You are on page 1of 195

0

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL
PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PUBLICAŢII DE SPECIALITATE

BULETINUL POMPIERILOR
NR. 2/2016

Editura Ministerului Afacerilor Interne
Bucureşti, 2016
Publicaţie editată de
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Fondat – 1955
Apare semestrial
Nr. 2 – 2016

COLEGIUL DE REDACŢIE:

Preşedinte: General-maior dr. Ovidiu VASILICĂ

Redactor-şef: Colonel dr. ing. Cristian DAMIAN

Consultanți științifici:
Conf. col. dr. ing. Emanuel DARIE
Conf. col. dr. ing. Garibald POPESCU

www.igsu.ro/publicatiidespecialitate

© Copyright: I.G.S.U.
® Drepturile asupra materialelor publicate aparţin autorilor
CUPRINS

Secţiunea I
LUCRĂRI CU CARACTER PROFESIONAL

1. Managementul acţiunilor de descarcerare, autori: lector univ. dr. ing.
lt. col. Aurel TROFIN, conf. univ. dr. ing. col. Florin NEACŞA – Academia de
Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri, ing. slt. Felix-Mihai GUI –
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş ............................................. 7

2. Proiectarea și realizarea barajelor. Riscuri, autori: student caporal
Flavius-Octavian RĂVEANU, student sg. Alexandru-Nicolae BUDEANU, lector
univ. dr. ing. mr. Dragoș-Iulian PAVEL – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza”, Facultatea de Pompieri ...................................................................................................... 13

3. Aplicaţia practică a proiectului european FP-7 Spartacus „Monitorizarea
prin satelit a situaţiilor de urgenţă pentru sprijinirea managementului în
operaţiuni critice pe căile ferate”, autori: S.U. Eugen BĂRBULESCU –
coordonator activitate, Radu Sorin ACHIMESCU – inspector protecţie civilă,
Gheorghe MOLDOVEANU – cadru tehnic P.S.I, Bogdan VINTILĂ – responsabil cu
pregătirea medicală, Viorel LUCACI – responsabil cu redactare documente și planuri
Ministerul Transporturilor, Autoritatea Feroviară Română – AFER Serviciul pentru
Situaţii de Urgenţă Calea Griviţei .................................................................................................. 21

4. Reguli de bază în acordarea primului ajutor, autori: student frt. Laurențiu
ENE, student frt. Ion-Eugen PAMPU, lector univ. dr. ing. lt. col. Aurel TROFIN –
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri ......................................... 30

5. Riscuri pentru personalul de intervenție pe timpul stingerii incendiilor,
autori: student cap. Ionuț COBZIUC, student cap. Andrei FLOREA, student
cap. Iulian PÎRVULESCU, instructor militar principal I drd. ing. col. Alin-Ionel
MOCIOI – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri ...................... 38

6. Tehnici de pătrundere și căutare a victimelor în clădiri incendiate, autori:
student frt. Gabi-Mugurel STANCU, instructor militar principal I drd. ing.
col. Alin-Ionel MOCIOI – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea
de Pompieri .................................................................................................................................... 48

7. Sisteme speciale pentru alertarea structurilor de intervenţie, autori: student
frt. Bogdan COVEI, student frt. Mihai CRISTEA, lector univ. dr. ing. lt. col. Aurel
TROFIN – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri ...................... 55

8. Formarea și evaluarea abilităților servantului pompier, autori: student
sg. Raul-Emanuel OLTEANU, lector univ. dr. ing. mr. Ion ANGHEL – Academia de
Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri ............................................................... 61

9. Protecția pasivă la foc, autori: student frt. Ionuț STROE, lector univ. dr. ing.
mr. Ion ANGHEL – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de
Pompieri ......................................................................................................................................... 71

3
10. Utilizarea dronelor în situații de urgență, autori: student sg. Robert-Gelu
LEFTER, student sg. Florin-Gabriel GĂZDAC, conf. univ. dr. ing. col. Emanuel
DARIE, conf. univ. dr. ing. mr. Liviu-Valentin BĂLĂNESCU – Academia de Poliţie
„Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri .......................................................................... 79

11. Evaluarea riscului de incendiu la o școală, autori: student cap. Bogdan TATU,
lector univ. dr. ing. lt. col. Ștefan-Nicolae TRACHE – Academia de Poliţie
„Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri .......................................................................... 86

12. Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă, autori: student
frt. Cornel OPREA, student cap. Victor ONICIUC, lector univ. dr. ing. lt. col. Aurel
TROFIN – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri ...................... 91

13. Stingerea incendiilor cu abur, autori: student sg. Sorin-Marius
CRAIOVEANU, student sg. Florin PETRACHE, student sg. Vlad-Ioan BORȘ,
student sg. Evelin CREȚU, conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE, conf. univ. dr.
ing. col. Garibald POPESCU, conf. univ. dr. ing. col. Irina ZGAVAROGEA –
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri ......................................... 99

14. Normativul I 13/2015. Prevederi pentru securitatea la incendiu, autori:
student cap. Andrei-Ciprian POP, student cap. Alexandru-Ioan DUMITRU,
conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza”, Facultatea de Pompieri ....................................................................................................104

15. Protecția elementelor de costrucție din lemn folosind metode moderne de
ignifugare, autori: student frt. Andrei GUȚĂ, student frt. Daniel ZAMĂNEAGRĂ,
lector univ. dr. ing. mr. Dragoș-Iulian PAVEL – Academia de Poliţie „Alexandru
Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri ............................................................................................107

16. Evaluarea și monitorizarea riscului în caz de accident chimic, autori: student
cap. Codruț CHERĂȚOIU, student cap. Florin BADEA, student cap. Ionuț
CĂȘARU, lector univ. dr. ing. lt. col. Aurel TROFIN – Academia de Poliţie
„Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri ........................................................................115

Secțiunea a II-a
Lucrări cu caracter științific

17. Simulare calitativă a incendiului de la clubul Colectiv. Comparație cu
prevederile normativelor în vigoare privind evacuarea persoanelor, autori:
student frt. Alin MUCEA, student frt. Cătălin-Claudiu AIOANEI, conf. univ. dr. ing.
col. Emanuel DARIE – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de
Pompieri .......................................................................................................................................124

18. Inundarea cu fum. Modelare 3D și aplicație cu fum. C++, autori: student
sg. Samuel BILA, student sg. Lucian-Cristian MIRCEA, conf. univ. dr. ing.
col. Emanuel DARIE – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea
de Pompieri ..................................................................................................................................132

19. Studiul privind ventilarea unei clădiri de învățământ în caz de incendiu
utilizând simularea pe calculator, autori: student cap. Silviu ALEXA, student
cap. Ionuț TELEPTEAN, student cap. George-Mădălin POPA, instructor militar
principal I, drd. ing. col. Alin-Ionel MOCIOI, conf. univ. dr. ing. mr. Liviu-Valentin
BĂLĂNESCU – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea
de Pompieri ..................................................................................................................................138

4
20. Analiza armonicelor din rețeaua electrică de joasă tensiune, autori: student
master (ECDD) Gheorghiță BABA, conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE –
Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Inginerie a Instalațiilor
Master – Energie Confort și Dezvoltare Durabilă ........................................................................145

21. Măsuri de protecție împotriva incendiilor la instalații cu
panouri fotovoltaice, autori: student frt. Cosmin-Andrei ANGHEL, student
frt. Andrei-Alexandru BUȘĂ, conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE – Academia
de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri ........................................................152

Secțiunea a III-a
Varia

22. Rezolvarea subiectelor de algebră şi analiză matematică date la concursul de
admitere la Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza”, sesiunea august 2016, autori: conf. univ. dr. ing. col. Garibald POPESCU,
conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza”, Facultatea
de Pompieri, dr. ing. col. Cristian DAMIAN – Inspectoratul General pentru Situaţii
de Urgenţă ....................................................................................................................................159

23. Rezolvarea subiectelor la disciplina fizică date la concursul de admitere la
Facultatea de Pompieri, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, sesiunea
august 2016, autori: conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE, conf. univ. dr. ing.
col. Garibald POPESCU – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea
de Pompieri, dr. ing. col. Cristian DAMIAN – Inspectoratul General pentru Situaţii
de Urgenţă ....................................................................................................................................170

24. Conceptul de apărare împotriva incendiilor. Stingerea incendiilor.
Hidraulică și mecanica fluidelor. Concepte conexe. Terminologie specifică și
conexă. (Partea I-a), autori: prof. univ. dr. Gabriela ȘERBĂNOIU – Academia de
Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept, prof. univ. dr. ing. Nicolae
GOLOVANOV, prof. univ. dr. ing. Cornel TOADER – Universitatea „Politehnica”
București, Facultatea de Energetică, prof. univ. dr. ing. Adrian RETEZAN –
Universitatea „Politehnica” Timișoara, conf. univ. dr. ing. Garibald POPESCU –
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri .......................................184

5
SECŢIUNEA I

LUCRĂRI CU
CARACTER PROFESIONAL
MANAGEMENTUL ACŢIUNILOR DE DESCARCERARE

Lector univ.dr. ing. lt. col. Aurel TROFIN
Conf. univ.dr. ing. col. Florin NEACŞA
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri
Ing. slt. Felix-Mihai GUI
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş

Abstract:
The article highlights the necessity of considering the golden hour, the efficiency
of the procedures intervention so that the victim must be extracted within twenty
minutes. Approach within a team in procedures concept and implementation of a
web platform will allow each rescuer to provide feedback about what they did,
how they did and what problems they confronted.

Keywords: Vehicle Extraction, Emergency Situation, Accident, Golden Hour

1. INTRODUCERE
Este dificil de a stabili o singură procedură de descarcerare, întrucât operaţiunea de
salvare este realizată diferit, pentru că se utilizează un număr diferit de personal de intervenţie,
echipament şi o mare varietate de tehnici.
Totuşi, există o procedură-standard care poate fi adaptată, cunoscută de mai bine de 20 de
ani în state precum SUA, Marea Britanie, Germania etc., sub denumirea de abordarea în cadrul
echipei, ce are ca scop reducerea numărului de tăieri (descarcerări) prin desfășurarea unor acţiuni
simultane (descarcerare şi acordarea primului ajutor medical de urgenţă) şi trasarea de sarcini de
lucru realizate în acelaşi timp, având ca obiectiv principal îngrijirea permanentă a victimelor.

2. ORA DE AUR

Ora de Aur este un concept bine definit pentru majoritatea echipajelor de descarcerare şi
descrie timpul trecut de la producerea accidentului până la asigurarea, pentru victimă, a
tratamentului definitiv, care în cele mai multe cazuri este în sala de operaţie.

6 1
Intervenția Răspunsul
chirugicală și evaluarea
scenei
5 2
Stabilizarea la Îngrijirea
centrul medical de urgență
de urgențe a victimei
e
4 3
Transportul Descarcerarea
victimei

Fig. 1 – Ora de aur
7
Acest concept a fost definit încă din Primul Război Mondial, mai târziu fiind preluat de
către R. Adams Cowley, un chirurg din Maryland, SUA.
Studiile recente au pus la îndoială Ora de Aur, precizând că nu este posibil să se aplice
acest concept asupra tuturor leziunilor critice. Într-adevăr, mai nou a început a se face referinţă la
Perioada de Aur, deoarece intervalul de o oră este prea prescriptiv.
Alt factor mai important este transportul la cea mai apropiată unitate de îngrijiri medicale
de urgenţă, care să dispună şi de echipamentele medicale necesare asistării pacientului.
În ciuda dezbaterii încă în curs de desfăşurare referitoare la relevanţa medicală a unei ore,
ceea ce nu a fost discutat niciodată de către specialiști este nevoia de a reduce orice fel de
întârziere când este vorba de o victimă în stare critică.
Potrivit Orei de Aur, salvatorii au la dispoziţie douăzeci de minute pentru a stabiliza şi
descarcera victima, ceea ce este încă o perioadă de timp relevantă şi importantă pentru aceştia.
Poate fi pus la îndoială faptul că acest concept nu ţine cont de schimbările referitoare la
designul vehiculelor, construcţia şi dotările suplimentare de siguranţă (SRS-ul şi airbaguri), cu
care se întâlnesc la ora actuală salvatorii la locul accidentului, dar, douăzeci de minute sau mai
puţin este o estimare realistă.
Echipele de descarcerare ar trebui, de-a lungul sau în timpul antrenamentului şi pregătirii
lor, să identifice problemele care pot duce la prelungirea timpului de salvare şi să lucreze spre a
elimina aceste întârzieri. Abordarea în cadrul echipei promovează folosirea activităţii simultane şi
a sarcinilor duse la bun sfârşit în acelaşi timp, ceea ce îi ajută pe aceştia în realizarea cu succes a
intervenţiei.
Mereu vor fi incidente care sunt mai complexe, provocatoare şi care inevitabil vor crea
întârzieri, dar această perioadă de douăzeci de minute sau mai puţin ar trebui să fie suficientă.

3. COMUNICAREA LA LOCUL EVENIMENTULUI

Odată ce un sistem sigur de lucru a fost stabilit şi menţinut, următoarele tipuri de
comunicări trebuie stabilite şi menţinute pe toată durata operaţiunilor de salvare:

Comunicarea de la locul accidentului Tabelul nr. 1
Comunicarea între
membrii Modul de comunicare
echipajului
Comandantul intervenţiei trebuie să comunice eficient cu restul echipei,
având de-a face cu potenţiale pericole şi consultări cu membrii echipei. Trebuie să
Comandantul
detalieze planul de descarcerare dorit şi să verifice înţelegerea acestuia de către
intervenţiei şi
echipă, cerând confirmare şi feedback. Pe durata intervenţiei, comandantul trebuie
echipa tehnică
constant să actualizeze, încurajeze, menţină mişcarea şi, în caz de nevoie, să
întrerupă orice activitate dacă siguranţa este compromisă.
Echipa trebuie să-l ţină la curent pe acesta cu detalii referitoare
Echipa tehnică şi
la progresul lor şi cu potenţialele probleme cu care se pot confrunta. Bazându-se
comandantul
pe aceste informaţii, comandantul intervenţiei va putea să schimbe şi să adapteze
intervenţiei
planul, dacă este necesar.
Cu prima ocazie, odată ce siguranţa şi stabilitatea au fost verificate, medicul
trebuie să stabilească comunicarea cu victima din vehicul. Doar după aceasta poate
Medic şi victimă
începe evaluarea şi transmiterea informaţiei celui ce comandă la nivelul
incidentului.
Odată ce planul de descarcerare a fost formulat, comandantul intervenţiei
trebuie să comunice planul medicului şi să primească o confirmare că medicul a
Comandantul înţeles. Dacă planul trebuie actualizat sau schimbat din motive medicale,
intervenţiei şi comandantul intervenţiei trebuie să informeze medicul că aceste schimbări sunt
medic viabile. Acesta va preda controlul medicului asupra descarcerării iar toată mişcarea
victimei trebuie controlată de persoana care coordonează mişcările coloanei
vertebrale, când accesul total a fost creat şi descarcerarea e pe cale să înceapă.

8
Odată ce evaluarea iniţială a fost realizată şi comunicată, medicul trebuie să
Medic şi
ofere actualizări comandantului intervenţiei, pentru ca, în cazul unui eveniment
comandantul
sau întâmplări neaşteptate, planul să poată fi schimbat pentru executarea
intervenţiei
descarcerării imediate.
În timpul acțiunilor de descarcerare, medicul va avea contact direct şi
îndeaproape cu victima. Dacă acţiunile echipei tehnice în timpul intervenţiei au
efect dăunător asupra victimei, medicul trebuie să aibă o cale de comunicare
Medic şi echipa
deschisă cu echipa, pentru a-i sfătui, ceea ce le va permite să adopte o poziţie sau o
tehnică
tehnică diferită. Odată ce accesul total a fost creat, medicul trebuie să ofere echipei
tehnice un rezumat bazat pe condiţia şi starea victimelor, înaintea asistării acestora
cu descarcerarea.
Comandantul intervenţiei trebuie să comunice şi cu alte structuri de
Comandantul intervenţie la locul scenei, fie că este vorba de poliţie, alte echipe de intervenţie
intervenţiei şi alte sau personal medical. O cale de comunicare clară trebuie să fie stabilită pentru ca
structuri de fiecare structură de intervenţie să îndeplinească cerinţe într-o manieră sigură,
intervenţie oportună şi ajutătoare pentru victimă. Este important a ţine cont că responsabil
participante la pentru siguranţa echipei este comandantul intervenţiei şi că niciodată nu trebuie să
incident părăsească locul intervenţiei pentru a lucra cu altă structură de intervenţie. De
aceea acest rol îi revine unei persoane special nominalizate.

4. ELABORAREA PLANULUI DE DESCARCERARE

Trei principii fundamentale trebuie avute în vedere în timpul formulării planului de
descarcerare:

1. Victima este blocată fizic
Victima nu poate fi scoasă din vehicul din cauza structurii vehiculului, care împiedică
descarcerarea, spre exemplu: impactul frontal la mare viteză ce duce la blocarea şoferului între
bord şi volan.
Odată ce siguranţa este asigurată, vehiculul stabilizat şi s-a realizat managementul
geamurilor, prioritatea trebuie să fie îndepărtarea blocajului fizic, pentru exemplul anterior:
îndepărtarea unei uşi sau împingerea bordului, ceea ce permite echipei de descarcerare să scoată
victima din zona de pericol. Eşecul acestei proceduri va însemna ca victima sau victimele să nu fie
scoase într-un timp rapid. Odată ce blocajul fizic iniţial a fost îndepărtat, trebuie creat suficient
spaţiu pentru permiterea unei extrageri rapide, înainte de crearea accesului total pentru planul de
urgenţă.

Fig. 2 – Orarul descarcerării unei persoane blocate fizic

9
2. Victima este blocată medical
Deşi victima nu este blocată fizic de către structura vehiculului, nu poate fi descarcerată
din cauza condiţiei medicale, spre exemplu: impact frontal la o viteză relativ mică, unde şoferul se
plânge de dureri mari la spate sau ceafă.
Dacă victima e blocată doar medical, atunci prioritatea iniţială, după ce s-a asigurat
siguranţa, s-a imobilizat vehiculul şi s-a realizat managementul geamurilor, este de a crea spaţiu
suficient pentru o descarcerare rapidă, înaintea creării accesului total pentru planul de urgenţă.

Fig. 3 – Orarul descarcerării unei persoane blocate din punct de vedere medical

3. Victima nu este blocată fizic sau medical
Există situaţii când pasagerul nu este blocat nici fizic, nici medical, de exemplu: impactul
lateral la viteză mică, unde s-au lansat multiple airbaguri.
Odată ce siguranţa a fost asigurată, vehiculul stabilizat şi accesul dobândit, poate fi făcută
o examinare medicală completă. Dacă nu sunt detectate afecţiuni şi nu este niciun fel de blocaj
fizic, atunci se va lua în considerare o extragere directă a victimei sau cu descarcerare asistată.
Aceasta trebuie făcută sub supravegherea medicului.

Orarul descarcerării unei persoane care nu este blocată fizic sau din
punct de vedere medical
Timpii operativi de intervenție exprimaţi în minute

12 15
10

Sosirea echipelor tehnice și Dobândirea accesului inițial Evaluarea medicală completă
medicale și începerea prin uşa șoferului și evaluarea și supravegherea extragerii
procesului de stabilizare pacientului victimei de către medic

Fig. 4 – Orarul descarcerării unei persoane care nu este blocată fizic sau din punct de vedere
medical

10
5. ABORDAREA ÎN CADRUL ECHIPEI

Scena de la locul unei coliziuni din trafic este un mediu provocator chiar şi pentru cel mai
experimentat salvator şi necesită o abordare metodică şi sigură pentru a culege informaţii în
vederea stabilirii priorităţilor în fazele iniţiale ale intervenţiei.

,

Fig. 5 – Abordarea în cadrul echipei

Este important să se înţeleagă că, deşi abordarea în cadrul echipei la locul accidentului
este foarte prescriptivă, este recomandată întocmirea unei liste clare a etapelor ce trebuie urmate,
salvatorii trebuie să reacţioneze foarte repede asupra problemelor ce pot apărea, probleme care pot
pune în pericol siguranţa salvatorilor sau a victimelor.
Aprecierea sau evaluarea scenei şi a siguranţei mereu va fi pe primul loc dar, datorită
stării victimelor, alte etape ale abordării în cadrul echipei vor fi efectuate „sporadic”. Spre
exemplu: când se ajunge la faţa locului, după o analiză făcută la 360 de grade, va fi necesară
spargerea unui geam cât mai depărtat de victimă pentru a câştiga acces rapid. Odată ce acest lucru
va fi făcut, toate etapele omise vor fi efectuate.
Această abordare poate fi folosită pentru toate coliziunile din trafic, indiferent de numărul
vehiculelor sau victimelor implicate.
Abordarea în cadrul echipei permite, de asemenea, echipelor de intervenţie să structureze
antrenamentul, utilizând fiecare fază ca referinţă pentru învăţat şi analiză.

6. CONCLUZII

Deşi fiecare accident de circulaţie este tratat în particularitatea lui, pe plan mondial există
metode de intervenţie şi principii tehnico-tactice bine definite şi însuşite corect de personalul
operativ prin: exerciţii practice de antrenament în teren sau on-line, participări la competiţii de
descarcerare şi primajutor, workshopuri, experienţă profesională dobândită etc.
Pentru o intervenţie eficace este nevoie, în primul rând, de o dotare tehnică adecvată, iar
în al doilea rând de o concepţie unitară de pregătire a personalului operativ. Totuşi, o abordare
structurată va determina echipele de salvatori să-şi concentreze eforturile pentru salvarea
victimelor într-un mod sigur şi cu rezultate pozitive. Cel mai eficient salvator este acela ce
lucrează cu o minte deschisă, care nu face abstracţie de opiniile altora (atâta timp cât sunt centrate,
eficiente şi sigure) şi este mereu pregătit să pună în practică metode noi şi inovatoare.
Orice operaţiune de descarcerare sau orice sesiune de antrenament trebuie structurată pe
cele şapte etape privind abordarea în cadrul echipei. Acest proces trebuie procedurat şi poate să

11
permită tuturor membrilor echipei de intervenţie să ofere feedback în legătură cu ce au făcut, cum
au făcut şi cu ce probleme s-au confruntat. De asemenea, procedura trebuie să fie adusă la
cunoştinţa întregului personal de intervenţie şi trebuie să formeze baza următoarelor sesiuni de
antrenament prin stabilirea activităţilor ce pot fi făcute mai eficient în viitor.
Potrivit Orei de Aur, concept definit încă din timpul Primului Război Mondial, salvatorii
au la dispoziţie douăzeci de minute pentru a stabiliza, descarcera şi a extrage victima, diferenţa de
timp constând în transportul la o unitate spitalicească şi asigurarea tratamentului medical avansat
de specialitate, inclusiv în sala de operaţie.

Bibliografie

[1] Ian Dunbar, Vehicle Extraction Techniques, Editura Holmatro, februarie 2014.
[2] Brendon Morris, Tehnici de descarcerare din vehicule – Editura Holmatro Rescue
Equipment the Netherlands, manual editat sub egida SMUCR şi IGSU, 2010.
[3] Neacşa F., Trofin A., Utilaje şi autospeciale destinate intervenţiilor în situaţii de
urgenţă, Editura Printech, 2010.
[4] Trofin A., Neacşa F., Accesorii, echipamente şi sisteme tehnice utilizate la intervenţii
în situaţii de urgenţă, Editura Sitech, 2016.
[5] Rescue equipment, HOLMATRO Catalogue.

12
PROIECTAREA ȘI REALIZAREA BARAJELOR.
RISCURI

Student cap. Flavius-Octavian RĂVEANU,
Student sg. Alexandru-Nicolae BUDEANU,
Lector univ. dr. ing. mr. Dragoș-Iulian PAVEL
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
Dams can be natural, being created without human intervention, or artificial,
made by humans. Artificial dams serve to retain water, while other similar
structures, such as piers or locks have the role to prevent water to flow from its
course, or to ensure the passage from one part to another of a dam, who
divides different volumes of water found at different levels.

Keywords: Dams, Design, Risk.

1. INTRODUCERE

Ultimul deceniu al secolului 20 şi începutul secolului 21 au fost marcate în România, ca
de altfel în întreaga lume, de creşterea frecvenţei şi amplificarea agresivităţii viiturilor, adesea
corespunzătoare unor perioade medii de revenire cuprinse între 50-100 de ani. Parţial această
situaţie este generată de modificările antropice exercitate asupra păturii superioare a terenului,
având drept consecinţă micşorarea capacităţii de retenţie în sol a apelor meteorice şi accelerarea
curgerii apei pe versanţi, urmată evident de creşterea debitului de vârf a viiturilor. Se pare însă că
această situaţie este influenţată în principal de modificările climatice care s-au produs şi se produc
în continuare din cauze mai mult sau mai puţin cunoscute. Pe de altă parte, periculozitatea
viiturilor a crescut ca urmare a creşterii vulnerabilităţii albiilor majore ale râurilor, precum şi a
numărului de construcţii hidrotehnice care în caz de rupere pot provoca adevărate dezastre.
În România, s-au executat numeroase lucrări hidrotehnice din clasa „mijloace structurale”
destinate reducerii debitelor de vârf prin acumulări, derivaţii de ape mari sau lucrări pe versanţi
care acţionează la sursă în zona de formare a viiturilor, micşorării nivelurilor de culminaţie prin
lucrări de regularizare şi curăţare a albiilor sau protejării directe a albiilor majore prin lucrări de
drenaj şi îndiguiri. Din cele peste 13 miliarde m³ de apă înmagazinabili în acumulările existente,
din raţionamente tehnico-economice numai 3,6 miliarde m³ sunt destinaţi atenuării viiturilor, faţă
de un necesar de circa 20 miliarde m³ pentru controlul total al acestora. Derivaţiile existente
destinate micşorării vârfului viiturilor, însumând circa 600 km, realizează o capacitate de tranzit de
peste 2.000 m³/s, fiind deosebit de eficiente pentru protecţia unor mari oraşe precum Bucureşti şi
Timişoara. Sunt realizate lucrări de regularizare pe circa 7.000 km de albie şi apărări de maluri pe
circa 2.500 km. Aproape 10.000 km de pe râurile interioare sunt îndiguiţi, iar întregul curs al
Dunării de pe teritoriul ţării noastre este practic apărat de diguri.
Cu toate aceste lucrări de amploare, inundaţiile continuă să fie prezente, provocând mari
pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. De aceea a fost necesar să se pună bazele unei
strategii naţionale de apărare împotriva inundaţiilor care să stabilească principalele obiective ce
trebuie urmărite şi măsurile care pot fi luate pentru atingerea acestora.

13
2. CLASIFICAREA BARAJELOR

Barajul propriu-zis este alcătuit din: fundație, corp, aripi și încastrări.

1. Fundația barajului – constituie elementul de infrastructură, respectiv partea inferioară
a barajului care preia și transmite sarcinile la terenul de fundație. Dimensiunile fundației rezultă
din calcule în funcție de natura și portanța barajului.
Adâncimea de fundare (Yf) se măsoară pe parametrul amonte al barajului între nivelul cel
mai coborât al terenului în secțiunea transversală și nivelul inferior al fundației.
Adâncimea de fundare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
 să fie mai mare decât adâncimea de îngheț;
 efortul unitar de compresiune să nu depășească rezistența (presiunea) admisibilă de
calcul a terenului respectiv;
 să depășească adâncimea maximă (probabilă) până la care se pot produce valuri în
bieful aval al barajului, atunci când lucrările nu sunt prevăzute cu radier;
 să fie corelată cu înălțimea utilă a lucrărilor hidrotehnice transversale, precum și panta
albiei din aval de aceste lucrări.
În general se poate adopta adâncimea de fundare de:
 1,5 ............ 2,5 m la baraje;
 1,0 ............ 2,0 m la praguri și traverse.
Adâncimile maxime se adoptă la baraje și numai la praguri la care nu sunt prevăzute
radiere, terenul de fundație are compresibilitate ridicată, iar panta albiei din aval de baraj este peste
15-20%. Valorile minime corespund lucrărilor cu radiere, pe terenuri greu compresibile, panta
albiei din aval fiind redusă, sub 15%.
Caracteristicile fizico-mecanice ale terenului de fundație rezultă din studiile geotehnice.

2. Corpul barajului (elevația) – este cuprins între planul superior al fundației și planul
care include pragul deversorului. Corpul barajului reprezintă partea principală a barajului,
deoarece datorită poziției sale centrale, preia și atenuează șocul viiturilor torențiale, reține
aluviunile grosiere, permite formarea aterisamentelor, mijlocește efectul de consolidare al
lucrărilor etc.
Geometria corpului barajului este în funcție de natura materialului, forma și tipul
barajului, modul de executare etc.
În porțiunea mediană a corpului barajului, corespunzătoare zonei deversate se practică
deschideri, denumite barbacane. Aceste deschideri asigură evacuarea apelor din bieful amonte,
diminuează presiunea hidrostatică și înlătură parțial pericolul infiltrațiilor. Forma acestora poate fi
pătrată, dreptunghiulară sau circulară de 10........40 cm. Numărul și forma lor este în funcție de
granulometria aluviunilor, tipul de lucrări, înălțimea lucrărilor, tehnologia de execuție etc.
Barbacanele pe mai multe rânduri se amplasează alternativ.
În cazul barajelor ‚,filtrante” locul barbacanelor este luat de fante. Acestea sunt deschideri
verticale având lățimea de 10......30 cm. Fantele reduc mult presiunea hidrostatică și prelungesc
durata de funcționare a barajelor, datorită retenției selective a aluviunilor.

3. Aripile barajului – sunt părți laterale ale deversorului, formând umerii acestuia,
extremitățile fiind încastrate în maluri.
Aripile împiedică deversarea apei peste întreaga deschidere a barajului, obligând-o să se
scurgă numai prin deversor.
Coronamentul aripilor poate fi orizontal sau înclinat spre deversor, soluție
constructivă foarte avantajoasă și folosită des, deoarece are avantajul că apele sunt dirijate și
concentrate spre deversor, mai ales în timpul viiturilor excepționale, când apele depășesc înălțimea
deversorului.

14
Fig. 1 – Părțile componente ale unui baraj

4. Încastrările barajului sunt porțiunile de la periferia barajului sprijinite pe fundație și
malurile aferente.

Fig. 2 – Încastrarea barajului

Elementul geometric principal al încastrării îl constituie ,,adâncimea de încastrare”
(figura 2), care se măsoară după normala trasată la linia terenului pe de o parte, și colțul încastrării
sau linia de încastrare pe de altă parte. În funcție de natura terenului respectiv al stratului litologic,
adâncimea de încastrare trebuie să se înscrie în următoarele limite:
 terenuri stâncoase constituite din roci metaforice sau sedimentare dure 0,5 – 1,0 m;
 terenuri tari, stabile și compacte situate pe substrat de roci metamorfice și sedimentare:
1,0 – 1,5 m;
 terenuri instabile, cu alunecări și surpări, al căror substrat este de natură nisipoasă,
argiloasă sau marnoasă.
Sub aceste limite există pericolul ,,decastrării’’ lucrărilor hidrotehnice transversale.

15
Barajele se pot clasifica din mai multe puncte de vedere:
a) după scopul urmărit există:
 baraje de acumulare, de mare înălţime, care creează lacuri de acumulare de mare
capacitate cu scopul de a realiza regularizarea debitelor, atenuarea viiturilor, satisfacerea nevoilor
de apă ale consumatorilor industriali şi agricoli (Bicaz, Vidraru-Argeş, Mărişelu-Someş,
Vidra-Lotru etc.);
 baraje de retenţie (de derivaţie), de mică înălţime, care realizează ridicarea nivelului
apei în măsura necesară pentru ca apa să poată fi derivată pe o aducţiune (Oieşti, Vaduri, Piatra
Neamţ etc.). Volumele de apă acumulate în lacurile create de aceste baraje sunt mici şi nu permit
regularizări de durată.
Între aceste două categorii nu există însă o delimitare strictă, existând baraje care
realizează în bună măsură ambele efecte.
b) după structura barajului există:
 baraje fixe;
 baraje mobile.
c) după materialele de construcții folosite:
Baraje din beton:
 baraje de greutate din beton;
 baraje precomprimate;
 baraje cu contraforţi şi evidate;
 baraje arcuite;
 baraje din rolcret;
 de anrocamente.

Fig. 3 – Baraj de anrocamente (Siriu)

Fig. 4 – Baraj de anrocamente (Vidra)

16
Baraje din materiale naturale:
 baraje din pământ;
 baraje din piatră;
 baraje din piatră şi pământ.

Fig. 5 – Baraj de pământ (Mâneciu)

Fig. 6 – Baraj de pământ (Zetea)

d) după modul în care barajele preiau diversele solicitări şi le transmit terenului de
fundaţie există:
 baraje arcuite;
 baraje evidate şi cu contraforţi;
 baraje descompuse (pile şi plăci, pile şi cupole, arce multiple etc.);
 baraje de greutate (fig. 7) – sunt construite din anrocamente etanşeizate cu miez de
argilă şi impermeabilizate prin dalare betonată la contactul cu apa lacului. Acestea au
dimensiuni mari, lăţimea bazei putând ajunge la 100-200 m. Presiunea apei din lac este
preluată în întregime de corpul barajului.

Fig. 7 – Baraj de greutate

17
e) după modul de descărcare a apelor mari, din bieful amonte în cel aval, există:
 baraje deversoare (barajele din beton, de diferite tipuri) la care evacuarea apelor mari
se face peste corpul barajului;
 baraje nedeversoare (în general, barajele din materiale locale) la care evacuarea apelor
mari se face prin construcţii speciale care ocolesc corpul barajului.
f) după controlul scurgerii:
 baraje de derivaţie;
 baraje pentru navigaţie;
 baraje pentru regularizare.
g) pentru acumulări de apă:
 baraje pentru atenuarea viiturilor;
 baraje pentru alimentări cu apă;
 baraje cu rol hidroenergetic;
 baraje pentru controlul sedimentării.
h) după modul cum lucrează barajul:
 baraje de greutate a căror stabilitate la răsturnare şi alunecare este asigurată în cea mai
mare parte prin greutatea proprie;
 baraje de rezistenţă – din beton armat – (baraje autostabile) la care stabilitatea la
răsturnare şi alunecare este asigurată în cea mai mare măsură de acţiunea greutăţii
coloanei de apă şi aluviuni;
 baraje în arc la care solicitările exterioare sunt preluate de încastrările în
maluri,asigurându-se stabilitatea necesară. Se realizează din structuri de beton armat.
Sunt construcţii suple, ce transmit sarcina rezultată din presiunea apei asupra barajului,
malurilor. De regulă, acestea (malurile) sunt alcătuite din structuri petrografice dure,
impermeabile (şisturi cristaline, mase de eruptiv). Spre deosebire de barajele de
greutate, cele de tip arc au grosimi mai reduse (15 m – 30 m la bază şi 6 m – 10 m la
coronament).
i) după forma barajului în plan avem:
 baraje rectilinii (drepte);
 baraje în arc (sau arce).
j) după profilul transversal al barajului:
 baraje cu profil: trapezoidal pentagonal şi hexagonal;
 baraje cu redane (trepte);
 baraje cu fundaţie evazată;
 baraje cu contraforţi;
 baraje cu paramenţi curbi;
 baraje în consolă;
 baraje tip căsoaie;
 alte profile.

3. APLICAREA METODEI ELEMENTELOR FINITE ÎN CALCULUL
BARAJELOR

3.1. Introducere

Metoda elementelor finite dublată de programe de calcul eficiente rulate pe calculatoare
numerice cu performanțe ridicate, dar și pe calculatoare personale a devenit în ultimele două
decenii cea mai aplicabilă metodă de calcul din inginerie. Ea oferă soluții aproximative, dar pe
deplin satisfăcătoare din punct de vedere ingineresc. Această metodă, a elementelor finite, rezolvă
probleme cu grad mare de complexitate, care nu pot fi abordate prin alte metode. Ea se aplică în

18
domenii ca mecanica structurilor, mecanica fluidelor (hidrodinamică), termodinamică, hidraulică
subterană, câmpuri electrice etc.
Principiul de bază al metodei constă în fragmentarea mediului continuu într-un număr
finit de elemente unidimensionale (bare), bidimensionale (suprafețe) sau tridimensionale (volume),
cu geometrii-standard mai simple care sunt interconectate în puncte nodale. Aceste elemente care
fragmentează sistemul se numesc elemente finite, iar mediul continuu astfel aproximat se numește
mediu discretizat.
În câmpul elementelor finite se aleg funcții care descriu variația unor parametri. Aceste
funcții sunt numite funcții de interpolare, de formă sau de aproximare. Elementele finite din
analiza structurilor sunt construite practic în toate cazurile cu funcții de aproximare a deplasărilor
din câmpul elementelor. Ele exprimă deplasările în câmp, în funcție de deplasările nodale
considerate necunoscute. Izolat au fost construite și elemente finite bazate pe aproximarea
câmpului deformațiilor, eforturilor sau elemente finite hibride în care funcțiile aproximează
câmpul deplasărilor și al eforturilor.
În punctele de interconectare între elemente, la noduri, se pun condițiile de continuitate a
parametrilor descriși de funcțiile de interpolare. Aceste condiții exprimă simpla egalitate a
parametrilor din diversele elemente în noduri comune, eventual și a derivatelor lor. Se pun
condițiile de graniță și se exprimă vectorul încăperilor nodale echivalente pe ambalajul de
elemente finite. Prin rezolvarea sistemului de ecuații algebrice, format prin parcurgerea etapelor de
calcul descrise mai înainte se determină valorile nodale. Marele avantaj al variantei în elemente
finite construite prin aproximarea câmpului deplasărilor constă în faptul că sistemul algebric
format este liniar.
În final, se pot determina valori punctuale din câmpul elementelor sau din noduri și pentru
alți parametri pe baza relațiilor de legătură cu parametrii aleși inițial. În analizele structurale acești
noi parametri sunt deformațiile și eforturile.

3.2. Prezentarea unor programe de calcul

3.2.1 Programul de calcul SAP este elaborat la Universitatea California – Berkeley și
sunt, în prezent, foarte utilizate în lumea întreagă.
Inițial programul era codificat în limbaj FORTRAN IV și conceput pentru sistemul de
calculatoare CDC. În România, acesta a fost adaptat pentru calculatoarele FELIX, completat cu
numeroase subrutine originale și dezvoltat.

3.2.2. Programele de calcul NONSAP și ADINA
Programul de calcul NONSAP elaborat în prima versiune la Universitatea din California
– Berkeley în 1974 și programul de calcul ADINA apărut la Massachusetts Institute of
Technology, Cambridge, în 1976 sunt între cele mai cunoscute și aplicate programe generale în
elemente finite pentru analize structurale neliniare statice și dinamice.
Atât programul NONSAP cât și programul ADINA au fost concepute cu structuri
flexibile, introducerea unor noi tipuri de elemente sau modele de materiale, perfecționările în
algoritmări fiind posibile fără dificultăți deosebite. Aplicarea lor în România a început cu anul
1978.
3.2.3. Programul de calcul ANSYS
Aparține firmei Swanson Analysis Systems, și este, în prezent, cel mai complet program
general în elemente finite folosit în România. Versiuni IMT ale programului sunt rulate pe
calculatoarele CYBOR – IBM de la Centrul de Mecanica Solidelor – București și Institutul de
Reactori Nucleari – Pitești.
Procedeele de analiză implementate în program sunt următoarele: analiză statică, analiză
dinamică tranzitorie neliniară, analiză dinamică tranzitorie simplificată, analiza vibrațiilor libere,
analiză spectrală, analiza răspunsului armonic, analiză ondulatorie, analiză termică, analiză pe
substructuri.

19
3.2.4. Programul de calcul SIMEX
A fost elaborat la Catedra de Construcții Hidrotehnice din cadrul Universității Tehnice de
Construcții – București, folosind ca bază structura programului ISBILD elaborat la Universitatea
din California – Berkeley.
Programul calculează evoluția deplasărilor și eforturilor statice din simularea execuției în
straturi a barajelor din materiale locale și din încărcările aplicate după terminarea construcției.
Modelul hiperbolic Duncan-Chang este folosit pentru modelarea comportării materialelor.

3.2.5. Programul de calcul ELFIGEN
Este elaborat la Catedra de Construcții Hidrotehnice din cadrul Universității Tehnice de
Construcții – București, folosind ca bază structura programului FEAP elaborat de R.L Taylor la
Universitatea din California – Berkeley.
Programul a fost conceput pentru a rezolva probleme bidimensionale pentru diverse medii
continue: analize – structurale în domeniul liniar – elastic, statice și dinamice prin integrarea
numerică în timp a ecuațiilor de mișcare, infiltrații prin medii poroase în regim permanent și
tranzitoriu, probleme din mecanica fluidelor.

4. CONCLUZII

Barajele sunt construcţii hidrotehnice, situate transversal pe cursul de apă, care au rolul de
a ridica şi controla nivelul apei în bieful amonte sau de a realiza acumularea unui anumit volum de
apă în acest bief.
Barajele pot fi naturale, fiind create fără intervenţie umană, sau artificiale, adică realizate
de oameni. Barajele artificiale servesc mai ales pentru reţinerea apei, în timp ce structuri similare,
aşa cum sunt digurile sau ecluzele au rolul de a preveni apa să se reverse din cursul său, sau,
respectiv, să asigure trecerea dintr-o parte sau alta a unui baraj, care separă volume diferite de apă
aflate la diferite nivele. Cel mai înalt baraj din lume are 300 de metri şi este Barajul Nurek din
Tadjikistan, terminat abia în 1980. Acesta este responsabil pentru 98% din nevoile electrice ale
Tadjikistanului. Barajul Nurek este o construcţie unică, având o parte centrală din ciment care
formează o barieră impermeabilă de-a lungul râului Vakhsh.

Bibliografie

[1] Adrian Popovici și Călin Popescu, Baraje pentru acumulări de apă, vol. I, anul 1992.
[2] Adrian Popovici și Călin Popescu, Baraje pentru acumulări de apă, vol. II, anul 2002.

20
APLICAŢIA PRACTICĂ A PROIECTULUI EUROPEAN FP-7
SPARTACUS „MONITORIZAREA PRIN SATELIT A SITUAŢIILOR
DE URGENŢĂ PENTRU SPRIJINIREA MANAGEMENTULUI
ÎN OPERAŢIUNI CRITICE PE CĂILE FERATE”

Coordonator activitate – S.U. Eugen BĂRBULESCU
Inspector protecţie civilă – Radu Sorin ACHIMESCU
Cadru tehnic – P.S.I. Gheorghe MOLDOVEANU
Responsabil cu pregătirea medicală – Bogdan VINTILĂ
Responsabil cu redactare documente și planuri – Viorel LUCACI
Ministerul Transporturilor, Autoritatea Feroviară Română – AFER
Serviciul Pentru Situaţii de Urgenţă

Abstract:
The application consists of simulating an accident at a level crossing rail car by
the collision of a car with a road vehicle at a level crossing car, crossing large
ring line. Following the occurrence of this event will trigger the Plan in
emergencies – limit and remove the consequences of the emergency. Measures
will be taken to rescue potential victims and extinguish a possible fire, to limit
damage to property and expanding the danger zone.

Keywords: Rail Car Collision, Emergencies Plan, Measures, Practical
Application

1. INTRODUCERE
1.1. Definirea conceptului de situaţie de urgenţă

Situaţia de urgenţă este un eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin
amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile
materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare
adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al
forţelor şi mijloacelor implicate.

1.2. Definirea conceptului de prevenţie în gestionarea situaţiilor de urgenţă

Activităţile de prevenire vizează monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice, precum
şi a efectelor negative ale acestora. Acestea trebuie să aibă un caracter permanent înaintea
producerii evenimentelor generatoare de urgenţe civile, pe timpul derulării acţiunilor de protecţie
şi salvare, precum şi în perioada reabilitării şi înlăturării efectelor.
Prevenirea se constituie într-o activitate permanentă, organizată, planificată, coordonată
organizatoric, financiar şi logistic de Autoritatea Feroviară Română – AFER. Activităţile ce
decurg din aplicarea conceptului de prevenire se completează şi se întrepătrund cu acţiunile de
intervenţie pentru protejarea şi salvarea de vieţi, bunurilor, mediului în general, inclusiv a forţelor
şi mijloacelor de intervenţie.

21
1.3. Efecte interactive ale prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă

Situaţiile de urgenţă declanşate din cauza nerespectării procedurilor privind securitatea
zonelor în care se desfăşoară încercări şi probe ale materialului rulant pot conduce la accidente cu
victime şi pagube materiale. Nivelul de securitate realizat depinde de mijloacele tehnice din dotare,
semnalizare şi comunicare a zonelor periculoase în care se pot produce accidente.
Factorul uman are cea mai mare implicare în acţiunea de micşorare a riscului, prin
informare şi intervenţie operativă. Manifestarea excesivă a factorilor naturali de mediu, care
influenţează în mod deosebit ponderea gravităţii evenimentului, poate fi contracarată prin măsuri
de securitate şi reglementări specifice privind comportarea persoanelor aflate în vecinătatea zonei
de siguranţă, referitoare la interdicţia de a traversa zona în timpul desfăşurării probelor.

1.4. Evaluarea riscului

Studiul şi evaluarea riscului este un proces complex care se realizează prin abordarea
interdisciplinară a ştiinţelor naturale şi sociale, care cuprind variabilele probabilistice şi parametrii
determinaţi, care se iau în considerare la studiul de caz.
Riscul reprezintă numărul posibil de pierderi umane, persoane rănite, pagube asupra
proprietăţilor şi întreruperi de activităţi economice în timpul unei perioade de referinţă şi într-o
regiune dată, pentru un posibil eveniment la poligonul de încercări feroviare. O altă formă de
definire a riscului se poate reprezenta prin probabilitatea reală de expunere a unor persoane la
acţiunea unui hazard de o anumită mărime, cu grave consecinţe, previzibil într-o anumită măsură.
Realizarea unui control total al riscului este imposibilă, dar se poate eficientiza printr-o
abordare pragmatică, probabilistică şi normativă, care se completează.

1.5. Vulnerabilitatea

Vulnerabilitatea este definită ca fiind gradul de pierderi rezultate din potenţialitatea unui
fenomen de a produce victime şi pagube materiale.
Gradul de vulnerabilitate depinde de un complex de factori: populaţie, construcţii,
infrastructură, activitate economică, organizare socială şi nivel de instruire în domeniul situaţiilor
de urgenţă.

1.6. Legislaţia în domeniul situaţiilor de urgenţă

În planul legislaţiei, salariaţii de la Centrul de Testări Feroviare Făurei cunosc
reglementările aflate în vigoare şi aplicabile în domeniul activităţii pe care o desfăşoară. Există o
structură de intervenţie şi o bază logistică.
Prevenirea şi reducerea efectelor situaţiilor de urgenţă se poate face prin informare şi
respectarea măsurilor din Planurile de acţiune (răspuns) pe termen scurt, mediu şi lung.
Rolul planurilor de acţiune (răspuns) este de a permite abordarea provocărilor prezente şi viitoare,
care pot să apară. Sunt stabilite priorităţile şi implicarea tuturor salariaţilor pentru a face faţă
situaţiilor anormale care apar în situaţii de urgenţă şi pentru a acționa eficient într-o situaţie de
criză.

2. SCOPUL LUCRĂRII
Lucrarea s-a realizat pe baza studiilor efectuate în domeniul prevenirii unui eveniment
(accident) feroviar, în care sunt implicate o locomotivă care tractează un vagon în probe şi un
autovehicul rutier, la o trecere de nivel cu calea ferată, prin monitorizarea riscurilor care pot
declanşa această situaţie de urgenţă şi evaluarea activităţilor de instruire a personalului din zona
studiată.

22
Scopul lucrării este de a analiza într-un mod unitar, sistematic, o situaţie de urgenţă care
poate avea loc în aria studiată şi de a prezenta modalităţile practice de prevenire şi intervenţie în
zona studiată, sub coordonarea factorilor decizionali şi cu sprijinul forţelor profesioniste şi
voluntare. În atingerea acestui scop, lucrarea abordează aspecte concrete ale activităţilor
desfăşurate în caz de urgenţă civilă în aria studiată, precum şi activitatea de intervenţie şi cea de
prevenire. Obiectivul este de a determina soluţiile optime de minimizare a urmărilor riscurilor
naturale şi de prevenire, prin condiţionări specifice ale riscurilor antropice.

3. DESCRIEREA ŞI ANALIZA RISCULUI PRODUCERII UNUI ACCIDENT
FEROVIAR LA CENTRUL DE TESTĂRI FEROVIARE FĂUREI

La Centrul de Testări Feroviare Făurei se desfăşoară, în mod curent, activitatea de probe a
materialului rulant, la încercări dinamice pe Inelul mare.
Zona de siguranţă, care delimitează perimetrul pe care este interzis accesul, în timpul
desfăşurării probelor, este semnalizată corespunzător. Suplimentar, la trecerile de nivel cu calea
ferată, sunt persoane care nu permit traversarea liniei ferate. Viteza de circulaţie a materialului
rulant aflat în probe poate să ajungă la 200 km/h.
Analiza riscului producerii unui accident feroviar stabileşte că există probabilitatea de
30% ca în zona de încercări să intre cineva neautorizat.
În cazul producerii unei coliziuni între materialul rulant şi un autovehicul rutier, la o
trecere de nivel, se poate avaria autovehiculul, materialul rulant, infrastructura feroviară şi se pot
declanşa incendii şi explozii.
Zona cu risc crescut de producere a incendiului este în vecinătatea autovehiculului avariat
(rezervorul de combustibil). Acesta se poate extinde în urma aprinderii vegetaţiei uscate.
Intervenţia la incendiu se realizează de către personalul care îşi desfăşoară activitatea la
Centrul de Testări Feroviare Făurei sau de către cel aflat în imediata vecinătate (cu stingătoare şi
hidranţi), conform Planului de apărare împotriva incendiilor. În cazul în care incendiul se
amplifică şi nu poate fi stins de către forţele proprii se apelează la Pompieri conform procedurii
stabilite în acest tip de situaţie,

4. DESFĂŞURAREA ACŢIUNILOR DE PREVENIRE – INTERVENŢIE
A. PREVENIREA

Activităţile din această fază se desfăşoară cu scopul de a asigura realizarea şi aplicarea
măsurilor/acţiunilor de previziune (prognoză) şi prevenirea urmărilor unui accident feroviar,
protecţia oamenilor, animalelor, bunurilor şi valorilor materiale, concepţia şi condiţiile de realizare
a intervenţiei, acţiunile pe termen lung.
Activităţi specifice:
1. Identificarea, localizarea şi inventarierea surselor de risc pe baza
planului/desfăşurătorului probelor ce urmează a fi realizate la Inelul mare de la Centrul de Testări
Feroviare Făurei.
2. Planificarea executării probelor, în perioade când activitatea/traficul prin zonă este
redus, comunicarea restricţiei privind circulaţia în zonele de risc, urmărirea respectării programului
de probe, urmărirea perimetrului şi asigurarea supravegherii zonei de siguranţă.
3. Organizează transmiterea informaţiei privind desfăşurarea probelor la comunităţile
locale (Primărie), unităţi economice, cât şi la forţele de sprijin profesioniste şi voluntare.
4. Evaluarea riscului şi anticiparea urmărilor (amploarea) accidentului având în vedere
frecvenţa şi caracteristicile incidentelor similare, stabilirea/determinarea vulnerabilităţii, costurile
refacerii bunurilor afectate.
5. Urmărirea realizării unor măsuri şi acţiuni de corecţie a caracteristicilor şi condiţiilor
de funcţionare/exploatare în vederea diminuării şi eliminării vulnerabilităţii prin prevenire,
investiţii în sisteme de avertizare şi protecţie.

23
6. Realizarea, completarea şi adoptarea planului de intervenţie care să asigure
planificarea, conducerea şi coordonarea activităţilor în situaţii de urgenţă.
7. Asigurarea resurselor materiale şi financiare necesare funcţionării sistemului de
protecţie-intervenţie prin stabilirea necesarului de resurse materiale şi financiare, stabilirea căilor
şi modalităţilor de asigurare a resurselor şi planificarea acestora.
8. Asigurarea instruirii/pregătirii/antrenării personalului destinat intervenţiei în situaţii de
urgenţă.

ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE
În scopul reducerii gravităţii consecinţelor evenimentului, precum şi pentru a elimina sau
diminua pericolul unei eventuale situaţii de urgenţă se vor realiza următoarele acţiuni de prevenire:
 Evitarea – prin respectarea criteriilor privind circulaţia în zona de risc, semnalizarea
corespunzătoare.
 Minimizarea – prin avertizarea privind restricția circulaţiei în timpul desfăşurării
probelor.
 Corectarea – prin verificarea că este cunoscut programul de restricţie a circulaţiei.
 Realizarea structurilor organizatorice necesare desfăşurării acţiunilor de
protecţie-intervenţie.
 Asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare.
 Întocmirea planului de protecţie şi intervenţie pe acest tip de risc.
 Instruirea şi educarea salariaţilor care vor desfăşura acţiuni de protecţie-intervenţie şi a
celorlalți salariaţi privind modul de comportare.

B. ÎN TIMPUL EVENIMENTULUI

Activităţile pe timpul producerii evenimentului se desfăşoară cu scopul de a asigura
avertizarea despre producerea accidentului în vederea minimizării şi realizării protecţiei.

