ALEXANDRU MIRCEA DAVID MOORE

IMBROANE

Iniţiere în GIS şi Teledetecţie

PRESA UNIVERSITARĂ CLUJEANĂ
- 1999 -

Contribuţia autorilor:
Alexandru M. Imbroane: Partea I, Partea II şi glosarul de termeni.
David Moore: Partea III şi anexele.

Program S_JEP 11070/96

Prefaţă
Scopul acestei cărţi este de a iniţia cititorul în tehnologia GIS şi teledetecţie.
Cartea a fost îmărţită în trei părţi: Sisteme Informatice Geografice, Teledetecţie şi
procesarea de imagini digitale şi Introducere în ArcView. Prima parte conţine
noţiunile de bază ale GIS, independent de un anumit produs specific. Am ţinut să
facem anumite precizări privitoare la noţiunile specifice care se vehiculează în
vorbirea curentă, de multe ori acestea fiind folosite în necunoştinţă de cauză. S-a
continuat cu sisteme de reprezentare a datelor spaţiale, noţiuni fundamentale în
organizarea bazelor de date geografice. Au fost abordate cele două sisteme de
reprezentare (vector şi raster), precum şi modelele asociate lor. S-au scos în
evidenţă principalele caracteristici ale hărţilor digitale şi s-au reamintit noţiunile
privitoare la sisteme de coordonate şi proiecţii cartografice. S-a acordat o
importanţă deosebită noţiunii de georeferenţiere specifică hărţilor digitale. Datele
spaţiale sunt constituite într-o bază de date care este organizată pe straturi
tematice. Datele alfanumerice asociate datelor spaţiale se constituie în ceea ce se
numeşte baza de date atribut. Legătura dintre cele două baze de date se realizează
prin procesul numit geocodificare, rezultând baza de date geografică. Cu alte
cuvinte baza de date geografică este un ansamblu format din baza de date spaţială
şi cea atribut, toate prelucrările făcânu-se pe aceasta. Acest concept deosebeşte
produsele GIS de alte produse soft orientate pe garfică (cum ar fi CAD).
Înţelegerea acestor noţiuni este decisivă în abordarea softurilor GIS. În continuare
s-au înfăţişat principalele tehnici de introducere a datelor spaţiale cu accentul pus
pe digitizare şi scanare-vectorizare. Datorită posibilităţilor de integrare GIS a
datelor preluate prin GPS, am considerar util să prezentăm pe scurt principiul de
determinare a coordonatelor folosind acest instrument. Analiza spaţială conţine
programe destinate efectuării de operaţii pe date spaţiale şi atribut, având ca
rezultat hărţi, tabele, grafice sau text. Esenţa analizei spaţiale este de a extrage
datele cu semnificaţie din datele distribuite spaţial, care au fost supuse unor
prelucrări. Sunt prezentate grupele de operaţii precum şi principalele operaţii
elementare din fiecare grupă. Modelarea spaţială este un proces realizat cu
ajutorul procedurilor analizei spaţiale. Am încercat să înfăţişăm maniera de
construire a modelelor în cadrul GIS. S-au dat câteva exemple mai semnificative
din diferite domenii, evidenţiidu-se particularităţile fiecărui fenomen. Partea I-a se
încheie cu sursele posibile de erori care apar în proiectele GIS.

Partea a II-a debutează cu noţiunile de bază din teledetecţie, cu accentul pus pe
interacţiunea dintre radiaţie şi obiectele de la suprafaţa Pământului. S-a continuat
cu modul de obţinere a imaginilor digitale, proprietăţile acestora, precum şi
obţinerea de imagini multispectrale. Ca titlu informativ am prezentat principalele
misiuni spaţiale care au ca rezultat preluarea imaginilor prin teledetecţie. În
continuare au fost abordate operaţiile pe imagini digitale, scopul central al acestei

părţi. Au fost prezentate majoritatea operaţiilor care fac obiectul procesărilor de
imagini, cu accentul pus pe clasificarea imaginilor, procedură premergătoare
intregrării GIS a imaginilor preluate prin teledetecţie. Înfăţişarea color este o
operaţiune foarte importantă atât în cazul hărţilor, dar mai ales în cazul
imaginilor. În acest context am considerat util să prezentăm principalele sisteme de
reprezentare color. Partea a II-a se încheie cu Integraea GIS a imaginilor digitale,
fără a intra în detalii.

Partea a III-a a fost rezervată produsului GIS ArcView. Acest soft este unul dintre
cele mai accesibile şi utilizate produse existente la ora actuală pe piaţă. Au fost
abordate doar câteva din posibilităţile acestui pachet de programe. Am început cu
prezentarea generală a acestui produs, înfăţişându-se şi ferestrele despre care se
face vorbire, pentru o percepţie mai bună a operaţiunilor. S-a continuat cu
realizarea unui proiect ArcView cu grad foarte redus de dificultate, utilizând datele
geografice de pe Internet. Pentru a beneficia de cele prezentate în această parte,
cititorul trebuie să deţină o licenţă ArcView versiunea 3.0 sau 3.1, precum şi aceste
date. S-a insistat doar asupra aplicaţiilor în demografie, cu accentul pus pe
clasificarea entităţilor geografice. În anexele de la sfârşitul acestei părţi s-au
comentat metodele de clasificare în ArcView, dându-se unele indicaţii în situaţia
aplicării lor pe cazuri concrete.

Cartea se încheie cu un glosar de termeni GIS. Cea mai mare parte din aceşti
termeni sunt independenţi de produsul soft, doar câţiva termeni sunt specifici
ArcView.

Catrea se adresează, în primul rând studenţilor facultăţile de Geografie, Geologie,
Geodezie, precum şi celor de la Universităţile Tehnice, care au în programa de
învăţământ această disciplină. De asemenea, cartea este utilă tuturor celor care
doresc să se iniţieze în aceste discipline de mare actualitate.

Această lucrare este rezultatul colaborării dintre Facultatea de Geografie din
cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” pe de o parte şi Universitatea din Southapton
şi CSA Dublin pe de altă parte.

Autorii

TABLA DE MATERII

PARTEA I-a
Sisteme Informatice Geografice

1. Introducere
1.1. Definiţii
1.2. Domenii de aplicabilitate ale GIS
2. GIS un domeniu interdisciplinar
3. Date spaţiale
3.1. Sisteme de reprezentare a datelor spaţiale
3.2. Sistemul vector
3.3. Modele vectoriale
3.4. Sistemul raster
3.5. Caracteristici ale hărţilor digitale
3.6. Sisteme de coordonate şi proiecţii cartografice
3.7. Problema scării în cartografia digitală
3.8. Georeferenţierea
3.9. Organizarea bazei de date spaţiale
4. Date atribut
5. Geocodificarea. Baza de date geografică
6. Tehnici de introducere a datelor spaţiale
6.1. Digitizarea
6.2. Scanarea
6.3. Date preluate prin GPS
6.4. Date CAD
6.5. Imagini aeriene şi satelitare
6.6. Alte formate de date. Importul şi exportul datelor geografice
6.7. Surse de date
7. Analiza spaţială
7.1. Operaţii pe un singur strat
7.2. Operaţii pe straturi multiple
7.3. Analiză statistică
7.4. Analiza reţelelor
7.5. Analiza suprafeţelor

Spectrul electromagnetic 3. Integrarea imaginilor în GIS PARTEA a III-a Introducere în ArcView 1. Controlul afişării datelor cartografice 1.3.6. Efectele atmosferice 4. Analiza grid 7. Modelare în GIS 8. Fotografii aeriene 9. Corecţia sau restaurarea 10.3. Proiecţii de hărţi în ArcView 1. Suprapunerea imaginilor 10. Rezoluţia imaginilor digitale 7. Obiectul teledetecţiei 2. Segmentarea şi mozaicarea 10. Clasificarea imaginilor digitale 11. Prezentarea generală a produsului ArcView 1.4.4.1. Interacţiunea dintre radiaţie şi obiectele de pe suprafaţa Pământului 5. Formate de date în ArcView 1.5. Imagini multispectrale 8. 7.2. Afişarea color 12. View-uri şi teme 1. Surse şi tipuri de erori în GIS PARTEA a II-a Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 1. Operaţii pe imagini digitale 10.1.5.2.6. Misiuni spaţiale 10. Tabele şi date tabelare 1. Ce este o imagine digitală 6. Mărirea clarităţii sau ameliorarea imaginii 10. Alte componente ale ArcView .7.

6.8. Activarea comenzii Layout şi crearea unei hărţi ANEXA 1: Metode de clasificare ANEXA 2: Alegerea unei legende potrivite ANEXA 3: Opţiuni în simbolozarea datelor geografice ANEXA 4: Normalizarea GLOSAR DE TERMENI GIS BIBLIOGRAFIE . Setarea proprietăţilor pentru View 2. Lansarea unui proiect în ArcView 2.2.2.5. Adăugarea unei teme 2.1. Salvarea proiectului 2.7. Setarea proprietăţilor proiectului 2.4.3. Crearea unei hărţi digitale 2. Setarea proprietăţilor temei 2. Deschiderea unui View şi crearea unei teme 2.9. Etichetarea judeţelor 2.

Digitizing 6.6. Georeferencing 3. Scales problem in digital cartography 3.6. Geographical database 6. Single layer operations .1 Definitions 1. Spatial database structure 4. The characteristics of digital maps 3. CAD data 6.3.1.7. Vector models 3.4. Geocoding. Import and export of geographical data 6.3. Introduction 1. GPS data 6.5. Digital representation of spatial data 3. The coordinate system and map projections 3.TABLE OF CONTENTS PART ONE Geographical Information System 1. GIS – an interdisciplinary environment 3. Spatial data 3.2.2.1. Imputing data techniques 6. Raster system 3. Scanning 6. Data sources 7.4.2 Applicability domains of GIS 2.8. Other data formats. Atribute data 5. Vector system 3.7.9.1.5. Spatial analysis 7. Aerial and satelite images 6.

5. 7. Color Display 12.3. Multispectral imagery 8. Probable sources of errors in GIS PART TWO Remote sensing and digital image processing 1. The objectives of remote sensing 2. An overview of the software 1. Aerial photography 9. GIS image integration PART THREE Introduction to ArcView GIS 1. Image segmentation and mosaiking 10. Image registration 10. Earth resource satellites 10. The interaction between EM radiation and the ground objects 5.2. What is a digital image? 6.3. Image classification 11. Grid analysis 7. Atmospheric affects 4.6.1 Views and themes . Electromagnetic spectrum 3.1. Point pattern analysis 7.4. Digital image processing 10. GIS Modeling 8. Surfaces analysis 7.2. Network analysis 7. The resolution of a digital image 7. Image rectification and restoration 10.7.4. Multiple layers operations 7. Image Enhancement 10.5.

1.5 Tables and tabular data 1.3 ArcView data formats 1.6 Other components of ArcView 2.3 Open a view and create a theme 2.4 Controlling the display of cartographic data 1.9 Open a Layout and make a map APENDIX 1: Classification methods APENDIX 2: Choosing an appropriate legend APENDIX 3: Symbolizing your data APENDIX 4: Making your data easier to understand: Normalizing GLOSSARY OF TERMS BIBLIOGRAPHY SUMMARY . Exercise make a map 2.8 Save the project 2.2 Map projections in ArcView 1.1 Launch a new ArcView project 2.5 Set view properties 2.7 Label the regions 2.2 Set the project properties 2.4 Add a theme 2.6 Set the theme properties 2.

PARTREA I-A SISTEME INFORMATICE GEOGRAFICE .

. generând astfel confuzii care duc la ambiguităţi şi în final. oportună (să fie furnizată la timp) şi accesibilă ca mod de prezentare. Ea poate fi supusă unor alte prelucrări. Acest şir de prelucrări. Cu toate acestea.GIS). majoritatea tratatelor de specialitate.Sisteme Informatice Geografice 12 2 1. fenomen sau a unei acţiuni. exactă. la concluzii fără obiect. constituie informaţia. Cu alte cuvinte informaţia este o dată care aduce un plus de cunoaştere şi serveşte la luarea deciziilor. electronic sau combinat.1. ci definiţii de conţinut. Definiţii Înainte de a defini noţiunea de Sistem Informatic Geografic (Geographical Information System . De multe ori în discuţii curente. cu rezultate intermediare. înregistrată pe un suport material şi care poate fi prelucrată manual. Rezultatul unei prelucrări a datelor este deci. Simbolurile urmează o structură bazată pe o sintaxă prestabilită. duce la considerarea datei ca informaţie de unde şi expresia “prelucrarea informaţiei”. consideră că folosirea unui termen în locul celuilalt este admisă. este bine să clarificăm câteva noţiuni. Introducere 1. obţinându-se o nouă informaţie. În cazul lucrării de faţă vom avea date spaţiale (reprezentări digitale ale hărţilor) şi date atribut (date alfanumerice organizate sub formă de tabele pe linii şi pe coloane asociate cu datele spaţiale) acestea fiind înregistrate sub formă de fişiere pe suport magnetic. pentru a fixa cadrul subiectului. o informaţie. Aceasta devine o dată în momentul în care nu mai aduce un plus de cunoştinţe. Una dintre confuziile cele mai frecvente este cea care apare între dată şi informaţie. Semnificaţia transmiterii acestora omului în urma prelucrării. relevantă (să furnizeze cunoştinţele necesare). Informaţia tebuie să fie: consistentă (suficient de cuprinzătoare). pentru a evidenţia esenţa noţiunii respective. Nu ne propunem să dăm definiţii formale sau care să nu suporte anumite completări. se face vorbire de noţiuni greşit definite sau interpretate. Data reprezintă o descriere simbolică a unui obiect.

am realizat un proiect GIS energetic. Deci şi în ceea ce priveşte GIS vom înţelege un sistem informatic şi nu informaţional. cel puţin în literatura ştiinţifică românească. Se poate spune. Se creează astfel o confuzie între un software GIS şi o aplicaţie realizată cu acesta. . ne conduce la o definiţie mai scurtă şi mai cuprinzătoare. împreună cu echipamentul destinat să facă aceasta. Sau dacă vreţi. când vorbim de un pachet de programe (software). cum ar fi Sistem de Informare Geografică. pentru un domeniu precizat care serveşte la luarea deciziilor. Lăsăm la o parte alte utilizări ale termenului. Astfel putem defini un Sistem Informaţional ca fiind totalitatea datelor. informatica a pătruns în cele mai variate domenii.Sisteme Informatice Geografice 13 Noţiunea de Sistem Informaţional. de exemplu. care denotă o lipsă totală de cunoştinţe în domeniu. Se poate proiecta un astfel de sistem fără a utiliza un soft GIS. cum ar fi de exemplu Arc/Info. Dacă prelucrarea este preponderent automatizată. Aşa cum am menţionat. trebuie să mai facem câteva precizări. ca şi cum ar fi unul singur. Sisteme Informatice Energetice. Toate acestea însă nu au consistenţa şi unitatea Sistemelor Informatice Geografice aşa cum vom vedea mai departe. putem spune că avem doar sisteme informatice. că am realizat un Sistem Informatic Energetic utilizând tehnologia GIS. Cum la ora actuală toate sistemele de prelucrare a datelor au o mare pondere de prelucrare şi transmisie automată. vom face referire la produs GIS. mai precis cu managementul întreprinderii. este asociată cu sistemele economice. Astfel se poate vorbi de Sisteme Informatice Medicale. aplicaţia referindu-se la o bază de date geografică şi la prelucrări specifice asupra acestora într-un context precizat. a mijloacelor de tratare a lor. Geographical Information System a fost tradus prin Sistem Informaţional Geografic. spunem că este vorba de un Sistem Informatic (INFORMaţional + automATIC). Privită la modul şi împrejurările în care se utilizează noţiunea de GIS. precum şi a informaţiilor obţinute (sau a informaţiilor care potenţial pot fi obţinute). În literatura anglo-saxonă apare doar termenul Informational System. Datorită extinderii sistemelor informaţionale în variate domenii de activitate. În continuare. În aceeaşi viziune. În primul rând nu se foloseşte la singular şi anume Sistemul Informatic Geografic. care prin traducere directă înseamnă Sistem Informaţional. sau să se utilizeze doar parţial. Sisteme Informatice Biologice etc. aşa cum se mai utilizează uneori în vorbirea curentă.

care se realizează cu acestea. s-a făcut spre sfârşitul deceniului 9. implicate în procesul producţiei şi managemantul informaţiei spaţiale. După 1990. culegerea. dar este din ce în ce mai folosit mai ales în ţări anglo- saxone (geoinformatics). s-a elaborat un sistem similar numit MIDAS care. Geoinformatica nu apare în dicţionarul mai sus amintit. Acronimul poate proveni de la GEOmetrie autoMATICĂ. În noile accepţiuni. s-a axat tot pe inventarierea resurselor naturale. încetarea războiului rece a produs realmente o explozie de aplicaţii în domeniul civil. şi proiect GIS atunci când vorbim de o aplicaţie. GEOgrafie inforMATICĂ. acelaşi lucru. Toate acestea sunt însoţite de dezvoltarea tehnicii de calcul în . Produsele soft se dezvoltă şi se răspândesc într-o manieră fără precedent. La intervale de câteva luni apar versiuni îmbunătăţite. aceste sisteme nu s-au răspândit. după preferinţe. 1995). între acestea nu există o relaţie de dependenţă. iar aplicaţiile au glisat înspre domeniul militar. În plus. uneori mult diferite de precedentele. După International GIS Dictionary (Mc Donnell. Doi ani mai tărziu. ne vom opri la noţiunile geomatică şi geoinformatică. Datorită tehnicilor rudimentare şi a slabei informatizări a societăţii. Deci. prin utilizarea de echipament specializat precum şi softuri specializate. odată cu ieftinirea calculatoarelor PC şi răspândirea lor masivă în toate domeniile. echipamentele. în SUA.0). subînţelegându-se în esenţă. Primul Sistem Informatic Geografic recunoscut ca atare. întreţinerea. Pătrundere mai semnificativă în domeniul civil. Evoluţia lor a fost de asemenea lentă şi în deceniul următor. cum uneori se mai foloseşte. după care domeniul s-a extins înspre celelalte resurse naturale.Sisteme Informatice Geografice 14 Intergaph. geomatica este un termen inventat în Canada pentru a descrie activităţi legate de toate mijloacele privitoare la introducerea şi gestionarea datelor spaţiale din domeniul ştiinţific.0 faţă de versiunea 2. geomatica mai include şi activităţi privitoate la măsurători topografice şi geodezice. administrativ şi tehnic. GRASS etc. Kemp. a fost elaborat în Canada (1962) şi s-a numit Canadian Geographical Information System. Iniţial a fost creat pentru inventarierea suprafeţelor de pădure. şi prelucrarea datelor erau costisitoare. Ca să încheiem şirul de definiţii. Acesta a fost preluat atât de comunitatea ştiinţifică din celelalte ţări anglo-saxone (geomatics) cât şi francofone (géomatique). prin multitudinea de funcţii (cum ar fi de exemplu ArcView 3.

ce înglobează proceduri de analiză şi management specific). . De exemplu.. manipularea. integrarea. ieftinirea CD-ROM. O schematizare a acestei definiţii. Trebuie să precizăm faptul că la noi în ţară produsele GIS nu au o răspândire prea mare. dorim să ştim în ce locaţii sunt satisfăcute anumite condiţii. SGBD tradiţionale sau produse CAD. dar şi de ieşire - plottere.? adică localizarea unei anumite caracteristici. ele axându- se pe o anumită gamă de produse soft). deoarece acestea pretind echipament scump. De exemplu unde se află o zonă defrişată mai mare de 1 km2. analiza şi vizualizarea datelor care au referinţă spaţială. Un curs general de GIS. scanere.sisteme de calcul (hardaware). Unde se găseşte. Ce este la. Menţionăm faptul că produsele GIS sunt foarte deosebite de alte softuri aflate pe piaţă. în loc să identificăm ce este la o anumită locaţie.date geografice (cu distribuţie spaţială). echipament de introducere – digitizoare. . La toate acestea se adaugă necunoaşterea de către factorii de decizie a avantajelor pe care le oferă proiectele GIS. în special a celor orientate obiect). Un GIS este un sistem informatic ce permite captarea (intro- ducerea). ci doar oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care ar trebui abordate problemele spaţiale. poate fi pusă în forma: . cum ar fi limbajele de programare.... . ce reprezintă un anumit areal. să evidenţiem câteva din întrebările la care poate să răspundă un astfel de sistem.? adică exprimarea unei condiţii. acces Internet) cât şi software (dezvoltarea limbajelor de programare.Sisteme Informatice Geografice 15 general atât hardware (procesoare mai puternice. de altfel foarte important. memorie mai mare. Există mai multe definiţii pentru GIS dintre care am ales pe cea considerată mai generală şi cuprinzătoare. stocarea. Aceasta poate fi pusă pe seama lipsei de educaţie în domeniu (cursurile sunt foarte rare şi costisitoare. capacităţi de stocare mai mari. Mai precis. O locaţie poate fi descrisă în mai multe feluri.sisteme de programe (software. nu rezolvă problema. care sunt coordonatele geografice ale unui anumit punct etc. Pentru a ne face o imagine de ansamblu a ceea ce este un GIS. iar softul este de asemenea scump şi în plus este protejat. imprimante mai bune.

Aplicaţiile din această categorie fac parte din domeniul cunoscut sub numele Automated Mapping and Facilities Management (AM/FM). posibilitatea controlului transportului de apă şi gaz pe acestea). Consiliile locale sau judeţene pot beneficia de aportul adus de GIS în monitorizarea terenului. Produsele GIS au un larg evantai de aplicaţii. mai mult sau mai puţin. configuraţia terenului este extrem de importantă. Se determină variaţiile în timp ale unui areal. hărţi ale conductelor de gaz.? adică modelarea. produsele GIS sunt folosite pentru inventarierea teritoriilor afectate de poluare (apă. Aceste aplicaţii necesită hărţi foarte precise.. regionale.. sol. informaţii privitoare la dimensionările acestora şi deci.. iar modelele vectoriale domină acest domeniu.2. electricitate. calitate. sub incidenţa programelor înglobate într-un GIS. în cele mai diferite domenii. Domeniile de aplicabilitate ale GIS Utilităţi.Sisteme Informatice Geografice 16 Ce s-a schimbat la. Modelele raster tind să fie predominante în acest sector. studii de impact. Monitorizarea terenurilor agricole în .. Sau ce modifi- cări se produc în structura pieţei în cazul în care se înfiinţează un nou magazin. utilizare. La un nivel mai ridicat se pot face studii privitoare la procesele de eroziune. Amenajarea teritoriului.? adică evoluţia. gaz. comunale. Ca exemplu amintim: studiul amplasării unor blocuri de locuinţe (coroborat cu date provenite de la utilităţi. Este vorba de gestiunea reţelelor de apă. Într-o primă variantă. Inventarierea solurilor însoţite de date atribut privitoare la tipul de sol. Agricultură şi silvicultură. interregionale. apă. 1. telecomunicaţii etc. judeţene. Practic tot ce este legat de teritoriu intră. Tot aici putem include amplasarea staţiilor de emisie/recepţie din sistemul de telefonie celulară. plane de amenajare urbanistice. Mediu. Vom enumera pe scurt câteva domenii şi aplicaţii posibile. alunecări de teren. La acest gen de aplicaţii. De exemplu ce impact asupra mediului este determinat de adăugarea unei şosele la reţeaua de drumuri. aşezări). De exemplu ce cantităţi de precipitaţii zilnice cad pe o anumită suprafaţă în decursul unui an. Sau ce se întâmplă cu clienţii unui furnizor de servicii dacă în zonă apare un nou competitor. studiul caltităţii apei (care pot fi corelate cu diferite softuri specifice) etc. Ce se întâmplă dacă.

Şi acestă activitate este dublată de prelucrarea imaginilor digitale sau aeriene. Demografie. GIS are un potenţial considerabil în gestiunea şi optimizarea transportului urban sau regional (trasee optime pentru autobuze. când s-au descoperit multe resurse naturale exploatate în momentul de faţă (petrol şi gaz în Marea Nordului. Inventarierea pădurilor. petrol în Marea Neagră. salvare. trenuri. apă) utilizând produse GIS. Se poate merge până la simularea amplasării unui magazin într-o anumită zonă.Sisteme Informatice Geografice 17 vederea obţinerii de producţii maxime. se investeşte din ce în ce mai mult în proiecte care conduc la depistarea resurselor naturale (minereuri. Proiectele GIS din acest domeniu sunt dublate de prelucrarea imaginilor luate prin teledetecţie. Baze de date privitoare la populaţie (pe vârste. acest domeniu a beneficiat din plin de programele de teledetecţie Skylab din anii ’70. rezultatul fiind o hartă orthoplet sau chromoplet. Studiul privitor la oportunitatea amplasării exploatărilor de cherestea şi a fabricilor de prelucare a lemnului. se pot face studii referitoare la corelaţii dintre clienţi şi ofertanţii de servicii. plus localizările firmelor. parcuri naţionale). . religii. gaz. produc diferite hărţi privitoare la distribuţia teritorială a unor variate tipuri de informaţii. iar orientarea navelor se face automat cu ajutorul unor echipamente specializate de poziţionare cunoscute sub numele de GPS (Global Positionning System – sistem de poziţionare globală). petrol. Marketing. Transport. Resurse naturale. acestea fiind direct legate de hărţile digitale. Rezultatul este o hartă care prezintă modificarea clientelei magazinelor învecinate. sugerând deci oportunitatea amplasării sau nu a acelui magazin. În ultimii ani. Având o hartă a unui oraş asociată cu o bază de date ce conţin recensăminte. Studii privitoare la conservarea patrimoniului forestier naţional. Tot aici putem include alegerea traseelor optime pentru maşinile de intervenţie (pompieri. la care se adaugă determinarea numărului optim de mijloace de transport pe perioade de timp). etc). În transportul maritim hărţile electronice (electronic chart ) le înlocuiesc tot mai frecvent pe cele tradiţionale. tramvaie. a zonelor geografice protejate (rezervaţii. învăţământ. profesii. poliţie). De fapt. sănătate etc) asociate cu o hartă administrativă la nivel de comună.

întreţinerea datelor se face mult mai uşor iar obţinerea de date asupra terenurilor se face imediat. Proiectele GIS de anvergură au scopul de a obţine informaţii în vederea luării deciziilor. Modelarea şi simularea reprezintă concepte de bază în cadrul analizei spaţiale şi de fapt şi raţiunea de a fi a unui GIS.majoritatea modelelor construite cu GIS sunt de natură statistică. .Sisteme Informatice Geografice 18 Cadastru. Inventarierea şi întreţinerea datelor spaţiale şi atribut a tuturor terenurilor.imaginile sub formă digitală sunt o sursă importantă pentru constituirea bazei de date spaţiale. În cele ce urmează vom enumera cele mai importante discipline care au condus la promovarea şi dezvoltarea GIS. fiecare având o pondere mai mare sau mai mică în diferite faze de proiectare sau utilizare.interpretarea imaginilor luate prin teledetecţie pot fi asociate cu alte date (hărţi tematice) din GIS.cartografia digitală deţine metode de reprezentare digitală şi de manipulare a caracteristicilor geografice precum şi metodele de vizualizare. Odată realizat un sistem cadastral informatizat. 2.furnizează soluţii importante pentru determinarea erorilor în datele geografice. .deţine tehnici de achiziţie. în proporţii variate. Teledetecţia . procesare şi corecţie a imaginilor aeriene şi satelitare. Geodezia oferă metode pentru controlul poziţional având un rol important pentru obţinerea unei acurateţe bune a datelor spaţiale. . Statistica . Geografia are o lungă tradiţie în analiza spaţială şi oferă un spectru larg de aplicaţii.furnizează principala sursă de intrare pentru datele geografice sub formă de hărţi. analiza de imagini conţine funcţii sofisticate. ale multor discipline. Cartografia .multe tehnici statistice sunt folosite pentru analiză. . GIS un domeniu interdisciplinar Pentru proiectarea şi exploatarea unui GIS sunt necesare aporturile. . .

Unele ramuri au o pondere mai mare în proiectare. . Multe ramuri ale matematicii se folosec pentru proiectarea GIS precum şi pentru analiza datelor geografice.Proiectarea asistată de calculator) furnizează proceduri de intrare/afişare atât în 2D cât şi în 3D.geometria computaţională se utilizează în grafică. . . . Este greu să se facă o selectare precisă a ramurilor ştiinţelor respective pentru a şti ce fel de cunoştinţe sunt necesare unui anumit utilizator. cu ramurile amintite sunt implicate atât în proiectarea cât şi în exploatarea GIS. Considerăm că noţiunile de bază din disciplinele mai sus amintite sunt indispensabile în utilizarea corespunzătoare a unui proiect GIS. Cunoştinţele din domeniul de cercetare sunt decisive în interpretarea corectă a rezultatelor. Menţionăm că aceste discipline. prelucrare şi afişare a datelor geografice. pentru reprezentare internă. . În plus. manipularea şi reprezentarea unui volum mare de date.oferă proceduri avansate de grafică.CAD (Computing Aid Design .logica bivalentă este folosită în realizarea operaţiilor pe hărţi (de exemplu algebra hărţilor). utilizându-se limbaje de programare.modelarea şi simularea unor fenomene geografice sunt realizate prin intermediul ecuaţiilor diferenţiale şi a proceselor stochastice. . altele în exploatare.topologia şi teoria grafelor se utilizaeză în modelele topologice vectoriale.furnizează hard-ul şi soft-ul necesar proiectării şi exploatării GIS.Sisteme Informatice Geografice 19 Informatica .cercetările operaţionale pun la dispoziţie tehnici de optimizare în luarea deciziilor. .tehnicile de inteligenţă artificială pot emula inteligenţa umană constituind un factor decizional în diferite situaţii.SGBD conţine proceduri şi funcţii pentru proiectarea. .teoria probabilităţilor şi mulţimile fuzzy oferă instrumentele de evaluare a mărimilor cu un anumit grad de incertitudine. mai sunt necesare un bagaj de cunoştinţe specifice domeniului cercetat (mediu. . manipulare. cadastru etc). Matematica. agricultură. . .

Diferenţa între capacitatea de memorare nu . căruia i se poate atribui în mod independent o intensitate sau o culoare. un punct geodezic va fi de asemenea un punct. În sistemul raster. Pixelul. În sistemul raster fiecare pixel din imagine trebuie codificat. Un drum va fi reprezentat de o succeiune de pixeli de o aceeaşi valoare. adică cum să fie ea reprezentată intern? Fiind vorba de un calculator numeric. într-un mod simplificat. suprafeţe sau volume (în cazul în care se mai ataşează încă o coordonată). După experienţe îndelungate. Acestea pot forma arce. Între cele două sisteme există diferenţe privind modul de stocare. manipulare şi afişare a datelor. Fiecărui pixel i se va atribui un număr care va fi asociat cu o culoare. este evident că stocarea trebuie făcută sub formă de coduri numerice. Caracteristicile geografice sunt exprimate prin aceste entităţi: o fântână va fi un punct.1. în mare. Sisteme de reprezentare a datelor spaţiale Problema care a apărut era: cum să introducem o hartă în calculator. imaginile sunt construite din celule numite pixeli. Acestea sunt materializate prin fişiere conţinute într-o bază de date spaţială (BDS). În figura 1 am înfăţişat. Se foloseşte de regulă în realizarea hărţilor la scară mare. s-a convenit ca reprezentarea internă a unei hărţi să se facă în două sisteme: sistemul vector şi sistemul raster. Ambele sisteme au avantaje şi dezavantaje.Sisteme Informatice Geografice 20 3. În acest sistem doar coordonatele care descriu trăsăturile caracteristice ale imaginii trebuiesc codificate. Date spaţiale Datele spaţiale constituie partea centrală a unui GIS şi conţine hărţi sub formă digitală. un râu va fi un arc.y). un lac va fi un poligon dar şi o suprafaţă împădurită va fi un poligon. din puncte şi linii. În sistemul vector harta este construită. Principalul avantaj al sistemului vector faţă de cel raster este faptul că memorarea datelor este mai eficientă. fiecare punct şi extremităţile liniilor fiind definite prin perechi de coordonate (x. Am păstrat aceeaşi unitate de lungime pentru sistemul vector cu dimensiunea celulei din sistemul raster. un drum va fi de asemenea un arc. 3. cele două sisteme de reprezentare ale aceleiaşi realităţi. Entităţile grafice sunt construite din mulţimi de pixeli. este cel mai mic element de pe o suprafaţă de afişare. o suprafaţă împădurită va fi identificată tot prin valoarea pixelilor care o conţin. sau unitatea de imagine.

2. Figura 1 Reprezentarea vector şi raster a aceluiaşi areal 3. Sistemul vectorial se bazează pe cinci primitive grafice: 1) PUNCTUL. Obiecte cartografice mai complexe precum şi obiectele geografice sunt obţinute din combinarea obiectelor simple.Sisteme Informatice Geografice 21 este semnificativă pentru desene mici. În continuare vom detalia aceste noţiuni într-o manieră simplificată având drept scop înţelegerea lor şi nu tratarea sub toate aspectele care pot apare într-un soft GIS. . 5) CORPUL (volum determinat de suprafeţe). Grafica raster se utilizează în mod normal atunci când este necesar să integrăm hărţi tematice cu date luate prin teledetecţie. dar pentru cele mari ea devine foarte importantă. Sistemul vector Sistemul vector se bazează pe primitive grafice. Obiectele cartografice simple sunt alcătuite din primitive. 2) ARCUL (sau linia ce uneşte punctele). 3) NODUL (punct care marchează capetele unui arc sau care se află la contactul dintre arce). 4) POLIGONUL (arie delimitată de arce). Primitiva grafică este cel mai mic element reprezentabil grafic utilizat la crearea şi stocarea unei imagini vectoriale şi recunoscut ca atare de sistem.

instrucţiuni de citire din fişier a numerelor care reprezintă coordonatele şi în final. . fie sub formă de icoane. Nu trebuie confundat cu celula din reprezentarea raster. iar în a doua coloană coordonatele punctului în sistemul de referinţă ales. deoarece el nu are nici suprafaţă nici dimensiune. Pentru ca aceste puncte să fie afişate pe monitor sau imprimantă. Fiind vorba de un calculator numeric. De exemplu o comandă pe care putem să o numim View poate realiza afişarea pe ecran. funcţie de driverul instalat pe calculatorul respectiv. precum şi modul de înregistrare pe suport magnetic (în 2D). În cadrul produselor GIS aceste programe sunt înglobate într-o structură mare (care reprezintă de fapt software GIS) şi care este apelat prin comenzi ce apar fie sub formă de meniuri. în mare. În prima coloană va apare un număr de identificare (care este unic). În figura 2 am redat modul de afişare al punctelor. înregistrarea pe suport magnetic se va face sub formă de numere. iar o comandă Print va produce listarea la imprimantă sau plotter. instrucţiunile de afişare pentru echipamentul de ieşire (monitor sau imprimantă). Aceasta este. modul cum este organizat un produs GIS ce priveşte afişarea unui grafic. fiecare punct va fi înregistrat într-un fişier sub formă de tabel care conţine două coloane. Nu discutăm acum felul în care se introduc datele în calculator. se scrie un program (într-un limbaj de programare) care va conţine instrucţiuni privitoare la configurarea ecranului.Sisteme Informatice Geografice 22 1) PUNCTUL este unitatea elementară în geometrie sau în captarea fotogrametrică. El reprezintă o poziţionare în spaţiu cu 2 sau 3 dimensiuni. În mod similar se efectuează şi afişarea arcelor sau a poligoanelor. Mai precis.

Este vorba de o entitate dublă. Aici nu s-au pus în evidenţă nodurile (vezi modelul spagheti). iar în coloana a doua vor fi trecute toate coordonatele segmentelor care formează arcul. el fiind format din una sau mai multe joncţiuni. Un arc este orientat direct în sensul parcursului. o linie frântă ce uneşte direct două puncte ale parcursului. fiecare nod este un vârf al unui graf. Nodurile indică sensul de parcurgere al arcului. Ca şi în cazul punctelor. ele însele reunind două puncte sau mai multe puncte. În prima coloană vom avea numărul de identificare. Astfel definit. Astfel. În figura 4 am schiţat o reprezentare posibilă a unor arce în care s-au identificat nodurile. Un graf este planar nu dacă este în plan.Sisteme Informatice Geografice 23 2) ARCUL este o succesiune de joncţiuni (legături) între o succesiune de puncte. un arc este. O linie frântă poate aproxima suficient de bine orice curbă prin micşorarea segmentelor. de la punctul iniţial la cel final. care vor conţine nodul de început şi . Figura 3 Reprezentarea grafică şi tabelară a arcelor fără specificarea nodurilor 3) NODUL este definit ca o extremitate de arc şi nu trebuie confundat cu conceptul de punct abordat mai sus. În figura 3 am înfăţişat două arce cu tabelul corespunzător. ci dacă toate intersecţiile dintre arce formează noduri. Un arc este obligatoriu mărginit de un nod de origine şi un nod destinaţie (vezi modelul topologic de reţea). înregistrarea pe disc se va face sub formă tabelară. Arcul este o entitate de bază în modelele vectoriale şi este asociat cu entitatea nod (vezi modele topologice de reţea). De cele mai multe ori joncţiunea este o dreaptă. în general. În această situaţie fişierul conţine în plus două coloane.

. de a calcula şi de a reprezenta prisme sau volume simple. În figura 5 am redat două poligoane cu tabelul corespunzător fără a se specifica proprietăţile lor topologice. 5) VOLUMELE. Acest nod privilegiat permite construirea suprafeţelor în jurul lui. Combinaţii de poligoane formează suprafeţe bidimensionale sau tridimensionale (vezi DEM). Deşi arcele 2 şi 3 formează un poligon. ele însele fiind conectate de noduri definite într-un graf planar. de aceea nu le vom detalia.Sisteme Informatice Geografice 24 respectiv nodul final. Figura 4 Reprezentarea grafică şi tabelară a arcelor cu specificarea nodurilor 4) POLIGONUL este delimitat de un parcurs de arce. Unui poligon îi este ataşat în mod obligatoriu un nod izolat. Ele aproximează cu o precizie suficientă volumele de pe hărţile reprezentate în trei dimensiuni (3D). numit centroid. Reprezentarea uzuală a unei suprafeţe în 3D se face prin diferite tehnici cum ar fi izoliniile. Amintim doar faptul că. aici acesta nu este recunoscut ca atare. anumite pachete de programe oferă posibilitatea de a lua în considerare. sunt tratate mai puţin de produsele soft. ca şi primitive grafice. până la limitele formate de arcele întâlnite. TIN etc (vezi Analiză Spaţială).

Sisteme Informatice Geografice 25 Figura 5 Reprezentarea grafică şi tabelară a poligoanelor 3. Modelul topologic de volum (topologic în 3D). Aşa cum am precizat acest model . având ca scop principal de a le desena. nu va fi abordat. precum şi restricţiile impuse pentru menţinerea corectitudinii datelor (reguli de integritate). care utilizează numai primitivele punct şi arc. operatorii care acţionează asupra structurilor de date.3. ele fiind şi cele mai importante şi cele mai reprezentative: 1) modelul spagheti. care la precedentul adaugă primitiva poligon. 2) modelul topologic de reţea (topologic liniar). Sistemul de reprezentare vector a generat mai multe modele. 3) modelul topologic de suprafaţă (topologic în două dimensiuni). în care se identifică natura datelor (aici primitivele grafice). care adaugă la spagheti primitiva nod. dintre care vom prezenta trei. Modelul spagheti este un model relativ simplu privitor la gestiunea geometriei obiectelor. Modele vectoriale Modelul este o reprezentare convenţională a structurilor de date într-un context precizat. actualmente în curs de dezvoltare.

În general fişierele DXF sunt de tip spagheti. deci nerecunoscut ca atare. adică un punct de start şi un punct de sfârşit. Uneori se foloseşte şi termenul de polilinie. Poate că apare o anumită ambiguitate în definirea arcului. . Neajunsuri ale modelului spagheti: .fiecare poligon poate fi descris în mod independent de celelalte poligoane prin arcul care îl delimitează. Stricto senso noţiunea de arc nu poate fi utilizată în modelul spagheti. noţiunea de arc este specifică modelelor vectoriale topologice. în acest model. care în mod implicit (dacă luăm definiţia din teoria grafurilor) trebuie să aibă o orientare. Este important de menţionat faptul că. Figura 6 Model vectorial de tip spagheti În figura 6 am înfăţişat câteva situaţii posibile în cazul modelului spagheti care pot crea probleme în gestiunea datelor spaţiale. .graful nu este întotdeauna planar (poligoanele se pot suprapune). Acest lucru este similar cu confuzia dintre dată şi informaţie.fiecare arc este independent (pot apare linii dublate). . Aşa cum am mai amintit. situaţie care nu se respectă întotdeauna. poligonul este un rezultat al închiderii unui arc şi nu este privit ca o primitivă grafică. Aici arcul este de fapt o simplă linie frântă.Sisteme Informatice Geografice 26 utilizează primele două primitive menţionate: PUNCTUL şi ARCUL. mai precis el este recunoscut prin arcul închis care formează conturul său.

) În figura 7 avem un exemplu de codificare topologică de reţea. Se observă că înregistrarea constă din două tabele: unul pentru codificarea topologică şi altul pentru lista coordonatelor punctelor ce for- mează arcele. electricitate. cum ar fi modelarea scurgerii lichidelor pe reţelele de apă/canal. rezultatul fiind un fişier propriu al produsului GIS respectiv. dar nu şi prelucrate. De exemplu topologia unui arc include definirea nodului de origine şi a nodului de destinaţie (în cazul modelului topologic de reţea) şi respectiv a poligonului din stânga şi dreapta (în cazul modelului topologic de suprafaţă). Pe traseul unui arc pot exista mai multe noduri. independente de reţeaua de conexiuni. În ceea ce ne priveşte. Se utilizează cu precădere în hărţile ce reprezintă distribuţii într-o reţea (cabluri telefonice. Datele redundante (coordonatele) sunt eliminate deoarece un arc poate reprezenta o linie sau numai o parte din ea. precum şi noduri legate. suprafeţele pot fi adiacente etc. Următoarele două modele se numesc modele topologice. Pentru a putea fi prelucrate acestea trebuiesc supuse unor operaţii (conversii).Sisteme Informatice Geografice 27 Ele pot fi citite şi afişate de produsele GIS. 2) Modelul topologic de reţea adaugă modelului spagheti entitatea numită nod. putem accepta faptul că topologia studiază poziţia relativă a obiectelor independente de forma lor exactă. gaz etc. combinarea poligoanelor (suprafeţelor) cu caracteristici similare. de localizarea lor topografică şi de mărimea lor. . Altfel spus este vorba de o localizare fără coordonate. Un arc are obligatoriu un nod origine şi un nod destinaţie. Reprezintă o hartă posibilă a unei reţele de drumuri. Există noduri izolate. Existenţa relaţiilor topologice permite o analiză geografică mai eficientă. Termenul a fost împrumutat din matematică. Cu alte cuvinte topologia exprimă relaţia spaţială dintre primitivele grafice. respectiv reţeaua. acestea însă aparţin numai la un singur arc (atunci când avem intersecţii de arce şi graful este planar). Astfel liniile pot fi conectate.

Sisteme Informatice Geografice 28 3) Modelul topologic de suprafaţă este cel mai complet. El adaugă modelului topologic de reţea poligoanele delimitate la stânga şi la dreapta fiecărui arc. Figura 7 Modelul topologic de reţea Figura 8 Modelul topologic de suprafaţă . În plus suprafaţa este construită obligatoriu în jurul unui nod izolat. care nu aparţine parcursului arcelor.

Sisteme Informatice Geografice 29 Apariţia suprafeţei induce două asociaţii suplimentare: un arc are obligatoriu un singur poligon la stânga şi un singur poligon la dreapta. un poligon este situat. fie la stânga. În figura 8 avem un caz posibil de hartă vectorială în codificarea topologică de suprafaţă. Modelul topologic de suprafaţă formează o acoperire. în acest caz nu mai este necesar. de unde şi noţiunea de coverage care. . În Arc/Info o hartă vectorială topologică se numeşte coverage. graful acestui model este obligatoriu planar. Invers. În fine. arce şi poligoane. fie la dreapta unui arc sau a mai multor arce. Nodurile nu au fost numerotate deoa- rece. adică reuniunea tuturor suprafeţelor este egală cu suprafaţa totală a hărţii. În figura 9 avem reprezentată o hartă reală în care s-au evidenţiat noduri. în traducere înseamnă acoperire.

Orice abateri de la aceste reguli conduce la imposibilitatea funcţionării corecte a programelor. acesta este compus din celule mici de formă pătrată sau dreptungiuriulară.4. Încă o dată precizăm că este vorba de reprezentarea internă a hărţii. Modelul raster este simplu. ci celula convenţională.i = 12 puncte/mm şi 12x12 = 144 puncte/mm2 şi 144x210x297=8981280). În cazul în care monitorul are o rezoluţie mai slabă decât cea reprezentată intern. nodurile şi poligoanele 3.Sisteme Informatice Geografice 30 Figura 9 O hartă reală în care s-au pus în evidenţă arcele. afişarea va fi la nivelul rezoluţiei interne. iar continuitatea se pierde. aproximativ 9 milioane de celule (300 d. cu o rezoluţie a unei imprimante laser. harta vizualizată va avea acurateţea monitorului. Invers dacă monitorul are o rezoluţie mai bună. Totuşi există o anumită corelare între posibilităţile programelor de manipulare a datelor şi de performanţele echipamentelor periferice. adică mai slabă. sau dacă vreţi în forma originală. În general sistemul raster este un mare consumator de resurse. el conţinând două entităţi: celula şi imaginea. harta digitală raster va avea celula egală cu un pixel. Aşa cum am văzut. care este formată din mai mulţi pixeli. vom da câteva exemple. O imagine format A4 (210x297 mm). Sistemul raster Sistemul raster generează un singur model numit model raster. De altfel. deoarece nu întotdeauna pixelul este considerat ca unitatea de referinţă. reprezintă. pentru a satisface cerinţele de acurateţe. care poate să coincidă sau nu cu rezoluţia monitorului sau a altor echipamente (plotter. Acest lucru este relevant atunci când pe o hartă în sistem raster se face o scalare (adică se aplică un factor de multiplicare a imaginii) pe o porţiune din ea. sau model matricial. fiecare produs soft oferă o listă cu echipamentele I/E cu care este compatibil. Este important de notat că o celulă nu are decât o singură valoare şi că această valoare este .p. având o suprafaţă de regulă egală cu rezoluţia sistemului. Am spus de regulă. În prima sa formă. Imaginea va fi constituită din pătrate. imprimantă). Pentru a ilustra necesarul de suport în stocarea unei hărţi în format raster.

Aşa cum am amintit mai sus. Aceste carac- teristici conţin şi unitatea de măsură şi atributul fiecărei celule. chiar dacă în procesul de actualizare sunt disponibile informaţii mai fine. Aceste numere pot fi reprezentate intern prin bytes.1. în urma procesării ei şi a codificării proprii unui soft cartografic (sau GIS) va rezulta o hartă digitală.nr coloană X. în fond le corespund anumite caracteristici cantitative de pe suprafaţa Pământului.2. Este clar că în această entitate nu intră obiectele geografice. Deci trebuie să fim atenţi atunci când vorbim despre imagine raster să se înţeleagă exact ce reprezintă aceasta.1.3. Acestea din urmă nu pot fi recunoscute decât după tema imaginii şi valoarea de atribut a fiecărei celule. se uzitează denumirea de imagine raster şi nu de hartă raster. un pixel este definit de un număr de linie şi un număr de coloană.3. Fiecare imagine este definită de tema sa şi de un număr de imagine.1. aici originea este în stânga sus (0. Aceasta se materializează printr-un fişier care va conţine numerele respective. .2.nr linie nr imagine . Spre deosebire de modelele vector în care originea este în stânga jos.1.0. Ci din această imagine.3. Teritoriul care conţine această imagine este definit de coordonate şi de extremităţi.0.0.1. În figura 9 avem o hartă raster în care pixelii sunt reprezentaţi prin numere. Atragem atenţia de pe acum că.0).1. Poziţia ei este definită prin număr de linie şi număr de coloană într-o imagine şi numai una.. Aceasta este aşa-numita reprezentare logică a hărţii.3. Numărătoarea celulelor merge de la stânga la dreapta şi de sus în jos. Înregistrarea fizică a imaginii este o singură coloană lungă de numere formată. Aceasta deoarece imaginile digitale sunt în format raster. Aceste numere care.Y maxim După cum aţi observat. În consecinţă putem rezuma: CELULA IMAGINEA valoare temă ..2. numere întregi sau numere reale.0.Y minim X.Sisteme Informatice Geografice 31 valabilă pe toată suprafaţa celulei. o imagine satelitară digitală nu este propriu-zis o hartă. se convertesc la o afişare pe un monitor.1.1. O imagine presupune una sau mai multe celule. În figura 10 avem o matrice de celule de 8 linii x 13 coloane. în culori.3. în cazul nostru: 0.

2. pe 4 bytes.1.1.3.2. În consecinţă s-a adoptat un sistem de reprezentare "împachetat" de genul: 3.0.Sisteme Informatice Geografice 32 Reprezentarea unui număr pe un byte implică 8 biţi şi deci 256 de posibilităţi.1. cu o precizie de 7 cifre semnificative. Se observă că o succesiune de numere aşa cum am făcut mai sus este cu totul neeconomică.. o valoare de 2 etc. va decide volumul ocupat pe disc. De cele mai multe ori este suficientă o reprezentare internă pe un byte (situaţie întâlnită şi la imaginile satelitare).3. +1038. Figura 10 Modelul raster înfăţişat ca o matrice de numere Figura 11 Structura quad-tree Figura 12 Împărţirea în quadrante anumite prelucrări asupra hărţilor conduce la necesitatea reprezentării în numere reale.3. 3 de 1. care semnifică 3 valori de 0. pentru cazul real avem un domeniu vast şi anume -1038. Numărul de bytes utilizaţi în reprezentare. în cazul numerelor întregi avem gama -32768 până la 32767. În acest mod avem o economie importantă dacă valorile se repetă mult în secvenţă.. Numărul de bytes utilizaţi în reprezentare. . adică 65435 variante şi sunt necesari 2 bytes.2. 0.1. Însă anumite prelucrări asupra hărţilor conduce la necesitatea reprezentării în numere reale.2. va decide volumul ocupat pe disc.

formatul standard de lucru cu fişierele imagine. Principiul este următorul: imaginea este împărţită în patru. ea continuând pentru quadrantele care prezintă valori diferite ale pixelilor. rezultând patru dreptunghiuri sau pătrate mai mici (pe care le vom numi quadrante). Această metodă de stocare este eficientă când imaginea conţine suprafeţe mari de o aceeaşi valoare. de regulă. aşa cum este înfăţişată în figura 12. Pentru imagini cu valori diferite ale pixelilor. . Am ales pentru exemplificare o reprezentare booleană adică 1 şi 0 (1 pentru negru şi 0 pentru fond). doar că este mai complexă. Imaginea raster va fi asociată cu un tabel de pointere care localizează quadrantul din cadrul descompunerii şi un tabel de indici care arată de câte ori a fost împărţit quadrantul. Formatul binar este. fiecare quadrant se împarte din nou în patru. Procedeul se repetă până când se obţin quadrante cu o structură omogenă (adică au aceeaşi valoare a pixelilor). binar. Structura arborelui este dată în figura 13. quad- tree. Mai precis. în momentul în care un quadrant are o aceeaşi valoare pe întreaga suprafaţă descompunerea este oprită pe acestă ramură. binar împachetat. pentru economisirea spaţiului pe disc. Formatul binar împachetat este un format special de compresie pentru fişiere binare întregi sau byte. de obicei. Se utilizează.Sisteme Informatice Geografice 33 O altă metodă mai eficientă de stocare a datelor raster este cea bazată pe structura ierarhică cunoscută sub numele de quad-tree. În orice caz procesul se opreşte la nivel de pixel (Figura 11). Figura 13 Structura arborescentă quad- tree Fişierul imagine poate fi stocat în format ASCII. structura este similară. Formatul ASCII nu este cel mai economicos. sau într-o codificare proprie. dar prezintă avantajul că poate fi vizualizat şi modificat cu comenzi ale Norton Commander sau Notepad din Windows.

De exemplu.Sisteme Informatice Geografice 34 O mulţime de pixeli învecinaţi formează linii şi arii poligonale. La ora actuală. prin suprapunere. Datorită simplităţii lor.5 m. Dacă o celulă nu poate să aibă decât o singură valoare. este dictată de scopul pentru care a fost făcută harta. referit în teren. reprezintă cel mai mic increment pe care îl poate detecta un digitizor.5. Sau altfel spus. de unde rezultă o deformare a realităţii spaţiale. reprezentările raster se pretează la anumite tipuri de analiză. De exemplu la o scară 1:500000 un digitizor cu un increment de 0. distanţa cea mai mică dintre două puncte care este sesizată prin sistemul de coordonate. La scara 1:25000 un acelaşi increment de 0. Timpul de execuţie. În acest sistem liniile şi ariile poligonale nu conservă continuitatea spaţiului real. Apariţia unor caracteristici care au dimensiuni sub 50 m. Combinarea straturilor face obiectul Analizei Spaţiale. Drumurile sunt reprezentate prin semne convenţionale şi deci nu reprezintă o dimensiune reală în teren la această scară. Programele care compun procedurile de calcul pe imagini raster sunt mai simple decât cele corespunzătoare modelelor vectoriale. însă. Mărimea acestei deformări este în funcţie de rezoluţia utilizată.1 mm va produce o distanţă reală de 50 m. la sistemele de mare rezoluţie această deformare este acceptabilă. Acest increment. ca fiind diferite. Caracteristici ale hărţilor digitale Rezoluţia în sistem vector. Calitatea imaginilor raster este pusă în valoare atunci când se reprezintă fenomene de mare variabilitate. La o scară mică distanţei dintre două puncte îi corespunde o distanţă reală mai mare. funcţie de mărimea fişierului şi de performanţele procesorului. altimetria şi batimetria se pretează mai bine la o astfel de reprezentare. Aceasta depinde şi de scara la care se lucrează.1 mm va produce în teren o distanţă reală de 2. În . este dependent de scara hărţii. Această caracteristică depinde de echipamentul şi softul utilizat în crearea hărţii precum şi de prelucrarea şi afişarea ei pe monitor sau plotter. cum ar fi de exemplu reţeaua de drumuri. poate fi mai scurt sau mai lung. cum ar fi depistarea unor arbori bolnavi. 3. nu înseamnă că nu este posibilă combinarea mai multor pixeli din imagini diferite. Deci nu se pot sesiza caracteristici geografice sub această dimensiune. Analiza la nivel de celulă permite evidenţierea unor proprietăţi importante ale terenului.

