You are on page 1of 220

Biblioteca „V.A.

Urechia” Galați

Buletinul
Fundației Urechia

Publicaţie anuală • an 13, nr. 16 • 2015
ISSN: 1220-3459
Buletinul Fundaţiei Urechia / Biblioteca „V.A. Urechia”. - Serie nouă, anul 1, nr. 1
(nov. 1990) - anul 12, nr. 15 (2014). - Galaţi (Str. Mihai Bravu, nr. 16, cod 800208):
Biblioteca „V.A. Urechia”, 1990 - 2014
Continuă Buletinul Fundaţiunei Urechiă. Bibliotecă. Pinacotecă. Muzeu, cu apariţie
lunară, din care a apărut numai numărul 1 (nov. 1901).
Seria nouă apare trimestrial.
Numărul 1 din noua serie apare cu ocazia aniversării centenarului Bibliotecii „V.A.
Urechia”.
Între anii 1993 și 1995 îşi întrerupe apariţia.
Nu apare în perioada 1998-2007.
Începând cu anul 2008 apare anual.
Începând cu anul 2009 apare la Editura „Axis Libri” Galați.
ISSN 1220-3459
Director de publicație și coordonator:
Dr. Zanfir Ilie
Colegiul ştiinţific:
Acad. prof. dr. Dinu C. Giurescu
Acad. prof. dr. Gheorghe Buzatu
Acad. prof. univ. dr. Constantin Gh. Marinescu
Prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru
Conf. univ. dr. Elena Tîrziman
Dr. Doru Bădără
Conf. univ. dr. Cătălin Negoiţă
Redactor șef: Letiția Buruiană
Secretar general de redacție: Dorina Bălan
Redactori: Violeta Moraru
Catrina Căluian
Camelia Toporaș
Traducere: Ioana-Monica Chicu
Tehnoredactare şi machetare: Sorina Radu și Cătălina Ciomaga
Coperta: Adina Vasilică

Publicație editată și realizată cu sprijinul financiar al
Consiliului Local şi al Primăriei Municipiului Galați.

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”
Mihai Bravu, nr. 16, Galați, 800208
Tel: 0236/411037;
Fax: 0236-311060
e-mail: zanfirilie@yahoo.com (Tel. 0236/411037, int. 102)
e-mail: balan_drn@yahoo.com (Tel. 0236/411037, int. 109)
axislibri@gmail.com
Responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține în exclusivitate autorilor.
Copyright © 2015 Editura „Axis Libri” Galaţi
Cuprins Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Cuprins
Abstracte
Traducere: Ioana-Monica Chicu . ...................................................................................................................5
Argument
125 de ani de „V.A. Urechia” - Biblioteca vie
Dr. Zanfir ILIE .............................................................................................................................................................23
BiblioPhilus
Un colligat din donația Urechia despre problematica românească în sec. al XIX-lea
Camelia Bejenaru ...................................................................................................................................................28
ProDomo
Limitări şi excepţii ale copyrightului în favoarea bibliotecilor
Drd. Nicoleta Rahme ..........................................................................................................................................38
PRESSoo - FRBR-izarea serialelor şi a altor resurse în continuare
Violeta Moraru...................................................................................................................................................48
Clasificarea publicațiilor din domeniul dreptului - modele pragmatice
Dorina Bălan ......................................................................................................................................................53
Descrierea suporturilor conform regulilor din RDA (III)
Catrina Căluian ................................................................................................................................................59
Proiect educațional Clubul „BIBLIOVACANȚA” - ediția I - 2014
Lucica veliche ...................................................................................................................................................66
Festivalul Naţional al Cărții „Axis Libri”, ediţia a VII-a: impactul în comunitatea gălăţeană
Liana Niculeţ ....................................................................................................................................................69
Un far reaprins: Biblioteca din Alexandria
Violeta ionescu .................................................................................................................................................72
Programul BVAU Star Voluntar – program pilot de promovare a conceptului de Bibliotecă V
Letiția buruiană ...............................................................................................................................................82
Personalia
Auguste Raffet (1804-1860)
Radu moțoc........................................................................................................................................................92
În căutarea unei colecții pierdute - colecția lui Mihail Kogălniceanu
Gabriel Badea-Păun.......................................................................................................................................106
Grigore Vieru, agent cultural genotextual
Igor Ursenco...................................................................................................................................................121
Localia
Periodice didactice gălățene. Tradiție și continuitate
Ghiță NAZARE.....................................................................................................................................................132
Arhitectura din sud-estul Moldovei și Muzeul în aer liber de la Gârboavele. Casa cu ascunzătoare şi
chimniţa sau căsoaia, obiective arhitecturale cu semnificaţie socio-culturală deosebite
Eugen Holban ..................................................................................................................................................151
Grădina cu Îngeri a pictorilor Dana și Ioan Moldoveanu
Maria stanciu .................................................................................................................................................159
Monumentul eroilor din Bădălan căzuţi pentru Patrie
Marius Mitrof .................................................................................................................................................166
Eminescu în viziunea literaţilor gălăţeni
Dr. Zanfir ILIE ...........................................................................................................................................................173
O izbândă a spiritului. Deschiderea Bibliotecii pentru copii a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”
în cartierul Țiglina
Cezarina Adamescu .............................................................................................................................................181
Spiritus Rector
Instituţia de Gheorghe Bacalbaşa
Dumitru Anghel ....................................................................................................................................................184
Interferențe narcoticomane în cultura română - cu referire la secolele: al XV-lea, al XVI-lea,
al XVII-lea și al XVIII-lea
Leonard matei .........................................................................................................................................................190
Literatura universală la zi: o capodoperă a literaturii ruse: Gramota învățăturilor de despărțire.
Însemnări din sudelniță
Adi George Secară .................................................................................................................................................196
Mihail Sebastian şi literatura oglinzii
Alina Beatrice Cheşcă ...........................................................................................................................................201
Dante Alighieri (1265-1321)
Redacția ......................................................................................................................................................................214
Inginerul George Fernic - 85 de ani de la moarte
Camelia Toporaş ..................................................................................................................................................215
3
Cuprins Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Cuprins
Abstracts
Translation: Ioana-Monica Chicu . .....................................................................................................5
Argument
125 years of V.A. Urechia – the living library
Dr. Zanfir ILIE ................................................................................................................................................23
BiblioPhilus
A colligation from the Urechia donation on the Romanian issue in the 19th century
Camelia Bejenaru .....................................................................................................................................28
ProDomo
Copyright limitations and exceptions for libraries
Drd. Nicoleta Rahme ............................................................................................................................38
PRESSoo - FRBR-ising serial publications and other continuing resources
Violeta Moraru.....................................................................................................................................48
Classification of Law Publications – Pragmatic Models
Dorina Bălan .........................................................................................................................................53
Describing carriers according to RDA rules (III)
Catrina Căluian ...................................................................................................................................59
The educational project - Clubul Bibliovacanţa (Biblio-Holiday Club ) – 1st edition, 2014
Lucica veliche ......................................................................................................................................66
„Axis Libri” National Book Fair, the 7th edition : the impact on the community from Galaţi
Liana Niculeţ .......................................................................................................................................69
A relighted lighthouse: the Library of Alexandria
Violeta ionescu ....................................................................................................................................72
BVAU – Star Voluntar Program – pilot program for the promotion of Library V concept
Letiția buruiană ..................................................................................................................................82
Personalia
Auguste Raffet (1804-1860)
Radu moțoc...........................................................................................................................................92
Searching for a lost art collection – Mihail Kogălniceanu’s collection
Gabriel Badea-Păun..........................................................................................................................106
Grigore Vieru, a cultural genotextual agent
Igor Ursenco......................................................................................................................................121
Localia
Educational periodicals from Galați. Tradition and continuity
Ghiță NAZARE.......................................................................................................................................132
The architecture from the South-Eastern part of Moldova and the Open-Air Museum from Gârboavele –
different types of tradtional buildings with special socio-cultural significance
Eugen Holban .....................................................................................................................................151
The painters Dana and Ioan Moldoveanu’s Garden of Angles
Maria stanciu ....................................................................................................................................159
The Heroes Monument from Bădălan dediated to those that lost their lives for the country
Marius Mitrof ....................................................................................................................................166
Eminescu in the the vision of literary men from Galați
Dr. Zanfir ILIE .............................................................................................................................................173
A triumph of the spirit. Opening County Department of Children Library „VA Urechia”
district Țiglina
Cezarina Adamescu ................................................................................................................................181
Spiritus Rector
Instituția (The Institution) by Gheorghe Bacalbașa
Dumitru Anghel .......................................................................................................................................184
Narcotics’ interferences in the Romanian culture – with reference to the 15th, 16th, 17th
and 18th centuries
Leonard matei ...........................................................................................................................................190
World literature to date. The pot of separation teachings. Notes from an asylum
Adi George Secară ...................................................................................................................................196
Mihail Sebastian and the mirror literature
Alina Beatrice Cheşcă .............................................................................................................................201
Dante Alighieri (1265-1321)
Redacția .........................................................................................................................................................214
Inginerul George Fernic - 85 de ani de la moarte
Camelia Toporaş .....................................................................................................................................215

4
Abstracte Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Abstracte
Un colligat din donația Urechia despre
problematica românească în sec. al XIX-lea
Camelia Bejenaru / 28

Abstract: Secţia Colecţii speciale a Bibliotecii „V.A. Urechia” conservă un
colligat special cu titlul Ècrits sur la Roumanie, acesta fiind unul dintre primele
documente donate de istoricul Vasile Alexandrescu Urechia bibliotecii gălățene.
Volumul reunește douăzeci și cinci de lucrări referitoare la români și problematica
românească de la mijlocul secolului al XIX-lea, majoritatea în limba franceză,
publicate de revoluționarii români: Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Cezar
Bolliac, I.C. Brătianu, Ion Eliade Rădulescu, C.N. Filipescu, Ion Ghica și de publiciștii
francezi J.A. Vaillant, Felix Colson, Edmond Texier, Armand Levy Armand, Eugène
Poujade. Toate aceste titluri au fost reunite într-un volum cu scopul de a ilustra
profundul interes al opiniei publice occidentale pentru aspirațiile poporului român
în secolul al XIX-lea, dar și eforturile depuse de patrioții români pentru împlinirea
dezideratelor naționale.
Cuvinte cheie: colligat, istoria României, revoluționari români, publiciști
francezi, donația Urechia

Limitări şi excepţii ale copyrightului
în favoarea bibliotecilor
Nicoleta Rahme / 38

Abstract: Prin serviciile şi resursele pe care le oferă, biblioteca de orice tip
(naţională, universitară, publică, specializată sau şcolară) creează oportunităţile de
informare, formare, educaţie şi susţine procesele de studiu şi cercetare.
O parte consistentă a informaţiei pe care biblioteca o pune la dispoziţia
utilizatorilor săi este protejată de copyright. Pentru a păstra echilibrul între interesele
economice ale autorilor şi interesul public, bibliotecile beneficiază de o serie de limitări şi
excepţii recunoscute la nivel internaţional şi incluse în sistemele naţionale de copyright.
Accesul la cunoaştere şi construirea de noi opere bazate pe cunoştinţele
generate anterior este posibil prin derogările obţinute de biblioteci de la drepturile
exclusive ale creatorilor. La nivel internaţional, fiecare stat a adoptat diferit prevederile
din convenţii şi tratate.
În contextul digital actual, bibliotecile susțin elaborarea unui instrument
internațional care să reglementeze condițiile de acces la informațiile protejate de
legea copyrightului.
Cuvinte cheie: acces, copyright, excepții și limitări, legislație, OMPI/WIPO

5
Abstracte Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

PRESSoo - FRBR-izarea serialelor
şi a altor resurse în continuare
Violeta Moraru / 48

Abstract: Caracterul dinamic al serialelor și altor resurse în continuare
a generat anumite dificultăți catalogatorilor în aplicarea modelului Cerinţelor
Funcţionale pentru Înregistrări Bibliografice. Procesul de armonizare între RDA,
ISBD şi regulile ISSN, lansat în 2011, a readus în discuţie problema punerii în
practică a conceptelor definite de FRBR la documentele în serie, ceea ce a condus
la conceperea PRESSoo – extensie a FRBRoo dedicată serialelor şi altor resurse
în continuare. Alături de standardele biblioteconomice internaționale în domeniul
catalogării, PRESSoo va fi de mare ajutor bibliotecarilor în activitatea de prelucrare
a acestui tip de resurse.
Cuvinte cheie: PRESSoo, FRBR, seriale, resurse în continuare, catalogare

Clasificarea publicațiilor din domeniul
dreptului - modele pragmatice
Dorina Bălan / 53

Abstract: O clasificare de bibliotecă urmăreşte în primul rând cerinţele
utilizatorului de informaţie. Nu putem vorbi despre clasificarea zecimală a
publicaţiilor fără să ţinem seama de finalitatea sa, reflectată în catalogul sistematic
pe care îl deţine orice bibliotecă şi prin care se dispune către beneficiarii de informaţii
conţinutul documentului în funcţie de interesul acestora. Rezolvarea unor modele
pragmatice de clasificare a documentelor din domeniul dreptului urmăreşte
prezentarea adecvată a „modalităţilor de aplicare a principiilor, tehnicilor semnelor
şi indicilor CZU, propunând concomitent şi soluţii metodice adecvate”.
Cuvinte cheie: clasificare, drept, documente de bibliotecă, CZU,
biblioteconomie

Descrierea suporturilor conform regulilor
din RDA (III)
Catrina Căluian / 59

Abstract: Noul cod internațional de catalogare RDA cuprinde și reguli privind
descrierea fizică a resursei, implicit despre înregistrarea dimensiunilor suportului pe
care este stocat conținutul resursei. Instrucțiunile sunt diferite în funcție de tipul
suportului: cartele, cartușe, casete, discuri, diafilme, flipcharturi, microfișe, folii
transparente, bobine, role, foi, diapozitive, forme tridimensionale, volume.
Cuvinte cheie: RDA, descriere fizică, dimensiuni, tip de suport, măsuri

6
Abstracte Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Proiect educațional Clubul „Bibliovacanța” -
Ediția I 2014
Lucica Veliche / 66

Abstract: Înfiinţarea unui club de vacanţă la Filiala nr. 1 „Costache Negri”,
pe perioada vacanţei de vară, a fost ceva inedit, care a prins viaţă pentru copiii care
locuiesc în centrul municipiului Galaţi și care nu au posibilităţi financiare să-şi
petreacă vacanţa la munte, la mare sau chiar la bunici.
Copiii au avut posibilitatea să-şi organizeze vacanța într-un alt mod, gratuit şi
educativ, la Filiala nr. 1 „Costache Negri”, prin participarea la acţiunile din cadrul clubului,
care s-au derulat pe toată perioada vacanţei de vară (15 iulie – 10 septembrie 2014).
Cuvinte cheie: proiect educațional, Filiala nr. 1 „Costache Negri”, bibliovacanța,
club de vacanță, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Festivalul Naţional al Cărții „Axis Libri”,
ediţia a VII-a: impactul în comunitatea gălăţeană
Liana Niculeț / 69

Abstract: În cadrul Festivalului Național al Cărții „Axis Libri”, ediția a VII-a,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a aplicat un sondaj sociologic, utilizând
metoda anchetei. Au fost chestionați 100 de participanți. Chestionarul și-a atins
scopul propus, evaluând nevoile informaționale ale participanților și a ajutat la
aprecierea nivelului cultural a comunității gălățene.
Cuvinte cheie: Festivalului Național al Cărții „Axis Libri”, Târg de carte, sondaj
sociologic, impact, chestionar

Un far reaprins: Biblioteca din Alexandria
Violeta Ionescu / 72

Abstract: Biblioteca din Alexandria a fost fondată de Ptolemeu I Soter,
după modelul bibliotecii regilor Atalizi din Pergam, și a devenit în scurt timp,
datorită fondurilor uriașe care i se alocau, cel mai mare centru cultural-ştiinţific
din antichitate. Era adăpostită în două clădiri: Serapionul (templul lui Serapis) și
Muzeionul (Templul Muzelor). Biblioteca a fost distrusă, jefuită, documentele au
fost arse, folosite impropriu sau protejate pe ascuns. Libricidul a început din anul 47
î. Hr.; Cezar a venit la Alexandria ca să concilieze conflictul dintre Cleopatra si fratele
ei, regele Dionisos, apoi în 391 d. Hr., pe vremea împăratului Flavius Theodosius
(379-395 d. Hr.) și în secolul al V-lea, când a fost jefuită de călugării creștini fanatici,
sub patriarhul Teofil, cărţile fiind considerate „produse diavoleşti ale păgânilor”. Pe
același leit-motiv a venit finalul, în anul 642 d. Hr., când arabii au cucerit Alexandria.
Noua Bibliotecă din Alexandria (Bibliotheca Alexandrina), inaugurată oficial pe 16

7
Abstracte Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

octombrie 2002, a fost ridicată cu sprijin UNESCO și cu fonduri generoase venite
din lumea arabă și din partea unor instituții importante, având menirea să reaprindă
flacăra primului centru al culturii mondiale.
Cuvinte cheie: istoria cărții, Biblioteca din Alexandria, personalități antice,
incendierea cărților, Noua bibliotecă din Alexandria (Bibliotheca Alexandrina)

Programul BVAU Star Voluntar – program pilot de
promovare a conceptului de Bibliotecă V
Letiția Buruiană / 82

Abstract: Programul pilot de voluntariat „BVAU Star Voluntar” reprezintă o
modalitate nouă prin care Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” își extinde oferta de
lectură, informare și petrecere a timpului liber, cu sprijinul voluntarilor, prin contact
și comunicare directă, promovând servicii de informare, lectură şi împrumut colectiv
de carte către acele categorii de public al caror acces este mai puțin facil din diverse
cauze (timp, spațiu, lipsă de însoțitori și de îndrumare): copii din centre de zi, copii
cu autism, bătrâni aflați în îngrijirea unor instituții de stat etc. Totodată, biblioteca
promovează voluntariatul, prin mijloace specifice, ca serviciu şi resursă umană în
folosul comunităţii şi realizează o reţea cu organizaţiile partenere care au interese
conexe şi grupuri ţintă comune.
Cuvinte cheie: program pilot de voluntariat, biblioteca V, grupuri defavorizate,
managementul voluntariatului, promovarea voluntariatului

Auguste Raffet (1804-1860)
Radu Moțoc / 92

Abstract: Este considerat de specialişti ca cel mai important artist din
străinătate, care a redat cu multă exactitate realităţile din Ţările Române la începutul
secolului al XIX-lea.
A făcut parte din echipa prinţului Demidoff cu care a traversat Principatele
Române în anul 1837, unde a imortalizat pe desene litografiate, biserici, obiceiuri,
costume populare, hore, popasuri pe rutele de transport etc.
Precizia cu care a redat bisericile şi costumele populare pot constitui mărturii
ale unor valori naţionale dispărute, sau modificate în timp, precum este Biserica
Greacă din Bucureşti, care a fost demolată în anul 1862. Biserica Trei Ierarhi din
Iaşi, care a fost litografiată cu multă exactitate de Raffet în anul 1837 poate constitui
o mărturie de cum arăta această ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, înainte de a fi
reconstruită din temelie de arhitectul André Lecomte du Nouÿ.
Cuvinte cheie: litografie, horă valahă, biserici, haltă, carantină

8
Abstracte Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

În căutarea unei colecții pierdute - colecția lui
Mihail Kogălniceanu
Gabriel Badea-Păun / 106

Abstract: Colecția de pictură veche şi modernă a lui Mihail Kogălniceanu a
fost, după aceea a Familiei Regale, cea mai importantă colecție de artă din România,
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ea cuprindea mai multe sute de opere,
între care tablouri semnate de sau atribuite lui Altdorfer, Bassano, Bellini, Blomaert,
Bol, Boucher, Cranach cel Bătrân, Fragonard, Hals, Jordaens, Mignard, Poussin,
Reni, Rubens, Ruysdael, Tiepolo, Titien, Veronese, Zeitblom, precum şi opere ale
unor mici maeştri germani şi austrieci contemporani, dintre care W. von Kaulbach,
Makart. Expusă în timpul vieții creatorului ei în vecinătatea locuinței sale, ea a fost
oferită spre cumpărare Statului, dar, în fața refuzului guvernului liberal D.A. Sturdza,
ea a fost vândută în cele din urmă prin trei licitații din 9-10.XII.1887 de Casa Heberle
din Köln (188 opere) şi apoi la 1.IV.1896 şi martie 1897 la Bucureşti. Studiul nostru,
bazat pe bogatele arhive ale lui Kogălniceanu şi pe catalogul de vânzare Heberle,
încearcă să prezinte geneza colecției şi operele sale cele mai importante.
Cuvinte cheie: Kogălniceanu, pictură, Bellini, Cranach cel Bătrân, Makart,
Zeitblom, Heberle, Köln

Grigore Vieru - agent cultural genotextual
Igor Ursenco / 121

Abstract: Studiul de faţă se concentrează asupra creaţiei poetului basarabean
Grigoe Vieru în contextul mai larg al fenomenului unic al intertextualităţii diseminat
în cadrul literaturii române. Astfel, însuşi fenomenul genotextaulizării apare ca un
corpus poetic de necomparat, adică este mecanismul cultural care include în mod
necesar diferite elemente psihoanalitice de îmblânzire şi înstrăinare.
Cuvinte-cheie: intertextualitate, Grigore Vieru, îmblânzire, genotext, poezie
basarabeană în contextul literar românesc mai larg

Periodice didactice gălățene. Tradiție și continuitate
Ghiţă Nazare / 132

Abstract: Studiul realizează o cronică a periodicelor didactice gălățene apărute
în cei peste 130 de ani de presă pedagogică editată de învățători și profesori din orașul
și județul nostru. În cele peste 20 de reviste prezentate se regăsesc studii, articole,
creații literar-artistice reflectând preocupările cadrelor didactice gălățene în domeniile
pedagogiei și metodicii didactice, promovării culturii naționale în activitățile cu elevii.
Un spațiu generos este acordat revistei Școala gălățeană, publicație de informare
și opinie pedagogică, care în acest an a împlinit 25 de ani de apariție neîntreruptă.
Cuvinte cheie: periodice didactice, Școala gălățeană, revistă, pedagogie,
metodică
9
Abstracte Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Arhitectura din Sud-Estul Moldovei
și Muzeul în aer liber de la Gârboavele
Casa cu ascunzătoare şi chimniţa sau căsoaia,
obiective arhitecturale cu semnificaţie
socio-culturală deosebite
Eugen Holban / 151

Abstract: Arhitectura locuinţelor şi acareturilor din satele aparținând zonei
etnoculturale Covurlui Nord s-a impus atenţiei, mai întâi prin acoperişurile masive,
realizate din stuf aşezat în strat foarte gros, apoi prin pereţii împletiţi din nuiele – lozii
– dispuse pe orizontală şi, de asemenea, prin proporţiile robuste şi bine articulate ale
ansamblurilor gospodăreşti.
De asemenea, construcţiile anexe, numite printr-un termen generic acareturi,
se impuneau prin silueta zveltă a celor mai multe dintre ele, fie că erau dispuse pe
orizontală – precum samalucele – fie că erau dispuse pe verticală, precum coşărele.
Cuvinte cheie: arhitectura, sud-estul Moldovei, locuință, acareturi, etnocultură

Grădina cu Îngeri
a pictorilor Dana și Ioan Moldoveanu
Maria Stanciu / 159

Abstract: Iconarii de la Capela „Palatului Episcopal” din Galați, aceiași maeștri
care au îmbrăcat în haină bizantină Așezământul Românesc de la Ierihon au realizat
și pictura Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din București, loc unde odihnește Sfântul
Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714). „Icoana bizantină e mai mult decât
un desen, ea înalță omul la Dumnezeu, ridică punți de legătură între Cer și pământ,
între oameni și Dumnezeu din neam în neam, din veac în veac”.
Cuvinte cheie: Palatul Episcopal din Galați, Muzeul Istoriei, Culturii și
Spiritualității creștine de la Dunărea de Jos, pictură bisericească, pictură bizantină,
Moldoveanu (pictori)

Monumentul eroilor din Bădălan
căzuţi pentru Patrie
Marius Mitrof / 166

Abstract: Memoria celor care au contribuit la propăşirea unui neam, a unei ţări,
este menţinută sub forma unor opere de artă realizate de artişti plastici în materiale a
căror rezistenţă în timp a fost dovedită, patina timpului acordând un plus de valoare
operelor lor. Aceste opere de artă, împreună cu soclul formează monumentul, acel
element de aducere aminte a unor fapte, evenimente, persoane sau personalităţi care
s-au remarcat în timpul vieţii.

10
Abstracte Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Lucrarea de faţă îşi propune să ducă în faţa gălăţenilor existenţa unui monument
dispărut şi uitat astăzi, ridicat cu eforturi financiare foarte mari de către o comunitate
dintr-un cartier muncitoresc din valea oraşului, şi anume din Bădălan.
Aici, în perioada 1924-1926, locuitorii cartierului, în semn de cinstire, unii cu
durere în suflet, au reuşit şi au consacrat spre nemurire, dedicând un monument fiilor
şi părinţilor locuitori ai acestui cartier, căzuţi la datorie în Primul Război Mondial.
Cuvinte cheie: monumente, Galați, istorie locală

Eminescu în viziunea literaţilor gălăţeni
Zanfir Ilie / 173

Abstract: Galaţiul şi gălăţenii au un adevărat cult al lui Eminescu, dragostea
acestora pentru cel mai important poet român al secolului al XIX-lea manifestându-
se imediat după moartea acestuia, mai exact la împlinirea a 20 de ani de la trecerea în
eternitate a scriitorului, prin publicarea unui volum omagial. La doi ani după aceea
era ridicat primul monument din România dedicat tot lui Eminescu. Scriitorii şi
cărturarii gălăţeni au continuat să-l cinstească pe Eminescu de-a lungul timpului,
sub diverse forme: literare, eseistice sau ştiinţifice. Despre câteva dintre aceste forme
este vorba în acest studiu, avându-se în prim plan cărţi scrise de Simon Ajarescu,
Dumitru Tiutiuca, George Lateş, Ionel Necula şi Petre Rău.
Cuvinte cheie: Eminescu, eminescianism, Galaţi, literatură, Simon Ajarescu,
Dumitru Tiutiuca, George Lateş, Ionel Necula, Petre Rău

O IZBÂNDĂ A SPIRITULUI
DESCHIDEREA Bibliotecii pentru COPII A BIBLIOTECII
JUDEŢENE „V.A. URECHIA” ÎN CARTIERUL ȚIGLINA
Cezarina Adamescu / 181

Abstract: Inaugurarea Bibliotecii pentru copii în cartierul Țiglina I constituie
pentru gălățeni o altă poartă deschisă spre carte. Autoarea prezintă un istoric al
sediului în care s-a deschis noua filială și este alături cu sufletul de Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia”, având în vedere că a slujit cartea cu devotament timp de 32 de ani.
Cuvinte cheie: Biblioteca Municipală pentru Copii, Biblioteca „V.A. Urechia”,
prezentare, colecțiile bibliotecii, lectură
Instituţia de Gheorghe Bacalbaşa
Dumitru Anghel / 184

Abstract: „Instituţia”, un letopiseţ modern, ar putea fi considerat volumul II al
altui roman, „Domiciliul obligatoriu”, Editura Alma, Iaşi, 1995, reeditat în 2015, tot
la Iaşi, dar la Editura Tipo Moldova, masiv şi acesta, cu peste 300 de pagini, deoarece
continuă evoluţia socio-profesională şi implicarea politică a celor mai importante
personaje, cărora prozatorul-medic (specialist în obstetrică-ginecologie) le adaugă, le
11
Abstracte Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

completează sau le cosmetizează, într-o nouă „fişă medicală”, comportamentală, ADN-
ul politic, gena moral-etică, grupa de sânge partinică, într-o densitate şi o intimitate
biografică, cu mereu alte unghiuri, prin care surprinde originale ipostaze umane.
Un roman-manifest, uşor atipic sub aspectul construcţiei epice, mai ales
din perspectiva densităţii faptelor şi întâmplărilor, şi a manierei stilistice originale
– uneori... prea originale –, o tehnică a naraţiunii cu un mixaj melodios, ca în
ritmul sincopat al muzicii hip-hop!, ori o oralitate în exces de flux reportericesc, ca
la transmisia unui meci de fotbal; o libertate de expresie până la sfidarea regulilor
gramaticale de topică şi de sintaxă elementară, fără subiect, fără predicat...
Cuvinte cheie: Gheorghe Bacalbaşa, literatură contemporană, psihologie,
istorie, realism, naturalism, lovitură de stat.

Interferențe narcoticomane în cultura română -
cu referire la secolele: al XV-lea, al XVI-lea,
al XVII-lea și al XVIII-lea
Leonard Matei / 190

Abstract: Andrei Oișteanu explorează dimensiunea narcoticelor în cultura
română din punct de vedere filologic, etnologic și antropologic, unele dintre ele având
o identitate cunoscută în zona balcanilor, iar altele fiind importate și descrise în timpul
călătoriilor de către boierii și cugetătorii români, dar și de călătorii străini din Țările
Române. El se joacă cu secolele, sărind de la unul la altul, într-o încercare permanentă
de restabilire a raportului dintre mediul importator și mentalitățile care le decelează,
fără să fie animat în țesătura sa de aspectele morale ale mentalităților descrise. Acest
„studiu de antropologie culturală”, cum însuși Andrei Oișteanu îl intitulează într-un
interviu, are pentru secolele XVI-XVIII o importanță aparte prin sursele consultate de
autor, care sunt de primă mărime culturală: Dimitrie Cantemir, Ion Neculce, Nicolae
Milescu Spătarul, Nicolae Mavrocordat... dar și a călătorilor care ajungeau la Iași.
Cuvinte cheie: Cultură, Nicolae Milescu, narcotice, istorie, religie, literatură,
Andrei Oişteanu.

Literatura universală la zi: o capodoperă a
literaturii ruse: Gramota învățăturilor de
despărțire. Însemnări din sudelniță
Adi George Secară / 196

Abstract: Etichetat drept o capodoperă a literaturii ruse actuale, prin vânzări
fiind un bestseller indiscutabil, romanul „Laur” a fost de două ori câştigător al Premiului
Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi a primit şi Premiul cititorilor – pe 2013. A mai primit,
în acelaşi an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). A fost tradus în aproape 30 de
limbi. Amintind de filmul „Andrei Rubliov” al lui Tarkovski şi de romanul „Numele
trandafirului” de Umberto Eco, „Laur” readuce la viaţă secolul al XV-lea, într-o intrigă

12
Abstracte Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

străbătând timpul şi spaţiul, cu un personaj complex, care este pe rând vraci, nebun
sfânt, pelerin şi călugăr. Trecând firesc de la real la fantastic şi de la cele lumeşti la
cele sfinte, cu un spirit liber în religiozitatea lui inteligentă, cu un umor subtil şi o
sensibilitate cuceritoare, Evgheni Vodolazkin ne oferă o carte de o mare frumuseţe şi
profunzime, pentru a ne spune o poveste tulburătoare, pe care scriitorul, şi istoric al
literaturii, doctor în ştiinţe filologice, o numeşte „roman neistoric“.
Cuvinte cheie: Rusia, istorie, literatură rusă contemporană, religie, psihologie,
Evgheni Vodolazkin.

Mihail sebastian şi literatura oglinzii
Alina Beatrice Cheşcă / 201

Abstract: Această lucrare abordează identificarea realităţii cu creaţia, cu alte
cuvinte, căutarea identităţii autorului în imaginile reflectate. Lucrarea analizează şi
teoria lui Otto Rank, conform căreia principala cauză a anxietăţii este separarea de
fiinţele şi obiectele iubite. De-a lungul vieţii, anxietatea îmbracă două forme: teama
de viaţă şi teama de moarte. Teama de viaţă se referă la anxietatea care apare atunci
când individul devine conştient de calităţile sale creatoare, ce l-ar putea separa de
relaţiile existente. Scriitori precum: Mihail Sebastian, Emil Cioran, Yukio Mishima,
Ernest Hemingway au suferit de teama de viaţă, au fost bântuiţi de un tragism ce a
provocat singurătatea morţii. Procesul artistic implică o permanentă oscilaţie între
viaţă şi moarte, fericire şi singurătate, acceptare şi respingere, satisfacţie şi negare.
Cuvinte cheie: creaţie, subconştient, narcisism, reflectare, oglindă, singurătate,
libertate.

Inginerul George Fernic - 85 de ani de la moarte
Camelia Toporaș / 115

Abstract: O scurtă biografie a inginerului gălăţean George Fernic, temerar
aviator şi constructor de aeroplane, de la a cărui moarte s-au împlinit 85 de ani.
Emigrat în S.U.A., a înfiinţat firma „Fernic Aircraft Corporation”, cu capital majoritar
românesc, proiectând şi construind avioane concepţie proprie şi urmându-şi
permanent ţelul, acela de a deveni primul român care parcurge fără escală distanţa
New York - Bucureşti. Planurile sale au fost intens mediatizate în presa din întreaga
lume, fiind curmate de prăbuşirea aeroplanului pe care-l pilota la un miting de aviaţie
din Chicago.
Cuvinte cheie: ingineri gălăţeni, aviatori români, personalităţi gălăţene,
George Fernic.

13
Abstracts Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Abstracts

A colligation from the Urechia donation on
the Romanian issue in the 19th century
Camelia Bejenaru / 28

Abstract: Special Collection Department of V.A. Urechia Public Library from
Galaţi preserves a special colligation named Ècrits sur la Roumanie - this is one of
the first documents donated by Vasile Alexandrescu Urechia to the local library from
Galaţi. This document contains 25 studies, most of them in French, that refer to
Romanians and the Romanian issue at mid 19th century, which were published by
Romanian revolutionists: Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, I.C.
Brătianu, Ion Eliade Rădulescu, C.N. Filipescu, Ion Ghica and the French publishers
J.A. Vaillant, Felix Colson, Edmond Texier, Armand Levy Armand, Eugène Poujade.
All these studies were joined together in one volume with the purpose of showing the
deepest concern of the Western public opinion for the aspirations of the Romanian
people in the 19th century, but also show the efforts Romanian patriots paid for
achieving the national goals.
Keywords: colligation, Romanian history, Romanian revolutionists, French
publishers, the Urechia donation.

Copyright limitations
and exceptions for libraries
Nicoleta Rahme / 38

Abstract: All the services and resources offered by the every type of library
(national, university, public, specialized or school library) creates opportunities for
information, training, education and are able to support the research processes.
A significant part of the information that the library makes available to its
users is copyrighted. In order to preserve the balance between the economic interests
of authors and the public interest, the libraries have a number of limitations and ex-
ceptions internationally recognized. Those limitations and exceptions are included in
national copyright systems.
Access to knowledge and creation of new works based on the protected works
are posible throught a series of exemptions in favor of libraries from exclusive ri-
ghts of creators. At international level, there are many statutory provisions in the
copyright law based on treaties and conventions, and statutes differ greatly from one
country to the next.
In the current digital context, the libraries demand a new international instru-
ment aiming to regulate access to information protected by copyright law.
Keywords: acces; copyright; exceptions and limitations; legislation; WIPO.

14
Abstracts Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

PRESSoo - FRBR-ising serial publications and other
continuing resources
Violeta Moraru / 48

Abstract: The dynamic feature of serial publications and other continuing
resources has led to certain difficulties in applying the FRBR model. Launched in
2011, the process of harmonisation between RDA, ISBD and ISSN rules brought
into discussion the issue of applying in practice the concepts defined by FRBR in the
case of serial documents, which led to the creation of PRESSoo – an extension of
FRBRoo, dedicated to serial publications and other continuing resources. Next to
international cataloguing rules, PRESSoo will be a useful instrument for librarians
when working with this type of resources.
Keywords: PRESSoo, FRBR, serial publications, continuing resources,
cataloguing.

Classification of Law Publications
Pragmatic Models
Dorina Bălan / 53

Abstract: A library classification has to meet the users’ information needs.
One cannot speak about Decimal Classification of publications without taking into
consideration the final result which is the classified catalogue that each library has;
this catalogue provides information on the content of each publication. Presenting
some pragmatic models of classifying law publications aims at actually presenting the
”ways of applying UDC principles, techniques and signs, suggesting actual solutions
to these issues” (NICULESCU, Zenovia. Taxonomia clasei 6: ştiinţe aplicate.
Bucureşti: A.B.B.P.R., 1996, p. 144).
Cuvinte cheie: classification, law, library documents, UDC, library science.

Describing carriers according
to RDA rules (III)
Catrina Căluian / 59

Abstract: RDA, the new international cataloguing code includes rules
that refer to the physical description of the resource, including recording the
dimensions of the carrier on which the content of the resource is stored. Instructions
are different in the case of each carrier type: cards, cartridges, cassettes, disks,
filmstrips, flipcharts, film cards, coils, rolls, leaves, diapositives, tridimensional
forms, volumes.
Keywords: RDA (Resource Description and Access), physical description,
dimensions, type of carrier, dimensions.
15
Abstracts Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

The educational project - Biblio-holiday Club
(Clubul Bibliovacanţa) – 1st edition, 2014
Lucica Veliche / 66

Abstract: Creating a holiday club at Costache Negri Library Branch, during
the summer holiday, was something unique and proved to be successful because
there are many children that cannot afford going on holiday to the seaside or to the
mountains or to their grandparents.
Spending the holiday at the library branch meant attending the sessions of
the holiday club which lasted from 15th July until 10th September; these meetings
proved to be funny and educational, not to mention that they were free of any charge.
Keywords: educational project, No1 Costache Negri Library Branch, Biblio-
vacanţa, holiday club, V.A. Urechia Public Library.

„Axis Libri” National Book Fair, the 7th edition: the
impact on the community from Galaţi
Liana Niculeț / 69

Abstract: During the 7th edition of „Axis Libri” National Book Fair, V.A.
Urechia PublicLibrary applied a social survey, using the survey method. One
hundred participantswere subjects to this survey. The survey achieved its target,
by assessing theparticipants’ information needs and also the cultural level of the
community from Galaţi.
Cuvinte cheie: „Axis Libri” National Book Fair, book fair, social survey,
impact, questionnaire.

A relighted lighthouse: the Library of Alexandria
Violeta Ionescu / 72

Abstract: The Library of Alexandria was founded by Ptolemy I Soter, following
the model of the library of kings Atalizi from Pergam, and due to the financial resources
that it had, shortly became the greatest cientific and cultural center of the antiquity.
The library was housed in 2 buildings: Serapion (Serapis’ temple) and Museum (the
Muses’ temple). The library was destroyed, robbed, while the ist documents were burnt,
misused or secretly protected. The process of book destruction begun in 47 BC, when
Caesar came to Alexandria to reconcile Cleopatra and her brother, King Dionysus, then
it continued in 391 BC, during Emperor Flavius Theodosius’ reign (379-395 AD) and
in the 5th century, when it was robbed by fanatical Christain monks, led by Patriarch
Theophilus, that considered that the books were „nothing else but ”devilish products of
pagans”. This is also the reason for which the library was finally destroyed in 642 AD,
when the Arabs conquered Alexandria. The new Library of Alexandria (Bibliotheca
16
Abstracts Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Alexandrina) was oficially inaugurated on 16th October 2002, with the generous
support provided by UNESCO and other donations from the Arab world, as well as
other institutions – the mission of this institution is to restore the knowledge flame of
one of the first cultural centers of the world.
Keywords: book hstory, the Library of Alexandria, ancient personalities,
burning books, the new Library of Alexandria (Bibliotheca Alexandrina)

BVAU – Star Voluntar Program – pilot program for
the promotion of Library V concept
Letiția Buruiană / 82

Abstract: BVAU STAR VOLUNTAR is the volunteering pilot program of V.A.
Urechia Public Library and represents a new approach on extending the library’s
services by providing new opportunities of reading, information and spare time, with
the support provided by volunteers, in direct contact and communication; this new
program promotes the access to information, reading and collective book borrowing
for those categories of users whose access to information is less favorable from
different reasons (time, room, lack of guidance or guardians): children from daily
centers, children with autism, elderly persons fostered in state institutions. In the
same time, by using specific means, the library promotes volunteering activities as a
new service and as human resources in the community service and creates a network
with partner organizations that have similar goals and common target groups.
Keywords: volunteering pilot program, V library, disadvanteged groups,
volunteering management, volunteering promotion.

Auguste Raffet (1804-1860)
Radu Moțoc / 92

Abstract: August Raffet is considered to be the most important artist that depicted
accurately the society from the Romanian Countries at the beginning of the 19th century.
In 1837, he was part of Prince Demidoff ’s suite that travelled in the Romanian
Countries; during this journey, he created lithographed drawings presenting
churches, traditional customs, national costumes, traditional dances, rest areas next
to transport routes.
The detailed description of churches and traditional costumes may stand as
testimonies of long gone or modified national values, such as the Greek Church
from Bucharest, destroyed in 1862. The Three Hierarchs Church from Iaşi minutely
lithographed by Raffet in 1837, may stand as a testimony of the way this monument,
founded by ruler Vasile Lupu, looked like before being entirely rebuilt by the architect
André Lecomte du Nouÿ.
Keywords: lithograph, Wallachian traditional dance, churches, rest areas,
quarantine.
17
Abstracts Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Searching for a lost art collection – Mihail
Kogălniceanu’s collection
Gabriel Badea-Păun / 106

Abstract: In the second half of the 19th century, Mihail Kogălniceanu’s
collection of old and modern painting ranks the 2nd place as importance, after
the one held by the Royal family of Romania. This collection includes hundreds
of paintings by or assigned to painters like Altdorfer, Bassano, Bellini, Blomaert,
Bol, Boucher, Cranach the Old, Fragonard, Hals, Jordaens, Mignard, Poussin,
Reni, Rubens, Ruysdael, Tiepolo, Titien, Veronese, Zeitblom, as well as works that
belong to relatively known German or Austrian contemporary artists, like W. von
Kaulbach, Makart. During the lifetime of Kogălniceanu, this collection of paintings
was exhibited in an area close to the house of its creator; after the refusal of the
Liberal government, led by D.A. Sturdza, of purchasing the collection, this was
finally sold by auction, in 3 sessions, between 9-10 December 1887 by the Heberle
Auction House from Berlin (188 artworks) and then on 1st April 1896 and March
1897 in Bucharest. This study presents the origin of this art collection and its
most important pieces, based on researching Kogălniceanu’s archives and Heberle
auction catalogue.
Keywords: Kogălniceanu, painting, Bellini, Cranach the Old, Makart,
Zeitblom, Heberle, Köln.
Grigore Vieru, a cultural genotextual agent
Igor Ursenco / 121

Abstract: The present communication aims at creation of the Bessarabian poet
Grigore Vieru in the broader context of the unique phenomenon of Intertextuality
disseminated along the Romanian literature. The very genotextualisation thus appears
as a unhackneyed poetical corpus, the cultural mechanism of which necessarily
includes various psychoanalytical elements of domestication and foreignisation.
Keywords: intertextuality, Grigore Vieru, domestication, forenisation,
genotextualisation, The Bessarabian poetry in the broader Romanian literary context.

Educational periodicals from Galați
Tradition and continuity
Ghiţă Nazare / 132

Abstract: This study focuses on presenting the educational periodicals that
have been published and edited by teachers and elementary teachers, in Galaţi county,
over the last 130 years. In more than 20 magazines that this study presents, one can
find studies, articles, literary works that reflect the concerns of teachers from Galaţi
in what pedagogy, methodics, national cultural promotion are concerned, during
class activities with students.
18
Abstracts Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

The magazine Școala gălățeană, a periodical dedicated to information and
pedagogical issues, reached its 25th year of continuous issuing and is minutely described.
Keywords: education periodicals, Școala gălățeană, magazine, pedagogy,
methodics.
The architecture from the South-Eastern part of
Moldova and the Open-Air Museum from Gârboavele
different types of traditional buildings with
special socio-cultural significance
Eugen Holban / 151

Abstract: The architecture of the houses and outbuildings from the
villages that are part of the ethnocultural zone of Covurlui Nord is known for its
massive roofs, made of a thick layer of reed, the walls weaved of twigs – willows –
horizontally placed and the well-balanced proportions of the household.
In the same time, the outbuildings had slim appearance, whether they were
horizontally or vertically built.
Keywords: architecture, South-Eastern Moldova, house, outbuildings, ethnoculture.
The painters Dana and Ioan Moldoveanu’s
Garden of Angles
Maria Stanciu / 159

Abstract: The iconographers from the Chapel of the Archbishopric Palace from
Galaţi are the same masters that gave a Byzantine look to the Romanian Church from
Jericho and painted the “Saint George, the New Martyr” Church from Bucharest,
where rest the remains of Saint Voivode Constantin Brâncoveanu (1688-1714).” The
Byzantine icon is more than a drawing, it has the power of lifting the man to God, it
creates bridges between Heaven and Earth, between humans and God, from people
to people, from one century to another”.
Keywords: The Bishopric Palace from Galaţi, The Museum of History,
Culture and Spirituality of the Lower Danube, church painting, Byzantine painting,
Moldoveanu (painters).

The Heroes Monument from Bădălan dediated to
those that lost their lives for the country
Marius Mitrof / 166

Abstract: The memory of those that contributed to the progress of a nation is
cherished by creating artworks that have proved their endurance in time – the patina
of time significantly raised their value. These artworks, next to their pedestals, create
the monument, exactly that element that reminds us of remarkable facts, events,
persons or personalities.
19
Abstracts Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

This study focuses on a less known, nowadays destroyed and forgotten
monument that had been created due to the incredible financial efforts of a local
community of workers, from the valley of the town, from Bădălan neighbourhood.
Here, between 1924-1926, the inhabitants of this neighbourhood created a
monument dedicated to the decesed inhabitants, that had lost their lives during
World War I.
Keywords: monument, description, Galaţi, neighbourhood, local history.
Eminescu in the the vision of literary men
from Galați
Zanfir Ilie / 173

Abstract: Galați and its inhabitants worship Eminescu and their
appreciation for the most important Romanian poet of the 19th century is
obvious when discovering that 20 years after his death the citizens of Galați
published a book that praises his memeory. Two years later, the citizens of Galați
inaugurated the first monument dedicated to his memory. Along time, the
writers and scholars from Galați have continued to cherish Eminescu, in different
forms: literary, essayistic or scientific. This study focuses on such books written
by Simon Ajarescu, Dumitru Tiutiuca, George Lateş, Ionel Necula and Petre Rău.
Keywords: Eminescu, the study of Eminescu, Galați, literature, Simon
Ajarescu, Dumitru Tiutiuca, George Lateş, Ionel Necula, Petre Rău.

A triumph of spirit. The inauguration of the Town
Library for Children – V.A. Urechia Public Library’s
Branch, in Ţiglina 1 district
Cezarina Adamescu / 181

Abstract: The inauguration of the Town Library for Children, in Ţiglina 1
district, represents another open door to books. The author of this article points out
some important dates on the history of the building that hosts this library branch and
she expresses her deepest appreciation for the library, taking into consideration that
she worked as a librarian for 32 years.
Keywords: Town Library for Children, V.A. Urechia Public Library, brief
presentation, library collections, reading

Instituția (The Institution) by Gheorghe Bacalbașa
Dumitru Anghel / 184

Abstract: „Instituţia” (The Institution) is a modern chronicle that might be
considered the second volume of another novel - „Domiciliul obligatoriu” (House
Arrest), Alma Publishing House, Iaşi, 1995, republished in 2015, in Iaşi, at Tipo
Moldova Publishing House; this is also a massive volume, more than 300 pages, due
20
Abstracts Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

to the fact that this novel presents the socio-professional evolution and the political
involvement of the main characters, to which the physician-novelist (a specialist in
obstetrics and gynecology) adds, fills-in or casts a favourable light on the information
from their “medical records”, that shows their political DNA, their moral and ethical
genes, their bias blood type, all wrapped in a biographical density and intimacy, that
always shows new and original human stances, looking through different lenses.
A manifesto-novel, slightly atypical in its epic construction, mainly from the
perspective of the density of facts and happenings and its original style – sometimes,
incredibly original, one might say, a narrative technique that resembles in a way with
the hip-hop rhythm, or an oral characteristic of an excessive journalistic speech, just
like broadcasting a football match; a liberty of expression that disregards grammar
rules and simple syntax – no subject, no predicate.
Keywords: Gheorghe Bacalbaşa, contemporary literature, psychology, history,
Realism, Naturalism, coup d’etat.
Narcotics’ interferences in the Romanian culture
with reference to the 15th, 16th, 17th and 18th
centuries
Leonard Matei / 190

Abstract: Andrei Oişteanu explores the narcotics’ dimension in the Romanian
culture, from philological, ethnological and anthropological points of view; some of
these narcotics were well-known in the Balkan area, while others were imported from
distant areas and described by Romanian boyars and thinkers, during their trips, or
by foreign travellers in the Romanian Countries. The author plays with the centuries,
jumping from one age to another, in a permanent attempt of re-establishing the relation
between the importing environment and the mentalities that it reveals, without being
animated in its weaving by the moral aspects of described mentalities. As Andrei
Oişteanu calls it himself, this „study of cultural anthropology” has its importance for
the period between the 16th-18th centuries, due to the sources cited by the author,
that belong to leading personalities, such as: : Dimitrie Cantemir, Ion Neculce, Nicolae
Milescu Spătarul, Nicolae Mavrocordat… but also to travellers that arrived to Iaşi.
Keywords: culture, Nicolae Milescu, narcotics, history, religion, literature,
Andrei Oişteanu

World Literature to Date The pot of separation
teachings Notes from an asylum
Adi George Secară / 196

Abstract: Labelled as a masterpiece of nowadays Russian literature and,
indisputably, a bestseller, the novel „Laurus” by Evgheni Vodolazkin was twice
awarded with the Bolşaia Kniga Prize and the Readers’ Prize in 2013. In the same, it

21
Abstracts Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

received the Iasnaia Poliana Prize (Lev Tolstoi). This novel was translated in almost
30 languages. „Laurus” brings back to life the atmosphere of the 15th century, in a
plot that covers time and space, while the main character is a healer, then a holy fool,
a pilgrim and a monk. Shifting from real to fantastic, from wordly matters to holy
ones, Vodolazkin’s novel is really beautiful and profound and tells a touching story
that the author himself (writer, literary historian, Ph. D. in literature) defines it as
”an unhistorical novel”; all these aspects are conveyed by its free spirit wrapped in an
intelligent religiousness and fine humour, next to a charming sensitivity.
Keywords: Russia, history, contemporary Russian literature, religion,
psychology, Evgheni Vodolazkin.

Mihail Sebastian and the mirror literature
Alina Beatrice Cheşcă / 201

Abstract: This paper approaches the issue of identifying reality with fiction,
in other words, searching for the author’s identity in the reflected images. This paper
analyzes Otto Rank’s theory according to which the main cause of anxiety is the
separation of beings from their beloved objects. During lifetime, anxiety manifests in
two forms: the fear of life and the one of death. The fear of life manifests itself when
the individual becomes aware of his/her creative qualities that might separate him/
her from the existing relationships. The fear of life affected many writers, like Mihail
Sebastian, Emil Cioran, Yukio Mishima, Ernest Hemingway that were haunted by
a tragic feature that caused the loneliness of death. The artistic process means a
permanent oscillation between life and death, happiness and loneliness, acceptance
and rejection, satisfaction and negation.
Keywords: creation, subconscious, narcissism, reflection, mirror, loneliness,
freedom.

George Fernic - 85 years since his death
Camelia Toporaș / 215

Abstract: This article presents a brief biography of engineer George Fernic, a
citizen of Galaţi, a daring aviator and aircraft manufacturer, who died 85 years ago.
He immigrated in the USA and there he established his own company named „Fernic
Aircraft Corporation”, Romanian capital owned company, which designed and built
aircrafts, based on original plan of his own. He always pursued his dream, that of
becoming the first Romanian citizen that would fly from New-York to Bucharest,without
stopover. His future plans were well advertised in the media, only that they were not
fulfilled because his airplane crashed during an air show in New York.
Keywords: engineers from Galaţi, Romanian aviators, personalities from
Galati, George Fernic.

22
Argument Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

125 de „V.A. URECHIA”
Biblioteca vie

Dr. Zanfir ILIE, profesor, director
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel. 0236/411037 (int. 102); e-mail: zanfirilie@yahoo.com

La împlinirea a 125 de ani de la fondarea bibliotecii noastre, se cuvine a arunca
o privire de ansamblu asupra a tot ceea ce s-a întâmplat de la înfiinţarea ei, în acel
îndepărtat 1890, şi până la acest an aniversar, 2015, în care, ceea ce donase Vasile
Alexandrescu Urechia, ca un semn suprem al dragostei sale neţărmurite faţă de gălăţeni,
cele şase mii de volume, o parte importantă a preţioasei sale colecţii personale, suflet
din sufletul său, a devenit, peste timp, acest minunat Palat al Cărţii care este astăzi, la
Galaţi, marea instituţie culturală şi spirituală care-i poartă în veci numele.
Ceea ce trebuie să constatăm de îndată este că vremea s-a aşternut cu dărnicie
şi parcă cu o anumită grabă peste evenimentul acela de neuitat când, în sala de la etaj
a Liceului „Vasile Alecsandri”, primul sediu al bibliotecii, marele cărturar, copleşit el
însuşi de emoţii şi de însemnătatea evenimentului, declama, cu vocea sa de orator
neîntrecut:
„Dar ştiţi voi de ce cu atâta uşurinţă m-am despărţit eu de prietenii mei
de 40 de ani, care mi i-am adunat cu atâta grijă şi dragoste? Pentru că am văzut
că statul românesc s-a hotărât să fortifice Galaţii, să-i apere de duşmanii de
afară. Apoi aşa m-am gândit eu că mai tare e cetatea în care cetăţenii se apără cu
învăţătura, cu ştiinţa. Cartea este şi dânsa armă puternică. La lumina şi învăţătura
cărţii se deşteaptă conştiinţa naţională, iară deşteptăciunea conştiinţei naţionale
este singura cetate care n-o răpune duşmanul”.
Urechia vedea biblioteca ca o citadelă inexpugnabilă a neamului şi a limbii,
iar această impresionantă profesiune de credinţă afirmată de marele cărturar în faţa
oficialităţilor şi cetăţenilor de onoare ai Galaţiului sfârşitului de veac al XIX-lea s-a
transmis prin timp ca un testament, dar şi ca o datorie tuturor celor care, în aceşti
125 de ani care s-au scurs de la acea istorică inaugurare şi până în acest moment de
responsabilă aducere aminte, au trudit şi trudesc pentru ca preţioasa comoară de la
1890 să crească an de an în strălucire, valoare şi putere de luminare a cetăţii. Acum,
într-o epocă a exploziei mijloacelor electronice de comunicare în masă şi a globalizării
informaţiei, Galaţii nu mai au „duşmani din afară”, cum zicea Vasile Alexandrescu
Urechia, acum, dacă mai există vreun duşman, acela în noi se află, şi mai cu seamă
în tot ceea ce se poate chema ignoranţă, dezangajare, superficialitate, complacere în
forme lejere şi inexpresive de loisir, fetişizarea noilor tehnici ale erei electronice, iar
lupta noastră nu mai este cu alţii, ci cu noi înşine, în ideea de a promova tot mai ferm
cartea şi puterea ei de informare şi educare, lectura, ca formă principală de contact cu
23
Argument Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

lumea, cu istoria, cu viitorul şi, în acest context, de a spori necontenit rolul instituţiei
noastre publice.
Vasile Alexandrescu Urechia n-a fost niciodată bibliotecar în sensul strict
al cuvântului, chiar dacă el este şi va fi întotdeauna primul director onorific al
bibliotecii pe care el însuşi a fondat-o, dar, graţie puternicului său spirit vizionar, a
reuşit să creioneze, într-o extrem de scurtă perioadă, cam tot ceea ce trebuie să-şi
fundamenteze, să-şi programeze şi să înfăptuiască o bibliotecă modernă pentru a fi în
acord, deopotrivă, cu cerinţele cititorilor, dar şi cu comandamentele vremii. Din acest
punct de vedere, Urechia, deşi, în cea mai mare parte a timpului său, era bibliofil,
colecţionar, profesor, gazetar, academician, deputat, folclorist, scriitor, critic literar,
istoric, fondator şi ctitor de instituţii, ambasador în marile forumuri internaţionale, a
reuşit să se dovedească a fi şi un excelent cunoscător al principiilor biblioteconomiei
moderne, precum şi un neîntrecut practicant al celor mai eficiente metode de a
fundamenta legătura instituţiei cărţii cu cititorii şi cu societatea, în general. A mers
până într-acolo încât biblioteca care-i va purta numele va fi, prin ideea şi contribuţia
sa directă/personală, întâia din ţară care şi-a tipărit un catalog al colecţiilor şi care
a dispus de o publicaţie bibliografică proprie, editând „Catalogul general al cărţilor,
manuscriselor şi hărţilor”, apărut în perioada 1890-1892. Din aceeaşi dorinţă de a
pune pe picioare o instituţie funcţională şi la nivele de maximă competenţă, cu nimic
mai prejos decât cele asemănătoare din Europa Occidentală, marele cărturar a iniţiat
şi înfiinţarea acestui „Buletin al Fundaţiei Urechia”, prima revistă a unei biblioteci
publice, care, iată, a răzbit peste primul secol şi încă un sfert de veac şi pe care îl
ducem noi acum mai departe. El n-a reuşit să scoată în lumina tiparului decât primul
număr, în noiembrie 1901, care, din păcate, prin urcarea lui la cele veşnice, chiar în
acea lună şi chiar în acel an în bibliotecile cerului, a fost şi ultimul.
Noi ne-am făcut o datorie de onoare din a-l relua, în 2008, după întreruperea,
la 1997, din motive care trebuie să fi fost determinate de problemele ce se vor fi ivit
în acea perioadă la nivelul conducerii şi al colectivului bibliotecii şi, o spunem, fără
niciun fel de reţinere, suntem mândri că am reuşit să reînviem „Buletinul Fundaţiunei
Urechia”, înfăţişându-l nu numai într-o serie nouă, dar şi într-o viaţă nouă, una însă
exact în spiritul pe care ctitorul lui l-a dorit la începuturi. Dacă cu atâtea importante
roluri pe care şi le-a asumat Vasile Alexandrescu Urechia, onorându-le, pe fiecare în
parte, cu pasiune şi multă trudă, a avut şi răgazul de a fonda din propria lui bibliotecă
o nouă bibliotecă publică, şi, mai mult decât atât, să se ocupe în mod special de
organizarea ei până la ultimul amănunt/detaliu, preocupându-se inclusiv de editarea
acelor publicaţii care s-o legitimeze, s-o susţină şi, cel mai important, s-o ducă în
cetate, printre gălăţeni, printre cetăţeni dornici de învăţătură şi de trăire estetică, câtă
responsabilitate şi câte îndatoriri ne revin nouă, bibliotecarilor, celor chemaţi, prin
meserie şi vocaţie, să trudim efectiv la înflorirea ei?
Rolul nostru acum este de a redefini continuu, în raport cu comandamentele
vremii, obiectivele şi funcţiile bibliotecii, aceleaşi, în esenţă, ca la începuturi şi totuşi
mereu altele. Într-o epocă în care agresivitatea mijloacelor moderne de comunicare

24
Argument Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

îşi pune amprenta pe noile modele comportamentale, o bibliotecă ce rămâne închisă
în sine, ancorată în teoria aşteptării, riscă să rămână fără public. De aceea, în ultimii
ani, noi am regândit biblioteca în afara zidurilor sale, am scos-o în cetatea vie pe care
o invoca Urechia, am apropiat-o de public, după principiul, „dacă nu veniţi voi la noi,
venim noi la voi”. Aşa au apărut, una după alta, în municipiul Galaţi, dar şi dincolo de
Prut, în Republica Moldova, la Chişinău şi în alte centre, noile noastre filiale, ultima, cea
a Bibliotecii pentru copii, fiind inaugurată chiar în această vară. La o altă dimensiune,
brandul cultural „Axis Libri”, cu multiplele sale forme de manifestare - salon literar,
librărie, editură, reviste, festival de carte etc. - s-a transformat într-o continuă legătură
cu categoriile largi de cititori, cu oamenii de cultură ai urbei, scriitori, artişti, critici
literari, obiectivul zonal fiind, cum ne cere statutul, judeţul/regiunea, dar tendinţa,
orientarea, tinzând a fi, încă de la început, una naţională sau chiar internaţională. Cel
de-al treilea obiectiv important al managementului schimbării a fost şi este tot mai
pregnant instituţionalizarea şi creşterea importanţei dimensiunii „on-line” a activităţii
noastre. Calculatoarele, programele specifice, alternativele audio şi video ale lecturii,
toate acestea fac acum parte din chiar bagajul iniţial al noilor unităţi, aşa cum s-a
întâmplat cu aceeaşi bibliotecă a copiilor din Ţiglina I, de la fostul Club CSG, care a
avut încă de la tăierea panglicii inaugurale, tot ceea ce trebuie pentru accesul on-line.
Toate aceste modalităţi de readaptare a bibliotecii la pulsul timpului său i-ar fi
plăcut tare mult patronului nostru spiritual. El însuşi îşi adapta din mers obiectivele şi
mijloacele de exprimare la cerinţele cele mai înalte ale Europei în care a trăit. Întreaga
lui viaţă poate fi un model pentru tinerele generaţii, pentru că, dacă am pune faţă în
faţă principiile sale şi acestea, noi, ultramoderne, ale generaţiilor „facebook”, multe
asemănări de esenţă s-ar ivi. Se vorbeşte astăzi de o plurispecializare şi de capacitatea
fiecărui individ de a se adapta rapid la cerinţele profesionale ale momentului, la
schimbări continui şi la evoluţii pe paliere suplimentare sau complementare. Or,
tot ceea ce a înfăptuit Vasile Alexandrescu Urechia în cele câteva decenii de intensă
activitate s-ar potrivi de minune cu acest ideal.
Înainte de a ocupa funcţii importante în structurile de conducere ale României,
Vasile Alexandrescu Urechia a fost, mai întâi, gazetar şi scriitor. În aceste două calităţi/
ipostaze a debutat el în viaţa publică. A publicat mai întâi o fabulă într-o revistă
ieşeană, apoi mai multe articole care au plăcut marilor condeieri ai vremii, lui Vasile
Alecsandri, de pildă, cel ce avea să-l remarce şi să-l încurajeze într-ale scrisului. Pe
urmele lui Alecsandri a mers el şi la Paris, la studii, locuind chiar în hotelul în care
învăţase bardul de la Mirceşti. Nu fac, oare, şi tinerii de azi la fel, nu merg ei la cele
mai bune universităţi din Europa şi din lume? Dar, mai mult decât a învăţa, Urechia
s-a preocupat în a simţi pulsul de atunci al Europei şi mai ales în a găsi în aceasta
puncte de sprijin în progresul neamului său. Cei câţiva ani petrecuţi în Occident au fost
determinanţi în formarea sa, atât prin învăţătura universitară propriu-zisă, cât şi prin
studierea modelelor instituţiilor europene fundamentale. În felul acesta, a putut milita
el şi a reuşit până la urmă a ctitori în ţară Ateneul, Academia, reţeaua de şcoli, muzee şi
biblioteci, considerate vitale pentru trezirea conştiinţei naţionale a românilor.

25
Argument Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Extrasă din plenitudinea de preocupări urechiene, publicistica sa se dovedeşte
a fi cu mult mai valoroasă decât a fost recepţionată în perioada vieţii sale şi după
aceea, în timpul care s-a scurs. După 1945, Urechia gazetarul aproape că a dispărut
din preocupările istoricilor şi sociologilor, ca să nu mai vorbim de acelea ale istoricilor
presei româneşti. Abia după 1990, şi atunci cu timiditate, au început să se manifeste
preocupări pentru punerea publicisticii lui Vasile Alexandrescu Urechia în adevărata
ei lumină. S-a putut constata astfel că nimic din ceea ce înseamnă gazetărie nu i-a fost
străin marelui om de cultură. A colaborat cu mai toate publicaţiile vremii, scriind în
toate genurile gazetăreşti, de la ştire la pamflet, de la cronică literară la relatare, de
la eseu la articol de fond. Dorind mai mult decât îi puteau oferi ziarele şi revistele
vremii, a înfiinţat el însuşi noi publicaţii, conducându-le cu pricepere şi pasiune. I-a
promovat pe tinerii ziarişti şi i-a încurajat cu propriul său exemplu.
Dar, ceea ce defineşte cel mai pregnant publicistica lui Urechia este militantismul
său, angajarea scrisului în slujba înfăptuirii celor mai înalte idealuri care stăteau atunci în
faţa poporului român. Urechia n-a făcut o presă mondenă, de can-can, cum se face astăzi,
el a făcut o presă profund implicată în faptele şi fenomenele sociale ale vremii, el n-a făcut
„artă pentru artă”, el a făcut „artă pentru popor” şi pentru preocupările sale. Din acest
punct de vedere, Vasile Alexandrescu Urechia poate fi considerat unul dintre fondatorii
presei moderne româneşti, istoria presei naţionale revendicându-l ca atare. Aceste aspecte
esenţiale şi altele au fost cuprinse în recenta carte „V.A. Urechia, publicist”, anume tipărită
de noi la o editură din Piatra Neamţ, locul de naştere al cărturarului. Am semnat acest
volum ca un omagiu personal, dar şi din partea întregului colectiv al instituţiei pe care
l-am putut aduce, în 2015, exact la împlinirea unui veac şi un sfert de la înfiinţarea
bibliotecii, ctitorului şi nemuritorului său patron spiritual. Într-un „Cuvânt înainte”, am
pus pe hârtie aceste cuvinte pornite din inimă: «De îndată ce, cu mulţi ani în urmă, mi
s-a încredinţat managementul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” din Galaţi, ideea de a
mă apleca mai mult şi cu toată temeinicia asupra vieţii şi operei marelui cărturar care s-a
implicat atât de mult în istoria modernă a Galaţiului nu mi-a dat pace. Mă întâmpina în
fiecare dimineaţă, în faţa sediului instituţiei care-i poartă numele, bustul său de piatră
protejat discret de cetina pinilor, brazilor şi parcă întreba cum mai merge biblioteca pe
care a săvârşit-o şi mai ales cum îl mai privesc românii de azi pe el, cel ce făcuse atâtea
pentru urmaşii lui în veacuri, dar care se simte tot mai învăluit în ceaţa necruţătoare a
trecerii vremii şi vremurilor şi tot mai puţin pomenit şi stimat de către cei cărora atât de
mult a stăruit să le lase moştenirea sa».
Nu ştim cum se simte acum Vasile Alexandrescu Urechia în România, la
Galaţi însă el este acasă, este acolo, în temelia de granit a instituţiilor moderne ale
cetăţii, este în biblioteca vie pe care a înfiinţat-o, în fiecare din cele aproape un milion
de cărţi (câte se vor face din cele şase mii donate) ce se adăposesc sub acoperişul
ctitoriei sale, este în sutele de mii de cititori, în toate filialele pe care le-am deschis, în
fiecare zâmbet de copil care intră pentru prima dată în viaţa lui într-o sală de lectură.
La Galaţi, Urechia este veşnic şi de nepreţuit „Cetăţean de Onoare”... El este, ca să
folosim un termen modern, „Stăpânul Cărţilor” noastre.

26
Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

27
BiblioPhilus Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Un colligat din donația Urechia despre
problematica românească în sec. al XIX-lea
Camelia Bejenaru, bibliotecar
Biroul Catalogarea colecţiilor. Control de autoritate. Colecţii speciale
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel.: 0236/411037 (int. 113); e-mail: bejenaru_camelia@yahoo.com

Secţia Colecţii speciale a Bibliotecii „V.A. Urechia” conservă un colligat special
cu titlul Ècrits sur la Roumanie, unul dintre primele documente donate de istoricul
Vasile Alexandrescu Urechia bibliotecii gălăţene, fapt atestat de numărul de inventar
atribuit fiecărei lucrări, de la 852 la 876 în Catalogul Urechia1.
Volumul reuneşte douăzeci şi cinci de lucrări referitoare la români şi
problematica românească la mijlocul secolului al XIX-lea, majoritatea în limba
franceză, publicate de revoluţionari români paşoptişti şi publicişti străini, prieteni şi
susţinători ai poporului român.
Caracterizată printr-o puternică manifestare a conştiinţei naţionale româneşti,
perioada cuprinsă între Revoluţia de la 1848 şi Unirea de la 1859 a dat naştere unei
literaturi speciale, cu caracter militant. Plecaţi în exil în marile centre europene, după
înăbuşirea Revoluţiei, patrioţii români nu au încetat să lupte pentru emanciparea
politică şi socială a naţiunii, pentru independenţă şi unitate naţională. La Paris,
Londra, Viena sau Trieste, au făcut eforturi disperate pentru a atrage atenţia opiniei
publice occidentale asupra aspiraţiilor poporului român, publicând broşuri, articole,
înaintând memorii şi petiţii, stabilind legături cu diplomaţi şi personalităţi din
cercurile democratice europene. În rândul acestor patrioţi se numără şi Vasile
Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, I.C. Brătianu, Ion Eliade Rădulescu,
C.N. Filipescu, Ion Ghica, ale căror lucrări au fost incluse în volumul prezentat.
Scriitorul şi filologul Ion Eliade Rădulescu, unul dintre fruntaşii Revoluţiei
de la 1848, a publicat în cei zece ani petrecuţi în exil, numeroase articole şi broşuri
politice, în limbile română şi franceză, prezentând opiniei publice occidentale,
dintr-o perspectivă subiectivă, evenimentele de la 1848, atrăgând atenţia marilor
puteri europene asupra Principatelor Române. În acest fel sunt scrise şi primele trei
broşuri incluse în colligat: Un Dacie cosaque et une Roumanie turcophile, Profession de
foi, Les turcs et les roumains. În cea din urmă, Eliade Rădulescu susţine ideea alipirii
românilor de Turcia pentru a se apăra de intenţiile Imperiului rus care voiau să-i
subjuge.
Personalitate marcantă a vieţii politice româneşti din secolul al XIX-lea,
I.C. Brătianu s-a format ca om politic la Paris, audiind alături de alţi studenţi
1. Catalogul general al cărţilor, manuscriselor şi hărţilor aflate la 1890, octombre 1 în această
bibliotecă, urmat de inventarul general al mobilierului şi dotaţiunei bibliotecei. Vol. 1. Bucuresci:
Tipografia Curţii Regale F. Göbl Fii, 1890, pp. 59-60.
28
BiblioPhilus Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

români cursurile de la Collège de
France2 ale lui Jules Michelet şi
Edgar Quinet, părinţii fondatori ai
revoluţiei paşoptiste. Împreună cu
fratele său mai mare, Dumitru, I.C.
Brătianu a activat în cadrul Societăţii
Studenţilor Români din Paris (1845)
şi în cadrul Însocierii Lazariene,
care promova înfiinţarea de şcoli
în Principate. După participarea
la începutul evenimentelor
revoluţionare din Paris se întoarce
în Ţara Românească unde contribuie
la declanşarea revoluţiei, fiind numit
secretar al guvernului revoluţionar şi
prefect al Poliţiei Capitale3 (14 iun.
- 13 sept. 1848). După înăbuşirea
Revoluţiei pleacă în exil alături de
alţi revoluţionari, unde continuă
lupta pentru modernizarea ţării şi
unirea Principatelor. Două dintre
lucrările sale, publicate în anii de
exil, sunt incluse în volumul de faţă:
Mémoire sur l’Empire d’Autriche
dans la question d’Orient (1855),
apărut după semnarea Convenţiei
de la Boyacikoy la 2/14 iunie 1854, în urma căreia Principatele Române intrau sub
ocupaţie militară austriacă şi Mémoire sur la situation de la Moldo-Valachie depuis le
de Paris (1857).
Un alt revoluţionar exilat după înfrângerea mişcării paşoptiste a fost poetul
Vasile Alecsandri. Acesta s-a stabilit la Paris unde a desfăşurat o intensă activitate
revoluţionară, scriind articole, colaborând la redactarea unor manifeste, scrisori, care
pledau cauza provinciilor româneşti. A publicat, în volum sau în gazetele franceze,
culegerile: Les Doinas. Poésie moldaves (1853), în traducerea lui Ion Voinescu II şi
Ballades et Chantes populaires de la Roumanie (Principautés Danubiennes) (1855),
cea de-a doua având o prefaţă semnată de publicistul francez filoromân A. Ubicini.
Publicarea acestor culegeri a avut un mare răsunet printre contemporani. Ilustrând
însuşirile spirituale ale poporului român, poeziile lui Alecsandri au fost traduse şi
publicate în limba franceză, cu scopul de a face mai bine cunoscut poporul român
2. Collège de France, institut francez de învăţământ şi cercetare, fondat în 1530 de regele
Francisc I al Franţei. Oferă cursuri atât din domeniul ştiinţific, cât şi umanist. Învăţământul
este gratuit şi deschis oricui.
3. Dicţionar biografic de istorie a României. Bucureşti: Meronia, 2008, p. 89.
29
BiblioPhilus Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

în Franţa. Volumul păstrat în colecţiile
Bibliotecii „V.A. Urechia” cuprinde
un extras al numărului din 4 iunie al
ziarului francez L’Athenaeum Francais,
în care a fost publicată culegerea Ballades
et Chantes populaires de la Roumanie
(Principautés Danubiennes), 1855.
Poetul şi publicistul Cezar
Bolliac, secretar al Guvernului
provizoriu în timpul Revoluţiei alături
de Nicolae Bălcescu, a desfăşurat o
intensă activitate revoluţionară în exil
pentru realizarea idealurilor naţionale.
Bolliac s-a refugiat mai întâi la Braşov,
unde a editat Espatriatul (1849), apoi
în Franţa, la Paris. A colaborat, alături
de alţi revoluţionari români, la ziarul
Republica română4 în 1853, cu un studiu
de arheologie şi filologie, iar în 1857
a scos foaia Buciumul (1857)5. Prin
scrisori, memorii, articole şi poezii el a
susţinut cauza Principatelor, făcând o
intensă propagandă în vederea Unirii.
În colligat se regăseşte poemul în versuri
Domnul Tudor: Èpisode de la révolution
roumaine de 1821, publicat de Bolliac în
Revue d’Orient de l’Algerie et des Colonies, în anul 1857.
Colligatul menţionat îl include şi pe poetul Dimitrie Bolintineanu, format ca
intelectual şi om politic la Paris. Chiar dacă acesta nu s-a numărat printre conducătorii
revoluţiei paşoptiste, a fost un luptător devotat cauzei revoluţionare, fiind implicat
în conducerea publicaţiei revoluţiei muntene Popolul suveran, şi totodată publicând
poezii şi articole cu caracter militant. După înfrângerea Revoluţiei, poetul a luat
calea exilului îndreptându-se spre Paris, unde s-a numărat printre semnatarii unei
Protestaţii a românilor din Valahia, adresată de emigranţii români guvernelor Franţei,
Angliei, Austriei şi Prusiei, în care se arăta legitimitatea emancipării sociale şi politice
a românilor, scopul revoluţiei din Muntenia. Dimitrie Bolintineanu colaborează la
România viitoare cu o poezie şi editează Albumul pelerinilor români. După o încercare
nereuşită de a se întoarce în ţară, publică la Paris, prin grija revoluţionarului I.
4. Republica Rumână, revistă politică şi literară din care au apărut două numere în anii 1851
la Paris şi 1853 la Bruxelless.
5. Buciumul, gazetă politică şi literară, a apărut la Paris, săptămânal, de la 10 martie până la 3
mai 1857, sub redacţia lui C. Bolliac. Gazeta avea pe frontispiciu deviza: Autonomia, Unirea şi
principe străin şi reprezenta vederile politice ale unei părţi din grupul exilaţilor români.
30
BiblioPhilus Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Voinescu II6, lucrările Les Principautés Roumaines (1854) şi L’Autriche, la Turquie et
les Moldo-valaque (1858), cu scopul de a face cunoscute străinilor organizarea socială
şi politică, istoria, literatura românilor, oamenii politici şi idealurile lor de progres şi
emancipare. Cele două lucrări sunt legate în acest colligat, alături de o altă operă a
poetului, epopeea Viaţa lui Traian August, fondatorul neamului românesc, publicată
la Bucureşti, în 1869.
Lucrarea lui C.N. Filipescu, inclusă în colligat, publicată în 1854, cu titlul
Mémoire sur le conditions d’existence des Principautés Danubiennes demonstra că,
datorită Porţii şi politicii agresive a Rusiei, românii nu se puteau sprijini decât pe
Franţa şi Anglia, cele două mari puteri fiind cele care puteau opri expansiunea Rusiei
spre sud-estul continentului, prin sprijinul oferit în consolidarea existenţei politice a
Principatelor.
Personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea,
diplomatul şi omul politic Ion Ghica a dorit cu ardoare emanciparea politică a
Principatelor, năzuind să le vadă unite într-un stat independent. În scopul îndeplinirii
acestui deziderat, el a căutat să atragă asupra lor atenţia şi sprijinul puterilor apusene.
Turcofil convins, era cucerit de perspectiva unificării Principatelor sub suzeranitate
turcească. Printre lucrările cuprinse în volumul de faţă se regăseşte şi o scriere a sa,
alcătuită cu ajutorul profesorului Satur (pentru partea stilistică), publicată în timpul
studiilor în capitala Franţei, Poids de la Moldovalachie dans la question d’Orient (1838).
Nu întâmplător, în colligat, alături de lucrările revoluţionarilor români se află
şi scrierile a şase publicişti francezi, tipărite între anii 1839-1858. În lupta pentru
unitate şi independenţă naţională, pentru progres social, în afara graniţelor ţării, în
special în perioada marcată de Revoluţia de la 1848 şi înfăptuirea Unirii Principatelor,
patrioţii români au avut numeroşi prieteni şi susţinători străini, mai ales din Franţa.
Pe măsura europenizării cauzei românilor, a intensificării propagandei patrioţilor
români, personalităţi de seamă ale vieţii politice şi cultural-ştiinţifice franceze ca
Jules Michelet, Edgar Quinet, Saint-Marc Girardin, au pledat în scrierile şi acţiunile
lor pentru apărarea revendicărilor româneşti de la 1848, apoi pentru Unire. Acestora
li s-au alăturat şi alţi jurnalişti, diplomaţi, autori de scrieri despre români, mai puţin
cunoscuţi în viaţa culturală şi publică franceză, ca J.A. Vaillant, Felix Colson, Edmond
Texier, Armand Levy Armand, Eugène Poujade, ale căror lucrări sunt cuprinse în
volumul de faţă.
Formarea poporului român şi a limbii române, continuitatea în epoca
migraţiilor, lupta pentru independenţă pe parcursul evului mediu, premisele şi
caracteristicile epocii fanariote, capitulaţiile încheiate cu Poarta Otomană, revoluţiile
de la 1821 şi 1848, Războiul Crimeii (1853-1856) şi situaţia Principatelor Române,
raporturile dintre clasele sociale, instituţiile, unirea Principatelor, autonomia şi
perspectivele dezvoltării economice în raport cu imensele bogăţii ale solului şi
subsolului, spiritualitatea poporului roman, au fost tratate sintetic sau mai amplu

6. Creţu, Stănuţa; Drăgoi, Gabriela; Faifer, Florin. Dicţionarul literaturii române de la origini
până la 1900. Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979, p. 112.
31
BiblioPhilus Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

în scrierile acestor publicişti, acesta fiind cu certitudine motivul pentru care au fost
incluse în acest colligat.
Félix Colson este primul dintre publiciştii francezi care a abordat în scrierile
sale în mod deschis problema înfăptuirii unirii dintre Ţara Românească şi Moldova, în
condiţiile înlăturării dominaţiei străine, ca un prim pas esenţial în înfăptuirea unităţii
tuturor românilor. Despre viaţa şi activitatea sa se cunosc puţine date, Colson venind
la Bucureşti în anul 1837 în calitate de secretar al Consulatului francez. A luat contact
astfel cu societatea românească şi problemele sale şi a intrat în cercul revoluţionar
din jurul lui Ioan Cîmpineanu7, legându-şi numele de mişcarea naţională condusă
de acesta. Cauzei emancipării politice şi sociale a românilor îi va dedica primele sale
scrieri, începând cu anul 1839, anul întoarcerii sale la Paris, încercând astfel să creeze
un curent de opinie favorabil românilor în Occident, dar mai ales în Franţa. Prima
broşură publicată la Paris - Coup d’œil rapide sur l’état des populations chrétiennes de
la Turquie d’Europe (1839) - se regăseşte în volumul prezentat, broşură în care autorul
analizează sumar cauza românilor în contextul situaţiei celorlalte popoare din sud-
estul Europei aflate sub dominaţie otomană.
Ideile lui Colson aveau să fie preluate în scurt timp şi de alţi publicişti
francezi începând cu J.A. Vaillant, care a publicat numeroase lucrări în sprijinul
cauzei românilor, trei dintre acestea fiind incluse în colligat: Èpisode de la question
d’Orient, Russie, Valachie, Moldavie (1842), Turkie et Russie en réponse a la lettre d’un
anonyme (1854), L’Empire c’est la paix (1856). J.A. Vaillant, „un devotat prieten, un
neobosit susţinător al cauzei şi drepturilor românilor, cărora le-a dedicat întreaga sa
activitate didactică şi publicistică”, după cum afirma Ioana Ursu în articolul publicat
în revista Magazin istoric8, a venit în Ţara Românească la 4 noiembrie 1829, chemat
ca educator în familia marelui ban George Iordachi Filipescu9 . În primăvara anului
1830, tânărul profesor francez a deschis o şcoală pentru băieţi, între 12-15 ani, iar
doi ani mai târziu se află la direcţia Colegiului Sf. Sava, căruia urmăreşte să-i creeze
o structură didactică modernă. Publică în anul 1836 o gramatică română pentru
francezi cu o prefaţă în care demonstrează originea latină a limbii poporului român.
Lucrarea conţine şi o parte istorică şi literară urmată de poeziile Ruinurile Tîrgoviştei
de Cârlova şi Visul de Eliade-Rădulescu, în limba franceză.
Vaillant s-a implicat şi în viaţa politică, sprijinind mişcarea naţională a lui I.
Câmpineanu în 1838, apoi cea condusă de Mitică Filipescu în 1840. Exilat din cauza
activităţii sale revoluţionare un an mai târziu, în urma hotărârii Divanului din Ţara
Românească, se reîntoarce la Paris. După câteva încercări nereuşite de a reveni în
Principate, Vaillant publică o serie de scrieri în scopul popularizării cauzei românilor,

7. Ion Câmpineanu (1798-1863), colonel, revoluţionar paşoptist şi om politic, unul dintre
fondatorii Societăţii Filarmonice (1833) şi al Partidei Naţionale.
8. Ursu, Ioana. J.A. Vaillant un prieten al poporului român. În: Magazin istoric, an XI, nr. 7,
iulie 1977, p. 14.
9. Iordache Gheorghe Filipescu (1765-1855) mare vornic, mare ban, candidat la domnie în
Ţara Românească în 1832.
32
BiblioPhilus Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

din care se remarcă lucrarea La
Roumanie10, cea mai însemnată
lucrare în limba franceză despre
români până la acea dată.
Vaillant a susţinut cauza
românilor, prezentând situaţia
politică a Principatelor aflate la
întretăierea permanentă a jocurilor
politice ale marilor imperii vecine, în
cadrul Societăţii orientale a Franţei, al
cărui membru devenise din anul 1844,
atrăgându-l de partea acestei cauze şi
pe preşedintele societăţii, Drouyn de
Lhuys11. Şi-a sprijinit prietenii români
din Paris, înlesnindu-le intrarea în
cercurile intelectuale pariziene şi
publicarea de articole şi lucrări în
Revue d’Orient. După înăbuşirea
Revoluţiei de la 1848, a continuat
să publice scrieri de propagandă în
sprijinul românilor, susţinând dreptul
legitim al românilor la autonomie
statală recunoscută prin vechile
tratate încheiate cu Poarta Otomană,
drept uzurpat de puterile vecine.
Revine în anul 1862 în România pentru a susţine o serie de cursuri gratuite de istorie
antică la Bucureşti. Pentru aportul său deosebit în apărarea şi propagarea cauzei
româneşti, statul român i-a acordat, în anul 1864, o pensie viageră de 4000 de franci
şi scrisori de naturalizare, aşa cum primiseră alţi doi publicişti francezi filoromâni -
Paul Bataillard şi Abdolonyme Ubicini, iar la moartea sa la Paris, i s-au organizat, în
semn de omagiu, funeralii naţionale.
În volum este inclusă şi o lucrare publicată la deschiderea lucrărilor
Congresului de la Paris12 de publicistul francez filoromân Edmond Texier - Appel
au Congrès en faveur des roumains - cu scopul de a atrage „atenţia asupra unei

10. La Romanie ou Histoire, Langue, Littérature, Orographie, Statistique des Peuples de la
Langue d’Or, Ardialiens, Vallaques et Moldaves. Vol. 1-3. Paris: Arthur Bernard, 1844.
11. Edouard Drouyn de Lhuys, om de stat şi diplomat francez, ministru al Afacerilor Externe
între anii 1848-1849, 1852-1855 şi 1862-1866.
12. Congresul de Pace de la Paris (13/25 – 18/30 martie 1856) a pus capăt Războiului Crimeii.
Partea din tratat referitoare la Principatele Române prevedea înlăturarea protectoratului rus,
menţinerea suzeranităţii otomane, dar sub garanţia marilor puteri europene. Poarta otomană
se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi
deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei.
33
BiblioPhilus Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

ţări prietene care a fost primul teatru al luptei, asupra Principatelor Dunărene”13.
Despre românii care locuiesc „într-una din ţările cele mai bogate ale Europei”
şi sunt „proprietarii gurilor Dunării” el afirma că au misiunea, ca element latin
reprezentant al civilizaţiei Occidentale în Orient, să separe slavii de sud de slavii de
nord împiedicându-i să devină astfel, în numele panslavimului, o masă compactă
periculoasă pentru Europa.
Din seria lucrărilor care se regăsesc în colligat trebuie menţionată şi broşura
istoricului francez Elias Regnault - Mystères diplomatiques aux bords du Danube - şi
broşura jurnalistului Armand Levy - Les Principautés Roumaines et l’Empire Ottoman
- publicată în timpul desfăşurării Conferinţei celor şapte mari puteri14 de la Paris din
1858, care urma să hotărască viitoarea organizare a Principatelor Române. Levy afirma
că „situaţia Principatelor Române faţă de Imperiul Otoman este atât de limpede încât
e nevoie de o mare ignoranţă ori de o rea-credinţă deosebită pentru a îndrăzni măcar
s-o conteşti. Atunci când turcii au invadat Europa, mai multe popoare creştine au fost
cucerite. Românii n-au putut fi constrânşi să se închine turcilor. Între domnitorii lor
şi sultani s-au încheiat capitulaţii sau tratate”.
În volum este inclusă şi broşura marelui filoromân piemontez Giovenale
Vegezzi Ruscalla - Lettres sur les Principautés - publicată la Geneva în 1858. Privind
lucrarea în ansamblu, putem presupune că a fost alcătuită chiar de istoricul V.A.
Urechia, cu scopul de a aduce lămuriri asupra uneia dintre cele mai frământate
perioade din întreaga istorie a românilor, cea cuprinsă între anii 1848 şi 1859, şi de a
ilustra profundul interes al opiniei publice occidentale pentru aspiraţiile poporului
român în secolul al XIX-lea, dar şi eforturile depuse de patrioţii români pentru
împlinirea dezideratelor naţionale.