1. Activităţi specifice

1. Asigurarea înştiinţării, informării şi alarmării prin completarea şi pregătirea mijloacelor
de înştiinţare, informare şi alarmare, menţinerea în stare de operativitate a sistemului de înştiinţare
şi alarmare prin culegerea/primirea datelor şi informaţiilor despre situaţia de urgenţă, alarmarea,
constituirea şi informarea structurilor constituite pentru intervenţie în vederea activării lor şi
raportarea datelor preliminare.
2. Informarea conducerii AFER, Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al
Ministerului Transporturilor (COSU MT) şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Brăila privind apariţia situaţiei de urgenţă.
3. Analiza situaţiei create în urma producerii situaţiei de urgenţă prin
primirea/centralizarea datelor şi informaţiilor despre situaţia produsă, supravegherea şi controlul
surselor de risc, informarea în legătură cu situaţia creată, evaluarea pierderilor/distrugerilor
provocate de accident, stabilirea celor mai urgente măsuri de limitare a pierderilor/pagubelor,
cercetarea şi căutarea supravieţuitorilor, stabilirea necesarului de forţe şi mijloace pentru lichidarea
urmărilor dezastrului.
4. Luarea hotărârii pentru intervenţie prin aprobarea rapoartelor de documentare care
cuprind măsurile stabilite, cu termene şi responsabilităţi precise, măsurile pentru funcţionarea
oportună a fluxului informaţional, redactarea dispoziţiunii/ordinului de intervenţie pentru trecerea
la aplicarea măsurilor de protecţie şi intervenţie stabilite.
5. Asigurarea protecţiei individuale prin urmărirea măsurilor şi acţiunilor de pregătire şi
aplicare a măsurilor de protecţie individual.
6. Urmărirea asigurării acţiunilor de protecţie colectivă (de grup) prin stabilirea acţiunilor
de protecţie colectivă şi urmărirea asigurării materiale a acestora şi aplicarea lor corectă.

24
7. Urmărirea asigurării acţiunilor de protecţie a oamenilor, animalelor, bunurilor şi
valorilor materiale prin evacuare – relocare, asigurarea condiţiilor şi resurselor necesare evacuării
şi relocării, conform prevederilor planurilor de evacuare.
8. Informarea conducerii AFER, Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al
Ministerului Transporturilor (COSU MT) şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
„Dunărea” al Județului Brăila despre activităţile desfăşurate.
9. Îndeplinirea oricăror alte atribuţii şi sarcini stabilite de lege şi/sau conducerea AFER şi
Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Transporturilor.

C. POSTINCIDENT

Activităţile din această perioadă urmăresc asigurarea măsurilor de protecţie şi a acţiunilor
pentru localizarea şi înlăturarea accidentului cu scopul de diminuare a pierderilor.

1. Activităţi specifice

1. Desfăşurarea activităţilor specifice de conducere pe care le desfăşoară Celula de
Urgenţă – culegerea de date, analiză, elaborarea deciziilor şi transmiterea dispoziţiilor pentru
intervenţia forţelor destinate pentru intervenţie, coordonarea şi asigurarea cooperării între forţele
de intervenţie, notificarea dezastrului, informarea permanentă prin folosirea mijloacelor de
comunicaţie neafectate.
2. Cercetarea – căutarea cu ajutorul elementelor de cercetare ale Protecţiei Civile şi
subunităţilor specializate pentru depistarea supravieţuitorilor şi victimelor, respectiv a avariilor la
reţelele de utilităţi, distrugeri la construcţii, căile de acces blocate, prevenirea altor pericole
complementare.
3. Supravegherea şi controlul zonelor afectate pentru stabilirea priorităţilor, organizarea
cooperării între forţele participante.
4. Asistenţa medicală şi psihologică prin acordarea primului ajutor, a ajutorului medical
de urgenţă pentru oameni şi animale, transportul răniţilor şi spitalizarea acestora, asigurarea
măsurilor de profilaxie în vederea împiedicării şi declanşării unor epidemii şi/sau epizootii.
5. Asigurarea asistenţei sinistraţilor prin organizarea evacuării, transportului, cazării şi
hrănirii la locurile de relocare, organizarea transportului şi distribuţiei apei potabile, alimentelor şi
articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
6. Realizarea măsurilor de pază şi ordine prin restricţii ale circulaţiei în zonele afectate,
asigurarea pazei obiectivelor importante, îndrumarea circulaţiei.
7. Asistenţa religioasă şi a mijloacelor de comunicare cu rudele.

2. Intervenţia, refacerea şi reabilitarea obiectivelor (zonelor) afectate:
1. Desemnarea colectivului pentru conducerea şi executarea acţiunilor de refacere şi
reabilitare, pentru inventarierea, expertizarea şi evaluarea efectelor şi pagubelor produse, în
vederea comunicării acestora către conducerea AFER, la Centrul Operativ pentru Situaţii de
Urgenţă al Ministerului Transporturilor (COSU MT) şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
„Dunărea” al Județului Brăila (Centrul Operaţional).
2. Analizează cauzele producerii situaţiei de urgenţă şi stabileşte măsuri de prevenire şi
limitare a efectelor.
3. Asigură informarea populaţiei, prin mass-media, despre evoluţia şi efectele situaţiei,
acţiunile întreprinse pentru limitarea acestora şi măsurile ce se impun în continuare.
4. Stabileşte şi urmăreşte repartizarea şi utilizarea ajutoarelor materiale şi băneşti acordate
de guvern, de organizaţii non-guvernamentale naţionale/internaţionale etc.
5. Analizează documentaţiile privind costurile lucrărilor de refacere şi solicită aprobarea
fondurilor necesare.
6. Reactualizează planurile de protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă.

25
7. Îndeplineşte orice alte atribuţii şi sarcini stabilite de lege şi/sau Comitetul Ministerial
pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Transporturilor şi Comitetul Municipiului Bucureşti
pentru Situaţii de Urgenţă.

D. ACŢIUNI PE TERMEN LUNG

În scopul înlăturării efectelor inundaţiilor sau furtunilor se stabilesc şi se planifică pe
urgenţe, în funcţie de nevoile social – economice şi de siguranţă a salariaţilor, acţiuni pe termen
lung:
1. Relocare
Prin această acţiune se vor asigura condiţiile de activitate a persoanelor sinistrate, al căror
loc de muncă a fost distrus sau este neutilizabil.

2. Refacere-reconstrucţie
Acţiunea de refacere-reconstrucţie cuprinde următoarele:
 expertizarea;
 planificarea şi executarea demolării construcţiilor distruse şi a celor avariate care nu
mai asigură siguranţă pentru folosire;
 curăţarea zonelor blocate de dărâmături;
 înlăturarea avariilor la căile de comunicaţii rutiere, feroviare, reţele de utilităţi;
 consolidarea construcţiilor avariate pentru a asigura utilizarea în condiţii de siguranţă;
 refacerea unor construcţii necesare activităţilor specifice;
 construirea unor clădiri (proiectarea) în locul celor demolate.
Responsabilitatea realizării acţiunilor de refacere-reconstrucţie îi revine proprietarului.

3. Reabilitare-restabilire
Acţiunea se desfăşoară pe întreg teritoriul AFER în scopul de a aduce în stare de
funcţionare normală activităţile publice, sociale, economice, prin:
 reactivarea AFER;
 reluarea activităţilor specifice;
 restabilirea capacităţii de acţiune a sistemului de protecţie-intervenţie.

4. Menţinerea condiţiilor de siguranţă
În scopul de a menţine condiţiile de siguranţă pentru eventualele efecte târzii ale
inundaţiilor, înzăpezirilor, accidentelor de toate felurile, se va continua desfăşurarea următoarelor
activităţi:
 controlul şi supravegherea situaţiei hidrometeorologice;
 controlul factorilor de mediu;
 restricţii de consum a apei;
 restricţii de circulaţie;
 pază, ordine şi îndrumarea circulaţiei;
 prevenirea şi stingerea incendiilor;
 prevenirea epidemiilor/epizootiilor.
Serviciul pentru situaţii de urgenţă organizează după producerea dezastrelor echipe de
specialişti pentru inventarierea, expertizarea şi evaluarea rapidă a efectelor şi a pagubelor produse,
în vederea comunicării acestora eşaloanelor superioare şi iau măsuri pentru asigurarea funcţionării
activităţii la Centrul de Testări Feroviare Făurei, în limita posibilităţilor.
Aplicaţia constă în organizarea şi desfăşurarea unui exerciţiu pentru limitarea şi
înlăturarea urmărilor unei situaţii de urgenţă (accident feroviar la o trecere de nivel auto) şi a
efectelor complementare ale acesteia (avarii la poligonul feroviar, material rulant, autovehicul,
incendiu etc.), respectiv victime (răniţi).

26
Exerciţiul se desfăşoară pe baza unui scenariu pregătit de către colectivul
Compartimentului de prevenire al SPSU AFER, conform modelului elaborat de către Catedra de
Pregătire de Specialitate a Centrului Naţional de Perfecţionare pentru Managementul Situaţiilor de
Urgenţă (U.M. nr. 0490 Ciolpani).

Prezentarea scenariului:
În urma coliziunii unei garnituri feroviare cu un autovehicul, la orele 09.30, garnitură care
se afla în probe pe Inelul Mare de la Centrul de Testări Feroviare Făurei, la o trecere de nivel auto,
s-au produs avarii la poligonul feroviar, materialul rulant și autovehicul şi s-a declanşat un
incendiu. De asemenea, au rezultat şi victime (răniţi).

Ca urmare a producerii accidentului în incinta Poligonului CTF Făurei au rezultat
următoarele:
 infrastructura liniei de cale ferată s-a avariat pe o lungime de 300 m;
 materialul rulant (locomotiva, vagoanele laborator/probe) au suferit avarii;
 avarierea instalaţiei electrice (linia de contact şi instalaţia de semnalizare);
 avarierea și izbucnirea unui incendiu la autovehiculul implicat în coliziune;
 trei persoane rănite, care necesită intervenţie medicală de specialitate.

Pierderi şi distrugeri mai importante s-au produs la infrastructura liniei, materialul rulant
şi autovehicul, unde au rezultat trei răniţi şi distrugeri materiale.
Conform datelor primite, propunem să se delimiteze două raioane de intervenţie, în
vecinătatea zonelor afectate:
a) zona I – aria infrastructurii feroviare avariate, care include şi materialul rulant implicat
în accident;
b) zona II – vecinătatea autovehiculului avariat şi incendiat.

1) Propun ca limitarea şi înlăturarea urmărilor incendiului să se execute cu forţele şi
mijloacele proprii, până la sosirea forţelor profesioniste ale ISU, pe următoarele urgenţe:
a) În urgenţa întâi până la orele 09,45 vă propun să se acţioneze pentru:
 cercetarea generală şi de specialitate a zonei afectate în urma declanşării incendiului;
 asigurarea căilor de acces spre locurile la care se impun intervenţii imediate pentru
salvarea persoanelor afectate şi întreruperea alimentării cu energie electrică a zonei
afectate şi a vecinătăţilor acesteia;
 stingerea incendiului, concomitent cu salvarea răniţilor, acordarea primului ajutor şi
transportul acestora la spital;
 luarea măsurilor urgente în vederea îndepărtării materialelor inflamabile, din spaţiile
afectate pentru evitarea extinderii incendiului;
 limitarea accesului în zonele cu grad ridicat de pericol (aflate în vecinătate), precum şi
marcarea căilor de ocolire ale acestora;
b) În urgenţa a doua, până la orele 14,00, vă propunem să se continue acţiunile
desfăşurate în urgenţa I şi să se finalizeze toate celelalte acţiuni de limitare şi înlăturare a urmărilor
incendiilor.

Propun ca efortul principal să fie concentrat în zonele afectate, pentru acţionare operativă
şi înlăturarea urmărilor incendiului.
2) Pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor incendiilor vă propun următoarea repartiţie a
forţelor şi mijloacelor la obiective (birou, laborator), urmând să intervină:
 grupa cercetare;
 grupa Debl. Sv.;
 grupa sanitară.

27
Vă propun ca acţiunile de intervenţie să se desfăşoare în următoarea ordine:
 întreruperea alimentării cu energie electrică în zonele afectate;
 stingerea incendiului (limitarea extinderii), concomitent cu salvarea răniţilor;
 organizarea evacuării, acordarea primului ajutor medical şi transportul răniţilor la
spital, înlăturarea pericolului de redeclanşare a incendiului;
 desfăşurarea celorlalte activităţi de asanare a terenului şi trecerea la repunerea în
funcţiune a capacităţilor de producţie (spaţii de lucru).
Spitalizarea răniţilor, vă propun să se realizeze la Spitalul Făurei şi la Spitalul de Urgenţă
Judeţean, cu un număr de două autosanitare.
Punctul de adunare a răniţilor să se organizeze la intrarea în CTF Făurei şi să fie deservit
de grupa sanitară, până la sosirea forţelor profesioniste SMURD şi SALVARE.
Pentru evacuarea răniţilor, vă propun următorul itinerar: CTF Făurei – Spitalul Făurei,
respectiv Spitalul de Urgenţă Judeţean.
Propun ca după terminarea misiunilor, forţele şi mijloacele să se adune în raionul de
adunare dispus în CTF Făurei.
3) Cooperarea între formaţiuni să se organizeze în obiectivele de intervenţie de către şefii
acestora.
4) Pe timpul desfăşurării acţiunilor de intervenţie vă propun luarea următoarelor măsuri:
 cercetarea continuă a locurilor cu pericol de explozie;
 marcarea locurilor periculoase;
 interzicerea accesului spre zona afectată şi dirijarea circulaţiei pe rute ocolitoare;
 instalarea pazei la obiectivele strategice.
5) Punctul de aprovizionare cu materialele pentru intervenţie propun să intre în funcţiune
la orele 10,00 la punctul de adăpostire şi transportarea acestora la locurile de intervenţie, din
zonele neafectate.
6) Conducerea acţiunilor de intervenție să se asigure din P.C. (punctul de comandă)
folosind următoarele mijloace de comunicaţie: telefon fix și mobil, staţie radio, cât şi de la locul
intervenţiilor.
7) În vederea stingerii operative a incendiului, respectiv limitarea extinderii acestuia, pe
lângă forţele proprii, se va solicita la 112 sprijinul cu următoarele forţe şi mijloace necesare
îndeplinirii misiunii în timp oportun:
 forţe şi mijloace de intervenţie (personal specializat şi autospecială de stins incendii);
 asistenţă medicală specializată (personal medical şi autosanitară).

Bibliografie

[1] Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul
managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 104/2014;
[2] Manual de protecţie civilă pentru personalul cu atribuţii în domeniul protecţiei civile
de la localităţi, instituţii publice şi agenţi economici (lt. col. dr. Niculae Stan). Legea
nr. 481/2004, republicată, privind protecţia civilă.
[3] Manual de protecţie civilă pentru personalul cu atribuţii în domeniul protecţiei civile
de la localităţi, instituţii publice şi agenţi economici (lt. col. dr. Niculae Stan).
[4] OMAI nr. 1259/2006, pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi asigurarea
activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie
civilă. Legea nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor.
[5] OMAI nr. 163/2007, pentru aprobarea Normelor Generale de apărare împotriva
incendiilor.
[6] OMAI nr. 166/2010, privind aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva
incendiilor la construcţii şi instalaţiile aferente.

28
[7] OMAI nr. 211/2010, privind aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva
incendiilor la ateliere şi spaţii de întreţinere şi reparaţii.
[8] OMAI nr. 262/2010, privind aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva
incendiilor la spaţii şi construcţii pentru birouri.
[9] Reglementări interne (Decizii).
[10] Legea nr. 481/2004, republicată.
[11] OMAI nr. 1184/2006, pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi asigurarea
activităţii de evacuare în situaţii de urgenţă.
[12] OMT nr.1611 din 03.12.2014 pentru organizarea şi funcţionarea Centrului operativ
pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă din cadrul Ministerului
Transporturilor.
[13] OMT nr. 1612 din 03.12.2014 pentru organizarea şi funcţionarea Comitetului
ministerial pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Transporturilor.

29
REGULI DE BAZĂ
ÎN ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

Student frt. Laurențiu ENE
Student frt. Ion-Eugen PAMPU
Lector univ. dr. ing. lt. col. Aurel TROFIN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
First aid is the provision of immediate care to a victim with an injury or illness,
usually effected by a lay person, and performed within a limited skill range, is
the difference you can make to assist someone before emergency help arrives.
Preparing yourself for disaster or an emergency situation by learning first aid
basic principles can really make all the difference between life and death.

Keywords: First Aid, Basic Principles, Emergency Situation

1. IMPORTANȚA CUNOAȘTERII PROCEDURILOR DE PRIM AJUTOR

Accidente se pot întâmpla în orice moment, iar perioada necesară intervenției echipajelor
de salvare poate varia. Este important ca victimei să i se aplice procedurile de prim ajutor până la
sosirea echipajelor specializate de prim ajutor, această acțiune poate menține funcțiile vitale,
crescând astfel șansele de supraviețuire. Oamenii trebuie antrenați pentru executarea corectă a
manevrelor de prim ajutor, astfel încât efectul acestora să fie cel scontat.

2. PRINCIPIILE DE BAZĂ ÎN ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

SIGURANȚA SALVATORULUI

Personalul de prim ajutor trebuie, în primul rând, să asigure securitatea persoanei
accidentate, a celor din jur, cât şi a lui însuşi. De fapt, aceasta înseamnă scoaterea persoanei
accidentate din zona în care a avut loc accidentul, în situația în care există pericol de incendiu,
explozie etc.

A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI

Deplasarea victimei de la locul accidentului se va face doar în cazul unui pericol iminent,
evitându-se mișcările bruște. Se recomandă imobilizarea pe timpul transportului. Se va încerca să
se aplice tehnicile corect, chiar dacă deplasarea victimei este prioritatea numărul unu. Dacă
victima este conștientă, va fi rugată să coopereze, explicându-i-se manevrele care urmează să i se
aplice. Pacientul trebuie protejat împotriva frigului sau a căldurii excesive.

APELAREA SERVICIILOR PROFESIONISTE DE INTERVENȚIE

Dacă este nevoie de ajutor specializat se va apela numărul unic pentru apeluri de urgență
112 (Serviciile Medicale de Urgență – SMURD – SAJ/SABIF, Pompieri, Poliție, Jandarmi).

30
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

Manevre ce se impun:
1) extragerea și salvarea victimelor în cel mai scurt timp posibil, fără agravarea stării de
sănătate existente;
2) manevrele de prim ajutor trebuie să se rezume la strictul necesar menținerii în viață a
persoanelor rănite;
3) oprirea imediată a hemoragiilor;
4) menținerea respirației și a pulsului;
5) prevenirea intrării victimei în starea de șoc;
6) imobilizarea fracturilor;
7) asigurarea moralului victimei.

Evaluarea iniţială, primară, reprezintă evaluarea funcţiilor vitale şi a leziunilor care pun
viaţa în pericol. Evaluarea iniţială constă în realizarea unei evaluări globale a stării victimei pentru
a se determina gravitatea leziunilor şi stabilirea priorităţilor de acţiune.

Prima etapă are ca obiectiv stabilirea nivelului de conştienţă a victimei:
A. Scala AVPU (A – alertă, V – verbal, P – pain – durere, U – unresponsive –
inconştienţă);
B. Scala Glasgow (Glasgow Coma Score sau GCS):
1. Deschiderea ochilor
 spontan ………………………………………….……. 4 puncte
 la cerere ………………………………………………. 3 puncte
 la durere………………………………………………. 2 puncte
 nu deschide………………………………………….… 1 punct
2. Cel mai bun răspuns motor
 la ordin……………………………………………….. 6 puncte
 localizează stimulii dureroşi…………………………. 5 puncte
 retrage la durere……………………………………… 4 puncte
 flexie la durere……………………………………….. 3 puncte
 extensie la durere…………………………………….. 2 puncte
 niciun răspuns……………………………………….. 1 punct
3. Cel mai bun răspuns verbal
 orientat ……………………………………………….. 5 puncte
 confuz ………………………………………………… 4 puncte
 cuvinte fără sens ……………………………………… 3 puncte
 zgomote ………………………………………………. 2 puncte
 niciun răspuns ……………………………………….. 1 punct

A doua etapă este cea de evaluare a funcţiilor vitale prin secvenţele A-B-C:
A. Managementul căilor aeriene – în cazul unei victime inconştiente, se vor elibera căile
aeriene prin hiperextensia capului, dacă nu se observă nicio urmă de traumatism sau
subluxaţia mandibulei la victimele traumatizate.

Eliberarea căilor respiratorii:
1. curăţarea manuală a cavităţii bucale;
2. extragerea corpilor străini cu ajutorul unei pense;
3. metoda de compresie a abdomenului (manevra Heimlich) pentru eliminarea unui corp
străin ce blochează căile respiratorii – dezobstrucţia căilor respiratorii;
4. menţinerea liberă a căilor respiratorii prin tripla manevră Safar, care constă în:
 hiperextensia capului;

31
 întredeschiderea gurii;
 ridicarea mandibulei.

Fig. 1 – Evaluarea iniţială

Înainte de începerea oricărei manevre de salvare este necesar să constatăm prezenţa
stopului respirator sau cardio-respirator, caz în care se încep imediat manevrele de resuscitare,
excepţie fiind situaţia în care se constată existenţa unei hemoragii masive, situaţie când se
realizează hemostaza şi apoi se vor începe manevrele de resuscitare.

Dezobstrucţia căilor aeriene superioare
Obstrucţia căilor aeriene înseamnă blocarea căilor aeriene superioare cu un corp străin. În
această situaţie victima se va sufoca. Obstrucţia poate fi incompletă sau completă.
 Obstrucţia căilor aeriene este cel mai rapid „ucigaş” al pacientului.
 Dezobstrucţia căilor aeriene este întotdeauna primul pas în asistenţa pacientului.

Persoană conştientă
Dacă persoana este conştientă va duce o mână sau ambele mâini spre gât, se apleacă şi
tuşeşte (semnul universal).

Fig. 2 – Semne ale obstrucției căilor aeriene

În cazul obstrucţiei incomplete, respiraţia este zgomotoasă, victima este încurajată să
tuşească. Dacă nu se produce dezobstrucția, se apleacă pacientul în faţă şi cu podul palmei se
execută lovituri spre înainte, în zona dintre omoplaţi – 5 lovituri interscapulare.

Fig. 3 – Tehnica dezobstrucţiei căilor aeriene – persoană conştientă

Dacă această metodă de salvare nu dă rezultate, se aplică o altă metodă numită manevra
Heimlich. Salvatorul se apropie de victimă din spate, va fi cuprins pe sub braţe, se vor îndepărta

32
picioarele pentru a se asigura stabilitatea, se aşează pumnul unei mâini la mijlocul distanţei dintre
ombilic şi stern (apendicele xifoid), iar cealaltă mână va prinde pumnul şi se execută mişcări
bruşte înăuntru şi în sus – 5 compresiuni abdominale. Aceste mişcări vor comprima diafragma care
la rândul ei va comprima plămânii şi presiunea creată în bronhii va arunca corpul străin în
cavitatea bucală.

Fig. 4 – Metoda Heimlich – persoană conştientă

Dacă persoana devine inconștientă se pune în decubit dorsal și Start RCP.

B. Asistarea respiraţiei prin: simţ, văz, auz, între 5 şi 10 secunde.

Fig. 5 – Asistarea respirației

Stopul respirator este caracterizat prin:
 lipsa mişcărilor cutiei toracice;
 fără sunete scoase datorită respiraţiei;
 nu mai simţim aerul expirat pe faţă.
Situații speciale:
Semnele respirației anormale: gasp-uri (respirații rare, superficiale, agonale).
Examinarea toracelui: plaga suflantă se pansează ocluziv în trei laturi.
Pacientul poate fi palid, chiar cianotic, mai ales în jurul buzelor şi a patului unghial.
La pacientul aflat în hipotermie severă respiraţiile sunt atât de rare, încât pacientul pare
decedat.

C. Asistarea circulaţiei:
 dacă pacientul nu respiră începem CTE (compresiuni toracice externe) în raport de 30:2;
 dacă pacientul respiră căutăm semnele unei hemoragii care poate pune viaţa în pericol
şi le tratăm.

Resuscitarea cardio-pulmonară (RCP)

Oxigenul este elementul esenţial pentru viaţa a milioane de celule ale corpului uman.
Pentru a ajunge la celule, oxigenul din aer trebuie să intre în corpul nostru prin respiraţie şi să fie
distribuit la toate părţile componente ale organismului prin circulaţia sângelui.

33
Când oxigenul nu ajunge în cantitate suficientă la celule, se produce asfixia. Celulele
lipsite de oxigen mor în câteva minute. Cele mai sensibile la lipsa de oxigen sunt celulele
creierului, care, după 3-4 minute pot provoca leziuni ireversibile la nivelul creierului.

Valorile funcțiilor vitale Tabelul nr. 1

Frecvenţa respiratorie Pulsul Tensiunea arterială
sugari = 40 – 45 /minut; sugari = 130 – 140 /minut; sugari = 65 – 80 / 40 – 50;
copii = 20 – 30/minut; copii = 90 – 100 /minut; copii = 90 – 110 / 60 – 65;
adulţi = 14 – 18/minut. adulţi = 60 – 80 /minut. adulţi = 115 – 140 / 70 – 90.
FR>VN – polipnee P>VN – tahicardie TA>VN – hipertensiune
FR<VN – dispnee P<VN – bradicardie TA<VN – hipotensiune

Salvarea vieţii celui care nu mai respiră şi căruia nu-i mai bate inima depinde de
intervenţia rapidă şi corectă a salvatorilor.

Persoană inconştientă – fără respirație

 victima trebuie poziţionată în decubit dorsal (întinsă pe spate) şi pe o suprafaţă tare
înaintea începerii operaţiunilor de salvare.

Tehnica masajului cardiac extern
Persoana fără conştienţă care se află în stop respirator şi stop cardiac are nevoie de masaj
cardiac (pentru a menţine circulaţia sanguină), cât şi de respiraţie artificială (pentru a oxigena
sângele – creierul și celulele corpului):
 salvatorul urmează linia arcului costal cu degetul inelar până în adâncitura unde
ultima coastă întâlneşte sternul (apendicele xifoid);
 se plasează degetul mijlociu şi arătătorul lângă degetul inelar;
 se aşează cealaltă mână cu podul palmei pe stern mai sus de cele două degete;
 prima mână se aşează deasupra, degetele se ţin ridicate sau înnodate pentru a nu
apăsa pe coaste;
 se apleacă corpul în faţă astfel încât umerii să fie deasupra locului de compresie;
 cu coatele întinse, cu braţele perpendicular pe stern, linia umerilor să fie paralelă cu
linia longitudinală a victimei, se fac compresiunile astfel încât să înfundăm sternul
(numărând cu voce tare „1, şi 2, şi 3, şi 4 şi 5 …”);

Fig. 6 – Tehnica masajului cardiac extern

 între compresii se lasă sternul să se ridice, fără a ridica mâna în situaţia în care
există doi salvatori, astfel un salvator execută masaj cardiac extern, iar celălalt va
asigura ventilarea artificială;
 durata compresiei toracelui trebuie să fie egală cu cea a decompresiei.

Când există un singur salvator, se repetă procedura de poziţionare a podului palmei, după
executarea ventilării artificiale.

34
Protocol pentru stopul cardio-respirator Tabelul nr. 2

Adâncimea de Ritm Raportul Reverificare
Victimă
comprimare (număr/minut) compresiuni/ventilări puls
nou-născuţi 1,5 – 2 cm ≈ 120 3/1 5 ventilări se continuă până
sugar (< 1 an) 1,5 – 2,5 cm 100 – 120 15/2 la când victima se
15/2 (2 verificarea mişcă, deschide
salv.) respiraţiei ochii şi respiră
copii (1 – 8 ani) 2,5 – 3,5 cm 100 – 120 normal
30/2 (1
salv.)
adulţi 4 – 5 – 6 cm ≈ 100 30/2

Se execută cicluri de masaj cardiac extern şi respiraţie artificială, conform protocolului
prezentat în tabelul nr. 2, iar după 40 de minute, dacă funcţiile vitale nu sunt restabilite, medicul
care participă la intervenţie poate stabili decesul victimei.

Tehnica ventilaţiei artificiale – gură la gură, gură la nas, gură la mască

Persoana care nu respiră şi este lipsită de cunoştinţă este în stop respirator şi are nevoie de
respiraţie artificială.
Salvatorul îngenunchează lângă victimă. Cu capul victimei în hiperextensie, se menţine
gura uşor întredeschisă cu o mână, în timp ce cu cealaltă se susţine fruntea şi se pansează nasul.
Salvatorul inspiră profund aer şi poziţionează etanş gura pe gura victimei, apoi insuflă aer în
plămânii victimei. În acelaşi timp, se verifică dacă toracele se ridică atunci când aerul este introdus
în plămâni. Solicită sprijinul serviciilor de urgenţă medicale, sunând la 112.

Protocol pentru stopul respirator Tabelul nr. 3

Insuflare aer Timp pentru o Frecvenţa ventilaţiilor
Victimă
(secunde) ventilare (secunde) (număr/minut)
Sugari < 1” ≈ 2” ≈ 30
Copii 1” – 1,5” 2” – 3” 20 – 30
Adulţi ≈ 2” 4” – 5” 12 – 14

a. b. c.
Fig. 7 – Tehnica ventilaţiei artificiale
(a – pregătire, b – gură la gură, c – gură la mască)

Când se utilizează masca pentru ventilație, va fi nevoie de poziţionarea Pipei Guedel
pentru a menţine căile aeriene superioare deschise. Aceasta se găsește în trusele de prim ajutor,
echipate conform Ordinului Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 427 din 14 iunie 2002.
Alegerea mărimii corespunzătoare pentru pipă se face prin măsurarea distanţei de la colţul
gurii la unghiul mandibulei. Introducerea pipei Guedel în cavitatea bucală se face ţinând pipa cu
concavitatea în sus. Când vârful pipei atinge cerul gurii se roteşte 180 grade şi se continuă
înaintarea până când capătul extern ajunge la nivelul arcadelor dentare.

35
a) b)

Fig. 8 – Tehnica fixării Pipei Guedel

Fig. 9 – Protocol de resuscitare cardio-pulmonară (RCP) adult

Persoană inconştientă – cu respirație

Pacienții inconștienți, care nu au suferit niciun traumatism, trebuie așezați în poziția
lateral de siguranță (PLS) pentru a păstra căile aeriene libere.
Îngenunchind lângă victimă se vor elibera căile aeriene prin hiperextensia capului și
ridicarea bărbiei. Se va așeza brațul cel mai apropiat al victimei în unghi drept față de corp, iar
antebrațul se îndoaie în sus. Se va trece celălalt braț al victimei peste torace așezând dosul palmei
pe obrazul victimei.
Se ridică genunchiul opus față de salvator, trăgându-l în sus și menținând piciorul pe
pământ. Cu o mână se va prinde umărul opus față de salvator și cu cealaltă mână genunchiul
pacientului.
Se va întoarce lateral spre salvator, asigurându-se că se sprijină pe genunchi și pe cot și se
duce capul într-o ușoară hiperextensie.
Se va reevalua starea pacientului la 2-3 minute, până la sosirea echipajului medical.

36
Fig. 10 – Poziţia laterală de siguranţă

3. CONCLUZII

Regulile de bază în acordarea primului ajutor au o aplicabilitate generală, de aceea
însușirea lor este necesară la orice nivel și în domenii de activitate variate.
Cunoașterea acestor principii este o calitate necesară vieții, utilă atât pentru ajutorul
semenilor, cât și pentru creșterea siguranței în forțele proprii și a respectului de sine.
Pentru a salva o persoană, salvatorul trebuie să cunoască foarte bine protocoalele de prim
ajutor, să execute antrenamente periodice pentru consolidarea abilităților și păstrarea stăpânirii de
sine, factor psihologic determinant în acordarea primului ajutor medical de urgență.

Bibliografie

[1] Raed Arafat, Vass Hajnal, Primul ajutor calificat, București, Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, 2009.
[2] Raed Arafat, Vass Hajnal, Echipamente şi tehnici de utilizare în prim ajutor,
Bucureşti, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, (IGSU, SMUCR), 2005.
[3] Premiers Secours en equipe, edition Icone Graphic.
[4] Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – Titlul IV:
Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat.
[5] European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation 2010, Journal
homepage: www.elsevier.com/locate/resuscitation.

37
RISCURI PENTRU PERSONALUL DE INTERVENȚIE
PE TIMPUL STINGERII INCENDIILOR

Student cap. Ionuț COBZIUC
Student cap. Andrei FLOREA
Student cap. Iulian PÎRVULESCU
Instructor militar principal I drd. ing. col. Alin-Ionel MOCIOI
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
Firefighters are at increased risk of death and injury due to trauma while
working inside of common residential occupancies. Extreme fire behavior, new
building materials and their decreased resistance to fire, the toxic gases which
result from their burning, the failure of the building from collapse is frequently
a causal or contributing factor in traumatic fatalities during structural
firefighting operations.
In order to prevent all those risks and get out safely from a fire or any other
emergency situation, the professional services, firefighters must be very careful
about how they action, to know most of the characteristic of a fire, to protect
themselves as good as they can. Also, good and developed equipment can get
the risks to a lower level but not last, a firefighter must always know and be
aware of the risk which he expose himself.

Keywords: Firefighters, Flashover, Backdraft, Risks, Fire Protection

1. INTRODUCERE
Materialele din care se realizează clădirile s-au schimbat semnificativ în ultimele trei
decenii, însă tacticile și echipamentele forțelor profesioniste de intervenție au evoluat foarte puțin.
Aceste noi tipuri de materiale de construcții au un impact negativ asupra dezvoltării unui incendiu
și totodată asupra siguranței echipelor de intervenție. Astfel, este necesară o nouă abordare a
situațiilor de urgență, una cât mai sigură, evaluând cu mare atenție materialele care ard și gazele ce
pot rezulta în urma arderii acestora, cât și stabilitatea structurii de rezistență.
În consecință, serviciile profesioniste pentru situații de urgență au nevoie de un
echipament de protecție cât mai dezvoltat și noi tactici de intervenție astfel încât riscurile la care se
expun pe timpul unei intervenții să fie cât mai reduse.

2. TERMINOLOGIE
a) Combustia, sinonimă cu arderea, este o reacție de combinare rapidă a unei substanțe
cu oxigenul, însoțită de o dezvoltare rapidă de căldură, precum și de emisie de lumină/flacără (în
cele mai multe cazuri) plus alte gaze.
În funcție de tipul reacției, de viteza de propagare a flăcărilor sau de căldura de ardere,
deosebim următoarele tipuri de ardere:
 arderea normală – arderea din spații deschise cu aport mare de oxigen; este însoțită de
flacără;

38
 arderea lentă – se produce atunci când temperatura de ardere este mult mai scăzută
decât cea obișnuită și este caracterizată printr-o viteză de reacție relativ mică;
 arderea mocnită – arderea care se desfășoară fără flacără, fiind pe punctul de a se
stinge datorită lipsei aportului de oxigen;
 arderea rapidă – este, în general, de tipul exploziei şi detonaţiei și survine în incinte
închise, cu viteze de propagare a flăcării, dependente nemijlocit de viteza de reacţie, de ordinul a
1.000 ... 4.000 m/s; arderea rapidă se poate amorsa şi de către o ardere lentă, întotdeauna
degajându-se căldură şi lumină;
 arderea completă – în decursul căreia se constată arderea în totalitate a substanței
combustibile, rezultând atât produse de ardere care nu mai ard, cât și gaze inflamabile;
 arderea incompletă – este o ardere defectuoasă rezultată în urma lipsei oxigenului sau
din contră a volumului ridicat de oxigen rezultând astfel compoziții toxice care în contact cu aerul
pot produce explozii;
 ardere fără flacără – este o ardere foarte violentă, are loc pe suprafețe poroase,
refractare care conduce la temperaturi deosebit de ridicate.
b) Incendiul este o ardere autoîntreținută, care se desfășoară fără control în timp și spațiu,
care produce pierderi de vieți omenești și/sau pagube materiale și care necesită o intervenție
organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.
c) Explozia este o reacţie chimică sau fizică ori fizico-chimică, rapidă sau foarte rapidă,
violentă, în decursul căreia se produce şi se degajă o cantitate mare de fluid gazos la temperatură
înaltă, generatoare de creştere bruscă a presiunii când are loc într-o incintă închisă şi însoţită de
efecte mecanice, sonore, termice, luminoase etc. cauzate de descompunerea substanţelor explozive
implicate.
d) Riscul reprezintă potenţialul de realizare a unui eveniment nedorit care este funcţie de
pericol, de probabilitatea sa şi de consecinţele sale, cu un anumit nivel de repercusiuni asupra
oamenilor, bunurilor materiale şi mediului înconjurător. Identificarea şi evaluarea riscurilor conţin
etape de investigaţie şi cuantificare prin metode şi proceduri specifice atât domeniului de activitate
al generatorului de pericol, cât şi al principiilor şi criteriilor de apreciere ale evaluatorului. Oricare
ar fi metoda folosită, aceasta nu înlocuieşte experienţa acumulată de un expert, cunoştinţele
acestuia fiind indispensabile exploatării reale a oricărei evaluări.

3. RISCURI PENTRU PERSONALUL DE INTERVENȚIE

Abordarea oricărei intervenții de stingere presupune analiza riscurilor ce apar din
momentul alertării și până la finalizare. Acestea trebuie abordate de către fiecare membru al
personalului de intervenție și analizată din prisma riscului, pentru prevenirea producerii
accidentelor, pentru limitarea propagării și posibilitățile de dezvoltare a incendiului.

3.1. Căldura și modalități de transmitere a căldurii

Căldura este o formă de energie, o manifestare a stării de agitație mecanică a moleculelor
și atomilor unui corp. Reacțiile de ardere pe timpul incendiului sunt însoțite de degajare de căldură
ce favorizează crearea unor puncte slabe care pot provoca aprinderea substanțelor combustibile
în zona respectivă, conducând astfel la autoîntreținerea arderii după îndepărtarea sursei de
aprindere.
Trebuie să ținem cont de faptul că elementele combustibile utilizate astăzi produc o
cantitate dublă de căldură în comparație cu materiale clasice, cum ar fi lemnul.
Riscurile luate în calcul decurg de la analiza căldurii care este influențată de potențialul
caloric și de modul de transmitere până la fenomenele complexe și modul de manifestare ale
acestora influențate de zeci de parametri.

39
a) Transmiterea căldurii prin conducție
Are loc prin fenomenul de transmitere a căldurii de la un corp cald la unul rece datorită
moleculelor din masa corpului, fără ca materialul să se deplaseze sau să sufere deformații.
Transmiterea căldurii prin conducție nu se face de către toate corpurile în aceeași măsură,
în timp ce metalele o transmit cu ușurință, azbestul, spre exemplu, o transmite foarte greu.

Fig. 1 – Transferul prin conducție Fig. 2 – Transferul prin convecție

b) Transmiterea căldurii prin convecție
Este caracteristic lichidelor și gazelor care au o coeziune mai redusă între molecule. Masa
de fluid, aflat în imediata apropriere a sursei de căldură, se încălzește și se ridică, lăsând locul unei
mase de fluid rece. Se formează astfel un circuit care propagă căldura în spațiu.
Gazul produs de ardere care contribuie la propagarea prin convecţie a căldurii
este monoxidul de carbon CO: (13.5% – 74%).

c) Transmiterea căldurii prin radiație
Orice corp radiază căldură în spațiul înconjurător. Aceasta împiedică acțiunile de
intervenție, iar în cazul în care personalul de intervenție nu este echipat corespunzător, radiația
poate produce pe suprafețele neprotejate arsuri.
La incendii transmiterea căldurii nu se face numai printr-un singur mod (conducție, radiație sau
convecție), ci prin două sau chiar prin toate formele de transmitere deodată.

Fig. 3 – Transferul prin radiație

3.2. Produsele arderii

Produsele de ardere și de descompunere care rezultă pe timpul incendiului sunt, în
general, părți componente ale fumului, flăcării și o serie de gaze ca produse de ardere.

40
Fumul, ca produs vizibil al majorității produselor de ardere, este format din particule
nearse ale materialului care arde, din vapori și gaze, care dau un colorit caracteristic, miros și gust.
Fumul degajat la incendii diferă în mare măsură, în ceea ce privește concentrația, aspectul și natura
componenților.
Din caracteristicile fumului se poate stabili natura substanței care arde, fapt important
pentru forțele de intervenție pe timpul recunoașterii incendiului și organizării stingerii acestuia.

Caracteristicile fumului în urma arderii unor materiale Tabelul nr. 1
Materiale și substanțe Caracteristicile fumului
combustibile Culoare Miros Gust
Lemn Cenușiu – negru De rășină Acrișor
Hârtie, paie, fân Galben – alb Specific Acrișor
Bumbac Brun – închis Specific Acrișor
Produse petroliere Negru Uleios Acrișor
Fosfor Alb – dens Usturoi Fără
Magneziu Alb Fără Metalic
Sulf Nedefinit Sulfuros Acid
Fumicoton și alte
Galben – brun Iritant Acid
combinații de azot
Cauciuc Negru – brun Sulfuros Acid
Potasiu metalic Alb – dens Fără Alcacid
Polistiren Negru – închis Hidrocarburi -
Policlorura de vinil Cenușiu - închis Acid clorhidric -
Celuloid Cenușiu – închis Specific Acid

În raport de culoarea fumului, de miros și gust se poate stabili natura materialului care
arde, astfel:
 fum alb – conține vapori de apă;
 fum cenușiu către negru – provine din arderea lemnului;
 fum cenușiu – lemn gudronat;
 fum alb-negru cu acțiune neiritantă – arderea hârtiei, paielor și fânului;
 fum negru – arderea gudronului, asfaltului, petrolului, benzinei și altor produse
petroliere;
 fum cenușiu înțepător, cu miros neplăcut – din arderea țesuturilor;
 fum galben – arderea combinațiilor de azot și este foarte toxic;
 prezența unor substanțe toxice – gust astringent, dulce sau amar, miros de usturoi, de
băuturi alcoolice, înțepător și de migdale, o culoare albastră, albă, galbenă;
 prezența unor substanțe otrăvitoare – fum albastru, alb, galben, gust dulceag și amar.
În cazul izbucnirii incendiilor în aer liber, produsele arderii se degajă în cantități mai mari
decât în cazul celor din interior. Compoziția fumului prezintă cea mai mare importanță pentru
aprecierea situației, în cazul incendiilor izbucnite în interior. Valoarea aproximativă a acestei
compoziții se arată în tabel.

Compoziția aproximativă a fumului rezultat din incendiile izbucnite în interior Tabelul nr. 2
Compoziția fumului, în % – după volum:
Locul incendiului
Oxid de carbon Bioxid de carbon Oxigen
Subsoluri 0,04 – 0,65 0,10 – 3,50 17,00 – 19,50
Poduri 0,10 – 0,20 0,10 – 2,50 17,70 – 20,70
Secții de fabrici de mobilă 0,16 – 0,40 0,30 – 1,30 19,30 – 20,00
Apartamente 0,10 – 0,25 10,00 – 1,80 18,60 – 19,00
Depozite de vopsele, ulei,
0,20 1,20 – 2,20 18,60
materiale de ambalaj
Diverse 0,10 – 1,40 0,30 – 10,10 9,00 – 20,80

41
Fără îndoială, pericolul principal pe care-l prezintă fumul constă în greutatea care se
creează pe timpul evacuării, din cauza reducerii vizibilității. Acest pericol crește atunci când
fumului i se asociază căldura, gazele de combustie și disociere termică, inerte sau toxice. La rândul
ei, reducerea vizibilității depinde și de compoziția și concentrația fumului, de mărimea ei și
repartiția particulelor, de natura iluminatului și de o serie de alți parametrii. Se apreciază faptul că,
de obicei, persoanele neavizate nu-și pot imagina ușurința cu care se poate răspândi fumul în
clădire, precum și consecințele grave pe care inundarea de fum le poate avea pentru ocupanți.
Din datele experimentale rezultă că, în general concentrațiile periculoase ale fumului pe
căile de evacuare clasice, executate din materiale incombustibile, se pot forma în timp scurt, de cel
mult 3 – 4 minute, înainte deci de atingerea parametrilor critici de temperatura sau toxicitate,
bineînțeles cu mult mai înainte de sosirea pompierilor la fața locului. Pentru utilizarea în condiții
de securitate a căilor de evacuare se apreciază că este necesară o vizibilitate de 10 – 15 m.

Efectele gazelor și vaporilor asupra oamenilor Tabelul nr. 3
Letal la inspirație peste Periculos (toxic) în Suportabil la inspirație
5 – 13 min inspirație peste 0,5 – 1,0 h peste 0,5 – 1,6 h
Substanțe Concentrație
Volumul Aproximativ Volumul Aproximativ Volumul Aproximativ
[%] [mg ∙ l-1] [%] [mg ∙ l-1] [%] [mg ∙ l-1]
Fosgen 0,005 0,20 0,0025 0,10 0,0001 0,004
Clor 0,025 0,70 0,0025 0,07 0,0025 0,007
Acid
0,02 0,20 0,01 0,10 0,005 0,05
cianhidric
Oxizi de azot 0,05 1,00 0,0 0,20 0,005 0,10
Anilina - - - - 0,013 0,50
Hidrogen
0,08 1,10 0,04 0,60 0,02 0,30
sulfurat
Sulfură de
0,20 6,00 0,10 3,60 0,05 6,50
carbon
Gaze
0,30 8,00 0,04 1,10 0,01 0,30
sulfuroase
Acid
0,30 4,50 1,10 1,50 0,01 0,15
clorhidric
Amoniac 0,50 3,50 0,25 1,70 0,025 0,17
Oxid de
0,50 6,00 0,20 2,40 0,10 1,20
carbon
Benzen 2,0 65,00 0,75 25,00 0,30 10,00
Cloroform 2,5 125,00 1,50 75,00 0,50 25,00
Benzină 3,00 120,00 2,00 80,00 1,50 60,00
Tetraclorură
5,00 315,00 2,50 158,00 1,00 63,00
de carbon
Acetilenă 50,00 550,00 25,00 275,00 10,00 110,00
Bioxid de
9,00 162,00 5,00 90,00 3,00 54,00
carbon
Etilenă 95,00 1100,0 80,00 920,00 50,00 575,00

Structura flăcărilor

Flacăra se poate defini ca o masă de gaze care dezvoltă lumină și căldură, ca urmare a
unor reacții chimice exoterme. Flăcările se pot produce în reacțiile de combinare ale substanțelor și
materialelor combustibile, cu aerul sau oxigenul, și uneori, în reacțiile unor substanțe
incombustibile, atunci când se combină cu anumite gaze, cum sunt clorul și hidrogenul (de
exemplu, combinarea fosforului cu clorul și a clorului cu hidrogenul). Flacăra este rezultatul
exclusiv al arderii gazelor. Corpurile solide ajung la starea de incandescență în situația în care

42
reacțiile de ardere se produc fără flăcări; ele ard cu flacără numai atunci când substanțele din care
sunt compuse se transformă în gaze combustibile sub acțiunea căldurii. Flacăra este cu atât mai
luminoasă, cu cât conține mai multe particule incandescente aflate în suspensie.
Flăcările prezintă câteva caracteristici de o reală importanță pe timpul operațiilor de
stingere a incendiilor, ca de exemplu culoarea și temperatura.
Luminozitatea flăcărilor de benzină, benzen, acetilenă, huilă, lemn, ulei și a altor
substanțe este consecința radiațiilor electromagnetice emise de flacără în domeniul vizibil.
Luminozitatea este cu atât mai mare, cu cât flăcările de gaze conțin mai multe particule de
corpuri solide în stare de incandescență, în special carbon, care înainte de a arde complet emit
radiații electromagnetice. Deci, flacăra este cu atât mai puțin luminoasă, cu cât conține un număr
mai redus de particule în suspensie. La arderea lichidelor, structura flăcărilor depinde nemijlocit de
dimensiunile fluxului de vapori degajați de lichidul inflamabil, de viteza lui de deplasare, precum
și de viteza de mișcare a aerului.

3.3. Fenomenul Flashover
Este etapa fenomenului arderii, când are loc trecerea bruscă de la arderea localizată la
arderea generalizată a tuturor materialelor combustibile existente în încăpere. Această trecere
durează de la 5 la 15 secunde și este urmată de arderea generalizată. Este o etapă normală a
dezvoltării unui incendiu într-un spațiu semideschis.

Fig. 4 – Flashover Fig. 5 – Limbi de foc

Semnalele de alarmă prevestitoare ale fenomenului Flashover:
 strat de fum dens;
 temperatură ridicată și în creștere;
 apariția flăcărilor violente în stratul de fum;
 focar vizibil cu flăcări bine delimitate;
 prezența unor deschideri care permit aportul de aer;
 majoritatea materialelor din spațiul incendiat eliberează gaze combustibile (fumegă).
Protecția în fața fenomenului flashover este strâns legată de retragerea forțelor din
încăpere și evacuarea acestora.
Pentru prevenirea acestui fenomen este necesară aplicarea unor jeturi de apă pulverizată
repetate la un interval de 8-10 secunde pentru răcirea spațiului sau a încăperilor incendiate.

Fig. 6 – Jet pulverizat 1 Fig. 7 – Jet pulverizat 2

43
3.4. Fenomenul Backdraft

Acest fenomen apare atunci când este creată o deschidere în elementele de
compartimentare a unui spațiu închis incendiat, astfel se furnizează suficient oxigen din exterior,
care, în amestec cu gazele inflamabile din interior și în prezența unei surse de aprindere pot genera
o deflagrație instantanee, care se manifestă spre exterior, prin deschiderea creată, printr-un jet
puternic de gaze fierbinți și flăcări, cu efecte distructive majore.
Backdraftul are riscul de producere cel mai ridicat în următoarele cazuri:
 în poduri;
 în mansarde;
 la ultimul nivel al clădirii;
 în spațiile de sub scările de comunicare pe verticală;
 în încăperile învecinate.

Semnalele de alarmă prevestitoare ale fenomenului Backdraft:
 fumul crește în volum și determină o presiune ridicată în încăpere;
 flacăra este aproape inexistentă; mici urme de jar, scântei;
 căldura se concentrează în întreg spațiul, pereții acumulează căldura;
 datorită presiunii există pulsații ale fumului prin fisuri sau fante ale elementelor de
construcție;
 apar sunete ciudate, șuierături și vibrații;
 culoarea fumului este particulară;
 ferestre negre;
 temperatură perceptibilă.

Fig. 8 – Semnale Backdraft

44
3.5. Comparația fenomenelor complexe

Comparație fenomene Tabelul nr. 4
Caracteristici Backdraft Flashover
Zone de incendiu Spații închise Spații semi-deschise
Factori declanșatori Alimentarea cu aer Căldura
Fumul – Foarte dens, uleios – Dens, creează un strat de fum
– De culoare neobișnuită (gălbui, – Culoare clasică
maroniu, verde)
Flacăra – Fără flacără – Flăcări vizibile (galben intens)
– Culoare strălucitoare – Flacără luminoasă
Căldura – Importantă – Importantă și copleșitoare;
– Repartizată
Sunete Asurzitoare Normal (net)
Structura – Geamuri înnegrite foarte fierbinți Deschiderile mari alimentează
– Pereți calzi incendiul cu aer proaspăt
– Vibrarea ușilor
Tipul incendiului Mocnit Luminos
Riscuri majore – Explozie – Arsuri
– Colaps – Propagare

4. MĂSURI DE PROTECȚIE PE TIMPUL STINGERII INCENDIILOR

Una din măsurile principale de protecție ale persoanelor ce intervin în situații de urgență
constă în modul de echipare al acestora, nivelul de protecție care le este asigurat. Astfel, echiparea
servanților este de două tipuri. Echiparea la alertare sau la ordin și echiparea la locul intervenţiei
ce se execută în funcţie de misiunile preconizate a fi executate sau a ordinelor primite şi se
adaptează permanent tehnicilor de intervenţie aplicate, astfel încât să asigure îndeplinirea
misiunilor în condiţii de siguranţă. Accesoriile și echipamentul fiecărei persoane diferă în funcție
de funcția și atribuțiile acesteia.
Cu cât echipamentul folosit este mai performant, procentul ca intervenția să fie un succes
și să nu existe victime este mai mare. Câteva din echipamentele folosite de profesioniștii în situații
de urgență sunt:
 Costum de intervenţie din Nomex pentru pompieri:
 jacheta cu strat-membrană TEMPEX FIRE, 125g/m² material respirabil, impermeabil
la apă;
 pantalon impregnat cu Fluorcarbon, impermeabil la apă, anti-murdărire, cu
strat-membrană TEMPEX FIRE;
 căptușeală strat Nomex/vâscoză FR.

