You are on page 1of 74

Lucrare de diplomă, RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA

Cuprins

CAPITOLUL 1.

Introducere……………………………………………………………………………….11

1.1. Istoria aditivilor……………………………………………………………….11

CAPITOLUL 2.

Modificarea proprietăţilor uleiurilor cu aditivi……..………………………………...13

2.1. Clasificarea aditivilor…………………………………………………………13

2.1.1. Aditivi pentru îmbunătăţirea performanţelor……………………….13

2.1.2. Aditivi pentru suprafeţe……………………………………………..14

2.1.3. Aditivi pentru protejarea lubrifiantului……………………………..16

2.2. Cerinţele aditivilor…………………………………………………………….17

2.3. Compoziţia chimică a aditivilor………………………………………………20

2.3.1. Antioxidanţii………………………………………………………..20

2.3.2. Aditivi AW şi EP…………………………………………………...21

2.3.3. Inhibitori de rugină şi coroziune……………………………………25

2.3.4. Detergenţii şi dispersanţii…………………………………………...25

2.3.5. Inhibitorii de spumă………………………………………………....25

2.3.6. Modificatorii de fricţiune……………………………………………26

CAPITOLUL 3.

Aditivi pentru uleiurile lubrifiante pentru carterul motorului……………………...27

3.1. Introducere…………………………………………………………………….27

3.2. Detergenţii…………………………………………………………………….27

6

Lucrare de diplomă, RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA

3.2.1. Performanţe în lubrifianţi…………………………………………..29

3.3. Dispersanţii……………………………………………………………………30

3.3.1. Succinimida poliizobutilenică………………………………………31

3.3.2. Poliizobutena (PIB)…………………………………………………31

3.3.3. Dispersanţii Mannich………………………………………………..32

3.4. Aditivi de antiuzură…………………………………………………………...32

3.4.1. ZDDP………………………………………………………………..32

3.4.2. Alţi agenţi de antiuzură……………………………………………..34

3.5. Antioxidanţii…………………………………………………………………..35

3.5.1. Inhibitorii de oxidare………………………………………………..35

3.5.2. Antioxidanţi cu conţinut de sulf şi fosfor…………………………..36

3.6. Modificatori de viscozitate…………………………………………………....37

3.6.1. Introducere…………………………………………………………..37

3.6.2. Tipuri de VM………………………………………………………..37

3.6.3. Cerinţele VM………………………………………………………..38

3.7. Inhibitori de spumă……………………………………………………………38

CAPITOLUL 4.

Tendinţe pe termen lung în domeniul industriei aditivilor pentru
lubrifianţi…………………………………………………………………………………39

4.1. Introducere……………………………………………………………………39.

4.2. Aditivi pentru uleiurile circulante şi de turbină……………………………...39

4.2.1. Cerinţe de performanţă pentru uleiurile circulante şi de turbină…..39

4.2.2. Tipuri de aditivi……………………………………………………..40

7

Lucrare de diplomă, RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA

4.3. Aditivi pentru uleiurile hidraulice…………………………………………….42

4.3.1. Cerinţe de performanţă pentru uleiurile hidraulice…………………42

4.3.2. Tipuri de aditivi……………………………………………………..42

4.3.3. Preocupări legate de mediu………………………………………….45

4.3.4. Tendinţe viitoare…………………………………………………….45

4.4. Aditivi pentru uleiurile de transmisie…………………………………………45

4.4.1. Tipuri de aditivi……………………………………………………..45

4.4.2. Preocupări legate de mediu………………………………………….47

4.4.3. Tendinţe viitoare…………………………………………………….47

4.5. Aditivi pentru uleiurile de compresor…………………………………………47

4.5.1. Cerinţe de performanţă pentru uleiurile de compresor……………..47.

4.5.2. Formularea uleiului de compresor…………………………………..48

4.5.3. Tendinţe ale uleiurilor de compresor………………………………..49

CAPITOLUL 5.

Cerinţe eco pentru aditivi lubrifianţi…………………………………………………...50

5.1. Introducere…………………………………………………………………….50

5.2. Fluide de bază pentru biolubrifianţi…………………………………………..51

5.2.1. Trigliceridele………………………………………………………...51

5.2.2. Esterii sintetici………………………………………………………53

5.2.3. Poliglicolii…………………………………………………………...53

5.2.4. Polialfaolefinele……………………………………………………..54

5.3. Aditivi pentru biolubrifianţi………………………………………………….55

5.3.1. Antioxidanţii………………………………………………………...55

8

Agenţi antispumanţi.1. Agenţi de antihidroliză……………………………………………. Punctul de curgere (PPD) şi indicii amelioratori de vâscozitate (VII)………………………………………………………………………………………..62 7. Calculul debitelor produselor principale din instalaţie……………. Polimeri utilizaţi pentru uleiul SAE 10W………………………………………………59 6. Calculul şi trasarea curbelor de distilare…………………………….6.1.3.1. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 5.2.67 7.3. Caracteristicile produselor…………………………………………………….4.69 9 . Introducere…………………………………………………………………….2.5.3..5..2.1.63 7.58 5. Inhibitorii de coroziune…………………………………………….4.61 7.3.. emulgatori………………….4.2.56 5..59 6. Dezactivatorii metalici………………………………………………56 5..3. Calculul sistemului de fracţionare……………………………………………. Lucrare de diplomă..59 6.62 7. CAPITOLUL 6.3.61 7.64 7.………………………………. Caracterizarea uleiului SAE 10W……………………………………………...7. demulsificatori. Aditivii de presiune extrema (EP) şi antiuzură (AW)………………57 5.57 5..3. Calculul tehnologic al coloanei de distilare în vid pentru obţinerea de uleiuri……………………………………………………. Datele de proiectare ale coloanei de distilare în vacuum……………………..2.4. Trasarea curbelor caracteristice ale produselor…………………….. Caracteristicile materiei prime şi ale fracţiunilor distilate…………………….3.3.64 7.58. Caracterizarea polimerilor utilizaţi……………………………………………59 6. Calculul conţinutului de potenţial de uleiuri obţinute prin distilare…………. Concluzii………………………………………………………………………60 CAPITOLUL 7.4.

74 CAPITOLUL 8.7. Dimensionarea coloanei………………………………………………………73 7... Înălţimea coloanei de DV pentru fabricarea uleiurilor……………………….71 7.72 7.. Calculul diamentrului în zona de vârf………………………………73 7.2.7. Lucrare de diplomă.1.6.5.2. Calculul presiunilor din coloană……………………………………. Estimările temperaturilor în coloana de distilare în vacuum………..7.1.5. Concluzii…………………………………………………………………………………. Calculul diametrului în zona de bază……………………………….69 7.73 7.8.76 Bibliografie ………………………………………………………………………………77 10 . Calculul cantităţii de abur de proces…………………………………………. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 7.

au existat distilate de petrol care şi-au găsit calea în utilizarea lor ca şi lubrifianţi. au fost frecvente. prin urmare a 11 . se poate considera cã. uleiul de rapiţă au fost adaugate ca modificatori ai fricţiunii. intrând în uz. la inceputul secolului XX. au existat aplicaţii recente implicând lubrifierea roţilor şi axelor. uleiurile vegetale. de asemenea. funcţie de cerinţele aplicaţiei. aparând antioxidanţii şi componenţii de antiuzură şi coroziune. Rafinarea petrolului a continuat să crească în dimensiune şi în tehnologia de proces. pentru a dezvola uleiuri sintetice provenite din produsele chimice bazice derivate din petrol şi alte surse. Acestea au făcut uleiurile să fie mai susceptibile la degradare şi mai putin eficiente ca şi lubrifianţi. pentru a muta pietrele uriase şi statui la siturile de contrucţie ale piramidelor timpurii. ca fiind prima clasă de aditivi lubrifianţi moderni. componentele naturale fără hidrocarburi ale petrolului. vegetale şi uleiurilor de peşte. aditivii cu fosfor şi-au facut apariţia. operaţiile de rafinare au avut ca scop îmbunătăţirea calităţii şi cantităţii de combustibil. încălzirea uleiului. Sulful a fost adăugat uleiurilor de prelucrare a metalelor în 1916. Între aceste capete ale spectrului de frecvenţe. Revoluţia industrială din 1700-1800 a dus la o mai mare cerinţã atât de lubrifianţi cât şi de aditivi pentru lubrifianţi. Lucrare de diplomă. astfel încat aceştia ar putea fi făcuţi dupa cum se doreşte. cu amestec de găsimi animale şi uleiuri naturale. care au fost ulterior găsite pentru a întârzia oxidarea şi uzura . iar la scurt timp dupa aceea. Utilizarea aditivilor şi industriei aditivilor s-a dezvoltat ca rezultat al utilizării pe scară largă a lubrifianţilor. Toate acestea au rezultat în fluide de lubrifiere care conţineau concentraţii mici de substanţe naturale. Acestea au fost componente cu punct de fierbere ridicat şi conţineau cantităţi mari de sulf şi azot.1. Adăugarea chimicalelor anorganice la apă şi utilizarea grăsimilor animale. Aşadar. Uleiul de răşină şi firele de lână au fost printre primii aditivi ai grăsimii/unsorii.2].. componentelor asfaltice pentru pavarea drumurilor.Hr. pe şine lubrifiate din lemn [1. Chimiştii au lucrat. Mai mult ca sigur. când aceste fluide au fost folosite ca lubrifianţi. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA CAPITOLUL 1 Introducere 1. Utilizarea timpurie a aditivilor pentru a îmbunătăţi uleiurile lubrifiante s-a realizat la fluidele de prelucrare a metalelor [3]. Chimiştii marilor companii petroliere au lucrat pentru a izola aceste materiale şi pentru a identifica structurile lor. egiptenii au folosit grăsimi animale cu sau fără aditivi pe bază de apă. Istoria aditivilor În 1500 î. La inceput. putând fi adăugaţi în cantităţi optime. uleiurile de peşte. Grăsimile animale.

Tabel 1. peste 3000 de brevete ale aditivilor au fost emise. a încetinit în ultimii ani. Îmbunătăţirea performanţelor lubrifianţilor industriali încă din 1930. Lucrare de diplomă.2% pe an.Hr Roţi Grăsimi animale. continua sa rămână plată.uleiuri Construcţii Apă 1500 Sârmă de desen Ceară 1750 Industrie Apă 1800 Industrie Apă Prelucrarea metalelor Substanţe anorganice 1900 Industrie Fosfor Sulf 1920 Prelucrarea metalelor Emulsificatori Automobile Acizi graşi Uleiuri de motoare 1930 Uleiuri de motoare Izoparafine Ulei de transmisie Polimetacrilaţi Săpunuri de plumb 1940 Uleiuri de motoare Carboxilaţi de calciu Ditiofosfaţi de zinc Sulfonaţi. Până în 1950. a rezultat din dezvoltarea aditivilor sintetici.1.fenaţi 1950 Prelucrarea metalelor Uleiuri solubile Uleiuri de motoare Modificatori de vâscozitate Sulfonaţi bazici 1970 Industrie Aditivi solizi Fosfaţi Nitruri de bor Fluorocarboni Aditivi cu toxicitate redusă Aditivi biodegradabili 1990 Industrie Aditivi cu volatilitate scazută Aditivi alimentari Nanomateriale 12 . Cronologia istorică a dezvoltării aditivilor Perioada Aplicaţii Aditivi I. Se preconizează că cererea mondială a aditivilor va creşte cu 1- 1. Creşterea rapidă a pieţii aditivilor în 1900.1.fosfonaţi. Cronologia dezvoltării a câtorva aditivi este dată în tabelul 1. până în 2015 [4]. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA aparut necesitatea de a dezvolta aditivi specifici pentru a proteja aceste noi fluide de tot ce înseamna proces de degradare care apare în anumite condiţii severe de operare. deoarece piaţa mondială a lubrifianţilor.

1. uleiurile de transmisie. Aplicaţii de lubrifiere ale PPD (depresanţi) PPD au fost selectate pentru diferite aplicaţii ale lubrifianţilor la motoarele de automobile. Lucrare de diplomă. care fac uleiul convenabil pentru o aplicaţie dată. Uleiul de bază este cel care permite motorului să realizeze funcţiile vitale prin lubrifiere. Clasificarea aditivilor Performanţele globale ale unui ulei pot fi îmbunătăţite prin introducere de aditivi. PPD-sunt molecule polimerice care sunt adăugate la uleiul mineral de bază al lubrifiantului pentru a îmbunătăţi proprietăţile de curgere la rece. 13 .1.1. sau se pot transforma în geluri iar procesul de lubrifiere nu ar mai avea succes la motorul respectiv.  Protejează suprafeţele lubrifiate: aditivi pentru presiune extremă. iar aditivii îmbunătăţesc protecţia prin încetinirea deteriorării sale în condiţii de temperatură ridicată.1.1. cum se întâmplă în cazul antioxidanţilor. în această categorie intrând agenţii de îmbunătăţire a indicelui de viscozitate şi de scădere a temperaturii de congelare (depresanţii). 2. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA CAPITOLUL 2 Modificarea proprietăţilor uleiurilor cu aditivi 2. ar fi prea vâscoşi pentru a curge uşor. Fără adăugarea acestor PPD. la temperaturi scăzute. aditivi împotriva uzurii sau de onctuozitate. Aditivi pentru îmbunătăţirea performanţelor Aditivii din această categorie au proprietatea de a îmbunătăţi comportarea uleiurilor la temperaturi ridicate. agenţi de adezivitate. respectiv la temperaturi scăzute. care protejează diferitele părţi împotriva uzurii şi deteriorărilor produse de frecare. extinzând temperatura maximă de utilizare (aditivi pentru îmbunătăţirea indicelui de viscozitate). figura 2.1.  Protejază lubrifiantul. prin micşorarea temperaturii minime de curgere (aditivi de anticongelare sau depresanţi). inhibitori de ruginire. 2. Uleiurile pentru motorul automobilelor.1. mulţi lubrfianţi. la uleiurile industriale şi fluidele biodegradabile. Aditivii care se introduc în uleiuri îndeplinesc următoarele funcţii:  Îmbunătăţesc performanţele. care reduc tendinţa de oxidare a uleiului şi de formare a sedimentului şi acizilor [1].

trigliceride. drept urmare. şi anume. Lucrare de diplomă. conţinutul mare de ceară este responsabil pentru problemele de vâscozitate la temperaturi joase.1. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Figura 2. Modificatori de vâscozitate/amelioratori ai indicelui de vâscozitate (VII) VII sunt compuşi (polimeri) cu masă moleculară foarte mare care funcţioneaza prin schimbarea formei fizice cu schimbarea temperaturii. nu este suficient pentru a aborda problemele observate.1. care reduc ruginirea părţilor metalice. inhibitorii de ruginire. Aditivi pentru suprafeţe Din această categorie fac parte: aditivii pentru presiune extremă. . Aceasta conduce la nevoia de diferite structuri de PPD şi abordări alternative. în timpul transportului naval.1. Mecanismul interacţiunii pentru aceste fluide biodegradabile este diferit de cel tradiţional al lubrifianţilor auto. 14 . agenţii de adezivitate – săpunurile de aluminiu ale acizilor graşi şi aditivii împotriva uzurii care acoperă suprafeţele metalice şi fac uleiul rezistent la uzură.1.2. mecanismul de interferenţă al cantităţilor mici de PPD care conţin lanţuri lungi ceroase. 2. care reacţionează cu suprafaţa metalică formând compuşi cu rezistenţă la forfecare mai redusă decât a metalului. Reprezentarea tridimensională a PPD-ului. Sunt folosite două tipuri de molecule în VII. Pot fi epuizaţi chimic prin ruperea termică şi oxidativă a legăturilor. al stocării şi opririi echipamentului. 2. Stabilitatea VII depinde de structura chimică şi mărimea moleculei.2. copolimeri nepolari ai olefinelor şi polimetacrilaţi polari. Fluide biodegradabile O altă aplicaţie a PPD o reprezintă fluidele biodegradabile cum ar fi uleiul de soia sau de rapiţă. care au în compoziţie lanţuri lungi de acizi graşi. Pentru aceste fluide biodegradabile.

şi o talie de hidrocarbură nonpolară. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 2. există şi diferiţi lubrifianţi solizi care reduc fricţiunea. cum ar fi grafitul. cum ar fi ZDDP şi alchiaminele dobândesc mai multe funcţii. depinde de amestecul de grupe de hidrocarburi: alhil primari. perfluoropolialchileter (PFPAE). Aceşti aditivi sunt în general molecule polare care au o grupă polară funcţională (alcool. care este înlăturat mult mai uşor.2. 15 . Temperatura la care dialchilditiofosfatii de zinc (ZDDP) sunt cei mai eficienţi. 2. Lucrare de diplomă. La încărcări extreme. disulfitul de molibden. Fosforul şi sulful în aditivi sunt suspecţi a fi în detrimentul eficienţei post tratării cu catalizatori în scânteie (benzina) şi cu aprindere prin compresie (diesel). Chiar dacă temperaturile uleiului vrac ar putea să fie scăzute. grăsimile au structuri care fac ca aceste materiale sa fie excelenţi modificatori de fricţiune. temperaturile la interfaţa metal-metal în zona de contact pot depăşi 300oC.1. acid carboxilic). secundari sau aril. Partea polară adsoarbe pe suprafaţă cu lanţuri lungi de hidrocarburi.1. Sunt folosiţi şi în unele fluide industriale hidraulice. cetonă. Diferenţele depind de nivelul de încărcare a filmului de aditiv format. Aceşti aditivi pot funcţiona ca antioxidanţi. reducând fricţiunea. căldura de fricţiune poate depăsi temperatura de topire a metalului. Aditivii de antiuzură (AW) şi presiune extremă (EP) Aditivii AW şi EP reacţionează cu suprafaţa metalică pentru a forma un film chimic. ce duc la modificări ale valorilor de forfecare la unsorile de lubrifiere [5].1. ester. aditivi AW sau dezactivatori de suprafaţă AW. Cea mai largă aplicaţie a acestuia este în formularea uleiurilor de automotive şi de motoare diesel. Pot de asemenea conţine elemente polare care adsorb şi reacţionează chimic cu suprafaţa pentru a forma un film/strat protector.2. Modificatorii de fricţiune Modificatorii de fricţiune sau aditivii de lubrifiere absorb pe suprafaţă. Există 2 criterii care diferenţiază aditivii de AW de cei de EP. Unii aditivi. expuse suprafeţelor în mişcare. şi cum rezistă la temperaturi mari generate de forţele de fricţiune. ZDDP sunt unii din cei mai economici şi eficienţi aditivi. Uleiurile vegetale. ZDDP a ajuns sub control din punct de vedere al mediului. Aditivii alternativi nu sunt la fel de eficienţi şi sunt mult mai scumpi decât ZDDP. pentru a forma filme care reduc fricţiunea dintre suprafeţele ce se mişcă. aldehidă.2. în uleiurile de motoare auto. În plus faţă de modificatorii de frecare lichizi organici. Studiile sunt indreptate în vederea dezvoltării unei structuri chimice alternative rentabile a ZDDP.

