Coperta de IONIŢA ADRIANA

ISBN 973-95379-2-8
Hector Malot
SINGUR PE LUME
Ediţia a Ii-a In româneşte de Anda Boldur
EDITURA ROMCART Bucureşti, 1992

Partea întîi
ÎN SAT
Sînt un copil găsit.
Cu toate acestea, pînă la opt ani am crezut că am şi eu o mamă, ca toţi ceilalţi copii, deoarece,
de cîte ori plîn-geam, o femeie mă strîngea la piept şi mă legăna cu atîta drag, încît lacrimile
îmi secau pe loc. Niciodată nu adormeam seara, fără ca să u vină la pătucul meu, să mă sărute,
iar iarna, cînd crivăţul troienea geamurile albite de ger, îmi lua picioarele şi mi le încălzea în
mîini, îngînînd un cîntec pe care, în parte, mi-l aduc şi azi aminte.
Cînd păşteam vaca pe marginea drumurilor năpădite de iarbă sau prin ponoarele pline de
bălării şi mă apuca pe neaşteptate vreo furtună, ea îmi ieşea în fugă înainte şi mă ferea de
ploaie, acoperindu-mi umerii şi capul cu poala fustei ei largi, de lînă. Iar cînd mă luam la
harţă cu vreun tovarăş de joacă, ea mă punea să-i povestesc pricina şi, mai totdeauna, îmi
dădea dreptate sau îmi alina necazul cu vorbe duioase.
Pentru toate acestea şi pentru multe altele, pentru felul cum îmi vorbea şi cum se uita la mine,
pentru dezmierdările ei şi pentru blîndeţea cu care mă dojenea, credeam că este mama mea.
Şi iată că într-o bună zi am aflat că nu-mi era decît doică.
Satul meu, sau mai bine-zis satul în care am fost crescut, căci un sat natal sau un loc de
baştină eu n-am avut, tot aşa cum n-am avut nici tată şi nici mamă, pe scurt, satul unde mi-am
petrecut copilăria se numeşte Chavanon
şi este unul dintre cele mai sărăcăcioase din centrul Franţei. Această sărăcie se datoreşte nu nepăsării
sau trîndă-viei locuitorilor lui, ci faptului că se află aşezat într-un ţinut foarte puţin roditor. Pentru ca
pămîntul său sterp să dea roade, ar trebui să fie îngrijit anume, să fie îngrăşat, şi asta, din păcate, nu se
întîmplă pe-acolo. De aceea ogoare nu întîlneşti (sau cel puţin nu întîlneai pe vremea aceea) decît ici şi
colo, pe cînd ponoarele se întind cît vezi cu ochii, pline de buruieni şi de scaieţi. Acolo unde sfîr-şesc
ponoarele, încep landele 1, şi pe aceste lande înalte cresc pilcuri rare de copăcei piperniciţi, cu crengile
răsucite şi chinuite de vînturi nemiloase. Ca să dai de copaci adevăraţi, trebuie să laşi înălţimile şi să
cobori în vîlcele, de-a lungul rîurilor, în luncile înguste, unde se înalţă castani voinici şi stejari falnici.
într-o asemenea vîlcea de pe malurile unui pîrîu care îşi poartă apele repezi spre unul din afluenţii
Loirei, se află casa în care mi-am petrecut primii ani de viaţă. Pînă în cea de-a opta primăvară a mea
nu văzusem încă picior de bărbat să ne treacă pragul ; cu toate acestea, mama nu era văduvă, dar
bărbatul ei, cioplitor în piatră ca mulţi alţi muncitori din ţinutul acela, lucra la Paris şi nu dăduse pe
acasă încă înainte ca eu să fi apucat a înţelege cele ce se întîmplau în jurul meu. Doar din cînd în cînd
ne trimitea veşti prin vreun tovarăş de breaslă care se întorcea în sat.
— Află, tuşă Barberin, că bărbatul ţi-e sănătos ; îţi trimite vorbă că treaba merge şi mi-a dat să-ţi aduc
banii ăştia : ia numără-i !
Asta era tot. Şi tuşa Barberin se mulţumea să ştie că bărbatul îi e sănătos, că treaba merge şi că îşi
cîştigă şi el pîinea cum poate.
Dacă Barberin rămăsese atîta amar de vreme la Paris, asta nu însemna că trăia rău cu femeia lui. Cîtuşi
de puţin. Plecase şi rămăsese acolo numai şi numai din pricina meseriei. Iar la bătrîneţe, cînd aveau să-
l lase puterile, urma să se întoarcă acasă, la nevastă, şi cu banii agonisiţi să-şi ducă împreună zilele,
feriţi de foame şi sărăcie.
Şi iată că într-o zi de noiembrie, pe înserate, un necunoscut se opri în faţa casei noastre. Tocmai

ieşisem în prag să fac nişte surcele. Fără să deschidă poarta, ci pri-
1
întinderi mari de pămînt nisipos în sudul Franţei.
vindu-mă pe deasupra ulucii cu gîtul omul mă întrebă dacă nu locuia acolo tuşa Barberin. L-am poftit
să intre. El împinse poarta, care scîrţîi, şi se apropie cu paşi rari de casă.
în viaţa mea nu mai văzusem un om în halul acela : stropi mari de noroi, unii mai proaspeţi, alţii
aproape uscaţi, îl acopereau din cap pînă în picioare — se vedea cît de colo că bătuse drumuri rele,
desfundate. •
Auzind zvon de glasuri, tuşa Barberin dădu fuga, dar în aceeaşi clipă străinul păşi pragul, astfel că se
pomeniră faţă în faţă.
— Aduc ştiri de la Paris, spuse el.
Erau vorbe obişnuite şi care nu o dată ne răsunaseră în urechi, dar tonul cu care fură rostite nu semăna
deloc cu cel ce însoţea altădată cuvintele ştiute : „Bărbatul ţi-e sănătos şi treaba merge bine".
— Doamne Dumnezeule, strigă tuşa Barberin, îm-preunîndu-şi mîinile, i s-a întknplat ceva lui
Jerome !
— Stai, nu-ţi pierde firea ; bărbatul dumitale a avut într-adevăr un accident, dar a scăpat cu zile.
Numai că s-ar putea să rămînă beteag. Deocamdată e în spital. Am fost vecini de pat şi, cînd a aflat că
mă întorc acasă, m-a rugat să mă abat din drum şi să-ţi spun ce-a păţit. Din păcate, nu pot să mai
întîrzii fiindcă acuşi se face noapte şi mai am încă trei leghe pînă acasă la mine.
Tuşa Barberin, care voia să-l mai descoasă, îl rugă să rămînâ la noi, la cină. Şi apoi, nici nu era bine să
umble noaptea : cică s-ar fi arătat lupii prin preajma pădurilor ; mai cuminte era să plece a doua zi.
Omul primi. Se aşeză la colţul vetrei şi, în timp ce mînca, povesti cum se întâmplase nenorocirea :
Barberin fusese pe jumătate strivit de o schelă ce se prăbuşise, dar cum n-avea, chipurile, ce să caute
acolo în clipa aceea, antreprenorul nu voia să-i dea nici o despăgubire.
— Ce să-i faci ! N-are noroc, bietul Barberin, spuse ©mul, n-are noroc, şi pace ! Un altul, mai
pişicher, făcea ce făcea şi se alegea barem cu o pensie, dar mă prind că bărbatul dumitale n-o să vadă
nici o lăscaie.
Şi se apucă să-şi usuce pantalonii care începeau să i se scorţoşeze sub stratul gros de noroi. După felul
în care spunea' din cînd în cînd : „Ce să-i faci !« ghiceai de îndată că, în ceea ce-l priveşte, s-ar fi lăsat
bucuros schilodit în nădejdea unei pensioare.
9
— Pînă una-alta, încheie el, eu l-am sfătuit să-l dea pe antreprenor în judecată.
— Păi un proces costă mult !
— Da, dar şi cînd îl cîştigi !...
Tare ar mai fi vrut tuşa Barberin să se ducă pînă la Paris, numai că o călătorie atît de lungă şi de
costisitoare era un lucru peste măsură de greu.
A doua zi dimineaţa am coborît în sat, ca- să ne sfătuim cu părintele. Acesta îi explică tuşei că n-are
rost să pornească la drum înainte de a şti dacă poate fi soţului ei de vreun folos. Drept care îi scrise
preotului de la spitalul unde era internat Barberin şi, după cîteva zile, primi răspunsul. I se spunea că
nu e nevoie să vină tuşa acolo, ci numai să trimită ceva bani cu care să-i poată intenta proces
antreprenorului.
Trecură zile, trecură săptămîni... şi doar din cînd în cînd soseau scrisori care îi cereau tuşei tot alţi şi
alţi bani ; ultima, mai stăruitoare decît celelalte, îi spunea că, dacă nu mai sînt bani, să vîndă vaca.
Numai cine a trăit la ţară cu ţăranii ştie cîtă jale şi cît amar încap în aceste trei cuvinte : „Să vindem
vaca". Pentru un naturalist, vaca este un animal rumegător ; pentru excursioni^tui care o vede
plimbîndu-şi prin iarbă botul umed de rouă este o vietate ce face parte din peisaj ; pentru copilul de la
oraş, ea este izvorul cafelei cu lapte şi a1 brînzei cu smîntînă ; dar pentru ţăran înseamnă cu mult mai
mult. Oricît ar fi de sărac şi oricît i-ar fi de numeroasă familia, el ştie că nu va răbda de foame atîta
vreme cît are în grajd o vacă. Cu un pripon sau numai cu o frînghie legată de coarne, unul dintre copii
o duce pe potecile unde iarba e a tuturor, iar seara, toată lumea are unt şi lapte de dres mîncarea : tatăl,
mama, copiii — mari şi mici — trăiesc cu toţii din ce le dă vaca.
La noi în casă, tot aşa : pînă atunci, mai-mai că nu ştiusem ce e aceea carne. Dar vaca nu era numai
doica noastră, era şi prietena noastră, tovarăşa noastră... Căci să nu care cumva să vă închipuiţi că vaca
este un animal nerod ; dimpotrivă, este o fiinţă inteligentă şi plină de însuşiri sufleteşti, cu atît mai
multe şi mai mari cu GÎt au fost mai dezvoltate prin educaţie. Noi ne înţelegeam de minune cu vaca
noastră : o mîngîiam, îi vorbeam, iar ea, la rîndu-i, cu ochii ei mari şi blajini, ştia să ne arate tot oe

voia şi tot ce simţea.
10
Ce mai tura-vura : o iubeam şi ne iubea.
Şi, cu toate acestea, a trebuit să ne despărţim, pentru că, numai „vînzînd vaca", puteam să-i facem pe
plac lui Barberin.
Aşa că, într-o zi, ne-am pomenit cu un negustor care, după ce a sucit-o pe Roşcata noastră în fel şi chip
şi a pipăit-o, clătinînd nemulţumit din cap şi spunind de o sută de ori şi ntai bine că nu-i e pe plac, că
este o vacă de oameni săraci, că nu-i bună nici de lapte, nici de unt şi că n-o să-i găsească niciodată
muşteriu, a sfîrşit prin a spune că o ia numai şi numai fiindcă e el om bun îa suflet şi vrea s-o ajute pe
tuşa Barberin, care e femeie de treabă. Dar sărmana Roşcata, ca şi cum ar fi înţeles ce i se pregăteşte,
se împotrivi să iasă din staul şi începu să mugească.
— Ia treci la spatele ei şi arde-i cîteva, îmi zise negustorul, întinzîndu-mi biciul pe care îl purta
petrecut în jurul gîtului.
— Asta ba ! se supără tuşa Barberin şi, luînd vaca de pripon, îi vorbi cu blîndeţe : Hai, drăguţo, haide,
haide !
Şi Roşcata se lăsă dusă. Ajungînd în şosea, negustorul o legă la spatele căruţei cu care venise, şi biata
noastră văcuţă fu nevoită să meargă în trapul calului. Ne-am întors înapoi în casă, dar multă vreme
încă i-am mai auzit mugetul.
Se isprăvise cu laptele, se isprăvise cu untul. Dimineaţa, o bucată de pîine ; seara, cartofi cu sare.
Lăsata secului căzu în anul acela la puţină vreme după ce o vîndusem pe Roşcata. Anţărţ, tuşa
Barberin mă îndopase cu clătite cu mere, iar eu, spre marea ei bucurie, înfulecasem atîtea, încît mai-
mai să-mi crape burta. Dar pe atunci o aveam pe Roşcata, care ne dădea lapte pentru aluat şi unt pentru
prăjit.
„Acum însă, fără Roşcata, deci fără lapte şi fără unt, adio lăsata secului !" îmi spuneam eu, plin de
jale.
Dar tuşa Barberin îmi pregătise o surpriză : deşi nu-i plăcea să se împrumute, ceruse o ceaşcă cu lapte
unei vecine, o bucată de unt alteia şi, pe la amiază, intrînd în casă, o găsii cernind făină într-o strachină
mare.
— Cum ? Făină ? ! m-am mirat eu, apropiindu-mă.
— Da, Remi, îmi spuse ea, zîmbind, e chiar făină, făină bună de grîu ; ia vezi ce frumos miroase !

Să fi îndrăznit, aş fi întrebat-o la ce-o să servească făina aceea ; dar, tocmai fiindcă muream să aflu,
tăceam chitic. Şi-apoi, nici nu voiam să-i arăt că ştiu că e lăsata secului, ca să nu-i pară prea rău.
— Ce se face din făină ? mă iscodi ea, cu ochii ţintă la mine.
— Pîine.
— Şi mai ce ?
— Terci.
—■ Şi mai ce ?
— ...Nu ştiu.
— Ba ştii, dar eşti un băieţel cuminte şi te sfieşti să spui. Ştii foarte bine că astăzi e lăsata secului,
ziua clătitelor cu mere. Dar, pentru că nu avem nici unt, nici lapte, nu te Iasă inima să vorbeşti de ele.
Nu-i aşa c-am ghicit ?... Noroc c-am mirosit eu din vreme toate astea şi am putut face în aşa fel, ca
măcar de lăsata secului să nu mâncăm răbdări prăjite. Ia uită-te în lădiţă !
Cît ai clipi, am ridicat capacul şi am zărit laptele, antul, ouăle şi trei mere.
— Dă-mi ouăle, îmi zise ea, şi, cît le sparg eu, tu curăţă merele.
în timp ce curăţăm şi tăiam merele felii, ea sparse ouăle, le amestecă cu făină şi începu să le bată
turnând deasupra, din cînd în cînd, cîte o linguriţă de lapte.
Cînd aluatul se subţie bine de tot, tuşa Barberin puse strachina pe cenuşa caldă şi nu ne mai rămase
decît să aşteptăm venirea serii — căci nu se cădea să mîncăm clătitele decît la cină.
Ca să fiu sincer, trebuie să mărturisesc că ziua mi s-a părut tare lungă şi că nu o dată m-am dus să ridic
ştergarul cu care era acoperită strachina.
— O să se răcească aluatul, şi pe urmă nu mai rreşte. îmi spunea tuşa Barberin.
Dar aluatul creştea văzînd cu ochii ; din loc în loc urcau la suprafaţa lui nişte băşicuţe bulbucate, care
se umflau ce se umflau, iar în cele din urmă plesneau. Şi, din toată coca aceea care dospea mocnit, se
răspîndea un miros îmbietor de ouă şi lapte.

— Fă surcele, îmi spuse tuşa. Ne trebuie un foc bun, iute, fără fum.
în sfîrşit, veni şi vremea să aprindem opaiţul.
— Pune lemne pe foc ! îmi zise iarăşi tuşa.
12
N-a fost nevoie să-mi spună de două ori vorba asta pe care o aşteptam cu atîta nerăbdare. Curînd, o
pălălaie mare se aprinse în vatră, şi lumina ei jucăuşă umplu toată încăperea. Atunci tuşa desprinse din
cui tigaia şi o puse deasupra flăcării.
— Dă-mi untul.
Şi, luînd cu vîrful cuţitului o nucşoară de unt, o puse în tigaie, unde se topi pe loc, sfîrîind. Doamne, că
tare frumos mai mirosea ! Era o mireasmă cu atît mai plăcută, cu cît nu-mi mai gîdilase nările cam de
multişor. Ca să nu mai pomenesc de cîntecul zglobiu al untului care sfîrîia şi pocnea pe foc.
Totuşi, cît eram de vrăjit de muzica aceea, mi s-a părut că aud nişte paşi prin curte. Cine putea să ne
tulbure la ora asta ? Pesemne vreo vecină, să ne ceară foc. Dar n-am stăruit asupra acestui gînd, căci
tuşa tocmai vîrîse polonicul în strachină şi turnase în tigaie o pînză de cocă albă, aşa că nu era
momentul să fiu cu mintea în altă parte.
Un toiag se împiedică în prag şi, în aceeaşi clipă, uşa se deschise.
— Cine-i acolo ? întrebă tuşa fără a întoarce capul. Era un bărbat străin şi, la lumina flăcărilor, am
văzut cî purta un fel de salopetă albă şi că ţinea în mînă un toiag gros.
— Petreceţi, hai ? Daţi-i înainte ! mormăi el, ursuz.
— Doamne sfinte ! strigă tuşa, punînd repede tigaia jos. Tu eşti, Jerome ? Şi, apucîndu-mă de mînă,
mă împinse înspre omul care se oprise în prag. E tatăl tău.
BARBERIN
M-am apropiat ca să-l îmbrăţişez şi eu, dar el mă opri cu vîrful toiagului :
— Ce-i cu ăsta ? Parcă mi-ai scris că...
13
— Ştiu, însă... nu era adevărat, n-am putut... ■— Aha ! Va să zică nu era adevărat.
Şi făcu cîţiva paşi spre mine cu toiagul ridicat. Fără să vreau, m-am tras îndărăt. Ce făcusem ? Cu ce-i
greşisem oare ? De ce se uita aşa urît la mine, că doară voi-sem să-l sărut ?... Dar n-am avut vreme să
stărui asupra acestor întrebări ce se îmbulzeau în capul meu zăpăcit.
— Văd că sărbătoriţi lăsata secului, spuse el. Taman bine ! Că mi-e o foame, de nu văd cu ochii. Ce ai
de mîncare ?
— Făceam nişte clătite.
— Asta văd eu, dar îmi închipui că n-ai de gînd să dai clătite unui om care a umblat pe jos zece leghe.
— Ştiu... Din păcate, altceva n-am. Nu mă aşteptam să vii.
— Cum n-aî ? N-ai nimic de mîncare ? Şi aruncă o privire împrejur : Uite unt. Apoi ridică ochii în
tarvan, spre locul unde se atîrna altădată slănina ; dar cârligul cel inare era gol de mult, iar în cuiele
din grindă nu spînzurau acum decît cîteva legăturele de ceapă şi de usturoi. Şi uite şi ceapă, adăugă el,
zvîrlind jos cu băţul o legăturică. Patru-cinci cepe, o bucată de unt, şi supa-i gata. Scoate clătitele şi
pune ceapa în tigaie.
Auzi, să scoată clătitele ! Dar tuşa Barberin nu răspunse nimic, ci, dimpotrivă, se grăbi să facă ceea ce-
i poruncise bărbatul. între timp, acesta se aşeză pe laviţa din colţul vetrei. Eu nici nu îndrăzneam să mă
mişc de la locul unde mă împinsese el cu băţul; sprijinit de masă, tăceam şi îl priveam. Era un bărbat
cam de vreo cincizeci de ani, cu faţa colţuroasă, cu înfăţişarea aspră ; îşi ţinea capul aplecat într-o
parte, pesemne în urma accidentului pe care-l suferise, şi acest lucru îl făcea să pară şi mai înfricoşător.
.Tuşa Barberin pusese din nou tigaia pe foc.
— Numai cu atîta unt ai de gînd să faci supa ? se răsti el.
Şi, luînd singur strachina în care se afla untul, răsturnă în tigaie tot bulgărul.
De vreme ce se isprăvise cu untul, se isprăvise şi cu clătitele. De bună seamă că, în orice altă
împrejurare,, aş fi fost copleşit de această nenorocire, dar acum nu-mi
14
ardea de clătite : singurul meu gînd era că străinul acesta, cu înfăţişare atît de cumplită, era tatăl
meu.
„Tatăl meu, tatăl meu !" îmi spuneam eu neîncetat. Nu mă gîndisem niciodată serios cum vine asta să
ai un tată şi, din instinct, rni-l închipuiam ca pe un fel de mamă cu voce groasă. Acum însă, privindu-
mi tatăl picat din cer, m-am simţit deodată cuprins de o spaimă dureroasă. De ce mă împinsese cu băţul

pe deasupra. banii pierdut. bietul de el ! spunea inima că. — Va să zică nu ţi-e foame ? îmi spuse el.cînd voisem să-l sărut ? De ce ? Tuşa nu mă dădea niciodată în lături cînd mă duceam s-o îmbrăţişez . ■— Ce-ai făcut cu procesul ? întrebă tuşa Barberin. — Doarme. ca să nu mă simtă. încît nici nu-mi ardea de mîncare . încercam pe cît puteam să alung aceste gînduri şi să adorm. mă lua în braţe şi mă strîngea la pieptul ei. Cum se întîmplă de cele mai multe ori pe la ţară. e de rău ! Tuşa îmi aruncă o privire. mai sînt şi beteag. — Ce-ai rămas aşa. — M-da. care se afla într-un fel de dulap avînd în loc de uşă o perdea de pînză roşie. Iar mie nu-mi era somn şi nici liniştit nu eram. Supa era gata. de obicei mănîncă zdravăn. lovind cu pumnul în masă. dar nu îndrăzneam . de ţi se rupea inima. îl mai găsesc şi pe ţîncu' ăsta aici în casă ! Ai putea să-mi spui de ce n-ai făcut cum ne-a fost vorba ? — Fiindcă n-am putut. că altfel. n-aş putea spune cît. urmă el peste puţin. se aşeză la masă şi începu să mănînce. atît de speriat. căci grozavele cuvinte : „. Mai bine pune mina şi aşază farfuriile pe masă. a căzut la pat. — Ba nu . servindu-şi bărbatul.altfel e de rău" îmi răsunau încă în urechi. care parcă mă îndemna să ascult fără şovăire. După cîtva timp. Dimpotrivă. — întotdeauna mănîncă aşa puţin ? întrebă el deodată. cum pune capul pe pernă.. Dar degeaba ! Somnul nu venea .. şi nu era să-l duc acolo bolnav : însemna să-l omor cu zile. căci nici nu-mi trecea prin cap să mă împotrivesc.. lădiţa. — Nu. ■— Dormi ? mă întrebă o voce răguşită. iar la celălalt capăt. al meu. Aşadar. cum îmi poruncise el.. Lîngă vatră erau cele de trebuinţă pentru mîn-cat : masa. cum adoarme. arătîndu-mă cu lingura. M-am supus fără să crîcnesc. — N-ai putut să-l duci la orfelinat ? — Cum să mă despart de un copil pe care l-am hrănit cu laptele meu şi la care ţin ca la ochii din cap ? — Doar nu e copilul tău ! — Cînd am vrut să fac cum mi-ai spus tu. oprin-du-^e din cînd în cînd şi sfredelindu-mă cu privirea. mititelul. moare şi ăsta. — Cum aşa ? — Da. într-altul. tăcea şi se învîrtea de colo-colo. Sfat de prisos. pe furiş.. Bărbatul ei se ridică de lîngă vatră. Şi. mi-am dat îndată seama că nu era tuşa. Să adorm însă. După boala asta a venit alta : tuşea. O să crăpăm de foame ! Colac peste pupăză. eram îngrozitor de zbuciumat şi de chinuit. bufetul. Aşa că poţi vorbi fără grijă. Am simţit în păr o răsuflare caldă. paturile : într-un colţ. M-am grăbit să mă dezbrac şi să mă culc. dar trăgeam şi eu cu coada ochiului la el. De bună seamă că s-ar fi cuvenit să le spun că sînt treaz. — Şi pe urmă ? . Mai bine n-ar mînca ! Fireşte că nu aveam nici un chef de vorbă şi nici pe tuşa Barberin n-o trăgea inima să stea la taifas . După pasul rar şi apăsat. Mă ferii să răspund. Procesul l-am pierdut.. — Şi cînd s-a însănătoşit ? — Păi nu s-a însănătoşit numaidecît. şi. bucătăria noastră era în acelaşi timp şi odaia în care dormeam. dormi cînd 15 somn şi cînd eşti liniştit. Adu-ţi 16 aminte că tot aşa a murit şi Nicolas al nostru. Eram atît de zăpăcit. eram mai treaz ca niciodată. cel al tuşei Barberin. dacă îl duc la oraş. omul acesta era tatăl meu ! Atunci. dimpotrivă. — L-am pierdut ! Judecătorii au zis că eu am fost de vină fiindcă am stat sub schelă şi că antreprenorul nu-mi datorează nimic. nici pomeneală ! Nu dormi la poruncă .. am simţit că cineva se apropie de patul meu. începu să suduie şi să îndruge tot felul de ameninţări. Tuşa Barberin o turnă în farfurii. stană de piatră ? îmi zise el. spuise tuşa Barberin. mi se poruncise să dorm şi nu dormeam — eram deci vinovat. de ce se purta astfel cu mine ? De ce-mi vorbea atît de răstit ? Cu faţa lipită de perete.. — Atunci du-te de te culcă şi caută să adormi cît mai curînd.

— Pînă atunci trebuie să muncim noi pentru el. To+ zbuciumul sufletesc mi se oglindise în glas. — încăpăţînate mai sînteţi voi. apoi tot el m-a şi schilodit. fiindcă. O să muncească el pentru noi.. Uşa se deschise şi se închise la loc. nu. — Este. Dar vorba-i. Şi vrei să mai creştem şi un copil străin. mîine aşa . în schimb nici el nu mi-e tată. ce le vei spune ? — Părinţii lui ! Care părinţi ? Dacă ar fi vrut.. Plecase. Atîta pagubă dacă n-o să-i placă ! — Vai. am tras aer în piept . cînd nici noi n-avem cu ce să ne ducem zilele ? — E copilul meu. Dar dacă Parisul m-a schimbat. gingaş . Mă sărută şi mă strînse cu drag la piept. Cu umerii ăştia înguşti nu mai ajunge el muncitor. te simţeam însă atît de . pe cît eram de amărît de faptul că ea nu-mi era mamă. să-ţi fi mărturisit mai dinainte tot adevărul . Peste un ceas sînt îndărăt. Atunci. Şi cu asta. tu nu eşti mama mea. — Foarte bine ! O să-l trimit neîntîrziat acolo unde ar fi trebuit să fie de mult. dacă vin. femeile ! — Şi dacă totuşi vin ? —■ Ei. pe atît eram de bucuros. Remi dragă.. Te-ai întrebat din ce o să trăim de-acum încolo ? Nu mai avem o para chioară. în afară de asta. . — E cel mai frumos copil de pe aici. Mîine mă duc cu el la primărie. nu te cert . poate că în răstimpul ăsta au şi murit. — Şi cît are acum ? — Opt ani. dar înseamnă că ai auzit ce-a spus Jerome ? — Da. — Nu. — Ce-s de vină dacă nu mi-a fost somn ? — Bine. — Nu-i al tău. . şi de asta nu mai sînt în stare. are o inimă de aur. l-ar fi căutat şi l-ar fi găsit de atîta amar de vreme ! Am făcut o prostie cît mine de mare cînd mi-am închipuit că părinţii lui ne vor răsplăti într-o zi că ne-am ostenit să-l creştem. nu zic nu. de vreme ce tot aşteptasem atîta. ro-gu-te ? Doar nu-ţi închipui că am de gînd să-l cresc eu ? A urmat o clipă de tăcere .. Asta nu-i copil de ţăran. ce dobitoc am fost ! Parcă dacă era înfăşat în scutece scumpe şi frumos brodate asta însemna că părinţii 17 lui aveau caute ! De altminteri. Jerome ! Să nu faci una ca asta ! — Ia te uită ! Şi cine ar putea să mă împiedice. — Poate că ar fi trebuit. Mîngîierile ei mă făcură să prind niţel curaj şi să mă opresc din plîns. Ce nerod. — Va să zică nu dormeai ? mă întrebă ea blînd. puteam să mai aştept. Aceste cuvinte nu le rostisem pe acelaşi ton. cum te văd şi cum mă vezi. Tuşa Barberin păru să nu bage de seamă. E un copil de la oraş. voinic să fie ! Că frumuseţea nu ţine de foame. Vaca am vîndut-o . am strigat-o pe tuşa Bar-berin cu glasul sugrumat : — Mamă ! Mămico ! Ea veni în fugă la pătucul meu. şi noi de orăşeni n-avem nevoie. M-am gîndit că.— Azi aşa. de fericit aproape şi de mîndru că el nu-mi era tată. şi. simţeam că mă înăbuş. Acum mă reped pînă la Francois să-i dau de veste că m-am întors. — Dar e un copil bun şi ager ca o pisică . M-am săturat. Tuşa Barberin urmă : — Vai ! Cum te-a schimbat Parisul ! Altădată n-ai fi vorbit astfel ! — Tot ce se poate. — Şi dacă ni-l cer părinţii lui. — Să nu-l laşi să mă ducă la orfelinat. — Dar dacă mai trăiesc ? Dacă într-o zi vin să ni-l ceară ? îmi spune inima că într-o zi tot au să vină. îi trimitem să-l ia de la orfelinat. basta. Mă la el cînd şedeam la masă : e slăbuţ. cum nu-i nici al meu. sărind din aşternut. zise ea.

