You are on page 1of 244

1

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL
PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PUBLICAŢII DE SPECIALITATE

BULETINUL POMPIERILOR
NR. 2/2014

Editura Ministerului Afacerilor Interne
Bucureşti, 2014
Publicaţie editată de
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Fondat – 1955
Apare semestrial
Nr. 2 – 2014

COLEGIUL DE REDACŢIE:

Preşedinte: colonel dr. Nicolae CORNEA

Redactor-şef: colonel Valentin UBAN

Secretar de redacţie: colonel dr. ing. Cristian DAMIAN

www.igsu.ro/publicatiidespecialitate

© Copyright: I.G.S.U.
® Drepturile asupra materialelor publicate aparţin autorilor
CUPRINS

Secţiunea I
LUCRĂRI CU CARACTER PROFESIONAL

1. Apărarea împotriva incendiilor. Concept. Elemente de conformitate.
Partea I, autori: colonel lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, colonel conf. univ. dr.
ing. Emanuel Darie, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ............................ 9

2. Gestionarea situaţiilor de urgenţă de către autorităţile publice locale.
Instituţia prefectului, autor: Anca Ioana Stănişteanu, PhD Student, Universitatea
Naţională de Apărare „Carol I” ...................................................................................................... 16

3. Raţionament tactic pentru stingerea incendiilor şi alocarea resurselor
pentru intervenţie, autori: locotenent-colonel instr. mil. pr. I drd. ing. Ionel-Alin
Mocioi, colonel conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban, Academia de Poliţie „Al.I.
Cuza”, Facultatea de Pompieri ....................................................................................................... 22

4. Incendiile de fond forestier – studiu de caz privind judeţul Bacău,
autori: colonel Ioan Mihalache, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior
Constantin Ene” al Judeţului Bacău, căpitan dr. Mihaela-Beatrice Bărbieru, Centrul
Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Bacău ................................................................................. 29

5. Principii generale de intervenţie în acţiuni de descarcerare, autori:
student Ionuţ Cămîrzan, student Ionuţ Gheorghe Teleptean, student Andrei Florea,
maior lector univ. dr. ing. Aurel Trofin, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea
de Pompieri ..................................................................................................................................... 45

6. Influenţa instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor asupra echipelor
şi misiunilor de căutare-salvare, autori: student sergent Bogdan-Cătălin Ardelean,
locotenent-colonel instr. mil. princ. I drd. ing. Ionel-Alin Mocioi, colonel conf. univ.
dr. ing. Manuel Şerban, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ...................... 53

7. Metode moderne de stingere a incendiilor utilizând curentul electric,
autori: student sergent Cătălin-Vasile Şamşodan, locotenent-colonel instr. mil.
princ. I drd. ing. Ionel-Alin Mocioi, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de
Pompieri . ......................................................................................................................................... 59

8. Rezolvarea unui scenariu pentru descarcerarea unei victime, autori:
student caporal Cosmin Todoran, student caporal Dorin Pop, student caporal Felix
Gui, maior lector univ. dr. ing. Aurel Trofin, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”,
Facultatea de Pompieri . ................................................................................................................... 64

9. Comunicarea cu mass-media în situaţii de urgenţă, autor: colonel
conf. univ. dr. ing. Florin Neacşa, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de
Pompieri . ......................................................................................................................................... 70

10. Boilover în rezervoare de hidrocarburi. Apariţie, consecinţe şi
predicţii, autori: student Horia Mican, colonel lector univ. dr. ing. Garibald
Popescu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri . ............................................ 77

4
11. Detecţia şi semnalizarea incendiilor la procese tehnologice
de prelucrare a maselor plastice, autori: student sergent Daniel Crăciun,
locotenent-colonel instr. mil. princ. I drd. ing. Ionel-Alin Mocioi, colonel conf. univ.
dr. ing. Manuel Şerban, Academia de Poliţie „Al.I.Cuza”, Facultatea de Pompieri ....................... 84

12. Protecţia la incendiu a termocentralelor cu detectoare liniare,
autori: student sergent Alexandru-Sorin Căruntu, locotenent-colonel instr. mil. princ.
I drd. ing. Ionel-Alin Mocioi, colonel conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban, Academia
de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri .............................................................................. 89

13. Instalaţii de desfumare pentru parcaje subterane, autori: student
sergent Adrian Muşat, colonel conf. univ. dr. ing. Irina Zgavarogea, Academia de
Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri .................................................................................. 97

14. Folosirea ceţii de apă la stingerea incendiilor. Rezultate
experimentale obţinute. Concentraţia masică de picături din amestecul bifazic –
partea a II-a, autori: căpitan lector univ. dr. ing. Dragoş-Iulian Pavel, colonel conf.
univ. dr. ing. Emanuel Darie, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de
Pompieri, comisar de poliţie drd. ing. Mihai Poenaru, Inspectoratul General al
Poliţiei Române ............................................................................................................................. 102
15. Securitatea la incendiu şi problematica coşurilor de fum, autori:
Cristian Cetăţeanu, Euring, expert tehnic extrajudiciar Setec-Aexea, preşedinte al
Asociaţiei Coşarilor; ing. Florin Cetăţeanu, expert tehnic extrajudiciar Setec-Aexea,
conf. univ. dr. ing. Cătălin Lungu, preşedinte al Filialei Valahia AIIR; ing. Adrian
Iuga, membru al Asociaţiei Coşarilor . .......................................................................................... 111

16. Protecţia la incendiu a parcajelor auto, autori: student sergent
Cosmin Jianu, colonel conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban, căpitan lector univ. dr. ing.
Dragoş-Iulian Pavel, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ........................ 120

17. Securitatea la incendiu la încărcarea/descărcarea mărfurilor
periculoase, autori: student sergent Lucian Ştefan, locotenent-colonel instr. mil.
princ. I drd. ing. Ionel-Alin Mocioi, colonel conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban,
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri .......................................................... 130

18. Instalaţii de stingere pentru protecţia sălilor de operaţii, autori:
student sergent Octavian Bran, colonel conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban, Academia
de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ............................................................................ 136

19. Simulare computerizată a evacuării unui tunel rutier, autori:
sublocotenent (r.) drd. ing. Silviu Codescu, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi;
Universitatea Politehnica Bucureşti, maior drd. ing. Silviu Gheorghiu, Inspectoratul
pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, căpitan (r.) dr. ing. Costantin
Popa, Grup Servicii Petroliere Offshore, student Tudor Pastramă, Facultatea de
Pompieri, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza” Bucureşti ................................................................ 143

Secţiunea a II-a
LUCRĂRI CU CARACTER ŞTIINŢIFIC

20. Transferul de căldură prin pereţii stratificaţi compuşi, autori:
student sergent Alexandru Dina, colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, căpitan
lector univ. dr. ing. Dragoş-Iulian Pavel, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”,
Facultatea de Pompieri .................................................................................................................. 152

5
21. Influenţa dimensiunilor geometrice asupra convecţiei
termice în incinte închise, autori: student sergent Radu-Octavian Năstase, colonel
conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de
Pompieri . ....................................................................................................................................... 158

22. Simularea dinamică a funcţionării unui radiator termic tip bimetal,
autori: student caporal Cătălin-Adam Muraru, student caporal Valentin Nedelcu,
maior lector univ. dr. ing. Liviu-Valentin Bălănescu, colonel conf. univ. dr. ing.
Emanuel Darie, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ................................ 169

23. Modelarea convecţiei termice în regim critic, la curgerea
ascensională prin canale verticale, autori: colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel
Darie, colonel lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, căpitan lector univ. dr. ing.
Dragoş-Iulian Pavel, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ........................ 176

24. Evoluţia pompelor hidraulice folosite în tehnicile de descarcerare,
autori: student Robert-George Cucută, student Ovidiu Ioan Lefter, student Andrei
Ciprian Pop, maior lector univ. dr. ing. Aurel Trofin, Academia de Poliţie „Al.I.
Cuza”, Facultatea de Pompieri ..................................................................................................... 188

25. Influenţa panourilor radiante asupra instalaţiilor de detecţie şi
stingere a incendiilor la clădirile administrative, autori: student sergent
Eduard-Georgian Ghinea, colonel conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban, Academia de
Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ................................................................................ 197

26. Tehnologii inovative în domeniul detecţiei incendiilor, autori: student
sergent Florin-Cătălin Neguţ, colonel conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban, Academia
de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ............................................................................ 204

27. Stand experimental pentru suprimarea incendiului cu CO2 , autori:
student sergent Ion Machiş, colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, Academia de
Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ................................................................................ 215

28. Aplicaţii ale primului principiu al termodinamicii pentru sisteme
deschise în domeniul situaţiilor de urgenţă, autori: student fruntaş Andrei Oprea,
student fruntaş Claudiu Stan, student fruntaş Ion Pisău, student fruntaş Bogdan
Lambă, colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, colonel lector univ. dr. ing.
Garibald Popescu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri ............................ 223

Secţiunea a III-a
VARIA

29. Aplicaţii ale iacobienilor în termodinamică, autori: student fruntaş
Samuel Bila, colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, Academia de Poliţie „Al.I.
Cuza”, Facultatea de Pompieri ..................................................................................................... 228

30. Rezolvarea subiectelor de Algebră şi Analiză matematică date la
admitere la Facultatea de Pompieri – Academia de Poliție „Al.I. Cuza”, sesiunea
iulie 2014, autori: colonel lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, colonel conf. univ.
dr. ing. Emanuel Darie, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri,
colonel dr. ing. Cristian Damian, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă . ................... 232

6
31. Rezolvarea subiectelor la disciplina Fizică date la concursul de
admitere la Facultatea de Pompieri, sesiunea iulie 2014, autori: colonel conf.
univ. dr. ing. Emanuel Darie, colonel lector univ. dr. ing. Garibald Popescu,
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri, colonel dr. ing. Cristian
Damian, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă .......................................................... 245
SECŢIUNEA I

LUCRĂRI CU
CARACTER PROFESIONAL
APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR. CONCEPT.
ELEMENTE DE CONFORMITATE
Partea I

Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The article presents general and specific elements related to the concept of
organizing the activities of fire protection in the context of the current objective
reality.

Keywords: Concept, Organization, Management, Fire Protection, Compliance,
Fire, Objective Reality.

1. TERMINOLOGIE SPECIFICĂ

Apărare împotriva incendiilor – ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi
sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică,
planificate, organizate şi realizate în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a
incendiilor şi asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor în vederea
evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului împotriva
efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii.
Concept – noţiune extinsă care se referă la: termeni, activităţi, procese tehnologice,
operaţii, stări etc., prin intermediul cărora se pun în evidenţă fenomene, caracteristici, proprietăţi
etc., pe care acestea le comportă; datorită importanţei lor, termenii au fost ridicaţi la rang de
concept.
Conformitate – îndeplinire a unor cerinţe legale, standarde, proceduri, cu prevederea
unor măsuri având un anumit specific: prevenire/stingere a incendiilor, securitate şi/sau sănătate
în muncă etc., care, prin aplicarea lor, permit funcţionarea unei organizaţii.

2. CONCEPTUL DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢILOR DE APĂRARE
ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Conform prevederilor O.M.I. nr.163/2007 publicat în Monitorul Oficial al României,
partea I, nr. 216/29martie 2007, organizarea apărării împotriva incendiilor, ca şi concept de lucru,
presupune:
 stabilirea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
 elaborarea, aprobarea şi difuzarea actelor de autoritate: decizii, dispoziţii, hotărâri
etc., prin intermediul cărora se stabilesc răspunderi în raport cu apărarea împotriva
incendiilor;
 elaborarea, aprobarea, difuzarea documentelor şi evidenţelor specifice cu referire la
apărarea împotriva incendiilor;

9
 organizarea apărării împotriva incendiilor la locurile de muncă;
 planificarea şi executarea de controale interne/proprii periodice, în scopul depistării,
cunoaşterii şi înlăturării oricăror stări de pericol care pot favoriza iniţierea sau
dezvoltarea incendiilor;
 analiza periodică a capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
 elaborarea de programe de optimizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor;
 îndeplinirea criteriilor şi a cerinţelor de instruire, avizare, autorizare, atestare,
certificare, agrementare, prevăzute de actele normative în vigoare;
 realizarea unui sistem operativ de observare şi anunţare a incendiului, precum şi de
alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment;
 asigurarea funcţionării la parametrii proiectaţi a mijloacelor tehnice de apărare
împotriva incendiilor;
 planificarea intervenţiei salariaţilor, a populaţiei şi a forţelor specializate, în caz de
incendiu;
 analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor şi stabilirea împrejurărilor
şi a factorilor determinanţi, precum şi a unor măsuri conforme cu realitatea;
 reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relaţiile generate
de contracte/convenţii;
 asigurarea formularelor tipizate: permise de lucru cu foc, fişele de instruire.

3. PRINCIPALELE PREVEDERI ALE LEGISLAŢIEI

Conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva
incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 633 din 21 iulie 2006,
administratorul/conducătorul instituţiei, au după caz, următoarele obligaţii principale:
 să stabilească, prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare pentru
apărarea împotriva incendiilor în unitatea sa, să le actualizeze ori de câte ori apar
modificări şi să le aducă la cunoştinţă salariaţilor, utilizatorilor şi oricăror persoane
interesate;
 să asigure identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa şi să
asigure corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul
riscurilor;
 să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de
lege, şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora; în
cazul anulării avizelor ori a autorizaţiilor, să dispună imediat sistarea lucrărilor de
construcţii sau oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor
respective;
 să permită, în condiţiile legii, executarea controalelor şi a inspecţiilor de prevenire
împotriva incendiilor, să prezinte documentele şi informaţiile solicitate şi să nu
îngreuneze sau să obstrucţioneze în niciun fel efectuarea acestora;
 să permită alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenţie în situaţii de urgenţă;
 să întocmească, să actualizeze permanent şi să transmită inspectoratului lista cu
substanţele periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice
formă, cu menţiuni privind: proprietăţile fizico-chimice, codurile de identificare,
riscurile pe care le prezintă pentru sănătate şi mediu, mijloacele de protecţie
recomandate, metodele de intervenţie şi prim ajutor, substanţele pentru stingere,
neutralizare sau decontaminare;
 să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească
atribuţiile ce revin salariaţilor la locurile de muncă;
 să verifice dacă salariaţii cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind măsurile
de apărare împotriva incendiilor şi să verifice respectarea acestor măsuri semnalate

10
corespunzător prin indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care au
acces în unitatea sa;
 să asigure constituirea, cu avizul inspectoratului, a serviciului de urgenţă privat,
precum şi funcţionarea acestuia conform reglementărilor în vigoare ori să încheie
contract cu un alt serviciu de urgenţă voluntar sau privat, capabil să intervină operativ
şi eficace pentru stingerea incendiilor;
 să asigure întocmirea, actualizarea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru
aplicarea acestora în orice moment;
 să permită, la solicitare, accesul forţelor inspectoratului în unitatea sa în scop de
recunoaştere, instruire sau de antrenament şi să participe la exerciţiile şi aplicaţiile
tactice de intervenţie organizate de acesta;
 să asigure utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare
împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de
proiectant;
 să asigure pregătirea şi antrenarea serviciului de urgenţă privat pentru intervenţie;
 să asigure şi să pună în mod gratuit la dispoziţie forţelor chemate în ajutor mijloacele
tehnice pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice
riscurilor care decurg din existenţa şi funcţionarea unităţii sale, precum şi antidotul şi
medicamentele pentru acordarea primului ajutor;
 să stabilească şi să transmită către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii
produselor sale regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice
acestora, corelate cu riscurile la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea
produselor respective;
 să informeze de îndată prin orice mijloc, inspectoratul, despre izbucnirea şi stingerea
cu forţe şi mijloace proprii a oricărui incendiu, iar în termen de 3 zile lucrătoare să
completeze şi să trimită acestuia, raportul de intervenţie;
 să utilizeze în unitatea sa numai mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor,
certificate conform legii;
 să îndeplinească orice alte atribuţii prevăzute de lege privind apărarea împotriva
incendiilor.
Elementele prezentate se identifică prin controale interne/externe şi se materializează
prin elaborare de documente.
Conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva
incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 633 din 21 iulie 2006,
utilizatorul are următoarele obligaţii principale:
 să cunoască şi să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, stabilite de
administrator, conducătorul instituţiei, proprietar, producător sau importator, după
caz;
 să întreţină şi să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru
apărarea împotriva incendiilor, puse la dispoziţie de administrator, conducătorul
instituţiei, proprietar, producător sau importator;
 să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţilor pe care le
organizează sau le desfăşoară;
 să nu efectueze modificări neautorizate şi fără acordul scris al proprietarului, al
proiectantului iniţial al construcţiei, instalaţiei, echipamentului, dispozitivului sau
mijlocului de transport utilizat ori al unui expert tehnic atestat potrivit legislaţiei în
vigoare;
 să aducă la cunoştinţa administratorului, conducătorului instituţiei sau proprietarului,
după caz, orice defecţiune tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu.
Elementele prezentate se identifică prin controale interne/externe şi se materializează
prin elaborare de documente.

11
Conform cu prevederile art. 22 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva
incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 633 din 21 iulie 2006,
salariaţii au la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
 să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă,
sub orice formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
 să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi
echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator
sau de conducătorul instituţiei, după caz;
 să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi
instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor;
 să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice
încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite
de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la
sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
 să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul
tehnic specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în
vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
 să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul
apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu;
 să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă,
referitoare la producerea incendiilor.
Elementele prezentate se identifică prin controale interne/externe şi se materializează
prin elaborare de documente.
Conform cu prevederile H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 395 din 12 iunie 2007, sunt necesare realizarea/materializarea unor măsuri
care sunt identificare ca urmare a controalelor realizate pe locurile de muncă, în domeniul
apărării împotriva incendiilor, dacă se constată:
 exploatarea instalaţiilor, echipamentelor şi aparatelor electrice în condiţii în care se
generează supracurenţi sau suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori
care depăşesc puterea nominală a circuitelor, existenţei contactelor imperfecte la
conexiuni şi legături, străpungerii ori lipsei izolaţiei la îmbinări sau la capetele
conductoarelor;
 utilizarea/folosirea mijloacelor de iluminat electric, cum sunt lanternele,
proiectoarele, lămpile de control şi altele asemenea, defecte ori neprotejate
corespunzător, precum şi a mijloacelor de iluminat cu flacără, cum sunt felinarele,
lămpile, lumânările, faclele, chibriturile, brichetele şi altele asemenea, în locuri care
prezintă pericol de incendiu sau explozie stabilite şi marcate ca atare;
 păstrarea carburanţilor sau a altor lichide inflamabile în cantităţi mai mari decât cele
admise prin reglementările tehnice, în ambalaje neconforme ori neetanşe, în locuri
neventilate sau neprotejate faţă de sursele de căldură ori faţă de razele solare;
 exploatarea instalaţiilor şi sistemelor de captare şi scurgere la pământ a
descărcărilor electrice atmosferice, în alte condiţii decât cele prevăzute în
reglementările tehnice;
 neluarea măsurilor pentru prevenirea producerii scânteilor electrostatice ori
nemenţinerea în stare de funcţionare sau la parametrii prevăzuţi de reglementările
tehnice a instalaţiilor şi sistemelor de captare şi scurgere la pământ a sarcinilor
electrostatice;
 nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, stabilite prin reglementări
specifice, la colectarea, transportul, separarea, reutilizarea, recuperarea sau
distrugerea deşeurilor, reziduurilor, scurgerilor de lichide inflamabile şi a depunerilor
de praf sau de pulberi combustibile;

12
 lipsa planificării unor controale interne sau neexecutarea de controale interne
periodice în scopul depistării şi cunoaşterii oricăror stări de pericol care pot favoriza
producerea ori dezvoltarea incendiilor;
 neparticiparea salariaţilor la exerciţii sau la aplicaţii tactice de apărare împotriva
incendiilor, organizate potrivit dispoziţiilor legale;
 folosirea în spaţii ori în locuri cu pericol de incendiu sau de explozie, stabilite şi
marcate ca atare, a maşinilor, dispozitivelor, aparatelor, uneltelor ori a sculelor care
pot produce scântei mecanice prin frecare, lovire sau pe timpul funcţionării;
 fumatul în locurile cu pericol de incendiu, stabilite prin regulamente interne;
 neelaborarea ori netransmiterea, la cererea inspectoratului pentru situaţii de urgenţă
judeţean sau al municipiului Bucureşti, de către administratorul operatorului
economic, de către conducătorul instituţiei ori, după caz, de către primar a fişei
obiectivului sau a localităţii, potrivit normelor generale de apărare împotriva
incendiilor;
 neelaborarea, neaprobarea sau nedifuzarea deciziilor prin care se stabilesc răspunderi
pe linia apărării împotriva incendiilor, precum şi a documentelor specifice, potrivit
normelor generale de apărare împotriva incendiilor;
 neefectuarea, potrivit normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, a analizei
capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
 nerealizarea de către administratorul operatorului economic ori de către conducătorul
instituţiei, potrivit normelor generale de apărare împotriva incendiilor, a unui sistem
operativ de observare şi anunţare a incendiului sau de alertare în cazul producerii
unui astfel de eveniment;
 lăsarea în funcţiune a sistemelor, instalaţiilor, dispozitivelor şi echipamentelor
tehnice, aparatelor, maşinilor şi utilajelor fără supraveghere, atunci când
instrucţiunile de utilizare o interzic;
 neasigurarea selectivităţii la scurtcircuit şi la suprasarcină a elementelor de protecţie
a instalaţiilor ori a consumatorilor electrici prin înlocuirea siguranţelor, releelor de
protecţie şi a întrerupătoarelor automate cu altele supradimensionate sau decalibrate;
 păstrarea sau depozitarea produselor şi substanţelor cu pericol de autoaprindere fără
luarea măsurilor de control şi de împiedicare a fenomenului de autoîncălzire ori de
aprindere spontană;
 depozitarea, amplasarea, păstrarea produselor, materialelor şi substanţelor
combustibile sau inflamabile în apropierea surselor de căldură, fără a se asigura
măsurile de protecţie necesare evitării aprinderii acestora;
 nestabilirea şi nemarcarea de către persoanele în drept a locurilor în care sunt
interzise utilizarea focului deschis, efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a
altor asemenea operaţiuni cu pericol de incendiu;
 nedelimitarea, nemarcarea şi nedotarea locurilor special amenajate pentru fumat, în
condiţiile legii;
 depozitarea produselor şi substanţelor cu pericol de incendiu în poduri, subsoluri,
garaje sau case ale scărilor din construcţii civile;
 blocarea sau neîntreţinerea în bune condiţii a drumurilor, platformelor şi a căilor
speciale de acces pentru autospeciale, utilaje şi alte mijloace, precum şi pentru
personalul de intervenţie în caz de incendiu;
 blocarea accesului la instalaţiile, echipamentele, mijloacele şi accesoriile de stingere a
incendiilor;
 neîntreţinerea de către cei în drept în bună stare de funcţionare a sistemelor de
decomprimare sau de etanşare la fum şi gaze fierbinţi, precum şi a elementelor de
limitare a propagării focului ori de izolare termică din compunerea construcţiilor şi
instalaţiilor;

13
 nerealizarea tratării sau protejării, conform reglementărilor tehnice, a elementelor de
construcţie şi a materialelor cu substanţe de termoprotecţie ori ignifuge, precum şi
executarea operaţiunilor respective de către persoane neatestate sau utilizarea în acest
scop de produse necertificate;
 neefectuarea lucrărilor de întreţinere şi de reparare a mijloacelor tehnice de apărare
împotriva incendiilor, conform normelor tehnice specifice;
 neafişarea şi neactualizarea, după caz, conform reglementărilor tehnice specifice, a
planurilor de intervenţie, a instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor, a
planurilor de depozitare, precum şi a planurilor de evacuare în caz de incendiu;
 arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile,
fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea
propagării focului la vecinătăţi;
 amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care
favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri,
plantaţii şi alte vecinătăţi;
 reducerea dimensiunilor căilor de evacuare, încuierea ori blocarea uşilor sau a altor
căi destinate evacuării ori nefuncţionarea iluminatului de siguranţă;
 nemontarea, deteriorarea sau neasigurarea vizibilităţii indicatoarelor de securitate la
incendiu;
 exploatarea sau utilizarea sistemelor, instalaţiilor, dispozitivelor şi echipamentelor
tehnice, aparatelor, maşinilor şi utilajelor de orice categorie în condiţii care creează
risc de incendiu, din cauza nerespectării instrucţiunilor de funcţionare sau de apărare
împotriva incendiilor;
 folosirea mijloacelor prevăzute la primul alineat cu defecţiuni sau improvizaţii ori în
condiţii care nu asigură protecţia la foc faţă de materialele şi substanţele combustibile
din spaţiul în care sunt utilizate;
 neorganizarea de către administratorul operatorului economic sau de către
conducătorul instituţiei ori persoana responsabilă a intervenţiei în caz de incendiu;
 neadoptarea de către cei în drept a instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor la
locul de muncă;
 nereglementarea de către persoanele abilitate a modului de execuţie a lucrărilor cu foc
deschis;
 executarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea lucrări în locuri în
care acestea sunt interzise prin reglementări tehnice sau prin dispoziţii interne, fără
permis de lucru cu foc ori fără a fi asigurate toate măsurile şi condiţiile menţionate în
permisul de lucru cu foc;
 introducerea sau utilizarea, în sălile aglomerate ori în incinte amenajate pentru
activităţi cu public, a produselor şi substanţelor inflamabile sau a mijloacelor care pot
produce incendii ori explozii, în alte condiţii decât cele stabilite prin reglementările
tehnice specifice;
 nerespectarea instrucţiunilor care reglementează amplasarea, păstrarea şi utilizarea
gazelor naturale sau a gazelor petroliere lichefiate;
 neasigurarea punerii în aplicare a planurilor de intervenţie şi de evacuare a
persoanelor în caz de incendiu, precum şi neparticiparea la exerciţiile tactice de
intervenţie, organizate potrivit dispoziţiilor legale;
 efectuarea reparaţiilor la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, la
instalaţiile de protecţie la incendii ori la autospeciale şi utilaje de intervenţie, fără
luarea măsurilor alternative de apărare împotriva incendiilor;
 neorganizarea şi nedesfăşurarea de activităţi de instruire în domeniul apărării
împotriva incendiilor cu personalul angajat permanent ori temporar, precum şi cu
persoanele din afara operatorului economic sau instituţiei care au acces în locuri cu
risc de incendiu;

14
 nerespectarea distanţelor de securitate la incendiu ori neasigurarea unor măsuri
alternative la amplasarea depozitelor de furaje şi plante tehnice, pentru a împiedica
propagarea incendiilor la vecinătăţi;
 neîntocmirea registrului de control al sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare,
alarmare, alertare, limitare şi stingere a incendiilor sau neprezentarea acestuia la
solicitarea organului de control;
 scoaterea din funcţiune sau dezafectarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva
incendiilor în alte situaţii decât cele admise de reglementările tehnice specifice ori
neasigurarea funcţionării acestora la parametrii proiectaţi;
 transportul, manipularea şi depozitarea substanţelor şi a produselor combustibile,
precum şi a celor cu tendinţă de autoaprindere, fără a ţine seama de proprietăţile lor
fizico-chimice, sau în ambalaje neconforme ori neinscripţionate corespunzător pentru
identificarea riscurilor de incendiu sau explozie şi pentru stabilirea procedeelor de
stingere, precum şi neasigurarea substanţelor specifice de stingere ori de neutralizare;
 neasigurarea de către transportatori a măsurilor de apărare împotriva incendiilor
pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă în trafic;
 depăşirea nivelurilor riscului de incendiu sau a densităţii sarcinii termice stabilite prin
reglementări ori în documentaţiile tehnice de proiectare şi execuţie în construcţiile
publice civile, de producţie sau de depozitare;
 împiedicarea în orice mod a personalului serviciilor profesioniste, voluntare sau
private pentru situaţii de urgenţă să îşi exercite drepturile şi obligaţiile legale în
domeniul apărării împotriva incendiilor.
Elementele prezentate se identifică prin controale interne/externe şi se materializează
prin elaborare de documente, conform cu legislaţia în vigoare.

BIBLIOGRAFIE

[1] ***Legea nr. 307/2006 – Legea apărării împotriva incendiilor, Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 633 din 21.07.2006.
[2] ***O.M.I. nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva
incendiilor, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 216/29 martie 2007.
[3] Stomff, S. – Ghid pentru implementarea sistemului de management al sănătăţii şi
securităţii ocupaţionale, ediţia a II-a, Editura Standardizarea, Bucureşti, 2009.
[4] Popescu, G., Vlaia, S., Guzu, A. – Apărarea împotriva incendiilor. Concept.
Organizare. Elemente de conformitate. Conferinţă cu participare internaţională,
Instalaţii pentru construcţii şi confortul ambiental, ediţia a 23-a, 4-5 aprilie 2014,
Timişoara, Editura Politehnica Timişoara, 2014.

15
GESTIONAREA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
DE CĂTRE AUTORITĂŢILE PUBLICE LOCALE
INSTITUŢIA PREFECTULUI

PhD Student Anca Ioana STĂNIŞTEANU
Universitatea Națională de Apărare „CAROL I”

Abstract
The events after which the emergency situations are generated, most of the time
can’t be avoided, but we can discuss about a management of them, such that the
consequences caused by them to be minimal. This thing can be done through a set
of specific actions and measures designed to decrease the negative effects caused
by the emergency situations.
At the county level, the County Committee for Emergency Situations is headed by
the Prefect, who is the President of the committee. The Prefect is the Government
representative in the territory. He leads the decentralized public services of the
ministries and of the other administrative units. At the moment of triggering an
emergency situation, the local bodies of Home Affairs Ministry and military
authorities are under an obligation to inform and support the prefect in order to
achieve any problem which can affect or endanger the safety of population, of the
values, of the goods or of the environment.

Keywords: Emergency Situations, Safety, County, Prefect.

Gestionarea situaţiilor de urgenţă este un subiect de interes naţional şi local, având în
vedere faptul că un management defectuos al acestora poate afecta siguranţa naţională şi a
cetăţeanului. Evenimentele în urma cărora se generează situaţiile de urgenţă de cele mai multe ori
nu pot fi evitate, dar se poate discuta de o cât mai bună gestionare a lor, astfel încât consecinţele
negative provocate de evenimentele în cauză să fie minime. Acest lucru se poate realiza printr-un
set de acţiuni şi măsuri menite să ajute la diminuarea efectelor negative provocate de situaţiile de
urgenţă.
Prin situaţie de urgenţă se înţelege un „eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar,
care, prin amploare şi intensitate, ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător,
valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare
adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al
forţelor şi mijloacelor implicate.”1
Managementul situaţiilor de urgenţă în România în prezent reprezintă un domeniu cu o
foarte mare responsabilitate pentru mai multe autorităţi, care au o activitate continuă sau doar în
momentele de nevoie, aceste autorităţi formând Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de
Urgenţă, acest sistem având capacitatea şi abilitatea de a gestiona toate situaţii de urgenţă
provocate de orice tip de dezastru.
Managementul situaţiilor de urgenţă funcţionează după următoarele principii:
 Prevenire şi previziune;
 Protejarea şi salvarea vieţii populaţiei;
 Respectarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului;
 Asumarea responsabilității în ceea ce priveşte managementul situaţiilor de urgenţă;
1
www.prefecturabucuresti.ro

16
 Continua cooperare la nivel regional, naţional şi internaţional între organizaţii şi
organisme similare;
 Activităţile care se desfăşoară în vederea gestionării situaţiilor de urgenţă trebuie să fie
transparente, astfel încât acestea să nu producă o acutizare a efectelor deja existente;
 Gradualitatea şi continuitatea acţiunilor de management al situaţiilor de urgenţă, de la
stadiul autorităţilor instituţiilor publice locale până la nivelul instituţiilor publice
centrale, în funcţie de cât de intense şi ce amploare au acestea;
 Operativitate, o activă conlucrare şi o subordonare din punct de vedere ierarhic a
componentelor ce alcătuiesc Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de
Urgenţă.
Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă are următoarea
componenţă:
 Comitetele pentru situaţii de urgenţă:
 Comitetul Naţional pentru situaţii de urgenţă:
 Ministerul Afacerilor Interne;
 Ministerul Apărării Naţionale;
 Ministerul Afacerilor Externe;
 Ministerul Transporturilor;
 Ministerul Economiei;
 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
 Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice;
 Ministerul Sănătăţii;
 Ministerul pentru Societatea Informaţională;
 Ministerul Educaţiei Naţionale;
 Ministerul Finanţelor Publice;
 Serviciul Român de Informaţii;
 Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
 Serviciul de Protecție și Pază;
 Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale;
 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
 Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat;
 Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
 Agenţia Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive;
 Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare.
 Comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de
urgenţă;
 Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă;
 Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă;
 Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.
 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
 Serviciile publice pentru situaţii de urgenţă;
 Centrele operative pentru situaţii de urgenţă;
 Comandantul acţiunii.
Centrele operative pentru situaţii de urgenţă care au activitate permanentă se constituie
la nivelul următoarelor ministere şi autorităţi publice:
 Ministerul Afacerilor Interne;
 Ministerul Apărării Naţionale;
 Ministerul Afacerilor Externe;
 Ministerul Transporturilor;
 Ministerul Economiei;
 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

17
 Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice;
 Ministerul Sănătăţii;
 Ministerul pentru Societatea Informaţională;
 Serviciul Român de Informaţii;
 Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
 Serviciul de Protecție și Pază;
 Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale.
„Rezist în faţa acestei pierderi numai pentru că astfel de seisme eu le-am trăit, un alt
cutremur în 1940, apoi un cutremur prelungit, războiul, cu groaznicul bombardament american
din 4 aprilie 1944 care m-a găsit în apropierea cartierului Griviţa, când am văzut case zburând în
aer, oameni şocaţi alergând cu spaima pe chip că nu aveau unde se ascunde şi moartea îi putea
şterge dintre cei vii în orice secundă, apoi oameni sub dărâmături, traşi de picioare de echipele de
salvare şi aliniaţi fără viaţă pe trotuar, cu cravatele la gât, pline de praf, cu chipurile la fel,
asemănătoare pulberii care îi sufocase. Sentimentul fatalităţii marilor dezastre m-a marcat.
Desigur, am crezut că am uitat, dar de fapt astfel de fenomene sinistre nu se uită... Desigur,
rezistăm, dar nu vom fi aceeaşi oameni de dinainte. Pilonii clădirilor prăbuşindu-se au strivit
piloni umani. Vom ridica pe alţi piloni, alte clădiri. Dar pe cei umani, aşa cum au fost ei nu-i mai
putem ridica. Tristeţea noastră grea ne şopteşte că pentru noi, care am fost prieteni cu ei, am visat
împreună, am meditat şi acţionat, ne-am sprijinit unul de altul în cumpănă fiind, viaţa s-a
micşorat oricât de puternică ar fi fost forţa ei înnoitoare.” – Mihai Gahiţa, mort în timpul
cutremurului din 4 martie 1977.
Principalele tipuri de riscuri ce pot provoca declanşarea unor situaţii de urgenţă în
România sunt:
 riscuri naturale;
 riscuri tehnologice;
 riscuri biologice.
Când vorbim despre riscuri naturale ne referim la situaţii ai căror coeficienţii de stare pot
avea un comportament variabil, plecând de la o stare de normalitate şi putând ajunge la o stare de
pericol, cauzele acestora putând avea la bază fenomene meteorologice cu un grad ridicat de pericol
sau fenomene cu origine geologică, ce pot avea efecte distructive. În ultimii ani, am putut observa
o creştere a manifestărilor cuprinse în categoria riscurilor naturale, vorbind cu preponderenţă
despre inundaţii şi alunecări de teren, evenimente ce au dus nu numai la pagube de ordin material,
ci şi la afectarea vieţii cetăţenilor. Un bun management al acestor riscuri poate duce la o diminuare
a efectelor ce pot fi provocate de ele.
Cea de-a doua categorie de riscuri este reprezentată de riscurile tehnologice. Acestea au la
bază incidentele negative care se produc în urma depăşirii măsurilor impuse în cadrul unor
reglementări, din punctul de vedere al siguranţei, ca efect al acţiunilor desfăşurate de om,
involuntar sau voluntar, al disfuncţionalităţii pieselor ce compun sistemele tehnice etc.
Riscurile biologice sunt acele riscuri care privesc consecinţele negative ce se răsfrâng
asupra oamenilor, asupra plantelor şi a animalelor, ca efect al îmbolnăvirii sau alte probleme ce au
legătură cu sănătatea.
Tocmai datorită importanţei gestionării cât mai rapide şi eficiente a situaţiilor de urgenţă,
s-a elaborat Strategia Naţională de Prevenire a Situaţiilor de Urgenţă. Aceasta „reprezintă un
document de planificare pe termen mediu, elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor în
baza Strategiei de securitate naţională a României, a Cartei albe a securităţii şi apărării naţionale şi
a delimitărilor conceptuale instituţionale în domeniu, document care defineşte ordinea şi siguranţa
publică şi interesul naţional în acest domeniu, formulează principiile şi direcţiile prioritare de
acţiune şi prevede resursele necesare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.”2
Una dintre componentele structurii naţionale de securitate este prevenirea în domeniul
situaţiilor de urgenţă, aceasta reprezentând un tot unitar de activităţi şi acţiuni specifice de ordin
2
Hotărârea nr. 762 din 16 iulie 2008 privind aprobarea Strategiei Naţionale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, p. 1.

18
operativ şi tehnic, programate şi executate în vederea reducerii riscurilor existente de a se produce
dezastre, toate acestea fiind gândite în vederea protecţiei mediului, a vieţii cetăţeanului şi a
bunurilor împotriva consecinţelor negative ce pot fi provocate de situaţiile de urgenţă. Măsurile de
prevenire a situaţiilor de urgenţă au ca particularitate caracterul anticipativ, efectul constând în
măsuri progresive hotărâte în vederea prevenirii producerii incidentelor care sunt vizate.
Obiectivul Strategiei Naţionale de Prevenire a Situaţiilor de Urgenţă este reprezentat de
întărirea capacităţii autorităţilor publice de la nivel naţional şi local, şi a celor specializate în
vederea preîntâmpinării generării situaţiilor de urgenţă, precum şi în vederea managementului
acestora.
Strategia Naţională de Prevenire a Situaţiilor de Urgenţă are ca obiective generale:
 „prevenirea situaţiilor de urgenţă prin organizarea unui sistem modern de avertizare şi
comunicaţii, date şi informaţii;
 salvarea de vieţi omeneşti prin intervenţie operativă şi profesionistă în caz de situaţii
de urgenţă;
 crearea unui sistem integrat de răspuns la situaţiile de urgenţă prin organizarea din
timp a comunităţilor locale din zonele de risc pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
 creşterea calităţii vieţii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a manifestării
situaţiilor de urgenţă;
 diminuarea impactului factorilor distructivi prin asigurarea unui management adecvat
de înştiinţare, alarmare şi, la nevoie, evacuare a populaţiei din zonele de risc;
 creşterea rolului autorităţilor administraţiei publice locale prin descentralizarea deciziei
şi răspunderii şi optimizarea capacităţii de autoprotecţie şi răspuns în caz de situaţii de
urgenţă;
 utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreţinerea şi exploatarea
infrastructurilor şi a măsurilor de prevenire, intervenţie şi reabilitare a zonelor afectate;
 menţinerea unor activităţi economice minimale şi asigurarea supravieţuirii populaţiei
în zonele grav afectate;
 asigurarea bunei funcţionări a infrastructurii critice.”3

Riscul la inundaţii

„Toţi cei care ar putea avea de suferit de pe urma
inundaţiilor trebuie să îşi asume responsabilitatea de a
nu se expune fără măsuri de precauţie riscului la
inundaţii şi nici să contribuie la sporirea acestui risc”4

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage /2013/06/07/51b1fba3c7b855ff566b0481/646x404.jpg

3
Hotărârea nr. 762 din 16 iulie 2008 privind aprobarea Strategiei Naţionale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pp. 7-8.
4
Strategia Naţională de management al riscului la inundaţii – prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor.

19
Managementul situaţiilor de urgenţă produse de inundaţii este un subiect de amplitudine
nu numai naţională, ci mai ales locală.
Din punctul meu de vedere, un risc important şi pe care îmi doresc să îl dezbat este riscul
la inundaţii şi implicaţiile autorităţilor publice locale, în principal ale Instituţiei Prefectului, în
managementul acestui risc.
Dată fiind importanţa gestionării riscului la inundaţii, s-a elaborat Strategia Naţională de
management al riscului la inundaţii. Scopul acestei strategii este reprezentat de diminuarea
impactului ce poate fi realizat de inundaţii asupra cetăţenilor statului şi a bunurilor acestora
printr-o coordonare corespunzătoare şi prin politici capabile să răspundă standardelor impuse, în
vederea protejării mediului înconjurător.
„Strategia de management al inundaţiilor formează documentul-cadru pentru pregătirea şi
adoptarea unor măsuri şi acţiuni specifice vizând:
 cunoaşterea riscului la inundaţii;
 monitorizarea fenomenului de inundaţii;
 informarea populaţiei;
 considerarea riscului la inundaţii în toate activităţile de amenajare a teritoriului;
 adoptarea de măsuri preventive;
 pregătirea pentru situaţii de urgenţă;
 reconstrucţia şi învăţarea din experienţa anterioară.”5
Strategia are trei obiective: de mediu, sociale şi economice. Prin Strategia Naţională de
management al inundaţiilor se doreşte sporirea valorii vieţii prin diminuarea daunelor ce pot fi
provocate de inundaţii, precum şi gestionarea corespunzătoare a mijloacelor avute, în vederea
realizării, întreţinerii şi valorificării infrastructurilor existente şi a mijloacelor de diminuare a
riscului în ceea ce priveşte inundaţiile.
Prefectul este preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Conform Legii nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă, „Prefectul are
următoarele atribuţii principale:
 aprobă planurile operative şi de pregătire pe linia protecţiei civile şi planificarea
exerciţiilor şi a altor activităţi desfăşurate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale;
 urmărește îndeplinirea măsurilor de protecție civilă la nivelul unității
administrativ-teritoriale;
 dispune, potrivit legii, instituirea stării de alertă, activarea sau folosirea, după caz, a
formaţiunilor de intervenţie;
 aprobă schema cu riscurile teritoriale întocmită de Inspectoratul pentru Situaţii de
Urgenţă;
 asigură condiţii pentru buna desfăşurare şi integrarea activităţii forţelor de
intervenţie din alte judeţe sau a echipelor internaţionale, după caz, sosite în unitatea
administrativ-teritorială în scopul limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor;
 prezintă Consiliului Judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după
caz, propuneri de completare a sistemului de înştiinţare şi alarmare a populaţiei, a
fondului de adăpostire, a bazei materiale şi alte măsuri de protecţie a populaţiei, a
bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului;
 exercită controlul aplicării măsurilor în situaţiile de protecţie civilă.”6
În cazul producerii inundaţiilor, prefectul este cel care are în responsabilitate garantarea
mijloacelor care sunt necesare în vederea alarmării cetăţenilor din zonele expuse riscului de
inundaţii. Având în vedere faptul că este reprezentantul guvernului în teritoriu, acesta este cel care
controlează periodic starea de funcţionare a construcţiilor care deservesc apărării împotriva
fenomenului de inundaţii de pe aria judeţului pe care îl conduce. Sub comanda prefectului se
5
Strategia Naţională de management al riscului la inundaţii – prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor,
p. 6.
6
Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind Protecţia civilă, art. 26, p. 8.

20
organizează şi se derulează evacuarea cetăţenilor şi a bunurilor în cazul producerii situaţiei de
urgenţă, tot acesta fiind şi cel care garantează existenţa fondurilor care sunt necesare în vederea
administrării acţiunilor de participare operativă desfăşurate la nivel local.
Codurile pentru atenţionările şi avertizările meteorologice

http://www.meteoromania.ro

ROȘU PORTOCALIU GALBEN VERDE
Sunt prognozate fenomene Sunt prognozate Fenomenele Nu sunt
meteorologice periculoase de fenomene meteorologice meteorologice prognozate
intensitate foarte mare (vânt, ploi periculoase de intensitate prognozate (averse, fenomene
abundente, descărcari electrice, mare (vânt, ploi descărcări electrice, meteorologice
grindină, caniculă, ger). Există risc abundente, descărcari intensificări de vânt, periculoase.
de viituri majore. electrice, grindină, temperaturi ridicate)
caniculă, ger). Există risc sunt obișnuite pentru
de viituri pe râurile mici. zona respectivă dar
temporar pot deveni
periculoase pentru
anumite activități.
Există risc de creșteri
de debite și niveluri.
Fenomene meteorologice
Temperaturi Temperaturi
Vânt Ploaie Furtuni Zăpadă Ceață
ridicate extreme scăzute extreme
» Avertizările și atenționările meteorologice se actualizează în funcție de durata și gravitatea
fenomenelor prognozate.
» Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.
» Emitent: Centrul Național de Prognoză Meteo
http://www.meteoromania.ro

BIBLIOGRAFIE

[1] Hotărârea nr. 762 din 16 iulie 2008 privind aprobarea Strategiei Naţionale de
Prevenire a Situaţiilor de Urgenţă.
[2] Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind Protecţia Civilă.
[3] Strategia Naţională de management al riscului la inundaţii – prevenirea, protecţia şi
diminuarea efectelor.
[4] www.meteoromânia.ro
[5] www.prefecturabucuresti.ro

21
RAŢIONAMENT TACTIC PENTRU STINGEREA INCENDIILOR
ŞI ALOCAREA RESURSELOR PENTRU INTERVENŢIE

Locotenent-colonel instr. mil. pr. I drd. ing. Ionel-Alin MOCIOI
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
This paperwork proposes a modern and quick method of tactical reasoning for
firefighting and gives an idea of how to choose all the resources for such type of
intervention. Starting with the recon of the intervention scene and the
appreciation of the event amplitude and intensity and creating different
scenarios that could occur on the scene, a fire officer, based on this tool (the
tactical method), could manage different type of emergency situations from the
smallest scale till the level of big disasters.

Keywords: Tactic, Firefighting, Method, Type of Risk, Objective, Mission,
Resources.

1. GENERALITĂŢI

Membrii echipelor de intervenţie în situaţii de urgenţă se confruntă, frecvent, cu situaţii
cu un anumit grad de complexitate. Comandanţii intervenţiilor trebuie să ia decizii, bazate
întotdeauna pe raţionamente tactice, pentru a-şi atinge obiectivele stabilite pe timpul intervenţiilor.
Cu toate acestea, în anumite situaţii, luarea deciziilor în grabă şi, uneori, incertitudinea duc la
neîndeplinirea obiectivelor propuse şi, implicit, la erori pe timpul intervenţiilor ce pot avea
consecinţe grave. Astfel, pentru a se lua decizii bune, poate fi utilizat un instrument de reflecţie
denumit – Metodă de Raţionament Tactic – M.R.T.
O abordare analitică, pe mai multe niveluri, permite luarea în calcul a tuturor aspectelor
unei situaţii de urgenţă şi ale mediului în care se desfăşoară acţiunile de intervenţie şi definirea
acţiunilor în funcţie de obiectivele fixate şi de resursele disponibile.
Astfel, M.R.T. nu este decât un instrument de ajutor şi nu reprezintă un scop în sine. Ar
trebui să constituie o etapă indispensabilă în procesul de luare a deciziilor pe timpul intervenţiilor
cu un grad de dificultate mai ridicat. Pentru intervenţiile cu un grad de dificultate scăzut deciziile
se iau foarte rapid, într-o anumită fază reflex, ţinând mai mult de experienţa celor care intervin şi
de frecvenţa de apariţie a acelui tip de intervenţie.
Prima acţiune desfăşurată de comandantul intervenţiei, după executarea recunoaşterii şi
obţinerea informaţiilor/datelor necesare luării deciziilor, este aceea de a-şi stabili un obiectiv de
realizat sau de a identifica sarcinile (misiunile) de îndeplinit, în cazul fixării unui obiectiv de către
eşalonul superior.
În funcţie de obiectivul ales, comandantul intervenţiei va emite, apoi, ordinele
pentru subordonaţi şi va raporta situaţia şi deciziile luate către eşalonul superior. Alte acţiuni pe
care le va executa comandantul intervenţiei sunt verificarea executării ordinelor date şi, eventual,
darea altor ordine, pe parcursul intervenţiei, în funcţie de evenimentele nou apărute sau alte
perturbaţii.

22
Etapele următoare în cadrul managementului intervenţiei trebuie abordate de o manieră
cât mai raţională şi mai aproape de realitate:
 recunoaşterea zonei de intervenţie (Z.I.) şi obţinerea de informaţii/date despre
eveniment cât mai complexe şi mai utile;
 analiza şi anticiparea (previzionarea);
 identificarea misiunilor de realizat, în funcţie de obiectiv;
 gestionarea, în timp real şi stabilirea resurselor necesare desfăşurării intervenţiei
(forţe şi mijloace);
 elaborarea unei idei de manevră.
Comandantul intervenţiei va utiliza, în cadrul Punctului de Comandă, M.R.T. împreună
cu ceilalţi ofiţeri din Grupa operativă.

2. APRECIEREA ZONEI DE INTERVENŢIE – Z.I.
Studiul Z.I. se va face respectând următorii paşi:

2.1. Topografia Z.I.

În primul rând se vor analiza aspectele referitoare la topografia Z.I., care trebuie
identificate la locul intervenţiei şi care sunt descrise în cele ce urmează:
 Dimensiunile fizice ale Z.I. – mărimea zonei în care se va desfăşura intervenţia;
 Relieful – analiza tuturor formelor de relief din zonă, pentru a putea prognoza
eventuala propagare a incendiului sau a produselor rezultate în urma arderii;
 Vegetaţia – ce tip de vegetaţie se află în zonă şi dacă prezintă pericolul de propagare a
flăcărilor spre alte zone învecinate;
 Detaliile de planimetrie:
 Puncte şi căi de acces în Z.I.;
 Căi de acces auxiliare/de rezervă (ocolitoare);
 Căi de acces care pot fi create pentru acces direct către Z.I. (desfaceri, deschideri,
demolări etc.);
 Habitat – ce tip de locuinţe se găsesc în Z.I. şi dacă ar putea fi afectate de incendiu;
 Canale naturale şi/sau artificiale (cursuri de apă naturale sau amenajate, canale
tehnologice etc.);
 Căi ferate – dacă există în zonă, dacă sunt utilizate, circulaţia trenurilor pe acele căi
ferate, dacă ne ajută sau ne împiedică pe timpul intervenţiilor;
 Aeroporturi – aeronavele pot fi afectate de norii groşi de fum, dar pot fi utilizate în
scopuri destinate intervenţiei (transport aerian al victimelor);
 Gări feroviare şi/sau rutiere (autogări) – aglomerările de persoane şi posibilităţile de
evacuare a acestora sau dacă pot fi utilizate autovehiculele de transport pentru
evacuarea eventualilor sinistraţi;
 Zone cu aglomerări de persoane (malluri, supermarketuri, teatre, cinematografe etc.).

2.2. Persoane implicate în intervenţie sau afectate de eveniment, în Z.I.

 persoane implicate:
 cantitate: număr;
 calitate: copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi, turişti etc.
 persoane potenţial sinistrate:
 cantitate: număr;
 calitate: copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi, turişti etc.
 reprezentanţi autorităţi – prefect, primar etc.;
 reprezentanţi mass-media;

23
 personalul de intervenţie: profesionişti, voluntari, militari, experţi;
 localizarea persoanelor în Z.I.

2.3. Condiţii meteorologice actuale şi prognoze
 data evenimentului;
 ora răsăritului şi apusului;
 viteza şi direcţia vântului;
 condiţii de umiditate ridicată sau foarte scăzută etc.

2.4. Resursele din Z.I.

Identificarea resurselor existente în Z.I. şi care pot fi utilizate pe timpul intervenţiei.

2.5. Acţiuni în curs, resurse angajate şi poziţionarea lor
Această situaţie se raportează noului comandant al intervenţiei, eşalonat, atunci când
comanda se predă unui şef de la eşalonul superior, ca în exemplul următor:
 Şeful Gărzii de Intervenţie către comandantul subunităţii, atunci când acesta devine
comandantul intervenţiei;
 Comandantul subunităţii către ofiţerul operativ, atunci când acesta devine comandantul
intervenţiei;
 Ofiţerul operativ către comandantul Grupului de Intervenţie/șefului Centrului
Operaţional pentru Situaţii de Urgenţă, atunci când acesta devine comandantul intervenţiei;
Analiza, comparată, a informaţiilor obţinute în urma studierii Z.I. cu cele conţinute în
raportarea făcută de comandantul Intervenţiei care a predat funcţia, trebuie să conducă la o
cunoaştere detaliată a Situaţiei Tactice (SIT).

3. DESCRIEREA EVENIMENTULUI (TIPULUI DE RISC)

Fiecare eveniment (tip de risc) este caracterizat prin patru parametri simpli:
a) calitate;
b) localizare;
c) importanţă (amploare);
d) moment (evoluţia în timp a evenimentului).

3.1. Calitatea
Evenimente probabile: incendiu, inundaţie, cutremur de pământ, alunecare de teren,
accident de transport etc.
Orice eveniment poate fi de tipul:
 simplu: are o singură componentă (de exemplu – incendiu la o casă);
 complex: are mai multe componente (de exemplu – explozie urmată de un incendiu,
într-o clădire de locuit).

3.2. Localizare
Localizarea defineşte, în funcţie de situaţie:

Situaţia Iniţială S.I.
a) zona afectată:
Situaţia Actuală S.A.

b) zona periclitată/ameninţată (care ar putea fi afectată): Situaţii Tactice Posibile S.T.P.

24
3.3. Importanţa (amploarea) evenimentului

 Suprafaţa – exprimată în m2;
 Lungimea – exprimată în m;
 Numărul de victime etc.
Exemplu:
 Suprafaţa incendiată – 500 m2;
 Lungimea frontului flăcării – 800 m;
 70 de răniţi, din care 30 de răniţi grav şi 40 de răniţi uşor şi 20 de decedaţi.

3.4. Momentul

Trebuie să indice momentul în care s-a produs evenimentul (S.I. şi S.A.) sau momentul
presupus al producerii S.T.P.
Exemplu:
 Situaţia Tactică Iniţială S.I. la – T0 = ora 2000;
 S.A. – T0 + 30’;
 S.T.P. – T0 + 50’.

Descrierea evenimentului poate fi sintetizată şi reprezentată printr-un tabel, după cum
urmează:

Descrierea sintetizată a evenimentului – Tabelul nr. 1
Nr. Parametru S.I.* S.A.* S.T.P.*
crt.
1 Calitate
2 Localizare
3 Importanţă
4 Moment

* Legendă:
S.I. – Situaţia Iniţială
S.A. – Situaţia Actuală
S.T.P. – Situaţia Tactică Probabilă
Scara de timp aleasă trebuie să ţină cont de viteza de evoluţie a evenimentului

4. STABILIREA UNOR POSIBILE SCENARII (VERIFICARE CAPACITATE DE
PREVIZIONARE ŞI IMAGINAŢIE A SUBIECŢILOR)

Această etapă a M.R.T. solicită capacitatea de previzionare şi imaginaţia celor care
conduc intervenţiile. În funcţie de aceste două caracteristici umane scenariile posibile pot fi mai
simple sau mai complexe, depinzând de mulţi factori, cum ar fi: capacitatea intelectuală, nivelul de
formare, gradul de cultură generală şi profesională a subiecţilor.
Fiecare comandant al intervenţiei ar trebui să realizeze câte un scenariu diferit de evoluţie
a situaţiei de urgenţă pentru obiectivul şi zona de intervenţie şi să completeze Tabelul nr. 1 pentru
acest scenariu.
Scenariul ar trebui să cuprindă minim două Situaţii Tactice Probabile (S.T.P.), cu
un grad de dificultate mai mare (situaţii complexe), astfel încât soluţiile de rezolvare să nu fie
banale.

25
5. STABILIREA OBIECTIVELOR GENERALE, SPECIFICE ŞI A ACŢIUNILOR
CARE TREBUIE ÎNTREPRINSE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVELOR, PE
EŞALOANE DE INTERVENŢIE

Odată ce obiectivul general a fost stabilit de o autoritate publică, a fost impus de
circumstanţe sau a fost stabilit de către comandantul intervenţiei, va trebui să fie determinate,
foarte rapid, următoarele:
 acţiunile care trebuie întreprinse pentru a interveni, cât mai eficace posibil, în situaţia
de urgenţă;
 sectorizarea intervenţiei;
 fluxul de comunicare între ierarhiile operaţionale (fluxul informaţional-decizional
operaţional);
 asigurarea suplimentării forţelor şi mijloacelor de intervenţie implicate în acţiune.
Aceste acţiuni poartă numele generic de „misiuni de realizat” (M.R.).
Astfel că, un obiectiv general, pentru a putea fi atins, va necesita realizarea a una sau mai
multor misiuni, simultane sau nu, utilizând resursele avute la dispoziţie sau solicitând
suplimentarea celor existente.
Structura piramidală de comandă produce următoarele efecte în stabilirea obiectivelor şi a
misiunilor:
Dacă execuţia acestor misiuni este adresată subordonaţilor direcţi ai comandantului
intervenţiei – C.I. (şefilor de sectoare, de exemplu), misiunea de realizat 1 (M.R. 1) a C.I. devine
obiectivul specific (particular) al Şefului Sectorului de Intervenţie 1 şi M.R. 2 a C.I. devine
obiectivul particular al Şefului Sectorului de Intervenţie 2.
Presupunând că Şeful Sectorului 1 va trebui să stabilească mijloacele de protecţie
(M.R. 1), el va trebui, la rândul lui, să determine acţiunile/misiunile ce trebuie întreprinse pentru
atingerea obiectivului său particular:
 determinarea surselor de apă utilizabile;
 definirea punctelor din clădire unde se va asigura protecţia;
 alocarea resurselor pentru aceste acţiuni etc.
De asemenea, șeful sectorului, în acelaşi timp, va trebui, la rândul lui, să determine
acţiunile ce-i vor permite atingerea obiectivului său particular – M.R. 2.
Fiecare dintre acţiunile/misiunile stabilite de şefii de sectoare pentru atingerea
obiectivelor particulare vor fi atribuite subordonaţilor direcţi (imediat următori în ierarhia
organizaţională la locul intervenţiei – comandanţii de echipaje, în cazul prezentat anterior) şi vor
deveni, pentru aceştia, obiective particulare. Se va continua astfel până la nivelul acţiunilor
elementare de intervenţie desfăşurate de fiecare servant, în parte.
Misiunile principale, care vor fi realizate pe parcursul oricărui tip de intervenţie de
răspuns, sunt:
 Amplasarea Punctului de Comandă (P.C.);
 Amplasarea Punctului/Punctelor de Tranzit (P.T.);
 Sectorizarea Z.I.
Utilizarea Metodei de Raţionament Tactic – M.R.T. depinde de comandantul
intervenţiei, ea va fi aleasă în funcţie de realitatea operaţională şi va trebui să răspundă
următoarelor întrebări:
 Care este obiectivul general?
 Care sunt acţiunile finalizate şi care sunt în curs de desfăşurare? (M.R. finalizate sau în
curs)
 Care va fi situaţia la momentul T0 + x? (S.T.P.)
 Care va fi obiectivul de realizat la momentul T0 + x? (M.R. de realizat)
 Care sunt resursele necesare pentru a atinge acest obiectiv?
 Care vor fi resursele, real disponibile, la timpul T0 + x?
De aceea M.R. trebuie identificate în funcţie de S.T.P.

26
Toate acestea conduc la tabelul următor, care va sintetiza M.R.:
Tabel sintetizator al M.R. – Tabelul nr. 2
Misiunea de
Cine? Unde? Când? S.T.P. x (1, 2 etc.)
Realizat – M.R.
MR 1
MR 2
MR 3
etc.

6. STABILIREA RESURSELOR DE INTERVENŢIE NECESARE ŞI A CELOR
DISPONIBILE PENTRU INTERVENŢIE
6.1. Resursele necesare – R.N.

Resursele necesare sunt entităţile organizatorice (echipe, echipaje, gărzi de intervenţie,
echipaje de pompieri voluntari etc.) şi cele tehnice (autospeciale şi utilaje de intervenţie, accesorii
de diverse tipuri, autovehicule grele sau de transport etc.), care este necesar a fi implicate în
intervenţia de răspuns, în Zona de Intervenţie (Z.I.), în funcţie de moment pentru a atinge
obiectivele propuse.
Evaluarea resurselor de intervenţie necesare – R.N. depinde, în principal, de viteza de
evoluţie a evenimentului. De aceea este foarte important ca Situaţiile Tactice Probabile – S.T.P. să
fie foarte bine identificate şi evaluate.
Pentru a evalua corect S.T.P.-urile este nevoie de:
 Experienţă profesională;
 Experţii avuţi la dispoziţie;
 Experienţa celor care au mai întâlnit astfel de evenimente asemănătoare.
Evenimentele sunt diverse şi pot fi de trei tipuri:
 permit evaluări raţionale: exemple – accident de circulaţie: necesită o ambulanţă
pentru un rănit grav şi o ambulanţă pentru doi răniţi uşor sau incendiu de hidrocarburi: necesită
o intensitate de stingere cu soluţie spumantă de x l/s∙m2
 permit numai evaluări parţiale: de exemplu – incendiu de pădure: o echipă de stingere
pentru x m de front al flăcării, unde x variază de fiecare dată,
 iar altele nu permit deloc evaluări: incendii de imobile sau incendii de depozite – În
aceste cazuri numai experienţa personală contează!

Resursele necesare – R.N. pentru fiecare M.R. – Tabelul nr. 3
(completare a tabelului 2)
Misiunea de Când?
Cine? Unde? Resurse Necesare – R.N.
Realizat – M.R. S.T.P.
MR 1
MR 2
MR 3
etc.

6.2. Resursele disponibile

Resursele Disponibile – R.D. reprezintă entităţile organizatorice (echipe, echipaje, gărzi
de intervenţie, echipaje de pompieri voluntari etc.) şi cele tehnice (autospeciale şi utilaje de
intervenţie, accesorii de diverse tipuri, autovehicule grele sau de transport etc.), care sunt deja
implicate în intervenţia de răspuns, în Zona de Intervenţie (Z.I.).

27
Aceste resurse sunt deja existente în raioanele de intervenţie, în subunităţile specializate
în managementul situaţiilor de urgenţă, în localităţi, la instituţii publice, companii private etc.
Subunităţile de intervenţie au deja o structură organizatorică şi un lanţ de comandă stabilite pe
timpul pregătirii intervenţiilor.
Există cazuri în care resursele necesare nu sunt şi neapărat disponibile în raioanele de
intervenţie, astfel că se poate apela şi la improvizaţii de moment, ca de exemplu:
 un echipaj de intervenţie la incendii de pădure poate interveni pentru un incendiu la o
fermă sau la vegetaţie uscată;
 un elicopter SMURD poate fi utilizat şi pentru recunoaşteri aeriene la incendii de
păduri;
 o echipă de scafandri poate suplini cu succes o echipă de salvare din medii acvatice.
Aceste resurse constituie, de fapt, resurse adaptabile. Nu trebuie confundate cu resursele
deja adaptate anumitor situaţii de urgenţă – forţe şi mijloace specializate.
Astfel, putem sintetiza şi resursele disponibile, completând tabelul nr. 3 cu încă o coloană
(tabelul nr. 4), după cum urmează:

Resursele disponibile – R.D. pentru fiecare M.R. – Tabelul nr. 4
(completare a tabelului 1)
Misiunea de Când? Resurse Necesare Resurse Disponibile
Cine? Unde?
Realizat – M.R. S.T.P. – R.N. – R.D.
MR 1
MR 2
MR 3
etc.

7. CONCLUZII (VERIFICAREA ANALIZEI PRIN M.R.T.)

Aceasta reprezintă etapa de final a M.R.T., fiind o etapă analitică şi care validează analiza
corectă a tuturor aspectelor intervenţiei de răspuns.
Înainte de a elabora o idee de manevră (I.M.) trebuie să se răspundă la următoarele
întrebări:
 obiectivul final este acelaşi cu cel general iniţial?
 lista de misiuni de realizat corespunde obiectivului general sau nu?
Criteriile de alegere ca M.R.T. care ar putea influenţa decizia Comandantului Intervenţiei:
 riscurile pentru profesionişti sunt disproporţionate în raport cu obiectivul de atins;
 dificultăţile de punere în practică a resurselor de intervenţie;
 impactul psihologic asupra populaţiei;
 impactul mediatic etc.
În toate situaţiile, Comandantul Intervenţiei trebuie să ţină seama de toate detaliile pentru
a utiliza la maxim acest instrument, M.R.T.

BIBLIOGRAFIE

[1] Lt. col. P. Pandelé – „Gestion opérationnelle et commandement – La Méthode
Tactique d’État-major niveau 1”. INESC, Franţa, 1998.

28
INCENDIILE DE FOND FORESTIER – STUDIU DE CAZ
PRIVIND JUDEŢUL BACĂU

Colonel Ioan MIHALACHE
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău
Căpitan dr. Mihaela-Beatrice BĂRBIERU
Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Bacău

Abstract
The present study is a model aimed to obtain values for water spray
temperatures necessary for efficient fire fighting process. Deepening thermal
and physical studies of spray evaporation processes have resulted in obtaining
geometrical parameters, nozzle diameter and angle dispersion, in conjunction
with water spray pressure and temperature.

Keywords: Experimental Setup, Water Spray, Concentration, Fire Extinguishing.

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Introducere

Dezastrele, în special cele care în conştiinţa publică au conexiuni cu hazardurile naturale,
nu sunt cea mai mare ameninţare pentru omenire. În ciuda reputaţiei letale dobândite de cutremure,
epidemii sau foamete, populaţia globului se confruntă cu multe alte evenimente neaşteptate care
perturbă viaţa normală a comunităţilor în multe părţi ale lumii. Preocupările ultimilor ani au fost
direcţionate către răspunsul la o întrebare care se face auzită, din ce în ce mai tare, cu fiecare
dezastru care loveşte: cum putem face comunităţile noastre mai puţin vulnerabile la dezastre?
O analiză deloc sofisticată a dezastrelor ne permite să declarăm că acestea nu se pot
separa de circumstanţele sociale, economice sau politice în care apar, precum şi de conexiunea
dintre riscuri care implică dezastre şi vulnerabilitatea asociată acestor riscuri.
Punctul critic în înţelegerea mecanismului apariţiei dezastrelor este acceptarea ideii că
aici nu concurează numai evenimente naturale sau cauze din această direcţie. Dezastrele sunt în
mare măsură produsul mediului social, politic şi economic (separat de mediul natural) datorită
influenţelor asupra grupurilor sau comunităţilor. Considerarea acestora în afara cadrului social,
care influenţează modul în care sunt afectaţi oamenii, atrage după sine un accent pus pe hazarduri
şi nu pe mediul social şi procesele sale.
Majoritatea studiilor despre dezastre sunt focalizate pe relaţia dintre acestea şi hazardurile
naturale (meteorologice, geotectonice, hidrologice, biologice) din cauza percepţiei la nivelul
societăţii. Din această perspectivă este necesară analiza dezastrelor presupus a fi cauzate, în
principal, de hazarduri naturale şi legătura dintre dezastre şi aspectele sociale concrete. Separarea
acestor două direcţii poate conduce la neînţelegerea şi ignorarea riscului dezastrelor sau a
măsurilor de prevenire sau reducere a acestora.