Lista lucrărilor cuprinse în volum este redată mai jos, în ordine alfabetică:
1. Alecsandri, Vasile. Ballades et Chantes populaires de la Roumanie (Principautés
Danubiennes), recueillis et traduits par V. Alecsandri, avec une Introduction par M. A.
Ubicini: Extrait de l’Atenaeum Francais (4-e Année, Juin 1855). Paris: Dentu, 1855.
2. Bibescu, G. D. De la situation de la Valachie sous l’administration d’Alexandre
Ghika; Suivi de l’adresse de l’assemblée générale de Valachie. Bruxelles: [S.n.], 1842.
3. Bolliac, Cezar. Domnul Tudor: Èpisode de la révolution roumaine de 1821:
[Extrait de la Revue de l’Orient, de l’Algerie et des Colonies]. Paris: Just Rouvier,
1857.

13. Texier, Edmond. Apel către Congres în favoarea românilor. În: Românii la 1859. Unirea
Principatelor Române în conştiinţa europeană. Vol. 2. Texte străine, p. 69.
14. Conferinţa reprezentanţilor celor şapte mari puteri: Marea Britanie, Franţa, Austria,
Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman (10/22 mai – 7/19 august 1858 de la Paris
privind organizarea Principatelor Române. Prin Convenţia de la Paris, semnată în ultima zi a
lucrărilor, s-a stabilit viitorul statut politic, social şi administrativ al Principatelor: cele două
ţări vor purta numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu domn
pământean desemnat pe viaţă, guvern şi adunare legiuitoare proprie, desfiinţarea privilegiilor
şi rangurilor boiereşti, reglementarea prin lege a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani.
34
BiblioPhilus Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

4. Bolintineanu, D. L’Autriche, la Turquie et les Moldo-valaques. Paris:
Imprimerie Bailly, 1856.
5. Idem. Les Principautés Roumaines, Paris: De Soye et Bouchet, 1854.
6. Idem. Viaţa lui Traian August, fondatorul neamului românesc. Bucuresci:
Typografia Naţională, 1869.
7. Brătianu, I. C. Mémoire sur la situation de la Moldo-Valachie depuis le Traité
de Paris. Paris: A. Franck, 1857.
8. Idem. Mémoire sur l’Empire d’Autriche dans la question d’Orient. Paris:
Imprimerie de A. Hiard, A. Meulan, 1855.
9. Catargiu, Barbu. Ètat social des Principauté Danubiennes. Bruxelles:
Imprimerie de Bols-Wittouck, 1855.
10. Colson, Félix. Coup d’oeil rapide sur l’etat des populations chrétiennes de la
Turquie d’Europe. Paris: Armand Pougin, 1839.
11. Dernière intrigues de la Russie en Valachie et en Moldavie. Paris: Imprimerie
de Bourgogne et Martinet, 1838.
12. Eliade-Rădulescu, Ion. [Dossier relatif aux Principautés Danubiennes]: Un
Dacie cosaque et une Roumanie turcophil; Profession de foi; Les turcs et les roumains.
Paris: [S.n.], [1858].
13. Filipescu, C. Mémoire sur le conditions d’existence des Principautés
Danubiennes. Paris: Soye et Bouchet, 1854.
14. Ghica, Ion. Poids de la Moldovalachie dans la question d’Orient. Paris: Lejay,
1838.
15. Levy, Armand. Les Principautés Roumaines et l’Empire Ottoman. Paris:
Librairie A. Franck, 1858.
16. Papadopulu, G. G. Discursu pentru ellinismulu între valachi rostitu de G.G.
Papadopolo. Bucuresci: Tipografia Naţională a lui Iosip Romanov & Comp., 1859.
17. Poissonnier, Alfred. Les esclaves tsiganes dans les Principautés Danubiennes.
Paris: Ferdinand Sartorius, 1855.
18. Poujade, Eugène. De la revision de Règlement Organique des Principautés du
Danube: [Extras din Revue Contemporaine]. Paris, 1857.
19. Quelques mots sur la Valchie. Paris: E. Dentu, 1857.
20. Regnault, Elias. Mystères diplomatiques aux bords du Danube. Paris: E.
Dentu, 1858.
21. Texier, Edmond. Appel au Congrès en faveur des roumains. Paris: Imprimerie
Jules Voisvenel, 1856.
22. Vaillant, J. A. Èpisode de la question d’Orient, Russie, Valachie, Moldavie.
Paris: René et C-ie, 1842.
23. Idem. L’Empire c’est la paix. Paris: Imprimerie Pilloy, 1856.
24. Idem. Turkie et Russie en réponse à la lettre d’un anonyme. Paris: Imprimerie
de A. Guyot et Scribe, 1854.
25. Vegezzi-Ruscalla, G. Lettres sur les Principautés. Genève: Imprimerie
Duchamp & Compagnie, 1858.

35
BiblioPhilus Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

BIBLIOGRAFIE
Catalogul general al cărţilor, manuscriselor şi hărţilor aflate la 1890, octombre
1 în această bibliotecă, urmat de inventarul general al mobilierului şi dotaţiunei
bibliotecei. Vol. 1. Bucuresci: Tipografia Curţii Regale F. Göbl Fii, 1890.
Creţu, Stănuţa; Drăgoi, Gabriela; Faifer, Florin. Dicţionarul literaturii române
de la origini până la 1900. Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste
România, 1979.
Dicţionar biografic de istorie a României. Bucureşti: Meronia, 2008.
Isar, Nicolae. Publicişti francezi şi cauza română: 1834-1859. Bucureşti: Editura
Academiei Române, 1991.
Românii la 1859: Unirea Principatelor Române în conştiinţa europeană. Vol. 2:
Texte străine. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984.
Ursu, Ioana. J.A. Vaillant un prieten al poporului român. În: Magazin istoric, an
XI, nr. 7, iulie 1977.

36
Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

37
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Limitări şi excepţii ale copyrightului în
favoarea bibliotecilor

Dr. Nicoleta Rahme, șef Serviciu Dezvoltarea Colecţiilor
Biblioteca Naţională a României
Bdul Unirii, nr. 22, Cod 030833, Sector 3, Bucureşti
Tel.: (021)314.24.34/1059; e-mail: nicoleta.rahme@bibnat.ro

Contextul actual
Regimul de protecţia a drepturilor de autor trebuie să stimuleze creativitatea,
să promoveze inovarea şi să protejeze capacitatea individuală şi comunitară de a avea
acces la informaţii în condiţii echitabile şi să protejeze libertăţile fundamentale ale
tuturor cetăţenilor. Pentru a atinge aceste obiective, sistemul de protecţie acordat
autorilor/titularilor de drepturi trebuie să furnizeze un set robust de drepturi
exclusive, precum şi un set robust de limite acestor drepturi.
Excepţiile şi limitările constituie o parte extrem de importantă în cazul
drepturilor de autor. Ele permit accesul la cunoaştere şi construirea de noi opere
bazate pe cunoştinţele generate anterior, fără plata unor compensaţii de ordin
financiar.
Fără excepţii şi limitări, sistemul drepturilor de autor nu ar fi capabil să –şi
îndeplinească principalul său obiectiv, de stimulare a creativităţii şi inovaţiei în
beneficiul umanităţii.
Nu există un consens în rândul experţilor în ceea ce priveşte definirea
drepturilor utilizatorilor. Acestea sunt considerate drepturi simple sau limitări de la
copyright, fiecare ţară a optat pentru limitări şi excepţii diferite, în funcţie de tradiţiile
istorice, economice şi sociale.
Dezvoltarea mediului digital aduce după sine noi abordări în echilibrul dintre
creator şi beneficiar al creaţiei.
În calitatea lor de mediatori informaţionali, bibliotecile trebuie să fie mai active
ca niciodată şi să se implice în stabilirea unui nou cadru care să guverneze accesul la
informaţiile protejate de copyright în context digital.

Delimitări terminologice

În limbajul juridic şi literatura de specialitate întâlnim mai mulţi termeni
utilizaţi pentru excepţiile de copyright: „exceptare” (exemptions), „limitări
ale drepturilor titularilor” sau „drepturi ale titularilor de drepturi de autor”.
Termenul care s-a impus este cel de „excepţie” (exeptions, library privilege
exceptions), iar pentru biblioteci termenul consacrat este cel de „excepţii în
favoarea bibliotecilor”. 1
1. BURRELL, Robert; COLEMAN; Allison. Copyright exceptions: the digital impact.
Cambridge: Cambridge University Press, 2005, p. 10.
38
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Christophe Geiger consideră că termenul „excepţie” implică un statut simbolic,
întrucât este utilizat de cele mai multe ori cu sensul de proprietate intelectuală.2
Utilizarea unei opere de creaţie trebuie să fie însoţită de precizarea exactă a excepţiei,
pentru a evita apelarea la principiul exclusivităţii.
În sens figurativ, Geiger consideră excepţia „o insulă într-o mare a exclusivităţii”,
dreptul „o insulă de exclusivitate într-o mare a libertăţii”, iar limitările tehnici legale
care determină scopul exact al copyrightului”.3
Christophe Caron denumeşte „excepţia” un barometru al receptării
armonioase a dreptului de autor în context social şi un instrument politic.4 Excepţiile
pentru uzul public se referă la citare, ilustrarea în scop de studiu şi cercetare, revista
presei, parodierea sau cele în favoarea persoanelor cu handicap. Trebuie adoptat
principiul unei liste închise de excepţii, definite într-un mod strict pentru a nu lăsa
loc interpretărilor. Excepţiile trebuie să fie precizate prin termeni şi condiţii clare,
pentru o interpretare cât mai corectă, astfel încât să nu ne aflăm în faţa unor situaţii
greu de gestionat.
În ceea ce priveşte termenul de „limitare”, acesta implică o clasificare
diferită, întrucât scopul exclusivităţii unui drept conferit prin lege este determinat
de către barierele sale. Limitările nu sunt excepţii ale drepturilor exclusive ale
autorului, ci mai degrabă tehnici legale care determină natura exactă a drepturilor
patrimoniale.5
Termenii „excepţie” şi „limitare” nu sunt sinonimi, deşi anumiţi specialişti
consideră că cei doi termeni au aceeaşi semnificaţie.6
Limitele copyrightului nu se referă la faptul că o operă poate fi utilizată
întotdeauna fără niciun fel de compensaţie, întrucât cadrul legislativ poate asigura
o remuneraţie adecvată pentru toate categoriile de utilizări legitime. Directiva
societăţii informaţionale clarifică aceste lucruri recomandând ţărilor membre ale
Uniunii Europene să prevadă compensaţii echitabile pentru titularii de drepturi,
de asemenea, atunci când se aplică dispoziţiile facultative cu privire la excepţiile şi
limitările care nu necesită asemenea compensaţii.
2. GEIGER, Christophe. Promoting creativity through copyright limitations: reflections on the
concept of exclusivity in copyright law. În: Vanderbilt Journal Entertainment and Technology
Law, vol. 12, nr. 3, 2010, p. 520. Disponibil pe Internet: http://www.jetlaw.org/wp-content/
journal-pdfs/Geiger_online.pdf. [accesat 12 octombrie 2013].
3. Idem. p. 521.
4. CARON, Christophe. Les exceptions: l’impact sur le droit français. În: Propriété intellectuelles,
nr. 2, 2002, p. 25.
5. GEIGER, Christophe ; BOUYSSI-RUCH, M.; HILTY, R.M. Perspectives d’harmonisation du
droit d’auteur en Europe. Paris: Litec, 2007, p.189.
6. HUGENHOLTZ, P. Bernt; OKEDIJI, Ruth L. Conceiving an international instrument on
limitations and exceptions to copyright, 2008, p. 19. [online]. Disponibil pe Internet: http://
www.iprsonline.org/resources/IntLE_HugenholtzOkediji.pdf. Apud CHRISTIE, Andrew;
WRIGHT, Robin. A comparative analysis of the three-step tests in international treaties
[online], p. 19. Disponibil pe Internet: http://achristie.com/wp-content/uploads/2011/08/
Christie+Wright-The_Three_Step_Test-IIC-WP.pdf [accesat 12 februarie 2015].
39
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Prima limitare este reprezentată de excluderea de la protecţie a anumitor
categorii de lucrări, spre exemplu în anumite ţări operele care nu sunt fixate în formă
tangibilă nu beneficiază de protecţie. Textele juridice, deciziile judecătoreşti sau de tip
administrativ nu sunt protejate, deoarece sunt în beneficiul societăţii şi orice individ
trebuie să aibă acces la ele.
A doua categorie a limitărilor drepturilor de autor se referă la actele de exploatare
care în mod normal necesită o autorizare din partea titularului şi care în cazuri
speciale, prevăzute de lege, pot fi efectuate fără solicitarea unei astfel de autorizări.
Sunt incluse aici „utilizările libere”, care sunt acte de exploatare a unei opere fără
permisiunea titularului de drepturi şi fără obligaţia de a acorda o compensaţie pentru
utilizare, şi „licenţele obligatorii”, prin intermediul cărora exploatările operelor pot fi
realizate fără autorizare, dar cu obligaţia de a acorda o remuneraţie compensatorie.
Titularii drepturilor nu pot refuza acordarea permisiunii de utilizare a operei de către
o terţă parte, dar au dreptul de a primi o remuneraţie pe care o pot negocia. Cele mai
multe licenţe obligatorii se regăsesc în domeniul radiodifuzării.
Operele sunt protejate doar pentru o anumită perioadă de timp, iar când
termenul expiră, acestea intră în domeniul public şi pot fi utilizate în mod liber de
către oricine. De regulă, legislaţia fiecărui stat prevede o anumită perioadă de timp pe
parcursul căreia drepturile titularului există, adică o „durată de protecţie”.
Perioada sau durata de protecţie începe din momentul în care opera este creată
sau, conform legislaţiei existente în anumite ţări, atunci când opera a căpătat o formă
tangibilă, şi continuă în general un timp anume după moartea autorului. Durata
de protecţie a ajuns în prezent să înceteze după 70 de ani de la moartea autorului,
perioadă care este dincolo de orice fereastră rezonabilă de exploatare comercială.
Extinderea termenului de protecţie a fost motivată de creşterea speranţei de viaţă,
însă pentru ţările cu economii sensibile sau aflate în curs de dezvoltare accesul la
cunoaştere poate fi prejudiciat.
Pe toată perioada de protecţie, drepturile creatorilor de a controla exploatarea
(utilizarea) economică a operelor lor pot fi restricţionate printr-o serie de limitări
şi excepţii prevăzute în legislaţiile naţionale: acestea permit anumite utilizări libere,
pentru scopuri descrise de legiuitori, care pot fi realizate în general fără o compensaţie
financiară.
Nu toate bibliotecile sunt eligibile pentru aplicarea limitărilor şi excepţiilor
drepturilor de autor. Legislaţia fiecărui stat indică tipul de bibliotecă, de regulă
biblioteca publică, o bibliotecă cu acces public sau care exercită o sarcină publică, sau
alte structuri info-documentare care sunt finanţate de la bugetul de stat.
În Franţa şi Germania limitările şi excepţiile se aplică bibliotecilor cu acces
public, muzeelor şi arhivelor, care nu caută să obţină un avantaj comercial direct sau
indirect.
În Austria, legislaţia cu privire la excepţii menţionează instituţiile accesibile
publicului, iar în Finlanda arhivele, bibliotecile publice şi muzeele desemnate prin
decret de stat.

40
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Spania susţine excepţiile în cazul arhivelor şi bibliotecilor publice, bibliotecile
de documentare sau bibliotecile care au rol de depozitar al filmelor, cu menţiunea
că aceste organisme trebuie să fie finanţate prin fonduri publice sau să fie incluse în
categoria instituţiilor care desfăşoară activităţi culturale şi ştiinţifice.
Danemarca permite excepţii în cazul bibliotecilor şi arhivelor publice sau în
cazul altor tipuri de biblioteci finanţate parţial sau integral de către bugetul de stat.
Sunt permise excepţii şi pentru muzeele de stat sau muzeele recunoscute prin legea
specifică acestora.
Este foarte important ca pe lângă legislaţia de copyright să existe şi o legislaţie
specifică bibliotecilor, aşa cum există în România, unde sistemul de biblioteci este
prezentat cu misiunea funcţiile sale specifice, modul de finanțare, aria de competenţă.
Tipologia operelor asupra cărora se aplică limitările şi excepţiile nu este una
unitară. Bibliotecile pot copia opere în format tipărit, audio-video, în funcţie de
prevederile legale şi într-un anumit scop. Se poate face o distincţie între copierea doar
a cărţilor şi publicaţiilor periodice în scop de cercetare şi studiu şi copierea tuturor
categoriilor de publicaţii deţinute de biblioteci în colecţii în scop de prezervare.
Aceste inconsistenţe de natură legislativă prejudiciază activităţile bibliotecilor care
vor oferi servicii mai mult sau mai puţin agreate de utilizatori.
În Finlanda, Olanda şi Germania pot fi reproduse operele aflate în colecţiile
instituţiilor, în Austria operele publicate. Norvegia, Spania şi Danemarca nu specifică
tipul operelor care pot fi reproduse de către o bibliotecă. Marea Britanie permite
reproducerea lucrărilor aflate în colecţia permanentă a bibliotecilor şi arhivelor
specificate foarte clar în legislaţie şi doar de către bibliotecari.

Baza legală a excepţiilor în favoarea bibliotecilor

Fiecare instrument de protecţie la nivel internaţional cuprinde măsuri de
protecţie a operelor de creaţie, dar şi limitări şi excepţii în favoarea bibliotecilor, în
vederea asigurării unui echilibru corect între creatori şi utilizatori.
Importanţa crescută a rolului deţinut de biblioteci în societate, extinderea
tehnologiei, utilizarea tot mai crescută a computerelor în activităţile curente şi
creşterea serviciilor oferite de către biblioteci au contribuit efectiv la delimitări legate
de excepţiile care permit bibliotecilor să realizeze copii ale operelor din colecţii în
scop de cercetare, prezervare etc.
Excepţiile în favoarea bibliotecilor se bazează pe contextul istoric, politic şi
social al fiecărei ţări în parte, care a interpretat în legislaţie în principal cerinţele şi
prevederile din Convenţia de la Berna, dar şi din alte acorduri internaţionale.
Convenţia de la Berna include prevederi legate de excepţii şi limitări, dar nu
face nicio precizare referitoare la biblioteci sau arhive ca excepţii permise. În acest
sens, adoptarea unei excepţii în beneficiul bibliotecilor are la bază doar prevederile
incluse în Art. 9, al. 2: „ se rezervă legislaţiilor ţărilor Uniunii dreptul de a permite
reproducerea operelor menţionate în anumite cazuri speciale, cu condiţia ca o astfel

41
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

de reproducere să nu aducă atingere exploatării normale a operei şi să nu cauzeze un
prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale autorului”.
Prin această prevedere s-a instituit aşa-numitul „test în trei etape” sau „triplul
test”, care reprezintă un set de criterii ce permite ţărilor să adopte excepţii statutorii.
Testul serveşte ca bază de evaluare a tuturor excepţiilor de la drepturile de
autor exclusive, dar aplicarea sa este o problemă de interpretare pentru fiecare stat în
parte care este semnatar al Convenţiei de la Berna. Conform testului, limitările sau
excepţiile de la drepturile exclusive ale autorului unei opere trebuie să se limiteze la:
1) anumite cazuri speciale care
2) nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei şi
3) nu aduc atingere în mod nejustificat intereselor legitime ale titularului
dreptului.
De obicei, aceste limite acoperă acte precum reproducerea în scop de
prezervare, înlocuirea prin copii ale unor opere deteriorate (în cazul bibliotecilor),
de asemenea reproducerea în scop de cercetare. Conform Art. 10, al. 2 din Convenţia
de la Berna „folosirea în mod egal, în măsura justificată de scopul urmărit, a operelor
literare sau artistice, cu titlu de ilustrare în învăţământ, prin intermediul publicaţiilor,
emisiunilor de radiodifuziune sau al înregistrărilor sonore sau vizuale, cu condiţia ca
o asemenea folosire să fie conformă bunelor uzanţe”, poate include utilizarea nu numai
a materialului tipărit, dar şi a transmiterii înregistrărilor sonore sau audiovizuale.
Cu menţiunea că aceste utilizări sunt valabile doar pentru instituţiile care sunt non-
profit sau finanţate din fonduri publice.
Testul în trei etape a ajuns să fie considerat drept etalon internaţional pentru
excepţiile de la drepturile exclusive şi a fost adoptat de cele mai recente instrumente
internaţionale: Acordul TRIPS, Tratatul OMPI privind dreptul de autor şi Directiva
societăţii informaţionale.
Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate
de comerţ (Trade  Related Aspects on Intellectual Property Rights - T.R.I.P.S)7,
semnat la Marrakech în data de 15 aprilie 1994, face parte din obligaţiile juridice
ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).8 Acordul TRIPS face conexiunea
între protecţia proprietăţii intelectuale şi mediul comercial, în ceea ce priveşte
utilizarea proceselor de reglementare a diferendelor OMC, care pot impune sancţiuni
comerciale membrilor care încalcă acordul.
TRIPS a impus membrilor OMC să respecte dispoziţiile de fond ale Convenţiei
de la Berna, cu excepţia obligaţiilor drepturilor morale şi a extins aplicarea testului în
trei etape pentru toate drepturile patrimoniale.
7. România a ratificat Acordul privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ prin
Legea nr. 133/1994, publicată în Monitorul Oficial, nr. 360 din 27 decembrie 1994.
8. World Trade Organization http://www.wto.org este Organizaţia Mondială a Comerţului,
creată la 1 ianuarie 1995 pentru a înlocui Acordul general asupra tarifelor şi comerţului
(GATT - General Agreement on Tariffs and Trade), ce cuprindea o serie de tratate
comerciale încheiate la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, cu scopul de a facilita
comerţul liber.
42
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Cea mai importantă versiune a testului este cea inclusă în Art. 13 din TRIPS
referitoare la limitări şi excepţii: „statele membre vor restrânge limitările drepturilor
exclusive sau excepţiilor de la aceste drepturi la unele cazuri speciale care nu aduc
atingere exploatării normale a operei și nici nu cauzează un prejudiciu nejustificat
intereselor legitime ale deţinătorului dreptului”.
Limbajul juridic utilizat în acord este foarte exigent, în sensul că terminologia
adoptată este neinterpretabilă şi executorie. TRIPS consideră triplul test obligatoriu şi
solicită prevederi statutare prin Art. 13: „membrii vor restrânge limitările drepturilor
exclusive sau excepţiilor de la aceste drepturi la unele cazuri speciale care nu aduc
atingere exploatării normale a operei şi nici nu cauzează un prejudiciu nejustificat
intereselor legitime ale deţinătorului dreptului”.
Convenţia de la Berna face referire la interesele „autorilor”, în timp ce TRIPS
face referire la interesele „titularilor de drepturi”.
Prin Art. 10, al.1, Tratatul OMPI privind dreptul de autor se reafirmă autoritatea
unei ţări de a dezvolta excepţii de la drepturile de autor, în termeni paraleli cu triplul
test: „Părţile contractante pot să prevadă în legislaţiile lor naţionale limitări sau
excepţii de la drepturile acordate autorilor de opere literare şi artistice prin prezentul
tratat în anumite cazuri speciale, care nu aduc atingere exploatării normale a operei
şi nici nu cauzează prejudicii nejustificate intereselor legitime ale autorului”.
Lista de excepţii propusă prin Directiva societăţii informaţionale a luat în
considerare diferitele tradiţii juridice din statele membre şi, în paralel, a urmărit
asigurarea funcţionării pieţii interne din Europa în condiţii echitabile.
Legislativul european a stabilit o listă exhaustivă, dar totodată închisă şi rigidă, de
excepţii pentru copierea şi comunicarea unei opere protejate în scopuri educaţionale,
ştiinţifice, simplele ştiri şi fapte cotidiene, citări, copii private: „statele membre pot
prevedea excepţii şi limitări la dreptul de reproducere […] în următoarele cazuri […]
pentru acţiuni specifice de reproducere realizate de către biblioteci publice, instituţii
educaţionale sau muzee, sau de către arhive, care nu au scop obţinerea directă sau
indirectă de avantaje comerciale sau economice”.9
În preambul au fost admise limitările şi excepţiile în relaţie cu obligaţiile
internaţionale şi aplicabile, conform prevederilor din Convenţia de la Berna şi
Acordul TRIPS: acestea nu prejudiciază „interesele legitime” ale titularului dreptului
şi nu intră în conflict cu „exploatarea normală” a operei protejate.
Cu toate acestea, utilizatorul nu este lăsat liber pe deplin. Condiţii stricte sunt
ataşate fiecărei excepţii precum menţionarea sursei, limitarea în ceea ce priveşte
lungimea copiei, excluderea unor anumite lucrări. Sistemele de compensare financiară
sunt de regulă ataşate la excepţii sub forma unor taxe de copyright (taxe pe CD blank
sau anumite echipamente) sau sume fixe (taxe legate de permisul de intrare într-o
bibliotecă publică).
În afara excepţiei obligatorii referitoare la „acţiunile de reproducere temporară
menţionate în art. 2, care sunt trecătoare sau accidentale [şi] sunt parte integrantă şi

9. Toate aceste excepţii constituie art.5, al. 2, lit. (c) din Directiva 2001/29/EC.
43
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

esenţială a unui proces tehnologic”, fiecare stat membru poate alege în mod autonom
ce excepţii dorește să implementeze în legislaţia curentă naţională.10
Art. 3 stabileşte „dreptul de comunicare către public” a operelor unor autori,
iar art. 5, al. 3 autorizează crearea unor excepţii care să permită bibliotecilor „punerea
la dispoziție” a operelor protejate pe terminale dedicate.
De la începutul discuţiilor pe marginea directivei, bibliotecarii au subliniat
faptul că prevederile sunt restrictive în privinţa dreptului de reproducere a
operelor, existând astfel riscuri în privinţa implementării excepţiilor şi limitărilor
menţionate.
Implementarea excepţiilor a fost uneori o simplă adoptare statutară într-un
act normativ la nivel naţional. Limbajul juridic utilizat din anumite ţări redă aproape
în întregime termenii directivei, în timp ce în alte ţări prevederile sunt discutabile,
rezultatul fiind pe măsura presiunilor politice şi a compromisurilor. Numeroase ţări
europene au adoptat o prevedere care permite bibliotecilor să realizeze copii în scop
de cercetare, dar reglementarea nu permite în mod explicit distribuirea copiei către
utilizator.
Pentru a radiografia prevederile legale existente la nivel internaţional, OMPI a
realizat în anul 2008 un studiu privind limitările şi excepţiile în favoarea bibliotecilor
şi arhivelor din 184 de ţări membre ale organizaţiei.11 Studiul a fost realizat de către
Kenneth Crews, director la Copyright Advisory Office Columbia University, şi a fost
prezentat la cea de-a XVII-a sesiune de la Geneva a SCCR.
Analiza finală s-a realizat pentru un număr de 149 de ţări, din care 128 au cel
puţin o excepţie prevăzută în lege. Studiul a arătat faptul că bibliotecile funcţionează
sub un mozaic de prevederi care diferă în scop şi efect de la o ţară la alta. La nivel
internaţional 21 de ţări nu au nicio excepţie privind copyrightul în biblioteci, în timp
ce alte 27 de ţări au doar o singură excepţie.
Toate legile privitoare la copyright asigură excepţii şi limitări în favoarea
unor anumite categorii de utilizatori sau publicului larg. Interesele legitime ale
beneficiarilor creaţiei sunt recunoscute prin legi şi justifică existenţa a patru mari
categorii de excepţiilor:
- promovarea libertăţii de expresie;
- accesul la cunoaştere;
- utilizarea în sensul accesului la justiţie;
- utilizarea în scop privat a unei opere.
Cu toate acestea, nu trebuie să fie trecute cu vederea faptul că noţiunea şi
semnificaţia interesului legitim poate varia semnificativ de la o jurisdicţie la alta.
Ceea ce poate fi permis ca excepţie într-o ţară nu este neapărat necesar să fie permis
într-o altă ţară.

10. Art. 5, al. 1, Directiva 2001/29/EC.
11. CREWS, Kenneth. Study on copyright limitations and exceptions for libraries and archives.
[online]. Disponibil pe Internet: http://www.wipo.int/edocs/mdocs/copyright/en/sccr_17/
sccr_17_2.pdf [accesat 2 august 2013].
44
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Instrumente legislative în lucru

Cea de-a 23-a reuniune a SCCR s-a desfăşurat la Geneva între 21 noiembrie - 2
decembrie 2011 şi a avut pe agenda de lucru Propunerea de Tratat asupra excepţiilor şi
limitărilor pentru biblioteci şi arhive (Treaty Proposal on Limitations and Exceptions
for Libraries And Archives)12, la care au contribuit IFLA, Consiliul Internaţional
al Arhivelor (International Council on Archives – ICA) şi Fundaţia Informaţia
Electronică pentru Biblioteci (Electronic Information for Libraries – eIFL).
Propunerea de tratat din partea instituţiilor mai sus menţionate a avut ca temei
un studiu realizat în 2008 de către OMPI, conform căruia bibliotecile şi arhivele
lucrează sub un adevărat ,,mozaic” de prevederi şi dispoziţii ce diferă ca scop şi efect
de la o ţară la alta: 21 de ţări din lume nu au nicio excepţie specifică de copyright
pentru biblioteci şi arhive, iar alte 27 de ţări au doar excepţii generale. Astfel,
prevederile nu pot fi în acord cu provocările legale într-un mediu digital global,
iar sistemele naţionale şi internaţionale privind excepţiile şi limitele de copyright
pentru biblioteci şi arhive aflate în vigoare nu au mai fost actualizate pentru mediul
digital, în special pentru asigurarea arhivelor digitale şi a mediului educativ virtual.
Pentru soluţionarea acestor probleme, este necesar un sistem nou care să permită
bibliotecilor şi arhivelor să asigure utilizatorilor servicii tradiţionale, dar şi noi, în
acord cu schimbările tehnologice, inclusiv partajarea de resurse dincolo de graniţele
naţionale.
IFLA, ICA şi eIFL au propus o serie de limitări şi excepţii aplicabile doar
utilizării non-comerciale, dar şi câteva limitări şi excepţii care sunt supuse unor
condiţii suplimentare precum standardul internaţional al bunelor practici. Propunerea
de tratat se doreşte a crea excepţii limitate pentru drepturile exclusive ale autorilor
protejaţi de copyright care să permită:
- prezervarea materialelor pentru posteritate, dar cu o flexibilitate pentru a
asigura accesul la lucrările culturale în formate aflate sub protecţie;
- susţinerea educaţiei, cercetării şi studiului privat;
- realizarea sau primirea de copii ale lucrărilor achiziţionate în mod legal de
către biblioteci sau arhive în scop personal sau privat;
- furnizarea de copii ale lucrărilor pentru cererile unor utilizatori individuali;
- asigurarea sau împrumutul de conţinut achiziţionat în mod legal în scop
non-comercial;
- susţinerea persoanelor cu dizabilităţi pentru a-şi exercita dreptul de acces la
conţinut;
- eludarea măsurilor de protecţie tehnologică care pot restricţiona copierea
unei lucrări protejate de copyright;
- limitarea riscului bibliotecilor şi arhivelor în managementul operelor orfane.

12. Treaty Proposal on Limitations and Exceptions for Libraries And Archives. [online].
Disponibil pe Internet: http://www.ifla.org/files/assets/hq/topics/exceptions-limitations/tlib_
v4_4.pdf [accesat 10 februarie 2015].
45
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Propunerea de tratat este în spiritul Convenţiei de la Berna, Art. 10, care prevede
ca ţările să adopte în legile naţionale flexibilitate faţă de standardele de practică
echitabilă, de a crea limite şi excepţii noi în anumite condiţii sau cerinţe specifice, să
menţină prevederi naţionale deja existente faţă de sistemul de compensaţie, dreptul
de împrumut public, utilizare corectă.
Concluzia reuniunii a fost de a continua discuţiile legate de prezervare, dreptul
de reproducere şi furnizare de copii, depozit legal, împrumutul interbibliotecar,
importul paralel, utilizările transfrontaliere, lucrările orfane, lucrările cu tiraj epuizat,
responsabilităţile bibliotecilor şi arhivelor faţă de copyright, măsurile de ordin
tehnologic destinate protecţiei, dreptul de a traduce lucrări, care vor constitui un
document intitulat Document de lucru provizoriu ce conţine comentarii şi sugestii faţă de
un instrument de lucru internaţional (în orice formă) asupra excepţiilor şi limitărilor în
favoarea bibliotecilor şi arhivelor (Provisional Working Document containing comments
on and textual suggestions towards an appropriate international legal instrument (in
whatever form) on exceptions and limitations for Libraries and Archives).13
La reuniunea SCCR de la Geneva din noiembrie 2012, Comitetul a decis să ia
în considerare o formă finală a documentului de lucru care să devină un model legal,
recomandare, tratat sau sub o altă formă legală, să reţină toate comentariile formulate
în special de ţările africane şi în Argentina, Brazilia şi Ecuador.
Reprezentanţi ai bibliotecilor şi arhivelor din Europa, America Latină, Africa,
Australia, Statele Unite ale Americii, Canada şi Marea Britanie au luat parte la cea
de-a 27-a reuniune SCCR, în perioada 28 aprilie – 2 mai 2014, în vederea elaborării
unui tratat internaţional dedicat bibliotecilor şi arhivelor, şi care să constituie un
sprijin efectiv pentru misiunea acestor structuri de prezervare a moştenirii culturale,
de asigurare a accesului la document şi informaţie de oricine şi de oriunde. Întrunirea
a reprezentat cel mai mare dezastru pentru WIPO şi reprezentanţii bibliotecilor
şi arhivelor, datorită poziţiei Uniunii Europene care a încercat să blocheze orice
discuţie referitoare la legislaţia drepturilor de autor, în defavoarea bibliotecilor.
Organizaţiile de biblioteci şi arhive prezente la reuniune şi-au exprimat dezacordul
faţă de atitudinea deloc conciliantă a Uniunii Europene, acuzată că de fapt nu doreşte
să sprijine bibliotecile sub nicio formă.
Un instrument internaţional legal (sub orice formă) privind limitările şi
excepţiile pentru biblioteci şi arhive se află pe agenda OMPI de mai bine de un an de
zile, dar fără a se ajunge la o poziţie comună a tuturor statelor membre.
După semnarea Tratatului de la Marrakesh14, ţările dezvoltate sunt reticente în
negocierile cu OMPI cu referire la limitări şi excepţii în favoarea bibliotecilor. Tratatul
menţionat constituie bariera finală şi singurul instrument internaţional negociat în
favoarea utilizatorilor.
13. Library and Archive Groups Delighted by Progress on Copyright Limitations and
Exceptions at WIPO. [online]. Disponibil pe Internet: http://www.ifla.org/news/library-
and-archive-groups-delighted-by-progress-on-copyright-limitations-and-exceptions-at-wip
[accesat 18 octombrie 2013].
14. Supra notă, 28.
46
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Concluzii
Limitările prevăzute de legislaţia unui stat şi forma aferentă fiecărei limitări în
parte sunt determinate de obicei prin evaluarea necesităţii şi dorinţei ca societatea
respectivă să utilizeze o operă, în conformitate cu politicile şi tradiţiile specifice unei
ţări. Rezultatele acestui proces de evaluare variază considerabil de la o ţară la alta: în
timp ce unele ţări (în special cele care au aderat la tradiţia dreptului civil) au adoptat
un set foarte restrictiv de limitări privind protecţia drepturilor de autor, altele includ
în legislaţia lor dispoziţii relativ extinse care permit ca utilizările să aibă loc fără
autorizarea prealabilă din partea titularului de drepturi. Este demn de remarcat faptul
că excepţiile şi limitările nu au fost armonizate la nivel internaţional şi că excepţiile
prevăzute de Convenţia de la Berna sunt opţionale, adică legiuitorii fiecărui stat pot
decide dacă le adoptă sau nu.
Excepţiile statutare pentru biblioteci se adresează în primul rând activităţilor
de reproducere a lucrărilor protejate, în scop de cercetare sau studiu privat, prezervare
şi înlocuire a documentelor pierdute, distribuirea documentelor şi împrumutul
interbibliotecar. Toate aceste activităţi care necesită reproduceri de documente sunt
realizate în beneficiul utilizatorilor bibliotecilor şi a utilizărilor la care sunt supuse
documentele din colecţii.
Utilizările operele protejate de copyright prin intermediul excepţiilor pot fi
însoţite sau nu de plata unor compensaţii financiare. Directiva societăţii informaţionale
nu obligă statele membre să instituie un regim de compensaţii pentru excepţii, dar
permite acest lucru prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.15
Pentru soluţii coerente şi concrete, sunt necesare măsuri de ordin legislativ
care să permită migrarea limitei de primă vânzare în mediul digital, evident cu plata
unor redevenţe către editori şi autori, precum şi scheme de împrumut digital pentru
a recompensa titularii de drepturi.
Bibliotecile, asociaţiile şi arhivele doresc un tratat internaţional pentru ca statele
membre să poată stabili un set de limite şi excepţii minime în beneficiul bibliotecilor,
arhivelor şi utilizatorilor lor, în legislaţia fiecărei ţări în parte. În prezent, bibliotecile
operează sub previziuni ce diferă de la o ţară la alta şi care adesea nu îndeplinesc
cerinţele bibliotecilor, mai ales în mediul digital.

15. FICSOR, Mihály. Collective management of copyright and related rights. Geneva: World
Intellectual Property Organization, 2002, p. 17.
47
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

PRESSoo
FRBR-izarea serialelor şi a altor resurse
în continuare

Violeta Moraru, șef serviciu
Dezvoltarea, evidenţa şi prelucrarea colecţiilor
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel.: 0236/411037 (int. 109), e-mail: violetamoraru1971@yahoo.com

Apariţia modelului conceptual FRBR, publicat pentru prima oară în 1998
şi revizuit în 2009, a generat examinarea și modificarea continuă a practicilor
de catalogare, în scopul uşurării accesului utilizatorilor la resursele de orice tip.
Evoluţia programelor de creare şi gestionare a înregistrărilor bibliografice, precum şi
diversificarea tipurilor de materiale şi a suporturilor pe care sunt stocate informaţiile,
au constituit provocări permanente ale bibliotecarilor catalogatori, determinându-i
să găsească noi modalităţi de a realiza descrierea resurselor astfel încât aceasta să
permită identificarea și selectarea lor în conformitate cu cerinţele formulate.
Aplicarea Cerinţelor Funcţionale pentru Înregistrări Bibliografice la resursele de
tip serial şi alte resurse în continuare s-a dovedit dificilă, întrucât acestea sunt în
continuă schimbare şi evoluție, ceea ce face ca descrierea lor să ridice diverse probleme
atât catalogatorilor, cât şi utilizatorilor, în regăsirea informaţiilor de care au nevoie.
Practicile actuale de catalogare a resurselor în continuare au fost influenţate într-o
mare măsură de FRBR, care a oferit posibile soluţii în privinţa abordării situaţiilor pe
care le întâmpină bibliotecarul care le prelucrează: modificări ale titlului, documente
care apar pe formate sau suporturi diferite, fuzionări, scindări, suplimente. Însă,
caracterul dinamic al resurselor în continuare a generat și anumite inconveniente în
aplicarea modelului la acest tip de resurse, fapt recunoscut de mult timp în rândul
specialiştilor în catalogare. Procesul de armonizare între RDA, ISBD şi regulile ISSN,
lansat în 2011, a readus în discuţie problema aplicării conceptelor definite de FRBR -
entităţi, atribute, relaţii - la seriale şi alte resurse în continuare.
Necesitatea schimbului de date bibliografice între biblioteci şi muzee a impus
armonizarea FRBR cu modelul conceptual de referinţă aplicat resurselor muzeale,
definit de CIDOC CRM, ceea ce a condus la apariţia FRBRoo - modelul FRBR
orientat pe obiect - dezvoltat de un grup de lucru care reuneşte reprezentanţi atât din
comunitatea bibliotecarilor, cât şi din cea a muzeelor. Prima versiune a modelului a
fost aprobată în ianuarie 2010, iar în martie 2015 a fost publicată versiunea 2.21.
FRBRoo a reprezentat punctul de plecare pentru dezvoltarea unui model
conceptual aplicat serialelor şi altor resurse în continuare. Relaţiile dintre conceptele
FRBR şi elementele fundamentale prevăzute în Registrul ISSN - baza de date de

1. FRBR: object-oriented definition and mapping from FRBRER, FRAD and FRSAD (version 2.1).
Disponibil la: http://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/frbr/frbroo_v2.2.pdf. Data: [20.07.2015]
48
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

autoritate pentru seriale şi alte resurse în continuare - au început să fie analizate
de un grup de lucru instituit la sfârşitul anului 2012 de Centrul Internaţional ISSN
în colaborare cu Biblioteca Naţională a Franţei. Acesta a conceput PRESSoo, care
constituie o extensie a FRBRoo dedicată serialelor şi altor resurse în continuare.
Prima versiune a noului model, apărută în aprilie 2014, a fost examinată de Grupul
de analiză FRBR al IFLA, iar în iunie 2014 a fost aprobată şi publicată pe site-ul ISSN
varianta revizuită, versiunea 1.02.
Întrucât a fost dezvoltat în afara IFLA şi nu a beneficiat de un proces de validare
realizat de o comisie a Asociaţiei, PRESSoo nu poate fi considerat un standard al
acesteia, dar aprobarea din partea Grupului de analiză FRBR îi conferă un statut
similar cu cel al unui standard IFLA.

Prelucrarea serialelor în contextul terminologiei FRBR
Termenii utilizaţi în FRBR au fost definiţi în contextul unui model entitate-
atribut sau entitate-relaţie conceput la un nivel ridicat de abstractizare. În conformitate
cu ISBD consolidat, orice element obligatoriu în FRBR este obligatoriu şi în ISBD3.
În cazul resurselor în continuare, pornind de la o lucrare se pot genera:
- noi lucrări în cazul modificărilor majore de titlu, a fuzionărilor, a scindărilor,
a divizărilor, a apariţiei suplimentelor etc.;
- expresii diferite ale aceleiaşi lucrări, în situaţia ediţiilor traduse, a celor
regionale sau a celor apărute în limbi diferite;
- manifestări diferite ale aceleiaşi expresii, diferenţiate în funcţie de suportul pe
care este transmisă informaţia - variantă tipărită sau variantă electronică.
Prelucrarea resurselor în continuare trebuie să ţină cont de modalitatea de
reprezentare şi de diferenţiere a entităţilor, în aşa fel încât utilizatorul să aibă acces
exact la informaţia sau la resursa solicitată: versiunea tipărită sau cea electronică,
titlul numărului solicitat, în cazul genealogiei de titluri, suplimentul unui serial sau
ediţia într-o anumită limbă ori cea regională.

Structura PRESSoo
PRESSoo are la bază legăturile de tip entitate-relaţie prezentate în FRBR şi
este structurat în funcţie de principalele modificări la care poate fi supusă o resursă
în continuare: modificări majore ale titlului, absorbţii, separări, transformări,
continuări, scindări, divizări, fuziuni, preluări, reveniri la titlul inițial, înlocuiri etc.,
abordând proprietăţile fiecărei categorii.
Toate aceste modificări sunt structurate pe clase ierarhizate, identificate prin
numere precedate de litere, în funcţie de standardul de la care au fost preluate:
- cele din CIDOC CRM sunt etichetate prin folosirea literei „E”:
Ex.: E7 Activitate
2. http://www.issn.org/wp-content/uploads/2014/02/PRESSoo_1-0.pdf. Data: [20.07.2015]
3. ISBD: International Standard Bibliographic Description: Consolidated Edition. 2011.
Disponibil la: http://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/isbd/isbd-cons_20110321.pdf, p.
IX. Data: [18.07.2015]
49
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

- cele preluate din FRBRoo sunt identificate prin litera „F”:
Ex.: F1 Lucrare
- clasele a căror apariţie aparţine exclusiv PRESSoo sunt individualizate prin
numere precedate de litera „Z”, denumirea fiind indicată printr-un substantiv sau o
sintagmă:
Ex.: Z1 Transformarea serialului
Z2 Absorbţie
Z11 URL
Astfel, PRESSoo a identificat 14 clase specifice serialelor sau altor resurse în
continuare, notate cu etichete pornind de la Z1 până la Z14, clase care sunt considerate
subclase ale celor dezbătute în FRBRoo şi CIDOC CRM.
Pentru fiecare dintre aceste clase sunt precizate următoarele elemente: clasa
FRBRoo şi CIDOC CRM căreia îi aparţine, nota privind domeniul de aplicare,
exemplele care ilustrează clasa abordată şi proprietăţile care se aplică acesteia.
Aceeaşi structură ierarhizată este utilizată şi pentru prezentarea proprietăţilor
determinate de evoluţia resurselor în continuare:
- cele preluate din CIDOC CRM sunt identificate prin numere precedate de
litera „P”:
Ex.: P134 continuat (a fost continuat de)
- proprietăţile abordate de FRBRoo sunt particularizate prin folosirea literei „R”:
Ex.: R18 creat (a fost creat de)
- cele proprii modelului PRESSoo sunt personalizate prin utilizarea literei „Y”:
Ex.: Y5 divizat (a fost divizat în)
Y6 iniţiat (rezultat din divizare)
PRESSoo a identificat 46 de proprietăţi specifice resurselor în continuare (Y1-
Y46), considerate, la nivel conceptual, subproprietăţi ale celor abordate de CIDOC
CRM şi FRBRoo.
Fiecare proprietate este prezentată prin precizarea domeniului aplicabil,
a clasei superioare în care este inclus acesta, a proprietăţii din CIDOC CRM sau
FRBRoo căreia i se subordonează, a notei cu privire la aplicarea ei şi este ilustrată cu
exemple edificatoare.
Un capitol separat este dedicat corespondenţei între elementele prevăzute în
manualul ISSN şi conceptele abordate de modelul PRESSoo, fiind precizate clasele
corespunzătoare fiecărui element bibliografic prezentat în manual, precum şi
proprietăţile corespunzătoare.
În final, se fac referiri cuprinzătoare la FRBRoo şi CIDOC CRM, precursorii
modelului aplicat serialelor şi resurselor în continuare.
Exemplificare
Reprezentarea serialului „Axis Libri” în context FRBR:
L Axis Libri
E1 Axis Libri (ediţia în limba română) – integral
M1 Axis Libri, ISSN 1844-9609 - tipărit

50
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

M2 Axis Libri [Resursă electronică] - online
E2 Axis Libri (Ed. française) – parţial; cuprinde nr. pare
M1 Axis Libri (Ed. française), ISSN 2066-0561 - tipărit
M2 Axis Libri (Ed. française) [Resursă electronică] - online
E3 Axis Libri (English ed.) – parţial; cuprinde nr. impare
M1 Axis Libri (English ed.), ISSN 2066-0340 - tipărit
M2 Axis Libri (English ed.) [Resursă electronică] - online
Cele trei expresii diferite ale serialului „Axis Libri” au la bază aceeaşi lucrare,
dar diferă între ele prin limba textului (atribut al expresiei) şi prin conţinut, deoarece
ediţia în limba română este completă, iar numerele ei sunt traduse alternativ în
engleză şi franceză, formând celelalte două expresii ale lucrării. Prin urmare, ediţia
în limba engleză cuprinde jumătate din numerele ediţiei române, iar ediţia în limba
franceză – cealaltă jumătate. De asemenea, ediţiile în limbile engleză şi franceză şi-au
încetat apariţia.
Reprezentarea serialului „Axis Libri” în context PRESSoo:

51
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Concluzii
Responsabilitatea majoră a agenţiilor bibliografice de a organiza informaţiile
prin crearea unor înregistrări care să permită utilizatorilor găsirea, identificarea,
selectarea şi accesul la resurse/entităţi în conformitate cu necesităţile lor de
informare, la care se adaugă diversitatea situaţiilor întâlnite în procesul de catalogare
a serialelor și a resurselor în continuare confirmă utilitatea apariţiei noului model
conceptual. Alături de standardele biblioteconomice internaționale în domeniul
catalogării – RDA și ISBD consolidat - PRESSoo va fi de mare ajutor bibliotecarilor
în activitatea de prelucrare a acestui tip de resurse.

Bibliografie:
FRBR: object-oriented definition and mapping from FRBRER, FRAD and FRSAD
(version 2.1). Disponibil la: http://www.cidoc-crm.org/frbr_drafts.html. [Citat:
20.07.2015]
ISBD: International Standard Bibliographic Description: Consolidated
Edition. 2011. Disponibil la: http://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/isbd/isbd-
cons_20110321.pdf. [Citat: 18.07.2015]
ISSN Manual: International Standard Serial Number. Paris: ISSN International
Centre, 2015. Disponibil la: http://www.issn.org/wp-content/uploads/2013/09/
ISSNManual_ENG2015_23-01-2015.pdf. [Citat: 20.07.2015]
Le Boeuf, Patrick; François-Xavier Pelegrin. FRBR and serials: the PRESSoo
model. Disponibil la: http://library.ifla.org/838/1/086-leboeuf-en.pdf. [Citat:
20.07.2015]
PRESSOO. Disponibil la: http://www.issn.org/wp-content/uploads/2014/02/
PRESSoo_1-0.pdf. [Citat: 20.07.2015]

52
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Clasificarea publicațiilor din domeniul
dreptului - modele pragmatice
Dorina BĂLAN, șef birou
Catalogarea colecţiilor. Control de autoritate. Colecţii speciale
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel.: 0236/411037 (int. 109), e-mail: balan_drn@yahoo.com

Privită din perspectiva beneficiarului de informaţie, clasificarea nu trebuie să
îngreuneze procesul de regăsire a documentului, ci să constituie o modalitate în plus
de a facilita accesul la document al cititorului. Acesta este şi motivul pentru care un
bibliotecar, indiferent de specializarea lui, trebuie să aibă o vastă cultură generală,
asemănătoare cu cea a unui profesor universitar şi poate ceva în plus: calitatea de a
uita de sine şi de a gândi din perspectiva stăpânului său - cititorul.
Astfel, dacă o bibliotecă are o colecţie considerabilă de documente pe
acelaşi profil, va încerca să realizeze o clasificare mai detaliată comparativ cu o altă
bibliotecă, a cărei colecţie de documente este mai mică sau are un profil enciclopedic.
Elaborarea listei de indici de clasificare zecimală care descriu conţinutul informativ
al documentului „echivalează, ca operaţie intelectuală, cu întocmirea unui referat
indicativ”1, cu diferenţa că în locul unui text narativ sunt menţionate noţiunile
tratate în document reprezentate prin indicii de clasificare zecimală. Noţiunile care se
desprind din cuprinsul publicaţiei sunt corelate apoi cu indicii CZU găsiţi în indexul
alfabetic al domeniului. „Practic, fluxul tehnologic este eficient în momentul în care
se creează feed-beckul, astfel încât indicele individualizează corect informaţiile”2:
Fluxul tehnologic al informaţiei.

1. ATANASIU, Pia. Metode şi tehnici de lucru pentru sisteme de informare ştiinţifică.
Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1976, p. 71
2. NICULESCU, Zenovia. Taxonomia clasei 6: ştiinţe aplicate. Bucureşti: A.B.B.P.R., 1996, p.
144
53
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Rezolvarea unor modele pragmatice cu aplicabilitate la diviziunea 34 drept
urmăreşte prezentarea adecvată a „modalităţilor de aplicare a principiilor, tehnicilor,
semnelor şi indicilor CZU, propunând concomitent şi soluţii metodice adecvate”3.
Proiectarea exemplelor nu face decât să arate modalitatea de realizare a
clasificării zecimale, ordinea indicilor principali, indicilor auxiliari comuni şi
speciali, precum şi etapele operaţionale folosite în prelucrarea informaţiilor până la
structurarea lor în indici CZU.
Propun spre analiză următoarele lucrări:
1) Pricopi, Adrian. Drept internaţional privat : note de curs.
• conţinut: 341 drept internaţional
• indice principal: 341.9 drept internaţional privat
• forma de prezentare: (075.8) curs universitar
• aria situării subiectului: (498) România
Indicele de clasificare obţinut va avea următoarea structură:
341.9(498)(075.8)

2) Ţigănaşu, Jănică Arion. Garantarea dreptului la apărare : aspecte teoretice,
legislative şi de practică judiciară
• teme abordate conţinute în indici principali:
- 341.231.14 drepturile internaţionale de apărare
- 343.131.5 dreptul de apărare în infracţiunile penale
- 34.05 comparaţie între dreptul intern şi internaţional
• localizarea subiectului : (498) România şi (100) alte state
• perioada în care sunt tratate aspectele: ”…/2000” de la începuturi până în
anul 2000
• 016 bibliografie
Pentru această lucrare clasificarea va fi următoarea:
341.231.14(100)”…/2000”
343.131.5(100)”…/2000”
34.05(498:100)”…/2000”
016:341.231.14(100)”…/2000”

3) Asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă : culegere
de acte normative
• baza conţinutului exprimată în indici principali:
- 349.3 drept social
- 331.56/.58 şomaj, prevenirea şomajului, încurajarea acceptării
locurilor de muncă
3. NICULESCU, Zenovia. Taxonomia clasei 6: ştiinţe aplicate. Bucureşti: A.B.B.P.R., 1996, p.
144
54
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

• delimitarea spaţiului de aplicare: (498) România
• forma de tratare: (094.4) culegere de legi
Clasificarea obţinută va avea următoarea structură:
349.3(498)(094.4):331.56/58
331.56/58:349.3(498)(094.4)
Având în vedere că dreptul studiază reglementările în diverse domenii de
activitate se cuvine să facem precizarea că atunci când există legislaţie într-un anumit
domeniu de activitate - indiferent sub ce formă este tratată aceasta – prima intrare a
clasificării se realizează la disciplina dreptului care îi asigură interpretarea în relaţie
cu domeniul reglementat şi apoi, în funcţie de amploarea subiectului, dar şi pentru
regăsirea la domeniu, se întoarce relaţia, deși semnul auxiliar care desemnează relația
„:” asigură, prin definiție, reversibilitatea acesteia.

4) Făinişi, Florin. Dreptul transporturilor : practică judiciară
• elemente principale de conţinut:
- 34 drept
- 347.79 drept maritim
- 656.1/.5 transport terestru
- 656.6 transport pe apă
• aria de aplicare: (100) internaţional
• forma sub care se găseşte informaţia: (094.9) jurisprudenţă
• 016 bibliografie
Clasificarea informaţiilor va arăta astfel:
34(100)(094.9):656.1/.6
656.1/.6:34(100)(094.9)
016:[34(100)(094.9):656.1/.6]
Clasificarea informaţiei de drept în relaţie cu domeniul la care face referire este
avantajoasă în special în cazul cărţilor, deoarece ea permite cititorului care va căuta
la domeniul respectiv să dobândească, parcurgând catalogul sistematic, atât o privire
de ansamblu asupra lucrărilor existente în acest domeniu, cât şi o orientare asupra
problemei de drept asupra căreia doreşte să se informeze.

5) Cazierul fiscal / [Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Guvernul
României]
• problematica tratată, regăsită în indici principali:
- 347.73 drept financiar
- 336.2 venituri publice
• spaţiul pe care se aplică: (498) România
• forma de structurare: (094.4) culegere de legislaţie (legi, hotărâri,
ordonanţe)
55
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

• 082.1 desemnează apartenența documentului la o colecție
Clasificarea zecimală a lucrării va fi următoarea:
347.73(498)(094.4)
082.1Legislaţie abc…z

6) Legislaţie medicală / [Parlamentul României, Ministerul Sănătăţii]
• subiectele documentului reflectate în indici principali:
- 34 drept
- 61 medicină
- 369.2 asigurări contra incapacităţii de muncă
• teritoriul de aplicare: (498) România
• forma sub care se găseşte documentul: (094) documente legislative (legi,
statut)
Conţinutul documentului se va clasifica astfel:
34(498)(094):61
61:34(498)(094)
369.2:34(498)(094)
Această clasificare subliniază faptul că indexarea documentelor constă în
„reprezentarea cât mai completă a subiectelor tratate prin noţiuni unitare”4 redate
prin indicii corespunzători ai clasificării adoptate.

7) Adunarea Constituantă : 11 iulie 1990-21 noiembrie 1991 / [Parlamentul
României]
• identificarea subiectului cu ajutorul indicilor principali:
- 342.4 Adunare legislativă
• specificarea alfabetică directă: Adunarea Constituantă
• oportunitatea indicelui auxiliar special: .071.1/.3 înfiinţare, dezvoltare,
drepturi, privilegii, Constituţie, Statut, reglementări - se foloseşte la 34.07 cu
specificarea că „se subdivide ca” 35.07
• teritoriul pe care se aplică norma: (498) România
• durata de desfăşurare a temei documentului: ”1990/1991” între anii 1990-
1991;
• forma de prezentare a documentului (094.5) lege
Compunerea indicilor de clasificare:
342.4.071.1/.3Adunarea Constituantă(498)”1990/1991”(094.5)
Am considerat necesar, în structurarea indicelui auxiliar comun de timp, să
redau numai anii deoarece acest document nu se poate suprapune cu un altul existent
în aceeași perioadă, cu aceeaşi temă, pentru a necesita şi precizarea subdivizării
timpului în luni şi zile.
4. ATANASIU, Pia. Op. cit., p. 71
56
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

De asemenea, renunţarea la indicii auxiliari speciali „nu se susţine decât prin
capacitatea medie a catalogului sistematic de a reda în totalitate faţetele constitutive
ale subiectului”5.

8) Parlamentul României : Senatul : Legislatura 1996-2000 / [Senatul
României]
• subiecte abordate raportate la indicii principali:
- 342.531 Senat
- 929 biografie
• specificare alfabetică: A/Z enumerarea nominală a senatorilor
• aria de desfăşurare: (498) România
• periodizare: ”1996/2000” mandatul între anii 1996-2000
Clasificarea obţinută:
342.531(498)”1996/2000”
929A/Z:342.531.1(498)”1996/2000”

9) Adopţie; Protecţia copilului : legislaţie
• identificarea indicilor principali:
- 347.633 adopţia
- 342.7 drepturi fundamentale
• precizarea caracteristicilor personale: -053.2 copii
• teritoriul de aplicare: (498) România
• forma actului: (094) documente legislative
Realizarea clasificării prin structurarea indicilor:
347.633(498)(094)
342.7-053.2(498)(094)

10) Cernea, Emil. Istoria statului şi dreptului românesc
• informaţia reflectată în indice principal:
- 340.12 teoria statului şi a dreptului
- 340.15 tipuri şi sisteme de drept din punct de vedere istoric
• spaţiul la care se raportează subiectul: (498) România
• timpul la care se raportează subiectul: ”…/1937”
Ordonarea indicelui de clasificare:
340.12:340.15(498)”…/1937”

Orice subiect poate fi indexat la niveluri de specificitate diferite. În general
indexarea documentelor va urmări o specificitate mai avansată decât cea a cererilor.
5. NICULESCU, Zenovia. Taxonomia clasei 6 ştiinţe aplicate. - Bucureşti : A.B.B.P.R., 1996,
p. 189
57
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Adâncimea în indexare, evaluată prin numărul de indici de clasificare atribuiţi
unui document, nu este de obicei limitată, ea rămânând la latitudinea indexatorului.
Totuşi, bibliotecarul clasificator nu trebuie să se lase „antrenat în plăcerea de a epuiza
toate posibilităţile de informare”6 deoarece o carte este un adevărat labirint în care
te poţi pierde, deşi informaţiile culese prin intermediul clasificării vor fi, poate,
valorificate. Mai mult, dacă acelaşi clasificator va reveni asupra documentului, după
o perioadă relativ mică, ar putea găsi alţi indici care i s-ar părea mai nimeriţi cu
ceea ce tratează documentul. În acest caz, nu trebuie să uităm unul dintre Canoanele
lui Ernest Cushing Richardson: „în caz de neînţelegere în privinţa clasificării
cărţilor, practica prevalează totdeauna teoriei” 7. Numai astfel vom reuşi să susţinem
convingerea acestuia conform căreia „o bibliotecă bine clasificată e poate lucrul cel
mai apropiat de un microcosmos”8.

BIBLIOGRAFIE
1. ANDRIAN, Alexandru C. Îndrumător practic pentru utilizarea CZU.
Bucureşti: INID, 1982.
2. ATANASIU, Pia. Metode şi tehnici de lucru pentru sisteme de informare
ştiinţifică. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1976.
3. BRITISHSTANDARD. Universal Decimal Classification. International
Medium Edition. Edition 2. Paris, 1993
4. CERNEA, Emil. Istoria statului şi dreptului românesc. Ed. a 2-a. Bucureşti:
Şansa, 1992.
5. CLASIFICAREA Zecimală Universală. Vol 1: [Fasc. VI]: Tabele auxiliare.
Ediţie medie internaţională. Bucureşti: Biblioteca Naţională a României, 1993.
6. CLASIFICAREA Zecimală Universală. Vol 1-2. Ed. medie internaţională, în
limba română. Bucureşti: Biblioteca Naţională a României, 1998.
7. CURCĂNEANU, Victoria. CZU revăzută şi adăugită: Instrucţiuni de
utilizare. Bucureşti: INID, 1979.
8. CZU: Clasificare Zecimală Universală. Ediţie prescurtată. Bucureşti:
Institutul Naţional de Informare şi Documentare, 1985.
9. DICŢIONAR juridic. Bucureşti: Albatros, 1985.
10. Niculescu, Zenovia. Limbaje de indexare cu structură ierarhică. București:
ABBPR, 1999.
11. Niculescu, Zenovia. Taxonomia clasei 6. București: ABBPR, 1996.

6. NICULESCU, Zenovia. Limbaje de indexare cu structură ierarhică. Bucureşti: ABBPR,
1999, p. 136
7. SAYERS, W.C Berwick. A Manual of Clasification. Ed a 3-a. London: Grafton, 1955, p. 10
8. Idem. Op. cit., p. 155
58
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Descrierea suporturilor
conform regulilor din RDA (III)
Înregistrarea dimensiunilor1
Catrina Căluian, bibliotecar
Biroul Catalogarea colecţiilor. Control de autoritate. Colecţii speciale
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel.: 0236/411037 (int. 138), e-mail: katycaluian@yahoo.com

Descrierea fizică a resursei include și înregistrarea dimensiunilor, element
bibliografic pe care îl regăsim și în noul cod internațional de catalogare RDA (Resource
Description and Access), subcapitolul 3.5 Dimensions, capitolul 3 Describing Carriers.
Articolul următor conține reguli pentru înregistrarea dimensiunilor suportului pe care
este stocat conținutul resursei. Materialul păstrează notația textului original din RDA.
3.5. Dimensiuni1
3.5.1. Instrucțiuni de bază la înregistrarea dimensiunilor
3.5.1.1. Scop
Dimensiunile sunt măsurile suportului sau suporturilor și/sau containerului
resursei. Dimensiunile includ măsuri de înălțime, lărgime, adâncime, lungime,
capacitate și diametru.
Pentru hărți etc. și imagini statice, dimensiunile pot fi:
• dimensiunile feței hărții (vezi 3.5.2 RDA) sau ale suprafeței imaginii (vezi
3.5.3 RDA) și/sau
• dimensiunile suportului
3.5.1.2. Surse de informare
Sursa principală de informare pentru înregistrarea dimensiunilor resursei este
resursa însăși sau orice alt material însoțitor sau container. Dacă se dorește, se pot
înregistra informații suplimentare din orice alte surse.
3.5.1.3. Înregistrarea dimensiunilor
Dacă nu există alte instrucțiuni, se înregistrează dimensiunile în centimetri,
rotunjindu-se la valoarea superioară, utilizând simbolul metric cm (adică, dacă
înălțimea măsoară 17,2 cm se înregistrează 18 cm).
Variantă
Se înregistrează dimensiunile în sistemul de măsură preferat de agenția
catalografică. Se utilizează simbolurile sau abrevierea termenilor pentru unitățile de
măsură, conform cu instrucțiunile din anexa B (B.5.1 RDA).
3.5.1.4. Dimensiunile suportului
Se înregistrează dimensiunile suportului conform instrucțiunilor de la 3.5.1.4.1
– 3.5.1.4.14 RDA.
3.5.1.4.1. Cartele

1. Articolul are la bază textul original din RDA tradus de Andrei Parapiru, bibliotecar la
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, Galați.
59
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Se înregistrează lungimea x lățimea cartelei.
Exemple:

28 x 10 cm (cartonașe pentru învățarea
limbilor străine, cărți de joc educative etc.)
9 x 19 cm (cartelă sau card cu orificiu, deschizătură,
în care se află un cip folosit pentru arhivare)

8 x 13 cm (microfișă,
microfilm etc.)
3.5.1.4.2. Cartușe
Termenul de cartuș de șters
reprezintă un mediu de stocare
detașabil format adesea dintr-o
singură rolă de bandă într-o incintă de plastic.
Cartușe audio. Pentru cartușe audio se înregistrează lungimea x înălțimea
de la fața cartușului în centimetri, urmate de lățimea benzii în milimetri. Lățimea
cartușului se înregistrează utilizând simbolul metric
milimetri. Lățimea benzii se separă prin virgulă de
dimensiunile cartușului.
Exemplu:
14 x 10 cm, 7 mm banda
Cartușe de computer. În cazul cartușelor de
computer se înregistrează lungimea laturii cartușului ce
trebuie introdusă în calculator.
Exemplu: 10 cm - dimensiunea unui cartuș cip de computer (cartuș ce conține
un circuit de calculator în miniatură pe o plăcuță de
siliciu semiconductor)

Film, bandă de film, cartuș cu bandă video. În
acest caz se înregistrează dimensiunea (adică lățimea)
filmului sau a benzii în milimetri, folosind simbolul

60
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

metric mm. La un film de 8 mm se menționează dacă dimensiunea este unică,
standard, super sau Maurer.
Exemple:
Super 8 mm (dimensiunea
filmului într-un cartuș de film)
35 mm (dimensiunea
filmului într-un cartuș cu diafilm)

13 mm (dimensiunea filmului într-un cartuș cu bandă video)
Cartuș microfilm. În cazul cartușelor microfilm
se înregistrează lățimea filmului în milimetri, utilizând
simbolul metric mm.
Exemplu:
35 mm (lățimea filmului
într-un cartuș microfilm)

3.5.1.4.3. Casete
Casete audio. În cazul casetelor audio (o cutie de plastic în care se află o
bandă magnetică răsucită pe 2 bobine, folosită
pentru înregistrarea de informație audio în format
analogic) se înregistrează lungimea x înălțimea de
la fața casetei în centimetri, urmate prin virgulă de
lățimea benzii magnetice exprimată în milimetri.
Exemplu: 10 x 7 cm, 4 mm banda

Casete pentru calculator. În cazul casetelor
de computer se înregistrează lungimea x înălțimea
de la fața casetei.
Exemplu: 10 x 7 cm

Film și casete video. În cazul filmului și
casetelor video se înregistrează lățimea filmului
sau a benzii video în milimetri, utilizând
simbolul metric mm. Pentru un film cu lățimea
de 8 mm se indică dacă dimensiunea este unică,
standard, super sau Maurer. Se poate face o notă
cu privire la lungimea filmului sau a benzii dacă
este considerată importantă pentru identificare
sau selectare (vezi 3.22.4.3 RDA).
Exemple: 16 mm (dimensiunea
filmului dintr-o casetă de film)
Standard 8 mm (dimensiunea benzii video dintr-o casetă video)

61
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Casete microfișe (casete care conțin microfișe
netăiate). În cazul casetelor microfișe se înregistrează
lungimea x înălțimea de la fața casetei.
Casete microfilm (casete care conțin un
microfilm). În acest caz se înrgistrează lățimea
filmului în milimetri, utilizând simbolul metric mm.
Exemplu: 16 mm (lățimea filmului într-o
casetă microfilm)

3.5.1.4.4. Discuri
Se înregistrează diametrul discului.
Exemple: 30 cm (diametrul unui disc audio analogic)
12 cm (diametrul unui disc audio digital)
21 cm (diametrul unui disc video)
12 cm (diametrul unui disc de computer, un disc care conține date
codificate digital, înregistrate magnetic sau optic)

3.5.1.4.5. Diafilme
Pentru diafilme se înregistrează lățimea filmului în
milimetri, utilizând simbolul metric mm.
Exemplu: 35 mm

3.5.1.4.6. Flipchart-uri
Se înregistrează înălțimea x lățimea flipchartului.
Exemplu: 23 x 18 cm

3.5.1.4.7. Microfișe
Se înregistrează înălțimea și lățimea fișei.
Exemplu: 11 x 15 cm

3.5.1.4.8. Folii transparente
Se înregistrează înălțimea x lățimea unei folii transparente, excluzând orice
cadru sau suport. Se poate face o notă cu privire la dimensiunea cadrului sau
suportului (vezi 3.22.4.3 RDA).
Exemplu: 26 x 22 cm

62
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

3.5.1.4.9. Bobine
Bobine cu bandă audio. Pentru bobinele cu bandă
audio se înregistrează diametrul bobinei în centimetri
urmat prin virgulă de lățimea benzii în milimetri.
Exemplu: 18 cm, 13 mm banda

Bobine cu bandă pentru calculator. În acest caz se
înregistrează diametrul bobinei în centimetri urmat prin
virgulă de lățimea benzii în milimetri.
Exemplu: 31 cm, 13 mm banda
Film și bobine cu bandă video. În acest caz se înregistrează diametrul bobinei în
centimetri urmat de virgulă și de lățimea filmului sau benzii în milimetri. Pentru un
film de 8 mm se indică dacă dimensiunea este unică, standard, super sau Maurer. Se
face o notă cu privire la lungimea filmului sau a benzii dacă se consideră important
pentru identificare sau selectare (vezi 3.22.4.3 RDA).
Exemplu: 18 cm, 25,4 mm (dimensiunile unei bobine cu bandă video)
Bobină cu microfilm. Se înregistrează diametrul bobinei în centimetri urmat de
virgulă și de lățimea filmului în milimetri.
Exemplu: 11 cm, 25,4 mm

3.5.1.4.10. Role
Film și role de microfilm. Pentru film și role de microfilm se înregistrează
lățimea filmului în milimetri. Pentru filmul de 8 mm se indică dacă dimensiunea este
unică, standard, super sau Maurer. Se face o notă cu privire la lungimea filmului dacă
se consideră important pentru identificare sau selectare (vezi 3.22.4.3 RDA).
Exemplu: 35 mm (dimensiunea unui film într-o rolă cu diafilm)
Super 8 mm (dimensiunea filmului într-o rolă cu diafilm)
105 mm (lățimea filmului într-o rolă de microfilm)

3.5.1.4.11. Foi
Se înregistrează înălțimea x lățimea foii excluzând orice cadru sau suport. Dacă
se consideră necesar, se dă o notă cu privire la dimensiunea din cadru sau support
(vezi 3.22.4.3 RDA).
Exemplu: 28 x 22 cm (dimensiunea unei foi cu text)
Dacă foaia e împăturită și destinată a fi citită pe pagini, se înregistrează doar
înălțimea foii împăturite. În alte cazuri de foi împăturite se poate înregistra înălțimea
x lățimea lor de întindere, urmate de înălțimea x lățimea lor împăturite.
Exemplu: 48 x 30 cm pliat la 24 x 15 cm (dimensiunea unei foi manuscris)
Pentru suluri se înregistrează înălțimea x lățimea sulului nerulat, urmate de
înălțimea x diametrul sulului rulat, specificate ca atare.
Exemplu: 27 x 471 cm rulat la 27 x 7 cm în diametru (dimensiunile unui sul de
manuscris)

63
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Excepții:
Pentru hărți etc., se aplică instrucțiunile date la 3.5.2 RDA.
Imagini statice. În cazul imaginilor statice se aplică instrucțiunile date la 3.5.3
RDA.