Cel puţin aşa gîndea comisarul. Apoi mă sărută şi mă răsuci cu faţa la perete. Şi iată cum am ajuns mama ta. nu ştiu nici eu cine e. cea atît de bună şi de blîndă cu mine. cărora li se spunea „copiii de la orfelinat" . cu siguranţă. — Mămico ! — După vreo trei luni. Ai auzit pentru ce nu l-am ascultat. Jerome se apropie de biroul comisarului şi îi spune că doreşte să-l ia el. Dar cum nici căldura din biroul comisarului n-a izbutit să-l potolească. Aveam pe atunci un copilaş de aceeaşi vîrstă. voi- nic. afară doar dacă cineva din cei de faţă nu dorea să-l ia : era un copil frumos. Cu toţii au fost de părere să ducă copilul la comisariat. sănătos. şi-au dat cu toţii seama că-i era pur şi simplu foame şi au pornit prin vecini să caute vreo femeie cu copil mic. Părea că vine dinspre poarta unei grădini. In timp ce Jerome stătea pe gînduri. fii pe pace : n-am să te las. Jerome nu ştia ce să facă. îi era grozav de foame. lîngă poarta grădinii. nu voiam să port o plăcuţă cu număr la gît sau să fiu fugărit şi să mi se strige : „La orfelinat ! La orfelinat!" Numai cît mă gîndeam la asta. pe care. purtau la gît o plăcuţă de plumb numerotată. ai auzit şi tu. De bună seamă că-i era frig. şi atunci am prins şi mai mult drag de tine. şi mai blîndă încă ? Peste poate ! în schimb înţelegeam şi simţeam instinctiv că un tată ar fi fost mai puţin aspru decît Barberin. agăţîndu- mă de gîtul ei. o să fac orice. îneît nu puteam să-ţi spun aşa. Pentru nimic în lume nu voiam să ajung ca acei copii . de- 18 abia mijea de ziuă. numai la orfelinat să nu mă dea ! — N-are să te dea ! Mai ales dacă eşti cuminte şi adormi îndată. Cît despre dormit. Jerome s-a apropiat şi a dat peste un copilaş. . ca şi cum ar fi înţeles că îi sosise un ajutor. cînd deodată a zărit un om care fugea printre copaci. lumea îşi joc de ei şi. că nu sînt mama ta adevărată ! Mămica ta. nu izbuteam să adorm : prea fusesem zdruncinat ca să-mi găsesc aşa curând liniştea şi somnul. tam-nisam. — Nu. care desigur că se şi porniseră să-l caute. ai să vezi. băiatul mamii. ţipa cît îl lua gura. Şi acum voia să mă trimită la orfelinat ! . lăsat acolo jos. Nici una. la Paris. Apoi l-au desfăşat în faţa focului. l-au ajuns din urmă alţi muncitori. Se vede treaba că fusese furat şi apoi părăsit. Jerome nu uita şi. grăsuţ şi drăgălaş nevoie mare ! Scutecele în care era înfăşat arătau că era copil de oameni avuţi. du-cîndu-se la serviciu şi trecînd pe o stradă căreia îi spune bulevardul Brcteuil — o stradă cu copaci de o parte şi de alta — Jerome a auzit un seîncet de copil. Stătuse. rumen. măicuţă dragă ! Nu vreau la orfelinat ! Te rog ! am început eu să ţip. sărăcuţule. Oare tuşa Barberin o să-i poată ţine piept ? Erau la noi în sat doi copii. tot el îl pusese jos. . nu era mama mea adevărată ! Dar atunci cum era oare o mamă adevărată ? Şi mai bună. Era un băieţel de vreo cinci-şase luni. Cu timpul am uitat că nu erai cu adevărat al nostru. copilaşul nostru a murit. Trăieşte ? Nu mai trăieşte ? Dumnezeu ştie ! . S-a uitat în toate părţile cu gîndul să cheme pe cineva. pesemne. tuşa Barberin. precum şi semnalmentele pruncului. comisarul a declarat că îl trimite la azilul de copii găsiţi. în cele din urmă au găsit una care a venit să-l alăpteze. chiar îi bătea . aşa cum spusese. Cu toată bunăvoinţa. şi somnul mă fură totuşi . ceilalţi copii îi fugăreau cum fugăreşti un cîine de pripas — fiindcă nici cîinii de pripas n-au pe nimeni să-i apere. a vrut să te trimită la orfelinat. astfel că nu mi-era prea greu să mai alăptez unul. . după trei ani. uneori. într- o dimineaţă. Dar întrebarea era : ce să facă cu el ? După ce şi-a notat amănunţit tot ceea ce îi povestise Jerome. la pîndă ca să vadă dacă găseşte cineva copilul. . Micuţul plîngea de ti se rupea inima. nici două. Pruncul. Era prin februarie. că nu s- ar fi uitat la mine cu ochii aceia severi şi nici nu m-ar fi ameninţat cu băţul. Prin urmare. Părinţii lui. văzînd că părinţii tăi 19 nu te caută şi nu dau semne de viaţă. ce putea fi crescut fără multă bătaie de cap. Mititelul a început să sugă cu lăcomie. şi mă lua cu frig. erau prost îmbrăcaţi şi murdari . Să nu te găsească treaz la întoarcere. — Nu ! Nu la orfelinat. — O să muncesc. lîngă poartă. Accidentul şi teama de sărăcie îl fac să fie atît de pornit Dar are să-i treacă. O să muncim şi ai să munceşti şi tu. Zis şi făcut. Jerome nu-i om rău.mult copilul meu. Din nefericire. iar dinţii începeau să-mi clănţăne. nici vorbă ! Şi Barberin putea să pice dintr-o clipă într-alta ! Din fericire nu se înapoio curînd. Am eu grijă. aveau să-i răsplătească cu dărnicie pe cei care îl vor fi îngrijit între timp.

Stătea pe scaun. Acesta mă apucă de ureche. în celălalt colţ al încăperii. mă împinse înaintea lui şi. Pudelul purta pe cap un chipiu vechi. în timp ce Barberin şi cu stăpînul cîrciumii. strînsă la mijloc fără mîneci. 22 Bătrînul tăcea şi asculta şi el. Barberin începu să explice. cu un cîine rău pe care-l duci de zgardă. Ora. trebuie ca cineva să plătească pentru el. şi care. nu mai aveam de ce mă teme. Dar. şi începeam să cred că îşi mutase gîndul de a mă mai trimite la orfelinat — pesemne ră tuşa îi vorbise şi—l convinsese. Parcă simţeam că mă paşte o primejdie şi. în faţa mea. şi nu o dată. La un moment dat. fără o vorbă. Dar cînd bătu de amiază. Jambierele lungi de lînă îi ajungeau pînă sub genunchi şi erau strînse cu panglici roşii ce se încrucişau de mai multe ori în jurul pulpelor. cu bărbia rezemată în mîna dreaptă şi cu cotul sprijinit pe un genunchi. luau loc la o măsuţă.înainte de întoarcerea Lui. Cînd am ajuns în dreptul cîrciumii. trecînd pe dinaintea uşii. Purta o dulamă îmblănită. M-am uitat îngrozit la tuşa. dreptul . Pe cap avea o pălărie înaltă. impîorînd-o din ochi să-mi vină într-ajutor. Mergea încet înainte. M-am simţit uşurat . Dar ea îmi făcu semn pe furiş să-l ascult şi să fiu liniştit : nu aveam de ce mă teme. 20 TRUPA LUI SIGNOR VITALIS Se vede că amărăciunea şi frica nu m-au slăbit nici în somn. primul meu imbold a fost să-mi pipăi patul şi să mă uit împrejur spre a mă convinge că mă aflam tot acasă. auzisem chiote şi cîntece. De la noi de-acasă şi pînă-n sat era o bucată bună — cam o oră de mers. Toţi cei pe care îi întîlneam întorceau nedumeriţi capul după noi — în-tr-atîta semănăm. am pornit după Barberin. Barberin mă înşfacă de mînă şi nu-mi mai dădu drumul. semăna cu unul din sfinţii de lemn din biserica noastră. cu tot semnul liniştitor pe care mi-l făcuse tuşa la plecare. Oare unde mă ducea ? întrebarea asta mă rodea. cînd m-am trezit. asta trecu fără ca Barberin să fi deschis o singură dată gura. fără a întoarce capul. Nu văzusem în viaţa mea fiinţă vie care să stea atît de nemişcată . de poliţai. din cînd în cînd. se oprea şi se întorcea cu tot trupul spre mine ca să vadă dacă îl urmez. mă toi gîndeam în fel şi chip cum să fug. dacă Barberin izbutea cît de cît să cîştige ceva din treaba asta. un dulău flocos. în timp ce mă uitam curios şi nedumerit la bătrîn. închise uşa. cîr- ciuma nu mi se părea cîtuşi de puţin un loc primejdios . Barberin şi cu stăpînul cîrciumii sporovăiau încet. deşi nu ştiam ce anume. în schimb. stătea un moşneag înalt. cum nu mai văzusem niciodată. prins pe sub falcă cu o cureluşă de piele. Barberin nu-mi spuse nimic toată dimineaţa. — Şi crezi că administraţia orfelinatelor din departamentul dumitale o să accepte să-ţi plătească ceea ce ceri ? — De ! Dacă n-are părinţi şi dacă e în sarcina mea. căci a doua zi. Barberin îmi porunci să-mi iau şapca şi să-i urmez. am ajuns în sat. după ce intrarăm. Deodată întinse mîna spre mine şi. că venise în sat ca să mă prezinte primarului şi să-l roage să intervină pe lîngă conducerea orfelinatului ca să mi se acorde o pensie alimentară. cu o barbă albă şi cu nişte plete ce-i cădeau pîna pe umeri. avea cîte o deschizătură prin care îi ieşeau braţele îmbrăcate într-o catifea care altădată fusese albastră. cu mersul împleticit . un bărbat care stătea în prag îl strigă pe Barberin şi-l pofti să intre. Nu-mi rămîpea decît să-l urmez. Trei cîini. m-am aşezat şi eu lîngă cămin şi-am început să mă uit în jurul meu. în dreptul umerilor. după ce îmi spuse de cîteva ori să mă ţin de el. dar aş fi putut să jur că era vorba de mine. împodobită cu pene verzi şi roşii. adresîndu-se lui Barberin. Era îmbrăcat într-un fel ciudat. ceva mai tare. de se cutremurau geamurile ! Oare ce se întîmpla acolo ? Ce se petrecea îndărătul perdelelor roşii ? Acum o să aflu. negru şi o căţeluşă cenuşie cu o mutră blîndă şi şireată. îl întrebă cu un accent străin : — Âsta-i copilul care te încurcă ? — Chiar el. se încălzeau la foc fără să crîcnească : un pudel alb. Asta era deci ceea ce putuse obţine tuşa de la bărbatul ei ! Am înţeles îndată că. se vede. de cînd visam eu să intru acolo ! Circiuma hanului „La Maica Domnului" ! Oare ce putea să însemne asta : „circiumă" ? De cîte ori nu- mi pusesem această întrebare ! Văzusem adesea ieşind dinăuntru oameni roşii la faţă. care-l poftise să intre. şi apoi. înghesuiţi sub scaunul lui. şchiopătînd. chitind să mă ascund în vreun şanţ. ghicin-du-mi pesemne intenţiile. unde să nu mai poată da de mine. Atunci. cenuşie. Aşa că am început să rămîn din ce în ce mai în urmă. In sfîrşit.

. ai mai văzut vreodată aşa drepte ? Barberin îmi suflecă pantalonii. — Rezistă şi zece ani ! . Dacă ar fi urît. la orfelinat cu el ! Nu există lege care să mă facă să-l ţin cu de-a sila. treacă-meargă. pipăie şi dum-jneata. o cumpărase şi plecase cu ea. ca şi picioarele. şi ai «a vezi dacă rezistă. dar atunci nu ţi-ar mai fi convenit să-i trimiţi la orfelinat. Dacă aş fi îndrăznit. — Prea subţiri. spuse moşneagul — ăs-fa-i adevărul. — E bun de muncă. i-as fi spus bătrînului că Barberin îmi imputase chiar în ajun că plăpînd şi că am şi picioare . zdravăn şi sănătos. -— De vreme ce ai acceptat cîndva să-l iei. Mi-e destul să ştiu că vrei să te descotoroseşti de copil . . nu-ţi fie frică. nemulţumit. dar nu vreau . — Firav cum . crede-mă. chiar de-ar fi să~l azvîrl în stradă. tuşico. Şi el o pipăise şi o răs-pipăise. —■ Nu spun că-i un copil urît. sau măcar un pitic . — îl vezi ? continuă Barberin. şi tot am să scap de el. puştiule. dacă o mănîncă. îngrozit. Cere kil'ul ! — Sigur ? — Sigur.niciodată doi bani.. îmi spuse bătrînul. dulama i se mişcă la piept într-un chip ciudat : ai fi zis că avea un căţeluş în sîn. este ca băiatul ăsta să nu-ţi mai mănînce punea sau. zise el. ■— Motivul nu mă priveşte şi nici nu doresc să-l aflu. . — Firav. Şi totuşi. Mai asistasem odată la o asemenea scenă. în clipa în care se sculă în picioare. după o clipă de gîndire.câ sărăcia şi oboseala or să-l dea repede gata. nu ? Dumneata ce zici ? — Nu spun ba . Moşneagul se ridică de pe scaun şi se duse la masa lui Barberin. — D-apoi ? urmă Barberin. nemulţumit. Dar. tremurînd. Spre mirarea mea. — Există. Dar mi-e . . — Ceea ce vrei dumneata. nu-i bun de nimic. dar ştiam că această intervenţie n-ar fi folosit la nimic . Nu-i aşa ? — Aşa e . încearcă. fie du-l. . Pentru că o dihanie de-asta face multe parale şi ai fi putut să cîştigi cu el din gros. nici nu mi-ar trebui . spuse celălalt. — S-a făcut. nu va face . pocitaniile nu mă interesează. pentru că. vai ! Ea nu era acolo ca să mă apere. \ —■ Remi. dă-mi-l.meu. vorbi bătrînul. m-aş fi ales cu cîte-■ya scatoalce. Şi el clătinase din cap. spunînd că nu e vacă bună şi că i-ar fi cu neputinţă să-i găsească muşteriu. fie exploatîndu-l singur. fiindcă seamănă cu toată lumea. el ?! Haida-de ! E voinic ca un bărbat în toată firea. ţi se pare ! Poftim. ţi-l iau eu . — Vino. dar crezi cumva că toate drepturile se respectă ? — Âsta-i copilul care te încurcă ? — Părerea mea e că nu vei obţine niciodată pensia pe care o ceri. — Mîinile. nici dihanie . 24 — E un copil ca mulţi alţii. în cazul acesta. — As. — Se poate. şi. fiindcă eu . — Ehei ! Dacă era vreo dihanie cu două capete. dar e un copil de oraş . pipăindu-mi-le şi clătinând din cap. cînd venise negustorul să ne cumpere vaca. „Ce mă fac dacă şi pe mine mă cumpără bătrînul şi mă ia cu ? Tuşico. în ce priveşte munca cîmpului.subţiri . ba să te-alegi şi cu un cîştig pe deasupra. — Ştiu. Dar ăsta nici pitic. ia fă-te-neoa' ! M-am apropiat de masă. de aceea poţi sâ sigur că. poate. Ia pune-l să mîne boii la plug. Moşneagul îşi plimbă mîna lui osoasă pe picioarele mele. unde eşti ?" îmi spuneam eu. — Atunci. înseamnă că te-ai obligat să-l şi creşti. un mijloc să scapi de el. — Dacă mi-l spui. Ia uită-te la picioarele iui . să ţi se plătească. pînă la urmă. cel mult. îţi fac bucuros cinste cu un kil. — Cum să ţi-l dau ? — Păi parcă ziceai că vrei să scapi de el! — Să-ţi dau eu copilul ? Frumuseţea asta de copil ?! Te-ai uitat bine la ei ? 23 — M-am uitat.

nu văd la ce îi trebuie picioare zdravene. Spunînd acestea. mă apucă stenahoriile . . Mă uitam la ea. nu sînt altceva decît nişte slugi care plătesc fără să fie plătite. dar să mă bată Dumnezeu dacă mă duce capul la ce ţi-ar putea folosi ! Moşneagul îl privi pe Barberin cu un aer şiret şi. Era îmbrăcată într-o hăinuţă roşie. nu mi l-aş fi luat niciodată pe cap. ci o ai atare stranie. nările depărtate şi buzele galbene. ■— Dacă l-ai şti în stare să muncească.— Ba nu rezistă nici o lună. şi ? — Cel care l-a crescut are să gras. să umble. mi-l închiriez şi-ţi dau pentru el douăzeci de franci pe ar.spuse în cele din urmă bă-trînul. Dar ceea ce mă uimi mai mult decît orice erau ochii ei. nu labe — numai că pie- 26 lea lor. cum nu mai pomenisem încă. sorbind din pahar puţin cîte puţin. Nu-i aşa ? Dumitale. după cum ai ghicit desigur . spuse : — Ca să-mi ţie de urît . cam astea-s preţurile . — Nu. nasul cîrn. trupa asta ?. ci pentru munca lor . de care nici n-au auzit. — în orice caz as cere zece franci pe lună. tras cînd de unul. .. neînchipuit de vioi şi de strălucitori. el o să mă mai înveselească. de aceea vrei să-l alungi. să sară. — Gîndeşte-te.. Dacă nu ă bizuiam pe asta. — Da. încep să îmbatrînesc. în loc să fie albă-trandafirie. tot dumitale au să ţi se adreseze. fruntea teşită. — Ce calea-valea. — Cum la ce ? Ca să joace. nu încape vorbă . Pînă una-alta. — Dar. . nu-mi convine să dau nici un ban mai mult. iei condei patru monede de cîte cinci franci fiecare şi. si nu mie. să zicem opt. era neagră. — Douăzeci de franci ?! — E un preţ bun şi-ţi plătesc înainte. îl dă altcuiva şi rămii cu buzele umflate ? Pe cînd cu mine mergi la ■sigur : numai să întinzi mîna şi . e teafăr. Avea faţă rotundă. îţi dau treizeci de franci. ca două cioburi de oglindă. nu mi l-aş fi luat niciodată pe cap" mă făcură să-l urăsc şi mai mult. — Păi dacă aşa stau treburile. cîştigul pe din două. Dar nu era. îşi desfăcu dulama Ja piept şi scoase din o vietate ciudată. Capul îi era de asemenea negru şi mic cît pumnul. îl iau aşa cum e. Deci vietatea asta i se mişcase adineauri sub dulamă. —■ Patruzeci. dar dacă rămîne la mine. iar mîim'le şi picioarele îi erau goale — căci avea într-adevăr mîini şi picioare. pe deasupra. l-ai ţine mai departe. mă rog. în loc să ţi-l lase. ■— Şi dacă îi descoperi dumneata întîi ? — îţi propun lucrul următor : dacă părinţii lui îşi fac apariţia. de teafăr. foarte apropiaţi unul de celălalt. — Eu sînt signor Vitalis. 23 Aceste cuvinte ale lui Barberin : „Dacă nu mă bizu-iam pe asta. şi după aceea iar să sară . scapi şi de el. zise moşneagul. — Să zicem şapte. cum crezusem eu. fiindcă văd că ţii s-o cunoşti. Şi-apoi. — O să muncească.. Doar va face parte din trupa lui — Şi unde-i. dacă copilul ăsta ar fi în stare să la treabă. — Şi dacă orfelinatul. orfelinatul o să-mi ■dea peste zece franci pe lună. între Barberin şi moşneag. iar trupa mea am să ţi-o prezint îndată. . tivită cu şiret de aur. şi cîteodată cînd sînt obosit şi e vreme rea afară. cînd de celălalt. strigă Barberin. pentru foloasele pe care o să le am de pe urma lui. e voinic . Că doar nu pentru pensia lor ■alimentară se iau copiii de la orfelinat. cum nu mai văzusem în viaţa mea. nu ţi-ar da anina să te lipseşti de el. pe care le înşiră pe masă zornăindu-le. — Mai uită-te o dată la el ! — Uită-te singur ! Stăteam lingă masă. dacă părinţii lui se ivesc vreodată. gata. înmărmurit. Scotoci prin buzunare şi scoase o pungă de piele din care luă patru monede de argint. că părinţii lui se pot ivi de la o zi la alta ! — Ei.. mă rog. la ce fel de foloase te-aştepţi ? De voinic. dar uiţi că va trebui să-l şi hrăneşti. bani peşin . Ce om lipsit de suflet ! — Dar acum ai început să nu te mai bizui pe asta. Dar cu o condiţie : nu cumpăr. Şi- apoi nu uita că. un căţeluş.

aşa cum se iau oamenii de mînă. — Perfect. sări ca ars şi. vietatea din faţa mea era o maimuţă. nu-l va lua cu el. Apoi îi aruncă un capăt al frîn-ghiuţei şi amîndoi începură s-o învîrtească prin aer. spuse acesta. Şi atunci băiatul se va duce la orfelinat. însemna s-o părăsesc pe tuşa Barberin. ia salută pe domnii. deşteptăciunea elevilor mei să iasă şi mai bine la iveală. trupă. dacă nu văzusem niciodată cum arătau aceste animale. — Acum.Dar trebuie să ai duh. o englezoaică fermecătoare ce face cinste numelui dulce pe care-l poartă. Cît despre această tînără persoană cu înfăţişare modestă este signora Dolce. fiecare cu însuşirile lui. plini de gravitate. arătînd cu mîna spre pudelul cel alb. auzisem vorbindu-se despre ele . Iar dacă nu e deştept. dar de la înţelegere şi pînă la faptă era o cale 28 ca de la cer la pămînt. Şi iarăşi e drept că. Tăceam şi mă frămîntam. cu o iăbuţă. va avea duh. cîştigîndu-mi pîinea. apoi. în timp ce pe cealaltă continua să şi-o ţină la piept. Şi eu cred că băiatul ăsta. îl prezentă Vitalis. se putea să nu mai rămîn cu tuşa. La aceste vorbe. scotoci în buzunarul vestei. După acest salut politicos. 27 — Capi. vom vedea. m-am gîndit să-l angajez pe băieţelul acesta îr. îşi încrucişa pe piept labele din faţă şi făcu o plecăciune atît de adîncă. apoi trei paşi îndărăt. întinzîndu-şi unul celui- lalt cîte o labă. aceleaşi brazde.— A dracului maimuţă ! tresări Barberin. ca să mă plimb cu ei. ridicîndu-se pe labele dindărăt. — Cel mai important membru din trupa mea. este comandantul cîinilor. de dimineaţă pînă seara. — . Era într-adevăr ora două şi trei sferturi. cu părul negru. dacă mă împotriveam. unde se munceşte mult şi se mănîncă puţin. . Deocamdată ne putem da seama după asta : dacă e deştept.. prin urmare. cu ochii ei frumoşi şi blînzi aţintiţi în ochii stăpînului. scoase alte trei mai slabe. urmă Vitalis. îi dădu ia o parte pulpana dulamei. ci să fiu trimis de-a dreptul la orfelinat. cu alte cuvinte : Cavalerul — nume ce şi-l merită din toate punctele de vedere. pudelul. de bine-de rău. Iată-i deci pe distinşii actori. urmă Vitalis. căci. le făcu semn să se apropie. vino aici şi fii te rog atît de bun — actorii mei sînt persoane subţiri. Capi ! Pudelul îşi încrucişa labele. — Nu-i greu să faci pe prostul ! îl întrerupse Barbe-rin. va înţelege că alături de signor Vitalis va avea norocul să se plimbe. după aceste două lătrături puternice şi sonore. scoase de acolo un ceas mare de argint. prietene. cărora le vorbesc întotdeauna în modul cel mai politicos — fii atît de bun spui acestui băieţel. Tînărul acasta elegant. Cei doi cîini. va ţipa. signor Capi ! Şi acum. Fiind cel mai deştept. cu ochii împăienjeniţi de lacrimi. — Vedeţi. încît chipiul îi atinse pămîntul. — Domnul Capi. se uită la cadran şi latră de două ori. Cînd mişcarea frînghiuţei deveni regulată. care stăteau cu ochii aţintiţi la el. să ducă o viaţă liberă. să trecem la următorul : domnul Capi va avea cinstea să-şi prezinte colegii onoratului public. în felul acesta. adică Capitano pe italieneşte. după ce va lua cîteva lecţii. care te priveşte cu ochi rotunzi ca nişte mărgele. va plînge. ce inteligenţi sînt elevii mei ? Dar cum inteligenţa nu este cu adevărat apreciată decît prin comparaţie. Capi îşi luă labele de pe piept. după care salutară pe toată lumea. după voia norocului sau a nenorocului. făcură plini de gravitate sase paşi înainte. La urma urmelor. cît e ceasul. Dragă Sufleţel. îţi mulţumesc. este domnul Sufleţel. îi făcu un semn lui Zerbino. el le transmite ordinele mele. şi cum lui signor Vitalis nu-i plac copiii răi şi neascultători. dar ca să plec cu ei. spuse Vitalis. urmă Vitalis. ca să facă el pe prostul şi. fii drăguţ şi roag-o pe signora Dolce să ne facă • plăcerea de a sări puţin coarda. Abia atunci m-am dumerit . se ridicară şi ei în două labe şi.. Dolce se repezi în cerc şi începu sară uşurel. se apropie do stăpînul său. se întoarse spre tovarăşii săi şi. cu care am plăcerea de a cutreiera lumea. aci de faţă. Desigur că elevii lui signor Vita-lis erau tare drăguţi şi hazlii şi îmi închipuiam ce plăcut trebuie să fie să te plimbi mereu . în loc să stea la coada vacii şi să bată în fiecare zi. este signor Zerbino. Eram de-ajuns de deştept ca să înţeleg cuvintele bă-trînuiui. Capi scotoci iar prin buzunarul stăpînului său şi scoase o frînghiuţă. Sufleţel îşi duse mîna la buze şi ne trimise tuturor cîte' o sărutare. să cutreiere Franţa şi zeci de alte ţări. care pînă atunci stătuse nemişcat. care se aşeză repede în faţa lui.

dă-i o palmă. Barberin mă întrebă ce caut. hotărît s-o amin pe a doua zi. cîinele. Cînd l-am văzut. în aceeaşi clipă. că-i vai şi amar ! Nu-mi rămînea decît să supun. Cît despre dumneata. Ca să scap de privirea lui. domnule Capi. care mergea înaintea mea. pînă ce acesta din urmă ieşi în curte.. dar. dar Barberin nu ieşi din casă toată seara. sigur. să se joace. această lipsă m-a neliniştit. lasă-l să se ■ducă in curte. îţi dau. cînd ştia că şi noi trebuia să după-amiază în sat ? Avea să se întoarcă oare pînl la plecarea noastră ? Mi se făcuse inima cît un Fără să-mi dau seama ce anume primejdie mă păştea. şi fericit. era singur. am fost întrerupt de straşnicul lătrat al lui Capi şi. — N-o mai căuta degeaba. — Domnule Sufleţel. ia-o pe tuşa de unde nu-i ! Văzînd că mă tot învîrt în jurul casei. Venea oare ca să mă dea pe mîna lui Vitalis ? — Hai acasă ! îmi spuse el. voise s-o oprească. eşti un hoţ şi un lacom . judecata va pătrunde în căp-şoru: ăsta. vă rog ! Dar înainte de a mai fi putut spune ceva. cum n-aveam nici un chef de joacă. — Domnule. —■ Pe mămica. treci la colţ. Vitalis şi cu Barberin se tîrguiră multă vreme. De vreme ce a doua zi urma să ne ducem iar în sat. ca o slugă credincioasă ce era. căci se scurse mai bine de un ceas. aveam parcă un fel de presimţire. fă de pază şi. Şi îi făcu un1 semn lui Barberin. — Ba patruzeci. încetul cu încetul.. dar să nu care cumva s-o ştergi pe poartă. Cu toate ameninţările. însemna că Barberin nu primise propunerea lui Vitalis. urmă Vitalis. Dar Capi. să ne întoarcem la treburile noastre. Oare ce m-aştepta ? De frig şi 29 de frică îmi clănţăneau dinţii în gură. eşti un cîine de ispravă : dă laba să ţi-o strîng ! în timp ce maimuţa se supunea icnind jalnic. dacă mişcă. Barberin. îi întinse stăpînului laba. — N-am vorbit cu el. dar cuvintele auzite acum îmi spulberară îndoielile ce se învălmăşeau în mintea mea tulburată. Vitalis se întrerupse : — Copilului i s-a urît de cînd stă aici.. după cîteva clipe. — Da. In clipa aceea se hotăra deci soarta mea. — înseamnă că băieţelul a înţeles. &e întoarce tocmai Fără să ştiu de ce. ca să-l vedem pe primar. — Acum. Dar m-am sculat în dimineaţa următoare. m-am dus în grădină. profitînd de faptul că toată lumea era cu . du-te afară. Barberin nu mă slăbea din ochi. Am ieşit în curte. i-aş fi povestit tuşei cele întîm-plate. Barberin renunţase la tîrgul cu stăpînul dinilor ! Pe drum îmi pusesem de mai multe ori întrebarea dacă întoarcerea asta acasă nu ascundea vreun şiretlic. se opri : — Să ştii. cu puţin înainte de a ajunge acasă. l-am văzut repezindu-se spre masa pe care şedea Acesta. ne ducem mîîne iar. se făcuse prea tîrziu . ia seama ! CASA PĂRINTEASCA • — Ei. ai dat de dracu ! Aşa că. dar nu îndrăzneam. îmi spuse el. de vreme ce nu se vaită. dacă aş fi rămas o clipă singur cu ea . Aşadar. cu faţa la perete ! Dumneata. mereu de veghe. Acasă ? însemna că rămîn cu tuşa Barberin ! Aş fi vrut să-l întreb. treizeci de franci. am izbucnit eu deodată. observase furtişagul maimuţei şi. Zerbino. nu mă luaţi de lîng i mama. îl certă Vitalis cu asprime. căci părea foarte prost dispus. începură să se tîrguiască . înşfăcîndu-mă de ureche. De ce nu-mi spusese din ajun că are de gînd să plece în sat ? Şi de ce nu ne aşteptase. m-ara aşezat pe o piatră şi am început să mă gîndesc. . Am adormit. luase binişor paharul plin cu vin al său şi începuse să tragă la măsea. Dar. care mă înfricoşa şi mai mult.Vitalis îmi atinse încetişor obrazul cu vîrf ui degetului. cum spus. — Cum aşa ? — M-am întîlnit cu nişte prieteni la hanul „La Maica Domnului" si cînd am ieşit de acolo. spuse acesta. şi mîine. astfel că m-am culcat 30 fără ca multaşteptatul prilej să se ivească. ce-a spus primarul ? întrebă tuşa Barberin cînd ne văzu intrînd pe uşă. Tot drumul n-am schimbat o vorbă.cilii la mine. că dacă sufli un singur cuvînt din ce-ai auzit azi. că e dusă pînă-n sat .

