You are on page 1of 15

MECANISMUL DE ACŢIUNE TOXICĂ A SOF

Procesele iniţiale ale intoxicaţiei cu SOF sunt legate de hiperactivarea mecanismelor
colinergice de transmitere a impulsului nervos în SNC şi cel vegetativ.
La baza fenomenului stă capacitatea toxicilor de a inhiba activitatea acetilcolinesterazei şi de
a acţiona direct asupra receptorilor colinergici.
SOF sunt inhibitori ai acetilcolinesterazei din ţesutul nervos şi acetilcolinesterazei din
componenţa eritrocitelor şi a pseudocolinesterazei plasmatice.
Dintre gradul de inhibiţie a ACE şi gradul de intoxicaţie cu toxici organofosforici există un
raport direct liniar (inhibiţia 40-70% a ACE duce la dezvoltarea formei uşoare de intoxicaţie ,
70-90% la forma medie, 90-100% la forma gravă).
Inhibiţia colinesterazei cauzează creşterea semnificativă a cantităţii de acetilcolină în creier
(mai mare de 3 ori,cantitatea normală în acest ţesut fiind doar 2,4 mg/ţesut).
Acetilcolina acumulată în exces în fanta sinaptică provoacă supraexcitarea stabilă a
receptorilor colinergici postsinaptici muscarinici şi nicotinici (acţiune colinomimetică
indirectă),depolarizarea stabilă a membranelor postsinaptice a celulelor
inervate,hiperactivarea mecanismelor N şi M colinergice centrale şi periferice.
Acţiunea directă a SOF asupra receptorilor colinergici este de excitare directă (acţiune
colinpotentală),de hipersensibilizare către acetilcolină (colinsensibilizantă),de acţiune de
blocare neuro-musculară în cazurile severe).

INTERACŢIUNEA SOF CU COLINESTERAZA ŞI FAZELE EI

Capacitatea de inhibiţie a colinesterazei de către SOF este legată cu asemănarea structurii
chimice a toxicului cu cea a mediatorului.
Unii toxici organofosforici (sarinul) imită partea complicată eterică a acetilcolinei, alţii (Vx)
partea eterică şi cationică a mediatorului.
Toxicii organofosforici având aşa particularităţi ale structurii chimice uşor asigură orientarea
moleculei către centrul activ al enzimei şi centrul activ al părţii esterazice ale ACE.
Acţiunea asupra centrelor active a ACE duce la formarea legăturilor covalente (strânse) dintre
atomul de fosfor şi radicalul hidroxil al serinului ducând la fosforilarea enzimei şi formarea
complexului toxic +enzima numit fosforilcolinesteraza.
Interacţiunea dintre toxic şi ACE trece în două faze- reversibilă şi ireversibilă şi poate fi
reprezentată în forma următoare SOF +ACE---SOF---ACF---SOFACE. Colinesteraza în
prima fază poate fi eliberată din compusul cu toxicul prin alcalinizarea plasmei şi
administrarea antidoţilor oximici. În faza ireversibilă descompunerea fosforilcolinesterazei şi
eliberarea colinesterazei e imposibilă.
Termenul de reactivare a colinesterazei în faza reversibilă este diferită de la toxic la toxic
(pentru soman câteva minute,pentru sarin-5-6 ore,pentru Vx gaze-24 ore).

Lacrimaţie.bloc AV. La nivel subcortical: hiperchinezii musculare. PATOGENEZA INTOXICAŢIEI CU SOF DE LUPTĂ Mecanismul de declanşare a tuturor simptoamelor ce se dezvoltă la intoxicarea cu SOF este hiperexcitarea sinapselor colinergice: nicotinice şi muscarinice.convulsii clonco-tonice. Rinoreea.dereglări temporo-spaţiale şi a percepţiei critice a înconjurătorului.poze forţate legate cu rigiditatea musculară. Convulsiile clonco-tonice. În dependenţă de receptorii colinergici supraexcitaţi la intoxicaţie se deosebesc diferite acţiuni: muscarinergică. Relaxarea musculaturii respiratorii.spasmul coronar. răutatea. .apariţia senzaţiei de frică. Dizuria. labilitatea emoţională. Bronhospasmul. Contracţiile musculare şi rigiditatea musculară. CĂTRE ACŢIUNILE MUSCARINERGICE SE REFERĂ: Mioza. Bronhoreea.dereglări a coordinaţiei mişcărilor.a halucinaţiilor şi a psihozelor acute. CĂTRE ACŢIUNILE NICOTINERGICE SE REFERĂ: Miofibrilaţiile musculare. localizate în SNC şi sistemul nervos periferic.dereglări de vedere în depărtare. spasmul de acomodaţie. iritabilitatea. CĂTRE MODIFICĂRILE COLINERGICE LA NIVELUL SNC SE REFERĂ: La nivel cortical: excitarea SNC. Bradicardia. agresivitatea.nicotinergică şi colinergică centrală. Tahicardia . insomnia. Spasmul musculaturii uterinei şi a vezicei urinare. Fasciculaţiile . Hipertensiunea arterială. Hiperhidroza.hipotensiune arterială.

