You are on page 1of 226

1

Publicaţie editată de
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Fondat – 1955
Apare semestrial
Nr. 2/2012

COLEGIUL DE REDACŢIE:

Preşedinte: general de brigadă dr. Ioan BAŞ

Redactor-şef: colonel Valentin UBAN

Secretar de redacţie: colonel dr. ing. Cristian DAMIAN

www.igsu.ro/publicatiidespecialitate
www.revista.pompieri.go.ro/altepublicatii

© Copyright: I.G.S.U.
® Drepturile asupra materialelor publicate aparţin autorilor

Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor
Bucureşti, 2012
CUPRINS

Secţiunea I
Lucrări cu caracter profesional

1. Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă, autori: locotenent-colonel Eugen
Nicolae, căpitan Robert Haivei, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii
de Urgenţă ..................................................................................................................................... 6
2. Practici europene privind voluntariatul, autori: maior Ciprian Slate, maior Bogdan
Grigore, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă .................... 12
3. Asigurarea şi evaluarea calităţii învăţământului în cadrul Şcolii de Subofiţeri de
Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, autor: colonel Constantin
Comărniceanu, Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă Pavel Zăgănescu – Boldeşti . 21
4. Utilizarea instrumentelor tip „social media” în promovarea şi desfăşurarea
modulelor de pregătire profesională în situaţii de urgenţă, autori: colonel conf. dr. ing.
Emanuel Darie, Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, conf. univ. dr.
ing. Eleonora Darie, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, colonel lector dr. ing.
Garibald Popescu, Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza” .......................... 31
5. Management strategic educaţional aplicat la programul de studii „Instalaţii pentru
construcţii – pompieri”, autori: colonel conf. dr. ing. Emanuel Darie, colonel lector dr.
ing. Garibald Popescu, Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, conf.univ.
dr. ing. Eleonora Darie, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti ................................... 37
6. Prevenirea incendiilor în unităţi comerciale, autori: locotenent ing. Adrian Târâlă,
chimist Dan-Valerian Andronescu, locotenent ing. Dragoş-Mirel Blănaru, Inspecţia de
Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă....................................................... 42
7. Asigurarea protecţiei populaţiei şi a factorilor de mediu în situaţia producerii unui
incident/accident la CNE Cernavodă, autor: colonel dr. Dan-Costel Preda, Inspecţia de
Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă....................................................... 57
8. Accidentul chimic pe timpul transportului substanţelor periculoase, autor: colonel
dr. Dan-Costel Preda, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă ........................................................................................................................................ 59
9. Primul ajutor medical în caz de intoxicaţii, autor: colonel dr. Dan-Costel Preda,
Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă .................................. 64
10. Cum înţelegem evacuarea? File de istorie, autor: maior Gabriel Chiva, Inspecţia de
Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă....................................................... 75
11. Comunicarea informaţiilor radiologice de bază pentru ofiţerii responsabili cu
informarea populaţiei, autor: căpitan fizician Mihaela Mihăilă, Inspecţia de Prevenire,
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ........................................................................ 85
12. Analiză privind vulnerabilitatea CNE Cernavodă în urma producerii fenomenelor
naturale cu impact deosebit asupra populaţiei şi a factorilor de mediu, autor: colonel
dr. Dan-Costel Preda, Inspecţia de Prevenire, Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă ........................................................................................................................................ 97

3
Secţiunea a II-a
Lucrări cu caracter ştiinţific

13. Aparatura necesară testării detectoarelor şi centralelor de semnalizare incendiu în
domeniul mecanic si electric conform SR EN 54, autor: colonel dr. ing. Cristian Damian,
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ...................................................................... 108
14. Abordarea numerică a fluxurilor termice prin conducţie, convecţie şi radiaţie în
cazul structurilor supraîncălzite, autori: colonel conf. dr. ing. Emanuel Darie, colonel
lector dr. ing. Garibald Popescu, Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”;
conf. dr. ing. Eleonora Darie, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti........................ 157
15. Conceptul de rezervare aplicat sistemelor tehnice, autori: colonel dr. ing. Popescu
Garibald, colonel dr. ing. Darie Emanuel, Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie
„Al.I. Cuza”............................................................................................................................... 165
16. Aparatul pentru tăiat/debitat cu disc abraziv tip flex: măsuri de prevenire pentru
controlul riscurilor/pericolelor de incendiu, explozie, securitate şi sănătate în muncă.
Procedură de utilizare, autori: colonel lector dr. ing. Garibald Popescu, Facultatea de
Pompieri, Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, colonel jurist Ion Vintilă, Inspectoratul pentru
Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al Judeţului Mehedinţi, colonel conf. dr. ing. Emanuel Darie,
Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, dr. ing. Stela Popescu,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, Inspecţia Muncii................................................ 169
17. Captator solar parabolic, autori: colonel conf. dr. ing. Emanuel Darie, Facultatea de
Pompieri, Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, sublocotenent ing. Bogdan Niţu, Inspectoratul
pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti ............................................................... 174
18. Studiu privind stabilirea pericolului de incendiu ca urmare a utilizării cuptoarelor
cu microunde, autori: colonel ing. Daniel Stanciu, Direcţia Planificare Înzestrare Tehnico-
Materială, colonel dr. ing. Cristian Damian, Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă ...................................................................................................................................... 180

Secţiunea a III-a
Varia

19. Rezolvarea subiectelor de Algebră şi Analiză matematică date la concursul de
admitere la Facultatea de Pompieri – Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” în sesiunea
iulie 2012, autori: colonel lector dr. ing. Garibald Popescu, colonel conf. dr. ing. Emanuel
Darie, Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, colonel dr. ing. Cristian
Damian, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ....................................................... 210
20. Rezolvarea subiectelor la disciplina Fizică de la concursul de admitere la
Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, sesiunea iulie 2012, autori:
colonel conf. dr. ing. Emanuel Darie, colonel lector dr.ing. Garibald Popescu, Facultatea de
Pompieri, Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, colonel dr. ing. Cristian Damian, Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă............................................................................................ 219

4
SECŢIUNEA I

LUCRĂRI CU CARACTER PROFESIONAL
PREGĂTIREA ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
Locotenent-colonel Eugen NICOLAE
Căpitan Robert HAIVEI
Inspecţia de Prevenire,
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Pregătirea în domeniu se supune „Programului unitar de pregătire” prevăzut
în anexa nr. 1 la O.M.A.I. nr. 673/2008, program ce cuprinde teme de pregătire în
cinci domenii majore şi anume: managementul situaţiilor de urgenţă (MSU) ca şi
componentă a politicii de securitate naţională, profilul dezastrelor, managementul
situaţiilor de urgenţă la nivel local, structuri şi mecanisme necesare MSU, activităţi
practic-aplicative şi de documentare.
În domeniul situaţiilor de urgenţă pregătirea reprezentanţilor instituţiilor
prefectului, a personalului cu funcţii de conducere din administraţia publică locală
se realizează în centrele zonale Bacău, Cluj-Napoca şi Craiova din subordinea
Centrului Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor
de Urgenţă conform prevederilor art. 32 şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 481/2004
privind protecţia civilă, republicată, ale art. 25 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de
Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005 şi ale art. 11
lit. n) din Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului
de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru
Situaţii de Urgenţă, cu modificările ulterioare.

Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă se realizează pe niveluri de
competenţă, structuri funcţionale şi categorii de personal, după cum urmează:
1. pregătirea reprezentanţilor instituţiilor prefectului şi a personalului cu
funcţii de conducere din administraţia publică locală;
2. pregătirea membrilor comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti şi
locale pentru situaţii de urgenţă, a personalului centrelor operative şi
celulelor de urgenţă, a inspectorilor de protecţie civilă, a cadrelor tehnice cu
atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, a personalului de
specialitate cu atribuţii în domeniile apărării împotriva incendiilor şi
protecţiei civile, precum şi a personalului serviciilor publice voluntare şi
serviciilor private pentru situaţii de urgenţă;
3. pregătirea salariaţilor;
4. pregătirea în unităţi şi instituţii de învăţământ;
5. pregătirea categoriilor de populaţie care nu sunt menţionate la punctele 1-4
(populaţie neîncadrată în muncă).
6
Planificarea, organizarea şi evidenţa activităţilor ce compun sistemul de
pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt prevăzute în Planul anual de
pregătire, care se avizează de inspectorul general şi se aprobă prin ordin al
prefectului.

1. Pregătirea reprezentanţilor instituţiilor prefectului şi a personalului cu
funcţii de conducere din administraţia publică locală se realizează prin cursuri
organizate la centrele zonale Bacău, Cluj-Napoca şi Craiova din subordinea Centrului
Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă,
având la bază prevederile Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative
nr. 673 din 09 decembrie 2008.

2. Pregătirea personalului menţionat se realizează după cum urmează:
a) prin programe de formare profesională a adulţilor organizate de
furnizori autorizaţi în condiţiile prevăzute de O.G. nr. 129/2000,
republicată, privind formarea profesională a adulţilor, cu modificările
şi completările ulterioare, pe baza standardelor ocupaţionale elaborate
şi aprobate potrivit legii pentru ocupaţiile din domeniul reglementat de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
b) prin convocări, instructaje, antrenamente de specialitate, exerciţii
practice şi concursuri profesionale organizate de comitetele pentru
situaţii de urgenţă, de serviciile profesioniste subordonate
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sau de
instituţiile/operatorii economici la care sunt constituite structurile
respective.

3. Pregătirea salariaţilor din instituţii şi operatorii economici se realizează
prin instructaje în domeniul situaţiilor de urgenţă, prin antrenamente practice de
alarmare, evacuare, adăpostire şi prim ajutor, precum şi prin exerciţii de
intervenţie, în funcţie de factorii de risc existenţi şi de tipurile de risc la care sunt
expuşi. Categoriile de instructaje, principiile, modalităţile, cerinţele şi condiţiile
organizării activităţii de instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt stabilite
prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 712/2005, modificat şi
completat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 786/2005.

4. Pregătirea în unităţi şi instituţii de învăţământ cuprinde:
a) instruirea persoanelor cu funcţii de conducere/directorilor/cadrelor
didactice desemnate să efectueze pregătirea în domeniu – prin activităţi
organizate de inspectoratele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru
situaţii de urgenţă;
7
b) pregătirea preşcolarilor, elevilor şi studenţilor – se organizează şi se
desfăşoară conform prevederilor Protocolului nr. 250/13527/2007
încheiat între Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pe timpul activităţilor instructiv-
educative şi practic-aplicative în domeniul situaţiilor de urgenţă.

5. Pregătirea categoriilor de populaţie care nu sunt menţionate la punctele
1-4 (populaţie neîncadrată în muncă) se realizează prin participarea la exerciţiile de
alarmare publică organizate de autorităţile administraţiei publice locale, prin
exerciţiile de specialitate organizate de serviciile profesioniste pentru situaţii de
urgenţă, precum şi prin intermediul mass-media ori prin acţiunile derulate de
organizaţiile neguvernamentale de profil, pe baza protocoalelor încheiate cu
inspectoratele pentru situaţii de urgenţă.

Evidenţa participării la pregătire şi a rezultatelor obţinute în urma verificărilor
se ţine la nivelul fiecărei entităţi care a organizat pregătirea, de către personalul
desemnat să gestioneze documentaţia specifică.

Evaluarea programelor de pregătire se realizează permanent prin analiza
modului de organizare şi desfăşurare a activităţilor şi a rezultatelor obţinute de către
eşaloanele care organizează pregătirea sau pe timpul inspecţiilor şi controalelor
efectuate de personalul desemnat din cadrul serviciilor profesioniste pentru situaţii de
urgenţă. Evaluarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă la nivelul
judeţelor/municipiului Bucureşti se realizează în şedinţele comitetelor pentru situaţii
de urgenţă.
Raportul de evaluare a activităţii de pregătire cuprinde: baza legală a
desfăşurării activităţii de pregătire; obiectivele propuse şi modul de îndeplinire a
acestora; gradul de îndeplinire a activităţilor planificate prin planul de pregătire;
organizarea şi desfăşurarea antrenamentelor de specialitate şi a exerciţiilor;
calificativele obţinute şi măsura în care s-a asigurat dezvoltarea competenţelor
profesionale ale personalului; organizarea şi desfăşurarea programelor de formare
profesională în ocupaţii din domeniul reglementat de IGSU; gradul de asigurare a
bazei materiale şi documentare; neajunsuri constatate şi greutăţi întâmpinate;
concluzii şi propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii.

Participarea la cursurile de pregătire organizate la Centrul Naţional de
Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă în
semestrul I – 2012

Obiectivele didactice specifice au vizat transmiterea şi aprofundarea
cunoştinţelor de bază pe care se fundamentează competenţele şi responsabilităţile
necesare îndeplinirii atribuţiilor ce revin inspectorilor de protecţie civilă şi şefilor
8
serviciilor voluntare încadraţi în structurile din componenţa subsistemului local de
management al situaţiilor de urgenţă. Situaţia se prezintă astfel:

Grad
Personal din administraţia publică şi locală, cu atribuţii
Planificat Prezentat prezenţă
în domeniul situaţiilor de urgenţă
%
Curs de formare iniţială pentru şef serviciu voluntar pentru
53 34 64
s.u.
Curs de formare iniţială pentru inspectorii de protecţie
civilă de la instituţiile publice, operatori economici şi 105 60 57
localităţi
Curs de perfecţionare pentru inspectorii de protecţie civilă
52 25 48
de la instituţiile publice, operatori economici şi localităţi
TOTAL 210 119 57
Personal din IGSU şi unităţile subordonate
Curs pentru iniţierea în carieră – ofiţeri 23 23 100
Curs pentru iniţierea în carieră – subofiţeri 58 58 100
Curs de perfecţionare în domeniul Protecţiei Civile –
28 28 100
personal S.R.I.
Curs de specializare în domeniul pirotehnic 42 42 100
Curs de specializare în domeniul CBRN 159 159 100
Curs de specializare în domeniul Căutare-Salvare 103 103 100
Curs de carieră de capacitate – maior 14 14 100
Curs de carieră de capacitate – colonel 3 3 100
Examen de carieră în vederea acordării gradului de maistru
42 42 100
militar clasa I/plutonier adjutant
TOTAL 472 472 100

Formare iniţială
Formare iniţială şef inspectori de protecţie
serviciu voluntar pentru
civilă de la instituţiile
Curs de carieră s.u. publice, operatori
acordare grad maistru
economici şi localităţi
militar clasa I/plutonier
adjutant Perfecţionare inspectori
de protecţie civilă de la
instituţiile publice,
Curs de carieră de
operatori economici şi
capacitate - maior,
localităţi
colonel
Curs de perfecţionare în
domeniul Protecţiei
Curs de specializare în Civile - personal din
domeniul Căutare- structura S.R.I.
Salvare
Curs pentru iniţierea în
carieră - ofiţeri
Curs de specializare în
domeniul CBRN Curs pentru iniţierea în
Curs de specializare în
carieră - subofiţeri
domeniul pirotehnic

9
Situaţia participării, pe judeţe, la cursurile organizate la centrele zonale de pregătire, în semestrul I, anul 2012

90%

80%
80%
74%
71%70%
70%
64%

60% 57%

51%
50% 48%
45% 46% 45%
43% 43% 42% 44%

40%
34% 33% 33%33%
32% 32% 32%
29% 30%
30% 28%
25% 26%
23%
20% 20% 21% 21%
20%
15% 16% 17% 15%
13%
11%
9% 9%
10% 7%
4%

0%

IL

TL

TR
BZ

CT

IF

NT
CJ

DJ
GJ

SJ
IS

TM
CL

GL

VL
AR

BC
BH
BN
BR

GR
HD
HR

MH

PH

VN
AB

B

BV

CS

CV
DB

MS

SB

SV

VS
MM

SM
BT

OT
AG

10
Analizele efectuate ca urmare a controalelor tematice, raportărilor, legislaţiei în
vigoare, cât şi a concluziilor rezultate din întâlnirea cu personalul implicat în
activitatea de pregătire atât la nivelul centrelor zonale, la Centrul Naţional de
Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă – Ciolpani cât
şi la nivelul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, au reliefat necesitatea
abordării procesului de pregătire într-un mod pragmatic, modern, ancorat în realităţile
economice actuale, scopul final fiind creşterea procentului de participare,
aprofundarea noţiunilor privind situaţiile de urgenţă, adaptarea tematicii predate la
specificul local cât şi a problematicii fiecărei entităţi în parte.

Ca urmare a faptului că în anul 2012 se încheie perioada de aplicabilitate a
Ordinului nr. 673 din 9 decembrie 2008, în cursul semestrului II se va elabora, pentru
perioada 2013 – 2016, un nou proiect de ordin al ministrului Administraţiei şi
Internelor privind pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a reprezentanţilor
instituţiilor prefectului şi a personalului cu funcţii de conducere din administraţia
publică locală.
La elaborarea acestuia se va ţine seama de noile realităţi socio-economice cât şi
de dinamica evenimentelor ce ţin de competenţa Inspectoratului General pentru
Situaţii de Urgenţă şi unităţilor subordonate. Din această perspectivă considerăm că
aceste activităţi se pot organiza mult mai eficient prin implicarea şi participarea
organelor administrative ale judeţului din care provin cursanţii, cât şi a
inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă locale.

11
PRACTICI EUROPENE PRIVIND VOLUNTARIATUL
Maior Ciprian SLATE
Maior Bogdan GRIGORE
Inspecţia de Prevenire,
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Ce este un voluntar?
Un voluntar este o fiinţă umană, indiferent de rasă, vârstă, etnie, sex sau orientare
sexuală, convingeri politice sau religioase, abilitate fizică, nivel de educaţie, stare civilă,
situaţie economică sau alte asemenea criterii, care ŞTIE, POATE ŞI VREA să facă mai
mult pentru dezvoltarea altora, a comunităţii şi, nu în ultimul rând, pentru dezvoltarea sa
personală, într-un cadru organizat, fără a urmări un câştig financiar.
Un voluntar este o persoană care:
 ŞTIE să ia iniţiativa şi nu aşteaptă ca lucrurile din comunitate să se
îmbunătăţească de la sine;
 POATE să acorde un pic din timpul său pentru o cauză bună în care crede;
 VREA să îşi pună în valoare cunoştinţele, talentele şi abilităţile în folosul
comunităţii.

Ce este voluntariatul?
Nu există o definiţie universal acceptată a voluntariatului. Fiecare ţară sau
fiecare mare organizaţie internaţională practică propria definiţie a conceptului.
Totuşi, câteva elemente sunt comune tuturor abordărilor despre voluntariat:
– este îndreptat înspre folosul comunităţii, al unor grupuri dezavantajate sau
al societăţii. Nu se aplică, aşadar, la situaţii în care ne ajutăm prietenii sau familia sau
în care, de exemplu, participăm la un stagiu neplătit la o firmă;
– este de bunăvoie şi nesilit de nimeni. E de la sine înţeles că cel care
desfăşoară activităţi de voluntariat îşi doreşte acest lucru şi că nu o face impus;
– nu este motivat de o recompensă financiară sau materială. Acest lucru nu
înseamnă că nu pot să fie decontate unele cheltuieli necesare pentru a derula
activitatea respectivă.
– se desfăşoară într-un cadru organizat. Asta pentru a sublinia că nu se referă
la situaţii punctuale şi informale în care s-a acordat ajutor cuiva, de exemplu, când
cineva a ajutat o doamnă în vârstă să treacă strada.
În Declaraţia Universală cu privire la Voluntariat1 se menţionează că:
„Voluntariatul este o componentă de bază a modului de manifestare a societăţii
civile. El transpune în practică cele mai nobile aspiraţii ale omenirii – dorinţa
1
Adoptată de către Comitetul Director Internaţional al IAVE – The International Association for Volunteer Effort, în
cadrul celei de-a XVI-a Conferinţe Mondiale a Voluntarilor, Amsterdam, Olanda, ianuarie 2001, Anul Internaţional al
Voluntarilor.

12
(nevoia) de pace, libertate, şanse egale, siguranţă şi dreptate pentru toţi oamenii. În
această eră a globalizării şi a schimbării continue, lumea devine mai mică, mai
interdependentă şi mai complexă.”
Voluntariatul – atât prin acţiuni individuale, cât şi de grup – este o modalitate
prin care:
– pot fi promovate şi întărite valori umane legate de comunitate, grija faţă de
soarta aproapelui;
– indivizii îşi pot exercita drepturile şi responsabilităţile ce le revin ca membri
ai comunităţii, în timp ce evoluează şi învaţă de-a lungul vieţii, devenind conştienţi
de întregul lor potenţial uman;
– se pot crea legături care să ajute la depăşirea diferenţelor care ne despart,
astfel încât să trăim împreună în comunităţi sănătoase şi solide, colaborând pentru a
găsi soluţii inovatoare la provocările noastre comune şi pentru a modela destinele
colective.
În zorii noului mileniu, voluntariatul este o componentă esenţială a tuturor
societăţilor. El pune eficient în practică Declaraţia Organizaţiei Naţiunilor Unite2,
conform căreia „Noi, oamenii, avem puterea de a schimba lumea”.
La nivel mondial, o clasificare generală împarte voluntarii în patru categorii:
– profesionişti, categorie ce cuprinde voluntari atestaţi sau cu calificări speciale
(medici, asistenţi, tehnicieni) – voluntari individuali sau afiliaţi la serviciile
voluntare;
– neprofesionişti, categorie care nu are calificări necesare programelor de
management al urgenţelor, dar îşi oferă serviciile şi pot fi pregătiţi în acest scop;
– spontani, categorie de persoane din zona unei situaţii de urgenţă sau din
vecinătate, ce pot fi calificate sau necalificate. Coordonarea acestora, în special când
sunt prezenţi în număr mare, este o provocare specială pentru managementul
urgenţelor;
– afiliaţi, categorie ce cuprinde voluntari angajaţi în serviciile voluntare
recunoscute şi cărora li s-a asigurat o pregătire corespunzătoare. Sunt, în general, cei
care fac parte dintr-un mecanism apriori stabilit, de participare la răspunsul la
urgenţe.
Analiza necesităţilor comunităţii şi a structurilor de management al situaţiilor
de urgenţă, în multe situaţii, scoate în evidenţă faptul că necesităţile sunt mult mai
mari decât se poate acoperi cu serviciul propriu de voluntari. În astfel de situaţii, este
necesară coordonarea cu alte servicii voluntare sau asociaţii.
Această coordonare a serviciilor voluntare nu implică selectarea (recrutarea),
pregătirea sau evaluarea personalului (voluntarilor), ci doar stabilirea de relaţii de
cooperare cu alte organizaţii voluntare în cadrul comunităţilor, pentru a putea
completa propriul serviciu voluntar, atunci când situaţia o impune.
Foarte importantă, în etapa de stabilire a acestor relaţii, este dezvoltarea sau
exersarea unui plan de coordonare a voluntarilor în situaţii de urgenţă.
Dezvoltarea unor astfel de planuri de cooperare cu asociaţiile de voluntari,
organizaţiile comunitare, mediul de afaceri sau alte grupuri, anterior producerii unei
2
14 septembrie 1989, Paris.

13
situaţii de urgenţă, poate elimina multe dintre problemele asociate cu voluntariatul
spontan în situaţii de urgenţă.
De regulă, asociaţiile de voluntari au rol activ în asistarea personalului de
management al situaţiilor de urgenţă în lucrul cu voluntarii.
Deşi acestea au statut independent, în situaţii de urgenţă, există un mecanism
de colaborare şi comunicare pentru a asigura un răspuns rapid şi eficient. Cooperarea
cu asociaţiile de voluntari implică:
– angajamente referitoare la elaborarea deciziilor;
– disponibilitate pentru partajarea informaţiilor, resurselor şi responsabilităţilor;
– respect pentru personalul implicat (în sens) profesional.

Voluntariatul în situaţii de urgenţă în plan internaţional

Observaţii generale
Serviciile de pompieri voluntari sunt organizate diferit de la ţară la ţară, de
multe ori de la o unitate administrativă la o unitate administrativă din cadrul aceleiaşi
ţări.
În ceea ce priveşte atribuţiile, recrutarea şi pregătirea, nu există un cadru
normativ naţional. Cu toate acestea, se pune accent pe pregătirea personalului.
Dotarea serviciilor de pompieri voluntari se face în funcţie de tipurile de riscuri
caracteristice localităţii.

Observaţii punctuale
România
În prezent, la nivel naţional, sunt constituite 3 155 de servicii voluntare pentru
situaţii de urgenţă. Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din categoria I au
cea mai mare pondere (79%) şi au în compunere, teoretic, un compartiment pentru
prevenirea situaţiilor de urgenţă şi echipe specializate pe tipuri de riscuri.
În serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă activează 111.945 persoane,
din care 3.365 personal angajat şi 108.580 personal voluntar. Din cei 108.580 de
voluntari, doar 75.137 au încheiat contract de voluntariat conform prevederilor legale.
Potrivit legislaţiei în vigoare, prin voluntariat pentru situaţii de urgenţă se
înţelege activitatea de interes public desfăşurată benevol de persoane fizice în
serviciile publice de urgenţă voluntare, în cadrul unor raporturi juridice, altele decât
raportul juridic de muncă.
Beneficiar al voluntariatului este comunitatea în folosul căreia se desfăşoară
activitatea de voluntariat, reprezentată de consiliul local care a constituit, potrivit
legii, serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă.
Consiliul local în subordinea căruia funcţionează serviciul voluntar pentru
situaţii de urgenţă încheie contract de voluntariat cu fiecare persoană selecţionată.

Principiile care stau la baza exercitării voluntariatului în serviciile de urgenţă
sunt:
– implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;
14
– selecţionarea voluntarilor, fără discriminări, pe baza egalităţii de şanse;
– participarea ca voluntar numai pe baza consimţământului scris, exprimat prin
semnarea contractului de voluntariat;
– încadrarea şi promovarea voluntarului conform pregătirii şi, respectiv,
rezultatelor obţinute în cadrul serviciului de urgenţă voluntar;
– asumarea liber consimţită, de către voluntar, a suportării riscurilor pe care le
presupune activitatea în serviciul de urgenţă voluntar.

Austria
În total, sunt 300.000 de femei şi bărbaţi care activează în cele 4.531 de servicii
de pompieri voluntari. Servicii de pompieri profesionişti funcţionează în Viena, Graz,
Innsbruck, Klagenfurt, Salzburg şi Linz. În ultima vreme, ca urmare a numărului
foarte ridicat de intervenţii, se constată tendinţa autorităţilor locale, din localităţi cu
mai puţin de 100.000 de locuitori, de a solicita existenţa serviciilor de pompieri
profesionişti sprijiniţi de tineri care au ales munca în folosul comunităţii în locul
serviciului militar.

Cehia
Activează 7.343 de servicii de pompieri voluntari, din care 202 categoria II
(timp de răspuns maxim 5 min, timp de deplasare maxim 10 min), 1.339 categoria III
(timp de răspuns maxim 10 min, timp de deplasare maxim 10 min), 5.802 categoria V
(timp de răspuns maxim 10 min, asigură intervenţia doar în localitate).

Croaţia
În Croaţia, funcţionează 1.835 de servicii de pompieri voluntari. Pompierii
voluntari îşi îndeplinesc atribuţiile în baza Legii asociaţiilor cetăţeneşti. Pe timpul
verii, în Croaţia, se suplimentează numărul pompierilor cu circa 1.000 de pompieri
sezonieri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure.

Danemarca
Potrivit legii, autorităţile publice locale sunt obligate să îşi organizeze servicii
de pompieri, astfel încât maşinile de intervenţie să fie capabile să ajungă în 5 minute
de la alarmare în orice punct al localităţii. Serviciul de pompieri voluntari se
organizează în baza unei analize de risc. Instruirea pompierilor voluntari este identică
cu cea a pompierilor profesionişti.

Elveţia
Potrivit legii, în Elveţia, există servicii de pompieri voluntari în fiecare
localitate sub 100.000 de locuitori. Pregătirea personalului din aceste structuri se
organizează în mod diferit de la un canton la altul.

Finlanda
Există peste 600 de servicii de pompieri voluntari în care activează aproximativ
15.000 de persoane. Suplimentar atribuţiilor specifice, cele 350 de femei-voluntar
îndeplinesc şi următoarele activităţi: catering în caz de dezastru, asistenţă psihologică
pentru victimele accidentelor şi acţiuni cu tinerii pompieri.
15
Franţa
În Franţa, sunt mai multe organizaţii care poartă numele de pompieri.
În anul 2011, la nivel naţional, numărul pompierilor ajungea la valoarea de
250 000, dintre care:
 80% pompieri voluntari;
 15% pompieri profesionişti;
 pompierii militari din cadrul Brigăzii din Paris şi Batalionului din Marseille;
 agenţii de siguranţă la foc, care se ocupă de siguranţa la foc în unele
aeroporturi şi întreprinderi ce necesită personal de specialitate, dar aceştia nu sunt
asimilaţi personalului destinat intervenţiei.
Termenul de pompier este folosit adesea într-un sens global şi cuprinde întreg
personalul implicat în securitatea civilă în serviciul populaţiei.
Pompierii voluntari sunt angajaţi pe o perioadă de cinci ani, cu grad profesional
de soldat, primul an fiind de probă. Reînnoirea angajamentului se face după o
verificare periodică a aptitudinilor fizice şi medicale. După încheierea contractului,
toţi pompierii voluntari beneficiază de o pregătire de bază potrivit misiunilor pe care
le au de îndeplinit, urmată de pregătiri continue şi de perfecţionare pe timpul carierei.
Candidaţii care au o diplomă de nivel Bac+3 pot fi recrutaţi direct cu grad profesional
locotenent pompier voluntar. Regulile generale, ce definesc statutul pompierului
voluntar, sunt identice în toate departamentele, însă modalităţile de selecţie a
candidaţilor şi criteriile diferă de la un serviciu la altul.

Germania
În Germania, activează 24.000 de servicii voluntare de pompieri în care sunt
peste un milion de persoane. Încadrarea acestora se face în funcţie de tipurile de
autospeciale din dotare.
Printre criteriile care se au în vedere la organizarea unui serviciu voluntar se
numără timpul de răspuns. Astfel, pentru urgenţa I timpul de răspuns este de 8
minute, pentru urgenţa a II-a – 15 minute şi pentru urgenţa a III-a – 25 de minute.
Pregătirea pompierilor voluntari se face în aceleaşi unităţi de învăţământ în
care se pregătesc pompierii profesionişti. Serviciul activ poate începe de la 16 ori
de la 18 ani şi se termină la 60 ori la 65 de ani, în funcţie de condiţiile impuse de
land.

Italia
În Italia, sunt constituite asociaţii ale voluntarilor la nivel local, provincial sau
regional. Dotarea acestor structuri se face având în vedere riscurile identificate pe
plan teritorial. Personalul voluntar se încadrează din dorinţa de a face ceva pentru
ceilalţi, pe baza liberului accept şi în funcţie de meseria pe care o practică. Din aceste
asociaţii fac parte şi pompieri profesionişti care, în afara orelor de program,
desfăşoară activităţi de voluntariat, în funcţie de specializare.

Portugalia
Există servicii de pompieri voluntari chiar şi în oraşele mari. Pompierii
voluntari sunt bine echipaţi şi au o pregătire foarte bună.
16
Slovenia
Activează 1.295 de servicii de pompieri voluntari. Pompierii voluntari au
organizarea asemănătoare cu cea din Austria, ca urmare a influenţelor istorice.
Pompierii voluntari sunt finanţaţi de autorităţile publice locale, dar pot obţine şi
donaţii de la organizaţii private.

Spania
Organizarea serviciilor voluntare de pompieri diferă în funcţie de comunitatea
autonomă. Valencia s-a făcut remarcată prin crearea unui ONG numit Bomberos Sin
Fronteras, care intervine în orice colţ al lumii în caz de dezastru natural.

Mituri despre voluntariat
Myth Buster: Nu orice activitate neplătită se poate numi voluntariat! Faptul că
o ajuţi pe mătuşa ta să care sacoşa de la piaţă e un gest frumos făcut pentru un
membru al familiei tale şi nu e ceea ce am numi noi voluntariat. Iar faptul că un
angajat al unui spital nu şi-a primit salariul pe ultima lună, însă munceşte în
continuare în speranţa că situaţia va reveni la normal e o situaţie nefericită şi complet
în afara voinţei sau controlului persoanei respective şi, deci, din nou, nu se califică
drept acţiune de voluntariat! Voluntariatul e o activitate pe care o desfăşori în folosul
comunităţii, din proprie iniţiativă şi, nu în ultimul rând, într-un cadru cât de cât
organizat, adică în cadrul unei organizaţii sau a unui grup de acţiune.
 Dacă cineva nu e plătit pentru munca sa, înseamnă că face voluntariat;
 Myth Buster: Poţi fi voluntar şi, doar o dată-n viaţă, ducând o bătrână de la
un azil la plimbare. Sau, o dată pe an, participând primăvara la o plantare de copaci.
Sau, o dată pe lună. Sau zilnic. Tu îţi faci programul! Important e să îţi găseşti ceva
potrivit programului tău. O oră din timpul tău şi al altora poate însemna mai mult
decât crezi. Voluntariatul e doar pentru cei care nu au încă un loc de muncă. Oamenii
care au copii, familie, o viaţă socială activă nu au cum să aibă timp şi pentru aşa ceva;
 Myth Buster: Voluntariatul nu e o carieră, un înlocuitor de carieră sau o
ocupaţie pentru cei liberi ca vântul. Desigur că, teoretic, te-ai putea gândi că e mai
simplu să te implici în acţiuni de voluntariat când nu te presează îndatoririle de
serviciu, financiare sau de familie. Însă, în realitate, cei liberi de responsabilităţi, deşi
pot, nu întotdeauna şi vor să se implice. Iar cei activi, cu numeroase responsabilităţi,
sunt adesea tot aceia care îşi asumă noi proiecte şi iniţiative. Aruncă o privire pe
poveştile noastre de la voluntari pentru a te convinge. Voluntariatul e un moft pe care
şi-l permit doar oamenii educaţi şi fără probleme;
 Voluntariatul e doar pentru tineri;
 Myth Buster: Mulţi dintre voluntarii din România sunt într-adevăr tineri.
Acest lucru se întâmplă atât pentru că ei au o disponibilitate mai mare, dar şi pentru
ca au o nevoie mai mare de dezvoltare proprie. Însă asta nu înseamnă că nu sunt şi
voluntari de toate vârstele – adulţi activi şi vârstnici deopotrivă – implicaţi în tot felul
de proiecte. Sunt oameni care simt nevoia să dea ceva înapoi comunităţii, să îşi
împărtăşească experienţa cu alţii, să iasă din rutina impusă de viaţa de zi cu zi sau să
socializeze. Sunt programe, nevoi şi activităţi care necesită experienţa profesională,
17
de viaţă şi abilităţi pe care tinerii încă nu le pot avea la vârsta lor. Persoanele cu
probleme, vârstnicii, copiii, persoanele din mediul rural etc. nu pot fi voluntari;
 Myth Buster: Oricine poate fi voluntar, în măsura în care este motivat şi i
se prezintă oportunitatea unui program de voluntariat potrivit abilităţilor sale. Sunt
organizaţii din România care implică şi vârstnici, copii, persoane din mediul rural,
beneficiarii unor programe, persoane cu diferite afecţiuni sau dizabilităţi, persoane cu
antecedente penale etc. în activităţi de voluntariat. Voluntariatul e un fel de practică
pe care studenţii trebuie să o facă pentru facultate;
 Myth Buster: Practica şi voluntariatul se pot confunda ca aparenţă, însă
sunt lucruri diferite. Mulţi studenţi sunt implicaţi ca voluntari în diferite ONG-uri.
Însă. atunci când activitatea lor este parte a planului de învăţământ la facultatea pe
care o urmează şi aceştia primesc credite pentru ea, stagiul se numeşte practică, nu
voluntariat, fiindcă este motivat şi condiţionat în principal de creditele respective.
 Myth Buster: Voluntariatul nu este muncă „pe gratis”. Voluntarul, deşi, la
fel ca internul, este neplătit, face, prin definiţie, munca benevolă în folosul
comunităţii sau al unor categorii defavorizate, nu pentru interese private ale unor
investitori . Acţiunile de voluntariat se desfăşoară în cadrul unor grupuri asociative,
organizaţii sau instituţii, însă, niciodată în cadrul unor firme. Angajaţii firmelor pot
participa, desigur, la acţiuni de voluntariat, însă, în beneficiul comunităţii, nu al
firmei! Dacă vedeţi anunţuri ale unor firme care caută „voluntari”, trebuie să ştiţi că e
nu doar o eroare în termeni, ci şi o iniţiativă imorală şi ilegală conform Legii
Voluntariatului. Există un alt termen pentru stagiile tinerilor fără experienţă care
petrec un timp de „ucenicie” în firme, în vederea învăţării sau obţinerii unei slujbe şi
anume internship, nu voluntariat. Voluntariatul e muncă pe gratis şi nu îmi aduce
niciun beneficiu;
 Myth Buster: Voluntariatul presupune într-adevăr desfăşurarea unei
activităţi (în beneficiul comunităţii) fără o contraprestaţie materială. Însă, asta nu
înseamnă că nu îţi aduce niciun beneficiu, dimpotrivă! Dacă stai de vorbă cu
voluntari, primul lucru pe care ţi-l vor spune e cât de multe au învăţat din activitatea
de voluntariat, câte contacte interesante sau câţi prieteni şi-au făcut şi câtă satisfacţie
le dă proiectul respectiv! Unii dintre ei şi-au descoperit astfel şi drumul în carieră.
Însă nu e nevoie să ne crezi pe cuvânt, citeşte mărturiile voluntarilor. Voluntariatul e
forţă de muncă gratuită şi înlocuieşte munca angajaţilor sau angajarea de personal
nou;
 Myth Buster: Voluntarii nu trebuie să înlocuiască munca angajaţilor din
organizaţiile sau instituţiile la care activează, ci să o completeze pentru a spori
calitatea sau gama serviciilor către populaţie. Depinde şi de tine să îţi aperi
drepturile! În plus, faptul că o organizaţie implică voluntari în acţiunile sale nu
înseamnă automat că nu îşi permite să angajeze personal plătit. Însă resursele ONG-
urilor sunt de cele mai multe ori limitate şi este nevoie ca resursele existente să fie
direcţionate către activităţile efective. Voluntarii ajută, prin munca lor, ca resursele
respective să fie investite în servicii către beneficiari, mai degrabă decât să fie
investite în personal nou. Niciun voluntar nu face ceva fără vreun interes „ascuns”;

18
 Myth Buster: E firesc şi e foarte bine ca voluntarii să fie motivaţi şi de alte
lucruri, precum dezvoltarea lor personală sau profesională. Numai o persoană care e
preocupată să înveţe şi să se dezvolte pe sine poate şi e capabilă să îi ajute şi pe alţii!
Şi, categoric, un viitor angajator va fi mai impresionat de un tânăr care a fost implicat
în diverse proiecte, decât de unul inactiv. Voluntarii sunt persoane care nu sunt
capabile să obţină un loc de muncă „adevărat”;
 Myth Buster: Voluntariatul nu ţine loc de job. Şi mulţi voluntari au joburi
cât se poate de „adevărate” în mediul corporatist şi nu numai! Voluntariatul e ca
munca patriotică de pe vremuri. Nu există voluntari, probabil le impune cineva să
facă munca respectivă;
 Myth Buster: „Munca patriotică” nu era „pe vrute”, ci era impusă. Ajutorul
dat de voluntari vine din motivaţie proprie de a se implica în proiecte pentru
comunitate, fără ca aceştia să fi fost constrânşi de ceva sau cineva şi fără motivaţii
financiare. Şcoala şi câştigul financiar sunt mai importante în viaţă, voluntariatul cu
ce mă ajută pentru viitorul meu?
 Myth Buster: Şcoala şi abilitatea ta de a-ţi câştiga existenţa sunt importante
pentru viitorul tău, nimeni nu neagă asta. Totuşi, şcoala înseamnă învăţământ formal,
iar proiectele de voluntariat sunt experienţe nonformale importante care te echipează
cu abilităţi, experienţe, contacte, cunoştinţe pentru dezvoltarea ta personală şi
profesională. Pe o piaţă a muncii competitivă, tu vei avea un avantaj nonformal!
Voluntarii sunt nişte idealişti care cred că pot schimba lumea dintr-odată;
 Myth Buster: Nimeni nu crede că se face primăvară cu o floare, însă cu
multe flori... da! Voluntarii sunt tineri care nu ştiu să se distreze sau nu au viaţă
socială;
 Myth Buster: Voluntariatul nu e doar muncă, ci şi distracţie şi socializare.
Întreabă orice voluntar tânăr!
 Myth Buster: Voluntariatul nu este misionariat! Motivaţiile voluntarilor
sunt la fel de diverse precum oamenii. Nu trebuie să fii credincios pentru a-ţi dori să
trăieşti într-o societate mai echitabilă şi mai frumoasă şi pentru a fi dispus să pui
umărul la asta. Nu ştiu să fac nimic, nu am abilităţi, nu am nimic de oferit. Cine nu
are niciun fel de experienţă nu poate fi voluntar;
 Myth Buster: Toată lumea ştie să facă ceva, are vreun talent sau o abilitate
sau pur şi simplu are timp. Există oportunităţi potrivite pentru toată lumea, esenţial e
să ştii să îţi identifici punctele tari şi să perseverezi în a căuta un proiect potrivit
pentru tine. Unii participă la acţiuni de voluntariat pentru că vor să ofere din
experienţa lor, iar alţii pentru a învăţa. Important este să aibă entuzasim, determinare
şi dorinţa de a ajuta. Voluntarii nu fac altceva decât să colecteze bani sau să împartă
fluturaşi;
 Myth Buster: Voluntarii sunt implicaţi în tot felul de activităţi, nicidecum
doar acestea: de la meditaţii pentru copii, editarea de publicaţii, ecologizări şi
plantări, până la organizarea de evenimente culturale. Voluntariatul presupune doar
întrajutorarea oamenilor nevoiaşi, prefer să dau bani pentru asta;
 Myth Buster: Categoriile de activităţi în care se implică voluntarii nu se
limitează la sectorul social, ele pot varia de la educaţie la ecologic, ş.a.m.d. E foarte
bine că donezi bani pentru cauze sociale, însă trebuie să fii conştient că de cele mai
19
multe ori banii nu sunt suficienţi, e nevoie şi de oameni care să facă intervenţia
respectivă.
 Myth Buster: Dacă nu te atrage domeniul social, sunt multe alte domenii în
care îţi poţi oferi ajutorul ca voluntar. Chiar şi în domeniul social, nu este neapărată
nevoie să interacţionezi direct cu beneficiarii, sunt multe alte roluri pe care voluntarii
le pot îndeplini cu succes şi satisfacţie. Trebuie doar să îţi găseşti sau să îţi creezi
oportunitatea potrivită! Nu am bani să mă implic aşa cum aş vrea;
 Myth Buster: Voluntariatul nu trebuie să presupună, de regulă, costuri din
partea ta. Organizaţia care îţi oferă o oportunitate de voluntariat trebuie să îţi poată
oferi un cadru adecvat, materialele necesare desfăşurării activităţii respective şi
soluţii adecvate în cazul în care este nevoie de deplasări pe teren. În măsura în care
există resursele necesare, poţi solicita organizaţiei respective să îţi deconteze
cheltuielile asociate cu deplasarea sau alte cheltuieli rezonabile asociate cu activitatea
de voluntariat.
 Myth Buster: Doar fiindcă voluntarii nu sunt remuneraţi pentru efortul lor
nu înseamnă că nu este nevoie de fonduri pentru activităţile respective, pentru spaţiul
şi materialele cu care se desfăşoară acestea. Din acest motiv programele de
voluntariat, pentru a fi eficiente şi pentru a oferi un mediu plăcut de lucru
voluntarilor, necesită unele resurse financiare din partea organizaţiei. Cei din jur se
vor întreba ce e şi cu voluntariatul ăsta, mă vor crede un fraier!
 Myth Buster: Multă lume, din ignoranţă, lipsă de contact direct sau din
asocieri mentale pe care le face cu „munca patriotică”, are o imagine proastă despre
voluntariat. E la latitudinea ta să le arăţi, concret, cât de multe înveţi din activitatea
respectivă, câţi prieteni noi ţi-ai făcut, câte satisfacţii ai şi cum ai contribuit la
anumite proiecte sau la îmbunătăţirea vieţii unor oameni! Dacă tot nu reuşeşti, e
pierderea lor. Iar dacă acest lucru te afectează, poate că nici tu nu eşti prea convins în
primul rând!
 Myth Buster: Voluntarii au dreptul, ca oricine altcineva, să aleagă liber în
ce activităţi vor şi pot să se implice şi să spună „nu” atunci când li se cere să facă
ceva împotriva voinţei lor. Voluntarii au drepturile lor, nu sunt „sclavii” organizaţiei
şi nu pot fi manipulaţi! Nu mi-a cerut nimeni niciodată să fiu voluntar.

20
ASIGURAREA ŞI EVALUAREA CALITĂŢII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
ÎN CADRUL ŞCOLII DE SUBOFIŢERI DE POMPIERI ŞI
PROTECŢIE CIVILĂ „PAVEL ZĂGĂNESCU” BOLDEŞTI
Colonel Constantin COMĂRNICEANU
Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă
„Pavel Zăgănescu” – Boldeşti

Motivaţie

Implementarea unui sistem de management al calităţii în instituţiile din
domeniul siguranţei şi ordinii publice reprezintă un obiectiv major pentru activitatea
de formare iniţială şi continuă din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Coordonatele Strategiei privind asigurarea şi evaluarea calităţii învăţământului
la nivel instituţional sunt stabilite în baza „Concepţiei privind asigurarea calităţii
educaţiei în şcolile postliceale ale M.A.I.”, elaborată de Serviciul Formare Iniţială şi
Continuă, CEPOL şi Formare Schengen, structură specializată care coordonează
întregul proces de formare iniţială şi continuă la nivelul Ministerului Administraţiei şi
Internelor.
Realizarea şi dezvoltarea unei culturi interne a calităţii educaţiei la nivelul
şcolii are ca scop dezvoltarea încrederii beneficiarilor în calitatea serviciilor
educaţionale, consolidarea recunoaşterii sociale şi a statusului profesional al
absolvenţilor.
Asigurarea calităţii la nivelul instituţiei vizează adaptarea demersului
instructiv-educativ la aşteptările elevilor şi la cerinţele structurilor teritoriale ale
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în care elevii se vor integra
profesional.
Din punctul de vedere al beneficiarului instituţional, şcoala trebuie să asigure o
pregătire riguroasă a elevului, prin achiziţionarea competenţelor cognitive,
psihomotorii şi atitudinale necesare transformării acestuia într-un profesionist capabil
să îndeplinească eficient misiunile solicitate în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Obiectivul fundamental al conducerii şcolii, în domeniul educaţiei, îl constituie
implementarea unui Sistem de Management al Calităţii pe care toţi factorii implicaţi
în procesul educaţional (instructori militari, elevi, alte categorii de personal) să-l
cunoască, să-l considere legitim şi să-l operaţionalizeze în activitatea profesională.

Precizări conceptuale

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea
calităţii educaţiei, aprobată cu completări şi modificări prin Legea nr. 87/2006,
21
calitatea educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi
ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor,
precum şi standardele de calitate.
Calitatea educaţiei are două dimensiuni – o dimensiune obiectivă ce vizează
îndeplinirea standardelor şi o dimensiune subiectivă ce vizează îndeplinirea sau chiar
depăşirea aşteptărilor beneficiarilor.
Evaluarea calităţii educaţiei constă în examinarea multicriterială a măsurii în
care o organizaţie furnizoare de educaţie şi programele acesteia îndeplinesc
standardele de referinţă. Atunci când evaluarea calităţii este efectuată de însăşi
organizaţia furnizoare de educaţie, aceasta ia forma evaluării interne, iar când este
efectuată de o agenţie naţională sau internaţională specializată, ia forma evaluării
externe.
Asigurarea calităţii educaţiei este realizată printr-un ansamblu de acţiuni de
dezvoltare a capacităţii instituţionale de elaborare, planificare şi implementare de
programe de studiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizaţia
furnizoare de educaţie satisface standardele de calitate. Asigurarea calităţii exprimă
capacitatea unei organizaţii furnizoare de a oferi programe de educaţie, în
conformitate cu standardele în vigoare.
Calitatea educaţiei este definită prin: criterii, standarde de referinţă, indicatori
de performanţă, calificări.
Asigurarea calităţii educaţiei vizează trei domenii de activitate: capacitatea
instituţională, eficacitatea educaţională, managementul calităţii. Fiecare domeniu
este definit prin criteriile menţionate mai jos, după cum urmează:
A. Capacitatea instituţională: structurile instituţionale, administrative şi
manageriale; baza materială; resursele umane;
B. Eficacitatea educaţională: conţinutul programelor de studiu; rezultatele
învăţării; activitatea de cercetare ştiinţifică sau metodică, după caz;
activitatea financiară a organizaţiei;
C. Managementul calităţii: strategii şi proceduri pentru asigurarea calităţii;
proceduri privind iniţierea, monitorizarea şi revizuirea periodică a
programelor şi activităţilor desfăşurate; proceduri obiective şi transparente
de evaluare a rezultatelor învăţării; proceduri de evaluare periodică a
calităţii corpului profesoral; accesibilitatea resurselor adecvate învăţării;
baza de date actualizată sistematic, referitoare la asigurarea internă a
calităţii; transparenţa informaţiilor de interes public cu privire la
programele de studii şi, după caz, certificatele, diplomele şi calificările
oferite; funcţionalitatea structurilor de asigurare a calităţii educaţiei,
conform legii.
A. CAPACITATEA INSTITUŢIONALĂ
Viziunea Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel
Zăgănescu” Boldeşti constă în pregătirea personalului din cadrul Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă la nivelul standardelor europene privind
asigurarea managementului situaţiilor de urgenţă în context naţional şi
transfrontalier.
22
Misiunea şcolii constă în:
 FORMAREA INIŢIALĂ în calificările „maistru militar auto” şi
„subofiţer de pompieri şi protecţie civilă”, în conformitate cu standardele
ocupaţionale şi cu standardele de pregătire profesională;
 FORMAREA CONTINUĂ a personalului IGSU prin:
– cursuri pentru iniţierea în carieră (ofiţeri, maiştri militari şi
subofiţeri);
– examene de carieră în vederea acordării gradului militar de plutonier
adjutant/maistru militar clasa I;
– cursuri pentru dezvoltarea carierei – pregătire în acordarea primului
ajutor calificat privind efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte
operaţiuni de salvare, pentru ocupaţia paramedic.

Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu”
Boldeşti este singura şcoală de formare iniţială din subordinea IGSU, unică la
nivel naţional din perspectiva calificărilor asigurate: „subofiţer de pompieri şi
protecţie civilă” şi „maistru militar auto”.
Strategia privind asigurarea şi evaluarea calităţii învăţământului este cuprinsă
în cadrul Proiectului de dezvoltare instituţională, elaborat pentru perioada
2010–2014. În scopul afirmării şcolii ca instituţie de învăţământ de nivel european au
fost proiectate următoarele ţinte strategice:
– perfecţionarea activităţii manageriale;
– corelarea permanentă a curriculumului şcolar cu cerinţele standardelor
ocupaţionale şi ale Standardelor de pregătire profesională;
– formarea şi perfecţionarea continuă a cadrelor didactice şi oferirea de
oportunităţi pentru dezvoltarea carierei acestora;
– dezvoltarea bazei didactico-materiale şi utilizarea eficientă a fondurilor
alocate în vederea optimizării procesului de învăţământ;
– creşterea atractivităţii instituţiei sub raportul calităţii serviciilor oferite;
– dezvoltarea relaţiilor comunitare şi cu beneficiarii, în special cu structurile
operative prin realizarea unui feed-back permanent şi eficient;
– cooperarea cu instituţii similare din U.E.
Implementarea Proiectului de dezvoltare instituţională se realizează prin
planuri operaţionale anuale ce conţin programe adecvate îndeplinirii fiecărei ţinte
strategice.
La nivelul instituţiei funcţionează trei catedre: Pregătire de specialitate;
Pregătire în domeniul tehnic-auto; Ştiinţe sociale, Informatică şi Educaţie fizică.
Procesul de pregătire este conceput în sistem modular, pe unităţi-cheie de
competenţă, generale şi specializate, curriculumul fiind proiectat în baza Ordinului
nr. 3973/2005 emis de Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Având în vedere complexitatea misiunilor executate de Ministerul
Administraţiei şi Internelor, care implică intervenţii corelate ale structurilor acestuia,
a fost proiectat conţinutul unităţilor-cheie de competenţă şi generale prin care se
asigură pregătirea unitară, de nivel 3 avansat, a tuturor elevilor care urmează
învăţământul postliceal militar.
23
Formarea unităţilor-cheie de competenţă şi generale este realizată de către
catedra „Ştiinţe sociale, Informatică şi Educaţie fizică”. Obiectivul esenţial al
catedrei îl constituie formarea unor abilităţi de comunicare profesională transparentă,
corectă şi coerentă, consolidarea deprinderilor de comunicare în limba engleză şi
limba franceză, perfecţionarea aptitudinilor şi deprinderilor în domeniul educaţiei
fizice generale şi de specialitate, precum şi de utilizare a tehnicii de calcul.
Formarea unităţilor de competenţă specializate se realizează în cadrul
catedrelor „Pregătire de specialitate” şi „Pregătire în domeniul tehnic-auto”, potrivit
cerinţelor standardelor de pregătire, în raport cu misiunile de gestionare a situaţilor de
urgenţă.
Catedra „Pregătire de specialitate” are ca obiectiv formarea de competenţe în
organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă,
în aplicarea normelor de prevenire a situaţiilor de urgenţă, utilizarea accesoriilor şi
utilajelor de intervenţie, în acordarea primului ajutor medical prespitalicesc şi
executarea tehnicilor de descarcerare.
În cadrul catedrei „Pregătire de specialitate” funcţionează, din anul 2006,
Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă.
Centrul dispune de o dotare modernă, în măsură să asigure pregătirea teoretică şi
practică a elevilor şi cursanţilor la nivelul Standardelor actuale în domeniu.
Centrul este acreditat din anul 2010 şi organizează programul de pregătire
pentru ocupaţia de paramedic – „Cursul de formare în acordarea primului ajutor
medical calificat în efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de
salvare”.
Catedra „Pregătire în domeniul tehnic-auto” are ca obiectiv formarea de
competenţe pentru asigurarea mentenanţei mijloacelor tehnice de intervenţie,
cunoaşterea şi utilizarea instalaţiilor speciale din dotare, precum şi organizarea şi
desfăşurarea cursurilor de conducători auto pentru obţinerea permisului de conducere
pentru categoriile „B” şi „C”.
Având în vedere specificul celor două calificări profesionale, la nivelul
instituţiei există o bază materială corespunzătoare pentru pregătirea subofiţerilor de
pompieri şi protecţie civilă, respectiv a maiştrilor militari auto. Complexitatea
acesteia este relevată de diversitatea mijloacelor, materialelor şi accesoriilor din
dotare, dintre care enumerăm: mijloace tehnice de intervenţie specifice; poligoane de
instrucţie de specialitate; materiale şi accesorii necesare formării deprinderilor în
acordarea primului ajutor calificat; sală de legislaţie rutieră; sală cunoaşterea
automobilului; cabinet auto; atelier auto; laborator informatică; sală şi terenuri de
sport; bibliotecă; sală festivităţi; sală de mese; dormitoare.
Poligoanele de instrucţie aflate în dotarea şcolii au caracter de unicat din
punct de vedere al pregătirii de specialitate realizată în cadrul acestora. Totodată,
amplasamentul într-o zonă izolată de mediul locuibil permite efectuarea de exerciţii,
aplicaţii şi demonstraţii complexe, în condiţiile respectării standardelor europene
privind protecţia mediului.
Instalaţiile şi echipamentele din dotarea poligoanelor au dimensiunile,
capacităţile şi caracteristicile tehnice proprii celor întâlnite la operatorii economici cu
activităţi ce pot genera riscuri de situaţii de urgenţă (exemple: rezervoare-gigant de
24
peste 5.000 m3, batal pentru reziduuri petroliere cu diametrul de 30 m,
coloană/instalaţie tehnologică de distilare a produselor petroliere, sondă petrolieră,
clădiri pentru simulări reale ale intervenţiilor la gospodăriile cetăţenilor, pistă cu
obstacole, poligonul şefului de ţeavă ş.a.).
Şedinţele de tragere cu armamentul din dotare prevăzute în curriculum se
execută în poligonul autorizat existent în vecinătatea şcolii.
Dotarea parcului auto cu accesorii, utilaje şi autospeciale de întreţinere pentru
situaţii de urgenţă, pregătirea şi experienţa profesională a personalului didactic permit
formarea competenţelor pentru utilizarea tuturor categoriilor de tehnici de intervenţie,
fapt ce constituie premise favorabile integrării absolvenţilor în unităţile operative,
precum şi oportunităţi pentru specializarea personalului operativ din cadrul IGSU.
Un element principal al poziţionării şcolii îl constituie râul Teleajen, aflat în
vecinătatea acesteia, pe a cărui albie se desfăşoară activităţile practice pentru
formarea deprinderilor privind lucrul cu instalaţii speciale din componenţa
autospecialelor de intervenţie.
Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a procesului instructiv-educativ,
precum şi pentru asigurarea pregătirii la nivelul cerinţelor actuale privind gestionarea
situaţiilor de urgenţă, instituţia este preocupată permanent de modernizarea bazei
didactico-materiale.
În prezent, se află în derulare proiectul de consolidare şi modernizare a
Pavilionului central, în cadrul Programului de prevenire şi management al
dezastrelor, componenta B1 – reducerea riscului seismic (program iniţiat şi finanţat
de Banca Mondială şi Ministerul Administraţiei şi Internelor).
De asemenea, a fost iniţiată construirea unui bazin de înot, investiţie aflată la
ora actuală în conservare şi se întreprind demersuri pentru amenajarea unui poligon
de pregătire de specialitate constând în: labirint pentru antrenament în situaţii de
urgenţă; poligon pentru stingerea incendiilor în interiorul clădirilor; machete pentru
stingerea incendiilor la autovehicule; şanţ de instrucţie pentru antrenament în
executarea tehnicilor de salvare a persoanelor de sub dărâmături şi din spaţii
înguste; cuptor pentru simularea backdraft-ului; machetă pentru modelarea
propagării incendiului într-o clădire.
Amplificarea şi accelerarea procesului de reformă la nivelul Ministerului
Administraţiei şi Internelor au condus, şi în cadrul instituţiei noastre, la o nouă
concepţie privind formarea şi promovarea resurselor umane.
Strategia cu privire la resursele umane vizează creşterea nivelului de competenţă
şi de performanţă al instructorilor militari în scopul realizării unui management
educaţional modern, la nivelul standardelor actuale în domeniul calităţii educaţiei.
Calitatea managementului promovat la nivelul instituţiei pe linia resurselor
umane este reliefată prin următoarele elemente: personalul didactic este calificat în
proporţie de 100%; ponderea cadrelor didactice cu studii de doctorat este e 12,5%;
toate cadrele didactice au absolvit cursuri postuniversitare şi cursul de „formator”,
cod COR 241205; patru instructori au absolvit cursul de „manager de proiect”
organizat de Institutul de Studii pentru Ordine Publică Bucureşti; doi instructori au
obţinut statutul de „expert în evaluarea calităţii educaţiei” – colaboratori externi ai
Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.
25
Formarea continuă a instructorilor militari în domeniul managementului
situaţiilor de urgenţă se realizează prin participarea la cursuri, stagii de pregătire,
simpozioane organizate în ţară şi străinătate. Astfel, în anul de învăţământ 2011-2012,
doi instructori militari au participat la „Programul de pregătire în domeniul
managementului situaţiilor de urgenţă” desfăşurat în Slovenia, iar şase ofiţeri au
urmat cursuri pentru dezvoltarea carierei (cursuri de perfecţionare, de management,
de masterat, de specialitate).
La nivelul instituţiei s-a implementat sistemul de evaluare aplicabil în
învăţământul naţional preuniversitar pentru personalul didactic şi didactic auxiliar,
fiind stabiliţi indicatori pe domenii şi criterii de performanţă.
Relaţiile interpersonale (profesor-elev, conducere-subaltern, profesor-profesor
etc.) promovate la nivelul instituţiei favorizează dezvoltarea unui climat educaţional
deschis, stimulativ.

B. EFICACITATEA EDUCAŢIONALĂ
Necesitatea modernizării învăţământului a impus o nouă viziune în abordarea
activităţilor de organizare, desfăşurare, conducere şi evaluare a procesului de
formare, fapt concretizat prin standarde de pregătire profesională, planuri de
învăţământ şi programe şcolare corelate cerinţelor actuale privind intervenţia în
situaţii de urgenţă.
Potrivit prevederilor curriculumului, subofiţerul de pompieri şi protecţie
civilă dobândeşte competenţe în organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de
intervenţie în situaţii de urgenţă, în aplicarea normelor de prevenire a situaţiilor de
urgenţă, utilizarea autospecialelor de intervenţie, în acordarea primului ajutor medical
prespitalicesc şi executarea tehnicilor de descarcerare.
Specificul calificării de maistru militar auto constă în dobândirea competenţelor
privind asigurarea mentenanţei mijloacelor tehnice de intervenţie aflate în dotare precum
şi în organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie.
Pe parcursul şcolarizării se realizează, pe lângă formarea de competenţe
specializate, achiziţionarea/dezvoltarea de competenţe-cheie şi generale, comune la
nivelul învăţământului postliceal militar, privind: comunicarea profesională;
utilizarea tehnicii de calcul; comunicarea în limba engleză şi în limba franceză;
perfecţionarea calităţilor fizice de bază şi specifice necesare în îndeplinirea
misiunilor; cooperarea şi lucrul în echipă; utilizarea noţiunilor generale de drept,
asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă şi conducerea autovehiculelor.
Curriculumul aprobat de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi avizat de
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cuprinde şi pregătirea
militară realizată în cadrul modulului „Instruirea militară”. Acest fapt permite
echivalarea serviciului militar activ şi totodată realizarea de competenţe care
contribuie la conştientizarea necesităţii unui comportament în acord cu cerinţele
legale şi regulamentare.
Instruirea militară este încununată prin ceremonialul depunerii Jurământului
Militar, eveniment ce marchează o profundă transformare spirituală în viaţa fiecărui
tânăr, semnificând, deopotrivă, legământul de credinţă faţă de ţară şi asumarea
responsabilităţilor profesionale privind îndeplinirea eficientă a misiunilor specifice.
26
Finalizarea programului de pregătire conduce la obţinerea a 30 de credite
transferabile pe piaţa muncii, iar promovarea examenului de absolvire asigură
obţinerea Certificatului de Competenţe Profesionale, conform celor două calificări.
Răspunzând nevoilor de formare profesională a personalului din cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor, la nivelul şcolii se desfăşoară cursuri
autorizate de pregătire pentru conducători auto, în vederea obţinerii permisului de
conducere categoriile „B” şi „C”.
Totodată, elevii care au media de cel puţin 7 la evaluarea formativă a celor
trei competenţe ale modulului „Primul ajutor calificat şi descarcerare” susţin
examen de absolvire pentru ocupaţia de paramedic, obţinând Certificat de
absolvire.
Având în vedere faptul că societatea impune schimbări semnificative cu privire
la raportul cerere-ofertă pe piaţa muncii şi la structura competenţelor profesionale
necesare exercitării unei activităţi profesionale, la nivelul şcolii există preocupări
pentru extinderea ofertei educaţionale prin organizarea de cursuri de perfecţionare a
personalului din cadrul MAI/IGSU, dintre care menţionăm:
o Curs de pregătire a comandanţilor de echipaje/şefi gardă intervenţie;
o Curs de psihopedagogie şi metodică;
o Curs de informatică:
A. Curs operator PC şi reţele de calculatoare de nivel
începător/avansat;
B. Curs – Managementul securităţii sistemelor de calcul şi a reţelelor
de calculatoare;
o Curs de comunicare profesională într-o limbă modernă (engleză,
franceză);
o Curs de conducători autospeciale (obţinerea permisului de conducere
categoriile „C”);
o Curs de specializare în lucrul practic cu instalaţiile speciale din dotarea
autospecialelor de intervenţie;
o Curs de comunicare profesională şi pregătire psihologică pentru
intervenţie în situaţii de urgenţă.
În realizarea demersului didactic sunt valorificate elementele specifice de
conţinut în scopul formării unei atitudini pozitive privind apartenenţa la cultura
organizaţională din sistemul de apărare şi securitate naţională.
Pentru domeniul situaţiilor de urgenţă, instruirea şi educarea sunt procese
care au ca finalitate formarea unor personalităţi complexe, în care să se regăsească,
pe lângă competenţele ce definesc profesionistul autentic, o moralitate ireproşabilă,
spirit de sacrificiu şi de solidaritate, curaj, umanism, împreună cu mentalitatea de
apartenenţă la valorile civilizaţiei europene şi universale.
Şcoala se află într-un neîncetat proces de transformare, modernizare şi
perfecţionare, atât din punct de vedere managerial, cât şi funcţional, urmărind cu
consecvenţă îmbunătăţirea programelor de studii, creşterea calităţii serviciilor
educaţionale şi ridicarea gradului de pregătire a personalului.
Prin planurile şi programele de învăţământ, cât şi prin eforturile depuse pe plan
logistic se urmăreşte asigurarea cadrului propice de pregătire pentru ca viitoarele
27
cadre să stăpânească deplin profesia aleasă şi să acţioneze cu profesionalism în orice
situaţie. Statisticile existente demonstrează faptul că absolvenţii şcolii sunt ataşaţi
instituţiei în care s-au format, au o evoluţie în carieră ascendentă şi o conduită axată
pe principiile deontologiei profesionale, fiind vectori de imagine în comunităţile în
care acţionează.
Absolvenţii şcolii îşi îndeplinesc misiunile încredinţate în subunităţile în care
sunt repartizaţi, dovedind capacitatea de a nu ceda în faţa greutăţilor, răspunzând cu
promptitudine, coerenţă şi discernământ oricărei situaţii de urgenţă.
Mulţi dintre absolvenţii instituţiei de învăţământ au avut o evoluţie în carieră
ascendentă, fiind înaintaţi în grad, promovaţi în corpul ofiţerilor şi/sau în funcţii de
comandă la nivelul IGSU, precum şi al inspectoratelor judeţene.