m-am dus în grădină. De aceea nici n-ai fi găsit în ea o palmă de nelucrată. — Cum aşa ? — M-am întîlnit cu nişte prieteni la hanul „La Maica Domnului" şi cînd am ieşit de acolo. aveam. pe vremea cînd hoinăream cu vaca noastră. Fără să-mi dau seama ce anume primejdie mă păştea. afară de grîu. stînjeneii îşi împingeau în sus vîrfurile lor viorii. era singur. că dacă sufli un singur cuvînt din ce-ai auzit azi. i-aş fi povestit tuşei cele întîm-plate. varză. Nerăbdarea mea nu cunoştea margini. Ca să scap de privirea lui. iar cînd vorbeam despre ea — lucru ce mi se întîmpla de douăzeci de ori pe zi — îi spuneam „grădina mea'1. care mă înfricoşa şi mai mult. aproape tot ce trebuia pentru masă : cartofi. dar nu îndrăzneam. Barberin renunţase la tîrgul cu stăpînul dinilor ! Pe drum îmi pusesem de mai multe ori întrebarea dacă întoarcerea asta acasă nu ascundea vreun şiretlic. muncuşoara mea . iar din inima frunzelor creţe de ciuboţica-cucului se iţeau muguri ce stăteau 31 de îrică îmi clănţăneau dinţii în gură. morcovi. dar Barberin nu ieşi din casă toată seara. ce-i drept. Barberin nu mă slăbea din ochi. şi nici drumeţii nu se opreau ca s-o admire peste gardul de măceş. fasole. te întoarce tocmai dupa-masă. averea mea. cele ma chiar înainte de sfîrşitul iernii. aproape tot ce trebuia pentru masă : cartofi. Barberin mă întrebă ce caut. brazde trase cu sfoara sau cu flori rare . ia-o pe tuşa de unde nu-i ! Văzînd că mă tot învîrt în jurul casei. De vreme ce a doua zi urma să ne ducem iar în sat. că e dusă pînă-n sat . Fireşte că nu era o grădină frumoasă. ne ducem mîine iar. îmi spuse el. — Pe mămica. însemna că Barberin nu primise propunerea lui Vitalis. şi pe care le sădisem în grădiniţa mea. — N-o mai căuta degeaba. Cu toate ameninţările. De ce nu-mi spusese din ajun că are de gînd să plece în sat ? Şi de ce nu ne aşteptase. napi. varză. Tot drumul n-am schimbat o vorbă. dar cuvintele auzite acum îmi spulberară îndoielile ce se învălmăşeau în mintea mea tulburată. căci se scurse mai bine de un ceas. Brînduşele începuseră să-şi arate bobocii gălbiori. avea meritul şi farmecul de a fi a mea. iar celelalte mai tîrziu.parcă un fel de presimţire. — N-am vorbit cu el. ce-a spus primarul ? întrebă tuşa Barberin cînd ne văzu intrînd pe uşă. care mergea înaintea mea. smulse de pe cîmp sau de prin poieni. căci ea ne hrănea dîndu-ne. Aşadar. Barberin. Am adormit. pînă ce acesta din urmă ieşi în curte. era bunul meu. căci părea foarte prost dispus. cînd ştia că şi noi trebuia să după-amiază în sat ? Avea să se întoarcă oare la plecarea noastră ? Mi se făcuse inima cît un purice. căci ea ne hrănea dîndu-ne. Dar cînd m-am sculat în dimineaţa următoare. napi. înşfăcîndu-mă de ureche. tuns cu foarfecă . Cînd l-am văzut. ai dat de dracu ! Aşa că. în vara ce trecuse adunasem şi răsădisem acolo tot soiul de flori care urmau să iasă în primăvara asta . ia seama ! CASA PĂRINTEASCĂ — Ei. însă preţuia pentru noi neînchipuit de mult. dar. Fără să ştiu de ce. aşa cum era. îngrijeam de ea după cum mă tăia capul şi după pofta inimii. Grădina noastră nu era mare. dacă aş fi rămas o clipă singur cu ea . hotărît s-o amîn pe a doua zi. fasole. afară de grîu. însă preţuia pentru noi neînchipuit de mult. cu puţin înainte de a ajunge acasă. cam la claie peste grămadă. ca să-l vedem pe primar.Grădina noastră nu era mare. morcovi. Dar. De aceea nici . această lipsă m-a neliniştit. cu alei presărate cu nisip. se făcuse prea tîrziu . se opri : — Să ştii. astfel că m-am culcat 30 fără ca multaşteptatul prilej să se ivească. Totuşi tuşa Barberin dăduse şi mie un colţişor în care adunasem o mulţime de flori sălbatice şi de ierburi. Venea oare ca să mă dea pe mîna lui Vitalis ? — Hai acasă ! îmi spuse el. Vitalis şi cu Bar-berin se tîrguiră multă vreme. Acasă ? însemna că rămîn cu tuşa Barberin i Aş îi vrut să-l întreb.

Unde mai pui că inventatorul acestui fel nou eram eu. luîndu-mâ de ureche. 32 gîndeşte-te că ai să fii în tovărăşia elevilor mei. — Acuma să ne vedem de socotelile noastre. te cotonogesc. menit să înlocuiască veşnicii cartofi. stînjeneii îşi împingeau în sus vîrfurile lor viorii. Eu nu bat copiii . ce-i drept. Simţind că din partea lui Barberin nu puteam să m-aştept la nici un fel de milă sau de ajutor. Şi spunînd acestea. în genunchi. ori la orfelinat. Urma să fie un fel nou de mîncare. era bunul meu. cam la întîmplare. cele ma itimpurii. pe Vitalis cu trupa lui. Ori cu dumnealui. pe vremea cînd hoinăream cu vaca noastră. în vara ce trecuse adunasem şi răsădisem acolo tot soiul de flori care urmau să iasă în primăvara asta . îngrijeam de ea după cum mă tăia capul şi după pofta inimii. scos din sărite. Semănasem aici un pumn de seminţe pe care mi le dăduse cineva şi din care trebuia să iasă nişte legume aproape necunoscute în satul nostru : napi turceşti. cu grijă.n-ai fi găsit în ea o palmă de pămînt nelucrată. nu mă luaţi de aici ! Şi-am izbucnit în hohote de plîns. spuse Vitalis. nu trebuie să-l baţi. claie peste grămadă. am început să mă rog de Vitalis : — Domnule. Dacă nu vrei să înţelegi decît cu bătaia. Am luat-o la fugă spre casă. mă duceam în fiecare zi să le vad. fi şi eu de folos cu ceva. să vezi ce bine o să ne împăcăm noi doi. Mare mi-a fost insă mirarea cînd l-am zărit. Vitalis înşiră pe masă opt monede de cîte cinci franci. iar pentru ca tuşa Barberin să nu se poată împotrivi. iar din inima frunzelor creţe de ciuboţica-cucului se iţeau muguri ce stăteau 31 gata-gata să plesnească. — Unde-i sînt lucrurile ? întrebă Vitalis. Cum stăteam aşa. Dar mai era un colţişor din grădina mea pe care îl urmăream cu nerăbdare. cu alei presărate cu nisip. care sînt atît de simpatici ! După cine îţi pare ţie aşa de rău ? — După tuşa ! — Orice s-ar aici nu mai rămîi ! se răsti la mine Barberin. brazde trase cu sfoara sau cu flori rare . ba chiar mai mult decît atît . iar cînd vorbeam despre ea — lucru ce mi se de douăzeci de ori pe zi — îi spuneam „grădina mea'1. zise Barberin. şi gust de napi. vă rog din suflet. iar celelalte mai tîrziu. Vitalis desfăcu bocceaua şi se uită să vadă ce cuprindea : erau acolo două cămăşi de-ale mele şi o . cînd se vor fi copt. Totuşi tuşa Barberin îmi dăduse şi mie un colţişor în care adunasem o mulţime de flori sălbatice şi de ierburi. blînd. Remi ! Puteam. avea meritul şi farmecul de a fi a mea. tuns cu foarfecă . — Dacă îl căinezi şi dumneata. am auzit deodată pe cineva care mă striga cu o voce nerăbdătoare. dar imaginaţia mea nu se sinchisea de asemenea amănunte). — Lasă. care într-o clipită pieriră în buzunarul lui Barberin. Afiînd toate astea. o trimisese dis-de-dimineaţă în sat. aşa cum era. Fireşte că nu era o grădină frumoasă. băiete. în mijlocul bătăturii. veneam în fiecare zi să văd dacă napii mei nu răsăriseră încă şi. muncuşoara mea . să-mi semăn bulbii în grădiniţă şi să o las să creadă că sînt flori : apoi. Nerăbdarea mea nu cunoştea margini. Cică făceau un fel de bulbi cu mult mai buni decît cartofii.. şi-apoi. — îi pare rău după mătuşa-sa. — Uite-le. să-i culeg în lipsa tuşei. aşadar. şi nici drumeţii nu se opreau ca s-o admire peste gardul de măceş. şi de multe altele. în clipa aceea am înţeles de ce mă chemase Barberin : mă dădea lui Vitalis . fiindcă aveau în acelaşi timp şi gust de an-ghinare. dar. averea mea. arâtînd o basma albastră legată în patru colţuri. Alege ! — Vreau să rămîn cu tuşa ! — Da' isprăveşte-odată ! urlă el. Cînd aveau să înflorească oare ? Plin de curiozitate. îmi răspunse el. într-o bună zi. şi pe care le sădisem în grădiniţa mea. mi se părea că n-au să mai iasă niciodată. iar la întoarcerea ei să i-i servesc la masă. înseamnă că are inimă bună . îor tuşa Barberin nu avea să mai jelească atîta vînzarea bietei Roşcate. o să urle şi mai tare.. sprijinit în mîini şi aplecat cu tot trupul peste răsadurile mele. mă gîndisem să-i fac o surpriză tuşei Bar-berin : să nu-i spun nimic. Brînduşele începuseră să-şi arate bobocii gălbiori. Cu capul plin de asemenea planuri. să-i gătesc (cum ? nu mă prea pricepeam. smulse de pe cîmp sau de prin poieni. de nerăbdător ce eram. chiar înainte de iernii.

apoi. şi plugul meu. şi că vîntul. urcuşul ţinea mult . la drum ! Capi. — Hai. se zărea căscioara părintească în care Era cu atît mai uşor de aflat printre copaci. — îmi daţi voie să mă odihnesc puţin ? l-am rugat eu. Sărmana casă ! Trecînd pragul. fie că era chiar aşa. N-aveam încotro : trebuia să-l urmez. din nenorocire. ou Capi alături. Dar nu vreau să ne mai certăm şi pentru asta. Cu toată depărtarea şi înălţimea la care ne aflarn. băieţelule. înainte marş ! Am întins braţele într-un gest de implorare. Am început să merg alături de el. stingheră şi. N-avem vreme. întîi spre unul. dragul meu. — Păi aşa ne-a fost vorba ? se supără Vitalis. necunoscutul . Vedeam apoi pîrîul ce şerpuia argintiu prin iarba verde. Remi. dacă n-aş fi ştiut-o. ultima care mai rămăsese. Din fericire. sînt sigur că mi-ar spune că nu-i adevărat.s. Şi pentru prima dată mi-a slobozit mîna din strîn-Dar în aceeaşi clipă am văzut că se uită la Capi şi că îi face un semn. după cîţiva paşi pe podiş — gata ! în faţă. singuratică. Şi pe dată. odată ajuns sus. grădina mea cea dragă. un firicel alburiu de fum ieşea pe coş şi. Toate erau la locul lor : şi roaba mea. Urcasem de mai multe ori drumul acesta şi ştiam că. întocmai ca un câine ciobănesc. Pe urmă am simţit că Vitalis mă apucă de mînă. Din fericire nu mergea prea repede. la ultima cotitură. îmi dai numai rişte trenţe. scurma ici şi colo. şi glasul mi se înecă într-un hohot de plîns. pe scăunelul meu. aş fi luat-o mai degrabă drept un porumbel. Hai. care se făcea din ce în ce mai mică. ochii mei împăienjeniţi de lacrimi nu vedeau nici ţipenie de om. — Bucuros. Capi se desprinse din fruntea trupei şi trecu în spatele meu. plină de livezi şi de păduri : apoi. cuibul unde trăisem atît de fericit pînă atunci şi pe care cu siguranţă n-aveam să-l mai văd niciodată. jos de tot. şi toate acestea se vor şterge pentru totdeauna ! . în cele din urmă. şi din care zăream sau. ca să pun în mişcare o roată de moară lucrată tot de mine — roată care. Trebuia să-mi dai toate hainele lui . tot mai mică. cu picioarele în cenuşă. Remi ! Hai. să mergem ! îmi şopti bîtrînul. — Dacă l-aş întreba pe băiat. cu toată stră- dania mea. în văzduhul liniştit. şi cînd colo. el trebuia să sară la mine. dimpotrivă. — Călătorie sprîncenată ! ne strigă Barberin şi intră in casă. şi cuşca în care creşteam iepuri de casă — pe vremea cînd avusesem iepuri — şi ■ grădina. M-am apropiat de muchia tăpşanului acoperită cu smocuri de iarbă verde şi m-am aşezat jo. rămase pe vreascurile cu care făcusem 34 focul toată iarna : mi se părea că stau iar ca altădată în colţul vetrei. fiecare lucru se zărea limpede. în colţul casei vedeam părul cel cu trunchiul cocîrjat. îmi az-vîrle fumul în faţă. care nu-rri mai dădea drumul. Drumul pe care apucasem şerpuia pe coasta muntelui : la fiecare cotitură zăream căsuţa tuşei Barberin. Şi. mi s-a părut că mi se sfîşie inima şi că las acolo o bucată din mine. dar amîndoi au întors capul. Trebuia să plec cu Vitalis.pereche de pantaloni de pînză. Cui să-i cer ajutor ? Nimeni pe drum. n-a vrut niciodată să se învîrtă. atîta doar că părea ceva mai mic. ci. aveam să mai văd o dată casa. piciule ! Cum zici că-l cheamă ? — Remi. Totul se sfîrşise. pe care ani la rînd îl călărisem în chip de cal. Cine avea să vadă înflorind florile mele dragi ? Cine avea să mănânce din napii mei ? Desigur că Barberin cel fără suflet ! încă un pas. ia-ţi bocceaua şi. în urmă. — N-are altceva. chiar în clipa aceea. mămico ! 33 Dar nimeni nu-mi răspunse. nimeni pe cîmp. mai bine zis. Aceasta îmi întări ceea ce semnul bătrânului mă făcuse să bănuiesc : Capi era paznicul meu : cu aite cuvinte. La picioarele noastre se deschidea vîlceaua din fundul căreia urcasem. dar acest fum îmi aducea în nări mirosul frunzelor de stejar uscate. făcut dintr-o cracă răsucită. Căutam cu ochii înceţoşaţi de lacrimi casa tuşei mele dragi. Trebuie s-o iau din loc. răbufnind sălbatic pe hogeac. cu cit. în vîrful movilei de gunoi. apoi spre celălalt. la cea mai mică încercare de a fugi. ridicîndu-se drept. desluşit. cred chiar că îşi potrivea pasul după al meu. parapet. am ajuns sus. urca pînă la noi. Am început să strig : — Mamă. fie că mi se părea. ghiceam cum se desprinde un braţ de scurgere pe care-l săpasem cu atîta caznă chiar eu. Degeaba mă uitam în jur. —■ Hai. Şi mă trase încetişor de mină. găina noastră. Vitalis mă ţinea mereu de mînă. totuşi.

îmi spuse el. am zărit o basma albă. apoi se ivi iarăşi. Simţi nevoia să plîngi ? Plîngi ! Numai încearcă să pricepi că. e spre binele tău. spinările albăstrii ale dealurilor se zăreau pînă hăt departe urcînd unele peste altele spre cer. Mămica ta. Ce s-ar fi ales de tine ? Mai mult ca sigur că ai fi ajuns la orfelinat. —■ Capi ! Zerbino ! porunci el. Dar în clipa aceea era în mine ceva ce-mi întuneca orice judecată : durerea despărţirii. Dar el mă luă de mînă şi mă trase după el : — Ajunge cît te-ai odihnit.Deodată. cu mîinile întinse. dacă încerci să fugi. e schilod. iar Capi în urmă. se apropie şi el de marginea tăpşanului. Mă căuta. ca un fluture primăvăratic. încît nu deosebeam decît albul basmalei care. Mă despărţeam pentru totdeauna . După vreun ceas de mers mi-a dat drumul. de asemenea : ea era ! Mergea cu paşi mari. O clipă se făcu nevăzută după un pîlc de copaci. că viaţa este o luptă în care nu faci totdeauna ce vrei. în depărtare. aproape îndată după aceea. dar tot degeaba ! Atunci Vitalis. Tuşa nu zăbovi mult în casă. Cei care te-au crescut nu sînt părinţii tăi. nu mai poate munci şi se vede treaba că nu vrea să-şi ia de la gură ca să te hrănească pe tine. — Bietul copil ! şopti dînsul încet. cum îi spui tu. După cîţiva paşi. dacă te iau cu mine. dar gîndeşte-te că n-ar fi putut să te ţină în casă fără voia bărbatului ei. au colţi ascuţiţi ! îmi dădeam seama că mi-ar fi fost cu neputinţă să fug şi că orice încercare de acest soi era zadarnică. izvorîte dintr-o adîncă cunoaştere a vieţii. Da. Şi privirile mi se pierdură pe întinderile fără de hotar. umblă binişor lîngă mine . Ne aflam încă pe creasta muntelui ce desparte văile celor două rîuri. abia am pornit şi ai şi obosit! Mă tem c-o că meargă cam greu treaba. LA DRUM A cumpăra cu patruzeci de franci un copil nu înseamnă neapărat a fi un căpcăun care-şi face rost de carne fragedă pentru mîncare. Nu-i trebui mult ca să zărească basmaua albă. — Fie-vă l-am rugat eu iar. Cînd sosi în faţa portiţei. am început să coborîm povîrnişul dinspre miazăzi. fîlfîia printre ramurile copacilor. bărbatul ăsta nu-i poate chiar aşa de rău cum îl crezi. băiete. o fi fost ea bună cu tine şi înţeleg că o iubeşti şi că ţi se rupe inima să te desparţi de ea . — Acum. înţelegi şi tu acum. hai să plecăm ! Am început să mă zbat. cei doi cîini au fost mine . Trecusem de creasta muntelui . Ai înnebunit ? Nu i-am răspuns . tuşa era ! Basmaua era a ei. care zvîrli şi el în sus odată cu mine. n-ai picioare zdravene . dar n-are nici el din ce trăi. bănuind adevărul. o împinse. Fără îndoială că vorbele lui erau înţelepte. Pe de altă parte. urmă Vitalis. în schimb. văzînd că mă compătimeşte. ceea ce este o excepţie printre cumpărătorii de copii. fără să-mi pese de Capi. M-am aplecat înainte şi am strigat din răsputeri : — Mamă ! Mamă ! Dar glasul meu nu putea să străbată depărtarea şi nici să acopere susurul pîrîului. Capi şi Zerbino te ajung din urmă şi. Pornim la drum ? — Nu încă. priveam fără să clipesc. dar bătrînul mă ţinea strîns. te înţeleg şi să nu crezi că-s supărat pe tine. nu se mai vedea nici valea. Vitalis n-avea de gînd să mă mă- 36 nîncc şi nici nu era om rău. cînd m-a luat iar de mînă şi. stăteam cu ochii aţintiţi în vale . — Ţi-e inima grea. Am avut foarte curînd prilejul să-mi dau seama de aceasta. Nu i-am răspuns nimic . străbătu iute ograda şi intră în casă. Am sărit 35 în picioare pe marginea tăpşanului. băiete. fusta albastră. Am strigat iar.. ca şi cum s-ar fi grăbit să ajungă cît mai repede acasă. Zerbino porni înaintea mea. vă rog din suflet ! — Va să zică rm-i adevărat <ce spunea. Femeia era atît de departe. mai tare decît prima dată. pe drumul care urca din sat spre casa noastră. — Ce te-a apucat ? ! se miră Vitalis. şi nu uita că. nici casa noastră .. lăsaţi-mă să mă întorc acasă. într -o clipită. Am oftat adînc. Sînt însă clipe cînd inima vede mai bine şi mai departe decît ochii mei ageri : o recunoscusem pe tuşa mea : ea era ! Puteam să jur : ea era ! — Ei ? întrebă Vitalis. am întors capul. Ieşi iar în ogradă şi începu să alerge de colo pînă colo. Loire şi Dor-dogne. dar tuşa n-avea de unde să ştie că eu eram atît de aproape şi nici nu-i trecea prin gînd să ridice ochii spre locul unde ne aflam noi.

Capi şi Zerbino te-ar ajunge cit ai număra pînă la zece. Şi gîndul acesta îmi tăia răsuflarea. alteori într-o necunoscută mie. regulaţi. Eram atît de uluit la gîndul că aş putea avea pantofi. cu paşi mari. încît am uitat de supărare. Dar. ba încă ^i cu ţinte. Abia îmi mai tîram picioarele şi. că ne înfundam în ponoarele năpădite de ciulini. ar fi zadarnic să încerci să fugi. cerul. Cînd ajungem la Ussei. îmi spuse Vitalis. Din cînd în cînd. pe un ton prietenos. care la plecarea noastră fusese atît de senin. arătîndu-mi cu mîna întinsă pustietatea din jur. Pantofi. De aceea. băietele. cînd veneau duminica la liturghie. mă lăsa din nou în voia soartei. . de aceea pe care o iubeam şi pe care eu o socoteam mama mea. Ia spune drept : nu-i aşa că abia aştepţi să încalţi pantofii ? Uite. cu toate că şi pantofii. se acoperi încetul cu încetul de nori cenuşii. Stăpînul meu mergea înainte. nu era chiar atît de fioros cum crezusem eu la început . Era pentru întîia oară că băteam atîta drum fără să mă opresc şi fără să mă. ci de anii petrecuţi în casa lui. îmi sfîşia inima. ori în- ootro ţi-ai fi întors privirea. aşa că astăzi n-o să mergem mai departe. şi curînd se porni o ploaie măruntă şi deasă ee părea că n-are de gînd să se mai oprească. la cea dintîi picătură de ploaie. n-are să-ţi pară rău că ai plecat cu signor Vitalis. Cînd. Cu totul altfel îmi închipuisem eu. — Asta-i bine. ba ei mai puteau să se scuture cîteodată. mă mîngîiase. 37 — Ascultă-mă pe mine. îmi spunea din în cînd moşneagul. cu barba. Eram de-a dreptul istovit. albă. ca un făcut. Ba îţi făgăduiesc să-ţi iau şi o pereche de pantaloni scurţi de catifea. era destul de bine apărat. nefiind înzestrat cu acest mijloc firesc de apărare. fiindcă nu mă mai putea ţine. cu paşi mărunţi. începeam totuşi să simt că n- am să fiu în stare să ajung pînă acolo. şi pantalonii de catifea erau la capătul celor şase leghe ce ne mai rămîneau de făcut. Să fui ! Nu-mi mai era gîndul la fugă. în visurile mele. Oboseala drumului şi zbuciumul sufletesc îmi sleiseră puterile. că trebuie să fie o călătorie. care. cutreieram meleaguri minunate ce nu semănau întru nimic cu cele pe care mi le înfăţişa acum realitatea. de unde. am fost făcuţi ciuciulete . Dar nu vreau să te pun la încercare fără rost. ce bucuroasă. numai băiatul primarului şi cu băiatul hangiului aveau pantofi. Dar nu de ziua asta ar fi trebuit să-mi amintesc în clipa aceea. pe cînd eu. Barberin nu era tatăl meu şi nu avea de ce să rabde de foame pentru mine : cîndva se învoise să mă culeagă de pe drumuri şi să mă crească. călcau uşor pe lespezile de piatră. Totuşi nu îndrăzneam să-l rog să se oprească. pantofi cu ţinte ! Pantaloni de catifea ! Haină ! Pălărie ! Ah ! Să mă vadă tuşa Barberin. poate că nu avea să fie un stăpîn prea nemilos. purtîndu-l pe Sufleţel cocoţat pe umăr sau pe raniţă. îmi spuse el. în mintea mea de copil. Vitalis. n-aş fi putut spune acelaşi lucru despre mine. o haină şi o pălărie. Din păcate. Pantofi cu ţinte pe talpă ! Ameţisem. nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată răcit. uneori în franţuzeşte. cu mare greutate. 38 Vorba asta m-a îmbărbătat pe loc. unde să mă duc ? La cine ? Şi. De altfel.de aceea care mă crescuse. Vitalis le spunea cîte ceva. plecam uneori din sat. Am străbătut astfel vreme ţinutul acela Şi-abia lăsam în urmă landele. — Saboţii ăştia de lemn sînt prea grei. în timp ce noi. în scurtă vreme. nici ei nu păreau osteniţi. tropăiam de răsuna toată biserica. nu zăreai decît cîteva dealuri cu culmile pleşuve. — Nu ştiu. astfel că. nici pomi. unde o să înnoptăm. Un podiş acoperit cu bălării uscate şi cu grozame pipernicite ce unduiau vîntului. cu dulama lui. şi chiar dacă mi-era siăpîn. iar acum. ba putea să- l adăpostească şi pe Sufleţel. rîse Vitalii. Nici case. se cuibărise în ascunzişul lui. să am pantofi era visul meu cel mai fierbinte ! La noi în sat. cu ţinte pe talpă. la urma urmei. —■ Vezi. în timp ce cîinii umblau în preajma lui. ce mîndră s-ar simţi. foarte bine : înseamnă că eşti soi bun. Desigur că avea dreptate . într-adevăr. Totuşi continuam să merg alături de Vitalis şi încercam să pătrund cît mai bine ceea ce îmi spusese el. Coborîsem un povîrniş destul de repede şi ajunsesem intr-una din acele lande ce se întind netede şi monotone cit vezi cu ochii. să ştii că am să-ţi cumpăr o pereche straşnică. o să-ţi cumpăr o pereche de pantofi. — Şi mai e mult pînă la Ussel ? —■ Aha ! Va să zică la asta ţi-e gîndul. izbuteam să mă ţin de stăpînul meu. poate că moşneagul acesta înalt. ■— Răceşti uşor ? mă întrebă stăpînul meu. Şi. pentru drum. O să poposim în satul de colo. Asta sper c-o să-ţi usuce lacrimile şi-o să-ţi dea puteri să mergi cele şase leghe ce ne mai rămân de făcut. ţăranii. cu saboţii noştri grosolani. trebuia să rabd în spinare o greutate care mă strivea şi mă îngheţa. Nici el.odihnesc. Dar cîinii şi cu mine nu aveam cu ce să ne acoperim.

Trebuia oare să facem. să tremuri de frig. Hei. un ţăran mai milos la suflet decît ceilalţi îşi făcu pomană şi ne deschise uşa şurii. m-am ridicat puţin şi l-am sărutat pe botişorul lui rece. în colţul pe care i-l arătase stăpînul. chiar şi aşa cum era. Vitalis. Ce bine mi-ar fi prins supa aburindă pe care mi-o dădea tuşa în fiecare seară. Mişcat de această mîngîiere. — Dă-mi chibriturile. îi spuse el lui Vitalis. totuşi viaţa pe care o începeam acum îmi păru cu mult mai grea. Şedeam pe două maldăre de ferigă . am băgat de seamă că Zerbino luase o mutră pleoştită. o să ţi le înapoiez mîine dimineaţă. cu picioarele roase de saboţi şi ud pînă la piele. Isprăvind cu judecata. şi ce gustoasă ar fi fost.. Se înnoptase de-a binelea. şi cu cîtă fericire m-aş fi cuibărit în aşternut. Doar din cînd cînd i se auzea scheunatul jalnic. care tîra după el un copil şi trei cîini. rotundă. Ţi-e frig ? — Puţin. dar uite o cămaşă uscată şi o scurtă cu care să te îmbraci după ce îţi scoţi hainele astea ude. Degeaba mergeam din casă în casă — nimeni nu ne deschidea. aliniaţi în faţa noastră.. ne puse în vedere să nu care cumva să aprindem vreun foc. şi cele patru leghe cît mai rămăseseră pînă la Ussel ? Noaptea se apropia. z. bucăţile rămase. la plecare. unde eşti. împărţi în porţii egale. Capi şi Dolce. îi auzii umbiînd în raniţă. tuşă dragă ? Cum stăteam aşa. de unde 40 nu mai ieşi. îmi spuse Vitalis. cei puţin. amărăciunea care mă . Hai. iar eu. pe care o împărţi în patru. în clipa cînd stăpînul nostru începu să taie pîinea. cu coada între picioare. Dar. trăgîndu-mi pătura pînă peste cap ! Dar ce să mai vorbesc de aşternut şi de pătură ? Trebuia să zicem bogdaproste că găsisem un braţ de fîn pe care să ne odihnim. Vitalis nu-i spusese decît atît : — Vorbim noi deseară. înainte de a ne lăsa să intrăm. Din raniţa lui soldăţească scoase o pîine mare. Zerbino ! Uitasem de hoţia căţelului. dar nici vorbă de somn. ce-i drept. în aceeaşi clipă. — N-am o garderobă prea bogată. dar. nu pornea niciodată la drum fără merinde. nimeni care să te compătimească şi să te iubească !. Zerbino se ridică de la locul său şi se duse. — Nu primim oaspeţi. Am întins mîna şi am dat de blana moale a Iui Capi. în timp re dumica pe al său. Vitalis îmi întinse sfertul de şi. Am uitat şi de oboseală. Oare de aci înainte tot aşa avea să fie ? Şi ce viaţă era asta : să baţi drumurile prin ploaie. de oboseală. Zerbino stătea cu botul şi cu urechile lăsate în jos. şi de supărare . pune-ţi-le şi bagă-te în fîn ! Să vezi ce cald are să-ţi fie şi ce bine ai să dormi ! Uşor de zis ! Prea îmi intrase frigul în oase şi prea . în halul de oboseală în care ne aflam. petrecute la tuşa acasă.. apoi şi-a pus laba 41 mîna mea şi a rămas aşa. tremuram tot de frig.mă dureau mădularele ca să pot dormi ! Amărît ca nimeni altul. răsuflarea lui caldă mă mîngîia pe faţă şi pe păr. zbuciumat şi amărît şi cu ochii plini de lacrimi. să n-ai de mîncare decît un coltuc de pîine uscată ?. cam sesem. nemişcat. Of. Vitalis şi cu mine alături. Capi a scheunat înăbuşit. In ultimele luni. Zerbino intrase într-o curte şi şterpelise de acolo o coajă de pîine. şi nimeni nu voia să găzduiască pe bătrînul cu înfăţişare de cerşetor.39 Dar în satul acela nu era han. ca oricare om prevăzător. Ce voia oare ? în aceeaşi clipă am simţit că se culcă în fîn alături de mine şi începe să-mi lingă mîna uşor. în timp ce rătăceam din poartă în poartă în căutarea unui culcuş. miţa de coadă . pentru Sufleţel. aveam un acoperiş sub care să ne adăpostim de ploaie. de îngheţat ce eram. în timp ce Capi şi Dolce îşi ţineau ochii aţintiţi în ochii stăpînului lor.. — îţi clănţăne dinţii. Se apropiase tiptil de mine şi mă mirosea . să te culci prin şuri. îmi simţeam picioarele ţepene ca nişte buşteni. Sufleţel înlre noi. ni se răspundea de fiecare dată şi ni se trîntea uşa în nas. fără unt ! Ce n-aş fi dat acum să stau la gura sobei. iar cei trei cîini. Atunci am văzut pentru prima dată în ce fel impunea el ascultare şi disciplină în rîndul membrilor trupei sale. care mai de care mai plini de noroi. Şi să n-ai pe nimeni. — Hoţul să iasă din rînd. am simţit deodată o răsuflare caldă pe obraz. unde era acum casa tuşei mele dragi ! In sfîrşit.se Vitalis cu glas poruncitor. m-am tot sucit şi răsucit încă multă vreme în culcuş. ploaia ne rebegise. spuse el. şi să treacă la colţ ! Astă-seară n-o să capete mîncare. Acum. Acolo se ascunse sub un maldăr de fîn.