depolarizarea stabilă a membranelor postsinaptice a celulelor inervate.).hipofizară şi a str. schimbările în echilibrul acido-bazic şi a echilibrului electrolitic. leucotrienelor. blocul neuro-muscular (apare în cazurile severe). a tirozinei. activarea hipotalamică. produselor peroxidării lipidelor. prostaglandinelor. SCHIMBĂRILE COLINERGICE POT FI PROVOCATE PRIN URMĂTOARELE MECANISME: inhibiţia ireversibilă a colinesterazei.MECANISMELE NECOLINERGICE ALE INTOXICAŢIEI CU SOF La intoxicaţii grave în procesul patologic. acumularea acetilcolinei în sinapsele colinergice. se implică şi mecanismele necolinergice la care se referă: Dereglările din partea funcţionalităţii neuromediatorilor glutamatergici.cortical a suprarenalelor ce duce la creşterea nivelului de ACTG. factorului agregării trombocitelor etc. Necolinergică (în această fază predomină dereglările necolinergice).totodată apar şi dereglări necolinergice). şi a aminotransferazei. . Tranzitorie (în această fază dereglările colinergice mai persistă . catecolaminergici. inhibiţia procesului de descindere a acetilcolinei în sinapsele colinergice. DEREGLĂRILE NECOLINERGICE POT FI CAUZATE DE : Activarea factorilor stresogeni la care se referă: activarea sistemului simpato-adrenal ( creşterea conţinutului catecolaminelor în sânge şi ţesuturi). a nucleotidelor ciclice . supraexcitarea stabilă a receptorilor colinergici postsinaptici (acţiune colinergică indirectă). Hipoxia progresivă. în măsura dezvoltării .hormonului tireotrop. Creşterea cantităţii substanţelor biologic active în sânge (hormonilor. FAZELE PATOGENIEI INTOXICAŢIEI CU SOF Se poate delimita următoarele faze a patogeniei intoxicaţiei cu SOF: Colinergică (în această fază predomină dereglările nicotin şi muscarinergice). hiperactivarea mecanismelor M şi N colinergice centrale şi periferice.a glucocorticoizilor. GABA-ergici a creierului.

lactazemia. activarea în ţesuturi a procesului de formare a radicalilor liberi. hipovolemie cauzată de pierderi de lichid prin transpiraţii. alterarea directă .SISTEMULUI SANGUIN) CĂTRE ACESTE MECANISME SE REFERĂ: dereglarea metabolismului celular energetic . ACŢIUNEA DIRECTĂ DE AFECTARE CELULARĂ ŞI TISULARĂ ÎN DIFERITE ORGANE ALE ORGANISMULUI (SNC.piruatemia). poliurii. deficienţa energetică tisulară . alcaloza respiratorie (reducerea tpO2 şi reducerea tpCO2 în sânge). ŞOCULUI EXOTOXIC POATE FI PROVOCAT PRIN URMĂTOARELE MECANISME: inhibiţie parabiotică a SNC.în doze mari a toxicului a celulelor diferitor organe şi ţesuturi. acidoza metabolică (glucozemia. dereglarea homeostaziei celulare a calciului. acidoza respiratorie (reducerea tpO2 şi mărirea tp CO2 în sânge). diaree. ACŢIUNEA NEUROTOXICĂ POATE FI CAUZATĂ DE URMĂTOARELE MECANISME : neurotoxicitatea primară poate fi provocată prin: supraexcitarea receptorilor colinergici.FICATULUI.reducerea conţinutului moleculelor de ATF şi creşterea conţinutului ANP-ului ciclic. vome.circulatorie şi tisulară.În faza terminală a stresului are loc epuizarea rezervelor catecolaminelor şi a glucocorticoizilor. inclusiv şi a centrilor bulbului rahidian cauzată de impulsaţiile nociceptive de la hiperchinezia musculară (inhibiţia centrului vasomotor duce la dereglări puternice a hemocirculaţiei). afectarea membranelor celulare. neurotoxicitatea secundară poate fi provocată prin: . acumularea 5-oxitriptaminei ( substanţă cu acţiune vasoplegică) DEREGLAREA METABOLISMULUI ENERGETIC DEPINDE DE : hipoxia respiratorie.

GABA-ergici şi glutamatergici. deprimării centrului respirator şi a musculaturii respiratorii.transpiraţii abundente. atunci peste câteva minute după pătrunderea toxicului începe scăderea saturaţiei cu O2 a sângelui arterial. INHIBIŢIA IMUNITĂŢII ORGANISMULUI Inhibiţia imunităţii poate fi cauzată de: (micşorarea masei timusului şi a numărului de celule la o unitate de masă a splinei. ALTERAREA FICATULUI ŞI A RINICHILOR Alterările hepatice şi a rinichilor pot fi provocate prin mecanismele generale ale citotoxicităţii.diaree HIPERCHINEZIILE MUSCULARE Hiperchineziile musculare pot fi provocate prin următoarele mecanisme: primare sunt dependente de supraexcitarea receptorilor nicotinergici -secundare sunt dependente de acumularea ANP-ului ciclic. MIOCARDIODISTROFIA Miocardodistrofia poate fi cauzată prin următoarele mecanisme : catecolaminemie .vome. .excitare GABA-ergică.activarea mediatorilor serotoninergici. deficienţa energetică. dereglări a metabolismului hidro-mineral. DEREGLĂRILE METABOLISMULUI HIDRO-MINERAL Dereglările metabolismului hidro-mineral pot fi cauzate de: pierderi de lichid şi electroliţi prin poliurie (acţiune saluretică). Dereglările hipoventilatorii duc la insuficienţă de O 2 în sângele arterial cu instalarea hipoxiei respiratorii. hipoxie. care apare în rezultatul bronhospasmului. bronhoreei. mecanismele generale ale citotoxicităţii. Dacă bronhospasmul apare imediat (în rezultatul acţiunii locale a SOF).catecolaminergici. Un rol important în patogenia intoxicaţiei cu SOF îl joacă hipoxia cu caracter variabil. inhibiţia neuroesterazei. acidoză. reducerea imunoglobulinelor G).