De exemplu. adică nu se sesizează caracteristici geografice sub rezoluţia hărţii. într-o marjă de eroare de 2.5 m. Când se face asocierea unor puncte de coordonate geografice cunoscute din teren cu componentele de pe o hartă. În măsurătorile fizice precizia reprezintă numărul de cifre semnificative exprimate într-un anumit sistem. Acurateţea este strâns legată de precizie. Acurateţea este distanţa la care o valoare estimată diferă de valoarea reală. De exemplu. În cazul hărţilor digitale situaţia este mai complexă deoarece în cadrul GIS putem avea hărţi în diferite sisteme de coordonate (în cazul vector) sau diferite . Precizăm faptul că. Acurateţea este exprimată în mod obişnuit în termeni ai unui interval. De exemplu o rezoluţie de 10 m înseamnă că. rezoluţia digitizoarelor este mult mai bună decât valoarea dată ca exemplu. În sistemul raster rezoluţia reprezintă dimensiunea maximă din teren care îi corespunde unui pixel (definiţia este aceeaşi cu cea a rezoluţiei unei imagini digitale). 24. În cartografia tradiţională acurateţea este invers proporţională cu scara.Sisteme Informatice Geografice 35 această situaţie drumurile vor reprezenta caracteristici geografice reale (şi nu convenţionale) având definită şi lăţimea. Evident.5 m. De cele mai multe ori şi la această scară se folosesc tot semne convenţionale. un pixel este asociat cu o suprafaţă de 10x10 mp. Există o legătură strânsă între georeferenţiere (vezi mai jos) şi rezoluţie. se presupune că acestea reprezintă un acelaşi areal la aceeaşi scară. Acurateţea poziţională este una din problemele esenţiale ale georeferenţierii.03 cm indică faptul că valoarea adevărată se găseşte între 24.51±0.48 cm şi 24. în vederea unei analize. De exemplu la o hartă de 1:25000 un punct este suficient dacă este determinat un punct cu o precizie de 2. o hartă la scara 1:10000 are o acurateţe mai bună decât una la 1:100000. Cu alte cuvinte. Deoarece sistemul raster se utilizează în special pentru reprezentarea suprafeţelor continue nu se folosesc semne convenţionale pentru caracteristici geografice liniare. determinarea cu o precizie mai bună a unui punct din teren decât rezoluţia hărţii devine un lucru util. cu care deseori se confundă.54 cm. În cadrul unor proiecte se utilizează combinaţii între vector ţi raster. cum ar fi suprapunerea unei hărţi vectoriale peste o imagine raster. problema preciziei find transferată abilităţii operatorului. Şi în sistem raster situaţia este similară. precizia asocierii este la limita rezoluţiei.

iar în spaţiu de proiecţiile razei vectoare pe cele trei axe. Uneori . În cazul tridimensional originea se ia în centrul Pământului. 3. fiind un triplet (x.z). Coordonatele carteziene în plan sunt definite de proiecţiile razei vectoare pe cele două axe. În figura 14 am reprezentat cele două tipuri de coordonate în sisteme rectangulare (cu axe perpendiculare). Cele bidimensionale comportă o origine arbitrară faţă de care se face referire şi de regulă are poziţia fixată în partea stângă jos astfel încât să avem doar valori pozitive pentru Ox şi Oy. Sisteme de coordonate şi proiecţii cartografice Un punct în spaţiu poate fi localizat prin 3 sisteme de coordonate: coordonate carteziene.Sisteme Informatice Geografice 36 rezoluţii (în cazul raster). coordonate geografice şi coordonate în proiecţie. iar problema considerării lor iese din cadrul lucrării de faţă. Figura 14 Sisteme de coordonate carteziene în două şi trei dimensiuni 1. axa Oz fiind confundată cu axa de rotaţie.6. Coordonatele unui punct se exprimă prin proiecţiile sale pe cele trei axe.y.

0≤ φ ≤ 2π.φ. În cazul coordonatelor polare avem perechea (r. adică distanţa la origine şi unghiurile formate de raza vectoare cu axa Ox.Sisteme Informatice Geografice 37 este mai comod să se lucreze în coordonate polare în plan sau coordonate sferice în spaţiu. 0≤ θ ≤π/2. Figura 15 Sistemele de coordonate polare şi sferice . Formulele de trensformare din coordonate cartziene în coordonate sferice sunt: x = ρ sinθ cosφ y = ρ sinθ sinφ z = ρ cosθ Unde ρ = (x2+y2+z2)1/2. 0≤ θ ≤ 2π.θ) care este legată de cele carteziene prin formulele: x = ρ cosθ y = ρ sinθ unde ρ = (x2+y2)1/2. În cazul în care avem tripletul (r.θ). respectiv cu Oz.

Sisteme Informatice Geografice 38 2. care implică faptul că Pământul este considerat un geoid. Sistemul de coordonate geografice este asemănător cu sistemul de coordonate sferice. sau înălţimea punctului deasupra nivelului mării.longitudinea (λ) este unghiul format de meridianul iniţial (Greenwich) cu meridianul locului (figura 16). Sub continente. În cazul coordonatelor geografice altitudinea nu este exprimată prin lungimea razei vectoare (adică distanţa de la centrul Pământului la punct) deoarece originea este greu de precizat. ci este exprimată faţă de o suprafaţă de referinţă numită nivelul mării. Coordonatele geografice se exprimă într-un sistem de referinţă cu originea în centrul Pământului. axa fundamentală fiind axa de rotaţie. iar plan fundamental planul ecuatorului terestru. . cu originea tot centrul Pământului. este mult mai dificil de evaluat. geoidul este o formă teoretică care trebuie reconstituită prin măsurători. meridianul Greenwich este conţinut în planul xOz şi ecuatorul este conţinut în planul xOy. Pentru poziţionarea în spaţiu a unui punct se mai introduce cota. . Distanţa de la punct la centrul Pământului (geoid). Suprafaţa de referinţă nu este cunoscută exact decât la nivelul mărilor şi oceanelor. Figura 16 Coordonate geografice Coordonatele geografice sunt: .latitudinea (φ) unui loc este unghiul format de planul ecuatorului terestru cu verticala locului.

De exemplu Arc/Info. Programele încorporate în GIS sunt concepute de aşa manieră încât să rezolve cât mai multe situaţii. În cazul hărţilor cu scări de 1:1000000 sau mai mari. este nevoie ca Pământul să fie considerat un elipsoid. (1) . y=f2(u. Coordonate în proiecţie.v). În termeni matematici proiecţia cartografică poate fi definită ca o corespondenţă unu la unu dintre punctele de pe suprafaţa sferei sau a elipsoidului şi punctele proiectate pe un plan. suprafaţa Pământului poate fi considerată o sferă. În cazul în care Pământul este considerat elipsoid de revoluţie. Deşi nici una din corpurile menţionate nu reprezintă forma exactă a Pământului. Trecerea de la coordonate carteziene sau geografice la coordonate în proiecţie presupune aducerea tuturor punctelor de pe suprafaţa Pământului pe un elipsoid de referinţă.003353. Transformarea coordonatelor se face prin formule matematice stabilite pentru fiecare grup de proiecţii. elipticitatea se apreciază la o valoare medie de 0. în funcţie de precizia reprezentării. ca fiind unul din cele trei corpuri. De exemplu Arc/Info poate face prelucrări pe 26 de tipuri de elipsoizi. în general. Sateliţii furnizează. eliminându-se astfel neregularităţile geoidului. Menţionăm că uneori în locul noţiunii de elipsoid se foloseşte şi termenul de sferoid. în cazul sferic consideră raza medie a Pământului de 6370997m. Termenul de coordonate elipsoidale este folosit pentru coordonatele geografice la care altitudinea este exprimată în raport cu suprafaţa unui elipsoid de rotaţie. Se apreciază că hărţile la scara 1:5000000 nu pot sesiza diferenţa.Sisteme Informatice Geografice 39 3. Produsele GIS percep o largă varietate de elipsoizi.v). Coordonate elipsoidale. În documentaţii se găsesc toate detaliile privitoare la această problemă. nu este prea mare. un elipsoid de revoluţie sau un elipsoid triaxial. Din punct de vedere matematic. pentru a menţine acurateţea. din considerente practice Pământul va fi considerat. Conversia acestor coordonate în sistemul geodezic naţional implică calcule complexe şi sunt realizate pe calculator. coordonatele elipsoidale (vezi GPS). 4. adică un corp aproape sferic. În această situaţie diferenţa între o hartă obţinută de pe un Pământ considerat sferic şi pe un Pământ considerat eliptic. Expresiile generale de transformare directe şi inverse sunt: x=f2(u.

Funcţiile f1. v=F2(x. F2 sunt continue până la ordinul II al derivatelor parţiale corespunzătoare variabilelor fiecărei funcţii. Scara nu se menţine constantă pe întreaga hartă la nici o proiecţie. Pentru regiuni mici această distorsiune este puţin sesizabilă. adică a suprafeţelor relativ mici.y). Pentru suprafeţe mari forma nu se conservă. (2) Unde u şi v pot fi coordonate geografice (φ. 4) Proiecţia azimutală conservă direcţia. Procesul de transformare a datelor de pe o sferă sau elipsoid pe o suprafaţă plană. unghiurile. geodezice.λ). distanţa şi direcţia. sau alt tip de coordonate curbilinii. distorsionează cel puţin una din caracterisici: forma. După suprafaţa pe care se proiectează distingem: (a) proiecţia pe un plan. un pătrat poate fi reprezentat printr-un dreptunghi. În astfel de proiecţii meridianele şi paralelele nu se intersectează în unghiuri drepte. f2. iar pe un Pământ elipsoid se măsoară pe un arc de elipsă. Ultimele două sunt suprafeţe desfăşurabile. suprafaţa. Cu alte cuvinte un unghi măsurat pe suprafaţa Pământului va avea aceeaşi măsură cu un unghi evaluat pe harta în proiecţie. con). De cele mai multe ori ele conservă o singură caracteristică. Au ca suprafaţă de proiectare suprafeţe desfăşurabile (cilindru. iar x şi y sunt coordonatele carteziene.Sisteme Informatice Geografice 40 u=F1(x. 3) Proiecţia echidistantă conservă distanţele dintre puncte. astfel că. Aceasta conduce şi la conservarea locală a formelor. 1) Proiecţia conformă conservă unghiurile. Distanţa dintre două puncte de pe suprafaţa Pământului considerat sferic se măsoară pe un cerc mare. F1. De fapt nici o proiecţie nu poate păstra suprafeţe de mari dimensiuni. Proiecţia stereografică este un caz particular de proiecţie conformă în care scara creşte dinspre centru înspre periferie. (b) proiecţia pe o suprafaţă conică şi (c) proiecţia pe o suprafaţă cilindrică. După mărimile care sunt conservate se disting patru tipuri de proiecţii. astfel că. 2) Proiecţia echivalentă conservă suprafeţele dar nu şi forma. dar de aceeaşi arie. Deoarece măsurătorile pe hartă conduc la luarea deciziilor este necesar să se ştie de la început ce proiecţie distorsionează o anumită caracteristică şi ce nu. în final vom avea tot o proiecţie .y).

Sisteme Informatice Geografice 41

bidimensională. În cele ce urmează vom prezenta pe scurt cele trei categorii de
proiecţii.
(a) Proiecţia se realizează de obicei pe un plan tangent la sferă într-un punct, dar
poate fi şi secant (figura 17). Este o proiecţie azimutală, deci care conservă
direcţia. Punctul de tangenţă poate fi Polul nord, sud, un punct de pe Ecuator
sau orice alt punct intermediar rezultând trei aspecte: polar, ecuatorial şi oblic.
Cel mai simplu şi altminteri cel mai uzitat este aspectul polar. În această situaţie
paralelele devin prin proiecţie cercuri concentrice, iar meridianele sunt drepte
convergente spre pol (punctul de tangenţă). Proiecţiile azimutale se deosebesc
prin punctele din care se realizează perspectiva. Astfel deosebim proiecţia
gnomomică, în care punctul de perspectivă este centrul Pământului,
stereografică în care punctul de perspectivă este polul opus şi ortografică când
punctul de perspectivă se află la infinit (figura 18).

Figura17 Proiecţii pe un plan secant şi tangent la sferă

(b) Proiecţia conică cea mai simplă se obţine când suprafaţa conică este tangentă
la sferă (figura 19). Paralela la care conul este tangent se numeşte paralelă de
referinţă sau standard. Este exclusă situaţia când paralela standard este
Ecuatorul; această situaţie generează proiecţia cilindrică (vezi mai jos).
Meridianele sunt convergente spre pol. Pe paralela standard nu există
deformări. Acestea apar înspre N şi S. Polul nu este corect reprezentat, astfel că,
se procedează la selecţionarea conului în vecinătatea lui. O altă variantă a
proiecţiei conice este atunci când suprafaţa conică este secantă la suprafaţa
Pământului (figura 20).

Figura 18 Proiecţia ortografică, gnomomică şi
stereografică

Sisteme Informatice Geografice 42

Această situaţie defineşte două paralele standard. Distorsiunea nu este aceeaşi
pentru regiunile dintre paralele standard şi înspre N şi S. Proiecţia Lambert este un
exemplu de proiecţie conică conformă (tangentă).

Figura19 Proiecţie conică tangentă Figura 20 Proiecţie conică secantă

(c) Proiecţia cilindrică este o proiecţie pe o suprafaţă cilindrică desfăşurată. Sfera
sau elipsoidul poate fi tangentă (figura 21) sau secantă (figura 22) la cilindru.
Proiecţia Mercator este una din cele mai uzuale proiecţii cilindrice, ecuatorul
fiind linia de tangenţă. Pe suprafaţa proiectată şi desfăşurată, meridianele sunt
echidistante iar distanţa între paralele creşte înspre pol. Este o proiecţie
conformă. Există trei feluri de proiecţii cilindrice: normală (cea prezentată mai
sus), transversală şi oblică. Proiecţia transversală cea mai cunoscută este UTM
(Universal Transverse Mercator) în care cercul de contact este primul meridian,
sau linii paralele cu meridianul în cazul secant. Este o proiecţie conformă. Scara
este constantă numai de-a lungul meridianului central. Are avantajul că acoperă
toate latitudinile. În cazul oblic cercul de contact este un cerc mare arbitrar. În
toate proiecţiile cilindrice liniile de tangenţă, sau cele secante, nu au distorsiuni

Sisteme Informatice Geografice 43

şi astfel liniile sunt echidistante. Există şi alte tipuri de proiecţii, pe care le
putem numi arbitrare şi pe care nu le vom mai aminti.

În România se foloseşte proiecţia stereografică pe elipsoidul Krasowski. Proiecţia
Gaus-Kruger, care este o proiecţie cilindrică transversală, se foloseşte pentru hărţi
la scară mare 1:25.000, 1:50.000, 1:100.000.

Figura 21 Proiecţia cilindrică tangentă

Figura 22 Proiecţia cilindrică secantă

Detalii privitoare la proiecţiile cartografice se pot urmări în orice manual standard de
cartografie, sau în manualele de utilizare a softurilor GIS.

Sisteme Informatice Geografice 44

3.7. Problema scării în cartografia digitală
Datorită faptului că în GIS hărţile digitale sunt supuse unor operaţii de
mărire/micşorare, noţiunea de scară îşi pierde sensul aşa cum este perceput când
lucrăm cu hărţi pe suport de hârtie şi care nu pot fi supuse la astfel de operaţiuni.
Mărirea de câteva ori a unei porţiuni de hartă reprezentată vectorial conduce la o
slabă reprezentare a entităţilor geografice. Dacă pe harta originală (nemărită) o
frontieră de judeţ, să zicem, pare a avea o formă netedă, dacă o mărim de 10 ori
acest contur va deveni o linie frântă extrem de neregulată şi care pune sub semnul
îndoielii precizia. Dacă harta se micşorează, atunci programul va afişa numai o
parte din puncte pe ecran, dar nu se alterează aspectul general, conturul rămânând
neted. În cazul raster, mărimea unei porţiuni din hartă va produce o mărire a
pixelului, de fapt a celulei, iar harta nu va mai avea continuitatea celei originale.
Această operaţie este relevantă pentru vizualizarea modului de organizare de tip
celular a hărţilor raster. Mărind de mai multe ori o imagine raster celula va deveni
un pătrat cu latura tot mai mare. Problema scării trebuie pusă din momentul în care
aceasta se digitizează. Precizia în prelucrări va face referire întotdeauna la harta
originală indiferent de modul în care ar fi înfăţişată la un moment dat pe ecran.
Dacă avem digitizată o hartă la scara 1:100000 şi vrem să o listăm la scara de
1:50000, harta va fi de 4 ori mai mare iar contururile nu vor fi netede şi deci
aspectul va fi inestetic. În caz contrar, dacă dorim să listăm harta la o scară de
1:200000 se va desena doar 25% din porţiunea iniţială omiţându-se anumite detalii.
În cazul în care un acelaşi teritoriu este digitizat la scări diferite, utilizarea în comun
a celor două hărţi constituie o mare problemă. Se recomandă evitarea unei astfel de
situaţii.

3.8. Georeferenţierea
Este procesul prin care harta digitală este asociată cu coordonate geografice reale.
Sunt aplicaţii în care nu este necesară trecerea la coordonate geografice, fiind
suficient un sistem de coordonate carteziene. În cazul hărţilor vectoriale, care deja
conţin un sistem de coordonate local (cartezian), trecerea la coordonate geografice

Sisteme Informatice Geografice 45

se face prin transformări de coordonate. Practic georeferenţierea constă în
determinarea coordonatelor geografice ale unor puncte cu mare precizie şi
localizarea lor pe harta digitală, urmând ca restul punctelor să fie calculate automat
pe baza formulelor de transformare. Acest gen de operaţie se mai numeşte
georeferenţiere continuă. Trebuie menţionat faptul că, noile coordonate să fie
asociate cu o anumită proiecţie cartografică (figura 23).

În cazul raster nu avem nici un sistem de coordonate definit în imagine.
Georeferenţierea constă în localizarea cu precizie maximă a unor pixeli dispersaţi
pe imagine cărora li se asociază (prin program) coordonatele geografice cunoscute
dinainte. Coordonatele geografice ale celorlalţi pixeli se vor calcula tot cu ajutorul
formulelor de transformare. Deoarece pixelul are dimensiune, lui îi va corespunde o
suprafaţă pe Pământ. În consecinţă rezoluţia imaginii are o mare importanţă în
determinarea coordonatelor. Reamintim că rezoluţia unei imagini digitale reprezintă
dimensiunea maximă de pe suprafaţa Pământului căruia i se atribuie unui pixel.
Putem spune că precizia localizării pixelului căruia i se atribuie coordonatele
geografice este de ordinul rezoluţiei imaginii. Georeferenţierea în sistemul raster se
mai numeşte georeferenţiere discretă. Şi în această situaţie noile coordonate
trebuiesc asociate cu un sistem de proiecţie. Georeferenţierea constituie o mare
problemă când apar hărţi digitale diseminate, adică provenite de la diferite surse şi
care trebuie utilizate în comun.

3.9. Organizarea bazei de date spaţiale
Aşa cum am menţionat mai sus, hărţile digitale implicate în prelucrarea datelor sub
GIS constituie ceea ce se numeşte BDS. O hartă se descompune în mai multe straturi
de informaţie şi invers, mai multe straturi pot forma o hartă. Această idee stă la baza
organizării BDS. Este cel mai eficient mod de stocare hăţilor. Straturile pot fi
combinate astfel încât să genereze hărţi care nu există în formă tradiţională. Când se
creează un strat trebuie să se ştie că acesta este utilizat în întregime, adică entităţile
geografice nu pot fi separate. Cu alte cuvinte, dacă avem un strat care conţine râurile cu
limitele bazinelor hidrografice, la o apelare a hărţii ambele entităţi vor fi afişate chiar
dacă avem nevoie doar de una din ele. De aceea este bine ca aceste două tipuri de
entităţi geografice să fie stocate pe straturi diferite în cazul în care apar situaţii când ele

pentru majoritatea prelucrărilor se preferă o structură simplă a unui strat şi să avem mai multe straturi.Sisteme Informatice Geografice 46 se vor prelucra separat. Unele produse soft dau restricţii cu privire la utilizarea . însă această operţiune poate complica lucrurile în mod inutil (vezi Analiza Spaţială). produsele soft mai puternice au posibilitatea de a îndepărta anumite porţiuni din hartă sau să creeze două straturi mai simple din unul mai încărcat. În consecinţă. Figura 23 Georeferenţierea în sistemul vector şi raster Un strat în sistemul vector comportă un ansamblu de primitive grafice ce partajează aceleaşi proprietăţi topologice. De fapt.

fiecare strat este însoţit de tabela de atribut proprie. care reprezintă tabela de atribut punct (Point Atribute Table) şi respectiv tabela de atribut a poligonului (Poligon Atribute Table). să fie separat deoarece el poate fi folosit şi în cu totul alte aplicaţii (cum ar fi amplasarea . reţeaua de apă. proprietăţile funciare (cadastru). reţeaua de electricitate. La prima vedere se poate lua decizia ca acestea să fie reprezentate pe acelaşi strat. situaţie care poate crea confuzii. La scară mare putem avea: planul străzilor unui oraş. Un alt exemplu ar fi limitele administrative de judeţ şi de comună. De asemenea. reţeaua de canalizare. De asemenea. Celelalte combinaţii sunt permise. În sfârşit. Dacă însă dorim să facem prelucrări numai la nivel de judeţ (adică fără implicarea datelor atribut la nivel de comună). Din punct de vedere al utilizatorului un strat este o hartă tematică. Ultimele exemple sugerează faptul că planul stradal ar trebui să fie conţinut în toate celelalte straturi. restricţiile topologice de suprafaţă pretind cunoaşterea şi identificarea (într-un graf planar) a tuturor descompunerilor arcelor şi suprafeţelor apărute datorită creşterii volumului de informaţie. reţeaua de electricitate aeriană sau subterană. acest lucru nu se poate face. în funcţie de tema care reprezintă harta. Se recomandă ca fiecare tip de primitivă grafică să fie pe câte un strat separat. care serveşte ca un background. De exemplu un strat care conţine lacuri (poligoane) trebuie să fie separt de vegetaţie (care este format tot din poligoane). altimetria. repartiţia pe mai multe straturi este indispensabilă deoarece. în funcţie de scopul urmărit. pentru fiecare dintre ele se generează câte un fişier cu extensia PAT. Reamintim că. este de preferat ca acestea să aparţină la straturi diferite. În consecinţă. reţeaua de linii telefonice. modul de utilizare al terenurilor. Aceasta deoarece. ceea ce ar duce la ilizi- bilitatea hărţii. reţeaua de gaz. De exemplu în Arc/Info este interzis să se înfăţişeze pe un acelaşi coverage puncte şi poligoane. putem avea mai multe straturi care să conţină aceleaşi primitive grafice. Dintre straturile la scrară mică amintim: limite administrative. geologia. Cel mai bine este ca acesta. reţeaua căilor ferate. Acestea pot fi tratate împreună cu straturile vector sau separat. hidrografia.Sisteme Informatice Geografice 47 în comun a primitivelor grafice. analiza spaţială reclamă o organizarea a BDS pe straturi. În sistemul raster un strat (layer) reprezintă o imagine tematică. reţeaua drumurilor. Se subînţelege că programele care sunt în componenţa produsului GIS permit acest lucru.

în cazul unei intervenţii la un cablu electric subteran. pentru o coordonare a lucrărilor de interes comun. Aici se stabileşte. în sensul că. De asemnea. este preferabil ca această revizie să fie făcută în momentul deschiderii porţiunii de teren pentru cablul electric şi nu la momentul în care urmează. în funcţie de scopul urmărit. Orice modificare ulterioară poate crea mari probleme. Specificaţiile pentru organizarea BDG se fac în faza de analiză a proiectului GIS. Figura 24 Straturi tematice ale aceluiaş areal .Sisteme Informatice Geografice 48 firmelor. dacă acestora din urmă va trebui să li se facă o revizie peste puţin timp. este de preferat să existe un serviciu în cadrul consiliului local care să urmărească toate activităţile instituţiilor ce gestioneză astfel de activităţi. Şi exemplele pot continua. De exemplu. prin grafic. conţinutul fiecărui strat şi în mod automat şi tabelele de atribut. practic. se poate lua o decizie privitoare la cablurile telefonice. pentru o întreţinere eficientă a utilităţilor. a zonelor rezidenţiale etc) şi poate fi combinat cu oricare din straturile amintite. Este o etapă foarte importantă de care depinde exploatarea în continuare a proiectului. această intervenţie.

Datele tabelare pot fi de asemenea importate utilizând un limbaj de interogare (SQL – Structured . Totalitatea datelor atribut formează ceea ce se numeşte Baza de Date Atribut (BDA). care pot fi lipite la aceasta şi trebuie să îndeplinească condiţia de a avea un câmp comun. dbf sau formate proprii). Cel puţin în ceea ce priveşte ArcView menţionăm faptul că. cum am spus. există două categorii de tabele şi anume ceea ce se numeşte Atribute Table şi fişiere oarecare în format dbf. Se preferă o structură simplă pentru Atribute Table pentru o mai facilă asociere cu celelalte tabele. Este foarte important ca la suprapunerea de hărţi să se ţină seama de scara şi de proiecţia cartografică în care a fost executată harta. cu condiţia să se utilizeze doar un singur sheet şi să aibă o structură de tip bază de date (adică fiecare coloană să reprezinte un câmp. ArcView percepe date tabelare în format dbf. Suprapunerea de hărţi cu scări şi proiecţii diferite este lipsită de sens. cărora li se pot asocia temporar sau definitiv alte date din tabelul dbf care deja. Programul de calcul tabelar Excel poate exporta propriile fişiere în dbf. Acest lucru constituie un mare avantaj deoarece Excel este un produs puternic şi foarte răspândit pe piaţă şi permite multe din operaţiile de acest gen pe care le face ArcView şi chiar mai mult.Sisteme Informatice Geografice 49 Manipularea şi operaţiile pe straturi ţin de modulul analiză spaţială. Atribute Table se creează odată cu fişierul shape şi este intrinsec legat de acesta. iar fiecare linie un articol – nu se admit comentarii şi alte forme de scriere suplimentară). cum ar fi Microsoft Access. În figura 24 am schiţat trei straturi corespunzătoare a trei teme diferite. Tipul de format intern este stabilit de fiecare produs GIS. Una dintre cele mai uzuale operaţii este suprapunerea de straturi. Acestea pot fi create cu dBase sau Fox. cum ar fi Microsoft Excel sau Lotus 1-2-3 sau date sub formă de bază de date. Date atribut Datele tabelare care se asociază hărţilor digitale pot să aibă diferite formate (ASCII. 4. Cele mai multe produse GIS pot să importe fişiere sub formă de date tabelare create cu produse Spreadsheet. Conţine informaţii minime privitoare la tema respectivă. au un câmp comun. De exemplu.

AREA PERIMETER GEOLOGY GEOLOGY_ID TEXT CODE 157977900.2. Sybase şi Informix generează fişiere care pot fi importate de majoritatea produselor GIS.TEXT. Toate variabilele din înregistrare sunt separate prin virgulă. cum ar fi ArcView şi PC Arc / Info.Namurian.Cb 5438690.PERIMETER.0.13356.7 2 255 Namurian Cn 255967400.Cb (B: fişier în format CSV afişat de un editor de texte standard) Figura 25 Fişiere de date în format DBF şi CSV. . În figura 25 avem două exemple de astfel de formate.4 3 1155 Chadian-Brigantian Cb 5438690.4.204325.255.GEOLOGY.0 86802. SGBD-uri puternice ca Oracle.7.0. introducerea acestora într-un GIS nu este o problemă dificilă. Formatele tabelare cele mai larg acceptate de produsele GIS sunt CSV (Comma Separated Variable) şi DBF (Format dBase).0.3.86802.1155.0 204325.1155.Chadian-Brigantian. DBF este deasemenea formatul intern utilizat de către produsele ESRI. Cum cele mai multe date tabelare pot fi acceptate de unul din pachetele menţionate.0 13356. DBF este un format de bază de date foarte răspândit. Formatul CSV este un fişier text (ASCII) în care fiecare linie a textului constituie o singură înregistrare.GEOLOGY_ID.CODE 157977900.3.4.Sisteme Informatice Geografice 50 Query Language).Cn 255967400. promovat de Ashton Tate prin intermediul SGBD-ului dBase.Chadian-Brigantian.3 4 1155 Chadian-Brigantian Cb (A: fişier în format DBF afişat de Excel) AREA.

Operaţiunea este diferită de la un sistem la altul. Asocierea datelor tabelare cu cele spaţiale este o operaţie mai specială şi de fapt reprezintă partea care deosebeşte un GIS de produse soft pentru cartografie digitală (care au ca scop doar crearea de hărţi digitale şi reproducerea lor pe suport de hârtie). Condiţia realizării joncţiunii este ca tabela de atribut să aibă un cîmp comun cu tabelele suplimentare. Tabelele suplimentare (uneori având denumirea Look up Table) sunt. în principiu independente de tabela de atribut. număr de pensionari ş. Aceste fişiere se asamblează cu tabela de atribut printr-o comandă şi se poate obţine o hartă orthoplet sau chromoplet privitoare la datele nou ataşate.a. precum şi adăguarea altor tabele suplimentare la tabela de atribut la aceasta. Avem un alt tabel care conţine codul de judeţ (obligatoriu acelaşi) şi oricâte câmpuri referitoare la populaţie. dacă avem o hartă cu limitele administrative ale judeţelor. Ulterior se permite modificarea conţinutului câmpurilor. în cazul acesta. Trebuie remarcat faptul că. urmată de un minim de caracteristici. Geocodificarea. în industrie.m. alte elemente cum ar fi suprafaţa. de un SGBD tradiţional. lungimea. Baza de date Geografică. de produsele CAD sau de programele de grafică cum ar fi Corel Draw sau Freehand. vom avea o tabelă de atribut care conţine codul de judeţ şi suprafaţa. calitatea. pe lîngă codul unic de identificare pentru poligon. De exemplu. populaţia ocupată în agricultură. Avantajul acestei organizări costă în . la crearea hărţii digitale vectoriale se creează automat şi tabela de atribut care conţine un minim de informaţie referitoare la ceea ce reprezintă primitiva grafică. La sistemul vector fiecare primitivă grafică este asociată cu un tabel. care se numeşte tabel atribut şi care conţine date alfanumerice referitoare la caracteristici ale respectivei primitive grafice.Sisteme Informatice Geografice 51 5. cum ar fi: populaţia totală. Procesul de legare (asociere) a celor două categorii de date se numeşte geocodificare. ce fel de arbori se află pe zona respectivă etc. De exemplu dacă o polilinie sau un arc (vezi modelele topologice) este asociată cu o porţiune de şosea.d. Dacă un poligon este asociat cu o suprafaţă de pădure acesta trebuie să aibă în tabela de atribut. dar care poate fi lipită la aceasta. denumirea. atunci tabela de atribut va trebui să conţină un cod de identificare unic pentru polilinia respectivă (care se regăseşte în fişierul ce reprezintă harta vectorială). cum ar fi.

Acest concept este un termen consacrat ca atare şi deci nu trebuie folosit cu alte înţelesuri. În ArcView această operaţiune este foarte importantă. ESRI foloseşte pentru geocodificare ceea ce ei numesc modelul georelational (Georelational Model). În diferite lucrări de specialitate se utilizează alte denumiri. În schimb. gestiunea lor şi mai ales spaţiul pe disc poate deveni o sarcină complicată. cum ar fi codul poştal. deorece reprezintă aceleaşi contururi pot fi asamblate rezultând o simplă hartă a solurilor asociată cu o tabelă de atribut. În produsele elaborate de firma ESRI. în cazul în care harta este digitizată cu un alt produs. destul de des folosit în literatura de specialitate. noţiunea de geocodificare (în engleză geocoding) poate avea şi alt înţeles. tabela de atribut nu există şi aceasta trebuie creată în momentul conversiei în produsul GIS în care va fi exploatată harta în cauză. care are în componenţă toate informaţiile nespaţiale. însă dacă avem foarte multe imagini. De exemplu o hartă raster poate să conţină tipul de sol şi o altă hartă valoarea ph. Un termen similar geocodificării. O dată geografică este un element al BDG şi. prin geocodificare se înţelege identificarea unei locaţii căreia i se atribuie o caracteristică. Reamintim faptul că. Precizăm faptul că. organizarea internă a tabelei de atribut este de tip bază de date relaţionară. O particularitate a sistemului raster este că. este adress matching. Cele două imagini. Baza de date . în consecinţă prezintă un aspect dual: spaţial (poziţia în teren) şi atribut (ce reprezintă acesta). Situaţia este destul de fercvent întâlnită. atributul poate să fie conţinut în imagine. Ansamblul celor două baze de date (BDS şi BDA) formează Baza de Date Geografică (BDG). deşi nu este eficientă. iar linia articolele. tabela de atribut va conţine drept cod numărul asociat pixelului.Sisteme Informatice Geografice 52 întreţinerea mai facilă a fişierelor atribut precum şi independenţa lor de produsul GIS utilizat. mai precis fiecare coloană are un nume şi reprezintă câmpul. În sistemul raster. Prin ele însele acestea conţin şi atributul. cum ar fi AUTOCAD. La baze de date de dimensiuni mici problema nu este complicată. iar procesul decurge similar. Menţionăm faptul că. Codurile de identificare ale atributelor trebuiesc date de la tastatură.

polygon attribute table) sunt necesare pentru a întreţine topologia. iar baza de date geografică se numeşte bază de date spaţială. Deoarece din ce în ce mai des se vorbeşte de interogare spaţială şi aspaţială (adică atribut). Polygon Arc Topology Polygon Arc List A 1.5. adică o hartă digitală în format vectorial însoţită de tabelele atribut corespunzătoare şi relaţiile între ele.0 Figura 26 Asocierea datelor spaţiale cu cele atribut .0 13-43 Jan 1970 Oak £300. În figura 26 am înfăţişat un element al BDG. păstrând metodologia Arc/Info.4. Deci baza de date spaţială este compusă din baza de date grafică şi baza de date atribut. cea atribut rămânând cu aceeaşi semnificaţie.6 Polygon Attribute Table Polygon Area Code Forest Block Tree Type A 200 1 13-42 Larch B 100 2 13-43 Pine C 100 3 13-44 Larch Relate Table A Relate Table B Forest Block Planting Date Tree Type Value 13-42 Jan 1968 Larch £100.6 C 3.0 13-42 Mar 1964 Pine £120.2. considerăm că denumirile utilizate de noi sunt mai potrivite.0 13-44 Feb 1969 Walnut £250.3 B 2. Primele două tabele (polygon arc topology. într-o manieră simplificată.Sisteme Informatice Geografice 53 spaţială se numeşte baza de date grafică.

În tabelul care urmează sunt prezentate toate relaţiile posibile între înregistrări. utilizatorul poate examina date din tabelele adăugate ca şi cum ar fi conţinute în tabela de atribut pentru poligon. utilizând modelul relaţional dintre alte modele posibile. iar procesarea şi stocarea este mai redusă. tabela de atribut utilizând comanda “Relates”. am menţionat relaţia dintre fiecare caracteristică geografică dintr-un set de date şi tabela conţinând datele asociate. mai precis tabela de atribut pentru poligon (care este intrinsec legată de hartă) şi tabela independentă (în acest caz tabela A). datele adiţionale pot fi adăugate. • Unu la mai În această relaţie. În exemplul din figura 4. câmpurile comune sunt: Forest Block (pentru tabela A) şi Tree Type (pentru tabela B). Mai sus. o relaţie a unei înregistrări din tabelul A poate avea doar o singură înregistrare corespunzătoare în tabelul B.Sisteme Informatice Geografice 54 Tabelei de atribut pentru un poligon i se poate ataşa (şi acest lucru este cel mai frecvent) alte tabele. ca fiind o relaţie de tip “1:1”. Acest tip de relaţie este foarte întâlnit în bazele de date geografice. Acest tip de relaţie este adesea utilizată în bazele de date GIS unde. În cazul concret de mai sus. Pentru cazul prezentat. în special în întreţinerea legăturilor dintre entităţi şi tabelele de atribut corespunzătoare. diferite componente ale unei organizaţii furnizează informaţii către GIS iar utilizatorii de GIS care doresc pot să acceseze informaţia disponibilă. Când acestea sunt asamblate. Sunt două motive pentru care acestea se ţin separat: datele sunt mai uşor de întreţinut în acest format relaţional. . Această comandă combină cele două tabele. • Unu la unu În această situaţie. unei înregistrări din tabelul A îi mulţi corespunde mai multe înregistrări din tablelul B. numărul corespunzător câmpului Forest Block identifică mai multe date privitoare la plantare.

Mai multe poligoane conţin lăstarii şi un poligon conţine mai multe date calendaristice la care se plantează. Sunt două căi pentru a realiza această conversie: digitizarea şi scanarea. Dacă datele disponibile sunt în formă analogică. Tehnici de intoducere a datelor spaţiale Înainte de a face orice analiză şi de a obţine rezultate dintr-un GIS este necesar să introducem datele. acestea pot apărea la utilizatorii care accesează date ce au deja două tipuri de relaţii. Acest lucru este dependent de un număr de factori. Atunci când se implementează un proiect GIS. Deşi acest tip de corespondenţă este rar în aplicaţiile GIS. 6. mai precis sub ce formă. şi anume: ce fel de date sunt necesare. Digitizarea Introducerea datelor cartografice nu este simplă. iar tabelul B poate avea mai mult decât o corespondenţă în tabelul A. cum ar fi hărţi pe suport de hârtie sau fotograme ele trebuie convertite în formă digitală înainte de a fi importate în GIS. cum vor fi utilizate şi în ce format sunt stocate. Un utilizator poate solicita o interogare pentru a afla când toţi lăstarii vor fi plantaţi pentru fiecare zonă forestieră. Următorul pas este de a vedea ce fel de date sunt disponibile. privitoare la datele de prelucrat şi de obţinut.1. Figura 27 Digitizorul sau tableta grafică .Sisteme Informatice Geografice 55 • Mai mulţi la În acest caz. o înregistare din tabelul A poate avea mai mai mulţi mult decât o corespondenţă în tabelul B. şi dacă acestea trebuie să fie digitizate prin mijloace proprii sau achiziţionate de la un furnizor. 6. Aceste deziderate fiind odată cunoscute este preferabil ca datele necesare pentru atingerea lor să fie cât mai puţine. una din cele mai importante sarcini este definirea întrebărilor care urmează să fie puse şi răspunsurile posibile.

Prin construcţie. prin apăsarea unor butoane de pe un cursor. Cursorul se suprapune pe punctul care urmează a fi înregistrat. Această acţiune presupune existenţa unui digitizor conectat la un calculator şi prevăzut cu un soft specializat. aceste fire sunt activate. Acestea sunt predefinite. setarea lor poate fi modificată de către utilizator. Yc) sunt coordonatele carteziene fixate de utilizator. B.Sisteme Informatice Geografice 56 Procesul de digitizare constă în transformarea datelor grafice din format analogic în format digital. Digitizorul sau tableta grafică (figura 27) este o suprafaţă plană de diferite dimensiuni. F reprezintă numere care trebuiesc determinate pe baza a trei puncte de coordonate cunoscute atât ale digitizorului cât şi cele fixate de . digitizorul percepe coordonatele în sistemul propriu. C. adică prin program se stabileşte rolul fiecărui buton. crearea unui nod. Butoanele de pe cursor au un rol foarte precis. va conţine coordonatele carteziene alese de utilizator sau coordonate reale. iar programul de digitizare foloseşte acest semnal pentru a determina exact poziţionarea cursorului.yd). închiderea unui poligon). care conţine o reţea foarte fină de fire şi care realizează poziţionarea punctelor într-un sistem de coordonate propriu. Apăsând un buton se înregistrează coordonatele punctului respectiv. Acesta este un dispozitiv prevăzut cu o lupă în care sunt încastrate două fire în formă de cruce. În momentul în care cursorul este mişcat pe suprafaţa plană. apăsarea lor producând o anumită acţiune (marcarea unui punct. Fişierul rezultat însă. astfel încât încrucişarea firelor să coincidă cu acel punct. E. În principiu. Convertirea din coordonate digitizor în coordonate carteziene se realizează prin transformarea afină: X c= A + B X d + C Y d Y c= D + E X d + F Y d unde (Xc. Coeficienţii transformării A. D. Un punct va avea deci coordonatele (xd.

Sisteme Informatice Geografice 57 utilizator. 1992): Xc= A + C Xd . Aceasta ar părea. formulele de transformare sunt încorporate în programul de digitizare. rotaţii şi transformări de scară. acesta transmite softului poziţiile sale care corespund unor caracteristici geografice de pe hartă. sau rotaţia are un alt unghi în cele două sisteme (al digitizorului şi al utilizatorului). iar programul marchează în mod automat coordonatele punctelor de pe traseul liniei. dar care conservă forma este transformarea conformă. care este dată de formulele (Bernhardsen. în general sistemul fiind compatibil determinat. Există două regimuri de introducere a datelor: regim punct şi regim stream. cunoscută sub numele de transformarea Helmert care este dată de perechea de formule: Xc= A + C Xd + D Yd Y c= B + D X d + C Y d Menţionăm că transformarea afină. pe care Ie-am notat cu aceleaşi litere. Astfel se formează şase ecuaţii cu şase necunoscute. rezultatul final fiind dat direct în coordonate utilizator. care conţine de fapt translaţii. rotaţii şi transformări de scară. fiecare punct este marcat prin apăsarea unui buton al cursorului în momentul când se doreşte să se facă acest lucru. cu mai puţini coeficienţi. la prima . În primul caz. O altă transformare care de asemenea conţine translaţii. Aceste puncte se consideră ca fiind extrem de precise. De reţinut faptul că.D Yd Y c= B + C Y d + D X d Evident între coeficienţii care apar în formule diferite. O alternativă la transformarea menţionată este tot o transformare afină. În mod stream cursorul urmează linia care se digitizează. nu există nici o legătură. În timp ce harta este înregistrată cu ajutorul cursorului care se mişcă pe suprafaţa hărţii. într-o manieră în care produsul GIS îl poate înţelege şi utiliza prin reproducerea lor pe ecran. poate altera forma obiectelor în cazul în care scara este diferită în cele două direcţii.

cum este digitizarea. În orice caz. Se poate folosi un alt pachet de programe decât GIS pentru digitizare şi acest lucru este de preferat în cazul în care nu se doreşte încărcarea unui hard şi soft costisitor cu o sarcină simplă. Procesul de digitizare propriu-zis presupune următoarele etape: . digitizăm de fapt un strat. Tot acum se vor ţine cont de eventualele interdicţii impuse de produsul cu care se vor face prelucrările. strat arc. O hartă poate fi digitizată pentru mai multe scopuri: fie pentru pentru a fi pur şi simplu reprodusă. După fixarea temelor vom decide câte straturi vor fi necesare. este mult mai rapid şi deci mai eficient. fişierul rezultat ocupând astfel mult spaţiu pe disc. Procesul de digitizare Înainte de a începe procesul de digitizare. se consideră că regimul punct produce o acurateţe mai bună decât cel stream. parte din ele inutile. scara. să alegem hărţile care deja există pe suport de hârtie şi să definitivăm straturile. indiferent de programul utilizat în digitizare şi de produsul GIS cu care se face prelucrarea. În orice caz. Reamintim că în Arc/Info nu se permite existenţa pe un acelaşi strat a punctelor şi a poligoanelor. Dacă eroarea este acceptată. trebuie să stabilim scopul. deoarece fiecare generează un fişier cu extensia PAT. fie pentru a fi utilizată într-un GIS sau să fie integrată într-o bază de date spaţială. în caz contrar procesul se reia. Când spunem că digitizăm o hartă. Scopul va decide şi alegerea caracteristicilor hărţilor. având specificaţii diferite (Point Atribute Table şi respectiv Poligon Atribute Table). . se va trece la pasul următor. strat poligon. în speţă: temele şi gradul de detaliere. este de preferat.Sisteme Informatice Geografice 58 vedere că. ca parte componentă a unei alte hărţi digitale deja existente. sistemul de coordonate. însă programul va înregistra foarte multe puncte. După această operaţiune se va afişa o eroare calculată prin metoda celor mai mici pătrate (RMSE – Root Mean Square Error).Fixarea punctelor de control şi apoi digitizarea lor. ca fiecare strat să conţină un singur tip de primitivă grafică: strat punct.

Corecţiile se pot face fie în procesul de digitizare fie în procesul de editare (aceasta fiind faza următoare digitizării). Digitizarea poligoanelor (dacă este permis în acel strat). iar una de 0. Evident că acestea nu vor coincide cu punctele digitizate.08 mm (este vorba de deminensiunea pe harta de pe care se digitizează) este foarte bună. Salvarea fişierului. . În faza de digitizare se corectează erori accidentale pe care operatorul le sesizează imediat. . după care se digitizează aceste puncte. Procesul de digitizare include şi introducerea codurilor de identificare ale primitivelor grafice care permit legarea acestora cu datele atribut.xdig(i))2 Se extrage rădăcina pătrată din S pentru a obţine o caracteristică a erorii de măsurare în aceleaşi unităţi ca şi cele originale. Această metodă se numeşte metoda celor mai mici pătrate (Root Mean Square). Fixarea dinensiunilor hărţii. iar suma se împarte la numărul de înregistrări: S=(1/4)∑(xadev(i).16 este o valoare acceptabilă. Punctele de control se dau la începutul fiecărei sesiuni de lucru şi sunt în număr de minim patru. Digitizarea arcelor. . Digitizarea punctelor. iar eroarea este cunoscută sub numele de RMSError. Acestea se introduc de la tastatură sau cu ajutorul butoanelor de pe cursor. . Pentru a obţine o acurateţe bună în procesul de digitizare trebuie ca această eroare să fie cât mai mică. apărând o anumită diferenţă. De fapt mărimea erorii este decisă în ultimă imstanţă de utilizator. . Se tastează (sau se citesc din fişier) coordonatele care se numesc adevărate.Sisteme Informatice Geografice 59 . Aceste diferenţe se ridică la pătrat şi se însumează. Se consideră că o eroare de 0. dacă acest lucru permite şi a fost stabilit dinainte. unde vor apare întreruperi de arce sau poligoane. Dimensiunile hărţii se fixează ceva mai mari decât harta originală pentru a avea un control mai bun la margini.

Închiderea unui arc urmată imediat de deschiderea altuia (şi care se doreşte a fi o continuare a primului) implică introducerea unui nod de start pentru următorul arc. În aceste condiţii este absolut necesar ca să evaluăm gradul de precizie al operaţiunilor implicate. Figura 28 Digitizarea de două ori a unui arc În cele ce urmează vom aborda câteva dintre erorile care apar în procesul de digitizare. nici punctele intermediare nu vor fi aceleaşi (figura 28). care de fapt trebuie să coincidă cu nodul final al arcului precedent. Problema care se pune este de a ne încadra în marjele de eroare pe care ni le impune viitoarea prelucrare pe harta respectivă. care să permită contopirea celor două noduri. cu alte cuvinte să introducem un nod suplimentar. în mod sigur nu vom parcurge acelaşi traseu. apoi mutăm cursorul oriunde pe suprafaţa de hârtie şi în fine încercăm să-l fixăm din nou pe acelaşi punct. De asemenea dacă digitizăm o curbă de două ori. Când avem de digitizat o linie mai lungă de 5 cm se recomandă ca aceasta să fie compusă din două arce. Să ne imaginăm următoarea operaţiune: fixăm cursorul pe un punct. care este egală cu o valoare ce . numită Snap Node Tolerance. Această situaţie. Niciodată nu vom putea să-l poziţionăm exact în acelaşi punct.Sisteme Informatice Geografice 60 În timpul digitizării se introduc erori indiferent de tehnologia folosită (hard şi soft) sau de abilitatea operatorului. precum şi altele asemănătoare conduc la introducerea unei noţiuni. ci doar foarte aproape. nu putem localiza la doi timpi diferiţi exact acelaşi punct. fapt ştiut din cele de mai sus că. Snap Node Tolerance este o măsură a erorii.

se va obţine aspectul din figura 31 b. Figura 29 Snap Node Tollerance Figura 30 Dangle node şi dangle arc Pentru a clarifica astfel de situaţii se introduce o altă noţiune numită Dangle Length. iar altele cer ca cele două noduri să cadă în interiorul celor două cercuri (figura 29 b).Sisteme Informatice Geografice 61 reprezintă raza cercului în interiorul căruia oricare două noduri digitizate vor reprezenta acelaşi nod (figura 29). Aceste situaţii pot apărea din două motive: fie că exact aşa ar fi trebuit să înfăţişăm arcele. pentru contopirea a două noduri. . adică distanţa minimă permisă pentru a deplasa un nod aflat în imediata vecinătate a unui arc. distanţa din jurul unui nod pentru care orice alt nod digitizat va coincide cu acesta. este sub distanţa specificată atunci vom avea rezultatul din figura 31 a. fie că este vorba de o greşeală. Unele produse soft cer ca. în configuraţia din figura 30 a. cercurile a căror rază este egală cu Snap Node Tolerance doar să se intersecteze (figura 29 a). Dacă distanţa dintre nod şi arc. Trebuie să facem un comenatriu privitor la modul în care se contopesc nodurile. Dacă acelaşi lucru este valabil pentru situaţia figura 30 b. Alte situaţii posibile pe care le putem întâlni în procesul de digitizare sunt cele prezentate în figra 30. Sau dacă vreţi.

practic. dublat s-a introdus un nou concept numit Fuzzy Tolerance.Sisteme Informatice Geografice 62 Figura 31 Arcele din figura 30 după topologizare În cazul în care această distanţă este mai mare. Figura 32 Eroarea Fuzzy Unele erori se corectează în timpul procesului de digitizare. mai . va rămâne configuraţia din figura 32 a. În faza de editare se introduc datele care au fost omise la digitizare. se şterg cele care au fost introduse nejustificat şi se corectează cele care necesită această operaţiune. Se observă o apropiere exagerată a arcelor A şi B. O ultimă situaţie pe care o amintim este cea înfăţişată în figura 32 a. Dacă distanţa dintre arce este mai mică decât cea precizată în Fuzzy Tolerance. În caz contrar. Aceasta poate să apară dintr-o greşală de digitizare sau nu. se va intercala un nod suplimentar şi vom avea patru arce (figura 31 c). arcele A şi B se vor contopi şi vom avea situaţia din figura 32 b. Pentru a elimina o situaţie în care un arc este. Această etapă este mare consumatoare de timp. altele în faza următoare. de editare. Toate aceste operaţiuni se fac în procesul de topologizare (în Arc/Into comanda de creare a topologiei se numeşte CLEAN). care reprezintă distanţa minimă ce separă două arce.

În cele de mai sus am înfăţişat doar principiile generale. Aceasta poate varia de la 75 dpi la 600 dpi. Putem intui că. care poate scoate în evidenţă alte erori. Procesul este analog cu fotocopierea. imagini aeriene. fie pentru a obţine o hartă vectorială. se vor efectua corecţiile. Scanerele generează fişiere atât în nuanţe de gri cât şi color. Acest fişier se poate utiliza fie pentru o simplă afişare sau în combinaţie cu alte elemente ale BDS (hărţi vectoriale sau imagini). Modul în care se realizează scanarea este următorul: imaginea este împărţită în puncte (matrice de puncte) fiecăruia atribuindu-i-se un număr în conformitate cu nuanţa de gri sau culoarea de pe original. Scanarea Procesul de scanare constă în conversia datelor din format analogic (cum sunt hărţile tradiţionale pe suport de hârtie. Rezultatul va fi un fişier în sistem de reprezentare raster. În plus densitatea de puncte (mărimea celulelor) variază în funcţie de performanţele scanerului. Uneori poate dura mai mult decât digitizarea propriu-zisă. care de fapt reprezintă o densitate. Cel mai uzual format este TIFF (Tag Image File Format). Un scaner copiază imaginea şi apoi o stochează într-un fişier raster. sau orice altă imagine) în format digital. care ulterior poate fi prelucrat utilizând un produs de procesare de imagini. În cazul color fiecărei celule i se rezervă câte un byte pentru fiecare culoare de bază (reşu. Un fotocopiator scanează imaginea şi apoi o reproduce imediat pe hârtie. Ultima fază este crearea topologiei. În această situaţie se va reveni în etapa de editare. Fiecare celulă scanată în scala gri se reprezintă pe 1 byte (8 biţi) de la 0 (pentru negru) la 255 (pentru alb). . deci în total 3 bytes. adică numărul de puncte pe un inch. şi în final se reface topologia. verde şi albastru).Sisteme Informatice Geografice 63 ales dacă digitizarea a fost făcută neglijent. fiecare prgram de digitizare (sau modulul din cadrul GIS) având propriile reguli pentru realizarea unei hărţi digitale. 6. Unitatea de măsură este numită dots per inch (dpi). Intenţia noastră este de a oferi o imagine de ansamblu asupra întregului proces.2.

Aşa cum am menţionat în regim de nuanţe de gri avem o reprezentare pe un byte. care urmează a fi vectorizată.îndepărtarea simbolurilor (dacă este necesar). . .îndepărtarea zgomotului. După scanare. Acesta este dat de utilizator. De aceea este important să acordăm o mare atenţie procesului de scanare şi să ne definim de la început opţiunile.Sisteme Informatice Geografice 64 indiferent de metoda de stocare folosită (oricât este ea de eficientă) este nevoie de un spaţiu foarte mare pe disc. A găsi pragul optim ia ceva timp. În această situaţie este dificil să spunem ce este exact alb şi ce este exact negru. Problema nu este chiar atât de simplă deoarece pot apărea şi valori intermediare. adică valori între 0 şi 255. În aceste condiţii se impune un prag de reprezentare. simboluri (adnotaţii sau semne convenţionale) şi zgomot se procedează la următoarele operaţiuni: . Toate valorile mai mici decât acest prag vor fi 0 şi celelalte vor fi 1. însă merită deoarece se va obţine o hartă de calitate.georeferenţierea. Dacă pragul este prea mare. sau parte din ele pot dispare. .adăugarea de date suplimentare (dacă este necesar). . adică scopul pentru care executăm o astfel de operaţiune. se pot pierde. adică 0 (pentru alb) şi 1 (pentru negru). după ce am determinat precis. anumite date cum ar fi liniile subţiri. linii. Rezultatul final va fi un fişier raster boolean. adică se urmăreşte obţinerea unei hărţi vectoriale. în care. . La prima vedere aceasta ar trebui să aibă ca rezultat direct o imagine booleană. iar dacă pragul este prea mic apar date inutile cum ar fi zgomotul sau petele. .vectorizarea. poligoane). Una dintre cele mai întâlnite situaţii este scanarea unei hărţi tematice trasate în alb- negru. .geocodificarea.crearea topologiei. . Acest lucru se întâmplă la linii foarte subţiri şi atunci acestea. următoarea fază este editarea.corecţia erorilor. cele trei categorii de date: date utile (puncte.