între-noi fie vorba. toate părţile o prăvălie cu încălţăminte : pantofii. Dar cum explicaţia asta tot nu-mi potolise mirarea. după pantofi îmi cumpără o haină de catifea albastră. aflate cam pe Ungă hală şi la intrarea căreia erau expuse fel de fel de lucruri : puşti vechi. încuviinţarea pe care mi-o dădea Capi pentru schimbarea mea la faţă îmi făcu multă plăcere. în special. şi de aceea te îmbrac italieneşte . în viaţă. în orice caz. noroiul se zvîntase. Văzînd că mă holbez la el. E un adevăr cam trist. iar pantalonii cam jerpeliţi . fiindcă în scurtă vreme am avut fericirea să încalţ nişte pantofi cu ţinte care. mai ales . toate celelalte — arcade. dacă om merge în Italia. Ca să intri. că era greu de ghicit care fusese adevărata culoare a pălăriei. aparenţele joacă uneori un rol notărîtor. o pereche de pantaloni de stofă şi o pălărie . noi doi n-am avut nicicînd nevoie de cuvinte : ne-am înţeles de minune din prima zi. te voi îmbrăca franţuzeşte. cît praf şi ploaie înghiţise . nişte coşuri cu fiare vechi şi. pantofii făgăduia de Vitalis ! Sosise clipa să-i încalţ. Pantalonii mei se opreau deci la genunchi. îmi explică : — Asta. nu-i aşa ? Artişti comici care numai prin înfăţişarea lor trebuie să stîrnească curiozitatea. apoi dădeai într-o sală mare. căci prietenul meu Capi. apoi îmi împodobi pălăria cu panglici multicolore şi cu un buchet de flori de lînă.t care bătuse toată noaptea. coborai trei trepte. cu turnuleţe.sugrumase ca o gheară pieri ca prin farmec . Cum se poate ca un lucru atît de minunat. numai şi numai ca să nu semeni cu toată lumea. dar ce să-i faci ? Şi iată cum. să umblu cu pălărie. cîinii zburdau în jurul nostru. coloane. din franţuzul de azi-dimineaţă. De-abia aşteptam să îmbrac hainele acelea frumoase. ceea ce e foarte posibil. m-au lăsat cu totul nepăsător. cîntăreau cam de vreo zece ori mai mult decît saboţii mei. după ce mă privi cu atenţie. urmă : Ce sîntem noi ? Artişti. înainte de a mi le da. Trebuie să le-cunosc însă că Ussel nu mi-a făcut cine ştie ce impresie. Crezi tu că dacă ne-am duce în piaţă îmbrăcaţi ca nişte simpli orăşeni sau ca 43 nişte ţărani. Ştiam ce vrea să spună. am ajuns pînă seara italian. eu care nu purtasem în viaţa mea decît stambă ! Să umblu cu pantofi ! Şi mai ales. singura amintire care mi-a rămas din Ussel este aceea a unei dughene întunecoase şi afumate. Capi se ridica pe labele de dindărăt şi lătra înspre mine de două-trei ori. Nu ştiu ce-ar fi putut spune alţii despre mine. nu pitorescul mă interesa pe mine în clipa aceea. cu lacăte şi chei ruginile. eram cu totul de altă părere. nu mai eram pe lume : aveam un prieten. deşi. trebuie să recunosc că mie mi se părea că sînt foarte chipeş. clădite astfel parcă numai spre bucuria arheologilor. Numai în codiţa lui era mai mult duh şi mai multă expresie decît în gura şi în ochii multor oameni. în ce mă priveşte. Nu o dată am auzit spunîndu-se despre e) că lipseşte decît graiul. Auzi ! Să port catifea. înmărmurit. cum e o pereche de pantofi. era un cîine inteligent : înţelegea totul şi ştia să se facă înţeles. unde lumina soarelui părea să nu mai fi pătruns de cînd i se pusese casei acoperişul. turnuleţe — nu făceau pentru mine nici doi toni. Din cînd în cînd. Şi aşa se vede că şi era. Nu ploua . orbit de atîta bogăţie. ca să fiu sincer. Casele lui bătrîneşti. Păsărelele vesel prin tufişurile de pe marginea drumului. eram nepăsător faţă de cusururile ce se ascundeau sub strălucirea lor. CUM MI-AM ÎNCEPUT MESERIA A doua zi am pornit la drum dis-de-dimineaţă. Pînă atunci nu ieşisem niciodată din satul meu şi eram tare curios să văd şi eu cum arată un oraş. Dărnicia stăpînului meu nu se mărgini la atîta . îmi întinse laba cu un aer mulţumit. Vitalis era omul cel mai bun de pe lume. datorită vîntului usca. Un singur gînd mă stăpînea. să se vîndâ într-un loc atît de respingător ? Dar se vede că Vitalis ştia el ce ştia. — înainte ! Nu te lăsa ! părea el că mă Da. cel mai darnic şi cel mai bogat ! E drept că haina de catifea era cam roasă. de asemenea. i-am mai face pe oameni să se uite la noi şi să se adune în jurul nostru ? Nu-i aşa că nu ? învaţă deci că. Aici sîntem în Franţa. dar. 42 Oe aceea. Abia ne întorsesem la han. un costum bărbătesc cu vipuşcă la cusătură şi cu epoleţi de argint. drept să spun. adică tot ce-rni făgăduise. cerul era senin şi. Căci. insă. Unde era oaie fericita prăvălie de unde avea să-mi facă rost de ei ? După prăvălia asta îmi fugeau ochii . e drept. Vitalis îmi prinse ciorapii cu nişte şireturi roşii pe care le încrucişa de mai multe ori în jurul pulpei. cînd pînă atunci numai cu părul îmi acoperisem capul ! Hotărît lucru. dar. lămpi de tot soiul. că stăpînul meu scoase foarfecele din raniţă şi tăie amîndoi crăcii pantalonilor pînă la genunchi. Vitalis le supuse unei transformări care-mi pricinui o dureroasă uimire. întune- cîndu-mi privirea şi făcîndu-mă să caut cu înfrigurare în.

Sufleţel se oprise în faţa mea. Prin urmare. după ce îmi pusesem şi pălăria. colţurile gurii i se trăgeau înapoi. soseşte acasă la un maimuţoi şi se pomeneşte mai neştiutor şi mai neîndemînatic chiar decît . ca să intri în serviciu la Sufleţel. curind am putut observa la el aceste semne caracteristice ale rîsului în împrejurări destul de jignitoare pentru mîndria mea de om. pot să afirm că rîdea şi. — Comedia pe care o vom iuca. ■— Bravo. Am auzit spunîndu-se că e o chestiune ştiinţifică interesantă de a şti dacă maimuţele rîd. bravo. — Înţeleg prin rol ceea ce vei avea tu de făcut în acest spectacol. acuma. Vino şi pune masa. tocmai în asta va consta : să joci teatru împreună cu cîinii mei şi Sufleţel. şi Vitalis mă lămuri că înseamnă să joci pentru prima dată în faţa lumii. Capi se obligă să-i aducă pe cineva. Dacă ai să poţi regăsi mutra şi toată înfăţişarea de acuma. batjocoritoare parcă. îţi prezic un succes grozav. numai aşa au ajuns artişti iscusiţi. de parcă ar fi vrut să spună : „Să vedeţi acum ce bine ştiu eu să fac pe prostul1' : tu nu spui nimic. îmi spuse Vitalis. Iţi închipui şi tu că nu de la sine merge Capi atît de graţios pe labele de dindărăt. exagerîndu-le. foarte bine ! Ce se vede pe faţa ta este tocmai ce trebuie. „Cum să le aşez ?" Pe cînd îmi puneam această întrebare şi stăteam cu braţele întinse. sau să ciopleşti în piatră. — Tocmai de aceea o să te învăţ. 45 Pe masă erau farfurii. ci chiar pe tine. Dar. Bineînţeles că rîsul lui nu era întocmai ca al omului. în care vei juca şi tu. după cum nici Dolce nu pentru plăcerea ei sare coarda. cînd un sentiment oarecare îi stîr-nea veselia. un pahar. în timp ce îmi puneam hainele cele noi. mă rog. în ochii mei miraţi el citi că nu pricepusem. cu gura căscată. în-chipuieşte-ţi că soseşti într-adevăr la un domn ca să intri servitor şi că ţi se spune. Şi munca ta. Nu sînt de ajuns de bogat pentru asta. rîzînd cu hohote. continuă Vitalis. Atunci va fi nevoie doar să-ţi aduci aminte de încurcătura în care te afli acum şi să te faci că simţi ceea ce n-o să mai simţi. Cred că acei care şi-au pus această întrebare sînt savanţi de bibliotecă. — Dar nu ştiu să joc teatru ! am strigat eu. Dar Capi îmbătrîneşte şi domnul Sufleţel doreşte o slugă nouă . — Păi maimuţele n-au servitori. la treabă ! Ce ştiam eu. care am trăit multă vreme în apropierea lui Sufleţel. — La teatru însă au. decpre muncă. tu chiar aşa eşti. 44 — Mîine vom da aici primul nostru spectacol. şi anume pe Capi. Aşa că trebuie să repetăm de pe acum rolul pe care ţi l-am hărăzit. o mare reprezentaţie în care îţi vei face debutul. neştiind de unde să încep. o să ne-apucăm de treabă. nedumerii ea ta e minunată. De altfel. şi nu-mi închipuiam munca în alt fel. un ţărănuş. care tocmai ne va servi la reprezentaţia noastră. întrebai ceeste aceea debut. Uite una ici. dîndu-si capul pe spate. să pui masa. pleoapele i se încreţeau. spuse el. trebuie să munceşti ca să înveţi rolurile pe care le vei juca împreună cu ei. în timpul acela. oameni care nu şi-au dat niciodată osteneala să studieze maimuţele. Tot astfel şi tu. Dar nu-i va aduce tot un cîine în loc. Băiatul pe care îl aveam înaintea ta făcea o mutră de şmecher. sau să tai un copac. Credeam că a munci înseamnă să sapi pămîntul. — Acum că te-ai gătit. — Nu ştiu ce trebuie să fac. — Şi ce-ţi pasă ? Totul e să rîdă lumea. cînd e zi de tîrg. Tu vii din satul tău. se numeşte : Slugă la domnul Sufleţel sau Cel mai prost nu e cel care credeţi! Iată subiectul : domnul Sufleţel a avut pînă acum o slugă de care era foarte mulţumit. cu numele de Remi. —■ Ca pe mine ? — Nu ca pe tine. aplecat înainte. Te-am luat ca să munceşti. ca să putem da mîine. şi îmi imita toate mişcările. — Asta nu-mi face nici o plăcere. era foarte puţin. De altfel. îşi puse mîinile în şold şi. Mîine-poimîine o să ştii tot ce trebuie. Te-am luat cu mine nu numai ca să ai plăcerea să te plimbi. tot aşa cum şi Dolce a învăţat să sară coarda : a fost nevoie să muncească multă vreme pentru a riobîndi aceste talente . stăpînul meu bătu din palme. deseori chiar. zise el.că. Eu însă. într-un fel care mă umilea. fălcile i se mişcau repede. speriat. —■ Tocmai pentru asta eşti minunat. Aşa că. un cuţit. Ce este personajul pe care îl joci tu în comedia asta ? Este un băiat de la ţară care n-a văzut şi nu ştie nimic . iar ochii lui negri seînteiau ca nişte cărbuni aprinşi. Iar după ce isprăvii să mă gătesc. Capi a învăţat cum să ^tea în picioare. de exemplu. ci îi va aduce un băiat. soseşti şi lui Sufleţel i se pare că eşti cam prostănac. o furculiţă şi nişte şervete albe. începu să rîdă scoţînd nişte strigăte mici.

nimic nu-i mai adevărat. nu au conştiinţa datoriei. precum şi faţă de mine. să reluăm de două. n-aş fi dobîndit răbdare deplină. cîinii uitaseră unele părţi din rol şi ei a nevoie să-i înveţe din nou. spre deosebire de cîini. spunea cu severitate cînd nu cum ceruse el. iar ei mi-au format caracterul. Nu-i bine. — Atunci o să fie bine . Mi se păru atît de straniu ceea ce auzeam. Ce-ar fi făcut Capi ? S-ar fi învăţat şi el să se mînie şi să se înfurie. Ei urmau să facă ceea ce mai făcuseră de o sută ori. înţelegi ? — Cred că da. am putut face din ele ceea ce ai văzut. dacă m-aş înfuria pe ele. de la-nceput. dîndu-i lecţii Capi. n-ai altceva de făcut decît să rămîi ceea ce eşti în momentul de faţă . e gata oricînd să facă tocmai pe dos decît trebuie. poate. fiindcă nu mă niciodată. Aici e greşeala : nu faci mare lucru ca bătaia. şi pe cîini şi pe mine. pe cîtă vreme cu blîndeţea faci mult. cu atenţie şi cu ascultare ajungi să faci orice. Repetiţia noastră ţinu însă trei ore . — Ţi se pare foarte ciudat. mă supăr pe tine. — Hai. ăsta e rolul tău . nu eşti atent . Mare îmi fu mirarea cînd văzui de cîtă răbdare şi blîndeţe dă dovadă stăpînul nostru. Aha e firea lui. şi nici o singură dată nu l-am auzit Ânjurînd. eşti deştept şi ceea ce e poate şi m ii de preţ e că ştii să fii atent. pentru ei. cîinii şi maimuţoiul. învaţă uşor ceea ce-i arăt. Pe cînd mie îmi lipseau siguranţa şi liniştea . va trebui să-ţi aduci aminte mîine cum ai iosf. la gîndeşte-te puţin. ■— Atunci vei înţelege că şi stăpînul este obligat să se supravegheze pe sine cînd se apucă să crească un cîine. Tovarăşii mei de teatru. într-adevăr. îmi răspunse : — Se vede cît de colo că ai trăit pînă azi numai printre ţărani care se poartă rău cu bietele animale şi îsi închipuie că eJe nu ascultă decît la bîtă. astfel că. dar nu e ascultător. al hoţului e hoţ. de o mie de ori. aveau faţă de mine avantajul că erau deprinşi a juca în public. şi de aceea nici nu supăr pe el : maimuţele. Sufletel ! Asta era tot . ca un cîine să dea lecţii unui om ? Şi totuşi. nu-i aşa. eu. Capi. 46 Cît timp dură această lungă repetiţie. Sufletel e. Zîmbind cu blîndeţe. Un lucru e sigur : acela care învaţă pe alţii se învaţă şi pe sine. de aici se trage al doilea titlu al comediei : „Cel mai prost nu-i cel care credeţi !" Să fii mai prost decît Sufleţel. Nu tot aşa se purtau oamenii cu animalele în sat la noi. că începui să rîd. Vitalis ne punea. Cu alte cuvinte.maimuţoiul . De cîinii mei am primit tot atîtea lecţii pe cît le-am 47 dat şi eu lor. Iată. îmi zise la sfîrşitul repetiţiei. pînă atunci. ziua următoare sosi fără o aşteptare cu teamă. îmi place. Slugă la domnul Sufleţel nu era o comedie lungă : reprezentarea ei de-abia dacă ţinea douăzeci de minute. şi cine îl vede pe unul îl vede şi pe celălalt. azi şi să ajungi pe calea meşteşugului la ceea ce n-ai sâ mai fii în mod natural. si din cauza asta le sînt inferioare. Admiţi că un cîine suferă influenţa stăpînului ? — Sigur că da. luîndu-se după mine. care mi-a cîştigat şi încrederea ta. Cîinele tîlharului e si el o javră. şi spaima pune pe fugă De altminteri. asta-i totul! că îmi vorbeşte astfel. de patru. şi ca să-l joci perfect. — Fii deci atent. Eu le-am dezvoltat inteligenţa. n-aş fi fost nici eu însumi ceea ce sînt. dragul meu . De altminteri. poate chiar totul. el nu se înfurie nici o singură dată . niciodată nu face cu plăcre ceea ce -i ceri. al omului mojic e bădăran. şi totuşi era destul. crezi c-ai să te să faci teatru ? — Ştiu şi eu ? — Te plictiseşti ? — Nu. s- ar fi nărăvit şi el. fii ascultător şi fă cît bine ceea ce ai de făcut.i cu putinţă. închipuieşte-ţi o clipă că. Uită-te la cîini şi uită-te şi la Sufletel. pe cîtă vreme al celui politicos şi îndatoritor e un cîine binecrescut. însă uită tot atît de repede. mi-am luat şi eu inima-n dinţi şi-am început să-i spun că ceea ce mă mirase mai în timpul repetiţiei fusese neobosita răbdare pe care o arătase faţă de Sufletel şi de cîini. dar cum asta nu. unde înjurăturile şi bătaia erau singurele mijloace de educaie ce se foloseau fată de dobitoace. m-aş fi lăsat cuprins de furie şi de mînie. de zece ori acelaşi lucru. mai vioi şi mai deştept. s-ar teme de mine. — Ei. Cîinele este aproape întotdeauna oglinda stăpînului. în viaţă. Dacă le-aş fi bătut. poate.

într-atît eram de îngrijorat şi de ocupat cu repetarea propriului meu rol. la o distanţă respectabilă. departe de celor din jur. şi bătea măsura cu mîinile şi cu picioarele. . împodobiţi cu galoane de aur şi cu un joben în vîrful căruia era înfiptă o pană lată. începu să facă înconjurul „onoratului public". cu capul sus. pentru că doi dintre principalii actori. Vitalis mergea în fruntea trupei. care. îmi aduc aminte numai că Vitalis lăsase fluierul. dacă-mi joc rău rolul ? Ce-o să zică spectatorii ? Grija aceasta îmi tulbură somnul şi. cîntînd în surdină o melodie războinică.. unde urma să aibă loc reprezentaţia noastră. că ajunserăm în piaţă avînd în urma şi în jurul nostru un adevărat alai. mai mult decît defilarea aceasta neobişnuită. datorită distanţării pe care ne-a fixase stăpînul.. în aşteptarea slugii. gesticulînd cu arcuşul într-o mînă şi cu vioara în cealaltă. el anunţă intrarea domnului Sufleţel. Copiii se luară după noi. Dar domnul general îacepea să-şi piardă răbdarea : rostogolea ochii ca unul ^are e gata-gata să se înfurie. bătea din picior . ocupa destul loc pe stradă. eram cît se poate de tulburat. Ceea ce numea el o „minunată comedie" era de fapt o pantomimă. a doua zi cînd am plecat de la han ca să ne ducem în piaţă. Atunci se auzeau în public rîsete. adus de Capi. Era acum rîndul meu şi al lui — Doamnelor şi domnilor. Cînd nu căpăta gologani. cînd mă uitam în jurul meu. generalul Sufleţel se plimba în (ung şi în lat fumîndu-şi trabucul. după ce adormii. Capi se întoarse la stăpînul său. pe care o ridica şi o lăsa în jos după măsură.lor. în urma lui venea Capi. 49 Peste puţin. Vitalis. se oprea. erau sunetele ascuţite ale fluierului ce pătrundeau pînă în fundul caselor din Ussel. lătra de două-trei ori şi începea să zgîrie buzunarul pe care voia să-l deschidă. cînd cu o melodie lină şi Lumea se înghesuise lîngă frînghia noastră şi. cu haină şi pantaloni roşii. Pînă în ziua aceea. văzui în vis o mulţime de oameni care se tăvăleau de rîs bătîndu-şi joc de mine. Totuşi. Să-l fi văzut cum mai irunca fumul în nasul publicului. astfel. domnul Sufleţel nu-l avusese servitor decît pe Capi. aducînd mindru tăviţa plină. venise timpul ca lucrurile să se schimbe. La a treia bătaie din picior trebuia să intru eu în scenă. fără să spună o vorbă. vedeam o puzderie de ochi. 48 Dar ceea ce atrăgea atenţia. Şi aşa se şi cădea. dar neslăbind tăviţa din ochi. Astfel. dar cum au fost. pe spatele căruia călărea domnul Suflete]. — E şiret căţelul. înaintau pe un singur rînd Zerbino şi Dolce. cînta tot felul de melodii vesele cu lăuta lui. gu-ră-cască li se alăturară. aţintiţi cu toţii asupra noastră. începu Vitalis. Ce-o să spună Vitalis. . general englez care-şi cîştigase gradele şi averea în războaiele din India. îşi punea labele din faţă pe spectatorul îndărătnic. De aceea. mergînd pe labele de dindărăt. pînă la urmă. îi cunoaşte pe cei cu punga plină. deoarece avea bani îndeajuns ca să-şi permită acest (UK : destulă vreme robiseră animalele la oameni. vorbe vesele şi glume. eu încheiam cortegiul care. "Vitalis îl însoţea prin cîteva cuvinte care lămureau cele ce sa petreceau pe scenă. trezind curiozitatea locuitorilor. cîntînd un vals dintr-un fluier de metal. şi pentru că al treilea (care eram chiar eu !) n-ar fi fost în stare să rostească nici două vorbe. dar acum voia să fie slujit de un om. cu pieptul scos în afară. şi însoţea exerciţiile cîinilor cînd cu o muzică de dans. aruncau parcă fulgere. care ieşeau la uşi şi ferestre să ne vadă trecînd. După primul număr. în sfîrşit. n-aş putea spune. Sala de spectacol se înjghebă la repezeală : o frînghie legată de patru copaci alcătuia un pătrat în mijlocul căruia ne-am instalat noi. pentru ca jocul actorilor să fie mai uşor înţeles. tăviţa în mijlocul cercului. nu vă spun deci decît atîta : căscaţi bine ochii. deschideţi urechile şi pregătiţi-vă palmele pentru aplauze. o să-ţi scoţi pîr-leala ! . nu ştiau să vorbească. Apoi. îşi muşca buzele. mai mult din întîmplare decît cu un gînd anume. Capi luă o tăviţă de lemn în dinţi şi. bagă buzunar ! — O să-i dea ! — N-o să-i dea ! — Cînd o să-l moşteneşti pe unchiul. — Hai. Sufleţel şi Capi. vom continua spectacolul cu o minunată comedie intitulată : Slugă la domnul Sufleţel sau Cel mai prost nu e cel care credeţi 1 Un om ca mine nu se înjoseşte să-şi laude dinainte piesele şi actorii . în costum de general englez. Prima parte a reprezentaţiei se compunea din diferite figuri executate de cîini . înlocuindu-l cu o vioară. Şi. adică o piesă jucată numai prin gesturi şi cuvinte. . gologanul ieşea din adîncul unde se în vremea asta.

cu ce te-ai alege din asta ? — Dar dumneata cunoşti ţinutul ? — N-am mai fost niciodată pe aici. — Nu. Văzînd că n-am nimerit- o. Să-l fi văzut pe domnul general cum ştia să umble cu şervetul ! Cu cită graţie îl petrecu printr-o butonieră a uniformei şi îl întinse pe genunchi ! Cu cîtă eleganţă îşi rupse apoi pîinca şi îşi goli paharul ! Dar culmea o atinse cînd.2 aduce lui ? Apoi veni lîngă mine să mă privească în faţă 50 şi se învîrti în jurul meu. n-o să mai fie atît de prostănac. actori cu talent în trupa lui signor Vita-— vorbesc despre cîrii şi despre maimuţă — numai că acest talent era cam acelaşi. că ne ducem întîi la Auri Hac. am şi cărţi. scos din fire. văzîndu-mă. Acesta. Cînd îţi spui rugăciunile pe de rost. — Atunci de ce mă întrebi unde mergem ? — Ca să ştiu. După ce codii un timp. dimpotrivă. pe care era pus tacîmul. generalul se tăvăli de rîs. Aici. veni o idee : răsucii şervetul şi-mi făcui din el o cravată. se vedea cît de colo că mă lua drept un nătîng fără pereche . 51 ÎNVĂŢ SĂ CITESC Erau. explică Vitalis. — Ce să fac cu şervetul ? Capi făcea semn că trebuie să servesc de el. — Cunoşti ţinutul ? îmi răspunse el. şi încă taro ! Cu poze înăuntru şi cu pe dinafară ! —■ Bun . — Să ştii'ce? Rămăsei fără grai. porunci să mi se aducă masa. ceea ce vom vedea. cu labele în sus. mă uitai din nou la şervet. spui cuvinte pe care . în fiecare scenă trebuia să fac cîte una boacănă. Vitalis îmi făcu acest compliment. Aplauzele izbucniră din toate părţile şi reprezentaţia se termină într-un adevărat triumf. De aceea nu puteam rămine multă vreme în acelaşi loc. desigur. privind la drumul lung şi alb care cobora în faţa noastră şerpuind. la sfîrşitul mesei. mă împinse de pe scaun. iar Capi căzu pe spate. După ce dădeau trei-patru reprezentaţii. îmi nasul şervet. încotro ? Căpătasem destulă îndrăzneală faţă de stăpînul meu ca să-mi îngădui a-i pune această întrebare. cuprins de milă. dînd din umeri. una după alta. Piesa era. iar eu. dărîmat de prostia mea. — Ei. făcută ca să-mi arate prostia în toate chipurile . am de aceste cuvinte de laudă. bineînţeles. După ce cercetă îndelung. ridică amîndouă braţele în semn de deznădejde. trebuia să găsească mereu o ocazie să-şi dovedească deşteptăciunea şi înde-minarea. îmi luă el locul şi mîneă prînzul. ca să ne îndreptăm apoi către Bordeaux. generalul. cînd generalul. şi de la Bordeaux înspre Pirinei. continuă ol. îmi întinse laba şi mă introduse la general. oamenii iau cărţi la biserică. nu puteau decît să se repete. să citească în ele rugăciunile cînd nu le ştiu pe de rost . Şi tot aşa. La trei zile după sosirea noastră în Ussel a trebuit deci să pornim iar la drum. ca şi cum ar fi ceva în mine. pe cînd Sufleţel. Cum ! Asemenea servitor i . ce să fac cu în sfîrşit. atunci vezi şi tu că se pot pune rugăciuni într-o carte. pe care şi-o trecu repede printre dinţi. Ce deşteaptă era maimuţa ! Ce toantă sluga ! în drum spre han. --Şi cu toate astea. dacă băiatul mănîncă. avînd deasupra un şervet păturit. — Nu. altă tăvălire a lui Capi. nu-i aşa ? îmi zise el. căţelul mi l-ar fi adus el aminte. încît toată lumea izbucni în rîs . ca actor sadea ce mă aflam. uitîndu-se la mine. ceru o scobitoare. aşa-i ? — Da. afla că se pot pune şi alte lucruri.Chiar dacă mi-aş fi uitat rolul. —■ Tu ştii ce e o carte ? — Da . şi asta era şi impresia spectatorilor. ştii unde mergem? Mă privi din nou cu luare-aminte. Alte rîsete ale generalului. — Tu nu ştii sa citeşti. La momentul hotărît. tot repertoriul se epuiza . Mutra lui fu atît de poznaşă. — Generalul îşi închipuie că. — Dacă ţi-aş spune. Şi eu mă aşezai la o măsuţă.

