You are on page 1of 5

COLINDUL – Spiritualitate Românească

Universul colindei româneşti - pe cât de vast pe atât de profund - cu origini şi semnificaţii a căror geneză izvorăşte din
mentalitatea arhaică, ancestrală, relevă existenţa unor bunuri spirituale încă active valoric. Forma specifică şi funcţiile dobândite de
aceste relicve culturale, au alimentat cercetări ştiinţifice comparative şi interdisciplinare ale melosului colindei. Colindele, născute dintr-
un nucleu arhetipal, sunt purtătoare ale unor elemente relictuale aparţinând unei mentalităţi arhaice. În evoluţia ei diacronică, această
mentalitate s-a prelungit şi s-a cristalizat prin stratificări succesive într-o mentalitate de tip folcloric, din care colinda, ca datină, a preluat
elemente ale spiritualităţii romane şi, ulterior, ale creştinismului originar de expresie latină.

I. ELEMENTE DE LIMBAJ MUZICAL ÎN COLINDELE FOLCLORICE
1. Aspecte ale etnogenezei folclorului muzical românesc.
Investigarea şi reconstituirea colindelor folclorice este un demers dificil şi complex, întrucât distanţa în timp - de ordinul mileniilor -
de formele muzicale primare, precum şi conceperea târzie a unor sisteme de notaţie, privează cercetarea ştiinţifică de datele necesare
prospectării spaţiului sonor arhaic. Totuşi, pe baza unor surse indirecte şi a asociaţiilor deductive, muzicologi precum George Breazul şi
Octavian Lazăr Cosma avansează ipoteza că în protoistoria muzicii se poate vorbi despre comuniunea unor trăsături structurale globale,
răspândite pe un areal geografic larg, fapt ce ar putea oferi o explicaţie pentru păstrarea unor idiomuri stilistice, comune în muzica unor
popoare balcanice şi chiar mijlociu-orientale sau nord-vest africane şi sud-est europene. Referitor la geneza muzicii populare româneşti,
cercetătorii afirmă că aceasta a luat naştere concomitent cu procesul de formare şi cristalizare a limbii şi poporul român. Posibilităţile de
organizare melo-ritmică, structura arhitectonică flexibilă, sistemul modal de natură diatonică, au generat un tipar propriu pentru tradiţia
muzical-folclorică românească şi care a permis asimilarea împrumuturilor de lfenomenul a alte popoare. Aşadar, prin etosul muzical
moştenit, muzica populară românească este dacică iar prin modul de organizare structurală a melodiei şi ritmului este latină, ca şi limba.
2. Aspecte melodice.
Melodiile de colinde analizate relevă predominanţa structurilor penta şi prepentatonice, ambiguitatea funcţională a treptelor,
mobilitatea pienilor, amplificarea în interior prin tendinţa lor de afirmare şi în exterior prin extensie melismatică la trepte vecine sau prin
salturi intervalice. Alterarea superioară a bazei picnonului (Gis) sau alterarea inferioară a sunetului din mijloc (As) au drept consecinţă
efectul tensionat al secundei mărite. Din şirul "- toniilor ", mai numeroase sunt pentatoniile, cu rol important în apariţia unor structuri
superioare. Se remarcă frecvenţa pentatonicului 4 şi 5. Structurile cromatice care apar sunt îndeosebi cele de tip cromatic 1. Un fenomen
frecvent întâlnit în folclorul românesc este schimbarea caracterului modal, fapt datorat interferenţelor zonelor modale sau fluctuaţiilor
intervalice raportate la fundamentală, care pot fi oscilante, sau cu caracter definitiv, în funcţie de instabilitatea pienilor şi de tendinţa lor
de afirmare.
Ambitusul colindelor - element modal determinant prin amplitudinea şi ponderea anumitor sunete - delimitează, de regulă, un cadru
octaviant, depăşirea lui fiind cauzată de tendinţele de extindere ale sistemelor dincolo de limitele scalare. În relaţiile cadenţiale se
manifestă aceeaşi ambiguitate funcţională, numită de Constantin Brăiloiu "indiferenţă funcţională". Evoluţia melodiilor nu tinde mereu
spre un sunet-pilon din registrul grav al scării, cu funcţie de fundamentală. Conturul crenelat permite cadenţarea şi pe alte trepte decât
prima. Ambiguitatea funcţională remarcată în sistemul cadenţial cauzează uneori o oscilaţie în interpretarea apartenenţei la un sistem sau
altul, ceea ce dovedeşte că ele sunt permisive şi oferă posibilitatea încadrării diferitelor structuri.
3. Particularităţi ale ritmului în colinde.
Studiile referitoare la tipologia folclorului muzical relevă caracterul său sincretic constituit din triada muzică - poezie - dans, în
cadrul căreia punctul de incidenţă este ritmul, văzut şi ca un element morfologic preponderent. Datorită caracteristicilor structurale se
poate vorbi despre un sistem ritmic propriu muzicii populare româneşti. Acestea sunt determinate, în principal, de organizarea prozodică
a ritmului în rânduri melodice structurate, invariabil, pe tiparele metrice octo şi hexasilabice, aplicate în versul popular românesc cântat
indiferent de sistemul ritmic în care evoluează melodia. Din analizele comparative prezentate în lucrare, rezultă clar că, atât în cazul
sistemului giusto-silabic – preponderent şi caracteristic pentru colinde – cât şi al altora, elementul definitoriu este tiparul metric.
