You are on page 1of 1

Defectele preferate de angajatori la interviu.

La intrebarea “Care sunt calitatile si defectele
voastre?”, candidatii stiu intotdeauna ce calitati sa enumere, insa situatia se complica atunci cand
vine vorba de defecte.

Oricat de bine sunteti pregatiti, nu puteti fi niciodata siguri ca raspunsul pe care-l veti da nu se va
intoarce impotriva voastra. De aceea, atunci cand vorbiti despre defectele voastre, este bine sa luati
in considerare mai multi factori si sa evitati pe cat posibil, sa le corelati cu competentele de care aveti
nevoie pentru obtinerea job-ului dorit.

Daca va ganditi sa spuneti ca aveti defecte ce decurg din calitatile voastre, de tipul “sunt prea
perfectionist”, renuntati repede la aceasta idee. Angajatorii nu agreeaza raspunsurile false si s-au
saturat sa auda mereu aceleasi defecte, prezentate in cuvinte frumoase.

O solutie este sa prezentati anumite trasaturi care pot fi privite ca defecte din exterior, insa pentru
voi nu sunt un element care va impiedica sa va duceti la bun sfarsit obiectivele la locul de munca.
De exemplu, puteti spune ca dati impresia ca sunteti o persoana dezordonata la birou, insa voi stiti cu
exactitate unde se afla fiecare lucru de care aveti nevoie.

Atunci cand vorbiti despre defectele voastre la interviu, nu trebuie sa mintiti, pentru ca puteti fi
descoperiti foarte usor. Este de preferat sa spuneti adevarul, insa sub o forma care sa nu va
dezavantajeze. Daca sunteti o persoana distrata, care nu acorda foarte mare atentie detaliilor, puteti
recunoaste acest lucru, insa nu fara a mentiona faptul ca, tocmai pentru ca sunteti constient de acest
defect, de fiecare data va notati cu strictete toate informatiile care va pot fi de folos, pentru a nu
omite elemente importante.

Cand va intreaba despre defecte si calitati, angajatorii sunt constienti ca vor auzi aceleasi raspunsuri,
in stransa legatura cu postul vizat. Tocmai din acest motiv, ei sunt mai degraba interesati de forma si
nu de fond. Modul in care va argumentati calitatile si defectele este mai interesant si spune mai
multe despre felul in care ganditi, decat defectele in sine. Prin urmare, nu lasati niciun defect
nejustificat si incercati, pe cat posibil, sa-l combateti cu alte calitati pe care le aveti.

Cand vine vorba de defecte, tineti cont de impactul pe care acestea il pot avea asupra candidaturii
voastre. Anumite defecte pot fi mai grave in functie de fiecare job in parte. De exemplu, pentru un
informatician, timiditatea nu este un obstacol de nedepasit, insa pentru un agent comercial, ea
devine o problema in indeplinirea obiectivelor.

Angajatorii privesc cu mai mare indulgenta defectele candidatilor fara experienta si pot deveni
intoleranti in fata defectelor unor candidati cu pretentii. Astfel, un candidat tanar, care va marturisi
ca este nerabdator, va putea sa-si controleze acest impuls cu timpul, insa pentru un candidat cu
experienta, nerabdarea nu este un defect ce va fi trecut usor cu vederea de catre angajator.

In functie de personalitatea fiecarui candidat si de job-ul pe care si-l doreste, unele defecte sunt
mai “inofensive” si mai usor de justificat decat altele. Daca veti sti sa le identificati corect, veti
trece usor peste aceasta intrebare-test din cadrul interviului de angajare.