29
Peste tot în lume, dar mai ales în zonele sărace, populaţia vulnerabilă suferă adesea
neaşteptate şi repetate lovituri care influenţează viaţa personală, aşezămintele sau existenţa în
cadrul comunităţilor. De multe ori evenimente declanşate de mecanisme naturale sunt complicate
şi amplificate de acţiuni umane. Chiar şi acolo unde hazardurile naturale par a fi în directă legătură
cu pierderea de vieţi sau distrugerea proprietăţii, factorii sociali, politici şi economici rămân totuşi
cauze primare.1 Vulnerabilitatea comunităţilor, a oamenilor în general este generată de procesele
sociale, economice şi politice care influenţează modul în care hazardurile se manifestă, pe ce căi şi
la ce intensitate.
În abordarea viitoare a dezastrelor, este necesară focalizarea pe redresarea balanţei în
evaluarea cauzelor care stau la baza acestora, echilibrând astfel perspectiva dominantă conform
căreia procesele naturale sunt cele mai semnificative. Contribuţia relativă a proceselor geofizice,
meteorologice, hidrologice şi biologice, pe de o parte, şi a celor sociale, economice şi politice, pe
de altă parte, variază de la dezastru la dezastru. Mergând mai departe, activităţile umane pot
modifica condiţiile fizice, naturale de evoluţie a unor hazarduri, uneori cu influenţe depărtate în
spaţiu (de exemplu: distrugerea vegetaţiei în anumite zone poate provoca inundaţii în aval pe
cursul râurilor sau viituri pe văi străjuite de versanţi) şi timp (de exemplu: modificări în structura
de rezistenţă a clădirilor sau noi viziuni arhitecturale în construcţii pot provoca pagube însemnate
în cazul cutremurelor viitoare).
Procesele sociale, economice şi politice sunt ele însele adesea modificate de evoluţia
dezastrelor, în sensul în care oameni sau comunităţi pot deveni mai vulnerabili în faţa
evenimentelor extreme în viitor. „Naturalul” şi „umanul” sunt destul de greu de delimitat ca şi
contribuţii în majoritatea situaţiilor de dezastru, în special acolo unde acestea evoluează într-un
cadru larg raportat la spaţiu şi timp. Este însă necesară o separaţie clară a acestor cauze pentru a
descoperi rădăcinile vulnerabilităţii în măsura în care aceasta poate contribui hotărâtor la
planificarea, răspunsul sau poate la prevenirea dezastrelor, mult mai mult decât abordarea din
punct de vedere al hazardurilor fizice.

1.2. Termeni şi concepte

• Hazard. O ameninţare potenţială la adresa oamenilor sau proprietăţii. Un hazard poate fi
definit şi ca fiind un aspect al mediului fizic care ameninţă buna existenţă a indivizilor şi mediul
lor social. Aceste ameninţări includ efecte nocive sau distrugătoare asupra sistemelor sociale,
economice şi politice sau asupra mediului construit (clădiri, baraje, sisteme de electricitate, gaz şi
apă, poduri şi drumuri etc.) care susţin existenţa în cadrul comunităţii. Un hazard există atunci
când este capabil să producă un dezastru.
Hazardul natural implică probabilitatea apariţiei într-un interval de timp şi un areal
precizate, a unui fenomen natural sau antropic cu potenţial de a produce pagube mediului,
proprietăţii şi/sau socio-economice, inclusiv pierderi de vieţi omeneşti.
• Vulnerabilitate. Capacitatea unei persoane, grup social, sistem sau organizaţie de a
anticipa, rezista şi de a se reface în urma impactului unui hazard. Ca şi hazardul, vulnerabilitatea
este un indicator al unei stări viitoare a unui sistem, definind gradul de (in)capacitate a sistemului
de a face faţă riscului declarat. În termeni generali, vulnerabilitatea poate fi înţeleasă ca
predispoziţia sau susceptibilitatea unui element de a fi afectat negativ de cauze externe.
Vulnerabilitatea este rezultatul faptului că persoane sau bunuri materiale se găsesc
la un moment dat, voluntar sau involuntar, într-un loc unde un hazard loveşte. De altfel,
creşterea numărului de morţi şi a valorii pagubelor materiale nu se datorează unor hazarduri
naturale mai puternice, ci amplificării vulnerabilităţii populaţiei. Unele grupuri sociale sunt mai
vulnerabile decât altele, în funcţie de sex, vârstă, condiţie socială etc. De asemenea,
vulnerabilitatea este strâns corelată cu poziţia socio-economică. Conceptul de vulnerabilitate este

1 Blaikie, P.; Cannon, T.; Davis, I.; Wisner, B. – At Risk: Natural Hazards, People's Vulnerability and
Disasters, Routledge, London and New York, 1994.

30
utilizat în studiul hazardurilor pentru identificarea entităţilor sociale cele mai predispuse
a suporta efectele negative ale unor fenomene. Din punct de vedere al societăţii, efectele
negative ale hazardului sunt rezultatul vulnerabilităţii populaţiei faţă de acesta şi nu al fenomenului
în sine.
• Risc. Probabilitatea apariţiei unui hazard şi a consecinţelor sale probabile pentru oameni
şi proprietate. Riscul este produsul matematic dintre hazard şi vulnerabilitate exprimând relaţiile
dintre un fenomen şi consecinţele sale.
• Dezastru. Impactul unui hazard la nivelul societăţii (morţi, răniţi, distrugerea
proprietăţii, pierderi economice), depăşind capacitatea acesteia de a preîntâmpina şi a se apăra. O
definiţie clasică a dezastrului arată că „un dezastru apare atunci când mediul social şi cel construit
sunt distruse în măsura în care resursele sistemului social sunt depăşite şi acesta este incapabil
să-şi îndeplinească funcţiile uzuale”.
Dezastrele naturale sau antropice sunt, fără îndoială, fenomene cu impact major asupra
unei societăţi de o anumită dimensiune. Pagubele produse de dezastre sunt rezultatul interacţiunii
dintre trei sisteme principale şi mai multe subsisteme: mediul fizic (climă, ape, relief etc.),
populaţie (clase sociale, rase, culturi etc.) şi mediul construit (clădiri, lucrări de artă, amenajări
etc.).

1.3. Managementul urgenţelor

Scopul managementului urgenţelor este acela de a furniza servicii eficiente pentru un
grup-ţintă de populaţie, care se folosesc în activităţi de prevenire şi răspuns în situaţii de urgenţă,
precum şi în activităţi de restabilire, aceste programe şi strategii având beneficiari uşor de
identificat.
Resursele necesare răspunsului la urgenţe reprezintă o problemă importantă pentru cei
implicaţi. Dezastrele pun, de cele mai multe ori, probleme pentru managementul resurselor într-un
mod diferit de urgenţele de rutină. Responsabilităţile la dezastre pot necesita folosirea de resurse
(personal, instalaţii, provizii sau echipament) din cadrul mai multor organizaţii sau jurisdicţii,
precum şi utilizarea de resurse mai puţin uzuale. În cadrul multor comunităţi, accentul
în planificarea răspunsului la dezastre se pune tradiţional pe mobilizarea şi rechiziţionarea de
resurse.
Cu toate adaptările şi completările impuse, o singură organizaţie nu are resurse pentru a
administra o situaţie de urgenţă generată de un dezastru. De exemplu, întreg traficul nu poate fi
controlat de o singură unitate de poliţie, stingerea incendiilor nu poate fi executată de o singură
unitate de pompieri, nu pot fi transportaţi toţi răniţii de o singură staţie de ambulanţă cum niciun
singur spital nu poate furniza singur asistenţă pentru toate victimele. O diferenţă fundamentală în
astfel de situaţii faţă de urgenţele obişnuite este că responsabilităţile pot fi împărţite între mai
multe organizaţii. Mai mult decât atât, urgenţele la scară mare necesită acorduri mutuale de ajutor
între jurisdicţiile vecine şi chiar între organizaţii aflate la distanţe mari.

2. MANAGEMENTUL INCENDIILOR DE FOND FORESTIER

2.1. Prevederi legislative

Gestionarea situaţiilor de urgenţă ca urmare a incendiilor de pădure este o activitate de
interes naţional, având în vedere frecvenţa de producere şi dimensiunea efectelor acestor tipuri de
risc.
Sunt expuse direct sau indirect acestui factor de risc:
 populaţia, precum şi bunurile sale mobile şi imobile;
 obiectivele sociale;

31
 capacităţile productive (societăţi comerciale, centrale electrice, ferme agrozootehnice,
amenajări piscicole şi altele);
 căile de comunicaţii rutiere şi feroviare, reţelele de alimentare cu energie electrică,
gaze, sursele şi sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, staţiile de tratare şi de
epurare, reţelele de telecomunicaţii şi altele;
 mediul natural (păduri, terenuri agricole, intravilanul localităţilor şi altele).
Măsurile de limitare, înlăturare sau contracarare a incendiilor de pădure constituie o
obligaţie pentru organele administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în acest domeniu şi
pentru toate persoanele juridice şi fizice, cu excepţia persoanelor cu handicap, a bătrânilor, copiilor
şi a altor categorii defavorizate.
Deţinătorii de păduri a căror incendiere poate pune în pericol populaţia şi bunurile sale
materiale, obiectivele sociale şi capacităţile productive sau poate aduce prejudicii mediului
ambiant sunt obligaţi să ia măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor şi să se doteze cu mijloace
tehnice specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, indiferent de titlul de proprietate.
Persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în limitele fondului forestier naţional au
obligaţia dotării cu mijloace tehnice specifice de prevenire şi stingere a incendiilor.

2.2. Particularităţile managementului incendiilor de fond forestier în judeţul
Bacău

Avându-se în vedere particularităţile managementului situaţiilor de urgenţă generate de
incendiile la fondul forestier, organizarea, conducerea şi desfăşurarea acţiunilor care se impun,
precum şi cooperarea şi conducerea tuturor forţelor şi mijloacelor implicate în judeţul Bacău, se
asigură de către:
 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău prin Grupul de Suport Tehnic
pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii la fondul forestier. În acest organism
sunt incluse persoane cu funcţii de răspundere din cadrul Direcţiei Silvice Bacău, Inspectoratului
Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava – Inspecţia Judeţeană Bacău, Direcţia pentru
Agricultură Bacău, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău şi Garda Naţională de Mediu,
Comisariatul Judeţean Bacău, fiind condus de către inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de
Regim Silvic şi Vânătoare Suceava – Inspecţia Judeţeană Bacău;
– Centrele operative cu activitate permanentă constituite la nivelul Direcţiei Silvice
Bacău şi al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava – Inspecţia Judeţeană
Bacău;
– Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă pe raza cărora se manifestă incendiul;
– Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă pe raza cărora se manifestă
incendiul.
Direcţia Silvică Bacău are ca obiect de activitate, aplicarea strategiei în domeniul
silviculturii pentru pădurile administrate şi acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea
durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, precum şi pentru gospodărirea
fondurilor de vânătoare şi de pescuit atribuite potrivit legii, exercitând şi atribuţii de serviciu
public cu specific silvic. Aceasta, prin cele 14 ocoale silvice, are în administrare o suprafaţă totală
de 242.440 ha din care 236.071 ha fond forestier proprietate publică a statului şi 6.369 ha
proprietate privată a persoanelor juridice şi publică a comunelor.
Gestionarea incendiilor de pădure va fi realizată, în funcţie de proprietarul pădurii în care
s-a declanşat incendiul, de către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava –
Inspecţia Judeţeană Bacău (pentru pădurile deţinute de alţi proprietari decât statul) şi de Direcţia
Silvică Bacău (pentru pădurile proprietate publică a statului).
La operaţiile de stingere a incendiilor, probleme deosebite ridică mai ales organizarea
intervenţiei în zonele greu accesibile unde sunt necesare importante forţe umane și materiale,
concentrarea şi transportul acestora făcându-se cu mare greutate şi în timp îndelungat, dat fiind

32
accesul limitat al mijloacelor auto, personalul ce intervine şi utilajele urmând a se deplasa în multe
cazuri, pe jos până la locul intervenţiei.
În zonele afectate de incendii de pădure se va trece, atunci când este cazul, la evacuarea
populaţiei, animalelor sau bunurilor periclitate. Acţiunea de evacuare a populaţiei, animalelor sau
bunurilor periclitate se va realiza atunci când există pericolul propagării incendiului la localităţile
limitrofe. Evacuarea va fi realizată de I.S.U.J. Bacău împreună cu Comitetele Locale pentru
Situaţii de Urgenţă ale comunelor afectate conform planurilor de evacuare întocmite de către
fiecare localitate.
Localizarea incendiilor de pădure este realizată de personalul de teren din subordinea
Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva (pentru pădurile proprietate publică a statului) şi de
personalul de teren al structurilor silvice autorizate (pentru fondul forestier naţional pe care acestea
îl administrează).
Intervenţia pentru stingerea incendiilor la fondul forestier se desfăşoară cumulând efortul
comun al tuturor factorilor menţionaţi anterior, utilizându-se toate sursele de apă disponibile din
zona afectată şi vecinătăţi, precum şi resursele materiale.
Stingerea incendiilor la păduri impune pregătirea intervenţiei din timp, în care scop
subunităţile de intervenţie au obligaţia:
 să cunoască sectorul silvico-forestier din raionul de intervenţie;
 să sprijine organele silvice în pregătirea personalului silvic şi populaţiei, în vederea
cunoaşterii şi aplicării planurilor de apărare şi a planurilor unice de intervenţie pentru
stingerea incendiilor de proporţii la fondul forestier;
 să organizeze, în cooperare cu inspectoratul teritorial de regim silvic şi vânătoare şi
ocoalele silvice, înaintea perioadelor când creşte pericolul de incendiu la păduri,
exerciţii şi aplicaţii practice pentru cunoaşterea metodelor de localizare şi lichidare a
incendiului de către forţele participante, precum şi executarea de patrulări pe timp de
secetă şi în zilele nelucrătoare, pentru observarea şi anunţarea incendiilor;
 să studieze, împreună cu conducerea inspectoratului silvic judeţean dotarea ocoalelor
silvice şi a punctelor întărite cu mijloace de comunicaţii şi materiale de intervenţie
pentru combaterea incendiilor şi să stabilească măsurile necesare pentru completarea
acestora;
 să realizeze cooperarea permanentă cu organele silvice, în vederea asigurării pregătirii
şi conducerii unitare a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor izbucnite la
fondul forestier.
În acţiunile de intervenţie pentru stingerea incendiului la fondul forestier, comandantul
intervenţiei este obligat să folosească metode şi procedee specifice naturii şi modului de
manifestare a incendiului.
Când sunt solicitate serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă, comandantul
intervenţiei este comandantul serviciului profesionist pentru situaţii de urgenţă sosit la faţa locului.

3. DESCRIEREA AREALULUI DE MANIFESTARE

3.1. Scurtă prezentare a judeţului Bacău

Judeţul Bacău ocupă suprafaţa de 662.052 hectare, adică 2,8 % din teritoriul României.
Este acoperit în proporţie de 48,5% de teren arabil şi 39,8% de păduri (fag, stejar, pin, molid,
brad). Variaţia reliefului arată distribuţia egală a munţilor, dealurilor, platourilor şi câmpiilor,
scăzând în altitudine de la 1.664 m în vest (Munţii Tarcăului) la 100 m în est (Valea Siretului).
Reţeaua hidrografică este alcătuită în principal din apele din bazinul mijlociu al Siretului şi din
lacurile de acumulare construite pe cursurile inferioare ale râurilor Bistriţa, Tazlău, Uz şi Siret.
Dacă în secolele XIV-XV Bacăul era un important oraş manufacturier şi comercial, în această
regiune, în prima decadă a secolului al XIX-lea s-au pus bazele exploatării şi prelucrării la scară
industrială a petrolului şi a lemnului.

33
Fig. 1 – Harta judeţului Bacău şi amplasarea zonei studiate

3.2. Scurtă caracterizare a Munţilor Tarcăului

Munţii Tarcău sunt aşezaţi în partea de vest a judeţului Bacău, făcând parte din categoria
munţilor mijlocii ai României şi aparţin de lanţul muntos al Carpaţilor Orientali. Cel mai înalt pisc
este Vârful Grinduşu, având 1.664 m.
Majoritatea vârfurilor au forme teşite, spinări domoale şi altitudini cuprinse între
1.100-1.400 m; şeile şi pasurile sunt în general înalte. Altitudinea culmilor scade în general de la
sud spre nord şi din zona centrală spre periferie – mai rapid către est decât spre vest.
Din punct de vedere morfologic culmile interfluviale principale sunt prelungi, de ordinul
zecilor de kilometri şi larg vălurite, iar culmile secundare sunt scurte, în general rotunjite şi ele
superior, dar mărginite de versanţi abrupţi. Orientarea generală a culmilor principale este aceeaşi
cu a masivului muntos – de la nord-nord-vest spre sud-sud-est.
Munţii Tarcăului au o orientare generală de la nord-nord-vest spre sus-sud-est, cale de
aproximativ 65 de km (în zona axială – de-a lungul văilor Tarcăului şi Asăului), o lăţime medie de
40 km şi ocupă o suprafaţă de circa 1810 km².
Din punct de vedere administrativ, Munţii Tarcăului sunt aşezaţi pe teritoriul a trei judeţe,
Neamţ şi Bacău în principal, precum şi o mică porţiune spre sud-vest, în Harghita.
Principalele limite geografice sunt date de văile unor râuri:
 La nord se află valea Bicazului în porţiunea dintre Cheile Bicazului şi oraşul Bicaz,
continuată apoi de cea a Bistriţei până la Piatra Neamţ;
 La nord-est şi est pe aliniamentul Piatra Neamţ – Solonţ – Moineşti – Comăneşti se
află dinspre nord spre sud valea Tazlăului, ulterior spre sud-est cea a Tazlăului Sărat şi
spre Trotuş cea a pârâului Urmeniş;
 La vest se află axialele văilor Dămucului spre nord şi Valea Rece spre sud;
 Limita sud-vestică şi sudică este dată de Râul Trotuş.
Principalii vecini sunt:
 Spre est şi nord-est, la sud de Piatra-Neamţ Depresiunea Cracău-Bistriţa, urmată spre
sud de Dealul Bărboiu şi ulterior spre sud de Depresiunea Tazlău-Caşin;

34
 La sud-est sunt Munţii Berzunţi;
 În sud sunt Munţii Ciucului;
 La vest se află Munţii Hăşmaş;
 În partea de nord se învecinează cu Masivul Ceahlău.
Vegetaţia Munţilor Tarcău este în proporţie de 90% de tip forestier, deosebindu-se două
etaje: cel al molidului şi cel al fagului, asociate secundar cu vegetaţie ierboasă.
Etajul molidului reprezintă mai mult de 50% din areal, specia fiind distribuită în special la
nivelul părţilor înalte şi mijlocii a principalelor culmi – mai ales în partea înaltă din Grinduş
şi pe suprafaţa aflată între Dămuc şi Valea Rece. Molidişurile în aceste zone sunt pure sau aproape
pure, masive, dese, întunecoase şi monotone, stratul erbaceu sau arbustiv lipsind sau fiind slab
dezvoltat.
La înălţimi mai mici – de aproximativ 850 – 900 m molidul se amestecă cu bradul şi cu
fagul, stratul erbaceu devenind mai bogat, tip de vegetaţie întâlnit în arealul Culmii Goşmanu. Pe
versantul estic al acesteia apar şi pinete.
Coborând până la 450 – 500 m şi aflat în special spre sud-est pe fondul influenţelor
climatice continentale şi de foehnizare, apare etajul fagului, mai restrâns ca suprafaţă. Pădurile de
fag sunt mai luminoase şi conţin exemplare de paltin şi ulm. Tot în sud-est este prezent şi fagul.
Dintre arbuşti se identifică scoruşul, alunul, voinicelul, socul roşu şi socul negru.
Vegetaţia ierboasă formează pajişti secundare, aflate sub formă de enclave în arealul
forestier sau la partea superioară a molidişurilor. Pajiştile formate la peste 1.400 m sunt dominate
de ţepoşică, enclavele molidişurilor conţin predominant păiuş roşu cu sau fără ţepoşică, iar în
făgete predomină iarba câmpului cu sau fără păiuş roşu. Un complex format din avascior, avaz
auriu şi păiuş de livadă caracterizează pajiştile aflate spre limita inferioară a arealului forestier
(e.g. terasele Tarcăului şi Asăului).
Covorul vegetal este format în ansamblu din peste 1.200 de specii, din care 1/3 sunt
plante inferioare, talofite şi briofite, iar 2/3 superioare – în special fanerogame.
Pe lângă bogata faună de nevertebrate specifică pădurilor de fag sau conifere ori cu areal
larg de răspândire, în Munţii Tarcăului se regăsesc numeroase alte specii vertebrate.
Se regăsesc reptile şi amfibieni ca: broasca râioasă, brotacul, şopârla de munte,
salamandra.
Dintre păsări, pe lângă pâraiele cu pantă mare se află: arinarul, cintiţa, guşa roşie sau
cărămidarul, muscarul sur, pescărelul verde şi cel negru. Se regăsesc printre livezi sau poieni:
botgrosul, ciocănitori, ghionoaia, piţigoi care coboară toamna din văi, roşchiţa sau mugurarul,
vrabia. Porumbelul sălbatic este caracteristic pentru făgete, iar în pădurile de conifere apar buha,
cocoşul de munte, cucuveaua, eretele, gaia, minuniţa. În special în pădurile de conifere şi mai
puţin în cele de fag vieţuiesc forfecuţa, pasărea de jir şi corbul – ocrotit. Mierla, precum şi sturzul
popesc şi pot fi văzute la toate etajele silvice.
Mamiferele caracteristice arealului sunt cerbul – în special în pădurile de fag, jderul,
lupul – ocazional, pârşul cenuşiu – în făgete şi alunişuri, pârşul de alun, râsul – ocrotit, şoarecele
de pădure, ursul, veveriţa, vulpea – ocazional.
Munţii sunt slab populaţi, sub 10 loc./km2. O densitate mai mare a populaţiei se constată
de-a lungul văilor circumferenţiale, precum şi de-a lungul cursurilor inferioare ale Tarcăului şi
Asăului. Cu predilecţie densitatea variază cel mai mult în sens pozitiv în principal în arealele de
sud-est şi sud (culoarul Solonţ – Moineşti – Comăneşti) şi cel nord-vestic (valea Bicazului),
precum şi în zona care circumscrie municipiul Piatra Neamţ.
Administrativ sunt situaţi pe teritoriul a trei judeţe: în principal Neamţ în nord şi Bacău în
sud. O mică parte în sud-vest aparţine de judeţul Harghita.
Activităţile economice de bază în aria montană propriu-zisă sunt cele agrozootehnice şi
forestiere asociate cu prelucrarea (meşteşugărească sau industrială) a lemnului. În unele zone
mineritul (Asău) sau exploatarea petrolului (bazinele Tazlăului Sărat, Tazlăului şi Asăului) au rol
semnificativ. Industria lemnului se concentrează pe văi.

35
3.3. Scurtă caracterizare a comunei Agăş

Comuna Agăş este situată în partea de vest a judeţului Bacău, în zona de munte a
acestuia, străbătută de cursul superior al Trotuşului, între munţii Ciucului şi munţii Tarcăului, la o
distanţă de 80 km faţă de municipiul Bacău. Este situată la o altitudine de 560 m, aceasta variind în
cadrul satelor componente după cum urmează: Simbrea 575 m, Preluci 540 m, Goioasa 542 m,
Beleghet 540 m, Diaconeşti 522 m, Sulţa 630 m, Coşnea 745 m.
Suprafaţa totală a comunei este de 21.039,55 ha, din care 8.535,8 ha teren agricol
(240 ha teren arabil, 4.629,19 ha păşuni, 3.666,6 ha fâneţe) şi 12.503,75 ha suprafaţă neagricolă
(11.898,61 ha păduri).
Majoritatea suprafeţelor sunt deluroase, acoperite cu păduri în proporţie de peste 50 %, iar
diferenţa este reprezentată de pajişti naturale, iar numai o mică parte este suprafaţă plană şi propice
culturilor agricole.
Munţii Ciucului, aşezaţi pe partea dreaptă a râului Trotuş, pe teritoriul comunei Agăş,
sunt străbătuţi de mai multe culmi, iar munţii Tarcăului sunt situaţi pe partea stângă a râului Trotuş
şi sunt formaţi din culmi ca: Muncel 1233 m, Agăş 700 m, Dracoiu 700 m. Atât munţii Ciucului,
cât şi cei ai Tarcăului sunt formaţi în special din gresie de Tarcău şi prundişuri. Calitatea solurilor
este slabă. În zonă predomină podzolurile acide. În această zonă nu s-au efectuat studii pedologice
şi agrochimice.
Sub aspect economic, comuna Agăş nu este reprezentativă pentru judeţ. În principal,
comuna este axată pe creşterea animalelor şi exploatarea forestieră, în acest domeniu lucrând
aproximativ 400 de persoane.

3.4. Scurtă caracterizare a comunei Asău

Teritoriul comunei Asău este situat în partea de nord-vest a judeţului Bacău şi se
învecinează la nord cu judeţul Neamţ, la est cu comuna Zemeş şi oraşul Moineşti, la vest cu
comunele Brusturoasa şi Agăş, iar la sud cu oraşele Comăneşti şi Dărmăneşti, precum şi cu judeţul
Harghita. Comuna s-a dezvoltat în depresiunea formată la confluenţa pârâului Asău cu râul Trotuş,
depresiune prelungită până în zona Dărmăneşti – Dofteana fiind dominată în partea de nord de
munţii Tarcău cu altitudini de peste 1.300 m, ca apoi pe valea Asăului mijlociu şi inferior, relieful
să coboare destul de repede sub 1.200 m şi chiar sub 1.000 m.
Din punct de vedere hidrografic, teritoriul comunei este situat în bazinul mijlociu al râului
Trotuş cu principalul afluent pârâul Asău pe partea stângă şi pârâul Ciobănuş pe partea dreaptă.
Datorită structurii rocilor din zona montană (şisturi cristaline, care nu permit infiltrarea apei în sol)
cât şi a precipitaţiilor, aceste cursuri de apă nu au un regim permanent în tot timpul anului. Văile
acestor ape sunt înguste, cu pante accentuate, afectate puternic de spălări şi alunecări.
Adâncimea pânzei de apă freatică diferă în funcţie de formele de relief, variind între 2 şi
32 de m. Astfel pe terasa inferioară pânza de apă freatică se găseşte la 2-5 m adâncime, iar pe
versanţi între 10 – 32 de m.
Teritoriul comunei Asău se încadrează într-un climat montan, care se caracterizează prin
ierni lungi şi aspre, cu precipitaţii bogate sub formă de zăpadă şi ploaie. Cantitatea precipitaţiilor
este de 700-900 mm anual. Prezenţa pădurii în această zonă întreţine constant o atmosferă umedă.
Vânturile dominante sunt cele din vest şi nord-vest. Temperatura medie anuală variază între
6-7°C. Diferenţa de temperatură dintre iarnă şi vară, dintre zi şi noapte este mică. Temperatura
absolută a aerului nu coboară sub -26°C, iar temperatura medie a lunii iulie este cuprinsă între
+10 şi -18°C.
Clima şi relieful regiunii permit dezvoltarea unei vegetaţii de tip montan alcătuită din
păduri, păşuni şi fâneţe. Pădurile ocupă cea mai mare suprafaţă, 27.059,00 ha (88,00%) din
întreaga suprafaţă a comunei, 30.745,00 ha.
Pe teritoriul comunei, ca resurse naturale ale subsolului, amintim cărbunele şi petrolul,
dar în cantitate nesemnificativă şi numai pe valea Asăului, în localitatea Apa Asău, în trei puncte
de exploatare. În momentul de faţă cărbunele nu se mai exploatează.

36
Având în vedere că o mare parte a teritoriului este amplasat pe malul râului Trotuş, în
lunca acestuia sunt cantităţi însemnate de nisip şi pietriş, dar nu sunt exploatate.
Condiţiile pedoclimatice ce caracterizează teritoriul comunei nu sunt propice culturilor
agricole.
Sub aspect economic, comuna Asău nu este reprezentativă pentru judeţ. În principal,
comuna este axată pe întreţinerea şi exploatarea forestieră, şi secundar prelucrarea lemnului – pe
baza potenţialului natural al solului – pădurile.
Situarea geografică a comunei, precum şi suprafaţa mare ocupată de pădure este
favorabilă dezvoltării vegetaţiei forestiere. Fondul forestier este administrat de Direcţia Silvică
Bacău, prin Ocolul Silvic Comăneşti. Exploatarea şi prelucrarea lemnului a cunoscut diferite etape,
fiecare reprezentând o caracteristică a perioadei respective. Astfel, înainte de 1990, exploatarea
forestieră s-a făcut la nivel industrial, existând pe teritoriul comunei cinci puncte de exploatare.
În prezent nu mai sunt exploatări forestiere mari. Din masa lemnoasă exploatată, o mare parte
este folosită pentru aprovizionarea populaţiei cu lemne de foc, precum şi ca materie primă
pentru diverse construcţii. Sunt câteva puncte cu gatere particulare pentru prelucrarea primară a
lemnului.
Datorită condiţiilor agropedologice şi de microclimat, care caracterizează această
zonă, activitatea agricolă în comună este slab reprezentată. Terenurile agricole reprezintă numai
8,67% – 2667,00 ha din tot teritoriul administrativ. Acestea sunt răzleţe, în loturi mici, fără
posibilitatea unei utilizări raţionale.
Prezenţa păşunilor şi fâneţelor, 90,00% din totalul suprafeţei agricole sunt valorificate
prin dezvoltarea sectorului zootehnic. Astfel că, se imprimă acestei zone un pronunţat caracter
zootehnic.

4. ANALIZA DEZASTRELOR PROVOCATE DE INCENDII LA FONDUL
FORESTIER ÎN JUDEŢUL BACĂU

Vulnerabilitatea la incendii a fondului forestier creşte primăvara, înaintea apariţiei
vegetaţiei şi toamna, după uscarea acesteia, în perioadele de secetă şi în perioadele de flux sporit
de turişti.
Aceste tipuri de incendii sunt cauzate, în special de:
 folosirea iresponsabile a focului deschis;
 aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări aprinse;
 jocul copiilor cu focul;
 arderea resturilor de exploatare;
 arderea vegetaţiei erbacee şi arbustive rezultată din curăţirea unor suprafeţe de teren;
 descărcările electrice frecvente pe toată suprafaţa fondului forestier;
 autoaprinderea păturii organice de pe sol;
 razele solare care trec prin cioburi de sticlă aruncate la întâmplare (efectul de lupă);
 incendierea premeditată;
 scânteile provenite de la maşinile şi utilajele cu care se lucrează în pădure.

Zonele vulnerabile la incendii de pădure sunt:
 pădurile situate în jurul localităţilor şi în lungul traseelor turistice;
 pădurile aflate în vecinătatea păşunilor şi fâneţelor naturale.
În ultimul deceniu, judeţul Bacău s-a confruntat cu numeroase incendii la fondul forestier,
care au afectat o suprafaţă de aproximativ 352 ha de pădure, iar pentru stingerea acestora au fost
necesare un număr total de 70.725 ore. Pentru ca forţele profesioniste să ajungă la locul
intervenţiei a fost necesară parcurgerea unei distanţe totale de 3.045 km, aceasta concretizându-se
într-un timp de deplasare la intervenţie de aproximativ 102 ore şi o viteză medie de deplasare de
aproximativ 30 km/h.

37
Operaţiunile de stingere a incendiilor în spaţiul extravilan sunt dificile, din cauza lipsei
apei, pantelor mari (declivitate peste 10o) şi neîntreţinerea drumurilor de exploatare. În cele mai
multe cazuri deplasarea la faţa locului a forţelor de intervenţie şi a mijloacelor de stingere a
incendiilor se execută pe jos până la locul intervenţiei, lucru evidenţiat prin timpi mari de
deplasare şi viteze de deplasare mici (30 km/h în analiza efectuată mai sus, faţă de aproximativ
40-50 km/h pentru incendiile produse în mediul rural).
Din această analiză se poate trage concluzia că unităţile administrativ teritoriale din
arealul studiat deţin ponderea intervenţiilor în astfel de situaţii, iar comunele Agăș şi Asău sunt pe
primele două locuri atât la capitolul „suprafaţa afectată” (62,025 ha în comuna Agăş şi 34,5 ha în
comuna Asău), cât şi la cel care analizează durata intervenţiei (232,7 ore intervenţie pentru
incendiile care au afectat comuna Agăş şi 154 ore de intervenţie pentru cele care au afectat
comuna Asău).

5. DESFĂŞURAREA OPERAŢIUNILOR DE INTERVENŢIE DIN PERIOADA
07-14.05.2013

În data de 07.05.2013, la ora 18:25, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior
Constantin Ene” al Judeţului Bacău a fost anunţat telefonic prin Sistemul Unic pentru Apeluri de
Urgenţă 112, despre producerea unui incendiu de litieră şi vegetaţie uscată în pădurea aparţinând
fondului forestier privat din comuna Agăş, punctul Târsogul Mare.
Imediat după primirea anunţului despre producerea evenimentului, a fost alarmat
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Agăş, precum şi Direcţia Silvică Bacău.
Avându-se în vedere informaţiile preliminare privind modul de manifestare a incendiului, la faţa
locului s-au deplasat un ofiţer şi 12 subofiţeri cu două autospeciale de primă intervenţie şi
comandă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti şi șase subofiţeri cu o autospecială de
primă intervenţie şi comandă din cadrul Gărzii de Intervenţie Comăneşti.

38
Din cauza terenului specific montan,
cu văi şi pante abrupte, fiind greu practicabil
pentru personalul de intervenţie şi impracticabil
tehnicii din dotarea inspectoratului, personalul
alertat pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, a
ajuns la locul intervenţiei la orele 21:30,
întrucât ultimii 4 km din traseu a trebuit să fie
parcurşi pe jos prin zone greu accesibile.
Aici s-a dispus adoptarea unui dispozitiv
preliminar de intervenţie perimetral şi începerea
activităţilor de recunoaştere.
În urma executării recunoaşterii, s-a
constatat faptul că incendiul se manifestă pe o
suprafaţă de aproximativ 4 ha pădure mixtă
(foioase, conifere) cu arboret între 20 şi 40 ani,
extinzându-se cu repeziciune datorită înălţimii
vegetaţiei uscate, a pantelor abrupte şi a
resturilor de exploatare. Totodată, în zona unde
se manifesta incendiul s-a constatat lipsa unor
surse de apă care să poată fi utilizate la
intervenţie. Un alt aspect deosebit de important
îl reprezintă faptul că, în acest areal au fost
purtate lupte în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, această zonă fiind recunoscută
la nivelul judeţului ca o zonă cu risc major de
explozie ca urmare a detonării elementelor de muniţie rămasă neexplodată.
Din cauza lipsei surselor de apă din zonă, precum şi din cauza exploziilor elementelor de
muniţie rămase din timpul conflictelor militare, acţiunile de intervenţie au fost deosebit de dificile,
suplimentarea forţelor pe timpul nopţii nefiind posibilă, la locul intervenţiei au fost desfăşurate
activităţi de supraveghere, localizare şi lichidare.
Concomitent cu alarmarea S.V.S.U. Agăş, au fost informaţi, prin aplicaţia
informatică SMS-STS, despre producerea evenimentului şi măsurile de primă intervenţie dispuse,
inspectorul-şef, primul adjunct al inspectorului-şef, adjunctul inspectorului-şef, precum şi personal
cu funcţii de conducere din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin
Ene” al Judeţului Bacău.
Având la bază informaţiile transmise de la locul desfăşurării intervenţiei, în urma analizei
situaţiei, comanda inspectoratului a dispus deplasarea în teren a grupei operative a inspectoratului
şi anunţarea imediată a preşedintelui şi a factorilor de decizie din cadrul Comitetului Judeţean
pentru Situaţii de Urgenţă Bacău despre situaţia creată şi măsurile de primă intervenţie dispuse,
precum şi deplasarea în data de 08.05.2013, începând cu ora 07:00, la locul evenimentului a
forţelor şi mijloacelor din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău, Detaşamentului de Pompieri
Oneşti, Detaşamentului de Pompieri Moineşti şi a Gărzii de Intervenţie Comăneşti.
De asemenea, pentru gestionarea situaţiei de urgenţă create, la locul evenimentului s-a
deplasat şi grupa operativă a unităţii constituită din doi ofiţeri, un maistru militar şi un subofiţer
sub comanda primului adjunct al inspectorului-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
„Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău – colonel Mihalache Ioan.
Pentru limitarea şi localizarea incendiului, aflat la faţa locului, comandantul intervenţiei
numeşte şefi de sectoare stingere, personalul aferent fiecărui sector în parte şi dispune finalizarea
dispozitivului de intervenţie perimetral prin realizarea manevrei de forţe astfel încât incendiul să
fie atacat circular, iar în zonele cu activitate mai intensă şi pe direcţiile de propagare să fie
concentrate mai multe resurse. Având în vedere faptul că pe fondul condiţiilor meteorologice
nefavorabile stingerii (vânt în rafale de până la 6 m/s, temperaturi ridicate care favorizau
extinderea pe o suprafaţă mare şi pe alocuri la coronament) se produce o dezvoltare a incendiului,
se solicită suplimentarea personalului participant la acţiunile de stingere.

39
În vederea asigurării personalului
necesar desfăşurării operaţiunilor de intervenţie,
comanda inspectoratului a dispus ca în toate
subunităţile să se aplice măsuri pentru creşterea
capacităţii operaţionale. Astfel, s-a aplicat
programul de lucru de 24 de ore de serviciu cu
24 ore libere începând cu data de 08.05.2013
pentru Detaşamentul de Pompieri Moineşti şi
programul de lucru de 24 de ore de serviciu cu
48 ore libere, începând cu data de 08.05.2013,
pentru Detaşamentul de Pompieri Bacău şi
Detaşamentul de Pompieri Oneşti.
Permanent au fost analizate modul de
manifestare a incendiului şi direcţiile probabile
de propagare a acestuia, în vederea realizării
fâşiilor de siguranţă mineralizate la distanţe
sigure pentru personalul de intervenţie, în unele
cazuri aplicând şi procedeul de „foc contra foc”.
În vederea menţinerii focarului în limitele
fâşiilor de siguranţă, acestea au fost permanent
monitorizate, iar în zonele care prezentau
vulnerabilităţi s-au utilizat pompe de spate tip
„vermorel”, cu care s-au lichidat cuiburile de jar
sau scânteile purtate de vânt. Apa pentru
pompele de spate a fost transportată cu autoturisme de teren din dotarea Direcţiei Silvice Bacău,
iar în zonele inaccesibile acestora a fost transportată de personalul de intervenţie.
Pentru asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată, în fiecare zi, la locul
incendiului s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
„Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău. Pe toată perioada intervenţiei au fost descoperite
următoarele elemente de muniţie: 203 cartuşe calibru 7,92 mm, 207 tuburi cartuşe calibru
7,92 mm, un proiectil exploziv calibru 100 mm, un corp de grenadă defensivă fără focos şi două
corpuri de proiectil exploziv calibru 100 mm, fără focos şi încărcătură.
În data de 10.05.2013, la ora 19:44 un lucrător de poliţie din cadrul Postului de Poliţie
Asău a anunţat dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bacău prin
Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 despre producerea unui incendiu la fondul forestier
privat din comuna Asău în zona cuprinsă între Pârâul Socilor şi Lacul Sec.
Imediat după primirea
anunţului despre producerea
evenimentului, a fost alarmat
Serviciul Voluntar pentru
Situaţii de Urgenţă al comunei
Asău, şi a fost anunţată Direcţia
Silvică Bacău despre situaţia
produsă.
Având în vedere
informaţiile preliminare privind
modul de manifestare a
incendiului, la faţa locului s-au
deplasat patru subofiţeri din
cadrul Gărzii de Intervenţie
Comăneşti, cu o autospecială de
primă intervenţie şi comandă

40
care a ajuns la locul intervenţiei la orele 21:30, întrucât au fost nevoiţi ca ultimii 2 km din traseu să
fie parcurşi pe jos, prin zone greu accesibile. De asemenea, de la incendiul de fond forestier din
comuna Agăş, au fost redirecţionaţi un ofiţer şi șase subofiţeri cu o autospecială de primă
intervenţie şi comandă, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti.
În urma executării recunoaşterii, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta pe o
suprafaţă de aproximativ 10 ha pădure mixtă regenerată natural (foioase, conifere) şi se extindea
cu repeziciune, fiind favorizat de vegetaţia uscată înaltă, de pantele abrupte şi de resturile de
exploatare.
Concomitent cu alarmarea S.V.S.U. Asău, au fost informaţi, prin aplicaţia
informatică SMS-STS, despre producerea evenimentului şi măsurile de primă intervenţie dispuse,
inspectorul-şef, primul adjunct al inspectorului şef (aflat la incendiul forestier produs în comuna
Agăş), adjunctul inspectorului şef, precum şi personal cu funcţii de conducere din cadrul
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău.
Având la bază informaţiile transmise prin rapoartele operative, comanda inspectoratului a
dispus informarea preşedintelui C.J.S.U. Bacău şi deplasarea la faţa locului a unui ofiţer din
comanda Detaşamentului de Pompieri Moineşti, precum şi suplimentarea forţelor cu 10 subofiţeri
din gruparea de forţe constituită în comuna Agăş pentru gestionarea celuilalt incendiu de fond
forestier.
După primirea rapoartelor din teren şi ţinând cont de faptul că operaţiunile de intervenţie
erau deosebit de dificile din cauza temperaturilor ridicate, intensificărilor frecvente ale
vântului, terenului greu accesibil şi lipsei surselor de apă, comanda inspectoratului a hotărât
deplasarea grupei operative la locul intervenţiei şi, pentru asigurarea continuităţii operaţiunilor de
intervenţie cu aceeaşi tărie a dispus ca în toate subunităţile să se aplice măsuri pentru creşterea
capacităţii operaţionale la un nivel superior, astfel, începând cu data de 12.05.2013, a fost aplicat
programul de lucru de 24 de ore de serviciu cu 24 ore libere pentru toate subunităţile
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău, cu excepţia
subunităţii de pază de la Detaşamentul de Pompieri Moineşti şi a Gărzii de Intervenţie Podu
Turcului, în subunităţi rămânând doar personalul strict necesar pentru acoperirea situaţiilor de
urgenţă curente.
Ca urmare a rapoartelor transmise de grupa operativă de la locul intervenţiei referitoare la
situaţia găsită în urma executării recunoaşterii şi ţinând cont de faptul că operaţiunile de
intervenţie erau deosebit de dificile din cauza exploziilor elementelor de muniţie rămasă
neexplodată din timpul conflictelor militare, temperaturilor ridicate, intensificărilor frecvente ale
vântului, terenului greu accesibil şi a lipsei surselor de apă, prefectul judeţului Bacău, în calitatea
sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a convocat membrii „Grupului
de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii la fondul forestier”
la locul desfăşurării intervenţiei. În urma analizelor efectuate, comandantul intervenţiei a fost
desemnat domnul colonel Mihalache Ioan – prim adjunct al I.S.U.J. Bacău.
Acţiunile de intervenţie s-au desfăşurat pe parcursul a cinci zile, în intervalul
10 – 14.05.2013, acestea fiind îngreunate din cauza intensificărilor frecvente ale vântului, terenului
greu accesibil şi lipsei surselor de apă din zonă. Un alt factor de risc l-au reprezentat elementele de
muniţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare, care, deşi nu au fost semnalate în
zona focarului, sunt o prezenţă constantă în acest areal, fapt care a condus la adoptarea unor
dispozitive de intervenţie pe aliniamente protejate natural împotriva exploziilor.
Pe toată durata s-a asigurat o bună cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de
Urgenţă al comunei Asău, acesta sprijinind acţiunile de intervenţie prin transportul apei cât mai
aproape de focar cu două tractoare cu remorcă, 16 recipiente cu capacitatea de 20 litri,
15 recipiente cu capacitatea de 60 litri şi 2 recipiente cu capacitatea de 100 litri, din dotarea
serviciului.
În data de 14.05.2013, începând cu ora 14.10, în zona afectată de incendii s-au manifestat
precipitaţii sub formă de ploaie, care au favorizat lichidarea acestora în jurul orelor 18.30, oră cu
care s-a dispus încetarea aplicării măsurilor prevăzute pentru creşterea capacităţii operaţionale a
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bacău.

41
6. ANALIZE ŞI CONCLUZII PRIVIND DESFĂŞURAREA OPERAŢIUNILOR
DE INTERVENŢIE

6.1. Principalele caracteristici ale pădurii şi condiţiile de desfăşurare a intervenţiei

Fondul forestier în care au izbucnit incendiile este variat din punct de vedere al
caracteristicilor, cuprinzând atât zone cu resturi de exploatare, cât şi cu pădure regenerată natural
sau în care s-au efectuat lucrări silvice de a plantare a puieţilor.
Terenul este specific montan, cu văi şi pante abrupte, fiind greu practicabil pentru
personalul de intervenţie şi impracticabil tehnicii din dotarea inspectoratului. Altitudinea punctului
de izbucnire a incendiului este de aproximativ 900 m pentru cel din comuna Agăş şi 700 m pentru
cel din comuna Asău, însă acestea s-au propagat în dezvoltarea lor, până la altitudini de
aproximativ 1200 m şi respectiv 900 m.
Accesul forţelor de intervenţie a fost îngreunat şi de faptul că în fondul forestier nu s-au
efectuat lucrările specifice de curăţire a pădurii, densitatea lăstărişului şi a ierburilor înalte fiind
foarte mare.
Pe perioada manifestării incendiului, au fost înregistrate temperaturi maxime de 36ºC
(ziua) şi minime de 9 - 11ºC (noaptea), fapt ce a favorizat intensificările frecvente ale vântului.
Zona în care s-au manifestat incendiile este străbătută de poteci şi drumuri de exploatare
silvică specifice, iar reţeaua de pâraie şi izvoare este foarte slab reprezentată.

6.2. Cauza şi împrejurările producerii evenimentului
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că focarele iniţiale ale ambelor incendii au avut
următoarele caracteristici:
– sursa de aprindere: flacără;
– mijlocul de aprindere: alte mijloace folosite pentru aprindere;
– primul material care s-a aprins: vegetaţie;
– împrejurarea determinantă: foc deschis în spaţii deschise.

6.3. Consecinţele evenimentului
Incendiul produs în comuna Agăş a afectat o suprafaţă de aproximativ 47 ha de litieră,
cioate, resturi de exploatare şi doborâturi, repartizate astfel:
– 23 ha cu regenerare naturală – 15 ani, afectată de incendiu aproape integral;
– 24 ha cu arboret între 20 şi 40 de ani, afectat de incendiu izolat, în pâlcuri.
Din cele 47 de hectare afectate de incendiu, 23 de hectare de teren aparţin Primăriei
comunei Agăş şi sunt date în pază Ocolului Silvic Comăneşti, iar 24 de hectare aparţin mai multor
proprietari privaţi din comuna Agăş.
Ca urmare a incendiului produs în comuna Asău au ars aproximativ 23 ha de litieră,
cioate, resturi de exploatare şi doborâturi, nesemnificative ca valoare, în comparaţie cu valoarea
totală a pădurii salvate.

6.4. Forţe participante la acţiunile de intervenţie

a) Pentru incendiul produs pe raza comunei Agăş
Pentru organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor de localizare şi stingere a incendiului
produs la fondul forestier din cadrul comunei Agăş, pe întreaga perioadă a acţiunilor de intervenţie
au participat, cumulat, următoarele forţe şi mijloace:
 251 de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene”
al Judeţului Bacău (27 ofiţeri, patru maiştri militari şi 220 de subofiţeri), cu
40 autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi șapte autospeciale pirotehnice;
 207 lucrători din cadrul Ocolului Silvic Comăneşti;

42
 71 voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei
Agăş.

b) Pentru incendiul produs pe raza comunei Asău
Pentru organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor de localizare şi stingere a incendiului
produs la fondul forestier din cadrul comunei Asău, pe întreaga perioadă a acţiunilor de intervenţie
au participat, cumulat, următoarele forţe şi mijloace:
 221 de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene”
al Judeţului Bacău (18 ofiţeri, trei maiştri militari şi 200 de subofiţeri), cu
18 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de lucru cu apă şi
spumă şi trei autocamioane de intervenţie;
 20 lucrători din cadrul Ocolului Silvic Comăneşti;
 46 voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei
Asău.

6.5. Concluzii în urma evenimentului

Astfel de incendii sunt foarte dificil de localizat deoarece ele se dezvoltă foarte rapid, din
cauza cantităţilor mari de doborâturi, crengi şi frunze uscate, a curenţilor puternici de aer formaţi
ca urmare a schimbărilor bruşte de temperatură, a direcţiei vântului şi a terenului foarte abrupt
(uneori stâncos) şi acoperit cu frunze.
S-a cooperat cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Asău și
Agăş, precum şi cu Direcţia Silvică Bacău.
Acţionând în condiţii vitrege, determinate de fumul intens şi temperatura ridicată, de
distanţele mari faţă de sursele de apă şi de căile de acces impracticabile cu tehnica de intervenţie
din dotarea inspectoratului, s-a reuşit localizarea incendiilor încă din data de 11.05.2013, cu toate
că în unele cazuri incendiul a depăşit limita fâşiei de siguranţă.
Ambele incendii au izbucnit ziua, când viteza de înaintare a incendiilor de pădure atinge,
de regulă, valori maxime. Dezvoltarea acestora s-a produs pe fondul unor condiţii meteorologice
nefavorabile (vânt în rafale de până la 6 m/s, temperaturi ridicate), care le-au favorizat extinderea
pe o suprafaţă mare şi pe alocuri la coronament. Densitatea mare a crengilor uscate, doborâturilor,
lăstărişului şi vegetaţiei uscate înalte a dus la întreţinerea arderii şi, totodată, la dezvoltarea rapidă
şi cu uşurinţă a incendiului.
Ca urmare a variaţiilor de temperatură în atmosferă (de la zi la noapte), la nivelul solului
pădurii s-au creat curenţi ascendenţi şi de convecţie în zona incendiată, care au favorizat schimbul
de gaze fierbinţi şi aprinderea păturii organice de pe sol, generând scântei şi aşchii aprinse, care au
fost purtate de vânt în interiorul pădurii, creând noi focare de incendiu.
Un factor hotărâtor în reuşita operaţiunii de intervenţie l-a constituit realizarea
corespunzătoare a fâşiei de protecţie perimetrală a zonei incendiate, la distanţa corespunzătoare
faţă de focar, iar în unele cazuri aplicând şi procedeul de „foc contra foc”, fapt ce a permis
finalizarea fâşiei până la momentul în care incendiul a ajuns la aceasta. În zonele în care a fost
posibil, s-a procedat la utilizarea pompelor de spate tip „vermorel”, cu care s-au lichidat cuiburile
de jar sau scânteile purtate de vânt.
S-a constatat faptul că pentru lichidarea într-un interval de timp mult mai scurt şi cu
eforturi minime a unor astfel de incendii, este necesară achiziţionarea şi dotarea personalului de
intervenţie cu raniţe speciale de transport apă, destinate stingerii de incendii de litieră, a căror
eficienţă este maximă.

BIBLIOGRAFIE

[1] Brânduţ Costică & Grasu Constantin, Munţii Tarcău. Ghid turistic, Editura pentru
Turism, Bucureşti, 1987.

43
[2] Talabă Ion, Tarcău de Neamţ şi vocaţia sa turistică, Cap. 2 Agroturismul – forme de
manifestare, Volum – Conferinţa internaţională „Turismul rural românesc în
contextul dezvoltării durabile. Actualitate şi perspective”, Ed. XIII, 27-28.05.2011,
Vatra Dornei – România.
[3] Marin Bîldea, Comunitate şi vulnerabilitate: percepţie, comunicare, reducerea
riscului dezastrelor, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative,
Bucureşti, 2007.
[4] Raport de evaluare a incendiului la fondul forestier privat din comuna Asău, judeţul
Bacău, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului
Bacău, Bacău, 31.05.2013.
[5] Raport sinteză privind desfăşurarea intervenţiei de lichidare a incendiului de litieră
din comuna Agăş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al
Judeţului Bacău, Bacău, 15.05.2013.

Imaginile sunt realizate de plt. maj. Adrian CEPOI, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
„Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău.

44
PRINCIPII GENERALE DE INTERVENŢIE
ÎN ACŢIUNI DE DESCARCERARE

Student Ionuţ CĂMÎRZAN
Student Ionuţ Gheorghe TELEPTEAN
Student Andrei FLOREA
Maior lector univ. dr. ing. Aurel TROFIN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The present study is a model about general principles intervention in extrication.
Vehicle extrication is the process of removing a vehicle from around a person
who has been involved in a vehicle accident, when conventional means of exit
are impossible or inadvisable. A delicate approach is needed to minimize injury
to the victim during the extrication. This operation is typically accomplished by
using chocks and bracing for stabilization and hydraulic tools and many others.

Keywords: Extrication, Stabilization, Principles, Safety, Extrication Tools.

1. INTRODUCERE

Fiecare situaţie de urgenţă şi în special descarcerarea victimelor la accidente rutiere este
unică. Factorii variabili cum ar fi tipul şi numărul vehiculelor implicate, poziţia acestora, numărul
de victime şi starea în care se află, precum şi factorii externi, joacă un rol important în stabilirea
celei mai potrivite acţiuni de intervenţie şi desfăşurarea ei în condiţii de securitate.
Scena descarcerării este prin natura sa periculoasă, atât pentru salvatori, cât şi pentru
victime. Siguranţa personală depinde de nivelul de pregătire al echipajelor SMURD, de
cunoaşterea uneltelor de descarcerare utilizate, de modul în care se utilizează echipamentele de
protecţie adecvate şi de adoptarea tehnicilor şi procedurilor specifice descarcerării şi acordării
primului ajutor medical de urgenţă.

2. SERVICIUL MOBIL DE URGENŢĂ, REANIMARE ŞI
DESCARCERARE

Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) este un serviciu
medical de intervenţie rapidă care funcţionează după principiile: profesionalism, responsabilitate,
etică şi curaj. SMURD a luat fiinţă în oraşul Târgu Mureş, în anul 1991, sub coordonarea
medicului Raed Arafat.
Descarcerarea cuprinde ansamblul operaţiunilor destinate identificării persoanelor rămase
captive în medii ostile vieţii, realizării accesului către acestea şi degajării lor fără a le agrava
leziunile, când acestea s-au produs concomitent cu asigurarea asistenţei medicale de urgenţă.
Echipajul de descarcerare este subunitatea constituită din personal de conducere şi
execuţie, special instruit, echipat şi dotat cu utilajele şi accesoriile necesare pentru executarea
operaţiunilor de descarcerare.

45
Accidentul reprezintă situaţia neprevăzută, dar posibilă, creată de incidenţa unui
eveniment de provenienţă naturală, tehnologică sau antropică asupra unor colectivităţi umane. Ca
urmare se produc pierderi de vieţi omeneşti, răniri sau intoxicări, distrugeri sau avarii ale unor
bunuri materiale.

3. PRINCIPII ŞI REGULI GENERALE PRIVIND ACŢIUNILE DE
DESCARCERARE ŞI ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR MEDICAL DE
URGENŢĂ
Îndeplinirea cu succes a operaţiunilor de descarcerare presupune aplicarea în procesul de
formare şi intervenţie a următoarelor principii:

Principii generale de intervenţie ale echipajelor SMURD
 Oportunitatea intervenţiei
 Operativitatea
 Prioritatea
 Întâlnirea la faţa locului
 Responsabilitatea
 Neagravarea pierderilor
 Conducerea unitară
 Colaborarea forţelor

Oportunitatea intervenţiei – constă
în realizarea acţiunii în timp util şi alegerea
procedeelor de lucru adecvate situaţiei la
locul evenimentului în scopul păstrării intacte
a vieţii persoanelor traumatizate fizic.

Fig. 1 – Oportunitatea intervenţiei

Operativitatea – reflectă capacitatea
şi disponibilitatea echipajelor de descarcerare
de a executa acţiuni specifice indiferent de
tipul de accident, precum şi pe timpul
incendiilor, avariilor tehnologice şi
dezastrelor.
Fig. 2 – Operativitatea

Prioritatea – constă în organizarea
lucrului astfel încât să se asigure întâi
protejarea şi salvarea vieţii persoanelor
implicate în accident şi apoi celelalte
operaţiuni de limitare şi înlăturare a
consecinţelor acestora.
Fig. 3 – Prioritatea

46
Întâlnirea la faţa locului –
materializată prin asigurarea în acelaşi timp la
locul intervenţiei, atât a personalului
specializat în operaţiuni de descarcerare cât şi
a celui specializat în urgenţe medicale
majore.

Fig. 4 – La faţa locului

Responsabilitatea – constă în
asumarea răspunderii de către personalul
medical a coordonării şi exercitării actului
medical, respectiv de către cel de pompieri a
facilitării accesului, descarcerării şi evacuării
pacientului, victimă a accidentului sau altor
evenimente negative.
Fig. 5 – Responsabilitatea

Neagravarea pierderilor – constă în
luarea măsurilor pentru înlăturarea cauzelor
ce pot agrava situaţia la locul intervenţiei,
precum şi celor de protecţie a servanţilor şi
victimelor.

Fig. 6 – Neagravarea pierderilor

Conducerea unitară – prin
exercitarea acestei atribuţii numai de către
comandantul echipajului de descarcerare,
indiferent de gradul celorlalte persoane
asistente, ale cărui ordine trebuie să fie
simple, clare şi cu caracter individual pentru
fiecare servant.
Fig. 7 – Conducerea unitară

Colaborarea forţelor – materializată
prin participarea tuturor forţelor specializate:
pompieri, cadre medicale, poliţie, jandarmi,
protecţie civilă în raport de gravitatea
situaţiei, consecinţele evenimentului,
influenţele asupra mediului, pe baza
protocoalelor şi planurilor de acţiune dinainte
stabilite.
Fig. 8 – Colaborarea forţelor

47
Următoarele reguli generale se vor respecta de către echipajele SMURD în scopul
desfăşurării cu succes a operaţiunilor de descarcerare:
a. Manevrele adoptate pentru descarcerare vor fi determinate numai de starea victimelor,
orice agravare a leziunilor va determina întreruperea acţiunii şi adoptarea altor
variante de lucru.
b. Înaintea începerii operaţiunilor de descarcerare, pe timpul recunoaşterii, în funcţie de
tipul evenimentului, se vor lua măsuri pentru prevenirea electrocutării, intoxicării cu
gaze toxice sau substanţe chimice, alunecării sau răsturnării autovehiculului sau a
altor obiecte, prăbuşirii unor elemente de construcţie, surpării terenului, producerii
incendiilor şi/sau exploziilor, inundării cu diverse produse a perimetrului de lucru etc.
c. Participarea servanţilor echipajului de descarcerare la operaţiunile pentru acordarea
ajutorului medical de urgenţă se va face numai la solicitarea şi sub supravegherea
personalului de specialitate, din compunerea modulului medical.
d. Echipajele SMURD îşi exercită atribuţiile, de regulă, în localitatea în care îşi are
sediul detaşamentul în a cărui structură este constituit, iar în cazuri deosebite, cu
aprobarea inspectorului şef sau ofiţerului operativ principal, în afara orelor de
program şi în afara acesteia.

4. SIGURANŢA PERSONALĂ
Întreg personalul trebuie să poarte echipament de protecţie complet, aşa cum se specifică
în procedurile de intervenţie.
Recomandări minime pentru siguranţa servanţilor
 Casca este purtată obligatoriu în absolut toate situaţiile.

 Protecţia ochilor este asigurată de ochelari sau ecran de protecţie, care trebuie purtate
împreună cu un scut facial. Scutul facial, fără ochelari, nu asigură protecţia adecvată
a ochilor.
 Mănuşile trebuie purtate tot timpul.

 Îmbrăcămintea de protecţie trebuie să acopere întreg corpul şi să protejeze împotriva
obiectelor ascuţite. Pentru a fi cât mai vizibil, se recomandă şi purtarea unui
echipament reflectorizant.
 Bocancii asigură o protecţie maximă; aceştia trebuie să acopere glezna şi să protejeze
bine degetele de la picioare.
 Tăierea sticlei şi a altor materiale compozite poate cauza eliberarea unor particule
fine, care sunt extrem de periculoase dacă sunt inhalate. Este recomandată folosirea
unei măşti de filtrare atunci când se lucrează cu astfel de materiale.

Fig. 9 – Echipamentul complet de protecţie

48
5. SECURIZAREA ZONEI

Pentru a realiza un loc de desfăşurare a acţiunii sigur şi organizat, este important să fie
delimitate zonele de salvare. Primul sector sau prima zonă, numită ,,cerc interior” sau ,,zonă de
acţiune”, este un cerc imaginar cu raza de aproximativ 3-5 m în jurul fiecărui vehicul implicat în
accident. În această zonă nu trebuie să se afle decât persoane care sunt implicate direct în
operaţiunea de salvare.

Fig. 10 – Securizarea zonei de intervenţie

A doua zonă este un cerc mai mare, cu raza de 5-10 m. În această zonă pot să se afle alte
persoane care ajută la operaţiunile de salvare; poate fi delimitată perimetral cu cordon de marcare,
dacă circumstanţele permit. În această zonă, mărginind cercul(-urile) imaginar(-e) interior(-oare),
trebuie delimitată zona în care vor fi aşezate uneltele de lucru. În acest fel, membrii echipei de
salvare vor şti unde să găsească uneltele de care au nevoie şi, de asemenea, unde să pună uneltele
de care nu mai au nevoie. În imediata apropiere a celei de-a doua zone, trebuie stabilit un loc unde
vor fi depozitate componentele înlăturate de pe vehiculele implicate în accident. Dacă aceşti paşi
sunt urmaţi întocmai, se va crea un mediu de lucru eficient şi sigur.

6. SECURITATEA SERVANŢILOR

Comandantul de echipaj la locul intervenţiei trebuie să:
 stabilească dacă sunt vehicule incendiate cu persoane surprinse;

 verifice posibilitatea apariţiei de incendii care se pot propaga spre locul intervenţiei
sau a altor riscuri ce pot periclita intervenţia (scurgeri de benzină etc.);
 observe modul de asigurare a mijloacelor de primă intervenţie (stingătoare, IFEX
3000, AFT, o linie de furtun);
 se asigure că servanţii nu lucrează decât în zona demarcată;

 se acţioneze numai asupra vehiculelor care au fost stabilizate (cu pene şi cale de
fixare, popi de susţinere etc.);
 permită lucrul servanţilor numai cu echipamentul de protecţie complet.

49
Pe timpul acţiunii de descarcerare servanţii trebuie să se asigure astfel:
 să fie echipaţi întotdeauna cu echipamentul de protecţie, servantul care evaluează
starea victimei poartă mănuşi pentru examinare;
 niciodată nu se manipulează cioburile sau obiectele tăiate cu palmele goale, iar
marginile tăioase care au rămas se acoperă cu o prelată;

Fig. 11 – Acoperirea părţilor tăioase Fig. 12 – Vehicul stabilizat corespunzător

 nu se lucrează la vehiculele (vagoanele) nestabilizate;
 geamurile, precum şi celelalte materiale tăiate sau care se află deja la locul
accidentului, trebuie scoase din zona de lucru sau băgate sub vehicule când situaţia
permite;
 nu se lucrează cu bijuterii pe mâini (inele, brăţări etc.);
 nu se execută lucrări de tăieri cu utilaje care produc scântei până la îndepărtarea
pericolului izbucnirii (producerii) unui incendiu sau explozii în zona respectivă;
 evitarea atingerii conductorilor electrici sub tensiune căzuţi în zona accidentului;
 dacă un membru din echipa care intervine nu se simte bine raportează comandantului
şi cu permisiunea acestuia părăseşte zona de lucru;
 orice rănire se raportează comandantului de echipaj;
 trebuie urmărit ca furtunurile hidraulice ale utilajelor să fie întinse, înlăturând astfel
pericolul prezentat de uleiul sub presiune care circulă prin ele;

Fig. 12 – Furtun deteriorat

Fig. 13 – Mânuirea corectă a uneltei de descarcerare Fig. 14 – Poziţionarea corectă a salvatorului

50
 fiecare utilaj va fi mânuit de o singură persoană;
 în cazul lucrului îndelungat trebuie asigurată schimbarea celor care lucrează cu
utilajele (acestea cântăresc între 15-30 kg);
 la executarea operaţiunilor trebuie aleasă o poziţie cât mai bună, spre exteriorul
utilajului, pentru evitarea surprinderii servantului între utilaj şi autovehicul.

7. CONCLUZII

Acest articol a fost creat cu scopul de a evidenţia importanţa asigurării securităţii la locul
intervenţiilor pentru descarcerare şi acordarea primului ajutor medical de urgenţă într-un sistem
integrat de principii şi reguli generale de intervenţie. Fiecare servant trebuie să-şi pună următoarele
întrebări şi să ştie cum poate rezolva simplu o situaţie specifică.
Comportarea servanţilor pe timpul intervenţiei Tabel nr. 1
Întrebări Da Nu Observaţii
În acest caz se vor lua toate
Este necesar să se surprindă dacă sunt
măsurile posibile pentru a stinge
victime încarcerate în vehicule aflate în
focarul, urmând ca apoi să se
flăcări?
înceapă descarcerarea victimei.
Este necesar să se verifice posibilitatea Dacă situaţia impune, se va solicita
apariţiei de incendii care se pot propaga sprijinul celei mai apropiate gărzi de
spre locul intervenţiei sau altor riscuri ce intervenţie pentru stingerea
pot periclita intervenţia? incendiilor.
Vehiculele instabile pot genera
Este important ca servanţii să acţioneze doar accidente din care să rezulte rănirea
asupra vehiculelor stabilizate? personalului sau a victimelor aflate
în zona respectivă.
Este interzis ca servanţii să
Este important ca servanţii să lucreze doar
acţioneze cu echipamentul de
complet echipaţi?
protecţie incomplet.
Pot servanţii să manipuleze cioburile sau Zonele tăioase pot provoca rănirea
obiectele tăiate cu palmele goale? personalului sau a victimelor.
Trebuie ca servanţii să raporteze Comandantul de echipaj este
comandantului de echipaj despre o responsabil pentru întreaga
eventuală problemă? coordonare a echipei de salvare.
Bijuteriile pot provoca rănirea
Este indicat să se acţioneze cu bijuterii pe
salvatorilor atunci când aceştia
mâini?
mânuiesc echipamentul din dotare.
Uleiul hidraulic sub presiune de
Este indicat să se lucreze cu uneltele atunci
până la 720 bari care circulă prin
când furtunurile hidraulice nu sunt perfect
furtunuri prezintă un pericol
întinse?
suplimentar.
Servanţii şi victimele trebuie să fie
Este importantă asigurarea personalului şi a
asiguraţi pe tot parcursul
victimelor cu scuturi de protecţie?
intervenţiei.
Conductorii electrici sub tensiune
Este importantă evitarea atingerii
căzuţi în zona accidentului pot
conductorilor electrici sub tensiune căzuţi în
provoca un eventual incendiu sau
zona accidentului?
rănirea personalului.
Este indicat ca utilajele şi uneltele
Pot fi manevrate utilajele şi uneltele din
din dotare să fie manevrate doar de
dotare de mai multe persoane simultan?
câte un servant.

51
Ideea de bază a intervenţiilor pentru descarcerare şi de acordare a primului ajutor medical
de urgenţă poate fi restrânsă la mottoul: „Cine salvează o viaţă, salvează o lume întreagă”.

BIBLIOGRAFIE
[1] B. Morris, Tehnici de descarcerare din vehicule, Editura Magic Vision, Bucureşti,
2004.
[2] Ordinul Inspectorului General nr. 1351/IG din 03.05.2012 pentru aprobarea
Regulamentului de organizare şi desfăşurare a competiţiei naţionale de descarcerare
şi prim ajutor calificat.
[3] www.wikipedia.org

52
INFLUENŢA INSTALAŢIILOR FIXE DE STINGERE
A INCENDIILOR ASUPRA ECHIPELOR ŞI MISIUNILOR
DE CĂUTARE-SALVARE

Student sergent Bogdan-Cătălin ARDELEAN
Locotenent-colonel instr. mil. princ. I drd. ing. Ionel-Alin MOCIOI
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
This paper presents the influence of extinguishing installations to the way the
search and rescue teams action. At the beginning of the paperwork I presented
some general information and the main types of extinguishing installations that
firefighters meet in their actions. The definition of search and rescue teams,
their structure and the missions they accomplish was essential to understand the
role of these teams. Knowing these facts, it was presented the influence of the
extinguishing installations on their missions. The conclusion of the study was
that the extinguishing installations have a positive influence to the rescue
missions, but also some few negative consequences.