faţă de alte funcţii.1. aditivii cu fosfor cu conţinut redus de cenuşă pot de asemenea funcţiona ca antioxidanţi în plus.1. Lubrifianţii pot avea tendinţa să se îndepărteze de suprafaţă. 2. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 2. Unele molecule de aditivi ce conţin structuri chimice diferite.1. lucru pentru care este nevoie ca lubrifierea să depindă de vâscozitatea lubrifiantului şi de geometria echipamentului. Aditivi folosiţi în lubrifianţi biodegradabili Lubrifianţii bioderivaţi şi biodegradabili au devenit mai importanţi pe măsură ce a crescut interesul în protejarea mediului în conformitate cu multe reglementări impuse de guverne din intreaga lume.3. Exemple de arilamine sunt difenilaminele.3.3.2. Câţiva antioxidanţi fenolici folositi în aplicaţii industriale. fără a fi toxici ei inşişi. Aditivi pentru protejarea lubrifiantului Inhibitori de oxidare reduc cantitatea de oxigen care reacţionează cu uleiul atât prin formarea de compuşi solubili inactivi. Aceşti aditivi sunt câteodată aceiaşi aditivi care sunt folositi în alte aplicaţii. Aditivii de anticeaţă sunt importanţi pentru reducerea tendinţei lubrifiantului să devina aerosoli sau abur fin. uleiurile hidraulice. Pentru ca lubrifianţii să satisfacă criteriile de mediu de biodegradabilitate şi toxicitate. Lucrare de diplomă. 2. Antioxidanţii Antioxidanţii interacţionează cu radicalii liberi şi hidroperoxizi pentru a încetini reacţiile în lanţ care rezultă în urma oxidării fluidului de bază. Alţi aditivi.5-di-terţ-buti-4-hidroxicinamic.2. ei sunt special dezvoltaţi. Inhibitori de spumare pentru uleiuri sunt polimerii siliconici şi poliacrilaţii. să fie nontoxici şi biodegradabili. cum sunt ditiofosfatii de zinc (ZDTP). uleiurile de compresor. Aditivii îmbunătăţesc proprietăţile şi 16 . sunt câteodată folosite în formulele esterilor şi pot reacţiona de multe ori cu moleculele de oxigen înainte să fie epuizate. uleiurile de turbină.1.3. pentru a îndeplini criteriile de performanţă. sunt di-terţ-butil p-crezol (BHT) şi acidul 3. Aditivii de lipire sunt folosiţi pentru a menţine contactul între lubrifiant şi suprafaţa metalică. dioctil difenilaminele. diferite unsori. 2. dar mai mult şi mai mult. Cele mai comune 2 clase de compuşi care sunt folosite ca antioxidanţi sunt fenolii şi compuşii cu azot aromatici. Aditivi anticeaţă şi de lipire Sunt folosiţi în diferite aplicaţii.1. cât şi prin pasivarea suprafeţelor metalice. Aceste tipuri de antioxidanţi sunt folosite în uleiurile de transmisie. aditivii trebuie să indeplinească funcţiile necesare. cum ar fi fenotiazinele.

de temperatura în care acesta se foloseşte. Acestea sunt urmatoarele: Solubilitatea Aditivii trebuie să fie toţi solubili în ulei. Lubrifianţii trebuie să fie formulaţi astfel încât aditivii să rămână în soluţie pe parcursul folosirii uleiului. Criteriul prioritar pentru aditivi în formulele lubrifianţilor este că acesta trebuie să fie eficace pentru aplicaţie. şi prin urmare. lumină. Acest lucru reduce pierderea neuniformă de ulei din sistem. Volatilitatea Volatilitatea scăzută este în general cerută pentru multe aplicaţii ale lubrifianţilor industriali. a performanţei acestora. micşorând concentraţia lor în lubrifiant. sunt susceptibili la întunecare. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA performanţele lubrifianţilor prin modificarea chimică şi fizică a caracteristicilor uleiului. şi ca urmare. la expunerea la lumină. precum şi temperaturile minime şi maxime în care uleiul va experimenta în timpul utilizării lui. Stabilitatea Aditivii trebuie să aibă o bună stabilitate pentru a asigura performanţe acceptabile peste durata de viaţa utilă a produsului lubrifiant. Lipsa stabilităţii aditivilor poate afecta culoarea şi mirosul produsului. există numeroase criterii care fac posibil acest lucru. 2. Lucrare de diplomă. în special antioxidanţii arilaminele. 17 . de structura chimică a fluidului de bază. Solubilitatea aditivilor este critică într-un lubrifiant pe parcursul intervalului de temperatură în care lubrifiantul va experimenta. Mulţi aditivi. astfel încât aceştia să nu cauzeze efecte dăunatoare în virtutea insobilităşii lor. de presiunea mecanică aplicată uleiului formulat.2. Defalcarea componentelor aditive cauzată de caldură. şi să nu iasă afară. Mecanismul de acţiune al aditivilor depinde de structura chimică a aditivului. poate duce la reducerea stabilităţii produselor. umiditate. se poate cere ca aceştia să fie solubili în apă. şi în unele aplicaţii. Acesta fiind spus. Aceasta include condiţiile de stocare. Multe din aceste mecanisme sunt bine inţelese şi au fost descrise în literatură. Cerinţele aditivilor Industria lubrifianţilor are avantajul de a dispune de mulţi chimişti excelenţi în domeniul chimiei organice capabili să ofere compuşi noi organici sau anorganici ca şi aditivi. Acest lucru poate afecta performanţa produsului în ceea ce priveşte stabilitatea şi poate afecta de asemenea acceptarea personală a produsului în ceea ce priveşte calitatea sa.

Aceasta implică compatibilitatea cu componentele sistemului. De multe ori acest lucru nu este luat în considerare la formularea lubrifiantului. Multe industrii folosesc acum analiza ciclului de viaţă pentru a inţelege şi a controla folosirea tuturor componente care intră şi îşi părăsesc produsele în timpul procesării [6]. Compatibilitatea cu mediul inconjurator Trei aspecte de luat in considerare aici sunt: biodegradarea aditivilor. este nevoie de un anumit grad de volatilitate al aditivilor. de asemenea. faza de vapori a inhibitorilor de coroziune trebuie sa aibă o rată controlată de volatilitate. Compatibilitatea Aditivii trebuie sa fie compatibili cu alţi componenţi din sistem. un antioxidant foarte reactiv. de exemplu. poate furniza. Lucrare de diplomă. Acesta ar trebuie să fiu primul indiciu că ceva este insolubil sau reacţionează. Mirosul Mirosul trebuie să fie acceptabil pentru aplicaţii particulare. Una din cele mai importante consideraţii este compatibilitatea cu fluidele de baza folosite în formulare. care este epuizat într-o perioadă scurtă de timp. cât şi în cazul deversării. Activitatea Aditivii trebuie sa aibă o activitate funcţională de-a lungul duratei de viaţă a aplicaţiei. va duce la un lubrifiant susceptibil la oxidare mai devreme decât un produs formulat cu o acţiune pe un termen mai mare ca antioxidant. Chimia verde este de asemenea 18 . constrângerile de eliminare şi toxicitatea. Testele Bench care includ observarea vizuală a uleiului după testare. care pot absorbi mirosuri. Acest lucru poate fi valabil pentru lubrifianţii care sunt folosiţi în fabricarea textilelor sau hârtiei sau a altor materiale fibroase. inclusiv cu uleiurile de bază şi alţi aditivi. inclusiv aditivilor. cauzată de componentele grele rămase în sistem. garnituri. Acest lucru este valabil mai ales pentru lubrifianţii care sunt folosiţi în aplicaţii cu temperaturi ridicate. Incompatibilitatea se observă intiţial ca o ceaţă sau nori în timpul formulării. cum ar fi sigilii. Aceste aspecte sunt importante atât din punctul de vedere al utilizării şi eliminării corespunzatoare. În unele aplicaţii particulare. aditivii care sunt aleşi trebuie să fie nonvolatili în condiţiile de utilizare pentru a menţine concentraţia acestor aditivi în fluidul lubrifiant. informaţii cu privire la compatibilitatea aditivilor cu uleiurile formulate. De exemplu. Acesta este de obicei valabil în aplicaţiile de procesare în îndustria alimentară în care orice miros al uleiului de bază sau al aditivilor poate afecta calitatea produselor alimentare datorită adsorbţiei uleiurilor mirositoare. furtune. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA îngroşarea uleiului.

agenţi chimici). Aditivi care funcţionează prin interacţiuni chimice Tipul de aditiv Funcţia aditivului Antibacterie Previne sau încetineşte creşterea bacteriilor în sistem Anticoroziune(inhibitori de coroziune) Protejează suprafeţele împotriva atacului chimic Antioxidant Reduce rata oxidării lubrifiantului şi deteriorării şi creşte durata de viaţa a uleiului Antirugina Elimină formarea ruginei în condiţii de umiditate şi apă AW Reduce pelicula subţire şi limita de uzură Controlul bazicitatii Neutralizează acizii din procesul de oxidare Detergentţii Menţin suprafeţele curate Dispersanţii Suspendă şi dispersează produsele de ardere nedorite. aditivii care cauzează modificări în suprafaţă sau tensiunea superficială (emuslificatori. aditivi care conferă lubrifiere. în timpul folosirii lor. aditivii care îşi schimbă forma structural cu schimbarea temperaturii. aditivi care afectează calităţile perceptive ale unui lubrifiant (odorizante. aceia care cauzează formarea de structuri care prind fluidul de bază (agenţi de îngroşare. stabilizatori de culoare sau coloranţi.2. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA aplicată la fabricarea aditivilor pentru a minimiza impactul asupra mediului al acestor procese şi al eliminării deşeurilor. Lucrare de diplomă. produsele de oxidare EP Creşte capacitatea de încărcare Modificatori de fricţiune Reduce fricţiunea şi creşte lubrifierea Dezactivatorul metalic Contracarează efectele catalitice ale suprafeţelor prin pasivarea acestora 19 . Aceşti aditivi includ stabilizatorii de culoare. actionează prin fenomenul adsorbţiei-desorbţiei fizice. Aditivii care funcţionează prin interacţiune fizică. Tabelul 2.1. Tabelul 2.1. aditivi care resping apa. antispumă). Tabel 2. Aditivi lipicioşi Îmbunătăţesc coeziunea fluidului Agenţi de ingroşare Convertesc uleiul într-un lubrifiant solid sau semisolid Agent de respingere a apei Dă rezistenţă apei la unsori şi lubrifianţi. tabelul 2.2 descrie acei aditivi care acţionează prin reacţia chimică cu suprafeţele şi sunt consumaţi sau modificaţi din punct de vedere chimic. de umplutură). Aditivi care funcţionează prin interacţiuni fizice Tipul de aditiv Funcţia aditivului Antispumă Previne formarea spumei Anticeaţă Reduce tendinţa de a forma ceaţă sau aerosoli Stabilizatori de culoare Arată întunecarea fluidelor Demulsificatorii Imbunătăţeste separarea apei şi uleiului prin gravitatea indusă de faza de separare Coloranţi Dă culoare pentru identificarea produsului Emulsificatori Reduce tensiunea interfacială şi permite dispersarea apei Modificatori de fricţiune Sunt asociaţi cu suprafaţa de metal şi îmbunătăţesc alunecarea suprafeţelor Controlul mirosului Previn sau maschează mirosurile nedorite sau menţin nivelul de miros.

modul în care îşi imbunătăţesc proprietăţile şi modul în care se degradează în timpul utilizării lor. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Procesele chimice pot de asemenea modifica proprietăţile fizice ale lubrifiantului. Lucrare de diplomă.3. producând molecule mici care sunt mai volatile decât moleculele originale. cum ar fi esteri sau uleiuri vegetale [8]. Polaritatea fluidului de bază şi aditivului este foarte importantă deoarece fiecare component al amestecului concurează pentru suprafeţele metalice [7]. Un aditiv polar care în mod normal este adsorbit şi desorbit reversibil într-o suprafaţă metalică. poate chiar ineficientă pe suprafaţă. Condiţiile severe de operare necesită stabilitate foarte mare oxidativă şi termică.  Antioxidanţii care conţin sulf sau combinaţii ale sulfului şi fosforului sunt eficienţi împotriva hidroperoxizilor [9]. Antioxidanţii  reduc oxidarea prin prinderea radicalilor liberi sau prin descompunerea hidroperoxizilor generate în timpul procesului de oxidare. Structura chimică a fluidului de bază şi cea a aditivului folosit în lubrifiant sunt cruciale pentru proprietăţile şi performanţa lubrifiantului. dacă procesul continuă.  Substanţele care conţin amine sau grupe fenolice sunt antioxidanţi eficienţi. 2. pe când aditivii folosiţi trebuie să ofere performanţe mai bune decât înainte. într-un fluid de bază nepolar şi are o concentraţie rezonabilă la starea de echilibru. decât într-o formulare care conţine o concentraţie mare de fluid de bază. oxidarea fluidului de bază duce la degradare. putând duce la scăderea volumului uleiului. Ca fluide de bază lubrifiante.1.3. 20 . acestea ofera numai o parte din proprietăţile şi performanţele cerute. De exemplu. poate avea o concentraţie mult mai mică.  Unii compuşi care conţin metale cum ar fi naftenaţii de cupru pot fi prooxidanţi sau pot afecta antioxidanţii în ceea ce le priveşte formularea şi concentraţia aditivilor [10]. 2. Acesta are efectul de creştere a vâscozităţii uleiului cu cât componenţii cu masă moleculară mică volatilizează. fricţiune mai mică şi protecţie mai bună a uzurii din partea lubrifianţilor. Compoziţia chimică a aditivilor Pentru a intelege compoziţia chimică a aditivilor este necesar să se înteleagă modul în care lubrifianţii şi aditivii reacţionează.

2. Se dizolvă în uleiurile minerale.  Uleiurile de transmie EP în 1960 şi 1970 au fost formulate folosind aditivi ce conţin combinaţii de sulf. depinzând de tipul uleiului de bază.  Utilizarea compuşilor cu fosfor a început din perioada Primul Război Mondial iar adăugarea sulfului şi clorului la uleiurile de transmisie a început în anii 1930. Sulful elementar prevede bune proprietăţi EP.  Aditivii EP sau mai corect aditivii de temperaturi extreme. fosfor şi clor. Creşterea activităţii la presiuni mari este una din funcţiile aditivilor ce conţin sulf. contactelor metal- metal la graniţele lubrifierii. deoarece sunt produşi din reacţia olefinelor şi esterilor acizilor graşi sintetici cu compuşi cu sulf. Aditivii AW şi EP  Aditivii AE formează filme protectoare prin reacţii fizice sau chimice cu suprafaţa [11]. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 2. Aromaticele sulfurate 21 .  Compuşii cloruraţi sunt de asemenea eficienţi [12]. totuşi conduce la coroziune. este cunoscută în industria chimică de mulţi ani [14]. de asemenea conţin compuşi cu sulf sau fosfor. scăzând temperaturile de contact sau prin creşterea suprafeţei de contact. Reacţia de sulfurare prin adiţia compuşilor cu sulf (sulf elementar.3. utilizaţi pe scară largă drept compuşi de presiuni extreme în lubrifianţi. reducând astfel sarcina efectivă. mercaptani) pentru a forma compuşi nesaturaţi.  Folosirea clorului în compuşii AW şi EP este în scădere treptată din cauza preocupărilor legate de mediu [13].  minimează eliminarea metalelor prin formarea filmelor puternice uşor de forfecat care reduc fricţiunea. Cele mai comune 2 clase de aditivi sunt olefinele sulfurate şi esterii acizilor grasi sulfuraţi. hidrogen sulfurat. Conţinutul ridicat de sulf al aditivilor este de obicei mai eficient decât aditivii care au un conţinut scăzut de sulf. Lucrare de diplomă. Conţinutul de sulf trebuie să fie echilibrat în ceea ce priveşte cerinţele de stabilitate termală şi de necorozivitate. Aditivii cu sulf sunt probabil cel mai recent cunoscuţi.  Cei mai eficienţi aditivi AW conţin sulf sau fosfor sau pe ambii. Aditivi cu sulf Sunt utilizaţi pentru a oferi protecţie împotriva presiunii ridicate. Compoziţia aditivilor şi structura lor reprezintă un compromis chimic între cerinţele de performanţă contradictorii.

aditivii cu fosfor nu-i pot înlocui pe cei cu sulf în multe aplicaţii. extreme trebuia să fie echilibrată în ceea ce priveşte cerinţele pentru a avea o stabilitate termică şi o corozivitate uşoară faţă de cupru cu conţinut de aliaje. Aditivi cu sulf şi azot Aditivii cu sulf si azot sunt folosiţi pentru a asigura protecţia împotriva presiunilor moderate şi mari a contactelor metal-metal la lubrifiere. Ceea ce le este caracteristic lor. derivaţi ai esterilor acizi tioglicolici (HS-CH2C(=O)OR). Mai sunt şi alţi aditivi care se mai folosesc dar sunt comercializaţi mai puţin. în ciuda cercetărilor considerabile în privinţa utilizărilor lor. butilfenol disulfit. difenil disulfit sau tetrametildibenzil disulfit. structurile lor de bază introduse în anii 1930. cum ar fi nonilfenol sulfurat.3. Printre aceşti aditivi ditiocarbamaţii sunt cei mai folosiţi. aditivii cu fosfor sunt extrem de eficienţi în aplicaţii cu viteze lente de alunecare şi rugozitate de suprafaţă mare. fosfaţii acizi. fosfiţii. în concentraţii mici [17]. Spre deosebire de aditvii cu sulf. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA cum ar fi dibenzil disulfit. sunt folosite şi astăzi. unde activitatea la presiuni mari. materialele cu conţinut redus de sulf sunt de obicei mai puţin active ca aditivi EP/antiuzură. Aditivii cu fosfsor sunt folosiţi pentru a proteja la presiuni mari contactele metal-metal la lubrifiere. Lucrare de diplomă. dar mult mai eficiente ca antioxidanţi.5-dimercapto-1. Datorită mecanismelor diferite implicate în formarea filmelor de suprafaţă. inhibitori de coroziune.4-tiadiazol. aditivii cu fosfor de obicei posedă un control bun asupra corozivităţii.3 benzotiazol şi derivaţii lor au fost folosiţi mulţi ani ca şi antioxidanţi. 2-mercapto-1. derivaţi ai acidului tiosalicilic [16]. conţin în general sulf mai puţin activ ceea ce duce la îmbunătăţirea caracteristicilor EP ale lubrifianţilor. şi invers. cum ar fi 2. printre aceştia se găsesc sărurile organice de amoniu ale acidului sulfonic şi sărurile amine ale acidului tiocianic. Tehnologia altor multe tipuri de aditivi s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Cei mai întâlniţi aditivi cu fosfor sunt fosfat esterii. Multe tipuri de aditivi cu fosfor au fost examinate ca aditivi pentru uleiurile lubrifiante. Cu toate acestea. Compuşii heterociclici ce conţin azot şi sulf. 22 . De aceea sunt predominanţi folosiţi în combinaţie cu alţi aditivi EP care conţin sulf sau sulfuri [15]. Aditivi cu fosfor Aditivii cu fosfor sunt în uz de o perioadă mare de timp şi.

derivaţi ai ditiofosfaţilor.5. Aditivi cu halogeni Clorul a fost printre primele elemente de antiuzură şi EP folosite în industria lubrifianţilor. ditiocarbonaţilor. Totuşi. Moleculele cu mai mult de 4. Iodul a fost menţionat în aluminiul de prelucrare a lubrifianţilor pentru controlul uzurii. Aditivi cu azot Aditivii cu azot sunt folosiţi pentru a preveni rugina deţinând caracteristici de curăţenie în multe aplicaţii lubrfiante. când sunt folosiţi în combinaţie cu sulful. în compuşii perfluoruraţi. Compuşii cu amine alcoxilate sunt folosiţi în unsorile lubrifiante pentru a preveni coroziunea. Clorura de Fe(II) se topeşte la 672 °C şi are rezistenţa la forfecare redusă atunci când este comparată cu oţelul. Arilaminele sunt folosite pe scară largă ca antioxidanţi datorită abilităţilor lor de a descompune peroxizii. Aditivii cu clor sunt încă utilizaţi în uleiurile de tăiere şi în lubrifianţii legaţi de prelucrarea metalelor. fosfaţii aminelor şi amidele fosforice. fosfor/azot.6 elemente se formează. fosforul. în combinaţie cu aditivii cu sulf. Florul. Aditivi cu mai multe elemente Aditivii complecşi cu mai multe elemente pot deriva din diferiţi aditivi cu sulf/fosfor. Sunt cei mai răspândiţi şi sunt bazaţi pe ditiofosfaţii aminelor. cum ar fi sărurile de amine ale ditiofosfaţilor şi tiofosfaţilor. poate cauza coroziuni severe la suprafaţa 23 . Foarte puţini aditivi cu azot sunt consideraţi aditivi de antiuzură şi EP iar performanţa lor este ori foarte specifică în aplicaţiile industriale. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Aditivi cu fosfor şi azot Sunt folosiţi ca aditivi de antiuzură şi antirugină. şi multi alţi aditivi tradiţionali. Lucrare de diplomă. tiofosfaţii aminelor. aditivii cu azot pot fi suplimenţi foarte eficienţi pentru a spori performanţele de antiuzură şi EP. este bine cunoscut pentru reducerea uzurii şi în special a fricţiunii. ori dependentă de formulele produsului. Compuşii cu clor acţionează şi funcţionează în măsura în care imbracă suprafaţa metalului cu un film de clor metalic sub influenţa presiunii ridicate la punctul de lubrifiere. Acidul clorhidric format în prezenţa unei cantităţi mari de umiditate. derivaţi uretanici ai ditiofosfaţilor. Efectul compuşilor cu clor depinde de reactivitatea atomilor de clor. De exemplu. dispersanţii fără cenuşă care conţin azot sunt o componentă importantă pentru uleiurile de motoare. de temperatură şi concentraţie. în prezenţa umidităţii. sulf/azot.