4. Structuri formale
Ca entitate melo-ritmică cu formă fixă, colinda se bazează pe posibilităţile îmbinării unităţilor sintactice, de la podie la melostrofă.
În cadrul modelului general se realizează un contrast între cele două unităţi specifice modelului tipologic ţărănesc – rândul melodic şi
refrenul. Suplimentarea numărului de rânduri melodice este un semn al contaminărilor cu elemente extrafolclorice. Repetarea lor este
identică sau variată melodic, ritmic sau ritmico-melodic.

II . MELOSUL COLINDEI ÎN CREAŢIA CORALĂ ROMÂNEASCĂ
Interesul muzicienilor români pentru consemnarea şi valorificarea artistică a melosului folcloric, a fost marcat la început, inevitabil,
de tatonări tributare concepţiilor estetice clasico-romantice. În primele decenii ale secolului al XIX-lea – când condiţiile istorice, sociale
şi economice au favorizat tranziţia de la cultura greco-orientală la cea occidentală – se creează premisele constituirii unui limbaj muzical
bazat pe tradiţia folclorică. Compartimentul cel mai substanţial este reprezentat de creaţia corală. Trăsăturile ei generale sunt varietatea
stilurilor şi genurilor, a structurilor vocale pentru care a fost compusă.Creaţia corală a compozitorilor înaintaşi, deşi eterogenă în privinţa
modalităţilor de abordare şi prelucrare a folclorului, a avut un rol important în constituirea şi impulsionarea tradiţiei valorificării

amplificări intervalice. 2. Aceste aspecte sunt ilustrate de exemplificări extrase din lucrările analizate. Am remarcat în creaţia corală a compozitorilor Sigismund Toduţă. cu rol la fel de important ca şi monodia. Prezenţa totalului cromatic – deşi sporadică în colindele corale – ne apare ca o modalitate firească de tratare a enunţurilor folclorice. Printre cele mai frecvente tehnici utilizate în lucrările analizate sunt: dilatarea sau comprimarea discursului muzical. secunda mică cromatică – rezultat al comprimării octavei micşorate. Este frecventă interferenţa planurilor modale în cadenţe.8]. suprapunerea mai multor cadenţe melodice. 'Nainte-mi de curţi. Mixturile obţinute prin combinarea sonorităţii ambigue a cvartelor cu neutralitatea austeră a cvintelor . am prezentat mai întâi aspectele melodice care apar în cele două tipuri fundamentale de imitaţie – severă şi liberă – apoi separat. Aspecte ale scriiturii omofon-armonice În afară de lucrările create special pentru două structuri vocale. p. Una din consecinţele evoluţiei armoniei în secolul al XX- lea este crearea de noi structuri acordice care nu mai sunt bazate exclusiv pe principiul supraetajării terţelor ci pe un alt interval generator. Utilizarea cromatismelor diversifică paleta coloristică şi tensionează parametrul armonic. recurentă. Uneori intenţiile compozitorului se limitează la renunţarea la melisme sau ornamente. Trisonurile apar în stare directă sau răsturnări. momentele eterofonice sunt favorizate de: . treptele mobile generează structuri modale polivalente. În lucrările analizate. obţinându-se un paralelism pe structuri armonice cromatice. Viorel Munteanu. Viorel Munteanu.Şi expunerile enunţurilor folclorice ca material tematic se prezintă sub diferite aspecte: pot fi aduse integral sau pe fragmente tematice în unison. succesiv sau simultan. utilizarea treptelor mobile sau a mersului treptat. conduc la polimetrie şi poliritmie – procedee de mare complexitate şi valoare componistică – aplicate în discursurile muzicale atât structurilor polifonice cât şi celor cu caracter omofon-armonic sau eterofonic. Modalităţi de preluare şi expunere a enunţurilor folclorice Citatul folcloric. cadenţe realizate pe structuri de straturi acordice. Roman Vlad. ca în cazul unor colinde aparţinând lui Roman Vlad. inversarea recurenţei şi sunt aplicate separat.mai ales în poziţie comprimată. Creaţiile analizate ne oferă exemple în care întâlnim cadenţe autentice tratate atât tonal cât şi modal. înlocuirea unor formule ritmice cu altele etc. uneori în continuarea imitaţiei severe sau împreună cu aceasta la diferite voci. Fenomenul sonor al eterofoniei. enunţul folcloric fiind adus pe acelaşi centru sonor sau pe altul. Sigismund Toduţă. Dan Buciu. Straturile acordice se structurează pe diverse mixturi. ca mod de organizare a sintaxei muzicale apare în contextul concomitenţei unor procedee semnalate anterior. în acelaşi fragment. demonstrează rolul cromatismului ca element de limbaj muzical specific creaţiei corale contemporane orientată spre modal. la octavă. Sigismund Toduţă. ajungându-se uneori la blocurile verticale libere sau acordurile . măsurile 60-65]. În lucrările analizate observăm că modalităţile de preluare a melodiilor de colind în scopul citării sau stilizărilor sunt diverse. precedate sau nu de introduceri sau. Dan Buciu. eterofonia a fost teoretizată în studii aparţinând lui Pierre Boulez. inversată. în scriitură imitativă. Evoluţia ei spectaculoasă pe parcursul secolului al XX-lea este marcată de noile concepte componistice la care s-au afiliat muzicienii români. uneori suprapuse temei expuse pe centre sonore diferite sau pe ison.melosului popular. 