Keywords: Extinguishing Installations, Search and Rescue Teams, Rescue
Missions, Special Interventions.

1. INTRODUCERE

În prezenta lucrare se reliefează legătura dintre instalaţiile de stingere şi modul cum
acestea influenţează misiunile echipelor de căutare-salvare. Aceste echipe trebuie să acţioneze
într-un timp scurt, chiar dacă instalaţiile de stingere sunt în funcţiune, şi trebuie să cunoască modul
de acţionare, tipul, particularităţile şi efectele tuturor acestor tipuri de instalaţii.

2. TIPURI ŞI GENERALITĂŢI ALE INSTALAŢIILOR FIXE DE STINGERE A
INCENDIILOR

Istoric vorbind, au existat şi există, încă, multe metode pentru stingerea incendiului:
utilizarea apei sau a diverselor substanţe de stingere şi serviciile de pompieri. Toate aceste metode
au salvat vieţi şi au redus pagubele produse de incendii. Însă, de-a lungul timpului, aceste metode
s-au îmbunătăţit şi dezvoltat o dată cu știinţa. Ţinând cont de factorii care declanşează un incendiu,
el poate fi lichidat din punct de vedere ştiinţific, fie prin îndepartarea materialelor carburante din
zona de ardere, fie prin oprirea procesului de oxidare. Aceasta din urmă este, de altfel, metoda
principală care stă la baza sistemelor de stingere a incendiilor.
Din acest punct de vedere, instalaţiile de stingere a incendiilor pot fi de suprafaţă şi
volumice. Substanţele utilizate, care nu întreţin arderea sunt: aburii, gazele inerte şi spumele foarte
uşoare.
Însă, de fiecare dată metoda de stingere a incendiului va fi aleasă cu grijă ţinând cont de
resursele disponibile, de spaţiul afectat de incendiu, de suprafaţa incendiată, de timp şi de urmările

53
ce vor apărea în urma alegerii făcute. Fără dar şi poate, pentru fiecare încăpere şi zonă în parte,
aceste metode trebuie analizate şi stabilite de specialişti în domeniu, pentru ca, în cazul unui
incendiu, pagubele să fie minime. Pot fi montate sisteme automate cu gaz, aerosoli sau cu pulbere,
sisteme de stingere cu apă, stingătoare clasice cu pulbere, spumă sau dioxid de carbon şi,
bineînţeles, pachete şi accesorii de prevenire, hidranţi şi echipamente de protecţie.

2.1. Instalaţii de stingere a incendiilor cu apă

O soluţie pentru asigurarea protecţiei împotriva incendiilor o reprezintă sistemele de
stingere cu apă utilizate în spaţii comerciale, depozite, spaţii de producţie etc. Fiind printre primele
metode de stingere a incendiilor apărute, acestea au cunoscut o puternică dezvoltare, astăzi
funcţionând mai multe astfel de instalaţii: sprinklere şi ACS-uri, instalaţii cu apă fin pulverizată,
instalaţii cu jet de apă, instalaţii de stingere cu abur etc.
Din punctul de vedere al substanţelor de stingere, apa este substanţa de stingere
cea mai ieftină, uşor de procurat şi cu o capacitate de răcire considerabilă, fiind cea mai utilizată în
caz de incendiu la ora actuală, dar trebuie să fie folosită sub forma cea mai adecvată focarului
incendiat.
În caz de incendiu apa se poate folosi sub forma de jet compact, jet pulverizat sau abur.

2.2. Instalaţii de stingere a incendiilor cu sprinklere

Instalaţiile cu sprinklere au rolul de a detecta,
semnaliza, localiza şi stinge incendiul folosind apa ca
substanţă de stingere. Acest sistem este superior faţă de
celelalte sisteme automate de protecţie cu apă, în special,
datorită faptului că sprinklerele (fig. 1) se declanşează
individual şi acţionează numai asupra ariei incendiate,
evitând astfel udarea inutilă a zonelor necuprinse de Fig. 1 – Exemple de sprinklere
incendiu. Instalaţiile cu sprinklere trebuie să fie oportune în
timp real, adică să intre automat în funcţiune la parametrii necesari, pentru a limita (localiza)
focarul şi a acţiona eficient la stingerea incendiului. Această oportunitate trebuie să fie
permanentă, având în vedere caracterul aleator al izbucnirii unui incendiu.

2.3. Instalaţii de stingere a incendiilor cu apă pulverizată

Aceste tipuri de instalaţii se bazează pe
răcirea suprafeţei substanţei carburante cu un
curent de apă, creat automat cu ajutorul unor
capete de pulverizare (fig. 2) tip sprinkler sau
sprinkler deschis. La o anumită temperatură,
prestabilită, pulverizatoarele sunt deschise
automat şi pulverizează un flux de apă, fiind
alimentate printr-o tubulatură montată pe plafonul
încăperii protejate.
Instalaţiile de stins incendiul cu apă
pulverizată sunt eficiente, întrucât apa pulverizată
are o influenţă mai mare asupra focarului de
incendiu. Astfel, în afara răcirii propriu-zise,
instalaţia creează un strat protector de vapori de
Fig. 2 – Exemplu de pulverizator apă care întrerupe alimentarea cu oxigen a
suprafeţei incendiate.

54
2.4. Instalaţii şi sisteme de stingere cu gaz inert, pulberi şi aerosoli

În locurile în care pătrunderea apei ar avea efecte distructive (biblioteci sau arhive,
camere de server sau alte spaţii unde este folosită aparatură electrică sau electronică, muzee etc.)
sunt folosite sistemele de stingere cu gaze, pulberi şi aerosoli. Costul lor este mai ridicat față de cel
al sistemelor pe bază de apă însă, se apreciază că pagubele sunt mult mai mici în condiţiile în care
obiectele protejate nu sunt distruse de aceste substanţe.

2.5. Instalaţii de stingere a incendiilor cu gaze inerte

Principiul de funcţionare a acestor sisteme este cât se
poate de simplu. După ce incendiul a fost detectat de către
detectorul automat sau de către o persoană, care acţionează
manual butonul de semnalizare, unitatea centrală declanşează
avertizările optică şi sonoră. După o anumită perioadă de timp,
ventilul buteliei (fig. 3) se deschide şi refulează substanţa de
stingere în încăperea respectivă, prin duzele amplasate în plafon
sau în podea.
Sistemele de stingere cu CO2 necesită condiţii speciale
de montare a buteliilor în exterior. După o stingere cu CO2 este
necesară doar aerisirea spaţiului incendiat şi înlăturarea Fig. 3 – Butelii cu gaz inert
deşeurilor arse. Dioxidul de carbon permite stingerea unui
incendiu prin două mecanisme: înlocuirea oxigenului şi răcirea mediului.
Avantajele utilizării CO2:
 nu distruge obiectele şi materialele stinse;
 pătrunde în orificiile materialului aprins (fiind mai greu decât aerul);
 este rău conducător de electricitate;
 nu se deteriorează prin stocare îndelungată;
 nu este sensibil la acţiunea temperaturilor scăzute.

2.6. Instalaţii de stingere a incendiilor cu pulberi

Pulberile stingătoare (fig. 4) sunt amestecuri de
substanţe chimice solide, fin divizate, având unul sau mai
mulţi componenţi principali şi o serie de aditivi pentru
ameliorarea caracteristicilor de mobilitate şi pentru
depozitare. Din punctul de vedere al compoziţiei chimice se
folosesc, frecvent, trei tipuri de combinaţii pulverulente: pe
bază de bicarbonat de sodiu sau de potasiu – pentru
stingerea incendiilor din clasele B, C şi echipamente
Fig. 4 – Instalaţii cu pulberi electrice sub tensiune; pe bază de fostaţi de amoniu – pentru
stingerea incendiilor
din clasele A, B şi C, echipamente electrice sub tensiune.
Pulberile stingătoare şi produsele lor de descompunere nu
sunt periculoase pentru sănătatea omului, ele protejează
personalul care acţionează la stingerea incendiilor împotriva
radiaţiei termice emisă de focarul de ardere.

2.7. Instalaţii de stingere a incendiilor cu
aerosoli
Instalaţiile de stingere cu aerosoli (fig. 5) reprezintă Fig. 5 – Butelii cu aerosoli
o tehnologie de protecţie la incendiu utilizând ca agent de

55
stingere aerosoli de sodiu sau/şi potasiu. Agentul de stingere solid sublimează şi rupe lanţul
reacţiei de combustie a radicalilor de ardere (hidrogen, oxigen, hidroxid) întrucât particulele
aerosolului creează o suprafaţă largă pentru capturarea acestor radicali. Ca rezultat, lanţul reacţiei
de ardere este rupt, iar focul este stins prompt.

3. INFLUENŢA INSTALAŢIILOR DE STINGERE ASUPRA MISIUNILOR
ECHIPELOR DE CĂUTARE-SALVARE

3.1. Echipa de căutare-salvare

Compoziţia operaţională de bază a echipelor de căutare-salvare pentru răspunsul
specializat, este reprezentat printr-o echipă multifuncţională, formată din profesionişti în domeniu,
instruită şi dotată corespunzător intervenţiei în situaţii de urgenţă pentru cercetarea zonelor sau
structurilor afectate de dezastre, localizarea victimelor aflate în imposibilitate de a-şi proteja viaţa
sau integritatea fizică şi psihică, scoaterea acestora în afara acţiunii factorilor de risc şi acordarea
ajutorului umanitar de urgenţă, cu precădere în mediul urban sau zone dens populate.
Căutarea-salvarea reprezintă un ansamblu de
activităţi şi măsuri executate de echipe specializate,
în scopul detectării şi localizării victimelor, pentru
menţinerea capitalului de viaţă, extragerea din zona de
risc, precum şi transportul şi predarea acestora în
vederea acordării primului ajutor calificat.
Gradul înalt de profesionalism impus în
operaţiile de căutare-salvare, necesitatea răspunsului
corespunzător la riscurile deosebite generate de mediul
dezordonat şi uneori ostil, nevoile de cooperare şi
interoperabilitate, toate acestea impun respectarea unor
principii şi criterii clar formulate privind constituirea
şi standardele de performanţă ale unor astfel de Fig. 6 – Echipa de căutare-salvare
structuri, implementarea unor proceduri operaţionale standardizate, realizarea şi menţinerea
permanentă a unui nivel corespunzător de capacitate, compatibilitate şi interoperabilitate.
Tipurile de misiuni ale echipelor de căutare-salvare sunt următoarele:
 recunoaşterea şi evaluarea zonei de acţiune;
 căutarea şi localizarea victimelor;
 executarea lucrărilor de sprijinire;
 executarea trecerilor în vederea ajungerii la victimă;
 evaluarea funcţiilor vitale, imobilizarea victimei şi evacuarea în afara zonei de risc;
 acordarea primului ajutor calificat;
 evacuarea persoanelor salvate din zona de lucru şi orientarea lor spre formaţiunile
medicale specializate;
 îndepărtarea sau consolidarea elementelor de construcţii avariate, în scopul facilitării
acţiunilor de căutare-salvare;
 controlul materialelor periculoase;
 sprijin în deblocarea comunicaţiilor şi restabilirea utilităţilor publice indinspensabile
pentru supravieţuirea sinistraţilor.
Echipa de căutare-salvare (fig. 6) se formează din personalul operativ care încadrează
tehnica de intervenţie a unei subunităţi operative şi se constituie pe fiecare tură de serviciu,
nominalizarea personalului acesteia făcându-se conform reglementărilor specifice în vigoare.
Alcătuirea minimă a echipei este următoarea:
 şef echipă;
 componenta de căutare formată din minimum 3 persoane;
 componenta de salvare formată din minimum 4 persoane.

56
Structura de salvare se constituie, de regulă, pe componenţa echipei de descarcerare, iar
după îndeplinirea misiunii de căutare, membrii echipei de descarcerare vor îndeplini misiuni de
salvare, aplicând tehnicile şi procedeele specifice. În plus, se are în vedere angrenarea
componentei medicale care va fi asigurată de către unul sau mai multe echipaje SMURD şi/sau
cele ale serviciilor de ambulanţă, precum şi a componentei de detecţie care va fi asigurată de către
unul sau mai multe echipaje C.B.R.N.

3.2. Influenţa instalaţiilor de stingere asupra echipei şi misiunilor

Degajările de fum, de gaze fierbinţi şi de alte produse nocive pe timpul incendiilor sunt
determinate, în principal, de: natura, distribuţia şi cantităţile existente de materiale şi substanţe
combustibile termodegradabile sau nocive, viteza de ardere, durata incendiului şi de ceilalţi factori
şi acţiuni. Condiţiile de securitate la incendiu, privind degajările, trebuie să asigure menţinerea
stabilitaţii construcţiei sau a instalaţiei expuse incendiului, prin limitarea şi reducerea cantităţilor
de emisii, precum şi evacuarea lor dirijată, urmărindu-se reducerea efectelor negative asupra
utilizatorilor şi personalului de intervenţie, precum şi limitarea propagării incendiului.
Construcţiile, instalaţiile de producţie, precum şi zonele din vecinătatea acestora, în care
se pot degaja vapori, gaze, praf sau pulberi combustibile, se prevăd, conform reglementarilor
specifice, cu sisteme de detectare a emisiilor şi, după caz, de înăbuşire, inertizare sau evacuare
forţată a acestora, în vederea preîntâmpinării acumulării de concentraţii periculoase, precum şi
pentru semnalizarea situaţiei create.
Eficienţa instalaţiilor de stingere este strâns legată de debitul de refulare a acestora.
Debitul de refulare este cantitatea de substanţă real refulată cu ajutorul instalaţiilor fixe şi mobile
pentru realizarea stingerii şi protecţiei. Acesta trebuie să fie mai mare sau cel puţin egal cu debitul
necesar, fiind egal cu suma debitelor specifice ale capetelor de debitare ce acţionează simultan.
Prin cap de debitare al substanţelor stingătoare se înţelege partea finală a unei instalaţii fixe,
semifixe sau mobile de stingere cu ajutorul căreia este dirijată substanţa stingătoare asupra
focarului sau elementelor ce se protejează.

3.3. Influenţa instalaţiilor de stingere a incendiilor cu apă
Efectele acestor instalaţii asupra echipelor de căutare-salvare şi misiunilor acestora sunt,
de regulă benefice, dar există şi unele manifestări care pot pune în pericol siguranţa şi intervenţia
lor.
Unul dintre efectele negative al acestor tipuri de instalaţii este de natură termică produs
prin degajarea vaporilor de apă în momentul atingerii unei temperaturi ridicate în spaţiului
incendiat. Vaporii de apă pot să producă arsuri asupra salvatorilor, chiar dacă aceştia au îmbrăcat
echipamentul corespunzător.
Alt factor care poate perturba acţiunile salvatorilor este de natură electrică, în cazul în
care nu este posibilă întreruperea curentului electric. Accesul echipei este imposibil din cauza
conductivităţii electrice a apei.
Încă un factor care poate influenţa siguranţa salvatorilor este de natură biologică. În urma
acţiunii instalaţiilor de stingere cu apă într-un spaţiu în care există substanţe contaminate, acestea
se revarsă în încapere şi intră în contact direct cu salvatorii.
În majoritatea cazurilor, aceste tipuri de instalaţii au o influenţă pozitivă asupra echipelor
de căutare-salvare, aducând un aport suplimentar de substanţă de stingere, răcind intens volumul
incendiat în care se intervine sau protejând echipele de salvatori, prin jeturile de substanţă de
stingere refulate.

3.4. Influenţa instalaţiilor de stingere a incendiilor cu gaze inerte

Acest tip de instalaţii are în general numai efecte pozitive atât asupra salvatorilor, cât şi a
victimelor. Influenţa negativă asupra misiunii echipelor s-ar putea produce doar atunci când în
spaţiul incendiat s-ar produce un aport de aer din exterior, fapt ce ar duce la scăderea eficienţei

57
instalaţiilor de stingere şi incendiul ar putea avea o dezvoltare foarte rapidă afectând intervenţia
echipelor.

3.5. Influenţa instalaţiilor de stingere a incendiilor cu pulberi

Influenţa acestor instalaţii este una pozitivă asupra misiunilor echipelor de căutare-
salvare. Ea poate avea un alt efect, decât cel pentru care a fost proiectată, doar în condiţiile unei
defecţiuni tehnice a instalaţiei sau compoziţiei pulberii stingătoare.

3.6. Influenţa instalaţiilor de stingere a incendiilor cu aerosoli

Efectele acestor echipamente sunt pozitive şi extrem de utile echipelor de intervenţie. Însă
un aspect negativ al acestor instalaţii, ca şi a celor cu gaze inerte şi pulberi, este reprezentat de
efectele acestora în timpul izbucnirii unui incendiu mocnit, deoarece eficienţa lor este scăzută şi
nici nu oferă salvatorilor posibilitatea creşterii vizibilităţii în încăpere.

4. CONCLUZII

Cunoaşterea influenţei instalaţiilor de stingere a incendiilor asupra misiunii echipelor de
căutare-salvare duce la creşterea securităţii acestora şi scurtează timpul de intervenţie, lucruri care
favorizează creşterea şanselor de supravieţuire a victimelor. Influenţa acestor instalaţii de stingere
asupra echipelor de intervenţie este una benefică, existând puţine efecte care îngreunează acţiunea
de salvare, însă şi acestea trebuie avute în vedere în desfăşurarea acţiunilor de salvare.

BIBLIOGRAFIE

[1] Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor, Partea a II-a – Instalaţii de
stingere, Indicativ P118/2-2013.
[2] Instrucţiuni privind intervenţia serviciilor de urgenţă profesioniste în acţiuni de
căutare-salvare – ISU 02.
[3] Col. Avram Valer, cpt. Sârbu Gheorghe, ing. Balint Ionel, ,,Metodologia calculului
forţelor şi mijloacelor necesare pentru stingerea incendiilor”, Editura Serviciul
editorial şi cinematografic 1984.
[4] Norme generale de prevenire şi stingerea incendiilor.
[5] https://www.google.ro/imghp?hl=ro&tab=wi&ei=xYg0U4u8Cqn-
4QTX34CoCg&ved=0CAQQqi4oAg

58
METODE MODERNE DE STINGERE A INCENDIILOR
UTILIZÂND CURENTUL ELECTRIC

Student sergent Cătălin-Vasile ŞAMŞODAN
Locotenent-colonel instr. mil. princ. I drd. ing. Ionel-Alin MOCIOI
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
Through this work I have achieved to present a new kind of extinguisher based
on electricity. Researchers at Harvard University have found a new way to snuff
out flames: zapping them with electricity. If they could turn their method into a
practical device, that could give firefighters a way to control the direction and
the spread of fires. It could also prevent the damage caused by water from
sprinkler systems or fire-extinguishing foam.

Keywords: Electricity, Device, Charged Particles, Electric Field, Electrical
Waves.

1. INTRODUCERE

În prezenta lucrare se defineşte curentul electric ca fenomen, proprietăţile acestuia,
aspectele pentru care a devenit indispensabil vieţii şi societăţii, precum şi noile domenii de
aplicabilitate şi tehnicile moderne utilizate.

2. CURENTUL ELECTRIC. GENERALITĂȚI

2.1. Definirea fenomenului

Curentul electric este un flux de particule aflat în mişcare printr-un conductor. Aceste
particule poartă sarcini electrice, pozitive sau negative. Pentru separarea acestor sarcini pozitive şi
negative trebuie furnizată o anumită cantitate de energie. Dar atunci când ele se unesc se produce
fenomenul numit descărcare electrică. În general aceasta se manifestă printr-o scânteie, o scurtă
apariţie de lumină, zgomot şi căldură (fig. 1 şi fig. 2).
Aceste descărcări electrice au loc în mod natural, dar pot fi produse şi în laborator.
Curentul electric se produce atunci când sunt puse în mişcare sarcinile electrice.

Fig. 1 – stâlpi de înaltă tensiune Fig. 2 – arc electric

59
Studiul electricităţii începe prin cel al sarcinilor electrice, ramură a fizicii numită
„electrostatică“. Încă din antichitate grecii au observat că o bucăţică de chihlimbar galben, care a
fost frecată înainte, putea atrage obiecte foarte uşoare ca fulgi, aşchii de lemn. Cuvântul
„electron”, denumirea grecească pentru chihlimbar (fig. 3), se regăseşte şi astăzi în cuvântul care
numeşte neobişnuita proprietate pe care o au unele corpuri de a atrage alte corpuri după
frecare: electrizarea. Electrostatica se ocupă cu explicarea acestui fenomen.

Fig. 3 – Chihlimbar

Atomii, particule foarte mici ce alcătuiesc toate corpurile, sunt consideraţi neutri
din punct de vedere electric deoarece au un număr egal de sarcini negative şi pozitive. Atomul
poate ceda sau accepta electroni. Atomii care primesc electroni se încarcă cu electricitate negativă.
Cei care cedează electroni se încarcă cu electricitate pozitivă. Acest fenomen are loc şi la
electrizarea prin frecare. Fenomenul ce apare atunci când chihlimbarul atrage alte corpuri mici are
loc şi atunci când un pieptene de plastic atrage firele de păr sau ecranul unui televizor atrage o
bucată de hârtie. Sarcinile electrice negative atrag sarcinile electrice pozitive şi resping sarcinile
negative.
Legea fundamentală a electrostaticii: două corpuri încărcate cu acelaşi tip de sarcină
electrică se resping; două corpuri purtătoare de sarcini electrice de semn opus se atrag.
Când îmbrăcăm o haină din material sintetic simţim o descărcare mică, iar în întuneric
putem observa uneori o scânteie. Prin frecare materialul sintetic electrizează haina, separând
sarcinile pozitive de cele negative, iar când îmbrăcăm haina sarcinile electrice de semn opus se
întâlnesc, dând naştere la descărcări electrice (fig. 4, fig. 5).

Fig. 4 – Descărcare electrică a corpului uman Fig. 5 – Descărcare electrică naturală

60
2.2. Intervenţia la echipamente electrice sub tensiune

Intervenţia la echipamentele electrice aflate sub tensiune se face respectând următoarele
distanţe minime de stingere (tabelul 1), prevăzute pentru fiecare tensiune de curent întâlnită:

Distanţe minime de stingere la echipamente electrice sub tensiune Tabelul nr. 1
Diametrul ţevii Distanţe minime [m] până la tensiunea de:
Substanţe stingătoare
[mm] 1000V 110kV 220 kV 380kV
Apă - 1 3 4 5
Jet pulverizat 12 3 8 9 10
Jet compact 24 3 14 15 16
Pulberi stingătoare:
3 4
– incendii cu flacără - 1
5
– incendii de metale - 1 fără tensiune
– incendii mocnite - 1 fără tensiune
Înlocuitori de haloni - 1 3 4 5
CO2 - 1 3 4 5

2.3. Domenii noi de aplicabilitate

A. Curentul electric este deosebit de periculos, dar, în anumiţi parametri, acesta poate
fi utilizat pentru a obţine efecte pozitive asupra organismului. Un curent de 100 mA este mortal
deoarece afectează procesele nervoase legate de funcţionarea inimii: sunt produse contracţii
necoordonate şi necontrolate ale muşchilor inimii, fenomen cunoscut sub denumirea de „fibrilaţie”
a inimii. Acest efect poate fi folosit şi în mod benefic: în practica urgenţelor medicale, în caz de
stop cardiac. Se folosesc dispozitive pentru aplicarea unor tensiuni mari (pe durate de timp foarte
mici), vizând restaurarea mecanismului de funcţionare normală a inimii.
B. Implementarea tehnicilor moderne în societate au condus la creşterea probabilităţii
de producere a unor pierderi de o anumită mărime, într-un anumit loc, la un moment dat,
succesiunea aşteptată a cazurilor de producere a unor evenimente negative (pierderi, distrugeri,
pagube, dereglarea activităţilor sociale şi economice), fenomen care poartă denumirea de „risc”.
Necesitatea dezvoltării industriei şi comerţului au contribuit la apariţia liniilor de curent
de înaltă tensiune, pentru o putere de alimentare a aparatelor moderne mult mai mare şi pierderi
de energie reduse. S-a ajuns la creşterea gradului de risc din cauza fenomenelor care apar în cazul
utilizării curentului de înaltă tensiune. Se adoptă măsuri speciale pentru asigurarea desfăşurării
activităţilor în bune condiţii, scoaterea de sub tensiune se execută doar de personal autorizat.
C. Dezvoltarea tehnologiei de utilizare a curentului electric, precum şi dorinţa
permanentă de a utiliza surse noi de energie, cu potenţial energetic inepuizabil, au condus la
crearea unui concept de captare a energiei solare, transformată în curent electric, la aşa numitele
panouri solare cu celule fotovoltaice. Celulele solare, numite şi celule fotovoltaice, au, de obicei,
o suprafaţă foarte mică şi curentul generat de o singură celulă este mic, dar combinaţii serie-paralel
ale acestor celule pot produce curenţi suficient de mari pentru a putea fi utilizaţi în practică. Pentru
aceasta, celulele sunt încapsulate în panouri care le oferă rezistenţă mecanică şi la intemperii.

3. DISPOZITIVE DE STINGERE BAZATE PE CURENT ELECTRIC

Cercetătorii americani au descoperit o nouă tehnică, prin care pompierii vor
putea în viitor să combată incendiile cu ajutorul curentului electric, utilizat ca substanţă de
stingere: s-a reuşit stingerea prin înăbuşire a unei flăcări de 30 cm înălţime cu ajutorul unui câmp
electric.

61
Schema de principiu:
Întreruperea
Amplificator curent Cilindru de acționare Generare câmp Acționare asupra flăcărilor
procesului de
electric electric ardere

Fig. 6 – Schema de principiu a dispozitivului de stingere bazat pe curent
electric

Conform cercetătorilor, răspunzător pentru aceasta sunt particulele în
suspensie(funingine) încărcate electrostatic. În completarea ideii, specialistul Ludovico
Cadermartiri, profesor la Universitatea Harvard, susţine faptul că noua tehnică are ca scop
soluţionarea combaterii flăcărilor generate de incendiu prin intervenţia de la distanţă, care asigură
securitatea servanţilor pe timpul intervenţiei, mai puţine pagube atât materiale cât şi din
perspectiva protecţiei mediului înconjurător (fig. 7).

Fig. 7 – Dispozitiv de stingere bazat pe curent electric

Ideea combaterii flăcărilor generate de incendiu printr-un câmp electric a început cu 200
de ani în urmă când testele efectuate au demonstrat proprietatea curentului electric de a modela
flăcările, modelarea constând în „încovoierea flăcărilor” şi chiar în a le stinge. Până în prezent nu
s-a reanalizat această ipoteză din prisma insuficienţei aparatelor şi mecanismelor necesare, precum
şi necunoaşterea efectelor secundare, care ar putea pune în pericol viaţa.
Echipa lui Cadermartiri a realizat un aparat compus dintr-un amplificator electric de
600W, ale cărui borne de ieşire le-a legat la o sondă de forma unui cilindru. Cu acest aparat a
obţinut crearea unui câmp de energie electrică în jurul unei flăcări de 30 cm (fig. 8).

Fig. 8 – Sonda cilindrică, care acţionează asupra unei flăcări
62
Rezultatul: Flacăra s-a stins aproape instantaneu. Au repetat experimentul, de fiecare dată
răspunsul fiind pozitiv. O importanţă deosebită în acest proces o au particulele aflate în suspensie,
care în urma procesului de ardere sunt degajate în aer. Ele influenţează mişcarea aerului în
încăpere, precum şi stabilitatea flăcării.

Principiu:
Strategia este de a ajunge cât mai aproape de flacără, în faţa acestora şi cilindrul să fie
orientat înspre acestea. Câmpul concentrat de energie electrică împinge flăcările până când sunt
înlăturate din zona materialului combustibil aflat în proces de ardere şi descompunere.
Amplificatoarele ce produc tensiuni înalte (peste 50 kV) şi frecvenţele kilovoltaice
necesare pentru studiul acestui fenomen au fost accesibile în ultimii trei ani. Cadermartiri susţine
că un câmp electric, care are puterea a milioane de volţi/metru exercită o energie asupra
particulelor în suspensie. Particulele pozitive şi negative încep să aibă o mişcare accelerată în
direcţii opuse. Când fluxul de energie este suficient, flacăra este împinsă în afara sursei de ardere
prin circulaţia amestecului gazos.
Altfel spus, principiul constă în bombardarea cu energie electrică, care conduce la apariţia
unui câmp de energie electrică cu milioane de electroni. Eficienţa în cazul incendiilor de vegetaţie,
precum şi în spaţii deschise este redusă, însă ar aduce rezultate foarte bune la incendiile din
încăperi închise, avioane, vapoare sau metrou. Cuplarea mecanismului de stingere bazat pe curent
electric se doreşte a fi cu declanşare manuală sau automată, din apropiere sau de la distanţă.
Conform declaraţiilor profesorului Cadermartiri, flăcările ar putea fi estompate şi cu
amplificatoare electrice cu puteri de 10 ori mai mici. În cazul în care ipoteza menţionată ar fi
confirmată, se vor putea confecţiona dispozitive de acţionare de dimensiuni reduse, prin care se
vor crea foarte uşor căi de evacuare prin încăperile incendiate. Dezvoltarea acestui principiu
conduce la echiparea clădirilor cu instalaţii speciale bazate pe curent electric – o nouă substanţă
de stingere.

4. CONCLUZII

Societatea, în continuă dezvoltare, necesită energie în cantităţi din ce în ce mai mari,
curentul electric devenind o sursă indispensabilă de energie, proprietăţile sale continuând să fie
utilizate în tot mai multe domenii, conducând până la ideea că în viitorul apropiat se va putea
interveni asupra incendiului la echipamente electrice cu ajutorul curentului electric.

BIBLIOGRAFIE

[1] R.I.S.P.M.
[2] I.S.U. 04.
[3] http://www.spiegel.de/wissenschaft/technik/brandbekaempfung-forscher-baendigen-
feuer-mit-elektrischem-feld-a-753505.html
[4] http://www.trendsderzukunft.de/elektrischer-feuerloscher-loschen-ohne-wasser-und-
schaum/2011/04/04/4
[5] http://kaar1.ka.funpic.de/dateien/Brandbekaempfung%20-%20Strom.pdf
[6] http://www.ustream.tv/recorded/13606208
[7] http://www.gizmag.com/electricity-used-to-fight-fires/18246/
[8] http://whatis.techtarget.com/definition/electric-fire-extinguisher

63
REZOLVAREA UNUI SCENARIU
PENTRU DESCARCERAREA UNEI VICTIME

Student caporal Cosmin TODORAN
Student caporal Dorin POP
Student caporal Felix GUI
Maior lector univ. dr. ing. Aurel TROFIN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
In this paper we are presenting some aspects about the way that the extrication
crew from Firefighters Academy proceeded at the National Competition of
Extrication and First Aid. In this paper we try to show what we did well and
what were the mistakes we made, such that the teams who will represent the
institution in the future years shall be prepared better, considering the fact that
this was the first participation for us.

Keywords: Firefighters Academy, National Competition, Extrication Crew.

1. INTRODUCERE

Această lucrare îşi propune să realizeze o prezentare de ansamblu asupra modului de
lucru a echipei reprezentative de descarcerare şi pentru acordarea primului ajutor din Academia de
Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri, care a participat la finala Competiţiei
Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat 2013, care a avut loc în
localitatea Târgu-Mureş. Autorii îşi propun să evidenţieze modul în care au reuşit să aplice
procedurile prezentate în regulamentul competiţiei pentru a scoate în evidenţă greşelile făcute,
având drept scop îndrumarea echipajelor care vor participa în viitor la această competiţie pentru a
obţine performanţe superioare. Având în vedere faptul că anul 2013 a reprezentat prima participare
a unui echipaj al Facultăţii de Pompieri se poate spune că studenţii participanţi sunt deschizători de
drum în ceea ce priveşte această activitate şi de aceea sunt datori să ofere informaţii în legătură cu
experienţa pe care au acumulat-o şi dificultăţile pe care le-au întâmpinat concurând cu cei mai buni
profesionişti pentru situaţii de urgenţă din ţară.
Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat se
pregăteşte, organizează şi se desfăşoară în conformitate cu Ordinul Inspectorului General
nr. 1351/IG din 03.05.2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a
competiţiei naţionale de descarcerare şi prim ajutor calificat.

Fig. 1 – Prezentarea echipei Facultăţii de Pompieri Inspectorului General al IGSU

64
2. DESFĂŞURAREA COMPETIŢIEI NAŢIONALE DE DESCARCERARE ŞI
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR CALIFICAT

Reguli privind desfăşurarea probei de descarcerare din vehicule:
Prima etapă a probei constă în extragerea unei victime în una din următoarele situaţii
standard:
 o singură maşină pe roţi;
 o singură maşină pe o parte;
 o singură maşină pe plafon.
La această etapă fiecărui echipaj îi sunt alocate câte 20 minute pentru finalizarea evoluţiei
standard în cele mai bune condiţii de siguranţă.
Echipele care se vor califica în etapa a II-a a probei vor evolua în cadrul unui scenariu
complex (două autovehicule implicate într-un accident). Acest scenariu va include o victimă ce a
suferit traumatisme majore şi este încarcerată.
La această etapă fiecărui echipaj îi sunt alocate câte 30 de minute pentru finalizarea
evoluţiei în cele mai bune condiţii de siguranţă.
După fiecare evoluţie echipele vor beneficia de o analiză ,,la cald”. Trebuie reţinut că
decizia evaluatorilor este finală şi toţi participanţii sunt obligaţi să o respecte. Echipele ale căror
membri au o atitudine necorespunzătoare sau intră în contradicţie cu evaluatorii sau organizatorii
pot fi descalificate.
Victimele folosite este de preferat să aibă pregătire medicală, putând furniza evaluatorilor
informaţii în legătură cu prestaţia membrilor echipajului.

Echipele participante vor fi în măsură să atingă următoarele valori de referinţă:

Valori de referinţă
 ,,Siguranţa pe primul loc” este o abordare care va fi susţinută de un conducător al
intervenţiei dinamic.
 Cunoștințe prin respectarea principiilor.

 Capacitatea de a demonstra vastele cunoştinţe prin spectrul respectării principiilor de
descarcerare, tehnicilor şi scenelor de siguranţă.
 Capacitatea de a demonstra ingeniozitate şi inovaţie în ceea ce priveşte deprinderile
tehnice/practice, prin utilizarea eficientă a resurselor.
 Atingerea unei înţelegeri aprofundate a conceptului ,,siguranţa personală”.

În ceea ce priveşte participarea la viitoarele competiţii se menţionează faptul că este
foarte important pentru echipajele participante să cunoască autospeciala de intervenţie de care vor
dispune la concurs, aceasta presupunând verificarea tuturor echipamentelor avute la dispoziţie şi
cunoaşterea modului de utilizare pentru fiecare dintre ele.
În timpul desfăşurării concursului echipajul s-a confruntat cu situaţia în care avea nevoie
de mai multe accesorii care erau indispensabile operaţiunilor pentru descarcerare, iar membrii
echipajului erau ocupaţi să le caute prin compartimentele autospecialei; această situaţie a condus la
indisponibilitatea tuturor membrilor echipajului, iar următoarele etape ale procedurii de
descarcerare şi acordare a primului ajutor au fost îngreunate şi neexecutate la timp.
În conformitate cu regulamentul prezentat mai sus obiectivele probei sunt:
Dezvoltarea competenţelor profesionale în ceea ce priveşte salvarea victimelor,
urmărindu-se:
 comanda intervenţiei;
 siguranţa;
 tehnicile de descarcerare;

65
 îngrijirea prespitalicească;
 folosirea eficientă a echipamentului;
 identificarea celor mai bune proceduri/tehnici de descarcerare din vehicule;
 promovarea unor idei inovatoare privind tehnicile de descarcerare din vehicule.

Evaluarea probei de descarcerare din vehicule:
Fiecare echipaj va fi evaluat în trei arii de bază pe parcursul evoluţiei lor, iar fiecare arie
evaluată are importanţă în schema globală a punctajului, astfel:
 comandă şi control (comandant);
 tehnici de descarcerare (servanţi);
 îngrijirea prespitalicească a pacientului (paramedici).
Evaluarea se va face conform criteriilor de evaluare, iar punctajul acordat se va înscrie în
Fişele de evaluare prezentate în anexele nr. 3, 4, 5, 7, 8, 9 ale Ordinului prezentat anterior.
Fiecare evoluţie va fi urmărită de trei evaluatori care vor lucra sub îndrumarea
evaluatorului-şef.
Punctajul acordat pentru fiecare din cele trei arii va fi totalizat de evaluatorul-şef.
Punctajul final al unei echipe va fi obţinut prin adunarea punctajelor obţinute în urma
parcurgerii celor două etape.
Situaţiile neprevăzute care pot apărea pe timpul evoluţiei vor fi luate în considerare în
evaluarea echipelor.
Fiecare evoluţie va fi monitorizată de către evaluatori, care vor avea autoritatea de a opri
orice acţiune considerată a fi o încălcare a siguranţei personale. Prima întrerupere nu va atrage
penalizări. Începând cu cea de-a II-a întrerupere echipele vor primi penalizări constând în
diminuarea timpului alocat intervenţiei (două minute pentru fiecare întrerupere).
Situaţia tactică cu care s-a confruntat echipajul facultăţii a presupus un accident de maşina
în care se afla o persoana rănită, aceasta fiind încarcerată. Maşina era răsturnată lateral, pe partea
şoferului sprijinindu-se de un cap de pod.
Conform protocoalelor în cazul accidentelor rutiere, echipajul de descarcerare a acţionat
în colaborare cu echipajul de primajutor.
Pentru început s-a procedat la întreruperea legăturilor dintre bateria autoturismului şi
consumatorii acesteia prin înlăturarea bornelor, s-a înlăturat cheia din contactul maşinii, s-a
verificat dacă în urma accidentului din autoturism există scurgeri de carburant pentru a preveni
apariţia unui incendiu, concomitent cu balizarea zonei accidentului pentru a facilita accesul
personalului din echipajul de primajutor şi descarcerare.

Fig. 2 – Situaţia tactică a echipajului facultăţii Fig. 3 – Stabilizarea autoturismului

În următoarea etapă s-a realizat calarea autoturismului, aici au fost întâmpinate dificultăţi
datorită faptului că nu a fost cunoscută autospeciala pe care au fost încadraţi studenţii şi, în special,
poziţia accesoriilor în compartimentele autospecialei pentru intervenţie la descarcerarea grea.

66
După stabilizarea autoturismului s-a creat accesul la victimă prin spargerea lunetei. În
etapa următoare victima a fost stabilizată de către paramedici şi au fost începute tehnicile de
descarcerare pentru a crea spaţiul suficient extragerii acesteia, în condiţii de siguranţă.
Din cauza lipsei de experienţă şi a antrenamentului necesar în descarcerare şi acordarea
primului ajutor medical de urgenţă, echipajul nu a reuşit să parcurgă toate etapele necesare
extragerii victimei din autovehicul în intervalul de timp stabilit prin regulament, acesta fiind de
20 de minute.

Fig. 4 – Spargerea geamurilor Fig. 5 – Evaluarea victimei

Asigurarea materială a probei de descarcerare din vehicule
Materialele şi echipamentele necesare organizării şi desfăşurării probei de descarcerare
din vehicule sunt:
 caroserii auto (câte o caroserie auto pentru fiecare echipă în prima etapă şi câte două
caroserii auto pentru fiecare dintre echipele calificate în etapa a II-a a probei);
 1-2 caroserii auto de rezervă, în cazul repetării probelor;
 trei autospeciale de descarcerare complet echipate (două autospeciale pentru
desfăşurarea probei şi o autospecială de rezervă). Echipamentele din dotarea acestora
să îndeplinească aceleaşi caracteristici tehnico-constructive;
 un motostivuitor şi o automacara pentru alcătuirea scenariilor (poziţionarea
caroseriilor);
 două structuri din beton pentru alcătuirea scenariilor (de exemplu, separatoare de
sens);
 patru role benzi reflectorizante pentru delimitarea ariei în care se desfăşoară
competiţia;
 garduri metalice pentru delimitarea culoarelor probei;
 o ambulanţă cu personal medical pentru asigurare medicală;
 o autospecială de stingere pentru asigurarea intervenţiei de stingere a incendiilor;
 patru stingătoare P6.
Echipamentul, uneltele şi accesoriile de descarcerare vor fi puse la dispoziţia echipelor de
către organizator şi cuprinde:
 stingător;
 unelte de mici dimensiuni (spărgător de geamuri, topor, rangă, tăietor de centuri,
protecţie pentru airbag şofer, bandă de protecţie etc.);
 kit de unelte (ciocan de lemn, şurubelniţe, set de chei, cheie reglabilă, cleşte etc.);
 echipament de stabilizare (blocuri, cale şi pene din lemn şi din plastic, popi etc.);
 fierăstrău pentru parbriz, cu baterii de rezervă;
 un set echipament hidraulic Holmatro;
 echipament de protecţie (o set echipament de protecţie pentru marginile tăioase, scut
de protecţie etc.);

67
 echipament medical (vestă extractoare, geantă de prim ajutor, bord de plastic, colier
cervical, butelie de oxigen, balon şi mască de ventilaţie, mască simplă de oxigen,
pătură).
Verificarea existenţei echipamentului se va realiza de către evaluatorul-şef.
Fiecare echipă îşi va asigura echipamentul de protecţie personal complet, corespunzător
funcţiei îndeplinite în cadrul echipajului pentru executarea probei de descarcerare din vehicule.

3. REGULI PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ

Responsabilul cu securitatea şi sănătatea în muncă asigură împreună cu conducătorii
loturilor executarea instructajului de securitate şi sănătate în muncă tuturor membrilor lotului.
Responsabilul cu securitatea şi sănătatea în muncă are obligaţia de a face o evaluare a
riscurilor înainte de începerea evoluţiei pentru a se asigura că atât participanţii, cât şi spectatorii
sunt în siguranţă. Evaluarea riscurilor va avea loc şi pe timpul evoluţiei nu numai de către
echipajul implicat dar şi de către evaluatori.
Orice evoluţie care pune sau ar putea pune în pericol securitatea membrilor echipajului va
fi oprită imediat şi se va remedia problema.
Toate activităţile din timpul competiţiei vor fi sub controlul responsabilului cu securitatea
şi sănătatea în muncă desemnat să menţină un standard ridicat al sănătăţii şi securităţii în muncă.
Echipele participante au şi ele un rol foarte important în menţinerea acestor standarde.
Nici unei echipe nu îi este permis să îşi înceapă evoluţia fără aprobarea directă a
responsabilului cu securitatea şi sănătatea în muncă care va verifica următoarele:
 toţi membrii echipei poartă echipamentul de protecţie personal omologat;
 membrii echipajului cunosc echipamentul şi accesoriile cu care urmează să-şi
desfăşoare activitatea;
 membrilor echipajului le este clar scenariul dat de către evaluatori.
Evaluatorii vor opri imediat proba printr-un fluierat lung atunci când observă un pericol
potenţial sau existent. Orice activitate desfăşurată după, alta decât asigurarea securităţii, va fi
penalizată la aprecierea evaluatorului-şef prezent.
Un membru al echipajului care observă un pericol potenţial sau existent trebuie să
oprească orice activitate a echipajului strigând ,,Pericol de accidentare”. Orice activitate
desfăşurată după semnalul ,,Pericol de accidentare”, cu excepţia asigurării securităţii, va fi
penalizată la aprecierea evaluatorului-şef prezent.
Niciunui membru al echipajului nu i se va permite să înceapă mutarea, tăierea sau ruperea
părţilor componente ale vehiculului fără ca victima să fie protejată şi fără ca ceilalţi membri din
apropiere să poarte ochelari de protecţie sau fără să aibă vizorul lăsat.
Dacă un element al echipamentului de protecţie al victimei este îndepărtat de către un
membru al echipajului, acesta trebuie reaşezat până se reia activitatea. Nerespectarea acestei
condiţii poate duce la pierderea de puncte sau chiar la descalificarea echipajului.
Testarea şi utilizarea uneltelor şi accesoriilor va fi permisă numai în locuri special
amenajate, cu respectarea instrucţiunilor de exploatare a acestora.

4. CONCLUZII

În încheiere autorii subliniază faptul că participarea echipei Facultăţii de Pompieri la
această competiţie a reprezentat o experienţă pozitivă prin prisma cunoştinţelor noi dobândite atât
din observaţiile şi aprecierile făcute de evaluatori, cât şi prin urmărirea celorlalte echipe
participante care au dovedit un profesionalism desăvârşit. Cu certitudine participarea unui echipaj
la competiţie, în fiecare an va aduce un plus pentru imaginea instituţiei, dar şi un plus de
cunoştinţe pentru studenţii participanţi, aceştia având prilejul să se confrunte cu situaţii dintre cele
mai dificile, cu care foarte probabil se vor întâlni şi în viitor. Totodată, studenţii au intrat în contact

68
cu multe dintre cadrele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu atmosfera acestui
sistem din care fac şi ei parte. Se propune pe viitor pentru echipajele care vor participa la
competiţie să aloce un timp suficient de antrenament cu situaţii asemănătoare celor întâlnite în anii
precedenţi, în special, în perioada din preajma competiţiei, dar şi o pregătire teoretică superioară
pe componenta descarcerare, dar şi în acordarea primului ajutor calificat. Autorii vor să îi
încurajeze pe următorii participanţi şi speră ca rezultatele viitoare să fie lăudabile şi să onoreze
întregul colectiv din Facultatea de Pompieri pe care o reprezintă.

BIBLIOGRAFIE

[1] B. Morris, Tehnici de descarcerare din vehicule, Editura Magic Vision, Bucureşti,
2004.
[2] Ordinul Inspectorului General nr. 1351/IG din 03.05.2012 pentru aprobarea
Regulamentului de organizare şi desfăşurare a competiţiei naţionale de descarcerare
şi prim ajutor calificat.
[3] http://www.isumures.ro/index.php/component/content/article/100-competitia-
nationala-de-descarcerare-si-acordare-prim-ajutor/651-ziua-2-desfasurarea-probelor-
de-concurs

69
COMUNICAREA CU MASS-MEDIA
ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ

Colonel conferențiar univ. dr. ing. Florin NEACŞA
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
In the current article I have presented the communication with the mass-media
in emergency circumstances. In the first part of the article, I have presented the
conditions in which communication is carried out in an emergency
circumstance, the principles and objectives of the communication in emergency
circumstances. In the final part of the article, I have made a series of mentions
as regards the organization modality of press conferences and the collaboration
with the mass-media.

Keywords: Mass-media, Communication.

1. INTRODUCERE

Situaţia de urgenţă (O.U.G. nr. 1/2014): evenimente excepţionale, cu caracter nonmilitar,
care ameninţă viaţa sau securitatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale,
iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente,
alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.
În cadrul Ministerului Afacerilor Interne se înfiinţează prin O.U.G. nr. 1/2014
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care este o structură operaţională fără personalitate
juridică, cu atribuţii de coordonare, cu caracter permanent, la nivel naţional, a activităţilor de
prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane,
materiale, financiare şi de altă natură, necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv prin ajutor
calificat şi asistenţă medicală de urgenţă în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a
urgenţelor, până la internarea în spital. Departamentul este condus de un Secretar de stat care este
şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, numit prin decizie a prim-ministrului.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă coordonează:
 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
 Inspectoratul General de Aviaţie, numai pentru operaţiuni de gestionare a situaţiilor de
urgenţă.
Departamentul coordonează operaţional serviciile de ambulanţă, Unităţile de prim ajutor
(UPU)/centru de primiri urgenţe (CPU) precum şi serviciile publice Salvamont.
Departamentul monitorizează activitatea operaţională a structurilor pe care le are în
coordonare.
În situaţii de urgenţă, prefectul este coordonat operaţional de secretarul de stat, şeful
Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Sistemul Naţional de Management pentru Situaţii de Urgenţă (SNMSU) are următoarele
principii de bază:
 Prognoză şi prevenire;
 Prioritatea protejării vieţii;

70
 Responsabilitate locală pentru managementul situaţiilor de urgenţă;
 Reacţie graduală (local – judeţean – naţional).

Organizarea Sistemul Naţional de Management pentru Situaţii de Urgenţă
Sistemul naţional are în compunere1:
a) Comitete pentru situaţii de urgenţă;
b) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
c) Servicii de urgenţă profesioniste şi servicii de urgenţă voluntare;
d) Centre operative şi centre de coordonare şi conducere a intervenţiei.
Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt2:
 Comitetul Naţional pentru Intemperii şi Calamităţi;
 Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă;
 Comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de urgenţă;
 Comitete judeţene pentru situaţii de urgenţă;
 Comitete locale pentru situaţii de urgenţă.
Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt organisme interinstituţionale de sprijin al
managementului şi se întrunesc semestrial şi ori de cate ori situaţia impune.
Pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă determinate de fenomene
meteorologice periculoase şi alunecări de teren se constituie şi funcţionează Comitetul naţional de
intemperii şi calamităţi (CNIC), sub conducerea viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării
regionale şi administraţiei publice, în calitate de preşedinte.
Vicepreşedintele Comitetului este secretarul de stat, şeful Departamentului pentru situaţii
de urgenţă. Comitetul este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie,
experţi şi specialişti desemnaţi de ministerele cu atribuţii de gestionare a situaţiilor de urgenţă.
În vederea planificării strategice, a monitorizării permanente şi evaluării factorilor de risc,
ameninţărilor şi vulnerabilităţilor, precum şi pentru coordonarea gestionării situaţiilor de urgenţă,
altele decât cele determinate de fenomene meteorologice periculoase şi alunecări de teren, se
constituie şi funcţionează Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) sub
conducerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, în calitate de preşedinte.
Vicepreşedintele Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale este ministrul Afacerilor Interne.
CNSSU este un organism interministerial format din miniştrii şi conducători ai
instituţiilor publice centrale, în funcţie de tipurile de risc gestionate sau funcţiile de sprijin
repartizate în competenţă în cadrul SNMSU.
Suportul decizional al CNSSU se asigură prin Centrul Operaţional de Comandă al
Guvernului, care are în compunere experţi şi specialişti din cadrul compartimentelor SNMSU şi
subordonează operaţional toate centrele operative şi operaţionale constituite la nivel central şi
local.
Secretariatul General al Guvernului, prin structura de specialitate, asigură secretariatul
tehnic permanent al CNSSU.
Pentru stabilirea strategiilor şi programelor privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de
urgenţă, CNSSU şi CNIC pot solicita consultarea unor experţi, specialişti, cadre didactice sau
cercetători constituiţi în grupuri de suport tehnico-ştiinţific.
Comitetele şi grupele de suport tehnico-ştiinţific, alături de reprezentanţi ai organizaţiilor
neguvernamentale, structurilor asociative ale autorităţilor administrative publice locale, asociaţiilor
profesionale, sindicatelor, unităţilor de învăţământ superior şi institutelor de cercetare, instituţii
culturale ale cultelor şi asociaţiilor religioase recunoscute potrivit legii şi cu mass-media formează
Platforma naţională pentru reducerea riscurilor la dezastre.
La ministere şi alte instituţii publice cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă se
constituie şi funcţionează sub conducerea miniştrilor, respectiv a conducătorilor instituţiilor
1
O.U.G. nr. 1/2014.
2
O.U.G. nr. 1/2014.

71
publice centrale, comitetele ministeriale pentru situaţii de urgenţă. La nivelul Municipiului
Bucureşti se constituie sub conducerea prefectului Comitetului Municipiului Bucureşti pentru
Situaţii de Urgenţă. La nivelul judeţelor se constituie sub conducerea prefecţilor, comitete judeţene
pentru situaţii de urgenţă. La nivelul municipiilor, oraşelor, sectoarele municipiului Bucureşti,
precum şi al comunelor se constituie sub conducerea primarului cu avizul prefectului, comitete
locale pentru situaţii de urgenţă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, organ de specialitate din subordinea MAI asigură
coordonarea unitară şi permanentă a activităţii de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă. În
cadrul IGSU se organizează inspecţia de prevenire, centrul operaţional naţional şi de structuri
desemnate pentru managementul situaţiilor de urgenţă, încadrate cu personal specializat pe tipuri
de riscuri, în comunicaţii, informatică şi relaţii publice.
Centrul operaţional îndeplineşte permanent funcţiile de monitorizare, evaluare, înştiinţare,
avertizare prealarmare, alertare şi coordonare tehnică operaţională la nivel naţional asigură
secretariatul tehnic permanent al CNIC.
IGSU asigură, potrivit competenţelor legale, cooperarea şi reprezentarea la nivel naţional în
domeniile protecţiei civile, apărării împotriva incendiilor şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Gestionarea operaţională a situaţiilor de urgenţă la nivel naţional se realizează prin Centrul
naţional de coordonare şi conducere a intervenţiei, constituit la nivelul IGSU, care asigură
permanent fluxul internaţional pentru Centrul operaţional de comandă al Guvernului.
Câteva exemple de situaţii de urgenţă:
 accidente de aviaţie;
 accidente feroviare;
 accidente navale;
 accidente la metrou;
 accidente rutiere cu victime blocate;
 accidente determinate de factori de mediu;
 accidente montane;
 avarii şi/sau accidente industriale;
 prăbuşiri utilaje – construcţii – arbori;
 explozii;
 incendii;
 cutremure;
 alunecări de teren;
 fenomene hidrologice/meteo periculoase;
 agresiuni animale/insecte cu victime;
 persoane conştiente /inconştiente căzute în locuri publice;
 afecţiuni medicale grave;
 intoxicaţii;
 persoane dispărute/găsite;
 căderi de obiecte din cosmos sau atmosferă;
 conflicte şi agresiuni fizice;
 folosirea de armament.

2. CONDIŢIILE ÎN CARE SE DESFĂŞOARĂ COMUNICAREA ÎNTR-O
SITUAŢIE DE URGENŢĂ

Comunicarea, pe timpul gestionării situaţiilor de urgenţă, se realizează de multe ori cu
dificultate din cauza lipsei de informaţii (în primă fază) şi timpului insuficient necesar cercetării şi
culegerii de date.
Astfel, pentru o comunicare eficientă în situaţii de urgenţă, structurile de comunicare
trebuie să asigure informaţii continue publicului şi mass-mediei despre evoluţia şi activităţile

72
desfăşurate în scopul înlăturării situaţiei de urgenţă, precum şi care sunt măsurile adoptate în
vederea restabilirii stării de normalitate.
În astfel de cazuri, pentru o comunicare eficientă, trebuie să se ţină seama de următoarele
elemente:
 există o cerere foarte mare de informaţii din parte mass-mediei şi a publicului;
 există o anumită cantitate de informaţii care poate fi oferită publicului;
 informaţiile care pot fi comunicate, trebuie să fie verificate înainte da a fi oferite, iar
timpul necesar acestui lucru este foarte scurt;
 mesajele transmise pot fi distorsionate, de diferitele influenţe ale mediului (canalele
de comunicare mediatică);
 mesajele transmise pot avea o încărcătură emoţională ridicată, atât pentru emiţător,
cât şi pentru receptor;
 comunicatorii trebuie să aibă o vizibilitate foarte ridicată, chiar cu riscul
supraexpunerii;
 foarte importantă este comunicarea directă;
 cu prioritate trebuie să fie informată populaţia afectată;
 mesajul primit de populaţia afectată trebuie transmis astfel încât acesta să aibă un
efect pozitiv;
 existenţa diferenţelor în ceea ce priveşte concepţia asupra riscurilor şi modul de a
reacţiona la ele între structurile de decizie, mass-media şi populaţie;
 apariţia unui număr ridicat de martori cu influenţe pozitive/negative;
 populaţia afectată are o anumită percepție asupra dimensiunilor consecinţelor situaţiei
de urgenţă;
 structurile care gestionează situaţiile de urgenţă, trebuie să obţină sprijin şi înţelegere,
iar acest lucru se poate realiza prin gestionarea percepţiei şi aşteptărilor publicului.

3. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE COMUNICĂRII ÎN SITUAŢII DE
URGENŢĂ

Indiferent de tipul de comunicare, există o serie de condiţii, cerinţe şi principii care
trebuie să fie respectate întocmai.
Într-o situaţie de urgenţă, comunicarea se poate desfăşura cu dificultate din cauza
manifestării factorilor evenimentului. În vederea evitării situaţiilor care duc la realizarea cu
dificultate a comunicării, este necesar să fie respectate principiile comunicării în situaţii de
urgenţă. Acestea sunt:
 realizarea unui management eficient al consecinţelor prin transmiterea informaţiilor
către public cu oportunitate prin intermediul mass-mediei;
 oferirea pe cât posibil, de răspunsuri complete, la întrebările puse de reprezentanţii
mass-mediei sau de alte categorii de public;
 în vederea asigurării unităţii de mesaj la toate nivelurile de comunicare se aplică
principiul „o singură voce ”.
Obiectivele urmărite prin respectarea principiilor comunicării în situaţii de urgenţă, sunt:
 diminuarea efectelor panicii prin difuzarea mesajelor de control al situaţiei şi de apel la
calm;
 în funcţie de situaţia de urgenţă existentă se transmit instrucţiuni specifice fiecărui
public-ţintă;
 informarea în timp real şi corect cu privire la datele cunoscute referitoare la situaţia de
urgenţă şi a consecinţelor şi măsurilor luate;
 informarea şi comunicarea cu echipa care acţionează pentru limitarea şi înlăturarea
efectelor situaţiei de urgenţă.

73
4. ORGANIZAREA CONFERINŢELOR DE PRESĂ ŞI COLABORAREA CU
MASS-MEDIA

Obiectivul specific este sprijinirea reprezentanţilor mass-mediei în activitatea lor de
informare, documentare şi interpretare a datelor cunoscute despre situaţia de urgenţă şi despre
măsurile luate pentru înlăturarea consecinţelor.
Tehnici şi strategii de comunicare folosite3:
 organizarea a două conferinţe de presă într-un interval de maximum 24 de ore de la
declanşarea situaţiei de urgenţă;
 organizarea informărilor de presă ori de câte ori este necesar;
 distribuirea de mape de presă;
 sprijinirea jurnaliştilor în obţinerea interviurilor cu purtătorii de mesaj;
 facilitarea obţinerii de către jurnalişti a unor materiale publicate în scopul
documentării;
 însoţirea jurnaliştilor în vizitele de documentare pe teren.

Analiza mesajelor presei referitoare la situaţia de urgenţă
Mass-media trebuie privită ca un participant important la comunicarea în situaţii de
urgenţă, pentru că reprezintă cel mai rapid mod de a transmite un mesaj. Mass-media
monitorizează, analizează, critică şi prezintă informaţii – un motiv în plus pentru a le monitoriza
mesajele, pentru că acestea contribuie în mare parte la cristalizarea opiniei publice.
Materialele presei vor fi analizate luându-se în considerare4:
 corectitudinea informaţiei transmise;
 principalii actori;
 declaraţiile citate;
 modul în care autorităţile sunt prezentate;
 corectitudinea redării şirului evenimentelor;
 informaţiile referitoare la echipa de management al situaţiei de urgenţă;
 existenţa zvonurilor;
 existenţa dezinformărilor.
În afara stabilirii imaginii pentru presă referitoare la acest eveniment, analiza trebuie,
de asemenea, să sublinieze scenariul posibil pe care prezentarea evenimentului îl va crea în
presă. Materialele produse trebuie să fie concepute astfel încât să poată fi folosite în scopuri
multiple.

Organizarea conferinţelor de presă
Într-o situaţie de urgenţă, conferinţa de presă este principala metodă de a menţine
populaţia informată şi de a evita răspândirea zvonurilor. Conferinţele de presă trebuie stabilite
după un program aprobat de comitetul pentru situaţii de urgenţă, într-o locaţie accesibilă şi sigură,
mai dese în primele ore după producerea evenimentului, rărindu-se odată cu trecerea timpului, în
continuare se folosesc alte mijloace de transmitere a mesajelor.
Presa trebuie anunţată în legătură cu conferinţa de presă într-o manieră clară, cu
informaţii exacte despre data, locul şi ora desfăşurării şi despre problemele care urmează a fi
discutate. În limita posibilităţilor sunt pregătite dosare de presă pentru fiecare reprezentant al
presei, iar termenele-limită trebuie anunţate şi respectate. Trebuie prezentate motivele pentru care
este organizată această conferinţă de presă, iar jurnaliştii trebuie solicitaţi să pună întrebările
numai după ce declaraţiile au fost făcute.

3
Metodologie din 07.10.2008 de aplicare a Ghidului de comunicare pentru situaţii de urgenţă. Publicat în Monitorul
Oficial nr. 731 din 29.10.2008.
4
Metodologie din 07.10.2008 de aplicare a Ghidului de comunicare pentru situaţii de urgenţă. Publicat în Monitorul
Oficial nr. 731 din 29.10.2008.

74
Jurnaliştii trebuie să primească răspuns din partea persoanelor abilitate, iar conferinţa de
presă nu trebuie să se prelungească peste ora stabilită. În situaţia în care organizarea unei
conferinţe de presă nu este opţiunea cea mai potrivită, atunci se transmit informaţiile într-un
format uşor de recunoscut (de exemplu, comunicate de presă). Totodată, se specifică numele şi
datele de contact şi perioada de timp estimată până la transmiterea materialelor suplimentare.
Aceste materiale ar trebui transmise în primele 4 ore de la apariţia situaţiei de urgenţă şi este
recomandat ca acest ritm de comunicare să fie menţinut.

5. COMUNICAREA POSTDEZASTRU

După încheierea unui dezastru, apare etapa postdezastru, care reprezintă perioada în care
este analizat modul în care a fost desfăşurată intervenţia de către instituţiile şi organizaţiile
abilitate pentru astfel de intervenţii.
În această etapă instituţiile implicate, realizează următoarele activităţi5:
 adresează mulţumiri tuturor celor implicaţi;
 rezolvă problemele externe şi interne referitoare la criză;
 abordează problema traumelor postdezastru;
 actualizează planurile de intervenţie şi ghidurile de comunicare pentru situaţii de
urgenţă;
 ajută persoanele-cheie (de exemplu, angajaţii şi familiile acestora, mass-media,
publicul) să depăşească situaţia de urgenţă.
De obicei, mesajele de prevenire a dezastrelor, imediat după producerea unui dezastru,
produc o receptivitate mai mare în rândul publicului ţintă, având în vedere faptul că sensibilitatea
acestuia este mai ridicată imediat după producerea unui astfel de eveniment.
Comunicarea în această fază, include următoarele obiective6:
 îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a publicului în situaţii de urgenţă similare, prin
activităţi de educare;
 analiza onestă a problemelor, subliniindu-se ce a funcţionat în cadrul eforturilor de
intervenţie;
 convingerea publicului să sprijine alocarea de resurse;
 promovarea activităţilor şi capacităţilor instituţiei.
În momentul apariţiei unei situaţii de criză, de obicei, solicitările venite din partea
publicului scad, dar de obicei creste gradul de complexitate şi de dificultate al acestora. Aşa cum
se ştie, oamenii vor să aibă siguranţa zilei de mâine şi de aceea este foarte interesat de măsurile
care s-au luat sau se vor lua după apariţia unei situaţii de criză. Practic, publicul vrea să ştie, ce
lecţii s-au învăţat după o astfel de situaţie. Chiar şi organizaţia doreşte să-şi reia ritmul normal, să
se întoarcă la activităţile obişnuite, dar acest lucru trebuie făcut cu prudenţă, pentru a nu afecta
capacitatea organizaţiei de a rezolva viitoarele crize şi a nu pierde încrederea publicului.
În această fază avem trei grupe de activităţi specifice7:
 Întreţinere:
 oferiţi ajutor/mulţumiri pentru depăşirea unui eveniment;
 contribuiţi la bunăstarea şi refacerea membrilor echipei de comunicare în situaţii
de urgenţă;
 analizaţi ceea ce nu a funcţionat/cauzele problemei;
 iniţiaţi activităţi de educare publică.

5
Metodologie din 07.10.2008 de aplicare a Ghidului de comunicare pentru situaţii de urgenţă. Publicat în Monitorul
Oficial nr. 731 din 29.10.2008.
6
Metodologie din 07.10.2008 de aplicare a Ghidului de comunicare pentru situaţii de urgenţă. Publicat în Monitorul
Oficial nr. 731 din 29.10.2008.
7
Metodologie din 07.10.2008 de aplicare a Ghidului de comunicare pentru situaţii de urgenţă. Publicat în Monitorul
Oficial nr. 731 din 29.10.2008.

75
 Evaluare:
 monitorizaţi mesajele şi evenimentele (media, public, parteneri);
 informaţi echipa de comunicare în situaţii de urgenţă (din timp);
 evaluaţi informaţiile referitoare la mesaje, transmitere şi efecte;
 colectaţi şi analizaţi informaţiile;
 prezentaţi rezultatele/lecţiile învăţate.
 Stabilirea unui nou nivel de pregătire:
 implementaţi schimbările în cadrul planului de informare publică.

BIBLIOGRAFIE

[1] O.U.G. nr. 1/2014.
[2] O.U.G. nr. 21/2004.
[3] Metodologie din 07.10.2008 de aplicare a Ghidului de comunicare pentru situaţii de
urgenţă. Publicat în Monitorul Oficial nr. 731 din 29.10.2008.
[4] Lucrare de disertaţie: „Particularităţile şi managementul comunicării cu mass-media
în situaţii de urgenţă”, autor Păun Dănuţ.

76
BOILOVER ÎN REZERVOARE DE HIDROCARBURI.
APARIŢIE, CONSECINŢE ŞI PREDICŢII

Student Horia MICAN
Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
Huge storage tanks containing crude oil and petrochemicals have always been a
great threat to refineries and petrochemical companies. Due to their big
capacities and possibility of fire occurrence, they were widely studied by
scientists in the world. Boilover phenomenon that indicates fire initiation in
water bed and its spread in a big area is one of the most important examples of
fire incidents. Undoubtedly, it is significant for scientists to find the most
effective and economical way to predict the occurrence of boilover, prevent the
quick spread of boilover fire, and decrease the fire loss to a possible extent. This
article reviews most of the works that have been done on boilover. It’s aimed to
demonstrate the serious hazards of boilover, the theory of its occurrence, and
introduce the most optimized available methods to predict it and the best ways to
mitigate the results if the accident happens.

Keywords: Boilover, Storage Tanks, Crude Oil.

1. INTRODUCERE

Rezervoarele uriaşe care conţin ţiţei şi produse petrochimice au fost întotdeauna o mare
ameninţare pentru rafinării şi companiile petrochimice. Datorită capacităţii lor mari şi a
posibilităţii de apariţie a incendiilor, au fost pe larg studiate de oamenii de ştiinţă din lume.
Fenomenul Boilover indică faptul că iniţierea focului în strat de apă şi extinderea acestuia
într-o zonă mare este unul dintre cele mai importante exemple de incidente de incendiu. În acest
fenomen un val de căldură în direcţie descendentă este propagat de arderea unui amestec de
hidrocarburi.
Fără îndoială, acesta este important pentru oamenii de ştiinţă pentru a găsi modalitatea
cea mai eficientă şi economică de a prezice apariţia boilover, a preveni extinderea rapidă a focului
cauzat de boilover şi reducerea pierderilor cauzate de incendiu la unul minim.
Acest articol trece în revistă cele mai multe dintre lucrările care au fost efectuate pentru
boilover. Are ca scop de a demonstra pericolele grave ale fenomenului boilover, teoria apariţiei
sale, şi să introducă cele mai optimizate metode disponibile pentru a anticipa şi cele mai bune
metode pentru a diminua pagubele, dacă se întâmplă accidentul.
[1] Acesta este unul dintre aspectele cele mai periculoase ale incendiilor facilitate de
stocarea de hidrocarburi. Este un fenomen care poate apărea atunci când un incendiu la un rezervor
deschis cu capac plutitor care conţine produse brute, sau tipuri grele de păcură ard de ceva timp.

