APARTENENŢA UNUI TEXT LITERAR LA GENUL LIRIC

,
SPECIA DOINĂ

Doina este o specie a lirici populare, în care sunt exprimate în mod direct
sentimente de dor şi jale, stări sufleteşti specifice românilor. Doina este un cantec duios care
reflectă prin multitudinea sentimentelor transmise (dor, jale, înstrăinare, haiducie, voinicie,
etc.) diversitatea doinei populare româneşti.
Doina populară se caracterizează prin terăsături specifice oricărei creaţii populare
în care autorul este anonim, colectiv, se transmite prin viu grai din generaţie în generaţie,
are caracter sincretic, popular şi naţional.
Doina populară intitulată sugestiv Doina subliniază dragostea omului din popor faţă
de acest cântec duios, faţă de natură, faţă de muncă şi faţă de viaţă. Prin intermediul acestei
creaţi literare, doina, românul îşi exprimă dragostea faţă de creaţia populaţia căreia, i-a dat
naştere.
Titlul acestei poezii Doina, este sugestiv pentru această specie, deoarece simbolizează
ideea că această poezie este reprezentativă pentru doina populară.
Poezia Doina nu este împărţită pe strofe ci este un text cu versuri compact în care
rima este imperecheată.
Această operaă literară sugerează pe lângă sentimentele de dor şi de jale şi
comuniunea omului cu natura. Cuvintele dor şi jale sunt specifice numai românului şi nu au
corespondent în altă limbă.
Doina a însoţit dintodeauna românul dealungul întregii sale vieţi, în orice
împrejurare, la bine şi la greu, de primăvara până toamna şi de la tinereţe până la bătrâneţe
primăvara renaşte natura „ bate vânt de primăvară” şi omul de bucură că natura se
retrezeşte la viaţă „mă îngân cu florile şi privighetorile”. Cand vine iarna, omul se retrage
la căldura focului din sobă, cântă doina „de mai îmi mângâi zilele şi nopţile”.
Dragostea şi preţuirea creatorului anonim pentru cântecul popular sunt exprimate în
această poezie în care doina este numită „viers cu foc” , „cântic dulce” sugerând vraja şi
farmecul prin care doina emoţionează profund cititorul.
Limbajul popular prezent în textul acestei poezii „cantic dulce” , „viers cu foc” ,
„gios” , vieţuiesc subliniând apartenenţa la creaţia populara.
Deoarece în această poezie autorul anonim îşi exprimă în mod discret sentimentele
de dor şi jale într-un limbaj popular specific, folosind repetiţia „doină, doină”, epitetele
„cântic dulce” şi personificarea ca figuri de stil poezia Doina este o creaţie pentru specia
doină populară.