STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Statul meu ideal
de Ilie Andrieş

1

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Cuprins
Cap 1. Constatare.........................................................4 Cap 2. Tipuri de state, de la Platon încoace..............6
2.1.Sistemul politic aristrocratic...........................................6 2.2. Timocraţia......................................................................6 2.3. Plutocraţia......................................................................6 2.4. Democraţia.....................................................................7 2.5. Tirania............................................................................7 2.6. Teocraţia.........................................................................7 2.7. Monarhia........................................................................7 2.8. meritocraţia.....................................................................8 2.9. Oligarhia.........................................................................8 2.10. Tehnocraţia...................................................................8 2.11. Xenocraţie....................................................................9

Cap 3. Viziuni contemporane despre stat................10
3.1. Viziunea liberală despre stat........................................10 3.2. Viziunea anarhistă despre stat......................................10 3.3. Viziunea de stânga despre stat.....................................11 3.4. Viziunea conservatoare despre stat..............................11 3.5. Alte viziuni despre stat.................................................11 3.6. Noţiunea stat de drept...................................................12

Cap 4. Statul azi.........................................................14
4.1. Democraţia conflictuală...............................................14 4.2. Unde suntem?...............................................................14 4.3. Unde tindem?...............................................................15 4.4. Pericole de care nu se ţine seama.................................15 4.5. Drepturile omului.........................................................16 4.6. Responsabilitatea şi conducerea societăţii...................17 4.7. Deposedarea de capital.................................................18

Cap 5. Un stat aproape ideal.....................................20
5.1. Parlamentul şi demnitarii.............................................20 5.1. Campaniile electorale şi alegerile................................22 5.3. Răspunderea ministerială şi luarea deciziilor de către demnitari......................................................................23 5.4. Angajaţii statului..........................................................24 5.5. Administraţia publică...................................................25 5.6. Infrastructura................................................................26 5.7. Politica fiscal-bugerară.................................................27 5.8. Energie şi resurse naturale............................................28 5.9. Agricultură şi păduri.....................................................29 2

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

5.10. Protecţia mediului înconjurător..................................29 5.11. Protecţia socială şi asigurările sociale........................30 5.12. Sănătate......................................................................32 5.13. Educaţie şi cercetare...................................................34 5.14. Cultură şi culte...........................................................36 5.15. Tineret şi sport............................................................36 5.16. Ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului...................37 5.17. Politica externă...........................................................38

Cap 6. Raţiune, moralitate şi har.............................39
6.1. Raţiune, moralitate şi har...............................................39 6.2. Raţiune, raţiune, raţiune.................................................39 6.3. Pace şi uibire. Adevăr şi dreptate...................................41 6.4. Dreptate socială..............................................................41

Cap 7. Statul meu ideal..............................................43
7.1. De la începuturi în coace..............................................43 7.2. Statul meu ideal............................................................44 7.3. Autonomia personală....................................................44 7.4. Statul social..................................................................46 7.5. Oraşul...........................................................................46 7.6. Agricultura, industria şi afacerile.................................47 7.7. Veniturile populaţiei.....................................................47 7.8. Persoanele cu nevoi speciale........................................47 7.9. Ţinerea sub control a infracţionalităţii.........................47 7.10. Aleşii, legislaţia şi dreptatea.......................................47 Notă.....................................................................................48

3

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

1. Constatare

Multe state, cu toate că au teritoriu, frontiere, cetăţeni, formă de guvernământ şi autorităţi publice, nu pot fi descrise drept nişte republici, ci doar ca nişte state cu formă de guvernământ republicană. Acest fapt se petrece deoarece acele state nu apar ca produse juridice al voinţei suverane a cetăţenilor ţărilor respective, constituiţi în republică, de a trăi unii cu ceilalţi potrivit aceloraşi legi şi în vederea realizării unui destin colectiv. In unele state, după mai bine de un secol de modernitate, nu formează încă comunităţi rurale sau urbane, ci doar aşezări rurale sau urbane, simple zone geografice şi demografice şi nu spaţii publice întemeiate pe regula solidarităţii şi pe principiul binelui comun. În astfel de locuri, pe oameni nu-i leagă nimic altceva decât limba şi sângele, drept urmare, ei se arată deosebit de sensibili la tot ceea ce înseamnă diferenţă ori are tendinţa să pună în discuţie soliditatea lor. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt incapabili de cel mai simplu gest de solidaritate umană, grăbindu-se în schimb să-şi demonstreze oricând solidaritatea naţională. (Solidaritatea naţională şi conştiinţa apartenenţei de neam sunt valori preconstruite, care nu implică nici alegere şi nici efort personal. Ea nu solicită decât energie vocală şi refuzul pătimaş de a te pune în locul celuilalt. Solidaritatea umană este o valoare a cărei experienţă trebuie construită de fiecare în parte, ea fiind costisitoare, cerând omului ca să investescă timp în folosul celor din jur, să opteze între propriul său interes şi un interes de factură mai generală. Ea presupune reflecţie, responsabilitate, devotament şi chiar sacrificii.) Alegerile pe liste, dar şi alegerile aparent uninominale oferă aparatelor de partid o covârşitoare influenţă asupra procesului electoral. Lista, la fel ca şi uninominalul aparent presupune un sistem partizan de selecţie a candidaţilor ce premiază loialitatea faţă de partid în defavoarea loialităţii faţă de electorat. În acelaşi timp penalizează independenţa de gândire care constituie, de cele mai multe ori, materialul din care se croiesc caracterele. Ea încurajează, pe de altă parte, dezvoltarea unor partide de tip leninist, cu conduceri autoritare şi membrii disciplinaţi de către militanţi, partide în care decizia este luată la vârf şi difuzată ulterior pe cale ierarhică, în eşaloanele inferioare. Astăzi, în foarte multe state, nimănui nu-i mai pasă de gestul civic de a alege, în care însăşi esenţa democraţiei pare să rezide. Majoritatea constituţiilor prevăd nulitatea mandatului imperativ, prin intermediul votului, mandatul fiind dat „cuiva”, nu „în vederea a ceva”. În multe state suveranitatea este confiscată în fapt de partide, aflate mai presus de lege în măsura în care, dispunând de controlul absolut al Parlamentului şi al guvernului, ele fac şi spun legea. Multe partide se aseamănă cu un monarh constituţional: ele domnesc, dar nu guvernează. Situaţia ajunge la extrem mai ales în cazul statelor în care opinia publică acceptă catalogarea situaţiei naţiunilor lor ca fiind de tranziţie. Atunci, clasa politică nu poate fi trasă la răspundere pentru că, în fapt, nu face ceva anume. Multe partide nu se reprezintă decât pe ele însele. La urma urmei, nu există niciun motiv politic şi juridic pentru care cetăţenii să fie priviţi de către politicienii lor ca membri maturi şi responsabili ai unei societăţi politice. Ei formează o populaţie chemată periodic la urne pentru a legitima reproducerea oligarhiilor de partid. Singura preocupare a multor politicieni este aceea de a se auto-reproduce, precum şi de a reproduce distanţa dintre ei şi societate, neavând convingeri, ci doar ambiţii.

4

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Din păcate, adesea, aderarea la un partid este o chestiune de carieră şi nu o problemă de convingere. Ea nu se discută în funcţie de valori împărtăşite, ci se negociază în termeni de avantaje dobândite. În asemenea condiţii, elitismul este inlocuit de curtezanism, iar democraţia de libertinism total. Cam aşa a ajuns să arate statul în ziua de astăzi... Dar de fapt, ce este statul?

5

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

2. Tipuri de state, de la Platon încoace

Platon a schiţat şi evoluţia sistemelor politice din stat, definind cinci tipuri de sisteme politice: 2.1. Sistemul politic aristocratic care reprezenta în concepţia sa cel mai evoluat sistem. Aristocraţii reprezentau o elită spirituală, şi nicidecum una financiară. În funcţie de gradul de elevare ale acestei elite, statul platonic conţinea patru tipuri de oameni: 2.1.1. Oamenii de aur - înţelepţii - se aflau în vârful piramidei statului. Ei erau cei care cunoşteau diferenţa dintre bine şi rău, dintre drept şi nedrept. Fiind în permanentă legătură cu divinitatea, se aflau dincolo de morala comună - dar nu în sensul de a-şi permite excese, ci dimpotrivă, în acela de a reflecta în mod direct Legea, de a se confunda cu ea. Ei nu puteau fi dominaţi de aspectele personale. Totuşi, rolul lor nu era acela de a transmite direct cunoaşterea, ci prin intermediari. Aceştia erau: 2.1.2. Oamenii de argint. În statul lui Platon, ei erau reprezentaţi de către filosofi. Ei erau cei care acţionau din datorie. Cu timpul, din rândul lor se ridicau înţelepţii. E de înţeles faptul că nici ei nu erau dominaţi de aspectele personale, de egoism. Întreaga lor viaţă era dedicată unui ideal moral şi educaţional. Dacă aveau dreptul la o anume fericire, aceasta nu era fericirea umană simplă, ci fericirea filosofică. 2.1.3. Oamenii de bronz - agricultorii 2.1.4. Oamenii de fier - negustorii Ultimele categorii reprezentau baza piramidei, ei având dreptul la fericirea umană. În statul platonic, proprietatea nu putea fi un mod de existenţă a societăţii. (A poseda reprezenta o dorinţă, iar dorinţa era apanajul eului.) De aceea, oamenii trăiau în comuniune. Din acest motiv, i s-a reproşat lui Platon conceptul familiei lărgite. El postulase că în acest stat copiii erau ai tuturor. De fapt, el a voit, probabil, să introducă acea idee a dragostei universale, însă nu a reuşit prea bine. Omul aristocratic este "centrat" pe un scop, pe realităţi de ordin superior. Toate preocupările sale sunt îndreptate spre acest "centru". Pentru a realiza ideile superioare, apropierea de Divin, trebuie ca oamenii să fie "aristocraţi", "centraţi" pe aceste idei. Însă, la un moment dat, ei încep să se retragă din viaţa publică. În locul lor, la conducere apare un nou tip de om, instruit de aceştia: omul onorabil. 2.2. Timocraţia, un sistem politic în care conducerea aparţine oamenilor onorabili care acţionează din datorie. În concepţia lui Platon, în timp, oamenii nu vor mai susţine perfect acest sistem, astfel încăt, la un moment dat vor apărea breşe în sistem. Oamenii vor dori să se afirme, însă neînţelegând criteriile înţelepţilor, vor predomina caracteristicile personalităţii. Ei vor începe să adune valori materiale: averea. 2.3. Plutocraţia , sistem în care cei bogaţi preiau puterea. Într-un astfel de sistem societatea nu mai poate fi durabilă, fiind constituită pe criterii nedrepte. Clasele sociale apărute prin acest proces determină constituirea unui edificiu social deformat. În mod inevitabil, apare lupta de clasă. În aceste condiţii poporul se revoltă împotriva conducerii oligarhice, şi uneori chiar reuşeşte să preia conducerea.

6

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

2.4. Democraţia, sistem politic în care conduc masele. În viziunea lui Platon acesta este cel mai corupt sistem, omul democratic fiind văzut ca "haotic", dominat de conţinuturi ale personalităţii sale, nu are un "centru". Atunci când se apelează la "mulţime", şi nimeni nu-şi ia răspunderea în mod individual, se ajunge, în cele din urmă, la anarhie. Această fază nu poate dura foarte mult, pentru că la un moment dat, un om cu o personalitate mai puternică va spune: "Stop! Eu ştiu ce vreau, voi trebuie să mă ascultaţi.”, moment în care poate apărea Tirania. Astăzi, pe plan politic, democraţia se defineşte ca regimul politic fundamentat pe principiul suveranităţii naţionale (naţiunea conduce statul prin reprezentanţii săi aleşi, pe principiul separării puterilor în stat, pe principiul egalităţii tuturor în faţa legii), ea fiind inseparabilă de respectarea drepturilor omului şi ale cetăţeanului 2.5. Tirania, sistem politic care este o consecinţă directă a democraţiei, dar şi o consecinţă a decăderii morale a omului, a ruperii sale de valorile originare. În viziunea lui Platon, în mod paradoxal, în timp, sistemul tiranic va permite reapariţia germenilor aristocraţiei - a "oamenilor de aur". În trecut, tirania era şi o etapă de trecere de la oligarhia aristocratică la democraţia sclavagistă. Tirania presupune putere obţinută prin uzurpare, stăpănire nedreaptă bazată pe asuprire şi violenţă.
Statul, aşa cum l-a descris el în "Republica" ( de la res publica= despre lucrul public), reprezenta o realitate atemporală. Dacă ne-am uita mai atenţi la ceea ce se întâmplă astăzi în lume, am observa faptul că foarte multe state cu formă de guvernământ republicană, aparent democratice, de fapt nu sunt democraţii. Dacă am lua doar exemplul României, am observa că în ultimul secol ţara a trecut prin următoarele etape: în urma mai multor regimuri mai mult sau mai putin totalitare, s-a ajuns la anunţarea unui tip de stat aristrocratic (anunţarea democratiei socialiste de catre Nicolae Ceauşescu), urmată de un sistem timocratic (demnitarii, inclusiv guvernanţii, erau aleşi din talpa ţării, ei fiind oameni motivaţi, acţionând din datorie – începutul perioadei ceauşiste), sistem urmat de o oligarhie de partid (în lipsa oamenilor foarte bogaţi, influenţa supremă o aveau membrii de partid ai PCR), sistem care a atras revolta maselor, ducând intr-o primă fază la o democraţie aparentă (perioada post decembristă), sistem care ar putea să ducă spre o tiranie (oamenii sunt din ce în ce mai puţin interesaţi de politică sau de vot în timp ce, în urma decăderii morale a lor, ei sunt uşor seduşi de către politicienii cu carismă). Mai există şi alte tipuri de state afară de cele prezentate de către Platon:

2.6. Teocraţia, sistem politic în care Dumnezeu sau o zeitate este recunoscută
ca şi conducător civil suprem al statului, sau într-un sens mai larg, o formă de guvernământ în care statul este guvernat prin ghidare divină imediată sau prin oficiali care sunt priviţi ca fiind ghidaţi divin. Teocraţia trebuie să fie deosebită de alte forme seculare de guvernământ care au o religie statală sau sunt doar influenţate de concepte religioase sau morale, şi monarhiile ţinute „Prin binevoinţa lui Dumnezeu”. O teocraţie poate să fie monistă, unde ierarhia administrativă a guvernului este identică cu ierarhia administrativă a religiei, sau poate avea două „braţe”, dar cu ierarhia administrativă a statului subordonată ierarhiei religioase. Exemple de state teocratice: Vatican (teocraţie monistă), Iran şi Arabia Saudită (teocraţie cu două braţe). 2.7. Monarhia este o formă de stat în care şeful statului este un monarh. Monarhia poate fi de mai multe tipuri, Constituţională sau Absolută.

7

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

2.7.1. O monarhie constituţională este o formă de guvern monarhică ce face parte dintr-un sistem constituţional care acceptă un monarh ereditar sau ales în funcţie de şef de stat. În monarhiile constituţionale moderne monarhul este capul ramurei legislative sau doar are un rol ceremonial. 2.7.2. Monarhia absolută este forma de guvernare în care monarhul dispune integral de puterea supremă în stat, poporul fiind total lipsit de drepturi (monarhie nelimitată). Absolutismul creează un puternic aparat de stat, vizibil şi relativ independent în raport cu clasa nobililor, dar care ocroteşte şi consolidează în fapt interesele generale ale acestei clase. 2.8. Meritocraţia este un sistem politic în care nominalizările şi sarcinile sunt atribuite pe baza meritelor şi talentului, nu pe baza poziţiei sociale sau puterii politice. Astfel, meritrocaţia este opusă atât plutocraţiei (unde contează averea), oligarhiei (unde contează gradele de rudenie şi relaţiile), aristocratiei (unde contează privilegiile de clasă), monarhiei (unde contează dreptul primului născut), dar şi democraţiei (unde contează mai mult popularitatea). Principiul meritocraţiei este că o poziţie investită cu responsabilităţi şi prestigiu social trebuie dobândită, nu moştenită sau obţinută prin criterii subiective. Astăzi, Singapore pretinde a fi o adevărată meritocraţie, punând accent pe descoperirea şi formarea tinerilor stăluciţi pntru posturi de conducere. În acest scop, rezultatele la învăţătură sunt considerate cea mai importantă recomandare. 2.9. Oligarhia este un sistem politic în care guvernarea statului este exercizată de către un grup, puterea fiind opţinută prin abuzul de putere. Oligarhia este asemănătoare plutocraţiei, liderii politici fiind aleşi în funcţie de înrudire, putere militară, influenţă politică. În mod tradiţional, oligarhiile se perpetuează prin intermediul câtorva familii importante, ai caror copii sunt formaţi pentru a deveni moştenitorii acestei puteri. În contrast cu aristocraţia, forma de guvernământ în care cei mai buni deţin puterea, oligarhia reprezintă adeseori o manifestare a puterii exprimată în mod nedemocratic, în care personaje cheie rămân în umbră, preferând să conducă din culise, de cele mai multe ori prin intermediul mijloacelor economice. O societate poate deveni oligarhie într-un anumit moment al evoluţiei ei printr-un mecanism de acumulare graduală de mijloace economice în mod netransparent de către un grup restrâns de indivizi. 2.10. Tehnocraţia este un sistem politic ce propune existenţa unei forme de societate unde bunăstarea oamenilor este optimizată folosind metode precum metoda ştiinţifică şi folosirea la scara largă a tehnologiei. Mişcarea tehnocratică urmăreşte să înfiinţeze un sistem socio-economic de echilibru, bazat pe abundenţă şi conservare. O concluzie de bază a mişcării tehnocratice este faptul că sistemul bazat pe preţ, sau orice alt sistem bazat pe lipsa/raritatea resurselor, nu este o modalitate logică de distribuţie într-o societate avansată. Practic, tehnocraţia este o teorie care preconizează evoluţia celor două sisteme social-economice şi politice, socialismul şi capitalismul, spre un tip comun de societate, fără a fi nevoie de revoluţia socială. Simpatizanţii acestui tip de stat militează pentru contabilizarea energiei militând pentru un sistem ipotetic de distribuţie a resurselor şi produselor, care ar măsura energia folosită pentru a produce şi distribui bunurile şi serviciile cetăţenilor. De asemenea, ei militează ca oamenii să trăiască în ansambluri de clădiri unde ar locui şi munci. Aceste ansambluri ar deţine toate facilităţile de care comunitatea ar avea nevoie, facilităţi precum şcoli, spitale, centre comerciale, facilităţi de management a deşeurilor şi de reciclare, centre sportive sau spaţii publice. Ar mai fi de adăugat faptul că în statul tehnocratic nu există decât organe executorii (nu se acceptă idei precum parlament sau referendum), . 2.11. Xenocraţia, sistem politic care presupune:

8

STATUL MEU IDEAL • • •

Ilie Andrieş

putere înstrăinată de poporul asupra căruia o clasă îşi exercită dominaţia; putere locală subordonată unei puteri străine („putere delegată"), cu scopul de a promova pe plan local interesele dominaţiei străine; puterea exercitată de străini într-o ţară ocupată nu cu forţa armelor ci prin „strecurare" şi „cucerire" progresivă de instituţii, poziţii şi pârghii în sânul societăţilor locale.

În cadrul acestui capitol, ar mai fi de adaugat faptul că, orice tip de stat nu poate fi adoptat decât dacă populaţia statului respectiv este convinsă de faptul că acel tip de stat este cel mai benefic pentru populaţie. Dar asta nu e tot: nu de puţine ori, oamenii sunt făcuţi să creadă că trăiesc într-un anumit tip de stat, aceasta în timp ce ei trăiesc în realitate într-un alt tip de stat (multe state văzute ca democratice sunt de fapt xenocraţii şi tiranii). În acelaşi timp, se poate întâmpla ca acelaşi tip de stat să fie văzut în mod diferit de către aceeaşi oameni (regimurile Arabiei Saudite şi Iranului sunt văzute diferit, deşi ambele sunt regimuri teocratice).

9

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

3. Viziuni contemporane despre stat – varianta oficială

Astăzi, tipul de stat care este cel mai bine văzut de către oamenii din lumea întreagă este democraţia în viziunea liberală, viziune cu care voi începe.