Fig. 9 – Costum de protecție Fig. 10 – Cască de protecție Fig. 11 – Cizme de protecție

45
 Cască profesională de protecţie pentru pompieri – FIRE 03:
 vizor rabatabil din policarbonat, disponibil: transparent sau fumuriu;
 vizor tratat antizgâriere şi antiaburire – EN166;
 apărătoare ceafă din piele, detașabilă;
 curelușă pentru bărbie din NOMEX;
 amortizor interior de șocuri din spuma de poliuretan;
 sistem de aerisire;
 accesorii reflectorizante;
 rezistentă la temperaturi mari de până la 250°C, timp de 15 min și de până la 140°C,
timp de 30 min.
 Cizme de intervenţie pentru pompier – HAIX FIREMAN YELLOW:
 piele impermeabilă, respirabilă, grosime 2.4-2.6 mm;
 căptușeală respirabilă;
 inserție de lamă antiperforaţie în talpă pentru protecţie la obiecte ascuțite;
 talpă antiderapantă, antistatică, flexibilă, rezistentă la carburanţi, uleiuri şi temperaturi
extreme;
 bombeu metalic aplicat pe o suprafaţă lărgită, pentru a asigura protecţie şi confort
optime;
 sistem HAIX Micro Soft Light pentru absorbţia șocurilor la nivelul călcâiului.
 Mănuşi profesionale pentru pompieri cu căptușeală GORETEX – ESKA® –
HELIOS:
 piele Fire-Block, special concepută pentru rezistenţă la flacără (nu se deformează chiar
şi la temperaturi extrem de ridicate);
 piele tratată pentru protecţie la ulei, acizi;
 palma şi degetele sunt întărite cu un mix de material Kevlar & silicon & carbon pentru
protecţie la tăiere, alunecare şi rezistentă la apă;
 inserţie GORE-TEX Waterproof ce asigură respirabilitate şi impermeabilitate la apă;
 căptușeală tratată antibacterian din Kevlar, întărită cu fir din argint;
 „buzunare de aer” la nivelul degetelor şi pe dosul palmei, ce permit o protecţie
suplimentară la leziuni, flacără;
 sistem de dublă reglare ce permite o ajustare optimă, tratat ignifug.

Fig. 12 – Mănuși de protecție Fig. 13 – Mască de protecție

 Masca integrală DRAGER – DRAGER 6300, 6530, 6570:
 fabricată din materiale hipoalergice, utilizează un filtru frontal cu montare prin
înfiletare; 5 puncte de ajustare individuală;
 corpul măştii din EPDM cu etanşare dublu strat asigurând o acţiune triplă de etanşare;
 unghi larg de vedere de 180° asigurat de lentile PMMA;
 lentile rezistente la zgârieturi, fără distorsionare asigurând calitatea imaginii;

46
 vizor din policarbonat, antiaburire, câmp vizual mare;
 ventilare inteligentă de aer pentru prevenirea aburirii vizorului;
 membrana de vorbire integrată din oţel inoxidabil asigură o comunicaţie excelentă.
 Aparat de respiraţie autonom – DRAGER – PSS 3000:
1) Masca X-plore 6300;
2) Butelie din oţel ( compozit la cerere), volum 6 litri;
3) Aparat PSS 3000, ce include: harnaşament, suport dorsal din carbon compozit, reductor
presiune, manometru, avertizor sonor (90 dB), automat pulmonar.

Fig. 14 – Aparat de respirație Fig. 15 – Ochelari de protecție

 Ochelari de protecţie pentru pompieri – FIREMAN Goggles:
 ochelari pompieri compatibili cu căştile de pompieri PAB COMPACTA, PAB
FIRE03, PAB FIRE HT 04 COMPOSITE;
 asigură protecție la particule de mare viteză cu energie/putere redusă la impact;
 reglare rapidă prin elastic lat;
 vizibilitate optimă;
 dublură din spumă de poliuretan şi membrană din cauciuc pentru confort şi fixare
optimă;
 lentilă din policarbonat, tratat antizgâriere şi antiaburire, cu protecţie la ultraviolete.

5. CONCLUZII

În concluzie, numai în baza unei evaluări a riscurilor făcută profesional şi cât mai
complet, se pot stabili măsurile de prevenire şi protecţie cele mai adecvate, se poate decide asupra
măsurilor de protecţie care trebuie luate şi după caz, asupra echipamentului de protecţie care
trebuie utilizat.
Pregătirea mijloacelor de intervenţie şi instruirea personalului necesită o punere în comun
a experienţei dobândite din participarea la incendii.

Bibliografie

[1] Țiplea Vasilică, Contribuţii privind securitatea profesioniştilor pe timpul intervenţiilor
în situaţii de urgenţă, lucrare de licență.
[2] ISU 04 – Ghid privind tehnica și tactica stingerii incendiilor
[3] P. Bălulescu, Stingerea incendiilor.
[4] P. Bălulescu, Prevenirea incendiilor.
[5] ISU Suceava – Studiul fenomenelor complexe – Simulare în caisson.
[6] Col. Popovici Sorin, plt. maj. Cojocar Simona, Tratarea fenomenelor complexe.

47
TEHNICI DE PĂTRUNDERE ȘI CĂUTARE A VICTIMELOR
ÎN CLĂDIRI INCENDIATE

Student frt. Gabi-Mugurel STANCU
Instructor militar principal I drd. ing. col. Alin-Ionel MOCIOI
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
This paper presents some details, techniques and methods used by professional
fire services with an eye to forcible entry, search and rescue people trapped
into burning buildings. In the sight of forcible entry will be presented door
types, materials and locking modes and modes of breaking them. The second
part of this paper presents some techniques to search for victims in different
types of buildings risks and modes of action of firefighters.

Keywords: Forcible Entry, Search And Rescue, Doors, Methods, Buildings

1. TEHNICI DE PĂTRUNDERE ÎN COMPARTIMENTELE CUPRINSE DE
FLĂCĂRI

Metodele folosite pentru pătrunderea în compartimentele incendiate nu sunt universale,
dar sunt propuse cu scopul de a demonstra faptul că tehnicile de pătrundere variază în funcție de
condițiile de dezvoltare a incendiului.
În unele situații de ventilare controlată, arderea se va manifesta cu flacără mică, dar cu o
cantitate mare de produse de ardere acumulate extrem de inflamabile. În alte situații, flăcările sunt
în stadiu post-flashover și sunt foarte intense. Uneori, vântul din direcția opusă direcției de
propagare a flăcărilor poate pătrunde în clădire și poate crea condiții de neimaginat pentru
pompieri.
În toate cazurile, controlul incendiului se va baza pe tehnici de pătrundere eficiente, debit
de stingere adecvat și o strategie coordonată de ventilare a spațiilor incendiate.
La sosirea primului echipaj la locul intervenției, incendiul se poate prezenta în multe
moduri.
De exemplu, clădirea poate fi etanșă și să nu prezinte niciun semn de ardere, cu toate că în
aer poate exista miros de fum. Sau, poate fi ventilată printr-o fereastră deschisă și, aparent, să se
desfășoare doar cu degajare mare de fum. De asemenea, incendiul poate fi în stadiul post-flashover
și în unele zone ale clădirii, flăcările ieșind violent prin una sau mai multe deschideri/ferestre ale
clădirii.

Fig. 1 – Clădire în flăcări

48
Pe cât posibil, pătrunderea într-o clădire se face pe o ușă sau pe o fereastră, dacă acestea
pot fi deschise fără alte pagube. În cazul în care nu este posibil, se va folosi metoda de pătrundere
care aduce cele mai mici pagube. Când este necesar uzul de forță, este de preferat să se spargă un
geam, decât lemn.
Salvarea unei vieți este prima prioritate a unui pompier.
Majoritatea clădirilor au o intrare secundară, aceasta putând fi intrarea din spate sau
intrarea pentru aprovizionare cu produse, în magazine sau centre comerciale.
Adesea însă, intrarea secundară nu este păstrată în condiții la fel de bune ca și cea
principală și pompierii trebuie să găsească o metodă cât mai rapidă de a pătrunde în clădire.

1.1. Ușile
Când se caută o cale de intrare într-o clădire, mai întâi se încearcă intrarea principală,
deoarece aceasta oferă, de obicei, acces în aproape toate spațiile clădirii.
Întotdeauna trebuie să încerci să te faci auzit înainte de a acționa asupra unor intrări,
deoarece acolo pot fi persoane care nu știu de existența incendiului.
Ușile, obloanele și porțile se clasifică în șapte tipuri principale. Fiecare necesită o
abordare specială pentru a produce minimum de pagube.
a. Uși cu balamale:
 lemn brut;
 panou;
 suprafață plată;
 din oțel;
 ranforsate;
b. Uși batante;
c. Uși rotative;
d. Uși glisante:
 tip solid;
 oțel tip zăbrele.
e. Uși pliante;
f. Uși tip consolă;
g. Rulouri.

a. Uși cu balamale:
 Din lemn brut: Este cel mai ieftin tip de ușă folosită în construcții. Cu excepția caselor
moderne cărora le conferă un aspect antic, acestea sunt destul de subțiri. Sunt fixate de accesorii
foarte fragile și, în general, pot fi trântite cu umărul sau printr-o lovitură cu bocancii de intervenție.

Fig. 2 – Tehnică de spargere a ușilor

 Tip panou: Ușile tip panou au, în general, ramă din lemn, uneori fiind prevăzute și cu
panou/panouri pentru geam. Panoul de sticlă ar trebui să fie spart primul, apoi să se deschidă ușa
cu mâna, dacă este posibil. Însă, dacă panourile sunt toate din lemn, se va sparge panoul din

49
centru, deoarece acesta opune cea mai mică rezistență și există un risc mai mic de rănire a
salvatorului.
 Suprafața plată: Acest tip de ușă poate fi goală sau plină și întărită de un număr de
traverse. Tăierea poate fi dificilă. Se poate încerca alternativa cu o pârghie pentru a debloca bolțul
de blocare.
 Din oțel: Prezintă o dificultate mai mare de tăiere sau de spargere cu un topor. Dacă
nicio altă tehnică nu funcționează, singura soluție este să fie decupată cu un flex.
 Ranforsate: Pătrunderea prin ușile ranforsate depinde de construcția lor. Dacă barele
sunt slab construite, este posibil să fie suficiente câteva tăieturi cu uneltele grele de tăiat. O
alternativă ar fi folosirea unor pârghii pentru a îndoi barele suficient cât să asigure pătrunderea. În
caz că nici asta nu funcționează, ar trebui încercate alte intrări înainte de a doza efortul pe
deschiderea acestei uși.
b. Uși batante: Înlocuirea lor este costisitoare și ar trebui sparte numai în cazul în care
încuietoarea este blocată și nu poate fi forțată. Unde este sticlă securizată, este de preferat să se
spargă cu un instrument ascuțit. În funcție de locul în care se află cuiul de blocare, acestea pot fi
tăiate atât cât să se ajungă la cuiul respectiv de către pompier și să se acționeze asupra lui.
c. Uși rotative: Ușile rotative prezintă o piedică pentru pompieri deoarece, dacă sunt
stricate, ele nu permit trecerea obiectelor masive sau liniilor de furtun. Ușile se rotesc cu ajutorul
pivoților centrali de sus și de jos și, în general, au patru aripi dispuse în unghiuri opuse una față de
cealaltă.
 Aceste uși se blochează rar, dar pot fi blocate. În general, au panouri de sticlă în
jumătatea de sus. Dacă persoana blocată nu poate fi eliberată prin altă metodă, accesul la aceasta
se poate obține prin spargerea geamului și pătrunderea prin locul respectiv.
 În general, se folosesc două metode de securizare a aripilor.
 În primul rând, aceste aripi sunt fixate de o consolă sau de o bară solidă situate, în
general, în partea de sus a ușii. Un capăt al fiecărei bare este permanent conectat cu o altă parte a
ușii și capătă o formă de prindere cu părțile învecinate.
 Ușile pot fi doborâte prin eliberarea barelor, prin anularea piulițelor-fluture sau prin
slăbirea prinderilor care le țin în loc.
 În cazul celui de-al doilea tip, părțile opuse sunt articulate într-o singură parte și sunt
ținute în poziție de un lanț care trece prin ele și care este fixat în niște prinderi pe fiecare parte a
ușii. Dacă acea prindere este eliberată, părțile ușii pot fi pliate pentru a crea o deschidere mai bună.
d. Uși glisante: Aceste uși pot fi sub forma unui întreg, sau sub formă de zăbrele care
ajung într-un spațiu relativ mic când sunt deschise.
 Tipul solid: Nu sunt adesea folosite în proprietățile personale, exceptând probabil
garajele, dar sunt folosite pe o scară largă în sediile comerciale, în special ca și uși rezistente la foc
pentru izolarea anumitor secțiuni din clădire.
 Ușile glisante pot fi îndepărtate din glaful lateral al fiecăreia cu o rangă. Pe cât posibil
ar trebui să nu se distorsioneze ușa, deoarece, ulterior, aceasta nu va mai putea fi fixată în locașul
prevăzut. O alternativă ar fi ridicarea ușilor cu mai multe răngi. Metoda obișnuită de securizare a
acestora este prin suspendarea de un cârlig.

Fig. 3 – Modalitate de deschidere a ușilor glisante

50
 Oțel tip zăbrele: Acest tip de ușă este folosită pe o scară largă pentru protejarea
proprietăților acolo unde umiditatea nu este o problemă. Ușa glisează pe două seturi de șine, una
sus și una jos, dar de multe ori se întâlnesc cele care folosesc doar o singură șină în partea de jos.
Este de preferat să se facă o examinare atentă înainte de a încerca să se acționeze asupra ușii.
Aceste uși au un dispozitiv automat de blocare, care se găsește de obicei în partea de sus, care
trebuie mai întâi deblocat înainte de a putea deschide ușa. Alternativa o reprezintă tăierea părților
din ușă.
e. Uși pliante: Sunt, în general, construcții destul de slabe și de cele mai multe ori pot fi
îndepărtate prin împingere cu umărul. Există și cazuri când au o construcție mai robustă. Atunci
trebuie să forțăm încuietoarea sau să tăiem pentru a îndepărta.
f. Uși tip consolă: Sunt contrabalansate și pivotate, astfel încât întreaga ușă se ridică pe
verticală.
g. Rulouri: Sunt confecționate din metal sau lemn. În general, dacă la exterior nu se află
nici un dispozitiv de control, se subînțelege că există și o altă intrare.
 Rulourile mici de până la 2,5x1,8 m pot fi ridicate cu mâna. Când este angrenată din
interior, partea de sus este uneori securizată printr-un bolț, care poate fi lovit din exterior pentru
deblocare. Se întâmplă totuși să nu se deblocheze nici prin această metodă. Ultima variantă este
introducerea a două răngi și ridicarea ruloului. Nu trebuie distorsionat deoarece nu va mai putea fi
deblocat.

1.2. Metode de securizare a ușilor

Ușile și porțile se vor securiza în mod obișnuit prin mai multe metode. O parte dintre
aceste metode, cât și modul de acționare în caz de pătrundere forțată se vor detalia în cele ce
urmează.
1. Încuietoarea clasică a unei uși poate fi considerată cea mai simplă și cea mai puțin
opulentă încuietoare. Poate fi deschisă cu ajutorul unei pene metalice, lovită cu un ciocan de tipul
unui baros, sau cu partea dreaptă a unui topor, până se introduce între încuietoare și tocul ușii.
Altă soluție, mult mai simplă și rapidă, ar fi decuparea încuietorii, sau chiar lovirea
directă a acesteia cu partea ascuțită a unui topor.
2. Lacătele pot fi îndepărtate cu ajutorul unui depărtător sau pur și simplu tăiate.
3. Ușile blocate cu buloane de panică se deblochează prin efectuarea unui decupaj
deasupra bulonului, ulterior introducând mâna și îndepărtând lanțul ce susține bulonul.
Altă variantă o reprezintă forțarea excesivă a ușilor, până când încuietorile cedează.
4. La ușile cu balamale, se vor lovi balamalele cu partea ascuțită a unui topor până când
acestea cedează.
5. Ferestrele:
În general, se evită spargerea ferestrelor, deoarece înlocuirea acestora poate fi extrem de
costisitoare (vitrine).
Însă există cazuri când spargerea ferestrei este absolut necesară. Pentru a evita eforturile
sporite, se recomandă ca geamurile să se spargă începând dintr-un colț, oricare, deoarece acolo
rezistența lor este mai mică și se poate sparge mult mai ușor și rapid.
La ferestrele care sunt protejate de grilaje, se încearcă mai întâi îndepărtarea grilajului.
Acesta poate fi de obicei îndepărtat mai simplu prin tăiere, sau prin îndoire cu lovituri repetate de
ciocan sau topor.

2. TEHNICI DE DESCHIDERE A UȘILOR CÂND SE ÎNCEARCĂ
PĂTRUNDEREA ÎNTR-O ÎNCĂPERE SUSPECTATĂ CA FIIND CUPRINSĂ DE
FLĂCĂRI:
 Dacă ușa este deschisă, se va închide pentru a controla fluxul de aer care alimentează
arderea;
 Nu se deschide ușa până când țeava de refulare nu este pregătită;

51
 Poziția de luptă a servanților este în genunchi sau ghemuit pentru a fi protejați de
flăcări, utilizând și ușa ca protecție;
 Forțați și deschideți ușa doar atât cât este necesar ca țeava de refulare să pătrundă în
interior;
 Se va observa volumul de fum, culoarea, direcția și viteza de ieșire;
 Se aplică ceață de apă/apă pulverizată fin 2-3 secunde, se observă efectele, se așteaptă
circa 10 secunde, după care se repetă procedeul;
 După aproximativ 30 de secunde ar trebui să se observe aburi ieșind din încăpere;
 Pe măsură ce se avansează în încăpere se închid toate deschiderile pentru a reduce
volumul compartimentului afectat de incendiu;
 Se refulează în continuare ceața de apă/apa pulverizată la un unghi de 30-50° pentru
răcire la partea superioară a încăperii;
 Un alt binom de intervenție echipat cu o linie de furtun cu țeavă de refulare va aștepta
la intrare;
 Intrarea trebuie controlată: se închide pentru împiedicarea pătrunderii aerului și
alimentarea arderii și deschisă pentru a lăsa fumul să iasă;
 Se comunică în permanență cu echipa din interior.

3. OPERAȚIUNI DE CĂUTARE-SALVARE A VICTIMELOR

Căutarea este considerată o operațiune fundamentală în cazul intervenției. Căutarea
potențialelor victime ale unor structuri necesită coordonare și multă practică pentru a asigura atât
securitatea salvatorilor, cât și a celor salvați. Există multe metode de căutare pentru condiții și
situații variate. Ofițerul trebuie să decidă care metodă este potrivită pentru fiecare operațiune de
salvare și să coordoneze operațiunea de căutare în timp ce face și alte activități și este supus
stresului și presiunilor. Un plan de căutare trebuie să fie realizat înainte de intrarea în clădire și
trebuie să cuprindă o căutare primară și una secundară.
Proceduri de examinare pentru desfășurarea operațiunilor de căutare-salvare:
 factori luați în considerare la determinarea poziție căutării primare;
 primele zone inspectate ale clădirii;
 factori de incidență care pot ajuta la stabilirea unei direcții sau a locului pentru
începerea căutării.

Fig. 4 – Servanți în acțiunea de căutare

Căutarea primară: încercarea rapidă de a localiza și evacua persoanele aflate în pericol.
 Timpul este critic.
 Se verifică toate zonele în care ar putea fi victima.
 Salvatorii se bazează pe vedere, sunet și palpare.
 Se utilizează unelte manuale pentru extinderea ariei de căutare.
 Se utilizează zonele probabile care sunt stabile și sigure pentru o căutare rapidă.

52
Căutarea secundară: cercetarea amănunțită efectuată după ce situația este sub control.
 Se localizează victimele care nu au fost găsite la căutarea primară.
 Se încheie atunci când condițiile sunt îmbunătățite, dar încă prezintă pericole.
 Lentă și metodică și cuprinde toate zonele.
 Participă mai multe echipe de căutare.
 Include toate zonele clădirii.
Metode de căutare
1. Metoda de căutare „pompierul orientat”
 Accentuează metode de căutare în echipă.
 Trebuie să aibă un plan prestabilit și trebuie să fie practicată în echipă înainte de
utilizare.
 Această metodă este ideală pentru căutarea în încăperi de mici dimensiuni.
 Comandantul echipajului rămâne orientat într-un singur loc în structură: pe linia de
furtun sau pe coardă/cordiță, la intrarea în cameră, în hol.
 Misiunea persoanelor orientate este de a ghida pompierii după ei.
 Se vor folosi metode de căutare clasice în încăperile mici: mâna stângă, mâna
dreaptă, căutare primară rapidă.
Avantaje: siguranța echipajului primează în orice moment. Salvatorilor li se permite să se
concentreze pe căutarea victimelor, nu pe coardă/cordiță. Rezultate căutării sunt mai rapide.
Dezavantaje: necesită mult mai multă concentrare.

Fig. 5 – Servant în acțiune

2. În cazul unui personal limitat, căutarea va fi făcută de către servanți cu ajutorul
metodei cu o linie de furtun pregătită pentru intervenție.
Șeful de țeavă verifică dacă are apă pe furtun și eliberează aerul din acesta înainte de a
intra în clădire. Căutarea se desfășoară sistematic, în direcția focarului. Echipa comunică în
vederea găsirii ușilor și locurilor unde s-ar putea afla victime.
Amplasarea poate fi în hol, în cazul în care se utilizează căutarea „orientată”.
O regulă strictă care nu trebuie încălcată sub nicio formă, deoarece ține de siguranța
salvatorilor, este aceea că echipa nu trebuie să treacă niciodată prin flăcări, indiferent de situație.
3. Procedurile de căutare la școli sunt solicitante fizic și emoțional
Din perspectiva căutării, școala poate fi împărțită în trei mari arii de căutare: clase, birouri
și sala de gimnastică/de sport.
Aria mare de căutare va fi la sala de gimnastică/de sport. În zona birourilor se vor folosi
metode-standard de căutare sau metode orientate. Întotdeauna se verifică, împreună cu personalul
didactic, prezența elevilor și ultimul loc unde au fost văzuți cei absenți. Niciodată nu se vor
împinge scaune și bănci deoarece copiii se pot ascunde sub acestea și îi putem vătăma.
4. Căutarea persoanelor blocate în magazine mari
Incinta magazinul se împarte în două mari zone de căutare, în funcție de probabilitatea de
existență a unui număr mare de victime. Acestea vor fi: partea din față, în zona de taxare și partea
din spate, în zona de depozitare.

53
Echipa de căutare care merge în zona a doua de căutare trebuie să pătrundă prin partea din
spate a magazinului. Aceeași metodă poate fi folosită și în centrul magazinului.
Planificarea acțiunilor de intervenție este esențială pentru a face față situației.

Fig. 6 – Incendiu de proporții într-un spațiu comercial

5. Campusurile
Sunt de trei tipuri: ale universităților, cluburi studențești și locuințe studențești.
La cluburile studențești, este de preferat a fi aplicată metoda de căutare „orientată”.
Se va avea grijă la dormitoarele cu un număr mare de ocupanți în paturi supraetajate.
Acestea sunt un adevărat labirint și dificile pentru căutare.
Există două tipuri de locuințe studențești: cămine și apartamente.
În locuințele tip apartament se pot folosi metode-standard de căutare. Acestea au bucătării
și grupuri sanitare comune. Aparent, aici pot locui cinci persoane, dar în campus pot fi și 10-20 de
persoane care pot locui împreună.

Fig. 7 – Incendiu într-un campus universitar

Însă, în casele din afara campusurilor se întâmplă majoritatea deceselor studenților. O
contribuție o are lipsa sistemului activ si pasiv de protecție împotriva incendiilor.
Căutarea-standard sau o căutare orientată modificată poate avea rezultate bune în aceste
locuri.

Bibliografie
[1] Model SOP Standard Operating Procedure, SOP 3/Version 1/2008.
[2] Manual of Firemanship, Ed. Book 11, 1998.
[3] Fireground Search, Training Drills by Green Maltese, Vol. 16, Number 184.

54
SISTEME SPECIALE
PENTRU ALERTAREA STRUCTURILOR DE INTERVENȚIE

Student frt. Bogdan COVEI
Student frt. Mihai CRISTEA
Lector univ. dr. ing. lt. col. Aurel TROFIN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
The eCall initiative is designed to deploy a device installed in all vehicles that
will automatically dial 112 in the event of a serious road accident, and
wirelessly send airbag deployment and impact sensor information, as well as
GPS coordinates to local emergency agencies. Statistics show that eCall
could increase emergency response times by 40 percent in urban areas and by
50 percent in rural areas.
The project is also supported by the European Automobile Manufacturers
Association (ACEA), an interest group of European car, bus, and truck
manufacturers, and ERTICO (Europe's Intelligent Transportation System
(ITS). Many of the stakeholder companies involved with telematics technology
belong to ERTICO or ACEA group. An advantage of this membership is
increased ability to influence developing eCall standards.

Keywords: eCall, Standards, ACEA, ITS

1. INTRODUCERE

Inițiativa de implementare a sistemului eCall, presupune instalarea unui dispozitiv în toate
vehiculele care va apela automat 112 în cazul unui accident rutier grav și trimite wireless
informații de la declanșarea airbagurilor, de la senzorul de impact, precum și coordonatele GPS
structurilor de intervenție locale. Conform unor estimări, eCall ar putea accelera timpii de răspuns
de urgență cu 40 la sută în zonele urbane și cu 50 la sută în zonele rurale.
Proiectul este, de asemenea, susținut de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile
(ACEA), un grup de interese al producătorilor europeni de automobile, autobuze și autoutilitare și
ERTICO. Multe dintre companiile interesate de proiect ce dispun de tehnologii telematice au
calitatea de membru în ERTICO sau ACEA. Un avantaj al acestui parteneriat este capacitatea de a
influența standardele eCall în curs de dezvoltare.
În sprijinul Serviciului 112 a fost introdusă noţiunea de mesaj asociat unui apel de
urgenţă, prin implementarea și asigurarea activării unor apeluri fără voce sau apeluri cu „linia
deschisă”. În acest sens, numărul 113 a fost stabilit la nivel european ca număr unic pentru
mesajele asociate apelurilor de urgenţă în reţelele publice de telefonie mobilă, iar protocolul
stabilește drepturi şi obligaţii specifice apelanților și operatorilor [3].

2. SISTEMUL eCall

Sistemul eCall este vital mai ales când ocupanții autoturismelor sunt în stare de
inconștiență și nu pot cere ajutor. Specialiștii în transmisiuni speciale au terminat de modificat
infrastructura auto, iar costul dotării unui automobil cu echipamentul necesar este de aproximativ
100 de euro.

55
Soluția tehnică este una extrem de simplă: un dispozitiv de dimensiunea unui telefon
mobil, care se instalează în bordul autoturismului și este conectat la calculatorul de bord.
Platforma de implementare a sistemului eCall de către STS la Serviciul 112 a costat
700.000 de euro, iar România este prima dintre cele nouă țări care a finalizat proiectul.
Sistemul „eCall” va funcţiona în toate statele membre ale Uniunii Europene, urmând să
fie extins şi în Islanda, Norvegia şi Elveţia.

Fig. 1 – Preluarea apelului de către dispecerul 112

La declanșarea sistemului se apelează numărul european de urgență 112, se stabilește o
legătură telefonică cu centrul corespunzător de preluare a apelurilor de urgență și se transmite în
baza standardului EN 15722:2011, un set minim de date ce conţine informaţii despre accident,
cum ar fi: ora la care a avut loc, poziția exactă a vehiculului accidentat și direcția deplasării
(informație esențială în cazul în care accidentul s-a produs pe o autostradă sau într-un tunel), sau
chiar o descriere scurtă a stării autovehiculului.

Fig. 2 – Fluxul informațional decizional al sistemului eCall

56
La momentul depistării de către dispozitivul eCall a implicării autovehiculului într-un
accident grav, acesta iniţiază automat un apel de urgenţă la serviciul 112 la cel mai apropiat centru
şi transmite coordonatele geografice exacte ale accidentului, precum şi alte informaţii. În acelaşi
timp, iniţierea unui apel eCall se va putea face şi manual, prin acţionarea unui buton. Activarea
manuală a sistemului poate fi folosită, de exemplu, în situaţia în care sunteţi martor al unui
accident. Indiferent de modul de activare, manual sau automat, suplimentar faţă de schimbul
automat de informaţii, se iniţiază şi o conexiune vocală între vehicul şi centrul de apeluri de
urgenţă. În acest fel, orice ocupant al autovehiculului apt să răspundă la întrebări poate furniza
detalii suplimentare despre accident centrului de apeluri de urgenţă.
Luarea de măsuri pentru reducerea accidentelor şi deceselor pe drumurile europene este
imperios necesară. În 2009, aproximativ 35.000 de persoane au decedat şi 1,5 milioane au fost
rănite în 1,15 milioane de accidente rutiere doar în reţeaua de drumuri europene.
Alertarea imediată în caz de accident şi cunoaşterea exactă a locaţiei acestuia reduce
timpul de răspuns al echipelor de intervenţie. Datorită acestei reduceri de timp, eCall poate salva
până la 2.500 de vieţi în Uniunea Europeană în fiecare an şi va limita efectele a zeci de mii de
răniri grave. eCall va conduce la aplicarea mai rapidă a tratamentului, cu perspective de recuperare
mult mai bune ale victimelor. Ajungerea mai devreme la locul accidentului va permite şi degajarea
rapidă a acestuia, reducând astfel riscul unor accidente secundare, scăzând timpul de congestie a
traficului, a risipei de carburant şi a emisiilor de CO2.
În termeni financiari, pierderile Uniunii Europene cauzate de accidentele rutiere se ridică
la 160 de miliarde de euro/an. Dacă toate autovehicule ar fi echipate cu sistemul eCall, se obţine o
reducere anuală de 20 de miliarde a acestor pierderi anual.
Implementarea eCall la nivel european ţine cont de două condiţii care vor asigura
succesul operării sistemului:
 interoperabilitate şi continuitate transfrontalieră: serviciul eCall trebuie să fie
disponibil pentru orice vehicul din orice ţară europeană, inclusiv pentru vehiculele care călătoresc
în afara ţării de origine;
 armonizare: serviciul eCall va putea funcţiona în mod corespunzător pe întreg
teritoriul Europei doar în cazul în care va fi dezvoltat și armonizat în toate ţările, respectând
particularităţile fiecărui stat în parte, iar utilizarea numărului unic de urgenţă 112 reprezintă primul
pas al acestei abordări armonizate.
În baza Regulamentului nr. 758/2015, Parlamentul European a decis că toate mașinile noi
vândute în Uniunea Europeană, începând cu 31.03.2018, vor fi dotate cu tehnologii care permit
apelarea automată la 112, în caz de accident grav, iar începând cu 01.10.2017 infrastructurile eCall
ale statelor membre UE să fie operaționalizate.

3. PROCEDURA DE PRELUARE A UNUI APEL FĂRĂ VOCE „LINIE
DESCHISĂ”

Operatorul trebuie să fie foarte atent atunci când are de-a face cu apeluri fără voce sau cu
apeluri cu „linia deschisă”. Această situaţie poate fi rezultatul unui număr de motive, inclusiv
faptul că apelantului îi este teamă să vorbească din cauză că este un intrus în casă, din cauza unei
boli sau a unei probleme medicale sau apelantul are deficienţe de vorbire sau nu poate vorbi.
Pentru toate apelurile cu „linie deschisă”, se vor urma procedurile de mai jos:
 operatorul va spune „112, ce urgenţă aveţi?” cu voce tare, de două ori;
 dacă nu primeşte niciun răspuns, atunci spune „Apăsaţi o tastă a telefonului sau faceţi
un zgomot dacă mă auziţi”.
Dacă la niciuna dintre aceste proceduri operatorul nu primeşte un răspuns, atunci apelul
va fi rejectat, altfel va fi transferat poliţiei. Linia va fi ținută deschisă pentru a auzi orice sunet care
vă poate ajuta să identificaţi natura urgenţei până când apelul va fi preluat de poliţie şi se vor
preciza acestora indiciile furnizate de către apelant.

57
Este important de reţinut că în cazul apelurilor recepţionate din reţelele de telefonie fixă,
în dispecerat va fi activată adresa exactă a evenimentului, pe când, în cazul apelurilor recepţionate
din reţelele de telefonie mobilă localizarea se va realiza pe o suprafaţă care poate cuprinde foarte
multe adrese, astfel încât, în această situaţie, apelantul va trebui să fie ajutat în a-şi preciza poziţia
prin răspunsuri de confirmare la întrebări suplimentare de genul: vă aflaţi la adresa? – dacă aceasta
este asociată apelului, vă aflaţi la .......? – sunt precizate repere din zona de localizare a apelului
etc.

4. SISTEMUL DE ALERTARE 113

În conformitate cu prevederile art. 10 lit. g) din Ordonanța de Urgență nr. 34/2008 privind
organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, aprobată prin
Legea nr. 160/2008, centrele unice pentru apeluri de urgență 112 poartă responsabilitatea „primirii
apelurilor de la persoane cu dizabilități”.
STS a identificat şi implementat o soluție de accesare a serviciului de urgență de către
persoanele cu deficiențe de auz și/sau vorbire, prin integrarea în arhitectura existentă a SNUAU a
unei funcţionalităţi de recepţionare/transmitere de mesaje scurte de tip SMS, păstrând totodată
caracteristicile funcționale de bază ale serviciului 112 de voce: gratuitate și accesibilitate.

Fig. 3 – Sistem de alertare de urgență pentru persoanele cu dizabilități

Soluția permite trimiterea și recepționarea de mesaje scurte tip SMS cu asigurarea
următoarelor facilități:
 Acoperire
 recepționarea la nivelul Centrului SMS 113 București a tuturor apelurilor de tip
SMS generate la nivel național;
 distribuirea mesajelor către dispeceratele de urgență ale agențiilor specializate de
intervenţie de pe raza județului unde are loc incidentul.
 Canal de comunicație
 interconectare directă, la nivelul municipiului București, între operatorii de
telefonie mobilă și centrul de mesaje scurte al STS.
 Număr de acces
 numărul unic 113, gratuit, disponibil în rețelele mobile de telecomunicații.
 Acces la serviciu
 accesul pe bază de preînregistrare, conform Legii nr. 132/2015.
 Setul minim de informații necesar pentru tratarea urgenței
 în conținutul mesajului, persoanele cu dizabilități de auz şi/sau vorbire vor trebui să
comunice cel puțin tipul urgenței și locul/adresa incidentului.
 Comunicare bidirecțională cu apelantul
 soluția va permite comunicația bidirecțională dintre apelant – operator SMS 113
pentru procesarea primară a datelor privind natura și locul/adresa incidentului.

5. FLUX OPERAȚIONAL PENTRU PRELUAREA UNUI MESAJ PRIN
SISTEMUL 113

Flux operațional pentru preluarea unui mesaj prin sistemul 113 presupune parcurgerea
următoarelor etape:
 înregistrarea în baza de date a SNUAU a numerelor de telefon mobil ce sunt folosite
pentru anunţarea urgenţelor, conform procedurii de înregistrare;

58
 în cazul în care o persoană are o urgenţă, va suna imediat la numărul 112;
 operatorul 112 va prelua apelul, însă nu va iniţia un dialog, ci va închide conexiunea,
fiindcă va fi identificat automat de către sistem ca fiind o persoană cu dizabilităţi de auz şi/sau
vorbire;
 persoana în cauză va primi un SMS cu textul: „TRIMTEȚI SMS LA 113 CU
URGENȚA ȘI ADRESA INCIDENTULUI”;
 apelantul va răspunde printr-un SMS la numărul 113, descriind scurt urgenţa şi
indicând cu exactitate adresa, inclusiv judeţul (este indicat să nu folosească diacritice, pentru a
urgenta transmiterea);
 după transmiterea SMS-ului, este posibil ca apelantul să mai primească mesaje din
partea operatorului 112 cu întrebări suplimentare (apelantul va răspunde scurt şi cât se poate de
exact);
 operatorul 112 va transmite apoi datele obţinute de la persoana în cauză agenţiilor
specializate de intervenţie (Poliţie, Ambulanţă, Pompieri/SMURD) care o vor ajuta în urgenţa pe
care o are.

6. SCHEMA TEHNICĂ A SISTEMULUI 113

Fluxul informațional decizional se asigură conform schemei tehnice prezentate mai jos:

Fig. 4 – Fluxul informațional decizional al sistemului 113

7. CONCLUZII

Sistemele moderne, precum eCall și sistemul de alertare 113 vin în sprijinul persoanelor
care sunt în imposibilitatea de a comunica la dispeceratul 112 o anumită situație de urgență, astfel
se facilitează un schimb de date online, prin care se asigură un set minim de informații reale
într-un timp relativ scurt.
Astfel, este identificat locul intervenției, iar echipajele de intervenție în caz de urgență vor
utiliza sistemele moderne de navigare pentru a ajunge în timp util, în vederea salvării persoanelor
implicate în evenimente ce pun viața în pericol.

59
Sistemul 113 vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități și al dispecerului prin utilizarea
unei comunicări prin mesaje bidirecționale de text, prin care sunt solicitate informații standard de
către dispecer.

Bibliografie

[1] Trofin Aurel – Accesorii, echipamente și sisteme tehnice utilizate la intervenții în
situații de urgență – format electronic.
[2] Trofin Aurel – Curs de tehnici de descarcerare – format electronic.
[3] Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență – http://www.112.ro/index.php?
pag=79.
[4] http://eur-lex.europa.eu/homepage.html.
[5] Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010
privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul
transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport.
[6] Rezoluția Parlamentului European din 3 iulie 2012 referitoare la eCall: un nou serviciu
112 pentru cetățeni (2012/2056 – INI).
[7] Decizia nr. 585/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014
privind implementarea serviciului eCall interoperabil la nivelul UE.
[8] Regulamentul nr. 758/2015 privind cerinţele de omologare de tip pentru instalarea
sistemului eCall bazat pe serviciul 112 la bordul vehiculelor şi de modificare a
Directivei 2007/46/CE.
[9] Manual de operare – Centrul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

60
FORMAREA ȘI EVALUAREA ABILITĂȚILOR
SERVANTULUI POMPIER

Student sg. Raul-Emanuel OLTEANU
Lector univ. dr. ing. mr. Ion ANGHEL
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
The forming of abilities in any field including the emergency services involves
training and acquiring the basic skills from that specific field. In order to
achieve the objective of making a point with a new simple and effective method
of skill training and skill assessment for the emergency services, the present
work will treat the concept of professional competence, the concept of skill
training and that of specialized skills, also an eloquent model of skill training
and skill assessment for extinguishing a class A, B and C fire will be presented.
The use of an algorithm for a skill training and skill assessment is required
considering the lack of this learning and forming methods for the emergency
personnel in the national regulations or the existence of an adapted alternative
to the common encountered fire emergencies and hazards. The lack of
existence in the specific regulations of this kind of algorithm like the one used
in the western countries is the most powerful basis on which this presentation
of an adapted and optimized skill training and skill assessment algorithm for
the emergency services was made.

Keywords: Emergency Services, Skill Training, Skill Assessment, Algorithm

1. INTRODUCERE

Formarea unei competențe în orice domeniu, inclusiv cel al situațiilor de urgență implică
formarea și însușirea unor abilități de bază din domeniul respectiv. Pentru a-și atinge obiectivul,
acela de a prezenta o metodă simplă și eficientă de formare și evaluare a abilităților pentru
personalul profesionist care intervine în situațiile de urgență, lucrarea de față prezintă conceptul de
competență profesională, cel al abilității de specialitate și un model elocvent de formare și evaluare
a unor abilități pentru stingerea unor incendii de clasă A, B și C. Utilizarea unui algoritm pentru
formarea abilităților și evaluarea lor sunt necesare având în vedere lipsa acestei metode de învățare
și formare a personalului profesionist în legislația națională sau a unei alte alternative adaptate la
riscurile și la intervențiile specifice întâlnite. Inexistența unei legislații concrete sau a unor
standarde sau normative precum cele utilizate în țările occidentale constituie cel mai puternic
temei pentru prezentarea unui algoritm adaptat și optimizat serviciilor profesioniste pentru situații
de urgență naționale.
Conceptul de competență este definit ca fiind ,,capacitate a cuiva de a se pronunța asupra
unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a
unui funcționar de a exercita anumite atribuții.” [1] și, în general, se referă la ,,capacitatea dovedită
de a selecta, combina și utiliza adecvat cunoștințe, abilități și alte achiziții constând în valori și
atitudini, pentru rezolvarea cu succes a unei anumite categorii de situații de muncă sau de învățare,
precum și pentru dezvoltarea profesională sau personală în condiții de eficacitate și eficiență.” [2].

61
Conform acestor două definiții rezultă că, pentru a fi competent într-un anumit domeniu, va fi
nevoie de o acumulare a unor cunoștințe necesare unei bune performanțe în respectivul domeniu.
Pentru a putea pune în aplicare aceste cunoștințe, formarea unor abilități de bază trebuie luată în
considerare, iar implementarea lor trebuie aplicată într-un mod simplu, eficient și elocvent.
Combinate cu aceste abilități și cunoștințe de specialitate se formează și anumite atitudini ale
personalului pentru situații de urgență necesare aplicării pentru domeniul lor, la timpul și în
contextul potrivit.
Doar o bună armonizare a acestor trei elemente poate să conducă la formarea unei
competențe profesionale concrete, conform reprezentării grafice a conceptului de competență redat
în figura 1.

Fig. 1 – Reprezentarea grafică a îmbinării celor trei elemente de competență profesională [2]

Conceptul de competență profesională mai poate fi rezumat și prin trei expresii ale
elementelor de bază care o compun:
 atitudine: ,,A fi”;
 cunoștințe: ,,A ști”;
 abilitate: ,,A face”.
În lucrarea de față se va aborda doar elementul din urmă, și anume acela de
abilitate. Abilitatea sau deprinderea de muncă se referă la o pricepere, îndemânare, dibăcie,
iscusință și este prezentă doar în activități manuale. Abilitatea este produsul unei învățări și al unei
activități.
O abilitate necesită realizarea unei anumite acțiuni sau sarcini cu un scop specific într-un
context și un timp dat. Punerea în practică a abilității necesită executarea unei acțiuni care
răspunde concret manipulării mediului fizic, social sau informațional. Abilitatea se va evalua doar
prin măsurarea performanței acesteia [2]. Această abilitate trebuie să fie învățată repede și corect
pentru o aplicare corectă, dar și evaluată conform unei fișe de evaluare, prestabilită pentru
algoritmul de formare implementat.
Formarea unei abilități necesită, de regulă, anumiți stimuli sau situații create de mediul
înconjurător pentru a sedimenta acțiunea și a putea fi evaluată corespunzător.
Așadar, pe parcursul lucrării de față se va urmări prezentarea celor trei abilități pe etape,
iar în fiecare etapă se vor expune instrucțiunile și explicațiile necesare, cât mai simple și mai
relevante pentru situația prezentată grafic. Contextul în care abilitatea este formată și evaluată se
intenționează a fi cât mai apropiat de cel real întâlnit la intervenție.
Lucrarea se referă și va trata chiar necesitățile reale menționate în legislația națională
din domeniul situațiilor de urgență; ținând cont de prevederile Ordinului Inspectorului

62
General nr. 1144 din 29.09.2008 privind Normele de aplicare a O.M.A.I. nr. 1134 din 2006, ale
articolului 7 aliniatul 2 care stipulează: ,,Acţiunile de intervenţie prezintă unele particularităţi
determinate, în special, de: natura, amploarea şi intensitatea situaţiei de urgenţă; locul şi situaţia
concretă în care se acţionează; capacitatea de intervenţie a unităţilor, subunităţilor, a serviciilor
voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă; caracteristicile terenului şi ale obiectivului; timpul,
anotimpul şi starea vremii; gradul de pericol pentru personal şi tehnica din dotare; natura,
caracteristicile şi proprietăţile fizico-chimice ale materialelor implicate şi a celor din imediata
vecinătate.” [3].
Lucrarea prezentă va atinge aceste obiective prin prezentarea algoritmului de formare a
abilităților de stingere a incendiilor de clasă A, B și C, respectiv, evaluarea fiecărui algoritm în
parte. Conform acestor exemple de formare și evaluare, se poate instrui și educa personalul din
domeniul situațiilor de urgență indiferent de complexitatea abilității sau acțiunii întâlnite.

2. FORMAREA ABILITĂȚII

Abilitățile vor fi prezentate sub formă de pași, într-o înlănțuire logică ținând cont de
fiecare activitate de desfășurat în parte. Fiecare pas va avea descrierea exactă a acțiunilor de
desfășurat cu o imagine reprezentativă a pasului respectiv atașată.
Metoda nu insistă asupra detaliilor unei acțiuni; mai mult, se va insista asupra acțiunii
în sine și asupra înlănțuirii ei și a respectării succesiunii pașilor de desfășurat în mod
corespunzător. [4]

Algoritmul de formare a abilităților pentru stingerea incendiilor de clasă A [4] Tabelul nr. 1
Nr. crt. Descrierea acțiunii de desfășurat Reprezentarea vizuală a acțiunii

1. Se verifică presiunea stingătorului pentru a
P
asigura funcționarea acestuia și încărcarea lui
Pasul 1
corespunzătoare

P
2. Se îndepărtează siguranța stingătorului
Pasul 2

P3. Se începe stingerea incendiului de la o distanță
Pasul 3 de siguranță, de minimum 6 metri

63
P4. Nu se va direcționa jetul direct spre focar de la
Pasul 4 o distanță mică

5. Se va acționa de la baza flăcării: mai întâi
Pasul 5 flacăra cea mai apropiată și se continuă către
capătul zonei de ardere

6. Se va întinde pulberea uniform pe toată
Pasul 6
suprafața lichidului inflamabil

7. Se verifică existența focarelor care ar putea
Pasul 7
reiniția incendiul

Înainte de începerea operațiunilor prezentate mai sus, pe pași, se poate ține cont și de
următoarele acțiuni care cuprind:
 echiparea corespunzătoare a servantului cu echipament de protecție;
 identificarea corectă de către servant a clasei de incendiu;
 alegerea unei substanțe de stingere potrivite (un stingător adecvat) clasei de incendiu
identificată;
 asigurarea zonei de intervenție și/sau amenajarea acesteia.
În funcție de clasa de incendiu, servantul va alege stingătorul potrivit astfel:
 pentru incendiile de clasă A: stingătoare cu pulbere și stingătoare cu spumă;
 pentru incendiile de clasă B: stingătoare cu pulbere, stingătoare cu dioxid de carbon și
stingătoare cu spumă;
 pentru incendiile de clasă C: stingătoare cu pulbere și stingătoare cu dioxid de carbon.

64
Algoritmul de formare a abilităților pentru stingerea incendiilor de clasă B [4] Tabelul nr. 2
Nr. crt. Descrierea acțiunii de desfășurat Reprezentarea vizuală a acțiunii

1. Se începe prin a ataca incendiul de la o distanță
Pasul 1
sigură, de la minimum 6 metri

2. Evitarea refulării direct spre materialul
Pasul 2
combustibil

3. Se va împrăștia spuma într-un cerc astfel încât
Pasul 3 să creeze o peliculă care acoperă suprafața
incendiată

4. Se împrăștie fluxul de spumă înainte și înapoi
pe suprafața incendiată pentru a mări stratul de
spumă. Pelicula formată trebuie lăsată să se așeze
Pasul 4
pe suprafața materialului combustibil. După ce
flăcările sunt stinse, se continuă să se aplice agent
până când suprafața este complet acoperită

5. Se aplică spumă pentru a menține stratul
Pasul 5 format la suprafață și a ține sub control orice
reinițiere

65
Incendiile sunt clasificate în funcție de natura materialelor sau substanțelor combustibile
prezente în spațiile afectate de incendiu, care pot fi implicate în procesul de ardere. [5]
 pentru incendii de clasă A – solide: hârtie, lemn, textile, cauciuc, paie;
 pentru incendii de clasă B – inflamabile: benzină, petrol, ulei, alcool, vopsea;
 pentru incendii de clasă C – gaze: metan, hidrogen, propan, acetilenă.

Algoritmul de formare a abilităților pentru stingerea incendiilor de clasă C [4] Tabelul nr. 3

Nr.crt. Descrierea acțiunii de desfășurat Reprezentarea vizuală a acțiunii

Pasul 1 1. Se trage siguranța stingătorului

2. Cu o mână se apucă ajutajul de pulverizare și se
Pasul 2
îndreaptă către direcția incendiului

3. Se execută o declanșare de control pentru a
Pasul 3 verifica dacă stingătorul este operațional și dacă
agentul de stingere se descarcă corespunzător

4. Se apropie de incendiu cu ieșirea permanent în
spate. Servantul nu va permite niciodată ca
Pasul 4
incendiul să ajungă în spatele său pentru a bloca
calea de evacuare

66
5. Se va îndrepta către baza incendiului și se va
Pasul 5
acționa stingătorul

6. Se va împrăștia pulberea dintr-o parte în alta și se
va continua țintirea către baza incendiului. Se va
Pasul 6
continua să se folosească stingătorul până când
incendiul este complet stins

7. Se va îndepărta de focar și se va verifica dacă
Pasul 7
acesta este complet stins

Pentru folosirea eficientă a stingătoarelor în funcție de substanța de stingere cu care este
încărcat următoarea tactică poate fi pusă în aplicare [6]:
 Pentru un stingător pe bază de apă:
Aplicarea substanței de stingere trebuie să înceapă cât mai aproape de focar pentru a
folosi energia jetului de pătrundere în masa incendiată. În același timp, prin mișcări permanente
ale furtunului de refulare sau de rotire în jurul focarului, se asigură acoperirea întregii suprafețe
incendiate. După ce se observă dispariția flăcărilor, refularea trebuie continuată pentru răcirea
jarului și a suprafețelor care ard mocnit sau cu incandescență.
În cazul utilizării acestui tip de stingător la stingerea lichidelor combustibile, procedeul
de intervenție se desfășoară diferit. Refularea substanței de stingere începe de la distanță de
peste 2 metri și pe o direcție tangențială cu suprafața lichidului incendiat pentru eliminarea
pericolului de împrăștiere a lichidului combustibil.
Nu se acționează cu acest tip de stingător asupra instalațiilor electrice existând riscul de
electrocutare.
 Pentru un stingător cu pulbere:
Dirijarea jetului de pulbere se face de la începutul intervenției la baza flăcărilor (mai ales
la lichidele combustibile), de la marginea cea mai apropiată și progresând către extremitatea opusă
cu o mișcare de măturare (dreapta-stânga) pe întreaga lățime a focarului. Jetul de pulbere trebuie
dirijat tangențial pe suprafața care arde pentru a evita turbionarea și deversarea lichidului
incendiat. Refularea poate fi întreruptă pentru a fi reluată în zonele cu ardere mai intensă.

67
La utilizarea stingătorului cu pulbere în aer liber se recomandă dirijarea jetului
perpendicular pe direcția vântului cu deplasare spre direcția de înaintare a acestuia. Nu se
acționează în sens contrar direcției vântului.
În spații închise, stingătorul cu pulbere se folosește având în vedere: reducerea vizibilității
din cauza pulberii refulate, unele efecte adverse la respirație (pulberea nu este toxică), necesitatea
îndepărtării cantității de pulbere rămasă după intervenție.
 Pentru un stingător cu dioxid de carbon CO2:
Refularea substanței de stingere se poate face cu întreruperi, chiar repetate. Jetul nu se
dirijează direct asupra lichidului care arde pentru a se evita deversarea acestuia, precum și asupra
elementelor electronice sensibile, șocul termic putându-le deteriora.

3. EVALUAREA ABILITĂȚII

Fișa de evaluare se va face conform standardului NFPA 1001 Standard for Fire Fighter
Professional Qualifications. [7]
Sarcină: Stingerea unui incendiu incipient de clasă A, B și C cu un stingător
corespunzător.
Rezultatul acțiunii: Servantul aflat la față locului va putea să aleagă un stingător
corespunzător și să stingă incendiul corespunzător clasei A, B sau C.
Materiale necesare: Echipament de protecție; diferite tipuri de stingătoare (stingător cu
pulbere, stingător cu dioxid de carbon, stingător cu spumă).
Condiții: Având în vedere selectarea stingătorului adecvat din cele disponibile, servantul
echipat corespunzător va acționa asupra unui incendiu de clasă A, B sau C și va demonstra
abilitățile necesare pentru a stinge unul dintre următoarele tipuri de incendii.

