You are on page 1of 5

George Pruteanu

[ Limba traco-dacilor ]
Cuvintele care apar în text cu litere mari provin,
după toate probabilităţile, din fondul traco-geto-dacic al
limbii române.

Doamnelor şi d-lor, bună seara. Înarmaţi-vă cu puţină RĂBDARE, dar şi
BUCURAŢI-vă, pentru că vreo două zile vom face o călătorie spre centrul...
pămîntului? Nu! Spre o altă GENUNE, spre centrul, spre adîncul, spre străfundul
limbii române. De-a lungul întîlnirilor noastre de 300 de secunde mi s-a
ÎNTÎMPLAT de multe ori să vă spun, despre o DROAIE de cuvinte, că: unul
provine din greacă, altul din latină, altul din slavă, altele din germană, maghiară,
franceză etc., un ŞIR lung. Pe drept cuvînt, unii telespectatori au fost ÎNTĂRÎTAŢI
(ca de pildă d-nii Corneliu Bălan din Suceava şi Liviu Petrescu din Buc.), au simţit
un mic GHIMPE în inimă, şi s-au întrebat: Bine, fratre (fratre am zis!), dar nu
avem nici un cuvînt care să provină din fondul nostru autohton, neluat de la
nimeni?? De la strămoşi n-am PĂSTRAT nimic? O ZESTRE, de la VATRA ei de-
nceput nu există? Ca să le CURM (d-lor şi altora) nedumerirea, mă RIDIC, dau cu
CĂCIULA de pămînt şi zic TARE: ba da! Există un asemenea grup de cuvinte, nu
e un MORMAN prea mare, dar cîte sunt, reprezintă o FĂRÎMĂ de sunet primordial,
o dulce BOARE de străvechime în limba noastră. După estimările specialiştilor,
numărul acestor cuvinte din bătrîni, păstrate pînă azi, URCĂ pînă la circa 160-170.
Înainte de a mă BĂGA în alte detalii, e momentul să vă spun că-mi voi
întemeia scurta prezentare a chestiunii pe date extrase din următoarele lucrări,
cărora le datorez, fireşte, totul: Limba română a lui Sextil Puşcariu, apărută la
Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Carol al II-lea”, în 1940 (s-a reeditat); Istoria
limbii române a lui Alex.Rosetti, ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1964; Limba traco-
dacilor de I.I. Russu, de la Ed. Ştiinţifică din 1967; Limba daco-geţilor de Ariton
Vraciu, de la Ed. Facla din Timişoara, din 1980; şi Etnogeneza românilor a lui
I.I.Russu, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981. Cred că e suficient ca să aveţi
încredere că vă voi spune lucruri certe, nu opinii scoase din BURTĂ, nu voi
ÎNSĂILA bazaconii precum cele pe care le-am evocat cîndva, ale unor saltimbanci
ai lingvisticii, de genul că Adam şi Eva au vorbit limba română! sau de genul că din
română se trag toate celelalte limbi, de la indiană şi babiloniană, la franceză şi
greacă. Astea sunt pure trăznăi, care ţin de ceea ce aş putea numi naţionalismul
paranoic şi STERP. Cum să le explici acestor cercetători-de-circ că se află într-un
monstruos anacronism, pretextînd că ar fi existat o limbă română înainte de a exista
poporul român, şi contrazicînd, cu pehlivănească nonşalanţă, evidenţe produse în
SUTE de ani de cercetare realmente ştiinţifică. A pretinde că româna a fost înaintea
latinei, înseamnă să dai nebuneşte peste cap toată istoria noastra, să-i pui
GRUMAZUL pe BUTUC şi s-o BAGI în GROAPĂ. Să-i lăsăm BALTĂ pe aceşti
zăpăciţi cu minte ABURoasă şi să ne UITĂM cum au decurs lucrurile în
CAIERUL vremii.
Va să zică, bravul Decebal e înfrînt şi romanii, cu fustanelele şi sandalele, cu
legile şi instituţiile lor se aşază, cu căţel şi purcel, în Dacia. Civilizaţia lor fiind
superioară, o integrează pe cea a dacilor, care încep să fie supuşi procesului de
George Pruteanu

romanizare. Încet-încet, de-a lungul a secole, limba indigenă, traco-dacică, şi
cultura, numele proprii şi credinţele, structurile sociale şi economice, sunt înlocuite.
Din păcate, populaţia băştinaşă nu cunoştea slovele, de aceea din limba traco-
dacică, dispărută ca şi alte limbi vechi, nu s-a păstrat nici măcar o propoziţie
întreagă. Poetul Ovidiu, exilat la Tomis, între anii 8 şi 17 d.Cr., a învăţat limba
localnicilor, după cum mîndru a lăsat mărturie scrisă ( "nam didici getice
sarmaticeque loqui" ) şi a scris şi o cărticică de versuri în acel grai, care însă s-a
pierdut, deoarece copiştii din Evul Mediu, neînţelegînd nici o boabă din ce scria
acolo, n-au mai transcris-o pentru posteritate. S-au găsit doar cîteva formule de
ameninţare la adresa profanatorilor de morminte, pe LESPEZI, şi un inel de aur, cu
o inscripţie traco-dacică, descoperit în 1912 la Ezerovo. Niciuna din inscripţii n-a
putut fi descifrată cert.
V-am ARUNCAT în plină beznă... Mîine înaintăm NIŢEL şi sper să vă
ÎNTREMEZ, scoţîndu-vă la ŢĂRMUL limpezirii. RĂBDARE.