3.1. Viziunea liberală despre stat
Liberalismul susţine că fiecare individ este capabil să-şi urmărească propriul scop în viaţă şi să acţioneze în funcţie de resursele de care dispune pentru a-şi îndeplini dorinţele. Liberalii susţin faptul că statul nu trebuie să-şi propună asigurarea fericirii tuturor cetăţenilor, el neputând să ducă la îndeplinire acest deziderat. Ceea ce poate asigura statul este un climat bazat pe reguli formale în care individul să aibă posibilitatea să-şi ducă la îndeplinire propriile dorinţe şi proiecţii asupra viitorului său, în funcţie de capacităţile şi resursele deţinute. Cadrul formal amintit are o reprezentare în planul economic prin economia de piaţă, acest gen de economie fiind singurul capabil să ofere libertatea individului, necesară urmăririi interesului personal. În viziunea liberală, statul trebuie să se implice doar pentru a asigura anumite reguli ale jocului, care să fie identice pentru toţi cei care formează societatea. Din acest motiv statul este un arbitru care veghează la respectarea regulilor, iar dacă aceste reguli nu sunt respectate apeleză la constrângeri pentru a impune respectarea regulilor. Singura îngrădire a libertăţii individului apare atunci când individul recurge la încălcarea libertăţii celorlalţi pentru satisfacerea propriilor nevoi. Respingerea implicării statului în problemele concrete ale societăţii este susţinută şi prin rezultatele pe care le-ar putea avea o astfel de acţiune. Liberalii sunt de părere că dacă statul imaginează şi impune tot felul de legi care să prevadă cazuri particulare şi concrete, rezultatul nu poate fi decât nişte abuzuri sistematice. Prin urmare, statul trebuie să formuleze reguli şi legi suficient de generale (opuse ordinelor speciale), astfel încât să funcţioneze în situaţii care să nu poată fi prevăzute în detaliu. Dacă printr-o anumită lege imaginată de stat pot fi făcute previziuni detaliate asupra efectelor acesteia, respectiva lege se transformă întrun instrument prin care statul obligă indivizii să se îndrepte spre obiectivele fixate de acesta. Neoficial, rezultatul doctrinei liberale este un stat minimal, cu politicieni care de regulă nu îşi asumă răspunderea pentru situaţiile cotidiene. De regulă, politicienii cu atitudine liberală explică toate neajunsurile din interiorul statului pe care îl conduc ca fiind rezultatul economiei de piaţă, asupra căreia ei nu îşi asumă nici o răspundere. De asemenea, liberalismul consideră că statul nu este obligat să acorde asistenţă socială şi protecţie socială celor defavorizaţi şi, totodată, că nu este răspunzător pentru a asigura un anumit nivel de cultură şi educaţie.

3.2. Viziunea anarhistă despre stat
Ca doctrină, anarhismul a apărut ca reacţie împotriva teoriei statului minimal, acesta fiind perceput de anarhişti ca o entitate care nu se îngrijeşte de nevoile propriilor cetăţeni. Principalele direcţii dinspre care au fost atacate teoriile care susţin statul pot fi exprimate prin două idei: orice stat este tiranic (el împiedică libera exprimare socială a individului) sau, din contră, statul este pasiv faţă de nevoile individului. 10

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Unii anarhişti consideră statul o întreprindere care are ca obiect de activitate jefuirea unei părţi din munca cetăţenilor. Pentru îndeplinirea acestui scop aceasta se foloseşte de: bir, taxă, impozit, etc. Prin aceste acţiuni anarhiştii acuză statul şi pe guvernanţi de impunerea propriei voinţe, iar acest aspect are ca efect anularea libertăţii individului. Alţi anarhişti încearcă să demonteze ideea necesităţii statului prin sublinierea caracterului de constrângător al acestuia. Deoarece statul este forţă, ordin şi constrângere, ei consideră că statul nu are nicio legitimare pentru existenţa sa. Chiar dacă acţiunea statului poate apărea ca având scopul urmăririi unui bine public, acest bine public se transformă în ceva rău, deoarece este impus şi, deci, contravine libertăţii individului.

3.3. Viziunea de stânga despre stat
3.3.1. Marxismul, ca doctrină de stânga, împrumută o parte din ideile anarhiste despre stat. Karl Marx accentuează ideea anarhiştilor conform căreia statul este un instrument de lupta de clasă, el reprezentând interesele clasei aflate la guvernare şi nu interesele cetăţenilor, în schimb trece în umbră ideea acestora despre libertatea absolută a indivizilor. Doctrina marxistă susţinea nevoia implicării statului în acţiuni care să compenseze lipsa de resurse a celor defavorizaţi, prin redistribuirea veniturilor. Spre deosebire de anarhism, marxismul proclama necesitatea existenţei statului, dar cu transformarea acestuia din reprezentant al unei minorităţi, adică a celor privilegiaţi, în reprezentant al majorităţii defavorizate şi lipsite de resurse. Toate acestea sunt necesare pentru a putea îndeplini un ideal al indivizilor, şi anume egalitatea pe toate planurile: politică, juridică, socială şi economică. 3.3.2. Social-democraţia, doctrină care reprezintă o evoluţie a teoriilor de stânga din secolul al XIX-lea. Diferenţa majoră dintre teoriile social-democrate şi cele marxiste în ceea ce priveşte imaginarea statului, reiese din eliminarea ideilor specifice începutului mişcării de stânga şi anume: statul nu trebuie să asigure fericirea tuturor, nu trebuie să conducă toate aspectele economice şi nici nu trebuie să-şi facă un scop din eliminarea tuturor inegalităţilor. Doctrina social-democrată are ca principală caracteristică susţinerea bunurilor publice, prin acest lucru accentuând rolul pe care trebuie să îl aibă statul în sfera privată. Statul, în viziunea social-democraţilor, trebuie să acorde asistenţă socială şi protecţie socială celor defavorizaţi şi, totodată, să asigure un anumit nivel de cultură şi educaţie, în acest sens, susţinând accesul gratuit la diversele forme de învăţământ.

3.4.Viziunea conservatoare despre stat
În viziunea conservatoare, statul este o organizaţie politică formată din reprezentanţi ai populaţiei de pe un anumit teritoriu, care sunt investiţi cu atribuţii de putere, care constau în posibilitatea de a putea lua decizii obligatorii, în numele întregii populaţii, decizii concretizate în norme de drept sau în acte de aplicare a dreptului care, dacă nu sunt respectate de bună-voie, sunt aduse la îndeplinire prin forţa de constrângere.

3.5. Alte viziuni despre stat.
3.5.1. Depolitizarea: Concepţie în sociologia contemporană, potrivit căreia, în stadiul actual de dezvoltare a societăţii capitaliste, sub influenţa revoluţiei ştiinţifice şi tehnice, instituţiile şi organizaţiile sociale şi-ar pierde caracterul de clasă, conţinutul politic. 3.5.2. Societatea postindustrială: societate care prezintă următoarele caracteristici: • trecerea de la o activitate economică axată pe producerea de bunuri materiale la o economie orientată spre servicii; • preponderenţa în structura populaţiei active a clasei profesionale şi tehnice; • importanţa decisivă a cunoştinţelor teoretice ca sursă de inovaţie şi management; • orientarea spre implementarea şi deprinderea tehnologiei; • apariţia unor noi tehnologii intelectuale. 11

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

3.5.3. Teoria grupurilor de presiune: constrângere morală, economică, politică sau socială exercitată asupra cuiva. Constrângerea este efectuată în urma creării unei imagini favorabile ideilor care de altfel nu ar fi adoptate niciodată. 3.5.4. Teoria transferului de competenţă: 1. Descentralizarea la nivel naţional; 2. Transferul de competenţă către un for superior (Ex: dinspre un stat membru UE, spre Parlamentul European). 3.5.5.Neocolonialismul şi suveranitatea relativă sau limitativă: Formă nouă a colonialismului care la început căuta să domine din punct de vedere economic fostele colonii, declarate state independente. Actualmente, există state care efectuează astfel de politici faţă de alte state mai mici. 3.5.6. Viziunile „neo”: neorasismul, neonazismul, neofascismul, viziuni care, deşi au fost dovedite de către istorie ca neconstructive (rasismul, nazismul, fascismul), se încearcă a fi reânviate. 3.5.7. Globalizarea: este un sistem complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei ce şi-au asumat acest risc sau această răspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea noastră. Se consideră că cel mai mare pericol (semnalat şi de către unii teoreticieni ai globalizării) pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu. Cucerită de piaţă, lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului.

3.6. Noţiunea Stat de Drept este utilizată pentru a sublinia diferenţele existente între regimurile democratice şi regimurile dictatoriale. În politică, prin stat de drept se înţelege un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridică, statul fiind garantul libertăţilor şi drepturilor individuale, totodată, asigurând securitatea internă şi externă a cetăţenilor prin instituţii democratice. Instituţia superioară căreia i se subsumează alte legi şi norme este Constituţia (mai puţin în Anglia, aceasta neavând constituţie). Din perspectiva statului de drept, Constituţia este o expresie a cetăţenilor şi reprezintă puterea populară care asigură conformitatea normelor inferioare cu cele superioare. În accepţiunea contemporană raportarea diverselor ideologii la responsabilităţile statului aduce în discuţie noţiunea de sferă de influenţă a statului. Astfel, au fost conturate două astfel de sfere. Prima accentuează rolul statului în crearea unui cadru social, iar cea de-a doua sferă are în vedere intervenţia statului în economie. De asemenea, având în vedere propagandele de partid, se caută ca doar regimurilor liberale să li se aloce catalogarea de regimuri democratice şi benefice.
Indiferent de doctrină, statul este organizaţia care deţine monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere. Statul este titular al suveranităţii şi personifică din punct de vedere juridic naţiunea. Din punct de vedere social, statul nu se vrea a fi confundat cu societatea, fiind un instrument prin intermediul căruia politicienii îşi impun voinţa asupra membrilor societaţii. Din punct de vedere organizaţional, statul este privit ca o sumă de instituţii de guvernare şi are cinci caracteristici principale. 1. Statul este un ansamblu de instituţii distinct de restul societăţii, care creează sfere publice şi sfere private.

12

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

2. Din punct de vedere al autorităţii, statul este o putere supremă şi suverană, precum şi legislativă într-un anumit teritoriu. Pentru a-şi putea exercita aceaste forme de manifestare a puterii, statul are monopolul aupra forţei. 3. Statul îşi exercită puterea printr-un aparat birocratic. 4. Statul ca entitate se distinge de funcţionarii care ocupă anumite funcţii la un moment dat în aparatul său birocratic şi, din acest punct de vedere, statul are suveranitate şi asupra acestora. Prin funcţionari se înţelege orice demnitar, inclusiv preşedintele, prim-ministrul, ministrii, etc. 5. Statul are puterea de a impune şi de a colecta taxe de la populaţie. Acestea fiind spuse, haideţi să vedem care doctrină (din cele actuale) este mai bună. Dând la o parte doctrina anarhistă, care ar fi cea corectă? Doctrina liberală care propune un stat minimal, doctrina marxistă care propune ca statul să se îngrijească de fericirea tuturor, doctrina social-democrată care propune un stat care să se ocupe mai mult de cetăţenii defavorizaţi, doctrina conservatoare sau o alta? Dar dacă nu contează doctrina? Dacă mai presus de doctrină se află altceva? Dacă cheia bunăstării noastre este aceea de a fi capabili să alegem elitişti adevăraţi şi devotaţi în funcţii de conducere? Dacă cheia bunăstării noastre este aceea de a exclude „curtezanii” din forurile de conducere?

13

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

4. Statul azi
4.1. Democraţia conflictuală

În politică trebuie să faci mici compromisuri, pentru a te putea bucura ulterior de toate avantajele. În cele mai multe dintre cazuri aceasta duce în primul rând la dezbinare între diferite categorii sociale care alcătuiesc un popor. Se creează iluzia alegerii libere în cazul fiecărui individ. Pentru unii, unirea oamenilor în idei şi concepte benefice, pozitive, este foarte periculoasă, deoarece numai atunci masele de oameni devin cu adevărat puternice în acţiunea lor. Acesta este şi motivul pentru care se urmăreşte de multe ori să se provoce fragmentarea teritoriilor statale în cât mai multe etnii, fiecare cu interesele, cultura şi credinţele ei religioase. Ceea ce se urmăreşte în final este estomparea tradiţiilor culturale şi religioase ale diverselor ţări şi populaţii până la pragul de la care acestea nu mai au forţa necesară individulizării. Atunci ele devin uşor de controlat şi de asimilat într-o formă unică de guvernământ, care bineînţeles că va fi dirijată de cei interesaţi în acest sens. Astăzi, toate legile şi principiile civilizaţiei actuale sunt structurate după legile democraţiei. Apariţia democraţiei a determinat de asemenea şi apariţia posibilităţii unei idei contrare şi a posibilităţii de luptă contra democraţiei. În acest fel se obţine conflictul. Conflictul reprezintă o bază solidă de pe urma căruia poţi stăpâni o ţară. Cuvântul şi conceptul fals de „democraţie" a devenit astfel o emblemă pentru multe guverne pentru a acţiona nestânjenite în sensul pe care îl urmăresc, slujindu-şi astfel, de fapt, interesele proprii. Democraţia are valoare numai atunci când civilizaţia a ajuns deja la un înalt grad de înţelegere şi aplicare a misterelor vieţii. Democraţia, în adevăratul ei sens, nu poate funcţiona eficient în cazul mulţimilor mari de oameni, care sunt eterogene. Noi ştim că ea reprezintă un concept viabil doar în cazul unei societăţi care este orientată în mod benefic, în care oamenii gândesc şi acţionează în general la unison şi au o conştiinţă elevată, ceea ce nu e cazul cu civilizaţia modernă.

4.2. Unde suntem?
Suntem în stadiul în care majoritatea oamenilor trăiesc în leasing, muncind azi pentru ceea ce au consumat ieri. Suntem în stadiul în care, deşi majoritatea oamenilor îşi folosesc aproape tot timpul lor pentru a asigura cele necesare familiei, de-abia dacă reuşesc aceasta. Un studiu făcut de fundaţia New Economics arată că oamenii care fac curăţenie în spitale sunt mult mai valoroşi pentru societate decât bancherii. Fundaţia a evaluat care este contribuţia totală a unor meserii în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii, inclusiv impactul acestor slujbe la nivelul comunităţii şi al mediului înconjurător. Conform acestei cercetări, infirmierii aduc un câştig de circa 10 lire sterline pentru fiecare liră sterlină pe care o primesc drept retribuţie. Beneficii aduc şi cei care lucrează în asistenţa socială, precum şi cei care se ocupă de reciclarea deşeurilor. De cealaltă parte se află bancherii care, pentru fiecare liră sterlină pe care o câştigă, distrug alte şapte. Totodată, cei care lucrează în publicitate se remarcă prin faptul că reuşesc să-i streseze pe alţii, asta pentru că, arată studiul, sunt responsabili de campaniile ce conduc la o senzaţie de dezamăgire sau care încurajează dezvoltarea societăţii de consum. Ceea ce înţelegem de aici este că nivelul de salarizare nu reflectă întotdeauna adevărata valoare a produsului creat. Aceasta se întâmplă deoarece sistemul de plată nu

14

STATUL MEU IDEAL recompensează slujbele în funcţie de beneficiile aduse societăţii, ci în funcţie de profitabilitatea lor pentru patronate.

Ilie Andrieş

4.3. Unde tindem?
Să luăm exemplul Japoniei. Acolo, o dată cu progresul tehnologic, firmele au ajuns în stadiul în care, pentru a produce la fel, sau chiar mai mult, au nevoie de un număr din ce în ce mai mic de angajaţi. Aşa se face că în ultimii ani Japonia, deşi este o ţară care exportă masiv, are o rată foarte ridicată a şomajului. În această ţară, când un om îşi pierde serviciul, există foarte puţine şanse pentru a se reangaja, şi aceasta deoarece majoritatea companiilor îşi racolează viitorii angajaţi de pe băncile şcolii. O dată cu pierderea serviciului, ei pierd şi casa în care stau, dar şi familiile. Totuşi, în Japonia nu vom vedea boschetari în marile oraşe. Aceasta deoarece, ei ajung să trăiască cu sprijinul social al statului, sprijin care cuprinde o mică sumă de bani şi o locuinţă socială de doar doi metri pătraţi dotată cu o noptieră şi un pat care se rabatează la perete. Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar mie mi se pare că viaţa în Japonia arată cam aşa: eşti racolat din şcoală, folosit, iar când cineva decide că nu mai are nevoie de tine te „depozitează” într-un dulap de 2 metri pătraţi. Să luăm exemplul Detroit. În 2009, revista Forbes a publicat un studiu în care se arată că orasul Detroit va dispărea în următorii 20 de ani. Externalizarea si re-tehnologizarea a făcut ca rata şomajului în acest oraş să fie fulminantă, ajungându-se la o criminalitate la cote inimaginabile. Dintr-un oraş falnic american, rege al producţiei de automobile, cu milioane de locuitori, în 2009 mai rămăseseră doar 900 de mii de oameni. Restul oamenilor a trebuit să plece deoarece o dată cu pierderea locurilor de muncă şi-au pierdut locuinţele luate în rate, ipotecate, sau închiriate. Unii dintre ei s-au mutat în alte localităţi, încercând o nouă viaţă acolo. Alţii, negăsind unde să se ducă, s-au instalat în corturi, pe terenurile din jurul oraşului. Să luăm exemplul Africii şi Americii de Sud. Erau oameni care lucrau căte o mică suprafaţă de teren pentru a-şi întreţine familia. Terenurile respective nu aparţineau numănui cu acte. Ele erau nişte terenuri obşteşti. Erau oameni care aveau o mică suprafaţă de teren pe care o lucrau pentru a-şi întreţine familia. Ulterior, aceste terenuri, prin intermediul unor legi imorale, au fost luat oamenilor de rând şi date unor corporaţii, aceasta pentru a fi lucrate mai eficient. Corporaţiile au luat terenurile şi au introdus mecanizarea în exploatarea terenurilor respective. În asemenea condiţii, doar o mică parte din oamenii deposedaţi au fost cuprinşi în muncă. Restul s-au mutat în suburbiile marilor oraşe, sperând că vor trăi şi munci la oraş. Piaţa muncii nefiind pregătită spre ai absorbi, ei s-au transformat în oameni ai străzii. Să luăm exemplul Europei. La ora actuală, mai ales în vestul continentului, majoritatea locuitorilor nu au grija zilei de mâine. Acest lucru se datorează faptului că ţările puternic dezvoltate exportă mai mult decât importă, în timp ce imigranţii veniţi acolo la muncă spijină şi ei economia acelor state prin plata de taxe şi impozite.

4.4. Pericolele de care nu se ţine seama.
Trăim într-o lume în care omul nu mai este pe primul loc. Trăim într-o lume iraţională fiindcă productivitatea ei pe toate planurile distruge dezvoltarea liberă a nevoilor şi facultăţilor umane. Trăim într-o lume în care pacea este menţinută datorită veşnicei ameninţări cu războiul. Trăim într-o lume în care tindem spre un singur sens în procesul de conducere: de la centrele de decizie spre cetăţeni, dar nu şi reacţia lui faţă de decizii. Trăim într-o lume în care politicienii nu îşi asumă nici o răspundere, explicând orice eşec din perspectiva situaţiei economice. Toate acestea fac ca societatea actuală să ducă lipsă de o îmbunătăţire crescândă a nivelului de trai. Politica a ajuns să distrugă adevăruri, nepunând nimic în loc. Ori eu nu pot doar să mă uit de pe margine fără a spune nimic.