Evaluarea abilităților pentru stingerea incendiilor de clasă A Tabelul nr. 4
Nr. Rezultate
Activități de urmărit
crt. Da Nu
1. Este echipat corespunzător cu echipamentul de protecție
2. Identifică corect clasa incendiului cu care se confruntă
3. Alege un stingător potrivit pentru stingerea unui incendiu de clasă A
Procedează corect la declanșarea stingătorului (trage inelul de siguranță sau
4.
penetrează cartușul)
Testează funcționarea stingătorului printr-o acționare scurtă cu o descărcarea a
5.
agentului stingător
Se apropie la o distanță corespunzătoare pentru refulare în funcție de stingătorul ales:
– stingător cu apă la maximum 10 metri
6
– stingător cu spumă la maximum 8 metri
– stingător cu pulbere la maximum 6 metri
7. Îndreaptă jetul stingătorului către incendiu
Împrăștie substanța de stingere la baza focarului și o aplică uniform pe tot cuprinsul
8.
zonei de ardere
Avansează asupra restului de material aprins concomitent cu refularea substanței de
9.
stingere asupra focarului incendiului
Asigură stingerea incendiului. Verifică eventualele focare rămase nestinse (focare
10.
ascunse)

Evaluarea abilităților pentru stingerea incendiilor de clasă B Tabelul nr. 5

Nr. Rezultate
Activități de urmărit
crt. Da Nu
1. Este echipat corespunzător cu echipamentul de protecție
2. Identifică corect clasa incendiului cu care se confruntă
3. Alege un stingător potrivit pentru stingerea unui incendiu de clasă B

68
Procedează corect la declanșarea stingătorului (trage inelul de siguranță sau
4.
penetrează cartușul)
Testează funcționarea stingătorului printr-o acționare scurtă cu o descărcare a
5.
agentului stingător
Se apropie la o distanță corespunzătoare pentru refulare în funcție de stingătorul ales:
6 – stingător cu spumă – 8 metri
– stingător cu pulbere – maximum 6 metri
7. Îndreaptă jetul stingătorului către incendiu
Împrăștie substanța de stingere la baza incendiului și o aplică uniform pe tot cuprinsul
8.
zonei de ardere
Avansează asupra restului de material aprins concomitent cu refularea substanței de
9.
stingere asupra focarului incendiului
Asigură stingerea incendiului. Verifică eventualele focare rămase nestinse (focare
10.
ascunse)

Evaluarea abilităților pentru stingerea incendiilor de clasă C Tabelul nr. 6

Nr. Rezultate
Activități de urmărit
crt. Da Nu
1. Este echipat corespunzător cu echipamentul de protecție
2. Identifică corect clasa incendiului cu care se confruntă
3. Alege un stingător potrivit pentru stingerea unui incendiu de clasă C
Procedează corect la declanșarea stingătorului (trage inelul de siguranță sau
4.
penetrează cartușul)
Testează funcționarea stingătorului printr-o acționare scurtă cu o descărcarea a
5.
agentului stingător
Se apropie la o distanță corespunzătoare pentru refulare în funcție de stingătorul ales:
6 – stingător dioxid de carbon – maximum 8 metri
– stingător cu pulbere – maximum 6 metri
7. Îndreaptă jetul stingătorului către incendiu
Împrăștie substanța de stingere la baza incendiului și o aplică uniform pe tot cuprinsul
8.
zonei de ardere
Avansează asupra restului de material aprins concomitent cu refularea substanței de
9.
stingere asupra focarului incendiului
10. Asigură stingerea incendiului. Verifică eventualele focare rămase nestinse

Totalul de puncte posibile = 10;
Totalul de puncte necesare pentru a îndeplini cerințele = 7;
Totalul de puncte obținute = ......... .
Admis........... Respins...........

4. CONCLUZII

Având în vedere misiunile și intervențiile la care participă personalul profesionist pentru
situații de urgență, aceștia trebuie să își formeze competențe profesionale temeinice specifice
pentru managementul activităților de stingere a diferitelor clase de incendii.
Pentru a putea fi atinse aceste competențe, va fi nevoie de anumite abilități specifice
minime, precum:
 abilitățile ocupaționale care se referă la executarea acțiunilor specifice localizării,
stingerii incendiilor și înlăturarea efectelor acestuia;
 abilitățile de specialitate precum pregătirea echipamentelor și a tehnicii de intervenție
specifice diferitelor clase de incendii și mânuirea corectă a echipamentelor și tehnicii de
intervenție.

69
Exemplul algoritmului de formare și evaluare a abilităților necesare stingerii unor incendii
de clasă A, B și C, precum și cunoștințele prezentate în lucrare pot fi folosite cu eficiență în cadrul
sistemului pentru situații de urgență profesionist din România în conformitate cu normativele
existente care reglementează acest domeniu de activitate.
Acest model poate fi implementat atât pentru situațiile prezentate în lucrarea de față, cât și
pentru toate activitățile desfășurate de servantul de pompieri în cadrul intervenției. Scopul lucrării
este de a scoate în evidență o metodă simplă și inovatoare pentru domeniul național pentru situații
de urgență – de formare și evaluare a unor abilități specifice. O descriere mai amănunțită a acestor
cunoștințe referitoare la mânuirea tehnicii de intervenție, a mecanismelor stingerii incendiilor și o
prezentare mai amplă a algoritmilor de formare și evaluare a abilităților servantului pompier ar
putea constitui o lucrare mai elaborată, dar cu rezultate remarcabile pentru formarea personalului
profesionist pentru situații de urgență.

Bibliografie

[1] Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a revăzută și adăugită.
[2] Anghel I., Radu A., Conceptul de competență profesională pentru pompieri, Sesiunea
de Comunicări Științifice cu Participare Internațională SIGPROT 2012-2013.
[3] Ordinul Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
nr. 1144/I.G. din 29.09.2008.
[4] Fundamentals of Fire Fighter Skills, [http://firefighter.jbpub.com/skilldrills.cfm]
accesat 28.02.2016.
[5] Anghel I., Teoria arderii, Editura Printech, București, 2015.
[6] [http://www.informarepreventiva.ro/pliante.htm] accesat 20.02.2016
[7] National Fire Protection Association, NFPA-1001-Standard-for-Fire-Fighter-
Professional-Qualifications, Chapter 5, [http://www.nfpa.org/codes-and-standards/
document-information-pages?mode=code&code=1001], accesat 13.02.2016.

70
PROTECȚIA PASIVĂ LA FOC

Student frt. Ionuț STROE
Lector univ. dr. ing. mr. Ion ANGHEL
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
This paper illustrates the importance of fire safety that can be achieved by
means of passive protection and active protection.
Passive fire protection includes compartmentalization of the overall building
through the use of fire-resistance rated-walls and floors. Organization into
smaller fire compartments, consisting of one or more rooms or floors, prevents
or slows the spread of fire from the room of fire origin to other building
spaces, limiting building damage and providing more time in the building
spaces for emergency evacuation or to reach an area of refuge.

Keywords: Fire Protection, Passive Fire Protection, Fire Safety

1. INTRODUCERE

Focul este unul dintre cele mai utile elemente de pe pământ. Cu toate acestea, el poate fi,
de asemenea, unul dintre cele mai distructive. Devastarea provocată de un incendiu poate fi
catastrofală.
O clădire bună este o clădire sigură și un factor important este securitatea la incendiu.
Clădirile sunt concepute pentru a păstra produsele combustibile departe de ocupanții acestora,
oferindu-le timp să se evacueze în condiții de siguranţă.
Reglementările care guvernează proiectarea clădirilor iau în considerare, de asemenea,
siguranţa pompierilor care participă la un asemenea incident. Astfel, în cazul în care o clădire este
protejată în mod adecvat, aceasta ar trebui să reziste unui incendiu pe o marjă de timp rezonabilă,
fără posibilitatea unei prăbușiri necontrolate.
Protecţia pasivă în caz de incendiu este termenul aplicat componentelor dintr-o clădire
care asigură acesteia un nivel adecvat de eficiență împotriva incendiilor. Acest lucru se poate
aplica comportării la foc a elementelor de construcție sau la îmbunătățirea nivelului de stabilitate
la foc obținut prin adăugarea de materiale, produse sau sisteme de specialitate.
Nivelul de stabilitate la foc asigurat sau euroclasa de reacţie la foc pot rezulta
din aplicarea tehnologiei moderne și de ultimă generație dar, așa cum se întâmplă cu toate
structurile complexe şi dinamice, orice conexiuni slabe trebuie să fie reperate pentru ca dezastrul
să fie evitat.

2. PROTECȚIA PASIVĂ LA FOC

Comportarea la foc reprezintă totalitatea schimbărilor fizice şi chimice intervenite
atunci când un material, produs sau ansamblu de construcţie este supus unei încercări
standardizate [9].
Incendiul este o ardere autoîntreţinută care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu,
care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită intervenţia
organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.

71
Autorizaţia de securitate la incendiu reprezintă actul administrativ emis, în baza legii, de
către inspectorate, prin care se certifică, în urma verificărilor în teren şi a documentelor privind
realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinţei esenţiale „securitate la
incendiu” la construcţii, instalaţii şi alte amenajări.
Limitarea propagării incendiilor este ansamblul măsurilor constructive şi de instalaţii,
care împiedică pentru durate normate de timp, extinderea incendiului în interiorul
compartimentului de incendiu sau în afara acestuia.

Fig. 1 – Securitatea la incendiu

Risc de incendiu – probabilitatea izbucnirii incendiilor în spaţii, încăperi, construcţii sau
compartimente de incendiu ori instalaţii; în cele cu funcţiuni civile (publice) se exprimă prin
riscuri de incendiu, iar în cele destinate activităţilor de producţie şi de depozitare se exprimă prin
„categorii de pericol de incendiu”.
Securitatea la incendiu reprezintă combinarea elementelor de protecție pasivă și active,
după cum se poate observa în figura 1, conferindu-ne o viziune clară a acestui aspect.
Protecția pasivă la foc este un ansamblu de măsuri ce se pot lua cu scopul de a
preveni/limita sau stopa răspândirea unui incendiu [1]. Acest tip de protecție este complementar
protecției active și împreună cele două tipuri de sisteme de protecție alcătuiesc rezistența la foc a
construcției. Scopurile luării acestor măsuri sunt reprezentate de salvarea de vieți omenești și de
limitarea pagubelor în caz de incendiu.
Protecția pasivă presupune:
 compartimentarea clădirii în ansamblu prin utilizarea de materiale rezistente la foc;
 organizarea în compartimente mai mici de incendiu, constând din una sau mai multe
încăperi sau construcții care să prevină sau să încetinească răspândirea incendiului dintr-un spațiu
la altul, de la o construcție la alta. Acestea se prevăd de la caz la caz cu scopul de a limita pagubele
astfel încât utilizatorii să poată ieși în siguranță, în situații de urgență pentru a ajunge într-o zonă
fără pericol de incendiu.
Modalități de protecție pasivă:
 zidărie din materiale rezistente la foc;
 termoprotecția cu vopsea termospumantă (mortar în cazul structurilor);
 materiale rezistente la foc la treceri și goluri tehnologice;
 izolarea cablurilor electrice;
 placarea materialelor combustibile cu materiale incombustibile (tencuieli);
 montarea de uși, geamuri, tavane și podele rezistente la foc.

3. COMPARTIMENTUL DE INCENDIU

Compartimentul de incendiu reprezintă construcția sau o parte a unei construcții
conținând una sau mai multe încăperi sau spații, delimitate prin elemente de construcții destinate
să îl izoleze de restul construcției, în scopul limitării propagării incendiului, pe o durată
determinată [1]. O reprezentare grafică sugestivă a tuturor cerinţelor pentru un compartiment de
incendiu este ilustrată în figura 2.

72
Fig. 2 – Conceptul grafic al protecţiei pasive [4]

Ariile compartimentelor de incendiu se stabilesc în funcție de riscul de incendiu existent,
destinație, alcătuire și de rezistența la foc a construcției. Compartimentul de incendiu poate fi o
construcție independentă, o încăpere, o zonă sau un volum, delimitat de pereți antifoc, respectiv
planșee antifoc. În clădirile înalte și foarte înalte compartimentul de incendiu poate fi un volum
închis, constituit din unul până la trei niveluri succesive, delimitate de elemente rezistente la foc și
cu aria desfășurată totală conform compartimentului de incendiu admis pentru construcții civile
(publice) de nivelul I de stabilitate la foc.

4. SISTEME DE PROTECŢIE PASIVĂ LA FOC

4.1. Structuri din oţel
Oţelul este un material de construcţie anorganic, care se încadrează în euroclasa A de
reacţie la foc. Structurile portante din oţel aflate sub sarcină îşi pierd capacitatea de portanţă, dacă
se încălzesc la o temperatură de aproximativ 500°C. Avem exemplificată în figura 3 o structură de
oţel protejată la foc prin carcasare cu un strat termoizolant.

Fig. 3 – Înveliş al stratului de oţel

73
Din plăcile de construcţie rezistente la foc se pot forma pe structurile din oţel din diferite
profile, învelişuri termoizolante rezistente la foc cu perete subţire, într-un singur strat, sub formă
de sertare, cu limite de rezistenţă la foc.
Plăcile se leagă între ele cu cleme din sârmă din oţel, iar învelişurile cu una, două sau trei
laturi se vor fixa de perete sau tavan cu şuruburi cu diblu.

4.2. Sisteme ghips-carton

Plăcile din ghips-carton sunt realizate din ipsos şi un carton special deosebit de rezistent.
Acestea se fabrică şi sunt tratate în scopul obţinerii unei rezistenţe superioare la foc a construcţiei.
Izolarea cu aceste materiale ne este ilustrată în secţiunea din figura 4.

Fig. 4 – Sisteme de ghips-carton
1 – izolaţie; 2 – bandă autoadezivă;
3– schelet metalic dublu; 4 – placare dublă

O varietate de sisteme bazate pe materiale din ghips-carton pentru utilizarea în aplicații
verticale, orizontale şi înclinate, fie pentru mărirea nivelului de rezistenţă a integrității şi izolării în
caz de incendiu sau a puterii de absorbție a capacității portante. Produsele sunt disponibile pentru
perioade-standard de testare de 30, 60, 90, 120,1 80 şi 240 de minute atunci când a fost supus
la testele SR EN 1364-3:2014. Încercări pentru rezistenţa la foc a elementelor neportante.
Partea 3: Pereţi-cortină.
Domeniile de aplicare:
 partiții şi pereți de compartimentare;
 pardoseli și tavane;
 coridoare de evacuare şi acces;
 scări, lobby-uri și cofrete pentru axele protejate;
 protecţia structurii din oțel.

4.3. Tubulatură cu rezistenţă la foc

Tubulatura din oțel rezistentă la foc pentru sisteme de ventilaţie sau extracție este
concepută prin folosirea de materiale originale şi elemente de fixare care să limiteze propagarea
focului şi produsele rezultate din ardere într-un mod care să nu permită trecerea către alte părți ale
clădirii din compartimentul de origine pentru o perioadă de timp stipulată. Tubulatura rezistentă la
foc, de asemenea, poate fi construită fără o linie de conducte/țevi produsă din sisteme autoportante
cu carcasă fabricată din silicat de calciu și ciment. Un exemplu de tubulatură putem vedea
în figura 5.

74
Fig. 5 – Tubulatură cu rezistență la foc
pentru evacuarea fumului și gazelor fierbinți [4]

Domeniile de aplicare:
 sisteme de extragere a fumului;
 sisteme duale de ventilaţie;
 sisteme de presurizare;
 sisteme de extragere pentru parcări;
 sisteme de extragere pentru bucătărie.

4.4. Sigilări ale penetrărilor cu rezistenţă la foc

Conductele de instalaţii, mai ales ţevile şi cablurile electrice vor fi trecute prin pereţi şi
planşee care delimitează compartimentele de incendiu din interiorul clădirii în aşa fel încât
etanşarea golului zonei străpungerii să nu afecteze valoarea limită de rezistenţă la foc a structurilor
clădirilor şi funcţia lor de compartimentare a spaţiului.

Fig. 6 – Sigilări ale penetrărilor cu rezistență la foc [4]
1 – silicon; 2 – tija de susținere din polietilenă; 3 – perete din beton

Domeniile de aplicare:
 deschideri multi-serviciu prin pereți și podele;
 deschideri de serviciu goale prin pereți și podele;
 țevi combustibile (materiale plastice);
 bariere de cavitate.

4.5. Clapete cu rezistenţă la foc

Clapeta trebuie instalată în cadrul sistemului de țevi, în același timp cu execuția
penetrărilor din perete sau podea.

75
Pentru a menține rezistenţa la foc a pereților, barierele din cavități şi etaje sunt penetrate
de conducte de încălzire, ventilaţie și climatizare.

Fig. 7 – Clapete cu rezistență la foc pentru controlul fumului [8]
1 – carcasă din oţel galvanizat; 2 – lamelă; 3 – garnitură etanşare; 4 – opritor lamelă;
5 – fuzibil la 72° C; 6 – mecanism de funcționare; 7 – garnituri din cauciuc

Domeniile de aplicare:
 amortizoare tip perdea;
 clapete multi-folie/paletă/lamă;
 sisteme intumescente, de obicei fie tăiate sau în formă de fagure de miere.

4.6. Uşi cu rezistenţă la foc

Uşa cu rezistenţă la foc este un element de închidere a golurilor verticale (destinate
circulației) practicate în pereții antifoc. O asemenea ușă este executată din materiale
incombustibile cu o limită minimă de rezistență la foc de 90 de minute. Scopul unei asemenea uși
este acela de a nu lăsa incendiul să se extindă dintr-o încăpere în alta, protejând oamenii împotriva
răspândirii fumului și gazelor toxice astfel încât aceștia să iasă în condiții de siguranță în exteriorul
clădirii. Două exemple de astfel de uşi putem vedea în figurile 8 a) şi 8 b).

Fig. 8 – a) Ușă rezistentă la foc din sticlă [3]

76
Fig. 8 – b) Ușă cu rezistență la foc [5]

O varietate a ușilor cu rezistență la foc sunt disponibile din materiale de lemn, metal și
compozit. Acestea variază de la uși pietonale simple, cu o singură deschidere şi cu un singur
oblon, care sunt folosite extensiv în case şi apartamente, la uși mari acționate electric, sau pentru a
proteja hale industriale. Aceste produse sunt concepute pentru a satisface standarde pentru
rezistenţa la foc într-o anumită perioadă, după cum s-au dovedit în timpul unui test de incendiu.
Cele mai frecvente perioade sunt 30, 60, 90 şi 120 de minute, deşi unele produse disponibile pe
piaţă pot oferi perioade de 180 și 240 minute de rezistenţă la foc. Ușile cu rezistență la foc vin
într-o gamă extinsă de dimensiuni, finisaje şi configuraţii şi sunt disponibile cu sau fără deschideri
vitrate.
Domenii generale de aplicare:
 uși interioare în apartamente;
 uși de intrare în locuințe;
 uși pentru stâlpi de susținere protejați;
 uși ce oferă compartimentare în clădirile utilizate de către public cum ar fi birouri,
spitale, şcoli şi hoteluri;
 uși de dormitor rezidențiale în complexe de cazare;
 protecţia rutelor de evacuare în clădirile publice, comerciale și industriale, inclusiv:
obloane pentru compartimentarea în sediile magazinelor mici en-detail, comerciale şi
industriale.

5. CONCLUZII

Protecţia împotriva incendiilor este foarte importantă deoarece un incendiu poate provoca
pierderi materiale şi/sau de vieţi omeneşti. Faza de dezvoltare a unui incendiu depinde de natura
materialelor care ard. Odată ajuns în faza de ardere generalizată (flashover), acel moment în care
brusc se aprind toate materialele combustibile din incintă şi în care se ating temperaturi foarte
mari, de peste 1.000°C, incendiul devine devastator. În faza de dezvoltare ar trebui să intervină
metodele prin care se realizează securitatea la incendiu. Aceasta se poate realiza prin mijloace de
protecţie pasivă şi protecţie activă. Informaţiile statistice arată că pagubele produse unei clădiri în
care sunt folosite elemente pasive de protecţie sunt diminuate cu până la 70% (momentul în care
brusc se aprind toate materialele combustibile din incintă şi în care se ating temperaturi foarte mari
1.000-1.200°C).

77
În Romania, în ultimii ani, legislaţia privind apărarea împotriva incendiilor s-a înăsprit,
amenzile pentru funcţionarea fără autorizaţie de securitate împotriva incendiilor pot ajunge şi la
50.000 de RON, fapt ce îi obligă pe proprietari să acorde o atenţie deosebită şi apărării împotriva
incendiilor.
Acest lucru este îmbucurător deoarece viaţa ocupanţilor trebuie să primeze şi avem un
exemplu recent, incendiul de la clubul Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa 64 de persoane. Această
locaţie funcţiona fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Bibliografie

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Protec%C8%9Bie_pasiv%C4%83_antiincendiu accesat
25.03.2016.
[2] http://site.cibworld.nl/dl/publications/CIB269.pdf accesat 28.03.2016.
[3] http://www.promax-engineering.ro/index.php?nyelv=ro&menu=7_1 accesat pe
31.03.2016.
[4] https://www.promat.co.uk/en/reference/fire-protection-handbook accesat 01.04.2016.
[5] http://pfpf.org/pdf/supplement/supplement.pdf accesat 01.04.2016.
[6] http://www.siatec.ro/usi-rezistente-la-foc/ accesat 02.04.2016.
[7] http://www.romfire.ro/protectie-structuri-metalice.html accesat 02.04.2016.
[8] https://www.airtradecentre.com/RO/RO/documentation/E01.010.1-CR2-CFTH-
Clapete-circulare-rezistente-la-foc-Rf-2h accesat 03.04.2016.
[9] Normativ P118-1_29. feb 2016.

78
UTILIZAREA DRONELOR ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ

Student sg. Robert-Gelu LEFTER
Student sg. Florin-Gabriel GĂZDAC
Conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE
Conf. univ. dr. ing. mr. Liviu-Valentin BĂLĂNESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
This paper aims to make a short presentation of possible use of drones and
demonstrate that this technology complements human factor, in support of its
efforts thus resulting increased efficiency of prevention, intervention and
emergency management.

Keywords: Drone, Fire, UAV, Human Factor

1. INTRODUCERE

Dezvoltarea tehnologiei în ghidarea de la distanță, precum și obținerea de informații de la
sol mai precise au reprezentat o consecință firească a răspândirii accelerate a acestora. Utilizarea
dronelor pentru aplicații militare este frecventă, de asemenea au început să capete un rol tot mai
important în aplicații civile pentru supravegherea condițiilor de desfășurare a întrunirilor publice,
traficului rutier, zonelor de dezastru și calamități sau pentru monitorizarea nivelului de poluare în
diverse localități și stabilirea riscurilor de inundații pe cursurile de apă.
Vehiculele aeriene fără pilot utilizate în situațiile de urgență pot reprezenta pentru
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență o unealtă foarte importantă pentru provocările
acestui secol. Până în momentul de față necesitatea dronelor nu este însemnată, factorii evidențiați
din această lucrare vor arăta tendința accelerată și ascendentă în domeniul situațiilor de urgență.

2. ISTORIA DRONELOR

Balonul cu aer cald reprezintă prima tehnologie de zbor dezvoltată de oameni.
François Laurent d'Arlandes și Jean-François Pilâtre de Rozier au construit un balon cu aer cald la
14 decembrie 1782, urmând a se înregistra primul zbor liber al acestuia la 1 noiembrie 1783, la
Paris, fiind pilotat de frații Montgolfier. După nici 10 ani trupele franceze ajutate de observațiile
realizate din balon reușesc să îi învingă pe prusaci pe câmpul bătăliei de la Valmy.
Pe 16 iunie 1861, Thaddeus Lowe, un bărbat în vârstă de 28 de ani din New Hampshire, a
plutit aproximativ 152 de metri deasupra Casei Albe, aflându-se într-un balon cu aer cald proiectat
de el însuși. „Acest punct de observare acoperă o arie de 80 de km în diametru – orașul cu
împrejurimile lui reprezintă o priveliște frumoasă”, acestea au fost vorbele scrise de Lowe într-o
telegramă adresată lui Abraham Lincoln, reprezentând primul mesaj electronic trimis din aer la sol.
Vorbele lui Thaddeus Lowe rămân valabile și în zilele noastre. Observarea aeriană are o
istorie îndelungată și prezintă o mare realizare în toate sensurile cuvântului.

2.1. Generalități

O dronă reprezintă un quadcopter, un aeromodel quadrotor, care este ridicat de la sol și
propulsat cu ajutorul a patru motoare, fiecare având montat vertical o elice. Majoritatea dronelor

79
folosesc două seturi de elice identice fixe, două dintre ele funcționând în sens orar și celelalte două
în sens antiorar.
Controlul dronei se realizează prin variația ratei de rotație a unuia sau mai multor
motoare, schimbând astfel sarcina cuplului și caracteristicile de tracțiune. Drona este controlată de
la sol cu ajutorul unei telecomenzi. Imaginea captată de camera montată pe dronă poate fi redată
pe telefon, tabletă, calculator sau un monitor care este conectat la un sistem de emisie-recepție,
însă modul și tehnologia sistemelor de transmitere a imaginilor diferă de la un model la altul.
Dronele pot fi utilizate atât în aer liber, cât și în spații închise datorită dimensiunilor reduse și
manevrabilității foarte bune oferite de sistemele electronice și electromagnetice utilizate în
stabilizarea acestora.
În ultimul deceniu, tehnologiile au evoluat până în punctul în care dronele au ajuns să fie
de dimensiuni foarte mici, ușoare și ieftine suficient pentru a permite democratizarea dramatică a
observării aeriene.
Aeronavele de mici dimensiuni sunt acum capabile de zbor și de colectare a informațiilor
cu o intervenție umană minimă și fără necesitatea unui echipaj la bord. Aceste avioane, care
variază pe scară largă în mărime, costuri și rezistență, sunt cunoscute ca drone, vehicule aeriene
fără pilot (UAV), sisteme aeriene fără pilot (UAS) sau vehicule aeriene pilotate de la distanță
(RPAVs).
Nu există o linie de demarcație clară între drone și avioanele pilotate de echipaje umane
deoarece automatizările au devenit foarte importante la un avion cu pilot.

Fig. 1 – Sensul de rotație a motoarelor dronei

3. BENEFICII ȘI MODURI DE UTILIZARE

În ultima perioadă de timp, dronele, cunoscute și sub denumirea de „vehicule aeriene fără
pilot”, reprezintă atât în domeniul militar, cât și în cel civil cea mai importantă inovație. În general,
informaţiile referitoare la drone sunt ţinute cât se poate de departe de ochii publicului; puţinele
lucruri care se cunosc sunt culese din diferite surse şi asamblate de jurnalişti şi istorici din
domeniul aviaţiei.
Tehnologiile necesare construirii de drone par să se fi născut dintr-o cerinţă de aparate de
zbor fără echipaj, capabile de misiuni periculoase şi secrete. Un alt obiectiv a fost efectuarea de
zboruri pe vreme rea şi în zone ostile unde riscul pierderilor umane era mare. Alte avantaje ale
folosirii dronelor sunt: preţul mai mic decât al aeronavelor cu echipaj, greutatea mai mică,
posibilitatea de a încărca mai mult combustibil în locul pilotului ceea ce înseamnă mai multe ore
de zbor odată, ca şi faptul că astfel de dispozitive pot îndeplini unele misiuni pe care un pilot nu ar
vrea să le efectueze.

80
Dacă până acum câțiva ani dronele erau utilizate doar în teatrele de război, ele ar putea fi
utilizate din ce în ce mai des și în viața de zi cu zi, astfel devenind omniprezente. Termenul de
„dronă” era folosit doar în context militar indicând ideea de defensivă militară. Datorită
îmbunătățirii tehnologiei și nivelului de producție mărit, prețul de cumpărare al unei drone a scăzut
fiind accesibil și persoanelor civile astfel încât termenul de dronă a fost preluat și utilizat foarte des
în toate limbile pământului. „Unmanned aerial vehicles” sunt recunoscute drept instrumente
experimentale sau sunt asociate cu tehnologii ce țin cu desăvârșire de industria militară.
Pilotarea dronelor se face mult mai ușor decât în cazul avioanelor civile sau a celor de
luptă, excepția de la regulă fiind aceea când se confruntă cu viteze foarte mari a curenților de aer.
Ceea ce diferențiază dronele de alte aparate de zbor fără pilot este în primul rând
dimensiunea și greutatea foarte redusă, apoi faptul că alimentarea cu energie se face de la o baterie
sau pe baza propriilor metode de a produce energie și foarte rar prin metode ce includ combustia.
Vehiculele aeriene fără pilot pot fi dotate cu o varietate de echipamente de supraveghere,
urmărire, camere de termoviziune, senzori chiar şi arme letale şi non-letale. Greutatea lor variază
de la 0,42 kg la 15,300 kg, însă domeniul dronelor este în plină dezvoltare, iar aceste valori se
modifică mereu.
Indiferent dacă ne raportăm la Inspectoratele pentru Situații de Urgență, Serviciul Mobil
de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), Departamentul pentru Situații de Urgență sau
orice altă structură a statului român ce acționează contra cronometru, timpul reprezintă cel mai
mare dușman, iar baremul de notare este reprezentat de timpul de răspuns care trebuie să fie foarte
mic.
Situația de urgență reprezintă un eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care prin
amploare și intensitate, amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurător, valorile
materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare
adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al
forțelor și mijloacelor implicate.
Situația potențial generatoare de situații de urgență reprezintă un complex de factori de
risc care, prin evoluția lor necontrolată și iminența amenințării, ar putea aduce atingere vieții și
sănătății populației, valorilor materiale și culturale importante și factorilor de mediu.
Cu ajutorul acestei recente tehnologii, riscurile care influențează timpul de răspuns pot fi
reduse; ele, în marea majoritate sunt reprezentate de: obstacole întâlnite pe teren, restricții de zbor
și lipsa de timp. De asemenea, dronele permit supravegherea rapidă a situațiilor periculoase,
analiza și evaluarea riscurilor, oferă informații centrelor de comandă reușind să fie utilizate mai
ieftin decât elicopterele și avioanele convenționale oriunde pe glob.
Aparatele aeriene fără pilot pot oferi o vedere de ansamblu pe zone întinse și la viteze de
neegalat, fiind ca un ochi pe cer, sprijinind misiunile de căutare și salvare a persoanelor dispărute.
Găsirea obiectelor, dar, în special, a oamenilor pe timp de noapte a devenit posibilă cu utilizarea
unor senzori termici care permit detectarea mișcării și căldurii emise de corp. Pentru diminuarea
numărului de personal, tehnică și utilaje necesare pentru reușita unor astfel de intervenții, dronele
reduc timpul, costurile și riscurile misiunilor.
Datele și informațiile exacte sunt esențiale în luarea deciziilor mai ales atunci când
iminența producerii unui dezastru amenință mijloacele de viață ale comunității. Dronele transmit
imagini în timp real cu privire la orice incident, atât în aer liber, cât și în spații închise, efectuează
zboruri direct asupra locurilor afectate chiar și la altitudini foarte joase pentru a oferi echipelor și
echipajelor de pe teren fotografii și înregistrări de înaltă rezoluție, prețioase pentru realizarea
planificării intervenției și darea unor ordine precise.
Analiza situațiilor operaționale se poate face pe baza unei imagini de ansamblu care poate
fi obținută numai prin utilizarea vehiculelor aeriene fără pilot. Această prezentare generală poate
oferi echipajelor de intervenție informațiile necesare despre problema stabilității structurii
construcțiilor în cazul unui incendiu sau în urma producerii unui seism major, ceea ce conduce la
evaluarea riscurilor și evitarea prăbușirii clădirii, pentru siguranța echipajelor de intervenție și
persoanelor a căror viață este periclitată. Mijloacele de stingere pot fi îndreptate să acționeze mai

81
întâi în zonele critice eliminându-se astfel potențialul de a pierde timp și resurse, astfel avem parte
de un management eficient al intervenției.
Dacă până acum câțiva ani tornadele, inundațiile, căderile abundente de zăpadă,
incendiile de pădure și secetele erau considerate fenomene meteo extreme, acestea vor deveni ceva
normal în viitor fiind provocate de schimbările climate, necesitând tehnologii de ultimă oră pentru
monitorizare și răspuns.
Dronele sunt mult mai performante și mai sigure decât piloții când ne raportăm la trecerea
prin perdele de fum generate de incendiile de pădure. Acestea sunt înzestrate cu senzori în
infraroșu și pot furniza date cu privire la intensitatea și direcția incendiului. Direcția de propagare
a unui incendiu se poate schimba de la o secundă la alta din cauza influenței curenților de aer, în
schimb această problemă nu va mai fi curentă deoarece informațiile recepționate de senzorii dronei
sunt actualizate în timp real. Majoritatea incendiilor de pădure se produc în zone în care acoperirea
pentru serviciile mobile de internet și voce este redusă, în acest caz UAV-ul va rămâne în zbor și
va putea oferi servicii mobile pentru utilizarea telefoanelor inteligente, tabletelor și laptopurilor
pentru menținerea în permanență a fluxului informațional și a transmisiei de date.
Pompierii și guvernele încearcă să reducă pierderile și efortul cauzat de incendiile de
pădure prin prevenirea acestora. De obicei, este trecută cu vederea faza de detecție care ar putea
face diferența ca o tehnologie revoluționară. Din punct de vedere uman, social și economic
costurile provocate de incendiile de pădure sunt ridicate și devin din ce în ce mai mari.
Riscul și frecvența de producere a incendiilor de pădure este într-o continuă creștere din
cauza schimbărilor climatice și managementului slab al terenurilor agricole care permit
acumularea de materiale combustibile și dezvoltarea necontrolată a vegetației sălbatice.
Marea majoritate a incendiilor de acest tip se produc în interiorul sau în zona pâlcurilor de
pădure din apropierea zonelor urbane, în zona de delimitare acolo unde se produce intersecția între
zona de pădure și zona urbană.
Deoarece costurile produse de intervențiile pentru stingerea incendiilor de pădure cresc
foarte mult și foarte repede, în mod regulat guvernele cheltuiesc mai mult decât bugetul pe care îl
au alocat, adesea fiind nevoite să împrumute fonduri atribuite pentru prevenirea incendiilor de
pădure.
Chiar dacă bugetul alocat pentru prevenirea inteligentă a incendiilor de pădure va crește,
incendiile vor continua să fie o problemă, iar linia de mijloc între prevenire și intervenție o
reprezintă detecția.
Depistarea precoce este foarte importantă pentru eficiența intervențiilor la incendiile de
pădure. Dacă un incendiu este detectat mult mai târziu, el are timp să se dezvolte foarte mult.
Costurile vor fi direct proporționale cu timpul pierdut până la observarea incendiului, deoarece
permit acestuia să se dezvolte în unele cazuri mai presus de suprafața care poate fi combătută de
echipajele de intervenție. Inspectoratele pentru Situații de Urgență de regulă admit ideea că un
incendiu de pădure ar trebui detectat în maximum 15 minute de la inițiere în funcție de condițiile
meteo.
Intervenția la incendiile de pădure se bazează adesea pe informațiile adunate cu ajutorul
metodei observației vizuale de către pompierii specialiști în intervenția și stingerea incendiilor de
pădure. Aceste informații sunt influențate negativ de estimările greșite ale oamenilor asupra
suprafeței de fond forestier afectat, stabilirii locul de inițiere, vitezei și direcției de propagare a
incendiului din cauza norilor de fum dens degajați în urma arderii materialului lemnos. Dronele
pot juca un rol important în intervenția la incendiile de fond forestier, unde în prealabil au fost
utilizate cu succes pentru detectarea, localizarea și observarea incendiilor.
În mod tradițional recunoașterea, analiza informațiilor necesare bunei desfășurări a
intervenției, pentru stingerea incendiilor se face de către comandantul intervenției, direct pe teren
sau prin examinarea datelor primite de la punctele de observare, sateliți sau alte mijloace. Recent,
sistemele aeriene fără pilot sunt folosite pentru a avea o privire de ansamblu asupra modului de
manifestare a incendiului și pentru o mai bună gestionare a forțelor și mijloacelor.

82
Fig. 2 – Imagine transmisă de o dronă, ce reflectă privirea de ansamblu
de la locul intervenției

Un ajutor pentru Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare și cel de
Ambulanță, care au fost mereu în pas cu tehnologia, este dat de către tehnologia inovatoare
utilizată în domeniul dronelor, care ar putea schimba viitorul medicinei de urgență. Potrivit
evaluării activității desfășurate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în anul 2015,
s-a intervenit la 342.161 solicitări de asistență medicală de urgență și descarcerare reprezentând
86% din totalul intervențiilor, având un timp mediu de intervenție în ceea ce privește asistența
medicală de urgență de 57 minute.
Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD) au acţionat, în medie,
la 937 cazuri pe zi, acordând prim ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă unui număr
de 317.815 adulţi şi 32.821 copii, pentru următoarele afecţiuni: medicale generale – 46%,
traumatisme – 26%, prim ajutor la accidente rutiere – 5%, intoxicaţii – 5%, boli cardiace – 6%,
probleme neurologice-psihiatrice – 6%, precum şi alte afecţiuni – 6%. În ceea ce priveşte tipul
acţiunilor SMURD, 98% din total îl reprezintă primul ajutor medical calificat, iar 2% asistenţa
persoanelor.
Faţă de anul 2014, numărul cazurilor de urgenţă la care au participat echipajele SMURD a
crescut cu 11%, iar cel al persoanelor asistate cu 12%.
Timpul mediu de răspuns al echipajelor SMURD a fost de 11 minute, menţinându-se
constant faţă de anul precedent. Cele mai multe intervenţii SMURD au fost efectuate de către
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov contabilizând 68.892 (aproximativ
23% din totalul intervențiilor SMURD).

Fig. 3 – Dronă medicală în poziție de transport (stânga)
și în poziție de decolare, zbor și transport (dreapta)

83
Aproximativ 50.000 de oameni mor anual în România în urma unui stop cardiorespirator,
majoritatea având loc în spații publice, iar rata de supraviețuire în urma unui stop
cardiorespirator este de 3%. După primele două minute în care persoana se află în
stop cardiorespirator, șansele de supraviețuire scad cu aproximativ 10% la fiecare minut.
Principalul motiv pentru rata mică de supraviețuire este timpul necesar serviciilor de urgență să
ajungă la fața locului și lipsa cunoștințelor generale privind acordarea primul ajutor medical de
către cetățeni. În ultimul deceniu a existat un impuls pentru dotarea spațiilor publice cu
defibrilatoare automate, de exemplu, defibrilatoare de acest tip sunt montate în unele stații de
metrou din București.
Un nou concept de acordare a primului ajutor cu vehicule fără capacitate de transport a
fost lansat bazându-se pe proprietățile tehnico-tactice ale vehiculelor aeriene fără pilot, respectiv
ale dronelor. Aceste aparate de zbor fără pilot sunt destinate intervenției rapide și acordării
primului ajutor la locul accidentului, în special în zonele centrale ale aglomerărilor urbane sau în
zonele cu acces limitat pentru îmbunătățirea timpilor de intervenție care, în general, sunt
influențați de traficul rutier.
Drona medicală poate interveni pe o distanță de până la 12 km în aproximativ un minut,
atingând viteze de peste 120 km/h, este construită în mare parte din elemente din carbon și este
complet autonomă.
Drona este concepută pentru a transporta un defibrilator semiautomat compact,
medicamente, pansamente, o pătură și alte echipamente care pot face diferența între viață și
moarte. Din punct de vedere constructiv este dotată cu un microfon și un difuzor pentru a se putea
face legătura între persoana/persoanele de la locul intervenției și dispecerat pentru a se primi
informații de specialitate în privința acordării primului ajutor medical și folosirii defibrilatorului
automat. Aceasta mai este dotată și cu sistem GPS, cu ajutorul căruia este direcționată la locul
intervenției pe baza detaliilor și indicațiilor despre adresa unde se află victima oferite atât de către
apelantul serviciului de urgență, cât și prin localizarea apelului.
Persoana din preajma victimei nu mai are nevoie de telefon de îndată ce drona ajunge la
locul intervenției, deoarece comunicarea se realizează prin intermediul microfonului, difuzorului și
camerei atașate dronei. Având mâinile libere, apelantul poate să pună victima în decubit dorsal și
să poziționeze capul în hiperextensie, de asemenea poate pregăti defibrilatorul pentru resuscitare
fiind monitorizat și îndrumat în timp real de un doctor, cu ajutorul conexiunii audio-video.
Avantajul principal al dronelor este că pot ajunge mult mai rapid decât o motocicletă sau
o ambulanță la o intervenție. O ambulanță SMURD ajunge în 8 minute la locul unde este solicitată,
pe când timpul mediu pentru o motocicletă este de aproximativ 3-5 minute, ambele fiind surclasate
de aeronavele fără pilot. Dronele-ambulanță sunt o soluție de progres, benefică pentru reducerea
timpilor de intervenție, îmbunătățirea serviciilor medicale de urgență pentru îngrijirea pacientului
reducând în același timp costurile operaționale. O astfel de aeronavă poate parcurge distanțe de
peste 10 ori mai mari decât cele parcurse de un autovehicul convențional folosit pentru acordarea
primului ajutor, având costuri considerabil mai mici de achiziție și de întreținere. Acest lucru
oferă economii atât pe termen scurt, cât și lung, având costuri de mentenanță reduse prin
reducerea uzurii autovehiculelor din prima linie. În afară de economiile de costuri, timpi de
răspuns îmbunătățiți și un impact redus asupra mediului înconjurător, cel mai mare avantaj al
dronei-ambulanță este faptul că îndeplinește obiectivul numărul unu al oricărui sistem de asistență
medicală de urgență: îmbunătățirea calității serviciilor de îngrijire a pacientului.

4. CONCLUZII

Dronele au multiple întrebuințări atât în domeniul civil, cât și militar, fiind avantajoase în
primul rând din punct de vedere al costurilor de achiziție și întreținere scăzute. Evoluția din
domeniul tehnologic arată în mod convingător că dronele pot avea o aplicabilitate însemnată în
ceea ce privește modul de monitorizare, gestionare și intervenție a situațiilor de urgență. Utilizarea
acestor echipamente de recepție-emisie sol-aer simplifică modul de transmitere a datelor ceea ce

84
conduce la o îmbunătățire importantă în privința luării deciziilor în cazul producerii situațiilor de
urgență. Managementul situațiilor de urgență va fi influențat și va depinde de noile tehnologii
utilizate pentru planificarea modului în care va fi gestionată situația de urgență, cât și acțiunea
efectivă în situații de urgență.

Bibliografie

[1] http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/133-arhiva-revistei/cuprins/
229-cugetari-nr-11.
[2] Hotărârea Guvernului României nr. 912 din 2010 publicată în Monitorul Oficial
nr. 633 din 08.09.2010. (H.G.R. nr. 912/2010 pentru aprobarea procedurii de autorizare
a zborurilor în spaţiul aerian naţional, precum şi condiţiilor în care decolarea şi
aterizarea aeronavelor civile se pot efectua şi pe alte terenuri sau suprafeţe de apă decât
aerodromurile certificate, cu modificările și completările ulterioare).
[3] Evaluarea activităţii desfăşurate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în
anul 2015, http://www.igsu.ro/documente/informare_publica/evaluari/Evaluare-IGSU-
2015.pdf.
[4] Automatic Forest Fire Monitoring and Measurement using Unmanned Aerial Vehicles,
https://www.upo.es/isa/lmercab/publications/papers/ICFFR10_Merinoetal.pdf.
[5] http://www.alecmomont.com/projects/dronesforgood/.

85
EVALUAREA RISCULUI DE INCENDIU
LA O ȘCOALĂ

Student cap. Bogdan TATU
Lector univ. dr. ing. lt. col. Ștefan-Nicolae TRACHE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
The paper aims to present a simulation conducted by the author for the risk of
fire to a school.
In accordance with the Law no. 307/2006 on protection against fire and the
MAI Order no. 163/2007 for the approval of the General Norms for fire
protection any public institution must establish technical and organizational
measures in the work.

Keywords: School Fire, Risk, Technical and Organizational Measures

1. INTRODUCERE

În conformitate cu Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și Ordinul
MAI nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor orice
instituție publică, prin măsuri tehnice și organizatorice stabilite și puse în aplicare trebuie:
 să prevină și să reducă riscurile de incendiu;
 să asigure condiții pentru limitarea și dezvoltarea incendiilor;
 să asigure protecția utilizatorilor și a forțelor care acționează la intervenție;
 să asigure protecția bunurilor și mediului împotriva efectelor situațiilor de urgență
determinate de incendiu.
Conform art. 17 din OMAI nr. 163/2007, conducătorul instituției emite acte de autoritate
cum ar fi dispozițiile privind modul de organizare și de stabilire a responsabilităților privind
apărarea împotriva incendiilor, iar conform art. 18, unul din documentele care trebuie întocmite
este Planul de analiză și acoperire a riscurilor.
Conform art. 38 din OMAI nr. 163/2007, orice instituție publică trebuie să asigure prin
măsuri și reguli specifice cerinței esențiale „securitate la incendiu” amplasarea, proiectarea,
execuția și exploatarea construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor, precum și performanțele și
nivelurile de performanță în condițiile unui incendiu la structurile construcțiilor, produselor pentru
construcții, instalațiilor aferente construcțiilor și instalațiilor de protecție la incendiu.
Securitatea la incendiu are drept obiectiv reducerea riscului de incendiu care, conform
art. 39 din OMAI nr. 163/2007 se realizează prin:
 asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în faza de proiectare și execuție și
menținerea acestora la parametrii proiectați pe timpul exploatării;
 echiparea și dotarea construcțiilor și instalațiilor cu mijloace tehnice de apărare
împotriva incendiilor;
 organizarea activității de apărare împotriva incendiilor;
 asigurarea intervenției pompierilor în cazul producerii unor incendii.

86
1.1. Baza legală

La elaborarea prezentei documentații s-au avut în vedere următoarele prevederi
documentare:
 Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor:
 art. 16 lit. d) prin care ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale
sunt obligate pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență să
stabilească metodele și procedurile pentru identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de
incendiu specifice domeniului de competență;
 art. 18 lit. d) prin care ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale,
trebuie să stabilească pe baza metodologiei elaborate de către Inspectoratul General pentru Situații
de Urgență, metode și proceduri pentru identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu,
specifice domeniului de competență;
 art. 19 lit. b) prin care este stabilită obligația administratorului, conducătorului
instituției, utilizatorului și salariatului de a asigura identificarea și evaluarea riscului de incendiu
din unitatea sa de a asigura corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu nivelul
riscurilor;
 art. 29 care stabilește că examinarea sistematică și calificată pentru evaluarea și
controlul riscului de incendiu se face în toate fazele de proiectare, execuție și pe întreaga durată de
existență a construcțiilor și amenajărilor de orice tip;
 art. 44 pct. IV lit. d) în care neîndeplinirea obligației de la art. 19 lit. b) constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 la 500 RON.
 Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 163/28.02.2007:
 art. l1: Actele de autoritate și documentele specifice privind apărarea împotriva
incendiilor emise de ministere/celelalte organe ale administrației publice centrale sunt:
c) metode/proceduri pentru identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu
specifice domeniului de competență;
 art. 16: Documentele și evidentele specifice apărării împotriva incendiilor la unitățile
administrativ-teritoriale trebuie să cuprindă cel puțin:
a) planul de analiză și acoperire a riscurilor;
 art. 18: Documentele și evidențele specifice apărării împotriva incendiilor ale
operatorilor economici/instituțiilor trebuie să cuprindă cel puțin:
a) planul de analiză și acoperire a riscurilor al unității administrativ-teritoriale, în
partea ce revine operatorului economic/instituției;
d) documentația tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu,
identificarea și analiza riscurilor de incendiu etc.;
 art. 40 (1) care definește riscul de incendiu.
 Ordinul Ministrului de Interne nr. 210/21.05.2007 care a aprobat Metodologia privind
identificarea, evaluarea și controlul riscului de incendiu și unde au fost menționați:
 factorii de determinare a riscului de incendiu;
 natura surselor de aprindere;
 metodele de evaluare a riscului de incendiu existent (calitative, matematice, analitice,
grafice și combinate etc.);
 măsurile pentru controlul riscului de incendiu;
 prin art. 31(1) s-a stabilit că persoanele fizice și juridice care desfășoară activități de
identificare și evaluare a riscului de incendiu trebuie să fie atestate și calificate în baza
standardelor ocupaționale.
 Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajărilor Teritoriului nr. 27 (N) din
07.04.1999 pentru aprobarea normativului de siguranță la foc al construcțiilor P 118/99 în care, la
art. 2.1.1. la 2.1.3 se precizează că proiectantul trebuie să stabilească nivelurile de risc de incendiu.
 la art. 1.2.46. se definește riscul de incendiu pentru clădiri civile și pentru cele cu
activități de producție și depozitare;

87
 la art. 2.1.3. la 2.1.6. stabilește nivelurile de risc de incendiu (mic, mijlociu, mare)
precum și categoriile de risc de incendiu: A, B, C, D, E).

1.2. Definiția termenilor

a. Managementul riscului de incendiu – este un proces complex care utilizează resurse
umane și materiale în scopul abordării științifice a tratării riscurilor și include următoarele faze:
 identificarea factorilor de risc;
 evaluarea riscului;
 controlul riscului;
 finanțarea riscului.
b. Identificarea factorilor de risc de incendiu – este cea mai importantă fază a
managementului riscului și constă în identificarea pericolelor potențiale care există la nivelul
instituției/obiectivului analizat;
c. Evaluarea riscurilor de incendiu – este procesul de estimare și cuantificare a riscului
asociat unui sistem, determinat pe baza probabilității de producere, a consecințelor lui și de
comparare a acestuia cu un nivel de risc de incendiu acceptat.
d. Controlul riscurilor de incendiu este faza a treia a managementului riscului de
incendiu și reprezintă ansamblul măsurilor constructive tehnice și organizatorice destinate
menținerii/reducerii riscurilor în limitele de acceptabilitate stabilite, reducerea la minim a
consecințelor expunerii la pierderi.
Riscul de incendiu - modalități de cuantificare, conform P 118:
 În funcție de densitatea sarcinii termice - q.
 mare – q > 840 MJ/m²;
 mijlociu – q = 420 – 840 MJ/m;
 mic – q < 420 MJ/m².
 În funcție de destinația/funcțiunea spațiilor din clădirile civile:
 mare – se utilizează sau se depozitează materiale sau substanțe combustibile (arhive,
biblioteci depozite, parcaje etc.);
 mijlociu – se utilizează foc deschis (bucătării, centrale termice etc.);
 mic – celelalte încăperi sau spații.
 La construcții de producție și/sau de depozitare, categoriile de pericol de risc de
incendiu sunt:
 foarte mare – posibilități de explozie volumetrică; categoriile A+B;
 mare – posibilități de incendiu/ardere, categoria C;
 mediu – existența focului deschis în absența materialelor combustibile; categoria D;
 mic – materiale incombustibile sau combustibile în stare de umiditate înaintată,
categoria E.

2. NOȚIUNI GENERALE

Clădirile pentru învățământ (preșcolar, școlar și învățământ superior) vor îndeplini
nivelele de performanță admise în reglementările tehnice specifice și prevederile normativului.
Amplasarea clădirilor, de regulă, se realizează independent, la distanță față de clădirile
învecinate cu altă destinație. Atunci când se alipesc sau comasează cu alte destinații, se
compartimentează corespunzător. Nu este admisă amplasarea clădirilor pentru învățământ în
apropierea unor clădiri sau instalații cu pericol de incendiu sau explozie.
Clădirile de învățământ se proiectează și se realizează în conformitate cu prevederile
generale, comune și specifice de siguranță la foc, potrivit reglementărilor tehnice de specialitate,
asigurându-se îndeplinirea condițiilor și nivelelor de performanță admise, diferențiate în funcție de
vârsta utilizatorilor și programele funcționale de învățământ.

88
Încăperile cu risc mijlociu de incendiu (laboratoare, depozite, ateliere-şcoală etc.) vor fi
dispuse, pe cât posibil, izolat față de spațiile cu aglomerări de persoane sau separate prin elemente
CO (CA1) rezistente la foc, alcătuite și realizate corespunzător densității sarcinii termice și a
riscului de incendiu.
În condițiile asigurării funcționalității specifice, se vor lua măsuri de limitare a surselor
potențiale de izbucnire a incendiilor și reducerea materialelor și a substanțelor combustibile din
spațiile și zonele accesibile utilizatorilor.
Spațiile auxiliare anexe (centrale termice, stații tehnice, gospodării de combustibil,
grupuri electrogene etc.) aferente clădirilor de învățământ, de regulă, se dispun independent sau
atunci când se comasează sau grupează cu construcția de învățământ se separă prin pereți și
planșee CO (CA1) rezistente la foc conform reglementărilor tehnice, având accese total separate
de cele ale utilizatorilor-copii. În spațiile auxiliare și anexe ale clădirii de învățământ se vor
respecta regulile și măsurile specifice de protecție, în funcție de destinația și riscul de incendiu al
acestora.
Folosirea sau depozitarea lichidelor ori a gazelor combustibile în alte locuri decât cele
special amenajate și în cantitățile stabilite, precum și fără îndeplinirea măsurilor de prevenire și
stingere a incendiilor specifice acestora, sunt strict interzise.
De regulă, clădirile de învățământ se realizează din materiale și elemente de construcție
CO (CA1) și rezistente la foc, asigurându-se condițiile de corelație între grad, aria construită ai
numărul de niveluri stabilite în normativ (art. 3.2.4. și 3.2.5.). Utilizarea materialelor și a
elementelor de construcție combustibile este admisă în condițiile normativului și ale
reglementărilor tehnice specifice.