acest tip de aditivi poate satisface viteze mari şi încărcări moderate ale automobilelor folosite în acea vreme. Alchil aromatele cu lanţurile laterale clorurate îmbunătăţesc capacitatea de încărcare mult mai mult decat cloruraţii din inel. care de asemenea este sub presiune. aromatele clorurate au proprietăţi EP mai puţin favorabile decat alifatele clorurate. Aparent. Datorită coroziunii ce creşte cu creşterea proprietăţilor EP şi reactivităţii atomilor de clor. De exemplu. Pe de altă parte. în special cu aceia care au grupe triclorometil în poziţia finală. Aditivii cu sulf şi clor s-au dovedit a fi satisfăcători pentru ungerea în autoturisme la mijlocul anilor 1930. Parafinele clorurate. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA metalică. alchil tiocarbonaţii cloruraţi. Sunt sensibile la umiditate şi lumină şi pot uşor dezvolta acid clorhidric [18]. Când sulful e combinat cu clorul într-o moleculă organică. disulfurile. Reacţia olefinelor şi a esterilor acizilor graşi nesaturaţi cu amestec de sulf şi clor. în ultimii 30 de ani. De aceea. o cale. trebuie găsit un compromis. ceea ce dau agenţi buni EP şi tendinţe mai scăzute de coroziune. Cele mai grave urmări ale aditivilor cu clor pentru antiuzură şi EP se află în mediul înconjurător. trioleil fosfaţii cloruraţi. clorul nu s-a folosit în uleiurile de transmisie. Compuşii ca oxidul de propilenă. Uleiurile grase clorurate şi esterii. Datorită stabilităţii lor ridicate. Sunt folosite în practică parafinele clorurate cu 40-70% clor. exceptând uleiul de tăiere industrial. În ultimii ani s-au folosit ca şi aditivi. Lucrare de diplomă. s-a dovedit a fi dăunătoare stabilităţii termice a lubrifiantului. Prezenţa clorului. Lungimea lanţului are o influenţă foarte mică asupra efectului EP. cloronaftalena sulfurată. cum ar fi triclorocetanul reprezintă un grup de aditivi EP importanţi folosiţi în trecut. eficienţa creşte cu creşterea numărului de atomi de carbon în lanţurile laterale. conţine reactivi înalţi beta-clorosulfaţi. aditivii cu clor nu sunt consideraţi o opţiune viabilă pentru lubrifianţii moderni. Capacitatea de transport de încărcare creşte cu creşterea gradului de clorurare. în dezvoltarea aditivilor cu clor. 24 . sulfuri neutralizează acidul clorhidric şi aceştia acţionează ca şi stabilizatori. suflul câteodată reduce tendinţa de coroziune a clorului. Legislaţia din jurul lumii indstriale limitează conţinutul de clor din mulţi lubrifianţi la câteva ppm. alchilsulfaţii cloruraţi. De aceea. rezultaţi din condensarea acizilor graşi cloruraţi cu sărurile alcaline ale diesterilor acidului ditiofosforic. Se obţin bune rezultate cu acizii graşi cloruraţi şi derivaţii acestora. amine. proprietăţile EP sunt îmbunătăţite în comparaţie cu cele ale fiecărui compus în parte. de asemenea au fost brevetate ca aditivi EP. un bun agent EP.

[19].5.  Acestea.3.3.  Detergenţii pot fi fenaţi.  Aceştia sunt de asemenea compuşi cu amine care au abilitatea de a neutraliza acizii. dispersanţii şi detergenţii nu sunt ceruţi în uleiurile industriale de transmisie. 2.3.  Dispersanţii şi detergenţii sunt de obicei folosiţi în uleiurile de motoare şi nu în uleiurile industriale.  Fenaţii de bază reprezintă 31% din totalul detergenţilor de pe piaţă.  În afara utilizării lor ca inhibitori ai oxidării. 2. sulfonaţi. motoarelor cu combustie. de asemenea.  Când sunt în combinaţie cu antioxidanţii într-un aditiv. Inhibitorii de spumă  previn formarea spumei prin schimbarea tensiunii superficiale care rezultă în bulele de gaz pe care le formează [21].  Dispersanţii tipici sunt succinimidele.  Dispersanţii încetinesc formarea depozitelor şi nămolului prin dispersarea particulelor insolubile în fluid. în cazul motoarelor cu ardere internă. sunt molecule mari cu un capăt polar şi o porţiune nonpolară.  În mod normal. ca şi detergenţi.3. Inhibitorii de rugină şi coroziune  absorb pe suprafaţă formând o barieră de film hidrocarbonic împotriva apei şi materialelor care cauzează coroziunea. succinaţii. Lucrare de diplomă. fosfaţii şi tiofosfaţii servesc.4. salicilaţi [20]. în diferite combinaţii.  Ei pasivează suprafaţa metalică reducând efectul catalitic al oxidării uleiului. 25 . RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 2.  Sulfonaţii de calciu reprezintă 65% din totalul detergenţilor de pe piaţă. se oferă protecţie uleiurilor industriale care sunt folosite în condiţii de operare relativ uşoare. în uleiurile de turbine sau în fluidele hidraulice de bază. ca şi detergenţii. Detergenţii şi dispersanţii  pot neutraliza acizii produşi de oxidarea uleiului.  Inhibitorii sunt polimeri cu masă moleculară mare care sunt relativ insolubili în uleiuri.  Aceste 2 categorii de aditivi reprezintă cea mai mare categorie de aditivi vândută.

 Câteva exemple de aditivi sunt polidimetilsiloxani.  Aceşti aditivi sunt de obicei molecule hidrocarbonice cu lanţuri lungi [22].  Există de asemenea solide care acţionează ca modificatori de fricţiune. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA  Aditivii antispumă sunt în general utilizaţi în concentraţii măsurate în părţi pe million şi sunt de obicei amestecaţi într-un sistem de solvent mai solubil pentru a facilita acurateţea adiţiei cantităţilor mici cerute.6. amide sunt structuri tipice ale modificatorilor de fricţiune comerciali. 2. polidiarilsiloxani. 26 .3.  Aceste materiale duc la reducerea fricţiunii şi deseori ajută la reducerea uzurii. Lucrare de diplomă.  Lungimea şi ramificarea lanţului de atomi de carbon afectează suprafaţa de absorbţie a acestor aditivi şi densitatea de ambalare de pe suprafaţa metalică.  acidul oleic şi alti acizi organici graşi. Modificatorii de fricţiune  sunt folosiţi pentru a reduce cerinţele de energie ale unui sistem prin reducerea fricţiunii sistemului.  Aditivii pot uneori ajuta cu antrenarea de aer pentru a preveni intrarea aerului sau modificarea fluidului de bază.  Nu sunt solubile în uleiurile hidrocarbonice şi de aceea sunt dispersate în fluidele lubrifiante. poliglicol eteri.  Unii aditivi antispumă comerciali sunt deja diluaţi într-un fluid purtător adecvat care ajută ca plusul de material să aibă o acurateţe mai mare.  Antrenarea cu aer este adesea confundată cu formarea de spumă din sistemele hidraulice. cum ar fi grafitul şi compuşii cu molibden. alcooli.

Introducere Lubrifianţii pentru uleiurile de motoare reprezintă o jumatate din lubrifianţii de pe piaţă. nămoluri. fapt pentru care interesează foarte mult. acizi sau peroxizi. mai există şi aditivi de anticoroziune şi de antirugină. Lubrifianţii realizează acest lucru prin reducerea fricţiunii şi îndepărtarea căldurii din părţile aflate în mişcare. Scopurile detergentilor in uleiurile pentru carter sunt:  De a suspenda/dispersa uleiul insolubil în produsele de ardere.1. Principalul scop al unui lubrifiant pentru uleiul de motor este de a mări durata de viata a părţilor care se mişcă în timpul operării. precum şi de uleiuri de bază. particule de funingine. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA CAPITOLUL 3 Aditivi pentru uleiurile lubrifiante pentru carterul motorului 3. La temperaturi scăzute. prin neutralizarea compuşilor acizi. Cei mai importanţi aditivi sunt:  Detergenţii  Dispersanţii  Aditivii de antiuzură  Antioxidanţii  Modificatorii de vâscozitate  Inhibitorii-spumă În plus faţă de aceşti aditivi. La temperaturi mari. Funcţie de aplicaţie. să păstreze părţile aflate în mişcare în afară petru a minimiza uzura. O importantă funcţie a lubrifiantului este de a preveni aceşti contaminanţi din a forma daune. 3. Contaminanţii reprezintă o problemă suplimentară deoarece aceştia se acumulează în timpul funcţionării motorului. sunt folosite mai multe combinaţii de aditivi. Aceştia pot fi moloz. Pentru ca aceşti lubrifianţi să îndeplinească această funcţie. este de aşteptat ca acesta. Detergenţii Detergenţii joacă un rol important în protejarea componenţilor metalici ai motoarelor cu ardere internă. cum ar fi nămolul sau funingine şi în produsele de oxidare 27 . formaţi în timpul procesului de combustie [23].2. sub condiţii de viteză. Lucrare de diplomă. temperatură şi presiune. lubrifianţii au nevoie de aditivi chimici. este de aşteptat în cazul lubrifiantului ca acesta să curgă suficient astfel încât părţile în mişcare să nu fie “înfometate” de ulei.

formaţi în timpul oxidării uleiului. Acţiunea de curăţare a detergenţilor aditivi este atribuită procesului de chemosorbţie şi formării de săruri metalice. Metalele grele. conţinutul de săpun. hidrocarburi alchilaromatice.2) 28 . gradul de conversie şi numărul totat de bază (TBN). numai 3 cationi metalici sunt foarte folosiţi: calciu. mercaptani. Chiar dacă mai multe metale au fost încorporate în molecula detergenţilor.  Unul sau mai multi ioni metalici. grupe carboxilice. Conţinutul de săpun se referă la cantitatea de sare neutrã şi reflectă abilitatea de curăţare a detergentului. hidroxil. Procentul de cenuşă sulfat este cenuşa obţinută în urma tratării detergentului cu acidul sulfuric şi arderii complete. care asigură solubilitatea uleiului. Detergenţii sunt descrişi din punct de vedere chimic prin raţia metalului. magneziu şi sodiu. Prepararea detergenţilor de calciu poate fi reprezentată schematic. Toţi detergenţii aditivi conţin:  Cap polar: grupe acide. ce reacţionează cu oxidurile metalice şi hidroxizii  Coada hidrocarbonică: alifatice oleofilice.1) (RS03)2Ca + Ca(OH)2 + xCa(OH)2 + xCO2 (promotori) → (RSO3)2 Ca(CaCO3)x +H2O ↑ +Promotor ↑ (3. Gradul de conversie descrie raportul dintre echivalentele de metal la echivalentele de substrat acid şi este de obicei exprimat ca şi conversie. coroziunea şi depozitarea speciilor răşinoase formate [24]. nepermiţând formarea de depozite răşinoase pe suprafaţa metalică. procentul de cenuşă sulfat. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA  De a neutraliza produsele de ardere-acizi anorganici  De a neutraliza produsele organice acide rezultate din procesele de degradare ale petrolului  De a controla rugina. Conversia prevede suma de materiale anorganice în raport cu materialele organice şi este exprimată ca număr de echivalenţi de bază pe echivalenţii acizi de 100 de ori. cicloalifatice. Detergenţii pot reacţiona cu hidroxiacizii. Lucrare de diplomă.sulfonaţi. nu mai sunt folosite. cum ar fi bariu. Raţia de metal este definită ca fiind echivalentul total de metal raportat la echivalentul acidului sulfonat. după cum urmează: 2RSO3H + CaO → (RS03)2Ca + H20 (3.

1. cum ar fi pistoanele sau inelele pistoanelor. Aceste subproduse sunt predominante în motoarele pe benzină în care oxizii materialelor cu azot pot reacţiona cu apa. În toate pistoanele motoarelor cu ardere internă. aceşti compusi cu oxizi de sulf interacţionează cu componenţii oxidaţi din combustibil pentru a produce acid sulfuric şi acizi organici [25].1). derivaţi din sulful conţinut de combustibili. de metalurgia pistonului. în special pe acele componente care sunt operate la temperaturi mari. Aceştia pot da naştere la creşterea coroziunii pieselor de oţel şi rulmenţilor. depinde de temperatura zonei în care se află pistonul. (figura 3. funingine. gazele din camera de ardere sunt forţate prin inelele cu piston în carter unde interacţionează cu lubrifiantul. Aceste gaze de ardere şi produse conţin componenţi ca oxizi de sulf. pentru a produce nămol motorului. În mod cert. O altă formă de ardere de produse vine de la oxidarea azotului. Una din funcţii este de a neutraliza arderea prin produse. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 3. O altă funcţie a detergenţilor este de a întârzia formarea depunerilor pe componentele motorului. din procesul de ardere.2. Selectarea detergentului pentru curăţarea pistonului şi inelelor sale. cu uleiul oxidat şi combustibil. În special la motoarele diesel. derivat din combinaţia azotului la temperatură mare cu oxigenul din aer. cele mai bune costuri şi performanţe prin utilizarea unei combinaţii selectate de detergent într-un lubrifiant depinde de mai mulţi factori. Acceptat Neacceptat Figura 3. aceste gaze de ardere şi subproduse nu sunt favorabile creşterii duratei de viaţă ai componenţilor motorului şi chiar ai lubrifiantului însuşi. de desingul inelului şi de stocul de bază de lubrifiant testat.1. inelele sale. Lucrare de diplomă. Prezentarea formelor acceptate şi neacceptate a pistoanelor Pe scurt. Performanţe în lubrifianţi Detergenţii deţin numeroare funcţii-cheie de performanţă pentru uleiurile pentru carterul motorului. Aceste probleme pot fi combătute prin folosirea unui TBN mare (numărul bazicitãţii totale). Mai mulţi din aceşti factori 29 .

Chiar dacă detergenţii sunt folosiţi pentru a curăţa suprafaţa motoarelor şi a neutraliza subprodusele acide.reprezintă cel mai comun grup de dispersanţi. Dispersanţii chimici folosiţi în zilele noastre sunt:  Succinimida poliizobutenilică . Sunt similari cu detergenţii în ceea ce priveşte gruparea polararã cu capãt de ulei solubil hidrocarbonat. eficacitatea lor este limitată când este vorba de dispersarea produselor insolubile uleioase rezultate din subprodusele de ardere.2). Abilitatea de dispersare a dispersanţilor ajută ca motorul să se menţină curat şi. inclusiv cantitatea totală maximă de metal. 30 .1. Dispersanţii sunt folosiţi pentru a dispersa aceşti contaminanţi în cadrul motorului asigurându-se astfel că uleiul curge liber. sau metal-cenuşă acceptată într-un lubrifiant [26]. şi se găsesc în motoarele diesel. Dispersanţii Dispersanţii sunt de obicei cel mai mare tratament pe care aditivii îl pot aduce uleiului de motor. 3. Succinimida poliizobutilenică Succinimida poliizobutilenică rezultă în urma reacţiei anhidridei maleice (MA) cu PIB. în unele cazuri. Rezultă PIBSA care este neutralizată cu un amestec de poliamine pentru a produce agentul de dispersie succinimida (figura 3.3. ce este rezultatul cantităţilor mari de funingine în uleiurile motoarelor diesel. până acum  Esterul poliizobutilenei succinice  Dispersanţii Mannich  Modificatorii de vâscozitate dispersanţi (VM). Cei mai observaţi contaminanţi ai lubrifianţilor de motoare sunt nămolurile negre şi particulele de funingine. aceştia au fost folosiţi în nivelurile cele mai ridicate pentru a reduce îngroşarea uleiului. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA implică performanţa motorului. Principala funcţie a dispersanţilor este de a minimiza efectele dăunatoare ale acestor contaminanţi. cerinţele clientului. poate menţine curăţenia pistonului. reglementările. 3. în principal. Pe parcursul anilor 1990 şi până în prezent. Lucrare de diplomă.3. Aceştia reprezintă dispersanţii preferaţi pentru abordarea problemei nămolurilor negre care au avut loc în motoarele cu benzină în anii 1980. Nămolurile pot forma depozite mai grele iar particulele de funingine sunt formate din particule de carbon.

Este mai dificil să reacţioneze cu MA dacă vâscozitatea este mare. este benefic să se maximizeze conversia PIB în anhidridă succinică.2. Orice cantitate nereacţionată PIB în lubrifiant va rezulta într-o formulă cu proprietăţi vâscozimetrice joase şi temperaturi scazute. Sunt mult mai eficienţi în controlul nămolului negru şi funinginei. din moment ce nu toata cantitatea PIB solubilă în ulei va conţine dispersanţi chimici activi. Masa moleculară a PIB este foarte importantă şi poate avea un efect important asupra performanţelor dispersantului. succinimida. Agentul de dispersare. 3. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Figura 3. Chiar dacă au masa moleculară mică. 31 . dar sunt mai putin eficienţi. Lucrare de diplomă. Catalizatorii pentru această reacţie pot fi AlCl3 şi BF3.3. Aceasta variază de la 500 la 3000. chiar daca mai sunt câteva valori în afara acestor limite care pot fi folosite. Cu cât masa moleculară este mai mare. Esterul PIB succinice Aceşti dispersanţi sunt formaţi din PIBSA şi un poliol. Cheia reacţiei PIB-MA este de a se asigura că tot PIB este complet transformat în PIBSA. au un efect advers asupra proprietăţilor de vâscozitate la temperaturi joase asupra lubrifiantului finit. Poliizobutena (PIB) PIB este produsă prin polimerizarea cationică a izobutenei pure. ca în figura de mai jos. Dispersanţii care au în compoziţia lor PIB cu masă moleculara mai mare de 2500.2. ce catalizează reacţia. cu atât dispersanţii au proprietăti VM. Din acest motiv. Adiţia MA la PIB se realizează mai uşor utilizând clorul. dispersanţii şi-au găsit întrebuinţarea în nămoluri şi funingine. Dispersantul va fi mai puţin eficient în prevenirea nămolurilor şi în dispersarea funinginei.

Dispersanţii Mannich Sunt preparaţi prin reacţia PIB cu o poliamină în prezenţa formaldehidei.4. Din fericire. Această familie de dispersanţi este folosită în uleiurile de motoare cu benzină. de obicei au proprietăţi de antiuzură.3. Aceşti agenţi de antiuzură sunt compuşi din sărurile de plumb ale acizilor carboxilici cu lanţ mare de atomi de carbon. ZDDP Cu cât puterea motorului creşte.3. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Figura 3. Aditivi de antiuzură 3. este mai mare. aditivii folosiţi pentru a proteja rulmenţii. Lucrare de diplomă.4. Dispersant Mannich 3.3. Dispersanţii au proprietăti antioxidante. şi au fost deseori folosiţi în 32 . cu atât nevoia de aditivi pentru a preveni uzura.4.1. Esterul PIB succinice 3. Protecţia corozivă a rulmenţilor metalici a fost una dintre cerinţele impuse pentru uleiurile de motoare. figura 3.4. Figura 3.