15

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Trăim în ţări democratice unde pare că există spirit de contradicţie, spirit care ar trebui să scoată doar adevăruri la iveală. Cu toate acestea, mulţi candidaţi la funcţii politice, chiar dacă reuşesc să obţină multe voturi, nu este în mod necesar ca ei să merite încrederea, fiind posibil să nu aibă calităţile necesare pentru a guverna. Aşa se face că, acolo unde majoritatea populaţiei nu este foarte serioasă şi raţională, unde majoritatea oamenilor nu este foarte vigilentă în apărarea binelui comun, se ajunge ca să se ofere conducerea tării unor personaje lacome, scandaloase şi criminale. Iată cum se explică viciile care există la nivel de state: nu există o dorinţă puternică de participare la edificarea şi funcţionarea societăţii, lipsind atitudinea critică si exigentă cu privire la funcţionarea sistemului social în ansamblu şi pe subsistemele sale. La început (1708, Franţa), democraţia era definită ca fiind un stat popular, formă de guvernământ în care poporul are autoritatea şi unde suveranitatea rezidă în popor,care face legi şi decide în toate, stat unde poporul este consultat. De atunci lucrurile nu s-au schimbat prea mult, democraţia fiind, pe scurt, guvernarea poporului prin popor şi pentru popor. Aşa se face că, majoritatea oamenilor cred că în democraţie, toate câte se fac, se fac în urma unor consensuri. Dar acest ultim lucru este fals deoarece, în luarea deciziilor, tot ceea ce contează este numărul de voturi. Acest lucru înseamnă că minoritatea este supusă majorităţii, ori majoritatea nu înseamnă consens. Deci, nu poporul vrea, în urma unor consensuri, ci majoritatea din popor doreşte. Şi asta nu este tot. Majoritatea oamenilor cred că se alege în nume proproiu, însă în realitate se alege şi pentru oamenii din viitor. Oamenii din viitor sunt urmaşii noştri, deci iată un motiv important pentru a fi raţionali şi pentru a apăra binele colectiv. Din păcate democraţia acceptă ideile de-a gata, astfel încât ceea ce doreşte o majoritate dezinformată, devine instantaneu un bine colectiv. Astfel, uneori, se declară just ceea ce este injust, se declară bine ceea ce este rău, se interzice licitul, se retuşează totul (pănă la Constituţie), toate acestea deoarece nu există, şi nici nu se poate demara un recurs democratic împotriva unei idei proaste populare. Practic, este ceea ce unii numesc ficţiune legală, adică proasta credinţă cum că majoritatea are forţa, dreptatea şi înţelepciunea în acelaşi timp cu dreptul. Astfel, eroarea devine adevăr, înmulţindu-se. Iată de ce a ajuns să fie uşor să se ridiculizeze emblemele tradiţionale (identităţile provinciale, religioase, nobiliare, profesionale, culturale),încurajându-se promovarea de embleme fără trecut istoric sau semnificaţie reală (ex: microbiştii sunt dispuşi să facă orice pentru echipa favorită, dar prea puţin pentru cei din imediata lor apropiere).

4.5. Drepturile omului.
Majoritatea oamenilor crede în egalitate, dar de multe ori egalitatea este doar o mască a uniformităţii. Majoritatea liderilor politici nu doresc egalitatea şanselor de start sau reconpense egale pentru populaţie. Aşa se întâmplă că, în timp ce oamenii cred că există drepturi egale pentru toată lumea, de fapt există trei tipuri diferite de drepturi, unele tipuri de drepturi nefiind la-ndemâna tuturor. 4.5.1. Dreptul pur şi simplu Unii jurişti sunt de părere că, dreptul, o dată ce este codificat şi înscris undeva se poate dovedi un fals amic, din cauza interpretărilor diverse pe care le cauzează în permanenţă printre juriştii care ajung la concluzii diametral opuse textului. Aşa se face că drepturilor scrise şi chiar cutumelor le este preferabil un drept universal, înnăscut, înscris în conştiinţa tuturor, autorizând toate interpretările şi permiţând justificarea sau măcar disculparea, după dorinţa diverselor culturi şi după nevoile ideologice. Astfel, există ţări în care dreptul este deacord cu legea celui mai puternic, cu avortul, genocidul, incestul, pedofilia sau violul. Uneori, chiar dacă acestea nu sunt permise prin lege, ele ajung să fie tolerate de către lege, principiul folosit fiind cel al precedentului nepedepsit, principiu care are ca punct de plecare 16

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

viciul de procedură. În urma acestei stări de fapt au apărut alte două drepturi: „dreptul de” şi „dreptul la”. 4.5.2. „Dreptul de” „Dreptul de” este o noţiune utilă, dar câteodată dificil de manevrat. În mod fundamental, avem dreptul să ne satisfacem toate gusturile (de exemplu, toate gusturile fiind naturale, să momim fetiţe pentru uz sexual), în realitatea cotidiană, o mulţime de drepturi ne sunt refuzate (de exemplu, cel de a nu pune centura de siguranţă). De regulă, atunci când politicienii revendică „dreptul de” se bazează pe opinia publică. În acest caz, problema cea mai mare este aceea că nu poate exista o opinie publică naturală şi autentică. Aceasta deoarece nu există public ca atare, ci numai indivizi mai mult sau mai puţin regrupaţi în unităţi organice de tip tribal sau profesional, suma opiniilor individuale, în mod necesar divergente, neproducând o opinie colectivă. O opinie publică este de regulă sintetică, produs al diverselor manipulări, al loviturilor de presa şi al sondajelor. 4.5.3. „Dreptul la” „Dreptul la” este o invenţie genială atât prin fluiditatea sa, cât şi prin reglementările chiţibuşare. Teoretic, am dreptul la egalitate, la libertate, la proprietate, la educaţie, la muncă, la ajutorul de şomaj, la sănătate, la fericire, la a avea proprietăţi pe Lună, să am o moarte uşoară, dar, în practică, nu beneficiez decât de drepturile pe care mi le acordă circulara cutare din data de cutare. Dacă nu mi le acordă, nu am dreptul. Rezultatul pozitiv al acestei stări de lucruri este acela că individul nu mai caută în el însuşi condiţiile necesare fericirii personale, ci se grăbeşte să-şi ceară drepturile presupuse şi a accepta de bunăvoie, am putea spune chiar cu bucurie, să renunţe la independenţa sa de om şi de cetăţean. De exemplu, Drepturile Omului este un concept de o supleţe extraordinară. În numele acestor drepturi ale omului ce nu respiră decât toleranţă şi armonie au putut fi acceptate războaie în care s-au practicat bombardamente împotriva populaţiilor civile. Acest lucru a fost posibil şi din cauza termenilor folosiţi pentru a prezenta modul în care se comportau „băieţii buni”. Astfel, bombardarea populaţiei s-a catalogat ca fiind lovituri chirurgicale, asta în timp ce soldaţii NATO nu s-au dus să ucidă, ci ca să se asigure că ceilalţi soldaţi nu ucid. Este de notat faptul că declaraţia din 1789 şi versiunea ei revăzută şi adăugită în 1948 de către O.N.U. se bazează pe postulatul că oamenii trebuie sa fie trataţi într-un anumit fel, fără a se mai spune în virtutea cărui fapt. Acest lucru nu are nici o importanţă şi chiar e mai bine ca lucrurile să rămână aşa: dacă Drepturile Omului s-ar baza pe altceva decât pe ele însele ar părea mai puţin imprescriptibile.

4.6. Responsabilitatea şi conducerea societăţii
Cel mai mare defect al majorităţii partidelor este acela că ele se află mereu în căutarea identităţii, fără a trasa nişte linii clare pentru ca cetăţenii să ştie la ce se pot aştepta de la ei. Totodată, toată lumea a ajuns să fie deacord ca alternarea partidelor la guvernare să fie singura metodă de pedepsire a politicienilor care nu îşi fac treaba cum trebuie. În acelaşi timp, majoritatea politicienilor caută căi pentru a scăpa de responsabilitate, transferând-o pe umerii altuia care nu şi-o va asuma nici el, diluând-o într-un fel în neant. De exemplu: nişte politicieni comit o greşeală, promulgând o lege împotriva interesului general. Peste puţin timp, cănd se aduce în discuţie legea respectivă, politicienii în cauză nu îşi asumă nici o răspundere, zicând că acesta este cadrul juridic şi că nu găsesc ce să facă pentru a schimba starea de fapt. Toate acestea, deşi par nedrepte, sunt corecte politic. Incorect politic ar fi ca incompetenţii să demisioneze, corupţii să se sinucidă, vinovaţii să fie pedepsiţi. Pe scurt, iresponsabilitatea responsabililor este principala caracteristică a multor politicieni. Ei se comportă contrar teoriei conducerii societăţii, teorie care abordează societatea ca un ansamblu al sistemelor de acţiune. Ei se comportă ca şi cum nu ar avea o ideologie, adică ca şi cum nu ar 17

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

avea un nucleul teoretic şi axiologic ce focalizează ansamblul idealurilor unui grup ce alcătuieşte o comunitate omogenă sub raport economic, politic şi spiritual. Teoria conducerii societăţii pune în prim-planul cercetării analiza acţiunilor de conducere optime, vizînd atingerea unor seturi de obiective prin intermediul mijloacelor disponibile şi a strategiilor alese în ansamblul componentelor acţiunii de conducere. Această teorie cere ca atenţia generală să fie concentrată asupra proceselor decizionale din diversele domenii şi niveluri ale acţiunii sociale. Trebuie să avem în vedere, de asemenea, faptul că acţiunea de conducere nu se reduce la decizia (individuală sau colectivă), deşi aceasta reprezintă momentul său central. Conducerea acţiunii presupune proiectarea, motivarea, coordonarea şi controlul desfăşurării acesteia, deci un amplu proces de organizare a activităţii oamenilor implicaţi în acţiune de-a lungul tuturor etapelor acesteia. Organizarea acţiunii colective impune, deci, nu numai raţionalizarea acţiunilor şi iteracţiunilor, ci şi armonizarea intereselor şi năzuinţelor oamenilor. Ea se poate face prin realizarea congruenţei dintre cunoştinţele şi evaluările foarte variate ale indivizilor. Astfel, pentru a se ajunge la o decizie politică corectă, trebuie să se parcurgă următorii paşi: iniţiativa venită din motivare, confruntarea de opinii din partea specialiştilor, ajungerea la anumite convingeri a forurilor de decizii (în urma informaţiilor primite din rândul specialiştilor), scrierea poiectului de lege, înaintarea lui spre dezbatere (publică sau/şi parlamentară), urmând ca de-abia mai apoi să se stabilească textul final ce va fi adoptat ca decizie politică finală. Ar mai fi de spus faptul că, stăzi, din ce în ce mai mult se militează pentru existenţa drepturilor fără datorii. Acest lucru este periculos deoarece există posibilitatea creării unui cadru legal în care dreptatea va fi strict în mâna celui mai puternic. Singura posibilitate a existenţei unei ordini sociale corecte este ca legile să fie făcute pe principiul: nici un drept fără datorii. Numai aşa se poate ajunge la o echitabilitate între oameni: eu am drepturi, iar unde încep drepturile tale încep responsabilităţile mele, şi viceversa.

4.7. Deposedarea de capital.
Pentru a sublinia mai bine pericolele pe care le întâpinăm în ziua de astăzi, am luat în discuţie şi deposedarea de capital a oamenilor de rând. Deşi majoritatea oamenilor cred că doar comuniştii au în cap aşa ceva, adevărul este cu totul altul. Comunism înseamnă, mai întâi de toate, deposedarea cetăţenilor de capital. Însă, deposedarea de capital nu se face doar în comunism. Dacă în comunism, deposedarea oamenilor de capitalul lor se făcea de către stat, astăzi, în capitalism, deposedarea de capital se face de către oamenii de afaceri influenţi şi de către mercenarii lor politici. 4.7.1. Deposedarea de terenuri Să luăm exemplul Africii şi a Americii de Sud. După ce mai multe ţări din aceste regiuni au ajuns să aibă datorii externe pe care nu le mai puteau onora la timp, guvernele din acele ţări au născocit nişte legi prin care au reuşit să confişte terenurile obşteşti lucrate de micii fermieri, terenurile fiind date ulterior unor corporaţii străine. Acele guverne, pe fondul nevoii creşterii cotizărilor la bugetul de stat, au speculat ideea cum că în ţările lor ar trebui ca agricultura să fie mai competitivă. Aici au ajutat şi unele organizaţii nonguvernamentale de protecţie a mediului care au atras atenţia asupra faptului că necultivarea corespunzătoare a unor suprafeţe mari de terenuri agricole duc la deşertificarea zonelor respective. Aşa se face că terenurile obşteşti au fost confiscate şi date spre exploatare unor corporaţii străine. În paralel, acele guverne au permis importul de produse agricole subvencţionate, produse care erau mai ieftine decât produsele de pe pieţele interne, aceasta în timp ce în ţările respective nu existau programe de subvencţionare. Acest lucru a făcut ca fermieri să rămână cu produsele nevândute, a făcut ca agricultura din acele ţări să fie nerentabilă iar fermierii au 18

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

început să nu îşi mai cultive terenurile. În aceste condiţii, fermierii care erau proprietari de terenuri au ajuns la faliment, pierzându-şi şi ei sursa lor de existenţă. Iată un exemplu de deposedare de capital a cetăţinilor din ţări capitaliste. 4.7.2. Criza economică: deposedare de capital O altă modalitate de deposedare de capital a cetăţenilor care trăiesc în ţări capitaliste ar fi criza economică, criză care poate fi creată folosind una sau mai multe metode, metode prezentate mai jos. O modalitate de a creea o criză economică este oferirea de credite în condiţii uşor de îndeplinit. Pentru a se ajunge aici, se dau masiv credite de consum fără a se cere garanţii. În asemenea condiţii multe persoane se împrumută mai mult decât îşi permit astfel încât explodarea restanţierilor poate apărea oricând. Asta înseamnă că oamenii nu şi-au plătit ratele către bănci, iar băncile au trecut la executare silită. Aici este nevoie ca cei care au urmărit de la bun început deposedarea cetăţenilor să îşi concentreze eforturile pentru ca nimeni altcineva să nu le strice planurile, pentru a nu se trezi că vin să cumpere activele imobiliare scoase la vânzare. Aşa că ei trebuie să lovească şi mediul de afaceri privat, pentru ca oamenii de afaceri, să se lupte pentru supravieţuire, şi să nu aibă lichidităţi pentru a cumpăra nimic (eliminarea competitorilor). O altă modalitate de a creea o criză economică este aceea a pieţei imobiliare care a fost dusă de unii la maximuri ireale, pentru a da credite la valori foarte mari, pentru ca clienţii să aibă de plătit, pe urmatorii 30-40 de ani, rate uriaşe către băncile respective. În asemenea condiţii băncile devin, în acest interval de timp, proprietarii caselor cumpărate cu credite. În acelaşi timp băncile se asigură că clienţii lor vor munci împreună cu familiile lor, pentru a plăti aceste rate ireale. O altă metodă de a creea o criză economică este speculaţia monedei naţionale. În cazul speculaţiilor pe moneda naţională, trebuie să se ducă moneda vizată la un nivel minim, cât mai mic posibil, lăsându-l apoi să explodeze, să urce la valori mari, valori reale, sau chiar peste. Adică se va face moneda de referinţă atât de scumpă încât, nimeni să nu îşi poată permite să cumpere activele imobiliare scoase la executare silită, nici când ele vor avea valori în moneda de referinţă, relativ mici. De asemenea, salariile plătite în moneda naţională, fac din rata către bancă, un coşmar al vieţii de zi cu zi. Totul legal, profitând de naivitatea generală, de eternele lupte politice şi de tot acest context cotidian. În mod evident, cei care urmăresc deposedările de capital ale oamenilor de rând, sprijină şi susţin politicieni care au acces la frâiele guvernării, aceasta pentru a fi lăsaţi să îşi pună în aplicare amplul program de acordare masivă a creditelor de consum. În anii electorali, grija lor este aceea de a alimenta puternic apariţia unor contracandidaţi puternici pentru actualii demnitari. Acest lucru se face pentru ca, oricine ajunge la guvernare din cele două partide favorite, guvernarea să rămână la mâna conspiratorilor. De regulă, misiunile conspiratorilor sunt uşurate de către media care, în lipsă de timp, se axează pe prezentarea a primilor doi-trei contracandidaţi daţi de către sondajele de opinie. Ţinta este aceea ca ţările vizate de către conspiratori să ajungă la statutul de ţară total şi ireversibil dependentă, de frâiele complicatului sistem financiar-bancar mondial. Ţelul este acela ca economiile naţionale să fie dominate de multinaţionalele controlate indirect tot de către conspiratori. În acelaşi timp, falimentele firmelor naţionale deţinute de cetăţenii acelor ţări, vor continua, întrucât fără finanţare, fără credite, şi cu un guvern care nu are resurse financiare, nu există şanse de supravieţuire. Astfel tinerii acelor state vor avea doar două opţiuni : angajaţi la stat, sau angajaţi la multinaţionalele străine. În ambele situaţii, conspiratorii vor căştiga...

19

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

5. Un stat aproape ideal

Dacă vizităm un site de petiţii online vom observa că majoritatea oamenilor au idei de centru-stânga. Dar să lăsăm doctrinele şi tipurile de state deoparte, mai ales că, de cele mai multe ori, militarea pentru o doctrină a politicienilor sau pentru un anumit tip de stat reprezintă doar o chestiune de imagine. De căte ori nu s-a întîmplat ca un politician să adopte măsuri incorecte din punct de vedere al doctrinei partidului din care face parte? De câte ori nu s-a întâmplat să simţim că trăim într-un tip de stat pe care nu îl dorim? De câte ori nu s-a întâmplat ca tipul de stat descris de constituţie să nu fie cel pe care îl resimţim în viaţa de zi cu zi? Iată de ce în acest capitol voi prezenta o variantă de stat, subliniind ceea ce trebuie să conţină şi cum să se manifeste faţă de noi, fără a dori să îi dau vre-un nume. Acest capitol nu va cuprinde tot ceea ce presupune existenţa şi manifestarea unui stat. El va cuprinde căteva idei care, după păretea mea, ar trebui promovate şi adoptate în orice stat care se vrea a fi cu adevărat suveran şi democratic.

5.1. Parlamentul şi demnitarii
Parlamentul, fără nici o îndoială, trebuie să fie suveranul statului. Dar cum putem avea certitudinea că parlamentarii ne slujesc pe noi şi nu pe alţii? 5.1.1. Alegerea demnitarilor trebuie ca să se facă, fie pe liste, fie uninominal. Votului uninominal ar trebui să permită ca un candidat care obţine cel mai mare procent în circumscriptia sa, să fie declarat căştigător valid, chiar dacă partidul său nu a obţinut 3% la nivel naţional. Acest lucru ar trebui pus în practică pentru ca acel candidat să fie tratat la fel ca şi un candidat independent. Astfel, în caz de alegeri anticipate la nivel de circumscripţie, candidaţii din partea partidelor neparlamentare ajung să fie trataţi la fel ca şi candidaţii independenţi sau candidaţii din partea partidelor parlamentare. 5.1.2. Votarea legilor la vedere În ultimii ani, alegătorii sunt intoxicaţi de ideea cum că, prin vot uninomonal, ei decid ce persoană îi va reprezenta în Parlament. De asemenea, unii alegători mai trăiesc cu falsa senzaţie cum că parlamentarii votaţi prin vot uninominal ar fi subordonaţi alegătorilor şi nu altor interese. Dar, câţi dintre dumneavoastră ştiu ce au votat parlamentarii din circumscripţia dumneavoastră astăzi? Dar ieri? Dar mâine? Întreb acestea deoarece de multe ori majoritatea politicienilor militează pentru anumite proiecte de lege care, în momentul votului, sunt respinse. De asemenea, nu de puţine ori se întâmplă ca majoritatea politicienilor să se arate împotriva unui proiect de lege, dar în momentul votării proiectului el să fie votat aproape în unanimitate. Alegătorii nu au posibilitatea de a verifica activitatea parlamentară a demnitarilor care îi reprezintă şi nici nu au posibilitatea de a verifica dacă demnitarii votează ceea ce spun pe canalele media că vor vota atâta timp cât votul în parlament se poate face şi prin vot secret. Doar folosirea votului la vedere şi existenţa unei arhive accesibile (de pe site-urile oficiale ale Parlamentului) prin care să se verifice ce şi cum a votat fiecare politician în parte ar putea să dea puterea alegătorilor de a-i verifica pe demnitari, spre a stabili dacă sunt reprezentaţi bine în Parlament. Dacă s-ar folosi, în Parlament, votul la vedere, dacă cineva ar vrea să verifice activitatea parlamentară a demnitarilor care îl reprezintă în parlament, tot ceea ce ar trebui să facă ar fi să urmărească site-urile oficiale ale parlamentului sau ştirile locale. Ar putea şti 20

