2.3.

Jocul – activitatea fundamentală a copilului

Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoaşterea realităţii sociale ci şi imitarea
unor anumite tipuri de relaţii sociale dintre adulţi.
Pedagogii clasici de la Rabelae şi Rousseau au semnalat importanţa jocului infantil
fără să întreprindă un studiu riguros.
Primul studiu riguros asupra jocului a fost acela pe care psihologul Groos l-a numit
„Jocul animalelor” – 1886 şi apoi un studiu uman în 1899. în concepţia lui Gross jocul
copilului apare ca o activitate care prelungeşte „Jocul animal” punând accentul în primul rând
pe tendinţe şi trebuinţe, activitatea ludică fiind considerată ca expresie a diferitelor tendinţe.
Jocul era considerat un exerciţiu al tendinţelor ce pregăteşte copilul pentru viaţa serioasă.
Acesta neglija ceea ce este esenţial în jocul copilului, ce-l distinge de jocul micului animal
fiind cu totul de altă natură, mult mai nobilă.
Jocul exprimă deci dorinţa de pregătire, de măreţie, exprimă o forţă de propulsie
niciodată satisfăcută, un proiect de realizare mai deplină a unei persoane, prin autodepăşire
continuă. Într-un cuvânt, jocul copiilor noştri exprimă acel orgoliu uman.
Nu trebuie să vedem în jocul copiilor o simplă distracţie. Jocul nu este acelaşi lucru cu
plăcerea. A te juca înseamnă a te bucura, însă nu este vorba de o plăcere pe care o dă prăjitura
sau dulceaţa. Este vorba despre o „plăcere morală”. Orice joc presupune mai mult sau mai
puţin o reuşită.
Activitatea de joc se împacă foarte bine cu un anumit formalism sau ritualism. Scopul
propus este de obicei precizat de reguli. Acolo se află o activitate interesantă şi constituie o
problemă serioasă pentru că este un instrument de afirmare. Copilul nu are posibilitatea de a
se afirma în afara jocului. Jocul rămâne ataşat reuşitei prezente, succesului de moment. Prin
aceasta el asigură cu mai multă uşurinţă acea încredere în sine fără de care copilul nu poate să
se retragă şi să-i dispară orice elan.
În acest sens, Jean Chateau afirmă că „jocul este cel mai bun element de echilibru
psihic”. Jocul este înainte de toate o mărturie a elementului propriu speciei umane prin care
caută întotdeauna să se depăşească. Copilul îşi manifestă prin joc „o plăcere a noului” cu
ajutorul căruia îşi realizează exploatarea lumii şi a posibilităţilor pe care le are.
Jocurile încep sub forma unui joc elementar „să ne jucăm de-a…”.
Întâi copilul se imită pe sine însuşi „de-a dormitul”, apoi urmează reproducerea prin
care imită pe altcineva fiind la început o dedublare de sine şi creaţie în alte imagini, în atâtea

alte „euri”. La început confundă realul cu imaginarul; el crede că jucăriile de Anul Nou sunt
produse ale brăduţului din curte.
Jocurile de imitaţie pot fi un mijloc de a se exercita înţelegerea şi cunoaşterea imaginii
celuilalt, o armă contra egocentrismului favorizând dezvoltarea funcţiilor intelectuale de bază,
promiţând şcolarizarea la 7 ani. Evoluţia jocurilor de imitaţie ne arată că ele nu sunt decât o
ocazie de a manifesta anumite calităţi. Contează mai mult prin felul în care se imită decât
obiectul imitaţiei.
Jocurile cu reguli arbitrare sunt jocuri inventate de fiecare copil, extrem de variate: a
merge pe marginea unui zid, a unui trotuar. Aceste jocuri ne învaţă un lucru esenţial: copilului
îi plac regulile pentru că acestea îi permit să se afirme, oferindu-i un obstacol ce trebuie
învins.
Studierea jocului se aşează în inima copilăriei în ceea ce posedă ea mai caracteristic.
Jocul lasă copilul la nivelul copilăriei. Dacă nu se joacă este extrem de nervos, iar dacă se
mulţumeşte numai să se joace, rămâne un copil şi nu ajunge la maturitate. Acest rezultat al
jocului nu trebuie să apară.
„Copilul râde. Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul.” – spune poetul Lucian Blaga în
poezia „Trei fete” unde a pătruns căutările spiritului uman şi a „găsit” jocul la toate vârstele.
Cunoscând această subtilă înţelegere a esenţei jocului putem sublinia faptul că jocul reflectă
umanitate pe care o dezvoltă ca o parte componentă a lumii.
Permanenţa relativă a spiritului de creaţie este atestată de către joc încă din vârstele
copilăriei, jocul generând multe activităţi superioare: asta, munca. Tendinţa spre joc a
preşcolarului este ceva esenţial naturii sale.
Prin joc se îmbogăţeşte sfera cognitivă, afectivă şi acţională vieţii lui psihice. Se
dezvoltă în continuare curiozitatea, se conturează interesele, se deschide (prin imitarea
rolurilor) accesul la activitatea productivă a adultului.
Jocul răspunde nevoii de libertate spirituală, de mişcare şi este cerinţa de evadare de
sub presiunea adultului. În joc, copilul se angajează pe măsură sa în acţiune, participă de bună
voie şi se manifestă stăpân pe situaţie.
În desfăşurarea jocurilor se realizează compensaţii psihice pentru copii. Au loc unele
substituţii pe care le acceptă între real şi ceea ce reprezintă imaginarul. Jocul este întotdeauna
autentic, captivant, o bucurie şi o plăcere reală, o angajare între lumea imaginară a energiilor
şi a încercării proprii.
Copiii, în situaţia de joc ating performanţe net superioare celor obţinute în afara
jocului, în condiţiile efectuării unor sarcini din obligaţie. Acţiunile jocului creează pentru

îmbogăţeşte vocabularul iar sistemul verbal se intensifică. Este faza prin care procesele de cunoaştere ale copilului se dezvoltă pe baza acţiunilor extreme desfăşurate sub forma specifică jocului. Cele de prietenie sunt mai accentuate decât cele de agresivitate. Emoţiile şi sentimentele devin mai bogate în conţinut.copil situaţii pe care el trebuie să le realizeze singur sau în colaborare cu colegii de echipă. formă. spontaneitatea. În cadrul jocului colectiv are loc comunicarea verbală între copii. spiritul de echipă. Relaţiile de ostilitate cedează locul celor de cooperare şi competiţie. mai bine decât în alte condiţii se realizează funcţiile memoriei: întipărirea. Îmbinarea raţională a jocului cu elemente de învăţare produc schimbări în natura şi în structura proceselor psihice. generalizarea. cum ar fi: disciplina. Datorită acestor îmbinări subiectivismul şi fantezia copilului cedează locul percepţiilor de mărime. Tot pe calea jocului se precizează şi se diferenţiază reprezentările. Limbajul devine un instrument de exprimare şi de comunicare a impresiilor trăite. În condiţiile de joc. recunoaşterea. supunerea consimţită faţă de regulile jocului. În jocurile cu subiecte îşi actualizează reprezentările şi le combină dezvoltându-şi imaginaţia reproductivă şi creatoare. iar pentru a interpreta un rol trebui să-şi reprezinte acţiunile oamenilor şi manifestările lor. greutate se realizează prin joc mânuind diferite obiecte. care dezvoltă limbajul. Vârsta preşcolară reprezintă un moment important de evoluţie psihică în care jocul capătă caracteristici noi ce-i apropie de alte feluri de activitate. copilul este în stare să obţină performanţe pe care alte activităţi exteriore jocului nu sunt în stare să le atingă. culoare. clasificarea. Jucându-se. Îşi fixează în continuare un scop. trăsăturile social-morale şi de caracter. Jocul este un bun prilej pentru a cunoaşte copiii sub diferitele lor înfăţişări pentru că îşi arată în mod spontan aptitudinile fizice şi înclinaţiile lor sufleteşti. Copilul în timp ce acţionează în joc percepe. depune eforturi voluntare în vederea realizării lui şi depăşeşte obstacolele ivite în cale. gândeşte. memorează. copilul îşi dezvoltă emoţiile. Tot prin joc. a dorinţelor. Pentru a constitui trebuie să-şi reprezinte imaginea respectivă. reproducerea ca şi operaţiile gândirii: comparaţia. Descoperă noi lucruri iar pe cele cunoscute caută să le explice încât pe lângă mişcare şi bucurie mai intervine şi un efort de gândire. a emoţiilor. . Jocul este un mijloc de însuşire activă a cunoştinţelor devenind activitatea principală ce stimulează şi întreţine cele mai importante modificări ale psihicului în cadrul căruia se dezvoltă procesele psihice şi pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare.

Faptul că jocul are scop. Faptul acesta constituie un indiciu al maturizării psihologice în sensul capacităţii de a desfăşura o nouă formă de activitate – învăţătura sistematică – problemă psihopedagogică de care trebuie să se ţină seama în întreaga acţiune de instruire şi educare a copiilor preşcolari. Pe măsură ce dobândeşte cunoştinţe variate poate face diferenţierea între imaginar şi real. „Jocul este o expresie . priceperi. Trece de la jocul individual. Subiectul – reflectă aspecte diverse şi variate ale realităţii înconjurătoare. Fără joc viaţa copilului este lipsită de sens şi perspectivă. Rolul – oglindeşte în joc o conduită umană pentru copil. Ca să poată practica jocurile specifice vârstei copilul. pentru că este un model pe care copilul în reproduce în joc. Saltul calitativ se produce în evoluţia proceselor cognitive când este capabil să efectueze operaţii în plan mintal. poate fi scos din joc. roluri. creşte mai profund imaginarul. copilul înainte de a începe jocul le fixează şi acestea influenţează creaţia mintală a copilului. Copiii trebuie să se supună în mod conştient. Dezvoltarea psihofizică armonioasă şi social morală ca premise ale autoformării şi ale integrării depline în sistemul cerinţelor societăţii sunt urmare directă a jocului. În perioada primei copilării se dezvoltă intens jocul de manipulare sub influenţa trebuinţei interne de a acţiona asupra lumii şi a o schimba. de la ponderea aspectelor izolate de viaţă cu jocul cu subiecte ce implică relaţii complexe între copii dovedind că au ajuns la un stadiu mai dezvoltat al imaginaţiei. Astfel. deprinderi elementare realizate empiric în familie şi ştiinţific în grădiniţă. Cel ce nu respectă regulile jocului. Scopul – determină înţelegerea între copii a elaborării şi respectării unui plan al jocului. Se întâlnesc atitudini de protest faţă de orice abatere de la regulile de comportare civilizată în joc. Împărţirea rolurilor pentru ei constituie o mare importanţă. subiect. Spre sfârşitul perioadei preşcolare se resimte o puternică atracţie spre şcoală. Se pregăteşte motivaţia acţiunilor următoare. Regulile jocului – reglementează conduita copilului. Încep să se înfiripe în joc elemente ale conştiinţei de sine. relaţiile dintre ei şi scopul propus. Apare imaginaţia creatoare. Este o activitate încărcată de disponibilităţi psiho-afective imaginative ce ocupă o mare parte a zilei. în familie. Întreaga formare a preşcolarilor depinde de „cât” şi „cum” se joacă ei la grădiniţă. în grupurile de copii alcătuite spontan. stadiul de dezvoltare creşte şi copilul începe să facă distincţie între joc şi celelalte forme de activitate. trebuie să dispună de anumite cunoştinţe. Copilul introduce în joc momente din viaţa ce le-a trăit. Imaginile lui creatoare se dezvoltă în raport cu vârsta şi contactul cu mediul înconjurător. reguli. Jocul este consecinţa unei anumite dezvoltări.

Treptat se centrează de pe obiect mutându-se pe subiectele acţiunilor umane. fireşte atitudini.4. Copilăria este acea epocă în care fantazia e foarte dezvoltată”. de asimilare a experienţei de viaţă socială se realizează în cea mai mare măsură într-o atmosferă de joc. În acestea. Activitatea de cunoaştere. Jocul ca formă de activitate prilejuieşte resurse nebănuite de afirmare a copilului. spontan. abia spre 3 ani am putea vorbi de un debut al jocurilor colective cu roluri. Jocul său nu e urmat exclusiv de model. Activitatea de joc. La 5 ani jocul cu subiect şi rol atinge un foarte important nivel de dezvoltare. etc. maşină. La 3 ani copilul se joacă şi construieşte şi pe verticală şi pe orizontală iar conduita depinde de starea sănătăţii. Până în prezent se menţine părerea că „imaginaţia copilului e mai bogată decât a adultului. Jocul impune forme de conduite noi şi. din plăcere. încărcată de satisfacţii” – spune Ursula Şchiopu în „Psihologia vârstelor”. Apar acordurile şi proiectele de joc. telefonist. este un mijloc de dezvoltare a proceselor de autodepăşire. de caracteristicile afectivităţii. La 2 ani copilul se joacă cam 90% din timp. Jocul – principala metodă şi procedeu instructiv – educativ utilizat în grădiniţă . uneori pisică. copilul devine în joc medic. Jocul copiilor mici este întâi singular. La 18 lunci copilul poate deveni în joc avion. Atunci când imită nu urmează pasiv modelul jocului. 2. Jocul copilului este un mijloc de afirmare.a activităţii efectuate spontan. Jocurile permit combinarea. obsevarea. Schematic. simplu. Jocul reflectă viaţa socială. robot. tren. soră. constructor. alergare. La 4 ani copilul nu mai este izolat. rămâne de departe cea mai contribuantă în formarea personalităţii. „Particularitatea esenţială a jocului e ficţiunea”. Acum imaginaţia este în mare progres. Jucăria este un stimulent al jocului iar jocul propriu-zis este o stare psihologică. Evenimentele se revarsă în joc. „Jocul se consideră ca o activitate fizică mintală gratuită ce se realizează doar datorită plăcerii ce o provoacă” spune Chateau J. se joacă mai bine cu copiii mai mari sau mai mici. simbolistica ludică este amplă şi coerentă iar acţiunea tinde să cuprindă mai multe persoane. În acest fel. Apar noi tipuri de joc: de-a familia. de-a doctorul.

generatoare de distracţie şi reconfortare. bazată pe acţiunea fictivă alături de metoda dramatizării şi învăţarea pe simulatoare. „cale…de urmat” în vederea atingerii unui scop determinat sau un mod de căutare. un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile educatoarei şi copiilor”Metoda jocurilor sau învăţarea prin joc este o metodă de simulare.  jocuri matematice. oare nu cumva însăşi organizarea învăţării ar putea lua forma unor acţiuni cu caracter de joc?  Cât anume din activitatea didactică poate fi dominată de joc?  Ce consecinţe anume pot avea asemenea acţiuni de învăţare asupra jocului? Astfel. Metodele constituie instrumente de prim rang în mâna educatoarei. Anumite întrebări generează o perspectivă cu totul interesantă asupra jocului:  Privind problema jocului dintr-o perspectivă pedagogică mai largă. Fiind cel mai intim legată de activitatea noastră. de sentimente de plăcere şi bucurie”. acţiunea distractivă se transformă într-un important factor de exersare (de antrenament. Jocul este folosit în învăţarea pe arii de stimulare ca metodă cu un impact considerabil.  jocuri de dezvoltare a vorbirii.  jocuri de observare a naturii. În ceea ce priveşte noţiunea de joc. acesta poate fi caracterizat drept „spontaneitate originală”( E. În procesul de învăţământ educatoarea şi preşcolarii acţionează prin intermediul unor metode de predare.  jocuri de asociere de idei şi de raţionament. tactile. cuvântul „metodă” derivat etimologic din grecescul „methodos” (odos = cale. către) înseamnă „drum spre”. cercetările în domeniu au constatat că se determină un transfer de energie dinspre jocul propriu-zis spre activitatea de învăţare. La baza metodelor de simulare stă analogia sprijinită pe analiza riguroasă a faptelor. fără utilitate imediată. Gesller. metha = spre. După conţinutul şi obiectivele urmărite jocurile pot fi clasificate în:  jocuri senzoriale – vizual motorii. În semnificaţie originară. „ca o acţiune urmărită prin ea însăşi. drum ce conduce la cunoaşterea realităţii. 1977). de însuşire a unor metode comportamentale de exemplu) fără ca cel care se joacă să fi avut această intenţie. descoperire…a adevărului. de cunoaştere şi utilizarea unor metode adecvate şi avansate depinde însăşi eficienţa muncii noastre. metodologia reprezintă terenul pe care se poate afirma cel mai uşor creativitatea didactică. respectiv învăţare. . Cerghit Ioan afirma „prin corelaţie. drum. metoda se defineşte ca fiind o cale eficientă de organizare şi conducere a învăţării. auditive.

cât şi pe cei slabi. cultivă activismul. stimulează curentul de influenţe reciproce. interdependenţele şi spiritul de cooperare. autocontrolul) şi la dobândirea unor comportamente legate de îndeplinirea unor viitoare funcţii sau responsabilităţi socio- profesionale.  jocuri de cuvinte încrucişate etc. în esenţă aici este vorba de simularea unei situaţii care determină participanţii să interpreteze anumite roluri sau ansambluri de comportamente uneori foarte bine precizate. îi obligă să intre într-o reţea de relaţii interpersonale.  jocuri ghicitori. alteori mai confuze. În sens mai larg. aptitudinea de a face faţă unor situaţii conflictuale.). angajează copiii timizi.  jocuri de îndemânare (de exerciţii simple.  jocuri fără materiale. iniţiativă.  jocuri de fantezie. „Metoda jocurilor valorifică avantajele dinamicii în grup. de mişcare etc. participarea efectivă şi totală la joc.  jocuri cu întrebări („Cine ştie câştigă”).  jocuri de sensibilizare (de deschidere. După materialul folosit în:  jocuri cu materiale. 2001)Acest lucru duce la creşterea gradului de coeziune în colectivul clasei. stăpânirea de sine. spiritul de răspundere. şi în aceste condiţii să ajungă la realizarea obiectivelor prestabilite. În ceea ce priveşte rolurile se simulare.  jocuri simbolice.  jocuri aplicative.  jocuri de construcţii tehnice.  jocuri muzicale.  jocuri orale. spiritul critic.  jocuri de creaţie. cinstea. . respect pentru alţii.”(Cerhit Ioan . Interpretarea de roluri obligă participanţii la creativitate. pregătirea preşcolarilor pentru înţelegerea unor noţiuni).  jocuri de memorie. precum şi la întărirea unor calităţi morale (răbdarea şi tenacitatea. de reciprocitate.  jocuri de orientare.

Experienţa acţională pe care o dobândeşte copilul jucându-se se reflectă asupra dezvoltării sale psihice prin:  dobândirea unor însuşiri sociale: să intre cu uşurinţă în relaţie cu ceilalţi. a exprima. a descoperi.  activarea şi optimizarea potenţialului fizic: să apuce. să arunce. toate acestea reprezentând dimensiuni esenţiale ale inteligenţei. să se caţere. cilindrice. Trebuie să ştim cât trebuie să-l solicităm pe copil prin joc şi în ce fel. Jocul satisface în cea mai mare măsură trebuinţele de manifestare şi de exprimare a copilului. înţelegător. lemn. Valoarea activităţilor de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil să se integreze în mediul natural şi social şi pentru a înţelege lumea înconjurătoare. cauciuc. Ea joacă aici numai rol de coordonator: alege subiectul care devine pretextul jocului. a numi. milos. să fie tolerant. să sară. adică aceea de a fi relaxantă. ceea ce înseamnă să-şi optimizeze capacitatea de adaptare la mediul social. să prindă. Pentru realizarea unui asemenea scop este util de evidenţiat că jocurile pot fi integrate în mai multe categorii după funcţiunile didactice îndeplinite: Jocul funcţional în cadrul căruia copiii sunt aduşi în situaţia de a explora caracteristicile şi proprietăţile anumitor obiecte şi materiale din mediul lor de existenţă. a înţelege. conferind jocul într-o veritabilă situaţie de învăţare. delimitează aria de probleme în cadrul căreia se va desfăşura jocul.  activitatea şi optimizarea potenţialului intelectual: a observa. sferice (chiar dacă nu le pot încă numi) şi vor constata diferitele lor însuşiri: aspre. moi. plastic. a analiza. lejeră. îngăduitor. Educatoarei i se cere să dea dovadă de multă abilitate în dirijarea activităţii. diferitele forme ale obiectelor: cubice. Vor observa. să apropie. Activitatea de joc este extrem de solicitantă pentru copil în ciuda aparenţei pe care o creează. Ei vor avea astfel posibilitatea să compare unele materiale: hârtie. mişcări şi acţiuni prin intermediul cărora se vor dezvolta toţi muşchii mari şi se va întări simţul echilibrului psiho-fizic. Jocul reprezintă o formă de activitate preferată şi adecvată specificului activităţilor realizate în grădiniţă dar şi principala metodă de instruire şi educaţie utilizată în activităţile cu copiii preşcolari. dure. de asemenea. lucioase. . Jocul de construcţie prin intermediul căruia copiii explorează diverse materiale cu ajutorul cărora vor construi diferite obiecte.

bogăţia. Prin astfel de forme de joc. ce legături există între aspectele reflectate. Copiii învaţă în felul acesta să-şi elaboreze comportamentul social de tip normativ. subiectul prezintă în genere acţiuni între care lipseşte legătura firească. Interesează din acest punct de vedere ce anume reflectă din realitate. creioane. subiectul este preluat de copil gata construit. Interpretarea de roluri – prin intermediul cărora copilul învaţă să-şi asume diferite roluri sociale pe care. Jocul de creaţie are ca subiect impresiile şi chiar mai mult reprezentările obţinute de copii din mediul ambiant. Jocul are . Copiii se joacă de-a mama. deci are un aspect neînchegat şi este restrâns ca arii de reflectare a realităţii. ceea ce va facilita procesul integrării lor în mediul organizaţional. Aceste legături condiţionează lărgimea. Jocurile „De-a mama şi de-a tata”. „De-a şcoala” sunt ocazii de a arăta modul în care ei percep împărţirea sarcinilor sociale şi îndeplinirea lor. de-a grădiniţa. prescripţii. care sunt mai presus decât propriile lor dorinţe. În cadrul jocurilor de creaţie copiii îşi dezvoltă treptat gândirea. imaginaţia precum şi îndemânarea de a mânui diferite materiale şi instrumente: foarfeci. Jocul de rol le oferă un prilej special de a explora diferite roluri. Jocul cu reguli – în cadrul cărora copiii învaţă să se supună unor norme. În jocurile copiilor de 3-4 ani se vor evidenţia impresiile cele mai puternice din viaţa cotidiană. La vârsta preşcolară un asemenea scop e relativ uşor de atins având în vedere nevoia de mişcare a copilului şi trebuinţele lui acţionale care sunt native şi nu necesită stimulări suplimentare. Copiii mici sunt foarte ocupaţi să crească mari. Analizând evoluţia subiectului în jocul preşcolarilor de diferite vârste sau nivele de dezvoltare ne vom referi la mai multe aspecte. La această vârstă. de-a tata. viaţa de familie şi eventual din grădiniţă constituie principala sursă a subiectelor alese de copii. În activităţile instructiv-educative organizate în grădiniţe folosim oricare dintre formele de joc prezentate mai sus ori combinaţii între acestea prin adaptarea lor strategică la scopuri fixate cu multă claritate de educatoare. ei află că nerespectarea regulilor este condiţionată cel mai adesea prin excluderea din joc atunci când prescripţiile sunt încălcate. mai întâi le imită. „De-a constructorul”. adesea roluri de adulţi sau oameni care sunt importanţi în viaţa lor. Mediul apropiat. „De-a doctorul”. pensulă etc. complexitatea jocului. în jocurile de creaţie. de-a plimbarea.

Alături de învăţarea prin joc. Jocurile intelectuale le plac foarte mult copiilor la fel ca şi cele motrice. ghicitori. Altă categorie de jocuri sunt jocurile care exersează unele funcţii speciale. subiectul jocului se îmbunătăţeşte. date). manifestat de copii prin jocul cu colecţiile: colecţii de timbre. Jocurile intelectuale se bazează pe comparaţie şi recunoaştere (loto.un caracter imitativ evident. el începe să încorporeze în momentele jocului. din basme. pe imaginaţie creatoare – născocirea poveştilor. discuţii). . acţiuni din viaţă cunoscute pe căi indirecte. jucării şi altele. motivaţiile copilului sunt subiective şi nu servesc nici unui scop practic. ca tip specific de simulare se bazează pe utilizarea mijloacelor şi procedeelor artei dramatice. a desenelor. rebusuri). ca urmare a dezvoltării generale a copilului. domino). pe asociaţie prin asonanţă (rime. Jocurile sociale includ plimbările în comun. povestiri. adică în primul rând spaţii libere unde să se poată zbengui.  jocul implică o angajare activă din partea jucătorului. de a aduna. Catherine Garvey (1977) enumeră criteriile pe care cei mai mulţi analişti le folosesc pentru a defini jocul:  jocul este plăcut şi produce plăcerea. culesul fructelor sau florilor. devine mai închegat. reflectând aspecte mai diverse şi mai variate a realităţii înconjurătoare. Putem introduce aici instinctul de a culege. mai ales în mod liber de către jucător. În cadrul jocurilor de vânătoare există mai întâi jocuri de urmărire (de-a v-aţi ascunselea) apoi cele care amintesc mai îndeaproape de viaţa reală: descoperirea cuiburilor. a micilor societăţi de copii. alergarea după muşte sau fluturi. Dacă dorim să se joace copiii trebuie să le oferim mijloace necesare. unde să găsească cele trebuitoare le elaborarea jocurilor – nisip. pe raţionamente (şah) gândire sau inventivitate (enigme. psihice (intelectuale şi afective). de insecte. intervenţia copiilor fiind redusă. auzite din relatările celorlalţi. Simplul fapt de a umple un gol într-un album de timbre constituie o plăcere. Jocuri de luptă cum ar fi lupte corporale şi lupte spirituale (întreceri. Treptat.  jocul este spontan şi voluntar. apă. Copilul de 6-7 ani reflectă şi transpune în joc nu numai acţiuni şi evenimente percepute direct sau trăite.  jocul nu are scopuri extrinseci. metoda dramatizării. organizarea tabelelor.

Psihologii. sau prin intermediul imaginilor care oferă informaţii despre natura obiectelor. copiii se experimentează şi se exersează pe ei înşişi ca agenţi activi ai mediului şi nu doar ca elemente reactive. infirmiere. volum şi textură. noţiunile de „jos” şi „sus”. sunt aproape unanimi în a admite că jocul aduce contribuţii importante la dezvoltarea copilului. este natura primară a experienţei. o aceeaşi apropiere se realizează atunci când sunt abordate funcţiile jocului. „de- a magazinul” interpretând roluri de profesori. etc. indiferent de şcoala sau orientarea căreia îi aparţin. în joc. nu are ţel în lumea real-concretă. abilitatea de a reacţiona şi abilitatea gândirii. dar în lumea jocului ei pot fi cei care iau deciziile. Acestea au în vedere următoarele aspecte: Jocul este un vehicul al stimulării cognitive. culori şi materiale. asemenea lui Catherine Garvey. se familiarizează cu proprietăţile lucrurilor şi dobândesc cunoştinţe despre greutate. Ei mânuiesc. spontană. copiii fac descoperiri senzo-motorii privind mărimile şi formele. prin intermediul cuvintelor care descriu lucruri. Kagan şi Houston (1990) este extrem de important într-o cultură în care indivizii au. Jocul îi pregăteşte pe copii pentru viaţă. Jocul oferă copiilor oportunitatea de a exersa roluri ale adulţilor (proces cunoscut sub numele de socializare anticipatorie). „tare” şi „moale” etc. El învăţă corecţia socială şi intervenţia nu doar de la adulţi care „supervizează” ci mai degrabă de la colegii de joc in aceeaşi grupă de vârstă. dar de o manieră specifică. În familie şi la grădiniţă copiii sunt frecvent chemaţi să acţioneze în conformitate cu anumite seturi de modele. „de-a spitalul”. Conger. jocurile sunt mijloace efective prin care copiii învaţă să-şi adapteze acţiunile la acelea ale unui partener. Copiii se pot juca „de-a şcoala”. Prin intermediul activităţii ludice. copilul acumulează experienţă directă. El învaţă să aprecieze lucrurile ca frumoase sau urâte. ci si pentru că îi conferă feed-back-ul şi îi determină progresul în învăţarea independentă. Aceasta. Înălţând şi dărâmând. consideră Scheurb (1986) şi Mussen. manipulează. . mai degrabă experienţe indirecte ale lumii. copilul practică nu doar comunicarea şi solidaritatea socială ci îşi configurează totodată propriile sale valori de judecată cu privire la ce este bine şi ce este rău într-un context social. Jocul este un exerciţiu crucial pentru formarea şi dezvoltarea responsabilităţii etice. Dacă. identifică. În cadrul său. aflaţi în aceeaşi situaţie. cei mai mulţi analişti insistă că jocul este o activitate voluntară. de asemenea exersată judecata estetică a copilului. Exersându-şi percepţia. ordonează. nu doar pentru că îi furnizează impresii imediate. înălţime. În activitatea ludică este. structurează şi măsoară. Esenţială pentru copil. vânzătoare. să opteze pentru anumite forme. Jucându-se.

personală. Obligat de context să iasă din el însuşi şi să se privească dintr-o altă perspectivă. numeroşi artişti şi-au format încă din copilărie. Prin intermediul cuvintelor. Ea priveşte aspecte foarte concrete şi foarte practice. Prin intermediul jocului. Dar pentru a-şi valorifica această zestre. Multe spirite autentic creatoare şi novatoare susţin că jocul din perioada copilăriei a fost componentă decisivă a formării şi evoluţiei lor ulterioare. de fantome.). în acest proces. Kandisky. Nu trebuie să creăm însă falsa opinie că doar artiştii posedă imaginaţia sau creativitatea. copilul îşi construieşte un sens propriu al identităţii. consideră „simţul magic al copilăriei” ca fiind principala sursă de inspiraţie pentru demersurile lor creative. notelor muzicale. relevând eventualele conflicte intrapsihice sau interrelaţionale). reprezintă o importantă sursă de informaţie cu privire la starea psihică a copilului. poate lua cunoştinţă de propriul său potenţial inovativ şi îl poate experimenta. Jocul stimulează fantezia. ca şi pentru părinte. el are idei şi. etc. de animale sălbatice. copilul experimentează şi nevoia de a-şi apăra şi de a-şi afirma individualitatea. etc. la rândul lor. alături de nevoia de a se integra. în cartea sa „The ecology of imagination in chidhood” (1977) demonstrează că oamenii de geniu ca Tolstoi. un copil poate realiza care idei sunt ale sale şi. . despre creativitatea jocului. E. pentru educator. prin intermediul episoadelor imaginare copiii se pot înfrunta fără riscuri cu aceste creaturi şi pot să le domine. Toţi copiii în mod normal au. demnă de interes şi valorizată corespunzător. copilul trebuie să dispună de:  timp pentru activitatea ludică. deprinderea de a percepe obiectele şi situaţiile într-o manieră unică. Cobb.  oportunitatea de a repeta temele de joc (care. un mare potenţial de fantazie şi joc. Ibsen.  echipament pentru joc. el le permite copiilor să se confrunte şi să-şi rezolve fricile lor cele mai profunde (de vrăjitorie. sens concretizat în imaginea de sine. Copilul este stimulat. Este vorba în fond. nu în ultimul rând el este capabil să facă legături intuitive între lucruri care pot fi translate în acţiuni care produc schimbări ale lucrurilor. „conştiinţa imaginativă” şi un nume gen de percepţie a ideilor.  spaţiu de joc. Pe de altă parte dat fiind că jocul face posibilă atât realitatea cât şi fantezia. Prin intermediul jocului.  aprobarea de a se juca şi confirmarea de către adult a faptului că jocul nu este o experienţă lipsită de valoare sau o pierdere de vreme. ci o activitate importantă. al desenelor sau reveriilor fantastice.

aranjarea hainelor proprii. 1985). Cu toate acestea. Părinţii şi educatorii care nu stimulează şi nu susţin de o manieră pozitivă demersurile ludice ale copilului. în conformitate cu teoria stadiilor psihosociale a lui Erik Erikson. plimbându-se în jurul lor sau angajându-se în activităţi fără scop bine determinat (mutarea unui scaun. Parten care studiind copiii din instituţiile preşcolare a identificat şase tipuri de joc. dar nu fac un demers de a se apropia de ceilalţi copii sau de a vorbi cu aceştia. Chiar dacă se joacă alături şi cu jucării similare. fundamentul pentru punerea adecvată în valoare a potenţialului creativ al copilului. W.  jocul pasiv (onlookerbehavior) – copiii îi privesc pe ceilalţi cum se joacă.  jocul cooperativ (cooperative play) – copiii se angajează într-o formă organizată de joc în care rolurile sunt clar repartizate. nu există o diviziune sau o integrare a activităţii ludice. în mod ocazional le vorbesc sau le pun întrebări. clasificate în funcţie de natura şi amploarea implicării sociale a copiilor. Acestea ar fi:  jocul de neimplicare (unocuppied play) – copiii îşi petrec timpul privindu-i pe ceilalţi.  jocul paralel (parallel play) – copiii se joacă independent în proximitatea altor copii. Repere importante cu privire la dimensiunile psiho-sociale ale jocului ne oferă şi Muldred B. Scopul ultim al jocului practicat la vârsta preşcolarităţii este acela de a crea copilului un sentiment de împlinire. schimbă între ei jucării şi încearcă să influenţeze comportamentul celorlalţi. de realizare. în dramatizarea anumitor situaţii sau în coordonarea acestora (J.  jocul solitar (solitary play) – copiii se joacă singuri. îi pot crea acestuia un sentiment de vinovăţie şi de intruziune în lumea plină de miraje a oamenilor mari. Van der Zander. dar nu se implică efectiv în activitatea ludică.  jocul asociativ (associative play) – copiii interacţionează unii cu alţii. plimbarea de ici-acolo a unor obiecte). perioadei preşcolare îi corespunde etapa când asistăm la o extindere şi o îmbogăţire substanţială a repertoriului de abilităţi motorii şi mentale ale copilului. . ei nu interacţionează. Având în vedere ultimul aspect. Membrii grupului de joacă pot coopera în elaborarea anumitor proiecte. recurg la diferite jucării. nu ar trebui să pierdem din vedere că. dar nu cu aceştia. de dobândire a unor competenţe în organizarea şi direcţionarea activităţii. Acesta este şi motivul pentru care copiii au nevoie de oportunitatea deplină de a se juca liber. de a experimenta intens noile achiziţii.

pilotul soseşte. A ajuta un copil să se simtă bine în corpul său înseamnă a-l sprijini. de-a lungul anilor. Unii specialişti le consideră necesare că în acest fel copiii s-ar elibera de agresivitate şi de tensiunea pe care aceasta o induce. etc. Copiii mai preferă jocul asociativ sau cooperativ (ei interacţionează cu ceilalţi. apoi tot mai structurat. Prin funcţiile jocului se numără şi aceea de a aveao dezvoltare fizică sănătoasă. copilul poate obţine beneficii reale. copilul care practică acest joc îşi dezvoltă un simţ al ordinii. Există numeroase discuţii dacă tematica acestor jocuri ar trebui lăsată totalmente la voia lor. pasagerii îşi pun centurile de siguranţă. mai întâi de o manieră dezorganizată. Timpul trece şi în acelaşi timp avionul aterizează şi pasagerii părăsesc avionul. Dincolo de aceste consideraţii teoretice. necesare întregii sale vieţi ulterioare. râsului şi a altor expresii de bucurie. Să luăm în calcul doar cuvintele şi expresiile la care un copil recurge atunci când se joacă „de-a zborul cu avionul”: bilete de avion. dimpotrivă. a cărui postură este nesănătoasă sau al cărui corp este rigid . Avionul nu poate decola atâta timp cât nu a fost alimentat cu combustibil. Un exemplu îl reprezintă jocurile de război. Studiu devenit clasic în domeniu a evidenţiat că acei copii care se situează în jurul vârstei de 3 ani preferă jocul paralel (ei se joacă lângă ceilalţi copii. angajându-se în activităţi coordonate şi ierarhizate). tipuri de avioane. acest gen de jocuri i-ar predispune pe copii la violenţă şi ar reduce semnificativ empatia acestora cu suferinţa celorlalţi. în paralel cu elaborarea timpului şi spaţiului mintal. existenţa unei legături indubitabile între joc şi prezenţa zâmbetului. echilibrată copilului. decolarea este aprobată. al secvenţialităţii şi al timpului. dar nu cu ei). stewardesă. decolare. Cercetările au relevat. aterizare. Urmărirea atentă a modului în care se joacă copilul ne poate furniza dare preţioase care să ne edifice dacă un copil preferă jocul solitar deoarece este timid sau pentru că îi lipsesc abilităţi de a se integra în jocul asociativ sau cooperativ. însoţită de o ghidare corespunzătoare. Există o varietate de jocuri desfăşurate de preşcolari. o elaborare a spaţiului şi timpului senzorial. pilot. semnalul este dat. în fond. Cele mai multe teme pe care la inventează au la bază propria lor experienţă sau programele TV. Concomitent. Se realizează în acest fel. Alţi autori consideră că. nume de aeroporturi şi oraşe. Copilul care îşi ţine capul plecat. O altă constatare este aceea că preşcolarilor le place jocul dramatic. să achiziţioneze o serie de abilităţi de bază. concluzia care se desprinde în mod evident este aceea că un părinte sau un educator poate argumenta capacitatea de joc copilului şi prin această încurajare constantă. Copiii care se joacă folosesc mai multe cuvinte şi un limbaj mult mai elaborat din punct de vedere sintactic în raport cu cei care nu se joacă suficient. centură de siguranţă.

o faţă surprinsă.  un copac unduindu-se în bătaia vântului. la fel ca şi faţa şi întregul corp.  Conştiinţă emoţională şi sensibilitate Aceste exerciţii îl vor ajuta pe copil să-şi dezvolte percepţia emoţională şi sensibilitatea. copiii trebuie:  să meargă pe vârfuri – pentru echilibru.  aruncă o minge.ne transmite semnale despre o anumită nesiguranţă şi un cert inconfort interior. manifestă pe această cale. Corp – se cere copilului să folosească întregul corp pentru a deveni:  un fulg de zăpadă căzând. o faţă tristă. reflectă emoţiile şi sentimentele noastre îl poate ajuta pe copil să înţeleagă şi să acţioneze adecvat la semnalele faciale şi corporale ale colegilor. o evidentă lipsă de autocontrol.  un nor mişcându-se pe cer. . Propun câteva exerciţii care ar putea fi considerate probe ce nu au nevoie de argumente suplimentare. cerându-se copiilor ca.  scoate apa din fântână cu găleata. Copilul care este hiperactiv şi care pune mâna pe orice apare în raza sa vizuală interiorizează. Este foarte important să se exerseze aceste expresii. Picioare – la auzirea unei muzici adecvate.  întoarce un ceas.  să meargă încet – şi trişti.  să meargă repede – fericiţi. devenind conştienţi de propriile lor expresii faciale şi corporale.  opreşte traficul.  taie o prăjitură. Conştientizarea faptului că mâinile şi picioarele.  Mişcarea „ca şi când” pentru: Mâini – cereţi copilului să ilustreze prin gesturi toate acţiunile pe care le pot face mâinile:  bate un cui. o faţă mânioasă.  un peşte zbătându-se pe podea. privindu-se în oglindă să-şi compună: o faţă fericită. părinţilor şi educatorilor.

2. în joc. înalt ca un munte. mare ca un măr. întinzându-se pe vârfuri. să fie pregătiţi şi disponibili pentru o învăţare eficientă şi plină de succes. A ţine seama de climatul de joc înseamnă a avea în vedere. intereselor care alcătuiesc eul nostru. Claparide – tot aşa curentul impulsurilor. „Refugierea” într-o lume imaginară este o realitate obiectiva. lumea pe care şi-o creează singur. tot mai mult. trebuie să le cerem: „Arata-mi ce figură ai avea dacă afară ar ploua şi nu ai mai putea ieşi la joacă!” sau „Arată-mi ce figură ai face dacă prietenii ţi-ar strica jucăria favorită!”. Ştiind că pentru copii mare înseamnă „puternic” şi mic înseamnă „slab”.” . caută o ieşire în ficţiune. în primul rând mediul specific în care se complace copilul. Jocul – principala modalitate de învăţare Fiecare slujitor al şcolii ştie că în educaţie cu orice categorie ar lucra. „După cum apele tumultoase ale unui torent neputând învinge un obstacol îşi croiesc drum lăuntric – spune E. propun jocul „mic ca o minge – mare ca un gigant”. Jocul este climatul psihologic cel mai favorabil copilului preşcolar pentru a se forma armonios. nu se poate trece peste crearea şi menţinerea în permanenţă a climatului psihologic cel mai favorabil cerut de situaţia educaţională concretă.5. dorinţelor. vulnerabil şi neputincios. Copiii se pot transforma într- un gigant ridicându-se cât mai mult. modul său specific de viaţă în care imaginarul. La sfârşitul exerciţiului le putem transmite un mesaj edificator: mică ca o minge. apoi se pot transforma într-o minge mică răsturnându-se pe podea şi stând ghemuiţi şi silenţioşi. fictivul supune la experiment şi la control foarte riguros realitatea în care irealul se confundă permanent cu realul. Îmbogăţirea zestrei ludice a copilului ar trebui să fie un obiectiv primordial pentru aceştia mai ales în condiţiile în care cercetările psihologice şi pedagogice demonstrează că fantezia îi poate ajuta pe preşcolari să facă cu succes tranziţia către şcoală. ridicându-şi braţele şi făcând paşi foarte mari de-a lungul camerei. înalt ca un copac. atunci când realitatea nu-i oferă căi suficiente de manifestare. De aceea pentru a verifica dacă pot să recunoască şi să interpreteze expresia altcuiva. pe care toţi teoreticienii de prestigiu ai jocului o explică prin nevoia de a pune în perfect acord dorinţele cu posibilităţi personale.

nu este altceva decât jocul. Piaget ajunge la concluzia că. accentul nu este pus e eficacitate iar jucătorii trebuie să demonstreze deprinderi de a face schimb de informaţii verbale. În jocuri. J. ci învaţă”. Referitor la joc. obligat să se adapteze lumii sociale celor mari ale cărei interese şi reguli îi rămân exterioare şi unei lumi fizice pe care deocamdată o înţelege prost. Una din strategiile care îndeplinesc cerinţele abordării umaniste este aceea a divertismentului. îi facilitează dezvoltarea intrinsecă. Ele insă pot îndeplini şi funcţii educative esenţiale. considerând că „atitudinea de joc” sau „spiritul de joc” exercită influenţă favorabilă asupra necesităţii copilului la mediu.”( Teresa Liek Piskoyub. El este forma principală de activitate a copiilor. divertismentul reprezintă al treilea aspect al activităţii umane. permiţând celui care predă. lipsite de constrângeri şi plăcute. să-şi realizeze simultan sarcinile didactice şi educative într-o atmosferă lejeră şi atractivă. cea mai izbutită modalitate de rezolvare a echilibrului afectiv şi intelectual al eul-ui în confruntarea acestuia cu mediul. Alături de muncă şi de învăţătură. Cercetând fenomenul ludic. copilul îşi creează un „sector de activitate” a cărei motivaţie nu este „adaptarea la real” la lumea specifică oamenilor mari ci dimpotrivă „asimilarea realului la eul său. „Necesitatea unei abordări umaniste în procesul didactic devine tot mai evidentă. fără constrângeri sau sancţiuni”. În dicţionarul lui Gibbs jocul a fost definit ca „o activitate efectuată de participanţi sau concurenţi care se străduiesc să realizeze scopurile în limitele unor anumite reguli ”. J. Acest sector de activitate în care copilul se simte în deplinătatea puterilor sale. Divertismentul motric solicită participanţilor schimbarea frecventă a locului şi aplicarea regulilor obligatorii pentru acestea. Bruner are şi el aceeaşi concepţie despre joc. îi formează acestuia o atitudine realistă faţă de tot ceea ce îl înconjoară şi îi dezvoltă forţele creative. Divertismentul este o activitate spontană şi voluntară care nu are alte scopuri decât satisfacţia. copiii nu observă. Henri Walton afirmă că „jocul este activitatea proprie a copilului”. Şcoala contemporană trebuie să pună accent pe dezvoltarea individuală. Jocul este o activitate distractivă încadrată în anumite reguli. iar Teresa S. Piskoyub că: „Distrându-se. . creatoare a gândirii şi totodată a sferei emoţionale şi motivaţionale a copilului. Unii specialişti consideră că jocurile se deosebesc de activitatea de divertisment prin aceea că ele se termină întotdeauna prin victorie sau înfrângere. 1997) În mod obişnuit jocurile şi activităţile distractive le asociem cu timpul liber destinat în general odihnei. Motivul acestei asocieri este că aceste activităţi sunt libere.

nerăbdători să răspundă. jocul a fost asociat cu libertatea de expresie. întrucât în joc copilul se identifică cu adultul şi de astfel se transformă în rol de constructor. prilej de îmbogăţire a vocabularului. Frobel sau Pestalozzi. cele elaborate de Rousseau. sa înveţe. Spencer merge mai departe în această direcţie. Situaţii similare apar şi în: „Ce a greşit pietonul?”. În cadrul activităţilor alese. educatoarea poate alege fără greutate jocul potrivit copiilor si crea ea însăşi jocuri care sa permită acumularea cunoştinţelor. contribuie la dezvoltarea gândirii şi a imaginaţiei. În psihologie. să folosească propoziţii corect structurate. În domeniul educaţiei. În joc ei dovedesc independenţă şi încredere în forţele proprii. ocupându-se prioritar de implicarea jocului în dezvoltarea copilului. câştigă!”. Îndeplinirea regulilor impuse de joc şi de conducător. realizarea rolului asumat înseamnă atingerea unui scop care produce satisfacţie. de şofer. „Ghici ce am schimbat?”. aşa cum rezultă din doctrinele timpurii ale sec. . XIX. să comunice între ei şi cu educatoarea. formează şi dezvoltă limbajul. de medic. fiind situaţii când. mai ales că preşcolarii trebuie să expună oral situaţia în care s-au transpus. munca adulţilor din mediul apropiat grădiniţei si familiei. Jocul „De-a ştafeta” mi-a dat prilejul să constat posibilitatea de înţelegere şi imaginaţie a fiecărui copil şi mai ales posibilitatea de a se stăpâni. situaţie care are mare influenţă asupra formării încrederii în forţele proprii ce le permit să-şi depăşească la un moment dat condiţia de copil şi să aspire să ajungă ca cei mari. să nu greşească. regulile jocului cerându-le să gândească. Acest fapt m-a determinat să-i încurajez să transpună în joc activităţile părinţilor. cunoaşterea realităţii şi adaptarea ei la necesităţile proprii. ei trebuie să colaboreze. imaginându-şi ipostazele în care sunt. Jucându-se. parcurgând tot traseul. noţiunea de joc şi-a făcut intrarea cu scrierile lui Herbert Spencer care a preluat conceptul lui Schiller că o asemenea expresie liberă este determinată de surplusul de energie care există la copil. valorificarea lor într- o atmosferă destinsă de divertisment. Divertismentul constructiv constă în montarea unor obiecte pentru realizarea cărora am desfăşurat cu copiii jocuri de creaţie prin conţinutul cărora contribuim la dezvoltarea limbajului şi de aici la dezvoltarea unor trăsături pozitive de comportament. Divertismentul tematic este o activitate distractivă de interpretare a unor roluri şi. Divertismentul facilitează în aceleaşi timp intrarea în viaţa socială. motivând alegerea făcută. în vederea regulilor impuse de joc. Copiii execută acţiuni în grup sau concursuri ceea ce înseamnă că participantul la joc învaţă să execute acţiuni concrete. pentru copii. scurtează traseul. „Cine ştie.

. Erikson). Psihologii. lectura după imagini „O faptă bună” am pregătit-o prin citirea poeziei „Copil rău” de G. sistematizarea şi perfecţionarea lor. Dispunând de toate funcţiile generale metodei jocului – jocul prin formele sale devine un instrument şi un mijloc formativ – intuitiv şi totodată relaxant şi înviorător. creative şi activităţile comune nu există o graniţă nici măcar imaginară. de îndrumare şi antrenare a copiilor de către educatoare. trecerile de la activităţile alese la activităţile comune se realizează în mod firesc încât copiii participă continuu cu interes şi plăcere la întreaga activitate educativ-formativă a zilei. ele se întrepătrund. Claparide) de formare a eul- ui (J. Grus). Chateau).  Prin joc copilul trece de la pasivitate la activitate (S. atunci când e posibil. Alături de activităţile obligatorii. Acestor demersuri de interpretare pozitivă a jocului le putem anexa pe cele care pun în lumină că:  Jocul copilului este o necesitate pentru creşterea şi dezvoltarea sa (K. de perfecţionare. De exemplu. fixarea şi precizia acestora. de verificare a cunoştinţelor. cele opţionale care au ca scop determinat achiziţia de cunoştinţe noi. indiferent de şcoală sau orientarea căreia îi aparţin sunt aproape unanimi în a admite ca jocul aduce contribuţii importante în dezvoltarea copilului. priceperilor.  Jocul reprezintă un mijloc de realizare de sine (E. Legăturile virtuale dintre activităţi impun proiectarea şi abordarea interdisciplinară a conţinuturilor pedagogice. se pot desfăşura prin metoda jocului. Freud). Dumitrescu în cadrul sectorului „bibliotecă”. a materialului necesar pentru desfăşurarea acestei activităţi. Deşi conceptul de joc este unul familiar şi utilizat în mod cotidian. libere. În cadrul învăţământului preşcolar între jocurile şi activităţile la alegere ale copiilor. de aplicare. deprinderilor însuşite în activităţi comune. in familiarizarea copiilor cu conţinutul temei care urmează să fie abordat sau în sensul confecţionării. de completare. el este mult mai dificil de definit decât cea mai mare parte a conceptelor psihologice. se interferează atât în ceea ce priveşte conţinutul cât şi modul de organizare şi desfăşurare. Procedând astfel. Uneori. jocurile şi activităţile la alegerea copiilor sunt o modalitate firească de continuare. se influenţează reciproc. „rachetele” din hârtie folosite în jocul de mişcare „Lansăm rachete” din activitatea de educaţie fizică le-am confecţionat împreună cu copiii din sectorul „artă”. care exercită asupra preşcolarilor atracţie şi bucurie.  Prin intermediul jocului copilul devine stăpân propriei sale experienţe (E.

naturale a copiilor. acestea asigură formarea exprimării şi educarea limbajului.  Intervenţia grupului pentru atenuarea conflictului şi comentariile spectatorilor. de sensibilitate. matematice. de arbitraj. Un aspect particular al jocului de rol ca joc de simulare este dramatizarea. desfăşura în cadrul ariilor de stimulare care au căpătat ca secvenţă organizatorică – denumirea de jocuri literar-creative. jocuri de simulare. Indiferent de conţinutul jocurilor de rol. simbolice. de angajare. Organizarea şi desfăşurarea jocurilor de rol au următoarea strategie didactică:  Alegerea unei situaţii interumane familiale copiilor. jocuri cu povestiri. ghicirea. a unei expuneri oratorice . Mai mult. distracţia. Există mai multe tipuri de jocuri: senzoriale. interpretarea unei scene conflictuale. deschise. Între jocurile se simulare.  Distribuirea rolurilor partenerilor. Jocurile verbale se împart în: fonetice. jocuri cu obiecte. de fantezie. Ca metodă simulativă. de orientare. Planificarea didactică se va putea interdisciplinară este facilitată de faptul că se realizează prin prisma centrului de cunoaştere a realităţii mai profund şi de înţelegere dar si de a canaliza preocupările spre noi aspecte. mişcarea. jocul se bazează pe o seriozitate organizatorică şi pe câteva caracteristici stimulatoare şi îmbietoare la angajare: surpriza. de memorare.  Reluarea jocurilor ţinând cont de sugestiile participanţilor. Tipurile de jocuri pot fi diverse: de reprezentare. creând premisele unei exprimări sincere. cel mai incitant este jocul „role playng” – în care copiii devin „actori” ai vieţii sociale pentru care se pregătesc. jocuri gramaticale. Ca activitate specifică. jocuri lexicale. muzicale. dar mai ales a gândirii. de observare a naturii. de construcţie.  Învăţarea individuală a rolului fiecărui participant. auditive. a exprimării orale spontane. de dezvoltare a limbajului.  Interpretarea rolurilor. libere-creative. întrecerea. (vizual-motorii). Dacă jucăriile şi activităţile la alegerea copiilor. de competiţie. jocul de tip literar-creativ se pot proiecta. jocuri la computer. jocuri cu jetoane. ea poate lua forma organizatorică a unui proces literar.  Distribuirea sarcinilor. Jocul rămâne principala modalitate de învăţare fiind „o formă de activitate prin care aceştia încearcă să-şi însuşească experienţa de viaţă a adulţilor”. jocuri fără suport material. Metoda se bazează pe un scenariu spontan. sunt bine selectate şi pregătite se va realiza o corelaţie între acestea şi activităţile comune-frontale.

pe baza unor replici generative (creatoare) sau pe stimularea (încurajarea) spontaneităţii „actorilor”. Copiii de 3 – 4 ani nu-şi propun în mod intenţionat un anumit subiect în joc – scopul este latent şi se conturează în cursul jocului. Preşcolarul mic se identifică cu rolul ales deşi cu aceeaşi rapiditate copilul trece la alt rol. regulile – se conturează mai pregnant. Trecerea rapidă de pe planul imaginar pe planul real si viceversa reprezintă un stadiu mai avansat în evoluţia jocului. care influenţează în mare măsură creaţia mentală. provocarea unei discuţii contradictorii. principalele elemente ale jocului – scopul. În acest mod este posibilă transfigurarea unei situaţii reală într-o situaţie imaginară. ş. O problemă interesantă în legătură cu transpunerea în rol a copiilor este aceea a raportului între real şi imaginar. el caută din ce în ce mai atent asemănarea între obiectul pe care îl foloseşte şi cel pe care şi-l imaginează.cu oponent. 2. jocul este activitatea dominantă a copilului.a. majoritatea preşcolarilor folosesc imperfectul. diferă de la o perioadă de vârstă la alta. Sunt texte care se pretează la interpretări artistice cum ar fi : „Ursul păcălit de vulpe”. Semnificativ este tocmai faptul că în cursul vârstei preşcolare. „Capra cu trei iezi”. stă procesul de dezvoltare impetuoasă a imaginaţiei. un cub poate servi ca receptor pentru telefon. Prin urmare. Daca în perioada copilăriei . Copiii de 5 – 6 anii reuşesc din ce în ce mai clar să-şi fixeze o intenţie înainte de începerea jocului. pe măsură ce copilul creşte. Astfel. în trecutul apropiat. De pildă. de Ion Creangă şi alte texte cu dialog asumat sau improvizat. textuale. de la imaginile care apar ca o consecinţă imediată a acţiunii copiilor cu obiecte se marchează trecerea la substituirea pe plan imaginar a funcţiilor specifice obiectelor. În selecţionarea materialului de joc. subiectul. La baza conturării jocului cu subiect şi roluri specific vârstei preşcolare.6. dramatizarea are un caracter activizat. Valenţe formative ale jocului didactic în învăţământul preşcolar Rolul şi locul jocului didactic în sistemul mijloacelor educative a fost şi este recunoscut de către marea majoritate a pedagogilor lumii. Formele de manifestare ale jocului şi funcțiile sale. cu sensul de a marca într-un anumit fel incertitudinea. cu nuanţa unei acţiuni petrecute. preluând o parte din efectele spectaculoase ale scenei. Se poate organiza pe replici exacte. În momentul în care se transpun în joc. identificarea lor parţială cu rolul.

pe primul loc trece învățarea. activarea vocabularului cu noțiuninoi introduse in limbajul copiilor Prin introducerea şi folosirea jocului didactic ca modalitatede dezvoltare a vorbirii la preșcolari. corectarea pronunției greșite a unor sunete şi cuvinte . pronunțarea clară şi corectă a tuturor sunetelor ce intră in componenţa cuvintelor . Când copilul intră în școală jocul trece în plan secund. mai apoi locul acestuia îl ia munca. pe un aspect de bază al activității copiilor în vârstă de la 3 la 6 ani. sub formă de joc. Deci jocurile didactice au drept scop sporirea interesului pentru activitatea respectivă. prin utilizarea unor elemente distractive. Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic constă tocmai în aceea că el îmbină într-un tot unitar şi armonios atât sarcini cât şi funcții specifice învățării. pregătirii pentru școală: . Prin aceste forme de joc se dezvoltă percepția. Jocul didactic exercită asupra copilului o influenţă multilaterală mai ales asupra dezvoltării lui psihice. locul jocului îl ia învățarea. caracteristice jocului care facilitează atingerea scopului formativ-educativ urmărit şi împreună cu celelalte activități obligatorii exercită o puternică influenţă formativ-educativă asupra copilului în vederea pregătirii lui pentru școală. funcțiile sale devin de recreere şi reconfortare fizică şi psihică. aceea de a-i învăța pe copii destul de multe lucruri însa nu prin metode școlărești ci. “Eficienţa învățământului preșcolar este mai ridicată dacă educatoarea se sprijină pe joc. mai târziu. îmbogățirea vocabularului cu noțiuni noi şi-ndeosebi cu termeni specifici învățării cititul-scrisul . clarificarea şi precizarea noțiunilor de mare circulație legate de activitatea preșcolară şi școlară . orientarea în spațiu. formele etc. Împreună cu celelalte mijloace de dezvoltarea vorbirii.jocul îndeplinește funcții cognitive sau formativ educative. . jocul didactic poate aduce o contribuție de seamă suburmătoarele aspectedeosebit de importante. cât şi sarcini şi funcții specifice jocului. se realizează una dintre cele mai importante sarcini ale educației preșcolare. capacitatea de a distinge culorile. se produce o schimbare radicală. dacă acesta creează condiții de trecere de la joc la instrucție”.

este corectat ori de cate ori greșește. Jocul didactic de dezvoltarea vorbirii. tehnici şi operaţii de lucru cu informaţiile acumulate. Privit din această perspectivă. Trebuința de comunicare devine evidentă pentru copil când esteînconjurat de semeni. Latura volițională este intens solicitată în jocurile cu reguli. dar în același timp are şi funcții formative. pozitiv faţă de ceea ce este bun. memoria. jocul didactic favorizează asimilarea de cunoştinţe. Tot prin jocul didactic este cultivată şi funcția de comunicare. jocul didactic contribuie la formarea şi perfecţionarea trăsăturilor de personalitate. Jocul este un bun prilej de pregătire psihologică a copilului şi care-i dă posibilitatea de a avea preocupări variate sub aspectul conținutului. în oricare din momentele ei. implicit a personalităţii. Prin intermediul jocului. El asigură păstrarea atenţiei. în planul instructiv. memoria. imaginaţia şi limbajul. Dacă regula jocului i-o cere el poate sta nemișcat minute în sir. iar odată cu asimilarea fondului lexical. priceperi. facilitează procesul . Jocurile didactice sunt şi un mijloc eficient de realizare a sarcinilor educației moral- patriotice.Educatoarea are menirea de a stabili conținutul informațional şi lexical. jocul didactic reprezintă o cale de acces spre cunoaşterea comportamentelor umane. ceea ce în alte situații ar fi cam greu de realizat. copilul își însușește şi semnificația cuvintelor şi structura gramaticală în mod practic. a auzului fonematic. O însemnătate deosebită în acest sens o au jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii. punându-l în situaţia de confruntare cu sine şi cu ceilalţi. Jocul didactic contribuie la dezvoltarea psihică a copilului. copilului nu i se dezvoltă doar gândirea. în stăpânire propriul eu. Jocul didactic îndeplineşte roluri atât în domeniul instructiv. imaginația creatoare.Prin jocul didactic se stimulează şi modelează procesele afective. deprinderi. stimulând funcțiile intelectuale prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității. formează la copil o exprimare corectă din punct de vedere gramatical. luându-şi astfel. imoral. moral şi negativ faţă de ceea ce este urât. cât şi în cel formativ- educativ. Privit din perspectiva formativ-educativă. frumos.Ele contribuie în mare măsură la dezvoltarea acuității auditive.Prin jocul didactic se dezvoltă spiritul de observație. Copilul nu învată“regulile gramaticale” dar le respectă în vorbire pentru că are în permanenţă modelul de vorbire. El învață să reacționeze sincer. alegând jocul cel mai adecvat ca mijloc şi procedeu de influențare a dezvoltării vorbirii. ci şi sfera afectiv motivaţională. Astfel. rău.Jocul didactic poate fi inclus în structura lecţiei.

îl face pe copil să iubească şcoala şi cadrul didactic. Copiii învăța sa se ajute unii pe alții. Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic consta tocmai in aceea ca el îmbina intr-un tot unitar si armonios atât sarcini cat si funcții specifice învățării. Valoarea educativa a jocurilor didactice consta si în dezvoltarea spiritului colectiv. astfel de activităţi de joc. inaccesibil copilului. Caracterul formativ al jocului este cu atât mai evident cu cât prin intermediul său copilul asimilează nu numai caracteristicile modelelor. El îşi îmbogăţeşte viaţa personală prin relaţiile pe care le stabileşte cu ceilalţi copii. Jocurile didactice acoperă o gamă largă de activităţi cu conţinut foarte variat: de la intuirea noţiunii de mulţime până la jocurile ce ilustrează operaţiile cu mulţimi echipolente şi rezolvarea problemelor cu sau fără date numerice. prin variante evoluate. oferindu-i posibilitatea de a introduce cât mai natural şi progresiv unele cunoştinţe şi activităţi noi. Respectarea regulilor jocului educa la copii simțul răspunderii. ci şi de experienţă socială. Susţin de asemenea formularea în joc a unor probleme despre care ştim dinainte că sunt mai greu de înţeles. prin practicarea lor într-o manieră specifică particularităţilor de vârstă ale elevului de clasa I. Introducând cu mult tact. fără rezerve. Jocul dă posibilitatea formării unor relaţii corecte în cadrul societăţii infantile şi pune bazele relaţiilor caracteristice societăţii adulţilor spre care tinde întreaga activitate de educaţie. solidaritatea. sa se bucure de succesele colegilor. jucându-se.de însuşire şi consolidare a cunoştiinţelor. continuitatea cu învăţământul preşcolar unde forma predominantă este jocul didactic. cunoştinţe. onestitatea. Astfel. prin . activi şi interesaţi în actul instructiv-educativ. prin prieteniile pe care le leagă. de formarea unor priceperi şi deprinderi. Valoarea educativă principală a jocului didactic rezidă din faptul că-i face pe copii participanţi direcţi. continuitatea unor activităţi matematice din cadrul grădiniţei. previne apariţia oboselii. dă posibilitatea învăţătorului să evite pe cât posibil folosirea unui limbaj matematic abstract. că asigură abordarea lor de către toţi copiii. deoarece are posibilitatea să facă schimb nu numai de sentimente. Învăţarea este un process activ de cunoaşterea care este cu atât mai valoros cu cât se realizează un efort propriu şi cu mijloace şi tehnici cât mai productive. ci şi felul relaţiilor acestora cu mediul social în care trăieşte. sa aprecieze si sa recunoască nepărtinitor succesele altora. creăm legătura. a relațiilor interpersonale corecte între copii. Jocul îl obişnuieşte pe copil să trăiască şi să acţioneze într-un grup mai mic sau mai mare. cu pricepere. Astfel. Prin aceasta se argumentează folosirea jocurilor didactice. cat si sarcini si funcții specifice jocului. fără efort deosebit.

Jocul încheagă colectivul de copii al grădiniţei sau al grupei. copiii învaţă să-şi autoregleze propriile activităţi. Apreciem.. . a stăpânirii de sine (. CONCLUZII Dezvoltarea uimitoare pe care a atins-o ştiinţa contemporană. are o contribuţie specifică la perceperea şcolii nu ca o instituţie rigidă. ei reuşesc să asimileze realităţi care.exterioare inteligenţei copilului’’. pătrunderea ei în toate domeniile de cercetare şi contribuţia adusă în studierea şi dirijarea ştiinţifică a procesului de învăţământ constituie argumente incontestabile privind necesitatea asimilării şi de la cea mai fragedă vârstă. . rolul jocului didactic în educaţia estetică a copiilor. Copilul care azi se joacă dar. realizat artistic.. va fi omul care mâine găseşte soluţii la problemele cu care se confruntă.utilizarea metodelor active de educaţie. estetic. fără aceasta. copiii învaţă să precizeze frumosul dezvoltându-şi gustul estetic. În lucrarea de faţă am prezentat rezultatul unei cercetări privind preocuparea ce am avut-o în vederea dezvoltării unor capacităţi intelectuale la preşcolari prin in termediul activităţilor LUDICE. Întrebuinţând un material adecvat. Valoarea educativă a jocului didactic constă în stimularea cinstei. Deci. totodată şi învaţă. creativa în vederea integrării eficiente în urmatoarele clase. rămân . Prin respectarea sarcinilor de joc. logică. a regulilor jocului. a răbdării. asigurând trecerea treptată a acestora de la o gândire concret intuitivă la o gândire abstractă. în consecinţă. în stimularea dorinţei preşcolarului de a cunoaşte şi de a-şi exprima gândurile şi impresiile..Găseşte şi taci !’’.Ce s-a schimbat ?’’). ci ca un mediu care exercită influenţe benefice asupra diferitelor laturi ale personalităţii copiilor. a spiritului critic. cât şi a materialului corespunzător. Toate acestea potenţează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea gândirii. jocul didactic constituie activitatea cea mai firească. trăind adecvat într-o societate a competiţiei. cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului în perceperea şi înţelegerea lumii înconjurătoare. educându-i pe copii să devină disciplinaţi. Subliniez ideea că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţământ cu reale valenţe formative şi informative şi. de asemenea.

capabil el însuşi de inovare continuă . de formator al personalităţii . obiecte vii. Grădiniţa de copii vede în dezvoltarea reprezentărilor jocului un mijloc de cunoaştere mai profundă a lumii înconjurătoare şi totodată de dezvoltare a gândirii copilului. de modificarea profundă a rolului cadrului didactic . Jocul dă copilului mic .Procesul formativ angajează întreaga personalitate a copilului şi experienţa organizată de mine a avut ca scop stimularea interesului copiilor pentru joc. atât prin modalitatea în care am valorificat bibliografia. Am dorit ca acest demers sã îmbrace o notã originalã. De aceea la baza dezvoltarii copilului trebuie să se găsească practica de viaţă a acestuia care îl sprijină zi de zi.simţul’’ ideilor importante ce-i vor servi ca mijloace importante cu ajutorul cărora el va cuprinde mai târziu mai multe concepte complexe. sunet. au confirmat faptul că încă de la grădiniţă copiii pot să-şi însuşească unele noţiuni din educația modernă. optică şi energie. care este şi devine din ce în ce mai mult. cercetator . al cărui stil de muncă şi aspiraţii slujesc într- adevar. Experimentele efectuate cu copiii. cu atât mai mult cu cât trebuie ţinut seama de faptul obiectiv al diferenţierii şi deversificării tot mai accentuate a funcţiilor didactice . măsură. cu o seamă de concepte elementare. ca noţiunile de greutate. proiectant şi evaluator competent al propriei activităţi şi. a existat pentru început etapa teoretică. Aceasta. Caracterul profund formativ şi creativ al învăţământului nu poate fi dat decât de un educator ale cărui însuşiri morale şi spirituale . apt să stimuleze şi să valorifice cât mai deplin potenţialul aptitudinal şi creator al elevilor săi . energia şi pasiunea sa . să realizeze . dar mai ales prin programele elaborate. cu probe elaborate pe obiective şi grupe de vârstă. prin educaţie o nouă sinteză şi ştiinţă . mai presus de toate . prin joc şi experimentare. Frageda copilărie este o perioadă minunată pentru a familiariza copiii. . ca premisă a progresului social . urmată de perioada activă şi momentul practic. creator de proiecte educative . când copilul va dobândi o gândire mai profundă. în chip novator idealului educativ caruia îşi dedică priceperea .. Doresc ca aceste valenţe sã fie apreciate şi de colegii mei din şcoalã şi în general de colegii de profesie. Consider cã lucrarea prezintã o lucrare practicã pentru cã descrie rolul jocului didactic în instruirea şi dezvolatrea copilului preşcolar şi sugereazã modele de programe educaţionale pentru pregãtirea copilului pentru şcoalã. ca premisă pentru dezvoltarea armonioasă multilaterală şi creatoare a personalităţii umane . tehnologie şi cultură . inovator . În ceea ce priveşte cercetarea.

în limitele încercărilor raţionale . ’’Puterea educaţiei nu poate fi socotită nici mai mare nici mai mică decât este . observând rezultatele obţinute .( Herbart )’’ . Educatorul trebuie să încerce atât cât e în stare să realizeze . însă totdeauna să se aştepte a fi readus .