Primul pas al reacţiei este obţinerea acidului. atunci va exista o suprafaţă de contact maximă. polimeri. Deoarece acest strat trebuie sa fie constant alimentat. ceea ce reduce uzura la suprafaţa metalică. Aditivii de antiuzură şi EP funcţionează prin descompunerea termică pentru a forma compuşi care reacţionează cu suprafaţa metalică. concentraţia de ZDDP în lubrifiant este critică.3) Acid dialchilditiofosforic 33 . Performanţa sa este puternic influenţată de căile de descompunere. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA combinaţie cu alte materiale ce conţin sulf. presiuni mari de contact şi suprafeţele aspre vor contribui de asemenea la o limită de lubrifiere mai mare. A fost folosit iniţial pentru a preveni coroziunea rulmenţilor. Vitezele mici de contact. care pot fi termoliza. Cum am menţionat mai devreme. Dacă aceste circumstanţe sunt duse la extreme. Totuşi. acesta a devenit foarte repede cel mai răspândit aditiv de antiuzură folosit în lubrifianţi. hidroliza. Prepararea ZDDP ZDDP este preparat prin reacţia acidului dialchilditiofosforic cu oxidul de zinc. Aceasta echivalează cu un nivel maxim de 0. sau dacă nu există un film de lubrifiere. După descoperirea ZDDP. acest strat se rupe la lubrierea limitã. datorită dependenţei vâscozitate-temperatură a lubrifiantului. Acesta previne coroziunea rulmenţilor de Cu/Pb cu acizi organici. ZDDP [27]. şi eventual. 4ROH + P2S5 →2(ROH)2P(S)SH (3. sub condiţii limită. Aditivii de antiuzură minimează uzura într-un lubrifiant de operare mixtă sau parţială. oxidarea. dar s-au descoperit mai târziu proprietăţile sale excepţionale de antiuzură şi ca antioxidant. a fost descoperit în 1930-1940. cel mai important aditiv din această clasă. dintr-un alcool şi pentasulfură de fosfor. Aditivii care previn uzura într-un contact EP cer încărcări şi temperaturi de activare mai mari decât un aditiv de antiuzură. Aceşti compuşi activi de suprafaţă formează un strat subţire care se rupe în condiţii de lubrifiere limită. Lucrare de diplomă. Lubrifierea parţială este cel mai probabil să apară atunci când uleiul nu este suficient de vâscos pentru a separa complet cele doua suprafeţe.15% fosfor în lubrifiant. bogată în fosfor şi oxigen. Aceasta este definită ca şi contact de presiune extremă (EP) şi este de obicei asociat cu temperaturi şi încărcări foarte mari. care la rândul lor depind de condiţiile în care ZDDP lucrează. Degradarea ZDDP formează un film pe suprafaţa metalică. Aşadar nu este neobişnuit să se gasească până la 2% greutate de ZDDP într-un lubrifiant modern. Tendinţa la lubrifiere creşte cu creşterea temperaturii.

4. oligomeri. ambele putând fi observate prin rezonanţa magnetică nucleară (RMN). RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Acest acid este neutralizat cu oxid de zinc. neutră şi bazică. Prea mult agent de dispersie va lega ZDDP. care să depindă de tipul ZDDP şi de structura dispersantului. Sarea bazică conţine un atom de oxigen central înconjurat tetraedric de 4 atomi de zinc şi 6 grupe ditiofosfaţi. O metodă presupune reacţia acidului boric cu fracţiunea amină a unui dispersant succinimidă. Cei mai reactivi ZDDP sunt derivaţi din alcooli secundari. pentru a forma ZDDP. în special din aceia care au masa moleculară mică. dimeri. în timpul sintezei. Figura 3.5.5. Lucrare de diplomă. Aşadar. lăsându-l în imposibilitatea de a forma un film de antiuzură eficient. făcându-l mai rezistent la degradarea termică. Structuri ale ZDDP-ului Tipul alcoolului utilizat la prepararea ZDDP va determina stabilitatea sa oxidativă şi termică. Alcoolii cu un număr mic de atomi de carbon pot fi folosiţi dacă sunt combinaţi cu un alcool mai mare. Alţi agenţi de antiuzură Borul este utilizat pe scară largă pentru a oferi proprietăţi de antiuzură în lubrifianţi.2. Sarea neutră există ca un amestec de monomeri. Solubilitatea este limitată de numărul de atomi de carbon mai mic de 5. Trebuie gasit un echilibru. Este puţin probabil să ofere 34 . 3. Mulţi aditivi vor afecta viteza de degradare termică a ZDDP. figura 3. este cunoscut faptul că dispersanţii succinimidă se vor alătura ZDDP . Sunt 2 tipuri de structuri ale ZDDP. Borul lucrează prin reacţia la suprafaţa metalului pentru a forma acidul boric care are o structură stratificată cu legaturi slabe între straturi. Pentru început. cedând compuşi care sunt agenţi benefici de antiuzură. dispuse simetric. cei mai mulţi ZDDP vor folosi alcooli cu un număr de atomi de carbon mai mare de 5. la 70-90 °C. mai mici decât 100 °C. ZDDP de asemenea se descompune la temperaturi scăzute de oxidare.

În afară de compuşii cu sulf şi azot. datorită faptului că sunt constituiţi pe bazã de hidrocarburi. Toate tipurile de uleiuri de bază necesită adăugarea de antioxidanţi. sunt susceptibili la oxidare. Totuşi. Antioxidanţii Mulţi din lubrifianţi. Uleiurile sintetice cum ar fi esterii poliolilor au cea mai înaltă stabilitate oxidativă din cauza conţinutului lor scăzut de nesaturate. acesta va reduce uzura.1. Reacţia de oxidare care apare la lubrifianţi la temperaturi ridicate. Antioxidanţii cu conţinut de sulf şi fosfor Antioxidanţii cu conţinut de sulf Sulful elementar este un eficient inhibitor de oxidare. 3.5. Inhibitori cu azot. Necrofagi radicali a.2. Inhibitori cu oxigen-fenolii c. arată o rezistenţă oxidativă moderată. ditiocarbamaţi. Numeroşi compuşi cu sulf au fost examinaţi ca inhibitori cum ar fi: 35 . arată o tendinţă puternică la coroziune. Uleiurile minerale tradiţionale. Descompunători hidroperoxidici a. Inhibitori cu sulf-sulfiţi. Efectul lor de inhibare poate fi pierdut în timpul diferitelor procese de rafinare. cum ar fi grupa 1 şi 2 a stocurilor de bază. Inhibitori de oxidare Inhibitorii de oxidare pot fi clasificaţi astfel: 1. ZDDP 2. alte componente cum ar fi aromaticele sau aromatele hidrogenate parţial. în condiţii severe. cum ar fi creşterea vâscozităţii cinematice. Inhibitori cu fosfor-fosfiţi şi ZDDP Funcţia duală a ZDDP de a oferi performanţe de antiuzură şi antioxidare explică de ce aceşti aditivi sunt până acum cei mai eficienţi inhibitori. olefine sulfurate b.5. formarea de nămoluri. Dacă oxidarea nu este controlată. 3. pot fi importante. descompunerea lubrifintului va duce la îngroşarea uleiului. 3.aril aminele b. în prezenţa oxigenului atmosferic. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA acelaşi nivel de performanţă ca şi ZDDP.5. răşini şi acizi corozivi [28]. Lucrare de diplomă. dar când este folosit în combinaţie cu alţi aditivi de antiuzură. poate conduce la scăderea performanţelor lubrifiantului.

tioglicoli. Solubilitateaa lor în uleiurile hidrocarbonice creşte cu creşterea numărului de atomi de carbon al reziduului alchil. amil-. compuşi cu sulf alchil aromatici. Compuşii cu azot şi sulf sunt de asemenea inhibitori de oxidare pentru uleiurile lubrifiante (mercaptotriazine). ci şi ca inhibitori de coroziune şi aditivi EP. Cele mai bune rezultate au fost obţinute cu radicalii izopropil sau izoamil.6. Modificatori de vâscozitate (VM) 3. Derivaţii cu lanţuri lungi acţionează ca solubilizatori pentru produsele cu lanţuri scurte. Antioxidanţi cu conţinut de fosfor Fosforul roşu posedă proprietăţi de inhibare a oxidării. Derivaţii 2. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA polisulfine. Eficienţa dialchilditiofosfaţilor de zinc descreşte cu creşterea masei molecuare a substituenţilor alcoolici. Această clasă de aditivi de lubrifiere reprezintă tehnologia care a permis dezvoltarea lubrifianţilor multigrad în anii 36 . tioaldehide. poate avea un efect mai bun. Introducere Modificatorii de vâscozitate sunt adăugaţi într-un lubrifiant pentru a reduce dependenţa temperatura-vâscozitate a uleiurilor de bază. Câteodată sulfoxizii în combinaţie cu aminele aromate au fost de asemenea utilizate. Cei mai răspândiţi sunt ZDDP. Dialchilditiofosfaţii metalici sunt preparaţi în soluţie de uleiuri minerale. Antioxidanţii cu sulf şi fosfor Astăzi. diaril sulfide. dar nu poate fi utilizat datorită corozivităţii sale asupra metalelor neferoase sau asupra aliajelor. Sulfidele alchilfenolice care sunt formate în reacţia alchilfenolilor cum ar fi butil-. Combinând acidul fosforic cu derivaţii fenolici. totuşi. aplicaţiile lor sunt limitate. octilfenol cu clorura de sulf sunt mai active decăt compuşii disulfidei dibenzilice. compuşii care conţin şi sulf şi fosfor sunt mai eficienţi decât cei care conţin numai sulf sau numai fosfor.6.1. În principiu. Lucrare de diplomă. Dialchilditiofosfaţii metalici acţionează nu numai ca antioxidanţi.5- dimercaptotiadiazolei au un efect similar. Triaril sau trialchil fosfaţii au fost propuşi ca inhibitori stabili termici. ca şi detergenţi. 3. sărurile metalice ale acizilor tiofosforici sunt folosiţi predominant ca inhibitori ai oxidarii pentru uleiurile de motoare.

monomeri ai dienelor pot fi adăugaţi pentru a îmbunătăti caracteristicile de manipulare ale polimerilor sub formă solidă. OCP va ieşi din soluţie şi va forma geluri la temperaturi scăzute. comparativ 37 . Cu cât creşte nivelul de etilenă în copolimer. dar creşte cu creşterea temperaturii. cu atât solubilitatea acestuia descreşte. oferind în acelaşi timp vâscozitatea suficientă la temperaturi ridicate pentru a proteja motorul împotriva uzurii. 3.2. mai ales când sunt comparaţi cu acelea a OCP. al reducerii contribuţiei polimerului la vâscozitate. Această interacţiune a polimerului cu uleiul de bază la temperaturi ridicate duce la creşterea volumului hidrodinamic efectiv al polimerului. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 1960. Interacţiunea ulei-polimer. Tipuri de VM Există mai multe tipuri de VM valabili pentru uleiul preparator. odată adăugati la uleiul de bază şi amestecului de aditivi. Polimerizarea anionică conduce la formarea polimerilor cu masă moleculară mică / distribuţii moleculare inguste. Însa trebuie avut grijă să nu se meargă prea departe. Unul dintre cele câteva dezavantaje. Vâscozitatea redusă a uleiurilor de bază permit uleiului sa curgă liber la temperaturi scăzute.6. OCP ( olefin copolimerul poli-etilenă/propilenă) În afara conţinutului de etilenă şi propilenă. deoarece. Aceasta conduce la creşterea vâscozităţii lubrifiantului. Fiecare dintre acetia are avantaje şi deficienţe. întrucat VM creşte vâscozitatea la temperaturi mari. OCP este cel mai folosit tip de VM folosit în zilele noastre. Aceştia permit motorului să pornească la temperaturi scăzute. în special la temperaturi scăzute. VM sunt polimeri solubili în ulei care. datorită eficienţei mari de îngroşare şi a costului relativ scăzut. ei şi-au găsit pe scară largă folosul în uleiurile de motoare. Lucrare de diplomă. având în acelaşi timp un efect de îngroşare minim la temperatură scăzută. Acest efect la temperaturi scăzute este unul benefic. Copolimerul stiren-dienă Acesta este preparat printr-o polimerizare anionică a stirenului cu butadiena sau izoprenul. vor ingroşa amestecul la temperaturi ridicate. Deoarece copolimerii stiren-diena au de asemenea proprietăţi excelente la temperaturi scăzute şi sunt eficienşi la îngrosare. la un conţinut foarte mare de etilenă. la temperaturi scăzute. este minimă. O distribuţie îngustă a greutăţii moleculare duce la o stabilitate la forfecare maximă a raţiei de îngroşare pentru un polimer liniar.

prezenţa spumei poate duce la reducerea presiunii uleiului ceea ce va conduce la deteriorarea motorului. Acest lucru a dus la necesitatea folosirii inhibitorilor de spumă cum ar fi:  Polimerii dimetilsiloxan  Copolimerii alchimetacrilat  Copolimerii alchilacrilat Inhibitorii de spumă sunt de obicei adăugaţi lubrifiantului în cantităţi mici < 20ppm. Pentru formule simple de uleiuri. Lucrare de diplomă. 38 .3. solubilitatea lor devine o problemă [29]. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA cu OCP. 3. pentru a permite ca procesul de sinteză să aibă loc în 2 etape şi sunt mai scumpi în ceea ce priveşte materialele de pornire. Totuşi. cerinţe de forfecare înaltă  Vâscozitate minimă la temperaturi scăzute pentru pompare  Depozite minime la temperaturi înalte. de exemplu asupra pistoanelor şi turbocompresoarelor.6. Inhibitori de spumă (antispumă) Gazele antrenate la formarea spumei de lubrifiant va reduce eficienţa sa şi de aceea acestea trebuie minimizate şi cel mai bine oprite încă de la formarea lor.7. 3. În uleiurile de motoare. un inhibitor de spumă se poate să nu fie necesar. stabilitatea spumelor creşte cu cât mai mulţi aditivi sunt adăugaţi în lubrifiant. Selectarea corectă a VM va permite ca toate cerinţele vâscozimetrice să fie realizate la un cost optim. La cantităţi mai mari. Cerinţele VM  Îngroşare bună pentru un cost eficient  Stabilitate adecvată la forfecare  Stabilitate la forfecare temporară la temperaturi ridicate. Performanţa VM în cerinţele de motor şi serviciu va defini apoi dacă VM este potrivit pentru aplicaţia destinată. în timpul operării motorului. Antrenarea de aer este o alta problemă. este acela că ei sunt relativ scumpi.

Lucrare de diplomă, RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA

CAPITOLUL 4

Tendinţe pe termen lung in domeniul industriei aditivilor pentru
lubrifianti

4.1. Introducere

Formularea diferitelor tipuri de uleiuri lubrifiante folosite în industrie, variază
semnificativ funcţie de aplicaţia lor. Tipurile de uleiuri lubrifiante industriale considerate
în acest capitol, în ordinea descrescătoare a volumului consumat de industrie, sunt după
cum urmeaza:
1. Uleiurile circulante, uleiurile de turbine
2. Uleiurile hidraulice
3. Uleiurile de transmisie
4. Uleiurile de compressor

Tabel 4 .1. Cerinţe de performanţă pentru uleiurile industriale
Tipul de ulei Inhibarea Abilitatea de a Abilitatea de a Proprietati de EP
oxidarii si rezista la separa apa antiuzura
ruginei formarea de
spuma
Uleiurile X X X - -
cirulante si de
turbina
Uleiurile X X X X -
hidraulice
Uleiurile de X X X X -
compresor
Uleiurile de X X X X X
transmisie
Unsori X - - X X
lubrifiante

Aşa cum este de aşteptat, cu cât este mai mare numărul de proprietăţi de performanţă
cerute pentru un lubrifiant, cu atât este mai complexă formularea acestuia.

4.2. Aditivi pentru uleiurile circulante şi de turbină

4.2.1. Cerinţe de performanţă pentru uleiurile circulante şi de turbine

Următoarele cerinţe de performanţă sunt cerute în special pentru uleiurile de circulaţie
şi în particular, pentru uleiurile pentru turbine cu gaz şi abur:
1. Realizează ungerea rulmenţilor
2. Îndepărtează căldura prin circulaţie
3. Serveşte ca fluid hidraulic

39

Lucrare de diplomă, RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA

4. Protejează împotriva coroziunii
5. Permite separarea rapidă a apei
6. Rezistă împotriva formării spumei
7. Rezistă oxidării şi formării de namol

4.2.2. Tipuri de aditivi

Antioxidanţii

Antioxidanţii sunt folosiţi pentru a inhiba atacul oxigenului asupra uleiului de
turbină şi pentru a reduce formarea de produse de oxidare cum ar fi acizi organici corozivi
şi nămoluri insolubile. În uleiurile de turbine, acest lucru este adesea realizat cu amestecuri
sinergice de fenoli şi diaril amine, care inhibă oxidarea prin donarea unui atom de hidrogen
pentru a reactiva radicalii peroxizi intermediari formaţi în timpul procesului de oxidare,
ducând la o reacţie în lanţ care ar propaga astfel degradarea mai multor molecule de ulei.
[30]. Antioxidanţii care dezactivează radicalii peroxizi sunt denumiţi antiozidanţi primari.
Antioxidanţii volatili sunt în general evitaţi deoarece ei pot fi îndepărtaţi prin evaporare în
timpul folosirii lor.
Un alt tip de antioxidanţi inhibă oxidarea uleiului prin descompunerea
hidroperxizilor reactivi intermediari la specii chimice mai putin reactive. În caz contrar,
acesti hidroperoxizi s-ar descompune la radicali reactivi, rezultând în propagarea
procesului de oxidare. Antioxidanţii care acţionează ca descompunători ai peroxizilor sunt
denumiţi antioxidanţi secundari [31]. Tipurile de aditivi care se incadrează în această clasă
sunt tioesterii, ZDDPs (dialchilditiofosfaţii), fosfiţii organici.
Tabelul 4.2. Aditivi folosiţi în uleiurile de turbine
Clasa de aditivi Tipuri de aditivi
Antioxidanţi Diaril amine
Fenoli
Sulfiti organic
Inhibitori de rugină Derivatii acidului alchilsuccinic
Fenoli etoxilaţi
Inhibitori de spumă Polidimetilsiloxani
Poliacrilaţi
Dezactivatori metalici Triazoli
Mercaptobenzotiazoli
Aditivi antiuzură/EP Esteri si saruri ai acidului alchilfosforic
Dezemulsificatori Fenoli polialcoxilaţi
Polioli polialcoxilaţi
Poliaminte polialcoxilate

40

Lucrare de diplomă, RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA

Inhibitorii de rugină

Uleiurile de turbină sunt formulate pentru a preveni rugina în zonele de contact cu
uleiul. Aditivii anticorozivi sunt în general polari şi formează filme rezistente la apă pe
suprafeţele de fier sau oţel. Asemenea aditivi nu ar trebuie să fie uşor de antrenat din uleiul
de turbină, de apa antrenată în uleiul de circulaţie şi nu ar trebui să afecteze negativ alte
proprietăţi dorite de performanţă cum ar fi separarea rapida a apei şi tendintele reduse de
spumare. Tipurile de inhibitori de rugină care pot fi folosiţi în uleiurile de turbină sunt
redate în tabelul 4.2.
In ceea ce priveşte aceşti inhibitori de rugină pot apărea probleme de
compatibilitate dacă anumite uleiuri de turbine sunt contaminate cu uleiuri industriale ce
conţin aditivi organometalici. De exemplu, uleiurile hidraulice de antiuzură ar putea
conţine aditivi de antiuzură bazaţi pe zinc şi inhibitori de rugină ce conţin sulfonaţi
metalici, iar interacţiunile dintre inhibitorii de rugină acizi în uleiul de turbină şi aditivii ce
conţin metale din uleiurile hidraulice de antiuzură poate duce la formarea de săruri
insolubile, ce pot bloca filtrele.

Dezactivatorii metalici

Previn coroziunea cuprulul şi aliajelor cuprului cum ar fi bronzul şi alama. Aceştia
funcţionează prin adorbţia pe suprafaţa aliajelor de cupru, formând un strat protector, care
inhibă atacul acizilor formaţi în timpul oxidării lubrifiantului [30]. Dezactivatorii metalici
protejează uleiul de efectele catalitice ale aliajelor de cupru, care pot accelera oxidarea
uleiului. În tabelul 4.2. se regăsesc câteva tipuri de dezactivatori metalici care ar putea fi
folosiţi în uleiurile de turbină.

