LEUCEMIA MIELOIDĂ ACUTA ŞI CRONICĂ.

Soluţia medicală actuală este transplantul de măduvă care presupune găsirea unui donator compatibil sau
autogrefa.
Leucemia mieloidă poate fi cronică sau acută şi poate implica oricare dintre celulele produse de măduva
roşie. Celulele sangvine ale pacienţilor cu leucemie mieloidă cronică prezintă o translocaţie reciprocă
între cromozomii 9 şi 22, care duc la o scurtare a braţului lung al cromozomului 22 (acest cromozom
anormal se numeşte cromozom Philadelphia). Caracteristicile moleculare ale acestei translocaţii au dus la
dezvoltarea unei clase de medicamente care blochează efectele acestei anomalii. Imatinib.
Este o variantă a leucemiei în care tipul de celulă sangvină care proliferează anormal îşi are originea în
ţesutul hematopietic (mieloid) din măduva osoasă
Creşterea rapidă a numărului de globule albe din sânge în detrimentul globulelor roşii, sau chiar
descompunerea globulelor roşii ca urmare a unei alimentaţii ne raţionale sau altor cauze metabolice.
Prezintă hematologic leucocitoză marcată (100.000-300.000/mm3/ cu număr mare de mielocite, mai rar
mieloblaşti sau promielocite, bazofile şi eozinofile. Apare mai rar, iar manifestările cutanate sunt tardive
şi reduse ca număr fiind reprezentate de petişii (trombopenie prezentă), noduli roşii-albăstrui de mărimea
unor boabe de linte-nuci dispuşi pe trunchi şi membre.
Limfoblast- celulă anormală care apare în sânge şi în organele hematopoietice într-un tip de leucemie
numită leucemie limfoblastică. Are un nucleu mare, citoplasmă în cantităţi mici. Se pare că este un
precursor al limfocitelor.
Tratament:
Se poate face tratament pe lângă tratamentul instituit de medicul specialist cu una sau mai multe din
următoarele plante medicinale: afine, brustur, cătină, cimbru, ciuboţica cucului, dafin, dovleac, ginseng,
grâu încolţit, lemn dulce, merişor, morcovi, năprasnic, nuci, ovăz, pătrunjel, porumb, romaniţă,
rostopască, saschiu, sfeclă roşie, soia, ţelină, ţintaură, verigariu.
Ceaiul verde consumat zilnic ajută în toate cazurile- Se pot consuma 3-4 căni pe zi, sau se fac extracte.
Modul de folosire al plantelor medicinale.
Afine (Vaccinum myrtylis) se folosesc fructele sub formă de suc din care se va lua zilnic câte 200 ml de
3 ori pe zi. Se va avea de grijă să nu fie constipaţia prezentă, lucru ce se poate realiza cu ajutorul
plantelor, în special se va da ulei vegetal din orice plantă (dovleac, grâu, soia, rapiţă, etc). de asemenea
este util să se consume praf făcut din fructe uscate- se ia în acest caz câte 1 linguriţă de praf fin (măcinat
cu râşniţa de cafea), care se va ţine sub limbă, pentru 5 minute, apoi se înghite cu apă. Se poate face acest
lucru de 3 ori pe zi. Se mai poate folosi cu succes siropul sau tinctura. În cazul tincturii se va lua 1
linguriţă diluată cu 100 ml apă de 3 ori pe zi înainte de mesele principale cu 15 minute.
Frunzele se pot şi ele folosi caz în care se va face un ceai din 2 linguriţe de frunze mărunţite, fierte pentru
10 minute, în 250 ml apă. Se pot consuma 3 căni pe zi.
Brustur (Arctium lappa) 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 10
minute apoi se strecoară. Se folosesc intern pentru efectul emolient care-l are asupra aparatului digestiv,
inclusiv intestinal. Se mai poate pune 50 g de rădăcină mărunţită la 250-300 ml oţet alimentar de 9 grade.