C. MANAGEMENTUL CALITĂŢII
Pornind de la principiul potrivit căruia autoevaluarea constituie elementul
reglator al propriei activităţi, la nivelul şcolii s-a asigurat implementarea sistemului
naţional de management şi asigurare a calităţii educaţiei prin constituirea structurilor
şi elaborarea instrumentelor prevăzute de legislaţia în vigoare.
Autoevaluarea realizată la nivelul instituţiei a dat posibilitatea identificării
punctelor tari şi punctelor slabe, stabilirii de obiective şi acţiuni în măsură să conducă
la îmbunătăţirea propriei performanţe.
Structurile implicate în implementarea strategiei de îmbunătăţire a calităţii
educaţiei la nivelul şcolii sunt: Consiliul de Conducere, Comisia pentru Evaluarea şi
Asigurarea Calităţii (CEAC); Consiliul Profesoral; Comisiile Metodice; Catedrele de
pregătire; Consiliul Elevilor.
Promovarea managementului calităţii s-a axat pe următoarele obiective:
instruirea personalului şcolii în domeniul asigurării calităţii; elaborarea
instrumentelor Sistemului de Management al Calităţii şi implementarea acestora;
evaluarea anuală a nivelului sistemului de organizare şi funcţionare în domeniul
calităţii; identificarea disfuncţionalităţilor şi stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a
calităţii procesului instructiv-educativ.
În scopul cunoaşterii şi aplicării prevederilor legislative privind calitatea
educaţiei s-a acordat o atenţie specială instruirii cadrelor cu funcţii de conducere şi a
întregului personal în domeniul menţionat. La ora actuală se realizează monitorizarea
privind aplicarea Standardelor specifice de calitate – de acreditare şi de referinţă
pentru învăţământul liceal şi postliceal, filiera vocaţională, profil militar şi de ordine
publică.
Elaborarea documentelor Sistemului de Management al Calităţii s-a
materializat în întocmirea Regulamentului de organizare şi funcţionare, a Strategiei
de evaluare internă şi a Manualului Calităţii Educaţiei.
Activitatea Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii la nivelul şcolii se
concretizează în: elaborarea Raportului anual de evaluare internă a calităţii
educaţiei; întocmirea Planului operaţional anual şi a Planului de îmbunătăţire a
calităţii educaţiei; întocmirea şi aplicarea chestionarelor şi altor instrumente şi
proceduri de evaluare a calităţii; gestionarea dovezilor pentru evaluarea realizării
standardelor de evaluare periodică şi a standardelor naţionale de referinţă;
28
actualizarea, periodic, a bazei de date informatizată privind nivelul de realizare a
standardelor şi a standardelor de referinţă.
Pentru evaluarea internă a calităţii educaţiei la nivelul şcolii se folosesc
următoarele instrumente: fişe de observare a lecţiei (interasistenţă); fişe de evaluare a
activităţii anuale a cadrelor didactice; chestionare privind comunicarea profesor-elev,
eficacitatea predării, evaluarea satisfacţiei educabililor faţă de calitatea serviciilor etc.
În procesul de autoevaluare se aplică proceduri de evaluare internă care vizează
domeniile şi criteriile calităţii educaţiei menţionate anterior (autoevaluarea
instituţională; procesele fundamentale de la nivelul şcolii; comunicarea internă;
analiza culturii organizaţionale; monitorizarea pregătirii elevilor; gestionarea
situaţiilor de criză; informarea principalelor categorii de beneficiari; îmbunăţăţirea
accesului la resursele educaţionale; revizuirea periodică a programelor şi activităţilor
desfăşurate; monitorizarea aplicării în activitatea didactică a rezultatelor participării
la programele de formare continuă şi de dezvoltare profesională şi a rezultatelor
activităţii metodice şi ştiinţifice etc.).
Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii a acordat o atenţie constantă
evaluării satisfacţiei educabililor şi instructorilor militari faţă de calitatea serviciilor
educaţionale şi a programelor de studii oferite, concluziile desprinse în urma interpretării
chestionarelor administrate constituind baza identificării disfuncţionalităţilor în activitate
şi stabilirii măsurilor de îmbunătăţire a calităţii procesului instructiv-educativ.
În anul 2012, instituţia a fost supusă evaluării externe de către Agenţia Română
pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (A.R.A.C.I.P.), activitatea
fiind derulată în cadrul proiectului strategic naţional „Dezvoltarea culturii calităţii şi
furnizarea unei educaţii de calitate în sistemul de învăţământ preuniversitar din
România prin implementarea Standardelor de referinţă”.
În urma evaluării externe s-au identificat următoarele puncte tari: tradiţie în
domeniu; prestigiul şi unicitatea şcolii la nivel naţional; personal didactic şi didactic
auxiliar valoros şi cu experienţă în unităţi operative; dotarea modernă a spaţiilor de
învăţământ şi baza materială foarte bună; adecvarea cabinetelor şi a laboratoarelor, a
poligoanelor de instrucţie, bazei sportive şi a sălilor de clasă la nivelul de şcolarizare;
calitatea documentelor curriculare şi a proiectării documentelor manageriale; obţinerea
Certificatului profesional de paramedic; oportunitatea obţinerii permisului de conducere
categoriile „B” şi „C”, şcoala de şoferi fiind autorizată de către Autoritatea Rutieră
Română.
Calificativul general acordat de către comisia de experţi a fost „FOARTE
BINE”. Menţionăm că la indicatorul „Realizarea Curriculum-ului” s-a obţinut
calificativul „EXCELENT”.
Evaluarea s-a finalizat cu obţinerea atestatului privind nivelul calităţii educaţiei
oferite de către unitatea de învăţământ.

RECUNOAŞTERE ŞI PRESTIGIU

Succesele şi realizările acumulate de şcoală pe parcursul existenţei sale au adus
recunoaşterea socială din partea cetăţenilor şi a comunităţii, precum şi prestigiul
instituţiei pe plan european.
29
Ca urmare a aprecierii de care se bucură, şcoala a organizat schimburi de
experienţă cu delegaţii ale pompierilor din ţări ca Anglia, Franţa, Scoţia, Grecia,
Turcia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova ş.a.
În cadrul poligonului specializat al şcolii s-au desfăşurat sistematic exerciţii
demonstrative prin care s-au testat echipamente, instalaţii, mijloace şi substanţe de
stingere introduse ulterior în nomenclatoare şi utilizate în activitatea practică.
Astfel, în luna mai 1999, şcoala a asigurat desfăşurarea unei demonstraţii,
ocazie cu care firma „CRODA-KERR” din Anglia a testat noi spumanţi şi pulberi
stingătoare, iar în anul 2004 instituţia a fost reprezentată la conferinţa europeană
organizată la Budapesta, cu titlul „Structurile de instruire din instituţiile pentru
situaţii de urgenţă”.
În luna septembrie a anului curent, şcoala a organizat, în colaborare cu
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova,
ediţia-pilot a Competiţiei naţionale de descarcerare şi de acordare a primului ajutor
calificat.
Activitatea s-a desfăşurat cu sprijinul specialiştilor UKRO (United Kingdom
Rescue Organization) şi a avut ca scop dezvoltarea şi promovarea celor mai bune
practici/tehnici de descarcerare din vehicule şi de prim ajutor calificat/trauma folosite
la nivel naţional în salvarea victimelor.
În perspectivă se urmăreşte elaborarea la nivel naţional a unui manual de
proceduri de intervenţie pentru descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat.
În scopul realizării de schimburi de experienţă şi bune practici educaţionale privind
funcţionarea eficientă, în conformitate cu principiile asigurării calităţii, şcoala este
preocupată constant pentru dezvoltarea de relaţii de colaborare interinstituţională la
nivel naţional şi pentru încheierea unor protocoale internaţionale cu instituţii de
pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă.

30
UTILIZAREA INSTRUMENTELOR TIP „SOCIAL MEDIA” ÎN
PROMOVAREA ŞI DESFĂŞURAREA MODULELOR DE
PREGĂTIRE PROFESIONALĂ ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ

Colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”

Abstract
The paper presents the advantages of social media instruments used in educational
purposes especially for the Training Emergency Situations modules.

1. Introducere

Obiectivele campaniei de promovare a cursului de masterat „Managementul
Situaţiilor de Urgenţă”/„Modelarea termohidraulică în procese de ardere şi stingere a
incendiilor”, folosind mijloacele social media, sunt:
1. Repere comunicate prin mijloacele social media;
2. Publicul-ţintă vizat;
3. Realizarea unor modele de relaţii publice referitor la admiterea la acest curs,
promovarea tematicii abordate de cursul de masterat, profilul viitorului absolvent;
4. Identificarea canalelor de comunicare şi a serviciilor social-media posibil de
utilizat;
5. Stabilirea tipurilor de mesaje transmise (template-uri, mesaje tip reclamă etc.)
6. Cuantificarea rezultatelor obţinute prin intermediul mijloacelor „social
media” prin gestionarea permanentă a mesajelor transmise/primite prin canalele de
comunicare stabilite. Instituirea unei funcţii în schema de organizare a facultăţii –
responsabil comunicare „social media”.

Repere comunicate:
1. evidenţierea necesităţii şi beneficiului utilizării mijloacelor „social media”
pentru promovarea cursului de masterat;
2. popularizarea unei oportunităţi de promovare în carieră, prin cursul de
masterat „Managementul situaţiilor de urgenţă” / / „Modelarea termohidraulică în
procese de ardere şi stingere a incendiilor”;
3. promovarea ideii de ajutor financiar (bursă – practic, acoperirea cheltuielilor
de studii pentru primii 10 candidaţi admişi la cursul de masterat);
31
4. realizarea mult mai facilă, prin mijloace „social media” a procesului de
cunoaştere a etapelor necesare pentru înscrierea şi prezentarea la concursul de
admitere la cursul de masterat.

Stabilirea publicului-ţintă:
– studenţi:
a) sistemul de apărare, ordine şi siguranţă publică: Facultatea de Pompieri,
Facultatea de Poliţie, Facultatea de Arhivistică (din Academia de Poliţie „Al.
I. Cuza”) – Ministerul Administraţiei şi Internelor; Academia Tehnică
Militară, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Academia
Forţelor Aeriene „Henri Coandă", Academia Navală „Mircea cel Bătrân” –
Ministerul Apărării Naţionale; Academia Naţională de Informaţii „Mihai
Viteazul” – Serviciul Român de Informaţii; b) sistemul public civil de
învăţământ superior din România;
– absolvenţi:
b) ai instituţiilor de învăţământ superior civile tehnice, economice,
agronomice, medicale din România;
c) ai unor instituţii de învăţământ superior din străinătate (în special ai
celor cu care Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, Facultatea de
Pompieri, colaborează – de exemplu: ENSOSP Franţa, Academia de
Pompieri, Polonia, Fire Service College – Marea Britanie etc.).
– Cadre didactice şi cercetători de la instituţiile partenere şi nu numai, în
vederea stabilirii de colaborări în vederea unor parteneriate didactice şi de cercetare
(cursuri şi teme de predare comune, îndrumare în cotutelă a lucrărilor de disertaţie,
lansarea de conferinţe şi simpozioane bilaterale sau internaţionale, realizarea unor
tratate de specialitate, editarea unei reviste ştiinţifice tematice, la nivel internaţional).
Prezentarea tuturor informaţiilor necesare pentru admiterea la curs, a tematicii
abordate în cadrul modulelor de curs de masterat şi profilul viitorului absolvent, se
vor face cu ajutorul mijloacelor „social media”: Facebook, Tweeter, Youtube,
LinkedIn. În acest scop se va institui pe pagina web a facultăţii un „chenar social
media” de tipul:

Master „Managementul situaţiilor de urgenţă” /
Master „Modelarea termohidraulică în procese de ardere şi stingere a
incendiilor”. Comunicaţi permanent cu noi:

În vederea utilizării cu succes a mijloacelor „social media” de mai sus în scopul
promovării cursului de masterat, se vor avea în vedere următorii paşi:
1. Crearea de conturi profesionale pe Facebook, Tweeter, Youtube, LinkedIn,
întâi pentru persoanele cu responsabilităţi la cursul de masterat din facultate
şi apoi invitarea pentru legături social media a factorilor externi, potenţiali
clienţi sau colaboratori;
32
2. Se vor urmări şi promova (de tipul „like”) universităţi, facultăţi, unităţi de
cercetare/dezvoltare, cursuri de masterat promovate similar, organizaţii
guvernamentale sau nu, cu preocupări şi rezultate deosebite în activitatea
„social media”.
3. Stabilirea de interacţiuni cu clienţii/partenerii „social media”. Sesiuni de
întrebări/răspunsuri frecvente cu tematică dedicată cursului de masterat
promovat. Postarea frecventă de imagini, filme, instalarea unor camere web
on-line la facultate. Postarea de informaţii actualizate cu privire la masterat
pe mediul Wiki.
4. Manageriat optim pentru multiplele conturi „social media”, deschise
simultan pe tematica masteratului. Utilizarea în acest sens a fluxurilor RSS.
Identificarea potenţialilor clienţi prin această metodă.
5. Prin practica aleasă, responsabilul „social media” la nivel facultate/masterat,
se va erija în poziţia de expert, lansând conţinuturi necesare, autentice şi în
timp cât mai aproape de conversaţia reală, pe tema admiterii şi a tuturor
informaţiilor legate de cursul de masterat. Postarea unui mic dicţionar de
termeni cu privire la masteratul promovat. Lansarea unui mesaj de tipul
„Cum, unde, cu ce?” relativ la masterat, mesaj construit în urma
concluzionării informaţiilor reieşite din comunicarea „social media”.
6. Măsurarea permanentă a traficului de informaţii relative la cursul de
masterat, prin mijloacele social media menţionate mai sus (Facebook,
Tweeter, Youtube, LinkedIn).
7. Stabilirea eficienţei utilizării mijloacelor „social media” pentru promovarea
cursului de masterat după procesul de admitere (dar şi în timpul campaniei
de promovare). Proiectarea în consecinţă a strategiei viitoare cu privire la
folosirea mijloacelor „social media”. Actualizarea permanentă a mijloacelor
utilizate, eventual introducerea de noi mijloace „social media”.

Programe de Studii Universitare de Masterat,
anul universitar 2012-2013
ultima actualizare: 03.04.2012

Facultatea „Y”, din Universitatea „X” oferă programe de studii universitare de
masterat în domeniul „Ingineria instalaţiilor”

Toate programele de masterat ale facultăţii „Y” sunt acreditate de ARACIS.
Planurile de învăţământ ale acestor programe precum şi o scurtă descriere a
obiectivelor lor, se pot consulta, accesându-le în Lista programelor de master
(link).

Pentru informaţii privind înscrierea la concursul de admitere, actele necesare,
organizarea şi desfăşurarea concursului, puteţi consulta Metodologia Universităţii
„X” privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în
învăţământul universitar de masterat.(link).
33
Conţinutul dosarului de înscriere este prezentat aici. (link)
Precizări privind concursul de admitere la învăţământul de master în facultatea
„Y” sunt prezentate aici. (link)
Pentru a afla calendarul examenului de admitere la masterat, accesaţi acest
link. (link)
Detalii despre datele de înscriere şi concurs puteţi găsi aici. (link)
Concursul de admitere: ... septembrie 2012.

Se recomandă candidaţilor, ca la alegerea programului de masterat la care se
înscriu şi a celor pentru care optează, să consulte Domeniile studiilor de licenţă ale
candidaţilor, precizate pentru fiecare program în Lista programelor de master
(link), care au fost stabilite ţinând cont de pregătirea fundamentală necesară
cursanţilor fiecărui program de masterat.

Toate programele de masterat sunt de tip Profesional şi se desfăşoară pe 3
semestre.

Tematica examenului de admitere (cuprinzând disciplinele de concurs,
capitolele din care vor fi selectate subiectele probei scrise, bibliografia şi exemple de
subiecte) este prezentată în:
Examen. (link)

Lista Programelor de Masterat

Domeniul Ingineria Instalaţiilor
Domeniile
Catedra care
Nr. Nume program Tip Responsabil studiilor de
organizează
crt. master licenţă ale
masterul
candidaţilor
1 Managementul Profesional Inginerie şi Conf.univ.dr.ing. Descriere
situaţiilor de urgenţă (3 semestre) situaţii de Manuel ŞERBAN domenii (link)
(link) urgenţă
2 Modelarea Profesional Inginerie şi Conf.univ.dr.ing. Descriere domenii
termohidraulică în (3 semestre) situaţii de Emanuel DARIE (link)
procese de ardere şi urgenţă
stingere a
incendiilor (link)

Prezentarea programului de studii de masterat
„Modelarea termohidraulică în procese de ardere şi stingere a incendiilor”

1. Obiectivele masteratului:
– aprofundarea cunoştinţelor de analiză numerică (convergenţă şi stabilirea
soluţiilor);
– însuşirea tehnicilor de programare şi analiză numerică, folosind metoda
elementelor finite şi a diferenţelor finite;
34
– însuşirea cunoştinţelor teoretice şi aplicative privind modelarea
proceselor termice cu aplicaţii la incendiu;
– însuşirea conceptelor ce stau la baza definirii problematicii elementelor
finite, ale discretizării domeniilor de curgere şi transfer termic;
– însuşirea cunoştinţelor legate de utilizarea unor pachete de studiu 2D şi
3D cu elemente finite.

2. Misiunea cursului de masterat:
– dobândirea de abilităţi în studiul problemelor legate de incendii, folosind
metode de simulare numerică;
– însuşirea unui mod analitic de analiză a fenomenelor termohidraulice şi
rezolvarea lor cu ajutorul calculatorului.

3. Masteratul se adresează în special absolvenţilor universităţilor tehnice,
ciclul I de studii, cu diplomă de licenţă, cercetătorilor în domenii înrudite cu
termotehnica şi hidraulica, absolvenţilor ciclului I de studii ai Facultăţii de Pompieri.
Documentele necesare pentru înscriere sunt afişate la sediul facultăţii şi pe
pagina web a academiei.
În urma completării testului-grilă, candidatul obţine o notă în conformitate cu
cerinţele regulamentului privind concursul de admitere. Pentru departajarea
candidaţilor care obţin nota de admitere egală cu cea a ultimului admis, se aplică
criteriul: media de la examenul de licenţă.
Rezultatele se publică pe pagina web a facultăţii.

4. Admiterea la masterat
Admiterea se desfăşoară conform legislaţiei în vigoare şi a Regulamentului
specific din Academia de Poliţie, în vigoare înainte de începerea anului universitar.
Admiterea se face numai prin concurs şi constă într-o probă scrisă de tip grilă,
cu problematică din tematica aprobată de Consiliul Facultăţii de Pompieri şi Senatul
academiei.

5. Planul de învăţământ al cursului de masterat
Programul de pregătire de masterat se desfăşoară pe baza Planului de
învăţământ elaborat de Catedra de Inginerie şi Situaţii de Urgenţă.
Durata cursului este de 3 semestre, cu un total de 90 credite transferabile –
ECTS, repartizate astfel:
– semestrul I: 14 săptămâni, 30 credite;
– semestrul II: 14 săptămâni, 30 credite;
– semestrul III: 14 săptămâni, 30 credite.
Planul de învăţământ cuprinde mai multe discipline obligatorii, cuprinzând ore
de curs, seminar şi laborator, repartizate pe cele trei semestre.

Formele de verificare:
– examene;
– colocvii.
35
Lucrarea de disertaţie se va alege din una din disciplinele cuprinse în plan,
având cerinţe specifice de fond şi formă de redactare şi conţinând în mod obligatoriu
elemente de cercetare ştiinţifică.
Temele de disertaţie se stabilesc de comun acord între masterand şi
conducătorul ştiinţific, sunt propuse de departament şi aprobate în Consiliul facultăţii.
Activităţile didactice se desfăşoară în regim modular, cuprinzând 12 module
(câte 4 module pe fiecare semestru).

6. Personalul didactic
Personalul didactic care desfăşoară activităţi în programul de masterat are
următoarea structură:
– 2 profesori universitari;
– 3 conferenţiari universitari;
– 5 lectori universitari.

7. Masteranzii

Desfăşoară activităţile didactice în laboratoarele de la sediul facultăţii.
Beneficiarii absolvenţilor sunt în principal Inspectoratul General pentru Situaţii
de Urgenţă şi unităţile (subunităţile) subordonate acestuia, cât şi alte structuri interne
din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

8. Competenţele absolvenţilor
Competenţe fundamentale:
– dezvoltare profesională;
– capacitate de analiză şi sinteză.

Competenţe de specialitate:
– elaborarea de scenarii de siguranţă la foc, de evoluţie a incendiilor în
timp şi spaţiu;
– evaluarea şi stabilirea cauzelor care au condus la apariţia şi dezvoltarea
incendiilor;
– elaborarea de strategii referitoare la propagarea incendiilor la clădiri şi la
vecinătăţi;
– studiul cauzelor ce conduc la accidente industriale.

Bibliografie

1. http://education-portal.com/
2. „Connect. Ed: Promoting Higher Education via Social Media to Millennials”, M. Sc. Thesis,
Lance D. Kissler, Eastern Washington University, Cheney, Washington, 2010.
3. http://dragosescu.com
4. http://www.linkedin.com/in/dragosapostu

36
MANAGEMENT STRATEGIC EDUCAŢIONAL APLICAT LA
PROGRAMUL DE STUDII „INSTALAŢII PENTRU CONSTRUCŢII –
POMPIERI”

Colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti

Abstract
This work presents the basic principles of the university strategic management
applied to the double specialization „building equipments – fire protection
engineering officers”. There are analyzed the aspects pointing to the educational
purpose, strategic objectives, coupling engineering science and fire officers. The
most important parameter of the education system, the quality assurance, is linked
to the main activities: education, research, publishing of scientific papers, national
and international conferences, students’ symposia. The decisions are taken
according to the institutional developing plan on two directions (academic and
administrative). The paper proposes an original analogy between the strategic
management and the engineering feed-back systems, likely hydraulic equipments.

1. Introducere

În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, învăţământul superior devine din
ce în ce o competiţie necesară, ce va avea, ca rezultat final, pregătirea specialiştilor ce
vor putea opera şi conlucra conform cerinţelor normelor şi codurilor europene.
Educaţia este deci principala legătură cu integrarea europeană şi internaţională, în
principal datorită elementelor de comunicare pe care le include şi le foloseşte curent:
limbajul şi reţelele informatice, limbile străine, cultura, tehnica avansată, cooperarea
economică şi nu în ultimul rând managementul universitar care presupune printre
altele şi cooperarea internaţională.
Prin definiţie [1], managementul strategic universitar reprezintă ansamblul
deciziilor şi măsurilor adoptate de o instituţie de învăţământ superior, în concordanţă
cu planul strategic de dezvoltare instituţională şi cuprinde două componente şi anume
componenta academică şi cea administrativă. Aceste componente trebuie să
funcţioneze armonios având ca unic scop realizarea unui proces de învăţământ
superior de calitate. Neconlucrarea sau apariţia unor decalaje de anumită natură între
cele două componente duce la dezechilibrul sistemului. Acest sistem este cu totul
analog unui sistem ingineresc cu reacţie inversă (feedback). Este cunoscut faptul că
rezultatele investiţiei în educaţie apar vizibile numai după o perioadă de timp mai
37
mult sau mai puţin îndepărtată. Întocmai ca în cazul unui sistem inerţial, ceea ce se
realizează prin programele actuale va putea fi cuantificat fie imediat prin eficienţa
promoţiilor recente de absolvenţi, fie de promoţiile viitoare prin gradul lor de
integrare în viitoarele configuraţii europene sau mondiale.

2. Educaţia universitară privită sistemic

Procesul de educaţie universitar trebuie privit obligatoriu ca un sistem în care
procesele au loc cu reacţii inverse chiar în dublu sens. În cele ce urmează, vom face
referire în mod special la formarea complexă a ofiţerilor pompieri care au în acelaşi
timp şi o educaţie inginerească în specializarea „Instalaţiilor pentru construcţii”. În
Figura 1 este reprezentat schematic sistemul de învăţământ de la specializarea
menţionată, urmărindu-se principalele activităţi care interacţionează şi conduc în final
la realizarea scopului propus, o calitate superioară a absolvenţilor.

Figura 1 – Modelul procesului educaţional

Modelul prezentat se structurează după cum urmează (cifrele reprezintă
numărul blocurilor din Figura 1):
A) Blocul de intrare 1; 2; 3; 4
1 – resurse umane – Catedra de Inginerie şi Situaţii de Urgenţă [2];
2 – resurse umane – Secretariat, Bibliotecă etc. [2];
3 – resurse financiare;
4 – raza materială.
B) Procesul educaţional propriu-zis – 5:
– procesul de învăţământ;
– cercetarea ştiinţifică;
– studii postuniversitare;
38
– studii de masterat;
– servicii – culturale, sportive, administrative, reţea IT;
– conferinţe ştiinţifice internaţionale SIGPROT [2];
– laboratoare, material didactic.
C) Blocul de ieşire – 6:
– absolvenţi ofiţeri de pompieri – ingineri;
– absolvenţi cursuri postuniversitare;
– absolvenţi cursuri de masterat;
– contracte de cercetare, granturi, studii, cărţi, articole publicate, expertize
în domeniul ingineresc sau al managementului situaţiilor de urgenţă;
– planul strategic instituţional;
– indicatori de performanţă;
– imagine inclusiv pe reţeaua internet;
– competiţie cu alte facultăţi de profil.
D) Blocul de control – 7:
– standarde;
– programul orar al academiei;
– regulamente, ordine;
– decizii;
– influenţa mediului social şi economic.
E) Blocul mecanismelor de corecţie continuă - 10
– modelul sistemului de calitate – 8;
– modelul de management – 9.
F) Reacţia inversă dublu sens – 11

Schema de mai sus are la bază aplicarea sistemului de asigurare a calităţii în
învăţământul superior [3], sistem care foloseşte rezultatele unor personalităţi
marcante din domeniul managementului calităţii – E.W. Deming, J.M. Juran,
C. Brătianu. Aceştia au demonstrat că sistemul de calitate implementat în
domeniul industrial sau al afacerilor poate fi adaptat cu succes şi în învăţământul
universitar.

3. Analogia cu un sistem ingineresc cu reacţie inversă sau cu inerţie

Lucrarea de faţă propune o analogie între funcţionarea sistemului de
management strategic de asigurare a calităţii şi funcţionarea unui sistem de acţionare
a patru cilindri hidraulici identici, fiecare reprezentând prin analogie o componentă
din Blocul B – Procesul educaţional propriu-zis din Figura 1. Acţionarea cilindrilor
trebuie să se facă identic pentru a se evita un dezechilibru al funcţiei de ieşire
(deplasarea pistonului 1, 2, 3 respectiv 4).
Mărimea de intrare este presiunea lichidului hidraulic la cele patru pistoane.
Prin simularea funcţionării schemei hidraulice în mediul MATLAB [4], se poate arăta
cu uşurinţă inerţia sistemului sau dezechilibrarea mărimilor de ieşire la apariţia unor

39
perturbaţii. În Figura 2 este prezentată schema-bloc de acţionare a celor patru cilindri
hidraulici care reprezintă prin analogie patru componente importante ale Blocului B:
– procesul de învăţământ;
– cercetarea ştiinţifică;
– studii postuniversitare;
– studii de masterat.

Elementele din Blocul de intrare A sunt asimilate în schema analoagă din
Figura 2 de pompa hidraulică:
1 – Resurse umane – Catedra de Inginerie şi Situaţii de Urgenţă [2];
2 – Resurse umane – Secretariat, Bibliotecă etc. [2];
3 – Resurse financiare;
4 – Baza materială.

Blocul de control D este analog cu supapa de control din Figura 2. Pentru o
perioadă de timp dată de acţionare a cilindrilor se poate urmări evoluţia deplasărilor
cilindrilor 1, 2, 3, 4. Inerţia transmisă de fluid cilindrilor hidraulici se traduce printr-o
mărime de salt la ieşire, similară cu fluctuaţiile care apar în mod inerent la Blocul de
ieşire C – eficienţa mai mare sau mai mică a absolvenţilor diferitelor forme de
învăţământ urmate în facultate.

În Figura 3 se reprezintă variaţia mărimii de intrare (presiunea lichidului
hidraulic) iar în Figura 4 este dată mărimea de ieşire (deplasarea cilindrilor hidraulici)
pentru o perioadă de timp dată (0,1 s).

Figura 2 – Schema blocului de acţionare a cilindrilor hidraulici

40
Figura 3 – Variaţia presiunii (Pa) funcţie de timp Figura 4 – Variaţia deplasării (m) funcţie de timp

Se observă existenţa unei anumite inerţii şi diferenţe în evoluţia deplasării
pistoanelor până la t = 0,5 s, după care are loc stabilizarea la o valoare aproape
constantă. Ca şi în sistemul educaţional se evidenţiază că la o mărime de intrare
identică, rezultatele obţinute prin mărimea de ieşire diferă. Este necesară deci
intervenţia Blocul mecanismelor de corecţie continuă (E) pentru îmbunătăţirea
performanţelor prin managementul strategic al calităţii procesului.

Bibliografie:

1. Dicţionar de management al învăţământului superior din România, Coordonator
A. Nicolescu, Editura Livpress, Bucureşti, 2001.
2. Adresa internet Facultatea de Pompieri:
http://www.academiadepolitie.ro/Facpmp/INDEX.HTM
3. The Quality Assurance Policy in Higher Education, A. Miroiu, C. Brătianu, Editua
Paideia, Bucureşti, 2000.
4. MATLAB, Simulink.

41
PREVENIREA INCENDIILOR ÎN UNITĂŢI COMERCIALE
Locotenent ing. Adrian TÂRÂLĂ
Chimist Dan-Valerian ANDRONESCU
Locotenent ing. Dragoş-Mirel BLĂNARU
Inspecţia de Prevenire
Inspectoratul General pentri Situaţii de Urgenţă

În ultimii ani construcţiile cu destinaţia pentru comerţ de genul supermarket,
hipermarket şi mall au cunoscut o dezvoltare deosebită, multe dintre acestea având
suprafeţe şi capacităţi de afluenţă a publicului însemnate. Având în vedere riscul de
incendiu specific acestor spaţii, determinat atât de diversitatea, cât şi de cantităţile
importante de produse manipulate, depozitate şi comercializate, precum şi concluziile
şi învăţămintele desprinse din evenimente înregistrate pe plan internaţional, precum şi
în vederea creşterii eficienţei activităţilor de prevenire a incendiilor şi pentru
asigurarea unui cadru unitar la nivel naţional, Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă a elaborat reglementarea tehnică intitulată „Dispoziţii generale privind
apărarea împotriva incendiilor la spaţii pentru comerţ”, aprobată prin Ordinul
ministrului administraţiei şi internelor nr. 187 din 19 august 2010, publicat în
Monitorul Oficial al României nr. 620 din 2 septembrie 2010. În spiritul cerinţelor
europene, reglementarea are în vedere, prin aplicarea riguroasă, protecţia vieţii
oamenilor, a construcţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ şi a mediului.
Totodată, pentru a veni în sprijinul proprietarilor/administratorilor, dar şi al
utilizatorilor unităţilor comerciale, inspecţiile de prevenire din structura
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi a municipiului Bucureşti
planifică şi execută, anual şi ori de câte ori este nevoie, controale de prevenire la
centre comerciale de tip hipermarket, supermarket şi mall, în vederea depistării şi
remedierii operative a eventualelor deficienţe care ar putea genera producerea unor
situaţii de urgenţă.
Securitatea la incendiu este doar una din multiplele probleme aflate în atenţia
echipei manageriale a unei unităţi comerciale, pentru a minimiza riscul de rănire sau
deces al personalului propriu, al cumpărătorilor şi al forţelor de intervenţie în caz de
incendiu. Spre deosebire de alte evenimente, incendiile în astfel de obiective au un
potenţial ridicat de a provoca rănirea sau decesul unui număr mare de persoane
într-un timp foarte scurt, de a produce pagube materiale importante, precum şi de a
genera efecte negative asupra mediului. De aceea primul pas pe care trebuie să-l facă
conducătorul/administratorul unităţii comerciale înainte de darea în folosinţă este
obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu în conformitate cu cerinţele art. 19
lit. c) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările
şi completările ulterioare şi art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru
aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau
42
autorizării privind securitatea la incendiu. Existenţa autorizaţiei de securitate la
incendiu constituie dovada îndeplinirii prevederilor legale privind realizarea integrală
a măsurilor de securitate la incendiu ale construcţiei respective.
Prin unitate comercială se înţelege orice construcţie sau amenajare destinată,
prin proiectare şi execuţie, activităţii de comerţ, inclusiv spaţiile de depozitare şi
administrative aferente acestora.
Din punctul de vedere al modului în care au fost construite, unităţile
comerciale pot fi:
a) independente;
b) înglobate în alte construcţii.
Sub aspectul complexităţii şi diversităţii produselor comercializate, unităţile
comerciale se clasifică în:
a) centre comerciale de tip mall, hipermarket şi supermarket;
b) centre comerciale de tip showroom;
c) magazine.
Utilizatorii unităţilor comerciale sunt:
a) personalul angajat;
b) personalul care desfăşoară activităţi de prestări servicii/întreţinere;
c) cumpărătorii.
La unităţile comerciale înglobate în alte construcţii, organizarea activităţii de
apărare împotriva incendiilor reprezintă obligaţia:
a) proprietarilor/administratorilor construcţiilor, pentru spaţiile comune;
b) locatarilor, pentru spaţiile închiriate, dacă nu se prevede altfel prin
contractul/convenţia de închiriere sau prin alt act juridic similar încheiat
între părţi.
Persoanele fizice/juridice care deţin cu orice titlu părţi din acelaşi imobil
sunt obligate să colaboreze/coopereze pentru îndeplinirea obligaţiilor legale ce le
revin în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru
întregul imobil.
Măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor în spaţiile pentru comerţ se
stabilesc în funcţie de:
a) identificarea şi combaterea surselor specifice de aprindere;
b) categoriile de materiale şi modul de gestionare a deşeurilor combustibile
susceptibile a se aprinde;
c) dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor;
d) activităţile desfăşurate de utilizatorii care se pot afla simultan în astfel de
spaţii şi construcţii.
În cazul declanşării unui incendiu într-o unitate comercială trebuie să fie
anunţate imediat, la numărul de telefon de urgenţă 112, serviciile profesioniste pentru
situaţii de urgenţă pentru a se evita producerea de victime şi pierderi materiale
importante.
O problemă deosebit de complexă pentru unităţile comerciale de tip
hipermarket, supermarket şi mall o constituie evacuarea în siguranţă a utilizatorilor în
caz de incendiu. De aceea, în cele ce urmează se vor aborda detaliat aspecte privitoare
la acest subiect.
43
Procesele de evacuare sunt acele procese ce permit utilizatorilor să ajungă
într-un loc sigur.
Evacuarea în siguranţă depinde direct de timpii necesari pentru începerea
procesului de evacuare a utilizatorilor din diverse încăperi din clădire şi timpii de
trecere prin căile de evacuare.
În orice situaţie reală, evacuarea utilizatorilor depinde de un număr de factori,
cum ar fi: structura clădirii, cunoaşterea de către utilizatori a acesteia, localizarea
incendiului şi modul cum se realizează managementul situaţiei de urgenţă respective
de către personalul cu atribuţii în acest domeniu.
Cele mai importante aspecte care influenţează modul de comportare a
utilizatorilor pe timpul evacuării sunt:
a) numărul şi distribuţia utilizatorilor imediat înaintea evacuării;
b) starea utilizatorilor, inclusiv vârsta, capacitatea fizică şi mentală, legăturile de
familie sau de grup, atributele culturale, funcţia (de exemplu: cumpărător,
angajat, conducătorul/administratorul unităţii, personal de securitate etc.).
c) alegerea ieşirii;
d) densitatea utilizatorilor;
e) timpii de evacuare;
f) distanţa de parcurs.
Viteza de deplasare spre ieşiri prin căile de evacuare depinde în principal de
caracteristicile utilizatorilor cum ar fi vârsta, sexul, capacitatea de deplasare
(mobilitatea) şi aspecte legate de grup (grupul familial tinde să se mişte la viteza celui
mai încet membru). De asemenea, densitatea utilizatorilor raportată la spaţiile clădirii
se schimbă permanent de-a lungul perioadei de evacuare. Existenţa unor grupuri mari
de utilizatori localizate la o distanţă mare de ieşire (cum ar fi în încăperile
aglomerate) este probabil să conducă la apariţia aglomeraţiilor/blocajelor la anumite
ieşiri, prin atingerea capacităţii maxime a fluxului de evacuare. Dacă apar întârzieri
sau aglomerări/blocaje în timpul unei evacuări în situaţii de urgenţă, o mulţime care
se mişcă încet ar putea deveni nerăbdătoare, se poate crea panică, ceea ce poate duce
la striviri şi răniri ale persoanelor (în special ale copiilor). Se impune menţiunea că
deplasarea fluxului poate fi afectată de persoanele cu dizabilităţi fizice.
De asemenea, comportamentul persoanelor ce se evacuează este major influenţat
de existenţa unor obstacole datorate compartimentării, bunurilor depozitate etc.
Comportamentul utilizatorilor pe timpul evacuării va fi influenţat de apariţia
incendiului (vederea fumului sau a flăcărilor), reducerea vizibilităţii cauzată de fum,
iritarea ochilor şi căilor respiratorii cauzată de fum, efectul gazelor asfixiante şi
căldura radiată.
Pe toată durata evacuării, utilizatorii pot fi influenţaţi de expunerea la efluenţii
incendiului (fum, gaze, vapori de apă) sau la căldură. Pentru anumite pericole
(iritanţii, densitatea fumului şi căldura radiantă) cel mai important parametru este
intensitatea pericolului, în vreme ce pentru alte pericole (gazele asfixiante şi căldura)
cel mai important parametru este doza de expunere.
Utilizatorii vor fi influenţaţi şi vor reacţiona diferit în funcţie de:
 dimensiunile incendiului;
 natura efluenţilor de incendiu;
44
 condiţiile psihologice şi fiziologice ale utilizatorilor;
 modul cum este afectată capacitatea de a susţine viaţa în spaţiile ocupate şi
pe căile de evacuare.
Cu privire la aspectele psihologice, experienţa a demonstrat că în spaţiile
închise unii utilizatori se vor simţi destul de în siguranţă pentru a sta pe loc, în timp
ce alţii se vor simţi suficient de ameninţaţi astfel încât să dorească să se evacueze.
Aceste diferenţe vor fi date în parte de modul de percepere a pericolului (cum ar fi
vederea flăcărilor) şi, parţial, de condiţiile fiziologice (precum disconfortul rezultat
din expunerea la fumul iritant).
Cu privire la aspectele fiziologice se poate spune că limita până la care
utilizatorii sunt capabili fizic să se evacueze diferă în mod semnificativ. Încercările de
salvare vor fi mai lente sau mai puţin eficiente ca urmare a expunerii la fum dens sau
iritant. De asemenea trebuie avut în vedere punctul de la care utilizatorii nu se mai
pot autosalva (pierderea cunoştinţei dată de intoxicaţia cu monoxid de carbon),
expunerea pe termen lung la efectele incendiului putând fi letală.
Prin combinarea efectelor fiziologice şi psihologice ale expunerii la fumul
toxic şi căldura unui incendiu, utilizatorii pot lua decizii greşite care pot duce la deces
sau rănire.
Efectele ce modifică comportamentul sau care pot duce la rănirea utilizatorilor
includ:
1) efectele vederii fumului sau a flăcărilor, inclusiv:
a) teama de apropiere de fum sau de căile de salvare;
b) frica de incendiu sau fum;
c) atracţia spre incendiu („sindromul focului prietenos”) pentru a observa
sau combate incendiul;
2) scăderea vizibilităţii din cauza fumului sau efecte dureroase sau iritative ale
produselor de ardere şi căldurii asupra ochilor;
3) dureri ale tractului respirator şi dificultăţi de respirare sau chiar rănire a
tractului respirator cauzate de inhalarea fumului iritant foarte fierbinte. În
cazuri extreme aceasta poate duce la leşin în mai puţin de câteva minute din
cauza asfixierii (mai ales la subiecţii astmatici sau sensibili), inflamarea
plămânilor putând apărea după câteva ore;
4) asfixierea cauzată de inhalarea de gaze toxice ducând la confuzie şi
pierderea cunoştinţei (mai ales la subiecţii sensibili, cum ar fi: bătrânii sau
cei cu boli de inimă).
Toate aceste efecte pot împiedica salvarea sau duce la rănire permanentă şi pot
fi fatale dacă gradul de expunere este mare.
Construcţia unităţii comerciale trebuie să ofere condiţiile pentru ca utilizatorii
să rămână într-un loc relativ sigur sau să poată folosi în siguranţă cea mai apropiată
cale de salvare.
Alţi factori care determină viteza de deplasare ţin de forma rutei de deplasare
(în linie dreaptă sau sinuoasă) şi de existenţa a două sau mai multe rute care converg
pe căile de evacuare.
Trebuie avut în vedere că timpul de evacuare depinde de:
1) numărul de utilizatori care folosesc fiecare cale de evacuare;
45
2) caracteristicile individuale ale utilizatorilor;
3) numărul de ieşiri disponibile;
4) strategia de evacuare;
5) densitatea utilizatorilor la ieşiri;
6) fluxul maxim permis la ieşiri şi pe căile de evacuare;
7) densitatea utilizatorilor pe căile de evacuare;
8) fluxurile ce se unesc pe căile de evacuare;
9) viteza de evacuare a utilizatorilor.
Nu este de neglijat efectul incendiului asupra psihicului utilizatorilor. Probabil
aceştia vor lua contact pentru prima dată cu efluenţii unui incendiu, fie prin vederea
fumului şi/sau a flăcărilor, fie prin venirea în contact cu căldura radiantă sau cu fumul
cald. Efectele acestei stări de fapt iniţiază asupra comportamentului de salvare o
modificare ce va depinde de situaţie şi de individ.
Principalele ipoteze sunt:
 utilizatorii sunt în aceeaşi cameră cu incendiul şi se pot salva folosind calea
de evacuare dinspre sursă (deplasarea spre incendiu);
 utilizatorii se vor îndepărta pentru a se salva, mai ales dacă se află într-un
loc de siguranţă relativă la acel moment.
Este necesară asigurarea condiţiilor pentru ca utilizatorii să nu se simtă forţaţi
să încerce salvarea şi astfel să se expună unui pericol mai mare.
Dacă utilizatorii pot să se îndepărteze de incendiu, prezenţa incendiului ar
trebui să le ofere o încurajare suplimentară pentru a ieşi din clădire şi astfel s-ar
putea scurta timpii de evacuare comparativ cu situaţia în care ei răspund doar la
avertismente. Alternativ, unii utilizatori pot rămâne să observe incendiul
(„sindromul incendiului prietenos”) sau să îl combată. Pentru situaţii în care
efluenţii de incendiu se află între utilizatori şi căile de evacuare, dacă fumul şi/sau
căldura ajung la valorile critice, va fi influenţat modul cum se realizează alegerea
căilor de salvare. Dacă singura cale de salvare este spre efluenţi, utilizatorii pot
decide să nu intre în căile de evacuare, ci să rămână pe loc şi să aştepte salvarea
(de exemplu dacă aceştia se află într-o încăpere şi consideră că suprafaţa interioară
a uşii este prea fierbinte sau observă fumul de pe coridor). Pe de altă parte, un
utilizator, aflat într-un loc de siguranţă relativă, se poate simţi obligat să rişte să se
mişte prin fumul dens şi alte condiţii periculoase dacă locul de refugiu devine
contaminat de efluenţii incendiului. De asemenea, pentru orice scenariu particular,
utilizatorii individuali variază în luarea deciziei, unii optând greşit chiar prin a se
deplasa spre mediile periculoase.
Unele persoane vor alege să se întoarcă de unde au plecat în loc să continue să
meargă prin zone inundate de fum (femeile mai probabil decât bărbaţii). În multe
incendii care se manifestă la unităţi comerciale există o alternativă între a trece prin
fum spre o ieşire sau întoarcerea spre a se refugia într-un loc de siguranţă relativă
cum ar fi o cameră închisă. În unele situaţii, persoanele s-au deplasat prin fum foarte
dens când incendiul era în spatele lor, în timp ce în alte cazuri persoanele nu s-au
deplasat deloc. De asemenea, comportamentul poate depinde de faptul că straturile de
fum permit utilizatorilor să îngenuncheze la niveluri cu densităţi ale fumului mai mici
şi că vizibilitatea este îmbunătăţită prin existenţa iluminatului de siguranţă.
46
Majoritatea oamenilor expuşi la efectele incendiului nu pot face la fel de mult
efort ca în mod normal, dar sunt capabili de niveluri scăzute de efort (mers). La
concentraţii mari ale fumului, intoxicaţia şi colapsul pot apărea la orice utilizator.
Sunt trei căi de bază prin care expunerea la căldură poate duce la ameninţarea
vieţii:
a) hipertermie;
b) arsuri ale corpului;
c) arsuri ale tractului respirator.
Cantitatea efluenţilor degajaţi constituie un factor determinant în situaţia în care
utilizatorii trebuie să treacă aproape de sursa incendiului pentru a putea să se salveze şi
când aceştia trebuie să treacă pe sub un strat de efluenţi fierbinţi pentru a se salva. Trebuie
avut în vedere că incendiul umple spaţiul de sub plafon cu un strat de fum, lăsând aer curat
în partea inferioară, ceea ce asigură timp pentru ca utilizatorii să se salveze.
Fumul dens afectează capacitatea de găsire a drumului şi modul de evacuare a
utilizatorilor. Acest efect depinde de concentraţia (densitatea optică) a fumului şi efectele
sale asupra ochilor şi tractului respirator superior. În experimente unde persoanelor li s-a
cerut să meargă de-a lungul unui coridor plin de fum, persoanele s-au comportat ca şi
cum ar fi fost întuneric total, pipăindu-şi drumul de-a lungul pereţilor. Efectul iritanţilor
se combină cu densitatea fumului pentru a cauza incapacitatea vizibilităţii, cu efecte
negative asupra vitezei de deplasare şi a capacităţii de găsire a drumului.
Pentru asigurarea condiţiilor de evacuare şi salvare a utilizatorilor unităţilor
comerciale în siguranţă în caz de incendiu se recomandă luarea următoarelor măsuri:
 păstrarea căilor de evacuare libere şi în stare de utilizare la parametrii la
care au fost proiectate şi realizate, astfel încât acestora să nu li se reducă
lăţimea sau înălţimea liberă de circulaţie;
 interzicerea amplasării pe acestea a unor obiecte de mobilier, oglinzi, draperii,
decoruri din materiale combustibile, ghivece cu flori/aranjamente florale;
 funcţionarea iluminatului de siguranţă şi a celei de-a doua surse de
alimentare cu energie electrică, conform reglementărilor tehnice;
 funcţionarea sistemelor de alarmare şi semnalizare a incendiilor la
parametrii de performanţă pentru care au fost proiectate;
 afişarea modalităţilor de alertare a serviciilor pentru situaţii de urgenţă, în
locurile prevăzute cu telefon;
 evacuarea utilizatorilor în mod organizat, sub supravegherea personalului
desemnat, prin locurile dinainte stabilite, în baza planurilor de evacuare;
 marcarea cu indicatoare standardizate a căilor de evacuare, inclusiv a celor
care duc pe terase, în refugii sau în alte locuri special amenajate pentru
evacuare, astfel încât traseele acestora să fie recunoscute cu uşurinţă, atât
ziua cât şi noaptea, de persoanele care le utilizează în caz de incendiu;
 organizarea şi desfăşurarea, periodic, de exerciţii şi aplicaţii cu personalul
propriu, în condiţiile legii.
Scopul măsurilor de apărare împotriva incendiilor la unităţile comerciale trebuie
să fie acela de a se asigura condiţiile ca, în cazul producerii unui incendiu, utilizatorii să
poată pleca din clădire, să se evacueze într-un spaţiu desemnat din clădire sau să stea pe

47
loc, după caz, fără a fi expuşi la condiţii vătămătoare. Ideal ar fi ca aceştia să poată
ajunge într-un loc sigur fără a intra vreodată în contact cu efluenţii incendiului.
La fel de importantă este asigurarea pregătirii populaţiei pentru a cunoaşte
modul corect în care trebuie să se comporte în cazul manifestării unui incendiu. Nu
poate fi neglijat nici faptul că o persoană care deţine cunoştinţele necesare nu va intra
în panică, putând astfel să ia deciziile corecte pentru a se salva pe sine şi pe ceilalţi.
Din controalele executate de inspecţiile de prevenire din structura
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi a municipiului Bucureşti a
rezultat că principalele nereguli constatate la majoritatea acestui tip de obiective sunt:
 punerea în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu în
conformitate cu prevederile legale privind apărarea împotriva incendiilor;
 neorganizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, în conformitate
cu prevederile legislaţiei specifice;
 neîntreţinerea corespunzătoare, neverificarea ori exploatarea instalaţiilor
electrice cu defecţiuni sau improvizaţii;
 neasigurarea, conform proiectului şi reglementărilor tehnice, a mijloacelor
tehnice de apărare împotriva incendiilor;
 neverificarea şi neîntreţinerea periodică a mijloacelor de apărare împotriva
incendiilor, de către persoane fizice sau juridice atestate potrivit legii;
 nefuncţionarea la parametrii proiectaţi a instalaţiilor electrice de iluminat de
siguranţă;
 neasigurarea dotării cu mijloace de primă intervenţie şi cu accesorii pentru
trecerea apei a hidranţilor interiori/exteriori de incendiu;
 neasigurarea accesului liber la hidranţii interiori de incendiu;
 neasigurarea circulaţiei libere pe căile de evacuare şi intervenţie interioare
şi exterioare.
În continuare se prezintă pe scurt unele aspecte negative constatate la unităţi
comerciale pe linia apărării împotriva incendiilor pe timpul controalelor de prevenire
executate între anii 2009 şi 2011.
În perioada respectivă s-au desfăşurat 1.302 astfel de activităţi preventive în
urma cărora au fost constatate 10.163 încălcări ale legislaţiei specifice prevenirii şi
stingerii incendiilor.
Inspectorii de prevenire, împreună cu factorii responsabili din obiectivele
controlate, au reuşit remedierea/înlăturarea a 4.071 dintre acestea (40%). Totodată,
aceştia au aplicat 2.796 sancţiuni contravenţionale, respectiv 2.001 avertismente şi
795 amenzi în cuantum de 1.594.850 lei. În tabelul nr. 1 şi în figura nr. 1 a - f sunt
prezentate sintetic, pe ani, datele statistice de mai sus.

Tabelul nr. 1
Anul 2009 2010 2011
Număr controale 304 458 540
constatate 2.679 3.041 4.443
Deficienţe
înlăturate 1.184 1.109 1.778
avertismente 646 567 788
Sancţiuni amenzi 295 204 296
cuantum (lei) 365.300 545.150 684.400

48
Nr. controale
600
540
500 458

400
304
300

200

100

0
2009 2010 2011 Anul

a. Număr controale executate în perioada 2009-2011

Nr. deficienţe constatate
5.000 4.443

4.000
3.041
3.000 2.679

2.000

1.000

0
2009 2010 2011 Anul
b. Număr deficienţe constatate în perioada 2009-2011
Nr. deficienţe înlăturate
2.000
1.778

1.500
1.184 1.109
1.000

500

0
2009 2010 2011 Anul
c. Număr deficienţe înlăturate în perioada 2009-2011

Nr. avertismente
1000
788
800
646
567
600

400

200

0
2009 2010 2011 Anul

d. Număr avertismente în perioada 2009-2011
49
Nr. amenzi
350
295 296
280
204
210

140

70

0
2009 2010 2011 Anul

e. Număr amenzi contravenţionale în perioada 2009-2011

Cuantum amenzi
750000 684400

600000 545150

450000 365300

300000

150000

0
2009 2010 2011 Anul
f. Cuantum amenzi contravenţionale în perioada 2009-2011

Figura nr. 1

Analizând datele prezentate mai sus se poate concluziona, între altele, că:
 numărul încălcărilor legislaţiei pe linia apărării împotriva incendiilor a
înregistrat un nedorit trend ascendent, ceea ce demonstrează cronicizarea
lipsei de preocupare a conducătorilor/administratorilor unităţilor comerciale
pentru remedierea deficienţelor pe acest segment, nerespectându-se
obligaţiile concrete ce le revin, prevăzute de Legea nr. 307/2006 privind
apărarea împotriva incendiilor;
 exigenţa inspectorilor de prevenire a sporit de la an la an, ceea ce se
concretizează, între altele, în cuantumul în creştere al sancţiunilor
contravenţionale aplicate pe timpul controalelor de prevenire în unităţi
comerciale.
Se impune menţiunea că o pondere importantă în cadrul deficienţelor
constatate pe perioada controalelor de prevenire o reprezintă neorganizarea activităţii
de apărare împotriva incendiilor în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice,
prin faptul că nu s-au emis/întocmit sau actualizat dispoziţiile care stabilesc
responsabilităţile şi modul de organizare pentru apărarea împotriva incendiilor,
planurile de protecţie împotriva incendiilor, instrucţiunile de apărare împotriva
incendiilor ori nu s-a efectuat instruirea salariaţilor asupra normelor, regulilor şi
măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, cu toate că aceasta nu implică
eforturi financiare semnificative.

50
Un alt aspect negativ care a rezultat, în fiecare an din perioada analizată, în
urma controalelor de prevenire la unităţi comerciale îl constituie funcţionarea
unora dintre acestea fără autorizaţie de securitate la incendiu, contrar prevederilor
Hotărârii Guvernului României nr. 1.739 din 06.12.2006 pentru aprobarea
categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării
privind securitatea la incendiu. Prin nedeţinerea acestui document nu se poate
certifica faptul că la aceste construcţii s-au realizat măsurile de securitate la
incendiu, aspect cu impact negativ deosebit asupra siguranţei utilizatorilor, având
în vedere caracterul unităţilor comerciale determinat de prezenţa şi fluxul însemnat
de persoane, eterogene sub aspectul vârstei, stării de sănătate, gradului de
mobilitate, percepţiei pericolului, precum şi de timpul mare de evacuare în cazul
producerii unei situaţii de urgenţă.
Pe fondul nerespectării regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor, în
perioada 01.01.2009-31.12.2011 s-au înregistrat 41 incendii la unităţi comerciale.
Acestea au avut drept consecinţe nedorite morţi şi răniţi, atât din rândul
personalului serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, cât şi al
personalului propriu obiectivelor afectate de aceste evenimente nedorite.
Principala cauză a respectivelor incendii, ale căror pagube se estimează la peste
100.000.000 lei, în condiţiile în care societăţile de asigurări nu au finalizat
evaluarea pagubelor materiale rezultate în urma acestora, o constituie exploatarea
instalaţiilor/aparatelor electrice defecte sau nesupravegheate (61%). Dispersia
numerică a incendiilor pe ani se prezintă în tabelul nr. 2 şi în figura nr. 2, iar
principalele cauze care au condus la producerea de incendii în perioada 01.01.2009
– 31.12.2011, în tabelul nr. 3.

Tabelul nr. 2
Anul 2009 2010 2011
Nr. incendii 11 10 20

Nr. incendii
25
20
20

15
11
10
10

5

0
2009 2010 2011 Anul
Figura nr. 2

Din analiza datelor prezentate în tabelul nr. 2 şi în figura nr. 2 se observă că
anul 2011, cu cele 20 incendii, deţine un nedorit record pentru astfel de evenimente.
Practic, numărul incendiilor produse la unităţile comerciale în 2011 s-a dublat
comparativ cu cel înregistrat în anii 2009 şi 2010.
51
Tabelul nr. 3
Nr. Cauza Număr Pondere
crt. incendii (%)
1 Exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor/aparaturii electrice 25 61
2 Fumat cu încălcarea reglementărilor tehnice 6 14
3 Exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor/aparaturii de
4 11
încălzire
4 Altele – diverse 6 14
5 Total 41 100

Cauzele incendiilor la unităţi comerciale

6 incendii; 15%

4 incendii; 10%

25 incendii; 60% 6 incendii; 15%

Exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor/aparaturii electrice
Fumat cu încălcarea reglementărilor tehnice
Exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor/aparaturii de încălzire
Altele diverse

Figura nr. 3

Spre exemplificare, se prezintă în continuare câteva incendii care au avut loc
recent la unităţi comerciale din România şi consecinţele lor. Aceste evenimente nu
s-ar fi produs dacă se respectau măsurile de prevenire a incendiilor prevăzute de
reglementările în domeniu şi/sau se înlăturau în cel mai scurt timp neregulile pe linia
apărării împotriva incendiilor semnalate de inspectorii de prevenire din inspectoratele
pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti. Cu alte cuvinte, în
cele ce urmează se demonstrează că o „mică” neglijenţă, având la bază eternul slogan
„nu mi se poate întâmpla tocmai mie”, poate conduce la consecinţe deosebit de mari
şi ireparabile.
19.01.2012, orele 044: Trecători prin zona Complexului comercial
„CARREFOUR – ORHIDEEA” au semnalat, la Dispeceratul Inspectoratului pentru
Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti, prin intermediul
Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, degajări de fum din incinta
acestuia. În 4 minute, Garda de intervenţie din cadrul Secţiei Grozăveşti a ajuns în
amplasamentul respectiv, constatând un incendiu care se manifesta violent, cu
degajări mari de fum şi gaze toxice, la spaţiul de depozitare al magazinului S.C.
Demiuma Impex S.R.L. Ca urmare a deciziilor luate şi a acţiunilor de intervenţie
executate, incendiul a fost localizat şi lichidat la orele 330. Din fericire, evenimentul
52
nu s-a soldat cu victime, dar au ars produse textile, de încălţăminte şi marochinărie,
mobilier, aparate electrocasnice, aparatură IT şi de calcul aflate în magazia din
incinta magazinului S.C. Demiuma Impex S.R.L. Totodată, ca urmare a intervenţiei
de stingere, au fost degradate de apă bunuri şi instalaţii din magazin. Analiza
amprentei incendiului a condus la concluzia că la originea acestuia s-a aflat un
scurtcircuit la un fier de călcat electric aflat în magazia respectivă.
28.01.2012, orele 820: Angajaţi ai Complexului comercial „CARREFOUR” din
Braşov au anunţat, la Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara
Bârsei” al Judeţului Braşov, un incendiu la magazinul „INTERSPORT” din incinta
respectivului hipermarket. Cercetarea cauzei probabile a acestui eveniment a stabilit că a
fost declanşat de un scurtcircuit, produs prin ruperea unui conductor electric. Aceasta
care a condus la aprinderea unor resturi combustibile neînlăturate în conformitate cu
prevederile reglementărilor tehnice. Numai prin prezenţa de spirit şi intervenţia rapidă a
personalului magazinului, ale cărui acţiuni au fost coordonate de personalul Gărzii de
intervenţie a Detaşamentului 2 Braşov, s-a reuşit localizarea şi stingerea incendiului în
timp foarte scurt. Astfel s-a evitat propagarea focului în restul centrului comercial, ceea
ce ar fi putut conduce la victime şi importante pierderi materiale.
14.04.2012, orele 206: La telefonul de urgenţă 112 a fost anunţat un incendiu la o
locaţie aparţinând S.C. I.C.R.T.I. Iaşi, pe care era amplasat un depozit cu 400 standuri
pentru comerţ en-gros şi en-detail şi birouri administrative, cu suprafaţa construită de
9.669 m2 şi suprafaţă desfăşurată de 10.140 m2. Standurile comerciale erau confecţionate
din tâmplărie PVC, profile metalice şi alte materiale combustibile. Gama de produse
comercializate în acest amplasament era extrem de diversă: textile, încălţăminte, produse
metalo-chimice, cauciucuri auto, uleiuri de motor, vopsele, diluanţi, băuturi alcoolice
(spirtoase), produse cosmetice, produse din materiale plastice (mese, scaune, vase de
bucătărie, folii pentru solarii) etc. Sosită la faţa locului în 6 minute, Garda de intervenţie
din cadrul Detaşamentului 2 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail
Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi a constatat că incendiul se manifesta cu violenţă în
interiorul clădirii, în partea de nord-vest a acesteia, pe o suprafaţă de aproximativ 600
m2, în zona standurilor cu produse chimice precum diluanţi, vopsele, uleiuri de motor,
cauciucuri auto. Deşi s-a intervenit cu apă, la orele 317 incendiul s-a extins pe o suprafaţă
de circa 1.000 – 1.500 m2, ceea ce a necesitat suplimentarea forţelor şi mijloacelor de
intervenţie. În jurul orelor 400 s-au produs primele explozii ale recipientelor în care erau
ambalate produse chimice, conducând la extinderea incendiului în zona de vânzare a
produselor din materiale plastice şi textile. Urmare a creşterii accentuate a temperaturii,
cartonul bituminat de pe acoperişul halei, gros de 8–10 cm, a început să se topească şi să
curgă pe produsele depozitate în standurile comerciale. Aceste procese, alături de
cantităţile foarte mari de mărfuri inflamabile şi/sau combustibile depozitate, de
exploziile succesive ale recipientelor cu produse inflamabile, de tirajul creat au
determinat extinderea incendiului pe întreaga suprafaţă a depozitului, însoţită de degajări
mari de fum şi gaze toxice fierbinţi. În jurul orelor 1200, drept consecinţă a incendiului,
în zona focarului iniţial unde erau depozitate cantităţi însemnate de produse inflamabile,
partea superioară a peretelui de nord-vest pe o lungime de circa 35 m şi planşeul pe o
suprafaţă de aproximativ 2.000 m2 s-au prăbuşit în interiorul depozitului. În consecinţă
s-a dispus demolarea elementelor de construcţie care nu mai prezentau siguranţă.
53
Incendiul a fost localizat şi lichidat în data de 15.04.2012, orele 245. Ca urmare a acestui
eveniment, trei cadre din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore
Sturdza” al Judeţului Iaşi au necesitat îngrijiri medicale şi s-au produs pagube materiale
estimate la 85.000.000 lei. Datorită intervenţiei care a condus la lichidarea incendiului au
fost salvate depozitul en-gros S.C. SIRAJ S.R.L. Iaşi (suprafaţă de circa 4.000 m2),
spaţiile de vânzare de pe rampele din faţa şi spatele depozitului şi birourile
administrative (suprafaţă de circa 1.600 m2) aparţinând S.C. I.C.R.T.I. Iaşi. Din
cercetările, încă nefinalizate, a rezultat, drept cauză probabilă a incendiului prezentat mai
sus, fumatul fără respectarea reglementărilor tehnice.
Pentru a îmbunătăţi activitatea de apărare împotriva incendiilor la obiective
comerciale, Inspecţia de Prevenire din Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti
execută şi/sau coordonează:
 avizarea proiectelor de obiective de investiţii din domeniul comercial şi
autorizarea la punerea în funcţiune;
 controale tehnice de prevenire la unităţi comerciale aflate în exploatare,
precum şi la obiective aflate în fază de investiţii;
 activităţi de analiză cu factori de conducere de la obiective comerciale;
 exerciţii practice pentru stingerea unor incendii ipotetice la unităţi
comerciale, precum şi pentru salvarea şi evacuarea utilizatorilor, în strânsă
colaborare cu personalul propriu;
 instruiri cu personalul propriu al obiectivelor comerciale, pe durata
desfăşurării controalelor de prevenire;
 asistenţă tehnică de specialitate pentru înlăturarea deficienţelor constatate;
 activităţi de informare preventivă, emisiuni radio-TV şi articole în presă;
 proiecte de norme, reglementări şi dispoziţii generale cu incidenţă în sfera
apărării împotriva incendiilor, în domenii de activitate;
 nu în ultimul rând, încearcă să disemineze, către mediile interesate şi factorii
responsabili, măsuri care este necesar a fi respectate, pentru prevenirea
incendiilor şi protecţia persoanelor, bunurilor materiale şi mediului.
Sperăm ca în viitor, prin eforturile conjugate ale personalului Inspecţiei de
Prevenire din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile sale
teritoriale, al administraţiilor publice judeţene şi locale, asemenea imagini, precum
cele prezentate mai jos, să rămână doar amintire.

54
55
Autorii nu pot încheia materialul de faţă fără a menţiona că, pe fondul
neimplicării autorităţilor competente, persoane interesate doar de profit, care
administrează mari complexe en-gros şi en-detail, nu respectă legislaţia specifică
apărării împotriva incendiilor. Din acest motiv, în astfel de mari unităţi comerciale, în
care există cantităţi impresionante de produse extrem de diverse şi o mare afluenţă de
cumpărători, precum „Europa” şi „Dragonul Roşu” din vecinătatea Capitalei, s-au
produs incendii devastatoare care s-au soldat cu victime (decedaţi şi răniţi) atât din
rândul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, cât şi al persoanelor din
societatea civilă, precum şi cu pagube materiale incalculabile, afectându-se totodată
calitatea mediului din zone intens populate.
Conducătorii/administratorii unităţilor comerciale trebuie să fie conştienţi că,
în cazul unui incendiu la astfel de obiective, pagubele materiale cauzate de acest
eveniment sunt amplificate de acţiunile forţelor de intervenţie precum şi ale
instalaţiilor speciale pentru localizarea şi stingerea incendiului şi de acţiunea
produselor de stingere asupra mărfurilor.

Bibliografie:

1. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
2. Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.163/2007 pentru aprobarea Normelor
generale de apărare împotriva incendiilor.
3. Hotărârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi
amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu.
4. Hotărârea Guvernului nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la
normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
5. Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 187/2010 pentru aprobarea
Dispoziţiilor generale privind apărarea împotriva incendiilor la spaţii pentru comerţ.
6. Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 262/2010 privind aprobarea
Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor la spaţii şi construcţii pentru
birouri.
7. Documentation Batiss – Dispositions particulières au Type M, Chapitre II Etablissement
du type „M”, Magasins de vente, centres comerciaux, 2006.
8. HM Government, Fire Safety Risk Assessment, Guide „Offices and shops” ISBN
13:978 1 85112 815 0, 2006.
9. S.Calotă, Gh.Popa, G.Sorescu, S.Dolha, „Cercetarea cauzelor de incendii – aspecte
teoretice şi practice”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
10. Colecţia revistei „Pompierii Români” 2007-2012.

NOTĂ: Autorii îşi exprimă gratitudinea faţă de colegii din inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului
Bucureşti care, prin activitatea permanentă desfăşurată în domeniul prevenirii incendiilor, au făcut posibilă realizarea
materialului informativ de faţă.