Inhibitorii de spumă

Aditivii antispumă adăugaţi uleiurilor de turbină pentru a controla spumarea, sunt
redaţi în tabelul 4.2. Aceşti aditivi nu sunt complet solubili în ulei şi formează dispersii de
picături mici de tensiune superficiă. Deoarece sunt parţial solubili în ulei, ei se pot separa
din ulei, ducând la un control scăzut al spumei. Este important faptul că aditivii antispumă
nu afectează negativ proprietăţile uleiului de turbine, antrenarea de aer din ulei ducând la
funcţionarea lentă a sistemelor hidraulice, apărând şi alte probleme.

41

Puterea de transmisie 2.1. Vâscozitate corespunzătoare şi compresibilitate 2. putând fi scursă. Compatibilitate cu componentele sistemului 8. acţionând ca antioxidanţi secundari şi aditivi de antiuzură. Protejează părţile componente de coroziune şi oxidare 4. Cerinţe de performanţă pentru uleiurile hidraulice Principalele funcţii ale uleiurilor hidraulice sunt: 1. Dezemulsionare bună sau capacitatea de a forma emulsii .2. 4. Îndepărtează căldura prin circulaţie 5. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Dezemulsifcatorii Aceştia facilitează separarea apei de ulei. ducând la separarea rapidă a apei. Protecţie la uzură şi oxidare şi stabilitate termică 4. Se concentrează pe interfaţa apă-ulei şi promovează coagularea picăturilor de apă. Protejează şi lubrifiază componentele sistemului 3. Filtrabilitate 7. Lucrare de diplomă. Tipurile de antioxidanţi care pot fi folosiţi în uleiurile hidraulice sunt redaţi în tabelul 4. Tipurile de dezemulsificatori sunt redate în tabelul 4. Aditivi pentru uleiurile hidraulice 4. Tipuri de aditivi Antioxidanţi În plus faţă de tipurile de antioxidanţi descrişi mai devreme pentru uleiurile de turbine.3.3. 4.3. Protecţie corozivă 3. Uleiurile hidraulice trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe de performanţă: 1. uleiurile hidraulice pot folosi antioxidanţi organometalici cum ar fi ZDDP [32]. Durată de viaţă mare 6. Aditivii ZDDP sunt multifuncţionali.3. 42 .2. funcţie de aplicaţii. Stabilitate hidrolitică 5. Oferă performanţe în condiţii de presiuni extreme. ajungând în partea de jos a rezervorului de ulei. Oferă protecţie la uzurã 6.

Cele mai multe uleiuri hidraulice conţin aditivi de antiuzură ZDDP. Chiar dacă aditivii ZDDP oferă excelente proprietăţi de antiuzură. Aditivi de antiuzură Aditivii antiuzură sunt folosiţi pentru a inhiba uzura prin frecarea părţilor mobile cum ar fi paletele culisante ale pomelor. chiar şi o urmă de silicon pe suprafaţa metalică poate afecta proprietăţile de acoperire cu vopsea. cantitatea de metal îndepărtată este mai mică decât dacă nu ar fi fost prezenă pelicula respectivă. putând fi capabili să neutralizeze produşii acizi de oxidare. Popularitatea acestor aditivi se datorează costului lor şi faptului că sunt multifuncţionali. Lucrare de diplomă. 43 . Mai mulţi inhibitori de rugină care pot fi folosiţi în uleiurile hidraulice sunt prezentaţi în tabelul 4. prezenţa unui dezactivator metalic este chiar mai importantă în uleiurile hidraulice de antiuzură decât în uleiurile de turbine. formând filme cu rezistenţă la forfecare mai scăzuta decât metalul însuşi. acţionând atât ca aditivi de antiuzură. Inhibitorii de spumă Datorită proprietăţii aerului de a fi compresibil. Aceste filme reduc frecarea şi chiar dacă o cantitate mică de metal este îndepărtată cu aceste filme. spuma sau aerul antrenat interferă cu funcţia primară a unui ulei hidraulic. Se crede că. dezvoltatorii de aditivi pot maximiza stabilitatea termică şi hidrolitică. tipul şi cantitatea de silicon sau de aditivi de antispumare de poliacrilaţi trebuie alese cu grijă pentru a maximiza inhibarea spumei. menţinându-se bunele proprietăţi de antiuzură.3. Prin selectarea judicioasă a tipurilor de alcooli utilizaţi pentru a forma gruparea de esteri fosfaţi a moleculei de ZDDP. ei pot produce coroziune şi pot duce la formarea de depozite în condiţii ce promovează hidroliza lor sau descompunerea termică. De aceea. care este aceea de a transmite puterea. se cere de regulã să fie folosiţi numai aditivi de antispumare nesiliconaţi în uleiurile lubrifiante. Prin urmare. Dezactivatorii metalici Datorită potenţialului de corozivitate ale produselor de descompunere ale aditivilor de antiuzură. cât şi ca antioxidanţi. cum ar fi sulfonaţii metalici. Aceşti aditivi reacţionează cu suprafeţele metalice. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Inhibitorii de rugină Inhibitorii de rugină folosiţi în uleiurile hidraulice ar putea conţine metale.

În cazul în care un ameliorator al indicelui de vâscozitate nu are stabilitate la forfecare. chiar dacă ei trebuie să fie folosiţi în procente mai mari de greutate [33]. O proprietate importantă a amelioratorilor indicelui de vâscozitate pentru uleiurile hidraulice este stabilitatea la forfecare. Totuşi.3. Lucrare de diplomă. abilitatea de îngroşare a amelioratorilor de asemenea descreşte cu descreşterea greutăţii moleculare. Stabilitatea la forfecare a amelioratorilor indicelui de vâscozitate creşte cu descreşterea greutăţii moleculare. el va fi repede degradat de pompa hidraulică şi îşi va pierde abilitatea de a creşte vâscozitatea uleiului de bază la temperaturi ridicate. Tabelul 4. dar nu conţin amelioratori. Uleiurile ce conţin amelioratori ai indicelui de vâscozitate vor afişa vâscozităţi cinematice mai mari la temperaturi ridicate decât uleiurile care au aceeaşi vâscozitate la 40oC. ducând la îngroşarea uleiului. De aceea. Aditivi folosiţi în uleiurile hidraulice industriale Funcţia aditivului Tipuri de aditivi Antioxidanţi Fenoli Diaril amine Dialchilditiocarbamati metalici Dialchilditiofosfati metalici Inhibitori de rugină Derivati ai acidului succinic Fenoli etoxilati Amine grase Saruri ale acizilor grasi si amine Saruri ale esterilor fosfati si amine Sulfonati metalici Sulfonati de amoniu Dezactivatori metalici Benzotriazoli Tiadiazoli Derivati ai tolutriazolilor Aditivi de antiuzură Esteri si saruri ai acidului alchilfosforic Dialchilditiofosfati Esteri fosfati Esteri ditiofosfati Carboxilati de molibden Demulsificatori Fenoli polialcoxilati Polioli polialcoxilati Polyamine polialcoxilate Inhibitori de spumă Polidimetisiloxani Amelioratori ai indicelui de vâscozitate Polialchil metacrilati Copolimeri ai olefinelor Copolimeri ai dienelor. sunt folosiţi amelioratori cu masă moleculară mică. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Amelioratori ai indicelui de vâscozitate Aceştia sunt folosiţi pentru a extinde gama de temperatură de funcţionare utilă a uleiurilor hidraulice. Ideal este ca în industrie să se folosească amelioratori ai indicelui de vâscozitate cu stabilitate la forfecare bună pentru o mai bună protecţie a pompei. Aceştia sunt constituiţi din lanţuri mari de polimeri care funcţionează prin disocierea la temperaturi ridicate. stirenului 44 .

pentru a asigura compatibilitatea aditiv-ulei de bază. Boraţii anorganici dispersaţi în ulei pot spori 45 . ruperea unei conducte într-o pădure sau lângă o cale navigabilă poate duce la scurgerea unei cantităţi semnificative de fluid hidraulic într-o zonă sensibilă din mediul înconjurător. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 4.4.3. Multe agenţii au elaborat metode de evaluare ale impactului uleiurilor hdraulice cu mediul înconjurător şi pentru definirea a ceea ce poate fi clasificat ca un ulei hidraulic rapid biodegradabil. ecologici. o tendinţă ecologică de a reduce la minimum deşeurile de uleiuri. Conductele de ulei hidraulic transportă ulei de la presiune moderată. Multe din tipurile de aditivi utilizaţi în uleiurile hidraulice sunt de asemenea folosite şi în uleiurile de transmisie [35]. Cum uleiurile de bază sunt modernizate. Aditivi pentru uleiurile de transmisie 4.4. Uleiurile hidraulice biodegradabile sunt bazate pe esteri sintetici sau naturali. Uleiurile de transmisie moderne contţin la fel de bine şi boraţi. Tendinţe viitoare O tendinţă în curs de desfăşurare spre reducerea costurilor de echipamente hidraulice. Fosforul în aditivii EP cu sulf/fosfor conduce la o viteză de uzură joasă sub condiţii normale de operare. 4.1.4. Lucrare de diplomă. De aceea. 4. înlătură cerinţele pentru uleiuri care funcţionează la temperaturi ridicate. Preocupări legate de mediu Uleiurile hidraulice au primit o atenţie considerabilă în ceea ce priveşte impactul lor asupra mediului. să aibă o ecotocoxicitate joasă în apă şi sol şi să prezinte o tendinţă redusă de bioacumulare [34]. De asemenea. Aditivi pentru presiuni extreme (EP) Compuşii organici cu sulf şi fosfor şi cei anorganici cu bor sunt componenţi primari în aditivii EP folosiţi la uleiurile de transmisie [36]. făcându-le mai mici. va cere uleiuri lubrifiante cu durate mai lungi de funcţionare. pot fi cerute modificări în aditivi. Tipuri de aditivi Tipurile de aditivi utilizaţi în uleiurile de transmisie sunt prezentate în tabelul 4. Îmbunătăţirile au loc cu ajutorul aditivilor amelioranţi care sunt de asemenea prietenoşi cu mediul.3. Aceştia trebuie să fie biodegradabili.4. Aceste tendinţe vor cere uleiuri cu rezistenţă la oxidare îmbunătăţită.3. Trebuie aleşi aditivi care sunt eficienţi cu aceste tipuri de uleiuri şi care sunt în regulă în ceea ce priveşte preocupările de mediu. la presiune înaltă.

4. această abordare este necesară pentru a menţine vâscozitatea uleiului şi a grosimii peliculei lubrifiantului în timpul operaţiei. În aceste aplicaţii. la fel de bine un potenţial pentru clorurile organice să descompună în prezenţa apei. Tabelul 4. în primul rând. un contact de alunecare. În ciuda costurilor mai ridicate asociate cu utilizarea amelioratorilor indicelui de vâscozitate cu masă moleculară mică. aceşti aditivi pot fi mai eficienţi decât aditivii EP cu sulf. Este de preferat să se folosească amelioratori cu masă moleculară mică în uleiurile de transmisie. polimerii utilizaţi în amelioratorii indicelui de vâscozitate ai uleiurilor de transmisie trebuie să aibă o excelentă stabilitate la forfecare. prin formarea unui film chimic de borat pe suprafeţele de fier. Lucrare de diplomă. Amelioratori ai indicelui de vâscozitate Deoarece uleiurile de transmisie pot fi supuse unor forfecări mecanice mai mari decât uleiurile hidraulice. Totuşi temperaturile de topire ale clorurilor de fier reprezintă un factor limitat. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA capacităţile de încărcare la viteze mari şi mici. care ar putea produce coroziunea bronzului în angrenaje. cum ar fi angrenajele melcate. ducând la acid clorhidric [37]. Aditivi folosiţi în uleiurile de transmisie industriale Funcţia aditivilor Tipuri de aditivi Antioxidanţi Fenoli Diaril amine Dilachilditiofosfati metalici Inhibitori de rugină Derivati ai acidului succinic Fenoli etoxilati Amine grase Saruri ale acizilor grasi si amine Dezactivatori metalici Benzotriazoli Tiadiazoli Aditivi de antiuzură Dialchilditiofosfati Esteri fosfati Aditivi EP solubili Esteri sulfurati Naftenati de bismut Ceruri clorurate Esteri borate Aditivi EP solizi Disulfiti de molibden Grafit Agenti de îngroşare Poliizobutilene Dezemulsificatori Fenoli polialcoxilati 46 . Modificatorii de fricţiune Pot fi folosiţi pentru aplicaţii care implică. Combinaţiile de compuşi organici cu fosfor şi clor au fost de asemenea folosite ca aditivi EP pentru uleiurile de transmisie. Utilizarea polimerilor cu masă moleculară mică creşte costul de formulare deoarece ei trebuie folosiţi în procente mai mari decât amelioratorii cu masa moleculară mare. deoarece aceşti polimeri arată o stabilitate la forfecare mai mare decât polimerii cu masa moleculară mare.

deoarece acestea depind de numărul de parametri cum ar fi tipul de compresor. Durată de dezemulsionare extinsă 5. Lucrare de diplomă. Fricţiune mai mică 6. rulmenţii. uleiurile de transmisie au conţinut derivaţi organici de plumb pentru performanţe EP. iar lubrifianţii descrişi au conţinut solvenţi cloruraţi pentru a îmbunătăţi pomparea. Preocupări legate de mediu În trecut. Uleiurile de transmisie în formulele cele mai noi de asemenea au tendinţa să evite folosirea asfaltului în ceea ce priveşte consideraţiile de performanţă şi de mediu. consideraţiile de mediu au rezultat prin eliminarea acestor componentţi.5. inelele de piston. Tendinţe viitoare Provocarea pentru formulatorii uleiurilor de transimisie va fi să folosească uleiuri de bază şi aditivi care să ofere: 1. Performanţe EP la temperaturi ridicate ameliorate 3. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Polioli polialcoxilati Inhibitori de spumă Polidimetilsiloxani Amelioratori ai indicelui de vâscozitate stabili la Copolimeri olefinice forfecare Aditivi anticeaţă Poliizobutilene 4. au fost dezvoltate uleiuri de transmisie biodegradabile bazate pe esteri sintetici şi naturali [39]. sigilii. cilindrii. Pentru aplicaţii în care uleiurile de transmisie industriale sunt folosite în zone sensibile de mediu cum ar fi păduri sau căi navigabile. 4. În ultima decadă.2.4. Cerinţe de performanţă pentru uleiurile de compresor Este dificil să se generalizeze cerinţele de lubrifiere ale compresoarelor.5. Protecţie la oboseala suprafeţei îmbunătăţite 4. Lubrifierea compresoarele rotative cu palete include lubrifierea rulmenţilor şi sigiliilor. Aditivi pentru uleiurile de compresor 4.1. 47 . [38]. Rezistenţa la spumare îmbunătăţită 7. Rezistenţă la oxidare îmbunătăţită 4.3.4. Stabilitate termica îmbunătăţită 2. supape. proprietăţile gazului care Lubrifierea compresoarelor cu piston include rulmenţi. drumuri de legătură. pistoane. Lubrifierea compresoarelor rotative cu şurub include rotoarele.

2. Prevenirea coroziunii 9. Depozitele de carbon la temperaturi mari 4. Compatibilitatea cu gazul compresat 5. Lucrare de diplomă. Dezemulsionare bună 11. includ următoarele: 1. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Lubrifierea compresoarelor dinamice centrifuge cere lubrifierea rulmenţilor. multe formulări se bazează încă pe tipurile de aditivi prezentaţi în tabelele 4. Tendinţe scăzute de spumare 12. În plus faţă de aditivii menţionaţi pentru uleiurile de turbine şi uleiurile hidraulice. Inflamabilitate În plus faţă de aditivii menţionaţi pentru uleiurile de turbine şi uleiurile hidraulice. deoarece duce la creşterea riscului de incendii şi explozii. Retenţia de vâscozitate (rezistenţa la diluare de gazul comprimat) 6. 48 .5. Chiar dacă cerinţele pentru uleiurile de compresoare variază funcţie de numărul de paramentrii şi de cantitatea de uleiuri de compresoare bazate pe uleiuri sintetice. Proprietăţi de antiuzură (palete rotative) 7. Cerinţele de lubrifiere critice ale diferitelor tipuri de compresoare. Aceşti lubrifianţi nu trebuie să genereze depozite grele de carbon în zonele calde cu palete. Compresoarele rotative cu palete cer lubrifianţi care minimizează uzura paletelor şi problemele de lipire ale paletelor. Lubrifianţii pentru aceste aplicaţii sunt de obicei bazaţi pe uleiuri sintetice de bază cu tendinţe reduse de formare a carbonului cum ar fi diesterii şi poliol esterii.3. 4. Stabilitatea termică 3. reductoarelor şi sigiliilor [40]. Compatibilitatea cu comonentele compresorului 10. Rezistenţa la oxidare 2. aditivii detergenţi pot fi folosiţi în unele uleiuri de compresoare rotative cu palete pentru a preveni formarea depozitelor şi lipirea paletelor. aditivii detergenţi pot fi folosiţi în unele uleiuri de compresoare rotative cu palete pentru a preveni formarea depozitelor şi lipirea paletelor. Căldura îndepărtată 8. Formularea uleiului de compresor Compresoarele cu piston de presiune mare cer ca lubrifianţii să fie stabili la temperaturi ridicate deoarece temperaturile de evacuare variază între 350 şi 500 °F.2 şi 4.

lubrifianţii de compresor bazaţi pe esteri sunt deseori folosiţi pentru compresoarele cu piston în condiţii severe de funcţionare datorită tendinţelor lor scăzute de a forma depozite de carbon care pot conduce la incendii în compresoarele cu piston.3. Tendinţe ale uleiului de compresor Chiar dacă lubrifianţii pe bazã de uleiuri minerale pot fi mai potriviţi pentru o funcţionare normală cu gaze nereactive. polialfaolefinele sintetice cresc în popularitate datorită stabilităţii lor termice bune şi costului scăzut al fluidelor bazate pe esteri. uleiurile minerale nu sunt folosite în general pentru comprimarea gazului natural deoarece acesta este solubil în uleiul mineral. De exemplu. 49 . o varietate a lubrifianţilor sintetici. Diluarea uleiului de compresor bazat pe uleiul mineral cu gaz natural ar scădea vâscozitatea uleiului sub un nivel eficient de lubrifiere. Pentru compresoarele rotative cu şurub şi compresoarele rotative cu palete. sunt folositiţi pentru o funcţionare severă la temperatură ridicată şi presiuni mari. uleiul bazat pe poliglicol cu solubilitate limitată pentru gazul natural.5. Lucrare de diplomă. În acest caz. Ca o tendinţă generală. este mai potrivit 4. depinzând de tipul de compresor şi de tipul de gaz comprimat. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Formularea uleiurilor de compresoare pot varia semnificativ.

trebuie folosite 50 . RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA CAPITOLUL 5 Cerinţe eco pentru aditivi lubrifianţi 5. cum ar fi mediul înconjurător. Din acest motiv. sau mai concret. Folosirea unui lubrifiant corespunzător pentru a reduce fricţiunea şi pentru a preveni uzura duce la o scădere a consumului necesar de energie. posedă un grad înalt de biodegradabilitate. Totuşi. emisiile gazelor cu efect de seră ar putea să nu aibă cel mai important impact al lubrifiantului asupra mediului. Dacă acest lucru nu este posibil. ceea ca are un impact direct asupra emisiilor gazelor cu efect de seră. regenarabilitatea unui lubrifiant este un factor important. căi navigabile. Raportul arată că este foarte probabil ca activităţile umane să fie principala cauză a încălzirii globale în ultimii 50 de ani. să se prevină pierderea de lubrifiant. aproximativ 50% din totalitatea lubrifianţilor vânduţi la nivel mondial ajung în mediul înconjurător prin intermediul pierderilor. de tratare a apei. având un profil rezonabil ecologic şi toxicologic. gestionarea apei şi în domenii de interes de mediu. Pentru a proteja mediul împotriva poluării de lubrifianţi cea mai bună abordare ar fi. folosirea lubrifianţilor bazaţi pe o compoziţie bio are un impact pozitiv asupra mediului. Prin urmare. Lucrare de diplomă. În acest sens. Introducere Grupul Guvernamental privind Schimbarea Climatică (IPCC) a finalizat recent Al Patrulea său Raport “Schimbarea Climatică 2007”. sau diverse alte feluri [42]. fiecare lubrifiant poate fi considerat prietenos cu mediul sau biolubrifiant. Conform rapoartelor din literatură.volatiliate. Estimările pierderilor fluidelor hidraulice sunt de aproximativ 70-80% [43].1. apele subterane şi de suprafaţă şi aerul. produsă din surse regenerabile. Folosirea lubrifianţilor biodegradabili şi ecologici a fost în mod tradiţional mai predominantă în industrii cum ar fi agricultura. zone turistice. Aceşti lubrifianţi pot contamina solul. biolubrifianţii tind să fie caracterizaţi de descrieri moi. cum ar fi parcuri naţionale. desigur. Un motiv pentru aceasta este acela că emisiile globale de gaze cu efect de seră (GHG) au crescut din timpurile preindustriale cu 70% între 1970-2004 [41]. în prezent. scurgeri. permite reducerea cantitităţii de carbon eliberată în atmosferă. silvicultura. Fabricarea unui lubrifiant din materiale biologice mai degrabă decât utlizând uleiuri minerale. În ceea ce priveşte emisiile gazelor de efect de seră. în primul rând. Folosirea unor materiale bio de bază este de asemenea recomandată pentru a păstra resursele limitate de uleiuri minerale.