1.Imitaţia severă este utilizată în numeroase lucrări ale compozitorilor Achim Stoia. rescrierea unor fragmente în metrul de bază sugerând prin accent/grafică desenul metro-ritmic real. Vasile Spătărelu. sau se nasc din scări diferite faţă de cele tradiţionale. aspectele metro-ritmice. alterarea unor sunete care rămân trepte stabile. Sugestiile de ordin metro-ritmic date de creaţia populară. introducerea treptelor mobile. Aceste elemente structurale sunt frecvent utilizate în creaţia corală de colinde aparţinând compozitorilor Achim Stoia. În aceste cazuri. Tudor Jarda. Remarcăm şi situaţii atipice: acorduri structurate pe mixturi de cvarte sau cvinte. În lucrările analizate întâlnim pasaje cromatice construite după regulile armoniei clasice dar şi evoluţii cromatice în cadrul unui tetracord cromatic cu aspect de passus duriusculus [Sigismund Toduţă. a elementelor acordice. Roman Vlad. treptată. adoptarea unor tempouri sau valori metronomice diferite. Sabin Pautza. compatibil cu organizarea serială sau bazată pe moduri. are un statut semiologic precis şi rezultă dintr-o intenţie de comunicare artistică. Alteori. considerat ca un caz particular al citatului muzical în general. Gheorghe Duţică. observăm că intervalica verticală este episodică în ambientul armonico-polifonic. Procedeele folosite constau în imitaţii ale temei în stare directă. Prezenţa lui în unele pasaje din lucrări aparţinând lui Roman Vlad sau Sigismund Toduţă. desfăşurarea intervalică orizontală sugerată de incidenţele verticale. aspecte ale fenomenului disjuncţiei cromatice: formula cromatică întoarsă – bazată pe oscilaţia intervalului de secundă. III. sau în combinaţie cu înlănţuiri plagale. Modificările de natură metro-ritmică variază şi impulsionează demersul muzical prin încadrare metrică diferită sau concomitentă cu augmentări şi diminuări ritmice. Când sunetul alterat se impune prin frecvenţă sau importanţă funcţională. Cadenţele – repere fundamentale în delimitarea articulaţiilor formale – sunt prezente atât sub aspectele clasice cât şi în ipostaze inedite. Problema fenomenologiei oscilaţiei modale – analizată în unele studii teoretice de muzicologii Gheorghe Firca sau Gheorghe Duţică – se manifestă sub aspectul fluctuaţiei treptelor prin oscilaţia secundei sub impulsul microatractivităţii. Conceptual. Aspecte ale scriiturii eterofonice. utilizarea măsurilor cu acelaşi tip de picior metric (simetric/asimetric). Tudor Jarda. Predominante sunt relaţiile plagale. Clemansa Liliana Firca. armonizate. 3. Vasile Spătărelu – au ca efect estomparea personalităţii intervalului de bază. O largă utilizare îşi găsesc procedeele polifonice de factură populară – isonul sau ostinatoul. 4. Ştefan Niculescu. III/5. Având în vedere claritatea comentariului şi a concluziilor. Tudor Jarda. a căror uimitoare varietate structurală oferă creatorilor o multitudine de posibilităţi de tratare artistică. Roman Vlad şi dezvoltă ample zone polimodale. are un caracter contextual şi se realizează prin diverse procedee: paralelisme intervalice – ca o consecinţă a dublării temei sau a unor motive tematice. Structuri acordice de aceeaşi factură rezultă şi în situaţiile în care se suprapun segmente ale temei în diverse ipostaze. modificările survenite în planul melodic afectează structura modală prin emanciparea pienilor sau a unor sunete din extensiile melismatice. Mixturile de secunde se realizează prin expuneri polifonice în stretto [Sigismund Toduţă. specifice armoniei modale. Vasile Spătărelu. ocupând pasaje cu dimensiuni variabile ale discursului muzical. ori mixturi aflate în imitaţie şi suprapuse temei.turn. suprapunerea unor structuri ritmice diferite cărora li se aplică acelaşi metru. succesiuni intervalice rezultate din suprapunerea temei cu diferite ipostaze ale ei sau cu linii contrapunctice libere. În această tradiţie s-a născut interesul pentru melodiile colindelor. în ipostaze canonice sau în stretto. armonizări polivalente în cadenţe. Raportul vorbire-cântare este valorificat în unele pasaje de imitaţie în sprechgesang