3.5.1.4.12. Diapozitive
Se înregistrează înălțimea x lățimea
diapozitivului.
Exemplu: 5 x 5 cm (dimensiunea unui diapozitiv
cu fotografii)
3 x 8 cm (dimensiunea unui diapozitiv
de microscop)

3.5.1.4.13. Forme tridimensionale
Pentru sfere (globuri) se înregistrează
diametrul specificându-l ca atare.
Exemplu: 12 cm în diametru
Alte forme tridimensionale. Pentru alte forme tridimensionale se înregistrează
dimensiunile formei înseși. Dacă este necesar se adaugă un cuvânt care indică ce
dimensiune este dată. Dacă sunt date mai multe dimensiuni, se înregistrează înălțimea
x lățimea x adâncimea.
Exemplu: 110 cm înălțime (dimensiunea unei sculpturi)
Omitere opțională
Dacă forma tridimensională se află într-un container, se omit dimensiunile
formei înseși și se înregistrează dimensiunile containerului (vezi 3.5.1.5 RDA).

3.5.1.4.14. Volume
Se înregistrează înălțimea volumului. Dacă volumul măsoară mai puțin de 10
cm se înregistrează înălțimea în milimetri.
Exemple: 22 cm
75 mm
Excepții
Dacă lățimea volumului este fie mai mică decât jumătatea înălțimii sau mai
mare decât înălțimea, se înregistrează înălțimea x lățimea.
Exemple: 20 x 8 cm
20 x 32 cm
Dacă diferența în înălțime și/sau lățime dintre legătură și blocul de text este
semnificativă și acea diferență este considerată importantă pentru identificare și
selectare, se înregistrează (în această ordine):
• înălțimea (sau înălțimea x lățimea) blocului de text
• înălțimea (sau înălțimea x lățimea) legăturii
Se semnalează care dimensiune este dată.

64
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Exemple: 22 cm legătura 24 cm
20 x 8 cm legătura 22 x 12 cm
Dacă volumul conține blocuri de text separate, de dimensiuni variabile, se
înregistrează, exclusiv, înălțimea (sau înălțimea x lățimea) legăturii. Dacă se consideră
necesar pentru identificare și selectare, se dă o notă cu privire la dimensiunile
blocurilor de text (vezi 3.22.4.3 RDA sau, după caz, 3.22.5.3 RDA).
Dacă volumul conține text tactil și este mai mic sau mai mare decât standardul
dimensiunii A3, se înregistrează înălțimea x lățimea.
Dacă legătura este recunoscută a fi una înlocuitoare sau una ce-a fost aplicată
după ce resursa a fost emisă, se realizează o notă care să indice acel fapt (vezi 3.21.1.3
RDA).

Webliografie
ISBD: International Standard Bibliographic Description: Consolidated
Edition. Disponibil la: http://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/isbd/isbd-
cons_20110321.pdf. Data consultării: 2015/08/04
Open Metadata Registry: Supporting Metadata Interoperability. Disponibil
la: http://metadataregistry.org/concept/show/id/3366.html. Data consultării:
2015/08/06
Resource Description & Access (RDA) Toolkit: 2013 Revision. Disponibil la:
http://www.rdatoolkit.org/. Data consultării: 2015/08/02

65
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Proiect educațional
Clubul „BIBLIOVACANȚA” - ediția I - 2014

Lucica Veliche, responsabil filială
Biblioteca Municipală pentru Copii
Str. Regiment 11 Siret, nr. 2A, Cod 800322
Tel.: 0 336 102037, e-mail: lucica.veliche@yahoo.com

Argument
Biblioteca, centru cultural educativ, deși nu cu un cadru instituțional ca al școlii
a invitat copiii, în perioada iulie-septembrie, să petreacă ore frumoase, în care să
descopere bucuria copilăriei. Copiii au avut posibilitatea să petreacă clipe frumoase
alături de alți colegi, să socializeze și să lege noi prietenii.
Înfiinţarea unui club de vacanţă la Filiala nr. 1 „Costache Negri”, pe perioada
vacanţei de vară, a fost ceva inedit, care a prins viaţă pentru copiii care locuiesc în
centrul municipiului Galaţi și care nu au posibilităţi financiare să-şi petreacă vacanţa
la munte, la mare sau la bunici.
Activitatea Filialei nr. 1 „Costache Negri” este organizată astfel încât să creeze
un mediu educaţional profesionist, impus de regulamentul său de funcţionare.
Copiii au avut posibilitatea să-şi organizeze vacanța într-un alt mod, gratuit
şi educativ, la Filiala nr. 1 „Costache Negri”, prin participarea la acţiunile din cadrul
clubului, care s-au derulat pe toată perioada vacanţei de vară (15 iulie – 10 septembrie
2014).
Clubul „BIBLIOVACANȚA” a cuprins următoarele activități:
- inițiere în limba franceză;
- atelier de astronomie;
- atelier de informatică;
- atelier de creație DecoArt;
- atelier de lectură pentru preșcolari;
- vizionări de filme și desene animate;

Scopul
Proiectul vine în întâmpinarea nevoii părinţilor de a crea condiţii favorabile
de dezvoltare educațională a copiilor în perioada vacanţei de vară, oferind un cadru
creativ şi antrenant pentru aceștia, o alternativă de petrecere a timpului liber în altă
manieră decât cea în faţa calculatorului sau a televizorului, familiarizarea copiilor cu
Filiala nr. 1 „Costache Negri”, cu documentele şi serviciile acesteia.
Dorim ca prin Clubul de vacanță să implicăm copiii în activități extrașcolare
chiar dacă aceștia au posibilităţi reduse financiar, educaţional, afectiv şi emoţional.
Dezvoltarea vocabularului copiilor, a interesului pentru lectură îl vom realiza

66
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

prin intermediul poveştilor, a cursului de inițiere în limba franceză, a atelierelor
creative. Dorim ca aceaste acțiuni să facă posibilă medierea între carte şi copil,
determinându-l pe acesta să o iubească, astfel încât să realizeze trecerea de la
limbajul oral la cel scris și să asigure condiţiile optime pentru desfăşurarea de
activităţi cultural-educative şi recreative, gratuite, în cadrul filialei.

Obiectivele proiectului:
• formarea capacității de exprimare și educarea auzului pentru perceperea
vorbirii curente prin curs de iniţiere în limba franceză;
• familiarizarea copiilor cu spațiul cosmic și univers;
• dezvoltarea creativității în confecționarea manuală a obiectelor;
• dezvoltarea vocabularului copiilor, a interesului pentru lectură prin
intermediul poveștilor și trecerea de la limbajul oral la cel scris;
• dobândirea de cunoștințe noi prin jocul în echipă și utilizarea
calculatorului.

Rezultate aşteptate
• dobândirea și dezvoltarea simţului artistic şi a spiritului de echipă;
• dobândirea abilităţilor de comunicare şi socializare prin relaţionarea cu
ceilalţi participanţi, de regulă copii;
• dobândirea abilităţilor practice prin însuşirea cursurilor;
• dobândirea de noi cunoştinţe practice, valorificând talentele copiilor.

Grupul ţintă
Grupul ţintă a fost format din elevi înscrişi la bibliotecă, maxim 10-12 copii/
activitate, cu vârste cuprinse între 3-14 ani, sub îndrumarea a doi bibliotecari.

Desfăşurătorul general al Clubului de vacanţă
Perioada 22 iunie - 04 iulie 2014
- stabilirea echipei care a coordonat clubul – echipa a fost formată din
personalul filialei și 5 (cinci) voluntari;
- popularizarea înfiinţării clubului (realizarea materialelor publicitare şi
distribuirea lor);
- stabilirea calendarului clubului, precum și a tematicii întâlnirilor;
- înscrierea propriu-zisă a participanţilor şi împărţirea acestora pe grupe şi
activităţi.

Perioada 15 iulie – 10 septembrie 2014
- desfăşurarea activităţilor clubului, monitorizarea şi evaluarea rezultatelor
acestora şi a feed-backului aferent, precum şi premierea tuturor participanţilor cu
diplome și cărți.

67
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Locul de desfăşurare a activităţilor
Activităţile clubului s-au desfăşurat în interiorul filialei, unde există mobilier
adecvat (mese, scaune) şi echipamente necesare (video-proiector, ecran proiecţie,
aparat foto, multifuncţională).

Resursele Clubului de vacanţă:
Resursele pentru desfăşurarea activităţilor clubului au fost grupate astfel:
 resurse umane: bibliotecari (minim 2-3 bibliotecari), copii, voluntari și alți
colaboratori;
 resurse materiale: materiale de papetărie şi mercerie, echipamente audio-
vizuale etc.

Resursele financiare
Bugetul privind înfiinţarea clubului de vacanţă şi desfăşurarea activităţilor sale
a cuprins următoarele părţi:
- organizatorică – cheltuielile legate de realizarea unui rollup, afişe, fluturaşi de
promovare;
- achiziţionarea materialelor necesare activităţilor clubului de vacanţă - s-au
cooptat sponsori şi parteneri care să contribuie şi să sprijine financiar înfiinţarea şi
derularea clubului;
- premierea participanţilor la activităţile clubului - realizarea de diplome, de
afişe pentru expoziţiile de final.

Evaluarea şi premierea participanţilor la Clubul de vacanţă
A avut loc o evaluare a întregului parcurs al activităţilor clubului, identificându-
se punctele tari, punctele slabe, ameninţările şi oportunităţile acestora, pentru a
se putea aplica şi dezvolta şi pe viitor o astfel de activitate în cadrul Filialei nr. 1
„Costache Negri”.
Copii au fost premiați simbolic cu diplome de participare, cărți și alte obiecte
obținute din sponsorizări.

Concluzii
Proiectul și-a propus și a reușit să răspundă unei nevoi crescânde a copiilor de
a participa la activități educative din timpul vacanței de vară. De asemenea, părinții
și-au exprimat dorința de a-și înscrie copiii la aceste activități ale Clubului de vacanță,
apreciind obiectivele acestui proiect.

68
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Festivalul Naţional al Cărții „Axis Libri”
ediţia a VII-a
impactul asupra comunității gălăţene

Liana Niculeț, bibliotecar
Compartimentul Marketing. Proiecte. Programe. Editare și promovare
Biblioteca Județeana „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel.: 0236411037, e-mail: liananic@yahoo.com

Cunoaşterea aşteptărilor gălăţenilor faţă de manifestările culturale, precum
şi modul în care ei percep acţiunile derulate de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”
Galați sunt condiţii de bază pentru îmbunătăţirea ediţiilor viitoare ale Festivalului
Național al Cărții „Axis Libri” ajuns la a VII-a ediţie. De aceea pentru a analiza
impactul în comunitate, Biblioteca a aplicat un sondaj sociologic, utilizând metoda
anchetei şi a folosit ca instrument de lucru - chestionarul.
Au fost chestionaţi 100 de participanţi la manifestările desfăşurate în cadrul
Festivalului şi au răspuns la 6 (șase) întrebări dintre care: una este cu răspuns la
alegere, o întrebare cu răspunsuri ierarhizate în ranguri şi patru dihotomice.
Dintre respondenţi: 33% au studii universitare; 25% au studii liceale; 15%
studii postuniversitare; 15% studii profesionale şi 12% au studii gimnaziale.
După vârsta subiecţilor, observăm interesul crescut al celor cu vârsta între 41-
60 ani pentru manifestări culturale şi achiziţii de carte, după cum indică procentul de
35%; 31% dintre subiecţi au vârsta între 26-40 ani; 22% au vârsta între 15-25 ani; 12%
au vârsta peste 60 ani.
Participarea unui număr de 234 de edituri la Târgul Naţional al Cărții “Axis
Libri” a permis vizitatorilor să achiziţioneze cărţi la preţuri de producător mult
mai accesibile decât cele din librării. Respondenţii au achiziţionat un număr
mare de cărţi încurajaţi de preţurile practicate la târg şi astfel 81% au considerat
că oferta de carte din cadrul târgului corespunde nevoilor lor; 19% au considerat
că oferta nu corespunde nevoilor lor, fiind interesați să achiziționeze publicații
tehnice (mecanică, inginerie navală) și documente multimedia (DVD cu filme
noi).
La întrebarea Cum apreciaţi rolul manifestărilor din cadrul Festivalului
Naţional al Cărţii „Axis Libri”? respondenţii au dat o notă pe o scară de la 1 la 5
(1 reprezintă nesatisfăcătoare, 5 reprezintă foarte bună), pentru a evalua gradul de
apreciere al subiecţilor faţă de manifestările culturale organizate de Biblioteca „V.A.
Urechia” în cadrul Festivalului. Notele obţinute sunt relevante pentru a concluziona că:
− Târgul Naţional de Carte, ediţia a VII-a, a fost foarte bine cotat în rândul
celor chestionaţi, după cum indică şi procentele următoare: 49% au dat nota 5; 45%
nota 4; 5% nota 3 şi doar 1% nota 2.

69
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

− Concursul „Scriitori de ieri, de azi şi de mâine”, a fost apreciată astfel
de respondenţi: 13% au dat nota 5; 40% nota 4; 29,50% nota 3 şi 17,50% nota
2.
− Campania „Să ne întoarcem la lectură. Citeşte şi tu!” a avut un bun impact
mediatic, astfel 25% dat nota 5; 45,50% nota 4 şi 29% nota 3.
− Lansările de carte au fost apreciate de public cu următoarele note: 50% au
dat nota 5; 38% nota 4 şi 12% nota 3 .
− Momentele literar artistice au fost apreciate de 57% cu nota 5; 33% cu
nota 4 şi 10% cu nota 3.
Dintre cei 100 respondenţi la chestionar, 75,83% sunt cititori ai Bibliotecii
„V.A. Urechia” şi 24,16 % nu sunt cititori ai instituţiei noastre. O parte dintre
vizitatorii care nu sunt înscrişi la Bibliotecă au acceptat să devină cititori şi s-au
înscris la punctul de înscriere pus la dispoziţia vizitatorilor Festivalului, pe aleea
pietonală.
La întrebarea cu răspuns liber, am dorit să aflăm sugestiile respondenților
pentru îmbunătățirea serviciilor oferite de Biblioteca „V.A. Urechia” Galați, pentru a
deveni utilă membrilor comunităţii, iar propunerile sunt următoarele:
− PC-uri funcționale în sala Multimedia și Internet;
− achiziţii de carte tehnică (mecanică, inginerie navală) și documente
multimedia (DVD-uri, filme noi);
− achiziția de abonamente la revistele Vogue, Elle;
− organizare de cursuri de limbi străine;
− cursuri pentru adulți în vederea pregătirii continue, ex: șah, pictură, etc.;
− mai multă amabilitate;
− o comunicare mai eficientă. În prezent această comunicare lasă de dorit;
− disponibilitate din partea personalului bibliotecii;
− achiziție de carte, în special bibliografie școlară;
− cât mai multe rafturi, mai mulți bibliotecari în săli care să ajute;
− o mai bună promovare, de asemenea mecanismul de acordare a permiselor
este destul de greoi.
Târgul Naţional al Cărţii „Axis Libri” încă de la prima sa ediţie, în anul 2009,
a devenit unul dintre cele mai vizitate târguri, fiind primul şi singurul târg de carte
organizat în Galaţi. La Târg au participat 234 de edituri, prezente cu o bogată ofertă
de carte, practicând reduceri semnificative care în ultima zi au fost şi de 50%. Cele
mai multe reduceri acordate de edituri au fost între 15-25%.
În cele şase zile de Târg, 27 mai – 1 iunie, au fost 42.000 de vizitatori. Au fost
amenajate 44 de căsuţe „adevărate minilibrării”, care au reprezentat un mediu propice
stabilirii unor comunicări între edituri – scriitori - vizitatori.
Vizitatorii Festivalului au apreciat iniţiativa culturală a Bibliotecii „V.A.
Urechia” Galați de a organiza un eveniment de o asemenea amploare, concluzia
generală a fost că Biblioteca a reuşit prin acest eveniment afirmarea Galaţiului la nivel
naţional în domeniul editorial.

70
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Chestionarul a urmărit mai multe aspecte: cunoaşterea vârstei şi nivelului de
pregătire a participanţilor la Festival, identificarea nevoilor culturale ale membrilor
comunităţii, cunoaşterea surselor de achiziţie ale cărţilor citite, aflarea domeniilor
de interes pentru studiu ale gălăţenilor, analizarea gradului de satisfacţie faţă de
preţurile practicate la Târg, obţinerea de propuneri pentru îmbunătăţirea serviciilor
Bibliotecii şi ediţiilor viitoare ale Festivalului Naţional de Carte „Axis Libri”. S-a
urmărit şi creşterea numărului de utilizatori ai Bibliotecii prin instalarea unui punct
de înscriere pentru cititori.
Chestionarul şi-a atins scopul propus, evaluând nevoile informaţionale ale
participanţilor la Festival, ne-a ajutat să apreciem nivelul cultural al comunităţii
gălăţene şi să facilităm accesul la cărţi, cu preţuri accesibile pentru toţi vizitatorii.
Concluzionând, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galați reuşeşte permanent
să vină în întâmpinarea nevoilor culturale ale gălăţenilor, atât prin propria producţie
editorială a Editurii „Axis Libri” cât şi prin manifestări de mare amploare dedicate
copiilor, adulţilor şi vârstnicilor. Biblioteca trebuie să se plieze pe dorinţele
utilizatorilor, care aşteaptă de la biblioteca publică implicare şi dăruire.
Pe baza opiniilor culese putem califica drept „bune” şi „foarte bune” acţiunile
organizatorice ale Bibliotecii noastre, sugestiile respondenţilor reprezentând un
punct de vedere de care vom ţine cont la ediţiile viitoare.

71
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Un far reaprins
Biblioteca din Alexandria

Violeta ionescu, jurnalist
Galaţi, Str. Constructorilor, nr. 16, Bl. G3, sc. 3, ap. 21, Cod 800352
Tel.: 0749423342, e-mail: violetaionescu1946@yahoo.com

Egiptul era odată, după Aristotel, „mama ştiinţelor” şi „leagănul disciplinelor
matematice”, dar și al filosofiei, literaturii, poeziei, artelor, construcțiilor megalitice
și metafizice, leagăn al creștinismului și casă a monahilor eremiți. Egipt - „o țară
a mormintelor”, s-a spus, unde viața se îngemăna cu moartea în mod cât se poate
de firesc. La marile ospețe, egiptenii așezau pe masă și un schelet în miniatură, ca
mesenii să nu întreacă măsura. Memento mori. La umbra înțeleptelor piramide, s-a
dezvoltat nestingherită o deșteptare a culturii care cuprindea universul.
Dar Alexandria nu era Egiptul. Era o colonie grecească la malul mediteranean
al acestei țări. Era cetatea lui Alexandru, fondată din ordinul lui, ridicată mai apoi de
urmașul său, Ptolemeu I Soter, în majoritate greacă, dar și cu foarte mulți evrei alături
de multe alte popoare mediteraneene.
Dintre toate acestea, se pare că grecii au fost cei mai fascinați de cunoştinţele
şi de înaltul grad de civilizaţie şi de cultură al egiptenilor, care nu se mulţumeau
cu teoria, ci își experimentau ideile în practică. Printre migratorii de dincolo de
insule, așa-zisele „popoare ale mării”, cum au fost numiți mai târziu, mulţi eleni au
venit aici să se şcolească: Tales din Milet, Empedocle, Pitagora, Platon, Aristotel,
Democrit...

Luxosul cartier Bruchion, unde se afla și faimoasa Bibliotecă, era ca o cetate
la țărmul mării. Avea străzi largi, mai largi ca la Roma sau Antiohia, străjuite de
cocotieri, cu parcuri, pieţe, grădini şi palate somptuoase, având balcoanele spre mare.
Cu Temple, Teatru și un Gimnaziu. Și, bineînțeles, cu mărețul Palat al Ptolemeilor,
reședința Cleopatrei, ale cărui ruine au ajuns acum în mare.
Biblioteca din Alexandria a fost fondată de Ptolemeu I Soter, după modelul
bibliotecii regilor Atalizi din Pergam, și a devenit în scurt timp, datorită fondurilor
uriașe care i se alocau, cel mai mare centru cultural-ştiinţific din antichitate. Era
adăpostită în două clădiri: Serapionul (templul lui Serapis) și Muzeionul (Templul
Muzelor).
În Serapion, se afla depozitul bibliotecii, unde s-au adunat în jur de 700.000
de lucrări. Numai catalogul, întocmit minuțios, pe secţiuni, conţinea 120 de suluri.
Tot ce a născocit mai de preț mintea omenească se păstra în acest loc, pe suport de
scoarţă de copac, ţesături, lemn sau piatră gravată, dar mai ales pe papirus (Byblos;
sub Ptolemei, exportul de papirus era interzis, motiv pentru care în Asia Mică se

72
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

inventează pergamentul; mult
mai târziu, în Franţa, până în
secolul al XV-lea, se scria pe
papirus). Aici se păstrau tratate
de geometrie, astronomie,
astrologie, mecanică cerească, de
urmărire a fenomenelor naturale,
descrieri de plante, animale,
anatomie, chimie, istorie,
geografie, piese de teatru, romane,
poeme, de autori ca: Herodot,
Aristotel, Platon, Imhotep,
Aristofan din Byzantion (257-
180 î.Hr.) şi elevul său Aristarh
din Samotrace (217-144 î. Hr.),
Homer, Apollonios din Rhodos,
Pitagora, Euclid, Nicomah,
Hiparh, Ptolemeu, Eratostene,
Heron – aşezate în săli uriaşe, de unde custozii le scoteau pentru a fi studiate, în alte
zeci de săli de lectură special amenajate.
Se spunea că această comoară ar valora mai mult decât toți cetăţenii
Alexandriei!…
Muzeionul a fost primul „institut de cercetări” şi „aşezământ ştiinţific
subvenţionat de stat” – în termeni moderni. Tot Ptolemeu I Soter l-a fondat, ca pe
o pepinieră a artelor, ştiinţelor şi literelor, loc de întâlnire al poeţilor, astronomilor,
filosofilor, medicilor (cei din Alexandria erau neîntrecuţi), muzicienilor. Cu toții
puteau locui aici şi luau masa în comun (până la o sută!). Locul în Muzeion era acordat
de Augustus ca pe o favoare, căci suveranul acorda sume mari pentru întreţinerea lor.
Roma nu a avut niciodată un „Muzeion” ca cel alexandrin, totuși când era transferată
în capitală o personalitate de la Academia alexandrină într-o funcţie de secretar
imperial, se considera că fusese „avansat”.
Aici, poezia a dobândit variate forme, de o subtilitate stilistică inedită (ne
amintim de „metrica alexandrină”), s-a dezvoltat proza, filosofia, istoria literară,
gramatica. Tot Ptolemeii au amenajat în Muzeion o grădină zoologică şi una botanică.
Sub bolţile Muzeionului exista un auditorium semicircular din marmură, cu
800 de locuri, cu coloane din Asia şi granit roşu de Siene (Assuan), unde aveau loc
nesfârşite dispute de idei, se nășteau filosofii, teorii şi opere de artă nemuritoare.
Cezar a consultat, la Alexandria, astonomi renumiţi, informându-se despre mişcarea
astrelor și rămânerea în urmă a calendarului și, la sugestia lor, a poruncit să se
reformeze calendarul roman (intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î. Hr.). Împăratul
Hadrian, interesat de filosofie şi ştiinţă, a venit la Alexandria, să dialogheze cu
înţelepţii de aici.

73
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Muzeionul era dotat cu laboratoare şi săli de disecţie, unde se învăţa medicină
pe animale. Se găseau aici sfere armilare (care imită mişcarea astrelor), astrolaburi
(instrumente pentru determinarea poziţiei astrelor), cadrane solare, unde cercetătorii
îşi verificau raţionamentele şi observaţiile, măsurând, cântărind, topind metalele,
amestecând substanţe… Alchimia, considerată o pseudoștiință, a prins rădăcini
puternice la Alexandria, îngemănată cu credința în zeul Thot (Hermes Trimegistos
la greci, Mercur la romani). Sub împăratul Diocletian, dispar „ca prin farmec” din
biblioteca alexandrină toate cărţile de alchimie, practicienii fiind acuzați că fabrică
aur în mod clandestin și se îmbogățesc peste măsură, sustrăgându-se de la dările
către stat.

Personalități ale bibliotecii alexandrine

Zenodot din Efes (330-260 î. Hr.), filosof grec, primul conducător al Bibliotecii
din Alexandria, profesorul lui Ptolemeu II şi al sorei şi soţiei lui Arsinoe II; a clasificat
poeţii lirici şi epici greci; a realizat primele ediţii Homer, Hesiod, Pindar, Anacreon; a
pus bazele criticii de text; a editat poemele homerice pe care le-a împărţit – primul – în
24 de cânturi, redând cât mai exact textele din compararea mai multor manuscrise; a
întocmit Glossai Homerikai (cuvinte homerice); a rămas, prin Aristarh din Samotrace
şi Aristofan din Bizantion, ambii gramatici.
Demetrios din Phaleron (344-280 î. Hr.) a fost intendentul Bibliotecii din
Alexandria. El primea sume foarte mari pentru a achiziţiona – atenție! - „toate cărţile
lumii”. Într-o zi, Ptolemeu I l-a întrebat câte cărţi are. „Mai bine de 200.000, o, rege!
Şi mă voi preocupa în continuare să le procur pe cele care lipsesc, până la 500.000.
Mi s-a raportat că și legile iudaice merită de asemenea să fie copiate, ca să figureze
în biblioteca ta”. „Cine te împiedică să le procuri?” „Ar trebui ca ele să fie traduse în
greacă, pentru că iudeii au un scris propriu şi vorbesc o limbă specifică”. Ptolemeu
a poruncit atunci să se trimită o scrisoare Marelui Rabin Eliezer pentru a i se cere
îngăduința să se realizeze acest proiect. Marele Rabin a fost un om înțelept, care și-a
dat seama de importanța acestei traduceri pentru răspândirea textului biblic în lume
și a procedat după cum îi dicta religia, dar și intuiția. El a oferit mai întâi un sacrificiu
la Templul lui Solomon din Ierusalim, apoi a ales 70 de bătrâni înţelepţi, a strâns
numeroase daruri pentru rege şi i le-a trimis. Aşa, s-a născut Septuaginta, când acești
70 de învăţaţi ai lumii antice au fost ţinuţi pe insula Pharos timp de 70 de zile, pentru
a traduce, pentru prima oară în limba greacă, Vechiul Testament.
După Strabon, Dimitrios din Phaleron este cel care a inițiat Museionul, după
modelul școlii lui Aristotel, cu un peripatos (pasarelă acoperită) și o sissytion (sală de
mese comune).
A scris, după mărturia lui Diogene Laertios, numeroase lucrări istorice,
politice, filosofice, precum și Aisopeia, o colecție de fabule esopice – toate pierdute.
Euclid (365-290 î. Hr.), grec, mtematician, a studiat la Atena, iar activitatea
şi-a desfăşurat-o la Alexandria, sub Ptolemeu I Lagos. A scris Elementele (manual de

74
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

învăţământ până în sec. XIX), Date şi Fenomenele, opera sa fiind comentată de marii
savanţi ai epocii.
Aristarh din Samos (310-230 î. Hr.), elev al lui Straton din Lampasus (350-
269 î. Hr.), dascălul lui Ptolemeu II, primul matematician şi astronom grec care
a susţinut că pământul se învârteşte atât în jurul soarelui cât şi în jurul propriei
axe! A fost contrazis însă de Ptolemeu Claudius care susţinea că Pământul este un
corp fix în mijlocul universului. Teoria lui Aristarh nu s-a putut impune decât în
anul 1543, prin Copernic, cu celebrul e pur si muove…; a stabilit că locul gândirii
este „între sprâncene”; a studiat mişcarea cauzată de interacţiunea forţelor naturale; a
scris: „Despre mărimi şi distanţe ale Soarelui şi Lunii” (măsurători cosmice!).
Calimah (315-240 î. Hr.), cel mai strălucit poet al lumii elenistice, născut la
Cyrene, în nordul Africii; s-a stabilit la Alexandria ca simplu profesor, dar a fost
remarcat de curtea suveranilor lagizi şi a beneficiat de favoruri până la moarte;
Ptolemeu I Soter i-a dat misiunea de a cataloga fondurile bibliotecii şi astfel el a alcătuit
masivul catalog Pinakes - Tabel bibliografic cu 120 de cărţi/ role (este considerat
fondatrul bibliografiei metodice, pentru că a pus bazele studiului ştiinţific al
istoriei literaturii), la care a adăugat tot atâtea comentarii. Deși nu a condus niciodată
biblioteca, el a dobândit un prestigiu imens la Alexandria. Este cel care a inaugurat
seria marilor erudiţi alexandrini. A scris 800 de role (cărţi), din care s-au păstrat doar
fragmente: Anthologia Palatina (60 epigrame), şase imnuri (cinci în hexametri) şi 13
iambi (lamboi ); Hecale (viaţa lui Tezeu), Ibis (poem în care îl satirizează pe elevul
şi rivalul său literar, Apollonios din Rhodos), Plokamos Berenikes (Cosiţa Berenicei,
poem mitologic redescoperit în 1929, l-a inspirat pe Catul), Aitia (Cauzele, lucrare
de mare faimă, culegere de legende în versuri care explică originea unor obiceiuri
şi sărbători, a numelor unor zei, eroi, monumente şi oraşe); a intrat în dispută cu
elevul său, Apollonios din Rhodos, deoarece el considera epopeea greoaie şi prefera
poezia de mici dimensiuni, cizelată cu migală. Catul, Horaţiu, Ovidiu şi Properţiu
s-au inspirat după Calimah.
Apollonios din Rhodos (295-215 î. Hr.), grec născut la Alexandria, poet şi
erudit, elevul lui Calimah, a preluat, după Zenodot, conducerea Bibliotecii. A fost
profesorul viitorului suveran Ptolemaios III; după disputa cu profesorul său, în anul
246 î. Hr. se stabileşte în insula Rhodos, unde înfiinţează o şcoală şi publică a doua
ediţie a lucrării sale Argonautika – 4 cărţi, 5.835 hexametri – cea mai întinsă creaţie
literară situată între Homer şi Nonos.
Archimede (287-212 î. Hr) – grec, matematician şi fizician, fiu al astronomului
curţii din Siracuza, Fidias, prieten al suveranului Hieron II şi al urmaşului acestuia,
Gelon; şi-a petrecut tinereţea la Alexandria, unde s-a împrietenit cu Eratostene
şi cu alţi vestiţi matematicieni (Conon din Samos şi Dositheos din Pelusion);
revenit în Siracuza s-a dedicat matematicii, mecanicii şi mai puţin astronomiei;
a inventat aparate şi mecanisme menite să incendieze navele duşmane (se crede
că primul incendiu care a mistuit accidental o parte din Biblioteca din Alexandra,
a fost provocat de Cezar de pe mare, cu ajutorul unor oglinzi care au focalizat

75
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

razele soarelui, după principiul lui Arhimede – fără a intenția de a incendia chiar
biblioteca, bineînțeles).
Eratostene din Cyrene (284-202 î. Hr.), grec, elev al lui Calimah, a studiat
apoi la Atena cu stoicul Zenon din Cition, cu peripateticianul Ariston din Kios
şi, la Academie, cu Arcesilaus din Pitane; chemat în 246 î. Hr. de Ptolemeu III la
Alexandria, devine succesorul lui Apollonios din Rhodos la conducerea bibliotecii
regale şi este numit profesorul lui Prolemeu IV; moare la 82 de ani, la Alexandria; este
cel mai enciclopedic spirit al lumii elenistice preocupat de matematică, astronomie,
geografie, istorie, filologie, gramatică, istorie literară; este considerat întemeietorul
geografiei ştiinţifice şi al cronologiei istorice ca domenii distincte; a scris Geographica
(3 cărţi), folosită de Strabon, Chronographion (9 cărţi), unde a fixat începutul epocii
istorice a lumii greceşti la anul primei olimpiade, 776 î. Hr.; a stabilit pentru prima
oară dimensiunile Pământului (24.700 mile) cu o eroare de numai 1%, detectată abia
în sec. al XVIII-lea.
Aristofan din Bizantion (257-180 î. Hr.), grec, filosof şi gramatic, stabilit
din tinereţe la Alexandria; în 195 î. Hr. îl înlocuieşte pe Eratostene la conducerea
bibliotecii, afirmându-se ca unul dintre cei mai mari învăţaţi elenişti; a dat valoroase
ediţii critice, asigurând astfel supravieţuirea manuscriselor lui Homer, Hesiod, Pindar,
Euripide, Aristofan; a scris Lexeis sau Glossai, culegere de expresii arhaice rare,
proverbe – întemeietorul lexicografiei ştiinţifice; a întemeiat o şcoală de gramatică
proprie, avându-l ca elev pe Aristarh din Samotrace.
Apropo de plagiatorii de astăzi și din toate timpurile:
Vitruviu povesteşte o întâmplare de pe când regele Ptolemeu a organizat un
concurs literar în cinstea lui Apollo, cu premii, ca pentru atleţi. A ales şase judecători
din cetate. Lipsea însă al şaptelea. A întrebat pe cei din serviciul bibliotecii care ar fi
mai destoinic şi i l-au prezentat pe unul, Aristofan, care ar putea fi priceput în această
treabă fiindcă citise, una după alta, toate cărţile din bibliotecă. Spre surprinderea
tuturor, Aristofan a propus să fie premiat unul dintre poeţi care plăcuse mai puţin
publicului, pentru că: „Numai acela este poet, ceilalţi au recitat versurile altora. Ca
atare, se cade ca judecătorii să aprecieze opere literare, nu furturi”. A scos din rafturi
cărţile şi le-a confruntat cu manuscrisele, dovedind astfel plagiatul. Regele a cerut să
li se facă plagiatorilor un proces de hoţie, i-a condamnat şi i-a izgonit din cetate – în
timp ce pe Aristofan l-a încununat cu lauri şi l-a aşezat în fruntea bibliotecii.
Aristarh din Samotrace (217-144 î. Hr.), grec, filolog şi gramatic, discipol
al lui Aristofan din Bizantion, căruia îi succede la conducerea bibliotecii. Educator
la curtea lui Ptolemeu VI şi profesor al lui Ptolemeu VII; părăseşte Alexandria la
începutul domniei lui Ptolemeu VIII (145 î. Hr.), refugiindu-se în Cipru, unde va
muri; a scris 800 de lucrări din care ne-au rămas şase fragmente; a întemeiat o şcoală
de gramatică, avându-i elevi pe Aristonicos, Ammonios, Dionysios Thrax, Apolodor
din Atena, a scris de asemenea lucrări critice la opere celebre ale lui: Homer, Hesiod,
Arhiloh, Alceu, Anacreon, Pindar, Eschil, Sofocle, Euripide, practicând o critică
prudentă.

76
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Apollonios din Perga Siriei (262-190 î. Hr.) – grec, filosof eclectic (a comentat
Timaios, de Platon), matematician, astrolog. A studiat la Alexandria, ca discipol al lui
Euclid; ţinea prelegeri în Muzeion la Alexandria şi Pergam (unde s-a împrietenit cu
matematicianul Eudemos); a scris Konika – opt cărţi fundamentale pentru geometrie
(secţiuni conice, elipsa, parabola, hiperbola) dedicate lui Eudemos şi regelui Attalus
(păstrată în versiune arabă din sec. IX şi folosită de Newton şi Kepler pentru deducerea
orbitelor planetare); l-a inspirat pe Ptolemeu Claudiu în mişcarea planetelor, teoria
epiciclilor etc.; a calculat valoarea lui „pi” mai bine decât Arhimede, cu care anticii îl
comparau şi cu care a fost contemporan până la moartea acestuia, în anul 212 î. Hr.
Sosigene din Alexandria (sec. I î. Hr.), astronom şi matematician grec. Chemat
la Roma, de Cezar, a înlocuit, în anul 46 î. Hr., vechiul calendar roman de 355 zile cu
cel iulian, de 365 zile, cu un an bisect la fiecare patru ani (rămas neschimbat până la
papa Grigore XIII, în 1582). Astfel, a fost nevoie de „ultimul an al confuziei” – anul
709 ab Urbe condita / 45 î. Hr., care a avut… 445 de zile!
Ptolemeu Claudiu (83-161 d. Hr.), grec, astronom, matematician, geograf,
şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii la Alexandria; a scris Megale syntaxis (Marea
compunere – numită de arabi Almagest – a reprezentat în evul mediu principalul
manual de astronomie; a susţinut că pământul, imobil, este centrul universului,
contrazicându-l pe Aristarh din Samos; lucrarea sa Tetrabiblos tratează influenţa
planetelor şi constelaţiilor asupradestinului uman şi a fost baza astrologiei evului
mediu.; Optika şi Harmonika – tratate asupra domeniului opticii şi al teoriei muzicale
antice; Îndreptar geografic stabileşte latitudinea şi longitudinea a 8000 de puncte
geografice grupate pe continente pe o hartă a lumii (un veritabil precursor al lui
Mercator) care se întindea de la insulele Canare până în China, în proiecţie conică
(progres faţă de proiecţia cilindrică a lui Marinos din Tyr).
Heron din Alexandria (între 200-300 d. Hr.; după alţi istorici sec. I î. Hr. – sec.
I d. Hr.), grec, matematician, inginer şi topograf, poreclit Mechanikos (Mecanicul), a
prelucrat şi sintetizat lucrările unor precursori celebri (Ctesibios, Arhimede, Filon din
Bizantion); a scris o serie de manuale pe înţelesul celor interesaţi: Metrica, Definiţiile,
Mechanica, Dioptra (măsurarea distanţelor), Katoptica (tehnica realizării oglinzilor
plane şi curbe), Beloptica (principiile de construcţie a catapultelor) Geometrica,
Stereometrika, Despre construcţia automatelor, Pneumatica (despre construcţiile
miniaturale – păpuşi articulate, mecanice, mici „roboţi”! – care au apărut în Germania
abia în sec. al XV-lea).
Theon din Alexandria (sec. I î. Hr.- sec.I d. Hr.), grec, gramatic, fiul lui
Artemidor din Tars, elev al lui Didymos, predecesor al lui Apion la conducerea şcolii
de gramatică din Alexandria; sub Augustus a redactat comentarii erudite la opera
unor scriitori clasici şi ai epocii elenistice: Homer, Pindar, Sofocle, Teocrit, Calimah
ş.a., folosite până în antichitatea târzie şi până la noi, în fragmente; a alcătuit un
Lexicon alfabetic al comediei greceşti.
Apion Mochthos din Alexandria (sec. I d. Hr.), grec, gramatic şi lexicograf
educat în casa lui Didymos din Alexandria, devine conducătorul şcolii de gramatică

77
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

după moartea lui Theon; sub Tiberiu şi Claudiu călătoreşte în Grecia şi Italia; a scris
Aegyptica şi Lexicon de cuvinte întâlnite la Homer (Glossai Homerixai) – ambele,
compilaţii; a fost atacat de Josephus Flavius în Kata Apionos (Împotriva lui Apion)
pentru atitudinea sa ostilă faţă de comunitatea iudaică din Alexandria.
Pappos din Alexandria (sec. III d. Hr.), grec, mare matematician, ultimul
reprezentant al matematicienilor în antichitate; a continuat opera lui Apolonios
din Perga a scris comentarii la Euclid, Apolonios din Perga, Heron dn Alexandria,
Proclos şi Simplicos; opera li majoră este Synagoge (Culegere/ Colecţii matematice),
în opt cărţi, din care şapte s-au păstrat – un repertoriu al demonstraţiilor nor celebri
matematicieni greci din sec. IV î. Hr.-3 d. Hr., în: geometrie, mecanică, aastronomie,
cu comentarii personale şi preţioase completări; în cartea a opta se află „Problema
lui Pappos”, reluată în sec. al XVII-lea de Descartes; comentarii la: Almagestul lui
Claudius Ptolemeu și la Elementele lui Euclid.
Diofantes din Alexandria, matematician grec (sec. III d. Hr.; în sec. al XVII-
lea, l-a inspirat pe matematicianul francez P. Fermat în elaborarea teoriei numerelor).
A scris „Arithmetica” în 13 cărţi, o culegere de 189 de probleme în ordine crescută a
dificultăţii, „Cifrele poligonale” etc.
Philon din Alexandria/ Philon evreul (25 î. Hr. - 45 d. Hr.), filozof iudeu,
fruntaş al comunităţii iudee din oraşul natal, principal reprezentant al filozofiei
iudeo-alexandrine; conduce o solie la Roma, în 40 d. Hr., pentru a protesta în faţa lui
Caligula împotriva abuzurilor prefectului Egiptului, Flaccus. „Originea răului trebuie
căutată în trup, carcera sufletului. Omul decăzut nu se poate elibera decât în sine.” (cu
trei secole înainte, și Platon vorbea despre prăbuşirea sufletului din lumea sa eterică,
jos, în trup).
Titus Flavius Clemens (Clement al Alexandriei, 150-215 d. Hr.), filozof grec,
originar din Atena, s-a convertit la creştinism după terminarea studiilor filozofice;
stabilit la Alexandria, ca discipol al lui Pantainos. Reprezentant de seamă a școlii
filozofice creştină a lui Dascales (Didascalia) – el este primul care încearcă o punte
între platonism, aristotelism, stoicism şi exegeza creştină.
Amonios Saccas ținea la Alexandria o școală neoplatonică, unde s-au format
fiolosofi remarcabili, printre care Plotinus (204-270 d. hr.), grec născut în Egipt, la
Lykopolis. L-a însoţit pe împăratul roman Gordian al III-lea în campania împotriva
sasanizilor, apoi s-a stabilit la Roma, unde a deschis o şcoală filozofică proprie,
cucerindu-l pe împăratul Gallienus cu ideile sale; a întemeiat neoplatonicismul,
curent filosofic care împletește cunoşterea intelectuală cu extazul mistic. Printre
discipolii lui se numără și Porphyrius din Tyr (232-305 d. Hr.).

*

Biblioteca din Alexandria avea o „armată” de scribi, care se îndeletniceau cu
scrierea, descifrarea şi copierea a trei feluri de scrieri: hieratică (sacră; din gr. Hieratika
= sacerdotal, sacru; s-a păstrat numai în textele religioase, în epoca romană fiind o

78
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

scriere moartă), hieroglifică (laică), şi demotică (populară, scurtată, generalizată de
pe la anul 700 î. Hr.). Ţineau registre cu observaţii astronomice privind mişcarea
planetelor, orbita lor (distanţa de la Pământ la Lună era stabilită la 3000 de stadii (1
stadiu grecesc = 185 m; 13 stadii = 600 picioare) legătura dintre fiecare planetă şi
naşterea, pe pământ, a vietăţilor, influenţa astrelor, în bine sau în rău, asupra destinului
oamenilor şi a omenirii, în general, observaţiile astrologilor privind belşugul, seceta,
molimele, cutremurele, revărsările de ape, ivirea cometelor etc.)

Distrugerea Bibliotecii din Alexandria

În anul 47 î. Hr., Cezar a venit la Alexandria şi a ocupat palatul Ptolemeilor
din Bruchion. A intenţionat să o împace pe Cleopatra cu fratele ei, regele Dionisos
şi i-a proclamat pe amândoi regi ai Egiptului. Răscoala provocată de acest frate
împotriva deciziei lui Cezar a pus însă în pericol viaţa suveranului Romei. Palatul
a fost atacat dinspre port. Pentru ca vasele să nu fie capturate, Cezar a poruncit să
fie incendiate. Focul s-a propagat cu repeziciune şi asupra cartierului şi o parte
a bibliotecii a căzut pradă flăcărilor. Cezar a fost salvat cu ajutorul sirienilor.
Alte surse spun că incendiul a fost provocat accidental dinspre mare, cu ajutorul
oglinzilor lui Arhimede.
Ce a mai rămas din bibliotecă a fost distrus în 391 d. Hr., pe vremea împăratului
Flavius Theodosius (379-395 d. Hr.), care a emis un edict de interzicere a religiei
greco-romane. Sau mai târziu, în secolul al V-lea, când a fost jefuită de călugării
creștini fanatici, sub patriarhul Teofil, cărţile fiind considerate „produse diavoleşti
ale păgânilor”.
Pe același leit-motiv a venit finalul, în anul 642 d. Hr., când arabii au cucerit
Alexandria. Trupele conduse de Amru (locotenentul califului Omar) au distrus
rămăşiţele acestei vaste biblioteci, potrivit raţionamentului (devenit celebru): „dacă
aceste cărţi contravin Coranului, ele trebuie distruse; dacă sunt în spiritul Coranului,
sunt inutile”. Se spune că timp de şase luni, sulurile bibliotecii, cca. 700.000, care
conţineau gândirea celor mai mari savanţi a vremii antice, au încălzit apa în termele
din Alexandria.
Noroc că… Egiptul, fiind o „țară a mormintelor”, și-a păstrat cultura nu numai
în bibliotecile mari. Fiecare mormânt conţinea o bibliotecă proprie, cu texte magice,
şi religioase, opere literare, tratate ştiinţifice – comandate de preoţi sau de persoane
particulare şi transcrise de scribi pentru clienţii lor.
Nu putem subestima aportul neprețuit al oamenilor de cultură arabi, care
și-au dat seama de valoarea cărților din această inestimabilă bibliotecă și de
beneficiile pe care le pot obține prin păstrarea, nu prin distrugerea lor. Așa că multe
au luat drumul Constantinopolului, altele au fost duse în biblioteci din Asia Mică,
rămânând să fie cercetate de savanți arabi care au știut să le prețuiască. Dovada
este că, în secolul al X-lea, occidentul făcea cunoștință cu filosofia greacă prin
lucrările și traducerile arabe. Conform declarațiilor unor occidentali obiectivi, în

79
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Evul Mediu arabii au fost „profesorii Europei” timp de șase secole. Abu Ali Sina –
Avicena este, după cum se știe, cel mai mare savant al lumii mulsulmane, cunoscut
ca discipol al lui Aristotel.

Noua Bibliotecă din Alexandria

În 1995, la Alexandria,
în Egipt, tot oameni de stat
și de cultură arabi făceau
pregătiri pentru aprinderea
unui nou „far” al culturii
universale, o nouă bibliotecă,
construită chiar pe locul
fostului Muzeion. S-au cerut
aprobări de la UNESCO,
s-a apelat la Asociația
Internațională a Arhitecților
și, prin concurs, a fost aprobat
un proiect al unei firme de
arhitectură din Norvegia. Așa
au început lucrările de construcție la noul centru cultural din zona sitului bibliotecii
antice. Uriașul complex cultural, inaugurat oficial pe 16 octombrie 2002, este menit
să comemoreze dispăruta Bibliotecă din Alexandria și să reaprindă flacăra primului
centru al culturii mondiale.
Pe pagina de arhitectură a publicației online „Igloo” găsim următoarea
prezentare: „Clădirea ultramodernă, concepută de norvegienii de la Snøhetta, se află
lângă campusul Facultăţii de Artă a Universităţii din Alexandria şi „priveşte” către
Marea Mediterană pe latura nordică. Este aşezată aproape pe acelaşi sit cu vechea
clădire, în cartierul denumit atunci „Brochaeum”, astăzi Cartierul Regal.”
Directorul actual al bibliotecii, Ismail Serageldin, declara la inaugurare: „Este
impresionant că, printre atâtea războaie şi conflicte, acum, când se vorbeşte de
«prăbuşirea civilizaţiilor», la doar câţiva metri de locul unde se afla vechea bibliotecă,
se ridică o nouă şi frumoasă instituţie dedicată cunoaşterii universale, înţelegerii şi
toleranţei.”.
Noua Bibliotecă din Alexandria (Bibliotheca Alexandrina) a fost ridicată
cu sprijin UNESCO și cu fonduri generoase venite din lumea arabă și din partea
unor instituții importante. Ea este mai mult decât o simplă bibliotecă ce conține,
de data aceasta, milioane de cărți. Este ultramodernă, dotată cu o arhivă conectată
la Internet, prin care stabilește legături cu toată planeta..
Cuprinde nu mai puțin de șase biblioteci specializate pe domenii: artă și
materiale multimedia și audiovizuale; copii; tineret; formate micro; cărți rare și de
colecție.

80
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

În incinta ei se află un
muzeu de antichități, unul al
manuscriselor și unul de istoria
științei.
De asemenea, în spiritul
continuării tradiției de cercetare
a astronomilor și a oamenilor
de știință alexandrini, există
și un Planetariu ultramodern,
un exploratoriu și o culturama
- panoramă culturală expusă
pe nouă ecrane, care prezintă
moștenirea culturală a Egiptului din peste 5.000 de ani de istorie (expunere care a
câștigat mai multe premii).
Biblioteca mai conține: un sistem VISTA (The Virtual Immersive Science and
Technology Applications System), de vizualizare a cercetării în timp real; 7 centre
de cercetare academică; 9 expoziții permanente; 4 galerii de artă; un centru de
conferințe; un forum de dialog.
În incinta ei sunt găzduite mai multe instituții: Biblioteca Academiei
Alexandrine; Societatea Arabă pentru Etica Științei și Tehnologiei; Fundația  Anna
Lindh pentru dialog intercultural; Institutul de Studii pentru Pace al Mișcării Suzanne
Mubarak; Proiectul de Cercetare Medicală; Centrul Jean-Rene Dupuy  pentru Lege
și Dezvoltare; Biroul Regional Arab al Academiei de Științe pentru Dezvoltare
Mondială; Biroul Regional al Federației Internaționale a Asociațiilor Bibliotecilor;
Secretariatul Comisiilor Naționale Arabe ale UNESCO; Rețeaua Orientului Mijlociu
și Nord-Africană pentru Economia Protecției Mediului.
Să sperăm că acest forum al culturii universale își va atinge ținta și că va face
față provocărilor timpului și veacului actual. Și că și după noi, generațiile care vin vor
păstra aprins în continuare „focul sacru” al Bibliotecii din Alexandria, ca simbol al
vieții mereu biruitoare.

81
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Programul BVAU Star Voluntar – program
pilot de promovare a conceptului de
Bibliotecă V
Letiția Buruiană, coordonator program
Biblioteca „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel. 0236/411037 (int. 120); e-mail: letitia_buruiană@yahoo.fr

I. Activitatea de voluntariat în Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” -
antecedente și premise ale implementării unui program pilot de voluntariat

Intrat în practica educației non-formale a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”
încă din pragul noului mileniu, voluntariatul s-a dezvoltat treptat, căpătând în ultimii
ani noi valențe. Intensificându-se afluxul solicitanților de voluntariat în ultimii
4-5 ani și odată cu apariția noii legi a voluntariatului, din 2014, precum și prin
participarea la implementarea proiectului „Raftul cu inițiativă”, în perioada iulie 2014
- iulie 2015, se poate afirma că activitatea de voluntariat tinde spre profesionalizare,
creând premisele unui nou serviciu de bibliotecă. Totodată, voluntariatul a potențat
rolul de centru educațional și social al bibliotecii în cadrul comunității. De la an la
an statisticile au înregistrat creșteri. Astfel, în anul 2014, activitatea de voluntariat a
înregistrat următorul bilanț:
• S-au întocmit 121 dosare pentru voluntari, cărora li s-au încheiat contracte, li
s-au întocmit fișe de post, fișe de pontaj. 105 dintre aceștia au beneficiat de instructaj
privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și în domeniul situațiilor de
urgență, fapt consemnat în procesele verbale semnate la momentul instruirii. Nr.
dosare incomplete – 6 (fără contracte încheiate);
• Nr. voluntari care au efectuat stagiul de minim 35 ore prevăzut în contract și
li s-a eliberat adeverință de voluntariat: 78;
• Nr. voluntari implicați în proiectul „Întocmirea unei bibliografii istorice și
geografice a Județului Galați”, în cadrul protocolului nr. 2490/26.06.2014, încheiat
cu Colegiul Național Vasile Alecsandri. Activitățile s-au desfășurat sub coordonarea
șefilor de serviciu de la Sala de lectură și Referințe – 10;
• Nr. voluntari recrutați pentru proiectul Raftul cu inițiativă: 10;
• Nr. voluntari ocazionali (fără contracte, pentru campania Bibliotecar pentru
o zi): 24.
Tipurile de activități desfășurate au fost: ordonarea publicațiilor la raft,
ghidarea cititorilor în spațiile bibliotecii, schimbarea fișelor de termen pentru
cărțile disponibile la împrumut, participarea la activitățile culturale organizate de
către bibliotecă (Cafeneaua Culturală BVAU, Clubul Curioșilor, Biblioteca Estivală,
Festivalul Național al Cărții „Axis Libri” etc): asistență, participare în organizarea
unor activități, împărțire de fluturași etc., colaborare la Revista „Axis Libri”, nr. 24
septembrie 2014 (redactare interviu), operațiuni de pregătire a corespondenței către
82
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

utilizatorii restanțieri, verificarea DVD-urilor disponibile la împrumut la domiciliu,
selectarea și cumularea referințelor bibliografice, întocmire liste bibliografii, întocmire
borderouri donații, completare fișe Precom, verificare stocuri donații în baza de date,
legare colete.
64% dintre cei care s-au înscris au reușit să încheie stagiul de voluntariat
conform contractului și fișelor de post (minim 35 ore), obținând calificativul „foarte
bine” pe baza fișei de pontaj gestionată în cadrul secției unde și-a desfășurat voluntarul
activitatea. Doi voluntari au renunțat din motive personale, iar ceilalți nu au reușit să
încheie stagiul din motive necunoscute.
S-a constatat că cea mai mare parte a voluntarilor, fiind elevi, a preferat perioada
vacanței de vară. Numărul solicitanților, foarte mare într-o perioadă scurtă, a ridicat
însă probleme în ceea ce privește instruirea și îndrumarea lor, cât și repartizarea la
locurile de prestare a muncii, fapt reflectat și în unele răspunsuri la chestionarele
aplicate voluntarilor.
În urma aplicării chestionarului asupra unui nr. de 33 de voluntari, a căror
eșantionare a fost aleatorie (76% aveau vechime în activități de voluntariat sub 6 luni,
21% - 1 an, și 3% - 3 ani) s-au constatat următoarele:
- majoritatea răspunsurilor referitoare la organizarea activității de voluntariat
în bibliotecă a fost apreciativă. De reținut este faptul că 30% s-au considerat „câteodată
implicați” în deciziile care le afectează munca, ceea ce presupune pentru viitor o
mai bună colaborare între voluntari și îndrumătorii lor. De asemenea, 24 % dintre
voluntari s-au considerat „moderat acceptați” de către organizație, ceea ce presupune
o analiză a cauzelor și găsirea soluțiilor de integrare mai bună;
- în ceea ce privește acceptarea voluntarilor de către beneficiarii instituției, 79%
s-au simțit „bine acceptați”, iar 21 % au declarat ”variabil, în funcție de beneficiari”,
niciunul nesimțindu-se „neacceptat”, ceea ce indică o percepție majoritar pozitivă a
beneficiarilor asupra activității de voluntariat în bibliotecă
La întrebările deschise foarte mulți dintre cei chestionați au dat răspunsuri
detaliate;
- au fost apreciate: profesionalismul bibliotecarilor, legătura strânsă între
voluntari și biliotecarii îndrumători, unitatea personalului, dar și faptul că au găsit
mereu cărțile de care aveau nevoie;
- nu au fost apreciate: atitudinea unor angajați (indiferență, severitate),
instructajul inițial prea lung, sistemul complicat de căutare a cărților, limita de 4 cărți
pentru împrumut la domiciliu, toaletele, ușile, televizorul deschis la canale de muzică
de tip comercial.
Printre propunerile voluntarilor de îmbunătățire a activității lor menționăm:
• organizare de activități culturale în grup de tip ONG
• să li se permită mai multă implicare în activitățile bibliotecii, printre care și
operarea de tranzacții în baza de date
• organizarea muncii în echipe, cu uniforme
• participare la diferite cursuri

83
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

• alte tipuri de activități față de cele menționate în fișele de post: de tip
interactiv, lecturi pentru cei mici pentru atragerea lor la bibliotecă, promovare în
școli, licee, mass-media, campanii de informare, curățenie, udat flori, hrănit animale
etc.
• ca recompensă, să primească o recomandate pentru un viitor loc de muncă
și câte o carte.
Anul 2014 a reprezentat, totdată și o oportunitate de creștere a performaței
instituționale de a primi voluntari și de a lucra, în mod aplicat și profesionist cu ei, în
interesul utilizatorilor bibliotecii, în mod special al celor cu nevoi speciale. Această
oportunitate a fost reprezentată de selectarea proiectului BVAU Star Voluntar
al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” de a fi inclus, alături de programele altor 15
biblioteci publice, ca program pilot în cadrul proiectului național „Raftul cu inițiativă
– Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, implementat de Pro Vobis –
Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, în parteneriat cu ANBPR. Proiectul
a fost finanțat prin Fondul ONG în România, Granturile SEE 2009-2014.

II. Programul BVAU Star Voluntar – obiective și realizări

Programul pilot de voluntariat „BVAU Star Voluntar” a reprezintat o
modalitate nouă prin care Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și-a extins oferta
de lectură, informare și petrecere a timpului liber, cu sprijinul voluntarilor,
prin contact și comunicare directa, promovând servicii de informare, lectură și
împrumut colectiv de carte către acele categorii de public al caror acces este mai
puțin facil din diverse cauze (timp, spațiu, lipsa de însotitori si de indrumare):
copii din centre de zi, copii cu autism, bătrâni aflați în îngijirea unor instituții de
stat etc. Totodată, biblioteca promovează voluntariatul, prin mijloace specifice,
ca serviciu și resursă umană în folosul comunității, și realizează o rețea cu
organizațiile partenere care au interese conexe și grupuri țintă comune. Echipa
de coordonatori a programului a fost următoarea: Letiţia Buruiană, Celozena
Diaconu și Simona Haidu.

Obiectivele programului au fost următoarele:
• creşterea numărului de utilizatori din rândul persoanelor defavorizate
prin programe de vizite, campanii de promovare a lecturii, ateliere și teatru-
forum, precum și împrumut de documente în cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia”
şi în exterior, micorexpoziții de carte tematică, cu sprijinul Fundaţiei „Cartea
Călătoare”, al Centrului de zi „La Vale” - Fundația „Cuvânt Întrupat”, APCA -
Asociația de sprijin pentru părinți și copiii cu autism, Centrul de zi „Alzheimer”
- DGASPC
• realizarea unui Serviciu de informare pentru orientarea în carieră şi de
formare/dezvoltare personală pentru tineri între 18 și 35 de ani, cu sprijinul Centrului
Regional de Formare Profesională

84
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

• crearea și gestionarea unui Punct de informare pentru voluntariat, intitulat
„Raftul cu inițiativă” în cadrul Secției de Împrumut la Domiciliu pentru Adulți a Bibliotecii
„V.A. Urechia” și a unei rubrici cu informații și adresabilitate similare pe site-ul BVAU

Beneficiarii direcți ai programului au fost:
• 22 copii de la centrul de zi „La Vale” au beneficiat lunar (februarie - aprilie) de
lecturi în grup, de tip interactiv, jocuri de rol, vizită ghidată la secțiile de împrumut,
vizionare de filme
• un lot de 60 de documente au fost împrumutate pentru termene de câte 60
de zile spre utilizare, la un after-school, pentru copii autiști, părinți și specialiști (cca
40) infiintat de APCA Galați
• un nr. de 35 de persoane copii și vârstnici cu Alzheimer au beneficiat de 1-2
cărți, cca 70 din care 51 sunt provenite din colecta realizata in cadrul SNV
• aprox. 50 de voluntari au beneficiat de training in comunicare cu un formator
atestat, iar 12 au fost inițiați în Teatru Forum de catre un formator cu experiență, ceea
ce s-a reflectat în calitatea muncii depuse de ei și la succesul programului
În general, voluntarii Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” sunt tineri elevi sau
proaspăt absolvenți, cu nivel ridicat de instruire și implicare în viața comunității
(au participări la alte programe de voluntariat), dornici să învețe lucruri noi să
interrelaționeze între ei sau cu publicul țintă și să fie utili. Programul „BVAU
Star Voluntar” a inclus și cadre didactice, artiști, care au contribuit, în calitate de
voluntari, la crearea cadrului artistic al unor activități, de exemplu pentru Teatru
Forum - prof. formator Gabriel Gherbăluță, iar pentru atelierele de lectură de la
Centrul de zi „La Vale” și pentru spectacolul realizat pe Faleză pentru colecta de
carte - Grupul Ad-Hoc: Daniela Simona Grigore și prof. Marieta Țelinoiu.
Programul de voluntariat „BVAU Star Voluntar” a adăugat în practica
bibliotecii noi instrumente și tehnici de lucru și facilități, eficientizând managementul
voluntariatului, printre care menționăm:
• completarea chestionarelor pentru analiza nevoilor de instruire a celor două
persoane delegate pentru participarea la cursurile organizate de ProVobis: 19 – 21
august 2014;
• participarea celor două persoane desemnate (Celozena Diaconu și Simona
Haidu) la cursul „Managementul programelor de voluntariat și managementul
voluntarilor” de la Cluj Napoca: 13-18 septembrie 2014;
• realizarea Regulamentului activităților de voluntariat;
• realizarea Punctului de informare pentru voluntariat, denumit „Raftul cu
inițiativă”, în cadrul Secției de împrumut la domiciliu pentru adulți, cu prilejul Zilei
Internaționale a Voluntariatului – 5 decembrie și a unuia secundar la Filiala nr. 4
„Grigore Vieru” - 13 mai;
• recrutarea și selectarea voluntarilor pentru proiect prin participarea la Târgul
de voluntariat organizat de AJOFM Galați (20.11.2014) și prin contacte directe cu
solicitanții – noiembrie/decembrie 2014 și ianuarie/februarie 2015;

85
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

• evaluarea nevoii de voluntari a bibliotecii prin redactarea și difuzarea către
secțiile, departamentele și filialele bibliotecii a câte unui formular de solicitare de
voluntari – decembrie 2014/ianuarie 2015;
• promovarea activităților și informarea prin intermediul paginii Facebook a
programului ”BVAU - Star voluntar” - realizat începând cu 18 iulie și prin intermediul
rubricii speciale în site-ul www.bvau.ro;
• crearea unui cont de grup pe Facebook pentru membrii Clubului V.I.R.A.L.
(Voluntarii Inspirați Reușesc cu Ajutorul Lecturii).
În vederea asigurării coerenței planului, prin inițierea și integrarea voluntarilor
în specificul activităților de bibliotecă, cultivarea spiritului de muncă în echipă,
având în vedere că specificul programului era orientat către evenimente desfășurate
în afara sediului, iar prezența lor era fluctuantă. Acest impediment a fost depășit prin
constituirea clubului de voluntariat V.I.R.A.L., cu data fixă de întrunire (săptămânal,
marți, ora 17) în care s-au realizat workshopuri de comunicare și activități de
cunoaștere reciprocă, sesiuni de informare asupra programului (misiune, obiective,
sarcini) precum și grupul pe Facebook cu aceeași denumire. Astfel, toți erau la curent
cu stadiul programului și cu alte solicitări și evenimente ale instituției chiar dacă nu
participau la fiecare activitate.
Mărturiile unor voluntari vin să confirme importanța realizării programului
pilot atât pentru comunitate, cât și pentru dezvoltarea lor personală. Astfel, Gina
Dimofte, absolventă de facultate în căutarea unui loc de muncă, declara: „Consider
că voluntariatul reprezintă o experiență care te ajută atât pe plan profesional cât și pe
plan spiritual. A fi voluntar în cadrul programului BVAU Star Voluntar și fâcând parte
din proiectul Raftul cu inițiativă, înseamnă să aduci zâmbete pe chipurile copiilor,
adulților și bătrânilor, arătându-le cât de plăcută poate fi lectura. Am luat parte la
proiecte excepționale, de suflet, unul dintre ele este cel desfășurat la Centrul de zi
pentru copiii cu autism din Galați, acolo unde am descoperit cele mai sincere si mai
curate suflete, copii minunați cărora li s-a dat o șansă pentru a avea un viitor cât mai
frumos”.

III. Motivarea și promovarea voluntarilor

Dacă în anii anteriori profilul voluntarului era perceput de bibliotecar ca fiind
un tânăr de liceu care era motivat de obținerea unei adeverințe, încrederea în această
resursă umană a crescut, iar tipologia voluntarului este acum asociată atât cu tânărul
disponibil și antrenant, dar și cu persoana matură, cu experiență profesională, de care
beneficiarii pot profita din plin (cadrul didactic, artistul, pensionarul sau șomerul).
Activitățile în care au fost implicați voluntarii în cadrul programului pilot s-au
diversificat față de anii precedenți întrucât și planul de activități a fost mai complex
oferind noi oportunități. Printre aceste activități enumerăm: ateliere de lectură pentru
copii defavorizați și persoane cu Alzheimer, repetiții și reprezentație teatru-forum
pe tema consumului de droguri la liceeni, completare registru voluntari, aranjare

86
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

documente la Punctul de informare „Raftul cu initiativa”; realizare prezentări tematice
în PPT, ateliere de comunicare, de team building şi de dezvoltare a creativităţii –
în cadrul clubului de voluntariat, organizare de evenimente: recitare de poezii, de
muzică, traininguri de teatru-forum, participare la organizarea evenimentelor din
SNV: colecta de carte organizată în SNV, au realizat activități artistice, au participat la
flash mob-ul de la Filiala nr 4, din Gara CFR, au dat informații despre voluntariat, au
ținut listele de prezență la diferitele evenimente, au realizat fotografii la evenimente,
au asistat la teatru forum, au participat direct la piesa de teatru, au împărțit ecusoane,
biscuiți și apă particianților la Crosul voluntarilor, au participat la cros, au format
finish line-ul de la cros - pe Faleza Inferioară; atelier de hand made în cadrul Asociației
APCA, completare liste participanti s.a.
Trebuie subliniat faptul că, în cadrul programului BVAU Star Voluntar,
motivarea voluntarilor a căpătat noi valențe prin antrenarea lor la activitățile de
dezvoltare personală: ateliere de comunicare, de hand-made, jocuri de rol și training
de teatru-forum, jocuri instructiv-recreative etc., toate fiind utile în căpătarea
experienței lor în munca de bibliotecă, și nu numai.
Pentru prima dată, în Săptămâna Națională a Voluntariatului s-a realizat Crosul
Voluntarilor pe Faleza inferioară, unde s-au acordat trofee și medalii. Competiția,
desfășurată sub sloganul „Prinde gustul distracției și al sănătății” a fost deschisă atât
voluntarilor, cât și concitadinilor, susținători ai voluntariatului.
Pentru unii dintre voluntari, participarea la program a însemnat oportunitatea
de a-și promova talentul (iluzionistul Vasile Badea, elev la Liceul Tehnologic de Marină;
Grupul Ad-Hoc, format din Marta Țelinoiu și Daniela Grigore) sau un debut artistic la
radio (Cosmina Ambrose și Andrei Lungu). Cosmina Ambrose, elevă la Liceul Dunărea
declara: „Mi-am dorit mult să fac voluntariat astfel încât Dumnezeu a rânduit să mi se
îndeplinească această dorință. Primul pas a fost curajul, iar apoi tot ce a urmat a fost
dăruirea. Cea mai frumoasa experiență a mea ca voluntară în acest proiect, a fost atunci
când am pășit pentru prima dată într-un studio de radio: ProFm, LiderFm Galați. Însoțită
de doamna Letiția Buruiană și încurajată de colegi și familie am practicat „Arta de a te juca
cu undele”. Am recitat din creația proprie poezii. Priveam sfioasă și eram emoționată, dar
persoanele de lângă mine mi-au transmis starea lor de bine, astfel încât atunci când sosise
momentul să recit, doar respiram, simțeam și trăiam. Totul a venit de la sine, recitam
poezia pe acorduri de chitară și era un vis împlinit. Și aceasta nu s-a întâmplat doar o dată,
ci de doua ori. M-am simțit împlinită și mă simt bucuroasă că sunt voluntară la Biblioteca
unde lucrurile imposibile, devin, cu puțin devotament, posibile!”
Aproape toți cei 67 voluntari participanți la program au primit calificative
foarte bune și adeverințe la finalul stagiului, precum și/sau diplome în cadrul Galei
Voluntarilor din Săptămâna Națională a Voluntariatului.
Se poate, însă, dezvolta un sistem de motivare mai puternic prin oferirea de
oportunități de dezvoltare personală, mobilități, implicarea în activități de voluntariat
intern și internațional. De asemenea, voluntarii tineri pot fi încurajați să aibă mai
multă inițiativă, să aibă un spațiu al lor (din păcate nu avem acest spațiu disponibil
acum) de întrunire și organizare.
87
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

IV. Diseminarea și promovarea proiectului

Bibliotecarii au fost informați periodic și punctual despre toate activitățile
voluntarilor, au solicitat ca ajutor prin formularul special atunci când au avut nevoie
de voluntari. În cadrul Zilelor Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, al Săptămânii
Naționale a Bibliotecilor, la Consfătuirea bibliotecilor din Județul Galați li s-au
prezentat comunicări despre proiecte și despre avantajul eficientizării muncii cu
voluntari prin folosirea instrumentelor manageriale pe termen lung.
Se pot menționa următoarele informări și comunicări susținute la evenimentele
profesionale, spre exemplu:
„BVAU - Star voluntar” - prezentarea programului de voluntariat al BVAU:
Simona Haidu și Letiția Buruiană; „Biblioteca vie în dialog cu comunitatea!” -
prezentare: Celozena Diaconu, responsabil Filiala nr. 4 „Grigore Vieru”; h 15:00, pe
14 noiembrie 2014, în cadrul Zilelor Bibliotecii;
Lansarea Punctului de informare pentru voluntariat - Raftul cu inițiativă - 5
decembrie 2014, ora 15:00, cu prilejul Zilei Internaționale a Voluntarilor, la Secția de
împrumut pentru adulți;
Raftul de prezentare a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, cu prilejul inaugurării
primului afterschool interactiv din Romania pentru copiii cu autism, realizat de
APCA – 2 aprilie 2012;
Managementul activităților de voluntariat în Biblioteca „V.A.Urechia” - de Letiția
Buruiană; Metode de educare nonformală cu implicarea voluntarilor în Biblioteca
„V.A. Urechia”, comunicare – Celozena Diaconu; Instruirea și formarea voluntarilor
în cadrul proiectului „raftul cu inițiativă” - Simona Haidu, comunicări susținute la
Consfătuirea anuală a bibliotecilor publice din 24. 04. 2015.
Cel mai important demers de diseminare a informațiilor despre voluntariat
și promovarea acestuia a avut loc în Săptămâna Națională a Voluntariatului,
11-17 mai 2015, prin: informarea și educarea voluntarilor pentru implicarea în
problemele comunității prin teatru forum; deschiderea punctului de informare din
Gara de călători CFR; atragerea de cărți din donații pentru copiii nevoiași; creșterea
vizibilității în afara zidurilor bibliotecii (faleză, gară); schimb de bune practici cu
voluntarii și beneficiarii bibliotecilor din Galați și Brăila; armonizarea relațiilor în
mediul comunității prin activități interculturale. La această suită de manifestări a
participat și Corina Pintea, director executiv Pro Vobis și coordonator al proiectului
„Raftul cu inițiativă”.
La finalul proiectului, în luna iulie 2015, a avut loc prezentarea unor sesiuni
de informare cu privire la conceptul de Bibliotecă V, concept rezultat în urma
implementării proiectului mai sus amintit, în 16 biblioteci din 14 județe ale țării. Din
rândul bibliotecarilor, au fost selectați 7 promotori ai conceptului de Biblioteca V,
care au diseminat rezultatele proiectului către 56 de biblioteci din regiunile lor.
La sesiunile de informare și promovare susținute de Letiția Buruiană, care
s-au desfășurat la biblioteci publice din Județul Galați și din împrejurimi, au avut loc

88
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

prezentări, dar și schimburi de opinie, discuții libere cu bibliotecarii (22 participanți)
și alte persoane interesate de voluntariat în comunitate (140 participanți: primari,
viceprimari, consilieri locali, directori de cămine culturale, de școli, cadre didactice,
elevi, studenți, asistenț sociali, pensionari etc), despre următoarele:
• proiectul național „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de
voluntariat în biblioteci”
• conceptul de Bibliotecă V – ca instituție care susține și contribuie la
dezvoltarea voluntariatului în plan local
• rezultatele concrete ale proiectului obținute de cele 16 biblioteci
implicate
• valoarea voluntariatului ca soluție de implicare comunitară în biblioteci
• idei inovative ce pot fi aplicate în biblioteci pentru crearea de servicii noi
cu sprijinul voluntarilor, inspirate chiar din experiența bibliotecilor care au participat
deja în proiect
În organizarea vizitelor întreprinse au fost implicați 5 dintre voluntarii
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”: Barbu Alexandru, Dimofte Gina, Maxim Andrei,
Petrașc Diana, Căluian Nicoleta.

Graficul sesiunilor de promovare a fost următorul:
Data
Locul unde a fost
sesiunii de Biblioteci participante
organizată
promovare
B.Com. Vânători și B. Locală Odaia
14.07.15 Vânători, jud. Galați
Manolache
Măstăcani, jud.
14.07.15 B.Com. Măstăcani
Galați
B.Mun. „Ștefan Petică” Tecuci, B.Com.
16.07.15 Tecuci, jud. Galați Țepu, B.Com.Movileni, B.Com.
Ghidigeni
B.O. „Grigore Hagiu” Tg. Bujor, B. Com.
Târgu Bujor, jud.
23.07.15 Jorăști,
Galați
B. Locală Moscu
24.07.15 Pechea, jud. Galați B.Com. Pechea
Scânteiești, jud.
28.07.15 B.Com. Scânteiești
Galați
29.07.15 Berești, jud. Galați B. O. Berești, B. Com. Berești-Meria
B. O. „Prof. Ion Buzea” Măcin, B. Com.
30.07.15 Măcin, jud. Tulcea
Jijila, jud. Tulcea

Întregul program s-a bucurat de o bună reflectare în presa scrisă, cea online, pe
site-ul Bibliotecii www.bvau.ro și pe rețeaua FaceBook.