Se lasă timp de 8 zile apoi se strecoară şi se tamponează coloana vertebrală de 2-3 ori pe zi cu o vată
muiată în acest oţet. Se mai poate 50 g rădăcină mărunţită pusă la 250 ml alcool sanitar. Se ţine timp de
10-15 zile agitând des recipientul pentru omogenizare, după care se strecoară. Se fac tamponamente pe
coloana vertebrală sau pe regiunea splinei de 2-3 ori pe zi.
Cătină (Tamarix ramosissima) se folosesc fructele câte 2-3 linguri de fructe proaspete de 3 ori pe zi. Se
mai poate folosi uleiul câte 1 linguriţă de 2 ori pe zi înaintea meselor. Se poate de asemenea folosi fructe
uscate câte 2 linguriţe mărunţite puse la 250 ml apă şi fierte timp de 15 minute, apoi strecurate. Se pot
consuma 3 căni pe zi. Este planta care este socotită o poli-vitamină naturală.
Cimbru (Saturneja hortensis) 50 g de plantă mărunţită se pune cu 250 ml alcool sanitar. Se ţine apoi
timp de 10 zile la temperatura camerei agitând des pentru omogenizare. Se strecoară apoi şi se folosesc la
ungerea coloanei vertebrale şi a regiunii splinei de 3 ori pe zi, ajutând la stimularea sistemului neuro
vegetativ şi la refacerea întregului organism.
Ciuboţica cucului (Primulla officinalis) 50 g de plantă mărunţită se pune cu 250 ml alcool sanitar. Se
ţine apoi timp de 10 zile la temperatura camerei agitând des pentru omogenizare. Se strecoară apoi şi se
folosesc la ungerea coloanei vertebrale şi a regiunii splinei de 3 ori pe zi. Se mai poate folosi şi rădăcina
tot la fel preparată şi folosită. Ajută şi la calmarea nervoasă.

1

pentru 5 minute. Merişor (Vaccinum vitis idaea) se consumă fructele sub diferite feluri. Plantele acestea se pun în pânză şi se aplică pe zona ficatului şi a splinei.ceai (decoct fiert 2 linguriţe în 250 ml apă timp de 10 minute). Este un laxativ şi un bun diuretic. Se strecoară şi se consumă 2-3 căni pe zi. Se mai poate lua 1 lingură de ulei din germeni de grâu.frunze în special cu ginseng reface numărul de trombocite şi contribuie la refacerea măduvei osoase şi tonificarea întregului organism. Se poate consuma din acest suc cantităţi oricât de mari în funcţie de toleranţa individuală şi de afecţiunea care se tratează. dulceaţă. apoi se va putea consuma câte 2-3 căni pe zi. Se ţine apoi timp de 10 zile la temperatura camerei agitând des pentru omogenizare. Se acopere pentru 15 minute. calciu. (Triticum aestivum) se va consuma zilnic câte 100 g măcinat şi eventual cu miere. Romaniţă (Anthenaria cotula). Se strecoară. Se va pune sub limbă. -Se vor fierbe 50 g de ovăz timp de 30 minute apoi se consumă. Este foarte utilă şi pentru tratament şi pentru a asigura laxaţia scaunelor. Porumb (Zea majs). etc.se foloseşte uleiul din germeni de porumb câte 1 lingură pe zi. cât şi pentru mineralele care le are. Se lasă de seara până dimineaţa când se încălzeşte la temperatura corpului apoi se strecoară şi se pune într-un termos. ea are în plus virtuţi antiastmatice: în insomnii. Dovleac (Cucumis pepo) Pulpa se pasează după fierbere şi se poate consuma zilnic. Se ia înainte de fiecare masă câte 1 lingură din acest preparat şi la fel altă lingură după masă. Ajută la o mai bună funcţionare a splinei.1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă la temperatura camerei. Se acopere pentru 15 