citostatică. scăderea saturaţiei cu O 2 progresează. bradichinina. consecinţele şi sfârşitul intoxicaţiei. apare stază.metabolice. histamina. cancerigenă. În rezultatul hipotoniei şi bradicardiei. citolitică. PATOGENEZA INTOXICAŢIEI CU IPERITA SULFURICĂ Iperita este un toxic cu proprietăţi de alchilare capabil să afecteze unii nucleotizi care îndeplinesc importante funcţii enzimatice. Mecanismul de acţiune a iperitei poate fi divizat condiţionat în următoarele direcţii: de iniţiere a proceselor inflamatorii în ţesuturi.se dezvoltă acidoza. Astfel. deci se instalează şi o hipoxie tisulară.mitotice şi altele. acumularea produselor citolizei în ţesuturi. iar iniţierea procesului autoimun şi deprimarea activităţii neuroesterazei (enzimă cu rol important în procesele metabolice a fibrelor nervoase) cauzează neuro. serotonina. care devin surse de provocare a proceselor inflamatorii. radiomimetică.are loc acumularea în ţesuturi a produselor neoxigenate. Cu cât mai mult progresează hipoxia respiratorie şi circulatorie şi mai profund se dereglează procesele bioenergetice. La baza consecinţelor tardive ale intoxicaţiilor acute stă acţiunea imunotoxică a SOF.iar ţesuturile îşi pierd capacitatea de a utiliza O 2 din sânge. .şi encefalopatiile. de formare a radicalilor liberi.În cazul dezvoltării convulsiilor. scăderii vitezei de circulaţie a sângelui se înrăutăţeşte microcirculaţia. acetilcolina. Iniţierea proceselor inflamatorii în ţesuturi Acest proces poate fi cauzat de: alchilarea unor nucleotizi din componenţa membranelor celulare ce rezultă dereglări funcţionale în celule şi acumularea substanţelor biologic active în ţesuturi aşa ca noradrenalina. de inducţie a NO sintetazei. se dereglează aprovizionarea ţesuturilor cu sânge oxigenat – se dezvoltă hipoxie circulatorie. de afectare a unor enzime. Insuficienţa de O2 ocupă un loc important în patogenia intoxicaţiilor acute cu SOF şi în cele din urmă determină gradul de intoxicaţie. prostoglandine. imunosupresia poate fi cauza dezvoltării pneumoniilor.

ce participă la procesele de divizare celulară.dereglarea activităţii reglatorilor endogeni a creşterii şi a activităţii celulelor.).provocate de iperită . Acţiunea citostatică Acţiunea citostatică a toxicului este legată cu afectarea codului genetic în celule. Producerea interleuchinelor 1-b şi a factorului de necroză tumorală (TNF-a) nu se schimbă.Deficienţa energetică la rândul său duce la dereglarea schimbului intracelular a ionilor de calciu. Acţiunea citolitică La nimerirea în ţesuturi a toxicului în doze mari el este capabil pătrunzând în nucleul celulei s-ăl deterioreze. Această reacţie deteriorează codul genetic al celulei. Prezenţa în celule a sectoarelor depurinizate stimulează activare enzimelor cu funcţii reparative a firelor complimentare a acizilor dezoxiribonucleici şi în special a . Un alt mecanism citolitic al iperitei este provocarea a unei deficienţe puternice energetice prin scoaterea din funcţie a unor enzime (de exemplu inhibiţia hexochinazei ce duce la dereglarea fosforilării glucidelor).că sectoarele deteriorate a acizilor dezoxiribonucleici se supun depurinizării (desprinderea bazelor purinice suturate de toxic de la moleculă). După datele lui Gross şi Smit(1993) concentraţia ionilor de Ca în celulele prelucrate cu iperită creşte brusc şi duce celula la nimicire. prin alchilare.spre exemplu tubulina) şi ireversibil în faza Gis (etapa de utilizare a bazelor purinice şi pirimidinice şi de sinteză a acizilor ARN). Acest dezechilibru în producerea citochinelor poate influința vădit procesul de iniţiere a reacţiilor inflamatorii. Procesul de deteriorare celulară este legat şi de suturarea de către toxic .dereglează procesele de reduplicaţie şi transcripţie ce stau la baza sintezei proteinelor şi divizării celulare . Sub acţiunea iperitei are loc formarea unui dezechilibru în producţia interleuchinelor (reducerea interleuchinelor 1-a (IL-1-a) şi creşterea producţiei interleuchinelor IL-6. Este stabilit . a unor structuri importante ale celulelor şi scoaterea lor din funcţie.1987) că la intoxicaţie cu iperita are loc reducerea considerabilă a glutationului. Scăderea considerabilă a glutationului în celule sub acţiunea iperitei şi activarea în ele a oxidării peroxidice a lipidelor membranelor celulare sunt mecanisme importante ale deteriorării celulelor la intoxicaţie cu iperită. Un rol anumit în mecanismul de deteriorare celulară îl are formarea de către metaboliţii toxicului a radicalilor liberi care activează procesele peroxidice şi a suprimării mecanismelor de protecţie a formării radicalilor liberi.1993) . S-a demonstrat că iperita blochează ciclul celular de mitoză reversibil în faza G-2m (sinteza componentelor structurilor celulare. IL-8. La baza afectării codului genetic stă acţiunea patologică a iperitei asupra formării lanţurilor acizilor dezoxiribonucleici prin formarea legăturilor covalente cu bazele purinice (adenina şi guanina) şi suturarea unor segmente a firelor complimentare ale spiralei duble a acizilor dezoxiribonucleici (Papimaister şi coautorii.apoi are loc tăierea sectoarelor depurinizate sub acţiunea endonucleazelor din structura firelor acizilor nucleici. S-a dovedit experimental (Uitfild.