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

astfel, foarte simplu şi precis, dacă demnitarii respectivi merită sau nu să mai aibă un mandat nou. Doar votându-se legi la vedere, parlamentarii ar putea fi forţaţi să asculte de suma doleanţelor electoratului, lăsând deoparte interesele de grup. 5.1.3. Asigurarea stabilităţii şi coerenţei legislative Actele normative trebuie să fie corelate şi armonizate. Pentru aceasta, demnitarii trebuie să fie deschişi prezentării de inarvertenţe legislative, mai ales din partea celor care aplică legea. Pentru o aplicare cât mai rapidă a legii, este necesară republicarea automată a actelor normative ulterior modificării acestora. Pentru o informare cât mai corectă a cetăţenilor, este necesară informatizarea completă a sistemului legislativ, precum şi accesul gratuit electronic la baza de date oficială conţinând toate actele normative în vigoare, inclusiv accesul justiţiabililor la dosarele în care sunt parte. 5.1.4. Imunitatea parlamentară Imunitatea parlamentară ar trebui să se aplice doar faţă de luările de cuvânt din cadrul Parlamentului şi faţă de ideile politice prezentate public, indiferent de context. Folosirea imunităţii în scopuri personale, pentru a se sustrage de la controverse, pentru a tergiversa anchete sau pentru a se feri de lege, trebuie interzisă cu desăvărşire. Dacă este să luăm exemplul ridicării imunităţii parlamentare din România, observăm că procurorii trebuie să ceară acceptul Parlamentului pentru cercetare şi pentru judecare. În aceste condiţii este greu de crezut că unii membri ai parlamentului vor accepta să creeze precedente care ulterior s-ar putea repeta faţă de ei. După părerea mea, situaţia ar trebui să fie cu totul alta. Mi se pare mult mai normal ca organele judiciare doar să informeze Parlamentul, urmând ca, în cazul în care există o majoritate parlamentară care să se opună anchetării sau judecării, aceasta să emită un act care să stopeze anchetarea sau judecarea demnitarului respectiv. Astfel, pentru blocarea unei anchete sau a unui proces la adresa unui demnitar, va trebui să existe mai întâi un grup de iniţiativă care să îşi asume răspunderea pentru imaginea şi demnitatea politicianului respectiv, riscându-şi propria imagine şi demnitate. 5.1.5. Integritatea demnitarilor Când vine vorba despre integritatea unui demnitar, pe lângă declaraţiile de avere şi de interese, ar trebui să conteze atât trecutul cât şi datoriile financiare ale persoanei respective. Dacă averea trebuie controlată, eventualele datorii către bănci ar trebui să fie şi ele verificate pentru a se observa dacă ele sunt sau nu o modalitate ca unele grupuri de interes să menţină controlul asupra respectivului. Spun aceasta deoarece, în ultimul timp, unii politicieni (mai ales din cei nou intraţi în politică) au statut de clienţi vip ai unor instituţii bancare, statut prin care au contractat credite în condiţii pe care un om obişnuit nu ar putea să le contracteze. O explicaţie ar putea fi aceea că un grup de interese, care deţine controlul unei instituţii financiare, ar putea racola politicieni pentru a le reprezenta interesele. În schimbul serviciilor primite ei le-ar putea oferi sume mari de bani sub forma unor credite cu clauze speciale. Astfel, cu ajutorul creditului, demnitarul respectiv ar urma să fie ţinut sub control. Creditul contractat ar putea fi catalogat ca achitat în momentul în care doleanţele acelui grup de interese s-ar soluţiona. Pe de altă parte, dacă politicianul respectiv ar renunţa să lupte pentru acea cauză, la scadenţa termenului contractului de creditare, el ar urma să fie executat silit. De aceea este absolut necesar ca un candidat la o funcţie înaltă în stat, să nu posede datorii pe care să nu le poată explica, sau credite pe care, în condiţii normale, nici un cetăţean nu ar putea să le acceseze. Aş mai adăuga faptul că, din punctul meu de vedere, un politician care îşi ţine economiile în banci româneşti sau care deţine actiuni la companii romăneşti ar trebui apreciat

21

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

mai mult. Aceasta deoarece, un politician care îşi ţine economiile în bănci străine ar putea să fie mai interesat de situaţia sistemelor bancare străine, şi nu de sistemul românesc. În acelaşi timp, un politician care deţine acţiuni la companii străine ar putea fi mai interesat de mediul de afaceri din alte ţări sau de demarerea unor proiecte care să ancoreze ţara într-un proces alert de globalizare, fără a mai ţine cont de capacităţile de adaptare ale companiilor din ţara sa. Totodată ar trebui ca un politician să deţină proprietăţi doar in cadrul zonei teritoriale unde trăiesc cei pe care, prin lege îi reprezintă. Astfel un politician care doreşte să candideze la postul de primar sau consilier local ar trebui să nu deţină proprietăţi decât în acel oraş. Un politician care doreşte să candideze pentru consiliul local judeţean ar trebui să deţină proprietăţi doar în acel judeţ. Un politician care doreşte să candideze la alegerile generale, ar rtrebui să aibă proprietăţi doar în circumscripţia pe care intenţionează să o reprezinte.

5.2. Campaniile electorale şi alegerile
5.2.1. Pomene electorale Campaniile electorale ar trebui să se facă fără „pomeni”, incluzând aici orice obiect util sau decorativ (fular, pix, găleată, balon, calendat etc). Singurele lucruri permise a se oferi alegătorilor din partea candidaţilor ar trebui să fie materiale informative (pliante, fluturaşe). 5.2.2. Mitingurile electorale Mitingurile electorale ar trebui să nu fie amestecate cu concerte, deoarece acest lucru creşte gradul de izolare al alegătorilor cu alte preferinţe electorale. Intimidarea se face făcându-l pe om să se simtă în inferioritate şi chiar să îi fie ruşine de opţiunea lui, astfel încât, persoana respectivă să simtă că nu are rost să se mai prezinte la vot. Intimidarea se face prin adunări aparente de "simpatizanţi". Cel mai uşor mod de a crea o adunătură de ignoranţi dispuşi să te asculte este organizarea de concerte în aer liber. Paşii sunt: 1. organizarea concertului, fiind chemaţi "artişti" care se bucură de aprecierea publicului; 2. anunţarea concertului; 3. concertul în sine la care vin, de regulă, oameni care au timp liber (pensionari, liceeni, dar şi părinţi cu copii), majoritatea adolescenţi care încă nu au drept de vot şi care admiră formaţiile respective; 4. intră în scenă tinerii partidului care împart stegulete şi baloane. Cine le ia? Ignoranţii, părinţii la cererea copiilor cu care vin la concert, bătrânei care duc un balonaş la nepoţel. Oricum, foarte puţini sunt aceia care iau steguleţe şi balonaşe pentru că sunt admiratori înfocaţi ai partidului respectiv. 5. în toiul concertului, apar liderii partidului organizator al concertului pentru a vorbi câteva minute. Ei folosesc mesaje imagine şi promisiuni pentru a menţine publicul animat. 6. mulţimea rămâne pe loc pentru că, de regulă, după politicieni urmează partea cea mai aşteptată a concertului respectiv; 7. concertul se sfârşeşte; 8. seara, la jurnal, apare o ştire cum că într-un anume oraş a fost organizat un miting electoral cu muzică, la care s-au adunat sute sau mii de admiratori ai partidului respectiv. Nu conteaza că în imagini apar mai mult copii... concertul devine miting. Cei care au alte optiuni de vot sunt intimidaţi, fiind făcuţi să creadă, la nivel subliminal: "uite ce mulţi sunt ei, votul meu ce mai contează? De aceea nu am să mă duc la vot..." Iată de ce mitingurile electorale ar trebui ca să se rezume la discursuri rostite în faţa unor adunări de oameni, fără a se amesteca cu concerte în aer liber.

22

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

5.2.3. Fondurile electorale Fondurile folosite de către partide pentru campanii electorale ar trebui să fie întrutotul transparente şi limitate prin lege. Ştiu că pare greu, dar nu este greu deloc. Este necesar ca fiecare partid să facă public fondurile alocate pentru fiecare candidat în parte, precum şi sumele alocate pentru propaganda făcută în fiecare localitate cu afişele, mitingurile, manifestele etc. Astfel, va fi uşor de verificat dacă finanţarea campaniilor se face în conformitate cu legea. În primul rând, sumele însumate la nivel naţional nu vor avea voie ca să depăşească plafonul maxim dictat de lege. În al doilea rând, va fi foarte uşor ca la nivel local să se calculeze dacă sumele prezentate pentru fiecare localitate sunt respectate. Practic va fi suficient ca, de exemplu, un jurnalist să numere afişajele stradale ale unui partid, dintrun oraş, să se intereseze cam cât costă. El poate estima astfel dacă suma prezentată ca fiind alocată pentru afişajul stradal din acel oraş este cea reală. 5.2.4. Secţiile speciale şi turismul electoral Secţiile speciale trebuie folosite doar în cazul alegerilor prezidenţiale, alegerilor europarlamentare şi în cazul referendumurilor naţionale. Pentru preântâmpinarea fraudelor, ar trebui ca toate CNP-urile să fie verificate pentru a se vedea dacă există cineva care votează de mai multe ori, în cadrul secţiilor speciale. Pentru a împiedica turismul electoral, ar trebui ca vehicolele, care aduc grupuri de votanţi la secţiile de votare, să fie controlate, oamenii să fie legitimaţi, iar datele respective să fie scrise în procese verbale, procese care să fie centralizate pentru a se verifica dacă persoanele respective intră în mai multe secţii de votare. În cazul grupurilor mari de persoane ar trebui să se procedeze la fel.

5.3. Răspunderea ministerială şi luarea deciziilor de către demnitari
Răspunderea ministerială ar trebui să fie ceva foarte serios. Astfel, pe lângă actualele reglementări ar fi de adăugat şi un amendament care nu există încă în legislaţie. Administratorul unei societăţi comerciale răspunde cu patrimoniul (averea) personal pentru eventuale ilegalitaţi şi daune comise. De ce nu ar raspunde şi un ministru sau un secretar de stat pentru eventualele decizii care provoacă pagube materiale statului român? Şi asta nu e tot. După părerea mea, un ministru ar trebui să fie tras la răspundere şi atunci când nu alege soluţia cea mai benefică pentru ţară. Probabil că unii vor spune că este foarte greu ca să se ia decizia cea mai benefică şi că răspunderea unui ministru ar trebui ca să se rezume la cel mult remanierea sa. Totuşi, dacă luăm în considerare modul în care trebuia luată o decizie politică, un politician care caută să facă ceea ce este mai bine pentru cetăţenii ţării sale ar trebui ca să aleagă întotdeauna soluţii constructive. Să luăm exemplul luării unei decizii în cadrul unei companii private din domeniul siderurgic. În acest caz, atunci când cineva din echipa managerială speculează o nouă oportunitate de profit, managerul general trebuie ca să îşi dea acordul. Pentru aş da acordul, managerul general trebuie să fie în perfectă cunoştinţă de cauză, în legătură cu ceea ce presupune a se face pentru a se fructifica oportunitatea luată în calcul. Dar cum poate fi posibil acest lucru, având în vedere că managerul general este ori doar economist, jurist sau inginer în dumeniul de activitate al firmei respective? Ei bine, pentru a fi în perfectă cunoştinţă de cauză, managerul general îi convoacă pe toţi specialişti de care are nevoie. Astfel, el vede mai întâi dacă există părghiile legale pentru a se demara noul proiect, lucru expus de către un jurist. Apoi, el cheamă o echipă de tehnicieni pentru a vedea ce schimbări de flux tehnologic sunt necesare pentru a se demara proiectul, precum şi de ce materiale noi ar fi nevoie. În cele din urmă, managerul general îi cheamă pe experţii săi economişti pentru a vedea dacă demararea proiectului poate fi suportat de către companie şi dacă este rentabil. Doar apoi managerul general are o imagine de ansamblu reală, în perfectă cunoştinţă de 23

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

cauză. Este momentul când se trece de la stadiul de cunoaştere la acela de convingere, putându-se lua o decizie cât mai corectă. Ei bine, tot aşa ar trebui ca să se ia şi deciziile politice. În caz contrar, deciziile nu pot fi luate în urma unor convingeri, ci în urma unor păreri alcătuite din impresii şi simţiri mincinoase. Cei care nu iau decizii corecte sunt oameni trufaşi şi beţi de sine, sunt beţi de starea lor de amăgire de sine, văzând în ia o lucrare măreaţă. Pentru ca o decizie politică să poată fi corectă, un demnitar ar tebui ca, înainte de a se exprima public, să se consulte, atât cu cetăţenii, cât şi cu specialişti din domeniile luate în discuţie. Astfel, cetăţenii ocupă rolul de persoane care speculează o nevoie de schimbare în anumite probleme. Specularea este cât se poate de întemeiată deoarece fiecare om are, în mod normal, dreptul de a-şi revendica un trai cât mai bun şi democratic. În acelaşi timp, cetăţenii joacă rolul de persoane care trezesc interesul politicienilor în anumite privinţe. O dată trezit interesul, politicianul trebuie să ajungă în cunoştiţă de cauză, lucru pentru care el trebuie să discute foarte serios cu diverşi experţi, fie ei guvernamentali sau neguvernamentali. Doar astfel se poate ajunge la o soluţie constituţională, posibilă tehnic, cu cheltuieli minime şi morală. Întorcându-mă la răspunderea ministerială, aş vrea să prezint un caz real care nu mi se pare admisibil. În 2010, un nou născut, fusese lăsat prea mult într-un incubator, motiv pentru care a suferit arsuri serioase. În acest caz, singurul posibil vinovat luat în discuţie a fost asistenta care trebuia să supravegheze incubatorul respectiv. Asistenta avea sarcina să supravegheze mai mulţi pacienţi decât era normal pentru o asistentă, spitalul respectiv având deficit de personal. În acest caz, eu cred că ar fi trebuit să se ia în calcul şi posibila vinovăţie a guvernanţilor care de ani de zile au tăiat din bugetul ministerului sănătăţii, care ani de-arândul au blocat angajările în sistemul sanitar, care ani de-a rândul, prin deciziile lor, au contribuit la faptul că acea asistentă avea o normă de lucru peste posibilităţile unui om. În cele din urmă, ar mai fi de spus faptul că, fiecare demnitar ar trebui să prezinte, pe site-ul instituţiei din care face parte, o agendă publică în care să treacă mai mult decât apariţiile media pe care le face. Aceste agende publice ar trebui ca să prezinte toate întrunirile la care participă respectivul demnitar, precum şi subiectele luate în discuţie.

5.4. Angajaţii statului
Angajaţii statului ar trebui să fie apolitici, referindu-mă aici de la directorii din ministere în jos, şi să nu demareze afaceri (achiziţii, lucrări de infrastructură) cu statul. Pentru o selecţie cât mai bună a personalului, fiecare instituţie ar trebui ca să îşi anunţe public posturile vacante şi să ofere şansa de înscriere la concurs a tuturor celor interesaţi. Desasemenea, ar trebui ca şi în cazul funcţionarilor numiţi sau propuşi politic (secretari de stat, procurori generali, judecători la Curtea Constituţională, directori de agenţi etc) să se ofere şansa ca să se înscrie pentru ocuparea posturilor vacante şi alte persoane decât cele propuse de către forţele politice (nu este corect, de exemplu, să ne trezim că un procuror care a pierdut un caz la CEDO ajunge procuror general al României, pe motiv că forţele politice nu au găsit un candidat mai bun) . Nu ar fi râu ca, în cazul olimpicilor, aceştia să primească din partea statului oferte de angajamente pe posturile pentru care sunt pregătiţi. Pentru o selecţie cât mai obiectivă a personalului bugetar este absolut necesar ca să existe un set de reguli obiective de departajare, reguli pe baza cărora să se poată creea punctaje. În această privinţă, regulile cele mai importante ar fi cele legate de nivelul de cunoştinţe şi seriozitatea. Pentru a determina nivelul de cunoştine al fiecărui candidat ar trebui ca să se ia în seamă studiile făcute, rezultatele şcolare (inclusiv olimpiade, cel puţin la materiile care ţin de domeniul de activitate), dar şi eventuala experienţă, precum şi rezultatele profesionale a candidatului. Pentru a determina nivelul de seriozitate ar tebui ca să se ia în seamă profilul psihologic al candidatului, profil care să conţină: motivaţia acestuia, realizările 24

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

personale din orice domeniu, seriozitatea instituţiilor în care s-au format aceştia, dar şi situaţia absenţelor din perioada şcolară (cine respectă regulile, a respectat regulile în general, inclusiv prezenţa la orele de curs din perioada şcolară). Totodată, existând un set de reguli clare faţă de toţi candidaţii, un candidat cu un punctaj mai bun va avea dreptul de a se plânge şi de a revendica un post scos la concurs şi luat de către un contracandidat mai prost pregătit. Este nevoie ca în administraţia publică, munca să fie eficientizată. Pentru aceasta este nevoie ca fiecare funcţie să fie evaluată şi ca fişele de post să conţină toate obligaţiile şi îndatoririle pe care le presupune funcţia respectivă. De asemenea este necesar ca fiecare funcţionar, la angajare, să fie evaluat pentru a se vedea dacă corespunde postului vizat, evaluare care trebuie făcută de către un şef erarhic, şef care să răspundă pentru aceasta. În acelaşi timp, persoanele care ocupă funcţii de responsabilitate sau de conducere ar trebui să fie evaluate periodic. Pentru o eficientizarea mai amplă a lucrului adminisraţiei cu cetăţenii, ar trebui ca lucrul prin Internet să fie mai des folosit: plăti online, depunere de dosare sau cereri online, comunicare prin mail, site-uri cu o interfaţă uşor folosit în vederea găsirii de informaţii care sunt necesare cetăţeanului. Bugetarii ar trebui să beneficieze de un sistem uniformizat de salarizare la nivel naţional, fără diferenţe între ministere, ţinânduse cont de pregatire şi de competenţele similare. Totodată, bugetarii, şi în special funcţionarii, ar trebui să răspundă în nume propriu faţă de modul în care acţionează. Nu este normal ca pentru proasta aplicare a unor legi, pentru întărzieri sau abuzurile unor funcţionari să răspundă statul.

5.5. Administraţia publică
5.5.1. Autonomia administrativă În domeniul învăţământului preuniversitar de stat este necesar să se asigure o autonomie la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, competenţele privind organizarea şi funcţionarea reţelelor şcolare şi numirea/eliberarea din funcţie a directorilor. În acelaşi timp,finanţarea cheltuielilor curente ale şcolilor trebuie să se realizeze în funcţie de standarde de cost per elev, acoperite integral de la bugetul de stat. În domeniul sănătăţii publice este necesară controlarea de către autorităţile locale a competenţelor privind managementul spitalelor comunale, orăşeneşti, municipale, respectiv judeţene. În domeniul ordinii publice este necesară consolidarea rolului autorităţilor locale prin înfiinţarea poliţiei locale, cu competenţe în domeniul circulaţiei pe drumurile publice din interiorul localităţilor, dar şi în menţinerea ordinii publice. În privinţa patrimoniului statului este necesară transferarea gestiunii la nivel local. Serviciile concentrate trebuie să păstreze atribuţiile care privesc controlul, inspecţia şi monitorizarea domeniului în care activează. În acest caz, autorităţile centrale trebuie să elaboreze toate reglementările şi politicile publice naţionale, urmând ca actele administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale să respecte cadrul, normele, criteriile şi standardele stabilite prin reglementările şi politicile publice naţionale (un cod de proceduri administrative). În ceea ce priveşte limba din administraţia locală, ar fi corect ca limba folosită în documente să fie doar cea oficială. În localităţile unde există o densitate mai mare a minorităţilor naţionale, şi unde acele minorităţi cer, ar fi corect ca actele emise spre cetăţeni minoritari să conţină o anexă cu traducerea în limba maternă a acelor minorităţi. Deasemenea, ar fi corect ca, acolo unde se cere, declaraţiile şi cererile tipizate, pe care cetăţenii trebuie să le completeze, să fie tipărite în limba oficială, dar şi în limba maternă a minorităţilor respective. 25

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

5.5.2. Autonomia financiară Legea finanţelor publice locale trebuie să stabilească atât finanţarea cheltuielilor de funcţionare pentru serviciile publice din responsabilitatea autorităţilor locale, în funcţie de standarde de cost per beneficiar/ unitate de măsură, cât şi finanţarea cheltuielilor de dezvoltare, inclusiv a celor aferente programelor sau proiectelor de investiţii la nivel local, zonal, judeţean şi regional. Legea anuală a bugetului de stat trebuie să conţină anexe distincte care să prezinte estimările pentru următorii ani ale sumelor care se vor aloca bugetelor locale, astfel încât autorităţile locale să poată promova proiecte şi programe multianuale şi să aibă garanţia implementării lor. Pentru ca aceste estimări să fie cât mai coerente, este necesar ca toate programele de investiţii de infrastructură publică locală şi a altor proiecte prioritare să fie coordonate. Autonomia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale trebuie să fie sisţinută de: acordarea dreptului autorităţilor locale de a modifica nivelul impozitelor şi taxelor locale în funcţie de necesităţile locale şi gradul de suportabilitate al populaţiei, alcularea valorii impozabile a clădirilor şi terenurilor din intravilanul localităţilor prin raportarea la valoarea de piaţă a acestora (acolo unde acestea sunt vădit mai mari decât cele care sunt stabilite prin formula actuală de calcul), alocarea unei cote defalcate de 40-50% din impozitul pe venit la bugetul local în funcţie de domiciliul fiscal al contribuabilului şi nu al angajatorului, alocarea integrală la bugetele locale a sumelor provenite din amenzile aplicate, dimensionarea sumelor defalcate pentru finanţarea serviciilor descentralizate în funcţie de standarde de cost per beneficiar/ unitate de măsură, mai ales în învăţământ, servicii sociale, sănătate şi întreţinerea drumurilor publice; 5.5.3. Achiziţiile publice Pentru a ţine sub contrul costurile cu achiziţiile, este necesar ca să se sigure o reglementare detaliată şi transparentă a condiţiilor de participare în cadrul achiziţiilor publice. Pentru a se reuşi aceasta, este necesar a se asigura condiţii de concurenţă efectivă pe piaţa achiziţiilor publice şi descurajarea tehnicilor de monopol mascat. Pentru a ţine sub control costurile legate de personalul bugetar, care implică achiziţii, este absolut necesar ca cheltuielile să fie plafonate la un nivel strict necesar. Astfel, din sumele puse la dispoziţie ar trebui ca să nu se permită, de exemplu: achiziţionarea de maşini de lux (ci a unor maşini cu preţ de cost relativ scăzut, cu dotări care privesc siguranţa în trafic, şi costuri scăzute de combustibil şi întreţinere), schimbarea autovehicolelor de serviciu mai repede decât o dată la 5-10 ani, renovarea birourilor sau schimbarea mobilierelor mai repede decât o dată la 10 ani, schimbarea tehnicii de calcul mai repede de 5 ani, călătoriile în interes de servici fără rezultate. În cazul serviciilor contractate, acestea ar trebui renegociate prin licitaţie publică o dată la 3 luni.