din colindele Nainte-mi de curţi de Sigismund Toduţă sau Junii buni colindători a lui Sabin Pautza.fără a fi operate modificări. sau motive tematice variate poziţionate pe mixturi. variaţii ale unui motiv melodic. utilizarea măsurilor alternative care asigură fluenţa ritmico-melodică. reprezintă un impuls evolutiv pentru o nouă structură. Elemente de scriitură polifonică Prin aplicarea tehnicii polifonice se urmăreşte identificarea valenţelor şi elementelor folclorice în scopul evidenţierii atmosferei specifice cântecului popular românesc. Amplificarea aparatului coral permite supraetajarea acordurilor aparţinând aceleiaşi trepte sau unor trepte diferite. utilizând aceleaşi procedee. rezultate din cvarte etajate. La casa di peste drum. Sabin Pautza. Polifonia cu elemente de organizare serială – prezentă în unele lucrări ale lui Sigismund Toduţă şi Roman Vlad – a constituit obiectul unor studii teoretice având ca autori pe Eduard Terényi sau Viorel Munteanu. omofonia şi polifonia. falsa relaţie – utilizată în armonia modală atunci când se operează cu materialul sonor oferit de un mod cu trepte mobile sau când sunt aduse deliberat alte sunete decât cele oferite de contextul scalar. Problema constituirii lor este analizată în ample studii teoretice de muzicologi precum Eduard Terényi. una din consecinţe fiind crearea straturilor acordice. impactul sonor urmărind efectul global [Tudor Jarda. Tudor Jarda. Imitaţia liberă se realizează secvenţial. cromatismul fiind un element complementar al diatoniei. 33] sau prin abordarea succesivă. ori rezultate prin realizarea unui tetracord cromatic fără aplicarea regulilor scriiturii severe.

vol. Vasile – Trei colinde profane. Contrastele şi variaţiile timbrale se realizează prin distribuţia planurilor melodice diverselor structuri vocale. prin care motivului iniţial i se modifică identitatea. Editura Muzicală. Colo-n josu mai din josu. Doamne. 1959. Gradarea intensităţii are ca rezultat o dinamică oscilantă sau uniformă. Structurarea articulaţiilor formale este evidenţiată prin diversitatea aplicării procedeelor de transformare şi evoluţie a microstructurilor muzicale. Dan Voiculescu identifică şi una din formele tematice complexe – fuga. sculaţi. întâlnită în multe cazuri. coborât.Colinde. Editura Muzicală. A cui curţiu-aiestea. reglarea raportului între tipurile de emisie. intercalarea unor expuneri ale temei dublate sau ale unor fragmente tematice în imitaţie. Emilia – Antologie folclorică din ţinutul Pădurenilor. Bucureşti. 1968. Timişoara. Partituri corale CUCU. Ediţie postumă îngrijită de Constantin Brăiloiu. Iaşi. A cui curţiu-aiestea sântu. Culegere îngrijită de Ion Pavalache. Pe dealu cu stânjinile. Soare strălucea. sus. Întorcu se-ntorc (manuscris). Editura Scrisul Românesc. Dinaintea istor curţiu. Versione Corale 1957. Variaţia intonaţională are ca efect schimbarea caracteristicilor modale prin transformare structurală. La livadă sub cetate. Editura Muzicală. amplificare timbrală a aparatului coral. Slobozâ-ne gazdă-n casă. Sus. luai. Se utilizează şi variaţia de culoare. JARDA. cu rol de dinamizare şi contrast al discursului muzical – se realizează atât prin procedeele clasice de factură exclusiv ritmică sau mixtă.având o largă utilizare în evidenţierea microstructurilor şi constă în multiplicarea unităţilor morfologice prin repetarea identică a motivului. 1970: Pogorât-a. Sculaţi. Béla – Colinde populare româneşti din comitatul Bihor. 1935: Coborât-a. Bucureşti. cetioară dragă. Craiova. Sculaţi. Sabin V. 2000: Ceaste case mari şi nalte. Pleacă Lina la fântână. Aspectele timbralităţii pot fi urmărite începând cu alegerea structurii vocale pentru care au fost concepute lucrările. se urmăreşte detaşarea planurilor vocale prin distribuţia unor grade de intensitate contrastante. – Monografia muzicală a comunei Belinţ. tempoul. Când cina Hristos la masă. Tudor – Zece coruri. STOIA. Bucureşti. Colo-n jos în prundurele. sau alternante. Raportul dintre ritm şi viteza evoluţiei sale pe axa temporală este reglat în funcţie de tipologia colindelor şi de intenţiile artistice ale compozitorului şi se evidenţiază prin indicaţiile de tempo şi agogică. Modalităţi de evidenţiere a expresiei muzicale. Budapesta.Antologie Corală. Béla – Melodien der Rumänischen Colinde (Weinachtslieder). ori prin procedee evoluate în construcţia şi dezvoltarea ritmului muzical. Înaintea cailor. unghiulare. George . întâlnim forme rezultate prin juxtapunere sau combinarea acestui procedeu cu alternanţa şi variaţia. Nicolae – Folclor muzical din Banat şi Transilvania. MUNTEANU. Ediţie îngrijită de Rodica Giurgiu. Gheorghe . mai josu. Editura Aperta. 