formarea radicalilor liberi.iar deteriorarea aparatului genetic repede duce la urmări fatale: încetineşte procesul de completare cu celule mature.de transport şi altele. Inhibiţia colinesterazei provoacă un şir de schimbări patologice în SNC şi periferic din cauza supraexcitării colinergice (transpiraţii.ce îndeplinesc funcţii de barieră.bronhospasm.infecţiile secundare apărute la intoxicaţie.convulsii şi altele). . Acţiunea cancerigenă Greșelile la nivelul genomului provocate la intoxicaţii cu iperită duc la dezvoltarea maladiilor oncologice mai ales a pulmonilor. Anume aici schimbul nucleic decurge cu o intensitate crescută. Deteriorarea sectoarelor megieșe a firelor complimentare a acizilor DRN cauzează survenirea unor greşeli importante în formarea firelor complimentare. Această enzimă participă în sinteza fragmentelor noi de acizi DRN şi incorporarea lor în sectoarele deteriorate însă acest proces necesită un consum mare de energie şi aşa redusă la aşa intoxicaţie. Acţiunea enzimatică Iperita este capabilă de a inhiba un şir de enzime aşa ca hexochinaza . Acţiune radiomimetică Unele simptoame ale intoxicaţiei cu iperita sunt similare cu cele provocate de expuneri de radiaţii ionizante asupra organismului şi deci din această cauză sunt întrunite în acţiune numită radiomimetică.inhibiţia imunităţii.că oxidul de azot este regulatorul stării funcţionale a celulelor nervoase şi a tonusului peretelui vascular inducţia NO sintetazei duce la dezvoltarea reacţiilor vasculare şi a SNC.de calitate.afectarea proceselor de maturizare a elementelor figurale ale sângelui.dereglări de regenerare a ţesuturilor afectate şi altele . Acţiunea asupra schimbului de NO Iperita este capabilă de a stimula activitatea NO sintetazei.deficienţa energetică tisulară.caşexia.cancerigenă şi teratogenă a iperitei. celulele măduvei roşie osoase şi altele).acetilcolinesteraza.sialoree.diaree.spasme intestinale .poliadenozindifosforibozopolimerazei.socotite ca consecinţe îndepărtate ale intoxicaţiei. Acţiunea citostatică a iperitei se manifestă la organele şi ţesuturile. În experienţe pe animale s-a demonstrat acţiunea mutagenă.superoxidismutaza. Inhibiţia hexochinazei cauzează o deficienţă energetică tisulară rezultând adinamie şi caşexie. Către modificările radiomimetice se referă liza unor celule.dereglări a mitozei celulare.celulele căror trec activ mitoza (celulele epitermale a epiteliului gastro-intestinal.trofice .adinamia.bradicardie. Deoarece s-a stabilit.

.hipotonia şi alte schimbări caracteristice pentru şocul exotoxic. După datele OMS (1972).care au un rol mare în menţinerea homeostazei şi a funcţiei organelor.tubului digestiv până la un şir de dereglări funcţionale din partea SNC.miocardului şi altele.a demonstrat. .care întră în metabolismul xenobioticelor şi a unor substanţe endogene (în particular a monoaminooxidazelor).ochilor. se blochează ciclul acizilor tricarbonici.pielii şi altor organe.în rezultatul cărora se formează structuri ciclice puternice.la muncitorii care munceau la întreprinderile chimice unde aveau contact cu iperita sulfurică şi azotică cancerul pulmonar se întâlnea de 10 ori mai frecvent decât la oamenii de alte profesii. se scot din funcţie o mulţime de nucleotizi cu înaltă activitate faţă de compuşii arsenici în organism . În particular: toxicul se leagă activ cu acidul lipoic-coenzima complexului enzimatic al piruvatoxidazelor.care în anii Primului Război mondial au fost afectaţi de iperită.că peste 15 ani după aceasta printre ei rata de deces cauzată de cancerul pulmonar a fost de 2 ori mai mare . se scot din funcţie şi unele grupe sulfhidrilice ale moleculelor şi ale complexelor moleculare ce reglează procesele ce stau la baza divizării celulare (aceasta poate explica acţiunea cancerigenă ale compuşilor arsenici) MECANISMUL DE ACŢIUNE A DIOXINEI După concepţiile actuale mecanismul de acţiune toxică a dioxinei este legat în mare măsură cu capacitatea ei de inducţie (sintetizarea crescută de .)a enzimelor microzomale ale reticumului endoplasmatic neted al ficatului.se dezvoltă hipoxia. Din zonele afectate ale tegumentelor se formează impulsaţii nociceptive aferente. Fenomenul inducţiei enzimatice la intoxicaţie cu dioxine se realizează la nivelul transcripţiei genetice celulare.Thompson şi Stoken acţiunea toxică a diferitor legături ale compuşilor arsenului sunt condiţionate de reacţia lor cu moleculele grupelor SH poziţionate alături. Are loc parabiotizarea centrelor de importanţă vitală din trunchiul cerebral.care se sesizează ca dureri şi prurit insuportabil.ficatului. Potrivit ipotezei lui Peters. Examinarea fişelor de boală la 1267 foşti militari britanici (pensionari). în sânge şi în ţesuturi se acumulează acidul piruvic ducând la acidoză metabolică. se dereglează procesele metabolice energetice în ţesuturi.decât la persoanele de aceeaşi vârstă ne afectaţi de toxic . se scot din funcţie unele structuri ce conţin grupări SH ale receptorilor oxidului de azot formând cu ele nitrozotioli instabili cauzând astfel acţiunea hipotensivă.ce reglează transformarea acidului piruvic în forma activă a acidului acetic (acetil KoA).care se utilizează de ciclul Krebs.. În afară de acestea schimbări în organism se formează un lanţ de dereglări reflectorii grave.novo. PATOGENEZA INTOXICAŢIEI CU LEVIZITA Levizita este un compus arsenic care se referă către grupul toxicilor tiolici .pulmonilor.şi care duc la dereglări funcţionale din partea organelor şi sistemelor organismului. iniţiind diferite forme de procese toxice de la schimbări inflamator-necrotice a ţesuturilor tegumentelor.Aceste date sunt în corespundere cu rezultatele observărilor oamenilor care au contactat cu acest toxic.mucoasele căilor respiratorii.

