You are on page 1of 17

Crash.Test.

Dummy, de George Stefan

PERSONAJE -

MODERATORUL

MIHAI

DIANA

IOANA

ANDREI

FEMEIA DIN PARC

ROBOTUL TELEFONIC

Cei patru subiecți pot sau nu să fie în scenă. Monoloagele pot sau nu să fie spuse pe rând sau
intercalate între ele sau deloc. Întrebările pot sau nu să fie rostite de subiecți sau de
moderator. Subiecții pot sau nu să raspundă la întrebări cu voce tare. Caietele program pot
sau nu să conțină testele de personalitate folosite în text. Textul (probabil din lipsa de
imaginație a dramaturgului) nu are o structură, o dinamică sau o logică. Întrebările și
rezolvările sunt copiate de autor (din aceeași lipsă de imaginație) din cartea „Teste de
personalitate” de Victor Bodo, ediția a doua, editura „Dacia”, 2001. Autorul își cere scuze
pentru plagiat și își exprimă dorința ca în cazul (puțin probabil) montării acestui text cel puțin
un exemplar din această carte să fie achiziționat pentru a încuraja industria cărților din
România.

Ca propunere regizorală, întrebările și indicațiile din testele de personalitate precum și textul din final
vor fi proiectate pe fundal iar fiecare spectator va primi un plic sigilat cu unul dintre testele de
personalitate folosite în text sau orice alt test din carte.

Copertă de început
În 1971 se năștea SAM, primul manechin umanoid conceput special pentru a studia traumele pe care
le suferă o persoană în urma unui impact de natură fizică. Primul CRASH-TEST-DUMMY. SAM
nu era altceva decât o păpușă de dimensiunea și forma unui om. De-a lungul anilor,
manechinele au evoluat, au devenit din ce în ce mai performante. Copiii lui SAM au primit
organe, haine și chiar personalitate. S-au apropiat tot mai mult de tiparul după care au fost
create. La fel ca oamenii, toate manechinele sunt îmbrăcate la fel. La fel ca oamenii,
manechinele nu opun rezistență impactului. La fel ca oamenii, manechinele poartă centuri de
siguranță și tot la fel ca oamenii, aceste centuri nu-i protejează... deloc. În fond între un
Crash-Test-Dummy și un om obișnuit nu există decât o singură diferență fundamentală.
Lucrurile au mers mai departe. Manechinele au primit dreptul la o viață personală și asigurare
medicală. Niciun manechin nu va mai fi aruncat după utilizare, părțile care au supraviețuit
impactului vor fi refolosite, asta chiar dacă nimeni nu mai are încredere într-un manechin
second-hand. Astăzi, un „Crash-Test-Dummy” se aseamană aproape perfect cu un om
standard. Un om obișnuit... unul care merge la McDonald’s de două ori pe săptămână cu
copiii, unul care are aceeași slujbă de peste 5 ani, unul care își urăște slujba de 4 ani,
înălțimea medie, greutate medie, nefericit, plin de E-uri, constipat. Un om obișnuit... În fond,
între un asfel de manechin și un om nu există decât o singură diferență fundamentală...
psihicul... conceptul de psihic le-a scăpat creatorilor lui SAM, iar în timp s-a dovedit că
PSIHICUL este elementul cel mai grav afectat într-un impact. În acest caz, psihicul este
aproape imposibil de tratat, reparat, operat sau extirpat. El rămâne traumatizat și-l chinuie pe
posesorul acestuia până la moarte. Uneori boala e transmisibilă, un psihic bolnav poate
îmbolnăvi alt psihic. Astăzi putem vorbi de o adevărată pandemie.

Bine ați venit la „Crash.Test.Dummy – studiu asupra psihicului deteriorat”, experimentul nostru nu
caută să stabilească standarde sau să tragă concluzii asupra acestui sindrom inexplicabil din
punct de vedere stințific... psihicul deteriorat. Noi nu ne propunem să tratăm. Noi căutăm
cauzele, sursele, evenimentele care au condus aici. Pe parcursul studiului nostru veți cunoaște
mai multe persoane. Îi vom numi subiecți. Subiecții noștrii beneficiază de protecția
anonimatului. Numele lor, precum și datele pe care le veți auzi astăzi sunt fictive, poveștile în
schimb sunt cât se poate de reale. Studiul nostru se bazează pe o serie de interviuri realizate
în perioada 13-22 Decembrie 2011, cu persoane alese la întâmplare. Instrumentele pe care le
vom folosi se numesc „teste de personalitate”. Aveți și dumneavoastră câte un exemplar în
mână. O să vă rugăm să aveți răbdare și să-l deschideți abia la indicațiile noastre. Credem că
este important să menționăm că nici unul dintre noi nu are studii de psihologie, psihiatrie sau
neurologie. Nici unul dintre noi nu a lucrat în acest domeniu și nici unul dintre noi nu a mai
făcut vreodată acest tip de experiment. Vă dorim vizionare plăcută.

Scena 1.
„Testul 18. Suferiți de depresie?”

MODERATORUL: Mihai are 29 de ani, e căsătorit, nu are copii. Cuvântul care l-ar caracteriza cel mai
bine pe Mihai este „succes”. A obținut tot ce și-au dorit alții pentru el: o slujbă, o soție, o
casă. În ochii colegilor de muncă, Mihai e văzut ca un tip ambițios care știe ce vrea, liderul lor.
Vecinii îl văd ca fiind un tip OK, care nu face gălăgie, își plătește la timp consumul și salută
politicos pe casa scării. Nu fumează, nu bea, nu are vicii. Mihai o să trăiască mult. Dacă într-o
după-masă oarecare Mihai s-ar sinucide, cam astea ar fi informațiile pe care reporterii le-ar
afla de la colegii lui, vecinii lui, părinții lui, iar Mihai ar rămâne o știre neinteresantă. Va
completa testul nr. 18, „Suferiți de depresie?”

Notați cu -1 punct răspunsurile afirmative, cu 1 punct pe cele negative, cu 0 pe cele la care aveți dubii.

• 1. Aveți o fire pesimistă?

• 2. Mai tot timpul sunteți nehotărât?

• 3. Suferiți de multe neîmpliniri?

• 4. Nu știți să vă bucurați de viață?

• 5. Stările depresive țin mult?

• 6. Sunteți o persoană care tinde să se izoleze de alții?

MIHAI: O să vă povestesc o zi din viața mea. O zi normală, ca oricare alta... nu vreau să vă
traumatizez. 7:30 - mă trezesc și imi fac patul, nu mai dormim împreună de câteva luni, eu și
soția mea... o deranjează insomniile mele. Pornesc aparatul de cafea și intru la duș, fac un duș
cu apă semi-caldă, niciodată mai mult de 5 minute, după care mă bărbieresc. Îmi șterg fața și
curăț aparatul de bărbierit. Pentru câteva fracțiuni de secundă mă privesc în oglindă... Apoi
îmi pun o mască, o mască pe care o port zilnic, ora 7:55. Masca are atașat de ea un zâmbet
fals și super-puterea de a pupa cu convingere cele mai jegoase funduri, doar cu speranța că,
poate, într-o zi vei pupa un fund ceva mai curat. Se lipește automat și nu te lasă să respiri.
Dacă o dai jos în public ești considerat nebun. Masca nu e compatibilă cu nici un sentiment,
cel puțin niciunul pozitiv. La birou mă țin tare de ea, aici mă protejează. Prea multă
interacțiune cu colegii și s-ar putea să vadă cât de gol sunt pe dinăuntru. 8:30 - salut omul de
la intrare, el știe cum mă cheamă, eu nu, intru în lift, liftiera apasă automat etajul la care urc,
ultimul. 8:32 - cobor din lift și traversez biroul grăbit, m-a sunat domnul X de la compania Y, e
ziua unei colege, o să avem tort, întâlnirea de după-masă s-a contramandat, grăbesc pasul
mai tare, altele două i-au luat locul, încep practic să alerg, BUNĂ DIMINEAȚA, BUNĂ
DIMINEAȚA, BUNĂ DIMINEAȚA, NU NU AM TIMP ACUM, SIGUR CĂ DA, NU, NU SE POATE, în
cele din urmă ajung în biroul meu. Ora 8:35 - liniște, telefonul începe să sune abia după ora
8:37. Nu, nu am tendința de a mă izola de alții și stările mele despresive nu țin mult. Cred că
v-am răspuns la întrebare.

MODERATORUL: 15-21 de puncte. Sunteți un om care stă bine cu moralul. Având o perspectivă
optimistă vă integrați ușor în viață.

• 7. Considerați că ceilalți vă sunt superiori?

• 8. Un eșec vă marchează profund?

• 9. Suferiți mult din cauza plictiselii?

• 10. Aveți o perspectivă sumbră asupra vieții?

• 11. În general, nu vă place ceea ce faceți?

MIHAI: În compania noastră folosim un sistem piramidal. Cu cât liftul te duce mai sus, cu atât ești mai
important, ai mai multe responsabilități. Deasupra mea e Dumnezeu... Dumnezeu și o voce.
Dumnezeu nu lucrează pentru noi... încă, vocea în schimb DA... O doamnă sau domnisoară
mă sună și îmi transmite ordine date de niște imbecili închiși într-un birou la mii de kilometri
distanță. ȘEFII, CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE, ACȚIONARII. Ei văd totul în cifre. Ei văd 20 de
oameni dați afară, eu văd 20 de familii rămase fără un venit. Dacă cineva se aruncă sub
metrou eu sunt cel care va trimite o coroană din partea companiei, și tot eu voi transmite
familiei îndoliate că politica noastră nu prevede cheltuielile de înmormântare în astfel de
cazuri, deci vor fi nevoiți să se cam descurce singuri. Nimeni nu visează de când e mic să
lucreze într-un supermarket, nu? Sau la McDonald's. Și totuși unii o fac... nu o fac de plăcere
dar o fac... o fac pentru bani. În general pentru un salariu de căcat, dar o fac. Cineva trebuie
să îți pună în pachet cand mergi la Mac, nu? Să-ți zâmbească și să-ți ureze poftă bună... și eu
ca și ei mă duc la muncă pentru bani, și eu ca și ei trebuie să port un costum. Costumul e
criteriul prin care ne departajează societatea. Armani e bine, ești un exemplar reușit, bonețică
cu McDonald's și cămasă albastră, rău, foarte rău, ratat... Muncim o treime din viață, iar în
schimb primim bani. Bani și o căsnicie cu jumate de normă, 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână...
nu e mult, nu? Suportabil, aș putea spune, ne ignorăm cam patru ore pe zi, da... dar avem
ultimul model de frigider și o mașină cu 7 locuri... „construim case pentru viitorul
dumneavoastră”, ignorându-l total pe al nostru, ăsta ar trebui să fie noul nostru slogan. Ora
19 și câteva minute, mă pregăteam să plec spre casă când a sunat telefonul. Îmi place ceea ce
fac iar slujba mea îmi aduce nenumărate satisfacții...

MODERATORUL: 8-14 puncte. În general nu aveți depresii, dar există momente în care vă vine să lăsați
totul baltă. Nedreptatea și lipsa de înțelegere o suportați extrem de greu. Din fericire, după
ploaie vine soarele.

• 12. Modelul de comportament al celorlalți vă afectează profund?
• 13. Aveți multe stări de apatie în care nu doriți să faceți nimic?

• 14. În general vă mobilizați greu din cauza moralului scăzut?

• 15. Succesele celorlalți vă deprimă?

• 16. Aveți tendința de a vă lamenta oricui este dispus să vă asculte?

MIHAI: Cu cine ar putea vorbi un om aflat în poziția mea? Sunt la cel mai înalt etaj, aici încă nu s-au
descoperit urme de viață. 19:11 - era ea... la telefon... ieri... era vocea... sună să mă anunțe că
anul ăsta lucrurile au mers bine, am vândut mai multe case decât se așteptau cei de la centru,
am pontat mai multe ore peste program decât anul trecut, am amânat din nou să avem copii,
unii au divorțat, nimeni nu s-a căsătorit. Vești bune: am reușit să fraierim mai mulți oameni
decât era planul, să-i fraierim să-și ia credite pe 30 de ani și să ne dea nouă banii. Iar noi le-
am dat în schimb iluzia unui cămin. E totul acolo, în pliant. Îl deschizi și începi să crezi. Pentru
că lucrurile au mers bine, anul acesta vom mânca la un restaurant mai bun decât cel de anul
trecut și vom primi o primă mai mare de Crăciun decât cea de anul trecut. Tocmai ne-au
cumpărat cu bani și mâncare. Numele ei e Bianca, lucrează la biroul din Viena. Nu am văzut-o
niciodată... deși vorbim la telefon aproape săptămânal. Sunt curios cum arată. E mereu
amabilă și îmi spune pe numele mic. „E minunat Mihai, felicitări Mihai, sunteți cea mai buna
filieră a companiei, Mihai?” E ciudat să îți auzi numele mic, nu credeți? Cel puțin când nu l-ai
mai auzit de mult. Am avut o conversație scurtă. Am făcut câteva glume iar ea a râs, poate de
complezență. Dar nu cred. Apoi ne-am urat sărbători fericite și am închis telefonul. 19:17 -
închid ușa biroului și iau liftul spre parter.

MODERATORUL: 0-7 puncte. Moralul oscilează de la un pol la altul. Sunteți un om nehotărât care nu
știe ce vrea de la viață. În consecință stările de spirit sunt la fel. Ar fi cazul să vă hotărâți ce
vreți și să acționați fără nicio amânare. Lăsați nehotărârea la o parte.

• 17. Considerați că nu primiți nimic din ceea ce doriți?

• 18. Simtiți că sunteți într-o relație care nu are nicio ieșire?

• 19. În general nu prea aveți încredere în oameni?

• 20. Sunteți neîmplinit pe plan sentimental?

MIHAI: După ce am ieșit din birou, am coborât în parcare. Undeva la sute de kilometri distanță,
Bianca, fata din Viena, făcea probabil același lucru. Săptămâna viitoare e Crăciunul. Soția mea
m-a părăsit... O deranjau insomniile mele. Parcarea e goală. Peste drum e un afiș imens. Afișul
nostru. Seamănă cu unul dintre pliantele pe care martorii lui Iehova ți le bagă în poștă... Acolo
toată lumea e fericită. Judecând după afișele răspândite prin oraș, toți suntem fericiți, toți
trăim într-un mare pliant al martorilor lui Iehova în care singurătatea, homosexualitatea sau
sterilitatea sunt interzise. Sub afiș era cineva... o femeie. Trăiește în parcul din fața clădirii.
Cineva mi-a spus că înainte lucra la bursă, apoi a luat-o razna, așa subit. În mână ține ceva...
sunt două afișe lipite între ele. “CERE-I LUI DUMNEZEU ORICE - DOAR AZI LA PROMOȚIE”.
Femeia asta e nebună, însă eu aveam ceva să-i cer lui Dumnezeu. Am urcat înapoi în birou și
am sunat la centrul din Viena sperând să o mai găsesc acolo. Inventasem un pretext idiot
pentru care o sunam, iar dacă îmi făceam curaj aveam de gând să o invit la petrecerea noastră
de Crăciun. Telefonul a sunat de câteva ori, apoi mi-a răspuns faxul. Asta m-a făcut oarecum
să zâmbesc. Promoția se terminase. Am plecat spre casă. 20:35 – îmi încălzesc ceva la
cuptorul cu microunde, îmi torn un pahar de vin și mă pun în pat. În timp ce alergam printre
canalele televizorului mi-am adus aminte de Bianca, fata din Viena. Oare cum arată și ce face
acum? Apoi mi s-a întâmplat ceva ce nu mi s-a mai întâmplat de mult. 21:13 – adorm.

• 21.Considerați că totul este sumbru?

MODERATORUL: Punctaj negativ. Depresia de care ați suferit a devenit cronică. Există metode de a vă
trata depresia. În acest sens fundația Active Benefic Start vă poate ajuta.

Scena 2

„Testul 6. Evidențierea tendințelor de izolare?”

MODERATORUL: Faceți cunoștință cu Diana. Subiectul are 32 de ani. E prezentatoare de știri la un
post de televiziune important. Nu are prieteni, nu are copii, nu e căsătorită, nu e implicată
într-o relație serioasă. E o femeie de succes. Pentru ea am ales testul Testul nr. 6 „Evidențierea
tendințelor de izolare?”

Notați cu -1 punct răspunsurile afirmative, cu 1 punct pe cele negative, cu 0 pe cele la care aveți
dubii.

• 1. Aveți foartă puțină încredere în oameni?

• 2. Sunțeti extrem de sensibil la critică?

• 3. Aveți foarte multe experiențe neplăcute cu ceilalți?

• 4. Aveți un sistem de valori pe care ceilalți nu îl împărtășesc?

DIANA: Un imbecil, într-un colț al lumii arde Coranul. În celălalt colț trei diplomați sunt decapitați
pentru că au aceași religie cu el. Statul diplomaților decapitați și aliații lui încetează
operațiunile umanitare și sute de copii mor de foame. Părinții și frații copiilor își leagă centuri
cu dinamită la brâu și aruncă în aer o gură de metrou din Londra... la ora de vârf. Cine câștigă?
FBI-ul, FMI-ul, McDonald's... Cine dracu' mai știe? „Bună seara și bine ați venit la știri”. M-ați
recunoscut... eu sunt... eu sunt omul din televizor. Eu vă aduc sfârșitul lumii în fiecare seară.
Dar nu sunt singură aici, să stiți. Nu dați vina doar pe prezentator. Sub mine lucrează o
mulțime de furnici... zeci de anonimi rămân în final doar un nume pe ecran. V-ar deranja
asta? Sa fiți condus de o femeie... de toanele ei, de ciclul ei menstrual. La asta ne reducem...
nu? Un vagin și secrețiile lui. Se spune că o femeie nu poate fi fericită fără un bărbat lângă ea,
că femeile nu pot face carieră, că femeile sunt proaste, slabe și ușor de manipulat. Personal,
despre mine, s-a spus că sunt o scorpie, o frigidă și o nefutută... nu sunt prea populară în
rândul colegilor mei... asta deși vin prima la muncă și spun știrile alea de căcat ca un roboțel
telefonic. Nu greșesc niciodată niciun cuvânt. Niciodată niciun cuvânt. Așa că DA. Se poate
spune că am un sistem de valori pe care alții nu-l împărtășesc. Sunt rea, rece, insuportabilă și
îmi fac treaba bine. Patru calități care îi împiedică pe colegii mei să mă invite la zilele lor de
naștere, să mă sune de Crăciun sau să mă salute pe coridor.

MODERATORUL: 15-21 de puncte. Sunteți un om sociabil. Știți cum să vă integrați în aproape orice
societate. Ceilalți vă consideră un om simpatic.

• 5. Aveți preocupări care nu-i interesează pe ceilalți?

• 6. Aveți foarte puțini prieteni?

DIANA: Toată chestia asta a fost o idee proastă încă de la început. Ideea conducerii. Vedetele postului
să împartă mâncare și cadouri oamenilor fără adăpost. Vezi tu, e simplu... strângi din dinți,
zâmbești, te prefaci că nu le simți mirosul, zâmbești tare, mai tare, până când începi să crezi și
tu. E doar o altă procedură. Diana Popescu, vedeta, în genunchi, împărțind haine, cadouri și
mâncare oamenilor fără adăpost. În direct din malaxorul societății. Aici nimic nu se aruncă la
gunoi. Aici e gunoiul. Locul pe lângă care treci și întorci capul. Fiecare om de aici are povestea
lui. Poveștile triste ajută la cerșit, deci sunt perfecte pentru camera de filmat. Drogați,
handicapați, bolnavi în stare terminală... toate ciudățeniile naturii adunate într-un singur loc
pentru divertismentul tău. Copiii par fericiți, mai fericiți decât cei ce învață la școala germană.
În spate e cineva, o femeie. Nu pare să o intereseze cadourile noastre. „E nebună”, mi-a spus
cineva. „E nebună rău. A dat-o bărbatu’ ei afară din casă. Înainte era profesoară. Ziua o găsiți
în parcul din centru. Dar nu cerșește.” Iar eu mă întreb... de unde încep oamenii să-ți fie
prieteni? Când ești dată afară din casă și nimeni nu te primește, ai prieteni? Cand ești bătută
de soțul tău și nimeni nu intervine, ai prieteni? Eu nu am prieteni. Nici măcar unul. Dar nu vă
îngrijorați. M-am asigurat bine că nu voi avea vreodată nevoie.

MODERATORUL: 8-15 puncte. În general sunteți un om sociabil, dar în anumite momente simțiți
nevoia de a fi singur pentru o perioadă scurtă de timp. Aveți tendința de a vă selecta foarte
bine prietenii. Doar cu aceștia vă simțiți bine.
• 7. Sunteți un om irascibil?

• 8. Nimănui nu îi spuneți ce aveți pe suflet?

• 9. Vă este rușine să vorbiți despre sine?

• 10. Aveți o durere în suflet pe care nu o puteți împărtăși nimănui?

DIANA: Uneori ridic tonul... fără să vreau... țip... vorbesc cu cineva și mă trezesc urlând. „La tine acasă
se țipa mult, nu-i așa?”, m-a întrebat odată cineva, așa... în glumă. Da... la mine acasă se țipa
mult... se țipa foarte mult. (țipă următoarele 3 propoziți) „Ana are mere.”, „Laptele este
bun.”, „Tata se ceartă cu mama”. Primele trei propoziți, clasa întâi. „Tata se ceartă cu mama și
îi trage o palmă.”, asta e deja o frază, abia într-a doua am scris-o. Tata îi fute mamei o palmă și
noi nu mai suntem o familie. De ce nu a plecat mama niciodată? Pentru că era încuiată acolo,
în căminul ăla pe care îl curăța și-l întreținea așa cum au făcut-o toate soțiile dinaintea ei...
pentru că nu avea unde să se ducă, pentru că ea nu știa să facă nimic... doar asta... să fie
nevasta unui bărbat. Amantă-Iubită-Nevastă-Corvoadă și apoi la bătrânețe asistentă medicală,
circuitul femeii în natură. „Eu nu o să ajung niciodată ca tine, mamă...” titlul unei compuneri,
clasa a opta. O mamă bătută și fiica ei care fuge de acasă - două personaje fictive. Nimeni nu
a făcut legătura, oamenii nu vor să audă asfel de lucruri. Pentru ei, eram o familie fericită.
Țipam de fericire. Alte țipete ieșeau din alte apartamente, și tot ce puteai să faci era să
grăbești pasul când treceai prin dreptul ușii. Comuniștii sunt de vină că nu au făcut pereții mai
groși. Sute, mii de bărbați lovindu-și nevestele sub privirile copiilor. Toți închiși într-un mare
incubator gri. Despărțiți între ei de niște pereți subțiri de ghips-carton. Bărbați lovind femei,
copii țipând, copii țipând, copii țipând... Mii de copii țipând pentru tot restul vieții. (pauză)
Scuze. Uneori ridic tonul... țip... fără să vreau.

MODERATORUL: 0-7 puncte. Contradicțiile din sufletul dumneavoastră se repercutează asupra
relatiilor cu ceilalți. Când sunteți deprimat vă izolați mult timp de ceilalți. Dacă ați avea mai
multă încredere în forțele proprii atunci ați fi mai sigur în relațiile cu cei din jur.

• 11. Îi suspectați pe ceilalți de gânduri ascunse?

• 12. Vă considerați mult diferit(ă) de ceilalți?

• 13. Aveți impresia că ceilalți vă bârfesc des?

• 14. Credeți că aveți prea multe defecte pentru a fi bine apreciat de cei din jur?

• 15. Capacitatea dumneavoastră de comunicare este scăzută?

• 16. Ironia celorlalți vă displace?

• 17. Aveți sentimentul că lumea este extrem de rea?
DIANA: Săptămâna asta e Crăciunul. În perioada asta nu avem decât știri lacrimogene, povești fericite
și miracole. Politica postului. Așa am ajuns să împărțim cadouri oamenilor străzii. Apoi o să-i
adunăm pe toți morții, răniții, violații, furații și o să-i prezentăm într-o ediție specială.
Momentan vă menajăm. De sărbători. Considerați ăsta micul nostru cadou. Azi am văzut-o...
în pauză. Am ieșit să iau masa. Apoi am intrat prin magazine. Cumpărăturile mă fac fericită.
Așteptam să apară un taxi când una dintre plase s-a rupt. Am început să injur încet. Eram
aplecată și încercam să îmi strâng hainele când am zărit-o în intersecție. Stătea acolo și mă
privea. Femeia din parc. Mama cuiva. Nu, era doar o femeie a străzii, ca altele. Femeile astea
nu sunt mame. Eu și problemele mele de căcat, cu hainele mele de căcat și ființa asta o să-și
petreacă Crăciunul pe stradă. În spatele ei, pe un perete, niște puști au desenat un înger și au
scris sub el: „People are dying over here”. Trei persoane fără adăpost au decedat în cursul zilei
de azi datorită frigului. Nu glumesc. Credeți-mă pe cuvânt. Eu prezint știrile.

• 18. Aveți tendința să vă refugiați în ceva anume (muncă, artă, vicii )?

• 19. Aveți obiceiul să refuzați propunerile de a petrece timpul cu cei din jur?

• 20. În mijlocul unei societăți niciodată nu vă simțiți bine?

• 21. Aveți des senzația că nu vă puteți deschide în fața celorlați?

MODERATORUL: Punctaj negativ. Tendința de izolare față de cei din jur este patologică. Ar fi indicat să
consultați un psihiatru. El vă poate ajuta vă să recuperați încrederea în sine și în ceilalți. În
lume există și oameni în care se poate avea încredere.

Scena 3

„Testul 1. Ați avut o copilarie fericită?”

MODERATORUL: Ioana, 26 de ani. Lucrează pentru un ziar local. Într-un birou obscur, împreună cu alți
30 de oameni obscuri. Ioana scrie rubrica de necroloage, anunțuri matrimoniale și mesaje.
Dacă într-o zi Ioana s-ar evapora pur și simplu, probabil că nimeni nu ar observa. Pentru Ioana
am ales testul numărul 1: „Ați avut o copilarie fericită?”

Notați cu 1 punct răspunsurile afirmative, cu -1 punct pe cele negative, cu 0 pe cele la care aveți
dubii.

• 1. Vă gândiți cu mândrie la părinții dumneavoastră?

• 2. Considerați că părinții nu au comis greșeli grave în educația dumneavoastră?
• 3. În perioada copilăriei a fost armonie în familie?

• 4. Părinții au ezitat să vă streseze?

• 5. Părinții s-au ocupat mult timp de dumneavoastră?

IOANA: Mie personal îmi și plac necroloagele. Uneori sunt rugată sa le scriu de la zero. Când familia
nu are nimic bun de spus despre mort. Nu se întâmplă des, morții sunt de obicei buni. Lasă
moșteniri. Anunțurile matrimoniale sunt și ele destul de interesante. Din plictiseală am
început să țin statistici. Așa am aflat că în zilele noastre pensionarii sunt cei mai dispuși la
romantism. Tinerii folosesc canalele fără risc, unde poți să-i vezi fața celuilalt. Pensionarii, în
schimb, au descoperit întrerupătorul și Viagra. Săptămâna asta am avut 29 pentru doamne și
81 pentru domni... anunțuri. Noi am fost săraci. Când eram mică. Pentru că la noi în oraș nu
se găsea de muncă. Combinatul s-a închis, așa că oamenii și-au strâns lucrurile și viața și au
plecat la muncă în străinătate. Mama a plecat prima, aveam 3 ani. Dacă ștergi la fund bătrâni
bogați străini reușești să trimiți acasă destui bani ca ceilalți să poată trăi. Apoi tata, 4 ani. Dacă
construiești altora case și sotia ta șterge la fund bătrâni bogați străini, poți trimite acasă atât
de mulți bani încât copilul tău n-o să mai aibă nevoie de părinți. FALS!!!

MODERATORUL: 20-30 puncte. Ați avut o copilărie fericită. La aceasta au contribuit părinții deosebiți
pe care îi aveți. Vă puteți mândri cu multe momente frumoase petrecute în copilărie.

• 6. Ați fost deprins în copilărie cu obiceiuri benefice?

• 7. Părinții au evitat să vă pedepsească pe nedrept?

• 8. Sunt foarte multe clipe frumoase pe care le-ați petrecut împreună cu părinții și la care vă gândiți
cu drag?

• 9. Momentele neplăcute din copilărie sunt neglijabile?

• 10. Părinții au fost neînțelegători cu dumneavoastră în copilărie?

• 11. Au evitat să vă umilească?

• 12. Părinții au evitat să vă oblige să faceți lucruri care nu vă atrăgeau?

• 13. Frustrările prin care ați trecut în copilărie sunt nesemnificative?

IOANA: Ridică mâna daca ți-ai înșelat vreodată soția sau soțul. Dacă ai fost la curve. Dacă ai avut
fantezii sexuale cu prietenul prietenei tale. Suntem o adunatură de ciudați, nu credeți? Ne
place să ne-o tragem... dar nu oriunde... locul e important... Cu cât riscul e mai mare, cu atât
și plăcerea. Oamenilor le place să se fută... sexul vinde... nu așa se spune...? Miliarde... îți
comanzi de pe net jucării sexuale dintre cele mai ciudate, geluri, pompe, reviste, casete cu
copii, vibratoare, pastile, costume de piele, costume de latex, biciuri, cătușe, prezervative cu
aromă de căpșuni și mai știu eu câte alte ciudățenii. Aici toți vorbim aceeași limbă, toți dorim
același lucru... SĂ NE-O TRAGEM !!! Același lucru îl vroia și el... îl excita fetele tinere. Pasiunea
cu care îl iubeau, tenul lor, riscul de a fi prins încercând să convingă o fetiță de numai
paisprezece ani să-și desfacă picioarele pentru el... asta îl excita. Riscul mărește plăcerea.
Vreți să știti un secret? Vreți? Dumnezeu se uită la noi când ne-o tragem... Dumnezeu e cel
mai mare voyeur... Haide!... Trage-mi-o!... Hai!... Știu că asta vrei!... Asta vrea toata lumea,
nu? (țipă) TRAGE-MI-O!!! (Râde cu voce tare.) Nu vă speriați!... Glumeam doar... Așa
glumesc eu... Sexul, nu-l poți învinge, toți îl vrem. El ne face să dăm anunțuri penibile în ziar.

MODERATORUL: 10-20 puncte. În general, ați avut o copilărie destul de fericită. Dar care a fost
umbrită de anumite momente neplăcute. Anturajul în care ați crescut nu a fost întotdeauna
suficient de amabil.

• 14. Părinții v-au deprins cu un sistem de gândire profund?

• 15. Părinții v-au învățat să-l respectați pe Dumnezeu?

• 16. Ați fost deprins să învățați să respectați și să ocrotiți natura?

• 17. Părinții v-au învățat să-i respectați pe cei din jur.

• 18. Părinții v-au deprins cu o atitudine justă față de muncă?

• 19. Ați primit suficientă afecțiune în copilărie?

• 20. În copilărie v-ați jucat mult?

• 21. Jocurile copilăriei vă aduceau satisfacții intense?

• 22. La școală ați fost bine apreciat de către profesor?

• 23. Ați fost cotat corect la școală?

• 24. Au existat profesori la care acum vă gândiți cu drag?

IOANA: Primul bărbat din viața mea. Am fost o elevă model. Niciun bărbat nu o să-și lase cariera și
familia pentru o fetită de 14 ani, indiferent cât de bine învață. După el au urmat un șir lung de
colegi de liceu, colegi de facultate, colegi de muncă și lista colegilor poate continua. Domnul
profesor m-a învățat bine să-mi dau jos chiloții. Singurul bărbat pe care l-am iubit s-a dovedit
a fi un profesor de căcat și un om de nimic. Pe lângă necroloage și anunțuri matrimoniale mă
ocup și de rubrica de mesaje. E preferata mea. O rubrică mică în care romantici de modă
veche, de obicei pensionari, își trimit mesaje prin intermediul ziarului nostru folosindu-se de
coduri secrete. De ex: „discreție totală” înseamnă „caut doar sex”, „suflet cald” înseamnă „hai
să ne unim viețile, bolile și pensiile pe vecie”. Săptămâna asta am avut doar 4. Vă citesc unul:
„Pentru cod îngerul_tău/bis/5: Veniți Duminică 18.12.2011 ora 10, la cafeneaua Tango, în
centru. Pentru recunoaștere o să am un ziar pe masă. Sper să nu regretați. Vă aștept cu drag”.
Ce credeți, ea a venit? Nu, din păcate ea nu a venit, sau a venit și nu s-a prezentat. Știu asta
pentru că am fost acolo. Mă duc de fiecare dată. Stăteam în celălalt colț al cafenelei, privindu-
l. A așteptat-o aproape o oră sorbindu-și încet cafeaua. Voi o știți pe femeia din centru, aia
nebună, cu multe insigne, care stă în parc? Se spune despre ea că a ajuns așa pentru că
bărbatul pe care l-a iubit a părăsit-o pentru alta. Mă hotărâsem să fug după domnul acela și
să mă prezint. Să-i spun că-mi pare rău că serviciile ziarului nostru nu l-au ajutat. Cand am
ieșit din cafenea, în duminica aceea, am dat din greșeală peste ea, peste femeia aia. A căzut la
pământ și o insignă i s-a desprins de pe haină. Am ridicat insigna să i-o dau, dar ea a spus
„păstreaz-o”. Pe domnul acela nu l-am mai găsit.

MODERATORUL: 0-10 puncte. Ați avut o copilărie zbuciumată. Ați fost expus la multe umilițe și
nedreptăți. Sunteți un om extrem de sensibil. Ar fi bine să uitați trecutul și să fiți fericit în
prezent.

• 25. Cu profesorii ați avut relații armonioase?

• 26. Profesorii au știut să organizeze activități plăcute?

• 27. În copilărie ați avut un prieten cu care v-ați înțeles foarte bine?

• 28. Ați avut foarte puține umilințe de îndurat din partea anturajului?

• 29. Ați primit rar bătaie?

• 30. Vă puteți mândri că nu ați fost abuzat în niciun fel?

IOANA: Da!... și pe calea asta aș dori să le mulțumesc tuturor celor care nu m-au abuzat în niciun fel.
Vă mulțumesc, mamă și tată, că nu ați fost prezenți în viața mea și m-ați lăsat să vă imaginez.
Vă mulțumesc că nu ați fost la niciuna dintre zilele mele de naștere sau când am terminat
liceul sau când am terminat facultatea. Vă mulțumesc că mă faceți să mă simt de căcat de
fiecare dată când vorbesc cu voi. Îți mulțumesc tie, domnule profesor, că m-ai futut la 14 ani
iar a doua zi te-ai prefăcut că nu mă mai cunoști. Îți multumesc că mi-ai permis să mă
îndrăgostesc de tine. Îți mulțumesc din suflet că acum sunt o retardată. Vă mulțumesc sutelor
de bărbați prin patul cărora am trecut și nu v-ați obosit nici măcar să mă întrebați cum m-am
simțit. Îmi cer scuze dacă v-am reținut de la lucruri mai importante, am observat că vă cam
grăbeați. Îți mulțumesc ție, îngerul_tău/bis/5 pentru că nu ai venit în duminica aceea, în
duminica în care aveam atât de multă nevoie de o poveste fericită. Dar cel mai mult îți
mulțumesc ție, femeie din centru, pentru cadoul tău. Parcă ne-am cunoaște de-o viață. Vă
mulțumesc tuturor din suflet. Nu știu cum aș fi reușit fără voi. Insigna încă o mai am. E cadoul
meu de Crăciun. O port mereu. (Citește de pe ea.) „I’m just another fucked up little girl.”
Super, nu?
MODERATORUL: Punctaj negativ. Ați avut o copilărie extrem de nefericită. Ați trăit evenimente greu
de suportat. Poate dacă v-ați descărca sufletul cuiva v-ați simți mult mai bine.

Scena 4

„Testul 3.Câtă importanță acordați vieții religioase?”

MODERATORUL: Andrei are 22 de ani. E student la Facultatea de Teologie. Într-o zi o să devină preot.
A urma calea Domnului a fost cea mai importantă decizie a vieții lui. Am ales pentru Andrei
testul nr. 3 - „Câtă importanță acordați vieții religioase?”

Notați cu 1 punct răspunsurile afirmative, cu -1 punct pe cele negative, cu 0 pe cele la care nu sunteți
sigur. Nu contează atât de mult grupa valorică în care vă încadrați, cât conștientizarea
greșelilor pe care le faceți în viață. Fiecare răspuns cotat negativ este o greșeală sau un defect.

• 1. Credeți în Dumnezeu?

ANDREI: Ăsta ar trebui să fie examenul de admitere în Facultatea de Teologie. Atât. O întrebare.
„Credeți în Dumnezeu?”Răspunzi „da”, ai intrat. Răspunzi „nu”, ai picat. Apoi departajarea se
face simplu. Cine a mințit cel mai mult, e admis primul, urmat de cel care a mințit ceva mai
puțin, și așa mai departe. Sinceritatea nu intră în atribuțiile preoților. Noaptea ies pe străzi, Îl
caut. Și ai fi surprins de locurile în care-L poți găsi. Odată m-am întâlnit cu El într-un bar, era
beat. Altădată L-am văzut la un accident, stătea și privea nepăsător de pe margine. Mereu
nepăsător. Da. Cred în Dumnezeu, dar nu cred că El mai crede în mine. Dumnezeul meu a
devenit ateu. Îl cam doare-n cot. Care e prima poruncă? „Să nu ai alți Dumnezei în afară de
mine!”Asta e prima și cea mai importantă poruncă. De ce? Ti-e frică de concurență?
Alternative mai ieftine se găsesc, să știi. Mici Dumnezei îți zâmbesc din vitrinele orașului, din
reclamele luminoase. Te invită să intri și să te abonezi. Dă-ne viața ta nouă. Cumpără-ți
ultimul model de Audi, ia-ți un ceas din aur, închiriază-ți o prostituată, droghează-te, bea până
nu mai poți!... Și poți fi TU sau TU sau TU Dumnezeul tău!

MODERATORUL: 21-30 puncte. Testul reflectă preocuparea profundă pe care o aveți față de
spiritualitatea creștină. Cunoasteți bine Biblia și o aplicați corect în viața de toate zilele.

• 2. Vă duceți suficient de des la biserică?

• 3. Vă rugați zilnic?

• 4. Trăiți cu intensitate rugăciunea?
• 5. Vă concentrați intens în timpul rugăciunii?

• 6. Pentru dumneavoastră Isus este un model de viață pe care încercați să-l urmați?

• 7. Practicați ritualuri specifice cultului de care aparțineți?

• 8. Încercați să gândiți, credeți, actionați în așa fel încât să fiți sigur că veți avea parte de mântuire?

• 9. Vă rugați pentru propria mântuire?

• 10. Vă iubiți cu adevărat aproapele?

ANDREI: Acum câteva luni tata s-a îmbolnăvit grav. O afecțiune cardio-vasculară. Genul de veste pe
care nu vrei s-o primești. Iar când o primești, doctorul tău nu te mai privește în ochi.
Problema e simplă. Nu ai bani, mori. Apoi ai spus „să nu poftești nimic din ce este al
aproapelui tău”. Ai dat porunca, dar nu ai împărțit egal. „Să nu furi!”, „să nu poftești!” Roagă-
te și vei primi! Când tata s-a îmbolnăvit, m-am rugat. Nu aveam cum să strângem niciodată
banii ăia. Cel puțin nu la timp. Așa că ne-am rugat. „Fericiți cei ce plâng”, nu?... Asta tot tu ai
spus-o, deși nu cred c-ai plâns vreodată. Nimeni nu mai crede în nimic. Aproapele meu fură.
Îmi dă în cap ca să-mi ia portofelul. Se preface că nu m-aude când îi cer ajutorul. Iar eu, în
schimb, ar trebui să îl iubesc? Banii strânși pentru tata i-am folosit ca să-l înmormântăm.
Înmormântările nu sunt ieftine. Un mort nu se spală singur. O groapă nu se sapă singură.
Porțile către cer se deschid cu bani. Dumnezeu nu plătește impozite dar taie chitanțe.

MODERATORUL: 11-20 puncte. Există o preocupare față de cele sfinte dar nu foarte profundă. Ar fi
indicat să vă angrenați mai mult în viața spirituală.

• 11. Vă rugați pentru ceilalți?

• 12. Aveți obiceiul să reflectați profund asupra pildelor biblice?

• 13. Simțiți cum în viață sunteți protejat de Cel de Sus?

• 14. Cunoaște-ți suficient de bine Biblia.

ANDREI: Voi știți că Biblia e cea mai publicată carte de pe pământ: 2,5 miliarde de exemplare. O găsiți
în toate casele în care locuiește o familie de creștini. Toată lumea a auzit de ea. E un best-
seller. „Să nu-ți faci chip cioplit!”. În centrul oricărui oraș, al fiecărei comune, sat sau catun o
să găsiți cel puțin o biserică. Avem mai multe biserici decât școli și spitale la un loc. La noi
cozile se fac doar la reduceri și pentru a pupa oasele sfinților. Ne călcăm în picioare ca să ne
demonstrăm credința. „Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare!”. În parcul din centru,
chiar în fața bisericii, dacă mergeți ziua, o să găsiți o femeie. Stă acolo, pur și simplu. Pe
majoritatea cerșetorilor preotul i-a mituit să cerșească în altă parte. Ca să nu strice atmosfera.
Dar ea nu a vrut mila lui. Înainte să ajungă pe stradă, venea des la biserică, era căsătorită și nu
putea să aibă copii cu soțul ei. La îndemnul preotului a ținut post multe zile. În cele din urmă
a ajuns la spital, avea 32 de kilograme. Soțul ei a internat-o la psihiatrie, iar când a văzut că
nu-și mai revine, a părăsit-o. Asta zice lumea. Preotul grăbește pasul când o vede, parcă îi e
frică de ea. Dar ea doar stă acolo, privind în gol. „Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare,
nici să te închini lor!”. Ah... și v-am mințit. Nu Biblia e cea mai publicată carte de pe pământ.
Catalogul Ikea e. Biblia e abia pe locul doi.

MODERATORUL: Aveți o atitudine superficială față de religie. Deși credeți în Dumnezeu, faptele
dumneavoastră nu refectă acest lucru. Încă nu este târziu să reveniți pe calea cea bună. Ați
avea o viață mult mai împlinită.

• 15. Aveți obiceiul să reflectați asupra propriilor acțiuni, dacă sunt sau nu în concordanță cu
cerințele biblice?

• 16. Aveți obiceiul să țineti posturi religioase?

• 17. Stiți să iertati greșelile celor din jur?

• 18. Aveți rezistență crescută la ispită?

• 19. Cereți ajutorul divin în acțiunile importante?

• 20. Încercați să vă debarasați de meschinăria lumii materiale?

• 21. Credințele dumneavoastră se reflectă în împlinirea rugăciunilor?

• 22. Aveți obiceiul să-i mulțumiți lui Dumnezeu când vi se împlinesc rugăciunile?

• 23. Evitați compania celor care nu au gânduri curate și elevate?

• 24. Căutați să aveți cugetul curat?

ANDREI: „Să nu ucizi!”, asta e a șasea poruncă. Să nu ucizi! Se apropie Crăciunul. Perioada miracolelor.
Azi, de exemplu, fabrica de armament din Cugir a anunțat că face angajări. Nu mai fac față
comenzilor pentru export. 500 de oameni vor avea un loc de muncă începând de anul viitor și
ăsta e un adevărat miracol. 500 de oameni vor asambla arme pentru ca alți 5000 să ucida
50.000. Muncim 8 ore asamblând arme, apoi, când ieșim din tură, trecem pe la biserică și
spunem o rugăciune. Într-un alt colț al lumii, munca noastră ucide părinți, copii, animale, tot
ce prinde în cale în numele Domnului, al dreptății și al petrolului. Dar noi nu știm nimic, deci
vom mânca liniștiți în seara asta. TU m-ai provocat, mai ții minte? Ultima dată când te-am
văzut erai cu ea. Acolo, în parc. Erai cu femeia aceea. O priveai de departe, ți-era frică de ea,
la fel ca preotului, te simțeai vinovat. Atunci mi-ai pus credința la îndoială. Dacă nu ai putut s-
o ajuți pe femeia asta, cum ai putea să ne ajuți pe toți? „Atenție! Sus se lucrează!” - un afiș
lipit pe biserica intrată în renovare. Asta am găsit când m-am întors acolo. Femeia dispăruse.
Ca tine. Și credeți-mă, SUS NU SE LUCREAZĂ, SUNT CU TOȚII ÎN CONCEDIU. Testează-ți
credința! E simplu. Alege o intersecție aglomerată. Închide ochii și fă un pas. Apoi încă unul și
încă unul până când cineva te va trage înapoi.

• 25. După fiecare predică reflectați intens asupra celor expuse?

• 26. Căutați să discutați și cu alți credincioși subiecte religioase?

• 27. Stiți să treceți peste propriul orgoliu?

• 28. Aveți compasiune pentru cei aflați în suferință?

• 29. Prezentați toleranță religioasă?

• 30. Luptați pentru ecumenismul religios?

MODERATORUL: Punctaj negativ. Indiferent de credința pe care o aveți, duceți o viață aflată la polul
opus față de Dumnezeu. Aceasta este calea pierzaniei. Descoperindu-l pe Dumnezeu aveți
șansa să înțelegeți ceea ce este mai frumos în această lume.

Copertă final

(scoate o carte de identitate și o arată spre public)

FEMEIA DIN PARC: Unde stai? La periferie sau în centru? Ce naționalitate ai, dar cetățenie? Unde te-ai
născut? Când? Cât de bătrân ești? Care e codul tău numeric personal? Îți plătești impozitele?
Ai asigurare medicală? Ești căsătorit sau necăsătorit? De ce nu ești căsătorit? De ce boli ai
suferit în copilărie? Ăsta ești tu... tu în ochii unui sistem care nu vrea să te cunoască mai mult.
Un lung șir de numere. Cartea ta de identitate. De ce nu scrie că îți place să dansezi, să te uiți
la filme cu prietenii? Că îți place să vorbești despre fotbal sau să intri în discuție cu
necunoscuți pe tren. De ce nu scrie nimic despre tine?... Numele meu e Maria. Locuiesc în
parcul din centru. Lumea spune că nu sunt normală. E adevărat. Nu sunt. Ceilalți sunt. De aici
din parc îi văd pe toți. Ei nu mă văd pe mine. Se prefac că nu exist. Între biserică și mall, între
redacția ziarului local și afișul imens din centru cu oameni fericiți, aveți șansa să mă ignorați.
Să întoarceți ușor capul și să vă bucurați că nu ați ajuns ca mine. Încă. Am fost și eu cândva
normală... ca voi. Demult. Am avut o rată, o slujbă și un soț. Trioul monoton al unei vieți
neinteresante. Nu mi-aș fi permis niciodată o locuință în centru, nu? Când aș fi avut timp
pentru o grădină de flori? Sau să hrănesc porumbeii? Acum luati un pix, creion sau marker și
treceți numele pe care vreți să-l dați primului copil, aroma de înghețată preferată, prima
dragoste din adolescență, orice. Ăsta e primul pas. Acum puteți spune că aveți, în sfârșit, un
buletin de identitate, că aveți o identitate. Și nu sunt mulți care se pot lăuda cu asta.
Săptămâna trecută a fost Crăciunul.

ROBOTUL TELEFONIC: Ați sunat la fundația „Active Benefic Start”. Noi vă stăm la dispoziție 24 din 24
de ore. Pentru a putea primi un ajutor specializat pe tipul dumneavoastră de problemă vă
rugăm apăsați tasta: 1 dacă suferiți de depresie, 2 dacă ați avut o copilărie nefericită, 3 dacă
vă simțiți neîmplinit, 4 dacă vă considerați un ratat, 5 dacă sunteți un inadaptat social, 6 dacă
suferiți de frustrări, complexe, temeri. (Se aude sunetul unei taste.) Acum vă rugăm să alegeți
cauza problemei dumneavoastre. Apăsați tasta 1 pentru părinți, 2 pentru partenerul de viață,
3 pentru anturaj, 4 pentru societatea în care trăiți, 5 pentru toată umanitatea în afară de
dumneavoastră.(Se aude sunetul unei taste.) Vă rugăm să apăsați tasta corespunzătoare
nivelului dumneavoastră de nefericire raportându-vă la o scară de la 1 la 5, unde 5 este
nivelul maxim de nefericire iar 1 este un nivel aproape suportabil. (Se aude sunetul unei
taste.) Vă mulțumim. Așteptați până când unul dintre specialiștii noștri va intra în legătură cu
dumneavoastră. Se aude o melodie pe fundal. După 30 de secunde robotul revine și repetă
aceeași frază: „Vă rugăm să așteptați până când unul dintre specialiștii noștri va intra în
legătură cu dumneavoastră.” Se repetă de 3 ori melodia și această frază. Apoi: „Ne pare rău
dar momentan toți specialiștii noștri sunt angajați în alte convorbiri. NIMENI NU VĂ POATE
AJUTA!” (Se aude tonul de ocupat.)

(Heblu)

Studiul nostru a ajuns la final. Între timp s-a descoperit viață pe Terra, tratamente pentru toate bolile
cunoscute și ultimul om adevărat a murit de bătrânețe la vârsta de 22 de ani. El și-a cerut
scuze pentru tot rahatul făcut de cei dinaintea lui.

Vă mulțumim că ați participat la studiul nostru.

Puteți deschide plicurile.

SFÂRȘIT