Doamnelor şi domnilor, acum şi PURUREA, pace! Vă povesteam aseară că,
acum o mie opt sute nouăzeci şi unu de ani*, dîrzul Decebal a fost înfrînt şi fericita
Dacie ( Dacia felix ) a intrat, pentru circa 160 de ani, sub ceea ce Nicolae Iorga
numea "sigiliul Romei". Suficient pentru ca civilizaţia mai profundă şi mai bine
organizată a romanilor să se imprime decisiv în feldeinţa celor de aici şi în primul
rînd, cel mai evident dintre toate, în limbă. Să spun, în treacăt, că noi am preluat
creştinismul direct de la romani, la care, din anul 313 d.Cr. devenise religie oficială;
mărturie că aşa a fost stă terminologia de bază a acestei religii care, în ciuda
apartenenţei ulterioare la ortodoxia Răsăritului, este de origine
latină: Dumnezeu (domine
deus), înger (angellus), creştin (christianus), sfînt (sanctus), a
boteza (baptizare), biserică (basilica), cruce (crux,-cis), lege (lex,-gis) etc.
Ce a rămas totuşi în limba noastră din fondul autohton, geto-dacic?
Cercetările de peste două veacuri ale savanţilor, începînd de la Dimitrie Cantemir şi
pînă la autorii pe care mă bizui eu în ceea ce vă comunic (Puşcariu, Giuglea,
I.I.Russu, Vraciu), au identificat o "ZESTRE" de circa 160 (iată o pură coincidenţa
cu anii stăpînirii romane în Dacia, cu valoare, dacă vreţi, mnemotehnică, nu mai
mult), aşadar circa 160 de cuvinte din limba română actuală, care provin, după toate
probabilităţile, din acel grai străvechi, pre-roman. Unele din aceste circa 160 de
cuvinte au defilat, ieri şi azi, pe ecranele dv.** De ce repet mereu formula "după
toate probabilităţile", şi în inscripţia de la începutul emisiunii, şi acum? Pentru că
urme certe şi descifrate ale limbii traco-dacilor nu s-au PĂSTRAT; ce avem, sunt
doar fragmente pe care istoricul şi lingvistul I.I. Russu le împarte în cinci categorii:
1. inscripţia de pe inelul de la Ezerovo (total obscură încă, neelucidată);
2. vreo 70 de cuvinte, misterioase şi ele, păstrate de lexicografi greci fără
explicaţii etimologice;
3.nume dace de plante medicinale, reţinute de Petanius Dioscoride;
4.nume de persoane; şi
5.inscripţii frigiene, în alfabet grecesc, multe confuze.
George Pruteanu

Pe scurt, aproape nici un SÎMBURE sigur şi palpabil. În această privinţă,
marele lingvist Sextil Puşcariu (iniţiatorul celui mai cuprinzător dicţionar al limbii
române) a făcut o comparaţie pesimistă, dar foarte plastică, v-o citez: "Să ne
închipuim că un cataclism ar nimici, ar MĂTURA, orice urmă de limbă română şi
nu s-ar păstra decît un fragment dintr-o pagină de Mers al Trenurilor, cu numele
de localităţi Feldioara, Bod, Braşov, Dîrste, Timiş, Predeal, Azuga. Cum şi-ar
putea face cineva o idee despre limba română din aceste numiri fără un sens precis
şi fără rude în româneşte? Cam în aceeaşi situaţie ne găsim cu ceea ce ni s-a
păstrat din limba traco-geto-dacilor".
Atunci, mă veţi întreba, cum s-a ajuns la cele circa 160 de vocabule atribuite
fondului străvechi? Răspunsul nu e chiar atît de complicat. Criteriul identificării lor
constă, mai întîi, în faptul că aceste cuvinte nu işi au originea în niciuna din limbile
cu care româna a avut vreo legătură: latina, greaca, slava, turca, maghiara etc. În al
doilea rînd, unele dintre ele pot fi regăsite (desigur, în forme specifice) în limba
albaneză, o limbă ale cărei izvoare sunt, pare-se, comune cu cele ale limbii tracilor.
Ne aflăm, o spun toate tratatele, pe un teritoriu care necesită prudenţă: GARDUL
dintre ipoteză şi certitudine e fluid (diferă chiar de la cercetător la cercetător, de la
cuvînt la cuvînt). Iată, ca exemplu, afirmaţiile unui savant, I.I. Russu, care a
sintetizat, în cartea pe care o am în mînă, rezultatele de pînă la el şi le-a adaugat
propriul aport masiv: pentru unele cuvinte pe care le consideră autohtone, el nu
exclude totuşi "eventualitatea originii latine (a ameţi, buiestru, a întrema, a leşina,
sterp, urcior) ori a originii slave (noian, stînă)".
Investigaţiile continuă, ca să zic aşa, şi dacă-mi dă Dumnezeu zile şi timp-de-
antenă, vă voi ţine la curent. Deocamdată, spre final, ţin să vă atrag atenţia că
majoritatea cuvintelor socotite de provenienţă autohtonă fac parte din setul celor
mai uzuale, mai curente, mai pe BUZELE tuturor. Îngăduiţi-mi să vă ofer, în
AMURGUL acestor 5 minute, încă vreo cîteva vorbe: substantive precum: barză,
brînză, brîu, copac, copil, leagăn, mazăre, pînză, stîncă, viscol; sau verbe
precum: a agăţa, a cruţa, a încurca, a lepăda, a leşina, a mişca, a muşca, a
scăpăra - vorbe pe care nu e exclus să le fi rostit ca atare chiar Burebista sau
Decebal.
Închei cu autohtonul: GATA!
__________________
*) NOTE DIN 2007. Emisiunea s-a difuzat prima oară în seara zilei de 26 martie 1996.
**) În locul "defilării", cititorul găseşte aici tabelul de mai jos. El cuprinde cuvintele extrase din două
dintre lucrările citate mai sus: Limba traco-dacilor de I.I. Russu şi Limba daco-geţilor de Ariton Vraciu. În
ambele există liste de cuvinte cu un grad mare de probabilitate de a fi autohtone. Le reproduc, însumate. În lista
de mai jos, cu aldin sunt cele care întrunesc două selecţii, iar siglele de după cuvinte înseamnă:
H = cuvinte considerate autohtone de Hasdeu, în Etymologicum Magnum Romaniae, citat de A. Vraciu;
r = cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de I.I. Russu;
R = cuvinte autohtone fără corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu;
V = cuvinte considerate autohtone de A. Vraciu.