minute. Obligeană (Acorus calamus). cu ajutorul râşniţei de cafea şi se va lua de 4 ori pe zi câte 1 linguriţă sublingual cu 10-15 minute 2 . Pătrunjelul (Petroselinum crispus). Năprasnic (Geranium robertiarum) 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. tinctură. Este foarte util atât pentru asigurarea unui scaun normal cât şi pentru substanţele care le are.se macină planta cu râşniţa de cafea şi se transformă sub formă de pulbere.Coada calului (Equisetum arvense) 2 linguri de plantă se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 5 minute apoi se strecoară. Se va putea păstra o perioadă mai lungă dacă se va pune peste acest suc după ce se filtrează bine puţin alcool alimentar. Se poate de asemenea amesteca cu alte sucuri de legume sau fructe. pentru refacerea întregului organism. pentru a nu se altera. Seminţele ne curăţate de coji se vor mărunţi şi se fierb 2 linguriţe de seminţe în 250 ml apă timp de 10 minute.este cel mai eficient. Se adaugă din când în când ceai cald de coada calului pentru a menţine caldă compresa. Dafin (Laurus nobilis) 50 g de plantă mărunţită se pune cu 250 ml alcool sanitar. -Tinctura de ovăz este recomandată celor care sufere de insomnii. apoi se va înghiţi cu puţină apă. În astenii 20 picături de 3 ori pe zi înainte de mese. Se poate consuma şi de 3 ori pe zi. Se strecoară apoi şi se folosesc la ungerea coloanei vertebrale şi a regiunii splinei de 3 ori pe zi. Uleiul se ia câte 1 lingură seara în cazul constipaţiei. Morcovi (Daucus carota) se consumă sucul din rădăcină câte 200 ml de 3 ori pe zi. apoi se va putea consuma câte 2-3 căni pe zi. Ovăz (Avena sativa) -Supă deasă cu seminţe de ovăz este meniul nordicilor şi este foarte sănătoasă aducând vindecarea în multe afecţiuni din cele de mai sus. -Fulgii de ovăz sunt un aliment excelent. De asemenea se poate lua sub formă de praf fin realizat cu râşniţa de cafea din plantă uscată.este foarte util pentru reglarea glandelor şi pentru hormonii care-i are. luat cu 15 minute înaintea meselor principale în cure de lungă durată. Nu se va mări cantitatea aceasta şi nu se face un tratament mai lung de 60 de zile. uscate. Total se consumă 6 linguri de ceai din acesta pe zi. Ginseng (Ginseng panix) se va putea folosi câte 1 caşetă de 3 ori pe zi. Se poate face acest tratament o perioadă de minimum 3 luni de zile urmat de o pauză de 10 zile după care se va putea relua acest tratament. ajută la stimularea secreţiilor. ajutând şi în cazurile constipaţiei şi dezintoxicând organismul. Se recomandă chiar şi copiilor. Se poate folosi o perioadă cât de lungă. Lemn dulce (Glycyrriza glabra) se va lua 1 linguriţă de praf care se va pune sub limbă pentru 5 minute şi se înghite cu apă. -Suc de mlădiţe de ovăz recoltate înainte de a ajunge să dea spicul. sau tinctură. magneziu şi sunt foarte uşor asimilabile. înainte de mesele principale. Se strecoară. Se poate face de 3 ori pe zi. Aceştia au fosfor. 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se mai poate folosi rădăcina sub formă de praf (se ia câte 1 vârf de cuţit de 3 ori pe zi. Grâu încolţit.40 picături la culcare.crude proaspete. pentru compoziţia în vitamine care este foarte bogată.câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi.