56
ASIGURAREA PROTECŢIEI POPULAŢIEI ŞI A
FACTORILOR DE MEDIU ÎN SITUAŢIA
PRODUCERII UNUI INCIDENT/ACCIDENT
LA CNE CERNAVODĂ
Colonel dr. Dan-Costel PREDA
Inspecţia de Prevenire
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

În situaţia producerii unui incident/accident la CNE Cernavodă, în vederea
realizării protecţiei personalului de exploatare, a populaţiei şi a factorilor de mediu,
sunt prevăzute cinci bariere de protecţie succesive menite să împiedice
răspândirea materialelor radioactive către mediul exterior.
Cele cinci bariere prevăzute la CNE Cernavodă sunt:
– pastila de combustibil;
– teaca combustibilului;
– sistemul de protecţie şi control;
– anvelopa reactorului;
– zona de excludere (realizarea răspunsului la urgenţă în exteriorul
amplasamentului).
În acest mod se realizează protecţia pe mai multe niveluri corespunzătoare
acestor bariere prevăzute:
– primul nivel constă în prevenirea funcţionării anormale şi a avarierii
sistemelor centralei;
– în situaţia în care primul nivel este afectat/ineficient, exploatarea
anormală este controlată sau avariile sunt detectate de-al doilea nivel
de protecţie;
– dacă al doilea nivel de protecţie este afectat, îndeplinirea funcţiilor de
securitate de către sistemele speciale de securitate prevăzute, sunt
asigurate de cel de-al treilea nivel;
– când cel de al treilea nivel devine ineficient, măsurile de protecţie sunt
asigurate de cel de-al patrulea nivel, astfel încât evoluţia accidentelor
să limiteze regimurile severe de accident cu evacuări de materiale
radioactive în exterior;
– ultimul nivel de protecţie, îl constituie limitarea consecinţelor
radiologice şi asigurarea evacuării personalului şi bunurilor materiale
prin luarea unor măsuri de urgenţă în afara amplasamentului.
În cazul producerii unui accident nuclear, sunt incluse în cadrul planului de
intervenţie pe amplasament unele măsuri tehnice şi administrative, de limitare a
efectelor accidentelor mai grave decât accidentul de bază de proiect asupra
personalului, populaţiei şi mediului din zonele vecine afectate.
57
Planul de protecţie, referitor la aşezările umane şi alte obiective de interes
public din imediata vecinătate a amplasamentului CNE Cernavodă, include următoarele
localităţi:
– oraşul Cernavodă, care se află dispus la aproximativ 2 kilometri de centrală;
– la 18 km de amplasament se află oraşele Feteşti şi Medgidia.
În scopul limitării efectelor asupra populaţiei şi a factorilor de mediu, în planurile
de intervenţie în caz de accident nuclear sever la CNE Cernavodă, întocmite atât la
nivelul operatorului instalaţiei nucleare cât şi la cel al instituţiei care gestionează la
nivel naţional accidentul nuclear (CNCAN), Comitetul Ministerial pentru Situaţii de
Urgenţă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor prin Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă, sunt incluse evenimentele şi clasificarea tipului de urgenţă
care este posibil să se producă la centrală, astfel:
– pierderea imediată a integrităţii structurii zonei active – Urgenţă Generală;
– incapacitatea realizării răcirii zonei active folosind moderatorul ca sursă rece
în primele 15 minute – Urgenţă pe Amplasament;
– LOCA (Accident care determină Pierderea Agentului de Răcire) într-un
singur canal cu presurizarea anvelopei – Urgenţă pe Unitate.
CNE Cernavodă este o centrală capabilă să funcţioneze în siguranţă şi să îşi
îndeplinească funcţiile de securitate în cazul apariţiei unor situaţii extreme.
Chiar şi în aceste condiţii a fost efectuată o analiză în care se presupune că
toate sistemele cu funcţie de securitate nucleară nu îşi îndeplinesc atributul deşi sunt
independente şi acţionează „în cascadă”, putând apărea totuşi topirea combustibilului
în zona activă.
Calculele probabilistice arată că posibilitatea apariţiei unui astfel de
eveniment la reactoarele CNE Cernavodă este de cel puţin 3 ori mai mică decât
valoarea cerută în ghidurile AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică).
Deşi probabilitatea apariţiei unor asemenea situaţii este atât de mică, grija
pentru protejarea populaţiei şi a factorilor de mediu rămâne foarte mare. În acest sens,
în ultimul timp au fost elaborate Ghiduri de Gestionare a Accidentelor Severe, care
vin în completarea Procedurilor de Operare Anormală a Centralei deja existente şi
care au rolul de a minimiza consecinţele unor astfel de scenarii şi de a împiedica
eliberarea de particule radioactive în exteriorul anvelopei.
Personalul de exploatare a fost pregătit şi antrenat să acţioneze la aceste
scenarii astfel încât timpul şi maniera de răspuns să fie eficiente.
Periodic, prin programele de pregătire continuă a angajaţilor centralei,
răspunsul la asemenea scenarii este repetat astfel încât personalul de exploatare a
centralei să fie capabil să acţioneze în mod optim.
Mai mult, au fost întocmite Planuri şi Proceduri de Urgenţă Specifice, în baza
cărora personalul centralei răspunde în cazul producerii unor incidente şi accidente severe.
În cadrul acestor activităţi, a fost selecţionat şi pregătit personalul care face
parte din structurile dezvoltate pentru răspunsul la urgenţă.
Periodic au loc exerciţii cu implicarea personalului propriu cât şi a autorităţilor
locale şi naţionale cu atribuţii în domeniu.
De asemenea, CNE Cernavodă a încheiat şi a revizuit de curând o serie de
protocoale şi contracte cu diverse firme şi instituţii pentru a asigura împreună un
răspuns adecvat în astfel de situaţii.
58
ACCIDENTUL CHIMIC PE TIMPUL
TRANSPORTULUI SUBSTANŢELOR PERICULOASE
Colonel dr. Dan-Costel PREDA
Inspecţia de Prevenire
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Riscul deosebit reprezentat de substanţele (mărfurile) periculoase pe timpul
transportului acestora, în special pe cale rutieră sau feroviară, a determinat
comunitatea internaţională să facă demersurile necesare în vederea reducerii
hazardului şi a limitării efectelor în caz de accident. Nu sunt lipsite de importanţă nici
măsurile de prevenire şi protecţie care se iau în cazul transporturilor pe cale maritimă
şi fluvială pe timpul operaţiunilor de încărcare-descărcare a mărfurilor periculoase în
porturi sau în cazul transporturilor aeriene, dar sunt extrem de rare. De exemplu, dacă
pentru transportul pe uscat a 1.000 tone de acid clorhidric sunt necesare măsuri
speciale de protecţie în caz de accident, la transportul maritim, dacă nava de transport
se scufundă, toxicul va fi rapid diluat de apa mării, fără efecte toxicologice
importante.
În România căile rutiere sau feroviare pe care se transportă substanţele
periculoase străbat cel mai adesea localităţi cu un număr mare de locuitori şi au o
infrastructură subdimensionată faţă de cerinţele traficului actual care a devenit tot mai
aglomerat şi cu risc de accidente sporit.
Substanţele periculoase (SP) sunt considerate acele produse chimice care, pe
timpul transportului, cu mijloace auto sau pe calea ferată (în cisterne, containere sau
alte ambalaje), datorită unor accidente de circulaţie, avarii la mijlocul de transport sau
la ambalaj, reacţii chimice neprevăzute, nerespectări ale normelor tehnice de
ambalare şi transport sau altor factori neprevăzuţi, pot conduce la apariţia unor
explozii, incendii, emisie de gaze, vapori, aerosoli sau lichide toxice răspândite pe sol
şi în mediul înconjurător. Explozia, incendiul, emisia de gaze sau vapori se poate
produce direct în mijlocul de transport sau /şi ca urmare a răspândirii substanţei
periculoase pe sol.
Apare în acest fel un pericol pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor, de
contaminare a mediului, de distrugere a unor construcţii şi bunuri materiale, cu efecte
dăunătoare de scurtă durată sau pe termen lung.
Substanţele (mărfurile) periculoase pot fi transportate cu mijloace auto sau pe
calea ferată în cisterne, containere sau alte tipuri de ambalaje, în stare de:
– gaz, la presiune normală;
– gaz comprimat;
– gaz lichefiat;
– lichid;
– solid (compact, cristale, pulberi).

59
În categoria SP sunt incluse substanţele toxice, explozive, incendiare şi
radioactive grupate în nouă clase de pericol.
Avertizarea asupra naturii şi pericolelor pe care le prezintă transporturile de
substanţe periculoase prin marcarea cu însemne internaţionale valabile, şi anume
etichete şi indicatoare de avertizare.
1. Etichetele de avertizare: sunt romburi pătrate pe care sunt desenate
(aplicate) simboluri de recunoaştere a transportului de substanţe periculoase.
Etichetele se marchează pe părţile laterale ale autovehiculelor. Mijloacele cu care se
transportă substanţe periculoase (SP) trebuie să fie marcate cu indicatoarele de
avertizare care se folosesc pe plan internaţional, fiind înregistrate la ONU.
2. Indicatoarele de avertizare: sunt dreptunghiuri (30 x 40 cm) de culoare
portocalie marcate pe mijlocul de transport, montate şi marcate astfel:
– la autovehicule – în partea din faţă şi din spate;
– la mijloace de transport pe calea ferată şi la autocisterne cu mai multe
compartimente – lateral, pe ambele părţi.
Pe indicator sunt înscrise două numere sub formă de fracţie, astfel:
– la numărător - 2-4 cifre care reprezintă tipul de pericol, în funcţie de natura
transportului:
1 = explozie;
2 = emisie /scăpări de gaze sau vapori;
3 = inflamabilitate a lichidelor, vaporilor şi/sau gazelor;
4 = inflamabilitate a substanţelor solide;
5 = efecte datorate oxidării sau arderilor;
6 = toxicitate;
7 = radioactivitate;
8 = efecte datorate acţiunilor corozive şi/sau caustice;
9 = pericolul unei reacţii puternice, spontane;
X = reacţie periculoasă cu apa;
0 = pericolul de extindere a efectului distructiv.

Dublarea sau triplarea cifrelor tipului de pericol au semnificaţia amplificării
corespunzătoare a pericolului. Extinderea pericolului este marcată de cifra 0 (zero) la
sfârşitul numărului.
– la numitor – sub forma unui număr cu 4 (patru) cifre, este definit numele
(natura) substanţei periculoase.

Ex. 1. Dacă pe o etichetă sunt înscrise cifre sub forma:

2.1

aceasta reprezintă clasa şi subclasa tipului de SP. Cifra 2 ne arată că este vorba de
gaze iar cifra 1 indică subclasa, adică inflamabile.
60
Ex. 2. Pe etichetă sunt înscrise cifre

268
1005

– la numărător, tipul de pericol, cifrele însemnând:
2 = clasa gaze;
6 = toxice;
8 = corozive (v. clasificarea de la Anexa nr.1).
– la numitor, tipul substanţei care rezultă din tabelul cu codurile numerice ale
substanţelor din sistemul internaţional (pentru exemplul dat este vorba de amoniac).

Dublarea sau triplarea cifrelor tipului de pericol, au semnificaţia amplificării
corespunzătoare a pericolului. Extinderea pericolului este marcată de cifra 0 (zero) la
sfârşitul numărului.
– la numitor – sub forma unui număr cu 4 (patru) cifre, este definit numele
(natura) substanţei periculoase.

AMBALAJE SAU ÎNCĂRCĂTURI NEIDENTIFICATE

I. PERICOLUL POTENŢIAL
Incendiu sau explozie
 Pot exploda prin: încălzire, şoc, frecare sau în contact cu alte substanţe.
 Pot reacţiona violent sau exploda în contact cu aerul, apa sau spumele
stingătoare.
 Se pot aprinde spontan în contact cu aerul.
 Se pot aprinde prin încălzire, scântei sau flacără.
 Vaporii pot fi transportaţi către o sursă de aprindere (scânteie, flacără).
 Conţinutul rezervorului (recipientului) poate exploda prin încălzire.
 La explozie se pot împrăştia fragmente de produs sau de recipient.

Acţiune asupra oamenilor
 Inhalarea, ingestia sau contactul cu substanţele pot provoca vătămări
(leziuni) severe, infecţii, îmbolnăvire sau deces.
 Concentraţii mari de gaze pot provoca asfixii şi în afara zonei de izolare pe
direcţia vântului.
 Contactul gazelor (vaporilor) sau al substanţelor cu ochii poate provoca
orbirea în câteva minute.
 Focul sau contactul cu apa pot produce vapori care provoacă iritaţii, asfixie,
intoxicare sau arsuri în contact cu pielea.
 Vaporii pot avea acţiune corozivă asupra metalelor neprotejate.
 Pot fi radioactive.
 Materialele rezultate din acţiunile de stingere a incendiilor sau de
neutralizare pot polua sursele de apă (pânza de apă freatică, bazine, canale etc.)
61
II. ACŢIUNI ŞI MĂSURI DE PROTECŢIE ŞI DE INTERVENŢIE
Se stabileşte:
– zona de răspândire cu raza de 10-50 m, în toate direcţiile;
– zona de pericol cu raza de 50-100 m, în toate direcţiile;
– zona de izolare cu raza de 150-200 m, în toate direcţiile.
Când mijlocul de transport este incendiat sau răsturnat şi conţinutul se scurge
din rezervor, se stabileşte o zonă de evacuare temporară pe o distanţă de cel puţin 500 m,
în toate direcţiile.

În caz de incendiu
NU FOLOSIŢI APA SAU SPUMA.
Dacă incendiul a cuprins cinsterna (rezervorul):
 Răciţi cinsterna cu cantităţi mari de apă.
 Nu introduceţi apă în interiorul cinsternei incendiate.
 Acţionaţi asupra incendiului numai după ce au fost identificate posibilităţile
de stingere.

În cazul răspândirii materialului din cinsternă prin răsturnare sau fisurare:
 Eliminaţi toate sursele de aprindere (fumat, scântei, flacără) din imediata
apropiere a locului accidentului.
 Nu atingeţi şi nu vă deplasaţi prin zona în care materialul periculos s-a revărsat.
 Ţineţi materialele combustibile (lemn, hârtie, textile etc) departe de locul pe
care s-a răspândit materialul periculos.
 Utilizaţi apă pulverizată pe direcţia de deplasare a norului de gaze sau vapori,
în frontul acestuia.
 Nu introduceţi apă în rezervor.
 Preveniţi pătrunderea materialului periculos care s-a revărsat, în sursele de
apă (pânza freatică, bazine, canale etc.).
 Chemaţi formaţii specializate pentru identificarea, stingerea incendiilor şi
neutralizare.

Primul ajutor
 Scoateţi victimele din zona accidentului la aer curat.
 Aplicaţi respiraţia artificială dacă victima nu respiră, dar nu folosiţi metoda
GURĂ LA GURĂ.
 Aplicaţi aparatul de oxigen dacă victima respiră cu dificultate.
 Scoateţi cu atenţie îmbrăcămintea şi încălţămintea care au fost contaminate.

ATENŢIE! Este posibil ca îmbrăcămintea şi încălţămintea să fie lipite de corp
ca urmare a acţiunii gazelor lichefiate. În acest caz, la început dezgheţaţi
îmbrăcămintea umezind-o cu apă călduţă şi apoi o scoateţi cu grijă de pe victimă.
 În cazul contactului cu materialul răspândit din cinsternă (rezervor) spălaţi cu
apă (în curent, jet) pielea şi ochii timp de 15 minute.
 Ţineţi victima la cald şi linişte.
 Efectele la expunere prin inhalare, ingerare şi/sau contact cu substanţa pot
apărea cu întârziere.
62
 Asiguraţi cât mai repede ajutorul medical de urgenţă pentru victime.
 Asiguraţi măsurile de siguranţă pentru persoanele care acţionează în zona
accidentului.
Produse Substanţe ce
infecţioase poluează apele
Categoria Debitul dozei absorbite Nivelul de radiaţie
la suprafaţa exterioară a la 1 m de
containerului container(cGy/h)
I - alb 0,005 mSv/h
(0,5 mrem/h)
II - galben 0,5 mSv/h ≤ 0,001
(50 mrem/h)
III - galben 2mSv/h ≤ 0,01
(200 mrem/h)

INDICATOARE DE AVERTIZARE

tipul pericolului;
_268_
1005 tipul substanţei toxice periculoase;

ETICHETE DE AVERTIZARE

Explozive Lichide, gaze Solide inflamabile, ambalaje Cu autoaprindere
inflamabile care se pot aprinde

Nu se pot stinge Materiale Toxice, otrăvitoare Dăunătoare
cu apă. Se aprind comburante, sănătăţii,
în contact cu apa peroxizi organici infecţioase

Gaze comprimate Corozive, caustice Amestecuri de Substanţe
neinflamabile substanţe periculoase periculoase diferite

Radioactive Radioactive Radioactive Radioactive

63
PRIMUL AJUTOR MEDICAL ÎN CAZ DE INTOXICAŢII
Colonel dr. Dan-Costel PREDA
Inspecţia de Prevenire
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Agentul toxic – o substanţă care cauzează stări de rău sau chiar moartea atunci când este
mâncată, băută, inhalată, absorbită sau injectată în cantităţi mici.

Consideraţii generale
Clasificarea intoxicaţiilor după modul de pătrundere în organism:
– ingestia are loc atunci când un agent toxic pătrunde pe cale orală şi se
absoarbe din sistemul digestiv;
– inhalarea are loc atunci când agentul toxic pătrunde în organism pe gură
sau pe căile respiratorii şi este absorbită la nivelul mucoasei din sistemul
respirator;
– injectarea apare atunci când agentul toxic pătrunde în organism
printr-un mic orificiu situat la nivelul pielii şi este răspândită prin
sistemul circulator. Acest tip de intoxicare poate fi rezultatul unei
înţepături de insectă, muşcătura unei reptile sau folosirea intenţionată a
unui ac hipodermic pentru injectarea substanţelor toxice în organism;
– absorbţia se realizează la pătrunderea în organism, prin pielea intactă, a
unui agent toxic care se răspândeşte în corp prin sistemul circulator.
Efectele intoxicaţiilor pot fi asemănătoare indiferent de modalitatea de
pătrundere în corp a agentului toxic, iar diagnosticul şi tratamentul persoanelor
intoxicate trebuie să înceapă cu efectuarea unei analize minuţioase.
Fiecare indiciu vizual sau prezentat de persoana intoxicată ori de către martori
este foarte important pentru stabilirea tratamentului care urmează să fie administrat.
Se vor urmări în mod expres urmele de substanţă de pe faţa şi gura pacientului
(în cazul ingestiilor), de pe piele (absorbţii), înţepăturile de ac sau urmele de
muşcături (injectări) sau detresă respiratorie (inhalări).
O bună parte din tratamentul de urgenţă administrat va avea la bază simtomele
pacientului. Astfel, pentru detresă respiratorie se va administra ajutor respirator,
pentru simptome de suferinţă digestivă se administrează tratament adecvat, iar în
cazul în care semnele şi simptomele pacientului nu sunt suficient de specifice, se
administrează tratament pentru simptome generale.

Semne şi simptome:
A. Intoxicaţii, în general:
– istoric: istoricul ingerării, inhalării, injectării sau absorbţiei unui agent toxic;
– respiraţia: dificultăţi în respiraţie sau frecvenţă respiratorie redusă;
– digestiv: greaţă sau vomă, dureri abdominale, diaree;
64
– sistemul nervos central: inconştienţă sau status mental alterat, dilatarea
sau constricţia pupilelor, convulsii;
– altele: salivaţie excesivă, transpiraţie, cianoză, recipiente goale.

ATENŢIE!
Evaluaţi în ansamblu situaţia pentru a determina dacă este sigur
să pătrundeţi în zona unde au fost descoperite victimele.
Siguranţa salvatorului! Fiţi atenţi la mirosuri. Căutaţi ambalaje
în apropierea pacienţilor. Dacă sunteţi de părere că scena este
nesigură, staţi la o distanţă minimă de siguranţă şi apelaţi la
servicii specializate de asistenţă.

Agenţi toxici ingeraţi
Un agent toxic ingerat este administrat pe cale orală. Mai mult de 80% din
cazurile de intoxicaţie sunt cauzate de ingestie. Deseori se constată arsuri chimice,
mirosuri sau pete în jurul gurii. Pacienţii pot prezenta senzaţii de greaţă, vomă, dureri
abdominale sau diaree. Simptome întârziate pot fi respiraţii ineficiente sau anormale,
pierderea conştiinţei sau crize convulsive.

Intoxicaţii prin ingestie:
– halenă neobişnuită;
– decolorări sau arsuri în jurul gurii;
– greaţă sau vomă;
– dureri abdominale;
– diaree;
– alte semne şi simptome generale prezentate anterior.

Tratamentul ingerărilor agenţilor toxici
Petru aplicarea tratamentului unei persoane ce a ingerat un agent toxic:
– identificarea agentului toxic;
– anunţaţi centrul de informare toxicologică, sistemul medical de urgenţă
pentru instrucţiuni şi urmaţi instrucţiunile primite;
– asiguraţi un transport prompt către cea mai apropiată unitate
spitalicească.
Înainte de începerea tratamentului, încercaţi să identificaţi substanţa ingerată.
Întrebaţi persoanele aflate în apropierea victimei şi căutaţi ambalajele goale
(sticluţe, cutii etc.) care ar putea indica substanţa ingerată.
În caz de nevoie contactaţi serviciul medical de urgenţă prin Dispeceratul 112
sau centrul de toxicologie cel mai apropiat. Centrul de toxicologie sau Dispeceratul
medical de urgenţă, vă pot spune dacă trebuie aplicat un tratament înainte de a
transporta pacientul la spital.
Intoxicaţiile pot să apară la persoane de toate vârstele, iar experienţa arată
faptul că rata de mortalitate cea mai mare s-a semnalat la copii cu vârste de până la
4 ani. Prin realizarea unor ambalaje cu grad mare de protecţie a scăzut în mod
semnificativ numărul copiilor intoxicaţi cu medicamente şi alte tipuri de substanţe
65
periculoase/nocive. În prezent rata de mortalitate cea mai mare se consemnează în
rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani, în mod deosebit datorită
abuzului de medicamente şi substanţe ilegale.

Intoxicaţiile cu medicamente
Apar în două situaţii:
– accidental – îndeosebi la persoane cu vârste extreme;
– voluntar – cel mai frecvent fiind întâlnite intoxicaţii polimedicamentoase.

Semne generale prezentate:
– agitaţie sau somnolenţă;
– tulburări de conştienţă;
– existenţa unei halene specifice;
– dureri abdominale;
– vărsături;
– diaree.

Conduita de urmat:
Va fi respectat protocolul de evaluare a conştienţei şi a funcţiilor vitale. Se
caută indiciile de descoperire a substanţei cu care s-a intoxicat pacientul şi acesta va
fi însoţit la spital. Dacă pacientul este conştient se poate tenta provocarea de
vărsătură, iar în cazul victimei inconştiente se va urmări transportul înpoziţie laterală
de siguranţă.

Metode de tratament al intoxicaţiilor prin ingestie:
– diluţia agentului toxic;
– administrare de cărbune activat;
– provocare de vărsătură.
Diluţia: majoritatea agenţilor toxici se pot dilua prin administrarea unor
cantităţi mari de apă pacientului.
Cărbunele activat: cărbunele activat este o pudră fină care se diluează în
apă pentru a fi mai uşor de administrat. Fixează agenţii toxici, prevenind absorbţia
acestora în organism. Se poate folosi pentru tratarea intoxicaţiilor dacă cel mai
apropiat centru medical se află la distanţă mare. Administrarea cărbunelui activat
se va face doar de către personalul instruit în acest sens şi numai după consultarea
cu medicul aflat la Dispeceratul 112. Nu se administrează pacienţilor inconştienţi.
Doza normală de cărbune activat este de 12,5-25 grame pentru copii şi de 25-50
grame pentru adulţi. Poate fi administrat cu paiul dintr-un recipient acoperit cu
capac.
Voma: Această metodă se adoptă în cazul pacienţilor aflaţi la distanţă de spital,
dacă intoxicaţia a avut loc la mai puţin de o oră înainte de sosirea personalului
medical de intervenţie autorizat, iar persoana intoxicată este conştientă. Nu se induce
starea de vomă pacienţilor care au ingerat un acid puternic sau o substanţă alcalină
puternică (bază) sau produs petrolier precum kerosen, petrol lampant, aceste
substanţe putând provoca arsuri suplimentare sau afecta plămânii.
66
ATENŢIE!
Nu induceţi voma dacă pacientul are istoric de afecţiuni cardiace
sau dacă nu este pe deplin conştient.

Pentru inducerea vomei se foloseşte degetul, se administrează sirop de ipeca,
care se poate achiziţiona de la farmacie fără reţetă. Se administrează două linguri de
sirop la adulţi şi una copiilor, apoi se administrează (bea) cât mai multă apă călduţă.

ATENŢIE!
Nu induceţi voma dacă decât dacă aţi fost instruit în modul de
administrare a siropului de ipeca şi aţi primit permisiunea de la
medic sau centrul medical de urgenţă.

Ipeca induce starea de vomă în 95% din cazuri în maximum 30 de minute.
Pacientul va fi supravegheat cu atenţie pentru a rămâne conştient sau dacă nu apar
probleme pe căile respiratorii. Nu se va induce voma nici în situaţia în care starea
pacientului se poate înrăutăţi în următoarele minute sau dacă a înghiţit corpuri străine
(pioneze, lame, cuie).

Intoxicaţia cu ciuperci
Apare cel mai frecvent în mod accidental.
Manifestări clinice:
– colici abdominale;
– greţuri;
– vărsături;
– stare generală alterată.

Conduita de urmat:
Prezentarea de urgenţă la medic – întârzierea începerii administrării
tratamentului adecvat poate amplifica efectele intoxicaţiei. Se încearcă provocarea de
vărsături, se administrează substanţe purgative (săruri amare).
ATENŢIE!
Semnele intoxicaţiei cu ciuperci pot apărea şi la trei zile de la
ingestie!

Agenţi toxici inhalaţi
Intoxicarea prin inhalare apare în cazul inspirării şi absorbirii unei substanţe
toxice de către plămâni. Unele substanţe toxice, cum ar fi monoxidul de carbon, sunt
foarte periculoase dar nu iritante.

Monoxidul de carbon (CO)
Este un gaz incolor, inodor (fără miros) şi insipid (fără gust) ce nu poate fi detectat
cu simţurile umane normale. Se găseşte în gazele de eşapament, în mine şi în mediul
67
industrial în procesele tehnologice, dar şi în mediul casnic. Se acumulează în spaţii
închise, insuficient ventilate sau unde există deficienţă în evacuarea gazelor de ardere.
O altă categorie de gaze toxice este caracterizată prin faptul că sunt foarte
iritante şi produc tuse şi insuficienţă respiratorie severă. Din această clasă fac parte
clorul şi amoniacul şi poartă denumirea de gaze iritante.

B. Agenţi toxici inhalaţi
– detresă respiratorie;
– ameţeală;
– tuse;
– durere de cap (cefalee);
– răguşeală;
– confuzie;
– dureri toracice;
– alte semne şi simptome generale prezentate.
Cele mai dese cazuri de intoxicaţie cu monoxid de carbon sunt semnalate
datorită unor deficienţe apărute la sistemele de încălzire cu combustie, datorită unei
ventilaţii insuficiente. Persoanele surprinse în incendi ale imobilelor deseori prezintă
intoxicaţii cu CO. Inhalarea de cantităţi relativ mici de CO poate produce intoxicaţii
severe, acesta având o afinitate deosebită pentru hemoglobină (de 250 de ori mai
mare decât O); formează în sânge carboxihemoglobina conducând la scăderea
semnificativă a capacităţii de transport al oxigenului la ţesuturi şi în organism. Acest
proces este reversibil, neconducând la alterarea definitivă a hemoglobinei.

Semne şi simptome la intoxicaţia cu CO
– dureri de cap (cefalee);
– ameţeli, greţuri, vărsături;
– pacientul este dezorientat, obnubilat;
– tulburări de vedere;
– scăderea forţei musculare;
– pierderea conştienţei până la comă;
– tentă vişinie a pielii.
Formele uşoare de intoxicare cu CO prezintă şi simptome similare cu cele ale
gripei sau răcelii, îndeobebi iarna, motiv pentru care este necesar ca pacienţii care
prezintă astfel de simptome să fie scoşi în afara clădirii sau vehiculului. Ar fi de dorit
să existe detectoare de CO în clădiri, pentru a se alarma personalul înainte ca să
devină periculoasă concentraţia de monoxid de carbon.

Conduita de urmat:
– scoaterea, cât mai urgent, a personalului din mediul toxic;
– evaluarea funcţiilor vitale ale acestuia;
– oxigenoterapie prin mască, la debit mare;
– monitorizarea funcţiilor vitale: respiraţie, puls, tensiune arterială,
saturaţie de oxigen, precum şi urmărirea evoluţiei acestora;
– transportul la o unitate spitalicească.
68
Protecţia personală are un rol deosebit de important, motiv pentru care se
impune evaluarea imediată a nivelului de conştienţă şi a funcţiilor vitale (ABC),
imediat după scoaterea acestuia din mediul toxic. Se efectuează transportul urgent la
spital concomitent cu administrare de oxigen, în concentraţii crescute. Pacienţii
inconştienţi sunt transportaţi în poziţia de siguranţă (laterală).

Intoxicaţia cu fum
Deseori în asociaţie cu arsuri şi traumatisme, intoxicaţia cu fum de incendiu
este cauza cea mai frecventă de mortalitate şi morbiditate a victimelor de incendiu.

Manifestări clinice:
– cefalee;
– agitaţie;
– tulburări de conştienţă;
– depozite de funingine la nivelul orificiilor nazale, a gurii şi a faringelui;
– tuse;
– dispnee;
– voce răguşită.

Gaze iritante

Multe gaze irită traectul respirator, dintre acestea cele mai întâlnite fiind
amoniacul şi clorurile.
Amoniacul
Inhalarea de amoniac se produce de regulă, în mediul agricol unde este folosit
ca îngrăşământ/fertilizator. Are un miros foarte puternic şi este un iritant foarte toxic.
Inhalarea unei cantităţi mari poate induce pierderea simţului mirosului, irită grav
plămânii şi traiectul respirator superior cauzând o tuse violentă. Amoniacul poate
provoca arsuri severe ale pielii. Personalul care acţionează în mediul în care există
amoniac trebuie să poarte obligatoriu echipament de protecţie închis ermetic şi sistem
de respiraţie autonom.
Clorurile
Gazele clorurate se găsesc în mod frecvent în cantităţi mari în jurul bazinelor
de înot sau la staţiunile de tratare a apei. Mirosul de clor este bine cunoscut de la
înălbitorii cu clor sau de la bazinele de înot sau de epurare a apei. Clorurile pot afecta
în mod frecvent plămânii sau traiectul respirator superior, cauzând tuse violentă, sau
uneori chiar şi arsuri ale pielii. Este obligatoriu portul echipamentului de protecţie
adecvat la intrarea într-un mediu în care se află cloruri.
Sfaturi de siguranţă
Nu intraţi în zone unde sunt prezente gaze toxice, iar în caz de urgenţă sunaţi la
un serviciu pregătit şi echipat corespunzător apelând Dispeceratul 112. la silozurile
agricole există pericole ascunse, sisteme de scurgere şi alte structuri subterane
periculoase. Deseori salvatorii îşi pierd viaţa aventurându-se să intervină în silozuri,
canale sau puţuri pentru a salva o persoană care poate fi deja moartă.
69
Tratamentul intoxicaţiei cu gaze inhalate
Primul pas îl reprezintă scoaterea persoanelor din zona în care au fost
intoxicate. În situaţia în care pacientul nu mai respiră începeţi respiraţia gură la
mască, iar dacă respiră administraţi-i cantităţi mari de oxigen. Toţi pacienţii intoxicaţi
cu gaze toxice trebuie transportaţi urgent la o unitate medicală pentru examinări
ulterioare deoarece pot apărea reacţii ulterioare la agentul toxic inhalat.
În unele situaţii primul ajutor îl reprezintă evacuarea oamenilor. În cazul în
care există scurgeri mari de gaze toxice pot exista mai multe victime, iar pentru a
preveni rănirile ulterioare trebuie să evacuaţi tot personalul din zona respectivă, apoi
începeţi să trataţi pacienţii în funcţie de necesităţi. În situaţii în care este implicat un
număr mare de persoane se impune alertarea urgentă a tuturor forţelor de intervenţie
din zonă.

Agenţi toxici injectaţi

Există două mari cauze de intoxicare prin injectare şi anume muşcăturile sau
înţepăturile cauzate de insecte şi animale, precum şi injecţiile cu substanţe toxice.
În cazul administrării unei mari cantităţi de toxic (muşcătura şarpelui,
înţepături multiple de albine sau ţânţari, păienjeni etc.), persoanele respective pot
leşina sau intra în comă.

Semne şi simptome pentru agenţi toxici injectaţi (muşcătura şarpelui,
înţepături multiple de albine sau ţânţari, păienjeni etc.)
– inflamaţii, umflături;
– coloraţie roşie în jurul înţepăturii;
– slăbiciune, oboseală;
– durere localizată;
– prurit (mâncărime);
– dispnee, respiraţie şuierătoare, wheezing;
– puls periferic filiform, greu perceptibil;
– greţuri, vărsături, diaree.

Tratamentul pentru muşcătura şarpelui, înţepături multiple de albine sau
ţânţari, păienjeni
Persoanele care au fost muşcate sau înţepate de insecte sau animale veninoase
trebuie să stea nemişcate pentru încetinirea procesului de răspândire a otrăvii în
organism. Aplicarea pungilor de gheaţă pe locul înţepăturii ar putea ajuta prin
reducerea inflamaţiei locale sau alinarea durerii, se impune solicitarea spijinului
medical, concomitent cu supravegherea şi evaluarea permanentă a funcţiilor vitale ca
şi transportul urgent la cea mai apropiată unitate spitalicească.
La unele persoane sensibile la înţepături sau muşcături de insecte sau animale,
se poate dezvolta şocul analfilactic, ceea ce duce la scăderea tensiunii arteriale,
dereglarea respiraţiei şi chiar la declanşarea stopului cardiorespirator.

70
Şocul analfilactic reprezintă o formă de şoc cauzată de o reacţie la alimente,
medicamente, înţepături de insecte sau orice substanţă străină organismului.
Semnele şi simptomele şocului analfilactic
– mâncărimi generalizate pe tot corpul;
– urticarie, umflături pe corp;
– stare de slăbiciune;
– inconştienţă;
– puls rapid şi slab;
– respiraţii rapide şi superficiale;
– imposibilitatea de a respira (edem al căilor aeriene superioare).

Muşcătura de şarpe
Sunt frecvente în locurile cu vegetaţie abundentă şi expunere bună la soare,
liziere de pădure şi câmpie. Se semnalează ziua şi în amurg, foarte rar noaptea.
Gravitatea muşcăturii este în funcţie de specia de şarpe şi de contextul
inoculării, respectiv de atac pentru a se apăra sau de atac de foame, inoculându-se
preferenţial venin cu toxine de tip paralitic – pentru autoapărare, sau de tip enzime
digestive. Gravitatea depinde şi de locul de inoculare a veninului (faţă, gât, membre
etc.), care poate fi prin intermediul muşchilor sau pielii, şerpii având dinţii foarte
ascuţiţi. Veninul determină iritarea locală a muşchilor şi a pielii, dar poate afecta
toată extremitatea sau tot corpul.
Semnele şi simptomele muşcăturii de şarpe:
– durere la locul muşcăturii;
– mărire de volum şi sensibilitate crescută a regiunii care a fost muşcată;
– leşin;
– transpiraţii;
– greaţă, vărsături;
– hipotensiune, tahicardie;
– şoc.
Tratamentul muşcăturii de şarpe
Este, în principiu, asemănător cu cel al şocului.
Liniştiţi pacientul şi calmaţi-l. spălaţi zona cu apă şi săpun;
– dezinfectaţi locul muşcăturii;
– aplicarea unui garou, dar nu foarte strâns;
– membrul afectat se ţine în poziţie prolicvă (sub nivelul corpului);
– se răceşte zona afectată cu pungi de gheaţă;
– se aplică oxigenoterapie cu masca;
– se solicită ajutor medical;
– se supraveghează funcţiile vitale;
– se transportă bolnavul la cea mai apropiată unitate spitalicească.
Nu se recomandă efectuarea inciziei la locul muşcăturii, pentru a nu risca
accelerarea vitezei de pătrundere a veninului în organism.
Cel mai eficient tratament este injectarea serului antivenin care se poate
administra la spital.

71
Intoxicaţii prin absorbţie

Aceste tipuri de intoxicaţii apar când substanţa toxică ajunge în organism prin
piele. Cele mai întâlnite situaţii de intoxicare prin absorbţie sunt cele cauzate de
insecticide şi unele substanţe industriale.

Semne şi simptome ale intoxicaţiei prin absorbţie
– urme de lichid sau praf pe piele;
– piele inflamată roşie;
– arsuri chimice;
– urticarie;
– mâncărimi;
– greaţă şi vărsături;
– ameţeli;
– şoc.

Tratamentul intoxicaţiilor prin piele
Se îndepărtează substanţa care a provocat rana, se scoate victima din zona
contaminată, se scoate echipamentul care a intrat în contact cu substanţa toxică şi se
periază/îndepărtează substanţa uscată de pe corp. Se interzice spălarea substanţei
deoarece în contact cu apa se pot declanşa reacţii chimice care să agraveze situaţia
pacienţilor. După îndepărtarea substanţei de pe corp se va spăla timp de 30 de minute
cu apă din abundenţă.
În cazul în care pacientul prezintă simptome de şoc, acesta va fi întins jos, i se
ridică picioarele şi i se administrează oxigen. Se apelează urgent la personal medical
specializat.

Abuzul de substanţe

Alcoolul este drogul cel mai utilizat, intoxicaţia cu alcool poate apărea la orice
vârstă, având implicaţii numeroase în mortalitatea de orice cauză: crime, sinucideri,
accidente rutiere etc. Simptomele intoxicaţiei cu alcool pot fi confundate cu afecţiuni
grave cum ar fi: hipoglicemie, comă diabetică, traumatisme cerebrale, şocul traumatic
şi alte intoxicaţii.
Pacienţilor care prezintă semne de consum de alcool trebuie să li se facă
investigaţii amănunţite pentru a nu li se aplica tratment eronat agravând în acest fel
starea lor de sănătate. Se impune transportul de urgenţă la cea mai apropiată unitate
spitalicească pentru efectuare de investigaţii amănunţite. Deşi simptomatologia
intoxicaţiilor cu alcool este asemănătoare, leziunile diferă mult în funcţie de tipul de
alcool ingerat. Intoxicaţia cu alcool metilic poate fi mortală sau urmată de sechele
neurologice grave, permanente.

Semne şi simptome ale intoxicaţiei cu alcool etilic:
– alterarea stării de conştienţă până la incoştienţă;
– tulburări de comportament de la agitaţie până la delir;
72
– scăderea atenţiei, creşterea timpului de reacţie;
– tulburări de vorbire;
– tulburări de echilibru;
– vărsături;
– tulburări respiratorii prin scăderea amplitudinii şi a frecvenţei respiratorii;
– tahicardie.
O altă urgenţă medicală o reprezintă sevrajul alcoolic, care apare prin privarea
bruscă de alcool a persoanelor dependente de acest drog, fenomen care poate evolua
până la o stare foarte gravă numită „delirium tremens”.
Simptome specifice: agitaţie psihomotorie, tremurături, confuzie, halucinaţii,
afectare digestivă, dureri toracice, febră etc. Aceste simptome apar după 3-4 sau chiar
7 zile de la întreruperea bruscă a consumului de alcool. Se impune spitalizarea
pacienţilor cu astfel de afecţiuni.

Drogurile
Se întâlnesc tot mai multe cazuri de consumatori de droguri, medicamente sau
alte substanţe halucinogene care pot fi administrate prin ingestie, injectare sau
inhalare. La întâlnirea unui astfel de pacient se impune analizarea atentă a
împrejurărilor în care se găseşte victima, pentru stabilirea tipului drogului. Acestea
pot fi: stimulante, depresante, halucinogene şi inhalatorii.
Drogurile stimulante afectează sistemul nervos central provocând nelinişte,
irascibilitate şi logoree. Acestea sunt amfetaminele şi cocaina.
Amfetaminele stimulează SNC, având ca efect creşterea performanţelor
intelectuale, scăderea senzaţiei de somn şi a poftei de mâncare.
Cocaina induce o stare euforică. Se numeşte şi „coke” sau „crack” (produsul
sintetic).
Persoanele aflate sub influenţa acestor droguri trebuie să fie supravegheate
până la dispariţia efectului acestora.
Drogurile depresante sunt: barbiturice, tranchilizante, opiacee, marijuana. O
supradoză din aceste droguri poate determina stopul respirator.
Drogurile halucinogene sunt: derivate de acid lisergic, LSD (Dietilamida
acidului lisergic), PCP (Phenilciclidina), peyota, mescalina şi unele tipuri de ciuperci,
ele provocând iluzii optice şi auditive. Ulterior persoanele intoxicate vor avea
probleme în a diferenţia lumea reală de cea imaginară. PCP poate avea ca efect şi
anestezia, persoanele care au consumat acest drog nu vor mai simţi durerea o
perioadă de timp fiind predispuse la răniri. Dozele mari de PCP pot determina
convulsii, comă şi chiar accidente vasculare cerebrale.
Drogurile inhalatorii sunt substanţe chimice volatile (diluant, gazolină, lacuri,
produse de curăţat şi unii carburanţi). Inhalarea se face din pungi. Provoacă stări de
leşin, convulsie, fibrilaţie ventriculară şi chiar stop cardiac.
Se administrează oxigen, se monitorizează funcţiile vitale, se transportă urgent
la spital. Victimele aflate în comă sunt transportate în poziţie laterală.
Tratamentul supradozajului de droguri
Se evaluează scena, se asigură resuscitarea cardiorespiratorie de bază dacă este
cazul, se monitorizează semnele vitale, se protejează victima de eventuale leziuni se
73
linişteşte, se cheamă de urgenţă ambulanţa. Se discută permanent cu pacientul
asigurându-l că totul va fi bine.
Drogurile injectabile pot determina stări de moleşeală, ameţeală, febră.
Victimele pot fi contaminate cu virusul hepatitei B, C sau HIV. Căutaţi semnele de
injectare, asistaţi şi transportaţi pacientul la spital.
Intoxicaţia voluntară are ca scop de regulă suicidul, iar tratamentul se va aplica
în funcţie de tipul drogului. Aceste victime au nevoie de tratament medical şi
psihiatric, deşi uneori pot fi refractari, de aceea trebuie trataţi cu blândeţe şi
diplomaţie.
CUM ÎNŢELEGEM EVACUAREA?
– File de istorie –
Maior Gabriel CHIVA
Inspecţia de Prevenire
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Conform reglementărilor naţionale3 şi internaţionale4, în rândul atribuţiilor
/sarcinilor/responsabilităţilor ce revin statelor privind protecţia populaţiei noncomba-
tante împotriva atacurilor armate şi/sau a catastrofelor, se înscrie şi evacuarea.
În sens larg, noţiunea de evacuare desemnează acţiunea de a părăsi în masă un
imobil, o localitate, o regiune5. În domenii diferite, evacuării i s-au atribuit conotaţii
diferite, unele consacrate graţie utilizării frecvente.

Factorii de decizie politico-militară trebuie să aibă în vedere că evacuarea
este doar una din ansamblul măsurilor de protecţie la care, datorită implicaţiilor
complexe, trebuie recurs numai în situaţii extreme – când celelalte măsuri sunt
insuficiente sau ineficiente – şi numai pentru cei neprotejaţi prin alte mijloace.

Din perspectiva protecţiei civile, evacuarea semnifică ansamblul activităţilor
prin care, în caz de pericol grav la adresa comunităţilor (război, atentate teroriste,
catastrofe naturale, accidente tehnologice de amploare), populaţia, autorităţile
publice, unele bunuri materiale de importanţă deosebită, bunuri culturale, documente
arhivistice şi valori de patrimoniu mobile sunt deplasate în mod organizat în afara
zonei de risc, pentru a preveni pierderea sau distrugerea lor6.
Într-un demers neconvenţional (impus şi de marea diversitate a înţelesurilor
atribuite evacuării în perioade istorice şi conjuncturi politice, sociale, militare,
religioase etc. variate) vom încerca definirea evacuării răspunzând la două întrebări
complementare:

Ce nu este evacuarea
 Evacuarea nu este captivitate. O asemenea situaţie, chiar implicând deplasări
organizate de populaţie, nu este liber consimţită şi nu vizează protecţia celor
3
Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă, secţiunea a V-a, Evacuarea, art. 56 – 58, în „Monitorul
oficial al României” nr. 1094 din 24 noiembrie 2004 şi Hotărârea Guvernului României nr. 1222 din 13 octombrie
2005 privind stabilirea principiilor evacuării în situaţii de conflict armat, în „Monitorul oficial” al României nr. 993
din 19 octombrie 2005.
4
Protocolul adiţional I la Convenţiile I-IV de la Geneva privind protecţia victimelor conflictelor armate (1949),
cap. VI, art. 61, în „Culegere de acte normative privind protecţia civilă, apărarea naţională şi apărarea împotriva
dezastrelor”, Timişoara, 1999, p. 58 – 59.
5
Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 352.
6
Hotărârea Guvernului României nr. 1222/2005, art. 1 şi 2.

75
deplasaţi; dimpotrivă, ea presupune lipsirea de libertate a celor captivi şi este impusă
prin voinţa discreţionară a învingătorului.
 Evacuarea nu este exod. Termenul defineşte părăsirea în masă, liber-
consimţită sau impusă a unui teritoriu, a unei ţări, fără a avea, însă,
intenţia/posibilitatea de a mai reveni la condiţia iniţială.
 Evacuarea nu este colonizare. Aceasta semnifică popularea unei regiuni cu
indivizi aduşi din teritorii străine, din alte raţiuni decât aceea că în locul de origine
existenţa le-ar fi pusă în pericol***.
 Evacuarea nu este deportare. Termenul desemnează o măsură represivă prin
care indivizi, familii sau grupuri mai mari sunt trimise în mod forţat, din alte
considerente decât cele umanitare, în regiuni îndepărtate de locul de baştină*.
 Evacuarea nu este migraţie. Sensul consacrat al termenului este acela de
deplasare relativ organizată de populaţii în scopul instalării lor în regiuni/teritorii mai
favorabile vieţuirii, nu supravieţuirii**.
 Evacuarea nu este exil. Termenul semnifică fie o pedeapsă constând în
izgonirea (nu protecţia!) cuiva***, fie părăsirea voluntară de către o persoană
(o instituţie) a localităţii sau ţării de origine pentru a scăpa de prigoană****.
 Evacuarea nu este haiducie. Noţiunea desemnează o formă de revoltă ce
presupune părăsirea căminului, dar şi abandonarea familiei, a bunurilor, a activităţii
sociale, fără intenţia de a reveni la starea de normalitate*****.

Ce este evacuarea
În conformitate cu reglementările convenite/asumate de statele de drept, larg
acceptate de comunităţile conştiente de existenţa unor riscuri potenţiale majore,
evacuarea ca măsură de protecţie civilă este o deplasare organizată de oameni,
instituţii şi bunuri, cu următoarele caracteristici:
– este o modalitate importantă de realizare a apărării, înscrisă îndeobşte în
legislaţia naţională, recunoscută şi sprijinită de actele de drept
internaţional;
– nu vizează deplasarea forţelor combatante (retrageri, manevre,
redislocări, evacuări de trupe), ci doar a locuitorilor şi bunurilor
neimplicate în ostilităţi;


Este cazul evreilor strămutaţi în Egipt de către Ramses al II-lea şi în Babilon de către Nabucodonosor al II-lea, al
robilor ţigani aduşi în Europa medievală de turco-tătari, al lui Baiazid Ilderim capturat de Timur Lenk ş.a.

Situaţia evreilor plecaţi în Europa după instalarea arabilor în Palestina, a irlandezilor stabiliţi în masă în America de
Nord în sec. XVIII-XIX etc.
*** Pentru a ne limita la câteva exemple, amintim, în context, colonizarea ţărmurilor pontice şi mediteraneene de către
vechii greci, colonizarea Daciei de către romani şi colonizarea Americii Latine de către iberici.
*
Menţionăm, spre exemplificare, deportarea ţiganilor la Bug (1941-1943) de către regimul Antonescu, a chiaburilor
bănăţeni şi liderilor partidelor „burgheze” în Bărăgan, după instalarea regimului comunist, deportarea basarabenilor în
Siberia, de către autorităţile bolşevice după al II-lea Război Mondial ş.a.
**
Clasice sunt, în această idee, marile migraţii ale neamurilor germanice, slave şi turco-mongole care, în antichitatea
târzie şi în Evul Mediu, au schimbat în mod decisiv harta politică şi etnică a lumii vechi.
***
Ovidiu, la Tomis; Sapho, în Lesbos; Napoleon, în Elba şi Sfânta Elena etc.
****
Guvernul polonez la Londra, după invadarea ţării de către Germania (1939), pentru a ne mărgini la un singur
exemplu.
*****
Între numeroase exemple, menţionăm refugierea populaţiei din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea în faţa ofensivei
trupelor Puterilor Centrale în anul 1916, a populaţiei albaneze pe timpul conflictului interetnic din Kosovo (2000) etc.

76
– este un ansamblu de activităţi acceptate sau organizate de stat, cu sau
fără asistenţă internaţională, pentru a asigura supravieţuirea locuitorilor
şi apărarea bunurilor în caz de conflict armat sau în situaţii de urgenţă;
– se întemeiază pe estimarea riscurilor iminente şi pe analiza posibilităţilor
spaţio-temporale de evitare/diminuare a efectelor acestora;
– implică acţiunea autorităţilor statului, fără a aduce atingere drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor, inclusiv celui de a decide în problemele personale
vitale (a se/a nu se evacua).
Principalele forme de realizare a evacuării de protecţie civilă sunt:
1. Refugierea, adică autoevacuarea populaţiei din teritoriul ocupat/calamitat
sau din zona în care este iminentă apariţia unor pericole grave. Acţiunea
este acceptată şi sprijinită de stat, dar se realizează opţional, în principal
prin efortul personal al celor aflaţi în pericol******.
2. Transferul temporar, organizat de stat şi realizat de instituţii şi organisme
abilitate, în scopul protecţiei populaţiei şi bunurilor împotriva acţiunilor
distructive de amploare, generate de conflicte armate, dezastre naturale sau
catastrofe tehnologice.

Conceptul de evacuare vizează tot ceea ce trebuie protejat şi poate fi deplasat:
comunităţi umane, bunuri materiale de importanţă vitală, bunuri culturale mobile,
instituţii (inclusiv cu rol de autoritate publică), bunuri ale populaţiei, animale etc.,
care nu sunt destinate în mod expres şi nu participă nemijlocit la acţiunile militare sau
la cele de apărare împotriva dezastrelor.
Termenul „evacuare” desemnează o acţiune preventivă complexă, uneori de
importanţă strategică, organizată de stat în caz de pericol iminent, de regulă pe fondul
unor operaţii militare defensive de amploare ori în cazul unor crize grave, care constă
în ample deplasări temporare de populaţie, de bunuri şi ale organismelor de
conducere politică şi administrativă din raţiuni de securitate naţională/colectivă/
individuală.
Acţiunile de evacuare pot contribui într-o măsură importantă la
atingerea/impunerea obiectivelor generale sau parţiale ale războiului şi la apariţia
unor noi realităţi politico-geografice. Că aşa stau lucrurile o demonstrează pe deplin
situaţiile parcurse de România pe timpul celor două conflagraţii mondiale.
Evacuarea Casei Regale, a Parlamentului, a Guvernului şi a altor instituţii
centrale la Iaşi, precum şi refugierea unei mari părţi a populaţiei din teritoriul ocupat
(un milion şi jumătate de oameni, inclusiv următoarele patru contingente militare, la
data evacuării – doar tineri civili) în Moldova, la sfârşitul anului 1916, au asigurat
condiţiile menţinerii – în hotare restrânse, evident – a statului independent, refacerii
oştirii şi reintrării ţării în război într-o conjunctură politico - militară favorabilă.
Dar oamenii au fost obligaţi să-şi abandoneze căminele şi în faţa marilor
revărsări de ape ori atunci când cutremure, alunecări de pământ sau furtuni le-au
distrus sau le-au avariat grav gospodăriile. Rezultă, prin urmare, că evacuarea este o
măsură de apărare neconvenţională, la care se poate recurge în cazul desfăşurării
propriu-zise a acţiunilor militare, dar şi fără declanşarea acestora, în situaţia unor

******
Este accepţiunea modernă, concretizată în instrucţiunile şi planurile de evacuare în vigoare.

77
constrângeri politice şi ameninţări militare grave, precum şi în cazul în care, din
motive naturale sau tehnologice, condiţiile de viaţă devin improprii.
Concluzionând, vom arăta că, din punctul de vedere al protecţiei civile,
evacuarea reprezintă una din modalităţile importante prin care, în situaţii în care
apar pericole deosebit de grave (militare, naturale ori tehnologice), populaţia lipsită
de mijloace de autoapărare, bunurile indispensabile supravieţuirii, valorile de
patrimoniu şi instituţiile fundamentale ale statului sunt deplasate din zonele supuse
ameninţării şi puse la adăpost în zone mai sigure.
Scopul activităţilor de evacuare îl constituie protecţia populaţiei şi instituţiilor,
prevenirea sau diminuarea pierderilor de vieţi omeneşti şi evitarea capturării sau
distrugerii unor bunuri materiale şi culturale de importanţă deosebită în situaţii de
conflict armat sau de dezastru, asigurarea funcţionării instituţiilor statului şi
continuarea activităţilor economico-sociale vitale în situaţii speciale.
Acţiunile de evacuare se planifică şi se organizează în funcţie de
posibilitatea/iminenţa declanşării acţiunilor militare sau a dezastrelor şi se execută în
funcţie de evoluţia, amploarea şi consecinţele acestora.
Vom constata, însă, că marile evacuări la care a fost obligată România în
secolul al XX-lea au fost, în mare majoritate, nepreconizate de autorităţile
responsabile, neplanificate din timp, neorganizate sau organizate în pripă şi, în
consecinţă au avut „costuri” deosebit de ridicate şi complexe. Cu toate sacrificiile
implicate (multe dintre ele puteau fi evitate), evacuările din anii 1916 şi 1940 rămân
evenimente marcante în dramatica istorie naţională recentă, integrate organic în
acţiunile şi eforturile generale de apărare a fiinţei statale naţionale. Aceeaşi
semnificaţie o au şi evacuările din primăvara anului 1944, planificate şi executate, de
această dată, ca o veritabilă operaţie militară. Şi tot nevoia de protecţie a impus
deplasarea a mii de oameni ameninţaţi de revărsări nestabilite de ape sau iminenţa
prăbuşirii locuinţelor în caz de cutremur.
În esenţă, evacuarea înseamnă asigurarea protecţiei prin deplasarea
organizată din faţa unei ameninţări iminente şi grave. Este o acţiune
premeditată şi, în măsura posibilului, organizată, menită să răspundă necesităţii
vitale de protecţie.

De la constituirea statului modern şi până în 1916 armata română nu a dus acţiuni
de luptă semnificative pe teritoriul naţional. Experienţa Războiului de Independenţă şi a
celui de-al Doilea Război Balcanic nu au oferit autorităţilor române prilejul de a concepe
sau întreprinde acţiuni de protecţie a populaţiei şi bunurilor civile decât cu caracter
extrem de limitat, vizând doar unele porturi dunărene. Este motivul pentru care nici la
începutul Primului Război Mondial statul român nu prevedea, între măsurile prioritare,
protecţia cetăţenilor şi bunurilor ce nu participau în mod direct la efortul de război. În
plus, asemenea preocupare nu părea necesară întrucât Planul de campanie din 1916
(Ipoteza Z), elaborat în temeiul Convenţiei militare secrete dintre România şi Antanta
din 4/17 august 1916, prevedea acţiuni ofensive energice în Transilvania (aşadar, dincolo
de frontiera existentă) şi apărare stabilă, întărită cu însemnate trupe ruseşti, la graniţa
sudică. Nu se preconizau operaţii de amploare în interiorul frontierelor, populaţia,
instituţiile publice şi bunurile civile părând, astfel, în siguranţă.
78
Având o experienţă politică şi diplomatică restrânsă, în timpul Primului
Război Mondial autorităţile române au mizat în mod excesiv pe forţa juridică a
prevederilor Convenţiei I de la Geneva (în temeiul cărora se constituiseră societăţile
Crucii Roşii) şi ale Convenţiilor de la Haga (care preconizau o anumită protecţie a
populaţiei necombatante şi a bunurilor civile pe timpul ostilităţilor). Unele
personalităţi importante ale vremii şi, mai ales, sacrificiile imense care au urmat au
evidenţiat eroarea gravă de a considera convenţiile menţionate drept garanţia
deplină a siguranţei populaţiei şi bunurilor în faţa atrocităţilor războiului. Utilizarea
cu rezultate nimicitoare a gazelor de luptă pe principalele fronturi, ca şi executarea
bombardamentelor aeriene asupra marilor oraşe – ambele arme noi provocând
victime în mod nediscriminatoriu – au reprezentat semnale de alarmă cu slabă
rezonanţă în conştiinţa şi acţiunile conducătorilor de atunci ai ţării.
Că autorităţile române au acordat o însemnătate minoră posibilităţii ca
populaţia civilă să fie în pericol şi, în consecinţă, necesităţii de a stabili şi iniţia
măsuri adecvate de protecţie o dovedeşte, între altele, solicitarea ministrului I.G.
Duca, adresată publicaţiilor bucureştene în chiar prima zi de război, 15 august 1916,
de a încuraja populaţia, care nu trebuie să se alarmeze în caz că o parte din teritoriu
ar fi părăsit (trupele române ar fi obligate să se retragă, n.a.) sau dacă prin
bombardamente ar fi oarecari pierderi.7

Aşadar, legislaţia românească cuprindea puţine prevederi privind protecţia
populaţiei şi bunurilor civile; ele s-au dovedit insuficiente şi puţin eficiente. Mai
concrete au fost reglementările pe plan inferior (hotărâri ale unor instituţii: Marele
Cartier General, Poliţia, Banca Naţională, Societatea de Cruce Roşie sau ale
autorităţilor locale: prefecturi şi primării). Majoritatea au fost decizii ad-hoc, luate în
grabă, sub imperiul evoluţiei surprinzătoare a evenimentelor militare; din această
cauză eficienţa lor a fost, adesea, discutabilă.

Forţe şi mijloace participante la înfăptuirea măsurilor de protecţie a
populaţiei pe timp de război

Fără a reprezenta misiunea lor principală, în timpul Primului Război Mondial
pregătirea şi protecţia populaţiei şi bunurilor civile se vor realiza de către unităţile
armatei (pregătirea premilitară privind autoprotecţia împotriva focului inamicului;
realizarea lucrărilor de adăpostire; asigurarea apărării antiaeriene a unor localităţi şi
obiective economice; coordonarea evacuării tinerilor încorporabili şi a
întreprinderilor din industria de apărare), poliţie şi jandarmerie (transmiterea şi
asigurarea aplicării măsurilor stabilite de autorităţi privind alarmarea în cazul
atacurilor aeriene; camuflarea unor obiective; restricţionarea iluminatului şi a
circulaţiei publice), pompierii militari (localizarea şi stingerea incendiilor provocate
de explozia bombelor; identificarea şi neutralizarea muniţiilor neexplodate),
Societatea de Salvare (acordarea primului ajutor celor răniţi în urma
bombardamentelor; transportul acestora în spitale) şi, mai ales, formaţiunile Societăţii
7
Alexandru Marghiloman, Note politice, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1994, vol. 2, p. 16.

79
Naţionale de Cruce Roşie (constituirea de depozite de materiale sanitare, alimente şi
îmbrăcăminte; crearea de spitale, centre de carantină, puncte sanitare şi lazarete;
acordarea ajutorului medical răniţilor şi bolnavilor; asigurarea de ajutoare pentru
refugiaţi etc.). Li s-au alăturat numeroase societăţi feminine de caritate, constituite pe
timpul războiului la Bucureşti, în principalele oraşe din zona ocupată şi în toate
oraşele din Moldova.
În condiţiile războiului modern se impunea protecţia populaţiei, instituţiilor şi
bunurilor civile împotriva loviturilor aeriene, focului artileriei, efectelor gazelor de
luptă şi incendiilor provocate de explozii şi, complementar acţiunilor ostile propriu-zise,
împotriva foametei, frigului şi epidemiilor provocate sau favorizate de acestea.
Măsurile preconizate trebuiau să asigure:
– avertizarea oportună a autorităţilor publice în legătură cu probabilitatea
atacurilor inamicului asupra zonelor locuite şi obiectivelor economice;
– alarmarea populaţiei cu privire la iminenţa producerii loviturilor din aer;
– camuflarea imobilelor private şi publice: locuinţe, stabilimente industriale,
centre şi puncte comerciale, porturi, gări etc.;
– adăpostirea salariaţilor şi a populaţiei neîncadrate pe timpul alarmelor
aeriene;
– căutarea şi identificarea răniţilor, acordarea primului ajutor şi transportul
victimelor civile la unităţile de sănătate publică;
– localizarea şi stingerea incendiilor provocate de explozia bombelor;
– identificarea, ridicarea şi distrugerea muniţiilor neexplodate;
– combaterea/limitarea efectelor epidemiilor provocate de război, frig şi
foamete;
– evacuarea unor categorii de populaţie, a unor valori de patrimoniu şi a
bunurilor necesare supravieţuirii sinistraţilor şi refugiaţilor.

Un plan general, centralizator şi integrator, al acţiunilor de evacuare în Primul
Război Mondial nu a existat, deoarece în momentul intrării României în rândul
beligeranţilor autorităţile nu aveau în vedere ipoteza ocupării masive şi rapide a unei
importante părţi a teritoriului naţional de către armatele inamice.
Evoluţia evenimentelor a obligat, însă, conducerea statului român să adopte
soluţii nepreconizate, în rândul cărora s-a înscris şi masivul transfer de instituţii,
populaţie şi bunuri în Moldova neocupată. Alături de apărarea armată şi
complementar altor forme de rezistenţă populară în faţa invadatorilor (refuzul de a
participa la munca forţată impusă de regimul de ocupaţie, rezistenţa faţă de rechiziţii,
actele de sabotaj în întreprinderile şi infrastructura utilizate de forţele inamice,
distrugerea bunurilor ce puteau servi acestora, acţiunile unor grupuri de partizani
ş.a.), evacuarea autorităţilor şi a unor instituţii de stat, a unor categorii de populaţie,
bunuri materiale şi valori de patrimoniu în Moldova neocupată a avut dimensiuni şi
însemnătate strategice, întrucât:
– prin evacuare au fost puse la adăpost autorităţi publice şi instituţii
fundamentale: regalitate, parlament, guvern, ministere, reprezentanţe diplomatice
etc., statul român continuând astfel să fiinţeze pe teritoriul naţional;

80
– prin evacuare a putut fi salvată (iar ulterior, instruită şi întrebuinţată în
război) resursa umană a armatei – sute de mii de tineri care au încadrat unităţile
reorganizate ce vor contribui la victoria finală;
– evacuarea a asigurat într-o măsură hotărâtoare bunurile necesare apărării
armate şi supravieţuirii populaţiei concentrate într-un teritoriu restrâns şi aglomerat.

Chiar dacă nu a existat un plan centralizator de evacuare, asemănător şi
armonizat cu planurile de campanie, unele evacuări au avut un caracter organizat.
Este vorba de instituţiile de conducere ale statului şi bunurile materiale menite a
sprijini acţiunile militare.
În majoritatea cazurilor autorităţile au fost, însă, neputincioase.

Seria densă a catastrofelor naturale care s-au abătut asupra României în
deceniul opt: inundaţiile din mai 1970 şi iulie 1975, ca şi devastatorul cutremur de
pământ din martie 1977 a obligat autorităţile, instituţiile, întreprinderile economice
dar, mai ales, populaţia ameninţată să recurgă la măsura evacuării pentru a-şi salva
viaţa şi, în măsura posibilului, bunurile. Deşi, nepreconizate, în toate cele trei cazuri
grave create de fenomenele distructive naturale amintite, evacuările de persoane şi
bunuri au fost numeroase şi ample, contribuind într-o măsură importantă la limitarea
pierderilor şi distrugerilor. Sigur că dacă ar fi fost avute în vedere din timp, dacă ar fi
fost precedate de studii, analize şi exerciţii, eficienţa lor ar fi fost sporită. Paradoxal,
deşi în sute de cazuri evacuările au fost soluţii salvatoare, în timp ce mulţi dintre cei
surprinşi de apele învolburate şi neevacuaţi la timp au devenit victime, iar mari
cantităţi de bunuri mobile abandonate au fost distruse, nici după 1970, nici după 1975
factorii de decizie nu au luat în calcul posibilitatea apariţiei de noi dezastre şi
necesitatea organizării evacuării în situaţii de această natură.
Abia după seismul devastator din 1977, când numărul victimelor şi valoarea
distrugerilor au fost înspăimântătoare (1.578 de morţi, 11.300 de răniţi, 150.000 de
sinistraţi, circa două miliarde de dolari pagube), statul a devenit mai preocupat de
pericolul dezastrelor. În anul 1978 apar Legea apărării civile* şi Decretul
Consiliului de Stat nr. 430 privind unele măsuri de apărare civilă, ambele
accentuând şi asupra misiunii structurilor militare şi civile de apărare civilă de a
participa la acţiunile de înlăturare a urmărilor provocate de calamităţi naturale şi
catastrofe.
Prioritare au rămas, în continuare, responsabilităţile în legătură cu
participarea la efortul general de apărare armată, inclusiv de protecţie a cetăţenilor
şi bunurilor materiale de orice natură prin evacuare şi dispersare, şi cele de sprijin
nemijlocit al acţiunilor militare prin acţiuni armate pe direcţii secundare ori la
flancuri şi includerea batalioanelor de apărare civilă în detaşamentele de salvare-
evacuare ale principalelor grupări de forţe. O lărgire mai puţin timidă a

Numai contingentul 1917 cuprindea 78566 de oameni (cf. C. Olteanu, Contribuţii la cercetarea conceptului de putere
armată la români, Editura Militară, Bucureşti, 1979, p. 260); în total, este vorba de cca. 300.000 de viitori soldaţi.
*
Legea nr. 2 din 24 martie 1978 privind apărarea civilă. Înlocuirea sintagmei „apărare locală antiaeriană” cu cea de
„apărare civilă” nu este doar una formală, noua instituţie preluând responsabilităţile celei dinainte, dar şi unele sarcini
organizatorice şi acţionale în caz de calamităţi naturale sau catastrofe tehnologice.

81
responsabilităţilor apărării civile dincolo de coordonatele situaţiei de conflict
armat impune Decretul Consiliului de Stat nr. 140 din 20 aprilie 1978 privind
organizarea activităţii pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor
calamităţilor naturale, incendiilor şi catastrofelor de mari proporţii. Acesta
stabileşte pentru ministere, alte organe centrale ale administraţiei de stat, consilii
populare, întreprinderi şi instituţii, precum şi pentru unităţile militare de apărare
civilă, obligaţii privind alarmarea unitară în caz de calamităţi şi catastrofe, pentru
organizarea şi efectuarea evacuării, transportului, cazării, aprovizionării şi
asistenţei sanitare pentru persoanele afectate, cu prioritate a celor rămase izolate
sau în grupuri mici şi locuri greu accesibile etc. Este prima reflectare expresă,
într-un act cu putere juridică, a responsabilităţii conferite autorităţilor centrale şi
locale pe linia apărării populaţiei şi bunurilor în caz de calamităţi şi catastrofe. A
fost rezultatul conştientizării existenţei unor riscuri majore, altele decât o posibilă
agresiune armată, după evenimentele dramatice din anii 1970, 1975 şi 1977.
Gravitatea catastrofelor analizate a obligat mii de locuitori să-şi părăsească în
mare grabă locuinţele, bunurile agonisite cu greu, animalele ş.a. spre a se feri de
năvala apelor în 1970 şi 1975, ori de pericolul prăbuşirii imobilelor grav avariate, în
1977. Spre deosebire de anii de război, cei rămaşi pe loc riscau acum nu să devină
supuşii unei puteri oprimante, străine, ci victime sigure ale furiei naturii. Din statistici
sumare şi relatări cenzurate, am estimat că numărul celor evacuaţi, uneori pe cont
propriu, alteori în mod organizat ar fi de cca. 300.000 în anul 1970, 40.000 în anul
1975 şi 150.000 în anul 1978.
În lipsa unor acţiuni de evacuare rapide, numărul victimelor (de ordinul sutelor
la inundaţii, cca. 1.600 de morţi şi 11.000 de răniţi, la cutremur) ar fi fost cu mult mai
mari. O asemenea concluzie se întemeiază pe cifre comparative, complementare: zeci
de mii de locuinţe şi spaţii de producţie acoperite de ape, prăbuşite sau grav avariate
şi sute de mii de animale ucise în fiecare din cele trei catastrofe. Cei care au reuşit să
se retragă la timp din faţa pericolului, deci să se evacueze, au devenit, din victime
potenţiale, sinistraţi. În toate cele trei cazuri numărul sinistraţilor a fost de ordinul
sutelor de mii.
Încercările dramatice la care a fost supusă România în anii ’70 au determinat
mutaţii de esenţă în strategia de protecţie a populaţiei şi bunurilor în situaţii speciale
prin diverse forme inclusiv, ca soluţie extremă, prin evacuare.
Inundaţiile şi, mai ales, cutremurul au pus autorităţile şi populaţia în situaţii
grave şi inedite, în unele privinţe mai complicate chiar decât un atac aerian masiv şi
executat prin surprindere, pentru a cărui contracarare statul dispunea de forţe armate
specializate şi pregătite din vreme, aflate în serviciu de luptă, gata în orice moment să
decoleze sau să deschidă focul.
Având alte misiuni de bază: lichidarea urmărilor atacurilor din aer,
neutralizarea muniţiilor neexplodate, protecţia NBC şi sprijinul forţelor luptătoare,
unităţile şi formaţiunile de apărare locală antiaeriană, neînzestrate şi nepregătite
pentru confruntarea cu forţele naturii, ca şi organismele civile de conducere au fost
obligate să se adapteze din mers unor situaţii surprinzătoare create de un „inamic”
necunoscut şi imprevizibil, lucru valabil şi pentru populaţia înspăimântată.