citocromilor..în asociaţie provoacă o maladie care se manifestă printr-un tablou clinic cu evoluţie lentă. După pătrunderea dioxinelor în interiorul celulelor organelor parenchimatoase ele formează în citoplasmă complexe cu proteinele reglatoare .eliminarea prin acest proces a energiei şi acumularea ei în urma fosforilării substratelor în macroergi-molecule de ATF. estrogenilor.. a carotinoidelor (vitaminelor grupului A) după cum se cunoaşte duce la dereglări metabolice pronunţate.că sintetizarea hidroxilazei hidrocarburilor aromatice în hepatocitele şoarecilor se reglează prin genul dominant (Ah) localizat în aşa numitul . Biotransformarea schimbată a xenobioticelor nimerite în organism cu apa.unde reacţionează cu ADN-ul.Dioxina reacţionează cu grupele citozolice ale proteinelor ce reglează activitatea segmentului firelor complimentare a acizilor dezoxiribonucleici care au funcţia de sintetizare a unor enzime microzomale. În particular. steroizilor anabolici.cu aerul inspirat duce la formarea metaboliţilor intermediari cu proprietăţi nocive şi la afectarea secundară a diferitor organe şi ţesuturi. Proteina reglatoare care intră în complexul cu toxicul cauzal a primit denumirea de proteină Ah cu funcţie de receptor.produsele alimentare.Ah locus. Vit B12 şi altele). semnificativ se modifică metabolismul steroizilor. Inducţia enzimatică provocată de dioxine nu este susţinută de proliferare pronunţată a reticumului endoplasmatic neted însă stimulează sintetizarea şi deci activitatea monooxigenazelor P-450 dependente.hidrolazelor şi altor enzime. MECANISMUL DE ACŢIUNE AL ACIDULUI CIANHIDRIC Acidul cianhidric reacţionează specific cu una din enzimele blocului enzimatic ai respiraţiei tisulare-citocromoxidaza A3. cofermenţi. Modificarea metabolismului steroizilor (androgenilor. corticosteroizi). a transferazelor. porfirinelor (grupelor prostetice a hemproteinelor. către care se referă mulţi hormoni. Este stabilit. Esenţa chimică a respiraţiei tisulare constă în oxidarea biologică cu oxigenul atomar a produselor transformărilor enzimatice a glucozei .provocând inhibiţia genelor reglatoare rezultând astfel activarea sintetizării enzimelor relatate mai sus. al genomului şi acest gen poate fi stimulat de complexul dintre toxic şi proteine reglatoare format în citoplasmă la pătrunderea lui în nucleu. Persistenţa îndelungată a dioxinelor în organism duce la inducţie enzimatică persistentă ceea ce semnificativ schimbă caracterul de biotransformare a diferitor substanţe biologice endogene şi a celor heterogene nimerite în organism . . Ambele procese.apoi aceste complexe migrează în nucleu.porfirinei şi carotinoidelor. Această enzimă este plasată în afara membranei mitocondriale a celulelor şi de aceea este mai afectabilă dintre toate citocromele (celelalte sunt plasate în interiorul mitocondriilor. vitamine şi elemente structurale ale celulelor.

În fine fierul trivalent al acestei enzime pierde capacitatea de a se reduce şi deci el nu poate activa oxigenul atomar aportat la ţesuturi cu sângele arterial. în aşa intoxicaţie. Pe lângă acţiunea directă al acidului cianhidric asupra ţesuturilor. tahipnee. În organism există formaţiuni care au o sensibilitate majoră la hipoxie.Aceste reacţii sunt tipice pentru dereglările la nivelul bioenergetic apărute din cauza intoxicaţiilor cu toxicii cu acţiune generală. că cele mai sensibile la hipoxie sunt ţesuturile creierului şi a cordului. Ţinând cont de importanţa majoră a citocromoxidazei A3 în procesele de oxidare biologică în toate ţesuturile organismului devine clar caracterul universal de acţiune a toxicului de provocare a hipoxiei şi de inhibare a reacţiilor de oxidare. Din cauza presiunii parţiale crescute al oxigenului în sângele venos are loc coloraţia pielii în roză aprinsă. Din această cauză aceste organe sunt cele mai afectabile. care se transmit în SNC. Către astfel de structuri se referă glomerulii carotidiani. UN excitant foarte puternic al glomerulului este cianura de potasiu. Acastă terminaţie are numai atingere de celulele de tipul 2. S-a ajuns la concluzia că.Se presupune că la reducerea moleculelor de ATF în sânge se începe emisia substanţelor chimice de celulele carotidiane. catecolaminemie (din cauza excitării suprarenalelor) şi alte dereglări. Oxigenul primeşte electroni de la ultima citocromă a lanţului respirator-citocromoxidaza-A3. primele semne apărute în cazurile de hipoxie tisulară pronunţată sunt dereglările din partea activităţii SNC. Glomerulul (după Gess) este constituit din două tipuri de celule:tipul-1-celule glomerulare bogate în mitocondrii şi tipul-2-celule capsulare. la intoxicaţie cu acid cianhidric are loc întreruperea respiraţiei tisulare la cea mai importantă etapă. ţesuturile trec de la metabolismul aerob la cel anaerob.Aceste substanţe chimice sunt capabile să excită terminaţia n. al oxigenului de către ţesuturi şi deci. tahicardie. de utilizare. se dezvoltă o hipoxie tisulară.iar centrul respirator şi . al pH-ului şi al altor indici metabolici din partea glomerulului carotidian apar reflexe semnalante. După datele lui Belinschi la schimbarea minimală a presiunii parţiale al O 2. care asigură dehidrarea substratului organic. Astfel. hiperglicemie. Şi manifestările clinice iniţiale ale intoxicaţiilor cu toxicii cu acţiune generală sunt efectele. iar după transmiterea electronilor către oxigenul atomar se reduce până la Fe2+.Gering. Paralel cu aceste perturbări are loc reducerea formării macroergilor. Ionul de fier al acestui grup din componenţa enzimei.captarea şi transmiterea electronilor de la fostele orbitale ale acestui atom către oxigen şi prin aceasta activarea lui. şi el trece ca prin tranzit din sângele arterial în cel venos. Ionii fierului primind electroni de la citocromii precedenţi se oxidează până la Fe 3+. De exemplu. glomerulii carotidiani sunt perfuzaţi cu sânge de 30 de ori mai intens decât creierul. nu se consumă oxigenul.Prin celulele primului tip trece terminaţia nervului Gering care leagă glomerulii cu SNC. formate ca urmare a supraexcitării sistemelor speciale de reglare şi apoi a bioenergeticei tisulare. Excitarea nervului Gering în glomerulul carotidian provoacă excitarea SNC ce duce la hipertensiune arterială. se activează glicoliza. un rol semnificativ din procesele patologice provocate de toxic are mecanismul de acţiune reflectorică.În componenţa blocului enzimatic al respiraţiei tisulare intră enzimele (dehidrogenaze).consecutiv.îşi schimbă gradul său de oxidare de la Fe2+ până la Fe3+ şi înapoi până la Fe2+. Este cunoscut.transformarea atomilor de hidrogen în protoni .Din această cauză. rolul principal al glomerulului carotidian constă în transmiterea impulsului nervos creierului din momentul iniţierii dereglărilor metabolismului energetic. Această enzimă este o proteină compusă în componenţa căreia intră grupul prostetic fieroporfirinic. Acidul cianhidric intră în reacţii de schimb cu grupul prostetic al citocromoxidazei A3 şi afectează enzima în momentul transformării ei în forma oxidată.