2.1. Părțile principale ale clădirilor

Ținând seama de alcătuirea constructivă și rolul structurii, se evidențiază două părți
principale ale clădirilor: infrastructura și suprastructura.
Infrastructura clădirii, situată sub cota ± 0,00, cuprinde fundațiile, elementele
constructive ale subsolului și planșeul peste subsol, respectiv numai fundațiile în cazul clădirilor
fără subsol.
Executată în bună parte sub nivelul terenului natural, infrastructura vine în contact direct
cu terenul asigurând încastrarea în teren și stabilitatea întregii construcții. Prin intermediul
fundațiilor, infrastructura transmite terenului de fundare toate încărcările care acționează asupra
construcției.
În cazul construcțiilor situate pe terenuri în pantă, infrastructura se poate realiza sub
formă de trepte.
Suprastructura clădirii cuprinde toate componentele constructive (verticale și orizontale)
situate deasupra cotei ± 0,00 m, inclusiv acoperișul. Suprastructura se realizează din elemente care
au rolul de a crea spațiile necesare desfășurării proceselor funcționale sau tehnologice, spațiul
construit fiind delimitat în plan orizontal în încăperi de către pereți și pe verticală în niveluri de
către planșee. Pereții de pe conturul clădirii, prevăzuți cu ferestre, sunt pereți exteriori (sau de
închidere). În cazul existenței subsolurilor, primul planșeu se numește planșeul de subsol, iar
ultimul, planșeul de pod sau planșeul-terasă, în funcție de modul de rezolvare constructivă a
acoperișului. Planșeele intermediare se numesc planșee curente.
Numerotarea nivelurilor se face de jos în sus astfel: P+n în cazul clădirilor fără subsol,
respectiv S+P+n în cazul clădirilor cu subsol, notațiile S, P și n desemnând subsolul, parterul
(primul nivel) și numărul de etaje. În cazul clădirilor pe terenuri în pantă, cota ± 0,00 m se poate
fixa la nivelul unde se realizează accesul principal în clădire sau cel mai jos nivel cu procese
funcționale specifice clădirii respective (de exemplu, camere de locuit), care se consideră parterul
clădirii.
Circulația pe verticală (între niveluri) se realizează prin intermediul scărilor. La clădirile
civile (de locuit, administrative etc.) cu peste patru etaje se prevăd și lifturi, iar la clădirile
industriale prevederea lifturilor este determinată de procesele tehnologice, indiferent de numărul
de niveluri.

89
La unele clădiri etajate, se prevăd, la parter, spații mari care necesită înălțimi mai mari
decât ale nivelului curent (de exemplu, holul). În multe situații, aceste spații se dezvoltă numai pe
o anumită porțiune a parterului și atunci pe porțiunea rămasă se prevede un etaj parțial care se
numește mezanin (notat cu M), primul etaj fiind nivelul situat peste parter și mezanin. Acoperișul
este elementul (sau subansamblul) realizat la partea superioară a clădirilor, fiind cu pod sau de tip
terasă. În cazul construcțiilor care nu adăpostesc procese funcționale sau tehnologice (poduri,
rezervoare, estacade etc.), părțile principale sunt aceleași: infrastructura (formată din fundații) și
suprastructura (care este chiar construcția propriu-zisă).

2.2. Elementele componente ale clădirilor

Întreaga clădire, atât infrastructura, cât și suprastructura, este formată din elemente de
construcție.
O parte din elemente alcătuiesc structura de rezistență a clădirii și se numesc elemente de
rezistență sau elemente structurale; o altă parte nu contribuie la realizarea structurii de rezistență
(numite elemente nestructurale), rolul lor fiind hotărâtor în realizarea spațiilor corespunzătoare
(estetic și igienic) pentru desfășurarea proceselor funcționale sau tehnologice. De asemenea, pentru
buna funcționare a clădirilor sunt necesare instalațiile de apă, încălzire, electrice, ventilare,
climatizare etc., acestea fiind, de asemenea, elemente nestructurale.
A) Elemente structurale formează, în ansamblu, structura de rezistență a clădirii. Fiecare
element structural preia încărcările ce-i revin, în funcție de poziția sa concretă în structură. Prin
îmbinări se asigură legăturile dintre elementele structurale și conlucrarea acestora în cadrul
structurii, care sub acțiunea încărcărilor ce revin întregii construcții se comportă ca o structură
spațială complexă.
Încărcările verticale (sau gravitaționale) sunt preluate de elementele structurale
orizontale și transmise elementelor verticale care, la rândul lor, le transmit fundațiilor și acestea
mai departe terenului de fundare.
B) Elementele nestructurale au rolul de a realiza confortul adecvat în spațiile construite,
în conformitate cu specificul proceselor funcționale sau tehnologice. În funcție de rolul funcțional,
elementele nestructurate pot fi: de compartimentare, închidere, izolare, etanșare și finisaj, precum
și elementele de instalații.

Bibliografie

[1] http://www.nofire.ro/servicii/evaluare-risc-de-incendiu.html?adwords
[2] http://www.scritub.com/diverse/INCENDIUL-RISCUL-DE-INCENDIU-S33791.php
[3] http://www.igsu.ro/documente/SVPSU/standarde/Evaluator-risc-incendiu.pdf

90
ORGANIZAREA APĂRĂRII ÎMPOTRIVA
INCENDIILOR LA LOCUL DE MUNCĂ

Student frt. Cornel OPREA
Student cap. Victor ONICIUC
Lector univ. dr. ing. lt. col. Aurel TROFIN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
This article presents the goal of fire safety management at the workplace,
which consists in ensuring that all of the employees know how to act in both
cases of fire prevention and fire extinction.

Keywords: Fire Safety, Management, Employees

1. INTRODUCERE

Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă are ca obiectiv
principal asigurarea pentru colectivul de salariaţi a condiţiilor care să permită acestora ca pe baza
cunoştinţelor de care dispun şi cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziţie să acţioneze pentru
prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea şi salvarea utilizatorilor construcţiei, evacuarea
bunurilor materiale, precum şi pentru înlăturarea efectelor distructive provocate în caz de incendii,
explozii, avarii sau accidente tehnice. [3]
Organizarea apărării împotriva incendiilor constă în:
a) prevenirea incendiilor, prin luarea în evidenţă a materialelor şi dotărilor tehnologice
care prezintă pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a mijloacelor
care le pot genera, precum şi prin stabilirea şi aplicarea măsurilor specifice de prevenire a
incendiilor;
b) organizarea intervenției de stingere a incendiilor;
c) afișarea instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor;
d) organizarea salvării utilizatorilor şi a evacuării bunurilor, prin întocmirea şi afişarea
planurilor de protecţie specifice şi prin menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite;
e) elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de muncă, desfăşurarea
propriu-zisă şi verificarea efectuării acesteia;
f) marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor
inscripţii ori mijloace de atenţionare. [2]
Organizarea, conducerea, îndrumarea şi controlul activităţii de apărare împotriva
incendiilor în unităţile structurilor de apărare şi securitate naţională se realizează potrivit
prevederilor Legii nr. 307 din 2006 cu modificările și completările ulterioare, pe baza normelor
aprobate de conducătorii structurilor respective, cu avizul Inspectoratului General.
În vederea îndeplinirii atribuţiilor pe linia apărării împotriva incendiilor, consiliile locale
şi operatorii economici care nu au obligaţia, prin lege, să angajeze cel puţin un cadru tehnic cu
atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor sau personal de specialitate, pot desemna din
rândul personalului propriu un salariat care să îndeplinească şi atribuţii specifice în domeniul
apărării împotriva incendiilor sau pot încheia un contract cu o persoană fizică sau juridică atestată,
în condiţiile legii.

91
2. IDENTIFICAREA LOCURILOR DE MUNCĂ

Pentru operatorii economici (microîntreprinderile – cu mai puțin de 10 angajaţi,
CA 2 mil. E)/instituţii şi alte persoane juridice ce desfăşoară activităţi în domeniul reglementat de
o autoritate, administratorul, conducătorul sau persoana cu funcţii de conducere, după caz, asigură
organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor prin emiterea următoarelor documente:
a) instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de
muncă;
b) reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;
c) organizarea instruirii personalului;
d) dispoziţie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcționării ori utilizării
construcţiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la
incendiu;
e) reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul
şi depozitarea substanţelor periculoase specifice produselor sale. [1]
În conformitate cu art. 22 din „Ordinul nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru aprobarea
normelor generale de apărare împotriva incendiilor”, locurile de muncă sunt definite astfel:

Prin loc de muncă, în înțelesul prevederilor prezentelor norme generale, se înțelege:

1. secţie, sector, hală/atelier de producţie, filială, punct de lucru şi altele asemenea; 

2. depozit de materii prime, materiale, produse finite combustibile; 
3. atelier de întreţinere, reparaţii, confecţionare, prestări de servicii, proiectare şi altele

asemenea;
4. utilaj, echipament, instalaţie tehnologică, sistem, staţie, depozit de distribuţie
carburanţi pentru autovehicule, depozit cu astfel de produse, punct de desfacere a 
buteliilor cu GPL pentru consumatori;
5. sală de spectacole, polivalentă, de reuniuni, de conferinţe, de sport, centru şi

complex cultural, studio de televiziune, film, radio, înregistrări şi altele asemenea;
6. unitate de alimentaţie publică, discotecă, club, sală de jocuri electronice şi altele

asemenea;
7. compartiment, sector, departament administrativ funcţional, construcţie pentru

birouri, cu destinaţie financiar-bancară;
8. clădire sau spaţiu amenajat în clădire, având destinaţia de îngrijire a sănătăţii:

spital, policlinică, cabinet medical, secţie medicală, farmacie şi altele asemenea;
9. bibliotecă, arhivă; 
10. clădire sau spaţii amenajate în clădiri, având ca destinaţie învăţământul,
supravegherea, îngrijirea sau cazarea ori adăpostirea copiilor preşcolari, elevilor, 
studenţilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost;
11. lăcaş de cult, spaţiu destinat vieţii monahale; 

12. clădire şi/sau spaţiu având destinaţia de gară, autogară, aerogară şi staţie de metrou; 

13. fermă zootehnică sau agricolă; 

14. punct de recoltare de cereale păioase sau de exploatare forestieră; 

15. amenajare temporară, în spaţiu închis sau în aer liber. 

92
Operatorii economici, instituţiile şi celelalte persoane juridice precizate mai sus asigură
conform Legii nr. 307 din 2006, următoarele documente şi evidenţe specifice apărării împotriva
incendiilor:
a) documentaţia tehnică specifică, în conformitatea cu legiea: scenarii de securitate la
incendiu, identificarea şi analiza riscurilor de incendiu etc.;
b) avize/autorizaţii de securitate la incendiu, însoţite de documentele vizate care au stat la
baza emiterii lor;
c) certificate CE, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice
de apărare împotriva incendiilor şi echipamentele specifice de protecţie utilizate;
d) registrul pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul;
e) organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă;
f) fişele de instruire, conform reglementărilor specifice;
g) lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii;
h) rapoartele întocmite în urma controalelor autorităţii de stat şi măsurile şi acţiunile
proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităţilor de control pentru respectarea
reglementărilor în domeniu.
Documentele şi evidenţele specifice privind apărarea împotriva incendiilor se actualizează
de către cei care le-au întocmit şi aprobat, dacă:
a) s-au produs modificări ale actelor normative şi ale reglementărilor tehnice care au stat
la baza emiterii acestora;
b) s-au produs modificări ale personalului cu atribuţii stabilite conform acestora;
c) s-au produs modificări referitoare la construcţii, instalaţii sau la specificul
activităţii. [1]

3. ORGANIZAREA APĂRĂRII ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Apărarea împotriva incendiilor, în temeiul art. 1 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea
împotriva incendiilor, reprezintă ansamblul integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini
organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate,
organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de
producere a incendiilor şi asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor,
în vederea evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului
împotriva efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii.
Astfel, în conformitate cu art. 6-11 din Legea nr. 307/2006 cu modificările și completările
ulterioare, sunt stabilite următoarele obligaţii generale:
 persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi
dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor,
viaţa, bunurile şi mediul;
 persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile
de urgenţă, primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea
incendiului;
 în cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi
fâneţe, persoanele aflate în apropiere au obligaţia să intervină imediat cu mijloacele de care
dispun, pentru limitarea şi stingerea acestora;
 în cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi juridice care
deţin, cu orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice sau mijloace de transport au
următoarele obligaţii:
 să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă
ajutor;
 să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii pentru
operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la
bunurile proprii ori ale altor persoane;

93
 să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor,
demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea
mijloacelor de transport, oprirea temporară a activităţilor sau evacuarea din zona
periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii, pentru realizarea acestor
măsuri.
La încheierea oricăror acte de transmitere temporară a dreptului de folosinţă asupra
bunurilor imobile, precum şi a contractelor de antrepriză, părţile sunt obligate să prevadă expres în
actele respective răspunderile ce le revin în ceea ce priveşte apărarea împotriva incendiilor.
Pentru limitarea propagării şi stingerea incendiilor, precum şi pentru limitarea şi
înlăturarea efectelor acestora, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale
sectoarelor acestuia, consiliile judeţene, consiliile locale, persoanele juridice şi asociaţiile familiale
şi persoanele fizice care desfăşoară individual activităţi economice în condiţiile Legii nr. 300/2004
privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi
economice în mod independent, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să
colaboreze între ele, contribuind cu forţe şi mijloace, pe bază de reciprocitate sau pe bază
contractuală. Organizarea acţiunilor de colaborare şi procedurile necesare se stabilesc prin
convenţii încheiate între părţi, cu avizul inspectoratelor.
Deţinătorii şi utilizatorii de construcţii ori de instalaţii, echipamente tehnologice de
producţie şi de transport au obligaţia să conlucreze cu autorităţile administraţiei publice şi cu
organele de specialitate ale acestora în organizarea, asigurarea, pregătirea şi punerea în aplicare a
planurilor de intervenţie în caz de incendiu.[1]

Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă conform art. 5 din
OMAI nr. 163 presupune:

Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă

1. stabilirea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; 
2. elaborarea, aprobarea şi difuzarea actelor de autoritate: decizii, dispoziţii, hotărâri şi
altele asemenea, prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva 
incendiilor;
3. elaborarea, aprobarea şi difuzarea documentelor şi evidenţelor specifice privind

apărarea împotriva incendiilor;
4. organizarea apărării împotriva incendiilor la locurile de muncă; 
5. planificarea şi executarea de controale proprii periodice, în scopul depistării,
cunoaşterii şi înlăturării oricăror stări de pericol care pot favoriza iniţierea sau 
dezvoltarea incendiilor;
6. analiza periodică a capacităţii de apărare împotriva incendiilor; 

7. elaborarea de programe de optimizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor; 
8. îndeplinirea criteriilor şi a cerinţelor de instruire, avizare, autorizare, atestare,

certificare, agrementare, prevăzute de actele normative în vigoare;
9. realizarea unui sistem operativ de observare şi anunţare a incendiului, precum şi de

alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment;
10. asigurarea funcţionării la parametrii proiectaţi a mijloacelor tehnice de apărare

împotriva incendiilor;
11. planificarea intervenţiei salariaţilor, a populaţiei şi a forţelor specializate, în caz de

incendiu;
12. analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor şi stabilirea împrejurărilor

şi a factorilor determinanţi, precum şi a unor măsuri conforme cu realitatea;

94
13. reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relaţiile generate

de contracte/convenţii;
14. asigurarea formularelor tipizate, cum sunt permisele de lucru cu focul, fişele de

instruire.

Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară activitatea
mai mulţi operatori economici sau alte persoane juridice sau persoane fizice autorizate, locul de
muncă se delimitează la limita spaţiilor utilizate de aceştia, iar utilităţile comune se repartizează,
după caz, proprietarului clădirii ori, prin înţelegere, operatorilor economici sau persoanelor
juridice respective.

Obligaţiile salariaţilor la locul de muncă:
 să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă,
sub orice formă, de cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor sau de conducătorul locului de muncă, după caz;
 să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi
echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator
sau de conducătorul instituţiei, după caz;
 să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi
instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor;
 să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice
încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite
de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la
sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
 să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul
tehnic specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în
vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
 să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul
apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu;
 să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă,
referitoare la producerea incendiilor.

4. ORGANIZAREA INTERVENŢIEI DE STINGERE A INCENDIILOR LA
LOCUL DE MUNCĂ

Organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor la locul de muncă cuprinde:
 stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare în caz de incendiu a
personalului de la locul de muncă, a serviciilor profesioniste/voluntare/private pentru situaţii de
urgenţă, a conducătorului locului de muncă, proprietarului/patronului/administratorului, precum şi
a specialiştilor şi a altor forţe stabilite să participe la stingerea incendiilor;
 stabilirea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de
stingere a incendiilor, a stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, a mijloacelor de salvare şi
de protecţie a personalului, precizându-se numărul de mijloace tehnice care trebuie să existe la
fiecare loc de muncă;
 stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea
persoanelor, bunurilor, pe schimburi de lucru şi în afara programului;
 organizarea efectivă a intervenţiei, prin nominalizarea celor care trebuie să utilizeze
sau să pună în funcţiune mijloacele tehnice din dotare de stingere şi de limitare a propagării arderii
ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare şi, după caz, la echipamente şi
utilaje tehnologice.
Datele privind organizarea activităţii de stingere a incendiilor la locul de muncă,
prezentate anterior, se înscriu într-un formular tipărit pe un material rezistent, de regulă carton, şi
se afişează într-un loc vizibil, estimat a fi mai puţin afectat în caz de incendiu.

95
Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul tehnic sau
de persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor.
Structura-cadru a formularului este prezentată în anexa nr.1 la normele generale de
apărare împotriva incendiilor, aceasta putând fi completată, după caz, şi cu alte date şi informaţii.
În conformitate cu prevederile art. 26 din O.M.A.I. nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru
aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, intervenţia la locul de muncă în
cazul producerii unui incendiu, presupune executarea operaţiunilor din tabelul următor cu ajutorul
echipelor de primă intervenţie, personalul fiind nominalizat astfel: în timpul programului de lucru,
în afara programului de lucru, în zilele de repaus şi sărbători legale.

Paşi de urmat în cazul producerii unui incendiu:
1. alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin
mijloace specifice, anunţarea incendiului la forţele de intervenţie, precum şi la 
serviciul 112;
2. salvarea rapidă şi în siguranţă a personalului, conform planurilor de intervenţie şi

de evacuare;
3. întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a
consumatorilor şi efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje de 
către persoanele anume desemnate;
4. acţionarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de apărare împotriva
incendiilor din dotare şi verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi a 
sistemelor automate şi, după caz, acţionarea lor manuală;
5. evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi

deteriorate în timpul intervenţiei;
6. protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului:

temperatură, fum, gaze toxice;
7. verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot

apărea focare noi, acţionându-se pentru stingerea acestora.

Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute mai sus, nominalizarea se face pentru fiecare
schimb de activitate, precum şi în afara programului de lucru, în zilele de repaus şi sărbători legale.
Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă, de exemplu, noaptea, în
zilele nelucrătoare, în sărbătorile legale sau în alte situaţii, este obligatorie asigurarea măsurilor
corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor.

PĂSTRAȚI-VĂ CALMUL ATACAȚI FOCUL CU ÎNCHIDEȚI SAU
STINGĂTOARE ÎNTRERUPEȚI

ÎN MEDIU DE FUM
ANUNȚAȚI INCENDIUL RESPIRAȚI CÂT MAI FOLOSIȚI HIDRANTUL
LA POMPIERI APROAPE DE SOL DE INCENDIU

Fig. 1 – Măsuri specifice planului de evacuare

Echipele de primă intervenţie stabilite în Planul de intervenţie sunt destinate evacuării,
salvării şi acordării primului ajutor medical de urgenţă, stingerea incendiilor în fază incipientă şi
executarea altor acţiuni specifice în cazul producerii unor calamităţi naturale, accidente
tehnologice sau dezastre.
Echipele sunt organizate de către personalul desemnat, la nivelul locurilor de muncă, în
funcţie de activităţile desfăşurate şi persoanele care îşi execută atribuţiile pe locurile respective de
muncă.

96
5. INDICATOARE DE SECURITATE

Indicatoarele de securitate, respectiv de interzicere, avertizare, orientare şi/sau informare,
prevăzute la art. 23 lit. f) din normele generale de apărare împotriva incendiilor, se execută, se
amplasează şi se montează conform reglementărilor şi standardelor de referinţă.
În anumite situaţii, indicatoarele pot fi însoţite de înscrisuri explicative şi în limbi de
circulaţie internaţională.
Obligaţia de a amplasa, de a monta şi de a păstra integritatea indicatoarelor revine
conducătorului locului de muncă.
Angajatorul va aplica prevederile Hotărârii de Guvern nr. 971 din 26.07.2006, privind
cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă.
Atunci când riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice de
protecţie colectivă ori prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii, angajatorul
trebuie să prevadă semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă, în conformitate
cu prevederile prezentei hotărâri, şi să verifice existenţa acesteia.
Instrucţiunile din tabelul de mai jos se aplică tuturor mijloacelor de semnalizare care
conţin o culoare de securitate, astfel:

Culorile utilizate pentru mijloacele de semnalizare
Culoare Semnificaţie sau scop Indicaţii şi precizări
Semnal de interdicţie Atitudini periculoase
Stop, oprire, dispozitiv de oprire de urgenţă
Pericol-alarmă
Roşu Evacuare
Materiale şi echipamente
de prevenire şi stingere a Identificare şi localizare
incendiilor
Galben sau Atenţie, precauţie
Semnal de avertizare
galben-oranj Verificare
Comportament sau acţiune specifică
Albastru Semnal de obligaţie
Obligaţia purtării echipamentului
Semnal de salvare sau de Uşi, ieşiri, căi de acces, echipamente, posturi,
Verde
prim-ajutor încăperi
Situaţie de securitate Revenire la normal

6. INSTRUCŢIUNI SPECIFICE DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor, prevăzute la art. 23 lit. c) din normele
generale de apărare împotriva incendiilor, se elaborează pentru locurile de muncă stabilite de
administrator/conducător, obligatoriu pentru toate locurile cu risc de incendiu.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind:
 prevederile specifice de apărare împotriva incendiilor din reglementările în vigoare;
 obligaţiile salariaţilor privind apărarea împotriva incendiilor;
 regulile şi măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor pentru exploatarea
instalaţiilor potrivit condiţiilor tehnice, tehnologice şi organizatorice locale, precum şi
pentru reparaţii, revizii, întreţinere, oprire şi punere în funcţiune;
 evidenţierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie;

97
 prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, cum sunt intoxicările,
arsurile, traumatismele, electrocutarea, iradierea etc., precum şi a regulilor şi măsurilor
de prevenire a acestora.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează de şeful sectorului de
activitate, instalaţie, secţie, atelier, se verifică de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să
îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor şi se aprobă de administrator/conducător.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se afişează, în întregime sau în sinteză, în
funcţie de volumul lor şi de condiţiile de la locul de muncă respectiv.
Un exemplar al tuturor instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor se păstrează la
cadrul tehnic sau la persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor.
Salariaţii de la locurile de muncă pentru care s-au întocmit instrucţiuni de apărare
împotriva incendiilor au obligaţia să le studieze, să și le însuşească şi să le aplice.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se completează în toate cazurile cu
informaţiile din planurile de intervenţie, acolo unde acestea sunt întocmite.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se actualizează la modificări, modernizări,
dezvoltări, reprofilări şi la apariţia unor noi reglementări.
Fiecare instrucţiune de apărare împotriva incendiilor trebuie să aibă înscrisă data
întocmirii/reviziei şi data aprobării.

7. CONCLUZII

Pentru a preveni și reduce riscurile de producere a incendiilor, dar și pentru a asigura
intervenția operativă de limitare și stingere a acestora în cazul declanșării lor:
 persoanele fizice și juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice și
dispozițiile de apărare împotriva incendiilor și să nu primejduiască, prin deciziile și faptele lor,
viața, bunurile și mediul;
 persoana care observă un incendiu are obligația să anunțe prin orice mijloc serviciile
de urgență, primarul sau poliția și să ia măsuri, după posibilitățile sale, pentru limitarea și stingerea
incendiului;
 la încheierea actelor de transmitere temporară a dreptului de folosință asupra bunurilor
imobile, precum și a contractelor de antrepriză, părțile sunt obligate să prevadă expres în actele
respective răspunderile ce le revin în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor;
 deținătorii și utilizatorii de construcții ori de instalații, echipamente tehnologice de
producție și de transport au obligația de a conlucra cu autoritățile administrației publice și cu
organele de specialitate ale acestora în organizarea, asigurarea, pregătirea și punerea în aplicare a
planurilor de intervenție în caz de incendiu [4].
Analizând Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor se constată că
instruirea la locul de muncă este o necesitate pentru a preveni și a înlătura incidentele nedorite ce
pot apărea în cazul unui incendiu la locul de muncă și pentru a stabili un regulament de urmat de
către toți angajații privind comportarea la apariția unui incendiu.

Bibliografie
[1] Legea nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
[2] Ordinul nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare
împotriva incendiilor.
[3] http://isuolt.ro/wp-content/uploads/2013/10/brosura3.pdf.
[4] http://forum.pompierii.info/subiect-organizarea-apararii-impotriva-incendiilor-la-locul-
de-munca.

98
STINGEREA INCENDIILOR CU ABUR

Student sg. Sorin-Marius CRAIOVEANU
Student sg. Florin PETRACHE
Student sg. Vlad-Ioan BORŞ
Student sg. Evelin CREŢU
Conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE
Conf. univ. dr. ing. col. Garibald POPESCU
Conf. univ. dr. ing. col. Irina ZGAVAROGEA
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
This paper presents the use of steam as a fire extinguishing agent, using a
model designed by the paper authors to demonstrate the efficiency of steam fire
suppression systems.

Keywords: Steam, Fire, Fire suppression systems

1. INTRODUCERE

Lucrarea își propune să prezinte o simulare realizată de autori pentru testarea eficienţei de
stingere a incendiilor cu ajutorul unei instalaţii de producere a aburului.

2. INSTALAŢII FIXE DE STINGERE CU ABUR. NOȚIUNI GENERALE

Aburul este o substanţă de stingere utilizată în industria chimică, petrochimică,
de lacuri şi vopsele, în camere de uscare, în staţiile de pompe şi în mai multe tipuri de încăperi
tehnologice.
Instalaţiile de stingere cu abur se folosesc atunci când folosirea altor mijloace de stingere
este contraindicată din punct de vedere tehnico-economic sau nu este eficace.
Efectul de stingere al aburului constă în reducerea concentraţiei de oxigen din spaţiul
incendiat sub limita inferioară de întreţinere a arderii. Eficienţa de stingere a acestuia este destul de
redusă, motiv pentru care se recomandă să fie utilizat pentru spaţii închise cu un volum maxim de
500 m3 , de regulă în încăperile unde există permanent instalaţii tehnologice de abur.
Ca agent de stingere se poate utiliza aburul saturat sau cel supraîncălzit, cel dintâi fiind
mult mai eficient. Se utilizează cu ajutorul unor instalaţii fixe şi semifixe.
În general, instalaţiile fixe de stingere cu abur a incendiilor se compun din:
 sursa de alimentare cu abur;
 conducta principală de abur (legată la sursa de alimentare înaintea robinetului de
închidere a consumatorilor tehnologici);
 robinetul conductei principale de alimentare cu abur (normal deschis);
 ventilul automat de acţionare;
 reţeaua de distribuţie a aburului (cu conducte perforate);
 detectoare de incendiu (amplasate în incinta protejată);

99
 tabloul electric de comandă al instalaţiei;
 butoane de acţionare manuală;
 dispozitiv de semnalizare acustică locală (pentru avertizarea personalului aflat în
incinta protejată);
 conducta de alimentare cu abur a instalaţiei semifixe, cu hidranţi de abur.

Conform Normativului privind securitatea la incendiu a construcțiilor P118/2 – 2013,
partea a II-a, debitul de calcul al unei instalatii de stingere cu abur se determina cu ajutorul relației:
q  isaV (1)
unde:
q – debitul de calcul al instalaţiei de stingere cu abur;
V – volumul spaţiului protejat;
isa – intensitatea de stingere cu abur.

În funcţie de destinaţia şi etanşeitatea spaţiului incendiat, normativul prezintă următorul
tabel:

Valorile intensităţii de stingere a incendiului cu abur, în funcţie de destinaţia și etanşeitatea
spaţiului protejat
Tabelul nr. 1
Intensitate de
Nr. Etanşeitatea
Destinaţia spaţiului protejat stingere (isa)
crt. spaţiului protejat
[kg/s∙m3]
Spaţii la care toate – Spaţii cu închidere etanşă (a uşilor, ferestrelor,
1 golurile se închid luminatoarelor, golurilor pentru ventilare etc.). 0,0025
etanş. – Rezervoare şi conducte etanşe.
– Spaţii la care se pot închide etanş toate
golurile (cu excepţia ferestrelor, luminatoarelor
Spaţii cu etanşeitate
2 şi golurilor pentru ventilare). 0,0050
relativă.
– Clădiri din materiale incombustibile
– Rezervoare neetanşe

Cantitatea totală de abur utilizată la stingerea incendiilor se poate determina cu
următoarea relaţie:
Q  q  Tt (2)
unde:
Q – debitul de calcul al instalaţiei de stingere cu abur;
T t – durata teoretică de stingere a incendiului.
Durata teoretică de stingere a incendiului este considerată de 180 secunde pentru spaţiile
etanşe şi 300 secunde pentru spaţiile cu etanşeitate relativă.
Debitul de abur la un orificiu de distribuţie, q0 , se poate determina cu ajutorul relaţiei:

p
q0  2,05   f  (3)
v

unde:
 = 0,6 (coeficientul compactităţii jetului de abur);
p – presiunea aburului, (bar);
v – volumul specific.

100
Valorile volumului specific al aburului în funcţie de presiune şi temperatură sunt redate în
următorul tabel:
Valorile volumului specific al aburului în funcţie de presiune şi temperatură
Tabelul nr. 2
Presiunea aburului la Temperatura aburului Volumul specific
sursă [0C] v
3
[bar] [m /kg]
1 99,09 1,7250
2 119,62 0,9016
3 132,88 0,6166
4 142,92 0,4706
5 151,11 0,3816
6 158,08 0,3213
7 164,17 0,2778
8 169,61 0,2448
9 174,53 0,2189
10 179,04 0,1981
Normativul precizează, de asemenea, şi celelalte detalii tehnice cu privire la modul de
realizare şi utilizare a instalaţiilor fixe de stingere cu abur.
Principalele avantaje și dezavantaje ale instalaţiilor de stingere cu abur sunt:
Avantaje:
 Cost scăzut, aburul folosit pentru stingere provenind de regulă din instalaţii care îl
utilizează deja în alte scopuri, dirijându-l prin instalaţiile de stingere doar în situaţiile în care există
incendii.
Dezavantaje:
 Aburul nu se poate folosi ca agent de stingere la incendiile de materiale plastice care se
topesc la temperaturi joase, instalaţii electrice aflate sub tensiune sau în spaţiile unde sunt
depozitate materiale ce acţionează violent în contact cu apa.
 Aburul nu se poate folosi decât după evacuarea tuturor persoanelor din spaţiul
incendiat.

3. REALIZAREA MODELULUI

Pentru realizarea modelului, autorii au confecţionat o machetă paralelipipedică, ce
simulează un spațiu închis, 5 fețe ale acesteia fiind confecționate din OSB, de grosime 12 mm și o
față din sticlă, pentru a putea observa evoluția incendiului și eficacitatea instalației de stingere.
Aburul folosit pentru stingere s-a obţinut cu ajutorul unui arzător ce încălzeşte apa
dintr-un rezervor modificat, pe care se află indicatori de presiune şi temperatură, pentru observarea
variaţiei celor doi parametrii în timp.
Refularea aburului se face prin intermediul a cinci găuri, cu diametre de 1,5 mm fiecare,
date în conducta de cupru la distanţe aproximativ egale între ele, conductă ce mărgineşte trei dintre
pereţii machetei.

Fig. 1 – Model experimental al unei instalaţii fixe de stingere cu abur

101
Fig. 2 – Aburul folosit pentru stingerea incendiului

3.1. Rezultate experimentale

Refularea aburului s-a produs în urma deschiderii unui robinet de trecere, situat pe
conducta principală de abur. La o temperatură de peste 120º Celsius, temperatura maximă indicată
cu ajutorul termomanometrului, şi o presiune de 1,5 bar, a fost posibilă stingerea incendiului
într-un timp situat între 10-20 secunde din momentul dirijării aburului prin instalaţia de stingere.

Fig. 3 – Rezervorul de producere a aburului la o presiune de aproximativ un bar

4. CONCLUZII

Lucrarea experimentală, realizată de către autori la Facultatea de Pompieri, a demonstrat
eficacitatea stingerii cu abur a unui incendiu într-o incintă. Capacitatea vaporilor încălziți de a
prelua rapid o cantitate mare de căldură, coroborată cu o presiune corespunzătoare de evacuare în
instalația de stingere reprezintă premise pentru utilizarea în scopul propus.
Instalaţiile fixe de stingere cu abur a incendiilor trebuie, de asemenea, să se realizeze
întocmai cu indicaţiile precizate în normative. Nerespectarea indicaţiilor tehnice, precum şi
utilizarea improvizaţiilor sau a unor echipamente de calitate slabă pot pune în pericol personalul
aflat în vecinătatea acestora.
De asemenea, aceste instalaţii sunt supuse periodic unor probe hidraulice de rezistenţă la
presiune, de etanşeitate şi de funcţionare.

102
Bibliografie

[1] http://vapoare.blogspot.ro/2009_02_01_archive.html
[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Stingerea_incendiilor
[3] http://stingatoare-incendiu.blogspot.ro/2010/05/sisteme-de-stingere-pe-baza-de-
abur.html
[4] http://www.scritub.com/diverse/Substante-de-stingere-a-incend14156.php
[5] http://www.rasfoiesc.com/inginerie/pompieri/Mijloace-de-stingere-a-substan47.php
[6] Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor P118/2 – 2013, Partea a II-a -
Instalaţii de stingere art. 26-art. 27.

103
NORMATIVUL I 13/2015.
PREVEDERI PENTRU SECURITATEA LA INCENDIU

Student cap. Andrei-Ciprian POP
Student cap. Alexandru-Ioan DUMITRU
Conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
This paper sets a goal in presenting the new improvements and security
standards regarding the prevention and the security in case of fire. The article
emphasizes the safety measures that must be found in any room that has
installed a heating system or deposits of flammable materials, as results from
Norm I 13/2015.

Keywords: Norm I 13/2015, Security Standard, Safety Measures, Heating
System

1. INTRODUCERE

Această lucrare îşi propune a face o scurtă prezentare a îmbunătățirilor aduse noului
Normativ I-13/2015 în ceea ce privește prevenirea incendiilor și securitatea în caz de incendiu.
Acest articol dezvoltă măsurile de siguranță care trebuie respectate în orice încăpere în
care este montat un sistem de încălzire sau care depozitează materiale inflamabile, așa cum sunt
prezentate detaliat în Normativul I 13/2015.

2. CONDIȚII GENERALE DE PROIECTARE ȘI EXECUTARE

2.1. Proiectarea și executarea instalațiilor de încălzire centrală se face astfel încât
acestea să corespundă calitativ cel puțin nivelurilor minime de performanță prevăzute prin
Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare:
a) rezistență mecanică și stabilitate;
b) securitate la incendiu;
c) igienă, sănătate și mediu înconjurător;
d) siguranță și accesibilitate exploatare;
e) protecție împotriva zgomotului;
f) economie de energie și izolare termică;
g) utilizarea sustenabilă a resurselor naturale.
Nivelurile minime de performanță referitoare la aceste cerințe sunt prevederi obligatorii și
se aplică la proiectarea și executarea instalațiilor de încălzire centrală potrivit reglementărilor
tehnice aplicabile.
2.2. Alegerea soluțiilor de încălzire a clădirilor se face după criterii tehnice și economice,
ținând seama de necesitățile specifice, de tipul și destinația clădirilor și de posibilitățile de
realizare.
(1) În analizele privind economicitatea unei soluții, inclusiv oportunitatea unei
modernizări sau transformări, se iau în considerare toate aspectele legate de costul investiției, al
exploatării și economia de energie.

104
(2) Pentru încălzirea clădirilor se recomandă soluția de încălzire centrală, ținând seama de
cerințele pe care aceasta le poate satisface, de avantajele soluției și de criteriile economice
menționate anterior.
(3) Utilizarea încălzirii centrale este obligatorie atunci când este impusă de condițiile
tehnologice ale producției industriale, de cele de depozitare sau de condiții de securitate la
incendiu.
(4) În construcțiile echipate cu instalații de protecție împotriva incendiilor sau cu alte
dispozitive de securitate la incendiu acționate de elemente termosensibile, instalația de încălzire cu
aer cald trebuie să fie realizată astfel încât temperatura, viteza și direcția jetului de aer cald să nu
determine declanșarea accidentală a acestora.
(5) În lipsa unui agent termic sau în situații în care soluția rezultă ca avantajoasă, pentru
încălzirea cu aer cald a încăperilor se pot folosi generatoare cu aer cald cu focar propriu,
echipamente la care încălzirea aerului se face prin arderea unui combustibil lichid sau gazos.
(6) Utilizarea generatorului de aer cald pentru încălzirea încăperilor se face cu luarea
tuturor măsurilor necesare de securitate la incendiu și siguranță în exploatare:
 generatoare cu focar etanș, la care circuitul aerului de încălzire este separat de circuitul
aer de ardere – gaze arse;
 instalații de semnalizare – automatizare pentru funcționarea în siguranță (menținerea
concentrațiilor de noxe din încăpere în limitele admise, controlul alimentării cu
combustibil, detecția scăpărilor de gaze etc.).
(7) Încălzirea prin radiație la temperaturi înalte folosind radianți electrici sau cu gaze, se
poate prevedea pentru spații deschise (terase, peroane, intrări în clădiri) sau chiar în spații închise,
atunci când nu se poate utiliza un agent termic și dacă folosirea soluției în aceste spații este admisă
de reglementări de securitate la incendiu.
(8) La radianții cu gaze se iau măsuri de automatizare pentru prevenirea incendiilor și
exploziilor și pentru menținerea concentrațiilor de noxe în limitele admise.
(9) În încăperile echipate cu instalații de protecție împotriva incendiilor sau cu alte
dispozitive de securitate la incendiu acționate de elemente termosensibile, amplasarea suprafețelor
radiante trebuie realizată astfel încât să nu determine declanșarea accidentală a acestora.
(10) Centralele termice individuale se pot amplasa în interiorul clădirii sau pe terasa
acesteia, respectând, în principal, prevederile cuprinse în reglementările tehnice referitoare la
proiectarea, execuția și exploatarea centralelor termice mici, de securitate la incendiu în clădiri, a
prescripțiilor tehnice specifice ISCIR etc.
(11) Soluția constructivă și materialele componente ale coșului de fum trebuie să
răspundă, în principal, cerințelor privind:
a) rezistența și stabilitatea constructivă;
b) rezistența la temperaturi extreme;
c) rezistența la coroziune;
d) etanșare;
e) securitate la incendiu.
(12) Încăperile din clădirile civile și de producție și/sau depozitare în care se depozitează
maximum 10 m3 lichide combustibile pentru centrala termică se separă, obligatoriu, de restul
clădirii având altă destinație, prin pereți și planșee proiectate potrivit reglementărilor tehnice de
securitate la incendiu a construcțiilor.
(13) Golurile strict funcționale de acces, realizate în elementele respective, se protejează
prin elemente rezistente la foc proiectate potrivit reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a
construcțiilor.
(14) Încăperile din centralele termice, în care se depozitează maximum 20 m3
combustibili solizi se separă de restul clădirii prin pereți și planșee care trebuie să îndeplinească,
obligatoriu, condițiile prevăzute în acest standard.
(15) Comunicarea cu sala cazanelor se poate face prin uși rezistente la foc, potrivit
reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcțiilor.

105
(16) Buncărele pentru combustibili solizi, precum și pâlniile de alimentare a instalațiilor
de ardere se realizează din materiale incombustibile și se iau măsuri pentru evitarea încărcării
electrostatice.
(17) Spațiul în care se amplasează buncărele, care au o capacitate mai mare de 2 m3, se
separă de sala cazanelor prin pereți și planșee incombustibile, având o rezistență la foc potrivit
reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcțiilor.
(18) Coșurile și canalele de fum se realizează și execută ținând seama de prevederile din
prezenta reglementare tehnică și de prevederile cuprinse în STAS 3417, prescripții tehnice
specifice ISCIR și a reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcțiilor. Coșurile de
fum trebuie să fie proiectate, instalate și puse în funcțiune în conformitate cu SR EN 15287.

3. MĂSURI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

(1) În vederea satisfacerii exigențelor de siguranță se respectă prevederile privind
proiectarea, executarea și exploatarea instalațiilor de detectare, semnalizare și avertizare a
incendiilor potrivit reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcțiilor.
(2) Centralele termice se dotează cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor și
se echipează cu instalații de stingere a incendiilor conform reglementărilor în vigoare.
(3) În centralele termice cu combustibil lichid sau gazos, în sala cazanelor, se prevăd
stingătoare având performanța de stingere 21A și 113B, amplasate câte unul la fiecare 100 m2
suprafață de pardoseală.
(4) Pentru depozitele închise cu combustibil lichid din exteriorul construcției se asigură
pentru fiecare 20 de t de capacitate minimum:
 două stingătoare având performanța de stingere 21 A și 113B;
 un stingător transportabil cu performanțe de stingere IIB;
 o ladă cu nisip de 0,5 m3;
 o lopată.
(5) În centralele termice cu combustibil solid, în sala cazanelor se prevăd hidranți
interiori de incendiu, dacă aceasta este amplasată într-o construcție echipată cu asemenea instalații,
sau stingătoare având performanța de stingere 21A și 113B, amplasate câte unul la fiecare 100 m2
suprafață de pardoseală.
(6) Sub injectoarele cu combustibil lichid se prevăd tăvi etanșe din tablă, umplute cu
nisip, pentru evitarea împrăștierii pe pardoseală a eventualelor pierderi de combustibil.
(7) La trecerea prin pereți și planșee, conductele aparente sau mascate (în canale, ghene,
etc.) se montează în tuburi de protecție sau piese speciale, care să permită mișcarea liberă a
conductelor datorită dilatării și să asigure protecție mecanică a conductelor izolate. În funcție de
rolul de protecție la foc al elementelor de construcții se alege ansamblul trecerii (construcții și
instalații) ținând seama, obligatoriu, de reglementările de securitate la incendiu.
(8) Trecerea conductelor prin elemente de construcții (pereți și planșee) care au rol de
Protecție la foc, antifoc sau rezistente la explozie, precum și utilizarea canalelor și ghenelor în care
se montează conductele se face conform reglementărilor de securitate la incendiu.

Bibliografie

[1] Normativ pentru proiectarea, executarea și exploatarea instalațiilor de încălzire centrală
(revizuire și comasare normativele I 13-2002 și I 13/1-2002), indicativ I 13-2015,
Monitorul Oficial al României, Partea I, Legi, Decrete, Hotărâri și alte Acte, anul 183
(XXVII) – nr. 897 bis, miercuri, 2 decembrie 2015.

106
PROTECȚIA ELEMENTELOR DE CONSTRUCȚIE DIN LEMN
FOLOSIND METODE MODERNE DE IGNIFUGARE

Student frt. Andrei GUȚĂ
Student frt. Daniel ZAMĂNEAGRĂ
Lector univ. dr. ing. mr. Dragoș-Iulian PAVEL
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
Wood is one of the most valuable and widely used natural resources for
furniture manufacturing and engineering construction. Worldwide
environmental problems and natural resource crises are becoming more and
more serious, and wood is receiving more attention because of its unique
renewability and environmentally-friendly nature. However, insufficient
durability limits the use of wood, because of its biodegradability and
flammability. The lack of durability can be overcome when proper protection is
applied to wood. Wood is as old as history much the same as protection has
been practiced for almost as long as wood has been used (Richardson 1978).
Over the years numerous processes have been introduced, and existing
processes have been improved. The goal of modern wood preservation is to
ensure deep, uniform penetration with a reasonable cost and without
endangering the environment. [1].

Keywords: Innobility, Ignition Power, Flammble, Newly Disined Wood
Treatment Procedures

1. INTRODUCERE

Lemnul este materialul de bază în domeniul construcțiilor care trebuie supus mai întâi
unei serii de tratamente care au ca scop sporirea rezistenței împotriva acțiunii factorilor naturali
sau biologici: mucegai și insecte. Procedeul de îmbunătăţire a comportării la foc a materialelor
combustibile se numeşte ignifugare.
Deoarece lemnul este un material organic, mai devreme sau mai târziu el va lua foc,
indiferent cu ce este tratat. Prin ignifugare se obţine o întârziere semnificativă a declanşării arderii,
astfel încât rămâne suficient timp la dispoziţie pentru a împiedica declanşarea efectivă a
incendiului.
De asemenea, jarul provenit din lemnul ignifugat se stinge mult mai repede decât jarul
rezultat dintr-un lemn netratat. [2]
Cerințele esențiale la care trebuie să răspundă o construcție sunt:
a) rezistenţă mecanică şi stabilitate;
b) securitate la incendiu;
c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător;
d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare;
e) protecţie împotriva zgomotului;
f) economie de energie şi izolare termică;
g) utilizare sustenabilă a resurselor naturale. [3]

107
2. CONDIȚII GENERALE PRIVIND IGNIFUGAREA LEMNULUI

În acest context pentru asigurarea securității la incendiu a construcțiilor realizate din lemn
se impune aplicarea diferitelor procedee de ignifugare a lemnului. Pentru ignifugarea materialelor
şi elementelor de construcţii combustibile este obligatorie utilizarea numai a produselor avizate de
I.G.S.U. Conform Legii [3] aceste produse trebuie agrementate tehnic, iar conform sistemului de
evaluare a conformităţii din România trebuie să aibă certificat de conformitate. Ignifugarea este
una din cerinţele privind securitatea la incendiu pentru îmbunătăţirea gradului de rezistenţă la foc a
clădirii. Ignifugarea corect executată poate localiza un incendiu, în focarul iniţial, prin limitarea
aprinderii şi arderii în continuare a materialelor de construcţii, jucând rolul de barieră, sau poate
prelungi faza de ardere lentă, ceea ce duce la neafectarea rapidă a structurii de rezistenţă şi
totodată, posibilitatea unei intervenţii din interior, fără a se ajunge la faza de ardere generalizată.

Ignifugarea materialelor şi produselor combustibile este recomandată la:
 construcţiile noi, la modificarea sau schimbarea destinaţiei sau a condiţiilor de utilizare
a celor existente, precum şi periodic, la expirarea perioadei de menţinere a calităţii lucrării de
ignifugare specificată de producător;
 realizarea unor elemente de construcţie, cum sunt tavane, închideri sau mascări
finisaje ş.a.;
 tratamente termice şi acustice interioare;
 construcţiile provizorii combustibile pentru ateliere, remize, depozite, magazii etc.
în care se lucrează cu substanţe combustibile sau cu foc deschis;
 investitorii sau proprietarii pot solicita ignifugarea şi în alte situaţii.

La alegerea produsului de ignifugare se va ţine cont de:
 gradul de rezistenţă la foc la care trebuie să ajungă construcţia (stabilit de proiectant);
 performanţele produsului care reies din specificaţia tehnică;
 clasa de combustibilitate şi limita de rezistenţă la care trebuie să ajungă materialul
combustibil;
 locul elementului în structură (rezistenţă, finisaj);
 condiţiile specifice în care este utilizat materialul (în interior sau exterior).
Lucrările de ignifugare se execută numai de personalul instruit şi atestat în acest scop
conform [4], [5], şi a procedurilor de atestare elaborate de C.N.S.I.P.C. şi aprobate de inspectorul
general al I.G.S.U.

Pentru lucrările de ignifugare se ține seamă de:
 Norma tehnică C58 – 96 – privind ignifugarea materialelor combustibile;
 SR 652 – 98 – verificarea eficacității ignifugării;
 SR 7248 – 99 – metoda de determinare a propagării flăcării pe suprafața materialelor;
 Normativ pentru verificarea calității și recepția lucrărilor de construcții și instalații
aferente – C56 – 85;
 Standardul de firmă pentru produse;
 Instrucțiuni de utilizare a produsului.

3. METODE NOI DE IGNIFUGARE A LEMNUL

3.1. Lemnul compozit (WPC) [6]

Lemnul plastifiat – WPC (Wood Polymer Composite) este un produs compozit inventat în
Japonia, în a cărui compoziţie intră făina de lemn (peste 50%) şi deşeuri de mase plastice
termoplastice în special din polipropilenă și polietilenă amestec stabilizat împotriva radiaţiilor UV,
a mucegaiurilor şi insectelor. Ambele componente, lemn și plastic, pot proveni din fluxurile

108
reciclabile. Pe lângă lemn mai pot fi folosite și alte materii prime cum ar fi: cânepă, bumbac, fibre,
coji de orez, coji de semințe de floarea soarelui. Materialele sunt 100% reciclabile. Acestea au
rezultat în urma proiectului „LIMOWOOD” din 2015. Proiectul a fost realizat de cercetătorii de la
Institutul Fraunhofer pentru Wood Research WKI din Braunschweig împreună cu partenerii
industriali din Belgia, Spania, Franța și Germania. Materialul rezultat nu conține adezivi care să
elibereze formaldehidă (gaz incolor foarte toxic) folosit în industrie pentru obținerea rășinilor,
folosită apoi în fabricarea plăcilor de lemn.
O mare calitate a profilelor de WPC este că acestea nu-şi modifică semnificativ
dimensiunile prin expunere la lumină şi căldură, coeficientul de dilatare fiind apropiat de cel al
aluminiului. Se pot obţine, de asemenea, profile pentru stâlpi şi uluci de gard, ţigle, lambriuri
exterioare, paleţi deosebit de rezistenţi, sisteme pentru uşi şi ferestre. Datorită rezistenţei
excepţionale la condiţiile atmosferice, produsele din WPC sunt soluţia ideală pentru mobilierul
urban (bănci şi mese în parcuri, coşuri de gunoi, ghivece pentru plante ornamentale, garduri şi
împrejmuiri, podeţe şi pontoane pentru bărci, pergole, foişoare).

Fig. 1 – Construcție din lemn WPC în parcul Moghioroș

Profilele de WPC pot fi ignifugate crescând rezistenţa la flacără de câteva ori faţă de
lemnul impregnat. Acestea nu trebuie protejate prin vopsire sau lăcuire şi au o garanţie la acţiunea
intemperiilor de minim 15 ani. Pe partea de ignifugare s-a demonstrat că materialul WPC rezistă în
flacără 300 de secunde până la inflamare (incendiul din clubul Colectiv a durat 153 de secunde).
În România se fabrică lemn compozit WPC la fabrica Bencomp din Buzău.

3.2. Impregnare sub vid-presiune [7]

Pentru lemn masiv și produsele de panou procedeul cel mai des utilizat pentru tratare este
de impregnare sub vid-presiune. Acest lucru este realizat de către companiile specializate în
autoclave mari de presiune, în condiții controlate. Materialul supus tratării se usucă succesiv până
la obținerea unui conținut de umiditate compatibil cu utilizarea finală, asigurând astfel o protecție
permanentă, care nu necesită întreținere.

3.2.1. Procesul de tratare a lemnului

Lemnul tratat cu produs ignifug se impregnează în condiţii controlate prin tehnologia de
vid-presiune într-un sistem închis numit autoclavă, produsul ignifug intrând în profunzime, în
lemn.
Există două astfel de produse, Dricon și NON-COM Exterior, oferite de firma engleză
Arch Timber Protection.

109
a) b) c) d) e)

Lemnul se Se inundă Se aplică presiune Vidarea finală prin Presiunea scăzută
introduce în autoclava cu hidraulică care care se extrage din interiorul
autoclavă. Se produsul ignifug obligă excendentul de lemnului absoarbe
procedează la în condiţii de vid. conservantul să soluţie şi se soluţia de la suprafaţa
vidarea iniţială, pătrundă adânc în pompează înapoi acestuia când este
se evacuează structura în recipientul de scos la aer.
aerul din lemnului. stocare. Lemnul impregnat se
celulele lasă la uscat.
lemnului.
Se menţine
vidul.
Fig. 2 – Etapele de tratare a lemnului

În România există două firme care comercializează produsele Arch Timber Protection și
prestează serviciile de impregnare prin tehnologia de vid-presiune, la Gheorghieni din județul
Harghita și la Slănic din județul Argeș. Pentru produsele cu panou, cum ar fi plăcile aglomerate și
fibrolemnoase cu densitate medie (MDF), produsele chimice ignifuge sunt în mod normal
încorporate ca parte integrantă a fabricării lor.

3.3. Plăcile OSB FIRESTOP [8]

Focul poate distruge clădiri, echipamente și chiar vieți. Importanța evacuării rapide a
personalului, asociată cu proiectarea corespunzătoare a căilor de evacuare si utilizarea materialelor
adecvate pentru suprafața de finisare a pereților și a planșeelor joacă un rol important în faza
inițială a unui incendiu. Pe lângă caracteristicile excelente de rezistență la incendii, placa OSB
Firestop prezintă și caracteristici de finisare a suprafeței similare tencuielilor și sistemelor de pereți
uscați.
Spre deosebire de sistemele de pereți uscați, plăcile OSB Firestop sunt deosebit de
rezistente la fisuri și deteriorări în timpul manipulării și montării, precum și la solicitările din
timpul utilizării.