-Se va înlocui zahărul cu miere în alimentaţie. dude negre. Verigariu (Rhamnus cathartica). Ţelină (Apium graveolens) se poate folosi suc împreună cu alte sucuri (morcovi. Se poate face din frunze. Se va pune sub limbă. 3 . consumate ca atare. Se strecoară. pentru 5 minute. ţelină. Se acopere pentru 10 minute apoi se strecoară. fiind toxică. helioterapie cu prudenţă. afumături. Sfeclă roşie (Beta vulgaris rubra) utilă să se consume sub formă de suc. Este foarte util pentru că distruge din celulele albe şi nu le lasă să se înmulţească. 20g ventrilică. apoi se va înghiţi cu puţină apă. Tratament igieno-dietetic. muncă foarte uşoară. etc. Se va pune sub limbă. Testele farmacologice efectuate fructelor de verigariu au evidenţiat prezenţa unor substanţe cu proprietăţi citostatice asupra liniilor de celule leucemice. Regim cu puţine purine (fără subproduse de carne. Se vor da pe lângă sucurile de legume şi fructe care sunt obligatorii în special de sfeclă roşie.înaintea meselor principale. creier. care previne infecţiile şi asigură organismului o serie de vitamine şi oligoelemente naturale necesare organismului. În cazurile înaintate cu astenie cure de aer la altitudine medie. 10 g Coada şoricelului (Achillea milefolium).ulei. varză în special roşie. Se macină toate aceste plante şi se va pune 1 linguriţă de praf de plante bine amestecate în 250 ml apă clocotită. Încercaţi să obţineţi fructele acestei plante şi consumaţi zilnic câte 5-10 fructe. controlul sângelui la 2-4 săptămâni. 10 g Salvie (Salvia officinalis). Repaus fizic şi psihic. Se poate face un amestec din următoarele plante: 1 g Mărul lupului (Aristolochia clematis). apoi se va putea consuma câte 2-3 căni pe zi.: -Lăptişor de matcă în cure de câte 20 zile cu 1 g de lăptişor apoi 7 zile pauză şi se reia. morcov. 30 g rostopască. 20g nalbă. 10g frunze de Urzică (Urtica dioica). câte 100 ml de 3 ori pe zi. Se acopere pentru 15 minute. mure. pe termen nelimitat. Se acopere pentru 15 minute. chimicale) Se vor da foarte multe vitamine cu ajutorul sucurilor de legume şi fructe. Se consumă 2 căni pe zi. Se poate face de 3 ori pe zi. 25g coada şoricelului. Soia (Soja hipoida) se indică folosirea seminţelor în alimentaţie cât mai des. Rădăcină fiartă 2 linguriţe în 250 ml apă timp de 15 minute. înainte de mesele principale. 30 g Trifoi roşu (Trifolium pratense). 30g urzici. 15 g păpădie. Se consumă multe fructe de culoare închisă: afine. Este indicat să se consume cu suc de morcovi în părţi egale. Seminţe măcinate se iau sub formă de praf câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi cu 15 minute. 25 g Rostopască (Chelidonia majs). etc. sfeclă roşie. 15g sunătoare. Saschiu (Vinca minor) 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Este foarte util pentru că distruge din celulele albe şi nu le lasă să se înmulţească. înainte de mesele principale. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. rădăcină. Substanţa activă conţinută de Romaniţă şi anume Parthenolidul induce distrugerea celulelor suşă care produc leucemia mieloidă. 25g sânzâiene. în orice cantitate. Se poate de asemenea să se macine ficatul de viţel şi să se pună puţin alcool alimentar şi să se dea câte 2 linguriţe din acest suc de 2 ori pe zi. -Polen de albine câte 20 g pe zi înainte de mese. etc) se ia în acest caz 20 ml de 3 ori pe zi . Se poate face de 3 ori pe zi. zilnic. conserve. De asemenea se poate lua câte 1 lingură de soia. Se pot consuma 3 căni pe zi. Nu se depăşeşte această cantitate. şi 20 g Păpădie (Taraxacum officinalis). coacăze. înainte de mesele principale. pentru refacerea globulelor roşii. 20g pelin. Rostopască (Chelidonium majs) 1 linguriţă de plantă se pune la 250 ml apă clocotită. Combinaţii: 30g mlădiţe de soc. se bea apoi puţină apă. Se strecoară şi se va bea cu înghiţituri mici pe tot cuprinsul zilei. Se strecoară. apoi se va putea consuma câte 2-3 căni pe zi. 20 g Urzică moartă albă (Lamium album). Se vor consuma zilnic 2-3 căni. 30g gălbenele. apoi se va înghiţi cu puţină apă. De asemenea se poate lua sub formă de praf fin realizat cu râşniţa de cafea din plantă uscată. ficat. Nu se dă copiilor. Acesta conţine rutină care este un antitumoral de excepţie. De asemenea se poate lua sub formă de praf fin realizat cu râşniţa de cafea din plantă uscată. -Ca alimente se va prefera să se dea cât mai mult ficat de viţel proaspăt fiert. apoi strecurat. precum şi a unui compus imunostimulator. Ţintaură (Centaurium umbellatum) 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute.se mai numeşte şi paţachină. spinul cerbului. 10 g Nuci verzi (Juglans regia). pentru 5 minute. -Argilă luată intern zilnic câte 1 linguriţă dizolvată în 250 ml apă. Se pune 1 linguriţă din acest amestec la 250 ml apă clocotită.