89
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

V. Concluzii
Voluntariatul în Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, reprezintă un segment
important în activitatea bibliotecii de educare a unui grup țintă de beneficiari, bine
motivat și receptiv atât la oferta specifică a instituției, cât și la oportunitățile oferite de
aplicarea noii legi a voluntariatului. Câștigarea selecției bibliotecii în cadrul proiectului
„Raftul cu inițiativă”, realizat de Asociația „Pro Vobis”, o organizație națională
specializată în voluntariat, în parteneriat cu ANBPR, precum și implementarea
programului pilot „BVAU Star Voluntar” reprezintă o realizare remarcabilă care
conduce la optimizarea activității de tip managerial în domeniul voluntariatului în
instituția noastră. Aplicarea instrumentelor de colectare a feed-back-ului din partea
voluntarilor și a bibliotecarilor, în ceea ce privește necesarul de voluntari în activitățile
compartimentelor, reprezintă o modalitate utilizare mai eficientă a resurselor, care
conduce la diversificarea activităților de tip voluntariat, precum și la armonizarea
intereselor ambelor părți implicate, în interesul comunității.
De asemenea, implicarea voluntarilor pe termen lung în activitățile de bibliotecă
presupune ca aceasta să-și cerceteze și să-și redefinească misiunea pentru a pune în
mod eficient în acord nevoile și așteptările voluntarilor cu cele ale instituției gazdă;
să investească în crearea unui mediu propice comunicării și dezvoltării personale a
tinerilor voluntari: un spațiu special, identitate de grup, mediu prietenos; să creeze o
rețea de parteneri care au grupuri țintă comune și obiective similare pentru a partaja
resurse, a promova voluntariatul în acțiuni comune, pentru a promova lectura,
cultura și spiritul civic în comunitate.
În urma participării la Proiectul Național „Raftul cu inițiativă”, având ca
beneficii eficientizarea muncii cu voluntarii și diversificarea tipurilor de activități la
care aceștia sunt incluși, creșterea implicării în satisfacerea necesităților de lectură și
informare a unor categorii defavorizate și, implicit, extinderea vizibilității bibliotecii
ca promotor al conceptului de Bibliotecă V, atât în comunitatea locală, cât și la nivel
național, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a evoluat în competiția insignelor,
realizată de Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, de la
„Bibliotecă matură” la „Super bibliotecă V”.

90
Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

91
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Auguste Raffet
(1804-1860)

Radu Moțoc, inginer
Galaţi, Str. Brăilei, nr. 17, Bl. R2, sc. II, ap. 73, Cod 800070
Tel: 0766334462, e-mail: motoc.radu@yahoo.com

Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea a determinat o
anumită dispoziţie pentru artişti plastici din vestul Europei să viziteze partea orientală
a continentului, printre care şi Principatele Române. Ospitalitatea proverbială a
românilor a determinat pe unii pictori francezi să se stabilească definitiv pe aceste
plaiuri.
Aceşti artişti prin lucrările lor ne oferă o imagine document despre fizionomia
şi costumele naţionale, frumuseţea peisajului, a monumentelor şi nu în ultimul rând
a unor obiceiuri precum: horele, comerţul ambulant, bâlciurile şi scăldatul la râu.
Cel care a intuit printre primii valoarea acestor informaţii din lucrările acestor
artişti a fost criticul de artă George Oprescu (1881-1969), care în anul 1926 a
publicat un studiu intitulat „Ţările Române văzute de artişti francezi”, unde oferă şi o
impresionantă colecţie cu reproducerile acestor artişti.
Unul din cei opt artişti analizaţi de George Oprescu este şi Auguste Raffet1.
Cu multă sinceritate şi realism, ce caracteriza pe cel care va conduce Muzeul Toma
Stelian2 timp de zece ani (1932-1942), avea să scoată în evidenţă importanţa acestor
lucrări, indiferent de modul cum erau percepuţi aceşti artiştii de istoria artei franceze:
„Ne-au simpatizat în momentul când atenţia lumii se îndrepta rare ori spre noi; au
aşternut pe hârtie aspecte stabile, în peisagii, costume şi scene, observate cu interes
şi curiozitate binevoitoare; ne-au servit ca propagandişti în epoca când prieteniile
erau rare şi nesigure. Cum se întâmplă de obicei, atâta dragoste, oricât ar fi de exigent
azi ochiul nostru, creează pe deasupra timpului şi spaţiului, care ne despart de ei o
recunoscătoare dragoste”3.
Pe numele lui complet Denis Auguste Marie Raffet, a fost considerat de
specialişti ca fiind cel mai important artist străin, care a redat cu multă exactitate
realităţile din Ţările Române la începutul secolului al XIX-lea.
1. George Oprescu, Ţările Române văzute de artişti francezi (sec. XVIII şi XIX), Cultura
Naţională, 1926. Jean Etienne Liotard (1702-1789); Louis Dupré (1789 - 1837); Hector
de Béarn ( 1802 - 1871); Charles Doussault (1814 - 1880); Michel Bouquet (1807 - 1888);
Theodore Valério (1819 – 1879); Auguste Lancelot (1822 - 1894).
2. Toma Stelian donează statului clădirea din Şoseaua Kiseleff nr. 10, proiectată de arh. Ion
D. Berindei, cu destinaţia impusă prin testamente (din 24 aug. 1923 şi 19 aug. 1925) de a
funcţiona ca muzeu, în care erau expuse colecţii de gravuri şi litografii. Directorul acestui
Muzeu Toma Stelian a fost George Oprescu (1932-1942). În prezent această clădire găzduieşte
sediul partidului PSD în contradicţie cu voinţa donatorului.
3. Ibidem, pag. 7.
92
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

S-a născut la Paris în 2 martie 1804 fiind nepot de frate al generalului Nicolas
Raffet (1757-1803), legătură de rudenie care i-a influenţat puternic cariera artistică.
Tatăl lui a fost voluntar al Revoluţiei franceze şi mare admirator al lui Napoleon.
Ieşit din armată s-a stabilit mai întâi ca mic negustor la Maffliers, apoi la Paris unde
a fost în final funcţionar de poştă. Toată viaţa lui a iubit libertatea, solidaritatea cu
cei nenorociţi de soartă dar mai ales o admiraţie până la divinizare pentru Napoleon.
Toate acestea a reuşit să le transmită şi fiului său. Este asasinat la Paris şi August
rămâne fără tată când era încă adolescent4.
La numai 18 ani, ca ucenic la un strungar, urmează cursurile serale de pictură,
ajungând să fie angajat ca pictor de porţelan la Manufactura Naţională Sèvres. Atras
de pictură, după doi ani intră la Academia Suisse5, unde cunoscutul litograf Charlet îi
va întreţine admiraţia pentru Napoleon şi îi inspiră în acelaşi timp o mare curiozitate
pentru litografie, relativ nouă în peisajul artei grafice.
Dar se va desăvârşii numai după ce va urma Şcoala de Arte Frumoase din
Paris unde este elevul lui Jean-Antoine Gros (1771-1835)6, consacrându-se ulterior
acuarelei şi litografiilor, care erau la modă.
Raffet era deja un maestru în anul 1835 şi se face cunoscut şi prin publicarea în
anul 1837 a unei lucrări capitale ale operei sale despre litografii, care apare în Revue
Nocturne.
George Oprescu avea să remarce evoluţia şi performanţa acestui artist francez:
„Raffet era la această epocă nu numai un desenator abil, pe care îl crease o disciplină
severă, un exerciţiu zilnic, frecventarea maeştrilor în muzee şi învăţătura la excelenţi
profesori, dar poate cel mai indicat artist când era vorba să se trateze scene exotice, cu
multe personagii, şi când trebuia să se reproducă aceste scene prin litografie”7.
Auguste Raffet este perceput de enciclopedia franceză Le Larousse pour tous
apărută la Paris în anul 1907, cu un superlativ de unicitate: „Nimeni nu a pictat mai
bine soldaţii din Revoluţie şi pe grognards8 ai Imperiului lui Napoleon…”9.

4. Ibidem, pag. 37
5. Informaţii oferite cu generozitate de Andrei Şoldea din Montpellier, pentru care îi
mulţumesc. Academia Suisse este situată la Paris, în Ile de la Cité (Quai des Orfèvres). Pentru
o sumă modică, artiştii în căutarea celebrităţii puteau să dispună aici de un model. Aşa au
început pictorii Corot, Courbet, Pissaro, Manet, Cézanne, Sisley, Monet, Renoir. Atelierul era
condus de Charles Suisse, elevul pictorului Jacques-Louis David, îniţiatorul şcolii neoclasice
din Franţa şi autorul celebrului tablou al încoronării lui Napoleon.
6. Jean-Antoine Gros, pictor francez neoclasic şi preromantic, era pictorul oficial al lui
Napoleon.
7. George Oprescu, op.,cit., pag. 38.
8. Grognards este explicat de Andrei Şoldea ca fiind: bombănitorii, nemulţumiţii, poreclă
afectuoasă dată soldaţilor Vechii Gărzi a lui Napoleon, formată din cei mai fideli şi bravi
dintre soldaţi. Porecla vine de la faptul că, veşnic nemulţumiţi, se plângeau permanent de
condiţiile lor de viaţă, fiind singurii care puteau să o facă direct Împăratului.
9. Cloude Auge, Le Larousse pour tous. Nouveau dictionnaire encyclopédique, Paris, 1907, vol.
II, pag. 556
93
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

I. Auguste Raffet, colaborator al prinţului Anatol Demidoff
Anatol Demidoff (1813-1870) a făcut parte dintr-o familie aristocratică rusă
cu o avere impresionantă în domeniul mineritului şi producţiei de oţel din Rusia. A
copilărit în Franţa şi după decesul tatălui său a moştenit toată averea părintească. Se
căsătoreşte cu Matilda Bonaparte, fiica fratelui mai mic a lui Napoleon-Jérôme.
Pentru preocupările sale şi susţinerea ştiinţelor este ales membru al Academiei
Franceze de Ştiinţe. În anul 1843 este ales şi membru de onoare al Academiei Bavareze
de Ştiinţe. În această conjunctură favorabilă prinţul Demidoff iniţiază în anul 1837 o
expediţie ştiinţifică cu experţi din diferite domenii pentru a studia resursele naturale
din peninsula Crimeea. La recomandarea unui prieten comun Sainson, prinţul
Demidoff îl angajează pe Raffet ca desenator în această expediţie.
„Este începutul unei mari prietenii între Demidoff şi Raffet, sentiment care va
conduce la un angajament formal din partea primului de a pensiona pe tot timpul
vieţii pe cel de al doilea, cu condiţia ca să-i stea la dispoziţie ca desenator, în diferite
întreprinderi şi călătorii ce proiectase”10, avea să afirme George Oprescu.
Rezultatele expediţiei în Rusia Meridională, prin Ungaria şi Ţările Române
sunt redate într-un volum scris în limba franceză: „Demidoff Anatole. Voyage dans
la Russie Méridonale et la Crimée. Par la Hongrie,
la Valachie et la Moldavie. Exécuté en 1837, par
M. Anatole de Demidoff, MM alin. de Sainson, Le
Play, Huot, Leveille, de Nordmann, Rousseau et
du Ponceau. Dédié o Sa Majesté Nicolas Premier,
Empereur de toutes les Russies.
Dessiné d’après nature et lithographié par
Raffet. Paris: publié par Gihaut Frères, 1838”.
Ce este demn de remarcat este faptul că pe
lângă textul redactat de Demidoff, George Oprescu
semnalează existenţa unor note de călătorie scrise
de Raffet, inedite, care au fost tipărite de fiul acestuia
în anul187811. După citirea acestor două texte,
criticul de artă avea să consemneze cu eleganţă o
realitate: „Nu mă pot opri de a constata, pe de o
parte dragostea cu care se vorbeşte despre Români
în opera lui Demidoff, dragoste neobişnuită mai
ales din partea unui rus; înţelegerea pentru nevoile
noastre şi pentru silinţa ce ne dăm ca să ajungem
Voyage dans la Russie în rândul naţiilor cultivate; încrederea în calităţile
Meridionale. Anatole de ţăranilor noştri; admiraţia pentru viaţa ceva cam
Demidoff uşuratică, dar inteligent rafinată a boierilor; pe de
10. George Oprescu, op.,cit., pag. 38.
11. Ibidem, pag. 39. George Oprescu semnaleză şi sursa informaţiei: Auguste Raffet (Fils),
Notes et croquis de Raffet, avec 257 dessins inédits, gravés en relief par Armand Durand,
Paris, 1878.
94
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

alta răsunetul ce această carte l-a avut în tot Apusul şi marele număr de traduceri
ce s-au făcut din ea”12.
Observaţiile consemnate referitoare la ţara noastră, de cei doi autori, ne sunt
de mare folos şi scot în evidenţă faptul că exista o afinitate de idei între prinţul rus şi
colaboratorii săi.
Rar călător s-a apropiat de noi cu mai multă dragoste ca acest rus, avea să
precizeze G.Oprescu: „Ce vede rău el îl explică şi justifică prin evoluţia istorică, iar
bunul îl consideră ca al nostru, şi adesea îl pune cu simpatie în evidenţă; frumuseţea
femeilor şi deşteptăciunea zglobie a copiilor din Orşova; pitorescul admirabil al
costumului popular; poezia vechilor cântece populare auzite pe drumul de la Giurgiu
la Bucureşti; rezerva şi distincţia dansatorilor din bâlciul Giurgiului; progresele ţării
pe toate tărâmurile, în ciuda călătorilor ingraţi, care nu ne-au văzut decât defectele;
uşurinţa incomparabilă de a vorbi limbile străine; calităţile rare şi adânci ale ţăranului;
până la iuţeala cailor mici, piperniciţi, dar mergând ca săgeata”13.
Referindu-se la volumul mare de desene pe care le-a studiat la Biblioteca
Naţională din Paris, G. Oprescu avea să mulţumească pentru meritul prevenitor care
domneşte în cabinetul de stampe dar şi amabilităţii deosebite a personalului: „de la
d-l Courboin, conservatorul, care pune la dispoziţie oricui, cu o mare amabilitate,
adâncile sale cunoştinţe din domeniul gravurilor, până la cel din urmă funcţionar”14.
Din păcate o mare parte din notele de călătorie scrise de Raffet privitoare
la călătoria în Ţările Române, au fost pierdute. Câteva pagini inedite se găseau în
anul 1926 la Muzeul Kalinderu din Bucureşti unde se puteau admira şi aproximativ
şaptezeci de desene făcute de Raffet în Principate.
Şi Mihai Kogălniceanu semnala în Dacia Literară
din anul 1859 apariţia unui album cu 80 litografii
executate de Raffet.
Notele de călătorie scrise de Raffet, atât
de puţine care s-au mai păstrat referitor la ţara
noastră, au fost analizate de George Oprescu şi
semnalate cu acele detalii care aduc o notă inedită
de informaţie trecută prin percepţia unui rafinat
artist cum era Raffet.
- La Drencova în 7 iulie 1837 se întâlneşte
cu bătrânul cioban Mankosch Jurka, care luase
parte la războiul de la Marengo. Raffet avea să
realizeze o litografie cu imaginea ciobanului pe
care o intitulează „Berger du Bannat-Danube rive
Cioban din Banat gouche”. Descrierea grafică a ciobanului este un
(Drencova) 7 iulie 1837 document de mare importanţă pentru că descrie
cu lux de amănunte începând cu opincile, iţarii,
12. Ibidem, pag. 40.
13. Ibidem, pag. 41.
14. Ibidem, pag. 39.
95
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

cămaşa largă prinsă cu un brâu de care este prinsă cutiuţa cu tutun, cojocelul de vară,
căciula şi toporişca nelipsită. Plosca cu apă din lemn este desenată cu ornamentele şi
cureluşele intrată de mult în patrimoniul naţional al muzeele etnografice.
- De la Drencova pleacă pe Dunăre cu vasul Tünde spre Orşova, unde schiţează
momentul când copii Românilor ies de la şcoală. A doua zi pe 9 iulie pleacă de la
Orşova spre Schela Cladovei cu vaporul Argo. În aşteptarea vaporului descrie o
cafenea dintr-o cameră cu pardoseala acoperită cu rogojini, pe care bărbaţii întinşi
fumează15. Întregul grup se opreşte să asiste la ritualul unui dans pe care îl întitulează
Joc şi pe care îl descrie în cuvinte pitoreşti: „Erau strânşi la un loc soldaţi români
şi lăutari ţigani. Aceştia făcură oarecare nazuri înainte de a începe să cânte, dar un
sergent îi convinse numaidecât, dându-le câteva lovituri de baston, care nu păru că-i
nemulţumeşte prea mult. Dansul începu. Era un fel de bătăi din picior pe loc, pe care
o înteţesc din ce în ce, făcând diferite feluri de paşi. Se ţin toţi de brâu, iar cel din cap,
care era sergentul, avea în mână un baston. Ţiganii erau splendizi”16.
- Traseul de la Cerneţi la Giurgiu este descris cu cele mai mici detalii. În ziua
de 11 iulie ajung la Giurgiu unde sunt debarcate trăsurile, care necesită cinci perechi
de cai. Raffet avea să consemneze atmosfera din Giurgiu de Sf. Petru: „E un zgomot şi
o învălmăşeală că nu te mai poţi recunoaşte. Unii joacă hora lângă un loc unde se taie
miei, alături o familie strânsă sub un cort mănâncă după moda turcească. Lăutarii,
în timpul acesta, le cântă pe nas cântece naţionale, acompaniindu-se de viori şi de
cobze. Şi bărbaţii şi femeile sunt frumoase”17.
- Pentru drumul de la Giurgiu la Bucureşti, din cauza drumului prost nu
pot folosi trăsurile proprii şi angajează mai multe căruţe, care aveau să-i zdruncine
puternic. Raffet avea să consemneze acest aspect neplăcut. Cu aceste informaţii se
termină relatările scrise şi păstrate de la Raffet, care au completat impresiile publicate
de Demidoff.
Din fericire Raffet avea să ilustreze prin desene şi ulterior prin litografii imagini
importante şi deosebit de precise din expediţia prin Ţările Române. Aceste schiţe de
călătorie au aparţinut, cele mai multe, lui Demidoff, care după moartea lui în 1870 au
fost vândute printr-o vânzare publică. După un bun obicei Raffet îşi păstra copii după
lucrările importante, care în prezent sunt în depozitul Bibliotecii Naţionale din Paris
şi constituie o colecţie de câteva mii de desene, după cum afirmă George Oprescu,
care le-a studiat. O parte din ele, 32 schiţe, le-a reprodus în volumul menţionat, care
se referă la ţara noastră. Aceste copii au fost dăruite de doamna Raffet, Bibliotecii
Naţionale unde a funcţionat ca custode mult timp în cadrul departamentului de
stampe.
Un important izvor de informaţii avea să afirme George Oprescu atunci când
se referă la o diviziune din colecţia Raffet din Biblioteca Naţională a Franţei intitulată
„Les armées européennes”. Este considerat „cel mai bogat, mai amănunţit şi mai exact
repertoriu ce se poate închipui privitor la uniformele europene în prima jumătate a
15. Ibidem, pag. 42.
16. Ibidem, pag. 43.
17. Ibidem, pag. 43.
96
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

sec. al XIX-lea. Aici, în volumul XVI al seriei şi XXIX al operei complete a lui Raffet,
sunt desenate uniforme turceşti şi cele din Principate”18.
În volumul XIX este portretul prinţului Grigore Brâncoveanu, căpitan de ulani,
în 1856, din al treilea regiment al arhiducelui Carol. Chipul prinţului, în picioare, dă
impresia unei perfecte asemănări19.

II. Prinţul Demidoff şi membrii expediţiei la Bucureşti
Demidoff sosit la Bucureşti înaintea celorlalţi din echipa ştiinţifică a fost cazat
provizoriu la teatru după care a fost luat în primire de domnitorul Alexandru Ghica
şi tratat cu toată atenţia. După o baie turcească şi o cafea rafinată atmosfera capitalei
capătă o altă percepţie din partea prinţului Demidoff venit din Paris. În data de 13
iulie toată echipa era deja la Bucureşti.
În timp ce Demidoff vizita Muzeul Ştiinţelor Naturii şi Biblioteca Publică
cu cele şapte mii de volume, Raffet se dedică unor obiective pe care le surprinde în
schiţe care vor constitui litografii de
mare importanţă pentru cercetarea
monumentelor, care au suferit
ulterior modificări prin restaurări
succesive.
Biserica Sf. Gheorghe unde
este înmormântat Constantin
Brâncoveanu, este prima litografie
realizată de Raffet la Bucureşti
şi este datată la 13 iulie 1837. Cu
siguranţă specialiştii vor putea
Biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti observa anumite detalii, precum
copertina de deasupra intrării în
pronaosul deschis. Interesant este
şi acel detaliu din faţa bisericii
în care un grup de cinci enoriaşi
primesc binecuvântarea din partea
stareţului însoţit de alţi doi preoţi.
Acareturile şi chiliile din perioada
anului 1837 sunt interesante prin
autenticitatea lor.
La numai două zile, în 15
iulie 1837, Raffet avea să surprindă
imaginea Bisericii Greceşti din
Bucureşti. Importanţa acestei
litografii constă în faptul că această Biserica Greacă din Bucureşti

18. Ibidem, pag. 50.
19. Ibidem, pag. 51.
97
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

biserică a fost demolată ca să se
construiască pe terenul ei actualul
edificiu al Casei de Consemnaţiuni
şi Economii. Iată o mărturie de
mare valoare care consemnează un
monument dispărut.
Prinţul Demidoff avea să
includă în volumul său şi litografia
executată de Raffet care redă
Mitropolia din Bucureşti. Este
surprinsă de artist din spate, unde
se pot observa doi călugări şi un
imens clopot. Un detaliu interesant
îl constituie şi un obelisc îngrădit şi
Mitropolia din Bucureşti
în fundal un soldat care stă de pază.
Pe data de 15 iulie 1837, prinţul Demidoff împreună cu suita sunt invitaţi de
Mihai Ghica şi prinţul Cantacuzino să asiste la Adunarea Generală, care constituie
camera reprezentativă al Ţării Româneşti, patronată de Mitropolitul. Cei 43 membri
ai camerei, în majoritate prezenţi, sunt descrişi de Demidoff prin costumele lor
largi şi majestoase pe care le purtau boierii mai în vârstă, care purtau încă barbă şi
voluminosul caftan. Cel care
a condus discuţiile în plenul
sesiunii legislative a fost
ministrul justiţiei Ştirbei.
Cu toate că asistenţa stătea
de regulă în picioare, cei
prezenţi din partea echipei
prinţului Demidoff au fost
invitaţi să se aşeze comod
în fotolii, lucru remarcat cu
eleganţă de prinţ. La plecare
au fost însoţiţi de colonelul
Filipescu, care a primit în
Franţa o excelentă educaţie.
A doua zi au asistat Adunarea generală a boierilor din 15 iulie 1837
la manevrele comandate de
prinţul Constantin Ghica, fratele domnitorului. Un incident neplăcut în care prinţul
Ghica a fost rănit de un glonte a fost din fericire puţin grav şi pansat chiar de medicul
francez Léveillé din suita lui Demidoff.
Cu această ocazie, în data de 16 iulie 1837, are loc după dineul oferit de
domnitor, o horă românească executată de o orchestră de cinci ţigani şi dansată de
ofiţerii din regimentul nr. 2. Se poate observa în fundal trei personaje dintre care cu

98
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

siguranţă făceau parte domnitorul
Ghica cu redingota deschis
şi prinţul Demidoff cu multe
decoraţii pe piept. Costumele unor
ofiţeri şi a unui civil cu un trabuc
până la pământ sunt redate cu
multe detalii.
Interesant este faptul că
Demidoff impresionat de muzica
românească, publică în volum
partitura pe care o întitulează
Hora valahă din 16 iulie 1837 „Marche Valaque”, dar care este
în realitate o horă românească.
Impresionat de modul cum a fost primit dar şi de atmosfera care era în Bucureşti
la nivelul anului 1837, prinţul Demidoff avea să mărturisească în volumul dedicat
acestui voiaj: „Je ne connais aucune vill en Europe où l’on puisse réuni une société
plus complètement agréable, où le meilleur ton se montre constamment uni a la plus
douce gaieté”20.

III. Prinţul Demidoff şi membrii expediţiei în Moldova
Membrii expediţiei însoţiţi de dorobanţi s-au îndreptat spre Moldova, trecând
prin Buzău şi primul popas a fost la Râmnicul Sărat unde au găsit cazare la boierul
muntean Nicolescu, care fusese avertizat de domnitor. În 18 iulie 1837 au ajuns
la Focşani unde au fost primiţi de prefect, Gheorghe Razo, cu multă amabilitate.
Prinţul Demidoff a fost găzduit chiar în casa prefectului în timp ce restul expediţiei
au fost cazaţi la Hotel de France.
La Bârlad au fost primiţi de
ispravnicul judeţului, care i-a
cazat şi tratat cu multă atenţie,
după bunul obicei moldovenesc.
Demidoff avea să mărturisească
faptul că peisajul moldovenesc
era mult mai frumos decât cel
parcurs în Muntenia: „Moldova
nu oferă aspectul de goliciune
aridă şi dezolantă pe care o vezi
pe câmpurile din Giurgiu”21.
Un convoi de căruţe
trase de două perechi de boi,
care transportau mangal a fost Căruţe care transportă mangal în Moldova
20. Ibidem, pag. 142.
21. Ibidem, pag. 198.
99
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

surprins într-o litografie de Raffet
şi postată în lucrarea lui Demidoff
cu denumirea de „Voitures de
trasport moldaves”22.
Referitor la transportul
cu poştalionul, Demidoff avea
să laude faptul că autorităţile din
Moldova au făcut tot posibilul
ca schimbarea cailor să se facă
cu mare viteză. Dar dificultăţile
întâmpinate de drumurile
împotmolite în noroi au necesitat
suplimentarea perechilor de cai
O trăsură poştală trasă de zece cai în Moldova ajungând la zece cai şi trei vizitii,
pentru a tracta o trăsură cu două sau patru persoane. Raffet avea să schiţeze această
trăsură trasă de zece cai, redând cu mult talent iuţeala micilor cai şi energia vizitiilor
cu biciul ameninţător asupra cailor.
Această litografie avea să prefaţeze capitolul IV din lucrarea lui Demidoff,
intitulat „Yassy – Moldavie – Basarabie”23.
Raffet a avut timp suficient în 19 iulie 1837 să surprindă într-o litografie o
staţie poştală cu toate detaliile interesante. În primul rând sunt redate cele două
tipuri de trăsuri, care staţionau. Prima trăsură cu siguranţă aparţinea prinţului
Demidoff, pentru că era luxoasă având bagajele protejate în spate cu o cuvertură,
pasagerii stăteau confortabili într-un spaţiu închis şi vizibilitatea exterioară era
asigurată printr-o fereastră închisă, fiind feriţi de praf şi ploaie, în timp ce vizitiul
stătea afară expus la intemperii pe o capră şi beneficia noaptea de cele două felinare,
vizibile în litografie.
A doua trăsură era a poştei şi semăna mai mult a căruţă acoperită cu un coviltir,
care avea o decupare laterală care ţinea loc de fereastră. Cele două trăsuri ale poştei
moldave, redate în litografie de Raffet, erau trase de patru perechi de cai şi doi vizitii
amplasaţi pe a doua pereche de cai şi ultima de la trăsură. Staţia poştală este redată
cu acoperişul din stuf, cu două coşuri de fum sugerând doar două încăperi, pe care
stau în linişte trei cocori.
Se mai disting caii de rezervă, căruţe simple şi mai multe roţi de schimb
protejate sub un acoperiş. Un vizitiu cu pălărie cu boruri largi, şalvari şi cizme având
în mâna stângă un bici, sugerează tipul clasic al vizitiilor experimentaţi, care îşi riscau
de multe ori viaţa traversând râurile înfoiate şi drumuri pline de gropi şi noroi în care
se înfundau roţile şi bietele animale.
În data de 19 iulie 1837, echipajele care l-au însoţit pe Demidoff au ajuns cu
bine la Iaşi unde un escadron de 12 militari i-au întâmpinat la intrare în oraş. Pe

22. Ibidem, pag. 248.
23. Ibidem, pag. 193.
100
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

tot traseul au fost întâmpinaţi
la ferestre de curioşi cu multă
politeţe pe care Demidoff îi
identifică ca fiind majoritari
evrei24.
Întreaga suită a prinţului
Demidoff a fost cazată la
Hotelul Saint-Pétersbourg,
care a fost prevenit de sosirea
înalţilor oaspeţi. O gardă
militară a fost pusă la dispoziţia
musafirilor, cu scopul principal
de a supraveghea trăsurile.
O staţie poştală în Moldova Hotelul cu tot luxul afişat
din care nu lipseau picturile interioare şi mesele de biliard, în rest confortul lăsa mult
de dorit25.
Întâlnirea cu prinţul Șuţu care îndeplinea funcţia de logofăt a fost o mare
surpriză pentru Demidoff pentru că a reuşit să beneficieze de un oficial cultivat şi
foarte bine informat. La solicitarea de a obţine informaţii mai detaliate despre istoria
şi situaţia economică a Moldovei, Demidoff avea să consemneze cu gratitudine
rapiditatea şi exactitatea cu care a primit aceste informaţii preţioase pe care avea să le
publice în volumul său26.
Raffet în prima zi de şedere la Iaşi, 19 iulie 1837, nu a scăpat ocazia să surprindă
imaginea Iaşului văzut de la înălţimea unui balcon din hotelul Saint-Pétersbourg.
Se pot distinge mai multe biserici printre care Mitropolia, Trei Ierarhi. În fundal
cu meticulozitatea ca­
racteristică artistului,
se distinge Cetăţuia
şi Mănăstirea Golia.
În faţa hotelului sunt
surprinşi trei soldaţi
din garda oferită de
oficialităţile ieşene.
În dimineaţa
zilei de 20 iulie 1837,
întregul grup, care
constituia o echipă
ştiinţifică din diferite
Iaşul văzut din balconul hotelului Saint-Petersburg
domenii, în frunte

24. Ibidem, pag. 201.
25. Ibidem, pag. 202.
26. Ibidem, pag. 203.
101
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

cu prinţul Demidoff, au
fost oaspeţii domnitorului
Mihai Sturdza, un bun prilej
de a obţine informaţii utile
privind Moldova. Dar cum
se preconiza o carantină la
intrarea în Rusia de 14 zile,
Demidoff a decis să plece a
doua zi, motiv pentru care
domnitorul a avut eleganţa
să-l viziteze înainte de plecare
la hotel. Totuşi în aceste
condiţii de timp limitat, Raffet
în data de 20 iulie 1837 a avut
Biserica Trei Ierarhi din Iaşi energia să schiţeze Biserica
Trei Ierarhi pe care avea s-o litografieze mai târziu în 1840.
Importanţa acestei litografii constă în faptul că este redată cu multă precizie
şi constituie o mărturie de cum arăta biserica înainte de a fi reconstruită din temelie
de arhitectul francez André Lecomte du Nouy în perioada anilor 1882-1887.
Se poate constata cu uşurinţă faptul că turnul cu ceas a fost demolat definitiv
şi acoperişul celor două turnuri au fost modificate geometric, din semi-sferă iniţial în
unghi ascuţit în final. Litografia oferă o imagine cu o procesiune religioasă care iese
din biserică.
Demidoff nu scapă ocazia de a scrie despre istoria acestei biserici, pe care o
descrie cu mult profesionalism: „Biserica este construită frumos din piatră; două
turnuri elegante o acoperă. Întreaga suprafaţă a edificiului este acoperită cu arabescuri
de o admirabilă varietate, sculptate în relief; ferestrele ei înguste nu lasă să penetreze în
interior decât o lumină slabă care păleşte în faţa lămpilor religioase din interior, care
iluminează zi şi noapte. Frescele sunt de o naivitate remarcabilă, care acoperă pereţii sobri
ai bisericii… Colecţia de tablouri brodate de principesa Teodora, soţia domnitorului
Vasile Lupu, sunt de o rară perfecţiune reprezentând-o în mărime naturală pe însuşi
principesa îmbrăcată artistic”27. Autorul mai aminteşte şi de un tablou al voievodului
Vasile Lupu, care a fost furat din biserică cu peste 20 de ani în urmă.
Demidoff pomeneşte şi de existenţa la Iaşi a trei imprimerii, care sunt dotate
cu unsprezece prese, trei din aceste prese sunt pentru a imprima în limba rusă,
franceză şi greaca modernă. Dar sesizează cu surprindere şi faptul că pe lângă
buticurile evreieşti „se găsesc librării şi cabinet de lectură în limba franceză”28.

III. Carantina din Sculeni şi traversarea Basarabiei
Demidoff mărturiseşte cu sinceritate faptul că nu se poate sustrage de la cele 14
zile de carantină în „lazaretul” rusesc de dincolo de Prut, unde ajunge în ziua de 21 iulie
27. Ibidem, pag. 208.
28. Ibidem, pag. 207.
102
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

1837, fiind considerată o
„încarcerare indispensabilă
şi benevolă”. Cu toate
că autorităţile ruse, care
administrau „lazaretul”, au
fost avertizate de venirea
expediţiei, cazarea a fost
descrisă ca insuportabilă.
Amplasată pe malul stâng
al Prutului, des inundată,
această carantină conţine
Carantina din Sculeni nouă mici căsuţe acoperite
cu stuf, care înconjoară
curtea interioară. Fiecare căsuţă are două sau trei camere şi sunt sub supravegherea
unui gardian, fost soldat, pensionat29.
După o acomodare de trei zile, pe 24 iulie 1837, Raffet avea să realizeze schiţele
interesante care redau interiorul acestei carantine, ulterior litografiate. Se pot observa
trei din cele nouă căsuţe locuite de persoanele obligate să execute această carantină, dar
se poate remarca şi o clădire mai mare care se presupune că era rezervată administraţiei
carantinei. Lângă căsuţa din fund este amplasată o gheretă pentru paznic. Dar ce pare
mai interesant şi este surprins cu mare rafinament de Raffet este atitudinea percepută
prin ţinuta ofiţerilor ruşi faţă de cei în carantină, indiferent de faptul că printre ei
era un prinţ rus însoţit de personalităţi ştiinţifice franceze din diferite domenii. În
timp ce persoanele aflate în carantină stau cu caschetele în mână, cei doi ofiţeri ruşi
au caschetele pe cap şi se sprijină într-un baston sau sabie, care simbolizează puterea
administrativă din carantină, iar mâna stângă cu degetul arătător este îndreptat
spre cei în carantină,
sugerând anumite
ordine care trebuie
îndeplinite.

Pe data de 5
august 1837, expiră
termenul de carantină
şi întregul echipaj
se îndreaptă spre
Odesa. Pe drum, în
Basarabia, întâlnesc o
caravană moldavă care
transportă mangal,
care este redată de Halta unei caravane moldave care transportă mangal

29. Ibidem, pag. 211.
103
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Raffet într-o litografie datată pe 5 august 1837. Imaginea sugerează un popas tihnit
în care cei cincisprezece conducători de căruţe stau la taifas fumând câte un trabuc.
Mangalul fiind foarte uşor, aşa se explică înălţimea pereţilor în care sunt depozitaţi
aceşti bulgării. Se pot observa cele trei căruţe cu provizii şi posibil corturile necesare
pentru dormit noaptea,
dar şi amplasare roţilor
din spate ale unei căruţe,
care sunt evazate spre
exterior pentru o mai bună
stabilitate pe drumurile
desfundate şi surprinse
excelent de Raffet.
Pe fundalul lito­
grafiei apare o trăsură,
care se presupune că
face parte din expediţie,
fiind asemănătoare cu
trăsura din O staţie
poştală în Moldova.
Există posibilitatea ca
Raffet trecând pe lângă
aceste căruţe să sugereze Curier rus în Basarabia
prinţului importanţa de a reda o asemenea scenă cu halta transportatorilor, care nu
este de neglijat.
O ultimă imagine surprinsă de Raffet în Basarabia şi reprodusă în volumul lui
Demidoff este o troică care transportă un curier rus. Caii sunt redaţi în galop, după
poziţia picioarelor desenate atât de sugestiv de artistul francez.
În februarie 1860, Raffet moare la Geneva pe neaşteptate, în ajunul unei
călătorii în care urma să-l însoţească ca de obicei pe Demidoff.
Drept recunoştinţă pentru activitatea remarcabilă închinată valorilor
franceze, oficialităţile pariziene au comandat sculptorului francez Emmanuel
Frémiet30 un bust al lui August Raffet pe care îl realizează în anul 1893.
Monumentul a fost amplasat în grădina din incinta muzeului Luvru intitulată
Jardin de l’Infante.
Bustul este aşezat pe o coloană frumos împodobită cu elemente din piatră sub
care stă scris sculptat pe coloană - RAFFET. Pe soclu este amplasat în mărime naturală
un toboşar din armata lui Napoleon, care sugerează pasiunea şi credinţa cu care l-a
reprezentat artistul pe Napoleon. Din păcate elementele din bronz au fost topite în
perioada ocupaţiei germane, iar ulterior elementele din piatră au dispărut şi ele.
30. Emmanuel Frémiet (1824-1910) a fost considerat „cel mai mare sculptor de animale
din epoca sa”. Este cel care a realizat statuia Ioanei D’Arc amplasată în Place de Pyramides
din Paris. Este în acelaşi timp şi autorul sculpturii ecvestre a lui Ştefan cel Mare din Iaşi,
inaugurată în prezenţa Regelui Carol I în anul 1883.
104
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Imaginea alăturată oferită de Adrian
Şoldea redă monumentul aşa cum
arăta iniţial, înainte de a fi maltratat.
Opera lui Raffet, care se
raportează la Ţările Române, va străluci
totdeauna şi valoarea ei artistică o pune
la adăpost de uitare şi astfel imaginea
României pe care el a transmis-o va
interesa pretutindeni. Este opera unui
om cu un deosebit talent, rezultatul
concepţiei despre viaţă a unui om
cinstit.
Raffet şi-a petrecut o mare
parte din viaţă printre soldaţi, fiind
ilustratorul gloriei imperiale a lui
Napoleon şi poate cel mai mare
desenator militar al Franţei, dar n-a
văzut războiul decât o singură dată,
în Italia, în 1849, sub forma lui nobilă,
a cetăţeanului care îşi apără ţara.
Spectacolul îngrozitor al oamenilor
tineri măcelăriţi, îi strecoară lacrimi
şi-l face să scrie o frază semnificativă:
Bustul lui August Raffet la Paris „Ce lucru grozav este războiul! Şi cum
ar trebui ca acei care ne împing să-l
facem, să fie trimişi ei întâi, pe câmpurile de bătaie”31.

31. August Raffet (Fils), Raffet: Notes et Croquis, pag. 70.
105
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

În căutarea unei colecții pierdute
Colecția lui Mihail Kogălniceanu

Gabriel Badea-Păun, istoric de artă
40, rue de Montmorency, Cod 75003, Paris
Tel.: 0033(0)148043686, e-mail: gbadeapaun@free.fr

Deşi este adesea evocată în legătură cu ilustrarea istoriei colecţionismului
românesc în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, colecţia lui Mihail
Kogălniceanu (1871-1891) a făcut obiectul a doar două scurte studii: cel al lui Petre
Oprea, din 19651 şi cel publicat, în 1997, de Claudiu Paradais, care se concentrează
pe localizarea unei opere de referinţă din această colecţie, Imblânzitoarea de şoimi de
Hans Makart (1840-1884)2.
A reconstitui această colecţie, considerată excepţională de către
contemporani, pare o sarcină dificilă, dat fiind că documentele din arhive sunt
rare şi adesea lapidare, dar calitatea câtorva tablouri, localizate cu precizie, ne
încurajează, totuşi, să ne-o asumăm. Acest studiu conduce la reconstituirea
gustului proprietarului, vizibil în alegerea operelor cumpărate sau pe care a dorit
să le comande, ca şi în decorarea interioară şi exterioară a locuinţelor destinate
a le expune.
Interesul lui Kogălniceanu pentru artă se naşte, probabil, în timpul studiilor
sale de drept la Universitatea din Berlin, unde soseşte în 1834, împreună cu fraţii
Dimitrie şi Grigore Sturdza. Douăzeci de ani mai târziu, în timpul mandatelor sale
politice ca prim ministru al Moldovei şi ministru interimar al cultelor, el arată un
ataşament special faţă de iniţiativa tânărului pictor Gheorghe Panaiteanu-Bardasare
(1818-1900) de a fonda la Iaşi, în 1860, o Şcoală de Belle Arte şi o Pinacotecă3.
Graţie susţinerii sale, la 15 ianuarie 1861, se inaugurează primul curs de desen, sub
conducerea lui Panaiteanu-Bardasare4. Impresionat de frescele realizate, între 1858
şi 1861, la mănăstirea Agapia, de către tânărul Nicolae Grigorescu (1838-1871), el

1. Petre Oprea, Mihail Kogălniceanu, colecţionar de artă, in Omagiu lui P. Constantinescu-Iaşi
cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare
Române, 1965, p. 660-672, reluat în Petre Oprea, Colecţionari de artă bucureşteni, Bucureşti,
1976, p. 16-19.
2. Claudiu Paradais, Istoria unui tablou din colecţia lui Mihail Kogălniceanu, în Ioan Neculce –
Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei, serie nouă, vol. II-III, 1996-1997, p. 213-216.
3. Kogălniceanu avea obieciul de a petrece ore întregi vizitând Pinacoteca când se afla la Iaşi,
nu o dată deplângând faptul că sălile erau fără vizitatori. Vezi M. Kogălniceanu, Cestiunea
Universităţii din Iaşi, Bucureşti, 1877, p. 30. Pentru interesul ce îl arăta monumentelor istorice,
muzeelor şi artei în general vezi în Al. Zub, Kogălniceanu istoric, Iaşi, Editura Junimea, 1974,
detaliatele capitole VII 8 (Monumente istorice), p. 755-769 si VII 9 (Muzeistică), p. 769-783.
4. Sabina Docman, Date despre Pinacoteca şi Şcoala de arte frumoase din Iaşi, in Studii şi
Cercetări de Istoria Artei, nr. 1-4/1956.
106
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

îi acordă acestuia sprijinul în obţinerea unei burse de studii în Franţa, înscrisă în
bugetul Moldovei5.
Recunoscut pe scena politică românească, prim ministru al Principatelor Unite
între 11 octombrie 1863 şi 26 ianuarie 1865, om de încredere al prinţului Alexandru
Ioan I Cuza (1859-1866) şi coautor al principalelor sale reforme, Kogălniceanu se
bucură în anii 1860 de o anumită disponibilitate financiară, asigurată de poziţia sa
politică şi profitul terenurilor agricole şi viilor sale. Achiziţiile de opere de artă sunt
o consecinţă a celebrităţii sale. In anii 1860-1880, realizarea unei frumoase colecţii,
oriunde în Europa, nu face doar dovada gustului şi mijloacelor materiale, ci întăreşte,
mai mult, poziţia sa socială. Domnitorul Carol I scria despre Kogălniceanu că „s-a
aruncat cu totul în braţele artelor frumoase” 6.
Îmbogăţirea colecţiei sale coincide cu construirea unui hotel particular la
Şoseaua Kiseleff, pe un teren aparţinând parcului Mogoşoaia, un prim lot dublu fusese
cumpărat de la stat într-o licitaţie din iulie 18647, el a fost mărit cu un lot suplimentar în
martie 18688. Un plan al proprietăţii, făcut ulterior, ne indică situaţia clădirilor9. Partea
locuibilă avea la dreapta, decalată şi perpendiculară, o altă clădire, compusă dintr-un

Fig. 1. Muzeul-casă de la Șosea a lui Kogălniceanu după un desen de M. Teohari,
reprodus după Al. Zub, Kogălniceanu istoric, Iaşi, Editura Junimea, 1974.
5. G. Oprescu, Grigorescu, Bucureşti, 1961.
6. Memoriile Regelui Carol I de un martor ocular, Bucureşti, t. VII, p. 51, însemnarea din 18/30
noiembrie 1873.
7. Arhivele Naţionale ale României, (ANR), fond REAZ, dosar 406/1864, f.1 şi 14. Comunicat
de doamna Oana Marinache careia îi adresăm mulţumirile noastre.
8. Biblioteca Naţională a României (BNR), fond Kogălniceanu, scrisoare a lui D.A.Sturdza,
ministru al agriculturii şi al comerţului, fond Kogălniceanu, pachet III, dosar 7, p. 2 şi 3). (de
acum înainte, citat Kogălniceanu, III/7)
9. Ibidem, p. 5.
107
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

salon şi două camere, consacrate, începând cu 1882, muzeului, prima iniţiativă de acest
gen din România. Cele mai importante piese ale colecţiei se găseau aici, dar nu există
nici o descriere a expunerii lor. O casă a copiilor şi dependinţele completau ansamblul.
Nu se cunoaşte numele arhitectului după planurile cui a fost construit edificiul care
a găzduit din 1935 până către 1944, Fundaţia Kogălniceanu înfiinţată de nepotul său
omonim. Aparenţa lui ne este însă redată de un desen contemporan de M. Teohari
reprodus în lucrarea lui Al Zub, Kogălniceanu istoric (Fig.1). El a fost demolat la o dată
necunoscută şi pe locul lui a fost construit actualul hotel Triumf.
Arhivele Fundaţiei Kogălniceanu, aflate în prezent la Arhivele Naţionale,
Biblioteca Academiei Române (fonduri parţial inventariate) şi Biblioteca Naţională a
României10, ne furnizează informaţii privind compoziţia şi achiziţionarea anumitor
lucrări ale colecţiei. In anii 1870 care-i sunt atât de
faşti, Kogălniceanu urmăreşte activ piaţa de artă
europeană, graţie contactelor cu galerii, case de
licitaţie sau persoane care pun în vânzare lucrări
de artă11. Are legături cu mai mulţi negustori
străini, precum Hirschler&C0, Lager und Gemälden
din Viena12, Hugo Helbing, kunstantiquariat din
Munchen 188713, La Vénus de Milo, Curiosités-
Objets d’arts, porcelaines Sèvres, Saxe, Chine, Japon,
tableaux-bronzes, 202, rue de Rivoli à Paris14 şi
urmăreşte toate vânzările importante din toată
Europa. Expertul Fr. Haro îi trimite pe 16 ianuarie
1875 catalogul vânzărilor colecţiei marchizului José
de Salamanca y Mayol (1811-1883), celebru pentru
tablourile sale din şcolile flamandă şi italiană din
secolele XVI şi XVII 15. Nepotul lui, Emil Cazimir,
îl informa într-o scrisoare din 6 iulie 1873 că a
facut noi achiziţii la Würzburg şi că pleacă să
Fig. 2. Ch. Julien, Paris, Georges caute în colecţiile de pe Valea Rinului lucrări de
de Bellio, fotografie tip carte de Antoon Van Dyck (1599-1641), David Teniers (nu
vizită, col.autor. precizează care dintre ei, cel Batrân sau cel Tânăr) şi
10. Fond Kogălniceanu, III/7 conţine peste o sută de scrisori sau alte documente privind
achiziţionarea de opere de artă.
11. Idem, p. 49, telegramă din 29 august 1878. Un anume Rhetoridi i-a cumpărat pentru 195
florini două platouri în majolică, la Viena.
12. Idem, p.41-42, scrisoare din 2 noiembrie 1877.
13. Idem, p.102. Porträts, Katalog IV von Hugo Helbing Kunstantiquariat in München,
Residenzstrasse no.121, 1887.
14. Idem, p.86. Expertul îl invită să vadă achiziţiile sale recente: Baigneuses de Etienne-Maurice
Falconet (1716-1791) şi Christophe-Gabriel Allegrin (1710-1795) după originalele de la Luvru.
15. Idem, p.27. Vânzarea colecţiei Salamanca y Mayol a avut loc la Hôtel Drouot pe 25-26
ianuarie 1875.

108
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Adiaen van Ostede (1610-1685), pictori care îi lipseau16. Cât despre Georges de Bellio
(1828-1894) (Fig. 2), acesta urmăreşte pentru el cu „neveghiată atenţiune” expoziţiile
pariziene17 şi îi cere, pe 27 februarie 1878, să-i răspundă cu privire la cumpărarea
unui tablou de François Boucher (1703-1770).
Kogălniceanu acordă o atenţie deosebită
Saloanelor de la Berlin şi Viena, aşa cum o
atestă cataloagele Preussischen Kunstvereins din
Berlin, în anii 1871 şi 187218. (Fig. 3) păstrate în
arhivele sale, ca şi corespondenţa cu organizatorii
Osterreichischer Kunst-Verein din Viena, în 187619.,
187920 – când cumpără trei tablouri de Kaulbach
(poate, loturile 88-89 din catalogul Heberle) – şi
188021. El comandă cărţi de artă la Stuhr’sche Buch
und Kunsthandlung (S.Gerstmann) din Berlin, în
187622 şi în acelaşi timp se interesa prin intermediul
fiului său, Constantin, care sunt modalităţile pentru
a subscrie un abonament la prestigioasa revistă
Zeitschrift für bildente Kunst care aparea la Leipzig
şi la cataloagele de vânzare ale Rudolph Lempkes
Kunst-Auktion Haus de la Berlin23.
Cu toate că piaţa de artă bucureşteană se afla Fig. 3. Coperta catalogului
la începuturile sale – în arhive nu se găseşte, pentru Preussischen Kunstvereins de
acea dată, decât catalogul galeriei specializate în Berlin de 1871, BNR, fond
pictură J. Schnell, aflată pe Calea Mogoşoaiei nr. Kogălniceanu, III/7, p. 10-18.
74, în Casa Lahovary24 în colecţia lui Kogălniceanu
16. Al. Zub, op.cit, p. 778.
17. Fond Kogălniceanu, III/7, p. 25-26, scrisoare din 13 februarie 1870, Paris, de la un
corespondent neidentificat, semnătură indescifrabilă. Se spune despre de Bellio că urmăreşte
cu „neveghiată atenţiune” expoziţiile.
18. Idem, p. 27.
19. Idem, p. 10-18
20. Idem, p.37, 39, 40. Intr-o scrisoare din 5 mai 1876, dr. Pfeiffer din Viena îi trimite preţurile
operelor lui Decamps, Ziem, Müler expuse în acel an la Kunstverein din Viena, dar răspunsul
său ajunge prea târziu, licitaţia se încheiase.
21. Idem, p. 71-72. Un corespondent neidentificat, căci semnătura sa este ilizibilă, îi scria de la
Viena, pe 15 decembrie 1879, întrebându-l dacă să-i trimită lucrările cu sau fără ramă.
22. Idem, p. 70, 78-79.
23. Al. Zub, op.cit., p. 197. Biblioteca sa constituită din aproximativ două mii de volume şi
câteva manuscrise a cunoscut aceaşi tristă soartă ca şi colecţia de artă. Propusă Statului spre
achiziţionare în 1885-1886, Kogălniceanu însuşi îi alcătuise catalogul, acesta a respins oferta
şi ea a fost dispersată ulterior de către descendenţi. O parte a ei a fost donată de fiul său, Vasile
bibliotecii liceului Andrei Saguna din Braşov în 1928.
24. fond Kogălniceanu, III/7,,p. 62-65, Catalogu unei Colecţiuni de tablouri originale în ulei
de cei mai moderni maieştri, reprezentant J. Schnell, Callea Mogoşoioi, nr. 74, Cassa Lahovari,
109
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

se găseau şi opere
realizate de artişti
români. La Expoziţia
Artiştilor în Viaţă din
1870 el împrumuta o
Femeie torcând de N.
Grigorescu, probabil
cumpărată direct de la
pictor25.
Profitând de
poziţia sa oficială, Ko­
gălniceanu nu ezită să
Fig. 4. Autor necunoscut, Desen după o stelă antică, trimis lui ceară prefecţilor şi altor
Kogălniceanu spre achiziţie, BNR, fond Kogălniceanu, III/7, p. 90 funcţionari ai Statului
să-i trimită, pentru
muzeul său, obiecte descoperite
la săpăturile arheologice26. Astfel,
consiliul comunal din Măgurele îi
trimite, în 1880, un obiect de aur,
fără descriere, şi 25 de belciuge27.
In arhivele păstrate, se găsesc mai
multe desene făcute după stelele
antice sculptate sau inscripţionate
(Fig. 4). Pereţii exteriori ai casei
sale din Constanţa, construită
la începutul anilor 1880, sunt
împodobiţi cu numeroase
fragmente sculptate şi inscripţii, Fig. 5. Fotograf necunoscut, Casa lui
după moda italiană (Fig. 5). Nu Kogălniceanu de la Constanţa, BAR, fond
se poate estima valoarea acestor Kogălniceanu, neinventariat, reproducere după
antichităţi, căci nu se cunoaşte Mihail Kogălniceanu, Opere, I, Beletristica,
în prezent localizarea lor, dar o studiile literare, culturale și sociale, note și
plângere adresată de Kogălniceanu comentarii de Dan Simionescu, Bucureşti,
primului ministru şi îndreptată Editura Academiei Republicii Socialiste România,
împotriva arheologului Grigore 1974, p. 202.
Tocilescu (1850- 1909), care scoate
o inscripţie latină de pe pereţii casei din Constanţa cu ajutorul forţelor publice,
Bucureşti, Typographia Curţii F. Gőbl, 12, Pasagiul roman, 1878.
25. «Informaţiunile bucureştene», I, 1870, n°127 (19 iunie), p. 1. Nu am putut identifica
printre cele 26 de lucrări expuse de Grigorescu cu această ocazie despre care dintre ele este
vorba, este necunoscută/nelocalizată în literatura grigoresciană.
26. Fond Kogălniceanu, III/7, p. 7-8.
27. Idem, p. 73, telegramă din 16 aprilie 1880 semnată Kiritzescu.
110
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

ne face să înţelegem că ele nu erau lipsite de însemnătate28. Câţiva ani mai târziu,
reacţionând faţă de această situaţie abuzivă, Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii
Publice cere Ministerului de Interne ca prefecţii, cu precădere cei din Dobrogea, să
pună capăt unor astfel de practici29.
Adesea, Kogălniceanu îşi trimite misiţii pe teren. Un anume A. Lukian
urmăreşte pentru el operele demne de interes din colecţiile din Moldova, fie
că acestea se aflau în biserici sau în casele unor particulari30. Intr-o epistolă de la
Cernăuţi, datată din 25 decembrie 1874, Nicolae Hurmuzaki îl asigura că nu a uitat
de rugămintea ce i-o adresase să caute icoane vechi şi că găsise două provenind din
vechea catapeteasmă a bisericii mănăstirii de la Voroneţ, reprezentând-o pe Sfânta
Fecioară şi pe Mântuitor, dar că ele sunt în stare precară de conservare31. De la maiorul
Dimitrie Papazoglu (1811-1892) a cumpărat un caiet de 83 de pagini cu modeluri
pentru pictura religioasă ce îi aparţinuse lui Radu Zugravu, de la mănăstirea Bunea
(jud. Dâmboviţa), un cunoscut centru de formare al zugravilor de gros în secolul al
XVIII-lea şi începutul secolului următor, caiet pe care îl va publica într-un articol
în 1882 în „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie” 32. În 1879, Kogălniceanu
negociază cu familia Docan din Iaşi cumpărarea unui tablou de Philips Wouvermann
(1619-1668) (poate unul, din cele două prezente în catalogul vânzării Heberle, loturile
nr.187 şi 188) şi Constantin F. Robescu (1839-1926) îi cedează, pe 22 aprilie 1880, un
tablou atribuit lui Nicolas Poussin (1594-1665) (poate, Scenă mitologică, lotul nr.122,
din catalogul Heberle)33.
Dacă, în catalogul licitaţiei Heberle, operele contemporane nu sunt deloc
numeroase şi nu poartă semnăturile unor artişti cunoscuţi – cu două excepţii
notabile, Hans Makart şi Wilhelm von Kaulbach (1805-1874) -, Kogălniceanu
nutreşte visul de a comanda deja celebrului pictor polonez Jan Matejko (1838-
1874), creatorul imaginariului istoric polonez, o scenă a istoriei Moldovei sau Țării
Româneşti. Un intermediar din Iaşi, a cărui identitate ne scapă, căci semnătura sa
rămâne ilizibilă, îi scrie condiţiile în care pictorul ar realiza opera, propunându-i
totodată şi mai multe subiecte.

«Jassy, le 11/23 février 1875

Monsieur,
Je suppose que vous avez reçu ma lettre avec laquelle j’ai eu l’honneur de vous
avertir que M. Matejko à promis de m’écrire bientôt.
28. Idem, p. 169.
29. ANR, fond Ministerului de Interne, dosar 39/883, p. 322, 324.
30. Fond Kogălniceanu, III/7, p.6-7. Un anume A. Lukian îi propune să cumpere tablouri de
Giovanni Schiavoni (1804-1848) din colecţia lui Ion Gherghel din Dorohoi.
31. Al Zub, op.cit., p. 778.
32. M. Kogălniceanu, Colecţiune de modeluri de pictură reliogioasă de dascălul Radu Zugravu,
în “Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, I, 1882, vol. I, p. 33-36.
33. Ambele citate in Petre Oprea, art. cit., p. 670, n. 6.
111
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Je viens de recevoir une lettre de lui datée de Cracovie le 25 janvier. Je m’empresse
de vous communiquer ce qu’il m’écrit et je vous prie de pardonner mon français.
Il commence par s’excuser qu’il n’a pas pu répondre tout de suite mais il devait
réfléchir et étudier la question.
Il dit que le croquis d’histoire de Moldavie et Valachie lui sont connus, mais il
avait besoin d’étudier quelque part des chroniques.
Il est d’avis que quelqu’un, qui veut avoir une carte peinte de l’histoire de son
pays, préfère d’avoir une victoire qu’une défaite.
Voici quelques sujets :
Première victoire en Bucovine du temps d’Albrecht (Stefan, 1497).34 Défaite
quelques années plus tard (Petrylo Hospodar, 1531).35
Les batailles avec la Turquie dans le XV siècle semblent plus des moments célèbres.
Les victoires de l’hospodar Bogdan36 contre Mahomet II, Bajezet.37
Prestation du serment de fidélité [d’Étienne le Grand] à Katin (Kasimir Jagellon
1485).
Moins intéressant est l’introduction du Hospodar Alexandre par Michel [illisible]
(1552)38, etc., etc.
Du temps de Chmelnitski :
Les fiançailles de Tymopheï avec Irène, fille de Movila est un drame, mais plutôt
romantique que historique.39
Le temps de Jean Sobieski ne présentent pas des sujets si formelles pour un
tableaux que ceux qui ont été nommés.
M. Matejko dit qu’il désirerait, lui, la défaite de 1531. (Depuis longtemps il a déjà
le croquis de ce tableau dans son portefeuille).40
Du reste M. Matejko est d’avis qu’il serait bien si vous pouviez lui donner
des extraits des vos chroniques concernant les faits importants et, autant des détails
possibles, d’autant plus, que les chroniques polonaises traitent probablement les mêmes
sujets différemment que les chroniques roumaines.
Après avoir finis la partie artistique de sa lettre, M. Matejko ajoute qu’en cas que
vous n’avait pas arrangé votre idée, il doit présenter ces conditions.
34. Este vorba despre bătălia din Codrii Cosminului din 1497, victoria lui Ștefan cel Mare
asupra regelui Jean-Albert al Poloniei, în urma căreia voievodul moldovean anexează Pocuţia.
Emmanuel Frémiet (1824-1910) realizează în 1882-1883 un basorelief cu acest subiect pentru
soclul statuii ecvestre a lui Stefan cel Mare de la Iaşi.
35. Petru Rareş, voievod al Moldovei din 1527 până în 1538 şi care a pierdut Pocuţia după
înfrângerea de la Obertyn din 22 august 1531.
36. Bogdan II, voievod al Moldovei din 1449 până în 1451.
37. Bătăliile de la Rovine din 1395 şi de la Podul Înalt din 1475.
38. Venirea pe Scaunul domnesc a lui Alexandru Lăpuşneanu 1552-1561; 1564-1568).
39. Este vorba despre căsătoria forţată a prinţesei Ruxandra, fiica voievodului Vasile Lupu
(1634-1653) cu Timuş Khmelnitski (1632-1663), vestit pentru urâţenia lui, fiul lui Bogdan
Khmelnitski (1595-1657), conducătorul cazacilor.
40. Bătălia de la Obertyn, soldată cu o victorie poloneză a generalului Jan Tarnowski şi cu
pierderea Pocuţiei de către Moldova.
112
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Le tableau ne pourra pas être plus petit que son tableau: «La prêche de Skarga»41
ça veut dire à peut prêt 4 m de longueur et 2 m quelque chose de hauteur.
Le tableau ne pourrait pas être fini avant 2 ans. Le prix au moins 20 mille florins
(pas tout à fait quatre mille ducats) payable de la manière suivante : au moment de la
commande 5000 fl, après un an 5000 fl., le reste (10 000 fl.) quand le tableau sera fini.
[En marge de la feuille] M. Matejko demande un acompte pour être en état de
finir le tableau en 2 ans.
Du reste pour les études archéologiques il lui est très nécessaire d’avoir du mobilier,
des armes, des costumes, etc. – lesquelles doivent se trouver dans le pays. S’il ne sera pas
possible d’en avoir, il pourra se contenter des photographies (mais seulement quand il
ne sera pas possible d’avoir les objets mêmes). Il faut aussi des photographies d’hommes,
de femmes et d’enfant.
C’est tout ce qu’il peut dire pour le moment.
Je vous prie de bien vouloir de me dire ce que je dois répondre à M. Matejko, et
d’agréer l’assurance de ma considération la plus distinguée»42

Costul foarte ridicat cerut de Matejko l-a făcut probabil pe Kogălniceanu să se
răzgândească în privinţa comenzii.
Simţindu-se din ce în ce mai slăbit din cauza bolii şi a vârstei, Kogălniceanu îşi
întocmeşte testamentul pe 6 august 1882, dispunând ca întreaga colecţie a lui de artă
să fie examinată de experţi şi să fie vândută Statului pentru o sumă cu 20% mai mică
decât valoarea sa. O primă comisie compusă din Ion Ghica (1816-1897), ministrul
în post al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, D.A. Sturdza (1833-1914), Al. Odobescu
(1834-1895), Th. Aman (1831-1891) şi N. Grigorescu a fost formată la câtva vreme
după pentru a considera propunerea43.
In 1885, împins de „nevoi familiale”, Kogălniceanu adresează Ministerului
Cultelor şi Instrucţiunii Publice o scrisoare în care-l informează asupra vânzării în
străinătate a colecţiilor sale, sperând că, înainte de a fi nevoit să îndeplinească această
dureroasă hotărâre, guvernul român ar putea să se constituie în cumpărător „căci
muzeul meu conţine numeroase obiecte de o mare valoare artistică şi istorică pentru
România”. Se declară „hotărât de a face sacrificii şi de a accepta preţuri mai mici, în
speranţa că acestea nu vor părăsi ţara”44.
Mai multe scrisori din corespondenţa lui Kogălniceanu publicată în
volumul Scrisori, Note de călătorie, lasă să se înțeleagă că Ministerul a însărcinat
o comisie formată din Gr. Tocilescu, C.I. Stăncescu (1837-1909) şi Dim. C.
41. Este vorba de tabloul Kazanie Skarga, 1864, ulei pe pânză, 397 x 224 cm, Varşovia, Palatul
Regal.
42. Kogălniceanu, III/7, p. 31-33 (scrisoarea este în franceză în original, o transcriem cu toate
imperfecţiunile din original).
43. Al. Zub, op.cit., p. 779.
44. Notă autografă a lui Mihail Kogălniceanu privind colecţiile sale, publicată de Augustin Z.
N. Pop şi Dan Simionescu în M. Kogălniceanu – Scrisori. Note de călătorie, Bucureşti, 1967,
p. 180-181.
113
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Butculescu (1846-1896) pentru a realiza inventarul colecţiei, reţinând acele piese
care puteau interesa muzeele româneşti şi propunea pentru achiziţionarea lor o
sumă de 125.000 de lei, care după aprecierea colecţionarului nu reprezenta nici
jumătate din valoarea ei.
În inventarul întocmit de Tocilescu, Stăncescu şi Butculescu sunt menţionate
12 categorii de obiecte clasate cronologic în funcţie de epoca de creaţie şi specific45.
Colecţia epigrafică era constituită din 80 de pietre cu inscripţii greceşti şi latineşti
descoperite în Dobrogea şi Bulgaria, relative la istoria politică, militară, şi
administrativă a Moesiei Inferioare. Colecţia de sculptură greco-romană reunea
60 de statui, busturi, basoreliefuri, altare fără inscripţii, sarcofaje, fragmente
arhitectonice ornate, toate datând din primele două secole ale Imperiului roman.
Colecţia de ceramică antică era formată din 40 de
vase antice negre şi roşii, precum şi din 31 de alte
piese: lămpi din bronz, figurine din teracotă, sticlărie.
Colecţia de obiecte de metal conţinea statuete
de bronz şi un fragment dintr-o mască mortuară
purtând o inscripţie în greceşte. Evul Mediu era
reprezentat de opt categorii: diverse sculpturi în os
şi lemn: 6 statui, 3 tablouri, 6 sculpturi în lemn, 25
de alte obiecte realizate în atelierele germane între
secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea.
Colecţia de icoane şi pictură (vezi inventarul
fragmentar din anexa I), o mare parte a celei vândute
la Köln (vezi catalogul din anexa II), şi cea de
sculptură modernă erau inventariate de Butculescu
poate şi cu colaborarea lui Kogălniceanu însuşi încă
din 1880. Sculpturile erau marmure şi fonte în bronz,
fără îndoială contemporane cu autori nespecificaţi :
Bacchus copil, Venus Pudica, Maria Magdalena, sau
cunoscuţi precum Jean-Antoine Houdon (1741-
1828) La Frileuse, Auguste Clésinger (1814-1883)
Foro Romano şi grupul în marmură Copil plângând Fig.6. Pietro Berasconi,
de Pietro Bernasconi (1826-1896) (Fig. 6) 46. O Copil plângând, marmură.
vitrină cu 20 de obiecte de metal şi lemn prezentând Fotografie realizată de atelierul
un interes artistic şi istoric, obiecte din porţelan, Photo artistique française
faianţă, majolică, teracotă din Europa şi Asia, icoane, d’Anatole Magrin, BNR, fond
triptice, modele de pictură religioasă, obiecte de cult Kogălniceanu, III/7, p. 121.
completau ansamblul.
45. Al. Zub, op.cit., p. 781 dă un rezumat al inventarului din colecţiile BAR, fond Kogălniceanu,
XXVIII (varia), neregăsit de noi.
46. Sculptor academic italo-elveţian, celebru în epocă pentru statuile sale care ornează faţadele
domului din Milano. In inventar se menţionază că statuia a fost premiată la un Salon la Viena,
fără însă să fie indicat anul.
114
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Pornind de la o notă a lui Kogălniceanu şi bazându-se pe raportul comisiei
de evaluare, ministrul Ion Ghica a întocmit expunerea de motive pentru achiziţia
tuturor pieselor alese propunând suma de 165.000 de lei. El conchidea în raport că
era vorba de «colecţiunea cea mai însemnată de antichitaţi ce un particular a reuşit
să formeze la noi în ţară, cu îndelungi eforturi și mari sacrificii… Acest eminent
bărbat, cu o stăruinţă nestrămutată şi pasiune vrednică de laudă, a adunat în timp
de 25 de ani tot ce i s-a părut că reprezintă o valoare artistică şi că interesează istoria
culturală în genere, istoria patriei în particular. D-sa nu a cruţat nici călătorii, nici
studii şi cheltuieli, pentru că pe de o parte să îşi înavuţească colecţiunile sale, iar pe de
alta să se asigure de valoarea operelor artistice în muzeul său.»47. Aparent un avans a
fost vărsat colecționarului şi anumite obiecte, nespecificate însă, au integrat colecţiile
Muzeului Naţional48., însă un răspuns definitiv se lăsa aşteptat.
In faţa tăcerii guvernului lui D.A. Sturdza, Kogălniceanu redactează, la
începutul anului 1886, un nou memoriu precizând că a contactat Casa Heberle (J.
Lempertz Sohne) din Köln49, specializată în vânzarea colecţiilor prestigioase, şi în
contractul cu aceasta a rezervat Statului român dreptul de „a alege din colecţiile sale
operele privind istoria României sau pe cele care pot prezenta un interes şi de a le
păstra în ţară”50. Nici acest al doilea memoriu nu primeşte răspuns. O mare parte a
colecţiei de pictură ia calea Germaniei.
Intr-o scrisoare, expediată de la Köln şi datată 30 decembrie 1886, Heberle îl
informează pe Kogălniceanu că lucrează la catalogarea colecţiei pentru ca licitaţia
să aibă loc la sfârşitul lunii martie sau începutul lui aprilie şi că a asigurat-o contra
incendiilor la societatea Colonia pentru considerabila sumă de 100.000 franci (80.000
mărci) 51. Se pare că schimbul epistolar a fost destul de însemnat, căci, într-o scrisoare
din 30 aprilie 1887, J. M. Heberle se plânge de a nu fi primit răspuns la misivele
sale precedente în care propunea o nouă dată pentru licitaţie, în luna iunie52. In
final, această dată nu va fi respectată şi licitaţia va avea loc între 9 şi 10 decembrie
la Auktionlokale, pe strada Grosse Sandkaul nr. 10-12, după două zile de expunere,
miercuri 7 şi joi 8 decembrie.
Catalogul colecţiei dispersate numără 188 de loturi descrise, dintre care
patru ilustrate (loturile nr. 16, 96 (Fig.7), 102 (Fig.8), 141). Sunt indicate tehnicile,
dimensiunile, subiectul reprezentat. Picturile aparţin şcolilor nordice, mai ales
germană, olandeză şi flamandă, şcolile franceză şi italiană fiind mai puţin bine
reprezentate.
Printre loturile prezentate – sub rezerva că atribuirile vechi nu s-au schimbat
de atunci, graţie cercetărilor de istoria artei, disciplină încă nouă în momentul
47. M. Kogălniceanu, Scrisori. Note de călătorie, p.182.
48. A. Zub, op.cit., p. 781.
49. Casa Heberle fondată în 1843 este încă activă şi-n zilele noastre. Din păcate, ea nu mai
păstrează nici o arhivă dinainte de 1948. Vezi C. Paradais, art.cit., p. 213.
50. M. Kogălniceanu, Scrisori. Note de călătorie, p.180.
51. Fond Kogălniceanu, III/7, p. 94–95.
52. Ibidem, p. 96–97.
115
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Fig. 7. Lucas Cranach cel Bătrân, Nimfa de la izvor, Metropolitain Museum of Art,
col. Robert Lehmann.