Nu trebuie să credeţi. nici colegilor mei. dar cred că. întîi mai greu. — E greu pentru cei grei de cap. nu mi-ar lipsi bunăvoinţa. batjocura poate fi bună ca să îndrepţi o fire nărăvită. ne vom odihni puţin şi vei vedea în ce fel am să te învăţ să citeşti cu scîndurica asta. într-o carte pe care ţi-o voi arăta la primul nostru popas. şi e şi mai greu pentru cei care n-au bunăvoinţă. Cum să citeşti pe scîndură asta. acei ce îşi spun rugăciunile din cărţi nu-şi trag din memorie cuvintele rugăciunilor. Dar. — Ceea ce se face cu rugăciunile. şi n-am să-l învinuiesc de neştiinţă. sau de ploaie . scîndură asta ! M-am uitat la el să văd dacă nu cumva îşi bate joc de mine. ea îi dădea zor cu acul. de dimineaţă pînă seara. Pe vremea de care vorbesc erau multe sate în Franţa care nu aveau şcoli . lată de două palme. adevărata lui meserie fiind cizmăria. Oameni care au trăit sau au cutreierat aceste locuri au pus în cartea mea ceea ce au văzut sau ceea ce au aflat şi ei . — E greu de citit ? l-am întrebat pe Vitalis după ce mersesem destul de multă vreme cugetînd adînc. scuturîn- 54 . — Văd că dumneata îţi baţi joc de mine ! —■ Nici gînd. nici o vorbă.mama ţi le-a 52 vîrît în ureche şi care. Asta o lăsa în seama fetei lui. Ştia el ceva ? Se prea poate. completau cu cizmăria şi cu croitoria ce nu le putea da şcoala. 53 Trebuiau să trăiască şi ei. învăţ povestea lor ca şi cum mi-ar spune-o cineva. îmi spuse Vitalis. Dar numai o lună de zile. plătind fiecare cincizeci de centime pe lună (şase franci nu puteau să hrănească două persoane timp de treizeci de zile). iar în satele unde existau şcoli. Printre aceştia se număra şi învăţătorul din satul nostru. Le văd ca şi cum le-aş privi cu ochii mei . nu mi s-a vorbit nici de citire. dar apoi din ce în ce mai lămurit. O carte. Tu eşti greu de cap ? —■ Nu ştiu. şi ce să citeşti ? — Mintea ta lucrează. A doua zi. nu dădeau nici o învăţătură copiilor. am privit cu băgare de seamă la minunăţia pe care o găsise. îmi zise el. Apoi. ne aşezarăm pe iarba care începea să încolţească şi prin care bănuţii răsăreau ici şi colo. ci le iau cu ochii din cărţile în care au fost scrise. erau nişte învăţători care. nici mie . dar desore citit. Lucra la saboţi şi. face i ca şi tatăl ei. că ceea ce spun eu aici nu-i cu putinţă. scăpat din lanţ. Fusesem crescut ca un adevărat sălbatic. Iar în luna aceea nu mi s-a pus nici o carte în mînă. îl vedeai aruncînd în toate părţile aşchii de fag si de nuc. avea el altceva de făcut. dar cînd e vorba de neştiinţa cuiva. Ei bine. văzîndu-l serios. atunci este o dovadă de prostie din partea celui care o foloseşte. — Bine. se poate face şi cu orice alt lucru. — Uite cartea pe care vei învăţa să citeşti. zisei. l-am văzut pe stăpînul meu că se apleacă şi culege de pe drum o bucată de scîndură plină de praf. Niciodată nu ne vorbea despre altceva decît despre trecut sau de frig. — Am văzut şi eu cum se citeşte. Era o scîndură ca toate scîndurile. fie că nu ştiau nimic. nu avea pe ea nimic scris şi nici o poză. adică le citesc. pe cînd ne continuam călătoria. Sufleţel. ca sa ţi se întoarcă apoi pe limbă cînd le rosteşti. băiete . Cu alte cuvinte. care habar n-are de viaţa civilizată. Ai răbdare pînă ajungem la păduricea de colo . din urechi. săracii ! Şi cum noi eram numai doisprezece elevi. Ajunserăm curînd la pădurice şi. nici de scris şi nu mi s-a dat nici o lecţie de nici un fel. în timpul cît am fost în grija lui. astfel că n-am decît să deschid această carte şi s-o citesc ca să cunosc aceste ţinuturi. nici măcar buchile. vom vedea . avem destui timp înaintea noastră. Totuşi fusesem dat şi eu la şcoală. rîzînd. se repezi într-unui din copaci. fudulindu-mă ca un om care ţine morţiş să arate că nu e prost şi că ştie foarte bine despre ce i se vorbeşte. Dar adevărul este că. judecind după ce se petrece azi în şcoli. care trebuia să-l înlocuiască si să ţină lecţiile cu noi. dacă dumneata ai vrea să mă înveţi să citesc. şi cînd el tăia şi scobea în lemn. cum şi ea era de meserie croitoreasă. nu ne-a dat nici un fel de lecţie. lungă de un cot. Destul timp ! Păi de ce să nu începem chiar acum ? Nu ştiam cît de greu este să înveţi să citeşti şi îmi închipuiam că era de ajuns sa deschizi o carte ca să ştii ce scrie în ea. ţi s-au îngrămădit în minte. Aceste cuvinte însă mi-au deschis ochii şi am început să văd. despre socotit. nu învăţasem nimic la şcoală. fie că aveau altceva mai bun de făcut. după ce lăsarăm traistele jos. bine lustruită . vom găsi numele şi povestea locurilor pe unde trecem.

n-am putut ghici. cînd greşeam. stăpînul meu a făcut cu muzica ceea ce şi cu cititul. deşi îmi încordam mintea cît puteam. eu învăţasem sa citesc chiar într-o carte. măcar să cînt. dar din ce pricină. îmi răspunse el. Atunci Vitalis. treaeă-meargă. ba uneori îmi părea chiar rău că mă mai apucasem să învăţ carte. voi săpa mîine. vei fi în stare să citeşti şi într-o carte. învăţîndu-mă pe mine literele alfabetului. Capi nu trebuia să rostească literele pe care le vedea. totuşi nu înţelegeam deloc cum voia el să facă o carte din nişte bucăţele de lemn . — Acum cînd ştii să citeşti scrisul. mişcat. de timpurile frumoase . De aceea. mai cuminţi şi mai osteniţi. ca să fiu drept faţă de mine însumi. cu vîrful briceagului. încît îmi dădui toată silinţa şi. o să vezi . căci lucrurile mergeau destul de greu. îmi amintesc de tuşa mea. ci din mîndrie. adăugă Vitalis. stăpînul nostru nu scăpa prilejul să spună : —■ Capi o să citească înaintea lui Remi. — Nu. se culcaiă în cerc în jurul nostru. literele alfabetului . în sfîrşit. dimpotrivă. şi privighetoarea cîntă frumos. l-am privit şi mi s-a părut că-i văd ochii înlăcrimaţi . atîta lucru ştiam şi eu : că o carte se compune dintr-un număr oarecare de foi de hîrtie pe care se văd nişte semne negre. în vreme ce cîinii. pe cînd bietul cîine de-abia ajunsese să-şi scrie numele. astfel că ajunsesem colegul lui Capi. cînd bucăţelele de lemn erau înşirate pe iarbă. Unde erau foile de hîrtie ? Unde erau semnele negre ? — Pe fiecare din aceste bucăţele de lemn. n-ai vrea să înveţi să citeşti şi muzica ? — Şi dacă o să ştiu să citesc muzica. e mai mare ruşinea ! — Asta mă ustură p'mă într-atîta. şi asta aşa. nu mă necăjeşti. Curînd avui buzunarele pline cu o mulţime de bucăţele de lemn şi cunoscui astfel. — Să fii mai prost derît un animal într-o comedie. La început făcui progrese mai repezi decît el . în schimb memoria lui e*a mai sigură : un lucru odată învăţat devenea pentru el un 55 lucru ştiut pe veci. mai trebuia să treacă încă vreme. mă rog. Chiar de-a doua zi. de parcă ar ii vrut să scuture nuci. sau căţelul ajunsese colegul meu — cum doriţi ! Bineînţeles. atunci m-am oprit şi l- am întrebat dacă îl necăjisem spunîndu-i lucrurile astea. . Trebuie să spun însă. îmi aduci aminte de tinereţea mea. destul de repede. vei face şi tu pe alţii să plîngă şi vei fi aplaudat. de ce nu şi-ar băga în cap literele ? Şi luarăm lecţii împreună . nu şovăia şi nu se încurca niciodată. fiindcă sînt italieneşti. — îţi face plăcere să mă auzi cîntînd ? — Cea mai mare plăcere . alegînd dintre toate literele alfabetului pe cele patru din care era alcătuit. dădea din coadă foarte mîndru. nu-l mai uita . o literă de alfabet. . le vei aşeza unele lîngă altele ca să poţi alcătui cuvinte. dar mărturisesc că. înspăimântătoare pentru mine. scoţîndu-şi briceagul din buzunar. îmi zise Vitalis. dar dacă inteligenţa mea era mai ageră. dar. deoarece nu avea grai. dar în realitate. dar. copile. în toată lungimea ei. Vitalis se gîndi că ar putea să-l înveţe în acelaşi timp şi pe Capi . Iar cîinele. el trebuia să tragă cu laba literele pe care le numea stăpînul nostru. şi. apoi o tăie în pătrăţele mici. te învăţ să cînţi . fără să te înşeli. Pe cînd îi vorbeam astfel. obţimnd în felul acesta vreo douăsprezece bucăţele de aceeaşi mărime. şi-o să-ţi mai spun ceva care poate o să ţi se pară o nerozie : cînd din întîmplare cînţi o melodie duioasă sau tristă. şi cum nu era niciodată cu gîndul aiurea. dar mie mi se pare că dumneata cînţi mai frumos . N-am aîlat-o decît mult mai tîrziu. dar. în nişte 56 împrejurări dureroase. nici nu-i acelaşi lucru . şi cum ai suflet. pe care le voi povesti cînd le va veni rindul. îmi vine să plîng sau îmi vine să rîd . se munci să desprindă din scîndură o fîşie de lemn cît mai subţire. După ce izbuti. că nu din pricina lenei îmi părea rău. fără să înţeleg cuvintele pe care le cînţi. Apoi s-a oprit şi mi-am dat seama că nu mai vrea să vorbească de lucrurile acestea.du-i crengile pe rînd. îmi zboară gîndul la ea. adică a început să taie iar . îmi spuse el. oricît eram de neînvăţat. ca să ajung să citesc. faci din mine ce vrei.' Chiar ca dumneata. netezi această fîşie pe amîndouă părţile. După ce vei ajunge să formezi uşor cuvintele pe care ţi le vei da eu. Vei învăţa astfel forma literelor şi. fii fără grijă. o să pot să şi cînt ca dumneata ? — Ţi-ar plăcea să cînţi ca mine ? — O . Nu-l slăbeam din ochi. ştiu eu bine că nu e cu putinţă. o văd pe ea în casa noastră . cînd le vei cunoaşte bine. căci. de la prima vedere. înţelegînd fără îndoială. cînd cînţi dumneata. dacă putuse dinele să-şi bage bine în cap cifrele orelor. pe urmă.

după primele noţiuni în muzică. Veiay. putea fi vorba de citit sau de muzică. sau ploaia. şi felul cum se discutase despre mine o dovedeşte îndeajuns : „un copil de la oraş". Apoi. cum ridică braţele în sus şi se plesneşte apoi . am învăţat şi eu ceva şi. m-am deprins să fac marşuri lungi care mi-au fos tot aiît de folositoare ca şi lecţiile lui Vitalis. spunîndu-mi că. şi cum aproape întotdeauna era de faţă . mîinile şi picioarele mi se întăriseră. Eu găteam cîinii : o pieptănam pe Dolce.peste coapse. după cum satele erau mai sau mai depărtate . în sfîrşit. îi puneam . în sîîrşit. care n-au altceva de făcut decît să înveţe şi care se plîng totuşi că nu au vreme să-şi lecţiile ce li se dau. lipsurile.uşoare decît cele de citire. dar tu o să mă bagi mormînt ! Şi ridicînd spre cer gest teatral. am avut marea mulţumire ele a cînta o melodie după notele scrise de pe o foaie de în ziua aceea nu mai plesnit mîinile.că-i animal . în aer liber. striga el. trebuia să dăm reprezentaţii oriunde era rost de cîştigat ceva bani . pielea mi se tăbăcise şi ajunsesem în stare să îndur. munca. iaiba verde sau poteca îmi ţineau loc de masă ca să-mi pot întinde bucăţelele de lemn. „cu şi cu mîini prea subţiri". în acelaşi timp. ci voinţa de a învăţa. şi anume silinţa ce ţi-o dai . De astă dată însă a trudit mai mult.pătrăţele de lemn. şi mărturisesc că acestea nu fură mai . cu mine îşi ieşea din fire. după ce făcu pe o parte şi pe alta cîte cinci ce reprezentau portativul. Trebuia să 57 străbatem în fiecare zi drumul de la un sat la altul. căci diferitele semne de care e nevoie spre a nota muzica dau naştere la combinaţii mai complicate aecît pentru alfabet. dar respectul. şi cînd dădeam peste vreun sat care. îi copiase această mişcare. la urnbia vreunui copac sau pe cîte un morman de pietre . Dar se cuvine să spun că este ceva şi mai decît timpul închinat învăţăturii. căci eu nu aveam cameră unde să pot închide şi. te stăpîneşti pentru că ştii . de cele mai multe ori la cîte un popas. Educaţia aceasta nu seamănă deloc cu aceea pe care primesc atîţia copii. muream de ciudă să-l văd. ne. căruia îi plăcea să tot ce i se părea lui că e caraghios. mergînd de-a lungul şoselelor. timp de săp-şi de luni. îl 'îmbrăcam pe Zerbino. frigul sau căldura. precum şi o oarecare sfială nelămurită împiedicau. în-■cepură lecţiile. şi numai după ce făceam toate astea. aveau să se abată asupră-mi. la întîmplare.1a lecţiile mele. oboselile.mine. dacă merge tot aşa. trebuia să-i punem pe cîini şi pe domnul Sufleţel să-şi repete rolurile . Querey. înscrise pe o faţă cheia lui sol şi pe cealaltă cheia fa. căci numai în clipele libere putea stăpînul meu să-mi dea lecţii. din fericire. «a unii şcolari ? Nimic. Vitalis. De cînd însă trăiam lîngă stăpînul meu şi duceam viaţa lui aspră. munţii Ceveni şi Languedoc-ul. care mi-a dat puterea să rabd lovituiile aspre şi nemiloase care de atîta ori. Şi a fost într-adevăr o mare fericire pentru mine această ucenicie. buzunarele mi-au fost pline de pă- trăţelele acelea de lemn. nu ceasul petrecut aplecat deasupra lecţiei te să-ţi rămînă lecţia în cap. spusese Vitalis. spusese Barberin. şi le plesnea cu zgomot de coapse. şi astfel suportam mai uşor umilinţa. cu ochii pironiţi pe carte. diurn mai scurt sau mai lung. pregăteam cu toată grija ca să ne facem o intrare triumfală. Bineînţeles. ajunge negreşit un mare cîntăreţ. 58 8 PESTE MUNŢI ŞI VĂI Cutreierasem pînă acuma o parte din sudul Franţei : Auvergne. ambele fele ale pătrăţelelor de şi. trebuia sa uit unde pun piciorul ca să nu cad în nas. cu urechile astupate. De altminteri. nu ni se părea prea păcătos. cînd totul îu gata. fără să-mi pese. Din pentru . Ca să nu-mi îngreuneze buzunarele. la fiecare şovăială a mea. De multe ori. învă- ţătura asta nu s-a făcut într-o zi. trebuia să ne gătim noi singuri masa de prînz sau de seară. dacă n-aş fi putut munci decît întv-o cameră. de departe. pe care scobit cu vîrful briceagului. Cîi aş fi învăţat eu. două şi. mă să mi-l spun în sinea mea. să rostesc acest răspuns . care era atît de răbdător cu cîinii. eram în stare să-mi încordez voinţa să mă las prea des furat de ceea ce se petrecea în jur. — Cu un animal. Cu multă îndrăzneală i-aş fi răspuns că rîdea atît de cît şi de elev. în tinereţea meu. ci mi-a dat cîte o pălmuţă prietenoasă pe' fiecare obraz. — Pînă şi Sufleţel rlde de tine ! izbucnea Vitalis. Fusesem un copil destul de plăpînd pe vremea cînd trăiam la tuşa Barbeiin. Felul nostru de a călători era cît se poate de simplu : mergeam tot înainte. Vivarais. munca mea nu se desfăşura regulat ca aceea a copiilor care merg la şcoală. plămînii mi se dezvoltaseră. Rouergue.

lui Capi un plasture peste ochi ca să poată juca rolul unui soldat bătrîn şi. care de obicei mă ţinea cu străşnicie pe lîngă el. — Fiindcă întîmplarea. nu sînt pîraie. priveşte şi învaţă. nădăjduiesc că ie vei gîndî cu duioşie şi cu recunoştinţă la bietul muzicant de care îţi era atîta groază cînd te-a smuls de lîngă femeia ce te înfiase. pe el însă l-am cunosc 11 ia Napoli. cîte o albie pietroasă de rîu. nu sînt iazuri. Nu există alt ţinut mai jalnic şi mai sărac. cînd mai coborîte. dacă vrei. L-am cunoscut şi eu. în aceste ocazii îmi dădea bucuros drumul. bineînţeles. şi deseori am stat de vorbă cu el. care nu aveam nici familie. un Capi. Dacă el se aflase cîndva pe o treaptă înaltă pe scara vieţii. nu zăreşte vreo apă. îmi spunea el. secată. aproape nicăieri. eu care nu aveam nimic. Numai prin oraşe rămîneam mai multe zile. dar cu o vădiia rezervă ? întrebarea asta îmi aţîţa curiozitatea şi îmi dădea de gîn-dit. izbutea aproape totdeauna să zădărnicească şiretlicurile maimuţoiului. află că şi un dresor de cîini poate să fi avut cîndva o oarecare situaţie. Deocamdată. cînd stăteam de vorbă înainte de culcare. răspunse Vitalis. te face să străbaţi Franţa la o vîrstă cînd. iar satul acesta a fost botezat cu numele lui. a fost socotit erou. dar poate că totuşi voi li uneori în măsuri să-ţi satisfac curiozitatea. s-a născut un om pentru care au murit mii de soldaţi şi care şi-a început viaţa ca ajutor de grăjdar. fl luam cu mine şi pe Capi — dar. Şi ceea ce îi măreşte această impresie călătorului ce trece pe acolo este că. . dimpotrivă. şi mai tîrziu. prin instinctul şi agerimea lui. îmi spune mie inima că întîlnirea noastră îţi va purta noroc. căci maimuţoiul. dar foarte mult de tine. care nu ştiam nimic. în sfîrşit îl sileam pe Sufleţel sa se îmbrace în haina lui de general. care ştia foarte bine că găteala înseamnă pregătirea pentru muncă. — Şi ce anume ai fost ? — Lasă asta acum. dădeam reprezentaţia . Ici-colo. porneam mai departe. Apele s-au afundat prin văgăuni şi au dispărut pe sub pămînt. iar apoi a ajuns prinţ şi rege : se numea Murat . L-am întrerupt fără voia mea : — Pe cînd era ajutor de grăjdar ? — Nu. îmi spuse Vitalis. dacă ai de pus întrebări. prin vigilenţa. Cînd vei avea vreo nelămurire. ascultă sfaturile pe care ţi le dau. nici pe nimeni să mă ajute. fără costumul lui de teatru — şi hoinăream pe străzi. Vitalis. De îndată ce trupa era gata echipată de gală. şi poate chiar în acest han. Vom mai vorbi noi altă dată. deschide bine ochii. dacă. în mijlocul acestei cîmpii. tuci. Vitalis lua fluierul şi. pe unde voiam. — Ai cunoscut de-adevăratelea un rege ? . alţi copii sînt îndeobşjte la şcoală. la curtea lui. poţi. pe cînd era rege. să te ridici cu vremea la una mai înaltă. ca să izvorască mult mai departe. îneît Stapînul meu izbucni din nou în rîs şi rîse multă vreme.• vede că mirarea mea era atît de caraghioasă. era prea mic ca să nădăjduim vreun cîştig. rîzînd. cînd vei vedea ceva ce nu vei înţelege. Ascultă lecţiile. căci 59 nu am nici eu pretenţia să le ştiu pe toate. care. dînd naştere la rîuri şi fîntîni. formate din cîmpii întinse. pune-mi-le fără teamă. Care putuse fi oare această situaţie desp" e care stă-pînul meu vorbea atît de des. Acolo am petrecut o noapte în patului unui han. arsă de secetă la vremea cînd o străbăteam noi. E prima vi'\ în viaţa mea cînd trec pe aici . Poate că nu totdeauna voi fi în stare să-ţi răspund. cînd mai ridicate. se află un sat mare cu numele de Bastide-Murat. se zbătea cît putea şi recurgea la tot felul de giumbuşlucuri ca să mă împiedice de a-i pune hainele. şi atunci eu aveam libertatea de a mă duce dimineaţa la plimbare. dacă azi te găseşti pe cea mai de jos treaptă a vieţii. cînd vei fi mare. Nu sînt rîuri. Atunci îl chemam în ajutor pe Capi. N-am fost toată viaţa numai directorul unei trupe de animale dresate şi am învăţat şi alte lucruri decît ceea ce îmi foloseşte acum „ca să prezint pe Capi sau pe Sufleţel în faţa onoratului public". înşirîndu-ne frumos pe toţi unul după ne făceam intrarea în sat. unde nu întîlneşti decît terenuri necultivate şi cîte un crîng de copaci rari şi chirciţi. ne-am trezit în pustietăţile Quercy-ului. de ce se găsea acuma atît de jos ? Mie îmi spunea că. dacă vreau. seara. Dacă numărul curioşilor pe care îi atrăgeam după noi era destul de mare. în acest ţinut. copile. cîine ca toţi cîinii. 60 — Aici. Asta depinde puţin şi de împrejurări. pot să mă ridic. Dar el de ce ajunsese oare atît de jos? După ce am părăsit ţinutul Auvergne. Totodată mai trebuie să ştii că. Dar asta era partea cea mai grea.

fără pînze. Va să zică. privind cînd înaintea mea. Mersesem multă vreme pe o şosea prăfuită. uşor. crescut cum fusesem crescut eu. într-adevăr. Sau vrei să-ţi povestesc istoria regelui Murat ? — Mai e vorbă î povesteşte-mi. fără să vezi cine le mişca . 62 ca nişte coloane. Un pod plutind în aer. îmi spuse Vitalis. ca unei păduri. Seara aceasta era cu atît mai dulce pentru noi. Dar curînd ochii mi-au rămas aţintiţi într-un singur punct : la apă şi la corăbii. iar altele se învîrteau singure pe loc. Un rîu lat şerpuia lin în jurul dealului pe care ajunsesem . de parcă ar fi ţinut în ceaţă de rnîini nevăzute. neastîmpărată şi dornică de minunăţii. Mintea ei nu se Încumetase să pătrundă mai departe decît pînă unde îi ajungea privirea. pe apa gălbuie. mirării mele. cu subterane. şi ceasuri în şir am stat pe banca aceea. cu zugrăveala stricată şi arată parcă ruginite . lovituri de ciocan şi. Cine să-mi fi vorbit mie despre aşa ceva? De bună seamă. iar rîul e Dordogne. Un oraş în ruine. povesteşte-mi ! Atunci îmi povesti de-a fir-a-păr istoria regelui Murat. Picioarele mi s-au oprit fără să vreau . privirile noastre. dîre de spumă — E ora fluxului. |ntr un paltin uriaş ce ne acoperea cu frunzişul lui. şi de-a lungul cheiului se îngrămădeau zeci de corăbii care. Ea se născuse în satul Chavanon.şi cu greieri ce ţîrîie în copăceii crescuţi ici şi colo printre zidurile dărîmate ale unei mînăstiri : e oraşul Saint-Emilion. unele stăteau nemişcate o\ nişte insule. minţi de copil. cu şanţuri. Corăbii cu pînzele în vînt coborau rîul. luat de vînt. fără să ne mişcăm . răspunzînd. Pe rîu. era o privelişte ca-n basme. lăsînd în urmă. — Vrei să te cu". aceea a rîului Dordogne. ba chiar adevărate ! Pînă atunci. el vorbind. pe deasupra. pe care o coborîm cu popasuri dese. te rog. forma deasupra oraşului un strat de ceaţă întunecoasă. care nu văzusem pînă atunci decît satele sărăcăcioase din sau cele cîteva orăşele pe care întîmplarea mi le în cale. care răsărise. cu cît ziua fusese mai arzătoare. pînă atunci îngrădite de un drum mărginit de vii. alergau grăbite în toate direcţiile. cînd la stingă. Pe cîtă vreme stapînul meu văzuse un rege. cu desăvîrşire uluit. şi regele acesta vorbise cu el. Ce fusese oare stapînul meu în tinereţe ? Şi cum de ajunsese la bătrîneţe aşa cum îl vedeam acum ? 61 Toate astea erau de ajuns ca să dea de furcă unei. cînd deodată. nu tuşa Barberin. îşi încurcau unele într-altele catargele. Şi pentru ea. altele îl urcau . facă'catarge. dar cu un horn ce arunca în văzduh virtejuri groase de fum. Pentru un copil. se înalţă deasupra unui rîu care-şi domol apele leneşe . în faţa noastră. Petrecusem noaptea într-un sat destul de păcătos şi părăsisem dimineaţa în zori. gălăgia pricinuită de huruitul numeroaselor trăsuri ce se vedeau alergînd în sus şi în jos pe cheiuri. dincolo de rîu. care nici nu ştia ce este aceea. URIAŞUL CU CIZME DE ŞAPTE POŞTE Părăsind ţinuturile acelea sterpe şi pietroase.Şedeam amîndoi pe o bancă în faţa grajdului. iar reprezentaţiile noastre sînt numeroase şi curg destul de uşor în tăviţa lui Capi. toate astea erau cu putinţă . Numai că toate astea se amestecă oarecum nelămurit în capul meu. greierii îşi ţîrîiau cîntecul lor monoton. ca şi cum o perdea s-ar fi ridicat pe neaşteptate din faţa noastră. care mă atrăgea cu atît mai mult. cu tui nuri . iar eu cu ochii aţintiţi pe faţa lui luminată de razele palide ale lunii şi ascultînd. se aşternură în voie pe o întindere ncsfîrşită. mai erau şi unele care. şi tot acolo avea să şi moară. vîntrelele şi pavilioanele lor multicolore ce în vînt. cu cît nu pricepeam nimic. se petrecea acolo o mişcare neînţeleasă. urca încetişor pe cer. împroşcau vîrtejuri de fum negru care. Ce de case ! Ce de hornuri ! Unele mai înalte şi mai înguste. altele părăsesc . pe •deasupra acoperişurilor. Unele corăbii soisesc din după lungi călătorii : uite-le. funiile. fără Ca au să-l fi întrebat. aplecate uşor pe o parte. cu spatele rezemat de zidul care păstra căldura din timpul zilei. cam pe la mijloc. acoperişurile şi clopotniţele unui oraş mare toate zilele se zăreau risipite pînă departe în zare. îmi zise Vitalis. Se auzea un huruit surd. sprintenă. luna plină. amintirile mă poartă într-o vale răcoroasă şi plină de verdeaţa. stăteam nemiş-ca-l. zgomot de fierărie si de căldărărie. este podul de la Bub2nc. lumea se mărginea la ţinutul pe care îl puteai îmbrăţişa cu ochii de pe culmile muntelui Audouze. fi nu numai cu putinţă.ci ? mă întrebă Vitalis. cîrd la dreapta. — Iată-ne la Bordeaux. habar n-avusesem de istorie. în sfîrşit. Dar iată că vine în minte o care m- a izbit atunci îndeajuns ca să mi se întipărească adînc în amintire şi s-o pot înfăţişa acum cu toată puterea. căci bogăţia ţinutului s-a răsfrînt aici asupra locuitorilor.

dădea semne oboseală. Avem de mers prin pustiul acesta vreo douâzeci-douăzeci si cinci de poşte. mergeam. nici în depărtare vreun fum să se ridice deasupra vreunei case. nici fîneţe. curaj picioarelor noastre ! Dar nu numai picioarelor le trebuia curaj. eram gata . am regăsit mine acest de neînţeleasă melancolic care cuprinsese în pustietăţile acelea. aşa cum păţisem mai deunăzi la Cahors : — Păi ce ? Tot aia. iar ferigile. cu toată iui de a străbat0 drumuri lungi. după ce mersesem mai întîi de-a lungul Garonei. nici vite la păşune. de jur împreiur. şi după ce jucam Slugă la domnul Sujleţel. Vitaîis îmi spusese că vom ajunge spre seară într-un unde vom poposi. Nu se mai vedeau nici vii. doar pămînt cenuşiu în depărtare. însă Capi era şi el frînt de oboseală şi se făcu că nu aude. Iar acelea care aleargă învăluite în nori de fum sînt remorcherele. fără zăresc vreo de corabie la orizont. de-a lungul drumului acoperit cu un muşchi catifelat. se îndreptau ioc şi se ca valuri. ce-i drept. devenind tot mai sărăcăcioase . — Iată-ne în Lande. mă mai copleşea si un soi de toropeală . ale căror retezate aproape de De-a lungul trunchiului aveau nişte şi roşii prin oare se scurgea răşina ca nişte lacrimi de cristal. Pînă atunci nu stătusem niciodată mai multă vreme în oraşele pe care le în cale. siliţi să străbatem întinderea pustie care începe de la porţile Bordeaux-ului şi se sfîrşeşte în Pirinei. Vitalis n-a avut timp să răspundă nici măcar la a suta parte din întrebările pe care voiam să i le pun. oare cel mult hă se meu arate niciodată la capătul acestui drum nesfîr-tit ? în zadar deschideam ochii cît puteam si mă uitam în depărtare. nici păduri . Erau molifţi. îneît stăpânul meu se tăvăli multă vreme de rîs şi se distra pe socoteala mea pînă la sosirea noastră în Pan. Şi. Doamne. şi căreia i se zice Lande. şi tot aia ? De la Bordeaux trebuia să ne ducem la Pau. ale tufişuri se topeau tot mai mult în înserarea ce se Nădejdea că vom ajunge curînd ne făcuse să iuţim pasul şi vedeam că pînă şi stăpînul meu. casele începură să se rărească. . în faţa unor spectatori care nu le mai văzuseră. Moartea Generalului. Plecasem din Bordeaux de vreo şapte-opt zile şi. după obiceiul lui cînd nu voia să asculte. pe deasupra. De atunci am călătorit în mai multe rînduri pe si de cîte ori aflat în. simţeai cum te cuprinde o tristeţe nelămurită. ci şi minţii şi inimii . Dar în loc să mă aşez el. nu decît cîmpie şi iar cîmpie. de ţi se rArea e chiar glasul acestor copaci schilodiţi ce se vaită din rănilor lor. mergeam. nici arături. Am fost. Eram ostenit mult ce umblasem toată ziua şi. ni părea ca bătusem oaşul pe loc. Nu zăreai nici arături. unde publicul se reînnoieşte cu uşurinţă. buruieni uscate si grozame pipernicite. care însă nu înveselea priveliştea. mereu muşchi .. Cînd v incul trecea vijelios prin stîrncu o atît de jalnică. Ca pe noştri alergau orizontul înecat aburii fără să poată nimic altceva iceeaşi ce se înaintea noastră. Dă-le. Dar seara se apropia si nu zăream încă nimic care să vestească satului . prea variat. făcui chiar de la începutul acestei călătorii o-greşeală de mare. un fel de deznădejde. rotimdu-se în -jurul ancorei ca să se îndrepte vîrful către apa care urcă.' i Mergeam.portul : acelea pe rare le vezi pe la mijlocul apei.. cu gîndul să văd dacă nu se zăresc cumva vreo lumină prin împrejurimi. artiştii noştri arătaseră tot ce ştiau şi nu ne rămînea decît să ne ducem să jucăm în altă parte Sujleţel ia curăţenie sau Dreptatea învinge. apoi ne trezirăm în mijlocul unei timpii nesfîrşite. Sujleţel ia curăţenie şi alte trei-patru piese. Cu nişte artişti ca aceia care alcătuiau „trupa vestitului signor Vitalis". repertoriul putea fi. Dar Bordeaux este un oraş mare. fără să ni se strige. ale căror frunze mlădioase mişcătoare unduiau în suflarea se încovoiau. cît vedeai cu ochii. căci tot mergînd pe drumul acesta ce părea că nu se mai isprăveşte. Se opri vrînd să se odihnească o clipă pe drumului. Curînd. zise Vitalis. ci numai pădurici de molifţi şi bălării. mijlocul oceanului. netedă şi mor. Arar treceam şi prin cîte o pădurice. care se întindea înaintea noastră. Dreptatea învinge. Ce de cuvinte ciudate pentru mine ! Ce de lucruri noi ! Pînă la podul care face legătura între La Bastide şi Bordeaux. cum se obicei. nici livezi. ani alergat spre o movilă plină cu mărăcini ce se no departe de şosea. mereu mărăcini. aşadar. şi era de ajuns să ne mutăm cartier într-altul pentru a putea da cîte trei-patru reprezentaţii pe zi. îl chemai şi 65 Capi . iar în apropiere. căci era aceeaşi : mereu buruieni. o părăsisem la şi pornisem spre Mont-de-Marsan pe drumul care o ia de-a dreptul peste cîmp. Deşi nu mai eram acum şoricelul din fabulă care cască gura de admiraţie sau de spaimă la tot ce vede. cînd ne uitam în nostru. căci nevoia de a găsi 63 mereu public nou ne silea să schimbăm în fiecare zi locul unde dădeam reprezentaţiile. unduind uşor.