1973: Hai leromi. Editura Fundaţiei Culturale Române.s curţiu. în care creatorii explorează nelimitatele resurse oferite de folclorul autentic. Colo-n jos. însumează în mod firesc o diversitate de stiluri într-o unitate organică. MÂRZA. Discursul muzical este marcat prin accente sau nuanţe dinamice. 1925. Nicolae – Ce sară-i d-aiastă sară. 1979: Colinda junelui. Ieşiţi. Cluj. dinamica progresivă urmează trasee ascendente. Asocierea dintre conceptul agogic şi cel dinamic se reflectă în acţiunea simultană de amplificare sau diminuare a intensităţii sau. URSU. poruncit. Pe picior de munte. Leagăn verde luminos. Sabin V. Achim – Coruri. Grea veste că ne-a sositu. prin transformarea planurilor armonice şi timbrale şi prezentarea lor în alte ipostaze. Vine Crăciunul pe sară (partituri disparate aflate în Biblioteca . Dimineaţa lui Crăciun. pogorât-a. Iaşi. Bucureşti. Dumnezeu umbla. Bucureşti. Timişoara. Colo-n susu. Maria se preumbla. putem afirma că genul colindei. Lito Pregler. 1983. 6. Sus. uşor diferenţiate sau contrastante.ritmică. Colo sus pe după lună. La doi meri. De-aseară. – XXX Coruri. Sabin V. efecte timbrale. 1936. Într- un studiu analitic consacrat creaţiei de colinde a lui Sigismund Toduţă. întrerupte sau nu de fluctuaţii. abrupte sau ample. 1970: Oi leroi. sus pe vârf de munte. Colecţie întocmită de Nicolae Gâscă. contrastele dinamice capătă aspecte crenelate. 1980: Romaniţă. BIBLIOGRAFIE Colecţii şi culegeri de melodii. 1993. DRĂGOI. Roman – Colinde Transilvane. Craiova. CUCU. Sus boieri. agogica şi timbralitatea vin să completeze. supraetajarea liniilor contrapunctice. PAUTZA. Sus în vârful ceriului. Nicolae – Contribuţiuni muzicale la monografia comunei Măgura (Cluj). Milano. – 303 Colinde (cu text şi melodie). 1983. Editura Regionalei Bănăţene a Astrei. Bun gând s-o gânditu. Fericean de elu. Pe plai înfloritu. COMIŞEL. uneori transpusă sau urmată de apariţia unor unităţi morfologice . 1971: La casa di peste drum. 4. în vârfu muntelui. Lină melina leru-i melină. 1942. Gheorghe – Colinde şi cântece de stea. Sus în poarta Raiului. Sabin – Coruri mixte. Poruncit-a. trei cocoşi cântară. să contureze înveşmântarea armonico-polifonică. URSU. şi în care se făuresc valori perene. Societatea Compozitorilor Români. SPĂTĂRELU. VLAD. BARTÓK. Pogorând Cristos în lume. ler. URSU. Doamne. Linu-i lin şi ruj mălin.200 Colinde populare. Iaşi. 1994: Domnuleţ şi Domn din Cer. 1940. Editura Muzicală. Ciucuri verde de mătasă. Traian – Folclor muzical din Bihor. Bucureşti. s-a cristalizat prin stratificări succesive şi a devenit o specie reprezentativă a spiritualităţii româneşti. Editura Scrisul Românesc. 1941. Editura Musica. Colo josu mai în josu. 1913. şi să coloreze imaginile textului poetic. pogorât. Modalităţi de structurare a articulaţiei formale. Sus la munte. BARTÓK. DRĂGOI. hai. ieşiţi. alternanţe de registre. Lucrările analizate relevă o multitudine de posibilităţi de evidenţiere a expresivităţii corale. Cetilună. Şi se-ntâlni cu-n d-ajunu. Un procedeu frecvent este repetarea. Viorel – Strop de ler. Dinamica. BREAZUL. Junii buni colindători. Sub tufă de tisă verde. Conservatorul de Muzică George Enescu. Sigismund – 15 Coruri mixte. Bucureşti. iar cea de factură metro. gazde. Colo-n dealu după dealu. realizarea contrastelor dinamice uzează uneori de tehnici imitative. TODUŢĂ. născut dintr-un nucleu arhetipal aparţinând unui spaţiu cultural arhaic. Editura Trinitas. de-aseară. Bucureşti. O formă particulară de repetiţie este variaţia. Elementele sale structurale inedite i-au conferit statutul de sursă de inspiraţie inepuizabilă pentru creaţia corală al secolului al XX-lea al cărei tablou multidimensional îl completează şi care. suprapuneri ale temei în diferite ipostaze ale ei. Acest fapt ne trimite cu gândul la un adevărat laborator experimental. În cadrul tipologiilor formale. Şade-mi Doamne. II. Editura Muzicală. Doi leroi.utilizarea isoanelor pe care se suprapun expuneri tematice. 5. CONCLUZII Sintetizând problematica studiului. Conservatorul de Muzică Gheorghe Dima. Pogorât-a. Mă luai. Coroană de trandafir. cele două planuri sunt contrastante. I. în egală măsură cu unul de sinteză conclusivă. Nainte-mi de curţi. Pe cerul cu flori frumoase. la doi prăsazio. Doamne. Cluj Napoca. Vânătorii lui Crăciun. DRĂGOI. mari boieri. Negri. Edizione Suvini Zerboni. Editura Muzicală. asemenea celorlalte arte. în funcţie de efectul dorit. III. Cesta-i junelaşu. boieri mari. Bucureşti.