CUVINTE CONSIDERATE DE SPECIALIŞTI CA APARŢINÎND, FOARTE PROBABIL, LIMBII
DACILOR

abeş H,V căpută r gudura R rînză H,r,V
George Pruteanu

Abrud H cătun r guşă r spînz r
abur H,r,V cioară H,V hojma H,V stăpîn H,V
acăţa R cioban H iazmă H stărnut R
adămană (=dar, cioc H,V iele H sterp r
mită) V ciocîrlie H încurca R stejar H,V
ademeni H ciomag H înghina R steregie R
adiia R cîrlan R îngurzi R stînă H,V
aghiuţă H cîrlig R înseila R străghiată R
aidoma H codru H,V întrema R strepede r
ală H copac r ji(e)lţ (=pîrîu) H,V strugure R
alac H copil R leagăn R strungă r
aldea H creţ R lepăda R sugruma R
ameţi R cruţa r lespede R suguşa R
amurg R cujbă H leşina R şale r
anina R culbec H mal H,r,V şiră H,R
aprig R curma r maldac H şopîrlă H,r,V
argea H,r,V curpăn r mazăre H,r,V şoric R
Argeş H cursă r măceş R şut r
arunca R custură R mădări R tare R
azugă H darari R măgură r traistă H
baci H,r,V daş r mălai H tulei H
baier R dărîma r mămăligă H ţap r
baligă r deh H mărcat R ţarc r
baltă r deretica R mătură r ţarină R
bară H descăţa R melc H,R,V ţăruş R
Barba-cot H descurca R Mehadia H ţundră H
barză H,R,V dezbăra R mieru R ţurcă H
bască H,r desghina R mire H,R,V uita (a se) R
batal H dezgauc H mistreţ R undrea R
băga R doină H,V mişca R urca R
băiat R don H mînz r urcior R
bălan H dop R morman R urdă H,R,V
bă(a)laur H,r,V droaie R mosoc H urdina R
beregată R dulău H,V moş r urdoare R
boare R fărîmă r moţ H vatră H,r,V
bordei H,R gard r mugure r vătăma R
bortă H gata r munună R vătui r
brad H,r gălbează r murg r viezure r
brînduşă R genune H,R muşat R viscol R
brînză H,R,V ghes R năpîrcă r zară R
brîu r ghiară R năsărîmbă H zăr R
brusture r ghimpe r niţel R zburda R
bucur- r ghiob H noian R zestre R
buiestru R ghionoaie r ortoman H zgardă r
bunget H,r,V ghiont R păstaie r zgîria R,r
burghiu H ghiuj H,V păstra R zgîrma R
burlan R gîde H pînză R zimbru H,V
burtă R gîdel H pîrîu r zîrnă H
burtucă H gordin H prunc R scăpăra r
burtuş H gorun R pururea r scrum r
George Pruteanu

butuc R grapă r raţă H,V scula r
butură R gresie r ravac H scurma R
buză r groapă r răbda R sîmbure r
caier R grui R reazem R sîmvea H
caţă R grumaz r ridica R sarbăd r
căciulă r grunz r rîmfă H Sarmisegetuza H
căpuşă r