Mihai EMINESCU CE TE LEGENI

Minai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a considerat totdeauna ca o literatura culta
nu-si poate defini specificul national decat prin reflectarea traditiilor istorice si folclorice ale
neamului sau. Admiratia pentru literatura populara s-a simtit in toate creatiile lirice, deoarece
Eminescu a apreciat sincer performanta artistica, precum si expresia directa si succinta de
exprimare a ideilor rapsozilor: "Poezia populara este expresia cea mai scurta a simtamantului si a
gandirii".

Dragostea lui Eminescu pentru folclorul romanesc este vizibila in toate poeziile, el insusi
marturisindu-si radacinile spirituale infipte adanc in sufletul neamului sau: "Dumnezeul geniului
m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar ".

Poezia "Ce te legeni" este o creatie lirica, intrucat Eminescu isi exprima in mod direct
sentimentele de dragoste pentru natura, starea de melancolie provocata de scurgerea ireversibila
a timpului, principalul mod de expunere fiind descrierea.

Poezia "Ce te legeni" face parte din tema de inspiratie folclorica a liricii eminesciene si ilustreaza
imaginea si sentimentele codrului aflat la sfarsitul anotimpului toamna, care asteapta cu tristete
apropiata iarna, simbolizand astfel starea de melancolie a poetului pentru scurgerea ireversibila a
timpului. Trecerea timpului este ilustrata prin succesiunea anotimpurilor, toamna-iarna, care lasa
codrul fara frunze, fara pasari, fara viata.

Titlul este exprimat printr-o interogatie retorica, pe car.e poetul o adreseaza cu nostalgie
codrului. Tristetea codrului este ilustrata de punctele de suspensie care indeamna la meditatie, la
gandire profunda privind timpul trecator.

Structura, semnificatii si limbaj artistic Poezia nu este structurata in strofe, deoarece poetul
exprima o idee unica, aceea a scurgerii ireversibile a timpului, care semnifica faptul ca viata este
trecatoare. Poezia este alcatuita din doua secvente lirice, organizate sub forma unui dialog intre
poet si codru: prima secventa lirica este intrebarea poetului si a doua raspunsul codrului.
Principala figura de stil pe baza careia este construita poezia este personificarea codrului, care se
emotioneaza si traieste puternice sentimente omenesti, deoarece natura eminesciana este
ocrotitoare si participativa la starile interioare ale eului liric.

Prima secventa lirica o constituie intrebarea pe care poetul o adreseaza in mod direct codrului,
prin reluarea partiala a titlului: "Ce te legeni, codrule, / Fara ploaie, fara Vant, / Cu crengile la
pamant?". Poetul isi exprima ingrijorarea pentru tristetea codrului, care se leagana - aparent -
fara un motiv evident: "Fara ploaie, fara vant". Sentimentul de apropiere sufleteasca, de prietenie
il determina pe poet sa observe amaraciunea, deprimarea codrului, ilustrate printr-o imagine
vizuala: "Cu crengile la pamant?". Codrul este personificat, deoarece poetul ii atribuie
sentimente si stari omenesti.

Secventa a doua este alcatuita din raspunsul codrului, care este umanizat, deoarece poarta un
dialog cu poetul, explicandu-i motivele din cauza carora este trist si deprimat. Scurgerea
ireversibila (intr-un singur sens - n.n.) a timpului este exprimata prin succesiunea anotimpurilor
toamna-iarna. Efectul pe care il are timpul asupra codrului este dureros, deoarece ii rareste
frunzisul, ii alunga pasarile cantatoare. Elementele vietii care se degradeaza treptat, odata cu
trecerea timpului, sunt relatate printr-o gradatie, care porneste cu exclamatia explicita a codrului,
exprimandu-i starea sufleteasca de o tristete sfasietoare - "De ce nu m-as legana, / Daca trece
vremea mea!", cauzata de efemeritatea vietii.

Anotimpul prezentului este toamna, iar apropierea iernii este ilustrata prin cateva semne
specifice, redate prin verbe la prezentul etern: "Ziua scade, noaptea creste"; "Bate vantul frunza-
n dunga"; "Bate vantul dintr-o parte - / Iarna-i ici, vara-i departe." Repetitia din versurile citate
exprima disperarea si deznadejdea codrului din cauza anotimpului friguros si pustiitor.

Starea de melancolie a codrului, care tanjeste dupa vara, este cauzata si de plecarea pasarilor care
il incantau cu ciripitul lor: "Cantaretii mi-i alunga /() Daca pasarile trec!". Randunelele pleaca in
"stoluri", imaginea vizuala fiind amplificata de versul "Zarea lumii-ntunecand", care creeaza o
atmosfera generala de tristete, de amaraciune profunda de care este cuprinsa intreaga natura.