2. Academia de Artă George Enescu. 1982 EISIKOVITS. 1980 CROCE. Editura Muzicală. Max.Arta literară în folclor. 11.Fiinţa istorică. Béla . Octavian Lazăr . Pascal .Probleme ale ritmului popular românesc. 1987. Liviu . Editura Muzicală. Editura Univers. Introducere în polifonia vocală a secolului XX. I-II. 1980 COMAN. Editura Minerva. Cluj. Tiberiu . Bucureşti. Drăgoi. Nicolae . în: revista Muzica. tom 24. 1941 BUCIU. Bucureşti. Adrian . 1980 ELIADE. 1971 BUCIU. slavi şi alte popoare.Izvoare mitice. Editura Academiei. 12 / 1969 şi nr. Bucureşti. organologie. I.Idei curente în cercetarea cântecului popular. 2004 DUŢICĂ. Editura Albatros. 1978 ALEXANDRU. 1999 DUŢU.Dacia Preistorică. Cluj. Bucureşti. Dan . 1966 FIRCA.Folclor muzical.I.Poetica folclorică.Studi de etnomuzicologie şi bizantinologie. Mitologie populară românească. nr.Heterofonia în creaţia lui George Enescu. Editura Saeculum. Editura Meridian.Timişoara. Dimitrie .Universul colindei româneşti.Academiei de Muzică Gheorghe Dima. Mircea . Editura Humanitas. Editura Scrisul românesc. nr.1964 BERGER.Gândirea muzicală. Iaşi.Câteva consideraţiuni asupra ritmului şi notaţiei melodiilor de joc româneşti. Bucureşti. Bucureşti. Editura Humanitas.Dimensiuni modale.Universul gândirii polimodale. Ovidiu . Pascal . Bucureşti. Editura Muzicală.Imagine şi sens. 2. Bucureşti. Bucureşti. 1970 BREAZUL. Bucureşti. Tiberiu . 11-12. Emilia . idem. Editura Cartea Românească. 1967 CHAILLEY. Ovidiu .Mioriţa – colind¸în: REF. 2004 DENSUŞEANU. Editura Muzicală. Bucureşti. Bucureşti Editura Muzicală. Bucureşti. Mircea .Literatura comparată şi istoria mentalităţilor. 1992 ELIADE.Însemnări asupra cântecului popular românesc. George . Jaques . Bucureşti. Gheorghe . Editura Minerva. 1999 FIRCA. Vasile Tudor .Pagini din istoria muzicii româneşti. 1968 CANTEMIR.. Bucureşti. 1967 COMIŞEL. Monica . Mircea . Bucureşti. Paris.Estetica.L'imbroglio des modes. în: AMET. Bucureşti. vol.Aspecte ale mitului. Editura Muzicală. 1973-1988 CREŢU.Introducere în epistemologia muzicii.Trilogia valorilor.5-6. Editura Facla.. Petru . Nicolae . Şerban . în: Folcloristică. funcţionalitate.. Bucureşti. 1977 BARTÓK.Colinda românească. 1978. Bucureşti. Editura Muzicală. Bucureşti. istoriografie. Iaşi. 1966 BREAZUL. Bucureşti. Bucureşti. 1975 BENTOIU. muzicologie. Editura Muzicală.Iaşi. nr. prefaţă de Ovidiu Bârlea CHAILLEY. Editura Facla. Bucureşti. George . I. Sabin V. Wilhelm Georg . 1979 COMAN. 1968 FIRCA. 1981 BÂRLEA. 1986 DIACONU. Bucureşti. Editura Academiei. nr. Editura Academiei. Bucureşti. Editura Muzicală. 4 / 1970.Versificaţia românească. BOBOC. Editura Muzicală. 1981 BREAZUL. Mircea . Ovidiu . 7. Jaques . Sabin V. Lucian . în: AMET. Editura Muzicală. Editura Artes. Pascal .Tehnica scrierii academice. Emilia . Dan . Cluj-Napoca. idem. în: REF. în: Studii . în: Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.40000 ani de muzică. Bucureşti. Bucureşti. 1979 BENTOIU.Elemente de scriitură modală. I-VIII. Editura Muzicală. 