Fig. 8. Lucas Cranach cel Bătrân, Lot si
fiicele sale, Statele Unite, col. privată.

licitaţiei, şi de asemenea că dimensiunile pot varia doar cu unul sau doi centimetri,
în funcţie de felul în care măsurătorile au fost realizate cu rame, în secolul al XIX-lea
şi neînrămate în epocile mai recente – s-au putut identifica cu precizie, cu ajutorul

116
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Fig. 9. Lucas Cranach cel Bătrân, Fig. 10. Hans Makart,
Naşterea Domnului, Gemäldegalerie Imblânzitoarea de şoimi, Munchen,
Alte Meister, Dresda. Neue Pinakothek.
cataloagelor explicative ale artiştilor citaţi, cinci tablouri: trei de Lucas Cranach
cel Bătrân (1472-1553): lotul nr.45 Nimfă la izvor, în prezent, la Metropolitain
Museum of Art, colecţia Robert Lehmann53. (Fig. 9); lotul nr. 46, Lot şi fiicele sale, în
prezent, într-o colecţie privată din Statele Unite54 ; lotul nr. 48, Naşterea Domnului
55
, în prezent, în Gemäldegalerie Alte Meister din Dresda; o pânză magistrală a lui
Hans Makart, Imblânzitoarea de şoimi (Fig. 10), în prezent, la Neue Pinakothek
din München, care a cunoscut un destin special, căci ea a fost oferită de către Adolf
Hitler (1889-1945) lui Hermann Goring (1893-1945) la aniversarea de 45 de ani,
în 1938 (Fig. 11 )56; lotul nr. 26, Guido Reni (1875-1942) cu Cleopatra muşcată de
viperă, licitat la Koln în 1936 (Fig. 12)57. A fost, de asemenea, respinsă atribuirea lui
53. Cranach a pictat acest subiect în numeroase rânduri, către 1526-1530 şi apoi, după 1537.
Panoul nostru este descris în Max Friedländer şi Jakob Rosenberg, Les peintures de Cranach,
Paris, 1978, p. 154-155, nota 403B, atribuit lui Cranach cel Tânăr, ilustrat.
54. Ibidem, descris p. 113, nota 205, ilustrat.
55. Către 1515/1520, Dresda, Gemäldegalerie Alte Meister nr. 1907A, achiziţionat la licitaţia
Kaufmann, Berlin, 4 decembrie 1917, in ibidem, descris p. 92-93, nota 101, ilustrat.
56. Pictată către 1880, opera reprodusă în catalogul de licitaţie a fost poate cumpărată la
licitaţia Kogălniceanu din 1887 de către galeria vieneză Neumann şi Salzer. Vândută unui
domn Haberstock din Berlin, ea trece din colecţia acestuia în posesiunea marelui industriaş
evreu Moritz von Guttmann de la care e cumpărată/confiscată de către Hitler pentru a i-o
oferi lui Gőring. După război, în 1945, ea devine proprietatea negustorului Gustav Knauer din
Berlin, care o vinde, în 1962, lui Neue Pinakothek. Pentru peregrinările acestei opere, vezi C.
Paradais, art. cit. p. 215-216.
57. D. Stephen Pepper, Guido Reni. A Complete Catalogue of his Works with an Introductory
117
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Giovanni Bellini (1430-1516)
a Portretului de femeie (lotul
nr. 16) (Fig. 14) care pare
mai curând să aparţină şcolii
veneţiene de la începutul
secolului al XVI-lea. Operele
lui François Boucher (loturile
de la 25 la 29) nu figurează
în catalogul raisonné al
artistului58 şi subiectele
tablourilor atribuite lui Jean-
Fig. 11. Adolf Hitler şi Hermann Gőring în faţa Baptiste Fragonard (1732-
tabloului Imblânzitoarea de şoimi de Hans Makart, 1806) (loturile 54 şi 55) par
fotografie de presă, 1938. să fi fost greşit identificate,
căci artistul n-a realizat opere
avându-i ca subiect pe Esther
şi Ahasverus59.
Nu se cunosc rezultatele licitaţiei,
nici numărul lucrărilor vândute. Doi ani
mai târziu, în 1889, Kogălniceanu încearcă
să vândă alte tablouri din colecţia sa
clubului Junimea care, în lipsă de mijloace,
declină oferta printr-o scrisoare datată 9
decembrie 1889, semnată de N.Kalinderu
(1835-1902), Ion I. Brătianu (1821-1891),
M. Macca, Ion Lupulescu, Ion Vilacrose60.
O ultimă etapă în dispersarea
colecţiei muzeului lui Mihail Kogălniceanu
este marcată de mai multe licitaţii postume,
la cererea moştenitorilor săi. Prima se ţine
pe 1 aprilie 1896, după câte ştim noi, fără
să fi fost publicat un catalog61.O altă serie
Fig. 12. Guido Reni, Cleopatra de licitaţii de „tablouri, obiecte de artă,
muşcată de viperă, localizare actuală statui, vase de bronz şi de marmură” are
necunoscută. loc joi 20 martie până la 15 aprilie 1897, în
fiecare zi de marţi şi de joi a săptămânii. Se
Text, Oxford, Phaidon, 1984, p. 266-267, nota 136, copie vândută de Malmedé în Kőln, tabloul
original ilustrat.
58. Alexandre Annanof cu colaborarea lui Daniel Wildenstein, François Boucher, catalogue
raisonné des peintures, Lausanne, 1976.
59. Pierre Rosenberg, Tout l’œuvre peint de Fragonard, Paris, 1989.
60. Fond Kogălniceanu, III/7, p. 112.
61. ANR, Bucureşti, fondul Ministerului Instructiunii Publice, dosar 304/1896, p. 22.
118
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

derulează în casa Eftimiu, pe strada Carol
nr. 62, primul etaj. Expertiza loturilor era
asigurată de pictorul Ion Voinescu-Ceau
(1857- ?)62 (Fig. 13)63. Se pare că n-a fost
publicat nici un
catalog cu această
ocazie. Nu se cunosc
cu certitudine
cumpărătorii, cu
excepţia unuia,
Pinacoteca Statului
care cumpără cinci
Fig. 13. Anunţ al primei licitaţii a opere, păstrate, în
Muzeului Mihail Kogălniceanu, joi, 20 prezent, la Muzeul
martie 1897, BNR, fond Kogălniceanu, Naţional de Artă
p. 117 al României: patru
panouri ale unui altar din biserica Hurbei bei Biberach,
pictat de Bartholomäus Zeitblom, reprezentând, primele
două, Buna Vestire: Arhanghelul Gabriel în faţa Fecioarei
Maria (Fig. 14, 15, 16) şi celelalte două, Sfânta Ecaterina
din Alexandria (Fig.17) şi Sfânta Barbara; de asemenea, o
Fecioară cu Pruncul de Lucas Cranach l’Ancien şi o operă din Fig. 14. Bartholomäus
Scoala din Nürenberg, Mariajul mistic al Sfintei Ecaterina. In Zeitblom, Buna
textul care însoţeşte prezentarea galeriei de artă europeană Vestire, Arhanghelul
a muzeului, Octav Boicescu afirmă, fără să aducă, totuşi, Gabriel, tempera pe
dovezile necesare, că anumite opere date Pinacotecii Statului panou, 117 × 48,7 cm,
de către juristul Ion I. Movilă (1848-1904) ar proveni din MNAR, 8118/152.
colecţia Kogălniceanu64. V.A. Urechia va reuni la Galaţi o infimă parte a obiectelor
colecţiei65, iar alte piese de artă religioasă au intrat printr-o donaţie a descendenţilor
săi în patrimoniul Muzeului Naţional66.
62. Ion Voinescu-Ceau (1857-  ?). După studii la Scoala de Belle Arte din Bucureşti, el a
fost elev bursier la ENSBA, între 1882 si 1887, în atelierele lui Ernest Hébert (1817-1896) şi
Gustave Boulanger (1824-1888). A organizat o expoziţie personală la Ateneu în 1895. Vezi
Gabriel Badea-Păun, Pictori români în Franţa (1834-1939), Bucureşti, 2012, p. 278.
63. Fond Kogălniceanu, III/7, p. 117.
64. [Octav Boicescu], Muzeul Naţional de Artă al României. Galeria de artă a României, 2007,
nepaginat.
65. Valeriu Surdu, Istoricul bibliotecii publice „V.A.Urechia” din Galaţi, Bucureşti, Editura
Stabilimentului Grafic Albert Baier, 1906, p. 22-23. Donaţia făcută în 1893 de Vasile M.
Kogălniceanu era constituită din mai multe mobile, în prezent la Muzeul de Istorie din oraş,
precum şi din diverse documente.
66. Victor Isac, Momente de reculegere…, în Almanahul „Curentul”, 1941, p. 57-58. Colecţia
sa de artă religioasă era binecunoscută în epocă, Sabina Cantacuzino scria în cartea sa Din
viaţa familiei Brătianu, Bucureşti, Editura Albatros, 1993, p. 71 că „a adunat prima colecţie
119
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Fig. 15. Bartholomäus Fig. 16. Bartholomäus Fig. 17. Bartholomäus
Zeitblom, Buna Vestire, Zeitblom, Sfânta Ecaterina Zeitblom, Sfânta
Fecioara Maria, tempera din Alexandria, tempera Varvara, tempera pe
pe panou, 117 × 48,7 cm, pe panou, 121,5 × 48,2 panou, 121 × 48 cm,
MNAR, 8118/153. cm, MNAR, 9603/1637. MNAR 9602/1636.
Graţie catalogului Expoziţiei Societăţii Amicilor Belellor-Arte din 1873, în
care Kogălniceanu a expus 30 dintre picturile din şcolile occidentale ale colecţiei
sale şi două portrete ale părinţilor de un pictor german67, a analizei inventarului
Butculescu din 1880, loturilor prezentate la licitaţia Heberle şi a celor identificate
din vânzările postume, din 1 aprilie 1896 şi martie 1897, putem afirma că această
colecţie, aşa cum o vedem renăscând, încetul cu încetul, nu e un ultim capriciu
al unui om politic copleşit de onoruri, ci pasiunea unei întregi vieţi68. Gustul
sigur al lui Kogălniceanu pentru şcolile nordice, care predomină în colecţia sa,
îşi are, fără îndoială, originea în anii săi de învăţătură. Dacă visul său de a-şi face
colecţia să dureze transformând-o în muzeu sau propunând-o Statului spre vânzare
n-a fost atins, operele strânse constituie, totuşi, o etapă importantă în istoria
colecţionismului românesc.

frumoasă de icoane, destinată muzeului, dar pe care într-un moment de nevoie a vândut-o
unui exportator jidan.”
67. Expoziţia Societaţii Amicilor Bellelor-Arte, Catalog de obiecte ce figurează în expoziţiunea
publică din Bucureşti la 1873, ed. III, Bucureşti, 1873, p. 6, (n°92-102, 170, 332, 441, 542, 647).
Din păcate nu am regăsit catalogul la Biblioteca Academiei.
68 Numerele de inventar purtate de icoanele aflate la MNAR indică existenţa a peste 700 de
icoane, tablouri, obiecte de artă decorativă, etc în colecţie.
120
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Grigore Vieru
agent cultural genotextual
Igor ursenco, profesor
Universitatea „Petru Maior”, Târgu Mureş
Alba Iulia – str. Regina Maria nr. 6, cod poștal 510103
Tel.: 0732139993

Despre creația poetului basarabean Grigore Vieru continuă să se vorbească
preponderent cu o anumită doză de „susceptibilitate semănătoristă / pășunistă”
plauzibilă. În același timp, așa-zisul tradiționalism funciar propriu creației sale
ilustrează prin excelență definiția contradictorie a liricii în general, o „intersectare a
ceea ce scrie de secole cu ceea ce încă nu a fost vreodată spus” [2]. Pentru a fi onești
până la capăt, nu altfel se întâmplau lucrurile și cu predecesorii săi, pe unii dintre
care poetul basarabean șaizecist i-a frecventat cu pasiune uneori. De exemplu, poezia
„De-aş avea” − debutul oficial al tânărului Mihai Eminescu în revista orădeană
„Familia” (9 martie 1866) – de departe e recunoscută drept imitaţie după una dintre
„Doinele” culese de seniorul Vasile Alecsandri, și ea o pastișă a unui text folcloric
rămas anonim. Motiv tocmai bun să-i dăm dreptate unei excelente cunoscătoare a
liricii europene cum este Lidia Ghinzburg: „transformarea cuvântului are loc doar
într-un context poetic. (...) Anume contextul este cheia pentru receptarea cuvântului;
e cel care îngustează cuvântul, propulsându-l, dinamizându-i unele calități în
detrimentul altora şi, în acelaşi timp, extinde cuvântul impregnându-i straturile de
asocieri nebănuite.(...) Contextul este o structură, pe când poemul se desfășoară
în timp. Valorile sale sunt concrescute, semantica se dezvăluie treptat” [2].. Iată de
ce putem afirma, în urma cercetătoarei ruse, că „slova lirică este un concentrat de
poeticitate” doar în măsura în care suntem de acord că forța acesteia „se pregătește
îndelung, uneori pe parcursul unor secole de receptare a poeziei. În afara tradiţiei
nu există artă, dar nu există niciun alt fel de artă în care tradiţia să fie atât de intensă,
refractară și persistentă așa ca în domeniul liricii” [2].
Preluând din opera lui Dante Alighieri noțiunea de „timp” înţeles ca „act
sincronic”, poetul evreu de expresie rusă Osip Mandelștam merge mai departe
pentru a afirma că „poezia nu este parte a naturii, − fie și cea mai bună, selectată
metodic − ci cu o uimitoare autonomie se strămută într-un câmp de acțiune nou,
extradimensional” [3]. Or, starea aceasta era surprinsă, deja pe teren românesc, de
către Nichita Stănescu în poezia sa „Lecţia de citire”:
„Încerc să recompun o frază
dar timpul meu preschimbă scrisul”.

La această observație trebuie adăugată și evidența că nu doar Grigore Vieru
se pomenește în arhetipala „situație Baudelaire” [6], pe care Paul Valéry o remarcă
în prefațarea cărții „Les fleurs du mal”: „Poeții iluștri și-au împărțit demult cele mai
bogate provincii ale domeniului poetic între ei. În consecință, eu am de gând să fac

121
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

altceva”. Cu alte cuvinte, pentru a-și crea propria estetică artistul pornește de la o
limită culturală colectivă pentru a depăși un taboo autoimpus.
Și aici pare să intre în acțiune așa presupusa luptă valabilă pentru toate egourile
lirice, indiferent de timp și spațiu, și pe care propun să o denumim „Domesticare
versus forenizare genotextualizată”. Așa cum poetul rus Vasily Jukovsky, congener
cu Alexandr Pușkin, în perio afirma fără niciun pic de ambiguitate legat de „natura
creativității proprii”: „La mine totul e preluare și, cu toate acestea, totul e al meu”.
Potrivit unui comentator atent al clasicului rus, „Pușkin nu se opunea doar unui
anume dintre contemporani, ci multor dintre aceștia, tinzând la modul general să
umbrească orice poet al generaţiei sale. Creația pușkiniană reprezintă o alternativă
la toate alternativele care existau în poezia romantismului rusesc din perioada 1820-
30 în varianta opţiunilor individuale și a idiosistemelor disponibile” [5]. Acest rol
de primus inter pares asumat conștient, după opinia lui Igor Smirnov „îi atribuie lui
Puşkin în jocul intertextual (al literaturii ruse – n.m.) rolul de hăitaș sau de vânător
mereu pe fază la apariția unui text străin. Pușkin nu a fost atât de mult vestitorul
noului, al fără precedentului, cât a perfectat cele scrise deja (legat de romantismul
rusesc și internațional) [5].
Fără a insista neapărat pe „complexul castrațional” sugerat de cercetătorul rus,
în schimb putem afirma că Grigore Vieru se pliază plauzibil portretului-robot făcut
de acesta: „Optimizându-și sursele de inspirație, Pușkin lărgeşte metodic volumul
realității deja modelate de către predecesori şi, de regulă (dar nu întotdeauna) operează
modificări mult mai complexe pe conținutul intențional al textelor străine (mai exact
raporturile dintre obiectele reprezentate)” [5]. Pentru a ne convinge e suficient să
comparăm pentru început cele trei poeme anterioare (semnate, respectiv, de către doi
poeți predecesori și unul contemporan) ce abordează, polifonic-intertextual, tema
creștină a „Maicii cu Pruncul”, accesibile se pare lui Vieru deja la ora când se hotărâse
cum să pună pe hârtie propria variantă artistică:

George Coșbuc,
Octavian Goga, Ioan Alexandru, Grigore Vieru,
În seara de
Mama Mama Autobiografică
Crăciun
Mama mea viaţa-
Afară ninge liniștit, E plin în jur de noi Măicuţă ntreagă
În casă arde focul; muzeul, scumpă-aş vrea A trăit fără bărbat.
Iar noi pe langă Şi pare-un templu în Singurei eram în
mama stând, minunat, jurul tău casă
Demult uitarăm În care mii de robi Să fac un ţarc de Ploi cu grindină
jocul. ai vieţii milă şi lumină când bat.
E noapte, patul e Vin să se spele de Să bat în aur Mama mea viaţa-
făcut, păcat. palid chipul tău ntreagă,
Dar cine să se Sunt călători din Ca în Ardeal Stând la masă,
culce? largul lumii, de-a pururi să ea şi eu,
Când mama spune Ce-au pribegit pe rămână Se aşază între
de Iisus ocean, mine
Cu glasul rar și Să-şi scalde ochii Valeria martira Şi Preabunul
dulce. în lumina din Bizanţ Dumnezeu.

122
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Cum s-a născut Din pânzele lui Lăsatu-ţi-a un Oh, şi crede-aşa
Hristos în frig, Tizian. nume pe măsură într-însul,
În ieslea cea săracă, Stau toţi cu Cu ochi Că-n albastru
Cum boul peste el mintea- căprui şi mari văzul ei
sufla ngenuncheată încercănaţi Chipul Lui de pe
Căldură ca să-i Şi-i mut Şi-un grai blajin icoană
facă. cucernicul popor, în cuvioasa gură Se străvede sub
Cum au venit la Eternitatea   scântei.
ieslea lui prinsă-n cadre Frunte înaltă Şi eu ţin atât la
Păstorii de la stână Îşi poartă sfântul păr cârlionţat mama,
Și îngerii cântând ei fior. Pe sub năframa Că nicicând nu
din cer, Învins de taina neagră îndrăznesc
Cu flori de măr în mare-a clipei, transilvană Dumnezeul din
mână. Se-nchină sufletul În spate porţi privire
supus perechea Să mă vâr să-l
În faţa veşnicei de desagi mâzgălesc.
icoane Cu-o prescură-n
Cu răstignirea lui ei şi cu-o icoană
Isus. În luminişul
Ce blând se uită codrului te văd
chinuitul Într-un amurg
De sub cununa lui de toamnă pe
de spini, cărare
Lumina Spre satul tău de
resemnării mute baştină grăbeşti
E scrisă-n ochii lui Cu-n prunc de
senini. mână şi cu-o
Nu-L dor lumânare
piroanele din
carne, Un vultur te-a
Zâmbeşte paşnic, vestit în ţintirim
iertător, Că tata-bun e
El ştie că de veci pregătit de cale
învie Şi stăruie nainte
Acei ce pentru de-a pleca
alţii mor. Să odihnească-n
lacrimile tale.
La poala crucii e
Maria,
Şi-n chipul ei,
nespus de trist,
A zugrăvit un chin
sălbatic
Penelul meşter de
artist.

123
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Ea-şi frânge
mâinile şi geme,
În gândul ei
a-ncremenit:
Nu Dumnezeul,
care-nvie,
Copilul ei, care-a
murit.
O văd şi mă
întreb, pe gânduri,
De rostul
nepătrunsei firi:
De ce şi chinul
unei mame
E-n preţul unei
mântuiri?
O văd şi simt în
suflet patimi
Din traiul nostru
măsurat,
Toţi răstigniţii
mici ai sorţii
Pe rând, în minte,
mi s-abat…
Şi stau pierdut…
În jur de mine
Se schimb-al
oamenilor val…
(...)
Ce-o fi făcând
acum o mamă
Acolo-n satul din
Ardeal?

Așa cum se vede și cu ochiul neînarmat (estetic vorbind), anume Vieru ieșe
câștigătorul confruntării estetice dintre „arhaiști și inovatori” (Iury Tyneanov),
chit că „mitul cristic” elaborat la poetul șaizecist de peste Prut în cheie
autobiografică atinge valențe artistice lipsă în creația autorilor emulați de acesta.
Propun să urmărim mai jos o altă bătălie câștigată, artistic și ideologic, de
către Vieru în fața congenerului său ieșean Labiș. Deși ambii poeți apelează la un
imaginar inconștient similar (Condiția Maternității, simbol al „Grădinii Veșnice”/
„Fecundării Perpetue”), narațiunea lirică adoptată de primul în marjă cosmică
ocupă toate locurile de pe podium. Dacă ar fi să vizualizăm filmele celor două
texte, la final am putea rămâne convinși că ambele Mame parcurg calea reversibilă
a Tinereții. Doar că scenariul lui Vieru beneficiază în plus și de încadrarea fizică

124
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

a Naratorului care își alterează negativ configurația fiziologică (îmbătrânește, de
exemplu), compensându-i astfel tinerețea mamei, moment artistic imposibil la
poetul Labiș:

Grigore Vieru, Mi-e dor de tine,
Nicolae Labiș, Mama
mamă
 
N-am mai trecut demult prin sat și-mi Sub stele trece apa
spune Cu lacrima de-o samă,
Un om ce de pe-acasă a venit Mi-e dor de-a ta privire,
Cum c-a-nflorit la noi mălinul Mi-e dor de tine, mamă.
Și c-ai albit, mămucă, ai albit. Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă. A ochilor lumină,
Eu nu știu cum să cred atâtea vești,  Văzduhul gurii mele!
Când din scrisori eu văd precum matale Măicuţo, tu: vecie,
Din zi în zi mereu întinerești.   Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!
Vînt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

Iată și un exemplu similar din literatura rusă (ce abordează tema „Poetului”),
cu mențiunea că imitatorul (Alexandr Pușkin) avea să devină peste ani „Clasicul”,
pe când maestrul pastișat (Dmitry Venevitinov) va rămâne un anonim pentru
majoritatea publicului cititor rusofon:

125
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Дмитрий Веневитинов, «Поэт» (1826) Александр Пушкин, «Поэт» (1827)

Тебе знаком ли сын богов, Пока не требует поэта
Любимец муз и вдохновенья? К священной жертве Аполлон,
Узнал ли б меж земных сынов В заботы суетного света
Ты речь его, его движенья? — Он малодушно погружен;
Не вспыльчив он, и строгий ум
Молчит его святая лира;
Не блещет в шумном разговоре.
Но ясный луч высоких дум Душа вкушает хладный сон,
Невольно светит в ясном взоре. И меж детей ничтожных мира,
Пусть вкруг него, в чаду утех, Быть может, всех ничтожней он.
Бунтует ветреная младость, — По лишь божественный глагол
Безумный крик, холодный смех До слуха чуткого коснется,
И необузданная радость: Душа поэта встрепенется,
Все чуждо, дико для него, Как пробудившийся орел.
На все безмолвно он взирает. Тоскует он в забавах мира,
Лишь что-то редко с уст его Людской чуждается молвы,
Улыбку беглую срывает. К ногам народного кумира
Его богиня — простота,
Не клонит гордой головы;
И тихий гений размышленья
Ему поставил от рожденья Бежит он, дикий и суровый,
Печать молчанья на уста. И звуков и смятенья полн,
Его мечты, его желанья, На берега пустынных волн,
Его боязни, ожиданья — В широкошумные дубровы…
Все тайна в нем, все в нем молчит
В душе заботливо хранит
Он неразгаданные чувства:
Когда ж внезапно что-нибудь
Взволнует огненную грудь, —
Душа, без страха, без искусства,
Готова вылиться в речах
И блещет в пламенных очах.
И снова тих он, и стыдливый
К земле он опускает взор,
Как будто б слышал он укор
За невозвратные порывы.
О, если встретишь ты его
С раздумьем на челе суровом, —
Пройди без шума близ него,
Не нарушай холодным словом
Его священных, тихих снов!
Взгляни с слезой благоговенья
И молви: это сын богов,
Питомец муз и вдохновенья!

126
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Trebuie de menționat că, în alt context cultural, evenimentele ontologice similare
(cu motivul „mama văduvă”, „fiul plecat ireversibil” etc.) identificate într-un text pastișat
(Ucenicul Vieru versus Maestrul Coșbuc) declanșează „situații arhetipale” dintre cele
mai diferite. E de observat cum Naratorul-Adult la Coșbuc e umbrit de Naratorul
Triplu la Vieru: Adult, Adolescent și Copil (o materializare artistică plauzibilă din
perspectiva „analizei tranzacționale” [1]):

Grigore Vieru, Casa mea
George Coșbuc, Mama

Pe malul apei se-mpletesc Și vei tace lung cu mine
Cărari ce duc la moară - Cu văz tulbur și durut,
Acolo, mamă, te zăresc Casă văduvă și tristă
Pe tine-ntr-o căscioară. De pe margine de Prut.

Grigore Vieru, Cămășile

A fost război.
Ecoul lui
Şi-acum mai este viu.
Cămăşi mai vechi, mai noi
Amară amintire de la fiu.
Cu tine două fete stau
Și torc în rând cu tine; De-atâtea ori fiind
Sunt încă mici și tată n-au Pe la izvor spălate
Și George nu mai vine. S-a ros de-acum uzorul
Şi, alb, bumbacul
S-a rărit in spate
Şi nu le-a îmbrăcat de mult
Feciorul.
Cămăşi mai vechi, mai noi
A fost război.

Grigore Vieru, Cântecul puişorului de
melc

Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată, S-a stins soarele cel bun,
Tu taci ș-asculți povestea ei Eu mă culc, poveşti îmi spun.
Și stai îngândurată. Dar nici una nu-i frumoasă...
Greu e singurel în casă!

127
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

... O, nu ! Nu-i drept să te-ndoiești!
La geam tu sari deodată, Ci maica lui
Prin noapte-afară lung privești -  De ani prea lungi de-a rândul
- „Ce vezi?” întreab-o fată.
Tot vine la izvoare:
- „Nimic... Mi s-a parut asa!”
Și jalea te răpune, Ea şi gândul.
Și fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- „Eu simt ca voi muri-n curând, Şi iar luând cămăşile în poală,
Că nu-mi mai sunt în fire... De cum ajunge sâmbăta,
Mai știu și eu la ce gândeam? Le spală.
Aveți și voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate”.
Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Căci mâine
Aș mai trăi o viață.
Fac băieţii horă-n sat,
E dus, și voi muri dorind
Şi fete multe-s:
Să-l vad o dată-n față.
Câte-n flori albine.
Așa vrea poate Dumnezeu,
Şi-atunci băiatul ei, cel drag băiat,
Așa mi-e datul sorții,
Cu ce se-mbracă, bunul,
Să n-am eu pe băiatul meu
Dacă vine?
La cap, în ceasul morții!

În mod evident, repartizarea textului pe coloana din dreapta poate părea
subiectivă, dar ceea ce contează în materialul de față este complementaritatea
genotextuală care luminează mecanismul intertextualității psihanalitice. Or,
în cazul lui Grigore Vieru „coplexul înaintașilor” este unul benign, de vreme
ce poetul își asumă în mod public crezul estetic („Locuiesc la marginea unui
cântec”) în urma lui Lucian Blaga („Locuiesc într-un cântec de pasăre”) sau
Nichita Stănescu („Locuiesc într-un ochi de pasăre”), să zicem. Pentru contrast,
invocăm mărturisirea scriitorului vâlcean Felix Sima [7]: „după ce citeam un
grupaj de poeme semnate Nichita Stănescu, nu puteam să mai scriu câtva timp
nimic. Scrisese el, acolo, tot ce aş fi vrut să scriu şi eu… Îmi secau versurile toate/
Ca dintr-o capră fără lapte. Orice cuvânt rostit sau scris despre Nichita Stănescu
– devenea Poezie. Aripile Poeziei sale erau, de pe atunci, mult mai întinse decât
aripile înseşi ale Vieţii”.
Trebuie să admitem că mecanismul de domesticare și/sau forenizare
genotextualizată la Vieru cumulează valențe inedite, de vreme ce presupusa
intimidare devine … intimitate creatoare pură. În exemplul ce urmează –

128
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

rămânând la tematica maternă − se remarcă nu doar similitudini la nivel tematic,
lexical sau onomasiologic (de la semn la semnificație), ci inclusiv prozodic
(piciorul metric identic și ritmul asimetric din ultimul vers) la cei doi poeți
congeneri de pe ambele maluri de Prut:

Nichita Stănescu, Cea mai scumpă de pe lume Grigore Vieru, Mama

Spune-mi care mamă-anume
Cea mai scumpă e pe lume? Foicică dulce poamă
Toată lumea are mamă,
Puii toți au zis de păsări,
Zarzării au zis de zarzări, Melcul, iedul, ursulică,
Peștișorii, de peștoaică, Puiul cel de rândunică.
Ursuleții de ursoaică,
Tigrișorii de tigroaică, Fuge noaptea și dispare
Mânjii toți au zis de iepe, La tot puiul bine-i pare
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toți au zis de nucă, Că din nou e dimineată
Cucii toți au zis de cucă, Și-și vede mama la față.
Toți pisoii de pisică,
Iară eu de-a mea mămică.

Câtă vreme nu devine obsesie estetică, emularea în artă depășește tentațiile
plagiatului și poate fi un bun fertilizator cultural pentru orice talent organic. Ca
dovadă e și relatarea editorului revistei chișinăuene pentru copii „Alunelul” legată
de concursul „Scriem poezii cu Grigore Vieru”. Ideea celor zece începuturi de poezii
marca Vieru a atras după sine (sic!) 1.700 de finaluri semnate de elevi basarabeni cu
sensibilitate estetică [4]. Iată câteva mostre:
Pe cel pod
Pe cel pod – pe curcubeu –
Cine trece?
Dumnezeu?
Trece Dumnezeu cu cinste
Să ne spună vorbe sfinte.
(Diana Răilean, cl. 3, comuna Cotova, raionul Drochia),
 
Dacă florile
Dacă florile-ar umbla
Ca şi noi la şcoală,
N-ar purta fundiţe, zău!
Le au de la Dumnezeu.
(Vlada Ploşniţă, cl. 3, comuna Talmaz, raionul Ştefan-Vodă),

129
Personalia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Nimic nu se amână
Nimic nu se amână –
Mama, Limba cea Română.
Şi niciunul din duşmani
N-o să ni le ieie iar.
(Marin Habuleac, cl. 3 „Pas cu pas”, comuna Cuhureştii de Jos, raionul Floreşti).
O lecturare chiar și superficială a textelor relevează sudura aproape perfectă
a conținutului și formei, dar nu rezultă, cum era de așteptat, cu un dialog polifonic.
Dimpotrivă, cititorul familiarizat cu stilul recognoscibil al lui Grigore Vieru nu
poate ignora o anumită doză de uzură stilistică și abordare fenomenologică vetustă,
perpetuată acum iată printr-o generație poetică în creștere. De unde și pericolul
major pentru experiența inedită trăită de tinerii condeieri: să se cantoneze într-o
tematică impersonală, ce nu îi caracterizează ca individualitate distinctă, ori să
creadă necondiționat în realitatea mitului creat în jurul lui Grigore Vieru în calitatea
sa de „Făt-Frumos născut din lacrima neamului” [4]. Or, de aici și până la cultul
personalității nu e decât un pas, iar așa-zisa „justiție eminesciană”1 invocată de însuși
poetul vizat să revină implacabil ca un boomerang chiar asupra emițătorului.

Bibliografie generală:

1. Berne, Eric, Analiza tranzacţională în psihoterapie, București, Editura Trei,
2011
2. Гинз бу рг, Лидия. „О лирике” (О преемственности поэтических
задач и устойчивости поэтических традиций), Мо скв а-Ленингра д,
1964, издание второе, дополненное, Издательсво „Советский Писатель”,
Ленинградское Отделение, Ленинград, 1974
3. Мандельштам, Осип, Разговор о Данте, http://rvb.ru/mandelstam/
slovo_i_kultura/01text/01text/13.htm
4. Prohin, Victor, Ca un Făt-Frumos, http://limbaromana.md/index.
php?go=articole&n=275
5. Смирнов, Игорь, Психодиахронологика: Психоистория русской
литературы от романтизма до наших дней, http://www.e-reading.club/chapter.
php/1022841/25/Smirnov_-_Psihodiahronologika_Psihoistoriya_russkoy_
literatury_ot_romantizma_do_nashih_dney.html#n_72
6. Valéry, Paul, Variety: Second Series, New York: HBJ, 1938, http://supervert.
com/elibrary/charles_baudelaire/the_position_of_baudelaire
7. Vatra Veche, Serie veche nouă, Anul VI, nr. 3(63), martie 2014

1. Antologicul său crez „De avem sau nu dreptate / Eminescu să ne judece!” provoacă, pe
bună dreptate, reacții adverse, chiar dacă între timp a reușit să devină refrenul popular al unui
cântec patriotic basarabean
130
Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

131
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Periodice didactice gălățene. Tradiție și
continuitate
Ghiţă Nazare, profesor, director
Revista Şcoala gălăţeană
Strada George Enescu, nr. 25, Bl. Bistrița 1B, ap. 79, Galați
Tel.: 0745633310, e-mail: nazareghita@yahoo.com

Presa pedagogică i-a preocupat pe dascălii gălățeni încă de la sfârșitul secolului
al XIX-lea. Alături de publicații cu caracter social-politic, economic, comercial,
cultural-artistic, religios, satirico-umoristic etc. au apărut la Galați și periodice
didactice, tipărite prin munca entuziastă a unor oameni de carte și de suflet-
învățători și profesori- care și-au pus talentul, energia și, nu de puține ori, modestul
avut, pentru apariția lor. În general, publicațiile respective au dezbătut probleme în
concordanță cu noile curente și metode pedagogice, pentru cât mai buna instruire și
educare a elevilor. De asemenea, sunt extrem de prețioase și interesante pentru noi,
astăzi, informațiile pe care ni le oferă publicațiile respective fiind, am putea spune, o
oglindă a stării generale a școlii gălățene în evoluția ei.
Dintre primele reviste scrise de cadre didactice este „Gazeta Danubiu”
(1857 – 1859), îngrijită de Ion Vițu și „Ateneul” (1884), la care scria prof. Grig
Petrovanu.

AMICUL PEDAGOGIEI este primul periodic didactic gălățean, apărut
sub forma unui buletin săptămânal. S-au păstrat la Academia Română doar trei
numere, datate 12, 20 și 28 martie 1889, fiecare având câte patru pagini. Redactorul
publicației pleda pentru laicizarea și gratuitatea învățământului nostru, având ca
model învățământul francez de după Revoluția din 1789. Buletinul consemnează
cu precădere- din acest punct de vedere poate fi un util izvor istoric- evenimente
din viața școlii noastre: catedre scoase la concurs, proiectul de buget al Ministerului
Instrucțiunii Publice, convocarea celui de-al VI-lea Congres al Corpului Didactic
(Iași, 3-5 aprilie 1889 ), privind organizarea școlilor normale, majorarea
salariilor învățătorilor sătești, de la 70 la 80 de lei, „neîndestulătoare pentru nevoile și
greutățile vremii”, trimiterea unor tineri pentru specializare în străinătate.

SEMĂNĂTORUL, revistă pentru „popor și școală”, apare la Galați, lunar, în
perioada ianuarie-mai 1899, sub conducerea unui „comitet de redacție” compus
din învățători și profesori. În articolul –program intitulat „Întâiul cuvânt” se arată
că dorința este „de a întări dragostea românului de țara strămoșească”, de a face
cunoscute „istoria neamului nostru…, legile de azi și acele ce se fac în interesul
poporului…, de a da și a cere colegilor noi îndreptări și lămuriri asupra educațiunii
și instrucțiunii copiilor în școală”. Revista publică articole de interes didactic și cu
referire la inițiativele promovate de Spiru Haret.

132
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

BISERICA ȘI ȘCOALA, revistă al cărei prim număr apare la 1 septembrie
1889, în patru pagini, cu sediul în Strada Vulturului nr. 25, Galați. În septembrie a
apărut un singur număr, pentru ca până în decembrie 1889 să mai apară încă nouă
numere. O dată cu numărul 11, din ianuarie 1990 apare bilunar, avându-l ca redactor
pe I. Hasnaș. Alături de articole cu un conținut religios, revista publică, într-un
număr mare, materiale referitoare la școală, la menirea școlii, la rolul dascălilor etc.
Sunt articole referitoare la programa școlilor primare, pe discipline, la restaurarea
monumentelor istorice, la școala sătească, la învățământul privat, la cultura națională,
la situația românilor din afara granițelor etc. De la sfârșitul anului 1891 revista apare
cu intermitențe, în 1893, 1894 și 1897, I. Hasnaș având alături de calitatea de redactor
și pe cea de proprietar. Din 1897 revista apare cu precizarea că este Foaia Asociațiunii
pentru îmbunătățirea serviciului divin.

BUCIUMUL INSTRUCȚIUNII, revistă condusă de un „comitet redactor”, alcătuit
din învățători din întreg județul, având pe frontispiciu adagiul „Luminează-te și vei fi!”,
a avut o apariție lunară, neregulată din noiembrie 1891 până în iulie 1894. Scopul
revistei, conform primului număr, era „de a consolida pe toți membrii corpului
didactic în luminarea viitoarei generațiuni” și de „a nu avea nici un rol politic”,
precum și programul formulat în zece puncte, care se pot constitui în tot atâtea
rubrici ale revistei: 1) chestiuni de știință; 2) chestiuni didactice; 3) conferințe anuale
și regionale; 4) generalizarea ideilor utile din alte reviste; 5) metode de predare la
diverse obiecte; 6) din igiena și medicina populară după reviste de specialitate; 7) de
ale agriculturii; 8) economia rurală: cultura cânepei, a inului, a gândacilor de mătase,
îngrijirea albinelor etc.; 9) noutăți originale și din alte foi; 10) corespondențe.
Un spațiu important în economia revistei îl ocupă problemele de metodică.
Amintim doar câteva titluri: „Despre metode în general”, „Metoda numerațiunii”,
„Metoda învățământului gramaticii” etc. În alte articole, se analizau critic programele
școlare sau „noul orar în școlile rurale”. Într-un articol, autorul constata, cu părere de
rău, că „mai toți puternicii care s-au succedat la cârma țării…nu voiesc a da țăranului
aceeași cultură ca a orășanului” , motiv pentru care se impune - cerea autorul - „a se
unifica programa rurală cu cea urbană…, o frecventare regulată a copiilor, un local
spațios, igienic, aprovizionat cu toate aparatele didactice”.

REVISTA ASOCIAȚIEI ÎNVĂȚĂTORILOR ȘI ÎNVĂȚĂTOARELOR DIN
ROMÂNIA, revista Asociației Centrale a Învățământului Primar, a apărut în anul
1899 și a fost editată la Galați, în perioada iunie 1905- august 1908. Între obiectivele
publicației erau„ridicarea stării materiale și intelectuale a învățământului român și
consecutiv a prestigiului său”.
Prin tematica abordată în etapa gălățeană, revista avea un conținut enciclopedic,
dar spațiul cel mai larg revenea problemelor de învățământ și de educație. Dintre
articolele publicate menționăm: „Reforma învățământului”, articol care promova
ideea că școala trebuie să dea, alături de oameni cu știință de carte, și „ pricepuți

133
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

gospodari”, „cumpăniți chivernisitori” și „cei mai buni soți, părinți și cetățeni”,
„Școala și democrația”, „Învățători în mișcarea eco-nomică”, „Necesitatea studiului
limbilor străine în Școlile Normale”, „Rolul educativ al teatrului școlar”, „Dezvoltarea
principalelor virtuți la copil”, „Cultura învățătorilor” etc.

VREMEA NOUĂ apare în anul 1910, cu periodicitate lunară, având redacția
la Vâlcea. Din septembrie 1911 își are redacția la Tulcea, iar administrația la Galați,
pentru ca din septembrie 1912 să-și stabilească și redacția și administrația la Galați, în
diferite locații, în responsabilitatea celui care avea să devină un recunoscut învățător
cu funcții la nivel național, D.V. Țone. Din octombrie 1911, revista apare cu subtitlul de
„Revistă pentru învățători”, din septembrie anul 1915 cu subtitlul „Revistă didactică”,
din noiembrie 1915 cu subtitlul de „Revistă pedagogică”, pentru ca din 1921 să revină
la subtitlul „Revista didactică”. Conținutul revistei are o tematică diversificată și
încearcă să surprindă întreaga tematică a școlii. Câteva exemple sunt edificatoare:
„De ce plac copiilor poveștile”, „Introducerea unei limbi moderne în școala primară”,
„Educația civică și învățătorimea noastră”, „Școala activă”, „Agricultura educativă”,
„Greșeli în educație și instrucție la clasa I primară”, „Jocurile și jucăriile în educație”,
„Colaborarea școlii și a familiei la educația morală a copilului” etc.

CALEA NOUĂ este revista Casei de Educație Națională, Secția Galați, al cărei
prim număr apare la 24 aprilie 1921. Redacția și administrația își aveau sediul în
Str. Domnească, nr. 43, iar din Comitetul de conducere al revistei, la debut, au făcut
parte, printre alții, Constantin Calmuschi, Pașa Paul, Tohăneanu Ioan, Velichi Ion, iar
de la numărul 3 și Dimitrie V. Țoni. În articolul de fond, intitulat „Primul cuvânt”, se
preciza că scopul revistei era acela de a contribui, după ce s-a format România Mare,
la „consolidarea fizică, morală, și intelectuală a poporului român”. În 1920 se înființa,
la București, sub egida Ministerului de Război și Ministerul Instrucțiunii „Casa de
Educație Națională”, având ca organ de presă „Calea nouă”. În context, s-a înființat
și la Galați o secție a „Casei”. Începând cu primul număr, Dimitrie V. Țoni publică
serialul „Amintiri din Basarabia”, inspirat de activitatea sa de propagandist „pentru
trezirea conștiinței naționale”, desfășurată în Basarabia, începând cu ianuarie 1918.

ȘCOALA, revistă didactică a apărut la 15 ianuarie 1927, având redacția
și administrația la Școala Normală de Băieți „Costache Nregri” Galați. Directorul
revistei era E. Caraman, care era și directorul școlii, iar ca membri de onoare
inspectorii generali ai învățământului normal primar, N. G. Longinescu și I. Mitru.
Revista apare lunar, cu sprijinul Școlilor normale de băieți și de fete din Galați și al
Asociației Corpului Didactic Primar din Județul Covurlui. Articolul de fond, intitulat
„Revista noastră”, semnat de E. Caraman, preciza că obiectivele publicației erau:
a) perfecționarea profesională și progresul școlii; b) intensificarea și coordonarea
propagandei culturale, astăzi sporadic, și deci prosperarea culturii publice, mai
vârtos în pătura de jos; c) informarea societății cu privire la rolul școlii în această
perioadă de consolidare națională. Sunt semnificative și câteva titluri de articole:
134
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

„Frecventarea școlară la țară”, „Cum folosim pământul din jurul școlii”, „Salariul
nostru”, „Conducerea de sine a clasei” etc.

OPINII ȘCOLARE, revista Asociației Corpului Didactic Primar din județul
Covurlui, a apărut în perioada aprilie 1923 - noiembrie 1924. În „Cuvântul înainte”
se sublinia că revista va fi preocupată de „înnoirea și îmbunătățirea culturii
profesionale”, deoarece „numai o învățătorime pe deplin luminată asupra chemării
sale și necontenit încălzită de marile idealuri umane și naționale, școala primară va
putea conduce sufletul poporului pe căi de adevăr și de sănătate morală” și, în al doilea
rând, publicația va fi interesată de „asigurarea situației noastre morale și materiale”.
Este extrem de semnificativ următorul mesaj transmis de revistă: „Păstrând tot ceea
ce este bun în perioada veche trebuie să rupem însă cu principii și metode care s-au
dovedit că în loc să dezvolte mintea și sufletul copilului le încătușează și le opresc în
desfășurarea lor”.

CATEDRA, un periodic tipărit la Galați prin contribuția destoinicului institutor
Dimitrie T. Faur (1875-1960), cu apariție lunară, între anii 1927 și 1943, însumând
167 de numere. În articolul-program, „Gândul nostru”, publicația își propunea să
promoveze „piese de teatru, poezie, dialoguri, anecdote, monologuri cât mai plăcute
și potrivite pentru o serbare din cursul anului școlar”, ca și „articole de interes școlar,
cultural, cum și informațiuni despre mișcarea învățătorească”.
O ediție nouă a Catedrei a fost editată de Casa Corpului Didactic, sub forma
unor culegeri de lucrări metodico-științifice, în anii 1973, 1977 și 1982, apariții
îngrijite de un colectiv de redacție îndrumat de directoarele Silvia Focșa (1973) și
Dumitra Mârzac (1977 și 1982), culegeri care cuprind materiale realizate de cadre
didactice de diferite discipline cu preocupări în domeniul cercetării.

LĂMURIRI ȘCOLARE, a fost o revistă cu un pronunțat conținut metodic,
cu apariție intermitentă, între anii 1930 și 1942, tipărită la Galați, Tecuci și Bacău.
Sunt relevante articole precum „Compuneri libere”, „Desenul liber”, „Jocul și
activitatea practică în școala primară”, „Oboseala intelectuală la elevi”, „Frica în
școală”, „Disciplina în școală”, „Conducerea de sine a clasei și rolul ei în formarea
caracterului”, „Metode noi de educație”, „Lecții de gramatică”, „Problema manualelor
școlare”, „De vorbă cu sătenii despre școală” etc.

CĂMINUL ȘCOALEI, revista Asociației Învățătorilor (Secția Covurlui), a
apărut cu intermitență în perioada 1931-1940, având sediul la Căminul Preoțesc,
Strada Sf. Nicolae, nr. 4. Revista a apărut sub forma unui Buletin în patru pagini mari
iar în 1937 apărea sub formă de broșură, având patru rubrici: „Pedagogie, psihologie,
didactică, metodică”, „Cultură generală”, „Pagini de literatură” și „Informațiuni.
Recenzii. Cronica Ideilor”. Articolul - program, intitulat „Un îndemn și o chemare”
era sugestiv pentru ceea ce se voia a fi revista: să evidențieze că învățătorul trebuie

135
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

să fie primul factor de îndrumare și de progres al societății noastre; valorificarea
experienței trecutului în edificarea prezentului și viitorului școlii; demascarea
„tuturor nedreptăților ce ni se vor mai face și de oriunde vor veni”. Dintre articolele
mai importante amintim: „Școala primară și noua reformă școlară”; „Tot în chestia
reformei învățământului”; „Cultura învățătorului și particularitățile sale de cultură”;
„Copii dotați”; „Debilitatea mintală la școlari” etc.
În Prefața la primul număr din 1937 se spunea că „în cei șase ani scurși de la
apariție – Revista n.n. – a prins și a dat glas clocotului de durere și de probleme ale
colegilor covurluieni”. Aflăm că revista apărea „numai prin sacrificiile unui mănunchi
de colegi și fără de care nici un fel de cheltuială pentru munca făcută în acest scop”.
Încă o confirmare a generozității dascălilor.

ORIZONTURI, revistă a „Asociației profesorilor secundari din Galați”,
reprezenta „o inițiativă lăudabilă a unor intelectuali inimoși și de talent, în majoritate
profesori ai orașului Galați”, așa cum scria profesorul Vasile Silișteanu într-un
articol publicat în „Catedra”, cu prilejul împlinirii a 45 de ani de la apariția revistei.
În ciuda unor condiții vitrege, revista a continuat să apară cu regularitate timp de
patru ani, situându-se „pe linia unei gândiri menite să contribuie la promovarea
fenomenului cultural ca expresie a adevărului despre om, viață și idealurile acestora”.
Din colectivul de redacție al revistei făceau parte, printre alții, Ioan Șt. Botez, redactor
șef, Gh. Hagiu, Gh. Popescu, Al. Popovici, Redacția în Str. Cuza vodă, nr. 83. În
articolul program, intitulat „Gânduri de început”, semnat de I. Hanganu, președintele
Asociației Profesorilor Secundari din Galați, și apărut în primul număr din februarie
1938, se menționează că revista „va merge pe drumul curat al gândurilor sănătoase,
fără nicio tendință, căci dacă suntem convinși că „știința și cultura în genere este
făclia conducătoare a întregii omeniri”, convinși suntem și de celălalt principiu că
„această știință și această cultură trebuie să fie cea mai înaltă expresie a ideii de Neam
și de Patrie” („Orizonturi”, Revistă de cultură a Asociației Profesorilor Secundari din
Galați, anul I, nr. 1/februarie 1938, p. 2).
Revista „Orizonturi” a găzduit, număr de număr, medalioane literare, poezie,
proză, critică și istorie literară, eseuri pe probleme de cultură literară, filozofică,
pedagogică și folclor literar. De asemenea, revista cuprindea și o rubrică intitulată
„Revista revistelor”, care „se ocupa de prezentarea principalelor publicații literare din
Capitală și din unele orașe cu tradiție în publicistica literară”.
Titlurile câtorva articole sunt semnificative pentru profilul revistei: „Al.
Vlahuță, poetul adolescent”, de prof. Gh. Vrabie (Idem., nr. 1/februarie 1938, pp.21 și
urm.), „Opera lui Ion Creangă”, de prof. Gh. Bujoreanu (Idem., nr. 2/martie 1938, pp.
107 și urm.), „Emil Gârleanu și „Lupta pentru Limba românească”, de prof. Gh. Ursu
(Idem., nr. 3/aprilie 1938, pp. 151 și urm.), „Din istoria literară a Galaților” de prof.
Ioan Șt. Botez (Idem., nr. 5 – 7 iunie – august 1938, pp. 354 și urm.), „Contribuții
Eminesciene”, de Augustin Z. N. Pop (Idem., nr. 8 – 9/septembrie – octombrie 1938,
pp. 411 și urm.), „Despre Badea Cârțan” de același Augustin Z. N. Pop (Idem., nr. 11

136
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

– 12 decembrie 1938 – ianuarie 1939, pp. 476 și urm.), „La început de cale nouă”, de
prof. Ermil Caraman, președintele Asociației Profesorilor Secundari Galați (Idem.,
anul II, nr.1/aprilie 1939, pp. 4 și urm.), „Elemente de mândrie națională” de prof.
Constantin C. Giurescu (Ibidem., pp. 7 și urm.), „Ținutul Covurlui pe vremea lui
Ștefan cel Mare”, de prof. Gh. Munteanu – Bârlad (Idem., nr. 6 – 8/1939, pp. 382
și urm.), „Contribuții documentare la istoria vechiului ținut al Covurluiului”, de
Constantin Velichi (Idem., nr. 9 – 11/1939, pp. 509 și urm.), „Un poet al Galaților: Ion
Nenițescu” de prof. Gh. Ursu (Idem., nr. 1 – 4/1940, pp. 57 și urm.), „Ce înseamnă
Vasile Alecsandri pentru noi”, de prof. C. Vasilian (Idem., nr. 5 – 10/1940, pp. 146 și
urm.).
Dificultățile tipăririi revistei au fost însă, de la un an la altul, tot mai mari.
Apar numere duble, triple sau chiar șase numere într-un singur volum (ex., nr. 6,
7, 8/1939; nr. 5, 6, 7, 8, 9, 10/1940). În acest sens, menționăm și faptul că în 1941 a
apărut într-un singur volum doar nr. 1 – 2/lunile februarie – mai, cu materiale mai
puține și de mai mici dimensiuni, redacția fiind acasă la prof. Ermil Caraman, în str.
Domnească, nr. 170. De fapt, cu acest număr dublu revista și-a încetat apariția.

ORIZONTURI, culegere de lucrări științifice și metodice apărută sub egida
Filialei Galați a Societății de Științe Filologice, Casei Corpului Didactic și Sindicatului
Învățământ, în anul 1971, sub îndrumarea unui colectiv redacțional format din:
conf. dr. Ioan Brezeanu, prof. Laurențiu Bourceanu, prof. Gheorghe Fenechiu, prof.
Gheorghe Spiridonescu, inspector școlar general, prof. Ovidiu Rădoi, prof. Dumitru
D. Șoitu, redactor responsabil prof. Gheorghe S. Ștefănescu, lect. univ. Valentin
Țurlan, Virgil Țigănuș redactor principal Viața Nouă.
„În continuitatea firească a celor mai bune tradiții – se preciza în „Cuvântul
înainte” al primului număr al Culegerii, semnat de Colectivul redacțional -
„Orizonturile” vor acorda o sporită atenție problemelor contemporane din
domeniile istoriei literare, istoriei culturii, folcloristicii, filologiei, metodologiei
didactice, valorificării de texte și documentare, bibliografie etc.”. Consistente studii
de istorie literară, cercetări folcloristice, probleme de limbă și stil, cât și o serie de
contribuții metodologice semnează: Dumitru Tiutiuca („Individualitatea literaturii
române”); Elena Greceanu („Legenda dacică în opera lui Eminescu”); Neagu
Perianu („Eroic și comic în Țiganiada); Ecaterina Șoitu („Tradiții ale presei literare
gălățene”); „Constantin Trandafir („Paul Zarizopol și ideea de specialitate a artei”);
D.D. Șoitu („Anton Holban în climatul spiritual al orașului Galați” și „Elemente de
«geografie literară» folosite în predarea literaturii”); Virgil Țigănuș („Anton Holban
sau eliberarea prin scris”); Gh. S. Ștefănescu („Meleaguri gălățene în proza lui B.
Iordan”); Lică Rugină („Miron Radu Paraschivescu, poet al erosului”); C. Ciuchindel
(„Noi date despre Liviu Rebreanu”); Tănase Nejneru („Juvenal despre educație”);
Ioan Brezeanu („Structura compozițională a colindului laic”); Costel Tudor („Vasile
Alecsandri, descoperitor al folclorului românesc”); Valentin Țurlan („Terminologia
pescuitului în regiunea Dunării”); Argentina – Maria Răpițeanu („Câteva procedee

137
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

artistice frecvente în opera lui Liviu Rebreanu”); Gheorghe Moldoveanu („Ortografie
și gramatică”); Ion Cîrlan („Idei și experiențe privind metodica limbii române”); Doru
Scărlătescu („Tradiții literare locale valorificate de profesorul de literatură română”);
Laurențiu Bourceanu („Opinii referitoare la manualele de literatură română în lumina
conceptului de modernizare”). (Vezi, „Orizonturi” – culegere de lucrări științifice și
metodice -, Întreprinderea Poligrafică Galați, 1971).
Numărul pe 1972 al culegerii ORIZONTURI – din păcate și ultimul, din cauza
lipsei fondurilor, cum ne-a declarat profesoara Silvia Focșa, directorul de atunci -
cu subtitlul Literatură. Limbă. Folclor, avea pe antet ca editor doar Casa Corpului
Didactic, ca instituție subordonată Inspectoratului Școlar Județean. În Colegiul de
redacție se făcea o înlocuire a prof. Gheorghe Spiridonescu cu prof. Tiberiu Stegărescu,
inspector școlar general adjunct.
O primă și foarte importantă constatare pe care o facem este aceea că studiile
publicate în culegerea din 1972 (nr. 2) sunt deosebit de consistente și extrem de
bine documentate, fiind însoțite de un aparat critic generos. Culegerea are peste
220 de pagini, cu peste 60 mai multe decât cea din 1972 și este structurată pe patru
capitole: 1. Fișe de istorie literară – capitol care cuprinde 10 studii: „Camil Petrescu
și situația teatrului” (Ștefan Tomozei); „Raicu Ionescu-Gion și literatura universală”
(Constantin Partene); „C.Z.Buzdugan, poet și militant socialist” (Dumitru D. Șoitu);
„Romanele lui G. M. Vlădescu” (Neagu Perianu); „Școala de altădată în romanele
lui B. Jordan” (Gh. S. Ștefănescu); „Lucian Blaga sau seducția eseului” (Dumitru
Tiutiuca); „Pledoarie pentru lirica intimă: Magda Isanos” (Lică Rugină); „Sensul
dezbaterilor etice în opera lui Marin Preda” (Constantin Trandafir); „Interiorizarea
comicului în opera lui Moliere” (Cornelia Bejenaru); „Ada Negri, expresie a lirismului
social” (Doru Scărlătescu). 2. Folclorul și „Cărți populare” – capitol format din patru
studii: „Tema nupțială în colindele laice dunărene” (Ioan Brezeanu), „Investigație și
creație folclorică în opera lui George Baronzi” (Ecaterina Șoitu); „Povestea lui Arhire
Filosoful” (C. Ciuchindel); „Contaminări și mutații funcționale în creații folclorice
din zona Galațiului” (Ioan Brezeanu, Corneliu Dumitriu, Luminița Dăscălescu,
Valeria Diaconu). 3. Evocări, Amintiri, Însemnări – capitol format din trei studii:
„În umbra stelei lor” (Ovid Caledoniu); „Călători străini prin orașul Galați” (Paul
Păltănea); „Nicolae Iorga și tecucenii” (Ștefan Andronache). 4. Probleme de limbă
și stil – capitol care cuprinde patru studii: „Părerile lui Gh. Papadopol despre limba
română” (Elena Țurlan, Valentin Țurlan); „Istorismul” în concepția lingvistică a
lui Alecu Russo” (Dumitru Tiutiuca, Veronica Tiutiuca”; „Concepția estetică a lui
Ștefan Petică” (Dionisie Duma); „Toponime din bazinul Milcovului” (Gheorghe
Moldoveanu).
Ziarul local Viața liberă din 19 ianuarie 1972 își informa cititorii cu privire la
apariția culegerii de lucrări științifice și metodice „Orizonturi”. În prezentarea făcută de
prof. Tiberiu Stegărescu, inspector școlar general adjunct, se consemna: „Înscriindu-se
pe linia celor mai bune tradiții revuistice gălățene, „Orizonturi” se vrea - și promite
a fi – o expresie contemporană a eforturilor de cercetare științifică febrilă întreprinse

138
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

de intelectualitatea de pe aceste meleaguri în domenii diverse ca: istorie literară,
istoria culturii, folcloristică, filologie, metodologie didactică, valorificarea de texte și
documente, bibliografii etc.” (Viața nouă, 19.01.1972, p. 3), iar într-o altă prezentare
de mai târziu, semnată C. H. Nistor, se scria că volumul „Orizonturi” „marchează
un succes notabil”, că din studiile publicate străbate „aspirația către originalitate,
respectul pentru valorile perene ale culturii noastre” („Viața nouă”, 06.07.1973).

CARPII – culegere de studii și articole științifice și metodice de istorie și artă,
apărută în 1970 sub antetul Inspectoratului Școlar Județean și al Cabinetului metodic.
Din redacția culegerii făceau parte prof. Marian Simionescu, redactor responsabil,
prof. Jenică Balaban, directorul Cabinetului metodic, prof. Elena Bădic, prof. Victor
Popescu, inspector școlar pentru științe socio – umane, prof. Ion Danielescu și prof.
Ștefan Rugină (Tecuci). În cuvântul de motivație se făcea precizarea că investigațiile
cadrelor didactice au dus la acumularea unui important material faptic care, pus
în circulație, „poate contribui la stimularea calității și modernizarea procesului de
învățământ” („Carpii” – culegere de studii și articole științifice și metodice de istorie
și artă, Galați, 1970, Cuvânt înainte, p. 7). „Inițiativa – aprecia prof. Eugen Cioroparu,
inspector școlar general, în Mesajul de salut prilejuit de apariția Culegerii – își
propunea să contribuie la antrenarea cadrelor didactice la activitățile de cercetare
și valorificare a trecutului istoric și socio-cultural al județului nostru”. „Apreciem
drept salutară și utilă culegerea „Carpii” în care, pe viitor, ar trebui să-și afle locul noi
articole de cercetare, precum și mai multe materiale metodice, de popularizare a unor
reușite în domeniul specialității” (Viața nouă, 28 august 1970, p. 3)
În anul 1971 apare cel de-al doilea număr al Culegerii, în componența
Colectivului de redacție adăugându-se prof. Mihail Brăilescu, inspector școlar pentru
istorie, iar pe frontispiciu având Sindicatul Învățământ și Casa Corpului Didactic.
Consultând sumarul, constatăm că au semnat articole: Marian Simionescu profesor
la Liceul nr. 5 (Auto), lect. univ. Vasile Cristian, Facultatea de Istorie a Universității
„Al. I. Cuza” Iași, prof. Dan Bădic, prof. Romeo Niță, prof. Costel Stoian, prof. Vasile
Gh. Filip, prof. Victor Popescu, prof. Cezar Șerbu și prof. Jenică Balaban. (Idem.,
1971). În apelul „Către cititori”, publicat în finalul numărului din 1971, se preciza:
„Așteptăm materiale pe adresa Casa Județeană a Corpului Didactic, strada Cuza-
vodă, nr. 35 Galați”. Din păcate, un al treilea număr al Culegerii nu a mai apărut.
Probabil tot din lipsă de fonduri.

CATEDRA – culegere de materiale cu caracter metodic și psihopedagogic,
editată de Casa Corpului Didactic Galați și Inspectoratul Școlar Județean Galați.
Primul număr al Culegerii apare în anul 1973, iar Cuvântul înainte este semnat de
prof. Silvia Focșa, directorul Casei Corpului Didactic. Culegerea apărea – așa cum
se menționează în Cuvântul înainte – ca „o necesitate vitală pentru toți slujitorii
învățământului, munca de perfecționare continuă, de căutare intensă a unor căi
și mijloace de modernizare a transmiterii și însușirii cunoștințelor.” („Catedra” –

139
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

culegere de materiale cu caracter metodic și psihopedagogic/Galați, 1973, Cuvânt
înainte, p. 6). „Catedra”, se spunea în continuare, „urmărește atât extinderea
experienței pedagogice, cât și valorificarea eficientă a activității de cercetare științifică
desfășurată de cadrele didactice din județul Galați” (Ibidem.). Colectivul de redacție
avea următoarea componență: prof. Silvia Focșa, director C. C. D., ed. Mărioara
Stoenescu, inspector școlar, prof. Valentin Țurlan, inspector școlar general, prof.
Dumitru D. Șoitu și prof. Gheorghe Tutulan.
În primul număr al „Catedrei” sunt publicate 19 studii pe teme de specialitate,
de didactică și metodică (D. D. Șoitu, Ion Cârlan, Vasile Ghica, Ion Danielescu,
Gheorghe Tutulan, Barbu Leibovici, Eleonora Popescu, Mărioara Stoenescu,
Veronica Tiutiuca, Elena și Dumitru Vrabie, Elena Potorac, Gheorghe Enăchescu,
Andrei Barna etc.). Dintre temele abordate, exemplificăm: „Național și universal în
predarea literaturii” (prof. D. D. Șoitu), „Folosirea elementelor de istorie locală în
educarea patriotică a elevilor” (prof. Ion Danielescu), „Elemente de modernizare
și confecționarea materialului didactic” (prof. Gheorghe Enăchescu), „Formarea
preocupărilor de muncă independentă la elevi”(lect. univ. Andrei Barna) etc.
Al doilea număr al „Catedrei” – culegere de lucrări metodico-științifice apare
în 1977 doar sub antetul Casei Corpului Didactic, ceea ce înseamnă preluarea întregii
responsabilități a editării de către această instituție. „În paginile acestei culegeri –
scria prof. Dumitra Mârzac, noul director al C. C. D., în Cuvântul înainte – vor fi
întâlnite studii, eseuri, pagini de cercetare științifică și încercări de sociologie școlară
care vor contribui la informarea și cunoașterea unor aspecte care preocupă astăzi
întregul corp profesoral gălățean.” („Catedra” – culegere de lucrări metodico -
științifice, Galați, 1977, Cuvânt înainte, p. 3).
Colegiul de redacție al Culegerii era compus din cadre didactice care atunci,
dar mai ales în anii următori, vor deveni cadre didactice de referință în învățământul
gălățean: prof. Dumitra Mârzac, director C. C. D., prof. Dumitru D. Șoitu și prof.
Gheorghe S. Ștefănescu de la Liceul „Vasile Alecsandri, Gheorghe Tutulan inspector
școlar, lect. univ. Valentin Țurlan, lect. univ. Dumitru Tiutiuca și lect. univ. Dumitru
Vrabie, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați.
Culegerea cuprinde 30 de materiale pe teme de pedagogie, educație,
metodică și specialitate semnate, printre alții: de Dumitru Tiutiuca, Ecaterina
și Dumitru D. Șoitu, Valentin Țurlan, Angela și Gheorghe Moldoveanu, Ștefan
Antohe, Maria Itu, Dumitru Vrabie, Andrei Barna, Elena Potorac, Virgil Nistru-
Țigănuș, Mărioara Toderașc, Maria Stroia etc. Dintre studiile publicate, menționăm:
„Câteva considerații asupra lirismului generației” (Apostol Gurău), „Perfecționarea
educatorului prin eforturi proprii” (Andrei Barna), „Ecouri ale Războiului pentru
independență în creația literară gălățeană” (Gh. S. Ștefănescu), „Reflecții privind
necesitatea revoluționării metodelor educației” ( Maria Itu), „Mijloace auxiliare la
lecțiile de literatură. Tehnici didactice moderne” (Ion Cârlan), „Nuvelele și schițele
lui G. M. Vlădescu” (Neagu Perianu), „Tradiții și actualitate în reportajul gălățean”
(Virgil Nistru - Țigănuș) etc.

140
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Numărul al doilea al „Catedrei” se încheie cu recenzarea câtorva lucrări recent
apărute, deosebit de importante, cum ar fi: „Atitudinea elevului față de aprecierea
școlară”, E. D. P., Buc., 1975, de Dumitru Vrabie (Elena Potorac); „Literatura în
școală”, de Constantin Parfene, E. D. P., Buc., 1977 (D. D. Șoitu); „Dincolo de cuvânt”,
de G. I. Tohăneanu, Editura științifică și enciclopedică, Buc., 1976 (Valentin Țurlan).
În anul 1982, Casa Corpului Didactic editează cel de-al treilea număr al
„Catedrei…”, care „își propune să valorifice experiența înaintată a unor cadre
didactice din învățământul gălățean, anumite rezultate notabile ale preocupărilor
lor de cercetare științifică” („Catedra” – culegere de lucrări metodico - științifice).
În Colectivul de redacție au fost cooptați profesorii Laurențiu Bourceanu și Virgil
Nistru - Țigănuș.
În acest număr au fost publicate 37 de materiale, un număr aproape dublu
față de ediția din 1973 a Culegerii, ceea ce demonstrează creșterea preocupărilor
cadrelor didactice pentru activitatea de cercetare (cea mai mare parte a
semnatarilor erau cadre didactice din învățământul preuniversitar). Au semnat,
printre alții: Emeric Mihaly, Virgil Nistru-Țigănuș, Neagu Perianu, Gheorghe
Moldoveanu, Eleonora Silișteanu, Ecaterina și Dumitru D. Șoitu, Gheorghe S.
Ștefănescu, Gabriel Mardare, Gheorghe Tutulan, Mariana și Victor Necula, Toma
Badiu, Claudia Tudosoiu, Corneliu Goldu, Vasile Silișteanu etc. Dintre lucrările
prezentate, menționăm: „Autoeducația, componentă de bază a condiției umane”, de
Dumitru Vrabie, „Valori etice în balada Meșterul Manole, de Virgil Nistru-Țigănuș,
„Poeți simboliști gălățeni”, de Ecaterina și D. D. Șoitu, „Dascăli și animatori
culturali gălățeni”, de Gh. S. Ștefănescu, „Revista Orizonturi – moment important
în spiritualitatea gălățeană”, de Vasile Silișteanu etc.
Capitolul IX al acestui număr din „Catedra” cuprinde o serie de note, recenzii
și documente cu deosebită semnificație. Iată: Corneliu Goldu se pronunță „Pentru o
reconsiderare a titlului”, Laurențiu Bourceanu prezintă romanul lui Apostol Gurău,
„Defonia”, Virgil Nistru - Țigănuș se referă la „Eseul văzut de el însuși”, D. D. Șoitu
prezintă „Din corespondența lui Constantin Rădulescu Motru, Valentin Țurlan
face considerații asupra cărții lui Gavril Istrate, intitulată „Originea limbii române”,
iar Virgil Nistru - Țigănuș scrie despre cartea Mariei Platon, „Vasile Alecsandri”,
poeții felibri – grupare de poeți din sudul Franței care luptau pentru impunerea
limbii provansale - și „Cântecul gintei latine”. (Vezi, „Catedra” – culegere de lucrări
metodico-științifice, Galați, 1982). Culegerea a fost primită deosebit de favorabil,
impunându-se atenției cititorului „prin bogăția și varietatea tematică a studiilor și
articolelor pe care le conține”. (Viața nouă, 02.12.1983, p. 2).

ȘCOALA GĂLĂȚEANĂ, publicație de opinie pedagogică, editată de Casa
Corpului Didactic din Galați, a pornit la drum în primăvara anului 1990 (nr. 1, mai
1990), când câțiva profesori entuziaști: Gheorghe Felea, Miroslava Gherasim, George
Lateș, Ghiță Nazare, Maricica Stanciu și Jana Andreescu, beneficiind de generozitatea
unei instituții abia reînființate, Casa Corpului Didactic (director, prof. Ghiță Nazare),

141
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

au hotărât în ciuda unor nebănuite greutăți, să îndeplinească o dorință exprimată
adesea în anii anteriori.
Școala gălățeană, se spunea în editorialul primului număr, are dascăli de mare
anvergură, dar și de rafinament, capabili să-și spună cuvântul în dorita revitalizare
a învățământului. Lor li se adresează în primul rând paginile acestei publicații, dar,
cum actul de a învăța îi interesează deopotrivă și pe elevi și pe părinți, deschiderea
spre aceste categorii largi de cititori este mai mult decât necesară”. Ca urmare,
paginile publicației au fost deschise tuturor oamenilor școlii, tuturor acelora care
aveau un cuvânt de spus despre școală și despre educație, de la elevi la studenți, de la
educatoare și învățători la profesori universitari, de la directori și inspectori școlari
la demnitari din Ministerul Educației, de la părinți ai elevilor la oameni de cultură,
scriitori, artiști, ziariști etc. În timp, s-au conturat rubrici permanente precum:
„Opinii didactice”, „Dialoguri despre educație”/„Coloanele spirituale ale cetății”/
„Invitatul ediției”, „Ideile Reformei învățământului”, „Biblioteca școlară”, „Calitatea în
educație”, „Cărțile colegilor noștri”, „Plastică”, „Restituiri”, „In memoriam” etc.
În paginile revistei au fost abordate, în spirit critic, analitic, constructiv
probleme privind Reforma învățământului românesc, managementul educațional,
noul curriculum școlar și metodele moderne de predare-învățare, manualele
alternative și performanța școlară.
Revista a fost/este difuzată în toate unitățile de învățământ din județ prin
efortul și bunăvoința directorilor de școli, a bibliotecarilor școlari și a multor cadre
didactice pasionate de răspândirea cuvântului scris.
Iată câteva ecouri privind valoarea și evoluția în timp a revistei:
- „Școala gălățeană se prezintă, încă de la primele ei numere, ca o revistă de
opinie pedagogică cu o problematică deosebit de complexă…Prin conținutul său,
prin varietatea genurilor utilizate în prezentarea informațiilor „Școala gălățeană” se
recomandă ca o publicație de real interes și largă audiență în rândul cititorilor săi,
elevi și cadre didactice” (Revista de pedagogie, nr. 9/1990);
- „Într-un timp al tranziției buimace, când îndoielile și descurajarea ne pasc la
tot pasul, când valorile pare că se măsoară după alte astre, Școala gălățeană se ridică
tot mai sigură pe valorile pe care le pune în circulație, să ne spună că dascălii sunt
măsura tuturor lucrurilor și a veșniciei în perpetua umanizare a umanității” (Prof. dr.
Costică Neagu, director al C.C.D. „Simion Mehedinți”, Focșani);
- „Școala gălățeană binemerită din partea cititorilor toate laudele. Perseverența
prof. Ghiță Nazare a făcut posibil acest periodic și este indubitabil că, fără domnia
sa, învățământul gălățean nu ar fi avut astăzi tribună de luptă, un spațiu de referință
pentru idei și opinii care se cer imperios exprimate. El a construit cu sacrificii această
„casă” care este Școala gălățeană, a făcut-o locuibilă, așteptând ca cei invitați să o ia
în stăpânire, să-i dea strălucire” (Radu Macovei, director al cotidianului Viața liberă,
mesaj la aniversarea numărului 75 al „Școlii gălățene”);
- „Școala gălățeană este una dintre puținele, foarte puținele publicații care
și-au păstrat sensul și rostul lor inițial. E o victorie ce trebuie păzită. Și un efort ce

142
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

trebuie apreciat și sprijinit. Dascălii gălățeni sunt o „armată” de elită care merită o
astfel de publicație (Katia Nanu, opinie exprimată cu prilejul apariției numărului 200
al publicației, în anul 2012);
- „Școala gălățeană este o tribună a experiențelor de succes ale școlii, o revistă
de exprimare liberă a ideilor, opiniilor, sugestiilor, analizelor și celor mai recente
dezvoltări în educație, apariția numărului 200 fiind, deopotrivă, o sărbătoare și un
semn bun pentru toți cei care cred în destinul școlii noastre, în construirea unui
viitor mai bun prin educație” (Prof. Ana Tunaru).
În anul 2005, publicația Școala gălățeană a fost premiată de Institutul Român
pentru Drepturile Omului și de Ministerul Educației și Cercetării, iar în anul 2006
a fost distinsă cu Premiul Municipiului Galați de Consiliul Local și de Primăria
orașului, „pentru valoarea conținutului, diversitatea tematică și mesajul educativ
transmis comunității”.
Școala gălățeană, cea mai longevivă publicație pedagogică a dascălilor gălățeni
- 225 numere la data apariției monografiei - , continuă și amplifică o valoroasă
tradiție a școlii în publicistica locală. Revista s-a constituit într-o adevărată tribună
de dezbatere a celor mai importante și de actualitate probleme de conținut ale
învățământului românesc/gălățean. La rubrica sugestiv intitulată Opinii didactice au
fost abordate probleme precum: conținutul și implementarea reformei în educație,
formarea continuă a cadrelor didactice-cursuri de formare, comisii metodice/
colective de catedră/cercuri pedagogice, strategii didactice, metodica predării/
instrumente de evaluare/ planuri de învățământ/programe școlare/manuale școlare,
activitățile educative extracurriculare, rezultatele obținute de elevi pe parcursul
școlarității la concursurile școlare pe discipline/olimpiade școlare, implicarea
unităților de învățământ/cadrelor didactice/elevi în accesarea și implementarea de
proiecte europene.
Sub generice precum Dialoguri despre educație, Coloanele spirituale ale Cetății,
Invitatul ediției au fost publicate interviuri cu peste 100 de personalități din domeniile
educației și culturii, dialoguri care au reprezentat adevărate pagini de istorie din
învățământul/creația/spiritualitatea românească/gălățeană. Amintim aici dialogurile
cu: Nicolae Matcaș, Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu - miniștri ai educației,
Sorin Cristea, Vasile Molan -secretari de stat în Ministerul Educației, Emil Păun –
director în Ministerul Educației și Cercetării, Gheorghe Felea – consilier superior
în Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ÎPS Casian Crăciun -
Arhiepiscop al Dunării de Jos, Ioan Eugen Buruiană - Protopop de Galați, Virgiliu
Radulian, Dumitru Sârbu, Valentin Țurlan, Emil Verza, Ioan Brezeanu, Mihai
Jâșcanu, Theodor Buhăescu, Simona Marin, Cătălin Fetecău, Costică Neagu, Michaela
Praisler, Ivan Ivlampie, Jenică Crânganu, Simona Antofi, Constantin Frosin, George
Lateș, Cătălin Enică, Laurențiu Ichim, acad. Constantin Gh. Marinescu, – cadre
didactice universitare, Theodor Parapiru, Theodor Codreanu, Ștefan Andronache,
Viorel Dinescu, Gheorghe V. Gheorghe, Vasile Ghica, Apostol Gurău, Radu Macovei,
Paul Păltănea, Radu Moțoc, Nicolae Spirescu, George Motoi, Sava David, Jana

143
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Andreescu, Liviu Adrian Sandu, Aurel Manole, Radu Dorin Mihăescu, Doru Florin
Crihană, Nicolae Staicu –Buciumeni, Alexandru Jula, Katia Nanu, Corneliu Antoniu,
Constantin Vremuleț, Florina Zaharia, A.G. Secară, Corneliu Stoica, Nicolae
Melinescu, Petre Rău, Angela Baciu - scriitori, artiști, ziariști, Fița Lovin - sportivă
de mare performanță, Nedelcu Oprea, Zanfir Ilie, Ștefan Andronache, Gelu Kahu,
Cristian Căldăraru, Dan Nanu Basarab, Sergiu Dumitrescu, Emil Strungă - manageri,
oameni de cultură, Emil Dumitrescu, Mihai Brăilescu, Mihai Vasiliu, Vasile Ciuchină,
Iuliana Tania Bogdan, Doru Nelu Resmeriță, Laura Marin, Mitică Dudău, Magdalena
Gaiu, Onuț Atanasiu, Diamanta Bulai, Mioara Enache – inspectori școlari generali/
inspectori școlari general adjuncți, Ștefan Arsene, Ștefan Rugină, Costică Popa, Mihai
Cojocaru, Chița Popovici, Octavian Patrașcu, Constantin Frosin, Mark Roberts
(Anglia), Arnstein Naerlie (Norvegia), Nicolae Vrabie și Valeriu Baban (Republica
Moldova), - cadre didactice de prestigiu din învățământul gălățean etc.
Spații generoase se referă la istoria învățământului gălățean de la Toma
Giușcă, primul învățător al Școlii Naționale din Galați și Ion Cetățianu, primul
profesor și director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, până la profesorii și
școlile de astăzi. Este semnificativ faptul că revista a prezentat pagini din istoria a
peste 50 de școli din Galați și din județ.

Evocarea unor mari personalități din istoria și cultura poporului român a
primit spații deosebit de largi. Despre viața și opera marelui Mihai Eminescu s-a
publicat atât de mult încât cineva ar putea realiza cu ușurință o lucrare de licență
sau pentru obținerea gradului didactic I în învățământ. Pentru informare, vă prezint,
aleatoriu, ce personalități au constituit subiectul unor articole publicate în Școala
gălățeană, pentru o apreciere de ansamblu asupra valorii revistei: Ion Creangă, V.
Alecsandri, Smaranda Brăescu, Virgil Madgearu, Spiru Haret, Mircea Eliade, Emil
Cioran, M. Sadoveanu, Calistrat Hogaș, Ioan Alexandru, Tudor Pamfile, Al. I. Cuza,
M. Kogălnicenu, Ion Inculeț, Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Iorgu Iordan, Lucian
Blaga, Constantin Brâncuși, I.L. Caragiale, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Asachi,
Mihai Viteazul, Nicolae Mantu, Costache Conachi, Marin Sorescu, Ștefan cel Mare,
Al. Cernat, Costache Negri, Gh. Asachi, Fănuș Neagu, Grigore Vieru, George
Enescu, Hortensia Papadat Bengescu, Miron Radu Paraschivescu, Alexandru Graur,
Mihai Cimpoi, Adrian Păunescu, Nicolae Labiș, Grigore Vieru, Ștefan Bârsănescu,
Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Tudor Pamfile, Mihai Ralea, Nae Ionescu, George
Călinescu, Eugen Simion, Fănuș Neagu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Andrei Șaguna,
Valeriu Anania, Ionel Teodoreanu, George Emil Palade, Ștefan Odobleja, Grigore
Moisil, Elena Văcărescu, Eugen Bădărău, Titu Maiorescu, Amza Pellea, Elena Cuza,
Maria Tănase, George Coșbuc, Ciprian Porumbescu, Nicolae Tonița, Dinu Lipatti,
Nae Leonard, Paul Goma, Dumitru Stăniloae, Radu Beligan, Dimitrie Cuclin,
V.A. Urechia, Anghel Saligny, Armand Călinescu, Dragomir Hurmuzescu, Mircea
Vulcănescu, Constantin Daicoviciu, Ovid Caledoniu etc.

144
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Cronică de carte/Cărțile colegilor noștri/Vitrina cu cărți sunt titlurile de
pagină sub care au apărut în revista noastră prezentări/recenzii a peste 300 de cărți/
reviste, marea majoritatea scrise de cadre didactice sau elevi din școlile gălățene,
dintre care menționăm: „Dicționar enciclopedic de expresii celebre” (de Teodor
Parapiru), „Mic tratat despre arta învierii” (de Apostol Gurău), „Popasuri ale privirii”
(de Corneliu Stoica), „Dialoguri socratice” (de Viorel Dinescu), „O carte a tranziției
despre tranziția noastră” (de Radu Macovei), „Eseul școlar-ghid metodologic”
(de Luminița Crihană), „Limba română în comunicare” (de Melu State), „Viața
lui Costache Negri” (de Paul Păltănea), „Monografia Liceului Teoretic „Calistrat
Hogaș”-Tecuci (de Ștefan Rugină), „Nasc și la Tecuci oameni” (de Vasile Ghica),
„Școala bujoreană între anii 1864-2000” (de Victoria Giurgiu), „Coloanele spirituale
ale Cetății” (de Gh. Nazare), „Galați - ghid turistic” (de Zanfir Ilie și Pompiliu
Comșa), „Sub zodia adâncului” (de Virgil Nistru Țigănuș), „Vinovatele meandre” (de
Dan Plăeșu), „Aceste zile…these days…” (de Dionisie Duma), „Corabia-labirintul
celălalt” (de Sterian Vicol), „Filografii” (de Viorel Ștefănescu), „Vânătoarea de umbre”
(de Coriolan Păunescu), „Amintiri la capăt de vis” (de Ioan Toderiță), „A doua
schimbare la față” (de Theodor Codreanu), „Poștalionul” (de Lina Codreanu), „Un
studiu despre începuturile învățământului tecucean” (de Valentina și Doru Parascan),
„Sorbona dunăreană la 135 de ani” (de Gheorghe Felea), „Sunet de frig” (de Speranța
Miron), „Grai din Grai și suflet românesc” ( de Melu State), „Umbra sunetelor (de
Valentina Leonte), „Popasuri ale privirii” (de Corneliu Stoica), „Vinovatele meandre”
(de Dan Plăeșu), „Laptele de la miezul nopții (de Ion Manea), „Oameni în memoria
Galațiului” (de Zanfir Ilie), „Portul Brăila…” (de Emil Octavian Mocanu), „Solie”
(de Viorel Dinescu), „Podul de lacrimi” (de Maria Călinescu), „Dicționarul artiștilor
plastici gălățeni” (de Corneliu Stoica), „…până la sfârșit” (de Virgil Nistru-Țigănuș),
„Palatul Copiilor” (de Marilena Panamarciuc-Avramescu), „Școala cu nume de
poet” (Victoria Giurgiu), „Dicționar enciclopedic de expresii celebre” (de Teodor
Parapiru), „Iubire fără manuscris” ( de Carmen Huzum), „Perpetum mobile” (de
Violeta Ionescu), „Adevărul despre Adam” (de Dan Plăeșu), „Anuarul comemorativ
al Școlii nr. 28” ( de Camelia Bucșă și Ion Diaconeasa), „Ochiul de sticlă” (de Katia
Nanu), „Vis de copil” (de Adina Tăbăcaru), „A fi național sau a nu fi” (de Gheorghe
Moldoveanu), „Dunărea, poveste și adevăr” (de Zanfir Ilie) „Crris, iepurașul filatelist”
(de Mihaela Bulai), „Memoria amiezilor” (de Valeriu Valegvi) „Cioran despre
identitatea popoarelor” (Ionel Necula), „În ghearele râsului” (de Vasile Ghica), „Orfani
în haine de duminică” (de Denisa Lepădatu), „Sfinții Martiri Brâncoveni. 300 de ani
la Mucenicie” (de Eugen Drăgoi), „Ocolul pământului în 80 de schițe umoristice”
(de Petre Iamandi), „Memoria hârtiei” (de Viorel Burlacu), „Clipa îndoielii” ( de
Viorel Dinescu), „Casa Corpului Didactic. Repere monografice” (de Gh. Nazare),
Comuna „Independența-repere monografice” (de Mihaela și Adrian Mihăilescu),
„Pagini de filozofie românească” (de Adrian Michiduță), „Duminica Poporului” (de
Costică Neagu), „Gânduri în balanță” (de Elena Georgeta Pruteanu), „Viața începe
în fiecare zi” (de Angela Ribinciuc), „Râuri, voi, ce despărțiți” (de Tatiana Scurtu

145
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Munteanu), etc. Acest fapt dovedește capacitatea de creație a școlii gălățene, pe de o
parte, deschiderea revistei noastre pentru promovarea actului de creație, de cultură,
pe de altă parte.