Biodegradarea poate fi măsurată într-un număr de moduri şi este de obicei realizată indirect prin măsurarea cantităţii de oxigen consumată sau cantităţii de dioxid de carbon produsă de microorganisme. Aceste fluide pot fi pe bază de compuşi bio. un biolubrifiant trebuie să aibă pe puţin aceleaşi performanţe tehnice comparate cu un fluid bazat pe un ulei mineral. au o ecotoxicitate scăzută şi nu poluează apa. în principiu. poliglicolii. figura 5.1. atâta timp cât concentraţia substanţei este sub această limită. trigliceridele sunt esteri compuşi din glicerină şi 3 acizi graşi. Din punct de vedere chimic. substanţele sunt clasificate în 3 diferite categorii: de la clasa 1 (clasa periculoasă pentru apă. ci şi să cunoască cerinţele tehnice necesare pentru aplicaţia dorită. unele produse derivate din produse petrochimice ar putea atinge criteriile de mediu menţionate mai sus. O substanţă testată se considerã că nu are un impact negativ asupra mediului. Fluide de bază pentru biolubrifianţi Fluide de bază sunt trigliceridele. precum şi produse similare de hidrocarburi. iar ca şi acizi nesaturaţi sunt acidul oleic (figura 5. Înţelegerea bună a caracteristicilor diferite ale acestor fluide de bază este necesară pentru a dezvolta şi formula biolubrifianţii. esterii sintetici şi polialfaolefinele (PAO).1. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA fluidele ecologice acceptabile. 5. Lucrare de diplomă. acidul linolenic şi acidul oleostearic. 51 .2. Cu diferite definiţii aplicabile pentru un biolubrifiant. peşti-definite cu ajutorul factorilor de evaluare. În ceea ce priveşte potenţialul lor de a fi periculoase pentru apă. Ideal. Cei mai importanţi acizi graşi saturaţi sunt acidul palmitic şi acidul stearic. Un bun biolubrifiant nu trebuie să satisfacă numai cerinţele ecologice.2. dar nu este obligatoriu. Aceşti lubrifianţi sunt biodegradabili foarte repede. WGK 1= puţin periculoasă) la clasa 3 (WKG 3= foarte periculoasă pentru apă) [44]. 5. de obicei naturali. acidul linoleic. Determinarea ecotoxicităţii este în mod normal bazată pe extrapolarea rezultatelor obţinute pentru organismele acvatice-alge. Trigliceridele Trigliceridele sunt principalele componente ale grăsimilor şi uleiurilor care se găsesc în plante şi animale. este important a se clarifica cerinţele exacte şi specificaţiile să fie cunoscute înainte să se înceapă formularea unui asemenea fluid.2).

Structura trigliceridelor Figura 5. a şasea componentã a inelului intermediar. prezenţa legăturilor duble nesaturate (b) în acidul gras afectează negativ stabilitatea la oxidare a acestor compuşi [45]. În al doilea rând.2. foarte scazută.3. Acidul oleic Figura 5. trigliceridele pot descompune relativ uşor. Structura acizilor oleic. prin urmare. linolenic şi eleostearic Trigliceridele prezintã 3 neajunsuri în ceea ce priveşte performanţa tehnică ca lubrifiant. printr-un consum redus de energie. linoleic. 52 . Stabilitatea termică a esterilor naturali este. datorită atomului de hidrogen în poziţia β (a). Lucrare de diplomă. În primul rând. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Figura 5.1.

asemenea esteri nu pot îndeplini cerinţele de biobază dar pot avea o bună biodegradabilitate şi un bun profil ecotoxicologic. Depinzând de materialele folosite de la care s-a pornit. ei având încă un grad mare de material de bază.2. Stabilitatea oxidativă este chiar şi mai scãzutã în cazul acizilor graşi polinesaturaţi. în timp ce poliglicolii solubili în ulei au o biodegradabilitate tipică mai scăzută. nesaturarea de asemenea oferă un beneficiu uleiurilor naturale în ceea ce priveşte proprietăţile lor de curgere la temperaturi joase. iar stabilitatea la oxidare este funcţie de gradul de saturare. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Un atom de hidrogen aflat într-o poziţie alilică poate fi captat cu uşurinţă într-o reactiv radical ducând la iniţierea procesului de oxidare. unde partea de acizi graşi poate deriva din resurse naturale. eliberând acizii graşi. ca alcooli derivaţi din produse petrochimice. Utilizarea alcoolilor ramificaţi sau acizilor graşi permite. Esterii sintetici Esterii poliolici arată o îmbunătăţire a stabilităţii termice şi hidrolitice. Poliglicolii Poliglicolii sunt sintetizaţi tehnic din produse petrochimice pornind de la materiale ca oxidul de etilenă şi oxidul de propilenă. Totuşi.3. 53 . putând fi adaptaţi la performanţele cerute sau aşteptate. fără a compromite performanţele la temperaturi scăzute. Un grad mare de ramificare are de asemenea un efect pozitiv la stabilirea compatibilăţii produselor. Al treilea dezavantaj al unei trigliceride este cererea scazută de grupe de esteri (c) când glicerina este folosită ca un alcool. în special poliglicolii solubili în apă. în cazul unui fluid ce ajunge în mediu. Esterii sintetici sunt făcuţi din alcooli sintetici şi acizi graşi. această proprietate poate fi corectată pentru a îndeplini cerinţele de performanţă. pentru producţia de esteri sa aibă o bună stabilitate la oxidare. 5. Lucrare de diplomă. Provenind de la produsele petrochimice. 5. Asemenea esteri pot fi clasificaţi ca semisintetici. polialchilen glicolii pot fi solubili în apă (polietilen glicoli) sau solubili în ulei (polipropilen glicolii). dar utilizând copolimerizarea. rezultând o structură polimerică. Polialchilen glicolii sunt biodegradabili. Aceasta permite apei sa atace grupa carbonil şi să hidrolizeze esterul.2. de exemplu. o solubilitate mare în apă poate fi văzută ca un dezavantaj ecologic. fluidele solubile în apă ar migra destul de repede în căile navigabile. În ciuda faptului că acizii graşi nesaturaţi sunt predispuşi la oxidare.2.

4. în care legăturile duble se află în poziţia alfa. Avantajele şi dezavantajele trebuie să fie echilibrate şi potrivite cu nevoile de lubrifiere ale aplicaţiei. Lucrare de diplomă. Tabel 5. Comparaţii ale parametrilor între fluidele ecologice acceptate Parametrii Trigliceride Ester sintetic PAG PAO Conţinutul de Ridicat Variabil Nu exista Nu exista regenerabilitate Biodegradabilitate Buna Buna Moderata Moderata Solubilitatea în apă Solubilitate scazuta Solubilitate scazuta compatibila Solubilitate scazuta Performanţe la Slabe Bune Bune Bune temperaturi scăzute Rezistentâţa la Slaba Buna Buna Buna oxidare Compatibilitatea la Buna Buna Limitata Buna vopsire şi pictură Solubilitatea Buna Buna Moderata Limitata aditivilor Lubrifierea uleiului Buna Buna Buna Limitata de bază Rezistenţa la Mica Limitata Limitata Buna coroziune Stabilitatea Mica Medie Buna Buna hidrolitică Pentru a formula un biolubrifiant.1. în special stabilitatea oxidativă. Pentru lubrifianţi. PAO sunt adesea folosite în amestecuri cu esteri polari pentru a acoperi această deficienţă. solubilitatea aditivilor poate fi un motiv de îngrijorare.2.biogaz la lichid).folosind biogazul pentru a produce hidrocarburi lichide (BTL. 5. totuşi. alegerea corectã a fluidului de bază este critică şi depinde de cerinţele specifice. dar numai oligomerii cum ar fi trimerii şi tetramerii sunt folosiţi [46]. Performanţele tehnice ale PAO sunt bune. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA provocând o contaminare instantanee. materialele de pornire folosite sunt 1-decan şi 1-dodecan. Trenduri viitoare pentru fluidele de bază folosite pentru biolubrifianţi sunt dificil de prezis. acest lucru ar permite exploatarea biomasei de plante complete şi a unei game largi de materii prime cum ar fi deşeurile de 54 . ele pot avea o bună biodegradabilitate. Dacă asemenea tehnologie este dezvoltată la un proces industrial. Un posibil trend ar fi aşa numita generaţie a doua a biolubrifianţilor. Polialfaolefinele (PAO) PAO sunt hidrocarburi produse din surse petrochimice şi prin urmare nu sunt biobaze. şi de aceea. PAO sunt polimerizate din olefine. Asemenea amestecuri pot avea performanţe tehnice foarte bune. Cum PAO sunt molecule nepolare. Polialchilen glicolii sunt produşi din produsele petrochimice şi nu îndeplinesc cerinţele de biobază.

practic toţi aditivii cunoscuţi pot fi folosiţi. Degradarea oxidativă poate cauza formarea acizilor. şi pentru biolubrifianţi. aceştia sunt activi catalitic în stabilizarea unui lubrifiant. astfel încât să poată fi uşor oxidat. Antioxidanţii În practică. previn reacţia de propagare în lanţ iniţiatã când un peroxid este descompus în 2 radicali. de aditivi şi de formulare. arată foarte bune performanţe în teste diferite. Totuşi. s-a găsit că ambele clase de antioxidanţi acţionează sinergic [49]. Selecţia aditivilor corecţi şi combinaţia lor trebuie să fie văzute integral. Aditivi pentru biolubrifianţi Performanţa lubrifiantului finit depinde de uleiul de bază. sunt clasificaţi în a fi eco-toxice şi etichetate N bazate pe toxicitatea pentru alge. depăşind cel mai comun aditiv 55 . în formulare nu trebuie să existe metale ci numai aditivi ecotoxicologici pot fi folosiţi. nămolurilor şi creşterea vâscozităţii. Fenolii şi aminele aromatice secundare pot fi exemple tipice de antioxdanţi primari. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA plante şi lemn. Un antioxidant secundar standard ar fi dialchilditiofosfatul de zinc (ZDTP). în care heteroatomul are o valenţă mică. dacă fluidul trebuie să fie ecologic acceptat. În prezent există un număr limitat de aditivi disponibili în care au fost evaluate pe deplin datele ecotoxicologice şi comunicate de furnizorii de aditivi. dezactivează peroxizii. Lucrare de diplomă. În ciuda faptului că antioxidanţii fenolici şi aminici stabilizează un lubrifiant printr-un mecaniscm similar de reacţie. Exemple de antioxidanţi secundari sunt compuşii cu fosfor şi sulf. toate tipurile de hidrocarburi ar putea fi realizate. depozitelor. Antioxidanţii primari inhibă propagarea mecanismului radicalic în lanţ. selecţia uleiurilor de bază şi aditivilor este limitată de regulile ecologice. 5. ca şi compuşi ai zincului.3. totuşi. Antioxidanţii secundari reacţionează stoechiometric cu peroxizii şi dezactivează aceşti intermediari chimici agresivi. În primul rând. trebuie să fie stabilit ce tip de biolubrifiant este formulat şi ce criterii trebuie să îndeplinească. Dacă scopul este să stabilizeze un fluid biobază fără alte cerinţe.3.1. Uleiurile de bază neminerale folosite pentru biolubrifianţi desesori au nevoie de aditivi diferiţi pentru a atinge performanţele cunoscute de la formularile clasice. îmbătrânirea oxidativă a lubrifiantului este procesul dominant. ce influenţează semnificativ durata de viaţa a lubrifiantului [47]. lacurilor. Ca antioxidanţi primari ce pot fi regeneraţi. Utilizând gazifierea şi tehnologia Fischer-Tropsch. Ca antioxidanţi secundari. 5. Ditiocarbonaţii metalici ca şi aditivi.

şi în plus.3. poate fi destul de complex să se îmbunătăţească stabilitatea la coroziune a unui ester sau polialchilglicol (PAG) [49]. care ar elibera ionii de cupru în fluid. Datorită activităţii suprafeţei lor. generând radicali. 5. pentru a stabiliza un ulei de rapiţă. Acest termen este sinonim cu aditivii de antirugină şi sunt acei aditivi care sunt folosiţi pentru a proteja metalele feroase împotriva atacului umidităţii. derivaţii acizilor carboxilici şi aminele neutralizate ale esterilor acidului fosforic. Inhibitorii de coroziune posedă ca moleculă un lung lanţ alchil pentru a îmbunătăţi solubilitatea în lubrifiant şi o grupă ploară pentru a oferi activitate suprafeţei. aceste specii metalice sunt foarte eficiente pro- oxidativi şi trebuie să fie dezactivaţi. prin urmare. această proprietate trebuie să fie verificată cu grijă. Dezactivatorii metalici În diverse aplicaţii. oxigenului şi altor ingrediente lubrifiante agresive. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA utilizat. Inhibitorii de coroziune sunt absorbiţi fizic şi chimic pe suprafaţa metalică şi formează un strat dens protector.3. cum ar fi cuprul. Exemple de inhibitori de coroziune sunt sulfaţii. frecvenţa de tratare a inhibitorilor de coroziune ar trebuie să fie cât mai mică posibil. lubrifantul poate fi în contact cu părţi metalice. 5. ce descompun catalic peroxizii. utilizarea inhibitorilor de coroziune pot acţiona în detrimentul protecţiei corozive. Utilizarea ditiocarbonaţilor cu conţinut de metale.3. s-a demonstrat că la frecvenţe de tratare mari. Inhibitorii de coroziune O altă clasă importantă de aditivi folosiţi pentru a proteja suprafeţele metalice o reprezintă inhibitorii de coroziune. Ionii de cupru dizolvaţi sunt dezactivaţi cu agenţi de chelatizare. 56 . De exemplu. întrucât părţile metalice sunt protejate şi dezactivate cu agenţi metalici de pasivare şi de formare a filmului. Pentru a preveni hidroliza fluidelor bazate pe esteri. sau cu contaminanţi metalici dizolvaţi. în special când PAO este folosit ca fluid de bază. inhibitorii de coroziune tind să concureze cu fluidele de bază polare pentru suprafaţa metalică. Lucrare de diplomă. de preferat să fie aditivi neutri cum ar fi acizii neutralizaţi. dialchil-ditiofosfatul. O proprietate critică a unor dezactivatori metalici este solubilitatea scazută. În plus. este necesară de două ori cantitatea normală de inhibitori de coroziune. cum ar fi bismutul sau zincul. Ca şi compuşi ai cuprului. Avantajul agenţilor de formare a filmului este faptul că ei previn oxidarea progresivă a suprafeţei metalice. aminele. Aceasta arată importanţa unui echilibru corespunzãtor frecvenţei de tratare a aditivului.2. nu pot fi utilizaţi pentru a formula un fluid ecologic acceptat [49].

ar trebuie să fie evitate definitiv din motive toxicologice. Transportatorii de sulf. au în general un indice de vâscozitate destul de mare. care pot avea un profil toxicologic bun. Cum reacţia este catalizată de acizi. În cazul în care cererea este foarte exigentă.3. este adăugat un PPD. aditivii care se folosesc sunt triarilfosfaţii sau trialchilfosfaţii.3. Pentru a preveni cristalizarea. O problemă este faptul că. Aditivii de presiune extremă (EP) şi antiuzură (AW) Cei mai comuni aditivi EP/AW sunt ZDDP. 5. solidificând lubrifiantul. uneori produsele clorurate încă folosite. formând acizi şi alcooli. pe de altă parte. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 5. o îmbunătăţire a acestei proprietăţi nu este foarte comună. acizii achil fosforici neutralizaţi. dar nu sunt potriviţi pentru fluidele ecologice datorită conţinutului de metale grele. VII au o structură chimică asemănătoare cu cea a PPD. compuşii parafinici din lubrifianţi pot forma cristale de ceară care formează aglomerări şi cristalizează. 5. Lucrare de diplomă. au fost testaţi şi găsiţi a avea performanţe bune. în timp ce alte părţi din polimer au o structură foarte diferită de cea a cristalelor de ceară. ceea ce este foarte important mai ales în aplicaţii unde se lucrează la diferite regimuri de temperatură. reacţia trebuie să fie vazută ca 57 . VII sunt adăugaţi pentru a minimiza variaţia de vâscozitate a unui fluid dat cu modificarea temperaturii. ar putea fi folosiţi pentru biolubrifianţi. de concentraţia polimerului în fluid. esterii sulfuraţi. de tipul polimerului şi de gradul de corecţie al punctului de curgere dorit. Punctul de curgere (PPD) şi indicii amelioratori de vâscozitate (VII) PPD şi VII sunt adăugaţi pentru a îmbunătăţi reologia unui lubrifiant.5. De exemplu. chiar şi compuşii cu sulf şi fosfor nu au profile excelente ecotoxicologice. Aceştia sunt polimeri ce au o structură moleculară bifuncţională. Ca fluide de bază pentru biolubrifianţi. Pentru biolubrifianţi. care este folosită numai pentru fluide pe bază de esteri. doar necesară pentru anumite aplicaţii.4. totuşi. Bineînţeles. în special zinc.3. acest statut nu poate fi generalizat. La temperaturi reduse. numai un număr limitat de aditivi sunt disponibili care să fie oficial acceptaţi pentru folosirea lor în lubrifianţii ecologici. la fel de bine ca şi un grad mare de biodegradabilitate. permiţând cristalizarea cu ceară. prevenind orice fel de aglomerare. Cantitatea de PPD folosită variază funcţie de tipul de ester. dar polimerii folosiţi au o masă moleculară mult mai mare. Legăturile de esteri pot fi uşor desfăcute în reacţie cu apa. Unele părţi ale moleculei sunt similare cu cristalele de ceară parafinice. Agenţi de antihidroliză Aceşti agenţi reprezintă o clasă specială de aditivi.6.

aceşti aditivi se pot adăuga.3. Lucrare de diplomă. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA autocatalitică. cantitatea aditivilor este foarte scazută (10-100 ppm). 5. În aplicaţii tipice industriale. Dezavantajul acestor acizi este acela că ei de asemenea reacţionează cu acizii adăugaţi intenţionat ca un inhibitor de coroziune sau ca un aditiv EP/AW. demulsificatori. Agenţi antispumanţi. deoarece fiecare molecula de acid format în timpul hidrolizei poate însăşi să catalizeze o nouă reacţie de hidroliză. emulgatori Pentru a îmbunătăţi proprietăţile de suprafaţă ale biolubrifianţilor.7. 58 . prin urmare potenţialul pentru un efect opus este mare [50].