1. Editura Muzicală. Edition Alphonse Leduc. Posibilităţi şi limite.Armonia. Craiova. . Momente şi sinteze. în: Istoria literaturii române. Bucureşti. în : revista Muzica. Cluj-Napoca. nr. Nicolae . I-II. Ediţie îngrijită de Silva Ciubotaru. în: revista Muzica.Ethosul folcloric-sistem deschis. Editura Muzicală. Editura Minerva.Contribuţii la cunoaşterea funcţiei colindelor. Editura Univers. Editura Muzicală. Editura Muzicală. 1-2. în: revista Muzica. Bucureşti. 1999 FILIP. Bucureşti. Trăsături ale armoniei în muzica populară.Hronicul vechimei româno-moldo. 5. Bucureşti. Editura Muzicală. Bucureşti. Bucureşti. în: revista Muzica. Clemansa Liliana . Mihai . Dimitrie . Wilhelm Georg .Elemente de scriitură modală în creaţia lui Sabin V.Opere. Constantin . . Structură. Iaşi.Armonizarea cântecului popular românesc. Vasile V. Bucureşti.Sacrul şi profanul.Descriptio Moldaviae. Editura Muzicală. nr.Muzica populară românească. nr.Gamele pentatonice anhemitonice în : Studii de muzicologie. Bucureşti. I. 1956 BÂRLEA. Editura Univers Enciclopedic.. Editura Junimea. în: Opere. Gheorghe . Editura Minerva. 1975 BÂRLEA.Armonie şi polifonie în cântecul popular românesc.Aspecte ale polifoniei moderne. Bucureşti. George . 1974.Tratat de istorie a religiilor.Motivul premioritic în lumea colindelor.Bucureşti. 1967. Bucureşti. 1985 Bordeianu.1972 DĂNCEANU.Însemnări cu privire la raportul dintre tonal şi modal. 1960 CIOBANU Gheorghe . 1960 DRĂGOI.. 1986 COMIŞEL. Editura Fundaţiei România de mâine. 3. Editura Univers. Wilhelm Georg . . Bucureşti. Timişoara. 1981 CĂLINESCU. Moduri pentatonice şi prepentatonice. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Univers. 1995 DRĂGOI. Benedetto .Bazele modale ale cromatismului diatonic. Bucureşti. Andrei . 1964 .VASILIU. 1969 BÂRLEA. în: REF. Editura Muzicală. nr. Editura Muzicală. 1977 BRĂILOIU. 1965 – 1967. 1992 ELIADE. I. Bucureşti. Bucureşti. 1 ANDRONESCU. 1981 BUCŞAN.Studii de etnomuzicologie. 1979 BLAGA.Folclorul românesc. 1971-1973 BOT. 1964 CARAMAN.1965 BERGER. Alexandru I. în: Revista de etnografie şi folclor.Gheorghe . Nicolae – Funcţiile agrare ale colindatului.Colindatul în Transilvania. Ovidiu . Editura Muzicală DUŢICĂ. Bucureşti. Editura Junimea. diverse ALEXANDRU. I-II. Pascal. 1969 BRĂTULESCU. I.Noi observaţii despre Mioriţa – colind. George . 10.Patrium Carmen. Contribuţii la studiul muzicii româneşti. 1976 ELIADE. etnomuzicologie. Mihai . 10. 1971 BENTOIU. 1967 ALEXANDRU.Béla Bartók despre folclorul românesc. în Artes. 1979. Bucureşti. 1964 BENTOIU.Simetrie şi asimetrie în cântecul popular românesc. nr. I. 10. IV. Editura Muzicală. Bucureşti. Editura Muzicală.Laura.1965 BREAZUL. 1986 COSMA. nr. Editura Academiei. Bucureşti.Hronicul muzicii româneşti. . în: Studii . 7.Structuri şi metastructuri metro-ritmice în creaţia populară românească. Alexandru . 1974 BOT. 1958 AMZULESCU. Editura Muzicală. Lucian . Gheorghe . în: revista Muzica.De la Zamolxis la Genghis-Han. . Bucureşti. 1976 BERGER. 1981 CANTEMIR. Editura Minerva. Editura Minerva. formă. 1978 ELIADE. Bucureşti.nr.O.vlahilor.Mitul eternei reîntoarceri. Bucureşti. Mihai. IX. 1977 BLAGA. Tiberiu . George .Colindatul la români. în: revista Muzica. Cluj Napoca) Muzicologie. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Mircea . 4.