5.6. Infrastructura
5.6.1. Licitaţii publice Statul trebuie să elaboreze planuri de dezvoltare a infrastructurii ţinând cont de nevoile cetăţenilor săi în acest sens. Licitaţiile legate de întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii trebuie să fie să fie transparente. Pentru aceasta este absolut necesar ca, mai întâi de toare, caietele de sarcini să fie făcute publice pe site-urile instituţiei care organizează licitaţiile. Pentru a preîntâmpina contestaţiile nefondate este necesar ca să se introducă o taxă de contestare, taxă care să se piardă în cazul respingerii contestaţiei.

26

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Este necesar ca contractele să poată fi reziliate unilateral în timpul demarării proiectelor de intreţinere şi dezvoltare a infrastructurii, în cazul în care termenile parţiale nu sunt respectate sau în cazul în care nu se respectă standardele de calitate. Pentru a putea supraveghia mai uşor seriozitatea firmelor care se vor prezenta la licitaţii, este absolut necesar ca să existe o bază de date cu toate firmele care nu au respectat prevederile contractuale. Caietele de sarcini trebuie să conţină cel puţin caracteristicile de calitate şi cantitate a obiectului, sistemului sau serviciului contractat, precum şi termenii eczacţi care trebuiesc respectaţi ca timp de execuţie sau livrare. Căştigarea unei licitaţii trebuie să se hotărască în funcţie de criteriile: cel mai mic preţ, durata de garanţie dată de către executant pentru lucrarea respectivă, seriozitate, capacitatea de execuţie şi, în ultimul rând, experienţa anterioară. 5.6.2. Politica de dezvoltare regională Statul trebuie să ia măsuri pentru diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea creşterii competitivităţii şi prin revitalizarea zonelor defavorizate. Dezvoltarea echilibrată regională trebuie să se facă prin corelarea politicilor publice naţionale de dezvoltare sectorială cu politicile publice de dezvoltare locală: infrastructură şi transporturi, creşterea ocupării forţei de muncă, dezvoltare rurală, educaţie, sănătate şi mediu. Dezvoltarea regională trebuie să coreleze zonele urbane şi rurale prin cooperare autorităţilor locale, judeţene, consiliilor regionale şi agenţiilor de dezvoltare regională pentru a integra planurile de dezvoltare locală în cele regionale şi monitorizarea implementării acestora. Pentru o dezvoltare regională echiibrată este necesar un set de criterii de analiză şi evaluare a autorităţilor administraţiei publice locale în vederea identificării şi reducerii dezechilibrelor dintre acestea. De asemenea este necesară asigurarea asistenţei tehnice gratuite, prin intermediul de structuri teritoriale de consultanţă, către autorităţile publice locale, în vederea elaborării de proiecte, identificării surselor de finanţare ale acestora şi îndrumării pentru întocmirea documentaţiei necesare depunerii cererilor de finanţare a acestor proiecte. 5.6.3. Turism Turismul atractiv şi competitiv la nivel internaţional trebuie să fie o prioritate strategică a dezvoltării ţătii la nivel regional pe termen lung. Pentru aceasta este nevoie de : crearea şi modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice prin parteneriat intre ministere şi autoritati locale, conservarea şi reabilitarea obiectivelor turistice care fac parte din patrimoniul cultural universal şi naţional şi modernizarea infrastructurii conexe, dezvoltarea turistică adaptată la specificul regional şi la cererea de servicii turistice de masă şi de nişă, la standarde calitative competitive, precum şi promovarea ţării ca destinaţie turistică prin campanii eficiente de brand şi marketing turistic.

5.7. Politica fiscal-bugetară
Statul trebuie asigure condiţiili necesare realizării unei creşteri economice sustenabile şi menţinerea stabilităţii macroeconomice. 5.7.1. Măsuri fiscal-bugetare cu caracter general Statul trebuie să urmărească în permanenţă posibilităţile de diminuare a cheltuielilor curente de administrare şi orientarea fondurilor astfel rezultate către investiţii şi protecţie socială. Pentru aceasta este necesar ca să se asigure un caracter multianual al bugetului.

27

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Economia necontabilizată trebuie preîntâmpinată prin măsuri fiscale adecvate. Astfel, este necesară o înăsprire a gradului de sancţionare pentru evaziune fiscală, concomitent cu creşterea graduală a funcţiei preventive a controlului fiscal-bugetar. Sistemul de taxe, impozite şi tarife parafiscale, precum şi modul de administrare a acestora în beneficiul contribuabilului trebuie să fie cât mai simplu. Pentru aceasta este necesară realizarea de studii de impact prealabile pentru orice normă privind reglementarea în politica fiscal-bugetară. Deductibilităţile trebuie acordate respectând principii de echitate, ele fiind actualizate în raport cu evoluţia preţurilor. Deducerile trebuie acordate cu precădere companiilor care au pierderi sau profituri mici dar susţin alte companii care au profituri mari, preum şi companiilor care reinvestesc profitul şi care astfel oferă dividente mici acţionarilor. Redevenţele pentru resursele naturale, trebuie să reprezinte măcar o treime din profitul firmelor de exploatare. 5.7.2. Impozite şi taxe Agenţii economici ar trebui să fie scutiţi de impozitul pe profitul reinvestit, lucru esenţial pentru a stimula folosirea pe o scară cât mai largă a tehnologiilor avansate, precum şi pentru stimularea creşterii capacităţii de producţie. Pentru stimularea economisirii, este necesară scutirea de impozit pe dobânzile depozitelor fiscale. Pentru ţinerea sub control a speculei din anumite domenii, este necesară supraimpozitarea celei de-a doua proprietăţi, a celui de-al doilea automobil, precum şi a automobilelor şi ambarcaţiunilor cu motor peste anmite limite stabilite prin lege. Pentru forţarea respectării planurilor de urbanism este necesară supraimpozitarea clădirilor care nu respectă normele de urbanism. Jocurile de noroc ar trebui impozitate cu cel puţin 40%. TVA-ul alimentelor de bază şi cel al medicamentelor trebuie ţinut la o valoare de maxim 5%. În acelaşi timp, produsele de lux ar trebui să aibă un TVA de minim 25%.

5.8. Energie şi resurse naturale
Statul trebuie să asigure securitatea energetică a ţării, bazată pe un sistem eficient de aprovizonare, producere, transport şi distribuţie, care asigură alimentarea continuă a tuturor consumatorilor în condiţii de accesibilitate, disponibilitate şi de suportabilitate a preţurilor. 5.8.1. Energie Este necesară o preocupare permanentă în vederea creşterii securităţii energetice a ţării prin: modernizarea sistemelor de transport şi distribuţie, dezvoltarea interconexiunilor şi diversificarea surselor de import de materii prime energetice, creşterea ponderii producţiei de energie electrică bazată pe surse regenerabile (energia eoliană, solară, hidro, biomasă, geotermală, inclusiv deşeurile urbane). În paralel este necesară reducerea intensităţii energetice a economiei româneşti, prin măsuri stimulatorii pentru reorientarea spre activităţi economice cu consumuri scăzute şi cu valoare adăugată ridicată. Legislaţia trebuie să asigure oferirea energiei produse de către centrale exclusiv prin intermediul pieţei libere. 5.8.2. Resursele naturale: Având în vedere faptul că, conform constituţiei, resursele solului şi ale subsolui sunt proprietatea statului, este necesar ca cel puţin o treime din profitul firmelor din acest domeniu să revină statului.

28

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

5.9. Agricultură şi păduri
5.9.1. Agricultură Statul este responsabil pentru siguranţa alimentară a ţării. Ea trebuie să se înfăptuiască prin: creşterea capacităţii de producţie, susţinerea fiscală şi financiară a agriculturii prin programe multianuale, modernizarea şi extinderea sistemului de îmbunătăţiri funciare, adaptarea agriculturii la schimbările climatice, promovarea produselor cu randamente şi calitate ridicată, susţinerea cercetării agricole şi susţinerea formării profesionale. Statul trebuie să spijine comasarea voluntară a terenurilor şi exploatarea lor eficientă, dar şi asocierea micilor crescători de animale, sprijinind crearea de ferme comerciale moderne, de unităţi de industrie alimentară şi creşterea competitivităţii acestora. De asemenea, este necesară stimularea integrării producţiei vegetale cu producţia animală. Pentru spijinirea micilor producători, este necesar crearea unui sistem informatic eficient referitor la piaţa internă şi externă, dar şi a unui sistem de irigaţii viabil. Statul trebuie să susţină financiar şi fiscal agricultura prin programe şi bugete multianuale, alocând subvencţii pentru: combustibili necesari, furaje, seminţe selecţionate, material săditor, îmbunătăţitea maretialului genetic folosit pentru reproducere, hectarul de cultură. De asemenea, bugetul de stat trebuie să suporte costurilor de marcare şi identificare a animalelor, precum şi a tratamentelor antiepizootice. 5.9.2. Structurile de piaţă agricolă şi agro-alimentară Statul trebuie să stimuleze organizarea de pieţe agro-alimentare şi accesul grupurilor de producători la comerţul organizat. Comerţul agro-alimentar trebuie susţinut prin intermediul unor burse, mai ales în cazul cerealelor. Statul trebuie să ia măsuri pentru consolidarea pieţei funciare şi transformarea terenului într-un bun valoric printr-un cadastru unitar (pe cheltuiala statului), intabularea tuturor suprafeţelor agricole şi forestiere, inclusiv a celor rezultate din ieşirea din indiviziune şi reglementarea condiţiilor de expropriere pentru lucrările de interes naţional. 5.9.3. Alimentaţie sănătoasă Statul trebuie să sprijine agricultura ecologică, utilizarea îngrăşămintelor naturale şi reducerea folosirii pesticidelor. În acelaşi timp, este necesar un control strict în domeniul utilizării şi trasabilităţii organismelor modificate genetic şi pesticidelor. 5.9.4. Păduri Statul trebuie să asigure stoparea declinului suprafeţelor împădurite, dar şi aducerea şi menţinerea suprafeţei de păduri la 30% din suprafaţa ţării. Terenurile cu potenţial agricol redus trebuie împădurite. De asemenea, în zonele expuse secetei şi deşertificării, trebuie să se creeze perdele forestiere de protecţie pe minim 5% din suprafeţele respective. Despăduririle şi tăierile ilegale de masă lemnoasă trebuie stopată prin legi şi prin intermediul unor unităţi pază a pădurilor special instruite în acest sens.

5.10. Protecţia mediului înconjurător
Pentru a asigura o viaţă mai sănătoasă şi pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, statul trebuie să se preocupe de protecţia mediului înconjurător, fiind necesară corelarea politicilor de mediu cu politicile din domeniul sănătăţii publice. Pentru prevenirea poluărilor intenţionate, este necesar ca amenzile în astfel de situaţii să fie atât de mari încât să se acopere cheltuielile cu ecologizarea zonei poluate, precum şi să descurajeze astfel de practici (ar trebui ca o amendă să fie mai consistentă decât suma economisită de către o firmă în urma a 10-20 de poluări intenţionate). 5.10.1. Deşeurile Statul trebuie să aibă o strategie de gersionare a deşeurilor la nivel naţional. 29

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Pentru restrângerea pe cât posibil a spaţiilor necesare depozitării deşeurilor este necesară valorificarea deşeurilor urbane pentru producerea de energie „verde” şi a deşeurilor industriale inerte în construcţii şi infrastructura de transport. 5.10.2. Apa Statul trebuie să asigure reţele de apă potabilă pentru toţi cetăţenii săi, precum şi reţele de canalizare şi epurare a apelor uzate. Bazinele hidrografice trebuie amenajate în scopul diminuării efectelor inundaţiilor, concomitent cu adoptarea unor soluţii moderne de apărare a localităţilor împotriva inundaţiilor (îmbunătăţirea prognozelor, creşterea timpilor de reacţie a populaţiei şi a autorităţilor implicate, precum şi îmbunătăţirea exploatării coordonate a acumulărilor prin definitivarea implementării unor proiecte specifice). La nivel naţional, trebuie ca să existe un plan de cooperare a institutiilor statului pentru intervenţii la poluarea accidentală a apelor. 5.10.3. Calitatea aerului, radioactivitatea şi zgomotul Statul trebuie să implementeze planuri de reducere a emisiilor de poluanţi în atmosferă, de reducere a nivelului de zgomot şi vibraţii în zonele rezidenţiale. De asemenea, statul trebuie să supravegheze permanent calitatea aerului şi a zonelor cu radioactivitate ridicată, precum şi gestionarea de materiale radioactive. În mediul urban este necesar extinderea şi păstrarea suprafeţelor verzi cu rol de agrement şi îmbunătăţirea microclimatului. În acelaşi timp, pentru reducerea noxelor de la autovehicole, este necesară promovarea transportului public urban şi a transportului urban „verde”. Emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse continu. În acelaşi timp, este necesară reâmpădurirea zonelor defrişate şi extinderea suprafeţei împădurite pe terenurile degradate. Trebuie să se urmărească reducerea consumurilor energetice prin utilizarea unor tehnologii eficiente energetic, izolarea termică a locuinţelor şi susţinerea utilizării autovehiculelor cu grad redus de poluare. În paralel, trebuie să se susţină producerea de energie ieftină şi nepoluantă din surse regenerabile. 5.10.4. Substanţele chimice Statul trebuie să se preocupe de înregistrarea, evaluarea şi autorizarea substanţelor chimice periculoase.

5.11. Protecţia socială şi asigurăril sociale
5.11.1. Familia Statul trebuie să se implice pentru susţinerea familiilor tinere, reducerea abandonului copiilor şi combaterea violenţei în familie. De asemenea, este necesar ca statul să caute să dezvolte politici privind reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională. Familiile nevoiaşe trebuie să beneficieze de asigurarea de către stat a unui venit minim garantat, venit care să le asigure nevoile minime de trai. 5.11.2. Protecţia copilului Statul trebuie să asigure creşterea calităţii vieţii copilului în mediile defavorizate şi respectarea standardelor minime de calitate în toate serviciile speciale acordate copilului în dificultate. Fiecare nou născut trebuie să beneficieze de o indemnizaţie de creştere a sa pănă la vărsta de doi ani. Astfel, dacă o mamă naşte gemeni, aceasta trebuie ca să primească de la stat, câte o indemnizaţie pentru fiecare nou născut. Cuantumul acestei indemnizaţii trebuie să ţină seama de nevoile de creştere ale unui nou născut, şi să nu fie mai mică decât 150% din salariul minim pe economie.

30

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Statul trebuie să sprijine construcţia de creşe precum şi dezvoltarea unei reţele de servicii profesionalizate de îngrijire a copiilor la domiciliu, acolo unde este cazul. Fiecare copil, mai mare de doi ani, trebuie să primească din partea statului o alocaţie în valoare de minim un sfert din saliriul minim pe economie. Copii din familiile sărace trebuie să li se asigure gratuităţi în accesul la educaţia primară şi gimnazială (rechizite, transport). În cazul copiilor orfani sau din familii denaturate, statul trebuie să se implice în mod real pentru creşterea, educarea şi zidirea unei cariere a copiilor respectivi. În acelaşi timp, statul trebuie să se preocupe de reducerea numărului de copii aflaţi în instituţii publice sau private prin reintegrarea lor în familia naturală şi sprijinirea adopţiilor şi a familiei extinse ca alternativă. 5.11.3. Egalitatea de şanse Statul trebuie să asigurare un echilibru socio-economic al familiilor din mediul urban şi rural, al familiei şi persoanelor de vârsta a treia, al persoanelor cu dizabilităţi şi al familiilor aparţinătoare. De asemenea, el trebuie să asigure diminuarea discriminărilor de orice natură. În cazul persoanelor vărsnice care nu se mai pot descurca singure, statul trebuie să se implice pentru organizarea unui sistem de asigurare de dependenţă. Acest sistem trebuie să asigure consiliere juridică gratuită, precum şi servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice. De asemenea, statul trebuie să sprijine centrele pentru îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice dependente. În cazul persoanelor cu handicap, statul trebuie să se implice în mod activ la creşterea continuă a calităţii vieţii şi sprijinirea familiilor aparţinătoare. Persoanele cu handicap uşor, care nu şi-au pierdut decât o mică parte a capcităţii de muncă, trebuie să beneficieze de sprijin pentru orientarea în piaţa muncii, prin consiliere şi cursuri gratuite de reconversie profesională. Statul trebuie să se implice şi în sporirea numărului de locuri de muncă adecvate pentru activarea persoanelor cu dizabilităţi cu potenţial de muncă în vederea încadrării lor în muncă. În acest sens ar trebui ca angajatorii persoanelor cu dizabilităţi să primescă subvenţii de la stat pentru a compensa incapacitatea de muncă. Statul trebuie să se implice în dezvoltarea unor centre de tip rezidenţial şi a unor centre alternative pentru persoanele cu handicap, prin programe specifice. De asemenea, trebuie ca să se asigure accesul persoanelor cu dizabilităţi la suportul fizic, informaţional şi la transportul public, respectiv la accesul în imobile. 5.11.4. Falimentul persoanelor fizice Legislaţia trebuie să permită cetăţenilor săi să îşi poată declara falimentul. Să luăm în calcul o familie care la un moment dat căştigă 4000 lei, şi care cheltuieste 2000 de lei pe traiul de zi cu zi şi 2000 de lei pe rate. Dacă aceeaşi familie, într-o bună zi, ajunge să căştige doar 3000 lei pe lună, evident că ajunge în impas. Dacă acea familie şi-ar putea declara falimentul, acea familie s-ar putea reeşalona datoriile, plătind doar 1000 de lei pe rate. Astfel, calitatea vieţii a acelei familii ar rămâne neatinsă deoarece ar cheltui în continuare 1000 de lei pentru traiul de zi cu zi. Astfel, polulaţia ar fi mai protejată din punct de vedere financiar, iar băncile ar fi stimulate să dea credite într-un mod mai chibzuit. 5.11.5. Sistemul de pensii Sistemul de pensii obligatorii trebuie să fie unul de stat, urmând ca, cine doreşte, să apeleze şi la un sistem de pensii facultative private. Pensia minim garantată, pentru un om care a cotizat valoarea minimă cerută de lege, şi care a acumulat o vechime de 40 de ani , trebuie să fie egală cu salariul minim pe economie. Pensia maximă, pe care un pensionar o poate primi de la stat nu trebuie să depăşească trei salarii medii nete pe economie.