dintr-o lume de basm. se zăreau pe cerul palid pe deasupra tufişurilor şi ferigilor. dar acum nu mai eram singur în pustietatea : se afla alături. De ce ? Nu ştiam nici eu. Nu putui găima decît o singură vorbă. răsucindu-mă pe călcîie. mlădioase. totuşi. punîndu-mi mîna pe stâpînul sili întorc capul şi să privesc îndărăt. Dar nu sufla nici o adiere . oricît de iute alergam eu. ceea ce. n-am văzut nici cea mai mică lumină. cei cîţiva copăcei care. în treacăt. fără îndoială. vreme ce cîinii. mă opream la fiece pas. tufişurile. ca să ajung cît mai iute Vitalis. am în fugă o privire îndărăt : dihania se apropiase. namila mai repede c i mine . ţinîndu-mi răsuflarea ca să aud mai bine. lătratul unui cîine . nu ştiu nici eu cum. cu o ultimă sforţare. însă cu stele strălucitoare ce luminau cerul şi-şi vărsau lumina în aerul împînzit de o ceaţă uşoară. nimeream tot tufele de mărăcini şi în bălării. zărit în depărtare o umbră cît toate zilele mişeîndu-se repede pe deasupra tufişurilor şi. Animal să îie ? Om să fie ? Trupul. buruienile şi ferigile tot mai înalte . ai fi zis că. o pasăre de noapte sau poate un păianjen imens cu patru labe. mă agăţăm. subţiri şi lungi. Mărturisesc că am avut din nou o clipă de şi de spaima. privind în jurul meu cu adîncă nelinişte. mi se pot mişca trebuie ori să le mişte vîntul. odată cu întunericul. îmi era frică. prin care privirea putea străbate nestingherită. de aici înainte cîmpia era presărată numai cu ierburi. noaptea se lăsase. astfel că am putut să gonesc şi mai iute. Totul era ciudat . crengile. ale cărui mădulare. altul în locul meu s-ar fi înspăimîntat poate de aceste arătări. în aceeaşi clipă. dihania ! Printre lătrăturile dinilor am auzit deodată un hohot de rîs. mărăcinii se tăceau tot mai mari. cîmpia îşi schimbase înfăţişarea. 67 — Dihanie eşti tu. şi deodată am simţit un fior pe şira spinării : tăcerea pustietăţii mă înspăimînta. fără Lună. oricît ar fi ele de uşoare. . Un luciu era sigur : acest animal cu picioare de o lungime neobişnuită se îndrepta spre mine în salturi sprintene. umbre stranii. 66 Chiar clipa aceea. mărăcinii şi copăceii aceştia aduceau cu nişte fiinţe vii. rizînd. . sau tufişuri ce se legănau. fără îndoială. căci. nimic alt decît forme nelămurite. De tăcere. eram pradă tulburării pe care ţi-o stîr-nesc suflet singurătatea şi tăcerea. Am stat aşa o clipă. an ca un foşnet de crengi atinse uşor. Pe cînd mă ca să scap dintr-un tufiş. lătrau toţi trei din răsputeri. pe care o repetam fără să-mi dau scama : — Dihania. mai ales. trebuia să priveşti bine ca să deose-beşti tufişurile. mai decit vorbele lui. ori să le scuture cineva. mă repezii pe la vale. Ia uită-te puţin te lui. îndrăznii deci să deschid ochii şi să încotro îmi arăta el cu Arătarea care mă scosese se oprise locului şi stătea nemişcată mijlocul drumului. deoarece şi Vitalis mă întrebase dacă nu- mi era frică . fără mărăcini. Din fericire. Lucru curios însă : înaintam mai încet acum. capul mîinile erau de . Cineva ? Nu. de parcă s-ar fi umplut de tai-nice vedenii. mă izbeam. era cu putinţă. Vorba asta m-a făcut să nu mai stărui şi am pornit singur în cercetare : nu voiam să dau prilej stăpînului să glumească pe socoteala mea. Nezărind nimic care să-mi vestească vecinătatea vre-unei case. nu mii aveam nevoie să întorc capul o simţeam în spi<tele meu. de departe. eram chiar silit să mă strecor pe sub ele. cîinii mă înconjurau . în acelaşi timp. nu putea să fie om namila asta neagră care venea spre mine .se pierdeau în beznă . ici-colo. la cobo-decît la urcare . mărăcini ce păreau că-şi întind crengile spre mine ca nişte braţe lungi. Dar. mărăcinii şi. îşi înălţau tulpinile strîmbe şi crengile răsucite . mai ales că nu simţeam nici cea mai mică teamă. ăsta dezmorţi picioarele şi. Privirile mi . pu-nîndu-mi această întrebare. din cînd în cînd. oricît am căscat ochii. am băgat de seamă că amurgul acesta vaporos dădea lucruri-l >r forme ciudate . un copăcel pe care nu-l zărisem din capul locului.— Ţi-e frică ? mă întrebă Vitalis. Mi-am dinţi şi am privit cu hotărîre. îmi trecu prin gînd. am ajuns pînă la stăpîmil meu. ciuleam urechile pentru a încerca să prind cît de cît un zgomot cunoscut : mugetul unei vaci. sugrumat cum eram de spaimă şi de fuga mea nebună . Cu toate acestea am ajuns curînd în vîrful movilei. la urma urmei. care niseră în sus. în orice caz simţeam că mă paşte o primejdie. Totuşi. că un. căzînd la picioarele lui. de sin- gurătate. nu simţeam nici o spaimă. Abia îmi mai trăgeam sufletul. zise el. mai degrabă un animal necunoscut. ajungea. făcu să-mi mai inima la loc . de noapte. Am încercat să-mi spun că numai frica e de vină şi că ceea ce luasem eu drept o umbră era. vîrfurile lor îmi treceau deseori de cap şi. Tot mergînd şi uitîndu-mă în dreapta şi în stînga. între timp. Pe măsură ce urcam povîrnişul colnicului.

— Ai putea să-mi spui cît mai avem de mers pînă sat ? întrebă el. lă-sind mereu în dreapta noastră culmile albăstrii ale ce semănau cu nişte grămezi de nori. se înţelege că am preţuit cum se cuvine norocul acesta. cea dinţii grijă a fost să cău-tăm locuri potrivite pentru reprezentaţiile noastre. îie că plăceau fie că îi stînjeneam noi serviciul. dacă animalele pricep ce li se spune. de ce avea labe ? Să fi îndrăznit. Prin urmare. Pe una din aceste alei ne-am instalat şi noi. ca să străbată astea nisipoase sau mlăştinoase fără să se afunde 68 pînă la brîu. Dar loc de răspuns nu auzii decît un rîs scurt ca ţipătul unei Va să zică era totuşi animal ! însă continuă să-i pună întrebări. Aş mai fi stat aşa multă vreme fără să ştiu c^ răspuns să dau între -dacă meu nu fi adresat arătării. LA JUDECATA Despre Pau mi-a rămas o amintire plăcută . publicul nostru a început să se rărească . — Atunci. aproape tot atît de frumoşi ca ai Dolcei. Şi cum am acolo toată iarna. Ca de obicei. îl urmai pe stăpîn fără nici o vorbă. e un oraş care vîntul nu bate aproape niciodată. mai ales în partea oraşului care se învecinează cu Grădina Botanică . nu avui curaj şi. Şi lămuri cum oamenii din Lande. poliţistul care păzea această alee nu văzu cu ochi buni prezenţa noastră acolo şi. dureroase pentru picioarele unor drumeţi care făcuseră. cu toate că nu părea răutăcios. aşezat pe malul unei ape. ele nu pot să răspundă. al Huntleylor şi al altor pes -meţi cu care. erau zidite din cărămidă roşie. tot aia şi tot aia ?" Cei mai mulţi erau copii de englezi. se slujesc două prăjini prevăzute cu scăriţă pe care şi le leagă de picioare. Stăpînul spuse că ne aflam la Toulouse şi că vom sta aici ceva mai mult. toată iarna am avut un public alcătuit copii. dar iot nu ştiu ce-i . căci lupta dintre nişte bieţi măscărici ca noi şi oamenii poliţiei nu SP dădea cu arme egale . prin pieţe publice sau pe bulevarde. porneam iar la pe drumuri lungi. suind dealuri. din care pornesc mai multe bulevarde numite alei. am ajuns într-un oraş mare. fie din vreo altă pricină. băieţi dolofani şi rumeni. coborînd văi. Apoi. — Da. într-o bună zi am luat-o iar din loc şi am pierdut cu -rînd din ochi turnurile lui Gaston Phoebus şi ale lui Mon - 69 tauset. copiii aveau grijă să-şi umple buzunarele pentru a-i împărţi după aceea cu dărnicie lui Suîleţel. Care nu-mi fu mirarea cînd animalul spuse că prin nu erau case. — vezi ce spericit atît de tare ? mă întrebă drum. sfîrşitul reprezentaţiei. ci pentru altceva. căci locurile de plimbare nu lipsesc la Toulouse. traista. care nu se mai saturau de programul nostru şi nu ne strigau niciodată : „Păi ce. — Şi iată cum ajung ei să pară copiilor fricoşi că sini uriaşi cu cizme de şapte poşte. deosebeam de bine aceste amănunte. şi chiar de la primele reprezentaţii am avut parte de un public numeros. Foarte curînd ne-am pomenit singuri în pieţele publice şi am început să ne gîndkn să părăsim şi noi locurile de plimbare de pe Basse-Plante sau din Parc. a doua zi. şi de cîte ori. nu mai ştiu cîte zile şi cîte am mers tot înainte. cele mai multe foarte urîte. mult mai important. Totuşi nu din. de vreme ce i se vorbea. nu ne pomeneam cu copii care veneau să dea mîna cu Sufleţel şi cu Capi ! îşi luau rămas bun . cînd umblă pe picioroange. Poate că în situaţia noastră ar fi fost mai cuminte să nu ne împotrivim acestei hărţuieli. e acolo. în mijlocul unei cîmpii roditoare : casele. căci umbra cît toate zilele se (neagră pe cerul slab luminat de stele. dar stăpînul meu nu judecă astfel. şi anume noastre. Atunci am început eu să mă deprind cu gustul Alberţilor. o pajişte frumoasă. o mulţime. era acoperit cu păr ca animale şi avea labe lungi şi slabe pe care se Cu toate că întunericul se îndesise. şi fetiţe drăguţe cu ochi mari şi blajini. zece poşte pe zi. Cînd s-a apropiat primăvara cu zile mai călduroase. a doua zi nu-i mai vedeam. Ne reluam viaţa rătăcitoare. era om. clinilor şi mie. dacă vorbea. ca noi. încercă să ne alunge. pentru că. . iar străzi e erau pavate cu pietricele ascuţite. ceea ce se păru cu totul nesăbuit. înainte de pleca de acasă. umbrită de copaci înalţi. pricina se hotărî stăpînul să rămînă atîta vreme în acelaşi loc. într-o seară. Din nenorocire. la care se învoi să ne ducă şi pe noi. fi apropiat de el ca să-i văd clar. ci numai o tîrlă.om. siliţi să ne petrecem zilele pe străzi. Timp îndelungat. sînt oare şi uriaşi pe me-astea ? — Da.

într-o atitudine respec-tuoasâ. în timp ce sergentul se depărta cu paşi mari. în clipa aceea zări maimuţa. se tăvălea de rîs de strîmbăturile lui Sufleţel. sergentul ne întoarse spatele. trecu peste funiile ce îngrădeau locul pe care era instalat teatrul nostru şi năvăli în plină reprezentaţie. renumit în toată lumea. — Prealuminatul reprezentant al stăpînirii. ci se execută. ai fi zis atunci. Hohotele care izbucniră.Cu toate că nu era decît un dresor de cîini sărac şi bă-trîn — cel puţin în prezent şi după înfăţişare — era foarte mîndru. şi cît mai repede ! — Să le pun botniţă lui Capi. în care glasurile argintii ale copiilor se amestecau cu glasurile mai groase ale părinţilor. stînd în spatele „preastrălucitului reprezentant al stăpînirii". tind acesta încercă să ne gonească din alee. scos din fire de rîsetele 2ublicului. încurajat de aceste aplauze. lui Zerbino şi Dolcei ! strigă Vitalis. signor. urmă : — Şi cum Oare încintătoarea noastră Bolce. — Dacă mîine dinii nu au botniţă. nestăpînite şi zgomotoase. după cum explică el. Scoţîndu-şi ale cărei pene măturară nisipul. iar stăpî-nul meu. făcea tot felul de giumbuşlucuri . Amestecul sergentului stîrni murmure şi proteste : — Nu întrerupe spectacolul! — Lasă-l să-şi reprezentaţia ! Dar. poate să-mi un regulament. dacă susnumitul Capi ar purta pe vîrful nasului o botniţă ?! Măcar dacă ar fi vorba de o alîă unealtă. pune botniţă dinilor. mai potrivită cu meseria lui de doctor. Vitalis făcu tăcere. era convins că nu avea de c? sa se teamă atîta timp cît nu săvîrşea nimic împotriva legilor sau regulamentelor poliţieneşti. Vitalis rămase încovoiat din şale. era conştient de drepturile lui. ameninţîndu-ne cu pumnul. dacă ar purta şi ea pe vîrful nasului ceea ce preastrălucitu] reprezentant al stăpînirii porunceşte să i se pună? întreb onoratul public şi îl rog respectuos să-şi dea cu părerea. care se proţăpise cu pumnul în şold. auzind felul cum îşi alegea cuvintele. de respectuoasă şi de adîncă fu închinăciunea. să prescrie curăţeniile menite să-l vindece pe săr- 71 manul domn Sufleţel. — Da. în ziua aceea. dar rîsetele lui vorbeau de la sine . cu pălăria cu braţul ridicat şi adus de spate. se răsuci pe călcîie şi dădu să plece. cu un semn. Astfel că refuză să se supună agentului. nu răs-punse de-a dreptul. Cînd stăpînul meu nu voia să se lase pradă mîniei sau cînd avea el poftă să-^i bată joc de cineva — ceea ce i se întîmpla destul de des — obişnuia să depăşească cu mult chiar şi politeţea lui italienească . infirmiera. cu nişte mutre şi nişte schime de era mai mare hazul ! Sîciit de cuvîntarea lui Vitalis. omul şi animalul statură unul în faţa celuilalt. că vorbeşte unor persoane foarte suspuse. adică. care. adresîndu-se mai mult publicului decît sergentului. prin care ar îi interzis unor umili artişti ca noi să se îndeletnicească cu nenorocita lor meserie în această piaţă publică ? Sergentul răspunse că ordinul nu se discută. îţi fac proces verbal. Jucam tocmai Suile4el ia curăţenie şi. îl conduse. Onoratul public. — Negreşit. îşi proptea pumnul în şold şi îşi dădea mereu ca oul pe spate. chemat astfel să se rostească. se adresă el cu o plecăciune agentului de poliţie. poliţaiul se-ntoarse iar. Dar domnia voastră nu ştie ce spune ! Cum at mai putea preaînvăţatul doctor Capi. mai ales. purces de la susnumita stăpînire. îi spuse el răstit Iui Vitalis. care nu părea să fie un om de înţeles. privindu-se ca şi cum trebuia să se aleagă care din doi avea să plece ochii cel dinţii. poliţaiul. Şi. La aceste cuvinte se stîrni un hohot de rîs. strigă sergentul. făcînd pe grozava . pe mîine ! zise Vitalis. — Să le pun botniţe ! — Aşa scrie în regulamentul poliţiei . şi aşa înţeleg să fac . se apropie de sergent şi făcu alte trei plecăciuni pînă la pămînt : — Prealuminatul reprezentant al stăpînirii a spus cumva că trebuie să le pun botniţă artiştilor mei ? întrebă el. s-ar cuveni cunoşti. de aceea vă făgăduiesc să supun ordinelor domniei voastre de îndată ce îmi veţi arăta în puterea căror regulamente le daţi. dar acrea nu se vîră în nas . răspunse Vitalis. cum era acestei comedii la Toulouse. . atîta îţi -pun ! — Pe mîine. în ziua următoare însă. îşi încrucişa labele ca el. Vitalis. publicul nostru era foarte atent. — Trebuie să le pui dinilor botniţe. îşi bătea joc de sergent şi. . . timp ele cîteva secunde. puseră capăt acestei scene mute. rîzînd pe sub mustaţă. ar mai putea să se folosească de graiul si de farmecele ei pentru a-l convinge pe bolnav să lase să i se cureţe măruntaiele. îi dădea dreptate lui Vitalis. ba mult.

— Crezi cumva că am de gînd să le pun botul î:i fiare ? — De ! Mă tem că sergentul e hotărît să nu ne dea pace. avea un fel de a mă privi peste umăr care nu prevestea nimic bun. eram gata să cred. totuşi. dar. îmi venea şi mie să rîd. vei cînta vreo cîteva bucăţi la harfă. pe care o ornam din gură acompaniindu-mă cu harfa şi care stîrnea întotdeauna aplauzele publicului. i-am spus. în timpul reprezentaţiei. Nevrînd deloc să-l scot din fire pe sergent. singur. pe de altă parte. poate. în ziua aceea. îl pun să joace un rol ca-în piesa pe care i-o pregătesc. singur <cu Sufleţel . mai ales cît stătusem la Pau. Acei care asistaseră în ajun la certa cu sergentul reveniseră si aduseseră cu ei şi prieteni. stâ-meu mă învăţase să la harfă. prilej de rîs şi de petrecere pe socoteala poliţiei. furios. Dar acuma iată-mă-s singur şi mărturisesc că nu prea ştiam ce să spun dacă agentul m-ar ii luat la rost. scos din fire. Bineînţeles că asta spori şi mai mult veselia publicului. Cum avea să se sîîrşeaseă toată povestea asta ? Cînd Vitalis se aîla de faţă. l-am chemat pe Sufleţel la mine . îţi pierzi capul cum vezi un poliţai sau un jandarm. Nu prea sînt iubiţi oamenii poliţiei La Toulouse. Umbla în lung şi-n lat prin faţa frînghiilor şi. şi. îmi aruncă priviri ameninţătoare.nn foarte îngrijorat. şi lumea era curioasă să vadă cum se va descurca bătrînul italian şi cum îşi va face de rîs duşmanul. Aşa că mîine te vei duce tu înainte. într-adevăr. Şi îmi cîntai înainte canţoneta. după cum nu sînt iubiţi aproape nicăieri. Ţinîndu-ne de capul lui. dar pe dinăuntru. de- 74 ! Jocul acesta îl distra şi pe el şi nu voia nimic în lume să mă asculte. că lumea şi începu să se adune grabă toate părţile şi să se înghesuie în jurul locului îngrădit de mine. zbătîndu-se şi scăpîndu-mi din mină de cîte ori încercim să-i prind. Sergentul. . Dai fii pe pace. Cu toate că Vitalis nu rostise decît „pe mîine. îneît rîse-tele publicului se înteţeau. Dar în locul stăpinuUii meu veni sergentul din ajun. — Tu eşti un băiat crescut la ţară şi. trebuia deci să mă supun. voi face în aşa fel ca şi publicul se distreze puţin. şi nici elevii mei să nu fie prea năpăstuiţi.ă obţin ceva cîştiguri bune .Reprezentaţia continuă. de îndată. o canţonetă napolitană. ei. care nu-şi dădea seama de gravitatea situaţiei. unde avea să iie. De aceea. la locul nostru. începu să se plimbe în jurul meu în lung şi în lat. mai mulţi spectatori mă întrerupseră să mă întrebe îngrijoraţi dacă are să vină şi „italianul". în împrejurările de faţă. In vremea din urmă. ca toţi eei de ia ţară. data şi acceptată. Era vădit că. Sufleţel îl zări cel dinţii-şi. acesta se datora talentului meu . îmi voi face eu intrarea cu Atunci să vezi comedie ! . punîndu-şi laba în şold şi dîndu-şi capul' pe ^•pale. seara se scurse 72 fără ca el să aducă măcar vorba despre cearta cu poliţaiul. pe cînd celălalt se plimba pe dinafară. — Ca să rupă Capi botniţa mîine. cînd trupa noastră avea succes. Se plimba şi o] de-a lungul frânghiei. cred că ar fi bine i-o punem puţin mai din vreme. se distra pe socoteala sergentului. vă'zindu-mă singur cu Sufleţel. continua plimbarea. Atunci am îndrăznit să deschid eu discuţia. ţeapăn. poate că ar obişnui. înfăţişarea acestuia mă făcea să presimt fă lucrurile n-aveau să se termine cu bine : părea. anunţa o mare reprezentaţie. Credeam că stăpînul meu le va cumpăra dinilor botniţe. mă privea peste umăr cu o mutră atît de caraghioasă. întărîtat la culme. Publicul izbucni într-un hohot de IÎS ŞI aplaudă în mai multe rînduri. printre altele.Nu-mi prea plăcea perspectiva de a mă duce aşa. — Vine numaidecît şi el. Am de gînd să mă folosesc de sergent . dar începeam să-l cunosc pe stăpînul meu şi să ştiu cînd puteam să-i ţin piept şi cînd nu. prin urmare. cu pieptul bombat şi cu un aer de trufie foarte caraghioasă. Aveam acum multe din firea unui artist şi. nu era cu să-l fac să renunţe la petrecerea pe care o pusese 3a cale . Sufleţel. A doua zi m-am dus la locul nostru obişnuit şi am întins frînghiile. era uşor : răspundea el sergentului. dar nici gînd . cînd trecea pe lîngă mine. Pe de altă parte. De-abia citeva măsuri. -sig-nor !" toată lumea înţelesese că această întîlnire. astfel că ajunse-- sem ^~ă cunosc binişor cele cîteva bucăţi învăţate de la Era. am eu grijă ca mîine sergentul să nu-mi poată face proces. trecînd prin faţa mea. 73 am avut bunul simţ să înţeleg că nu pentru a-mi asculta canţoneta se înghesuia lumea în jurul funiilor noastre. şi cînd se va aduna în jurul tău destula şi va sosi iş sergentul. vei întinde frînghiile. să pregătesc reprezentaţia. Asta ne va mai împrospăta puţin programul şi ne va face şi pe noi să rîdem.

Şi timp de cîteva secunde. care era negru. Mă iubea şi îl iubeam. Primul imbold al cîinilor fu să-şi urmeze stăpînul. sfaturile bune şi toate dovezile de dragoste pe care mi le arătase de cînd eram împreună. cînd împărţeam pentru dormit acelaşi maldăr de paie. La maso. Trăiam aceeaşi viaţă. Vitalis fu cît pe-aci să cadă. Nu apucasem su dezmeticesc şi să deschid ochii. îţi trimit eu ce să faci. cu piele n. să vezi că nu iară închisoare. să cînt. — Te arestez. căci sergentul îl tîrî după Aşa se isprăvi această reprezentaţie. Observai atunci că. împărţea cu mine în măsură egală şi bun. şi negreşit că Vitalis îi împodobise pe cîini pentru păcăleala pe care voia să i-o tragă ser gentului. Oare timp or să ne-ajungă cei cîţiva gologani pe care în buzunar.ire cînd aveam să ne revedem ? Auzisem vorbindu-se de închisoare. obişnuiţi cu ei se supuseră. O. însă nu avu ioc nici o luptă. Publicul se împrăştiase repede : doar cîteva persoane mai rămăseseră pe loc. era totuşi trîn . socotesc. Nici una. îşi smuci mîna. îl şi înhăţase de încheietura manii. Un tată n-ar fi avut atîta grijă de copilul lui. iar ochii îi sc'mteiau mînioşi poruncitori. pe arşiţă mă ajutase întotdeauna să duc de bagaje şi de lucruri cu care eram împovărat. dar se vede. întorcindu-se spre mine îmi zise : — Du-te la han şi stai cu . purta o pan roşie . atît de straşnic fusese . Zerbino. în zilele geroase împărţise cu mine pătura . o luptă între ei n-ar fi ţinut mult. — dau voie să de copil. cînd despre alta. Nu putu să spună mai mult. că doar n-a făcut şi n-a spus nimic ! — Urîtă poveste ! Dacă poliţaiul îl reclamă pe bătrin că s-a răzvrătit împotriva stăpînirii. Cită vreme ţină acolo ? Iar eu ce să fac în acest timp ? Cum să trăiesc ? Din ce ? Stăpînul meu obişnuia să păstreze banii la şi înainte de a fi de sergentul de poliţie nu avusese timp dea nici o lcscaie. o panglică albastră. care avea blana albă. sări peste se repezi la mine şi palmă de era cît pe ce să cad jos. Sergentul turba de furie. după împrejurări. 76 Această despărţire mă lovi deci foarte dureros. mă mai trăgea de urechi sau îmi mai dădea cîte o palmă ceva mai grea decît ar fi fost poate unui tată . cei doi bărbaţi se priviră drept în ochi. Mă învăţase să citesc. crezui că sergentul o să se lase păgubaş. ca să ne hrănim cu toţii : şi eu ? Vreme de două zile am trăit într-o nelinişte să ies din curtea îngrijind de Su-şi de care stăteau cu toţii . dar se îndreptă îndată şi. ^au mai bine-zis cînd mîncam. care era cenuşie. — Ce vrei ? întrebă Vitalis. Erau bot de teatru. ridieîndu-şi braţul drept. Stăpînul meu era minunat : îşi ţinea drept capul lui frumos.ibe. îl înhaţă pe Vitalis de guler şi îl împinse înaintea cu putere.poliţaiul. de o rară nobleţe. pe cînd sergentul era un om încă şi de puici-? . Simţisem foarte curînd faţă de el o dragoste sinceră. dimpotrivă. M-am întors la han peste măsură de şi de Trecuse de mult timpul cînd Vitalis îmi insufla La drept vorbind. — Bătrînul a avut dreptate. căci nu prea ne aşezam noi o masă adevărată. dar nicidecum . de dimineaţă pînă seara şi. In timpul lungilor noastre hoinăreli folosite fiecare clipă dîndu-mi lecţii cînd despre una. le poruncii să rămînă lîngă mine şi. spuse E o laşii *te din dumitale. pe care stăpînul meu o voise veselă şi care sfirşise atît de jalnic. avea o panglică iar Dolce. Poliţistul vru să~şi tragă dar Vitalis i -o strinse mai tare. — Curcanul nu trebuia să se-atingă de copil. că ivit intre mine sergent. care sporise zi de zi. — Pentru ce l-ai bătut pe copil ? — Lasă vorba şi urmează-mă ! Vitalis răspunse . timpul acela nu ţinuse decît cîteva ore. în loc să-şi aibă 75 boturile prinse într-o reţea de fier sau într-o plasă. urmează-mă. nu-mi dădea niciodată bucata cea mai rea ca să-şi păstreze lui pe cea bună . aveau jurul botului cîte o panglicuţă îngustă de mătase ■ gata cu fundă . discutînd cele întîmplate. Cîteo -dată. cîtă avea el de mine. Văzînd această înfăţişare. de multe ori. e drept. să scriu. îl lovi pe sergent cu toată puterea peste 1 Stăpînul meu era un bătrîn vînjos. orbit de mîni<\ îşi închipui că eu aţîţam maimuţa. mereu laolaltă. dar aceste mici pedepse nu-mi puteau şterge din minte îngrijirile lui. mei două.Nu ştiu cum. de seara pînă dimineaţa. Capi. — Ba n-a avut. şi rău.