77
Aceasta poate duce la ejectarea unor cantităţi mari de ulei care să fie aruncate violent chiar dincolo
de rezervor.
Riscul fenomenului boilover îl constituie o potenţială cale de escaladare şi
extindere rapidă a incendiului la mai multe rezervoare de combustibil şi un pericol major pentru
pompieri.
Pericolul de boilover nu trebuie supraestimat. Un boilover poate apărea doar după câteva
ore de ardere deplină a suprafeţei combustibilului din rezervor. Nu trebuie însă asumat riscul că nu
se va întâmpla înainte ca focul să ardă de ceva timp şi că în partea de jos apa este singura apă din
rezervor. Practic, dacă ţiţeiul dintr-un rezervor de mare dimensiune este lăsat să ardă, acesta va
fierbe deasupra.
[2] Condiţiile de apariţie boilover, ameninţările pe care-l prezintă pentru mediul
înconjurător şi consecinţele acestui fenomen au fost studiate în cercetările efectuate de către
Koseki, Burgoyne şi Katan, Blinov şi Khudyakov, Hasegawa şi Hall [3-7].
Aceste studii sunt revizuite în această lucrare. Ei au arătat că o condiţie necesară pentru
boilover a fost formarea unui strat izoterm în lichidul arzând. Grosimea stratului izoterm creşte cu
timpul, după aprindere şi poate creşte cu mai mulţi metri în adâncime într-un rezervor mare înainte
de boilover.
O vaporizare bruscă a apei ar putea apărea atunci când limita inferioară a stratului izoterm
atinge un strat de apă pe fundul rezervorului.
Cu toate acestea, procesele de formare a stratului izoterm şi creşterii sale sunt încă
necunoscute. Ferrero a propus o corelaţie matematică de prezicere a vitezei iniţiale a curenţilor de
convecţie în timpul procesului de ardere a amestecurilor de hidrocarburi. Grosimea iniţială a
stratului de combustibil şi a temperaturii medii sunt factorii care influenţează corelaţia propusă.
Această corelaţie furnizează valori care pot ajuta la analizele viitoare pentru a prezice tipul de
boilover şi a probabilităţii producerii sale.
[8] Lucrarea de faţă are de gând să revizuiască studiile care au fost efectuate pentru
boilover.
Aceasta a fost făcută pentru a spori cunoştinţele noastre cu privire la pericolele de bază
ale boilover, procesul de apariţie şi modalităţile posibile de diminuare a daunelor sale. Se vor
demonstra, de asemenea, posibile modalităţi de a anticipa apariţia boilover.

2. TIPURI DE INCENDIU ÎN REZERVOARE

Cele mai multe rezervoare pentru depozitarea hidrocarburilor sunt clasificate în funcţie de
tipul lor de acoperiş (capac) astfel:
 rezervoare cu capac fix;
 rezervoare cu capac plutitor/intern (acoperit);
 rezervoare cu capac plutitor/(extern).
Caracteristicile fizice ale produsului depozitat într-un rezervor şi o locaţie a rezervorului
sunt factorii care determină ce tip de rezervor de depozitare trebuie să fie folosit pentru un lichid
special inflamabil sau combustibil: rezervoare mari cu capac (fix sau plutitor), rezervoare mai mici
de joasă presiune verticale sau orizontale, sau rezervoare subterane care sunt de obicei necesare
pentru a stoca lichide combustibile; lichidele inflamabile sunt de obicei stocate în rezervoare
supraterane open-top sau cu acoperiş flotant intern în cantităţi mari, în mici rezervoare verticale
sau orizontale de presiune scăzută, sau în rezervoare subterane.
[9, 10] Tipurile de rezervoare şi propagarea incendiilor sunt prezentate în fig. 1. Figura
arată incendiile care apar mai ales în suprafaţa mare de sus la rezervoare cu acoperiş (capac)
flotant.
Datorită punctului de aprindere scăzut, volatilităţii ridicate şi fluidităţii ţiţeiului, flacăra se
deplasează rapid pe suprafaţa de ulei şi fluxul de aer cald în flacăra este turbulent pe întreaga
suprafaţă incendiată, fapt care ar putea duce la boilover.

78
Fig. 1 – Tipuri de incendii şi propagare

[11] Fig. 2 – Prezintă potenţiale scenarii de incendiu într-un rezervor de depozitare

3. TEORIA PRIVIND APARIŢIA BOILOVER

Fenomenul Boilover de incendiu apare excesiv de periculos într-o situaţie în care un un
rezervor semi-închis cu produse petroliere, sau petrochimice incendiat este stins cu apă.
Diferenţa densităţii relative dintre petrol/produse petrochimice şi apă este cea mai
probabilă cauză a acestei situaţii.

79
Petrolul, fiind mai uşor decât apa, îl face să vrea mereu să fie stratul de suprafaţă. Acest
lucru este comun la domiciliu ca un incendiu de tigaie atunci când gătiţi.
Deoarece apa refulată pentru stingerea incendiului este pompată pe suprafaţa
combustibilului incendiat aceasta se va scufunda rapid sub combustibil şi se colectează în partea
de jos a rezervorului, aceasta de fapt nu ajută la stingerea flăcărilor.
Deoarece temperatura focului creşte încet şi coboară în jos prin combustibil, se va ajunge
în cele din urmă la apă care a fost colectată în partea inferioară a recipientului. Valul descendent
de căldură va avea o temperatură suficientă pentru a determina ca apa să se vaporizeze (abur) şi îşi
măreşte la mai mult de 1700 de ori volumul faţă de cel în stare lichidă.
Extinzând-se rapid (eventual supraîncălzit) aburul expulzează violent combustibilul în
partea de sus producând fenomenul boilover, iar combustibilul încă aprins din rezervor se va
deversa pe o suprafaţă mare şi necontrolată în afara rezervorului incendiat.
[14] În silozuri mari, termenul boilover este folosit în cazul în care rezervorul este în
flăcări şi reziduurile fierbinţi rezultate din ardere se propagă până la stratul de apă.
[15] Pe scurt, un strat de apă aflat în partea inferioară a rezervorului, un incendiu pe
întreaga suprafaţa a combustibilului din rezervor şi formarea unei zone fierbinţi (val de căldură) în
combustibilul arzând sunt elementele necesare pentru a duce la apariţie boiloverului. [16]

3.1. Frothover, Slopover şi Boilover

Boilover este un fenomen care poate apărea atunci când un incendiu la un rezervor cu
capac plutitor care conţine tipuri brute sau produse petroliere, a fost în ardere de ceva timp.
Aceasta poate duce la cantităţi mari de petrol care să fie ejectat violent chiar dincolo de banda de
izolare.
Fenomenul Boilover este un potenţial risc de extindere rapidă a incendiului la mai multe
rezervoare aflate în vecinătate sau mai îndepărtate, precum şi un pericol major pentru pompieri.
[17] Trei elemente cheie ar trebui să fie neapărat prezente pentru ca boilover să apară în
forma sa mai severă:
 un rezervor cu capac deschis în flăcări;
 un strat de apă în rezervor;
 dezvoltarea unei temperaturi ridicate, zona fierbinte relativ densă, care este
determinată de natura produsului petrolier depozitat.

3.2. Consecinţele Boilover

[21] Rezultatele unui boilover pot fi catastrofale şi, evident, vor expune toate persoanele
din apropiere la un nivel ridicat de risc. Prin urmare, dacă se realizează că stingere nu poate fi
efectuată, iar combustibilul are potenţialul de boilover, este vital ca tot personalul să se retragă la o
distanţă sigură.
Din păcate, deşi există unele opinii cu privire la semne ale unei boilover iminent, nu
există în prezent nicio metodă de a determina definitiv atunci când se va produce o boilover.
Deplasarea descendentă a valului de căldură prin combustibil nu este neapărat uniformă
pe întreaga suprafaţă a rezervorului. Prin urmare, măsurarea zonei fierbinţi la carcasa rezervorului
cu camere de luat vederi termice sau de căldură, vopsele termice nu pot fi invocate.
În general, se acceptă ca regulă că zona fierbinte (valul de căldură) se va deplasa în jos cu
o viteză de aproximativ 1-2 metri în fiecare oră. Acest lucru poate fi folosit doar ca o estimare,
viteza reală va depinde de tipul de combustibil şi componente.
[15, 21] Pentru a minimiza pierderile de combustibil provocate de fenomenul de boilover
este recomandat pentru a se pompa apa afară din rezervor cât mai curând posibil. Se consideră că
acest lucru se poate face chiar şi atunci când operaţiunea de stingere a incendiilor este în
desfăşurare pentru că efectul turbulenţelor şi deplasarea produselor din această cauză este prea mic
pentru a avea vreun efect negativ semnificativ asupra eficienţei spumei de stingere.

80
3.3. Un test controlat a fenomenului Boilover

Imagini în infraroşu ale flăcării observate într-un studiu de caz realizat de Koseki
[22] (fig. 3), arată că înălţimea flăcării observate din partea vântului a crescut de
aproximativ trei ori mai mult ca la arderea stării de echilibru, iar temperatura maximă obţinută cu
termocupluri a crescut la aproximativ 900-1100°C, atunci când a avut loc boilover. S-a ajuns la
concluzia că grosimea de combustibil se referă la perioada de boilover.

Fig. 3 – Imagini infraroşu ale flăcării luate din partea vântului într-un test
controlat: (a) la ardere de echilibru; (b) la boilover. [22]

În cazul unui accident în care poate avea loc boilover, este util să ştiu când va avea loc.
De fapt, stingerea de preferat ar trebui să fie efectuată înainte de apariţie, deoarece incendiul
devine mai periculos după aceea (înălţimea de flăcări şi creşterea radiaţiilor). Cu toate acestea, în
ultimele momente ale incendiului, spectrul de sunet evoluează într-un mod mult mai neregulat,
ceea ce face mai greu pentru a selecta cu precizie o clipă finală.
Fenomenul boilover este însoţit de un zgomot aspru tipic, denumit uzual ca un sunet de
trosnituri, cauzat de vaporii de apă care explodează şi de ejectarea combustibilului pentru
evacuarea flăcărilor. Astfel, începutul fenomenului a fost determinat prin nivelul de zgomot al
incendiului.
Cantitatea de combustibil ars înainte de apariţia fenomenului (pre-boilover ars în raport
de masă) este de mare importanţă în caracterizarea boiloverului. Acesta oferă informaţii cu privire
la cantitatea de combustibil care încă arde şi care ar putea fi proiectată în exteriorul rezervorului în
timpul procesului de fierbere. [23, 24] În teste controlate, raportul de masă a fost analizat, astfel
încât să se găsească o metodă de predicţie pentru fenomenul boilover. Nu se poate stabili cu
precizie cât de multă apă se evaporă în timpul boilover deşi este util în măsurarea vitezei de ardere
reală în perioada de fierbere. Cantitatea de apă ar putea fi relevantă pentru suprafaţa incendiată.

4. BOILOVER PREDICŢIE

În fenomenul boilover, prezenţa apei sub stratul de combustibil introduce o serie de efecte
care sunt cauzate de transferul de căldură de la combustibil la apă. Acest lucru este în plus faţă de
simpla ardere a combustibilului. Unul dintre efectele principale este arderea perturbatoare a
combustibilului cunoscut ca boilover care este cauzată de fierbere a apei şi stropirea, ceea ce duce
la arderea explozivă a combustibilului. Debutul fenomenului de boilover şi intensitatea acestuia
par a fi cele două aspecte importante ale problemei.
[25] Perioada stabilă a boilover este perioada în care ar trebui să fie luate cele mai
eficiente metode de luptă activă, astfel încât cele mai multe dintre efectele nocive pot fi prevenite.
Cu toate acestea, niciuna dintre metodele existente, nu pot asigura succesul de fiecare dată. Odată
ce se produce boiloverul, incendiul va deveni de necontrolat şi pierderile vor fi majore.

81
În cazul în care pompierii şi echipamentul de luptă poate fi retras din zona de pericol
imediat înainte de apariţia boilover, precum şi rezervoarele de produse petroliere din apropiere, pot
fi protejate în mod corespunzător, pierderile cauzate de incendiu ar fi mai mici.
JP Garo a arătat că intensitatea boilover poate fi estimată pe baza raportului de masă şi de
combustibil pre-boilover. Cu cât acest strat este mai gros, cu atât mai intens este şi fenomenul de
boilover. În plus, într-un studiu realizat de HS Hua şi grupul său, diferenţierea zgomotului
microexploziilor de zgomot de mediu a fost folosit pentru a prezice apariţia boilover. În acest
studiu, în plus faţă de rezervoarele utilizate la scară mică pentru studierea mecanismului de
boilover, un model de scară medie rezervor, cu un diametru de 600 mm a fost folosit pentru
observarea asupra comportamentului pericol de incendiu şi fenomenele premonitorii ale boilover.
Măsurători detaliate au fost efectuate la scară mică modele de rezervoare în laborator, astfel încât
pot fi obţinute rezultate mai stabile. Un set de calităţi fizice, cum ar fi structura de flacără, istoria
temperaturii locale în stratul de ulei/apă, rata de ardere, densitatea boilover, nivelul de zgomot etc.
au fost înregistrate în acelaşi timp pe parcursul întregului proces boilover.

5. CONCLUZII

La depozitarea unor cantităţi uriaşe de petrol brut şi produse petrochimice apar pericole
mari în rafinării şi companii petrochimice. Fenomenul boilover este unul dintre cele mai
importante incidente de incendiu, împreună cu factorii care o influenţează, cum ar fi: stratul de apă
în partea de jos a rezervorului şi a fost elaborată scala de temperatură.
Boilover poate duce la daune de neînlocuit, din cauza consecinţelor sale negative majore.
Incendiu se poate extinde uşor şi rapid la mediul înconjurător la distanţe de 10 ori diametrul
rezervorului sau chiar mai mult, iar acest fapt ilustrează importanţa alegerii tipului şi variantei
constructive a rezervoarelor de depozitare în rafinării.
În scopul de a atenua consecinţele boilover, sunt proiectate conducte speciale pentru
drenaj de zi cu zi a apei, deoarece transferul produselor petrochimice într-un loc sigur, ar putea fi
destul de periculos, la momentul producerii fenomenului. Această sugestie a fost bazată pe faptul
că stratul de apă este motivul cel mai important pentru boilover. Temperatura locală în
rezervoarele de stocare, grosimea stratului de petrol în raport cu stratul de apă, viteza de
expansiune a incendiului şi sunetul din timpul combustiei, sunt posibile alarme de predicţie a
boilover şi în unele cazuri ar ajuta oficialii în a preveni apariţia boiloverului.

BIBLIOGRAFIE

[1] Bulent Kozanoglua, Fabio Ferrero, Miguel Munoz, Josep Arnaldos, Joaquim Casal;
Velocity of Convective Currents in Boilover; Chemical Engineering Science 61
(2006).
[2] The Atmospheric Storage Tank Technical Frame of Reference (CIV02),
Brandveiligheid Opslagtanks, Chapter 8: Corrective Linews of Defense; Centrum
Industriële Veiligheid; http://www.nifv.nl/
[3] Hall H., Oil Tank Fire Boilover; Mech Eng 1925; Vol. 47.
[4] Burgoyne JH, Katan LL., Fires in Open Tanks of Petroleum Products: Some
Fundamental Aspects. J Inst Petroleum 1947; 33:158.
[5] Blinov VI, Khudyakov GN; Diffusion Burning of Liquids; T- 1490ASTIA AD 296–
762, 1961.
[6] Hasegawa K.; Experimental Study on the Mechanism of Hot Zone Formation in
Open-Tank Fires; Fire Safety Science; 1987; vol. 2.
[7] Hiroshi Koseki, Yasutada Natsume, Yusaku Iwata, Toru Takahashi, Toshisuke
Hirano; Large-scale Boilover Experiments Using Crude Oil; Fire Safety Journal 41
(2006).

82
[8] Fabio Ferrero, Bulent Kozanoglu, Josep Arnaldos; A Correlation to Estimate the
Velocity of Convective Currents in Boilover; Journal of Hazardous Materials 143
(2007).
[9] www.fireengineeringuniversity.com
[10] Luo Ai-Min, Li Wan-Chun, Wu Zong-Zhi; Explosion of Solvent Vapor in a Ring
Partition of the Floating Roof; Journal of Loss Prevention in the Process Industries
21 (2008).
[11] LANG Xu-qing, LIU Quan-zhen, GONG Hong; Study of Fire Fighting System to
Extinguish Full Surface Fire of Large Scale Floating Roof Tanks; The 5th
Conference on Performance-based Fire and Fire Protection Engineering; Procedia
Engineering 11 (2011).
[12] I.M. Shaluf, S.A. Abdullah; Floating Roof Storage Tank Boilover; Journal of Loss
Prevention in the Process Industries; Volume 24, Issue 1, January 2011.
[13] C.D. Argyropoulos, M.N. Christolis, Z. Nivolianitou, N.C. Markatos; A Hazards
Assessment Methodology for Large Liquid Hydrocarbon Fuel Tanks; Journal of Loss
Prevention in the Process Industries 25 (2012).
[14] www.en.wikipedia.org
[15] Trevor Kletz; What Went Wrong? (Fifth Edition), 2009, chapter 5.
[16] Persson, H., & Lonnermark, A. (2004). Tank Fires: Review of Fire Incidents
1951-2003; BrandforskProject513-021, SP Fire Technology; SPreport2004:14.
Available at:www.sp.se/sv/units/fire/Documents/Skydd/SP_report2004_14.pdf
[17] LASTFIRE (2001); Large Atmospheric Storage Tank Fires; Resource Protection
International. American Journal of Oil and Chemical Technologies.
[18] Engineering Standard for Classification of Fires and Fire Hazard Properties; IPS-E-
SF-100; Original Edition Aug. 1993; Revised Oct. 2005 (2).
[19] J.P. Garo, J.P. Vantelon, A.C. Fernandez-Pello; Boilover Burning of Oil Spilled on
Water; Symposium (International) on Combustion, Volume 25, Issue 1, 1994.
[20] http://www.boilover.nl
[21] E.W. McAllister; Pipeline Rules of Thumb Handbook (Seventh Edition), 2009.
[22] Hiroshi Koseki, Yasutada Natsume, Yusaku Iwata, Toru Takahashic, Toshisuke
Hiranod; A Study on Largescale Boilover Using Crude Oil Containing Emulsified
Water; Fire Safety Journal 39 (2004).
[23] Fabio Ferrero, Miguel Munoz, Bulent Kozanoglu, Joaquim Casal, Josep Arnaldos;
Experimental Study of Thinlayer Boilover in Large-scale Pool Fires; Journal of
Hazardous Materials A137 (2006).
[24] J.P. Garo, J.P. Vantelon, S. Gandhi, J.L. Torero; Determination of the Thermal
Efficiency of Pre-Boilover Burning of a Slick of Oil on water; Spill Science &
Technology Bulletin, Volume 5, Issue 2, May 1999.
[25] J. P. Garo, J. P.Vantelon, H. Koseki; Thin-layer Boilover: Prediction of its Onset and
Intensity; Combustion Science and Technology, Volume 178, Number 7, July 2006.
[26] J. S. Hua, W. C. Fan & G. X. Liao; Study and Prediction of Boilover in Liquid Pool
Fires with a Water Sublayer using Micro-explosion Noise Phenomena; Fire Safety
Journal 30 (1998).
[27] Arai, M., Saito, K. & Altenkirch, R. A., A Study of Boilover in Liquid Pool Fires
Supported on Water, Part I: Effects of a Water Sublayer on Pool Fires; Combust.
Sci. and tech., 71 (1990).
[28] Hasegawa, K., Experimental Study on the Mechanism of Hot Zone Formation in
Open Tank Fires; Fire Safety Science Proceedings of the Second International
Symposium, 1989.
[29] Ito, A. Satio, K. Inamura, T. Holographic Interferometry Temperature Measurements
in Liquids for Pool Fires Supported on Water. ASME, J. Heat transfer, 114 (1992).

83
DETECŢIA ŞI SEMNALIZAREA INCENDIILOR LA PROCESE
TEHNOLOGICE DE PRELUCRARE A MASELOR PLASTICE

Student sergent Daniel CRĂCIUN
Locotenent-colonel instr. mil. princ. I drd. ing. Ionel-Alin MOCIOI
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
This paper aims to highlight the need of installing detection installations and
fire alarms in the plastics processing plants. Lately, due to the use of these types
of installations, safety of these plants is much improved.

Keywords: Detection Installation, Fire Alarm, Plastic, Processing Plant.

1. GENERALITĂŢI

Securitatea la incendiu are ca obiectiv reducerea riscului de incendiu prin: asigurarea
măsurilor de prevenire a incendiilor în fazele de proiectare şi executare a construcţiilor,
instalaţiilor şi amenajărilor şi menţinerea lor la parametrii proiectaţi în exploatarea acestora;
echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor cu mijloace tehnice de apărare
împotriva incendiilor; organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor; asigurarea
intervenţiei pompierilor în cazul producerii unor incendii la construcţii, instalaţii şi amenajări,
precum şi a altor forţe de salvare a persoanelor şi bunurilor.

2. PERICOLELE UTILIZĂRII MASELOR PLASTICE

Datorită faptului că suprafaţa pădurilor scade pe zi ce trece, iar materia primă ce rezultă
prin tăierea acesteia va fi din ce în ce mai scumpă şi mai rară, nevoia de a găsi un înlocuitor pentru
lemn şi pentru derivatele ce rezultă din prelucrarea lui împinge omul în abordarea unor soluţii
alternative pentru substituirea sa.
Societatea modernă se axează din ce în ce mai mult pe utilizarea maselor plastice în
activitatea de zi cu zi în detrimentul lemnului, care este mai scump şi mai pretenţios de prelucrat şi
de adaptat la cerinţele actuale, iar viteza de propagare a incendiilor a crescut considerabil din
cauza folosirii acestor materiale sintetice.
Dacă în trecut, într-o încăpere mobilată cu lemn masiv, un incendiu ajungea în faza de
ardere generalizată în câteva zeci de minute, în prezent, din cauza utilizării tot mai dese a fibrelor
sintetice şi a materialelor plastice în amenajarea încăperilor, timpul a scăzut la doar câteva
minute.
Acest lucru nu pune la încercare doar serviciile de urgenţă profesioniste, al căror timp de
răspuns trebuie să fie din ce în ce mai mic, dar şi structura de rezistenţă a clădirii, care trebuie să
reziste la temperaturi din ce în ce mai mari, degajate în intervale din ce în ce mai mici de timp. De
asemenea, utilizatorii trebuie să se evacueze din clădire într-un timp din ce în ce mai scurt.
Din analiza incendiilor la fabrici de prelucrare a maselor plastice, dar şi a depozitelor de
mase plastice (fig. 2.1), atât de la noi din ţară, cât şi din străinătate, s-a ajuns la concluzia că astfel
de evenimente sunt deosebit de periculoase atât pentru oameni, cât şi pentru animale şi mediu.

84
Fig. 2.1 – Depozit de mase plastice

La arderea materialelor plastice se degajă o cantitate foarte mare de fum (fig. 2.2) şi gaze
toxice (din cauza conţinutului mare de carbon care intră în compoziţia lor), dar şi de căldură, ceea
ce face ca intervenţia pompierilor să fie extrem de dificilă. Datorită degajărilor mari de fum poate
apărea şi panica în rândul angajaţilor şi al populaţiei din zonă, aspect de care trebuie să se ţină cont
în cazul intervențiilor la astfel de obiective.

Fig. 2.2 – Incendiu la un depozit de mase plastice

Din informaţiile prezentate anterior, rezultă că montarea instalaţiilor de detecție şi
semnalizare la nivelul depozitelor de mase plastice este imperios necesară.

3. UTILIZAREA INSTALAŢIILOR DE DETECŢIE ŞI SEMNALIZARE LA
FABRICILE DE PRELUCRARE A MASELOR PLASTICE

Instalaţiile de semnalizare şi detecţie a incendiilor aferente construcţiilor se stabilesc în
funcţie de riscul de incendiu, tipul de clădire, de categoria de importanţă a construcţiilor şi de
parametrii care trebuie supravegheaţi, cum sunt: temperatura din încăpere, fumul, emanaţia de
gaze periculoase sau explozive, flacără.

85
Alegerea unui anumit sistem de detecţie trebuie să se facă încă din faza de proiectare a
construcţiei, pe baza unor criterii normative ce au ca scop principal siguranţa utilizatorilor.
Fabricile de prelucrare a maselor plastice fac parte din categoria C pericol de incendiu,
fiind construcţii de producţie şi depozitare a căror arie desfășurată depăşeşte, în majoritatea
cazurilor, 600 m2 datorită procesului tehnologic care impune o suprafaţă mai mare datorită
substanţelor periculoase ce se degajă în timpul procesului de fabricaţie.
Echiparea clădirilor cu instalaţii de semnalizare a incendiilor se realizează în vederea
asigurării securităţii la incendiu a utilizatorilor construcţiei, pentru prevenirea incendiilor şi
intervenţia în timp util în caz de apariţie a acestora, în funcţie de categoria de importanţă a
construcţiei, tipul acesteia, nivelul riscului de incendiu (categoria de pericol de incendiu) şi
destinaţia clădirii. Beneficiarul poate stabili echiparea construcţiilor pe care le utilizează cu astfel
de instalaţii şi în alte cazuri.
Instalaţiile de semnalizare a incendiilor trebuie să asigure:
– detectarea incendiilor atât pe căile de circulaţie pentru funcţionarea normală a
construcţiilor, cât, mai ales, în spaţiile şi încăperile auxiliare, precum şi în acele încăperi în care
incendiul ar putea evolua nestânjenit, fără a fi observat în timp util;
– anunţarea incendiului la punctul de supraveghere permanentă, automat şi/sau prin
declanşatoare manuale de alarmă şi telefoane de interior, precum şi, după caz, la serviciul pentru
situaţii de urgenţă;
– alarmarea operativă a personalului de serviciu, care trebuie să organizeze şi să asigure
prima intervenţie şi evacuarea utilizatorilor în conformitate cu planurile de acţiune stabilite;
– avertizarea ocupanţilor (utilizatorilor) din clădire asupra pericolului de incendiu şi
transmiterea de instrucţiuni (mesaje) pentru evitarea panicii.

Fig. 3.1 – Schema generală a unui sistem de detecţie şi semnalizare la incendiu

Cele mai pretabile detectoare în cazul fabricilor de prelucrare a maselor plastice sunt cele
de fum, datorită cantităţilor foarte mari de fum degajate în timpul arderii acestora ca urmare a
cantităţii foarte mari de carbon pe care o au în compoziţia lor chimică.

Detectoarele de fum (fig. 3.2) se împart în două mari categorii:
 detectoare optice de fum;
 detectoare de fum cu cameră de ionizare.

86
Fig. 3.2 – Detector de fum

Din punct de vedere funcţional detectoarele de fum optice se clasifică astfel:
1. Detectoare de fum optice;
2. Detectoare de fum cu cameră de ionizare.
Detectoarele de fum optice, din punct de vedere funcţional, se clasifică astfel:
 cu funcţionare pe principiul difuziei luminii;cu funcţionare pe principiul absorbţiei
luminii;
 mixte.

Detectoare optice de fum cu funcţionare pe principiul difuziei luminii
Aparatul este alcătuit, în principiu, dintr-o cameră etanşă la lumină, o sursă şi un receptor
de lumină dispuse astfel încât intensitatea luminii să afecteze receptorul ca urmare a procesului de
difuzie. În lipsa fumului, elementul receptor nu primeşte radiaţii datorită paravanului care are rolul
de a le suprima pe cele directe şi cele reflectate de pereţii interiori ai camerei de măsură. Pereţii
camerei de măsură sunt alcătuiţi din materiale cu coeficient mic de reflexie.
Detectoare optice de fum, funcţionând pe principiul absorbţiei luminii
Un astfel de detector este alcătuit, în principiu, dintr-o cameră de măsură unde se află
emiţătorul şi receptorul de lumină care sunt astfel dispuse încât intensitatea luminii asupra
receptorului scade în prezenţa fumului.
Detectoare de fum cu cameră de ionizare
Detectoarele de incendiu funcţionând pe principiul ionizării cunosc, până în prezent, cea
mai largă răspândire pe plan mondial. Aceasta se datorează, în parte, faptului că, în faza de
dezvoltare a unui număr mare de incendii, apar mai întâi gazele de combustie şi fumul,
comparative cu creşterea temperaturii sau formarea de flăcări, lucru ce creează premisele
descoperirii incendiilor încă din faza incipientă.
Principiul fizic utilizat în funcţionarea acestor tipuri de detectoare constă din ionizarea
aerului în camera de măsură sub acţiunea radiaţiilor emise de o sursă radioactivă.
De asemenea, semnalizarea incendiilor se poate face şi prin utilizarea declanşatoarelor
manuale.
Declanşatorul manual reprezintă dispozitivul prin intermediul căruia se poate semnaliza
manual, de către om, apariţia unui incendiu.
Declanșatoarele manuale se utilizează din următoarele motive:
 prezintă o construcţie simplă;
 au siguranţă ridicată în exploatare.
Declanşatoarele manuale (fig. 3.3) din spaţiul protejat îndeplinesc următoarele condiţii:
 trebuie să aibă aceeaşi metodă de funcţionare şi, preferabil, să fie de acelaşi tip;
 se marchează clar, vizibil, pentru a putea fi diferenţiate de dispozitive prevăzute în alte
scopuri;

87
 se amplasează în locuri vizibile, uşor accesibile, de preferinţă lângă uşă, la intrarea în
casa scărilor sau la ieşirea din aceasta şi, în general, în punctele de circulaţie obligatorie în caz de
evacuare;
 sunt amplasate în apropierea spaţiilor care prezintă riscuri mari de incendiu.

Fig. 3.3 – Declanşator manual

În cazul fabricilor de prelucrare a maselor plastice declanşatoarele manuale se montează,
în special, în spaţiile unde funcţionează instalaţii şi maşini care prin specificul activităţilor pe care
le desfăşoară prezintă risc ridicat de incendiu şi/sau explozie.
Declanşatoarele manuale care se montează în aceste spaţii sunt cele pentru medii
explozive.
Incintele în care funcţionează instalaţii pentru producerea:
 polietilenei – sunt pretabile pentru montarea declanşatoarelor manuale datorită
pericolelor care apar la fabricarea acesteia. În secţiile în care se prelucrează polietilenă sub formă
de pulbere, acumularea de astfel de pulberi pe diferite instalaţii, aparate, elemente de construcţii,
obiecte etc. determină o creştere considerabilă a sarcinii termice din încăpere, cu atât mai mult cu
cât contactul acestor pulberi cu aerul se face pe suprafeţe mari, iar iniţierea unei aprinderi se
transmite cu mare viteză. De asemenea, dacă în aceste secţii se prelucrează polietilena prin
aşchiere, pot să apară amestecuri de polietilenă-aer care sunt foarte periculoase în ceea ce priveşte
riscul de explozie.
 polistirenului expandat, de asemenea, trebuie dotate cu declanşatoare manuale. Tăierea
polistirenului se realizează cu maşini automate ce încălzesc o sârmă pentru tăierea acestuia. În
urma acestui proces se degajă vapori de stiren care sunt extrem de inflamabili şi care creează şi ei
pericol de explozie.
 poliuretanului expandat al cărui procedeu de expandare este caracterizat de un pericol
de incendiu ridicat din cauza anumitor procese tehnologice. Un pericol deosebit de incendiu îl
prezintă folosirea gazelor şi lichidelor inflamabile ce se folosesc pentru sinteza produsului.

BIBLIOGRAFIE

[1] Şerban M., Sisteme de detecţie şi alarmare la incendiu, Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2009.
[2] Comandamentul Pompierilor, Protecţia contra incendiilor la materialele plastice,
Bucureşti, 1972.

88
PROTECŢIA LA INCENDIU A TERMOCENTRALELOR
CU DETECTOARE LINIARE

Student sergent Alexandru-Sorin CĂRUNTU
Locotenent-colonel instr. mil. princ. I drd. ing. Ionel-Alin MOCIOI
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
This paper presents fire safety measures at coal power plants using linear
temperature detectors. The problem of preventing explosions and fires across a
thermal power plant is of a great importance if it is considered what it would
mean for institutions and for the national economy, in general, in case of
interruption of electricity and lack of electricity because of these undesirable
phenomena. Linear heat detectors are very important for fire protection in the
power plant of coal, being used in most sections of it.

Keywords: Thermal Power Plants of Coal, Linear Heat Detector, Cables, Cable
Galleries, Transformer Oil, Coal Conveyor-Belt Systems.

1. INTRODUCERE

Descoperirea electricităţii, cu aplicaţiile ei, a revoluţionat tehnica industrială şi viaţa
oamenilor. Societatea de astăzi nu poate fi concepută fără energie electrică. Nu poate fi vorba de o
activitate industrială fără energie electrică, neexistând aproape niciun domeniu de activitate umană
în care să nu-şi găsească aplicaţii.
Pătrunderea electricităţii în toate sectoarele de activitate se datorează unor însuşiri
deosebite pe care această formă de energie le are faţă de celelalte forme de energie cunoscute.
Poate fi uşor şi repede transportată la distanţe mari, prin fire conductoare, cu cheltuieli relativ
reduse, poate fi transformată şi utilizată sub diverse forme, ca de exemplu, sub formă mecanică
pentru acţionarea celor mai variate mecanisme, sub formă calorică pentru încălzire sau la diferite
procese chimice, pentru iluminat, tratamente medicale, pentru transmiterea rapidă a unor
informaţii şi la o serie întreagă de operaţii care necesită intervenţia procesului de gândire etc.
Producerea energiei electrice se realizează în centrale electrice, prin transformarea unei
alte forme de energie (energia chimică a combustibililor, energia potenţială a apelor, energia
atomică, energia eoliană etc.).
O centrală termoelectrică sau termocentrală este o centrală electrică care produce curent
electric pe baza conversiei energiei termice obţinută prin arderea combustibililor. Curentul electric
este produs de generatoare electrice antrenate de turbine cu abur, turbine cu gaze, sau, mai rar, cu
motoare cu ardere internă.
Drept combustibili se folosesc combustibilii solizi (cărbune, deşeuri sau biomasă), lichizi
(păcură) sau gazoşi (gaz natural).
În diagrama din fig. 1 se poate observa importanţa termocentralelor în producţia energiei
electrice, acestea având o pondere mai ridicată în procesul de producţie faţă de celelalte centrale
electrice.
În prezent, la nivel mondial, în producţia energiei electrice cea mai folosită materie primă
este cărbunele, în proporţie de 42%.

89
Fig. 1 – Producţia de energie electrică în anul 2009 (57,5TWh)

Atât la centralele termoelectrice mai vechi, cât si la cele mai noi în curs de punere în
funcţiune, pot apărea o serie de avarii din cauza unor deficienţe de concepţie, de exploatare, sau a
unor neglijenţe din partea personalului care le deserveşte, a unor cauze tehnice, avarii care în unele
cazuri sunt urmate de explozii sau incendii.
Un simplu incident sau o explozie însoţită de incendiu nu produce doar distrugeri directe
(asupra instalaţiei, resurselor etc.), ci şi mari pierderi indirecte (întreruperea funcţionării instalaţiei,
penalizări contractuale).
În cadrul termocentralelor, locurile periculoase în care folosirea focului sau fumatului pot
crea pericole de incendiu sau explozii sunt:
 încăperile bateriilor de acumulatoare;
 staţiile şi gospodăriile de păcură sau alţi combustibili lichizi;
 încăperile în care se folosesc hidrazina sau amoniacul;
 încăperile în care se produc sau se depozitează hidrogenul sau acetilenă (staţii de
producere şi îmbuteliere, boxe, depozite de butelii);
 podurile, canalele, tunelurile şi puţurile de cabluri;
 camerele de telecomunicaţii;
 zona panourilor de comandă şi control nesupravegheate continuu;
 turnurile de decuvare ale transformatoarelor;
 zona rezervoarelor şi circuitelor de ulei ale turbinelor şi instalaţiilor auxiliare ale
acestora care utilizează ulei, precum şi zona generatoarelor răcite cu hidrogen, pe o
distanţă de 5 m faţă de acestea;
 benzile transportoare de cărbune, încăperile adiacente buncărelor de cărbune praf.
Problema prevenirii exploziilor şi incendiilor pe teritoriul unei centrale termoelectrice
este de o mare importanţă, dacă se are în vedere ce ar însemna pentru întreprinderi, instituţii şi
pentru economia naţională, în general, întreruperea curentului electric sau lipsa de energie electrică
cauzată de aceste fenomene nedorite.
Rolul unui sistem de alarmare este de a detecta un incendiu încă din fazele sale incipiente.
Centrala de semnalizare se amplasează, după caz, în încăperea serviciului pentru
situaţii de urgenţă sau într-o încăpere unde există în permanenţă personal de tură care are în
atribuţii şi deservirea gospodăriei de cabluri, ca de exemplu: în camera de comandă, a dispecerului
etc.

90
Sistemele de detecţie la incendiu care utilizează detectoare liniare de temperatură sunt tot
mai des folosite pentru detectarea din timp a creşterii temperaturii, cu mult înainte de a se ridica
până la punctul de aprindere, pentru prevenirea incendiilor de mari proporţii în termocentrale.

Fig. 2 – Cabluri termodetectoare pentru detectoare liniare de temperatură

2. IMPORTANŢA DETECTOARELOR LINIARE DE TEMPERATURĂ ÎN
CADRUL UNEI TERMOCENTRALE

Detectoarele liniare de temperatură sesizează căldura în orice punct de pe lungimea
cablului termodetector (fig. 2). Permit monitorizarea în timp real a temperaturii, în zonele
protejate, pentru linii de detectoare de până la 30 km lungime.
În domeniul producerii, transportului şi distribuţiei energiei electrice, conform Normelor
de prevenire, stingere şi dotare împotriva incendiilor PE 009/’93, elaborat de I.S.P.E. şi aprobat cu
decizia 25/11.01.1994 de către RENEL, se prevăd instalaţii de semnalizare automată a incendiului
prin detectoare de temperatură în următoarele cazuri:
 obiectivele energetice care au încăperi importante de cabluri (subsoluri, tuneluri,
poduri), conform Normativului pentru proiectarea şi executarea reţelelor de cabluri
electrice NTE 007/08/00, înlocuieşte PE 107/95;
 staţia de concasare a cărbunelui;
 benzile de transport al cărbunelui închise în estacade, care alimentează clădirea
principală;
 separatoarele supraterane de păcură;
 staţiile de pompare termoficare şi apă de incendiu dotate cu motopompe şi/sau
electropompe cu răcire şi ungere cu ulei;
 staţiile de pompe de păcură, motorină şi ulei;
 rezervoare de ulei ale turbinelor cu aburi cu putere egală sau mai mare de 25 MW;
 buncărele metalice de cărbune (în exteriorul buncărului);
 transformatoare de putere, conform normativului PE 101;
 rezervoarele de ulei ale pompelor de alimentare ale grupurilor termoenergetice cu
puteri unitare mai mari de 25 MW;
 încăperile cu instalaţii şi echipamente pentru automatizare, comandă sau reglaj din
centralele termoelectrice;
 generatoarele de curent electric.
În fig. 3 se poate observa importanţa detectoarelor liniare de temperatură, acestea fiind
prezente în majoritatea secţiilor de producere a energiei electrice din cadrul unei termocentrale.

91
Fig. 3 – Detectoare liniare de temperatură aplicabile la diferite secţii din cadrul unei termocentrale

3. INSTALAŢIILE DE DESCĂRCARE ŞI TRANSPORT A COMBUSTIBILULUI
SOLID

Pentru transportarea cărbunelui la cazane este utilizat un sistem de bandă transportoare de
câţiva km lungime. În timpul transportului şansa de combustie spontană este chiar mai mare decât
în spaţii de depozitare.
Prin detectarea din timp a creşterii temperaturii, cu mult înainte de a se ridica până la
punctul de aprindere a cărbunelui, se asigură siguranţa şi continuitatea producţiei de energie
electrică în termocentralele pe cărbune.
Riscurile majore de incendiu în instalaţiile de transport sunt în materialele transportate
sau în caz de benzi transportoare, centura în sine. Odată ce se iniţiază arderea, incendiul se poate
propaga rapid de-a lungul transportorului şi să fie extrem de greu de stins.
Pentru prevenirea incendiilor şi monitorizarea în timp real a temperaturii la benzile
transportoare de cărbune se folosesc detectoarele liniare de temperatură.
Detectoarele liniare de temperatură sunt instalate direct peste transportor sau pe fiecare
parte a benzii transportoare.
În figurile de mai jos sunt prezentate modurile de amplasare a detectoarelor liniare de
temperatură la benzile transportoare de cărbune.

92
Fig. 4 – Amplasarea detectoarelor liniare de temperatură la benzile transportoare de cărbune

4. GENERATOARE ŞI COMPENSATOARE SINCRONE

Într-o termocentrală generatorul se găseşte montat pe acelaşi ax cu turbina. Marile
generatoare se răcesc astăzi cu hidrogen, un gaz combustibil care formează cu aerul amestecuri
explozive între limitele de 5-75%, deci un interval de explozie foarte larg. În generator
concentraţia hidrogenului trebuie menţinută la o valoare de minimum 96-98%, în aceste condiţii
pericolul de explozie este mult mai redus, iar concentraţia periculoasă (5-75%) este evitată.
Temperatura înfăşurărilor şi fierului statorului, a aerului de răcire, a lagărelor şi uleiului
din lagăre se va măsura prin detectoare sau traductoare de temperatură şi termometre într-un
număr minim de puncte, amplasate în locurile cu temperaturile cele mai ridicate.
Pentru prevenirea incendiilor de mari proporţii la generatoare, acestea se prevăd cu
instalaţii de detecţie prin detectoare liniare de temperatură. Se poate observa cum generatorul este
înfăşurat în spire prin detectorul liniar de temperatură.

93
Fig. 5 – Amplasarea detectoarelor liniare de temperatură la generatoarele de curent electric

5. PROTECŢIA LA INCENDIU PENTRU TRANSFORMATOARE

Transformatorul electric este un aparat electromagnetic static, utilizat pentru modificarea
parametrilor puterii electromagnetice primite de la o reţea de curent alternativ şi transferarea
acestei puteri la o altă reţea de curent alternativ. Parametrii modificaţi sunt: tensiunea electrică,
intensitatea curentului electric şi numărul de faze.
Transformatoarele de putere se utilizează în reţelele de transport şi distribuţie a energiei
electrice.
Miezul şi înfăşurările se montează, în majoritatea cazurilor, într-o cuvă plină cu ulei de
transformator.
În sensul unui sistem integrat de detectare automată a incendiului, detectoarele liniare de
temperatură reprezintă o protecţie la incendiu a celui mai important şi mai scump echipament din
staţiile exterioare, transformatorul de mare putere.
La transformatoarele aflate sub tensiune se va urmări respectarea întocmai a
instrucţiunilor de exploatare şi a controalelor periodice, ţinând seama de faptul că pericolul de
incendiu la transformatoare constă în aceea că uleiul se descompune la apariţia unui arc electric,
iar gazul rezultat în contact cu aerul în proporţie de 8-40% este exploziv. Întrucât, în general,
incendierea uleiului din transformatoare se datorează defectelor interne de izolaţie, respectarea
regulamentului de exploatare (PE 126) şi a normelor privind controalele şi întreţinerea instalaţiilor
este de primă importanţă.
Incendiile de transformatoare în ulei se caracterizează, în marea lor majoritate, prin faptul
că încep cu distrugerea parţială sau totala a cuvei, a cablurilor de înaltă tensiune sau a
conservatorului. Uleiul de transformator care se scurge se aprinde, deci transformatorul reprezintă
o sursă potenţială de incendiu datorită uleiului. Incendiul cuprinde foarte repede suprafeţe întinse,
datorită cantităţilor mari de ulei pe care le conţine cuva (un transformator de 100-500 kVA conţine
o cantitate de 60-100 t ulei). Incendiile de transformatoare, de obicei, sunt precedate de o explozie.

94
Datorită cantităţii mari de ulei de transformator folosit pentru răcirea transformatoarelor
de mare putere, este extrem de important ca incendiile de transformatoare, să fie detectate într-un
stadiu incipient, astfel încât un incendiu de mari proporţii să poată fi prevenit. Acesta este motivul
pentru care transformatoarele de mare putere sunt supravegheate prin detectoare liniare de
temperatură.

Fig. 6 – Amplasarea detectoarelor liniare de temperatură la transformatoarele electrice

6. GOSPODĂRII DE CABLURI (TUNELURI, CANALE ŞI PUŢURI DE
CABLURI)

Problema prevenirii şi stingerii incendiilor la instalaţiile de cabluri (tuneluri, canale,
puţuri de cabluri etc.) apare şi în întreprinderile moderne de producţie, cu automatizare complexă.
Pentru evitarea pericolului de incendiu la gospodăriile de cabluri, atenţia personalului de
exploatare se va îndrepta asupra principalelor cauze ale incendiilor: defectele interioare ale
cablurilor, supraîncălzirea acestora, căderile peste cabluri ale materialelor incandescente,
apropierea de surse exterioare de căldură etc.
Din punctul de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, toate cablurile normale se
consideră materiale combustibile.
Temperatura din canale, tuneluri, puţuri şi poduri de cabluri trebuie verificată la orele de
sarcină din timpul verii. În aceste condiţii, valorile măsurate nu trebuie să depăşească temperatura
aerului exterior cu mai mult de 10ºC.
În general, incendiile de cabluri se caracterizează printr-o propagare rapidă, mai ales dacă
nu există compartimentare. Unul din factorii principali care contribuie la propagarea incendiului în
tuneluri, canale şi puţuri de cabluri, îl constituie temperatura ridicată, ca efect al arderii
materialelor izolante, căldura acumulându-se în spaţiul deschis al încăperii unde sunt pozate
cablurile.
În canalele de cabluri propagarea incendiului este împiedicată prin montarea mai multor
pereţi de compartimentare antifoc.
În canalele, tunelurile şi podurile de cabluri, datorită scurtcircuitelor şi supraîncălzirii
cablurilor şi a locurilor de îmbinare se pot produce incendii greu de stins. Un astfel de incediu, se
poate propaga la tablourile de relee, de bloc şi de conexiuni.

95
Incendiile în tunelurile şi canalele de cabluri provoacă pagube însemnate. Particularităţile
unor astfel de incendii constau în umplerea cu fum dens a tunelurilor şi canalelor de cabluri, a
încăperilor, în ridicarea temperaturii şi imposibilitatea scoaterii rapide de sub sarcină a caburilor,
fapt care îngreunează determinarea focarului de incendiu şi lichidarea lui cu primele forţe sosite la
locul incendiului.
Incendiile izbucnite la instalaţiile de cabluri periclitează şi distrug, nu numai cablurile şi
accesoriile, ci şi instalaţiile, aparatele care au legătură cu cablurile şi construcţiile (de exemplu,
camerele de comandă, calculatoare electronice etc.).
Prin urmare, este extrem de important ca incendiile la tunelurile de cabluri să fie detectate
într-un stadiu incipient, astfel încât un incendiu de mari proporţii să poată fi prevenit. Acesta este
motivul pentru care tunelurile de cabluri trebuie să fie prevăzute cu detectoare liniare de
temperatură.

Fig. 7 – Exemplu de montaj al detectoarelor liniare de temperatură în tunelurile de cabluri din cadrul
termocentralei

7. CONCLUZII

În termocentrale, sistemul de detecţie a incendiului prin detectoare liniare de temperatură
reprezintă o soluţie eficientă din punct de vedere al detectării focului „din fază incipientă” şi a
prevenirii unor incendii de mari proporţii care ar periclita protecţia instalaţiilor, a producţiei şi, nu
în ultimul rând, al angajaţilor. Detectoarele liniare de temperatură sesizează căldura în orice punct
de pe lungimea cablului termodetector, acesta fiind unul din mijloacele prin care se asigură
siguranţa şi continuitatea producţiei de energie electrică în termocentralele pe cărbune.

BIBLIOGRAFIE

[1] PE 009/’93 Norme de prevenire, stingere şi dotare împotriva incendiilor
pentru producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice, vol. II,
vol. I – Partea a II-a.
[2] Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor de cabluri electrice NTE
007/08/00, înlocuieşte PE 107/95.
[3] Institutul Naţional de Statistică – România în Cifre – 2010.
[4] http://yearbook.enerdata.net/world-electricity-production-map-graph-and-data.html
[5] www.protectwire.com
[6] www.safefiredetection.com

96
INSTALAŢII DE DESFUMARE
PENTRU PARCAJE SUBTERANE

Student sergent Adrian MUŞAT
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Irina ZGAVAROGEA
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
This paper presents the systems for smoke extraction for underground car parks.
For each system there are described specific technical requirements regarding
fire safety.

Keywords: Smoke, Fan, Car Parks, Smoke Detector, Fire.

1. INTRODUCERE

Datorită dezvoltării urbane din ultimii ani şi a creşterii numărului de autoturisme, este
utilizată tot mai des varianta subterană a parcajelor pentru autoturisme. Astfel, noile construcţii
comerciale de tip mall, clădiri de locuit, clădiri administrative, adoptă această soluţie din lipsa
spaţiului suprateran.
Fumul care inundă imediat căile de evacuare în timpul unui incendiu, prezintă
o ameninţare serioasă la viaţa şi sănătatea oamenilor. Decesul este cauzat mai rapid de fumul
şi gazele otrăvitoare decât de temperaturile ridicate sau de foc. Majoritatea victimelor cauzate
de incendiu, înainte de a fi arse, mor asfixiate. Într-o clădire cuprinsă de flăcări, pe lângă
victime, fumul şi gazele fierbinţi provoacă şi pierderi materiale semnificative. Utilizând sistemul
potrivit de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi, pericolele şi daunele provocate pot fi mult
diminuate.
În România reglementări privind evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi aplicabile
parcajelor subterane se regăsesc în Normativul de securitate la incendiu a parcajelor subterane
pentru autoturisme, indicativ NP 127:2009.

2. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DESFUMAREA PARCAJELOR
SUBTERANE

Prin desfumare se urmăreşte extragerea din spaţiile incendiate a fumului şi gazelor
fierbinţi rezultate în urma incendiilor pentru a realiza următoarele cerinţe din punct de vedere al
securităţii la incendiu:
 asigurarea condiţiilor de evacuare şi folosirii mijloacelor de intervenţie;
 reducerea efectelor termice asupra elementelor de construcţie;
 limitarea propagării fumului la compartimentele învecinate cu cel afectat;
 preîntâmpinarea propagării incendiilor;
 limitarea pagubelor.

97
La parcajele subterane este obligatorie asigurarea evacuării fumului în caz de incendiu
prin sistemele:
a) tiraj natural-organizat;
b) tiraj mecanic.
Alte sisteme de evacuare a fumului din parcajele subterane pot fi utilizate numai dacă
sunt prevăzute în reglementări tehnice de specialitate sau sunt agrementate tehnic. Suplimentar,
pentru dirijarea fumului spre gurile de evacuare pot fi utilizate sisteme de tip jet/impuls fan.
În funcţie de amplasarea şi conformarea fiecărui parcaj subteran se pot utiliza şi
combinaţii ale sistemelor menţionate de evacuare a fumului în caz de incendiu, cu respectarea
prevederilor reglementărilor tehnice aplicabile.
Instalaţiile de ventilare normală a parcajului pot fi utilizate şi pentru evacuarea fumului în
caz de incendiu, dacă îndeplinesc condiţiile specifice ambelor funcţiuni.

3. ELEMENTE COMPONENTE ALE UNUI SISTEM DE DESFUMARE.
CERINŢE TEHNICE ŞI FUNCŢIONALE

3.1. Sistem cu evacuare prin tiraj natural-organizat

Evacuarea fumului prin tiraj natural-organizat este admisă pentru parcările subterane cu
maximum două niveluri, dacă pentru fiecare nivel de parcare deschiderile de admisie a aerului şi
cele de evacuare a fumului asigură suprafaţa minimă de 12 dm² pentru fiecare autoturism.
Acest sistem se compune din guri de admisie a aerului, guri de evacuare, tubulaturi de
evacuare şi canale verticale de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi.
Gurile de admisie a aerului se dispun la partea inferioară a fiecărui nivel de parcare, iar
gurile de evacuare a fumului se dispun la partea superioară a nivelului de parcare. Admisia şi
evacuarea fumului se realizează prin goluri care comunică direct sau prin tubulaturi cu exteriorul
prin:
 canale verticale distincte pentru fiecare nivel de parcare separate cu pereţi
rezistenţi la foc EI 120 la trecerea prin alte niveluri ale parcării subterane sau prin incinte cu alte
destinaţii;
 canale verticale colectoare separate cu pereţi EI 180 având gurile de evacuare a
fumului protejate cu voleţi rezistenţi la foc EI 60 şi respectiv etanşi la foc E 60 la gurile de admisie
a aerului. Toţi voleţii vor avea acţionare automată în caz de incendiu.
Tubulaturile sistemului de evacuare natural-organizată a fumului în caz de incendiu
trebuie să respecte următoarele cerinţe:
 secţiunea lor va fi egală cu cea a gurilor la care sunt racordate;
 raportul dintre laturile secţiunii tubulaturilor nu va fi mai mare de 2;
 lungimea racordurilor orizontale ale tubulaturii de evacuare nu va depăşi 2 m;
 în interiorul spaţiului care se desfumează, tubulaturile trebuie să fie etanşe la
foc E 15.

3.2. Sistem cu evacuare prin tiraj mecanic

Sistemul clasic cu evacuare mecanică a fumului (fig. 1) este alcătuit din:
 guri de introducere a aerului;
 guri de evacuare a fumului;
 tubulaturi pentru introducerea aerului proaspăt, respectiv pentru evacuarea fumului;
 ventilatoare pentru introducere a aerului;
 ventilatoare pentru evacuare.

98
Fig. 1 – Sistem cu evacuare mecanică a fumului

Evacuarea fumului în caz de incendiu prin tiraj mecanic se asigură pentru parcaje prin
guri de evacuare a fumului dispuse la partea superioară a fiecărui nivel şi guri de admisie a
aerului la partea inferioară asigurându-se un debit de extracţie a fumului de minimum
600 m3/oră/autoturism. În cazul în care nu există echipare cu instalaţii automate de stingere a
incendiului, debitul de extracţie a fumului trebuie să fie de minimum 900 m3/oră/autoturism.
Admisia poate fi naturală sau mecanică.
Debitul admisiei mecanice a aerului trebuie să fie 75% din debitul de fum evacuat, cu o
toleranţă de plus sau minus 10%.
Tubulaturile instalaţiei de evacuare a fumului prin tiraj mecanic trebuie să respecte
următoarele:
 secţiunea lor va fi egală cu cea a gurilor la care sunt racordate;
 raportul dintre laturile secţiunii tubulaturilor nu va fi mai mare de 2;
 în interiorul spaţiului care se desfumează, tubulaturile trebuie să fie etanşe la foc E 15.
Trecerea tubulaturilor de admisie a aerului şi de evacuare a fumului prin alte spaţii este
admisă în condiţiile protejării tubulaturilor cu materiale rezistente la foc EI 60.
Ventilatoarele de evacuare a fumului în caz de incendiu trebuie să fie reziste la foc, clasa
F400 120 conform prevederilor SR EN 12101-3. Atunci când parcajele subterane pentru
autoturisme sunt echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor tip sprinkler,
ventilatoarele de evacuare a fumului în caz de incendiu pot fi rezistente la foc, clasa F200 120,
conform SR EN 12101-3.
Pentru a nu fi afectată în caz de incendiu funcţionarea ventilatoarelor de evacuare a
fumului amplasate în interiorul parcajului, acestea se amplasează la mai mult de 3 m faţă de orice
autoturism staţionat. În cazul în care această condiţie nu poate fi respectată, ventilatorul se
ecranează cu elemente constructive rezistente la foc EI 60.

99
Dezavantaje ale sistemelor clasice:
 necesită instalarea unor ventilatoare de puteri mari pentru învingerea rezistenţei
aeraulice a reţelei de tubulatură;
 costuri de investiţie şi exploatare ridicate;
 timp de execuţie destul de ridicat;
 aspect inestetic;
 ocuparea unei părţi destul de importante din volumul parcajului;
 dimensiunile mari ale tabulaturilor (peste 1,2 m înălţime) impun realizarea unui rând
suplimentar de sprinklere sub tubulatura de ventilaţie.
Sistemul cu evacuare mecanică „Jet Fan” sau „Cyclone Fan” reprezintă o alternativă la
soluţia clasică. Acest sistem se compune din ventilatoare principale pentru introducere, respectiv
evacuare aer din parcaj, plus ventilatoare de impuls (fig. 2), montate la nivelul plafonului. Parcajul
în sine funcţionează ca şi o tubulatură pentru transportul aerului, tot aerul din incintă fiind antrenat
în vederea asigurării unei desfumări optime.

a b

Fig. 2 – Ventilatoare pentru evacuarea fumului
a. Cyclone Fan sau Induction Fun; b. Jet Fan sau Impulse Fan

Dezvoltate prima dată în Olanda în urmă cu 15 ani aceste sisteme au devenit utilizate tot
mai des deoarece prezintă următoarele avantaje:
 se realizează economie de spaţiu deoarece nu este nevoie de tubulatură în parcaj;
 instalare flexibilă, ventilatoarele pot fi poziţionate faţă de locul iniţial pe o rază de 2 m
fără afectarea eficienţei sistemului;
 costuri iniţiale şi de exploatare reduse;
 întreg volumul de aer din parcaj este antrenat şi dirijat către evacuare;
 asigură o vizibilitate mai bună în interiorul parcajului.

4. FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE DESFUMARE

Punerea în funcţiune a instalaţiilor de desfumarea se face automat prin intermediul
instalaţiei de detectare şi semnalizare şi prin comenzi manuale amplasate în apropierea rampelor
de acces, iluminate corespunzător pentru a putea fi reperate sau în camera de supraveghere a
parcajului.

100
În fig. 3 este prezentată schema unei instalaţii de detecţie şi semnalizare care are rolul de
acţionare a sistemelor de desfumare.

1 – echipament de control şi semnalizare
2 – declanşator manual
3 – detector de fum
4 – dispozitiv optic de semnalizare
5 – dispozitiv acustic de semnalizare
6 – volet
7 – ventilator pentru evacuarea fumului
8 – semnalizator stare de defect

Fig. 3 – Instalaţie de detecţie şi semnalizare

La apariţia unui semnal de incendiu, care poate proveni de la detectoarele de fum sau
declanşatoarele manuale, centrala de semnalizare declanşează alarma de incendiu, acustică şi
optică. Concomitent cu aceste operaţii, instalaţia execută conform programului prestabilit activarea
comenzilor pentru punerea în funcţiune a sistemelor de desfumare.

BIBLIOGRAFIE

[1] Normativ securitate la incendiu a parcajelor subterane pentru autoturisme
NP 127 – 2009.
[2] http://www.groupscs.co.uk/wp-content/resources/car-park-ventillation-
demystified.pdf
[3] http://www.coltinfo.co.uk/smoke-control-car-parks.html
[4] www.instalatorul.artecno.ro
[5] www.honeywellanalytics.com

101
FOLOSIREA CEŢII DE APĂ LA STINGEREA INCENDIILOR.
REZULTATE EXPERIMENTALE OBŢINUTE.
CONCENTRAŢIA MASICĂ DE PICĂTURI DIN AMESTECUL
BIFAZIC – PARTEA a II-a

Căpitan lector univ. dr. ing. Dragoş-Iulian PAVEL
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri
Comisar de poliţie drd. ing. Mihai POENARU
Inspectoratul General al Poliției Române

Abstract
The present study is a model aimed to obtain values for water spray
temperatures necessary for an efficient firefighting process. Deepening the
thermophysical studies of spray evaporation processes has resulted in obtaining
geometrical parameters, nozzle diameter and angle dispersion, in conjunction
with water spray pressure and temperature.

Keywords: Experimental Setup, Water Spray, Concentration, Fire Extinguishing.

1. INTRODUCERE

Apa este cel mai vechi agent de stingere. Deşi, în prezent, se dispune de o gamă foarte
variată de agenţi de stingere, ea rămâne cea mai folosită, datorită calităţilor sale:
– se găseşte în cantităţi considerabile;
– este ieftină;
– este relativ uşor de procurat;
– are mare putere de răcire;
– este nevătămătoare.
Efectul de stingere al apei se realizează prin: răcirea materialului care arde, izolarea
suprafeţei incendiate de oxigenul din aer, acţiunea mecanică, atunci când apa se foloseşte sub
formă de jet compact.
Efectul principal al apei la stingerea incendiului îl constituie răcirea materialului care
arde, prin absorbirea căldurii degajată în urma arderii cu o viteză mai mare decât viteza cu care
materialul combustibil absoarbe căldura necesară dezvoltării incendiului.
Ca substanţă de stingere, ceaţa de apă acţionează prin reducerea conţinutului de oxigen,
însă trebuie ca dimensiunea particulelor să fie de aproximativ 100 µm, lucru realizat prin
următoarele trei metode:
 pulverizarea apei la înaltă presiune (50÷100 atm);
 utilizând ţevi pulverizatoare speciale la presiuni de 2÷10 atm;
 cu ajutorul aerului comprimat.
Pulverizarea apei cu aer comprimat este posibilă, însă necesită compresoare speciale,
prezentând şi un oarecare risc, deoarece aerul comprimat înteţeşte şi mai mult arderea.

102
Prin folosirea unor presiuni de 50 până la 100 atm se obţine ceaţa de înaltă presiune. La
asemenea presiuni se întâmpină dificultăţi în manipularea ţevilor manuale de pulverizare. În afară
de aceasta, pentru pulverizare sunt necesare ţevi cu ajutaje speciale, furtunuri de mare rezistenţă şi
pompe speciale. În schimb, efectul de stingere nu este cu nimic superior celui obţinut cu ceaţa de
joasă presiune.
Efectul de stingere depinde de uniformitatea apariţiei picăturilor în zona de ardere şi de
intensitatea jetului de apă.
Principiul sistemului cu ceaţă de apă constă în faptul că picăturile fine de apă realizează
un schimb termic cu energia produsă în zona de ardere, împiedicând creşterea temperaturii. Acest
schimb de energie este proporţional cu suprafaţa acoperită de picăturile de apă şi nu cu volumul
acestora. La un volum egal, cu cât picăturile sunt mai mici, cu atât suprafaţa pe care se realizează
schimbul energetic este mai mare.
Un efect secundar este scăderea concentraţiei de oxigen din zona incendiată în care
acţionează instalaţia. La apropierea picăturii de apă de focar, aceasta se evaporă treptat, mărindu-şi
volumul de peste 1700 de ori înlăturând astfel oxigenul, în plus norul de picături fine de apă
filtrează radiaţia infraroşie emisă de flăcări, reducând fluxul termic către zonele incendiate,
asigurând o anumită izolare termică.
Pe baza experienţelor care s-au făcut rezultă că ceaţa de apă poate fi folosită la:
 stingerea nemijlocită a incendiilor;
 controlul dezvoltării incendiilor;
 acţiunile de salvare, pentru reducerea efectului radiaţiei termice excesive asupra
clădirilor sau obiectivelor din vecinătatea incendiului;
 stingerea incendiilor de substanţe combustibile;
 stingerea incendiilor la instalaţiile electrice, cu anumite restricţii.
La incendiile de substanţe combustibile solide, ceaţa de apă este foarte eficace atât timp
cât incendiul este la suprafaţă. Dacă arderea se produce în adâncime, şi dacă în interiorul
materialelor respective se formează focare, ceaţa de apă este mai puţin eficientă decât jeturile
masive.

Avantajele utilizării ceţii de apă sunt următoarele:

1. Prin folosirea ceţii de apă nu se înlocuieşte atacul direct asupra focului, ci în principal
se urmăreşte să se ofere o rută de abordare „sigură” a incendiului, să se îmbunătăţească şi să se
menţină condiţiile de mediu pentru pompieri şi să se prevină posibilitatea producerii unui
Flashover sau Backdraft;
2. Ceaţa de apă se poate utiliza la controlarea focurilor ce cresc în ritm constant, unde se
poate încă intra, dar unde focarul principal nu poate fi atacat direct;
3. Prin folosirea ceţii de apă se realizează o disipare a căldurii degajate de flăcările din
cadrul incendiului cu o eficacitate mai mare decât în cazul jetului compact de apă;
4. Ceaţa de apă poate fi utilizată la crearea unei atmosfere inerte, atunci când trece din
starea lichidă în starea de vapori, producându-se o mărire a volumului de 1700 ori, ceea ce duce la
deplasarea aerului şi a vaporilor inflamabili în zone depărtate de zona de ardere;
5. Prin folosirea ceţii de apă se constată că numărul de decese este mult mai mic.

Dezavantajele utilizării ceţii de apă sunt următoarele:
1. Folosirea ceţii de apă poate duce la posibilitatea generării de cantităţi mari de abur
încins ce produce pericolul de arsuri asupra pompierilor prin descărcarea de cantităţi mari de
picături fine de apă;
2. Utilizarea ceţii de apă poate da naştere la o posibilă distrugere a echilibrului termic în
compartimentul incendiat;
3. Folosirea ceţii de apă poate reduce vizibilitatea şi poate crea disconfort asupra
pompierilor.

103
În tabelul de mai jos se prezintă diferenţa dintre picătura de apă a sistemului de sprinklere
sau drencere şi, respectiv, a ceţii de apă:

Diametrul picăturii – Tabelul nr. 1

Ca substanţă de stingere ceaţa de apă acţionează prin reducerea conţinutului de oxigen,
însă trebuie ca dimensiunea particulelor să fie de aproximativ de 100 micrometri.

2. CONCEPŢIA GENERALĂ A INSTALAŢIEI EXPERIMENTALE

S-a conceput o instalaţie experimentală în care se realizează un jet bifazic, ce va fi
dispersat în aer cu umiditate relativă scăzută. Temperatura lichidului la duza de pulverizare trebuie
să aibă posibilitatea să fie modificată (reglată) pentru a realiza o gamă mai largă de teste.
Pentru a preseta valorile este necesar a se introduce un sistem de termostatate. Pe de altă
parte experienţele vor fi realizate cu duze de diferite diametre pentru a pune în evidenţă fineţea
pulverizării.
Schema de principiu a standului de probă este prezentată în fig. 1.

6

5

4

3 7

2 8
1

Fig. 1 – Schema de principiu a instalaţiei:
1. rezistenţa electrică; 2. rezervorul de ulei; 3. debitmetrul de apă; 4. termostat electronic; 5. duza de
pulverizare; 6. panou de măsurare; 7. serpentină de încălzire; 8. sursă de energie electrică.

Alimentarea cu apă s-a făcut de la reţeaua laboratorului printr-un debitmetru, după care
este introdusă în serpentina cu apă, care se află imersată în rezervorul cu ulei cald. Reglajul
temperaturii apei este asigurat de un termostat electronic.

104
Standul experimental a fost realizat în scopul realizării de teste şi măsurătorilor aferente
privind comportarea jeturilor bifazice, care debuşează în mediul gazos.

3. REZULTATE EXPERIMENTALE

Pentru realizarea părţii experimentale s-a folosit vasul de probă în scopul determinării
concentraţiei de picături.

Fig. 2 – Vasul de probă

z = 100 cm

z = 75 cm

z = 50 cm

jet
Vma sura z = 25 cm

z = o cm

Fig. 3 – Măsurarea umidităţii mediului cu ajutorul vasului de probă

S-au făcut măsurători pentru concentraţia de lichid.
Secţiunile în care s-au efectuat măsurătorile sunt prezentate în figura 4. În fiecare secţiune
aparatul de măsură utilizat a fost deplasat simetric începând de la circa 2,5 m faţă de axa jetului şi
achiziţia de date s-a făcut în mai multe puncte din fiecare secţiune.
Valorile măsurate în punctele caracteristice parametrului concentraţiei de picături, au fost
înregistrate în tabelele şi diagramele care vor fi prezentate în continuare.