31

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Diversificarea tipurilor de pensii prin introducerea pensiilor în regim ocupaţional, pe structuri profesionale. Astfel, este necesar coborârea limitei de vârstă cu 10-15 ani a persoanelor care lucrează în condiţii grele de muncă fizică sau în condiţii de toxicitate. Pensia de boală ale unei persoane care ajunge în incapacitate de muncă în urma unor accidente de muncă sau în urma unor boli profesionale trebuie să fie în cuantumul pensiei pe care acea persoană ar fi primit-o în cazul în care ar fi îndeplinit întreg stadiul de cotizare. 5.11.6. Protecţia şomerilor şi piaţa muncii Orice persoană, care îşi pierde locul de muncă, trebuie să se bucure de sprijinul constructiv al statului. Pentru aceasta, persoana respectivă trebuie ca să primescă consiliere pentru găsirea unui loc de muncă nou, precum şi de reconversia profesională, acolo unde este cazul. De asemenea, orice şomer trebuie să beneficieze, pe o durată determinată, de un ajutor de şomaj care să reprezinte minim 75% din salariul minim pe economie, şi să nu depăşească două salarii medii pe economie. Piaţa muncii trebuie să asigure echilibrarea pieţei muncii, reducerea deficitelor sectoriale de forţă de muncă, un grad mare de flexibilizare a pieţei muncii, întărirea dialogului social la toate nivelurile în scopul creşterii aportului acestuia la dezvoltarea economică şi socială, precum şi accesul pe piaţa forţei de muncă a grupurilor defavorizate.

5.12. Sănătate
Sistemul de sănătate trebuie să urmărească îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi creşterea calităţii vieţii populaţiei. Pentru aceasta este nevoie de oferirea şi garantarea accesului tuturor cetăţenilor la servicii de sănătate de înaltă calitate, de ezvoltarea programelor de prevenţie şi de depistare precoce a bolilor. De asemenea este absolut necesar ca la toate nivelurile sistemului sanitar să existe standarde, asigurânduse astfel calitatea serviciilor medicale. 5.12.1. Asistenţa medicală primară şi clinică Sarcina medicinei generale trebuie să urmărească în principal prevenţia şi supravegherea bolilor cronice, supravegherea lăuzelor şi a copiilor, prevenirea bolilor acute, precum şi preîntâmpinarea epidemiilor. Pentru aceasta este necesar ca toate cabinetele medicale să fie dotate cu aparatură de diagnostic şi tratament, precum şi de implicarea medicului de familie în asistenţa medicală comunitară. Orice localitate cu o populaţie mai mare de 50000 de persoane trebuie să fie dotată cu cel puţin o policlinică. În mediul rural, unde localităţile au mai puţini locuitori, este necesară existenţa unor centre multifuncţionale în special în mediul rural. Acolo unde nu este posibil este necesară sigurarea unor caravane medicale (radiologie şi laborator de analize), care să ofere asistenţă periodică persoanelor care nu îşi permit să se deplaseze în localităţile unde există clinici. În şcoli, trebuie să se introducă un program de educaţie pentru un mod de viaţă sănătos şi un program de prevenţie şi profilaxie. De asemenea, este necesar ca să se sigure o reţea de asistenţă medicală pentru studenţi şi elevi. 5.12.2. Serviciile spitaliceşti Pentru servicii spitaliceşti cât mai eficiente este nevoie de o dotarea bună a spitalelor şi de o pregătirea continuă a cadrelor medicale, precum şi de o urmărire permanentă a menegimentului calităţii. Pentru o urmărire şi distribuţie eficientă de banilor alocaţi sistemului este nevoie de finanţarea spitalelor pe bază de caz rezolvat, îmbunătăţirea permanentă a sistemului de internări de scurtă durată şi a îngrijirilor le domiciliu, precum şi externalizarea serviciilor nonclinice prin parteneriate public-privat bine căntărite. 5.12.3. Sistemul de urgenţă prespitalicesc 32

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Sistemul de urgenţă prespitalicesc trebuie să funcţioneze astfel încât acestea să acopere toată suprafaţa ţării. Pentru aceasta el trebuie să fie dotat cu mijloace de transport medical, inclusiv aerian sau naval. În zonele aflate la mari distanţe de spitale este necesar ca să se introducă un sistem de ambulanţă comunitară pentru asigurarea urgenţelor din teritoriu în special în cooperare cu autorităţile locale. 5.12.4. Asistenţa cu medicamente a populaţiei şi politica medicamentului Guvernul trebuie să garanteze susţinerea financiară a unor programe naţionale de sănătate care să urmărească spijinirea bolnavilor cu boli cronice şi nu numai. Pentru aceasta este necesar ca guvernul să garanteze accesul la medicamente compensate şi gratuite pentru toată perioada anului, pentru toate persoanele care nu îşi permit financiar să îşi susţină tratamentul necesar. Guvernul trebuie să asigure medicamente şi tratament gratuit persoanelor pensionate de boală. Este necesar ca să existe o transparenţă a criteriilor de compensare şi în funcţie de eficienţa medicamentului respectiv. În mediul rural, este necesar ca să se stimularea deschiderea de farmaci şi puncte farmaceutice. 5.12.5. Malpraxis În desfăşurarea actului medical, deciziile medicului şi personalului medical trebuie să fie în conformitate cu protocoalele medicale în vigoare. În cazuri de urgenţă pacienul trebuind să fie informat de catre cadrele medicale în legatură cu acestea. De asemenea, pacientul trebuie să fie înştiinţat cu privire la toate posibilităţile de tratament şi evoluţie a bolii lui, urmând ca pacientul să aleagă varianta care i se pare mai corectă. Unitatea medicala unde s-a produs o greseală medicală şi ai cărei angajaţi sunt vinovaţii, trebuie să acorde tot sprijinul necesar îngrijirii şi investigaţiilor medicale necesare în cazul pacientului victimă, precum şi să informeze promt şi corect familia sau tutorii legali cu privire la starea victimei. De asemenea, trebuie să asigure mijloacele necesare de îngrijire şi transport a pacientului, de la un spital la altul cu dotarile corespunzătoare şi necesare, după caz, pe parcursului perioadei de spitalizare în unitatea respectiva, pănă la ajungerea pacientului la domiciliu, sau prin transfer, la un alt spital. Procuratura şi Ministerul Sănătţăii să se autosesizeze în cazurile de malpraxis imediat după comiterea lor şi să declanşeze anchete cu privire la condiţiile şi cauzele producerii greşelii medicale, îndreptată împotriva cadrelor medicale implicate direct şi colateral. Pe parcursul anchetei, persoanele implicate direct să aibă suspendată activitatea, pănă la finalizarea anchetei şi ulterior, pănă la decizia instanţelor de judecată. Ancheta desfăşurată în privinţa actului medical trebuie să fie efectuată de o comisie de specialitate alcăluită din medici specialişti desemnaţi de Ministerul Sănătăţii şi experţi legişti desemnaţi de Ministerul Justiţiei. La efectuarea anchetei şi expertizei medicale trebuie să se ia în vedere şi declaraţia pacientului victimă sau a aparţinătorului legal, în cazul în care acesta este implicat direct, ca în cazul gravidelor care au nascut, iar copiii sunt victme ale malpraxisului. Comisiei de anchetă să i se aducă spre analiză toată documentaţia medicală din care să rezulte cauzele producerii afecţiunii, scrisorile medicale emise de medicul curant de specialitate care să conţină diagnosticul şi opinia cu privire la mijloacele de recuperare sau vindecare a pacientului. Victimele greşelilor medicale trebuie să primească din partea statului, prin Min Sănătăţii, dintr-un fond special alocat cazurilor de malpraxis, sumele de bani necesare tratamentelor medicale şi aparaturii, în vederea stabilizării stării de sanatate şi recuperarii acesteia. Sumele alocate să acopere costurile aferente transportului şi tratamentului în străinatate, în cazul în care pentru recuperarea pacientului nu există mijloace de rezolvare la nivel naţional. În cazul minorilor care au nevoie de operaţii şi tratamente în străinatate, statul

33

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

trebuie să suporte costurile de transport pentru victimă cât şi pentru tutorele acesteia. Sumele alocate acestor cazuri, din fondurile unui buget pentru malpraxis, al Ministerului Sănătăţii sau a organizaţiilor de stat pentru protecţia sociala, sa fie recuperate în toatalitate de la vinovaţii care au comis malpraxisul. Ministerul Sănătăţii să dea în judecată medicul sau cadrele medicale care au comis greşeala medicală, pentru nerespecatarea atribuţiilor de serviciu şi a protocoalelor medicale, persoane de la care să-şi recupereze pe cale juridică, prejudiciul creat prin alocarea sumelor pentru victime. Moartea pacientului din cauza greşelilor medicale trebuie să fie considerată şi moartea care survine ulterior actului medical greşit, dacă asta are loc la maxim 6 luni de la data intervenţiei cauzatoare de moarte. În cazul decesului pacientului, instanţa să se autosesizeze în aceasta privinţă şi să dispună începerea urmaririi penale împotriva persoanelor implicate în producerea morţii pacientului. Culpa medicală în cazul decesului trebuie să fie susţinută neapărat de rezultatele autopsiei. La nevoie, rezultatul autopsiei trebuie să fie decis împreună cu un legist- parte, ales de familie sau aparţinătorii legali ai decedatului.

5.13. Educatie şi cercetare
Întrucât educaţia reprezintă unul din vectorii dezvoltării durabile, dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii prin formare iniţială şi continuă ar trebui să reprezinte obiective majore pentru orice program de guvernare. Educaţia trebuie să urmărească dobândirea şi dezvoltarea unor competenţe: comunicare, scriere, citire, calcul matematic, alfabetizarea digitală şi informaţională, cultura şi civilizaţia tehnologică, cultura şi conduita civică, capacitatea de adaptare la situaţii noi, competenţe antreprenoriale, lucrul în echipă, comunicarea în limbi moderne de largă circulaţie, dar şi interesul pentru dezvoltarea personală şi continuă. De asemenea, ea trebuie să construiască şi să consolideze un set de valori stabile şi coerente (profesionalism, cinste, corectitudine, dreptate socială) şi conduite favorabile unui stil de viaţă sănătos. Sistemul educaţional trebuie să fie stabil, echitabil, eficient, relevant şi bine susţinut financiar de către stat. 5.13.1. Învăţământul preuniversitar Curiculumul trebuie să fie axat pe formarea de competenţe relevante pentru piaţa muncii, pentru dezvoltarea capacităţii de creaţie şi inovare, precum şi a celei de adaptare la situaţii noi. Astfel, în primii ani de şcoală, educaţia trebuie să fie una care să îl facă pe elev să dobândească competenţe de bază (comunicarea, scrierea, citirea, calcului matematic), dar şi anumite informaţii de bază. Începând din clasa a cincea educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea abilităţilor deja dobândite, cât şi căpătarea de noi abilităţi şi informaţii: alfabetizarea digitală şi informaţională, cultura şi civilizaţia tehnologică, cultura şi conduita civică, educaţie pentru sănătate şi alimentaţie sănătoasă, capacitatea de adaptare la situaţii noi, competenţe antreprenoriale, lucrul în echipă, comunicarea în limbi moderne de largă circulaţie, dar şi interesul pentru dezvoltarea personală şi continuă. Pentru o dezvoltare cât mai corectă a modului de gândire al elevului, metoda cea mai corectă ar fi ca el să fie evaluat în timpul predării. Astfel, s-ar putea evalua mai bine capacitatea elevului de a induce, de a deduce, precum şi capacitatea de sinteză. La ora actuală, dacă am lua ca exemplu modul în care se desfăşoară cursurile în şcolile din România, s-a ajuns ca până şi testările din cadrul ştiinţelor eczacte să urmărească doar capacitatea de redare a unor demonstraţii prezentate de către profesor la tablă. Ori, dacă evaluarea elevilor s-ar face în timpul predărilor, cel puţin în cazul ştiinţelor eczacte, s-ar putea urmări mult mai uşor ce cunoştinţe anterioare au fost mai bine înţelese, modul în care este capabil să lucreze cu cunoştinţele anterioare pentru a descoperii noile cunoştinţe. Doar astfel elevul are şansa de a-şi consolida mai bine cunoştinţele şi, totodată, şi-ar exersa mai bine modul de gândire (procesele de deducere, inducere şi judecare prin reducere la absurd). 34

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

În cazul obiectelor precum limba şi literatura, istoria, geografia, dacă elevul ar trebui să îşi pregătească lecţia următoare acasă, în timpul predării, elevul va putea să îşi exerseze mai bine capacitatea de a sintetiza. De asemenea, în cazul obiectelor precum cultură civică sau economie elevul ar avea şansa de a exersa, prin participare activă la predare, capacitatea de a selecta informaţia utilă pentru a putea face faţă nevoilor cotidiene, pentru o acomodare cât mai uşoară în cotodian. Învăţământul preuniversitar ar trebui să aibă capacitatea de a oferi şanse egale de studiu tuturor copiilor, inclusiv celor cu nevoi speciale, şi mai ales acelora capabili de performanţă. Ar mai fi de spus faptul că sistemul trebuie să sigurare servicii de consiliere şi orientare şcolară, profesională şi de asistenţă psihopedagogică. 5.13.2. Învăţământul superior Sistemul de învăţământ superior trebuie să asigure: transmiterea de cunoaştere, formarea de specialişti în domenii relevante pentru societate, pregătirea de specialişti cu creativitate şi capacitate de inovare, producerea de cunoaştere relevantă internaţional prin cercetare ştiinţifică, realizarea de creaţie culturală, promovarea excelenţei personale şi instituţionale pe bază de criterii valorice validate internaţional. În vederea deschiderii spre comunitate şi participarea cu expertiză la stabilirea direcţiilor de dezvoltare naţională ar trebui ca universităţile să se implice în educaţia permanentă a minimum 10% din populaţia activă. În cazul învăţământului superior, este absolut necesar ca evaluarea tuturor instituţiilor de învăţământ superior, publice şi private, să se facă de către o autoritate externă, fără a leza autonomia la nivel de universitate, aceasta în vederea creşterii calităţii învăţământului superior. De asemenea, este necesar ca fiecare universitate să funcţioneze după un cod deontologic. Pentru a se asigura absolvenţilor o calificare cât mai optimă faţă de realităţile cotidiene este necesar ca să se asigure: evaluarea, ierarhizarea şi finanţarea multianuală a programelor de studii, promovarea parteneriatului cu studenţii, dezvoltarea şi diversificarea programelor de burse, asigurarea mobilităţii studenţilor la nivel naţional şi internaţional, cât şi de internaţionalizarea învăţământului superior naţional. 5.13.3. Resurse Umane Cadrele didactice ar trebui să se bucure de o poziţionarea socială justă, care să cuprindă: o salarizare corespunzătoare, susţinerea parteneriatelor şcoală – comunitate locală cu implicarea cadrelor didactice în susţinerea problemelor comunităţilor, introducerea unor trepte profesionale de excelenţă acordate pe baza performanţelor obţinute. În cadrul sistemului educaţional, este absolut necesară o formare iniţială şi continuă a managerilor, cât şi o depolitizare a carierei manageriale în educaţie. 5.13.4. Cercetarea şi inovarea Statul trebuie să asigure organizarea sistemului de cercetare - dezvoltare - inovare în mod funcţional, echitabil, flexibil şi unitar, cu competenţe şi subordonări clare, fără suprapuneri instituţionale în serviciul cercetătorului, susţinând mai ales domeniile de vârf cu potenţial pentru performanţă. De asemenea, el trebuie să întărească capacităţile instituţionale şi personale pentru atragerea de fonduri internaţionale, publice şi private. Alocarea resurselor trebuie să se facă exclusiv în funcţie de criteriile de calitate ştiinţifică. Evaluările instituţiilor, persoanelor şi proiectelor trebuie făcute exclusiv în baza unor criterii internaţional recunoscute. Politicile de resurse umane trebuie să fie dinamice şi competitive astfel încât accesul la posturi sau competiţii să se facă exclusiv pe bază de performanţă profesională.

35

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

5.14. Cultură şi culte
Statul trebuie să sprijine diversitatea culturală, artistică, religioasă şi lingvistică. Această diversitate este necesară pentru că poate fi un factor important în procesul de dezvoltare durabilă şi ca instrument esenţial în coeziunea socială, în lupta împotriva excluziunii sociale, precum şi în dezvoltarea umană şi în creşterea calităţii vieţii. Pentru aceasta este necesară protejarea şi respectul identităţilor culturale, a tradiţiilor şi moştenirii culturale (indiferent că vorbim de patrimoniu material sau imaterial). În cadrul şcolilor este necesară educarea şcolarilor pentru consumul cultural şi dezvoltarea abilităţilor lor creative, cât şi în ceea ce priveşte educaţia artistică specializată precum şi pentru formarea profesională continuă şi reconversia profesională. Patrimoniul cultural trebuie protejat şi restaurat permanent, în paralel cu înfiinţarea de noi muzee şi spaţii expoziţionale. Bibliotecile trebuie a fi susţinute, precum şi construirea şi dotarea corespunzătoare a acestora. Biserica trebuie să fie şi ea susţinută de către stat, ea având o contribuţie la binele comunităţii.

5.15. Tineret şi sport
5.15.1. Tineret Statul trebuie să se implice cu nu sistem de securitate socială activă pentru tineri. Tinerii trebuie să fie sprijiniţi pentru a se angaja în conformitate cu specializările obţinute, pentru a stopa exodul forţei de muncă tinere şi specializate din ţară şi pentru ocuparea într-un grad cât mai ridicat a forţei de muncă tinere. Statul trebuie să eleboreze programe pentru asigurarea unei prime case pentru tineri, în care vor fi implicate autorităţile publice pentru rezolvarea problemei locative a tinerilor. Aceste locuinţe trebuie date, iniţial în regim de închiriere (cu chirie subvenţionată, unde este nevoie). De asemenea,statul trebuie să acorde facilităţi pentru tinerii care doresc să îşi achiziţioneze o locuinţă nou construită. Pentru o şcolarizare corectă şi oferirea de şanse egale, tinerii din familii cu posibilităţi reduse, dar cu rezultate bune la învăţătură trebuie sprijiniţi financiar pentru continuarea studiilor, pănă la nivelul de absolvire a unei facultăţi. Pentru o calificare si o ocupare cât mai corectă pe piaţa muncii este necesar ca să se stabilescă parteneriate strategice cu agenţia de ocupare a forţei de muncă şi cu unităţile de învăţământ mediu şi superior 5.15.2. Sport Statul trebuie să se preocupe de dezvoltarea sportului de masă, a infrastructurii sportive, crescând rolul educaţiei fizice şi a sportului în şcoli. Pentru aceasta, este necesar implicarea şi cointeresarea autorităţilor Administraţiei Publice Locale în crearea, modernizarea şi dezvoltarea bazei materiale, precum şi a structurilor sportive din plan local şi judeţean. Copii trebuie atraşi în activităţi sportive prin organizarea de întreceri sportive, susţinute şi co-finanţate de guvern şi acces gratuit în bazele sportive publice pentru tinerii proveniţi din familii cu venituri reduse. Este necesar ca, pentru persoanele cu handicap, sistemul sportiv să fie adaptat pentru atragerea respectivei categorii de persoane către această disciplină. Sportul trebuie ca să se bucure de valorificarea economică a activităţilor sportive şi creşterea rolului managementului sportiv, dezvoltând resursele umane din domeniul sportului şi sprijinirea sportului de performanţă. De asemenea, este necesar ca sportul să se dezvolte permanent prin coordonarea activităţilor de management sportiv, marketing sportiv, cercetare şi a facilităţilor fiscale prin intermediul unei instituţii specializate. 36