În cazul în care aceasta se doreşte a fi un strat tematic (coverage) trebuie îndepărtate şi simbolurile. Se înregistrează doar pixelii care formează o structură. cum ar fi o linie sau un poligon.vectorizarea datelor inutile (cum ar fi pete. Dintre pixelii răspândiţi de-a lungul unei linii. 3. Dacă fişierul raster rezultat va fi folosit doar ca o simplă imagine compilată. vor fi înregistraţi cei din mijloc (unde norul de puncte este mai dens). La o prelucrare şi o imprimare ulterioară acestea vor fi adăugate pe hartă conform regulilor produsului GIS folosit. Coordonatele se determină pentru punctul de start şi cel de sfârşit a fiecărui segment.curbe netede devin “zimţate” datorită introducerii de puncte de inflexiune în locuri unde nu este cazul.Sisteme Informatice Geografice 65 “Zgomotul” este un termen preluat din acustică.deformarea sau întreruperea liniilor. datorită unor perturbaţii apărute în procesul de scanare. şi reprezintă date care sunt înregistrate şi nu sunt utile. doar zgomotul trebuie îndepărtat. . care pot apărea sub formă de poligoane). 2. Procesul de vectorizare poate fi rezumat asfel: 1. care în fapt formează scheletul structurii. Figura 33 Porţiune mărită dintr-o imagine scanată . Vectorizarea este afectată de următoarele erori: . .

6. Odată acestea introduse.Sisteme Informatice Geografice 66 Multe produse program conţin rutine de corecţie asigurând o scanare de calitate. Procesul de poziţionare este următorul. Acestea se vor introduce de la tastatură. respectiv poligoanele. proces pe care îl numim geocodificare. pe cât posibil pe mijlocul liniei. Mai precis.3. în care pe . apărut în anul 1990 se numeşte NAVSTAR (NAVigation Satellite Timing And Ranging) – GPS (Global Positionning System). Nodurile şi punctele se marchează prin apăsarea unor taste sau butoane de pe mouse. Date preluate prin GPS În ultimii ani au apărut noi sisteme de măsurare a distanţelor şi a coordonatelor geografice. sau pe scurt GPS. Ca şi digitizarea. Sistemul este compus din 24 sateliţi (1992) pe orbite circulare înalte (aproximativ 20000 km). iar segmentele vor fi trasate. de altfel este şi principalul beneficiar. prin program se identifică nodurile. Corecţiile se fac după regulile structurilor vectoriale. harta rezultată va fi un strat în format vector ce aparţine BDS. scanarea-vectorizarea introduce erori care trebuiesc corectate. Harta rezultată nu conţine coduri de identificare pentru a putea fi legată de atribute. după instrucţiunile elaborate de produsul cu care se face această operaţiune. se trasează arcele. se procedează la o mărire (zoom) a porţiunii din imagine în care se execută operaţiunea (figura 33). În cazul în care vectorizarea se face manual. Poziţionarea unui punct cu ajutorul sateliţilor este fără îndoială cel mai spectaculos. În această situaţie este de preferat ca fişierul rezultat în urma scanării să fie în prealabil “curăţat” de informaţia nedorită (zgomot. simboluri etc). cu o eroare de câţiva centimetrii. Actualmente este posibil să se măsoare poziţia geodezică a unui punct de pe suprafaţa Pământului. fără a utiliza reperele geodezice existente. Acest sistem. De asemenea există posibilitatea de vectorizare automată. Sistemul are la bază procedeul numit şi triangulaţie spaţială. Întregul program spaţial a fost finanţat de Guvernul SUA şi este în permanenţă monitorizat de către Departamentul Apărării care.

Staţia mobilă are în componenţă un ceas cu cuarţ care are o precizie (vorbim de staţiile performante) de 10-9 secunde. timpul furnizat de acesta este exact. Staţia mobilă va fi şi pe sfera de rază r2 cu centrul în S2. Figura 34 Localizarea punctelor în spaţiu . Această precizie are şi un cost. sateliţii sunt notaţi fiecare cu câte patru ceasuri atomice. care are o precizie extraordinar de bună şi se consideră că. atât satelitul cât şi staţia emit acelaşi cod în acelaşi timp (măsurat evident după ceasul propriu). Menţionăm faptul că.Sisteme Informatice Geografice 67 lângă staţia mobilă de la sol sunt implicaţi încă patru sateliţi. în orice moment şi în orice punct de pe glob se pot “vedea” cel puţin 4 sateliţi. Deci staţia mobilă se află pe o sferă cu centrul în S1 şi de rază r1. Cu alte cuvinte. Măsurând distanţa la satelitul S1 se obţine valoarea r1 (figura 34). Înainte de a expune principiul determinării poziţiei vom descrie. Măsurând distanţa la satelitul S2 se obţine valoarea r2. Aceste orologii funcţionează pe baza oscilaţiilor unui atom (de unde şi denumirea). unul în funcţiune şi trei de rezervă. Staţia mobilă poate măsura timpul scurs de când a emis codul şi până când a receptat acelaşi cod. Atât satelitul cât şi staţia emite în mod sincronizat un anumit semnal radio codificat (pseudo – random code) materializat printr-o succesiune de cifre binare (0 şi 1). pe o lungime de undă în domeniul radio. fiecare ceas fiind estimat la 100000$. În vederea măsurării distanţei. Timpul scurs se înmulţeşte cu viteza luminii (viteza de propagare a undelor electromagnetice) şi se obţine distanţa. caracteristicile echipamentelor şi a modului de comunicaţie satelit – staţie. pe scurt.

Aceasta presupune că. Aşa că. Sfera de rază r3 va intersecta cercul în două puncte (A şi B). Pentru localizarea mai precisă avem nevoie de o a treia măsurare. Figura 35 Efectul produs de nesincro- nizarea orologiilor . teoretic este nevoie doar de trei măsurători.Sisteme Informatice Geografice 68 Mai precis. În consecinţă avem nevoie de trei măsurători pentru localizarea staţiei în trei dimensiuni. vom avea nevoie de o a patra măsurare după cum vom vedea în cele ce urmează. În caz contrar este nevoie de o a patra măsurare. Problema s-a redus la a alege care dintre cele două puncte este cel corect. dacă putem îndepărta punctul eronat. O situaţie mai specială este când cunoaştem altitudinea. În cazul în care ele nu sunt perfect sincronizate şi acesta este cazul real. anume a satelitului S3. În acest caz se poate îndepărta cu uşurinţă punctul eronat prin înlocuirea uneia dintre sfere cu o sferă de rază egală cu raza Pământului. Staţiile GPS au în componenţă diferite tehnici de eliminare a acestui punct. staţia se află pe cercul obţinut prin intersecţia celor două sfere (haşurat în figura 34). ceasurile sunt perfect sincronizate. Acesta este modul de determinare a coordonatelor geografice pe mare (cota 0).

etc. Acesta este. Să presupunem că ceasul de pe staţia mobilă este înainte cu o secundă.m. Sesizând diferenţa calculatorul execută o scădere (sau o adunare. apărând un triunghi sferic ABC.) precum şi starea tehnică. Staţia are în dotare un mic calculator care este programat să execute corecţia. deci va exprima timpul de referinţă. Cele trei arce nu se mai intersectează într-un punct. în mare. Dacă scade prea puţin.a. Perioada de rotaţie a fiecărui satelit este de 12 ore. mai permit şi detectarea simultană a sateliţilor. principiul funcţionării unei staţii GPS. se va proceda la ameliorarea acestor efecte de la sol. datele privind poziţia şi parametrii orbitali se transmit separat. ulterior va adăuga o cantitate de timp mai mică.Sisteme Informatice Geografice 69 Aşa cum am precizat mai sus. dacă ceasul staţiei este întârziat) cu o anumită unitate de timp pentru fiecare măsurare. ş. la al doilea control va scădea din nou.d. care generează punctul X. ceasul atomic de satelit se consideră exact. dacă a scăzut prea mult. Am afirmat mai sus că întregul sistem este monitorizat de către Departamentul Apărării SUA. operaţiunea de determinare a poziţiei este mult întârziată. deci fiecare satelit va trece de două ori în vecinătatea staţiei de supraveghere. Pentru o mai uşoară înţelegere a principiului de localizare vom prezenta cazul bidimensional. parametrii orbitali. Deoarece ceasul staţiei merge înainte. care măsoară în permanenţă caracteristicile cinematice ale satelitului (viteză. Aceste iteraţii se execută până când întreaga suprafaţă a triunghiului ABC se apropie de punctul X. Dacă aceste date sunt transmise pe acelaşi canal. În figura 35 am înfăţişat prin linii subţiri cazul exact (când ceasurile sunt sincronizate perfect). . noi primim semnalul de la satelit mai târziu cu o secundă. loc în care se găseşte staţia. eliminând o măsurare. Aceste informaţii sunt folosite pentru determinarea precisă a poziţiei satelitului care are un rol important în determinarea coordonatelor. În cazul apariţiilor unor perturbaţii gravitaţionale din partea Lunii şi a Soarelui precum şi a presiunii radiaţiei solare. semnalul "pleacă mai repede". La ora actuală există staţii de recepţie multicanal care permit transmiterea semnalelor simultan şi care pe lângă faptul că. Caracteristicile cinematice sunt transmise de către satelit spre staţia mobilă.

care aşa cum am spus monitorizează întreg sistemul. cu atât semnalul este mai frânat. Privitor la acurateţea determinării poziţiilor trebuie să precizăm faptul că. Practic doar Departamentul Apărării are acces la aceste canale. este necesară o astfel de operaţiune. Modul cum se repercutează în datele de măsurare este complicat. şi îşi rezervă dreptul de a altera măsurătorile în mod intenţionat. la care nu are acces altcineva. Departamentul Apărării SUA. După cum se ştie pătura înaltă a atmosferei. Cu cât lungimea de undă este mai mare. Un alt factor perturbator sunt vaporii de apă din atmosferă. Pentru ceilalţi utilizatori există un cod standard numit C/A code . S-a rezolvat şi acestă problemă luându- se în calcul influenţa ionosferei.random are în acest caz şi o denumire.Sisteme Informatice Geografice 70 Până acum nu am amintit nimic despre propagarea semnalului prin atmosferă. conţine particule încărcate şi influenţează propagarea undelor electromagnetice.code (Precise sau Protected code). sau atunci când Guvernul SUA consideră că. ionosfera. Figura 36 GPS diferenţial În orice caz Departamentul Apărării al SUA foloseşte canale speciale. Semnalul pseudo . Acesta se schimbă în fiecare săptămână şi se repetă la 267 zile. anume P . dar acest fenomen este aproape imposibil de corectat. Este cel mai mare tip de eroare. Aceasta se întâmplă în special în situaţii de război.

Date CAD . Staţiile sofisticate permit efectuarea de corecţii datorate efectului Doppler. Preţurile variază între 100$ şi 25000$ sau mai mult. Coordonatele furnizate de sateliţi prin GPS sunt date în sistemul geodezic mondial WGS84 (World geodesic System). Astfel. 6. Ea transmite staţiilor mobile erorile conţinute în datele provenite de la sateliţi. influenţând astfel viteza. care este fixă şi ale cărei coordonate se cunosc cu mare precizie (figura 36). În cazul cinematic (când staţia se mişcă). precizia este de ordinul sutelor de metri respectiv de ordinul zecilor de centimetri. Acestea sunt coordonate elipsoidale în trei dimensiuni. Este vorba de încă o staţie suplimentară. de la cele simple până la cele sofisticate şi care în mod evident se reflectă în preţ. Datele preluate prin GPS pot fi integrate GIS. adică atunci când staţia mobilă se fixează şi necesită o perioadă mai mare de determinări (în regim diferenţial). Evident domeniul acesta este afectat de perturbaţii. Efectul Doppler apare în situaţia în care sursele de emisie şi recepţie a semnalelor electromegnetice sunt în mişcare. Există programe specializate care permit conversia acestor date direct în produsele GIS mai cunoscute. Staţiile mai performante permit cuplarea printr-un cablu serial la un laptop care stochează coordonatele punctelor înregistrate direct pe suport magnetic. Există o mare varietate de staţii GPS. Staţiile modeste au precizii de ordinul metrilor. Acesta este cazul static. Aceasta poate comunica cu staţia mobilă în aceeaşi manieră ca şi satelitul.4. Aceasta produce o modificare a lungimii de undă a semnalului radio. cu câteva comenzi putem converti aceste date într-un coverage Arc/Info care va permite a fi integrat în BDS şi supus unor prelucrări. iar cele complexe de ordinul milimetrilor. Staţia fixă are o anumită rază de acţiune şi poate comunica cu orice staţie care se află în zona de influenţă.Sisteme Informatice Geografice 71 (Course/Acquisition code) numit şi cod civil. deci determinarea este instantanee. O îmbunătăţire a preciziei unei staţii mobile se poate face prin tehnica numită GPS deferenţial.

6.Sisteme Informatice Geografice 72 AutoCad a fost lider pe piaţa pachetelor CAD mai bine de 15 ani ceea ce a făcut ca formatele generate de acesta să fie foarte larg răspândite. Chiar şi în cadrul aceluiaşi soft. 6. Problema conversiei în cazul produselor GIS este şi mai dificilă. De exemplu. Este important de notat faptul că. fişierele nu sunt compatibile şi trebuiesc convertite. pentru a fi editat cu Word 7 sub Windows 95 trebuie convertit. la versiuni diferite. avem astfel de probleme ce să mai zicem de produse diferite. În plus. la conversii se pot pierde date cum ar fi tabelele de atribut. De aceea trebuie acordată o importanţă deosebită programului cu care se face digitizarea şi a produsului cu care se face prelucrarea. Formatul intern DWG este de asemenea larg utilizat. Adesea un format de date creat de un pachet de programe particular nu poate fi citit de un alt pachet. Imagini aeriene şi satelitare Imaginile digitale atât aeriene cât şi satelitare au o implicaţie din ce în ce mai mare în cadrul proiectelor GIS complexe.5. mai ales că introducerea unei hărţi în calculator nu este o treabă uşoară. Microstation este principalul competitor pentru pachetele CAD iar formatul lor intern. Diferite tipuri de date au formate diferite şi sunt executate de programe diferite. Dacă la un editor de texte. care poate diferi de la un soft la altul sau de la o versiune la alta. un fişier document scris în Word 6 sub Windows 3. Mai precis este vorba de numărul de biţi pe care se face codificarea internă.1. Fiecare produs . DGN. Cel mai răspândit format este DXF (Drawing eXchange Format) care este creat şi citit de cele mai multe produse CAD ca de altfel şi GIS. Alte formate de date. cum este Word proiectat şi dezvoltat de aceeaşi firmă. Multitudinea de probleme care apar ne-a determinat să rezervăm un spaţiu separat. Importul şi exportul datelor geografice Una dintre cele mai mari probleme privitoare la GIS este proliferarea formatelor de date. Microstation poate scrie fişiere DXF şi aceasta este calea cea mai bună de a importa fişiere Microstation în GIS.6. este de asemenea foarte cunoscut.

Sisteme Informatice Geografice 73 GIS are o listă de alte produse în care se face exportul sau din care se face importul. Studiile au arătat că. Cea din urmă situaţie se realizează printr-un şir de comenzi ale produsului care face importul. Este bine ca înainte de a face conversii pe hărţi complexe. această practică conduce la un slab control al preciziei. De aceea este mai bine ca înainte de a trece la un proces de digitizare să fie consultate firmele producătoare de hărţi digitale. În final rezultă un strat propriu produsului respectiv. este vorba de conversie în produsul GIS pentru a putea fi prelucrat în acesta. Cazul cel mai frecvent este importul fişierelor DXF. costurile legate de achiziţia de date reprezintă circa 80% din totalul costurilor asociate cu un proiect GIS. Procedeul de import are două aspecte. ultima comandă fiind comanda de realizarea a topologiei. De multe ori se preferă digitizarea cu produse ieftine şi apoi se face un import. În primul rând se poate importa doar în vederea afişării în combinaţie cu propriile fişiere. Atenţionăm că. Acest lucru îl face şi ArcView. Cel mai recent program al comunităţii europene privitoare la imagini digitale este programul CORINE. În cazul în care fişierul grafic este însoţit de atribute. atributele fiind introduse direct în produsul GIS. deoarece fişerul DXF este de tip spagheti.7. Apoi. acestea se pierd. Există o varietate mare de surse de date colectate de-a lungul timpului privitoare la Europa. Acest program a avut ca rezultat înregistrarea . Surse de date Achiziţia de date reprezintă în cele mai multe situaţii primul pas în implementarea unui GIS. Practic orice produs GIS poate importa şi exporta fişiere grafice în acest format. Pentru recuperarea lor urmează un alt şir de comenzi. ca să ştim la ce ne aşteptăm. Acest lucru poate avea un efect pozitiv asupra costurilor implementării unui proiect GIS. acest lucru fiind foarte scump atât din punct de vedere al resurselor financiare cât şi al timpului. să se facă nişte teste pe hărţi mai simple. precum şi a timpului de realizare a acestuia. 6. acesta depinzând în ultimă instanţă de programul cu care se face digitizarea. Primitivele grafice vor primi coduri “date de mână” (adică tastate) de către utilizator.

iar datele sunt disponibile pentru oricine tot la sume rezonabile. astfel că. Aici producţia de hărţi este subvenţionată de diferite companii. precum şi unele firme private deţin copyright asupra unor hărţi şi este necesară obţinerea de licenţă pentru utilizarea lor. O problemă majoră care trebuie rezolvată este dreptul de copyright. care eventual au fost suspuse unor prelucrări. periodic acestea lansează pe piaţă noi versiuni. cât şi a definirii noţiunilor. De asemenea compania ESRI pune la dispoziţie prin Internet (www. Esenţa analizei spaţiale este de a extrage datele cu semnificaţie din datele distribuite spaţial. 7. Marile dificultăţi ale firmelor producătoare este lipsa unui consens atât în ceea ce priveşte algoritmii implementaţi în analiză spaţială. manipularea şi vizualizarea. la preţuri mici. În schimb în America de Nord situaţia este diferită.esri. În prezent nu există o înţelegere a producătorilor de GIS cu privire la tipurile de programe (algoritmi) ce trebuiesc incluse în acest modul. Această politică a avut ca rezultat răspândirea şi proliferarea seturilor de date geografice.com) hărţi digitale în mod gratuit. Analiza spaţială Deşi constituie modulul forte al unui GIS. în SUA. la o mare varietate de companii private sau instituţii guvernamentale. utilizatorii plătesc anumite sume acceptabile. Utilizatorii de GIS consideră că preţurile sunt prea ridicate. precum şi cele mai multe proiecte GIS în exploatare. În general este puţin probabil ca un produs GIS să satisfacă în totalitate cerinţele unui utilizator. însă firmele producătoare duc o politică de dezvoltare a acestor rutine. unele dintre ele fiind distribuite în mod gratuit. Agenţiile naţionale de cartografie din Europa Occidentală. previziunii sau . Analiza spaţială este procesul de obţinere de asociaţii şi tipare pe hartă în vederea caracterizării. dar trebuie avut în vedere şi costurile de realizare a acestor hărţi. Tot în SUA sunt cele mai puternice firme producătoare de soft. Unele produse au o colecţie modestă de funcţii pentru analiză şi modelare.Sisteme Informatice Geografice 74 întregii suprafeţe a Europei prin teledetecţie apelând la serviciile programelor spaţiale Landsat şi SPOT. la ora actuală posibilităţile de analiză sunt destul de limitate comparativ cu cele privind stocarea.

are o anumită interpretare şi deci. precum şi a particularităţilor domeniului modelat. În principiu. O problemă dată se constutie dintr-un şir de operaţii elementare. analiza spaţială cuprinde o mare varietate de operaţii care se constituie în grupuri. care constituie operaţiile analizei spaţiale. trebuie să fie în concordanţă cu . care este încorporată în programe şi apelată prin comenzi. interogarea atribut (uneori se foloseşte şi termenul de aspaţial) şi generarea unui set de date noi din cele existente. care le prelucrează. într-o ordine prestabilită. De exemplu în Arc/Info modulul ARCEDIT conţine foarte multe instrucţiuni corespunzătoare operaţiilor analizei spaţiale. O înţelegere a unei astfel de relaţii este importantă pentru interpretarea hărţilor geochimice pentru un studiu de impact. date atribut şi proceduri (programe). Datorită complexităţii proceselor de modelare. Modelarea prin GIS se realizează cu ajutorul procedurilor conţinute în cadrul analizei spaţiale. De fapt acestă ultimă cerinţă este cea mai reprezentativă pentru analiza spaţială şi constituie esenţa prelucrării datelor geografice.Sisteme Informatice Geografice 75 înţelegerea fenomenelor spaţiale. După cum vom vedea. Ca exemplu putem lua analiza relaţiilor dintre caracteristicile geochimice a solului dintr-o regiune şi distribuţia tipului de rocă. nu există până în prezent un limbaj universal pentru modelare în GIS. Analiza spaţială reprezintă mai mult un concept decât o componentă program a unui GIS. Operaţiile analizei spaţiale sunt conţinute în diferite module ale GIS. Fiecare operaţie elemntară. în care sunt implicate date spaţiale. analiza spaţială trebuie să permită: interogarea spaţială. fiecare produs soft are propriul sistem de organizare a programelor. care conduce în final la o previziune în vederea luării deciziilor. în mod evident are în componenţă conceptele şi operaţiile analizei spaţiale. În linii mari. Bineînţeles că şi modulul principal al ArcView conţine operaţii ale analizei spaţiale însă acestea sunt mai puţine decât în extensia amintită. subgrupuri şi în fine operaţii elemenatare. Operaţiile implicate în modelare pot fi efectuate direct pe straturile de hărţi şi în combinaţie cu atributele aferente. În schimb ArcView are o extensie (care se livrează separat) ce se numeşte Spatial Analyst şi care.

În conformitate cu scopul declarat al acestei cărţi. se obţin rezultate eronate şi de multe ori nu avem nici un control şi nici o posibiltate de verificare ulterioară. În cazul în care un strat conţine două sau mai multe tipuri de primitive grafice se apelează la grupul de operaţii pe mai multe straturi. Operaţii pe un singur strat Operaţiile pe un singur strat. Modelarea spaţială compexă înglobează proceduri din toate grupurile de operaţii amintite. vom prezenta principalele grupuri şi operaţii elementare pe care le considerăm mai importante fără a intra în detalii. analiza reţelelor. de aceea trebuie acordată cea mai mare atenţie. O alegere defectuoasă a operaţiilor. Figura 37 Operaţia MAPJOIN . analiza suprafeţelor şi analiza grid. conduce în mod inevitabil la conflicte între programe. selecţia lor şi clasificarea. nu este foarte simplă. adică un strat care conţine puncte să nu conţină arce sau poligoane etc. există şapte (Cho. Operaţiile analizei spaţiale sunt numeroase. În principal. care se mai numesc operaţii pe orizontală. precum şi a ordinii de acţiune asupra datelor. Există trei categorii mai importante de operaţii: manipularea primitivelor grafice. operaţii pe straturi multiple. constituie instrumentele de bază ale analizei spaţiale. sau a ordinii execuţiei lor. Acest lucru este foarte dificil de întreprins şi reprezintă cheia succesului în realizarea scopului propus. într-un proces de modelare. În cazul hărţilor vectoriale este necesar ca straturile să conţină numai primitive grafice de acelaşi fel. Stabilirea algoritmilor se face în cadrul etapei de analiză şi este lucrul cel mai important în vederea obţinerii de rezultate corecte. 1996) clase de operaţii: operaţii pe un singur strat. În fine. A doua categorie de operaţii se referă la identificarea de primitive grafice pe baza unor expresii logice. a treia categorie are în componenţă operaţiile care permit gruparea primitivelor grafice în clase în vederea unei analize statistice. 7.Sisteme Informatice Geografice 76 problema reală. analiza statistică.1. Alegerea operaţiilor. lucru sesizabil sau mai rău. Prima categorie cuprinde operaţii asupra contururilor şi analiza de proximitate.

Există situaţii când un buffer are dimensiune variabilă. asamblarea a două sau patru hărţi adiacente (MAPJOIN). îndepărtarea unor primitive grafice (ERASE). îndepărtarea limitelor care separă poligoanele de acelaşi tip (DISOLVE) şi eliminarea unor linii care au fost introduse în mod eronat (ELIMINATE). crearea unor subdiviziuni (SPLIT). Este vorba. Aceste instrucţiuni. Dintre operaţii am ales spre exemplificare MAPJOIN (figura 37) şi BUFFER (figura 38) Figura 38 Crearea de buffere Prin identificarea şi selectarea unor primitive grafice se înţelege obţinerea în mod interactiv de informaţii atribut direct pe ecran dând clic pe o anumită primitivă grafică. într-o sintaxă sau alta. De exemplu. sunt aceleaşi şi în alte produse GIS. de o interogare a BDG. într-un studiu de poluare a solului extinderea gradului de contaminare este dependentă de concentraţia poluantului a cărei valoare este conţinută în tabela de atribut. Analiza de proximitate implică determinarea unor contururi de distanţă egală la o anumită primitivă grafică.Sisteme Informatice Geografice 77 Dintre operaţiile elementare care se fac asupra contururilor amintim: selectarea unei porţiuni dintr-un strat (CLIP) cu alte cuvinte copierea unei porţiuni dintr-un coverage. de fapt. În mod uzual operaţia poartă numele de BUFFER. Operaţiile numite mai sus sunt inspirate din instrucţiunile Arc/Info. O interogare complexă se face .

Sisteme Informatice Geografice 78 pe baza unor expreii logice. se bazează pe relaţii între date aflate pe straturi diferite. un strat complex poate fi descompus în straturi tematice şi invers. Operaţii pe straturi multiple Operaţiile pe mai multe straturi impun ca toate hărţile implicate în prelucrări să aibă acelaşi sistem de coordonate şi aceeaşi scară. Acest gen de operaţii. Clasificarea este operaţia prin care datele spaţiale sunt simbolizate în conformitate cu atributele asociate lor. 7. Clasele pot fi realizate automat sau fixate de utilizator. cunoscute sub numele de operaţii pe verticală. De exemplu. mai multe straturi pot fi combinate pentru a rezulta un strat complex. să se afişeze toate suprafeţele cultivate cu grâu care sunt mai mari de 1 ha şi mai mici de 5 ha. În mod asemănător se face şi la nivel de punct sau linie. Figura 39 Reuniunea dintre două straturi vectoriale Figura 40 Intersecţia dintre două straturi vectoriale . Operaţiile pe straturi multiple se pot împărţi în trei categorii: operaţii de tip overlay. Cu ajutorul acestor operaţii. În partea a doua a lucrării de faţă au fost analizate câteva situaţii privind clasificarea la nivel de poligon. analiza de proximitate şi analiza corelaţiilor spaţiale. Această operaţie este foarte bine reprezentată în ArcView. Operaţia poate fi făcută asupra oricărei primitive grafice.2. Orice abatere de la această cerinţă poate conduce la rezultate eronate.

XOR (sau exclusiv) şi NOT (nagaţie). De subliniat că datele trebuiesc să fie de acelaşi tip. constante şi operatori logici. INTERSECT este operaţia corespunzătoare operatorului logic AND. Operatorii logici sunt: AND (şi). rezultând un nou coverage. Deşi cuvântul overlay înseamnă suprapunere. grupul de operaţii care îl compune sunt de factură diversă. Dintre operaţiile pe straturi multiple amintim UNION (reuniune) şi INTERSECT (intersecţie). În plus se vor adăuga şi datele din al doilea strat. OR (sau). adică ambele să fie arc. De asemenea este posibilă şi reuniunea mai multor straturi. Intersecţia dintre două straturi care conţin fiecare primitive grafice diferite este lipsită de obiect. . Această operaţie corespunde operatorului logic OR.Sisteme Informatice Geografice 79 Analiza overlay Analiza overlay creează combinaţii între primitivele grafice aflate pe straturi diferite în conformitate cu anumite condiţii logice impuse (bazate pe algebra booleană). Când două straturi sunt supuse acestei operaţii rezultatul. care este un coverage. Condiţiile logice sunt propoziţii care conţin identificatori ale primitivelor grafice. Această operaţie este una dintre cele mai utilizate şi nu impune restricţii ca straturile să conţină acelaşi tip de primitive grafice. va conţine porţiunea din primul strat care se va afla prin suprapunere şi în cel de-al doilea strat. ambele să fie poligon sau straturile să aibă primitive grafice comune etc. În figura 39 avem un exemplu de combinare a două straturi cu UNION. De cele mai multe ori această operaţie se face pe straturi care conţin doar poligoane (figura 40). atribute. Obiectivul principal al analizei overlay este de a construi conexiuni între date aparţinând unor straturi diferite pentru a stabili relaţii între entităţi geografice. UNION este operaţia prin care două sau mai multe straturi sunt suprapuse.

Această din urmă analiză face parte dintr-un proces de modelare. doar că se referă la straturi diferite.5) şi a datelor atribut. sunt numeroase. Cu alte cuvinte. alţii neesenţiali. mult mai importantă este corelaţia pe mai multe tabele atribut. 7. de exemplu. corelaţia se poate aplica şi pe un singur strat (7.Sisteme Informatice Geografice 80 Operaţiile privind proximitatea sunt aceleaşi ca şi acelea de pe un singur strat. în cercetarea legăturii reciproce dintre două fenomene apar dificultăţi mari deoarece pot să existe cauze necunoscute. În procesul de cercetare a legăturilor cauzale existente între caracteristicile geografice. unde teoria corelaţiei are o pondere însemnată. rezultând un alt strat asupra câruia se face analiza de proximitate. dintre care unii esenţiali. Analiza corelaţiilor spaţiale Analiza corelaţiilor spaţiale are în componenţă operaţii statistice. aparţinând unor straturi diferite. însă aceasta are o semnificaţie aparte pe straturi multiple şi justifică discuţia de mai jos. În fapt analiza de proximitate este precedată de combinarea de straturi. Astfel de probleme se cercetează cu mult succes prin metodele statisticii. alţii nu. Analiza de corelaţie pe un singur tabel atribut este mai puţin semnificativă (acest lucru poate fi făcut. În principiu. fapt care duce la modelarea matematică a sa. cu EXCEL). În acest mod este posibilă stabilirea unui tablou al condiţiilor în care se desfăşoară un anumit fenomen natural. Obiectul principal al acestui modul este de a găsi relaţii între diferite tipuri de date spaţiale distribuite pe mai multe straturi. mai cu seamă că aplicaţiile în domeniul geografiei şi nu numai.3. trebuie să definim relaţii posibile între diferiţi factori. unii pot fi determinaţi.1). datelor raster (7. avem de-a face cu contopirea acţiunilor unei multitudini de factori (cauze). Se aplică structurilor vectoriale punct (7. Analiza de corelaţie scoate în evidenţă relaţii dintre fenomene spaţiale şi distribuţia variabilelor semnificative. independentă întrucâtva de acest grup de operaţii. În cadrul acestei analize intră straturi tematice . Tocmai de aceea.3). În cele ce urmează vom trata teoria corelaţiei mai pe larg pentru a avea o imagine de ansamblu. În astfel de situaţii este util să determinăm gradul de corelare şi apoi să analizăm separat unele din aceste cauze.

dacă este posibil. De buna alegere a funcţiei de regresie depind rezultatele analizei de corelaţie. xn ) . reprezentări raster şi tabele de atribut. O problemă importantă pentru cercetarea corelaţiilor este determinarea funcţiei de regresie. valoarea estimaţiilor variabilei dependente. Pentru a asigura un rezultat corect. Calculul indicatorilor de corelaţie este admis cu condiţia stabilirii anticipate a unei legături cauzale reale între fenomenele cercetate. Stabilirea formei legăturii ţine seama de natura dependenţei fenomenului cercetat (de obicei se reprezintă grafic). x2 . Corelaţiile pot fi făcute atât pe un strat cât şi pe mai multe straturi. unde cauzele acţionează separat. Statistica nu poate să rezolve o astfel de problemă fără ajutorul ştiinţei din domeniul căreia face parte fenomenul studiat. în funcţie numai de factorul sau factorii luaţi în considerare (cauze). specialistul din domeniul respectiv trebuie să cunoască temeinic noţiunile analizei statistice implicate pentru a da o interpretare corectă a rezultatelor. pe baza cărora se definesc valorile fenomenului efect. relaţia dintre fenomenul-efect şi fenomenul-cauză se reprezintă sub forma: y=f(x) La fenomenele complexe... Forma legăturii dintre fenomene şi descrierea printr-o ecuaţie analitică.Sisteme Informatice Geografice 81 punct.. Eficienţa aplicării metodei corelaţiei depinde de punerea (enunţarea) corectă a problemei studiate precum şi de aplicarea corectă a statisticii matematice. este necesar includerea în cercetare. dependenţa se exprimă sub forma generală: y = f(x1 . a tuturor factorilor cu acţiune esenţială. care să exprime relaţia cantitativă dintre fenomenul efect şi fenomenul cauză. La fenomenele simple. Caracterul complex al dependenţei statistice pune pe primul plan problema identificării existenţei legăturilor. Cu alte cuvinte.. Pentru ajustarea seriei de valori trebuie să se aleagă acea ecuaţie care oglindeşte în modul cel mai corespunzător caracterul legăturii cercetate.

. xn. xn Y | y1 . din care luăm însă în calcul numai o parte. Dacă punctele (xi. Figura 41 Distribuţie liniară Figura 42 Distribuţie neliniară . Întrebarea care se pune este următoarea: în ce condiţii indicatorii corelaţiei obţinuţi exprimă măsura reală a influenţei variabilei x1 asupra variabilei y? Numai cu condiţia ca factorul x1 să fie hotărâtor în determinarea lui y. Efectuînd o serie de determinări experimentale (sau observaţii) asupra acestei colectivităţi... yn Repartiţia empirică a celor două variabile se poate obţine pe cale grafică. care în general urmează o curbă determinată.. Aceasta poate fi liniară (figura 41) şi neliniară (figura 42). În cazul în care fenomenul este sub acţiunea unui complex de factori esenţiali şi aceasta este situaţia obişnuită.. ceilalţi fiind nesemnificativi.. tabel de corelaţie sau nor statistic. putem întocmi tabela datelor respective: X | x1 ... x2 .Sisteme Informatice Geografice 82 Fenomenul y este generat de acţiunea comună a factorilor x1 . yi) sunt distribuite de-a lungul unei fâşii. În cazul când între X şi Y nu există nici un fel de dependenţă. Să admitem că am luat în calcul factorul x1.. Cele două caracteristici sunt independente. spunem că între mărimile respective există o dependenţă funcţională. Să considerăm o colectivitate statistică caracterizată prin mărimile X şi Y. într-un sistem de axe xoy. y2 ... pentru a exprima influenţa şi gradul de intensitate a legăturilor în raport cu un singur factor trebuie să eliminăm influenţa celorlaţi. cîmpul de distribuţie se va prezenta asemănător cu acela arătat în figura 43. x2 . Un ansamblu de astfel de puncte se numeşte câmp de corelaţie. unde vom reprezenta punctele de coordonate x şi y..

dependenţa corelaţionară se poate transforma într-o dependenţă funcţională. iar când numărul variabilelor este mai mare de doi. se pot trage concluzii foarte importante prin examinarea corelaţiei dintre aceste trăsături şi alte evenimente. După cum am văzut relaţiile statistice definite prin corelaţii pot avea aspect liniar .Sisteme Informatice Geografice 83 Într-un caz particular. spunem că ea este directă atunci cănd creşterea unei variabile duce la o creştere a celeilalte variabile. adică în astfel de cazuri se vorbeşte despre corelaţii dintre mărimile care indică o dependenţă reciprocă. În cazul când se consideră numai două variabile. avem corelaţii multiple. Apare problema de a stabili cantitativ (numeric) în ce măsură dependenţa corelaţională se apropie sau se depărtează de dependenţa funcţională. În acest mod se poate aprecia existenţa unei relaţii statistice între două sau mai multe variabile. se pot stabili corelaţii simple. dar cu un anumit grad de certitudine. fără a cunoaşte natura exactă a acestora şi nici cauzele prin care este pusă în evidenţă o anumită caracteristică. din observarea fenomenelor naturale sau a proceselor sociale. Figura 43 Distribuţie aleatoare Figura 44 Distribuţie grupată Din punct de vedere al formei unei relaţii statistice. şi o denumim inversă când o creştere a unei variabile duce la o descreştere a celeilalte. În foarte multe cazuri.

.. b.a2. a1.an)=Σ[yk-f(xk. atunci estimaţiile parametrilor a0. y = a + b sin( ωt + ϕ) Cu alte cuvinte.…. de exemplu: y = ax + b . însumarea se subînţelege de la 1 la n. deoarece acestea din urmă conţin erori aleatoare. c. În cazul în care sunt implicate mai multe variabile vom avea corelaţie parţială când se consideră constante unele variabile şi corelaţie totală când se iau în considerare variaţiile tuturor mărimilor..…..a2. Meoda celor mai mici pătrate Problema care se pune în acest caz este de a găsi reprezentarea analitică a dependenţei funcţionale căutate. în timp ce tipul formulei este cunoscut dinainte ca urmare a unor considerente teoretice sau după forma prezentării grafice a materialului empiric.a2.. y = a exp(bx) +c .. yn.an). Dacă toate măsurătorile valorilor funcţiei sunt y1...an nu se pot determina exact pe baza valorilor empirice y1.Sisteme Informatice Geografice 84 sau neliniar... Formularea problemei.... adică de a alege o formulă care să descrie rezultatele experimentului.. adică expresia S(a0. a0. yn ale funcţiei. prin urmare vom distinge corelaţii liniare şi corelaţii neliniare sau curbilinii. Este vorba de obţinerea unei estimaţii "suficient de bune".....an)]2 să ia valoarea minimă. Formula se alege dintr-o mulţime de formule de tip determinat. a1. ai formulei...an ) Parametrii a0.a2. problema constă în a determina parametrii a. y2.a0..a0. y2. Să notăm dependenţa funcţională prin: y = f(x.an se determină din condiţia ca suma pătratelor abaterilor valorilor măsurate y de la cele calculate f(x. Consideraţia formulată se păstrează şi pentru determinarea estimaţiilor parametrilor unei funcţii de mai ....

an.Sisteme Informatice Geografice 85 multe variabile. Y şi se doreşte găsirea dependenţei: Y = aX + b în ipoteza că X este cauza şi Y este efectul.…. Dreapta de regresie În cazul cel mai simplu se studiază numai două variabile X.an)]2 să fie minimă. i=1. De exemplu.n şi trebuie să determinăm coeficienţii a şi b astfel încât suma S(a.an)=Σ[zk-f(xk.yi).b) = Σ(axi + b – yi)2 să fie minimă. Aflarea valorilor parametrilor a0.….. revine la rezolvarea sistemului de ecuaţii: ∂S/∂a0=0. a0.. care conduc la cea mai mică valoare a funcţiei de n+1 variabile S..…. estimaţiile parametrilor a0. ∂S/∂b=0 Din condiţia de extrem a funcţiei de două variabile. a1.an se determină din condiţia ca expresia: S(a0. rezultă că extremul este un minim. ∂S/∂a1=0. a1. yk. Punctele staţionare candidate la extrem sunt: ∂S/∂a=0. a1. pentru funcţia z de două variabile x şi y..…. …. În urma calculelor se obţine . a1. În urma celor n probe se cunosc datele (xi. ∂S/∂an=0 Dacă formula empirică depinde liniar de parametrii necunoscuţi atunci sistemul va fi de asemenea liniar.

respectiv Y.ax unde x şi y sunt mediile aritmetice ale variabilei X. Acesta indică gradul de dependenţă liniară între cele două variabile. întotdeauna se poate găsi o dreaptă de regresie. iar apropierea de zero. 3. Trebuie să facem observaţia că. Sx2 şi Sy2 sunt dispersiile celor două variabile. . b=y .y) Se observă că cele două drepte de regresie coincid dacă şi numai dacă r = 1. o slabă dependenţă liniară.Sisteme Informatice Geografice 86 a=(Sy/Sx)rxy. Satisface următoarea condiţie: -1≤ rxy ≤1 Semnul plus indică o dependenţă directă.x = (Sx/Sy) rxy (Y . iar minus indică o dependenţă inversă. Observaţii. 2.x) Această dependenţă reprezintă o dreaptă numită dreaptă de regresie a variabilei Y în raport cu variabila X. indiferent de gradul de împrăştiere al punctelor. Apropierea de extreme dă indiciul unei dependenţe mari. Pentru a obţine o curbă de regresie. Ecuaţia dreptei căutată va avea ecuaţia: Y . Urmând un calcul asemănător se ajunge la dreapta de regresie a variabilei X în raport cu Y: X . se procedează similar. iar rxy=( xy – x y )/ SxSy este coeficientul de corelaţie al variabilelor X şi Y . 1.y = (Sy/Sx) rxy (X . Este unul din indicatorii cei mai utilizaţi. Se poate vorbi şi de dependenţa variabilei X în funcţie de Y. De aceea un studiu preliminar a distribuţiei punctelor în plan sau spaţiu se impune cu necesitate. dar în cazul unei dispersii mari aceasta devine inutilă.

corespunzătoare debitului şi al pH- ului.6 – 7. măsurate în perioada ianuarie -decembrie 1993 pe râul Arieş.3 6 7.8 7 6.5 7. de pe teritoriul municipiului Zalău în anul 1995.7). Apele Române.4 Debit 13 40 80 23 50 30 25 60 100 28 15 74 45 59 68 Variatia debit-pH 120 100 y = -32.03 80 debit 60 40 Linear (debit) 20 0 0 5 10 Figura 45 Dreapta de regresie Se observă că pH-ul scade odată cu creşterea debitului.3 7. Coeficientul de corelaţie este r=-0.6 7.87946. avem astfel o corelaţie inversă strânsă.633x + 284. În primul exemplu vom determina o dreaptă de regresie. Datele au fost obţinute de la R. pH-ul creşte devenind uşor acid (7.Sisteme Informatice Geografice 87 În cele ce urmează vom lua două exemple aplicate pe valori atribut. diluţie etc) fiind mai accentuate. La debite mai mari procesele hidrice (dizolvare.6 6.8 6. La valori mai mici ale debitului.6 7.A. debit 251 190 308 375 165 357 369 280 469 640 215 150 169 550 460 . PH 8.9 7.9) sau acid (8. În al doilea exemplu am determinat curba de regresie corespunzătoare variaţiei debitului şi suspensiilor. Datele au fost obţinute în urma analizelor fizico-chimice efectuate pe Valea Zalăului.5 7.8 6.7 7.

Sisteme Informatice Geografice 88 susp.4 3 6 e 0 . doar particulele de dimesiuni mici sunt antrenate în mişcare. 75 68 157 200 69 134 125 67 205 270 48 90 88 125 145 V a r ia tia d e b it. Cu alte cuvinte X şi Y reprezintă cauzele. Calculele au fost făcute cu programul de calcul tabelar Excel. devenind suspensii. Se doreşte obţinerea dependenţei Z=aX+bY+c astfel încât suma . Facem observaţia că acestă lege nu este atât de reprezentativă ca şi cea din exemplul precedent.) 100 50 0 0 500 1000 Figura 46 Curba exponenţială de regresie În figura 46 se distinge faptul că odată cu creşterea debitului cantitatea de suspensii din apă creşte exponenţial.s u s p e n s ii 300 y = 4 6 . Regresia multiplă Considerăm cazul în care variabila Z depinde de două variabile X şi Y.0 0 2 6 x 250 200 s us p. particulele de dimensiuni mari de pe fundul albiei sunt antrenate în mişcare. ( s u s p . când scurgerea este mai lină. 150 Ex p o n . Datorită curentului. În cazul unor debite mai mici. iar Z este efectul.

xz=[(rxz2+ ryz2-2 rxy rxz ryz)/(1..rxy2)][Sz/Sx] şi ecuaţia de regresie: Z .c) = Σ (a xi + b yi + c – zi )2 să fie minimă. Punctele staţionare se caută printre valorile lui S care satisfac: ∂S/∂a=0. fără a elimina influenţa reciprocă a celor două cauze.rxy ryz)/(1.z = a(X .n.b. Z arată dependenţa liniară de cele două variabile X şi Y luate împreună. obţinându-se în final coeficienţii: a=[(rxy.rxy2)][Sz/Sx] b=[(ryz..y) Reprezentată geometric această ecuaţie este un plan în spaţiul OXYZ. Interpretarea este următoatrea: acest plan este planul care ajustează cel mai bine şirurile xi şi yi. Coeficientul de corelaţie multiplă exprimă o dependenţă a celor două cauze.rxy2)]1/2 Se observă apariţia în această expresie a coeficienţilor de corelaţie între toate variabilele. ∂S/∂c=0 Urmând metoda expusă la regresia liniară. În acest caz vom avea un coeficient de corelaţie multiplă de ordinul III (care este global) şi doi coeficienţi parţiali. În consecinţă... se constată că avem un minim (după condiţiile impuse de extremele funcţiilor de trei variabile). Coeficienţii de corelaţie parţiali au expresiile: . i=1.rxy rxz)/(1.x) + b(Y . Are expresia: Rz. ∂S/∂b=0. de efect.Sisteme Informatice Geografice 89 S(a.

rxy2)]1/2 În mod similar se procedează pentru o reprezentare în patru sau mai multe dimensiuni. Proprietăţile geografice ale punctelor sunt caracterizate de centrul geometric şi dispersie. Centrul geometric se măsoară evaluând media coordonatei x şi a . în general.rzx2)(1. Aceşia se pot găsi în orice tratat de statistică. se foloseşte în cadrul unor procese. dispersie şi aranjarea spaţială. Operaţiile se fac pe aceste coordonate.x=( rzy . Metode statistice se aplică în mod selectiv şi în celelalte grupuri de operaţii însă aici sunt implicate în mod exclusiv.z=( rzx . Frecvenţa reprezintă numărul de apariţii ale punctelor în plan şi este prima măsură care se aplică distribuţiei de puncte. Nu se mai poate reprezenta geometric. Cu excepţia ultimei. datele statistice în forma lor brută. fiecare punct fiind definit de două mărimi (numere) date de coordonatele sale (x. Mai des se foloseşte densitatea de puncte. În literatura de specialitate se mai numeşte Point Pattern Analysis. dar datorită specificului său se introduce aici. centru de greutate. Prima problemă este aceea de a face o grupare a datelor astfel încât să înlesnească combinarea cu alte date de acelaşi gen şi să se poată ulterior face o analiză. densitate. reprezintă o mulţime dezorganizată de puncte. situaţie care se foloseşte mai rar.3.y). Frecvenţa se utilizează în special când avem serii dinamice.rzy rxy)/[(1. Distribuţia punctelor în plan este caracterizată de frecvenţă. acest lucru implică o operaţie pe mai multe straturi. toate acestea fac parte din bazele statisticii descriptive. În aceste cazuri coeficienţii de corelaţie au forme mai complicate. Considerăm un sistem de coordonate cartezian XOY.rzy2)(1. Analiza statistică Acest grup de operaţii se execută pe coverage punct. 7.rzy rxy)/[(1. pe care nu le vom mai scrie.Sisteme Informatice Geografice 90 Rzx. adică atunci când avem o distribuţie în timp a poziţiilor punctelor care. În aceste cazuri vom avea un hiperplan care ajustează puncte din acel spaţiu. În general.rxy2)]1/2 Rzy. De fapt.

Mărimile Sx şi respectiv Sy definesc abaterea medie pătratică pentru fiecare coordonată. Aranjarea spaţială se poate evalua prin măsurarea distanţelor dintre punctele învecinate. care arată gradul de omogenitate al valorilor implicate. Există două situaţii: gruparea punctelor sub formă de nori (clusters) şi puncte uniform împrăştiate (scater). În figura 43 şi 44 am înfăţişat cele două situaţii posibile. În figura 43 avem o dispersie mare în ambele direcţii. Cu alte cuvinte centrul geometric este dat de un punct (x.) care reprezintă fiecare media celor două coordonate. Primul tip de grupare concentrează un număr de puncte pe o suprafaţa relativ mică.Sisteme Informatice Geografice 91 coordonatei y. iar însumarea se va subînţelege că se face de la 1 la n. y. Aceasta ne indică dispersia punctelor de-a lungul axelor OX şi OY. Interpretarea geometrică este strâns legată de dispersie. vom avea câte o dispersie pentru fiecare coordonată. din punct de vedere a repartiţiei spaţiale se mai numeşte repartiţie aleatoare. Deoarece harta este în două dimensiuni. Mărimea care cuantifică aceasta se numeşte indice de vecinătate. În figura 41 am înfăţişat o aceeaşi dispersie atât în direcţia OX cât şi în direcţia OY. Înainte de a defini acest indice trebuie să evaluăm o altă mărime care să ne dea o măsură a distanţelor între puncte care este D = (1/n) Σ di . Există situaţii când dispersia nu are semnificaţie însă punctele în ansamblu pot aduce o informaţie. Abaterea medie pătratică este un indicator sensibil. Cu alte cuvinte aceasta ne arată gradul de “împrăştiere” al valorilor individuale xi faţă de media x. Dispersia este definită prin relaţia : Sx2 = (1/n) Σ( xi -x)2 unde x este media aritmetică a valorilor xi. n fiind numărul total de puncte.

iar n este numărul total de puncte faţă de care se face evaluarea. 7. Domeniile implicate: drumuri. în timp ce o valoare mare indică o împrăştiere. gaz. Relaţiile topologice definite de noduri determină conectivitatea reţelei. În cazul în care Iv este apropiat de 1. căi ferate. Fiecare arc. parcursul său fiind direcţionat de puncte (în Arc/Info verticies). în consecinţă şi Iv=0. apă-canal. Capetele de arce (nodurile) s-au marcat prin pătrate. Aplicaţiile acestor grupuri de operaţii pot avea o factură diversă. În general o valoare mică pentru Iv indică nori de puncte. 1997). iar direcţionarea s-a făcut prin puncte.Sisteme Informatice Geografice 92 unde di este distanţa dintre punct şi vecinii săi. are un nod de start şi un nod final. distribuţia se consideră aleatoare. telefonie. Astfel indicele de vecinătate se defineşte ca fiind egal cu raportul celor doi indici definiţi mai sus: Iv=D/M Valorile teoretice ale Iv sunt în domeniul 0 şi 2. O parte importantă din acest domeniu este conţinută în ceea ce se numeşte AM/FM.4. o mărime care se consideră distanţa medie a punctelor implicate este dată de formula: M=(1/2)(A/n)1/2 unde A este aria hărţii. electricitate. Când toate punctele sunt în aceeaşi locaţie vom avea D=0. În figura 47 am reprezentat o reţea posibilă de drumuri.1491 (Cho. . Analiza reţelelor Analiza spaţială pe structuri liniare se numeşte analiza reţelelor (network analysis). Dintre acestea amintim distribuţia speciilor de animale pe o suprafaţă. Deoarece se consideră că punctele sunt distribuite la întâmplare. aşa cum indică definiţia. O reţea constă dintr-un număr de arce interconectate.

x3.Sisteme Informatice Geografice 93 Figura 47 Reţea de drumuri Noţiunile de bază în analiza de reţele sunt cele legate de teoria grafurilor. Fiecare legătură între localităţi este asociată cu o pondere (număr asociat fiecărui arc). Se pune problema construirii unei şosele între două localităţi x0 şi xf (figura 48). 1. timpul necesar pentru construirea tronsonului etc. Pentru o mai bună înţelegere a conceptelor care urmează. x2. x6. x4. Figura 48 Trasee posibile între puncte . care poate fi distanţa. Cunoscând costul fiecărui tronson. x5. costul construirii tronsonului. vom defini câteva noţiuni de bază din această disciplină. Înainte de toate vom prezenta trei probleme care pot fi rezolvate cu teoria grafurilor. să se determine traseul şoselei care să lege localităţile x0 de xf astfel încât cheltuielile să fie minime. care ar putea să treacă prin alte 6 localităţi: x1.

Ca exemplificare vom lua tot desenul din figura 48. Legea care stabileşte corespondenţa o vom nota cu Γ.U).Γ). de exemplu: x1. De multe ori însă. Figura 49 Structura unui graf Noţiuni privitoare la grafuri Fiecare din exemplele date conduce la asocierea de puncte şi arce care le unesc. să se determine traseul minim care trebuie să-l parcurgă un vehicol dintr-un punct iniţial x0 într-un punct final xf. de data aceasta însă ponderile vor fi timpul minim de parcurgere sau distanţa între noduri. Dacă specificăm cu U mulţimea arcelor dintr-un graf atunci vom nota G=(X. Să considerăm o mulţime finită de puncte X={ x1. Cu alte cuvinte. respectiv muchii. Precizăm faptul că. Prin acestă lege unui element oarecare din X i se pune în corespondenţă unul. În problema precedentă se impune o restricţie. xn} pe care le unim după un anumit criteriu. Fiind dată o reţea stradală.Sisteme Informatice Geografice 94 2. 3. În acest mod se va obţine o corespondenţă dintre elementele mulţimii X. x2. Graful se poate defini ca o aplicaţie multivocă a unei mulţimi pe ea însăşi. anume ca vehicolul să treacă în mod obligatoriu prin trei puncte intermediare. Un graf este definit dacă se cunoaşte mulţimea vârfurilor şi legea de corespondenţă dinte aceste vârfuri. x4. şi muchiile sunt numite arce. vehicolul nu trebuie să treacă prin toate nodurile ci doar prin acelea pentru care drumul este cel mai scurt. un . Segmentele orientate şi neorientate care unesc vârfurile se numesc arce. Vom nota G=(X. niciunul sau mai multe elemente ale aceleiaşi mulţimi. x6.….

anume orientarea. ducem un arc de la x la y. nu se face deosebire între vârfuri şi noduri în înţelesul dat de modelele vectoriale topologice. în cele ce urmează.Sisteme Informatice Geografice 95 graf poate fi definit ca un sistem format dintr-o mulţime X de elemente xi. În acestă situaţie avem perechi ordonate (xi. nici noi nu vom face deosebire între vârfuri şi noduri. Se observă că. numite arcele. numite vârfurile grafului şi de mulţimea U de perechi ordonate sau neordonate (xi. Un graf este planar atunci când intersecţia a două arce generează un nod. arcul este doar orientativ (ca poziţie) şi poate avea semnificaţie aspaţială. În caz contrar avem un graf neorientat şi deci perechi neordonate (xi. În caz contrar graful se numeşte neplanar. xj). De asemenea. Figura 50 Graf orientat Legăturile sunt reprezentate prin arce (săgeţi). în modelele vectoriale arcul este compus din mai multe segmente (care în fapt simulează o curbă). Convenim să reprezentăm vârfurile lui X prin puncte în plan şi de câte ori pentru două puncte oarecare x şi y există relaţia xρy. arcul din modelul topologic de reţea are aceaşi proprietate de bază ca şi arcul din teoria grafelor. De aceea. forma sa fiind foarte importantă şi are o semnificaţie precisă în localizarea spaţială. Menţionăm că. În teoria grafelor. în modele vectoriale avem . Diferenţa constă în faptul că. Pentru început se vor considera doar grafuri fără ponderi. xj). Graful orientat este un graf în care s-a definit un sens de parcurgere (figura 50). Arcele pot fi asociate cu ponderi sau nu după problema practică care trebuie rezolvată. respectiv muchiile grafului. important fiind ce noduri leagă şi cu ce pondere este asociat. xj). În cele ce urmează vom defini câteva noţiuni din teoria grafelor necesare pentru a înţelege mai în profunzime analiza de reţele.

Numim drum de la x la y o succesiune de perechi (x. unde n este numărul total de noduri. cu multe legături. O valoare apropiată de 0 ne indică o structură simplă a reţelei. În cazul unui graf neorientat cele două noţiuni se confundă. Cazul extrem γ=1 indică un graf complet (fiecare nod este legat de toate celelalte). Indicele γ se defineşte ca fiind raportul dintre numărul de legături l şi numărul maxim de legături posibile în reţea: γ=l/lmax Într-un graf planar numărul maxim de legături posibile este 3(n-2). Dacă x=y atunci spunem că avem un circuit. Evaluarea structurii reţelei.y) care sunt arce ale grafului.x2)…. indicii γ şi α fiind cele mai importante elemente cantitative. numărul maxim de legături este n(n-1)/2. Deci γ=l/[3(n-2)] Din definiţie rezultă că 0≤γ≤1. Indicii γ şi α.Sisteme Informatice Geografice 96 doar grafuri planare. Structura unei reţele poate fi evaluată în mai multe moduri. În cazul grafurilor neplanare. . (x1.(xn. Cu alte cuvinte semigradul interior reprezintă numărul arcelor care sosesc în vârful x. Numim semigrad interior al vârfului x numărul arcelor care au extremitatea finală în vârful x. cum ar fi reţeaua de transport aeriană.x1). iar o valoare apropiată de 1 o structură complexă. adică numărul arcelor care pleacă din vârful x. Semigradul exterior al unui vârf este numărul arcelor care au extremitatea iniţială în vârful x. Acest indice se defineşte prin raportul numărului de circuite existent şi numărul maxim de circuite posibil: α=c/cmax Numărul maxim de circuite este de 2n-5. Indicele α evaluează structura reţelei într-o manieră similară.

În general. adică nodul nu este conectat cu el însuşi). în linia i sunt marcate cu 1 arcele care au ca extremitate iniţială vârful xi. a drmurilor şi a circuitelor Fiecărui graf i se asociază o matrice pătrată de ordinul n (n=nr.xj). deoarece în maximum doi paşi se ajunge din orice nod în oricare altul. Aceştia se folosesc periodic pentru evaluarea variaţiilor produse de actualizările făcute pe reţea. j=1. maxim de vârfuri) care au valori booleene (doar 0 şi 1) şi care evidenţiază existenţa arcului (xi. Diametrul unei reţele este de asemenea o măsură împortantă a structurii reţelei. diametrul este 2. Acesta reprezintă numărul maxim de paşi necesari de a ne deplasa dintr-un nod în altul pe drumul cel mai scurt.n) este simetrică. Matricea de incidenţă corespunzătoare acestui graf este: . În cazul unui graf neorientat matricea aij (i. care va fi obiectul unui studiu ulterior. În cazul grafului din figura 51. Figura 51 Un graf de diametru 2 Matricea de incidenţă (de conectivitate). Matricea astfel construită se numeşte matrice de incidenţă (de adiacenţă sau de conectivitate). Această noţiune nu are obiect pentru grafuri în care nu toate nodurile sunt conectate. iar în coloana j sunt marcate cu 1 arcele care au ca extremitate finală vârful xj.Sisteme Informatice Geografice 97 Cei doi indici dau o măsură a complexităţii reţelei. Să considerăm graful din figura 51. cum ar fi cel din figura 48. adică aij=aji şi aii=0 (nu avem bucle în noduri. Această situţie apare mai des în aplicaţiile analizei de reţele.….

De exemplu. avem valoarea a342=2. Ridicând la pătrat matricea A vom obţine: 1 2 3 4 5 6 Σ 1 3 2 3 2 2 1 13 2 2 3 2 2 2 1 12 3 3 2 4 3 2 2 16 A2= 4 2 2 3 3 2 1 13 5 2 2 2 2 3 1 12 6 1 1 2 1 1 2 8 74 Semnificaţia elementelor matricii A2 este următoarea: numărul unic de drumuri care permite deplasarea de la un nod la altul prin exact două legături (doi paşi) este dat de elementele aij2. Evaluarea matricii A3 nu are sens în cazul de faţă. dacă luăm linia 3 şi coloana 4. adică drumurile de lungime 1. Însă la reţele mai complicate interpretarea elementelor aij3 este următoarea: numărul . după cum vom vedea mai jos. elementul aij=0 indică inexistenţa arcului de la i la j.Sisteme Informatice Geografice 98 1 2 3 4 5 6 Σ 1 0 1 1 1 0 0 3 2 1 0 1 0 0 1 3 3 1 1 0 1 1 0 4 A= 4 1 0 1 0 1 0 3 5 0 0 1 1 0 1 3 6 0 1 0 0 1 0 2 18 Elementele nenule ale matricii A pun în evidenţă arcele. adică ca să ajungem din nodul 3 în nodul 4 pe exact două arce diferite. avem două posibilităţi.

obţinem 1 2 3 4 5 6 Σ 1 3 3 4 3 2 1 16 2 3 3 3 2 2 2 17 3 4 3 4 4 3 2 20 T= 4 3 2 4 3 3 1 16 5 2 2 3 3 3 2 17 6 1 2 2 1 2 2 10 96 Elementele matricii T reprezintă numărul total de căi care permite deplasarea dintr- un nod în altul direct sau indirect. Aceasta se defineşte ca fiind egală cu suma puterilor matricii de incidenţă până la o putere egală cu diametrul reţelei.Sisteme Informatice Geografice 99 unic de drumuri care permite deplasarea de la un nod la altul prin exact trei legături (trei paşi) este dat de valorile aij3. Accesibilitatea în reţea este un indicator global al reţelei care indică posibilităţile de deplasare. Accesibilitatea reţelei Accesibilitatea reţelei poate fi evaluată luându-se în considerare nodurile individuale sau întreaga reţea. În ambele cazuri trebuie construită matricea de accesibilitate T. cea mai mare valoare din coloana sumă îi corespunde nodului 3. În exemplul nostru se observă că. T=A1+A2+…+Ad În cazul nostru diametrul este egal cu 2. Coloana sumă indică numărul total de căi care permite deplasarea dintr-un nod în toate celelalte noduri din întreaga reţea. deci matricea de accesibilitate este: T=A1+A2 Efectuând calculele. Deci acesta are accesibilitatea maximă. .

Unul din algoritmii care rezolvă acestă problemă este Bellman-Kalaba. în speţă arcele sunt asociate cu anumite valori care reprezintă ponderi. În general cu cât valoarea este mai mare cu atât există mai multe posibilităţi în reţea. În multe situaţii legăturile au lungimi diferite. Se consideră că între două noduri învecinate distanţa este cea mai mică. pompierilor sau poliţiei. Această problemă implică o origine şi mai multe destinaţii. . Evaluarea unei reţele prin indicii γ şi α. problema comis-voiajorului şi problema transportului. Şi în această situaţie distanţa este minimă între două noduri învecinate. Este vorba de problema drumului minim. Această problemă implică o singură origine şi o singură destinaţie. Dintre aplicaţii amintim: intervenţii ale maşinilor aparţinând salvării. precum şi prin matricea de incidenţă este o metodă simplă. Aşa cum am înfăţişat graful din figura 48. factorul de impedanţă poate fi: distanţă. Ne limităm la enumerarea problemelelor clasice ale teoriei grafurilor cu aplicaţii în analiza de reţele. care este 74. Spaţiul alocat acestei secţiuni nu ne permite să detaliem aceste noţiuni. Astfel structura reţelei se evaluează după aceşti factori de impedanţă. care au ponderi şi care reprezintă distanţa între noduri. cost. dar cu opriri obligatorii în alte noduri. Nodurile sunt conectate prin arce. În literatura de specialitate o astfel de pondere se mai numeşte factor de impedanţă. Problema drumului minim O problemă tipică în analiza reţelelor este de a găsi drumul cel mai scurt de la un nod la altul. Scopul este de a găsi ruta optimă cu parcurgerea nodurilor obligatorii. Strucura reţelei într-un graf ponderat Structura unui graf ponderat este o măsură a complexităţii reţelei. Dintre aplicaţiile posibile amintim distribuţia de mărfuri la mai multe magazine.Sisteme Informatice Geografice 100 Însumarea elementelor coloanei sumă. care sunt folosite pentru evaluarea unor caracteristici. denotă o accesibilitate bună raportat la numărul de noduri. timp de parcurgere etc. Problema comis-voiajorului O altă problemă cu multe aplicaţii este găsirea drumului celui mai scurt dintre două noduri.

Se presupun cunoscute distanţa sau costul dintre două noduri învecinate. Prima problemă care apare în analiza suprfeţelor este realizarea umui model de elevaţie. Analiza suprafeţelor Analiza suprafeţelor presupune distribuţia unei variabile care reprezintă a treia dimensiune a datelor spaţiale. Produsele sunt subansamble pentru un anumit produs finit care se fabrică în alte 4 locuri. Modelul digital de elevaţie (Digitale Elevation Model . Ca exemplu putem considera că o companie are 3 linii de fabricaţie în 3 locuri diferite.y).DEM) Modelarea spaţială complexă permite analiza datelor spaţiale care conţin altimetria. Prin înfăţişarea tridimensională este necesară evaluarea mărimii z în orice punct. Problema care se pune este de a determina rutele optime astfel încât să se parcurgă într-un timp minim traseele între nodurile sursă şi cele destinaţie. Mărimea care reprezintă a treia dimensiune se notează de obicei cu z. şi deşi uneori îi vom spune variabilă.Sisteme Informatice Geografice 101 Problema transportului Această problemă. o reprezentare a precipitaţiilor care poate fi înfăţişată în 2D prin izolinii şi în 3D prin suprafaţe. 7. contururi de izolinii. a treia dimensiune poate fi considerată şi altceva.5. latice. care este o problemă clasică a cercetărilor operaţionale implică origini multiple şi destinaţii de asemenea multiple. Pentru referirea la această noţiune am păstrat ultima definiţie. În cele ce urmează referirea se va face în special la elevaţie. grid şi TIN. Scopul este de a găsi traseul optim şi costul minim între aceste origini şi destinaţii. Aceasta este organizată în diferite feluri: puncte dispuse neregulat. La modul general însă. În cazul cel mai simplu se consideră că cererea este egală cu oferta şi toate nodurile sunt disponibile. Atunci când vorbim de reprezentare tridimensională (3D) se subînţelege că este vorba de elevaţie. În . depinzând de datele implicate şi de modul în care se doreşte a fi înfăţişată această dimensiune. în fapt este o funcţie de două variabile z = f(x. Am putea avea de exemplu. Reprezentarea digitală a suprafeţei terenului se numeşte model digital al terenului (Digital Terrain Model – DTM) sau model digital de elevaţie (Digital Elevation Model – DEM).

în care valoarea lor reprezintă elevaţia (z).Sisteme Informatice Geografice 102 esenţă. există pachete de programe specializate în crearea şi înfăţişarea suprafeţelor în 3D.z). dar deţin anumite funcţii de analiză spaţială pentru prelucrare (la fel se întâmplă şi în cazul produselor de teledetecţie). acest model conţine distribuţia tridimensională a punctelor de coordonate (x.y). În cele ce urmează vom aborda trei modele vectoriale mai importante şi apoi modelul raster.y. Crearea suprafeţelor se face în mod diferit în cele două sisteme de reprezentare: vector şi raster.modelul punct. În sistemul vector există trei modele principale de reprezentare a suprafeţelor în 3D: .modelul linie. altele însă nu pot crea DEM. cum ar fi programul Surffer al firmei Golden Software. Menţionăm faptul că. Pe de altă parte.modelul de suprafaţă bazat pe triunghiuri neregulate (TIN). Acestea însă pot fi importate şi în anumite produse GIS. independente de produsele GIS. . Figura 52 Puncte de elevaţie dispuse Figura 53 Curbe de nivel neregulat Modelul punct este cel mai simplu şi constă într-un set de puncte dispuse neregulat pe o suprafaţă bidimensională (în coordonate x. pachetele de programe complexe realizează modelul de elevaţie sub toate aspectele discutate mai jos. . Din punct de vedere al volumului de stocare pe suport magnetic este .

Acestă manieră de reprezentare este asemănătoare cu grid (vezi mai jos). O hartă care înfăţişează doar puncte ale căror etichetă reprezintă cota.z) pe suprafaţă (figura 54). Spaţiul pe disc este relativ mare. Figura 54 Structura latice Modelul liniar se referă la reprezentarea suprafeţelor în 3D prin contururi de curbe (curbe de nivel).y. O suprafaţă plată sau cu pante constante este reprezentată în mod eficient prin câteva puncte care delimitează arealul respectiv. Construirea unei suprafeţe direct dintr-un set de puncte dispuse neregulat (figura 52) este dificilă. Acest model are . În esenţă. În acest caz.Sisteme Informatice Geografice 103 cea mai eficientă formă de organizare (ocupă cel mai puţin spaţiu pe disc). nu arată o distribuţie spaţială a elevaţiei. O altă structură bazată pe modelul punct este laticea. Mai precis este vorba de o matrice de celule ale căror centru reprezintă cota. fiecare reprezentând o locaţie (x. O latice este compusă din puncte dispuse regulat. dar diferă de aceasta prin modul în care se fac operaţiile analizei spaţiale şi modul de interpretare al rezultatelor. suprafaţa este reprezentată printr- un set de linii de diferite valori la intervale constante (figura 53). variabila z este convertită într-o caracteristică liniară de aceeaşi valoare. În schimb din modelul punct se poate obţine o hartă ce înfăţişează curbele de nivel (vezi modelul liniar).

În fişiere se înregistrează valorile (x. Modelul rezultat este cunoscut sub numele de reţea de triunghiuri neregulate (Triangulated Iregular Network . Un alt avantaj este eficienţa stocării datelor.z) ale vârfurilor triunghiurilor precum şi atributul lor care dau înclinarea şi direcţia.Sisteme Informatice Geografice 104 avantajul că este imediat reprezentabil. fiind cea mai eficinetă manieră de reprezentare a elevaţiei pe hărţi tradiţionale. Înclinarea terenului este considerată constantă pe fiecare triunghi.TIN). Figura 55 Un element al structurii TIN: un triunghi în spaţiul tridimensional Modelul de suprafaţă constă dintr-o reţea de triunghiuri dispuse neregulat bazată pe puncte de elevaţie cunoscute. Dimensiunile triunghiurilor variază în funcţie de cea a terenului. În schimb analiza bazată pe curbe de nivel este mai dificil de realizat. .y.

vizibilitatea dintr-un anumit punct şi posibilitatea de a modifica poziţia acestuia. Triunghiurile se caracterizează prin: număr triunghi. Acest lucru îi conferă un avantaj în operaţiile analizei spaţiale precum şi a volumului pe disc. Structura TIN permite: . iar cele mici în caz contrar.expunerea la lumina solară.curbe de nivel a căror noduri se situează la intersecţia dintre feţe şi un plan orizontal de altitudine dată. . . .Sisteme Informatice Geografice 105 Figura 56 Reprezentarea internă a unei structuri TIN.calculul pantei şi a orientării fiecărei feţe. . laturi şi vârfuri. inclusiv topologia Triunghiurile mari sunt folosite pentru o variaţie mică a altitudinii. Structura topologică cuprinde poligoane şi noduri (figura 56).

Figura 57 O structură TIN reprezentată în plan În figura 58 am simulat o porţiune de teren şi reţeaua de triunghiuri corespunzătoare. Figura 58 Un peisaj real modelat printr-o strucură TIN .Sisteme Informatice Geografice 106 .de-a lungul unui itinerar (vezi operaţiile analizei spaţiale). profile liniare .de-a lungul axei OX şi neliniare . vizualizare în 3D foarte realistă. .

Ca şi modelul punct din sistemul vector. Sigur că interpolarea va fi abordată într-o manieră simplificată evidenţiind esenţa problemei. În schimb este foarte voluminos din punct de vedere al spaţiului pe disc. Evident că mărimea celulelor este aceeaşi pe întrega suprafaţă. Deci în acest caz sistemul raster este deficitar. dar cu puncte distribuite uniform (vezi modelul latice). Afişarea şi prelucrarea este de asemenea simplă comparativ cu modelele vectoriale. Obţinerea unui model raster DEM se face aproape automat din imagini aeriene sau satelitare stereo utilizându-se un soft specializat. din consideraţii . ca orice imagine raster. Sunt puţine produse care fac acest lucru.Sisteme Informatice Geografice 107 Sistemul raster generează un singur model bazat pe modelul punct. În general nu există o metodă care să indice tipul de interpolare ce trebuie folosit pentru o mulţime dată de puncte. Tipul funcţiei de interpolare se stabileşte a priori (funcţie liniară. Se mai numeşte şi model grid.b] o funcţie f(x) ale cărei valori sunt cunoscute numai în anumite puncte a=x0< x1<…< xn=b. Evident funcţia de interpolare coincide cu funcţia dată tabelar în punctele respective. Următoare problemă care apare în cadrul modelelor de elevaţie este de a evalua altitudinea în puncte în care aceasta nu este definită. Scopul interpolării este de a găsi o funcţie analitică (sub formă de formulă) care să permită evaluarea funcţiei tabelare într-un punct necunoscut aflat între două puncte cunoscute (figura 59). modelul raster este simplu. Operaţiunea se realizează prin interpolare.). astfel că areale cu teren foarte variat sunt descrise cu o acurateţe mai slabă decât un areal cu variaţii mai mici. În esenţă modelul constă în atribuirea fiecărui pixel câte un atribut care reprezintă altitudinea. care să aproximeze pe un interval [a . polinomială etc. Interpolarea în plan Interpolarea în plan este procedeul prin care se determină o funcţie numită funcţie de interpolare. Cu cât celulele din grid sunt mai mici cu atât acurateţea este mai bună.

yi+1) care va avea ecuaţia (dreapta care trece prin două puncte): y= yi +( x.…. deci evaluarea funcţiei liniare în punctele intermediare se face conform cu ecuaţia dreptei stabilită pentru acest segment. xn şi că. considerăm că este necesară o detaliere a interpolării liniare. Figura 59 Interpolarea unei funcţii Figura 60 Interpolarea liniară Deoarece.yi)/( xi+1 . Interpolarea liniară este cel mai simplu tip de interpolare. aceasta implică o funcţie de interpolare liniară. yi) şi (xi+1. care reprezintă valorile funcţiei tabelare în punctele xi. Presupunem că avem o mulţime de numere x0.xi+1] avem o altă ecuaţie. Dorim să evaluăm o valoare y corespunzătoare acestui punct. pentru fiecare xi avem pe un interval [a. adică xi<x<xi+1. x1.b] doar acelaşi număr de mărimi yi corespunzătoare.xi) În mod evident pentru fiecare interval [xi. Să notăm cu x valoarea intermediară între două puncte xi şi xi+1. Pentru aceasta construim un segment de dreaptă AB (figura 60) între punctele (xi.xi)( yi+1.Sisteme Informatice Geografice 108 teoretice sau din aranjamentul pe care îl sugerează reprezentarea în plan a punctelor . în general arcele care apar în reprezentarea datelor spaţiale sunt aproximate prin segmente. . Aşa cum indică şi numele.

y) să fie continuă pe suprafaţa respectivă în raport cu cele două variabile. deoarece o valoare specificată depinde de valorile învecinate. care nu reprezintă curbe strâmbe. Alegerea funcţiei se face în raport cu problema concretă de rezolvat. iar interpolarea se aplică în cazul când valorile datelor tabelare se consideră precise. ajustarea se pretează în situaţiile în care punctele reprezintă masurători sau observaţii. liniile nu se intersectează între ele. aceasta din urmă fiind evaluată în funcţie de curbele vecine. Problematica interpolării în spaţiul tridimensional (3D) este mult mai complicată. în general). Reamintim că.Sisteme Informatice Geografice 109 Observaţii. având câteva valori cunoscute (suficient de multe). Interes prezintă interpolarea curbelor de nivel (sau a izoliniilor. În acest caz curba de ajustare se obţine din evaluarea distanţelor de la curbă la fiecare punct şi se alege acea funcţie care îndeplineşte condiţia ca suma pătratelor distanţelor la acea curbă să fie cea mai mică. care unesc puncte ale căror valori sunt constante. Distingem două categorii de interpolări: de curbe şi de suprafeţe. În general. valoarea pentru z rămânând constantă. deci în 2D. deoarece ambele aproximează o funcţie dată tabelar. Funcţia de interpolare după cum am văzut trece prin puncte. Interpolarea spaţială Scopul interpolării spaţiale este de a estima valoarea z în orice punct de pe hartă. În cartografia tradiţională. Trebuie să facem distincţie între interpolare şi ajustare. din punct de vedere al interpolării. Interpolarea curbelor (strâmbe) este puţin utilizată în produsele GIS. ca şi în cea digitală. Alegerea metodei este în funcţie de aspectul general al valorilor cunoscute. O condiţie importantă este ca funcţia z=f(x. în ceea ce priveşte ajustarea curbei care aproximează punctele nu este necesar ca acestea să treacă prin ele. care prezintă un anumit grad de incertitudine (fără a avea posibilitatea de a-l măsura direct). Vom avea variaţii în două direcţii (ox şi oy). fiecare porţiune de linie separă două areale adiacente de valori z . Mai precis este vorba de a genera noi contururi în planul xoy. în cazul în care nu e întreruptă de marginile care delimitează harta. trebuiesc respectate câteva reguli: fiecare linie se închide.

y2) coordonatele punctelor A şi B. punctul P va avea coordonatele: x=(x1+kx2)/(1+k) y=(y1+ky2)/(1+k) Constanta k este raportul în care se împarte segmentul AB. De o parte avem valori mai mici ale lui z. acestea fiind cunoscute din procesul de digitizare. Dacă k=1. Punctul P este localizat undeva între 310 şi 320 m (figura 61). În caz contrar metoda nu dă rezultate corecte pentru noua curbă obţinută.Sisteme Informatice Geografice 110 diferite. Interpolarea contururilor În cele ce urmează vom aborda interpolarea contururilor în forma cea mai simplă pe un exemplu. Dacă desemnăm prin (x1. Să considerăm două curbe de nivel aflate la distanţă de 10 m. se pot obţine curbe de nivel . Fixându-se k. Să notăm punctele cu A şi B a căror coordonate se cunosc. Vom presupune că suprafaţa este continuă şi că variaţia locală este în general constantă. P va fi la jumătatea distanţei între A şi B. respectiv (x2. Figura 61 Interpolarea între Figura 62 O hartă topografică care două curbe de nivel conţine curbe de nivel obţinute prin interpolare Se determină segmentul cel mai scurt care trece prin punctul P şi este incident la cele două curbe. iar de cealaltă parte valori mai mari. y1).

O aplicaţie directă a interpolării spaţiale este evaluarea cotei sau reprezentarea elevaţiei prin curbe de nivel. Pentru simplificare vom nota aceste valori cu: zi=f(xi. Cu alte cuvinte suntem în cazul interpolării unei funcţii de o variabilă. Să presupunem că trebuie să obţinem valoarea z în punctul (x. care în cazul liniar are o formă similară cu cea obţinută mai sus. Toate acestea sunt încorporate în programe care sunt activate prin comenzi de către utilizatori.Sisteme Informatice Geografice 111 intermediare.yk) De fapt pentru fiecare valoare a lui y din tabel. După cum se ştie o suprafaţă în spaţiul 3D este dată de o funcţie de două variabile z=f(x. Hărţile de izolinii. i=1.2.n. Găsirea acestor valori se face din aproape în aproape. Aplicaţii ale analizei suprafeţelor Dintre aplicaţiile analizei suprafeţelor amintim: realizarea hărţilor de izolinii. ale căror valori pentru z sunt cunoscute şi sunt date sub formă tabelară.y). profile topografice şi diagrame de perspectivă. practic oriunde între două curbe considerate corecte. Procedeul se repetă fixând de data aceasta pe x şi vom avea câte o funcţie de y pentru fiecare valoare a lui x. Să considerăm că funcţia este dată pe un sistem de puncte echidistante (vezi latice) (xi. yi).…. Se fixează yk şi vom considera o funcţie de variabilă x: fk=f(x. avem o funcţie de variabilă x.yi) Interpolarea unei funcţii de două variabile constă în evaluarea lui z în puncte care nu aparţin tabelului. Figura 63 Hartă de izolinii şi profilul corespunzător .y). Interpolarea funcţiilor de două variabile În cele ce urmează vom prezenta într-o formă simplificată problema interpolării unei funcţii de două variabile. În figura 62 am înfăţişat o hartă de izolinii care reprezintă elevaţia pe un areal. separat pentru fiecare din variabile.

Acestea reprezintă variaţia reliefului de-a lungul unei linii. iar în figura 64 un profil obţinut de-a lungul unei şosele. OY sau în ambele direcţii. În figura 65 am prezetat o diagramă de perspectivă privită dintr-un unghi arbitrar. Acestea înfăţişează în plan impresia pe care o are observatorul când priveşte o suprafaţă în 3D. cea mai întâlnită situaţie. Diagramele în perspectivă sunt cunoscute şi sub numele de blocdiagrame. În figura 63 am înfăţişat un profil trasat pe o paralelă la axa OX. În general produsele soft oferă comenzi de vizualizare a blocdiagramelor din orice direcţie şi cu orice unghi. Se construiesc prin unirea unor profile topografice de-a lungul axei OX.Sisteme Informatice Geografice 112 Figura 64 Traseul unei şosele şi profilul corespunzător Profilele topografice sunt cunoscute sub numele de profile transversale. Figura 65 Blocdiagramă privită dintr-un unghi arbitrar .

Dacă nu. Operaţiile analizei grid se referă la operaţii pe aceste numere. Până acum. analiza suprafeţelor şi analiza statistică. acestea având un rol minor. afară doar de faptul că aceasta din urmă poate fi georeferenţiată. deoarece structura este total diferită. În cadrul analizei grid se poate include următorul grup de operaţii: operaţii pe un singur strat. aşa că vom insista mai puţin pe acestă temă. toate operaţiile menţionate (cu mici excepţii) sunt proprii modelelor vectoriale. în vederea reprezentării pe monitor sau imprimantă. atunci atributul se recunoaşte după tema hărţii.6 Analiza grid Aşa cum am văzut. Aşa cum am văzut. acestea la rândul lor sunt asociate cu culori. O hartă raster are de regulă. Un strat raster poate avea asociat tabel de atribute sau nu. modelul raster se bazează pe celule de arie egală cărora le sunt atribuite numere. linii sau poligoane. Există. acestea ieşind în evidenţă prin valorile atribuite pixelilor. bineînţeles şi operaţii asupra atributelor. operaţii pe straturi multiple. tabel de atribut asociat. Dacă facem comparaţie cu grupurile de operaţii studiate până acum observăm că aici nu se include analiza pe reţele care este specifică structurilor vectoriale. . Aici nu se disting puncte. o structură raster este de fapt o matrice de numere. Operaţiile suportate de acest model sunt numeroase şi foarte diferite de cele corespunzătoare modelelor vectoriale. În acest caz nu există nici o deosebire între o imagine satelitară digitală şi o hartă raster.Sisteme Informatice Geografice 113 7.

iar m numărul de coloane. Dacă acest gen de operaţii este intuitiv. aceeaşi unitate va fi considerată ca fiind dimensiunea unei celule. De fapt acest lucru corespunde înmulţirii unei matrici cu un scalar. Operaţii pe un singur strat Acest gen de operaţii se referă la modificarea valorilor celulelor prin înmulţirea sau împărţirea lor cu un număr.n. unde n este numărul de linii.m). pe care le considerăm cele mai reprezentative. Distanţa euclidiană dintre A şi B este dată de formula (teorema lui Pitagora): AB= (AC2 + CA2)1/2 . j=1. Să considerăm o suprafaţă egală în ambele reprezentări (figura 66). iar în cazul raster (b). Dacă notăm cu aij (i=1. Pentru aceasta vom face o comparaţie cu distanţele măsurate pe structuri vectoriale. dimensiunea caroiajului este egală cu 1. rezultatul va fi o altă matrice care va avea componentele: cij= k aij Valorile noi obţinute pentru pixeli se vor reflecta în afişare. analiza de proximitate în grid este mult diferită. Figura 66 Cele trei tipuri de distanţe grid În cazul vectorial (a).Sisteme Informatice Geografice 114 Dintre operaţiile elementare specifice pe structuri raster am ales doar câteva.

logaritmică. cum ar fi de exemplu o funcţie logistică. fără a ne interesa celelalte. În principiu. are încorporate mai multe tipuri de transformări. pe care îl vom numi TRANSFORM (comandă preluată din produsul Idrisi . Această operaţie este utilă pentru identificarea şi afişarea unei anumite caracteristici dintr-o imagine. Ultimul grup de operaţii pe care îl vom aminti în cadrul operaţiilor pe un singur strat sunt cele referitoare la filtrare. În Idrisi acestă comandă se numeşte ASSIGN. O altă operaţie importantă este obţinerea unei imagini booleene dintr-o imagine oarecare. utilizatorul poate adăuga alte funcţii. În structura raster vom avea două metode: distanţa Manhattan (b) şi proximitatea (Berry 1993). În practică se foloseşte cea care este compatibilă cu problema de rezolvat. În esenţă este vorba de modificarea valorilor pixelilor prin aplicarea unei funcţii elementare cum ar fi: exponenţială.Sisteme Informatice Geografice 115 care. în cazul nostru va avea aproximativ valoarea 7. aplicarea funcţiei logaritmice pe valorile pixelilor dintr-o imagine raster are ca rezultat o imagine a căror valori reprezintă logaritmul (zecimal) din valorile iniţiale pe care se aplică. radical.GIS raster. larg răspândit şi accesibil). iar în al doilea caz vom avea tot valoarea aproximativă 7. O operaţie mai puţin intuitivă este înlocuirea unei porţiuni din imagine cu valoarea de atribut. Cu alte cuvinte este vorba de obţinerea unei hărţi din tabela de atribut. iar pentru a merge dintr-un punct în altul trebuie parcurs un drum ca acela din figura 66 b). Practic valorile celulelor sunt calculate tot după teorema lui Pitagora. A doua metodă constă în stabilirea de zone concentrice echidistante faţă de un punct. care nu există în biblioteca standard de programe. În esenţă acest grup de operaţii modifică valorile celulelor dintr-o imagine prin aplicarea unei operaţii aritmetice asupra . trigonometrice etc. În primul caz vom avea AB = 10. De exemplu. Un alt grup de operaţii. Prima metodă a primit această denumire de la cunoscutul cartier din New York care are o reţea stradală ca şi un grid. Aceasta se face prin fixarea la 1 a valorilor pixelilor din imaginea dată şi la zero restul de valori.

Acest gen de operaţii este foarte util în depistarea punctelor lipsă într-un proces de scanare. parte din ele regăsindu-se în procesarea de imagini. operaţiile pe straturi multiple implică două imagini în intrare şi una în ieşire. Înmulţirea a două imagini se defineşte prin cij = aij x bij iar împărţirea a două imagini cij = aij / bij .n. Operaţii pe straturi multiple În general. dându-se şi posibilitatea de a crea altele noi.bij Se observă că aceste operaţii sunt identice cu adunarea şi scăderea matricilor. Ultima operaţie pe care o vom aminti este înlocuirea valorii unui pixel cu valorile a 3 x 3 pixeli vecini. altminteri rezultatul nu poate fi interpretat. j=1. Adunarea a două imagini se defineşte prin relaţia cij = aij + bij Scăderea a două imagini este dată de cij = aij . Vom nota cu aij şi bij (i=1. Acest grup de operaţii include multe alte proceduri. Prin repetarea acestor operaţii pot fi implicate mai multe straturi.Sisteme Informatice Geografice 116 pixelilor. precum şi a vecinilor săi.m) elementele matricilor corespunzătoare imaginilor în intrare (adică valorile numerice atribuite celulelor) şi cu cij valorile rezultate din operaţii. Rezultatul va fi o imagine mai “netedă” decât originalul. Straturile trebuie să aibă acelaşi număr de linii şi coloane. De obicei această operaţie se foloseşte după o interpolare.

fondul rămânând 0. Parte din aceste operaţii au fost abordate în paragrafele precedente. aşa cum am făcut şi până acum. XOR (sau exclusiv). Normalizarea se defineşte prin relaţia cij = (aij .2. Acolo se defineşte matricea inversă (pentru existenţa ei sunt necesare nişte condiţii) care înmulţită cu o altă matrice se poate zice că simulează o împărţire. Fiecare produs GIS orientat pe sistemul raster are propria organizare în ceea ce priveşte operaţiile statistice. la cele pe care le considerăm cele mai reprezentative.Sisteme Informatice Geografice 117 Înmulţirea a două matrici. unele dintre ele vor fi reluate în cele ce urmează. în algebra liniară nici nu există o astfel de operaţie. Cât priveşte împărţirea. nu are sens pentru imagini.bij) / (aij + bij) O altă categorie de operaţii sunt cele pe hărţi booleene. imaginile booleene se construiesc dintr-o imagine prin forţarea anumitor valori la 1. aşa cum este definită în algebra liniară. Pe valori booleene aceştia sunt definiţi astfel: Operaţii statistice Structurile raster se pretează la o mare varietate de operaţii statistice. rezumându-ne doar. Operatorii logici sunt cei menţionaţi în [7. OR (sau). având în componenţă acele operaţii care conduc la .1] AND (şi). Sigur că nu putem să prezentăm toate operaţiile (acest lucru ar fi şi inutil). Aşa cum am văzut la operaţiile pe un singur strat.

În cele ce urmează vom prezenta câteva operaţii. o comandă Idrisi. minim. care să înlocuiască procedura de interpolare. Acestea au un nume care sugerează tipul de operaţie pe care îl conţine. Procedurile statistice au în componenţă una sau mai multe operaţii elementare şi sunt apelabile prin comenzi. etc. Acestea pot fi conţinute într-un modul separat sau să fie disiminate în mai multe module. iar TREND pe date spaţiale. Acestea pot fi aplicate pe o aceeaşi imagine sau pe două imagini diferite în cazul în care se doreşte obţinerea unei relaţii funcţionale între valorile de atribut sau pixelii acestor imagini. Cu cât softurile GIS conţin mai multe proceduri statistice cu atât gama de probleme pe care o poate rezolva este mai mare şi deci este mai puternic. abaterea medie pătratică. operaţiile statistice valabile pe hărţi raster le vom regăsi şi la procesarea de imagini (proprie produselor de teledetecţie). Scopul utilizării acestei proceduri este de a permite evaluarea vizuală a distribuţiei pixelilor sau a valorilor de atribut. Operaţiunea poate fi aplicată şi pe tabelele de atribut. Menţionăm că. Aceasta înfăţişează grafic distribuţia valorilor pixelilor dintr-o imagine.Sisteme Informatice Geografice 118 rezolvarea tipurilor de probleme pe care şi le propun a fi rezolvate. . iar atunci când vom folosi o denumire. care au o anumită sintaxă ce trebuie respectată. În comanda REGRESS operează pe date atribut. pentru determinarea valorilor pixelilor necunoscuţi dintr-o anumită distribuţie. aceasta va fi ca şi mai sus. Una din cele mai utilizate operaţiuni este afişarea histogramei (HISTO). În general comanda HISTO este însoţită de diverse operaţii elementare cum ar fi media aritmetică. Înfăţişarea histogramei trebuie să preceadă o altă operaţie importantă cum ar fi determinarea dreptei sau a curbei de regresie. maxim. deoarece hărţile raster şi imaginile digitale au aceeaşi structură. Procedura TREND poate fi folosită şi ca o metodă de ajustare.

Raza standard este echivalentul spaţial al abaterii medii pătratice corespunzătoare operaţiilor aspaţiale. În figura 67 am înfăţişat un strat raster ca rezultat al unui astfel de proces. Astfel se poate obţine gradientul sau aspectul. Are ca rezultat obţinerea de informaţii privitoare la diversitate.Sisteme Informatice Geografice 119 Una din operaţiile mai utilizate este următoarea: din valorile de atribut ale unui şir de perechi de valori se determină dreapta (curba) de regresie corespunzătoare a două mărimi (să zicem altitudine (spaţial) şi temperatură (aspaţial)). Valorile funcţiei de regresie sunt apoi utilizate pentru a genera o nouă imagine. Procedura numită QUADRAT este o tehnică utilizată pentru determinarea caracterului punctelor distribuite aleator sau în nori (clusters). Operaţiunea constă în compararea valorii unei celule cu valorile celulelor învecinate. obţinându-se astfel o hartă raster a distribuţiei informaţiei aspaţiale (în cazul nostru temperatura). Se foloseşte pentru a evalua dispersia unui punct de la locaţia cea mai probabilă. Aceste mărimi sunt în mod curent utilizate în studii ecologice. indicele dominant. Celulele reprezentate în negru sunt curbele de nivel convertite din harta vectorială. iar celulele gri sunt valorile găsite prin interpolare. Prima etapă este conversia din sistem vector în sistem raster. indicele de fragmentare. Valorile celulelor intermediare vor fi găsite prin interpolare. Se foloseşte împreună cu PATTERN care include operaţii pe pixeli. Calculul centrului de greutate şi raza standard pentru un set de puncte se face cu o comandă numită CENTER. funcţie de valorile învecinate. Această . Liniile vor fi înlocuite printr-o secvenţă de pătrate (celule raster) de dimensiune corelată cu rezoluţia stabilită dinainte şi care vor avea ca valoare altitudinea preluată din identificarea curbelor. O altă operaţie inclusă în grupul de operaţii referitoare la analiza suprafeţelor este evaluarea pantei şi aspectului pe un raster a cărui valori reprezintă altitudini (adică DEM raster). Curbele vor avea drept identificatori valoarea altitudinii (atribuite în procesul de digitizare). Analiza suprafeţelor În cele ce urmează vom schiţa metodologia obţinerii unui model digital de relief (DEM) în raster pornind de la o hartă vectorială care conţine curbe de nivel.

constituind un suport pentru luarea deciziilor. Practic nu există metode generale de rezolvare a unor probleme specifice.Sisteme Informatice Geografice 120 informaţie se foloseşte pentru a crea o imagine în relief. . rezultatul fiind un aspect de genul unei blocdiagrame. Un produs GIS furnizează doar algoritmii de bază pentru modelare. Modelare în GIS Scopul introducerii conceptului de modelare în cadrul GIS este de a oferi posibilitatea combinării datelor din diverse surse pentru a descrie şi analiza interacţiunile dintre date. având în vedere domeniile foarte diferite de aplicaţii posibile. produsele soft specializate nu au în componenţă programe privind gestiunea BDS (sau programele sunt nesatisfăcătoare) şi deci este nevoie de un alt produs care să facă acest lucru. Modelarea complexă conduce la asocierea dintre un soft spacializat şi un produs GIS. Deşi produsele GIS oferă o mare varietate de aplicaţii. Figura 67 Model digital de elevaţie raster obţinut dintr-o hartă vectorială. Nu există un grup de operaţii separat pentru acest scop. practic este imposibil să cuprindă programe pentru modelare cu caracter general. De regulă. Operaţiile implicate în modelare sunt cele prezentate mai sus.7. 7. Nuanţele mai închise reprezintă o altitudine mai mare. Înfăţişarea unui DEM se face cu o comandă. acestea nu pot satisface toate cerinţele utilizatorilor. Oricât de multe operaţii elementare ar conţine un GIS.

iar apoi: afişarea. Distribuţia pe o suprafaţă a unor parametri (variablile) reprezentând concentraţia unui poluant este de asemenea un model. bazat pe cu totul alte principii şi urmărind. Modul de integrare a propriilor programe este prezentat în manualele care însoţesc licenţa respectivă. Aceasta se realizează printr-o colaborare între cele două firme implicate. Maniera de obţinere a unor astfel de modele se numeşte proces de modelare. În orice caz doar un singur mediu de programere din cele două va dicta structura modelului. O ecuaţie diferenţială asociată cu un proces de scurgere pe un versant este tot un model. La modul cel mai general un model poate fi definit ca fiind o reprezentare convenţională a realităţii în formă materială sau simbolică. în mare aceleaşi scopuri. în vederea obţinerii unor alte informaţii. linii. sau a unui peisaj. este simplificată (nu sunt înfăţişate toate detaliile). poligoane). Un model în formă simbolică este o reprezentare simplificată în termeni abstracţi a unui obiect sau fenomen în vederea obţinerii de informaţii directe sau printr-un proces de calcul. . pentru anumite genuri de aplicaţii. De cele mai multe ori programele specializate sunt integrate în GIS. fie invers. care are ca scop primordial stocarea pe un suport magnetic (ceea ce nu este cazul la hărţile tradiţionale). se foloseşte pentru a obţine informaţii directe sau care va face obiectul unei prelucrări. De asemenea modelul raster este o altă formă de reprezentare a unei hărţi tradiţionale. implemetând de comun acord un program de interfaţă. O hartă în formă tradiţională pe suport de hârtie este un model: reprezintă o realitate (suprafaţă de teren). Un model vectorial este o transpunere a hărţii tradiţionale în alţi termeni abstracţi (puncte.În cele ce urmează ne vom referi doar la procesul de modelare. interpretarea şi prelucrarea. obiectele apar în formă abstractă (semne convenţionale). Fie produsul soft respectiv este integrat în programele încorporate în GIS.Sisteme Informatice Geografice 121 Intergrarea GIS cu alte sisteme specializate în vederea modelării implică câteva probleme. Modelele implicate în proiecte GIS fac parte din a doua categorie. Există produse GIS care permit adăugarea de funcţii noi prin scrierea de programe de către utilizator. care va fi transparent pentru utilizator. O funcţie care reprezintă profilul de râu este un model.

Există extrem de multe căi şi metode de construire a unui model. tema (ce). În cadrul procesului de modelare se vor utiliza acele operaţii elementare care se fac utile în vederea scopului propus. O singură interpretare greşită în lanţul de operaţii va conduce la un rezultat incorect. analistul trebuie să ia în considerare câteva chestiuni incluzând natura modelului. Procesul de modelare în cadrul GIS implică operaţii asupra bazei de date geografice şi reprezintă obiectivul principal al analizei spaţiale. Exemplele care vor fi amintite în rândurile ce urmează vor avea doar un caracter orientativ. temporalitatea (când). relaţii între caracteristici (cum). Pentru a decide care este cea mai potrivită metodă pentru o situaţie particulară este necesară o analiză detaliată a acestui proces pentru a stabili puterea (cât este de reprezentativ). Procesul de prelucrare se bazează pe algoritmi stabiliţi dinainte atât pe cale empirică cât şi pe cale matematică.Sisteme Informatice Geografice 122 Un model obţinut cu ajutorul tehnologiei GIS îl vom numi model spaţial. Aşa cum am văzut. o singură hartă în ieşire. în vederea luării deciziilor. operaţiile elementare reunite în grupuri au drept scop prelucrarea datelor grafice orientate pe anumite structuri. într- un timp scurt. Se vor specifica doar aspectele pe care le-am considerat esenţiale a procesului de modelare urmărindu-se doar formarea unei imagini despre fenomenele respective şi modul în care un produs GIS îşi poate aduce aportul la rezolvarea problemelor cu referinţă spaţială. Acesta exprimă localizarea (unde). Modelarea matematică se împarte în două . rezultând în urma unor prelucrări. Când se construieşte un model spaţial. Un model bazat pe SIG presupune combinarea unui set de mai multe date spaţiale şi atribut în intrare. Scopul principal este de a obţine informaţii semnificative. definiţia unităţilor geografice. asocierea cu legi sau ipoteze slabe). limitele (cât e de general) şi slăbiciunile metodei (grad de precizie. specificaţia variabilelor şi metoda cantitativă folosită. Trebuie să se dea o atenţie deosebită interpretării fiecărui rezultat în urma aplicării unei operaţii particulare.

într-o problemă de studiu de impact.dacă?". trebuie stabilit un algoritm care să conducă la evaluarea gradului de poluare a apei. lucru care este legat direct de proprietăţile fizice şi chimice ale poluantului şi modul în care aceasta se disipează în apă. vegetaţiei şi aşezărilor umane). noţiuni sau mărimi cantitative din fizică. ci doar de acţiune. Acest gen de probleme conduc la conceptul de simulare. fără de care modelul nu poate fi construit. Se poate considera că modelarea statistică face parte din aceasta din urmă categorie. atunci când nu mai este timp de prelucrări. Acest gen de aplicaţii sunt utile pentru stabilirea unor scenarii privind catastrofele ecologice. Orice proces de modelare presupune acceptarea unor ipoteze. care în principiu poate fi modificată. oferind o bază pentru explicarea unor fenomene potenţiale. aer sau influenţează vegetaţia. Scopul final este stabilirea unui model din care să rezulte influenţa produsă de sursele poluante asupra mediului în ansamblu. În consecinţă. pedologie. Există o gamă largă de tipuri de accidente. Aceasta se realizează prin operaţii care să producă interacţiunea reală dintre factorul poluant şi celelalte elemente luate în considerare (în speţă asupra apei. De exemplu. O problemă importantă în modelarea spaţială este identificarea variabilelor cu semnificaţie şi renunţarea la cele mai puţin semnificative pentru fenomenul respectiv. Vom avea o mare varietate . Aceste ipoteze pot specifica o stare de fapt.Sisteme Informatice Geografice 123 categorii mari: modelare bazată pe relaţii matematice precise (cum ar fi de exemplu ecuaţiile diferenţiale) şi modelare stochastică sau probabilistă. solului. Tot în acest sens se pot studia situaţii teoretice care nu există la momentul analizei. biologie. chimie. a vegetaţiei etc. rezultatele trebuiesc cunoscute înainte de a se produce evenimentul. pot fi implicate într-o măsură mai mare sau mai mică. care presupune un anumit grad de incertitudine măsurabil. Fiecare rezultat va implica luarea unei decizii precise. hidrologie. Prelucrarea automată conduce la rezultate rapide. Următoarea fază este corelarea variabilelor. Studiul fenomenelor bazate pe scenarii ipotetice poate avea ca rezultat hărţi. Aceasta conduce la un răspuns pentru întrebarea "ce . Un exemplu în acest sens este apariţia unui accident la o centrală nucleară.. Cu alte cuvinte. Numărul de variabile poate fi extrem de mare şi deci şi variantele sunt numeroase. De asemenea la aceşti algoritmi o contribuţie importantă este adusă de cunoştinţele din domeniile adiacente. fiecare conducând la o altă măsură privind protecţia personalului şi a locuitorilor zonei. fapt care ne permite testarea unor ipoteze alternative.

a. Aici se observă că există o mare varietate de factori şi de corelaţii între aceştia. analiza componentelor principale etc. care în afară de pantă nu va ţine seama de nici un alt factor. Pentru aceasta vom avea nevoie de următoarele elemente: . iar datele spaţiale şi variabilele atribuit care se adaugă ulterior sunt mai bine puse în evidenţă. numărul de variabile să fie cât mai mic. Mai mult. multiple. pentru a da o prognoză cât de cât rezonabilă de apariţie a unei avalanşe.). observându-se mai uşor efectul produs de acestea asupra rezultatelor. Astfel se va obţine un model extrem de simplificat. Acest lucru conduce automat la introducerea şi a altor mărimi şi a unor relaţii dintre acestea. deşi au aceleaşi pante medii. iar datele de prelucrat (în speţă hărţile digitale) să aibă o structură cât mai simplă. neliniare. 1995). Cel mai simplu model este deducerea din observaţii a pantei pe care se produc cel mai adesea avalanşe. Dacă însă se iau în considerare şi alţi versanţi. se observă că pe aceştia nu se produc avalanşe. În studiul unui fenomen bazat pe modelare spaţială este preferabil să se înceapă cu un model foarte simplu. ş. Mai precis. Un astfel de exemplu ar putea fi determinarea potenţialului turistic al unei zone montane privind practicarea sporturilor de iarnă. avem un punct de plecare în crearea unui model mai complex.Sisteme Informatice Geografice 124 de legături directe (formule precise care reprezintă legi fizice sau relaţii empirice deduse experimental unanim acceptate) sau corelaţii statistice (corelaţii liniare. dar prezintă avantajul că. O asemenea manieră de abordare a introdus conceptul de model-proces. În principiu semnificaţia fiecărei variabile poate fi testată pentru a găsi cel mai potrivit model cu un număr minim de variabile explicative. Se va întocmi un tabel cu panta medie a versantului şi se evaluează minimum şi maximum acestor pante. Modelarea complexă presupune descompunerea problemei în subprobleme. Pentru aceasta se urmăresc avalanşele pe un parcurs de câţiva ani. coeficienţii estimaţi pot fi folosiţi ca o măsură a ponderii relative a fiecărei variabile. O variantă nu tocmai completă este dată în figura 68 (Heywood. parte din ele trebuind să fie eliminate. iar numărul de operaţii să fie de asemenea limitat. Modelul va fi destul de departe de fenomenul natural urmărit. O astfel de descriere în formă grafică a etapelor şi a înlănţuirii operaţiilor se numeşte model descriptiv sau model conceptual. Un exemplu în acest sens este modelarea unei avalanşe.

.Sisteme Informatice Geografice 125 . reţeaua de aşezări. . . reţeaua de căi ferate . . . Figura 68 Modelul conceptual al producerii unei avalanşe . . vegetaţia. harta topografică. utilizarea terenului. reţeaua de electricitate. reţeaua de drumuri.

Stratul care conţine aşezările va avea ca şi atribute potenţialul de servicii (cazare. care să permită construirea unui mijloc mecanic de transport al turiştilor pe pârtiile de schi. Figura 69 Etapele realizării modelului de eroziune . În continuare se va elimina acele areale care sunt proprietate privată.Sisteme Informatice Geografice 126 Modelul digital de elevaţie va fi obţinut din harta topografică şi urmează a fi folosit pentru a determina zonele cu pante şi lungimi care se încadrează în scopul propus. Accesul la căi de comunicaţie (rutiere. În continuare se va proceda la înlăturarea zonelor care sunt împădurite. rămânând doar cele comunale. Se vor alege acele zone care sunt la o distanţă rezonabilă de astfel de aşezări. aceasta realizându-se printr-o simplă operaţie elementară asupra celor două straturi (topografie şi vegetaţie). Apropierea de monumente istorice este de asemenea un lucru foarte important. feroviare). Un perimetru în care se desfăşoară tuism sportiv de iarnă poate fi uşor utilizat şi în alte sezoane ca şi turism de agrement. de determinare a potenţialului turistic. Modelul propus poate constiui de asemenea un submodul în cadrul determinării potenţialului turistic total al zonei. precum şi apropierea de zone urbane este deosebit de important pentru evaluarea fluxului de turişti potenţiali. Nu în ultimul rând trebuie să menţionăm numărul de zile cu zăpadă. zone care trebuie eliminate. În felul acesta modelul avalanşelor devine o subproblemă în cadrul problemei mai mari. magazine). Tot aici trebuie să evaluăm distanţa la reţeaua de medie sau joasă tensiune. Aici trebuie să includem probabilitatea de apariţie a avalanşelor.

cum ar fi de exemplu populaţia. stratul precipitaţii se va caracteriza prin intensitate şi frecvenţă pe perioada de studiu. religie. Se vor obţine patru hărţi digitale care urmează un proces de selecţie a variabilelor spaţiale şi atribut care au cea mai mare pondere în procesul de eroziune urmărit. putem introduce în tabelele de atribut vânzările unei societăţi. Procesul de selecţie este necesar deoarece suprapunerea a patru sau mai multe hărţi poate avea ca efect o greutate în lizibilitatea şi interpretarea ei ulterioară. solurile. De exemplu. distribuţia populaţiei totale. se pot înfăţişa hărţi cu distribuţia tuturoar parametrilor aflaţi în tabelele de atribut. Mergând mai departe. Faza de prelucrare va conţine opearţiile asupra struturilor şi a atributelor. din care se va calcula capacitatea de infiltrare care va avea ca rezultat erodabilitatea potenţială (coroborat cu vegetaţia). Stratul cu solurile trebuie să conţină tipul de sol. BDS trebuie să cuprindă următoarele straturi: topografia. va produce un alt gen de informaţii factorilor de decizie în vederea îmbunătăţirii desfacerii produselor în anumite zone potenţial consumatoare. Fiind dată o hartă administrativă. Fiecare strat va fi însoţit de un tabel de atribut privitor la caracteristicile entităţilor spaţiale respective. etc. mică).Sisteme Informatice Geografice 127 În cele ce urmează vom schiţa un model de eroziune. eventual asociată cu alţi parametri. iar atributele vor fi introduse de la tastatură. după vârstă. Un ultim exemplu pe care îl vom considera este din geografie umană. Toate aceste straturi vor fi digitizate. vegetaţia şi precipitaţiile. O mare varietate de probleme conduce la conceptul de clasificare. medie. textura. dorim să evidenţiem arealele cu potenţialul de eroziune (mare. Acesta este foarte bine reprezentat de procedurile încorporate în ArcView (vezi partea a treia). energia reliefului şi expoziţia versanţilor. stratul vegetaţie va conţine tipul de vegetaţie şi gradul de acoperire cu vegetaţie a terenurilor. Vizualizarea pe o hartă a vânzărilor. având ca scop final obţinerea unei hărţi cu potenţialul de eroziune (figura 69). Din harta topografică se va calcula gradul de înclinare a pantei. la nivel de judeţ sau la nivel de comună. De asemenea tot pe o astfel de . Mai precis.

care se poate face în câteva minute (evident dacă baza de date este încărcată) poate produce evitarea unor cheltuieli inutile (în cazul în care se dovedeşte că nu merită deschiderea noului magazin) sau a unei afaceri bune în cazul contrar. 8. acestea situându-se într-un domeniu foarte larg: de la erori neglijabile la erori grosiere. Aspectul cel mai important al unui proiect este dat de determinarea gradului de precizie a datelor. Produsele GIS oferă un gen informaţii pe care nu le oferă nici un alt pachet de programe. . Oruce investiţie presupune o anumită sumă de bani riscată. În societăţile dezvoltate nu se “face nici o mişcare” în acest sens fără a şti dinainte ce riscuri pot apărea. Toate proiectele GIS au ca scop principal producerea de date de mare acurateţe şi date cu semnificaţie la un preţ cât mai scăzut. iar acestea sunt la fel de bine aprovizionate. Fiecare proiect GIS este unic în felul său atât în datele pe care le utilizează cât şi în analiza care se face şi a rezultatelor obţinute. Atunci când se întreprinde un proiect GIS este necesar să se ţină seama de anumite proceduri care să asigure succesul proiectului. Se va înfăţişa modul în care se va redistribui clientela de la celelalte magazine. Deosebim eroarea de greşală. cu distribuţia locuitorilor (eventual la nivel de clădire) precum şi cu poziţia celorlate magazine alimentare. luându-se astfel măsuri în vederea stabilirii noilor strategii de dezvoltare. Surse posibile de erori în GIS Erorile sunt inevitabile în orice tip de măsurători cantitative. aceasta din urmă nu o vom lua în considerare. luând drept ipoteză faptul că oamenii fac cumpărături de la cel mai apropiat magazin. O astfel de simulare. Ele pot fi introduse în orice fază de prelucrare. Problema se pune dacă acest risc merită să fie făcut sau nu. Să zicem că dorim să deschidem un nou magazin alimentar într-o anumită zonă.Sisteme Informatice Geografice 128 hartă se pot înfăţişa firmele concurente (cu eventuale informaţii privitoare la acestea). Fiind dată o hartă a zonei (de preferinţă) întreg oraşul. Beneficiul unui proiect este decis în ultimă instanţă de calitatea datelor de intrare. se poate simula oportunitatea amplasării noului magazin.

Sisteme Informatice Geografice 129

Cu cât acestea sunt mai precise cu atât rezultatele sunt mai bune calitativ. Este
important să analizăm posibilele surse de erori în date.

În cele ce urmează vom prezenta pe scurt principalele grupe de erori implicate în
GIS, fără o detaliere a lor (adaptare după Borough 1986).

A. Erori care fac obiectul datelor de intrare şi sunt independente de GIS.
1. Erori provenite din înregistrările datelor primare datorate inacurateţii instrumen-
telor:
- senzori de pe sateliţi;
- aparate foto aeriene;
- staţii GPS;
- instrumente de observare şi măsurare a datelor atribut.
2. Erori care apar în procesul de preluare şi prelucrare a datelor (hărţi, tabele) cu
instrumente şi echipamente nespecifice GIS.
i) Crearea hărţilor în sistem tradiţional:
- erori datorate inexatităţii reţelei geodezice;
- inacurateţea instrumentelor cu care se execută harta.
ii) Editare de date:
- erori datorate conversiilor fişierelor dintr-un format în altul;
- erori datorate modificării scării şi a redesenării hărţilor.
B. Erori introduse în cadrul procesării datelor în GIS.
1. Erori în date de intrare:
- inacurateţea digitizării (a echipamentului şi a operatorului);
- inacurateţea în intrare a datelor atribut;
- erori datorate colectării datelor (insuficienţa datelor de observaţie);
- specificare incorectă a coordonatelor punctelor pentru georeferenţiere.
2. Erori datorate manipulării datelor:
- netezirea curbelor (interpolare, ajustare);
- conversia din vector în raster;
- conversia din raster în vector;
- date colectate la diferite scări şi combinate.
3. Erori în stocarea şi prelucrarea datelor:

Sisteme Informatice Geografice 130

- precizia în procesarea datelor (numărul de cifre semnificative);
- erori în stocarea datelor intermediare;
- suprapunerea straturilor;
- analiza imaginilor satelitare sau aeriene.
4. Erori introduse în afişarea datelor:
- inacurateţea echipamentului (plotter, imprimantă);
- inacurateţea suportului.
C. Erori de metodă:
- definirea incorectă a claselor de obiecte;
- necunoaşterea exactă a contururilor arealelor;
- erori datorate algoritmilor de calcul.

Una dintre problemele complexe care apare este propagarea erorilor. Cu cât
numărul de prelucrări este mai mare, cu atât precizia rezultatelor scade. Aceasta se
întâmplă deoarece calculatorul lucrează cu un anumit număr de cifre semnificative.
Acest lucru scoate în evidenţă importanţa preciziei în datele de intrare.

O eroare nu va fi niciodată înlăturată, problema este de a ne încadra în marja de
eroare îngăduită de aplicaţie.

PARTEA A II-A

TELEDETECŢIE ŞI PROCESAREA IMAGINILOR
DIGITALE

Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 132

1. Obiectul teledetecţiei
Teledetecţia se poate defini ca un complex de activităţi ce realizează obţinerea de la
distanţă, pe baza interacţiunii dintre obiectele de pe suprafaţa Pământului şi nişte
senzori de radiaţie electromagnetică, de informaţii sub formă de imagine fotografică
convenţională (în format analogic) sau de imagini raster (în format digital).
Termenul a fost introdus în anul 1960, referitor la observarea unei ţinte cu
ajutorul unui dispozitiv aflat la distanţă. Procedeele de teledetecţie au fost utilizate
mai mult începând de prin 1925, având un rol important în timpul celui de-al doilea
război mondial în domeniul fotografiei aeriene. După 1960 echipamentele de
teledetecţie s-au dezvoltat într-un ritm fără precedent marcându-se o nouă eră în
1972 când a fost lansat satelitul american ERTS-1 (American Earth Resources
Technology Satellite), ulterior fiind redenumit Landsat. În momentul de faţă există
mai mulţi sateliţi care fac înregistrări de imagini pe întregul glob, şi mai multe
societăţi care furnizează servicii în acest domeniu.
Teledetecţia poate fi: aeriană (imagini luate din avioane) satelitară
(imagini luate din sateliţi) şi terestră (imagini luate de pe platforme de la o anumită
înălţime). În toate situaţiile înregistrarea imaginilor se bazează pe interacţiunea
dintre obiecte şi radiaţia electromagnetică.
După 1980, când au început să prolifereze datele preluate prin teledetecţie
satelitară, alături de hărţile realizate în sistem tradiţional, bazate pe simboluri şi
semne convenţionale, a apărut un nou concept anume hartă imagine.

2. Spectrul electromagnetic
Corpurile şi fenomenele de la suprafaţa Pământului interacţionează cu radiaţia
electromagnetică prin fenomene de reflexie, absorbţie şi emisie. Transmiţând din
spaţiu către suprafaţa terestră anumite radiaţii (în mod natural de la Soare sau în
mod artificial) şi înregistrând răspunsul spectral se pot obţine informaţii cu privire
la formă, dimensiune, compoziţie, temperatură etc. Folosirea radiaţiei elec-
tromagnetice ca mijloc de comunicare între obiecte şi un senzor, fără a intra în
contact nemijocit cu acesta, reprezintă calea cea mai rapidă şi eficientă de obţinere a

Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 133

informaţiilor privitoare la unele proprietăţi ale acelor corpuri. Utilizând diferiţi
senzori, se colectează date care apoi urmează a fi analizate, pentru a obţine
informaţii despre obiecte şi fenomene de pe suprafaţa Pământului ce urmează a fi
investigate.
După cum se ştie din manualele de fizică, spectrul electromagnetic (EM)
este extrem de larg, doar o parte din el fiind accesibil ochiului liber. Aceste radiaţii
se caracterizează prin lungime de undă şi frecvenţă. Aşa cum se vede în figura 1,
spectrul EM se poate împărţi în câteva grupe importante: gama (γ), Roentgen (X),
ultraviolet (UV), vizibil, infraroşu (IR), microunde şi radio. Zona UV şi IR este la
rândul lor împărţită în trei sectoare: apropiat, mediu şi îndepărtat. Spectrul vizibil
este împărţit în ordinea crescătoare a lungimii de undă în: violet, indigo, albastru,
verde, galben, orange şi roşu.

Figura 1 Spectrul electromagnetic

În mod obişnuit se măsoară intensitatea radiaţiei naturale – astfel de senzori
se numesc senzori pasivi. Soarele este sursa principală de radiaţie EM. În plus

care au energia: q = hν unde h este constanta lui Plank (6. Se observă că lungimea de undă este invers proporţională cu frecvenţa. În conformitate cu aceasta. radiaţia EM este compusă din unităţi discrete numite cuante (fotoni). emite el însuşi anumite radiaţii. În anumite situaţii. Cu cât lungimea de undă este mai mare. Dacă adăugăm un flash vom avea un senzor activ. care sunt mai greu de detectat decât radiaţiile IR. ν frecvenţa.626⋅10-34J⋅sec). Exprimând energia în funcţie de lungimea de undă obţinem q = hc/λ. radiaţia este generată artificial. iar λ lungimea de undă. avem adevărată relaţia c = λν unde c este viteza luminii (3x108m/s).Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 134 Pământul. cu atât energia transportată este mai mică. datorită stării sale termale. Din teoria ondulatorie a radiaţiei EM. impune ca sistemul de detecţie să “vadă” areale mari de sol pentru a înregistra semnalul. Acest lucru are o implicaţie importantă în emisia de către suprafaţa Pământului a microundelor. Interacţiunea dintre energia EM şi materie este descrisă de mecanica cuantică. din care se observă că energia este invers proporţională cu lungimea de undă. . în diferite cantităţi. iar semnalul este reflectat înapoi. Orice corp cu o temperatură peste zero absolut (00K sau –2730C) emite continuu unde EM. În teledetecţie se foloseşte cu predilecţie lungimea de undă şi nu frecvenţa. În acest caz spunem că este vorba de senzori activi. Un exemplu de senzor pasiv mai familiar este un aparat de fotografiat. Energia mai mică corespunzătoare unei lungimi de undă mari. Astfel şi obiectele de pe suprafaţa Pământului emit radiaţii în diferite lungimi de undă.

8978⋅10-3 este constanta lui Wien. Radiaţia corpului negru nu depinde de forma lui. Deoarece această lungime de undă este corelată cu căldura terestră se mai numeşte “infaroşu termal”. acesta emite o cantitate de energie egală cu cea absorbită. de compoziţia chimică. iar b=2. Menţinut în echilibru cu mediul ambiant (T= const).Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 135 Se numeşte corp negru sau radiator integral. ci numai de lungimea de undă şi temperatura absorbită. Această energie .7 μm. Figura 2 Radiaţia corpului negru Din legea lui Wien pentru corpul negru λm T = b şi din măsurarea tempeaturii mediului ambiant al Pământului (3000K sau 270C ) rezultă o emisie de radiaţie EM în lungimea de undă de 9. Aici λm este lungimea de undă corespunzătoare căreia avem un maxim la temperatura T (figura 2). un corp care absoarbe complet radiaţia EM incidentă.

praf în suspensie etc. dar poate fi detectată cu echipamente specializate cum ar fi radiometrele sau scanerele IR. cerul ar fi negru. Împrăştierea Rayleight este mai pronunţată în domeniul UV. suplimentează energia EM prin emiterea de unde în mod artificial datorită energiei mici. În ceea ce privesc efectele asupra imaginilor luate prin teledetecţie. Unii senzori cum ar fi cei radar. Împrăştierea Mie apare în păturile joase ale atmosferei. Principalele efecte sunt împrăştierea. Influenţează întreg spectrul (de la UV la IR). care apare datorită interacţiunii undelor EM scurte cu particule cum ar fi molecule sau alte particule mai mici decât lungimea de undă şi Mie în care radiaţia EM cu lungime de undă mai mare interacţionează cu particule mai mari decât lungimea de undă (vapori de apă. Este dependentă de condiţiile atmosferice. violet şi albastru (sub 1μm). absorbţia şi emisia. Aceşti senzori nu depind de radiaţia solară. interacţionează cu constituienţii acesteia cum ar fi gaze. De menţionat faptul că în IR termal radiaţiile emise de suprafaţa Pământului sunt influenţate de vânt.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 136 nu poate fi văzută sau fotografiată. praf). Radiaţiile emise sunt în mod selectiv absorbite de gazele care constituie atmosfera. 3. Acest nivel poate fi modificat prin absorbţia unui foton din unda EM emisă. Atomii şi moleculele din gaze posedă un anumit nivel de energie. radiaţiile nu sunt atât de distorsionate ca şi undele scurte. Înregistrările se pot face atât ziua cât şi noaptea. Cei mai importanţi constituienţi din atmosferă care sunt implicaţi în procesele de absorbţie . În lipsa acestei împrăştieri. dar mai mult spre lungimi de undă mari (peste 1μm). Efectele atmosferice Radiaţiile reflectate precum şi cele emise de Pământ prin atmosferă. În IR avem atât unde reflectate (provenite de la Soare) cât şi unde emise (de Pământ). deoarece lungimea de undă este mai mare. acest tip de împrăştiere produce o estompare a clarităţii (fenomen de ceaţă). Există două tipuri de împrăştiere: Rayleight. În general sub 3μm energia este reflectată iar peste această valoare este emisă şi poate fi detectată doar cu sisteme nefotografice. În plus. Senzorii activi operează în domeniul vizibil utilizând o tehnologie laser (LIDARS) în primul rând pentru aplicaţii oceanografice şi în domeniul forestier. vapori de apă. Împrăştierea este o difuzie necontrolată a radiaţiei EM. Acest tip de împrăştiere are drept consecinţă culoarea albastră a cerului.

CO2 şi O3 (ozon). spunem că un obiect este albastru dacă reflectă în domeniul albastru al spectrului şi absoarbe celelalte lungimi de undă. Ca şi suprafaţa Pământului.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 137 sunt H2O. în diferite grade. Efectul de autoemisie a atmosferei poate fi redus prin restrângerea observaţiilor într-o fereastră atmosferică mai bună. Regiunile spectrale cu absorbţia cea mai redusă se numesc ferestre atmosferice. Această particularitate ne permite să distingem un obiect de altul. pe diferite lungimi de undă. Figura 3 Absorbţia atmosferică a undelor electromagnetice 4. un fenomen de altul sau starea unui obiect de altă stare a aceluiaşi obiect. În figura 3 am înfăţişat ferestrele atmosferice şi zonele corespunzătoare lungimilor de undă în care are loc absorbţia. metrice) pătrund în cea mai mare parte. deoarece temperatura atmosferei este relativ mică. Radiaţiile din domeniul vizibil şi IR penetrează atmosfera iar microundele şi undele de lungime mare (centimetrice. iar radiaţiile UV în mare măsură. atmosfera emite radiaţii datorită stării sale termale. variaţiile spectrale au ca rezultat ceea ce noi numim culoare. Putem zice că ochiul . absorbită şi transmisă de către obiecte. În ceea ce priveşte domeniul vizibil al spectrului. Radiaţiile X şi γ sunt absorbite complet de către stratul de ozon. în alte condiţii fizice. De exemplu. Aceasta este mai semnificativă în subdomeniul IR mediu. Interaţiunea dintre radiaţie şi obiectele de pe suprafaţa Pământului Energia incidentă pe suprafaţa Pământului este reflectată.

Sistemele de teledetecţie operează în regiunile spectrului în care energia este reflectată în cea mai mare parte. produce o absorbţie selectivă a radiaţiei. reflectanţa fiind o proprietate foarte importantă a fiecărui obiect de pe suprafaţa Pământului. cum ar fi o pădure de foioase şi una de conifere sau o apă adâncă de o apă mai puţin adâncă. se pot detecta variaţii fine. iar indicele se exprimă tot în procente: ρA = ρA ⋅100 . fiecare generând propria curbă a reflectanţei. O anumită radiaţie cu o lungime de undă dată poate fi absorbită de un obiect dacă energia fotonului incident este suficient de mare ca să producă o tranziţie în nivelul energetic al atomului sau moleculei. Interacţiunea energiei cu atomii şi moleculele din care sunt constituite obiectele de la suprafaţa Pământului. De obicei se exprimă în procente ρr = ρr ⋅100 Acest indice poate fi reprezentat grafic (luând în considerare toate lungimile de undă) şi se numeşte curba reflexiei spectrale. Se introduce un indice numit reflectanţa spectrală definit prin raportul ρr = [(energia reflectată de obiect) / (energia incidentă)] Energia se măsoară doar pe lungimea de undă λ.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 138 uman utilizează variaţia cantităţilor de energie incidentă în diferite domenii spectrale pentru a distinge obiectele. Şi în acest caz se defineşte un indice de absorbţie ρA = [(energia absorbită de obiect) / (energia incidentă)] Şi aici energia se măsoară doar pe lungimea de undă λ. Astfel. Reflectanţa poate fi cuantificată măsurând energia incidentă şi cea reflectată.

Reflexia sau emisia undelor electromagnetice de către obiecte sau fenomene de la suprafaţa Pământului se numeşte răspuns spectral şi este înfăţişat printr-o curbă într-un plan cu axa OX . Clorofila absoarbe radiaţii cu lungimi de undă între 0. În ceea ce priveşte solul.5 – 3 μm . De exemplu banda UV se utilizează în special în explorări minerale. Fenomenul de emisie depinde de temperatura şi proprietăţile de emisivitate a corpului.7 – 1. vegetaţia nu mai produce suficient de multă clorofilă. Apa curată reflectă în domeniul albastru – verde. iar OY . reflexia este influenţată de următorii factori: umiditate. conţinutul de materie organică. alura curbei este un indicator al tipului obiectului şi al proprietăţilor fizice ale acestuia. Dacă din diferite cauze. banda IR în domeniul 0. Prezenţa turbidităţii în apă (datorită substanţelor organice sau a materiei organice în suspensie) va produce o altă curbă de reflecţie. În figura 4 am înfăţişat curbele reflectante pentru 3 tipuri de obiecte: vegetaţie (sănătoasă). Fiecare bandă spectrală este folosită pentru un gen de aplicaţii precis. având culoarea galbenă. 17% este absorbită de către atmosferă şi 22% este împrăştiată şi înapoiată ca radiaţie difuză de către suprafaţa terestră. Pământul este o sursă de radiaţie. dăunători etc. datorită temperaturii sale. restul comportându-se astfel: 30% este reflectată în spaţiu din cauza ozonului.refelxia sau emisia (în %). aceasta nemaiputând absorbi roşu şi albastru. În general. sol (uscat) şi apă (curată). norilor şi a altor componente ale atmosferei.45 – 0.67μm. reflectând în domeniul verde. Aceşti factori sunt complecşi. În urma efectuării a numeroase măsurători s-a constatat că din radiaţia provenită de la Soare numai aproximativ 31% pătrunde ca radiaţie directă prin limita superioară a atmosferei. variabili şi intercorelaţi.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 139 Aşa cum am menţionat. IR din domeniul 1. prezenţa oxidului de fier.lungimea de undă (în μm). rugozitate.5 μm se utilizează pentru detectarea vegetaţiei afectate de poluare. detectarea zăcămintelor de petrol. Aceste radiaţii constituie energia predominantă la lungimi de undă de peste 3μm. Liniile reprezintă o medie a reflexiei. textură (proporţie de nisip şi argilă). pe celelalte absorbindu-le în cea mai mare parte. Vegetaţia este verde deoarece ea absoarbe mult în roşu şi albastru. rezultă o reflexie cu o lungime de undă între acestea.

Procesul de fotografiere se bazează pe reacţii chimice ce se produc pe o suprafaţă fotosensibilă. Răspunsul spectral înregistrat de senzori reprezintă o măsură cantitativă a caracteristicilor obiectelor (sau fenomenelor) care se studiază. şi se mai numeşte signatură spectrală. prezintă avantajul că pot detecta energia pe un domeniu mult mai larg al . Radiaţia emisă cea mai puternică este în domeniul 8-14μm care se detectează pe baza vibraţiilor moleculelor. eficient şi furnizează un mare grad de detaliu. Aceasta prezintă următoarele avantaje: simplu. În lungiumile de undă milimetrice detecţia se face atât cu senzori pasivi cât şi cu senzori activi. Senzorii electronici generează un semnal electric care corespunde variaţiilor de energie pe suprafaţa terestră în studiu. Aceasta se consideră că este unică pentru un obiect în anumite condiţii exact stabilite. vulcani. Ambele sunt sensibile la proprietăţile dielectrice ale materialului şi la conţinutul de umiditate. Detecţia energiei EM se face fotografic sau electronic. Figura 4 Curbele refelctante pentru trei tipuri de obiecte Domeniul 3 – 5 μm este util pentru detectarea obiectelor fierbinţi: incendii de pădure. Un exemplu mai familiar de înregistrare electronică este camera video. Deşi aceşti senzori sunt foarte scumpi şi complecşi. Undele radar sunt de asemenea sensibile la forma obiectelor.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 140 este un amestec între energia solară reflectată şi energia emisă de Pamânt şi se utilizează în medii atmosferice pentru detectarea zăpezii din nori.

temperatura. Toate acestea au condus la ideea de a înregistra imaginea în formă digitală. Ce este o imagine digitală La modul cel mai general. în lungimi de undă imperceptibile pentru ochiul uman. în care axa OX reprezintă lungimea. la care mai putem adăuga imposibilitatea de a evalua anumite caracteristici spectrale. Fiecărui octet îi corespunde o intensitate sau o nuanţă de culoare în reprezentarea sa pe un monitor. restul având valori intermediare. Intervalul este discretizat într-un număr finit de subintervale. 5. Să vedem cum se realizează tehnic o imagine digitală. Aceştia pot fi: reflectanţa radiaţiei electromagnetice (albedoul). sau orice alt parametru cantitativ. de obicei pe 8 biţi. Aceasta presupune o experienţă îndelungată în studiul unor areale care erau cunoscute prin alte mijloace. emisivitatea. pot transmite datele (în vederea înregistrării pe un suport magnetic) şi permit o mare varietate de prelucrări ulterioare. în orice domeniu spectral. topografia. Formatul digital permite şi o gamă foarte largă de prelucrări conducând în final la o interpretare facilă a imaginii rezultate. Intensitatea cea mai slabă a parametrului sau lipsa lui este asociată cu 0 iar intensitatea cea mai mare este 255. Acesta este eşantionat generându-se o valoare care este egală cu valoarea maximă a impulsului electric pentru fiecare subinterval. Interpretarea vizuală a imaginii a fost mult timp principala tehnică de obţinere a informaţiei. o imagine digitală constă dintr-o matrice de numere ce înfăţişează o distribuţie spaţială a unor parametrii. iar pe OY valori discrete între 0 şi 255. Când se face referire la fotografie se subînţelege că este vorba de o înregistrare pe un film (spunem că avem o înregistrare în format analogic). Când se vorbeşte de o imagine. cu valori cuprinse între 0 şi 255. în format digital sau analogic. În teledetecţie se vehiculează noţiunile de fotografie şi imagine. va avea pe axa OX valori discrete de lungime. Unul din marile avantaje ale unei imagini digitale vis à vis de . Imaginea raster care se formează. Sigur că acest lucru prezintă un mare dezavantaj.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 141 spectrului. aceasta poate fi orice înregistrare. dar nu invers. Semnalul electric provenit de la senzor este în format analogic. iar axa OY tensiunea înregistrată de senzor (în μV). Fiecare punct din imagine este un număr întreg reprezentat. a unui peisaj. O fotografie este o imagine. În figura 5 am reprezentat un semnal electric în planul XOY.

prin înregistrare numerică se pot cunatifica valori foarte apropiate. De multe ori se întâmplă ca atunci când imaginea se utilizează doar pentru interpretări vizuale. poate cu mici excepţii. Înregistrarea datelor se face sub formă de fişiere binare. Fiecare fişier conţine şi anumite informaţii suplimentare ca de exemplu localizarea. tipul de senzor. Înainte de a fi livrate. imaginile sunt corectate. Şi această manieră era cea mai uzitată înainte de perfecţionarea echipamentelor de calcul. altitudinea etc. Figura 5 Transformarea semnalului analogic în semnal digital Aşa cum am precizat mai sus. preprocesate (vezi mai jos) şi reformatate în mai multe sisteme de codificare internă pentru a satisface cât mai mulţi utilizatori. La ora actuală toate imaginile sunt luate în formă digitală. Stocarea şi distribuirea imaginilor sub formă analogică are câteva . pe de o parte şi utilizarea ei în cadrul GIS atât ca imagine care poate fi asociată unei hărţi digitale cât şi ca date de intrare pentru construirea unei hărţi vectoriale prin procedee fotogrametrice. datele preluate prin teledetecţie sunt stocate pe suporturi magnetice de mare densitate (benzi) sau CD-ROM. indiferent de destinaţia sa. data şi ora GMT. care altminteri nu pot fi sesizate. beneficiarul să o ceară sub formă analogică (fotografii) pe celuloid. Prin operaţiile analizei de imagini se pot distinge efecte foarte fine.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 142 o aceeaşi imagine în format analogic este că. O imagine digitală poate avea următoarele destinaţii: prelucrarea şi interpretarea ei directă.

În consecinţă nu se percep obiecte sub această dimensiune. (2) reproducerea în vederea distribuţiei este însoţită de o pierdere de informaţie. Datele înregistrate de scanere au un anumit domeniu de intensitate. De exemplu. De exemplu. cu atât este mai mare rezoluţia (imaginea este mai “netedă “ şi contrastul este mai slab). roşu şi IR apropiat (reflectat) şi de 10 m în pancromatic. Între rezoluţia spaţială şi cea radiometrică există o strânsă legătură. pe 10 biţi cu 1024 valori diferite. În ceea ce priveşte imaginile digitale avem mai multe tipuri de rezoluţii: spaţială. Rezoluţia radiometrică exprimă numărul de valori intermediare aflate în domeniul 0 şi intensitatea maximă şi se măsoară în biţi. Aceste valori corespund nuanţelor de gri. o rezoluţie de 10m înseamnă că un pixel reprezintă o arie de 10x10mp pe suprafaţa terestră. pe 8 biţi (1 Byte) cu 256 posibilităţi. Avem o mare varietate de posibilităţi: reprezentare pe 1 bit (0 şi 1 sau alb şi negru). un drum de culoare albă. în anumite cazuri speciale. De exemplu. Cu cât numărul nuanţelor de gri este mai mare. 6. pe patru biţi (cu 16 variante). Totuşi se pot detecta şi caracteristici liniare care sunt sub 10m. iar cele care nu reflectă au intensitate 0 (zero). în trei benzi. rezoluţia unui monitor se defineşte ca fiind numărul maxim de linii şi de coloane. verde. Rezoluţia spaţială. spectrală şi temporală. Rezoluţia imaginilor digitale Rezoluţia este un concept care se defineşte pentru fiecare echipament sau fenomen care necesită o asfel de caracteristică. care exprimă dimensiunea maximă a pixelului perceput de către ecran. radiometrică. În acest caz deosebim rezoluţia de definiţie. definită în forma sa cea mai simplă. . iar HVR (High Resolution Visible Range) de la SPOT 1 o rezoluţie spaţială de 20 m. (3) prelucrarea numerică a lor presupune o conversie a imaginii în formă digitală. care trece printr-o pădure ce reflectă culoarea verde. cu lăţimea de 8m. De exemplu Landsat 5 are 64 valori pentru MSS şi 256 pentru TM. este cea mai mică suprafaţă terestră a cărei reflectanţă (sau emisie) poate fi măsurată de către un senzor. Obiectele foarte strălucitoare au o intensitate maximă. ar putea fi detectat. Pentru exemplificare menţionăm că senzorii TM (Thematic Mapper) de la Landsat 5 are o rezoluţie spaţială de 30 m.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 143 neajunsuri: (1) calitatea filmului se deteriorează cu timpul.

acestea sunt disponibile doar pe 4 (MSS) sau 7 (TM) puncte care caracterizează benzile spectrale. Să comparăm HVR în pancromatic şi color. Este necesar deci. verde. iar pentru SPOT de 26 zile. Este exect acelaşi număr de biţi pentru o aceeaşi suprafaţă. Imagini multispectrale Datele multispectrale sau multicanal sunt imagini raster captate pe anumite regiuni spectrale cum ar fi roşu. în sensul că. cei care percep un număr de canale de ordinul sutelor se numesc hiperspectrali. datele achiziţionate sunt discontinue. Rezoluţia spectrală reprezintă numărul de canale spectrale pe care se face înregistrarea. Dacă se cere un studiu mai precis. Din punct de vedere spectral. ca acel areal să fie survolat periodic. Astfel senzorii care percep până la 10 canale se numesc senzori multispectrali. . Rezoluţia temporală pentru Landsat este de 17 zile. iar cei peste o mie ultraspectrali. următoarea sarcină este de a înregistra banda spectrală pentru a detecta un anumit fenomen. Rezoluţia temporală se defineşte ca fiind intervalul de timp scurs dintre două treceri consecutive ale satelitului deasupra aceluiaşi areal. IR apropiat etc. Există foarte multe aplicaţii în care se urmăresc variaţii în timp a unor procese sau fenomene de pe suprafaţa Pământului. albastru. Pentru cele mai multe situaţii o bandă largă permite o rezoluţie spaţială bună astfel că sunt disponibile multe detalii. este nevoie de o înregistrare într-un anumit număr de canale. aceştia primind şi denumiri.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 144 Fluxul de biţi de la satelit la staţia terestră este diferit pentru rezoluţii spaţiale sau radiometrice diferite. Fiind localizat domeniul spectral pentru o anumită activitate. să deosebim o pădure de conifere de una de stejar de exemplu. respectiv 8x3=24 biţi pe o suprafaţă de 20x20= 400 mp. În total 6 biţi pe o suprafaţă de 10x10 =100 mp. iar color pe 8 biţi pe fiecare din cele trei benzi. Lăţimea benzii trebuie să fie suficient de mare pentru a colecta destui fotoni care vor activa senzorii. Pentru aplicaţiile GIS aceste lăţimi de bandă sunt satisfăcătoare în vederea identificării categoriilor de utilizare a terenului. Aceştia din urmă nu sunt disponibili pentru aplicaţiile GIS în domeniul civil şi nici nu se preconizează a fi în viitorul apropiat. 7. În pancromatic semnalul se înregistrează pe 6 biţi. La ora actuală există senzori experimentali care pot percepe mai multe canale.

Se determină prin măsurarea cantităţii de energie minimă reflectată care poate fi înregistrată peste nivelul zgomotului. Încărcarea magnetică este proporţională cu strălucirea peisajului. Sensibilitatea detectorilor este măsurată înaintea lansării satelitului şi verificată periodic de la sol. Captatorii măsoară o mărime fizică numită luminanţă spectrală. iar rezultatul este o imagine scanată în format raster. În acest caz datele sunt stocate temporar pe satelit până când va intra în raza de acţiune a staţiei. comparativ cu filmul fotografic. Energia EM primită este trimisă la detector şi transformată într-un semnal electric amplificat. iar pentru cei din IR termal (radiaţia reflectată de Pământ) în jur de 0. dispoztiv de colectare şi dispoztiv de înregistrare. Un captator se compune din trei elemente: dispoztiv de detecţie.1%. Senzorii captează . Dintre senzorii utilizaţi pe sateliţi amintim CCD (Charge Coupled Device). Transmisia poate fi instantanee când satelitul se află în cercul de vizibilitate a staţiei de recepţie şi întârziată. Aceste dispozitive sunt capabile să diferenţieze un domeniu de strălucire foarte larg. Aceasta este o măsură a materialului din care este construit detectorul. anume AVIRIS (Advanced Visibile/ Infrared Imaging Spectrometer) şi CASI (Compact Airbone Spectrografic Imager). După ce aceasta a fost codată (numere. Acest procedeu se numeşte scanare (scanning) sau baleiere. când satelitul se află în afara acestui cerc. Acesta este materializat printr-un cip electronic care poate prelua un singur pixel din imagine. O altă măsurare înregistrează cantitatea minimă de energie care să permită distingerea pixelilor adiacenţi cu reflectanţă foarte apropiată. Aceşti doi senzori au între 224 şi 288 canale cu lăţimi între 3 şi 10nm (1nm = 10-9m) şi au un câmp de detecţie îngust precum şi o mare rezoluţie radiometrică. Principiul se bazează pe încărcarea magnetică a cipului când unda EM interceptează detectorul. Senzorii sau scannerele de pe sateliţi (sau avioane) "construiesc" o imagine sub forma unei matrici bidimensionale în urma variaţiilor spaţiale ale strălucirii arealului survolat.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 145 La ora actuală se experimentează senzori hiperspectrali pe avioane. de regulă între 0 şi 255) datele sunt transmise la sol înspre o staţie de recepţie şi stocată pe suport magnetic sub formă de matrice de numere.5%. Se măsoară în procente. Pentru senzorii din IR apropiat se apreciază o valoare de 0.

Semnalul este perceput sub formă de cerc în interiorul pătratului.1991). Astfel această structură trebuie reasamblată pentru a obţine un raster prelucrabil. proiecţia traiectoriei fiind perpendiculară pe aceasta. Deoarece Pământul se roteşte. În figura 6 am schiţat acest fenomen pentru MSS al satelitului Landsat 3. Perkins. Rezoluţia spaţială este dictată de dimensiunea pătratului. Se formează o structură rectangulară. care înregistrează reflectanţa pe un cerc de 79 m în diametru şi cu centrele aflate la 56 m (Parry. cum . Prin reasamblare se poate ca pixelii să se suprapună parţial. Reasamblarea îndepărtează şi alte mici distorsiuni geometrice. Figura 6 Baleierea unei porţiuni din suprafeţa terestră Scanerele împart suprafaţa survolată în linii paralele.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 146 imagini în mod continuu. în afară de situaţia când de la sol se întrerupe vremelnic acestă activitate. fiecare rând de pixeli este decalat faţă de precedentul. iar energia se înregistrează de pe fiecare pătrat.

Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 147 ar fi descreşterea progresivă în scară pentru pixelii mai aproape de margini şi variaţia scării datorită devierii de la orbita circulară. Foto- grafia în infraroşu scoate în evidenţă anumite caracteristici ale suprafeţei terestre care nu pot fi redate de fotografia convenţională. au ca rezultat un preţ de cost acceptabil. Fotografiile realizate în alb-negru (pancromatic). Fotografia convenţională este cea alb-negru sau color realizată în domeniul vizibil al spectrului electomagne- tic. spectrozonale. însă faptul că aceştia captează şi transmit în mod continuu mulţi ani. Este vorba de o tehnică care utilizează în acelaşi timp puncte geologice recunoscute pe clişee. 8. Fotografii aeriene Fără îndoială fotogramele au un grad de detaliu mult superior imaginilor satelitare. forma imaginii nu este rectangulară. fiecare având un rol precis definit. Survolarea unui teritoriu se face prin comandă specială şi echipamentul este sofisticat. iar cea neconvenţională se consideră fotografia în infraroşu sau radio. ci un paralelogram. desigur în funcţie de condi- ţiile atmosferice sau perioada din zi sau an de înregistrare. . Imaginile satelit implică studii pe suprafeţe mari. Aducerea la forma rectangulară se face tot prin transformări. precum şi puncte complementare determinate şi pregătite dinainte pe teren şi care permite corelarea clişeelor. Practic rezoluţia spaţială a acestora poate fi oricât de bună. scot în evidenţă anumite caracteristici ale suprafeţei terestre. Se apreciază că o imagine aeriană ale aceleiaşi suprafeţe este de 10 ori mai scumpă decât una satelitară (Dureau 1995). multispectrale sau fals color. deci la o scară mică. Spre deosebire de spectrul vizibil fotografia în infraroşu poate fi luată şi noaptea. Cele două sisteme nu se exclud. lucru care determină beneficiarii să apeleze tot mai mult la societăţile care livrează astfel de imagini. Înregistrările din domeniul radio pot străbate şi anumite straturi de nori. Determinarea coordonatelor fiecărei fotografii este asigurată prin procedeul cunoscut sub numele de aerotriangulaţie analitică. Această tehnică a fost îmbunătăţită prin poziţionarea dinamică a avionului cu ajutorul sistemului GPS. Marele dezavantaj al teledetecţiei aeriene este costul ridicat al imaginilor. color. Cu toate aceste transformări. Menţionăm faptul că rezoluţia spaţială a imaginilor satelitare tinde să se îmbunătăţească. în timp ce aerofotogramele sunt înregistrate la o scară mare. Echiparea şi lansarea unui satelit este în mod evident extrem de costisitoare.

Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 148

Fotografia aeriană este utilizată pentru construirea de hărţi la scară mare şi
medie, dar acestea sunt completate pe teren cu alte tipuri de informaţii care nu se
regăsesc pe fotografie, cum ar fi de exemplu toponimia.

9. Misiuni spaţiale
Programul Landsat a fost iniţiat de NASA ca un program experimental, iar
începând din ianuarue 1985 operează prin intermediul companiei private EOSAT
Inc.
Toţi sateliţii Landsat lansaţi până în prezent au orbite cvasicirculare ce trec
prin vecinătatea polilor şi sunt heliosincronizate, adică suprafeţele survolate sunt
observate cu aceeaşi luminozitate şi acelaşi azimut.
Sateliţii Landsat 1-3 au fost dotaţi cu un scanner multispectral
(MultiSpectral Scanner – MSS) care a condus la un succes răsunător al acestui
program. Senzorul înregistra date în 4 benzi spectrale şi avea nevoie de 6 linii de
baleiere, cu alte cuvinte 6 detectoare pe un rând care înregistrează în mod simultan
şi aceasta pentru fiecare bandă spectrală. Rezoluţia variază între 79x79m în banda
de 0,5-0,6μm (verde) şi 120x120m în banda 10,4-12,5μm (IR termal). Acoperă
185x185km. În tabelul 1 sunt prezentate principalele caracteristici ale misiunii
Landsat (Budge, Morain 1996)

Landsat 1,2,3 Landsat 4,5
Misiunea Landsat 7
Lansarea
Data 1972, 1975, 1978 1982, 1984 1998
Racheta Delta Delta Delta II

Orbita
Altitudinea L1=907 km, L2=908 km, 705 km 705 km
L3=915 km
Tipul Heliosincron Heliosincron Heliosincron
Inclinarea 99° 98.2° 98°
Perioada de 18 zile 16 zile 16 zile
revizitare

Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 149

Acoperirea Globală Globală Globală
Perioada 103 minute 99 minute ND

Dimensiuni
Masa 953 kg 2200 kg 2200 kg
Dimensiunea 3 m/1.5 m 2 m/4 m 2.8 m/4.3 m
Instrumente MSS MSS, TM ETM
Tabelul 1

Începând cu misiunile Landsat 4 şi 5, a fost adăugat un alt senzor şi anume
TM (Thematic Mapper), care este un scanner multispectral mai rafinat, acesta
considerându-se a doua generaţie de senzori. Operează în 7 benzi la o rezoluţie de
30x30m. Utilizează câte 16 detectori pentru fiecare bandă, cu excepţia benzii a 6-a
în care foloseşte 4. Informaţia astfel colectată este transmisă pe Pământ prin staţii
de emisie – recepţie.
După 20 de ani de succese, programul Landsat realizează primul său eşec în
octombrie 1993, când urma să fie lansat Landsat 6. Acesta trebuia să aibă o orbită
identică cu Landsat 4 şi 5. Senzorul destinat pentru această misiune se numeşte
ETM (Enhanced Thematic Mapper). ETM încorporează aceleaşi 7 benzi spectrale şi
aceeaşi rezoluţie ca şi TM. Îmbunătăţirea majoră a lui ETM este adăugarea unei
benzi pancromatice în domeniul 0,50-0,90μm cu o rezoluţie de 15m.

Banda Lungimea de Rezoluţia Culoarea Funcţia
undă (10-6m) (m) spectrală
1 0,45 - 0,52 30 Albastru Turbidit. apei, sol,utiliz. teren
2 0,52 - 0,60 30 Verde Vegetaţie, culturi agricole
3 0,63 - 0,69 30 Roşu Vegetaţie (diferenţiere specii plante)
4 0,76 - 0,90 30 IR apropiat Biomasă, umiditatea solului
5 1,55 - 1,75 30 IR mediu Umidit. solului, zăpadă, nori
6 10,4 - 12,5 120 IR termal Diferenţe temp., clasificare
vegetaţie, zone acoperite cu apă
7 2,08 - 2,35 30 IR apropiat Formarea rocilor, minereuri
Tabelul 2

Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 150

SPOT este primul satelit lansat de Europa pentru studiul resurselor
Pământului, care operează sub auspiciile Centrului Naţional de Studii Spaţiale al
Franţei (Cente National d’Etudes Spatiales) şi SPOT-IMAGE Inc.
SPOT 1 a fost lansat în februarie 1986 pe o orbită din vecinătatea polilor,
heliosincronizată. SPOT 2 este identic şi a fost lansat în ianuarie 1990, iar SPOT 3,
lansat în seeptembrie 1993, are de asemenea aceleaşi caracteristici esenţiale.
Sateliţii au doi senzori identici numiţi HRV (High Resolution Visible). În mod
pancromatic, HRV utilizează o matrice de 6000 detectori CCD, care la rândul lor
conţin submatrici de câte 3000 de elemente CCD, obţinându-se o rezoluţie de
10x10m pe o imagine dee 60x60km. În mod multispectral HRV captează date în 3
canale spectrale la o rezoluţie de 20x20m. În tabelul 3 sunt prezentate principalele
caracteristici ale misiunii SPOT (Budge, Morain 1996).

Misiunea SPOT

Lansarea
Data 1986, 1990, 1993, 1997, 2002
Racheta Ariane V16, Ariane V34, Ariane

Orbita
Altitudinea 832 km
Tipul Heliosincron
Înclinarea 98.7°
Perioada de revizitare 26 zile
Acoperirea Globală
Perioada 101 minute

Dimesiuni
Masa 1750 kg
Dimensiunea 2 m×2 m×2.5 m

Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 151

HRV (2 pe SPOT 1,2,3) HRVIR (SPOT 4)
Instrumente
Tabelul 3

Pentru misiunile SPOT 4, programat pentru lansare în 1997 şi cu intenţia să
opereze până la sfârşitul anului 2002, a fost prevăzută dotarea cu un nou senzor
specializat VMI (Vegetation Monitoring Instrumeent) care aşa cum sugerează
numele, este destinat în primul rând pentru monitorizarea vegetaţiei. Acesta va
capta imagini cu o acoperire mare (2000km), cu o rezoluţie de 1km, în următoarele
benzi: albastru, verde, roşu, IR apropiat şi IR termic.

Figura 7 Două orbite
succesive ale unui satelit

IRS (Indian Remote Sensing Satellite) este un satelit indian care funcţionează sub
auspiciile Agenţiei Naţionale de Teledetecţie (National Remote Sensing Agency
NRSA). Obiectivul principal al acestei misiuni este a furniza date către Centrul
Naţional de Resurselor Naturale din India, dar oferă şi date către diverşi utilizatori.
În tabelul 4 sunt prezentate principalele caracteristici ale misiunii IRS (Budge,
Morain 1996).

Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 152

Misiunea IRS
Lansarea
Data 1988 1991 1995 (C/D)
Racheta SL-3 Vostok SL-3 Vostok SL-3 Vostok

Orbita
Altitudinea 904 km 817 km 817 km
Tipul Heliosincron Heliosincron Heliosincron
Înclinarea 99.03° 99.25° 98.69° (C),
98.69°
(IRS-P2)
Perioada de 22 zile 22 zile 24 zile
revizitare
Acoperirea Globală Globală Globală
Perioada 103 minute 103 minute 103 minute

Dimesiuni
Masa 975 kg 975 kg 1350 kg
Dimensiunea 1,6m×1,56m 1,6m×1,56m 1,6m×1,56 m
LISS-1-2-3,WIFS, LISS-1-2-3,WIFS, LISS-1-2-3,
Instrumente PAN PAN WIFS,
PAN
Tabelul 4

Aceştia sunt principalii sateliţi care oferă date prin teledetecţie. La ora actuală în
spaţiu există extrem de mulţi sateliţi, fiecare având propriul program de cercetare.
Parte din ei sunt geostaţionari cum ar fi de exemplu Meteosat-2 şi sateliţii ce
transmit pentru telecomunicaţii şi televiziune. O caracteristică a lui Meteosat-2 este
faptul că înregistrează câte o imagine la fiecare jumătate de oră a aceleiaşi zone, în

apoi linia 1 din banda 3 ş.Band interleaved by pixel (BIP). După ce ajung la beneficiar.d. . Astfel imaginile SPOT sunt livrate în format BIL. pe benzi de 8mm. Imaginile înregistrate în staţiile de recepţie nu sunt direct utilizabile. benzi audio de 4mm şi pe benzi standard de 9 piste. Imaginile se livrează.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 153 conformitate cu menirea pentru care a fost lansat. pe benzi magnetice de ¼”.m.m. pe linie şi pe coloană. apoi pixelul 1 din banda 3 ş. Înainte de a fi difuzate. de obicei compactate. Aria de acoperire este extrem de mare (1/4 din suprafaţa Pământului). . în principal. Imaginile sunt oferite de către firme în anumite formate.). însă majoritatea produselor de teledetecţie şi GIS au în componenţă asfel de programe. pe benzi magnetice de ¼”. . Companiile livratoare pun la dispoziţie şi anumite subrutine de conversie. acestea sunt livrate pe diferite suporturi. imaginile sunt supuse unor operaţii în vederea obţinerii de informaţii în conformitate cu scopul propus.a. linie de linie (linia 1 din banda 1 urmată de linia 1 din banda 2.Band interleaved by line (BIL). Operaţii pe imagini digitale Înainte de a aborda operaţiile care se fac asupra imaginilor. pe CD-ROM. pixel de pixel (pixelul 1 din banda 1 urmat de pixelul 1 din banda 2.a. 10. Imaginile Landasat sunt livrate în format BSQ. pe benzi de 8mm. ele fac obiectul unor corecţii.). care stochează datele din imagine în toate benzile consecutiv. trebuie să precizăm că acestea sunt precedate de calibrarea senzorilor de pe staţiile orbitale . Pentru a prelucra aceste imagini este nevoie de o decompresie prealabilă.Band sequential (BSQ) care stochează datele din imagine dintr-o bandă într-un fişier. precum şi pe dischete. Odată datele stocate. care stochează datele din imagine în toate benzile consecutiv. Acestea se fac de regulă. pe CD-ROM. de către societatea care livrează imaginile. în trei formate: . la cerere.d.condiţie esenţială în obţinerea imaginilor de bună calitate.

Multitudinea de operaţii elementare conduce la o grupare a lor. variaţia luminii solare. În cele ce urmează vom aborda toate aceste grupe.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 154 Procesarea imaginilor este un subiect foarte vast şi implică o gamă extrem de largă de operaţii. după necesităţile de utilizare a lor. Acest fenomen este prezent tot timpul la imaginile Landsat şi SPOT. (2) imagini preprocesate. creşterea temperaturii sau chiar defectarea unor detectori. 10. acestea sunt efectuate de regulă. de la cele mai simple până la proceduri complexe. Îndepărtarea dungilor. vom deosebi cinci clase de operaţii: (1) corecţia sau restaurarea. Acestea pot apare datorită caracteristicilor tehnice diferite. îndepărtarea defecţiunilor. în care s-au executat câteva corecţii de bază (aproape toate operaţiile privind corecţia) şi (3) imagini procesate complet. Aceasta presupune rectificarea înregistrărilor datorate diferitelor distorsiuni radiometrice şi geometrice. Corecţii radiometrice Factorii radiometrici care afectează calitatea imaginii sunt: dungile. ca de exemplu cele datorate celor 7 benzi ale imaginilor Landsat (produse de răspunsurile variabile ale scanerelor care produc o imagine prea întune- cată sau prea luminoasă) şi transformările geometrice ale imaginii datorită condiţiilor de survol. pentru a o face comparabilă cu o hartă. (5) clasificarea. Astfel. Corecţia include suprimarea efectelor provocate de turbulenţe ce au loc în atmosferă (nori. smog). Din punct de vedere al prelucrărilor efectuate pe imagini se disting trei tipuri de imagini care sunt livrate către utilizator: (1) imagini asupra cărora s-au făcut foarte puţine corecţii (acestea nefiind interpretabile). Ca . (3) mărirea clarităţii sau ameliorarea. perturbaţii în timp. Desigur că operaţiile pe care le vom prezenta pot incorpora mai multe operaţii elementare. Dungile care apar pe imagine se datorează răspunsului inegal al detectorilor. Prelucrarea (procesarea) cere un efort deosebit şi de cele mai multe ori este efectuată de beneficiar cu produse specializate. de către compania livratoare. Corecţia sau restaurarea Corecţia sau retsaurarea face parte din grupa de operaţii care se mai numeşte preprocesare. zgomotul.1. (2) suprapunerea imaginilor. Aşa cum am precizat. 1. proprietăţile atmosferei. (4) mozaicarea şi segmentarea.

Procesul dominant în reflexia solară este împrăştierea. rata de creştere a valorilor pixelilor precum şi deplasarea relativă faţă de medie. 4. Interpolarea se utilizează atunci când apare o eroare în funcţionarea unui detector. Se detectează prin compararea valorilor pixelilor învecinaţi. Măsurătorile luate prin teledetecţie se schimbă datorită variaţiei în timp a înălţimii Soarelui. Acesta poate fi periodic sau ocazional. Aceasta produce o distorsiune spre margini. 3. Interpolarea foloseşte valorile adiacente ale liniilor în aceeaşi bandă spectrală. răspunsurile spectrale ale celorlalţi detectori sunt ajustaţi în mod potrivit. Îndepărtarea zgomotului. Condiţiile atmosferice influenţează propagarea semnalului EM atât în emisie cât şi în recepţie. 1. Dacă valorile diferă cu mai mult decât un maxim admis se consideră zgomot şi valoarea pixelilor va fi înlocuită printr-o valoare obţinută prin interpolare. Luând un răspuns spectral drept standard. foarte des folosită la imaginile Landsat MSS. pixelul având o valoare nulă. Zgomotul periodic se datorează interferenţei instrumentelor învecinate şi apare la intervale regulate. unde h este înălţimea Soarelui. Zgomotul este o perturbaţie nedorită într-un anumit semnal util pe o anumită bandă. Corecţii geometrice Distorsiunile geometrice apar datorită sfericităţii Pământului precum şi a mişcării relative a satelitului faţă de suprafaţa terestră. Remedierea se face prin înmulţirea valorii fiecărui pixel cu mărimea 1/cosh. Distorsiunea panoramică apare datorită neverticalităţii axei optice a staţiei. 2. Este necesară o corecţie astfel încât distanţa să fie dată de . Variaţia în timp a luminii solare. În categoria ocazional se consideră zgomotul care apare datorită unei erori în transmisia biţilor sau a perturbaţiilor temporare. calculându-se noi valori pentru pixeli şi asignându-i-le acestea. Contribuţia atmosferei. Corecţiile se fac după algoritmi empirici. constă în afişarea histogramei valorilor pixelilor corespunzător fiecărui detector. Aceasta este mai pronunţată în lungimile de undă scurte şi neglijabilă în IR. Prima metodă.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 155 metode de îndepărtarea a dungilor amintim: metoda histogramei şi interpolarea.

θ este latitudinea centrului imaginii. R raza Pământului (6367. În literatura de specialitate acest grup de operaţii se numeşte registration. iar θ unghiul de rotaţie a oglinzii. Cantitativ această distorsiune este dată de tgφ=[2⋅Rcosθ)/(24⋅ 60⋅ 60)]⋅ [1/(v⋅sinα)] unde φ este unghiul de distorsiune. Selectarea imaginii de bază. fixându-se corespondenţa primitivă grafică – pixel. Procedura se defalcă în câteva etape: 1. provenite de la senzori diferiţi. Distorsiunea datorată rotaţiei Pamântului este foarte importantă la imaginile satelitare (este maximă pentru orbitele polare) şi negijabilă în imaginile aeriene.2. iar din . referindu-se la suprapunerea unei imagini raster pe o altă hartă vectorială. Problema devine şi mai complicată când arealul survolat prezintă variaţii între două treceri consecutive (cum ar fi de exemplu culturile agricole).5 km). Aceasta din urmă este specifică integrării imaginilor digitale în GIS. Această operaţiune este greu de rezolvat având în vedere necesitatea ca imaginile să coincidă la nivel de pixel. Această situaţie apare atunci când avem imagini ale aceluiaşi areal luate la intervale de timp diferite (deci în alte condiţii) sau imagini multitematice care trebuie tratate împreună (fiind cazul cel mai frecvent). Se alege o imagine înregistrată într-o anumită bandă spectrală care va constitui imaginea de referinţă. Vom deosebi două situaţii: image to image registration şi map to image registration. H înălţimea de zbor. dar de obicei se alege imaginea cu rezoluţia spaţială cea mai bună. Această alegere este arbitrară. Această corecţie se face în special în imagini aeriene unde θ este mare. 2. 10. v viteza liniară a satelitului calculată pe traseul survolat.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 156 X=H tgθ unde X este distanţa orizontală. iar α este înclinarea planului orbitei faţă de planul ecuatorului. Suprapunerea imaginilor Suprapunerea este procesul care realizează corespondenţa dintre imagini luate pe o aceiaşi suprafaţă.

Calculul coeficienţilor proiecţiei. Aceasta se face în mod interactiv: imaginile sunt afişate pe ecran. dar este mai riscant. în sensul că. Se poate face şi automat. fie se cunosc din măsurători GPS. trebuie să se dea o mare atenţie acestei operaţiuni. 1991). poziţiile determinate vor fi reutilizate în verificarea poziţiilor punctelor determinate mai înainte. Poziţiile din imaginea a II-a se vor găsi cu ajutorul transformării (Gupta. 3. Menţionăm faptul că asocierea punctelor de control este un proces iterativ. . Acestea se aleg fie dintre obiectele punct bine evidenţiate (vârfuri de munţi. iar punctele sunt puse în corespondenţă prin comenzi date de către utilizator. Figura 8 Suprapunerea imaginilor 2. încrucişări de drumuri).Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 157 punct de vedere geometric este cea mai aproape de realitate (contururile sunt precis delimitate. anumite obiecte de tip punct ies cu uşurinţă în evidenţă). În mod obligatoriu se aleg câteva puncte (minim 4) care sunt precis localizate în ambele imagini. 4. deoarece punctele pot fi măsurate cu mare acurateţe. Alegerea punctelor de control. Asocierea punctelor de control din cele două imagini. Această din urmă metodă este de preferat. Deoarece acurateţea operaţiunii depinde de modul de alegere şi de corespondenţa între puncte.

3. Imaginile de mari dimensiuni se descompun în dreptunghiuri. iar x şi y sunt coordonatele punctelor în imaginea de bază. Cei 8 parametrii (coeficienţii) se determină numai prin cunoaşterea a 4 puncte de control (fiecare punct generând două relaţii: una pentru x' şi una pentru y').Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 158 x'= a0 + a1x + a2y + a3xy y'= b0 + b1x + b2y + b3xy unde x' şi y' sunt coordonatele punctelor în noua imagine. În aceste cazuri este nevoie de mai multe puncte de control. Astfel se obţine distribuţia valorilor din imaginea II în conformitate cu geometria imaginii I. fiecare fiind tratat ca o imagine separată.Evaluarea valorilor pixelilor. găsirea locaţiei corespondente în imaginea II cu ajutorul transformării de mai sus şi evaluarea valorii pixelului. 5. Mărirea clarităţii sau ameliorarea imaginii Scopul acestui grup de operaţii este de a face ca unele caracteristici din imagine să fie mai uşor interpretabile în detrimentul altora. Evaluarea valorilor pixelilor se face prin interpolare liniară sau biliniară. Figura 9 Evaluarea imaginii II din imagineaI 10. Trebuie subliniat faptul că înaintea . Corespondenţa se realizează prin selectarea unui punct din imaginea I. Acest proces implică găsirea noilor valori pentru pixeli şi nu transferarea vechilor valori în noile locaţii.

aplicându-se şi în procesarea imaginilor pe o singură bandă. imaginea rezultată va conţine doar 5 caracteristici geografice. Se fixează o valoare care va fi aleasă de utilizator şi care va reprezenta pragul sub care toate valorile pixelilor mai mici decât aceasta vor fi fixate la zero (negru) iar celelalte la valoarea maximă (255 pentru TM). Se utilizează pentru evidenţierea unei anumite caracteristici dintr-o imagine alb-negru. 2. Diferenţa faţă de o imagine booleană este aceea că imaginea rezultată va conţine mai mult de două caracteristici. În ambele cazuri pasul pregătitor pentru mărirea clarităţii imaginii este cunoaşterea distribuţiei statistice a pixelilor. Aceasta se face prin înfăţişarea histogramei în cazul unei singure imagini şi a scaterogramei (vezi mai jos) pentru imagini multiple. Fiecare interval va avea o singură valoare pentru toţi pixelii. Crearea unei imagini cu un număr fixat de caracteristici. În consecinţă. Extinderea contrastului. imaginea trebuie să fie corectată din punct de vedere radiometric. . 1. De exemplu dacă valorile pixelilor le împărţim în 5 clase. de la suprafeţe deşertice fierbinţi şi până la suprafeţe care reflectă foarte slab cum ar fi oceanele polare. Crearea unei imagini booleene. Avem două situaţii diferite: când operăm asupra unei singure imagini şi când procesăm mai multe imagini. Prelucrarea asupra unei singure imagini Metodele de prelucrare au fost dezvoltate iniţial în cadrul procesării semnalelor. altminteri erorile pot fi accentuate. doar o mică porţiune din scara măsurătorilor este folosită pentru un anumit peisaj.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 159 execuţiei acestei operaţii. În teledetecţie acesta este de cele mai multe ori o cerinţă deoarece mulţi senzori sunt reglaţi să colecteze date pe un domeniu extrem de larg de condiţii. 3. fiind înfăţişate în 5 nuanţe de gri sau 5 culori diferite. Este vorba de o tehnică cunoscută în literatură sub numele level slicing şi constă în împărţirea valorilor distribuite pe axa OX în intervale definite de utilizator. Acest procedeu se mai numeşte clasificare binară.

Limita de trunchiere poate diferi de valoarea dată mai sus. Este o operaţie tipică care se execută asupra pixelului. Există mai multe metode de realizarea a acestei operaţii. 1994). Există mai multe metode de extindere a contrastului. iar alura funcţiei este dată în figura 11 a (Lillesand. cea mai simplă fiind extinderea liniară. Kiefer. fixându-se în funcţie de cerinţe (ce se doreşte să se scoată în evidenţă). Extinderea după o anumită funcţie (logaritmică. se procedează la trunchierea extremităţilor histogramei cu 2 . gaussiană şi egalizarea histogramei. În general. După cum am mai spus. Evident această formulă se va aplica tuturor pixelilor din imagine. De cele mai multe ori nu este utilizat întreg domeniu.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 160 Execuţia propriu-zisă a operaţiei este precedată de afişarea histogramei valorilor pixelilor. Aceasta permite un contrast mai bun al întregii imagini.5%. iar MIN valoarea minimă. produsele soft conţin toţi aceşti algoritmi. În această metodă valorile pixelilor se calculează după formula VALNOU = {(VAL-MIN) / (MAX-MIN)]⋅255 unde VAL sunt valorile din imaginea iniţială. . MAX este valoarea maximă a pixelilor din imagine. logaritmică. ce se bazează pe interpolări sau pe procedee statistice. Pentru a înţelege mai bine acest grup de operaţii să considerăm o imagine care are distribuţia pixelilor dată de histograma din figura 10. alegerea acestuia fiind condiţionată de cazul concret în care se aplică. În aceste situaţii detaliile sunt greu vizibile. Adesea în practică. O schiţă a redistribuirii valorilor pixelilor este dată în figura 10. care oferă informaţii importante privitoare la distribuţia acestor valori determinându-se tipul de contrast care trebuie ales. fiecare având propria extindere liniară (ca şi cea descrisă mai sus). Pe lângă această metodă mai există şi altele. dintre care amintim: metoda multiliniară. O rescalare a valorilor pixelilor va înbunătăţi într-o oarecare măsură imaginea. exponenţială sau legea normală a lui Gauss) constă în redistribuirea valorilor după funcţia respectivă. un pixel din imagine are o gamă de valori până la 256. exponenţială. Extinderea multiliniară constă din împărţirea domeniului în câteva intervale.

Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 161 Figura 10 Redistribuirea valorilor pixelilor pe întreg domeniu Figura 11 Extinderea contrastului în conformitate cu diferite funcţii .

O frecvenţă mare implică nuanţe de gri ce variază brusc pe un număr relativ mic de pixeli.15 a). având ca efect o accentuare a caracteristicilor locale din imagine. filtrele spaţiale accentuează sau estompează diferite frecvenţe spaţiale. 7x7.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 162 În figura 11 am înfăţişat întiderea contrastului prin metoda multiliniară (b) şi exponenţială (c). pixelul din mijloc fiind recalculat. Imaginea materializată prin matrici de numere se descompune în matrici mai mici (nuclee) de dimensiuni impare (3x3. generând imaginea. care conţin informaţii importante pentru separarea obiectelor alăturate. Aici vom studia frecvenţele înalte. Figura 12 Reevaluarea valorilor pixelilor prin filtrare . iar variaţiile de fercvenţă mică schimbărilor regionale. Filtrarea spaţială. vom spune că avem o frecvenţă mică şi în consecinţă o imagine mai netedă (nuanţele de gri variază regulat pe o gamă mare de valori ale pixelilor. Frecvenţa spaţială se referă la numărul de apariţii de valori ale pixelilor care. vegetaţie. 4. 5x5. Depinzând de ponderea dată fiecărui element dat în matricea filtru. pot produce “asperităţi” datorită variaţiilor tonale (figura 12. Nucleul este mutat succesiv peste toţi pixelii. după un anumit algoritm. dacă variaţiile sunt foarte mici. 9x9). Filtrarea spaţială oferă o îmbunătăţire a calităţii imaginii prin suprimarea unei anumite frecvenţe. Spre deosebire de filtrele spectrale destinate să oprească anumite lungimi de undă din spectrul EM. înălţimea Soarelui etc. Din contră. în care valoarea unui pixel din ceea ce va constitui noua imagine depinde de valorile învecinate ale pixelilor din vechea imagine. Variaţiile de frecvenţă înaltă corespund schimbărilor locale (de la pixel la pixel). la o înfăţişare a imaginii şi a curbei care reprezintă răspunsul spectral. de la un capăt la altul al imaginii. în funcţie de valoarea fixată pentru pondere şi de vecinii săi. Metoda se bazează pe ceea ce se numeşte tehnica matricilor ponderate. imaginea poate fi netezită sau să aibă un contrast mai mare. Ele sunt influenţate de proprietăţile terenului. Este o operaţie tipic locală. calculându-se astfel o nouă matrice de valori.

Aceste reprezentări se mai numesc în literatura de specialitate diagrame de împrăştiere sau scaterograme (din l. 1. Două seturi de imagini pot fi reprezentate statistic în plan. Dacă cele două caracteristici sunt strâns corelate. obţinându-se în general o curbă numită caracteristică spaţială. Separarea clusterilor este decisivă în identificarea obiectelor din imagine.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 163 Să considerăm o porţiune dintr-o imagine (figura 12) cu un nucleu 3x3. engleză scatterogram sau scatter- diagram). În cele ce urmează vom prezenta câteva noţiuni de bază privitoare la tehnicile de procesare a imaginilor multiple. Adunarea şi scăderea imaginilor. axele fiind date de valorile pixelilor în două canale spectrale diferite (cele cercetate). care ete un termen consacrat ca atare. Deci poziţia în cauză va avea în noua imagine valoare 49. de unde şi denumirea de diagramă de împrăştiere. şi cu o pondere de 1/9. Acestea pot fi suprapuse obţinându-se o nouă imagine. Procesarea imaginilor multiple În multe situaţii practice suntem în situaţia de a prelucra imagini ale aceluiaşi areal luate în diferite benzi spectrale. . Semnificaţia şi utilitatea diagramelor de clusteri va fi reluată şi la grupul de operaţii privitoare la clasificarea imaginilor În cele ce urmează vom prezenta principalele operaţii pe imagini multiple. Am păstrat denumirea engleză pentru această noţiune datorită similitudinii metodelor ce fac obiectul acestei operaţii cu cele din analiza de clusteri din statistică. Toate valorile pixelilor se vor recalcula cu acest algoritm. scaterograma se aproximează printr-o dreaptă. iar dacă sunt necorelate se produce o împrăştiere a valorilor pixelilor în plan. atunci ele formează nori (clusters). Valoarea poziţiei haşurate în figură va fi recalculată după următorul algoritm: 56/9 + 48/9 + 52/9 + 49/9 + 42/9 + 50/9 + 48/9 + 51/9 + 45/9 = 441/9 = 49. Dacă anumite obiecte au proprietăţi unice din punct de vedere al răspunsului spectral.

deoarece se reduce la adunarea a două matrici de numere. În general diferenţele spectrale pot duce la reducerea contrastului între anumite categorii de obiecte. . Separat aceste benzi nu conduc la o ameliorare a imaginii. Dacă notăm cu aij valorile pixelilor dintr-o bandă şi cu bij valorile pixelilor din altă bandă vom obţine rij = aij + bij După înfăţişarea imaginii se poate introduce un factor pondere cu care se va înmulţi matricea rezultantă. Diferenţa este utilă pentru a obţine informaţii privitoare la puncte sau obiecte care nu sunt conforme din punct de vedere spectral cu fondul de referinţă. Figura 13 Histogramele unei imagini în trei benzi 2.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 164 Cea mai simplă metodă de a combina imagini multispectrale este adunarea şi scăderea. Rezultatul adunării produce un contrast ridicat dacă benzile sunt bine corelate. Se utilizează de regulă pentru a deduce variaţii temporale din date multitemporale. În principiu operaţia este foarte simplă. Raportul a două imagini.

fie ca o fază premergătoare clasificării. În figura 14 am înfăţişat o distribuţie spaţială a valorilor pixelilor pe axele originale. Axa 1 defineşte direcţia componentei principale. cu acelaşi număr de variabile.m. 1994): VI = a11VA + a12VB VII = a21VA + a22VB . Aceste curbe sunt foarte diferite pentru senzori în diferite benzi.a. Raportul înregistrărilor exprimă mai clar variaţia curbei reflectante între cele două benzi decât valoarea absolută a reflectanţei observate separat în cele două benzi. De exemplu raportul IR apropiat / roşu este foarte mare pentru o vegetaţie normală.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 165 Raportul spectral este o tehnică de ameliorare a imaginii în care se pun în corespondenţă (prin împărţire) valorile imaginilor înregistrate în două benzi diferite. Datele sunt transformate astfel încât să exprime aceeaşi distribuţie a datelor.d. Analiza componentelor principale. iar pentru o vegetaţie atacată este mic. care vor fi deplasate prin rotaţie şi translaţie) cu originea în mijlocul norului de puncte. De regulă procedura se opreşte doar la două axe. Tehnica de ACP determină noile axe (axa 1 şi axa 2). Kiefer. 3. Procedeul se aplică pentru a detecta variaţii spectrale pe un areal mascat de variaţii în luminozitate în diferite benzi. a doua axă va prelua cea mai mare parte din semnificaţia datelor care au mai rămas. dar noile axe să aibă o mai mare semnificaţie. ş. . într- un alt sistem de coordonate. Determinarea componentelor principale este o tehnică destinată să îndepărteze sau să reducă redundanţa în imaginile multispectrale. Aceasta se aplică fie în vederea interpretării vizuale. Relaţia de transformare din sistemul de coordonate banda A / banda B în sistemul de coordonate axa 1 / axa2 se face prin formulele (Lillesand. Analiza componentelor principale (ACP) transformă datele multivariate provenite din diferite canale spectrale având un sistem de coordonate benzile spectrale. iar axa 2 defineşte a doua direcţie a componentei principale. Astfel prima axă va prelua cea mai mare parte din semnificaţie.

a12. două imagini contigue nu au exact aceeaşi radiometrie în zona comună. iar VA şi VB valorile din vechiul sistem. iar numerele a11. a21. rezoluţie. rezultând o imagine mai mare. zona comună este identică. Pentru realizarea procesului de mozaicare trebuie . Mozaicarea este operaţia prin care se asamblează mai multe imagini de acelaşi fel. În cazul în care imaginile sunt contigue şi sunt obţinute de acelaşi satelit în aceeaşi zi.4. Deci se impune ca acestea să aibă aceleaşi caracteristici (aceeaşi bandă. Scopul este de a reface o nouă imagine din regiuni aparţinând iniţial la două sau mai multe imagini diferite.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 166 unde VI şi VII sunt numerele asociate pixelilor în noul sistem de coordonate. Segmentarea şi mozaicarea imaginilor digitale Scopul segmentării este de a diviza imaginea în zone omogene în raport cu aspectul general. iar imaginile se pot alipi fără a fi necesară o preprocesare. În toate celelalte cazuri. Figura 14 Analiza componen- telor principale pe două benzi 10. a22 sunt coeficienţii transformărilor care urmează a fi determinaţi. scară etc) şi în plus să aibă o zonă comună.

Indiferent de metodă clasificarea. iar procesul decurge după cum urmează. 10. De exemplu în încercarea de a deduce o hartă a vegetaţiei din ţinuturile . În clasificarea supervizată clasele de obiecte de pe suprafaţa Pămîntului se cunosc dinainte pe anumite zone restrânse din imagine (se numesc zone de test sau situri). este nevoie de mai multe canale spectrale. Linia din zona comună de-a lungul căreia se va realiza joncţiunea celor două imagini poate fi aleasă în mod interactiv pe ecran. bazat pe răspunsul spectral. Clasificarea imaginilor digitale Scopul este simplificarea imaginii prin reducerea domeniului total al numerelor şi al entităţilor spaţiale în categorii mai restrânse de semnificaţie. Există două metode de bază: clasificarea supervizată sau recunoaşterea supervizată a tiparelor şi clasificarea nesupervizată sau analiza de clusteri. restul procesului este automat (se face prin program alegându-se comanda corespunzătoare). utilizatorul identifică câteva areale pe imagine care sunt caracteristice fiecărei clase în discuţie. cum ar fi cartarea suprafeţelor de apă este suficientă o singură temă. comportă doi paşi: (1) identificarea clusterilor şi asocierea lor cu clase statistice. În cazul în care imaginile nu sunt captate în aceeaşi zi şi nu au nici aceeaşi orientare.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 167 definită. (2) clasificarea datelor din imagini multispectrale conţinute într-un singur strat tematic. problema este mai complicată şi iese din cadrul acestei discuţii. Aceasta se aplică pentru toate canalele spectrale. Se încearcă încadrarea acestora în tipare urmată de elaborarea unor reguli care urmează să fie extinse la porţiunile din imagine necunoscute. În altele.5. Primul caz este cel mai simplu. poate chiar toate. În acest scop se aleg pixelii care reprezintă aceeaşi poziţie relativă din fiecare imagine şi sunt bine evidenţiaţi (vârfuri de munte sau orice altă entitate punct). de exemplu utilizarea terenului. sau extragerea temei. Imaginea tematică rezultată este definită de imaginile obţinute prin operaţiile menţionate până acum. o lege de transformare pentru egalizarea radiometrică a celor două imagini. Pentru anumite aplicaţii. Odată stabilită corespondenţa. În termeni simpli. de a construi imagini tematice în care fiecare pixel este asignat unei clase particulare de obiecte. Altfel spus. în cazul fiecărei benzi spectrale.

trebuie să se identifice arealele agricole cultivate. cele cu păşuni şi cele împădurite care pot fi obţinute utilizând tehnicile de monitorizare a terenului. cu posibilităţi de măsurări cât mai precise. Mai întâi utilizându-se clasificarea nesupervizată se construiesc clusterii.se verifică distribuţia normală. .să fie cele mai reprezentative. În clasificarea nesupervizată procesul este invers.să fie accesibile. Zonele de test sunt deduse din măsurători şi nu depăşesc 1% din suprafaţa totală a imaginii. . . fiecare clasă trebuie să prezinte o distribuţie normală. Clasificarea supervizată Aşa cum am menţionat mai sus. Cel mai bine este de a folosi cele două metode în combinaţie.să se stabilească tipurile de determinări şi frecvenţa acestora.din punct de vedere statistic. Pentru ca scopul să fie atins. după care se verifică dacă clusterii au semnificaţie sau nu. . Operaţiile statistice preliminarii care se fac pentru acest tip de clasificare sunt: .să fie omogene. Depistarea tiparelor este una din cele mai delicate operaţii. Mai întâi pixelii sunt constituiţi în clasele de clusteri. fiind mai importantă decât alegerea unui anumit algoritm de clasificare. . Alegerea acestor situri se realizează de către specialiştii în domeniul pentru care se face prelucarea imaginii. pe situri trebuiesc executate măsurători complexe cu privire la conţinutul de informaţii. În continuare vom da câteva detalii privitoare la cele două tipuri de clasificare. iar apoi cu clasificarea supervizată clusterii fără semnificaţie se ignoră şi sunt alipiţi la cei cu semnificaţie. Analiza de imagine încercă să clasifice fiecare pixel din imagine într-una din aceste categorii. clasificarea supervizată se bazează pe cunoaşterea apriori a caracteristicilor suprafeţei unei porţiuni din imagine şi utilizarea acestora ca factori de decizie în determinarea proprietăţilor celorlalte porţiuni. Acestea trebuie să satisfacă următoarele condiţii: .Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 168 muntoase ale României. Astfel doar clusterii cu semnificaţăie se păstrează pentru formularea deciziei de clasificare a restului peisajului.

se calculează o matrice care ne arată separabilitatea între fiecare canal spectral pentru a verifica dacă oricare două categorii sunt disjuncte sau nu. sau (b) selectarea caracteristicilor care sunt cât mai slab corelate posibil.se calculează mediana şi devierea standard pentru fiecare categorie în fiecare canal spectral. Astfel volumul datelor de prelucrat este mai mic. minimizând redundanţa datelor. . Pixelul va fi asignat acelei clase pentru care distanţa este minimă. 1. pentru a deduce relaţiile dintre răspunsurile spectrale în diferite canale.se calculează matricea de covarianţă pentru fiecare categorie (care exprimă cantitativ relaţia dintre răspunsuri în canale spectrale diferite). Selectarea tipului de clasificare constă în descompunerea spaţiului caracteristicilor în subspaţii disjuncte astfel încât orice pixel să aparţină uneia din clase. pentru toate categoriile. .se trasează diagrama de împrăştiere între diferite canale spectrale. Selectarea caracteristicilor constă în selectarea informaţiei utile care se va folosi pentru clasificarea restului de imagine din peisaj. paralelipipedică. Dacă un punct era definit de n valori în spaţiul măsurătorilor. acum este definit de m (m<<n) valori din spaţiul caracteristicilor. În principal există trei tipuri de clasificare: geometrică (bazată pe distanţă). Figura 15 Clasificarea geometrică Figura 16 Clasificarea paralelipipedică . . probabilistică şi funcţională. 2.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 169 . Scopul principal este reducerea dimensionalităţii măsurătorilor spaţiale. Clasificarea geometrică este bazată pe măsurarea dinstanţei între pixelul necunoscut şi un vector median. Selectarea caracteristicilor include următoarele posibilităţi: (a) alegerea caracteristicilor care sunt minime în cadrul clasei de variabilitate şi maxime între clase.

materializându-se printr-un dreptunghi în cazul bidimensional. Un pixel necunoscut se clasifică calculând distanţa dintre valoarea pixelului şi media fiecărei categorii. n=nisip. Atragem atenţia că nu este vorba de o “distanţă spaţială”. Figura 17 Clasificarea probabilistă Clasificarea paralelipipedică este asemănătoare cu cea prezentată anterior. p=pădure. ci de o îndepărtare a valorii pixelului faţă de media valorilor evaluată a categoriei respective. Un al doilea neajuns este că nu se ia în calcul împrăştirea între categorii. aşa cum este înfăţişat în figura 16. Litera aplicată în locul valorilor pixelilor sugerează categoria în care se încadrează pixelii: u=urban. În primul rând se determină valoare medie a fiecărui nor (marcată cu + în figură). Un pixel “necunoscut” se clasifică după cum poate fi inclus în acest domeniu sau nu. Acesta se poate defini ca fiind cea mai mare sau cea mai mică valoare a pixelilor în fiecare bandă. a=apă. Neajunsul principal al acestei tehnici este acela că este greu de deosebit gradul de dispersie în răspunsul spectral. Se introduce o măsură a abaterilor în fiecare categorie de test. definindu-se un domeniu de variabilitate. în această ultimă situaţie . iar valorile reprezintă măsura cantitativă a răspunsului spectral în banda respectivă.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 170 În figura 15 am prezentat în mod simplificat o distribuţie posibilă între două benzi arbitrare.

nu este necesară interpretarea fiecărei clase. Clasificarea nesupervizată Clasificarea nesupervizată este procesul de creare a grupelor de pixeli reprezentând caracteristici geografice. (4) caracteristicile din imagine care trebuie să fie separate şi nu sunt studiate dinainte.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 171 el nu va fi clasificat. fixându-se un anumit prag care se determină empiric şi de care depinde acurateţea metodei. Principalele caracteristici ale clasificării supervizate: (1) cunoaşterea a priori (prin observaţii) a unei porţiuni din canalul care urmează a fi clasificat. Atunci când se clasifică un pixel necunoscut se evaluează cantitativ atât varianţa cât şi covarianţa răspunsurilor spectrale. Clasificarea probabilistă se bazează pe probabilitatea ca un pixel să aparţină unei anumite clase. pixelul se declară “necunoscut” şi nu va fi clasificat. (2) siturile pot să nu fie în întregime reprezentative pentru o clasă şi astfel imaginea finală poate fi lipsită de acurateţe. vor conduce la o clasificare greşită. (3) deoarece semnificaţia claselor obţinute este cunoscută. Dacă însă probabilitatea este mai mică decât pragul fixat. Forma acestei funcţii se alege empiric iar experienţa în procesarea imaginilor precum şi alegerea siturilor este decisivă. (5) procesul de clasificare se face în conformitate cu tema definită de utilizator. Această presupunere se consideră rezonabilă pentru distribuţiile răspunsurilor spectrale obişnuite. fără a cunoaşte a priori ceea ce se clasifică. pixelul se va asigna acelei clase pentru care este cea mai mare. În cazul multidimensional aceste dreptunghiuri devin paralelipipede n dimensionale. După evaluarea probabilităţii fiecărei categorii. Clasificarea funcţională asociază o anumită funcţie la fiecare clasă şi asignează pixelul acelei clase pentru care valoarea funcţiei este maximă. Curbele înfăţişate în figura 17 reprezintă zone echiprobabile. Metoda presupune o distribuţie normală a punctelor care fac obiectul clasificării. Este analizat . Pentru calculul probabilităţii ca un pixel să aparţină la o categorie se foloseşte funcţia densitate de probabilitate. Această metodă de clasificare este foarte eficientă din punct de vedere computaţional.

O tehnică standard de clustering care se aplică în cazul clasificării nesupervizate este iterative self-organizing data analysis (ISODATA).d. se reia procedeul fixându-se alt prag. (4) deoarece numărul de grupuri este necunoscut. iar în caz contrar va fi asignat clusterului 2. Se ia al treilea pixel şi prin calcularea distanţei se ia decizia dacă aparţine unuia din clusterii 1 sau 2. (2) minimizează idile preconcepute. procedeul decurge după cum urmează: primul pixel este atribuit clusterului 1. Uneori anumite clase pot fi eliminate deoarece reprezintă prea multe caracteristici diferite pe suprafeţe mici. a imaginii în arii egale de dispersie a datelor bazată pe un număr de clase fixate de utilizator. anumite clase se pretează la o prelucrare ulterioară. Distanţa spectrală a fiecărui pixel este reevaluată după o ajustare a semnificaţiei clusterului. Dacă distanţa este mai mică decât un anumit prag (valoare dată de dinainte) atunci va fi inclus în clusterul 1. rezultatul va fi imagine tematică privind solurile). s. Este responsabilitatea utilizatorului să decidă semnificaţia acestor grupe. De cele mai multe ori. Acest proces se repetă până ce un anumit procentaj important (definit de utilizator) va aparţine unei clase. . prin asamblarea claselor cu aceeaşi semnificaţie sau prin despărţirea unei clase în clase mai mici. iniţial. Se ia al doilea pixel şi se calculează distanţa la clusterul 1. Clasele rezultante de signaturi spectrale sunt evaluate astfel încât fiecare caracteristică geografică să fie cât mai bine reprezentată.a. În rezumat. dacă depăşeşte pragul va fi asignat clusterului 3. Evaluarea se bazează pe interpretarea utilizatorului a imaginii astfel rezultate. acesta fiind decisiv în clasificare. Aceasta constă în împărţirea. Alteori clasele pot fi contopite deoarece. practic acestea reprezintă aceleaşi clase de obiecte.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 172 răspunsul spectral al tuturor pixelilor după metode statistice şi grupaţi în clusteri similari. după ce s-a fixat acest prag şi s-a obţinut o anumită clasificare care nu este corespunzătoare. Şi în fine o clasă mare care prezintă o anumită neomogenitate poate fi împărţită în clase mai mici. Clasificarea nesupervizată se caracterizează prin: (1) nu cere o cunoaştere a priori a arealului în studiu. (3)interpretarea unor clase poate fi dificilă. iar clasele pot să nu aibă semnificaţia dorită de utilizator (de exemplu dacă se caută un studiu al vegetaţiei într-o zonă aridă. Fiecare pixel este evaluat pe baza distanţei valorii sale la media clusterului şi asignat grupului celui mai apropiat. Neajunsul metodei este că nu există o regulă precisă de determinare a pragului.m.

75 μm. Pixelii sunt asociaţi cu valori cărora le corespund o culoare sau o anumită nuanţă. Aşa cum am văzut la începutul acestui paragraf percepţia culorii de către ochiul uman este legată de sensibilitatea acestuia la o anumită lungime de undă. percepţia culorii unui obiect depinzând de sursă. în practică se preferă o metodă combinată a celor două tehnici. Modul iluminat presupune existenţa unei surse de lumină şi un organ receptor. În afişarea color se distinge o gamă largă de informaţii comparativ cu o afişare alb/negru. Afişarea color Forma şi conţinutul rezultatelor unor prelucrări BDS este de o mare importanţă pentru lizibilitatea şi interpretarea acestora. Menţionăm că este vorba de monitoarele calculatoarelor descktop şi nu laptop sau notebook care au o cu totul altă tehnologie (bazată pe cristale lichide). De remarcat faptul că. Green. orange şi roşu. Blue – RGB). cum ar fi o hartă listată la imprimantă).38 – 0. Există două tehnologii fundamentale care produc culorile. porţiuni din acesta fiind asociate cu ceea ce noi numim culori spectrale: violet. cum ar fi monitorul) şi mod obiect (care reflectă lumina provenită de la o sursă. Diferite surse emit diferite combinaţii de unde EM de lungimi diferite şi de intensităţi diverse. În plus culoarea poate fi folosită pentru a simboliza atât date cantitative cât şi date calitative. pe acestea le vom numi culori nespectrale. lumina albă a unui tub fluorescent este sensibil diferită de lumina albă a unui tub incandescent. indigo.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 173 Aşa cum am menţinat mai sus. Afişarea color a imaginilor digitale este cel puţin la fel de importantă. verde. Acestea sunt excitate de un spot de electroni fiind fiind capabile să emită unde EM cu lungimi de undă corespunzătoare culorilor primare: roşu. Fondul monitorului este prevăzut cu o reţea de celule aranjate în triade. verde şi albastru (Read. 11. Fără o sursă de lumină senzaţia de culoare nu poate fi percepută. pentru ceea ce noi numim purpuriu (magenta) sau azuriu (cyan) nu există nici o lungime de undă corespunzătoare. iar ochiul uman este receptorul. Aceste culori se numesc aditive . galben. În fine o hartă în culori este mult mai estetică decât una monocrom. total diferite: mod iluminat (care produce lumină. Spectrul vizibil se află în domeniul 0. De exemplu. Monitoarele utilizează tehnologia razelor catodice ca sursă de lumină.

Figura 18 Cubul RGB Modul obiect este o tehnologie diferită şi se utilizează la imprimarea pe suport de hârtie. Pentru o afişare de 8 biţi avem pentru fiecare componentă 256 de valori (nuanţe) distincte (de la 0 la 255). Diagonala de la origine (negru) la vârful opus (alb) este linia gri. Aceasta presupune existenţa unei surse de lumină externă incidentă la imagine şi apoi reflectată înspre receptor. permiţând altor lungimi de undă să ajungă la receptor. În figura 18 am înfăţişat cubul RGB care sugerează nivelul de strălucire a fiecărei culori primare. absorbind (sau extrăgând) anumite lungimi de undă. Culorile primare. Suprafaţa hărţii lucrează ca un filtru. Pe această diagonală vom avea combinaţii egale din cele trei culori primare. în total 256 nuanţe de gri (inclusiv negru şi alb). numite în literatură substractive .Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 174 deoarece se porneşte de la negru (absenţa totală a culorii) şi se adaugă în mod progresiv combinaţii din cele trei culori. Culoarea percepută este determinată de combinarea lungimilor de undă reflectate. generând o gamă extrem de largă de nuanţe. Combinaţia celor trei culori la intensitatea maximă produce alb. Numărul total al nuanţelor posibile este de 2563 = 16777216 combinaţii diferite.

Astfel la acest sistem de reprezentare se mai adaugă negru. fiecare culoare având valorile între 0 şi 100. magenta şi galben (CMY). obţinându-se astfel CMYK (K provine de la blacK.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 175 primaries. Figura 19 Cubul CMY . Deoarece cele trei culori nu sunt filtre perfecte. Pornind de la o suprafaţă albă care reflectă toate lungimile de undă şi aplicăm cerneala cyan. care produce alb (şi s-a ales această tehnică pentru imprimante şi plottere deoarece hârtia este albă). percepem senzaţia cyanului deoarece filtrează (absoarbe) lungimea de undă roşu şi reflectă verde şi albastru care în fapt generează culoarea nespectrală cyan. sunt cyan. litera B neputându-se folosi pentru a evita confuzia cu blue). Plecând de la absenţa culorilor. combinarea lor nu va produce negru ci maro foarte închis. Combinarea celor trei culori intensitatea maximă ar trebui să producă negru. culorile primare sunt amestecate prin alegerea unei lungimi de undă particulare. În modul iluminat amestecul de verde şi albastru produce cyan. În figura 19 am înfăţişat cubul CMY.

fie ulterior. benzile spectrale trebuie "traduse" în vizibil. saturation). de exemplu IR apropiat îi atribuim albastru. lightness. În cele ce urmează vom prezenta un tabel care conţine principalele combinaţii de culori primare (Eastman. pentru a le face mai uşor de analizat şi de interpretat. Aceasta se realizează fie direct (pe staţia care preia imaginea). Pentru fals color se atribuie aceleaşi culori (în această ordine) pentru canalele 2. În felul acesta imaginea poate fi vizualizată pe ecran. pentru a putea fi înfăţişată pe ecran. Datele satelitare rareori conţin toată informaţia necesară şi de aceea este foarte utilă asocierea cu elemente tematice sau topografice. În orice caz idea este de a atribui o anumită culoare (din cele 7 ale spectrului vizibil) unei anumite benzi sau porţiuni din bandă. 2 şi 3 pentru albastru. . 3 şi 4. value) şi HLS (hue. IR mediu îi atribuim verde iar IR termal îi atribuim roşu. în mod obişnuit se folosesc canalele 1. când aceasta este introdusă în calculator. Integrarea imaginilor în GIS Analiza geografică complexă a condus la necesitatea combinării imaginilor digitale cu hărţi vectoriale. verde şi roşu. 12. saturation. Această tehnică se mai mumeşte "fals color".Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 176 Alte tehnologii care se folosesc pentru redarea culorilor pe monitor sunt HSV (hue. 1995): ADITIVE PRIMARIES SUBSTRACTIVE PRIMARIES Albastru + verde + roşu = alb magenta + cyan + galben ≅ negru Albastru +verde = cyan cyan + galben = verde Verde + roşu = galben galben + magenta = roşu Albastru + roşu = magenta magenta + cyan = albastru Prelucrarea în domeniul invizibil În cazul unei imagini înregistrate în alte benzi decât cele vizibile. În ceea ce privesc benzile din Landsat TM.

Imaginile prelucrate prin teledetecţie sunt o sursă vastă de date grafice cu mari posibilităţi de analiză. culori) depinde de aplicaţia practică care urmează să se intreprindă.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 177 După gradul de prelucrare a imaginilor digitale. haşuri sau culori. Prin clasificare se creează în mod artificial categorii care reprezintă elemente cu caracteristici radiometrice similare. în care datele satelitare interpretate sunt suplimentate cu date vectoriale (poligoane tematice). O suprapunere a unei hărţi vectoriale peste o imagine digitală va estompa gradul de detaliere al acesteia. Această problemă există deja la hărţi deduse din aerofotograme. arii. în care pixelii sunt asignaţi unor anumite clase de semnificaţie (număr limitat de clase). În sistem tradiţional este un procedeu grafic de reprezentare a realităţii prin puncte. Datele spaţiale integrate (hărţi vectoriale şi imagini) au ca scop prelucrarea împreună a cestora în vederea obţinerii de informaţii pentru o aplicaţie specifică. Nu există o regulă pentru a defini o hartă-imagine standard. Simplificarea sau generalizarea este un proces care include selecţia. Utilizatorul este interesat în primul rând de asemănarea cu o fotografie şi de distribuţia pixelilor. care nu conţine date interpretabile direct. problemele cartografice apar într-o nouă abordare. reducerea şi combinarea datelor în scopul obţinerii unei hărţi-imagine. Imaginea este o reprezentare raster (bazată pe pixeli) alb/negru sau color. (3) nivelul “hartă-imagine”. Trebuie menţionat faptul că o structură raster este greu de combinat cu elemente vectoriale. simboluri. (2) nivelul “imagine clasificată”. în care anumite caracteristici sunt uşor de recunoscut şi interpretat. Sistemele “integrate” capabile să manipuleze şi să efectueze . În cazurile (1) şi (2). Cu alte cuvinte nu există o convenţie prin care un anumit tip de date să fie preponderent. unde informaţia satelitară conservă caracterul de “imagine” sub formă de pixeli. Hărţile-imagine sunt combinaţie între o imagine şi elemente cartografice conţinute într-o hartă vectorială. între poziţia reală şi amplasamentul convenţional. dar în cazul imaginilor satelitare efectul este amplificat de scara mai mică care accentuează diferenţa dintre detaliile reale şi simbolurile artificiale (introduse de harta topografică). linii. Diferitele metode de combinare a elementelor grafice cu elemente din imagine (tonuri. informaţia cartografică înlocuind-o pe cea dată de imagine. distingem trei nivele distincte: (1) nivelul “imagine”. Pixelul ca unitate elementară de afişare nu are importanţă ci doar grupurile de pixeli sau imaginea în ansamblu.

aceasta presupune o netezire a caracteristicilor geografice care reprezintă linii. În orice caz datele trebuie să aibă un raster de coordonate comun. la un nivel ridicat. practic. Datele incluse în BDG sunt preponderent în sistem vectorial. fie ca imagini clasificate (nivelul 2). atât datele satelit cât şi cele vectoriale pot fi suprapuse. numai dacă este clasificată.Teledetecţie şi procesarea imaginilor digitale 178 analize simultan atât pe hărţi vectoriale cât şi pe imagini satelitare. Imaginea raster va fi reînregistrată în imagine vectorială prin unirea nodurilor. Problema care se pune este în ce format să se facă viitoarele prelucrări. . iar dacă prelucrările sunt făcute în sistem raster. pentru întreaga suprafaţă. Acest lucru este decis de produsul GIS cu care se realizează proiectul.Y) care vor fi noduri în noul sistem. Datele preluate prin teledetecţie pot fi integrate în două feluri: fie ca imagini preprocesate (nivelul 1). Transformarea raster-vector este mult mai complicată. Pentru o prelucrare combinată este nevoie de un sistem de reprezentare comun. rezultând ceea ce se numeşte hartă- imagine (nivelul 3). Însă vectorizarea imaginilor satelitare nu poate fi făcută. urmând apoi un proces de combinare cu o hartă vectorială. Trebuie subliniat faptul că orice conversie produce un rezultat mai slab decât harta sau imaginea iniţială. In principiu. conversia vector-raster presupune o transformare într-un nou sistem de coordonate. În general datele vectoriale pot fi rasterizate fără a se pierde prea mult din acurateţe. Pentru realizarea acestor conversii utilizatorul trebuie să aleagă comanda impusă de produsul GIS cu care se lucrează. toate datele spaţiale trebuie convertite în acest sistem. pentru a găsi nodurile optime. Să prezentăm pe scurt problemele care pot apărea la aceste conversii. or problemele care implică modelarea complexă pot fi atât vectoriale cât şi raster. evident hărţile vectoriale trebuiesc convertite în raster. Dacă acesta lucrează in format vectorial. Odată structura definită. analizate şi sintetizate pentru scopul propus. Trebuie găsite un număr de puncte (cărora li se atribuie coordonatele X. sunt destul de rare. care se face automat în cazul în care s-ar fi identificat un număr minim de puncte care reprezintă aceeaşi poziţie relativă atât în harta vectorială cât şi în imaginea digitală.

PARTEA A III-A INTRODUCERE ÎN ARCVIEW .

totuşi. un GIS “desktop” se utilizează pentru vizualizare şi prezentare. care rulează pe microcalculatoare PC standard. . iar începând cu versiunea 3. mai accesibil şi mai ieftin. Prezenare generală a produsului ArcView ArcView este un produs al firmei ESRI (Environmental Systems Research Institute) leader mondial în domeniu. dar şi costul este 1/10 dintr-un sistem complet.1. Are o mare varietate de funcţii. Arc/Info este unul dintre cele mai complexe produse soft şi poate efectua aproape orice gen de analiză spaţială. dar nu este capabil să o creeze.0. Principalele restricţii în funcţionalitatea GIS-urilor orientate “desktop” se referă la editarea datelor cartografice. Hydrological extension etc. cu largi posibilităţi de extindere a facilităţilor de către utilizator. utilizând limbajul de programere Avenue care însoţeşte licenţa. în special datorită produsului GIS profesional Arc/Info. Simplitatea lui şi uşurinţa în utilizare îl face foarte productiv şi se obţin rezultate în timp mai scurt decât sistemele complete. Pentru prelucrări complexe începând de la versiunea 3. Faţă de sistemele complete are. o limitare de funcţiuni. ArcView este proiectat şi dezvoltat într-o manieră de programare modernă (orientată obiect). 3D Analyst. multe regăsindu-se în pachete profesionale complete cum ar fi Arc/Info. cum ar fi de exemplu modelele de elevaţie. Un produs GIS “desktop” tipic foloseşte topologia.Întroducere în ArcView 180 1. care sunt mai puţin robuste şi nu au capacitatea de a genera structuri de date complexe. Network Analyst. Inaccesibilitatea acestui produs pentru publicul larg. dar necesită hard pretenţios şi o instruire îndelungată. Image Analyst. firma ESRI pune la dispoziziţie (cu licenţe separate) extensii ale ArcView. cum ar fi Spatial Analyst. Astfel se poate spune că. a determinat firma ESRI să proiecteze un alt program. ArcView este un GIS orientat “desktop”.

“File”. alegându-se o comandă pentru execuţia unei sarcini. Suprafaţa de afişare a lui ArcView (figura 1) este compusă din câteva părţi. Componentele unui proiect ArcView sunt: . în timp ce “Project” este un meniu propriu lui ArcView şi conţine opţiuni legate de anumite aplicaţii specifice sau opţiuni legate de importul datelor cartografice şi tabelare. urmând ca în secţiunea următoare să realizăm aplicaţii propriu- zise. “Window” şi “Help” sunt foarte familiare pentru utilizatorii de Windows.Întroducere în ArcView 181 Figura 1 Ecranul înfăţişat de ArcView În cele ce urmează vom prezenta principalele caracteristici şi moduri de lucru ale ArcView. este bara de meniu principală. Dintre acestea. Dacă se activează (clic) una dintre ele. în fereastră. va apărea o listă de meniuri derulante. Sus.

Întroducere în ArcView 182 • Views Afişează datele cartografice. • Layouts Pregăteşte o hartă pentru imprimare. etc). . Fiecare element particular dintr-un View. Meniul “Project” ne permite să modificăm anumite aspecte ale modului de utilizare ale lui ArcView (de exemplu culorile atribuitelor obiectelor selectate). să adăugăm date tabelare (în format DBF) unei anumite aplicaţii. drumuri sau râuri de exemplu. titlu. dacă se cer grafice mai complexe este mai bine să se exporte fişierul în spreadsheet cum ar fi Microsoft Excel. orientarea Nord- Sud. • Charts Permite crearea de diagrame simple. de asemenea. Un “proiect” este numele dat de ArcView unui fişier care stochează informaţia privitoare la un anumit gen de prelucrări. Permite introdu-cerea elementelor specifice hărţii (scară. sunt referite ca teme (Themes). limbajul de programare al ArcView. Acesta nu conţine nici un fel de date. Extensia unui fişier “project” este apr. ci doar un loc unde vor fi referite datele ce urmează a fi prelucrate. iar prelucrarea să se facă în acesta. • Scripts Conţine programe scrise în ‘Avenue’. “Project” permite. care permite adaptarea şi dezvoltarea de programe create de utilizator. • Tables Afişează datele tabelare. extinzând astfel posibilităţile lui ArcView.

dar ArcView acceptă şi alte foemate fie în sistem vector sau raster. De asemenea. Numele proiectului va apărea în bara de titlu din fereastra “Project”. . Datele afişate într-un “View” sunt. Acest lucru nu îl vom detalia aici. Dacă se dă dublu clic pe numele unui “View” (de exemplu Exercise1). Dacă se dă dublu clic pe numele proiectului (Exercise) sau se alege OK. va apărea ceva similar cu fereastra din figura 3). Rezultatul va fi cel din figura 4.Întroducere în ArcView 183 Figura 2 Deschiderea (începerea) unui proiect Când se deschide un proiect (se face clic pe”File” şi apoi pe “Open Project”) veţi vedea pe ecran ceva similar cu figura 2. acesta se va deschide. de regulă în format shape. icoana “Views” este activată (bara luminoasă albastră este pe View) şi vor apărea toate informaţiile disponibile.

Fiecare dintre ele se reprezintă un strat tematic. 1. dar constă în “pointere” în care datele sunt stocate şi reguli după care datele vor fi găsite şi afişate. ape. Views. alte pachete le numesc Coverage sau Layers. nu conţine date geografice. Ea permite să afişăm.1 View-uri şi teme După cum am spus mai sus.Întroducere în ArcView 184 Figura 3 După ce s-a deschis proiectul. Un “View” poate să aibă mai multe componente: drumuri. să explorăm. ca şi orice altă componentă a proiectului. Principala raţiune de a avea în mod separat aceste teme este facilitatea de a combina diferite seturi de date pentru a le afişa. în fereastra View apar datele cartografice. să interogăm şi să analizăm date geografice într-o manieră interactivă. pe care ArcView le numeşte teme. permiţându-ne să obţinem hărţi care altfel nu . altitudini sau tipuri de sol. Aceste componente separate.

şi anume harta Irlandei. Table of Contents conţine un pătrat de validare şi un dreptunghi cu legenda. Sub bara de meniuri apar pictograme (icoane). Dacă . Ele sunt afişate în figura 5.Întroducere în ArcView 185 pot fi obţinute. Separarea datelor în straturi tematice face ca întreţinerea întregii baze de date să se facă mai uşor. În partea de sus a ecranului apar diferite meniuri pentru controlul tuturor aspectelor dintr-un View. Figura 4 Harta de bază Figura 4 arată un View tipic. În continuare apare numele proiectului şi simbolurile specifice pentru Windows 95. în cazul nostru country.shp). Aceasta este similară cu ceea ce veţi vedea dacă deschideţi Exercise 1. Această suprapunere se numeşte Overlay şi este una dintre funcţiile cele mai importante GIS. Porţiunea din stânga se numeşte Table of Contents şi conţine tema afişată (numele fişierului corespunzător temei.

O temă este propriu-zis o hartă tematică. În View se arată doar o singură temă. situaţie care produce dispariţia temei. Multe dintre aceste funcţii se regăsesc şi în meniuri. Ea este materializată printr-un fişier cu extensia shp. cu explicaţia în limba engleză. efectul va fi apariţia temei. O parte din aceste butoane sunt invalidate în cazul în care operaţia care o conţine nu poate fi executată (ca şi la produsele Microsoft). Un View poate conţine mai multe teme. Invalidarea de face dând din nou clic pe acesta.Întroducere în ArcView 186 pătratul de validare este activat (se dă clic pe acesta). şi anume districtele din Irlanda. pentru afişarea ei trebuie să activăm pătratul de validare. . De reţinut faptul că şi în situaţia în care tema este încărcată. Ele pot fi afişate simultan sau nu după cum pătratul de validare este cativ sau nu. Figura 5 Bara de butoane disponibile când este activ View În figura 5 am înfăţişat bara de butoane când este activ View.

dar fiecare proiecţie conservă cel puţin una din aceste proprietăţi. iar la vest de 180º sunt reprezentate tot cu “- “. Acestea pot fi accesate printr-o casetă de dialog. Suprafaţa: distorsiune minimă a suprafeţelor în cadrul fiecărei zone UTM.2. forme. Pentru a folosi proiecţiile în ArcView. . dar se aplică o corecţie de 0. De exemplu 3º30’00” este reprezentat ca fiind 3. iar longitudinile la est de 0º vor fi fără semn (şi se va subînţelege plus). datele trebuiesc stocate în grade şi zecimi de grade de latitudine şi longitudine (decimal degree – cunoscută şi sub denumirea de “dd”). Nici o proiecţie nu poate păstra toate proprietăţile. Proiecţiile UTM au următoarele proprietăţi: Forma: păstrează forma (este conformă). Proiecţii de hărţi în ArcView Aşa cum s-a menţionat în prima parte a lucrării. ArcView are o mare varietate de proiecţii locale sau globale. diferitele proiecţii reprezintă proprietăţi ca: suprafeţe. Sistemul de proiecţie Mercator (Universal Transverse Mercator-UTM) împarte Globul în 60 de zone. Are distorsiuni minime pentru forme mari dintr-o zonă. aşa că. Distanţa: scara este constantă de-a lungul meridianului central. au o scară de 1. Liniile care reprezintă 180 km la est şi la vest de meridian. distanţe sau direcţii în diferite feluri. proiecţiile hărţilor sunt folosite pentru a reprezenta suprafaţa curbată a Pământului într-o suprafaţă plană. Are acurateţe foarte bună pentru areale de dimensiuni mici.Întroducere în ArcView 187 1. Direcţia: unghiurile locale sunt corecte.5 exprimat în grade şi zecimi de grade. Fiecare zonă are propriul său meridian central. Latitudinile la sud de Ecuator sunt reprezentate cu semnul “-“ (minus). pe paralelă. În acest sistem cele 4 sferturi ale Pământului sunt reprezentate în grade întregi sau cu zecimale pozitive sau negative.996 pentru a reduce distorsiunea din porţiunile mai îndepărtate ale fiecărei zone. La fel ca şi o formulă matematică nici o proiecţie nu este perfectă. cuprinzând câte 6 grade de longitudine.

Metoda se alege în funcţie de posibilităţile hard şi de precizia cu care se doreşte realizarea hărţii tematice.1”. arc sau poligon. aceasta făcându-se prin acţionarea icoanei Theme. Tot în acelaşi director se află şi programul “MIFtoShape” care realizează importul de fişiere cu extensia “. Metodele de creare în ArcView sunt: digitizare cu ajutorul unui digitizor. realizat de Mapinfo. aici ne rezumăm însă doar la temele corespunzătoare fişierelor proprii. Ulterior aceasta poate fi completată după necesităţi. reţele (arc) sau limite administrative (poligon). . ArcView permite o mare varietate de tipuri de date care pot fi adăugate unui View. următorul pas este adăugarea temelor la View. Un proiect poate conţine. oricâte teme. 1. Un shapefile poate fi creat direct în ArcView sau importat din alt produs. uneori fiind necesară crearea încă o dată a tabelei de atribut. Formate de date în ArcView Aşa cum am menţionat. lucrurile pot fi mai complicate. tabela de atribut se creează în mod automat şi va conţine un minim de informaţie privitoare la temă. Pentru a converti un coverage în shapefile este necesar ca acesta să aibă extensia “. din punct de vedere logic este considerat ca fiind o temă.3. Din punct de vedere al organizării BDG o temă este un strat. Programul este rezident pe acelaşi director cu ArcView. în principiu. În cazul altor importuri. O temă este însoţită în mod obligatoriu de tabela de atribut care este în format dbf. digitizare ecran sau prin utilizarea tabelelor de tip Event. formatul natural de date spaţiale în ArcView este shapefile. care. Dacă tema se crează în ArcView. Sigur că este de preferat ca numărul de teme să fie atât cât este necesar pentru o aplicaţie dată. Temele pot fi de tip punct.mif”.Întroducere în ArcView 188 Odată fixată proiecţia unui View.e00” şi trebuie importat printr-un program numit “Import 7. Dacă shapefile este creat prin conversie dintr-un coverage. Acestea pot reprezenta oraşe (punct). atunci tabela de atribut este creată automat. O aglomerare de teme îngreuiază realizarea proiectului.

dând posibilitatea să se obţină hărţi clasificate după aceste atribute. care nu sunt fişiere atribut. În Table of Contents va apare numele fişierului shape iar dând clic pe pătratul de validare vom obţine afişarea temei în fereastra de afişare. format din mai multe tipuri de date cartografice (fişiere). ultimul conţinând toate cele trei tipuri de date cartografice. Al doilea tip de icoane este afişat cu titlul “geology” şi indică faptul că acest fişier conţine geologia unui areal. există doar una din trei posibile tipuri de date cartografice (puncte. puteţi să începeţi cu definirile implicite (legende sau clasificări).shp”. vor purea fi alipite la tabela de atribut. Când se încarcă o temă într-un View se dă clic pe Add Theme care provoacă deschiderea unei casete ce înfăţişează directorul implicit. Ele pot fi văzute alături de fişierul “county”. pe care le va executa ArcView pe datele existente. în partea dreaptă. Tema este un element al BDG. însă extensii diferite. Acestea sunt de fapt teme care conţin un singur tip de date şi care trebuie alese în vederea prelucrărilor. Menţionăm faptul că în directoare pot exista şi alte fişiere cu extensia dbf. o temă are în componenţă două fişiere: un shapefile (cu extensia shp şi care reprezintă datele spaţiale) şi o tabelă de atribut (cu extensia dbf şi care reprezintă datele atribut). deci ea nu trebuie încărcată separat. linii şi poligoane). Aceasta arată că. Dacă dăm clic pe al doilea tip de icoane va fi afişată o a doua listă de fişiere disponibile. Se alege fişierul shape care se doreşte (clic pe nume apoi OK sau dublu clic pe nume). puteţi observa că există două tipuri diferite de icoane. Va apărea o listă de fişiere disponibile. în anumite condiţii. ambele având acelaşi nume. Odată ce aţi adăugat toate tipurile de date pe care le-aţi dorit pentru a lucra cu ele într-un View. Primul pas este căutarea fişierelor stocate în directoare. Dacă examinaţi figura 6.Întroducere în ArcView 189 Concluzionăm că. ca urmare a structurii lor diferite. Tabela de atribut este accesibilă în orice moment activând comanda Opens Theme’s Table. Acestea. într-un anumit fişier. Primul tip de icoană este afişat cu numele de “eel_site. .

. Controlul afişării datelor cartografice ArcView afişează temele una după alta. Din acest motiv este mai bine să avem teme organizate astfel încât toate să poată fi afişate. Cel mai bun aranjament este de a avea mai întâi teme bazate pe poligoane. Ocazional. Dacă dorim să activăm mai multe teme.Întroducere în ArcView 190 Figura 6 Adăugarea unei teme 1. Odată ce tema a fost selectată poate fi deplasată într-o nouă poziţie (prin dragg and drop). Aceasta se face deschizând meniul Theme Properties şi dând clic pe butonul de definiţie ca în figura 7. apoi bazate pe linii şi apoi cele bazate pe puncte. mai întâi este necesar ca tema să fie activă. Aceasta se face prin a da clic pe numele temei din Table of Contents care are ca efect o schimbare a luminozităţii acesteia. ţinem tasta Shift apăsată atunci când dăm clic pe numele temei. Pentru a selecta doar acest subset de elemente este necesar să se schimbe definiţia temei. Pentru a schimba ordinea în care ArcView afişează temele. putem avea o temă care să arate toate elementele dintr-un set de date urmând apoi să fie selectate şi afişate după dorinţă.4. Procedeul se numeşte interogarea BDG.

următoarea posibilitate este de a schimba legenda. Activarea lui Legend Editor se face dând dublu clic pe numele temei din Table of Contents (care trebuie să fie activată). iar în dreapta este caseta Values care conţine valorile posibile ale câmpului selectat.Întroducere în ArcView 191 Figura 7 Schimbarea definirii unei teme. sau clic pe . În caseta ‘Fields’ sunt date câmpurile aşa cum sunt definite în Atribute Table şi care se selectează dând clic pe numele respectiv. tema va consta doar în acele poligoane care au valoarea 0 pentru variabila ‘issea’. Editorul de legendă a temei (Theme Legend Editor) este o parte fundamentală a produsului ArcView. Se va înfăţişa fereastra de interogare în care se vor tasta condiţiile de selectare şi afişare. din toate poligoanele din setul de date iniţial. apoi operatorul ‘=’ (clic pe acesta) şi respectiv valoarea 0 (clic pe aceasta). Am ales ‘issea’. Astfel. În cazul nostru. se obţine un subset care combină aceste condiţii. În caseta de jos va apare rezultatul selecţiei. Se dă clic pe icoana ‘Definition’ şi va apare o nouă fereastră de interogare (Query Builder). În centru se află operatorii relaţionari şi logici. Odată ce tema este corect definită. În mod automat în caseta de jos apare conţinutul prezentat în figura 7.

În Classification Field se va alege câmpul după care se va face clasificarea.Întroducere în ArcView 192 Theme şi apoi se alege Edit Legend. Când o temă este adăugată la un View aceasta nu este clasificată. În coloana Symbol se înfăţişează nuanţa de culoare care are valori cuprinse în intervalul dat în coloana următoare (Values). Dacă se clasifică date numerice. Evident mai sunt şi alte posibilităţi pe care le vom aborda în secţiunile următoare. În primul caz Normalized by va fi lăsată valoarea implicită şi anume <None> (adică datele nu vor fi normalizate). implicit se foloseşte un singur simbol. Pentru a clasifica o temă se alege un tip de legendă şi un câmp după care se va face clasificarea. iar în al doilea caz se va alege maniera de normalizare. Pentru anumite detalii este preferabil să se consulte anexele de la sfârşitul acestei părţi. care în cazul nostru este Total Population. Rezultatul poate fi în valori absolute sau normalizate. Caseta de dialog Legend Editor. adică se pot trece şiruri de caractere arbitrare (un fel de comentariu) privitor la clasa respectivă. Aceasta se poate folosi şi pentru a schimba numărul de clase din modul de clasificare. Color Ramp conţine gama de culori utilizată. Câmpul următor (Labels) în mod implicit are acelaşi conţinut ca şi Values. Există mai multe tipuri de legende. dar poate fi modificat după dorinţă. iar Legend Editor permite selectarea atributelor şi afişarea pe ecran. se poate folosi o varietate de metode de clasificare dându-se un clic pe butonul Clasification. care se utilizează atunci când tema nu este clasificată. Cele arătate mai sus reprezintă minimum necesar pentru a înţelege modul în care funcţionează Legend Editor. În caseta Legend Editor va apare numele temei. cu funcţiile sale principale este dată în figura 8. .

Primul pas este convertirea unui fişier într-un format dbf. selectând tabelul pe care tocmai l-am importat va apare o casetă de dialog similară cu cea din figura 9. Următorul pas este dechiderea unui View care se doreşte a fi adăugat la datele spaţiale respective şi anume ‘Add Event Theme’ din meniu. Se dă OK şi astfel tema se va adăuga la View. aceste fişiere trebuind să conţină coordonate X şi Y. Conversia poate fi executată de spreadsheet.Întroducere în ArcView 193 Figura 8 Legend Editor Este posibil să se afişeze date care reprezintă o temă punct. În această casetă de dialog. aflate într-o bază de date externă (sau spreadsheet). . apoi fişierul este importat într-un proiect prin comanda ‘Add Table’ din meniul ‘Project’. apoi. câmpurile conţin coordonate care trebuie selectate dintre toate câmpurile disponibile.

singura cerinţă fiind aşa cum am amintit ca toate datele din aceste teme să reprezinte coordonate în sistemul în care a fost construit tema (shapefile) respectivă. Acestea trebuie însă să fie compatibile cu tema principală peste care se va suprapune tema punct. Această manieră de afişare a unei teme se foloseşte în scopuri diverse: amplasarea unor localităţi a căror coordonate se cunosc. Mai precis. În cazul în care se folosesc coordonate geografice. . longitudine. asocierea de adrese pe o temă care reprezintă străzile unui oraş etc. dacă tema principală are un sistem propriu de coordonate. La fel se întâmplă dacă este vorba de latitudine. Y) cât şi geografice (latitudine. aceste teme pot fi utilizate în proiecte diferite combinate cu teme diferite.Întroducere în ArcView 194 Figura 9 Adăugarea unei teme de tip Event Acest fişier dbf pe care ArcView îl numeşte Event Table poate conţine atât coordonate carteziene (X. longitudine). atunci tot în acest sistem vor fi date şi punctele din Event Table.

astfel încât cele cinci icoane ale ArcView (View. Tables controlează datele tabelare. În cazul în care temele din View acoperă total ecranul. Pentru aceasta. Procedeul de a executa aceasta este mai complex. Multe din funcţiile din Tables se regăsesc în spreadsheet. Cea mai mare diferenţă dintre un spreadsheet şi Tables este uşurinţa de a combina două tabele ale acestuia din urmă. Activarea comenzii Tables se face dând clic pe icoana acesteia. iar una din principalele diferenţe dintre acesta şi comanda Tables din ArcView este că. În momentul următor. din meniul File alegem Add Table. . În timp ce View permite manipularea mai multor teme.Întroducere în ArcView 195 1. vom deplasa fereastra View după regulile lui Windows 95. Tabele şi date tabelare Aşa cum comanda Views controlează datele cartografice dintr-un anumit proiect. Alegem fişierul dorit. Tables seamănă mai mult cu o bază de date care poate executa operaţii de căutare sau interogare. după care va fi înfăţişată o casetă de dialog cu directoarele şi fişierele de lucru. în cazul nostru cen91. în prim plan va apare tabela de atribut.dbf. Orice dată tabelară care dorim să fie adăugată la un View. Layout şi Script) să fie vizibile (cum se vede în figura 1). Activăm tabela de atribut dând clic pe Opens Theme’s Table. Tables. Tables este mai puţin organizată şi are deci mai puţine comenzi şi facilităţi decât un spreadsheet. Activăm fişierul dbf care dorim să-l adăugăm la tabela de atribut. Chart. trebuie să aibă un câmp comun cu tabela de atribut a temei din proiect. 5. iar bara de butoane va avea înfăţişarea din figura 10. Principalele comenzi (Tools) folosite în Tables apar în figura 10. Condiţia este ca tabela externă să fie în format dbf.

ca în figura 10. Câmpul selectat în ambele fişiere va fi Ded. Ultimul pas este activarea butonului “Join Tables” din meniu. Figura 11 Joncţiunea de tabele Menţionăm faptul că nu este necesar ca cele două câmpuri să aibă acelaşi nume în ambele fişiere. astfel: se selectează câmpul care este comun ambelor tabele dând un clic pe numele său.Întroducere în ArcView 196 Figura 10 Bara de butoane când este activ Tables Presupunând că tabelul pe care dorim să-l adăugăm îndeplineşte această condiţie. următorul pas este de a adăuga un fişier de date extern la un proiect. Tabelele sunt afişate în figura 11. . Este important ca să conţină aceleaşi valori. apoi în fişierul dbf se face acelaşi lucru.

e relativ simplu să includem un grafic într-un fişier tipăribil decât să fie inclus un View într-un Spreadsheet Chart. Pentru a exporta date tabelare în vederea utilizării lor în cadrul altor pachete de programe. Când se setează atât datele tabelare cât şi cele cartografice. Singurul avantaj real al utilizării comenzii Charts este acela că. în timp ce acest lucru pentru Visual Basic poate constitui o sarcină foarte dificilă. suportul natural al lui Avenue sunt datele spaţiale.Întroducere în ArcView 197 Pentru a executa şi alte funcţii asupra tabelelor trebuie mai întâi să dăm clic pe opţiunea “Start Editing” din meniul “Table”. următorul pas este de a crea un fişier de ieşire la imprimantă utilizând meniul “Layouts”. . Cel mai utilizat format de export este dBase. Motivul pentru care Charts nu a fost discutat este acela că posibilităţile de execuţie a graficelor în ArcView sunt foarte limitate. 1. Avenue “înţelege” concepte spaţiale cum ar fi proiecţii sau coordonate. iar alte pachete pot utiliza formate “txt”. Motivul pentru care se utilizează limbajul Avenue în loc de limbajul Vizual Basic (ambele fiind orientate obiect) este că. Dacă butonul se apasă (clic) se va executa programul din Script şi în mod automat se va adăuga ca o funcţie suplimentară la ArcView. Alte componente ale ArcView Până acum nu au fost menţionate elementele Charts şi Scripts din ArcView. Ocazional. sau să schimbăm numele sau valorile cămpurilor existente. Se foloseşte pentru a adapta şi a dezvolta aplicaţiile în ArcView. utilizatorul trebuie să execute anumite sarcini nestandard cum ar fi setarea în mod automat la “0” a lăţimii lui Table of Contents. iar un View la “0”. apoi se pot adăuga câmpuri tabelei. Scripts este cea mai complexă parte al lui ArcView. Acest lucru va fi prezentat în secţiunea următoare. tabelul trebuie deschis şi aleasă funcţia de export din meniul File.6. Dacă se cere executarea unor astfel de grafice numai pe datele atribut este mai bine să se folosească un pachet mult mai puternic ca Excel. Cum acest lucru nu poate fi executat prin funcţiile obişnuite trebuie să scriem o secvenţă de linii de program şi apoi acestuia să i se ataşeze un cod şi un buton separat.

Se va inidica cu exactitate toţi paşii. care nu va fi abordat în lucrarea de faţă.1.1). ale tabelelor. Crearea unei hărţi Acest exerciţiu va fi prima introducere propriu-zisă în ArcView.Întroducere în ArcView 198 Aceasta se realizează cu limbajul Avenue (limbaj de programere care însoţeşte versiunea ArcView 3. Exerciţiul va permite reprezentarea populaţiei totale a judeţelor din Romania. 2. Se recomandă ca în paralel cititorul să parcurgă şi anexele de la sfârşit. scări şi proiecţii utilizate). Aceasta îi va permite obţinerea şi a altor tipuri de informaţii. prin metode de clasificare incorporate în ArcView. 2. dându-se obţiunile în vederea obţinerii unei hărţi de bună calitate. vom crea un View. Metodologia abordată mai jos este valablilă pentru orice tip de date spaţiale. Datele utilizate sunt conţinute în fişiere percepute de ArcView (shapefiles) şi reprezintă judeţele României ale căror atribute asociate poligoanelor conţin populaţia totală şi numărul de kilometri pătraţi ale fiecărui judeţ. La sfârşitul exerciţiului vom examina diferite metode de reprezentare ale acestor date utilizând combinaţii de atribute.0 şi 3. vom adăuga şi vom edita o temă. precum şi numele fişierelor care trebuiesc încărcate. Lansarea unui proiect ArcView ♦ De la butonul de start al Windows 95 vom alege Program. Vom deschide un proiect ArcView. ale View-ului. Ele au fost preluate prin Internet. apoi ESRI şi apoi ArcView GIS 3. În plus vom pregăti harta pentru imprimare. specificându-se directoarele unde se află fişierele. Se vor înfăţişa principalele obţiuni ale comenzilor utilizate (proprietăţile proiectului.0 Va apare următoare fereastră: .

Setarea proprietăţilor proiectului Înainte de a începe reamintim că un proiect este un fişier ASCII cu extensia apr. adică le mutăm dintr- un director în altul. Facem observaţia importantă că în cazul în care vom reorganiza fişierele în directoare. fişierele implicate în proiect nu vor mai fi găsite şi acesta nu va mai putea fi deschis ulterior. 2. pentru a le reuni într-un tot unitar. care nu conţine nici un fel de date. În cele ce urmează vom fixa propeităţile proiectului pe care urmează să-l creem.2..Întroducere în ArcView 199 Freastra unui proiect permite accesul la toate componentele conţinute în fişierul proiect. bara de butoane (But-ton Bar) mai jos şi caseta de proiecte (Project Box). Ecranul unui proiect ArcView constă într-o bară de meniuri afişată în partea de sus (Menu Bar). Pe ecran va apare fereastra: . Se impune o nouă creare a proiectului respectiv. Pentru aceasta vom urma paşii: ♦ Din bara de meniuri alegem Project şi apoi Project Properties. ci doar nişte pointere care va indica ce fel de date se utilizează şi locul (directorul) unde se găsesc acestea (fişierele shape şi dbf).

măriţi convenabil fereastra pe monitor (după regulile Windows 95). ori de câte ori se va încărca un fişier. . Se poate completa opţional şi casetele Creator (numele dvs.3. Deschiderea unui View şi crearea unei teme ♦ Selectăm Views. va apare fereastra View. apoi dăm OK.Întroducere în ArcView 200 ♦ Alegem drept director de lucru “c:\course\data\romania” (se va tasta aceasta în caseta Work Directory). ArcView va apela la acest director. 2. iar în caseta Project alegem New. pe întreagă perioadă a sesiunii de lucru.) şi Comments (comentariu privitor la proiectul pe care îl creem acum). Aceasta va perite ca.

la stânga legenda (Legend Bar) iar în centru Graphics box.Întroducere în ArcView 201 Fereastra View constă din bara de meniuri ( Menu Bar) şi bara de comenzi (Tool Bar) în partea de sus . . Cele mai multe instrucţiuni din Menu Bar sunt aplicabile în View. Button Bar are funcţii Zoom şi alte funcţii pentru modificarea unor caracteristici din View. inclusiv adăugarea de teme şi grafice.

Adăugarea unei teme ♦ Din bara de meniuri alegem View şi apoi Add Theme. .shp’ este selectat şi daţi OK. ♦ Va apare caseta de dialog şi alegem “c:\course\data\romania\romania. acesta este adăugat la caseta Legend în partea dreaptă al View- lui.shp’ este un fişier shape al ArcView. pentru a afişa harta în mod corespunzător este nevoie să activăm proprietăţile temei şi ale View-ului. Când fişierul ‘romania. se va afişa harta pe ecran.shp” Fişierul ‘romania. Prin simpla apăsare pe un pătrat de validare. care constă în poligoane reprezentând judeţele României cu date privind populaţia.4. De altfel.Întroducere în ArcView 202 2.

♦ Setăm numele View-ului ca fiind ‘Total Population’ (optional).Întroducere în ArcView 203 2. ♦ În final dăm clic pe caseta ‘Projection’ şi setăm proiecţia dorită după cum urmează. Setarea proprietăţilor pentru View ♦ În meniul View alegem View şi apoi View Properties. ♦ Setăm category la ‘UTM’ iar pentru type alegem ‘Zone 34’ (zona în care se află România).5. ♦ Fixăm unităţile de măsură (Map Units) în metri şi distanţa în kilometri apăsând tastele cu săgeţi din partea dreaptă a casetelor. . Dăm OK.

. pe care nu le vom detalia. în această fereastră vom găsi mai multe informaţii privitoare la proiecţii.Întroducere în ArcView 204 Fereastra care conţine proprietăţile hărţii va avea următorul aspect: După cum se observă.

Zona are propriul meridian central. diferite proiecţii reprezentând în diferite maniere suprafeţe. În acest sistem cele patru emisfere (pe de o parte emisfera nordică şi sudică. Hărţile care folosesc proiecţiile UTM au următoarele proprietăţi: Forma Conformală. Astfel latitudinile sudice vor avea valori negative.0. Direcţie Unghiurile locale sunt adevărate (corecte). ArcView acceptă o largă varietate de proiecţii. iar cele la vest de meridianul 180o sunt de asemenea negative. forme. Nici o proiecţie nu conservă toate patru proprietăţile dar fiecare proiecţie conservă cel puţin una. Pentru a folosi orice proiecţie a lui ArcView. iar pe de altă parte emisfera estică şi vestică) sunt reprezentate utilizând valori pozitive şi negative. Acestea pot fi accesate prin intermediul căsuţei de dialog din View Properties. nici o proiecţie nu este perfectă. Ca şi orice formulă matematică.9996 reduce distorsiunea laterală din fiecare zonă. Sistemul Universal Transverse Mercator (UTM) împarte globul în şase zone. Distanţa Scara este constantă de-a lungul meridianului central. datele vor trebui exprimate în grade întregi şi zecimi de grade de Longitudine şi Latitudine (sub forma ‘dd’).50. Se reprezintă cu destul de bună acuraeţe forme mici. dar o scară dată de un factor de 0. distanţe şi direcţii. . Cu acest factor liniile aflate la 180 km est şi vest şi paralele cu meridianul central au un factor de scară de 1. Distorsiune minimă pentru forme mari dintr- o zonă. Astfel 3o 30’ 00” se reprezintă ca fiind 3. Suprafeţe Distorsiune minimă în fiecare zonă UTM.Întroducere în ArcView 205 Proiecţii în ArcView Proiecţiile sunt folosite pentru a reprezenta o suprafaţă de pe Pământ pe o suprafaţă plană. fiecare acoperind şase grade de longitudine.

rece) sau din ştiinţa mediului (o pădure poate fi afectată de poluarea aerului şi deci putem avea situaţiile: bolnavă. medie. moderat. vor fi cuantificate în conformitate cu o scală specifică de măsurare. Caracteristicile obiectelor şi mai puţin obiectele însele. Pentru o clasificare eficientă este necesar să se ştie ce fel de tipuri de date sunt disponibile. Pentru a obţine cea mai bună clasificare posibilă trebuiesc respectate câteva condiţii întrucât nu orice metodă de clasificare este potrivită pentru toate situaţiile: .harta finală trebuie să afişeze acele structuri care sunt caracteristice pentru fenomenele înfăţişate pe hartă. valorile extreme nu trebuie să dispară indiferent de metoda de clasificare aleasă. Alte tipuri de date cum ar fi cele meteo (temperatură: cald. dacă se respectă aceste condiţii harta rezultată va înfăţişa foarte clar fenomenul urmărit şi va fi posibil să se determine valorile pentru fiecare locaţie de pe hartă. Numărul exact de clase este influenţat de tipul de simboluri alese şi bineînţeles de scopul pentru care se editează harta. . Datele neprelucrabile (asupra cărora nu se face o prelucrare numerică obişnuită) se clasifică în conformitate cu anumiţi algoritmi de taxonomie din disciplina implicată.fiecare clasă trebuie să conţină propriile valori de observaţie. cum ar fi: tipul de soluri. Putem avea fenomene discrete (populaţii pe judeţe) sau continue (precipitaţii). zone climatice sau perioade geologice. .Anexe 217 ANEXA1 METODE DE CLASIFICARE Clasificarea este procedeul de grupare sistematică a datelor după una sau mai multe caracteristici. sănătoasă) se preteză la clasificare. Acest proces are ca rezultat o imagine mai clară asupra hărţii. Cercetările au arătat că. Numărul claselor trebuie să fie limitat. ochiul uman poate distinge dintr-o singură privire până la 7 clase. Procesul de clasificare este executat în funcţie de natura datelor. Intervalele sunt legate de date cantitative.

Setarea proprietăţilor temei ♦ Accesaţi Theme din bara de meniuri şi activaţi Properties. Caseta de dialog Legend Editor ♦ Din Legend Type alegem Graduated Color ♦ Din Classification Field alegem Pop_admin ♦ Daţi clic pe Apply şi harta va fi actualizată. apăsaţi pe Theme din bara de meniuri şi apoi pe Edit Legend.6. Daţi clic pe ‘x’ din fereastră pentru a determina dispariţia ei. Aceasta va schimba numele temei din caseta legendei. În cutia de dialog schimbaţi numele temei ca fiind ‘Total Population’ şi daţi OK.Întroducere în ArcView 207 2. ♦ Pentru a schimba legenda temei. Va apare caseta de dialog a legendei. .

. Când se adaugă o temă la un View. În continuare vom reseta numărul de clase la 6. Vezi anexa 2 pentru descrierea unei legende adecvate. aceasta poate identifica rapid anumite tipare din date în conformitate cu datele asociate dintr-un shapefile. aşa cum apare în partea stângă din figura de mai jos.Întroducere în ArcView 208 Legend Editor Caseta Theme din dialogul înfăţişat de Legend Editor este o parte fundamentală a ArcView. Explicaţiile privind Legend Editor constau în: Am obţinut 5 clase după metoda împărţirii naturale (Natural Breaks). aşa cum apare în partea dreaptă.

♦ Fixăm numărul claselor la 6 ♦ Setăm Round Values de la d. Quantiles.Întroducere în ArcView 209 Resetaţi clasele astfel Pentru aceasta vom utiliza butonul Classification. Clasificarea este un instrument foarte puternic şi poate fi utilizat pentru a analiza date într-o manieră foarte rapidă. Aceasta include Natural Breaks (classificare naturală). alegţi caseta Edit Legend Dialogue.ddd la dd. . Equal Interval (intervale egale) şi Standard Deviation (abaterea standard). mai precis nu vom avea cifre zecimale iar rotunjirile se vor face la 1000 ♦ Daţi OK şi apoi Apply pe Edit Legend Dialogue Box. Equal Area (arii egale).ddd. A se vedea anexa 1 pentru alegerea unei metode de clasificare adecvată. Tipul de clasificate (Type) modifică modul în care sunt împărţite datele.

7. Aceasta se poate face automat prin opţiunea Auto- Label. Etichetarea judeţelor Pentru a obţine elemente distincte (într-o manieră clară) în View vom plasa numele judeţelor în View. ♦ Alegeţi Theme din bara de meniuri şi apăsaţi pe Auto-Label ♦ Asiguraţi-vă că eticheta câmpului este fixată la ‘Admin_name’ (numele judeţelor) ♦ Setaţi ‘Find Best Label Placement’ pe ON ♦ Setaţi Scale Label pe ON ♦ Daţi OK .Întroducere în ArcView 210 2.

vom specifica scara şi vom pregăti harta pentru imprimare. daţi clic pe “c:\course\projects” şi completaţi caseta File Name cu numele excercise1. pentru a completa exerciţiul 1. .Întroducere în ArcView 211 2. ♦ Pentru salvarea proiectului alegem File din bara de meniuri şi apoi Save Project.apr” Mai târziu vom reveni asupra meniurilor Views şi Themes şi vom examina diferite tipuri de formate pentru prezentare. ♦ Va apare o casetă de dialog. De altfel. Apoi daţi OK Notă: toate proiectele ArcView au extensia “. Salvarea proiectului Ca să putem rechema ceea ce am făcut până acum trebuie să salvăm proiectul.apr.8. Vom salva în directorul “c:\course\projects’ .

♦ Alegeţi Layout din bara de meniuri şi apoi Properties ♦ Daţi numele hărţii ‘Total Population Map 1’ . Activarea comenzii Layout şi crearea unei hărţi De pe bara de meniuri alegeţi View şi apoi Layout Va apare caseta de dialog Layout. Această hartă poate fi tipărită direct sau i se pot aduce modificări în vederea tipăririi. alegeţi Portrait-Neatlines Daţi OK Fereastra Layout va apare cu harta etalonată în mod automat.Întroducere în ArcView 212 2. 9.

Această procedură simplă vă va lua un timp până o înţelegeţi. Cele mai importante dintre aceste opţiuni este ‘Live Link’ care permite ca în Layout să se reflecte automat. Acestea joacă rolul unei hărţi de bază.. Are caracteristici similare cu software tradiţionale specializate pe grafică. ArcView permite şi crearea de tipare (Layout Templates). bara de instrumente (Tool Bar) şi afişarea pe monitor (Graphics Screen). Caracteristicile geografice sunt plasate într-o pagină grafică. orice schimbare în View. iar acestea sunt arătate în figura 16. plotter) iar orientarea poate fi fixată ca fiind Portrait sau Landscape. Vi se permite să adăugaţi automat elemente pe hartă. Suprafaţa punctată din Layout reprezintă pagina care urmează a fi tipărită. Elementele disponibile sunt următoarele: View Frame Permite adăugarea şi plasarea unuia sau mai multor View- uri pe o pagină. Când pagina a fost setată corespunzător puteţi începe adăugarea elementelor carto-grafice pe ea. dar după ce veţi vedea cum operează veţi constata cât de uşor se pot face hărţi prezentabile într-o manieră rapidă. De asemenea este importantă . Aceasta se face alegând elementul cerut şi trasând un cadru ce va indica unde să plasaţi elementul precum şi mărimea lui în pagină. de exemplu dacă schimbaţi culorile într-o temă dintr-un View. bara de scară.Întroducere în ArcView 213 Layout este destinat tipăririi hărţilor în ArcView. în mod dinamic. Aceasta include View. Fereastra Layout constă din bara de meniuri (Menu Bar). Această pagină poate fi redimensionată în conformitate cu echipamentul utilizat (imprimantă. săgeata nord etc. find prestabilite poziţia şi mărimea unui View care va fi plasat automat în Layout. acest lucru se va reflecta automat în Layout. Sunt câteva opţiuni disponibile când adăugăm un View la un Layout.

Tabelul este în forma acceptată de ArcView. ♦ Plasaţi ‘Săgeata nord’ şi legenda în Layout utilizând ‘Add Elements’. poate fi foarte utilă. De subliniat faptul că acesta trebuie să fie suficient de mic ca să încapă pe pagină. Având setată pagina de Layout. Legenda se bazează pe Table of Contents utilizată în View. . bara de scară nu va apare. Bar şi Flow. Există mai multe tipuri de diagrame: Pie. înfăţişând datele relevante. Legend Frame Permite adăugarea legendelor pe pagină. Scale Bar Aveţi alternative pentru stilul de bară. De subliniat faptul că acestea trebuiesc să fie suficient de mici ca să încapă pe pagină. ♦ Plasaţi View-ul ‘Total Population’ în Layout utilizând instrumentul ‘Add Elements’.Întroducere în ArcView 214 opţiunea View Scale care permite să setăm scara la care este tipărtit View în pagină. dar dacă scara nu este Frame setată corect în View. precum şi adăugarea de alte elemente pe hartă. Chart Frame Permite să înserăm o diagramă (Chart) pe pagină. ♦ Urmăriţi instrucţiunile implicite de pe scara hărţii. Picture Frame Imaginile care pot fi adăugate pe pagină trebie să fie într- un format recunoscut de ArcView. Table Frame Adăugarea unei tabele pe o hartă. North Arrow Există un număr de tipuri de săgeţi nord disponibile şi puteţi Frame de aseme-nea să specificaţi unghiul de rotaţie dacă nordul nu este în partea de sus a paginii. Numărul unităţilor afişate trebuie să fie setate cu grijă dacă scara nu se cere să fie ‘rotunjită’. următoarele instrucţiuni vă sunt utile pentru a crea o hartă de calitate.

care ne permite adăugarea unei varietăţi de elemente cum ar fi linii. În plus. care dă posibilitatea creării de aplicaţii specifice unui domeniu precizat. Intenţia noastră a fost doar de a iniţia cititorul într-un produs din ce în ce mai răspândit în lume. aşa cum am amintit. Proiecte de tip amenajarea teritoriului nu mai sunt de conceput fără a utiliza un produs GIS. Astfel puteţi face o simplă hartă în ArcView care să poată fi inclusă într-o pagină grafică complexă creată de produsul respectiv. Alegând comanda Export din meniul File. şi credem că scopul a fost atins. inclusiv de afişare a datelor spaţiale de bună calitate. casete şi puncte. puteţi exporta harta pregătită pentru tipărit într-unul din formatele grafice. Sigur că ArcView are mult mai multe funcţii de analiză spaţială decât cele expuse mai sus.Întroducere în ArcView 215 Este de asemenea posibil ca să adăugăm elemente grafice la pagină utilizând ‘Add Graphics Tool’. După adăugarea tuturor elementelor cartografice în pagină ea poate fi tipărită. ArcView are în compunenţă un limbaj de programare (Avenue). . cum ar fi EPS (Encapsulated Postscript) care poate fi deschis în alte produse grafice cum ar fi Freehand sau Illustrator.

Întroducere în ArcView 216 Figura 12 Adăugarea unui View la Layout .

fiecare clasă trebuie să conţină propriile valori de observaţie. Acest proces are ca rezultat o imagine mai clară asupra hărţii. cum ar fi: tipul de soluri. Intervalele sunt legate de date cantitative. sănătoasă) se preteză la clasificare. vor fi cuantificate în conformitate cu o scală specifică de măsurare. rece) sau din ştiinţa mediului (o pădure poate fi afectată de poluarea aerului şi deci putem avea situaţiile: bolnavă.harta finală trebuie să afişeze acele structuri care sunt caracteristice pentru fenomenele înfăţişate pe hartă. medie. Alte tipuri de date cum ar fi cele meteo (temperatură: cald. . Pentru o clasificare eficientă este necesar să se ştie ce fel de tipuri de date sunt disponibile. valorile extreme nu trebuie să dispară indiferent de metoda de clasificare aleasă. . zone climatice sau perioade geologice. Pentru a obţine cea mai bună clasificare posibilă trebuiesc respectate câteva condiţii întrucât nu orice metodă de clasificare este potrivită pentru toate situaţiile: .Anexe 217 ANEXA1 METODE DE CLASIFICARE Clasificarea este procedeul de grupare sistematică a datelor după una sau mai multe caracteristici. moderat. Caracteristicile obiectelor şi mai puţin obiectele însele. Procesul de clasificare este executat în funcţie de natura datelor. Numărul exact de clase este influenţat de tipul de simboluri alese şi bineînţeles de scopul pentru care se editează harta. Cercetările au arătat că. Numărul claselor trebuie să fie limitat. dacă se respectă aceste condiţii harta rezultată va înfăţişa foarte clar fenomenul urmărit şi va fi posibil să se determine valorile pentru fiecare locaţie de pe hartă. ochiul uman poate distinge dintr-o singură privire până la 7 clase. Putem avea fenomene discrete (populaţii pe judeţe) sau continue (precipitaţii). Datele neprelucrabile (asupra cărora nu se face o prelucrare numerică obişnuită) se clasifică în conformitate cu anumiţi algoritmi de taxonomie din disciplina implicată.

însă majoritatea pachetelor soft oferă doar două opţiuni. Când avem date cantitative vom alege fie o hartă de izolinii. fie ca utilizatorul să-şi definescă propria metodă de clasificare. 2. numărul maxim de clase este opt. Se limitează numărul de clase.Anexe 218 O metodă care conduce la respectarea condiţiilor de mai sus este dată de Jenks şi Coulson şi se rezumă la următorii paşi: 1. Datele se pot prelucra folosind diferitele tehnici de clasificare aflate în Graduated Color şi în Graduated Symbol din Legend Editor. Acestea sunt: fie se împarte numărul de valori observate în mod egal în toate clasele pentru a avea o mărime egală de clase în raport cu domeniul valorilor observate. Se definesc limitele unei clase. Deci este vorba de valori atribuite unor arii. Este cel mai greu pas în procesul de clasificare. altminteri nuanţa de pe hartă nu poate fi asociată cu legenda. Valorile sunt calculate în serie discretă şi vor apare pe hartă în simboluri color sau nuanţe de gri. Există mai multe metode. numărul de clase trebuie să fie redus. Dacă nu vom folosi culori. 3. Cuvântul choropleth provine din ansamblarea a două cuvinte din limba greacă: choros care înseamnă arie (suprafaţă ) şi plethos care înseamnă valoare. pe care le vom expune după cum urmează. Pentru a înţelege dintr-o singură privire fenomenele de pe hartă. fie una choropleth. Acestă ultimă opţiune permite ca utilizatorul să aleagă (aplice) oricare din metodele existente. În exemplele date în această carte avem doar hărţi choropleth. Se alege tipul de hartă. . Scopul acestei clasificări este dublu: de a face mai uşor procesul de citire-înţelegere a hărţilor şi de a explica porţiuni din hartă care fără aceasta ar fi mai puţin relevante. sau alese de utilizator. ArcView oferă şase metode de clasificare de a prezenta datele. Încercaţi fiecare din aceste tipuri de clasificare şi observaţi toate modelele spaţiale apărute.

Discontinuităţile. nu este potrivită clasificarea quantile pentru că doar câteva locuri sunt foarte populate. întrucât aceste discontinuităţi apar în mod natural în seria de observaţii. Quantile În metoda de clasificare quantile. sunt de obicei asemănătoare cu clasele quantile când mărimea tuturor poligoanelor este . nu toate seriile de date prezintă astfel de discontinuităţi pronunţate sau în număr suficient. de exemplu.Anexe 219 Împărţirea naturală Este metoda de clasificare implicită în ArcView. pot fi privite ca şi clase de descompunere a seriei respective. Acest tip de diagramă care de fapt este o histogramă. e cunoscută şi sub denumirea de serii de observaţii. Acest neajuns se poate înlătura prin creşterea numărului de clase. În astfel de situaţii împărţirea în clase este incertă. În mare procesul este următorul. dar ele ne pot induce în eroare. în esenţă. Metoda este convenabilă pentru datele distribuite liniar. Arii egale Această metodă clasifică poligoanele găsind punctele de repartiţie astfel încât aria poligoanelor să fie aproximativ egală (ArcView determină aria totală din datele existente). metoda Jenk minimizează suma variaţiilor în cadrul fiecărei clase. clasele quantile sunt cel mai uşor de înţeles. Repartiţia naturală găseşte grupuri şi modele esenţiale în date. Este evident că. nesemnificativă şi trebuie aleasă o altă metodă. Acestă metodă identifică punctele de repartiţie dintre clase folosind o formulă statistică (optimizarea Jenk). fiecare clasă conţine un număr egal de caracteristici. În ce priveşte numărul populaţiilor (spre deosebire de procentaj şi densitate). Se poate vedea diferenţa dacă. Această metodă este destul de complexă dar. cu alte cuvinte date ce nu au un număr disproporţionat de caracteristici cu valori similare. Se poate afirma că. Clasele determinate cu metoda ariilor egale. cunoscute în limba engleză sub numele de break points. Dacă datele sunt ordonate crescător acestea vor fi înfăţişate sub formă de diagramă punându-se în evidenţă discontinuităţile mai pronunţate. spre exemplu folosim în tabel cinci clase în loc de trei.

Anexe 220 aproximativ egală. mai mari decât trei abateri standard deasupra mediei (“>3Std. Este foarte potrivită pentru a înfăţişa procente de temperatură. Când se clasifică datele folosind metoda abaterii standard. Această metodă va diferi de quantile dacă poligoanele au arii foarte diferite. Abateri standard Abaterea standard (standard deviation) ne arată măsura în care valorile atribut diferă de la valoarea medie. Dev.”) . Se foloseşte atunci când se doreşte evidenţierea unei valori atribut relativ la celelalte. 1/4 abateri standard. iar caracteristicile geografice se clasifică având la bază acele subdomenii. dar mai puţin potrivită pentru distribuţii de populaţie. apoi aşează repartiţia claselor deasupra şi dedesuptul valorii medii la unul din intervalele de 1.Dev”). ArcView va asambla orice valoare care depăşeşte cele trei forme de abatere standard. de la cel mediu în două clase. 1/2. mai mici de trei abateri standard sub medie (“<-3 Std. ArcView evaluează valoarea medie. până ce valorile datelor sunt conţinute în cadrul claselor. Intervale egale Metoda intervalelor egale divide domeniul valorilor atribut în subdomenii egale.

Datele sunt în stare brută (neprelucrate). cum ar fi cele mai valoroase terenuri la cele mai proaste? Se poate folosi Graduated Symbols sau Graduated Colors şi aceste tipuri de legendă care se potrivesc cel mai bine pentru a arăta o progresie valorică a datelor. Sunt datele normalizate. cum ar fi numărul populaţiei sau barili de ţiţei? Pentru date de tip poligon. cum ar fi denumiri de aşezări sau tipuri de drumuri? În acest caz se foloseşte opţiunea Unique Values din Legend Editor.Anexe 221 ANEXA 2 ALEGEREA UNEI LEGENDE POTRIVITE Legend Editor ne ajută la crearea unei hărţi lizibile. Datele sunt ordonate. prima alegere din legendă trebuie să fie Dot Density. . corecte. cea mai bună opţiune va fi Unique Values. rezultatele putându-se citi mai uşor. Cu toate acestea. Dacă folosiţi Graduated Symbol sau o legendă de tip diagramă (Chart). Se folosesc date absolute. Dacă se folosesc puncte sau linii atunci se utilizează Graduated Symbol. se foloseşte Chart Legend. Pentru linii sau puncte folosiţi Graduated Symbol Legend. urmărindu-se scopul propus. dacă datele sunt în general cantitative. Sunt necesare doar câteva cunoştinţe sumare despre datele ce urmează a fi reprezentate. datele se pot normaliza. cum ar fi procentaje de populaţie pe unitate de areal ? Pentru poligoane prima dată se alege Graduated Colors. Dacă se doreşte înfăţişarea câtorva atribute normalizate.

În general Unique Values se foloseşte pentru trei tipuri de atribute: a) atribute care descriu nume. Graduated symbol Opţiunea Graduated Symbol este asemănătoare cu precedenta (Graduated Color) cu deosebirea că. . Graduated color Această opţiune conţine o serie de simboluri a căror culoare se schimbă în conformitate cu valoarea unui atribut anume. De exemplu. pornind de data aceasta. pe scurt. 2. 3. c) atribute care identifică în mod unic o anumită caracteristică (atributul reprezentat de numele unei regiuni poate fi utilizat la crearea unei hărţi în care fiecare regiune este înfăţişată într-o altă culoare). condiţii sau categorii de caracteristici geografice. opţiunile în simbolizarea caracteristicilor geografice. Ea se utilizează mai des pentru a înfăţişa repartiţia datelor între anumite categorii sau un atribut de tip progresie. b) atribute care conţin măsurători sau cantităţi care sunt deja clasificate. pe o hartă a utilzării terenului se folosesc culori diferite pentru a indica fiecare mod de utilizare al acestuia.Anexe 222 ANEXA 3 OPŢIUNI ÎN SIMBOLIZAREA CARACTERISTICILOR GEOGRAFICE În cele ce urmează vom prezenta. de la comenzile încorporate în Legend Editor. tipuri. variaţia unei caracteristici este redată prin dimensiunea unui punct sau prin lăţimea unei linii. 1. Unique values În cadrul acestei opţiuni sunt utilizate culori diferite pentru fiecare valoare din tabela de atribut. De asemenea ea este folosită pentru a arăta raţia unei progresii.

Dot density O hartă care utilizează ca opţiune de clasificare Dot Density simbolizează caracteristici de tip poligon utilizând puncte în cadrul fiecărui poligon pentru a reprezenta valoarea unui atribut. 5. Acest tip de hărţi este util pentru că. astfel încât să se observe clar modul de distribuţie. Hărţile de tip Dot Density sunt utile când se doreşte comunicarea densităţii de apariţie a unei caracteristici în analogie cu cantitatea. fie un grafic sub formă circulară (pie chart). Deoarece acest tip de hartă coţine o mare cantitate de informaţie. Când se creează o astfel de hartă problema principală este aceea ca punctele să nu fie nici prea dense. permite simbolizarea unor atribute multiple pe o hartă. ArcView distribuie punctele în mod aleator în cadrul fiecărui poligon. analizele vizuale necesită un studiu îndelungat. . Chart Hărţile în care pentru clasificare sunt utilizate grafice folosesc pentru simbolizarea datelor fie un grafic cu coloane (column chart).Anexe 223 4. nici prea împrăştiate. precum şi identificarea relaţiilor dintre diferite atribute.

activând în meniul derulant ‘Normalize by’. 8 sau 9 cifre pentru fiecare clasă. citirea hărţii ar putea avea dificultăţi în înfăţişarea a 7. Dacă valorile sau numele câmpului indică faptul că datele sunt exprimate în procente sau densităţi înseamnă că datele sunt normalizate. sau importanţa fenomenului. Când nu ar trebui normalizate valorile datelor? Atunci când ele sunt deja normalizate. Când ar trebui normalizate valorile datelor? Atunci când datele se prezintă pe şiruri.Prin împărţirea la suma totală a valorilor atributelor rezultând valori care reprezintă procente din total. În procesul de normalizare a unui atribut se împarte fiecare valoare printr-un număr. .Prin împărţirea la valoarea unui alt atribut. şi sunt exprimate în numere foarte mari. .Anexe 224 ANEXA 4 NORMALIZAREA Prin normalizarea sau ajustarea datelor într-o clasificare se poate arăta modul în care datele respective sunt legate de valorile din alt domeniu şi se pot face mai uşor de citit şi de înţeles. Normalizarea se face în Legend Editor. Această legendă ar putea fi citită mult mai uşor prin normalizarea valorilor domeniului populaţiei prin intermediul valorilor câmpului “Area” pentru a produce o hartă a densităţilor. În ArcView normalizarea se face în două feluri: . Normalizarea datelor care sunt deja normalizate poate duce la un rezultat eronat. care ne dă posibilitatea să alegem din <Percent Of Total> şi numele unui câmp. Numărul de persoane pe unitatea de suprafaţă va avea cel mult cinci cifre. adică în valori absolute. Rezultatul va exprima mărimea relativă a unui atribut faţă de celelalte. În cazul populaţiilor ţărilor Africii din proiectul qstart conţinut în tutorial. harta fiind clasificată după acest raport. Prin aceasta se ia în considerare variaţia spaţială produsă de acel câmp în clasificare.

Se referă în special la gruparea arealelor adiacente.y). . Address Matching 1.Glosar 225 GLOSAR DE TERMENI GIS Acuracy / Acurateţe O măsură a diferenţei între valorile observate şi cele calculate pe o hartă. În ArcView este procesul de asociere a unei caracteristici geografice identificată prin coordonatele (x. Address Event / Adresa unei locaţii geografice Adress Event reprezintă o adresă (unică) a unei caracteristici geografice. pentru a forma un nou areal mai mare. În GIS acurateţea este legată de poziţia spaţială a entităţilor grafice. Acesta se realizează prin interpolarea adreselor în cadrul procesului de geocodificare. Aggregation / Agregare Gruparea unui set de entităţi în vederea formării unei noi entităţi. ArcView suportă mai multe tipuri de adrese cum ar fi adrese de străzi (cel mai des utilizat). de puncte (zip coduri) şi de poligoane (număr de parcelă). Adjacency / Adiacenţă Partajarea unui contur a două poligoane sau regiuni. în care o temă care reprezintă străzi este codificată pe întreg domeniul definit în Event Table. pentru a se realiza atributul noului areal. datele atribut fiind de asemenea grupate. Se deosebeşte de precizie care este o măsură a exactităţii. cu adresele aflate în Event Table. 2. Procedura prin care se asociază (“leagă”) datele de tip alfanumerice (atribut) la date tip spaţial (fişier vector sau raster). Este o proprietate topologică similară cu contiguitatea. Asignarea adresei. Geocodificare. Procesul se poate realiza şi între cele două BD (BDS şi BDA) obţinându-se ceea ce se numeşte BDG.

Analogue / Analogic O reprezentare a variaţiei unui semnal în funcţie de o anumită coordonată (spaţială sau timp). AML Arc Macro Language Limbaj de programare pentru generarea de aplicaţii dezvoltat de firma ESRI pentru Arc/Info. În Arc/Info adnotările fac parte din coverage.Glosar 226 Algorithm / Algoritm O succesiune de operaţii cunoscute. Adnotările dintr-un coverage poate fi adăugat ca o clasă separată de caracteristici geografice la un View din ArcView. . De cele mai multe ori joncţiunea este un segment de dreaptă. AM/FM Automated Mapping/Facilities Management // Cartografie automată/ Management teritorial Aplicaţii specifice GIS pentru producţia de hărţi şi management teritorial (cum ar fi gestiunea reţelelor apă/canal. astfel încât. Fiecare extremitate este marcată de un nod. Termenul este folosit de asemenea pentru a descrie hărţile în formă tradiţională şi aerofotogramele. culorile sau unghiul de înclinare. implementate pe staţii Windows NT şi UNIX. Se face deosebire între nodul de start şi cel de sfârşit. obţinem într-un interval de timp finit un set de valori (soluţia problemei). Include posibilităţi privind crearea macrouri şi meniuri utilizator. ci şi proprietăţile fonturilor. electricitate etc). Annotation / Adnotare sau etichetare Adnotarea reprezintă un text asociat unei caracteristici geografice. pornind de la un set de date (de intrare). Ele conţin nu numai şiruri de caractere. Sunt dintre cele mai răspândite aplicaţii în domeniul serviciilor publice (administraţie locală). care se execută într-o ordine prestabilită. Arc Linie descrisă de o secvenţă de puncte între care se fac joncţiuni.

se creează automat şi tabele de atribut asociate lor. Există o relaţie unu-la-unu între caracteristicile geografice din shapefile (sau coverage) şi înregistrările din tabela temei. care se utilizează pentru dezvoltarea de aplicaţii în ArcView. În general la transferuri se pot pierde informaţii. în principiu oricâte. Tabela de atribut care provine din conversia unui coverage conţine un câmp suplimentar care reprezintă identificatorul primitivei grafice. Când se creează un shapefile. în ArcView. Datorită naturii simple a acestei codificări se consideră cea mai facilă cale de a executa transferuri între produse informatice. Tabela conţine minimum un câmp. Este un concept fundamental în modelele vectoriale topologice. Se pot adăuga câmpuri la tabelă. temporar sau definitiv. Generarea de buffere pentru a stabili proximitatea unei primitive grafice este una din cele mai răspândite forme de analiză în GIS. ASCII American Standard Code for Information Interchange / Codul Standard American pentru Schimb de Informaţii – un set de coduri care se reprezintă intern pe 1 byte. orientat obiect. proprietăţi ale solului.Glosar 227 Intersecţia dintre două arce generează de asemenea un nod. De exemplu trebuie să găsim toate suprafeţele industriale care sunt la o distanţă mai mică de 5 km de un rezervor de apă. linie sau poligon. Attribute Data/Table // Tabela de atribut Datele atribut sau tabela de atribut reprezintă un tabel asociat cu o hartă digitală tematică. dar se preferă o structură simplă. Aproape orice produs soft percepe acest sistem de codificare. etc). . deoarece ArcView permite adăugarea unei alte tabele externe la tabela de atribut. Buffer / Zonă tampon Zonă specificată de utilizator care stabileşte distanţa din jurul unui punct. Acesta este unic. sau un coverage în Arc/Info. Avenue Limbaj de programare propriu lui ArcView. Ele conţin informaţii geografice referitoare la temă (zip coduri.

iar dimensiunea este variabilă. polilinii.0 poate fi creată direct din fişiere AutoCAD(. text şi alte elemente. O temă din ArcView versiunea 3. Centroid Punct ataşat unui poligon în modelul topologic de suprafaţă. Un produs soft utilizat în inginerie şi destinat desenării şi manipulării graficelor. numit ArcCAD. Cadastre / Cadastru Set de date ce conţin informaţii relative la proprietatea terenului şi drepturi. În dimensiunea sa cea mai mică. Aceste fişiere conţin linii. Arc/Info posedă un modul de conversie din AutoCAD (produs CAD al firmei Autodesk) în coverage. Cell / Celulă Elementul fundamental în reprezentarea raster sau grid. Are suprafaţă.Glosar 228 CAD Computing Aided Design / Proiectare asistată de calculator . modul de utilizare a terenului etc. CAD Drawing / Desene de tip CAD Un fişier creat de produsele CAD care conţin elemente grafice.dwg) şi Microstation (. se identifică pe ecran cu un pixel. Se utilizează şi în trasarea de plane topografice. capabil să preia un singur pixel din imagine. CCD Coupled Charge Device Chip electronic utilizat în teledetecţia satelitară. În mod normal aceste informaţii se prezintă sub formă de hărţi şi descrieri ale parcelelor unic identificate.dng). Trebuie plasat întotdeauna în interiorul lui. Principiul se bazează pe încărcarea magnetică a chipului când unda EM interceptează detectorul. Pentru fiecare parcelă se înregistrează informaţii cum ar fi proprietatea. El poate fi dedus matematic (cum ar fi centrul de . Încărcarea magnetică este proporţională cu strălucirea peisajului.

Fiecărei clase i se asociază simboluri (sau culori) astfel că informaţia atribut poate fi vizualizată pe hartă. COGO Coordinate Geometry Set de algoritmi care convertesc datele de observaţie (sau de măsurare) într-un sistem de coordonate. abaterea standard şi densitate de puncte. Este asemănător cu Excel. apoi se trasează o linie de-a lungul relevmentului pentru o distanţă fixată. Maniera de introducere în acest sistem este următoarea: se porneşte dintr-un punct. Arcele care partajează . În general clasificările generează hărţi choroplet. Acurateţea acestei metode este mult mai mare decât cea dată de un digitizor. quantile. însă nu are aceleaşi performanţe. Metodele de clasificare din ArcView conţin: împărţirea naturală. Alegerea tipului de clasificare se face în funcţie de natura datelor. De centroid se ataşează datele atribut asociate poligonului Chart / Diagramă Este o reprezentare grafică a unui tabel fie atribut fie alt fişier tabelar.Glosar 229 greutate) sau definit de utilizator. cu clase bazate pe date conţinute în atribut. Choroplet Map / Hartă coroplet O hartă tematică în care datele spaţiale cantitative sunt folosite pentru a înfăţişa harta sub formă de haşuri sau culori. arii egale. Identificarea topologică a arcelor sunt stabilite prin înregistrarea nodului de start şi a celui de sfârşit pentru fiecare arc. Classification / Clasificare A clasifica înseamnă a asigna caracteristicile geografice dintr-o temă. continuându-se în această manieră până când primitiva grafică (linie sau poligon) este complet trasată. ArcView mai permite clasificări date de utilizator. intervale egale. ArcView permite astfel de operaţii pe fişiere de tip dbf. Conectivity / Conectivitate Proprietate topologică care exprimă modul în care sunt corelate primitivele grafice.

exprimând poziţia sa faţă de un punct fixat ca o origine. Este similar cu adjacency. Conectivitatea este folosită în analiza reţelelor. Coordinate System / Sistem de coordonate Este un sistem de referinţă asociat cu o pereche de numere (x.z) în cazul tridimensional. Cu alte cuvinte prin conversie un coverage va deveni un shapefile. în special între poligoane. Un coverage Arc/Info poate servi drept sursă de date spaţiale pentru o temă în ArcView. Database / Bază de date Un ansamblu de date organizate în vederea utilizării lor prin programe corespunzătoare aplicaţiilor distincte şi de manieră a facilita evoluţia independentă a datelor şi a programelor. Se . ArcView acceptă baze de date spaţiale gestionate de un SGBD relaţionar cum ar fi Oracle sau Informix. Sistemul de reprezentare este vectorial şi conţine topologie.y) în cazul bidimensional sau cu un triplet (x. Database Theme / Temă de tip bază de date O temă bază de date este o temă acceptată de ArcView. Există mai multe sisteme de coordonate dintre care în GIS se utilizează cu predilecţie: carteziene (cu axe perpendiculare. Începând cu versiunea 3. Contiguity / Contiguitate Termen care descrie vecinătatea între entităţile spaţiale.Glosar 230 acelaşi nod (au în comun acelaşi nod) se spune că sunt legate topologic. prin intermediul modulului Spatial Database Engine (SDE). Este o facilitate prin care utilizatorii ArcView accesează o bază de date spaţială distribuită (acces simultan a mai multor utilizatori). noţiunea de coverage este acceptată în sensul definit de Arc/Info. geografice (latitudine şi longitudine) şi în proiecţie. Coverage În contextul acestei lucrări.y. adică reprezintă un set de date spaţiale şi tabelare stocate în fişiere.0. în ambele cazuri bi şi tridimensionale).

. Aceste diferenţe sunt ridicate la pătrat şi însumate. Se prezintă în trei formate: punctual. Scanning / Scanare Procedeul prin care o hartă pe suport de hârtie este transformată în formă digitală. În acest caz locaţiile fac referire la o distanţă faţă de un punct de început. Fiecărui pixel i se atribuie un număr. De exemplu o rezoluţie de 10x10 înseamnă că unui pixel îi revine 10 mp. care conţine un sistem optic fotosensibil. Suma se împarte la numărul de măsurători obţinându-se o abatere medie pătratică.Glosar 243 corespunde un pixel. sau supusă unui proces numit vectorizare în vederea transformării ei într-o hartă vectorială. Script Este un macro ArcView scris în limbajul Avenue (propriu lui ArcView) pentru a particulariza mediul ArcView. Harta este înregistrată sub forma unei imagini (matrice de pixeli). Se execută în cadrul unui proiect. Imaginea poate fi reprodusă în forma ei iniţială. liniar şi continuu. Se estimează luând nişte măsurători care se compară cu valorile lor adevărate. care este asociat cu o anumită culoare. georeferenţiată. RMS este comparabil direct cu cu conceptul de abatere standard (standard deviation). Cu alte cuvinte nu se pot percepe entităţi geografice sub 10 m. Route Events / Rută de tip event Reprezintă locaţii relative ale obiectelor (caracteristicilor geografice) de-a lungul unei rute. RMS Rout Mean Square Error / Eroarea celor mai mici pătrate O măsură a abaterii de la valorile adevărate. Se extrage radical din aceasta pentru a obţine o caracteristică a erorii în aceleaşi unităţi ca şi măsurările originale. cum ar fi de exemplu o reţea de înaltă tensiune. cum ar fi 3 km de la staţia X. utilizându-se un echipament numit scanner.

Error /Eroare Gradul de precizie cu care este reprezentat un element al BDS sau BDA. Exemple o casă (punct). Dacă locaţiile geografice sunt absolute. O temă care face referirea la un astfel de shapefile este adăugat la View-ul activ. Poate avea locaţii geografice absolute (de ex. Entităţile pot fi grupate în clase. În ArcView este numit event table.y.y) sau adrese. Event Table / Tabel Event Conţine locaţii geografice ("event"). Tabelul nu este într-un format spaţial. Uneori eroarea se foloseşte şi în sensul de greşală.Glosar 232 şi deci trebuie creată. adrese de străzi). Datorită faptului că reprezentarea internă se face pe locaţii finite (deci au un număr maxim de cifre semnificative) operaţiile produc trunchieri ale rezultatelor intermediare. un drum (arc). cum ar fi reţeaua de căi ferate. Descrierea relaţiilor dintre entităţile lumii reale este primul pas în proiectarea BDS. Entity / Entitate Termen general care desemnează un obiect sau fenomen din lumea reală reprezentat digital. fie în combinaţie cu shapefile. adică o îndepărtare de rezultatul “adevărat”. În plus fişierele DXF nu conţin topologie. Conţine coordonate (x. punctele sunt create direct din valorile coordonatelor (x. Când locaţiile geografice sunt relative. Propagrea erorilor poate fi cauzată şi de metodele de analiză (algoritmi) folosite.y). latitudine şi longitudine) sau relative (de ex. route şi adrese. acestea sunt translatate din cele absolute şi sunt stocate în format shapefile. Tabelul va conţine una din următoarele trei tipuri de date: coordonate x. o suprafaţă cultivată (poligon). Export . Event Theme / Temă Event Este o temă asociată cu un tabel event. ci doar conţine informaţii spaţiale. ArcView poate afişa fişiere DXF fie singulare.

şi deci el trebuie convertit întotdeauna când se foloseşte în alt soft decât în acela în care a fost creat.Glosar 233 Termenul se referă la conversia unui fişier din format propriu unui produs GIS. Feature / Obiect grafic Termen folosit pentru a reprezenta un element spaţial cum ar fi punct. De asemenea EXPORT este un modul Arc/Info care realizează importul/exportul din Arc/Info în alte produse. linie. Orice suprafaţă de reprezentat face referire la aceste puncte. poligon. Geodetic Datum / Dată geodezică . În viziunea acceptată de ArcView. boolean sau dată calendaristică. În cartea de faţă am utilizat noţiunea de primitivă grafică. succesiv pentru fiecare volum creat). Geodetic Control / Puncte de control geodezice O reţea corelată de puncte cărora li s-au determinat cu mare acurateţe coordonatele (în trei dimensiuni). Extensia acestui fişier este de enn (unde nn este un număr între 00 şi 99. geocodificarea este procesul de asignare a unei locaţii în coordonate absolute (x. Se mai foloseşte şi termenul de object (obiect). într-un alt format perceput de un alt pachet de programe. Menţionăm faptul că un coverage creat cu PC Arc/Info diferă de un coverage Arc/Info sub UNIX. 2. cum ar fi adrese de străzi sau zip coduri.y) la o caracteristică geografică sau la o locaţie relativă. Geocoding / Geocodificare 1. care este însă este evidat datorită confuziei ce poate apare între elementele grafice şi noţiunea de obiect utilizată în programarea obiect. Asocierea datelor spaţiale cu cele atribut. şir de caractere. Poate fi: numeric. Se materializează prin coloane. Field / Câmp Este un element dintr-un articol conţinut într-un fişier-bază de date.

Câteva exemple: NAD 27 Nord American Datum corespunzător anului 1927.Glosar 234 Un ansamblu de date ce definesc un sistem de coordonate pentru toată suprafaţa Pământului. De obicei se măsoară în grade. Utilizând acest sistem de coordonate orice punct de pe suprafaţa Pământului va fi identificat printr-o pereche unică (λ. în unele produse soft cum ar fi de exemplu şi ArcView. Geomatics / Geomatică Termen apărut în Canada care descrie o varietate de activităţi privitoare la achiziţionarea şi managementul datelor spaţiale pentru activităţi ştiinţifice şi administrative. . Cu alte cuvinte GIS trateaza toate caracteristicile geografice (spaţiale) ca şi înregistrări într-o BD. ED 50 European Datum 1950 şi WGS 84 – World Geodetic System pentru 1984.Geographic Information System / Sistem Informatic Geografic GIS este un geosistem de BD geografice. dar adăugând dimensiunea geografică. Geographic Coordinates / Coordonate geografice Este un sistem de referinţă bidimensional (latitudini şi longitudini) în care Pământul este considerat o sferă. Această diviziune este efectuată de-a lungul a două axe: una de la est la vest de-a lungul ecuatorului şi cealaltă de la nord la sud de-a lungul meridianului Greenwich. GIS . Atenţie! Datele sunt utilizate să producă o aproximare locală pe sferoid. Acest model se bazează pe o relaţie unu-la-unu între datele spaţiale şi tabelele atribut. Geographic Database / Bază de date geografică Ansamblul format de baza de date spaţială şi baza de date atribut. Aceste date au fost revizuite şi îmbunătăţite de-a lungul timpului. GIS face legătura dintre informaţia geografică şi cea descriptivă printr-un model georelaţionar. Anumite câmpuri din baza de date sunt predefinite în tabelele atribut. dar şi în grade întregi şi zecimi de grade. care este împărţită în 360 de părţi egale (grade). minute şi secunde. Aproape toate conceptele dintr-o baza de date relaţionară sunt percepute de GIS.θ). şi nu ca simple grafice.

Glosar 235

dar opţional se pot adăuga şi alte câmpuri. Modelul georelaţionar permite, de
asemenea, conectarea cu alte baze de date tabelare, interne sau externe
produsului soft GIS.

GPS Global Positionning System / Sistem de poziţionare globală
Sistem de determinare a poziţiei unui punct prin intermediul semnalelor radio
utilizând 4 sau mai mulţi sateliţi aflaţi pe orbită (24 ore), prin calcularea
coordonatelor WGS. Acurateţea depinde de performanţele staţiei mobile şi de
timpul alocat pentru determinare. În timp real (pentru navigare: apă, aer)
poziţia se determină cu o precizie de sub 100 m (instantaneu). Efectuând
măsurători suplimentare (perioade mai lungi de timp) se poate obţine o
acurateţe a poziţiei de câţiva mm.

Grid Data / Date raster
O structură compusă dintr-o matrice de celule referite pe linie şi pe coloană.
Fiecărei celule i se atribuie o valoare care îi corespunde o culoare la afişarea
pe ecran.

GUI Graphical User Interface / Interfaţă grafică utilizator
Interacţiune cu calculatorul bazată pe activarea cu ajutorul mouse-ului a unor
pictograme sau imagini grafice. Se consideră o manieră mai simplă
(comparativ cu comenzile de tip text) şi mai eficace. Windows înglobează o
astfel de interfaţă.

Helmert Transformation / Transformarea Helmert
După digitizare este necesar ca datele spaţiale înregistrate în coordonate
digitizor să fie transformate în coordonate carteziene. Transformarea Helmert
realizează o astfel de conversie.

Image data / Imagine digitală
Imaginea digitală este un tip de date raster în care obiectele de pe suprafaţa
înregistrată sunt convertite într-o matrice de celule cărora li se atribuie valori
de către un dispozitiv optic sau electronic. Imaginile digitale manipulate de

Glosar 237

dinamică, în sensul că dacă s-a formatat pagina pentru tipărire şi apoi s-au
efectuat modificări în teme, diagrame sau tabele, acestea se vor reflecta în
pagină.

Line Features / Linia privită ca o primitivă grafică
Sunt folosite pentru a reprezenta entităţi liniare, cum ar fi reţea hidrografică
sau drumuri. Liniile sunt localizate şi definite prin serii unice de perechi de
coordonate (x,y). Liniile (cunoscute şi sub numele de arcuri în cazul
modelelor topologice) sunt alcătuite din şiruri de segmente de dreaptă
conectate. Fiecare segment este delimitat de un vertex (adică punct).

Linear Events / Locaţie geografică de tip linear
Caracteristici geografice localizate de-a lungul unui arc care reprezintă o rută
din cadrul unui coverage ce conţine o reţea de drumuri.

Link / Legare
În cazul în care relaţia între tabelul sursă şi cel destinaţie este de tipul mai
multe-la-unu, pentru asamblarea celor două tabele se foloseşte comanda Link.
Spre deosebire de Join, Link nu formează un tabel virtual. Link afişează toate
înregistrările candidate din tabelul sursă care sunt asociate cu o valoare unică
în tabelul destinaţie.

LIS Land Information System / Sistem Informatic Teritorial
Este un sistem informatic implementat cu un GIS, având ca scop principal
managementul şi analiza datelor refeitoare la organizarea teritoriului (inclusiv
cadastru).

Live Link / Legare reală, sau alipire în mod real
O legare de tip dinamic între un cadru fix în Layout şi elementele sau
documentele corespunzătoare în ArcView. Diagramele şi tabelele sunt
întotdeauna legate în mod real. View-ul, legenda şi bara de scară sunt legate
fie dinamic, fie static.

Glosar 238

Look-up Table / Tabelă suplimentară asociată cu cea atribut
Un Look-up table este un tabel secundar care conţine informaţii adiţionale
despre caracteristicile geografice identificate într-un câmp specificat din tabela
de atribut (tabelul primar). Relaţiile care există între imaginile (articolele) din
tabelul primar şi înregistrările din tabelul secundar pot fi de tipul unu-la-unu
sau mai multe-la-unu. În ArcView comanda Join poate fi folosită pentru a crea
o tabelă virtuală în care înregistrările din tabela Look-up sunt asociate cu
înregistrările din tabelul primar, bazate pe valorile unui câmp comun.

Macro
O serie de instrucţiuni care împreună execută o anumită acţiune şi care se
poate activa cu o singură comandă.

Manhattan Distance / Distanţa Manhattan
Sistem de măsură a distanţei bazat pe grid. Distanţa dintre două puncte se
defineşte ca fiind dată în termeni ai distanţei rectangulare adică a numărului de
celule în fiecare direcţie.

Map Extent / Limitele hărţii
Limitele rectangulare a hărţii, îaccepţiunea monitorului sau a imprimantei.

Map Projection / Proiecţie cartografică
Model matematic de reprezentare cartografică a unei suprafeţe 3D în 2D
ţinându-se cont de distorsiunile suprafeţei Pământului. Fiecare tip de proiecţie
are o anumită particularitate de conservare a unei mărimi, cum ar fi forma,
distanţa, direcţia. Deoarece nici o transformare nu conservă toate elementele
menţionate simultan, trebuie aleasă proiecţia care să conserve proprietatea pe
care o cere aplicaţia.

Map Scale / Scara hărţii
O măsură de reprezentare redusă a realităţii, fie că este vorba de o hartă pe
suport de hârtie, fie de o hartă digitală. În mod uzual este reprezentată ca
fracţie în care numărătorul indică măsura pe hârtie (sau în reprezenatrea
internă din fişierul conţinut în baza de date), iar numitorul măsura în teren. În

Glosar 239

ceea ce priveşte baza de date spaţială, noţiunea de scară îşi pierde sensul pe
care îl are o hartă în formă tradiţională, deoarece programele încorporate în
GIS oferă posibilitatea măririi/ micşorării hărţii sau a unei porţiuni din ea. De
asemenea o hartă afişată pe un format A4 diferă total de aceeaşi hartă
imprimată pe A1, deşi este vorba de acelaşi fişier. Problema acurateţei şi a
preciziei se pune atunci când harta înfăţişată este la o scară mai mare decât cea
digitizată.

Map Units / Unităţi de măsură cartografice
Unităţile de măsură cartografice sunt unităţile în care sunt stocate datele
spaţiale prin coordonatele lor. În ArcView unităţile cartografice sunt folosite
pentru fixarea scării unui View. Implicit sunt setate ca necunoscute
(Unknown). Acestea se setează din fereastra de dialog View Properties, care e
accesată din meniul View.

Matchable Theme / Temă asociabilă
O temă devine asociabilă după ce au fost construiţi indicii pentru
geocodificare în conformitate cu stilul de adrese suportat de ArcView. Se
foloseşte pentru a crea Adress Event Theme prin asocierea cu un tabel de
adrese.

Multispectral Bands / Benzi multispectrale
Captarea unei imagini luate prin teledetecţie utilizând două sau mai multe
benzi sperctrale.

NDVI Normalized Difference Vegetation Index / Indicele de vegetaţie
normalizat
O tehnică a procesării de imagini care indică prezenţa sau absenţa vegetaţiei.
Se calculează prin împărţirea diferenţei dintre valorile reflexiei în IR apropiat
şi roşu, la suma celor două benzi.

Pixel (Picture Element) / Pixel Cel mai mic element grafic de afişare pe ecran căruia i se asociază o culoare sau o intensitate luminoasă. Ca exemplu cităm: reţeaua de drumuri. nunită Network Analyst. Point Features / Punct ca şi primitivă grafică Este o entitate spaţială care reprezintă un element geografic punctiform. 2. O structură a unei baze de date (bază de date reticulară). Normalize / Normalizare Se aplică la o clasificare tematică şi reprezintă exprimarea valorilor unui câmp relativ la valorile altui câmp. Model vectorial bazat numai pe arce şi noduri. ArcView are o extensie specializată pentru gestiunea reţelelor. care se află în interiorul său şi la care se face referire prin tabela de atribut. Poligonul este definit de o serie de coordonate (x. un punct events poate fi un accident localizat la un anumit post.y) care identifică perimetrul său. 3. Point Events / Punct de tip Events. Dacă o rută este o autostradă codificată din km în km (post). reţeaua apă/canal. Poligoanele se folosesc pentru . Anumite date cum ar fi procentaje pot fi considerate deja normalizate. sau punct care reprezintă o locaţie geografică Un punct de tip events este asociat cu un punct specific de-a lungul unei rute. Unui punct i se poate ataşa o tabelă de atribut.Glosar 240 Network / Reţea 1. În sistemul vector el exprimă poziţia într-un sistem de coordonate. reţeaua de înaltă tensiune. Polygon Features / Poligonul ca primitivă grafică O reprezentare plană a unui areal format dintr-o linie frântă închisă. Mai multe calculatoare care partajează resursele. Este definit de un punct numit centroid.

un judeţ sau o insulă. iar roşu şi verde produce galben. În sistemul substractive magenta şi cyan generează albastru. Chart. Project / Proiect Este o structură utilizată în ArcView pentru a organiza componentele unui View. Ele se numesc aditive deoarece se porneşte de la negru (absenţa totală a luminii) şi în mod progresiv se adaugă diferite combinaţii ale celor trei culori. Tables. iar toate culorile amestecate generează negru (aproximativ). Primary Colors / Culori primare Culori care atunci când sunt amestecate în diferite proporţii generează toate celelalte culori. ci doar pointere care indică locul unde sunt înregistrate şi de unde să le ia pentru a executa o anumită operaţiune. Cyan. În sistemul aditive. magenta şi galben rezultă roşu. Verde şi Albastru). Acest fişier nu conţine date spaţiale sau atribut. Galben). Se numesc substractive deoarece cernelurile acţionează ca filtre ce extrag (substract) o anumită lungime de undă.Glosar 241 a reprezenta entităţi cu o anumită suprafaţă cum ar fi o parcelă. cyan şi galben produce verde. Referirea la entităţile geografice reprezentate în acest sistem se face după numărul de linie şi numărul de . Imprimantele utilizează substractive primaries (Magenta. Toate cele trei adunate (aditive) generează alb. cărora li s-au atribuit o valoare corespunzătoare unei culori. Informaţia este stocată într-un fişier ASCII cu extensia apr. Principiul care stă la baza redării culorilor generate în tuburi catodice (monitoare) utilizează aditive primeries (Roşu. roşu şi albastru generează magenta (purpuriu). Întreţine starea tuturor componentelor din ArcView ca şi configurarea interfeţei grafice utilizator. Astfel plecând cu toate lungimile de undă combinate (alb) culorile primare sunt amestecate prin extragerea unei lungimi de undă particulare. Raster Data / Date în sistem raster Raster este un sistem de reprezentare a datelor spaşiale bazat pe o matrice de celule de suprafaţă egală. Datele raster nu au coordonate. albastru şi verde va rezulta cyan (azuriu). Layout şi Script.

La o rezoluţie maximă o celulă se confundă cu un pixel. Resolution / Rezoluţie În sistemul vector. Fiecare tabel conţine informaţii relative la o caracteristică geografică particulară şi este legată cu alte tabele printr-un câmp comun. Exemplu: păşune în verde. ca atribute a entităţilor grafice. începând cu celula stânga sus care are valoarea (0. Remote Sensing / Teledetecţie Un complex de activităţi ce are drept scop obţinerea de la distanţă. În ArcView. Într- o bază de date relaţionară un articol reprezintă un rând. Record / Articol Articolul este unitatea elementară care constituie un fişier – bază de date.Glosar 242 coloană. lac în albastru. rezoluţia reprezintă cel mai mic increment care este perceput de un echipament de intrare (digitizor). Valorile egale. rezultând o altă bază de date mai extinsă. ambele având un câmp comun. pe baza interacţiunii dintre obiectele de pe suprafaţa Pământului şi nişte senzori sensibili la radiaţia electromagnetică. de informaţii sub formă de iamagini fotografice convenţionale (în format analogic) sau de imagini raster (în format digital). Cele două tabele sunt gestionate separat pe disc. În sistemul raster (ca şi în imaginile digitale). rezoluţia este suprafaţa maximă de pe Pământ căreia îi .0). vizualizate cu aceeaşi culoare pe monitor. rezultă un singur tabel virtual în cadrul unui proiect. rezultatul unei asamblări a două tabele. Relational Database / Bază de date relaţionară O bază de date cu o structură sub formă de tabele. Relational Join / Asamblare relaţionară Asamblarea a două baze de date relaţionare este alipirea acestora după un câmp comun. corespund unei aceleiaşi entităţi geografice. unul atribut şi unul fişier dbf. Datele din noua bază de date pot fi reprezentate spaţial.

care este asociat cu o anumită culoare. Se execută în cadrul unui proiect. Harta este înregistrată sub forma unei imagini (matrice de pixeli). Route Events / Rută de tip event Reprezintă locaţii relative ale obiectelor (caracteristicilor geografice) de-a lungul unei rute. Scanning / Scanare Procedeul prin care o hartă pe suport de hârtie este transformată în formă digitală. sau supusă unui proces numit vectorizare în vederea transformării ei într-o hartă vectorială. . RMS Rout Mean Square Error / Eroarea celor mai mici pătrate O măsură a abaterii de la valorile adevărate. georeferenţiată. Imaginea poate fi reprodusă în forma ei iniţială. Se prezintă în trei formate: punctual. cum ar fi 3 km de la staţia X. Suma se împarte la numărul de măsurători obţinându-se o abatere medie pătratică. care conţine un sistem optic fotosensibil. Aceste diferenţe sunt ridicate la pătrat şi însumate. Fiecărui pixel i se atribuie un număr. cum ar fi de exemplu o reţea de înaltă tensiune. utilizându-se un echipament numit scanner. RMS este comparabil direct cu cu conceptul de abatere standard (standard deviation). Cu alte cuvinte nu se pot percepe entităţi geografice sub 10 m. De exemplu o rezoluţie de 10x10 înseamnă că unui pixel îi revine 10 mp. Script Este un macro ArcView scris în limbajul Avenue (propriu lui ArcView) pentru a particulariza mediul ArcView. Se extrage radical din aceasta pentru a obţine o caracteristică a erorii în aceleaşi unităţi ca şi măsurările originale. liniar şi continuu. Se estimează luând nişte măsurători care se compară cu valorile lor adevărate. În acest caz locaţiile fac referire la o distanţă faţă de un punct de început.Glosar 243 corespunde un pixel.

În cadrul GIS.Glosar 244 Shapefile Este formatul propriu de reprezentare a datelor spaţiale în ArcView. Spre deosebire de coverage din Arc/Info. shapefile este un format simplu. Este folosit de unele firme care livrează produse GIS pentru interogarea BDG. Statik Link / Legătură statică La reprezentarea unui document cu Layout anumite obiecte rămân statice (cum ar fi bara de scară) în sensul că. fără topologie care oferă avantajele unei afişări rapide. Spatial Analysis / Analiză spaţială Complex de prograne care înglobează tehnici aplicabile datelor cu referinţă spaţială în vederea extragerii datelor sau a generării unei informaţii geografice. Spatial Model / Model spaţial O reprezentare simbolică a unui proces sau fenomen precum şi a interacţiunilor dintre variabilele care caracterizează acesta. precum şi avantajul de a fi creat sau editat într-o manieră facilă. Se poate folosi pentru modelarea interacţiunilor geografice complexe. dacă se modifică în datele iniţial din cadrul unui proiect ArcView. Poate fi exportat în Arc/Info şi în alte produse. acesta se materializează printr-un set de reguli şi proceduri aparţinând analizei spaţiale asociat cu un fenomen spaţial. SQL Structured Query Language / Limbaj structurat de interogare Un limbaj dezvoltat de firma IBM în anii ’70 pentru definirea şi manipularea datelor dintr-o bază de date relaţionară. acestea nu se vor reflecta în afişarea la imprimantă (plotter). Street Net / Reţeaua de străzi Reprezintă un set de date spaţiale compuse dintr-o serie de segmente. . Fiecare segment este codificat cu un domeniu de adrese ( de la…până la…) permiţând ca tema rezultată să fie geocodificată. A devenit un standard.

utilizarea terenurilor etc. în elemente spaţiale contigue care acoperă complet suprafaţa. elementele trebuie să aibă aceeaşi mărime sau formă (triunghiuri. În principiu tabelele suportă orice aplicaţii ale unui SGBD relaţionar. Exemple: harta bazinelor hidrografice. În ArcView numărul maxim de clase în ceea ce priveşte tipul de clasificare este 64. Tesselation / Teselaţie O diviziune a unui areal în 2D sau 3D. harta solurilor. o tabelă alipită la atribut poate fi integrată spaţial. fiecare având un nume şi articole (linii) fiecare având acelaşi număr de coloane. în mod obligatoriu trebuie să iniţieze în structura sa un câmp comun. Este compus din câm-puri (coloane). ArcView acceptă două feluri de tabele: un tabel atribut care este “legat” de temă (shapefile) şi se creează odată cu aceasta. INFO sau un editor ASCII în format CSV). În cazul teselaţiei regulate. TIN este un exemplu de teselaţie neregulată. De obicei se folosesc până la 6 clase. . inclusiv tabele externe care au fost alipite (prin Join) la atribut. Acesta din urmă. harta administrativă clasificată după populaţie. Un grid sau un raster este un exemplu de teselaţie regulată. Cu alte cuvinte. fie pe valori unice atribuite unui câmp. deci aceeaşi structură. şi un tabel de provenienţă extremă (creat cu dBASE. O clasificare poate fi aplicată unei teme bazate fie pe un domeniu de valori. Prin comanda Join poate fi alipit la tabela atribut rezultând ceea ce se numeşte în ArcView un tabel virtual. Thematic Map / Hartă tematică O hartă tematică este o hartă digitală care înfăţişează un set de caracteristici geografice de aceeaşi natură. Thematic Classification / Clasificare tematică O clasificare tematică reprezintă o asignare de simboluri unor obiecte geografice pe baza unor valori din tabela de atribut a temei. hexagoane etc). În cazul neregulat avem poligoane de diferite forme şi dimensiuni. În felul acesta datele conţinute în fişierele create extern pot fi vizualizate pe hartă.Glosar 245 Table / Tabel Tabelul este unitatea de bază de stocare a bazei de date atribut.

În GIS proprietăţile topologice cum ar fi conectivitatea. Fiecare punct are cordonate (x. adiacenţa şi poziţia relativă. Dintr-un alt punct de vedere acestea sunt considerate straturi. De exemplu o reprezentare a recensământului unui teritoriu poate conţine atât linii. proprie sistemului vectorial. arce. în sistemul vector. utilizându-se valori date pe puncte.Glosar 246 TIN Triangulated Irregular Network / Reţea triunghiulară neregulată O metodă de creare a suprafeţelor în 3D. linii şi poligoane. Trebuie menţionat faptul că. reţeaua hidrografică. cât şi poligoane reprezentând areale rezidenţiale. etichete. şi poligoane dar tratate ca o singură entitate. Este creat dintr-un număr de puncte distribuite în spaţiu care se unesc între ele formând triunghiuri. Cu alte cuvinte este vorba de relaţii spaţiale între obiectele cartografice conectate sau adiacente. noduri. adiacenţa şi poziţia relativă sunt în mod uzual exprimări ale relaţiilor dintre noduri. joncţiuni şi poligoane. Clasele de obiecte spaţiale sunt: puncte. Topology / Topologie Strict la obiect topologia este studiul proprietăţilor figurilor geometrice care sunt invariante la deformări continue. rute. adnotaţii. În principiu pot exista mai mult decât un singur obiect spaţial într-o temă. Proprietăţile topologice sunt conectivitatea. În ArcView avem trei tipuri de obiecte geografiec de bază: puncte. O hartă este compusă din una sau mai multe teme suprapuse. poligoane. Exemple de teme: harta demografică. Este un concept ArcView. Theme / Temă O temă este un sistem de date spaţiale similare asociate cu atributele respective. reprezentând străzi. reţeaua de drumuri. Rutele şi regiunile (concepte Arc/Info) sunt clase complexe de obiecte geografice formate din puncte. regiuni. arce. Topological Propreties / Proprietăţi topologice Proprietăţi care definesc relaţia relativă între elemente spaţiale a unei hărţi vectoriale. Astfel localizarea este independentă de sistemul de coordonate.y) plus unul sau mai multe atribute (cum ar fi înălţimea). Valorile de atribut pentru situaţiile în care nu se cunosc sunt calculate prin interpolare. în unele produse GIS nu se permite existenţa mai multor tipuri de entităţi .

Y) Coordonatele (X. Un capăt de linie se mai numeşte nod (în cazul modelelor topologice). Un View impune o structură de organizare a temelor şi furnizează mijloacele pentru afişare.y). Termenul de vertex se foloseşte pentru direcţionarea unui arc. Se bazează pe primitive grafice (punct. poligon). Chart şi Layaout sunt legate de temele conţinute în View. interogare şi analiza datelor.Y) sunt folosite pentru a putea referi o locaţie geografică. în Arc/Info într-un coverage nu pot exista puncte şi poligoane. nod. View Este fereastra cadru al ArcView în care se lucrează. longitudinea). Selectarea temei se răsfrânge asupra afişării. Trebuie să deosebim un vertex de un punct ca primitivă grafică. View este principalul instrument de lucru al ArcView. Poate fi privită ca o colecţie organizată de teme. arc. În cazul modelului topologic de reţea. Cel mai des utilizat sistem de coordonate în geografie este sistemul de coordonate geografice (latitudinea. Tables.Y). . Se compune dintr-o suprafaţă de afişare cartografică şi o zonă numită Table of Contents. care conţine numele temelor prezentate în View precum şi legenda. Aceasta se realizează prin interacţiunea a trei componente primare: afişarea hărţii. Table of Contents şi interfaţa grafică al View. într-un fel sau altul cu coordonate (X. celelalte combinaţii fiind permise. X.Glosar 247 grafice. Vector Data / Date vectoriale Model de date pentru reprezentarea obiectelor cartografice utilizând un sistem de coordonate carteziene. De exemplu. Toate datele spaţiale sunt asociate.Y Coordinate / Coordonate (X. Vrtex / Punct Vertex este un punct intermediar care direcţionează un arc şi este localizat prin coordonate (x. un arc este format dintr-o succesiune de segmente puse cap la cap (linie frântă) şi începe şi se sfârşeşte cu un nod.

X.Y Events În GIS.Glosar 248 X. În mod normal sistemul de coordonate este cel geografic. . Zoom Comandă care produce mărirea sau micşorarea unei porţiuni din hartă.Y).Y Events reprezintă locaţii exacte ale obiectelor poziţionate pe hartă prin coordonate (X. dar poate fi folosit şi cel cartezian.

geometric elements. and how these techniques could be integrated within the emerging concept of Geographic Information System. the two technologies are linked at the most fundamental levels of measurement. In the vector model. private sector entrepreneurs. Processed and analysed images. The storage of cartographic data involves standardisation trough conversion reference systems and uniform formats. The real world can be described only in terms of models which delineate the concepts and procedures needed to translate observations and measurements into meaningful data in GIS. mapping.Summary 249 Summary: Initiating in GIS and Remote Sensing Remote Sensing (RS) and Geographical Information Systems (GIS) are two of the leading technologies answering questions about spatial and temporal dimensions of landscape and natural resources. monitoring modelling and management. Mathematically a vector is a straight line. points. RS and finally accomplishing an ArcView project. These three types of objects may be graphically represented using co-ordinate data. Basically. In short. GIS is a computer-based system that can deal with any type of information about features that can be referenced by geographical location. Every point from a map and its real corespondent may be uniquely located using two or three numbers in a co-ordinate system. The objects may also carry attributes which can be digitised. In Part One we attempted to show how various data gathering. It focuses on the basic concepts of GIS. Spatial data is presented in two ways: as vector data in the form of points. Objects in a GIS data model are basically described in terms of identity type. lines and areas or as grid or raster data in the form of uniform organised cells. The intention of this book is to help people who manage spatial data understand and apply principles of GIS and RS. lines and polygons are the homogeneous units which carry information. attributes. Standardised storage . and being employed in GIS by a wide variety of resource planner and managers. These systems are capable of handling both locational data and attribute data about such features. and all digital information can be stored. be combined. Therefore a straight line between two data co-ordinate points on a digital map is a vector. with some limitations. having both magnitude and direction. scientists and public policy decision makers. combined with other data and visualisation techniques. Cartographic data from various sources can. relations and qualities. analysing and presentational techniques can enhance geographical work.

The cells are often called pixels. There are no specific points that designate where lines might cross. Values should be assigned to all the pixels in a raster. The raster model represents reality through selected surfaces arranged in regular cells which are usually rectangular or square. This identification corresponds to the directional co-ordinates of the vector model. The topology models employs nodes and links. as a string of co-ordinates. Digital map data are stored in databases (Spatial Data Base) There are two types of vector models: the spaghetti model and the topological spatial data model. nor are there any details of logical relationships between objects. The Spaghetti model is a collection of points with line segments having no real connections. The cells of a thematic layer may be coded so that their values correspond to identifiers in a given attribute table. each of which has advantages and disadvantages. The cells of a model are given in a sequence determined by a hierarchy of rows and columns in a matrix. Topology is the branch of mathematics that deals with geometric properties which remain invariant under certain transformations such as stretching or bending. The assigned values comprise the attributes of the objects that the cells represent. A node is a start point or an endpoint of an arc. one value to one pixel. Links connect to each other only at nodes. each being identified by a number. is stated in terms of its row and column numbers.Summary 250 makes the presentation of data compiled from dissimilar sources much easier. One of the basic decision in GIS design involves the choice between vector and raster models. Polygons are represented by their circumscribing boundary. so that correspondent boundaries between adjacent polygons are registered twice. A link is a segment of a line between two nodes. Vector data formats have the advantage of relatively lower data volumes. with numbering starting from the upper left corner. the link topology table lists the start and end nodes of each link and the polygons situated on the left and right of each link (left and right being defined in the direction from a designated start node to a end node. often with slightly differing co-ordinates. Topology can therefore be described in three tables: the polygon topology table lists the links comprising all polygons. a term borrowed from the video screen technology. The geometric location of a cell. . the node topology table lists the links that meet at each node. Topological coding includes spatial relationships (connectivity and adjacency) among features of the data structure. Raster models are created by assigning real-world values to pixels. In topology models the connections between objects are described independently of their co-ordinates: their topology remains fixed as geometry is stretched and bent. Unique identifiers are assigned to all links and nodes. and attribute data describing connections are associated with all identifiers. and hence of the object it represents.

Attribute data are therefore often called tabular data and are normally stored in a relational database. Certain operations. each column an attribute (alphanumeric data). like overlay analysing are more complex computationally in a vector data format than in raster formats. On the other hand raster data volumes are relatively greater. Digitising is the process of conversion of analogue maps into a computer- readable form. digital photogrametric map production. Typically. manual entry of measured and computed co-ordinates and importing from other digital sources. they must be referenced in a common system. and simultaneously present the results on the screen. Digitizers have their own internal co- ordinate system which may be related to terrain co-ordinates by cross- registering four to six or more co-ordinates with known terrain co-ordinates. and they represent features having high spatial variability. Maps are scanned in order to use digital image data as bases for other map information and convert scanned data to vector format for use in a vector GIS.Summary 251 better spatial resolution and the preservation of topological data relationships. Some scanners convert raster data to vector data in the scanning process itself. Scanning senses everything on a map. Common identifiers in map and attribute permit moving from map data to attribute data and vice versa. This process is called georeferencing. while others convert it in the editing phase. Raster systems have simpler data structures. Each line in a table represents an object. point digitising or stream digitising. The raster model has been used more frequently in natural resource planning and management and in teaching because it is more easily explained and used. There are five methods of producing digital map data: digitising existing maps with a digitizer. Attribute date are most easily stored in tabular form. They have greater computational efficiency. scanning existing maps. the same polygon number will be assured to both sides of an unconnected line in a polygon structure. Scanning is a conversion of a map from analogue format to a digital image comprising a regular grid of pixels. for example: automated digitising. Scanners can register colour using magenta. cyan and blue filters. There are different methods. Before dissimilar cartographical data may be used in GIS. entering missing data and construct topology. Data may be improved by structuring binary . This phase includes the tasks: error correction. The link between the two databases is called geocoding. These ground control points permit the computation of transformation parameters in user system of co-ordinates. and the spatial resolution is limited to the size of the cells comprising the raster. Forming topology also reveals many errors. Some programs convert co- ordinates continuously during digitising. The vector model has been dominant in commercial GIS implementation. including maps labels and other unwanted information.

perception of any map pattern may vary from person to person. The most important contribution is the establishment of a link between map-based analysis of spatial patterns and rigorous quantitative analytical methods.S. With appropriate measurement of map features. potential symbols and noise. provided that the position of one of them is known accuracy. Because spatial patterns can be objectively assessed. used to determine location on the Earth’s surface. Recent advances in GIS technology have created a new area for spatial analysis. In general. This system is called differential GPS. Global Positioning System (GPS) is a constellation of radio-emitting satellites and a mobile receiver. via a common transfer format. hypotheses can be formulated and verified. grid analysis and spatial . GIS operational procedures and analytical tasks that are particularly useful for analysis include: single layer operations. Therefore. developed by the U.Summary 252 information in three categories: shapes. Noise designates such information as stains and extraneous lines that are registered but not require. Many people prefer to digitise in CAD format and than the file will be imported (as DXF file) in GIS. wells and the like. multiple layer operations. The scope of spatial analysis in GIS range from a simple query about the spatial phenomenon to combinations of attribute queries and complex generation of new data sets from the existent database. The noise can filtered out together with the potential symbols. Maps provide an effective representation of spatial distribution because the human eye is adept at detecting spatial patterns. interpretation of spatial patterns is no longer subjective. Spatial analysis is the most important uses of GIS. There are two ways to obtain a vector format: automatic line tracer and manual tracing. network analysis. Accuracy can be increased further by simultaneously using data from two receivers. Department of Defence. The interpretation of spatial relationship patterns by visual examination of a map is subjective. DXF files have no topology. They also may be entered directly as. surface analysis. GPS data may be regarded in the same way as other digital map data. extensive editing is almost always is necessary. GPS has been integrated directly with several GIS. via tables with pointers to CAD file addresses. It is possible accurately to determine one’s location at or near surface of the Earth without the need for any reference marks. Coding of GPS data in GIS may be performed in the field to determine accurately the positions of roads intersections. GPS is based on the WGS84 geocentric co-ordinate system may be transformed to other co-ordinate systems. as they are by a digitizer. But maps alone are often not sufficient for analysis of spatial order and spatial association. with map data. CAD – generating drawing may be integrated into GIS in the same way as text. Co- ordinates are computed continuously for all points on a line. point pattern analysis.

Network analysis deals with two types of problems: the structure of connection among the line feature and the movement in the system through the connected lines. common point pattern analysis procedures include the observation of distributions based on descriptive statistics. proximity analysis. geometric centre. distance is the only significant spatial relationship among point features. The distribution of point features can be described by frequency. even though in most cases point features on a map occupy space. Area is not a valid measure. Operational procedures for manipulating map features on a single layer include boundary operations.Summary 253 modelling. A network consists of a number of line segments that are interconnected in some way. and feature classification. In general. density. Topological relationship defined by the nodes determine the connectivity of the network. pipe lines. Each segment is associated with impedance factor. and the like. In most cases. costs). like political administrative boundaries do not affect the mobility of structure. spatial dispersion and spatial arrangement. Each line is defined by start and end nodes. then the two segment . and further investigation of spatial patterns through evaluating spatial autocorrelation statistics. Proximity analysis deals with procedures that are based on distance measurement between features on different layers. spatial data must be manipulated to generate appropriate data sets for coverage of a specific geographical area or to meet certain selection criteria. Because points are zero-dimensional features. proximity and spatial correlation analysis. Point features represent the simplest form of spatial units. Spatial correlation analysis is used for revealing the relationships between features of difference types. Overlay analysis involves the logical connection and manipulation of spatial data on separate layers. Point patterns is defined as the spatial pattern of the distribution of a set of point feature. This analysis deals with physical lines such streets. examination of spatial arrangement among point features. roads. Single layer operations provide the most fundamental tools of data preparation for spatial analysis. the only valid measurement of points distributions are the number of occurrences in the pattern and respective geographic locations. which represent the length or distance from one end to the other. feature identification and selection. A segment may contain intermediate points of known locations called vertices. These operations can be classified into the following three categories: overlay. This entity may be defined according to the nature of problem (time. Virtual lines. The difference between vertices and nodes is that nodes carry information about topology. Multiple layer operations provide the most fundamental tools for spatial analysis because they allow for the manipulation of data organised on separate layers and the examination of relationship among different features. If a segment is directly connected to another. Single layer operations are essential for data preparation.

In TIN case the surface is converted into a set of triangular facets.Summary 254 share a common node. Surface analysis entails analysing the distribution of a variable which can be represented in the third dimension (3D). areas of great variation in terrain require a higher density of points to more accurately represent the topography. The TIN structure incorporate the advantage of irregularly spaced points in that the density of the points is dependent on terrain. Spatial interpolation is the key process in surface analysis and involves the conversion of a set of discrete data points into a continuous distribution. surface data can be organised in a set of irregularly points. digitised contours are not suitable for surface analysis and most GISs covert this format in grid/lattice format or as a set of triangulated irregular network. Surface information can also be organised in a series of digitised contours. The most critical element of information about spatial relationships among a set of line feature is connectivity. while areas of simple terrain can be more efficiently represented by fewer data points. Usually the z variable representing elevation. The distribution of any spatial phenomenon can be most effectively represented by three-dimensional perspective diagram showing the surface of variations. then you should be able to traverse through connected segments between these two segments. In this case each record represents a point on the map. In its simplest form. For instance. The z variable can be anything from a physical attribute to socio- economic variable. If two segments are indirectly connected. Traditionally network analysis is a subdiscipline of transportation research. The z variable can be organised at the vertices of triangular facets such that both the slope and aspect of facet are computable. the 3D attribute is called the z variable and can be organised in a GIS in different ways. planning. There are three main model for representation elevation: point model (irregularly spaced points). Contours are two-dimensional representation of a three-dimensional surface. calculating the cost effectiveness of new construction versus expansion of the existing street network can only be evaluated by means of a though investigation of the impact of each alternative proposal. This type of data organisation is commonly used by land surveyors. However. Analysis of a transportation system or a communication network starts with an evaluation of network structure. based on the assumption that the change on the surface is gradual . The point’s co-ordinate (x. line model (digitised contours) and surface (Triangulated Irregular Network – TIN). In other words. This evaluation allows to understand the potential and limitation of the system under consideration. Topics related to network analysis are covered in transportation geography. and the data are stored in the form of polygons that have degenerated into triangle.y) represent location and z variable specifies its volumetric attribute. civil engineering an the like. Conventionally.

there is a data point at the location of every grid cells. and the location of each units are regularly spaced. and surface analysis. as long as different features are assigned different values). In a co- ordinate system. Analysis of gridded data is an important area of GIS – based spatial analysis due to the existence of large volumes of geographic information organised in a grid format. Like any format of data. and the rows increase downward. normalising. geographical units are regularly spaced. multiple layer operations. The grid data operations and analytical methods may not be directly applicable to vector based data. The assignment of the data values (attributes) can follow different methods. In grid analysis. integrating and analysing spatial information in a decision-making context. division. In the first group the elementary operations are: distance between cells. multiplication of the values with a scalar.Summary 255 and consistent. The columns in a grid also increase to the right. In the second group there are the follow elementary mains operations: add. scanned aerial photos etc). subtract. different feature types organised in the same layer (the same grid may consist of point features. numerous existing sources (satellite imagery. the operations are like the operations on matrix numbers). filter and the like. and the location of each unit is referenced by row and column position. The mains disadvantages of grid format are: data redundancy (when data elements are organised in a regularly spaced system. In GIS applications these different data types are processed differently. The major difference between vector and raster processing lies in the organisation of geographic units. each of which may result in a different grid definition. multiplication. The surface generated from different methods of interpolation could be quite different. These systems help in modelling complex geospatial phenomena and their output serves to better manage . Common operations in grid analysis consists in the following groups: single layer operations. The referencing of rows and columns is different from the typical structure of Cartesian co-ordinate system. statistical analysis. grid format have advantages and disadvantages. line features and area features. The advantages are: efficient processing (because the cells are regularly spaced with identical spatial properties multiple layers operations can be processed very efficiently. regardless of whether the data element is needed or not). the value of x along the orizontal axis increases to the right an the value of y along the vertical axis increases upward. GISs are designed to assembling. The statistical operations on the grid structures are almost the same like the operations on satellite imagery. The regularity in the arrangement of geographic units allows for the underlying spatial relationships to be efficiently formulated. that is polygons and cells. resolution confusion (gridded data give an unnatural look and unrealistic presentation unless the resolution is sufficiently high).

.

Having located where data are required in the spectrum. image classification (classification of pixels of a scene into various thematic groups. The image processing techniques used depend on the desired results. is to rectify the recorded data for various radiometric and geometric distortions. image segmentation and fusion (subdivide an image and merge several images). Image processing is achieved through a variety of mathematical operations on the digital numbers (DN) values to improve feature delectability and interpretability.Summary 257 received at ground stations comes in a continuous stream as long as the satellite is within line-of-site of the receiver. but the finer the detail. In its simple form. Incoming reflected radiation is recorded in analogue form as a voltage measured in microwats per square centimetre per steradian. Radiometric resolution refers essentially to how finely the spectral response of each ground point is devised. The main radiometric corrections are: destripping. This analogue reflectance curve must be converted into its digital equivalent. Temporal resolution is the frequency of revisits a specific area. the larger the amount of telemetered or recorded raw data. based on multispectral responses). The voltage representing the range of response from zero to saturation can be scaled to provide coarse or fine detail. skewing due to the Earth’s rotation. Registration is the process of superimposing images. the correction due of solar illumination variations. atmospheric contribution. also called image restoration. It is necessary to understand the spectral properties of surface materials and processes well enough to select the most appropriate channels. The purpose of image correction. Digital image processing is generally divided into five groups. like ground resolution. the next task is to narrow the spectral bandwidth to detect specific attributes of interest. Resolution is a complex function involving several design trade-offs. ground resolution is the smallest area on the ground from which reflectance measurement can be made by a given sensor at a given altitude having a specific width. The geometric corrections are: panoramic distortion. Spectral resolution. image enhancement (enhance certain features of interest). maps or data- . Usually is measured in metres. image registration (superimposing of images by different sensors from different platforms and / or at different times. based on the objective: image correction (correction of the digital image in respect of various geometric and radiometric distortions). The most important task is to select spectral channels required to detect desired ground phenomena. The characteristics of these systems vary according to the designed goals. The rate of transmission is about some megabytes per second. noise removal. over one other or on to a standard map projection). depends on interrelated design trade-offs. There are several satellite sensor systems currently providing operational raster data.

Summary 258 sets over one another with geometric precision. a special method must be used. It must be necessarily that the digital image be corrected for radiometric distortions. prior image enhancement. In this case one should be careful to use “natural” break points. in the case of contiguous images obtained from the same satellite ground track on the same day. Some control points in the two images define transformation parameters. multitemporal. First group contain: contrast stretching. The methods of image classification are based on the principles of digital pattern recognition. edges or breaks in the landscape. The purpose of image enhancement is to render the images more interpretable. Each DN value is a class . data derived from the dame ground element in different sensor. image smoothing. and other features undiscernible (unimportant).g. principal components transformation and rationing. the raw images are rigorously identical over their common zone and one can edge-match before any other processing.e. computing the co-ordinate transformation. The second group contain: addition and subtraction. two contiguous scenes never have exactly the same radiometry in their overlapping zone. The steps in image registration are follow: selection of basic image. Digital image registration basically uses technique of co-ordinate transformation. matching of control points. i. in a specific context. multiplatform or even multidisciplinary data which can collectively be processed of an area. we have multisensor. e. it is pertinent that statistical data distribution in a image be known. When the side-lap between images is small or when the orbits are not parallel and far from in accordance with map Nord-South direction. Image enhancements can be broadly grouped into two main types: single image enhancement and multiple image enhancement. edge enhancement. some features should become better discernible (important). For integrated study the multi-images must be registered over each other. the join-line in the common zone of the two images can be defined by interactive plotting on the screen. Once the join- line has been defined. In all other cases. based on spectral response. A histogram describes data distribution in a single image an scatterogram provide an idea of relative data distribution in multiple images. If the interactive image display system is available. selection of control points. and interpolating of data. otherwise the errors also become enhanced. mosaiking becomes a simple I/O procedure. For each channel one has to define an image-radiometry transformation law for equalising the radiometry of the image with those of the image selected as the reference one over their common zone. In many situations. If the image does not completely cover the image domain it is necessary to use several images. As a first preparatory step for image enhancement. The purpose of digital image classification is to construct thematic maps where each pixel in the scene is assuaged to particular class of object by name.

The two main steps in theme extraction are clustering and gathering class statistics. we perceive all colours by synthesising . supervised classification produces a signature file that should be evaluated and possibly modified or refined. The detailed psychophysical mechanism by which we see colour a still not fully understood. these three impulses result in the perception of a single colour for any given object. great care must be taken to select the training area. green and red it reflects. An unbiased assessment of the accuracy of classification results is often obtained by sampling to determine the proportion of pixels correctly classified. In short. Supervised classification allows the user to define which groups are based on a priori knowledge of area. Because a principal assumption is that the training area is typical of the whole category.Summary 259 representing separate user-designed surface feature categories. A change in the relative quantity of blue. Another method is to statistically seed similar areas based on a known point. One of the several methods is to draw polygons on the screen defining known features. An estimate of overall classification accuracy of a thematic map made from satellite data can be obtained as well as accuracies for individual map categories. The total spectral response of all pixels is inspected for statistical relationships and clustered into similar groupings. Some classes may be eliminated because they represent to many different features. Colour display (on the screen and on the plotter) is one of most important problem in digital image processing and finally image- interpretation. It is important to understand both the procedures used by a skilled image analyst when performing an image-interpretation task and the concepts on which those procedures are based. We mix impulses from the retina’s blue receptor with those from the green and red receptors. What colour we associate with a particular objects depends on the particular amount of blue. respectively. green or red light coming from the object changes the colour we associate with it. green and red light. It is the interpreter’s responsibility to assign names to the grouping. Added together. Unsupervised classification is a way of creating groups of similar surface features without a priori knowledge of the items to be classified. The clustering process can be further divided into two different methods: unsupervised and supervised. Visual Image interpretation is often a practical and cost-effective means for extracting useful thematic information from satellite imagery. These receptors respond to blue. Every class carries a list of attributes and is generally colour-coded for quick visual identification. and classification of the continuous multispectral image data into a single thematic layer. The human brain receives colour impulse from the eye via three separate light receptors in the retina. As with unsupervised classification. or classes may need to be merged because they represent redundant information.

cyan and yellow produce green and magenta and yellow produce red. If the images are stored in rectified form once they have been processed allow direct registration with other geographical data (so called geo-coded system). The RS data can be integrated in two ways: either as pre-processed data (as an image) or as classified results (as a map).Summary 260 relative amounts of just three. In varying combinations and intensities. The colour which is perceived at any point of the map is determined by combination and intensities of wavelengths that are finally reflected. magenta and yellow produces a dark colour approaching black. . can produce a very wide range of colours. magenta and yellow inks are three filters which. The second important mode uses reflected light. cyan. named additive primaries. The primary colours of this mode called subtractive primaries are cyan. Digital image are typically displayed (on the screen) these three colours (RGB). blue and green light together produces white. RGB can produces an extremely wide range of colours. magenta and yellow (CMY). while absence of any light is perceived as black. and blue and green produces cyan (a greenish-blue). managing both traditional geographic data (most often in vector format) and remote sensing image are still in development. when are applied to a surface in different amounts and combinations. The absence of filtering pigments produces the sensation of white. absorbing or subtracting out certain wavelengths of light and allowing other wavelengths to reach a person’s eyes. Whether the former or the latter form is selected depends on the intended use (and GIS software used). Integrated system. This integration can be used for simultaneous processing within same system. while the combination of cyan. Red. red and blue produces magenta (a purplish-red). A mixture of cyan and magenta produces sensation of blue. A combination of red and green produces yellow. The surface of the map acts as a filter.

). USA. J. Longman. Berry. Routledge. 8. Fort Collins. F. (1990).L. în Raster Imagery in Geographical Information Systems. New York. Formats and Products. Morain S. (1998) Dicţionar explicativ de teledetecţie şi sisteme informaţionale geografice.. Webster. P. (1996) Data Collection Systems. Junimea. Analiză spaţială. Arendal. (1995). (1998) S. Dureau. 2. Geographic Information Systems. Gupta R. Worcester. Berry J. (1996) Image Display and Processing for GIS. Haidu C. Ed. Santa Fe.K. 13. (1991) Remote Sensing Geology. Weber C. Eastman R. Norway. (eds. I. (1995) Idrisi for Windows. Oxford University Press. Fort Collins. Donisă I. Haidu I. Harlow. 4.. (1997) Exploring Spatial Analysis in Geographical Information Systems. Bucureşti. Information Technology in Geography and Planning.A. 3. USA. 5.H. Donisă V. Cornelius S. USA. Bernhardsen. 6.). 12. în Raster Imagery in Geographical Information Systems. London.. în Télédétection et systèmes d’information urbaines. Collection Villes Antrophos. Santa Fe. F. T.R. Clark University. (1995) Spatial Reasonning for Effective GIS. USA. (1986).P. (1992).G. Ed.J.Bibliografie 261 Bibliografie 1. Heywood I. Morain S. Baros S.K.. Budge A. OnWord Press.Lopez. Brachen. England . Viak IT. Carver S. Messina J. (eds.L. GIS World Inc. Dureau. New York. USA. OnWord Press. Mass. Santa Fe. Springer-Verlag. 7. (1995) Introduction à la télédétection spatiale. Chou Y-H. Paris. Iaşi. (1995) An Introduction to Geographical Information Systems. Colorado. Neville P. Principles of Geographical for Land Resources Assessement..). and Baros S.I. 10. OnWord Press.. Burrough. 9. *H*G*A*. Heidelberg. and Baros S. 14. C. Spatial Reasoning for Effective GIS. 11.. (eds.. Morain S.

25.I. (1994) Remote Sensing and Image Interpretation. England.. Separr J.P.. Lito.J. USA. (1993) GPS. Imbroane A. 22. Inc... Estes J. OnWord Press. Kirkby M. Maguire D. Morain S. F. (1999) Modèles mathématiques – instrument efficient d’investigation des phénomènes naturels. Weber C. Dureau. (1995) International GIS Dictionary. Cluj-Napa. Daniel L. “Babes-Bolyai” Geographia.). Butcher D. Lillesand T. 27. Harlow. John Wiley & Sons. 16. în EUROGISE – GIS Challenges in Spatial Planning. 6-7 june 1997 (in press).P..S – un instrument eficient în luarea deciziilor.. . No. în Spatial Analysis Modelling in GIS Environment. International Conference N. (1996) Geoinformatică. 18.S. Noden P. Paris. (eds). Trimble Navigation... Imbroane A. Imbroane A.Bibliografie 262 15. (eds. 28.. Santa Fe.. Longley P. (1997) G. Burt T. Longman. 1. în Télédétection et systèmes d’information urbaines. Partea I-a. Collection Villes Antrophos. Kiefer R. Cluj- Napoca. USA. Geoinformation International. “Babes-Bolyai” Geographia (in press). Openshaw S.W. New York. (eds. Sunnyvale. (1996) Developing GIS-relevant zone-based Spatial Analysis Methods. (1997) Inside ArcView GIS. . 23- 31. and Baros S. 24. (1994).. 17. (1989) Computers in Geography. Lortic B. în Studia Univ. Cambridge. Batty M.). Hurn J. March 26 th 1999.L. în Geography within the Context of Contemporary Development. England. Universitatea “Babeş- Bolyai”. Moore D.I. (1999) Developing Strategies for GIS in Regional Development.M. Galway. M. (1996) Image Formation and Raster Characteristics. Surse şi tipuri de erori în procesarea datelor geografice. în Raster Imagery in Geographical Information Systems. Santa Fe.. John Wiley & Sons. Foresman T.. în Studia Univ. M. McDonnell R. England. 23. Imbroane A. Morain S.M..U. OnWord Press. 20. New York. 19. M. Haidu I.J. USA. (1995) Faut-il poser la question: que faire par télédétection?. A Guide to Next Utilities. 1987 – Computer Simulation in Physical Geography. 21. Hutchinson S. CA. 26. Kemp K.. Cambridge. p. Geoinformation International.

Butterworths. World Mapping Today. USA. ESRI. ESRI. (1997) Processing Digital Images in GIS. Redland.. OnWord Press. Verbyla D. 31. (1991). ESRI. (1997) Processing Digital Images in GIS. Redland. Paris. 36. USA. Santa Fe. London 30. *** (199*) ARC/INFO Data Management.... Rouet P. Redland. 33. *** (1996) ArcView GIS. The ARC/INFO Method. 32. Les données dans les systèmes d’information géographique.B. Verbyla D. (1991). *** (199*) Understanding GIS. USA. Chang K.Bibliografie 263 29. Redland. USA. *** (199*) Map Projections.R. 35. Parry R. USA. Chang K. Santa Fe.L. Edition Hermes. ESRI. . Perkins C.L. 34. OnWord Press. USA.