Se strecoară. eczeme infecţioase recidivante. Se va pune sub limbă. Produsă de Dacia Plant.B. În acest timp nu se va mânca nimic ci se va bea doar suc de morcovi în orice cantitate. Se dezbracă omul complet şi se stârneşte furnicarul prin împrăştierea pământului de la suprafaţă. se mestecă bine în gură apoi se înghite. după care se va pune omul culcat să îl înţepe furnicile. Echinacea purpurea. Se va lua câte 50 g de plante din fiecare plantă. Se poate face un asemenea tratament doar 1 dată sau cel mult de 2 ori pe lună în cazurile foarte grave. Răni cu risc mare de infectare. De asemenea se mai poate adăuga în acest caz ceaiul de frunze de merişor. Indicaţii: Intern: guturai. plăgi purulente. mastoză. deoarece de obicei nu este nevoie şi pentru că dacă se consumă. apoi se va putea consuma câte 2-3 căni pe zi. Se amestecă cu miere polifloră în părţi egale şi se va da copilului în cantitate de o linguriţă pe zi repartizată în trei porţii care se vor lua cu 30 minute înainte de mese cu 30 minute. gripă. analgezic uşor. Pentru evitarea infecţiilor se va folosi tinctura de propolis din care se va lua câte 2 picături la fiecare 5 kg corp de 3 ori pe zi. înainte de mesele principale. amigdalită. depurativ mediu.D (adjuvant). infecţii respiratorii în faza acută. Tinctura de echinacea. Se ia de 3 ori pe zi înainte de mesele principale. Acţiuni. Se iau pe urmă furnicile jos. profilaxia bolii canceroase. La fiecare mână se vor pune câte 2 la picioare tot câte 2 şi de asemenea se vor pune 2 la coloana vertebrală. Se ştie că o serie de animale care sunt ucise de furnici nu putrezesc datorită faptului că acidul formic al furnicilor opreşte înmulţirea oricăror microbi. antiviral bun. Antiseptic. Se pune pe un miez de pâine. laringită. Este normal că în acest caz este nevoie de foarte multe furnici care vor trebui introduse în sticlă. Se fierb 500 g de apă. 4 . adjuvant în boala canceroasă. plăgi supurânde. Se lasă să se coacă pâinea apoi se scoate sticla şi lichidul care se formează în sticlă se filtrează. Dafin. o cantitate mai mare poate produce hemoragii interne. pneumonie. Se lasă apoi vasul acoperit de seara până dimineaţa. Se poate face de 3 ori pe zi. hepatită A. pentru 5 minute.am lăsat la urmă acesta fiind cel mai puternic. Suc de ţelină şi ştevie cu săftărea sau fumăriţă. reumatism infecţios. inflamaţii ganglionare. Se pune apoi 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Cu cât cantitatea de furnici este mai mare cu atât se va obţine mai mult lichid care conţine de asemenea acid formic natural şi alte substanţe foarte necesare organismului bolnav. apoi se va înghiţi cu puţină apă. Furnicile introduc în organism un acid formic care este foarte util în multe tratamente. tumori benigne (adjuvant). Extern. Nu se va face alt lichid. Un tratament mai blând care se aplică mai ales la copii este colectarea a cât mai multor furnici care se vor pune într-o sticlă de 500 ml şi care se astupă doar puţin cu un dop de plută şi se pune în aluat de pâine. Se stă 2-3 minute. bronşită. De asemenea se poate lua sub formă de praf fin realizat cu râşniţa de cafea din plantă uscată. Două