82
În faţa ameninţărilor grave asupra vieţii, sănătăţii, libertăţii ori condiţiilor de
habitat, în faţa pericolului de exterminare, oamenii au ales instinctiv sau conştient,
de-a valma sau în mod organizat, să se retragă din vechile vetre de locuire în locuri
mai sigure. Deşertificarea unor zone odinioară prielnice vieţii, inundaţiile diluviene
soldate cu modificări ale unor cursuri de apă în regiuni dens populate, erupţii
vulcanice de amploare, uragane devastatoare, migraţiile unor popoare războinice şi
campaniile militare pentru cucerirea de noi teritorii, iar mai nou, accidente
catastrofale la centrale nucleare sau combinate chimice sunt câteva din genurile de
situaţii care au obligat nenumărate comunităţi umane să-şi părăsească localităţile şi
căminele făurite prin truda multor generaţii pentru a se pune la adăpost de ameninţări
distrugătoare. Uneori pribegii s-au întors acasă, alteori şi-au abandonat definitiv
localităţile de baştină, strămutându-se.
Deşi acţiunile de evacuare s-au efectuat în toate timpurile şi în toate regiunile
lumii, inclusiv în spaţiul României actuale (în unele perioade acestea fiind o
caracteristică nelipsită şi complementară acţiunilor militare în situaţia confruntării cu
un inamic superior), o abordare teoretică, şi cu atât mai puţin, un act normativ privind
evacuarea nu a existat până după experienţa dramatică a Primului Război Mondial.
Nepreconizată de gândirea militară a timpului şi nereglementată de vreun act
normativ de la începutul secolului al XX-lea, evacuarea, ca modalitate extremă de
protecţie faţă de înaintarea unui inamic copleşitor în toate planurile, a fost
redescoperită atât de autorităţi, cât şi de locuitorii supuşi ameninţării.
În legătură cu învăţămintele valabile astăzi, considerăm că evacuarea rămâne o
modalitate de protecţie care se poate dovedi eficientă în faţa unor pericole deosebit de
grave. Amploarea acţiunilor nu poate fi, însă, prestabilită. Atât supradimensionarea
acţiunilor de evacuare (aşa cum s-a întâmplat în anul 1916), cât şi ignorarea sau
minimizarea acestora (cazul Basarabiei şi Bucovinei de Nord în anul 1940) sunt
contraproductive. Atâta timp cât războiul rămâne o ameninţare, trebuie avută în
vedere şi ipoteza evacuării. Experienţa istorică nu poate fi ignorată în stabilirea
principiilor evacuării, dar decisive sunt realităţile secolului XXI: concepţia generală
şi modalităţile moderne de ducere a războiului, pe de o parte, şi strategia de securitate
a României, ţară membră NATO şi, în curând, a Uniunii Europene, pe de alta. În
noile condiţii, rolul şi anvergura acţiunilor de evacuare se reduc.
Realităţile ultimilor ani (inundaţii de amploare, distrugerea sau deteriorarea
unor baraje şi diguri de protecţie, alunecări şi prăbuşiri de teren în zone locuite,
apariţia tornadelor), dar şi probabilitatea ce nu poate fi ignorată de producere a unor
seisme de magnitudine ridicată, a unor atentate teroriste ori a unor accidente
tehnologice de amploare evidenţiază necesitatea abordării protecţiei prin evacuare
dintr-o perspectivă integratoare şi a constituirii unor structuri de răspuns de nivel
regional (de bazine hidrografice, zone de intensitate seismică etc.), având la
dispoziţie mijloace de supraveghere – monitorizare, înştiinţare – alarmare şi evacuare
adecvate riscurilor specifice: sirene centralizate sau în cascadă, autovehicule de teren,
şalupe rapide, elicoptere, corturi şi diverse mijloace pentru instalarea temporară a
sinistraţilor evacuaţi.
Adoptată în anul 2005, strategia naţională de protecţie civilă înscrie evacuarea
în rândul misiunilor strategice. Legea protecţiei civile, o hotărâre de guvern şi două
83
ordine ale ministrului administraţiei şi internelor reglementează domeniul evacuării
ca măsură de protecţie în faţa ameninţărilor care pot apărea în situaţii de conflict
armat pe teritoriul naţional sau în cazul producerii unor dezastre naturale sau
antropice, confirmând ideea că în cazul unor ameninţări grave evacuarea rămâne, în
continuare, o soluţie.
Actele normative de profil, dar şi metodologia planificării acţiunilor de
evacuare, deşi sunt foarte recente (2004-2006), necesită un susţinut efort de
fundamentare şi completare, ţinând în mod real seama de experienţele anterioare,
adesea nereuşite, pe de o parte, dar şi de realităţile politico-militare şi social-
economice actuale.
COMUNICAREA INFORMAŢIILOR RADIOLOGICE
DE BAZĂ PENTRU OFIŢERII RESPONSABILI
CU INFORMAREA POPULAŢIEI
Căpitan fizician Mihaela MIHĂILĂ
Inspecţia de Prevenire
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Experienţa din urgenţele nucleare şi radiologice a evidenţiat faptul că informarea
publică este una dintre cele mai importante provocări ale managementului urgenţei.
Uneori, un eveniment nu este considerat o urgenţă de către experţi sau personalul de
intervenţie, dar este perceput foarte diferit de către publicul general. Comunicarea
eficientă cu populaţia referitor la urgenţele radiologice este cheia succesului
managementului urgenţei. Aceasta va ajuta la limitarea riscurilor, implementarea
acţiunilor protective şi va contribui la minimizarea impactului psihologic negativ.
Informarea publică eficientă:
– uşurează implementarea de către populaţie a măsurilor protective corespunză-
toare riscului;
– reduce temerile persoanelor care nu au fost direct expuse riscului;
– poate înlesni eforturile de salvare şi de menţinere a încrederii populaţiei în
autorităţile responsabile pentru protecţia populaţiei.
Comunicarea cu populaţia în domeniul radiologic este o adevărată provocare,
iar încrederea şi existenţa informaţiilor corecte sunt elemente-cheie ale informării
publice eficiente. Pentru completarea serviciilor publice de urgenţă locale, ofiţerul
responsabil de informarea publică are cel mai important rol în faza iniţială a unei
urgenţe radiologice şi, pentru a-şi putea îndeplini acest rol cu succes, acesta trebuie să
fie foarte bine pregătit înainte de apariţia unei urgenţe.
Acest document oferă explicaţii pe înţelesul tuturor referitoare la
informaţiile de bază din domeniul radiologic, informaţii ce pot fi comunicate
populaţiei într-o manieră simplă, atât în faza de pregătire cât şi pe timpul
răspunsului la urgenţă.
Ce sunt radiaţiile?
Radiaţia este un fenomen în care particule cu un anumit nivel de energie sunt
transferate prin aer sau diverse materiale (de exemplu. piele, sticlă, apă etc.).
Radiaţiile pot avea un impact asupra materialului prin care trec, în funcţie de energia
pe care o deţin. Radiaţia este produsă de materie şi această materie se numeşte sursă.
Această sursă poate fi naturală sau artificială (făcută de om).
Radiaţia cosmică şi rata dozei de expunere este prezentată în fig. 1.
Informaţii de bază referitoare la sursele de radiaţii:
– radiaţiile sunt prezente în mod natural în mediul înconjurător, acestea fiind
numite „fondul natural de radiaţii”.
85
– oamenii sunt expuşi la sursele naturale de radiaţii, acestea incluzând raze
cosmice, raze gamma din Pământ, radon şi diverşi radionuclizi naturali găsiţi în
alimente şi apă.
– oamenii pot fi, de asemenea, expuşi la surse de radiaţii artificiale, care includ
raze X medicale, raze gamma industriale şi depuneri rezultate în urma testelor
nucleare în atmosferă.
– deseori, expunerea medicală pentru diagnosticare şi tratament este
responsabilă pentru cea mai mare doză de radiaţii din surse artificale.

Tipuri de radiaţii
Este util să se comunice populaţiei tipurile
de radiaţii care pot afecta sănătatea, astfel încât
aceasta să poată implementa măsurile de
protecţie, dar şi pentru a diminua nesiguranţa şi
a-i familiariza cu aceste informaţii. Oricum,
folosind un limbaj tehnic, populaţia s-ar putea să
nu înţeleagă, aceasta conducând la creşterea fricii
şi a sentimentului de incertitudine. Dacă este
posibil, evitaţi să intraţi în detalii referitoare la
tipurile de radiaţii. De exemplu, pentru a încuraja
adăpostirea, explicaţi cum o casă din beton poate
opri tipul de radiaţii emise. Radiaţiile sunt de
diferite forme, aşa cum sunt descrise în tabelul 1,
şi acestea pot penetra diferite obiecte după cum
se arată în figura 2.

Figura 1 – Radiaţia cosmică şi ratele dozelor de expunere

Tabelul 1 – Principalele tipuri de radiaţii
Radiaţii alfa (α) Radiaţii beta (β) Radiaţii gamma (γ)
Radiaţii care au un parcurs Radiaţii care pot penetra Radiaţii foarte penetrante,
scurt în aer şi care pot fi oprite diferite materiale sau ţesuturi, pentru care numai materialele
de o coală de hârtie sau de dar care pot fi stopate de dense, precum oţelul sau
piele. Aceste radiaţii pot fi plastic, sticlă sau metal. Aceste plumbul, pot oferi ecranare
periculoase dacă intră în radiaţii nu trec, în mod normal, eficientă. Poate furniza doze
organism prin inhalare sau de primul strat al pielii, dar semnificative pentru organele
ingestie, datorită expunerii expunerea mare poate cauza interne, fără a fi nevoie să fie
foarte mari la care sunt supuse arsuri şi sunt periculoase dacă inhalate sau ingerate.
ţesuturile din vecinătate. intră în organism.

86
Figura 2 – Tipuri de radiaţii şi penetrarea acestora

Căile de expunere
Descrierea căilor de expunere poate fi făcută într-un mod simplu, aşa cum este
prezentat în Figura 3. Există două căi principale de expunere la radiaţii: expunerea
externă de la surse de radiaţii din afara corpului şi expunerea internă de la surse de
radiaţii care sunt introduse în organism. Modurile prin care oamenii pot fi expuşi la
radiaţii se numesc căi de expunere şi includ: expunerea externă prin contactul sau
prin apropierea de o sursă de radiaţii (de exemplu: un obiect, material sau dispozitiv,
un nor care conţine materiale radioactiv sau contaminarea solului). Expunerea internă
se face şi prin ingestie (de exemplu: Alimente contaminate, lichide sau ingestia
datorată contaminării mâinilor); inhalare (de exemplu: dintr-un nor sau depunerile
materialelor radioactive); sau absorbţia unei surse de radiaţii (de exemplu: prin piele
sau răni deschise).

Figura 3 – Căile de expunere.
87
Cantităţi şi unităţi de măsură
Cantităţile sau unităţile de măsură pentru radiaţii trebuie utilizate foarte atent şi
când este posibil nu trebuie folosite în comunicarea cu populaţia, deoarece acestea nu
sunt folosite frecvent şi nici nu sunt uşor de înţeles de către populaţie. Acestea sunt
foarte diferite de unităţile de măsură care sunt folosite în viaţa de zi cu zi, precum
cele pentru viteză şi greutate, de exemplu. Radiaţiile nu pot fi detectate cu ajutorul
simţurilor (miros, văz, gust sau atingere), dar pot fi măsurate în alte moduri.

Tabelul 2 – Cantităţi şi unităţi de măsură pentru radiaţii
Măsurarea Bequerelul (Bq) este unitatea de măsură pentru radiaţii.
radiaţiilor Când radiaţiile ionizante interacţionează cu ţesuturile biologice, depozitează energie acolo.
Cantitatea de energie depozitată pe unitatea de masă de ţesut se numeşte doză absorbită:
unitatea de măsură pentru acestă doză se numeşte gray (Gy).
Deoarece expuneri egale la diferite tipuri de radiaţii exprimate în Gy nu produc neapărat efecte
biologice egale, pentru aceste doze este mai bine să fie folosit Sievert-ul (Sv), ca unitate de
măsură folosită pentru doza efectivă. Sievert-ul exprimă probabilitatea să apară efecte asupra
sănătăţii. Sievert-ul este calculat şi nu măsurat.
Doza de Cantitatea de radiaţii – „doza” – primită de o persoană este măsurată în sieverţi (Sv). Aceasta
radiaţii ţine cont de tipul de radiaţii şi de modul în care persoana a fost expusă la aceste radiaţii.
Exemplu: O doză normală primită din surse naturale este de 2,4 milisievert într-un an. Sievert-
ul aparţine aceleiaşi familii de unităţi de măsură ca şi litrul şi kilogramul.
Pentru a explica prefixul „mili”, comparaţi cu unităţile de măsură comune, precum litru (l) şi
mililitru (ml).
Debitul de Debitul de doză este rata cu care este primită doza. Este folosită, de obicei, pentru a măsura
doză intensitatea unei surse de radiaţii.
Exemplu: debitul dozei la un metru de sursă este de 50 microsievert pe oră (scris 50 Sv/h).
Dacă o persoană stă în acest câmp de radiaţii 2 ore, va primi o doză totală de 100 Sv.
Un Sv este de un million de ori mai mic decât un SV şi de o mie de ori mai mic un mSv.
Timpul de înjumătăţire este constanta de timp necesară pentru cantitatea de
material radioactiv să ajungă la jumătate din valoarea sa iniţială.

Efectele radiaţiilor
Radiaţiile pot avea două tipuri de efecte asupra organismului: efecte
deterministice (pe termen scurt, care apar imediat după expunere) şi efecte stocastice
(pe termen lung, care pot apărea la ani de zile după expunere). Este esenţial să se
descrie aceste efecte în termeni simpli şi să se evite utilizarea cuvintelor
„deterministic” sau „stochastic” atunci când se vorbeşte cu populaţia. În schimb poate
fi utilizată următoarea terminologie:
– Efecte deterministe: acestea pot apărea după expunerea la niveluri ridicate de
radiaţii, pentru un anumit prag şi pot afecta organismul imediat. Aceste efecte ale
radiaţiilor pot fi diagnosticate clinic pentru persoana expusă. O dată ce s-a primit o
doză de radiaţii peste pragul stabilit, vor apărea simptome. Severitatea acestor
simptome depinde de doza primită.
– Efectele stocastice: acestea pot apărea mult după expunerea la radiaţii, putând
duce inclusiv la apariţia cancerului la mai mulţi ani după expunere sau la apariţia de
efecte ereditare. Astfel de efecte nu pot fi confirmate pentru cazuri particulare, dar
pot fi determinate statistic în studii pe un număr mare de persoane. Aceste efecte par
88
să apară aleatoriu la persoanele iradiate. Nu se poate spune cu certitudine, chiar şi
pentru doze mari de radiaţii, că va apărea cancer sau efecte genetice la persoanele
expuse. De asemenea, nu există un prag sub care se poate spune cu certitudine că nu
vor apărea efecte adverse. Nu s-a determinat niciodată cu certitudine că problemele
genetice sau cancerul s-au datorat unei anumite expuneri.

Cum să recunoşti o sursă de radiaţii
Există două simboluri internaţionale pentru recunoaşterea surselor de radiaţii.
Tradiţionalul trifoi pentru avertizarea în caz de radiaţii din figura 4 şi, un mult mai
recent simbol, cel din figura 5, care se foloseşte şi el în acest moment.

Figura 4 – Trifoiul pentru avertizarea în caz de radiaţii

Figura 5 – Simbolul suplimentar standard pentru avertizarea în caz de radiaţii ionizante

Protecţia la radiaţii: timp, distanţă şi ecranare
Principiile de bază pentru protecţia la radiaţii sunt timpul, distanţa şi ecranarea.
Timpul ne permite să diminuăm sau, cel puţin, să limităm cantitatea de radiaţii
primite la care ne expunem. Cu cât este mai mare timpul de expunere, cu atât mai
ridicată este doza de radiaţii. Relaţia dintre timp şi expunere este liniară. Dacă
dublăm timpul se dublează şi expunerea, dacă triplăm timpul se tripează şi expunerea.
Distanţa faţă de sursa de radiaţii este o cale foarte eficientă pentru a diminua
doza de radiaţii primită. Descreşterea expunerii cu distanţa nu este liniară. De
exemplu, dacă debitul de expunere la 1 metru distanţă de sursă este 100, la 2 metri
este 25, la 10 metri va fi 1.
Radiaţiile pot penetra materialele sau ţesuturile, dar pot fi oprite de anumite
materiale (vezi figura 2). Ecranarea corespunzătoare poate fi folosită pentru
diminuarea sau minimizarea expunerii la radiaţii.

Corelarea cantităţilor şi unităţilor de măsură pentru expunerea externă
Pentru a înţelege doza primită din manipularea sau staţionarea lângă o sursă
radioactivă, când singura modalitate de expunere este de la o sursă externă mică de
radiaţii gamma, pentru a răspunde întrebării populaţiei „Sunt în siguranţă?” şi pentru
a corela dozele raportate şi debitele de doză ale radiaţiilor gamma externe cu
posibilele efecte asupra sănătăţii vom răspunde la câteva întrebări frecvente.
Vom discuta numai despre expunerea externă de la staţionarea lângă o sursă
radioactivă sau manipularea acesteia, fără a lua în considerare contaminările
radioactive semnificative datorate expunerii interne prin ingestie sau inhalarea de
material radioactiv.
89
În urgenţele din trecut, oficialităţile, experţii şi alte persoane au utilizat diferite
cantităţi şi valori (de exemplu: l Sv, mSV, mSv/h, Gy etc.) pentru a descrie
potenţialul impact asupra sănătăţii a expunerii externe la o sursă de radiaţii gama. În
multe cazuri, aceste cantităţi au fost folosite incorect sau n-au fost corelate cu efectele
asupra sănătăţii. Rezultatele au fost confuze şi au dus la aplicarea de către populaţie a
unor măsuri de protecţie necorespunzătoare. Doza şi debitul dozei, în sine, nu au sens
dacă nu sunt corelate cu posibilele efecte sau riscuri asupra sănătăţii populaţiei după
ce se răspunde la următoarele întrebări:
– ce s-a măsurat sau raportat?
– cum a fost expusă persoana (modul de expunere)?
– cine a fost expus?
Se iau în considerare numai efectele expunerii externe la radiaţii gamma,
deoarece acest tip de expunere este cel mai întâlnit şi nu trebuie cunoscut tipul de
material radioactiv iar expunerea poate fi determinată numai pe cunoaşterea debitului
de doză măsurat cu ajutorul instrumentelor. Estimarea impactului asupra sănătăţii al
materialelor inhalate sau ingerate necesită o analiză complicată, care se poate realiza
numai după cunoaşterea materialului radioactiv.

Ce s-a măsurat sau raportat?
Doza poate avea diferite nume în funcţie de cum a fost calculată sau măsurată.
De exemplu, doza sau debitul dozei pot fi exprimate în sievert (Sv) sau gray (Gy).
Mai mult, sievert-ul (Sv) este numele pentru diferite cantităţi, incluzând: ambientul
dozei echivalente, doza echivalentă şi doza efectivă din expunerea externă, ingestie
sau inhalare de material radioactiv. Valorile asociate acestor cantităţi, toate măsurate
în sievert, nu sunt întotdeauna comparabile.
Numai ambientul dozei echivalente şi doza efectivă din expunere externă pot fi
folosite pentru a proiecta efectele asupra sănătăţii.

Cum a fost expusă persoana?
Această întrebare se aplică expunerii prin manipularea sau staţionarea în
apropierea unei surse radioactive numai când este o sursă de radiaţii gamma de mici
dimensiuni.
Circumstanţele în care a fost expusă o persoană poate avea un impact major
asupra posibilelor efecte asupra sănătăţii. Modul în care o persoană s-a găsit faţă de o
sursă radioactivă trebuie luat în considerare (de exemplu: efectele asupra sănătăţii
sunt considerabil diferite dacă persoana a ţinut sursa în mână sau în buzunar faţă de
situaţia în care sursa se afla în aceeaşi încăpere). Cât a durat expunerea persoanei la
acea sursă poate fi, de asemenea, foarte important.

Cine a fost expus?
Efectele asupra sănătăţii, aşa cum se arată şi în figurile 10, 11 şi 12, nu sunt
aceleaşi pentru fiecare persoană în parte, dar prezintă un risc mai ridicat pentru
persoanele mai sensibile, cum ar fi copiii. O atenţie deosebită trebuie să se acorde
fetuşilor, aceştia fiind consideraţi cei mai vulnerabili. Pe timpul unei urgenţe, efectele
asupra sănătăţii induse de radiaţii nu se aşteaptă să apară pentru nici una dintre dozele
sau debitele de doză aflate sub pragurile indicate în figură.
90
Posibilele efecte asupra sănătăţii
Figurile 10, 11 şi 12 furnizează dozele sau debitele de doză pentru care pot apărea
cele patru tipuri de efecte asupra sănătăţii după cum sunt prezentate mai jos. Dacă se
prezintă un anumit efect, acest lucru nu înseamnă că acesta va şi apărea, dar, deoarece
există posibilitatea să apară, persoana trebuie evaluată de un specialist în diagnosticarea
şi tratamentul efectelor expunerii la radiaţii. Un medic curant local nu are expertiza
necesară pentru a face o astfel de evaluare, însă cu sprijinul Agenţiei Internaţionale
pentru Energie Atomică de la Viena (AIEA) sau al Organizaţiei Mondiale pentru
Sănătate (OMS) se poate ajunge la un astfel de specialist.

Decesul: datorită expunerii externe se poate ajunge la deces într-o perioadă de la
câteva ore până la câteva săptămâni. Aceste decese nu sunt rezultatul cancerului indus de
iradiere. Decesul datorat radiaţiilor este rezultatul degradării mai multor organe în
acelaşi timp, în funcţie de debitul dozei primite, vârstă, tratamentul medical urmat şi
starea de sănătate a persoanei expuse. Pragurile pentru deces sunt prezentate în figurile
10, 11 şi 12, dar în majoritatea cazurilor nu se aşteaptă ca acesta să apară pentru aceste
valori.

Alte efecte severe asupra sănătăţii
Efectele deterministe severe sunt acele efecte care pot fi fatale, pot
ameninţa viaţa sau pot produce răni permanente ce afectează calitatea vieţii,
acestea incluzând:
– arsuri severe (necroză locală – moartea ţesuturilor) după ţinerea în mână sau
în buzunar a unei surse neecranate. Necroza locală depinde de localizare, dar, de
obicei, nu pune în pericol viaţa persoanei.
– alte efecte ale expunerii întregului organism, dar care nu sunt fatale sunt
sterilitatea permanentă, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi (pentru valori ce depăşesc
pragul de 1.500 mSv sau mGy, în cazul femeilor şi peste 1.000 mSv sau mGy, în cazul
bărbaţilor). Pragurile sunt orientative şi este puţin probabil ca aceste efecte să apară în
majoritatea cazurilor.

Efectele asupra sănătăţii fetuşilor: fetusul, în funcţie de stadiul său de
dezvoltare, poate fi cel mai sensibil şi pot apărea efecte severe asupra sănătăţii sale
pentru doze mult mai mici decât pentru orice altă persoană. Pentru doze mai mici decât
100 mSv nu există impact asupra fertilităţii sau asupra sănătăţii copilului. Sub 100 mSv,
nu se justifică întreruperea sarcinii datorită riscului expunerii la radiaţii. La o doză mai
mare de 100 mSv nu înseamnă că fetusul va fi afectat, iar efectele asupra sa depind de
mai mulţi factori, precum stadiul său de dezvoltare. Posibilele efecte pot fi evaluate
numai de către un expert în diagnosticarea şi tratarea efectelor expunerii la radiaţii.
Riscul de cancer: determinarea creşterii riscului de cancer după o posibilă
expunere la radiaţii este o problemă complicată şi controversată, în parte, deoarece
apariţia cancerului la o anumită persoană nu poate fi definitiv atribuită expunerii la
radiaţii. De aceea, riscul de cancer este discutat în termeni de creştere a procentului,
peste ceea ce se aşteaptă în mod normal, pentru un grup care a fost expus. Creşterea
incidenţei cancerului se poate determina numai în cazul în care există un număr mare
91
de persoane care a fost expus la doze mari de radiaţii. Creşterea incidenţei de cancer
nu s-a detectat pentru niciun grup care a primit o doză pe întregul organism din
expunere externă sub 100 mSv (după cum este prezentat în fig. 10).
Tabelul 3 – Cantităţile şi scenariile din figurile 10, 11 şi 12
Cantitate - descriere Numele oficial Scenariul Figura

mSv (mGy 3) – doza totală Doza efectivă Expunerea la sursă externă de 10
asupra întregului organism din expunere radiaţii gama şi unde nu există riscul
datorată radiaţiei gama externă ingestiei sau inhalării de material
externe primită într-o radioactive (nu există contaminare
perioadă scurtă de timp semnificativă).
(câteva săptămâni)
mSv/h măsurat cu un Ambientul Ţinerea în mână sau manipularea 11
instrument pentru debit de debitului de sursei radioactive cu acest debit de
doză la 1m de sursa doză echivalent doză pentru perioada prezentată în
radioactivă figură şi unde nu există posibilitatea
inhalării sau ingestiei de material
radioactiv (sursa radioactivă nu este
avariată şi nu există contaminare
semnificativă).
mSv/h este media debitului Ambientul Realizarea de activităţi normale într- 12
de doză măsurat cu un debitului de o zonă în care debitul dozei este
instrument pentru debit de doză echivalent similar aceluia prezentat în figură. În
doză plus, nu există posibilitatea inhalării
sau ingestiei de material radioactiv
(nu există contaminare
semnificativă).

Când se discută aceste figuri cu publicul trebuie accentuate următoarele lucruri:
– dacă este indicat un anumit effct asupra sănătăţii, trebuie să se spună că există
şanse scăzute ca cineva să prezinte acele efecte. Expunerea nu înseamnă că vor şi
apărea efecte asupra sănătăţii;
– dacă nu este indicat nici un efect asupra sănătăţii, atunci este foarte posibil ca
persoana să nu sufere niciun efect;
– evaluări mai performante ale posibilului impact asupra populaţiei pot fi
realizate după ce scenariile de expunere la radiaţii au fost mai bine înţelese. Fiecare
figură explică în clar efectele asupra sănătăţii pentru fiecare scenariu. Trebuie
recunoscut faptul că multe dintre informaţiile primite la începutul urgenţei pot fi
destul de neclare sau chiar greşite.
Conversia prefixelor din Sistemul Internaţional (SI) pentru unităţi de
măsură
În cele mai multe cazuri, doza şi alte cantităţi vor fi exprimate în unităţi cu un
prefix SI. Prefixele SI sunt folosite pentru a reduce utilizarea numărului de zerouri.
Pentru a putea folosi tabelele şi figurile este necesar ca toate cantităţile să fie
exprimate în aceleaşi unităţi de măsură, aşa cum apare în figură. De exemplu, 1 Sv
trebuie exprimat ca 1000 mSV.
92
Tabelul 4 – Conversia celor mai comune unităţi care vor fi folosite în figurile 10, 11 şi 12
Multiplicaţi cu pentru a obţine
Sv 1.000 mSv
 0,001 mSv
Tabelul 5 – Prefixele folosite în mod frecvent
Prefix Simbol 10n Zecimal
Tera T 1012 1000.000.000.000
Giga G 109 1000.000.000
Mega M 106 1000.000
Kilo K 103 1000
Hecto H 102 100
Deca da 101 10
100 1
-1
Deci d 10 0,1
-2
Centi c 10 0,01
-3
Mili m 10 0,001
-6
Micro  10 0,000001
Nano n 10-9 0,000000001
Pico p 10-12 0,000000000001
Figura 6
EFECTELE ASUPRA SĂNĂTĂŢII PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN APROPIEREA
UNEI SURSE RADIOACTIVE NEECRANATE, PE BAZA DOZEI EXTERNE PENTRU
ÎNTREGUL ORGANISM

EFECTELE ASUPRA SĂNĂTĂŢII DOZA EXTERNĂ PENTRU ÎNTREGUL
ORGANISM
Posibil Posibile efecte
severe asupra
deces sănătăţii

1000 mSv
Posibile efecte Risc foarte
asupra fetusului scăzut de
cancer 100 mSv

10 mSv

Doza anuală pentru
populaţie
2 mSv

Urmărire medicală de către un expert
N-au fost detectate creşteri ale incidenţei cancerului sub 100 mSv

93
Explicarea figurii 6: Efectele asupra sănătăţii expunerii la radiaţii a întregului organism
Cantitatea: Doza efectivă pentru întregul corp din primirea de radiaţie gamma externă după o perioadă scurtă de timp
(câteva săptămâni). Expunerea externă la radiaţii provine de la materialul radioactiv care se găseşte în exteriorul
corpului.
Scenariu: Persoana s-a aflat în vecinătzatea sursei de radiaţii gamma, rezultând expunerea externă a întregului corp.
Acesta poate fi rezultatul staţionării în aceeaşi încăpere cu o sursă neecranată sau al manipulării unei astfel de surse. Se
presupune, de asemenea, că persoana nu a ingerat material radioactiv. Dacă se suspectează ingestia (prin folosirea
mâinilor murdare), atunci posibilele efecte asupra sănătăţii trebuie evaluate de către un expert în diagnosticarea şi
tratarea efectelor expunerii la radiaţii. Ingestia poate cauza efecte severe asupra sănătăţii şi chiar decesul.
Explicaţii clare:
1000 mSv: O doză asupra întregului organism peste 1000 mSv poate duce la efecte severe asupra sănătăţii; de aceea,
dozele mai mari de 1000 mSV necesită evaluare medicală imediată din partea unui expert în diagnosticarea şi tratarea
efectelor expunerii la radiaţii.
100 mSv: O doză mai mare de 100 mSv pentru un fetus necesită evaluarea din partea unui expert medical pentru a
determina posibilele efecte şi pentru a face recomandările corespunzătoare necesare luării unei decizii. Efectele asupra
fetusului, pentru doze mai mari de 100 mSv, depind de mai mulţi factori, precum stadiul de dezvoltare a fătului, de
aceea este necesară evaluarea din partea unui expert. Pentru doze de 100 mSV, riscul de dezvoltare a cancerului este
mai mic de 1%.
Sub 100 mSv: Pentru doze sub 100 mSv nu este detectabil cancerul sau alte efecte severe asupra sănătăţii fetusului nu
se justifică întreruperea sarcinii pentru doze mai mici de 100 mSv. Nu s-a înregistrat creşterea incidenţei de cancer
pentru niciun grup care a primit o doză pe întreg organismul sub 100 mSV.
Doza medie anuală pentru populaţie din expunerea la surse naturale de radiaţii este prezentată pentru a avea o imagine
clară.

Figura 7
EFECTELE ASUPRA SĂNĂTĂŢII PENTRU O PERSOANĂ
AFLATĂ ÎN VECINĂTATEA UNEI SURSE RADIOACTIVE
NEECRANATE – PE BAZA DEBITULUI DE DOZĂ

EFECTELE ASUPRA SĂNĂTĂŢII DEBITUL DE DOZĂ
Deces şi posibile efecte# severe asupra
sănătăţii din expunerea în:
5000 mSv/h
Minute

Ore 1000 mSv/h

100 mSv/h
Zile

Săptămâni 10 mSv/h

Posibilele efecte
asupra fătului
după o expunere 1.0 mSv/h
de zile

0,1 mSv/h
Necesită monitorizare medicală
În urgenţele tecute nu s-au înregistrat
efecte asupra sănătăţii pentru expunerea de
la distanţă de 1m la o sursă cu un debit de
doză mai mic de 10 mSv/h

94
Explicarea figurii 7: efectele asupra sănătăţii expunerii la radiaţii a întregului organism
Cantitatea: Debitul de doză măsurat cu un instrument pentru măsurarea debitului (doza ambientală echivalentă).
Scenariu: Persoana a desfăşurat activităţi în timp, după cum se prezintă în figură, într-o zonă în care debitul de doză
este similar celui listat. Se presupune, de asemenea, că persoana nu a ingerat material radioactiv. Dacă se suspectează
ingestia (prin folosirea mâinilor murdare), atunci posibilele efecte asupra sănătăţii trebuie evaluate de către un expert în
diagnosticarea şi tratarea efectelor expunerii la radiaţii.
Explicaţii clare:
5000 mSv/h: Staţionarea într-o zonă în care debitul de doză este mai mare de 5000 mSv/h pentru mai mult de câteva
minute poate fi fatal.
1000 mSv: Staţionarea într-o zonă unde debitul de doză este mai mare de 1000 mSv/h pentru mai mult de o oră poate fi
fatală sau poate induce efecte severe asupra sănătăţii.
100 mSv: Staţionarea într-o zonă cu un debit de doză mai mare de 100 mSv/h poate fi fatală sau poate induce efecte
severe asupra sănătăţii în mai puţin de o zi.
10 mSv/h: Experienţa arată că pentru cei care trăiesc mai multe săptămâni într-o zonă în care debitul de doză este mai
mare de 10 mSv/h poate fi fatal, iar pentru femeile însărcinate care au fost expuse câteva ore sau zile va fi necesară
evaluarea medicală. Sub 10 mSv/h la 1m, nu s-au semnalat efecte severe asupra sănătăţii în urgenţele anterioare.
0,1 mSV/h: Pentru un făt care s-a aflat pentru mai multe zile într-o zonă cu debit peste 0,1 mSv/h va fi necesară
examinarea medicală de specialitate.
Sub 0,1 mSv/h: este foarte puţin probabil să se detecteze cancer sau alte efecte severe asupra sănătăţii, chiar şi pentru
fetuşi.

Figura 8
EFECTELE ASUPRA SĂNĂTĂŢII PENTRU O PERSOANĂ CARE
MANIPULEAZĂ O SURSĂ RADIOACTIVĂ NEECRANATĂ

EFECTELE ASUPRA SĂNĂTĂŢII DEBITUL DE DOZĂ
PENTRU O SURSĂ LA
DISTANŢĂ DE 1m
Decesul sau alte efecte severe
pentru manipularea unei
surse neecranate pentru:

Arsuri severe datorită manipulării unei surse 100 mSv/h
neecranate pentru
minute

Minute

Ore
10 mSv/h
Ore
Efectele asupra sănătăţii 1.0 mSv/h
fetusului pentru o femeie care
manipulează o sursă
neecranată
0,1 mSv/h

Necesită monitorizare
medicală

95
Explicarea figurii 8: efectele asupra sănătăţii pentru o persoană care manipulează o sursă radioactivă
neecranată
Cantitatea: Debitul de doză măsurat cu un instrument pentru măsurarea debitului (doza ambientală echivalentă) la 1 m
distanţă de sursa manipulată (doza ambientală echivalentă).
Scenariu: Persoana a manipulat o sursă pentru perioada indicată în figură. Sursa nu pierdea material radioactiv şi, de
aceea, persoana nu a ingerat material radioactiv. Dacă sursa pierde material radioactiv, atunci trebuie evaluate efectele
asupra sănătăţii prin ingerare. Ingestia poate cauza efecte severe asupra sănătăţii şi chiar decesul.
Explicaţii clare:
100 mSv/h: Ţinerea în mână a unei surse cu un debit de doză mai mare de 100 mSV/h pentru câteva minute poate duce
la deces sau poate cauza arsuri severe şi alte efecte severe.
10 mSv: Ţinerea în mână a unei surse cu un debit de doză mai mare de 10 mSV/h pentru câteva ore poate fi fatală sau
poate induce efecte severe asupra sănătăţii
1 mSv: Ţinerea în mână a unei surse cu un debit de doză mai mare de 1 mSV/h pentru câteva ore poate cauza arsuri
severe.
0,1 mSv/h: Dacă o femeie însărcinată ţine în mână pentru câteva ore o sursă cu un debit mai mare de 0,1 mSv/h, fetusul
poate primi doze care necesită evaluare medicală de specialitate.
Sub 0,1 mSv/h: Este foarte puţin probabil să se detecteze cancer sau alte efecte severe asupra sănătăţii, chiar şi pentru
fetuşi.
Observaţii: Ţinerea în mână sau transportarea a unei surse radioactive poate duce la efecte severe asupra mâinilor, pielii
şi ţesuturilor din vecinătatea buzunarului în care a fost ţinută sursa. Aceste arsuri pot apărea după săptămâni şi sunt
diferite de arsurile de la căldură intensă, necesitând tratament specializat. Transportarea unei surse poate avea efecte
asupra întregului organism şi asupra fătului unei femei gravide.

96
ANALIZĂ PRIVIND VULNERABILITATEA
CNE CERNAVODĂ ÎN URMA PRODUCERII FENOMENELOR
NATURALE CU IMPACT DEOSEBIT ASUPRA POPULAŢIEI ŞI A
FACTORILOR DE MEDIU
Colonel dr. Dan-Costel PREDA
Inspecţia de Prevenire
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

I. Introducere

Istoricul funcţionării centralelor nuclearo-electrice a adus în atenţia opiniei
publice producerea unor accidente cu impact negativ asupra populaţiei şi a factorilor
de mediu, cele mai semnificative fiind accidentele produse la Cernobîl, Ucraina 26
aprilie 1986 şi Fukushima – Daiichi, Japonia 11 martie 2011.
Ca urmare a producerii acestor accidente comunitatea internaţională recunoaşte
riscul potenţial în exploatare pe care centralele nucleare îl prezintă.
Totodată, accidentul nuclear sever survenit în martie 2011 la centrala nucleară
Fukushima – Daiichi din Japonia a produs nu numai consecinţe radiologice în zonele
din vecinătatea instalaţiei, dar şi un puternic impact negativ asupra dezvoltării
domeniului nuclear, efecte psihologice în rândul populaţiei şi o abordare modificată
din partea autorităţilor privind managementul accidentelor nucleare severe, generate
de sau în combinaţie cu dezastre naturale de amploare.
Producerea accidentului nuclear sever la centrala nuclearo-electrică de la
Fukushima – Daiichi a evidenţiat o dată în plus, pentru toate statele lumii ce operează
instalaţii nucleare, importanţa reevaluării periodice a securităţii nucleare, a
instalaţiilor de pe teritoriul naţional, ţinând seama de dinamica cu care riscurile
externe evoluează în timp şi cu considerarea celor mai bune practici în domeniu,
precum şi de necesitatea consolidării autorităţii de reglementare în domeniul nuclear
al cărei rol este de a superviza procesul continuu de reevaluare a marginilor de
securitate ale instalaţiei nucleare.
Ca urmare a producerii accidentului nuclear sever la centrala nucleară
Fukushima – Daiichi, Consiliul Europei a solicitat, în data de 25 martie 2011,
Comisiei Europene şi statelor membre efectuarea de analize de risc cuprinzătoare şi
transparente (teste de stres) prin care să fie reevaluate marginile de securitate ale
tuturor instalaţiilor nucleare din Europa.
CNE Cernavodă şi autorităţile române cu atribuţii în domeniu s-au aliniat
cerinţelor Consiliului Europei, au efectuat testele de stres în conformitate cu cerinţele
impuse şi au elaborat „Raportul final privind testele de stres pentru CNE
Cernavodă” ce a fost înaintat către Comisia Europeană la data de 31 decembrie
2011, conform calendarului agreat pentru procesul de evaluare.
97
Testele de stres constau în evaluarea comportării instalaţiei nucleare în
situaţii extreme, cum ar fi seisme, inundaţii sau alte condiţii externe care
depăşesc bazele de proiectare ale instalaţiei nucleare şi care pot genera întreruperea
totală a alimentării cu energie electrică, imposibilitatea utilizării sursei finale de
răcire, avarierea zonei active a reactorului, afectarea instalaţiilor de stocare a
combustibilului uzat etc.
În perioada 12-15 martie 2012, Comisia Europeană a organizat o misiune de
verificare în România, la centrala nuclear-electrică Cernavodă, cu scopul de a
evalua capabilităţile actuale de răspuns la urgenţă, măsurile implementate,
precum şi planurile de acţiuni ce urmează a se derula în continuare pentru creşterea
securităţii nucleare şi optimizarea răspunsului în situaţii de urgenţă, rezultatele
misiunii de evaluare fiind cuprinse în Raportul Comisiei Europene asupra testelor de
stres.

II. Factori naturali ce pot determina accidente la CNE Cernavodă
Având în vedere faptul că pe teritoriul României în ultimii doi ani s-a semnalat
o creştere semnificativă a frecvenţei de manifestare a fenomenelor meteorologice
severe (secete prelungite, căderi masive de zăpadă, topiri bruşte de zăpadă, căderi
mari de precipitaţii într-un interval de timp scurt etc.) factorii care pot determina
vulnerabilităţi la CNE Cernavodă, ce, prin efecte pot depăşi valorile folosite în
calculele de proiectare, creând premisele apariţiei unor riscuri, sunt:
 imposibilitatea alimentării cu energie electrică din exterior (Sistemul
Energetic Naţional);
 imposibilitatea totală a alimentării cu energie electrică, inclusiv din sursele
proprii;
 imposibilitatea totală a utilizării ultimei surse de răcire, adică pierderea
alimentării cu apă din Canalul Dunăre – Marea Neagră;
 imposibilitatea utilizării ultimei surse primare de răcire a reactoarelor
împreună cu cea a alimentării cu energie electrică;
 oprirea reactorului şi deconectarea acestuia de la reţeaua energetică naţională
ca urmare afectării reţelei de transport de energie;
 întâmpinarea de greutăţi pentru asigurarea schimbului de personal din turele
de serviciu din cadrul centralei;
 posibilitatea inundării reactoarelor ca urmare a creşterii peste cotele de
inundaţie a fluviului Dunărea (cu toate că în calculul inundării CNE
Cernavodă ca valoare de referinţă în baza de proiect, nivelul de inundare a
fost considerat de 14,13 MMB (metri faţă de nivelul Mării Baltice), cu o
probabilitate de a fi atins o dată la 10.000 de ani);
 inundarea datorată căderii unor ploi torenţiale sau ruperi de nori, cu valori de
debite peste cea de referinţă de 47,3 l/mp/oră (sistemul de drenaj al CNE
Cernavodă a fost proiectat pentru a putea fi în măsură să elimine un debit de
97,2 l/mp/oră, cu condiţia ca acesta să fie în stare de funcţionare şi să nu
apară posibilitatea colmatării acestuia).
98
O altă serie de factori ce pot contribui la vulnerabilitatea bunei funcţionări la
CNE Cernavodă sunt:
 utilizarea defectoasă, depozitarea sau manipularea substanţelor şi
materialelor, de gospodărire a deşeurilor periculoase;
 scurgeri şi infiltraţii în sol a diferitelor substanţe deosebit de toxice sau
inflamabile de pe amplasamentul centralei (hidrazină – sau diazan, lichid
inflamabil, incolor, foarte toxic şi foarte instabil în stare pură, utilizat în
cadrul centralei pentru a controla concentraţia de oxigen dizolvat în abur
pentru reducerea coroziunii, acid clorhidric, hidroxid de sodium, clorură
ferică);
 posibilitatea utilizării apei din reactor la irigarea terenurilor agricole;
 impactul termic produs de descărcarea apei calde în braţul Dunărea Veche
sau în Canalul Dunăre-Marea Neagră asupra florei şi faunei acvatice.

III. Evaluarea factorilor naturali care pot genera accidente severe

La CNE Cernavodă nu este posibil un eveniment nuclear similar cu cel de
la Fukushima, deoarece facilităţile suplimentare prevăzute de tehnologia de tip
CANDU 6 (CANadian Deuterium Uranium), utilizată la CNE Cernavodă aduce un
plus de robusteţe.
Aceste facilităţi sunt:
 utilizarea uraniului natural;
 două sisteme speciale de oprire a reactorului;
 două camere de comandă independente;
 două seturi de grupuri electrogene, din care unul calificat seismic;
 grupuri electrogene mobile;
 surse de apă independente de condiţiile exterioare (puţuri de mare adâncime).
În etapa de proiectare şi construcţie a centralei nucleare de la Cernavodă au
fost luate în calcul datele oferite de către Institutul Naţional de Cercetare –
Dezvoltare pentru Fizica Pământului:
 cutremurul maxim înregistrat de-a lungul timpului din focarul Vrancea a
avut în zona Cernavodă o magnitudine care corespunde unui Vârf de
Acceleraţie la Nivelul Solului (Peak Ground Acceleration – PGA) de 0.11 g
(unde g = acceleraţia gravitaţională);
 cutremurul maxim estimat în zona Cernavodă poate avea o magnitudine
căreia i se asociază un PGA de 0.18 g;
 conservativ, în calculele de proiectare ale Unităţilor de la CNE Cernavodă,
s-a ales o valoare a PGA de 0.2 g. Cutremurul corespunzător acestei
magnitudini a fost denumit Seism Bază de Proiect (SBP), cu o probabilitate
de apariţie de 1 la 1.000 de ani.
 analizele recente au arătat că pentru amplasament, cutremurul cu o
probabilitate de apariţie de 1 la 10.000 de ani ar induce un PGA de 0.29 g.
99
În cazul unui eveniment de tip SBP ambele sisteme independente de oprire
sunt calificate seismic, adică sunt capabile să oprească în siguranţă reactorul.
Totodată, există sisteme de asemenea independente, calificate seismic, capabile să
răcească zona activă (combustibilul) şi să prevină eliberarea de radioactivitate din
interiorul anvelopei.
În timpul reevaluării marginii de securitate, au fost refăcute calculele
sistemelor şi componentelor calificate seismic astfel încât să se asigure oprirea în
siguranţă a reactorului, răcirea combustibilului, menţinerea radioactivităţii în
interiorul anvelopei şi monitorizarea permanentă a parametrilor centralei, pe baza
unor studii recente întocmite de firme de specialitate şi validate de către experţi ai
Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena (AIEA).
În urma acestor calcule, precum şi a inspecţiilor şi evaluărilor în instalaţie s-a
ajuns la concluzia că sistemele şi componentele ce deţin aceste funcţii esenţiale
pentru securitatea centralei îşi îndeplinesc funcţia chiar şi în cazul unui cutremur
căruia i se asociază un PGA de 0.4g, adică cu peste 35% mai mare faţă de PGA
asociat unui cutremur cu probabilitate de apariţie o dată la 10.000 de ani.
Ambele unităţi de la CNE Cernavodă au fost proiectate să respecte cerinţele de
oprire a reactorului, răcire a combustibilului, menţinere a radioactivităţtii în interiorul
anvelopei şi monitorizare permanentă a parametrilor centralei, atât în cazul unei
inundări din exterior, cît şi din interior.
Inundarea din interior datorată ruperii unor conducte sau componente ce conţin
surse mari de apă este prevenită prin proiect astfel încât să nu afecteze funcţiile de
securitate ale centralei.
Referitor la posibilitatea inundării din exterior au fost evaluate următoarele
cazuri:

– un cutremur care poate induce inundarea fie printr-un tsunami, fie prin
avarierea unor structuri

 întrucât distanţa dintre Cernavodă şi Marea Neagră este de aproximativ 60
de km, valurile tsunami vor fi disipate de-a lungul distanţei, astfel că un
asemenea eveniment nu este credibil; a fost luată în calcul inclusiv inundarea
datorată distrugerii barajului de la „Porţile de Fier” aflat la 600 de km sau a
altor baraje (care, la rândul lor, sunt calificate seismic), disiparea valurilor
de-a lungul distanţei inclusiv prin relieful ce conţine zone mai joase decât
CNE Cernavodă eliminând şi această ipoteză;
– inundarea din cauza creşterii nivelului fluviului Dunărea

 raportându-ne la nivelul Mării Baltice, nivelul de inundare luat ca bază de
proiect pentru CNE Cernavodă a fost considerat de 14,13MMB (metri faţă
de nivelul Mării Baltice), cu probabilitatea de a fi atins o dată la 10.000 de
ani. Deoarece cota amplasamentului centralei este de 16,00MMB, iar cota
100 (cota pardoselii) a clădirilor este de 16,3 MMB, nu există posibilitatea
inundării amplasamentului datorită creşterii nivelului Dunării.
100
– inundarea din cauza unor ploi torenţiale sau ruperi de nori

 maximul absolut înregistrat de-a lungul timpului a înregistrat un debit de
47.3 litri/mp/oră în 2010; sistemul de drenaje al centralei permite
eliminarea a 97.2 litri/mp/oră adică mai mult decât dublu faţă de maximul
istoric; totodată calculele au demonstrat că în cazul unor ploi cu un debit de
10 ori mai mare decât debitul maxim istoric, nivelul de apă maxim pe
amplasamentul centralei nu poate atinge cota pardoselii clădirilor, mai
înaltă cu 0,3 m faţă de nivelul solului şi al drenajelor astfel că acestea nu
pot fi inundate.

În concluzie, o inundaţie de orice tip nu poate afecta centrala şi siguranţa
acesteia.

IV. Asigurarea protecţiei populaţiei şi a factorilor de mediu

Pentru protecţia personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului sunt
prevăzute cinci bariere de protecţie succesive care să împiedice răspândirea
materialelor radioactive către mediul exterior.
Se realizează astfel protecţia pe mai multe niveluri corespunzătoare barierelor
prevăzute:

– primul nivel îl constituie prevenirea funcţionării anormale şi a avarierii
sistemelor centralei;
– dacă primul nivel este afectat, exploatarea anormală este controlată sau
avariile sunt detectate de al doilea nivel de protecţie;
– dacă al doilea nivel de protecţie este afectat, îndeplinirea funcţiilor de
securitate de către sistemele speciale de securitate prevăzute sunt
asigurate de cel de al treilea nivel;
– dacă se avariază al treilea nivel sunt asigurate de cel de-al patrulea
nivel, astfel încât evoluţia accidentelor să limiteze regimurile severe de
accident cu evacuări de materiale radioactive în exterior;
– ultimul nivel de protecţie îl constituie limitarea consecinţelor radiologice a
evacuărilor prin măsuri de urgenţă luate în afara amplasamentului.

Cele cinci bariere prevăzute la CNE Cernavodă sunt:
– pastila de combustibil;
– teaca combustibilului;
– sistemul de protecţie şi control;
– anvelopa reactorului;
– zona de excludere (răspunsul la urgenţă în exterior).

Este necesară includerea în cadrul planului de intervenţie în caz de accident
nuclear de pe amplasament a unor măsuri tehnice şi administrative, de limitare a
101
efectelor accidentelor mai grave decât accidentul de bază de proiect asupra
personalului, populaţiei şi mediului din vecinătate.
Protecţia aşezărilor umane şi a altor obiective de interes public din imediata
vecinătate a amplasamentului CNE Cernavodă:
– la aproximativ 2 km se află oraşul Cernavodă;
– la 18 km de amplasament se află oraşul Feteşti şi oraşul Medgidia.
În scopul limitării efectelor asupra populaţiei şi a factorilor de mediu, în planurile
de intervenţie în caz de accident nuclear sever la CNE Cernavodă, atât la nivelul
operatorului instalaţiei nucleare, cât şi al instituţiei care gestionează la nivel naţional
accidentul nuclear, Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor prin Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă sunt incluse evenimentele posibile la CNE Cernavodă, precum şi clasificarea
tipului de urgenţă, astfel:
– pierderea imediată a integrităţii structurii zonei active – Urgenţă Generală;
– pierderea răcirii zonei active cu moderatorul ca sursă rece în primele 15
minute – Urgenţă pe Amplasament;
– LOCA (Accident de Pierdere a Agentului de Răcire) într-un singur canal cu
presurizarea anvelopei – Urgenţă pe Unitate.
CNE Cernavodă este o centrală capabilă să funcţioneze în siguranţă şi să îşi
îndeplinească funcţiile de securitate în cazul apariţiei unor situaţii extreme.
Chiar şi în aceste condiţii a fost efectuată o analiză în care se presupune că
toate sistemele cu funcţie de securitate nucleară nu îşi îndeplinesc funcţia, deşi sunt
independente şi acţionează „în cascadă”, putând apărea totuşi topirea combustibilului
în zona activă.
Calculele probabilistice arată că, posibilitatea apariţiei unui astfel de eveniment
la reactoarele CNE Cernavodă este de peste 3 ori mai mică decât valoarea cerută în
ghidurile AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică).
Deşi probabilitatea apariţiei unor asemenea situaţii este atât de mică, grija
pentru protejarea populaţiei şi a mediului rămâne foarte mare. În acest sens, în
ultimul an au fost elaborate Ghiduri de Gestionare a Accidentelor Severe, care vin în
completarea Procedurilor de Operare Anormală a Centralei deja existente şi care au
rolul de a minimiza consecinţele unor astfel de scenarii şi de a împiedica eliberarea
de radioactivitate în exteriorul anvelopei.
Personalul de exploatare a fost antrenat să acţioneze la asemenea de scenarii
astfel încât timpul şi maniera de răspuns să fie eficiente. Periodic, prin programele de
pregătire continuă ale centralei, răspunsul la asemenea scenarii este repetat astfel
încât personalul de exploatare a centralei să fie capabil să acţioneze în mod optim.
Mai mult, au fost întocmite Planuri de Urgenţă specifice, în baza cărora
personalul centralei răspunde în cazul unor incidente şi accidente severe. În cadrul
acestor planuri a fost selecţionat şi pregătit personalul care face parte din structurile
dezvoltate pentru răspunsul la urgenţă. Periodic au loc exerciţii cu implicarea
personalului propriu, dar şi a autorităţilor locale şi naţionale cu atribuţii în domeniu.
De asemenea, CNE Cernavodă a încheiat şi a revizuit de curând o serie de protocoale
şi contracte cu diverse firme şi instituţii pentru a asigura împreună un răspuns adecvat
în cazul unor astfel de situaţii.
102
V. Probleme identificate în domeniul pregătirii pentru accident sever

1. Asigurarea transportului personalului la şi de la CNE Cernavodă

Reprezentanţii CNE Cernavodă au precizat că în urma evaluărilor făcute ar fi
necesară transportarea a maxim 95 de persoane în regim de tură, o dată la 12 ore. Ca
urmare reprezentantul MAI/IGAv a precizat că există următoarea dotare de transport
aerian:
– 2 elicoptere MI-17, care pot transporta fiecare câte 26 persoane sau 4 tone
cargo ori 3 tone de încărcătură exterioară;
– 1 elicopter MI-17, care poate transporta 12 persoane (VIP);
– 4 elicoptere MI-8, care pot transporta fiecare câte 26 persoane sau 3 tone
cargo ori 2 tone încărcătură exterioară (2 tone de apă pentru stingerea
incendiilor);
– 2 elicoptere EC-135, care pot transporta maxim 5 persoane şi sunt echipate
cu sistem de supraveghere FLIR (video, termic etc.);
– 2 elicoptere EC-135, echipate SMURD care pot transporta un pacient şi
echipa medicală;
– 1 elicopter IAR-316, care poate transporta 3 persoane şi este echipat cu
sistem de supraveghere FLIR.
Reprezentantul MAI/IGAv a precizat că regimul de utilizare a acestor dotări
este conform cu protocolul încheiat între MAI/IGAv şi IGSU Bucureşti.

2. Asigurarea combustibilului necesar în situaţii de accident sever

Reprezentanţii CNE Cernavodă au precizat că există rezerve de combustibil pe
amplasament pentru cel puţin 72 de ore. În cazul în care este necesar combustibil
pentru un termen mai lung, consumul zilnic necesar pentru asigurarea alimentării
electrice a sistemelor critice este de 12 tone.
Reprezentanţii ANRSPS (Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi
Probleme Speciale) au precizat că în conformitate cu Legea nr. 82/1992, versiunea
consolidată la data de 12.11.2009, privind rezervele de stat, se va pune la dispoziţia
CNE Cernavodă combustibilul necesar din rezervele de stat. Pentru a primi
combustibilul CNE Cernavodă trebuie să înainteze o cerere către CNSU, pe parcursul
situaţiei de urgenţă, cu trei zile înainte de a avea nevoie de combustibil.

3. Asigurarea răcirii combustibilului nuclear pe termen lung

Reprezentantul MAI/IGAv a precizat că în momentul de faţă există doar două
elicoptere şi o singură instalaţie pentru stingerea incendiilor.

4. Asigurarea de provizii alimentare
Reprezentanţii ANRSPS (Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi
Probleme Speciale) au precizat că CNE Cernavodă trebuie să-şi asigure proviziile
alimentare necesare pentru 72 de ore, după această perioadă se accesează rezerva de
103
stat. Decizia de acces la rezerva de stat revine CNSU, conform Legii nr. 82/1992,
versiunea consolidată la data de 12.11.2009. În rezerva de stat există provizii
alimentare pentru o perioadă lungă de timp. Alimentele neperisabile sunt în stoc, iar
cele perisabile se achiziţionează atunci când este nevoie.

5. Asistenţa medicală la CNE Cernavodă în caz de accident sever

Problema care s-a identificat este cum se va asigura asistenţă medicală pentru
personalul CNE Cernavodă în cazul în care, din diverse motive (accident sever la
CNE Cernavodă, dezastre naturale – cutremur, inundaţii etc.) Aceasta nu mai poate fi
asigurată de către Policlinica CNE Cernavodă sau Spitalul Orăşenesc Cernavodă.
Reprezentanţii Ministerului Sănătaţii şi IGSU au precizat că există la IGSU
două corturi medicale tip 2 care pot fi instalate în teren. Reprezentantul Ministerului
Apărării a precizat că ministerul dispune de două spitale de campanie. Reprezentantul
IGAv a precizat că ei au în dotare un elicopter SMURD.

6. Comunicaţii
Reprezentantul STS a reiterat posibilităţile de asigurare a serviciilor de
comunicaţii şi tehnologia informaţiei prin utilizarea infrastructurii existente şi
administrate de STS, care în prezent furnizează servicii de voce şi date în regim fix şi
de mobilitate, după cum urmează:
– servicii de voce în reţelele speciale şi cooperare administrate de STS;
– servicii de date prin utilizarea nodului de comunicaţii instalat în CNE şi
interconectat pe două medii diferite (fibră optică şi radioreleu de mare
capacitate către Transelectrica SA);
– servicii de voce şi date AVL prin sistemul TETRA, existând un număr de
394 de staţii radio achiziţionate de CNE şi un numar total de 70.000 de
abonaţi radio de la alte autorităţi ale statului cu atribuţii în gestionarea
situaţiilor de urgenţă; sistemul este utilizat la nivel european pentru
domeniul de siguranţă publică şi siguranţa cetăţeanului şi respectă toate
rigorile standardelor europene; modul de apelare este atât la nivel de grup,
cât şi individual;
– pot fi asigurate serviciile de voce şi date în cadrul punctelor de comandă
înaintate utilizând pentru interconectarea cu infrastructură fixă administrată
de STS a tehnologiei satelitare VSAT;
– STS dispune de o reţea radio în unde scurte, prin care se pot furniza servicii de
voce, utilizarea acestora putând fi facută indiferent de starea de funcţionare a
reţelelor terestre sau satelitare, în baza propagării pe distanţe lungi prin reflexii
ionosferice; echipamente similare sunt în dotarea MAI şi MApN;
– serviciile de comunicaţii între CNCAN, CNE, Primărie, Centrul Local pentru
Situaţii de Urgenţă, IGSU, IJSU şi alte autorităţi, pot fi asigurate pe
infrastructura administrată de STS, în prezent existând servicii furnizate de
STS în CNCAN, CNE, IGSU, IJSU, în perioada următoare realizându-se
conectarea sediilor Primăriei Oraşului Cernavodă, respectiv CLSU la
infrastructură;
104
– totodată, reprezentantul STS a menţionat că în baza prevederilor art. 2 din
Hotărârea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 67651 din data
de 14.07.2011 se procedează cu sprijinul DGCTI (Direcţia Generală pentru
Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei)/MAI şi IGSU la inventarierea
numărului de terminale portabile satelitare existente şi necesare
reprezentanţilor autoritaţilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Reprezentantul STS afirmat că există posibilitatea alertării cu 22-25 secunde
înainte de producerea unui cutremur de mare intensitate.
Reprezentanţii CNE Cernavodă au precizat că trebuie să existe un grup de
comunicaţie care să cuprindă: Primaria Cernavodă, Direcţia Regională de Drumuri şi
Poduri Constanţa, Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, IPJ Constanţa,
ISU “Dobrogea” al Judeţului Constanţa, IGSU Bucureşti, CNCAN şi MECMA
(Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri).

7. Intervenţia la incendiu

CNSU va propune reluarea lucrărilor de construire/amenajare a remizei pentru
detaşamentul de pompieri din Cernavodă, cu finanţare din fonduri publice în regim de
urgenţă. În cadrul aceluiaşi proiect se va propune şi realizarea Centrului Operativ
Local pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Cernavodă.
Analiza de „stress test” efectuată, adică analiza modului de comportare a
centralei nucleare de la Cernavodă în cazul apariţiei unor situaţii extreme a
demonstrat că centrala de la Cernavodă este o centrală nucleară robustă şi că un
eveniment nuclear similar celui de la Fukushima nu este posibil la Cernavodă.

CNE Cernavodă se situează permanent în topul centralelor nucleare din lume
din punct de vedere al performanţelor de operare (factor de capacitate, doze mici de
radioactivitate încasate de către personal, volume mici de deşeuri radioactive etc.).
Toate misiunile şi inspecţiile organismelor internaţionale de profil (IAEA –
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, WANO - Asociaţia Mondială a
Operatorilor Nucleari, INPO – Institutul Operatorilor de Centrale Nucleare etc.) au
apreciat pozitiv atât managementul centralei şi performanţele angajaţilor, cât şi
nivelul de securitate nucleară al centralei.

Concluzii

La CNE Cernavodă este în vigoare Planul General de Urgenţă, în conformitate
cu prevederile Legii nr. 111/1996 (cu modificările şi completările ulterioare) privind
securitatea activităţilor nucleare, a Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul
Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată de Parlament prin Legea nr.
15/2005, precum şi prevederile Legii nr. 481/2004 privind Protecţia Civilă, a Normelor
Fundamentale de Securitate Radiologică NSR 01 /2000 şi a Normelor Republicane de
Securitate Nucleară pentru Planificarea, Pregătirea şi Intervenţia în caz de Accidente
Nucleare şi Urgenţe Radiologice 242/1993.
105
Planul General de Urgenţă pentru CNE Cernavodă este elaborat de CNE
Cernavodă şi este avizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului
Constanţa şi se aprobă de către CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul
Activităţilor Nucleare), care este în grupul de lucru permanent al Comitetului
Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU). CMSU care are comandamente
regionale şi locale, este condus de Ministerul Administraţiei şi Internelor. CMSU are
responsabilitatea de a aproba Planul General de Urgenţă şi de a coordona intervenţia
în caz de urgenţe.
Planul General de Urgenţă pentru Cernavodă este prezentat într-un set de
documente care asigură faptul că există o planificare temeinică a acţiunilor de
răspuns la urgenţă pe amplasament şi în afara amplasamentului, în cazul
evenimentelor cu consecinţe radiologice care pot apare pe durata de funcţionare a
CNE Cernavodă.
Acest set de documente conţine:
– Planul de Urgenţă pe Amplasament;
– Procedurile de Urgenţă Radiologică pe Amplasament;
– Planul Judeţean de Prevenire şi Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Nucleară şi
Radiologică al judeţului Constanţa.
În ceea ce priveşte planificarea pentru urgenţele radiologice din vecinătatea
teritoriului naţional, România este semnatara următoarelor convenţii internaţionale
privind intervenţiile în situaţii de urgenţă:
– Convenţia privind Notificarea Rapidă a unui Accident Nuclear;
– Convenţia privind asistenţa în cazul unui accident nuclear cu consecinţe
radiologice;
– Convenţia privind responsabilităţile în caz de pericol nuclear.

În ceea ce priveşte relaţiile de vecinătate, România este semnatara
Convenţiilor privind Notificarea imediată a accidentelor nucleare cu Federaţia
Rusă, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia şi Ucraina.
Aceste convenţii conţin recomandări pentru:
– luarea tuturor măsurilor corespunzătoare şi efective pentru prevenirea,
reducerea şi controlul impactului transfrontieră pentru majoritatea
activităţilor nucleare;
– asigurarea notificării părţilor în cazul unor accidente nucleare care le-ar putea
afecta.
Planul Naţional de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear,
aprobat în 2009, include prevederi privind urgenţele transfrontieră, în conformitate
cu prevederile normelor naţionale, în prezent fiind în stadiul de revizuire ca urmare a
modificărilor apărute în unele acte normative şi a forţelor de intervenţie incluse în
plan.

106
SECŢIUNEA a II-a

LUCRĂRI CU CARACTER ŞTIINŢIFIC
APARATURA NECESARĂ TESTĂRII DETECTOARELOR
ŞI CENTRALELOR DE SEMNALIZARE INCENDIU ÎN
DOMENIUL MECANIC ŞI ELECTRIC CONFORM SR EN 54
Colonel dr. ing. Cristian DAMIAN
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Activităţile de experimentări şi încercări necesare în domeniul mijloacelor
P.S.I. au în cea mai mare parte a lor de un suport teoretic şi practic deosebit faţă de
alte tipuri de aparate, echipamente si mijloace. Acest lucru este dictat în primul rând
de faptul că este un domeniu important pentru protecţia vieţii, a bunurilor şi a
mediului.
În România există în prezent o serie de standarde de metodă pentru încercarea
mijloacelor P.S.I, care se utilizează curent pentru testele de laborator necesare şi pe
baza unui sistem al calităţii certificat.
Standardele se pot enumera pe categorii de mjloace tehnice, astfel:
1. Stingătoare: SR EN 3;
2. Hidranţi: SR EN 671;
3. Furtun A,B,C,D: SR 2164;
4. Accesorii, racorduri şi ţevi: SR 2071, 5770;
5. Ţevi: NFS 61;
6. Drencere, pulverizatoare: SR 9576;
7. Echipamente de control si semnalizare: SR EN 54-2;
8. Detectoare optice de fum: EN 54-7;
9. Sprinklere: SR ISO 6182;
10. Detectoare de căldură: SR EN 54-5;
11. Detectoare fum: SR EN 54-7;
12. Surse alimentare SR EN 54-4

Echipamente si instalaţii pentru detectarea si alarmarea la incendiu
În domeniul echipamentelor şi instalaţiilor pentru detectarea şi alarmarea la
incendiu există următoarele standarde internaţionale şi naţionale:
– Standard internaţional ISO 7420;
– Standard european pe părţi: EN 54;
– Standarde americane UL;
– Alte standarde naţionale: BS, UNI, UNE NF-S etc.
În România a fost preluat standardul EN 54. Preluarea standardului european a
fost aleasă ca fiind cea mai bună soluţie pentru că standardul internaţional ISO 7420
este de fapt elaborat având la baza tot standardul EN 54, dar este publicat ulterior.

108
Standardele naţionale din acest domeniu pentru cele mai multe ţări din Europa
sunt de regulă standarde europene preluate prin traducere şi/sau aprobare.
Alte standarde naţionale, americane etc. prezintă în primul rând sisteme şi
unităţi diferite de măsură faţă de cele existente în sistemul internaţional de unităţi de
măsură.