105
z(cm)

100

75

50

25

jet
x(cm) x(cm)

Fig. 4 – Schema jetului cu secţiunile de măsură

Acest dispozitiv este constituit dintr-un rezervor calibrat de 8 litri prevăzut cu două
furtunuri.
La început rezervorul este umplut cu apă, acesta fiind vertical. Tubul flexibil superior de
diametru interior 32 mm este imersat în jet axial pentru a capta pe o secţiune determinantă amestec
bifazic din jet.
Cu priza de absorbţie astfel dispusă se dă drumul la lichid pe la partea inferioară prin
gardă hidraulică până când rezervorul se umple cu amestec bifazic (fig. 3).
Se izolează cu cele două robinete rezervorul. Se lasă proba de amestec bifazic la răcit
până la temperatura mediului şi se măsoară cantitatea de lichid obţinută în ml cu ajutorul unui
cilindru gradat.
În urma măsurătorilor efectuate cu vasul de probă pentru concentraţia de lichid, s-a
obţinut volumul de lichid vlichid în ml pentru diferite temperaturi şi înălţimi (z = 0 cm, 25 cm,
50 cm, 75 cm, 100 cm), la diverse raze.
Pentru volumul echipamentului de 8 l s-a calculat concentraţia masică de picături din
amestecul bifazic picături, valori prezentate în tabelul 2. La aceste temperaturi s-a determinat în
funcţie de căldura de vaporizare Lv, capacitatea de absorbţie a căldurii pentru 1 m3 de amestec
bifazic, notată qabsorbit în kJ/m3.
Concentraţia de picături pentru duza de 0,6 mm; debit D = 0,46 l/min; temperatura iniţială 60°C

Tabelul nr. 2
Poziția punctului în jet v lichid T ρ apei la temp. ρ picături Lv qabs
3 3
x [cm] z [cm] [ml] [K] [kg/m ] [kg/m ] [kJ/kg] [kJ/m3]

0 0 120 335,15 981,26 14,72 2353,30 34637,78
-5 25 120 291,85 997,38 14,96 2456,22 36746,64
0 25 72 306,15 995,66 8,96 2423,12 21713,32
0 50 190 297,15 996,64 23,67 2444,44 57860,44
-12 75 144 290,25 997,66 17,96 2460,92 44192,81
-6 75 85 292,95 997,23 10,60 2453,87 26000,20
0 75 108 295,65 996,86 13,46 2447,98 32944,14
6 75 80 293,25 997,23 9,97 2453,87 24470,77
12 75 55 290,85 997,52 6,86 2458,57 16860,72
-13 100 122 296,25 996,79 15,20 2446,80 37193,98
-6,5 100 127 296,05 996,79 15,82 2446,80 38718,32
0 100 77 295,85 996,79 9,59 2446,80 23474,89
6,5 100 97 293,45 997,23 12,09 2453,87 29670,81
13 100 75 291,05 997,52 9,35 2458,57 22991,89

106
Pe baza acestor valori în diagrama prezentată în fig. 5 s-a trasat variaţia concentraţiei de
picături cu înălţimea în axul jetului pentru temperatura iniţială a lichidului de 60°C la duza de
0,6 mm. În fig. 6 se observă evoluţia căldurii absorbite aferente.

Concentrația
Concentratia de picături
de picaturi pic3] [kg/m
 pic [kg/m în axul3jetului,
]
duza 0,6
în axul jetului, m m 0,6 mm
duza
 pic [kg/m ] 3

25

20

15 T=30°C

10
Tin = 60 °C

5

0
0 20 40 60 80 100 120
z [cm ]

Fig. 5 – Concentraţia de picături din jet pentru un volum de 1 m3 în axul jetului

Potențialul de absorbție al căldurii pe 1m3 q
Potentialul de absorbtie v,absîn ax
al caldurii pe 1 m3, q v, abs [kJ/m3]
[kJ/m3] în jet,
axulduza
jetului,
0,6 mm
duza 0,6 mm
qv ,abs [kJ/m 3]

70000

60000

50000

40000
Tin = 30°C
30000
Tin=60 °C
20000

10000

0
0 20 40 60 80 100 120
z [cm ]

Fig. 6 – Variaţia potenţialului de absorbţie a căldurii pentru un volum de 1 m3 în axul jetului

Se constată conform datelor din tabelul 2, precum şi a curbelor trasate în fig. 5 şi 6, că la
60°C densitatea picăturilor atinge maximul la 50 cm înălţime, iar minimul se obţine la 25 cm.
Această alură a curbei pentru 60°C poate fi explicată prin faptul că evaporarea este
abundentă în primii 25 cm datorită temperaturilor ridicate, după care vaporii în contact cu aerul
rece condensează, temperatura în ax scade la circa 25°C, la această înălţime evazarea jetului fiind
redusă.
Pe măsură ce creşte înălţimea se observă că densitatea de picături scade, fapt explicat de
difuzia laterală a vaporilor generaţi anterior, difuzie pusă în evidenţă de înfăşurătoarea termică a
jetului. Tot pentru această duză se prezintă în fig. 7 evoluţia radială a potenţialului de absorbţie la
înălţimea de 75 cm.
Se constată o asimetrie a jetului cauzată de defectuoasa prelucrare a duzei. Pe de altă
parte la 60°C există o distribuţie radială relativ compactă a picăturilor, cuantificată prin potenţialul
de absorbţie.

107
Potentialul de absorbtie al caldurii pe 1 m 3, q [kJ/m3] la z=75 cm,
Potențialul de absorbție al călduriiduza 1m3 qv,abs
pe 0,6 [kJ/m3] la z = 75 cm, duza 0,6
v,abs

qv ,abs [kJ/m 3]

70000

60000

50000
T=30°C
40000

30000

20000
Tin=60°C
10000

0
-15 -10 -5 0 5 10 15
x [cm]

Fig. 7 – Variaţia potenţialului de absorbţie a căldurii pentru un volum de 1 m3 la înălţimea z = 75 cm

4. CONCLUZII GENERALE
Preocupările la nivel mondial sunt îndreptate în utilizarea apei la stingerea a cât mai
multor tipuri de incendii datorită costului redus de obţinere a acesteia, iar pe de altă parte se pune
problema scăderii cantităţii de apă întrebuinţate pentru a reduce atât pierderile materiale datorate
degradării produse de apă, cât şi cheltuielile ocazionate de construirea de mijloace de intervenţie
care transportă cantităţi mari de apă la intervenţii.
Comparate cu jetul tradiţional, atât rezultatele experimentale, cât şi cele analitice arată că
folosirea adecvată a ceţii de apă prin descărcări scurte în picături fine şi unghi de împrăştiere larg
poate avea un efect de răcire mai bun şi conduce la o mai mică distrugere a echilibrului termic în
strat.
S-a realizat o instalaţie experimentală pentru testarea jetului de ceaţă de apă la diferiţi
parametrii (geometrii de duze, temperaturi, presiuni, debite de lichid). Această instalaţie a fost
prevăzută cu echipamente moderne de măsură şi achiziţie de date. Elementele speciale de
măsurare folosite în cadrul lucrării constau în:
 sistemul de achiziţie de date pentru temperatura mediului cu afişare în timp real
(înregistrare în calculator şi prelucrare statistică);
 vizualizare în infraroşu a jetului şi a flăcării;
 filmare cu cameră rapidă a proceselor de evaporare şi stingere a flăcărilor pentru
diverse tipuri de jet.
Pe baza acestor sisteme moderne de achiziţie de date şi vizualizare au putut fi observate şi
analizate, procesele complexe de transfer de căldură şi masă la evaporare, precum şi procesele
hidrodinamice specifice dispersiei jetului de lichid cald.
Realizarea unor picături de apă de dimensiuni mici conduce la un timp redus de
evaporare, deci o acţiune rapidă asupra focului şi o eficienţă crescută de stingere. Picăturile de apă
de dimensiuni mici conduc la un timp redus de evaporare, deci la o acţiune rapidă asupra focului,
un consum redus de apă şi o cantitate mică de vapori fierbinţi.
Se constată, atât pe baza rezultatelor obţinute din modelul teoretic, cât şi din rezultatele
experimentale existente faptul că pentru spaţii închise (fără circulaţie de aer proaspăt din exterior),
timpul de viaţă al picăturii de apă este mai ridicat decât în cazul spaţiilor semiînchise, cu
pătrundere de aer uscat, unde timpul de viaţă al picăturii de apă este mai mic. Aceasta se explică
prin creşterea umidităţii relative din spaţiile închise.
Se observă că radiaţia termică are o pondere relativ scăzută ca efect termic şi un efect
neglijabil la dimensiuni mici ale picăturii, de ordinul µm. Pe de altă parte transferul de căldură
convectiv care are ponderea determinantă este mai redus la picăturile mari (hc ~ 2 /D).

108
Studiul prezent constituie un model care a avut ca scop obţinerea unor valori pentru
temperaturile apei pulverizate necesară în eficientizarea proceselor de stingere a incendiilor.
Aprofundarea studiilor privind procesele termofizice de pulverizare şi evaporare au avut ca
rezultat obţinerea parametrilor geometrici, diametrul duzei şi unghiul de dispersie, în corelare cu
presiunea şi temperatura apei pulverizate. Pe baza rezultatelor experimentale s-a constatat:
 temperatura apei este determinantă pentru fineţea de pulverizare, s-au obţinut timpi de
viaţă reduşi, respectiv o evaporare abundentă a lichidului;
 diametrul duzei combinat cu dispozitivul swirl de spargere a jetului implantat în corpul
duzei au condus la obţinerea unui jet cu picături fine;
 dezvoltarea câmpului de temperaturi în jet şi a câmpului de viteze sunt asemănătoare,
dar de dimensiuni geometrice diferite. Dimensiunea câmpului de temperaturi în jet este
legată în primul rând de temperatura iniţială a lichidului corelată cu temperatura
mediului. S-a constatat că pentru diferenţe mai ridicate de temperaturi între cele două
medii creşte distanţa între înfăşurătoarea termică şi dinamică;
 dezvoltarea stratului termic implică existenţa şi a unui gradient de concentraţie de
vapori, deci o reducere a concentraţiei aerului, respectiv a oxigenului în stratul
menţionat.
Studiul evoluţiei parametrilor în axul jetului a arătat o asemănare formală între variaţia
vitezei şi a temperaturii, această variaţie fiind de tip parabolic.
S-au făcut experienţe cu foc deschis, flacăra provenind de la un arzător cu butan. S-a
constatat că la incidenţa jetului flacără-gaze fierbinţi cu picăturile de apă se produce o schimbare a
culorii flăcării către roşu şi o scurtare a lungimii flăcării. Modificarea culorii se explică pe de o
parte prin schimbarea compoziţiei mediului, care se îmbogăţeşte în vapori, scade concentraţia de
oxigen, probabil arderea devine incompletă sau apar frecvent compuşi intermediari de tip CO, iar
pe de altă parte apare o scădere pronunţată a temperaturii datorită vaporizării fazei lichide a apei,
deci o reducere substanţială a temperaturii. Probabil şi aceasta este cauza pentru care temperatura
scade sub temperatura la care arderea are loc complet până la CO2.
Pentru o aprofundare a proceselor intime, care au loc la microscară şi în timpi foarte
reduşi (fracţiuni de secundă < 1/10 s), este necesar a se corobora datele cantitative obţinute prin
măsurători cu echipamentele actuale cu cele obţinute prin vizualizarea jetului flăcării, compoziţia
mediului şi a câmpului de temperaturi din jet. Pentru aceasta se impune suplimentarea dotării cu
echipamente de măsurare pentru stand, care să conţină sistem optic cu citire în infraroşu. Prin acest
sistem pot fi determinate dispersia picăturilor, gama lor de dimensiuni, densitatea lor volumică şi
statistica împrăştierii. Graţie acestui sistem se va determina harta temperaturilor.

BIBLIOGRAFIE

[1] Mills A. I., Basic Heat Mass Transfer, 2nd ed., Prentice Hall, N. J., 1999.
[2] J. Taine, J. P. Petit, Transferts thermiques, Editura Dunod Univ., 1989, Paris.
[3] Cavaropol D., Pavel D. I., Constantinescu A., Utilizarea ceţii de apă la stingerea
incendiilor, Lucrările Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice cu Participare Internaţională
a Facultăţii de Pompieri ,,SIGPROT 2005”, Ediţia a VIII-a, Bucureşti, 27 mai 2005,
Editura Printech, Bucureşti, 2005.
[4] Manual de instrucţiuni pentru termocuplul tip HD 8704.
[5] Pavel D. I., Contribuţii la termohidrodinamica proceselor de stingere a incendiilor
(Teză de doctorat), Bucureşti, 25 iunie 2009.
[6] Constantinescu A., Pavel D. I., Darie E., Popescu G., Tivig O., Folosirea ceţii de apă
la stingerea incendiilor. Instalaţie experimentală pentru studiul termohidrodinamic
al proceselor de stingere a incendiilor, Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „Afacerile
interne şi justiţia în procesul integrării europene şi globalizării“, Academia de Poliţie
„Alexandru Ioan Cuza“, 15-16 octombrie 2009, Editura Prouniversitaria, Bucureşti,
2009.

109
[7] Pavel D. I., Darie E., Poenaru M., Folosirea ceţii de apă la stingerea incendiilor.
Rezultate experimentale obţinute folosind o instalaţie pentru studiul termohidraulic
al proceselor de stingere a incendiilor, Sesiunea Ştiinţifică Internaţională „Afacerile
interne şi justiţia în procesul integrării europene şi globalizării“, Academia de Poliţie
„Alexandru Ioan Cuza“, Ediţia a 3-a, 13-14 mai 2010, Editura Prouniversitaria,
Bucureşti, 2010.

110
SECURITATEA LA INCENDIU
ŞI PROBLEMATICA COŞURILOR DE FUM

Euring. Cristian CETĂŢEANU – Expert tehnic extrajudiciar SETEC-AEXEA
Preşedinte al Asociaţiei Coşarilor
Ing. Florin CETĂŢEANU – Expert tehnic extrajudiciar SETEC-AEXEA
Conferențiar univ. dr. ing. Cătălin LUNGU – Preşedinte al Filialei Valahia a AIIR
Ing. Adrian IUGA – Membru al Asociaţiei Coşarilor

Abstract
This work shows that it is imperative to have a close collaboration between the
sweeper and firefighters, Chimney Sweeps Associations and the General
Inspectorate for Emergency Situations (GIES). All irregularities encountered in
the field sweeper can be reported to GIES and it may take appropriate measures
to avoid potential fire hazards due chimneys.

Keywords: Chimneys Problems, Firefighters, Fire Security.

Una dintre cele mai importante cauze de apariţie a incendiilor la locuinţe o constituie
coşul de fum. Faptul că acesta fie nu este curăţat, fie este defect (de exemplu, are pereţii crăpaţi, nu
mai este etanş), fie că se utilizează improvizaţii sau nu se respectă condiţiile de instalare duce la
apariţia pericolului de incendiu.
Deşi legislaţia prevede faptul că trebuie utilizate numai coşuri de fum profesionale, cu
marcajul CE, în multe construcţii noi se utilizează coşuri de fum care fie nu au fost proiectate
pentru tipul de combustibil folosit de generatoarele de căldură racordate la ele, fie sunt
manufacturate, fără a îndeplini caracteristicile de performanţă impuse de standardele în vigoare.
O problemă o constituie şi faptul că nu sunt respectate prevederile Ordinului 167/2007 al
Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva
incendiilor, care stipulează:
„Verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a
fumului sunt obligatorii.”
Nerespectare Ordinului amintit anterior se datorează faptului că utilizatorul fie nu este
informat, fie că porneşte de la ideea că „aşa cum a funcţionat 5 ani fără probleme poate funcţiona
şi în continuare”, fie că nu găseşte un coşar care să aibă echipamentele/dispozitivele şi cunoştinţele
necesare verificării/curăţării coşului de fum. Faptul că un număr foarte mare de coşuri de fum nu
sunt verificate şi curăţate este dovedit şi de statistica pe ultimii 5 ani a Inspectoratului General
pentru Situaţii de Urgenţă.
Situaţia cazurilor care au generat incendii*)
Nr. Împrejurarea determinantă care a cauzat Numărul intervenţiilor pe ani
crt. incendiul 2009 2010 2011 2012 2013
Mijloace de încălzire defecte, improvizate sau
1 1.017 908 982 986 881
nesupravegheate
2 Coş, canal de fum defect sau necurăţat 2.293 2.197 2.294 2.557 2.285
Cenuşă, jar, scântei căzute din sistemele de
3 480 412 636 657 510
încălzire
*)
Cf. „Răspuns IGSU la Cerere” nr. 11814 din 25.03.2014

111
De asemenea, pagubele cauzate de incendiile datorate coşurilor de fum defecte sau
necurăţate sunt impresionante.

Situaţia pagubelor estimative înregistrate la incendii*)
Nr. Împrejurarea determinantă care a cauzat Pagube în mii lei
crt. incendiul 2009 2010 2011 2012 2013
Mijloace de încălzire defecte, improvizate sau
1 9.027 10.039 17.694 6.963 6.645
nesupravegheate
2 Coş, canal de fum defect sau necurăţat 27.091 21.592 35.012 44.374 80.287
Cenuşă, jar, scântei căzute din sistemele de
3 3.838 5.325 7.801 11.635 7.969
încălzire
*)
Cf. „Răspuns IGSU la Cerere” nr. 11814 din 25.03.2014

În valoarea acestor pagube nu intră şi costurile intervenţiilor pentru stingerea incendiilor,
deoarece acestea depind de mai mulţi factori, particulari pentru fiecare dintre incendii, cum ar fi:
complexitatea şi durata intervenţiei la acest tip de situaţie de urgenţă, numărul forţelor şi
mijloacelor de intervenţie angrenate etc.
Şi numărul victimelor incendiilor din cauza coşurilor de fum defecte sau necurăţate este
mare.
Situaţia victimelor înregistrate la incendii*)
Nr. Împrejurarea determinantă care a Victime înregistrate
crt. cauzat incendiul 2009 2010 2011 2012 2013
D**) R***) D R D R D R D R
Mijloace de încălzire defecte, improvizate
1 36 77 42 67 33 51 24 71 29 52
sau nesupravegheate
2 Coş, canal de fum defect sau necurăţat 19 28 23 23 15 37 26 40 22 44
Cenuşă, jar, scântei căzute din sistemele
3 31 24 25 18 41 19 39 40 34 13
de încălzire
*)
Cf. „Răspuns IGSU la Cerere” nr. 11814 din 25.03.2014
**)
Decedaţi
***)
Răniţi

Dacă facem o împărţire a cauzelor incendiilor datorate coşurilor de fum putem începe cu
cele construite necorespunzător, iar lipsa unui Normativ pentru coşurile de fum îşi spune cu putere
cuvântul.
Astfel, în fig. 1 este un coş de fum care iese prin peretele lateral al unui bloc de locuinţe.
La partea superioară a blocului este o mansardă, care are peretele lateral din lemn.
În fig. 2 (care este un detaliu) se observă cum peretele combustibil din lemn de care este
lipit coşul de fum şi-a schimbat culoarea, existând pericolul unui incendiu.

Fig. 1 – Coş fum care iese prin perete bloc Fig. 2 – Detaliu la fig. 1 – perete din lemn
înnegrit de gazele de ardere

112
În altă localitate din ţară, aceeaşi situaţie – fig. 3 – dar peretele lateral al podului a fost
îmbrăcat cu o tablă metalică, în încercarea de a preveni un eventual incendiu. În fig. 4 (detaliu) se
observă traseul de dispersie al gazelor de ardere.

Fig. 3 – Coş fum care iese prin perete bloc Fig. 4 – Detaliu la fig. 3 – perete căptuşit cu tablă

O altă cauză care poate genera un incendiu este nerespectarea condiţiilor de instalare ale
unui coş de fum. Astfel, în fig. 5 este dormitorul unei locuinţe. Dormitorul este situat la etajul 1,
iar la nivelul inferior este camera în care este instalată o centrală termică cu combustibil gazos.
Pentru a face economie de un radiator, utilizatorul final a considerat că poate utiliza coşul de fum
pe post de element de încălzire.
A străpuns planşeul camerei centralei şi, la nivelul dormitorului, s-a racordat la coşul de
fum. Racordul flexibil este din aluminiu (racord care se foloseşte pentru hotele de bucătărie). Se
observă că racordul flexibil se atinge de parchetul din lemn. În acest caz există atât pericolul
incendiului, cât şi pericolul intoxicării cu monoxid de carbon.

Fig. 5 – Coş de fum din racord flexibil din Al

O altă situaţie în care pericolul incendiului este foarte mare este cazul în care
nu sunt respectate distanţe minime între coşul de fum (care este neizolat!) şi materialele
combustibile. Astfel, în fig. 6 este o anexă a unei clădiri care are pereţii construiţi din PAL.
Anexa este lipită de clădire (fig. 7). În interiorul anexei este instalat un cazan cu combustibil
solid, iar racordul de evacuare a gazelor de ardere este lipit de peretele din material
combustibil.

113
Fig. 6 – Cazan cu lemne care are coşul de Fig. 7 – Anexa centralei termice care are
fum lipit de peretele din PAL pereţii din material combustibil

Necurăţarea coşurilor de fum este un alt capitol care poate genera incendii – în special de
la autoaprindere gudronului umed depus pe pereţii coşului de fum.
Deşi în general se acceptă ideea că în cazul centralelor cu combustibil gazos nu există de
puneri de gudron pe canalul de evacuare a gazelor de ardere, totuşi în practică se întâlnesc şi astfel
de cazuri datorate reglării defectuoase a raportului aer/gaz al arzătorului (fig. 8). În fig. 9 este
prezentat un coş de fum blocat cu gudron (combustibilul fiind lemn).

Fig. 8 – Coş de fum al unei centrale cu combustibil Fig. 9 – Coş de fum înfundat cu gudron
gazos

O altă cauză care poate conduce la incendiu constă în faptul că, chiar dacă se doreşte,
coşul de fum nu poate fi curăţat – vezi fig. 10. Lângă clădirea al cărei acoperiş se vede în partea de
jos a fotografiei a fost construită o clădire mult mai înaltă. Deoarece canalele de fum ale sobelor
nu mai puteau asigura tirajul necesar din cauza clădirii nou construite, aceste trebuiau supraînălţate
peste aticul clădirii.
Dar, deoarece clădirea are şi streşină, s-a ales o soluţie care încalcă toate principiile
bunelor practici inginereşti: deasupra canalelor de evacuare a gazelor de ardere s-a construit o hotă
colectoare şi, în continuarea acesteia, un canal de fum din tablă neizolată. Cu această instalaţie,
nici canalele de fum nu pot fi curăţate şi nu se asigură nici secţiunea necesară evacuării gazelor de
ardere în cazul în care funcţionează concomitent toate sobele. De asemenea, tirajul este afectat din
cauza neizolării canalului de fum din tablă.

114
Fig. 10 – Canale de fum care nu pot fi curăţate din cauza acoperirii acestora cu o „hotă” colectoare

Dar pot fi întâlnite şi alte tipuri potenţiale de pericol datorate coşurilor de fum – nu numai
posibile incendii.
Astfel, în fig. 11 se vede un coş de fum care este străbătut de un conductor electric. Dacă
înaintea curăţării nu s-ar fi făcut fotografia traseului coşului de fum, pentru a fi cunoscută starea
acestuia şi a determina eventualele probleme, exista pericolul electrocutării coşarului atunci când
flexonetul cu care acesta curăţă coşul s-ar fi frecat de conductorul electric.

Fig. 11 – Coş de fum străbătut de un conductor electric

Un alt caz, care nu generează incendii dar provoacă intoxicarea cu monoxid de carbon
este cel în care coşul de fum este obturat iar gazele de ardere nu pot ieşi decât în camera centralei
(sau în care este instalată soba). În fig. 12 se vede coşul de fum astupat de cuibul unei ciori în care
se află şi șase ouă.

Fig. 12 – Coş de fum obturat de un cuib de cioară

115
Dar nu întotdeauna coşul de fum este cauza unui incendiu, deşi la prima vedere aşa ar
părea. În fig. 13 şi 14 sunt prezentate pagubele datorate unui incendiu care a urmat traseul coşului
de fum.

Fig. 13 – Amprenta incendiului de-a lungul Fig. 14 – Acoperişul clădirii distrus de incendiu
coşului de fum

Afectată a fost şi zona din jurul şemineului care era racordat la coşul de fum – fig. 15.

Fig. 15 – Zona din jurul şemineului distrusă de incendiu

Totuși, în acest caz incendiul nu s-a datorat coşului de fum. În urma expertizei tehnice
s-au constatat mai multe nereguli la construirea şemineului.

La cap. 1 al Instrucţiunilor de montare ale şemineului se specifică:
„b) Pentru a preveni încălzirea plafonului camerei în care este situat şemineul şi pentru a
mări randamentul şemineului, este necesar un plafon fals/deflector izolat situat în partea superioară
a hotei, la minim 30 cm de plafonul camerei, prevăzut cu una sau două ieşiri suplimentare de aer
cald, poziţionate la minim 5 cm de plafonul camerei (secţiunea totală a ieşirii de decompresie
trebuie să fie de minim 200 cm2).”

116
Este dată şi schiţa de montare a şemineului (fig. 16).

Fig. 16 – Schiţa de montare a şemineului

Plafonul fals/deflectorul este poz. 12 din figura de mai sus. Instalatorul a turnat o placă
din beton/ciment chiar deasupra corpului şemineului (vezi fig. 17 şi fig. 18). Racordul flexibil
străpunge această placă.

Fig. 17 – Placă din beton prin care trece coşul Fig. 18 – Placă din beton care trece coşul
de fum (vedere din partea dreaptă) de fum (vedere din partea stângă)

Grila de ieşire a aerului cald a fost montată deasupra plafonului fals (vezi fig. 19) şi nu
dedesubt, aşa cum impun Instrucţiunile de montare!

Fig. 19 – Grila montată deasupra plafonului fals Fig. 20 – Grindă din lemn carbonizată, lipită de
peretele compartimentului focar

117
În aceste condiţii, focarul şemineului a fost practic „îngropat” într-o cameră cu pereţi din
cărămidă şi beton, descărcarea termică a acestuia neputându-se realiza decât prin racordul flexibil
pentru evacuarea gazelor de ardere.
Corpul exterior al focarului nu era aproape de loc ventilat. Din această cauză, focarul şi
pereţii compartimentului focar se încingeau foarte puternic (mult peste limitele date de producător)
atunci când se aprindea focul în şemineu.
Din fig. 20 se observă faptul că grinzile din lemn (zonele carbonizate din fotografie – de
la care considerăm că a pornit incendiul) sunt lipite de peretele din cărămidă al compartimentului
focar.
Din aceeaşi fotografie se observă faptul că peretele a fost construit din cărămizi puse pe
cant (dimensiunile normale ale unei cărămizi pline sunt 5,4 x 10,5 x 22 cm).

La capitolul 2 al „Instrucţiunilor de montare” se spune:
„2. INFRASTRUCTURA ŞEMINEULUI
a) În prima fază trebuie îndepărtate din jurul şemineului (din sol, soclu, planşeu, pereţi
adiacenţi, plafon şi interiorul acestora) materialele combustibile sau care se degradează sub
acţiunea temperaturii (structuri de lemn, instalaţii electrice etc.). Ecartul la foc de 16 cm faţă de
materialele combustibile trebuie respectat.”
Din fig. 20 şi fig. 21 se observă că nu a fost îndepărtat din peretele adiacent materialul
combustibil (grinda din lemn) şi nu a fost respectat ecartul de 16 cm dintre focar şi materialul
combustibil.

Fig. 21 – Grindă din lemn carbonizată, lipită de peretele
compartimentului focar

De asemenea, la capitolul 10 al „Instrucţiunilor de montare” se spune:
„10. NORME DE SECURITATE
a) Pentru siguranţa dumneavoastră, trebuie ca în permanenţă să luaţi în considerare
următoarele aspecte:
– Este periculos să supraîncălziţi aparatul”
Această condiţie nu a fost respectată deoarece nu a existat posibilitatea fizică de
descărcare termică a focarului şemineului!

La capitolul 4 al „Instrucţiunilor de montare” se impune:
„4. RACORDUL ȘEMINEULUI LA COȘUL DE FUM
c) Racordul din inox trebuie să se suprapună minimum 5 cm cu intrarea în coşul de fum.
Această îmbinare trebuie izolată cu mastic ceramic refractar sau cu şnur din lână minerală
bazaltică rezistentă la temperaturi înalte.”

118
În fig. 22 şi fig. 23 se observă faptul că intrarea racordului flexibil în olanul coşului de
fum nu este etanşă – nu este nici mastic ceramic refractar, nu există nici şnur din vată minerală
bazaltică rezistentă la temperaturi înalte.

Fig. 22 – Îmbinarea dintre racordul din inox Fig. 23 – Detaliu la fig. 22
şi coşul ceramic nu este etanşă

„f) Etanşeitatea racordului dintre focar şi coşul de fum trebuie verificată la începutul
sezonului rece şi după fiecare curăţare a coşului de fum.”
Din fig. 22 şi fig. 23 rezultă clar faptul că etanşeitatea dintre focar şi coşul de fum nu a
fost verificată.
În sfârşit, în secţiunea finală a Instrucţiunilor de montare şi exploatare a şemineului se
spune:
„IMPORTANT !
NERESPECTAREA INSTRUCȚIUNILOR DE LA PUNCTELE 1-10 DUCE LA
FUNCŢIONAREA NECORESPUNZĂTORARE A ŞEMINEULUI ŞI CHIAR LA
PRODUCEREA DE ACCIDENTE PE PARCURSUL EXPLOATĂRII ACESTUIA.
CONSECINȚELE NERESPECTĂRII INSTRUCȚIUNTLOR DE LA PUNCTELE 1-10
CAD ÎN SARCINA INSTALATORULUI ŞI BENEFICIARULUI EXONERÂND
VÂNZĂTORUL DE ORICE RĂSPUNDERE.”
Din cele afirmate anterior rezultă că:
Nu au fost respectate instrucţiunile de montare ale şemineului. Cele mai grave
neconformităţi (din cauza cărora a izbucnit incendiul) au fost:
 montarea plafonului fals/deflectorului chiar deasupra corpului focarului, fără grila de
ieşire a aerului cald, nemaiputându-se realiza astfel ventilarea şi descărcarea termică a
corpului focarului;
 nerespectarea distanţei de 16 cm dintre focar şi materialele combustibile.
Ţinând cont de tot ce am prezentat mai sus, considerăm că este imperios necesar să existe
o colaborare strânsă între coşari şi pompieri, între Asociaţia Coşarilor şi Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă. Toate neregulile întâlnite de coşari pe teren pot fi raportate la ISGU, iar
acesta poate lua măsurile necesare pentru evitarea eventualelor pericole de incendiu datorate
coşurilor de fum.

REFERINŢE
[1] Fotografii din arhiva firmelor AVANTEC PROTECT SERVICE SRL,
CICITOMUS SRL, PROHORNAR SRL.
[2] Fotografii din arhiva d-lor Cristian CETĂŢEANU şi Florin CETĂŢEANU.
[3] FEDO – Instrucţiuni de montaj şi utilizare pentru foyere Fabrilor funcţionând pe
lemne.
[4] FEDO – Schema de montaj a foyerelor din fontă pentru şeminee.

119
PROTECŢIA LA INCENDIU A PARCAJELOR AUTO

Student sergent Cosmin JIANU
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Căpitan lector univ. dr. ing. Dragoş-Iulian PAVEL
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The risks associated with car park fires are not only increasing, but changing in nature
too. Space restrictions are leading to car parks being integrated into retail complexes,
apartments and office buildings, bringing the cars and their inherent dangers much closer
to the building occupants. New vehicle types are also presenting new types of risk. Fire
prevention and security in car parks became an essential issue for modern constructors.

Keywords: Sprinkler, Fire Extinguishing, Car Parking.

1. INTRODUCERE

În lucrarea de faţă se prezintă tipurile parcajelor, clasificarea parcajelor subterane, reguli
şi interdicţii în parcaje şi tipuri de instalaţii de protecţie la incendiu. Sunt punctate instalaţiile de
stingere a incendiilor cu sprinklere şi hidranţii interiori cu furtun semirigid.
Oraşele contemporane sunt într-o continuă dezvoltare. Aceasta înseamnă un număr şi o
densitate crescută a populaţiei, mărirea oraşelor, creşterea nivelului de viaţă şi a necesităţii de
transport rapid si dinamic. Din păcate, oraşele moderne se dezvoltă pe un urbanism, infrastructură
şi o sistematizare învechită, ce nu pot fi schimbate cu acelaşi dinamism precum creşterea
populaţiei şi implicit a numărului de autovehicule.
Construirea parcajelor va avea ca efect fluidizarea traficului rutier, creşterea gradului de
siguranţă a participanţilor, reducerea poluării, protejarea mediului înconjurător, îmbunătăţirea
confortului, diminuarea consumului de carburanţi și implicit reducerea cheltuielilor de transport.
Intrările şi ieşirile la parcaje vor fi astfel dispuse încât să asigure o circulaţie fluentă şi să
nu prezinte pericol pentru traficul de pe arterele cu care se intersectează. Pe cât posibil intrările vor
fi asigurate din străzile laterale, cu trafic redus. În zonele aglomerate (zone industriale etc.)
parkingurile colective vor avea obligatoriu două accese, unde este posibil, din străzi diferite.
Datorită sistemelor de supraveghere cu circuit închis, majoritatea parcajelor asigură o
protecţie împotriva daunelor şi furturilor din autovehicule, oferind astfel o mai mare siguranţă
pentru proprietarii care îşi parchează maşinile în aceste locuri. De asemenea, şi sistemele de
stingere cu apa sau pulberi aduc un aport în susţinerea încrederii în aceste parcaje.
Parcajele, în general, sunt prevăzute cu un drum carosabil care să permită accesul
autospecialelor de intervenţie ale salvării şi poliţiei în clădire. Pentru autospecialele de pompieri se
asigură condiţiile specifice la nivelul terenului amenajat adiacent.
Construcţiile destinate exclusiv parcării autoturismelor se încadrează, în general, în
categoria de importanţă „C” (normală).
În general, parcările sunt de două tipuri constructive: parcări subterane şi parcări
supraterane. În funcţie de numărul de autoturisme posibil de parcat, parcajele subterane se clasifică
în următoarele tipuri:
 P1: de la 11 la 100 de autoturisme;

120
 P2: între 101 şi 300 de autoturisme;
 P3: între 301 şi 1.000 de autoturisme;
 P4: peste 1.000 de autoturisme.
În cadrul parcajelor subterane pentru autoturisme sunt permise următoarele activităţi
conexe:
 spălarea autoturismelor;
 montarea echipamentelor şi accesoriilor de mici dimensiuni pentru autoturisme
(ornamente, radio, geamuri);
 geometrie autoturisme şi echilibrare de roţi;
 recepţie şi livrare de autoturisme;
 închirieri de autoturisme şi biciclete;
 puncte de încărcare a bateriilor autoturismelor electrice.

În interiorul spaţiilor şi încăperilor subterane destinate parcării autoturismelor se interzic:
 completarea sau scoaterea de carburant din rezervoarele autoturismelor ori
transvazarea lichidelor combustibile;
 fumatul şi utilizarea focului deschis sub orice formă;
 repararea sau efectuarea lucrărilor de întreţinere a autoturismelor, indiferent de natura
defecţiunilor, cu excepţia necesităţii înlocuirii unei roţi şi a desfăşurării activităţilor
conexe admise;
 parcarea autoturismelor în afara spaţiilor special destinate şi marcate în acest scop,
cum sunt rampele auto şi circulaţiile din parcaj;
 utilizarea în alte scopuri a spaţiilor destinate parcării subterane a autoturismelor;
 accesul în parcajul subteran al autoturismelor şi remorcilor acestora cu substanţe
inflamabile, explozive, radioactive sau corozive, în afară de carburanţii şi lubrifianţii
din echiparea autoturismelor.

2. INSTALAŢII DE PROTECŢIE LA INCENDIU

2.1. Sisteme de alarmare în caz de incendiu

Parcajele subterane de tipul P1, P2, P3 şi P4, precum şi cele cu mai mult de patru niveluri
subterane, indiferent de numărul locurilor de parcare, se prevăd cu sistem de alarmare a
utilizatorilor în caz de incendiu şi cu mijloace de alertare fig. 1 şi fig. 2, după caz, a operatorului
parcajului, serviciilor de securitate la incendiu, precum şi a serviciilor pentru situaţii de urgenţă.
[2]
Alarmarea trebuie să fie audibilă şi vizibilă din orice punct al parcajului şi al căilor de
evacuare.

Fig. 1 – Sistem de avertizare acustică Fig. 2 – Detector de incendiu dotat cu
semnalizare optică şi acustică

121
Parcajele tip P3 şi P4, precum şi cele cu mai mult de 4 niveluri subterane, indiferent de
numărul locurilor de parcare, se prevăd obligatoriu cu mijloace de alertare automată în caz de
incendiu a serviciilor de securitate la incendiu. [2]

2.2. Instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor

Parcajele subterane de tipul P1, P2, P3 şi P4, indiferent de numărul locurilor de parcare,
se echipează cu instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor, proiectate şi realizate conform
prevederilor reglementărilor tehnice de specialitate fig. 3. [3]

Fig. 3 – Schema funcţională a instalaţiei de detecţie şi semnalizare a incendiilor

Instalaţiile de detectare şi semnalizare a incendiilor se prevăd şi cu declanşatoare
manuale. Declanşatoarele manuale se montează la înălţimea de maximum 1,40 m faţă de
pardoseală şi se amplasează în aşa fel încât să nu fie blocate prin deschiderea uşilor. [3]
Instalaţia de detectare-semnalizare a incendiilor trebuie să acţioneze automat astfel:
 declanşarea alarmei în dispeceratul de securitate;
 dispozitivele de securitate la incendiu în compartimentul sau spaţiul în care a izbucnit
incendiul;
 punerea în funcţiune a sistemului de evacuare a fumului în compartimentul sau spaţiul
respectiv;
 declanşarea automată a alarmei în tot parcajul;
 deschiderea uşilor încuiate şi a barierelor parcajului.

2.3 Instalaţii de stingere a incendiilor

La parcajele subterane de tipul P1, P2, P3 şi P4 este obligatorie echiparea cu următoarele
instalaţii de stingere a incendiilor: [1]
 hidranţi interiori;
 sprinklere;
 perdele de drencere (sprinklere deschise);
 coloane uscate, dispuse în casele de scări, la parcajele cu mai mult de două niveluri
subterane;
 hidranţi exteriori.
Fac excepţie de la obligativitatea prevederii instalaţiilor automate de stingere a incendiilor
tip sprinkler:
 parcajele subterane de tipul P1 şi P2 cu maximum două niveluri de parcare, aferente
clădirilor de locuit care nu sunt clădiri înalte şi foarte înalte sau cu săli aglomerate,

122
prevăzute cu instalaţie de detectare şi semnalizare a incendiilor şi instalaţie de
evacuare a fumului prin tiraj mecanic cu debit de 900 mc/h pentru fiecare autoturism;
 parcajele subterane puternic ventilate natural.
Parcajele subterane pentru autoturisme se dotează pe fiecare nivel cu cel puţin
următoarele mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu:
a) stingătoare portative de 6 kg sau 6 litri fig. 4, corespunzătoare riscurilor de incendiu
şi dispuse astfel încât să revină câte un stingător la maximum 10 autoturisme;

Fig. 4 – Stingătoare de incendiu portative

b) stingătoare transportabile de 50 kg fig. 5, amplasate astfel încât unui stingător să îi
revină maximum 500,00 m² de parcaj;

Fig. 5 – Stingător de incendiu transportabil

c) cutii de 100 litri cu nisip şi lopată pentru fiecare nivel dispuse în apropierea fiecărei
rampe auto.

3. INSTALAŢII DE STINGERE A INCENDIILOR CU SPRINKLERE [1, 2]

Instalaţia fixă de stingere a incendiilor pe bază de sprinklere este o instalaţie automată,
care se activează la căldură.

Fig. 6 – Capete sprinkler

123
O instalaţie de stingere a incendiilor cu sprinklere este alcătuită din una sau mai multe
surse de apă care deservesc pentru unul sau mai multe compartimente. Fiecare instalaţie este
alcătuită dintr-o supapă de control şi semnalizare şi o reţea de conducte pe care sunt fixate
sprinklerele.
Echiparea tehnică a clădirilor, compartimentelor de incendiu şi încăperilor cu instalaţii
automate tip sprinkler de stingere a incendiilor se asigură la:
 construcţii închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită cu
densitatea sarcinii termice peste 420 MJ/m2, cu excepţia locuinţelor;
 clădiri înalte şi foarte înalte cu densitatea sarcinii termice peste 420 MJ/m2;
 platourilor de filmare amenajate şi închise, studiouri de televiziune şi scene
amenajate cu arii mai mari de 150 m2;
 construcţii de producţie încadrate în categoriile A, B sau C de pericol de incendiu, cu
aria desfăşurată de cel puţin 2000 m2 şi totodată cu densitatea sarcinii termice peste 420 MJ/m2;
 construcţii publice cu aria mai mare de 1250 m2 cu densitatea sarcinii termice peste
840 MJ/m2, cu excepţia locuinţelor;
 construcţii destinate depozitării materialelor combustibile cu aria construită mai mare
de 750 m2 şi densitatea sarcinii termice peste 1680 MJ/m2;
 depozitele cu stive înalte (peste 6 m înălţime) şi densitatea sarcinii termice mai mare
de 420MJ/m2;
 garaje şi parcaje subterane pentru mai mult de 50 de autoturisme, precum şi la cele
supraterane închise cu mai mult de 3 niveluri.
Instalaţia de stingere a incendiilor cu sprinklere este destinată pentru detectarea
începuturilor de incendiu, stingerea acestora cu apă sau pentru limitarea incendiului, până la
lichidarea lui prin alte mijloace.
Conform standardului european, o instalaţie de stingere a incendiilor cu sprinklere
acoperă toate spaţiile clădirii, inclusiv căile de acces, exceptând următoarele situaţii:
 băi şi toalete din materiale incombustibile;
 case de scări închise şi puţuri verticale (lifturi) construite din materiale
incombustibile ce constituie un compartiment de incendiu;
 spaţii protejate de alte sisteme de stingere (gaze inerte, pulbere sau apă pulverizată);
 procese tehnologice umede.
Nu se prevăd capete sprinkler în următoarele zone:
 silozuri sau hambare în care sunt depozitate materiale, care în contact cu apa pot
expanda;
 în vecinătatea cuptoarelor industriale sau a cuptoarelor de var, a băilor de sare, oale
de turnare sau echipamente similare dacă riscul ar creşte prin utilizarea apei la stingerea
incendiilor;
 zone, camere sau locuri unde refularea apei poate prezenta un risc.
Instalaţia cu sprinklere trebuie să fie permanent sub presiune și se poate realiza în
următoarele sisteme: cu apă-apă și apă-aer.
Sistemul cu apă-apă se utilizează numai în cazul în care temperatura încăperilor nu scade
sub 4 C și nu crește peste 1000C.
0

Sprinklerele se montează pe conductele de distribuţie şi pe ramificaţiile (ramurile) acestora.
Se recomandă ca pe fiecare ramură să se monteze maximum 6 sprinklere, ținându-se seama şi de
precizările producătorului.
Temperatura nominală de declanşare a sprinklerelor trebuie să fie mai mare decât
temperatura maximă a mediului în care sunt montate, conform precizărilor producătorului.
Pentru înlocuirea capetelor sprinklerelor deteriorate sau declanşate în caz de incendiu, se
prevede o rezervă de sprinklere, calculată separat pentru fiecare tip din cele montate, astfel:
 dacă instalaţia are până la 30 de sprinklere, rezerva este egală cu numărul celor
montate;

124
 dacă instalaţia are peste 30 de sprinklere, se asigură o rezervă de 5-25% din totalul
sprinklerelor, în funcţie de tipul acestora, însă nu mai puţin de 30 bucăţi (procentul mare se aplică
instalaţiilor cu număr mic de sprinklere).
La instalaţiile echipate cu sprinklere rezistente la coroziune, care declanşează la
temperaturi mai mari de 900C, rezerva trebuie să fie egală cu numărul de sprinklere montate în
sectorul cel mai mare.
Sprinklerele se amplasează în funcţie de riscul sau pericolul de incendiu, de gradul de
rezistenţă la foc al construcţiei, de poziţiile şi dimensiunile grinzilor, ale diferitelor instalaţii,
utilaje sau stive de materiale, precum şi de caracteristicile hidraulice ale sprinklerelor, astfel încât
să se asigure:
 condiţiile de declanşare a sprinklerelor;
 intensitatea de stingere minimă normată;
 protecţia elementelor portante ale construcţiei cu limita de rezistenţă la foc redusă;
 distribuirea cât mai uniformă a apei pe suprafaţa protejată.

4. INSTALAŢIA CU SPRINKLERE TIP APĂ-APĂ [1, 2]

Instalaţia cu sprinklere de tip apă-apă (fig. 7) reprezintă sistemul normal de instalaţie şi se
aplică pentru protecţia încăperilor în care temperatura nu poate să scadă sub +4ºC. Reţeaua de
conducte este permanent umplută cu apă, (sistem umed) şi menţinută sub presiune. De îndată ce,
sub acţiunea căldurii, unul sau mai multe capete sprinkler se deschid, apa este energic proiectată
asupra spaţiului protejat, aferent acestora.

Fig. 7 – Schema reţelei cu sprinklere de tip apă-apă
Legendă: 1 – conductă principală de alimentare cu apă; 2 – robinet principal de închidere;
3 – aparat de control şi semnalizare tip apă-apă; 4 – ventil de reţinere; 5 – pereche de racorduri fixe pentru alimentarea
cu pompe mobile; 6 – conducte secundare; 7 – ramificaţii; 8 – capete sprinkler

În instalaţiile de stingere predispuse la îngheţ, alimentate din surse de apă potabilă, se
poate folosi glicerină sau propilenglicol.
Numărul de sprinklere din fiecare secţiune de conducte protejate cu glicerină sau
propilenglicol nu trebuie să depăşească 20. Acolo unde mai mult de două secţiuni protejate cu

125
glicerină sau propilenglicol sunt controlate de o singură supapă de control şi semnalizare, numărul
total al capetelor sprinkler nu trebuie să depăşească 100. Soluţia de apă cu glicerină sau
propilenglicol trebuie să aibă un punct de îngheţ sub temperatura minimă estimată din spaţiul
protejat. Densitatea specifică a soluţiei trebuie verificată folosind aparate de măsură specifice.
Aria maximă controlată de o supapă de control şi semnalizare apă-apă, incluzând orice
conductă auxiliară a sprinklerului nu trebuie să depăşească 10.000 m² pentru clasa de pericol mic
de incendiu (LH). 12.000 m² pentru clasa de pericol mediu de incendiu (OH), incluzând toate
sprinklerele clasate LH şi 9.000 m² pentru clasa de pericol mare de incendiu (HH), incluzând toate
sprinklerele clasate OH şi LH.
Timpul de funcţionare al instalaţiilor de stingere cu sprinklere este de:
 30 minute pentru LH;
 60 minute pentru OH;
 90 minute pentru HH.

5. HIDRANŢI INTERIORI CU FURTUN SEMIRIGID [1, 2]

Pe lângă sistemele automate de stingere a incendiilor, tot mai frecvente, o importanţă la
fel de mare o au şi sistemele clasice, cu hidranţi interiori. Sistemele clasice sunt menite să ajute
personalul neprofesionist din clădiri, pentru efectuarea primei intervenţii. Deci devine important să
știm ce pregătire necesită mânuirea acestor echipamente, cât de uşoară este manevrarea lor sau
dacă există vreun pericol pentru persoanele care le utilizează şi ce daune provoacă apa folosită la
stingere.
Ca şi în multe alte ţări ale lumii, şi în România s-au adoptat hidranţii interiori cu furtun
plat de 2″ (52 mm), robinet hidrant de 2″ şi ţeavă de refulare simplă.

Fig. 8 – Hidrant cu furtun plat

Practica internaţională arată că în majoritatea incendiilor, daunele cauzate de apă
depăşesc pagubele cauzate de foc, evident diferenţa fiind mai evidentă la clădiri cu mai multe
niveluri. Trebuie să acordăm importanţă acestor parametri economici, deoarece nici societăţile de
asigurări şi nici proprietarii nu doresc să suporte pagubele inutile.
Toate aceste probleme îi preocupă în continuare pe mulţi specialişti în domeniu şi, chiar
dacă nu s-au soluţionat toate problemele, s-au înregistrat progrese evidente.
S-a realizat o nouă familie de hidranţi interiori, care nu mai are în componenţă furtunul
plat clasic de 2″, ci furtunuri cu diametre mai mici, de 19, 25 sau 33 mm, cu secţiune constantă,
numite furtunuri semirigide, şi prevăzute cu celelalte accesorii necesare.

126
Fig. 9 – Hidrant cu furtun semirigid

Pentru a ne familiariza cu aceşti hidranţi trebuie să cunoaştem termenii utilizaţi, şi anume:
a) furtun semirigid – furtun care îşi menţine secţiunea circulară chiar dacă nu este
presurizat;
b) subansamblu tambur robinet de închidere/deschidere – acest element al hidrantului
interior cu furtun semirigid este compus dintr-un tambur, un robinet automat (eventual) şi
racordarea sa la tambur, dar nu cuprinde furtunul semirigid, ţeavă de refulare universala şi
racordurile;
c) ţeava de refulare universală – accesoriu montat la extremitatea furtunului utilizat
pentru a dirija şi controla jetul de apă;
d) hidrant cu furtun semirigid – tip de hidrant pentru incendiu la care suportul este
tambur rotitor şi furtunul semirigid;
e) hidrant interior automat cu furtun semirigid – material de luptă împotriva
incendiului care cuprinde un tambur cu alimentare axială, un robinet de închidere automat, un
furtun semirigid, o ţeavă de refulare universală şi dacă este cazul, un orientator;
f) hidrant interior fix cu furtun semirigid – hidrant interior cu furtun semirigid cu
tambur rotativ într-un singur plan, dotat cu un orientator adiacent tamburului;
g) hidrant interior manual cu furtun semirigid – material de luptă împotriva incendiului
care cuprinde un tambur cu alimentare axială, un robinet de închidere manual pentru alimentare cu
apă adiacent tamburului, un furtun semirigid, o ţeavă de refulare universală şi, dacă este cazul, un
orientator;
h) hidrant interior pivotant cu furtun semirigid – hidrant interior cu furtun semirigid cu
tambur rotativ în mai multe planuri, montat pe unul din următoarele suporturi: braţ pivotant,
alimentare pivotantă sau uşă pivotantă.
Esenţa funcţionării acestor hidranţi este următoarea: furtunul este înfăşurat pe un tambur
şi este racordat cu elementele corespunzătoare la robinetul hidrant.
Tamburul se poate rabate aproximativ 180°, permiţând desfăşurarea furtunului la
lungimea dorită, între 0 şi 30 metri. Tamburul trebuie dotat cu două flanşe circulare cu diametrul
maxim de 800 mm şi cu sectoare interioare sau cu bobină cu diametrul minim de 200 mm pentru
furtunurile de 19 mm şi 25 mm şi cu diametrul minim de 280 mm pentru furtunurile de 33 mm.
Flanşele tamburului trebuie să fie de culoare roşie, chiar şi atunci când reglementările permit
utilizarea altor culori. Tamburii nu trebuie să prezinte nicio scurgere vizibilă în timpul încercărilor
efectuate.
Pe tambur trebuie să fie marcate următoarele informaţii:
 numele furnizorului, marca înregistrată sau ambele;
 numărul prezentului standard european;
 anul fabricaţiei;
 presiunea maximă de lucru;

127
 lungimea şi diametrul interior al furtunului;
 diametrul echivalent al ţevii (marcat pe ţeavă).
Tot sistemul de hidrant poate fi mânuit de o singură persoană. Astfel în poziţia „închis“ a
ţevii de refulare se deschide robinetul hidrant, după care derulând de pe tambur lungimea dorită se
poate acţiona asupra focarului. Robinetul de închidere a alimentării poate să fie manual sau
automat. Robinetele reglabile prin rotaţie trebuie marcate astfel încât să se indice sensul de
închidere şi de deschidere. Robinetul de închidere automat trebuie să fie deschis complet în
maximum trei ture complete ale tamburului.
Extremitatea furtunului trebuie să fie echipată cu ţeavă de refulare universală care să
permită următoarele poziţii de reglare: închidere şi jet pulverizat şi/sau jet compact. Când jetul
pulverizat şi jetul compact sunt condiţionate, se recomandă să se poziţioneze jetul pulverizat între
poziţia de închidere şi poziţia jetului compact.
Cutiile trebuie prevăzute cu o uşă şi pot fi echipate cu încuietoare. Cutiile care pot fi
zăvorâte, trebuie prevăzute cu un dispozitiv de deschidere în caz de urgenţă care să fie protejat cu
ajutorul unui material transparent, care să poată fi spart cu uşurinţă. Pentru a permite accesul în
vederea controalelor şi întreţinerii, cutia trebuie să poată fi deschisă cu ajutorul unei chei. Dacă
dispozitivul de deschidere în caz de urgenţă este protejat printr-un geam frontal acesta trebuie să
poată fi spart cu uşurinţă, fără a exista riscul de a lăsa bucăţi sau corpuri ascuţite care să poată
provoca rănirea celor care acţionează dispozitivul de deschidere în caz de urgenţă.
Cutiile pot, de asemenea, să conţină şi alte echipamente de luptă împotriva incendiilor cu
condiţia ca dimensiunile să permită amplasarea acestora şi să nu influenţeze destinaţia hidrantului
interior fig. 11. Uşile cutiilor trebuie să se deschidă minimum 170° pentru a permite furtunului să
fie mişcat liber in toate direcţiile. Pentru anumite condiţii climatice este necesar să se prevadă cutia
cu găuri de ventilare corespunzătoare.

Fig. 10 – Cutie pentru hidrant cu furtun semirigid care conţine şi un stingător portabil

Ansamblul hidrant interior pentru stins incendii trebuie să fie însoţit de instrucţiuni de
utilizare complete afişate pe sau în apropierea hidrantului interior.
Hidranţii interiori nu trebuie să prezinte fisuri înainte de presiunea minimă la care
cedează, dată în tabelul următor, când sunt testaţi fără furtun (tabelul nr. 1).

Presiunile de lucru, încercare şi minimă de rupere ale furtunurilor semirigide – Tabelul nr. 1
Diametrul nominal al Presiune de lucru, MPa Presiune de încercare, Presiunea minimă de
furtunului MPa plesnire, MPa
19 1,2 1,8 3
25 1,2 1,8 3
33 0,7 1,05 1,75

128
Avantajele și dezavantajele sistemului de stingere cu furtun semirigid:
a) nu necesită cunoştinţe de specialitate, poate fi manevrat cu uşurinţă de către oricine;
b) rapiditate sporită;
c) eventualele fluctuaţii de presiune ale apei nu atrag după sine pericole de accidentare;
d) nu exista posibilitatea răsucirii a furtunului;
e) lungimea permisă este de 30 metri, faţă de 20 metri, în cazul furtunului plat; în
consecinţă este nevoie de mai puţine coloane pentru reţeaua de hidranţi (în loc de 3 vor fi 2, în loc
de 6 ar fi 4 etc.);
f) însă acest sistem este ceva mai scump din cauza furtunului întărit şi tamburului.

6. CONCLUZII

Parcarea este o problemă care afectează toţi locuitorii oraşului, nu numai pe aceia care
deţin sau conduc autoturisme. Acest lucru se întâmplă de câte ori facem o călătorie la sfârşitul
căreia este necesară parcarea sau ori de câte ori vrem să mergem pe trotuar şi nu mai avem loc de
autoturisme.
Parcajele supraterane au devenit o necesitate în zonele aglomerate, iar utilitatea practică a
acestor parcaje o constituie siguranţa autovehiculelor, descongestionarea traficului rutier şi
protecţia mediului înconjurător.
Garajele trebuie prevăzute, după caz, cu sisteme de ventilaţie şi aerisire naturală sau
mecanică pentru evacuarea vaporilor de benzină şi a gazelor de ardere, care prezintă pericol de
explozie, incendiu şi intoxicare.
Persoanele care lucrează în locurile de muncă prevăzute cu hidranţi interiori trebuie să
cunoască poziţia şi modul de folosire a acestora.
Este indicată folosirea hidranţilor cu furtun semirigid datorită avantajelor faţă de varianta
clasică (cu furtun plat).

BIBLIOGRAFIE

[1] *** – Normativ de securitate la incendiu a parcajelor subterane pentru autoturisme,
indicativ NP 127:2009
[2] *** – Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor, Partea a II-a –
Instalaţii de stingere, indicative P1182-2013.
[3] *** – Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor interioare de semnalizare
a incendiilor şi a sistemelor de alarmare contra efracţiei din clădiri, indicativ I
18/2-02.

129
SECURITATEA LA INCENDIU
LA ÎNCĂRCAREA/DESCĂRCAREA
MĂRFURILOR PERICULOASE

Student sergent Lucian ŞTEFAN
Locotenent-colonel instr. mil. princ. I drd. ing. Ionel-Alin MOCIOI
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The paper approaches the main characteristics which must be accomplished for
fire safety, for loading-unloading dangerous goods. The dangerous goods
domain being a very large one, We have chosen as landmark toxic substances.
Our major task was to identify the main fire prevention rules and measures
depending on the activity which takes place in the loading-unloading ramps for
toxic substances. It was briefly presented what goods handling operations
contain and it was established a method which tries to reduce as much as
possible the fire occurrence in such an area.

Keywords: Loading-Unloading Ramp, Handling of Goods, Transport, Fire
Safety, Toxic Substance.

1. PREVEDERI GENERALE REFERITOARE LA SECURITATEA LA
INCENDIU

Cerinţa esenţială „securitate la incendiu” constituie o parte importantă a reglementărilor
tehnice pentru construcţii. Conceptul de „securitate la incendiu” include condiţii de amplasare a
rampelor de încărcare-descărcare mărfurilor periculoase, a structurilor, produselor pentru
construcţii, instalaţiilor aferente rampelor, precum şi cele ale instalaţiilor de protecţie contra
incendiilor, în condiţiile apariţiei unui astfel de fenomen.
În obiectivele industriale, instalaţiile tehnologice şi unde se depozitează, se manipulează
şi se folosesc materiale şi substanţe periculoase există pericol de incendiu. Aceasta se datorează
faptului că materialele şi substanţele au înmagazinat un anumit potenţial caloric (sarcină termică).
Dacă în acelaşi spaţiu sau în împrejurimi există sau îşi face apariţia vreo sursă de aprindere,
pericolul de incendiu este iminent. Iniţierea arderii se produce atunci când există o corelaţie în
timp şi în spaţiu a unor condiţii specifice. Dintr-un astfel de sistem în afara substanţei combustibile
face parte şi oxigenul din aer.
În condiţiile progresului de astăzi, sursele de aprindere sunt prezente aproape
pretutindeni. Astfel, dacă incendiile nu izbucnesc în număr mare, aceasta se datorează faptului că
sursele nu se găsesc în corelaţie necesară de timp şi spaţiu, faţă de potenţialul de aprindere, pentru
a declanşa un eveniment nedorit, în speţă incendiul.
Rolul de seamă în înlăturarea acestui fenomen îl au măsurile de prevenire a incendiilor.
În activitatea practică de încărcare, descărcare şi manipulare a substanţelor periculoase
este necesar să se aprecieze cât mai exact pericolul de incendiu pentru a se putea lua cele mai
eficiente măsuri de prevenire, care au ca scop principal:
 menţinerea la un nivel redus a probabilităţii de izbucnire a unui incendiu;

130
 luarea în considerare a securităţii echipelor de intervenţie;
 oprirea propagării rapide a unui eventual incendiu, respectiv producerea de pagube
minime.
Hotărârea asupra naturii măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor este câteodată,
greu de luat. Uneori se pune problema ca pericolul de incendiu să fie redus substanţial prin măsuri
constructive şi de exploatare (de exemplu, mod de încărcare, descărcare, depozitare etc.), alteori
trebuie stabilită şi necesitatea unor instalaţii automate de semnalizare şi stingere.

2. OBIECTIVELE SECURITĂŢII LA INCENDIU ÎN DOMENIUL ABORDAT

Primul obiectiv al securităţii la incendiu, din perspectiva protecţiei la foc, este de a limita
la niveluri acceptabile probabilitatea producerii de victime, distrugeri ale mărfurilor periculoase şi
a mediului înconjurător. Noua optică abordată de codurile europene este de a da o prioritate
absolută salvării vieţii decât a proprietăţii, în cazul unui incendiu. Din această perspectivă, se
consideră că distrugerile construcțiilor, prevăzute pentru activități care vizează transportul,
provocate de incendii sunt probleme ale expeditorului sau proprietarului (în funcție de locul unde
se produce accidentul: în timpul transportului sau în depozit).
Protecţia vieţii are ca obiectiv realizarea unei salvări în siguranţă şi ea implică:
 alertarea persoanelor în privinţa incendiului (cu determinarea evacuării) şi asigurarea
traseelor de salvare (căi de evacuare pe fiecare latură a depozitului), fără afectarea
evacuaţilor, de către flăcări sau produşi ai arderii, până la ajungerea într-un spaţiu de
siguranţă, ceea ce implică protecţia structurii şi a altor elementelor componente ale
căilor de evacuare;
 de asemenea, protejarea persoanelor din clădirile vecine prin limitarea propagării şi
siguranţa forţelor de intervenţie la incendiu, care intră în depozite pentru salvarea de
vieţi şi pentru controlul şi localizarea incendiului.
Proiectarea de conformare la foc a depozitelor are ca principal scop crearea condiţiilor ca
incendiul să poată fi localizat înainte de intrarea sa în faza de flashover; acest lucru se obţine, în
principal, prin măsuri de protecţie pasivă şi activă, care să prelungească cât mai mult posibil prima
fază a incendiului. Proiectarea are, deci, un dublu scop:
 proiectarea sau modelarea acţiunii focului însăşi; proiectantul are capacitatea de a-şi
concepe singur incendiul, încă de la planşetă;
 modul de răspuns la acţiunea dată.
Privind obiectivele securităţii la incendiu din perspectiva protecţiei, acestea pot fi atinse
prin luarea de măsuri de protecţie. Aceste măsuri se pot clasifica în: măsuri de protecţie activă şi
măsuri de protecţie pasivă.
Măsurile de protecţie activă controlează incendiul sau efectele lui prin acţiuni întreprinse
de persoane (rezervoare supraterane/subterane din oţel pentru apa de incendiu, hidranţi,
stingătoare) sau dispozitive automate (sprinklere, inundare cu gaze inerte, spumă, pulberi, aerosoli,
desfumare mecanică).
Măsurile de protecţie pasivă modelează incendiul şi efectele lui încă din faza de
proiectare prin însăşi structura şi/sau elementele componente ale clădirii sau instalaţiei, nefiind
necesare operaţiuni speciale pe timpul desfăşurării incendiului (elemente rezistente la foc – pereți
antifoc – pentru compartimentarea depozitelor, produse cu reacţie la foc controlată, desfumare
naturală).
Pentru a asigura viaţa în cazul unui incendiu, este esenţial ca incendiul să fie detectat, iar
ocupanţii să fie alertaţi, oferindu-le suficiente informaţii pentru a-i determina să se deplaseze şi
suficient timp pentru a ajunge la un loc sigur înainte ca situaţia să devină de necontrolat. După
flashover supravieţuirea nu mai este posibilă. Sistemele de detecţie-alarmare fac parte integrantă
din sistemele active de protecţie.

131
3. ORGANIZAREA OPERAŢIUNILOR DE ÎNCĂRCARE/DESCĂRCARE A
MĂRFURILOR PERICULOASE

Se cunoaşte faptul că transportul şi manipularea mărfurilor periculoase se efectuează
conform prevederilor „Acordului European referitor la transportul rutier internaţional al
mărfurilor periculoase” (ADR), încheiat la Geneva, în 30 septembrie 1957, la care România a
aderat în 1994.
Din clasificarea mărfurilor periculoase, conform ADR, s-au ales produsele toxice.
Acestea cuprind clasa 6.1 care, la rândul ei, este divizată în:
 T substanţe toxice fără risc secundar;
 TF substanţe toxice inflamabile (solide, lichide);
 TS substanţe toxice cu autoîncălzire, solide;
 TW substanţe toxice care, în contact cu apa, degajă gaze inflamabile (solide, lichide);
 TO substanţe toxice comburante;
 TC substanţe toxice corosive;
 TFC substanţe toxice inflamabile corosive;
 TFW substanţe toxice, inflamabile.
În scopul reducerii numărului accidentelor, care pot genera incendii sau alte dezastre, se
vor respecta o serie de reguli şi măsuri în timpul operaţiunilor de transvazare:
 transportul acestor produse şi substanţe se va efectua numai pe baza unui „ordin de
transport” emis de conducerea unităţii expeditoare sau de persoane împuternicite de aceasta pentru
fiecare transport în parte;
 transportul produselor şi substanţelor toxice se efectuează cu însoţitor desemnat de
conducerea unităţii expeditoare, de regulă din rândul chimiştilor sau tehnicienilor, care va fi
instruit asupra modului de transport, asupra proprietăţilor toxice ale produselor, precum şi asupra
măsurilor care trebuie luate în caz de deteriorare a ambalajelor sau de răspândire a produselor şi
substanţelor;
 transportul produselor şi substanţelor toxice se va face în containere speciale care să
asigure securitatea acestora;
 mijloacele de transport contaminate cu substanţe toxice în timpul transportului vor fi
decontaminate de către beneficiari, imediat după descărcare;
 este interzis transportul produselor şi substanţelor toxice cu vehiculele cu care se
transportă persoane, alimente, animale sau materiale care pot fi contaminate. De asemenea, este
interzisă staţionarea în centrele populate a vehiculelor care transportă substanţe toxice sau care
emană gaze ori prezintă pericol de explozii;
 se interzice transportul în vrac al materialelor toxice;
 manipularea pe şi de pe autovehicule a produselor şi substanţelor toxice se va face în
prezenţa şi pe răspunderea personalului desemnat în acest scop de conducerea unităţii beneficiare.

Organizarea activităţilor de manipulare a mărfurilor
Caracteristicile punctelor de încărcare-descărcare
Locurile de încărcare-descărcare a vehiculelor sunt spaţii amenajate, de regulă, sub formă
de rampe la nivelul unde vehiculul se amplasează la sosire, paralel, perpendicular sau diagonal faţă
de frontul de încărcare (vezi fig. 1.).
Instalaţiile de stingere a incendiilor, în rampele de încărcare-descărcare a mărfurilor
toxice, folosite sunt cele cu spumă, deoarece unele substanţe reacţionează violent numai în
prezenţa apei. Potrivit Dispoziţiilor generale D.G.P.S.I. – 003 aprobate cu OMI 88 din 14 iunie
2001 excepţia unde nu se vor folosi instalaţii de stingere cu spumă sunt rampele de
încărcare-descărcare auto cu cel mult cinci posturi de încărcare-descărcare.
În locurile cu risc foarte mare de incendiu şi unde consecinţele pot fi deosebit de grave, se
prevăd şi tunuri fixe de apă şi spumă.

132
Fig. 1 – Scheme ale amplasării vehiculelor în rampe:
a. în trepte; b. perpendicular; c. paralel cu frontul

Operaţiunile de încărcare-descărcare se desfăşoară după cum urmează:
a) Recepţia şi expedierea mărfurilor
 Înainte de începerea încărcării se face o curăţenie minuţioasă a suprafeţei de încărcare
a vehiculului/containerului.
 Se foloseşte întotdeauna echipamentul mecanic/hidraulic din dotare (stivuitoare,
transpalete).

Fig. 2 – Stivuitoare şi transpalete

 Numai persoanele autorizate din rândul lucrătorilor din depozit folosesc echipamente
de descărcare/ridicare în funcţie de calificarea şi formarea profesională a fiecăruia
(certificate ISCIR).
 Mărfurile sunt încărcate/descărcate în/din camion conform indicaţiilor din documentul
(loading list) imprimat în momentul ajungerii camionului.
 În timpul încărcării şi descărcării coletele ce conţin mărfuri periculoase sunt protejate
contra pierderilor.
 În timpul încărcărilor şi descărcărilor unor substanţe toxice inflamabile autovehiculul
se va lega la priza de pământ (vezi fig. 3.)

Fig. 3 – Legarea la priza de pământ

133
b) Stocarea mărfurilor în depozit
Mărfurile sunt depozitate pe şiruri de rafturi înalte pe europaleţi. Manipularea
europaleţilor se face mecanizat, utilizând stivuitoare de construcţie specială, care să permită
amplasarea paleţilor cu marfă pe rafturi. În cazul butoaielor, manipularea lor se face cu dispozitive
speciale montate pe stivuitoare, astfel încât să se evite fisurarea prin transport a acestora
(vezi fig. 4.).