Avantajele plăcilor OSB Firestop sunt:
 rezistență mecanică și portanță din clasa OSB 3;
 clasa de reacție la foc B-s1, d0;
 în timpul incendiului, o singură placă (2,5 x 1,25 m) eliberează o cantitate de apă
cristalizată, crescând astfel rezistența la incendii;
 compoziția stratului de suprafață Pyrotite® cu fibre de sticlă crește caracteristicile
de rezistență ale plăcilor OSB;
 permit soluții mai rapide și mai economice decât în cazul metodelor combinate de
construcție la care sunt folosite sisteme de pereți uscați;
 ușurință mai mare de manipulare și prelucrare în comparație cu panourile de pereți pe
bază de silicați (gips, plăci din fibre și gips și plăci din așchii lemnoase legate cu ciment);
 impermeabilitate mare pentru utilizarea în structuri de anvelopare a clădirilor;
 exactitate și stabilitate dimensională ridicată;
 rezistență la șocuri sau deteriorări în timpul manipulării;
 metodă uscată și deosebit de rapidă de construire;

110
 utilizare în zone cu risc seismic;
 ecologice – chiar și în timpul incendiului nu sunt eliberate substanțe chimice
periculoase;
 fabricate din material lemnos care provine din păduri gestionate durabil;
 plăcile OSB Firestop sunt lipite cu adezivi care nu conțin formaldehidă.

Fig. 3 – Elementele componente ale plăcilor OSB Firestop

Fig. 4 – Diferența experimentală dintre plăcile pe bază de lemn și OSB Firestop

4. IGNIFUGAREA MATERIALELOR ȘI PRODUSELOR DIN LEMN ȘI/SAU PE
BAZĂ DE LEMN [9]

În cazul ignifugării cu produse de suprafaţă a materialelor de tip PAL, PFL, PAL-CON,
PAF etc. se au în vedere următoarele aspecte:
 aplicarea se face prin aceleaşi procedee ca şi la lemnul masiv (tratare la suprafaţă
şi/sau în masa lor), respectându-se consumul specific precizat de producător pentru fiecare produs
de ignifugare, de temperatura mediului, de compatibilitatea suport-produs;
 uscarea materialelor ignifugate se va realiza în timp cât mai scurt, astfel încât
produsele să nu fie degradate de umiditate (se pot folosi aeroterme).
Condiţiile impuse sunt:
 umiditatea lemnului:
- maximum 10% – pentru elementele de finisaj;
- maximum 18% – pentru celelalte;
- temperatura aerului – minim 10° C.

111
Metode utilizate pentru verificarea lucrărilor de ignifugare:
 [10] S.R. 652/1998 – metoda verificării eficacităţii ignifugării prin pierdere de masă; o
probă este formată din trei eprubete cu dimensiunile 150 x 400 x max. 48 min/1000 mp;
 STAS 7248/ – metoda de propagare a flăcării pe orizontală (cu panou radiant) –
utilizată în cazul omologării soluţiilor ignifuge.

4.1. Tratamentul de suprafaţă

La preluarea frontului de lucru se va verifica cu atenţie suprafaţa suport care trebuie
ignifugată. Lemnul nu trebuie sa fie putred. Toate se consemnează în procesul-verbal de prelucrare
a frontului de lucru.

4.2. Pregătirea suprafeţelor

La aplicarea produselor ignifuge de suprafaţă se va avea în vedere:
 curăţarea suprafeţelor (de praf, noroi, var, vopsea sau impurităţi, inclusiv protecţii
ignifuge anterioare), prin periere, răzuire etc.;
 chituirea tuturor crăpăturilor, fisurilor, nodurilor, îmbinărilor şi golurilor existente pe
suprafeţele care se protejează cu chit, realizat din praf de cretă şi produs ignifug în raport de (1:1)
– cantitate de chit reprezintă 0,1 kg/mp;
 tratarea cu substanţă a rosturilor (de chertare) şi apoi întocmirea unui proces-verbal de
lucrări ascunse, împreună cu beneficiarul în care se vor specifica operaţiile executate (tratări de
rosturi, crăpături, fisuri etc. prin chituire).
Pentru ignifugarea prin impregnare, materialul lemnos trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
 să fie decojit (să nu aibă la suprafaţă coajă);
 să nu fie tratat în profunzime sau la suprafaţă cu substanţe chimice care să împiedice
pătrunderea produsului ignifug în masa materialului.

4.3. Aplicarea primului strat
 se verifică umiditatea şi temperatura aerului (valori: maxim 60% şi minim 10° C);
 se verifică dacă umiditatea eprubetelor tăiate corespunde cu cea a lucrării;
 se face o probă de densitate a produsului ignifug dacă firma are în dotare densimetru;
 se trece la aplicarea primului strat de soluţie ignifugă pe lucrare şi epruvete şi se face
calculul consumului specific realizat astfel: se cântăreşte eprubeta înainte – uscată – şi după
aplicarea soluţiei – udă, se face diferenţa maselor şi se raportează la suprafaţa acestuia;
 se aplică stratul al doilea, se calculează consumul specific realizat pe cele două straturi.
În cazul în care substanţa se aplică în două straturi, iar consumul specific obţinut este egal sau mai
mare decât cel specificat de producător, putem considera că lucrarea este terminată, în caz contrar
se mai aplică un strat.
Această metodă (tratamentul de suprafață) este aplicat și de firmele din România, cum ar
fi S.C. ROMCHIM PROTECT S.A. [10] care inovează un produs ignifug total biodegradabil, fără
efecte negative asupra mediului, sub denumirea „soluție ignifugă ANTIFLAM O.N. 99”.
Principalele sale avantaje sunt:
 poate fi aplicat cu ușurință folosind diverse metode de aplicare: pensulă, bidinea,
pompă manuală tip Vermorel, pistol, imersie sau alte metode de impregnare;
 nu formează pelicula, pătrunde în fibra masei lemnoase fără a exista riscul de
exfoliere;
 nu schimbă aspectul materialelor tratate (produsul fiind incolor);
 efectul tratamentului are o perioadă de 5 ani, față de alte produse ignifuge la care
efectul tratamentului este de 2-3 ani;
 nu necesită un regim special de distrugere a cantităților de produs nefolosite sau care
au depășit termenul de garanție în ambalaj;

112
 ANTIFLAM O.N 99 în diluație cu apa în proporții prestabilite, poate fi folosit ca
îngrășământ anorganic pentru flori.
Eficiența acestui produs este testată printr-un experiment care va dovedi diferența dintre
materialele tratate cu material ignifug și materialele netratate. În continuare se prezintă un
minicartier format din șase case.

Fig. 5 – Șase căsuțe, din care două căsuțe sunt ignifugate complet

Căsuțele sunt așezate pe două rânduri, iar cele două căsuțe ignifugate se află între căsuțele
neprotejate de foc. Toate căsuțele sunt stropite cu benzină, după care sunt incendiate.

Fig. 6 – Evoluția incendiului după 10 minute de la pornirea acestuia

La căsuțele neprotejate, din cauza temperaturii ridicate, sticla de la ferestre s-a spart și s-a
topit, iar pe căsuțele ignifugate a ars doar benzina care a fost turnată pe ele.
După 20 de minute structura de rezistență a căsuțelor neignifugate a cedat, pe când la
căsuțele ignifugate, flacăra s-a stins. Priviți cum arată interiorul acestei construcții, care timp de
30 de minute a trebuit să suporte flacăra și temperaturile foarte ridicate provocate de incendiu:
pereții și mobilierul au rămas neatinse de efectele focului, iar perdelele sunt doar puțin afumate.

Fig. 7 – Evoluția incendiului după 30 de minute de la pornirea acestuia: au rămas în picioare
doar căsuțele tratate complet cu substanța ignifugă

5. EXPERIMENT IGNIFUGARE

Autorii prezentului articol au pus în practică pentru a testa eficiența ignifugării și
diferența dintre materialele tratate și netratate cu soluție ignifugă și au realizat un experiment. S-a
folosit o soluție ignifugă aflată în comerț de la firma [11] SETISTOP-S − ignifugant pentru lemn
cu proprietăți anticarie și antimucegai verificat.

113
Etapele ignifugării sunt:
 se ignifughează o bucată din pal de lemn prin pensulare cu soluție diluată cu apă în
raport volumetric de 1;
 se aplică 3 pensulări și se așteaptă timp de 24 h pentru finalizarea procesului;
 se folosește un PAL din lemn aflat într-un coș împletit tot din lemn, cu hârtie ca sursă
de aprindere.
Aprinderea materialului combustibil se realizează cu ajutorul unei brichete. În continuare
se prezintă câteva pozele, în care se pot observa etapele procesului de ardere:
 faza de ardere lentă;
 faza de ardere generalizată (după depășirea punctului de temperatură maximă);
 faza de regresie.

Fig. 8 – Testarea experimentală a lemnului

6. CONCLUZII

Prin folosirea noilor tipuri de substanțe de ignifugare, respectiv a noilor metode de
ignifugare se obține o mai bună protecție a elementelor din lemn, astfel încât dezvoltarea și
propagarea incendiilor la construcții este mult diminuată.
În prezenta lucrare sunt evocate câteva exemplificări privind folosirea noilor tipuri de
substanțe de ignifugare, respectiv a noilor metode de ignifugare, una dintre acestea fiind realizată
chiar de autorii articolului.

Bibliografie

[1] www.bioresources.com
[2] http://ignifugare.eu
[3] Conform Legii nr. 10/1995 (*actualizată la 6 iulie 2015 cu Legea nr. 177/2015) art. 5
cu privire la calitatea în construcții și apărarea împotriva incendiilor.
[4] Ordinul nr. 87 din 6 aprilie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a
persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor.
[5] H.G. nr. 259 din 31 martie 2005 privind atribuțiile Centrului Național pentru Securitate
la Incendiu și Protecție Civilă.
[6] http://www.wpcromania.ro/
[7] www.archtimberprotection.com/fire-protection/
[8] http://kronospan-express.com/
[9] http://www.min.ro/ro/servicii/ignifugare/
[10] Lista laboratoarelor autorizate pentru încercări la foc: S.R. 652/1998, STAS 7248
[11] http://www.setico.ro/ignifugant/index.php

114
EVALUAREA ȘI MONITORIZAREA RISCULUI
ÎN CAZ DE ACCIDENT CHIMIC

Student cap. Codruț CHERĂȚOIU
Student cap. Florin BADEA
Student cap. Ionuț CĂȘARU
Lector univ. dr. ing. lt. col. Aurel TROFIN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
This paper aims to make a short presentation of the possibilities of evaluation
and monitoring risk in case of a chemical accident. Thanks to new calculus
technique, once with the progress of technology and hazards simulation, there
have been developed new ways of organization for chemical research, for
monitoring and control of contamination and for detection of toxic substances,
the amount of spread substance, the direction of the toxic cloud and the limits
of area affected by the toxic cloud.

Keywords: Chemical Hazard, Risk, Propane Explosion, Affected Area, Virtual
Simulation

1. INTRODUCERE

Această lucrare îşi propune să facă o scurtă prezentare a posibilităților de evaluare și
monitorizare a riscului în cazul unui accident chimic, precum și a măsurilor de securitate necesare
prevenirii unui dezastru chimic. Prin noua tehnică de calcul ce este la îndemâna investigatorilor de
accidente chimice, odată cu avansarea tehnologiei și programelor de simulare a accidentelor, au
fost dezvoltate metode de organizare a cercetării chimice, a controlului și supravegherii
contaminării care se realizează în zona accidentului chimic și în zona de acțiune a norului toxic,
pentru a stabili prezența substanțelor toxice, cantitatea de substanță răspândită, concentrația
substanței în zona de răspândire, direcția deplasării norului toxic și limitele zonei de acțiune a
norului toxic cu concentrația letală și de intoxicare.

2. MANAGEMENTUL RISCULUI

Managementul riscului reprezintă procesul de luare a deciziilor prin care se poate
face o alegere între un domeniu de opţiuni pentru a se ajunge la rezultatul cerut. Acesta poate
fi specificat prin lege, cum ar fi standardele de mediu, poate fi determinat printr-o analiză de
risc-cost-beneficiu, sau poate fi determinat printr-un alt proces, de exemplu, „norme industriale”
sau „bune practici”.
Managementul riscului ar trebui să aibă ca rezultat reducerea riscului până la un nivel
acceptabil în limitele resurselor disponibile.
Managementul riscului constă în evaluarea următoarelor etape:
• Eliminarea riscului
Interzicerea totală a utilizării sau comercializării unor substanţe periculoase este un
exemplu de eliminare a riscului. Totuşi, eliminarea riscului nu este întotdeauna posibilă: în
exemplul dat, chimicalele interzise pot fi substituite cu altele, eventual mai puţin periculoase.

115
• Transferul riscului
Riscul poate fi transferat spre alte zone, de exemplu, industria poate transfera
responsabilităţile legate de riscurile de mediu către companiile de asigurări.

• Asumarea riscului
Riscul poate fi asumat de companii sau guvern. Aceasta se poate realiza în mod conştient,
de exemplu în cazul în care o companie estimează riscul şi face demersuri pentru acoperirea
costurilor oricărui prejudiciu care poate decurge din acesta. Riscurile sunt adesea asumate fără
estimarea acestora sau fără identificarea hazardurilor.

• Reducerea riscului
În majoritatea deciziilor politice şi legale, reducerea riscului este cea mai comună
modalitate de management al riscului. Deşi reducerea riscului este asociată în mod curent cu
reglementările legale, există şi multe alte căi de a realiza reducerea riscului.

3. IDENTIFICAREA RISCULUI

Identificarea riscului este o problemă dificilă, din cauza diversităţii şi multitudinii
evenimentelor potenţiale. Posibilităţile de apariţie a evenimentelor se pot estima prin studii
statistice, dar şansele de a obţine rezultate sigure sunt discutabile din cauza faptului că, pe lângă
riscul chimic este necesară asocierea altor tipuri de risc: riscul carcinogen, riscul epidemiologic,
riscul contaminării nucleare, riscul apariţiei unor fenomene natural etc.

4. ANALIZA RISCULUI

Analiza riscului implică dezvoltarea unei înțelegeri a riscului. Analiza riscului furnizează
date de intrare pentru estimarea riscului, pentru luarea deciziilor privind necesitatea limitării sau
nu a riscurilor și pentru cele mai potrivite strategii și metode de limitare a riscurilor. Analiza
riscurilor furnizează, de asemenea, date de intrare pentru luarea deciziilor atunci când trebuie
făcute alegeri, iar opțiunile implică tipuri și niveluri diferite de risc.
Analiza riscului implică luarea în considerare a cauzelor și surselor de risc, a
consecințelor lor pozitive și negative, precum și a plauzibilității că aceste consecințe se pot
produce.
Analiza riscului este un proces care cuprinde două etape:
1. Evaluarea (calitativă şi cantitativă) a riscului;
2. Analiza propriu-zisă, pe baza evaluării şi a altor date de intrare.
Procesul presupune comunicarea între cei implicaţi în analiza riscului, mai ales a celor
potenţial expuşi la risc ca un punct focal de importanţă majoră. Analiza riscului este un instrument
pentru evaluarea magnitudinii şi severităţii riscului. Deşi foloseşte principii şi instrumente
fundamentate ştiinţific, analiza de risc foloseşte informaţii care nu pot fi cunoscute cu un grad
mare de certitudine, ci doar cu un anumit grad de probabilitate. Analiza de risc aplicată
problematicii mediului înconjurător necesită o alegere între presupuneri/ipoteze plauzibile şi teorii
bine fundamentate ştiinţific, pe de o parte, cât şi decizii bazate pe politici şi reglementări în
domeniu.

5. FACTORII CE INFLUENŢEAZĂ GRADUL DE RISC INDUS

Factorii ce influenţează gradul de risc indus în sisteme industriale, comunităţi umane şi
consecinţele acestuia sunt:
 timpul şi durata expunerii la pericol;
 numărul de oameni expuşi înăuntru şi în afara sistemului vizat;
 structura demografică a celor expuşi;

116
 eficacitatea răspunsului în caz de urgenţă înăuntrul şi în afara unităţii;
 timpul de muncă pierdut de către angajaţi şi de către personalul din exterior;
 scăderea moralului angajaţilor;
 periclitarea imaginii publice;
 prejudicii aduse proprietăţii în interiorul şi în afara unităţii;
 costuri necesare pentru curăţire, reparare şi pierdere de producţie în interiorul şi în
exteriorul unităţii;
 vătămarea personalului şi declanşarea de procese civile;
 spaţiul legislativ şi constrângeri suplimentare în domeniul reglementărilor.

6. SIMULAREA ASISTATĂ DE CALCULATOR ÎN CAZUL UNUI ACCIDENT
CHIMIC

Deși simularea asistată de calculator este o unealtă relativ nouă în domeniul pompieristicii
moderne, aceasta poate furniza date importante cu privire la modul aproximativ de manifestare al
unui accident chimic. Aceasta are marele avantaj de a putea fi repetate teoretic la nesfârșit fără a fi
necesară distrugerea materialelor utilizate. Impedimentul principal în folosirea unei astfel de
tehnici este nevoia imperioasă a unui investigator de accidente care să cunoască puterile și
limitările programului de simulare utilizat și care, desigur să aibă certitudinea acurateței datelor
folosite, precum și siguranța corectitudinii implementării acestor date în conformitate cu metodele
de introducere a datelor suportate de programul în cauză.
Pentru elaborarea acestei lucrări s-au utilizat programele CAMEO și ALOHA, unelte ce
organizează și redau grafic informațiile obținute prin MARPLOT. Acest simulator necesită
definirea spațiului în care urmează a fi simulat accidentul care a avut loc și care se dorește a fi
reconstruit. Aceasta se realizează prin crearea unei geometrii care să reflecte dimensiunile reale ale
sursei substanțelor chimice.

Pași de urmat pentru simularea unui accident chimic, utilizând aplicațiile: CAMEO
ALOHA și MARPLOT

Folosind programele CAMEO, ALOHA și MARPLOT s-a realizat simularea unei
scurgeri la un rezervor de gaz propan, urmată de explozie, aflând astfel zona afectată.

Caracteristici generale rezervor propan:

 Presiune internă proiectată ……… 18 bar
 Presiune externă proiectată ……... 0,2 bar
 Presiune de probă ……………….. 23 bar
 Temperatură proiectată ….. -450 C +500 C
 Dimensiuni ……………. diam. 2,5 X11 m
 Capete ………………………….. Eliptice
 Greutate ………………... circa 10.000 kg

117
Caracteristicile mediului exterior:

Au fost aleși următorii parametri:

Viteza vântului: 9,65 km/h
Vântul bate din direcția Vest
Cer senin
Temperatura aerului: 22° C
Umiditate: 40%

Alegerea dimensiunilor rezervorului:

Diametru: 2,5 m
Lungime: 11 m
Volum: aprox. 54.000 L

118
Scurgerea în atmosferă

Scurgerea are loc inițial sub formă de jet de gaz, printr-o țeavă scurtă, cu diametrul
de 30 cm.

Potențiale fenomene ce pot apărea din cauza scurgerii substanțelor inflamabile:
 nori toxici ce se deplasează pe direcția vântului;
 flash fire provocat de aprinderea norului de vapori;
 explozia norului de vapori.

Zona de inflamabilitate

După o oră de la începerea
scurgerii propanului se observă un risc
ridicat de inflamabilitate pe o distanță
de aproximativ 60 de metri, care se
extinde până la 250 m, dar cu o
concentrație mai scăzută.

Zona afectată de toxicitate

Zona afectată de toxicitate este
puternic influențată de direcția și viteza
vântului. Astfel, se observă că aceasta
ajunge pe lungime până la o distanță
de 125 m.

119
Zona afectată de explozie

Se observă că după
explozie zona cea mai afectată este
cea din jurul sursei, pe o arie de
aprox. 50 m2 și se extinde pe o rază
de 200 m, dar cu efecte reduse.

Fig. 1 – Flash fire provocat de aprinderea norului de vapori

Identificarea locației în programul Marplot pentru care s-a realizat simularea: Autogaz
România Instalații GPL – Coordonate: 44.39009°N, 26.090387°E.

120
Zona afectată

Explozia unui rezervor de propan:

Fig. 2 – Etapele exploziei unui rezervor de propan

Evaluarea pericolului în funcţie de natura substanţei periculoase se face pentru stabilirea
zonelor:
 zona de răspândire;
 zona de pericol;
 zona de izolare;
 zona de evacuare.

121
Fig. 3 – Zonarea pe riscuri la locul intervenţiei [7]

Aceste zone nu sunt general valabile pentru toate clasele de substanţe, dimensiunile
acestora şi măsurile de protecţie fiind prezentate la fiecare clasa în parte.

7. CONCLUZII

Se poate considera că severitatea consecințelor unui accident chimic cu emanarea de
propan dintr-un rezervor este de nivel mare. Riscul reprezentat de un astfel de accident ca urmare a
deteriorării rezervorului se situează la un nivel acceptabil, cu necesitatea adoptării de măsuri
destinate reducerii probabilității și a consecințelor.
Datorită noilor tehnologii și programe software de simulare pot fi făcute studii legate de
apariția diverselor fenomene în cazul accidentelor chimice, asigurându-se astfel perfecționarea
metodelor de intervenție și a modului de asigurare a securității personalului ce intervine și nu în
ultimul rând minimalizarea pagubelor.

Bibliografie

[1] Manual pentru identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu pentru clădiri
civile, sursa online http://www.psc.ro/en
[2] Băbuț G., Moraru R., (2006), Cadrul general al managementului riscului de mediu,
Buletin AGIR, nr. 3, iulie-septembrie.
[3] ActionAid (2006) Disaster Risk Reduction: Implementing the Hyogo framework for
action www.actionaid.com
[4] Twigg, John (2004) Good Practice Review 9: Disaster Risk Reduction www.undp.org
[5] UNFFC (2006) Feeling the Heat http://unfccc.int
[6] Dicționar tehnic Englez-Român.
[7] Achim Mihai, 2005, Lucrare de diplomă – Ghid de intervenție.
[8] SR ISO 31000:2010 – Managementul riscului. Principii și linii directoare.

122
SECŢIUNEA a II-a

LUCRĂRI CU CARACTER ŞTIINŢIFIC
SIMULARE CALITATIVĂ A INCENDIULUI
DE LA CLUBUL COLECTIV.
COMPARAȚIE CU PREVEDERILE NORMATIVELOR
ÎN VIGOARE PRIVIND EVACUAREA PERSOANELOR

Student frt. Alin MUCEA
Student frt. Cătălin-Claudiu AIOANEI
Conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
A fire occurred in the night of Oct. 30 2015 in the nightclub „Colectiv” located
in a former factory hall „Pionierul”. A band that was on the platform that
night, during its performance, used pyrotechnics that ignited polyurethane
foam insulation lining the pillars and ceiling of the platform. The fire spread
quickly along the up pillars towards the ceiling area over the dance floor. The
exit area of the building was not equipped with sprinklers, was crowded with
frightened people rushing to get through that turned out to be the only
entry/exit point of the building. Sixty four people lost their lives in the fire. This
meant to design a reconstitution of a fire event based on press releases which
was available in publication which had been issued ever since. Reconstitution
is a necessary stage in making up a clear overview of what happened at the
moment when the tragedy occurred. All this was possible due to a platform
Pyrosim, a program used to create fire simulations that predicts temperature,
movement of smoke and concentrations of combustion gases during fires.

Keywords: Nightclub Fire, Pyrotechnics, Polyurethane Foam, Virtual Modeling

1. INTRODUCERE

Elaborarea acestei lucrări are ca scop reconstituirea cu datele disponibile şi accesibile din
presă a incendiului care a avut loc la clubul Colectiv în data de 30 octombrie 2015 într-o hală a
fostei fabrici de pantofi Pionierul. A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de
noapte și cel mai grav accident din țară, din cauza numărului mare de persoane decedate și rănite.
În urma tragediei din 30 octombrie, de la clubul Colectiv au decedat un număr de 64 de persoane,
27 de persoane au decedat în timpul incendiului, iar în perioada următoare au decedat un număr
de 37 de persoane în spitalele din România și din străinătate (dintre care ultima persoană a decedat
pe data de 14 martie 2016). Reconstituirea incendiului s-a realizat prin intermediul unui program
special destinat modelării şi simulării incendiilor. De asemenea, această lucrare constituie obiectul
unei comparații între ceea ce s-a întâmplat și ceea ce putea fi prevenit dacă se respectau
prevederile actelor normative în vigoare.

2. CONTEXTUL APARIȚIEI INCENDIULUI

Conform datelor prelevate din presă si a informațiilor oferite publicității de la INSEMEX
(Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă),
autoritatea specializată în materii de medii explozive, incinta era construită din beton armat,

124
susținerea planșeului era realizată prin patru stâlpi cu secțiune rectangulară, ferestrele erau zidite
(figura 1), exista o singură cale de evacuare care era îngreunată de amplasarea unui container de
metal în fața intrării principale (figura 2). Containerul avea o ușă cu două canaturi dintre care doar
un canat funcțional, a cărui lățime era de 0,80 m (adică un flux de evacuare conform P118/1999).
Datorită destinației acestui obiectiv (sală pentru reprezentații muzicale), planșeul încăperii era
acoperit cu un strat de burete poliuretanic pentru antifonare. Pe tavan se aflau și grilajele din lemn
de brad, care aveau și acestea rol de antifonare. De asemenea, pe cei patru stâlpi de susținere se
aflau straturi de burete antifonic.

Fig. 1 – Fereastră zidită

Incendiul a izbucnit, conform relatărilor martorilor, din cauza efectelor materialelor
pirotehnice, și anume a artificiilor, care erau amplasate în apropierea stâlpilor de rezistență.
Artificiile au reușit să aprindă spuma poliuretanică (era ușor inflamabilă din cauza neingnifugării)
și astfel a avut loc propagarea incendiului la plașeul încăperii. Dat fiind faptul că planșeul încăperii
era, de asemenea, căptușit cu burete poliuretanic incendiul s-a răspândit cu ușurință.

Fig. 2 – Containerul amplasat la intrarea principală

125
Incendiul extinzându-se cu rapiditate a reușit să provoace decese şi leziuni din cauza
efectelor fizice cuplate ale efluenţilor incendiilor asupra utilizatorilor (fluxul termic radiativ,
temperatura gazelor de ardere, gazele toxice iritante şi axfixiante) şi efectele psihologice care au
influenţat capacitatea de autosalvare şi au dus la învălmăşeală, îmbulzeală şi chiar panică. Clubul
era dotat cu trei extinctoare, dar doar unul a fost folosit pentru stingerea incediului. Un element
care ar fi dus la răspândirea cu rapididate a flacărilor a fost spălarea buretelui cu o substanță
presupusă a fi inflamabilă.

3. ETAPELE REALIZĂRII SIMULĂRII COMPUTERIZATE

Pentru realizarea acestei simulări 3D s-a utilizat platforma PyroSim (un simulator
puternic dezvoltat de către o firmă americană), o platformă ce abordează problemele inginerești
care apar în situațiile de urgență. Acest program este o interfață grafică pentru modelele FDS (Fire
Dynamics Simulation), care în cele din urmă pot prezice evoluția fumului, temperatura, diferite
concentrații de oxigen, gaze de ardere, modul de comportare a persoanelor pe timpul evacuării
acestora, precum și alte date susținute matematic referitoare la inițierea, evoluția și stingerea unui
incendiu.
Privind realizarea geometriei spațiului de studiat, PyroSim, folosește un sistem ortogonal
xOyz care ajută la introducerea valorilor reale necesare definirii geometriei propuse, precum și
atribuirea spațiului definit a proprietăților materialului care se vrea a fi introdus în simulare.
Prin utilizarea acestui program s-a încercat reconstituirea incendiului de la clubul
Colectiv, precum și introducerea de noi elemente în conformitate cu normativele în vigoare.
Spațiul studiat prezintă o suprafață totală de 425 de m2 din care doar 340 de m2 erau
destinați publicului (după cum se poate observa din figurile 3 și 4).

Fig. 3 – Geometria încăperii exceptând partea combustibilă de la planșeu

Fig. 4 – Geometria încăperii cu panourile de lemn susținute de planșeu

126
După realizarea geometriei încăperii, următorul pas a fost identificarea materialelor care
au dus la producerea incendiului. Ținând cont de informațiile avute din presă, ca materiale de lucru
au fost considerate spuma poliuretanică, lemnul de brad și betonul armat. S-a plecat de la premisa
că spuma era neignifugată și astfel s-a încercat găsirea informațiilor care să fie cât mai pertinente
în legătură cu materialele introduse.
Pentru definirea acestor materiale s-au introdus proprietățile acestora în program,
proprietăți oferite de NIST, după cum se poate observa în figurile 5 și 6.

Fig. 5 – Proprietățile lemnului de brad

Fig. 6 – Proprietățile spumei poliuretanice

După definirea materialelor, suprafețelor li s-au atribuit proprietățile materialelor
corespunzătoare. Cei patru stâlpi de susținere și tavanul încăperii au fost îmbrăcați în spumă
poliuretanică neignifugată. De asemenea, pe plafonul localului au fost puse grilaje de lemn de brad
pentru a reflecta cât mai bine spațiul propriu-zis.
Proiectul încearcă să trateze incendiul în trei faze distincte, inițierea și dezvoltarea
incendiului, evacuarea persoanelor aflate în incinta clubului, precum și comparația dintre realitatea
locului și prevederile normativelor în vigoare.

a) Inițierea și dezvoltarea incendiului
Inițierea incendiului a fost urmarea unei particule pirotehnice care aprinsă a atins buretele
poliuretanic cu care stâlpul de rezistență din partea stângă a încăperii era izolat. Buretele antifonic
fiind expus un timp îndelungat efectului termic, din cauza distanței apropiate dintre materialele
pirotehnice și stâlp, acesta a ajuns la temperatura de autoaprindere și astfel a avut loc inițierea
incendiului. Dat fiind faptul că buretele de pe stâlpul de susținere avea legătură directă cu cel de pe
tavanul construcției, acesta s-a răspândit cu ușurință pe plafonul încăperii, ducând astfel la arderea
întregii cantități de burete aflată pe tavan.

127
În figura următoare se poate observa începutul aprinderii şi arderea buretelui antifonic
situat pe stâlpul de lângă scenă, precum și producerea gazelor toxice:

Fig. 7 – Inflamarea buretelui de pe stâlpul de rezistență din stânga încăperii. Faza de inițiere

De asemenea, în figurile ce urmează se poate vedea traseul fumului în interiorul clădirii.
Răspândirea fumului duce la creșterea temperaturii și astfel se ajunge la temperatura de
autoaprindere a buretelui pe întreaga suprafața. Se poate observa stratificarea fumului la nivelul
încăperii. Datorită temperaturii în creștere nivelul neutru scade și în consecință nivelul temperaturii
din interior crește.

Fig. 8 – Distribuția uniformă a fumului în încăperea incendiată

Fig. 9 – Variația temperaturii în plan vertical

128
b) Reprezentarea fluxului de persoane pe singura cale de evacuare.

În acest paragraf s-a încercat formarea unei perspective în ceea ce privește evacuarea
persoanelor din club în seara tragediei. Tot din informațiile din presă s-a plecat de la faptul că în
seara incidentului în club se aflau între 300 și 400 de persoane. După aproximativ 60 de secunde,
cei prezenți au evacuat incinta clubului prin singura ieșire accesibilă. Din cauza numărului mare de
persoane și a ușii foarte mici în comparație cu efectivul de persoane, la ieșirea principală s-a creat
o aglomerare de persoane, evacuarea devenind aproape imposibilă.
Cu ajutorul aceluiași program s-a încercat repartiția persoanelor pe timpul desfășurării
concertului, precum și începerea evacuării acestora. Astfel, s-au introdus date referitoare la
numărul de persoane, amplasarea acestora, timpul de detectare a incendiului și durata de reacție.
În figurile următoare se pot vedea datele introduse:

Fig. 10 – Poziționarea persoanelor

Fig. 11 – Repartiția persoanelor în încăpere
și detectarea fumului de către grupul de lângă scenă

129
Fig. 12 – Învălmășeala produsă pe direcția ieșirii

4. COMPARAȚIE CU PRIVIRE LA NORMATIVUL DE SECURITATE LA
INCENDIU

Sală aglomerată – încăpere sau grup de încăperi, pe același nivel sau niveluri diferite,
care comunică direct între ele prin goluri neprotejate la foc, în care suprafața ce-i revine unei
persoane este mai mică de 4 m2 și în care se pot întruni simultan cel puțin 150 de persoane;
când sunt situate la parter se consideră săli aglomerate dacă se pot întruni simultan cel puțin
200 de persoane.
Dată fiind situația în cauză și anume numărul mare de persoane prezente în interiorul
clădirii (între 300 și 400 de persoane) și suprafața clădirii de aproximativ 400 m2, se poate afirma
cu certitudine că incinta clubului corespundea unei săli aglomerate.
Prevederile normativului privind sălile aglomerate:
 sunt obligatorii minimum două căi de evacuare distincte și judicios distribuite;
 nu este admisă asigurarea prin ferestre a celei de a doua cale de evacuare;
 trebuie să fie ușor accesibile din drumuri publice asigurându-se condiții de
desfășurare corespunzătoare a operațiunilor de stingere și salvare a persoanelor în caz
de incendiu;
 trebuie să existe dispozitive de semnalizare a incendiului.
De asemenea, în conformitate cu normativul P 118 din 2013/2 în sălile aglomerate, în
care publicul se află în prezența unor cantități de materiale combustibile pentru stingerea
incendiilor se recomandă sprinklerele deschise.
Astfel s-a realizat o altă simulare care cuprinde o noua repartiție a persoanelor, în care se
poate observa diferența dintre cele două cazuri, și anume primul caz cu o singură cale de evacuare
(în figura menționată mai sus) și al doilea caz cu două căi de evacuare.

130
Fig. 13 – Deplasarea persoanelor pe cele două căi de evacuare

5. CONCLUZII

Se poate afirma cu ușurință că unul din factorii principali care au dus la o asemenea
tragedie a fost nerespectarea de către operatorul economic a prevederilor actelor normative privind
securitatea la incendiu și că simpla prevedere privind necesitatea unei căi de evacuare în plus ar fi
dus la fluidizarea evacuării.
Un alt aspect important al acestei lucrări este răspândirea acestei metode, de simulare
computerizată, în rândul operatorilor economici pentru evaluarea la risc de incendiu și pentru a-și
crea o perspectivă asupra pericolelor la care se pot expune într-o situație de urgență și în final
pentru a le preveni.
Cu alte cuvinte, pentru evitarea unor dezastre similare este important să se respecte ad
litteram legislaţia în vigoare privind securitatea la incendiu a construcţiilor şi să se folosească
tehnica modernă pentru a anticipa eventualele incidente.

Bibliografie

[1] NIST NCSTAR 2: Vol. I – Report of the Technical Investigation of The Station
Nightclub Fire.
[2] http://www.thunderheadeng.com/wp-content/uploads/downloads/2014/02/
PyroSimManual.pdf, accesat pe 10.03.2016.
[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Incendiul_din_clubul_Colectiv – accesat pe 9 martie 2016.
[4] http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/tragedie-in-bucuresti-un-club-a-explodat-mai-
multe-persoane-sunt-resuscitate.html – accesat pe 9 martie 2016.

131
INUNDAREA CU FUM.
MODELARE 3D ȘI APLICAȚIE CU FUM. C++

Student sg. Samuel BILA
Student sg. Lucian-Cristian MIRCEA
Conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
The paper presents the steps of calculating the time needed to fill a room with
smoke, for a specific smoke height. Likewise, an application developed in C++
and the 3D model is described, along with an example.

Keywords: Time, Smoke Height, C++, 3D Modeling

1. GENERALITĂȚI

Orice limbaj constituie un mijloc de comunicare între două entităţi: emiţătorul şi
receptorul. În general limbajele sunt de două tipuri:
• limbaje naturale; • limbaje artificiale.
Limbajele naturale s-au constituit de-a lungul timpului, în procesul conlucrării membrilor
societăţii. Limbajele artificiale au fost şi sunt create pentru comunicarea într-un domeniu particular
de activitate.
Limbajele de programare fac parte din categoria limbajelor artificiale, fiind utilizate în
procesul de comunicare om-calculator. Un limbaj de programare reprezintă un mijloc de
comunicare între programator şi calculator. Un limbaj de programare este un mijloc de comunicare
particular, în care informaţia ce trebuie comunicată este codificată printr-un program pe baza a trei
componente:
• un set de acţiuni, care acţionează asupra unui
• set de date într-o anumită
• secvenţă de acţionare.
C++ este un limbaj de programare general, compilat. Este un limbaj multiparadigmă, cu
verificarea statică a tipului variabilelor ce suportă programare procedurală, abstractizare a datelor,
programare orientată pe obiecte. În anii 1990, C++ a devenit unul din cele mai populare limbaje de
programare comerciale, rămânând astfel până azi.
Bjarne Stroustrup de la Bell Labs a dezvoltat C++ (inițial denumit C cu clase) în
anii 1980, ca o serie de îmbunătățiri ale limbajului C. Acestea au început cu adăugarea noțiunii
de clase, apoi de funcții virtuale, suprascrierea operatorilor, moștenire multiplă, șabloane
(engleză: template) și excepții. Limbajul de programare C++ a fost standardizat în
1998 ca și ISO 14882:1998, versiunea curentă fiind din 2003, ISO 14882:2003. Următoarea
versiune-standard, cunoscută informal ca C++0x, este în lucru.
Realizarea unui program scris în C++ necesită parcurgerea a patru etape:
 editare – scrierea programului-sursă, prin crearea unui fişier cu extensia cpp;
 compilare – se aduce în memoria internă programul-sursă, se verifică erori şi se
converteşte acest program în program-obiect, având extensia obj;
 link-editare – se leagă programul obiect cu bibliotecile de sistem şi se transformă
într-un program executabil având extensia exe;

132
 execuţie – se lansează în execuţie programul-obiect: se efectuează citirea datelor,
calculele şi scrierea rezultatelor, formându-se fişierul.
Limbajul C++ este caracterizat de:
 sintaxă – este formată din totalitatea regulilor de scriere corectă a programelor;
 semantică – reprezintă semnificaţia construcţiilor corecte din punct de vedere sintactic;
 vocabular – este format din totalitatea cuvintelor care pot fi folosite într-un program.
PyroSim este un program de modelare 3D a dezvoltării și propagării incendiilor în
construcții, precum și de analiză a interacțiunii dintre incendiu și sistemele de protecție la incendiu
(stingere, detecție, desfumare etc.). Este folosit pentru a crea simulări de incendiu care
previzionează cu acuratețe temperatura, mișcarea fumului și concentrațiile de gaze de ardere în
timpul incendiilor.
Pyrosim este folosit în toată lumea pentru a ajuta specialiștii în luarea deciziilor în ceea ce
privește securitatea la incendiu a clădirilor.
Fumul este un produs de ardere întâlnit frecvent la incendii, fiind format din particule
solide nearse ale materialului care arde, din vapori şi gaze în suspensie, care dau un colorit
caracteristic, miros şi gust. Culoarea poate fi de la alb-cenușiu până la negru, dar, în funcție de
compoziția chimică a materialelor, poate prezenta şi diverse alte nuanțe coloristice însoțite, în
unele cazuri, de anumite mirosuri şi gusturi specifice în funcție de combustibilul care arde.
Atunci când temperatura aerului de deasupra focarului de incendiu este mai mare decât
cea a aerului pătruns în curentul de fum pe la baza focarului, din cauza radiație solare sau a
încălzirii volumului de aer a încăperii, jetul de fum încetează să se mai ridice până la nivelul
tavanului ca urmare a faptului că nu mai există o diferență mare de temperatură între fum și aerul
înconjurător.
Combustia este procesul de oxidare rapidă a unor substanţe, în urma căruia se degajă
căldură. Din punct de vedere termodinamic, procesul de ardere este analizat global, în sensul că nu
se studiază mecanismul de desfăşurare a arderii, denumit cinetica arderii, care este un fenomen
chimic extrem de complex şi nu se studiază nici produsele intermediare ale arderii.

2. DETERMINAREA TIMPULUI NECESAR PENTRU CA STRATUL DE FUM
SĂ AJUNGĂ LA O ANUMITĂ ÎNĂLȚIME ÎNTR-O ÎNCĂPERE.
PROCEDURA DE CALCUL

Presupunem că dorim să aflăm cât timp va fi necesar pentru ca stratul de fum să ajungă la
o anumită înălțime Z într-o anumită încăpere, în funcție de mărimile adimensionale date și un flux
termic total constant dat.

Etapele de calcul:
1. Se calculează fluxul termic total adimensional, cu ajutorul relației lui Zukoski:
Q
Q*  5 (1)
1100  H 2

unde H este înălțimea încăperii și este sarcina termică a incendiului.
Z
2. Se calculează înălțimea adimensională, y  , Z este cuprins între 0 și H.
H

1

3. Se citește valoarea parametrului  Q*   din diagrama de mai jos, pentru un y dat și
3

 
un determinat.

133
Fig. 1 – Diagrama de legătură între y și

Se află τ. Notăm cu W valoarea citită, astfel:

W
 1 (2)
Q 
* 3

4. Se calculează aria pardoselii, ca fiind A = L  l, unde L = lungimea încăperii și
l = lățimea încăperii.

5. Se folosește valoarea lui τ determinată la punctul 3 pentru a se calcula timpul t,
utilizând definiția timpului adimensional:

t (3)
g H2

H A

3. ESTIMAREA TIMPULUI DE INUNDARE CU FUM A UNEI ÎNCĂPERI
PENTRU O ÎNĂLȚIME SPECIFICATĂ. APLICAȚIE C++

Aplicația este concepută în limbajul de programare C++ și are ca scop calcularea
intervalului de timp necesar inundării cu fum a unei încăperii pentru o înălțime specificată.
Programul se dovedește a fi extrem de util având, o aplicabilitate mare și specificând în mod clar
ce datele ce trebuie introduse.
Datele ce se impun a fi introduse de la tastatură sunt: Fluxul termic total, înălțimea
încăperii (H), înălțimea până la care se dorește să ajungă stratul de fum (Z), valoarea parametrului

W citit din diagramă (în funcție de y și Q* ), lungimea și lățimea încăperii. Pe baza acestora, se va
determina timpul necesar inundării cu fum (de exemplu, figura 2).

134
Programul este conceput de așa natură încât să afișeze erori, în cazul în care unele date
sunt introduse greșit (de exemplu, figura 3).

Fig. 2 – Captură ecran a determinării timpului necesar inundării cu fum

Fig. 3 – Captură ecran a afișării funcției de eroare

135
4. PYROSIM – MODELARE 3D

În continuare, pe baza informațiilor obținute din aplicația C++, am realizat o modelare 3D
de inundare cu fum a unui compartiment, reprezentând un dormitor cu ajutorul programului
PyroSim.
Datele introduse în PyroSim sunt prelucrate de sistemul de ecuații al programului Fire
Dynamic Simulation.
În urma procesării acestora s-a obținut modelarea propriu-zisă, inundarea cu fum și
separarea acestuia de aerul ambiental, obținându-se astfel planul neutru (figura 4 și figura 5).

Fig. 4 – Formarea planului neutru – vedere principală

Fig. 5 – Formarea planului neutru – vedere laterală

136
5. CONCLUZII

Prin lucrarea de față s-a adus un plus de vitalitate în ceea ce privește securitatea la
incendiu, precum și gestionarea modului de intervenții în situații de urgență, prin îmbunătățirea cu
ajutorul limbajului de programare C++ a unei aplicații, care are rolul de a calcula în cel mai scurt
timp, printr-o procedură de calcul simplificată, intervalul de timp al inundării cu fum a unei
încăperi incendiate.
Procedura de calcul a aplicației este prezentată în detaliu și se bazează strict pe
fenomenele ce rezultă în urma procesului de ardere și constituie un instrument deosebit de
important pentru managementul situațiilor de urgență, motiv pentru care am optat pentru
perfecționarea acesteia. De asemenea, s-a realizat cu ajutorul programului PyroSim o modelare 3D
a acelorași date pentru a putea vizualiza procesele studiate. Acest lucru contribuie la o
îmbunătățire a modului de conștientizare a riscurilor existente atât în prevenirea, cât și în
intervenția în situații de urgență.
Însumate, aplicația C++ și modelare 3D constituie un reper deosebit de important pentru
cercetarea securității la incendiu, studiul fenomenelor, dar și intervențiile în situații de urgență.
Prin intermediul acestor două aplicații informatice se poate realiza estimarea înălțimii stratului de
fum, aprecierea gradului de vizibilitate, realizarea modului de ventilare forțată în zona de
intervenție, facilitându-se în acest sens oportunitatea luării unei decizii optime într-un timp redus.

Bibliografie

[1] Mircea, L., Evaluarea riscului la infrastructuri critice, Lucrare de diplomă, Academia
de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri, Bucureşti, 2016.
[2] Bila, S., Studiu privind convecția produselor de ardere, Lucrare de diplomă, Academia
de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri, Bucureşti, 2016.
[3] Mircea, L., Calculul simplificat al stratului de fum. Aplicație C++, Lucrările Sesiunii
de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor din Facultatea de Pompieri, ediţia a XII-a
„SIGPROT-2015”, Editura MatrixRom, Bucureşti, 2015.
[4] http://ro.wikipedia.org/wiki/C%2B%2B
[5] http://stackoverflow.com/questions/16635787
[6] http://www.ududec.com/wp-content/uploads/2014/09/3.-Elementele-de-baza-ale-
limbajul-de-programare-C++.pdf
[7] http://www.sigura.ro/servicii-in-domeniul-managementului-securitatii-la-
incendiu/modelarea-3d-a-dezvoltarii-incendiilor-si-a-evacuarii-de-persoane/

137
STUDIUL PRIVIND VENTILAREA
UNEI CLĂDIRI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CAZ DE INCENDIU
UTILIZÂND SIMULAREA PE CALCULATOR

Student cap. Silviu ALEXA
Student cap. Ionuț TELEPTEAN
Student cap. George-Mădălin POPA
Instructor militar principal I, drd. ing. col. Alin-Ionel MOCIOI
Lector univ. dr. ing. mr. Liviu-Valentin BĂLĂNESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
This paper sets a goal in presenting possible benefits of fire ventilation. To
carry out fire and rescue operations in the best possible way it is important to
be well-informed. In the case of fire and rescue operations involving buildings,
knowledge concerning smoke, the spread of smoke, pressure conditions and
ventilation measures can often be decisive for the results of the operation. Fire
ventilation combines experience from fire and rescue services and research in
the form of experiments and theoretical studies on the subject.

Keywords: Virtual Modelling, Fire Ventilation, Smoke Evacuation

1. INTRODUCERE

Această lucrare îşi propune a face o scurtă prezentare a posibilităților de propagare și de
evacuare a fumului în cazul izbucnirii unui incendiu cu degajare mare de fum. Opacitatea și
toxicitatea fumului, asociată cu temperaturile ridicate ale flăcărilor, îngreunează și uneori, fac chiar
imposibil accesul personalului de intervenție pentru salvarea oamenilor și stingerea incendiului. În
aceste condiții, incendiul se amplifică și cresc riscurile de pierderi de vieți omenești și pagube
materiale. În cadrul serviciilor profesioniste pentru situații de urgență nu există o procedură bine
stabilită privind ventilarea spațiilor incendiate, aceasta fiind doar un concept adoptat din cultura
occidentală. Considerăm că această tehnică este importantă în desfășurarea acțiunilor de
intervenție și trebuie să îi acordăm o mai mare atenție deoarece, corect utilizată, ne ajută enorm
pentru lichidarea incendiilor din interiorul construcțiilor ajutând la obținerea unei mai bune
vizibilități, executarea în condiții de siguranță a recunoașterilor, evacuarea și salvarea persoanelor.
Pentru a obține un rezultat cât mai aproape de realitate, am realizat o simulare cu ajutorul
programului Ansys în care am avut în vedere mai multe ipoteze simplificatoare de lucru.

2. NOȚIUNI PRIVIND VENTILAREA SPAȚIILOR INCENDIATE

Ventilarea reprezintă evacuarea sistematică a fumului, gazelor fierbinți și a altor substanțe
gazoase periculoase dintr-o structură incendiată și înlocuirea lor cu aer proaspăt. Principiul
fundamental al ventilării unui incendiu este de a încerca, în mod activ, să se modifice condițiile de
presiune existente într-o clădire incendiată, cu scopul de a elibera gazele de ardere. Metodele de
lucru, alegerea acestora și structura tactică a operațiunilor de stingere și de salvare diferă de la
intervenție la intervenție.

138
În funcție de tipul, configurarea clădirii și punerea în aplicare a operațiunilor, ventilarea
spațiilor incendiate servește pentru mai multe scopuri, după cum urmează:
 pentru a reduce impactul gazelor de ardere și a căldurii asupra persoanelor surprinse în
interiorul clădirii, precum și pentru a facilita evacuarea lor din clădire;
 pentru a ușura îndeplinirea operațiunilor de salvare și stingere, prin reducerea sarcinii
termice, precum și pentru a îmbunătăți vizibilitatea în clădire pentru echipajul care intervine;
 pentru a preveni sau a opri răspândirea gazelor de ardere sau a incendiului prin
reducerea impactului presiunii și a căldurii în clădire;
 pentru a permite salvarea bunurilor într-un stadiu incipient de dezvoltare al
incendiului.

2.1. Deschideri practicate și ventilarea incendiului

Metodele de ventilare cele mai utilizate constau în utilizarea deschiderilor existente, cum
ar fi: uși, ferestre sau guri de aerisire. Dar, se pot practica și deschideri în structura clădirii în
scopul ventilării, cum ar fi deschiderile practicate în acoperiș. Pentru a îmbunătăți ventilarea
spațiului incendiat se pot folosi ventilatoare. Acest procedeu se numește ventilare în suprapresiune.
Ventilarea spațiilor adiacente poate să îndeplinească cel puțin două funcții:
 reduce impactul presiunii și căldurii asupra încăperii și camerelor alăturate;
 fizic, separă încăperea astfel încât incendiul și gazele de ardere să nu se poată propaga.

2.2. Deschideri realizate pentru a avea acces la incendiu, care s-a propagat în
interiorul încăperii (de exemplu: în pereți sau în structura podelei)

Acest lucru se aseamănă și, prin urmare, este adesea confundat cu ventilarea unei camere
expuse la incendiu și ventilarea spațiilor adiacente.
Tehnica practicării deschiderilor este adesea pusă în aplicare când vine vorba de un
incendiu la acoperiș sau la incendii situate în spații greu accesibile, care nu pot fi lichidate în alt
mod.
Intenția pompierilor care intervin, în primă instanță, este de a-și face drum și de a suprima
incendiul din interiorul încăperii, nu de a evacua fumul.
Viteza de ardere este proporțională cu raportul dintre suprafața deschiderilor și cea a
pardoselii, astfel:
 când este mare, în cazul incendiilor ventilate, schimbul de gaze pe timpul incendiului
crește pe măsură ce suprafața golurilor, deschiderilor este mai mare, situație concretizată printr-o
sporire a vitezei de ardere și reducere a arderii incomplete;
 când este redus, în cazul incendiilor neventilate (din subsoluri) viteza de ardere este
redusă, și în acest caz se produce mai mult o ardere incompletă cu mult fum conținut în produsele
de ardere.

2.3. Metode de ventilare

Ventilarea influențează direcția și viteza schimbului de gaze. Rolul acesteia se
accentuează mai ales în perioada de dezvoltare a incendiului, când schimbul de gaze care se
produce în urma arderii este mic. Într-o clădire de un anumit volum, se acumulează o cantitate
importantă de căldură și de fum, incendiul putând provoca pierderi mari dacă nu se recurge la o
ventilare adecvată. Dacă incendiul ia proporții atât de mari încât clădirea nu mai poate fi salvată cu
mijloacele avute la dispoziție, este, cel puțin, posibil ca incendiul să fie controlat (menținut în
limitele clădirii) sub acțiunea țevilor de refulare și prin ventilare, de către pompierii aflați la
intervenție.
Ventilarea se poate face ușor, în caz de incendiu, prin deschiderea ferestrelor, acțiune care
permite căldurii și fumului să iasă pe la partea de sus, în timp ce aerul proaspăt pătrunde pe la

139
partea de jos a acestora. Ventilarea la incendiu poate fi pusă în aplicare în trei moduri diferite, în
funcție de configurația intrărilor (deschiderile prin care aerul proaspăt intră în încăpere) și a
ieșirilor (deschiderile prin care gazele de aer ies din încăpere). Se mai ține cont de distanța până la
focar, de înălțimea deschiderii și de disponibilitatea altor resurse.

2.3.1. Ventilarea incendiului pe orizontală

În acest caz, orificiile/ieșirile de evacuare sunt amplasate la același nivel cu incendiul,
făcând ca gazele de ardere să se deplaseze orizontal. Ventilarea pe orizontală se aplică, de
exemplu, în apartamentele incendiate sau în anumite tipuri de clădiri industriale, în care este
dificil, chiar imposibil, de creat deschideri în acoperiș sau unde nu există lucarne și guri de
aerisire.

Pe orizontală, începând de la ultimul nivel în jos, fumul se propagă pe la casa scării în
lungul coridoarelor de evacuare, la partea superioară a acestora, cu viteza pasului normal sau de la
o încăpere la alta, când există goluri care realizează comunicarea între ele (în mod deosebit,
canalele de ventilație, chiar și în cazul când ventilatoarele nu funcționează, constituie căi de
propagare ușoară a fumului).

2.3.2. Ventilarea incendiului pe verticală

În acest caz, orificiile de evacuare sunt amplasate deasupra incendiului, de cele mai multe
ori situate în partea cea mai de sus a clădirii, favorizând evacuarea gazelor pe verticală. Orificiul
de evacuare este obținut prin realizarea unei deschideri în structura acoperișului sau prin utilizarea
gurilor de aerisire existente. Mișcarea fumului în clădire depinde de diferențele de presiune ce iau
naștere, precum și de existența posibilităților de curgere a gazelor, pe verticală de jos în sus și de la
un nivel la altul.