Standardul EN 54
Acest standard european este compus din următoarele părţi:
Părţi Titlu

1. Introducere

2. Echipament de control şi semnalizare

3. Dispozitive sonore de alarmă la incendiu

4. Echipament de alimentare electrică

5. Detectoare de căldură – detectoare punctuale

6. Detectoare de fum – detectoare punctuale ce funcţionează pe principiul difuziei luminii,
transmisiei luminii sau ionizării.

7. Detectoare de flăcări – detectoare punctuale

8. Declanşatoare manuale de alarmă

9. Detectoare de fum – detectoare liniare care funcţionează pe principiul transmisiei unui
fascicul de lumină.

10. Condiţii pentru sisteme

11. Ghid de proiectare, instalare, punere în funcţiune, utilizare şi mentenanţă

12. Detectoare multi-senzor

În fiecare parte din EN 54 sunt specificate condiţiile, metodele de încercare şi
criteriile de performanţă pentru echipamentul de detecţie şi alarmare delimitat prin
titlul părţii, de exemplu în cazul detectoare de fum: detectoare punctuale de fum care
funcţionează utilizând difuzia luminii, transmisia luminii sau ionizarea, destinate
utilizării în sistemele de detectare şi de alarmă la incendiu ale clădirilor etc., excepţie
făcând părţile generale 1, 13 şi 14 care se referă la sisteme în întregime.

Încercări detectoare de fum (SR EN 54-7)
Program de încercare
Detectoarele resetabile trebuie să fie încercate în concordanţă cu programul de
încercare din tabelul 1.
109
Tabelul 1 – Program de încercări
Încercare Articol Număr(ere)
specimen(e)

Repetabilitate 5.2 unul ales arbitrar

Dependenţă direcţională 5.3 unul ales arbitrar

Dispersie 5.4 toate specimenele

Variaţie parametri alimentare 5.5 1

Mişcare aer 5.6 2

Influenţă iluminat (strălucire)1) 5.7 3

Căldură uscată (încercare operaţională) 5.8 4

Frig (încercare operaţională) 5.9 5

Căldură umedă staţionară (încercare operaţională) 5.10 6

Căldură umedă staţionară (încercare operaţională) 5.11 7

Coroziune bioxid de sulf (SO2) (încercare de anduranţă) 5.12 8

Şoc (încercare operaţională) 5.13 9

Impact (încercare operaţională) 5.14 10

Vibraţii sinusoidale (încercare operaţională) 5.15 11

Vibraţii sinusoidale (încercare de anduranţă) 5.16 11

Descărcare electrostatică (încercare operaţională) 5.17 12

Interferenţă prin radiaţii electromagnetice 5.17 13

Perturbaţii apărute prin inducţii de câmpuri electromagnetice 5.17 14

Tensiuni tranzitorii, salve rapide 5.17 15

Tensiuni tranzitorii, supratensiuni lente de înaltă energie 5.17 16

Sensibilitate la incendiu 5.18 17, 18, 19 & 20
Necesitatea efectuării tuturor încercărilor este dictată de elementele
componente ale metodei de încercare:
– încercări cu măsurări specifice tipului de echipament (detector):
repetabilitate, dependenţă direcţională;
– încercare de dispersie;
– încercare de comportare la modificarea parametrilor de alimentare;
– încercări mecano-climatice şi electrice;

110
– încercări tip de sensibilitate.
Dotarea pune probleme de costuri la încercările mecano-climatice şi electrice şi
la încercările tip de sensibilitate.
Descrierea încercărilor mecano-climatice şi electrice şi de sensibilitate etc.
1. Strălucire
Obiect
Să arate că sensibilitatea detectorului nu este neapărat influenţată de vecinătatea
apropiată a surselor de iluminat artificial. Această încercare se aplică numai
detectoarelor care utilizează difuzia luminii sau transmisia luminii pentru că
detectoarele care utilizează ionizarea sunt considerate puţin probabil de a fi influenţate.
Procedura de încercare
Aparatul de strălucire, descris în anexe, este instalat în tunelul de fum.
Specimenul este instalat în aparatul de strălucire în orientarea cea mai puţin sensibilă
şi conectat la echipamentul său de alimentare şi monitorizare.
Se aplică apoi următoarea procedură de încercare:
Valoarea pragului de răspuns este măsurată.
Cele patru lămpi sunt comutate simultan ON pentru 10 s şi apoi OFF pentru 10
s, de zece ori.
Apoi cele patru lămpi sunt comutate ON din nou şi după cel puţin 1 minut,
valoarea pragului de răspuns este măsurată cu lămpile ON.
Apoi cele patru lămpi sunt comutate OFF.
Procedura de mai sus este apoi repetată, dar cu detectorul rotit cu 90o, într-o
direcţie (oricare direcţie poate fi aleasă), faţă de orientarea cea mai puţin sensibilă.
Pentru fiecare orientare, valoarea de prag de răspuns maximă trebuie să fie
notată mmax şi valoarea de prag de răspuns minimă trebuie să fie notată mmin.
Cerinţe
Pe durata perioadelor, când lămpile sunt comutate ON şi OFF şi când lămpile
sunt ON înainte de măsurarea valorii pragului de răspuns, specimenul nu trebuie să
emită nicio alarmă şi nici un semnal de defect.
Pentru fiecare orientare, raportul pragurilor de răspuns mmax : mmin nu trebuie să
fie mai mare de 1,6.
Necesitatea aparaturii
Influenţa luminii provenită de la iluminatul artificial poate fi importantă în
cazul răspunsului detectoarelor optice de fum şi trebuie dovedită imunitatea faţă de
aceste surse de alarme false.

2. Căldură umedă staţionară (operaţională)
Obiect
Să demonstreze capacitatea detectorului de a funcţiona corect la umidităţi
relative ridicate (fără condens), care pot apărea pentru scurte perioade în mediul de
lucru anticipat.
111
Procedură de încercare
Aparatura de încercare şi procedura trebuie să fie cele descrise în CEI 60068-2-
56:1988 Test Cb şi condiţiile aşa cum sunt specificate mai jos:
 Specimenul trebuie să fie montat şi trebuie să fie conectat la un echipament
de alimentare si monitorizare.
 Trebuie să se aplice următoarea condiţionare a probei supuse încercării:
 Temperatură: (40  2) C
 Umiditate relativă: (93  3)%
 Durată: 4 zile

Specimenul trebuie să fie monitorizat pe timpul condiţionării pentru a detecta
orice semnale de alarmă sau de defect, care s-ar încadra la alarme false, deci o proastă
funcţionare a detectorului.
După o perioadă de revenire ca urmare a condiţionării, de cel puţin o oră în
condiţii standard de laborator, valoarea de prag de răspuns trebuie din nou măsurată.
Valoarea de prag de răspuns cea mai mare dintre cele măsurate la această
încercare şi pentru acest specimen la încercarea de reproductibilitate trebuie să fie
notată ymax sau mmax şi valoarea de prag de răspuns minimă trebuie să fie notată ymin
sau mmin.
Pe toată perioada condiţionării nu trebuie să apară nici un semnal de alarmă sau
de defect, iar raportul valorilor pragului de răspuns ymax : ymin sau mmax : mmin nu
trebuie să fie mai mare decât 1,6.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Influenţa mediului ambiant umed la temperaturi ridicate poate afecta unele
materiale din compunerea echipamentelor şi apare ca necesitate dovedirea rezistenţei
în condiţiile unui astfel de mediu. Standul de încercare este de fapt o cameră
climatică cu un preţ de cost relativ ridicat, care să permită şi testarea detectoarelor
supuse condiţionării.

3. Căldură umedă, staţionară (probă de anduranţă)

Are ca obiect să demonstreze capacitatea detectorului de a rezista la efectele pe
termen lung ale umidităţii în mediul de lucru (de exemplu: schimbări ale
proprietăţilor electrice ale materialelor, reacţii chimice din cauza umezelii, coroziune
galvanică etc.).
Procedură de încercare
Referinţe
Aparatura de încercare şi procedura trebuie să fie cele descrise în CEI 60068-2-
56:1988 Test Cb sau CEI 60068-2-3:1969+A1:1984 Test Ca, şi aşa cum este indicat
mai jos:
 Starea specimenului în timpul condiţionării.

112
 Specimenul trebuie să fie montat, dar nu trebuie să fie alimentate cu energie
pe durata condiţionării.
 Probei care este supusă încercării i se aplică următoarea condiţionare:
 Temperatură: (40  2) C
 Umiditate relativă: (93  3)%
 Durată: 21 zile

După o perioadă de revenire în urma condiţionării de cel puţin o oră în condiţii
standard de laborator, valoarea de prag de răspuns trebuie să fie din nou măsurată.
Valoarea de prag de răspuns cea mai mare dintre cele măsurate la această
încercare şi pentru acest specimen la încercarea de reproductibilitate trebuie să fie
notată ymax sau mmax şi valoarea de prag de răspuns minimă trebuie să fie notată ymin
sau mmin.

Cerinţe
Nu trebuie să apară niciun semnal de defect, atribuibil condiţionării de
anduranţă, la reconectarea alimentarii specimenului.
Raportul valorilor pragului de răspuns ymax : ymin sau mmax : mmin nu trebuie să fie
mai mare decât 1,6.
Influenţa mediului ambiant umed la temperaturi ridicate poate afecta unele
materiale din compunerea echipamentelor şi apare ca necesitate dovedirea rezistenţei
în condiţiile unui astfel de mediu. Standul este de fapt o cameră climatică
performantă.

4. Coroziunea cu dioxid de sulf (SO2) (probă de anduranţă)

Are ca obiect demonstrarea că detectorul poate rezista la efectele nocive ale
coroziunii cu dioxid de sulf ca poluant atmosferic.

Procedură de încercare
Referinţe
Aparatura de încercare şi procedura trebuie să fie cele descrise în CEI 60068-2-
42:1982 Test Kc cu excepţia condiţionării care trebuie să fie aşa cum este indicat mai
jos:
 Starea specimenului în timpul condiţionării
 Specimenul trebuie să fie montat. Nu trebuie să fie alimentate cu energie pe
durata condiţionării, dar trebuie să fie conectate cu suficiente conductore de cupru
nestanate, de diametru corespunzător, pentru a permite să fie efectuate măsurările
finale fără a face alte conectări la specimen. Se aplică următoarea condiţionare:
 Temperatură: (25  2) C
 Umiditate relativă: (93  3)%
 Concentraţie SO2: (25  5) ppm (în volum)
 Durată: 21 zile
113
Măsurări finale
Imediat după condiţionare specimenul trebuie să fie uscat cel puţin timp de 16
ore la (40  2) C,  50% RH, după care urmează de o perioadă de revenire de cel
puţin o oră la condiţii standard de laborator. După aceasta, valoarea de prag de
răspuns trebuie să fie măsurată.
Valoarea de prag de răspuns cea mai mare dintre cele măsurate la această
încercare şi pentru acest specimen la încercarea de reproductibilitate trebuie să fie notată
ymax sau mmax şi valoarea de prag de răspuns minimă trebuie să fie notată ymin sau mmin.

Cerinţe
Nu trebuie să apară niciun semnal de defect, atribuibil condiţionării de
anduranţă, la reconectarea alimentării specimenului.
Raportul valorilor pragului de răspuns ymax : ymin sau mmax : mmin nu trebuie să fie
mai mare de 1,6.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Influenţa mediului ambiant coroziv poate afecta unele materiale din
compunerea echipamentelor şi apare ca necesitate dovedirea rezistenţei în condiţiile
unui astfel de mediu. Acest stand de coroziune SO2 are un preţ de cost relativ ridicat.

5. Şoc (probă operaţională)

Obiect
Să demonstreze imunitatea detectorului la şocuri mecanice, cu apariţie
probabilă, deşi cu frecvenţă redusă, în mediul de lucru anticipat.

Procedură de încercare
Referinţe
Aparatura de încercare şi procedura trebuie să fie cele descrise în CEI 60068-2-
27:1987 Test Ea cu excepţia condiţionării care trebuie să fie aşa cum este indicat mai jos:
Specimenul trebuie să fie montat pe un suport rigid şi trebuie să fie conectat la
echipamentul său de alimentare şi monitorizare.

Condiţionare
Pentru specimenele cu masa  4,75 kg trebuie să se aplice următoarea
condiţionare:
 Tip impuls de şoc: jumătate sinusoidă
 Durată impuls: 6 ms
 Acceleraţie de vârf: 10  (100 – 20 M) m s –2 (unde M este masa
specimenului în kg)
 Număr direcţii: 6
 Impuls pe direcţie: 3
 Niciun test nu se aplică specimenelor cu masa > 4,75 kg.

114
Măsurări pe timpul condiţionării
Specimenul trebuie să fie monitorizat pe timpul perioadei de condiţionare şi
încă două minute pentru a detecta orice semnale de alarmă sau de defect.

Măsurări finale
După condiţionare trebuie să fie măsurată valoarea de prag de răspuns a
specimenului.
Valoarea de prag de răspuns cea mai mare dintre cele măsurate la această
încercare şi pentru acest specimen la încercarea de reproductibilitate trebuie să fie notată
ymax sau mmax şi valoarea de prag de răspuns minimă trebuie să fie notată ymin sau mmin.

Cerinţe
Nu trebuie să apară niciun semnal de alarmă sau de defect în timpul
condiţionării sau în cele două minute suplimentare.
Raportul valorilor pragului de răspuns ymax : ymin sau mmax : mmin nu trebuie să fie
mai mare de 1,6.

Necesitatea realizării aparaturii
Şocurile mecanice pot afecta echipamentele instalate şi apare ca necesitate
dovedirea rezistenţei în condiţiile unor astfel de şocuri.
Standul de şocuri are un preţ de cost relativ ridicat, fiind un aparat care se
obţine numai printr-o comandă specială.

6. Vibraţie, sinusoidal (operaţională)

Obiect
Să demonstreze imunitatea detectorului la vibraţii de niveluri corespunzătoare
mediului normal de lucru.

Procedură de încercare
Referinţe
Aparatura de încercare şi procedura trebuie să fie cele descrise în CEI 60068-2-
6:1995+Corr:1995 Test Fc, şi aşa cum este indicat mai jos:
Starea specimenului în timpul condiţionării.
 Specimenul trebuie să fie montat pe un suport rigid şi trebuie să fie conectat
la echipamentul său de alimentare şi monitorizare.
 Vibraţia trebuie să se aplice pe fiecare din cele trei axe mutuale
perpendiculare în parte. Specimenul trebuie să fie montat în aşa fel încât una din cele
trei axe să fie perpendiculară pe planul normal de montare.
Trebuie să se aplice următoarea condiţionare:
 Domeniu de frecvenţă: (10 la 150) Hz
 Amplitudine acceleraţie: 5 m s-2 (0,5 gn)
 Număr de axe: 3
 Rata de baleiere: 1 octavă min-1
 Număr de cicluri de baleiere: 1 pe axă
115
Încercarea operaţională poate fi combinată cu încercarea de anduranţă astfel
încât specimenul să fie supus condiţionării pentru încercarea operaţională urmată de
condiţionarea pentru încercarea de anduranţă, pentru o axă înaintea trecerii la
următoarea axă.
 Numai o singură măsurare finală este necesar a fi făcută.

Măsurări pe timpul condiţionării
Specimenul trebuie să fie monitorizat pe timpul perioadei de condiţionare
pentru a detecta orice semnale de alarmă sau de defect.

Măsurări finale
Măsurările finale specificate în capitolul următor sunt în mod normal făcute
după încercarea de vibraţie anduranţă şi sunt necesare aici numai dacă testul
operaţional este efectuat izolat.

Cerinţe
Nu trebuie să apară niciun semnal de alarmă sau de defect în timpul
condiţionării.
Raportul valorilor pragului de răspuns ymax : ymin sau mmax : mmin nu trebuie să fie
mai mare de 1,6.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Vibraţiile mecanice pot afecta echipamentele instalate şi apare ca necesitate
dovedirea rezistenţei în condiţiile unor astfel de vibraţii.
Standul de vibraţii are un preţ de cost relativ ridicat, fiind un aparat care se
obţine prin comandă specială.

7. Vibraţie, sinusoidal (anduranţă)

Obiect
Să demonstreze capacitatea detectorului de a rezista la efectele pe termen lung
ale vibraţiilor de niveluri corespunzătoare mediului de lucru.

Procedură de încercare
Referinţe
Aparatura de încercare şi procedura trebuie să fie cele descrise în CEI 60068-2-
6:1995+Corr:1995 Test Fc, şi aşa cum este indicat mai jos:
Starea specimenului în timpul condiţionării
Specimenul trebuie să fie montat pe un suport rigid ca în 5.1.3. dar nu trebuie
să fie alimentat cu energie pe timpul condiţionării.
Vibraţia trebuie să se aplice pe fiecare din cele trei axe mutuale perpendiculare
în parte. Specimenul trebuie să fie montat în aşa fel încât una din cele trei axe să fie
perpendiculară pe planul normal de montare.
116
Trebuie să se aplice următoarea condiţionare:
 Domeniu de frecventă: (10 la 150) Hz
 Amplitudine acceleraţie: 10 m s-2 (1,0 gn)
 Număr de axe: 3
 Rata de baleiere: 1 octavă min-1
 Număr de cicluri de baleiere: 20 pe axă
Încercarea operaţională poate fi combinată cu încercarea de anduranţă astfel
încât specimenul să fie supus condiţionării pentru încercarea operaţională urmată de
condiţionarea pentru încercarea de anduranţă, pentru o axă înaintea trecerii la
următoarea axă.
 Numai o singură măsurare finală este necesar a fi făcută.

Măsurări finale
După condiţionare valoarea de prag de răspuns trebuie să fie măsurată aşa cum
este descris în 5.1.5.
Valoarea de prag de răspuns cea mai mare dintre cele măsurate la această
încercare şi pentru acest specimen la încercarea de reproductibilitate trebuie să fie notată
ymax sau mmax şi valoarea de prag de răspuns minimă trebuie să fie notată ymin sau mmin.

Cerinţe
Nu trebuie să apară niciun semnal de defect, atribuibil condiţionării de
anduranţă, la reconectarea alimentării specimenului.
Raportul valorilor pragului de răspuns ymax : ymin sau mmax : mmin nu trebuie să fie
mai mare de 1,6.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Vibraţiile mecanice pot afecta echipamentele instalate şi apare ca necesitate
dovedirea rezistenţei în condiţiile unor astfel de vibraţii.
Standul de vibraţii are un preţ de cost relativ ridicat şi este un aparat care se
obţine prin comandă specială.

8. Compatibilitate electromagnetică (EMC), Încercări imunitate (probă
operaţională)
Următoarele încercări de imunitate EMC trebuie să fie efectuate, aşa cum
sunt descrise în: EN 50130-4:1995+A1:1998:
a) Descărcare electrostatică;
b) Interferenţă prin radiaţii electromagnetice;
c) Perturbaţii apărute prin inducţii de câmpuri electromagnetice;
d) Tensiuni tranzitorii, salve rapide;
e) Tensiuni tranzitorii, supratensiuni lente de înaltă energie.
Pentru aceste încercări criteriul de conformitate este specificat în EN 50130-
4 :1995+A1:1998 şi trebuie să se aplice următoarele:
1) Încercarea funcţională, la care se apelează în măsurările iniţiale şi finale
trebuie să fie următoarea:
Valoarea de prag de răspuns trebuie să fie măsurată aşa cum este descris în 5.1.5.
117
Valoarea de prag de răspuns cea mai mare dintre cele măsurate la această
încercare şi pentru acest specimen la încercarea de reproductibilitate trebuie să fie
notată ymax sau mmax şi valoarea de prag de răspuns minimă trebuie să fie notată ymin
sau mmin.
2) Condiţia de funcţionare cerută trebuie să fie aşa cum este descris în 5.1.2.
3) Criteriul de acceptare pentru încercarea funcţională după condiţionare
trebuie să fie următorul:
Raportul valorilor pragului de răspuns ymax : ymin sau mmax : mmin nu trebuie să fie
mai mare de 1,6.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Câmpurile electromagnetice pot afecta echipamentele electrice şi electronice şi
apare ca necesitate dovedirea rezistenţei în condiţiile unor astfel de câmpuri.
Standurile de încercări au preţuri de cost relativ ridicate şi sunt aparate care se
obţin prin comandă specială.

9. Sensibilitatea la incendiu

Obiect
Să arate că detectorul are o sensibilitate adecvată la un spectru larg de tipuri de
fum cum este cerut pentru aplicaţii generale în sistemele de detectare la incendiului
pentru clădiri.

Principiu
Specimenele sunt montate într-o cameră standard de încercare la foc şi sunt
expuse unei serii de focare tip realizate pentru a produce fum, reprezentative unui
spectru larg de tipuri de fum şi condiţii de curgere a fumului.

Procedură de încercare
Cameră de încercare la foc
Încercările de sensibilitate la incendiu trebuie să se desfăşoare într-o cameră
dreptunghiulară cu un tavan plan orizontal cu următoarele dimensiuni:
 Lungime: de la 9 m la 11 m;
 Lăţime: de la 6 m la 8 m;
 Înălţime: de la 3,8 m la 4,2 m.
Camera de încercare la foc trebuie să fie echipată cu următoarele instrumente
de măsurări dispuse conform anexei F:
 Cameră de ionizare de măsură (MIC);
 Densitometru optic;
 Sondă de temperatură.

Încercările la foc (focare tip)
Specimenele trebuie să fie supuse la patru încercări la foc de la TF2 la TF5 (a
se vedea NOTA şi anexele G la J). Tipul, cantitatea şi dispunerea combustibilului şi
118
metoda de aprindere sunt descrise în anexele G la J, pentru fiecare încercare,
împreună cu condiţiile de sfârşit ale încercării şi limitele curbelor de profil ale
cerinţelor.
Pentru a fi considerată o încercare de foc validă dezvoltarea focului trebuie să
fie în limitele curbelor de profil a lui m în raport cu y şi m, în raport cu timpul se
încadrează în limitele specificate, până când toate specimenele generează un semnal
de alarmă sau condiţiile de încercare au fost îndeplinite, oricare dintre acestea se
atinge prima.
Dacă aceste condiţii nu se întrunesc atunci încercarea este nevalidată şi trebuie
repetată. Este permis şi poate fi necesar a se ajusta cantitatea, condiţia (de exemplu:
conţinutul de umiditate) şi dispunerea combustibilului pentru a obţine încercări
valide.

Montarea specimenelor
Cele patru specimene (numerele 17, 18, 19 şi 20) trebuie montate pe tavanul
camerei de încercare în zona stabilită (a se vedea anexa F).
Specimenele trebuie montate în concordanţă cu instrucţiunile producătorului,
în aşa fel încât acestea să fie în orientarea cea mai puţin sensibilă, în raport cu o
presupusă curgere de aer din centrul camerei spre specimen.
Fiecare specimen trebuie conectat la sursa şi echipamentul de monitorizare
proprii, aşa cum este descris în 5.1.2, şi trebuie să li se permită stabilizarea în starea
lor de veghe înainte de începutul fiecărei încercări.
Detectoarele care îşi modifică dinamic sensibilitatea în răspuns la condiţiile
ambiente variabile pot cere proceduri speciale şi/sau timpi de stabilizare. Îndrumarea
producătorului trebuie urmată în asemenea cazuri pentru a asigura că starea
detectoarelor la începutul fiecărei încercări să fie reprezentativă stării lor de veghe
normale.

Condiţii iniţiale
Înainte de fiecare încercare la foc, camera trebuie să fie ventilată cu aer curat
până când este liberă de fum, astfel încât condiţiile de mai jos să poată fi obţinute.
Apoi sistemul de ventilaţie trebuie oprit şi toate uşile, ferestrele şi alte
deschideri trebuie închise.
Aerului din cameră trebuie să i se permită să se stabilizeze şi următoarele
condiţii trebuie obţinute înainte de începerea încercării:
 Temperatură aer: (23  5)o C;
 Mişcare aer: neglijabilă;
 Densitate fum (ionizare): y  0,05;
 Densitate fum (optic): m  0,02 dB m-1;
Stabilitatea aerului şi temperatura afectează curgerea fumului în cameră.
Acest lucru este în mod particular important pentru încercările la foc care
produc ridicare termică scăzută pentru fum (de exemplu TF2 & TF3). De aceea este
recomandat ca diferenţa dintre temperatura din apropierea podelei şi a tavanului să fie
<2 K, şi ca sursele locale de încălzire care pot cauza curenţi de convecţie (de
exemplu: lămpile şi încălzitoarele) să fie evitate. Dacă este necesar ca personalul să
119
se găsească în cameră la începutul încercării la foc, acesta trebuie să plece cât mai
repede cu putinţă având grijă să producă o minimă disturbanţă a aerului.

Înregistrare parametri de incendiu şi valori de răspuns
Pe durata fiecărei încercări la foc următorii parametri de incendiu trebuie
înregistraţi continuu sau cel puţin o dată pe secundă.
Parametru Simbol Unităţi
Schimbare temperatură T K
Densitate fum (ionizare) Y adimensională
Densitate fum (optică) M dB m-1

Semnalul de alarmă dat de echipamentul de alimentare şi monitorizare trebuie
luat ca indicaţie că un specimen a răspuns la încercarea la foc.
Timpul de răspuns al fiecărui specimen trebuie înregistrat împreună cu
parametrii incendiului ya si ma, în momentul răspunsului.

Cerinţe
Toate cele patru specimene trebuie să genereze un semnal de alarmă, în fiecare
încercare, înainte de atingerea condiţiei specificate de sfârşit de încercare.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Pentru a determina sensibilităţile la focare tip a detectoarelor este necesar să
se construiască şi să se doteze o camera după descrierea din anexă.
Aparatura de măsură are un preţ de cost relativ ridicat, fiind necesare: o
cameră de ionizare cu amplificator de măsură, termometru digital, dispozitiv de
măsura optic şi amplificator, instalaţii electrice, de ventilaţie şi de încălzire.

Descriere cameră de măsură cu ionizare (MIC)
Pragul de răspuns al detectoarelor care utilizează ionizarea este caracterizat
prin cantitatea adimensională y, care este derivată din schimbarea relativă a
curentului care trece prin camera de măsură cu ionizare, şi este legată de concentraţia
de aerosoli de încercare, măsurată în apropierea detectorului, în momentul în care el
generează un semnal de alarmă.

Mod de funcţionare şi construcţie de bază
Construcţia mecanică a camerei de măsură cu ionizare este arătată în anexa M.
Dispozitivul de măsură constă dintr-o cameră de măsură, un amplificator
electronic şi o metodă de absorbţie continuă de eşantionare a aerosolului sau a
fumului care trebuie măsurat.
Principiul de funcţionare a camerei de măsură cu ionizare este arătat în figura
C.1. Camera de măsură conţine un volum de măsură şi mijloace prin care aerul
eşantionat este absorbit în interior şi trecut prin volumul de măsură în aşa fel încât
particulele de aerosol/fum difuzează în acest volum.
Această difuzie este în aşa fel încât curentul de ionizare din volumul de măsură
nu este disturbat de mişcările de aer.

120
Aerul din volumul de măsură este ionizat de radiaţii alfa cu o sursă radioactivă
din americiu, în aşa fel încât atunci când se aplică o tensiune electrică între electrozi
există o curgere bipolară de ioni.
Această curgere de ioni este afectată de particulele de aerosol sau de fum
într-un mod cunoscut. Variaţia relativă a curentului de ionizare este utilizată ca o
măsură a concentraţiei de aerosol sau de fum.
Camera de măsură este astfel dimensionată şi funcţionează în aşa fel încât se
aplică următoarele relaţii:

I  I 
Zx d  xy si y   o    
I   Io 
unde:
Io este curentul camerei în aer fără aerosol sau fum;
I este curentul camerei în aer cu aerosol sau fum;
 este constanta camerei;
Z este concentraţia particulelor în particule pe m3;
d este diametrul mediu al particulei.
Cantitatea adimensională y, care este aproximativ proporţională cu concentraţia
pentru un tip particular de aerosol sau de fum, se utilizează ca măsură a valorii
pragului de răspuns pentru detectoare de fum cu ionizare.

Date tehnice
a) Sursa de radiaţii:
Izotop: Americiu Am241;
Activitate: 130 kBq (3,5 Ci)  5%;
Energie medie : 4,5 MeV  5%;
Construcţie mecanică: oxid de americiu amestecat cu aur între două straturi de
aur. Acoperirea este din aliaj de aur. Sursa este de formă disc circular cu diametru de
27 mm, este montată într-un suport astfel încât nu sunt accesibile margini ascuţite.
b) Cameră de ionizare:
Impedanţa camerei (de exemplu: reciproca pantei caracteristicii curent funcţie
de tensiune a camerei în regiunea sa liniară (curentul camerei  100 pA ) trebuie să
fie 1,9 x 1011   5 % când măsoară în aer fără aerosol sau fum la:
– presiune: (101,3  1) kPa;
– temperatură: (25  2)o C;
– umiditate relativă: (55  20)%;
– cu potenţialul inelului de protecţie în  0,1 V de tensiunea electrodului de
măsură.
c) Amplificator de curent de măsură:
Camera funcţionează într-un circuit arătat în figura C.2, cu tensiunea de
alimentare astfel încât curentul camerei între electrozii de măsură este de 100 pA în
aer fără aerosol sau fum. Impedanţa de intrare a dispozitivului de curent de măsură
trebuie să fie < 109 .
d) Sistemul de aspiraţie:
Sistemul de aspiraţie trebuie să scoată aer prin dispozitiv la un debit continuu
constant de 30 l min-1  10% la presiune atmosferică.
121
Aparat pentru încercare la lumina ambiantă
Aparatul trebuie construit astfel încât să poată fi introdus în zona de lucru a
tunelului de fum.
Patru din feţele cubului trebuie să fie închise şi căptuşite înăuntru cu folie de
aluminiu: două feţe opuse ale cubului trebuie să fie deschise astfel încât aerosolul de
încercare să poată curge prin dispozitiv. Lămpi circulare fluorescente (32 W) cu un
diametru de aproximativ 30 cm trebuie fixate în apropierea suprafeţelor cubului.
Detectorul care trebuie încercat este necesar a fi instalat în cub astfel încât
lumina să poată bate pe el de deasupra, de dedesubt şi din două laterale.
Trebuie avut grijă cu conexiunile electrice la lămpile fluorescente pentru a
evita interferenţa electrică cu sistemul de detectare.

Camera de încercări incendiu (6 m x 9 m x 3,8 m)
Specimenele care se încearcă, MIC-ul, sonda de temperatură şi partea
componentă a densitometrului optic trebuie amplasate în volumul specificat.
Specimenele, MIC-ul şi partea componentă a densitometrului optic trebuie să
fie cel puţin la 100 mm unul de altul, măsuraţi între cele mai apropiate margini.
Linia de centru a fasciculului densitometrului optic trebuie să fie la cel puţin 35
mm sub tavan.
Tipuri focare: Focar mocnit de lemn (piroliza) (TF2), Focar mocnit luminos de
bumbac (TF3), Focar materiale plastice (poliuretan) (TF4), Focar lichide (n-heptan)
(TF5).
Încercări detectoare de căldură (SR EN 54-5)
Program de încercare
Detectoarele resetabile trebuie să fie încercate în concordantă cu programul de
încercare din tabelul 2.
Tabelul 2 – Program încercări pentru detectoare resetabile
Încercare Articol Număr(ere) specimen(e)
Rata de creştere a temperaturii aerului (K min-1)
<0,2 1 3 5 10 20 30 Imersie
Dependenţă direcţională 5.2 1
Temperatură de răspuns 5.3 1, 2
static
Timpi de răspuns de la 5.4 1, 2 1, 2 1, 2 1, 2 1, 2 1, 2
temperatura tipică de
aplicare
Timpi de răspuns de la 5.5 1 1
25 oC
Timpi de răspuns de la 5.6 1 1
temperatura ambiantă
ridicată
Variaţie parametri 5.7 1, 2 1, 2
alimentare
Dispersie (timpi de 5.8 3 la 15 3 la 15
răspuns înainte de
încercările de mediu)
122
Frig (încercare 5.9 3 3
operaţională)
Căldură uscată 5.10 4 4
(încercare anduranţă)
Căldură umedă ciclică 5.11 5 5
(încercare operaţională)
Căldură umedă staţionară 5.12 6 6
(încercare anduranţă)
Coroziune bioxid de sulf 5.13 7 7
(SO2) (încercare
anduranţă)
Şoc (încercare 5.14 8 8
operaţională)
Impact (încercare 5.15 9 9
operaţională)
Vibraţii sinusoidale 5.16 10 10
(încercare operaţională)
Vibraţii sinusoidale 5.17 10 10
(încercare anduranţă)
Descărcare 5.18 11* 11*
electrostatică
Interferenţă prin radiaţii 5.18 12* 12*
electromagnetice
Perturbaţii apărute prin 5.18 13* 13*
inducţii de câmpuri
electromagnetice
Tensiuni tranzitorii, 5.18 14* 14*
salve rapide
Tensiuni tranzitorii, 5.18 15* 15*
supratensiuni lente de
înaltă energie
Încercare adiţională 6.1 1
pentru detectoare cu
sufix S
Încercare adiţională 6.2 1, 2 1, 2 1, 2
pentru detectoare cu
sufix R
Pentru detectoarele de căldură se utilizează aceleaşi aparate şi standuri la
încercările mecano-climatice şi electrice ca la detectoarele de fum, necesităţile şi
problemele de dotare fiind aceleaşi.
ÎNCERCAREA ECHIPAMENTELOR DE CONTROL ŞI SEMNALIZARE
Standardul EN54-2
Pentru a fi conform cu acest standard echipamentul trebuie să satisfacă toate
cerinţele din cuprinsul său în concordanţă cu funcţiile obligatorii şi cu cele opţionale.
Aceste cerinţe se verifică prin inspecţie vizuală şi evaluarea modului de construcţie.
Dacă o funcţiune opţională cu cerinţe este inclusă în echipament, atunci toate
cerinţele respective trebuie să fie respectate.
Dacă sunt prezente alte funcţiuni decât cele definite în acest standard, atunci
ele nu trebuie să perturbe conformitatea cu condiţiile prezentului standard.
123
1. Condiţii generale privind semnalizările

Afişarea stărilor funcţionale:

Echipamentul trebuie să fie capabil să semnalizeze fără ambiguitate
următoarele stări funcţionale:
– starea de veghe;
– starea de alarmă la incendiu;
– starea de defect;
– starea de dezactivare;
– starea de testare.

Echipamentul trebuie să fie capabil de a se afla simultan în orice combinaţie
a stărilor următoare de funcţionare:
– starea de alarmă la incendiu;
– starea de defect;
– starea de dezactivare;
– starea de testare.
Afişare semnalizări:
Toate semnalizările obligatorii trebuie să fie clar identificabile, dacă nu există o
specificaţie contrară.
Semnalizări pe afişaje alfanumerice:
Când se utilizează un afişaj alfanumeric pentru a semnaliza diferitele stări
funcţionale, acestea pot fi afişate simultan. Dar pentru fiecare stare funcţională,
trebuie să avem o singură fereastră în care se grupează toate câmpurile care se referă
la această stare funcţională.
Semnalizarea prezenţei sursei de alimentare:
O semnalizare vizibilă trebuie să fie dată printr-un indicator luminos separat
când echipamentul este alimentat.
Semnalizări audibile:
Semnalizarea audibilă a stării de alarmă la incendiu poate fi aceeaşi cu cea de
la starea de defect. Dacă ele sunt diferite, semnalizarea de alarmă la incendiu trebuie
să fie prioritară.
Semnalizări suplimentare:
Dacă sunt utilizate semnalizări în plus faţă de semnalizările obligatorii, acestea
nu trebuie să conducă la nicio contradicţie sau confuzie.

2. Starea de veghe

Toate tipurile de informaţii despre sistem pot fi afişate în timpul stării de
veghe. Totuşi nu trebuie dată nicio indicaţie susceptibilă de a fi confundată cu
semnalizările pentru:
– starea de alarmă la incendiu;

124
– starea de defect;
– starea de dezactivare;
– starea de testare.

3. Starea de alarmă la incendiu

Recepţia şi prelucrarea semnalelor de incendiu:
Echipamentul trebuie să intre în starea de alarmă la incendiu când sunt primite
semnalele, care după prelucrare sunt interpretate ca o alarmă la incendiu.
Echipamentul trebuie să fie capabil să recepţioneze, să prelucreze şi să indice
semnale de la toate zonele. Un semnal de la o zonă nu trebuie să perturbe prelucrarea,
memorarea şi/sau indicarea semnalelor provenite de la alte zone.
Timpul cerut de baleierea, interogarea sau oricare altă prelucrare a semnalelor
emise de detectoarele de incendiu, în plus faţă de cea necesară luării deciziei de
alarmă la incendiu, nu trebuie să întârzie semnalizarea stării de alarmă la incendiu,
nici cea a unei noi zone în alarmă, cu mai mult de 10s.
Echipamentul trebuie să intre în starea de alarmă la incendiu în următoarele 10s
după acţionarea oricărui declanşator manual de alarmă.
Indicaţiile şi/sau ieşirile obligatorii nu trebuie să fie perturbate de semnale de
incendiu multiple, recepţionate de la acelaşi sau de la diferite circuite de detectare
rezultate din funcţionarea simultană a două puncte şi/sau din funcţionarea unor
puncte suplimentare.

Semnalizarea stării de alarmă la incendiu:
Starea de alarmă la incendiu trebuie să fie semnalizată fără intervenţie manuală
iniţială.
Semnalizarea este stabilită când sunt reunite toate condiţiile următoare:
a) o semnalizare vizibilă prin intermediul unui indicator luminos (indicator
general de alarmă la incendiu);
b) o semnalizare vizibilă a zonelor în alarmă, care poate fi omisă pentru
echipamentul capabil să recepţioneze semnale numai de la o singură zonă;
c) o semnalizare audibilă.
Semnalizarea zonelor în alarmă:
Zonele în alarmă trebuie să fie semnalizate vizibil prin intermediul unui
indicator luminos separat pentru fiecare zonă şi/sau printr-un afişaj alfanumeric.
Dacă semnalizările zonale sunt indicate printr-un afişaj alfanumeric care din
cauza capacităţii limitate nu poate indica simultan toate zonele în alarmă, trebuie să
fie îndeplinite cel puţin următoarele:
a) prima zonă în alarmă trebuie să fie afişată într-un câmp situat la partea
superioară a afişajului;
b) cea mai recentă zonă în alarmă trebuie să fie afişată permanent în alt câmp;
c) numărul total al zonelor în alarmă trebuie să fie afişat permanent;
d) zonele în alarmă nesemnalizate în acel moment trebuie să poată fi afişate la
nivelul unu de acces. Este necesară o singură acţiune manuală la fiecare afişare a
125
informaţiilor de zonă, care apare fie în câmpul utilizat pentru prima zonă în alarmă,
fie într-un alt câmp. În primul caz, trebuie afişată din nou prima zonă în alarmă cu o
întârziere de 15s până la 30s de la ultima interogare.

Semnalizarea audibilă:
Semnalizarea audibilă trebuie să poată fi oprită printr-o acţiune manuală
separată de la nivelul unu sau doi de acces. Această comandă trebuie să fie utilizată
numai pentru oprirea semnalizării audibile şi ea poate fi aceeaşi cu cea utilizată
pentru oprirea semnalizării audibile în starea de defect.
Semnalizarea audibilă nu trebuie să poată fi oprită automat.
Semnalizarea audibilă trebuie să fie reactivată pentru fiecare nouă zonă în
alarmă.

Alte semnalizări în timpul stării de alarmă la incendiu:
Dacă indicaţiile de alarmă la incendiu sunt date printr-un afişaj alfanumeric,
alte informaţii afişate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) informaţia care nu se referă la starea de alarmă la incendiu trebuie să fie
suprimată mai puţin cazul în care afişajul are mai mult de o fereastră, din care una
este exclusiv rezervată semnalizărilor de alarmă la incendiu;
b) în orice moment o semnalizare de defect şi de dezactivare suprimată,
existentă şi neafişată trebuie să poată fi afişată printr-o comandă manuală de nivel 1
sau 2 de acces. Aceaste comenzi trebuie să fie diferite sau complementare celor
pentru afişarea zonelor în alarmă. Dacă afişarea se face în câmpul în care prima zonă
în alarmă este afişată, atunci semnalizarea primei zone în alarmă trebuie să fie afişată
din nou într-un interval de 15 s până la 30 s după ultima interogare.

Resetarea stării de alarmă la incendiu:
Echipamentul trebuie să permită resetarea stării de alarmă la incendiu. Aceasta
trebuie să fie posibilă numai printr-un mijloc separat de acţionare manuală de la
nivelul 2 de acces. Această comandă trebuie utilizată numai pentru resetare şi poate fi
utilizată şi pentru resetarea stării de defect.
După o resetare, semnalizarea stării corecte de funcţionare corespunzătoare
tuturor semnalelor primite trebuie să fie menţinută sau să fie restabilită într-un
interval de maxim 20 s.

Ieşire corespunzătoare stării de alarmă la incendiu:
Echipamentul trebuie să fie prevăzut cel puţin o ieşire corespunzătoare stării de
alarmă la incendiu.
Echipamentul trebuie să activeze toate ieşirile obligatorii într-un interval de 3 s
de la semnalizarea unei stări de alarmă la incendiu.
Echipamentul trebuie să activeze toate ieşirile obligatorii într-un interval de 10
s de la acţionarea unui mijloc de declanşare manuală a alarmei.
126
Ieşire către dispozitivele de alarmă la incendiu (opţiune):
Echipamentul poate să fie prevăzut pentru transmisia automată a semnalelor de
alarmă la incendiu spre dispozitivele de alarmă la incendiu. În acest caz, trebuie să se
aplice următoarele condiţii:
a) trebuie să fie posibilă oprirea dispozitivelor de alarmă la incendiu de la
nivelul 2 de acces;
b) după oprire, trebuie să fie posibilă repornirea dispozitivelor de alarmă la
incendiu la nivelul 2 de acces.

Ieşire către dispozitivele de transmisie de alarmă la incendiu (opţiune):
Echipamentul poate să fie prevăzut pentru transmisia automată a semnalelor de
alarmă la incendiu spre dispozitivele de transmisie de alarmă la incendiu. În acest
caz, transmisia semnalului trebuie să fie semnalizată printr-un indicator luminos
separat şi/sau pe un afişaj alfanumeric. Semnalizarea trebuie să rămână afişată până la
resetarea stării de alarmă la incendiu.

Ieşire către echipamentele de protecţie împotriva incendiilor (opţiune):
Echipamentul poate să fie prevăzut cu un dispozitiv de transmisie a semnalelor
de alarmă la incendiu pentru comanda echipamentelor automate de protecţie
împotriva incendiilor.

Temporizare ieşiri (opţiune):
Echipamentul poate să fie prevăzut cu un dispozitiv pentru temporizarea
activării ieşirilor destinate dispozitivelor de alarmă la incendiu şi/sau destinate
dispozitivelor de transmisie a alarmei la incendiu. În aceste cazuri, trebuie să se
aplice cel puţin următoarele:
a) temporizarea ieşirilor către dispozitivele de alarmă trebuie să fie selectabilă
la nivel 3 de acces pentru a se aplica la:
– detectoare de incendiu, şi/sau;
– dispozitive de declanşare manuale, şi/sau;
– semnale provenind din zone specifice;
b) temporizarea ieşirilor către dispozitivele de transmisie a alarmei trebuie să
fie selectabilă la nivel 3 de acces pentru a se aplica la:
– detectoare de incendiu, şi/sau;
– semnale provenind din zone specifice;
c) durata temporizării trebuie să fie configurabilă la nivel de 3 acces, în trepte
care să nu depăşească 1 min., până la maximum 10 min.;
d) trebuie să fie posibilă anularea temporizării şi activarea imediată a ieşirilor
temporizate cu ajutorul unei comenzi manuale de nivel 1 de acces şi/sau cu ajutorul
unui semnal de la un dispozitiv de declanşare manuală;
e) temporizarea aplicată unei ieşiri nu trebuie să afecteze funcţionarea
celorlalte ieşiri.

127
Confirmarea alarmei la incendiu (opţiune):
După recepţia unui semnal provenit de la un detector şi până la recepţia unuia
sau mai multor semnale de confirmare provenind din acelaşi punct sau din puncte
diferite, echipamentul poate să inhibe semnalizarea stării de alarmă la incendiu şi/sau
activarea ieşirilor către:
– dispozitivele de alarmă la incendiu, şi/sau;
– dispozitivele de transmisie de alarmă la incendiu, şi/sau;
– comenzile echipamentelor de protecţie împotriva incendiilor.
În aceste cazuri trebuie să se aplice cel puţin următoarele:
a) trebuie să fie posibilă selectarea acestei funcţiuni de la nivelul 3 de acces
individual pe zone;
b) inhibarea unui semnal de ieşire nu trebuie să afecteze funcţionarea celorlalte
ieşiri.

Numărător de alarme (opţiune):
Echipamentul poate fi echipat cu un dispozitiv de înregistrare a numărului de
intrări în starea de alarmă la incendiu. În acest caz trebuie să se aplice cel puţin
următoarele:
a) reiniţializarea numărătorului nu trebuie să fie posibilă decât de la nivelul 4
de acces;
b) informaţia trebuie să fie disponibilă la nivelul 1 sau 2 de acces;
c) numărătorul trebuie să fie capabil să înregistreze cel puţin 999 de treceri în
starea de alarmă la incendiu.

4. Starea de defect

Recepţionarea şi prelucrarea semnalelor de defect:
Echipamentul trebuie să intre în stare de defect atunci când, după prelucrare,
semnalele primite sunt interpretate ca un defect.
Echipamentul trebuie să fie capabil să recunoască simultan toate defectele
specificate cu excepţia situaţiilor în care:
– este prezent semnalul de alarmă la incendiu provenit din aceiaşi zonă, şi/sau;
– zona respectivă sau funcţiunea corespunzătoare este dezactivată, şi/sau;
– zona sau funcţionarea corespunzătoare sunt testate.
Echipamentul trebuie să intre în starea de defect în cel mult 100 s de la apariţia
defectului sau de la recepţionarea semnalului de defect.

Semnalizarea defectelor pentru funcţiuni specifice:
Prezenţa defectelor în funcţiunile specifice trebuie să fie semnalizate fără nicio
intervenţie manuală prealabilă. Starea de defect este stabilită când sunt prezente toate
condiţiile următoare:
a) semnalizare vizibilă prin intermediul unui indicator luminos separat
(indicatorul general de defect);
b) semnalizare vizibilă pentru fiecare defect recunoscut;
128
c) semnalizare audibilă.
Dacă semnalizarea este efectuată prin indicatoare luminoase separate, acestea
pot fi aceleaşi cu cele utilizate pentru semnalizarea dezactivării şi/sau testarea zonelor
sau funcţiunilor corespunzătoare.
Dacă semnalizarea este realizată printr-un afişaj alfanumeric a cărui capacitate
nu permite să se afişeze simultan toate defectele, trebuie să se aplice cel puţin
următoarele:
a) prezenţa semnalizărilor de defect care au fost suprimate trebuie să fie
indicată;
b) semnalizările suprimate de defect trebuie să poată fi afişate printr-o operaţie
manuală de la nivelul 1 sau 2 de acces, care este destinată numai semnalizării de
defect.
Defectele următoare trebuie să fie semnalizate de indicatoare luminoase
separate şi/sau de un afişaj alfanumeric. Aceste semnalizări pot fi suprimate în
timpul stării de alarmă la incendiu:
a) o semnalizare pentru fiecare zonă în care transmisia semnalului între un
punct şi echipament este afectată de:
– scurtcircuit sau întrerupere în circuitul de detectare;
– scoaterea fizică a unui punct;
b) o semnalizare chiar şi comună oricărui defect de alimentare provocat de:
– scurtcircuit sau întrerupere a unei căi de transmisie spre un echipament
de alimentare, când echipamentul de alimentare este situat într-o carcasă
diferită de echipament;
– defectele de alimentare specifice blocului de alimentare;
c) o semnalizare chiar şi comună tuturor defectelor de izolaţie faţă de pământ
susceptibile de a afecta o funcţiune obligatorie, şi care nu este semnalizată în alt mod
ca un defect a unei funcţii de supraveghere;
d) o semnalizare de defect a funcţiei de supraveghere, a întreruperii oricărei
siguranţe fuzibile sau a funcţionării oricărui dispozitiv de protecţie susceptibil de a
afecta o funcţie obligatorie pentru starea de alarmă la incendiu;
e) o semnalizare a oricărui scurtcircuit sau întreruperi, chiar şi comună tuturor
căilor de transmisie între părţile echipamentului de control şi semnalizare dispuse în
mai multe carcase, susceptibil de a afecta o funcţie obligatorie şi care nu este
semnalizată în alt mod ca un defect a unei funcţii de supraveghere;
f) o semnalizare a oricărui scurtcircuit sau întreruperi, chiar şi comună tuturor
căilor de transmisie, susceptibilă de a afecta transmisia semnalelor pentru comanda
echipamentelor de protecţie împotriva incendiilor;
g) o semnalizare a oricărui scurtcircuit sau întreruperi, chiar şi comună tuturor
căilor de transmisie, susceptibilă de a afecta transmiterea semnalelor spre
dispozitivele de transmisie a semnalelor de defect.
Defectele următoare trebuie să fie afişate de indicatoare luminoase separate
şi/sau de afişaje alfanumerice. Aceste semnalizări nu trebuie să poată fi suprimate în
timpul stării de alarmă la incendiu:
a) o semnalizare a oricărui scurtcircuit sau întreruperi, chiar şi comună tuturor
căilor de transmisie, susceptibilă de a afecta transmiterea semnalelor spre
dispozitivele de alarmă la incendiu;
129
b) o semnalizare a oricărui scurtcircuit sau întreruperi, chiar şi comună tuturor
căilor de transmisie, susceptibilă de a afecta transmisia semnalelor spre dispozitivul
de transmisie a alarmei la incendiu.
Defectele următoare trebuie să fie semnalizate cel puţin prin indicatorul
general de defect:
a) oricare scurtcircuit sau întrerupere a unei căi de transmisie între părţi ale
echipament dispuse în mai multe carcase, când defectul nu afectează o funcţie
obligatorie;
b) oricare scurtcircuit sau întrerupere a unui circuit de detectare, când defectul
nu împiedică transmisia semnalelor spre echipament.

Defecte ale punctelor (opţiune)
Echipamentul poate fi prevăzut cu dispozitive de recepţie, de prelucrare şi
semnalizare a defectelor care provin de la puncte. În acest caz, defectele trebuie să fie
semnalizate cel puţin ca defect de zonă.

Căderea totală a alimentării (opţiune)
În cazul căderii sursei de alimentare principale, echipamentul poate fi prevăzut
să recunoască şi să semnalizeze defectul sursei de rezervă, la nivelul la care sistemul
nu mai poate să-şi îndeplinească funcţiunile obligatorii prevăzute. În acest caz,
trebuie să se asigure cel puţin o semnalizare audibilă de o oră.

Defect de sistem
Pentru un echipament controlat prin software, defectul de sistem poate
împiedica echipamentul să îndeplinească condiţiile standard. În cazul unui defect de
sistem, trebuie să se aplice cel puţin următoarele:
a) un defect de sistem trebuie să fie semnalizat vizibil prin intermediul
indicatorului general de defect şi printr-un indicator luminos separat. Aceste
semnalizări nu trebuie să fie suprimate de nicio altă stare funcţională a
echipamentului şi trebuie să fie menţinută până la resetarea manuală şi/sau altă
operaţie manuală;
b) un defect de sistem trebuie să fie indicat audibil. Această semnalizare trebuie
să poată fi oprită.

Semnalizare audibilă:
Semnalizarea audibilă a defectelor trebuie să poată fi oprită manual la nivel 1
sau 2 de acces.
Acelaşi dispozitiv manual poate fi comun cu cel care este utilizat pentru oprirea
semnalului audibil al stării de alarmă la incendiu.
Semnalizarea audibilă trebuie să poată fi oprită automat dacă echipamentul este
resetat automat din starea de defect.
După ce a fost oprită, semnalizarea audibilă trebuie să se activeze pentru
fiecare nou defect identificat.
130
Resetarea semnalizărilor de defect:
Semnalizările de defect trebuie să poată fi resetate:
– automat când defectele nu mai sunt identificate, şi/sau;
– printr-o operaţie manuală de nivel 2 de acces, care poate fi aceeaşi cu cea
utilizată pentru resetarea stării de alarmă la incendiu.
După o resetare, semnalizarea stării corecte de funcţionare corespunzătoare
tuturor semnalelor primite trebuie să fie menţinută sau să fie restabilită într-un
interval de maxim 20 s.

Ieşire stare de defect:
Echipamentul trebuie să fie prevăzut cu o ieşire care să semnalizeze toate
defectele. Semnalul de ieşire trebuie să fie dat şi în caz de întrerupere a alimentării
echipamentului.

Ieşirea spre dispozitivul de transmisie a semnalului de defect (opţiune):
Echipamentul poate fi prevăzut cu un dispozitiv de transmisie a semnalului de
defect. Această ieşire trebuie să semnalizeze toate defectele specificate. Semnalul de
ieşire trebuie să fie dat şi în caz de întrerupere a alimentării echipamentului.

5. Starea de dezactivare

Condiţii generale:
Scoaterile din funcţiune (dezactivările) trebuie să inhibe toate semnalizările
şi/sau ieşirile obligatorii corespunzătoare, dar nu trebuie să afecteze celelalte
semnalizări şi/sau ieşiri obligatorii.
Echipamentul trebuie prevăzut pentru a face independent scoaterea şi repunerea
în funcţiune pentru fiecare din funcţiunile specificate printr-o operaţie manuală de
nivel 2 de acces.
Echipamentul trebuie să fie în stare de dezactivare dacă există o dezactivare.
Dezactivarea şi reactivarea nu trebuie să fie afectate de o resetare a stării de
alarmă la incendiu sau de starea de defect.

Semnalizarea stării de dezactivare:
Starea de dezactivare trebuie să fie semnalizată vizibil prin următoarele:
a) un indicator luminos separat (indicator general de dezactivare);
b) o semnalizare pentru fiecare scoatere din funcţiune.
Semnalizarea dezactivărilor specifice:
După o operare manuală dezactivările trebuie să fie semnalizate în 2 s.
Acelaşi indicator luminos poate fi utlizat pentru semnalizarea dezactivării şi a
defectului corespunzător. În acest caz semnalizarea trebuie să fie diferită. Acelaşi
indicator luminos şi aceeaşi semnalizare pot fi utlizaţi pentru a semnaliza o zonă
scoasă din funcţiune şi o zonă supusă testării.
Dacă semnalizarea este dată de un afişaj alfanumeric care nu poate
semnaliza simultan toate scoaterile din funcţiune, trebuie să se aplice cel puţin
următoarele:
a) dezactivările prezente care au fost suprimate trebuie să fie indicate;
131
b) semnalizările suprimate trebuie să poată fi afişate independent de alte
semnalizări printr-o operaţie manuală de la nivelul 1 sau 2 de acces.

Semnalizarea dezactivărilor:
Următoarele trebuie să poată fi dezactivate şi repuse în funcţiune independent:
a) fiecare zonă;
b) semnale de ieşire şi/sau căi de transmisie spre comenzile echipamentelor de
protecţie împotriva incendiilor cu o comandă şi o semnalizare chiar şi comună tuturor
echipamentelor G;
c) semnale de ieşire şi/sau căi de transmisie spre dispozitivele de transmisie a
semnalelor de defect.
Dezactivările trebuie să fie semnalizate de indicatoare luminoase separate
şi/sau de un afişaj alfanumeric.
Semnalizările pot fi suprimate în timpul stării de alarmă la incendiu.
Următoarele trebuie să poată fi scoase şi repuse în funcţiune independent:
a) semnale de ieşire şi/sau căi de transmisie spre dispozitivele de alarmă la
incendiu cu cel puţin o comandă şi o semnalizare chiar şi comună tuturor acestora;
b) semnale de ieşire şi/sau căile de transmisie spre dispozitivele de transmisie a
semnalelor de alarmă la incendiu;
c) activarea imediată a ieşirilor, pentru întârzierea ieşirilor în caz de alarmă la
incendiu cu o comandă şi o semnalizare comună tuturor funcţiilor specificate.
Dezactivarea trebuie semnalizată pe indicatoare luminoase şi/sau un afişaj
alfanumeric. Semnalizările nu trebuie să fie suprimate în timpul alarmei la
incendiu.

Dezactivări ale punctelor adresabile (opţiune):
Echipamentul poate fi prevăzut pentru a dezactiva şi a activa semnalele de la
punctele adresabile printr-o operaţie manuală de nivel 2 de acces, fie individual, fie în
grupe care nu cuprind o zonă completă. În acest caz trebuie să se aplice cel puţin
următoarele:
a) este posibilă dezactivarea individuală a fiecărui punct adresabil;
b) este posibilă identificarea tuturor dezactivărilor prin operare manuală de
nivel 1 sau 2 de acces;
c) dezactivările punctelor adresabile nu trebuie să fie semnalizate ca dezactivări
de zone dacă nu au fost dezactivate toate punctele adresabile ale zonei.

6. Starea de testare (opţiune)

Echipamentul poate fi prevăzut pentru testarea prelucrării şi semnalizării
semnalelor de alarmă la incendiu de la zone. Aceasta poate inhiba condiţiile din
timpul stării de alarmă la incendiu care corespund acestei zone. În acest caz, trebuie
să se aplice cel puţin următoarele:
a) echipamentul trebuie să fie în stare de testare când una sau mai multe zone
sunt supuse testării;

132
b) o stare de testare trebuie accesată sau anulată printr-o operaţie manuală de
nivel 2 sau 3 de acces;
c) trebuie să fie posibilă testarea individuală a funcţionării fiecărei zone;
d) zonele în starea de testare nu trebuie să împiedice semnalizarea şi/sau
activarea ieşirilor de la zonele care nu sunt supuse testului;
e) semnalele de la o zonă aflată în testare nu trebuie să activeze ieşirile spre:
– dispozitivele de alarmă la incendiu, cu excepţia timpului pentru a testa
funcţionarea lor în legătură cu zona corespunzătoare;
– dispozitivele de transmisie de alarmă la incendiu;
– comenzile echipamentelor de protecţie împotriva incendiilor;
– dispozitivele de transmisie a semnalului de defect.

Semnalizarea stării de testare:
Starea de testare trebuie să fie semnalizată vizibil prin:
a) un indicator luminos separat (indicator general de testare);
b) o semnalizare pentru fiecare zonă.

Semnalizarea zonelor în starea de testare:
Zonele în starea de testare trebuie semnalizate vizibil printr-un indicator
luminos separat pentru fiecare zonă şi/sau printr-un afişaj alfanumeric. Acelaşi
indicator luminos şi aceeaşi semnalizare poate fi utilizată pentru semnalizarea unei
zone testate şi unei zone dezactivate.

7. Interfaţa intrare/ieşire standardizată (opţiune)

Echipamentul poate fi prevăzut cu o interfaţă de intrare/ieşire standardizată
adecvată transmisiei şi recepţiei semnalelor spre şi de la un echipament auxiliar (de
exemplu: către panou pompieri). În acest caz, trebuie să se aplice cel puţin
următoarele:
a) interfaţa trebuie să fie capabilă să transmită cel puţin apariţia următoarelor:
– starea de alarmă la incendiu;
– fiecare zonă în alarmă;
– transmisia semnalelor de ieşire spre dispozitivele de alarmă la incendiu;
– transmisia semnalelor de ieşire spre echipamentele de protecţie împotriva
incendiilor;
– starea de defect;
– fiecare defect de zonă;
– dezactivarea sau activarea fiecărei zone;
– dezactivarea sau activarea ieşirii spre dispozitivele de transmisie de
alarmă la incendiu.
b) interfaţa trebuie să fie capabilă să recepţioneze cel puţin următoarele
informaţii şi să activeze funcţiunile corespunzătoare ale echipamentului:
– oprirea semnalului audibil;
– resetarea stării de alarmă la incendiu;
133
– oprirea şi reactivarea dispozitivelor de alarmă la incendiu;
– dezactivarea şi activarea zonelor;
– dezactivarea şi activarea semnalelor destinate dispozitivelor de alarmă la
incendiu;
– dezactivarea şi activarea semnalelor destinate dispozitivelor de
transmisie de alarmă la incendiu;

8. Condiţii de proiectare

Condiţii generale şi declaraţii ale producătorului:
Echipament trebuie să îndeplinească condiţiile de proiectare, corespunzător
tehnologiei utilizate. Unele condiţii pot fi verificate prin încercări. Celelalte pot fi
verificate doar prin analiza proiectării şi inspecţia documentelor aferente, din cauza
imposibilităţii de a încerca toate combinaţiile posibile de funcţiuni şi de a determina
fiabilitatea pe termen lung a echipamentului. Pentru a facilita procedura de control a
proiectării, producătorul trebuie să declare în scris următoarele:
a) că proiectarea a fost executată în conformitate cu un sistem de asigurare a
calităţii care cuprinde un ansamblu de reguli pentru proiectarea tuturor elementelor
din echipament;
b) că toate componentele constitutive ale echipamentului au fost selecţionate
pentru scopul prevăzut şi se aşteaptă să funcţioneze conform specificaţiilor când
condiţiile de mediu din exteriorul carcasei se încadrează în clasa 3k5 din CEI 721-3-
3:1978.

Documentaţia:
Producătorul trebuie să elaboreze documentaţia de instalare şi de utilizare care
trebuie să fie prezentată împreună cu echipamentul autorităţii de încercare. Aceasta
trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a) o descriere generală a echipamentului, cuprinzând lista:
– funcţiunilor opţionale cu cerinţe din standard;
– funcţiunilor din alte părţi ale lui EN 54;
– funcţiunilor auxiliare care nu sunt cerute de standard;
b) specificaţii tehnice suficient de detaliate despre intrările şi ieşirile din
echipament pentru a permite evaluarea compatibilităţii mecanice, electrice şi de
software cu alte componente ale sistemului, cuprinzând acolo unde sunt relevante:
– condiţiile de alimentare electrică pentru funcţionarea recomandată;
– numărul maxim de zone, de puncte şi/sau de puncte adresabile pentru
fiecare circuit de detectare;
– numărul maxim de zone, de puncte, de puncte adresabile şi/sau
dispozitive de alarmă la incendiu pentru fiecare echipament;
– nivelurile electrice minime şi maxime pentru fiecare intrare şi ieşire;
– informaţiile despre parametrii de comunicaţie utilizaţi pentru fiecare cale
de transmisie;
134
– caracteristicile cablurilor recomandate pentru fiecare cale de
transmisie;
– valoarea siguranţelor fuzibile;
c) informaţiile privind instalarea, cuprinzând:
– capabilitatea de funcţionare în diferite medii;
– condiţiile pentru circuite cu mai mult de 32 de detectoare şi/sau
declanşatoare manuale de alarmă conectate împreună;
– condiţiile pentru echipamentele cu mai mult de o carcasă;
– instrucţiunile de montaj;
– instrucţiunile de conectare a intrărilor şi a ieşirilor;
d) instrucţiunile de configurare şi de punere în funcţiune;
e) instrucţiunile de exploatare;
f) informaţiile de întreţinere.
Producătorul trebuie să elaboreze o documentaţie de proiectare care este
necesar să fie prezentată împreună cu echipamentul autorităţii de încercare. Această
documentaţie trebuie să cuprindă desene, liste de componente, schemele electrice,
schemele bloc şi descrierea funcţională care să permită verificarea conformităţii cu
dispoziţiile din standard şi să fie posibilă evaluarea generală a concepţiei mecanice şi
electrice.

Condiţiile proiectării mecanice:
Carcasa echipamentului trebuie să fie în construcţie robustă conform cu metoda
de montare descrisă în documentaţie. Această carcasă trebuie să aibă cel puţin clasa
IP30 conform CEI 529:1989.
Echipamentul poate fi amplasat în mai multe carcase. Dacă documentaţia
prevede instalarea distribuită în diverse locuri din spaţiul protejat, toate comenzile
manuale şi semnalizările obligatorii trebuie să fie regrupate într-o carcasă unică sau
carcase care nu pot fi montate decât împreună.
Toate comenzile manuale şi indicatoarele luminoase obligatorii trebuie să fie
etichetate în mod clar pentru a indica scopul lor. Informaţia trebuie să fie lizibilă la o
distanţă de 0,8 m într-o lumină ambiantă cu intensitatea cuprinsă între 100 lux şi 500
lux.
Terminalele căilor de transmisie şi siguranţele fuzibile trebuie să fie clar
etichetate.

Condiţiile proiectării electrice şi de altă natură:
Echipamentul trebuie să poată grupa semnalele de la puncte pentru a furniza
semnalizări de zone. Prelucrarea semnalelor trebuie să dea cea mai mare prioritate
semnalizării de alarmă la incendiu. Comutările dintre sursa de alimentare principală
şi cea de rezervă nu trebuie să schimbe nici semnalizările, nici starea ieşirilor, cu
excepţia celor referitoare la alimentări.
Dacă echipamentul este prevăzut cu un dispozitiv de întrerupere sau de reglare
a surselor de alimentare principale sau de rezervă, aceasta trebuie să fie posibilă doar
pe nivelul 3 sau 4 de acces.
135
Integritatea căilor de transmisie:
Un defect pe oricare cale de transmisie între echipament şi celelalte
componente ale sistemului de detectare de incendiu nu trebuie să afecteze, nici buna
funcţionare a echipamentului, nici o altă cale de transmisie.
Dacă documentaţia producătorului precizează că mai mult de 32 de detectoare
de incendiu şi/sau declanşatoare manuale de alarmă pot fi legate la un circuit de
detectare, trebuie atunci definite şi prevăzute mijloace care să asigure că un
scurtcircuit sau o întrerupere a unui circuit de detectare nu trebuie să împiedice
semnalizarea alarmei la incendiu de la mai mult de 32 de detectoare de incendiu
şi/sau declanşatoare manuale de alarmă.
Dacă documentaţia producatorului precizează că echipamentul dispus în mai
multe carcase poate fi instalat în diferite amplasamente repartizate în interiorul
locurilor protejate, atunci trebuie definite şi furnizate mijloace care să asigure că un
scurtcircuit sau o întrerupere pe o cale de transmisie între diferitele carcase nu va
împiedica semnalizarea alarmei la incendiu pentru mai mult de 32 de detectoare de
incendiu şi/sau declanşatoare manuale de alarmă.
Dacă echipamentul este proiectat pentru a fi utilizat cu o sursă de alimentare
electrică aflată în altă carcasă, atunci trebuie să fie prevăzută o interfaţă cu cel puţin
două căi de transmisie între echipament şi sursa de alimentare electrică, astfel încât
un scurtcircuit sau o întrerupere pe una din căi să nu o afecteze pe cealaltă.