Editura Muzicală. în: Studii .Sisteme sonore în folclorul românesc. Editura Muzicală.Istoria dodecafoniei. 1982 HERSENI. Traian .Structuri şi funcţii în armonia modală. TIMARU. 1979 MÂRZA.Teoria superioară a muzicii. transcrise din psaltică în notaţia modernă. vol. Bucureşti.. Traian.. Ştefan . Bucureşti. 1965 MÂRZA. Cluj-Napoca. Editura Casa Şcoalelor. idem. Viorel . Editura Muzicală. Bucureşti. 1974 VIERU.. 1963 NICULESCU. Roman Vlad . Editura Politică..Universul mitic al românilor. Anatol . I-II. în: Studii . Editura Didactică şi Pedagogică.Studii şi eseuri muzicale..Analiza muzicală între conştiinţa de gen şi conştiinţa de formă.Opere alese. 14. 1972 MÂRZA.Despre ponderea serialismului în muzica nouă românească : Roman Vlad.În domeniul formei. Editura Muzicală. Gheorghe. 1985.. cu un studiu introductiv de Gheorghe Ciobanu.Polifonia în creaţia corală a lui Sigismund Toduţă. 1969 GIULEANU.. Vasile . în: Lucrări . Ştefan – Analiza fenomenologică a tipurilor fundamentale de fenomene sonore şi raporturile lor cu eterofonia.. mitogeneză.Conceptul armonic al lui Sigismund Toduţă în lumina muzicii sale corale a cappella. I-II. Ediţie îngrijită de Viorel Munteanu. Bucureşti.Colindul leului. Anatol . prefaţă de Roman Vlad..Psihologia folclorului muzical. Editura Muzicală. Eduard ... 1968 NICOLA. VLAD. 1978 MÂRZA.Principii fundamentale în teoria muzicii. Gheorghe . Knud . 1977 TERÉNYI.Curs de folclor muzical. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. Editura Dacia. 1975 SULIŢEANU.Originile şi dezvoltarea formelor muzicale.. VIII. 1968 VANCEA. Anton . idem. Bucureşti.Cântece de lume. un sistem distinct al muzicii populare româneşti. Bucureşti. 14.. 1981-1982. Ediţie îngrijită de Viorel Munteanu. 2003 VANCEA. Victor . Victor . 1978 FIRCA. Ediţie îngrijită de George Breazul. Zeno . Editura Media Musica.Colinde româneşti.Caracterul modal al muzicii lui Sigismund Toduţă. Editura Muzicală. Viorel. 1972 MUNTEANU. Antologie şi tipologie muzicală. în: Lucrări. Bucureşti. Bucureşti. VIII. Traian .Armonia.1983 OPREA.Ritmul muzical.Întâlnirea compozitorilor români cu dodecafonia. idem. Ioan R.. idem. 1988 FOCHI. Conservatorul de Muzică Gheorghe Dima. idem. Editura Muzicală. Istoria dodecafoniei. Valentin .Antropologie culturală. în: Lucrări . 2003 Roman Vlad . 1998 VOICULESCU.. Bucureşti. Bucureşti. în: Studii . 2004 JEPPESEN. 1995 LEVY-STRAUSS. Roman . în: Studii . 1966 RÎPĂ. Alexandru ...Ritmul vocal acomodat paşilor din mersul ceremonios. Bucureşti..Colinda vânătorilor metamorfozaţi în cerbi.FIRCA. în: Lucrări . Bucureşti. Victor . Ghizela . VIII. vol. Traducere: Irina Passa şi Viorel Munteanu.. 1972 OPREA. Gheorghe .Estetica. Editura Muzicală.. Traian . Oradea. Bucureşti. 2001 SERVIEN..1972 FIRCA. VIII.1975 POPOVICI. Victor .Criterii de stabilire a unei tipologii muzicale în armonia modală : Studii . idem.Istoria dodecafoniei.Creaţia corală românească sec. Cluj-Napoca. Conservatorul de Muzică Gheorghe Dima. Editura Academiei. XXVI. 1994 KERNBACH. Gavriil . . idem. VIII. mitosferă. Bucureşti. Editura Muzicală. idem.Ritmul orchestic (de dans). în: Lucrări .. Bucureşti. idem. Traian . 1998 Musicescu.. Editura Muzicală. Ioan R. idem. idem. în: Lucrări. Iosif . 1955 PAŞCANU. Zeno . idem. Editura Muzicală. SZENIK. Bucureşti. Editura Muzicală. un sistem distinct al muzicii populare româneşti. Editura Muzicală. 2001 MUNTEANU. în: Lucrări . AGAPIE Larisa . Editura Didactică şi Pedagogică.. vol 17-18. Cluj Napoca.Folclor muzical românesc.Mit.. Pius .Cadenţele modale finale în cântecul popular românesc. Cluj-Napoca. ESPLA. 1958 NICOLA. Bucureşti. 1972 KERNBACH. Gheorghe . un tip distinct al ritmicii populare româneşti. în: Limba şi literatură. MÂRZA. Gheorghe . 1979 .Forme străvechi de cultură poporană românească.II. 1970 GIULEANU. Ileana .. Societatea de Ştiinţe Filologice. Bucureşti. Constantin . Imprimeria Ardealul.. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. I. 1998 PANN.Muzica corală românească. Adrian .Structuri de straturi acordice în muzica contemporană. Editura Grai şi suflet – Cultura Naţională. 1980 TERÉNYI.14. idem. Editura Naţional. Editura Muzicală.Contrapunctul. Claude . XIX-XX. Bucureşti..Ritmul orchestic (de dans). Eduard . Bucureşti. Bucureşti. Editura Naţional. Bucureşti. Dan . 1977 HERŢEA. 1975 HERMAN. 1980 NICULESCU. Traian . Editura Universităţii din Oradea. 1972 VIERU. vol. Doru .Modernitate şi tradiţie. 1968.Reflecţii despre muzică. Cluj-Napoca.