care permite efectuarea de analize cantitative. Caracterizarea uleiului SAE 10W Caracteristicile fizice determinate pentru uleiul SAE 10W sunt:  densitate (25oC)– 0. Introducere Pentru obţinerea unor uleiuri de motor multigrad de calitate superioară este necesar să se aleagă atât un ulei monograd corespunzător din punctul de vedere al proprietăţilor de ungere. M n . şi are indicele de viscozitate 90.8727 kg/L.5%. 59 . cât şi polimeri cu rezistenţă termică şi la forfecare mare.41 cSt. Pentru a transforma uleiul SAE 10W în uleiuri multigrad s-au introdus doi aditivi pentru mărirea indicelui de viscozitate.03  0.  viscozitate cinematică: 40oC – 89. Compoziţia uleiului s-a determinat prin cromatografie în strat subţire cu cromatograful IATROSCAN new MK-5 prevăzut cu detector de ionizare în flacără.  cifră de cox – 0. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA CAPITOLUL 6 Polimeri utilizaţi ca aditivi pentru uleiul SAE 10W 6.  punct de curgere – (-15)  (-10)oC. Caracterizarea polimerilor utilizaţi Aditivi polimerici au fost caracterizaţi prin următoarele proprietăţi importante în ceea ce priveşte capacitatea de mărire a indicelui de viscozitate:  masă molară medie numerică. şi anume: copolimerul etilenă-propilenă cu denumirea comercială KELTAN 4200 şi izopren-stiren hidrogenat cu denumirea comercială INFINEUM SV 260.3. 100oC – 8. conţinând 75% hidrocarburi saturate. sistem complet automatizat. Lucrare de diplomă. cât şi cei doi copolimeri utilizaţi ca aditivi au fost caracterizaţi.2. 6. Atât uleiul SAE 10W.83 cSt. 6.1.  masă molară medie gravimetrică. S-a obţinut că uleiul SAE 10W este predominant parafinic. M g .  inflamabilitate > 2000C. capabili să asigure o creştere considerabilă a indicelui de viscozitate al uleiului iniţial.

apoi se degradează într-o singură treaptă.4.17oC stabil termic până la temperatura de 252oC. pentru a nu se degrada în timpul funcţionării motorului. Copolimerului izopren-stiren hidrogenat este un cauciuc cu:  temperatura de vitrifiere -50. valori specifice uleiurilor predominant parafinice. 60 . apoi se degradează în două trepte: (a) 252-380oC.808. foarte apropiată de a poli(trans-1.23% răşini. Se poate aproxima pentru copolimer următoarea compoziţie: 45% propilenă şi 55% etilenă. Din cromatograma polimerului KELTAN 4200 s-au obţinut următoarele valori M g – 1. INFINEUM SV 260 este elastomer.104. cu eliminare de propilenă şi (b) 380-470oC. 20. indice de polidispersie 2.4-izoprenului).73.  masa medie gravimetrică 1.37. care este -53oC. Valorile viscozităţilor intrinseci arată cu uleiul SAE 10 W este solvent relativ bun pentru copolimerul etilenă-propilenă şi solvent foarte bun pentru copolimerul izopren- stiren hidrogenat [1].19oC. Lucrare de diplomă.  este un elastomer cu temperatura de vitrifiere -54. cu eliminare de etilenă. Ambii copolimeri sunt suficient de stabili termic pentru a putea fi utilizaţi ca aditivi pentru îmbunătăţirea indicilor de viscozitate ai uleiurilor.55% aromatice şi 4.02% hidrocarburi parafinice.105 g/mol  coeficient de polidispersie 2. cu temperatura de vitrifiere -50. are indicele de viscozitate 90. coeficientul viscozitate-temperatură 0.19°C. Concluzii Uleiul SAE 10 W conţine 75.77% se descompune în intervalul 275-400oC. 6. [1] Acest copolimer are temperatura iniţială de descompunere 231oC şi 92.  este stabil termic până la 231oC.. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA  temperatură de vitrifiere.  comportare termică.37. Tv.73·104 g/mol.12.901 şi constanta viscozitate-densitate 0.12 ·105 şi M n – 4. cu condiţia să fie solubili în acestea. Polimerii utilizaţi pentru înbunătăţirea indicelui de viscozitate ai uleiurilor trebuie să fie stabili termic. Copolimerul etilenă-propilenă are:  masa medie numerică 4.  parametri de solubilitate totali.

însă acolo unde calitatea ţiţeiului şi a produselor rezultate variază relativ frecvent. Lucrare de diplomă. distilarea trebuie efectuată în prezenţa aburului. căldura suplimentară necesară este relativ mică. ceea ce este neeconomic. Mai vine în considerare uneori redistilarea unor fracţiuni de la prima distilare sau a uleiului rezultat după filtrarea la rece (prin presare) a parafinei. cel mai frecvent aplicat. care după rafinare convenabilă se redistilă pentru obţinerea fracţiunilor dorite. este mult mai practic să se lucreze în instalaţii independente. care se prelucrează în acest scop. Din cauza bunei recuperări de căldură se realizează în instalaţiile cuplate de distilare atmosferică şi în vid (DAV). acestea se folosesc din ce în ce mai mult. trebuie distilată în vid deoarece conţine componente cu puncte de fierbere ridicate. 61 . deoarece altfel ar trebui să se lucreze la o presiune absolută chiar sub 10 torr. Pentru a reduce presiunea parţială a vaporilor de ulei. care se rafinează separat. din instalaţia de vid se scot mai multe fracţiuni de uleiuri şi un reziduu. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA CAPITOLUL 7 Calculul tehnologic al coloanei de distilare în vid pentru obţinerea de uleiuri Distilarea în vid are multe aplicaţii în tehnologia ţiţeiului. În primul mod. După procedeele de rafinare aplicate se disting mai multe moduri de operare a instalaţiilor în vid. Când aceasta se utilizează cuplată cu distilarea atmosferică şi se proiectează ca un singur sistem. În multe cazuri operaţia de distilare în vid nu este mult mai complicată decât distilarea atmosferică. care ar duce la descompunerea lor termică. precum şi a materiei prime pentru cracarea catalitică. aplicat uneori uleiurilor neparafinoase (naftenice). Distilarea acestora la presiune atmosferică necesită temperaturi prea mari. astfel încât să se obţină uleiuri cu puncte de inflamabilitate cât mai ridicate pentru o anumită viscozitate [1]. din păcură se obţine o fracţiune largă de ulei total. Într-un al doilea mod. Păcura de la distilarea atmosferică. cele mai importante fiind obţinerea uleiurilor şi a bitumurilor. La distilarea în vid se acordă adesea o atenţie deosebită fracţionării.

1.  Timpul de funcţionare: 8000 ore/an.895 16.95 22.1.45 0.2.2. Datele de proiectare ale coloanei de distilare în vacuum Pentru efectuarea calculelor tehnologice de proiectare a unei coloane de distilare în vacuum în scopul obţinerii unor fracţiuni de uleiuri s-a pornit de la următoarele date de proiectare:  Materia primă: păcura.  Presiunea de aspiraţie: 30 mmHg.  Calitatea aburului de proces: 300°C şi 3 bar.93 100. s-a impus adâncimea de distilare 65% volum/păcură.1.17 450 – 500 14.92 13.  Deoarece indicaţia privind utilizarea ulterioară a reziduului de vid este obţinerea combustibilului de focare.866 25.32 0.4 x 106 t/an.62 400 – 450 19.98 500 – 550 12. 7.1 şi 7.2 : Tabel 7. Caracteristicile fracţiunilor distilate Fracţii % Masă 𝒅𝟐𝟎 𝟒 % Volum Vâscozitatea la 100°C 350 – 400 22.  Capacitatea instalaţiei: 1.56 46.2. ulei uşor. Curba PRF a păcurii % I 10 30 50 70 90 100 Volum T.32 550+ 7. Caracteristicile materiei prime şi ale fracţiunilor distilate Datele obţinute la distilarea sub vacuum a păcurii şi caracteristicile fracţiunilor distilate înguste sunt prezentate în tabelele 7. Calculul şi trasarea curbelor de distilare Pe baza datelor experimentale au fost trase următoarele curbe prezentate în anexa 1: 62 . RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 7. °C 350 368 416 467 545 604 622 Tabel 7.  Temperatura maximă admisă în zona de vaporizare: 380°C.  Procentul de supravaporizat: 2% volum/păcură.83 0. ulei mediu şi ulei greu.68 0.910 13.880 21. Lucrare de diplomă.  Din coloana de distilare în vid se separă patru distilate: motorină de vid.

b) Curba de procente medii – densitate Curba de procente medii – densitate serveşte pentru calculul densităţii produselor care reprezintă un anumit procent din materia primă distilată (anexa 1). Această curbă are un caracter aditiv. • Curba procente medii – densitate a păcurii. a) Curba PRF pentru păcură Curba PRF (Puncte Reale de Fierbere). Lucrare de diplomă. proiectarea instalaţiilor de procesare a fracţiunilor petroliere. Tabelul 7. Cunoaşterea curbei VE a produselor petroliere este importantă pentru că permite stabilirea temperaturilor în diferite puncte ale instalaţiilor unde se produce fenomenul. Pe baza datelor experimentale s-a calculat curba VE a păcurii la 1 atm. efectuarea diverselor calcule tehnologice.3. necesare pentru diverse calcule de proiectare şi de optimizare. Curba VE pentru păcură % Volum TPRF 760mmHg TPRF 10mmHg ∆tPRF ∆tVE TVE 10mmHg TVE 760mmHg 0 5 350 200 275 455 15 3 10 368 215 278 458 35 12 30 416 250 290 480 100 42 50 467 350 348 505 14 23 70 545 364 371 556 36 11 90 604 400 382 590 20 6 100 622 420 388 595 63 . un punct de pe această curbă indicând temperatura picăturii corespunzătoare. Curba PRF se foloseşte pentru: stabilirea conţinutului potenţial de produse la distilare.3. (prin metoda de corelaţie între curbele PRF şi VE specifică presiunilor mici – metoda Edmister – Okamoto) prezentată în tabelul 7. este o curbă de procente medii (proprietăţi instantanee). RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA • Curba PRF (procente – volum – temperatură) a păcurii la presiune atmosferică.

Din curbele PRF ale produselor distilate.869 295 de vid Ulei D3 15 17 370-409 0. 10 350-370 0. Caracteristicile produselor 7. care se poate obţine din păcură supusă distilării. 7. iar curbele PRF şi VE a produselor distilate sunt prezentate în anexele 2.1.7. de o anumită calitate.866 0.3.878 0.6. pentru calculul curbei PRF a produselor distilate se transpun de pe curba PRF a păcurii (anexa 1) porţiunile corespunzătoare fiecărei fracţii. Calculul conţinutului de potenţial de uleiuri obţinute prin distilare Prin potenţial de uleiuri se întelege cantitatea maximă de ulei distilat. Deoarece curbele PRF au un caracter aditiv.4.5. Tabel 7. Valorile obţinute sunt prezentate în tabelele 7.881 320 Uşor Ulei D2 22 15 409-445 0.3.4.cSt păcură distilare 𝟒 𝟏𝟓.880 340 Mediu Ulei D1 50 20 445-513 0. Calculul potenţialului de uleiuri Vâscozitate la %vol. Trasarea curbelor caracteristice ale produselor Pentru fiecare produs s-au calculat următoarele curbe: • Curba PRF.8.5. Lucrare de diplomă.4.4.𝟓𝟔 50°C. 7. 7. 64 .883 450 Greu 7. • Curba de vaporizare în echilibru. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 7. transpuse la presiunea 10 mmHg s-au calculat curbele VE ale produselor la presiunea de 760 mmHg prin metoda de corelaţie Edmister-Okamoto.𝟓𝟔 kg/kmol Motorină D4 .880 0.faţă de Interval de M Produs Simbol 𝐝𝟐𝟎 𝐝𝟏𝟓.877 0.

Lucrare de diplomă.6. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Tabel 7.5. Curbele PRF şi VE pentru motorina de vid TPRF 760mmHg % Volum TPRF 10mmHg ∆tPRF ∆tVE TVE 10mmHg TVE 760mmHg 5 0 350 200 202 362 5 1 10 352 205 203 362 3 2 30 356 208 205 363 2 1 50 360 210 206 364 2 2 70 364 212 208 366 3 1 90 368 215 209 367 5 5 100 370 220 214 370 Tabel 7. Curbele PRF şi VE pentru uleiul uşor TPRF 760mmHg % Volum TPRF 10mmHg ∆tPRF ∆tVE TVE 10mmHg TVE 760mmHg 5 0 370 220 231 383 1 1 10 372 221 232 383 2 1 30 380 223 233 385 8 2 50 386 231 235 387 7 2 70 394 238 237 389 9 3 90 402 247 240 393 3 5 100 408 250 245 398 65 .

Curbele PRF şi VE pentru uleiul greu % Volum TPRF 760mmHg TPRF 10mmHg ∆tPRF ∆tVE TVE 10mmHg TVE 760mmHg 0 5 446 285 303 472 5 0. Lucrare de diplomă.8.5 30 458 300 305 474 5 2 50 474 305 307 476 10 3 70 488 315 310 480 10 3 90 502 325 313 585 10 5 100 514 335 318 592 66 .7. Curbele PRF şi VE pentru uleiul mediu TPRF 760mmHg % Volum TPRF 10mmHg ∆tPRF ∆tVE TVE 10mmHg TVE 760mmHg 5 0 408 250 260 424 5 1 10 412 255 261 425 2 1 30 420 257 262 427 3 2 50 428 260 264 429 3 3 70 434 268 267 430 8 2 90 442 276 269 432 9 6 100 446 285 275 437 Tabel 7.5 473 5 1.5 10 450 290 303. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Tabel 7.

9.medii densitate se determină densităţile relative ale produselor 𝑑420 . 𝑑15. Lucrare de diplomă. Din curba % .  Debitul masic de păcură este de 1. 𝑑420 .56 𝑑15. M.000 kg/h 7. • Masa moleculară medie.[g/cm3] 7. Pentru produsele obţinute din distilarea în vacuum se determina: • Densitatea relativă.4 x 106 t/an. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Calculul proprietăţilor medii ale produselor precum şi bilanţul produselor obţinute în instalaţie sunt prezentate în tabelul 7. citind densitatea la jumătatea intervalului fiecărui produs. 𝑑15.  Cantitatea de gaze necondensabile s-a estimat ca fiind sub 0.4. %𝑣𝑜𝑙𝐵 unde: 𝑑420(𝐹) reprezintă densitatea materiei prime în g/cm3 𝑑420(𝐹) reprezintă densitatea produsului distilat. în g/cm3 Înlocuind în relaţia 8.56 = 0.4. Calculul debitelor produselor principale din instalaţie Pe baza debitului instalaţiei din datele de proiectare ale coloanei de distilare în vacuum.4 se obţine: 67 .56 • Densitatea relativă. [g/cm ] 7.1.56 . 4 (𝐹) 175000 = 191.9952 𝑥 𝑑420 3 4 + 0.56 Densitatea relativă. 15.3.  Timpul de funcţionare al instalaţiei este de 8000 ore/an  Debitul masic de păcură: 1.4 𝑥 1000000 GF = = 175. 7.88 m3/h 912  Densitatea reziduului se determină cu relaţia: 100 𝑥 𝑑420(𝐹) − ∑(%𝑣𝑜𝑙 𝑥 𝑑420(𝐷𝑖) ) 𝑑420(𝑟𝑒𝑧𝑖𝑑𝑢𝑢) = .2.2.00806 .56 se calculează cu următoarea relaţie de transformare: 15. a rezultatelor obţinute în urma calculului conţinutului potenţial de uleiuri şi a caracteristicilor fracţiunilor distilate s-au calculat debitele volumetrice.3% masă/păcură. 15. masice şi molare ale produselor principale distilate. i. 8000  Debitul volumic de păcură: 𝐺 VF = 𝑑20𝐹 m3/h 7.

877 0.911 520 3.866 0.881 320 32.18 16609. Calculul sistemului de fracţionare 7. pe talerele „coş” din coloană.1 83. 68 . 103 3.915 . ∆Pcondensator suprafaţă =3 mmHg/condensator. ∆Pcondensator vid =3 mmHg/condensator.5.83 3477.78 25240 87. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 100 𝑥 0.6 114. Proprietăţile medii ale produselor precum şi bilanţul produselor obţinute în instalaţie %vol Masă faţă Produs Simbol Densitatea molară Debite produse de kg/kmol păcură Volumic Masic Molar 𝐝𝟐𝟎 𝟒 𝐝𝟏𝟓.61 28631.1.55 necondensabile Motorină de D4 10 0.5.21 Mediu Ulei D1 20 0. ţinând cont de căderile de presiune pe umplutură.84 174049 - 7.8 61. recomandate în literatura de specialitate. Lucrare de diplomă.877+20+0.908 0.64 9.973 0. 69.5 98.37 32885.869 295 19. Căderile de presiune pe amenajările interioare luate în calcul sunt următoarele: ∆Pumplutură =1 mmHg/m.𝟓𝟔 M 𝟏𝟓.866+17 𝑥 0. a cărui presiune de aspiraţie se impune. ∆Ptaler „coş” =2 mmHg/taler.880+2 𝑥 0.37 Greu Supravaporizat Lo 2 0.07 67205.𝟓𝟔 m3/h kg/h kmol/h Gaze Gn .878+15 𝑥 0.880 0.880 340 28.883 450 38.908) 𝑑420(𝑟𝑒𝑧𝑖𝑑𝑢𝑢) = 36 𝑑420(𝑟𝑒𝑧𝑖𝑑𝑢𝑢) = 0.54 Reziduu B 36 0. 29 .59 vid Ulei D3 17 0.973 g/cm3 Tabel 7. 191.878 0.29 Uşor Ulei D2 15 0. Calculul presiunilor în coloană Calculul presiunilor în coloana de distilare în vacuum a păcurii se face începând de la primul ejector.912−(10 𝑥 0.79 Păcură 100 0.976 .9.912 0.

1. 69 . 𝜋V = 30 + 3 + 3 = 36 mmHg. unde: 𝜋D4 – reprezintă presiunea pe talerul de extragere a motorinei.6. ∆Pu – căderea de presiune pe umplutură. Screma tehnologică a coloanei de distilare în vacuumImpunem presiunea de aspiraţie la primul ejector PS= 30 mmHg. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Figura 7.5.  Cu aceste considerente vom avea următoarele presiuni în coloana de distilare în vacuum: • presiunea la vârful coloanei 𝜋V se calculează cu relaţia: 𝜋V = PS + ∆Pcondensator suprafaţă + ∆Pcondensator vid 7. mmHg/m. mmHg. 𝜋D4 = 36 + 2 x 1 = 38 mmHg. Lucrare de diplomă. 𝜋V – reprezintă presiunea la vârful coloanei. • presiunea pe talerul de extragere a motorinei de vid este dată de relaţia: 𝜋D4 = 𝜋V + hu x ∆Pu 7. mmHg.

70 . mmHg/taler. 𝜋D3 = 36 + 2 + 1 x 1. mmHg/taler. mmHg. ∆Pu – căderea de presiune pe umplutură. m. ∆P”coş” – căderea de presiune pe talerul „coş”. unde: 𝜋D1 – reprezintă presiunea pe talerul de extragere a uleiului greu. unde: 𝜋D2 – reprezintă presiunea pe talerul de extragere a uleiului mediu.5 mmHg. m. ∆Pu – căderea de presiune pe umplutură.7. 𝜋Lo = 48. ∆P”coş” – căderea de presiune pe talerul „coş”. m. mmHg/taler. mmHg/taler. hu – înălţimea umpluturii. 𝜋D2 = 41.5 + 2 + 1 x 2 = 52. ∆Pu – căderea de presiune pe umplutură. 𝜋D1 = 45 + 2 + 1 x 1. mmHg. mmHg/m.5 = 41. mmHg/m.8. •presiunea pe talerul de extragere a supravaporizatorului se calculează cu relaţia: 𝜋Lo = 𝜋D1 + ∆P”coş” + hu x ∆Pu 7.5 = 45 mmHg. ∆Pu – căderea de presiune pe umplutură. ∆P”coş” – căderea de presiune pe talerul „coş”. mmHg/m. unde: 𝜋Lo – reprezintă presiunea pe talerul de extragere a supravaporizatorului. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA hu – înalţimea umpluturii. • presiunea pe talerul de extragere a motorinei de vid este dată de relaţia: 𝜋D3 = 𝜋D4 + ∆P”coş” + hu x ∆Pu 7. hu – înălţimea umpluturii.10. •presiunea pe talerul de extragere a uleiului greu se calculează cu relaţia: 𝜋D1 = 𝜋D2 + ∆P”coş” + hu x ∆Pu 7. mmHg. m. unde: 𝜋D3 – reprezintă presiunea pe talerul de extragere a uleiului uşor. •presiunea pe talerul de extragere a uleiului mediu se calculează cu relaţia: 𝜋D2 = 𝜋D3 + ∆P”coş” + hu x ∆Pu 7.5 mmHg. m.9. Lucrare de diplomă. ∆P”coş” – căderea de presiune pe talerul „coş”.5 mmHg. hu – înălţimea umpluturii. mmHg/m. mmHg.5 = 48. hu – înălţimea umpluturii.5 + 2 + 1 x 1.