apoi preşedintele. Mă zări şi chipul lui întristat. ■— Să-l auzim şi pe agent. era iar ve-^el şi zburdalnic. spuse acesta. am jăcut o mare greşeală. l-am apucat de mînă şi l-am ţinut ca să nu dea şi a doua oară. avînd înfăţişarea unui om ruşinat şi . Sîmbătă. se lumină . deşi era vorba de stăpînul meu şi nu de mine. stăpînul meu dădea de veste că fusese închis şi că urma să fie judecat sîmbăta viitoare de tribunalul corecţional." Apoi îmi dădea cîteva sfaturi. pentru vina de a se fi împotrivit unui reprezentant al autorităţii şi pentru violenţă săvîrşită asupra persoanei acestuia. care toţi spuneau sînt şi care. pînă la urmă. Două luni închisoare ! Printre lacrimi văzui uşa prin care intrase Vitaiis chi/îndu-se . ci numai o dată . ce l-au întrebat. Vitalis. îl văzui ieşind cu un jandarm. răspuns el. Acesta povesti faptele aşa cum se petrecuseră. am ajuns în piaţa unde trebuia să loc reprezentaţia noastră. desigur. mă uitam la judecătorul care îl întreba.pleoştiţi şi amărîţi în. Mă uitam la meu care stătea în picioare. preşedintele. au fost condamnaţi cu toţii. domnule preşedinte. încetul cu încetul. Vino la şedinţă : vei avea prilejul să mai înveţi cîte ceva. pentru dinsul cer indulgenţa tribunalului şi-l rog să ne ţină despărţiţi cît mai puţin timp cu putinţă. mai bine zis. domnule preşedinte. Nu ştiam pînă atunci ce erau tribunalele şi dar totuşi o frică îngrozitoare de ele : mi se păreî^. din păcate. fără să cuget. dar pentru copilul care îmi este atît de şi care va singur. am uitat cine era omul care se aruncase asupra mea sau. ieşit din fire. ci pe nişte oameni care furaseră. dar ţi—găsit ! Un alt magistrat vorbi timp de cîteva minute. în cea de a treia zi. nici nu mă deam să ascult. adăuga el. n-am mai văzut în el decît omul ÎP loc să văd agentul şi. şi. Credeam că îi vor da drumul. — La vîrsta dumitale se cade să cugeti. — Se cade. simţii că era fericit să mă vadă şi. adulmecînd şi dînd coadă ca să-mi arate. De altfel. ■— E băiatul dumitale ? — Nu. dar îl iubesc ca şi cum ar fi al meu. Prin scrisoarea aceasta. apoi uşa se închise la loc. termina îmbrăţişîndu-mă şi însărcinîndu-mâ să-i partea lui. nu faci totdeauna numai ce se cade. Interesîndu-mă. 78 —■ Asta-i tot ce ai de pentru apărarea dumitale ? întrebă. învăţîndu-mă ce să fac. —■ Aşadar. Capi stătea între mele cu nasul în mirosind. înţelesei că mă căuta. fără să vreau.. doar mă uitam. dar. era condamnat la două luni şi la o sută de franci amendă. — Pentru mine n-aş avea nimic de adăugat. am făcut un gest. „La ându-mă dus de minie. că recunoaşte miros de unde e scrisoarea . Două luni de despărţire ! Unde să duc ! . Atunci mă hotărîi să ies din ascunzătoarea mea şi. că eu primejdie . — Recunoşti că l-ai lovit pe agent ? — Trebuie să spun că atunci cînd acesta m-a apucat de guler. făcui cît mai mic cu putinţă. spuse că numitul Vitaiis. de trei zile. de glasul şi de gesturile lui decît asupra loviturii pe care o primise. am aflat că şedinţa tribunalului co-începea ora zece. în loc să asculte cu atenţie. Dar e prea tîrziu pentru a o mai îndrepta. pentru prima dată. cu o voce gravă. sala ^e umplu recunoscut mai multe persoane care fuseseră de la cearta cu poliţaiul. 77 pe meu îl judecară cel dintîi. mă podidiră lacrimile. . Acuma îmi dau seama. de zid. eram prea emoţionat ca înţeleg sau cel puţin să aud ceva. dar stăruind mai mult asupra felului cum îşi bătuse joc de persoana lui. fără să vreau. se uita prin sală în toate părţile. l-am văzut cum i-a palmă băiatului care era cu mine. strecurîndu-mă printre curioşi. recunoşti că ai mai multe ori pe agentul care arestat ? — Nu de mai multe ori. de la ora stăteam rezemat cu spatele de uşa tribunalului şi astfel intrat cel dinţii. In Vitalis se aşeză şi el între doi jandarmi pe banca pe care stătuseră şi ceilalţi Ce s-a spus mai întîi. Cînd am văzut că-l bate. care ar putea să mă coste scump. ajunsei în rîndul din faţă. pe Capi. cu pletele lui date pe spate. în timpul acestei depoziţii. de a fi adus injurii şi de a li făcut uz de violentă împotriva unui agent al forţei publice. care se bătuseră. pe Dolce şi pe Pe cînd citeam scrisoarea. un om îmi aduse o scrisoare de la Vitalis. habar n-am . mă trăsei îndărătul unei sobe mari. pe Sufleţel.

băiete. pleacă ! îţi dau cinci minute ca să-ţi iei şi Dacă te găsesc în curte întoarcerea mea. să ştii că ai de furcă cu îmi dădeam că orice stăruinţă era de prisos Trebuia „s-o cum spusese hangiul. care nu mi-ar fi ajuns pentru o s-tîrguiaîă. cîinii ridicau capul spre mine priveau cu o mutră care nu mai avea nevoie să însoţită de cuvinte spre a putea pricepe : le era foame. ţi-o ! Eram grăbit să ies oraş. nu. traista stăpînului tău. cu la fel . strigă el. — unde vreţi să mă duc.-? Că nu aveam bani să cumpăr botniţe ? Aşa şi . pînă fă o plimbare de două prin balneare. iei tălpăşiţa.11 PE APĂ împoindu-mă la han. cu ochii roşii. dacă stăpînul tău o să aibă de unde să-mi plătească pentru cîteva zile. — Dacă dumneata eşti sigur că îţi vei scoate banii. Hangiul stătea pr.r. îţi cîştigi şi singur. o să vio să şi-o ia. — Şi ce amendă ? — O sută de franci. Dădui să trec mai departe ca să mă duc la cîini. — Păi. Mergînd aşa grăbit. nu aveam buzunar decît vreo . Am intrat grajd. vezi şi tu că trebuie pleci ! Las' că găseşti tu de lucru prin sate. socotind bine. băiatule. — La cît ? — La două luni închisoare. — Atunci. unde am dezlegat clinii şi pe Suflete! şi. unsprezece centime. unde să mă mai găsească meu cînd o ieşi închisoare ? Că doar aici o să mă — N-ai decît să te întorci în ziua aceea . căci. domnule. căci nu aveau fi răspuns dacă cu vreun se. o sută de franci . — Hai. Bănuiesc că ai din ce bă trăieşti şi să ie dai de mîncare javrelor. nu cumva te bizui pe mine ca să vă dau casă şi masa ? — O. — Ei. . mă trăgea . pe care îl purtam cocoţat pe traistă. piciule ? Numai că. De ce să mă tină în casa lui ? Pentru el nu eram o piedică si o povară. îmi şi aşa . dar el :>pri. — Foarte bine. la Cauterets. care mă privi lung. urmă hangiul. bineînţeles. domnule. cu inima strînsă. fără să ştiu dac". şi o clipă crezui că mijlocul de a rămîne la han. — Şi ? Nu se poate. eu. nu mă bizui nimeni. face . — Ce vorbeşti. . şi simţeam ce răspundere mă apasă. însă el opri din nou — Si tu ce-ai de gînd să faci aste două luni ? 79 — Nu ştiu. domnule. ia-ii şi maimuţa şi laşi. domnule. Ce să spun ? Omul avea drep tate. să-mi văd de drum. La Bagneres. după ev traista şi petrecut după părăsit hanul.» si supraveghea. mormăi de cîteva ori. îmi zise. Şi dacă aresta pe mine ? Ja închisoare.4 am să văd sau nu banii . 80 — Şi dacă nu-i răspund ? — Ei. ce s-ar fi ales ele cîini şi de Sufle-? Ajunsesem director de trupă. cap de familie. ce-i cu stăpînul-tău ? — L-au condamnat. pe mine pînă atunci şi vei adăuga mea la aceea a stăpînului meu. va ieşi din închisoare. — Şi dacă scrie stăpînul ? — O să-ţi păstrez scrisoarea. — Aha ! Nu ştii. pentru două luni se schimbă socoteala. co nimănui. _ — Dacă vine vreo scrisoare. spus odată să pleci. — Două luni. şi atunci vom face şi socoteala. — Am să mănînc cît o să-mi dai dumneata de puţin. începi să cam plictiseşti. la c r r-t să cîştigi bani frumoşi. domnule? — Asta nu mă priveşie : nu nici tată şi nici stă-Ce am eu să te ţin ? Rămăsei o clipă năucit. nu pot să-ţi mai dau pe datorie încă două luni de aci încolo. Şi ăsta era şi adevărul : nu mă bizuiam pe nimeni. în poartă cu hangiul. Vorba asta îmi dădu o idee. nu-i aşa ? — Nu.

ca soldaţii porţia la cazan. cită vreme nu aveam asigurată ziua de Cumpărînd numai o jumătate de kil şi un sfert. de altceva. pe drumul spre Montpellier. ieşi cel mai bine la socoteală . graba ele a fugi de un oraş unde tot pasul puteam să întîlnesc poliţişti. ca să nu se risipească pîinea. în timp ce Sufleţel mă trăgea de. Am văzut oameni care nu mai iau bănuţii ce li se dau ca 82 rest. pornisem. — Cîntăreşte ceva mai mult. — Bine. şi dinii se uitau la mine cu ochi din ce în ce mai rugători. am tăiat-o apoi în felii mici . în sfîrşit. Mă socoteam. şeful lor. Şi dintr-o coşcogea pîine. că îmi era de ajuns o jumătate şi un sfert şi o rugai să nu-mi taie mai mult. momentul mi se păru potrivit să le spun cîteva cuvinte camarazilor mei. Cerui să mi se dea trei sferturi de kilogram de pîine. din cei unsprezece bani ai mei. apoi. doream numai ca ele să mă îndepărteze mai mult de Toulouse . Cîinii. adică destul ca să nu murim de foame şi să putem aştepta un prilej de a cîştiga ceva bani. Şi dădu drumul în tejghea celor opt gologani ai mei. el se săturase. Doice într-o parte şi Zerbino în alta . şi dădui buzna în cea dintîi brutărie ce?-mi ieşi în cale. dar nu cu mult deasupra lor ca să fiu scutit de a le face cunoscut împrejurările grave în care ne . mă socotii destul de departe de Toulouse ca să nu-mi mat fie teamă de nimic sau. care avea nevoie de mai puţină hrană decîi noi. lla cel dintîi copac întîlnit în cale. care. îmi rămîneau pentru a doua zi trei gologani şi doi bănuţi. pentru menajeria ta. Dar cu mîncarea ? Umblasem cam vreo două ceasuri fără să fi îndrăznit să mă opresc. ca m-aş fi de foame. Pîinea era pe atunci cinci gologani o jumătate de kilogram şi. cel puţin. să fie pentru cei doi bănuţi. pe drumul acesta. şi c a desert. bine. Şi eu. ne mai veni de fiecare cîte una . gata să şterpelească bucăţile ce i-ar fi făcut mai mult cu ochiul. spumnd că nu au ce face cu el . aşa că trebuia să ne "lumim toţi cu o singură masă. După ce îmi făcui repede această socoteală. numai că ar fi fost prea scump pentru punga mea. nu e prea mult . de-abia dacă ne venea cîte un sfert de fiecare . Cîinii s-au strîns roată în faţa mea : Capi la mijloc. Deşi ospăţul nu fusese din acelea care îţi deschid pofta de vorbă. fără a-i mai pune la socoteală pe Sufleţel. Noroc că problema locuinţei era mult mai puţin importantă : ne aflam în anotimpul călduros şi puteam foarte bine dormi sub cerul liber. Sufleţel. Nu ne-am dus prea departe. totuşi n-am îndrăznit să-i cer şi am u şit fără să spun o vorbă. săreau în jurul meu. pe cînd noi eram încă flămînzi. nu mi-ar mai fi rămas decîit unul. care mînca foarte puţin. săltînd-o puţin. dar la ce bun ? Cei unsprezece gologani mei nu puteau să ne ajungă pentru şi pentru cină. cum mai rămăseseră încă patru bucăţi. vezi bine. trebuie să mănînce şi ele. pe care sigur că noi am fi înfulecat-o toată. iar Sufleţel mă tot trăgea de păr ţipînd de bucurie. îmi zise brutăreasa. Nu mi se părea cuminte să mă avînt în asemenea cheltuieli. rămase în picioare. eu Insă nu aş fi respins pe cei ce mi se cuveneau.din cind în cînd de ureche ca să silească să întorc capul spre el : atunci se freca pe burtă cu un gest care era tot de limpede ca şi privirea cîinilor. veseli. — Ia mai bine o pîine de un kil. luată pe mijlocul zilei. strîngînd pîinea sub braţ. care mă casta şapte gologani şi trei bănuţi. îi spusei brutăresei. dacă aş fi luat un m-ar fi co -Ut zece gologani . Din porţia lui luai trei felioare pe care le pusei în traistă ca să le dau dinilor mai tîrziu. dacă mi s- ar fĂ c «rut una ca asta. căci nici eu nu mîncasem ia nimic . adăpostiţi de vreun tufiş sau de vreun zid. astfel că. nu avusesem vreme să întreb încotro duceau drumurile . zise ea. încereînd să par cît mai sigur de mine. tot mi s-ar fi cerui 81 bani pentru mîncare şi pentru locuit. aceasta se servi şi ca supliment. ca să pot spune că voi pune botniţe clinilor a doua zi. am făcut cinci părţi cît mai egale şi. mi-am rezx mat harfa de trunchi şi m- am aşezat în iarbă. care nu era ostenit. fiecare îşi primea bucata pe rînd. bietele animale ! Negreşit că nu era prea mult pentru menajeria mea o pîine de un căci. spuse ea. cum era şi firesc. puţin îmi păsa ! Nu aveam nici un interes să mă duc ţinut anume şi nu în altul : oriunde. să ne lec de Deoarece hanul unde. cît despre Sufleţel. ureche şi se freca pe burtă din ce in ce mai vîrtos. unde fusesem goniţi se afla în mahalaua Saint-Micheî. Nu era treabă uşoară să împart pita . îmi tăie cît îi cerusem eu şi o puse pe cîntar.

precum şi înfăţişarea lui impunătoare. da. dar asta nu descurajă. urmai eu. vă veţi pune deşteptăciunea voastră. slăbuţ . a în slujba tuturor. ba. căci lui f. şi e de ajuns să vină unul. îmbrăcai deci artiştii şi. Nu avem bani. aşa cum am şi eu în voi. Zerbino şi Sufleţel. Zerbino şi Doi ce şi ei mai departe. Să-ţi vină să mori. Cu mîinile întinse. deodată un copil mititel. făceam economie dormind sub cerul liber. dimpotrivă. scumpii mei Dolce. O să fie nevoie să cam strîn-gem cureaua. atît de mititel de-ai fi zis că atunci învaţă să umble. era şi foarte firesc să aibă şi puţin chef de joacă. In timp ce mergeam în pas de mar. venea încetişor. Gata ! Acum mamă-sa are să se ia după el. ca să văd ce făceam : nici o scofală ! Oamenii ridicau o clipă capul.găseam. Aşa stînd lucrurile. eram cam mititel. vă înştiinţez că toată averea noastră este de trei gologani. Mărturisesc că aş fi făcut bucuros la fel şi că m-aş fi dat şi eu în leagăn cu plăcere. de -geaba Zerbino şi Dolce se învîrteau în tact.>. priveam în dreapta şi în stînga. ne lipsea flu- 84 ierul lui Vitalis. care atrăgea întotdeauna privirii'-. pînă la urmă. După vreun ceas de mers am zărit un sat ce mi s-a părut potrivit cu planurile mele. un cap sec . douăzeci. Dacă nu au pricepui ■ le-am spus. nimeni nu venea după noi. dar. apoi îl plecau iarăşi. şi cîştigul nu putea fi decî'. Poate că. Dacă mi-ar fi făcut Capi aşa ceva. părăsi pragul casei şi se îndreptă spre noi. dragă Capi. că apoi mai vine unul. tot o să se apropie cineva . şi apoi. După cîteva clipe de odihnă dădui semnalul de plecare : trebuia să cîştigăm bani ca să plătim adăpostul pe nmpul nopţii sau măcar pentru prînzul de a doua zi. dimpotrivă. Le spusei lui Zerbino şi Dolcci s t danseze. am să vă dau o veste rea : stăpînul nostru va sta departe de noi două luni de zile. oamenii îşi vedeau de ale lor . Cîntai înainte . — Asta este foarte rău. — Da. Nu îndrăznesc să pretind că tovarăşii mei au pătruns toate frumuseţile cuvîntării mele înjghebate pe loc. spusei. ca de tambur-major. dar inima mi-era îndurerată : mi se părea că port pe umeii o povară p/ea mare. nu alta ! Totuşi nu-mi pierdeam nădejdea. nici nu se mai uitau la noi. dar sigur că au înţeles despre ce era vorba. Cînd spun atenţie vorbesc numai de dini. urma urmei. dacă satul e mic. dar din partea lui nimic nu mă mira . dragii mei tovarăşi. în lipsa lui. Vă cer supunere. zece. şi după mamă. cîţiva pac-i încă şi ar fi fost lîngă noi. Venea. mai întîi pentru el şi pe urmă pentru noi. Dar degeaba cîntam eu. Desigur. cumpătare şi Să strîngem rîndurile şi să aveţi încredere mine. o să se strîngă public. în loc să-mi feste. Văzînd lipsa îşi dădeau şi ei seama că se petrecuse ceva grav şi aşteptau de la mine o explicaţie. din nenorocire. da. ca să nu sperii copilul. deşi pe la porţi vedeam femei împletind sau stînd la taifas. Mă mulţumeam şi cu cîştig modest şi îmi spuneam că. Cînd iată că. Asta e! Dacă nu reuşim. Dar iată că . La acest cuvînt pe care îl cunoştea foarte bine. e un sfat bun. şi primejdia de a se întîlni cu sergenţi de poliţie este atît de mică. Ajungînd la o răscruce unde se afla o fîntînă umbriţi de cîţiva paltini. cam pirpiriu. îndrăznesc să nădăjdu- 83 ît~sc că veţi înţelege gravitatea situaţiei şi că. importanţa şi demnitatea mea de şef nu-mi îngăduiau asemenea distracţii. îmi luai harfa şi mă apucai vals. ciupind strunele harfei de mai-mai să plesnească. Capi se ridică pe picioarele de dindărăt si se apucă să dea roată. să-l atrag.uîleţel îi era cu neputinţă să-şi încordeze atenţia mai multă vreme asupra aceluiaşi subiect. prin urmare. ca şi cum ar fi făcut cheta în rîndurile „onoratului public'1. o prietenă . se apropia . dar întrebarea e dacă vom scoate şi bani. legănîndu-se pe picioruşe. ne făcurăm intrarea în sat . pe chipul meu se citea desigur mai degrabă îngrijorarea decît încrederea. iar noi o să facem rost de ceva gologani Cîntai mai încet . ci. cît mai frumos. întîia parte a cuvîntării o ascultase cu cel mai viu interes. după vreo de cuvinte. era un zănatic. Ei se supuseră de îndată şi începură a se învîrti in tactul muzicii. ne aflăm într-o situaţie îngrozitoare. aş fi fost desigur jignit. — Ham ! latră Capi. după cum se arăta vremea. cîn -şi mai cu foc. El ne purta de grijă şi.. Muzica era veselă. Eu nu aveam nici statura înaltă şi nici figura lui intere -sântă . dimpo -trivă. au fost măcar mulţumiţi de purtarea met de ei şi mi-au dovedit aceasta ascultîndu-mă cu atenţie. Dar nimeni nu se osteni să vină să se uite la noi. degetele alergau sprintene. De departe arăta destul de sărăcăcios şi. — Tu zici să dăm reprezentaţii. se repezise în copacul care ne ocro-tea cu frunzişul lui şi începuse să se joace legănîndu-se şi sărind din creangă în creangă.

s.' Mai ştii ? Tot ce se poate. căci am impresia că i vrea să înţeleagă . cînd se îr -tîlnesc pe cîte o cărare şi îşi freacă antenele unele de altele. — Spune-mi . îndată. fără îr -doială mirată şi îngrijorată de lipsa lui. ca să avem unul asigurat mîine. pe ei citesc tot felul de lucruri ciudată. domnule. dar ştiu şi să citească. Clinii mă urmau cu capul plecat şi cu mutrele întristate . dacă nu vrei să te duc la secţie. Atunci. de bine-de rău. cîntam. iar eu mă apucai să-mi cînt canţoneta mai cu foc ca oricînd : Fereaslră-nchisă. ciripesc cu atîta vioiciune . Capi la mijloc. dar bino. după cum îmi poruncise. — Păi. cum nădăjdu -iam eu. era şi un mare mîncăcios. Cerşetor ! Nu era adevărat. dar bine păzită. am mîncat.. deodată se opresc în faţa unui smoc de iarbă sau a unui zid şi rămîn o 87 clipă nemişcaţi . la mine cu ochii lui inteligenţi. rmrosind pietricelele şi tufişurile . Le-am arătat cei trei gologani ai mei : — Ştiţi doar prea bine că. Şi băgai banii înapoi în Capi şi Dolce lăsară botul în jos. tot pe drumul pe care venisem. — Ţi-a dat cineva vreo autorizaţie să cînţi în piaţa satului ? — Nu. tu şi stăpîna~ţi crudă. dar degeaba. Cine a locuit într-o casă sub streaşină căreia rînduneîele îşi fac cuibul ştie că păsărelele astea nu fluieră o oarecare atunci cînd. nu vrei să răspunzi ? mai zise el. le-am spus eu. ca permită o întrebare. înţelegeau desigur şi ei că nu avusesem noroc. credeţi că fac altceva decît îşi împărtăşesc ceea ce le interesează ? Cît despre cîini.. Se mulţumea numai să-şi arate curiozitatea şi vedeam cum îi tremură fălcile* străduindu-se să nu latre. îndată Capi îi dădu o labă tovarăşului său. E lucru absolut sigur că există urn grai deosebit pentru fiecare soi de animale. Ce faci acolo. La cuvîntul „să mîncăm'' i-am auzit mîrîind. . priviţi-i cînd umblă cu nasul în vînt sau cu botul pe jos. Cîte suspine-araare jăcutu-m-aţi să scot! Tocmai atacam strofa a doua. nu numai că ştiu sa vorbească. atîţia ne-au mai rămas . — Atunci vom dormi şi noi undeva pe cîmp. găsesc că e mai cuminte să ne gîndim la ziua de mîine. — Păi. Oricare altul în lui mi-ar fi cerut vreo lămurire.mamă-sa. Să nu găsiţi cuvîntul „discuţie" nepotrivit pentru două fiinţe lipsite de grai. şi cum astăzi. e mai bine să ne lipsim astăzi de al doilea prînz. discută treburi serioase sau îşi face reciproc declaraţii de dragoste. întoarse lîngă ea. ne alungă.. mîine ]a prînz n-o să avem chiar nimic de mîncare. 85 Poruncii lui Zcrbino şi Dolcei să se mine. pe deasupra.. N-am aşteptat să-mi spună de două ori si mi-am luat tălpăşiţa. ascultător. am un semn cu mîna şi. năucit de această întrebare. dar Capi era prea prea disciplinat. — Hei ! strigă el. ridică ochii şi-I zări.domnule paznic sătesc' şi ia-ţi tălpăşiţa cît îţi spun. — Şi atunci ? întrebă Capi printr-o mişcare a capului. continuă să mîrîie. domnule. i-am zis : — Spune-i tu lui Zerbino. adulmecînd pămîn-tul. ele ţin adevărate cuvîntări şi consfătuiri. întorcîndu-mă spre Capi. M-am la el. Oare ăstora de-aici din sat să nu le placă dansul'. fără să mîncăm. cînd văzui un bărbat cu o haină şi cu o pălărie de pîslă îndreptîndu-se spre noi. cerşetor păcătos. în loc să dea fuga după el. se mulţumi să-l strige. uitîndu-mă la — Ei. păcătosule ? M-am oprit. Iar furnicile din acelaşi muşuroi. — Atunci şterge-o. eu cîntam. domnule. care nu prea era ascultător şi care. Cînd am socotit că eram destul de departe ca să nu ne mai fie teamă de paznicul satului. Şi atunci. cu ochii ţintă în ochii mei. Eu nu cerşeam. nemişcat. cei trei cîini s-au adunat roată în ju- 86 rul meu. dacă cheltuim astă-seară aceşti trei bănuţi. scrise litere :ainice pe care noi nu le cunoaştem. noi nu vedem nimic în locul acela. Capi mi-o lua din cînd în cînd înainte şi apoi se oprea. în sfîrşit ! Am început să cînt cu şi mai mare înflăcărare. şi o discuţie păru să înceapă între ei. Sosise momentul să le dau lămurirea pe care o aşteptau. Paznic sătesc ! Ştiam din păţania stăpînului meu ce înseamnă să te pui rău cu sergenţii de la oraş şi cu de la sate. resemnaţi. ăsta era felul meu de a cinci minute am părăsit această comună puţin primitoare.. — Pentru că nu aveam autorizaţie să cîntăm. iar copilul. şi am rămas cu gura căscată. în zori de zi.

ajungînd într-o pădure. un acoperiş sub care să adăpostim. iar sus un de acoperiş. Era Capi. Dar drumul se lungea. şi în curînd zării un bloc mare de granit aşezat de-a curmezişul şi care avea jos un fel de scobitură. ţi se face foame devreme. arunca raze calde şi dătătoare de puteri şi pentru inimă. trebuia numai să găsim un ferit de lupi — dacă existau cumva pe acolo — şi. doi. alături de mine. nici un huruit de căruţă pe drum . căci nasul ne conduse drept spre ea . scrutam cu ochii depărtările fumurii. chinuit de aceste triste întrebări. ce am şi făcut. Acolo trebuia să fie un sat şi. cleparte.«minea decît să lacem rost de un adăpost unde să dormim. Nu se simţea nici o aJiere. aroma plăcuţă de pîine caldă. făcu de strajă afară. Aşa că am prin a . iar soarele. adulmecam tot atît de bine ca şi cîinii. nici un gologan mai mult ! Cum să-mi hrănesc trupa. în această scobitură vîntul îngrămădise un strat de cetină uscată. Cînd te-ai culcat cu burta goală. fusese neprielnică . şi pentru trup. s-a în sîîrşit. îmi era sete şi nu mai aveam decît trei gologani. să ne în cele din urmă. o lungă. Mă hotărîsem : voi cheltui cei gologani. pe drumul acela albicios. în prima noapte de călătorie. Ce s-ar ales de trupă dacă mă ? Şi ce m-aş îi făcut eu dacă ar fi trebuit să-l doftoricesc pe Sufleţel ? Lăsarăm drumul. somnul să vină. dar nu mai era vreme de stat gînduri. caldă şi nu era mare lucru să ne culcăm sub cerul liber . cum să mă hrănesc pe mine însumi. ferit de paznici rurali. păsărelele ciripeau frunziş . am simţit o suflare caldă prin . tare pustiu. dar oamenii cunosc graiul -linilor .u ne nu spune proverbul doarme ? înainte de a ne culca.. Deşi dinspre partea aceasta nu mai aveam nici o grijă. cu şi cu Dolce ghemuiţi la şi totuşi îngrijorarea se dovedea a fi mai tare de-oboseala. oamenii fiind mai pri-mejdioşi pentru noi chiar decît fiarele sălbatice. pe cetina de brad. în mijlocul cărora se înălţau mari de granit.. căci. nu zăream fiinţă vie . trebuia să am grijă. pe sub vreun tufiş ? Şi. apoi deodată mă podidi plîn-Sărmaqa tuşă Barberin ! Sărmanul Vitalis ! Mă culcasem cu faţa jos si cu ochi. care se înălţase de suliţă pe cer. ce singuri şi ce părăsiţi eram ! Simţii cum se umplu ochii de lacrimi. aşa că masa noastră luă repede siîrşit. Ne-am pregătit de drum şi am pornit înspre locul de unde venea clopotului. ne mai r. nu se înmulţeau : unul. oare cum avea să următoarea ? îmi era foame. Ziua asta. cu gîndul la Sufleţel şi mine. moale şi caldă s-a lipit de obraz. care auzise plîngînd şi se apropiase să aşa cum îmi mai venise în ajutor şi dată. Vremea era frumoasă. Zic „pentru noi". ultimele lumini roşietice ale asfinţitului se stinseseră pe cer şi noi tot nu găsisem încă pentru noapte. să pot opri. am văzut numai că Zerbino refuza să înţeleagă si ca să cheltuim cei gologani. nu a mai fost nevoie să întreb unde era brutăria. şi pe urmă fie ce-o fi. Degeaba îi pipăiam eu în buzunar. fără şi o brutărie. învelit în haina mea. căci eram conştient răspunderea mea. Pretutindeni tăcere : nici un foşnet de frunză. pînă vom da de culcuşul dorit. se luminase de mult. Nici nu puteam nimeri mai bine : o saltea pe care să ne întindem. Ajungînd sat. în să doarmă noi. cu Suîleţel alături. nici un ţipăt de pasăre. prima zi de călătorie. adică de a în ce fel puteam face rost de bani. pentru cîini nu prea aveam de ce mă sinchisi : ei nu puteau să răcească dacă dormeau afară. întors repede cu faţa sus . Trebuia. Stăteam pe cetina de brad. mă uitam la stelele care luceau pe cerul siniliu. De însă. el a început să scheaune înăbuşit şi parcă plîngea şi el cu mine. privea . şi bietul animal. şi încă de departe. Locul era tare trist. dacă mîine şi în zilele următoare nu aveam să mai pot da reprezentaţii ? De unde să iau botniţe şi să scot autorizaţie de cîn-? Eram oare sortiţi să murim cu toţii de foame la vreo margine de pădure. ales. şi Capi. Cînd m-am trezit. de bine-de-rău. Unde mai pui că pentru noi stîncile acelea erau foarte nimerite.N-am înţeles ce i-a spus Capi lui căci pricep graiul oamenilor. L-am luat de git cu amîn-două mîinile şi i-am sărutat botişorul umed . care nu era cine ştie ce curajos. ra-am hotărît să ne oprim. se câ deocamdată aveam linişte . Din pîinea cumpărată gologanii mei —■ cum o livră costă cinci gologani — ne reveni la fiecare cîte o bucăţică minusculă. se auzea un clopot sunînd pentru 89 rugăciunea de dimineaţă. străbătusem peste kilometri. căci aveau să ne ferească de răcoarea nopţii. îi explicai Capi pe el ca să ne păzească. Sosise deci momentul de a vedea. Nu ne mai lipsea decît o bucată de pîine 88 să ne astlmpărăm foamea . departe de tot. Nu ne mai rămînea decît să mergem drept înainte. Acum ştiam că rumeni nu se poale apropia să se dea de veste. întretăiată şi colo de luminişuri. o îuarăm printre pietre. dar la asta era bine să r.