Dascăli care au fost/In memoriam sunt rubrici de omagiere a unor cadre
didactice care au trecut în lumea umbrelor, devenite icoane vii în conștiința
comunității didactice gălățene și nu numai. Amintim și aici numele unor asemenea
„icoane vii”: Mircea Petrescu-Dâmbovița, Mihai Vasiliu, Stoica Câmpeanu, Vasile
Onuț, Ștefan Rugină, Laurențiu Bourceanu, Vasile Călin, Nicolae Spirescu, Constantin
Dimofte (artist plastic), Gh. S. Ștefănescu, D. D. Șoitu, Laurențiu Bourceanu, Vasile
Silișteanu, Mihai Dăscălescu, Vasile Drăguț, Ioan Balica, Ștefan Totolici, Gheorghe
P. Ionică, Ion Cârlan, Dumitru Vrabie, Elena Potorac, Angelica Pârlea, Titus Cristea,
Ionel Diamant, Maria Grecu, Gheorghe Munteanu, Dragomir Hrubaru, Costin
Antohe, Mărioara Stanciu, Marioara Stoenescu, Maria Lazăr, Capăt Socrate, Mircea
Gheorghe, Stelian Bordei, Mircea Amarine, Rodica Cristofan, Alexandru Maxim,
Vasilisa Moraru, Georgeta Marinescu, Ioan Rusu, Nadejda Decuseară, Felicia Faur,
Maricica Stanciu, Melu State, Ioana Pecheanu, Rodica Ștefănescu, Mircea Gheorghiu,
Panaite Teodorescu, Nicolae Ioana, Iuliana Șerban, Loredana Manole, Elena Chirică,
Olimpia Balaban, Monica Târziman, Loreth Oprea și mulți, mulți alții.
Revista Școala galațeană este un util izvor istoric pentru toți cei care vor fi
interesați de istoria învățămîntului și culturii gălățene de după 1990.

DIDACTICA NOVA XXI, revista Caselor Corpului Didactic din România
Inițiativa și efortul directorului Casei Corpului Didactic Galați, prof. Ghiță
Nazare de a edita o Revistă a caselor corpului didactic din România s-a concretizat în
toamna anului 2002. Beneficiind de sprijinul direct al câtorva colegi – prof. Costică
Neagu, directorul C.C.D. Focșani, prof. Diana Melnic, directorul C.C.D. București,
prof. Eugenia Popescu, directorul C.C.D. Cluj-Napoca, prof. Marieta Lesovici,
directorul C.C.D. Iași, prof. Tudor Deaconu, directorul C.C.D. Caraș-Severin, prof.
Nicolae Pellegrini, directorul C.C.D. Arad, de sprijinul total al colectivului instituției
gălățene, având acordul colegilor de la Casele Corpului Didactic din țară, stimulat,
îndrumat și coordonat de demnitari din Ministerul Eucației și Cercetării – prof. univ.
dr. Vasile Molan, consilier al ministrului, prof univ. dr. Ioan Neacșu și prof. univ. dr.
Emil Păun, directori generali în minister, prof. dr. Gabriel Leahu, director general
adjunct, și prof. dr. Corina Marin, șef de serviciu, apărea la Editura Școala gălățeană,
sub egida Ministerului Educației și Cercetării, primul număr al revistei, în octombrie
2002.
În Cuvântul lămuritor al prof. univ. dr. Ioan Neacșu, Director general al Direcției
Generale pentru Evaluare, Prognoze și Dezvoltare (D.G.E.P.D.) din Ministerului
Educației și Cercetării, se motiva astfel apariția revistei: „Dorim să avem în mâini
o revistă care să devină un Forum pentru dezbateri publice, aprofundând ideea
reformei producătoare de soluții și rezultate, pentru că ea a devenit problema fiecăruia

146
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

dintre noi, oameni ai școlii, pentru că ea reflectă acțiunea și reacțiunea noastră în
fața evenimentelor cu semnificație pentru viața școlii. Dorim să fie o revistă care
să domine prin spiritul și tonul său ales, academic, să probeze competențe afirmate
sau în curs de formare, să aibă flexibilitate și deschidere la experiența didactică, să
evite formele fără fond, cuvântul fără idee, lecțiile fără rosturi, senzaționalul fără
valoare formativă” (Didactica Nova XXI, nr. 1/2002, p. 3). Referindu-se la apariția
revistei, doamna ministru Ecaterina Andronescu spunea: „Salut inițiativa editării
unei reviste a caselor corpului didactic. O dorim o revistă a cadrelor didactice, care să
ducă informația până la cea mai îndepărtată școală. Vă doresc succes!” (Gh. Nazare,
Didactica Nova XXI, nr. 1/2002, p. 5 -6, interviu cu Ministrul educației Ecaterina
Andronescu).
În numărul respectiv a fost publicat noul Regulament de organizare și
funcționare a Casei Corpului Didactic, aprobat prin O. M. nr. 4897/31.10.2001: prof.
dr. Gabriel Leahu, director general adjunct în D.G.E.P.D. a semnat un consistent
material despre „Centrele de documentare și informare, o soluție pentru creșterea
calității în educație” (Idem. pp. 12-13); Carmen Bulzan, directorul C.C.D. Mehedinți,
a prezentat în calitate de coordonator de proiect, experiența dobândită prin derularea
unui proiect din Programul Consiliului Europei de formare continuă a staff-ului
educațional, intitulat „Școala dunăreană – proiect intercultural și pluridisciplinar de
educație pentru drepturile omului și pace” (Idem., pp. 15-16); prof. Tudor Deaconu,
directorul C.C.D. Caraș-Severin, s-a referit la vizita de documentare pe care a
întreprins-o la München, în cadrul unui proiect european (Idem., pp. 17-18): prof.
Nicolae Pellegrini, directorul C.C.D. Arad și prof. Diana Melnic, directorul C. C. D.
București, împărtășesc din experiența propriilor instituții. (Idem., pp. 20-23); prof.
Costică Neagu, directorul C.C.D. Focșani aduce un documentat omagiu marelui
pedagog Simion Mehedinți (Idem. pp. 25-28); prof. Gh. Nazare, directorul C.C.D.
Galați prezintă documentarul „Tradiții ale presei pedagogice gălățene” (Idem., pp.
29-30); prof. Marian Dad, directorul C.C.D. Ploiești, prof. Sava Cerchez, directorul
C.C.D. Dolj, prof. Valentin Cucer, directorul C.C.D. Bihor, prof. Nicolae Costruț,
metodist C.C.D. Sălaj și prof. Amalia Diaconu, metodist C.C.D. Bacău abordează
tema activităților specifice cuprinse în programul propriilor instituții. (Idem.)
Al doilea număr al revistei, apărut în martie 2003, se deschide cu un foarte
consistent material semnat de prof. Teodor Pălășan, director adjunct al Centrului
Național de Formare Profesională (C.N.F.P.), intitulat „Profesia didactică – implicații
asupra selecției, statutului și formării” (Idem., nr. 2/martie 2003, pp. 4-8), iar prof.
Maria Popescu-Butucea, inspector C.N.F.P., aduce în discuție un set de argumente
pentru parcurgerea unor programe de formare continuă acreditate, în materialul
„Creșterea eficacității personale și profesionale a cadrului didactic (Idem., pp.
14- 15). Capitolul de legislație continuă cu Anexa 3 a O. M. nr. 4897/31.10 2001
privind „Metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea
posturilor didactice vacante de la casa corpului didactic” (Idem., pp. 10 – 15). În
acest număr mai semnează, descriind activități specifice : prof. Aura Horhocea,

147
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

directorul C.C.D. Buzău („Școala FREINET”), prof. Nicolae Pellegrini, directorul
C.C.D. Arad („Impresii de la un seminar”), prof. Sava Cerchez, director și prof.
Victor Dudău, metodist C.C.D. Dolj („Să învățăm să construim împreună Biblioteca
virtuală a patrimoniului european”, prof. Marieta Lesovici, directorul C.C.D. Iași
(„Drumul spre Europa trece pe la sate”), prof. Ionel Mățan, director și prof. Ligia
Duruș, metodist, C.C.D. Dolj („Educația adulților – programe Grundtvig 2”), prof.
Nică D. Lupu, directorul C.C.D. Ilfov („Unele elemente specifice în activitatea de
formare continuă în județul Ilfov”), prof. Tudor Deaconu, directorul C.C.D. Caraș-
Severin („De la Reforma „acum și aici”, la Reforma asumată”) și prof. Daniel Solonca,
metodist C.C.D. Deva („Conflictele – strategii de abordare”).
La rubrica „Casele corpului didactic se prezintă” (Idem., pp. 27-36) sunt incluse
micromonografii ale C.C.D. Galați (prof. Gh. Nazare, director), C.C.D. Mureș (prof.
Martin Dascăl, director), C.C.D. Bistrița-Năsăud (prof. Angela Livia Șteopan, director).
Numărul al treilea al revistei (octombrie 2003) se deschide cu editorialul
semnat de prof. univ. dr. Vasile Molan, director în Ministerul Educației, Cercetării
și Tineretului, intitulat „Casa Corpului Didactic – agent al Reformei învățământului
preuniversitar”, apreciind că aceste instituții „fac parte dintr-un sistem în care fiecare
parte trebuie să funcționeze în relație cu celelalte părți, astfel încât să asigure eficiența
sistemului”. Prof. dr. Gheorghe Felea, consilier în minister face o retrospectivă a unui
„deceniu de pluralism educativ în învățământul românesc” (Gheorghe Felea, „Un
deceniu de pluralism educativ în învățământul românesc”, în Didactica Nova XXI,
nr. 3/octombrie 3003, pp. 5 – 8), lector drd. Cătălin Enică, inspector școlar general
adjunct, scrie despre „personalitatea școlii gălățene” (Idem., pp. 21 – 22), Violeta
Băjenaru, directorul Casei Corpului Didactic Bacău prezintă instituția din orașul lui
Bacovia (Idem., pp. 23 – 25). Tema privind formarea continuă este abordată de prof.
Costică Neagu, directorul C.C.D. Focșani, în comunicarea „Formarea permanentă
în concepția lui Simion Mehedinți” (Idem., pp. 26 – 27); prof. Gica Dinu, metodist
la C.C.D. Slobozia, ș. a., în „Proiectarea și utilizarea metodelor active de evaluare în
învățământul preuniversitar” (Idem., pp. 28 – 29); prof. Niculina Berheci, metodist
la C.C.D. Călărași, în „Evaluarea programelor de perfecționare” (Idem., pp. 30 –
31). La rubrica „Educație”, revista publică articole semnate de prof. Maria Popescu
– Butucea, inspector C.N.F.P.; „Statutul disciplinei Cultură civică în noul context
european. A fi profesor și formator transnațional” (Idem., pp. 35 – 37) și prof. Ion
Dumitru Pistrilă, Liceul „General Dragalina” – Oravița, Caraș-Severin, „Monolog
despre educație” (Idem., p. 38). Ing. Dorina Ursan, bibliotecar la C.C.D. Călărași,
scrie despre „Biblioteca pedagogică a Casei Corpului Didactic, o sursă permanentă
de informare” (Idem., p.32), iar Maria Drăghici, bibliotecar la C.C.D. Constanța,
despre „Biblioteca școlară la început de mileniu” (Idem., p. 33). La rubrica „Proiecte
– parteneriate”, prof. Tudor Deaconu, directorul C.C.D. Caraș-Severin, scrie despre
„Locul supradotaților în reforma curriculară” (Idem., pp. 15 – 17), prof. Victor Craus,
inspector școlar general – adjunct la I. S. J. Tulcea, despre „Managementul proiectului
de parteneriat” (Idem., pp. 18 – 19) și prof. Amalia Diaconu, metodist la C.C.D.

148
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Bacău, despre „Centrul de informare și documentare – oportunitate pentru succes
școlar și social” (Idem., pp. 19 – 20).
La rubrica „Legislație”, revista publică ce-a de-a treia anexă a O. M. nr.
4897/31.10.2001 referitoare la „Metodologia de încadrare a personalului didactic,
didactic auxiliar și nedidactic în casele corpului didactic” și „Regulamentul comun
privind desfășurarea Concursului național de creativitate didactică în domeniul
materialelor auxiliare destinate educației pentru drepturile omului, democrație și o
cultură a păcii în învățământul preuniversitar românesc” (Idem., pp. 10 – 14).
În numărul 4 al revistei, apărut în luna mai 2004, conf. dr. Vasile Molan,
director Direcția Educație Continuă, Formarea și Perfecționarea Personalului
Didactic din Ministerul Educației și Cercetării, pledează pentru „Un nou sistem de
formare continuă în învățământ” („Didactica Nova XXI”, nr. 4/mai 2004, pp. 7 – 8),
prof. Claudia Emanuela Constantinescu, metodist la C.C.D. Mehedinți, evidențiază
„Rolul și importanța centrelor de informare și documentare” (Idem., p. 10), înv. Elena
Angelescu, Școala „Octavian Goga” Oradea, se referă la „Modalități de formare a
gândirii și a conștiinței ecologice” (Idem., p. 11 – 13), prof. Maria Popescu – Butucea,
inspector C.N.F.P., a publicat un articol – instructaj cu privire la „Procesul de
acreditare – o noțiune nouă în managementul educațional românesc” (Idem., pp. 14 –
16), prof. Filofteia Grama, Laurenția Culea, Mioara Pletea, Mariana Ionescu și Elena
Călin, metodiști la C.C.D. Călărași au pus în dezbatere tema „Metoda proiectelor – o
abordare practică” (Idem., pp. 17 – 19), articole înscrise rubricii „Formare Continuă”.
Un spațiu generos este afectat activităților practice, manifestărilor
metodico-ştiințifice: consfătuirile naționale ale directorilor caselor corpului didactic
desfășurate la București, 31 octombrie – 1 noiembrie 2003, și la Arad, 14 – 16 mai
2004, despre care au scris prof. Tudor Deaconu și, respectiv, Nicolae Pellegrini (Idem.,
pp. 3 – 6, respectiv 20 – 21); „Optimizarea activității didactice prin comunicare și
metode interactive”, de prof. Cristina Butnaru metodist la C.C.D. Galați, „Didactica
internațional”, Ediția a XIII-a 2004, Caraș-Severin de prof. Tudor Deaconu, „Reuniuni
cu caracter metodico - științific organizate de C.C.D. Cluj în perioada 1988 – 2003),
de prof. Eugenia Popescu, director C.C.D. Cluj (Idem., pp. 20 -27). Găsim în acest
număr al revistei și două repere istorice: „Simion Mehedinți, autor de manuale
școlare” de prof. Costică Neagu și „Școala noastră, o revistă a dascălilor sălăjeni”
de prof. Nicolae Costruț, metodist la C.C.D. Sălaj. Revista se încheie cu un necrolog
dedicat distinsei noastre colege, Violeta Bejenaru, fost director al Casei Corpului
Didactic Bacău.
Tematica numărului 5 al revistei (decembrie 2004) este dedicată în cea mai mare
parte aspectelor privind formarea continuă a cadrelor didactice. Astfel, prof. Gheorghe
Bucur, Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea, scrie despre „Optimizarea practicilor
didactice prin centrarea activităților pe elev, în vederea individualizării învățării și a
realizării performanțelor”: prof. drd. Maria Salloum și prof. Adelina Iacob, metodiști la
C.C.D. Oradea, împărtășesc experiența dobândită în Programul „Dascălul – meserie,
profesie, artă”; prof. Muza Maftei, director și prof. Irina Dumitrașcu, metodist la Casa

149
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Corpului Didactic Vaslui fac o sinteză a manifestărilor științifico – metodice organizate
în județul Vaslui, sub genericul „Viața toată e o școală”; prof. Gheorghe Băisan, inspector
școlar la I.S.J. Tulcea se referă la „Predarea în echipă și valențele sale didactice”, iar prof.
Tudor Deaconu, directorul C.C.D. Caraș - Severin se referă la experiența instituției în
„Managementul formării centrate pe programe și proiecte regionale” (Didactica Nova
XXI, nr. 5/decembrie 2004, pp. 10 – 23).
Numărul 6/2005 al „Didacticii…” se deschide cu un consistent studiu cu
tema „Școala – furnizoare de calitate în educație”, sub semnătura prof. dr. Gheorghe
Felea, consilier în Ministerul Educației și Cercetării. Profesorul Costică Neagu,
director C.C.D. Focșani, se referă la „Noutăți în formarea continuă a personalului
didactic” și „Descentralizarea învățământului, o bombă cu efect neprevăzut?”, prof.
Monica Onojescu scrie despre „Asociațiile profesionale și formarea continuă”, prof.
Tudor Deaconu, directorul C.C.D. Caraș - Severin despre „Didactica și integrarea
europeană”, prof. Ersilia Oprescu, director și prof. Nicoleta Lițoiu, bibliotecar la Casa
Corpului Didactic Dolj etc. (Didactica Nova XXI, nr. 6/2005).
Din sumarul numărului 7/2007 al revistei menționăm: „Reflecții asupra
problematicii managementului administrativ și financiar al școlii într-un mediu
descentralizat” (Gheorghe Felea), „Agenția Română de Asigurare a Calității în
Învățământul Preuniversitar” (Șerban Iosifescu, președinte ARACIP), „Repere ale calității
în învățământul preuniversitar românesc” (prof. Valentin Popescu, director și prof. Maria
Cojocaru, inspector general Ministerul Educației și Cercetării), „Formare, dezvoltare,
performanță” (Merima Petrovici, director adjunct, Dorin Roșcan, șef birou evaluare,
Oana Ciuchi, Emil Gheorghe, Teodor Sandu, inspectori Centrul Național de Formare a
Personalului din Învățământul Preuniversitar, „Formator 2006” (Tiberiu Marcian Mihail,
cercetător științific principal, formator național, autorul Programului Institutul de Științe
ale Educației), „Nevoia de formare a cadrelor didactice (prof. Gheorghe Suciu, director
C.C.D.Alba), „Inspecția școlară – delimitări conceptuale” (lector drd. Ionuț Vlădescu,
Facultatea de Psihologie Constanța), „Învățare pe tot parcursul vieții și integrare în
Uniunea Europeană” (prof. Edita Nagy, director C.C.D. Mureș), „Revista revistelor” (prof.
Corneliu Stoica, metodist C.C.D. Galați) etc. („Didactica Nova XXI”, nr. 7/2007).
Revista „Didactica Nova XXI”- revista Caselor Corpului Didactic din România
își încetează apariția, începând cu anul 2008, deoarece Casa Corpului Didactic Galați,
din inițiativa căreia a fost editată, nu i-a mai asigurat continuitatea.
În timp, sub egida Inspectoratului Școlar Județean și a Casei Corpului Didactic
Galați au mai apărut și alte publicații și culegeri tematice: Educație pentru fiecare,
Educație pentru protecția consumatorului, Daruri pentru cei mici, Stele pe fluvii,
Amiezi de cântec, Revista de fizică etc. Pentru mai multe detalii privind tema abordată
pot fi consultate următoarele surse: serialul „Periodice didactice gălățene”, semnat
de regretatul prof. Gheorghe S. Ștefănescu în revista „Școala gălățeană”, nr.9/1990 –
20/1922, revistele originale aflate în fondul Bibliotecii Publice „V.A. Urechia” Galați și
lucrarea „Ghiță Nazare, Casa Corpului Didactic Galați. Repere monografice”, Editura
Didactică și Pedagogică, 2015.

150
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Arhitectura din Sud-Estul Moldovei
și Muzeul în aer liber de la Gârboavele
Casa cu ascunzătoare şi chimniţa sau căsoaia,
obiective arhitecturale cu semnificaţie
socio-culturală deosebite

Eugen Holban, etnolog
Str. Lebedei, nr. 15, Bl. E8, ap. 23
Tel.: 0236/453903

Contrar intenţiei pe care am avut-o iniţial, adică la absolvirea studiilor
universitare – în anul 1967 – de a efectua cercetări etnoculturale doar pe segmentul
artă populară, am extins sfera preocupărilor chiar din momentul declanşării
primelor investigaţii. Şi, următorul capitol al etnoculturii, capitol care s-a insinuat
aproape spontan în proiect a fost arhitectura, bineînţeles, la început a fost cea a
satelor din zona etnoculturală Covurlui Nord. Şi pentru a evita orice confuzie,
precizăm că proiectul respectiv nu a fost inspirat de vreo grămăjoară de bani
oferiţi de U.E., adică aşa cum sunt inspirate unele proiecte de la un timp încoace,
ci a izvorât din dorinţa de a salva măcar o parte din ISTORICITATEA aşezărilor
umane din acest colţ de ţară, valoare supremă ameninţată – ca peste tot – mai
întâi cu degradarea treptată, apoi cu definitiva dispariţie. Este vorba, desigur,
de o datorie morală. Arhitectura locuinţelor şi acareturilor din această zonă s-a
impus atenţiei, mai întâi prin acoperişurile masive, realizate din stuf aşezat în strat
foarte gros (aproximativ 0,60 m), apoi prin pereţii împletiţi din nuiele – lozii –
dispuse pe orizontală şi, de asemenea, prin proporţiile robuste şi bine articulate ale
ansamblurilor gospodăreşti.
Am fost impresionat, în bună măsură şi de structura originală a locuinţei, cu
soba amplasată spre centrul încăperii, construită ca un fel de perete ce delimitează
un spaţiu intim şi ceva mai călduros, într-o latură a odăii, spaţiu numit etac sau
iatac.
De asemenea, construcţiile anexe, numite printr-un termen generic acareturi,
se impuneau prin silueta zveltă a celor mai multe dintre ele, fie că erau dispuse pe
orizontală – precum samalucele – fie că erau dispuse pe verticală precum coşărele.
Samalucele erau adăposturi comune, pentru animale mari, pentru atelaje şi chiar
pentru o anumită cantitate de fân. Cele mai mari aveau lungimea de 20 de m şi
lăţimea de 5-6 m. Spaţiul lor era împărţit în trei segmente bine delimitate : a) pentru
animale, b) pentru atelaje şi fân şi c) pentru un fel de atelier multifuncţional în care
proprietarul împletea coşuri din nuiele, sau cioplea diverse obiecte din lemn, pe
toată durata sezonului rece. Tot în acest spaţiu gospodarul îşi primea şi musafirii,
adică prietenii din sat în zilele de lucru, musafiri care nu veneau decât pentru o
treabă serioasă pe care, ambii se străduiau să o rezolve cât mai repede. Şi în timp

151
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

ce discutau, gazda îşi vedea în continuare de lucru. Obiectele meşteşugite erau
destinate, de obicei, propriei gospodării dar – uneori – unii mai şi vindeau din ele.
Indiferent care le era destinaţia, erau lucrate cu multă măiestrie şi bun gust. Tot în
această încăpere – aşezată într-un colţ – se mai găsea uneori şi o râşniţă, bineînţeles
atunci când gospodarul nu-i construise acesteia un adăpost special, undeva în
spaţiul ogrăzii, aşa cum se obişnuia în trecut. Undeva în apropierea samalucului
era amplasată şi saiaua, adică adăpost pentru oi. Adăpostul pentru râşniţă şi saiaua
se construiau pe plan circular ori elipsoidal.
Samalucele, mai ales cele foarte mari erau construite pe plan dreptunghiular.
Tehnica de construire a pereţilor, prin împletirea nuielelor, pe orizontală, impunea
o uşoară rotunjire a colţurilor.
Dacă împletitura de nuiele – lozii – implicată în structura pereţilor locuinţei
acoperită fiind cu un strat gros de lut amestecat cu pleavă sau paie, nu poate fi
văzută decât în timpul construirii sau al demolării, cea a pereţilor tuturor tipurilor
de acareturi aflate în cadrul fiecărei gospodării îşi relevă din plin virtuţile unui
vechi meşteşug, care în timp a atins nivelul unei înalte măiestrii artistice. Şi, pentru
a întregi parcă peisajul mirific al unei lumi oarecum anacronice pentru această
epocă, a unei lumi care părea coborâtă din începuturile istoriei, împrejurul fiecărei
gospodării se aliniau pe toate laturile, garduri împletite şi mai îngrijit, cu şi mai
mult meşteşug, cu şi mai multă artă decât pereţii obiectivelor arhitecturale.
Dar nu a fost doar atât. În scurtă vreme am mai descoperit încă două surprize,
mai precis două teme deosebit de incitante, teme legate de două tipuri de obiective
arhitecturale şi ignorate oarecum de etnografii români.
Este vorba de un tip de casă cu ascunzătoare şi de un adăpost extravilan,
construit în bună parte din bârne şi amplasat în vechile vii cu viţă indigenă, adăpost
numit chimniţă sau căsoaie.
Ambele obiective aveau pe vremuri, pe lângă funcţiile obişnuite,
binecunoscute, adică de locuinţă permanentă, în primul caz, sau de adăpost
temporar extravilan şi de cramă în cel de-al doilea caz, al chimniţei, mai aveau în
plus şi funcţii cu o bogată semnificaţie social-istorică, etnoculturală şi probabil şi
religioasă.
Cam în această perioadă de început, au apărut şi primele gânduri – intenţii
– referitoare la înfiinţarea unui muzeu în aer liber. Şi, aceste prime gânduri nu au
rămas doar simple intenţii. Am început să pregătesc toate cele necesare în vederea
realizării acestei idei. Adică, pe lângă cele câteva fotografii făcute din diferite
unghiuri şi însemnările detaliate ce conţineau relatările sătenilor, am lucrat la
planşetă şi planurile precum şi secţiunile, cu toate cotele, fără de care reconstituirea
unui obiectiv arhitectural, chiar foarte simplu este imposibilă. Şi nu am făcut toate
acestea doar la obiectivele existente încă, ci şi la cele care erau deja dispărute de mai
multă vreme şi pe care le-am reconstituit cu ajutorul sătenilor vârstnici. Memoria
acestora, de fapt memoria colectivă mi-a limpezit multe probleme ale etnografiei
acestui spaţiu în devenirea sa istorică. Era prin anii 1967-1970. Argumentele

152
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

determinante în selectarea obiectivelor necesare construirii unui muzeu în aer liber
vizau atât valoarea arhitecturală în sine, precum şi funcţiile social-istorice, magico-
religioase precum şi etico-morale în care erau implicate.
Bunăoară, ascunzătoarea din casă, însoţită fiind de o adevărată reţea de spaţii
tăinuitoare, pe care le-am descoperit treptat, ne oferă un răspuns clar, convingător
la întrebarea: „cum au reuşit locuitorii de pe aceste meleaguri să reziste de-a lungul
veacurilor, în ciuda tuturor vicisitudinilor social-istorice pe care le-au întâmpinat,
până la jumătatea secolului al XIX-lea şi, mai ales în epoca migraţiilor”!?
În ceea ce priveşte chimniţa sau căsoaia, obiectiv de o mare valoare
arhitecturală, construite cândva doar din bârne masive de stejar un studiu insistent
pe această temă a relevat, în plus, implicare în unele obiceiuri care dezvăluie o
anume latură a comportamentului locuitorilor, o anume mentalitate surprinzătoare
prin amploarea sa. Este vorba despre cinste şi generozitate, în forme de manifestare
surprinzătoare
Dar să le analizăm pe rând.
Casa cu ascunzătoare a avut o mare frecvenţă şi varietate în satele din zona
Covurlui Nord, dar nu a lipsit nici din celelalte două zone, adică zona Galaţi şi zona
etnoculturală Tecuci-Zeletin, zone grupate în Aspectul etnocultural Covurlui-
Tecuci. Din păcate nu s-a păstrat decât un singur exemplar, în satul Cavadineşti.
Pentru a-l conserva în forma în care l-am aflat în toamna anului 1967, a fost
nevoie ca împreună cu cei din conducerea comunei să convingem trei generaţii de
proprietari să nu o demoleze.
Despre multe astfel de locuinţe care au existat cândva, dar au fost demolate,
am aflat de la locuitorii vârstnici, care le mai păstrau încă în memorie. Unii
locuiseră un timp în ele, iar alţii le preluaseră din memoria părinţilor şi a bunicilor.
Mai ales cei care asistaseră sau chiar participaseră efectiv la demolarea lor, ne-au
dat informaţii excepţionale despre piesele care formau structura lemnoasă, precum
şi despre modul de îmbinare şi fixare a acestora.
De fapt, dat fiind caracterul strict secret al ascunzătorilor, vecinii aflau
despre conformaţia lor, precum şi despre modul în care erau amplasate în structura
locuinţei, în special în momentul demolării, deşi le bănuiau existenţa.
Astfel sătenii ne-au mai informat şi despre unele obiective pe care nici ei
înşişi nu le văzuseră vreodată, dar despre care le vorbiseră cândva părinţii, bunicii
sau alţi săteni din comunitatea respectivă.
S-ar putea spune că unele informaţii oferite de bătrânii satelor, ar fi în mare
parte şi poveşti. Am luat în calcul şi acest aspect, iar pentru a îndepărta orice
suspiciune, am chestionat un număr foarte mare de săteni. I-am chestionat atât în
grupuri, precum şi individual, iar rezultatul a fost de-a dreptul relevant.
A fost nevoie, desigur, de foarte mult timp pentru a colecta şi corela datele
necesare reconstituirii acestui tip de locuinţă, sub toate aspectele şi, mai ales pentru
a-i stabili frecvenţa. Cercetările au fost făcute cu multă insistenţă, atât în comuna
Cavadineşti, precum şi în toate celelalte aşezări situate în spaţiul Aspectului etno-

153
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

cultural Covurlui-Tecuci. Apoi am extins investigaţiile şi în alte zone ale ţării,
unele mai apropiate iar altele chiar foarte îndepărtate. Fără toate aceste informaţii
care au întregit în bună măsură adevărata imagine a arhitecturii din această parte
a ţării, casa cu ascunzătoare din Cavadineşti ar fi rămas doar, un caz singular, o
simplă poveste sau ar fi fost total ignorată. Ea se afla oarecum singulară printre
celelalte locuinţe construite mai recent, adică începând din cea de-a doua parte a
secolului al XIX-lea şi până în perioada interbelică, aproximativ, deşi toate acestea
mai păstrează încă o bună parte din caracteristicile vechii arhitecturi.
Locuinţa cu ascunzătoare din satul Cavadineşti se distingea – chiar şi
atunci – prin câteva elemente definitorii pentru arhitectura construită până la
mijlocul secolului al XIX-lea, adică: a) plan bicelular – tindă şi odaie – înscris
într-un patrulater cu laturile aproape egale; b) ferestre foarte mici, dar cu tocurile
bine meşteşugite; c) prispă înaltă şi largă, complet deschisă, dispusă pe o singură
latură –de fapt pe lângă peretele de la faţadă – construită întru totul din lut; d)
absenţa stâlpilor de susţinere de la faţadă, supliniţi fiind doar printr-un singur
par, nesemnificativ prin grosimea sa, decorat foarte sobru sau total şi lipsit de
orice intenţie de decor, numit „scara mâţii”. Pe aici se urcau mâţele în podul casei,
mai ales toamna şi iarna, când prezenţa lor acolo era strict necesară; e) un sistem
specific altor vremuri, de îmbinare a pieselor lemnoase care formează cununa
superioară de rezistenţă a construcţiei şi care erau fixate cu cepuri din lemn de
corn sau de salcâm în loc de cuie din metal; f) soba amplasată spre centrul odăii
şi asamblată într-un adevărat perete care delimitează un spaţiu intim, numit etac
– iatac. Rareori acest perete separă complet etacul de restul odăii. Bunăoară, în
partea de sus rămâne de obicei un spaţiu gol de aproximativ 0,50 m, până la
plafon.
De asemenea, spaţiul uşii rămâne de obicei gol sau este mascat cu o draperie
din pânză albă ţesută de in sau cânepă.
Menţionăm că unele din aceste caracteristici s-au mai păstrat încă, cel puţin
parţial şi la arhitectura din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi chiar la cea
din primul deceniu al secolului al XX-lea, cum ar fi sistemul de îmbinare a pieselor
lemnoase, cepurile de lemn pentru fixarea lor, iar etacul a căpătat forme variate, dar
s-a menţinut şi în perioada postbelică.
Acest tip de arhitectură, cu plan bicelular, adică aşa cum arată această locuinţă,
a dominat un timp Colinele Covurlui. Alături de acesta a mai existat încă un plan,
anume cel tricelular asimetric, înscris cam în acelaşi tip de patrulater, şi în general
cu aceleaşi dimensiuni. În ambele cazuri, mai ales la răzeşii mai bogaţi, spaţiul
putea fi ceva mai mare. El se forma prin adăugarea unui perete, care despărţea tinda
în două părţi aproximativ egale. Una rămânea tot cu funcţia de tindă, iar cealaltă
era numită iniţial cămară. În funcţie de necesităţi, cămara devenea o mică odăiţă în
care puteau locui doi bătrâni, de obicei până la moarte sau, în unele cazuri, tineri
căsătoriţi timp de aproximativ un an sau chiar doi, până la construirea propriei
lor locuinţe. Trebuie să menţionăm totuşi în acest context şi o particularitate a

154
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

comunei Cavadineşti. Gospodarii de aici – răzeşii – nu îşi însurau băieţii decât
după ce le construiau propria lor casă.
În cazul în care se făcea o sobă pentru gătit mâncare şi în acest spaţiu,
nu se mai străpungea acoperişul pentru un nou horn, ci se construia în pod o
„ursoaică” prin care fumul era condus la hornul deja construit. Unii săteni spuneau
că „ursoaica” a apărut atunci când a apărut fumăritul, adică birul pentru fiecare
horn de evacuare a fumului. Prezenţa ursoaicei mai are însă şi unele justificări pur
practice. Bunăoară, prin lungirea traseului ce trebuia parcurs de fum, scânteile se
stingeau înainte de a fi evacuate în atmosferă, adică chiar deasupra acoperişului din
stuf, evitând astfel riscul de producere a incendiilor. Cele două tipuri de locuinţă au
dominat arhitectura satelor răzăşeşti din această zonă până la jumătatea secolului
al XIX-lea.
Locuinţa cu plan tricelular asimetric putea fi construită iniţial pe această
structură sau putea rezulta prin modificări ulterioare.
Am insistat mult asupra ascunzătorilor din zonă. Am început investigaţiile
cu cea din interiorul locuinţei şi care şi-a relevat o bogată gamă de variante, dar
memoria vârstnicilor a mai dezvăluit şi alte tipuri, unele înşiruite într-un adevărat
complex tăinuitor, adică din interiorul locuinţei şi până în inima pădurii. Despre
unele din ele am aflat că ar mai fi existat încă şi în timpul investigaţiilor – adică
bănuiau vecinii acest lucru, dar proprietarii au negat de fiecare dată atunci când
am încercat să-i conving să le arate. Şi, păstrau încă secretul, determinaţi fiind de o
prudenţă justificată de evenimentele ceva mai recente, adică de cele petrecute după
instalarea puterii comuniste, când gospodarii au fost nevoiţi să-şi ascundă unele
bunuri şi, de asemenea, să se ascundă ei înşişi, când erau urmăriţi de Securitate, sau
de unele echipe de activişti, care aveau sarcina să-i înscrie în C.A.P.
De remarcat aici este faptul că prima ascunzătoare se afla în interiorul odăii,
adică a unei locuinţe de suprafaţă, iar ultima, cea din pădure, într-o locuinţă semi-
îngropată, adică într-un bordei. Menţionăm de asemenea, spre a elimina unele
confuzii, că arhitectura locuinţei din zona Covurlui Nord a fost din totdeauna o
construcţie de suprafaţă.
Pe lângă cele amplasate la suprafaţa solului, precum cea menţionată mai
sus, mai erau şi altele, amplasate în subsol, iar altele – mai rar – în podul casei.
Majoritatea celor din subsolul casei şi din pod, comunicau cu cea din peretele odăii.
Ascunzătoarea din casă era construită pentru situaţii de maximă urgenţă,
când comunitatea era atacată de grupuri mici de prădători, care veneau prin
surprindere, prădau şi se retrăgeau în grabă. Aici se ascundeau bătrânii, bolnavii şi
femeile gravide, adică populaţia care nu se putea deplasa rapid spre ascunzătorile
mai îndepărtate de sat şi mai sigure.
În acest caz mai apare un amănunt deosebit de important, pe care l-am
cercetat cu multă atenţie spre a-i proba veridicitatea. Indiferent cât de grăbiţi ar
fi fost sătenii înainte de a părăsi gospodăria ori de a se retrage în ascunzătoarea
din spaţiul locuinţei, aprindeau focul în vatră şi puneau de mămăligă. Dar în loc

155
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

de mălai de porumb sau mei, puneau în ceaun „făină” din papură, dată la râşniţă.
Când aveau timp ceva mai mult rostogoleau mămăliga pe masă, rupeau o bucată
din ea ca să se vadă că gospodarii au fost surprinşi chiar în timpul mesei. Ca să
fie şi mai credibili, mai puneau pe masă şi vreo două cepe tăiate în două sau în
trei părţi, precum şi o strachină cu murături. Când intrau în casă şi vedeau un
astfel de meniu – dar mai ales mămăliga – invadatorii plecau descurajaţi. Toţi
sătenii vârstnici din comuna Cavadineşti au relatat despre acest fapt ca despre
ceva foarte bine cunoscut şi nu puneau la îndoială cele auzite de la bunicii şi
părinţii lor.
De fiecare dată, la fiecare gospodărie, mămăliga rămânea într-un anumit
stadiu de preparare. Era suficient să se vadă cam ce fel de mămăligă intenţionau
să facă gospodarii şi, mai ales când vedeau şi coşările goale, totul căpăta o altă
dimensiune, adică cea pe care se străduiau sătenii să o sugereze.
În aparenţă banal, trucul avea efectul dorit de săteni, deoarece era oferit de
fiecare gospodărie.
Coşărele, precum şi alte spaţii de depozitare erau folosite doar temporar
pentru eliminarea excesului de umiditate din boabe. Toate erau ascunse apoi în
gropile de cereale. Acestea erau săpate fie în subsolul locuinţei, fie în ogradă – ceva
mai departe de casă – fie la odaie sau la arie, adică în afara satului.
În unele sate am aflat despre existenţa unor locuri bine ascunse în pădure,
numite arcaciuri sau râpi, unde sătenii unei aşezări îşi construiau bordeie şi pe care
le foloseau în caz de invazii de mai lungă durată. Aici aveau şi gropi de cereale.
„Când se refugiau în pădure – la arcaci, sau la Râpa Ţapului, puneau în căruţă şi
râşniţa” Nimeni n-a menţionat că ar fi luat şi vreun sac de cereale.
„Dar grâu sau alte cereale nu luau?”, i-am întrebat. „Nu ne-au spus nimic
bătrânii despre aşa ceva; înseamnă că aveau şi ei acolo”. Şi aveau, într-adevăr gropi
de cereale. Erau foarte bine organizaţi din acest punct de vedere. În cazul unei
invazii mai de lungă durată, ei puteau supravieţui în acel loc ascuns.
Demn de menţionat este şi faptul că în memoria vârstnicilor nu s-a înregistrat
niciun eveniment în care sistemul acesta de ascundere să nu fi funcţionat.
Dacă în comuna Cavadineşti am găsit o casă cu ascunzătoare construită
cam în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi rămasă aproape intactă până în
prezent, în comuna Corod, zona Tecuci-Zeletin am reuşit să reconstituim cea mai
spectaculoasă locuinţă, un adevărat complex tăinuitor în care au fost incluse trei
tipuri de ascunzători. Două pentru oameni şi pentru diverse bunuri necesare şi
una pentru ascuns „pâinea”, adică o groapă de cereale. Prima ascunzătoare era
asemănătoare cu cea din Cavadineşti, adică era obţinută prin dublarea peretelui
din spate al odăii, cea de a doua se afla în subsolul locuinţei, şi în ea se putea
pătrunde printr-un fel de orificiu decupat în plafonul beciului chiar în spaţiul
primei ascunzători. Locuinţa respectivă avea beci sub tot spaţiul său, însă acesta
era împărţit în două compartimente inegale, despărţite printr-un perete format din
pământ cruţat. Prima parte, cea de la intrare, era folosită pentru depozitarea unor

156
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

produse, adică exact ca orice beci. Cealaltă parte, bine mascată, oferea adăpost
tuturor membrilor familiei.
Sub treptele intrării, în prima parte, adică de beci normal, mai exista şi o groapă
de cereale, a cărei gură era acoperită cu o blană de lemn, frumos făţuită, întru totul
asemănătoare cu cele care acopereau restul de trepte. Aici gospodarul îşi ascundea o
parte din cerealele pe care le recolta în fiecare an. Cealaltă parte o ascundea în alte
gropi ce se aflau în interiorul ogrăzii, în câmp sau în pădure. Cea din câmp putea fi
la odaie, la arie, la vie sau la prisacă. Cea din pădure se afla într-un arcaci sau într-o
râpă.
Am găsit câte două gropi de cereale chiar şi în spaţiul aceleiaşi case. Locuinţa
din Corod a fost demolată în anul 1924. Din fericire, am găsit doi bătrâni – fraţi
– care locuiseră un timp în ea şi care au demolat-o, precum şi pe fiul unuia dintre
ei, care la data demolării era copil. Acesta şi-a amintit foarte bine multe detalii,
confirmând sau chiar completând cele spuse atât de tatăl său, precum şi de moşul
său. În anul reconstituirii el avea 54 de ani, iar bătrânii 82 şi 84 de ani.
Pe fiecare din cei trei i-am chestionat mai întâi separat, apoi i-am întrunit la
casa unuia dintre ei, spre a confrunta informaţia.
Locuitorii unor sate îşi aveau construite bordeie într-o râpă din pădure,
departe de sat. Lângă bordeie sau chiar în interiorul acestora aveau şi o groapă de
cereale. Aici se retrăgeau ei când aflau din timp despre o invazie ce putea fi mai de
lungă durată.
În unele perioade animalele nu erau aduse niciodată în sat. Erau ţinute tot
timpul „la araci”. Vara, când se recolta fânul, nu era adus în sat, ci era dus „la araci”.
Gropile de cereale aveau forma unor oale uriaşe, cu gura strâmtă, atât cât
putea pătrunde un om în interior. După ce erau săpate şi bine făţuite, erau lipite cu
lut galben, bine frământat. Lutul, în care se adăuga şi o cantitate infimă de sare – ca
să nu crape la ardere, se punea în strat gros, de obicei de grosimea unei cărămizi.
După ce se usca lipitura, groapa era bine arsă, până ce lutul căpăta culoarea
cărămizii.
Câte o ardere, bineînţeles, de mai mică intensitate se făcea în fiecare an,
înainte de a fi depozitată noua recoltă, pentru dezinfecţia şi dezinsecţia spaţiului.
De obicei gropile nu aveau o capacitate prea mare. Din prudenţă se făceau
ceva mai mici şi mai multe. În cazul în care era descoperită una sau chiar două,
rămâneau celelalte.
O excepţie au oferit-o locuitorii din comuna Gohor, care ne-au relatat despre
obiceiul de a depozita toate cerealele dintr-o cătună într-o singură groapă pe care
o săpau chiar în mijlocul drumului. Toamna, după ce se umplea şi se acoperea
groapa, era adunat tot cătunul, cu mic cu mare şi se rostea un jurământ, în care era
menţionat faptul că cel care va trăda locul în care era amplasat depozitul să fie ucis.
Se spune că într-un an au năvălit turcii şi o fată care nu a reuşit să se ascundă
a fost prinsă şi obligată să trădeze. Conform jurământului, fata a fost omorâtă chiar
de tatăl ei şi îngropată în locul cerealelor. Groapa a fost acoperită şi, din acel moment

157
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

s-a renunţat la ascunzătoarea comună şi s-a folosit sistemul de gropi individuale.
După cum spuneau sătenii, aceasta s-a întâmplat cândva, într-un trecut foarte
îndepărtat şi nimeni nu a putut indica locul în care a existat groapa cu pricina.
De-a lungul anilor, în timpul cercetărilor de teren am văzut multe gropi de
cereale, atât în case, precum şi în ogradă ori în afara satului. Multe erau descoperite
de către săteni cu totul întâmplător, iar altele fuseseră folosite ca gropi menajere sau
umplute cu pământ dacă li se cunoştea exact locul. În unele din ele am găsit boabe
de grâu carbonizate. O groapă de mari dimensiuni, care ar putea fi considerată
groapa de cereale a unui cătun nu am găsit până în prezent. Dar nici nu putem
emite pretenţia că am elucidat toate aspectele etnoculturii tradiţionale.
Cei care nu şi-au distrus ascunzătorile până în perioada celui de-al Doilea
Război Mondial, le-au folosit foarte bine din momentul instaurării regimului
comunist, iar cei care le distruseseră au improvizat altele, spre a-şi salva cel puţin
o parte din pâinea de toate zilele. Trebuia să recunoaştem că despre ascunzătorile
improvizate în perioada comunistă nu am aflat prea multe date, în cercetările
efectuate până în anul 1989.
Ţinând cont de marile cantităţi de peşte care s-au prins aici, dintotdeauna,
de către săteni care locuiau în aşezările situate pe malurile unor ape, am cercetat
cu mare atenţie influenţa pe care a exercitat-o această ocupaţie asupra arhitecturii.

158
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Grădina cu Îngeri
a pictorilor Dana și Ioan Moldoveanu
Maria stanciu, ziarist
Galați, Strada Armata Poporului, nr. 16, Cod 800078
Tel.: 0751977157, E-mail: mteophana333@gmail.com

Resfințirea vechiului și noului Palat Episcopal din Galați, acum Muzeul Istoriei,
Culturii și Spiritualității de la Dunărea de Jos, ne-a împlinit o dorință mai veche:
aceea de a-i întâlni, prin intermediul luminii Sfinților din Icoane, pe soții Dana și
Ioan Moldoveanu, pictorii care au îmbrăcat în haină bizantină multe locașuri istorice
din România, din Țara Sfântă - Ierusalim și Ierihon - dar și din Galați. Ne-am bucurat
de lucrarea lor cu ocazia pelerinajului în Țara Sfântă, în 2008, și atunci am simțit
că am dobândit o bucată de cer, pe care am așezat-o în suflet, și datorită Sfintelor
Chipuri de Icoană din Așezămintele românești din Ierihon și Ierusalim. Tot cei doi
soți Moldoveanu sunt autorii nu mai puțin frumoasei și sfințitoarei picturi a ultimei
ctitorii brâncovenești - Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București - loc unde
odihnește întru Domnul, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, cinstit în Anul
Domnului 2004, în toată Patriarhia Ortodoxă Română, an când s-au împlinit 300 de
ani de la martiriul său.
La Galați, soții
Moldoveanu își fac
simțită prezența prin
două lucrări de referință:
sfințitoarea pictură a
Capelei „Întâmpinarea
Domnului” din incinta
Palatului Episcopal al
Dunării de Jos, care a
primit al doilea hram -
Sfinții Martiri Brâncoveni;
capelă răstignită în vremea
regimului comunist, dar restaurată prin grija Arhierului Dunării de Jos, Înalt Prea
Sfințitul Părinte Casian și resfințită în 27 septembrie 2014, de Prea Fericitul Părinte
Patriarh Daniel. Se cuvine să adăugăm că Palatul Episcopal, care adăpostește amintita
capelă, este ridicat între anii 1898-1901, de vrednicul de pomenire Partenie Clinceni,
fost Episcop al Dunării de Jos1, între anii 1866-1902, imobilul fiind confiscat
1. În timpul păstoririi de la Galați, vrednicul de pomenire Partenie Clinceni a zidit Palatul
Episcopal a cărui capelă a fost sfințită în 8 septembrie 1901. Palatul a fost confiscat după 1963,
capela desfigurată, sfinții rași de pe pereți; a fost retrocedat după multe demersuri în anul
2004. Imobilul a fost restaurat cu fonduri europene și transformat în Muzeul Istoriei, Culturii
și Spiritualității de la Dunărea de Jos.
159
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

de regimul comunist și
transformat în Muzeul de
Artă Contemporană. De
aceea, retrocedarea acestei
clădiri fostului proprietar,
Arhiepiscopia Dunării de
Jos, dincolo de unele voci
neiubitoare de Dumnezeu,
este o reparație istorică...
Cea de-a doua lucrare
a pictorilor Moldoveanu
de la Dunărea de Jos este
pictura Bisericii „Înălțarea
Domnului” din municipiul Galați, lucrare pe care echipa maeștrilor Dana și Ioan
Moldoveanu o realizează, în prezent, în paralel cu cea a Mănăstirii „Rohia”2 din
frumosul Maramureș.
Sfinții și îngerii din icoanele soților Moldoveanu sunt mereu în stare de
veghe. Că ești la Ierihon, la Capela „Palatului Episcopal” din Galați sau la Biserica
„Sfântul Gheorghe Nou” din București - ultima ctitorie a Sfântului Martir
Constantin Brâncoveanu - smeritele chipuri din icoană te cheamă la sfat, îți
vorbesc despre cele cerești și, îndiferent de chipul pe care-l ai în față, te îndeamnă
să-L slăvești pe Dumnezeul Treimic. Pentru că, ce-i o Icoană? Nimic altceva decât
Chipul văzut al Celui Nevăzut. Chipul lui Hristos, Care Îl arată pe Tatăl Ceresc
în Duhul Sfânt3.
Vrednicul de pomenire Partenie Clinceni - care a făcut istorie sfântă și la Galați, pe numele
de mirean Petru Stancu, s-a născut în 10 octombrie 1847, în localitatea Clinceni, jud. Ilfov și
a trecut la Domnul la 9 ianuarie 1910, la București. Absolvent al Facultății de Litere București
(1870-1872) și al Facultății de Teologie din Atena (1873-1877), după parcurgerea treptelor
călugărești ajunge, în 1886, Episcop al Dunării de Jos. În 1902, a fost urcat în scaunul de
Mitropolit al Moldovei și Sucevei, de unde s-a retras în 31 decembrie 1908. Cât a păstorit
la Dunărea de Jos, care includea și ținutul Tomisului, Vlădica Partenie a ridicat peste o sută
de biserici, înclusiv în Dobrogea; a zidit reședințele vlădicești din Galați și Iași. Episcopul
Partenie Clinceni a făcut importante donații de carte la Biblioteca „V.A. Urechia” din Galați și
Facultatea de Teologie București. În Enciclopedia Ortodoxiei Românești, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, pg. 189.
2. Mănăstire de călugări înființată după Unirea de la 1 Decembrie 1918, în satul Rohia,
județul Maramureș și răstignită, adică, desființată în vremuri neprielnice lui Hristos. Preotul
Nicolae Gherman a ridicat așezământul între anii 1923-1926. Mănăstirea este mult căutată
astăzi și pentru că aici și-a petrecut ultimii ani din viață Nicolae Steinhardt (+30martie 1989),
intelectualul evreu (din România) călugărit sub numele de Nicoale de la Rohia, între altele,
autor al cărții „Jurnalul fericirii” - adevărat jurnal al mărturisirii de credință, în vremea
comunismului. Ibidem, pg. 546.
3. Cinstirea Icoanei nu este idolatrie. Cultul Sfintelor Icoane a fost stabilit la Sinodul VII
Ecumenic, la anul 787, de la Niceea, după îndelungi dispute pro și contra Sfintelor Icoane;
160
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

În concepția Sfinților Părinți, fiecare Biserică îmbrăcată în haină bizantină este
o „Mireasă a lui Hristos”4, o Grădină a Raiului în miniatură, cu Pantocratorul, cu
Treimea Sfântă, cu Maica Domnului, cu Lumina tainică din ochii Sfinților. Fiecare
icoană este o „Fereastră deschisă” spre cerul lui Dumnezeu și noi, oamenii, făcuți
după „Chip” avem datoria să alergăm către asemănarea cu Dumnezeu.
Sfinții soților Moldoveanu au un dinamism și o verticalitate aparte, sunt cerești,
luminoși și tainici, par neobosiți în misiunea lor de chemare a omului la rugăciune,
pentru că pictura bisericească nu este estetică, nu este „artă dedragul artei”5, ci este
însăși „Evanghelia în culori”, „scrisă” cu penelul, în culorile dreptei-credințe.
Palmares de iconar
Cum despre vechea pictură a capelei din incinta Palatului Episcopal din Galați
nu s-au găsit cine știe ce informații, am dorit să aflăm cum a fost alcătuit programul
iconografic? „Am refăcut programul iconografic cu sprijinul și binecuvântarea
Arhiereului locului - Înalt Prea Sfințitul Părinte Casian. Am avut în vedere erminia
bizantină referitoare la pictarea bisericilor ortodoxe și am ținut cont de cele două
hramuri ale capelei, primul - Întâmpinarea Domnului, dat de primul ctitor Partenie
Clinceni - și al doilea, al Sfinților Martiri Brâncoveni, atribuit în anul resfințirii 2014, de
abia în anul 843 a încetat lupta celor răzvrătiți împotriva cinstirii Sfintelor Icoane. S-a pus
întrebarea dacă este legitim să ne închinăm Sfintei Icoane? Termenul de icoană vine din
grecescul „eikon” (latină „imago”, slavă „ikona” sau „obraz”) și desemnează o ”asemănare, un
model, o întipăritură a cuiva care arată în ea pe cel ce este înfățișat în icoană”. Arhetipul este
Hristos. „Cel ce M-a văzut pe Mine, pe Tatăl L-a văzut”, reținem din Evanghelia după Ioan
(14, 9). „Cel ce M-a văzut pe Mine, pe Tatăl L-a văzut” (Ioan 14, 9) și „Eu și Tatăl Meu, una
suntem” (Ioan 10, 30). Pe această bază, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul
Ioan Damaschin au susținut temeinicia cinstirii Sfintelor Icoane, ca unele care Îl arată pe
Dumnezeu Nevăzut, prin Fiul Său, Chip al Tatălui Ceresc. În ideea că atunci când cinstim
Chipul Mântuitorului Îl cinstim pe Dumnezeu-Tatăl, în Duhul Sfânt.
În sens mai larg, orice reprezentare vizuală a unui lucru este o icoană. Fiecare om, fiind făcut
după Chipul lui Dumnezeu, este o icoană. În sens restrâns, icoana redă un personaj sfânt,
iar credincioșii nu cinstesc lemnul, materialul, ci pe Sfântul reprezentat în Icoană, prin Sfânt
pe Arhetipul, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul. Hristos a fost trimis de Tatăl
Ceresc pe pământ ca să ia la Întrupare chip omenesc, să provăduiască cuvântul Tatălui Ceresc
în Duhul Sfânt pentru oameni, să Se Răstignească, să Învieze pentru noi și să ne redea viața
veșnică... Și toate acestea, El le-a făcut din dragoste. El, Dumnezeu este Cel care ne-a iubit
întâi, necondiționat... În Liturgica generală, preot prof. Dr. Ene Braniște, capitolul ”Pictura
bisericească”, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1993, pg. 410-444; ”Icoana,
lumina feței tale”, Daniel Rousseau, Editura Sofia, 2004, pg. 5-22.
4. „Mireasa lui Hristos” este Biserica, iar Hristos, Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul este Mirele...
(II Corinteni, 11, 2; Efeseni 5, 25-27; Apocalipsa 21, 9).
5. Nikolai M. Tarabukin face diferența între tablou și icoană, diferență care ține „de două
domenii distincte, nu numai din perspectiva creației artistice, ci și din punctul de vedere
al viziunii de ansamblu asupra lumii”. În tablou se vede mai mult „expresia subiectivă a
personalității artistului”, a concepției lui despre reprezentarea sa, pe când ”icoana este
rugăciune exprimată prin imagine”. În volumul „Sensul Icoanei”, Nikolai M. Tarabukin,
Editura Sofia, București, 2008, pg. 80-83.
161
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

actualul Arhiereu al Dunării
de Jos - Înalt Prea Sfințitul
Părinte Casian. În demersul
nostru iconografic a contat
și faptul că municipiul
Galațiul îl are ocrotitor pe
Sfântul Apostol Andrei”, ne
explică Ioan Moldoveanu.
Pictorii ultimei
ctitorii brâncovenești
Soții Moldoveanu
pictează biserici din
perioada vechiului regim, de
mai bine de trei decenii; ani de documentare, de acumulare, de modelare, de rugă și
înălțare. Sfinții Domniilor lor se regăsesc în câteva zeci de locașuri sfinte din România
și din Țara Sfântă și ei luminează a veșnicie în culorile dreptei-credințe, generații și
generații de creștini. Cu aceleași mâini sfințite, soții Dana și Ioan Moldoveanu au
îmbrăcat în frumusețe harică, între anii 2005-2008, importante obiective din Țara
Sfântă: biserica, două paraclise și două catapetesme ale Așezământului Românesc de
la Ierihon din Țara Sfântă, precum și Trapeza Așezământului Românesc din Ierusalim
(în 2003).
O lumină peste veacuri rămâne lucrarea de repictare a Bisericii „Sfântul Gheorghe
Nou” din București6, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-
1714), pregătită cu mare sârg pentru anul 2014, când Martirul neamului românesc,
a fost cinstit în toată Patriarhia Ortodoxă Română, la împlinirea a 300 de ani de la
executarea martirică la Istanbul. Pictura acestei biserici istorice rămâne o lucrare de
referință nu numai pentru soții Moldoveanu, cât mai ales pentru noi, românii. „Această
lucrare, pe care am realizat-o între anii 2008-2011, a fost și rămâne pentru noi o bucurie
și o binecuvântare de la bunul Dumnezeu și pentru această șansă Îi mulțumim! Cu
6. Locaș ridicat pe un loc mai vechi, de veac XV, de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu.
Sfântul Constantin Brâncoveanu - sfârtecat de turci la 15 august 1714, împreună cu cei patru
fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei și ginerele său, sfetnicul Ianache - a ridicat ”o
mare și frumoasă biserică”, ne referim la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București,
la rugămintea Patriarhului Dositei al Ierusalimului, între anii 1705-1707. Trupul său a fost
adus în țară, în mare taină de Doamna Maria și depus la Biserica ”Sfântul Gheorghe Nou”
București - ultima ctitorie brâncovenească - în 1821. În anul 1914, domnul Virgil Drăghicescu
a descifrat inscripția de pe candela care veghea mormântul necunoscutului din pronaosul
Bisericii „Sf. Gheorghe Nou” București. „Aceasta candelă ce l-au dat Sti. Gheorghe cel Nou
luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab voievod
și este făcută de Doamna Măriei Sale Maria, care și Măria Sa nădăjduiește în Domnul, iarăși
aici să i se odihnească oasele. Iulie 12, leat 7228 (1728). Această biserică este deținătoarea
unui tezaur important, anume, o părticică din Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae dăruite
de Voievodul Mihai Viteazul și familia sa, la 1599. În Enciclopedia Ortodoxiei Românești,
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, pg. 128.
162
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

excepția altarului și a turlei mari, realizate de un alt coleg (pictorul Grigore Popescu),
am pictat aici - în tehnica fresco - peste 2500 de metri pătrați; numai pridvorul are
377 metri pătrați. În cei aproximativ patru ani, am încercat să facem totul, ca pentru
Dumnezeu”, mărturisește doamna Dana Moldoveanu.
Ucenicia Maestrului
Pictorul Ioan Moldoveanu a îndrăgit icoana bizantină în vremea copilăriei.
„Cred că aveam vreo 16 ani, eram la mine la Codlea și profesoara de desen ne-a dus
la biserica din sat să vedem cum se pictează. Acolo l-am întâlnit pe maestrul meu,
pictorul Toma Lăscou”, își amintește domnul Moldoveanu.
După ce a absolvit Liceul de Arte Plastice din Brașov, după stagiul militar
și anii de ucenicie, pictorul nostru s-a înscris la Comisia de Pictură Bisericească
a Patriarhiei Ortodoxe Române. În plin regim ateist, în 1988, Ioan Moldoveanu a
obținut atestatul profesional, iar în 1989, Ioan, împreună cu soția sa, a primit misiunea
și binecuvântarea de a picta Biserica „Înălțarea Domnului” din satul Piscul Rusului,
județul Iași.
Biruitorul Mucenic Gheorghe
Discreți, evlavioși și deloc dornici de publicitate, povestea de dragoste pentru
Icoana bizantină a soților Ioan și Dana Moldoveanu - absolventă a Liceului de
Artă „Nicolae Tonitza” din București - stă sub semnul harului, sub aripa Duhului
Sfânt. O povestea care s-a înfiripat discret, s-a întraripat în mare taină, în vremea
regimului ateist, în cristelnița Mănăstirii Cernica. „Noi ne-am căsătorit în 1984,
însă înainte de acest an, pe când eram doar prieteni, într-una din zile, Ioan mi-a
cerut să pictez și eu, pentru întâia dată, Icoana Sfântului Gheorghe, icoana clasică,
în care Marele Mucenic Gheorghe ucide balaurul… Dorința mea de a picta icoana
Sfântului era foarte puternică și, la prima vedere, mi s-a părut că aș putea să fac și
eu ceea ce face el. Am început să reproduc icoana Sfântului Gheorghe cu atenție,
cu lux de amănunte!… Deși între prietenii noștri treceam drept un om cu talent
la desen, am constatat că ceea ce desenam eu nu avea nimic în comun cu icoana
Marelui Purtător de biruință - Gheorghe! Desenul meu era un eșec, nu aducea cu
nimic a icoană. Atunci mi-am dat seama că pictura bizantină e mai mult decât un
simplu desen!”7, mărturisește cu o sinceritate debordantă Maestra.
Cauza acelei neputințe? „Firește că nu mă puteam împăca cu ideea unei
nereușite. Simțeam că ceva îmi scapă. Încet, încet, mi-am dat seama că e nevoie

7. ”Icoana este o reprezentare care urcă la Arhetip”, iar Arhetipul este Hristos, Fiul lui
Dumnezeu-Cuvântul. Insulta adusă Chipului din icoană nu este a icoanei, a lemnului în
sine, ci a ”Icoanei Icoanelor” care este Hristos... Necuviința față de Icoană este blasfemie.
”Numai arta religioasă rupe cercul vicios al conștiinței estetice, devenind cale a suișului spre
transcendență”, spune Tarabukin. Altfel spus, imaginea artistică e un concept și o reprezentare
subiectivă a lumescului, pe când Icoana sfințită cu harul ceresc -putere de Sus - transcende
lumea și invită rugătorul să parcurgă urcușul anevoios al desăvârșirii sufletești. Icoana este
mai mult decât o chemare, este o Cale... Pentru că Însuși Hristos ne-a spus: ”Eu sunt Calea,
Adevărul și Viața” (Ioan 14,6). ”Icoana este o relicvă sfântă și orice atitudine necuviincioasă
este o profanare”... În ”Sensul Icoanei”, Nikolai M. Tarabukin, pg. 85.
163
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

de o altă abordare, de o anumită așezare
în lumina lui Dumnezeu, a Duhului Său,
motiv pentru care am mers și am vorbit cu
un preot. Ce se întâmplase? Tata a fost ofițer.
Și cum erau vremurile și temerile înainte
de decembrie 1989, părinții mei nu m-au
botezat8. Am mers și i-am spus părintelui
Clement de la Mănăstirea Cernica faptul
că sunt nebotezată... Și la vârsta tinereții,
m-am botezat în credința bunilor mei, a
soțului meu; apoi ne-am și căsătorit”, își
amintește Dana Moldoveanu.
O dată cu primirea Sfintei Taine
a Botezului, care îmbracă tot omul în
haina de lumină a lui Hristos, Duhul lui
Dumnezeu S-a pogorât și în casa Danei.
Cu timpul, cu post, cu rugăciune, cu multă
răbdare, cu un program din care nu lipsește
documentarea despre viața acelui Sfânt, materia, forma și culoarea s-au transfigurat
în lumina harică. Și icoana Danei Moldoveanu a prins contur, iar biruința Iconarului
a fost întocmai ca în minunea Sfântului Gheorghe care a doborât balaurul…
Stângacea - ”mâna dreaptă” a Maestrului.
De atunci și până astăzi, de mai bine de treizeci de ani, Dana - deși pictează
Sfinții cu mâna stângă! - a devenit ”mâna dreaptă” a soțului și Maestrului său.
Împreună cu foștii ucenici - astăzi autorizați, dar colaboratori de nădejde, reținem
numele gălățeanului Constantin Dumitrescu Gherghe, Toader Ioan, Angela
Teodorescu, Oana Ispas, Marius Cățoiu - soții Moldoveanu au îmbrăcat în haină
bizantină câteva zeci de paraclise, trapeze, biserici pline de Sfinți și de slava lui
Dumnezeu.
Sfinții celor doi soți - iconari luminează cu lumina Duhului Sfânt din așezăminte
din Țara Sfântă - Ierihon și Ierusalim - și până în „Grădina Maicii Domnului” a
ultimei ctitorii brâncovenești de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” București; de
la Paraclisul Schitului „Darvari” București la Mănăstirea ”Crasna”, județul Prahova și
până în Moldova de Sus, la Biserica „Sfântul Ioan Bogoslov” din Neamț. Tot cei doi
pictori au împodobit în veșmânt de „Mireasă a lui Hristos” Mănăstirea „Neamț”,
Paraclisul Stăreției de la „Mănăstirea Neamț”; Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”

8. În Biserica Ortodoxă, botezul înseamnă nașterea în Duhul Sfânt și intrarea ca membru
în Biserica lui Hristos. Părintele Dumitru Stăniloae ne lămurește că ”prin Sfânta Taină a
Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Dumnezeu, se renaște din apă și din
Duh, prin întreită scufundare în numele Sfintei Treimi, la viața cea adevărată în Hristos...”
În Teologia Dogmatică vol III, preot prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, pg. 35.

164
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

din Suceava, cartier „Ițcanii Vechi”, Sala de mese a Mănăstirii „Polovragi”, Biserica
Mănăstirii „Sfântul IIie” - Nușeni, județul Bistrița Năsăud și alte vreo zece lucrări, la
fel de importante.
În prezent, drumurile soților Moldoveanu se împart între Biserica „Înălțarea
Domnului” din Galați, cartier Țiglina II, a cărei pictură este în curs de realizare și
Biserica Mănăstirii ”Rohia” din frumosul și istoricul Maramureș, loc pe care și-a pus
amprenta în perioada ateistă - ”din ceea ce a avut, din ceea ce este” - părintele Nicolae
Steinhart (+1989).
Chipurile din icoanele soților Moldoveanu sunt vii, sunt în mișcare, sunt punți
de legătură din generație în generație, din neam în neam, rămân lumini peste veacuri
între Cer și pământ, între oameni și Dumnezeu și te duc și te întorc la Izvorul Vieții
din Ierusalimul de Jos în prin Ierusalimul cel de Sus9.
Cu bucuria că și la Galați avem o fărâmă din cerul soților Moldoveanu, nu ne
rămâne decât să facem o reverență în fața valorii, a valorii veșnice, pentru că veșnicia
este și rămâne măsura cu care lucrează cei doi iscusiți iconari.
Foto: Arhiva soților Moldoveanu

9. „Ierusalimul de Sus” sau „Ierusalimul ceresc” este, potrivit Sfântului Apostol Pavel (Galateni
4, 26; Evrei 12,22), destinat celor care cred cu putere în Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu-
Cuvântul și de el (Ierusalimul ceresc) se vor învrednici „doar drepții”, pentru că în acel spațiu
ceresc ”locuiește dreptatea” (II Petru 3, 13).
165
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Monumentul eroilor din Bădălan
căzuţi pentru Patrie
Marius Mitrof, consilier
Direcţia Județeană pentru Cultură Galaţi
Str. Domnească nr. 84, Bl. Mioriţa, sc. 1, ap. 2, et. I-II, Galaţi
Tel.: 0236411208, e-mail: marius.mitrof@gmail.ro

Un bloc de beton, ca un zigurat, înalt de 1,75 m şi ros de timp, se află solitar
pe un maidan năpădit de buruieni, mormane de moloz şi alte resturi de materiale
de construcţie, în apropierea Şantierului Naval din Galaţi. Pe alocuri, pe această
„formaţiune”, încă se mai disting, aplicate, blocuri de calcar, prelucrate în forme
paralelipipedice, lungi, cu o margină teşită, al cărui alb strălucitor contrastează izbitor
cu negreala şi lichenii apăruţi de-a lungul vremii.
Un novice ar trece nepăsător şi, poate, cu prea mult spirit de iniţiativă, s-ar
strădui să îndepărteze acest mastodont de beton, fărâmiţându-l în bucăţi mici
pentru a elibera terenul spre a edifica o construcţie care să-i ducă la îndeplinire
visele încărcate de profit. Însă un cunoscător, indiferent că e un iubitor de cultură, de
istorie, sau artă, un profesionist în domeniu, ori un simplu trăitor al vremilor apuse
din această zonă, numai văzând această construcţie şi blocurile de calcar ce încă se
mai încăpăţânează să adere, pe alocuri, cu betonul, ar recunoaşte în această formă
megalitică, un postament, un piedestal al unei lucrări care astăzi nu mai este.
Aflat într-un sector delimitat la sud şi vest de strada Alexandru Moruzzi, la
est de strada Marinei şi la nord de strada Cetăţuia, în apropierea Şantierului Naval,
construcţia aceasta se află în valea oraşului, în cartierul cunoscut sub denumirea de
„Bădălan”, aşa cum au denumit turcii zona aceasta, pe la 1551, când puneau stăpânire
pe moşia din imediata apropiere a schelei.1
Situată în partea de sud- est a oraşului, valea este cu 16 metri mai joasă decât
zona de deal, fiind cuprinsă între Dunăre şi Lacul Brateş. Nivelul terenului fiind cu
puţin mai înalt decât nivelul Dunării, 4-9 metri, valea oraşului era mai tot timpul
expusă inundaţiilor din două părţi: la sud, de creşterea apelor Dunării, iar la nord
prin creşterea apelor lacului Brateş, debuşeu natural al râului Prut, inundaţiile din
1861 şi 1897, îngrozind pe locuitori, până la construirea digului dinspre lacul Brateş.2
Cu toate acestea, valea oraşului şi prin aceasta, Bădălanul, aflat în proximitatea
schelei, era locuită de comercianţi mici, muncitori în port şi chiar plugari veniţi
de la sate, tot aici găsindu-se şi numeroase fabrici de cărămidă, de cherestea, mori,
depozite.3

1. Nicolae Iorga, Istoria Românilor în chipuri şi icoane, vol.II, Bucureşti, p. 99.
2. Gh.N. Munteanu-Bârlad, Galaţii, Societatea de Editură Ştiinţifică şi Culturală, Galaţi, 1927,
p. 39.
3. Moise N. Pacu, Cartea judeţului Covurlui, Stabilimentul Grafic Socec, Bucureşti, 1891, p.
95.
166
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

În secolul al XIX-lea, sistematizarea oraşului a devenit o prioritate pentru edili,
astfel încât, spre sfârşitul secolului, în valea oraşului se aflau 66 de străzi cu 28,4 km
liniari, din care doar 9,6 km erau pavaţi 4
Valea oraşului era împărţită pe la 1857, în Mahalaua din Vale şi Moşia
Spiridoniei,5 iar la începutul secolului al XX-lea era împărţită în zona Port, Bădălan
şi Izvorul sau Cărămidării.6 De aici ne interesează doar Bădălanul, care se întindea
între malul Dunării, Şoseaua Prutului, str. Nordului, str. Basarabiei şi Cărămidari.7
Gospodăriile locuitorilor din această zonă, deşi modeste, erau curate, însă
în părţile unde terenul era mai jos decât nivelul străzilor, vara se scurgeau apele de
ploaie, inundând curţile caselor şi formând „mlaştini puturoase”.8 Iarna, ninsorile
abundente acopereau în întregime ferestrele, mahalaua înfăţişându-se „fidel câmpia
Bărăganului, în care vântul flueră sinistru”9 deoarece, nici autorităţile, nici locuitorii
nu depuneau vreun efort pentru a dezăpezi zona .
Muncitori, pescari sau plugari, majoritatea locuitorilor din Bădălan duceau
o viaţă aproape rurală, ducând o luptă permanentă pentru asigurarea existenţei.
Comunitatea era întreţesută cu viaţa străzii, dar şi a apelor, constituind un rezervor
de talent al rezistenţei în faţa vitregiilor vieţii, fiind educată într-o lume a claselor
inferioare. Pentru cele 235 de familii cu 940 de suflete, se construise, prin contribuţia
şi la stăruinţa locuitorilor din Bădălan, o biserică cu hramul Izvorul Maicii Domnului,
sfinţită în anul 1873, pe trei locuri hărăzite de epitropia Sf. Spiridon din Iaşi din
proprietăţile ce le deţinea în această parte a oraşului.10 Era cel mai sărac lăcaş de cult
dintre toate existente în oraş.
Pentru asigurarea educaţiei şi instruirii, fetele familiilor din Bădălan, puteau
merge la o şcoală de stat, Şcoala de fete nr. 5, care data din 187011, băieţii urmând
cursurile şcolilor din mahalaua Izvor, sau din Port, după posibilităţi.
Un dispensar medical, înfiinţat în anul 1912, în Bădălan, deservea pe meseriaşi
şi muncitori, dar şi pe copiii asiguraţilor din zonă care locuiau în case umede, iar
paludismul, rahitismul şi tuberculoza îşi aveau locul prin casele nevoiaşilor.12
Păturile înalte ale societăţii gălăţene îi vedeau pe locuitorii din această mahala
ca „Oamenii din Bădălan, de pe lângă Brateş, care nu se duc la biserică şi vor să

4. Ibidem, p.96.
5. Moşia era cuprinsă între marginea locului domnesc şi gârla “Repedea”, locaţie dăruită la 1
ianuarie 1757, de către domnitorul Constantin Racoviţă, Mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi (Paul
Păltănea, Istoria oraşului Galaţi, de la origini până la 1918, Vol.I, Editura Partener, Galaţi,
2008, p.154.)
6. Gh.N.Munteanu-Bârlad, op.cit., p.40.
7. Ibidem, p.39.
8. Gh.N.Munteanu-Bârlad, op.cit., p.38.
9. „Acţiunea”, 12 ianuarie 1933.
10. Moise N.Pacu, op.cit., p.126.
11. Ibidem, p. 162.
12. „Acţiunea”, 17 martie 1932.
167
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

împartă averea boierilor”.13 La 11 martie 1907, „urca puhoiul spre oraşul de sus”,14
alăturându-se ţăranilor din mahalalele Lozoveni şi Vadul Ungurului care lucrau în
dijmă pe moşia lui Anton Doiciu, un alt locuitor înstărit al oraşului care avea case
pe str. Domnească. Aceştia s-au îndreptat spre Prefectura judeţului pentru a purta
discuţii cu autorităţile în vederea revizuirii contractelor de arendare încheiate între
aceştia şi proprietarul terenurilor. O tentativă de a opri mulţimea, până la sosirea
armatei, a avut loc în apropierea străzii Lascăr Catargiu, strada Gării de astăzi. Însă
mulţimea nu a putut fi oprită. „Fugise prefectul, fugise şi procurorul […] Nu era
nimeni în siguranţă.”15
Pe strada Domnească, la aproximativ 100 metri de Prefectură, locotenentul
Ion Antonescu (mareşalul de mai târziu, din perioada celei de a doua conflagraţii
mondiale), însoţit de maiorul Mihai Rosetti şi Piki Vasiliu, în fruntea unui escadron
de călăraşi, au ieşit în faţa răsculaţilor. După mai multe somaţii adresate mulţimii
protestatare, s-a ordonat militarilor foc asupra mulţimii. Soldaţii foloseau o armă
nouă, o puşcă Manlicher, „al cărui glonţ, căptuşit cu oţel trecea prin câte cinci-şase
suflete”.16
A doua zi, dimineaţă, un număr de aproximativ 500 de locuitori din cartierele
Lozoveni, Vadul Ungurului şi Bădălan s-au adunat la Spitalul Militar pentru a-şi
ridica cei 11 morţi. În oraş, conform declaraţiilor Prefectului de Covurlui , „domnea
cea mai perfectă linişte”.
Despre această acţiune Nicolae Iorga spunea „Galaţii s-au dezonorat prin fapta
de ucigaşi de ieri. Până nu voi afla că vinovaţii au intrat în temniţă, nu voi călca
acolo.”17
Despre părerea celor din clasa bogată referitoare la frecventarea bisericii de
către locuitorii din Bădălan nu ne pronunţăm, chiar dacă, de pildă, o descindere în
noaptea Învierii, în primele decenii din secolul trecut, la una din bisericile Bădălanului,
a dezamăgit complet presa vremii. La biserica aceea, fără ca ziarul să dea nume, nu
veneau decât oameni din clasa de jos a oraşului, oameni asupra cărora se puteau face
anticipat consideraţii demne de modestia lor.
Cu toate că vizitatorii bisericii erau elemente care stăteau la fundamentul
modestiei sociale fiind păstoriţi de cei doi preoţi, încă tineri, un spectacol sălbatic a
avut loc acolo, timp de 5 ore, cât a ţinut slujba. Îţi făcea impresia, la un moment dat,
că zidurile locaşului sfânt se vor dărâma peste spectacolul acela de bâlci: înghesuieli
isterice, îmbrânciri, afurisenii, înjurături.
Şi toate acestea pentru simplul motiv că, dorind să ajungă mai repede acasă,
fiecare se grăbea să ajungă în primele rânduri la anafură.
13. Gheorghe Jurgea-Negrileşti, Troica amintirilor sub patru regi, Cartea Românească, 2007,
p.25.
14. Ibidem
15. Ibidem
16. Ibidem, p.26.
17. Adrian Pohrib, Din istoria Poliţiei române. Poliţia oraşului Galaţi între anii 1832 şi 1949.
Istoric şi documente, Editura Agaton, Galaţi, 2013, p.73.
168
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Deoarece tentativa de înaintare spre altar forma ţinta întregii asistenţe, aceasta
a ajuns să îşi împartă pumni şi picioare, cu generozitate, uitând de locul în care se afla,
precum şi să profereze expresii ordinare care acopereau puterea imnului „Hristos a
Înviat din morţi”18.
Şi a venit războiul. Oraşul Galaţi, important port al României, avea să cunoască
urgia celui mai cumplit război cunoscut până atunci. Bombardat în multe rânduri
de peste Dunăre, supus tirurilor bateriilor inamice ascunse în munţii Dobrogei,
oraşul şi-a adus, cu prisosinţă, contribuţia la Marele Război, atât din punct de vedere
material, căci prin Galaţi s-a făcut retragerea spre Moldova atât a o parte importantă
a armatei, cât şi a spitalelor cu răniţi şi a populaţiei civile, cât şi din punct de vedere
uman, prin jertfele soldaţilor plecaţi de pe aceste meleaguri în apărarea ţării.
În amintirea gălăţenilor care s-au jertfit pentru ţară, la scurt timp după
terminarea Primului Război Mondial, au fost ridicate monumente, dezvelite plăci
comemorative, ori a fost propusă schimbarea unor nume de străzi. Se cuvine să
amintim monumentele: Mausoleul eroilor din războaiele 1877-1878 si 1916-1918
din Cimitirul „Eternitatea”-1923, Monumentul eroilor din Primul Război Mondial
din curtea bisericii „Trei Ierarhi” din Galaţi, ridicat la 1922, Monumentul ostaşilor
din Primul Război Mondial din apropierea gării de călători, monument neterminat,
ridicat la 1926,19 precum şi Monumentul Apărătorilor Galaţiului din 7-8 ianuarie 1918,
amplasat aproximativ la intersecţia, de astăzi, a străzii Brăilei cu strada I.L.Caragiale.
Şi cu toate acestea, locuitorii din mahalaua Bădălan, au considerat, probabil, că
nu este suficient ceea ce au făcut autorităţile întru cinstirea eroilor căzuţi pe câmpul
de luptă în timpul războiului şi au constituit un comitet pentru ca, prin subscripţie
publică, să ridice în Bădălan un monument dedicat fiilor şi părinţilor din această
zonă care s-au jertfit în război. Aveau sentimentul că astfel îşi pot aduce omagiul lor
faţă de cei plecaţi dintre ei mult prea de timpuriu...
Astfel, pentru strângerea fondurilor necesare construirii acestui monument,
s-a publicat şi s-a pus în vânzare şi o carte poştală ilustrată care înfăţişa viitorul
monument. Cartea poştală este o fotografie reprezentând proiectul monumentului,
după toate aparenţele o pictură realizată în tehnica acuarelă. Fotografia a fost făcută
de către George Maksay, fotograful Curţii Regale, în studioul său din Galaţi, str. Iacob
Lahovary, nr.12.
Ilustrata se prezintă cu un chenar incomplet, pe trei părţi, având cele două
laturi lungi mai subţiri, iar baza foarte lată. În interiorul chenarului, centrat, se află
monumentul, aşezat pe o suprafaţă plană, în tonuri de griuri (fotografia este alb-
negru), ce sugerează un teren înierbat. Senzaţia de perspectivă a lucrării este dată
de reprezentarea unor arbori şi arbuşti, în diferite tonuri, amplasaţi în spatele
monumentului, încadrându-l, de o parte şi de alta, cu înălţimi variate, nedepăşind,
însă, jumătatea înălţimii acestuia. O formă neregulată, ori mai degrabă, un sfert de
cerc stângaci trasat în colţul din dreapta sus al ilustratei, din care pornesc raze scurte,

18. “Acţiunea”, aprilie 1937
19. http://www.galati.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?
169
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

îţi induc ideea unui soare. Aici, în partea superioară a imaginii, lipseşte latura care
închide chenarul, mesaj clar al autorului spre nemurire, spre veşnică aducere aminte
a celor pentru care sacrificiul suprem a fost mai presus de propria viaţă.
Viziunea artistului asupra ofrandei şi însemnătatea ei pentru cei în viaţă este
întruchipată printr-o simbioză a formelor, atent relaţionate într-un joc al proporţiilor,
cu vădită preocupare de a scoate în evidenţă opera de artă. Poate puţin prea încărcat,
monumentul reprezintă, totodată, sentimentele, felul de a fi şi modul cum înţelegeau
cei ce locuiau în Bădălan să îşi aducă omagiul fiilor, rudelor, prietenilor cu care au
convieţuit, împărţind bucuriile dar şi necazurile, războiul răpindu-i, de timpuriu, din
colectivitate.
Lipsit de elemente masive, greoaie, cu o compoziţie volumetrică astfel gândită,
încât să-i confere zvelteţe monumentului, soclul nu depăşea ½ din înălţimea totală
a acestuia. Baza, destinată să asigure stabilitate, ocupa suprafaţa cea mai mare, fiind
formată dintr-un paralelipiped pătrat, nu prea înalt, peste care se afla aşezat un
trunchi de piramidă. Respectând proporţiile, trunchiul de piramidă se prelungea
cu un număr de patru paralelipipede pătrate, aşezate în formă de zigurat. Deasupra
acestora era amplasat un cub, prevăzut cu o cornişă decorativă care încheia suportul,
soclul monumentului.
Opera de artă, lucrarea artistică amplasată pe soclu, era cea care conferea, în
proporţie covârşitoare, valoarea de monument a întregii compoziţii.
Coloane zvelte, uşor tronconice, cu baza formată din toruri, prezentau, la partea
inferioară a fusului, caneluri, partea superioară a fusului fiind netedă. Coloanele se
terminau cu câte un capitel compozit care susţineau un fronton în arcadă, poate
o cupolă.20 Pe lateralele drepte ale frontonului se aflau elemente decorative, iar în
mijlocul acestuia artistul aplicase stema României Mari.
Deasupra frontonului, o acvilă cu aripile desfăcute (simbol al credinţei şi
devotamentului), era aşezată pe un val, sau o stâncă.
Între coloane se afla eroul, fiul, ruda, prietenul din Bădălan, căzut la datorie şi
întruchipat de artist printr-un soldat, un simplu soldat echipat de luptă, cu cască pe
cap, cu haina militară lungă, din postav, cu două rânduri de nasturi metalici, peste
care avea trecută centura şi cele două banduliere încrucişate, ţinând în mâna dreaptă
arma, iar în mâna stângă având cununa de lauri ai victoriei. Poziţia soldatului nu este
statică, el păşeşte încrezător, indiferent de sacrificiul pe care urmează să îl facă, spre
victorie, spre România Mare, spre o lume mai bună.
Privit în asamblu, monumentul reprezenta un obelisc deasupra căruia se afla
un arc de triumf pe sub care păşea, dârz şi victorios, soldatul român.
Din cartea poştală ilustrată se observă, cu uşurinţă, la baza soclului,
inscripţia „I.N.Renieris”, ceea ce ne conduce la ideea că acesta urma să fie
executantul lucrării.
20. Documentele avute la dispoziţie nu au ajutat la o vedere spaţială, tridimensională, a
monumentului. Fiind un monument comemorativ putea, foarte bine, să fi avut patru coloane
care să susţină o cupolă, cum, tot aşa de bine, putea să aibă doar două coloane care să susţină
o arcadă.
170
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Familia Renieris era de origine greacă, provenită din insula Tinos, arhipelagul
Cicladelor, din Marea Egee, în nordul acestor insule fiind cariere mari din marmură şi
unde familii întregi, de zeci de generaţii, se ocupau de sculptura acesteia.21 I.N. Renieris
era fiul lui Nicolas P. Renieris, originar din localitatea Pygros, Tinos, născut în 1856 şi
decedat în 1910, la Galaţi. Nicolas P. Renieris a executat multe monumente comemorative
şi funerare atât la Galaţi, cât şi la Tulcea, Brăila şi Constanţa, fiul său urmându-l în profesie,
executând lucrări care, ca şi ale tatălui său, mai pot fi admirate şi astăzi.
Faptul că familia Renieris era renumită pentru măestria de a da formă pietrei,
şi în special marmurei, putem trage concluzia că, monumentul comanditat de către
locuitorii din Bădălan urma să fie în întregime din marmură, material care reclamă
eforturi financiare consistente chiar şi astăzi.
Pentru ca demersul lor să nu rămână fără rezultat, iar subscripţia publică
pentru ridicarea monumentului dorit să aibă finalitate, pe această pictură în acuarelă
reprezentând viitorul monument, a fost aplicată, în partea de jos, în locul unde
chenarul este mai lat, pe fond alb, înscrisul „Daţi pentru monumentul celor 64 de
eroi din Bădălan căzuţi pentru Patrie.” Astfel a fost fotografiată, editată şi publicată ca
şi carte poştală ilustrată.
„Monumentul celor 64 de eroi din Bădălan căzuţi pentru Patrie” a fost în cele
din urmă ridicat. A fost amplasat în apropierea şcolii mixte nr. 1122, de abia mutată
într-un local nou, propriu, igienic, construit în anul 1922, pe locul de 5000 mp ai
oraşului23, loc aflat în Bădălan, între străzile, de atunci, Şalupei, Pescari şi Marinei.
La momentul inaugurării noii şcoli, întâmplată la 25 noiembrie 1923, în prezenţa
prim-ministrului I.C.Brătianu, a ministrului de externe Duca, a ministrului şcolilor
dr. Anghelescu, ziarele vremii24 nu fac nicio referire la existenţa vreunui monument.
De asemenea, nici Munteanu- Bârlad în lucrarea sa „Galaţii”, publicată în 192725, nu
menţionează, în Bădălan, vreun monument dedicat eroilor. Însă având în vedere că
documentarea pentru lucrarea sa a avut loc într-o perioadă mult anterioară, anul
1927 nu poate fi luat ca an de referinţă.
Cu toate acestea, în „Primul anuar ghid al municipiului Galaţi”, publicat în
1927, se menţionează, pentru prima dată, existenţa acestui monument.26
Din interpretarea acestor documente şi din lipsa altora edificatoare, putem
conchide, deocamdată, că „Monumentul celor 64 de eroi din Bădălan căzuţi pentru
Patrie” a fost ridicat în perioada 1924-1926, însă nu la dimensiunea şi nici la forma
prezentată în cartea poştală.