Fig. 4 – Dispozitive speciale de manipularea butoaielor

Produsele toxice depozitate pentru un timp scurt sunt stocate în apropierea culoarului
principal de circulaţie, iar cele care sunt stocate pentru mult timp sunt aşezate în zonele mai
îndepărtate.
Se poate identifica o zonare a mărfurilor toxice în funcţie de viteza de circulaţie astfel:
 Zona I – se stochează mărfuri care au o viteză mare de circulaţie;
 Zona II – se stochează mărfuri care au o circulaţie lentă;
 Zona III – se păstrează stocurile de rezervă.
Pentru siguranţa operaţiunilor de manipulare a mărfurilor în depozit, zona platformei de
staţionare va fi betonată sau asfaltată şi prevăzută cu sisteme de canalizare pluviale colectate la un
bazin individual.
La realizarea unei interfeţe cât mai bune între spaţiile de depozitare a mărfii şi mijlocul de
transport s-au conceput soluţii moderne, standardizate pentru sistemele de încărcare/descărcare.
Astfel, în cazul depozitelor care nu deţin un sistem de rampe interne sau dacă accesul la
rampe nu este posibil, se pot utiliza module de încărcare, prevăzute cu egalizatoare de rampă şi cu
burduf de etanşare.
Acolo unde există, rampele pot fi, de asemenea, echipate cu egalizatoare de rampă
manuale sau hidraulice şi burdufuri de etanşare. Egalizatoarele de rampă sunt platforme mobile
care egalizează diferenţele pe înălţime şi adâncime între depozit şi autovehicule.
Burdufurile de etanşare au rolul, în cazul substanţelor toxice, de a asigura protecţia
împotriva vântului şi a intemperiilor.
În zona rampelor de încărcare–descărcare, unde manipularea mărfurilor este în
desfăşurare, se interzic:
 aşezarea pe căile de evacuare a utilajelor, mărfurilor recent primite şi alte obiecte;
 curăţirea rampelor cu produse inflamabile;
 lăsarea, după terminarea proceselor de manipulare a mărfurilor, a ambalajelor sau a
oricărui produs de acest fel în zona rampelor.

134
Fig. 5. – Sistemele rampelor de încărcare/descărcare

4. CONCLUZII

Datorită expansiunii acerbe a agriculturii, implicit a industriei, din ultimele decenii şi a
cererilor foarte mari de produse toxice (pesticidele, erbicidele etc.), unii furnizori au fost obligaţi
să recurgă la înlesnirea transporturilor prin depozitarea, pe diferite perioade, a mărfurilor
periculoase.
Respectarea normelor de securitate la incendiu în cazul depozitelor de mărfuri periculoase
includ şi rampele de încărcare-descărcare. Acestea, de-a lungul timpului au suferit diferite
modificări pentru a facilita durata de încărcare, respectiv descărcare şi astăzi îndeplinesc toate
cerinţele de securitate la incendiu.
Pentru evitarea producerilor de incendii şi pentru o securitate cât mai drastică în
manipularea produselor toxice în zona rampelor încărcare-descărcare, precum şi în interiorul
depozitelor, personal specializat din cadrul Birourilor de Prevenire ale Inspectoratului pentru
Situaţii de Urgenţă execută periodic controale.

BIBLIOGRAFIE

[1] Dispoziţiile generale D.G.P.S.I.003 aprobate cu O.M.I. nr. 88 din 14 iunie 2001.
[2] Acordul European referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor
periculoase, Vol. I.
[3] „Prevenire a incendiilor – Note de curs”, colonel Popescu Garibald.

135
INSTALAŢII DE STINGERE
PENTRU PROTECŢIA SĂLILOR DE OPERAŢII

Student sergent Octavian BRAN
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The way to choose an active fire extinguish system for a surgery room is a
challenge for fire protection engineers. This article intends to present some
aspects towards the modern active fire extinguish systems used in surgery
rooms.
Also, this work presents a short analysis about advantages and disadvantages of
using one or another fire extinguish system.

Keywords: Surgery Room, Fire Extinguish System, Fire Safety, Oxygen
Explosion, Patients.

1. INTRODUCERE

Incendiile izbucnite în sălile de operaţii sunt rare, însă cu efecte grave asupra pacienţilor,
putând fi prevenite în cadrul sistemelor moderne de bloc operator. De exemplu, la nivelul Statelor
Unite ale Americii există anual doi morţi dintre pacienţii aflaţi pe mesele de operaţii din cauza
incendiilor izbucnite în aceste încăperi. În România nu este consemnat încă un astfel de caz, fapt
ce întăreşte ideea necesităţii studierii acestei speţe. [1]
Securitatea la incendiu a sălilor de operaţii nu este, din păcate, o prioritate a
celor ce proiectează, execută şi utilizează aceste încăperi, acest lucru fiind posibil din cauza
lipsei de informaţii privind acest subiect. Câteva din premisele greşite de la care se porneşte ar
putea fi:
 incendiile în sălile de operaţii nu sunt posibile;
 dacă apare un incendiu, acesta nu poate fi prevenit;
 în caz de incendiu este afectată în mică măsură structura încăperii;
 întreg personalul existent în sălile de operaţii este foarte bine instruit şi ştie cum să
reacţioneze în aceste cazuri. [1]
În cadrul sălilor de operaţii riscul apariţiei unui incendiu este dat de prezenţa materialelor
combustibile alcătuite preponderent din mase plastice şi cauciuc.
Agravant este faptul că poate exista riscul de explozie, fapt foarte puţin cunoscut şi chiar
ignorat de utilizatori, din cauza concentraţiei mare de oxigen în încăpere la un moment dat, fiind
nevoie doar de o scânteie pentru a genera o reacţie în lanţ. Din această cauză se iau măsuri de
prevenire a exploziilor prin conectarea aparatelor, anesteziştilor şi a mesei de operaţie la priza de
împământare, dar şi amenajarea sălilor de operaţii cu pardoseli din material care nu produce
scântei (antistatic).
Sălile de operaţii sunt încăperi închise, etanşe, necesitând un mediu controlat din punct de
vedere al asepsiei şi concentraţiei de oxigen.

136
Sălile moderne de operaţii au în componenţă:
 pereţi de oţel-inox;
 tavane false din oţel-inox;
 uşi culisante sau cu balamale acţionate manual sau automat, de asemenea din oţel-inox;
 sistem de pardoseală specială pentru sălile de operaţii alcătuite din: PVC, linoleum,
cauciuc şi pardoseli epoxidice;
 sisteme de iluminat pentru sălile de operaţii;
 sisteme de monitorizare video şi audio a procedurilor;
 coloane de distribuţie gaze şi fluide medicale;
 coloane fixe sau mobile pentru aparatura medicală şi instrumentar;
 mese de operaţie;
 mobilier divers pentru sălile de operaţii. [2]
Din păcate, chiar dacă se iau toate măsurile necesare, evenimente nedorite sunt
consemnate la nivel global, fapt remarcat prin evenimentul din cadrul spitalului Lincoln din
New York, în data de 19.04.2012, în care un pacient a suferit, pe masa de operaţii, arsuri de gradul
II la nivelul pieptului şi gâtului, în urma iniţierii exploziei prin bisturiul cu laser al chirurgului.
„Explozia minoră”, după cum relata medicul chirurg după incident, s-a produs din cauza
apropierii bisturiului cu laser de alimentarea cu oxigen a pacientului, arsurile propagându-se
practic şi spre organele interne ale pacientului.
Conform celor afirmate de un expert american pe aceste tipuri de incidente,
Mark Bruley1, se produc între 500-600 de astfel de incendii în sălile de operaţii din Statele Unite
ale Americii, din care se înregistrează doi morţi anual, dar şi între 25-30 de arsuri rezultate cu
desfigurări. [5]

Fig. 1 – Incendiu izbucnit în sala de operaţii2

2. INSTALAŢII FIXE DE STINGERE A INCENDIILOR PENTRU SĂLILE DE
OPERAŢII

Instalaţiile fixe de stingere a incendiilor cu gaze se mai numesc şi instalaţii de inertizare,
fapt datorat modalităţii de stingere, particulară prin reducerea concentraţiei de oxigen din
compartimentul incendiat.
Având în vedere condiţiile date de destinaţia sălilor de operaţie, şi anume: mediu închis,
etanş şi steril, se impune utilizarea instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu gaze prin reducerea
concentraţiei de oxigen.
1
Mark Bruley – Vicepreşedintele Institutului de cercetări în domeniul medicinei de urgenţă al S.U.A.
2
https://www.youtube.com/watch?v=AV6HPiRuChw

137
Datorită toxicităţii, precum şi a concentraţiei volumice procentuală (uzuală) de stingere a
incendiului (30-75%), nu este indicată folosirea instalaţiilor fixe sau mobile de stingere a
incendiilor cu dioxid de carbon. [3]
Astfel, în continuare, se prezintă posibilitatea adoptării instalaţiilor fixe de stingere a
incendiilor cu gaze inerte în cadrul sălilor de operaţii: IG – 100, IG – 541 sau cu substanţa
FK – 5 – 1 – 12 (NOVEC).

2.1. Instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu IG – 100

IG – 100 este denumit şi azot, fiind un gaz netoxic, inert, incolor şi incombustibil. Acesta
este stocat în butelii la o presiune de 200 sau 300 bar cu temperatura de umplere de 15°C, iar
presiunea maximă de lucru la temperatura de 50°C este 240 sau 360 bar.
Instalaţiile de inertizare şi/sau stingere a incendiilor cu IG – 100 (azot) se diferenţiază
după următoarele criterii principale: [3]
 felul acţiunii de inertizare;
 felul acţiunii de stingere;
 modul acţionării instalaţiilor;
 tipul de comandă pentru acţionare.
Din punct de vedere al acţiunii de inertizare, instalaţiile cu IG – 100 pot fi:
 prin sifonare – la care IG – 100 este introdus în spaţiul de vapori al incintei pe măsură
ce se evacuează lichidul din incintă;
 prin vacuumare – la care IG – 100 este introdus în incinte în care există lichide
inflamabile şi în care amestecurile de vapori-aer se află la presiuni mai mici decât
presiunea atmosferică;
 prin presiune – la care IG – 100 este introdus sub presiune în incintă;
 în flux continuu – la care IG – 100 este introdus şi evacuat în flux continuu din incintă,
realizându-se circulaţia IG – 100. [3]
Din punct de vedere al acţiunii de stingere instalaţiile cu IG – 100 sunt cu inundare totală,
iar din punct de vedere al acţionării acestea pot fi manuale sau automate. [3]
Comenzile de acţionare automată ale acestui tip de instalaţie pot fi pneumatice, mecanice,
electrice şi mixte.
Inertizarea incintelor cu IG – 100 se poate realiza atât prin introducerea continuă a unui
debit constant în incintă, cât şi prin introducerea discontinuă a unui debit variabil pentru
menţinerea unei presiuni superioare celei atmosferice. [3]
Din punctul de vedere al toxicităţii acestei substanţe de stingere nu există riscuri majore
pentru ocupanţii încăperii, fapt rezultat cu ajutorul indicilor NOAEL, respectiv LOAEL:
 niciun efect advers observabil (NOAEL) la o concentraţie volumică de IG – 100 de
43%;
 cel mai mic efect advers observabil (LOAEL) la o concentraţie volumică de IG – 100
de 52%.
Important de specificat este faptul că, în concentraţii volumice ale IG – 100 în aer mai
mari de 78%, aerul devine toxic şi prezintă riscuri pentru persoane. [3]
Instalaţiile fixe de stingere a incendiului cu IG – 100 se compun, în principal, din: [3]
 sursa de alimentare cu IG – 100;
 instalaţia de reducere a presiunii;
 dispozitive de acţionare;
 reţeaua de distribuţie cu duze de refulare a IG – 100 în spaţiul protejat;
 dispozitive de avertizare a oamenilor;
 dispozitive de semnalizare a intrării în funcţiune a instalaţiei (intrarea în funcţiune a
instalaţiei se face după avertizarea şi evacuarea oamenilor).

138
Sursele de alimentare cu IG – 100 ale instalaţiilor fixe de stingere a incendiului sunt:
 rezervoare de înmagazinare la presiunea de (6...8) bar în cazul IG – 100 provenit din
fracţionarea aerului;
 recipienţi (butelii) de IG – 100 la presiuni de 200 şi 300 bar. [3]
Lungimea conductei de la rezervoarele sau buteliile de IG – 100 până la distribuitor nu
trebuie să depăşească 200 de metri. [3]
Punerea în funcţiune a instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor se realizează prin
intermediul detectoarelor de fum amplasate în sălile de operaţii, acestea transmiţând semnalul de
incendiu la ECS (echipament de control şi semnalizare) şi mai apoi către dispozitivele de acţionare
a sistemului de stingere.

2.2. Instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu IG – 541

Instalaţiile de stingere a incendiului cu gaze de tip IG – 541 se realizează în sistem cu
inundare totală, fiind eficiente în cazul sălilor de operaţii, dacă în cadrul acestora uşile, ferestrele,
tubulaturile se pot închide înainte sau simultan cu începerea deversării gazului. [3]
Pentru stingerea incendiilor cu inundare totală, se procedează la fel ca şi în cazul
instalaţiilor fixe cu IG – 100 prin scăderea concentraţiei de oxigen sub valoarea de menţinere a
arderii.
Spre deosebire de IG – 100, IG – 541 este un amestec de trei gaze, în următoarele
concentraţii volumice:
 azot 52%;
 argon 40%;
 dioxid de carbon 8%.
IG – 541 este admisă ca substanţă de stingere numai dacă are avizele şi agrementele
tehnice legale.
Din punct de vedere al toxicităţii, IG – 541, faţă de IG – 100 prezintă aceleaşi
particularităţi privind indicatorii NOAEL şi LOAEL.
Important este faptul că efectul de stingere al incendiului în spaţiul protejat are loc prin
reducerea conţinutului de oxigen la aproximativ 12,5%, în timp ce conţinutul de dioxid de carbon
creşte la circa 4%. După stingerea incendiului, accesul persoanelor în sala de operaţii este permis
numai după evacuarea nocivităţilor prin ventilare natural – organizată sau instalaţie de ventilare
mecanică.
Instalaţiile fixe de stingere a incendiilor cu IG – 541 se compun, în principal, din: [3]
 butelii cu IG – 541, grupate în baterii;
 racorduri flexibile pentru conectare la colector;
 colector;
 dispozitive de acţionare electrică şi mecanică a buteliei pilot;
 dispozitive şi echipamente electrice de detectare, semnalizare (acustică şi optică) de
comandă;
 aparatură de control;
 elemente de monitorizare a stării elementelor de închidere a golurilor (uşi, ferestre,
trape);
 reţeaua de conducte pentru transportul şi distribuţia substanţei de stingere;
 duze pentru refularea substanţei de stingere în spaţiul protejat.
IG – 541 este stocat în butelii la o presiune de 150, 200 sau 300 bar la temperatura de
umplere de 15°, acestea necesitând protecţie împotriva radiaţiilor termice directe sau indirecte,
îndepărtate şi izolate de surse de trepidaţii.
Aceste butelii se racordează la colectorul comun prin racorduri flexibile cu supape de
sens, astfel ca schimbarea unei butelii să nu afecteze funcţionarea celorlalte, totodată acestea fiind
echipate individual cu dispozitive de siguranţă la presiune.

139
Principiul de funcţionare este acelaşi pentru ambele instalaţii fixe de stingere a
incendiilor, fie cu IG – 100, fie cu IG – 541 conform schemei din fig. 2.

Fig. 2 – Instalaţia de stingere cu IG – 100 sau IG – 541 pentru o singură zonă protejată [4]
Legendă: 1 – detector de incendiu; 2 – echipament de control şi semnalizare; 3 – colector;
4 – duze de refulare

Pe faze, etapele funcţionării sistemului sunt următoarele:
 detectoarele sesizează începutul de incendiu în zona protejată şi transmit acest fapt
centralei de semnalizare;
 echipamentul de control şi semnalizare declanşează o serie de acţiuni: dă semnale
auditive şi luminoase, opreşte ventilaţia şi după o perioadă bine determinată de timp
acţionează electrovalva de descărcare a buteliei principale;
 aceasta se deschide, activează toate buteliile staţiei, iar IG – 100 sau IG – 541 prin
intermediul colectorului3 porneşte pe reţeaua conductelor de distribuţie;
 substanţa de stingere se deversează prin duzele plasate în poziţiile optime pentru a
obţine inundarea cât mai rapidă a spaţiului protejat şi stingerea incendiului. [4]

2.3. Instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu substanţa FK – 5 – 1 – 12 (NOVEC)

Instalaţiile fixe de stingere a incendiilor cu substanţa FK-5-1-12 se utilizează în sistem de
inundare totală a spaţiului protejat împotriva incendiului, parametrii principali implicaţi în alegerea
sistemului de stingere a incendiului fiind:
 nu modifică concentraţia de oxigen;
 prezenţa permanentă sau nepermanentă a persoanelor în spaţiul utilizat;
 efectul caracteristic al substanţei de stingere asupra personalului şi asupra
echipamentelor;
 proprietăţile fizico-chimice ale substanţei de stingere şi efectele secundare procesului
de stingere. [3]

3
Colectorul se utilizează doar în cazul instalaţiilor ce folosesc substanța de stingere IG – 541.

140
Această substanţă, în general, nu este toxică pentru om, neavând efecte adverse
observabile asupra organismului uman la concentraţii volumice procentuale cuprinse între 4% şi
7,2%. Câteva efecte adverse se pot observa doar la concentraţii volumice procentuale de substanţă
de stingere în aerul încăperii mai mari de 10,5%.[3]
Instalaţia fixă de stingere a incendiilor cu substanţa FK-5-1-12 este compusă dintr-un
sistem mecanic şi unul electronic, cel din urmă asigurând acţionarea sistemului mecanic. Sistemul
mecanic cuprinde buteliile pentru stocarea substanţei, vane de acţionare, conductele de transport şi
distribuţie, supape de sens, manometre şi duze de refulare.
Instalaţia automată pentru detecţia şi comanda stingerii incendiului cu substanţa
FK-5-1-12 asigură următoarele funcţiuni: [3]
 detecţia automată a incendiului în spaţiile supravegheate şi protejate la incendiu;
 semnalizarea acustică şi optică în caz de alarmă de incendiu;
 comanda automată a deschiderii vanei pentru evacuarea substanţei de stingere
FK-5-1-12 din butelii în conductele de transport şi mai departe la duzele de refulare
din spaţiul protejat;
 confirmarea eliberării substanţei de stingere în spaţiul protejat;
 comanda interblocării instalaţiei de ventilare;
 supervizarea permanentă a tuturor circuitelor electrice ale instalaţiei de stingere;
 supervizarea permanentă a presiunii din butelia cu substanţă de stingere.
Sesizarea apariţiei incendiului se face atât prin observare directă, cât şi prin prelucrarea
semnalelor date de detectoarele de incendiu, semnale convertite de instalaţia de semnalizare în
semnale optice sau acustice (sirene).
Acţionarea automată a instalaţiei de stingere a incendiului cu substanţa FK-5-1-12, se
realizează prin reţeaua de comandă care este alcătuită dintr-un sistem de cabluri electrice prin care
se transmite de la unitatea centrală de stingere, comanda electrică de declanşare a capului de
acţionare a vanei montată pe butelia din cadrul bateriei active principale sau ale bateriei active de
rezervă (dacă instalaţia este prevăzută cu baterie de rezervă).
Funcţionarea instalaţiei cu comanda „NORMAL MANUAL” cuprinde aceleaşi etape
postdetectare (sesizare) ca şi cele din regimul AUTOMAT. Comanda NORMAL MANUAL a
instalaţiei de stins incendiu cu substanţa FK-5-1-12 se face de către un operator care acţionează
declanşatorul manual de alarmă de incendiu. [3]
În cazul în care, din cauza unor cauze accidentale, la comanda NORMAL MANUAL prin
butonul de alarmă de incendiu, instalaţia de stingere cu substanţa FK-5-1-12 nu a intrat în
funcţiune, operatorul trebuie să deschidă manual vana montată pe capul buteliei. [3]
În cazul unor instalaţii cu butelii de rezervă pentru substanţa de stingere FK-5-1-12, este
interzisă efectuarea unei a doua reprize de stingere, prin cuplarea bateriei cu butelii de rezervă şi
deversarea substanţei FK-5-1-12 din acestea în zona protejată, deoarece se depăşeşte concentraţia
volumică procentuală de maximum 10,5 % de substanţă FK-5-1-12 în aerul încăperii, concentraţie
de la care substanţa FK-5-1-12 poate deveni periculoasă pentru personalul aflat accidental în
spaţiul protejat.
Substanţa de stingere FK-5-1-12 este stocată în butelii, în stare de lichid suprapresurizat,
la presiunea de 25 bar şi la temperatura de 20°C, respectiv de 42 bar şi la temperatura de 20°C,
după refularea prin duze acesta trecând în fază gazoasă. [3]

3. ALEGEREA SOLUŢIEI OPTIME DE STINGERE: AVANTAJE ŞI
DEZAVANTAJE

Privind asupra primei instalaţii de stingere prezentate, cu IG – 100 se poate observa că
este un gaz inert, 100% azot, neavând niciun efect advers asupra oamenilor, fapt confirmat prin
indicii NOAEL şi LOAEL. Cel mai mic efect advers observabil este posibil doar în cazul
concentraţiei volumice de IG – 100 de 52%, moment până la care arderea a încetat din cauza
reducerii considerabile a concentraţiei de oxigen din încăpere.

141
Excepţionale ar putea fi situaţiile în care concentraţia volumică de IG – 100 ar depăşi
78%, caz în care aerul ar deveni toxic şi ar prezenta riscuri pentru persoane, dar trebuie avut în
vedere faptul că timpul până la care se ajunge la o asemenea concentraţie este destul de mare şi
permite personalului să evacueze pacientul din sala de operaţii.
După cât se poate observa, acest sistem de stingere a incendiului în sălile de operaţii
prezintă multe avantaje datorită stingerii eficiente prin reducerea concentraţiei de oxigen fără
afectarea pacienţilor sau a personalului medical. Un dezavantaj al instalaţiei îl reprezintă prezenţa
buteliilor ce stochează substanţa de stingere la presiuni foarte înalte, necesitând astfel o atenţie
deosebită în manipularea şi întreţinerea acestora.
Cea de-a doua instalaţie de stingere prezentată, IG-541, care se aseamănă ca şi mod de
funcţionare şi de stingere a incendiului, dar compoziţional este format din 52% azot, 40% argon şi
8% CO2. Din punct de vedere al toxicităţii, prezintă aceleaşi caracteristici ca IG – 100, dar ca
particularitate se observă faptul că în urma stingerii incendiului prin reducerea concentraţiei de O2
va creşte concentraţia de CO2 până la circa 4%, fapt ce impune accesul persoanelor în încăpere
doar după evacuarea nocivităţilor prin ventilarea, naturală, mecanică sau combinată.
Constructiv, această instalaţie se diferenţiază prin prezenţa colectorului destinat să
realizeze amestecul celor trei gaze. La fel ca şi în cazul celeilalte instalaţii, dezavantajul este
prezent prin riscurile ce rezidă din prezenţa buteliilor sub presiune ridicată.
Cea de-a treia instalaţie de stingere prezentată se deosebeşte substanţial faţă de primele
două, deoarece aceasta nu modifică concentraţia de oxigen, fiind indicată a se folosi mai mult
asupra aparaturii medicale existente în sălile de operaţii.
Acest sistem prezintă un dezavantaj important: există posibilitatea ca instalaţia de stingere
să nu intre în funcţiune prin comanda NORMAL MANUAL, fiind necesară acţionarea vanei
montate pe capul buteliei. Astfel, se pierde din eficienţa de stingere, implicând factorul uman,
stingerea depinzând de nivelul de pregătire a personalului şi prezenţa de spirit a acestora. Un alt
dezavantaj al acestui tip de instalaţie este acela că, prin depăşirea concentraţiei volumice de
substanţă de 10,5%, aerul poate deveni toxic pentru ocupanţi, faţă de 78% în cazul utilizării
IG-100.
Din punct de vedere al riscurilor generate de prezenţa buteliilor sub presiune, se poate
observa în acest caz, că sunt lichide presurizate la 25-42 bar, presiune net inferioară celor din
instalaţiile precedente, deci un risc mai mic privind acest aspect.
Evident este faptul că toate aceste tipuri de instalaţii prezintă un cost ridicat raportat la
spaţiul protejat din cauza construcţiei si modului de funcţionare şi întreţinere. Totodată, privind
asupra factorului financiar se poate observa faptul căinstalaţia fixă de stingere a incendiilor cu
IG – 100 prezintă costuri mai ridicate faţă de celelalte tipuri de instalaţii de stingere prezentate, în
principal din cauza tipului substanţei de stingere utilizate (azot 100%).
Concluzionând asupra celor prezentate anterior, instalaţia fixă de stingere a incendiilor cu
IG – 100 este alegerea optimă pentru implementarea în cadrul sălilor de operaţii, singurul
dezavantaj fiind reprezentat de costurile de proiectare, execuţie şi întreţinere mai ridicate.

BIBLIOGRAFIE

[1] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3096161/#!po=15.0000
[2] file:///E:/Facultate/Sigprot/1304838139_siderhealth_sisteme-infrastructura-
sanatate_sali-operatii-modulare_emv_20110131.pdf.
[3] Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor, Partea a II-a – Instalaţii de
stingere, Indicativ P118/2 – 2013.
[4] Cavaropol, D., Anghel, I., „Sistemul de detecţie şi stingere cu inergen”. Lucrările
sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională a Facultăţii de
Pompieri, 14 mai, Editura Printech, Bucureşti, 2004.
[5] https://www.youtube.com/watch?v=AV6HPiRuChw.

142
SIMULARE COMPUTERIZATĂ
A EVACUĂRII UNUI TUNEL RUTIER

Sublocotenent (r.) drd. ing. Silviu CODESCU
Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi
Universitatea „Politehnica” Bucureşti
Maior drd. ing. Silviu GHEORGHIU
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti
Căpitan (r.) dr. ing. Costantin POPA
Grup Servicii Petroliere Offshore
Student Tudor PASTRAMĂ
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The article presents the work of authors concerning the 3D evacuation
simulation at a road tunnel measuring 200 m length, due to a fire occurring at
one stationary car placed at the half of the road tunnel length. The subject is
very important, as such in a real case requiring real evacuation from road
tunnels large number of casualties can occur and a lot of attention must be paid
to prevention and organizing the evacuation activity.

Keywords: Road Tunnel, Evacuation, Fire Event, Passengers Safety.

1. INTRODUCERE

Tunelurile rutiere reprezintă în zilele noastre o importantă parte a infrastructurii rutiere,
asigurând legături între zone dificile de traversat altfel, putându-se întinde pe lungimi
considerabile şi având capacitatea de a susţine un trafic constant mărit. Datorită sporirii continue a
complexității tunelurilor, riscul producerii unei situaţii de urgenţă (incendiu fiind cea mai
probabilă) şi a generării de efecte negative este foarte mare.
Una dintre cele mai dificile sarcini într-un astfel de caz şi, totodată, de o importanţă
prioritară în ceea ce priveşte salvarea de vieţi umane, este reprezentată de evacuarea rapidă şi în
condiţii de siguranţă a tunelurilor rutiere.
Considerând o oră de vârf şi o zonă aglomerată (turistică) traversată de un tunel rutier, în
cazul în care ar fi nevoie ca aceste persoane să fie evacuate, s-ar pune probleme serioase de
organizare.
Articolul de mai jos prezintă câteva aspecte care reies din simularea unei evacuări,
desfăşurate cu programul Pyrosim.

2. PROGRAMUL PYROSIM

Programul PyroSim reprezintă o platformă pentru utilizarea FDS, foarte folositoare pentru
specialiştii în securitate la incendiu, oferindu-le acestora din urmă date susţinute matematic, cu
privire la calităţile şi cantităţile asociate de obicei unui incendiu:
 temperaturi (ale aerului, ale suprafeţelor);
 concentraţii (de oxigen, de gaze de ardere, de fum);

143
 vizibilitate, strâns legată de cantitatea de fum;
 presiuni (ale diferitelor spaţii, presiuni exercitate de diferite surse tip ventilator etc.);
 câmpuri de temperatură, presiune şi alte elemente.
PyroSim modelează şi simulează evacuarea din construcţii a persoanelor în situaţii de
urgenţă. Programul este verificat şi validat, fiind conceput astfel încât să uşureze cât mai mult
activitatea de proiectare şi exploatare, fără a pierde însă nimic din calitatea rezultatelor
(temperaturi ale aerului, ale suprafeţelor).
Programul include facilităţi speciale care sunt proiectate special pentru a economisi timp
şi pentru a evita munca în plus, creând duplicate. Astfel, fişierele existente DXF, FDS sau PyroSim
pot fi rapid convertite în modele de evacuare folosind metoda inovatoare a desenării structurii
după planul importat pe podeaua modelului, prin extrudare.

3. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ

S-a propus implementarea unei situaţii reale în programele de simulare. Astfel, s-a ales un
tunel rutier, cu o lungime de 200 m.
Scenariul evacuării este următorul: un autoturism staţionar este surprins de un incendiu la
mijlocul lungimii tunelului rutier. Dat fiind faptul că în urma incendierii, un strat gros de fum
acoperă în scurt timp întreaga înălţime a tunelului, se va lua în considerare faptul că evacuarea va
avea loc doar pe parcursul unei singure jumătăţi a tunelului, prin urmare distanţa disponibilă
evacuării este de 100 m, aceasta realizându-se către ieşirea din tunel.
Se va ţine cont de faptul ca există 20 de autoturisme dispuse pe această distanţă iar
utilizatorii tunelului vor trebui să le evite. Se ia în calcul un număr mediu de trei persoane aflate în
fiecare autovehicul, prin urmare 60 de persoane vor trebui să se autoevacueze.

4. REZULTATELE SIMULĂRII

În urma implementării datelor în program şi a rulării simulării, s-a ajuns la concluzia că în
maxim 100 de secunde 60 de persoane ar trebui să se poată evacua fără probleme. În urma
simulării cu PyroSim, se observă că acest lucru este posibil.

Fig. 1 – Imagine de la începutul evacuării tunelului, secunda „0”. Dispunerea aleatorie a pasagerilor.

Programul a primit următoarele date de intrare:
 geometria tunelului;
 numărul de persoane, aşezate aleator (60);
 viteza medie a persoanelor 1,13 m/s (obţinută în urma calculelor statistice, din
program);
 durata simulării, 2 minute;

144
 timp de întârziere până la începerea evacuării propriu-zise 10 secunde, justificat ca
fiind timp de reacţie compus din durata observării situaţiei de urgenţă şi a coborârii din
autoturism.

Fig. 2 – Imagine de la începutul evacuării tunelului, secunda 30

Fig. 3 – Imagine de la sfârşitul evacuării tunelului, secunda 95. Au mai rămas doi pasageri neevacuaţi

5. CONCLUZII

Evacuarea tunelurilor rutiere reprezintă o situaţie deosebită, aplicată unui obiectiv de
importanţă deosebită în ceea ce priveşte traficul rutier naţional şi internaţional. Prin urmare, o
atenţie deosebită trebuie oferită evacuării acestui tip de obiectiv.
Articolul prezintă câteva idei generale referitoare la această situaţie de evacuare. Din
simulări rezultă că 60 persoane evacuează complet staţia de metrou, în 100 de secunde,
considerând şi timpul de întârziere de 10 secunde. Dacă se cuplează datele obţinute cu cele din alt
articol al autorilor, în care se demonstrează că aerul devine irespirabil după 150 de secunde, atunci
rezultă că securitatea persoanelor nu este atinsă, acestea evacuându-se în timp util.

BIBLIOGRAFIE

[1] http://eur-lex.europa.eu
[2] I. S. Gheorghiu., I. Anghel, C. Popa, Modelarea şi simularea evacuării în caz de
incendiu, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Facultăţii de Pompieri, Academia de
Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – SIGPROT 2008, Bucureşti, Editura Printech.

145
[3] Popa C., Combe G., Emergency offshore evacuation procedure, Sesiunea de
Comunicări Ştiinţifice a Facultăţii de Pompieri, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza” – SIGPROT 2007, Bucureşti, Editura Printech.
[4] wol.jw.org
[5] A. Beard, „Tunnel Safety, Risk Assessment and Decision-making”, Tunneling and
Underground Space Tehnology, 25/2010 91-94, Elsevier Ltd.
[6] R. Majdzadeh, K. Khalagi, K. Naraghi, A. Motevalian, M. Eshraghian, Determinants
of Traffic Injuries in Drivers and Motorcyclists involved in an Accident, Accident
Analysis and Prevention 40/2008, Elsevier Ltd.

146
SECŢIUNEA a II-a

LUCRĂRI CU CARACTER ŞTIINŢIFIC
TRANSFERUL DE CĂLDURĂ
PRIN PEREŢII STRATIFICAŢI COMPUŞI

Student sergent Alexandru DINA
Colonel conferențiar univ. dr .ing. Emanuel DARIE
Căpitan lector univ. dr. ing. Dragoş-Iulian PAVEL
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The present study is a simulation model in ANSYS program revealing the heat
transfer in layered compounds walls. The distribution of temperature field
indicates the influence of insulation thermal systems in structure of walls, floors,
construction.

Keywords: Heat Transfer, Layered Compounds Walls, Temperature Field,
Insulation Thermal Systems, Steady State Heat Transfer.

1. INTRODUCERE

Prin transferul de căldură se înţelege în cele ce urmează, schimbul de energie termică
dintre două fluide cu temperaturi diferite, despărţite prin intermediul unui perete compus
stratificat, având forme diferite. Transferul de căldură se realizează atât convectiv (uneori cu
radiaţia termică), cât şi conductiv.
Propagarea căldurii prin elementele de construcţie este caracterizată printr-un coeficient k
[W/m2∙K], (coeficient global de transfer termic), care depinde de forma peretelui despărţitor şi de
valorile coeficienţilor λ[W/m∙K] conductivitatea termică a materialelor, αi, αe [W/m2∙K]
coeficienţii de convecţie la interfaţa suprafeţelor exterioare ale peretelui cu aerul interior,
respectiv exterior.
Elementele opace de construcţie (pereţi exteriori, pereţi interiori, terase, planşee) sunt, de
regulă, formate din mai multe straturi asociate convenabil în ceea ce priveşte rezistenţa mecanică
şi izolarea termică a spaţiilor.
Straturile componente ale elementelor de construcţie opace pot fi aşezate perpendicular
pe direcţia fluxului termic sau paralel cu direcţia fluxului termic. Poziţionarea straturilor
componente în cadrul peretelui, faţă de suprafeţele elementului de construcţie sau faţă de direcţia
fluxului termic unidirecţional, determină mărimea fluxului care tranzitează elementul de
construcţie.

2. PROPAGAREA CĂLDURII PRIN CONDUCŢIE ÎN REGIM PERMANENT
(STAŢIONAR)

2.1 Fluxul termic printr-un perete plan neomogen cu feţe paralele

Propagarea căldurii prin conducţie presupune trecerea ei din aproape în aproape, prin
straturile imobile ale solidelor sau fluidelor. La corpurile solide, ea se realizează prin difuzia
electronilor liberi, iar la fluide datorită oscilaţiilor moleculelor.

148
În cazul regimului permanent, temperatura corpurilor este dependentă numai de
coordonatele punctului, ecuaţia câmpului de temperatură fiind de forma:

t = f(x,y,z) (1)

Cantitatea de căldură ce trece pe direcţia normală la suprafaţă, în unitatea de timp
reprezintă fluxul de căldură Q, exprimat în [W]. Prin flux unitar se înţelege fluxul care trece prin
unitatea de suprafaţă, q [W/m2].
Fluxul termic unitar (pe 1 m2) şi cel total, care trece prin suprafaţa S (m2) a peretelui
este:

(2)

(3)

Fig. 1 – Variaţia temperaturii în peretele plan neomogen cu feţe paralele

Temperatura straturilor intermediare se determină cu ajutorul relaţiei:

(4)

2.2 Fluxul termic printr-un perete plan neomogen compus

Se observă din fig. 2 că straturile cu λ1, λ2 sunt dispuse în paralel. În acest caz rezistenţa
termică echivalentă a întregului element de construcţie se obţine evaluând mai întâi rezistenţele
echivalente ale porţiunilor aflate în paralel, iar apoi se va evalua rezistenţa echivalentă a
ansamblului elementului de construcţie ţinând seama de suprafeţele componentelor legate în
paralel.

149
Fluxul termic unitar care trece prin suprafaţa S = 1 m2 a peretelui este:

(5)

Fig. 2 – Perete plan neomogen compus

Introducând următoarele notaţii pentru rezistenţele termice ale straturilor: R1=δ1/λ1,
R2=δ2/λ2, R3=δ3/λ3, R4=δ4/λ4 , fluxul unitar devine:

(6)

3. MODELAREA ŞI SIMULAREA PROCESULUI DE TRANSFER DE
CĂLDURĂ

Această etapă a fost realizată cu ajutorul softului de modelare şi simulare a proceselor
fizice ANSYS. Simularea transferului de căldură s-a făcut pe un perete neportant ce separă mediul
interior al unei locuinţe de mediul exterior.
Caracteristicile elementelor ce intră în componenţa peretelui, precum şi geometria sunt
prezentate în tabelul nr. 1, respectiv fig. 3.

Caracteristicile elementelor de construcţie componente Tabel nr. 1
Nr. Proprietăţi termofizice ale materialului
crt. Material ρ[kg/m3] λ[W/m∙K] c
[kJ/kg∙K]
1 Cărămidă 1.800 0,77 880
2 Mortar zidărie 1.800 0,8 840
3 Tencuială ciment+var 1.800 1,2 840
4 Izolaţie plăci vată minerală bazaltică 40 0,036 840

150
Fig. 3 – Secţiune prin peretele compus

Pentru a simula transferul de căldură în softul ANSYS, au fost necesare următoarele
etape:
 s-au definit proprietăţile materialelor componente ale structurii analizate
(Preprocessor-Material Props);
 s-au creat nodurile structurii şi au fost definite suprafeţele elementelor fig. 4, fig. 5
(Modeling – Create);
 s-au introdus condiţiile la limită de transfer termic: pentru interior: ti=22°C, αi=8
W/m2; pentru exterior: te= -15°C, αe=20 W/m2;
 s-a obţinut distribuţia temperaturilor la nivelul structurii.

Fig. 4 – Crearea nodurilor

151
Fig. 5 – Definirea suprafeţelor

Fig. 6 – Distribuţia câmpului de temperaturi – perete izolat termic

Un fenomen interesant observat în câmpul de temperaturi este că punctul de îngheţ se
află în afara peretelui propriu-zis (fără izolaţie). Astfel, creşte capacitatea peretelui de a
înmagazina căldură, fluxurile de căldură care traversează peretele sunt reduse, nu există punţi
termice şi se permite difuzia vaporilor (respiraţia peretelui) asigurând eliminarea umezelii.

152
Fig. 7 – Distribuţia câmpului de temperaturi – perete neizolat termic

O altă variantă analizată este cea a structurii aceluiaşi perete fără izolaţie (fig. 7). Se
observă în câmpul de temperaturi diminuarea drastică a capacităţii de izolare termică, temperatura
de îngheţ se situează în interiorul peretelui, transfer termic necontrolat (zidăria este supusă în
permanenţă variaţiilor de temperatură care favorizează apariţia fisurilor), peretele nu
înmagazinează căldură.

4. CONCLUZII

Simularea transferului de căldură prin structura peretelui stratificat compus ne indică:
 importanţa înglobării sistemelor termoizolatoare în structura pereţilor, planşeelor,
pardoselilor construcţiilor;
 distribuţia câmpului de temperaturi la nivelul structurii izolate/neizolate termic;
 poziţionarea punctului de îngheţ;
 micşorarea fluxului termic se va face prin dispunerea straturilor componente ale
pereţilor pe direcţia perpendiculară a fluxului de căldură.

BIBLIOGRAFIE

[1] D. Ștefănescu, M. Marinescu, Al. Dănescu, Transferul de căldură în tehnică, Editura
Tehnică, Bucureşti 1981.
[2] Ioan Vlădea, Tratat de termodinamică tehnică şi transmiterea căldurii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.
[3] Florin Iordache, Termotehnica construcţiilor, Editura Matrixrom, Bucureşti, 2010.

153
INFLUENȚA DIMENSIUNILOR GEOMETRICE ASUPRA
CONVECȚIEI TERMICE ÎN INCINTE ÎNCHISE

Student sergent Radu-Octavian NĂSTASE
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
This paper studies the influence of the dimensions of enclosures section on
natural convection heat transfer. There are contour graphs temperature field
obtained in three different situations: a rectangular section with the longer side
horizontal, rectangular cross-section with the longer side vertical and a square
section. Using a model for the study of turbulent convective heat transfer, this
work shows peculiarities of the temperature field in the three situations.

Keywords: Natural Convection, Enclosed Geometry, Geometry Aspect Ratio,
Numerical Simulation, Turbulent Model.

1. INTRODUCERE

Mişcarea liberă a fluidului este cauzată de forţe masice externe (forţele gravitaţionale,
centrifuge). Aceste forţe produc variaţia densităţii. Pentru fluide, variaţiile de densitate sunt
determinate de gradientul de temperatură în fluid. În contact cu un corp cald temperatura fluidului
creşte şi densitatea lui scade. Fluidul înconjurător, cu densitatea mai mare exercită o împingere
(forţa ascensională Arhimede), fluidul cald se ridică luând din căldura corpului; acest fluid fiind
înlocuit de altul rece, care se încălzeşte şi fenomenul se repetă. Spre deosebire de convecţia forţată,
la convecţia liberă sau naturală, mişcarea fluidului este cauzată în exclusivitate de câmpul de
temperatură. Studiul procesului de convecţie impune analiza simultană a câmpului de viteză şi a
câmpului de temperatură în masa de fluid.
În spaţii închise, procesul de transfer de căldură şi mişcarea fluidului sunt mai complexe,
acestea depinzând atât de proprietăţile fizice ale fluidului, de intensitatea proceselor, cât şi de
forma şi dimensiunile spaţiului.
Înţelegerea în detaliu a curgerii aerului în incinte este importantă în conceperea
instalaţiilor de încălzire, ventilare şi climatizare a încăperilor locuite cu scopul de a obţine
maximul de confort termic, dar şi pentru studiul comportării construcţiei respective în caz de
incendiu.
Rezultatul dorit al unui sistem de distribuţie a aerului într-o încăpere este acela de a aduce
aerul proaspăt, de a compensa necesarul de căldură sau frig şi de a crea o ambianţă plăcută în zona
de ocupare. Percepţia ocupanţilor este influenţată de diverşi factori ce pot apărea într-o încăpere:
viteza aerului, temperatura, umiditatea, turbulenţa aerului, precum şi concentraţia diverşilor
poluanţi, neuniformitatea ambianţei, diverse mirosuri etc.
Modalitatea în care circulă aerul este în directă legătură cu geometria încăperii, existenţa
oamenilor, poziţionarea ferestrelor şi a gurilor de refulare şi extracţie, precum şi natura sistemelor
de ventilare/climatizare.
Măsurările legate de mişcarea aerului, de distribuţia de temperatură şi poluanţi pot
caracteriza cu succes ambianţele existente, însă prezintă dezavantajul timpului şi a costurilor

154
implicate. Efectuarea de studii experimentale la scară naturală a clădirilor este foarte complexă şi
costisitoare.
Odată cu dezvoltarea sistemelor de calcul şi cu perfecţionarea acestora, au fost deschise
noi perspective de studiu în toate domeniile fizicii inclusiv în ingineria civilă datorită posibilităţilor
nelimitate de modelare numerică a fenomenelor implicate.
În general, modelarea este utilizată pentru reprezentarea unui obiect sau fenomen (sau a
unui ansamblu de obiecte şi fenomene) sub diferite forme, plecând de la realizarea iniţială şi
utilizând ipoteze simplificatoare. În cadrul conceperii sistemelor, modelele numerice permit
efectuarea de simulări şi obţinerea soluţiei optime.

2. SIMULAREA CONVECŢIEI ÎN INCINTA TIP PARALELIPIPED AŞEZAT
ORIZONTAL

2.1. Realizarea geometriei

În spaţii închise, procesul de transfer de căldură şi mişcarea fluidului sunt mai complexe,
acestea depinzând atât de proprietăţile fizice ale fluidului, de intensitatea proceselor, cât şi de
forma şi dimensiunile spaţiului.
Pentru simularea convecţiei naturale este folosit programul ANSYS. Pentru a observa
influenţa formei şi dimensiunilor încăperii s-au efectuat trei simulări în care avem incinte închise
care au temperatura pe un perete de 300C, iar peretele opus temperatura de 1500C. Toţi ceilalţi
pereţi sunt izolaţi termic (adiabatici).

Fig. 1 – ANSYS – CFX
În prima simulare am ales o incintă (fig. 1) cu lungimea de 15 m, lăţimea 2,8 m, înălţimea
2,8 m.

155
Fig. 2 – Incinta dreptunghiulară de tip paralelipiped aşezat orizontal

2.2. Realizarea reţelei de calcul

Pentru a realiza simularea convecţiei este necesară împărţirea geometriei în elemente finite.
În fiecare punct obţinut se rezolvă ecuaţiile de transfer de căldură. Cu cât reţeaua de calcul este
mai densă, cu atât simularea fenomenului este mai aproape de realitatea fizică.

Fig. 3 – Reţeaua de calcul

2.3. Condiţii la limită

Stabilirea condiţiilor la limită sunt foarte importante pentru simularea convecţiei. La acest
pas se stabilesc caracteristicile fluidului, precum şi caracteristicile pereţilor încăperii. Se introduc
temperaturile pereţilor încăperii, precum şi materialele din care sunt alcătuiţi.
În fig. 4 şi 5 s-au stabilit temperaturile pereţilor laterali de 300C şi, respectiv, 1500C.

Fig. 4 – Condiţii la limită – pereţi adiabatici

156
Fig. 5 – Perete lateral cu temperatura t = 1500 C

Fig. 6 – Perete lateral cu temperatura t = 300 C

2.4. Rezolvarea problemei transferului de căldură convectiv

În urma celor patru paşi enumeraţi mai sus, programul ANSYS realizează rezolvarea
ecuaţiilor în fiecare punct. În urma acestei etape, rezultă diagrame în care sunt reprezentate gradele
de convergenţă ale soluţiilor în timp.

Fig. 7 – Diagrama convergenţei soluţiilor obţinute

157
2.5. Afişarea rezultatelor

În acest ultim pas se obţin rezultatele simulării. Se observă variaţia temperaturii în
încăpere (fig. 8).

Fig. 8 – Câmpul de temperaturi în incinta tip paralelipiped aşezat orizontal

3. SIMULAREA CONVECŢIEI ÎN INCINTA TIP PARALELIPIPED AŞEZAT
VERTICAL

3.1. Realizarea geometriei

În acest capitol este realizată simularea convecţiei într-o incintă cu H = 15 m; l = 2,8 m;
L = 2,8 m. În fig. 9 s-a construit geometria incintei respectând dimensiunile de mai sus.

Fig. 9 – Incinta dreptunghiulară de tip paralelipiped aşezat vertical

3.2. Reţeaua de calcul

Fig. 10 – Reţeaua de calcul

158
3.3. Condiţii la limită

La fel ca la simularea anterioară s-au stabilit temperaturi diferite pe pereţii laterali, iar
ceilalţi patru pereţi s-au considerat adiabatici.

Fig. 11 – Perete lateral cu t = 300 C

Fig. 12 – Stabilirea condiţiilor la limită pentru fluid (aer)

Fig. 13 – Perete lateral cu t = 1500 C

159
3.4. Convergenţa soluţiilor obţinute

Acestea rezultă în urma rezolvării ecuaţiilor în fiecare punct.

Fig. 14 – Convergenţa soluţiilor

3.5. Rezultate obţinute

Fig. 15 – Câmpul de temperaturi în incinta tip paralelipiped aşezat vertical

4. SIMULAREA CONVECŢIEI ÎN INCINTA CUBICĂ

4.1. Realizarea geometriei

În această secţiune este realizată simularea convecţiei într-o încăpere cubică
(dimensiunile h = 2,8 m; l = 2,8 m; L = 2,8 m).
În fig. 15 este construită geometria încăperii în ANSYS cu dimensiunile precizate
anterior.

160
Fig. 16 – Incinta tip cub

4.2. Reţeaua de calcul
Această etapă constă în împărţirea în elemente finite a geometriei cubice de latură 2,8 m.

Fig. 17 – Reţeaua de calcul

4.3. Condiţii la limită

La fel ca la incinta de mai sus s-au stabilit temperaturile pereţilor a doi pereţi laterali
opuşi ca fiind de 300 C, respectiv de 1500 C.

Fig. 18 – Perete lateral cu t = 300 C

161
Fig. 19 – Pereţi laterali adiabatici

Fig. 20 – Perete lateral cu t = 1500 C

a. Convergenţa soluţiei
Această etapă presupune rezolvarea ecuaţiilor transferului de căldură.

Fig. 21 – Convergenţa soluţiilor obţinute

a. Rezultate obţinute
Graficul de contur al temperaturii este prezentat în fig. 21.

162
Fig. 22 – Graficul câmpului de temperaturi în geometria tip cub

5. CONCLUZII

În urma simulării convecţiei naturale în cele trei geometrii propuse s-au observat câmpuri
de temperaturi specifice aspectului de formă respectiv. Astfel, la incinta dreptunghiulară de tip
paralelipiped aşezat orizontal, se observă clar orientarea eliptică opusă ca şi înclinare la capetele
incintei a graficului de contur de temperatură. În cazul paralelipipedului aşezat vertical (de
înălţime mare) se observă un grafic de contur propriu cu diferenţe mari de temperaturi în special,
în zona superioară a geometriei. Graficul de contur al temperaturii în secţiunea cub prezintă clar o
simetrie în planul perpendicular pe cei doi pereţi cu temperaturi diferite (în secţiune graficul de
contur este similar celui obţinut în tratarea bidimensională a convecţiei naturale într-o secţiune
pătrată).

BIBLIOGRAFIE

[1] Florea Chiriac, Vasile Cartas, Cornel Mihăilă, Ana Maria Bianchi, Termotehnică,
Institutul de Construcţii Bucureşti, 1988.
[2] Aureliu Leca, Emilia Cerna Mladin, Mihaela Stan, Transfer de căldură şi masă,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
[3] http://instal.utcb.ro/site/teza_doctorat_Cristiana_CROITORU.pdf

163
SIMULAREA DINAMICĂ A FUNCȚIONĂRII
UNUI RADIATOR TERMIC TIP BIMETAL

Student caporal Cătălin-Adam MURARU
Student caporal Valentin NEDELCU
Maior lector univ. dr. ing. Liviu-Valentin BĂLĂNESCU
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The paper presents the main aspects pending to a bimetal radiator behavior
under the action of the following parameters: temperature, pressure, fluid
velocity fields. A numerical simulation has been done in ANSYS in order to
obtain the purpose of this work.

Keywords: Bimetal Thermal Radiator, Temperature Field, Pressure Field, Fluid
Velocity Field, ANSYS Numerical Simulation.

1. INTRODUCERE

În această lucrare se studiază comportamentul dinamic al unui radiator tip bimetal la
diferite viteze şi temperaturi ale agentului termic. Pentru fiecare dintre valorile impuse vom
observa distribuţia în radiator a următorilor parametri:
 temperatură;
 presiune;
 viteză.
S-a studiat radiatorul bimetal deoarece forma special proiectată oferă o
termoconductibilitate foarte ridicată, tehnologia Bimetal asigurând protecţie împotriva coroziunii
şi termen îndelungat de exploatare. Nu în ultimul rând, designul atrăgător a impus pe piaţa
tehnologiilor din ingineria instalaţiilor acest model.
Valorile obţinute prin această simulare vor fi comparate cu cele prezentate de producător.

1.1. Date generale de prezentare a radiatorului tip BIMETAL

Elementele de radiator din aluminiu sau din aliaj de aluminiu se obţin prin turnare sub
presiune sau prin extrudare. Ele pot avea una, două sau mai multe coloane prin care circulă agentul
termic; pe suprafaţa externă construindu-se mai multe aripioare de diverse forme şi dimensiuni
care conferă fiecărui model constructiv individualitatea sa. (Tabelul nr. 1)
Caracteristici tehnice radiatoare termice tip BIMETAL Tabel nr. 1

164
Pentru analiza propusă în această lucrare, s-a ales radiatorul tip BIMETAL CF 600.
Acest radiator poate fi descris prin următoarele caracteristici principale:
AVANTAJE:
 Aspect estetic modern.
 Fluxuri termice mari pe unitate de lungime.
 Spaţiu redus ocupat în încăperea de montaj.
 Masă mică (de cca 4 ori mai redusă decât a radiatoarelor din fontă).
 Manoperă redusă pe şantier.
 Montare uşoară.
 Se livrează vopsite din fabricaţie într-o paletă de culori diversificată.
DEZAVANTAJE:
 Durată de viaţă mai mică decât a radiatoarelor din fontă.
 Preţ de achiziţie mai mare.
 Rezistenţă redusă la şocuri şi lovituri.
 Pot prezenta anumite zgomote în funcţionare, provocate de aerul şi gazele degajate în
apă şi neevacuate corect.

2. ETAPELE SIMULĂRII ÎN ANSYS FLUID FLOW (CFX)

În cele ce urmează sunt prezentate schematic etapele necesare realizării analizei dinamice
a radiatorului, în mediul de simulare ANSYS Fluid Flow (CFX) astfel:

2.1. Crearea geometriei modelului (GEOMETRY)
2.2. Împărţirea în elemente finite (MESH)
2.3. Aplicarea condiţiilor la limită (SETUP)
2.4. Rezolvarea problemei propuse (SOLUTIONS)
2.5. Afişarea rezultatelor (RESULTS)

2.1. Crearea geometriei modelului (GEOMETRY)

Pentru ca rezultatele simulării să fie cât mai aproape de cele obţinute în realitate, s-a
introdus un radiator cu dimensiunile oferite de producător. Pentru realizarea geometriei, s-a creat
un element al radiatorului, format dintr-o ţeavă din oţel şi aripioare din aluminiu, care a fost
apoi multiplicat de 10 ori. În final s-au adăugat cei doi colectori, la capetele conductelor din oţel
(fig. 1).

Fig. 1 – Geometria modelului de radiator tip BIMETAL CF 600 introdusă în ANSYS

165
2.2. Împărţirea în elemente finite (MESH)

S-a procedat la împărţirea geometriei în două părţi: conducte şi elemenţi radiator, care
au fost apoi împărţite în elemente finite. Pe elemenţii de radiator distanţa dintre noduri este de
0,002 m, iar pe conducte distanţa dintre noduri este de 0,001 m (fig. 2, 3, 4).

Fig. 2 – Vedere frontală Fig. 3 – Vedere laterală

Fig. 4 – Vedere de sus

2.3. Aplicarea condiţiilor la limită (SETUP)

Simularea s-a efectuat în regim tranzitoriu pe o durată de 120 de secunde. La momentul
iniţial t = 0, radiatorul a fost gol şi are o temperatură de 16 grade.
Pentru a putea introduce condiţiile la limită se diferenţiază conductele de oţel de partea
din aluminiu, construindu-se trei domenii distincte:
 domeniul lichid (conducte);
 domeniul solid (elemenţii);
 domeniul de interfaţă (lichid-solid).

a) Domeniul lichid (conducte)
Conductele sunt din oţel, iar prin acestea trece agentul termic la o presiune de referinţă de
1 atm.
Pentru domeniul lichid se inserează două secţiuni:
 intrare apă, denumită generic „in apă”;
 ieşire apă, denumită generic „ies apă”.

166
Conform I 13 (Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire
centrală) viteza maximă a apei, în limitele presiunii disponibile din reţeaua termică, nu va depăşi
2 m/s pentru clădirile de locuit şi social-culturale, iar temperatura maximă a agentului termic este
de 95°C astfel pentru secţiunea „in apă” s-au introdus pe rând următoarele condiţii la intrarea
agentului termic în radiator:
 viteza agentului termic la intrare de 0,5 m/s, 1 m/s, 1,5 m/s, respectiv 2 m/s;
 temperatura agentului termic de 70°C şi 90°C.
Pentru secţiunea „ies apă” s-a introdus valoarea relativă a presiunii din radiator a
agentului termic de 0 Pa.

b) Domeniul solid (elemenţi radiator)
Acest domeniu este format din partea de aluminiu a radiatorului. Înainte ca în radiator să
fie introdusă apă, temperatura acestuia este de 16°C, iar pe timpul simulării acesta preia căldură de
la agentul termic ce trece prin radiator.

c) Domeniul de interfaţă (solid-lichid)
Acest domeniu a fost introdus deoarece agentul termic care parcurge conductele de oţel
cedează căldură domeniului solid (elemenţi radiator). Acesta este format din toate elementele
comune primelor două domenii.

În secţiunea de prezentare rezultate (output control) s-au introdus variabilele de care se va
ţine cont pe timpul simulării, acestea fiind:
 temperatura;
 presiunea;
 viteza.

2.4. Rezolvarea problemei propuse (SOLUTIONS)

Gradul de convergenţă al soluţiei obţinute este prezentat în fig. 5.

Fig. 5 – Gradul de convergenţă al soluţiei obţinute

167
2.5. Afişarea rezultatelor (RESULTS)

Graficul de contur de temperatură la nivelul radiatorului după 2 minute de funcţionare la
o temperatură de 70°C a agentului termic în secţiunea de intrare la diverse viteze de intrare a
agentului termic este prezentat în fig. 6 – a, b, c, d:

a) Distribuţia temperaturii la vi = 0,5 m/s b) Distribuţia temperaturii la vi = 1 m/s

c) Distribuţia temperaturii la vi = 1,5 m/s d) Distribuţia temperaturii la vi = 1 m/s
Fig. 6 – a) – d) Graficul de contur de temperatură la diverse viteze de intrare ale agentului termic

Graficul de contur de presiune la nivelul radiatorului după 2 minute de funcţionare la o
temperatură de 70°C a agentului termic în secţiunea de intrare la diverse viteze de intrare a
agentului termic este prezentat în fig. 7 – a, b, c, d:

a) Distribuţia presiunii la vi = 0,5 m/s b) Distribuţia presiunii la vi = 1 m/s

168
c) Distribuţia temperaturii la vi = 1,5 m/s d) Distribuţia temperaturii la vi = 1 m/s
Fig. 7 – a) – d) Graficul de contur de presiune la diverse viteze de intrare ale agentului termic

Graficul de contur al câmpului de viteze în masa de fluid la nivelul radiatorului după două
minute de funcţionare la o temperatură de 70°C a agentului termic în secţiunea de intrare la diverse
viteze de intrare a agentului termic este prezentat în fig. 8 – a, b, c, d:

a) Distribuţia câmpului de viteze la vi = 0,5 m/s b) Distribuţia câmpului de viteze la vi = 1 m/s

a) Distribuţia câmpului de viteze la vi = 1,5 m/s b) Distribuţia câmpului de viteze la vi = 2 m/s
Fig. 8 – a) – d) Graficul de contur al câmpului de viteze la diverse viteze de intrare ale agentului termic

3. CONCLUZII

Principalele concluzii ale simulării dinamice funcţionării radiatorului termic tip
BIMETAL CF 600 sunt:
 la vitezele de intrare testate, presiunea în radiator a fost în valorile normale fără a se
apropia de presiunea maximă de 6 bar la care este proiectat să reziste acesta;

169
 radiatorul se încălzeşte mult mai uniform la o viteză de intrare a apei mai mare, iar
după 2 minute are aproximativ aceeaşi temperatură pe întreaga sa suprafaţă;
 pentru o viteză mică de intrare a agentului termic, este necesar un timp mai mare
pentru ca radiatorul să atingă o temperatură apropiată valorii temperaturii agentului
termic. Acest aspect se poate observa în variaţia câmpului de temperaturi din fig. 6 a)
la vi = 0,5 m/s atunci când în partea opusă celei prin care intră agentul termic, elemenţii
din aluminiu nu ating mai mult de 45°C, pe când la vi = 2 m/s aceştia se încălzesc până
la aproape 60°C;
 viteza agentului termic în radiator în toate cazurile este maximă în conducta primului
element, aceasta fiind aproximativ dublă, raportată la cea de intrare.

BIBLIOGRAFIE

[1] Manualul de instalaţii de încălziri, ediţia a II-a.
[2] Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală I 13.
[3] Tutorial Ansys-Chapter 16. Conjugate Heat Transfer in a Heating Coil.
[4] http://climatic.md/shop/radiatoare/bimetal
[5] http://www.resist.pub.ro/Cursuri_master/OS/OS_Lab_01.pdf

170
MODELAREA CONVECŢIEI TERMICE
ÎN REGIM CRITIC LA CURGEREA ASCENSIONALĂ
PRIN CANALE VERTICALE

Colonel conferențiar univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Căpitan lector univ. dr. ing. Dragoş-Iulian PAVEL
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
Development combined convection coupled with an upward vertical flow
criterion for fluids with Pr = 7 is analyzed in a vertical rectangular channel. The
analysis is based on a two-dimensional numerical modeling. The present study
considers the influence of inlet fluid temperature (  r ) on the critical parameter
( Recr ) appropriate to the situation when thermal insulation is preferred between
two vertical walls with different temperatures on the surfaces in contact with the
fluid. An analysis based on the criterion cold wall Nusselt assigned determines
the critical value of the Reynolds criterion corresponding disappearance of fluid
movement in the vertical section of flow. The subject is analyzed for a specific
area of form factors (A = 4, 8, 16, 24) and Rayleigh criteria ( Ra  105 ; 106 ; 107 )
so that the work is a continuation of previous author studies. It shows that the
display position to a minimum value Nu c associated with the thermal insulation
effect. An analysis shows that the Reynolds's scale proportional to A 2 and
independently of Ra. For larger form factors ( A  16 ) and the same area of Ra,
the cold wall Nusselt occurs in critically analyzed independent of the scale
 
factor Ra 1 4 Nu min Nu nat  A r  , where the average Nusselt, Nu nat is for the
natural convection regime .

Keywords: Natural Convection, Critical Cold Wall Nusselt Number, Thermal
Insulation Effect.

1. INTRODUCERE

Convecţia naturală şi regimul combinat convectiv în cavităţi dreptunghiulare sau canale
de diverse forme şi dimensiuni au constituit subiecte pentru multe cercetări avansate în decursul
ultimei decade. Domenii inginereşti importante precum cele cu privire la reactoarele nucleare,
răcirea diverselor dispozitive, schimbătoarele de căldură etc., au impus studiul transferului de
căldură convectiv în canalele verticale. Chiar dacă la momentul de faţă există o vastă bibliografie
cu rezultate obţinute atât numeric, cât şi experimental, fenomenul convecţiei mixte necesită în
continuare o atenţie deosebită, justificată fiind de aplicaţiile cu caracter special ce pot avea interes
în tehnică.
Astfel, lucrarea de faţă consideră potenţiala utilizare a unei curgeri verticale forţate
ascendente, pentru realizarea unei izolaţii controlate a unor suprafeţe mari verticale având drept
principal beneficiar construcţiile cu caracter special. În acest scop, este necesar să cunoaştem

171
interacţiunea dintre structura curgerii fluidului şi caracteristicile sale termodinamice, pentru a
obţine regimul parametric optim dorit. În cazul unei curgeri uşoare ascendentă vertical s-a
demonstrat că o celulă recirculantă persistă în centrul secţiunii de curgere sau adiacent la peretele
rece.
Existenţa acestei recirculaţii a curgerii produce în general intensificarea transferului de
căldură, cu consecinţe negative asupra efectului de izolaţie termică controlată. Aung şi Worku
(1986 a) au prezentat cazul apariţiei unei curgeri descendente la partea superioară a canalului
vertical, curgere cauzată de efectul puternic convectiv al regimului dezvoltat în cazul unor secţiuni
cu înălţime mare.
Curgerea bidirecţională cu linii de curent paralele este realizată în mijlocul secţiunii
verticale a canalului. De regulă, curgerea recirculantă este produsă în regimul de convecţie
naturală cu caracter dominant. (Aung şi Worku, 1986 b). Ingham et al. (1988) au investigat situaţia
când curgerea dezvoltată în regiunea de intrare (jos) este aproximată cu un regim de curgere
dezvoltat în întregime. O analiză a convecţiei mixte cu efecte de recirculare a fost făcută şi de
Hamadah and Wirtz (1991), asumând aceleaşi condiţii ale regimului de curgere. În majoritatea
acestor studii, în ceea ce priveşte natura transferului de căldură, s-a raportat că criteriul Nusselt
mediu reprezintă corect fenomenul, mai precis criteriul Nusselt pentru peretele cald. Trebuie
remarcat, de asemenea, că rezultatele analitice existente până în prezent consideră în totalitate o
lungime infinită a canalului vertical.
Într-o altă lucrare, Darie, Kimura şi Okajima (1998), au demonstrat oportunitatea analizei
bazate pe criteriul Nusselt al peretelui rece, analiză care impune apariţia unei valori critice ale
criteriului Reynolds asociat cu dispariţia curgerii reversibile. Studiul întocmit pentru câteva valori
reprezentative ale raportului de formă (A = 4; 8 şi 16) a considerat o temperatură de intrare „zero”
(temperatura peretelui rece egală cu temperatura fluidului la intrarea în secţiunea de curgere).
Pentru valori specifice ale lui Ra şi A, a fost găsit un Reynolds critic corespunzător momentului
când valoarea lui Nusselt pentru peretele rece devine neglijabilă. Valoarea lui Reynolds critic este
puternic legată de raportul de formă, mai precis proporţional cu A2, dacă A  8 . Acest parametru a
fost desemnat drept criteriul Reynolds critic pentru transfer de căldură, Re crHT . Pe de altă parte, din
analiza structurii curgerii fluidului, urmărind prezumţia dispariţiei curgerii reversibile în canal, s-a
definit numărul critic pentru structura curgerii fluidului, RecrFS . Calitativ, a fost demonstrată
următoarea relaţie între cei doi parametri: RecrFS  RecrHT  A2 . Experimentele ulterioare (pentru A
= 10) au demonstrat existenţa celor două valori critice care respectă relaţia de mai sus (Kawamura,
1998). Valorile lui RecrFS au fost comparate cu rezultatele obţinute prin teoria curgerii dezvoltate, cu
foarte bune rezultate pentru aspecte de formă mari. Chiar dacă aceste rezultate propun o
importantă modalitate de proiectare termică, nu totdeauna este posibil de utilizat un fluid cu
temperatură „zero” la intrarea în canalul vertical. Plecând de la acest aspect, în lucrarea de faţă se
studiază situaţia creşterii temperaturii fluidului la intrare, mai precis: ( T0  Tr  T1 ). Analiza
numerică va arăta că criteriul Nusselt scade în aceste cazuri, dar nu ajunge la limită neglijabil.
Variaţia acestui parametru urmează o curbă cu o pantă pronunţată care atinge un minim, crescând
apoi funcţie de Re. Natura acestui Nusselt minim este analizată aici în conexiune cu parametrii
importanţi ai fenomenului. Se demonstrează o importantă dependenţă cu raportul de formă (A = 4;
8; 16; 24) pentru un domeniu definit al criteriului Rayleigh (Ra = 105; 106; 107) şi de temperaturi
de intrare a fluidului (  r  0.1, 0.2, 0.4, 0.6 ).