gravitatea căreia este direct proporțională cu concentrația toxicului în sânge. Cantitatea de COHb format în sânge. Este constatat precum că la om gradientul de asociere a CO cu Hb este de 10 ori mai mic decât al oxigenului iar gradientul de disociere a COHb este aproximativ de 3600 de ori mai mic decât al (HbO). CO pe lângă scoaterea unei părți de hemoglobină din transportul oxigenului. în mod experimental. mioglobina. reacționează cu hemoglobina eritrocitelor.când fierul. cea gravă – la formarea 60% de COHb și mai mult. Intoxicația de gradul mediu se dezvoltă la formarea 30-50% de COHb. Cu fierul trivalent CO nu reacționează. (raport direct liniar dintre concentrația toxicului în sânge și gravitatea intoxicaţiei) .1% de CO în aerul inspirat poate forma aproximativ lângă 10% de COHb în sânge. formând o nouă structură carboxihemoglobina (HbCO).). pătrunzând în sânge. în concentrația unei părți volumare de CO la 1000 de părți volumare ale aerului inspirat.timpul de expoziție în min. MVV . ambele forme conțin fierul bivalent. Deci. S-a constatat. 50% de Hb se transformă în COHb. Legătura dintre monoxidul de carbon și fierul bivalent este –reversibilă. Imposibilitatea COHb de a transporta oxigenul din pulmoni către țesuturi cauzează o hipoxie de aport. care nu poate transporta oxigenul. Expoziția unei concentrației 0. De aceea afinitatea relativă a Hb față de CO este de 300 de ori mai mare decât la oxigen. inhibând astfel procesele bioenergetice în țesuturi (hipoxia histochimică). citocrom-c. citrocrom-p-450 . la animalele exterminate cu CO moartea survenea la conținerea 60-70%de COHb în sânge. Acest fapt interesant relatează că. CO interacționează nu doar cu Hb dar și cu un șir de citocrome (citocrom-a. în aceste cazuri bolnavii se plâng de cefalee și au sesizații neplăcute. citocrome. Disocierea HbO depinde și de pCO2 în sânge și în țesuturi. În mod experimental. concentrația de 0. nu survenea moartea. la animalele experimentale exterminate cu o doza letală de CO nu se producea decesul în cazul inhalării unui amestec de gaze (3 atm de O2 și 1 atm de CO) în pofida faptului că în așa . îngreunând astfel disocierea OHb în sânge și transmiterea oxigenului la țesuturi.05 unde .). există mecanisme suplimentare de acțiune a toxicului asupra organismului. poate fi calculat prin formula Lilental (1946): %HbCO = (pCO*t*MVV)*0.minut volumul ventilației în litre. De regulă. p CO . MECANISMUL DE ACȚIUNE A MONOXIDULUI DE CARBON Monoxidul de carbon în vitro activ interacționează cu multiple hemproteide (hemoglobina. Efectul se mărește la creșterea intensității intoxicației. în condiții . S-a constatat că. din structura inelului porfirinic al grupului prostetic. dereglează procesele de interacțiune hem-hem. dar echivalentă cu o hipoxie gravă de aport produsă de CO. CO.tensiunea parțială al CO în aerul inspirat în mm col Hg t. În starea echilibrată. Această stare e posibilă în condiții de micșorare a pO2 în țesuturi. Trebuie de menționat că aceste enzime devin afectabile atunci când conțin fierul bivalent.vasomotor pot fi rapid inhibate. se dezvoltă forma hemică de hipoxie (hipoxia de aport). Intoxicaţiile grave cu acid cianhidric au evoluţie rapidă şi moartea poate surveni după o perioadă scurtă de la debutul intoxicaţiei. se află în stare bivalentă.5% de CO în decurs de o oră la efort fizic moderat transformă 20% de Hb în COHb și. După viziunile contemporane ele constau în următoarele: In primul rând. CO poate reacționa cu (Hb) redusă și cu ce oxidată (HbO) deoarece. În al doilea rând. că la animalele cărora le-a fost provocată o hipoxie de aport dependentă de alți factori.