2.3.3. Ventilarea mecanică a incendiului

Acest principiu poate fi utilizat de comandantul intervenţiei ca tactică de control a
ventilării pe timpul intervenţiei de stingere. Creşterea presiunii din interiorul construcţiei va
determina deplasarea produselor arderii către zonele exterioare cu presiune mai joasă. Acest tip de

140
ventilare poate fi utilizat în orice moment de dezvoltare a incendiului, însă trebuie luat în
considerare faptul că utilizarea lui poate aduce un aport de oxigen în zona incendiată și reprezintă
întotdeauna un risc. Ventilarea mecanică trebuie sa fie combinată cu crearea de deschideri, astfel
încât să se ajungă la ventilarea orizontală sau verticală.

Pentru a spori siguranța servanților care realizează deschideri, cât și pentru cei din
interiorul clădirii, pe lângă tacticile de intervenție, servanții vor avea în vedere următoarele măsuri
de securitate :
 servanții se vor amplasa mai jos față de nivelul deschiderii create;
 deschiderea va fi protejată cu un jet de apă.

3. EVACUAREA FUMULUI ȘI GAZELOR FIERBINȚI PRIN TIRAJ NATURAL

Desfumarea prin tiraj natural se organizează prin introduceri de aer și evacuări de fum
care comunică cu exteriorul direct sau prin canale (ghene), care să asigure circulația aerului în
volumul protejat și evacuarea fumului. Evacuarea fumului se realizează prin goluri în fațade, prin
canale și ghene ori prin dispozitive cu deschidere automată dispuse în acoperiș sau în treimea
superioară a pereților exteriori ai încăperii. Golurile de ventilare permanent deschise, practicate în
acoperiș sau în partea superioară a pereților exteriori, se însumează la suprafața liberă necesară
desfumării.
Ventilarea poate contribui la dezvoltarea mai rapidă a focarului, care degajă o cantitate de
căldură mai mare într-un interval mai mic, iar gazele de ardere sunt diluate de excesul de aer.
Curenții de aer evacuează cantități importante de căldură, contribuind la atenuarea creșterii
temperaturii zonei incendiate. Dacă ventilarea este insuficientă, arderea pe suprafața materialului
combustibil este incompletă. Un alt factor care contribuie la propagarea fumului într-o clădire îl
reprezintă temperatura ridicată, care ia naștere în zona focarului. În această zonă, volumul gazelor
poate crește de trei ori și, în acest caz, 2/3 din această cantitate este transportată în exteriorul
etajului incendiat, transportând fumul spre alte părți ale clădirii.
La deplasarea fumului, o contribuție importantă o au și parametrii aerului exterior,
respectiv, temperatura și viteza vântului. Temperatura aerului exterior influențează tirajul termic,
care contribuie la propagarea fumului.
În cazul în care incendiul se produce la un etaj inferior, în perioada rece a anului, din
cauza diferenței mari de temperatură dintre exterior și interior, fumul se propagă rapid la etajele
superioare, astfel că întreaga clădire va fi invadată de fum în timp scurt.
În perioada de vară, când temperatura aerului exterior este mai mare decât temperatura
aerului din interiorul clădirii, direcția curenților de aer se inversează, apărând pericolul de invadare
a fumului în căile de evacuare situate sub etajul incendiat, mai ales dacă focarul este situat la un
etaj deasupra planului neutru. Vântul poate influența procesul de propagare a fumului datorită
suprapresiunilor și depresiunilor create pe fațadele clădirii. Acțiunea vântului asupra clădirilor se
manifestă printr-o mișcare a aerului pe conturul acestora, asociată cu un câmp de suprapresiuni și
depresiuni, care influențează schimbul natural al aerului din clădiri și evacuarea în atmosferă a
fumului și gazelor fierbinți din încăperile incendiate.

141
4. UTILIZAREA SIMULĂRII ASISTATE DE CALCULATOR

Deşi nu este des folosită în domeniul situațiilor de urgență, simularea pe calculator poate
furniza date importante cu privire la modul aproximativ de manifestare al unui incendiu, al
deplasării gazelor de ardere, a fumului şi al altor caracteristici relevante ale acestor fenomene.
Marele avantaj al acesteia este de a putea fi repetată teoretic la nesfârșit fără a fi necesară
distrugerea materialelor utilizate, de exemplu într-o reconstituire a unui incendiu, fie ea la scară
sau nu. Impedimentul principal în folosirea unei astfel de tehnici este nevoia de avea un
investigator de incendii care să cunoască puterile și limitările programului de simulare utilizat și
care, desigur, să aibă certitudinea acurateței datelor folosite, precum și siguranța corectitudinii și
implementării acestor date în conformitate cu metodele de introducere a datelor suportate de
programul în cauză.
Pentru elaborarea acestei lucrări s-a utilizat programul ANSYS. Acest simulator necesită
definirea spațiului în care urmează a fi simulat incendiul. Aceasta se realizează prin crearea unei
geometrii care să reflecte dimensiunile reale ale compartimentului de incendiu. În scopul
exemplificării acestui proces a fost utilizată o clădire de învățământ cu internat integrat cu
dimensiuni de 53,5 x 12,1 x 3 m, a cărei imagine este redată în figura 1:

Fig. 1 – Geometria clădirii

Sursa de aprindere în cazul acestei simulări s-a considerat ca fiind un scurtcircuit la
instalația electrică în sala de depozitare a bagajelor. Rafturile, bagajele și jaluzelele din interiorul
încăperii sunt confecționate din materiale combustibile ceea ce a condus la o dezvoltare rapidă a
incendiului rezultând o mare degajare de fum.
Pentru studierea mai amănunțită a fenomenului am realizat trei scenarii diferite de
simulare, în care am urmărit propagarea fumului în clădire, utilizând ventilarea pe orizontală.
În primul caz, am considerat toate geamurile ca fiind deschise, împreună cu ieșirile de
evacuare, acest lucru fiind reprezentat în figura 2.

Fig. 2

142
În al doilea caz, avem toate geamurile închise, rămânând deschise doar căile de evacuare
(figura 3).

Fig. 3

În al treilea caz, am păstrat deschise doar trei geamuri și căile de evacuare, celelalte
geamuri fiind închise (figura 4).

Fig. 4

5. CONCLUZII

 Trebuie luate toate măsurile pentru a crea pompierilor condiţii să acţioneze direct asupra
focarului, în cel mai scurt timp posibil.
 Ventilarea este un instrument extrem de valoros pentru pompieri atunci când acţionează
în interiorul clădirilor.
 Atunci când este aplicată la momentul oportun şi corect, ventilarea poate face diferenţa
între o misiune de succes şi una dezastruoasă.
 Variația presiunii este nesemnificativă, evitându-se astfel fenomene precum flash-over
și backdraft.
 Holul este cel mai expus din cauza lipsei obstacolelor.
 Temperatura fumului după 120 de secunde de-a lungul holului depășește 1000 C.

143
Bibliografie

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Ventilation_(firefighting), accesat pe 16.03.2016
[2] Stefan Svensson, Fire Ventilation, https://www.msb.se/RibData/Filer/pdf/20879.pdf,
accesat pe 16.03.2016
[3] Paul Grimwood, Tactical Ventilation, http://www.cfbt-be.com/images/teksten/
Grimwood%20-%20Tactical%20Ventilation.pdf, accesat pe 16.03.2016.
[4] Ansys CFX tutorials, http://orange.engr.ucdavis.edu/
Documentation12.1/121/CFX/xtutr.pdf, accesat pe 21.03.2016.

144
ANALIZA ARMONICELOR
DIN REȚEAUA ELECTRICĂ DE JOASĂ TENSIUNE

Student Master (ECDD) Gheorghiță BABA
Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE
Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Inginerie a Instalațiilor
Master – Energie Confort și Dezvoltare Durabilă

Abstract:
This paper develops a brief overview of the problems caused by harmonics in
the low voltage network and the methods of limiting them.
The work is done by monitoring of harmonics and power quality analysis,
exemplified by means of measurements made on an overview of 400/230 V
distribution, using an Metrel MI 2892 analyzer.

Keywords: Power Quality Analyzer, Harmonics, Electromagnetic Disturbance,
Modelling.

1. INTRODUCERE

Problemele legate de poluarea armonică reprezintă unul dintre aspectele importante
în relația furnizor de energie electrică – consumator de energie electrică [5]. Această lucrare
face o scurtă prezentare a problemelor determinate de armonicele din rețeaua electrică de
joasă tensiune și a metodelor de limitare a acestora. Utilizarea electronicii de putere, impune
redefinirea modalităților de calcul pentru puterea și energia absorbite de consumatori și
elaborarea de noi standarde referitoare la această problemă. Sistemul energetic, poate funcționa
adecvat, în prezența unei „cantități” limitate de armonice [2]. Aparatele pentru analiza calității
energiei electrice, monitorizează și înregistrează calitatea energiei electrice și indică următori
parametri: goluri de tensiune, vârfuri de tensiune, flickere, fenomene tranzitorii, factor de
putere, armonice interarmonice, fenomene tranzitorii de înaltă frecvență, detectarea și afișarea
formei de undă [5].

2. PROBLEME DETERMINATE DE ARMONICI

Armonicele sunt tensiuni sau curenţi sinusoidali a căror frecvenţă este un multiplu
întreg al frecvenţei fundamentale a sursei. Curenţii armonici sunt generaţi de sarcinile
neliniare monofazate (surse de putere în comutație, balasturi electronice pentru lămpile
fluorescente), precum și de sarcinile trifazate (surse de alimentare neîntreruptibile, acționări cu
viteză variabilă). Curenţii armonici determină probleme furnizorului, cât și consumatorului de
energie electrică.
Când se vorbeşte despre armonice, în instalaţiile electrice de joasă tensiune, se face
referire în principal la curenţi, deoarece armonicele rezultă datorită curenţilor şi cea mai mare parte
a efectelor negative, este datorată acestor curenţi. Nu se pot trage concluzii utile, fără a cunoaşte
spectrul armonicelor de curenţi (uzual, se determină numai factorul total de distorsiune – Total
harmonic distortion – THD). Când armonicele se propagă prin rețeaua electrică de distribuţie, în
laturile reţelei care nu sunt străbătute de curenţi armonici, acestea se regăsesc – ca tensiuni. Este
foarte important, să fie măsurate atât valorile tensiunilor armonice, cât şi ale curenţilor armonici şi
ca valorile determinate, să fie specificate explicit, ca valori ale tensiunii şi curentului.

145
Convenţional, factorul de distorsiune al curentului cuprinde ca sufix I (de exemplu, 35 % THDI),
distorsiunea de tensiune cuprinde sufixul U (de exemplu, 4 % THDU) [1÷4].
Curenţii armonici, sunt de mult timp prezenţi în sistemul de alimentare cu energie
electrică de mai mulţi ani. La început, curenții armonici erau determinaţi de redresoarele cu
mercur, utilizate pentru a asigura conversia tensiunii alternative în tensiune continuă pentru calea
ferată şi pentru acţionări de tensiune continuă cu viteză variabilă, din industrie. Însă în ultimul
timp, clasa de tipuri şi numărul de unităţi de echipamente care produce armonici a crescut foarte
mult şi va continua să crească, astfel că şi efectele nocive datorate lor, vor crește [1÷4].

2.1. Probleme determinate de curenții armonici
 Supraîncărcarea conductorului de nul de lucru (într-un sistem trifazat echilibrat,
curbele de tensiune ale fiecărei faze în raport cu punctul neutru al conexiunii în stea sunt defazate
cu 120°, astfel încât dacă fiecare fază este egal încărcată, curentul rezultant pe neutru este zero.
Dacă sarcinile nu sunt echilibrate, pe neutru se transmite numai rezultanta sumei curenţilor de
întoarcere. În situația în care curenţii de fază, fundamentali, se anulează, curenţii armonici cu rang
multiplu de trei se adună în conductorul neutru) [1÷4];
 Efecte în transformatoarele electrice (supraîncălzirea transformatoarelor – determinată
de creșterea pierderilor prin curenţi Foucault, fenomen care conduce la o reducere corespunzătoare
a duratei de viaţă și curenții armonici care au un rang multiplu de trei, se regăsesc în toate fazele
înfășurărilor unui transformator electric cu conexiune triunghi, astfel încât transformatoarele cu
înfăşurare triunghi, pot fi folosite ca transformatoare de izolare) [1÷4];
 Acționarea intempestivă a întrerupătoarelor (cauzată de obicei de curenţii din circuit,
care sunt mai mari, datorită prezenţei curenţilor armonici) [2];
 Suprasolicitarea condensatoarelor pentru corecția factorului de putere (impedanţa
condensatorului, scade odată cu creşterea frecvenţei, pe când impedanţa sursei, creşte cu frecvenţa.
Prin condensator, pot trece curenţi armonici foarte mari, care pot duce la deteriorări. La o
frecvenţă armonică, poate să apară fenomenul de rezonanţă – între condensator şi reactanţa de
scăpări a sistemului de alimentare – astfel încât pot fi generate tensiuni şi curenţi foarte mari, care
pot determina avarii ale condensatorului. Rezonanţa poate fi evitată prin introducerea unei bobine
în serie cu condensatorul astfel încât combinaţia rămâne inductivă, cel puţin pentru armonica
semnificativă cu rangul cel mai mic. Această soluţie limitează și curentul armonic care poate
circula în condensator) [1÷4];
 Efect pelicular în conductoarele electrice (este foarte mic la frecvenţa nominală
de alimentare, deci poate fi ignorat, dar la peste 350 Hz, adică de la armonică 7 în sus,
efectul pelicular devine important, provocând pierderi suplimentare şi încălzire în conductoarele
electrice) [2].

2.2. Probleme determinate de tensiunile armonice

 Efecte în motoarele asincrone trifazate (creşterea pierderilor prin curenţi Foucault, în
acelaşi mod ca şi în cazul transformatoarelor. Mai apar pierderi suplimentare datorate generării de
câmpuri armonice în stator, fiecare dintre acestea având tendinţa de a roti motorul cu o altă viteză,
într-un sens sau altul. Curenţii de frecvenţă înaltă induşi în rotor, conduc la creşterea suplimentară
a pierderilor. Acolo unde sunt tensiuni armonice, motoarele trebuie descărcate pentru a ţine seama
de pierderile adiţionale) [2];
 Efecte în aparatele electronice de măsurare, care detectează punctul în care tensiunea
de alimentare trece prin zero (dacă există armonici sau fenomene tranzitorii la nivelul alimentării,
numărul de treceri prin zero creşte, fenomen ce conduce la disfuncţionalităţi) [3].

2.3. Probleme determinate de curenții armonici la nivelul surselor de alimentare

 Curentul armonic absorbit de la sursa de alimentare determină o cădere de tensiune
armonică, proporţională cu impedanţa sursei în punctul comun de cuplare (PCC) şi cu valoarea

146
curentului (deoarece reţeaua electrică de alimentare cu energie electrică este de regulă inductivă,
impedanţa acesteia, va fi mai mare la frecvenţe mai mari) [1];
 În PCC, tensiunea electrică este deformată de curenţii armonici, produşi de fiecare
consumator (care îşi aduce contribuţia sa suplimentară) [1].
Consumatorilor nu li se poate permite să adauge poluare armonică în sistemul de
alimentare cu energie electrică, în detrimentul altor utilizatori. În majoritatea ţărilor, industria
energiei electrice a introdus reglementări care limitează valoarea curentului armonic ce poate fi
emis [1÷4].

3. METODE PENTRU LIMITAREA ARMONICELOR

Acestea sunt [1÷4]:
 Filtre pasive (sunt folosite pentru a realiza o cale de impedanţă redusă pentru curenţii
armonici astfel ca ei să circule în filtre şi nu în sistemul de alimentare cu energie electrică. Filtrul
se poate proiecta pentru o singură armonică sau pentru o serie de armonici, în funcţie de cerinţe);
 Transformatoare de izolare şi reducere a armonicilor;
 Filtre active.
Pentru a menține o calitate acceptabilă a rețelei de alimentare cu energie electrică,
organisme naționale și intrnaționale, au emis recomandări pentru limitarea armonicelor de curent
injectate în rețea [5].

4. MONITORIZAREA ȘI ÎNREGISTRAREA CALITĂȚII ENERGIEI ELECTRICE

Pentru analiza calității energiei electrice se folosesc aparate care asigură măsurarea și
înregistrarea semnalelor electrice în rețele monofazate sau trifazate [5]. Aparatul de măsurat este
prevăzut cu un ecran de afișare a formei semnalelor, precum și cu circuite de intrare pentru
tensiune și pentru intensitatea curentului electric. Măsurarea armonicelor de tensiune impune
utilizarea unor conductoare de legătură între aparat și rețea (cu o lungime cuprinsă între 1 și 1,5 m)
[5]. Măsurarea armonicelor de curent impune precauții speciale. Multe circuite de intrare folosesc
transformatoare de măsură de curent, cu miez feromagnetic, fapt ce conduce la o sporire a erorilor
la frecvențe mari și la saturarea miezurilor la amplitudini ridicate ale curenților [5].
Pentru elaborarea acestei lucrări s-a utilizat Analizorul Metrel MI 2892. Panoul frontal al
instrumentului constă dintr-un LCD grafic, o tastatură și un selector rotativ. Datele de măsurare și
starea curentă a instrumentului sunt indicate pe afișaj [5].
În scopul exemplificării procesului de monitorizare și înregistrare a calității energiei
electrice, a fost utilizat un tablou electric de distribuție, TGD 400/230 V.

Fig. 1 – TGD 400/230 V. THD U1, THD U2, THD U3

147
Fig. 2 – TGD 400/230 V. THD U12, THD U23, THD U31

Fig. 3 – TGD 400/230 V. THD I1, THD I2, THD I3.

Fig. 4 – TGD 400/230 V. TOD I1, TOD I2, TOD I3, TOD IN

148
Fig. 5 – TGD 400/230 V. Armonica U1

Fig. 6 – TGD 400/230 V. Armonica U12, de ordinul 50

Fig. 7 – TGD 400/230 V. Armonica I12, de ordinul 1

149
Fig. 8 – TGD 400/230 V. Armonica I2, de ordinul 1, 5 și 12

Fig. 9 – TGD 400/230 V. Factorul de distorsiune în tensiune THD U1 [%]

Cu ajutorul secțiunilor furnizate de programul de simulare, se pot cunoaște toți parametrii
de calitate a energiei electrice.

5. CONCLUZII

Prezența armonicelor în sistemul de alimentare cu energie electrică poate genera o gamă
largă de efecte nedorite [5]. Toate echipamentele electrice şi electronice moderne au surse în
comutaţie sau controlează într-un fel sau altul puterea absorbită şi astfel rezultă ca sarcini
nelineare. Sarcinile lineare sunt relativ rare (lămpile incandescente necontrolate şi sistemele
necontrolate de încălzire) [1÷4].

Bibliografie

[1] http://www.sier.ro/Articolul_3_1.pdf. Ghid de aplicare – Calitatea energiei electrice.
Armonici. Cauze și efecte.
[2] http://www.sier.ro/Articolul_3_1_1.pdf. Ghid de aplicare – Calitatea energiei electrice
Armonici. Interarmonici.

150
[3] http://www.sier.ro/Articolul_3_1_2.pdf. Ghid de aplicare – Calitatea energiei electrice
Armonici. Condensatoarele într-un mediu bogat în armonici.
[4] http://www.sier.ro/Articolul_1_1pdf. Ghid de aplicare – Calitatea energiei electrice.
Introducere.
[5] Costin Cepișcă, Calitatea energiei electrice, București, Editura Electra, 2007,
ISBN 978-973-7728-88-3.

151
MĂSURI DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR
LA INSTALAȚII CU PANOURI FOTOVOLTAICE

Student frt. Cosmin-Andrei ANGHEL
Student frt. Andrei-Alexandru BUȘĂ
Conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
This paper aims to make a brief presentation of the operation of photovoltaic
panels and fundamental points that firefighters should take into consideration
in case of an emergency.

Keywords: Photovoltaic Panels, Emergency, Firefighters Intervention

1. INTRODUCERE

Această lucrare îşi propune să facă o scurtă prezentare a modului de funcționare a
panourilor fotovoltaice și a punctelor fundamentale pe care pompierii ar trebui să le aibă în vedere
în cazul apariției unei situații de urgență.
În opțiunile energetice ale omului, electricitatea și-a câștigat un loc privilegiat. Chiar dacă
unele surse neconvenționale sau convenționale de energie pot fi utile direct în instalații termice sau
mecanice, preocuparea de a obține pe seama lor energie electrică rămâne pe primul plan. Există o
serie de generatoare, bazate pe fenomene fizice sau chimice mai mult sau mai puțin studiate, din
care viitorul va reține pe cele mai eficiente care folosesc materiale mai răspândite pe pământ.
Printre generatoarele care pot realiza conversia directă a energiei electrice și în care se
pun mari speranțe, pe primul loc sunt celulele fotovoltaice, numite și celule solare, atunci când
energia primară o reprezintă radiațiile soarelui.

2. CONSTRUCȚIA PANOURILOR FOTOVOLTAICE
Procesul de fabricare convențional singular și policristalin al celulelor de silicon
fotovoltaic începe foarte simplu, cu aplicarea semiconductorului în polisilicon – un material
produs din cuarț și folosit mult în industria electronică. Polisiliconul este încălzit până la
temperatura de topire și sunt adăugate apoi în acesta, bucăți mici de bor pentru a crea un material
semiconductor de tip P. Blocurile de silicon sunt formate, de obicei, folosind una din cele două
metode:
1) Formând un bloc pur de silicon cristalizat din semințe de cristal făcute din polisiliconul
topit.
2) Turnând polisiliconul topit într-un cazan, formând un material de silicon policristalin.
Bucăți individuale de wafere sunt feliate din blocurile de silicon folosind un fierăstrău de
sârmă și pe urmă sunt supuse gravurii suprafeței. După ce waferele sunt curățate, ele sunt așezate
într-un cuptor de difuzie de fosfor, creând un strat subțire de semiconductor de tip N în jurul
întregii suprafețe exterioare a celulei. Pe urmă, un înveliș antireflexiv este aplicat deasupra
suprafeței celulei și contactele electrice sunt imprimate deasupra suprafeței celulei (negativ). Un
material conductor de aluminiu este așezat dedesubtul suprafeței fiecărei celule (pozitiv),
reatribuindu-i proprietățile de tip P a părții de jos, deplasând stratul difuz de fosfor. Fiecare celulă

152
este verificată electric, sortată după curentul electric de ieșire și conectate electric la celelalte
celule pentru a crea circuite de celule pentru asamblare în module fotovoltaice.

Fig. 1 – Schemă de conectare şi schemă echivalentă a unei celule solare

3. CELULE FOTOVOLTAICE. PRINCIPII GENERALE
Este prezentată schema constructivă simplificată a celulei PV având la bază material
semiconductor de tip P. Analizăm fenomenele care au loc în cazul când celula PV este expusă unei
radiaţii incidente. Această radiaţie poate fi echivalată cu un flux de fotoni, care au energia
E = h∙v, unde h este constanta lui Planck, iar v este frecvenţa fotonilor. Dacă energia fotonului este
mai mare ca energia benzii energetice a semiconductorului, atunci, în urma interacţiunii fotonului
cu un atom, electronul din banda de valenţă va trece în banda de conducţie şi, deci, o energie
mai mică, iar fotonul B are o frecvenţă mai mare şi, corespunzător, o energie mai mare
(unda electromagnetică cu frecvenţă mică pătrunde în material la adâncimi mai mari şi invers).
Purtătorii de sarcină liberi sunt separaţi de câmpul electric al joncţiunii p-n, caracterizat
prin potenţialul de barieră şi care, în funcţie de tipul semiconductorului folosit, este de
circa 0,2 - 0,7 V.

Fig. 2 – Schema constructivă a celulei fotovoltaice

153
4. CLASIFICARE

4.1. Celule pe bază de siliciu

a. Strat gros

Celule monocristaline (c-Si)

Randament mare – în producția în serie se poate atinge până la 20% randament energetic,
cu tehnica de fabricație pusă la punct; totuși procesul de fabricație este energofag, ceea ce are o
influență negativă asupra perioadei de recuperare (timp în care echivalentul energiei consumate în
procesul de fabricare devine egal cu cantitatea de energie generată).

Celule policristaline (mc-Si)

La producția în serie s-a atins deja un randament energetic de peste la 16%, consum
relativ mic de energie în procesul de fabricație, și până acum cu cel mai bun raport
preț – performanță.

b. Strat subțire

Celule cu siliciu amorf (a-Si)

Cel mai mare segment de piață la celule cu strat subțire; randament energetic al modulelor
de la 5 la 7%; nu există strangulări în aprovizionare chiar și la o producție de ordinul TeraWatt.
Celule pe bază de siliciu cristalin, de exemplu, microcristale (µc-Si) în combinație cu
siliciul amorf – randament mare; tehnologia – aceeași ca la siliciul amorf.

4.2. Celule solare pe bază de compuși organici

Tehnologia bazată pe chimia organică furnizează compuși care pot permite fabricarea de
celule solare mai ieftine. Prezintă totuși un impediment faptul că aceste celule au un randament
redus și o durată de viață redusă (max. 5.000 h).

4.3. Celule pe bază de pigmenți

Numite și celule Grätzel utilizează pigmenți naturali pentru transformarea luminii în
energie electrică; o procedură ce se bazează pe efectul de fotosinteză. De obicei, sunt de culoare
mov.
4.4. Celule cu electrolit semiconductor

De exemplu, soluția: oxid de cupru/NaCl. Sunt celule foarte ușor de fabricat, dar puterea
și siguranța în utilizare sunt limitate.

5. FUNCȚIONAREA SISTEMELOR FOTOVOLTAICE

Celulele fotovoltaice sunt conectate electric în circuite în serie sau în paralel, pentru a
produce voltaj, curent și niveluri de putere mai mari. Modulele fotovoltaice consistă în circuite
fotovoltaice sigilate într-un mediu de protecție laminat, și sunt blocurile fundamentale construite
din sisteme fotovoltaice. Panourile fotovoltaice includ una sau mai multe module fotovoltaice
asamblate ca unități de domeniu instalabil. O matrice fotovoltaică este unitatea generatoare de
putere completă, constând în orice număr de module și panouri fotovoltaice.

154
Fig. 3 – Celulele fotovoltaice, modulele, panourile și matricele

Sistemele fotovoltaice sunt ca și restul sistemelor generatoare de electricitate, doar că
echipamentul este diferit față de cel folosit în mod convențional de alte sisteme generatoare
electromecanice. Principiile de operare și interferare cu alte sisteme electrice rămân aceleași și
sunt ghidate de un corp electric, coduri și standarde bine stabilite. Deși un matrice fotovoltaic
produce putere când este expus la lumina solară, un număr de alte componente sunt necesare să
conducă, controleze, convertească, distribuie și să stocheze corect energia produsă de matrice.
În funcție de cerințele de funcționare și operare a sistemului, este nevoie de componente
specifice, și pot include componente majore, cum ar fi un invertor de putere CC-CA (Curent
continuu – Curent alternativ), controloare de sisteme si baterii, surse de energie auxiliara și
câteodată încărcarea curentului specificat (aparatul). În plus, un asortiment de sistem de balansare
(SDB) a obiectelor de metal, inclusiv cabluri, protecție de val și deconectarea aparatelor și alt
echipament de procesare a puterii.

Fig. 4 – Structura unui sistem fotovoltaic

6. MĂSURI GENERALE DE PRECAUȚIE

Anumite măsuri de bază ar trebui să fie luate de către toți pompierii la locul intervenției.
Stabilirea existenței unui sistem fotovoltaic este cheia pentru a preveni accidente la locul
intervenției. Următoarele șase puncte de funcționare în condiții de siguranță sunt oferite pentru
pompieri:
 Pe timpul zilei = pericol; Pe timpul nopții = pericol mai puțin.
 Informarea comandantului intervenției cu privire la existența sistemul fotovoltaic;
 În timpul nopții pentru iluminarea zonei de intervenție de la un sistem de iluminat
poate produce suficientă lumină pentru a genera un pericol electric în sistemul fotovoltaic;

155
 Se acoperă toate modulele fotovoltaice cu materiale care blochează până la 100%
lumină – pentru a opri generarea de electricitate
 Nu rupeți, îndepărtați, nu călcați pe modulele fotovoltaice, și stați departe de module,
componente și conducte.

O matrice fotovoltaică va genera întotdeauna energie electrică atunci când soarele
strălucește. Aceste unități nu se opresc ca echipamentele electrice convenționale. Pompierii ar
trebui întotdeauna să trateze toate cablurile și componentele ca fiind sub tensiune. Ruperea sau
compromiterea unui modul fotovoltaic este extrem de periculoasă și ar putea elibera imediat toată
energia electrică în sistem.
Fără lumină, panourile fotovoltaice nu produc energie electrică și astfel, operațiunile pe
timp de noapte au un grad de pericol mai scăzut. Iluminatul zonei în timpul unei operațiuni de
noapte, cum ar fi de la o unitate de iluminare mobilă sau alte surse decât lumina directă a soarelui,
poate fi suficient de luminoasă pentru sistemul fotovoltaic astfel încât să genereze un nivel de
energie periculos.
Pe scurt, există mai multe puncte fundamentale ce trebuie avute în vedere de către
pompieri și comandanții intervențiilor când intervin la un incendiu de clădire echipată cu un sistem
de energie solară:
 Să identifice existența unui sistem de energie solară
 localizarea panourilor pe acoperiș;
 stabilirea întrerupătoarelor electrice;
 obținerea informațiilor despre sistem.
 Identificarea tipului de sistem de energie electrică
 sistem cu panouri solare;
 sistem cu panouri fotovoltaice.
 Izolarea și deconectarea sistemului pe cât de mult posibil
 blocarea și marcarea tuturor întrerupătoarelor;
 izolăm sistemul fotovoltaic la invertor folosind metode fiabile.
 Se intervine în jurul tuturor componentelor sistemului.

În timp ce foliile izoterme pot fi folosite pentru a bloca lumina solară, energia electrică va
fi în continuare generată, exceptând cazul în care sunt realizate dintr-un material care blochează
lumina în proporție de 100%. Trebuie luat în considerare faptul că vântul poate zbura în orice
moment foliile de pe panourile acoperite. Spuma nu este eficientă în blocarea luminii solare și va
aluneca de pe panouri.

Fig. 5 – Incendiu la o instalație cu panouri fotovoltaice

156
7. TEHNICI LA LOCUL INTERVENȚIEI
 Componentele sunt întotdeauna fierbinți!
Singurul și cel mai critic aspect al urgenței la care trebuie să răspundă personalul este
faptul că sistemul fotovoltaic și componentele sale sunt încărcate electric. Imposibilitatea de a
descărca panourile fotovoltaice expuse la lumina solară face din acestea un adevărat pericol pe
timpul zilei, dar și pe timp de noapte, întrucât aceste sisteme sunt dotate cu acumulatori.
 Acționați normal, dar nu atingeți
Pompierii folosesc aceleași tactici și strategii la construcții dotate cu sisteme de energie
solară, dar trebuie să ia în considerare și să înțeleagă faptul că sunt expuși la echipament aflat sub
tensiune. Se va interveni în mod obișnuit, se vor apropia de zona de risc cu grijă, precauție,
încercând să se afle în zona de siguranță.
 Părăsirea locului intervenției
După ce personalul din serviciu a intervenit și eliminat pericolul, se vor asigura că locul
intervenției nu mai prezintă factori de risc. Ei trebuie să fie conștienți de pericolele neprevăzute.
Un exemplu ar fi un sistem deteriorat în timpul unui incendiu pe timp de noapte, care odată expus
la lumina soarelui, începe să genereze energie electrică și creează un pericol de șoc sau
reaprinderea incendiului.

8. CONCLUZII

Acest sistem este pus sub tensiune de echipamente electrice ca orice alt echipament,
dar cu o incapacitate de a descărca curentul stocat; în caz contrar nu este cu mult diferit. Nu
subestima puterea curentului electric! Educația și pregătirea de specialitate trebuie să fie clare
cu privire la pericolele sistemelor de energie solară și vor pune accentul pe siguranța personalului
din serviciu.
Acest subiect este unul nou și nu sunt stabilite măsuri de siguranță, necesitând atenție din
partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, astfel încât printr-o pregătire temeinică
salvatorii să nu întâmpine dificultăți în gestionarea intervențiilor la sistemele de instalații ce conțin
panouri fotovoltaice.

Bibliografie
[1] http://www.promacht.ro/solar/panouri.html
[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Celul%C4%83_solar%C4%83#Clasificare
[3] http://www.ro-bul-ret.eu/images/stories/results/ret/modulul-2.pdf
[4] http://solar.valahia.ro/pag/cad/intro.html
[5] https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uac
t=8&ved=0ahUKEwj82o2Wlf7LAhUBkRQKHUhYDoUQFggcMAA&url=http%3A
%2F%2Fwww.nfpa.org%2F~%2Fmedia%2Ffiles%2Fresearch%2Fresearch%2520fou
ndation%2Fresearch%2520foundation%2520reports%2Ffor%2520emergency%2520re
sponders%2Frffirefightertacticssolarpowerrevised.pdf&usg=AFQjCNEGLgdEbTLBi
UhrfT0aTEh8QLWGzQ&sig2=98k06i_AU-
c9nN0dr7NZ_A&bvm=bv.118817766,d.bGs

157
SECŢIUNEA a III-a
VARIA
REZOLVAREA SUBIECTELOR DE ALGEBRĂ
ŞI ANALIZĂ MATEMATICĂ DATE LA CONCURSUL
DE ADMITERE LA FACULTATEA DE POMPIERI,
ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
SESIUNEA AUGUST 2016

Conf. univ. dr. ing. col Garibald POPESCU
Conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri
Dr. ing. col. Cristian DAMIAN
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Abstract:
The paper presents solved Algebra and Mathematical Analysis problems
proposed for the Entrance Exam to the Firefighters Faculty, Police Academy
„Alexandru Ioan Cuza”, in the session August 2016.

1. Limita şirului: a n 
n  1n  2
este:
3n 3  2n  1
2 1
a) ; b) 1; c)   ; d) ; e) 0; f)   .
3 3

Soluție:

Limita şirului definit în text este:
 3 2 
n 2  1   2 
n  1n  2  lim n  3n  2  lim
lim (a n )  2
2
 n n  
n   3n  2n  1 n  3n  2n  1 n   2 
2
2 1 
n   3n   2 
 n n 
 3 2  3 2
n 2  1   2  1  2
 lim  n n   lim n n  1  0. (1)
n    2 1  n   2 1 
n 2   3n   2  3n   2
 n n  n n
Răspunsul corect este e).

2. Fie funcţia f : R  R , f ( x)  x  e x ; să se calculeze f // (0) .
a) 0; b) 2; c) 1; d)  2 ; e) 2e; f)  1 .

Soluție:

Derivata întâi este egală cu:

f / ( x)  x  e x   x   e
/ / x
 
 x  ex
/
 ex  x  ex . (2)

159
Derivata a doua este egală cu:
f // ( x)  (e x  x  e x ) /  2e x  x  e x . (3)
Atunci, derivata a doua este egală cu:
f // (0)  2 . (4)
Răspunsul corect este b).

3. Să se determine valoarea parametrului a  R , astfel încât funcţia f : R  R , definită
 
 2x 2  x  a  e 2x , x  0
prin f ( x)   , să fie continuă.

 ln 1  x ,
2
 x0
1 3
a) a   ; b) a  3 ; c) a  ln 2 ; d) a   ; e) a  1 ; f) a  0 .
2 2

Soluție:

Pentru ca funcţia f să fie continuă în punctul x  0 , este necesar şi suficient să fie
îndeplinită condiţia:
ls  ld  f  0  , (5)
pentru care
l s  lim f (x)  lim ln(1  x 2 )  0 , (6)
x 0 x 0
x0 x0

şi
l d  lim f (x)  lim (2 x 2  x  a)  e 2 x  a . (7)
x 0 x 0
x 0 x 0

Din relaţia (5) rezultă:
a  0. (8)
Răspunsul corect este f).

4. Să se afle ecuaţia asimptotei la   pentru graficul funcţiei f : R \  1 ,1  R , dată
2x 2  x  2
de f ( x)  .
1 x2
1
a) y  1 ; b) y  2 ; c) y  x ; d) y  0 ; e) y  ; f) y  x  1 .
2

Soluție:

Asimptota cerută de text este:
 1 2 
x2  2   2 
2x  x  2
2
2x  x  2 2
 x x 
y  lim f ( x)   lim  lim 
n   1 x 2 n   1 x 2 n 
2  1 
x   2  1
x 
1 2
2  2
 lim x x  2. (9)
n  1
1
x2
Răspunsul corect este b).

160
1
x
5. Valoarea integralei x
0
2
1
dx este:

1 1 3
a) ln 2 ; b)  ln 2 ; c) 1 ; d) ; e)  ln 2 ; f) 2  ln 2 .
2 2 2

Soluție:

Integrala din text se mai scrie:
( x 2  1) /
 
1 1 1 1
x 2x
I  2 dx  2   2 dx  2   2 dx  2   ln( x 2  1) dx 
/

0 x 1 0 x 1 0 x 1 0


 2  ln( x 2  1) 
/ 1

0
 2  ln 2 . (10)

Răspunsul corect este f).

x2 1 1
6. Să se calculeze limita: lim .
x 0 x
1 1
a)  1 ; b) 1 ; c) ; d)   ; e) 0 ; f)  .
2 2

Soluție:

Limita din text, se mai scrie ca fiind:
0
 
x 1 1
2 0
x2 1 1 x2 1 1 x
lim  lim   
x 0 x 0
x x x x 1 1
2

x 0
 lim   0. (11)
x 0
x2 1 1 2
Răspunsul corect este e).

7. Să se calculeze aria mulţimii plane mărginite de graficul funcţiei f : R  R , dată prin
f ( x)  3x  x 2 , axa Ox şi dreptele de ecuaţii x  1 şi x  3 .
2 1 10 13
a) 1 ; b) 3; c) ; d) ; e) ; f) .
3 3 3 3

Soluție:

Aria mulţimii plane mărginite de graficul funcţiei f : R  R , f ( x)  3x  x 2 , axa Ox şi
dreptele de ecuaţii x  1 şi x  3 este egală cu:
3
3
 x2 x3  10
A  I f   (3x  x ) dx   3 
2
   . (12)
1  2 3 1 3

Răspunsul corect este e).

161
8. Fie funcţia f : R  R , f ( x)  x 3  3x 2  2 . Să se determine suma valorilor extreme
ale funcţiei f.
1
a) ; b)  24 ; c) 24 ; d) 0 ; e)  3 ; f) 5 .
4

Soluție:

Derivata întâi este egală cu:
 /
f / ( x)  x 3  3 x 2  2  3 x 2  6 x  0 . (13)
Din condiţia:
f / ( x)  0 , (14)
rezultă valorile absciselor care permit generarea prin intermediul funcţiei din text, a
extremelor sale:
x1  0 şi x2  2 . (15)
Suma valorilor extreme ale funcţiei f definită în text este egală cu:
f ( x1 )  f ( x2 )  f (0)  f (2)  0 . (16)
Răspunsul corect este d).

9. Să se afle m  R astfel încât ecuaţia 4 x 3  9 x 2  12 x  7m  0 să aibă o singură
rădăcină reală.
 13   13 
a) m   ; b) m   4 ,  ; c) m    ,  4   ,   ;
 28   28 
 13 
d) m    ,  4   0 ,  ; e) m    4 ,   ; f) m     , 3 .
 28 

Soluție:

Fie funcţiile:
f :RR, (17)
respectiv
g:R R, (18)
definite prin
1
 
f ( x)    4  x 3  9  x 2  12  x ,
7
(19)
respectiv
g ( x)  m , m  R . (20)
Determinarea parametrului m în condiţiile cerinţei din text implică faptul că graficele
celor două funcţii este necesar şi suficient să se intersecteze o singură dată în raport cu
codomeniile de definiţie ale acestor funcţii.
Atunci, derivata întâi este:
6
 
f / ( x)    2  x 2  3  x  2 ,
7
(21)

admite rădăcinile
1
x1  2 , x1  . (22)
2

162
Tabloul de variaţie corespunzător este:
1
x  2  0
2
1
f / ( x) ----------- 0 ++++++++++ ------------
2
13
f (x)   4  0   
28
Se trasează graficul lui f şi g.

Răspunsul corect este c).

10. Să se calculeze 2  C2016
1
 C2016
2015
.
a) 2014 ; b) 2015 ; c) 2016 ; d) 4032 ; e) 0 ; f) 2013 .

Soluție:

Deoarece:
n!
C nk  , n  k , n, k  N , (23)
k ! (n  k )!
rezultă
2016! 2015! 2016
1
C 2016    2016 , (24)
1! 2015! 2015!
şi
2016! 2015! 2016
2015
C 2016    2016 . (25)
2015! 1! 2015!
Atunci:
2  C2016
1
 C2016
2015
 2  2016  2016  2016  (2  1)  2016 . (26)
Răspunsul corect este c).

11. Dacă f ( x)  x  1 să se calculeze f (1)  f (0)  f (1) .
a) 0 ; b) 1 ; c)  1; d) 2 ; e)  2 ; f) 4 .

Soluție:
Deoarece:
f (1)  2 ; f (0)  1 ; f (1)  0 , (27)
atunci
f (1)  f (0)  f (1)  (2)  (1)  0  0 . (28)
Răspunsul corect este a).

12. Să se calculeze suma soluţiilor ecuaţiei x 2  3x  2  0 .
a)  3 ; b) 2; c) 0; d) 3; e) 1; f) 4 .

Soluția nr. 1:

Se rezolvă în mod clasic ecuaţia din text:
 x  b 2  4ac  (3) 2  4  1  2  1 . (29)

163
Atunci, rădăcinile sale sunt:
 b   3 1
x1, 2   , (30)
2 2
de unde rezultă
x1  2 şi x2  1 . (31)
Suma soluţiilor ecuaţiei este egală cu:
x1  x2  3 . (32)
Răspunsul corect este d).

Soluţia nr. 2:

Se aplică în mod direct una dintre relaţiile lui Viète:
b
x1  x 2    3 . (33)
a
Răspunsul corect este d).

Soluţia nr. 3:

Se aplică una dintre relaţiile lui Viète dedusă.
Rădăcinile ecuaţiei de gradul doi definită prin:
ax 2  bx  c  0 , a  0 , a , b , c  R , (34)
admite rădăcinile:
b 
x1, 2  . (35)
2
Atunci:
 b    b    2b b
x1  x2       3. (36)
2a 2a 2a a
Răspunsul corect este d).

Soluţia nr. 4:

Ecuaţia din text se mai scrie:
x 2  3x  2  x 2  x  2 x  2  x  ( x  1)  2  ( x  1)  ( x  1)( x  2)  0 . (37)

Aceasta are rădăcinile:
x1  2 şi x2  1 . (38)
Atunci, suma soluţiilor ecuaţiei este egală cu:
x1  x2  3 . (39)
Răspunsul corect este d).

1 2 3
 
13. Fie matricea A    1 0 1  . Să se calculeze det .( A 2 ) .
0 1  1

a) 4 ; b) 16; c) 9; d) 1; e) 0; f) 36 .

164
Soluţia nr. 1:

Evaluăm pe A 2 .
Atunci:
1 2 3 1 2 3   1 5 2 
     
A  A  A   1 0 1    1 0
2
1    1 1  4 . (40)
 0 1  1  0 1  1   1  1 2 
  
În aceste condiţii, avem:
1 5 2
det .( A )   1
2
1  4 
1 1 2
1  4 1  4 1 1
 (1)11   (1)1 2   (1)13  
1 2 1 2 1 1
1  4 1  4 1 1
    (2  4)  (2  4)  (1  1)  0 . (41)
1 2 1 2 1 1
Răspunsul corect este e).

Soluţia nr. 2:

Aplicăm regula lui Sarrus.
Evaluăm pe A 2 .
Atunci:
 1 2 3   1 2 3   1 5 2 
     
A2  A  A    1 0 1     1 0 1     1  1  4  . (42)
 0 1  1  0 1  1   1  1 2 
     
În aceste condiţii, avem:
1 5 2
det.( A2 )  1 1 4  2  (1)  (1)  (4)  (1)  (1)  2  (1)  (1) 
1 1 2
1 1 4
1 1 2
 (1)  (1)  2  (1)  (1)  (4)  (1)  (1)  2  0 .
(43)
Răspunsul corect este e).

14. Se cer restul şi câtul împărţirii polinomului f  X 3  2 X 2  3 X  1 la X  1 .
a) r  1, X 2  3 X ; b) r  1, X 2  3 X ; c) r  1, X 2  3 X ; d) r  1,  X 2  3 X ;
e) r  1, X 2  3 X ; f) r  2 , X 2  1.

Soluție:

Se realizează operaţia de împărţire şi se observă că:
( X 3  2 X 2  3 X  1) : ( X  1)  X 2  3 X 1, (44)

165
care corespunde schemei
DCÎ r. (45)
Răspunsul corect este a).

15. Care este soluţia ecuaţiei: 4 x  2 x  6  0 ?
a)  1 ; b) 2 ; c) 1 ; d) 0 ; e)  2 ; f) 3 .

Soluţia nr. 1:

Deoarece răspunsul este unic, se verifică în parte, fiecare soluţie în ecuaţia din text şi
rezultă x  1.
Răspunsul corect este c).

Soluţia nr. 2:

Ecuaţia se poate rezolva grafic.
Fie:
f ( x)  4 x  2 x , (46)
şi
g ( x)  6 . (47)
Se reprezintă grafic funcţiile:
f : R  R , f ( x)  4 x  2 x , (48)
şi
g : R  R , g ( x)  6 . (49)
Din intersecţia celor două grafice, rezultă soluţia:
x  1, (50)
respectiv
 f  g  1. (51)
Răspunsul corect este c).

Soluţia nr. 3:

Se face substituţia:
2x  t . (52)
Ecuaţia din text se mai scrie ca fiind:
4 x  2 x  6  0  22x  2 x  6  0  t 2  t  6  0 . (53)
Discriminantul ecuaţiei (2) admite valoarea:
 t  b 2  4ac  12  4  1  (6)  25 . (54)
Soluţiile ecuaţiei (53) sunt:
 b  t 1  5
t1, 2   , (55)
2a 2
din care rezultă soluţiile
t1  3 şi t 2  2 . (56)
Deoarece:
2x  t  0 , (57)
se acceptă doar soluţia
2 x  2  x  1. (58)
Răspunsul corect este c).

166
16. Produsul soluţiilor ecuaţiei ln 2 x  ln x  0 ( x  0) este:
a) e 2 ; b) 1 ; c) e  1 ; d) e ; e) 2 ; f) e  2 .

Soluţia nr. 1:

Ecuaţia din text se mai scrie:
ln 2 x  ln x  0  ln x  (ln x  1)  0 . (59)
Din:
ln x  0  x1  e 0  1 . (60)
Din:
ln x  1  0  ln x  1  x2  e . (61)
Produsul soluţiilor ecuaţiei din text este egal cu:
x1  x2  e . (62)
Răspunsul corect este d).

Soluţia nr. 2:

Notăm:
y  ln x . (63)
Ecuaţia din text devine:
y 2  y  0  y  ( y  1)  0. (64)
Ultima ecuaţie admite ca soluţii:
y1  0 şi y 2  1 . (65)
Revenind la substituţie, rezultă:
x1  1 şi x2  e . (66)
Produsul soluţiilor ecuaţiei din text este egal cu:
x1  x2  e . (67)
Răspunsul corect este d).

 2  1 1 0 
17. Fie ecuaţia matricială X       ; care este suma elementelor matricei
  1 1  1 0 
X  M 2 ( R) ?
a)  2 ; b) 8 ; c) 2 ; d) 6 ; e) 4 ; f) 5 .

Soluție:

Se consideră:
 2  1
A    (68)
 1 1 
şi
1 0 
B    . (69)
1 0 
Deoarece:
X  A  B. (70)

167
Înmulţim ecuaţia (70) la dreapta cu A 1 şi rezultă:
X  A  A1  B  A1  X  B  A1 , (71)
în care
1 0
A 1  A  A  A 1  I 2    , (72)
0 1
A 1 este matricea inversă pe care trebuie să o evaluăm în continuare şi I 2 este matricea
unitate care reprezintă un element neutru în raport cu operaţia de înmulţire a matricelor în
mulţimea M 2 ( R) .
Evaluăm inversa matricei A.
Matricea transpusă este definită prin:
 2  1
AT    . (73)
1 1 
Se defineşte matricea:
a a12 
A*   11  , (74)
 a 21 a 22 
în care
a11  (1)11  1  1 ; (75)

a12  (1)12  (1)  1 ; (76)

a21  (1) 21  (1)  1 ; (77)

a22  (1) 22  2  2 . (78)
Rezultă că:
1 1 
A*    . (79)
1 2 
Atunci matricea inversă, admite exprimarea:
1 A* A* 1 1 
A    A*   . (80)
det. A 1 1 2 
Atunci:
1 0   1 1   1 1 
X  B  A1          . (81)
1 0   1 2   1 1 
Suma elementelor matricei X  M 2 ( R) este egală cu 4.
Răspunsul corect este e).

18. Dacă x1 , x2 , x3 sunt rădăcinile polinomului f  X 3  3 X 2  2 X  2 , să se calculeze
x1  x2  x3  ( x12  x22  x 23 ) .
a) 5 ; b) 8 ; c) 2 ; d) 4 ; e)  4 ; f) 10 .

Soluție:

Polinomul are forma:
f  aX 3  bX 2  cX  d  X 3  (3) X 2  2 X  (2) . (82)

168
Se aplică în mod direct relaţiile lui Viète:
b
x1  x2  x3    3, (83)
a
c
x1  x2  x2  x3  x3  x1   2 , (84)
a
d
x1  x2  x3    2 . (85)
a
Atunci:
x1  x2  x3  ( x12  x22  x 23 ) 
 
 x1  x2  x3  ( x1  x2  x3 ) 2  2  ( x1  x2  x2  x3  x3  x1 )  2  (32  2  2)  10 . (86)

Răspunsul corect este f).

169
REZOLVAREA SUBIECTELOR LA DISCIPLINA FIZICĂ
DATE LA CONCURSUL DE ADMITERE LA FACULTATEA
DE POMPIERI, ACADEMIA DE POLIȚIE
„ALEXANDRU IOAN CUZA”
SESIUNEA AUGUST 2016

Conf. univ. dr. ing. col. Emanuel DARIE
Conf. univ. dr. ing. col. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Pompieri
Dr. ing. col. Cristian DAMIAN
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Abstract:
The paper presents solved Physics problems proposed for the Entrance Exam
to the Firefighters Faculty, Police Academy „Alexandru Ioan Cuza”, in the
session August 2016.

1. Un resort are lungimea nedeformată 1 m şi este atârnat vertical de tavan. Un corp cu
masa de 1kg este agăţat de capătul inferior al resortului. Să se calculeze lungimea resortului
deformat ştiind că valoarea constantei elastice a resortului este 1 N/cm. Se consideră valoarea
acceleraţiei gravitaţionale 10 m/s2.
a) 0,1m; b) 0,2 m; c) 1,0 m; d) 1,1 m; e) 1,2 m; f) 2,0 m.

Soluție:
a) b)
l
x

Fe
a

G
Izolând corpul și scriind suma algebrică a forțelor care acționează pe verticală asupra
acestuia în punctul de alungire maximă, rezultă:
m  a  m  g  Fe m  g 1  10
  m  g  Fe  k  x  x    0,1 m. (1)
 a  0 k 1 0,01
Lungimea resortului deformat este:
lresortului deformat  l  x  1  0,1  1,1 m. (2)

170
Deci răspunsul corect este d).
2. Valoarea modulului componentei unui vector pe o direcţie este:
a) maximă când vectorul face un unghi de 00 cu direcţia; b) maximă când vectorul face un
unghi de 300 cu direcţia; c) maximă când vectorul face un unghi de 450 cu direcţia; d) maximă
când vectorul face un unghi de 600 cu direcţia; e) maximă când vectorul face un unghi de 900 cu
direcţia; f) maximă când vectorul face un unghi de 1200 cu direcţia.

Soluție:
Valoarea modulului componentei vectorului V pe direcţia x din figură este:
Vx  V  cos
(3)

V

O x
Vx
Valoarea modulului componentei vectorului V pe direcţia x este maximă dacă:
cos  1    0  Vx  V
(4)
Deci răspunsul corect este a).

3. De tavanul unui lift aflat în repaus față de Pământ este suspendat un corp cu ajutorul
unui fir. Se taie simultan cablul de acționare a liftului și firul de suspendare al corpului. Ce se
întâmplă cu corpul din lift pe durata căderii liftului?
a) Corpul se apropie de tavanul liftului; b) Corpul se apropie de podeaua liftului;
c) Corpul rămâne nemișcat față de lift; d) Corpul se deplasează orizontal față de lift; e) Corpul
rămâne în repaus față de Pământ; f) Corpul coboară accelerat față de Pământ cu dublul accelerației
gravitaționale.