2. FORMULARE MATEMATICĂ

Sistemul analizat în studiul de faţă (fig. 1) poate fi descris astfel: un fluid este condus cu o
viteză specificată v0 şi temperatura Tr la baza unui canal vertical definit în sistemul de axe x-y de
două plăci verticale aflate la distanţa L. Grosimea plăcilor este suficient de mare astfel încât în
calculele de faţă este considerată o secţiune verticală mărginită de cei doi pereţi. Suprafaţa

172
pereţilor este menţinută la temperatură constantă T0 şi, respectiv, T1 cu T1>T0, pentru o înălţime H.
De la intrarea în canal, fluidul este trimis ascendent sub influenţa termică a pereţilor verticali.
Având în vedere determinarea parametrului de control asignat valorii criteriului Nusselt al
peretelui rece ( Nu c ), curgerea laminară nestaţionară a fluidului cu proprietăţi constante a fost
rezolvată cu ajutorul metodei diferenţelor finite (volumului finit).

y

izolaţie
T T0
1 g
H

L
x

V0 , Tr
Fig. 1 – Geometria şi parametrii dominanţi ai canalului vertical

Luând în considerare aproximaţia Boussinesq din ecuaţia de moment, modelul matematic
(continuitate, moment, energie) va fi:
 2    (1)
D 1 2 Ra H 
   (2)
Dt Re Pr  Re X
D 1
  2 (3)
Dt Re  Pr
unde parametrii adimensionali sunt definiţi în raport cu înălţimea canalului (H) ca lungime de
referinţă după cum urmează:
X  x H , Y  y H , t  t H v 0 , U  u v 0 ,
V  v v0 ,    Hv0 ,    v0 H ,
(4)
  T  T0  T1  T0 , Re  H v0  , Pr    ,
Ra H  g    H 3  T1  T0   
şi
D Dt    t  U   X  V   Y (5)

În principal condiţiile la limită pentru viteză sunt de tipul (U = 0; V = 0) pe pereţii
verticali, cu o viteză specificată (V = 1) la intrarea în canal:
  1,   0 la X  0
  0,   max la X  A 1
Y  0     r  (Tr  T0 ) (T1  T0 ) ,    Amax X ,   0 la Y  0 (6)

Pentru secţiunea de ieşire condiţiile impuse pentru parametrii fluidului sunt:
 Y  0 ,  Y  0, V Y = 0 la Y  1 (7)
Valorile pentru max sunt legate de aspectul de formă A  H L .

173
3. MODELARE NUMERICĂ

Ecuaţiile care guvernează fenomenul împreună cu condiţiile la limită, sunt rezolvate cu
ajutorul unei scheme ce utilizează diferenţele finite. În formă compactă, derivatele spaţiale ale
formulării adimensionale sunt scrise utilizând dezvoltarea în serie Taylor în jurul celulei de calcul
(i, j) din reţeaua computaţională:
 nW B n  K  Wz1  L  Ws ,r  M  Wz2 (8)
unde: n  1;2, W  ; ; , si B  X ; Y . (9)
Coeficienţii K, L, M depind de parametrii W, derivatele de direcţie R, şi ultimul termen
considerat din dezvoltările în serie:
{K, L, M}={K{W, R}, L{W, R}, M{W, R}} (10)
Indecşii z1, z2 ai necunoscutelor W sunt prezentaţi mai jos:
 z1 X  i  1, j  z 2 X  i  1, j
 
or ; or (11)
 z  i, j  1  z  i, j  1
 1Y  2Y
unde indicii X, Y se referă la derivatele în raport cu X, respectiv Y. O schemă cu diferenţe finite
deplasate înainte (FWDS) este utilizată pentru integrarea funcţiei de curent şi a temperaturii. O
schemă iterativă punct cu punct de tipul (SOR) este utilizată pentru avansul calculului în timp. Se
consideră că schema ajunge la starea staţionară dacă pentru soluţiile ( , ) se obţin variaţii mai
mici de 10-6 în fiecare nod din câmpul computaţional. Convergenţa funcţiei de curent (  ) a fost
considerată la modificări ale criteriului fracţional mai mici de 10-4 la fiecare pas de timp. Paşi
foarte mici (de ordinul 10-5) au fost utilizaţi în cazul valorilor mari ale lui Ra, pentru a evita
situaţia unor instabilităţi a schemei numerice. Reţeaua de calcul utilizată a fost definitivată după
efectuarea unor teste, pentru a găsi un compromis rezonabil între acurateţea rezultatelor şi timpul
de calcul consumat. Validarea rezultatelor numerice a fost făcută pentru regimul de convecţie
naturală într-o incintă de secţiune pătrată. Comparând valorile obţinute pentru fluide cu Pr = 7 şi
Ra = 103-106, am găsit valori foarte apropiate de cele obţinute de Quon (1972) şi Cormack, Leal şi
Seinfeld (1974). O probă suplimentară (de asemenea, pentru convecţia naturală) într-un canal
vertical arată o bună corespondenţă cu Jakob (1957) şi Seki et al. (1978) pentru aspectul de formă
A = 5 (fig. 2).
Pentru că analiza de faţă va fi executată pentru o curgere ascendentă într-un canal deschis,
o comparaţie a cazurilor: canal închis, respectiv canal deschis este natural necesară. Criteriul
Nusselt mediu, poate fi corelat astfel:

Darie et al. (numeric, canal deschis)
Jakob (numeric)
Darie et al. (numeric, canal închis)
Seki et al. (experimental)
Bejan (teoria stratului limită)

Fig. 2 – Evaluarea schemei numerice

174
Nu closed channel  0.146  Ra 0.188
(12)
Nu openedchannel  0.132  Ra 0.169

Testul arată că frontierele deschise sus, respectiv jos, produc o reducere de aproximativ
30% a criteriului Nusselt mediu în contrast cu canalul analog închis:
Nu openedchannel  0.7  Nu closed channel (13)

4. MOTIVAŢIA ANALIZEI BAZATE PE CRITERIUL NUSSELT CALCULAT
PENTRU PERETELE RECE

În caracterizarea din punct de vedere al transferului termic, pentru fenomenul studiat în
canalul vertical, de regulă, parametrul selectat este criteriul Nusselt mediu definit în cazul unei
aplicaţii concrete. Criteriile Nusselt mediu vor fi definite prin integrarea fluxurilor termice în
lungul plăcilor verticale. Cu notaţiile prezente se poate defini:
     
1 1
Nu h      dY ; Nu c      dY
 X  X 0  X  X A 1
0 0 (14)

unde indicii h, c sunt pendinte de nivelul peretelui cald respectiv rece. Preponderent, primul
parametru (la peretele cald) este, de regulă, folosit ca criteriu Nusselt mediu de majoritatea
autorilor. O analiză extinsă asupra celor două elemente pentru o temperatură adimensională egală
cu zero la intrarea în canalul vertical (Darie, Kimura and Okajima, 1998) a demonstrat o nouă
modalitate care poate raporta proprietăţile de transfer de căldură cu cele ale structurii fluidului. În
timp ce variaţia Nu h versus Re a fost una lină descrisă de o linie aproximativ orizontală în regim
de convecţie naturală urmată de o creştere sub un anumit unghi în regim mixt către forţat, Nu c a
scăzut puternic către valori foarte mici apropiindu-se la limită de 10 3 . La această valoare, în
principal nu se mai transmite căldură către placa rece. Energia dată de perete cald a fost
transportată ascensional de către curgerea forţată prin canal. Considerând corelaţia dintre structura
fluidului în mişcare şi variaţia lui Nu c , este posibil să se definească un criteriu Reynolds critic
referitor la structura fluidului ( RecrFS ). Acest parametru critic este în conexiune cu momentul
dispariţiei curgerii celulare în secţiunea verticală a canalului considerat. Plecând de la o asumare a
unei anumite apariţii a stratului limită, s-a găsit un criteriu Reynolds critic dedus pentru transferul
de căldură ( RecrHT ) care are o valoare proporţională cu pătratul aspectului de formă A, pentru A > 8
(Darie et al., 1998). S-a demonstrat tot pe baza unor calcule numerice că RecrHT urmează imediat
după RecrFS : adică se poate spune în final că RecrHT  RecrFS . Ştiind că problema pentru  r  0 (cazul
în care temperatura fluidului la intrarea în canalul vertical este egală cu cea a peretelui rece) a fost
abordată şi rezolvată, este necesar de a se cuantifica efectul unei temperaturi ridicate în secţiunea
de intrare, analiză care este dezvoltată în secţiunea următoare.

5. INFLUENŢA TEMPERATURII DE INTRARE A FLUIDULUI

Deoarece obiectivul acestei lucrări este de a obţine o termoizolaţie controlată aplicată
pereţilor verticali ai unei clădiri cu caracter special, va fi mult mai adecvată considerarea unei
temperaturi diferite de zero la intrarea în canalul vertical, deoarece în situaţiile reale este dificil să
se asigure aşa-numita temperatură „zero” de intrare. În acest context, examinarea numerică a
acestui caz a fost realizată pentru domeniul  r  0.1; 0.2; 0.4; 0.6 cuplat cu aspectele de formă:
A = 4, 8, 16 şi, respectiv 24. Parametrul principal ales pentru descrierea situaţiilor analizate este

175
criteriul Nusselt pentru peretele rece ( Nu c ) versus criteriul Reynolds, Re. Rezultatele obţinute
arată că Nu c urmează o descreştere similară cu Re ca în cazul analizat anterior (  r  0 ), dar nu
conduce la limită către zero. În această situaţie specială, Nu c descreşte întâi până atinge un minim
valoric corespunzând criteriului Reynolds critic, continuând apoi să crească uşor. În continuare
vom descrie detaliat aceste evoluţii. În Fig. 3 este arătat criteriul Nusselt pentru peretele rece
pentru diferite valori ale temperaturii de intrare r = 0.1; 0.2; 0.4; 0.6 şi criterii Rayleigh Ra = 105;
106; 107, în cazul unor aspecte mici de formă (A = 4). Aşa cum se poate observa, parametrul de
control ( Nuc ) este puternic influenţat de temperatura de intrare dacă criteriul Rayleigh este fixat.

Fig. 3 – Criteriul Nusselt mediu, Nu c pentru aspectul de formă (A=4) şi temperaturile de intrare
(  r  0.1; 0.2; 0.4; 0.6 )

Trei zone devin distincte în evoluţia lui Nuc . La o primă apreciere, evoluţia parametrului
de control arată o uşoară descreştere cu criteriul Reynolds. Domeniul lui Re al acestei faze de
început este aproximativ 1~5. Panta curbelor apare a fi în funcţie de criteriul Rayleigh. Pentru
Ra = 107, tangenta la curbe este practic orizontală în acest regim, cu parametrul de control fixat la
o valoare constantă. Dacă criteriul Rayleigh este mic (Ra = 106), unghiul variaţiei acestei curbe
devine progresiv mai mare (în sens orar), cu o valoare pronunţată obţinută pentru Ra = 105.
De asemenea, o privire de ansamblu asupra acestor variaţii, indică pentru diferite
temperaturi asumate la intrarea în canal, un pachet de curbe (pentru r = 0.1~0.6) mai compact
când criteriul Rayleigh descreşte (vezi fig. 3 (c), cazul Ra = 107). Aceasta arată că la un criteriu
Rayleigh mai mare, Nusselt pentru peretele rece rămâne în regimul de convecţie naturală pură la
valori Reynolds mari.
O a doua zonă poate fi definită pentru domeniul Re = 5 - 50 şi Ra = 105-106, când evoluţia
parametrului de control scade puternic, atingând în final valoarea minimă pentru toate
temperaturile de intrare considerate. Acest minim este găsit a fi puternic influenţat de temperatura
de intrare; astfel că, cu cât temperatura de intrare este mai mare, cu atât valorile obţinute pentru
Nuc minimum vor fi mai reduse. Cu creşterea criteriului Rayleigh (fig. 3 (c) şi 3(d)) locaţia
minimului pentru Nuc converge către acelaşi Re pentru r = 0.1; 0.2; 0.4.
Când temperatura de intrare depăşeşte 0.5, Reynolds critic corespunzător lui Nuc
minimum este plasat la o valoare mai mică decât cea întâlnită la r < 0.5. Deci, pentru aspecte de
formă reduse (A = 4), am găsit o dependenţă a criteriului Reynolds critic, Recr, de criteriul
Rayleigh, în maniera că pentru Ra = 106 valoarea critică este Recr ~ 50, iar pentru Ra = 107,
Recr > 100.
Dacă raportăm aceste rezultate la criteriul Reynolds critic obţinut pentru o temperatură de
intrare zero, concluzia inerentă este că parametrul de control minim ( Nuc min.) obţinut prin
descreşterea temperaturii de intrare, urmează o curbă cu o pantă apropiată de verticală care
eventual converge către Recr în cazul temperaturii zero. O a treia zonă arată un minim în direcţia
creşterii lui Re, când curbele urmează o formă ascendentă cu o pantă precizată. Unghiul în această

176
zonă este pozitiv (în sens orar) cu aproximativ aceeaşi evoluţie ca în cazurile Ra = 105 şi 107.
O zonă de tranziţie cu un unghi relativ pronunţat apare pentru cazul Ra = 106.

Fig. 4 – Criteriul Nusselt mediu, Nu c pentru aspectul de formă (A=8) şi temperaturile de intrare
(  r  0.1; 0.2; 0.4; 0.6 )

În continuare, ne vom concentra asupra influenţei temperaturii de intrare pentru cazul
unui aspect de formă de două ori mai mare. În fig. 4 este prezentat parametrul de control pentru
A = 8. pentru prima regiune, evoluţia lui Nuc este descrisă de curbe mai compacte, pentru toate
cazurile considerate (Ra = 105~107) în comparaţie cu A = 4.
De asemenea, ca o observaţie comună, se poate vedea că această fază este prelungită până
la Re ~ 10, aproape independent de Ra. În continuare, al doilea interval este caracterizat de o
descreştere pronunţată, până când minimul este atins. În comparaţie cu cazul A = 4, Recr în această
situaţie converge către aceeaşi valoare (~150) pentru toate criteriile Rayleigh. În sfârşit, în cel
de-al treilea domeniu o creştere accentuată este observată la Ra = 107, în timp ce pentru
Ra = 105~106 înclinarea este mai mică.
Remarca obţinută din această analiză este că pentru aspecte de formă mari, valorile lui
Nusselt pentru peretele rece obţinute pentru diferite temperaturi de intrare, se apropie în regimul
critic, de valoarea corespunzătoare din regimul cu temperatură zero la intrare. În ceea ce priveşte
structura curgerii, la Re  Recr , o zonă de recirculare este clar evidenţiată de celula formată în
zona adiacentă peretelui rece (fig. 5 (a)).
Curgerea principală are loc ascendent, ocolind celula ataşată de peretele din dreapta.
Interesant este că temperatura de intrare „non-zero” a fluidului (  r  0.2 ), coroborată cu un Re
relativ mic, conduce la o celulă nesimetrică în raport cu înălţimea canalului. Centrul celulei este
localizat la Y  0.7 pentru acest caz.

Fig. 5 – Structura curgerii fluidului şi câmpul de temperaturi ( A  8; Ra  10 7 ;  r  0.2 )

177
Cu creşterea lui Re, celula se ridică uşor către partea superioară a canalului, devenind mai
îngustă. Pentru Re suficient de mare, (vezi Fig. 5 (b)) celula reversibilă eventual dispare, curgerea
având loc preponderent ascendent. Câmpul de temperaturi arată clar că dispariţia circulaţia
reversibile este benefică efectului de izolaţie termică care poate fi obţinut de o curgere controlată
ascendentă la parametrii critici ( Nu c , Recr rezultaţi din structura curgerii). Oricum, valorile critice
ale criteriilor Reynolds din structura curgerii, RecrFS , apar a fi mai mici decât valorile critice
obţinute din analiza transferului de căldură (  150 ), ca în fig. 4 (c).
Dacă aspectul de formă este mult mai mare, (de exemplu, A = 24), valoarea minimă a lui
Nusselt pentru peretele rece Nu c care corespunde valorii critice a criteriului Reynolds ( RecrHT )
atinge praguri mai mici chiar decât 1. De fapt, este obţinută suprimarea transferului termic prin
convecţie naturală către peretele rece. În fig. 6 este prezentată evoluţia structurii fluidului cu
creşterea criteriului Reynolds, luându-se în considerare şi regiunile de intrare respectiv ieşire din
canalul vertical. Se observă caracterul complex al curgerii multicelulare reversibile în zonele
adiacente extremităţilor pereţilor verticali.
Din punct de vedere termic, se evidenţiază o situaţie critică dată de regimul dominant de
convecţie forţată în canalul vertical, care va reduce la minimum transferul de căldură între pereţi.
Plecând de la această ipoteză, grosimea stratului limită  H , în secţiunea de ieşire din canal este
impusă, în regim critic, să fie comparabilă cu lăţimea canalului L:
 H  HRe 1 2 Pr 1 3  H RecrHT   L
1 2
(15)
deci, criteriul Reynolds critic din analiza de transfer de căldură este proporţional cu aspectul de
formă A:
RecrHT  br A2 (16)
unde br este un factor de proporţionalitate. Rezultatele numerice concordă bine cu teoria stratului
limită pentru aspecte de formă mari ( A  8 ), vezi fig.7. Variaţia lui RecrHT pentru cazurile analizate
( Ra  10 6 ;10 7 , r  0.2;0.4 şi A=4;8;16;24) arată că br este uşor mai mare decât 1, ( br  1.15 ).

Re: 1 5 10 20 50 100 200

Fig. 6 – Structura curgerii fluidului pentru Ra  10
8

178
Se poate observa că domeniul de aplicare se restrânge la aspecte de formă mai mari, unde
consideraţiile teoretice de mai sus se aplică foarte bine, arătând o puternică dependenţă a
numărului Reynolds critic din transferul de căldură RecrHT , asupra aspectului de formă A 2 , cu o
foarte mică dependenţă de criteriul Rayleigh.

Fig. 7 – Criteriul Reynolds critic pentru transferul de căldură, RecrHT

Esenţa acestei circumstanţe este dată de parametrul intermediar Ra 1 4 Nu min Nu nat  A r ,
care raportează situaţia critică (cu privire la Nu min ) la regimul de convecţie naturală (caracterizat
de un anumit criteriu Rayleigh) pentru diferite aspecte de formă A şi temperaturi de intrare a
fluidului  r . Parametrul a fost obţinut împărţind criteriul Nusselt mediu la valoarea
corespunzătoare a regimului de convecţie naturală:
T  Tc T  Tc
Nu min Nu nat  k f r kf h (17)
L c

Fig. 8 – Parametrul
Ra 14
Nu min Nu nat   A  pentru A=16 şi 24
r

179
Dacă introducem grosimea stratului limită în cazul convecţiei naturale  c  HRa1 4 în (17)
relaţia poate fi rescrisă astfel:
Nu min Nu nat   r ARa 1 4 (18)
Parametrul în discuţie este obţinut direct:
Ra1 4 Numin Nunat  A r   const (19)

Interesant, în pofida unei mici influenţe cu criteriul Rayleigh (în domeniul
calculat, Ra  105 ; 106 ; 107 ) pentru un aspect de formă stabilit A (16 şi 24 în analiza prezentă),
valorile obţinute pentru diferite temperaturi de intrare (  r  0.1; 0.2; 0.4; 0.6 ) sunt practic aceleaşi.
Valoarea medie (considerând domeniul Ra  105 ;10 6 ;10 7 ) este ~0,07 pentru A=16 şi ~0,05 pentru
A=24. Acest rezultat (Fig. 8) confirmă consecinţa unei potenţiale izolaţii, utilizând o curgere
ascensională, la regim critic, independent de  r , pentru aspecte de formă suficient de mari ( A  16
în analiza de faţă). Este esenţial de remarcat din nou că parametrii au fost adimensionalizaţi în
raport cu înălţimea canalului, H.

6. CONCLUZII

Transferul de căldură convectiv şi structura curgerii într-un canal vertical cu pereţi aflaţi
la temperaturi diferite a fost studiat pe baza unei analize numerice. În principal, urmând ipoteza
criteriului Reynolds critic legat de dispariţia structurii de curgere reversibilă, lucrarea a luat în
considerare influenţa unei temperaturi la intrare mai ridicată ( 0   r  1 ). Problema a fost
rezolvată printr-o investigare originală, privind la criteriul Nusselt calculat la peretele rece, valoare
care generează criteriul Reynolds critic. În comparaţie cu cazul în care temperatura de intrare este
nulă unde Nu c descreşte indefinit către valoarea zero, în noile condiţii studiate, acest parametru
are un minim urmat de o creştere cu Re. Cercetarea a fost realizată pentru un domeniu
reprezentativ de aspecte de formă (A=4; 8; 16; 24). O discuţie detaliată a primelor două situaţii
(A=4 & 8) arată că criteriul Nusselt calculat pentru un set de temperaturi de intrare
(  r  0.1, 0.2, 0.4, 0.6 ) converge în situaţia critică la valorile analoage cazului cu temperatură de
intrare zero. Mai mult, pentru aspectul de formă cel mai mare considerat, (A=24), s-a confirmat că
la parametrii critici este posibilă izolarea termică controlată, chiar în condiţiile unei creşteri a
temperaturii de intrare, cu posibilitatea aplicării la structurile de construcţii civile sau speciale.

BIBLIOGRAFIE
[1] Aung, W. şi Worku, G., 1986a, „Developing Flow and Flow Reversal in a Vertical
Channel With Asymmetric Wall Temperatures”, ASME Journal of Heat Transfer,
Vol. 108, No. 2.
[2] Aung, W. şi Worku, G., 1986b, „Theory of Fully Developed, Combined Convection
Including Flow Reversal”, ASME Journal of Heat Transfer, Vol. 108, No. 2.
[3] Bejan, A., 1995, Convection Heat Transfer, John Wiley & Sons, Inc., New York.
[4] Cormack, D.E., Leal, L.G. şi Seinfeld, J.H., 1974, „Natural Convection in a Shallow
Cavity With Differentially Heated End Walls, Part 2: Numerical Solutions”, Journal
of Fluid Mechanics, Vol. 65, Part 2.
[5] Darie, E., Kimura, S. şi Okajima, A., 1998, „Natural Convection Heat Transfer in
an Asymmetrically Heated Vertical Channel Controlled by Through Flows”, JSME
International Journal, Fluids and Thermal Engineering, Vol. 41, No. 1.
[6] Darie, E., 1999, „Critical Heat Transfer and Fluid Flow Related to the Mixed
Convection Regime in Vertical Ducts“, Teză de doctorat, Universitatea Kanazawa,
Japonia.

180
[7] Hamadah, T.T. şi Wirtz, R.A., 1991, „Analysis of Laminar Fully Developed Mixed
Convection in a Vertical Channel with Opposing Buoyancy”, ASME Journal of
Heat Transfer, Vol. 113, No. 2.
[8] Ingham, D.B., Keen, D.J. şi Heggs, P.J., 1988, „Flows in Vertical Channels with
Asymmetric Wall Temperatures and Including Situations Where Reverse Flows
Occur”, ASME Journal of Heat Transfer, Vol. 110, No. 4A.
[9] Jakob, M., 1957, Heat Transfer, Wiley, New York.
[10] Kawamura, M, 1998, „Natural Convection Heat Transfer Controlled by Through
Flows”, Senior Project Report, Dept. of Mech. Systems Eng., Kanazawa University
(în japoneză).
[11] Quon, C, 1972, „High Rayleigh Number Convection in an Enclosure: A Numerical
Study”, Phys. Fluids, Vol. 15-I.
[12] Seki, N., Fukusako, S. şi Inaba, H., 1978, „Visual Observation of Natural
Convective Flow in a Narrow Vertical Cavity”, Journal of Fluid Mechanics,
Vol. 84, Part 4.

Lista de simboluri:
A: aspect de formă
g: acceleraţia gravitaţională
H: înălţimea canalului
L: lăţimea canalului
Nu : criteriul Nusselt mediu
Pr : criteriul Prandtl =  
Ra H : criteriul Rayleigh = gH 3 (T1  T0 ) ( )
Re : criteriul Reynolds = (v0 H ) 
t: timp
t: timp adimensional = t ( H v0 )
T: temperatură
U ,V : viteza adimensională în raport cu x respectiv y: U  u v0 ;V  v v0
X , Y : coordonatele adimensionale în raport cu x respectiv y: X  x H; Y  y H
: difuzivitate termică
: coeficient de expansiune izobară
: temperatura adimensională = T  T0  T1  T0 
: vâscozitatea cinematică
: funcţia de curent
: funcţia de curent adimensională =   Hv0 
: vârtej,    v  x   u  y
: vârtej adimensional =  v0 H 
Indici:
cr : critic
h ; c : cald, respectiv rece
i ; j: coordonatele reţelei computaţionale în direcţia x respectiv y
min: minim
nat: convecţie naturală
r: regiunea de intrare în canal, pentru temperatură: T,  ; şi factorul de
proporţionalitate b
0: regiunea de intrare în canal, pentru viteză, v
Exponenţi:
FS: structura de fluid
HT: transfer de căldură

181
EVOLUŢIA POMPELOR HIDRAULICE FOLOSITE
ÎN TEHNICILE DE DESCARCERARE

Student Robert-George CUCUTĂ
Student Ovidiu Ioan LEFTER
Student Andrei Ciprian POP
Maior lector univ. dr. ing. Aurel TROFIN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The theme of our project is "The evolution of the hydraulic pumps used in
extrication" which starts with a few notions about extrication followed by
notions about the New Car Technology, about it's benefits and the principles of
it, on which the CORE technology works best.
The CORE technology, first of all, apart from being easier to use during
interventions, uses 2 hoses, one inside of the other, instead of two separated
hoses.
The project also includes some notions about cutters that use the CORE
technology, and finally we present some main hydraulic pumps that use the same
technology, presentation which includes characteristics, performances, how they
are used, and many more.

Keywords: New Car Technology, HOLMATRO, Core, Hydraulic Pumps,
Evolution.

1. NOŢIUNI PRIVIND DESCARCERAREA

Descarcerarea cuprinde ansamblul operaţiunilor destinate identificării persoanelor rămase
captive în medii ostile vieţii, realizării accesului către acestea şi degajării lor fără a le agrava
leziunile, când acestea s-au produs concomitent cu asigurarea asistenţei medicale de urgenţă.
Echipajul de descarcerare este subunitatea constituită din personal de conducere şi
deservire, special instruit, echipat şi dotat cu utilajele şi accesoriile necesare executării
operaţiunilor de descarcerare.
Autospeciala de descarcerare este autovehiculul cu caroseria adaptată nevoilor de
transport la locul acţiunii a echipajului, utilajelor şi accesoriilor necesare executării operaţiunilor
de descarcerare.
Utilajele şi accesoriile pentru descarcerare reprezintă totalitatea uneltelor, dispozitivelor şi
aparatelor utilizate pentru executarea tehnicilor de descarcerare.

Fig. 1 – Descarcerare victimă

182
2. NOUA TEHNOLOGIE AUTO – NEW CAR TECHNOLOGY

De la sfârşitul anului 2004, standardul European EN 13204 pentru echipamente hidraulice
de salvare înlocuieşte toate normele naţionale existente în domeniu. Această normă europeană
cuprinde prevederi generale care iau în considerare nu numai accidentele de circulaţie, dar şi alte
aplicaţii precum: accidentele industriale, accidentele din mediul urban, accidentele de tren etc.
Pentru a permite utilizatorilor să compare performanţele uneltelor de tăiere, în normă a fost inclus
un tabel cuprinzând cerinţele de tăiere. În funcţie de performanţele sale, o foarfecă poate intra
într-una din categoriile A-H. Pentru a se încadra cu succes într-o categorie de tăiere, o foarfecă
trebuie să poată tăia cu un set de lame, fiecare dintre cele 5 profile de 12 ori, adică 60 tăieri în
total. Astfel, foarfeca este clasată în categoria corespunzătoare celui mai mic profil tăiat cu succes.

Fig. 2 – Tabel categorii de tăiere (EN 13204)

La elaborarea normelor EN s-a considerat faptul că scoaterea victimelor dintr-un vehicul
este una dintre multele aplicaţii unde este folosit echipamentul hidraulic de salvare. De aceea,
vorbim despre prevederi generale pentru echipamente. Norma EN, ca orice normă, este, prin
natura sa, statică. Cu alte cuvinte, specificaţiile normei EN odată stabilite nu se vor schimba pentru
anii următori.

Fig. 3 – Structura unei caroserii de autoturism

Foarfecele hidraulice sunt folosite cel mai frecvent la locul accidentelor în care sunt
implicate maşini. Industria de automobile este într-o dezvoltare continuă, şi ca urmare şi calitatea
foarfecelor trebuie îmbunătăţită permanent. În baza testelor de laborator în care duritatea,
rezistenţa şi modul de construcţie (metoda straturilor) ale caroseriei sunt încercate, Holmatro
urmăreşte adaptarea propriilor echipamente la noile tehnologii.

Fig. 4 – Foarfeca hidraulică (CU 3030)

183
Aceste teste arată clar că performanţele foarfecelor depind de mai multe aspecte.
Proiectarea lamei este unul dintre aspectele principale şi are doi parametri importanţi: materialul şi
forma. Testele de laborator extinse şi cercetările efectuate au arătat că forma lamei, care taie bine
materialele generice indicate oficial de EN, diferă semnificativ faţă de forma care ar tăia eficient
noile modele de caroserii de vehicule. De aceea, în ideea de a ţine pasul cu dezvoltarea industriei
de maşini, Holmatro a perfecţionat o nouă serie de lame, NCT II. Punctul de start în determinarea
celei mai bune forme şi a deschiderii optime a lamei NCT II a fost creşterea diametrului şi
arhitectura stâlpilor uşilor şi ferestrelor automobilelor: A, B şi C. Teste repetate atât pe vehicule
existente, dar în mod special pe prototipuri, au indicat că, aproape în orice situaţie, secţiunea
selectată poate fi tăiată cu foarfeca NCT II printr-o singură mişcare de tăiere.

3. TEHNOLOGIA CORE – UN PAS MAJOR ÎNAINTE ÎN DOMENIUL
DESCARCERĂRII

3.1. Ce este tehnologia CORE?

Tehnologia CORE (Coaxial Rescue Equipment Technology/Echipamente de salvare cu
tehnologie coaxială), se referă la furtunurile, cuplajele şi valvele unui sistem de descarcerare. Cu
alte cuvinte modul în care uleiul hidraulic este direcţionat de la pompă către unealtă şi viceversa.
Sistemul tradiţional cu două furtunuri constă într-un furtun separat pentru tur şi retur, care
conectează pompa şi unealta de descarcerare. Sistemul CORE constă într-un furtun intern de
presiune înaltă şi într-un furtun extern de presiune joasă. Principiul hidraulic şi performanţa
uneltelor cu tehnologie CORE comparativ cu tehnologia tradiţională sunt identice.

Fig. 5 – Tipuri de furtunuri (DUAL/CORE)

3.2. De ce tehnologia CORE?

Este un punct de întoarcere revoluţionar în tehnologia uneltelor de descarcerare şi în mod
sigur un nou tip de echipament. Îţi dă voie ca salvator să regândeşti şi să simplifici tehnicile tale de
descarcerare cât şi procedurile de operare standard. Odată lucrând cu sistemul CORE vei descoperi
beneficiile neprecedate pe care le oferă. Comparativ cu sistemul tradiţional, această tehnologie este
mai sigură, mai uşoară şi mai rapidă (economiseşti timp), astfel facilitând o utilizare mai eficientă
a forţei de muncă.

4. CUM VA BENEFICIA SALVATORUL DE NOILE CARACTERISTICI
OFERITE DE TEHNOLOGIA CORE?

1. Rularea/derularea sistemului de furtunuri CORE:
 sistemul CORE poate fi rotit cu uşurinţă la ambele capete (360°) – este imposibil
ca furtunurile să se încurce.

184
2. Cuplarea şi decuplarea:
 economiseşte timp – doar jumătate din numărul de cuple comparat cu un sistem
tradiţional dual;
 uneltele nu mai au furtunuri intermediare (de coadă) – cuplare direct la unealtă;
 cuplarea/decuplarea fără închiderea circuitului – CORE permite
cuplarea/decuplarea furtunurilor la pompă şi unelte, cu pompa funcţionând şi fără
întreruperea circuitului de ulei – salvatorii operează mai eficient;
 furtunuri mai puţine de mânuit – un furtun mai puţin la locul descarcerării;
 salvatorul îşi poate schimba unealta pe loc  nu mai este necesară deplasarea la
pompă pentru închiderea circuitului de ulei;
 mult mai multă flexibilitate între începerea descarcerării şi strângerea uneltelor –
pompa poate fi pornită înainte de a conecta furtunurile şi unealta;
 mai puţine furtunuri la locul descarcerării – o zonă de lucru mult mai organizată şi
risc redus de împiedicare de furtunuri.

3. Culoarea furtunurilor:
 cu CORE nu mai trebuie să lucraţi cu diferite culori de furtunuri pentru diferite
unelte:
 4 culori disponibile;
 oferă o mai bună flexibilitate;
 furtunurile se pot schimba între ele.

4. Greutate:
 tehnologia CORE reduce cu 40% greutatea furtunurilor hidraulice – uşor
manevrabile.

5. Dimensiuni:
 uneltele CORE™ nu au furtunuri intermediare – economisesc spaţiu.

6. Îndoirea furtunurilor:
 furtunurile CORE™ sunt armate cu fir para-aramid – nu se strangulează la
îndoire;
 furtunurile armate cu ultima generaţie de fir multistrat para-aramid:
– flexibilitate mult mai mare;
– mult mai uşor manevrabil decât sistemul dual tradiţional;
– uşor de operat;
– se derulează fără a se încurca.
 manşeta împotriva îndoirii la ambele capete şi chinga de strângere – aderenţă
maximă în timpul cuplării şi decuplării şi uşor de depozitat.

7. Protecţie faţă de presiunea înaltă:
 presiunea din furtunul exterior nu depăşeşte niciodată 25 bari – salvatorul este
protejat faţă de uleiul sub presiune înaltă care circulă prin furtunul interior.

8. Spaţiu economisit:
 Indicaţii clare tipărite pe furtun – o singură privire şi vezi care parte a furtunului
trebuie conectată la unealtă.

5. FURTUNURI TIP CORE

• Lungimi: 5, 10, 15 m;
• Greutate: 2,5 4,7 6,9 kg;

185
• Culori:  portocaliu;
 albastru;
 verde;
 negru;
• Cuplarea/decuplarea fără închiderea circuitului;
• Rularea/derularea sistemului de furtunuri CORE;
• Furtunurile armate cu ultima generaţie de fir multistrat para-aramid.

Fig. 6 – Furtunuri diferite culori Fig. 7 – Capacitate de rotire 360º a furtunurilor CORE

Cuplele CORE se pot roti liber (360˚), făcând posibilă derularea (întinderea) furtunului
simultan cu deschiderea uneltei conectată la acesta. Sistemul CORE™ permite salvatorului să
schimbe uneltele pe loc, fără a fi necesară oprirea pompei sau închiderea circuitului hidraulic,
deconectând şi conectând doar o singură cuplă. Aceste avantaje ale tehnologiei CORE™ au ca
rezultat reducerea substanţială a timpului de intervenţie, factor de o importanţă capitală în acţiunile
de salvare.
Furtunul CORE este prevăzut numai cu jumătate din cuplele sistemului dual şi se
conectează direct în unealtă. Acest lucru permite cuplarea uneltei în orice poziţie, inclusiv
prinderea ei cu o mână şi cuplarea furtunului cu cealaltă mână. Posibilitatea schimbării uneltei fără
închiderea circuitului hidraulic elimină deplasarea de la locul în care se acţionează până la pompă,
pentru a închide ieşirea hidraulică. Toate acestea conferă o flexibilitate crescută sistemului, făcând
posibilă operarea unui set de descarcerare de către un singur salvator.
Furtunul de înaltă presiune, fiind situat în interiorul furtunului de joasă presiune, nu va
intra niciodată în contact direct cu mediul exterior. Acest lucru previne ca, în cazul deteriorării
accidentale a furtunurilor, salvatorul să fie expus la o presiune mai mare de 25 bar. Furtunurile
CORE™ sunt ranforsate cu aramid multistrat, care le conferă o rezistenţă mult mai mare, deşi
greutatea lor este semnificativ mai mică decât a furtunurilor tradiţionale, ranforsate cu plasă de
oţel. De asemenea, cuplele CORE sunt prevăzute cu un sistem de autoblocare (cu deblocare prin
două mişcări distincte), care elimină total posibilitatea decuplării accidentale.

6. POMPE HIDRAULICE UTILIZATE LA DESCARCERARE

6.1. Motogeneratorul hidraulic (pompa hidraulică) TPU 10

Destinaţia: motogeneratorul hidraulic este utilajul necesar antrenării uleiului hidraulic în
vederea acţionării accesoriilor hidraulice de descarcerare.

Caracteristici:
• presiunea dezvoltată pe conducta de tur: 720 bari;
• volumul maxim de ulei: 1700 cm3;
• combustibil: benzină fără plumb;
• temperatura de lucru: -20° C ÷ +60°C;
• greutate: 24,5 kg.

186
Reguli de mânuire:
• se amplasează cât mai aproape de locul intervenţiei;
• se scot capacele de protecţie de la furtunurile de presiune şi se cuplează între ele;
• se racordează furtunurile de presiune la accesoriile cu care se lucrează;
• se trece comutatorul la poziţia „O” închis;
• se porneşte motorul;
• se fixează comutatorul pe poziţia „stânga-dreapta” în funcţie de accesoriul cu care
se lucrează;
• la terminarea lucrului, în mod obligatoriu se închide accesoriul cu care s-a lucrat, se
opreşte motorul, se decuplează furtunurile de presiune şi se montează capacele de
protecţie.

Fig. 8 – Pompa hidraulică (TPU 10)

6.2. Personal Power SPU 16 PC:
• Echipat cu sistem CORE;

Fig. 9 – Personal Power SPU 16 PC Fig. 10 – Utilizarea pompei la intervenţii

• Calificativ EN13204 STO;
• Numărul de conexiuni cu alte unelte: 1;
• Presiunea de lucru Pa/MPa: 720/72;
• Motor pe benzină în 4 timpi: 2.1 cai putere – 1.6 kW;
• Capacitatea rezervorului de combustibil cm3: 1000;
• Timpul de lucru continuu: 3 ore;
• Capacitatea rezervorului de ulei cm: 1700;
• Tipul pompei: axial în 3 trepte;
• Presiunea în treapta I (0-150 bari): 3300-3600 cm3/min;
• Presiunea în treapta a II-a (150-450 bari): 975-1125 cm3/min;
• Presiunea în treapta a III-a (450-720 bari): 650-750 cm3/min;
• Greutatea când este gata de lucru: 16.7 kg;
• Dimensiuni Lxlxh (mm): 510x250x380;
• Zgomot produs (db(A)): 72;
• RFID: Da;
• Intervalul de temperatură: -200C ÷ +550C.

187
Caracteristicile utilizării pompei Personal Power SPU 16 PC
Standard în modul ECO:
• Controlul vitezei printr-un motor electric;
• Viteza motorului creşte automat la maxim când unealta este folosită;
• Când unealta nu mai este folosită, motorul revine într-o viteză preliminară:
– zgomotul la locul intervenţiei scade la un nivel minim;
– consumul scade la un nivel minimal.
Dacă nivelul de zgomot este ridicat:
• Efect negativ asupra victimei;
• Dificultăţi de comunicare pe timpul intervenţiei.
Dacă nivelul de zgomot este scăzut:
• Scade stresul victimei;
• Uşurinţă în comunicare la locul intervenţiei.
Iluminare deasupra blocului valvei:
• Identificarea uşoară a blocului valvei în întuneric;
• Facilitează conectarea(deconectarea) furtunurilor în întuneric.
Uşor şi ergonomic:
• Poate fi cărat aproape de corp, are mâner poziţionat pe centru;
• Uşor de cărat de către o singură persoană la locul accidentului.

6.3. Personal Power-Duo DPU 31 PC, două conexiuni; două unelte folosite
simultan:
• Echipat cu sistem CORE

Fig. 11 – Personal Power-Duo DPU 31 PC Fig. 12 – Cuplarea uneltelor la pompă

• Clasificare EN 13204: MTO;
• Număr de conexiuni cu alte unelte: 2;
• Număr de unelte care pot lucra simultan: 2;
• Presiunea de lucru (bar/MPa): 720/72;
• Motor pe benzină în 4 timpi: 3,5 cai putere – 2,6 kW;
• Capacitatea rezervorului de combustibil: 2490 cm3;
• Tipul pompei: axial cu două trepte;
• Presiunea în treapta I (0-190 bari): 2x2800-3000 cm3/min;
• Presiunea în treapta a II-a (190-720 bari): 2x550-600cm3/min;
• Greutatea când este gata de lucru: 24.9 kg;
• Dimensiuni Lxlxh (mm): 600x290x425;
• Sunetul emis la 1 m (db(A)): 68;
• RFID: Da;
• Temperaturile de lucru: -200C ÷ +550C.

Comutatorul ECO asigură:
• Controlul vitezei printr-un motor electric. Când opţiunea ECO este selectată, viteza
motorului creşte automat la maxim când unealta este folosită;

188
• Când unealta nu este folosită viteza motorului revine la cea iniţială;
• Scade consumul şi nivelul de zgomot;
• Poate fi cărată cu uşurinţă de o singură persoană, conform EN 13204.

6.4. Pompa hidraulică PU 30 C

Pompa hidraulică PU 30 C este o pompă duo, cu posibilitate de conectare a 2 unelte
simultan şi este singura pompă Duo din lume care cântăreşte sub 25 kg. Este echipată standard cu
mâner şi ramă de protecţie.
Uleiul recomandat pentru motoarele ce echipează grupurile de pompare HOLMATRO
este 10W30API/SJ.

Caracteristicile tehnico-tactice ale pompei hidraulice PU 30 C – Tabel nr. 1
Model PU 30 C
Conectare 2 unelte
Operare 2 unelte, simultan
Pompa 2 x 2 trepte radial
Echipat cu CORE™
Motor Benzina 3.0 hp, 4-timpi (2.2 kW)
Capacitatea efectivă rezervor ulei cc 3600
Capacitatea rezervor combustibil cc 1200
Puterea (treapta I) 0 -190 cc/min 2400 (2x)
Puterea (treapta a II-a)190 - 720 cc/min 620 (2x)
Presiunea maximă de funcţionare bar / MPa 720 / 72
Nivel zgomot dB(A) 85
Operare continuă ore 4
Greutatea, gata de utilizat kg 24.4
Plaja de temperatură °C -20° +55°

Fig. 13 – Pompă hidraulică (PU 30 C)

8. SELECTOR DE VALVE M 201 U PENTRU CONEXIUNEA ALTOR
UNELTE – VERSIUNEA DUAL

Fig. 14 – Selector valve (M 201 U)

189
9. CONCLUZII

După terminarea lucrului, obligatoriu înainte de decuplarea accesoriilor se va urmări
închiderea completă a fiecărui accesoriu – se trec în poziţia de siguranţă, se opreşte motorul, şi
după decuplarea furtunurilor de presiune se montează pe cuple dopurile de protecţie.
Pentru întreţinerea şi menţinerea în stare de folosinţă a motogeneratorului se va asigura:
 după fiecare folosire verificarea vizuală a aparatelor şi accesoriilor acestora;
 verificarea stării tehnice a accesoriilor şi nivelului de ulei hidraulic;
 verificarea stării tehnice a furtunurilor şi cuplajelor;
 robinetul de închidere a combustibilului se pune în poziţia OFF/închis;
 se verifică cuplele rapide care trebuie să fie curate şi să funcţioneze corect;
 se curăţă capacele de protecţie şi se montează la loc.
Periodic se va executa testarea utilajului, de către o persoană autorizată, privind starea şi
siguranţa de funcţionare, precum şi curăţarea şi ungerea articulaţiilor pistonului.

BIBLIOGRAFIE

[1] B. Morris, Tehnici de descarcerare din vehicule, Editura Magic Vision, Bucureşti,
2004.
[2] Cataloage: Holmatro Rescue Equipment, Holmatro Greenline Battery Pump SPU
16BC, Holmatro Rescue Tools.
[3] www.holmatro.com
[4] www.wikipedia.org

190
INFLUENŢA PANOURILOR RADIANTE ASUPRA
INSTALAŢIILOR DE DETECŢIE ŞI STINGERE
A INCENDIILOR LA CLĂDIRILE ADMINISTRATIVE

Student sergent Eduard-Georgian GHINEA
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The present study is aimed to bring out flaws of fire detectors in environments
surrounding radiant panels. Sprinklers are strongly influenced by the radiant
heat, as well as the discharge nozzles, being heated and turned on involuntary
by the radiant panels. Also the right alternatives to these flaws are sketched at
the bottom line of the article below.

Keywords: Radiant Panel, Sprinkler, Detector, Infrared Heating, Administrative
Building.

1. INTRODUCERE

Încălzirea prin radiaţie se caracterizează, în principal, prin aceea că suprafeţele
încălzitoare cedează căldură prin radiaţie mai mult de 50% din căldura totală.
În raport cu temperatura medie a suprafeţei încălzitoare, încălzirea prin radiaţie se
clasifică astfel:
 de temperatură joasă (tP = 25…100°C) – suprafeţele încălzitoare sunt în mare
majoritate elemente de construcţie (plafon, pardoseală, pereţi);
 de temperatură medie (tP = 100…500°C) – suprafeţele încălzitoare sunt realizate sub
formă de panouri sau benzi radiante suspendate la partea superioară a încăperilor;
 de temperatură înaltă (tp = 500…3000°C) – elementele încălzitoare sunt radianţi
funcţionând cu gaze sau energie electrică.
Instalaţiile de încălzire prin radiaţie prezintă şi alte particularităţi în raport cu celelalte
sisteme, dintre care se pot menţiona:
 asigură un grad de confort mai ridicat, întrucât temperatura suprafeţelor de construcţii
ce delimitează încăperea este mai ridicată şi mai uniformă, iar temperatura aerului din
interior este mai scăzută cu 1…3°C;
 realizează în încăperi un gradient de temperatură redus;
 se reduce viteza de circulaţie a aerului în încăpere şi, ca urmare, rezultă o diminuare de
împrăştiere a prafului anorganic, suport al florei bacteriene;
 asigură încălzirea spaţiilor deschise.
În analiza ce precede decizia alegerii sistemului de încălzire, trebuie avute în vedere şi
aspecte legate de costul investiţiilor, cheltuielile de exploatare şi de coordonare a lucrărilor de
instalaţii şi construcţii.
Sistemele de încălzire prin radiaţie se pot folosi:
 în clădirile civile, în încăperi cu cerinţe igienice şi de confort deosebite, precum şi
pentru asigurarea unei încălziri uniforme;

191
 în clădirile industriale cu spaţii mari şi fără necesităţi de ventilare mecanică, pentru
asigurarea unei distribuţii omogene a încălzirii;
 în încăperi de producţie industrială, pentru a realiza o încălzire zonală, puncte calde
sau încălzire perimetrală.
În tabelul nr.1 sunt prezentate performanţele diferitelor tehnici de încălzire prin radiaţie.

Performanţele diferitelor tehnici de încălzire prin radiaţie – Tabelul nr. 1
Căldura
Lungimea Randa- absorbită de
Temp. max. Directivi-
Tipul panoului de undă mentul aerul cu
Tipul de radiaţie a suprafeței tatea
utilizat lmax radiaţiei umiditatea
emisive [°C] radiaţiei
[mm] [%] relativă
F=50% [%]
Infraroşu
Radiant
– lungime de 1,2 2,200 83 Excelentă 7
electric
undă scurtă
Tuburi
radiante din
cuarţ sau
2,6 950 55 Medie 19
siliciu
încălzite
electric
Radiant cu
2,7 900 47 Medie 19
Infraroşu gaze
– lungime de Tuburi
undă medie radiante
metalice 3 800 50 Medie 19
încălzite
electric
Panou radiant
cu gaze de
4 ... 7 450 – 150 44 Medie 20
temperatură
medie
Panou radiant
de
temperatură
7 150 42 Slabă 20
medie încălzit
cu abur sau
Infraroşu
apă fierbinte
– lungime de
Panou radiant
undă lungă
de
temperatură Foarte
8,5 70 40 20
joasă încălzit slabă
cu apă caldă
sau electric

2. FACTORI DE INFLUENŢĂ AI PANOURILOR RADIANTE ASUPRA
INSTALAŢIILOR DE STINGERE

2.1. Instalaţii de stingere cu sprinklere

Instalaţiile de stingere cu sprinklere sunt sisteme de protecţie cu funcţionare automată
care utilizează ca substanţă de stingere apa. Instalaţiile de sprinklere sunt alcătuite dintr-o reţea de
conducte din ţevi de oţel care alimentează cu apă rece armături speciale numite sprinklere. Acestea

192
se deschid automat, la o anumită temperatură în caz de incendiu, şi dispersează apă peste locul
incendiat.
Sprinklerele se declanşează individual şi acţionează asupra ariei incendiate, evitându-se
stropirea inutilă a unor zone necuprinse de incendiu.
În condiţii normale de climă temperată se recomandă ca temperatura nominală de
declanşare a sprinklerelor să fie de 68°C sau 74°C. [2]
Diferenţa dintre încălzirea clasică (prin convecţie) şi încălzirea prin radiaţie este la nivelul
aerului. Cea din urmă nu încălzeşte aerul, ci obiectele solide. Aşadar, nu se mai formează curenţi
de aer şi nici nu se mai dispersează praful în aer, lucru favorabil în special persoanelor sensibile la
particule solide dispersate în aer.
Încălzirea prin radiaţie se poate realiza prin plafon astfel:
 prin înglobarea în planşeu a unor serpentine din ţeavă (metal sau plastic) sau a unor
canale de aer;
 suprafeţele încălzitoare pot fi detaşate complet de structura plafonului, obţinându-se
aşa-numitele plafoane false sau plafoane suspendate. [1]
Astfel, panourile radiante fiind amplasate imediat deasupra armăturilor sprinkler le pot
acţiona (declanşa) pe acestea din urmă fără ca în incinta protejată să se manifeste un incendiu.
Deşi există diverse tipuri de armături sprinkler cu temperaturi de declanşare ce variază
între 57°C şi 204°C, în acelaşi timp temperatura suprafeţei emisive de radiaţie infraroşu de
lungime de undă lungă (folosite în clădirile administrative) este cuprinsă între 70°C şi 150°C.
Astfel, dacă se doreşte utilizarea unei instalaţii de protecţie împotriva incendiilor cu
sprinklere, pentru siguranţă se va alege o armătură (sprinkler) cu temperatura de declanşare cu cel
puţin 30°C mai mare decât temperatura ambientală maximă a spaţiului în care sunt instalate.

Fig. 1 – Instalaţie de stingere a incendiilor cu sprinklere (tavan fals)1

2.2. Instalaţii de stingere cu ceaţă de apă

Instalaţia de stingere cu ceaţă de apă oferă o soluţie nouă în protecţia împotriva
incendiilor, însumând proprietăţile pozitive ale sistemelor de stingere cu gaz şi ale celor cu
sprinklere. Avantajul sistemului de stingere cu ceaţă de apă faţă de celelalte sisteme de stingere
este că operaţia de stingere decurge mai repede, dat fiind faptul că reacţia la foc este mai rapidă.
Efectul de stingere a focului este mult mai mare, din cauza împroşcării local mai intensive a ceţii
de apă.2

1
http://storage.spatiulconstruit.ro/storproc/gallery/h39/f3991/gallery_item/16502/unitech_16502.jpg
2
http://tuzor.ro/vizkod.php

193
Instalaţiile de stingere cu ceaţă de apă refulează apa prin intermediul unor duze închise cu
activare termică sau deschise. Duzele cu activare termică (fig. 2) au un bulb, cu rol de blocare a
accesului apei, care este colorat în funcţie de temperatura standard de activare a acestuia. [3]

Fig. 2 – Duze cu activare termică pentru instalaţii de stingere cu ceaţă de apă2

Temperaturile standard individuale de activare a fiecărei duze sunt prezentate în
următorul tabel. [3]

Temperaturile de activare a duzelor şi culorile acestora Tabelul nr. 2
Temperatura Temperatura de
Clasificare Culoarea
maximă a mediului activare a duzei Cod culoare
temperatură bulbului de sticlă
ambiant (ºC) (ºC)
incoloră
38 57 – 77 ordinară oranj/roşu
sau neagră
66 79 – 107 intermediară alb galben/verde
107 121 – 149 înaltă albastru albastru
149 163 – 191 extra înaltă roşu mov
191 204 – 146 foarte înaltă verde negru
246 260 – 302 ultra înaltă oranj negru
329 343 ultra înaltă oranj negru

Dacă prin instrucţiunile date de producător nu se specifică altfel, la amplasarea duzelor se
recomandă distanţa între duze şi tavanul continuu, minimum 8 cm şi maximum 40 cm, cât şi
distanţa de minimul 60 cm între duze şi suprafaţa protejată (obiectul protejat). [6]
Instalaţiile de stingere a incendiilor cu ceaţă de apă sunt prevăzute cu comandă automată.
În acest caz regăsim aceeaşi problemă descrisă mai sus în cazul instalaţiei de stingere prin
intermediul sprinklerelor.
Atenţia trebuie concentrată asupra temperaturii de activare a duzei, ţinând cont că
deasupra acestora se găsesc panouri radiante cu temperatura maximă a suprafeţelor emisive de
150°C.
Însă pe lângă aceasta, atât în cazul duzelor de pulverizare, cât şi în cazul sprinklerelor,
temperatura ridicată cedată prin infraroşu capetelor de debitare a apei, pe durată îndelungată, va
deteriora armăturile instalaţiilor de stingere. De aceea se recomandă utilizarea duzelor fără activare
termică în cazul existenţei în spaţiile protejate a panourilor radiante, dar şi în acest caz trebuie
respectate distanţele minime între panouri şi elementele componente ale instalaţiei de stingere cu
ceaţă de apă.

3. INSTALAŢII DE DETECŢIE ŞI SEMNALIZARE A INCENDIILOR

Instalaţiile de semnalizare şi detecţie a incendiilor aferente construcţiilor se stabilesc în
funcţie de riscul de incendiu, tipul de clădire, de categoria de importanţă a construcţiilor şi de

2
http://www.delmar.md/uploads/furtun.jpg

194
parametrii ce trebuie supravegheaţi, cum sunt: temperatura din încăpere, fumul, emisiile de gaze
periculoase sau explozive, flacără.
Echiparea clădirilor cu instalaţii de semnalizare şi detecţie a incendiilor se realizează în
vederea asigurării securităţii la incendiu a utilizatorilor construcţiei, pentru prevenirea incendiilor
şi intervenţia în timp util în caz de apariţie a acestora, în funcţie de categoria de importanţă a
construcţiei, tipul acesteia, nivelul riscului de incendiu (categoria de pericol de incendiu),
destinaţia clădirii, potrivit prevederilor normativelor în vigoare.[5]
Instalaţia de semnalizare a incendiului este obligatoriu compusă din două părţi principale:
 sistemul de detectare la incendiu;
 sistemul de alarmă la incendiu.

3.1. Detectoare de căldură

Cele mai răspândite detectoare de incendiu aflate în exploatare în instalaţiile de
semnalizare a incendiilor sunt detectoarele termice (fig. 3). Acest fapt se datorează în primul rând
simplităţii, robusteţii şi preţului relativ scăzut al aparatelor. Cu toate acestea, detectoarele care
funcţionează cu fir sau aliaj fuzibil au şi anumite inconveniente care nu pot fi neglijate.
Dintre acestea, mai importante sunt:
 fiecare funcţionare, fuzibilul trebuie înlocuit cu un altul bine calibrat;
 inerţia termică a aliajului nu asigură sesizarea destul de rapidă a apariţiei incendiului,
în special dacă gazele fierbinţi nu se propagă direct spre detector;
 aria de supraveghere este redusă, ceea ce face să fie necesară montarea unui număr mar
de detectoare;
 temperatura mediului ambiant influenţează timpul de răspuns.

Fig. 3 – Detector de căldură

a. Detectoare de căldură liniare
Principiul constructiv al acestor tipuri de detectoare se bazează pe doi sau patru
conductori metalici, fiecare acoperit cu o izolaţie de material plastic semiconductor, sunt plasaţi
într-o manta protectoare de PVC rezistent la temperatură ridicată. Creşterea temperaturii peste o
anumită limită conduce la scăderea rezistenţei de izolaţie dintre cele două circuite electrice
distincte (alcătuite dintr-un conductor, respectiv două). Rezistenţa de izolaţie este continuu
supravegheată de către echipamentul de control și semnalizare. La reducerea valorii rezistenţei de
izolaţie sub o anumită valoare, se iniţiază semnalul de incendiu.
b. Detectoare de căldură cu bimetal
Cele mai simple detectoare termostatice sunt cele bimetalice. Principiul lor constructiv se
bazează pe comprimarea, sub presiune mare, a două benzi de metal cu coeficienţii de dilatare
termică diferită. Banda metalică este prevăzută la un capăt cu un contact care închide un circuit
electric. La temperatură normală a încăperii piesa bimetalică menţine închis un contact electric,
supravegheat de un circuit electric în repaus. Sub influenţa căldurii, banda metalică începe să se

195
curbeze, datorită coeficienţilor diferiţi de dilatare a celor două metale. Când temperatura ajunge la
o anumită valoare, curbura devine atât de mare, încât contactul se deschide şi, ca urmare, circuitul
de curent în repaus se întrerupe şi se comandă semnalul de incendiu. Această temperatură
constituie temperatura de funcţionare a detectorului.
c. Detectoare de căldură tip Wood
Acest tip de detector pe bază de fir fuzibil, este destul de răspândit în practică. Sistemul
cu fir fuzibil este unul dintre cele mai simple. Funcţionarea lui poate fi modificată în limite largi,
prin înlocuirea firului fuzibil. Detectorul se compune din două plăci de bronz care se arcuiesc, sub
efectul temperaturii, capetele lor fiind sudate cu un metal uşor fuzibil. Metalul întrebuinţat de cele
mai multe ori este aşa-numitul metal Wood a cărui temperatură de topire, în funcţie de compoziţia
aliajului, variază între 50 şi l2000C. Cel mai frecvent se foloseşte temperatura de +7000C.
Detectorul se montează pe plafonul încăperii.
d. Detectoare de căldură termodiferenţiale
Acest tip de detectoare detectează incendiul în funcţie de variaţia de temperatură faţă de o
temperatură dată şi independent de temperatura iniţială.
e. Detectoare termovelocimetrice
Funcţionarea acestor detectoare se bazează pe principiul măsurării vitezei de creştere a
temperaturii în unitatea de timp, adică are la bază criteriul velocimetric. Convenţional, această
creştere se exprimă în grade pe minut. Variaţiile normale de temperatură sunt cuprinse între 2 şi
20°C pe minut.
f. Detectoare de căldură cu termistoare
Funcţionarea acestui tip de detector se bazează pe variaţia diferită a rezistenţelor celor
două termistoare, în raport cu temperatura. Unul dintre acestea este montat în contact cu mediul
ambiant, iar cel de al doilea – parţial izolat termic. [4]

3.2. Influenţa panourilor radiante asupra detectoarelor de căldură

Indiferent de tipul de detector de căldură ales pentru protejarea spaţiului împotriva
incendiilor, atunci când este utilizată instalaţia de încălzire prin panouri radiante, acesta va fi
influenţat de către cea din urmă şi nu va putea oferi protecţia dorită împotriva incendiilor.
Pe lângă faptul că panourile radiante vor influenţa capacitatea detectorului de a sesiza un
incendiu, acestea se vor deteriora în timp datorită funcţionării foarte apropiate de corpurile
radiante, astfel detectoarele fiind încălzite asemeni obiectelor solide din mediul în care sunt
amplasate, durata acestora de viaţă fiind scurtată radical.
O alegere corectă a unei instalaţii de detecţie poate fi prin utilizarea unor detectoare de
fum, detectoare multisenzor sau al oricărui tip de detector, însă ţinându-se cont să se ofere o
protecţie suplimentară a acestora asupra căldurii primite din partea panourilor radiante.
Indiferent de tipul de detector ales este obligatorie respectarea distanţelor de
siguranţă faţă de orice corp de încălzire, mai ales faţă de panourile radiante şi să se ţină cont de
temperaturile de declanşare ale detectoarelor. Alegerea detectoarelor de căldură care se bazează pe
rata de creştere a temperaturii în unitatea de timp (termovelorcimetrice) poate fi utilă în
majoritatea situaţiilor în care suntem obligaţi de reglementările în vigoare să amplasăm detectoare
de căldură.
Pentru o clădire administrativă cu înălţimea camerei mai mică sau egală cu
4,5 m detectoarele de căldură, cu domeniul temperaturilor de declanşare între 54°C – 78°C, se
montează la o distanţă de 5 m. Detectoarele de fum punctuale şi cu fascicul se montează la distanţa
de 7,5 m.
Distanţele 5 m şi 7,5 m sunt distanţele orizontale considerate între orice punct din spaţiul
protejat la cel mai apropiat detector (cu excepţia tavanelor înclinate). [5]
În clădirile administrative temperatura spaţiilor nu este foarte mare (temperatura de
confort termic) pentru că sunt spaţii în care muncesc oameni, în cea mai mare parte a timpului.

196
4. CONCLUZII

De ce trebuie să ţinem cont atunci când alegem sistemele de protecţie la incendiu în cazul
unei clădiri administrative în care folosim o instalaţie de încălzire cu panouri radiante?
Atunci când se alege un sistem de protecţie la incendiu în cazul unei clădiri administrative
în care se utilizează o instalaţie de încălzire cu panouri radiante trebuie să ţinem cont de
următoarele aspecte:
 să protejăm detectoarele folosite împotriva căldurii transmise prin radiaţie
detectoarelor;
 să folosim detectoare ce măsoară alţi parametri ai incendiului exceptând căldura;
 să alegem armăturile sprinklerelor, cât şi a duzelor de pulverizare a apei, astfel încât să
fie acţionate la o temperatură mai ridicată decât temperatura panourilor, pentru a evita
autoacţionarea accidentală datorată aportului de căldură primit din partea panourilor
radiante;
 să se respecte condiţiile de amplasare normate pentru fiecare tip de sprinkler în parte, respectiv
duzelor pentru ceaţă de apă şi în funcţie de destinaţia spaţiilor protejate.
Datorită limitelor de temperatură impuse de confortul termic, în clădirile administrative în care se
impune prezenţa personalului, în cea mai mare parte a timpului de lucru, temperatura mediului ambiant nu
este foarte ridicată şi astfel nu va fi influenţată funcţionarea normală (în limitele impuse de proiectant) a
instalaţiilor de detecţie, semnalizare şi a instalaţiilor de stingere.

BIBLIOGRAFIE

[1] *** – Enciclopedia Tehnică de Instalaţii – Manualul de Instalaţii – ediţia a II-a –
Instalaţii de Încălzire, Editura ARTECNO, Bucureşti, 2010.
[2] Şerban Manuel, Suport curs, Instalaţii de detecţie şi stingere, an IV sem 2.
[3] Andrei-Bogdan Mureşan, Lucrare de diplomă „Modelarea şi simularea curgerii
fluidelor prin instalaţiile de stingere a incendiilor cu ceaţă de apă.”
[4] Şerban Manuel, Sisteme de detecţie şi alarmă la incendiu, Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2009.
[5] *** – Normativ pentru proiectarea și executarea instalaţiilor interioare de semnalizare
a incendiilor și a sistemelor de alarmare contra efracţiei din clădiri I 18/2-02.
[6] *** – Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor, Partea a II-a, Instalaţii
de stingere, Indicativ P 118/2 – 2013.

197
TEHNOLOGII INOVATIVE
ÎN DOMENIUL DETECŢIEI INCENDIILOR

Student sergent Florin-Cătălin NEGUŢ
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
This paper aims at presenting new fire detection technology, recently appeared
as they make strides in developed markets, being used increasingly often in an
increasingly wide range of building/buildings from those living up to the
industrial production.

Keywords: Fire Detector, Sensor, Surveillance Process, Fire Parameter.

1. INTRODUCERE

Începând cu anii `80, sistemele de supraveghere video au început să fie instalate în număr
din ce în ce mai mare în obiective din toate ramurile economice. Indiferent dacă scopul lor era
acela de a proteja spaţiului respectiv sau de a supraveghea anumite zone potenţial periculoase,
utilitatea acestora a fost foarte apreciată şi recunoscută. În fig. 1 este reprezentată importanţa
detecţiei incendiilor încă din primele momente ale apariţiei focarului [1].

Fig. 1 – Importanţa detecţiei incipiente a incendiului şi dezvoltarea tipică a unui incendiu mocnit

198
Faptul că omul recepţionează peste 80% din informaţiile din mediul înconjurător
pe cale vizuală a impulsionat departamentele de cercetare să caute soluţii de detecţie automată pe
imagine video a fumului şi a flăcărilor, acest aspect având ca punct de pornire utilizarea de către
operatorii din dispecerate a sistemelor de supraveghere video şi pentru a verifica o alarmă de
incendiu.
Aşadar, supravegherea sistemelor de alarmare a căpătat treptat o importanţă din ce în ce
mai mare, datorită faptului că aceasta şi-a dovedit pe deplin eficienţa. Datorită telecomunicaţiilor
moderne, un dispecerat poate monitoriza în prezent, în timp real, un mare număr de sisteme,
indiferent de locul de amplasare a acestora [1].

2. PROCESUL DE SUPRAVEGHERE A SPAŢIILOR PROTEJATE

2.1. Componenţa de bază a procesului de supraveghere

Procesul de supraveghere a sistemelor este compus din trei componente de bază, după
cum urmează:
 Componenta hardware, care include elemente cum sunt: dispozitive de comunicaţie
în reţeaua ethernet3, receptoare de protocoale specifice, alimentatoare cu tensiune,
servere, modemuri telefonice etc.;
 Componenta software, care include elemente cum sunt: sisteme de operare, programe
linking4, programe specializate de staţii centrale de monitorizare, diverse alte
programe de automatizare;
 Resursa umană, constituită pe de o parte din personalul tehnic care asigură
funcţionarea continuă a tuturor echipamentelor înglobate în sistemul de
supraveghere, iar pe de altă parte din personalul calificat care ia deciziile aferente în
urma evenimentelor recepţionate de consola de dispecerizare, care nu pot fi
automatizate.
Procesul de supraveghere constă, în primul rând, în observarea permanentă a stării de
funcţionare a sistemelor şi recepţionarea într-o consolă centrală (echipamentul de control şi
semnalizare) a tuturor evenimentelor care se produc în funcţionarea acestora. Ansamblul
format din sistem – alarmare – dispecerat se autotestează la scurte intervale de timp, iar în urma
testărilor efectuate se transmit dispeceratului stările detectate, incluzând aici aspecte cum
sunt: eventuale defecţiuni, întreruperi de energie electrică, acte de sabotaj sau scăderea
capacităţii acumulatoarelor. Lipsa de comunicaţie între sistemul de alarmă şi dispecerat sau altă
disfuncţionalitate va fi raportată imediat persoanelor avizate, cu scopul de a fi remediate
cât mai repede posibil, reducând astfel riscul surprinderii personalului în cazul unui posibil
incendiu [2].
Cele mai bune programe destinate dispecerizării pot executa automat o multitudine de
instrucţiuni programate, astfel că astăzi s-a ajuns la posibilitatea de a fi procesate chiar şi peste
100 de evenimente/minut. În plus, în prezent, cheltuielile de dispecerizare/client au scăzut simţitor,
ceea ce a permis unui număr mare de clienţi să îşi achiziţioneze aceste servicii cu preţuri foarte
accesibile, ţinând cont de importanţa menţinerii unui climat de siguranţă în spaţiile pe care aceştia
le au în folosinţă, raportat, de asemenea, şi la importanţa produselor pe care le depozitează în
spaţiile respective [2].

3
Familie de protocoale de reţele de calculatoare bazată pe transmisia cadrelor (din englezescul „frames”) şi utilizată la
implementarea rețelelor locale de tip L.A.N. (Local Area Network).
4
Programe de legătură.

199
2.2. Clasificarea NFPA5 şi detectarea incendiilor în funcţie de diferiţi parametri

Pentru a fi clare aspectele care sunt prezentate în continuare s-a considerat faptul că este
benefică prezentarea clasificării NFPA, după cum urmează (fig. 2) [4]:

Fig. 2 – Semnificaţia codului NFPA (National Fire Protection Association) [4]

În fig. 3 şi 4 este prezentat simbolul NFPA şi completarea simbolului NFPA folosind
codurile aferente din acesta.

Fig. 3 – Simbolul NFPA [3]
5
Asociaţia Naţională de Protecţie contra Incendiilor (NFPA) din S.U.A.