Un rol important în dezvoltarea patologiei îl poate avea acţiunea substanţei asupra terminaţiunilor fibrelor aferente ale nervului vag. CO activ interacționează cu mioglobina (afinitatea Mb față de CO este de 14-50 de ori mai mare decât față de oxigen). Pătrunzând în sistemul respirator. MECANISMUL DE ACŢIUNE A CLORULUI Mecanismul de acţiune pulmonotoxică a clorului este legat cu activitatea oxidantă înaltă a toxicului.toxicul le lezează.NH2 -. . atunci animalele decedează. care dereglează aportul oxigenului la mușchi. Acidul clorhidric schimbă brusc Ph-ul.condiții toată Hb se transformă în COHb. Au fost sintetizaţi derivaţi ai acidului carbonic cu diferiţi halogeni (clor. Se consideră că difosgenul nimerind în ţesutul pulmonar se scindează în două molecule de fosgen . MECANISMUL DE ACŢIUNE A FOSGENULUI Fosgenul face parte din grupul derivaţilor halogenaţi ai acidului carbonic. În baza acţiunii fiziologice a acestui compus stă prezenţa legăturii halogen-grupul carbonil. Din aceşti derivaţi ca toxici de luptă au fost aleşi derivaţii clorului -fosgen şi difosgen. proces ce cauzează denaturarea macromoleculelor. Interacţionând cu alveolocitele de tipul II.ale moleculelor biologice.COO. Afectarea pulmonilor este cauzată de afectarea directă a alveocitelor barierei alveolo-capilare.creşterea tensiunii superficiale în alveole şi colapsul lor are loc doar după câteva ore de la inhalarea substanţei. Pătrunzând după gradientul de concentraţie mai departe în profunzimea barierei alveolo-capilare . Aceste substanţe au practic aceeaşi activitate biologică. Cu aceasta.fosgenul din cauza hidrofilităţii joase se reţine pe un timp în căile respiratorii.capabili să se combine cu grupele SH-.în pofida faptului că cantitatea dizolvat în plasmă este destulă. Întrucât perioada de semischimb a surfactantului la om este relativ îndelungată (12-24 ore). cu peroxidaza și tirozinaza țesuturilor.fluor) care aveau toxicitate apropiată. În organism ea îndeplinește funcția de depou al oxigenului și accelerează semnificativ difuzia oxigenului în mușchi. Mb este un pigment muscular. Interacțiunea dintre CO și mioglobina cauzează formarea COMb.blochează grupele sulfhidrilice ale oligopeptidelor şi proteinelor. În afară de aceasta la interacţiunea toxicului cu apa se formează acidului clorhidric şi acidul clorurat.fosgenul micşorează vitalitatea şi activitatea metabolică a celulelor endoteliale ale capilarelor pulmonare.care inervează segmentele profunde ale sistemului respirator. Se consideră că în aceste cazuri citocromele tisulare se păstrează și își îndeplinesc funcțiile. Dezvoltarea intoxicației grave în cazul 2 poate fi legată cu inhibiția citocromilor. alcătuit dintr-o moleculă de globină și una de hem. iar oxigenul dizolvat în plasmă poate îndestula necesarul în el a țesuturilor. Înlocuirea unuia din halogeni din molecula compusului cu un atom de hidrogen sau cu un radical alchil duce la micşorarea bruscă a pneumotoxicităţii. parțial se poate lămuri dezvoltarea unei miastenii puternice la bolnavi. Dacă se schimbă raportul gazelor în amestecul inhalat (3 atm de O2 si 2 atm de CO). Acidul clorurat formează în citosolul celulei cloramine care au o activitate biologică destul de mare.brom . Fosgenul şi difosgenul fac parte din agenţii alchilanţi.inhibând activitatea enzimelor ce iau parte la sinteza fosfolipidelor şi a surfactantului.pot interacţiona cu legăturile acizilor graşi nesaturaţi şi cu fosfolipide formând peroxizi . Trebuie de menționat în sfârșit că. S-a constatat că în urma reacţiilor acidului clorurat cu biomoleculel se formează radicalul superoxid –iniţiator a unei cascade de reacţii de oxidare peroxidică în celule.