Soluție:
În figura următoare sunt trasate forțele și accelerațiile aferente corpului suspendat și
liftului:

171
Ecuațiile de echilibru pentru cele două entități (corp suspendat, respectiv lift) sunt:
mcorp  acorp  Gcorp  Tcorp
 (5)
mlift  alift  Glift  Tlift
Simultan se taie cablul de acționare al liftului și firul de suspendare al corpului, deci:
Tcorp  0
 (6)
Tlift  0
În consecință relațiile (5) devin:
mcorp  acorp  Gcorp  mcorp  g  acorp  g
 (7)
mlift  alift  Glift  mlift  g  alift  g
Cele două entități se deplasează cu aceeași accelerație, deci corpul rămâne nemișcat față
de lift (parcurge aceeași distanță ca și liftul).
Deci răspunsul corect este c).

4. Un corp este aruncat pe verticală, în sus, de la suprafaţa Pământului, cu viteza
v0  10 m/s . La ce înălţime energia cinetică a corpului este egală cu energia potenţială
gravitaţională? Se consideră că la suprafaţa Pământului energia potenţială gravitaţională are
valoarea 0 J şi g  10 m/s2 .
v02 v02 v0 2v02
a) h   2,5 m ; b) h   10 m ; c) h   0,5 m ; d) h   20 m ;
4g g 2g g
e) h  v0  10 m ; f) h  g .

Soluție:
Pentru rezolvarea problemei se va folosi energia totală a corpului la nivelul solului,
respectiv la înălțimea h, astfel:

172
 m  v02 m  v02
 x  0  Et0  Ec0  E p0  2  m  g  x  2
 (8)
 x  h  E  E  E  m  vh  E
2

 th ch ph
2
ph

Prin ipoteza problemei avem că:
 m  vh2
 Ech  E ph  m  g  h 
 2 (9)
E  E  E  m  v  2  m  g  h
2
 th ch ph h

Conservarea energiei totale la cele două nivele de referință (x = 0, respectiv, x = h)
conduce la determinarea înălțimii la care energia cinetică a corpului este egală cu energia
potenţială gravitaţională, astfel:
 Et0  Eth
 (10)
 m  v02 v02 102
 2  2  m  g  h  h    2,5 m.
 4  g 4  10

Deci răspunsul corect este a).
5. Un corp cu masa m  1 kg alunecă un timp de 2 s pe un plan înclinat de lungime
l  4 m , pornind din repaus din punctul de înălţime maximă al planului înclinat. Unghiul dintre
planul înclinat şi orizontală este   30 . Care este lucrul mecanic efectuat de forţa de frecare, în
timpul coborârii pe planul înclinat (se consideră g  10 m/s ).
2

 2l 
a) L f  m   g  sin     3 J ; b) L f  m  l   g  sin   l   4 J ;
 t2 
 2l 
c) L f  m  l  sin   2 J ; d) L f  m  l   g  2   32 J ;
 t 
 2l 
e) L f  m  l   g  sin   2   12 J f) L f  m  l  sin   2 J .
 t 

Soluție:

Accelerația corpului pe planul înclinat este (vezi figura):

N
Ff
a Gt
Gn
G

m  a  Gt    Gn  m  g  sin     m  g  cos  
(11)
a  g   sin     cos  

173
Distanța parcursă de corp la coborârea pe planul înclinat plecând de la înălțimea maximă
a planului, pornind din repaus este:
a  t 2 g   sin     cos    t
2
l   g   sin     cos    t 2  2  l 
2 2 (12)
g  sin   t 2  2  l    g  t 2  cos 
Coeficientul de frecare la alunecare este:
2l
g  sin  
 t2 (13)
g  cos 
Folosind aceste rezultate, lucrul mecanic efectuat de forţa de frecare, în timpul coborârii
pe planul înclinat este:
LFf     Gn  l      m  g  cos    l 
2l
g  sin  
 t 2  m  g  l  cos    m  l   g  sin   2  l   (14)
 
g  cos   t2 
 1 24 
 1  4  10   2   12 J.
 2 2 
Lucrul mecanic efectuat de forța de frecare are semnul minus deoarece forța de frecare are
sensul opus mișcării pe planul înclinat.
Deci răspunsul corect este e).

6. Un corp așezat pe un plan înclinat, cu frecare, începe să alunece către baza planului. Se
cunosc: accelerația gravitațională g, coeficientul de frecare la alunecare  și unghiul de înclinare
a planului față de orizontală  . Modulul accelerației corpului are expresia:
a)   g  cos ; b) g   sin     cos  ; c) g   sin     cos  ;
d)   g  sin  ; e)   g  tg ; f)   g   tg    ctg  .

Soluție:

În conformitate cu figura următoare, putem scrie legea a doua a dinamicii proiectată pe
direcția alunecării cu frecare pe planul înclinat astfel:

N
Ff
a Gt
Gn
G

m  a  Gt    Gn  m  g  sin     m  g  cos  a  g   sin     cos 

Deci răspunsul corect este b).

174
7. Temperatura unui pahar cu apă, exprimată în grade Celsius, creşte cu t . Variaţia de
temperatură a apei exprimată în Kelvin va fi:
a) T  t  273,16 ; b) T  t  273,15 ); c) T  t ; d) T  t  273 ;
e) T  t  273,15 ; f) T  t  273,16 .

Soluție:
Dacă notăm cu indice 0 temperatura inițială a paharului cu apă și cu indice 1 temperatura
finală a paharului cu apă, avem:
T0  t0  273,15
 (15)
T1  t1  273,15
unde:
T0 , T1  temperaturi exprimate în [K]
 (16)
t0 , t1  temperaturi exprimate în [ C]
Scăzând cele două relații din (15) rezultă:
T  T1  T0  t1  273,15  (t0  273,15)  t1  t0  t (17)
Deci răspunsul corect este c).
8. Acelaşi număr de moli de gaz ideal suferă procesele izobare reprezentate în figura de
mai jos. Precizaţi relaţia care există între cele trei presiuni:
V
1 2

3

T
a) p1  p2  p3 ; b) p1  p3  p2 ; c) p3  p2  p1 ; d) p2  p1  p3 ;
e) p2  p3  p1 ; f) p3  p1  p2 .

Soluție:

Ecuațiile de stare ale celor trei procese izobare din figură se scriu astfel:
 p1  V1    R  T1

 p2  V2    R  T2 (18)
 p V    R  T
 3 3 3

175
Corespunzător, ecuațiile presiunilor în coordonate (V,T) se pot scrie:
 T1
 p1    R     R  ctg 
 V1
 T2
 p2    R     R  ctg  (19)
 V2
 T3
 p3    R     R  ctg 
 V3

Din figură se observă că:
p1 p p
      ctg   ctg   ctg    2  3  p1  p2  p3 (20)
R R R
Deci răspunsul corect este a).
9. Într-un proces oarecare, un sistem efectuează lucrul mecanic L  500 J şi primeşte
căldura Q  1200 J . Variaţia energiei interne a sistemului va fi:
a) 1700 J; b) 1200 J; c) 500 J; d) 700 J; e) 1700 J; f) 1200 J.

Soluție:

Prin convenție, căldura primită de către un sistem precum și lucrul mecanic efectuat de
acesta au semn pozitiv. În acest context, primul principiu al termodinamicii se scrie:
U  Q  L  1200  500  700 J. (21)
Deci răspunsul corect este d).

10. O cantitate de gaz ideal este supusă unei transformări descrisă de relaţia p  a  V ,
unde a este o constantă pozitivă. Care este expresia căldurii molare C în acest proces? Se cunosc:
constanta universală a gazelor ideale R, căldura molară la volum constant a gazului CV.
3
a) C  R ; b) C  R ; c) C  CV  R ; d) C  CV  2R ; e) C  CV  R ;
2
1
f) C  CV  R.
2
Soluție:

176
Primul principiu al termodinamicii scris pentru un sistem închis se scrie:
U   Q   L (22)
în care dacă notăm cu indice 1 starea inițială a gazului și cu 2 starea finală a acestuia
avem:
- variația energiei interne:
U12    CV  T12 (23)

- cantitatea de căldură aferentă acestei transformări:
 Q12    C  T12 (24)

- lucrul mecanic:
2 2 2
V2
 V22  V12  
a
 L12   p V  dV    a  V  dV  a 
1 1
2 1 2
(25)
 V  2 
 a  V12   2   1
 V1  

Raportul volumelor din relația (25) se poate determina scriind ecuația gazului ideal
corespunzătoare stărilor inițială 1 respectiv finală 2 astfel:

 p1  V1    R  T1  2
 a  V1    R  T1  V2  T2
2

     (26)
 2 2
p  V    R  T  a  V 2
   R  T  V1  T1
2
 2 2

Folosind acest rezultat obținem lucrul mecanic:
T  T 
a  V12   2  1   R  T1   2  1
 T1   T1     R  T  T    R  T (27)
 L12   2 1 12
2 2 2 2
Cu aceste rezultate, relația (22) se scrie:
R
  CV  T12    C  T12   T12 (28)
2
Împărțind relația (28) cu produsul   T12 , rezultă căldura molară a procesului:
1
C  CV  R (29)
2
Deci răspunsul corect este f).

11. Dacă unui gaz ideal biatomic îi creşte adiabatic volumul de 32 de ori, temperatura sa
absolută:
a) creşte de 4 ori; b) scade de 4 ori; c) creşte de 8 ori; d) scade de 8 ori;
e) se reduce la jumătate; f) se dublează.

Soluție:

177
Exponentul adiabatic al gazului ideal biatomic  se scrie în funcție de căldurile specifice
la presiune constantă respectiv la volum constant cp și cv și numărul de grade de libertate a gazului
biatomic i:
 i 
   1  R
i2
  p  
c 2 
 7
 cv i i   (30)
R 5
 2

i  5
Ecuația transformării adiabatice scrisă în funcție de temperatură și volum este:
T1  V1 1  T2  V2 1 (31)
Temperatura în starea finală rezultă:
 1  1
V   V  T1 T1 T1 T1
T2  T1   1   T1   1   5 1
   (32)
 32  V1 
7 
 V2  2 5 1
5 
22 4
2
Deci răspunsul corect este b).

12. Care din expresiile de mai jos exprimă corect densitatea unui gaz ideal? (semnificaţia
simbolurilor din formule este următoarea: ρ – densitatea; p – presiunea; μ – masa molară;
R – constanta universală a gazelor ideale; NA – numărul lui Avogadro; Vμ – volumul molar;
T – temperatura absolută).
p  T p N A  V R T
a)  ; b)  ; c)  ; d)   ; e)   ;
R T R p   R T 2T p
  R T
f)   .
p
Soluție:
Expresia densității gazului ideal rezultă imediat din ecuația de stare a gazului, după cum
urmează:
m
p V   R  T (33)

Împărțind relația (33) cu volumul V se obține densitatea cerută:
m R T R T  p
p    (34)
V   R T
Deci răspunsul corect este a).

13. Un încălzitor electric are două rezistoare. Timpul de aducere la fierbere a unei
cantităţi de apă, folosind rezistorul R1 , este t1  15 min . Dacă se utilizează numai rezistorul R2
timpul de aducere la fierbere a aceleiaşi cantităţi este t2  45 min . Să se calculeze timpul de
aducere la fierbere a aceleiaşi cantităţi de apă, dacă se conectează la aceeaşi sursă ambele
rezistoare grupate în serie.
a) 20 min; b) 40 min; c) 60 min; d) 80 min; e) 100 min; f) 120 min.

Soluție:

178
Cantitatea de căldură necesară pentru a atinge timpul de fierbere se poate determina
conform enunțului problemei în trei moduri:
- Folosind rezistorul R1 :
U U2
Q  U  I1  t1  U   t1   t1 (35)
R1 R1
- Folosind rezistorul R2 :
U U2
Q  U  I 2  t2  U   t2   t2 (36)
R2 R2
- Utilizând cele două rezistențe legate în serie:
U U2
Q U  I t U  t  t (37)
R1  R2 R1  R2
Din primele două relații se obține:

U2 U2 R t 15 1
 t1   t2  1  1   (38)
R1 R2 R2 t2 45 3
Egalând relațiile (37) cu (35), respectiv (37) cu (36) se poate determina în două moduri
timpul de aducere la fierbere a aceleiaşi cantităţi de apă, dacă se conectează la aceeaşi sursă
ambele rezistoare grupate în serie, astfel:

 U2 U2 R  R2  R 
 t   t1  t  1  t1  1  2   t1  1  3  15  60 min.
 R1  R2 R1 R1  R1 
(39)

 U
2
U 2
R1  R2  R1   1
R  R  t   t 2  t   t 2   1    t 2  1    45  60 min.
 1 2 R 2 R 2  R 2   3
Deci răspunsul corect este c).
14. Un voltmetru ideal, conectat la bornele unei surse de tensiune, indică 6V. Când la
aceleaşi borne este conectat un rezistor, voltmetrul indică 3V. Ce va indica voltmetrul, dacă în
locul unui rezistor vom conecta doi astfel de rezistori legaţi în serie?
a) 1V; b) 2V; c) 3V; d) 4V; e) 5V; f) 6V.

Soluție:

În figura următoare sunt prezentate cele trei situații din enunțul problemei:
Cazul a): Voltmetrul ideal este conectat direct la bornele sursei de tensiune;
Cazul b): La bornele sursei de tensiune este conectat un rezistor;
Cazul c): La bornele sursei de tensiune sunt conectați doi rezistori legați în serie.
Se va trata separat fiecare caz în parte, în care se va evalua tensiunea U AB măsurată de
voltmetrul ideal:

Cazul a):
Tensiunea U AB măsurată de voltmetrul ideal este:
E E
U AB  I  Rv   Rv  (40)
Rv  r 1
r
Rv
Dar Rv   (voltmetrul este ideal).

179
Prin urmare, deoarece voltmetrul indică 6 V:
U AB  E  6 V (41)

Cazul b):
Tensiunea U AB măsurată de voltmetrul ideal este:
E E R  Rv
U AB  I  Rechiv.   Rechiv.   3 V (42)
Rechiv.  r R  Rv R  R
r v
R  Rv
R  Rv
relație în care Rechiv.  .
R  Rv
I A I A

E; r U AB Rv E; r U AB Rv
R

B B
a) b)

I A

E; r R Rv
U AB
R
B
c)
Înlocuind relația (41) în (42) rezultă:
6 R  Rv R  Rv 1
U AB   3 V  (43)
R  Rv
 r R  Rv  R  Rv


 r    R  Rv 
2
R  Rv  R  Rv 
Relația (43) se poate scrie după simplificările respective, astfel:
1 1
 (44)
r r 2
1 
Rv R
r
Știind că Rv   , rezultă raportul 1 (45)
R
Cazul c):
Tensiunea U AB măsurată de voltmetrul ideal este:

180
E E 2 R  Rv
U AB  I  Rechiv.   Rechiv.   
Rechiv.  r 2 R  Rv 2 R  R
r v
2 R  Rv
(46)
2 R  Rv E
 E 
2 R  Rv  2 R  r  Rv  r 1
r

r
Rv 2  R
Înlocuind relația (45) în (46) se găsește tensiunea indicată de voltmetru în acest caz:
E 6 12
U AB     4 V. (47)
r 1 3
1 1
2 R 2
Deci răspunsul corect este d).

15. Se asamblează un circuit ca în figură. Tensiunea electromotoare a unei baterii este
E1  12 V , iar rezistenţa sa internă r1  1  .

E1 , r1 R E2 , r2

Ce valoare trebuie să aibă tensiunea electromotoare E2 a bateriei cu rezistenţa internă
r2  3  , pentru ca prin rezistorul R să nu circule curent electric?
a) 3V; b) 6V; c) 12V; d) 24V; e) 36V; f) 48V.
Soluție:

Cu notațiile din figură, se scriu ecuațiile lui Kirchhoff pentru nodul A și pe cele două
ochiuri ale rețelei marcate cu sensul de parcurgere respectiv:

181
 I1  I R  I 2

 E1  I1  r1  I R  R (48)
E  I  R  I  r
 2 R 2 2

Din enunțul problemei cunoaștem că:
IR  0 (49)
Înlocuind această valoare în (48) se obține:
 I1  I 2

 E1  I1  r1 (50)
E  I  r
 2 2 2
Din (50) obținem tensiunea electromotoare:
r2 3
E2  E1   12   36 V. (51)
r1 1
Deci răspunsul corect este e).

16. Câţi Jouli are 1kWh?
a) 1.000.000J; b) 1.200.000J; c) 2.400.000J; d) 3.600.000J; e) 5.000.000J;
f) 10.000.000J.

Soluție:

1kWh reprezintă unitatea de măsură a produsului dintre puterea electrică P
și timpul t. Transformând în unitățile de măsură din sistemul internațional SI corespunzătoare,
rezultă:
J
1 kWh = 1000 W  3600 s = 1000  3600 s = 3.600.000 J (52)
s
Deci răspunsul corect este d).
17. Se consideră un nod de rețea la care sunt legați șase conductori prin care circulă
curenți cu intensitățile marcate în figură. Ce intensitate are curentul prin ramura marcată cu
„semnul întrebării” (vezi figura)?

182
1 2
A A
3
A ?

1,5
4 A
A

a) 3 A; b) 2 A; c) 3,5 A; d) 1 A; e) 0 A; f) 4,5 A.

Soluție:
În conformitate cu prima lege a lui Kirchhoff, suma algebrică a valorilor intensităților
curenților într-un nod al circuitului electric de curent continuu trebuie să fie zero (considerăm sens
pozitiv la intrarea în nod și negativ la ieșire):
4  3  1  2  1,5  x  0  x  4,5 A. (53)
Intensitatea curentului electric prin ramura marcată cu „semnul întrebării” este 4,5 A și
are sensul ieșirii din nodul considerat.
Deci răspunsul corect este f).

18. Într-un circuit electric simplu rezistenţa circuitului exterior este de n ori mai mare
decât rezistenţa internă a bateriei. Randamentul circuitului este:
n 1 n 1 n 1
a) ; b) ; c) ; d) ; e) ; f) n .
n n 1 n 1 2n  1 n
Soluție:
Într-un circuit electric simplu (vezi figura), puterea electrică a sursei E este:

183
E2 E2
Psursă  I  (R  r) 
2
 (R  r)  (54)
R  r Rr
2

Puterea electrică utilă (debitată pe rezistența externă R) este:
E2
Putilă  I  R 
2
R (55)
R  r
2

Randamentul circuitului este:
Putilă E2 Rr R
  R 2  (56)
Psursă  R  r  2
E Rr
Conform ipotezei:
R  nr (57)
Înlocuind în (56) rezultă:
nr nr n
   (58)
n  r  r  n  1  r n  1

Deci răspunsul corect este b).

184
CONCEPTUL DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR.
STINGEREA INCENDIILOR. HIDRAULICĂ ŞI MECANICA
FLUIDELOR. CONCEPTE CONEXE.
TERMINOLOGIE SPECIFICĂ ŞI CONEXĂ
(Partea I-a)

Prof. univ. dr. Gabriela ŞERBĂNOIU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept
Prof. univ. dr. ing. Nicolae GOLOVANOV
Prof. univ. dr. ing. Cornel TOADER
Universitatea „Politehnica” Bucureşti, Facultatea de Energetică
Prof. univ. dr. ing. Adrian RETEZAN
Universitatea „Politehnica” din Timişoara
Conf. univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Abstract:
The paper presents 79 specific terms of related fields of study such as Fire
Prevention, Firefighting, Hydraulics, Fluid Mechanics.
Because of the importance in relation to the objective current reality, they were
brought to the rank of concept. The main wishes of the authors and the
achievement of the work are the changes arising or redefining of the legal,
phenomenological, conceptual points etc. and hence the translation of these
terms in the main international language (English). Copyright are reserved for
data content in this submitted work.

Keywords: Substance, Firefighting, Hydraulics, Fluid Mechanics, Firefighting
Equipment, Fire Installations, Concepts, Terminology, Legislation, Technical
Regulation, Water, Accessories for the passage of water

1. TERMINOLOGIE. CONCEPTE SPECIFICE DOMENIILOR HIDRAULICĂ
ŞI MECANICA FLUIDELOR PENTRU CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII

Principalele concepte şi principalii termeni specifici şi conecşi definiţi şi dezvoltaţi în
lucrare, cu referire la apărarea împotriva incendiilor în conexiune cu domeniul hidraulicii şi
mecanicii fluidelor pentru construcţii şi instalaţii, sunt:
Accesoriu/accessory – element tehnic materializat prin: obiecte, piese, dispozitive etc.,
care se utilizează în activităţile de prevenire şi stingere a incendiilor; sinonim, accesoriu pentru/de
prevenirea şi stingerea incendiilor.
Aditiv destinat reducerii pierderilor de sarcină liniare/linear additive intended to
reduce load losses – substanţă în stare de agregare solidă (praf sau pulbere) sau în stare de

185
agregare lichidă, utilizată în cantităţi cu ordinul de mărime ppm, care generează reducerea difuziei
turbulente (datorată pulsaţiilor de viteză) la transportul apei prin conducte, furtunuri plate,
furtunuri semirigide; utilizarea aditivilor în acest sens, permit reducerea pierderilor de sarcină
liniare.
Ajutaj/nozzle – dispozitiv tronconic, care se montează la extremitatea/ieşirea dintr-o
ţeavă de refulare tip; montarea acestuia permite scăderea diametrului, care pe cale de consecinţă,
pentru debit constant sau în creştere, este realizată creşterea vitezei pentru apă, generându-se
astfel creşterea presiunii şi deci, creşterea pentru bătaia jetului de apă refulat, care în acelaşi
timp, este proporţional mai compact, în raport cu creşterea lungimii de refulare astfel realizată.
Ajutaj controlat manual/manually controlled nozzle – ţeavă tip/ajutaj
divergent-convergent, care permite controlul manual prin închiderea jetului sau după caz, prin
modificarea formei, dimensiunilor sau a caracteristicilor acestuia (de exemplu, modificarea din jet
compact în jet pulverizat).
Alimentare cu apă pentru incendiu/water supply for fire – totalitate a formelor,
procedeelor metodelor, mijloacelor tehnice folosite pentru asigurarea cantităţilor de apă, destinate
stingerii incendiilor.
Alimentare cu apă în releu, pompare/ water supply in relay, pumping – transferul
unor cantităţi de apă în zonele de intervenţie/zona operaţiilor, utilizând o rezervă de apă
îndepărtată, prin intermediul unui dispozitiv de intervenţie, care implică utilizarea de autospeciale
destinate pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, dispuse în releu.
Amorsare pompă centrifugă/priming centrifugal pump – umplerea corpului unei
pompe centrifuge destinată activităţilor de prevenire şi stingere a incendiilor, cu apă la
temperatură mult sub temperatura sa de vaporizare.
Aparat de comandă şi semnalizare/command and signaling device – instalaţie
proiectată şi construită să funcţioneze în sistem rezervat de automatizare; este utilizat în
instalaţiile speciale de stingere cu sprinklere, fiind destinat să asigure controlul parametrilor de
lucru şi semnalizarea intrării în stare de funcţionare pentru instalaţia de stingere; aparatele de
control şi semnalizare admit din punct de vedere constructiv, tipul apă-apă şi tipul apă-aer; se
utilizează în mod frecvent, prescurtarea A.C.S.
Apă/water – lichid incolor, inodor, insipid cu formula chimică H 2 O ; este extrem de
puţin compresibilă (aproximativ de 1000 de ori mai redusă decât aerul); căldura latentă de
vaporizare este egală cu aproximativ 2436 J (582 calorii) la temperatura t = 25 C, calitate care îi
conferă acesteia proprietăţi foarte bune ca substanţă de stingere şi simultan de răcire; apa prezintă
calitatea de a fi opacă în infraroşu, fiind un filtru natural pentru radiaţia termică ce permite în
acest mod, o capacitate foarte bună de ecranare şi protecţie în cazul manifestării incendiilor;
temperatura de îngheţ a apei este egală cu t = 0 C şi temperatura de vaporizare este egală cu
t = 100C la presiune atmosferică p  0,1MPa ; la temperatura mediului egală cu t = 4 C, apa are
densitatea maximă egală cu   999,975 kg m 3 şi admite anomalia de a avea volum minim; la
presiune atmosferică egală cu p  0,1MPa şi temperatura mediului ambiant egală cu t = 20 C,
apa conţine un volum de aer egal cu 2 % din volumul său.
Aspiraţie din surse de apă fără presiune/aspiration from water sources without
pressure – operaţie de deplasare a unei cantităţi/volum de apă printr-o conductă, cu secţiune
circulară, urmare a micşorării presiunii aerului la capătul/sensul înspre care se doreşte circulaţia
/dirijarea apei (spre pompa centrifugă) dintr-o sursă de apă fără presiune (lacuri, bazine de
acumulare, platforme amenajate pentru alimentarea cu apă prin aspiraţie etc.); datorită scăderii
presiunii aerului cu ajutorul unor dispozitive pentru vidare, coloana de apă urcă prin conducta sau
tubul de aspiraţie, până la momentul de timp, în care, se generează echilibrul între presiunea
exterioară (atmosferică) care acţionează pe suprafaţa liberă a sursei de apă fără presiune şi
nivelul referenţial al apei din pompa centrifugă.
Autospecială pentru/de intervenţie/fire engine truck for intervention – autospecială
de intervenţie, care are în compunere instalaţii, echipamente, accesorii şi materiale pentru

186
prevenirea şi stingerea incendiilor, destinate limitării şi lichidării incendiilor, salvării oamenilor,
bunurilor materiale, pentru înlăturarea urmărilor accidentelor de circulaţie, accidentelor tehnice
şi dezastrelor.
Autospecială pentru stingerea incendiilor/fire truck for extinguishing fire –
autospecială de intervenţie prin intermediul căreia se acţionează în mod nemijlocit sau în
cooperare cu echipajele altor autospeciale similare, pentru limitarea şi lichidarea incendiilor prin
utilizarea unor/de substanţe pentru stingere, utilaje conexe, accesorii şi echipamente din dotare.
Castel pentru acumulare apă/tower for water storage – construcţie dezvoltată pe
verticală, în care se depozitează prin acumulare/pompare diferite cantităţi de apă potabilă, pentru
a fi distribuită consumatorilor prestabiliţi din faza de proiect; consumatorii de apă, sunt dispuşi la
distanţe exact definite de construcţia în care se realizează acumularea de apă; acumularea
cantităţilor de apă se realizează inclusiv în sensul activităţilor pentru stingere a incendiilor.
Cavitaţie la aspiraţia apei/cavitation in the water suction – fenomen care se
materializează prin întreruperea unei coloane de apă aflată în mişcare relativă, datorită degajării
în interiorul său a unor bule de aer sau de vapori ai lichidului însuşi, atunci când presiunea din
coloana de apă scade până la valoarea presiunii de vaporizare pentru temperaturi exact definite
(de exemplu: aspiraţia cu pompe centrifuge din surse de apă, acumulate în mod natural sau în
mod artificial).
Cădere de presiune/pressure drop (1) – diferenţă dintre valorile numerice ale
presiunilor măsurate între două secţiuni diferite ale unei conducte, furtun plat sau furtun semirigid
aflate sub presiune, prin care circulă un fluid (apă); căderea de presiune este liniară sau locală.
Cădere de presiune/pressure drop (2) – scădere a presiunii într-o linie de furtun
datorată fenomenului de frecare a lichidului (apei) în mişcare, cu pereţii interiori ai furtunurilor
plate şi semirigide.
Ceaţă de apă/water mist – substanţă destinată pentru stingerea incendiilor în spaţii
închise; ceaţa de apă se poate genera în mod artificial cu ajutorul aerului comprimat sau prin
utilizarea unor ţevi de refulare pentru apă, care utilizează duze în construcţie specială, la presiuni
ale apei egale cu (0, 2...1)MPa pentru presiune joasă şi de (5...15)MPa pentru presiune înaltă.
Cheie pentru racord furtun/hose coupling spanner – accesoriu în construcţie
standard, destinat pentru strângerea sau pentru destrângerea racordurilor la furtunurile de
stingere a incendiilor.
Cheie pentru hidrant de incendiu/key/stand for fire hydrant – accesoriu în
construcţie standard, destinat închiderii sau deschiderii robineţilor hidranţilor pentru stingerea
incendiilor.
Clapetă de/pentru reţinere apă/water retention flap/flap for water restraint –
element tehnic/dispozitiv mobil amplasat constructiv în interiorul corpului metalic al unui sorb;
aceasta se acţionează de către servanţi prin deschiderea sa în sensul spre interiorul sau spre
exteriorul sorbului, prin intermediul unei cordiţe, fiind destinată în principal, pentru obturarea
coloanei de apă aspirată, astfel încât aceasta să nu se descarce în sursa de apă din care s-a realizat
operaţia de aspiraţie, până la o eventuală acţiune/operaţie de realimentare cu apă (în sensul,
clapetă pentru reţinere apă la sorbul de aspiraţie).
Coloană de aspiraţie apă pentru incendiu/water aspiration column for fire (1) –
coloană constituită/alcătuită din tuburi de aspiraţie standard sau conductă fixă şi rigidă care
dotează un sistem platformă de alimentare cu apă, destinat aspiraţiei autospecialelor pentru
prevenirea şi stingerea incendiilor.
Coloană de aspiraţie apă pentru incendiu/water aspiration column for fire (2) –
conductă de legătură dintre pompa centrifugă a unei autospeciale destinată activităţilor de
prevenire şi stingere a incendiilor şi sursa de apă din care se realizează operaţia de aspiraţie.
Colector – distribuitor/collector distributor – accesoriu pentru trecerea apei, utilizat
pentru a conexa două sau mai multe linii de furtunuri plate cu diametre interioare diferite, într-o
singură linie de furtunuri.
Colector cu reţinere/collector with retention – a se vedea colector controlat.

187
Coloană umedă/wet pipe/rising wet main/wet column – conductă fixă/rigidă instalată
cu titlu permanent într-o clădire, racordată la o rezervă de apă sub presiune, care permite
alimentarea furtunurilor destinate pompierilor sau, după caz, cuplarea directă la aceasta a
autospecialelor pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.
Coloană uscată/dry pipe/rising dry main/dry column – conductă fixă/rigidă,
instalată/montată cu titlu permanent într-o clădire, destinată pentru racordarea furtunurilor
pompierilor şi autospecialelor pentru prevenirea şi stingerea incendiilor; coloana se pune sub
presiune, în momentul utilizării sale.
Conductă ascendentă/rising pipe – coloană verticală, instalată cu titlu permanent, în
clădiri înalte pentru alimentarea cu apă pentru incendiu.
Conductă verticală/vertical pipe – a se vedea conductă ascsendentă.
Cordiţă de susţinere/support cable/support string/support card – cordiţă destinată
pentru susţinerea sorbului tuburilor de aspiraţie şi pentru acţionarea pârghiei destinată
controlului supapei sorbului, în cazul activităţilor specifice operaţiilor de aspiraţie din surse
naturale sau din surse artificiale de apă, la utilizarea autospecialelor de prevenire şi stingere a
incendiilor (în sensul: cordiţă de susţinere sorb pentru aspiraţie şi clapetă de reţinere).
Colector controlat/controlled collector – colector sau distribuitor prevăzut cu clapetă
pentru dirijarea apei pentru una sau mai multe ieşiri.
Distribuitor/distributor – accesoriu utilizat pentru distribuţia debitului de apă sau de
soluţie spumantă, de la o linie de furtunuri plate, la două sau trei linii independente de furtunuri
plate.
Debit de apă/water flow – volum de apă transportat în unitatea de timp, prin secţiunea
transversală a unei conducte sau a unui furtun plat sau a unui furtun semirigid, destinat pentru
stingerea incendiilor.
Debit pompă/nominal pump flow/pump flow – debit nominal al unei pompe centrifuge
specificat în condiţii de presiune exact definită.
Debit nominal de refulare al unei pompe centrifuge/nominal flow for repression of a
centrifugal pump – volum de apă refulat prin intermediul unei pompe centrifuge, la viteză de
rotaţie (turaţie) nominală.
Debit maxim de refulare al unei pompe centrifuge/maximum flow for repression of a
centrifugal pump – volum de apă refulat prin intermediul unei pompe centrifuge, la viteză de
rotaţie (turaţie) maximă.
Debit de refulare apă pentru stingerea incendiilor/flow repression for fire
extinguishing – debit de apă refulată la presiune prestabilită, la ieşirea dintr-un furtun plat,
furtun semirigid, ţeavă de refulare tip, destinate pentru stingerea incendiilor.
Densitate aer/air density – valoare numerică egală cu raportul dintre masa şi volumul
unei cantităţi de aer exact definită; la nivelul solului, pentru presiunea atmosferică egală
cu p  0,1MPa , densitatea aerului este egală   1,28 kg m 3 .
Densitate apă/water density – valoare numerică egală cu raportul dintre masa şi
volumul unei cantităţi de apă exact definită; la nivelul solului (presiunea atmosferică
p  0,1MPa ), densitatea apei este egală   980 kg m 3 .
Dezamorsare/defusing – fenomen care se materializează prin ruperea/pierderea
coloanei de apă din traseul de aspiraţie al unei conducte din oţel laminat, tub de aspiraţie etc.,
care alimenteză pompele centrifuge pentru incendiu din staţiile de pompe incendiu, autospecialele
destinate activităţilor de prevenire şi stingere a incendiilor etc.
Dispersie jet de apă/dispersion of water jet – a se vedea, jet pulverizat de apă, jet
dispersat de apă.
Dispozitiv pentru amorsare pompă centrifugă/centrifugal pump primer – dispozitiv
mecanic, utilizat pentru a introduce apă în interiorul unei pompe centrifuge; în acest mod, pompa
centrifugă este amorsată pentru generarea fenomenului de refulare a apei.
Duză pentru ţeavă de refulare apă/nozzle for water repression pipe – ajutaj
divergent-convergent cu dimensiuni standard, care se montează la ieşirea dintr-o ţeavă de refulare

188
tip; aceasta este destinată pentru creşterea presiunii şi implicit, pentru creşterea lungimii unui jet
de apă.
Ejector de gaze/gas ejector – a se vedea pompă de vid.
Ejector de ape mici/small waters ejector – accesoriu utilizat pentru evacuarea apei din
spaţii în care, înălţimea stratului/acumulării de apă este redusă; se utilizează în cazurile, în care
din motive tehnice, nu este permisivă realizarea operaţiei de aspiraţie; principiul în raport cu care
se realizează evacuarea apei, se numeşte ejecţie şi reprezintă un caz particular al principului lui
Bernoulli.
Ejecţie/ejection – fenomen de antrenare a unui lichid (apă) urmare generării unei
depresiuni într-un spaţiu închis, prin trecerea unui debit de apă, cu viteză, printr-un ajutaj
divergent-convergent utilizând principiul lui Bernoulli.
Faşă metalică pentru furtun/metal hose bandage – piesă/element metalic sau textil în
formă de colier destinat/care se utilizează, pentru obturarea şi controlul pierderilor de apă, în
cazul unui furtun plat aflat sub presiune; sinonim, faşă pentru furtun.
Forţă de recul/jet recoiling force/jet returning force – forţă generată în sens
contrar/opus sensului de refulare al jetului generat dintr-o ţeavă de refulare tip, montată la
furtunuri plate sau la furtunuri semirigide, destinate pentru stingerea incendiilor.
Furtun aplatisabil/flatten hose – furtun plat destinat stingerii incendiilor care, în stare
fără debit şi presiune (neumplut) se poate plia şi rula prin înfăşurare sau prin desfăşurare; atunci
când acesta este pus sub presiune sau când prin acesta se transportă o anumită cantitate sau debit
de apă, forma secţiunii transversale devine circulară.
Furtun de refulare/delivery hose/repression hose – furtun plat sau furtun
rigid/semirigid, destinate stingerii incendiilor.
Furtun semirigid/semirigid hose – furtun destinat pentru stingerea incendiilor, care îşi
menţine starea de secţiune circulară, atunci când acesta nu este presurizat.
Furtun de refulare apă pentru incendiu/water repression hose for fire – vezi furtun
de refulare.
Hidrant/hydrant (1) – dispozitiv montat/instalat sau care se instalează la extremitatea
unei conducte conexă reţelelor de apă, fiind permisivă conectarea echipamentului de intervenţie
al pompierilor, pentru alimentarea cu apă a autospecialelor de prevenire şi stingere a incendiilor,
motopompelor, electropompelor sau a liniilor de furtunuri destinate pentru stingerea incendiilor.
Hidrant/hydrant (2) – dispozitiv instalat sau care se instalează la o conductă principală
pentru apă, care permite conectarea echipamentului de intervenţie al pompierilor şi care în stare
de funcţionare, permite obţinerea unui debit continuu de apă pentru incendiu, cu o anumită
presiune.
Hidrant de/pentru incendiu/fire hydrant – echipament compus dintr-un furtun plat sau
după caz, dintr-un furtun semirigid/rigid, prevăzut cu suport şi ţeavă de refulare tip având robinet
de închidere, a apei.
Hidrant interior pentru incendiu/internal fire hydrant/interior fire hydrant/inward
hydrant (1) – sistem de accesorii destinat luptei împotriva incendiilor, compus din: cutie, suport
pentru furtun, robinet manual de închidere, furtun plat prevăzut cu racorduri, ţeavă de refulare
universală şi cheie pentru racord.
Hidrant interior pentru incendiu/internal fire hydrant/interior fire hydrant/inward
hydrant (2) – echipament de luptă împotriva incendiilor, compus din: cutie, suport pentru furtun,
robinet manual de închidere, furtun plat prevăzut cu racorduri, ţeavă de refulare universală.
Hidrant exterior pentru incendiu/external fire hydrant/outward hydrant –
echipament de luptă destinat pentru stingerea incendiilor, este montat în exteriorul clădirilor şi
identic ca şi dotare, cu hidrantul interior.
Hidrant interior cu furtun semirigid pentru incendiu/internal hydrant with
semirigid hose for fire/inward hydrant with semirigid hose for fire/hydrant with semirigid
fire hose (1) – hidrant tip pentru incendiu, la care suportul este un tambur rotitor, dotat cu furtun
semirigid şi ţeavă de refulare tip.

189
Hidrant interior cu furtun semirigid pentru incendiu/internal hydrant with
semirigid hose for fire/inward hydrant with semirigid hose for fire/hydrant with semirigid
fire hose (2) – element fizic/material de luptă împotriva incendiilor compus din: tambur cu
alimentare axială, robinet de închidere automat, furtun semirigid, ţeavă de refulare universală.
Hidrant subteran (exterior) pentru incendiu/underground hydrant for fire/ fire
underground hydrant – echipament amplasat/situat la nivelul solului, racordat la o conductă
principală de distribuţie aflată permanent sub presiune; este destinat pentru utilizarea la
intervenţia de stingere a incendiilor.
Hidrant suprateran (exterior) pentru incendiu/fire pillar hydrant – echipament
amplasat deasupra nivelului solului, racordat în mod permanent la o conductă de distribuţie
aflată permanent sub presiune; este destinat pentru utilizarea la intervenţia de stingere a
incendiilor.
Hidrofor/hydrophore – sistem în construcţie hidropneumatică, care se află în
compunerea instalaţiilor de stingere cu apă, prin intermediul căruia apa poate fi transportată la o
anumită înălţime în raport cu nivelul solului, urmare expansiunii aerului închis într-un rezervor
metalic; apa este introdusă în rezervor, prin intermediul electropompelor şi aerul care se află la
partea superioară a rezervorului, respectiv deasupra acumulării de apă, este introdus prin
intermediul unor compresoare pentru aer; după caz, sistemul hidropneumatic se proiectează şi se
realizează constructiv cu rezervare tehnologică.
Lovitură de berbec/ram’s hit – fenomen cu variaţie în timp şi în spaţiu a presiunii unui
lichid, în conducte, furtunuri etc., aflate sub presiune, în mişcare permanentă, sub acţiunea
forţelor de inerţie; acestea se propagă materialitându-se printr-un tren de unde cu natură elastică
având viteză exact definită, dependente de modulul de elasticitate al traseelor pe care acestea le
parcurg (conducte, furtunuri, pompe etc.); în activităţile specifice de stingere a incendiilor;
fenomenul se generează la închiderea sau la deschiderea rapidă/instantanee a hidranţilor pentru
incendiu, la trecerea/traversarea autovehiculelor peste furtunurile plate destinate stingerii
incendiilor etc.; consecinţa acestui fenomen implică deteriorarea traseelor de furtunuri plate sau
semirigide, prin care este transportată apa.
Navă pentru stingerea incendiilor/fire boat – navă cu tracţiune mecanică, echipată cu
pompe şi echipamente specifice, destinate pentru intervenţia la stingerea incendiilor.
Numărul Reynolds/Reynolds number – criteriu adimensional care se defineşte prin
raportul matematic dintre forţele de inerţie şi forţele de vâscozitate dinamică; în hidraulică,
mecanica fluidelor, transfer de căldură şi masă etc., termenul a fost adus la rang de concept; prin
intermediul acestui număr, se caracterizează starea de mişcare a unui fluid; dacă 0  Re  2320 ,
mişcarea este laminară; dacă 2320  Re  4000 (10000) , mişcarea este tranzitorie; dacă
Re  4000 (10000) , mişcarea este turbulentă.
Incendiu sub control/under control fire – incendiu localizat; incendiu controlat;
incendiu care admite propietatea că nu se mai propagagă/nu se dezvoltă în timp şi în spaţiu.
Intervenţie la incendiu/fire fighting/fire intervention – totalitate de activităţi, operaţii
specifice şi acţiuni care se realizează pentru stingerea incendiilor.
Instalaţie fixă pentru aspiraţia apei/fixed water suction installation – vezi sistem de
alimentare cu apă pentru aspiraţia autospecialelor destinate activităţilor de prevenire şi stingere a
incendiilor.
Înălţime de aspiraţie pentru apă/water aspiration height – diferenţă de nivel, măsurată
între axul longitudinal al unei pompe centrifuge care dotează: autospecialele, motopompele,
electropompele, turbopompele, turbomaşinile destinate activităţilor de prevenire şi stingere a
incendiilor şi nivelul (oglinda sau luciul sursei de apă) la presiunea p  0,1MPa şi temperatura
minimă pentru apă, egală cu t  4 ° C.
Înălţime de aspiraţie teoretică (maximă) pentru apă/theoretical water suction height
(maximum) – valoare numerică care defineşe echivalentul unei coloane de apă cu înălţimea
h  10,33 m şi presiunea egală cu valoarea p  0,1MPa (presiunea atmosferică la nivelul
solului).

190
Înălţime de aspiraţie tehnică (efectivă) pentru apă/tehnical water suction heigh –
valoare numerică măsurată pe verticală (diferenţă de nivel), egală din punct de vedere tehnic cu
valoarea maximă hmax .  7,5 m la presiune atmosferică p  0,1MPa .
Jet de apă/water jet – refulare a unui/unei produs/substanţe de stingere, sub formă de
jet: continuu, pulverizat sau ceaţă de apă.
Jet de stingere cu apă/fire extinguishing jet/extinguishing jet with water – a se vedea
jet de apă.
Jet continuu de stingere cu apă/compact water extinguishing jet – a se vedea jet
continuu de apă, jet compact de apă.
Jet ceaţă de apă/water fog/jet – cantitate de apă refulată prin intermediul unei ţevi tip,
sub formă de ceaţă, la presiune înaltă.
Jet pulverizat de apă/water sprayed jet – cantitate de apă refulată prin intermediul
unei ţevi tip, sub formă dispersată.
Mijloc tehnic de apărare împotriva incendiilor/tehnical means/device of fire
protection – sisteme, instalaţii, echipamente, utilaje, aparate, dispozitive, accesorii, materiale,
produse, substanţe, autospeciale etc., destinate activităţilor de prevenire, limitare şi stingere a
incendiilor.
Motopompă remorcabilă/towing pump – sistem/ansamblu care conţine o pompă
centrifugă şi motorul său, montate fix/nedemontabile, montate pe un şasiu dotat cu tren/roţi cu
anvelope.
Motopompă transportabilă/transportable motor pump – sistem/ansamblu care conţine
o pompă centrifugă şi motorul său demontabile de pe un şasiu dotat cu tren/roţi cu anvelope.

2. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE. REGLEMENTĂRI TEHNICE ŞI JURIDICE

[2.1] *** O.M.I. nr. 92/1990 – Ordin pentru aprobarea Regulamentului Instrucţiei de
Specialitate al Pompierilor Militari.
[2.2] *** SR 2164/1994 – Furtun de refulare cauciucat pentru utilaje de stins incendii,
Institutul Român de Standardizare, Bucureşti, 1994.
[2.3] *** SR EN 671-1:2012 – Sisteme fixe de luptă împotriva incendiilor. Sisteme
echipate cu furtun. Partea 1: Hidranţi interiori echipaţi cu furtunuri semirigide, Asociaţia Română
de Standardizare, Bucureşti, 2012.
[2.4] *** SR EN 671-2:2012 – Sisteme fixe de luptă împotriva incendiilor. Sisteme
echipate cu furtun. Partea 2: Hidranţi interiori echipaţi cu furtunuri plate, Asociaţia Română de
Standardizare, Bucureşti, 2012.
[2.5] *** SR ISO 8421-1/1999 – Protecţia împotriva incendiilor. Termeni generali şi
fenomene ale incendiilor, Asociaţia Română de Standardizare, Bucureşti, 2000.
[2.6] *** SR ISO 8421-8:1999 – Protecţia împotriva incendiilor. Vocabular.
Partea 8: Termeni specifici luptei împotriva incendiilor, intervenţiilor de salvare şi manipulării
materialelor periculoase, Asociaţia Română de Standardizare, Bucureşti, 1999.
[2.7] *** SR 13450-2:2016 – Mijloace tehnice şi procedee pentru prevenirea şi stingerea
incendiilor. Autospeciale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. Partea 2, Condiţii tehnice
generale de calitate ale autospecialelor cu apă şi spumă, Asociaţia Română de Standardizare,
2016.
[2.8] *** Legea nr. 307/2006 – Legea apărării împotriva incendiilor, Monitorul Oficial
al României, partea I, nr. 633 din 21.07.2007, cu modificările şi completările ulterioare.

3. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE. PUBLICAŢII DE AUTORI

[3.1] Kiselev, P. – Îndreptar pentru calcule hidraulice, Editura Tehnică, 1988.
[3.2] Marinescu, D. – Termeni şi expresii p.s.i., Comandamentul Pompierilor, Facutatea
de Pompieri, Centrul de Studii şi Experimentări pentru Prevenirea şi Stingerea Incendiilor,
Serviciul Editorial al Ministerului de Interne, 1991.

191
[3.3] Benga, M., Popescu, G., Darie, E., Popescu, S. – Elemente generale referitoare la
mentenanţa instalaţiilor cu funcţii de prevenire/stingere a incendiilor, care utilizează apa ca
substanţă de stingere, International Conference, Building Services and Ambiental Comfort,
20th Edition, April (7...8) 2011, Timişoara, Editura Politehnica, Timişoara, 2011.
[3.4] Şerbănoiu, G. – English Course for Firefighters, Editura Sitech, Craiova, 2012.
[3.5] Popescu, G., Darie, E., Poenaru, M. – Mentenanţa instalaţiilor cu funcţii de
prevenire/stingere a incendiilor care utilizează apa (partea I), Conferinţa cu participare
Internaţională „Edificarea societăţii durabile“ (27-28) octombrie 2012, Chişinău, Republica
Moldova, 2012.
[3.6] Popescu, G., Darie, E., Poenaru, M. – Mentenanţa instalaţiilor cu funcţii de
prevenire/stingere a incendiilor care utilizează apa (partea a II-a), Conferinţa cu participare
Internaţională „Edificarea societăţii durabile“ (27-28) octombrie 2012, Chişinău, Republica
Moldova, 2012.
[3.7] Şerbănoiu, G. – English/Romanian Glossary for Firefighters, Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2012.
[3.8] Popescu, G., Guzu, A. – Evaluarea pierderilor de sarcină pentru furtunuri
semirigide destinate stingerii incendiilor, Buletinul Pompierilor nr. 1/2014, Editura Ministerului
Afacerilor Interne, Bucureşti, 2014.
[3.9] Popescu, G., Guzu, A., Iacob, A. – Mentenanţa instalaţiilor cu funcţii de
prevenire/stingere a incendiilor care utilizează apa (partea I-a), Sesiunea Ştiinţifică a Studenţilor
Facultăţii de Pompieri, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ „SIGPROT-2013”, 26 aprilie
2013, Editura MatrixRom, Bucureşti, 2014.
[3.10] Popescu, G., Iacob, A., Guzu, A. – Mentenanţa instalaţiilor cu funcţii de
prevenire/stingere a incendiilor care utilizează apa (partea a II-a), Sesiunea Ştiinţifică a
Studenţilor Facultăţii de Pompieri, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“
„SIGPROT-2013”, 26 aprilie 2013, Editura MatrixRom, Bucureşti, 2014.
[3.11] Şerbănoiu, G. – Aspects of Insurance against Fire, Managementul situaţiilor de
urgenţă „SIGPROT-2014“, Lucrările Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale din Facultatea de
Pompieri, ediţia a XVI-a, Bucureşti, 2014, Editura MatrixRom, Bucureşti, 2014.
[3.12] Popescu, G., Nicolicioiu, A., Mican, H. – Exploatarea instalaţiilor cu funcţii de
prevenire şi stingere a incendiilor. Terminologie specifică şi conexă. Aplicaţii (partea I-a),
Lucrările Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor din Facultatea de Pompieri, Academia de
Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ ediţia a XII-a „SIGPROT-2015”, 30 aprilie 2015, Editura
MatrixRom, Bucureşti, 2015.
[3.13] Nicolicioiu, A., Popescu, G., Şerbănoiu, G. – Exploatarea instalaţiilor cu funcţii
de prevenire şi stingere a incendiilor. Terminologie specifică şi conexă. Aplicaţii (partea a II-a),
Lucrările Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor din Facultatea de Pompieri, Academia de
Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ ediţia a XII-a „SIGPROT-2015”, 30 aprilie 2015, Editura
MatrixRom, Bucureşti, 2015.
[3.14] Nicolicioiu, A., Popescu, G., Şerbănoiu, G. – Exploatarea instalaţiilor cu funcţii
de prevenire şi stingere a incendiilor. Terminologie specifică şi conexă. Aplicaţii (partea a II-a),
Buletinul Pompierilor 2/2015, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti, 2015.
[3.15] Popescu, G. – Influenţa aditivilor asupra curgerii apei prin conducte şi accesorii
utilizate la stingerea incendiilor (ediţia a II-a), Editura Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti,
2015.
[3.16] Şerbănoiu, G. – Aspects of Insurance against Fire, Buletinul Pompierilor
nr. 1/2015, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti, 2015.
[3.17] Popescu, G., Mircea, L., Popa, E. – Transformatoare de mare putere. Conceptul
de inertizare. Aplicaţii, Conferinţa cu participare internaţională „Instalaţii pentru Construcţii şi
confortul ambiental” ediţia a 25-a (14-15) aprilie 2016, Editura Politehnica Timişoara, 2016.
[3.18] Golovanov, N., Toader, C., Popescu, G., Mircea, L. – Transformatoare de mare
putere. Conceptul de inertizare. Aplicaţii (partea a I-a), Conferinţa Ştiinţifică Internaţională
„Provocări şi Strategii în Ordinea şi Siguranţa Publică” ediţia a XVI-a, (2-3) iunie 2016, Academia
de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Editura ProUniversitaria, Bucureşti, 2016.

192
[3.19] Golovanov, N., Toader, C., Popescu, G., Mircea, L. – Intervenţia pentru
stingerea incendiilor la instalaţii electrice. Măsuri de prevenire pentru controlul riscurilor (partea
a II-a), Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Provocări şi Strategii în Ordinea şi Siguranţa Publică”
ediţia a XVI-a (2-3) iunie 2016, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Editura
ProUniversitaria, Bucureşti, 2016.
[3.20]Golovanov, N., Toader, C., Popescu, G., Mircea, L. – Transformatoare de mare
putere. Conceptul de inertizare. Aplicaţii (partea a I-a), Conferinţa Ştiinţifică Internaţională
„Provocări şi Strategii în Ordinea şi Siguranţa Publică” ediţia a XVI-a, (2-3) iunie 2016, Academia
de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Editura ProUniversitaria, Bucureşti, 2016.
[3.21] Golovanov, N., Toader, C., Popescu, G., Mircea, L. – Intervenţia pentru
stingerea incendiilor la instalaţii electrice. Măsuri de prevenire pentru controlul riscurilor (partea
a II-a), Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Provocări şi Strategii în Ordinea şi Siguranţa Publică”
ediţia a XVI-a (2-3) iunie 2016, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Editura
ProUniversitaria, Bucureşti, 2016.
[3.22] Golovanov, N., Toader, C., Popescu, G., Mircea, L. – Intervenţia pentru
stingerea incendiilor la instalaţii electrice. Măsuri de prevenire pentru controlul riscurilor
(partea I), Buletinul Pompierilor nr. 1/2016, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti,
2016.
[3.23] Golovanov, N., Toader, C., Popescu, G., Mircea, L. – Intervenţia pentru
stingerea incendiilor la instalaţii electrice. Măsuri de prevenire pentru controlul riscurilor
(partea a II-a), Buletinul Pompierilor nr.1/2016, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti,
2016.
[3.24] Retezan, A., Sârbu, I., Borza, I., Cinca, M., Doboşi, S. – Instalaţii pentru
construcţii şi confortul ambiental, Lucrările anuale ale Conferinţelor Internaţionale, Universitatea
„Politehnica” Timişoara, Departamentul Construcţii Civile şi Industriale, perioada (1990-2016),
Editura Politehnica Timişoara, perioada (1990-2016).

193
194