21. Nicolae C. Ariton, Frăţia monumentelor tulcene (https://mistereledunării.wordpress.
com/2013/06/16)
22. După mărturia unui fost locuitor în Bădălan care, în anii ’60 din secolul al XX-lea, a urmat
cursurile acestei şcoli şi care susţine că se juca pe soclul statuii.
23. Gh.N.Munteanu-Bârlad, op.cit.,pp.78,79.
24. “Galaţii Noi”, Nr.5083, 28 noiembrie 1923.
25. Gh.N.Munteanu-Bârlad, op.cit.
26. HR&Flamaropol-Galaţi, Municipiul Galaţi. Primul anuar ghid, 1927, Societatea de Editură
Ştiinţifică-Culturală, p.11.
171
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Rezultatele subscripţiei publice nu au fost, probabil, pe măsura aşteptărilor
comitetului de iniţiativă şi cum trecerea timpului îşi spunea serios cuvântul, proiectul
a fost modificat.
În catrenul scris de Vasile Ivănescu în cartea intitulată „Sfârcuri de biciu”,
autorul prezintă nu numai locul în care se afla amplasat monumentul, ci şi o descriere
al acestuia :
„Într’un loc părăginit
Colo-n Bădălan e pusă-
O statue- un ostaş-
Nu ştiu d’unde a fost adusă.
Chiar ostaşul singur el
Rupse arma, am văzut-o,
— A tot strâns-o de necaz
Că prea proastă i-a făcut-o...”27
De asemenea, o fotografie existentă în arhiva Muzeului de Istorie „Paul
Păltănea” din Galaţi, fără a fi datată, ne relevă monumentul exact aşa cum îl descrie
Vasile Ivănescu.
Monumentul fusese modificat faţă de proiectul iniţial; soclul a fost redus ca
înălţime, arcul de triumf reprezentat de coloanele care susţineau un fronton în arcadă
în interiorul căruia se afla stema României Mari şi vulturul de deasupra acestei
compoziţii lipseau, rămânând numai soldatul înfăţişat altfel.
După 1945, ca multe alte monumente incomode din Galaţi28 şi din România
noului sistem politic instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a ordonat
scoaterea de pe soclu al soldatului, distrugând astfel monumentul din Bădălan.
A rămas astfel o bucată de beton, în formă de zigurat, cu urme de blocuri de
piatră măiestrit lucrate, probabil, chiar de renumitul Renieris. Locuitorii din Bădălan
au fost strămutaţi în perioada 1980-1990, fostele gospodării rămânând în paragină şi
devenind terenuri virane. Bătrânii trăitori în mahalaua Bădălanului s-au dus demult
la cele veşnice, astfel încât, un monument despre care până şi contemporanii acestuia,
care locuiau în dealul oraşului nu ştiau prea multe, a fost uitat.
O carte poştală ilustrată şi o broşură cu catrene din perioada interbelică, uitate
cine ştie cum prin documente prăfuite de familie ale d-lui Ignat, fiul ultimului prefect
al judeţului Covurlui, şi o fotografie de atunci pusă la dispoziţie de d-l Cristian
Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi, au readus în
memoria gălăţenilor un crâmpei nu numai din viaţa unor locuitori dintr-o mahala
din valea oraşului, ci şi jertfa acestora transpusă într-un monument care astăzi nu
mai este.
27. Vasile Ivănescu, Sfârcuri de biciu, Editura Galaţii- Noi, p.115.
28. Distrugerea Monumentului Apărătorilor Galaţiului din 7-8 ianuarie 1918, bustului fostului
primar al oraşului Alexandru D. Moruzzi, scoaterea de pe soclu a statuii lui I..C.Brătianu,
bustului lui Lascăr Catargiu etc. Pe lângă acestea, multe altele au fost scoase de pe soclu şi
ascunse sau topite. Cele care s-au găsit, de pildă statuia lui I.C.Brătianu sau bustul lui Lascăr
Catargiu, au fost redate comunităţii, după anul 1990.
172
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Eminescu în viziunea
literaţilor gălăţeni

Dr. Zanfir ILIE, profesor, director
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel. 0236/411037 (int. 102); e-mail: zanfirilie@yahoo.com

Moto:
„Obsesia Eminescu nu este nici „existenţială”, nici „textualistă”, ea trebuie să
onoreze la sânge! Pe toţi marii poeţi ai românităţii, în veci de veci! (…)
Nihil sine Eminescu!”
Simon Ajarescu

Dragostea gălăţenilor pentru Eminescu are o istorie cu totul şi cu totul aparte.
O carte şi un monument stau mărturie pentru naşterea acestui sentiment… O carte
care a apărut în anul 1909 şi un monument, primul din ţară, dezvelit în anul 1911!
S-a spus despre cartea din 1909, „Omagiu lui Mihail Eminescu la 20 de ani
de la moartea sa”, „demers ştiinţific şi omagiu de inimă în acelaşi timp”, că ar fi „un
exemplu de neobosită activitate de reconstituire a personalităţii poetului, într-o
perioadă când aceste scrieri începuseră abia să cristalizeze ceea ce mai târziu se va
numi eminescologie. Se identifică în rânduri deopotrivă Eminescu-omul şi Eminescu-
scriitorul. Deşi diverse, opiniile exprimate au convergenţa aprecierii maxime, ceea
ce asigură interdependenţa capitolelor şi coerenţa demersului critic. Cu finalitate în
cel mai de substanţă eminescianism posibil; o contribuţie pusă – printre primele în
construcţia perenă a monumentului Eminescu, cel mai profund simbol al literaturii
române şi nu numai…”1
Evenimentul editorial s-a datorat „unui entuziasm general, dificil de exprimat
în cuvinte, într-o atmosferă exuberantă şi responsabilă totodată”2, care a dus la
constituirea unui comitet de organizare, devenit mai apoi „Comitetul comemorării”,
alcătuit din intelectuali de profesii diferite, cei mai mulţi jurişti şi profesori, iubitori
de poezie, atât tineri cât şi deosebit de maturi, ca să nu spunem în vârstă, gălăţeni
prin naştere sau adopţie, „toţi animaţi de generoasa idee de a-i conferi trăirii lor întru
Eminescu o formă cât mai profundă şi cât mai durabilă”3, obiectivul fiind proiectarea
şi realizarea unui ansamblu de acţiuni destinate să anime întreaga societate într-un
festival care să cuprindă conferinţe, evocări, recitaluri, dramatizări, lansarea cărţii
omagiale dorindu-se a fi momentul culminant, mai realizându-se şi o medalie
comemorativă, toate acestea încununându-se cu o strângere de fonduri pentru
realizarea menţionatului monument, grup statuar.
1. Cătălin Enică, în postfaţa volumului „Omagiu lui Mihail Eminescu la 20 de ani de la moartea
sa”, p. 270.
2. Ibid., p. 261.
3. Ibidem.
173
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Din comitet au făcut parte numeroşi entuziaşti şi generoşi, numărul
nefiind cunoscut exact, dar mulţi fiind întâlniţi de către mine în căutările pentru
schiţa de istorie a literaturii române de la Dunărea de Jos şi documentarea pentru
dicţionarul scriitorilor gălăţeni: Corneliu V. Botez, George Angelescu, Jean
Bart, Calypso Botez, Constantin Calmuschi, Constantin Z. Buzdugan, George
Orleanu, H. Sanielevici. Îi mai menţionăm aici pe institutorii G. şi I. Drăgănescu,
pe profesorul August Frăţilă şi juristul Grigore Forţu. Mulţi dintre cei menţionaţi
mai sus făceau parte din aşa zisul „Cerc cultural”, o grupare prestigioasă nu numai
în Galaţi ci în întreaga ţară.
În ziua de 19 martie 1909 Comitetul de organizare lansa un „Apel pentru
comemorarea poetului Eminescu”, apel care va avea efectul scontat: având girul
unor personalităţi de marcă (cuvântul înainte este semnat de A.D. Xenopol şi are un
titlu care dă fiori de mândrie: „Cinste vouă, gălăţenilor!”), volumul omagial apare şi,
după doi ani şi ceva, la 16 octombrie 1911, în parcul central al Galaţiului, în prezenţa
preşedintelui Academiei, Duiliu Zamfirescu, a lui Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga,
Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Jean Bart, I.A. Bassarabescu, Natalia
Negru şi a altora, se dezvelea monumentul lui Eminescu, realizare a sculptorului
Frederic Storck, care a folosit ca model o fotografie a poetului naţional, fotografie
realizată în anul 1885. Despre acest monument avea să scrie câteva rânduri deosebit
de expresive marele Nicolae Iorga, după numai o săptămână, în revista pe care o
conducea, „Neamul Românesc”: „În loc de a da pe un domn cu jachetă sau chiar
redingotă, având o figură asemănătoare vădit cu fotografia lui Eminescu, sculptorul a
făcut să răsară dintr-o lungă stâncă de marmură, însemnată de loviturile ciocanului,
figura senină, blândă – nu visătoare, ci măreţ dominatoare a poetului în plină
maturitate, în stăpânirea întreagă a geniului său. Un trup sprinten de femeie se
desface din piatră făcând să fâlfâie flacăra unei torţe – semn desigur al poeziei vioaie
ce se smulge pentru dânsul din asprimea vieţii înconjurătoare.”
Din prag de legendă, putem spune că aşa a început, concretizată, marea
dragoste a gălăţenilor pentru tot ceea ce înseamnă Eminescu, Mihai Eminescu.
Într-un fel, de atunci, organizat oficial sau nu, în fiecare an, mai ales la 15 ianuarie
şi la 15 iunie, cele două date despre care scriam că sunt „date astrale care mărginesc
existenţa pământească a Luceafărului poeziei româneşti”, gălăţenii, iată, generaţie
după generaţie, vin cu buchete, coroane sau cu un singur fir de floare la picioarele lui
Eminescu şi ale eternei sale muze.
Această dragoste, să-i spunem populară, este dublată mereu de cea a elitelor,
aşa cum s-a observat încă de la două momente evocate mai sus. În cele care urmează
voi da doar câteva exemple, din rândul literaţilor gălăţeni.
Am început acest studiu-eseu cu un motto dintr-o carte a unei legende care a
plecat dintre noi relativ recent, poetul Simon Ajarescu, cartea numindu-se „Eminescu
versus Eminescu”, carte de poeme apărută în anul 2001, carte foarte ambiţioasă care
nu a primit încă un gir critic cu adevărat convingător din partea literaţilor având
renume.

174
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

În „Cuvântul înainte” al autorului,
adevărată declaraţie de dragoste, se
precizează: „Sunt destui poeţi – români
şi străini – în situaţia de a-i fi închinat
versuri lui Eminescu. O formă de pietate
culturală… Totuşi, în privinţa sa şi a altor
poeţi, nu este numai atât!
Arhipoemele acestea (nota Zanfir
Ilie: cartea este subintitulată astfel!)
inspirate mie de „agentul liric Eminescu”,
aşa cum îmi convine să-l botez, în termeni
relativ hermeneutici, au fost scrise dintr-o
pornire! – prin ea mă simt „muncit” de
matricea mea românească. Un cuvânt!
Un profil arhitectonic! Un peisaj! Un
eveniment! Un fenomen, vai, ne iau în
stăpânire ani în şir, creându-ne adâncimi
şi suprafeţe, alcătuindu-ne, subliminal,
Fiinţa!”
Declaraţia lui Simon Ajarescu
capătă accente de mărturisire de credinţă:
cartea, „un drum pavat cu neuroni la
Mormântul Poetului, s-a ivit pe vremurile
anterioare lui 1989, fără nicio intenţie de
aniversare ori comemorare eminesciene,
în urma unor peripluri, virtuale şi reale, prin Cimitirul Naţional Bellu, împreună cu
prozatorul gălăţean de talent Octav Eniceicu.(…)
Pentru mine, Figura poetului român cel mai carismatic – este o adevărată
yantră, iar Opera sa – o mantră uluitoare, mă ajută să trăiesc! Să evoluez în/
pentru Astral, fără cenuşi, fără oxizi, fără pilitură, fie chiar şi de oricalc!
Mentalitatea indo-europeană la toate nivelurile ei de timp şi de spaţiu, „trudeşte”
între apexul spiritual de nadir şi apexul spiritual de zenit, în pneuma unui om cu
Aparatul Circulator branşat fluizilor Dumnezeirii…”4
Una dintre concluziile non-conformistului poet gălăţean, - care credea că a
avut senzaţia „îndelungată şi de profundis” că a fost un medium paranormal, pe
urmele unui Bogdan Petriceicu Hasdeu, „pentru o invocare aproape spiritistă a lui
Mihai Eminescu”, - a fost aceea că secolul al XXI-lea „începe tot cu Eminescu pe
Aceste Meleaguri (un fel de papainoage non-bucureştene!) – în pofida înstrăinaţilor
de genialitatea şi sfinţenia sa!
Se vrea, nu se vrea, Eminescu rămâne una din Puterile Cosmice ale poporului
nostru sublunar!”5 Este ceea ce observa şi Gheorghe Bulgăre, în finalul cărţii sale
4. Simon Ajarescu – Eminescu versus Eminescu, arhipoeme, p. 5.
5. Ibid., p. 6.
175
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

intitulate „Momentul Eminescu în cultura română”: „La întâlnirea cu mileniul III,
opera lui Eminescu rămâne mereu vie şi puternică prin valorile ei adânci de cugetare
şi expresie…” (p. 174)
Finalul cărţii, al celui de-al treilea grupaj, precedat de un îndemn demn de
ceremonia paparudelor, este, poate, semnificativ pentru stilul cărţii:
„Scoateţi-l pe Eminescu în procesiune de vară, în procesiune
De iarnă şi veţi dobândi ploaie bună şi omăt bun!”6
Sau:
„Între Trupul nostru şi Eminescu,
Între Sufletul nostru şi Eminescu,
Între Spiritul nostru şi Eminescu,
Nici fum nici praf nu se va ridica! (…)
Într-o zi – curbată de-atâta Inspiraţie şi Ascendent,
Eminescu şi-a şters de ploaie şi de fum faţa cu borangic satinat
şi mătasea a nori şi-a tutun mirosind
a devenit membrană dalbă şi pleură sfântă
pentru noi toţi! Eminescu,
strâns întreit cu Centura Fotonismului Viu
ne-aşteaptă pe toţi la scăpărătoarele, la încinsele până la purpuriu
cotituri din Astral!”7
Din punct de vedere liric, poeţi gălăţeni importanţi precum Cezarina
Adamescu ori Ion Zimbru au mai abordat acest subiect sacru pentru spiritualitatea
românească, ca să ne oprim doar la aceste nume.
O cu totul altă abordare o au profesorii universitari sau eseiştii Dumitru
Tiutiuca, Adrian Dinu Rachieru, George Lateş, Ionel Necula ori Petre Rău în cărţi
precum „Mihai Eminescu. Creativitate şi ideal” (Junimea, 1984), „Mihai Eminescu.
Cumpănirea întru Archaeus” (Porto Franco, 1992), „Mihai Eminescu. Prolegomene”
(Ed.Evrika, Brăila, 2000), „Mihai Eminescu, ontologie arheică” ( Ed.Fundaţiei
Universitare „Dunărea de Jos”, 2002), toate acestea aparţinând domnului Tiutiuca,
la care adăugăm „Eminescianismul, o monografie a conceptului” (de George Lateş,
Junimea, 2005), „Eminescu în tentaţii metafizice” de Ionel Necula (Rafet, 2012) şi
„Oglinda lui Eminescu” (Antares, 2008, de Petre Rău).
Rezumând la propriu, Dumitru Tiutiuca scrie că „arheitatea constituie
principiul ontopoeticii originale eminesciene şi ea stă la baza unei la fel de originale
gnoseologii. În liniile ei generale de definiţie, arheitatea este eternă, dinamică şi
omnipotentă, verificându-se în toate cele ce există.”8
Profesorul gălăţean, prefaţat la lucrarea pe care am studiat-o pentru acest
exordiu de către marele eminescolog Mihai Cimpoi (printr-un interviu), ne
reaminteşte cât de importantă a fost pentru Eminescu filosofia, care constituia
pentru el „muma”, embrionul arheic al tuturor ştiinţelor. Pentru D. Tiutiuca „arheul
6. Ibidem, p. 98.
7. Ibidem, p.99.
8. Dumitru Tiutiuca - Mihai Eminescu, ontologie arheică, p.208.
176
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

devine unicul principiu al unei ontologii eminesciene definite estetic, adică al unei
ontopoetici, dar nu atât al uneia explicite, care nici nu prea există la Eminescu, cât al
celei implicite.”9
Profesorul este foarte atent la ceea ce scrie poetul despre filozofie: „Raportată
la creativitatea artistică, filosofia înseamnă estetică, sensul ambelor fiind cel al
restabilirii echilibrului pierdut, relaţia fiind bi-univocă”10. Este citat Eminescu: „Un
suflet frumos este aşadar lucrul în armonie, şi graţia este caracterul ei în arătare.”
D.Tiutiuca concluzionează „Într-adevăr, dintre toate categoriile estetice, graţia este
cea mai aproape de esenţialitatea conceptuală a frumosului. Toate celelalte categorii
tind, în felul lor, către graţie, sublimul fiindu-le rezervat doar câtorva. Un suflet
frumos, aşadar, nu poate da decât opere frumoase, iar acestea nu pot alcătui decât
o cultură frumoasă.”, citându-l iarăşi pe marele poet, aşa cum se cuvine, pentru
întărire: „Cugetarea fundamentală asupra acestui raport e simplă; aceasta deja
întrucât obiectele frumuseţei, productele artei constituiesc o parte din obiectele
inteligenţei, este cunoaşterea lor o parte a culturii: în noţiunea ei zace totodată şi
pretenţiunea ca cel cult să posedeze şi simţ şi gust, plăcere şi pricepere a artei şi
a toată frumuseţea; totodată şi a celei naturale.” Şi aici nu pot să nu-mi amintesc
ceea ce spunea undeva Pisarev, citatul fiind aproximativ: „Gustul este produsul
complex al temperamentului, educaţiei, situaţiei sociale, modului de viaţă, al
condiţiilor generale istorice şi climatice, şi al multor altor elemente, al căror grad
de participare la rezultatul final este în genere nu numai greu, dar chiar imposibil
de indicat şi definit.”
George Lateş a pornit în demonstraţia sa de la alte premise, printre care, explică
domnia sa în „Argument”: „Dincolo de cuvântul „eminescianism”, cu sensurile şi
istoria lui, e de reţinut, explicat şi motivat convingător modul în care acesta a influenţat
eminescologia, a orientat hermeneutica şi a persuadat citadela universalistă. Toate
acestea sunt deziderate ale demersului nostru pe care ne propunem să le rezolvăm
în mod convingător, problema Eminescu nefiind una de tip emotiv, ci mai degrabă
una pragmatică, imperativă şi nepasabilă în seama generaţiilor viitoare.”11 Lateş
observă, probabil influenţat şi de disputa lansată şi de acel număr din „Dilema” care
a condus la intensificarea demitizării lui Eminescu, că este un moment istoric „de
cotitură, iar în astfel de cotituri valorile, certitudini intangibile în alte condiţii, se
arată vulnerabile la diferitele încercări care ating şi zdruncină temelii de spiritualitate
ce păreau până mai ieri de neclintit. Gândim eminescianismul ca o modalitate de
consacrare şi apărare a valorii în sine a poetului român ce bate de multă vreme la
porţile consacrării universaliste.”12
Acelaşi George Lateş nuanţează: „Derivarea nu e în sine un câştig, ba chiar poate
fi conotată negativ, căci orice „-ism” este o exagerare, o supralicitare, un adaos adesea

9. Ibid., p. 208.
10. Ibidem.
11. George Lateş - Eminescianismul, o monografie a conceptului, p. 11.
12. Ibid., p. 11.

177
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

inutil la ceea ce realitatea primă. Odată acceptat, noul cuvânt trebuie conceptualizat
şi glosat cu instrumentele rigorii şi mai ales impus într-o serie de astfel de termeni,
precum homerism, shakespearerism, goetheanism, byronism etc., fiecare cu istoria şi
sensurile lor plenare. În definitiv, prin eminescianism vrem să explicăm ce-l distinge
pe Eminescu de alţi creatori, ce rămâne când dăm la o parte influenţele, contextele
sau adaosurile interpretative, prin ce s-ar caracteriza acel sunet unic, inconfundabil
al poeziei şi gândului său.”
Inspirat (şi) de cercetările cunoscutului şi apreciatului critic literar Theodor
Codreanu, precum şi a bucovineanului Ion Filipciuc, dar nu numai, situându-se
mai degrabă în complementaritatea demersurilor lui D.Tiutiuca în principal şi a lui
George Lateş în secundar, Ionel Necula, gălăţeanul lieşteano-tecucean, propune în
anul 2012 volumul „Eminescu în tentaţii metafizice” unde încă de la primele rânduri
subliniază: „pentru cei ce s-au interesat de dimensiunea spirituală a lui Eminescu şi
de lărgimea orizontului său problematic a devenit evident că filosofia reprezenta un
aspect central în ansamblul de domenii şi discipline în care s-a încercat”.13 Sumarul
ne arată că punctul de greutate al volumului îl constituie raportarea lui Eminescu
la filozofie, dar o parte este dedicată şi profetismului eminescian, iar „Addenda” se
opreşte la un biograf mai puţin cunoscut al lui Eminescu, Nicolae Petraşcu, legat şi
el de spaţiul covurluiano-tecucean, la ceea ce a considerat Cioran despre Eminescu,
dar şi la… actualitatea lui Eminescu.
Din toate rezultă aceeaşi dragoste pentru Eminescu ca un îndemn înspre
eminescianizare, după cum vedem în „rezumatul” din „cuvânt înainte”: „Nicăieri,
în domeniile pe care le-a cultivat (nota subsemnatul Z.I.: Mihai Eminescu), n-a
făcut improvizaţie sau diletantism. Peste tot, pe unde-a trecut luciditatea sa
debordantă, s-au plantat semnele lucrului bine făcut, bine perspectivant şi cu
temeiuri ireproşabile în privinţa evoluţiei româneşti. N-a împărtăşit ideea de
sistem filosofic, dar a fost un vizionar şi-a diseminat, prin notaţiile sale ocazionale
sau prin articolele politice, idei şi reflecţii de mare profunzime şi actualitate
pentru stadiul de atunci al evoluţiei româneşti. A indicat soluţii şi temeiuri şi nu
tot el este vinovat c-a fost ignorat şi marginalizat sistematic, de n-a prins viaţă
nimic din izvodirile lui.
În loc să-l propunem congelării, ar fi bine să ne întoarcem la irizările lui, să
încercăm câte-o baie de eminescizare, dar nu doar din şase în şase luni, la aniversarea
şi comemorarea lui, ci ca exerciţiu permanent şi întremător. Ar fi bine să facem din
Eminescu locul nostru geometric, o permanenţă a spiritului şi norocul nostru din
totdeauna. Iar când toate acestea vor fi aşezate în act, în partitură productivă şi-n
diagramă ritualică, atunci putem spune că miracolul eminescian încă mai dăinuie, că
neamul românesc încă nu este dat pierzării şi se mai poate salva.
Ori de câte ori luna se va rostogoli pe „argintoasele-i cărări”, codrii vor da zvon
de corn înfiorat, iar teii se vor umple de steluţe aurii, va trebui să ne regrupăm în
spiritul magului de la Ipoteşti şi să ne împărtăşim din învăţăturile lui. De-abia atunci
13. Ionel Necula – Eminescu în tentaţii metafizice, p.13.

178
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

putem spune c-am început să ne eminescizăm, să ne optimizăm identitatea de neam
şi să legitimăm speranţa fiului Răreşoaiei, că putem redeveni ce-am fost şi chiar mai
mult.”14
Înainte de a încheia acest exordiu deloc exhaustiv asupra viziunii literaţilor
gălăţeni asupra lui Mihai Eminescu mai consemnez un eseu al lui Petre Rău, din
volumul intitulat chiar „Oglinda lui Eminescu”, dar care mai cuprinde eseuri şi despre
alţi mari şi importanţi poeţi români, precum Ion Barbu, George Bacovia, Lucian
Blaga ori Nichita Stănescu.
Petre Rău, poet şi prozator, observă: „În poezia românească, mitul oglinzii
ocupă un loc central şi apare sub cele mai rafinate forme la Mihai Eminescu. În
poezia sa, oglinda este prezentă cel mai des într-o perspectivă cosmică. Rolul ei este
acela de a reduce dimensiunile cosmice, de a împreuna spaţii şi de a transpune ca un
obiect de apropiere.
Lentilele nu există sau nu sunt importante, ci doar fenomenele de reflexie şi
refracţie ca atare sunt cele vizate. Oglinda apropie lumi separate de distanţe enorme,
atât spaţial, cât şi temporal.
Cât ştia Eminescu despre fenomenul fizic de oglindire? George Călinescu
spunea că „Eminescu nu era însă, hotărât, un om de ştiinţă şi nici măcar un cunoscător
sistematic al vreunei discipline, ci numai un amator vag de profunditate.” Totuşi –
subliniază Petre Rău -, fenomenul ca atare este foarte des întâlnit în poezia sa.
Eminescu, „sfântul preacurat al ghiersului românesc”, cum îl numeşte Tudor
Arghezi, este conştient de puterile magice ale oglinzii. De aceea el le regăseşte şi le
multiplică în fiecare obiect luminat din jurul său.
Oglinzile preferate ale lui Eminescu sunt: lacul, izvorul, apa în general, dar şi
luna, marmura, gheaţa şi, desigur, oglinda propriu-zisă.”
Concluzia eseului este, poate, cea mai importantă pentru noi toţi, românii
de pretutindeni: „Prin întreaga sa operă poetică, cât şi prin tulburătoarea sa viaţă,
Eminescu ne-a fost, ne este şi ne va rămâne o veşnică şi luminoasă oglindă.”15

Precum se observă, şi Galaţiul oferă materiale solide pentru eminescologi
şi iubitorii simpli ai fenomenului Eminescu, toţi cei citaţi mai sus adăugându-
se celor clasici, dar şi noilor eminescologi sau pur şi simplu intelectuali care
au meditat şi au scris sau au vorbit despre Eminescu, unii chiar consacraţi
fiind, contemporani cu noi, (chiar dacă unii ne-au părăsit relativ recent), îi
amintesc precum: Eugen Simion, Dimitrie Vatamaniuc, Augustin Z.N.Pop,
Ioan Alexandru, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Edgar Papu, Adrian Păunescu,
Dan C.Mihăilescu, Ioana Bot, Amita Bhose, Gh.Bulgăr, Theodor Codreanu,
Adrian Dinu Rachieru şi nu în ultimul rând cel pe care l-am amintit şi mai sus,
academicianul Mihai Cimpoi.

14. Ibid., p.9-10.
15. Petre Rău – Oglinda lui Eminescu, p.26.

179
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Bibliografie:

***- Omagiu lui Mihail Eminescu la 20 de ani de la moartea sa, Editura Centrului
Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2008.
Zanfir Ilie – Dunărea. Poveste şi adevăr, Ed. Ideea Europeană, Bucureşti, 2013.
Simon Ajarescu – Eminescu versus Eminescu, arhipoeme, Ed. L.A. Geneze,
Galaţi, 2001.
Dumitru Tiutiuca - Mihai Eminescu, ontologie arheică, Ed.Fundaţiei
Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2002.
George Lateş - Eminescianismul, o monografie a conceptului, Ed. Junimea, Iaşi,
2005.
Gheorghe Bulgăre – Momentul Eminescu în cultura română, Ed. Saeculum
I.O., Bucureşti, 2000.
Ionel Necula – Eminescu în tentaţii metafizice, Ed. RAFET, Râmnicu Sărat,
2012.
Petre Rău – Oglinda lui Eminescu, Ed.Fundaţia Culturală Anatares, 2008.
Adrian Dinu Racheiru – Eminescu după Eminescu, Ed. Augusta, Timișoara,
2009
Adrian Dinu Rachieru – Conviețuirea cu Eminescu , Ed. Junimea, Iași, 2013
Adrian Dinu Rachieru – Despărțirea de Eminescu?, Ed. Tibiscus, Uzdin,
Serbia, 2012

180
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

O IZBÂNDĂ A SPIRITULUI
DESCHIDEREA Bibliotecii pentru COPII A
BIBLIOTECII JUDEŢENE „V.A. URECHIA”
ÎN CARTIERUL ȚIGLINA

Cezarina Adamescu, scriitoare
e-mail: cezarina.adamescu.contact@gmail.com

A inaugura un nou sediu pentru Secţia de împrumut pentru copii, a Bibliotecii
Judeţene „V.A.Urechia” – în fostul Club SIDEX SA din Țiglina I - poate fi socotită
o izbândă a spiritului, după ce, mai bine de 13 ani, locaţiei respective i s-a dat o
destinaţie comercială, ca atâtor altele, menită să aducă bani.
Păşind aici, după atâţia ani de ocolit lăcaşul, din motive afective, m-au năpădit
nostalgii greu de gestionat.
Aici, un loc pentru mine magic, dincolo de aspectul exterior, unde mi-am
petrecut 14 ani, în calitate de bibliotecară, în două rânduri: prima dată din 1978
până în 1983 – când clubul muncitoresc SIDEX se ruina zi de zi şi a trebuit să-l
părăsim pentru alte locaţii, toate inadecvate, şi a doua oară, mult mai târziu, din
1993 până în 2002, într-un sediu renovat, consolidat, modernizat dar care, din
nefericire, a fost închis, pentru că nu producea nimic vizibil. Se întâmpla în 1
noiembrie 2002 – bibliotecă distrusă într-o zi şi jumătate la cererea noului stăpân
al gigantului siderurgic care a socotit, din raţiuni pur economice, că biblioteca
şi cartea – implicit –, nu aduc beneficii siderurgiei româneşti şi a hotărât s-o
desfiinţeze – fără drept de apel.
O pierdere uriaşă, nu numai a fondului inestimabil de carte şi de documente de
referinţă, dar şi a câtorva mii de cititori siderurgişti care, de-a lungul acestor ani, şi-
au modelat spiritul în tezaurul nepreţuit al bibliotecii şi găseau în bibliotecă o oază de
lumină. Aici se afla, într-o cameră special amenajată şi CASA CĂRŢII GĂLĂŢENE,
cu publicaţii şi cărţi ale autorilor locali şi tot aici îşi lansau şi noutăţile editoriale, cei
mai mulţi dintre ei.
Nu-mi asum merite care nu-mi aparţin. Am slujit cartea cu credinţă şi
devotament în şapte locaţii din cartierele Galaţiului vreme de peste 32 de ani,
uneori în condiţii foarte precare: frig, ruină, tasare a clădirii, întuneric dar, mai
cu seamă, nepăsarea conducerii de atunci, a factorilor responsabili cu gradul de
cultură şi spiritualitate al beneficiarilor, respectiv a liderilor de sindicat, cărora
cartea nu le putea oferi o sursă materială de venituri pe care s-o exploateze în
favoarea lor.
Cartea – acest obiect viu, între izvor de cultură şi sursă de îmbogăţire spirituală,
a fost ani de zile neglijată, tocmai de cei înditruiţi s-o protejeze şi s-o cultive. Deşi
condiţiile depozitării şi împrumutului au fost substanţial îmbunătăţite, mentalitatea
şefilor nu s-a schimbat.

181
Localia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Da, biblioteca a fost din totdeauna cenuşăreasa care strălucea într-un perfect
anonimat, prin conţinutul şi esenţa ei de spirit, dar care aparent, nu aducea nimic
oamenilor.
Rezultatele modernizării s-au văzut imediat după nişte ani lungi de renovare
din temelii, dar mentalitatea lăsa tot mai mult de dorit.
Liderii postdecembrişti nu manifestau nici cea mai mică intenţie de a schimba
ceva în spiritul oamenilor.
N-au mai fost alocate fonduri de nici un fel, încă din 1990, s-a continuat
activitatea doar din donaţii. Ori, se ştie ce însemnătate pentru cititori o au noutăţile. Şi
cum câştigul spiritual nu se poate contabiliza, s-a socotit că siderurgiştii nu au nevoie
de carte, că siderurgia nu se face cu mintea ori cu sufletul, ci cu braţele şi spinarea.
Astfel, a fost desfiinţată Biblioteca tehnico-documentară, existentă încă din anii
1960, de la înfiinţarea platformei siderurgice, asigurând informaţia tehnică pentru
toate profesiunile existente în domeniul siderurgic, dar şi cărţi de cultură generală,
de informare şi documentare. Biblioteca sindicală a siderurgiştilor însă, înfiinţată în
1973, a fost un prunc născut, fără nici o şansă de supravieţuire, într-o societate care
pune astăzi, mai mult ca oricând, tot mai mult preţ, exclusiv, pe valorile materiale.
Să ne bucurăm că Măria sa Cartea şi-a găsit de acum înainte (şi pentru
totdeauna!) o casă cât se poate de potrivită, pentru a putea pe mai departe asigura
lumina minţii şi sufletului pentru locuitorii oraşului nostru şi îndeosebi pentru
cartierele Tiglina. Secţia de împrumut pentru copii a acestei Biblioteci îşi poate
îndeplini în condiţii superlative menirea de informare, formare şi educare a gustului
pentru lectură a micilor cititori.
Şi poate că nu întâmplător, acest nou sediu – amenajat în mod adecvat, cu cele
mai moderne mijloace, este acelaşi cu cel de acum peste jumătate de veac, atunci când
s-a înfiinţat aici Filiala Bibliotecii „V.A.Urechia” – cu o secţie specială pentru copii,
al cărei director a fost remarcabilul om de cultură Marcel Ionescu, un om luminat şi
mare iubitor de spiritualitate şi cultură.
Încă nu e totul pierdut dacă s-a hotărât şi s-a obţinut ca aici, în acest lăcaş
destinat iniţial culturii gălăţene – să funcţioneze una din filialele Bibliotecii Judeţene,
fie pentru continuarea tradiţiei, fie pentru urcarea pe o treaptă superioară a nobilului
apostolat al cărţii în judeţ, în municipiu şi în orice alt colţ de ţară. Acesta este cel mai
vizibil semn de normalitate.
Ca om al cărţii, mă mulţumesc să fiu alături cu sufletul de cei care, trudind
în vastul domeniu cultural şi spiritual, aşează cărămidă peste cărămidă la imensul
edificiu uman, într-o vreme în care spiritul e gata să sucombe.
E cazul să menţionăm rolul covârşitor al managerului general al Bibliotecii
Judeţene „V.A.Urechia” – domnul prof. dr. Zanfir Ilie, în acest grandios proiect de
ridicare a Galaţiului pe poziţiile cele mai înalte ale culturii româneşti şi să urăm noii
Filiale Tiglina I, ani mulţi şi rodnici pentru răspândirea culturii scrise şi online, şi
edificarea unui om complet cu trup, minte şi spirit, deopotrivă.
Să fie într-un ceas binecuvântat!

182
Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

183
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Instituția de Gheorghe Bacalbașa

Dumitru Anghel, profesor
Brăila
Tel. 0742418860

Volumul de proză „Instituţia”, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2015, 609 pagini,
semnat de scriitorul Gheorghe Bacalbaşa, în Colecţia Opera Omnia „Romanul de
azi”, are consistenţa epică a unei saga naţională, contemporană, cu anvergura unui
„Letopiseţ al Ţării României” din ultima jumătate a veacului al XX-lea şi începutul
celui de al XXI-lea; o cronică dramatică a vrajbei noastre din zilele fierbinţi ale
Dominoului est-european din toamna şi iarna lui 1989, când naiva şi anacronica
utopie social-politică a Comunismului s-a prăbuşit, ca-ntr-un Carnaval de Operetă,
cu personaje groteşti, înlăturate de pe scena Istoriei, cu jertfe eroice, „la Timişoara
şi-apoi în toată ţara”, care au anihilat mascarada ideologică prin cea mai autoritară...
„ghilotină” a unei Revoluţii moderne.
„Instituţia”, un letopiseţ modern, ar putea fi considerat volumul II al altui
roman, „Domiciliul obligatoriu”, Editura Alma, Iaşi, 1995, reeditat în 2015, tot la
Iaşi, dar la Editura Tipo Moldova, masiv şi acesta, cu peste 300 de pagini, deoarece
continuă evoluţia socio-profesională şi implicarea politică a celor mai importante
personaje, cărora prozatorul-medic (specialist în obstetrică-ginecologie) le adaugă,
le completează sau le cosmetizează, într-o nouă „fişă medicală”, comportamentală,
ADN-ul politic, gena moral-etică, grupa de sânge partinică, într-o densitate şi o
intimitate biografică, cu mereu alte unghiuri, prin care surprinde originale ipostaze
umane.
Un roman-manifest, uşor atipic sub aspectul construcţiei epice, mai ales din
perspectiva densităţii faptelor şi întâmplărilor, şi a manierei stilistice originale – uneori...
prea originale –, o tehnică a naraţiunii cu un mixaj melodios, ca în ritmul sincopat al
muzicii hip-hop!, ori o oralitate în exces de flux reportericesc, ca la transmisia unui
meci de fotbal; o libertate de expresie până la sfidarea regulilor gramaticale de topică
şi de sintaxă elementară, fără subiect, fără predicat... O explicaţie ar putea decurge
din caracterul dinamic al evenimentelor-fundal: Revoluţia din Decembrie 1989, sau
„Lovitura de stat”, după varianta... maliţioasă a unor „cârcotaşi”, transmisă în direct
la Televiziune, o premieră, care a uimit lumea liberă a Europei şi de peste Ocean, un
spectacol cu „eroi de mucava”, încăpăţânându-se să rămână la putere, şi cu eroi de-
adevăratelea, care n-avea să fie doar... „explozia mămăligii” româneşti, cum s-a şarjat,
ironic şi nedrept, ci gestul demn şi aşteptat demult al demnităţii poporului român,
chiar şi în contextul laitmotivului Perestroikăi lui Gorbaciov şi a Domino-ului, care
a dus până la urmă la prăbuşirea unei ideologii anacronice, iniţiată de Marx, pusă
în operă de Lenin, acaparată de teroarea lui Stalin, compromisă definitiv de acoliţii
Lagărului Socialist, deşi menţinută în formula cea mai agresivă şi aberantă în Coreea
184
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

de Nord şi continuată cu o „cosmetizare” surprinzător de eficientă în plan economic
de China.
Aşadar, Revoluţia din Decembrie 1989 este decorul, scena iar dr. Horia Preda
este personajul principal, reprezentativ pentru o categorie socio-profesională ca
oricare alta, lumea medicală în speţă, din „cenuşiul” stereotip socialist; personajul cu o
identitate de „vioara întâi” încă din paginile celuilalt roman, „Domiciliul obligatoriu”,
victimă în egală măsură a unei atmosfere, şi sociale, şi politice, din natura reală sau
halucinatorie a evenimentelor relatate, cu o vizibilă disproporţie între cele două
planuri.
Personajul dr. Horia Preda este construit în cel puţin două ipostaze, martor-erou
al Revoluţiei şi cronicar fidel al evenimentelor, ceea ce mă determină să-l consider un
alter-ego al prozatorului dr. Gheorghe Bacalbaşa, din perspectiva percepţiei multiple
a faptelor şi a registrului caracterologic: participant întâmplător sau deliberat, ca în
atâtea multiple ipostaze care au produs eroii cei reali ai Revoluţiei, cu destinul lor
tragic, şi nu... „eroii” contrafăcuţi cu „certificatele” lor măsluite şi imorale.
Horia Preda a trăit toată „odiseea” comunismului din preajma evenimentului
important; lumea aceea în toată degradarea ei perpetuă, cu lipsurile materiale de tot
felul şi cu lipsa celor mai elementare libertăţi, cu frigul din apartamente şi cu... „frigul”
din suflete, cu demagogia imorală, cu cele două ore de emisiuni de televiziune, în care
încăpeau doar Tovarăşu’ şi Tovarăşa, cu cortegiul lor penibil şi orgolios.
Există de la primele pagini ale romanului „Instituţia” o gradare epică de scenariu
de film: primele zvonuri, apoi ecouri, ştiri
de la Timişoara, cu un şoc emoţional
puternic, cu reacţiile precipitate ale
Dictaturii, mai întâi acolo, în Vest, în Piaţa
Operei, şi-apoi în Capitală; „cu plecarea...
suspectă a Tovarăşului în Iran”, mitingul
organizat cu „regia” arhicunoscută:
„Secretarii de Partid au încolonat oamenii
şi au pornit către Piaţa Palatului” (pag. 12-
13).
Descrierea mitingului este...
cinematografică: „Lumea s-a strâns
în piaţă. În acel moment nu erau nici
pentru el, nici împotriva lui”, iar finalul
este de stop-cadru: „zvâcnirile amorfe
ale mulţimii, aburul fricii, strigătele, faţa
descumpănită a Tovarăşului...” (Ibidem).
Dr. Gheorghe Bacalbaşa are... completate
„fişele şi radiografiile” tuturor momentelor
Revoluţiei, înregistrate, probabil, din
presa scrisă, din transmisiile radio şi Tv

185
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

sau din participarea directă, cu numeroase secvenţe, unele dramatice, ca în cazul
morţilor de la Timişoara incineraţi şi aruncaţi în canalizare; altele de tip zvonistic, ca
în cazul „teroriştilor” nedovediţi (!?); cu toţi protagoniştii, cei care mureau eroic şi
tragic..., dar şi cu cei care se expuneau pe ecranele televizoarelor, cu gândul ascuns al
viitorului politic.
Secvenţe de Istorie recentă, prezentate dintr-o perspectivă multiplă şi, uneori,
ipotetică asupra întâmplărilor şi a... „personajelor”, la graniţa dintre absurd şi o
realitate crudă, nemiloasă, un tip de maladie, în afara patologiei din aria medicală,
fără un diagnostic plauzibil, ca un blestem, după legile unei anatomii incontrolabile...
Dar şi mai important este „filmul” de după Revoluţie, când în cea mai importantă
sărbătoare creştină, Crăciunul, „se împlinea legea dintâi, legea talionului. Dinte
pentru dinte, ochi pentru ochi” (pag. 23), iar o naţiune greu încercată dădea semne că
ar vrea „să renască din propria cenuşă ca pasărea Phoenix”, prilej pentru prozatorul
Gheorghe Bacalbaşa să modifice registrul epic cu un apetit rabelais-ian pentru
manifestarea imprevizibilă, surprinzătoare a unei faune cu apucături „ciocoieşti” la
„schimbarea gărzii”, cu o violenţă mai mult verbală, din aria de impact a situaţiilor
limită, cu tuşee grele, grave, uneori, cu reacţii frustre şi atitudini neortodoxe, pe
fondul unui lexic, licenţios să-i spunem!, mai ales în zona personajelor cu apucături
agresive, vulgare, de educaţie precară.
Pe portativul unei tehnici narative paralele, apar mai toate personajele preluate
din „Domiciliul obligatoriu”, cu biografii completate în „Instituţia”. Astfel, Niculae I.
Nicolae, „fostul” director al Institutului de Chirurgie Funcţională şi Reparatorie, şi
Horia Preda, noul director, profesori universitari amândoi, au statutul profesional
hotărât de vechiul regim totalitar sau de noua democraţie a studenţilor şi a
salariaţilor. Medicul Dumitrescu, eliberat din închisoare pentru... „delictul” medical
al avorturilor, şi Ioana Lujeriu, întoarsă la Bucureşti după... exilul disciplinar din
Maramureş, rămân în aceiaşi parametri morali şi etici, dar Maria Coţoi, asistenta-
şefă, revoluţionara, este alt om, are alt statut social şi profesional dar are mai ales unul
de comportament, vivace, autoritară, uşor penibilă prin arţagul şi ifosele acoperite de
lozinca-acuzaţie, lozinca stigmat: „Ce-ai făcut în ultimii cinci ani!?”
Şi, din nou Horia Preda, furat şi nedreptăţit în vechiul regim dar cu aceeaşi
verticalitate moral-umană şi profesională şi Niculae I. Nicolae, care se întoarce şi în
Institut, şi în amfiteatre, ba chiar accede în Parlament, senator, cu sprijinul ocult al
fostei Securităţi.
Prozator de tip clasic, balzacian sau tolstoian („Comedia umană” sau „Război
şi pace”), dincolo de... apropieri, care l-ar putea incomoda pe analistul fin Gh.
Bacalbaşa, în tehnica sa literară, cu largi volute şi cu o ambiguitate insinuantă şi
incomodă, reuşeşte să sondeze, cu acribia şi insistenţa intoleranţei, adâncimi de
psihologie aplicată, dincolo de riscul unui „malpraxis” speculat de o lume ignobilă şi
bezmetică, controlată, manipulată de o politică perversă, în limitele unei democraţii
mimate, demagogice. Adică, un „prim-plan” din tehnica video a domnului Gheorghe
Bacalbaşa cu noua... nomenclatură, cosmetizată cu alifiile reclamei de duzină, Ion

186
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Iliescu şi carismaticul june-prim, Petre Roman, cu puloverul proletar din dotare,
contabilizat ca-ntr-un Top muzical de „gura lumii slobodă”, cu aluzii de mahala: „Nu
vrem bani şi nici valută / Vrem pe Roman să ne ...!” (pag. 230), în tonuri insolite şi
tevatură erotică de poezie destrăbălată, grobiană, de versuri forjate, cu șarja ironică a
prozatorului.
Şi, pentru echilibrare, cu frecvente intermezzo-uri, între vijelioasele şi
învolburatele acorduri din „Vltava” lui Bedrich Smetana sau Preludii nostalgice şi
romantice de Chopin, cu poveşti, uneori adevărate Legende despre familii boiereşti
dintre cele două Războaie, cu tabieturile lor.... boiereşti, colecţii de artă şi viaţă tihnită,
bulversată de brambureala comunistă; cu altfel de poveşti din lumea pitorească,
uneori, brutală, alteori, a clasei muncitoare, aliată mai mult de paradă ideologică
cu ţărănimea, săracă, din care au fost excluşi moşierii şi chiaburii, cu violenţa unei
uri furibunde, dirijată de un regim intolerant şi imoral, lumea activiştilor de Partid,
ideologi primitivi şi intoleranţi ai modelului sovietic, cu Stalin cu tot, şi, mai apoi, cu
stupida şi „originala” variantă românească.
Romanul „Instituţia” este o frescă social-politică, violentă mai ales, deşi nu
lipsită de o duioşie nostalgică, şi o evidentă dragoste de oameni cu toate inerentele,
patologicele lor păcate, nu neapărat cele condamnate de Biserică, cu fapte şi întâmplări
într-o alternanţă de echilibru, între important şi derizoriu, aparent prelucrată în
clişee; o cronică vie, cum mai afirmam, în cel puţin trei repere temporale definitorii
din Istoria României: perioada interbelică, comunismul şi „originala” degringoladă
de azi.
Iar relevante sunt dilemele, nu neapărat ale unui existenţialism în plan filosofic
sau religios, ci dilematicele realităţi socio-comportamentale, şi din vechiul regim
comunist, şi din regimul originalei democraţii de după Revoluţie, cu un exemplu tot
din zona personajelor: dr. Dan Vasilescu, ins duplicitar, cu un parcurs profesional şi
politic încă din studenţie, în comunism, cu „relaţii” la Securitate, şi după Revoluţie,
schimbând doar...„tehnica”, nu şi... apucăturile!
Dar şi reversul pozitiv al medaliei: dr. Ioana Lujeriu, martoră nedumerită,
speriată, tristă, implicată direct şi întâmplător în invazia minerilor lui Miron Cozma,
care-i „vânau” pe tinerii în blugi, cu barbă, cu complicitatea imbecilă a... „oamenilor
cinstiţi!”; doctoriţa nedreptăţită atunci, rănită acum de... „minerii în travesti” (!?),
care declară onest şi de-o moralitate sublimă: „...traumatism prin cădere. La serviciu
nimeni nu a întrebat-o nimic” (pag. 179).
Cronicar ordonat şi disciplinat al „Letopiseţului Revoluţiei”, domnul Gheorghe
Bacalbaşa începe „gospodăreşte” chiar cu anul 1989 şi are argumente solide:
Gorbaciov... „om însemnat. Două plăci mari, roşii, de angiom plan, îi acopereau
fruntea ca două pete de sânge” (pag. 125), Glasnosti, Perestroika, „Solidaritatea”
din Polonia, Legea Domninoului cu Honneker, Jivkov, Ungaria, Cehoslovacia...,
Bucureşti-ul şi alegerile din „Duminica Orbului”, cu alte personaje, carismaticul Ion
Iliescu, „om nu mare de stat, mânios şi degrabă vărsătoriu de sânge... nevinovat în
Piaţa Universităţii, când hoardele de mineri, adevăraţi sau... uşor fardaţi cu mânia

187
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

proletară, au intrat în şut cu lămpaşele şi cu bâtele lor vindicative; altfel, om întreg la
hire, neleneşu’... ”, adică aşa cum posibil l-ar fi putut vedea bătrânul cronicar Grigore
Ureche.
Dominoul ajunge, cu o întârziere periculoasă, şi în „ţara muscalilor”, pe 19
august 1991, printr-o... „Lovitură de Stat”, cu Gorbaciov izolat în Crimeea, până când
Boris Elţân rezolvă problema!
La Bucureşti, are lor Referendumul pentru noua Constituţie; Regele Mihai
revine, în sfârşit, în România; Dr. Horia Preda este ales prorectorul Universităţii
de Medicină şi Farmacie „în mod democratic. Dar nu de studenţi. S-a terminat cu
puterea studenţilor”; toată România este într-o efervescenţă dătătoare de speranţe:
„Merg autocarele spre Stambul: cu capete vidia, cu pânze de bomfaier, cu curve, cu
rulmenţi”, iar lozinca mobilizatoare a zilei este: „Bă! Numai proştii stau deoparte!
” (pag. 245), urmată de alta şi mai mobilizatoare: „Români, îmbogăţiţi-vă!” (pag.
328), şi un spectacol-miraj: „Caritas-ul lui Stoica, din care s-a ales doar «praful
Speranţei»”, urmat de o altă „cacealma” şi mai sinistră: „Prăbuşirea F.N.I.-ului, ca a
turnurilor gemene din New York: bruscă, teatrală şi neaşteptată”, dar „de plătit, au
plătit mitocanii şi pleava” (pag. 554), cu scuza imorală, ca un contrapunct burlesc,
liniştitor: „Moartea unui om e o tragedie, moartea unui milion de fiinţe umane nu-i
decât un fapt de statistică, a afirmat rece tovarăşul Stalin” (pag. 555).
Şi, din nou, cu ritmicitatea dintr-un „Preludiu” de Chopin, obsedant dar şi
liniştitor, viaţa cea de toate zilele dintr-un spital, cu săli de operaţie, cu tot acel ritual
al speranţei pentru bolnavii, care nu mai aşteaptă nimic nici de la Ion Iliescu, nici de
la Câmpeanu, Raţiu sau Coposu şi nici de la Regele Mihai I de România, sau în niciun
caz de la confruntarea dintre „luceafărul huilei” şi primul ministru Radu Vasile.
Romanul „Instituţia” are frisoanele unui interludiu cinic, un roman al realului
cenuşiu dar cu anvergura unei epopei cu rezultatul prea multor speranţe spulberate
brutal, un strigăt între ironie şi disperarea mută, pentru o „cacealma” imorală, din
care potul cel mare a fost perpetuu adunat, „cu mâinile amândouă”, de impostura şi
acoliţii ei, în aplauzele frenetice ale naivilor...; o carte de referinţă pentru un segment
social-politic românesc, din care „uvertura” spectacolului democraţiei râvnite a eşuat
în recviemul neşansei.
Nimic dintre năucitoarele „experimente” ale democraţiei postrevoluţionare
nu sunt omise în „cronica” domnului Gheorghe Bacalbaşa: demolarea structurilor
industriei româneşti realizată cu atâtea sacrificii şi oferită „căutătorilor de fier vechi”,
distrugerea sistemului naţional de irigaţii (...în curţile sătenilor zac stive de ţevi
din aluminiu, folosite la tot felul de... năstruşnice utilităţi!?), primii milionari, apoi
miliardari, îmbogăţiţii peste noapte din fondurile secrete ale familiei Ceauşescu, din
patrimoniul financiar şi imobiliar al U.T.C.-ului şi al Sindicatelor, reîmproprietărirea
incompletă şi falsificată a ţăranilor, afacerea veroasă a retrocedărilor cu acte
falsificate, avocaţi „performeri” şi notari care parafează acte frauduloase pentru a
produce alt fel de nedreptăţi, noii şi pitoreştii moşieri şi latifundiari, italieni şi arabi,
minerii, siderurgiştii, chimiştii transformaţi în şomeri, amăgiţi cu iluzorii salarii

188
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

compensatorii din care se grăbesc să-şi cumpere televizoare şi telefoane mobile,
transformarea României într-o rentabilă piaţă de desfacere pentru produsele Europei
şi nu numai...: „Ţară de vânzători, de paznici şi de şoferi” (pag. 400).
Apoi, ca un andante săltăreţ şi vivace, o poveste de dragoste despre „Cum s-a
născut şi din ce s-a hrănit pasiunea lui Andrei Câmpeanu pentru Irina”... (pag. 406),
secvenţe epice în care prozatorul Gh. Bacalbaşa modifică tonalitatea stilistică: fraze
ample, stufoase, cu o gramatică sobră, elegantă şi corectă, cu subiecte şi predicate;
care nu mai seamănă cu enunţurile sacadate, sincopate; de data aceasta cu descrieri
spumoase, dialog viu, spiritual, chiar cu scene „fierbinţi”, erotică cu „parfum de
epocă”, cu o decenţă care vine din perspectiva analizei unui colecţionar de artă: nudul,
cu nimic din vulgaritatea unei anatomii condimentată licenţios.
Şi, printre ultimele „file” din calendarul prozatorului-cronicar, anul 1997,
când vine în România Bill Clinton, preşedintele american, care „i-a trântit uşa în
nas României pentru a intra în NATO”; moartea dr. Dumitrescu, care „Nu fusese
bolnav niciodată”, Vadim Tudor se opune, în stilul său fulminant, „urcării în scaun”
a domnului Iliescu, doctoriţei Ioana Lujeriu îi este devastată locuinţa şi i se fură
colecţia de artă; se schimbă garda, „A murit Regele... Trăiască Regele!”, dr. Codruţ
Bunea, simbol al perenităţii: „Munca te face liber, scria pe poarta unei instituţii a
celui de al treilea Reich” (pag. 574), ca un contract al maleficului.
Romanul „Instituţia”: 163 de secvenţe (părţi, capitole, structuri narative), de
la 1 la 163, fără nicio compartimentare tematică, şi, din aceste motive, n-a mai fost
nevoie, evident, de... CUPRINS!
Deşi am mai spus-o, prin romanul „Instituţia”, pe domnul doctor Gheorghe
Bacalbașa, scriitorul care dovedește o subtilă detașare și o elegantă nonșalanță
stilistică de literatură modernă, îl asemăn, cu admirație și respect, celebrului personaj
al dramaturgului francez Jean Baptiste Poquelin, zis Molière, care... „nu știa că face
proză”!
Şi, ce proză de calitate!

189
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Interferențe narcoticomane
în cultura română
cu referire la secolele: al XV-lea, al XVI-lea, al XVII-lea și
al-XVIII-lea

Matei Leonard, eseist
Str. Melchisedec Ştefănescu, nr.7, bloc A6, ap.1, cod 800236, Galaţi
Tel: 0754 920668, e-mail: leonardnational78@yahoo.com

Nicolae Milescu Spătarul se stabilește la Moscova, în 1675, devenind demnitar
la cancelaria țaristă care se ocupa de afacerile externe. Într-o misiune diplomatică
în care este trimis la hanul Chinei (Kangxi), el trebuie „să afle cu orice preț și fără
urmă de îndoială dacă pe viitor între majestatea sa țarul și bogdihanul Chinei vor
domni relații de prietenie și de dragoste reciprocă” (pg. 155). Milescu împreună cu
cei patruzeci de oameni din delegația sa au luat cu ei și daruri, adică, „blănuri de
samur și 20 de butoaie de tutun” (pg. 155), menite să faciliteze bunele relații dintre
Rusia și unele triburi mongole din granița Chinei. „Butoaiele de tutun” reprezentau
însă un dar, un narcotic interzis atât în Rusia cât și în China (atât la folosire cât și la
comercializare). Chiar în acel an, 1676, prohibiția în a consuma tutun a fost reînnoită
în China, dar fără să fie pusă și în practică (prizatul de tutun era o practică socială
răspândită la sfârșitul sec. al XII-lea), însuși Kangxi era fumător și primea în dar
tutun de la portughezi și de la papă.
Andrei Oișteanu speculează spunând că „nu este exclus ca Milescu Spătarul să
se fi gândit să păstreze ceva din cele 20 de butoaie de tutun cu care plecase la drum,
pentru a-i dărui și împăratului chinez” (pg. 157).
În 1676 ajunge la Beijing unde stă aproximativ patru luni, urmând să
compare apoi în lucrarea sa Descrierea Chinei „meșteșugul tămăduirii care este la
chinezi mai presus decât al doctorilor noștri” (pg.157). El afirmă de asemenea că
medicii chinezi „lecuiesc mai repede și mai temeinic orice boală” și că în farmacii
„se vând multe rădăcini de leac, dintre care unele nu se găsesc în Europa” (pg.157).
Alchimiștii chinezi îi aseamănă cu alchimiștii europeni, și unii și alții păcălind
oamenii cu diferite droguri care ar avea rolul de a prelungi viața sau chiar de a asigura
nemurirea. Este admirativ la adresa folosirii „rădăcinii vieții”, ginsengul; Andrei
Oișteanu identificând două izvoare documentare folosite de Milescu, și, anume:
China monumentis, qua sacris qua profanis ... ilustrata (din 1667, Amsterdam)
de Athanasius Kircher (savant iezuit) și Atlas Sinensis (din 1665, Amsterdam) de
Martinus Martini – remarcabil fiind faptul ca el nu confundă, ca cei enumerați
mai sus, ginsengul (Panax ginseng) cu mătrăguna (Atropa belladonna) care era
considerată panaceu, afrodisiac și halucinogen în unele părți din Europa (și la noi).
Cărturarul moldovean într-un capitol din Descrierea Chinei privitor la credința
acestei populații asiatice face, potrivit lui Oișteanu, referiri negative asupra taoiștilor
190
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

care nu aveau nici un Dumnezeu, și încercând să obțină nemurirea au „născocit
droguri fără număr și mâncări pentru toate desfătările trupești și pentru petreceri,
jurându-se că prin jocurile acelea se poate face ca omul să nu mai moară, și le caută
mereu. Cea mai mare parte sunt vrăjitori, iar credința sau cinul lor este cel mai
rău și mai nemernic din toate câte se află în China” (pg. 159). Îl deranja folosirea
drogurilor pentru a obține nemurirea, aceste întâmplări intrând în contradicție cu
credința creștin-ortodoxă din care provenea. Însă când face trimitere la „un soi de
iarbă, pe care, dacă o mănâncă cineva, îndată îi alungă orice mâhnire și îi produce
bucurie și râs” (pg. 160), factorul etico-religios nu mai apare și consumul acestei
plante psihotrope (care nu este numită) este descrisă numai cu calități pozitive.
Oișteanu speculează din nou considerând că drogul folosit ar putea fi cânepă (din
care chinezii și tracii făceau, și, haine ) sau macul, care fusese aclimatizat din India,
cu un secol în urmă.
Importante sunt lucrările lui Dimitrie Cantemir, în ceea ce privește consumul
de excitante și narcotice (și anume: cafea, tutun, opium/afion/tiriac și hașiș), care au
circulat, descriind plăcerile turcilor, în mai toată Europa în limbile: rusă, latină iar
mai apoi în engleză, franceză, germană. Acest cărturar umanist român a petrecut fie
ca student, fie ca ambasador, chiar ca ostatic vreo douăzeci de ani la Istanbul, reușind
să observe și să popularizeze detalii importante din mentalitatea epocii.
Preocupările hedoniste ale turcilor au fost copiate și de domnitorii, boierii și
târgoveții români încă de la 1505 când potrivit lui Ion Neculce (în Letopisețul Țării
Moldovei), logofătul Tăutu s-a fript când a vrut să bea o cafea – el a închinat: „să
trăiască împăratul și vizirul” „crezând că e vreun fel de rachiu” (pg.161).
Atestarea cea mai veche a unei cafenele în București este în anul 1667,
denumirea de cahvenea provine din limba turcă și reprezintă casa cafelei (kahve-
khane). Dimitrie Cantemir vorbește de „duhul treaz” pe care îl conține cafeaua în
opoziție cu opiumul care era cunoscut în Europa prin sigtagma „duh adormitor”
(virtus dormitiva). Oișteanu crede că și astăzi românii sunt mari consumatori de
cafea – dar nu și de ceai al cărui consum a apărut la sfârșitul secolului al XIII-lea,
pe filieră rusească. „Ceaiul era atunci o marfă de lux. Boierii îl păstrau în frumoase
cutii de argint, datate cu mici închizători cu cheie pentru ca servitorii să nu fure din
conținutul lor” (pg. 249).
Cantemir consemnează în Istoria Imperiului Otoman edictul public dat de
sultanul Murat în care este permisă vânzarea și consumul de vin în toate păturile
sociale, o măsură legislativă care contrazicea cartea sfântă, Coranul, și implicit cultul
mahomedan. Sultanul Murat care era „căpetenia bețivilor” pedepsea cu moartea
consumul de opium sau de tutun. Cantemir este martor și la consumul de opium
al unor derviși, remarcând că ingerarea de „suc de mac” este diferită față de cea a
alcoolului. Intoxicarea cu substanțe narcotice era dătătoare de cuvinte de învățătură,
de intonarea de versuri cu deschidere mistică sau fel de fel de „istorii nemaiauzite”,
lăsând să se înțeleagă că stimulau creativitatea. Limpezimea cuvintelor și mintea
trează era observată după o stare de tăcere, lucru sesizat și la domnitorul Constantin

191
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Rahoviță Cehan, de către cronicarul Ioan Conta, care cu toate că mânca afion (extract
din mac) la petreceri și dimineața, își îndeplinea treburile fără să fie influențat de
acest consum.
Oișteanu face o nouă speculație crezând că este realist să ne închipuim faptul
că Dimitrie Cantemir era un consumator de „suc de mac” , argumentând prin:
folosirea uzuală din epocă, lipsa conotațiilor morale; frecventarea demnitarilor de
toate rangurilor ... a unor savanți, poeți, călugări derviși, dar și admirația pentru un
celebru doctor opioterapeut Jean-Baptiste van Helmont, cu a căror lucrări a intrat în
contact (le-a și copiat) la Istanbul. Fiul lui Cantemir, Antioh, spune că tatăl său era
prețuit de societatea aleasă din capitala imperiului – consuma cafea la cinci dimineața
și trăgea din narghilea la fel ca turcii. Mai târziu când se refugiază în Rusia lui Petru
cel Mare, după pierderea bătăliei de la Stănilești (1711), Ion Neculce ne relatează
că domnitorul era „iute la beție” și avea o perioadă lungă de recuperare după “un
dezmăț necuviincios”. Paradoxal, Cantemir în lucrarea Descripțio Moldaviae (scrisă
în Rusia în anii 1714-1716) critică consumul de vin și cel de rachiu al moldovenilor
care o țin în ospețe „și bea până ce varsă”.
Fumatul a fost introdus în Europa la sfârșitul secolului al XV-lea ca un drog,
după Mircea Eliade, și nu ca un ritual sacru cum era folosit de indigenii sud-
americani. Denumirea de nicotină provine de la numele ambasadorului Franței la
Lisabona, Jean Nicot de Villeman, care a adus frunze și semințe de tutun brazilian
la Paris. Se răspândește rapid în Europa, la început, ca remediu natural. Interzis
în secolul al XII-lea de papa Urban al VII-lea, de țarul Mihail Romanov, dar și
de împăratul Chinei în mod succesiv și taxat ca viciu în timpul regelui James I în
Anglia – tutunul are parte de blamări și în spațiul românesc prin textele creștine din
secolul al XIII-lea, dar și din partea domnitorului fanariot, Nicolae Mavrocordat,
care a scris un Discurs împotriva tutunului prin anul 1907, apărut postum, la Iași,
în 1786. Domnitorul a fost cu siguranță influențat în această lucrare de acțiunile de
interzicere din secolul al XVII-lea din zona Eurasiei. Este descrisă, în lucrarea sus
numită, prepararea dar și utilizarea tutunului prin imagini amuzante și sugestive:
„Unii oameni înghit fumul și îl trimit în stomac, făcându-și burta o sobă, alții îl
suflă prin nas în aerul de afară, alții, ceva mai măsurați în rău, îl aduc puțin în trup
și îl scot în afară” (pg. 106).
Textele moralizatoare care se găsesc astăzi pe pachetele de țigări, sunt la
Mavrocordat încărcate de metafore malefice: „Arde corpul, și prăpădind umezeala
proporționată, face trupul să se usuce și, precum un tiran crunt, îl cosește din viață
înainte de vreme. Iar gândul pentru cele frumoase și bune îl face lipsit de vlagă.
Trupul îl suge și îl înghite ca o lipitoare, în timp ce mintea o animalizează. Înnegrește
mintea ca pe un horn, umple plămânii de funingine, face corpul să miroasă urât, iar
dinții îi face mai negri decât smoala ” (pg. 107). Critica adusă tutunului („iarba plină
de scârbă”), este influențată în partea sa medicală de o personalitate medicală aflată
în serviciul său – evreo-portughezul Danil de Fonseca, și de religie când vorbește
de „prăpastia plăcerilor”: „Fiind orbi de bună voie, ajung cu adevărat la necazul

192
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

dat de pedeapsa care îi așteaptă pe păcătoși în acest caz: căci se crede că acesta este
întunericul. Pe ei întunericul îi învăluie și îi încercuiește. Într-adevăr, ce altceva,
spune-mi este fumul, dacă nu o întunecime în fapt?” (pg. 108).
Trebuie să vorbim și despre recuzita care însoțea un consumator de lux de
„tutunuri”: „tabachere de lux, confecționate din argint sau aur și ornate cu pietre
prețioase” (pg. 129) și ciubuce lungi de până la 1,5 metri, care după spusele unui
călător rus care a vizitat Iașul beneficiază de o atenție specială în spațiul public: „În
spatele trăsurilor stau câte doi slujitori: unul ține luleaua stăpânului, cu un ciubuc lung.
Boierii care umblă călare au în urma lor un țigan desculț, care fuge în urma calului”
(pg. 128). Comportamentul acesta și folosirea efectivă a ciubucelor era împrumutată
de la turci, dar poarta de intrare (europeană), a pipei lungi de lut amerindiene, fusese
Anglia și Olanda.
Ca și impozit instituit de stat - „tutunăritul” (acțiunea de cultivare a tabacului)
este atestată în Moldova din 1693; domnitorul Alexandru Moruzi cerând colectarea
lui din 1792.
Andrei Oișteanu consultă și o „listă de mărfuri și prețuri întocmită în 1727 de
către autoritățile austriece de la Craiova” (pg. 120) în care pe lângă „tutun turcesc” și
„tutun de Valahia” se importă și teriacă și „afion de Constantinopol”. Tipul de tutun
turcesc importat denumit mahorcă, era de calitate inferioară fiind astfel mai ieftin
decât cel cultivat, și desigur fumat de oamenii sărmani.
Nicolae Mavrocordat cu toate că are un discurs virulent împotriva tutunului,
își administra un magiun opinaceu (preparat, probabil, de doctorul Danil Fonseca)
pe care îl oferă, în anul 1716, în dar patriarhului Ierusalimului, în buna tradiție
preluată de la Înalta Poartă. Acest magiun opinaceu era folosit în mod tradițional
în întreg Orientul Mijlociu. Doctorul evreo-portughez pe care îl avea în suită era,
după toate probabilitățile influențat de negustorii și iezuiții portughezi, ale căror
tratamente medicamentoase se bazau pe remedii opiacee din orașul Goa (India) și
orașul Macao (China).
Domnitorul moldovean Constantin Racoviță Cehan (care se căsătorise cu o
turcoaică la Istanbul), este primul morfinoman român găsit în cronice și documente,
care consuma un fel de absint – o băutură alcoolică cu peste 45% alcool care conținea
uleiuri psihotrope (printre care unul extras din pelin) pentru a tăia efectul afionului
ingerat. Nicolae Iorga crede că el a murit de beție în București, la 28 ianuarie 1764.
Macul era folosit și cultivat încă din neolit, fiind apreciate efectele: sedative,
analgezice, anestezice, somniferice, în medicina populară în mai toată Europa,
fiind folosită rădăcina, tulpina, florile, capsulele și semințele ca decoct, infuzie sau
macerate în vin. La 1785, în Iași, se recomanda ca „să doarmă omul: să iei flori
roșii de mac și să moi în apă sau în vin; și să bea” (pg. 90). Din capsulele verzi de
mac (Papaver somniferum) se extrag 20 de alcaloizi: morfină, thebaină, codeină,
narcotina, papaverină ... Tratamentele pe bază de opium au fost (re)popularizate de
medicii (însuși Paracelsus îl folosea) și de alchimiștii arabi. Dar adicția și tratamentul
cu opium (și preparatele din el) au intrat în Țările Române prin influența turcească.