de exemplu radicalii arsenului sunt capabili de a inhiba grupările SH ale structurilor proteice şi ale enzimelor ce rezultă microinflamaţii.radicalii clorului prin alchilarea unor nucleotide sunt capabili de a provoca microinflamaţii.15 g/m3.sau după forma reversibilă (hipotensiunea arterială ). posibil că şi nitrogrupele pot provoca microhipoxii. MECANISMUL DE ACŢIUNE A SUBSTANŢELOR TOXICE IRITANTE Există două mecanisme posibile de acţiune a substanţelor iritante asupra terminaţiunilor nervoase: direct. Astfel.Date despre influenţa clorului asupra conţinutului biochimic în ţesutul pulmonar sunt puţine.depinde de prezenţa unor radicali activi în structura moleculară a iritantului . Pătrunderea unei doze foarte mari a dioxidului de azot în pulmoni poate provoca foarte rapid şocul nitric .se iniţiază procese care stau la baza citotoxicităţii.intoxicaţia cu oxizii azotului se poate dezvolta .care deseori se termină cu moartea afectatului. S-a demonstra că la inhalarea substanţei în doze letale 50 . Mai sensibile la toxic sunt alveolocitele de tip –I. În cazul predominării monoxidului de azot în amestecul de gaze se dezvoltă aşa numita forma reversibilă a intoxicaţiei.prin formarea produselor intermediare ale metabolismului său care sunt capabile de a iniţia formarea radicalilor liberi.în ţesutul pulmonar al şobolanilor se determină reducerea conţinutului de glutationă. acidului ascorbic.şocului nitric (dezvoltarea masivă a MtHb-nemiei). Aceste manifestări clinice trec repede după scoaterea intoxicatului din focarul contaminat.glutationreductazei. . MECANISMUL DE ACŢIUNE A PARAQUATULUI Paraquatul. Acţionând asupra glutationului.în funcţie de condiţii (concentraţie şi raportul diferitor xenobiotice în amestecul de gaze inspirat).ciangrupa poate provoca microhipoxii. Oxidarea peroxidică a lipidelor duce la distrugerea membranelor alveolocitelor membranei alveolo-capilare producând necrotizarea lor. Sunt expuse atacului şi alte macromolecule.scăderea tensiunii arteriale cauzată de acţiunea vasoplegică a acestui toxic.după tipul sufocant (dezvoltarea edemului pulmonar toxic) .acidului ascorbic. Rolul formării MtHb la intoxicaţii cu oxizii azotului creşte la concentraţia ei în sânge mai mare de 0.vomă.toxicul distruge elementele submoleculare de protecţie antiradical al celulelor. combustiei pulmonare.când afectarea este însoţită de dispnee. NO2 reacţionând cu oxigenul în mediul apos al pulmonilor. La baza dezvoltării acestui tip de şoc stă formarea masivă a nitrozilhemoglobbinei. Aceasta rezultă activarea peroxidării oxidative a lipidelor membranare a celulelor barierei alveolo-capilare.activităţii glucozo-6-fosfatdehidrogenazei. care apoi se transformă în methemoglobină.glutationperoxidazei şi catalazei MECANISMUL DE ACŢIUNE A OXIZILOR DE AZOT În baza acţiunii toxice a oxizilor de azot stă capacitatea substanţei de a activa radicalii liberi în celulele barierei alveolo-capilare.iniţiază formarea radicalilor superoxizi şi a peroxidului de hidrogen.tocoferolului şi altor substanţe biologice.

Reflexul format la iritarea cu substanţe chimice (amoniac) a căilor respiratorii superioare a fost descris de Krechimer.tuse. În partea aferentă a coardei reflectorie.bradipnee. Apariţia acestui tip de reflex la om a fost descris de Salem şi Aviado. Potrivit cunoştinţelor existente.faciali.prostoglandinelor.care este adusă în stare de excitare extremă se includ nervii oculomotori.apărute la afectarea cu substanţe toxice iritante.care necesită tratament în decurs 2-3 zile. La expunerea concentraţiilor mari a substanţelor toxice asupra corneei şi a conjunctivei ochiului.care iniţial au apărut la periferie.lacrimare. edem pulmonar toxic (vezi mecanismul dezvoltării edemului pulmonar interstiţial toxic) .înghiţirea salivei contaminate provoacă dezvoltarea gastritei.care se duc la bulbul ocular.observate în afectarea masivă cu substanţe toxice iritante.în nucleii motori şi vegetativi a unor compartimente ale creierului(talamus. Prin tractul talamo-cortical impulsurile se transmit în zona senzitivă a cortexului cerebral unde se finisează procesul de percepere subiectivă a fenomenelor.la creşterea tensiunii arteriale. Semnalele eferente de la receptorii excitaţi se transmit în substanţa gelatinoasă şi nucleii senzitivi ai măduvei spinării . Schimbările. în căile respiratorii superioare se dezvoltă un proces inflamatorii.rinoree. Reflexul provocat prin iritarea receptorilor căilor respiratorii superioare neîntârziat duce la apariţia dispneei.serotoninei şi a altor substanţe biologic active care rezultă excitarea repetată a terminaţiunilor nervoase.tot aşa (parţial) ramificaţiile corespunzătoare a nervilor simpatici.care va necesita acordarea primului ajutor medical şi ajutorul medical calificat.1870.structurile extrapiramidale şi sistemul limbic). Aceasta duce la o respiraţie frecventă şi superficială.salivaţie.poartă nu doar un caracter funcţional.bradicardie.emiţătorul de impulsuri nervoase în sinapse este un polipeptid numit substanţa P.indirect-cauzat de acumularea în ţesuturile afectate a bradichininei.stă la baza dereglărilor motorii şi psihice. Iritarea terminaţiunilor nervoase cu substanţe toxice iritante naşte o salvă de impulsaţii patologice în nervii aferenţi. Un semn deosebit al clinicei edemului pulmonar la aşa intoxicaţii este lipsa perioadei latente după ieşirea din focarul de afectare.prurit. În caz de pătrundere a iritantelor în doze foarte mari în căile respiratorii se poate dezvolta bronhospasm pronunţat şi persistent( din cauza activării substanţelor bronhospastice în ţesutul pulmonar). . Este cunoscut că la excitarea terminaţiunelor nervoase a căilor respiratorii se finisează mai rapid faza inspirului decât în normă.Iradierea excitaţiei nervoase din talamus în structurile piramidale şi sistemul limbic. Formarea reflexelor necondiţionate prin acţiunea iritantelor duce la apariţia tabloului clinic de intoxicare manifestat prin blefarospasm.glosofaringianului. Pătrunderea substanţelor toxice iritante prin ingestie cu produsele alimentare şi apa contaminată.bradicardiei.tusei .glandele lacrimare şi salivare şi la pulmoni.