Accesibilitatea semnalizărilor şi a comenzilor:
Echipamentul trebuie să dispună de 4 niveluri de acces, de la nivelul 1 (cel mai
accesibil) până la nivelul de acces 4 (cel mai puţin accesibil). Comenzile manuale şi
alte funcţii trebuie să fie grupate la nivelul de acces adecvat, conform prezentului
standard.
Toate semnalizările obligatorii trebuie să fie vizibile la nivelul 1 de acces fără
altă intervenţie manuală prealabilă (de exemplu, necesitatea de a deschide o uşă).
Comenzile manuale de nivel 1 de acces trebuie să fie accesibile fără proceduri
speciale.
Semnalizările şi comenzile manuale obligatorii de nivel 1 de acces trebuie să
fie de asemenea accesibile la nivelul 2 de acces.
Trecerea la nivelul 2 de acces trebuie să fie autorizată de o procedură specială.
Trecerea la nivelul 3 de acces trebuie să fie autorizată de o procedură specială
care este diferită de cea utilizată pentru nivelul 2 de acces.
Trecerea la nivelul 4 de acces trebuie să fie autorizată de mijloace speciale care
nu fac parte din echipament.
Semnalizarea prin intermediul indicatoarelor luminoase:
Semnalizările obligatorii date de indicatoarele luminoase trebuie să fie vizibile
într-o lumină ambiantă de o intensitate maximă de 500 lux sub orice unghi până la
22,5 de la linia dusă în dreptul indicatorului perpendicular pe suprafaţa de montaj:
– la o distanţă de 3 m pentru semnalizările generale ale stărilor funcţionale;
– la o distanţă de 3 m pentru semnalizările referitoare la alimentarea electrică;
– la o distanţă de 0,8 m pentru celelalte semnalizări.

136
Dacă sunt folosite semnalizări intermitente, durata de aprindere şi de stingere
nu trebuie să fie inferioară valorii de 0,25 s şi frecvenţa nu trebuie să fie inferioară
valorii:
– 1 Hz pentru semnalizările de alarmă la incendiu;
– 0,2 Hz pentru semnalizările de defect.
Dacă aceleaşi indicatoare luminoase sunt utilizate pentru semnalizarea
defectelor şi dezactivărilor, semnalizările de defect trebuie să fie intermitente, iar
semnalizările de dezactivare trebuie să fie permanente (continue).

Semnalizarea prin afişaje alfanumerice:
Dacă un afişaj alfanumeric este compus din elemente sau din segmente,
defectarea unuia dintre ele nu trebuie să afecteze interpretarea informaţiei afişate.
Afişajele alfanumerice utilizate pentru semnalizări obligatorii trebuie să aibă
cel puţin o fereastră clar distinctă compusă din cel puţin două câmpuri clar
identificabile.
Semnificaţia fiecărui câmp trebuie să fie clar etichetată dacă nu este inclusă în
informaţiile afişate.
Un câmp trebuie să conţină cel puţin următoarele:
a) 16 caractere atunci când afişarea unei alarme de incendiu face referire la o
altă informaţie pentru localizare;
b) 40 caractere atunci când afişajul este prevăzut să includă informaţii complete
de localizare a unei alarme de incendiu.
12.8.5 Semnalizările obligatorii pe afişajul alfanumeric trebuie să fie lizibile de
la o distanţă de 0,8 m într-o lumină ambiantă de o intensitate cuprinsă între 5 lux şi
500 lux, sub toate unghiurile formate cu axa indicatorului perpendiculară pe suprafaţa
de montaj, cel puţin egale cu:
– 22,5 în vedere laterală;
– 15 în vedere de sus sau jos.

Culorile semnalizărilor:
Culorile semnalizărilor generale şi specifice date de indicatoarele luminoase
trebuie să fie:
a) roşu pentru semnalizările:
– de alarmă la incendiu;
– de transmisie a semnalelor spre dispozitivele de transmisie a alarmei la
incendiu;
– de transmisie a semnalelor spre comanda echipamentelor de protecţie
împotriva incendiilor;
b) galben pentru semnalizările:
– de defect;
– de dezactivare;
– zonelor în testare;
– de transmisie a semnalelor spre dispozitivele de transmisie a semnalelor
de defect;
c) verde pentru a semnala că echipament este sub tensiune.
137
Utilizarea de diferite culori nu este necesară pentru semnalizările pe afişaje
alfanumerice. Totuşi, dacă diferite culori sunt utilizate pentru diferite semnalizări,
culorile utilizate trebuie să fie cele specificate.
Dispozitivele pentru semnalizări audibile:
Dispozitivele pentru semnalizări audibile trebuie să facă parte din echipament.
Acelaşi dispozitiv poate fi utilizat pentru semnalizările de alarmă la incendiu şi
semnalizările de defect.
Nivelul sonor minim măsurat în condiţii anecoice la o distanţă de 1 m, cu orice
uşă de acces la echipament închisă, trebuie să fie de:
– 60 dB (A) pentru semnalizările de alarmă la incendiu;
– 50 dB (A) pentru semnalizările de defect.

Testarea indicatoarelor:
Toate indicatoarele obligatorii vizuale şi sonore trebuie să poată fi testate
printr-o operaţie manuală de nivel 1 sau 2 de acces.

9. Condiţii de proiectare suplimentare pentru echipamentele de control şi
semnalizare controlate prin program (software)

Condiţii generale şi declaraţiile constructorului:
Echipamentul poate conţine elemente controlabile prin program pentru
satisfacerea condiţiilor standard. În acest caz, echipamentul trebuie să îndeplinească
condiţiile corespunzătoare tehnologiei utilizate.

Documentaţia software:
Producătorul trebuie să elaboreze o documentaţie care să dea o vedere de
ansamblu a proiectării software, ce trebuie să fie prezentată împreună cu
echipamentul autorităţii de încercare. Această documentaţie trebuie să fie suficient de
detaliată pentru a permite evaluarea conformităţii cu prezentul standard şi trebuie să
cuprindă cel puţin următoarele:
a) o descriere funcţională a execuţiei programului principal, incluzând:
– o scurtă descriere a fiecărui modul şi sarcinile pe care le execută;
– modul în care interacţionează modulele;
– modul în care sunt apelate modulele, inclusiv tratarea întreruperilor;
– ierarhia programului în ansamblu.
Descrierea trebuie să utilizeze reprezentări grafice ale proiectării sistemului şi a
circulaţiei datelor sau o metodă clară echivalentă de documentare pentru software.
b) o descriere a felului în care zonele de memorie sunt utilizate pentru diferitele
scopuri (de exemplu: program, date specifice, datele de execuţie ale programului);
c) o descriere a modului de interacţiune dintre software şi hardware în echipament.
Producătorul trebuie să elaboreze şi să menţină la zi documentaţia de proiectare
detaliată. Aceasta nu trebuie să fie trimisă autorităţii de încercare, dar ea trebuie să fie

138
disponibilă pentru inspecţie cu respectarea dreptului de confidenţialitate a
producătorului. Această documentaţie trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a) o descriere a fiecărui modul al programului, conţinând:
– numele modulului;
– identitatea autorului (lor);
– data şi/sau versiunea de referinţă;
– o descriere a sarcinilor executate;
– o descriere a interfeţelor incluzând tipul de transfer de date, domeniul de
date valide şi verificarea validităţii datelor;
b) lista codurilor sursă, conţinând toate variabilele locale şi globale, constantele
şi etichetele utilizate şi comentarii suficiente pentru a urmări executarea programului;
c) descrierea detaliată a produselor software utilizate pentru elaborarea
programului (de exemplu: compilatoare, asambloare etc.).

Proiectarea sofware:
Pentru a se asigura fiabilitatea echipamentului, următoarele condiţii pentru
proiectarea software trebuie aplicate:
a) software-ul trebuie să aibă o structură modulară;
b) proiectarea interfeţelor pentru generarea manuală sau automată a datelor nu
trebuie să permită introducerea datelor incorecte care să genereze o eroare în execuţia
programului;
c) în program trebuie incluse măsuri pentru a preveni apariţia unei blocări în
sistem.

Monitorizarea programului:
Execuţia programului trebuie să fie monitorizată. Dispozitivul de monitorizare
trebuie să semnalizeze un defect de sistem dacă rutinele asociate funcţiunilor
principale ale programului nu sunt executate în mai puţin de 100 s.
Funcţionarea dispozitivului de control şi semnalizarea unui defect nu trebuie să
fie împiedicat de un defect intervenit în execuţia programului sistemului.
Dacă este detectat un defect de execuţie a programului, echipamentul trebuie să
treacă într-o stare de siguranţă în mai puţin de 100 s. Această stare de siguranţă
trebuie să fie definită de producător.
Dispozitivul de monitorizare trebuie să utilizeze facilitatea cu prioritatea cea
mai mare pentru a trece în starea de siguranţă.

Memorarea programelor şi datelor:
Toate codurile executabile şi datele necesare să asigure conformitatea cu acest
standard trebuie să fie păstrate într-o memorie capabilă să funcţioneze în mod
continuu, fiabil şi fără întreţinere o perioadă de cel puţin 10 ani.
Programul trebuie să fie păstrat într-o memorie nevolatilă în care este posibilă
scrierea numai la nivelul 4 de acces. Fiecare circuit de memorie trebuie să fie
identificabil în aşa fel încât conţinutul său să poată face obiectul unei referinţe unice
în documentaţia software.
139
Condiţiile următoare trebuie să fie aplicabile datelor specifice sitului:
a) modificările nu trebuie să fie posibile la nivel 1 sau 2 de acces;
b) modificarea datelor specifice sitului nu trebuie să afecteze structura
programului;
c) dacă sunt stocate în memorie volatilă, datele specifice sitului trebuie să fie
protejate împotriva întreruperii alimentării printr-o sursă de alimentare de rezervă
care să poată fi separată de memorie numai la nivelul 4 de acces, şi care este capabilă
de a păstra conţinutul memoriei timp de cel puţin 2 săptămâni;
d) dacă este o memorie cu citire/scriere, trebuie să se prevadă un mecanism
care, în mod normal, să împiedice scrierea în memorie în timpul execuţiei
programului, astfel încât coţinutul ei să poată fi protejat în caz de defect în execuţia
programului.

Monitorizarea integrităţii memoriei:
Integritatea memoriei care conţine programele şi datele specifice sitului trebuie
să fie automat verificată la un interval de timp care să nu fie mai mare de o oră.
Dispozitivul de verificare trebuie să semnalizeze un defect sistem atunci când este
detectată o modificare a conţinutului acestei memorii.

Funcţionarea echipamentului în caz de defect de sistem:
Dacă documentaţia producătorului indică faptul că mai mult de 512 detectoare
de incendiu şi/sau declanşatoare manuale de alarmă pot fi conectate la un echipament
şi dacă apare un defect sistem ca în 13.4 sau 13.6, trebuie să se aplice una sau
amândouă din condiţiile următoare:
a) nu trebuie să fie afectate mai mult de 512 detectoare de incendiu şi/sau
declanşatoare manuale de alarmă şi funcţiunile obligatorii asociate lor;
b) la minim funcţiunile următoare trebuie să fie asigurate în caz de alarmă la
incendiu provenind din toate detectoarele de incendiu şi/sau declanşatoarele manuale
de alarmă:
– semnalizarea unei alarme de incendiu cu ajutorul indicatorului general de
alarmă la incendiu şi un semnal audibil;
– activarea unei ieşiri;
– transmisia semnalelor spre dispozitivele de transmisie de alarmă la
incendiu.

10. Marcaj

Echipamentul trebuie să fie marcat cu următoarele informaţii, care trebuie să
fie lizibile la nivelul 1 de acces:
a) numărul părţii standardului;
b) numele sau marca comercială a producătorului sau distribuitorului;
c) numărul tipului sau altă identificare a modelului echipament;
d) codul sau numărul de identificare a perioadei de fabricare a echipamentului.
140
11. Încercări

Configuraţia specimenului trebuie să includă cel puţin un tip din fiecare circuit
de detectare, din fiecare cale de transmisie şi din fiecare circuit intern.
Cel puţin două circuite de detectare din fiecare tip trebuie să fie disponibile, mai
puţin cazul în care echipamentul este proiectat pentru un singur circuit de detectare.

Montare şi orientare:
Dacă nu există indicaţii contrare date într-o procedură de încercare, specimenul
trebuie să fie instalat în poziţia sa normală de funcţionare şi montat prin mijloacele
normale indicate de producător. Echipamentul trebuie să fie în condiţii de nivel 1 de
acces, dacă încercările funcţionale nu au alte condiţii.

Legături electrice:
Dacă procedura de încercare cere ca specimenul să fie în stare de funcţionare, el
trebuie să fie racordat la o sursă de alimentare în conformitate cu condiţiile EN 54-4.
Dacă nu există indicaţii contrare, echipamentul de alimentare electrică trebuie
să fie în condiţii normale de funcţionare.
Toate circuitele de detectare şi căile de transmisie trebuie să se conecteze la
cabluri şi echipament sau la sarcini pasive. Cel puţin un circuit de detectare din
fiecare tip trebuie supus la sarcina maximă conform specificaţiei producătorului.
Echipamentele altele decât cel supus încercării pot rămâne în condiţiile standard de
mediu în timpul desfăşurării testelor.

Încercări funcţionale:
Obiectul încercărilor funcţionale este de a demonstra funcţionarea echipamentului
înainte, în timpul şi/sau după încercările de mediu.
Un program de încercări trebuie elaborat pentru a se asigura că fiecare tip de
funcţie de intrare şi de ieşire este verificată în timpul încercării funcţionale.
Acest program trebuie să cuprindă cel puţin încercările asupra stării de alarmă
la incendiu, stării de defect şi stării de dezactivare.

Starea de alarmă la incendiu:
Se iniţiază şi se resetează o stare de alarmă la incendiu de la cel puţin două
zone (cu excepţia cazului în care este prevăzută o singură zonă).
Se verifică conformitatea semnalizării şi activarea ieşirilor spre alte
echipamente.

Starea de defect:
Se iniţiază şi se resetează defectele corespunzătoare cel puţin pentru:
a) căderea uneia dintre sursele de alimentare electrică;
b) scurtcircuit pe un circuit de detectare;
c) întrerupere pe un circuit de detectare;
d) dacă este prevăzut, o întrerupere pe o cale de transmisie spre alte
echipamente.
141
Se verifică conformitatea semnalizărilor şi, dacă sunt prevăzute, activarea
ieşirilor spre alte echipamente.
Starea de dezactivare:
a) se scoate şi apoi se repune în funcţiune o zonă;
b) se scoate şi apoi se repune în funcţiune, dacă este prevăzută, o cale de
transmisie spre alte echipamente.
Se verifică faptul că dezactivarea conduce la semnalizări corecte de
echipament, dacă doar părţile corespunzătoare din sistem sunt scoase din funcţiune şi
repuse în funcţiune când funcţia este efectiv restabilită.
Încercări de mediu:
Unul, două sau trei eşantioane pot fi supuse la încercări de mediu. Încercările
care trebuie să se execute sunt precizate în tabelul 1.

Tabelul 1 – Programul încercărilor de mediu

Încercare Încercări de anduranţă
sau operaţionale
Frig încercare operaţională
Căldură umedă staţionară încercare operaţională
Impact încercare operaţională
Vibraţii sinusoidale încercare operaţională
Descărcare electrostatică încercare operaţională
Interferenţă prin radiaţii electromagnetice încercare operaţională
Tensiuni tranzitorii, salve rapide încercare operaţională
Tensiuni tranzitorii, supratensiuni lente de înaltă energie încercare operaţională
Căderi şi întreruperi ale tensiunii principale încercare operaţională
Variaţii ale tensiunii de alimentare încercare operaţională
Căldură umedă staţionară încercare de anduranţă
Vibraţii sinusoidale încercare de anduranţă
1)
Sunt permise semnalizările vizibile şi audibile de natură pur tranzitorie care se produc în timpul
condiţionărilor.
În cursul încercărilor starea specimenelor nu trebuie să fie modificată în raport
cu stările de funcţionare definite corespunzător, cu excepţia cazului în care o
asemenea modificare este cerută de procedura de încercare sau este rezultatul unei
încercări funcţionale.
Semnalizările vizibile şi audibile de natură pur tranzitorie care se produc în
timpul încercărilor sunt acceptabile.
Fiecare specimen trebuie să răspundă corect atunci când este supus încercărilor
funcţionale.
12. Frig
Obiectul încercărilor este de a demonstra capacitatea echipamentului de a
funcţiona corect la temperaturi ambiante joase, adecvate celor anticipate pentru
mediul de utilizare.
142
Trebuie folosită procedura de încercare bazată pe variaţia progresivă a
temperaturii.
Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Specimenul se montează şi se conectează la o sursă de alimentare, un
echipament de monitorizare şi o sarcină adecvate. Specimenul trebuie să fie în starea
de veghe.
Se aplică următoarele condiţionări:
(a) temperatură: (-5 3) C;
(b) durată: 16 ore.
Se va controla specimenul în timpul perioadei de condiţionare pentru a detecta
orice schimbare de stare. Pe durata ultimei ore de condiţionare, se supune specimenul
la o încercare funcţională.
După o perioadă de revenire, se supune specimenul la o încercare funcţională şi
se face un control al aspectului pentru a detecta eventualele degradări mecanice atât
externe, cât şi interne.

13. Căldură umedă staţionară

Obiectul încercării este de a demonstra capacitatea echipamentului de a
funcţiona corect la umidităţi relative ridicate (fără condensare) susceptibile de a se
produce pentru o scurtă perioadă în condiţiile de mediu de utilizare.
Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul şi se conectează la o sursă de alimentare, un
echipament de monitorizare şi o sarcină adecvate. Specimenul trebuie să fie în stare
de veghe.
Se aplică următoarea condiţionare:
(a) temperatură: (40 2)C;
(b) umiditate relativă: (93+2-3)%;
(c) durată: 4 zile.
Se condiţionează în prealabil specimenul la temperatura de condiţionare (40
2) C până la stabilizarea temperaturii astfel încât să se evite formarea picăturilor de
apă pe specimen.
Se monitorizează specimenul în timpul perioadei de condiţionare pentru a
detecta orice schimbare de stare. Pe durata ultimei ore de condiţionare, se supune
specimenul la o încercare funcţională.
După perioada de condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională
şi se face un control al aspectului pentru a detecta eventualele degradări mecanice atât
externe, cât şi interne.
Necesitatea de realizare a aparaturii
Influenţa mediului ambiant umed la temperaturi ridicate poate afecta unele
materiale din compunerea echipamentelor şi apare ca necesitate dovedirea rezistenţei
în condiţiile unui astfel de mediu. Standul este de fapt o cameră climatică cu un preţ
de cost relativ ridicat care nu poate fi realizată prin eforturi proprii.
143
14. Impact

Obiectul încercărilor este de a demonstra insensibilitatea echipamentului la
loviri mecanice aplicate la suprafaţă care se pot produce în condiţiile de mediul
normal de utilizare şi la care se presupune că acesta rezistă.
Înainte de condiţionare, specimenul se supune unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul şi se conectează la o sursă de alimentare, un echipament
de monitorizare şi o sarcină adecvate. Specimenul trebuie să fie în stare de veghe.
Se aplică loviri pe toate suprafeţele specimenului accesibile la nivelul 1 de acces.
Pentru toate aceste suprafeţe, trei loviri trebuie aplicate asupra punctului (elor)
considerate ca fiind susceptibile de a provoca stricăciuni sau să împiedice
funcţionarea specimenului. Se are grijă ca rezultatele unei serii de trei loviri să nu
influenţeze seriile următoare. Dacă rezultatele nu sunt concludente, nu se iau în
considerare defectele şi se aplică din nou trei lovituri în acelaşi loc unui alt specimen.
Se aplică următoarele condiţionări:
(a) energie de impact: (0,5 0,04) J;
(b) numărul de loviri pe punct: 3.

Se monitorizează specimenul în timpul perioadei de condiţionare pentru a
detecta orice schimbare de stare şi a se asigura că rezultatele celor trei loviri nu
influenţează seria următoare.
După condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională şi se face
un control al aspectului pentru a detecta eventualele degradări mecanice atât externe,
cât şi interne.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Loviturile mecanice pot afecta echipamentele instalate şi apare ca o
necesitate dovedirea rezistenţei în condiţiile unor astfel de solicitări. Standul are un
preţ de cost relativ ridicat, nu poate fi realizat prin autodotare şi este un aparat care
se obţine prin comanda specială.

15. Vibraţii sinusoidale

Obiectul încercării este de a demonstra insensibilitatea echipamentului la
vibraţii sinusoidale de nivel corespunzător mediului de utilizare.
Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul şi se conectează la o sursă de alimentare, un
echipament de monitorizare şi o sarcină adecvate. Specimenul trebuie să fie încercat
în fiecare din următoarele stări:
a) stare de veghe;
b) stare de alarmă la incendiu într-o zonă;
c) stare de dezactivare, provocată de scoaterea din funcţiune a unei zone şi a
unei ieşiri.

144
Se supune la vibraţii specimenul pe rând pe fiecare dintre cele trei axe
ortogonale. Una dintre cele trei axe trebuie să fie perpendiculară pe planul normal de
montaj al specimenului.
Se aplică următoarele condiţionări:
a) domeniul de frecvenţă: de la 10 Hz la 150 Hz;
b) amplitudinea acceleraţiei: 0,981 ms-2 (0,1 gn);
c) numărul de axe: 3;
d) numărul de cicluri de baleiaj pe axă: 1 pentru fiecare stare.
Se monitorizează specimenul în timpul condiţionării pentru a detecta orice
schimbare de stare funcţională.
După condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională şi se face
un control al aspectului pentru a detecta eventualele degradări mecanice atât externe,
cât şi interne.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Vibraţiile mecanice pot afecta echipamentele instalate şi apare ca o
necesitate dovedirea rezistentei în condiţiile unor astfel de vibraţii. Standul de
vibraţii are un preţ de cost relativ ridicat, nu poate fi realizat prin autodotare şi este
un aparat care se obţine prin comandă specială.

16. Descărcare electrostatică

Obiectul încercării este de a demonstra insensibilitatea echipamentului la
descărcări electrostatice provenind de la persoane susceptibile de a acumula sarcini
electrostatice şi care manevrează echipamentul sau alte echipamente din apropiere.
Încercarea se compune din:
a) descărcări electrostatice directe pe părţi de echipament accesibile la nivelul 2
de acces;
b) descărcări electrostatice indirecte pe planuri de cuplaje adiacente echipamentului.
Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul şi se conectează la o sursă de alimentare, un
echipament de monitorizare şi o sarcină adecvate.
Specimenul trebuie să fie încercat în fiecare în următoarele stări:
a) de veghe;
b) de alarmă la incendiu într-o zonă;
c) de dezactivare, provocată de scoaterea din funcţionare a unei zone şi a unei
ieşiri.

Se aplică următoarele condiţionări:
a) tensiunea de alimentare 2 kV, 4 kV şi 8 kV pentru descărcări în aer pe suprafeţe
izolante;
2 kV, 4 kV şi 6 kV pentru descărcări la contact pe
suprafeţe conductoare şi plane de cuplaj;
b) polaritate pozitivă şi negativă;

145
c) numărul de descărcări 10 pe punct selecţionat;
d) intervalele de timp între două
descărcări succesive 1 s minimum.
Se monitorizează specimenul în timpul perioadei de condiţionare pentru a
detecta eventualele schimbări de stare, altele decât cele de natură tranzitorie.
După condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională.

17. Interferenţă radiaţii electromagnetice

Obiectul încercării este de a demonstra insensibilitatea echipamentului la
câmpurile electromagnetice ca cele generate de emiţătoarele - receptoarele portabile
etc.
Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul în starea corespunzătoare nivelului 2 de acces şi se
conectează la o sursă de alimentare, un echipament de monitorizare şi o sarcină
adecvate.
Specimenul trebuie să fie încercat în fiecare din următoarele stări:
a) stare de veghe;
b) stare de alarmă la incendiu într-o zonă;
c) stare de dezactivare, provocată de scoatere din funcţionare a unei zone şi a
unei ieşiri.
Se aplică următoarele condiţionări:
a) gama de frecvenţe de la 1 MHz la 1 GHz;
b) intensitatea câmpului 10 V/m;
c) modularea 80% din amplitudinea sinusoidei la 1 kHz.
Se monitorizează specimenul în timpul perioadei de condiţionare pentru a
detecta orice schimbare de stare.
După condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională.

18. Tensiuni tranzitorii, salve rapide

Obiectul încercării este de a demonstra insensibilitatea echipamentului la
tensiuni tranzitorii în salve rapide care pot fi generate de relee, contactoare, sarcini
sau comutări inductive etc. şi pot fi induse în circuitele de semnalizare şi de date.
Trebuie să fie aplicată procedura de verificare pentru încercările de tip
efectuate în laboratoare.
Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul şi se conectează la o sursă de alimentare, un
echipament de monitorizare şi o sarcină adecvate.
Specimenul trebuie să fie încercat în fiecare din următoarele stări:
a) de veghe;
b) de alarmă la incendiu într-o zonă;
c) de dezactivare, provocată de scoatere din funcţionare a unei zone şi a unei
ieşiri.
146
Se aplică următoarele condiţionări:
a) 2 kV între bornele de alimentare de la reţea ale echipamentului de
alimentare asociat şi conductorul de împământare printr-o reţea de
cuplare/decuplare;
b) 1 kV între fiecare tip de borne de foarte joasă tensiune de curent continuu
şi alte borne de intrare, de semnalizare, de date şi de comandă printr-un cuplaj
capacitiv.
Se monitorizează specimenul în timpul perioadei de condiţionare pentru a
detecta eventualele schimbările de stare, altele decât cele de natură tranzitorie.
După condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională.

19. Tensiuni tranzitorii, variaţii lente de înaltă energie

Obiectul încercării este de a demonstra insensibilitatea echipamentului la
tensiuni tranzitorii, variaţii lente de înaltă energie care pot fi induse în cablurile de
alimentare şi de semnalizare prin trăsnet în vecinătate sau prin comutări ale
sistemelor de distribuţie de energie sau în reţelele de înaltă tensiune, inclusiv
comutarea grupurilor de baterii de mare capacitate.
Liniile de alimentare ale reţelei de curent alternativ trebuie să fie supuse la
curenţi tranzitorii injectaţi atât prin cuplaj între linii, cât şi prin cuplaj între linie şi
pământ. În cuplaj linie-pământ, curenţii tranzitorii trebuie injectaţi printr-o rezistenţă
în serie de 10. Lungimea liniilor de alimentare între specimen şi reţeaua de
cuplaj/decuplaj trebuie să fie mai mică sau egală cu 2 m. Cel puţin 20 de impulsuri de
fiecare polaritate se aplică la fiecare din nivelurile de tensiune indicate pentru
severitatea corespunzătoare. Aceste impulsuri trebuie să fie sincronizate cu reţeaua de
tensiune, astfel încât cel puţin 5 impulsuri să fie aplicate la trecerea prin punctele de
zero şi în punctele de maxim şi de minim. Impulsurile pot fi aplicate cu o cadenţă
maximă de un impuls la 5 s. Totodată este necesar să se asigure că nicio defecţiune
nu este provocată de impulsuri prea rapide. Dacă această condiţie nu este garantată,
se înlocuiesc echipamentele defecte şi se repetă încercarea aplicând impulsuri la o
frecvenţă mai mică decât unul pe minut.
Liniile de foarte joasă tensiune şi liniile de semnalizare trebuie să fie supuse
curenţilor tranzitorii injectaţi numai prin cuplaj între linie-pământ, printr-o rezistenţă
în serie de 40. Dacă echipamentul dispune de un număr mare de intrări/ieşiri
identice (de exemplu, bucle de detectare), atunci pot fi selectate specimenele
reprezentative fiecărui tip de intrări/ieşiri pentru încercări. Lungimea liniilor de
semnalizare între echipament şi reţeaua(lele) de cuplaj/decuplaj trebuie să fie mai
mică sau egală cu 2 m. Totodată, dacă se specifică că unele linii de semnalizare
trebuie să fie conectate în mod unic prin cabluri ecranate, atunci curenţii tranzitorii
trebuie să fie aplicaţi la ecranul cablului ecranat lung de 20 m, ca în figura 1. Trebuie
să fie aplicate cel puţin 5 impulsuri, pentru fiecare polaritate, la fiecare nivel de
tensiune indicat pentru severitatea corespunzătoare. Impulsurile pot fi aplicate cu o
cadenţă maximă de un impuls la 5 s. Totodată este necesar să se asigure că nici o
defectare nu este provocată de impulsuri prea rapide. Dacă această condiţie nu este
147
garantată, se înlocuiesc echipamentele defecte şi se repetă încercarea aplicând
impulsuri la o frecvenţă mai mică decât unul pe minut.

Figura 1 – Injecţia tensiunii tranzitorii într-un cablu ecranat

A

G
D
L
F
B
L C

Legendă: E
A: Generator pentru încercare;
B: Echipament de protecţie;
C: Condensator 10 nF (în cazul în care ecranul nu este racordat la echipamentul supus încercării sau
dacă echipamentul supus încercării nu este conectat la pământ);
D: Cablu ecranat de 20 m, fascicul asamblat non-inductiv;
E: Legătura de referinţă la pământ;
F: Echipament supus încercării;
G: Conectarea împământării în conformitate cu instrucţiunile producătorului;
L: Bobină 20 mH (2 bucăţi).

Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul şi se conectează la o sursă de alimentare, un
echipament de monitorizare şi o sarcină adecvate, în conformitate cu instrucţiunile de
instalare ale producătorului.
În plus faţă bornele de împământare specificate de producător, specimenul şi
cablurile de interconectare trebuie să fie izolate de referinţa de pământ.
Specimenul trebuie să fie încercat în fiecare din stările următoare:
a) de veghe;
b) de alarmă la incendiu într-o zonă;
c) de dezactivare, provocată de scoaterea din funcţiune a unei zone şi a unei
ieşiri.
Se aplică următoarele fiecărei stări funcţionale:
a) cablurile de alimentare principale de curent alternativ:
– linie-linie: 500 V şi 1 kV;
– linie-pământ: 500 V, 1 kV şi 2 kV printr-o rezistenţă în serie de 10 .
Tensiunile de mai sus sunt tensiuni în circuit deschis.
b) cablurile de tensiune joasă şi de semnalizare de curent continuu:
– linie-pământ: 500 V şi 1 kV printr-o rezistenţă în serie de 40 .
Tensiunile de mai sus sunt tensiuni în circuit deschis.
Se monitorizează specimenul în timpul perioadei de condiţionare pentru a
detecta eventualele schimbările de stare, altele decât cele de natură tranzitorie.
După condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională.
148
20. Căderi şi întreruperi ale tensiunii principale

Obiectul încercării este de a demonstra capacitatea echipamentului de a suporta
căderile de tensiune şi de a suporta întreruperile tensiunii în c.a. de reţea la comutările
de sarcină şi ca urmare a funcţionării dispozitivelor de protecţie din reţeaua de
distribuţie a alimentării în c.a. de reţea.
Se utilizează un generator de încercări capabil să producă reducerile cerute în
amplitudine a uneia sau a mai multor semialternanţe ale tensiunii în c.a. de reţea,
începând şi terminând cu tensiunea nulă.
În timpul încercării specimenul trebuie să fie în starea de veghe şi monitorizat.
Tensiunea de alimentare trebuie să fie redusă de la valori nominale prin
procente de reducere specificate în timpul perioadei specificate.
Fiecare reducere trebuie să se aplice de 10 ori la un interval de peste 1 s şi mai
mic de 1,5 s.
Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul şi se conectează la o sursă de alimentare, un
echipament de monitorizare şi o sarcină adecvate.
Specimenul trebuie să fie încercat în fiecare din următoarele stări:
a) de veghe;
b) de alarmă la incendiu într-o zonă;
c) de dezactivare, provocată de scoaterea din funcţionare a unei zone şi a unei
ieşiri.
Se aplică condiţionările din Tabelul 2.
Tabelul 2
Reducerea de tensiune Durata reducerii în semiperioade
50% 20
100% 10

Se monitorizează specimenul în timpul perioadei de condiţionare pentru a
detecta eventualele schimbările de stare, altele decât cele de natură tranzitorie.
După condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională.

21. Variaţii ale tensiunii de alimentare

Obiectul încercării este de a demonstra capacitatea echipamentului de a
funcţiona corect pe întreg domeniul prevăzut de tensiuni nominale de alimentare.
Specimenul trebuie să fie supus la fiecare din tensiunile de alimentare
specificate până la stabilizarea temperaturii şi execuţia încercării funcţionale.
Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul şi se conectează la o sursă de alimentare, un
echipament de monitorizare şi o sarcină adecvate. Specimenul trebuie să fie în starea
de veghe.
Se aplică următoarele:
a) alimentarea cu tensiune de alimentare maximă specificată de producător;
149
b) alimentarea cu tensiune de alimentare minimă specificată de producător.
Se monitorizează specimenul la tensiunile de alimentare specificate până la
stabilizarea temperaturii şi se supune încercării funcţionale pentru fiecare din tensiuni.
După condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Descărcările elecrostatice pot afecta echipamentele electrice şi electronice şi
apare ca necesitate dovedirea rezistenţei în condiţiile unor astfel de solicitări.
Standurile de încercări au preţuri de cost relativ ridicate, nu pot fi realizate prin
autodotare şi sunt aparate care se obţin prin comandă specială.

22. Căldură umedă staţionară încercare de anduranţă

Obiectul încercării este de a demonstra capacitatea echipamentului de a rezista în
condiţii de umiditate prelungită (de exemplu, schimbarea proprietăţilor electrice datorită
absorbţiei, a reacţiilor chimice în relaţie cu umiditatea, coroziunea galvanică etc.).
Se utilizează procedura de încercare din CEI 68-2-3:1969.
Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul şi se conectează la o sursă de alimentare, un
echipament de monitorizare şi o sarcină adecvate.
Specimenul nu trebuie să fie sub tensiune în timpul încercării.
Se aplică următoarele:
a) temperatură: (40 2) C;
b) umiditate relativă: (93 +2-3)%;
c) durată: 21 zile.
Se condiţionează în prealabil specimenul la temperatura de încercare (40 2)
C la stabilizarea termică pentru evitarea formării picăturilor de apă.
După condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională şi se va
face un control al aspectului pentru a detecta eventualele degradări mecanice atât
externe, cât şi interne.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Aparatura este identică cu cea de la testul de căldură umedă staţionară.

23. Vibraţii sinusoidale încercare de anduranţă

Obiectul încercării este de a demonstra capabilitatea echipamentului de a
suporta efectele prelungite ale vibraţiilor pentru nivele apropiate de cele din condiţiile
de mediu existente la utilizare.
Înainte de condiţionare, specimenul este supus unei încercări funcţionale.
Se montează specimenul şi în concordanţă cu CEI 68-2-47:1982 şi se
conectează la o sursă de alimentare, un echipament de monitorizare şi o sarcină
adecvate.
Specimenul nu trebuie să fie sub tensiune în timpul încercării.
150
Se supune specimenul la vibraţii pe fiecare din cele trei axe ortogonale pe rând.
Una din aceste axe trebuie să fie perpendiculară pe planul normal de montaj al
specimenului.
Se aplică următoarele:
a) domeniul de frecvenţă: de la 10 Hz la 150 Hz;
b) amplitudinea de acceleraţie: 4,905 ms-2 (0,5 gn);
c) numărul de axe: 3;
d) numărul de cicluri de baleiaj pe axă: 20.
După condiţionare, se supune specimenul la o încercare funcţională şi se face
un control al aspectului pentru a detecta eventualele degradări mecanice atât externe,
cât şi interne.

Necesitatea de realizare a aparaturii
Aparatura este identică cu cea de la testul de vibraţii sinusoidale.

24. Raport de testare pentru certificare

Spre exemplificare este specificată în continuare o parte dintr-un raport de
testare pentru echipamente de control şi semnalizare.

BULETIN DE ÎNCERCARE NR. xxxx
Produsul încercat: Centrala de semnalizare
Data efectuării încercării:
IDENTIFICARE PRODUS
– Serie Fără serie
– Tensiune de alimentare 230V c.a. / 50 Hz
– Sursă de rezervă 2 x 12 V / max 2 x 40 Ah
– Capacitate circuite Maxim 14 module interne a 16 grupe x 32 detectoare sau 16
x 10 butoane sau 16 grupe a 127 detectoare, module externe
adresabile sau 4 bucle/ 8 linii cu maxim 127 grupe sau 127
detectoare.
– Dimensiuni de gabarit (500 x 500 x 200) mm
(Înălţime x lăţime x adâncime)
– Masa 15 kg
– Versiune configuraţie 1
Rezultatele verificării cerinţelor constructive şi funcţionale conform EN 54-2
Subiect Referinţă Da Nu Ob.
standard
0 1 2 3 4
VERIFICĂRI CONDIŢII CONSTRUCTIVE
Cerinţe generale afişare
Afişare stări funcţionare 5.1 X
Semnalizări pe indicatoare 5.2 X
Semnalizări alfanumerice 5.3 X
Semnalizare prezentă tensiune de alimentare 5.4 X
Semnalizări sonore 5.5 X
Semnalizări suplimentare 5.6 X

151
Stare de veghe 6 X
Stare de alarmă de incendiu
Recepţie şi tratare semnale de incendiu 7.1 X
Semnalizare stare de alarmă de incendiu 7.2 X
Semnalizare zone în alarmă de incendiu 7.3 X
Semnalizare sonoră de incendiu 7.4 X
Alte semnalizări în timpul stării de alarmă de incendiu 7.5 X
Resetare stare de alarmă de incendiu 7.6 X
Ieşire corespunzătoare stării de alarmă de incendiu 7.7 X
Ieşire la dispozitivele de alarmă de incendiu 7.8 X O
Ieşire la dispozitivele de transmisie a alarmei de incendiu 7.9 - - O
Ieşire la sistemele automate de protecţie împotriva incendiilor 7.10 - - O
Temporizare ieşiri în stare de alarmă incendiu 7.11 X O
Confirmare alarmă de incendiu 7.12 X O
Numărător de alarme 7.13 X O
Stare de defect
Recepţie şi tratare semnale de defect 8.1 X
Semnalizare defecte pentru funcţii particulare 8.2 X
Defecte ale punctelor 8.3 X O
Cădere totală a alimentarii 8.4 - - O
Defect de sistem 8.5 X
Semnalizare sonoră de defect 8.6 X
Resetare semnalizări de defect 8.7 X
Ieşire corespunzătoare stării de defect 8.8 X
Ieşire la dispozitivul de transmisie a semnalului de defect 8.9 - - O
Stare de deconectare
Cerinţe generale 9.1 X
Semnalizare stare de dezactivare 9.2 X
Semnalizare dezactivări particulare 9.3 X
Dezactivare şi semnalizări corespunzătoare 9.4 X
Dezactivare puncte adresabile 9.5 X O
Starea de testare
Cerinţe generale 10.1 X O
Semnalizare starea de test 10.2 X O
Semnalizare zone în test 10.3 X O
Interfaţă intrare/ieşire standardizată 11 X O
Cerinţe de proiectare
Cerinţe generale şi declaraţii ale producătorului 12.1 X
Documentaţia 12.2 X
Cerinţele proiectării mecanice 12.3 X
Cerinţele proiectării electrice şi de altă natură 12.4 X
Integritate căi de transmisie 12.5 X
Acces la semnalizări şi comenzi 12.6 X
Semnalizarea prin intermediul indicatoarelor luminoase 12.7 X
Semnalizarea prin afişaje alfanumerice 12.8 X
Culori semnalizări 12.9 X
Dispozitivele pentru semnalizări audibile 12.10 X
Testare indicatoare 12.11 X

152
Cerinţe de proiectare suplimentare pentru echipamentele de X
control şi semnalizare controlate prin program (software)
Cerinţe generale şi declaraţiile producătorului 13.1 X
Documentaţia software 13.2 X
Proiectare software 13.3 X
Monitorizarea programului 13.4 X
Memorarea programelor şi datelor 13.5 X
Monitorizarea integrităţii memoriei 13.6 X
Funcţionarea e.c.s. în caz de defect de sistem 13.7 X
Marcare 14 X
Încercări
ÎNCERCĂRI FUNCŢIONALE
Stare de alarmă de incendiu 15.2.2.1 X
Stare de defect 15.2.2.2 X
Stare de deconectare 15.2.2.3 X
Încercări de mediu
Frig 15.4 X
Căldură umedă staţionară 15.5 X
Impact 15.6 X
Vibraţii sinusoidale 15.7 X
Descărcare electrostatică 15.8 X
Interferenţă prin radiaţii electromagnetice 15.9 X
Tensiuni tranzitorii, salve rapide 15.10 X
Tensiuni tranzitorii, supratensiuni lente de înaltă energie 15.11 X
Căderi si întreruperi ale tensiunii principale 15.12 X
Variaţii ale tensiunii de alimentare 15.13 X
Căldură umedă staţionară 15.14 X
Vibraţii sinusoidale 15.15 X
Cu O s-au notat funcţiile opţionale

O observaţie importantă la funcţiile obligatorii care depinde de tehnologia cu
microprocesoare, comparativ cu echipamentele cu logică cablată, poate fi că nu
prezintă interes cerinţele de proiectare suplimentare pentru echipamentele de control
şi semnalizare controlate prin program şi defectul de sistem.
Verificările condiţiilor constructive (EN 54-2) cerinţe generale semnalizări se
efectuează conform tabelului de mai sus.

TESTE FUNCŢIONALE
Stare de alarmă de incendiu
S-au iniţiat şi resetat stări de alarmă de incendiu de la două zone. S-a verificat
conformitatea semnalizării şi activarea ieşirilor spre echipamentele C şi E.
Stare de defect
S-au iniţiat şi resetat defecte corespunzătoare la: pierderea unei surse de
alimentare electrică, un scurtcircuit pe un circuit de detecţie, o întrerupere pe un
circuit de detecţie, o întrerupere pe o cale de transmisie spre echipamentele C şi E.
Stare de dezactivare
S-a dezactivat şi reconectat o zonă, o cale de transmisie spre echipamentele C şi E.
153
S-a verificat că dezactivarea conduce la semnalizări corecte la centrală, că doar
părţile corespunzătoare din sistem sunt dezactivate, iar la conectare funcţia este
restabilită efectiv.

TESTE DE MEDIU
Încercarea la frig
Înainte de condiţionare, centrala a fost supusă la o încercare funcţională.
S-au iniţiat şi resetat stări de alarmă de incendiu de la două zone. S-au verificat
conformitatea semnalizării şi activarea ieşirilor spre echipamentele C şi E. S-au iniţiat
şi resetat defecte corespunzătoare la: pierderea unei surse de alimentare electrică, un
scurtcircuit pe un circuit de detecţie, o întrerupere pe un circuit de detecţie, o
întrerupere pe o cale de transmisie spre echipamentele C şi E. S-a dezactivat si
reconectat o zonă, o cale de transmisie spre echipamentele C şi E. S-a verificat că
dezactivarea conduce la semnalizări corecte la centrală, că doar părţile
corespunzătoare din sistem sunt dezactivate, iar la conectare funcţia este restabilită
efectiv.
Centrala s-a montat în camera de teste la temperatura în stare de veghe la
(-5 3)C pentru o durată de 16 ore, cu respectarea gradientului de scădere al
temperaturii de la temperatura camerei la temperatura de condiţionare.
Nu s-au înregistrat schimbări de stare în timpul condiţionării.
În ultima oră de condiţionare, s-a supus centrala la o încercare funcţională.
S-au iniţiat şi resetat stări de alarmă de incendiu de la două zone. S-au verificat
conformitatea semnalizării şi activarea ieşirilor spre echipamentele C şi E. S-au iniţiat
şi resetat defecte corespunzătoare la: pierderea unei surse de alimentare electrică, un
scurtcircuit pe un circuit de detecţie, o întrerupere pe un circuit de detecţie, o
întrerupere pe o cale de transmisie spre echipamentele C şi E. S-a dezactivat şi
reconectat o zonă, o cale de transmisie spre echipamentele C şi E. S-a verificat că
dezactivarea conduce la semnalizări corecte la centrală, că doar părţile
corespunzătoare din sistem sunt dezactivate, iar la conectare funcţia este restabilită
efectiv.
După condiţionare, s-a supus centrala la o încercare funcţională.
S-au iniţiat şi resetat stări de alarmă de incendiu de la două zone. S-au verificat
conformitatea semnalizării şi activarea ieşirilor spre echipamentele C şi E. S-au iniţiat şi
resetat defecte corespunzătoare la: pierderea unei surse de alimentare electrică, un
scurtcircuit pe un circuit de detecţie, o întrerupere pe un circuit de detecţie, o întrerupere
pe o cale de transmisie spre echipamentele C şi E. S-a dezactivat şi reconectat o zonă, o
cale de transmisie spre echipamentele C şi E. S-a verificat că dezactivarea conduce la
semnalizări corecte la centrală, că doar părţile corespunzătoare din sistem sunt
dezactivate, iar la conectare funcţia este restabilită efectiv.
După condiţionare la controlul vizual nu se constată deteriorări mecanice
externe sau interne.
După acest model se urmăresc şi celelalte teste de mediu pentru certificarea
echipamentului de control şi semnalizare (centrala de semnalizare).

154
Schema logică a testelor standard este:
a1

a2

A
an

b1

b2 Conformitate

B D
bm

c1

c2

C
cl

Testele sunt notate cu şirurile a1, a2, ..., an – testele constructive, b1, b2, ..., bm – funcţionale, c1,
c2, ..., cl – testele de mediu, cu n, m şi l numărul testelor din fiecare categorie.
Funcţia ŞI logic aplicată tuturor condiţiilor standard conduce la realizarea conformităţii.

Concluzii

În prezent, calitatea este un imperativ al tuturor ramurilor economice, iar
implementarea sistemelor de calitate pe baza unor standarde este în atenţia oricărei
societăţi.
În domeniul relativ mic acoperit de prevenirea şi stingerea incendiilor,
problemele care au legătură cu calitatea sunt deosebite, acestea generând printre
altele o serie de metode şi standarde de încercare foarte amănunţite.
Creşterea sau menţinerea la parametri necesari a calităţii mijloacelor tehnice
utilizate în domeniul de interes este obiectivul principal al tuturor participanţilor la
activităţile care generează siguranţa în lupta cu fenomenul incendiu, fie ca sunt
producători, instalatori sau utilizatori şi beneficiari de mijloace tehnice.
Atât mijloacele tehnice de o complexitate mare (detectoare, centrale), cât şi
cele mai simple (stingătoare etc.) au o funcţionare bazată pe cunoaşterea fenomenelor
155
şi pe implementarea unor concepţii la un anumit nivel şi trebuie să funcţioneze fiabil
pe întreaga durată a vieţii lor, să nu producă nejustificat o falsă idee de siguranţă doar
prin simpla lor existenţă şi să nu perturbe cu nimic activităţile umane.
Sistemele de securitate au cunoscut o dezvoltare deosebită, mai ales după anii
1990, când au apărut noi obiective de amploare, care concentrează mari valori
materiale.
Sistemele de securitate au fost instalate în aceste obiective, iar pe măsura
dezvoltării lor de către personal cu studii superioare, care şi-au însuşit noile
tehnologii şi dezvoltat competenţele specifice, corespunzătoare unui nou domeniului,
Ingineria sistemelor de securitate.
Conform Standardului ocupaţional, ocupaţia de „inginer sisteme de
securitate” presupune cunoaşterea în profunzime a activităţilor legate de instalarea
sistemelor de detecţie şi alarmare la efracţie, supraveghere video, control acces, pază
perimetrală şi a sistemelor şi ainstalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz
de incendiu, mentenanţa curentă a acestora la sediul beneficiarului, precum şi
reparaţii, modificări, extinderi ale acestor instalaţii şi sisteme.
Inginerul de sisteme de securitate alege metodele optime, coordonează şi
stabileşte detaliile legate de lucrările de realizare a traseelor de cabluri aferente
sistemelor, asigură testarea, evaluarea şi punerea în funcţiune a sistemelor.

Bibliografie

1. Colecţia de standarde EN 54 şi SR EN 54

156
ABORDAREA NUMERICĂ A FLUXURILOR TERMICE
PRIN CONDUCŢIE, CONVECŢIE ŞI RADIAŢIE ÎN CAZUL
STRUCTURILOR SUPRAÎNCĂLZITE
Colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Pompieri
Conferenţiar univ. dr. ing. Eleonora DARIE
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti

Abstract
This paper presents a numerical analysis method of the temperature field/heat flux
(conduction, convection and radiation) in steady and transient cross-section of a
structure encountered in civil engineering.

Lucrarea prezintă o metodă de analiză numerică a câmpului de
temperaturi/fluxurilor termice în regim staţionar şi tranzitoriu în secţiunea
transversală a unei structuri întâlnită în domeniul construcţiilor civile şi industriale.
Metoda rezidă în înlocuirea discretizării clasice a ecuaţiei diferenţiale cu derivate
parţiale a conducţiei termice, prin scrierea unei ecuaţii de bilanţ a fluxurilor termice
la nivelul unei celule centrată pe nodul curent de calcul. Mai exact, procedura constă
în următorii paşi:
1. Realizarea unei reţele de calcul pe secţiunea transversală aleasă. Pasul
reţelei este x pe direcţia x şi y pe direcţia y, unde x şi y reprezintă sistemul de axe
ortogonal în plan.
2. Considerarea nodului curent de calcul prin coordonatele sale (m,n), unde m
reprezintă coordonata pe direcţia x, iar n coordonata pe direcţia y.
3. Construirea celulei de calcul centrată pe nodul de coordonate curente (m,n).
4. Figurarea fluxurilor termice aferente celulei de calcul şi scrierea ecuaţiei de
bilanţ a fluxurilor pentru celula de calcul considerată.
5. Tratarea corespunzătoare a nodurilor situate pe frontiera domeniului de
calcul, în funcţie de solicitările termice considerate.
6. Scrierea în final a sistemului de ecuaţii rezultant.
7. Rezolvarea sistemului liniar şi obţinerea câmpului de temperaturi aferent
nodurilor de calcul considerate.

În continuare, se consideră cazul unei secţiuni transversale printr-un element de
construcţie de geometrie dată (figura 1). Condiţiile la limită sunt figurate pe desen. În
principiu este vorba de un element puternic încălzit pe trei laturi, celelalte fiind
supuse unui transfer de căldură prin convecţie cu un fluid de temperatură dată şi
coeficient de transfer de căldură prin convecţie cunoscut.
157
Figura 1 – Geometria, proprietăţile materialului secţiunii şi condiţiile la limită

Se pune problema determinării temperaturilor în secţiunea considerată. Pentru
oricare nod interior de coordonate (m,n), respectiv celulă de calcul centrată pe nodul
respectiv, se scrie ecuaţia bilanţului fluxurilor termice, astfel:

Q ( m 1,n )( m ,n )  Q ( m ,n 1)( m ,n )  Q ( m 1,n )( m,n )  Q ( m,n 1)( m,n )  0 (1)

Relaţia (1) în mod explicit devine:
Tm1,n  Tm,n Tm,n1  Tm,n Tm1,n  Tm,n Tm,n 1  Tm,n
 y  l   x  l   y  l   x  l  0 (2)
x y x y
Considerând x  y şi efectuând simplificările necesare se obţine ecuaţia
recurentă pentru orice nod central al reţelei de calcul:
Tm 1,n  Tm ,n 1  Tm 1,n  Tm ,n 1  4Tm,n  0 (3)
Pentru un nod de calcul, de colţ interior, având coordonatele (m,n) cu convecţie
pe laturile adiacente acestuia, ecuaţia de bilanţ este:

Q ( m 1,n )( m ,n )  Q ( m,n 1)( m,n )  Q ( m 1,n )( m ,n )  Q ( m ,n 1)( m ,n )  Q conv1  Q conv2  0 (4)
Relaţia (4) se scrie desfăşurat, astfel:

Tm1,n  Tm,n Tm,n 1  Tm,n x Tm 1,n  Tm,n y Tm,n 1  Tm,n
 y  l   l   l   x  l 
x y 2 x 2 y
y x
  (T f  Tm ,n ) l   (T f  Tm ,n ) l  0 (5)
2 2
Efectuând operaţii algebrice adecvate se obţine:
2(Tm 1,n  Tm ,n 1 )  Tm ,n 1  Tm 1,n  2Tm ,n (3  Bi )  2 Bi  T f  0 (6)
  x
unde Bi  este criteriul adimensional Biot, iar T f este temperatura fluidului.

158
Pentru cazul particular al unui nod de coordonate (m,n) pe frontiera domeniului
de calcul, cu convecţie, ecuaţia de bilanţ se scrie:
Q ( m 1,n )( m , n )  Q ( m ,n 1)( m ,n )  Q ( m ,n 1)( m ,n )  Q conv  0 (7)

Aceasta devine:
Tm1,n  Tm,n Tm,n 1  Tm,n x Tm,n 1  Tm,n x
 y  l   l    l   (T f  Tm,n )yl  0 (8)
x y 2 y 2

Ecuaţia este în final:
(9)
Tm ,n 1  Tm ,n 1  2Tm 1,n  2Tm,n (2  Bi )  2 Bi  T f  0
Pentru cazul unui nod de colţ cu convecţie, ecuaţia bilanţului fluxurilor termice
este:
Q ( m 1, n )( m ,n )  Q ( m ,n 1)( m ,n )  Q conv1  Q conv2  0 (10)
Explicit avem:
Tm1,n  Tm,n y Tm,n 1  Tm,n x y x
 l    l   (T f  Tm,n ) l   (T f  Tm,n ) l  0 (11)
x 2 y 2 2 2
Relaţia de determinare a temperaturii din nodul curent de calcul va fi:
Tm 1,n  Tm ,n 1  2Tm ,n (1  Bi)  2 Bi  T f  0 (12)
Pentru un nod pe frontiera de calcul, pe care avem aplicat un flux termic unitar
pe suprafaţă q cunoscut, bilanţul se scrie:
Q ( m 1, n )( m ,n )  Q ( m ,n 1)( m ,n )  Q ( m ,n 1)( m ,n )  q  S  0 (13)
Aceasta devine:
Tm1,n  Tm,n Tm,n 1  Tm,n x Tm,n 1  Tm,n x
 y  l   l    l  q  y  l  0 (14)
x y 2 y 2
Relaţia de determinare a temperaturii este:
x
Tm ,n 1  2Tm 1,n  Tm ,n 1  4Tm ,n  2q  0 (15)

Pentru un nod pe frontieră izolată termic, bilanţul fluxurilor termice care intră
în celula de calcul în condiţiile în care există o sursă interioară de căldură distribuită
uniform în volum, este:
x
Q ( m 1,n )( m ,n )  Q ( m,n 1)( m,n )  Q ( m ,n 1)( m,n )  M   y  l  0 (16)
2
Relaţia (16) devine:

Tm1,n  Tm,n Tm,n 1  Tm,n x Tm,n 1  Tm,n x x
 y  l   l   l  M   y  l  0 (17)
x y 2 y 2 2
Ecuaţia de determinare a temperaturii în condiţiile menţionate este:
Tm ,n 1  2Tm 1,n  Tm ,n 1  4Tm,n  M 
x 2 0 (18)

În cazul în care se ia în calcul şi influenţa radiaţiei asupra suprafeţelor, la
ecuaţiile de bilanţ, se adaugă şi componentele de flux radiativ, scrise astfel:
 
Q rad      Tsr4  Tm4,n  t  l

159
unde t  x sau t  y dacă fluxul termic radiativ este perpendicular pe latura
2 4
x respectiv. În ecuaţia de mai sus,   5,67  10 8 W/(m K ), iar  este coeficientul de
emisivitate al materialului. Tsr reprezintă temperatura suprafeţei radiante, iar Tmn este
temperatura nodului de calcul, ambele exprimate în [K].

Pentru analizarea câmpului de temperaturi din secţiune, în regim tranzitoriu,
se poate aplica din nou ecuaţia de bilanţ a fluxurilor termice, cu observaţia că
suma fluxurilor termice care intră în celula de calcul trebuie să fie egală cu fluxul
termic acumulat în celula respectivă în pasul de timp considerat. De asemenea,
trebuie avută în vedere discretizarea atât în spaţiu, cât şi în timp. În aceste condiţii,
din punct de vedere temporal, temperatura din nodul de calcul poate fi determinată
în funcţie de valoarea obţinută la pasul anterior de calcul (metoda explicită) sau la
pasul curent de calcul (metoda implicită). În cazul metodei explicite de calcul se
pune problema stabilităţii soluţiei în timp ce la metoda implicită, soluţia va fi
necondiţionat stabilă.
În continuare se exemplifică aplicarea metodei bilanţului fluxurilor termice la
determinarea temperaturii unui nod interior, prin metoda explicită. Ecuaţia de bilanţ a
fluxurilor termice este în acest caz:
Q ( m 1,n )( m ,n )  Q ( m,n 1)( m,n )  Q ( m ,n 1)( m,n )  Q ( m 1,n )( m,n )  Q acumulat (19)
Această relaţie se scrie:
Tmp1,n  Tmp,n Tmp,n 1  Tmp,n Tmp1,n  Tmp,n Tmp,n 1  Tmp,n
 y  l   x  l   y  l   x  l 
x y x y
Tmp,n1  Tmp,n
   c p  (x  y  l ) (20)

unde:  este pasul de timp, p reprezintă momentul anterior, iar p  1 momentul
actual de calcul.
Ecuaţia de recurenţă pentru nodul de calcul va fi:
Fo  (Tmp1  Tmp,n 1  Tmp1,n  Tmp,n 1 )  Tmp,n  (1  4 Fo)  Tmp,n1 (21)
 
unde Fo   este criteriul adimensional Fourier.
 cp (x) 2
Condiţia de stabilitate necesară este legată de coeficientul temperaturii la
momentul anterior, Tmp,n . Acest coeficient trebuie să fie mai mare sau egal cu zero.
Deci, în situaţia considerată este necesar ca:
1
Fo  (22)
4
În cazul schemei explicite, este necesar ca în cazul tuturor tipurilor de noduri
cu ecuaţii de calcul distincte, să se pună condiţia de stabilitate rezultantă. Pasul de
timp, se va alege deci în conformitate cu aceste condiţii de stabilitate.
În cele ce urmează se va exemplifica aplicarea metodei bilanţurilor fluxurilor
termice descrisă anterior, pe secţiunea transversală a unui element de construcţie,
secţiune în formă de T, solicitată termic (conducţie şi convecţie), simetric faţă de axa
verticală y.

160
Aplicând relaţiile de mai sus pentru structura considerată în regim staţionar,
rezultă următoarele ecuaţii:
Nod 1:  4T1  T2  T4  800 ;
Nod 2: T1  4T2  T3  T5  400 ;
Nod 3: 2T2  4T3  T6  400 ;
Nod 4: 2T1  8T4  T5  500 ;
Nod 5: 2T2  T4  10T5  2T6  T7  100 ;
Nod 6: T3  2T5  4T6  T8  0 ;
Nod 7: T5  8T7  2T8  T9  100 ;
Nod 8: T6  2T7  4T8  T10  0 ;
Nod 9: T7  6T9  T10  100 .
Nod 10: 2T7  2T9  8T10  100
Sistemul de ecuaţii liniar obţinut, poate fi scris sub formă matricială, ţinând
cont că matricea coeficienţilor este:

iar matricea termenilor liberi:

Soluţia se obţine prin înmulţirea inversei matricei coeficienţilor cu matricea
termenilor liberi:

161
Pentru validarea soluţiei obţinute, se va considera un bloc care să conţină mai
multe celule de calcul, şi se va face bilanţul fluxurilor termice pe acest bloc.
Astfel, suma fluxurilor termice conductive care intră în blocul considerat,
trebuie să fie egală cu suma fluxurilor termice convective către aerul înconjurător
structurii. De remarcat că latura din dreapta a blocului a fost luată chiar axa de
simetrie termică a secţiunii, axă la nivelul căreia nu avem transfer de căldură (latură
adiabatică).

Figura 2 – Geometria blocului de verificare a calculului şi fluxurile termice aferente acestuia

Fluxul termic conductiv liniar total pentru blocul considerat este:
400  T3 x 400  T2 400  T1 400  T1 400  T4 y
Q conductiv liniar    x   x   y  
y 2 y y x x 2

Înlocuind cu valorile calculate ale temperaturilor se obţine:
W 
Q conductiv liniar  752,4308  
m
Fluxul termic convectiv către aerul înconjurător blocului considerat este:
x y y
Q convectiv liniar   (T4  T f )x   (T5  T f )   (T5  T f )   (T7  T f )y   (T9  T f ) 
2 2 2
x
  (T10  T f )
2
Înlocuind cu valorile calculate ale temperaturilor se obţine:
W 
Q convectiv liniar  752,43  
m
Se observă că ecuaţia bilanţurilor termice scrisă pentru blocul considerat se
verifică, astfel:
Q convectiv liniar  Q conductiv liniar
În continuare se va calcula fluxul termic liniar cedat de structura încălzită către
fluidul (aerul) înconjurător:
 x x y
Q cedat liniar  2   (400  T f )   (T4  T f )x   (T5  T f )   (T5  T f )   (T7  T f )y 
 2 2 2
y x x 
  (T9  T f )   (T9  T f )   (T10  T f )  .
2 2 2
162
Înlocuind cu valorile calculate ale temperaturilor se obţine:
W 
Q cedat liniar  262,986  
m

Verificarea soluţiei obţinute s-a realizat şi cu metoda elementelor finite
utilizând platforma software ANSYS. În cele ce urmează sunt prezentate reţeaua de
calcul, câmpul de temperaturi şi fluxul termic sub forma graficelor de contur.

Figura 3 – Geometria şi reţeaua de calcul aleasă

Figura 4 – Graficul de contur al câmpului de temperaturi

163
Figura 5 – Graficul de contur fluxului termic total

Metoda prezentată reprezintă un instrument de lucru util pentru activitatea de
analiză a câmpului de temperaturi din interiorul structurilor supuse unor solicitări
termice ridicate precum cele date de un incendiu. Având în vedere soliditatea
metodei, aceasta poate fi folosită cu succes în analiza şi a altor tipuri de fluxuri
(precum cele din domeniul electric).

Bibliografie:
1. Heat Transfer Handbook, Adrian Bejan, J. A. Jones – professor of Mechanical
Engineering, Department of Mechanical Engineering, Duke University, Durham, North
Carolina, Allan D. Kraus, Department of Mechanical Engineering, University of Akron,
Akron, Ohio, John Wiley & Sons, New Jersey, 2003.
2. A Heat Transfer Textbook, John H. Lienhard, Phlogiston Press, Cambridge,
Massachusetes, 2003.
3. Handbook of Thermal Engineering, Frank Kreith, Boulder, Colorado, U.S.A., CRC Press,
2000.
4. Modelarea proceselor termice în procese de ardere şi de stingere a incendiilor – Curs
Master, Emanuel Darie, Facultatea de Pompieri.

164
CONCEPTUL DE REZERVARE
APLICAT SISTEMELOR TEHNICE
Colonel dr. ing. Garibald POPESCU
Colonel dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Pompieri

Abstract
The material presents a number of terms specific to the concept of reservation and
general and specific elements related to the concept of reservation.

Terminologie

Concept – noţiune extinsă care se referă la: termeni, activităţi, procese tehnologice, operaţii, stări
etc., prin intermediul cărora se pun în evidenţă fenomene, caracteristici, proprietăţi etc., pe care
acestea le comportă; datorită importanţei lor, termenii au fost ridicaţi la rang de concept; conceptele
din această categorie se pot clasifica după cum urmează: concepte de natură tehnică; concepte de
natură juridică; concepte de natură tehnico-juridică.
Domeniu specific de activitate – domeniu de activitate care face referire la: prevenirea/stingerea
incendiilor, protecţia civilă, securitatea/sănătatea în muncă şi îmbolnăviri profesionale etc.
Procedură – modalitate logică, etapizată, graduală, specificată/materializată printr-un document
pentru/în legătură cu efectuarea/realizarea/implementarea unei: activităţi, operaţii, mod de utilizare
a unui accesoriu etc.
Risc/emergent – risc conex/conjugat, inerent etc., care se poate genera şi are factură de risc
nou/neevaluat.
Pericol emergent – pericol conex/conjugat, inerent etc., care se poate genera şi are factură de
pericol nou.
Regulă/măsură – rezultat al acţiunii/modalitate, mod de acţiune/aplicare
nedefinit/predefinit/definit, prin care o persoană autorizată (cadru tehnic P.S.I., inspector de
specialitate în domeniul prevenirii/stingerii incendiilor, inspector de specialitate în domeniul
protecţiei civile, inspector de securitate şi sănătate în muncă etc.) investit cu atribuţii de
îndrumare/control; scopul aplicării regulilor/măsurilor care au ca efect controlul stărilor de
risc/pericol (reducerea/minimizarea riscurilor şi după caz, anularea stărilor de pericol);
materializarea măsurilor trebuie realizată prin dispunerea/aplicarea acestora indiferent de
caracterul general şi/sau specific al acestora, şi după caz, aplicarea de sancţiuni contravenţionale.
Realitate obiectivă – realitate curentă raportată la un spaţiu public definit de graniţe naţionale,
materializată prin activităţi, procese tehnologice, relaţii între membrii societăţii, între care coexistă
şi se generează riscuri/pericole cu diferite niveluri; existenţa riscurilor/pericolelor derivă din
potenţialul pe care realitatea obiectivă curentă în care trăim îl are, determinate de modul cum se
dezvoltă, coexistă etc., fiind caracterizată de mediul înconjurător, construcţii, instalaţii,
mentalitatea, nivelul de pregătire al populaţiei/membrilor unei societăţi/naţiuni etc.
Rezervare – modalitate conceptuală de prevedere/prevenire, care se materializează tehnic şi
juridic, prin dublarea, triplarea etc., totală sau parţială a funcţiei/funcţiilor ale unui sistem tehnic.
Risc acceptat – categorie de risc care prin definiţie, admite următoarele caracteristici: este/poate fi
identificat sau este neidentificat; este cunoscut sau necunoscut; este evaluat sau neevaluat; referirea
are sens pentru persone/grup de persoane care acceptă şi utilizează riscul în numele lor şi/sau al
altor persoane fizice/juridice etc.
Sistem tehnic – entitate cu natură juridică, tehnică, economică etc., proiectat/ conceput pentru un
scop bine definit.
165
1. Elemente generale referitoare la conceptul de rezervare

Acest concept permite identificarea şi evaluarea riscurilor începând cu faza de
proiect şi materializarea unor măsuri conforme, în documentaţiile tehnice.
Datorită „duratei mari de viaţă” a fazelor de exploatare, raportată la dinamica
realităţii obiective, este necesară evaluarea/reevaluarea riscurilor în mod periodic,
motivul fiind determinat de probabilitatea generării în timp şi spaţiu, a unor riscuri care
se pot dezvolta ulterior, denumite generic, din perspectiva proiectării, riscuri emergente.
Evaluarea/reevaluarea riscurilor, în general, este un proces continuu care este
necesar să se materializeze:
– cu ocazia realizării diferitelor forme de prevenire (avizare, autorizare,
control etc.);
– pe întreaga perioadă/durată existenţială a fazelor: proiectare, construcţie-
montaj, exploatare şi postutilizare.
Riscurile care se supun evaluării/reevaluării fac referire la instalaţii,
construcţii, relaţii de tipul om-instalaţie, om-clădire, om-activitate etc., fiind în
conexiune directă cu specificul domeniilor: situaţii de urgenţă, securitate şi sănătate
în muncă, îmbolnăviri profesionale etc.
Un risc acceptat se evaluează în faza de proiectare şi se reevaluează după caz,
pe parcursul celorlalte faze predefinite anterior.
Cu cât riscurile identificate şi evaluate sunt numeric mai multe, în mod direct
proporţional, cu atât costurile sunt mai ridicate; o astfel de abordare, care este
dealtfel singura, implică optimizarea costurilor.
Din acest punct de vedere, conceptul de rezervare presupune un risc identificat
şi acceptat începând cu faza de proiectare.