Se alege astfel: tzv = 380°𝐶 Temperatura în baza coloanei tB se apreciază ca fiind cu 15°C mai mică decât temperatura în zona de vaporizare: tB = tzv – 15 tB = 380 – 15 = 365°C Temperatura la vârful coloanei se impune în aşa fel încât aburul să nu condenseze şi să nu producă vaporizarea motorinei în vid: tV = 220°C 71 . Estimarea temperaturilor în coloana de distilare în vacuum Păcura care alimentează coloana de distilare în vacuum este introdusă la o anumită temperatură. Temperatura în zona de vaporizare (tzv) se impune prin datele de literatură de la o valoare maximă. temperatura de la vârful coloanei şi temperatura din baza coloanei. prin care să se asigure un potenţial cât mai mare de distilare. unde: 𝜋zv – reprezintă presiunea în zona de vaporizare.2.5. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA • presiunea în zona de vaporizare 𝜋zv este dată de relaţia: 𝜋zv = 𝜋Lo + ∆P”coş” 7. evitându-se descompunerea termică a păcurii şi deterioararea calităţii produselor. mmHg.5 mmHg. 𝜋Lo – reprezintă presiunea pe talerul de extragere a supravaporizatorului. excesul de căldură fiind preluat de reflux. la care se găseşte parţial vaporizată.11. mmHg. ∆P”coş” – căderea de presiune pe talerul „coş”. Lucrare de diplomă. Cele mai importante temperaturi din coloană sunt: temperatura din zona de vaporizare. iar produsele distilate se scot din coloană la temperaturi mai joase decât ale materiei prime. La baza coloanei se introduc vapori de apă supraîncălziţi. 7. 𝜋zv = 52. Temperatura este mai ridicată în zona de vaporizare unde intră păcura şi scade treptat spre vârful coloanei. mmHg/taler. Temperatura scade spre baza coloanei.5 + 2 = 54.

897 42. ∆P = 54.5 – ( 372 – 3.  Presiunea parţială a produselor în zona de vaporizare a coloanei este: Pv = 30 mmHg  Debitul de abur de proces. Calculul cantităţii de abur de proces XV = XLo + XD1 +XD2 + XD3 +XD4 7. kmol/h.59 = 372 kmol/h unde: XV – debitul molar de produse distilate.5 – 30 = 24.(𝑋𝑣 .14.4 0. Se stabileşte cantitatea de abur necesar pentru fiecare striper : Ar = 20 kg abur/m3 distilat  Cantitatea de abur necesară stripării este prezentată in tabelul 7.61 17 652.881 31.63 D2 28. Aburul necesar stripării pentru fiecare striper in parte Di m3/h %vol/F Kg/h 𝒅𝟐𝟎 𝟒 kmol/h abur D1 38.07 kmol/h.871 36.21 + 99.12.35 XAB = = 17.6 0.10 Tabel 7.97 D3 32. 18  Cantitatea de abur de stripare variază între 20 – 30 kg abur/m3 produs lichid stripat. kmol/h. mmHg.37 + 87. XD4 – debit molar de produs distilat.54 + 114. 372 372 Ab = [( ) x 30 + ( ) x 24.5 mmHg unde: ∆P reprezintă căderea de presiune între primul ejector şi zona de vaporizare.35 kg/h 30 30  Debitul molar de abur de proces este: 307. Lucrare de diplomă. kmol/h. XD1.𝑋𝑛 )] 7.37 20 767. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 7. D2. XD3. XV = 9.  Presiunea totală în zona de vaporizare este dată de relaţia: 𝜋zv = Ps + ∆P 7. kmol/h.13.15. Ab in kg/h: 𝑋 𝑋 Ab = [( 𝑃𝑣) x Ps + ( 𝑃𝑣) x ∆𝑃 .78 15 575.29 + 61.55)] = 307.23 72 .2 0. 𝑣 𝑣 Xn – reprezintă debitul molar de gaze necondensabile.6. 7.10. XLo – debit molar de supravaporizat.

8 m3 unde: H – reprezintă înălţimea nivelului de lichid. m. de debitele de vapori şi lichid şi de viteza acestor două fluxuri în contracurent.𝑣 Dcv = √ 𝜋𝑣 7.973 – 0.16 unde: c – reprezintă densitatea reziduului la temperatura. m. 𝑑4𝑡 = 0. diametrul este mai redus decât în celelalte zone ale coloanei pentru a micşora timpul de staţionare al reziduului şi a evita descompunerile termice.14 𝑥𝑏 𝐻 )0.9 m 7.47 x 4 = 5.14 𝑥 𝐷𝑐𝑏 VB = H x 7.759 g/cm3 = 759 kg/m3  Debitul volumic de lichid în baza coloanei este: 1120 B= = 1. Calculul diametrului în zona de bază Diametrul în zona de bază a coloanei de distilare în vacuum se calculează impunându-se un timp de staţionare al reziduului de 4 minute şi apreciindu-se înălţimea nivelului de lichid la 2 m.17 759  Volumul lichidului în baza coloanei este: 2 3. Lucrare de diplomă.000620 (365 – 20) = 0.5 = 1. În baza coloanei de distilare în vacuum.7. Calculul diametrului în zona de vârf  Diametrul coloanei de distilare în vacuum în zona de vârf se calculează cu relaţia: 4𝑉𝑣𝑎𝑝. Dcb – reprezintă diametrul coloanei în bază. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 7.8 Dcb = ( 3. 7. Debitul de lichid în baza coloanei este: B = 67205.14 𝑥 2 )0.20 𝑚𝑎𝑥 73 .7.1.19 4𝑥 5. în principal.7.5 7.18 4 VB = 1.2.1 kg/h = 1120 kg/minut  Se calculează densitatea reziduului la temperatura din bază cu relaţia: 𝑑4𝑡 = 𝑑420 – c(t – 20) 7. Dimensionarea coloanei Diametrul coloanei depinde. De aici se obţine: 4𝑉 Dcb = ( 3.47 m3/h 7.

m/s.10 m3/s 30 4𝑥 32.0 m. m.63 + 31.8. Se consideră vmax = 6m/s 493 760 Vvap. dc = 1.22 Unde: hvf – reprezintă înălţimea zonei de vârf.2 + 8.2 m 74 . m. vmax – reprezintă viteza maximă a vaporilor în secţiunea liberă a coloanei. Nc – reprezintă numarul de talere „coş” (de culegere). 0 v unde: Tv – reprezintă temperatura la vârful coloanei.5 = 18. Lucrare de diplomă. Hu – reprezintă înălţimea umpluturii.5 m.v = (𝑛𝐴𝐵 + nA1 + nA2 + nA3 + nGn ) x 22. m.8 m 𝜋𝑥 6 7.v = (17. Înălţimea coloanei de DV pentru fabricarea uleiurilor  Înălţimea coloanei de DV pentru fabricarea uleiurilor se calculează cu relaţia: H = hvf + Hu + Nc x dc + hB 7. hB = 3. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA unde: Dcv – reprezintă diametrul în zona de vârf a coloanei.23 + 3.4 x 𝑇𝑣 x p0 7.v – reprezintă sarcina maximă de vapori la vârful coloanei.2 m. Vvap.10 Dcv = √ = 2. m3/s.07 + 42. Dc – reprezintă distanţa de deasupra talerului „coş”.0 + 3.21.5 + 4 x 1. Deci: H = 2. HB – reprezintă înălţimea zonei de bază. m.55 ) x 22. K. Se alege: hvf = 2. m. atm.4 x 273 x = 37.97 + 36. care se calculează cu relaţia: 𝑇 p Vvap. pv – reprezintă presiunea la vârful coloanei.

şi anume.9 Ca şi concluzie.2 Diametrul coloanei în vârf 2. talere coş Buc 4 Înălţime umplutură 8. 75 . RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Tabel 7. funcţie de proprietăţile fizice ale păcurii. diametrul şi înălţimea coloanei. pentru a obţine distilatele dorite. uleiul uşor şi motorina de vid.5 M Înălţimea totală a coloanei 18.5 Nr. adică am determinat prin calcul. Lucrare de diplomă.11. uleiul greu.8 M Diametrul coloanei în bază 1.5 x 106 Motorină de vid 132897 Ulei I 229052 Ulei II t/an 201920 Ulei III 270124 Reziduu 537640 Temperatura în vârful coloanei °C 150 Presiunea în vârful coloanei mmHg 36 Temperatura în zona de vaporizare °C 380 Presiunea în zona de vaporizare mmHg 54. Date tehnologice obţinute din calcul Date tehnologice şi constructive U.5 Temperatura în baza coloanei °C 365 Presiunea în baza coloanei mmHg 60. am dimensionat o coloană de distilare a păcurii. Valoare rezultate din calcul Capacitatea instalaţiei t/an 1. uleiul mediu.M.

acest lucru ar permite exploatarea biomasei de plante complete şi a unei game largi de materii prime cum ar fi deşeurile de plante şi lemn. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA CAPITOLUL 8 Concluzii  Adăugarea aditivilor la uleiurile lubrifiante permite funcţionarea motoarelor puternic solicitate. din acest motiv. Un posibil trend ar fi aşa numita generaţie a doua a biolubrifianţilor- folosind biogazul pentru a produce hidrocarburi lichide (BTL. cum se întâmplă în cazul antioxidanţilor.  Trenduri viitoare pentru fluidele de bază folosite pentru biolubrifianţi sunt dificil de prezis. permite reducerea cantitităţii de carbon eliberată în atmosferă. folosirea lubrifianţilor bazaţi pe o compoziţie bio are un impact pozitiv asupra mediului. inhibitori de ruginire.  Protejază lubrifiantul. aditivi împotriva uzurii sau de onctuozitate.  Protejează suprafeţele lubrifiate: aditivi pentru presiune extremă. agenţi de adezivitate. 76 . care reduc tendinţa de oxidare a uleiului şi de formare a sedimentului şi acizilor  Cei mai importanţi aditivi pentru lubrifianţii uleiurilor de motoare sunt:  Detergenţii  Dispersanţii  Aditivii de antiuzură  Antioxidanţii  Modificatorii de vâscozitate  Inhibitorii-spumă  Obţinerea unui lubrifiant din materiale biologice cu conţinut de carbon mai degrabă decât utlizând uleiuri minerale. le prelungeşte viaţa. Dacă asemenea tehnologie este dezvoltată la un proces industrial. care fac uleiul convenabil pentru o aplicaţie dată. Lucrare de diplomă. în această categorie intrând agenţii de îmbunătăţire a indicelui de viscozitate şi de scădere a temperaturii de congelare (depresanţii).  Aditivii care se introduc în uleiuri îndeplinesc următoarele funcţii:  Îmbunătăţesc performanţele. micşorează consumul de lubrifiant şi combustibil reducând astfel impactul asupra mediului şi face posibilă folosirea motorinelor cu conţinut ridicat de sulf.biogaz la lichid).

13. 10(3). Tocci. S. Series 23. „Reactions of Sulfur with Organic Compounds”.. 3(12). 2006 77 . 1992 2. R. 19–30. Krim. L..). H. US Patent Application” . 5. N. May 2005 7. A. CRC Press. 20–23. Lubricants and special fluids. O. JSL. Dratva. molybdenum disulfi de and PTFE on changes in shear stress values in lubricating greases”. New York. 2006. 15. J.S. 9. GREEN-MAC-LCCP®: „A Tool for assessing life cycle greenhouse emissions of alternative refrigerants”. 1987. M. pg. A.. Mortier. „ Tribology Data Handbook”. T. New York. 1997 14. Pizey. M. and Paszkowski. S. Eng”.. Brinkman. J. M. 6. Elsevier. „Additive supply: Tight and tighter”. E. SAE Technical Paper 2008-01-0829. DeMarco. Preprint of the Society of Tribologists and Lubrication Engineers. 1997. Weber. 71–81. and Masuko. „Premium Wear Resistant Lubricant Containing Non- Ionic Ashless Antiwear additives. N. pg. 1999. T. and Larson R. Veselý V.. Great Britian. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA Bibliografie 1. R. 1983 10.. Tribology. February 21. 1997 3. O’Conner and Boyd (Eds. and Brown. and Spikes.J. 1998 16. „Chemistry and Technology of Lubricants”. and Zimbo. Consultants Bureau. Czarny. H. Wang. 1997 12. and Criteria Pollutants”.. Lube Report. „Friction and wear behaviour of zinc dialkyl- dithiophophate additives”..G. Štěpina V. L. Johnson.M. Edited by J.. . Booser (Ed. May 23–27. Lucrare de diplomă. 1–6. Pozey. D. Hill. T. Larson. S. M. Standard and Book of Lubrication Engineering. NV. Additives—chemistry and testing. Comparison of antiwear additive response among several base oils of different polarities.. Chapter 14. Rizvi. „Well-to-Wheels Analysis of Advanced Fuel/Vehicle Systems—A North American Study of Energy Use. 11. „Friction on the atomic scale. 8–13. S. Papay. Taylor.. Han. 469–479. .. R. Las Vegas. A. and Haigh.. M.. and Orszulik. „Lubrication Science”. „Inhibition of oxidation by ZDTP and ashless antioxidants in the presence of hydroperoxides”. pg. Greenhouse Gas Emissions.. McGraw-Hill. R. and Darlington. . M. 2000.. J. Habeeb. Lubes-n-Greases”.... vol. Suffolk. M. Blackie Academic and Professional. R. Cap 12. pg. Korcek. pg.” Lubricant additives”.. W. 4.” The infl uence of graphite. A.). 24(1).S. 1968. D. Lubr.. April 2008 8. H. Q. „Under pressure. Papasavva. A Division of Plenum Publishing Corporation. C.

Klamann. pg. 1992. Organic Esters.H. A. Davis.J. D. pp. DC Ardsley. Georges. Wear. and McManus. copper deactivators and corrosion inhibitors: Their use in lubricating oils..H.M. JR Dever. 56. „Ashless Lubricating Oil Composition with Long Life. 1984.H. TF Roland. Ashless Lubricating Oil Composition with Long Life.vol. Vann. Kreuz. Brown. 1970. 1998 25. Lucrare de diplomă. 18. 1984. Mechanisms of antioxidant action. pg. et al. J Lubr Sci 2(4). Mortier. .. . R. Harrison. London.”. US Patent. Davis. Hydraulic pump performance—a basis for fl uid viscosity classifi cation. „Antiwear/Antioxidant Additives Based on Dimercaptothiadiazole derivatives of Acrylates and Methacrylates Polymers and Amine Reaction Products thereof. 1980.. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 17. 22. 2007.J..” Diesel engine chemistry as applied to lubricant problems. 77–88.. Chemistry and Technology of Lubricants. 78 .E. oxidation test conditions and phenolic antioxidant structure on the detection and magnitude of hindered phenol/diphenylamine synergism. 29.2. 28. CA Patent Application.G. 267–283. Papey. 1989 32. Cartwright.. Effect of worn metals on the oxidation of lubricating oils... Amides and Amine Sals as Multifunctional Antioxidant/Antiwear Additives. Lubr Eng .. Dimercaptothiadiazole-derived. W. AJ Bridgewater. CA Patent Application. 20. P. Cartwright. Sci. 1006–1086. VJ Gatto. 27. 1997 24.vol. U Kristen. 1998. Ashless antioxidants. and Salem. pg. J Chem Soc Perkin Trans 2. 2006. 33. Lubricants and Related Products. P.. Antiwear Agents..D. Verlag Chemie. S.. R. Detroit. 96.T. Hamburg. 2004. 1990.F..M. PC Hamblin. 1999. RL Stambaugh. vol(l). 30. 287–318. 26. Watts. 53rd Annual Meeting of STLE. 21. 345–349. and Orszulik..G. US Patent”1993.L. pg. R. RJ Kopko. R. pg. J. S.” Lubricant Containing a Synergistic Composition of Rust Inhibitors. 1990 23. 2003 19. A.M. MA Grina. Abou El Naga. J. Effects of base oil type. Blackie Academic & Professional. K. Reactions of zinc bis-[OO-dialkyl(aryl)phosphorodithioates] and related compounds with hydroperoxides. . eds. 11–20. Lubrication”. May 17–21. MD Sexton.. Lub. and a Phenothiazine Antioxidants”. „Power Transmission Fluids with Improved Extreme Pressure Lubrication Characteristics and Oxidation Resistance”. Part 2. 156. H. 31.1. S.

2000 38. pg. Tribology Data Handbook. K Michaelis.. S. pg. FL: CRC Press. 22–29. The development and use of metal deactivators in the petroleum industry a review. J. Regeneration of amines in catalytic inhibition and oxidation. SM Kim. Davidson. pg. O.16 May 2002. Wuppertal and New York . Dresel. P. 2004. T. 60. L. 39. 49. 327–348. U. Lide. RE Rajewski. 43. G Daniel et al. pg.. FL. R. 10– 17.. 1995. H Okabe. Recent trends in environmentally friendly lubricants. pp.K. pg. 1994 37. D. 15–38... (eds). Boundary lubrication of steel surfaces with borate. WC Ong. Cambridge. 15(6).. Presentation given at the Lubricants Russia 2005 Conference. RE Melley. Industrial gear oil: Past. Biodegradable lubricants.. Cambridge University Press. 2002.. 2005. Smith. R. 342–354. Lubr Eng 55(11): pg. T Hanada. Moscow. RW Cain. Vol. R. R. 44. Pazdzior. B. J. Schneider.. Case Study: Plant Oil Based Lubricants in Total Loss & Potential Loss Applications— Final Report. Refrigeration and air conditioning lubricants. 79 . 86. 24. RĂGĂLIE MIRELA-VERONICA 34. M. 47. Distinction in antiwear performance between organic sulfi de and organic phosphate as EP additives for steel under rolling with sliding partial EHD conditions. phosphorus. Bosch. D. pg. 35. K. 964–972. 45. RL Goyan. Metz. KC Lilje. . Lubr Eng. Carnes. Korcek. 1997 41. 1. A. Horner. 32–40. P. A. pg. M Masuko. Lubr Eng 54(7): pg. 2001. M. PS Greenfield. In ER Booser. 48.L. R. EE Burton. BR Hohn.569–578. Dave. Fessenbecker. 17. 5396–5400. Jensen.. Gerlock. Germany 2001. 2006. Offroad hydraulic fl uids beyond biodegradability. 50. 23–28. W. Boca Raton. and sulfur containing lubricants at relatively low and elevated temperatures. 46. . . Handbook of Chemistry and Physics. Additive solutions for industrial lubricants. 1999. Load carrying capacity properties of fast biodegradable gear lubricants. Lucrare de diplomă.. J Org Chem. Mang... Pg. Energy Fuels. . CRC Press. Eurogrease. Boca Raton. 1999 40. Lubricants and Lubrication. Waynick. 1998. pg. Meyer. ed. Trib Lubr Technol. R Dobereiner. present and future. Jungk. M. D.K..Contribution of Working group III to the Fourth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change. 2007. 1325–1331. 972–976. 20–30. GF Hermann. Lubricants for open gearing. Zinbo. 2000 36.