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

5.16. Ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului
Statul este responsabil pentru siguranţa cetăţeanului. 5.16.1. Activitatea poliţienească şi justiţie Pentru a se mări gradul de siguranţă al cetăţenilor în mediile publice este necesar: să se îmbunătăţească raportul dintre cantitatea resurselor alocate şi rezultatele obţinute în ce priveşte siguranţa cetăţeanului şi a comunităţilor, să se adopte programe operative specifice pentru zonele predispuse la un nivel înalt de infracţionalitate, să se adoptarea un program coerent şi continuu de pregătire, instruire, perfecţionare şi antrenament în funcţie de specificul atribuţiilor, precum şi să existe o cooperare şi un schimb de date şi informaţii cu toate instituţiile de aplicare a legii. Traficul şi consumul de droguri trebuie să se combată şi prin programe de educaţie comunitară. Pentru preîntâmpinarea şi combatere a corupţiei interne este necesară adoptarea unui plan de măsuri care să diminueze factorii de risc care favorizează corupţia, precum şi îmbunătăţirea continuă a activităţii structurilor interne care gestionează această activitate. De asemenea, este necesară promovarea în corpurile de control, cu prioritate, după merit, mai ales a acelora care nu au rude sau relaţii strânse cu alţi angajaţi ai ministerului de interne. 5.16.2. Eradicarea structurilor mafiote Pentru eradicarea structurilor mafiote, este necesar emiterea de legi care să permită confiscarea bunurilor şi resurselor financiare folosite la comiterea infracţiunilor. Când un infractor foloseşte un pistol, acel pistol este confiscat. Deci, este corect şi să se confişte maşina cu care a fost accidentat un pieton pe trecerea de pietoni, este corect să se confişte şi banii unei persoane care îşi foloseşte resursele financiare pentru a organiza crimă organizată, este corect şi să se confişte bunurile imobile folosite la organizarea şi demararea de infracţiuni... Deasemenea, este necesar ca o persoană care îşi foloseşte funcţia sau influenţa pentru a comite infracţiuni să fie deposedată de toate mijloacele folosite la comiterea acelei infracţiuni: confiscare de bunuri, confiscare de bani, confiscare de acţiuni comerciale, interzicerea de a mai demara afaceri în domeniul respectiv, interzicerea de a mai avea ocupaţii (funcţii) ca cea sau cele folosite la demararea infrastructurii respective... 5.16.3. Autorităţile pentru situaţii de urgenţă Pentru a mări gradul se siguranţă a populaţiei, în vederea protejării ei de dezastre naturale şi nu numai, este necesar ca managementul situaţiilor de urgenţă şi a protecţiei civile să fie optimizat prin întocmirea hărţilor de risc în colaborare cu autorităţile locale şi cu alte instituţii de resort, inclusiv introducerea unor sisteme standard de alarmare în cazul producerii situaţiei de urgenţă, precum şi de întocmirea unui plan realist de dotare a instituţiilor de profil şi a autorităţilor locale cu logistica necesară în funcţie de specificul zonei. 5.16.4. Protecţia consumatorului Statul trebuie să fie preocupat de eficientizarea activităţii statului în materie de protecţie directă şi indirectă a consumatorilor prin cercetarea pieţei, prin informarea şi educarea consumatorilor. Pentru o bună informare a consumatorilor este necesar crearea unui sistem informatic cu privire la produsele şi serviciile cu risc ridicat pentru viaţa şi sănătatea lor, prezentânduse posibilele efecte negative ale consumului de produse şi servicii periculoase. De asemenea, este necesară introducerea educaţiei consumatorilor în procesul de învăţământ ca abordare interdisciplinară. Instituţiile abilitate ale statului, trebuie să stabilească relaţii de colaborare cu institute de cercetare, laboratoare de expertizare şi certificare, inclusiv din străinătate, pentru realizarea de studii, cercetări şi teste comparative, în vederea urmăririi calităţii ploduselor de pe piaţă. 37

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

5.16.5. Amenzile Infracţiunile care aduc prejudicii financiare sau care sunt urmate de necesitatea cheltuirii unor resurse financiare din partea statului trebuie să fie sancţionate cu (şi cu) amenzi. Valoarea amenzile trebuie să aibă efect descurajator pentru cetăţeni. Astfel, ar trebui ca să fie mai profitabil să se respecte legea de zece ori decât să se comită zece nereguli din care doar una să fie descoperită. Ex: cine taie un copac nemarcat să plătească împădurirea unui hectar de pădure, cine poluează să ecologizeze, cine distruge să repare... 5.16.6. Securitate naţională Guvernul este responsabil de crearea condiţiilor politice, organizatorice şi administrative necesare pentru ca să se poată garanta securitatea naţională. În vederea elaborării unei strategii eficiente este necesar ca să se ţină seama de riscurile şi ameninţările (de natură militară şi non-militară) la adresa securităţii naţionale, amplificarea competiţiei pentru resurse şi pieţe de desfacere, afirmarea unor actori non-statali în procesul decizional la nivel internaţional, complexitatea situaţiei de securitate în regiuni de interes strategic pentru ţară, dar şi de efectele situaţiei financiare şi economice la nivel global. Pentru contracararea riscurilor şi ameninţărilor militare este necesară, în primul rând, consolidarea profilului ţării în cadrul alianţelor militare din care face parte. Pentru aceasta, este necesară realizarea şi menţinerea unei structuri militare moderne, mobilă, flexibilă, eficientă, sustenabilă, capabilă să îşi asume şi să îndeplinească un larg spectru de misiuni atât pe teritoriul naţional, cât şi în afara acestuia. Ar mai fi de subliniat că, în cazul bazelor militare ale alianţei din are se face parte, este absolut necesar ca majoritatea soldaţilor din acea bază să fie din răndurile armatei naţionale. Pentru contrcararea riscurilor şi ameninţărilor non-militate, este necesară dezvoltarea permanentă a capacităţilor de culegere, prelucrare şi diseminare a informaţiilor necesare pentru asigurarea sprijinului decizional în domeniul politico-economico-militar. Aceste informaţii, o dată culese şi prelucrate trebuie a fi transmise către autorităţile decizionale naţionale.

5.17. Politica externă
Parteneriate bilaterale şi internaţionale. Guvernul este responsabil pentru stabilirea de parteneriate bilaterale politice şi economice cu cât mai multe state. Aceste tratate trebuie să pornească de la interese comune şi de la potenţialul de colaborare, fiind susţinute de baze pragmatice şi de respect reciproc. De asemenea, politica externă nu trebuie să fie folosită ca armă în politica internă. Pentru progresul tehnologic al ţării este necesar a se stabili cât multe parteneriate cu ţările care deţin tehnologii de vârf. Pentru progresul economic al ţării este nevoie ca să se stabilească cât mai multe tratate cu ţări care au o pieţe de desfacere mari, ţări în care agenţii economici autohtoni să îşi vândă cât mai multe produse. Pentru o echilibrare a balanţei comerciale, este necesar de stabilirea de parteneriate care să faciliteze exportarea a cât mai multor mărfuri autohtone în ţările din care este necesar a se importa un volum mare de produse care nu se găsesc în oferta internă. Pentru o bună armonie cu cât mai multe state, este necesară stabilirea de relaţii politice, economice şi culturale cu cât mai multe state, mai ales cu cele vecine. În cazul parteneriatelor internaţionale, guvernul trebuie să aibă o prezenţă vie, militând în cadrul acestor parteneriate, în primul rând, pentru interesul naţional.

38

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

6. Raţiuna,moralitate şi har

6.1. Raţiune, moralitate şi har
Omul, are cinci simţuri. Pe lăngă acestea, omul are şi raţiune. Unii sunt şi morali. Foarte puţini au har. Unii preoţi creştini ortodocsi, când vorbesc de numărul fiarei, zic că înseamnă de fapt judecarea după raţiune a tuturor lucrurilor, fără a mai ţine seama de har sau măcar de morală, raţiunea fiind cel de-al şaselea simţ dat omului. Dacă este să privim atenţi asupra modului în care se fac diverse lucruri din cotidianul nostru, vom observa că s-a cam renunţat la har. Există culturi creştine în care harul este uitat, iar fiecare din acele culte crede cu tărie că poate interpreta cum vrea Biblia, sau că, acordând atenţie unor purtări exterioare sunt pocăiţi şi că se vor mântui. În cele mai multe constituţii statale nu există trecut numele lui Dumnezeu, în timp ce marea majoritate a politicienilor, atunci când căştigă la alegeri politice, nu mulţumesc lui Dumnezeu ci doar unor oameni. În legislative, tot ceea ce se face, se face pentru electorat şi nu pentru că aşa îngăduie Dumnezeu. În acelaşi timp, ştiinţele oculte sunt la loc de cinste, în şcoli se interzic însemnele religioase (icoanele, crucifixurile şi altele) iar copii noştrii sunt încurajaţi prin şcoli să ia parte la petreceri de Holleween închipuindu-şi toţi demonii de pe lume. Şi la morală s-a renunţat. Politicienii îşi justifică mandatele în numele situaţiei economice. Politica este fără cinste. Împrumuturile externe sunt “surse de finanţare” şi nu opţiuni neplăcute. Trăim într-o pace aparentă, fiind mereu “ameninţaţi” cu războiul. Religia se înlocuieşte cu ocultismul. Avem drept la asistenţă medicală doar dacă suntem suficient de înstăriţi. Descoperirile ştiinţifice sunt promovate doar dacă sunt profitabile financiar sau dacă pot fi folosite la a-i supune pe cei din jur. Şcoala este fără credinţă. Cei mai mulţi oameni trăiesc în necunoaştere, în griji şi în deznădejde. Dorim lucruri pe care le vedem la alţii şi care ne seduc, fără a ţine cont de cât de folositor ne-ar fi acele lucruri. Trăim cu griji fără a face ceva pentru a anula acele griji. Trăim cu deznădejde pentru că nu vedem nădejdea. Ori, noi trebuie să trăim în cunoaştere, cu griji mici şi cu nădejde. Să căutăm întotdeauna ceea ce ne este folositor, să găsim soluţii pentru grijile noastre şi astfel să avem nădejde.

6.2. Raţiune, raţiune, raţiune
Judecarea tuturor lucrurilor după raţiune este nocivă. Ea este nocivă chiar şi în lumea ştiinţei. Pentru a vă dovedi aceasta, am să vă prezint istoria darwnismului social, care la început a fost numit Eugenie (studiul factorilor sub control social care îmbunătăţesc şi slăbesc calităţile rasiale ale viitoarelor generaţii fie că sunt fizice sau mentale). Charles Darwin, sustinut de T H Huxley, a creat TEORIA evoluţionistă (nedovedită ştiinţific niciodată, ci luată ca atare) susţinută fără nici un fel de probe doar de crezarea în adaptarea celui mai puternic. Francis Galton, vărul lui Darwin s-a folosit de teoria evoluţionistă pentru crearea Darwnismului Social. Mai apoi, în 1870, Francis Galton a creat biometria, "ştiinţa" care urma să se ocupe cu urmărirea rasială, istoria genetică şi metodele necesare pentru a vedea cine are drept de procreere!!! Nebunia părăseşte Anglia şi ajunge în America. Astfel în 1904 apar primele legi care hotărau dreptul la procreere. Conform acestor legi întrutotul nedemocratice cei ce aveau deformări sau scoruri scăzute la testele lor urmau sa fie sterilizaţi forţat. De acest lucru 39

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

s-a ocupat mai întâi o comisie medicală statală. În 1910 se înfiinţează Oficiul de Înregistrări Eugenice din SUA. În cadrul acestui oficiu făceau parte nişte "lucrători sociali" care hotărau: cui i se vor lua copii, cine va fi sterilizat şi cine va fi omorât subit... În 1911 eugenia ajunge şi în Germania. În 1924 Hitler, în cartea scrisă de el şi intitulată „Lupta mea”, îi recunoştea pe eugeniştii englezi şi americani ca mentori ai săi. În 1923 unele voci militau ca liderii populaţiei de culoare să fie sterilizaţi în bloc. În 1927, în SUA, 27 de state adoptaseră legi eugeniste (de sterilizare forţată). Între timp, pentru convingerea populaţiei că eugenia trebuie acceptată ca un lucru bun, propaganda pro eugenistă se regăsea în şcoli şi chiar în biserici. În 1933, când Hitler ajunge la putere, acesta copiază întrutotul legile eugenice după cele din SUA. Bineinteles că implementarea lor se va face într-un mod mult mai brutal decât în SUA... În 1934 propaganda eugenistă ajunge şi în filmele americane. După al doilea război mondial, pentru ca adepţii eugenişti să îşi salveze "creaţia" au trecut la cosmetizări. Astfel, eugenia a devenit Biologia Socială, Liga Centrului Naşterii Americane devine Paternitatea Planificată, Igiena Rasială şi Darwnismul Social devin: Transumanism, Controlul Populaţiei, Durabilitate, Conservare si Ecologie. Aceasta pentru ca, printre altele, în 1972 se sterilizează forţat 40% din femeile amerindiene. În 1980, când legile eugeniste au fost date la o parte, însă povestea... nu se termină aici. Astăzi, oficial, tot ce ţine de fizicul şi intelectualul oamenilor este explicat prin genetică. Se consideră chiar că în codul genetic se află înscrisă informaţia care ne poate spune dacă o persoană va deveni sau nu un infractor. Cu toate acestea există şi studii care arată că nu codul genetic este acela care ne influenţează comportamentul. Aceste studii arată faptul că de fapt sentimentele şi emoţiile noastre ne influenţează direct structura ADN-ului nostru. Astfel se explică şi de ce unii oameni care deţin gene ale unor boli, nu se îmbolnăvesc de acele boli. Dacă este să luăm în discuţie legislaţia actuală în ceea ce priveşte drepturile oamenilor, vom observa faptul că legile ce asigură drepturile individuale sunt puse mai presus de orice, inclusiv faţă de binele obştei. Aşa se face că astăzi, de multe ori, nu se mai respectă regula: dreptul meu este să fac orice vreau, dar unde începe dreptul altuia, acolo încep responsabilităţile mele. Legile care asigură drepturile individuale, deşi par a fi necesare, ele nu au făcut decât să înrăiască lumea, să o facă mai egoistă. De asemenea, propagarea şi necesitatea aparentă de a creşte numărul de drepturi individuale au făcut ca pentru politicieni să nu mai fie interesaţi să ofere o variantă mai bună de viaţă pentru oameni, şi în special pentru oamenii care caută să se implice constructiv în societate. Astfel, mulţi politicieni sunt mai degrabă interesaţi să militeze pentru drepturile homosexualilor (în detrimentul unei familii sănătoase), pentru dreptul femeii de a alege (avorturi), pentru drepturile minorităţilor (în detrimentul unităţii), pentru drepturile proprietarilor (chiar şi în detrimentul obştei) şi al altor „libertăţi” care mai de care mai eliberatoare. Aceste „libertăţi” deşi par raţionale, ele de fapt hrănesc partea poftitoare şi trecătoare a omului, ducând la înflăcărare, trezind senzaţii şi fascinaţii. Pe baza drepturilor individuale, oamenii fug de durere şi luptă pentru plăcere. Astfel, mulţi sunt plini de cruzime, ură şi invidie, în loc să iubească, să compătimească, să fie buni şi să fie iertători.Mulţi sunt lacomi, se desfată, iubesc avuţia şi desfrănarea, în loc să fie cumpătaţi şi înfrânaţi. Drepturile individuale îl îndepărtează pe om de oameni, dar şi de Dumnezeu, deoarece mulţi sunt necredincioşi, nemulţumiţi, încuviinţând păcatul. Iată deci că, doar cu raţiune nu se face nimic. Nu se pot lua decizii bune, nu se poate conduce, nu se poate nici măcar cerceta natura.

40

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

La urma urmei, dacă s-ar lua fragmentul din biblie care spune: "Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”, acesta nu ar putea părea logic, după raţiune, niciodată, căci într-o confruntare cine căştigă: cel care ară pământul sau cel ce are o armă în mână?

6.3. Pace şi iubire. Adevăr şi dreptate.
Orice om vrea pace, iubire, adevăr şi dreptate. Pentru a simţi acestea, orfanul are nevoie de părinţi, bătrânul şi orfanul au nevoie de un îngrijitor, omul în necaz are nevoie de un măngâietor, cel asuprit şi nedreptăţit vrea un apărător... Orice om vrea ca să i se răspundă cu legea milei. Orice om vrea să aibă parte de pace internă (a sufletului său), dar şi externă (în familie, în societate, în ţară şi în lume). Dacă pacea internă ţine de factori interni (conştiinţă, raţiune şi voinţă), pacea externă ţine de pacea internă a tuturor, dar şi de dreptatea socială. Pentru a obţine pacea pe care o dorim cu toţii trebuie să ţinem seama de drepturile, dar şi de obligaţiile care rezultă din acestea. Drepturile naturale ale unui om sunt: dreptul la naştere, dreptul la viaţă, dreptul la educaţie, libertatea conştiinţei, dreptul la procreere, dreptul la muncă, dreptul la proprietate provenită din moştenire şi din roadele muncii, libertatea gândirii şi a cuvântului, şi nu în ultimul rând dreptul la fericire, la daruri supranaturale, la mântuire şi la viaţă veşnică. Obligaţiile unui om constau în: obligaţii faţă de noi, faţă de cei din jurul nostru, faţă de colectivitate, faţă de stat, şi nu în ultimul rând, faţă de Dumnezeu. Obigaţiile faţă de noi sunt: cultivarea intelectului (pentru cunoaşterea adevărului), a afecţiunii (pentru realizarea dreptăţii) şi a voinţei, dar şi hrănirea, instruirea, munca, odihna şi întreţinerea (faţă de trup). Obligaţiile faţă de cei din jurul nostru sunt: de a-i iubi, de a învăţa pe cel neştiutor, de a-i spune numai adevărul, de a sfătui şi mângâia pe cel întristat, de a îndrepta pe cel ce greşeşte, de a ierta şi a ne ruga pentru aproapele nostru, de a-i ajuta să îşi creeze condiţiile de existenţă, de a îngriji pe cel bolnav, de a cerceta pe cel închis, de a înmormânta pe cel pe care nu are cine să îl îmormânteze. Obligaţiile faţă de părinţi sunt : de a-i iubi, de a-i asculta, de a-i respecta, de a ne ruga pentru ei, de a-i îngriji la boală şi la bătrăneţe. Obligaţiile omului faţă de colectivitate sunt: să respecte regulamentele din cadrul colectivităţii respective şi să nu înstrăineze bunurile comune. Obligaţiile omului faţă de stat sunt: respectarea legilor ţării (legi care să nu lezeze libertatea conştiinţei şi dreptul natural al omului). Obligaţiile faţă de Dumnezeu sunt: de a-l cunoaşte, de a-l iubi şi de a-l respecta prin vorbe şi fapte. În paralel, şi statul are obligaţii faţă de indivizi. Acestea sunt: să respecte dreptatea socială şi să conducă cu blăndeţe.

6.4. Dreptatea socială: omul pentu umanitate
Pentru a ajunge, printre altele, la o dreptate socială este nevoie să ne cultivăm raţiunea, afecţiunea şi voinţa. Raţiunea trebuie călăuzită prin educaţie corectă către idealuri înalte: realizarea pe plan intelectual, teoretic, practic, religios şi moral. Ea trebuie cultivată pentru ca fiecare om să se cunoască pe sine şi scopul pentru care a fost creat, să cunoască lumea , natura şi legile lui Dumnezeu, să cunoască ordinea şi armonia în lume, la care şi el să fie chemat să contribuie şi să conlucreze în spiritul păcii. De asemenea, fiecare om trebuie să fie conştient de necesitatea ca toate bunurile obţinute prin muncă şă fie distribuite în mod egal, căci toţi care muncesc (sau au muncit) au aceleaşi necesităţi (intelectualul nu poate fără proletar, proletarul nu poate fără intelectual, afaceristul nu poate fără gunoier, şi nici gunoierul fără afacerist). Afecţiunea trebuie să fie o conştiinţă a binelui, a adevărului şi dreptăţii. Ea trebuie să fie vie, trează şi activă. Voinţa trebuie să fie cultivată în spiritul dăruirii pentru dreptate socială, în spiritul dăruirii către cei din jur şi, nu în ultimul rând către Dumnezeu. Acest lucru se poate realiza 41

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

doar prin cultivarea voinţei prin stăpănire de sine, pentru triumful binelui asupra răului. Doar aşa se poate acţiona în slujba păcii şi a voinţei lui Dumnezeu.