193
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Termenii afion și tiriac sunt preluate de turci din greacă. Derivatul teriachiu reprezintă
consumatorul de opium; termenul „s-a transformat în renume, și apoi în nume. Un
ispravnic pe nume Constantin Tiriachiu este atestat în Moldova la sfârșitul secolului
al XIII-lea” (pg. 100), dar întâlnim acest nume și în Istanbul în prima jumătate a
secolului al XII-lea.
Teriaca avea valoare medicală fiind folosită în spițeriile veacului al XVI-lea
în Transilvania (Cluj, Brașov, Sibiu), Oișteanu găsind o atestare dintr-un manuscris
din Banatul anului 1670. În mediul rural românesc era greu de procurat datorită
distanțelor mari care trebuiau parcurse până la farmacii, dar mai ales al prețului de
achiziție care era mare (fiind preferate plante autohtone experimentate de secole).
În prima parte, a cărții Narcotice în cultura română: istorie, religie și literatură,
Narcotice și halucinogene în spațiul carpato-dunărean este prezentată narcotizarea
animalelor la turci, la indieni și la români. La turci, într-un text apărut într-un
periodic britanic în 1666, este arătat cum opiumul se dă „cămilelor și dromaderilor
lor atunci când aceste animale le par, în călătoriile lor, obosite și slăbite” (pg. 35);
la indieni se dă „opium calului unui mesager care mergea fără odihnă vreo sută de
mile” (pg. 35), ne asigură doctorul englez Erasmus Darwin (într-o lucrare din 1789);
la români, calului mușcat de un șarpe veninos i se dădea un opiaceu puternic: „să tai
o felie de pâine, să o ungi cu tiriac, să-i dai calului să mănânce și să ungi la rană cu
tiriac” (pg. 36).
Domnitorul Alexandru Lăpușneanu solicita adesea cannabis la jumătatea
secolului al XVI-lea în reședința din Bistrița. Terapia cu canabis este introdusă de
doctorii europeni în Evul Mediu. Era folosită specia Cannabis indica, ale cărei frunze,
flori și semințe este bogată în canabinol (cu efect euforizant și excitant) care creștea
de regulă în India, Iran, Asia Centrală și nu Cannabis sativa, varianta întâlnită și la
noi (din care se fac și astăzi haine). Există, totuși, o discuție nesoluționată încă, în care
se crede că este vorba de aceeași plantă ale cărei proprietăți variază după climatul în
care s-a dezvoltat: temperat sau tropical și subtropical.
Interesanți în privința consumului de narcotice sunt evreii hasidimi care
combinau religia cu această plăcere , ei fiind întâlniți în secolul al XVIII-lea în Galiția,
Podolia, Maramureș, Oaș, Bucovina și Moldova. Hasidimii îl celebrau pe Iehova „prin
manifestări și activități considerate până atunci profane, dacă nu chiar păgâne: prin
dans, cântec, relații sexuale, somn, mâncare, fumat și ... prin consumul unor băuturi
spirtoase și prin alte stimulente” (pg. 109). Aceste fapte necreștine, erau considerate
aducătoare de “reverii mistice ” de către întemeietorul cultului, Ball Șem Tov (1700-
1760), el însuși un mare consumator de rachiu, și tutun fumat din ciubuc „care nu
duceau sufletul în Iad, ci în Paradis” (pg. 109).
Acest „studiu de antropologie culturală”, cum însuși Andrei Oișteanu îl
intitulează într-un interviu, are pentru secolele XVI-XVIII o importanța aparte prin
sursele consultate de autor, care sunt de primă mărime culturală: Dimitrie Cantemir,
Ion Neculce, Nicolae Milescu Spătarul, Nicolae Mavrocordat ... dar și a călătorilor
care ajungeau la Iași. Cu toate că păstrez în titlu o eventuală referire și la secolul al

194
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

XV-lea cred că acesta nu este acoperit prea bine în privința interferențelor culturale
legate de consumul de narcotice, probabil din lipsa documentelor.
Evadarea în plăceri aducătoare de fericire este atunci ca și astăzi încuiată
diferențiat în legi statale, norme sociale și religioase în încrengătura multiculturală
europeană. Taifunul psihotrop are rotocoalele calde pornite de asta dată din Occident
(munciți - nu stați acasă și visați consumând droguri ușoare, că altfel cine se duce
la supermarchet și în farmacii să susțină consumul de droguri permise); diferența
făcându-se la nivel axiologic: partea economică este mai importantă acum decât cea
religioasă care avea în secolele tratate o influență mare asupra oamenilor (cu toate
că consumul unor droguri era într-o perioadă de pionierat). Însă fuga de suferință și
alegerea unui drum cât mai scurt pentru a fi fericiți poate duce în aceeași direcție –
visul ca formă de protest în fața agresiunii imediatului și castrarea voinței.

Bibliografie:
Oișteanu, Andrei, 2014, Narcotice în cultura română: istorie, religie și literatură,
Iași: Polirom

195
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Literatura universală la zi: o capodoperă a
literaturii ruse
Gramota învățăturilor de despărțire
Însemnări din sudelniță

Adi George Secară, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel. 0236/411037 (int. 114); e-mail secaradi@yahoo.com

Evgheni Vodolazkin - Laur, traducere de Adriana Liciu, Ed.Humanitas Fiction,
2014.

Dacă aș fi citit ceva scris de Tarkovski, aș fi spus că Vodolazkin și cineastul
sunt înrudiți. De altfel, în textele de mediatizare a romanului „Laur” ( pe care autorul,
născut în anul 1964, la Kiev, scriitor rus, doctor în științe filologice și specialist în
literatura rusă veche îl califică drept „roman neistoric”) se spune că amintește de
filmul „Andrei Rubliov”...
Plasată între anii 1440 și 1520 d.Hr., acțiunea este întretăiată de trei-patru
scene fără importanță cantitativă, dar ideatică da, deoarece Vodolazkin precizează
într-un text de pe coperta a IV-a: „În descrierea unei păduri într-o primăvară din
secolul al XV-lea, în romanul meu apare o sticlă de plastic. Apare acolo pentru că
am vrut să sugerez că nu există timp. Și asta e ideea esențială a romanului: există
veșnicie, nu timp.” Raportat la cele aproximativ 325 de pagini, nu sunt mai mult de
zece, poate nici atât, în care apar personaje din viitor, unele implicate în cercetarea
epocii în care a trăit Laur, care a mai fost și (cunoscut sub alte nume, precum)
Arsenie, într-un fel și Hristofor, dar mai ales Ustin, nebun întru Hristos, apoi iar
Arsenie, Ambrozie... Heideggerian sau nu, apropo de raportul ființă-limbă, autorul
mai adaugă că principalul mijloc prin care încearcă să exprime „supremația” veșniciei
asupra timpului „este limba”. Iar în limbă, „numele” au importanța lor - și aici ne
ducem cu gândul la „Numele trandafirului” -, ca și „numele proprii” cu care, nu-i așa,
vom fi chemați la judecata de apoi! Eroul, având atât de multe „nume”, sugerează oare
ceva apropo și de relativitatea „numelor”!?
La un moment dat, când va pleca în pelerinaj spre Ierusalim, rusul se va
împrieteni cu un italian care avea darul lui Nostradamus, de a avea viziuni cu viitorul
(asta dacă într-adevăr credem în catrenele acestuia!), pre numele său Ambrogio
Flecchia, care face referințe la evenimente din anii 1966, 1977... Spre jumătatea
secolului al XX-lea, o urmașă după fratele lui Ambrogio, scrie și publică lucrarea
„Ambrogio Flecchia și timpul său”, pe baza viselor despre înaintașul său, dezvoltând
teoria lui Einstein asupra relativității „într-un limbaj simplu și accesibil”, după cum
subliniază Vodolazkin. Dacă această Francesca Flecchia și lucrarea sa chiar au existat,

196
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

nu putem spune... La urma urmelor nu știm, fără a cerceta, nici dacă Arsenie este
real, dacă a existat... Poate și Evgheni Vodolazkin este doar o invenție!
Pe alt fir al ideilor, cartea este și despre sufletul rus. La pagina 299 stă scris
despre ce stătea „spus într-o gramotă a lui Hristofor: că rușilor li se supun multe
spații, dar ei nu pot asimila aceste spații.” Și pentru că deja v-am amețit întrucâtva,
Hristofor fusese bunicul lui Arsenie iar gramota este un fel suport, dacă nu chiar
carte propriu-zisă, pentru scriere, confecționat din scoarță de copac tratată.
O altă cheie a cărții, deconspirată în final, este... tocmai Înțelegerea. Nu numai
a sufletului rus (la pagina 145 un nebun întru Hristos, Foma, antologic și el, conchide
mânios: „Că doar așa e rusul – el nu e doar cucernic. Vă aduc la cunoștință pentru
orice eventualitate că el mai e și neînfrânat și necruțător, și că la el orice se poate
transforma pur și simplu într-un păcat de moarte. Că aici linia de despărțire e așa
de subțire, că voi, ticăloșilor, nici nu puteți înțelege.”), ci a firii omenești în general,
stihială sau nu, cu măsură sau nu. Ceremonia funerară care îl duce pe Laur pe ultimul
drum are parte de aproape 200 000 de oameni. Laur nu este dus oricum, ci este târât
prin iarbă, conform dorințelor sale. Un negustor german îl întreabă pe un fierar: „Ce
fel de oameni sunteți voi, spune negustorul Siegfried. Omul vă vindecă, vă dedică
toată viața lui, dar voi îl chinuiți cât trăiește. Iar când moare, îi legați picioarele cu o
frânghie, îl târâți și plângeți cu șiroaie de lacrimi.
Ești pe pământul nostru de un an și opt luni deja, îi răspunde fierarul Averki,
și n-ai înțeles nimic din el.
Dar voi înțelegeți, întreabă Siegfried.
Noi? Fierarul stă puțin pe gânduri și se uită la Siegfried. Păi nu, nici noi nu
înțelegem.”
Astfel, deloc întâmplător, cartea este împărțită în cinci părți denumite
Prolegomene ( oare ce ar fi spus Kant dacă ar fi citit un astfel de roman?), Cartea
cunoașterii, Cartea renunțării, Cartea drumului, Cartea liniștii.
Tehnic, există o anumită linearitate, urmărindu-se evoluția de la naștere până
la moarte a unui om care se pare că a devenit sfânt. „Cartea cunoașterii” poate sta
sub semnul unui fragment de la pagina 52: „Solomon a spus: trei lucruri nu pot să
le înțeleg, ba chiar patru: urma vulturului pe cer, căile șarpelui pe stâncă și cărarea
corabiei ce merge pe mare și căile omului în tinerețile lui. Asta nu a înțeles Solomon.
Asta nu a înțeles Hristofor. După cum a arătat viața, asta nu a înțeles nici Arseni.” Din
această perspectivă, deoarece tot vorbeam mai sus de Înțelegere, eroul, stigmatizat de
o nefericită poveste de dragoste, este în pofida trecerii vremii, mereu tânăr, chiar și
în clipa morții, când, dacă am înțeles noi bine, sic, i s-a dat de înțeles, totuși, că toate
eforturile sale i-au fost răsplătite. Poate iubita sa, moartă la nașterea pruncului lor,
născut mort, poate cei doi au fost mântuiți! Și împreună cu ei și Arseni!
Deoarece înainte de a muri reușește să ajute o tânără să nască, ceea ce nu
reușise cu Ustina, marea sa iubire pământească!
De altfel, scena nașterii ratate și ceea ce a urmat te poate urmări mult timp!
Teribile pagini! Amintind de clipa când Sophie a lui William Styron a trebuit să aleagă

197
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

între cei doi copii ai săi pe care să-l trimită la moarte! Pagini care nu vor putea fi,
într-un fel, eclipsate, nici de marile epidemii de ciumă pe care Arseni le va înfrunta,
nici de Belozersk ori de Pskov, nici de nebunii întru Hristos mergând la propriu pe
ape, certându-se pentru nimicuri, nici de dormitul împreună cu ursul, poate nici de
întreaga călătorie către Ierusalim...
Deși nu se întinde pe multe pagini, povestea de iubire dintre Andrei și Ustina
intră în galeria marilor povești de dragoste din literatura rusă. După cum zice unul
dintre personaje, adresându-se unui Arseni distrus de sentimentul vinovăției: „Calea
ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe” (p. 85).
Personajul este starețul Nikandru, cu care Arseni comunica telepatic, stareț
și el în pragul desăvârșirii când se întâmplă drama morții ibovnicei și a pruncului,
stareț care încearcă să-l întărească deși el, Arseni, mărturisește, că datorită îngâmfării,
încrederii prea mari în știința sa, i-a luat viața pământească Ustinei. „Atunci, dă-i-o
pe a ta!” zice starețul. „Dar pot oare să trăiesc în locul ei?” va fi întrebarea la care, mai
bine de jumătate de veac, Arseni va încerca să răspundă. Prin puterea dragostei și a
rugăciunii sale.
Încercarea inconștientă a lui Arseni de regăsire, refacere a paradisului adamic
prin retragerea egoistă întru iubirea Ustinei și a urmașului lor este sancționată.
Trupurile celor morți, în pofida opoziției eroului, sunt destinate scudelniței, locului
celor morți fără împărtășire.
„Scudelnița era un loc trist. Chiar și cimitirul lângă al cărui gard locuiau
Arseni și Hristofor părea cumva mai plăcut. Scudelnița, sau bojedomka, era pe un
deal, la două verste de casa lui Hristofor. Acolo zăceau cei morți de molimă, pelerinii,
strangulații, pruncii și sinucigașii. Acoperiții de ape, și omorâții în lupte, și arșii în
foc. Cei căzuți sub farmece, loviți de trăsnet, morți de îngheț și de orice rană. Viața
acestor nefericiți era diferită, și nu ea îi punea laolaltă, căci asemănarea lor era în
moarte. Era moartea fără căință.” (p. 81).
Într-un fel, restul vieții lui, toată lumea se transformă într-o scudelniță în care
așteaptă răscumpărarea. Dar nu stând, ci rugându-se și jertfindu-se pentru omenire,
renunțând la orice ispită, chiar și când ar fi putut fi din nou soț și tată, unei femei
și unui copil pe care i-a salvat din ghearele ciumei prin devotamentul său. Femeia,
înțelegând că nu poate să-i fie bărbat, îi cere să-i fie fratele său, dar el răspunde:
„Nu pot să trăiesc cu tine într-o dragoste desăvârșită, fiindcă sunt slab. Iartă-mă, în
numele Domnului.”
Într-un (alt) final, un alt stareț, Inokenti, care îi „înmânează” schima mare,
semn al devenirii călugărești depline („Laur e un nume bun, căci planta care ți-e de
acum tiz e medicinală. Fiind veșnic verde, ea simbolizează viața veșnică”), în fața
mirării lui Laur („Nu mai simt unitatea vieții mele. Am fost Arseni, Ustin, Ambrozie,
iar acum, iată, am devenit Laur. Viața mea a fost trăită de patru oameni care nu
seamănă unul cu altul, care au trupuri diferite și nume diferite... Viața seamănă cu un
mozaic și se desface în bucăți.”), lămurește lucrurile: „Tu te-ai dizolvat în Dumnezeu.
Tu ai frânt unitatea vieții tale, ai renunțat la numele tău și chiar la persoana ta. Dar și

198
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

în mozaicul vieții tale există ceea ce ce unește toate părțile ei componente: aspirația
către El. În El, ele se adună din nou.” (p. 296).
Dacă vreți, specialistul în istorie a culturii vechi Vodolazkin se răfuiește blând
cu Istoria, după cum se arată și dintr-un dialog din timpul pelerinajului la Ierusalim,
când Ambrogio îi spune lui Arseni: „... istoria nu are țel, cum nu are nici omenirea.
Țel are numai omul. Și nici asta întotdeauna.”
Între credința lui Arseni că pe lume nu există repetare, ci numai asemănare
(p.245), poate doar un gând, și convingerea aproape filosofică a lui Inokenti, conform
căreia „există evenimente asemănătoare, iar din această asemănare se naște contrariul”,
repetările fiind date pentru biruirea timpului și pentru salvare, adică pentru repararea
unor lucruri și fapte (p. 278), „cuvântul scris ( și după credința bunicului Hristofor,
care îl învață pe micul Arseni tainele pentru a fi vraci, părinții lui murind de ciumă,
dar și a lui Vodolazkin) pune în ordine lumea. Îi oprește instabilitatea. Nu îngăduie
înțelesurilor să se macine.”
Cuvântul scris al romanului întărește înțelesul îndemnului la obișnuirea cu
despărțirea, cu despărțirile, și această obișnuire s-ar putea face doar prin rugăciune,
deoarece „rugăciunea e totul” și, într-un fel, romanul „Laur” este o rugăciune, ca și
filmul „Andrei Rubliov”, ori măcar sunt, vorba aceluiași Tarkovski, omilii...
Bref, este vorba de despărțirile care contează, deoarece Moartea, în întreaga ei
măreție de Înger al Morții este un alt personaj important al cărții, anunțând în felul ei
că trupul trecător este slugă vremelnică esenței. Precum atunci când bunicul îi citește
din gramote:
„Și i-a poruncit Domnul Arhanghelului Mihail să împodobească Moartea care
se ducea la Avraam cu o mare frumusețe. Și a văzut Avraam cum Moartea vine la el
și tare s-a înfricoșat și i-a spus Morții:
Rogu-te, spune-mi, cine ești? Și rogu-te, du-te de la mine, căci de cum te-am
văzut, sufletul meu s-a tulburat. Nu-ți pot îndura slava și văd că frumusețea ta nu-i
din lumea asta.”
Da, într-un fel, nici frumusețea cărții lui Evgheni Vodolazkin nu este din
lumea asta, sau numai din lumea aceasta, tocmai pentru că reușește să scrie despre
natura legăturilor omului cu divinitatea, conform celor citate pe clapeta de pe
coperta doi:
„Sunt lucruri despre care este mai ușor să vorbești în contextul unei Rusii
străvechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. După părerea mea, legăturile cu El erau
mai directe pe vremuri. Mai mult decât atât, pur și simplu existau. Acum natura
acestor legături îi preocupă doar pe puțini, și asta e neliniștitor. Să fi aflat noi, din
EvulMediu încoace, vreun lucru complet nou, care să ne permită să ne relaxăm?”
Da, Evul Mediu este cu noi, nu neapărat în sens berdiaevian, în pofida
progresului tehnologic, a internetului, Dumnezeu poate fi cu noi, dar nu va fi ușor,
nu ne vom putea permite să ne relaxăm...
Când Ustina moare, nevrând să părăsească trupul iubitei, Arseni, slăbit, are
diverse vise sau doar așa putem noi să spunem:

199
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

„Somnul lui Arseni era atât de puternic, încât sufletul îi părăsea din când în
când trupul și atârna sub tavan. De la înălțimea aceea, de fapt mică, îi contempla
pe Arseni și pe Ustina care zăceau, mirându-se de lipsa din casă a sufletului iubit al
Ustinei. Văzând Moartea, sufletul lui Arseni a spus: nu pot suporta slava ta, și văd că
frumusețea ta nu e din lumea asta. În momentul acela, sufletul lui Arseni văzu sufletul
Ustinei. Sufletul Ustinei era aproape transparent și de aceea imperceptibil. Oare așa
arăt și eu, s-a gândit sufletul lui Arseni și a vrut să atingă sufletul Ustinei. Dar un gest
de prevenire din partea Morții opri sufletul lui Arseni. Moartea ținea deja sufletul
Ustinei de mână și se pregătea să îl ducă. Lasă-l aici, a început să plângă sufletul lui
Arseni, noi suntem contopite. Obișnuiește-te cu despărțirea, a spus Moartea, ea e
dureroasă, chiar dacă e vremelnică. O să ne recunoaștem unul pe altul în veșnicie,
a întrebat sufletul lui Arseni. Asta depinde în mare măsură de tine, a spus Moartea:
în cursul vieții, sufletele nu de puține ori se împietresc, și atunci puțini sunt aceia
care le recunosc după moarte. Dar dacă dragostea ta, Arseni, nu e falsă și rămâne
nezdruncinată cu trecerea timpului, se pune întrebarea de ce să nu vă recunoașteți
unul pe altul acolo unde nu e nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de
sfârșit...” (p. 75)
Nu-i așa că, poate, v-ați gândit la o compoziție rublioviană, precum cea din
„Sfânta Treime”!?
Dar poate a sosit momentul să ne despărțim... Să lăsăm Frumusețea să tacă!
Şi să citească!

200
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Mihail sebastian şi literatura oglinzii

Dr. Alina Beatrice Cheșcă, conf. univ.,
Universitatea Danubius Galați
Bdul Galați, nr. 3, Cod 800654
Tel.: 0372361207, e-mail: alina.chesca@univ-danubius.ro

Motto: ,,Luciditatea lui Narcis este o luciditate amară, o
flacără care luminează pentru a ucide.”
(Octavian Paler, Mitologii subiective)

În acest studiu ne propunem să urmărim un concept psihanalitic extrem de
complex şi fascinant, acela de narcisism1, văzut ca o cauză inconştientă a imensei
nevoi de creaţie a lui Mihail Sebastian, creaţie-oglindă în care personajele reprezintă
,,cioburi” ale propriului eu şi care pot fi considerate obsesii narcisiste ce stau sub
semnul unor aspecte oedipiene. Vom încerca să urmărim identificarea în oglindă a
realului cu fictivul, cu alte cuvinte căutarea identităţii autorului în imaginea reflectată
- cea a personajelor. În scopul introspecţiei pe care ne-am propus-o privind relaţia
dintre complicata şi subtila condiţie narcisiacă a scriitorului şi opera sa, este foarte
important să pornim de la o generalizare a raportului dintre biografie şi operă pentru
a ajunge apoi la o particularizare: legătura dintre eul empiric al lui Iosif Hechter şi eul
poetic al lui Mihail Sebastian, demonstrând că, într-adevăr, „viaţa constituie pentru
el o experienţă de cunoaştere care se justifică în scris”2, acesta fiind interpretat ca act
de narcisism.
În Mitologii subiective, un fascinant periplu prin simbolurile mitice ale
Antichităţii, Octavian Paler reflecta despre Narcis: ,,Probabil înainte de a-l condamna
pe Narcis, ar trebui să ştim mai temeinic ce a văzut în fântâna în care s-a privit.
Graba de a-l acuza nu poate eluda faptul că, evocându-l, ne interesează în realitate ce
se întâmplă cu noi. Şi nimeni nu e obligat să-şi sfâşie inima pentru a privi ce se află
înlăuntrul ei, dar dacă o face n-are voie să trişeze.”3
1. Narcisism (Narzissmus): Termen folosit de Freud încă în 1910. O teoretizare cuprinzătoare
este elaborată abia în 1914 în studiul Zur Einführung des Narzissmus (Contribuţii la studiul
narcisismului). În esenţă n. desemnează acea parte a libidoului care este întoarsă spre eu
. Libidoul investit în eu (Ichlibido) se află într-un raport de inversă proporţionalitate cu
libidoul investit în obiect (Objektlibido). După Freud, n. trece prin două stadii: n. primar
(primärer Narzissmus) indică acel stadiu foarte timpuriu al ontogenezei când întreaga
energie libidinală a copilului este investită în propriul său eu. N. secundar (sekundärer
Narzissmus) se referă la energia libidinală care se întoarce spre eu după ce a fost investită
în obiecte.
2. Cornelia Ştefănescu, Mihail Sebastian, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1968, p.5.
3. Octavian Paler, Mitologii subiective, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1975, p.117.
201
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Conform lui Theodor Codreanu, cum a scrie înseamnă a privi în sine spre
a-i descoperi tainele cele mai ascunse, rezultă că a scrie este act narcisiac. Se ştie
că Tudor Vianu a utilizat termenul reflexiv pentru a menţiona faptul că în limbajul
cu funcţie stilistică scriitorul comunică şi se comunică, ceea ce reprezintă, de fapt,
fondul narcisiac al artei.4 Wilhelm Schlegel consideră că poeţii sunt nişte Narcişi.
Pe bună dreptate Thomas Mann făcea aceeaşi referire şi la genul epic: „Iubirea de
sine este întotdeauna începutul unei vieţi romaneşti (....) căci numai când eul este o
problemă are sens să scrii.”5 Cu alte cuvinte, problemele de origine narcisistă îşi caută
inconştient o rezolvare prin actul scrisului, ce nu reprezintă altceva decât oglinda
eului scriitorului ce se comunică sublimându-se. Şi Victor Hugo consideră că lumea
exterioară, obiectivă, este văzută narcisiac, prin oglindirea cu lumea interioară: „E
nemaipomenit că tocmai înăuntrul tău trebuie să priveşti ce e afară. Profunda şi
întunecata oglindă e în adâncul omului.”6 Într-adevăr, aceeaşi realitate este percepută
diferit în funcţie de felul cum oglinda noastră interioară o deformează, oferindu-i
imagini şi valenţe noi.
Oscar Wilde, în Portretul lui Dorian Gray, tratează aceeaşi temă. Personajul
Dorian speră să amăgească timpul făcându-l să-şi lase tragica urmă asupra
portretului, el rămânând mereu tânăr. Portretul îmbătrâneşte cu trecerea vremii, iar
chipul pe care îl vede în oglindă rămâne neschimbat. Totuşi, Dorian se plictiseşte
de propriul chip tânăr, sparge oglinda şi îl ucide pe pictor. Cum era de aşteptat, în
momentul premergător distrugerii portretului, chipul său îmbătrâneşte brusc, iar
portretul redevine imaginea frumosului Narcis. Octavian Paler ar fi putut spune
despre straniul Dorian Gray: ,,La început, i-a făcut fără îndoială plăcere, celui oprit
deasupra fântânii, să constate cât este de frumos. Apoi a descoperit cât este de singur.
Imprudent, a crezut că nimic nu-i mai uşor şi mai firesc decât să întârzie în faţa
oglinzii.”7 Există, desigur, o tragică ipostază a celui ce se caută în oglindă, în final
acesta înţelegând că imaginea sa este, de fapt, imaginea propriei sale singurătăţi.
Desigur, pentru Wilde, Narcis întruchipează frumuseţea tragică ce atinge
dimensiuni spirituale. Începând cu Otto Rank, psihanaliştii au recunoscut importanţa
narcisismului în scrierile lui Wilde, în special tema dublului. El exprimă o teorie a artei
în care venerarea frumuseţii, în forma iubirii de sine, are semnificaţie transcendentă:
,,A te iubi este începutul unei romanţe de o viaţă”,8 scria Wilde în 1894 în Phrases and
Philosophies for the Use of the Young (Expresii şi filosofii pentru uzul tânărului).
Însuşi Camil Petrescu ajunge să fie adeptul lui Narcis, afirmând: ,,Nu putem
cunoaşte nimic absolut, decât răsfrângându-ne în noi înşine, decât întorcând privirea

4. Cf. Tudor Vianu, Dubla intenţie a limbajului şi problema stilului, în: Arta prozatorilor
români, I, Ed. Minerva, Bucureşti, 1966, pp. 11-19.
5. Otto Rank, Don Juan, Institutul European, Iaşi, 1997, p.65.
6. idem,ibidem, p.72.
7. O. Paler, Mitologii subiective., p.119.
8. Oscar Wilde, Phrases and Philosophies for the Use of the Young, în: J. Berman, Narcissism and
the Novel, Routlege, London and New York, 1994, p.149.
202
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

asupra propriului nostru conţinut sufletesc.”9 Adaugă apoi: ,,Din mine însumi eu nu
pot ieşi.”10 (Se ştie bine că scriitorul şi criticul Camil Petrescu a condamnat naraţiunea
auctorială în numele autenticităţii, afirmând că nu putem şti sigur decât ce se petrece
în conştiinţa noastră). Şi Anton Holban este unul din acei scriitori pentru care scrisul
nu poate fi decât expresia directă a unui conţinut sufletesc. Literatura sa are un
profund caracter confesional, el folosind persoana întâi în transcrierea amintirilor.
Octav Şuluţiu făcea remarca: ,,Scriitorul nu trăieşte în trecut, ci trecutul stăruie în el,
este permanent actual.”11
Consideraţiile de până acum au scopul de a demonstra faptul că, într-adevăr,
complexul lui Narcis este arhetipul creaţiei artistice. Dar este absolut necesar să
studiem acest complex prezentând toate valenţele pe care el le are şi acest lucru nu
se poate face fără o încercare de prezentare teoretică a ceea ce înseamnă Narcis şi
narcisism atât din perspectiva psihanalitică, cât şi culturală.
Sigmund Freud nu a făcut referire la narcisism în scrierile sale de început, dar
în timp a realizat importanţa sa în teoria psihanalitică. Referirea majoră a făcut-o în
eseul din 1914 - Narcisismul: O introducere - în care a construit o structura metafizică
a relaţiei dintre eu şi lume. Freud a revenit adesea la conceptul de narcisism în scrierile
sale - Cursuri introductive de psihanaliză (1916 - 1917), Doliu şi melancolie (1917), Eul
şi id-ul (1923) şi Psihologia de grup şi analiza eului (1921). Psihonevroza narcisistă
reprezintă, în viziunea părintelui psihanalizei, o întoarcere a libidoului12 (energia
sexuală) asupra eului. Teoria a fost ulterior dezvoltata de P. Näcke, Otto Rank, Ian
Suttie, Otto Kernberg, Heinz Kohut, Jacques Lacan. Creaţia artistică reprezintă, de
fapt, o ideală retragere narcisistă nepatogenă, implicând o temporară abstragere de
lume, o retragere în sine, altfel spus, o privire în oglinda interioară.
Gaston Bachelard remarca faptul că ,,narcisismul nu este totdeauna
nevrozant”. El joacă şi un rol pozitiv în opera estetică şi, prin transpuneri rapide, în
opera literară. Sublimarea nu este întotdeauna negarea unei dorinţe (....). Ea poate
fi o sublimare pentru un ideal. Atunci Narcis nu mai spune: «Mă iubesc aşa cum
sunt», ci spune: «Sunt aşa cum mă iubesc. Sunt plin de efervescenţă pentru ca mă
iubesc cu fervoare».13
9. Camil Petrescu, Noua structură şi opera lui Marcel Proust, în: Teze şi antiteze, Ed. Minerva,
Bucureşti, 1971, p.21.
10. idem, ibidem, p.27.
11. Octav Şuluţiu, Scriitori şi cărţi, Ed. Minerva, Bucureşti, 1974, p.78.
12. Libido, libidinal: o forţă cantitativ variabilă, ceea ce ne permite să măsurăm procesele
şi transformările în domeniul excitaţiei sexuale. Distingem libidoul de energia care trebuie
presupusă la baza tuturor proceselor psihice în general; îi conferim astfel, pe lângă caracterul
cantitativ, şi un caracter calitativ. La Jung, libidoul încetează să fie o energie specifică,
confundându-se cu energia psihică în genere. Pentru Freud, libidoul rămâne energia
instinctului sexual. Niciodată Freud nu a susţinut că instinctul sexual este singura forţă
pulsională care explică comportamentul uman. În prima sa teorie despre instincte, instinctul
sexual face pereche cu instinctele de autoconservare; în a doua, Erosul, instinctul vieţii, formă
„generalizată” a instinctului sexual, se opune Thanatosului, instinctul morţii.
13. apud Gaston Bachelard, Apa şi visele, Ed. Univers, Bucureşti, 1995, p.135.
203
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Jacques Lacan a reinterpretat psihanaliza freudiană prin intermediul teoriilor
structuraliste şi post-structuraliste, aducând în critică multdiscutatul concept de
Stadiu al Oglinzii. Conform teoriei lui Lacan, copiii se nasc pe tărâmul Imaginarului14,
a cărui principală caracteristică este relaţia simbiotică dintre copil şi lume. Acesta nu
este conştient de hotarele fizice ale corpului său, iar experienţa sa este ca o masa
de pulsiuni psihice. Din momentul trecerii prin Stadiul Oglinzii, subiectul rămâne
pe tărâmul Simbolicului, tărâmul limbajului şi reprezentării, iar acesta se bazează
pe recunoaşterea construcţiei figurate a lumii: cruciala recunoaştere a celuilalt în
oglindă, care este şi nu este el. În viziunea lui Melanie Klein, diferită de a lui Lacan,
eul este strâns legat de al altora, dar măcinat de sentimente conflictuale de iubire si
ură, provocate de faptul că obiectul nu îi satisface dorinţele. Astfel, narcisismul este
un mod de apărare împotriva atacurilor ce pot avea loc asupra obiectelor interne.15
Am afirmat că vom aborda opera lui Mihail Sebastian din perspectiva narcisistă,
făcând reducţii prin intermediul complexului Oedip16, care poate fi considerat un caz
particular al complexului Narcis; dar mai întâi ne vom referi la conceptul de furie
narcisistă realizând o incursiune prin copilăria lui Iosif Hechter pentru a-i descoperi
traumele narcisiste, făcând şi o analiză comparatistă cu alţi autori.
Psihanaliştii şi criticii sunt de acord cu faptul că narcisismul este unul din
cele mai importante contribuţii la această ştiinţă şi, în acelaşi timp, una din cele mai
confuze teorii. Cartea majoră a lui Otto Kernberg – Condiţii limită şi narcisismul
patologic – a devenit clasică în acest domeniu. Aproape fiecare carte sau articol despre
narcisism publicate în ultimele decenii citează acest studiu. Admiţând că narcisismul,
ca termen descriptiv, a fost folosit în mod excesiv, Kernberg rezervă termenul de
narcisism patologic acelor pacienţi cu probleme severe ale respectului de sine,
termeni ce semnifică adâncimea relaţiilor interne ale individului cu alte persoane.
Aparent, persoanele narcisiste nu par bolnave şi au un autocontrol mai mare decât
al altor pacienţi. Narcisiştii se pot adapta uşor şi acest fapt contribuie la succesul lor.
Kernberg recunoaşte că oameni extrem de inteligenţi cu personalitate narcisistă pot
fi găsiţi în multe domenii: afaceri, industrie, artă, medicină şi psihoterapie.
Jeffrey Berman consideră că „o problemă majoră a narcisistului este
incapacitatea de a tolera agresivitatea. O persoană sănătoasă este în stare să
14. Imaginar: termen derivat din latinul imago (imagine) şi folosit ca substantiv în filozofie şi
psihologie pentru a desemna ceea ce se referă la imaginaţie, adică la facultatea de a reprezenta
lucrurile în gândire şi independent de realitate.
15. Cf. Michael Rustin, The Good Society and the Inner World, London, 1991, p.187.
16. Complexul Oedip (Ödipuskomplex): constelaţie afectivă infantilă definită în literatura
psihanalitică în felul următor: „Ansamblu organizat de sentimente de dragoste şi ură resimţite
de copil în raport cu părinţii săi. În forma sa numită pozitivă, complexul apare ca în mitul
regelui Oedip: dorinţa morţii rivalului care este părintele de acelaşi sex şi dorinţă sexuală faţă
de părintele de sex opus. În forma negativă a complexului, situaţia este inversată: dragoste
pentru părintele de acelaşi sex şi ură geloasă faţă de părintele de sex opus. De fapt, aceste două
forme se regăsesc, în diferite proporţii, în forma completă a C.O.” (J. Laplanche, J.B. Pontalis
– Vocabulaire de la Psychanalyse, p. 79).
204
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

integreze dragostea şi ura; un narcisist, prin contrast, îi percepe pe ceilalţi ca pe
nişte persecutori înzestraţi cu puteri sinistre. Agresivitatea narcisistului provine
din traume suferite în copilărie.”17 Această ultimă afirmaţie este revelatoare
pentru întreaga demonstraţie pe care o vom face şi care se va referi, mai întâi, la
copilăria lui Mihail Sebastian pentru a demonstra când şi de ce a apărut germenele
personalităţii sale narcisiste.
În 1907, la Brăila, se naşte Iosif, al doilea copil al familiei Hechter. Era o
familie modestă ce trăia de pe urma unui mic atelier. Copilăria şi adolescenţa şi
le petrece în oraşul de la Dunăre, în mijlocul castanilor şi salcâmilor: ,,Degeaba
am umblat departe de ţară, degeaba am uitat lucruri vechi şi am iubit altele
noi, sufletul meu de om de pe Dunăre nu poate să treacă fără emoţii pe lângă
o barcă cu pânze şi pe lângă o luntre de pescar.”18 Bunicul său fusese lucrător la
docuri: „Trăia afară, între vânturi, cu picioarele pe piatră şi pământ, scrutând
zarea inundată a bălţii, vorbind tare ca să acopere cu glasul lui vuietul fluviului,
sirena vapoarelor, uruitul elevatorului. Un om de la Dunăre.”19 Familia mamei se
trăgea din bucovinenii şi moldovenii din nord, oameni ce trăiau mai mult în casă,
aplecaţi deasupra cărţilor: „au vieţuit mereu în jurul sinagogilor. De acolo aduc
poate ochii lor negrii, mâinile lungi şi subţiri, paloarea obrajilor. Au o sănătate
precară, neliniştită, care rezistă mai mult prin încordarea nervilor, decât prin
puterea trupului.”20
Este aici o întoarcere în casa amintirii, întoarcere ce face ca lumea reală să
se şteargă, „o casă de vise, casa […] onirică.”21 Întoarcerea în ţinutul natal, chiar în
planul memoriei, a fost caracterizată de psihanaliza clasică (Jung) drept o întoarcere
în pântecele mamei. Gaston Bachelard vorbeşte despre sentimentul „coborârii într-
un trecut”: „pentru noi nu există niciun trecut care să nu ne trezească gustul trecutului
nostru, dar care curând devine în noi un trecut mai îndepărtat, mai nesigur, un trecut
enorm, care nu mai are dată, care nu mai ştie datele istoriei noastre.”22
Frustrantă a fost, fără îndoială, copilăria lui Iosif Hechter, scriitorul evocând-o
de multe ori ca pe o copilărie chinuită, ce avea să-l marcheze pentru tot restul vieţii:
„Dimpotrivă, am iubit în trista ei distincţie melancolia băiatului prost îmbrăcat,
rătăcit între dudui vaporoase şi dansatori eleganţi, tăcut şi realmente prost în această
circumstanţă, ridicol şi înduioşător, compromis şi conştient de această enormă
inferioritate. Tragedia eroului «parent pauvre» mi-a fost de aceea apropiată. Ştiu
eu? Să fie o îndepărtată amintire dintr-o copilărie terorizată şi timidă?”23 Sau o altă
mărturisire, făcută în alt loc: ,,Vedeţi, eu am trăit într-o lume de oameni necăjiţi, pe
17. J. Berman, op. cit., p.23.
18. M. Sebastian, Jurnal de vacanţă, în Cuvântul, VI nr.1901, 17 august 1930, p.1.
19. M. Sebastian, De două mii de ani, ed.cit., p.7.
20. idem,ibidem, p.7.
21. G. Bachelard, Pământul şi reveriile odihnei, Ed. Univers, Bucureşti, 1999, p.80.
22. idem,ibidem, p.103.
23. M. Sebastian, Scrisoare despre bunele moravuri şi justa ţinută în societate, în Cuvântul,
IV, nr.1199, 24 august 1928.
205
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

care i-au terorizat mereu perceptorul, portărelul şi gardistul. O lume care duce şi în
vis obsesia somaţiunilor de vânzare.”24
Şi totuşi, nu în primul rând privaţiunile materiale au rănit sensibilitatea
micului Iosif, ci un apelativ jignitor şi frustrant care l-a obsedat toată copilăria sa:
„jidan fricos”. În romanul De două mii de ani, Mihail Sebastian mărturiseşte: „nu, nu
cred să fi fost vreodată fricos, deşi grecii din grădina mare, care ne aruncau cu pietre
când ne prindeau pe acolo, mi-au strigat-o zilnic de când mă ştiu şi deci am crescut
în strigătul ăsta, zvârlit din urmă ca un scuipat: «jidan fricos».25
Orice studiu despre complexul lui Oedip trebuie să-l includă pe Otto Rank,
în special datorită faptului că teoria sa despre cauza anxietăţii ar putea furniza o
explicaţie cât se poate de plauzibilă referitoare la aspectele oedipiene ale psihicului
şi scrisului lui Sebastian. Teoria lui Otto Rank se referă la separarea individului de
persoanele sau obiectele iubite, considerând că aceasta este cauza universală de bază a
anxietăţii. De-a lungul existenţei unui individ, anxietatea îmbracă două forme: teama
de viaţă şi teama de moarte.
Aşa cum afirma Michaela Praisler, teama de viaţă reprezintă anxietatea ce
apare atunci când individul devine conştient de capacităţile sale creatoare a căror
exprimare ar provoca ameninţarea separării de relaţiile existente; este teama de a
trebui să trăiască precum un individ izolat. Teama de moarte, pe de altă parte, este
teama de a-şi pierde individualitatea, de a fi înghiţit de întreg. Toată viaţa, fiecare
fiinţă umană este împinsă înainte de nevoia de a se construi ca individ şi de a se
exprima complet, dar şi împinsă înapoi de teama că, procedând astfel, va fi izolată
de restul societăţii. Există două soluţii posibile la această dilemă: aceea a persoanei
,,normale” care acceptă standardele societăţii ca fiind ale sale şi aceea a individului
creator, care este pregătit să trăiască singur şi să-şi creeze propriile standarde.
Cea de-a doua situaţie este foarte bine descrisă de Kierkegaard: ,,El vrea să
înceapă puţin mai înaintea celorlalţi oameni, nu cu începutul său, ci «la început»;
nu vrea să se îmbrace cu eul său, nu vrea să vadă în eul său sarcina sa, ci vrea, prin
intermediul formei finite, să şi-o construiască de unul singur.”26 Folosind terminologia
lui Otto Rank, Sebastian a suferit de teama27 de viaţă încă din copilărie. Aşa cum
24. M. Sebastian, Scrisoare deschisă d-lui Ministru de Finanţe, Rampa, 18, nr.5095, 6 ianuarie
1935, p.1.
25. M. Sebastian, De două mii de ani, ed.cit., p.6.
26. Sören Kierkegaard, Maladia mortală, Ed. Omniscop, Craiova, 1998, p.71.
27. „Nu cunosc în registrul sensibilităţii mele un sentiment mai agresiv decât teama. Chiar
atunci când îmi încleştează maxilarele, îmi opreşte respiraţia, îmi paralizează pumnii şi mă
lasă înfrânt prin mine însumi în faţa primejdiei. Mi se pare că tocmai această subită paralizie
nu exprimă decât o excitare excesivă a mâniei şi a muşchilor. O primejdie formidabilă îi
dă instinctului meu de apărare o acuitate care trecând peste luciditatea necesară acţiunii,
suprimă actul. Poate că frica nu este decât o agresivitate ratată. Numai aşa înţeleg de ce se
spune că e bine să te fereşti de curajul laşului. Poate se întâmplă atunci în sufletul lui pentru
întâia oară echilibrul excitaţiei unei primejdii şi pentru întâia oară, exaltat, ştie să-şi frângă
infirmitatea unei excesivităţi emoţionale. Momentul acela e destinderea orgoliasă şi bruscă a
tuturor pumnilor rataţi şi a tuturor energiilor eşuate”. ( M. Sebastian, Eseu, cronici, memorial,
206
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

am demonstrat deja în cursul acestui studiu, scriitorul a conştientizat izolarea la
care societatea l-a condamnat în numele originii sale evreieşti; am putea-o numi
singurătatea evreului. S-a vorbit în numeroase rânduri despre culpa originară a
evreului, culpă care împinge supra-eul la o pedepsire şi flagelare continuă a eului.
Sebastian mărturiseşte: ,,Nu mi s-a spus de atâtea ori că suntem un neam murdar?
Poate că-i adevărat. Poate că mistica noastră, asceza noastră, sfinţenia noatră este
asta – murdăria. Un fel de a te îngenunchia, un fel de a te mutila lent, voluptuos, tot
mai departe de steaua albă a purităţii.”28 E o alegere inconştientă, dar tragică, făcută
în numele unei istorii acuzatoare; un proces absurd pare să fi condamnat o întreagă
naţiune la dezrădăcinare, agresivitate îndreptată spre propriul eu (mutilare lentă),
într-o atitudine antinarcisiacă: un complex oedipian colectiv.
În romanul De două mii de ani, Sebastian face apologia singurătăţii, atribuindu-
i-o şi divinităţii ca un dat natural şi etern, ca o condiţie a întregului univers, valabilă
dincolo de timp, spaţiu, condiţie umană sau divină: „Simt uneori că dincolo de asta
mai e ceva: Dumnezeul cu care i-am văzut pe bătrâni războindu-se în sinagogi,
Dumnezeul pentru care şi eu mă băteam în piept, de demult, copil fiind, Dumnezeul
acela a cărui singurătate o strigam în fiecare dimineaţă, citindu-mi rugăciunea.
«Dumnezeu e unul; Dumnezeu e unic.» Dumnezeu e unul nu înseamnă că Dumnezeu
e singur? Singur ca noi, poate, de o singurătate pe care de la el o deţinem şi pentru el
o păstrăm.”29
O idee oarecum blasfemică de vreme ce esenţa credinţei este de a nu ne simţi
singuri în această lume guvernată de un Dumnezeu ocrotitor ce ascultă rugile tuturor
fiilor săi. Ar trebui, aşadar, ca lui Dumnezeu să i se ierte insuportabila depărtare
cauzatoare de singurătate? 30 Să fie acesta tot un aspect oedipian, un fel de revoltă a
fiului împotriva Tatălui ce l-a condamnat la singurătate – condiţia de bază a omului?
În fond şi Iisus Hristos pe cruce a simţit cumplita singurătate când a rostit cuvintele:
,,Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”
În esenţă, fragmentul dezvăluie un joc de oglinzi. Singurătatea, ca şi conceptul
universal, este oglinda ce tulbură, poate, reflectarea entităţii umane în entitatea
divină. Omul încearcă să privească în sine însuşi oglindindu-se în Dumnezeu, dar
oglinda îi înapoiază omului imaginea propriei sale singurătăţi. În termeni lacanieni,
ed.cit., p.115).
28. M. Sebastian, De două mii de ani, ed.cit., p.39.
29. idem, ibidem, p.54.
30. Caracterul întâmplător al creaţiei îşi imprimă caracteristica şi asupra relaţiei individului
uman faţă de Dumnezeu. Este adevărat că Dumnezeu este conceput ca spirit, dar el este
astfel în chip direct, fără intermedierea spiritului uman. Religia iudaică descrie absolutul ca
pe o forţă nelimitată care se află la distanţă infinită de lume şi de om: aceasta este prima
interpretare a conceptului de sublimitate, potrivit lui Hegel. În momentul în care omul şi-l
reprezintă pe Dumnezeu ca sublim, relaţia dintre ei este de dependenţă unidirecţională, de
spaimă şi supunere. Forţa infinită a lui Dumnezeu trece dincolo de puterea limitată a omului
de a-l atinge, din care pricină acesta îi apare omului ameninţătoare, uluitoare şi teribilă; de
necercetat. (apud Y. Yovel, op.cit., p. 137).
207
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

e un fel de pierdere a Imaginarului (tărâmul unde se nasc copii). În acest roman, cu
câteva pagini mai devreme, Sebastian accentuase ideea imensei sale singurătăţi: „[…]
se ştie că aşa cum sunt aici între zece oameni, care mă cred fratele lor de suferinţă,
eu sunt singur, absolut singur definitiv singur.”31 E o singurătate firească şi înţeleasă
de vreme ce moralistul din Fragmente dintr-un carnet găsit notează că „lumea lui
Dumnezeu este o operă ratată, totul e compromis până în adâncuri, totul e mizerabil
şi meschin şi abject.”32
E ca şi cum lumea se dezintegrează, timpul nu mai defineşte spaţiul, iar omul
este condamnat la un infern veşnic, fără ieşire spre dimensiunea spirituală sau de altă
natură. Dacă lumea este percepută astfel, atunci singurătatea poate fi chiar căutată,
fie din disperarea provocată de o lume neprimitoare, fie din nevoia de contemplaţie
(pentru a privi înăuntrul tău). Singurătatea poate însemna libertate sau disperare,
povară existenţială. Kierkegaard considera că: „Cu cât mai adâncă îi este anxietatea,
cu atât mai mare este şi omul.”33 Măsura disperării autentice nu este dată de vină, ci de
conştiinţa de sine. Să fie această afirmaţie un echivalent al judecăţii camilpetresciene
conform căreia „câtă luciditate, atâta dramă”?
În ianuarie 1939, Sebastian nota în Jurnal: ,,Nu mai e loc în viaţa mea decât
pentru sinucidere sau pentru o plecare definitivă, undeva, în singurătate.”34 După
cum se observă, scriitorul foloseşte din nou termenul ,,definitiv” atunci când vorbeşte
despre singurătatea sa, această alegere sugerând, probabil, o stare ireversibilă de
disperare. Aproape că nu există graniţă între moarte şi singurătate. Poate că în această
frază stă cheia înţelegerii conceptului de singurătate la Sebastian, cu toate că în piesele
sale alegerea pe care personajele o fac – fuga în singurătate – poate fi interpretată ca o
alegere a liniştii sufleteşti, a unui echilibru ce nu este decât iluzoriu.
Singurătatea vieţii lui Sebastian cheamă singurătatea morţii; este ceea ce
Kierkegaard a numit maladia mortală. El a analizat boala disperării ca principala
maladie a sufletului creştin; această disperare este a eului, deci a spiritului. Kierkegaard
vorbea şi despre păcatul existenţei de poet (de artist, am putea generaliza): ,,Din punct
de vedere creştin, orice existenţă de poet cu toată existenţa sa estetică, este păcat;
păcatul de a zămisli poezii în loc de a fiinţa, de a se pune în relaţie cu binele şi cu
adevărul în loc de a fi binele şi răul, adică de a tinde în mod esenţial să fie acestea.”35
Aşadar, un dublu păcat al lui Sebastian: acela de a fi evreu şi cel de a fi artist – de a
crea, refuzând condiţia de fiinţă creată.
Revelatoare sunt rândurile lui Nikos Kazantzakis atunci când îşi descrie
laboratorul de creaţie: ,,A patra zi, am sărit din pat, dimineaţa devreme, şi fără să am o
ţintă sigură în minte, fără să ştiu ce fac, am luat pana şi am început să scriu … Scriam
şi eram plin de mândrie; eram un Dumnezeu care făcea ce voia, prefăcea realitatea,
o modela aşa cum dorea: amesteca adevărul şi minciuna indisolubil, împreună; nu
31. idem,ibidem, p.31.
32. M. Sebastian, Fragmente dintr-un carnet găsit, ed. cit., 1968, p.20.
33. S. Kierkegaard, op. cit., p.68.
34. M. Sebastian, Jurnal, ed.cit., p.67.
35. S. Kierkegaard, op. cit., p.71.
208
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

mai erau adevăr şi minciună, era un aluat moale pe care îl frământam şi îl modelam
după cum îmi dicta fantezia, fără a cere încuviinţarea nimănui.”36 Scriitorul grec îşi
atribuie rolul de Creator al lumii de cuvinte, o lume care nu e mai puţin adevărată
decât creaţia lui Dumnezeu.
Revenind la analiza singurătăţii lui Sebastian, în 20 mai 1938 acesta nota în
Jurnal: „Ce bine e să nu fii singură. E o vorbă pe care ar fi putut s-o spună Nora.”37
Ceea ce Otto Rank a numit teama de viaţă caracterizează toate personajele scriitorului
pentru că la el însuşi anxietatea a îmbrăcat această formă. Tocmai de aceea Sebastian
şi-a exprimat cu disperare, aproape, apartenenţa la poporul evreu. În romanul De
două mii de ani, Sebastian concluzionează: ,,Nu voi înceta desigur niciodată să fiu
evreu. […] A avut cineva mai multă nevoie de o patrie, de un pământ cu plante şi
animale?”38 Experienţa tragică a izolării psihologice l-a determinat să-şi reamintească
sieşi faptul că aparţine spiritual unui neam ce nu-l va înlătura niciodată.
Ian Suttie, în cartea sa Originile dragostei şi ale urii (1935), pune accentul pe
mediul social, care este plasat în locul ocupat cândva, în psihanaliza clasică, de mamă.
El consideră că nevoia de mamă este percepută de copil ca o nevoie de companie şi
din teama izolării. Mai târziu rămâne nevoia de apartenenţă, de încurajare morală,
atenţie, protecţie; toate aceste nevoi trebuie satisfăcute de societate. Nevoia de
apartenenţă şi spaima de singurătate sunt expresia inconştientă a instinctului de
supravieţuire.
Există la Sebastian un vid spaţial şi temporal, o singurătate provenită din lipsa
de apartenenţă, un Paradis pierdut în negura istoriei; spaţiul numit patrie pare să fie
un simbol arhetipal aparţinând inconştientului colectiv al lui C. G. Jung. Analizând
conceptul de singurătate din perspectiva teoriei psihanalitice a anxietăţii oedipiene,
am ajuns la concluzia că singurătatea îmbracă forma izolării, a lipsei de apartenenţă, a
culpei tragice care provoacă autopedepsire. Totuşi, în Fragmente dintr-un carnet găsit,
Sebastian se dovedeşte a fi un spirit individualist, care îşi subliniază singurătatea şi
ireductibilitatea personalităţii sale, înrudindu-se cu André Gide: ,,Nu te lega în tine
decât de ceea ce simţi că nu e nicăieri altundeva decât în tine însuţi şi creează din tine,
cu nerăbdare sau răbdare, ah! pe cea mai ireductibilă dintre fiinţe.”39
În Fructele pământului, Andre Gide scria: ,,Uram căminurile, familiile,
toate locurile în care omul crede că poate găsi odihna şi afecţiunile neîntrerupte şi
fidelităţile în dragoste şi ataşamentele de anumite idei – tot ce compromite libertatea.
(…) Familii! vă urăsc: cămine închise, uşi zăvorâte; fericiri exclusive. (…) I-am
învăţat sufletul să devină hoinar, - bucuros, în sfârşit, apoi să se desprindă chiar şi
de mine, să-şi preţuiască singurătatea.”40 Aceeaşi apologie a libertăţii obsedante;
evadarea de sub tutela supra-eului ce provoacă frustrare pare să fie suprema victorie
a eului. Am putea-o considera un alt fel de negare în fantezie; doar că nu e evadarea în
36. N. Kazantzakis, op. cit., p.10.
37. M. Sebastian, Jurnal, ed.cit., p.163.
38. M. Sebastian, De două mii de ani, ed.cit., p.196.
39. M. Sebastian, Fragmente dintr-un carnet găsit, ed.cit., p.23.
40. André Gide, Fructele pământului. Noile fructe, ed.cit.,, pp.59, 62.
209
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

vis sau creaţie artistică, ci evadarea dintr-o posibilă realitate frustrantă într-o realitate
căutată şi dorită; nu e visul rupt de realitate, ci visul integrat realităţii.
Pe16 septembrie 1944, Sebastian scria în Jurnal: „Singurul lucru după care am
tânjit a fost libertatea. Nu o nouă definiţie a libertăţii – ci libertatea. După atâţia ani
de teroare nu mai avem nevoie să ni se explice ce înseamnă să fii liber. Acum ştim - şi
asta nu se înlocuieşte cu nicio formulă.”41 Singurătatea înseamnă libertate, care este
de esenţă narcisiacă. Teama de ataşamente poate fi consecinţa faptului că libidoul
este incapabil de a se ataşa altor fiinţe (în psihanaliza clasică). Kazantzakis spunea în
romanul său, Alexis Zorbas, că singurătatea e ,,starea firească a omului”.
Enunţând ideea lui Rank conform căreia capacităţile creatoare ale individului
ameninţă să îl izoleze şi să îl rupă de relaţiile existente, ajungem la concluzia că
a crea înseamnă a fi singur. Artistul îşi sublimează impulsurile pentru a fugi de
frustrarea neputinţei şi a singurătăţii, retrăgându-se în zona imaginarului şi a
creaţiei.42 Dar întoarcerea la realitate nu se face totdeauna cu sentimentul eliberării;
artistul va reveni la eterna sa singurătate deoarece condiţia sa de creator va provoca
inadaptarea la lumea exterioară. Kazantzakis scria şi el despre singurătatea şi
nefericirea scriitorului: „Cel care scrie are un destin nefericit şi ingrat, pentru că prin
natura muncii sale foloseşte cuvântul ca să-şi fixeze elanul interior. Fiecare cuvânt e
o scoică ce nu poate fi zdrobită şi care închide în ea o mare forţă explozivă; ca să-i
descoperi sensul trebuie s-o laşi să explodeze ca o bombă, ca să elibereze sufletul
pe care-l ţine prizonier.”43 Este oglindită aici ideea sublimării prin scris, a eliberării
eului de dorinţele refulate. Când se produce ,,explozia” eliberării, identitatea este
reflectată în actul scrierii.44 În acelaşi roman, un fragment antologic: „Eşti o capră,
îi spunem adesea sufletului meu, încercând să râd, de teamă să nu plâng, eşti o
capră, sărmane suflet. Ţi-e foame şi, în loc să bei vin şi să mănânci pâine şi carne,
iei o foaie de hârtie şi scrii pe ea cuvintele: vin, carne şi pâine, apoi o înfuleci.”45
Probabil că nu există o exprimare mai sugestivă a nematerialităţii şi abstractului
în care trăieşte scriitorul. Până şi nevoile fiziologice sunt abolite şi transformate
în nevoi spirituale. Trupul devine spirit, realul devine iluzie; pare o călătorie fără
întoarcere la capătul căreia (dacă există capăt!) se află singurătatea şi tristeţea. Nu
mai e o frumoasă călătorie eliberatoare de tensiuni şi frustrări, ci o călătorie spre
alienare. Această idee contrazice, într-un anume sens, concluzia lui Freud conform

41. Mihail Sebastian, Jurnal, ed.cit., p. 567.
42. Academician Maya Simionescu (şi ea evreică) afirmă: „Obsesia efortului creator nu se
aseamănă întru totul decât cu robia marilor iubiri”. (apud Iulia Deleanu, op.cit., p. 166).
43. N. Kazantzakis, op. cit., p.101.
44. Plăcere preliminară (Vorlust): Plăcerea estetică propriu-zisă, produsă, în concepţia lui
Freud, de dimensiunea formală a operei literare, de tehnica folosită de scriitor. Adevărata
plăcere, pe care o datorăm literaturii, provine din eliberarea sufletului de tensiuni. Accesul
la această formă de plăcere este asigurat de pl.prel. care determină distragerea atenţiei şi
suspendarea inhibiţiilor, în ultimă instanţă, retrăirea refulatului. De aici şi efectul kathartic,
specific literaturii.
45. N. Kazantzakis, op. cit., p. 203.
210
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

căreia artistul, spre deosebire de nevrotic, poate să-şi găsească drumul de întoarcere
din lumea imaginaţiei şi să se ancoreze în realitate.
Şi Sebastian s-a confruntat cu capacitatea de a scrie, cu perioade în care scrisul
îi părea inutil sau chiar o povară care îi sporea nefericirea vieţii sale nedrepte. În 1940
nota în Jurnal: ,,Ceea ce mă face să ezit este sila mea de scris. Cunosc şi bucuria de a
începe, de a fi antrenat, de a simţi cum lucrurile prind viaţă – dar cunosc şi oroarea
de a le vedea împotmolindu-se, de a nu mai voi să se urnească din loc. A scrie o piesă
de teatru […] devine inevitabil o povară, o servitute, o obsesie.”46 Suspendarea iluziei
este mai dramatică decât viaţa însăşi.
Sebastian mărturisea în Jurnal, în legătură cu romanul Accidentul la care lucra
în acea perioadă: ,,Sunt dezgustat. Nu vreau să spun că pierd curajul. Îmi dau seama că
singurul lucru care mă mai poate duce la finele acestei nenorocite cărţi e încăpăţânarea.”47
Iar în ianuarie 1941: ,,E ceva din aceeaşi jenă în dificultatea mea de a scrie pentru mine.
Scrisul, dacă nu mă ajută să comunic cu cineva (printr-o scrisoare, sau printr-un articol,
sau printr-o carte) începe să mi se pară, cel puţin la început, un lucru absurd, lipsit de
intimitate.”48 Înt-o zi de octombrie 1937, Sebastian deplângea pierderea manuscrisului
primei versiuni a romanului Accidentul cu o lună în urmă, la Paris: „Şi astăzi, întorcându-
mă acasă, îmi bătea inima la gândul, absurd desigur, dar de care poate niciodată nu mă voi
dezobişnui, gândul că voi putea să găsesc un pachet de la Paris, cu manuscrisele pierdute.
Nu pot distruge în mine speranţa copilărească că visul ăsta urât se va sfârşi. Nu mă pot
convinge că într-adevăr am pierdut pentru totdeauna dosarul roşu, cu cele 111 pagini.
Totul e încă aşa de viu în minte, aşa de prezent. Nu pot să renunţ, nu pot să cred... Îmi
rămâne... sila de a fi treaz, un gust groaznic de a bea, de a dormi, de a uita. Mi se pare
că sunt la limită. Nimeni în lume nu poate face nimic pentru mine.”49 Această pierdere
are efecte profunde asupra eu-lui scriitorului, frustrarea resimţită fiind cauzatoare de
angoasă. După doi ani şi jumătate, ideea somnului (un fel de alunecare spre Thanatos)
apare din nou, ca o reflectare a lipsei de speranţă în care trăia scriitorul: „Nu pot spune
despre mine că sunt prea brav. Mizeria fizică mă sperie, ca şi mizeria morală. Nu sunt
făcut pentru a pribegi. Iar dacă la capătul acestei pribegiri nici măcar nu poţi întrevedea
odihna, salvarea – la ce bun toată zbaterea, toată suferinţa? Totul e cenuşiu astăzi, totul e
dezolant. Aş vrea să dorm un somn lung, toropit, de plumb.”50
Absenţa scrisului poate fi simţită ca o moarte interioară pentru cineva care
are această menire. Este o pierdere (temporară) a identităţii. Se ştie că sublimarea în
scris este, în psihanaliza clasică, un mecanism de apărare împotriva frustrării; dacă
acesta nu mai funcţionează, eul va fi sufocat de dorinţele refulate şi astfel va apărea
angoasa: „Luni n-am scris nimic. Ieri, scena V şi VI. Astăzi, scena VII. Merge cam
încet. Lucrez de altfel prea puţin.”51
46. M. Sebastian, Jurnal, ed.cit., p.26.
47. idem, ibidem, p. 220.
48. idem, ibidem, p. 285.
49. idem, ibidem, p. 127.
50. idem, ibidem, p. 197.
51. idem, ibidem, p. 434.
211
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

„Joi, 15 ianuarie 1942: N-am putut scrie deloc. Toată ziua pe drumuri – iar
acasă, seara, frig. Caloriferul defect. Am transcris doar scena VII, scrisă ieri.”52
„Marţi, 21 ianuarie 1942: Nici ieri, nici azi n-am scris nimic. Mă tem că m-am oprit
la un punct mort. N-ar trebui să-mi permit asemenea opriri în loc primejdioase. E
adevărat că nu am nici timp liber, dar piesa asta trebuie scrisă şi terminată repede
– sau nu va fi scrisă deloc.”„Luni, 29 iunie 1942: Ore întregi, zile de-a rândul am tot
încercat să scriu actul al III-lea din Alexandru cel Mare, dar zadarnic. Pe de o parte,
piesa a intrat cu ultimul act într-un punct mort, iar pe de altă parte, eu însumi sunt
într-o perioadă de neinspiraţie absolută. Sunt apatic, greoi, lipsit de spontaneitate,
fără spirit, hără haz, opac, inert, desfăcut. Tot ce scriu pe hârtie e lemnos, cenuşiu,
inutil. Adevărul e că nu izbutesc nimic. Nici măcar să citesc disciplinat o carte de
la început la sfârşit. Sunt sălciu., somnoros, descompus, dezgustat de mine însumi.
Aştept de undeva puţină graţie.”53
În termeni lacanieni, imposibilitatea reflectării în cuvânt poate crea
un vid sufletesc, o blocare a eului ce nu-şi mai găseşte dublul din oglindă.
Mărturiile din Jurnal sunt ele însele mărturia unui blocaj (nu doar al eului)
al instanţei care blochează iluzia vieţii. Cauza acestuia e de căutat în clivajele
evreilor, psihanalizabile fără dificultate. Sebastian considera, la un moment dat,
într-o perioadă de criză, că prin scris trebuie doar să comunice cu cineva, altfel
el devine inutil. Este, evident, total fals, de vreme ce Sebastian nu putea trăi
decât comunicându-se. În volumul polemic Cum am devenit huligan, scriitorul
mărturisea: ,,Nu-i cer vieţii decât dreptul de a o privi cu totală sinceritate în faţă
[…] de aceea scriu. De aceea sunt.”54
Scriitorul pune semnul egalităţii între a scrie şi a fi; se poate ridica în sfera lui a
fi doar privind, privindu-se şi scriind. În afară de a fi sisteme de semne, textele sunt şi
efecte, datorită cauzelor care sunt adânc înrădăcinate în personalitatea autorilor (iar
Sebastian ştia bine acest lucru).

BIBLIOGRAFIE
1. Bachelard, Gaston, Pământul şi reveriile odihnei, Ed. Univers, Bucureşti,
1999
2. Berman, Jeffrey, Narcisism and the Novel, New York University Press,
N.Y.&London, 1990
3. Camus, Albert, Exilul şi împărăţia, E.P.L., Bucureşti, 1968
4. Freud, Sigmund, Scrieri despre literatură şi artă, Ed. Univers, Bucureşti,
1980
5. Gide, André, Fructele pământului. Noile fructe, E.P.L., Bucureşti, 1968
6. Kazantzakis, Nikos, Raport către El Greco, Ed. Univers, Bucureşti, 1986

52. idem, ibidem, p. 435.
53. idem, ibidem, p. 457.
54. M. Sebastian, Cum am devenit huligan, ed. cit., p. 245.

212
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

7. Kierkegaard, Sören, Maladia mortală, Ed. Omniscop, Craiova, 1998
8. Paler, Octavian, Mitologii subiective, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1975
9. Praisler, Michaela, For a Psychoanalytical Approach to Literature. Reality
and Fiction with Virginia Woolf and Ernst Hemingway, Ed. Porto-Franco, Galaţi, 2000
10. Rank, Otto, Don Juan, Institutul European, Iaşi, 1997
11. Sebastian, Mihail, Jurnal, Humanitas, Bucureşti, 1996
12. Sebastian, Mihail, De două mii de ani…; Cum am devenit huligan,
Humanitas, Bucureşti, 1990

213
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Dante Alighieri
(1265-1321)
750 de ani de la naştere

Anul acesta, nume mari sunt
amintite la ceas aniversar, având cifre
mai mult sau mai puţin rotunde: Cehov,
Karel Capek, Pasternak, Händel, Bach,
Ioan Petru Culianu, D.D. Roşca, D. Gusti,
Lucian Blaga, Mateiu I. Caragiale… De la
moartea lui Jan Hus, comemorăm 600 de
ani! Sunt doar câteva nume. Din punct de
vedere literar însă, parcă nimeni altul decât
Dante merită un memento special!
Născut între 22 mai şi 13 iunie
1265, la Florenţa, Durante di Alighiero
degli Alighieri este practic întemeietorul
limbii literare italiene şi, mai ales, autorul
„Divinei comedii”, operă de referinţă în
istoria literaturii universale. Lumea creştină, cea romano-catolică mai exact, chiar nu
şi-ar putea imagina cum ar arăta literatura fără „Infernul”, „Purgatoriul” şi „Paradisul”
lui Dante. Personalitate fabuloasă, implicată şi în disputele politice ale vremii, când
Italia încă nu era unită, a lăsat o moştenire culturală fără de care Europa creştină,
catolică în primul rând, ar fi mult mai săracă. Călătoria sa cu poetul Virgiliu, apoi
cu Beatrice, în cele trei lumi „de după”, a fascinat generaţii de cititori, în România
stârnind interesul unor numeroşi traducători, precum Nicu Gane (în versuri
alexandrine), George Coșbuc, Alexandru Marcu (traducere în proză), Constantin Z.
Buzdugan, Eta Boeriu, Giuseppe Ciffareli, Ion A. Ţundrea, George Pruteanu , Marian
Papahagi, Răzvan Codrescu. Între „Lăsaţi orice speranţă voi, cei ce intraţi aici” şi „cât
de sublimă şi imensă/ e forţa-acelei veşnice puteri/ ce-n mii de-oglinzi şi-mparte
raza densă/ şi-i una totuşi, astăzi ca şi ieri”, în cerurile literaturii, unde „nu-ncape
întâmplare”, Dante este inegalabil, este precum „iubirea ce roteşte sori şi stele”!
Despre viaţa sa au scris, printre alţii, un scriitor celebru precum Giovanni
Boccaccio sau un Cesare Marchi, la noi l-a interpretat deosebit Laszlo Alexandru,
care a şi discutat erudit despre opera cu Ovidiu Pecican.
Sculptura din imagine face parte din colecţiile Bibliotecii „V.A. Urechia”.

Redacția
214
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

Inginerul George Fernic
85 de ani de la moarte
Camelia toporaș, șef Serviciu Referințe
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel.: 0236/411037 (int. 112), e-mail: camitoporas@yahoo.com

Anul acesta, la sfârşitul lunii august s-au împlinit 85 de ani de la ultimul zbor
al temerarului aviator George Fernic, care pe 29 august 1930 se prăbuşea pe un teren
de lângă Chicago, la un miting aerian ce aduna peste 40.000 de spectatori.
George Fernic s-a născut în Galaţi, pe 5 august 1900, moştenind încă din
copilărie atracţia faţă de inginerie a tatălui său, alături de vărul său, celebrul Ionel
Fernic, petrecându-şi timpul în preajma ambarcaţiunilor de pe Dunăre sau printre
muncitorii şantierului naval, fiind atras de motoare şi de inovaţii tehnice.
Planurile de viitor ale tânărului George Fernic, care dorea să meargă pe urmele
tatălui său, sunt răsturnate de începerea Primului Război Mondial, când profită de
oportunitatea de a urma cursurile de observatori din cadrul Serviciului fotoaerian
al Aviaţiei Militare din Iaşi şi participă la acţiuni de recunoaştere aeriană în sprijinul
luptelor de la Mărăşeşti în cadrul escadrilei Grupului 3 Aviaţie, fiind avansat până la
gradul de locotenent în 1917.
Molipsindu-se de microbul zborului, obţine brevetul de pilot la o fabrică de
avioane din Austria şi diploma de inginer aeronautic la Berlin, în 1923. În perioada
studenţiei ocupă funcţia de design director în cadrul firmei „Deutscher Luft Lloyd
Flugzeuge Werke” din Berlin. Intrând în faliment, firma este cumpărată de George
Fernic, care începe să producă avioane mici, construieşte un automobil marca Fernic
şi realizează proiectul şi prototipul primului său avion (1921-1922).
George Fernic a dorit să se întoarcă în România, cu intenţia de a pune bazele
unei industrii aeronautice şi a unei şcoli de pilotaj, având o parte dintre maşinile-
unelte necesare de la firma sa, dar planurile sale s-au lovit de condiţiile nefavorabile
dezvoltării industriei aeronautice şi de obtuzitatea autorităţilor.
Emigrând în S.U.A. în 1923, George Fernic se angajează iniţial la fabrica de
avioane „Bellanca” din Marinero Harbor, afirmându-se şi la renumitele curse de
automobillism de la Indiapolonis.
„Sunt aviatorul George Fernic şi sunt gălăţean”, astfel se prezenta în faţa
compatrioţilor săi de peste ocean, mărturisindu-şi ţelul, acela de a construi un
aeroplan cu care să poată stabili un nou record, acela de a deveni primul român care
parcurgea fără escală distanţa New York - Bucureşti. Însă pentru realizarea unui
asemenea avion avea nevoie de sprijin material, pe care reuşeşte să îl obţină de la
românii stabiliţi în America, ambiţionaţi de visul gălăţeanului.
În 1928 cumpără fabrica la care se angajase şi înfiinţează firma „Fernic
Aircraft Corporation”, cu capital majoritar românesc, mare parte a acţiunilor fiind
cumpărate de muncitorii români din America. Pe lângă proiectarea şi construcţia
215
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 16/2015

avioanelor concepţie proprie, Fernic se ocupa şi de
testarea avioanelor sale, efectuând zboruri de încercare şi
antrenamente pentru traversarea oceanului. „Tânărul înalt,
chipeş, cu ochi scăpărători de inteligenţă, fire deschisă şi în
perpetuă mişcare”, cum şi-l amintea generalul maior aviator
Gheorghe Negrescu, îşi uimea spectatorii prin frumuseţea
zborului.
Urmărindu-şi visul, Fernic a reluat pregătirile în vederea
zborului peste ocean şi a început să realizeze un proiect cu
multe elemente originale de construcţie, denumit „Aparat de
zbor cu aripi în tandem”, transatlanticul aerian „Fernic IX” cu
două motoare şi sistem de aterizare pe trei roţi, primul avion cu tren de aterizare triciclu.
Acest proiect a fost brevetat în 1929 sub denumirea F. T. 9 (Fernic Tandem 9) şi a fost
testat în tunelele de vânt de la Şcoala de Aeronautică Guggenheim din cadrul Universităţii
din New York sub supravegherea profesorului Alexander Klemin.
Presa americană, franceză şi românească a vremii prezenta permanent
planurile aviatorului român, primul zbor de încercare având loc la 9 septembrie
1929, pe aerodromul „Roosevelt Field” din Long Island, sub privirea a peste 100 de
aviatori şi spectatori. Zborul, care a durat 22 de minute, a fost descris pe larg în presa
americană, „originalul constructor român” fiind elogiat pentru performanţa sa.
La începutul anului 1930 George Fenic deja proiecta şi realiza avionul FT-10
Cruisare, un monomotor cu două locuri alăturate, ideal pentru şcoală, antrenament
şi turism, asemănător cu FT-9, folosind aceleaşi principii de bază, dar mai mic.
Ambele avioane, FT-9 şi FT-10 au fost prezentate în mai 1930 la Salonul Aviatic
de la Madison Square Garden din New York, constituind un punct de atracţie pentru
vizitatorii salonului, schema aparatului de zbor realizat de Fernic, monoplanul
tandem Fernic Cruiser fiind publicată în renumita revistă l’Aérophile1 .
Pe 29 august 1930 George Fernic, alături de Lindberg, Belmonte şi alţi mari aviatori
ai vremii, smulge din nou, pentru ultima dată, aclamaţiile a peste 40.000 de spectatori,
prezenţi la mitingul de aviaţie pe de aerodromul Curtiss Reynolds din Chicago pentru
a-l vedea la bordul monoplanului de acrobaţie şi turism FT-10 Cruisaire, proiectat şi
construit de el. La aterizare motorul explodează, iar aeroplanul se prăbuşeşte, încheind
astfel traseul celui care în doar treizeci de ani de viaţă realizase atât de multe.
Prin grija părintelui său, Gheorghe Fernic, urna funerară a fost adusă în ţară2,
aviatorului gălăţean Adamiu revenindu-i onoarea să presare din avion, deasupra
oraşului natal, cenuşa lui George Fernic, al cărui nume poate fi găsit astăzi, alături
de cel al altor 269 de temerari ai zborului, încrustat pe una din plăcile de bronz ale
Monumentului eroilor aerului din Bucureşti. George Fernic a fost primul aviator
român decorat, post-mortem, cu Ordinul „Virtutea Aeronautică”, instituit la scurt
timp înainte de moartea acestuia.

1. L’Aérophile, an. 38, nr. 8, 15 aug. 1930.
2. Adevărul, an. 43, nr. 14377, 7 nov. 1930; Realitatea ilustrată, an. 4, nr. 199, 20 nov. 1930.
216