Rugăciunea – mijloc de comunicare cu Dumnezeu

Rugăciunea este convorbirea omului credincios cu Dumnezeu. Prin rugăciune
sufletul se înalță la Dumnezeu, vine în fața lui Dumnezeu și vorbește cu El, revărsându-
se întreg înaintea Lui și Dumnezeu i se comunică. Esențialul în rugăciune nu este ceea
ce spui, ci faptul că ești în relație personală cu Dumnezeu, că stai de vorbă cu El, că te
ridici la El și El se coboară la tine.
Rugăciunea presupune credința într-un Dumnezeu personal și prezent care este
Tatăl, Căruia fiul I se adresează cu dragoste și încredere. El este prezent pretutindeni și
ascultă rugăciunile noastre.
Rugăciunea este ”respirația sufletului, prin ea sufletul respiră în atmosfera
cerului; este hrana sufletului, prin ea sufletul se hrănește cu lumini de sus; este puterea
sufletului, prin ea sufletul absoarbe puteri divine”1.
Rugăciunea a constituit dintotdeauna o formă specifică de apropiere a omului cu
Dumnezeu. Ea își are originea în legătura directă dintre Creator, Dumnezeu și om.
Această legătură directă este proprie vieții paradisiace a omului și avea efecte atât
asupra omului, bărbat și femeie, cât și asupra firii supuse de Dumnezeu omului: regnul
vegetal și regnul animal. Îndată după căderea în păcatul neascultării, legătura directă
dintre om și Dumnezeu s-a alterat din cauza omului și, între om și Dumnezeu, s-a așezat
zidul neascultării, zid care nu mai putea fi surpat de om. Din această cauză, a
nescultării, dorința de comunicare a omului cu Dumnezeu a slăbit făcând loc semeției și
păcatului. Dumnezeu a continuat să comunice cu omul prin fire, mai întâi, apoi prin
revelația supranaturală a Vechiului Testament, până la întruparea Fiului, a Logosului
veșnic. 2
Rugăciunea creștină este culmea cea mai înaltă la care a putut ajunge vreodată
legătura de aceste fel cu Dumnezeu revelat ca unul în ființă și întreit în persoane. Ea
este piscul de pe care se contemplă frumusețea noii creații în Hristos, locul înalt de unde
începe lunga și nesfârșita ascensiune a sufletului credincios către cămara Mirelui, a
Fiului lui Dumnezeu. De asemenea, rugăciunea creștină reunește laolaltă pe sfinți și pe
păcătoși în marea familie a iubirii lui Dumnezeu, tocmai pentru ca păcătoșii să se
întoarcă la viața de care s-au rătăcit și s-au înstrăinat prin rătăcire și prin ispitire. Faptul

1
Mladin, Mitrop. Dr. Nicolae, Bucevschi, Prof.Diac.Dr. Orest, Pavel, Prof.Dr. Constantin, Zăgrean,
Prof.Diac.Dr. Ioan, Teologia Morală Ortodoxă, Ed. IBMBOR, 1980, p. 50
2
Stan I, Pr. Asist. Dr. Alexandru, Rugăciunea în creștinism și în alte mari religii, în rev. Ortodoxia, nr. 4,
1983, p. 526
că Însuși Mântuitorul Hristos a învățat pe Apostolii Săi să se roage cu cuvintele pe care
El le-a rostit, constituie o înnoire totală a rugăciunii. Căci chiar dacă au existat rugăciuni
până la ”Tatăl Nostru” sau ”Rugăciunea Domnească”, ele nu au fost decât niște tipuri
sau preînchipuiri ale acestei rugăciuni desăvârșite. 3

3
Ibidem, p. 527