tratamente sunt mai eficiente cu toate că nu sunt plăcute ci chiar dureroase: -Se vor pune albine să înţepe.Intern: imunostimulator puternic (polizaharidele cu greutate moleculară mare pe care le conţine intensifică fagocitoza). Când clocoteşte se va pune 5 g de frunze de dafin. putând produce avort sau diferite hemoragii dacă se va lua în cantitate mai mare. traheită. Se acopere pentru 15 minute. bacteriostatic. eczeme infecţioase şi alergice. În locurile unde s-a produs înţeparea se va tampona cu tinctură de urzică. Contraindicaţii: nu se cunosc. până la terminarea lichidului. -O altă metodă mult folosită în special în Rusia este să se caute un furnicar de pădure cu furnici roşii. ajungă pentru toată ziua. urzică. Este foarte util pentru că distruge din celulele albe şi nu le lasă să se înmulţească. Se lasă apoi la foc mic încă 5 minute. Lichidul trebuie să. Dimineaţa se strecoară şi se bea câte 1 lingură din oră în oră. cangrenă. deci atenţie la folosirea lui. Dacă se fac tratamente cu raze atunci este neapărat nevoie să se facă o cură în acest timp de suc de coacăz negru sau în lipsă de sirop de coacăz. herpes (adjuvant). trei fraţi pătaţi. antioxidant bun. infecţii cu stafilococ auriu. antibiotic. Acest lucru se va face însă numai sub supravegherea unui medic pentru că se poate să fie prezentă alergia.C. Extern. leucemie (adjuvant). stimulent al imunităţii locale. Se face o pâine în care se va introduce această sticlă. cicatrizant. Preparatul este foarte puternic.

vermifug. imunostimulator bun. hipotensiune. albuminurie. hemoragii uterine. crize astmatice care apar pe fondul de tensiune psihică. Viscum album. Extern spălături cu zer sau lapte cu oţet de mere şi suc de lămâie. 5 . hipertensiune arterială (inclusiv formele cu tensiune oscilantă( şi tulburări atribuite hipertensiunii arteriale. sciatică. calmant. Intern: antispasmodic. pentru că poate produce hemoragii interne. frisoane. Se poate asocia cu Saschiu în aceiaşi zi. leucemie (adjuvant). balonări. afecţiuni ganglionare. Produs de Dacia Plant Sebeş. sterilitate (mai ale cea asociată cu bolile cardio-vasculare sau nervoase). predispoziţie la viroze. scăderea imunităţii. Acţiuni. Extern: antinevralgic. sughiţ. adjuvant în epilepsie şi crize nervoase. Indicaţii. Intern: tuse. hipotone şi celor care sufere de angină pectorală. purgativ tonic cardiac. calmant psihic blând şi eficient. Este strict interzis în perioada menstruaţiei la femei sau la copii sănătoşi. astm bronşic. edeme. Pentru copiii bolnavi de leucemie se va da câte 1 linguriţă (5 ml) din oră în oră. Tinctura de vâsc. dar nu mai mult. hipotensiv. isterie. tulburări de imunitate datorate bătrâneţii. inflamaţii ale aparatului digestiv. combaterea sechelelor) tulburări de menopauză (mai ales nervoase şi cardio-vasculare). tremurături ale corpului. degerături. arterioscleroză. accidente vasculare (profilaxie. citostatic. tuse convulsivă sau spasmodică. boala canceroasă (adjuvant). diuretic. nevroză. Extern: leucoree. Precauţii: supradozarea vâscului provoacă febră. Contraindicaţii: vâscul este contraindicat persoanelor hipotensive. gută. ameţeli (vertij).