2. Elemente specifice referitoare la conceptul de rezervare

Activităţile umane, prin natura lor, au generat, în timp, soluţii şi măsuri care au
determinat anumite salturi calitative, denumite, în tehnică, salturi tehnologice.
Un salt tehnologic important îl reprezintă securitatea, concept relativ la
factorul uman implicat/în relaţie/în conexiune cu utilaje, accesorii, procese
tehnologice etc., indiferent dacă aceştia sunt utilizatori, personal de întreţinere etc.
În raport cu realitatea obiectivă în care trăim, conceptul de rezervare ca şi, are
aplicabilitate în sistemele tehnice din industrie, agricultură, comerţ etc., pentru
diferite niveluri de rezervare:
– totală ( 2 x100% , 3x100% , 4 x100% etc.);
– rezervare parţială ( 1x75% , 1x90% etc.);
– mixtă ( 1x100%  2 x50% , 2 x75%  2 x100% etc.).
Principalele domenii de activitate din realitatea obiectivă în care se utilizează,
sunt:
 În ingineria securităţii la incendiu/explozie pentru:
– sistemele de electropompe care dotează staţiile pentru pompe incendiu
(hidranţi de incendiu interiori/exteriori, instalaţii speciale de
sprinklere, instalaţii de drencere etc.);
166
– sistemele de alimentare cu energie electrică în varianta de rezervă
pentru iluminatul de siguranţă, de marcare a hidranţilor interiori etc.,
pentru cazurile când tensiunea electrică de la sursa de bază (S.E.N.) nu
îşi realizează funcţia pentru care a fost proiectată, din varii motive;
– sistemele de alimentare cu energie electrică în varianta de rezervă pentru
centralele de semnalizare incendiu, efracţie etc., la sursa de bază
(S.E.N.) îşi încetează din varii motive funcţia pentru care au fost
proiectate;
– la acţiunea pentru stingerea incendiilor, prin utilizarea binomă/a doi
servanţi la ţeava de refulare; măsura se aplică pentru controlul
riscurilor/pericolelor care relevă:
– rezervarea prin dublarea numărului de servanţi din punct de vedere al
securităţii lor pentru intervenţia, în spaţii izolate, interioare din cadrul
construcţiilor afectate de incendii;
– rezervarea la manipularea de mase/greutăţi prin utilizarea furtunurilor
de incendiu tip C/B din punct de vedere al sănătăţii în muncă;
– la proiectarea instalaţiilor de stingere a incendiilor cu hidranţi pentru
situaţiile în care se utilizează două jeturi simultan la ţevi de refulare cu
furtunuri pentru pompieri tip C, tunuri de stingere pentru
generarea/refularea de spumă chimică în hangare destinate pentru
aeronave etc.;
 În ingineria aerospaţială la:
– construcţia de aeronave pentru care se prevăd din faza de proiect, două
turbine identice ca şi funcţie; fiecare dintre acestea se proiectează şi se
construiesc astfel încât să poată funcţiona şi să genereze tracţiune în
mod independent în orice fază a zborului în care aceasta este implicată
(decolare, aterizare etc.);
– proiectarea şi construcţia tuburilor Pitot: varianta analog cu soluţia
2 x100% şi varianta digitală cu soluţia 2 x100% ; variantele astfel
proiectate şi construite, sunt la rândul lor în rezervare una faţă de
cealaltă;
– construcţia paraşutelor pentru care partea securizată conţine o unitate cu
dimensiuni reduse având rol de iniţiere a deschiderii paraşutei mari;
există cazuri în care se utilizează pentru rezervare o a doua paraşută;
– construcţia sistemelor servo-hidraulice care dotează mecanismele de
comandă pentru flapsuri, frâne aerodinamice, eleroane, derivă etc.;
– proiectarea şi construcţia sistemelor cu funcţie de frânare pe sol în cazul
procedurilor pentru aterizare (frâne aerodinamice, frâne pe jeturile de
turbine);
– în cazul inertizării rezervoarelor destinate stocării de carburanţi; aceasta
este o modalitate de creştere a siguranţei în funcţionare la aeronavele
militare şi pentru cele destinate transportului comercial care execută
zboruri în zone cu riscuri/pericole de conflict armat;
– în cazul rachetelor, în speţă a celor cu destinaţie militară, conceptul de
rezervare implică proiectarea şi construcţia unor sisteme de
167
autodistrugere pentru cazurile în care se pot genera riscuri/pericole care
nu pot fi controlate începând cu faza de iniţiere a propulsiei;
 În cazul unor tipuri de aeronave, prin dublarea unor comenzi, aparate de
bord: altimetre, variometre, paloniere etc.;
 În ingineria biomedicală/biocelulară, prin utilizarea de celule stem; situaţia
generează posibilitatea ca în decursul vieţii unei persoane, aceasta să poată beneficia
de rezervarea unor organe vitale prin intermediul cărora să se realizeze în mod
controlat eventualele riscuri/pericole de accident sau deces;
 În domeniul asigurărilor; conceptul poate fi unul de rezervare totală simplă
(1x100%) sau multiplă (2x100%, 3x100% etc.), parţială (30%, 79% etc.), din/în
raport cu suma care se doreşte asigurată sau rezervare zero (0x100%); relaţia
asigurat-asigurător se realizează pe criterii contractuale;
 În ingineria auto; existenţa frânelor de: picior, mână, motor relevă spre
exemplu posibilităţi de rezervare în varianta 3x100% pentru autovehicole,
autoturisme etc.;
 În industria pentru producerea de energie electrică:
– utilizarea surselor de rezervă, pompelor de cavitaţie la degazoare etc.,
relevă funcţionarea acestora sub rezerve variate: 1x80% , 2x75% etc.;
– utilizarea în cazul operatorilor din categoria C.E.T.-rilor şi C.T.E.-urilor
ca şi combustibil pentru realizarea funcţiei acestora, aceea de producere
combinată pentru energie electrică şi termică, în varianta de rezervare
2 x100% care se realizează pentru un consum de gaze şi păcură (varianta
de rezervare 2 x100% ) respectiv în varianta de rezervare 3x100% , definită
prin consumul de gaze, păcură, cărbuni;
 În cazul protecţiei clădirilor, cu diferite destinaţii/funcţiuni, a rezervoarelor
de substanţe combustibile lichide etc., pentru controlul riscurilor/pericolelor care se
pot genera urmare descărcărilor la trăsnet, prin dublarea, triplarea etc., a
instalaţiilor de captare, coborâre şi dispunere a prizelor de pământ (variante de
rezervare 2 x100% , 3x100% ).

Bibliografie
1. Popescu, G. – Evaluarea riscurilor de incendiu/explozie, Note de curs, 2005-2012,
Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ Bucureşti.

168
APARATUL PENTRU TĂIAT/DEBITAT CU DISC ABRAZIV TIP FLEX.
MĂSURI DE PREVENIRE PENTRU CONTROLUL RISCURILOR/
PERICOLELOR DE INCENDIU, EXPLOZIE, SECURITATE ŞI
SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ. PROCEDURĂ DE UTILIZARE
Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri
Colonel jurist Ion VINTILĂ
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta“ al Judeţului Mehedinţi
Dr. ing. Stela POPESCU
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti – Inspecţia Muncii

Abstract
In this work, the main parts of the components of cutting machine/cutting abrasive
flex type are presented along with a basic procedure for the running of the machine,
how to use and the preventive measures to control risks/hazards of fire, explosion,
health and safety at work.

Terminologie

Angajator – persoană fizică sau persoană juridică care se află într-un raport juridic de muncă/de
serviciu cu cel puţin o persoană fizică; angajatorul poartă din punct de vedere juridic, răspunderea
în raport cu legislaţia română în vigoare, relevată de: dreptul muncii, dreptul civil, dreptul penal.
Act de autoritate – document redactat, oficial, operaţional/aplicabil conform, care are caracter
operativ, emis în cadrul unei organizaţii, de către managerul, administratorul unui operator
economic, conducătorul unei instituţii etc., în scopul realizării unei/unor activităţi; acestea se pot
referi la modul de: implementare a unei/unor proceduri, aplicare, implementare a unei/unor măsuri
de prevenire etc.; sinonim – dispoziţie scrisă.
Concept – noţiune extinsă care se referă la: termeni, activităţi, procese tehnologice, operaţii, stări
etc., prin intermediul cărora se pun în evidenţă fenomene, caracteristici, proprietăţi etc., pe care
acestea le comportă; datorită importanţei lor, termenii au fost ridicaţi la rang de concept; conceptele
din această categorie se pot clasifica după cum urmează: concepte de natură tehnică; concepte de natură
juridică; concepte de natură tehnico-juridică.
Neconformitate – stare de neîndeplinire a unei cerinţe, de nerealizare conformă a unei măsuri cu un
anumit specific (prevenire/stingere a incendiilor, securitate, sănătate în muncă şi îmbolnăvire
profesională etc.) care poate să afecteze buna funcţionare a unei organizaţii, entităţi economice,
instituţii etc.
Regulă/măsură – rezultat al unei/mai multor acţiuni, modalitate, mod de aplicare
nedefinit/predefinit/definit, prin care o persoană autorizată (cadru tehnic P.S.I., inspector de
specialitate P.S.I., inspector de securitate şi sănătate în muncă etc.) este investit cu atribuţii de
îndrumare/control în scopul aplicării regulilor/măsurilor; consecinţa este de control a stărilor de
risc/pericol (reducerea/minimizarea riscurilor şi după caz, anularea stărilor de pericol);
materializarea măsurilor se realizează prin dispunerea/aplicarea măsurilor indiferent de caracterul
general şi/sau specific al acestora, respectiv aplicarea de sancţiuni contravenţionale, după caz.
Procedură – modalitate logică, etapizată, graduală, specificată/materializată printr-un document
pentru/în legătură cu efectuarea/realizarea/implementarea unei activităţi, operaţii, mod de utilizare
a unui accesoriu etc.
169
1. Elemente generale

Aparatul cu disc abraziv tip flex, este alimentat electric fiind destinat pentru
tăierea/debitarea materialelor cu structură metalică, la operaţiile pentru
descarcerare în domeniul situaţiilor de urgenţă, debitarea unor elemente metalice în
compoziţie din oţel laminat etc.
Operaţiile pentru care se utilizează acest aparat relevă domenii/subdomenii
care implică activităţi la instalaţii, construcţii civile şi militare.

2. Elemente componente ale aparatului de tăiat/debitat cu disc abraziv tip
flex

Principalele elemente componente, ale aparatului de tăiat/debitat cu disc
abraziv tip flex, sunt:
– cablul de alimentare;
– corpul aparatului la care se distinge:
– mânerul de acţionare, dotat cu contact pentru pornire/oprire;
– mânerul de manevrare;
– corpul motorului electric.
– corpul discului abraziv la care se distinge:
– apărătoarea discului abraziv;
– axul pentru fixarea discului cu: şaibe, piuliţă şi contrapiuliţă;
– discul abraziv.
– element tehnic conex:
– grup portabil generator de tensiune.

3. Condiţii necesare/suficiente pentru personalul care utilizează aparatul de
tăiat/debitat cu disc abraziv tip flex

Pentru punerea în stare de funcţionare şi utilizarea aparatelor de tăiat /debitat
cu disc abraziv tip flex, angajatorii, utilizatorii etc., respectă următoarele măsuri
necesare însă nu şi suficiente:
– persoana fizică care urmează să execute astfel de operaţii/activităţi, trebuie
să fie autorizată în acest sens, respectiv:
– să aibă pregătirea necesară din punct de vedere teoretic/practic,
respectiv să fie calificată în acest sens;
– să fie aptă din punct de vedere medical;
– să fie numită prin dispoziţie scrisă/act de autoritate emisă/emis de către
managerul operatorului economic/instituţiei publice în cadrul căreia
persoana fizică desfăşoară activitate/este angajată;
– să fie instruită în raport cu categoriile de instructaje definite de legislaţia
română în vigoare referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă şi la
cea care face referire pentru apărarea împotriva incendiilor.
170
Condiţiile prezentate sunt aplicabile şi pentru cazurile în care se execută lucrări
de sudare electrică sau sudare cu flacără oxiacetilenică.

4. Punerea în stare de funcţionare şi modul de utilizare pentru aparatul de
tăiat/debitat cu disc abraziv tip flex

Procedură
Pentru punerea în stare de funcţionare/utilizare a aparatului de tăiat/debitat cu
disc abraziv tip flex, persoana fizică care realizează/urmează să realizeze operaţia de
tăiere/debitare, procedează după cum urmează:
– identifică/observă starea de integritate a aparatului şi verifică starea
elementelor componente/constructive;
– înainte de începerea operaţiilor/lucrărilor, se verifică gradul de centrare al
discului abraziv, eventualele disfuncţionalităţi etc.;
– aparatul de tăiat/debitat cu disc abraziv tip flex, se utilizează fără defecţiuni
(cu grilă de protecţie în stare fixă, fără deteriorări, deformări etc.) şi fără improvizaţii
de natură electrică şi/sau mecanică;
– se fixeaxă cupla pentru alimentarea cu energie electrică la priza/cupla
motogeneratorului electric, în cazul operaţiilor pentru descarcerare sau la
priza/cupla tabloului electric, în cazul operaţiilor pentru debitarea de material (bare
OB, PC etc.);
– pentru fixarea fermă, se acţionează aparatul de tăiat tip flex cu ambele mâini
prin intermediul mânerelor de ghidare, dispuse constructiv în acest sens, astfel încât
din punct de vedere ergonomic, poziţia adoptată să permită operatorului,
utilizatorului etc., realizarea operaţiei în condiţii reale de securitate şi sănătate în
muncă atât pentru el, cât şi pentru personalul aflat în apropierea sa;
– acţionează contactul /întrerupătorul de pornire;
– realizează/execută operaţiile de tăiere;
– în perioadele de timp alocate pauzelor sau la finalizarea operaţiilor etc., se
acţionează pentru scoaterea de sub tensiune prin contactul/întrerupătorul de oprire,
controlându-se/securizându-se accesul persoanelor neautorizate la aparat.

5. Principalele reguli/măsuri de prevenire pentru controlul riscurilor/
pericolelor de incendiu, explozie, securitate şi sănătate în muncă la punerea în
stare de funcţionare, utilizare pentru aparatul de tăiat /debitat cu disc abraziv tip
flex

Principalele măsuri de prevenire a riscurilor/pericolelor care se pot genera la
utilizarea aparatului de tăiat/debitat cu disc abraziv tip flex, sunt:
– pregătirea spaţiilor de lucru în care urmează să se realizeze astfel de activităţi
necesită protecţia cu panouri incombustibile şi/sau umezirea cu apă pentru
protejarea elementelor combustibile ale construcţiilor;

171
– este obligatoriu să se realizeze instructajul special pentru personalul care
execută lucrări/operaţii ce relevă generarea/existenţa unor stări cu pericol la
incendiu/explozie;
– pe timpul realizării operaţiilor cu aparatul de tăiat/debitat tip flex, este
obligatoriu ca persoana care execută lucrarea să utilizeze echipament de protecţie:
cască, ochelari, mănuşi de protecţie etc.;
– dacă alimentarea cu energie electrică a aparatului presupune utilizarea unor
lungimi mari ale traseului de conductori, este necesar ca aceştia să fie protejaţi împotriva
riscurilor/pericolelor pentru situaţiile care pot genera deteriorări mecanice etc.;
– este interzisă utilizarea aparatului pentru tăiat/debitat tip flex cu defecţiuni de
natură electrică şi/sau mecanică;
– pentru realizarea operaţiilor de debitare, tăiere etc., este necesar să se
respecte cerinţele emise prin cartea tehnică a aparatului tip flex, care fac referire la:
grosimea elementelor care pot fi debitate, date despre condiţiile de utilizare ale
discului abraziv etc.;
– nu se acţionează cu aparatul tip flex pentru tăierea/debitarea elementelor
metalice care definesc constructiv zonele, părţile sau elementele de caroserie ale
autoturismelor/autovehiculelor, care se află în vecinătatea rezervoarelor pentru
carburanţi; măsura este necesară pentru controlul riscurilor/pericolelor determinate
de scântei generate prin frecare, care pot să determine aprinderea/inflamarea
vaporilor, rezultatul fiind iniţierea de incendii/explozii, după caz; în acest sens,
personalul pentru descarcerare, utilizează numai foarfeca/cleştele hidraulic;
– în cazul activităţilor care se realizează pentru procedurile referitoare la
descarcerarea persoanelor din autoturisme/autovehicule, operaţiile pentru care se
utilizează flexul, trebuie să se realizeze astfel încât, să se evite tăierea conductorilor
electrici care se află sub tensiune (alimentaţi de la baterii tip acumulatori) sau a
recipientelor care conţin/sunt destinate pentru fluide inflamabile/combustibile sau gaze
inflamabile; măsura care se cere aplicată este aceea de a controla riscurile/pericolele
prin care, în caz contrar, se pot genera unul sau mai multe scurtcircuite electrice;
– înainte de executarea unor operaţii/lucrări de debitare, tăiere etc., în zonele
/spaţiile de lucru cu pericol de explozie (tancuri petroliere ale navelor maritime,
fluviale, rezervoare subterane/supraterane ale unor staţii de distribuţie a
carburanţilor etc.) este necesar să se realizeze operaţia de dezaburire a acestora;
măsura este necesară să se aplice, dar nu este suficientă, pentru controlul în acest
mod, a riscurilor/pericolelor determinate de existenţa unor eventuale reziduuri de
vapori, gaze, noxe etc.;
– este interzis să se execute lucrări de tăiere/debitare cu aparate tip flex, în
spaţii/zone de lucru în care, în mod frecvent se generează pulberi, prafuri, ceţuri de
G.P.L. etc. pe timpul proceselor tehnologice; operaţiile puse în discuţie, se realizează
numai în condiţii se siguranţă deplină, respectiv în cazul când instalaţiile tehnologice
nu se află în stare de funcţionare, în cazul reviziilor tehnice etc.;
– în cazurile în care nu se utilizează aparatul de tăiat/debitat tip flex, acesta se
dispune pe orizontală, sprijinit pe corpul său, sau după caz se fixează pe verticală,
prin agăţare fără a fi alimentat cu tensiune electrică; măsura este aceea de protecţie a
discului şi corpului flexului pentru eventualele riscuri/pericole de deteriorare prin
cădere, lovire etc.;
172
– este interzisă organizarea locurilor/spaţiilor de lucru pentru activităţi care
relevă lucrări de tăiere cu flexul, pe căi de circulaţie, evacuare, acces etc.;
– locurile/spaţiile de lucru destinate activităţilor specifice, se dotează cu
mijloace de primă intervenţie, după caz;
– în cadrul operaţiilor curente de: debitare, tăiere, secţionare a unor elemente
cu structură metalică este interzisă staţionarea persoanelor pe direcţia de generare a
scânteilor mecanice;
– atunci când se execută lucrări de tăiere/debitare cu flexul, pentru controlul
scânteilor de frecare, în vecinătatea tubulaturilor cu anumite funcţiuni/destinaţii:
exhaustare a aerului viciat, exhaustare a prafului/pulberilor din materiale plastice,
cerealiere, din lemn etc., este necesar să se aplice măsuri pentru:
– întreruperea/oprirea instalaţiilor de exhaustare, în perioada realizării
activităţilor specifice;
– curăţirea după caz a pieselor metalice care pot să conţină depuneri de
uleiuri minerale sau diferite tipuri de reziduuri (grăsimi etc.) pe
suprafeţele de contact;
– obturarea golurilor din pardoseli, pereţi etc., cu elemente din materiale
incombustibile;
– să nu efectueze improvizaţii şi/sau modificări constructive de orice
natură la aparatul de tăiat/debitat cu disc abraziv tip flex;
– pentru orice situaţie care poate să depăşeşească nivelul de pregătire,
instruire etc., al utilizatorului ca şi persoană fizică, acesta se consultă,
după caz, cu şeful nemijlocit, responsabilul lucrării etc.;
– utilizatorul consultă manualul de utilizare şi întreţinere al aparatului de
tăiat cu disc abraziv tip flex, în cazul apariţiei unor disfuncţionalităţi;
– nu execută lucrarea/operaţia de tăiere dacă aceasta se realizează în
spaţii închise cu risc/pericol de incendiu/explozie, dacă nu este emis
permisul de lucru cu foc;
– respectă toate regulile şi măsurile care fac referire la normele de
securitate/sănătate în muncă şi de prevenire/stingere a incendiilor.
La finalizarea lucrărilor, se verifică conform cu cerinţele normelor specifice
departamentale de prevenire/stingere a incendiilor şi instrucţiunilor proprii de
securitate/sănătate în muncă, zonele/spaţiile în care s-au efectuat operaţii de
tăiere/debitare cu disc abraziv tip flex.
Regulile/măsurile prezentate pentru controlul riscurilor care derivă din
operaţiile de tăiere, debitare cu aparatul tip flex sunt necesare, dar nu şi suficiente.
Regulile/măsurile prezentate sunt aplicabile în parte şi în cazurile în care se
execută lucrări de sudare electrică sau cu flacără oxiacetilenică.

Bibliografie:
1. Secară, V., Dumitrache, A., Dragomir, C., Olaru, I., Strugariu, D., Vasile, C. –
Manual pentru tehnica lucrului pe timpul intervenţiilor pentru descarcerare, Editura
Ministerului de Interne, Bucureşti, 2000.
2. Benga, M., Popescu, G., Vintilă, I. – Instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă,
Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2010.

173
CAPTATOR SOLAR PARABOLIC
Colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Pompieri”
Sublocotenent ing. Bogdan NIŢU
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
„Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti

Abstract
This paper is about a solar device which uses the Sun radiation for heating water. By
using materials that were easy to obtain (cheap), we hop to obtain a low cost, high
efficiency device for daily common use. An original experimental setup is realized by
the authors in the Thermo-Hydraulic Laboratory of the Firefighters Faculty.

Cuvinte-cheie: energie solară, captator solar parabolic, stand experimental

1. Introducere

Multe tehnologii sunt folosite pentru a exploata radiaţia solară. Unele dintre ele
folosesc energia solară direct pentru a produce căldură, altele o utilizează pentru
producerea de electricitate. Utilizarea energiei solare este deosebit de eficientă în
ţările situate între tropice.
Cel mai simplu mod de exploatare a energiei solare este utilizarea acesteia ca
sursă termică. Sistemele de încălzire utilizând energia solară se pot clasifica în două
principale categorii: sisteme pasive şi sisteme active.
Primele se caracterizează prin faptul că încălzirea spaţiilor se face în mod natural,
fără intervenţia unui mijloc mecanic care să producă circulaţia unui agent termic.
Sistemele active presupun existenţa unor echipamente mecanice care să
producă circulaţia agentului termic care transportă căldura între elementele de captare
şi spaţiul încălzit.
Procesul de captare şi conversie a radiaţiei solare în căldură se bazează pe
utilizarea efectului de seră, specific unor materiale transparente (sticla, policarbonat,
plexiglas etc.) şi se realizează prin sisteme specializate incluse sau nu în structura
construcţiei solare.
Indiferent dacă sistemul de încălzire este pasiv sau activ, el conţine o unitate de
stocare a căldurii provenite din captarea radiaţiei solare. Această unitate este
necesară, întrucât sursa naturală de energie are o durată diurnă limitată, în timp ce
construcţia trebuie încălzită permanent. Funcţia de stocare termică este asigurată fie
prin echipamente specializate, fie de către elementele de construcţii.
Sistemele pasive de încălzire utilizează aerul din încăpere ca agent încălzitor,
iar sistemele active pot utiliza apa sau aerul ca agent termic care transferă căldura din
zona de captare în cea de utilizare.
174
Standul experimental realizat reprezintă un sistem activ de captare a energiei
solare întrucât acesta foloseşte iniţial o pompă pentru vehicularea apei în circuit, până la
atingerea unei anumite temperaturi, după care circulaţia se realizează natural pe baza
presiunii termice create şi a densităţii apei, care variază în funcţie de temperatură.

2. Prezentarea standului
Din punct de vedere constructiv standul se compune din (vezi Fig. 1):
1 - reţea de conducte din cupru;
2 - robinet alimentare stand cu apă rece;
3 - robinet de ieşire a apei calde;
4 - robinet pentru activare circulaţie naturală;
5 - pompă de recirculare;
6 - captator solar parabolic;
7 - rezervor;
8 - dispozitive de fixare a instalaţiei pe suportul de lemn;
9 - suport de lemn;
10 - suporturi reglabile stand.

7
3

6 1
5
2
8 8
8
4 9

10 10

Figura 1 – Schema standului experimental

Figura 2 – Stand experimental – vedere
laterală

175
Datorită faptului că valorile intensităţii radiaţiei solare sunt mai scăzute
dimineaţa şi seara s-a optat pentru poziţionarea suprafeţei captatoare la un unghi de
300 considerându-se că în timpul zilei, datorită valorilor ridicate ale radiaţiei solare,
se compensează pierderea de energie datorată acestui unghi de orientare. Ideal ar fi
utilizarea unui mecanism automat care să orienteze dispozitivul în funcţie de poziţia
relativă a Soarelui faţă de captator.

Fig. 3 Stand experimental – vedere frontală

Principiul de funcţionare
Datorită foliei de aluminiu montată pe suprafaţa captatorului, radiaţia solară
este dirijată către conductele ce se află în focarul captatorului parabolic astfel încât
cantitatea de căldură primită este mult mai mare. În interiorul ţevilor circulă, ca agent
termic, apa.
Aceasta este vehiculată cu ajutorul unei electropompe alimentată la 12 V,
pentru a accelera procesul de încălzire. După atingerea unei anumite temperaturi,
pompa este oprită şi se urmăreşte circulaţia apei în sistem, doar datorită presiunii
termice create şi a diferenţei de densitate.

3. Măsurători experimentale

Măsurătorile s-au efectuat în data de 19.06.2012, începând cu ora 1105.
Temperatura exterioară înregistrată la momentul iniţial a fost de 330 C, aceasta fiind
măsurată cu un termometru cu coloană de mercur. Temperatura agentului termic
introdus în instalaţie a fost de 220 C, măsurată, de asemenea, cu un termometru cu
coloană de mercur. Datele înregistrate sunt prezentate în următorul tabel
centralizator:

176
Temperatura înregistrată la nivelul conductelor amplasate în focarul
captatorului solar (0C)
Ora La partea superioară a Observaţii
La baza captatorului La centrul captatorului
captatorului
t1 t2 t3 tm t1 t2 t3 tm t1 t2 t3 tm
După
introducerea
1105 23,2 23 23,1 23,1 23,5 23,6 23,6 23,56 23,6 23,7 23,6 23,66
agentului
termic

1120 30,4 31 30,7 30,7 32,1 32,3 32,2 32,2 34 33,8 34,1 33,96 -

Pompa fiind
30 pusă în
11 32,5 32,7 32,8 32,67 33,3 33,5 33,4 33,4 33,7 33,8 33,9 33,8
funcţiune de
5 minute

1135 33,2 33,5 33,5 33,4 35 35,2 35,1 35,1 37,2 37,4 37,6 37,4 -

1140 34 34 34,2 34,07 37,2 37 37,4 37,2 40 40,2 40 40,07 -

1145 34,7 34,6 35 34,77 39 39,3 39,4 39,23 41,5 41,3 41,6 41,46 -

Pompa fiind
pusă în
1155 36,2 36,5 36,5 36,4 38,1 38,1 38,3 38,17 40,2 40,1 40,1 40,13
funcţiune de
5 minute

1205 37 37,2 37,3 37,17 38,8 38,5 38,6 38,63 42,7 42,6 42,6 42,63 -

1215 38,5 38,4 38,2 38,37 41,5 41,3 41,6 41,47 43,8 43,5 43,6 43,63 -

1240 39,9 40,3 40,2 40,13 43,3 43,1 43,4 43,27 45,7 45,5 44,5 45,57 -

1245 40,4 40,5 40,6 40,5 45,1 45,2 44,9 45,07 46,8 46,5 46,7 46,67 -

Pompa fiind
pusă în
1255 41,3 40,9 41 41,07 43,2 43 43,1 43,1 44,5 44,3 44,4 44,4
funcţiune de
5 minute

Tabelul 1 – Tabel centralizator cu rezultate obţinute în urma măsurătorilor

Valorile t1, t2, t3 au fost obţinute prin măsurarea cu ajutorul unui termocuplu în
diferite puncte de la baza, centrul, respectiv partea superioară a conductelor de cupru
amplasate în focarul suprafeţei parabolice, iar tm reprezintă temperatura medie
obţinută prin calcul matematic în urma realizării mediei aritmetice între temperaturile
măsurate în cele trei puncte.

177
Figura 5 – Grafic evoluţie temperaturi la partea superioară a captatorului

În timpul măsurătorilor s-a observat că temperatura conductei pe partea
orientată spre suprafaţa reflectorizantă era, în medie, cu 10 C mai mare decât cea
înregistrată pe partea orientată direct spre Soare.
Pe baza valorilor obţinute s-au realizat următoarele grafice de variaţie a
temperaturilor:
  4 5.00

4 0.00

3 5.00

3 0.00

2 5.00 tm
t1
2 0.00 t2
t3
1 5.00

1 0.00

5.0 0

0.0 0
1 0:48 1 1:02 1 1:16 11 :3 1 11 :4 5 12 :0 0 12 :14 12:28 12:43 1 2:57 1 3:12

Figura 4 – Grafic evoluţie temperaturi la baza captatorului

La sfârşitul experimentului temperatura apei, măsurată cu termometrul cu
coloană de mercur, a ajuns la 410 C ceea ce reprezintă o creştere de 190 C în intervalul
orar 1105-1255.
Având în vedere rezultatele obţinute, utilizarea concentratoarelor de tip
parabolic, în construcţia captatoarelor solare, conduce la o creştere însemnată a

178
eficienţei energetice. Utilizarea pe timpul verii a unor astfel de captatoare solare
construite la o scară mai mare, la nivelul unităţilor operative ale Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă, ar produce economii deosebite de energie.

Bibliografie:
1. Enciclopedia Tehnică de Instalaţii – Manualul de instalaţii, ediţia a II-a – Instalaţii de
încălzire.
2. http://www.engineeringtoolbox.com/water-thermal-properties-d_162.html
3. www.utcluj.ro
STUDIU PRIVIND STABILIREA PERICOLULUI DE INCENDIU
CA URMARE A UTILIZĂRII CUPTOARELOR CU MICROUNDE
Colonel ing. Daniel STANCIU
Direcţia Planificare Înzestrare Tehnico-Materială
Colonel dr. ing. Cristian DAMIAN
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

1. Introducere

Pornind de la o clasificare generală, prin microunde se înţelege acea parte a
spectrului electromagnetic cuprinsă în gama valorile de frecvenţă 0,3…6 x 103 GHz,
cu o lungime de undă  = 0,05-103 mm, în alte clasificări se consideră că domeniul
microundelor este limitat între 1…3x102 GHz, ( = 1 - 3x102 mm).
Datorită particularităţilor constructive ale elementelor de circuit, a metodelor
specifice legate de teoria şi practica generării, emisiei, propagării şi măsurării semnalelor
de frecvenţe foarte înalte, microundele constituie un domeniu distinct al tehnicii.
Microundele utilizate în cuptoarele cu microunde, comparativ cu cele utilizate
de echipamentele radar, televiziune şi comunicaţiile radio, se regăsesc în gama de
radiaţii electromagnetice neionizante, care sunt prezentate şi în figura de mai jos.
Raze cosmice
Raze Gama
Raze X Radiaţie
Lumină ultravioletă ionizantă
1000 T Hz Lumină vizibilă Radiaţie
100 T Hz neionizantă
Infraroşu
10 T Hz
1 THZ
100 GHz Microunde
10 GHz
Cuptoare cu microunde
1000 MHz
Emisie TV
100 MHz
Emisie radio
10MHz
1MHz
100 KHz
10 KHz Audio (unde care nu sunt
1 KHz electomagnetice)
100 Hz
Spectru de frecvenţă
THz - (Tera) 1012 Hz
GHz - (Giga ) 109 Hz
MHz - (Mega) 106 Hz Figura 1
KHz - (Kilo) 103 Hz Spectrul de frecvenţă
Hz - (Hertz)

180
Radiaţia ionizantă este de frecvenţă foarte înaltă, fiind foarte puternică şi
penetrantă, chiar şi la niveluri mici.
Radiaţia ionizantă poate afecta celulele ţesuturilor vii, aceste raze periculoase
având suficientă energie şi intensitate pentru a schimba (ioniza) chiar structura
moleculară a materiei. În doze mari radiaţia ionizantă poate provoca chiar mutaţii
genetice.
Aşa cum este prezentat în spectrul de frecventă, gama frecvenţelor de radiaţii
ionizante include razele x,  şi razele cosmice.
Radiaţia ionizantă este de tipul celei pe care o putem asociem cu radiaţia
substanţelor radioactive (uraniu, radiu) şi chiar cu cea care rezultă din explozii
atomice şi termonucleare.
Radiaţiile neionizante sunt diferite, datorită frecvenţelor lor scăzute şi a
energiei reduse, nu au acelaşi efect dăunător şi proprietăţi cumulative ca radiaţia
ionizantă.
Radiaţia de microunde (la frecvenţa standardizată de 2450 MHz) este
neionizantă şi la o intensitate suficientă va provoca o simplă vibraţie a moleculelor
din materie.

2. Domenii de utilizare ale microundelor

Pe măsura perfecţionării tehnologiilor de fabricare a dispozitivelor electronice
pentru microunde şi a componentelor pasive asociate acestora, s-a ajuns la realizarea
unor generatori coerenţi şi stabili cu aplicaţii în radiolocaţie, radiocomunicaţii şi
cercetarea ştiinţifică.
Prin elaborarea unor noi principii funcţionale şi constructive, domeniul de
utilizare a microundelor s-a extins foarte mult spre partea IR (infraroşu).
Utilizarea microundelor se justifică prin câteva particularităţi importante ale
acestora, cum ar fi: propagarea sub formă de fascicule suficient de compacte,
posibilitatea detectării unor semnale de putere foarte mică (10-3µW) şi imunitate
ridicată la diverse categorii de semnale parazite, micşorarea dimensiunilor geometrice
ale dispozitivelor şi componentelor, elaborarea unor metode noi de studiu a substanţei
(spectroscopie cu microunde), manipularea unor puteri utile foarte mari, perspectiva
transportului la distanţă a energiei electrice.
Un domeniu în care microundele au o largă aplicaţie este cel referitor la
supravegherea teritoriului şi telecomanda vehiculelor spaţiale (avioane, sateliţi,
rachete). Instalaţiile utilizate sunt în general cele de tip radar, puterea semnalelor
variind într-o gamă foarte largă, de la zeci de µW până la zeci sau sute de MW.
În instalaţiile mobile se urmăreşte funcţionarea cu semnale de puteri cât mai
mici, ele fiind echipate cu dispozitive semiconductoare realizate în tehnologii
obişnuite.
Instalaţiile de la sol au puteri foarte mari, impunându-se astfel o echipare cu
tuburi cu fascicul electronic specializate (clistroane, tuburi cu undă progresivă,
magnetroane), care vor necesita implementarea unor tehnologii deosebite.
181
Un domeniu deosebit de atrăgător în utilizarea microundelor, este cel al
studiului substanţelor, fiind dezvoltate astfel o serie de metode specifice, cu
preponderenţă în ultimele trei decenii. Acestea metode includ diferite tipuri de
rezonanţe: electronică, de spin magnetică, ciclotronică etc.
În acest domeniu se obişnuieşte a se lucra frecvent cu puteri mici, dar, pentru
extinderea tipurilor de substanţe studiate, se urmăreşte obţinerea unor frecvenţe înalte
şi foarte înalte, tinzând a se ajunge la o suprapunere tot mai pronunţată a domeniului
microundelor cu cel de infraroşu îndepărtat.
La fel ca şi în domeniul comunicaţiilor şi în spectroscopia cu microunde sunt
necesari oscilatori stabili şi acordabili într-o gamă foarte largă.
Utilizarea microundelor şi-a extins aplicabilitatea şi în unele domenii din
agricultură, medicină, industria cauciucului, alimentară, chimică, farmaceutică,
textilă, fiind folosite în procese de uscare, polimerizare, decongelare, dezactivare,
sudare, preîncălzire, lipire, pasteurizare, deshidratare a produselor specifice.

3. Efectele microundelor asupra corpului uman

Acţiunile biologice ale microundelor sunt legate în special de efectele lor
termice şi vasodilatatorii.
În cazul microundelor, încălzirea corpului se face în profunzime, în mod
selectiv pentru diferitele ţesuturi.
Un rol important în această acţiune îl joacă factorii de penetraţie, absorbţie şi
localizare a undelor.
Microundele sunt capabile să pătrundă la o adâncime de câţiva centimetri în
raport cu puterea şi lungimea de undă, acestea fiind mai penetrante decât razele
infraroşii şi mai puţin penetrante decât undele scurte.
Pătrunderea microundelor în ţesuturi depinde de profunzimea la care se produce
înjumătăţirea energiei radiate. Aceasta se exprimă în centimetri şi reprezintă grosimea
stratului de ţesut la care energia iradiată pierde 50% din energia iniţială. Profunzimea
de înjumătăţire depinde de lungimea de undă (scade odată cu micşorarea ei).
Capacitatea de penetrare a microundelor în straturile neomogene ale corpului
nu este egală în toate ţesuturile, depinzând de capacitatea de absorbţie a stratului prin
care trec. Astfel, ţesutul adipos fiind de 5 ori mai puţin absorbant pentru microunde
decât pentru razele infraroşii, undele centimetrice străbat cu uşurinţă straturile de
grăsime, fără să le încălzească.
Paralel cu creşterea temperaturii, prin iradierea cu microunde se produce o
intensificare (până la 66%) a circulaţiei periferice arteriolare şi venoase.
Avantajul mare pe care îl prezintă microundele este simplitatea de
manipulare. Nu este nevoie decât de un singur electrod, respectiv antena dirijată sau
localizatorul.
Dozarea este în funcţie de tensiunea aplicată pe magnetron, pe suprafaţa
secţiunii şi dimensiunile localizatorului, de distanţa faţă de tegument, de direcţia
fascicolului de unde iradiate, de grosimea stratului celulo-adipos al regiunii şi de
182
durata şedinţei. Dozele obişnuite cu care se lucrează sunt cuprinse între 40 şi 150 W,
respectiv 20-70 mA.
Durata iradierii variază între limite destul de largi, de la 5 la 30 minute, media
fiind de 10-15 minute.
Microundele produc efecte asemănătoare cu aplicaţiile unipolare de unde
scurte, ceea ce face ca şi indicaţiile lor să fie asemănătoare:
 afecţiuni ale aparatului locomotor;
 afecţiuni ale sistemului nervos periferic;
 afecţiuni ale aparatului circulator;
 afecţiuni ale aparatului urogenital;
 afecţiuni ale căilor respiratorii superioare;
 alte afecţiuni: furunculi, hipotiroidism.

Nu se va face tratament cu microunde atunci când în ţesuturi există corpuri
străine metalice.
Câteva laboratoare americane au descoperit că nivelul minim de expunere la
microunde poate cauza efecte cumulative asupra ochilor, care conduc la cataracte.
Cercetările au remarcat, de asemenea, o reducere a eficienţei personalului şi chiar o
posibilă conexiune cu cancerul.
În laboratoarele europene (Rusia, Franţa ş.a.) cercetările au stabilit că pot
rezulta efecte neplăcute în prezenţa microundelor, ce nu pot fi atribuite doar efectului
termic şi că normele americane nu prevăd un nivel de siguranţă foarte ridicat.
Efectele pe termen lung, în cazul expunerii la niveluri reduse de microunde,
precum şi importanţa lor, legată de sănătatea oamenilor, vor deveni clare numai după
ce un număr mare de oameni care au fost expuşi la microunde vor fi studiaţi mulţi
ani. Au fost efectuate studii cu animale, dar este dificil în a extrapola efectele
microundelor pe animale la posibile efecte asupra oamenilor. Deoarece nimeni nu
poate spune cu siguranţă ce niveluri de expunere nu sunt periculoase, precauţia spune
că trebuie evitată expunerea la orice radiaţii nedorite.

4. Cuptoare cu microunde

4.1 Noţiuni generale
Apărut şi pe piaţa românescă, cuptorul cu microunde este un aparat electric de
uz casnic utilizat pentru efectuarea unor operaţiuni de decongelare, încălzire, fierbere,
coacere etc.
Faţă de echipamentele tradiţionale, având aceeaşi destinaţie – plita cu gaze,
plita electrică, reşoul sau cuptorul electric etc. cuptorul cu microunde prezintă
numeroase particularităţi decurgând din principiul său de funcţionare total diferit:
încălzirea alimentelor nu se realizează din exteriorul alimentelor (prin suprafaţa lor)
ci din interiorul acestora.
O astfel de încălzire este posibilă şi eficientă doar în cazul alimentelor
conţinând molecule bipolare de apă care, introduse într-un câmp electromagnetic de
183
frecvenţă foarte ridicată, interacţionează cu acesta, generând căldura în mod uniform,
în întreg volumul alimentelor respective.
Se obţin astfel avantaje importante:
– reducerea cu până la 75% a timpului necesar preparării alimentelor prin
decongelare, încălzire, fierbere, coacere;
– reducerea cu până la 80% a energiei necesare obţinerii aceluiaşi efect termic
(deci ameliorarea substanţială a randamentului conversiei energiei electrice în energie
termică;
– comoditatea exploatării;
– facilitatea întreţinerii;
– menţinerea valorii nutritive a alimentelor preparate şi absenţa compuşilor
potenţial nocivi rezultaţi din prăjirea, frigerea sau arderea parţială a alimentelor (în
cazul echipamentelor tradiţionale de bucătărie).
Totodată, comparativ cu mijloacele clasice, cuptorul cu microunde prezintă şi
unele inconveniente şi limitări (care, în unele situaţii, pot fi neesenţiale faţă de
avantajele mai sus-menţionate):
– preţ de achiziţie relativ ridicat;
– încălzirea slabă sau chiar imposibilă a anumitor tipuri de alimente;
– uneori absenţa rumenirii (colorării superficiale).
În scopul eliminării parţiale a ultimelor dezavantaje au fost concepute
policuptoarele, cuptoarele combinate sau cuptoarele mixte (cu microunde, cu grătar
electric, cu infraroşii, cu jeturi pulsatorii de aer cald etc.). Dar preţul unui asemenea
cuptor este evident şi mai mare decât cel al cuptorului cu microunde „clasic“.
O altă posibilitate pentru obţinerea rumenirii (şi chiar a unei coji crocante) a
anumitor alimente constă în utilizarea unor recipiente metalice.
Ca şi cuptoarele electrice tradiţionale, cuptoarele cu microunde nu garantează
distrugerea tuturor tipurilor de microorganisme ce, eventual, sunt conţinute în
alimente. Ele nu pot înlocui deci sterilizatoarele.
De regulă, policuptoarele cu microunde sunt prevăzute cu programatoare
(electromecanice sau electronice), care permit realizarea unor secvenţe automate de
decongelare, fierbere, coacere, rumenire etc. adaptate optim unui anumit tip şi unei
anumite cantităţi de aliment.
Pe piaţa vest europeană, cuptoarele cu microunde au apărut la începutul anilor
80 atingând un maxim de vânzări (pentru cuptoarele„clasice“) prin anii 1987-1988.
Un rol important în dezvoltarea interesului consumatorilor pentru aceste
aparate electrice de uz casnic l-au avut, şi îl mai au încă, ameliorarea continuă a
performanţelor (datorită progreselor tehnice şi tehnologice), diversificarea
sortimentală şi, nu în ultimul rând, reducerea continuă a preţurilor de vânzare.
In 1991 existau pe piaţa vest-europeană circa 4o mărci de cuptoare (de diferite
tipuri constructive) realizate de 16 producători din care 9 proveneau din Extremul
Orient (Japonia, Coreea de Sud, Taiwan etc.).
Printre producătorii vest-europeni se numără firmele binecunoscute şi în
România: PHILIPS, MOULINEX, SIEMENS, THOMSON, BOSCH, AEG,
BROTHER. Printre producătorii cei mai importanţi din Extremul Orient se situează
firmele: GOLDSTAR, SAMSUNG, SHARP, TOSHIBA, PANASONIC, HITACHI.
184
În ultimii ani au apărut şi pe piaţa românească mai multe mărci de cuptoare cu
microunde şi preţuri situate în game relativ largi (inclusiv un tip de cuptor produs de
întreprinderea ALFA din Chişinău).

4.2. Structura generală a unui cuptor cu microunde
De principiu, un cuptor cu microunde se compune din:
– incintă prevăzută cu uşă ce asigură o închidere ermetică;
– magnetron care generează microundele;
– dispersor care introduce microundele în interiorul cavităţii rezonante (în care
se vor amplasa alimentele);
– ventilator care asigură răcirea magnetronului;
– blocuri funcţionale;
– elemente pentru reglare şi control;
– platou rotativ care asigură încălzirea uniformă a alimentelor;
– elemente de protecţie.

microunde dispersor

magnetron microunde
ghid de undă dispersate şi
reflectate
blindaj

alimente
cavitate rezonantă amplasate în
(incintă) recipient

platou rotativ

Figura 2 – Structura generală a unui cuptor cu microunde

4.2.1. Piesa principală o reprezintă magnetronul care se utilizează pentru
generarea microundelor şi este un tub electronic special. Acesta poate genera unde
electromagnetice de frecvenţa microundelor cu puteri de la 100 W până la 25 kW, cu
un randament de 55% ... 65% şi are o durată medie de funcţionare de 3.000 ore.
Cuptoarele cu microunde pentru uz casnic au frecvenţa standardizată la valoarea de
2,45 GHz. Părţile componente ale unui magnetron sunt:
– un cilindru central tip catod, care emite electroni şi care este alimentat cu
impulsuri sau tensiune continuă de aproximativ 5.000 V (negativă faţă de anod);
– un cilindru anod care înconjoară catodul, dar separat şi bine izolat de acesta;
– multiple cavităţi rezonante de formă cilindrică între catod şi anod (lungimea
de undă utilizată în cuptorul cu microunde este de aprox. 7,94 ori diametrul cavităţii –
pentru 2,45 GHz = 12,4 cm se va folosi o cavitate cu diametrul 15,7 mm);
– o antenă care face legătura între energia microundelor şi ghidul de undă;
185
– întregul ansamblu este introdus într-un câmp magnetic care este de obicei un
magnet permanent sau un electromagnet;
– răcirea blocului anod se realizează cu aer, apă sau ulei, având în vedere că
procesul de generare a microundelor are un randament de 60-75%.
Aşa cum reiese şi din tabelul 1, există mai multe tipuri constructive de
magnetroane.

Tabel 1 – Tipuri de magnetroane
Tip magnetron Frecvenţă Putere UA IA B0 T Nr. de Separarea
(GHz) de ieşire (kV) (A) (T) % cavităţi modurilor
(kW)
1. Magnetron în 2,7-2,9 1200 27 65 0,29 63 8 10
banda 10 cm cu
funcţionare în
impulsuri, i= 1s
2. Magnetron în 9,375 280 22 27 0,56 36 16 13,5
banda 3 cm cu
funcţionare în
impulsuri, i= 2s
3. Magnetron în 9,375 1500 33 83 - 50 40 5
banda 3 cm cu
funcţionare în
impulsuri, i= 1s
4. Magnetron cu 2,45 2,5 5 0,9 0,15 60 - -
funcţionare
continuă
(industrial)
UA (kV) – tensiunea anodică
IA (A) – intensitatea curentului anodic
B0 (T) – inducţia magnetică
T % – randamentul total

Studiile efectuate au condus la crearea unor modele noi, cu caracteristici
substanţial îmbunătăţite prin utilizarea unor tehnologii novatoare, astfel:
 Filamentul catodului este confecţionat din fir de Wolfram cu diametrul de
0,5 mm, sub forma unei spirale cu 8-12 răsuciri de 4 mm diametru şi
lungime de 9,5 mm. Catodul este învelit cu un material care poate emite
electroni (beriliu, metal toxic care se utilizează pe scară largă la fabricarea
magnetroanelor, dar nu se foloseşte la cuptoarele cu microunde). Puterea
tipică a filamentului este de 3,3 VAC la 10 A. Catodul este alimentat de o
tensiune negativă în pulsuri cu valoarea de vârf mai mare de 5.000 V.
 Anodul este un cilindru confecţionat din cupru de 1,5 mm, cu un diametru
interior de 35 mm şi o lungime de 25,4 mm. Filamentul se introduce într-un
suport de ceramică izolator.
 Cavităţile cilindrice reprezintă un set de 10 vane de cupru de 1,5 mm
grosime, 12,7 mm lungime şi 9,5 mm adâncime. Structura este realizată din

186
multiple cavităţi cu un vârf de focar de frecvenţă de 2,45 GHz. La frecvenţa
de 2,45 GHz bobine şi condensatoare individuale nu pot fi realizate.
 Ansamblul de intrare este introdus într-un câmp magnetic care provine de la
o pereche de inele magnetice plasate la începutul şi sfârşitul anodului
cilindric. Anodul şi carcasa magnetronului sunt la potenţialul pământului şi
conectate la şasiu.

4.2.2. Ghidul de undă: permite transmiterea şi dirijarea undelor
electromagnetice către cavitatea rezonantă a cuptorului cu microunde.
4.2.3. Cavitatea rezonantă: este incinta propriu-zisă a cuptorului cu
microunde, realizată din metal (nu absoarbe microundele, ci doar le reflectă), iar
dimensiunile variază în funcţie de producător.
4.2.4. Blocurile funcţionale ale cuptoarelor cu microunde au următoarele
componente:
 Tastatura: permite utilizatorului să introducă informaţiile necesare
funcţionării automate (de exemplu: durata de încălzire, nivelul de putere,
tipul operaţiei etc.);
 Traductoarele: sunt montate în zonele importante ale cuptorului şi transmit
informaţii necesare bunei funcţionări a cuptorului (de exemplu: închiderea
corectă a uşilor, temperatura din interiorul cuptorului etc.);
 Afişaj digital multifuncţional: permite utilizatorului vizualizarea
informaţiilor introduse de la tastatură şi, ulterior, urmărirea evoluţiei
anumitor parametrii ai cuptorului (de exemplu: timpul de
încălzire/decongelare etc.);
 Memoriile: permit setarea/programarea unor parametri ai cuptorului cu
microunde. Memoria ROM conţine valori care pot fi doar redate, iar
memoria RAM permite înregistrarea/redarea informaţiilor (de exemplu: de
informaţii: coduri, programe de încălzire/decongelare etc.);
 Elementele de execuţie: determină funcţionarea generatorului de
microunde (magnetronul) la parametri de putere necesari şi pe durata
impusă prin programare (din construcţie sau prin tastatură).

4.2.5. Elementele pentru reglare şi control ale unui cuptor cu microunde:
 Afişaj digital funcţional pentru indicarea duratei restante (în regresie) de
încălzire şi a treptei de putere. Când cuptorul nu fucţionează indică ora
curentă.
 Declanşarea imediată a încălzirii.
 Declanşarea întârziată/programată a încălzirii (de regulă, după cel mult 9
ore 99 minute).
 Reglarea nivelului puterii generate (în 3...10 trepte sau continu, manual, sau
automat).
 Reglarea timpului de încălzire (durata maximă programabilă este de 99 ore
şi 99 minute, iar încălzirea începe cu treapta de putere maximă).
 Reglarea ceasului.
187
 Introducerea cifrelor 0–9 pentru timpi şi trepte de putere.
 Controlul memoriei:
– introducerea datelor;
– citirea/controlul datelor;
– ştergerea datelor.
 Declanşarea decongelării.
 Deschiderea uşii incintei cuptorului.

ELEMENTE DE EXECUŢIE (din cuptor)
CONVERTOARE

MEMORIE
MEMORIE
MICROSISTEM
RAM
ROM

MICRO-
PROCESOR

INTERFAŢĂ INTERFAŢĂ
INTRARE IEŞIRE

GEN. CIRCUITE
TACT AUXILIARE AFIŞOR
TASTATURĂ +
TRADUCTOARE MULTIFUNC.

Introduce informaţii Primeşte informaţii prin
prin tastatură afişor

UTILIZATOR

Figura 3 – Schema bloc a unui cuptor cu microunde
Pentru cuptoarele cu microunde se utilizează magnetroanele cu funcţionare
continuă (industriale).
Microundele generate de magnetron parcurg ghidul de undă şi datorită faptului
că acesta este neadaptat, ele sunt difuzate în interiorul cavităţii rezonante. Pentru o
distribuţie cât mai uniformă a microundelor în interiorul cuptorului se utilizează un
dispersor.
Forma şi mărimea cavităţii rezonante optimizează randamentul şi viteza de
încălzire, dar determină în mod critic tipul, forma şi volumul alimentelor. Pentru
188
evitarea efectelor nocive ale microundelor asupra ţesutului uman, cuptoarele cu
microunde sunt prevăzute, din construcţie, cu dispozitive de protecţie, cum ar fi:
 blindajul exterior al cavităţii rezonante;
 garniturile de etanşare de la uşi;
 microcontacte pentru oprirea magnetronului la deschiderea uşii.

4.2.6. Schema electrică şi sistemele de protecţie
În fig. 4 este prezentată o schemă de principiu a unui cuptor cu microunde cu
un ghid de undă şi grătar electric.
Sistemele de protecţie asigură protecţie la suprasarcini şi la supraîncălzire prin
intermediul siguranţelor fuzibile şi a termostatelor (termostat magnetron, incintă,
grill).

4.3 Caracteristicile tehnice ale unui cuptor cu microunde:
Tensiunea de alimentare [V]: tensiunea de reţea la care se conectează aparatul
(pentru România 220 V/50Hz).
Puterea generată maximă [W]: puterea maximă a microundelor produse.
Puterea consumată maximă [W]: puterea maximă absorbită (consumată) de la
reţeaua electrică de alimentare.
Frecvenţa microundelor [GHz]: frecvenţa undelor magnetice produse şi
difuzate în incinta cuptorului (de regulă, 2,45 GHz).
Capacitatea/volumul util [m3]: volumul util al incintei cuptorului.
Dimensiunile exterioare [mm]: dimensiunile de gabarit ale cuptorului
(lungime x lăţime x adâncime).
Dimensiunile incintei utile [mm]: dimensiunile incintei/cavităţii utile din
interiorul cuptorului.
Diametrul platoului [cm]: diametrul exterior al platoului rotativ.
Masa netă [kg]: masa cuptorului fără ambalaj şi accesorii.

Facilităţi şi funcţii suplimentare speciale:
 Jet: permite aplicarea chiar de la început a puterii maxime disponibile în
microunde, în scopul încălzirii rapide a alimentelor şi a lichidelor.
 Auto High Efficiency Grill: comandă funcţionare automată şi simultană a
generatorului de microunde şi a grătarului electric în scopul obţinerii unui efect
cumulat echivalent celui realizabil cu un cuptor electric, clasic, de putere mult mai
mare. Această facilitate permite deci o economie şi mai importantă de energie.
 Auto Grill: realizează (tot în cazul funcţionării simultane a generatorului de
microunde şi a grătarului electric) reglajul automat, optim al puterii disipate de grătar.
 Auto Weight Defrost: permite comanda automată a decongelării optime a
diferitelor tipuri şi cantităţi de alimente. Pe baza caracteristicilor de congelare
specifice diferitelor tipuri de alimente şi introducând datele primare corespunzătoare
tipului şi greutăţii alimentului de încălzit, un microcalculator intern determină – cu
ajutorul unui program special – parametrii optimi (adică puterea necesară şi durata de
aplicare) în scopul realizării decongelării. Unele cuptoare au prevăzute şi traductoare
pentru cântărirea automată a alimentelor de încălzit.
189
 Keep Warm: permite încălzirea alimentelor şi apoi menţinerea lor la
temperatura de consum pe un interval de timp relativ lung, cu un consum minim de
energie şi fără ca alimentele să se deterioreze.

4.4 Principiul de funcţionare

Radiaţia de microunde (la 2450 MHz) este neionizantă şi la o intensitate
suficientă va provoca o simplă vibraţie a moleculelor din materie, ceea ce va conduce
la frecare, care va produce căldura necesară pregătirii mâncării.
Tubul magnetron produce unde electromagnetice cu o frecvenţă bine
determinată. Energia microundelor este dirijată într-o incintă pentru gătit în care este
amplasată mâncarea ce se doreşte a fi încălzită.
Pot fi încălzite doar alimente care conţin molecule bipolare de apă, deci cu un
anumit grad de umiditate, şi care pot absorbi energia microundelor.
Pe măsură ce undele electromagnetice la o frecvenţă de 2450 cicluri/secundă
pătrund în alimente, moleculele acestora tind să intre în ritm cu energia ciclică. Având în
vedere că microundele schimbă polaritatea la jumătatea fiecărui ciclu, moleculele
alimentelor suferă aceste alternanţe, mişcându-se rapid înainte şi înapoi. Ca efect,
moleculele alimentelor îşi modifică direcţia la jumătatea fiecărui ciclu, oscilând înainte
şi înapoi de 4.900.000.000 ori în fiecare secundă. Această oscilaţie foarte rapidă
provoacă frecarea între molecule, convertind energia microundelor în căldură.
Principiul de funcţionare a cuptoarelor cu microunde se bazează pe utilizarea
unui ghid de undă neadaptat care permite ca pierderile de energie electromagnetică
din ghidul de undă să fie foarte mari, această energie regăsindu-se în căldura primită
de corpul respectiv.
Referitor la alimente, s-a constatat că moleculele bipolare de apă, supuse unui
câmp electromagnetic, au cele mai mari „pierderi” la frecvenţele specifice microundelor,
adâncimea de penetrare () în aceste materiale nemagnetice pentru o undă plană şi o
suprafaţă plană perpendiculară pe direcţia de propagare fiind dată de relaţia:

 1
 
0
[m]
      2

      
"
r

2  1  
'
  1 0

r
    '

   
r

   
în care:

λ = lungimea de undă
ε’r = partea reală a permitivităţii relative
ε’’r = partea imaginară a permitivităţii relative
σ = conductivitatea electrică
 ε0 = modulul permitivităţii
ω = pulsaţia
190
Tabel 2 – Valorile permitivităţii şi adâncimii de pătrundere pentru diferite materiale
Material Temperatură Frecvenţă ε’r ε’’r (m)
o
( C) (MHz)
Siliciu 25 2450 33,78 0,0002 379
Teflon 25 27,12 2,11 0,00001 516807
Cauciuc 40 2450 8,7 0,07 1,642
nevulcanizat
Cauciuc 120 2450 8,6 0,31 0,368
vulcanizat
Apă pură 25 2450 77 12 0,030
Apă cu NaCl 25 27,12 72 269 0,173
0,5mol/l
Nylon 40 2450 2,95 0,05 1,338
Nylon 150 2450 3,28 0,6 0,118
Utilizarea unor cavităţi metalice în care se deschide un ghid de undă şi faptul
că majoritatea alimentelor conţin apă exemplifică pe scurt principiul de funcţionare al
cuptoarelor cu microunde.

4.5 Modele constructive
Tabel 3 – Tipuri constructive de cuptoare cu microunde
Producător Caracteristici tehnice
(cod sau tip) Dimensiuni Volum Greutate Putere generată
exterioare util netă (W)
(mm) (l) (Kg)
Whirlpool 332 X 549 X 397 18,6 18,9 875
(AVM 901)
Micrologic 252 X 461 X 350 10,9 13,9 780
(MW 600)
AEG 296 X 428 X 386 16,1 17,2 850
(Micromat 120)
De Longhi 283 X 495 X 335 11 16,1 830
(MW 330)
Goldstar 237 X 470 X 310 9,3 13,3 785
(MA 6805 D)
Panasonic 305 X 510 X 365 15,3 15,9 950
(NN 5202)
Moulinex 320 X 500 X 387 18,7 19,8 1120
(Super Crousty
1100)
Far 321 X 500 X 385 17 18,5 875
(F 7650)
Toshiba 296 X 498 X 385 16,3 16,9 865
(ER-6M2-FW)
Sharp 293 X 452 X 354 11,8 12,9 610
(R 2 V 14)
Brandt 330 X 495 X 390 16,3 16,8 860
(M2185)
Samsung 517 X 317 X 407 23,7 21 900
(M9G45)

191
Din punctul de vedere al utilizatorului, un dezavantaj al cuptoarelor cu
microunde este absenţa rumenirii, care este un rezultat datorat principiului de
funcţionare a cuptoarelor cu microunde.
Un al doilea dezavantaj este dat de faptul că, în funcţie de tipul, cantitatea şi
structura alimentelor, este posibil ca încălzirea acestora să nu fie uniformă având în
vedere că este dificil să se obţină o distribuţie uniformă a căldurii, întrucât nici undele
electromagnetice nu sunt uniform distribuite – cu ajutorul dispersorului şi al platoului
rotativ – în interiorul cavităţii rezonante.
Pentru diminuarea acestor două dezavantaje s-au proiectat mai multe tipuri
constructive cu facilităţi speciale, iar câteva dintre acestea sunt prezentate în figura 5.
a. Cuptorul cu microunde cu un singur ghid de undă (fig. a):
– constituie modelul de bază.
b. Cuptorul cu microunde cu două ghiduri de undă (fig. b):
– permite distribuirea mai uniformă a căldurii în interiorul cavităţii rezonante,
datorită introducerii undelor electromagnetice prin două ghiduri de undă
situate, unul în partea superioară, celălalt în partea inferioară a cavităţii;
– unii producători denumesc această facilitate Sistem cu Dublă Emisie (DES
- Double Emission System).
c. Cuptorul cu microunde cu un ghid de undă şi grătar electric (fig. c):
– permite rumenirea părţii superioare datorită căldurii degajate de rezistenţa
electrică a grătarului:
d. Cuptorul cu microunde cu două ghiduri de undă, cu grătar electric şi cu
farfurie metalică (fig. d):
– este cel mai performant datorită faptului că utilizează 3 sisteme de încălzire
diferite (ca principiu de funcţionare):
– încălzirea în volum: se realizează cu ajutorul microundelor produse de
magnetron şi introduse în cavitate prin 2 ghiduri de undă; microundele
introduse prin ghidul de undă inferior servesc exclusiv la încălzirea unei
farfurii metalice speciale, plasată pe platoul rotativ şi conţinând
alimentul de preparat;
– încălzirea prin radiaţie şi convecţie: se realizează cu ajutorul grătarului
electric plasat de regulă în partea superioară a cavităţii rezonante. Astfel
se realizează rumenirea părţii superioare a alimentului;
– încălzirea prin conducţie: se realizează cu ajutorul farfuriei metalice
speciale, care este încălzită de microunde; farfuria poate atinge
temperaturi de până la 200o C în mai puţin de 4 minute şi astfel se
realizează rumenirea şi prăjirea părţii inferioarea a alimentului.

Efectul cumulat al celor 3 sisteme de încălzire este similar cu cel al unui cuptor
tradiţional, dar el se obţine mai repede şi cu un consum de energie mai redus. De
regulă, funcţionarea celor 3 sisteme de încălzire poate fi comandată în putere şi
durată, separat sau simultan.
Cuptoarele cu microunde care au şi alte sisteme de încălzire se mai numesc şi
„cuptoare combinate” sau „cuptoare mixte” sau „policuptoare”.

192
4.6. Modul de utilizare a cuptorului cu microunde
Amplasarea cuptorului cu microunde trebuie să se facă într-o încăpere unde
există o priză cu contact de nul, pe o suprafaţă plană orizontală şi bine fixată.
Distanţa faţă de peretele din spate trebuie să fie de minim 5 cm, pentru a
permite o circulaţie optimă a aerului în interiorul cuptorului, în acelaşi scop evitându-
se şi obturarea orificiilor din carcasa cuptorului.
Locul de amplasare a cuptorului trebuie să fie ferit de temperaturi foarte
ridicate sau vapori.
Alimentarea cuptorului trebuie să se facă doar prin intermediul unui ştecher
SCHUKO (3 fire – unul împământare).
La orice tip de cuptor posesorul trebuie să stabilească în prealabil – în funcţie
de tipul de aliment, de prepararea dorită (încălzire, fierbere, rumenire, decongelare
etc.) şi de exemplele prezentate în cartea tehnică a aparatului (în funcţie de
performanţele fiecărui tip de cuptor) – DURATA DE ÎNCĂLZIRE ŞI NIVELUL DE
PUTERE al microundelor introduse.
Se acţionează astfel:
– se verifică (şi la nevoie se reglează) indicaţia ceasului;
– se deschide uşa şi se plasează recipientele cu alimente de încălzit pe platoul
rotativ din incintă;
– se închide corect uşa;
– se introduc în memorie, prin taste, valorile numerice succesive ale
DURATELOR DE ÎNCĂLZIRE şi ale NIVELURILOR DE PUTERE („programul
de încălzire”);
– se declanşează funcţionarea (tasta START);
– după efectuarea automată a tuturor etapelor din program, cuptorul se opreşte
singur şi avertizează utilizatorul cu ajutorul unui semnal sonor şi/sau luminos.

De regulă, este posibilă oricând întreruperea procesului de încălzire (de
exemplu, în scopul amestecării alimentelor din recipient) prin simpla deschidere a
uşii – ceea ce conduce la blocarea generatorului de microunde.
Pentru continuarea încălzirii, doar închiderea uşii nu este suficientă, fiind
necesară şi acţionarea tastei START care comandă continuarea programului introdus.
Trebuie acordată atenţie momentului deschiderii uşii, întrucât lichidele din
alimente (de exemplu, apa) se încălzesc şi fierb rapid producând vapori fierbinţi ce
pot fi periculoşi.
Reglarea ceasului – prezent, de regulă, pe orice cuptor cu microunde – este
esenţială în situaţia declanşării întârziate a încălzirii (după un anumit timp de la
reglarea aparatului). Comanda corespunzătoare se acţionează la început, înainte de a
introduce valorile numerice menţionate (în ordine: ora şi minutul începerii, durata
încălzirii, nivelul de putere).
În cazul mai multor etape de încălzire – fiecare cu durata şi nivelul său de
putere – valorile respective se introduc în memorie în ordinea prezentată în cartea
tehnică a aparatului (observând că nivelele de putere sunt descrescătoare).
Unele cuptoare permit memorarea mai multor programe uzuale (frecvent
utilizate) de încălzire sau decongelare.
193
De menţionat că tipurile cele mai recente de cuptoare cu microunde sunt
concepute astfel încât utilizarea lor să fie extrem de simplă şi să necesite doar un
minim de intervenţii din partea utilizatorului.
Alimentele de încălzit nu se amplasează direct pe platoul rotativ, ci într-un
recipient adecvat.
Dacă alimentele se introduc în ambalaje de plastic sau hârtie, trebuie
îndepărtate toate elementele metalice de tip: agrafe, cleme etc.
Pentru a stabili dacă un recipient poate fi folosit într-un cuptor cu microunde, el
se introduce gol în cuptor, dar în prezenţa unui pahar plin cu apă. Se aşteaptă 20-30,
după care, dacă recipientul introdus în cuptor rămâne rece sau se încălzeşte foarte
puţin este bun pentru utilizare; altfel, dacă se încălzeşte puternic sau se produc chiar
scântei nu se va folosi în cuptorul cu microunde, deoarece, nefiind transparent la
microunde vasul va consuma energia care este destinată alimentelor.
Pentru a evita murdărirea pereţilor incintei cuptorului recipientul este bine să
fie acoperit cu un capac din acelaşi material, o folie de material plastic, chiar hârtie,
exceptând capacele metalice.
Este importantă şi forma vasului în care se introduc alimentele. Recipientele de
formă cilindrică şi puţin adânci, având pereţii verticali şi rotunjiţi sunt mai
convenabile decât cele adânci dreptunghiulare şi/sau cu pereţi înclinaţi.
Încălzirea alimentelor amplasate într-un recipient care este situat în incinta
cuptorului începe de la periferia recipientului. Alimentele trebuie să fie amplasate
astfel încât să formeze un cerc, iar partea mai cărnoasă va fi amplasată spre exteriorul
recipientului, iar cea osoasă spre interiorul acestuia.
Alimentele care se vor introduce în cuptor nu trebuie să fie conţinute în sticle,
borcane sau, în general, recipiente care sunt închise ermetic deoarece este pericol de
explozie datorită presiunii vaporilor formaţi, din acelaşi motiv nefiind indicată nici
introducerea de ouă cu coajă, nuci etc.
Timpul de încălzire/decongelare depinde de alimentul introdus, dar şi de
cantitatea acestuia.
O mare atenţie trebuie acordată alimentelor care au o pieliţă (coajă), care,
pentru a putea fi prelucrate trebuie în prealabil înţepate (de exemplu: mere, pere,
cartofi, cârnaţi, ficat etc.).
Pentru încălzirea legumelor şi fructelor, în general e bine să fie tăiate în
cantităţi mici, tăiate în bucăţele şi plasate într-un recipient cu apă.
Când s-a terminat încălzirea alimentelor, magnetronul se deconectează, dar
alimentele se mai lasă în interiorul cuptorului un timp care reprezintă circa 40% din
durata de încălzire.
Dacă în timpul încălzirii este necesară amestecarea alimentelor se va deschide
uşa cuptorului; magnetronul, la deschiderea uşii, se blochează automat şi se poate
realiza amestecarea chiar cu o lingură metalică, cu condiţia ca după amestecarea
alimentelor lingura să nu fie lăsată în interiorul cuptorului, atunci când se reia
încălzirea.
Microundele penetrează prin multe materiale, cum ar fi: sticla, majoritatea
materialelor plastice, hârtia şi porţelanul cu un efect redus sau fără efect. În general,

194
aceste materiale reprezintă ustensilele corespunzătoare pentru a găti în cuptoarele cu
microunde.
Alte materiale, cum ar fi cele metalice şi foliile (de aluminiu) au tendinţa de a
reflecta energia microundelor. Cu excepţia unor proceduri recomandate ce includ
folosirea de metal sau folie, aşa cum este menţionat în manualul de utilizare şi
întreţinere, utilizarea ustensilelor metalice în cuptoarele cu microunde trebuie evitată,
din următoarele motive:
 ustensilele metalice nu permit penetrarea în întregime a mâncării de către
microunde, astfel încât eficienţa operaţiunii este mult redusă;
 în cazul în care cantitatea de mâncare nu este suficientă pentru a absorbi
energia microundelor, cuptorul poate fi avariat ca urmare a producerii unui arc
electric între ustensilele metalice şi pereţii interiori sau uşă;
 viaţa tubului magnetron poate fi scurtată prin mărirea perioadelor de reacţie
(funcţionare în gol), ceea ce conduce la creşterea temperaturii filamentului tubului
magnetron.
Datorită faptului că metalul reflectă energia microundelor, pereţii metalici ai
incintei nu sunt afectaţi de microunde şi nu se încălzesc.
Nu trebuie încălzite în cuptor substanţe care produc vapori chimici corosivi.
Cuptorul nu trebuie pus în funcţiune fără alimente de încălzit în interior, deoarece
pereţii cavităţii interioare, fiind metalici, din cauza reflexiilor se poate deteriora sursa
de alimentare sau alte componente.
Timpii de încălzire sunt indicaţi, în general, în cărţile de bucate, dar ei nu sunt
întotdeauna valabili, deoarece alimentele de încălzit diferă între ele prin mărime,
formă şi structură. Conţinutul de apă al alimentelor variază în limite foarte largi în
funcţie de temperatura şi umiditatea atmosferei, de anotimpul şi chiar ziua şi piaţa în
care au fost achiziţionate. De aceea, nu este necesară respectarea cu rigurozitate a
timpilor de preparare indicaţi în reţetele specifice cuptoarelor cu microunde.
Întrucât uşa incintei este întotdeauna prevăzută cu un dispozitiv de blocare a
generării microundelor (acţionat prin deschiderea uşii) este necesar ca acesta să
rămână permanent funcţional şi să se evite strict dezafectarea sau deteriorarea sa.
Pe cele două suprafeţe aduse în contact prin închiderea uşii nu trebuie să se
depună murdărie sau resturi de alimente, detergenţi etc.
Nu se va pune în funcţiune un cuptor ce prezintă defecţiuni evidente. Înainte de
declanşarea funcţionării se va verifica întotdeauna dacă uşa se închide corect.
Întreţinerea se face numai cu cuptorul deconectat în prealabil de la reţea şi nu
se vor utiliza obiecte ascuţite sau prafuri puternic corosive.
Suprafeţele exterioare se curăţă cu o cârpă moale sau un burete umezit într-o
soluţie de săpun, în aşa fel încât să nu pătrundă soluţia în orificiile de aerisire. Dacă
pe uşa cuptorului s-au depus vapori în interior sau exterior, curăţarea lor se va face cu
o cârpă uscată.
Pereţii interiori şi plafonul incintei se vor curăţa prin umezire cu un detergent
lichid şi ştergerea cu o cârpă moale.
Petele sau alte depuneri de pe pereţii interiori nu se răzuie cu bureţi metalici ci,
pentru înlăturarea lor, se încălzeşte în cuptor un pahar cu apă şi aburii care se obţin
vor permite înmuierea depunerilor şi înlăturarea lor cu ajutorul unei cârpe moi.
195
Mirosurile neplăcute din incinta cuptorului se pot elimina prin introducerea unei
ceşti cu câteva linguriţe de suc de lămâie şi pornirea cuptorului timp de 5-7 minute.
Cavitatea cuptorului este un foarte bun reflector de microunde şi aproape toată
energia generată este capabilă să încălzească alimentele introduse, dar acest lucru se
face proporţional cu cantitatea lor (de exemplu, încălzirea a 2 căni cu apă se va face
într-un timp aproximativ de 2 ori mai mare decât încălzirea unei căni).
30–50% din puterea dintr-un cuptor cu microunde este disipată sub formă de
căldură în magnetron şi de aceea răcirea lui este foarte importantă. Din acest motiv
ventilatorul trebuie curăţat de praf şi mizerie, apoi uns ori de câte ori este necesar.

5. Siguranţa în exploatare şi defecţiuni posibile

5.1. Siguranţa în exploatare
Cuptorul cu microunde este astfel construit încât să nu prezinte vreun pericol
pentru utilizator, cu condiţia ca acesta să respecte cu stricteţe toate recomandările de
utilizare.
Este recomandabil ca după cumpărarea cuptorului cu microunde să se studieze
cu atenţie „Cartea tehnică“ a aparatului ca şi alte cărţi specifice disponibile (inclusiv
cele conţinând reţete culinare specifice). În unele ţări se organizează chiar cursuri
practice pentru posesorii de asemenea cuptoare.
O caracteristică aparte a microundelor este că se pot dispersa şi disipa foarte
repede în atmosferă. „Scurgerea” maximă admisibilă la un cuptor cu microunde
(după vânzare) este de 5 miliwatt/cm2, măsurată la distanţa de 5 cm. faţă de suprafaţa
cuptorului. Odată cu îndepărtarea de cuptor nivelul de expunere la orice scurgere de
energie scade vertiginos. Astfel, la distanţa de 50 cm nivelul de expunere va scădea
de 100 ori, la 0,05 mW/cm2, având în vedere că puterea cuptoarelor cu microunde
este de 600-700 W şi chiar mai mare la unele modele.
Prin construcţie, orice cuptor cu microunde nu permite ieşirea microundelor din
incinta ce conţine alimente de încălzit, în scopul evitării posibilelor interacţiuni dintre
câmpul electromagnetic al microundelor şi ţesuturile umane.
Uşa incintei este totdeauna prevăzută cu un dispozitiv de blocare a generării
microundelor care este acţionat prin deschiderea uşii. De aceea este foarte important
ca acest dispozitiv să rămână permanent funcţional. Între uşa închisă a cuptorului şi
panoul frontal nu trebuie să se introducă niciun alt obiect pentru, aparent, o închidere
mai bună, iar pe suprafeţele care se aduc în contact prin închiderea uşii nu trebuie să
se depună murdărie.
Totodată este bine de ştiut ce efecte pot avea asupra funcţionării cuptoarelor cu
microunde diferite recepiente şi ambalaje introduse odată cu alimentele, aşa cum se
poate observa în tabelul 4.
În principiu, ca reguli de protecţie şi securitate ce trebuie respectate pentru a
evita arsurile, electrocutările, incendiile, rănirile sau alte consecinţe nedorite legate de
utilizarea cuptoarelor cu microunde se pot enumera:
 Nu se pune în funcţiune un cuptor cu microunde fără a fi citit şi chiar studiat
în prealabil integral instrucţiunile de utilizare (sau „Cartea tehnică“) aferente,
furnizată întotdeauna odată cu aparatul.
196
 Trebuie respectate cu stricteţe măsurile referitoare la prevenirea
eventualelor scăpări de microunde din cuptor.
Tabelul 4
VESELĂ SIGURANŢA Î OBSERVAŢII
N UTILIZARE
Folii aluminiu NU Pot fi folosite în cantităţi mici pentru a proteja anumite
zone împotriva supraîncălzirii. Pot apărea arcuri electrice
dacă folia este prea aproape de un perete al cuptorului
sau dacă este folosită prea multă folie.
Farfurie din lut ars DA Nu se preîncălzeşte mai mult de 8 minute.
Ceramică sau porţelan DA Doar dacă nu prezintă ornamente metalice.
Vase de unică folosinţă DA Unele produse congelate sunt ambalate în astfel de vase.
din poliester
Pachete „fast-food”:
Caserole sau ceşti din DA Pot fi folosite pentru încălzirea mâncării. Supraîncălzirea
polistiren poate conduce la topirea polistirenului.
 Ziare sau pungi din NU Se pot aprinde.
plastic;
 Hârtie reciclată sau NU Pot cauza arcuri electrice.
garnituri metalice.
Sticlărie:
 Veselă sticlă DA Poate fi folosită dacă nu prezintă ornamente metalice.
termorezistentă;
 Sticlarie fină; DA Poate fi folosită la încălzirea mâncării şi a lichidelor.
Sticla foarte fină se poate sparge dacă este încălzită
 Borcane din sticlă. DA brusc.
Trebuie îndepărtat capacul. Potrivit doar pentru încălzire.
Metal:
 Vase; NU Pot cauza arcuri electrice sau apariţia flăcărilor.
 Agrafe sau cleme NU
metalice;
Hârtie:
 Farfurii, ceşti, DA Pentru timp redus de gătire şi pentru încălzire. De
şerveţele şi hârtie de asemenea, pentru absorbţie umezeală.
bucătărie; NU Poate cauza arcuri electrice.
 Hârtie reciclată.
Plastic:
 Caserole; DA Dacă sunt din plastic termorezistent. Nu se foloseşte
plastic melaminat.
 Folie lipicioasă; DA Poate fi folosită pentru a reţine umezeala. Nu trebuie să
atingă mâncarea. Atenţie la aburul ce apare când se
îndepărtează folia.
 Pungi pentru NU/DA Doar dacă sunt rezistente la fierbere. Se înţeapă cu o
congelare. furculiţă.
Hârtie cerată DA Poate fi folosită pentru a reţine umezeala şi pentru a
preveni condensul.

 Cuptorul se va conecta doar la o priză prevăzută cu contact de nul (prin
intermediul unui ştecher tip SCHUKO).
 Nu se vor încălzi în cuptorul cu microunde alimente conţinute în sticle,
borcane sau alte recipiente închise ermetic (pericol de explozie!), precum şi ouă în
coajă sau nuci.
 Nu se va utiliza cuptorul cu microunde în scopuri industriale sau de laborator.
El a fost conceput doar pentru încălzirea sau fierberea alimentelor în bucătării.
197
 Nu se va permite copiilor să utilizeze nesupravegheaţi aparatul.
 Nu se pune cuptorul în funcţiune dacă ştecherul sau cordonul său de
alimentare prezintă deteriorări, defecţiuni sau curentează.
 Cuptorul cu microunde se repară numai de persoane special calificate şi
autorizate.
 Nu se acoperă sau blochează orificiile din carcasa cuptorului.
 Nu se utilizează cuptorul cu microunde în aer liber.
 Nu se introduce în apă şi nu se umezeşte ştecherul şi cablul de alimentare.
 Se menţine cablul de alimentare la o anumită distanţă de suprafeţele
încălzite.
 Pentru curăţirea uşii şi carcasei se utilizează numai o cârpă moale, umezită
într-un detergent lichid slab.
 Nu se încălzesc în cuptor substanţe care conţin sau produc elemente sau
vapori chimici corosivi (de exemplu, pe bază de sulf sau clor) şi nici nu se utilizează
detergenţi ce conţin astfel de componente.
 Se reduce riscul de aprindere în interiorul cuptorului dacă:
– nu se supraîncălzesc alimentele;
– este supravegheată atent încălzirea alimentelor amplasate în recipiente de
material plastic, carton sau materiale uşor inflamabile;
– se îndepărtează eventualele sârme, agrafe sau cleme din ambalajul/punga
de platic sau hârtie în care se află alimentele;

Dacă totuşi s-a aprins alimentul sau ambalajul/recipientul său, se menţine uşa
cuptorului închisă şi se deconectează cuptorul de la reţea – focul se va stinge singur
(în absenţa oxigenului care-l întreţine).
 Se vor respecta cu stricteţe instrucţiunile privind instalarea cuptorului şi se
va verifica aerarea suficientă a aparatului.
 Nu se pune în funcţiune cuptorul fără alimente de încălzit în interior întrucât
se riscă deteriorarea sa.
 Deoarece microundele sunt reflectate de suprafeţe metalice, nu se
amplasează alimentele de încălzit în recipiente integral sau parţial metalice/metalizate
(cu excepţia „farfuriilor“ speciale pentru rumenire).
 Se va evita rezemarea de uşa cuptorului întrucât, astfel, aceasta se poate
deplasa şi nu se va mai putea închide corect.
 Nu se demontează uşa, carcasa sau panoul de comandă al cuptorului.
 Nu se păstrează în cuptor hârtie sau ustensile de bucătărie.
 Se va asigura ca platoul rotativ din incintă (pe care se aşază alimentele) să
fie corect poziţionat (iniţial) şi să se poate roti liber.
 Trebuie avut în vedere că timpii de preîncălzire ai recipientelor pentru
microunde variază şi depind atât de recipient, cât şi de alimentele de încălzit
conţinute.
 „Recipientele de rumenire“ – specifice cuptoarelor cu microunde – prezintă
instrucţiuni proprii de utilizare ce trebuie studiate. În orice caz, încălzirea alimentului
plasat în astfel de recipiente nu va depăşi 6-8 minute.
198
5.2. Defecţiuni posibile
Cuptorul cu microunde nu va funcţiona dacă:
 ştecherul nu a fost corect introdus în priză;
 siguranţa fuzibilă a circuitului electric aferent este arsă;
 uşa nu a fost închisă corect;
 timpul de încălzire nu a fost reglat;
 nu a fost acţionată tasta de declanşare imediată;
 a fost introdus un nou program fără a fi anulat cel vechi;
 nu au fost introduse cifrele corespunzătoare timpului de încălzire şi
treptelor de putere;
 a fost acţionată accidental tasta de ştergere;
 incinta cuptorului este supraîncălzită (întrucât, datorită unui termostat de
protecţie, circuitul de alimentare este în acest caz întrerupt); repunerea în funcţiune se
va putea face doar după răcirea cuptorului.
Dacă în mod accidental a fost declanşată funcţionarea cuptorului fără vreun
aliment în interior, pentru a evita deteriorarea cuptorului este necesară blocarea
imediată a funcţionării prin acţionarea tastei de ştergere. În cazul în care se doreşte
verificarea funcţionării şi nu se dispune de un aliment, se va introduce un pahar cu
apă (care va absorbi imediat energia microundelor).
Atunci când, deşi au fost făcute corect reglajele şi tensiunea de alimentare a
fost aplicată, aparatul nu funcţionează, se recomandă apelarea la un atelier autorizat
pentru reparaţii.
Când obiecte metalice sunt plasate nediscriminatoriu în incinta cuptorului cu
microunde, energia iniţială este întreruptă şi distorsionată. În aceste condiţii se
produce arcul electric. Când două obiecte metalice, cum ar fi un vas metalic şi pereţii
metalici ai incintei, sunt foarte apropiate şi sunt supuse unui câmp intens de energie a
microundelor va rezulta un arc electric. Arcul electric apare datorită faptului că aerul
dintre două obiecte metalice se ionizează. Aerul ionizat devine un conductor electric
care permite formarea unui curent electric de scurgere, ca un mic fulger.
Totuşi fulgerarea durează doar o clipă, deoarece produce descărcarea sau
neutralizarea aerului ionizat, dar arcul electric va reapărea în cuptorul cu microunde,
având un potenţial mai mare sau mai mic, atâta timp cât este aplicată energia
microundelor. În cele din urmă, aceasta poate conduce la sudarea sau ciupirea
suprafeţelor implicate şi, mai rău, poate forma o gaură în peretele interior.
Majoritatea modelelor constructive de cuptoare cu microunde au protecţii
incorporate, care în cazul unei utilizări incorecte au rolul de a întrerupe alimentarea
cu energie electrică sau blocarea magnetronului. Astfel se pot menţiona ca sisteme de
protecţie siguranţe fuzibile calibrate care declanşează la depăşirea consumului de
curent şi termostate care nu permit depăşirea unor anumite temperaturi în interiorul
cuptorului, în caz contrar blocând alimentarea cu energie.
Cu toate acestea, există posibilitatea deteriorării unor elemente componente ale
cuptorului cu microunde cum ar fi:
– în cazul funcţionării în gol sau cu o cantitate de alimente redusă există
posibilitatea unei supraalimentări a magnetronului ceea ce poate conduce după o
anumită perioadă de timp la distrugerea lui;
199
– la introducerea unor obiecte metalice sau în cazul utilzării unor recipiente
metalice (altele decât cale speciale utilizate pentru rumenire) pot apărea la început
mici arcuri electrice care pot conduce la fenomenul de ciupire a cavităţii metalice
(sau chiar la apariţia de găuri), iar dacă timpul cât obiectul metalic este ţinut în cuptor
este mai mare se poate chiar distruge magnetronul.
O mare parte din probleme pot apărea din cauza introducerii unor timpi de
preparare a alimentelor introduse în cuptor neadecvaţi.
Apariţia unor astfel de fenomene este evitată la unele tipuri de cuptoare care
sunt prevăzute prin construcţie cu butoane speciale pentru preparea anumitor tipuri de
alimente, fiind necesară doar apăsarea butonului corespunzător, reglajul puterii şi al
timpului de funcţionare făcându-se automat.
Totodată este de reţinut că trebuie acordată o importanţă deosebită funcţionării
corecte a sistemului de închidere a uşii care se află în directă legătură cu dispozitivul
de blocare a magnetronului la deschiderea uşii cuptorului, o funcţionare
necorespunzătoare a acestui mecanism poate conduce la scăpări de microunde în
exteriorul cuptrului cu urmări nedorite suportate de către utilizator.
Pentru o bună funcţionare a cuptorului cu microunde se impune şi o întreţinere
corespunzătoare.
Pe suprafeţele care se aduc în contact prin închiderea uşii nu trebuie să se
depună murdărie sau resturi de alimente, detergenţi.
Având în vedere că 30–50% din puterea dintr-un cuptor cu microunde este
disipată sub formă de căldură în magnetron, răcirea este foarte importantă.
Fabricantul indică faptul că ventilatorul care asigură răcirea cuptorului cu
microunde trebuie curăţat de praf şi mizerie, apoi uns ori de câte ori este nevoie.
Acest lucru trebuie însă făcut cu foarte mare atenţie deoarece curăţarea
ventilatorului implică desfacerea carcasei aparatului pentru a permite accesul în
interiorul lui unde sunt tensiuni mari (5.000 V).
De aceea deschiderea cuptorul cu microunde trebuie făcută întotdeauna în
condiţii de maximă siguranţă şi doar de către un specialist, după oprirea şi scoaterea
lui din priză, iar înainte de altă intervenţie cu descărcarea condensatorului care poate
înmagazina energii destul de mari.
Utilizatorul trebuie să verifice ca în momentul pornirii cuptorului să
înregistreze funcţionarea corectă a ventilatorului pentru a evita supaîncălzirea sursei.
În cazul programării de către utilizator a timpului de funcţionare, precum şi a
puterii emise trebuie să se urmărească evoluţia procesului de încălzire a alimentelor
introduse în cuptor, evitându-se supraîncălzirea acestora, ceea ce ar putea conduce în
unele cazuri la aprinderea lor. Acest lucru este valabil şi în cazul introducerii în
cuptor a unor ambalaje combustibile pentru care nu se cunoaşte modul de comportare
la energia microundelor.
Se recomandă că la constatarea funcţionării necorespunzătoare sau
nefuncţionarea cuptorului să se consulte un service specializat în depanarea acestora.

5.3. Pericol de incendiu
În funcţionare normală, elementele componente ale unui cuptor cu microunde
nu pot genera sau întreţine un incendiu, fiind alcătuite din materiale greu
combustibile sau incombustibile.
200
Echipamentul electric al cuptorului cu microunde include sisteme de protecţie
împotriva supratensiunilor şi a creşterilor de temperatură peste anumite limite, iar
structura compactă a incintei nu favorizează o eventuală propagare a arderii în exterior.
Cordonul de alimentare prezintă acelaşi pericol de incendiu ca şi în cazul altor
aparate electrocasnice (deteriorări prin şocuri mecanice, termice ş.a.).
Prezintă interes fenomenul de aprindere a alimentelor şi materialelor în
interiorul cuptorului, care poate evolua în ardere cu flacără.
Astfel, pentru iniţierea unei arderi se impune întrunirea următoarelor condiţii:
 existenţa unui câmp electromagnetic suficient de puternic;
 existenţa unui amestec inflamabil sau explozibil;
 existenţa unei posibilităţi de a extrage energia din câmpul electromagnetic
înconjurător de forma unei structuri metalice cu rol de antenă de recepţie.

Câmpul electromagnetic poate acţiona ca sursă de aprindere:
 asupra materialelor inflamabile – prin scântei, conductoare aduse la
incandescenţă;
 posibilitatea de aprindere prin conductoare aduse la incandescenţă sau prin
ionizare este practic nulă, prezentând un risc ce poate fi luat în considerare doar prin
producerea de scântei între diverse structuri metalice cu comportare de antenă de
recepţie prin inducerea de curenţi de înaltă frecvenţă.
A doua posibilitate de iniţiere a unei arderi este prin atingerea temperaturii de
aprindere spontană a materialelor (alimentelor) introduse în cuptor, în urma încălzirii.
Datorită modalităţii specifice de încălzire (nu prin suprafaţă, ci din interior ca urmare
a penetrării microundelor şi interacţiunii cu substanţa, cu pierderi practic nule de
căldură în exteriorul materialului), viteza de încălzire a materialelor este mare. Ca
urmare, există un risc semnificativ de iniţiere a unei arderi mai ales pentru alimente
ambalate sau amplasate în recipiente sau ambalaje din materiale uşor aprinzibile (cu
temperatura de aprindere spontană joasă – carton, hârtie). În acest sens sunt prevăzute
şi atenţionări în instrucţiunile de utilizare.
Dacă are loc aprinderea acestor materiale cuptorul se scoate imediat din priză,
iar uşa cuptorului se va ţine închisă până când focul se stinge singur în absenţa
oxigenului care îl întreţine.
Apreciem că riscul de propagare a arderii în exteriorul cuptorului sunt reduse,
excluzând însă manevrele greşite datorate panicii.

6. Standarde pentru cuptoarele cu microunde

Frecvenţa microundelor utilizate în cuptorul cu microunde a fost standardizată
de Convenţia Internaţională de la Geneva în 1979 la valoarea de 2,45 GHz. Alte
valori standardizate se folosesc pentru aplicaţii industriale, ştiinţifice sau medicale ale
microundelor.
Puterea radiată în exteriorul cuptorului la 5 cm de uşa de acces închisă trebuie
să fie de maximum 1 mW/cm2, limitare prin care s-a urmărit evitarea interacţiunii cu
ţesutul uman.

201
Standarde naţionale şi internaţionale
Pentru aparatura electrocasnică şi similare este în vigoare standardul: CEI 35-
1/1991 – Prescripţii generale pentru aparatura electrocasnică. Similar cu acest
standard, în România, este în vigoare standardul STAS 2614/1/1986, care a fost
tradus după standardul CEI pentru aparatură electrocasnică din 1976.
Pentru cuptoarele cu microunde există standardul internaţional CEI 335-2-25
Siguranţa aparaturii electrocasnice şi similare; specificaţii pentru cuptoare cu
microunde. Acest standard este specific cuptoarelor cu microunde şi se aplică
împreună cu CEI 335-1. În acest standard se fac referiri şi la standardele:
– CEI 335-2-6/1986 – Siguranţa aparatelor electrocasnice şi similare. Partea a
2-a: Specificaţii pentru plita de gătit, cuptoare şi similare pentru uz casnic;
– CEI 384-14/1981 – Condensatori utilizaţi în echipamentele electrocasnice.
Partea a 14-a: Specificaţii pentru condensatorii de eliminare a interferenţelor radio –
alegerea metodelor de testare şi cerinţe generale;

Standardul CEI 335-2-25 face următoarele precizări referitoare la verificarea
cuptoarelor cu microunde:
1. Marcarea:
– dispozitivul trebuie marcat cu claritate cu mesajul:
WARNING – MICROWAVE ENERGY. DO NOT REMOVE THIS COVER,
inscripţionare cu caractere mai mari de 3 mm;
– mesajul trebuie să fie vizibil când se detaşează orice capac care ar duce la
creşterea valorii microundelor peste o anumită valoare;
– aparatul trebuie înscris cu frecvenţa microundelor, în MHz.
Manualul de utilizare trebuie să:
– avertizeze că orice persoană necalificată nu are voie să desfacă aparatul;
– avertizeze asupra defectelor ce pot apărea datorită fierberii lichidelor;
– specifice distanţa minimă faţă de peretele superior al cuptorului.
2. Protecţia la şocuri electrice.
3. Pornirea aparatului conform CEI 335-1.
4. Alimentarea şi curentul absorbit.
5. Încălzirea: CEI 335-1, cu excepţia:
– cuptoarele cu microunde sunt identificate ca aparate de încălzit specifice;
– sunt norme de testare pentru:
 cuptoarele cu microunde cu funcţia de rumenire:
– secvenţială;
– simultană.
 cuptoarele cu funcţie de încălzire convenţională:
– secvenţială;
– simultană.
 cuptoarele cu funcţie de încălzire convenţională prin jet de aer fierbinte:
– secvenţială;
– simultană.
 cuptoarele cu microunde se testează la putere maximă, încărcate normal, în
perioade consecutive, separate de un minut pauză cu uşa deschisă;
202
 timpul total de testare este de 90 minute; timpul pentru fiecare test (t): t =
9000/p, (p = puterea în W a microundelor generate, rotunjită la sute de Watt).
 funcţia de rumenire setată la maximum;
 anumite teste se efectuează în concordanţă cu specificaţiile producătorului.
6. Operarea în condiţii de suprasolicitare a aparatului cu elemente de încălzire.
7. Izolaţia electrică şi scurgerile de curent la temperatura de lucru:
CEI 335-1, cu excepţia valorilor curenţilor măsuraţi.
8. Deparazitarea la interferenţe radio-TV, conform părţii 1.
9. Rezistenţa la umezeală conform părţii 1, cu specificaţii separate.
10. Rezistenţa de izolaţie şi rigiditatea dielectrică, conform părţii 1, plus
completări: – izolaţia transformatorului de putere.
11. Protecţia la suprasolicitare, conform părţii 1.
12. Anduranţa.
13. Operarea incorectă – completări:
– riscul la foc (design);
– defecte mecanice care afectează siguranţa;
– protecţia la şocuri electrice şi radiaţii accidentale de microunde
– specificaţii pentru diferite tipuri constructive.
14. Stabilitatea şi riscul mecanic (rezistenţa).
15. Lovituri mecanice.
16. Construcţia.
17. Instalaţia electrică internă.
18. Componentele; curentul maxim.
19. Legăturile de alimentare şi cablurile/cordoanele externe flexibile.
20. Terminalele pentru cabluri exterioare.
21. Priza de împământare.
22. Şuruburile/piuliţele şi conexiunile.
23. Şasiul, gabaritul şi distanţa de izolaţie.
24. Rezistenţa la căldură, foc şi transport.
25. Rezistenţa la agenţi corosivi (rugină);
26. Radiaţii, toxicitate şi similare.

7. Teste efectuate
Au fost efectuate trei tipuri de teste:
7.1. Teste privind influenţa defectelor de natură electrică:
A fost simulată funcţionarea de la tensiunea minimă (~100 Vc.a.) la tensiunea
de alimentare maximă recomandată de producător (~230 Vc.a.).
Nu au fost observate modificări în funcţionarea cuptorului, datorită circuitelor
de protecţie.
7.2. Teste privind comportarea materialelor la supraîncălziri, în interiorul
cuptorului.
În urma interacţiunii dintre microunde şi substanţe, are loc o încălzire rapidă a
acestora din interior spre exterior. La atingerea temperaturii de aprindere spontană,

203
începe arderea cu flacără care durează o perioadă de 5-10 secunde, funcţie de
cantitatea de material şi forma acestuia, după care arderea încetează datorită lipsei
oxigenului necesar (dacă se opreşte funcţionarea cuptorului la apariţia flăcărilor).
La repornirea cuptorului (cu ventilaţia aferentă) sau la deschiderea uşii, arderea
cu flacără izbucneşte din nou, în zona platanului, cu risc minim de propagare în
exterior, dar cu emisie de fum (funcţie de natura materialului). Fenomenul de
stingere-reaprindere la aflux de aer proaspăt (prin deschiderea uşii sau repornirea
cuptorului) s-a repetat de mai multe ori până la epuizarea combustibilului.
Materialele cu temperatura de aprindere spontană scăzută (hârtie scris 350o C,
carton 300-360o C) se aprind relativ repede, după cca 5 minute.
Materialele celulozice masive – tip lemn – se carbonizează în totalitate.
Fenomenul fiind invers decât la încălzirea prin radiaţie (piroliză cu degajare de vapori
combustibili în stratul superficial) nu are loc aprinderea.
În cazul alimentelor cu coajă (nuci, ouă ş.a.), datorită modalităţii specifice de
încălzire – deshidratare (din interior) şi imposibilităţii evacuării vaporilor formaţi
datorită impermeabilităţii membranei de acoperire (coaja), presiunea internă de
vapori ajunge la valori mari care produc dislocarea explozivă a alimentului respectiv.
Tipurile de cuptor pe care s-au efectuat testele (tip SAMSUNG M9G45 şi tip
MOULINEX COMPACT Y50) a permis reglarea timpului de încălzire (de la 10
secunde la 99 minute respectiv 1 minut la 60 minute) şi a puterii de emisie (30%-
50%-70%-100%). Tipurile de cuptor utilizate au protecţie prin decuplarea alimentării
la atingerea unor temperaturi mari.

Au fost testate următoarele tipuri de substanţe:
a) substanţe celulozice:
 baghete de lemn:
– după 2’30“ apare emisia puternică de fum, iar lemnul începe să se
carbonizeze; procesul continuă fără apariţia flăcării sau arderii mocnite;
 şerveţel de hârtie (mototolit):
– se constată o creştere a temperaturii acestuia şi o uscare prin
deshidratare, fără apariţia flăcării;
 hârtie de scris (mototolită sub formă de sferă):
– după aproximativ 3’50’’ apare emisie slabă de fum şi după 4’5’’ hârtia
începe să ardă cu flacără; după oprirea cuptorului, la 5’’ arderea
încetează;
 carton:
– după 2’30’’ apare emisie de fum, arderea cu flacără după 5’10’’; după
oprirea cuptorului, arderea continuă încă 6 s. La pornirea din nou a
cuptorului arderea cu flacără izbucneşte din nou, continuând cca 5 s
după oprirea cuptorului.
b) alimente de natură organică:
 măr:
– după 2’45“ se constată degajarea de fum; s-a constatat carbonizarea
acestuia;
– nu apare fenomenul de ardere cu flacără.
204
 cartof:
– după 13’0’’ s-a observat emisie puternică de fum înnecăcios care a
continuat timp de 1’;
– fenomenul de ardere cu flacără apare după 14’30’’;

În cazul poziţionării a doi cartofi pe platan, apar arcuri electrice reciproce după
carbonizare.
 pâine – în cantitate de 80 grame (bucată):
– după 2’10’’ s-a observat emisie puternică de fum înnecăcios care a
continuat timp de 50 s;
– în următoarea perioadă de timp, pâinea a suferit un proces de carbonizare
progresivă;
– după 9’35’’ s-a constatat apariţia flăcării.
 pâine în cantitate de 40 grame (felii):
– după 2’45’’ se constată apariţia unui fum puternic;
– după 3’20’’ se constată încetarea emisiei de fum;
– în următoarea perioadă de timp, pâinea a suferit un proces de carbonizare
progresivă;
– după 10’ de expunere nu s-a constatat apariţia arderii cu flacără sau
mocnite.
 ulei alimentar (20 ml, într-un pahar):
– s-a constatat încălzirea acestuia fără emisie de fum şi fără apariţia
flăcării.
 boabe (porumb, grâu);
– introduse într-un vas cu apă, se obţine fierberea lor, fără efecte
semnificative;
– încălzite pe platan se carbonizează;
 ouă:
– la încălzire, explodează în interiorul cuptorului.
 legume tăiate mărunt şi introduse într-un vas cu apă:
– după 1’ apa fierbe, fără efecte semnificative.
c) alte materiale:
 cauciuc (diferite tipuri):
– se obţine o încălzire a materialului, fără a se atinge temperatura de
aprindere spontană (cca 450o C).
 ebonită:
– se obţine o încălzire, până la valori scăzute de temperatură.
 ebonită cu inserţie metalică:
– temperatura metalului ajunge la 600o C (temperatura de culoare),
carbonizând ebonita din zona limtrofă.
 linguriţă metalică:
– ţinută în interiorul cuptorului o perioadă scurtă de timp (5’’) pentru a
putea proteja magnetronul, s-a constatat o încălzire a acesteia fără
apariţia de pocnituri sau arcuri electrice.
205
– dacă linguriţa este introdusă intr-un vas cu apă are loc o încălzire mai
puternică a părţii neimersate, fierberea specifică prin apariţia de bule de
aer începând de pe suprafaţa linguriţei (400 ml apă timp de 2’). Nu s-a
constatat producerea de arcuri electrice până la fierberea apei.
 borcane de sticlă umplute cu apă cu capac metalic, neînchise ermetic:
– se constată fierberea apei, încălzirea având loc progresiv începând cu
partea inferioară.
NOTĂ:
Testările s-au efectuat în două variante de funcţionare:
– funcţionare normală – la timpii indicaţi în prospecte; nu s-au observat fenomene semnificative;
– funcţionare cu putere dublă şi timp de funcţionare dublu faţă de cel normal de preparare a alimentului respectiv –
când s-au observat fenomenele descrise mai sus.

7.3. Teste privind comportarea cuptorului la manevre greşite:
Datorită sistemelor de protecţie şi siguranţă a căror acţiune nu a putut fi
suspendată nu s-a putut reproduce simularea unor situaţii-limită:
– funcţionare cu uşa deschisă;
– funcţionare peste durata de timp programată;
– funcţionare peste nivelul termic de acţionare a întreruperii alimentării.

8. Concluzii

Deşi pierderile sub formă de căldură, care sunt relativ independente de
cantitatea de alimente, sunt mari, cuptorul cu microunde este mult mai eficient decât
cel convenţional – pe gaz sau electric.
Având în vedere că la cuptoarele cu microunde încălzirea alimentelor nu se
face din exteriorul alimentelor (prin suprafaţa lor), ci din interiorul acestora, o astfel
de încălzire este posibilă şi eficientă numai pentru alimentele care conţin molecule
bipolare de apă care, introduse într-un câmp electromagnetic de frecvenţă foarte
ridicată, interacţionează cu acesta, generând căldura în mod uniform, în întreg
volumul alimentelor respective.
Utilizând 450
Cuptoare cu Cuptoare
cuptoarele cu microunde 400
350 clasice
microunde
timpul necesar preparării 300
alimentelor prin deconge- 250
Temperatura 200
lare, încălzire, fierbere, (oC) 150
coacere se reduce cu până 100
la 75% faţă de cuptoarele 50

clasice cu un consum de 0

energie mai mic cu până 0 50 100 150 200 250
la 80%, aşa cum se poate Timp (minute)
observa şi din graficul
mai jos prezentat.

206
Sistemul este uşor de exploatat, de întreţinut, menţine valoarea nutritivă a
alimentelor preparate şi nu are compuşii potenţiali nocivi care se obţin prin prăjirea,
frigerea, arderea parţială a alimentelor.
Avantajele prezentate îl recomandă faţă de cuptoarele clasice, dar acesta
prezintă şi unele dezavantaje importante şi anume: în primul rând preţul de achiziţie
mare, încălzirea slabă sau chiar imposibilă a anumitor tipuri de alimente în special a
celor care au un conţinut scăzut de apă în componenţă, absenţa rumenirii.
Efectele microundelor asupra organismului uman fac în continuare obiectul
unor cercetări ample în diverse laboratoare din străinătate. Nu au fost evidenţiate
efecte clare cancerigene, ci doar efecte asupra ochilor, precum şi unele indispoziţii
generale, fără legătură directă cu utilizarea cuptoarelor cu microunde.
Din punct de vedere al pericolului de incendiu, cuptoarele cu microunde sunt
aparate sigure. Utilizarea lor conform cu instrucţiunile producătorului permite
evitarea apariţiei unor defecte de natură tehnică. Sistemele de siguranţă asigură
protecţia utilizatorului în diverse situaţii datorate unor manipulări greşite. Căldura
eliminată prin sistemul de ventilaţie nu poate ridica, în condiţii normale, probleme de
transfer termic la suprafeţele învecinate.
Testele efectuate au evidenţiat, pe de o parte, fiabilitatea ridicată a sistemelor
de protecţie (neputând fi simulate defecte tehnice cu urmări asupra sănătăţii
utilizatorului sau cu iniţierea unor incendii), şi, pe de altă parte, posibilitatea
aprinderii cu flacără a unor materiale în exteriorul cuptorului.
Arderea cu flacără apare ca urmare a încălzirii – din interior – a materialelor
(datorită interacţiunii microundelor cu substanţa) până la atingerea temperaturii de
aprindere spontană. Fenomenul a fost constatat la materiale celulozice cu suprafaţă
specifică mare (hârtie, carton ş.a.) – similar situaţiei reale a unor ambalaje – precum
şi la alimente diverse de natură organică.
Datorită construcţiei compacte a cuptorului nu există posibilitatea propagării
arderii în exteriorul incintei. Arderea va continua până la epuizarea cantităţii de
oxigen sau de material, cu riscul de degradare şi distrugere a pereţilor incintei.
La oprirea cuptorului, arderea încetează după circa 5 secunde, în lipsa
oxigenului necesar.
La repornirea cuptorului sau la deschiderea uşii arderea cu flacără reapare.
Apreciem că singurul scenariu de incendiu cu probabilitate semnificativă poate
avea ca bază teoretică o manevră greşită, datorată panicii sau necunoaşterii
instrucţiunilor de utilizare, constând în a scoate materialul aprins din interiorul
cuptorului pentru a-l stinge în alt loc (chiuvetă, vas cu apă), flăcările putând intra
astfel în contact accidental cu materiale combustibile.
Instrucţiunile de utilizare menţionează ca singură modalitate de comportare în
acest caz menţinerea închisă a uşii cuptorului şi oprirea funcţionării acestuia.
Utilizarea unor piese metalice (vase, linguriţe) în interiorul incintei, prin
arcurile electrice ce se formează, duc la deteriorări grave, fără pericol de incendiu.
În literatura de specialitate se menţionează posibilitatea utilizării cuptoarelor cu
microunde ca mijloace incendiare prin introducerea în interior a unor recipiente sub
presiune cu substanţe inflamabile (tip spray) care, supuse acţiunii microundelor,
produc explozii urmate de incendii.
207
Deşi instrucţiunile includ precizări în acest sens, apreciem necesară o
intervenţie la producătorii şi distribuitorii de astfel de aparate, pentru a scoate în
evidenţă, ca o măsură principală de prevenire, modalitatea corectă de comportare în
cazul aprinderii unor alimente sau materiale în interiorul cuptorului.

Bibliografie:
1. Prof. dr. ing. George Rulea, Tehnica microundelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1981
2. Cărţi tehnice cuptoare cu microunde
3. Prof. dr. ing. George Lojewski, Dispozitive şi circuite de microunde
SECŢIUNEA a III-a

VARIA
REZOLVAREA SUBIECTELOR
DE ALGEBRĂ ŞI ANALIZĂ MATEMATICĂ
date la concursul de admitere în Facultatea de Pompieri –
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, în sesiunea iulie 2012

Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri
Colonel dr. ing. Cristian DAMIAN
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Abstract
The paper presents the solving of the Algebra and Mathematical Analysis subjects
given at Firefighters Faculty, July 2012 session.
This work is addressed to the future admission contest candidates at Firefighters
Faculty, and is also useful for preparing examination at Mathematical disciplines at
engineering higher education entrance examination level.

Subiectul 1

Fie x1 , x 2 rădăcinile ecuaţiei x 2  (m  1)  x  m  0 . Să se determine toate valorile
parametrului real m astfel încât x12  x 22  10 .

a) m  1, 3 ; b) m  0 , 3 ; c) m   1,1;
d) m   2 , 2 ; e) m  2; f) m   3.

Rezolvare – Soluţia 1

Relaţiile lui Viète sunt:
b
x1  x 2    m  1,
a
c
x1 x 2   m.
a
Atunci:
x12  x 22  ( x1  x 2 ) 2  2 x1 x 2  (m  1) 2  2m  m 2  1  10  m 2  9 ,
de unde rezultă că
m   3  f).

Soluţia 2

Deoarece x1 , x 2 sunt rădăcinile ecuaţiei:
x 2  (m  1)  x  m  0 ,

210
rezultă
x12  (m  1)  x1  m  0 ,
respectiv
x 22  (m  1)  x 2  m  0 .
Adunând membru cu membru ultimele ecuaţii, rezultă:
x12  x 22  ( x1  x 2 )  (m  1)  2  m  0  x12  x 22  (m  1) 2  2  m  0 ,
de unde
x12  x 22  (m  1) 2  2  m  m 2  1  10  m 2  9 ,
astfel că
m   3  f).

Subiectul 2

Calculaţi:
3
1 3
a    i   .

 2 2 

a) a  i ; b) a  1 ; c) a  i  1 ;
1
d) a  ; e) a  1  i  3 ; f) a  2  i .
2

Rezolvare – Soluţia 1

Din text:
3
1 3 1 3 1 3 1 3
a    i     i   i    i    -1  b).
2 2   2 2   2 2   2 2 

Soluţia 2

Se utilizează relaţia lui Moivre:
(cos   i  sin  ) n  cos n  i  sin n , n  N .
Atunci:
3
1 3  
3

a    i     cos  i  sin   cos   i  sin   1  i  0  1  b).
2 2   3 3

Soluţia 3

Din text:
3
1 3
 
3
 1  1
a    i     1  i  3   (1  i  3 ) 3 
  
2 2  2  8
1
  (1  i  3 )  (1  i  3 )  (1  i  3 )  1 .
8

211
Subiectul 3

Să se determine mulţimea soluţiilor ecuaţiei: 3 2 x 4  10  3 x 3  1  0 .
a)  3 ; b)  1;  5 ; c)  2 ; 2 ; d) 1; 3 ; e) 0 ;1; f) 0 ; 4.

Rezolvare – Soluţia 1

Ecuaţia din text se poate scrie :
2 x 4 x 3 32 x 3x
3  10  3  1  0  4  10  3  1  0  3 2 x  30  3 x  81  0 .
3 3
Se notează
3 x  y  y 2  30  y  81  0 .
Soluţiile ecuaţiei sunt:
 b   30  3
y1, 2   ,
2a 2
de unde rezultă
y1  27 şi y 2  3 .
Din
3 x  27  x1  3 ,
iar din
3 x  3  x 2  1  d).

Soluţia 2

Ecuaţia din text se poate scrie:
10 x  2
3 2 x 4  10  3 x 3  1  0  3 2( x 2 )   3  1  0  3  3 2 ( x  2 )  10  3 x  2  3  0 .
3
Se notează:
3 x 2  y  3  y 2  10  y  3  0 ,
de unde
 b   10  8
y1, 2   ,
2a 6
de unde rezultă
y1  3 şi y 2  3 1 .
Din
3 x  2  3  x1  3 ,
iar din
3 x  2  3 1  x 2  1  d).

Subiectul 4

Găsiţi toate numerele naturale k pentru care C 6k  16 .
a) 1,3,5; b) 0,2,4,6 ; c) 0,1,2,4,5,6 ; d) 3; e) 1,2,7 ; f) 0,3,6 .

212
Rezolvare

Condiţia necesară este dată de:
6k, kN.
Condiţia de suficienţă este dată de verificarea valorilor lui k în inecuaţie.
Din condiţia de necesar:
6k, kN,
rezultă
k  0,1,2,3,4,5,6.
Pentru realizarea condiţiei de suficienţă se verifică valorile numerice ale lui k în
inecuaţie.
Pentru:
6!
k  0  C 6k  C 60   1  16 ;
0 ! 6!
6!
k  1  C 6k  C 61   6  16 ;
1! 5!
6!
k  2  C 6k  C 62   15  16 ;
2 ! 4 !
6!
k  3  C 6k  C 63   20  16 ;
3! 3!
6!
k  4  C 6k  C 64   15  16 ;
4! 2!
6!
k  5  C 6k  C 65   6  16 ;
5!1!
6!
k  6  C 6k  C 66   1  16 .
0 ! 6!
În concluzie soluţia inecuaţiei din text este:
k  0,1,2,4,5,6  c).

Subiectul 5

Să se determine valorile parametrului real m pentru care sistemul:
 x  m y  z 1

 x  y  m z  2
2  x  y  3  z  3

să fie compatibil determinat.
a) m  R \ 1,2; b) m  0,5; c) m  1 ; d) m  2 ; e) m  R \ 0,1; f) m  R \ 0,2.

Rezolvare

Se notează cu A matricea sistemului din text.
Pentru ca sistemul să respecte cerinţa din text este necesar şi suficient ca:
det A  0 .

213
În aceste condiţii:
1 m 1
det A  1 1 m  0.
2 1 3
Rezultă:
m(m  1)  0 ,
sau
m  0,1  m  R \ 0,1  e).

Subiectul 6

Fie X  M 2 ( R) soluţia ecuaţiei matriciale:
1 2 7 7
   X    .
2 1 8 2
Calculaţi D, determinantul matricei X.
a) D  14 ; b) D  25 ; c) D   4 ; d) D  7 ; e) D  3 ; f) D  5 .

Rezolvare

Se consideră:
1 2
A   
2 1
şi
7 7
B    .
8 2
Se poate scrie că:
A X  B.
Înmulţim ecuaţia anterioară la stânga cu A 1 şi rezultă:
A 1  A  X  A 1  B  X  A 1  B ,
în care
1 0
A 1  A  A  A 1  I 2    ,
0 1
A 1 este matricea inversă pe care trebuie să o evaluăm în continuare şi I 2 este
matricea unitate care reprezintă un element neutru în raport cu operaţia de înmulţire a
matricelor în mulţimea M 2 ( R) .
Calculăm inversa matricii A.
Matricea transpusă este definită prin:
1 2
AT    .
 2 1 
Se defineşte matricea:
a a12 
A*   11 ,
 a 21 a 22 

214
în care
a11  (1)11  1  1 ; a12  (1)1 2  2  2 ; a 21  (1) 21  2  2 ; a 22  (1) 2 2  1  1 .
Deci:
 1  2
A*    .
  2 1 
Atunci matricea inversă admite exprimarea:
A* A* 1  1  2
1
A       .
det A  3 3   2 1 
Atunci:
1  1  2   7 7   3  1
X  A 1  B       .
3   2 1   8 2   2 4 
În concluzie:
3 1
D  det X   12  (2)  14  a).
2 4

Subiectul 7

Fie f : R  R , f ( x)  ( x 2  mx  1)  e x . Găsiţi toate valorile parametrului real m pentru
care funcţia f admite două puncte de extrem.
a) m  1 ; b) m  0 ; c) m  0 ; d) m  2 ; e) m  1 ; f) m  0 .

Rezolvare

Determinarea extremelor funcţei f pentru care nu se specifică natura lor, implică
analiza şi evaluarea expresiei:
f / ( x)  0 .
Deci: f / ( x)  0  x 2  (m  2)  x  m  1  0 .
Pentru a avea două puncte de extrem, este necesar şi suficient să existe x1 , x 2 pentru
care x1  x 2 . În acest mod, studiind semnul funcţiei f / ( x)  0 , rezultă că între rădăcini
avem semnul () , iar în afara lor semnul () , astfel că există două extreme, primul de
maxim, al doilea de minim, nefiind astfel nevoie să se mai calculeze derivata a doua,
prin intermediul căreia, în general, se determină natura extremelor.
În acest sens, condiţia necesară şi suficientă este:   0 .
Evaluând exact pe  , avem:   b 2  4  a  c  (m  2) 2  4  1  (m  1)  m 2  0 ,
care este adevărată pentru m  0  m  R \ 0  c).

Subiectul 8
1
Să se calculeze integrala: I   x 2011  1  x 2012 dx .
0

2 2 1 3 1 2 2 1
a) I  ; b) I  1 ; c) I  ; d) I  ; e) I  ; f) I  0 .
3018 2 2012 1006

215
Rezolvare – Soluţia 1

Se face schimbarea de variabilă:
t  1  x 2012  dt  2012  x 2011 dx .
Atunci:
1 2 2
dt 1
I   x 2011  1  x 2012 dx   x 2011  t 
2012 1
  t  dt 
0 1 2012  x 2011

1 2 2
2 2 1
   t3   a).
2012 3 1 3018

Soluţia 2

Se face schimbarea de variabilă:
t  x 2012  dt  2012  x 2011 dx .
Atunci:
1 1 1
dt 1
I   x 2011  1  x 2012 dx   x 2011  1  t 
2012 0
  1  t  dt.
0 0 2012  x 2011

Se face schimbarea de variabilă:
1  t  y  dt  dy .
Atunci:
1 2
1 1 1 2 2
2 2 1
I   1  t dt    y dy    y3   a).
2012 0 2012 1 2012 3 1 3018

Subiectul 9

Să se calculeze aria domeniului plan mărginit de graficul funcţiei f : R  R ,
x
f ( x)  , axa 0x şi dreptele x  1 şi x  2 .
x 3
2

1 1 7
a) 1  ln 7 ; b) ln ; c) 1  3 ; d) 5 ; e) ln 2 ; f)  ln .
2 2 4

Rezolvare – Soluţia 1

Aria domeniului plan este egal cu:
2 2 2 2 /
1 ( x 2  3) /
1 x 2  3 dx  2  1 x 2  3 dx  2  1 x 2  3 dx  2  1 ln( x  3) dx 
x 1 2x 1 2

1 2 1 7
  ln( x 2  3)   ln  f).
2 1 2 4

Soluţia 2

Se face schimbarea de variabilă:
t  x 2  dt  2 xdx .

216
Atunci, aria domeniului plan este egal cu:
dt /
2 4 4 4 4
x 1 dt 1 (t  3) / 1
1 x 2  3 dx  1 t  3  2  1 t  3  2  1 t  3 dt  2  1 ln(t  3) dt 
2

1 4 1 7
  ln(t  3) 1   ln  f).
2 2 4

Bibliografie:

1. Constantin, U., Ionel, Ţ., Ion, N., Viorel, C., Marin, G., Livia, B. – Matematică,
manual pentru clasa a X-a, M 1, Editura Fair Parteners, 2004.
2. Constantin, U., Ionel, Ţ., Ion, N., Viorel, C., Marin, G., Livia, B. – Matematică,
manual pentru clasa a XI-a, M 1, Editura Fair Parteners, 2006.
3. Craiu, M., Oprişan, Gh., Stănăşilă, O., Udrişte, C. ş.a – Teste de matematică, Enunţuri
şi soluţii, Editura Politehnica Press, Bucureşti, 2010.
4.*** Grilă de subiecte – algebră şi analiză matematică date la admiterea în Facultatea de
Pompieri, în sesiunea iulie, 2012, www.academiadepoliţie.ro.
5. Caius, I. – Elemente de analiză matematică, Manual pentru clasa a XII-a reală şi anul IV
licee de specialitate, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1969.
6. Schneider, Gh., A. – Culegere de probleme de analiză matematică pentru clasele IX-XII,
ediţia a 5-a, Editura Hyperion, Craiova, 2009.
7. Popescu, G.– Aplicaţii ale funcţiilor chx , shx, thx , x ! – Buletinul Pompierilor,
nr. 2/2011, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2011.
8. Popescu, G., Darie, E,. Herbel, Ş., Vălcăuan, C., Vintilă, M. – Aplicaţii ale funcţiilor
ch(x) şi sh(x) , Buletinul Pompierilor 1/2011, Editura Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Bucureşti, 2011.
9. Popescu, G., Darie, E,. Herbel, Ş., Vălcăuan, C., Vintilă, M. – Aplicaţii ale funcţiilor
ch(x) şi sh(x) , Conferinţa „SIGPROT-2011” studenţi, Facultatea de Pompieri,
Bucureşti, 2011.
10. Popescu, G., Costache, A., Ostafi, G. – Aplicaţii ale unor integrale nedefinite care se
utilizează în mod curent în teoria riscurilor, Lucrările Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice
a Studenţilor din Facultatea de Pompieri, ediţia a IX-a, „SIGPROT-2012” –
Managementul situaţiilor de urgenţă, Editura Matrix, Bucureşti, 2012.
11. Darie, E., Popescu, G. – Exerciţii pentru admiterea în învăţământul tehnic superior,
Pompierii Români, nr. 4/2006.
12. Darie, E., Popescu, G. – Exerciţii pentru admiterea în învăţământul tehnic superior,
Pompierii Români, nr. 5/2006.
13. Darie, E., Popescu, G. – Exerciţii pentru admiterea în învăţământul tehnic superior,
Pompierii Români, nr. 6/2006.
14. Darie, E., Popescu, G. – Exerciţii pentru admiterea în învăţământul tehnic superior,
Pompierii Români, nr. 7/2006.
15. Darie, E., Popescu, G., Pincu, M. – Exerciţii pentru admiterea în învăţământul tehnic
superior, Pompierii Români nr. 8/2006.

217
16. Darie, E., Popescu, G., Pincu, M. – Exerciţii pentru admiterea în învăţământul tehnic
superior, Pompierii Români nr. 9/2006.
17. Popescu, G., Darie, E. – Probleme de algebră şi analiză matematică propuse pentru
admiterea în învăţământul superior tehnic, Buletinul Pompierilor, nr. 2/2010, Editura
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2010.
18. Popescu, G., Darie, E., Pavel, D. – Rezolvarea unor probleme de algebră şi analiză
matematică date la admiterea în Facultatea de Pompieri – Academia de Poliţie
„Alexandru Ioan Cuza” în perioada 2004-2010, Buletinul Pompierilor, nr. 2/2010,
Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2010.
19. Popescu, G., Darie, E. – Rezolvarea unor probleme de algebră şi analiză matematică
date la admiterea în Facultatea de Pompieri – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza” în perioada 2005-2009, Buletinul Pompierilor, nr. 1/2011, Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2011.
20. Popescu, G., Darie, E. – Domenii de definiţie ale unor funcţii. Subiecte propuse pentru
admiterea în învăţământul superior, Buletinul Pompierilor nr. 1/2011, Editura
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2011.
21. Popescu, G., Darie, E. – Rezolvarea subiectelor de algebră şi analiză matematică date
la admiterea în Facultatea de Pompieri – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
în sesiunea iulie 2011, Buletinul Pompierilor nr. 2/2011, Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2011.
REZOLVAREA SUBIECTELOR LA DISCIPLINA FIZICĂ
DATE LA CONCURSUL DE ADMITERE LA
FACULTATEA DE POMPIERI, SESIUNEA IULIE 2012
Colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” - Facultatea de Pompieri
Colonel dr.ing. Cristian DAMIAN
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

The paper presents solved Physics problems proposed in the contest for admission to
the Firefighters Faculty, Police Academy, in the session July 2012.

1. Alegeţi mărimea fizică vectorială din următoarele mărimi fizice:
a) energia; b) masa; c) lucrul mecanic; d) forţa; e) constanta elastică; f) coeficientul
de frecare.

Rezolvare
Analizând variantele de răspuns oferite, se constată că singura mărime fizică
vectorială este forţa (pe care o putem defini conform principiului al doilea al
  
mecanicii, F  m  a , unde m este masa corpului, iar a , acceleraţia, o mărime
vectorială). Toate celelalte variante de răspuns definesc constante sau mărimi fizice
scalare.
Deci răspunsul corect este d).

2. Expresia formulei lui Galilei pentru un corp aruncat în sus în câmp
gravitaţional cu viteza iniţială v0 şi care ajunge la viteza v la înălţimea h faţă de
punctul de lansare are expresia:
a) v  v0  2 gh ; b) v  2 gh ; c) v 2  v02  2 gh ; d) v  v02  2 gh ; e) v  v02  2 gh ; f) v 2  v02  2 gh .

Rezolvare
Considerăm un corp de masă m care este aruncat pe verticală din poziţia A în
poziţia B (vezi figura 1). Mişcarea corpului este uniform încetinită, fără frecare. De
asemenea, considerăm că în poziţia A corpul se află pe suprafaţa solului.
Pentru a afla ecuaţia mişcării (formula lui Galilei), putem aplica două metode şi
anume:
I) Scrierea ecuaţiei mişcării uniform încetinite a corpului aruncat pe verticală
în câmp gravitaţional;
II) Utilizarea ecuaţiei conservării energiei mecanice totale în poziţiile A şi B.

219
v

g h

v0

Figura 1
I) Ecuaţia spaţiului parcurs de corp de la A la B în mişcarea uniform încetinită,
în câmpul gravitaţional este:
g t2
h  v0  t  (1)
2
Iar viteza pe care corpul o va avea în poziţia B este:
(2)
v  v0  g  t
Pentru a afla spaţiul parcurs de corp, trebuie eliminat timpul între ecuaţiile (1)
şi (2). Astfel, din (2) se obţine timpul t:
v0  v
t (3)
g
Înlocuind timpul t din (3) în ecuaţia spaţiului parcurs de corp (1), se obţine:
2
v  v g  v0  v 
h  v0  0     (4)
g 2  g 
Ridicând la pătrat şi aducând la acelaşi numitor în (4), avem:
2  h  g 2  2  v02  g  2  v0  v  g  v02  g  v 2  g  2  v0  v  g (5)
Efectuând simplificările necesare şi împărţind cu g în (5), rezultă:
2  g  h  v02  v 2 (6)
Sau:
v 2  v02  2  g  h (7)
Deci răspunsul corect este f).
II) Conservarea energiei mecanice totale a corpului, între poziţiile A şi B, se
scrie:
m  v02 m  v 2
  m g h (8)
2 2
Aducând la acelaşi numitor şi simplificând cu masa m în (8), rezultă:
v02  v 2  2  g  h (9)
Sau:
v 2  v02  2  g  h (10)
Deci răspunsul corect este f).

220
3. Asupra unui resort cu constanta elastică k  100 N/m acţionează o forţă de 10
N. Energia potenţială elastică înmagazinată în resort este egală cu:
a) 0,1 J; b) 0,3 J; c) 0,5 J; d) 0,7 J; e) 0,8 J; f) 0,95 J.

Rezolvare
Energia potenţială elastică este egală cu lucrul mecanic efectuat împotriva
forţei elastice pentru a deplasa resortul din poziţia de echilibru cu o anumită distanţă
x faţă de aceasta:
x
E p   [ F  x ]dx (11)
0

În ecuaţia (11), forţa elastică F x  , este:
F x   k  x (12)
Unde k este constanta elastică a resortului.
Înlocuind ecuaţia (12) în (11) se obţine:
x x
k  x2
E p   [ k  x ]dx   k  x dx  (13)
0 0
2
Deplasarea x a resortului, după aplicarea forţei F, este în modul, conform
ecuaţiei (12):
F 10
x   101 m (14)
k 100
Înlocuind valoarea lui x din (14) şi cea a constantei elastice k din enunţ, în
ecuaţia (13), se obţine energia potenţială:
Ep 
k  x 2 100  101

  2


1
 0,5 J (15)
2 2 2
Deci răspunsul corect este c).

4. O sursă cu tensiunea electromotoare E şi rezistenţa internă r alimentează
un rezistor cu rezistenţa R . Tensiunea la bornele sursei are expresia:
ER Er E ER ER Er
a) ; b) ; c) ; d) ; e) ; f) .
Rr Rr Rr R  2r 2R  r 2R  r

Rezolvare
Considerăm circuitul de curent continuu din figura 2.
R

I

E, r
Figura 2
Conform Legii lui Ohm, intensitatea curentului electric care parcurge acest
circuit este:
E
I (16)
Rr
221
Tensiunea la bornele sursei va avea expresia:
E
U  I R  R (17)
Rr
Deci răspunsul corect este a).
La acelaşi rezultat se poate ajunge şi scriind bilanţul tensiunilor din circuit,
astfel:
E U u (18)
Unde u este tensiunea internă a sursei:
E
u  I r  r (19)
Rr
Tensiunea la borne U, va fi deci (din ecuaţia 18):
E E R  E r  E r E R
U  E u  E  r   (20)
Rr Rr Rr
Deci răspunsul corect este a).

5. Care este expresia rezistenţei echivalente a unei grupări de doi rezistori R1 şi
R2 legaţi în paralel:
R1  R2 R2 R2 R R R
a) R1  R2 ; b) ; c) 2 ; d) 1 ; e) 1 2 ; f) 1 .
R1  R2 R1 R2 R1  R2 R2

Rezolvare
Pentru a determina rezistenţa echivalentă a unei grupări de doi rezistori R1 şi R2
legaţi în paralel, considerăm un circuit de curent continuu fictiv, prin care alimentăm
această grupare de la o sursă de tensiune electromotoare E, având rezistenţa r, vezi
figura 3.
Intensitatea curentului I din circuit, rezultă conform Legii lui Ohm astfel:
E
I (21)
Rechiv.  r
În care Rechiv.  RAB , este rezistenţa echivalentă a grupării celor doi rezistori R1 şi
R2 legaţi în paralel.
Din Legea I a lui Kirchhoff scrisă pentru nodul A, rezultă:
I  I1  I 2 (22)
Aplicăm acum Legea a II-a a lui Kirchhoff pentru ochiurile I, respectiv II, din
figura 3, astfel:
I1 R1

A B
I

I2 R2 II
I

E, r
Figura 3

222
Ochiul I:
I1  R1  I 2  R2  0 (23)
Ochiul II:
I  r  I 2  R2  E (24)
Înlocuind I1  I  I 2 , din ecuaţia (22), în ecuaţia (23), rezultă:
I  I 2   R1  I 2  R2  I  R1  R1  R2   I 2  0 (25)
De aici rezultă intensitatea curentului I2, astfel:
R1
I2  I  (26)
R1  R2
Înlocuind acest rezultat în (24) avem:
R1  R2
I r  I  E (27)
R1  R2
Din ecuaţia (27), intensitatea curentului I în circuit rezultă:
E
I (28)
R1  R2
r
R1  R2
Identificând acum ecuaţia (28) cu ecuaţia (21), rezultă rezistenţa echivalentă
Rechiv. a grupării de doi rezistori R1 şi R2 legaţi în paralel:
R1  R2
Rechiv.  (29)
R1  R2
Deci răspunsul corect este b).

6. Valorile nominale înscrise pe un bec sunt: 220V, 100W. Rezistenţa electrică
a becului aprins este:
a) 112 Ω; b) 216 Ω; c) 364 Ω; d) 484 Ω; e) 568 Ω; f) 712 Ω.

Rezolvare
Conform definiţiei, puterea în circuitul electric care alimentează becul, este:
P U I (30)
Unde U este tensiunea la bornele becului, iar I este intensitatea curentului
electric care trece prin becul aprins.
Intensitatea curentului electric I este:
U
I (31)
R
Unde R este rezistenţa electrică a becului aprins.
Înlocuind ecuaţia (31) în (30), rezultă:
U2 U 2 2202
P R   222  484  (32)
R P 100
Deci răspunsul corect este d).

7. În SI căldura specifică se exprimă în:
a) J/kg; b) J/(kmol·K); c) J/(kg·K); d) J·K/kg; e) J/K; f) kg/(J·K).

Rezolvare
Cantitatea de căldură, Q este: Q  m  c  T (33)

223
Conform definiţiei, căldura specifică c, reprezintă cantitatea de căldură Q
necesară unităţii de masă m, pentru a-şi ridica temperatura T cu un Kelvin.
Din (33), rezultă căldura specifică c:
Q
c (34)
m  T
Din punct de vedere al unităţilor de măsură, relaţia (34) se scrie:
c  Q  J (35)
m  T  kg  K
Deci răspunsul corect este c).

8. Lucrul mecanic efectuat de  moli de gaz ideal într-o destindere izotermă
din starea iniţială cu parametrii  p1 ,V1  în starea finală cu parametrii  p 2 ,V2  este:
p2 V2
a) L   p2  p1 V2  V1  ; b) L   RT ln ; c) L  pV ; d) L   CV T ; e) L   RT ln ; f)
p1 V1
L   RT .

Rezolvare
Ecuaţia de stare pentru gazul ideal, în condiţii de temperatură constantă, se
scrie pentru starea iniţială (1) respectiv (2), astfel:
p1  V1    R  T (36)
p2  V2    R  T (37)
Relaţii în care R este constanta universală a gazului ideal.
Ţinând cont de (36) şi (37) se poate generaliza că pentru o destindere izotermă:
p  V  p1  V1  p2  V2 (38)
Lucrul mecanic efectuat de  moli de gaz ideal într-o destindere izotermă din
starea iniţială cu parametrii  p1 ,V1  în starea finală cu parametrii  p 2 ,V2  este:
2 2 2
dV dV V
L1, 2   p  dV    R  T    R T     R  T  ln 2 (39)
1 1
V 1
V V1
Deci răspunsul corect este e).

9. Un gaz parcurge o transformare izocoră în care masa sa rămâne constantă,
iar presiunea se dublează. Energia internă:
a) se reduce la jumătate; b) se dublează; c) rămâne constantă; d) creşte de trei ori; e)
creşte de patru ori; f) nu se poate calcula.

Rezolvare
Dacă notăm cu (1) starea iniţială şi cu (2) starea finală a gazului, ecuaţiile de
stare ale gazului ideal se scriu astfel:
Starea iniţială:
R
p1  V  m   T1 (40)

Starea finală:
R
p2  V  m   T2 (41)

224
Relaţii în care: p – presiunea, V – volumul, m – masa, R – constanta universală
a gazului ideal, μ – masa molară a gazului, T – temperatura.
Împărţind ecuaţia (41) la (40) avem:
T2 p2 2  p1
  2 (42)
T1 p1 p1
Energia internă este:
– în starea iniţială:
U1  m  cv  T1 (43)
– în starea finală:
U 2  m  cv  T2 (44)
Relaţii în care cv – căldura masică la volum constant.
Raportul dintre energia internă finală şi cea iniţială, respectiv (44):(43) este:
U 2 T2
 (45)
U1 T1
T2
Înlocuind raportul din (42), rezultă că:
T1
U2
2 (46)
U1
Deci răspunsul corect este b).

225
226