42

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

7. Statul meu ideal

7.1. De la începuturi încoace
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii caută să se îngrijească de ei şi de familiile lor. La început ei erau liberi. Pentru a putea trăi, mai întâi au fost culegători, după care pescari şi vănători. Tot atunci, şi-au dat seama că vânând în grup au o capacitate mai bună de a vâna. Pe baza ajutorului reciproc oferit s-au creat primele comune primitive. Ulterior şi-au dat seama că pot cultiva pământul şi că pot creşte animale. Dacă populaţiile care trăiau din cules, vânat şi pescuit, puteau foarte uşor să se mute dintr-un loc într-altul, populaţiile care trăiau din agricultură şi zootehnie nu îşi puteau permite acest lucru. Pentru a face agricultură era nevoie de un teren fertil, precum şi de un loc în care să se depoziteze recolta pănă la cea viitoare. În acelaşi timp, pentru a face zootehnie era nevoie de locuri în care să se adăpostească animalele de intemperii, precum şi de un loc unde să se depoziteze produsele care rezultau din această ocupaţie, precum şi hrana necesară animalelor în perioadele în care acestea nu se puteau hrăni direct din natură. În zonele tropicale şi ecuatoriale nu era necesară o colectare masivă de provizii, deoarece tot timpul era vară. Însă în zonele temperate, din cauza iernii, era necesară o colectare de provizii suficiente pănă la viitoarea recoltă. Aceste provizii erau atât alimente pentru oameni, cât şi furaje pentru animale. Acest lucru a atras nevoia oamenilor de a se organiza mai bine. Doar cei care au ştiut să îşi organizeze activităţile din interiorul comunităţii lor au putut să se dezvolte mai mult. Faptul că nu toţi oamenii au ştiut să se organizeze a dus la imposibilitatea unora de a se putea susţine singuri. Acest lucru a atras nevoia lor de a fura de la comunităţile care au ştiut să se organizeze şi care agoniseau. Cei care jefuiau, la început, de regulă, nu jefuiau locurile în care se depozitau alimentele care erau în mijlocul comunităţii vizate. Ei jefuiau turmele de animale care erau trimise să pască în afara aşezării comunităţii vizate. Aşa s-a ajuns la situaţia în care comunităţile mai dezvoltate necesitau a fi păzite de către gardieni, punându-se astfel bazele primelor organizaţii militare. Faptul că faraonii aveau ca semne ale regalităţii un toiag şi un bici aminteşte de faptul că primele state care aveau şi instituţii militare au fost create de către păstori. Apariţia paznicilor a condus la necesitatea jefuitorilor de a se asocia în vederea ţelului lor, lucru care a condus la necesitatea creerii unor planuri de apărare, construindu-se primele fortificaţii în jurul aşezărilor care doreau să se apere de jefuitori. Apariţia aşezărilor fortificate au atras necesitatea organizării mai bune a jefuitorilor. S-a mers pănă acolo încât se urmărea omorârea gardienilor, cucerirea teritoriilor pe care trăiau populaţiile dezvoltate şi supunerea populaţiei în vederea bunăstării asupritorilor. Astfel s-a ajuns la state paşnice pe de o parte, şi la popoare migratoare şi state imperialiste de cealaltă parte. Aşa se face că, dacă la început oamenii trăiau pentru ei şi familiile lor, ulterior, încet încet, ei au ajuns să trăiască, în primul rând, pentru a intreţine un mecanism de stat care să îi apere de pericolele exterioare. Ulterior, lucrurile s-au schimbat şi diversificat. Astfel, asupririle nu mai sunt făcute de către popoare migratoare sau de către imperii. Acest lucru, deoarece nu mai este necesar ca să cucereşti teritoriile pe care trăiesc populaţiile care sunt vizate pentru a fi jefuite sau subjugate. 43

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Acum este posibilă asuprirea strict financiară, folosind manipularea, dezinformarea şi mita dată politicienilor, toate acestea pentru a lega câţi mai mulţi oameni de nişte îndatoriri faţă de asupritori. Oamenii au ajuns să trăiască în leasing, muncind pentru datoriile faţă de bănci şi pentru impozite care nu se întorc în folosul lor.

7.2. Statul meu ideal
Să ne imaginăm cum ar fi viaţa dacă ar fi ca la început. Să ne imaginăm cum ar fi ca fiecare dintre noi să trăiască şi să muncească pentru sine şi familia sa. Să ne imaginăm cum ar fi să petrecem mai mult timp cu familiile noastre. Să ne imaginăm cum ar fi să avem acces corect la informaţie. Să ne imaginăm cum ar fi să primim ajutorul celor din jur atunci când avem nevoie de el. Să ne imaginăm cum ar fi dacă am avea asistenţă socială sau sanitară ori de câte ori am avea nevoie. Să ne imaginăm cum ar fi dacă am munci mai puţin. Să ne imaginăm cum ar fi dacă am avea o autonomie personală. Pentru a avea o autonomie personală cât mai mare ar trebui să ne producem singuri hrana necesară, să ne captăm, încâlzi şi epura singuri apa, să ne producem singuri electricitatea şi, de ce nu, să locuim în preajma prietenilor şi rudelor noastre. În aceste condiţii am avea nevoie de cei din jur, şi implicit de stat, doar pentru a ne procura lucrurile pe care nu ni le putem face singuri, pentru asistenţă medicală, pentru educarea copiilor, cât şi pentru justiţie. Ştiu că majoritatea îmi va spune că aceasta nu va exista niciodată. Dar dacă ar fi posibil? Dacă am putea crea un stat social în slujba oamenilor? Atenţie: nu am spus socialiscomunist, pentru că nu sunt de acord cu deposedarea populaţiei de dreptul de a avea capital. Am spus stat social. Un stat social cu o economie bazată pe resurse în care toate bunurile şi serviciile sunt disponibile, cu posibilitatea de a nu mai folosi bani, credite, schimb sau orice alt sistem de îndatorare. O societate în care toate resursele devin moştenirea comună pentru toti locuitorii, nu doar pentru câțiva. O societate cu o economie bazată pe resurse care să permită folosirea tehnologiei pentru a depăşi resursele limitate prin aplicarea surselor regenerabile de energie, informatizând şi automatizând fabricile de producţie şi stocul, proiectând oraşe eficiente energetic, sigure şi sisteme de transport avansate, furnizând asistenţă medicală universală şi o educaţie mai relevantă şi mai presus de toate, prin generarea unui nou sistem stimulator bazat pe preocuparea faţă de oameni şi de mediu.

7.3. Autonomia personală
Când vorbim de nevoile omului modern, vorbim despre nevoia de energie. Astăzi, există diferite moduri de a ne produce independent energie. Astfel, avem instalaţii solare şi eoliene capabile de a produce electricitate. Avem instalaţii solare, panouri radiante şi pompe de căldură pentru a produce energie termică. Dar există şi alte tipuri de sisteme: energia radiantă, fuziunea la rece (raportată în martie 1989 de către doi chimişti, Martin Fleischmann şi Stanley Pons, de la Universitatea Brigham Young, Utah, S.U.A. ) şi altele, despre care se vorbeşte mai puţin. Energia radiantă, numită şi energie statică, este o energie obţinută din mediul înconjurător sau extrasă din electricitate obişnuită, prin metoda numită fracţionare, având un randament foarte mare (costuri de 100 de ori mai mici decât sistemele clasice). Sistemele care folosesc energia radiantă sunt trasmiţătorul amplificator al lui Tesla, Motorul Emma, maşina testatică, şi altele. Motoarele cu magneţi sunt o altă alternativă pentru costrucţia generatoarelor. Un astfel de sistem, pentru energie termică, consumă 100 de W de la sursă, generează 100W pentru a reîncărca sursa şi produce aproximativ 140 BTU de căldură în doar 2 minute. În acelaşi timp, un astfel de sistem, folosit ca generator electric, poate oferi pănă la 300kw pe oră şi 240/400 volţi (motorul perendev). 44

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Sistemle care folosesc apa sau vidul pentru a produce energie sunt alte sisteme despre care nu se prea vorbeşte. Astfel avem pompa de apă autosusţinută, centrala electrică geotermală, dar şi sistemul Bedini care anunţă apariţia unei modalităţi de a produce energie gratuită, folosind drept sursă vidul local activ. O altă invenţie demnă de băgat în seamă este Gazul Brown (apa simplă care este separată în componentele Oxigen şi Hidrogen, însă atomii nu sunt lăsaţi să se separe în starea lor monoatomică), gaz care pentru a fi produs este nevoie de preţuri mai mult decât modice: 2500 de litri se produc cu doar 65 de cenţi (cât gaz metan puteţi cumpăra cu 65 de cenţi?). Viktor Schauberger (Austria) a fost primul care a construit modele funcţionale de motoare cu implozie în anii '30-'40. De atunci, Callum Coats a scris pe larg despre munca lui Schauberger în cartea sa: Living Energies; după aceea un număr de cercetători au construit modele funcţionale de motoare cu implozie cu turbină. Acestea sunt motoare fără combustibil, care produc lucru mecanic datorită energiei obţinute de la un vacum. Există de asemenea modele mult mai simple care folosesc mişcarea turbionară pentru a capta o combinaţie de forţă centrifugală şi gravitaţie, pentru a produce o mişcare continuă în fluide. Există două clase de dispozitive care transformă o cantitate redusă de energie mecanică într-o cantitate mare de căldură. Cele mai bune dintre aceste modele pur mecanice sunt sistemele cu cilindrii rotativi proiectate de Frenette (S.U.A.) şi Perkins (S.U.A.). În aceste maşini, un cilindru este rotit în alt cilindru, între cei doi cilindri existând un spaţiu de cea. 3 mm. Acest spaţiu este umplut cu un lichid precum apa sau uleiul, acest „fluid funcţional" fiind cel care se încălzeşte atunci când se roteşte cilindrul interior. Altă metodă foloseşte magneţi montaţi pe o roată pentru a produce mari curenţi turbionari într-o placă de aluminiu, determinând-o să se încălzească rapid. Aceste generatoare mecanice de căldură au fost demonstrate de Muller (Canada), Adams (Noua Zeelandă) şi Reed (S.U.A.). Toate aceste sisteme pot produce de zece ori mai multă căldură decât metodele standard, cu acelaşi consum de energie. De asemenea, ar mai fi de notat roata gravitaţională a lui Aldo Costa care transformă forţa gravitaţională în mişcare de rotaţie prin mişcarea centrului de greutate faţă de centrul de simetrie al roţii. O dată rezolvată problema energiei, fiecare cetăţean din fiecare imobil şi-ar putea extrage şi purifica singuri apa. Pe lângă energie şi apă, hrana este o altă nevoie a omului. Dacă în regiunile rurale această nevoie este uşor de îndeplinit, datorită terenurilor agricole, în zonele urbane acest lucru este mai dificil. Totuşi, în ultimii ani s-au făcut cercetări cu privire la sere care cresc plantele aeroponic. Practic, este vorba despre nişte dispozitive care susţin plantele cu rădăcinile suspendate în aer, oferindu-le un surplus de oxigen, care stimulează creşterea. Apa şi substanţele nutritive vin sub formă de vapori, fiind împrăştiate printre rădăcini cu ajutorul unui spray, sau sub formă de picături stropite pe rădăcini. Secretul aeroponicii este împrăştierea soluţiei apă/nutrient. Punctele forte a unor astfel de sere sunt: nevoia de o cantitate mult mai mică de apă pentru plante (în sol 90% din apă din irigaţii se pierde prin evaporare şi scurgere) şi faptul că legumele joase se pot creşte etajat ocupând un loc destul de limitat, putând fi construite pe terase sau acoperişuri. De asemenea, o parte din apa necesară irigării ar putea fi apa uzată, după ce a fost epurată cu ajutorul unor staţii individuale de epurare. Având aceste nevoi satisfăcute, oamenii vor avea astfel mai mult timp să se dedice domeniilor care îl interesează: creşterii şi educării copiilor lor, proiectelor creatoare (iventicii, culturii, organizării mai bune a societăţii, creşterii calităţii vieţii), predispoziţiilor spirituale (bisericii) etc.

45

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

7.4. Statul social
Pe lăngă lucrurile pe care şi le poate procura fiecare om singur, este nevoie şi de o serie de lucruri şi servicii pe care nu şi le poate procura singur. Pentru aceasta ar fi nevoie ca fiecare comunitate de oameni să fie organizată în aşa fel încât oamenii să îşi acorde ajutorul reciproc pentru realizarea celorlalte nevoi (construcţii de locuinţe, obiecte, unelte, servicii sociale, justiţie, educaţie etc) Faptul că o bună parte a nevoilor oamenilor vor fi susţinute de către aceştia în mod direct, dar şi a faptului că în ultimul timp gradul de automatizare din toate domeniile creşte de la zi la zi, face ca să fie nevoie de oameni din ce în ce mai puţini pentru a realiza diverse procese. Astfel, pentru o cuprindere cât mai echitabilă a oamenilor în proiecte comunitare, va fi suficientă recrutarea şi încorporarea lor într-un stadiu de muncă limitat de ani (10-20, în funcţie de necesităţile vremii). În cadrul acestui stadiu, oamenii vor contribui pentru societate construind lucruri şi susţinând programe necesare urbei. După terminarea acestui stadiu, omul va fi comlet liber, urmând ca cei care vor face parte din stadiul de muncă să îi acorde tot sprijinul necesar. Omul (indiferent de categoria din care va face parte)se va naşte, va creşte, va fi educat, va primi o locuinţă în conformitate cu nevoile sale şi ale familiei sale, va aduce o contribuţie prin muncă, limitată în ani, după care va primi o rentă fixă pentru a-şi procura lucrurile pe care nu şi le poate face singur, precum şi asistenţă gratuită de orice fel din parte statului. Bineânţeles că fiecare domeniu de activitate va avea nevoie şi de specialişti (ingineri, doctori, ofiţeri), specialişti care se formează în ani de zile şi care ar trebui să aibă, pentru o valorificare optimă faţă de societate, un stadiu de muncă mai lung. Aceşti specialişti trebuie aleşi strict pe principii elitiste, în conformitate cu ceea ce presupune specializarea aleasă. Acum, îmi veţi spune probabil că, dacă un om are tot ceea ce îşi doreşte, de ce ar accepta un stadiu de muncă mai lung. Răspunsul este acela că aceştia trebuie stimulaţi să lucreze în continuare pentru societate oferindu-le anumite privilegii cum ar fi prioritate la asistenţă din parte statului sau dreptul de a avea un autoturism personal. Pe lângă stimularea oamenilor pentru a se forma ca specialişti, pentru asigurarea progresului în toate domeniile, este necesară premierea oricărei idei noi constructive.

7.5. Oraşul
Complexele de locuinţe trebuie să fie aerate, să conţină centre de agrement, centre medicale, precum şi centre de cultură. Locuinţele trebuie date gratuit tuturor celor ce respectă reguluile urbei. Fiecare locuinţă ar trebui să deţină toate mijloacele necesare pentru a asigura independenţa energetică a locatarilor săi. Ea trebuie să aibă acces cât mai direct la o sursă de apă naturală, cât şi la o instalaţie de epurare. Pentru hrănirea cât mai naturală şi mai sănătoasă a oamenilor, fiecare locuinţă va trebui să aibă anexată o seră cu plante crescute aeroponic. Deşeurile trebuie să fie reciclate, iar deşeurile biodegradabile trebuie să fie transformate în compost pentru a fi folosite ca îngrăşământ. Transportul ar trebui să se facă preponderent cu mijloace de transport în comun. Accesul la autoturism ar trebui să îl aibă doar persoanele cu handicap, care din cauza handicapului lor se deplasează mai greu. De asemenea, ar trebui ca dreptul de a deţine un autoturism să fie deţinut şi de către persoanele privilegiate (specialiştii: medici, cercetătorii, ingineri, procurori, judecători etc), dar numai atâta timp cât îşi păstrează locul în stadiul de muncă prelungit. Transportul trebuie să fie unul complet ecologic.

46

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

Deşi majoritatea oamenilor cred că maşinile electrice sunt nişte maşini cu autonomie şi putere mică, la ora actuală există şi maşini care contrazic prejudecăţile din domeniu. Astfel, deja există maşina cu motor cu aer (110km/h, 200 ore autonomie), dar şi maşina cu motor pe apă (90km/h), dar şi ceva mai puternic: motorul magnetic perendev pentru maşini (0-100km 3,6 sec, 200km/h viteza maxima, autonomie nelimitată).

7.6. Agricultură, industrie şi afaceri
Domeniile strategice ar rebui să fie monopol de stat, urmând ca restul (în special servicii) să fie liberalizate. Angajamentele în domeniile liberalizate (ca patron sau simplu angajat) se vor putea face de abia după participarea la stadiul de muncă.

7.7. Veniturile populaţiei
Copii trebuie să primească indemnizaţie de stat pentru creştere, şi dezvoltare. Adulţii neprivilegiaţi, în stadiul de muncă, trebuie să primească salariu în funcţie de condiţiile de muncă şi de contribuţia pe care o aduce munca sa faţă de societate. După stadiul de muncă ar trebui să primească o indemnizaţie fixă. Adulţii privilegiaţi, în stadiul de muncă, ar trebui să primească salariu în funcţie de pregătire şi responsabilitate. După stadiul de muncă ar trebui să primească indemnizaţie egală cu cei neprivilegiaţi şi care au terminat stadiul de muncă.

7.8. Persoanele cu nevoi speciale
Persoanele cu handicap trebuie să fie direcţionate către meserii pe care le pot pratica, avându-se în vedere natura handicapului său. Persoanele care nu se pot deplasa uşor trebuie să primească dreptul de a deţine un autovehicol, iar cele care nu se pot deplasa deloc trebuie să primească asistenţă la domiciliu. Persoanele care au suferit un accident de muncă vor beneficia de scăderea stadiului de muncă, continuarea lui într-un mediu mai puţin vicios, sau încetarea lui totală. Ulterior, ei vor beneicia de acelaşi tretament ca şi orice persoană cu handicap.

7.9. Ţinerea sub control a infracţionalităţii
Pentru ţinerea sub control a infracţionaităţii este necesar ca infractorii să primească pedepse care să corecteze greşeala făcută. Astfel, dacă cineva va distruge, va trebui să reconstruiască, dacă cineva va vătăma, va trebui să vindece, dacă va omorî un tutore, va trebui să întreţină minorul de sub custodia acelui tutore, şi tot aşa. În cazul în care un infractor recidivează, este necesar ca, pe lângă necesitatea corectării greşelii, să primească şi o pedeapsă de muncă în folosul comunităţii, fără a fi remunerat. În cazul în care, un infrator recidivează din nou, el trebuie să fie pedepsit prin obligarea de a munci în folosul comunităţii, în medii de mare risc, pe perioade lungi de timp.

7.10. Aleşii, legislaţia şi dreptatea
Orice candidat la o demnitate publică trebuie să fie din rândul oamenilor pe care îi va conduce. El va putea candida doar după terminarea stadiului de muncă minim. Legile trebuie să fie votate la vedere, iar orice cetăţean să poată controla cum votază cei ce îl reprezintă la orice nivel. De asemenea, orice cetăţean trebuie să aibă posibilitatea de a putea propune o schimbare în legislaţie. Privitor la libertatea şi dreptatea oamenilor, ar fi de spus faptul că, un astfel de sistem, în care omul poate fi totalmente autonom pe durate medii de timp, contribuie la democraţie. Într-un astfel de sistem, omul nu este dependent în totalitate faţă de un salariu,

47

STATUL MEU IDEAL

Ilie Andrieş

astfel încât principala sa preocupare nu poate fi faţă de cariera sa. El va fi preocupat în mod direct faţă de binele familiei sale. De exemplu, după terminarea stagiului de muncă, fiecare om de vărstă mijlocie va avea mai mult timp pentru a se informa. Pe baza acestei informări, el va putea să îşi dea seama mai bine despre calitatea actului de guvernare al aleşilor. Având în vedere faptul că omul va avea un nivel ridicat de autonomie, autonomie pe care nu va vrea să o piardă, pe baza unei bune informări, el va găsi căi uşoare de a se opune. Astăzi, dacă un cetăţean doreşte să iniţieze un proiect, trebuie să aibă suficient timp şi bani pentru a strânge semnături, trebuind să îşi neglijeze o bună bucată de timp serviciul. Dar dacă acel cetăţean nu ar avea grija zilei de mâine (ar avea energie, apă potabilă şi o parte din alimente gratuite) el ar avea suficient timp să adune acele semnături şi, dacă aceasta nu ar da rezultate, ar avea suficient timp pentru a organiza proteste sau revoluţii. Iată cum, doar un sistem statal care oferă o autonomie personală ridicată cetăţenilor săi, este un sistem care se poate păzi de tirani. Notă Cu riscul de a fi considerat comunist, cu gândul la dreptate şi reală egalitate socială, cu speranţa la o viaţă mai bună pentru toţi, visând la dreptul la educaţie corectă a copiilor noştrii, la informare corectă, la asistenţă medicală necondiţionată, la un stat comunitar adevărat, la o dreptate socială desăvărşită...

48

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful