You are on page 1of 24

CAPITOLUL 5

STRATEGII COMPENSATORII LA PERSOANELE CU CECITATE ŞI LA
PERSOANELE CU VEDERE SLABĂ / AMBLIOPIE

Orice deficienţă suscită, în primul rând, o reacţie emotivă care poate să apară pe
baza reprezentării diferenţei în raport cu norma. Dramatizarea acestor diferenţe se
poate reduce printr-o mai bună cunoaştere a potenţialităţilor reale ale persoanelor
cu deficienţe, inclusiv prin apelarea la strategii corectiv-compensatorii şi de
adaptare la mediul ambiant, luând în seamă şi posibilitatea substituţiei
senzoriale, datorate plasticităţii cerebrale.
5.1. Substituţia senzorială şi plasticitatea cerebrală în condiţiile cecităţii
în ultimele decenii, unii cercetători s-au interesat de studierea compensărilor
senzoriale şi de reorganizările neuronale concomitente, urmărind şi noile
posibilităţi de reabilitare prin tehnologiile moderne.
Astfel, Wanet-Defalque (2000) a studiat modalităţile prin care creierul persoanelor
nevăzătoare se adaptează la privarea senzorială vizuală şi cum tratează acesta
instrumentele substitutive vederii. S-au cercetat consecinţele cecităţii timpurii,
comparativ cu cele ale cecităţii tardive, asupra funcţionării cerebrale. Cu ajutorul
tomografiei prin emisie de pozitroni (TEP), s-a studiat activitatea metabolică a
structurilor vizuale din creier. Contrar unor idei vehiculate încă în ultimul deceniu
al secolului al XX-lea, s-a constatat că, de fapt, cortexul occipital implicat în
tratarea informaţiilor vizuale, nu este total inactiv la nevăzătorii congenital sau la
nevăzătorii care au dobândit de timpuriu deficienţa. Dimpotrivă, s-a constatat că la
subiecţii cu cecitate dobândită de timpuriu persistă o activitate metabolică foarte
intensă în ariile corticale ale proiecţiei vizuale (în cortexul vizual). Paradoxal,
această activitate metabolică, la persoanele devenite de timpuriu ne văzătoare, este
comparabilă cu cea observată la subiecţii văzători, care efectuează o sarcină

vizuală complexă.
Dimpotrivă, la un subiect devenit nevăzător la vârsta adultă, această activitate
metabolică în cortexul occipital s-a dovedit a fi comparabilă, dacă nu chiar
inferioară, cu cea obţinută de către un subiect valid, legat la ochi.
S-a emis ipoteza că activitatea metabolică intensă observată la nevăzătorii adulţi cu
cecitate dobândită de timpuriu este rezultatul unei recuperări funcţionale de către
cortexul vizual a unor fine tratări ale informaţiilor non-vizuale. Această ipoteză a
fost verificată de mai mulţi cercetători. Astfel, s-a demonstrat că metabolismul
observat în cortexul vizual al nevăzătorilor congenital este în primul rând de tip
oxidativ, fiind, deci, efectul unei activităţi neuronale (Wanet-Defalque, 2000).
Cercetări efectuate în S.U.A. şi în Anglia au arătat că metabolismul occipital era
mai mare atunci când subiectul nevăzător citeşte braille-ul (Sadato, 1996) sau când
localizează sunete in spaţiu (Weeks, 2000). De asemenea, s-a observat o activare a
ariilor vizuale ventrale la nevăzătorii congenital atunci când li se cere să-şi
reprezinte obiecte care în prealabil au fost percepute tactil-kinestezic. în fapt,
regiunile activate pe parcursul acestei sarcini pur mintale sunt aceleaşi cu cele
identificate la subiecţii din lotul de control care au efectuat o operaţie mintală
similară, pornind de la obiecte explorate vizual.
Aceasta ne dovedeşte că structurile vizuale specializate în tratarea informaţiilor de
înalt nivel (recunoaşterea unor obiecte, recunoaşterea feţelor umane etc.) ar putea
să fie reorganizate la copiii cu cecitate timpurie, în sensul de a se specializa în
tratări de înalt nivel a informaţiilor, echivalente cu tratările vizuale în domeniul
recunoaşterii obiectelor percepute anterior pe cale tactil-kinestezică (Wanet-
Defalque, 2000).
Toate aceste date experimentale susţin validitatea ipotezei potrivit căreia există o
activitate funcţională a structurilor corticale occipitale, activitate implicată în
tratarea unor informaţii nonvizuale, la persoanele cu cecitate timpurie, ceea

dezvoltarea tehnologică a permis să se conceapă şi să se realizeze sisteme de vedere artificială. necesită să se acceadă la dimensiuni şi la proprietăţi pentru care auzul şi modalitatea tactilă sunt mai Psihopedagogia intervenţiei timpurii la copiii eu deficienţe vizuale 75 puţin adaptate în raport cu vederea. se poate utiliza stimularea electrică a acestuia pentru transmiterea informaţiei optice captată printr-o cameră video care constituie ceea ce s-ar putea numi "ochi artificial". deschizând noi perspective pentru reabilitarea persoanelor nevăzătoare. Această tehnică. Astfel. Există situaţii care. se constată că antrenamentul. iar învăţarea antrenează tehnici compensatorii. să îşi reorganizeze tratările senzoriale şi să îşi optimizeze resursele de informaţii nonvizuale. în ultimii ani. Reorganizările neuronale respective permit să se mărească zonele cerebrale disponibile pentru tratările nonvizuale (tactiî-kinestezice şi auditive) şi favorizează. iniţiată de Weraat şi colaboratorii (1998). De altfel.ce dovedeşte importata plasticităţii sistemului nervos. inclusiv în sfera tehnicilor adaptate. datorată retinitei pigmentare. atunci când nervul optic rămâne funcţional. Sunt două căi de realizare: una INVAZIVĂ şi alta SUBSTITUTIVĂ. de exemplu. îi permite tânărului nevăzător să înveţe să compenseze foarte bine multe dintre disabilităţile şi problemele datorate deficienţei. Dar pentru o serie de situaţii supleantele nu sunt suficient de performante pentru a asigura o compensare totală a deficitului vizual. învăţarea spontană. de exemplu. se consideră că va permite o reabilitare care ar fi analoagă celei . Calea invazivă poate implica activarea electrică a unei porţiuni intacte a sistemului vizual. Această proprietate a creierului copilului nevăzător îi permite să se adapteze la privarea de aferentaţii vizuale. spaţiul îndepărtat şi proprietăţile optice ale obiectelor în acest spaţiu. aplicată deocamdată doar experimental mai ales la subiecţi cu cecitate tardivă. pentru a fi stăpânite. prin urmare.

efectuată cu ajutorul sistemului PSVA. Tehnica imageriei cerebrale a evidenţiat o creştere a activităţii în lobul occipital la subiecţii adulţi cu cecitate dobândită de timpuriu pe parcursul efectuării aceleiaşi sarcini de recunoaştere a pattern-urilor.Proteză de Substituţie a Vederii prin Audiţie. un semnal auditiv decodificat prin sistemul auditiv). PSVA le permite recunoaşterea formei figurilor prezentate pe un ecran. Bazat pe conceptul de substituţie senzorială. care obţin rezultate semnificativ mai performante decât subiecţii văzători din lotul de control. în raport cu sarcinile auditive controlate. care ar putea fi înţeleasă prin intermediul unui sistem senzorial intact (de exemplu. dezvoltat de Paul Bach-y Rita. Wanet-Defalque (2000) prezintă primele rezultate experimentale obţinute după 12 şedinţe de antrenament a nevăzătorilor cu sistemul PSVA. Studiul performanţelor obţinute la o sarcină de recunoaştere a pattern-urilor vizuale simple demonstrează că învăţarea codului auditiv al PSVA este uşoară mai ales pentru persoanele cu cecitate timpurie. în afara oricărei experienţe tactile. cât şi nivelul activărilor cerebrale. pornind de la următoarele întrebări: a) Până la ce nivel sunt posibile experienţele vizuale pe baza învăţării unei . CALEA SUBSTITUTIVĂ prevede ca informaţia normal transmisă printr-un sistem senzorial deficitar (de exemplu. Această activare occipitală este specifică substituţiei senzoriale. în cazul surdităţii. Un prototip care funcţionează pe acest principiu se numeşte PSVA . în prezent rămân încă deschise mai multe probleme legate de procesul de substituţie. vizând atât nivelul perceptiv. vederea) să fie captată printr-un senzor artificial (o cameră video pentru captarea semnalelor luminoase) şi tradusă într-o altă dimensiune fizică. această abordare are avantajul că poate fi aplicată tuturor formelor de cecitate. dar numai pornind de la o decodificarea a semnalelor auditive bogate în informaţii spaţiale.realizate prin implant cohlear.

într-o mică măsură. specifice modalităţilor senzoriale. Abordarea modernă a subiecţilor cu vedere slabă / ambliopie. tinerilor şi adulţilor deficienţi vizuali cu scopul optimizării procesului de compensare a deficienţei. de exemplu. permiţându-le să se sprijine pe o îmbogăţire a experienţelor multimodale. STRATEGIILE EXTRAVIZUALE de compensare şi de adaptare la slab . în acest sens. ca de altfel şi a altor categorii de deficienţi. ne interesează. învăţarea efectuată la vârsta adultă. sunt de două tipuri: extravizuale şi intra vizuale (Schepens. se realizează tot mai mult în situaţii concrete. performanţa vizuală maximală a subiecţilor poate să varieze în cursul săptămânii şi chiar în cursul aceleiaşi zile. urmând experienţele disponibile în cursul dezvoltării şi.substituţii senzoriale? b) Va fi posibil sau nu ca nevăzătorii congenital adulţi să-şi formeze imagini perceptive vizuale. răspunsurile la asemenea întrebări trebuie să permită o mai bună adaptare a procedurilor de reabilitare bazate pe exploatarea modalităţilor nonvizuale ale nevăzătorului. 1995). în funcţie de capacităţile funcţionale ale creierului care se remodelează. pornind de la tehnici substitutive. 5. S-a constatat că în cazurile de deficite vizuale. sau mai ales de tratări de înalt nivel. Există speranţa că cercetările de genul celor prezentate mai sus vor mări resursele oferite copiilor. performanţa vizuală utilizabilă pe parcursul diferitelor ore dintr-o activitate de predare-învăţare. care pun în joc procese de tip cognitiv? După cum susţine Wanet-Defalque (2000). corectiv-compensatorie sau de muncă. graţie substituţiei senzoriale? c) Căror aspecte ale tratării informaţiilor corespund activările cerebrale din cortexul vizual la copilul cu cecitate timpurie? Este vorba de tratări de un nivel mai scăzut. pe baza unei analize funcţionale a comportamentelor senzorio-motorii.2. în condiţiile vederii slabe/ambliopiei. Strategiile compensatorii. cognitive etc. psihomotorii.

în faţa unei situaţii noi sau la începutul unei noi învăţări. mai ales. mai ales în cazurile de ambliopie gravă. atunci când mediul înconjurător este stăpânit de subiect. Dar capacităţile oculomotorii ale copiilor ambliopi se dezvoltă în mod semnificativ în urma reeducării oculomotorii. Una dintre caracteristicile explorării vizuale din cadrul lecturii la slab-văzători / ambliopi este slaba lor activitate oculomotorie. s-a constatat că la slab văzători unele manifestări motorii. Ele dispar. Dar. Aceste reglări tactil-kinestezice apar. progresiv. Psihopedagogia intervenţiei timpurii la copiii eu deficienţe vizuale 77 totodată. din cadrul activităţilor de educaţie vizuală. deoarece lumea imaginilor mintale a slab-văzătorilor / ambliopilor rămâne. puse în funcţie în cunoaşterea diverselor obiecte din mediul înconjurător. Privirea trebuie să îşi adapteze fixările oculare şi sacadele (saltul privirii de la un punct de fixare la altul) la spaţiul lecturii (Preda. 1994) au pus în evidenţă rolul compensator al instrumentalizării. esenţialmente vizuală. trebuie diminuată tendinţa de a se utiliza excesiv simţul tactil-kinestezic. realizată prin intermediul mişcărilor capului (mişcări cefalogire) şi a mişcărilor distale (deplasări ale degetului arătător pe text). pentru ameliorarea lecturii la slab-văzători / ambliopi. Exerciţiile compensatorii trebuie să favorizeze într-o măsură cât mai mare integrarea celor două canale de captare a informaţiei. făcându-şi apariţia numai în cazul unui eventual control al informaţiei. mai ales cele . să dezvoltăm capacitatea de explorare tactilă. Cercetările (Vigneron. deci. Reeducarea vizează în mod special mişcările oculare de urmărire şi sacadele.văzători / ambliopi Subiecţii cu vedere slabă sau cu ambliopie gravă apelează. totuşi. Instrumentalizarea prezentă în cadrul lecturii este o "construcţie" compensatorie psihologică a unui spaţiu care asociază un suport la textul ce trebuie citit. la creşterea reglărilor tactile şi kinestezice. Totodată. 1993). Este important. adesea.

cu lectură şi scriere obişnuită lentă. Pe baza criteriilor enunţate. manifestările distale sunt diferite . Frazele dificile din punct de vedere semantic suscită utilizarea degetului "cursor" (arătător) în urmărirea rândurilor textului (Vigneron.3. pe care o redăm mai j os: a) Elev cu stabilitate vizuală relativ garantată. Opţiunea pentru aceste modalităţi are la bază evaluarea următoarelor condiţii. 5. devine posibilă abordarea individualizată a opţiunii pentru învăţarea citirii-scrierii obişnuite şi / sau braille. pe termen scurt şi mediu. Pe de altă parte. Compensarea intravizuală Cercetările şi practicile educative moderne arată că în toate cazurile se impune o utilizare cât mai eficientă a vederii reziduale.voce). utilizează şi informaţii auditive (de exemplu pentru orientare şi mobilitate sau pentru identificarea mai rapidă a unor persoane. în schimb. în raport cu care lectura şi scrierea vizuală îşi pot pierde calităţile specifice: fiabilitatea. eficacitatea. dar fără fatigabilitate deosebită. deşi sunt mai puţin utilizate decât manifestările cefalogire. decât în cazul nevăzătorilor. De acest lucru se ţine seama şi în orientarea elevilor pentru învăţarea citirii şi scrierii obişnuite.cefalogire şi cele distale au rol compensator. .în funcţie de natura semantică sau lexicală a dificultăţilor de lectură.sau / şi a citirii- scrierii braille. dificultăţile lexicale provoacă o foarte puternică utilizare a manifestărilor cefalogire şi distale. fatigabilitatea şi prognosticul vizual. în mai mică măsură. Slab văzătorii / ambliopii. adaptabilitatea. 1994). în cadrul strategiilor extravizuale de compensare şi adaptare la mediu. Mişcările cefalogire şi cele distale se diminuează în favoarea sacadelor oculare. se propune lectură- scriere obişnuită. desigur. pe măsură ce se îmbunătăţeşte lectura. Perez (1995) propune o tipologie a unei asemenea abordări individualizate. facilitând perceperea secvenţială a textului. după. Audiţia intervine în viaţa curentă a slab văzătorilor.

care oferă preponderenţă „unuia sau altuia dintre sistemele de citire-scriere. Prin intermediul compensărilor intravizuale şi tactil-kinestezice va deveni posibil ca persoana cu vedere slabă / ambliopie să beneficieze. dezvoltându-se tehnicile de citire şi scriere rapidă. d) Elev cu stabilitate vizuală incertă. c) Elev cu stabilitate vizuală. în aceste cazuri. pe termen scurt şi mediu. al fatigabilităţii. Dacă sunt vizate studii îndelungate. e) Elev cu stabilitate vizuală incertă. posibile şi lente. Soluţia mixtă. poate fi privilegiată lectura şi scrierea obişnuită. se propune citirea şi scrierea braille şi. se constată că lectura vizuală nu este întotdeauna o soluţie exclusivă la elevii slab văzători / ambliopi. se propune citire şi scriere braille şi obişnuită.b) Elev cu stabilitate vizuală. în cazul în care pregătirea profesională şi exercitarea profesiunilor nu implică recurgerea constantă la lectură. în acelaşi timp. mai ales. în profesiuni precum kinetoterapia şi masajul). oricare ar fi durata pregătirii profesionale. în cazul subiecţilor cu resturi de vedere sau cu vedere reziduală foarte scăzută. se propune însuşirea citirii şi scrierii obişnuite şi braille. fiabilităţii şi. dar obositoare. se va ţine cont de specificul profesiunilor. lectură şi scriere normale sau lente. De asemenea. . eventual. în proiectul şcolar şi profesional al fiecărui elev se vor lua în seamă factorii menţionaţi mai sus. se impune prudenţă şi se va ţine seama cu rigurozitate de criteriile adaptabilităţii. braille-ul trebuie să fie privilegiat. se propune învăţarea citirii şi scrierii obişnuite şi braille. cu lectură şi scriere obişnuită lentă şi obositoare. fără a se pune accent deosebit pe sistemul braille (de exemplu. lectură şi scriere obişnuite. obişnuite. este o garanţie a unei mai mari eficacităţi. de aporturile reeducării funcţionale şi de cele ale excepţionalului instrument reprezentat de braille-ul informatic. cu sensibilitate relativ mare la eforturile cerute. Prin urmare. Unele profesiuni impun accesul la citirea informaţiilor de pe monitorul computerului. cu lectură şi scriere lente.

jocurile. Utilizarea acestor instrumente de corecţie optică îmbunătăţeşte receptarea informaţiilor vizuale. lupe. anticipând modul de realizare a acestora. Astfel. în toate cazurile. orientarea spaţială. Ca şi persoana nevăzătoare. capacitate care poate spori prin apelarea la imaginile mintale (reprezentările) generalizate. Prin exerciţiile propuse în cadrul cabinetelor de educaţie vizuală se va urmări optimizarea interrelaţiilor dintre vederea reziduală foveală (sau centrală) şi cea periferică. mişcările involuntare ale ochiului. magnifiere. va învăţa să-şi blocheze. lectura. subiectul cu vedere slabă / ambliopie îşi dezvoltă calităţile atenţiei şi se concentrează asupra activităţilor desfăşurate. programe care .Un tratament oftalmologie şi intervenţiile psihopedagogice care urmăresc reeducarea funcţiilor vederii. structurându-se treptat o imagine perceptivă unitară prin mişcări oculare mai ample şi mai numeroase. precum locomoţia. Compensarea intravizuală se bazează pe o cât mai adecvată corecţie optică. se va ţine seama de capacitatea de interpretare a imaginilor perceptive. scrierea. în cazul pierderii vederii periferice. a comportamentelor vizuale trebuie să debuteze printr-o consultaţie şi examinări psihopedagogice pentru stabilirea prognosticului vizual. Tehnicile de antrenament a vederii practice se diversifică în raport cu etiologia şi specificul deficienţei vizuale. Se vor evidenţia dificultăţile întâmpinate de slab văzător în situaţii concrete. şi de mişcări ale capului. însoţite. uneori. pe cât posibil. se va mări capacitatea de receptare a câmpului perceptiv. realizată prin: lentile polarizante. adaptarea la diferite exigenţe ale vieţii cotidiene. Dezvoltarea vederii funcţionale este posibilă dacă se intervine timpuriu cu programe individualizate de antrenament şi de educaţie vizuală. lentile de contact. video-lupe. în cazul nistagmusului. facilitând tratarea acestora în zonele proiecţiei corticale a analizatorului vizual. subiectul va învăţa să-şi utilizeze mai eficient vederea periferică. în cazul scotomului central.

Compensarea se realizează prin mijloace naturale ale organismului. În condiţiile deficienţei pentru adaptare sau readaptare sunt mobilizate disponibilităţi care ar fi rămas neutilizate. Activităţile propuse prin aceste programe trebuie să producă fiecărui copil p reală plăcere de a-şi utiliza vederea reziduală. Compensarea exprimă capacitatea sistemului biologic de a rezista la perturbaţii. V.Preda-Psihopedagogia intervenţiei timpurii IV .trebuie să se înscrie în globalitatea vieţii şcolare şi paraşcolare a copiilor. fenomen curent şi în absenţa deficienţelor în general. S-a observat că în asemenea cazuri comportamentele spaţiale sunt perturbate. dar şi prin mijloace tehnice (ochelari. lupe. de mobilizare a surselor energetice ale organismului în lupta împotriva deficienţelor congenitale sau dobândite. Persoanele cu vedere slabă / ambliopie trebuie să-şi utilizeze cât mai bine vederea reziduală prin compensarea tehnică şi prin punerea în lucru a unor mecanisme psihologice şi care ameliorează comportamentul vizual. este un fenomen de structurare sau restructurare a schemelor funcţionale. aparate opto-electronice care îi ajută pe cei cu cecitate . Este fenomenul care apare ca răspuns la condiţiile externe. COMPENSAREA DEFICIENȚEI VIZUALE Aceasta este înainte de toate un proces de adaptare. corespunzătoare capacităţilor şi trebuinţelor lor reale nu îşi structurează comportamentele vizuale în funcţie de autenticele posibilităţi pe care le au. S-a constatat că tinerii şi adulţii la care nu este antrenată vederea reziduală în raport cu obiective precise.

dar ele apar din alte relaţii îmbinându-se în mod original. pentru că apar dezechilibre la nivelul personalităţii.  în cea care survine brusc. dezechilibrul cuprinde stereotipiile cunoaşterii şi orientarea în modalitatea optică.  la nevăzători.nocturnă. consecinţele sunt mai grave. ele participă la structurarea şi întregirea imaginilor senzoriale. găsim aceleaşi procese nervoase ce stau la baza organismului normal.  în cecitatea survenită reprezentările fiind păstrate. la ceilalţi funcţiile vederii pot fi . dar şi diferenţiată între cei congenitali şi cei ce-au dobândit cecitatea:  la congenitali lipsa totală a reprezentărilor vizuale face ca de la naştere să se structureze o schemă funcţională fără participarea vederii. este vorba de o restructurare a schemei funcţionale realizându-se cu participarea reprezentărilor vizuale pe care le au. în elaborarea mecanismelor compensatorii.  restructurările ce au loc nu atrag crearea de substituiri morfologice. La nevăzători consecinţele orbirii se manifestă într-o manieră comună. deşi procesul de instrucţie este mai dificil la cei congenitali. ci doar crearea de funcţii adaptative noi prin includerea dominantă a analizatorului tactil-auditiv şi formarea de imagini mentale pe baza acestora. o echilibrare la nivelul analizatorilor valizi care să compenseze absenţa analizatorului vizual. unii specialişti spun că se lucrează mai uşor cu aceştia.  se stabileşte de la început o dominanţă tactilo-motorie şi auditiv-motorie. ochelari cu celule fotosensibile ce transformă sursa de lumină în sunete pentru a facilita orientarea).  deosebirea este în plan psihologic între cei la care cecitatea survine brusc şi cei la care survine după o evoluţie lentă. apar altfel organizate.

îşi formează o serie de abilităţi pentru orientarea într-un anumit timp. învăţarea din experienţa altora se realizează doar parţial. Nevăzătorii cu dezvoltare psihică superioară. dar acestea trebuie să se subordoneze activităţii vizuale şi nu să înlocuiască analizatorul vizual. atenţia şi gândirea (prin operaţiile lor fundamentale şi prin analiza şi sinteza datelor percepute).  zgomotul făcut de paşi la apropierea obstacolului. dacă nu se află în stadiul de regresie.transferate treptat analizatorilor valizi întâmpinând momentul critic. În orientarea spaţio-temporală un rol important îl au experienţa şi dezvoltarea psihică. Experienţa proprie este fundamentală. .  obstacolul este perceput cu ajutorul bastonului – acesta face un zgomot diferit când este aproape de un obstacol faţă de atunci când este departe. intersecţii sau spaţii închise) – la intersecţii sau în locuri virane percep cu faţa sau cu dosul mâinii diferenţele curenţilor de aer faţă de alte spaţii. Restructurările funcţionale prin stabilirea unei dominante tactile.  sensibilitatea faţă de percepţia zgomotelor. La ambliopi compensarea se realizează prin exerciţii polisenzoriale. trebuie învăţaţi să-şi folosească potenţialul vizual existent.  mirosuri în apropierea obstacolelor. motorii sau auditiv-motorii dau o notă specifică orientării spaţiale în funcţie de o serie de factori ce nu au semnificaţie prea mare pentru văzători:  nevăzătorul îşi dezvoltă o sensibilitate faţă de unii stimuli (mişcarea aerului în spaţii largi. În procesul compensării în afara analizatorilor participă şi memoria.

 câini dresaţi – există unele controverse. unii specialişti susţin că nevăzătorul nu-şi mai antrenează celelalte mecanisme compensatorii. În domeniul producţiei materiale. nevăzătorul trebuie să- şi fixeze un sistem de repere pe care trebuie să-l asocieze cu unele relaţii cauzale şi cu semnificaţia acordată evenimentelor. modul în care se realizează compensarea capătă şi o serie de valenţe ce sunt dependente de capacităţile subiectului. datorită compensării. o bună dezvoltare psihică contribuie la creşterea posibilităţilor de adaptare la condiţiile de mediu. îşi poate elabora strategii pe care le aplică la noile situaţii ce le . deoarece subiectul. în cazul unor condiţii critice ale organismului. Libertatea de deplasare fiind redusă. pe baza experienţelor şi acumulărilor de informaţii. Astfel. Problema compensării Legea compensaţiei caracterizează întreaga mobilizare şi utilizare a resurselor sistemului biologic. compensaţia se defineşte tocmai prin capacitatea sistemului de autoconstituire structurală şi funcţională.7. Referat deficien_538 4. Pentru orientarea în timp este importantă desfăşurarea ritmică a activităţii sau anumite semnale periodice (mirosuri) sau ceasuri fără geam. Dar. În condiţiile tulburării sau distrugerii unor componente ale sistemului. automate şi semiautomate). orbii îşi pot însuşi peste 400-500 de operaţii ale profesiunii ( mecanizate. ca sistem.

substituţie între diferitele unităţi ale comportamentului. ceea ce constituie condiţia esenţială a integrităţii psihofizice a personalităţii. Preda 1993). . a activităţii. ca o condiţie necesară a echilibrării cu mediul.traversează. 3. ca apoi să le reconstituie unitar în vederea unei cunoaşteri cât mai depline. a învăţării. raporturi dinamice de subordonare. integrarea şi ierarhizarea asigură atât unitatea de ansamblu a comportamentului. cât şi pe calea exerciţiului. echilibrul şi armonia stărilor fizice. ceea ce i- a făcut pe unii autori să vorbească de o „hartă itinerar" (W. Principiul integrării şi ierarhizării stabileşte. psihice şi morale. succesiune. adică a activismului psihofizic.Principiul analizei şi sintezei prezintă importanţa pentru modul cum subiectul este nevoit să analizeze obiectele şi fenomenele pe secvenţe sau unităţi. iar valoarea acestui principiu este confirmată de rezultatele ce se obţin în compensarea şi recuperarea deficienţelor prin metoda ergoterapiei. Există mai multe principii al fenomenului compensării : 1. Principiul activismului semnifică mobilizarea subiectului într-o activitate . 4. după anumite criterii de eficienţă.Roth. lezate sau a structurilor comportamentale. comutare.Principiul unităţii realizează integrarea. Aşadar. 2. Mediul social exercită o influenţă reglatorie asupra structurilor tulburate. Se construiesc imagini mintale pe baza cărora se realizează adaptarea prin acţiuni şi comportamente exercitate prin mişcare. 1973 ) sau o „hartă mintală" (V. cât şi lărgirea sferei disponibilităţilor de decizie şi alegere în situaţii variabile.

Pe lângă aceste elemente de protezare. acuitatea vizuală se remediază parţial. se poate vorbi de o compensaţie cu ajutorul mijloacelor spontane. . Prin urmare. de asemenea. . ochelari bazaţi pe celule fotosensibile care transformă sursa de lumină în sunet. prin folosirea ochelarilor . Ştefan).Definiţie 9 Compensaţia exprimă capacitatea sistemului biologic de a realiza rezistenţă la perturbaţii şi de a adopta forme comportamentale care să-i permită o structurare organo- funcţională şi de autocontrol în raport cu influenţele înconjurătoare. în acest domeniu s-au construit maşini de scris speciale menite să realizeze un „citit" codificat. Toate acestea sunt menite să contribuie la întregirea capacităţii individului de a se compensa şi adapta la mediul înconjurător. Au fost confecţionaţi.restructurarea funcţională (transferul unor funcţii de la organul afectat la cel al organului sănătos ). F. În unele forme de ambliopie.Spec. în scopul facilitării orientării în condiţiile de mediu. prin folosirea unor stimuli verbali.Verza-Fundam Ps. organizată prin educaţie (M. 1997). Compensaţia se poate realiza prin : .vicariere (suplinire a unor funcţii afectate prin altele ce sunt valide ). . iar alta dirijată.regenerare organică (refacere de ţesuturi) . în care o mare importanţă o au modalităţile tehnice (A. Rozorea.

etc. Vasîle Preda III. Cu scopul unei mai bune exploatări a informaţiilor spaţiale. orientarea 9orpului sau a unei părţi din corp după diferite unghiuri. mai ales în condiţiile cecităţii.'receptate pe cale kinestezică şi auditivă. senzaţiile'proprioceptive şi kinestezice capătă. univ. Genicot [1] propune următoarea schemă taxonomică a readaptării funcţionale în condiţiile cecităţii dobândite b) Tehnici de antrenare a simţului kinestezic. Se va apela la exerciţii de echilibru. un loc primordial în integrarea informaţiilor spaţiale. Motricitatea dă un sens. Noua integrare a informaţiilor proprioceptive. Exerciţiile de psihqmotricitate vor yiza relaxarea corporală.' Nevăzătorul. dr. Pierderea vederii antrenează o dezorganizare profundă în reţeaua aferentaţiilor şi reaferentaţiilor. Obiective şî modalităţi de realizare a readaptării funcţionale la persoanele cu deficienţe vizuale dobândite R. reeducarea atitudinilor corporale. de mobilitate. trebuie să se ajusteze atitudinile corporale şi percepţia mişcării. precum deplasările. o semnificaţie diverselor aspecte ale realităţii spaţiale. a mişcărilor şi gesturilor. kinestezice şi somatognozice va duce la mişcări orientate. aprecierea înclinării . învăţarea deplasării în linie dreaptă. Mişcările şi gesturile sunt sursa cunoştinţelor spaţiale. pe baza simţului kinestezic jsi a mişcărilor îşi îmbogăţeşte semnificaţiile din domeniul reprezentărilor spaţiale. mişcările funcţionale şi gesturile. prin exerciţiu.REEDUCAREA FUNCŢIONALĂ . m condiţiile cecifăţii dobândite. de gimnastica.PREMISĂ A INTEGRĂRII ŞCOLARE Şl PROFESIONALE A DEFICIENŢILOR VIZUAL Prof.

sculptură. respectiv traducerea lor în imagini mintale. Imaginile mintale nu sunt simple copii ale obiectelor fizice. a unei noi activităţi mintale care operează în condiţiile impuse de cecitate.. Unele exerciţii preced activităţile ergoterapeutice clasice (confecţionarea de ţesături. presupun formarea unor imagini mintale de nuanţă spaţială. reconstituirea modelelor cu două sau trei dimensiuni. Imaginea mintală este o „copie activă". Reprezentarea imagistică este puternic schematizată. activizarea şi dezvoltarea funcţionalităţii imaginilor mintale pe baza orientării după diferite unghiuri â unor obiecte desenate. a'unor activităţi de desen. 2) Antrenarea persoanelor nevăzătoare pentru a-şi reprezenta structura si controla spaţiul apropiat (spaţiul activităţii). de exemplu.) si utilizarea diverselor unelte şi instrumente. coordonarea bimanuală. urmarea unui traseu pe un sol neomogen. care progresează pe măsura relaţiilor spaţiale elaborate.solului în timpul mersului. Pentru a se ajunge la bune rezultate în activităţi precum cele de mai sus. . linbgravură etc. Pornind de la datele propriocepfive şi kinestezice se ajunge la tratarea intermodală a informaţiilor spaţiale. trebuie să se parcurgă mai multe etape: antrenarea simţului tactil kinestezic şi a mişcării exploratorii ale degete/or. modelaj etc. reproducerea sub formă grafică a obiectelor percepute tactil. Reprezentarea acestor mişcări. se antrenează si prin reproducerea grafică a traseelor parcurse. scrierea obişnuită a unor manuscrise etc. Acest antrenament vizează utilizarea mişcărilor mâinii prin exerciţii de abilitare manuala. fiind rezultatul unei noi construcţii. de ergoterapie şi prin reactivarea reprezentărilor vizuale anterioare pe baza stimulărilor îactilokinestezice. estimarea spaţiului parcurs etc. pe parcursul executării unor activităţi artizanale. macrarneuri.

Stagiul de readaptare funcţională a persoanelor cu cecitate dobândită durează. meseria exercitată anterior survenirii cecităţii.mas-Integrarea in comunitate a copiilor cu CES . Principiile generale ale readaptării funcţionale trebuie aplicate nuanţat si individualizat. psihice şi psihosociale. psihologie cognitivă. neuropsihologie. Dintre aceste variabile amintim: vârsta subiectului. alura'sindro-mului afecţiv-reactiv faţă de cecitate. proprii fiecărei persoane cu deficienţă vizuală. nivelul inteligenţei subiectului. care pun în lucru reprezentarea spaţiului apropiat. ele făcând parte dintr-un proces unitar. Intre diversele aspecte ale readaptării funcţionale există strânse interrelaţii. care pot duce la perturbarea imaginii de sine. în funcţie de multiple variabile biofizioiogice. modul de instalare a afecţiunii oculare. momentul apariţiei deficienţei vizuale. existând diferenţe individuale. psihologia dezvoltării şi psihologia experimentală. existenţa unor tulburări asociate. 3) învăţarea citirii si scrierii Braille s\ accesul la comunicare prin mijloace moderne (E-mail. reacţia anturajului. starea gnoziei spaţiale. opt luni. Internet) reprezintă obiectivele importante pentru orientarea şi reorientarea profesională a persoanelor cu cecitate dobândită. T.Un aspect important în readaptarea funcţională a persoanelor cu cecitate dobândită îl constituie diverse activităţi ale vieţii cotidiene.' Principiile generale ale reeducării funcţionale la persoanele cu deficienţe vizuale se bazează pe datele ştiinţifice confirmate prin neurofiziologie.Vra. în medie. 4) Menţinerea si dezvoltarea contactelor sociale în cadrul grupurilor persoanelor valide constituie condiţii importante pentru prevenirea sentimentelor de inferioritate sau de abandon. etc.

perceperea. Învăţarea mişcărilor elementare . a corpului.cunoaşterea spaţiilor diverse şi a particularităţilor lor prin tatonare . Se insistă în mod sistematic asupra funcţiilor perceptive şi motorii ale copilului deficient vizual. orele de corectare a defectelor fizice. Educaţia orientării spaţiale .îmbogăţirea experienţei copilului nevăzător referitoare la mişcare.se stimulează dorinţa de a se mişca liber. Se urmăresc patru mari grupe de obiective: I. Învăţarea tehnicilor de bază ale activităţilor şi jocurilor pentru nevăzători .recuperează retardările în dezvoltare IV.recunoaşterea unor obstacole prin tatonare cu piciorul III.educarea auzului – perceperea. identificarea şi diferenţierea sunetelor şi zgomotelor . identificarea şi diferenţierea caracteristicilor percepţiilor pentru pipăit .localizarea şi căutarea surselor fixe şi mobile ale zgomotului . fără teamă . INTERVENŢIA COMPENSATOR-RECUPERATORIE ÎN DEFICIENŢA DE VEDERE În şcolile pentru deficienţi vizuali. ocupă un loc important prin obiectivele lor profilactice şi corectiv-compensatorii. a mânuirii jucăriilor şi obiectelor .educarea simţului tactil – perceperea formelor şi contururilor. educaţia psiho-motorie. Educaţia sistematică a simţurilor rămase intacte .educarea resturilor de vedere sub control medico-pedagogic .se educă mişcările elementare . senzaţiilor corporale şi kinestezice II. educaţia fizică.educaţia kinestezică – poziţia membrelor.

compensatia se defineste tocmai prin capacitatea sistemului de autoconstituire structurala si functionala. modul în care se realizează compensarea capata si o serie de valente ce sunt dependente de capacitatile subiectului. orbii îsi pot însusi peste 400-500 de operatii ale profesiunii ( mecanizate. pe baza experientelor si acumularilor de . datorită compensarii. În domeniul productiei materiale. Astfel. Lucrare Ramona 2. o bună dezvoltare psihică contribuie la cresterea posibilitatilor de adaptare la conditiile de mediu. deoarece subiectul. În conditiile tulburarii sau distrugerii unor componente ale sistemului. ca sistem. în cazul unor conditii critice ale organismului. Problema compensarii Legea compensatiei caracterizează întreaga mobilizare si utilizare a resurselor sistemului biologic.învăţarea rolului în colectivitatea în care se educă sociabilitatea prin acţiune comună. Dar. .7. automate si semiautomate).

Se construiesc imagini mintale pe baza carora se realizează adaptarea prin actiuni si comportamente exercitate prin miscare. Principiul activismului semnifică mobilizarea subiectului într-o activitate . substitutie între diferitele unitati ale comportamentului. ceea ce i-a facut pe unii autori să vorbească de o „hartă itinerar” (W. după anumite criterii de eficienta. îsi poate elabora strategii pe care le aplică la noile situatii ce le traverseaza. Există mai multe principii al fenomenului compensarii : 1. 2. Principiul integrarii si ierarhizarii stabileste. Asadar. Mediul social exercită o influentă reglatorie asupra structurilor tulburate.Roth. lezate sau a structurilor comportamentale. comutare. ca o conditie necesară a echilibrarii cu mediul. raporturi dinamice de subordonare. cât si largirea sferei disponibilitatilor de decizie si alegere în situatii variabile. integrarea si ierarhizarea asigură atât unitatea de ansamblu a comportamentului. succesiune.informatii. iar valoarea acestui principiu . 1973).

adică a activismului psihofizic. a activitatii. ca apoi să le reconstituie unitar în vederea unei cunoasteri cât mai depline. Principiul unitatii realizează integrarea. cât si pe calea exercitiului. .este confirmată de rezultatele ce se obtin în compensarea si recuperarea deficientelor prin metoda ergoterapiei. 3. Compensatia exprimă capacitatea sistemului biologic de a realiza rezistentă la perturabtii si de a adopta forme comportamentale care sa-i permită o structurare organo- functionala si de autocontrol în raport cu influentele înconjuratoare. -vicariere (suplinire a unor functii afectate prin altele ce sunt valide ). a învatarii. Compensatia se poate realiza prin : -regenerare organică (refacere de tesuturi) . echilibrul si armonia starilor fizice. ceea ce constituie conditia esentială a integritatii psihofizice a personalitatii. Principiul analizei si sintezei prezintă importanta pentru modul cum subiectul este nevoit să analizeze obiectele si fenomenele pe secvente sau unitati. 4. psihice si morale.

Au fost confectionati.Stefan). prin folosirea unor stimuli verbali. Pe lângă aceste elemente de protezare. de asemenea. 1997). organizată prin educatie (M. Toate acestea sunt menite să contribuie la întregirea capacitatii individului de a se compensa si adapta la mediul înconjurator. Prin urmare. . acuitatea vizuală se remediază partial. se poate vorbi de o compensatie cu ajutorul mijloacelor spontane. prin folosirea ochelarilor . -restructurarea functională (transferul unor functii de la organul afectat al nivelului sanatos ). în acest domeniu s-au construit masini de scris speciale menite să realizeze un „citit” codificat. iar alta dirijata. în scopul facilitarii orientarii în conditiile de mediu. În unele forme de ambliopie. Rozorea. în care o mare importantă o au modalitatile tehnice (A. ochelari bazati pe celule fotosensibile care transformă sursa de lumină în sunet.

MODULELE I.Editura Credis 2007 . Analizati posibilitatile si limitele dezvoltarii psihice ale persoanelor cu deficiente de vedere. Dr. 2. Evidentiati importanta si formele compensatiei în vederea achizitiilor sistemului Braille. univ. 3. Întrebari/probleme pentru autoevaluare 1. pentru accesul nevazatorilor la cultura. 4. II SI III Conf. UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI -DEFECTOLOGIE SI LOGOPEDIE . Precizati si delimitati locul tiflopsihopedagogiei în cadrul defectologiei. Raportati formele deficientei de vedere la tipul de factori care le determina. Florin Emil Verza .