200
Fig. 4 – Completarea simbolului NFPA folosind codurile aferente [3]

Păstrând clasificarea NFPA, au apărut astfel două direcţii principale de dezvoltare în
funcţie de parametrul de incendiu detectat, şi anume [1]:
 VISD – Video Image Smoke Detection (Detecţia fumului bazată pe imaginile video);
 VIFD – Video Image Flame Detection (Detecţia flăcărilor bazată pe imaginile video).

Detecţia fumului bazată pe imaginile video preluate (VISD), operează, de regulă, prin
compararea unei imagini preluate de o cameră video în condiţii normale cu cea preluată de aceeaşi
cameră în timp real, detectând conform unor algoritmi specializaţi modificările subtile produse de
prezenţa fumului, după cum se poate observa în imaginile din fig. 5 [1].

Fig. 5.a – Detecţia fumului rezultat în urma unui incendiu izbucnit într-un coş de gunoi

201
Fig. 5. b – Detecţia fumului emis în urma incendierii unor materiale diverse [5]

Fig. 5. c – Modul de împărţire a imaginii (sectorizare) pentru detecţia fumului
prin intermediul camerelor video [5]
Fig. 5 – Detecţia fumului bazată pe imagini video

Detecţia flăcărilor bazată pe imaginile video preluate (VIFD) analizează imaginile într-o
manieră asemănătoare detectării fumului, însă algoritmul de procesare caută un anumit şablon sau
model, specific flăcării deschise, după cum putem observa în imaginile din fig. 6 [1].

Fig. 6. a – Detecţia flăcărilor unui incendiu izbucnit la o stivă de materiale lemnoase

202
Fig. 6 b –Detecţia flăcărilor rezultate în urma incendierii unor materiale diverse [5]
Fig. 6 –Detecţia flăcărilor prin intermediul camerelor video

În acest caz, trebuie să se ţină cont de faptul că nu se analizează exclusiv culoarea sau
temperatura de culoare, ci se iau în consideraţie factori multipli, cum ar fi: viteza şi forma mişcării
flăcărilor sau intensitatea radiaţiei termice. De exemplu, în prima imagine din fig. 7 (a şi b), chiar
la culori foarte vii şi în mişcare se obţine un randament modest, comparând cu cea de-a doua
imagine, în care se poate observa cu uşurinţă prezenţa flăcării, deoarece majoritatea detectoarelor
în infraroşu sunt concepute astfel încât să ignore constant radiaţia infraroşie de fond, prezentă în
toate mediile, măsurând în schimb partea modulată a radiaţiei. Această parte modulată are o
intensitate radiantă mult mai mare decât cea de fond, făcând astfel posibilă detecţia cu uşurinţă a
radiaţiei (flăcărilor) emise de un incendiu [1].

a b

a b
Fig. 7 – Detecţia radiaţiei flăcărilor unui incendiu prin analiza părţii modulate a acesteia

203
O tehnologie asemănătoare poate fi aplicată şi pentru suprafeţe mari (spaţii de mari
dimensiuni), folosind imagini panoramice pentru detecţia incendiilor de pădure, după cum se poate
observa în imaginea din fig. 8, sau chiar imagini din satelit care pot depista incendii de proporţii
mai mari, prin detecţia, în principal, a fumului, cum ar fi cazul incendiului, de la începutul anului,
de la o fabrică de cauciucuri din Marea Britanie, când 15.000 de tone de cauciucuri au ars, după
cum putem observa în imaginea din colţul stânga sus din fig. 9, sau diferite alte incendii, după cum
putem observa în celelalte imagini.

Fig. 8 – Detecţia flăcărilor folosind imaginile panoramice

Fig. 9 – Detecţia fumului în cazul diferitelor incendii cu ajutorul sateliţilor [5]

204
În fig. 10 este prezentat modul de transmisie şi prelucrare a informaţiilor preluate de la
camerele video utilizate pentru detecţia optică a fumului sau flăcărilor emise de un incendiu.

Fig. 10 – Modul de transmitere şi de prelucrare a informaţiilor provenite de la detectoarele optice
de incendiu

Ca orice nouă tehnologie care se doreşte a se dezvolta şi îmbunătăţi a întâmpinat o
anumită rezistenţă la implementare, datorită anumitor producători sau cercetători care sunt sceptici
în ceea ce priveşte posibilităţile unui software de a diferenţia cu mare precizie şi fiabilitate un
incendiu real de o posibilă alarmă falsă [1].
Pentru aceştia răspunsul este simplu, chiar acceptând punctul lor de vedere, în acest
moment nu trebuie să privim această tehnologie ca pe un înlocuitor al celor existente, ci ca pe un
real ajutor suplimentar al acestora [1].

2.3. Prezentarea detectoarelor de incendiu din seria 420 produse de firma BOSCH

Trecând de la general la particular, putem aduce în discuţie una dintre cele mai mari firme
producătoare de detectoare de incendiu la nivel mondial, firma BOSCH, referindu-ne în continuare
la detectoarele clasice de incendiu [6].
Firma Bosch şi-a extins gama detectoarelor de incendiu şi mai exact gama senzorilor de
fum din seria 420 cu trei noi variante de ultimă generaţie, care detectează chiar şi cele mai mici
particule de fum şi permit avertizarea mai rapidă în caz de incendiu (fig. 11) [6]. Detectoarele
automate de incendiu din seria 420, alături de cele din seriile 500 şi 520 (care sunt cele mai noi
detectoare produse de Bosch), detectează incendiile mai rapid ca niciodată şi reduc la minimum
numărul alarmelor false, pentru a oferi cele mai înalte niveluri de protecţie şi de fiabilitate în
aproape orice condiţii de mediu.
Când vine vorba de detectoare de incendiu, principalele calităţi pe care specialiştii Bosch
pun accent sunt fiabilitatea şi precizia în detectarea incendiilor, iar aici ne referim inclusiv la
capacitatea acestora de a detecta incendiile încă din stadiile incipiente ale acestora, dar şi la
funcţionarea în majoritatea condiţiilor de mediu. Astfel, detectoarele de incendiu produse de firma
Bosch încorporează capacităţi sofisticate de procesare a semnalelor, optimizate pentru fiecare
aplicaţie în parte.

Fig. 11 – Detector Bosch seria 420 [6]

205
Detectoarele din seria 420 de la Bosch utilizează o combinaţie de senzori optici şi de
temperatură (fig. 12) care sporeşte semnificativ performanţele în condiţii critice de mediu, reuşind
astfel cu ajutorul procesului de comparare a tiparelor de alarmă şi cu ajutorul algoritmilor
încorporaţi să permită senzorilor de incendiu Bosch să obţină un nivel de acurateţe înalt în
detectarea incendiilor. Seria 420 de la Bosch cuprinde patru tipuri de detectori, şi anume: optic,
termic, optic-termic şi optic-termic-chimic, cu nivel de sensibilitate reglabil în trepte, pentru
compatibilitate la condiţiile de mediu specifice fiecărei încăperi [6].

Fig. 12 – Modul de detecţie a fumului sau temperaturii de către detectoarele Bosch seria 420 [6]

În urmă cu câţiva ani, Bosch anunţa faptul că doreşte să îşi extindă gama de detectoare de
fum seria 420 cu trei noi variante care să permită chiar şi detecţia celor mai mici particule de fum
şi chiar a reuşit acest lucru. Noile variante de detectori funcţionează cu tehnologia unică Dual Ray
(fig. 12), care presupune folosirea unui senzor optic dual, ce se bazează pe scanarea densităţii
fumului şi a particulelor de fum cu ajutorul a două LED-uri cu frecvenţe de undă diferite (infraroşu
şi ultraviolet). Acest lucru conferă stabilitate şi precizie de detecţie mai mare, deoarece se face
diferenţa între detecţia particulelor de fum şi alte particule cauzatoare de alarme false, precum
particulele de praf sau abur. După cum putem observa în fig. 13, senzorii din seria 420 cu
tehnologie Dual Ray detectează orice tip de incendiu conform standardelor internaţionale de
securitate EN54-7, de la foc cu flacără deschisă de lemn (TF1), foc mocnit de lemn (TF2), foc
mocnit vizibil de bumbac (TF3), foc de mase plastice (TF4) până la foc de lichide cu temperatura
scăzută şi fum negru (TF8). [7]

Fig. 13 – Caracteristicile detectoarelor de incendiu în funcţie de tipul incendiului

206
3. CONCLUZII

Avansul tehnologic la nivel mondial se observă astfel şi în domeniul detecţiei şi
semnalizării incendiilor. Îmbunătăţirea şi perfecţionarea modalităţilor de detecţie existente, precum
şi dezvoltarea altora nu face decât să sporească gradul de securitate a utilizatorilor şi construcţiilor,
precum şi diminuarea pagubelor produse de incendii. Aşadar, dacă dorim ca pe viitor să scădem şi
mai mult riscurile la care se expun oamenii în cazul posibilelor apariţii ale incendiilor, nu ne
rămâne decât să continuăm studiile şi cercetările în acest domeniu extrem de important, iar dacă
acest lucru se va realiza, cu siguranţă nici rezultatele nu vor întârzia să apară.

BIBLIOGRAFIE

[1] Revista „Alarma” nr. 2/2009 – Cristian Şoricuţ – „Noi tehnologii de detecţie a
incendiilor”.
[2] Revista „Alarma” nr. 1/2013 – Sorin Damian – „Monitorizarea şi dispecerizarea
sistemelor tehnice de detecţie şi alarmare”.
[3] http://www.nfpa.org
[4] http://ro.wikipedia.org
[5] http://www.google.com
[6] http://www.bosch.com
[7] http://ro.boschsecurity.com

207
STAND EXPERIMENTAL PENTRU SUPRIMAREA
INCENDIULUI CU CO2

Student sergent Ion MACHIŞ
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
The experimental setup can be used as a tool in various fire extinguishing
experiments using carbon dioxide as a method for putting out a fire. This
experimental setup is built from mostly household items and few other more
complex items like the carbon dioxide tank and the pressure reducer.

Keywords: Experimental Setup, Carbon Dioxide, Fire Extinguishing,
Extinguishing Time.

1. INTRODUCERE

Având în vedere că majoritatea incendiilor distrug în cea mai mare parte mediul în care
izbucnesc au fost puse în funcţiune instalaţii de stingere cu gaze pentru suprimarea incendiului fără
ca acesta şi substanţele stingătoare să afecteze mediul. Acest mecanism este folosit în principal în
cadrul incintelor unde sunt stocate sau depozitate materiale cu valoare mare sau de o importanţă
ridicată cum ar fi, de exemplu, o cameră cu servere sau o arhivă. Modelul experimental construit
poate fi folosit pentru a conduce diferite tipuri de teste şi a verifica proprietăţile de stingere are
dioxidului de carbon, un gaz utilizat mai des.

2. CARACTERISTICI GENERALE ALE STANDULUI EXPERIMENTAL

Standul experimental are următoarele componente:
1. Placa suport pentru stand este formată din PAL cu următoarele dimensiuni:
840x500x5 mm. Aria suprafeţei utile a plăcii este 0,42 m2.
2. Incinta pentru stand este formată dintr-un cub de plexiglas susţinut de un cadru metalic
tip cornier. Foile de plexiglas sunt de tipul PALGLAS, fiind în număr de 5 şi au dimensiunea
500x500 mm şi o grosime de 2 mm. Alegerea sticlei organice în favoarea sticlei obişnuite este
datorată în principal proprietăţilor mult mai bune ale acesteia la creşterea bruscă de temperatură şi
stabilităţii termice. Pe lângă proprietăţile termice ale sticlei organice, aceasta mai prezintă în plus
faţă de sticla obişnuită o masă mult mai redusă, rezistenţă chimică foarte înaltă. Suprafaţa de jos a
cubului este din tablă zincată datorită faptului că intră în contact direct cu materialele aflate în
procesul de combustie. Pentru montarea foilor de plexiglas pe cadrul metalic şi izolarea incintei
este folosit un silicon cu rezistenţă înaltă la temperatură. Volumul total al incintei este 0,125 m3.
3. Instalaţia pentru stingerea incendiilor cu CO2 este formată dintr-o butelie cu CO2, un
reductor de presiune şi reţeaua de conducte pentru vehicularea gazului în incintă. Butelia de CO 2
are o masă de 2 kg şi conţine o cantitate de dioxid de carbon de 0,6 kg la o presiune de 16 bari.
Reductorul de presiune are o masă de 0,3 kg şi are un domeniu de utilizare între 1 şi 16 bari.
Presiunea la ieşire este reglabilă şi poate ajunge până la 6 bari. Presiunea la ieşire poate fi citită pe

208
un manometru cu un domeniu între 1 şi 10 bari. Corpul reductorului este confecţionat din aluminiu
anodizat. Pentru securitate în cazul suprapresiunii, reductorul este dotat cu o supapă de siguranţă
pentru presiuni mai mari decât cele uzuale.

Fig. 1 – Reductorul de presiune

Instalaţia prin care se vehiculează dioxidul de carbon este formată din 10 piese
confecţionate din oţel-carbon: 5 conducte de lungimi diferite cu diametru 1/2 ţoli, 2 nipluri,
2 coturi la 90° şi o reducţie 1/8-1/2 ţoli.

Fig. 2 – Reţeaua de conducte

3. DIMENSIONAREA INSTALAŢIEI DE STINGERE CU CO2

Conform caracteristicilor geometrice ale incintei folosite, sistemul de stingere a
incendiilor foloseşte inundarea totală pentru a suprima incendiul. Pentru dimensionarea unei
instalaţii de stingere cu CO2 este necesar să se cunoască tipul, cantitatea şi volumul substanţelor
combustibile stocate în incinta protejată. Standul poate fi folosit pentru diferite substanţe

209
combustibile, din acest motiv se consideră o inundare a incintei cu CO2 în proporţie de 34% din
volumul acesteia, proporţie considerată suficientă pentru o mare parte din substanţele combustibile
existente uzuale. Incinta are un volum total de 0,125 m3.

3.1. Debitul şi consumul specific necesar pentru inundare totală

Pentru substanţe ce se pot stinge la o concentraţie de până la de 34% volum de CO2 în aer,
debitul specific are valori între 0,7 şi 1,15 kg/m3, în funcţie de volumul spaţiului protejat.
Debitul specific se determină conform tabelului următor:
Debite specifice şi cantităţi minime de CO2 necesare stingerii incendiilor
(substanţe ce se pot stinge la o concentraţie volumică de până la 34% CO2 în aer)

Tabel nr. 1
Volumul spaţiului Debitul specific de Coeficient de Intensitatea Cantitatea
protejat [m3] dioxid de carbon volum iniţială de (masa) minimă
[kg CO2/m3] [m3/kg CO2] refulare a CO2 necesară [kg]
[kg CO2/m3]
Până la 4,00 1,15 0,86 1,60 -
4,00 - 14,00 1,07 0,93 4,5
14,00 - 57,00 1,01 0,99 15,1
57,00 - 127,00 0,90 1,11 1,34 45,4
127,00 - 1415,00 0,80 1,25 113,5
1415,00 - 2000,00 0,77 1,30 1135,0
peste 2000 0,70 1,43 1450,0

Debitul specific de dioxid de carbon necesar pentru stingerea incendiilor conform
tabelului anterior este G = 1,15 kg CO2/m3.

3.2. Determinarea cantităţii totale de dioxid de carbon necesară stingerii
incendiului

La determinarea cantităţii (masei) totale de dioxid de carbon necesară stingerii incendiului
se ţine seama de necesitatea realizării concentraţiei de dioxid de carbon, respectiv de debitul
specific, de timpul în care substanţa de stingere trebuie refulată şi de volumul spaţiului protejat.
Volumul de calcul al spaţiului protejat reprezintă diferenţa între volumul total al spaţiului respectiv
şi volumul echipamentelor, mobilierului etc. montate în interior.
Timpul de refulare a dioxidului de carbon nu trebuie să depăşească 60 secunde, iar timpul
de menţinere a concentraţiei de stingere trebuie să fie de minimum 20 minute.
Volumul de calcul se obţine din ecuaţia:
Vcalcul = Vtotal – Vechipament [m3] (1)
unde
Vtotal = volumul total al incintei [m3];
Vechipament = volumul tuturor obiectelor şi echipamentelor din interiorul incintei [m3];
Echipamentele şi obiectele din interiorului standului vor putea varia în funcţie de
substanţele combustibile utilizate şi de scopul experimentului. Din acest motiv se alege un
volumul al materialelor din interiorul incintei 20% din volumul acesteia. Conform ecuaţiei 3.1
volumul de calcul (Vcalcul) este egal cu 0,1 m3.
Cantitatea totală de dioxid de carbon se obţine cu relaţia:
MCO2=G x Vcalcul [kg CO2] (2)
unde
G = debitul specific de dioxid de carbon [kg CO2/m3];
Vcalcul = volumul de calcul [m3];

210
Conform ecuaţiei 3.2 cantitatea totală de dioxid de carbon (MCO2) este egală cu 0,115 kg
CO2 necesară pentru stingerea unui incendiu.

3.3. Dimensionarea conductelor pentru dioxidul de carbon

La dimensionarea conductelor pentru transportul dioxidului de carbon se au în vedere
următoarele:
a) evitarea formării dopurilor de zăpadă carbonică în conducte şi la deversare;
b) starea bifazică (lichidă şi gazoasă) a dioxidului de carbon în recipiente şi pe
conducte;
c) debitul de curgere;
d) presiunea dioxidului de carbon în conductă;
e) compactitatea dioxidului de carbon la capătul conductei;
f) coeficientul de rezistenţă hidraulică specifică a conductei;
g) lungimea conductei.

Având în vedere că presiunea la ieşire din reductor are o valoare reglabilă mică, maximul
acesteia fiind 6 bari, nu se pot calcula pierderile de sarcină şi debitul vehiculat prin reţeaua de
conducte conform metodologiei şi reglementărilor în vigoare. Cele mai mici valori ale presiunii la
intrarea în reţea conform P118 partea a II-a sunt de 6,9 bari pentru instalaţiile de joasă presiune şi
13,8 bari pentru instalaţiile de înaltă presiune. Am ales un diametru comun pentru toate conductele
de 1/2 ţoli. Lungimea totală a traseului este de 95 cm.

4. CONSTRUCȚIA STANDULUI

4.1. Asamblarea plăcii suport, a cadrului metalic şi a picioruşelor de susţinere

Picioruşele de susţinere şi cadrul de metal au fost lipite de placa suport folosind
şuruburi.

Fig. 3 – Placa suport şi cadrul metalic

211
4.2. Asamblarea cadrului suport pentru reţeaua de conducte

Fig. 4 – Cadrul suport pentru reţeaua de conducte şi o parte din reţea

4.3. Asamblarea reţelei de conducte, reductorului de presiune şi a rezervorului cu
dioxid de carbon

Fig. 5 – Instalaţia pentru vehicularea dioxidului de carbon şi cadrul metalic

212
Fig. 6 – Instalația pentru vehicularea dioxidului de carbon şi cadrul suport pentru reţeaua de conducte

Fig. 7 – Reductorul de presiune şi rezervorul de dioxid de carbon

213
4.4. Asamblarea pereţilor de plexiglas şi a trapei de vizitare

Fig. 8 – Standul experimental cu trapa de vizitare deschisă

4.5. Asamblarea elementelor finale şi finisarea standului experimental

Fig. 9 – Standul experimental complet asamblat

214
Fig. 10 – Standul experimental complet asamblat

5. CONCLUZII

Standul experimental pentru suprimarea incendiului cu CO2 realizat poate fi folosit pentru
o multitudine de teste necesare pentru determinarea proprietăţilor stingătoare ale dioxidului de
carbon, ale timpului de stingere pentru diferite substanţe şi pentru vizualizarea modului de
comportare a gazului în diferite situaţii.

BIBLIOGRAFIE

[1] Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor. Partea a II-a, Instalaţii de
stingere. Indicativ P118/2 – 2013, Editura Fast Print, Bucureşti, 2013.

215
APLICAŢII ALE PRIMULUI PRINCIPIU
AL TERMODINAMICII PENTRU SISTEME DESCHISE
ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE URGENȚĂ

Student fruntaș Andrei OPREA
Student fruntaș Claudiu STAN
Student fruntaș Ion PISĂU
Student fruntaș Bogdan LAMBĂ
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
This paper deals with the first law of thermodynamics using two applications in
emergency situations. We study a thermal balance on current fire trucks engine
and also we evaluate in terms of thermodynamics, the pump for fire
extinguishing used on this truck.

Keywords: First Law of Thermodynamics, Fire Trucks Engine, Pump for Fire
Extinguishing.

1. INTRODUCERE

Lucrarea îşi propune să demonstreze importanţa cunoaşterii legilor termodinamicii în
aplicaţii clasice ale pompierilor. Ştiind că termodinamica mai este denumită şi ştiinţa despre
energie, se va utiliza în special primul principiu al termodinamicii (principiul conservării energiei).
În cele ce urmează vor fi rezolvate două aplicaţii specifice. Prima aplicaţie se referă la
determinarea puterii teoretice şi a randamentului termic al motorului unei autospeciale, iar cea de a
doua tratează dimensionarea din punct de vedere al puterii necesare a unei pompe centrifuge din
dotarea autospecialelor utilizate la stingerea incendiilor.

2. DETERMINAREA PUTERII ŞI A RANDAMENTULUI TERMIC TEORETIC
AL MOTORULUI UNEI AUTOSPECIALE

Pe timpul deplasării unei autospeciale de pompieri către locul intervenţiei,
motorul acesteia consumă un debit de combustibil mc=14,4 g/s motorină cu puterea calorică
Qi=41,800 kJ/kg, care se presupune că arde complet. Debitul masic de apă care circulă în instalaţia
de răcire a motorului este ma=0.7 kg/s. Apa intră în circuit cu temperatura ti=300C şi iese cu
te=500C.
Fluxul termic cedat mediului prin gazele de evacuare este Qev=127 kW. Se presupune că
prin radiaţia termică a motorului către mediul înconjurător, se pierde un procent de aproximativ
6% din căldura utilă.

216
Fig. 1 – Schema fluxurilor termice ce străbat frontiera sistemului termodinamic – motor termic autospecială
pompieri

În fig. 1 sunt prezentate fluxurile de căldură care intervin în motor şi sensurile acestora.
Bilanţul termic al motorului, în condiţiile date, este:
Qu = Pu + Qa + Qev + Qr [kW], (1)
în care: Qu este fluxul de căldură util cedat de combustibil:
Qu = mc ∙Qi = 14,4 ∙ 10-3 ∙ 41800 = 601,92 [kW] (2)
Pu – puterea utilă a motorului, (necunoscută);
Qa – fluxul de căldură evacuat cu apa de răcire:

Qa = ma ∙ ca (te- ti) = 0,7 ∙ 4,18 ∙ (50 - 30) = 58,52 [kW] (3)

Qev – fluxul de căldură pierdut prin evacuarea gazelor de ardere de la o temperatură
ridicată:

Qev = 127 [kW];

Qr – fluxul de căldură pierdut prin radiaţia termică a motorului:

Qr = ∙ Qu = ∙ 601,92 =36,1152 [kW] (4)

Puterea motorului rezultă:

Pu =Qu – Qa – Qev – Qr = 601,92 - 58,52 - 127 – 36,1152 = 380,2 [kW] (5)

Randamentul termic al motorului se calculează în consecinţă:

η= ∙ 100 = ∙ 100 = 63% (6)

3. DETERMINAREA PUTERII TEORETICE CONSUMATE DE POMPA
CENTRIFUGĂ A UNEI AUTOSPECIALE DE INTERVENŢIE

O autospecială IVECO MAGIRUS cu o pompă centrifugă 50/8, ce are debitul masic de
m = 83,3 kg/s, se deplasează pentru stingerea unui incendiu care se desfăşoară la 10 m deasupra
solului. Presiunea la intrarea în pompă este p1 = 1,2 bar, iar presiunea la ieşirea din reţea este
p2 = 8 bar. Viteza de intrare în pompă este w1 = 0,5 m/s iar cea de la ieşire w2 = 12,5 m/s.

217
Se aplică principiul I al termodinamicii pentru sisteme deschise aplicat la nivelul
sistemului termodinamic – pompă centrifugă utilizată pentru stingerea incendiilor:
w22  w12
(u2 – u1) + v·(p2 – p1) + g· (z2 – z1) + = q1-2 - lt12 , (7)
2
în care: u2 – u1 = 0, deoarece în pompă nu se realizează o creştere a temperaturii apei;
v1 = v2 = v deoarece apa este incompresibilă:
1
v = = 10-3 [m3 / kg] (8)

z1; z2 – cotele de intrare, respectiv ieşire din sistem
z1 = 0 [m]; z2 = 10 [m]
q1-2 = 0 – sistemul nu primeşte căldură
Lucrul mecanic specific efectuat de pompă:
w22  w12
l p  lt12 = (p2 – p1) ∙ v + g(z2 – z1) + = (9)
2
= 6,8 ∙ 105 ∙ 10-3 + 78 + 9,8 ∙ 10 = 680 + 78 + 98 = 856 [J/kg] (10)
Rezultă puterea teoretică consumată de pompă:
856  83,3
P = lp ∙ m = = 71,3 [kW] (11)
1000

4. CONCLUZII

Aplicând primul principiu al termodinamicii, sunt rezolvate două cerinţe des întâlnite în
domeniul intervenţiilor pentru stingerea incendiilor: determinarea (dimensionarea) puterii necesare
motorului termic al autospecialei pe durata deplasării la locul intervenţiei şi determinarea puterii
teoretice necesare antrenării pompei centrifuge folosite la stingerea incendiilor. Se poate remarca
utilitatea şi uşurinţa abordării aspectelor tehnice tratate, plecând numai de la viziunea sistemică a
autospecialei pe componentele sale.

BIBLIOGRAFIE

[1] Pimsner V., Vasilescu C.A., Petcovici A., Termodinamică tehnică. Culegere de
probleme, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1976.
[2] Leonăchescu N., Şandru E., Cartas V., Mihăilă C., Caluianu V., Probleme de
termotehnică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.
[3] Popa B., Vintilă C., Termotehnică, maşini şi instalaţii termice. Probleme, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
[4] Ioana I., Dungan L., Ferencz A., Pop G., Termotehnică. Aplicaţii, Editura
Politehnica, Timişoara, 2000.
[5] Băran N., Termotehnică şi maşini termice. Culegere de probleme, Editura Matrix
Rom, Bucureşti, 1998.

218
SECŢIUNEA a III-a

VARIA
APLICAŢII ALE IACOBIENILOR
ÎN TERMODINAMICĂ

Student fruntaș Samuel BILA
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract
This paper demonstrates the feasibility of the Jacobi matrix uses to assess the
thermodynamic state parameters. Some specific applications starting from
Jacobi matrix properties are shown in detail.

Keywords: Jacobi Matrix, Thermodynamics, Ideal Gas.

1. INTRODUCERE. DEFINIRE IACOBIAN

În termodinamică se lucrează frecvent cu derivate parţiale a unor mărimi, astfel încât se
pune problema unei reprezentări mai compacte a acestor mărimi, utilizând iacobienii.
Conform definiţiei, un iacobian poate fi reprezentat pentru cazul cel mai general, sub
formă matricială astfel:
Dacă avem funcţia f : Rn  Rm şi F1  x1 ,..., xn  ,..., Fm  x1 ,..., xn  atunci matricea
iacobiană se defineşte:
 F1 F1 
 x xn 
 1 
J    J F  x1 ,..., xn  (1)
 
 Fm Fm 
 x xn 
 1

Iacobianul devine mai simplu evident, dacă m şi n iau valori mici.

Proprietăţi ale acestor iacobieni pot fi scrise astfel:
[ B, A]  [ A, B]
[C , A]  [ A, C ]
[ B, A] [ A, B]  B 
   .
[C , A] [ A, C ]  A  A (2)

2. APLICAŢII IACOBIENI ÎN TERMODINAMICA GAZULUI IDEAL

Ştiind că pentru un gaz ideal energia internă U  U V , T  este o diferenţială totală exactă
atunci la presiune constantă putem scrie exprimarea cu ajutorul iacobienilor, astfel:
 U   U 
[U , P]    [V , P]    [T , P].
 V T  T V (3)

220
sau
[U , P] [U , T ] [V , P] [U ,V ]
  . (4)
[T , P] [V , T ] [T , P] [T , V ]

Deci putem scrie în termeni de derivate parţiale că:
 U   U   V   U 
        (5)
 T  P  V T  T  P  T V

 U 
Cunoscând C p şi CV , se poate determina   utilizând iacobienii, astfel:
 V T
Se cunoaşte că:
 H   U   ( PV ) 
Cp         (6)
 T  P  T  P  T  P

 U   V 
   P   (7)
 T  P  T  P

[U , P] [V , P]
 P (8)
[T , P] [T , P]

 U  [U ,V ]
Cv     . (9)
 T V [T ,V ]
Cum
 U  [U ,V ] [ P, T ] [U , P]
     (10)
 V T [T ,V ] [ P,V ] [V , P]
[ P, T ] [U , P] [T , P]
 CV  (11)
[ P,V ] [T , P] [V , P]

[U , P] [V , P]
sau  CP  P , (12)
[T , P] [T , P]

 U   T   T 
apoi    Cv    Cp   P (13)
 V T  V  P  V  P

 U   T 
   (C p  C v )    P. (14)
 V T  V  P
 U   U   U 
În mod similar cunoscând   şi   , se poate calcula   .
 T V  T  P  V  P
 U  [U ,V ]  U  [U , P]
   ;   .
 V V [T ,V ]  T  P [T , P]
 U  [U , P] [U , P] [T , P]
    ,
 V  P [T , V ] [T , P] [V , P]
 U   U   T 
      .
 V  P  T T  V  P

221
Ştiind că una din relaţiile lui Maxwell se scrie:

 S   P 
    (15)
 V T  T V

Rezultă cu iacobieni:

 S , T    P, V  (16)
V , T  T ,V 
Din (16) avem că

 S , T   V , P deoarece V , T    T ,V  (17)

Folosind rezultatele anterioare:

 S   S , P   S , P   p 
     (18)
 V  P V , P   S , T   T  S

Mai mult,

 S   S , P   S , P T , P   CP  T   C p
     (19)
 V  P V , P  T , P  V , P  T  V  P V

Similar:
 S   S ,V    S ,V  T ,V   CV  T   CV
     (20)
 P V  P,V  T ,V   P,V  T  P V P

 S   S , P   CP
   (21)
 T  P T , P  T

 T  T , S    P,V    P,V  V , T  
   (22)
 V  S V , S  V , S  V , T  V , S 

 P  T P
    (23)
 T V CV CV

3. CONCLUZII

Lucrarea demonstrează posibilitatea utilizării iacobienilor pentru evaluarea parametrilor
de stare termodinamici. Sunt prezentate câteva aplicaţii specifice plecând de la proprietăţile
iacobienilor. Metoda de calcul este sugestivă şi conduce la simplificarea abordării parametrilor de
stare ai sistemelor termodinamice cu aplicaţii importante în tehnica inginerească şi a situaţiilor
de urgenţă. Calculul matricial fiind implementat în numeroase software matematice sau chiar de
calcul tabelar cu funcţii ştiinţifice conduce la automatizarea analizei sistemelor termodinamice.

222
BIBLIOGRAFIE

[1] Pimsner V., Vasilescu C.A., Petcovici A., Termodinamică tehnică. Culegere de
probleme, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976.
[2] Leonăchescu N., Şandru E., Cartas V., Mihăilă C., Caluianu V., Probleme de
termotehnică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.
[3] Popa B., Vintilă C., Termotehnică, maşini şi instalaţii termice. Probleme, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
[4] Demange H., Germain G., Notin M., Comprendre et appliquer la thermodynamique.
Masson et Cie, Paris, 1973.

223
REZOLVAREA SUBIECTELOR DE ALGEBRĂ ŞI ANALIZĂ
MATEMATICĂ DATE LA ADMITERE
LA FACULTATEA DE POMPIERI, ACADEMIA DE POLIŢIE
„ALEXANDRU IOAN CUZA”
– sesiunea iulie 2014 –

Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Colonel conferențiar univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri
Colonel dr. ing. Cristian DAMIAN
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Rezumat
În articol, se prezintă rezolvarea subiectelor de algebră şi analiză matematică
date la admiterea în Facultatea de Pompieri, sesiunea iulie 2014.

Subiectul nr. 1

Mulţimea soluţiilor ecuaţiei x  2  4 este:
a) 0 , 3 ; b)  2 , 6; c) 1, 5 ; d) 4 ,7; e)  1,  3; f) 2 , 8.

Rezolvare

Soluţia nr. 1
Conform textului avem:

x  2  4  x  2   4  x  2  4  x1  6 , x2  2 . (1)
În concluzie:
x   2,6. (2)
Răspunsul corect este b).

Soluţia nr. 2
Se explicitează modulul:
 x  2 , x  2  x  2 , x  2 ,   
x2    . (3)
2  x , x  2 2  x , x    , 2

Cazul nr. 1: x  2  x  2 , pentru x  2 ,   . (4)
Ecuaţia din text devine:
x  2  4  x  2  4  x1  6  2, , (5)
deci x1  6 este soluţie a ecuaţiei din text.

224
Cazul nr. 2: x  2  2  x , pentru x    , 2 . (6)
Ecuaţia din text devine:
x  2  4  2  x  4  x2  2    , 2 , (7)
deci
x2  2 , (8)
este soluţie a ecuaţiei din text.

În concluzie:
x   2,6. (9)
Răspunsul corect este b).

Soluţia nr. 3
Conform textului avem:
x  2  4  x  2  4  x 2  4 x  4  4 .
2
(10)
Ridicând la puterea a doua ultima relaţie, obţinem:
x 2  4 x  4  16  x 2  4 x  12  0 . (11)
Discriminantul ecuaţiei este:
  b 2  4ac   4  4  1   12  64 .
2
(12)
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
b  48
x1, 2   . (13)
2a 2

În concluzie:
x   2,6. (14)
Răspunsul corect este b).

Soluţia nr. 4
Se consideră funcţia:
f ( x)  x  2  4 , f : R  R . (15)
Se verifică din grilă, valorile lui x pentru care:
f ( x)  0 . (16)
Singurele valori sunt:
x  2 , x  6 . (17)
Răspunsul corect este b).

Subiectul nr. 2

Soluţia nr. 1
Suma soluţiilor ecuaţiei x 2  11x  24  0 este:

a) -3; b) 0; c) 1; d) 5; e) -7; f) -11.

Rezolvare
Discriminantul ecuaţiei este:
  b 2  4ac  112  4  1  24  25 . (18)
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
 b    11  5
x1, 2   . (19)
2a 2

225
În concluzie, rădăcinile ecuaţiei sunt:
x   8 ,  3. (20)
Suma soluţiilor ecuaţiei din text, este  11.
Răspunsul corect este f).

Soluţia nr. 2
Ecuaţia din text, este o ecuaţie de gradul II.
Conform teoriei, orice ecuaţie de gradul II, se poate scrie sub forma:
x 2  Sx  P  0 , (21)
în care,
S  x1  x2 , (22)
reprezintă suma rădăcinilor ecuaţiei din text şi
P  x1  x2 , (23)
reprezintă produsul rădăcinilor ecuaţiei.

Identificând relaţia 21) cu textul problemei, rezultă:
S  11. (24)
Răspunsul corect este f).

Soluţia nr. 3
Se consideră funcţia:
f ( x)  x 2  11x  24 , f : R  R . (25)

Se verifică din grilă, valorile lui x pentru care:
f ( x)  0 . (26)
Singurele valori sunt:
x  8 , x  3  S  11 . (27)
Răspunsul corect este f).

Subiectul nr. 3

Fie funcţia f : R  R , f ( x)  3x 2  e x . Atunci:
a) f ' (0)  3 ; b) f ' (0)  3 ; c) f ' (0)  0 ;
d) f ' (0)  1 ; e) f ' (0)  1; f) f ' (0)  2 .

Rezolvare
Derivata întâi admite expresia:
 '
f ' ( x)  3x 2  e x  6 x  e x . (28)
Atunci:
f ' (0)  1. (29)
Răspunsul corect este e).

Subiectul nr. 4

Fie polinomul P( x)  x 4  2 x 2  ax  b ; pentru ce valori ale lui a şi b, polinomul P este
divizibil cu polinomul x 2  1 ?
a) a  2 , b  1 ; b) a  1, b  2 ; c) a  1 , b  0 ;
d) a  2 , b  0 ; e) a  3 , b  2 ; f) a  0 , b  1 .

226
Soluţia nr. 1
Deoarece, polinomul din text este divizibil cu x 2  1 atunci, acesta este divizibil în mod
separat cu x  1 , respectiv cu x  1 , deci:
P(1)  0 , (30)
respectiv
P(1)  0 . (31)
Atunci:
P(1)  0  a  b  1  0 , (32)
respectiv
P(1)  0  b  a  1  0 . (33)

Rezolvând sistemul de ecuaţii (32) şi (33) rezultă:
a  0 , b  1. (34)
Polinomul căutat admite expresia:

P( x)  x 4  2 x 2  1  x 2  1 .
2
(35)
Răspunsul corect este f).

Soluţia nr. 2
Se fac notaţiile:
deîmpărţit  D  x 4  2 x 2  ax  b , (36)
împărţitor  Î  x 2  1 . (37)
Deoarece, polinomul din text este divizibil cu x 2  1 , atunci:
D : Î  C  R, (38)
în care
cât  C  x 2  1 , (39)
şi
rest  R  ax  b  1  0 . (40)
Răspunsul corect este f).

Subiectul nr. 5

3 1
Valoarea determinantului este:
2 2
a) 6; b) 0; c) 1; d) 2; e) 5; f) 4.

Rezolvare

Soluţia nr. 1
Conform teoriei care rezidă din algebră, rezultă:
3 1
 3  2  2 1  6  2  4 . (41)
2 2
Răspunsul corect este f).

Soluţia nr. 2
Conform cu cerinţa textului, un alt mod de a calcula determinantul, este:
3 1
 3  2  (1)11  1  2  (1)1 2  6  2  4 . (42)
2 2
Răspunsul corect este f).

227
Subiectul nr. 6

Mulţimea soluţiilor inecuaţiei x 2  5x  4  0 este:
a) 0 , 2 ; b)  3 , 0 ; c)  1, 0 ; d) 1, 4 ; e) 2 , 5 ; f) 1, 3 .

Rezolvare
Se rezolvă ecuaţia:
x 2  5x  4  0 . (43)
Discriminantul ecuaţiei este:
  b 2  4ac  (5) 2  4  1  4  9 . (44)
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
b  53
x1, 2   . (45)
2a 2
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
x1  4 , x2  1 . (46)
Deoarece, între rădăcini avem semnul minus, rezultă:
x  1, 4 . (47)
Răspunsul corect este d).

Subiectul nr. 7

Aria cuprinsă între graficul funcţiei f ( x)  x 2  1 , axa Ox şi dreptele verticale x  0 şi
x  3 este:
a) 4; b)10; c) 14; d) 6; e) 5 ; f) 12.

Rezolvare
Aria cerută este egală cu:
3
 x3   03 
 
3
33
A   x  1 dx    x  
2
 3    0   12 . u.a. (48)
0  3 0 3  3 
Răspunsul corect este f).

Subiectul nr. 8

Mulţimea soluţiilor ecuaţiei 2 x x  4 este:
2

 1 1 1 1
a)  ,   ; b) 0 , 2; c)  1, 3 ; d)  3 ,3; e)  ,  ; f)  2 ,1.
 2 3  2 3

Rezolvare

Conform cu textul, rezultă:
2 x x  4  2 x  x  2 2  x 2  x  2  x 2  x  2  0 .
2 2
(49)
Discriminantul ecuaţiei este:
  b 2  4ac  12  4  1  (2)  9 . (50)
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
 b   1 3
x1, 2   . (51)
2a 2

228
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
x1  2 , x2  1 . (52)
Mulţimea soluţiilor ecuaţiei este:
x   2 ,1. (53)
Răspunsul corect este f).

Subiectul nr. 9

Soluţia ecuaţiei x  3  x  5 este:
a) x  4 ; b) x  0 ; c) x  2 ; d) x  3 ; e) x  2 ; f) x  1.

Rezolvare

Soluţia nr. 1
Se impune stabilirea domeniului maxim de definiţie pentru radical:
x  3  0  x  3 ,   . (54)
Rezolvăm ecuaţia din text, astfel:
 
x  3  x  5  x  3  5  x  x  3  5  x  
2 2

 x  3  25  10 x  x 2  x 2  11x  28  0 . (55)
Discriminantul ecuaţiei este:
  b 2  4ac  (11) 2  4  1  (28)  9 . (56)
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
 b   11  3
x1, 2   . (57)
2a 2
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
x1  7 , x2  4 . (58)
Se verifică soluţiile obţinute în domeniul maxim de definiţie şi apoi în ecuaţia din text.
Singura soluţie care se acceptă este:
x  4. (59)
Răspunsul corect este a).

Soluţia nr. 2
Se impune stabilirea domeniului maxim de definiţie pentru radical:
x  3  0  x  3,   . (6 0 )
Deoarece:
x  3  0  x  3  0  5  x  0. (61)
Se rezolvă sistemul:
x  3  0  x  3 ,   
   x  3,      ,5  3,5. (62)
5  x  0  x    , 5
Se verifică valorile din intervalul dat de relaţia (62).
Singura soluţie care se acceptă este:
x  4. (63)
Răspunsul corect este a).

Soluţia nr. 3
Se impune stabilirea domeniului maxim de definiţie pentru radical:
x  3  0  x  3 ,   (64)
Se verifică din grila de răspunsuri, valorile care respectă relaţia (66).

229
Singurele valori care verifică relaţia (66) sunt:
x  3, (65)
respectiv
x  4. (66)
Se verifică valorile date de relaţiile (65) şi (66).
Singura soluţie care se acceptă, este:
x  4. (67)
Răspunsul corect este a).

Soluţia nr. 4
Se face substituţia:
y  x  3. (68)
Ecuaţia din text devine:
y  y  2, (69)
pentru care se impune domeniul maxim de definiţie, dat de
y  0  y  0 ,   . (70)
Atunci:
y  y  2  y y  2  4 y3 . (71)
Din relaţiile (69) şi (71) la limită, rezultă:
y3  1  y  1  x  4.
4
(72)
Răspunsul corect este a).

Soluţia nr. 5
Se face substituţia:
y  x  3. (73)
Ecuaţia din text devine:
y  y  2, (74)
pentru care se impune domeniul maxim de definiţie, dat de
y  0  y  0 ,   . (75)
Rezolvăm ecuaţia:
y  y  2  y  ( y )2  2  0   y2
 y 2  0. (76)
Se face substituţia:
t  y  t2 t  2  0 . (77)
Discriminantul ecuaţiei este:
  b 2  4ac  12  4  1  (2)  9 . (78)
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
 b   1 3
t1, 2   . (79)
2a 2
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
t1  2 , t 2  1 . (80)

Revenind la substituţie, respectiv la relaţia (77), se acceptă doar:
y  1  y  1. (81)

Din relaţia (73) rezultă:
x  4. (82)
Răspunsul corect este a).

230
Soluţia nr. 6
Se face substituţia:
y  x  3. (83)
Ecuaţia din text devine:
y  y  2, (84)
pentru care se impune domeniul maxim de definiţie, dat de
y  0  y  0 ,   . (85)

Rezolvăm ecuaţia:
 
y  y  2  y  2  y  y  2  y   y 2  5 y  4  0 .
2 2
(86)
Discriminantul ecuaţiei este:
  b 2  4ac  (5) 2  4  1  4  9 . (87)
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
b  53
y1, 2   . (88)
2a 2
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
y1  4 , y 2  1 . (89)
Rădăcinile verifică relaţia (85).

Din relaţia (83) rezultă:
x  4. (90)
Răspunsul corect este a).

Soluţia nr. 7
Se face substituţia:
y  x  3. (91)
Ecuaţia din text devine:
y  y  2, (92)
pentru care se impune domeniul maxim de definiţie, dat de
y  0  y  0 ,   . (93)

Rezolvăm ecuaţia în mulţimea numerelor naturale, deoarece este permisivă această
situaţie.
yy2 y  ( y )2  2  y  (1  y )  2 . (94)
Rezultă:
 y 1
 , (95)
1  y  2
şi
 y  2
 . (96)
1  y  1
Din primul sistem de ecuaţii, rezultă:

 y 1 
 y 1
   y  1  y  1  x  4, (97)
1  y  2
  y 1

care verifică cerinţele impuse în text.

231
Din cel de-al doilea sistem de ecuaţii, rezultă:
 y 2
  y 2
 y  4
   . (98)
1  y  1 
  y 0 y  0
Din:
y  4  x  1, (99)
care nu verifică cerinţele impuse de text.

Din:
y  0  x  3, (100)
care nu verifică cerinţele impuse de text.

Rezultă că singura soluţie, este:
x  4. (101)
Răspunsul corect este a).

Soluţia nr. 8
Conform cu textul:
x 3  x  5  x 3  5 x. (102)
Se face notaţia:
y  5 x. (103)
Ecuaţia din text devine:
2 y  y. (104)
Se impune condiţia generată de domeniul maxim de definiţie:
2  y  0  y    , 2. (105)
Ecuaţia dată de relaţia (104) devine:
2  y  y  2  y  y2  y2  y  2  0 . (1 0 6 )

Discriminantul ecuaţiei este:
  b 2  4ac  12  4 1 (2)  9 . (107)
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
 b   1 3
y1, 2   . (108)
2a 2
Rădăcinile ecuaţiei sunt:
y1  2 , y 2  1 . (109)
Rădăcinile verifică relaţia (105).

Din:
y  2  x  7 , (110)
care nu verifică cerinţele impuse de text.

Din:
y 1 x  4, (1 1 1 )
care verifică cerinţele impuse de text.

Rezultă că singura soluţie este:
x  4. (112)

232
Subiectul nr. 10
Pentru ce valori ale lui m  R , ecuaţia x 3  3x  m  0 are 3 soluţii reale distincte?
a) m    ,  3 ; b) m  0 ,   ; c) m   ;
d) m   2 , 2 ; e) m  0 , 2 ; f) m   2,0.

Rezolvare
Aplicăm teorema lui Rolle.
Fie atunci:
f ( x)  x 3  3x  m , f : R  R , m  R . (113)
Atunci, derivata întâi a lui f este:
f ' ( x)  3x 2  3  3 ( x 2  1) . (114)
Ecuaţia:
f ' ( x)  0 , (115)
admite rădăcinile
x1  1 şi x2  1 . (116)
Pentru stabilirea semnului funcţiei f, s-au efectuat următoarele calcule:
f (1)  m  2 ; f (1)  m  2 , (117)
respectiv
lim f ( x)    ; lim f ( x)    . (118)
x  x 
Pentru respectarea cerinţelor şirului Rolle, este necesar şi suficient ca:
m  2  0  m   2,   , (119)
simultan cu
m  2  0  m    , 2 . (120)
În concluzie:
m   2 ,      , 2   2,2 . (121)
Răspunsul corect este d).

Subiectul nr. 11

 x 
1
Valoarea integralei 3
 2 x dx este:
0
3 1
a) 0 ; b)  ; c) 1 ; d) 2 ; e) 3 ; f) .
4 2
Rezolvare
Integrala din text este:
1 1
 x4   x4   14   04 
 
1
x2 3
0          x 2     12     0 2    .
3
x 2 x dx  4 2 (122)
 2 0  4 0  4   4  4
Răspunsul corect este b).

Subiectul nr. 12
Modulul numărului complex 3  4  i este:
a) 2; b) 1; c) 5; d) 3; e) 4; f) 6.

Rezolvare
Modulul numărului complex:
z  3 4i , (123)

233
este
z  32  4 2  5 . (124)
Răspunsul corect este c).

Subiectul nr. 13

3 1
Se dă matricea A    ; atunci A 2 este:
5 4
10 11  1 3 4 9  2 10   14 7   20 12 
a)   ; b)   ; c)   ; d)   ; e)   ; f)   .
14 15  1 4 10 11  30 19   35 21  35 20 

Rezolvare

Conform cu cerinţa din text avem:
 3 1   3 1   3  3  1  5 3  1  1  4   14 7 
A 2  A  A             . (125)
 5 4   5 4   5  3  4  5 5  1  4  4   35 21 
Răspunsul corect este e).

Subiectul nr. 14

n2  n  2
Limita şirului a n  este:
2n 2  5n

1 1
a) ; b) ; c) 0; d) 3; e) -1; f) -2.
2 3

Rezolvare

n2  n  2
Limita şirului definit în text prin an  este:
2n 2  5n
 1 2  1 2
n 2 1   2  1  2
n n2
 lim    lim
2
lim a n  lim
n n n n  1. (126)
n  n  3n  5n
2 n   5 n  5 2
n2  2   2
 n n
Răspunsul corect este a).

Subiectul nr. 15

Soluţia ecuaţiei 2 x  3  7 este:

a) x  2 ; b) x  0 ; c) x  1; d) x  5 ; e) x  1 ; f) x  3 .

Rezolvare

Ecuaţia din text se mai scrie:
2 x  3  7  2 x  10  x  5 . (127)
Răspunsul corect este d).

234
Subiectul nr. 16

Abscisele punctelor de extrem local ale funcţiei f : R  R , f ( x)  x  e  x sunt:
2

3 2 1
a) x   ; b) x  1 ; c) x  2 ; d) x   3 ; e) x   ; f) x   .
3 2 2

Rezolvare
Derivata întâi a lui f este:
 2
 /
     e  1  2x .
f / ( x)  x  e  x /   x   e  x  x  e  x
2 2 /
x2 2
(128)
Abscisele punctelor de extrem rezultă din condiţia:
2
f / ( x)  0  1  2 x 2  0  x1, 2   . (129)
2
Răspunsul corect este e).

Subiectul nr. 17

Mulţimea soluţiilor inecuaţiei log 1 x 2  4  0 este:  
3

a) x  2 ,   ; b) x  0 , 2 ; c) x    , 0 ;

d) x  5 ,   ;  
e) x   5,  2  2, 5 ;    
f) x  0, 5 . 
Rezolvare
Domeniul maxim de definiţie al funcţiei:
f ( x)  log 1 x 2  4 ,   (130)
3
este dat de
x 2  4  0  x    ,  2  2,  . (131)
Inecuaţia din text devine:
 
log 1 x 2  4  0  x 2  4  1  x 2  5  0  x   5 , 5 .   (132)
3
Soluţia inecuaţiei este atunci:

x    ,  2  2 ,    5, 5   5,  2  2, 5 .      (133)
Răspunsul corect este e).

Subiectul nr. 18

Într-o progresie aritmetică a n n se cunosc a1  3 şi a 2  5 ; atunci:
a) a5  7 ; b) a5  8 ; c) a5  14 ; d) a5  4 ; e) a5  9 ; f) a5  11 .
Rezolvare
Raţia progresiei aritmetice este:
r  a2  a1  2 . (134)
Termenul general al progresiei aritmetice este:
an  a1  n  1  r . (135)
Termenul cerut de text, este cel pentru care n  5 , respectiv:
a5  3  5  1  2  11 . (136)
Răspunsul corect este f).

235
REZOLVAREA SUBIECTELOR LA DISCIPLINA FIZICĂ
DATE LA CONCURSUL DE ADMITERE
LA FACULTATEA DE POMPIERI
– sesiunea iulie 2014 –

Colonel conferențiar univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Pompieri
Colonel dr. ing. Cristian DAMIAN
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

The paper presents some solved Physics problems proposed in the contest for
admission to the Firefighters Faculty, Police Academy, in the session July 2014.

1. O forţă orizontală F=10 N imprimă unui corp de masă m = 1 kg aşezat pe un plan
orizontal o acceleraţie a = 4 m/s2 ( g  10 m / s 2 ). Coeficientul de frecare la alunecare are valoarea:
a) 0,6; b) 0,4; c) 0,2; d) 0,8; e) 0,5; f) 0,3.

Rezolvare
Din cea de a doua lege a dinamicii aplicată corpului de masă m (fig. 1) care se deplasează
pe direcţia Ox, rezultă:

y a N
Ff F
x
O
G
Fig. 1

ma  F  Ff (1)
Scriind echilibrul corpului pe axa Oy, avem:
N G  0 (2)
Dar,
 2
Ff   N  G   mg (3)
Înlocuind (3) în (1) rezultă coeficientul de frecare la alunecare  , astfel:
F  ma F a 10 4 6
       0, 6 (4)
mg mg g 110 10 10
Deci răspunsul corect este a).

2. Unitatea de măsură în SI a modulului de elasticitate (modulul lui Young) este:
a) N  m 2 ; b) N  m 1 ; c) N  m ; d) kg  m 1s 2 ; e) N  s  m 1 ; f) adimensională.

236
Rezolvare
Cunoscând relaţia clasică ce introduce modulul de elasticitate, E:
F l
 E (5)
S l
şi observând că alungirea relativă ( l l ) este adimensională, atunci unitatea de măsură a
modulului de elasticitate, E este:
F kg  m  s 2
E   2
 kg  m1  s 2 (6)
S m
Deci răspunsul corect este d).

3. Un corp aruncat pe direcţie verticală de jos în sus are la înalţimea h  15 m o energie
cinetică ce reprezintă o treime din energia lui potenţială.
Viteza iniţială cu care a fost lansat corpul este ( g  10 m / s 2 ):
a) 16 m / s ; b) 10 m / s ; c) 15 m / s ; d) 8 m / s ; e) 20 m / s ; f) 12 m / s .

Rezolvare
Problema se poate rezolva utilizând conservarea energiei totale a corpului, energie
evaluată la înălţimea curentă ( H  h ) respectiv la nivelul solului, în punctul de aruncare pe
verticală ( H  0 ):
Etotală  EH h  EH 0 (7)
relaţie în care:
m  vH2 h
EH  h   mgh (8)
2
m  v02
EH  0  (9)
2
unde v0 este viteza iniţială cu care a fost lansat corpul.

Introducând (8) şi (9) în (7), rezultă:
v0  vH2 h  2 gh (10)
Din enunţul problemei, utilizăm faptul că energia cinetică reprezintă o treime din energia
potenţială a corpului la înălţimea  H  h  :
m  vH2 h 1 1
Ec   E p  mgh (11)
2 3 3
Din relaţia (11), avem:
2
vH2  h  gh (12)
3
Înlocuind acest rezultat în (10), viteza iniţială cu care a fost lansat corpul devine:
2 8 8
v0  gh  2 gh  gh  10 15  400  20 m s . (13)
3 3 3

Deci răspunsul corect este e).

4. Un corp cu masa 0,4 kg aflat în mişcare liberă într-un câmp conservativ îşi modifică
viteza de la 18 m/s la 43,2 km/h. Variaţia energiei potenţiale a corpului în cursul acestui proces
este:
a) 18 J; b) 36 J; c) 12 J; d) 44 J; e) 72 J; f) 90 J.

237
Rezolvare
Notând cu indice 1 starea iniţială şi cu indice 2 starea ulterioară, conservarea energiei
totale se scrie astfel:
m  v12 m  v22
Etotală 1  Etotală 2   mgh1   mgh2 (14)
2 2
Variaţia energiei potenţiale a corpului în cursul procesului 1-2 este:
E p  mgh2  mgh1   v12  v22    v1  v2  v1  v2  
m m
2 2 (15)
0, 4 0, 4
  18  12 18  12    6  30  36 J.
2 2
Deci răspunsul corect este b).

5. Un corp cu masa de 2 kg este lansat în sus de-a lungul unui plan înclinat cu viteza
iniţială de 4 m/s. Corpul revine la baza planului înclinat cu o viteză egală cu jumătate din viteza
iniţială. Valoarea absolută (în modul) a lucrului mecanic efectuat în timpul mişcării de forţa de
frecare dintre corp şi plan este:
a) 14 J, b) 15 J, c) 8 J, d) 10 J, e) 16 J, f) 12 J.

Rezolvare
Pentru rezolvarea problemei se va folosi faptul că diferenţa dintre energia totală iniţială şi
finală la mişcarea pe plan se regăseşte în lucrul mecanic consumat de forţa de frecare (atât pentru
etapa iniţială de lansare pe plan cât şi la cea de coborâre.
Pentru etapa iniţială de lansare pe plan (urcare):
m  v12i
 m  g  h  Lurcare (16)
2
Pentru etapa de coborâre pe plan:
m  v12f
m g h   Lcoborâre (17)
2
În cele două relaţii de mai sus nu s-au mai introdus energiile potenţiale şi finale care sunt
nule, iar:
 v1i  4 m/s

v1 f  2 m/s (18)
 m  2 kg

Relaţii în care:
v1i – viteza iniţială de lansare pe planul înclinat;
v1 f – viteza de coborâre la baza planului înclinat.
Adunând relaţiile (16) şi (17) şi aducând la acelaşi numitor se obţine:
L frecare  Lurcare  Lcoborâre   v12i  v12f    42  22   12 J.
m 2
(19)
2 2
Deci răspunsul corect este f).

6. Un fir elastic se deformează sub acţiunea unei forţe efectuând lucrul mecanic L .
Triplând valoarea forţei deformatoare, lucrul mecanic efectuat de noua forţă este:
a) 9L / 2 ; b) 3L / 2 ; c) 9 L ; d) 3L ; e) 11L / 9 ; f) 5L / 3 .

Rezolvare
Lucrul mecanic L se poate scrie:
L  F  x (20)

238
Lucrul mecanic efectuat de noua forţă este:
L1  3  F  x1 (21)
Împărţind cele două relaţii, rezultă:
x
L1  3  1  L (22)
x
Dar, x1  3  x şi lucrul mecanic efectuat de noua forţă este:
3  x
L1  3   L  9  L. (23)
x
Deci răspunsul corect este c).

7. Variaţia de temperatură ∆T= 27 K, exprimată în grade Celsius, este de:
a) -2730C; b) -270C; c) 3000C; d) 2730C; e) 270C; f) 00C.

Rezolvare
Scriind variaţia de temperatură:
T  Tf  Ti  27 K. (24)
Transformările temperaturilor iniţială, respectiv finală în Kelvin sunt:
 Ti  ti C   273,15

 (25)
T f  t f C   273,15

Înlocuind în prima relaţie, obţinem:
T   t f C  273,15   ti C  273,15  t f C  ti C  t  27 C (26)

Deci răspunsul corect este e).

8. Unitatea de măsură a capacităţii calorice este:
a) J  kg 1 ; b) J ; c) J  kmol1  K ; d) J / K ; e) gigacaloria; f) J  mol .

Rezolvare
Capacitatea calorică se defineşte ca fiind cantitatea de căldură necesară pentru a creşte
temperatura unui corp de masă 1 kg, cu 1 K.
Capacitatea calorică este deci:
Q
C x  m  cx  x (27)
T
unde x reprezintă mărimea păstrată constantă (p, V etc.), cx este căldura specifică, Q este
cantitatea de căldură, iar m reprezintă masa.
Deci unitatea de măsură a capacităţii calorice este:
Q J
Cx  x   (28)
T K
Deci răspunsul corect este d).

9. Se amestecă 10 dm3 de apă la temperatura de 200C cu 20 l de apă cu temperatura de
0
50 C. Temperatura de echilibru este:
a) 400C; b) 450C; c) 250C; d) 300C; e) 350C; f) 380C.

Rezolvare
Pentru amestecul celor două cantităţi de apă se poate scrie:
m1  c  t1  m2  c  t2   m1  m2   c  tech. (29)

239
Temperatura de echilibru este:

 m1  t1  m2  t2  V1  t1   V2  t2 V1  t1  V2  t2
tech.  m  m 
 V1   V2

V1  V2

(30)

1 2

 10 103  20  20 10 3  50 1200
   40 C.
 10 103  20 103 30
Deci răspunsul corect este a).

10. Într-o transformare izobară a unui gaz caracterizat de exponentul adiabatic   1,4
lucrul mecanic efectuat reprezintă o fracţiune f din căldura primită. Această fracţiune este:
a) 5/7; b) 3/7; c) 2/7; d) 2/5; e) 3/5; f) 3/4.

Rezolvare
Primul principiu al termodinamicii scris pentru transformarea izobară din problemă este:
U  Q  L (31)
unde:
Variaţia energiei interne a gazului este:
U  m  cv  T (32)
Căldura primită este:
Q  m  c p  T (33)
Prin enunţul problemei, lucrul mecanic efectuat de gaz este:
L  f  Q  f  m  c p  T (34)
Înlocuind aceste relaţii în () rezultă:
m  cv  T  1  f   m  c p  T (35)
cp
Efectuând simplificările necesare şi ştiind că exponentul adiabatic este   , avem:
cv
1 1 0, 4 4 2
f  1  1
   (36)
 1, 4 1, 4 14 7
Deci răspunsul corect este c).

11. O cantitate de gaz ideal este supusă unui proces termodinamic în care volumul
depinde de presiune conform legii V = a p3, unde a = constant, masa gazului rămânând constantă.
Dacă temperatura creşte de 16 ori, atunci presiunea se măreşte de:
a) 2 ori; b) 1,5 ori; c) 4 ori; d) 8 ori; e) 3 ori; f) 6 ori.

Rezolvare
Se scrie ecuaţia de stare la momentul iniţial:
p V  m  R  T (37)
Înlocuind în această relaţie, V  a  p3 , rezultă:
a  p4  m  R  T (38)
În starea finală, avem conform datelor problemei:
 p1  f  p
 (39)
T1  16  T
unde f este coeficientul care arată de câte ori creşte presiunea.
Înlocuind (39) în (38) rezultă ecuaţia de stare în faza finală:
p1 V1  m  R  T1 (40)

240
 f  p   a   f  p 
  m  R 16  T  a  f 4  p 4  16  m  R  T
3
(41)

Împărţind această ecuaţie la (), rezultă:
f 4  16  24  f  2. (42)
Deci răspunsul corect este a).

12. Un motor termic ce funcţionează după ciclul Carnot are un randament   45 % .
Crescând temperatura sursei calde cu 10% şi micşorând temperatura sursei reci cu 10%
randamentul devine:
a) 50%; b) 55%; c) 40%; d) 60%; e) 65%; f) 45%.

Rezolvare
Prin definiţie, randamentul motorului termic care funcţionează după ciclul Carnot este:
T T
  1  sursa rece  sursa rece  1    1  0, 45  0,55 (43)
Tsursa caldă Tsursa caldă
Notăm:
Tsursa rece T2
 (44)
Tsursa caldă T1

Crescând temperatura sursei calde cu 10% şi micşorând temperatura sursei reci cu 10%
randamentul devine:
T  0,1 T2
2  1  2  1
1  0,1  T2  1  0,9  T2 (43)
 1
0,9
 0,55  1 
0,9
 0,55 (45)
T1  0,1 T1 1  0,1  T1 1,1 T1 1,1 2

Deci răspunsul corect este b).

13. Un conductor metalic de lungime l şi diametru d ce este confecţionat dintr-un metal
cu rezistivitatea electrică  , are rezistenţa electrică:
d 2 l 4l  d 2  4l
a) l ; b) ; c) R  ; d) ; e) ; f) .
2 2 2
4 d d  4l 4ld d 2

Rezolvare
Rezistenţa electrică R este:
 l  l 4  l
R   (46)
S  d 2
 d2
4
Deci răspunsul corect este f).

14. Intensitatea curentului electric printr-un rezistor este 1A. Valoarea absolută a sarcinii
electrice care trece printr-o secţiune a rezistorului, în timp de o oră, are valoarea:
a) 1800 C; b) 1 C; c) 60 C; d) 3600 C; e) 120 C; f) 7200 C.

Rezolvare
Valoarea absolută a sarcinii electrice care trece printr-o secţiune a rezistorului, în timp de
o oră, este:
Q  I  t  1 3600  3600 C. (47)
Deci răspunsul corect este d).

241
15. La bornele unei baterii cu tensiunea electromotoare E = 1,5 V şi rezistenţa internă
r = 5,0 Ω este conectat un voltmetru ideal. Valoarea tensiunii măsurate de acest voltmetru este:
a) 1,5 V; b) 0 V; c) 3 V; d) 1 V; e) 2 V; f) 0,5 V.

Rezolvare
Dacă notăm cu Rv , rezistenţa voltmetrului montat la bornele bateriei, intensitatea
curentului prin circuitul astfel închis, este:
E
I  E  I  Rv  I  r  U v  I  r. (48)
Rv  r
relaţie în care U v este tensiunea la bornele voltmetrului.
Ţinând cont de faptul că voltmetrul este ideal ( Rv   ), intensitatea curentului în această
situaţie devine ( I  0 ), deci din (48) rezultă că:
U v  E  1,5 V. (49)
La acelaşi rezultat se poate ajunge şi pornind de la relaţia tensiunii la bornele
voltmetrului, U v :
E  Rv
U v  I  Rv  (50)
Rv  r
Dar Rv   , deci:
E  Rv E  Rv E
U v  lim  lim  lim  E  1,5 V. (51)
Rv  R  r 
Rv 
r  Rv  1  r
v
Rv 1  
 Rv  Rv
Deci răspunsul corect este a).

16. Un rezistor este conectat la o sursă de tensiune E  4,5 V . Ştiind că randamentul
sursei este   8 / 10 , atunci valoarea căderii de tensiune pe rezistenţa internă a sursei este:
a) 0,5 V; b) 0,6 V; c) 1,5 V; d) 0,9 V; e) 1 V; f) 1,2 V.

Rezolvare
Dacă notăm cu U R tensiunea la bornele rezistenţei exterioare a circuitului şi cu U r
valoarea căderii de tensiune pe rezistenţa internă a sursei, atunci:
Ur  E U R (52)
Dar ,
UR    E (53)
Înlocuind în (52), avem:
 8  4,5  2
U r  E  1     4,5  1     0,9 V. (54)
 10  10
Deci răspunsul corect este d).

17. O sursă de tensiune debitează puterea maximă Pmax pe o rezistenţă electrică.
Dublând valoarea rezistenţei externe, puterea debitată în exterior reprezintă o fracţiune f din
Pmax . Valoarea lui f este:
a) 9/10; b) 6/7; c) 7/8; d) 5/6; e) 8/9; f) 10/11.

Rezolvare
Puterea debitată pe o rezistenţă electrică R într-un circuit simplu de curent continuu
alimentat de o sursă cu tensiunea electromotoare E şi rezistenţa electrică internă r, se poate scrie:
E2
P U I  I2 R  R (55)
R  r2
242
relaţie în care:
 U – tensiunea la bornele rezistenţei electrice externe R
 I – intensitatea curentului prin rezistenţa electrică R
Valoarea maximă a puterii debitate Pmax, pe rezistenţa electrică R, se află anulând derivata
puterii în raport cu rezistenţa externă R:
dP
0 (56)
dR
2  R  r   2R  r  R  r  R  r  R   E 2 r  R  0 (57)
2
dP
E  E2
R  r r  R r  R
4 4 3
dR
Deci puterea maximă, Pmax, se obţine pentru o valoare a rezistenţei electrice externe R
egală cu rezistenţa electrică internă a sursei r:
Rr (58)
Valoarea puterii maxime, Pmax, se obţine înlocuind acest rezultat în (55):
E2
Pmax  (59)
4r
Conform ipotezei problemei, dublând rezistenţa electrică R, puterea debitată în exterior
reprezintă o fracţiune f din Pmax:
E2
f  Pmax   2R (60)
 2R  r 
2

Utilizând acum relaţia (58), avem că:
2
f  Pmax  E 2  (61)
9r
Împărţind această relaţie la relaţia (59), se obţine:
8
f  (62)
9
Deci răspunsul corect este e).
18. O sursă de tensiune debitează în circuitul exterior un curent electric de intensitate
I=1A. Dacă raportul R/r dintre rezistenţa externă şi cea internă a sursei este 4, curentul de
scurtcircuit are valoarea:
a) 2,5 A; b) 5 A; c) 3 A; d) ∞; e) 4 A; f) 0.

Rezolvare
Dacă notăm cu E tensiunea electromotoare a sursei, intensitatea curentului în circuitul
care se închide prin rezistenţa electrică exterioară R este:
E E
I 
Rr R 
r   1
r  (63)
Din relaţia (63), rezistenţa interioară a sursei r va fi:
E
r
R 
I   1
r  (64)
Curentul de scurtcircuit I sc corespunde situaţiei în care rezistenţa exterioară R  0 .
Folosind această afirmaţie în relaţia (63), avem:
E (64) E R 
I sc    I   1  1  4  1  5 A. (65)
r E r 
R 
I   1
r 
Deci răspunsul corect este b).

243
244