Altfel se ducea de rîpă disci-t trupei . iar pe de altă parte. De la plecarea mea din Toulouse. se lăsase bătut. în sfîrşit. căci ora nu era potrivită. în satul următor.cutreiera satul. cerut ajutorul lui Capi. o ulicioară se desprindea pieziş din şosea. nu doream nici un pic să mai supăr şi pe alţii. care ascultase poate cu părere de rău ordinul pe care îl considerase prea aspru. Zerbino se răzvrătise împotriva poliţistului meu. L-am strigat. locul unde ne oprisem era parcă anume făcui pentru aşteptare şi odihna. Nu intenţionam să dăm imediat o reprezentaţie. Şi Capi plecă de îndată pentru a-şi îndeplini misiunea i-o încredinţasem. Această aşteptare însă nu mă prea mult. într-un ţinut verde şi proaspăt : apă. să aleg locul cel mai bun şi să ne întoarcem din nou pe la amiază. am ajuns curînd la cîmp deschis. —■ Unde-i Zerbino ? Capi se tîrî pe jos. şi pînă la urmă chiar şi Capi ar fi putut cădea în Se cuvenea deci să-i dau lui Zerbino o pedeapsă exemplară. Hoţia e hoţie. trebuia ca vinovatul să a se înfăţişa înaintea noastră. şi mi se păru că tocmai ăsta era şi gîndul celor două-trei persoane care se pregăteau să ne aţină calea. se împotrivise. cine ştie cînd ne-ar mai fi dai drumul ? Văzîndu-mă fugind. N-am avut nevoie de altă lămurire ca să înţeleg ce se întîmplase . Din fericire. ca să ne încercăm norocul. Pe de o parte ne aflam destul de departe de sat ca să nu-mi fie frică de vreo urmărire. în timp 9@ ce pe care îl purtam pe umăr. şi nu era uşor hotărăşti s-o facă. însoţit de cîini. aşteptînd întoarcerea cîinilor. am întors repede capul într-acolo şi l-am văzut pe Zerbino fugărit de o babă. bănuind pesemne ce straşnică îl aşteaptă. după ce străbătusem numai cîmpii prăfuite. am avut impresia că citesc s-ar fi făcut mai bucuros avocatul lui Zerbino decît jandarmul lui. şi Capi. — Du-te şi adu-mi-l pe Zerbino. în loc să vină spre mine. în privirea pe care mi-o aruncă înainte de plecare. copaci. odată arestaţi. Se căde:-oare să-l dojenesc şi să-l pedepsesc şi pe el ? Nu avui curajul . Nu-mi rămînea decît să aştept întoarcerea lui Capi şi prizonierului său. dar puteam fi opriţi pe drum. de vreme ce nici nu ştiam încotro să mă duc şi nici nu aveam vreo treabă ? Dealtfel. o rupse la împins de foame "furase Zerbino bucata de carne. o luai şi eu. m-am năpustit într-acolo. cînd iată că se ivi Capi singur. Capi şi Dolce mă urmau foarte de aproape. Tot alergînd aşa. şi numai atunci băgai de seamă că o ureche îi sîngera. Eram cufundat' în planurile mele. Ce aş fi putut răspunde dacă bătrîna mi-ar fi cerut să-i plătesc bucata de carne furată ? Cu ce să i-o plătesc ? Şi. Cu toate acestea. pe care o ducea în gură. trebuia pedepsit. Totuşi nu m-am oprit decît atunci cînd am simţit că nu-mi mai pot trage sufletul. cît ne ţineau picioarele. dar. Numai atunci am îndrăznit să întorc" capul să mă uit îndărăt : nu ne urmărea nimeni . Nu-mi trebui ca să înţeleg ce se întîmplase : profitînd de neatenţia mea. fiind destul de necăjit cu ale mele. Fără să fi ştiut în fuga me i nebună încotro mă purtau paşii. adică după ce făcusem pe puţin doi kilometri. deoa-fără îndoială că Zerbino nu avea să se lase adus îndărăt cu una cu două. Aşa că de ce să mă grăbesc. Puneţi mîna pe el. nu-mi rămînea altceva decît să aştept ca Zerbino să binevoiască să vie . înainte de a ne întîlni cu grupul de duşmani'care se îndrepta spre noi. Zerbino venea şi el ceva mai urmă — se oprise desigur între timp ca să-şi înfulece de carne. ajunsesem pe malul Canalului de Sudi. cînd am auzit deodată mare zarva în urma mea . Nu mă temeam defel că vom fi ajunşi din urmă. un izvor mititel curgînd printre crăpăturile unei stînci acoperite cu verdeaţă şi flori . Zerbino plecase de lîngâ noi şi intrase într-o casa de unde furase o bucată de carne. puneţi mîna pe ei ! Auzind ultimele cuvinte şi simţindu-mă vinovat sau cel puţin răspunzător de fapta cîinelui. la fugă. ci voiam doar să studiez satul. aşa că. încercarea lui Capi neizbutind. apoi. Totuşi nu era un motiv ca iert. Capi şi Dolce nu se lăsară nici ei mai prejos şi îi simţii alergînd pe urmele mele. căutînd locul cel mai prielnic pentru o reprezentaţie şi încercînd totodată sa citesc pe oamenilor dacă aveau să ne fie prieteni sau duşmani. se opri. eram destul de ostenit de drum 91 şi doream să mă mai odihnesc o clipă. nimerisem. Trecu un ceas fără să se fi întors vreunul şi începusem să fiu îngrijorat. Dolcc putea să facă şi ea la fel. cu un fel de teamă. cu botul in jos. iarbă. pentru asta. era un loc încântător şi mă simţeam acolo de minune. Dar. ceea ce putea să mai dureze. mi se păru că primea acest rol cu mai puţină rîvnă decît de obicei şi. mă înhăţase de ca să nu cadă. — Hoţul ! striga bătrîna.

pe cei doi dini şi pe Suîleţel. timpul ar trece poate repede pentru luat harfa. şi un copil. Cînd m-am trezit.ine . — Cînţi pentru plăcerea dumitale ? mă întrebă doamna. muzica îşi făcu efectul. după primul imbold de nesupunere ' avea să se deprindă cu gîndul de a-şi primi pedeapsa. dar nu era cu putinţă stăm aşa. şi urma să-l văd întoreîndu-se pocăit. Vocea venea din spate. îşi uită de oboseală. degeaba. scoţînd ţipete tot mai furioase.-să-i treacă prin cap să se ducă după Zerbino. ca să mă distrez şi eu puţin. Copilul făcu un semn şi doamna se aplecă spre el. clin vina lui. pe cîteşitrei ? Şi. — Cînt ca să le dau de lucru actorilor mei şi. ghemuit sub . uitarăm cu toţii de foame şi nu ne mai fu gîndul decît la cîntat şi dansat. Deodată am auzit o voce limpede. dar. l-am trimis încă o dată pe Capi căutarea tovarăşului său . Ce era de făcut ? Deşi Zerbino era vinovat şi. M-am întcis într-acolo. auzind vesele sau înflăcărate. nu putea să-mi treacă gînd să-l părăsesc. — Nu vrei r-ă ne mai cînţi ceva ? mă întrebă ea. iar pe puntea ei foarte joasă avea o verandă cu geamuri . ne pusese pe_ toţi într-o mare încurcătură. ne-ar fi desigur mai puţin foame în timpul cît am îi uitat. dup . Cum timpul şi Zerbino nu se întorcea. cu prova îndreptată spre malul pe care ne aflam noi . se însufleţiră.iveam nevoie ca să cumpăr de foamea se făcea tot mai aprigă. . cu cît numai ele le auzeam. arătau şi ei că era foame : Capi şi Dolce. dacă prilejul de a cei gologani de care . cum nu mai văzusem în viat. Dacă voiam să cînt ? ! Să cînt pentru un public picai ca din cer ! N-am lăsat-o să mă roage de două ori. după ce îi aşezasem locul lor pe actori. cei doi cai care o trăgeau de pe uscat făceau popas pe malul celălalt. adus aminte că Vitalis. îşi făcea digestia în linişte. un băieţaş cam de vîrsta mea. Era o barcă ciudată. > înd regiment e obosit de un marş lung. eu fiind ocupat să cint. ţinîndu-l pe Sufleţel legat. se putea foarte bine să piardă şi să nu ne mai găsească . soldaţii. dar după vreo jumătate de ceas se înapoie singur şi-mi dădu să înţeleg ci găsise. Dacă aş cînta o veselă ? Poate că am uita şi noi de foame ? în orice caz.1 cuprins pe nesimţite şi am adormit. ri-di-cîndu-si din nou capul. Fără îndoială că el strigase : „Bravo !" Mirarea îmi trecu repede. îl iubeam totuşi pe pungaşul de Zerbino ! M-am hotărvt deci să aştept pînă seara. afară de asta.. care şedea rezemată de un copac.singut înapoi. Zerbino nu s-a arătat . se vedea că e străină. puţin cîte puţin. de teamă ca nu cumv.mi fie teamă. am început să cînt o melodie de 93 dans. în partea din faţă a acestei verande se afla un fel de umbrar de plante agă ţătoare. care. Dar ce să ne omorîm timpul ? Pe cînd mă frămîntam aşa. care mi se păru că stă culcat. Am început chem..ştie ce tufiş. căci ghiorăielile astea erau cu atît mai durc-toase. al căror frunziş se revărsa din loc în loc peste marginea acoperişului. — Doriţi un dans. ce prînzise bine. Timpul a trecut. La început. o voce de copil stri-gînd : „Bravo !". apoi un vals. Eram într-o situaţie din ce în ce încurcată . îl cunoşteam . era vădit că o bucată de pîine le-ar fi plăcut mult mai mult. — O comedie ! strigă copilul. după vorbă. actorii mei nu păreau tocmai bucuroşi să danseze . dacă plecam. iar cîinii să danseze cu Sufleţel. dar degeaba : pe Zerbino de unde . ascultînd cum ne ghiorăie maţele de foame. cu nişte mutre jalnice. mi-am scos pălăria şi i-am mulţumit celui r. fluier. cu chipul frumos şi îndurerat. Şi cum nu avea de ce -ă. stomacul îmi striga că de mult îmi mîncasem bucăţica de pîine. şi i-am culcat pe Capi şi pe Dolce la picioarele mele. Trebuia găsit ceva care să ne dea de lucru la toţi D ică am fi puîut uita că ne era foame. Dar doamna îl întrerupse c i să-mi spună că ar dori mai bine un dans. Cîi 1 Mare canal de navigaţie sudul Franţei care leagă Oceanul Atlantic de Marea Mediterană. Sub acest umbrar zării două persoane : o doamnă tînără înci. iar cu tot felul de Şi Zerbino tot nu se arăta. care stătea în picioare. iar Sufleţel se freca pe burtă. fiindcă nu aveam altceva cu care să ne trecem vremea şi nici ele nu ne lăsau răgazul..îmi spusese că la război. mea : era cu mult mai mică decit şlepurile care servesc de obicei la navigaţia pe (anale. soarele era la amiază. s m o comedie ? zisei eu. Ce ar fi zis stăpînul meu dacă nu i-aş fi adus îndărăt toţi cîinii. M-am tolănit sub uri copac. cu spatele la canal. somnul m . re mă aplaudase. comandantu1 pune să cînic muzica. Dar nu aveam nevoie de soare ca să ştiu că era tîrziu . O barcă foarte mare se oprise pe canal. Ochii dinilor se aţinteau asupra mea cu disperare.

— Muşcă ? întrebă ea. — Maimuţa ! Maimuţa ! strigă apropiai de şi. luîndu-şi vînt. fiindcă îmi vorbea cu atîta bunătate. avea părul blond şi palidă — atît de palidă îneît i se vedeau vinişoarele albastre de l. mamă. în toiul unui număr. dar din cîitd în cînd trăgeam cu coada ochiului la băiat. — Atunci. trebuie să plăteşti mult. Şi. nici nu se mişca de la locul lui : şedea culcat. — Cît costă locurile la teatrul dumitalc ? mă întrebă io tmna. de ce să tac ? 96 trebuie să vă la toţi ! strigă el de pe care îl cunoşteau bine.i : pe Sufleţel. se vîrî cu neruşinare între ei şi îşi luă rolul în primire. — Pentru multă vreme ? — Pentru două luni. Lucru : deşi părea că-i plac mult jocurile noastre. grav. Cintam fără să-mi slăbesc din ochi artiştii. — Şi ai avut din ce trăi pinâ ? stat la îndoială a-i răspunde : nu mai niciodată o doamna îaţă de care să simt aii-l > faţă de Dar. să-i spun adevărul.— Dansul ţine prea puţin ! strigă iar copilul. — Şi maimuţa ! ar fi sărit uşor. căci nu-şi emită u defel strădaniile. dar eu nu eram niciodată . după cum nu mi le cruţam niici eu. — Două luni ! "Vai. şi aipoi pen-t: a că nu aveam costumele şi dichisurile necesare. lîngâ el . doamnă. Apoi. pe rînd. dacă onoratul public doreşte. fără a fi nevoie să fac salt păşii pe punte. ochi cu luaro-aminte. întins. ar îi putut să facă cine . într-o de-imobilitate. spuse Apoi adăugă cîteva cuvinte într-o limbă pe care nu o înţelegeam. D-eci îmi luai din nou Iurta şi începui să cînt un vals : /iiunaidecât Capi o cuprinse pe Dolce cu amândouă labele d>> mijloc si se apucară să se învîrtca'-că în tact. — După dans. cînd camarazii lui trecură prin dreptul său. atît de încurajatoare. am putea. iar actorii se vede că înţeleseseră că îi aştepta o masă care ivea să-i despăgubească de toată osteneala lor. Sufleţel dansă singur. odată ajuns pe punte. mai întîi pentru că îmi lipsea Zerbino. drăguţule? întrebă do -. La drept vor- bind. făcu semn unui care stătea la în o Era o Cu ajutorul ei urcai pe vas. care. Şi. doamnă dar uneori e neascultător şi nu facă vreo prostie.mm. — Plăteşte fiecare după cum i-a plăcut. aşa. — sînt singur. eram foarte mulţumit că nu-mi primiseră comedia. — Nu. Va fi de ajun-c' între timp voi izbuti să hrănesc împreună trup i. Pe neaşteptate. le arătarăm tofl ce ştiam. bietul copil ! Cum aşa ? Singur. mă sileşte nimic. axîta vreme. cu harfa pe umăr şi cu în braţe. îl văzui pe Zerbino ieşftid dintr-un tufiş şi. urma urmei. — Arthur ar dori să-i vadă pe actori mai de aproape. sări P2 95 — Dar ceilalţi ? Zerbino şi Dolce îşi urmară tovarăşul. 94 o frază de-a stăpînului meu şi încercai s-o rostesc eu acelaşi ton măreţ cu care o rostea el. iar atît de prietenoasa. timp ce ei . lucru de mirare ! Era într-adevăr legat pe aşa cum se din capul locului. cari aş fi fost destul de încurcat să încropesc o reprezen-l iţie. doamnă ! — că te sileşte stapînul aduci o de bani la termen ? —Nu.. ce solie care să nu fie pe placul doamnei. Nu simţeam nici un pic de oboseală. îmi spuse doamna. . Ii făcui. — Ai tată. După aceea. fiindcă era de blînd. Să fi fost oare paralizat ? Parcă era legat de o seîndura ! Vîntul împinsese pe nesimţite vasul spre malul pe care mă aflam şi îl vedeam acum pe copil de parcă aş fi fost pe punte. că vă prezentăm diferite numere „aşa cum se văd numai la circurile din Paris". — Atunci şi cu Spunînd asta. la vîrsta ? ! — N-a fost chip altminteri. un semn lui Capi.t tîmple pe sub pielea străvezie — iar în privirea blîndă şi stăruia ceva bolnăvicios. ridieîndu-se doar mîindle din cînd în ca să ne aplaude.

că se înecase.pe apele liniştite ale canalului. se lasă greu. iar Sufleţel să se frece pe burtă ca un apucat. şi mă întrebă : — să rămîi cu noi ? L-am privit îără să răspund. Cît despre Arthur. chiar şi Zerbino. —■ Cîinîi dumitale mănîncâ pune ? mă întrebă Arthur. — Bietul copil ! oftă doamna. Ce vis ! Cîteva clipe de chibzuială mă ajutară să măsor cită se pentru mine în această propunere şi de milostivă era fiinţa care mi-o făcuse. să şi eu. dar se ochi mari. mă pofti doamna. doctorii î-au prescris să stea legat pe o seîndură. dragul meu. aşadar. Arthur se întoarse înspre maică-sa şi avu cu ea o convorbire lungă în limba străină pe care o mai auzisem . mîngîie de mai multe ori pe frunte. în felul acesta n-o sa mai ai nevoie să alergi în fiecare zi după public. — Ce foame treb odată. unde m-am aşezat ]os şi am să cînt. ca astăzi.l-am povestit deci cum am fosl nevoit să mă despart ds Vitalis. dragul meu. — Cned că n-am fi cinat. mă lămuri el. Ga să nu se plictisească. Păru şi dînsa de acest semn de recunoştinţă. vasul de se depărtase de mal şi începu sa lunece . m-am gîndit că nu se cădea să îndeplinirea unei asltiel de dorinţi — se părea că p-in această grabă îmi arătam într-un fel bunăvoinţa şi Mi-am luat. îţi vom fi de folos. el nu spunea nimic. 97 Fără să mai stea de vorbă cu mine. ce hrăneam cîinii. vremea aceasta. — Ia aşază-te. şi cu duioşie. Aveam să umblu cu căsuţa pluti- toare. pusei harfa jos şi mă aşezai grăbit la masă . ce fericire ! La asta gîndit ! primul rînd şi am simţit că îmi vine ameţeală. — Dar maimuţa ? spuse Arthur. oameni buni la inimă. mamă ! zise el. care vedea tot ce se petrecea lui. căci. uimit şi el de atîta poîtă de mîncare . şi cum de la plecarea noastră în Toulouse nu putusem să cîştig nici un ban. cel puţin. Am luat şi eu o felie de friptură şi. cumva ca să-mi că nu cîntam bine si că era mai 98 nimerit tac ? Arthur. Sa auzea clipocitul . şi doream aşa ceva '. La c uvîntul ăsta. începuse să înfulece cu atîta lăcomie. dumnealui înşiăcase o bucată de friptură şi. iar Sufleţel luă loc pe genunchii mei. Nu mai era nevoie să ne îngrijim de Sufleţel. şi poate că şi noi. ne vei cînta ta harfă. ■— Şi miine unde veţi prinzi ? ■— Poate să avem şi mîine norocul de-a întîlni. se cu dar trăgea cu urechea şi mine. îmi ghici îngrijorarea. Deodată întowse din nou capul spre mine. aproape cu dragoste. Pe cînd vorbeam. rosti cîteva cuvinte într-o limbă străină unei femei care scoase capul printr-o uşă întredeschisă. Luai mina doamnei şi sărutai. Iar dumneata. Rămîi şi dumneata cu noi. la rîndul nostru. într-atît eram de uluit de i întreba rea asta neaşteptata. — Mama a ca să pornească iar caii. — Vai. Dacă mîncau pîine ! Am dat fiecăruia o bucată pe care au înghiţit-o aproape pe nemestecate. înţtr-adevăr. ascunzîndu-se sub masă. aşa cum vezi. Doamna îl înţelese . Cu barca ! Nu călătorisem în viaţa mea pe apa. harfa şi m-am dus la capătul vasului. M-am oprit numaidscît din întrebmdu-mă de ce o fi fluierat . care le va ţine loc de public. Astfel ne vei face un bine. Nu mă lăsai rugat . se ceruse să cînt la harfă. intr-adevăr. dacă vrei. atent la cele ce spuneam. umplîndu-mi paharul. eram unul mai ca altul. doamna a dus la gură un mic din care a scos un şuierat ascuţit. mi se păru că el îi cere şi că ea se împotriveşte sau. şi aproape numaidecît aceasta aduse o măsuţă cu tot felul de bunătăţi. ■— Şi unde aţi fi cinait în astă-seaxă dacă nu ne-aţi fi întâlnit pe noi ? întrebă Arthur. dinii se înşirară îndată în jurul meu. care totuşi ar fi trebuit să fie sătul cu carnea pe care o furase. am mîncat-o ou cel puţin tot atîta lăcomiei ca şi el. pe vasul ăsta : băiatul meu e bolnav. tot fără mişte trupul. dacă nu m-am înecat ca Sufleţel. ceea ce pentru un copil de vîrsta ta nu e tocmai uşor. îl plimb cu căsuţa asta plutitoare. cepură să latre. condamnat la închisoare pentru că îmi apărarea. ■— Sărman copil ! rosti ea. Cîinii şi maimuţa or să dea reprezentaţii pentru Arthur. — Fiul meu te întreabă dacă vrei să rămîi cu noi ? — Pe barca asta ? — Da.

pe care mă aflam şi eu acuma. în în Italia. copacii fugeau în urma noastră. în Anglia. doamna comandase la Bordeaux vasul acesta încăpător. aşa cum hotărîseră ei . aveau să cursul acestui fluviu pînă la Rouen. Le-am strîns însă pe toate aci.a şi nu-i mai dădu drumul pînâ ce nu isprăvi de cîntat toate bucăţile pe care le învăţasem de Ia 12 PRIETEN Mama lui Arthur era englezoaica şi se numea doamna Milligan . Soţul ei era moarte. în 99 Belgia. Ea nu se putea deprinde cu gîndul ca ei să stea mereu închis în casă . casa în care avea să locuiască trebuia să umble pentru el. căci.sus se mişca. era văduvă. în loc să fie fixă. cumnatul ei. De zeci de ori îl socotiseră pierdut. Speranţele lui James Milligan fură deci prin naşterea nepotului său. unele împrejurări. apoi pe Saone. Mobilierul ei consta singur scrin. în vremea se întîmplase aceasta. — să ceva Arthur. luminaţi de razele piezişe de soare. Intr-adevăr.apei. ca să se înţeleagă mai uşor povestirea mea. Doctorii se să moară de la o zi la alta. doamna Milligan mai născu un copil. care nu era altul decît Dar acest copil piăpînd şi bolnăvicios nu părea mult de trăit. slavă Domnului ! se întîmplă destul de des. i se recomandă să încerce altceva. cu maică-sa alături. cel puţin. prin canalul cu acelaşi nume. în timp ce. dar nu muri. întîi mer-în sus pe Garonne. iar Arthur era singurul ei copil. în devină moştenitorul fratelui său mai mare. cu odăi. el devenea moştenitorul acestuia. pernă şi pătuţ. de unde să se îmbarce pe un vapor mare care să-i ducă înapoi în Anglia. James Milligan tot nu-şi moştenise fratele. îşi pierduse cunoştinţa şi nu ştia nimic din ceea ce se petrecea în jurul său. soţul murise. suferise rînd pe rînd. unchiul sâ în dauna mamei. Pe verandă. şi uneori chiar concomitent. să ajungă în Sena . dar acest scrin semăna cu sticla fără fund a scamatorilor. caro se lovea de pereţii vasului. Numai că prezicerile doctorilor nu se împliniseră. căci legile cu privire la moştenire nu aceleaşi toate ţările. verandă şi umbrar. iar dedesubt se găsea un . iar fiul dispăruse. numită care se localizează la şold. copilul fusese pierdut sau furat. Dar curios era faptul că James Milli-avea un interes diametral opus interesului cumnatei sale. ar fi murit de urît sau din lipsă de aer . şi ea însăşi. cu toate obiectele trebuincioase pentru toaletă. Bineînţeles. şi în Anglia ele ca. şi de zeci de ori scăpase . La vîrsta de şase luni. aşa dacă Arthur nu putea să mai umble. în care putea să încapă orice. foarte grav bolnavă. şi atunci avea. sau. odată ce fratele său murise fără a avea copii. cîncl o ridicai. Cu toate că era mică. după cum era vremea. tăblia de . Arthur stătea de dimineaţă pînă seara. deoarece ^mai avusese un fiu mai mare care dispăruse în împrejurări misterioase. Arthur rămăsese bolnăvicios. dar totuşi destul de mare ca să te simţi foarte bine te culcai Sub acest pat se afla un sertar larg. pe urmă să treacă Loire la Briare r-i. Cercetările fuseseră conduse de James Milligan. Plecaseră din Bordeaux cam de vreo lună. de toate bolile ce se pot abate asupra copiilor. în Franţa. Transformaseră deci această luntre uriaşă într-o căsuţă plutitoare. Ce-i drept. Cînd îşi venise în simţiri. şi anume pe bolnav tot timpul culcat fără a-i îngădui să pună piciorul în pămînt. nicăieri nu fusese cu putinţă să se afle ce se cu copilul dispărut. do o parte şi de alia. singurul ei copil în viaţă. prin care urmau să ajungă la lacurile şi canalurile ce se întind de-a lungul Mediteranei . Cu toate acestea. la şapte luni după moartea soţului. Şi mama lîngâ el. bucătărie. după aceea aveau să urce pe Rhone. apoi intraseră pe Canalul de Sud. cea mai uimitoare pe care putea visa o minte de copil. sau sub •jmbrar. E adevărat că. nu prea era el lat. iar priveliştile îi lunecau pe dinainte fără ca el să fie nevoit a face altceva • 'iecît să deschidă ochii. tare mică — cam doi metri lungime pe metru lăţime — era cea mai îneîntătoare cabină. Bineînţeles că toate aceste amănunte nu le-am aflat chiar prima zi a mele cu doamna cu ci le-am cunoscut numai pe şi puţin cîte puţin. îngrijirile mamei îl ţinuseră în viaţă — minune care. In ziua îmbarcării mele pe vasul Lebăda am făcut cunoştinţă numai cu camera în care urma să locuiesc eu. dar fără să fie spulberate : nu-i rămînea decît să aştepte. Şi el aştepta. găseai sub ea un pat cu tot dichisul : saltea. Pentru boala asta medicii prescris să se ducă într-o localitate cu ape doamna Milligan venise în Dar ce şi apele acestea se dovediră neputincioase să-i vindece băiatul. doamna Milligan nu putuse să facă cercetările cuvenite. Cercetările nu dăduseră nici un rezultat . ultima vreme îl lovise o boală groaznică. şi de atunci nu i se mai dăduse de urmă. îi luă mîr. cu un din cap.

dormind. cum luminat de zi. care era foarte simţitor din fire. uitam la plopii care. ca să ghicesc ce însemna asta : Sufleţel. formau o perdea verde care oprea razele piezişe ale soarelui. Arn îndeplinit ceea ce mi se ceruse şi m-am dus cu trupa tocmai în celălalt capăt. aspre şi scorţoase . Cînd m-am întins în pat. după ce dezbrăcasem. lăsată în jos. pe care îl aduceau pe seîndura lui . cîteva clipe după aceea. sărind peste şanţuri. avem de lucru. Luntraşul pe care îl văzusem în ajun la se trezise devreme şi curăţa puntea . alunecam uşor . odgonul care ţinea vasul legat de mal fu desprins. iar pe podea fusese aşternută o muşama cu pătrate negre şi albe. îi zbură în altă parte şi. m-am sculat. Ne-am urcat în grabă . l-am luat în braţe şi am început sâ-l mingii ca să-i dovedesc că-mi pare rău. nu mă temeam de întuneric. cu culcam deseori fără aşternut. Nu vedeai nici masă. neîngăduind să pătrundă pînă la noi decît o lumină blîndă. Jucîndu-mă cu cîinii şi cu alergînd. la tuşa Barberin. cu toată părerea mea de rău. deşi avea un ochi pe jumătate deschis. se întindea ca o pînză străvezie prin care se zăreau pietricele lucioase şi ierburi catifelate. — Ia de aici. Ce putea oare să lucreze băiatul ăsta bolnav ? Văzui că mamă-sa îl punea să repete . înşiraţi de-a lungul malului. nu se mişcă. înaintam. dar în peretele de la capul patului se găsea o policioară care. fără nici o zdruncinătură. iar stelele pe care le priveam prin ferestruica rotundă nu-mi trimiteau decît vorbe de încurajare şi de Oriclt de bine mă simţeam în patul acela bun. — Dar cîinii ? se interesă el. ca şi cum vasul acesta ar fi fost locuinţa lor de cînd lumea. îi chemai şi pe ei. după cum obişnuiam în fiecare dimineaţă. Mă întorsei repede . şi veniră toţi salu-tînd. cu rădăcinile în iarba proaspătă. în alte părţi dimpotrivă. — Ai dormit bine ? mă întrebă el. cîinii s-au trezit şi s-au repezit veseli să-i alint. malurile împădurite fugeau în urma noastră şi nu se auzea nici un zgomot decît acela al vîrte-jului de apă lovindu-se de pereţii luntrii. tăiata în peretele cabinei şi pe care o puteai închide cu un geam rotund. se arăta îmbufnat. somnul ăsta Nu aveam cum să-i explic ce mă determinase. îmi spuse ea. Dar în ziua aceea nu fu vorba despre aşa ceva. Nu trebuia să mă gîndesc prea mult. te rog. aplecat peste balustrada vasului. cearşafurile îmi mîngîiau pielea lor să mi-o zgîrie : acasă. căci ardeam de nerăb- dare să aflu cum petrecuseră noaptea actorii mei. mă culcam cearşafuri de pînză de cînepă. iar noi. trecea cu una cu două. poate că va ierta. luntraşul se aşeză la cir mă. desfătîndu-mă cu cele ce vedeam. cîinii şi maimuţa. să-l las pe punte . Pe alocuri. înhămaţi la vas şi priponiţi de un plop pe drumul pe care urmau să tragă la edec. maică-sa mergea alături. apa arăta neagră de tot. cu mai multe despărţituri pentru rufărie şi haine. prin gesturi. Pentru prima oară în viaţa mea. în împrejurarea de faţă se simţea jignit că nu-l luasem în camera mea arăta nemulţumirea prin. La apropierea mea. al cărui plescăit se amesteca cu clinchetul clopoţeilor de la gîtul cai-ior. se înălţau făcînd să freamăte în aerul liniştit al dimineţii frunzele lor veşnic tremurătoare . cînd îmi auzii numele rostit în spatele meu. şi iată-ne porniţi ! Ce plăcere să călătoreşti pe apă ! Caii mergeau în trap pe marginea canalului. cel puţin din cele obişnuite . I-am pe toţi la locul unde îi lăsasem în ajun. mai c-ai fi dorit un aşternut de paie ! Ce subţiri erau acestea aici ! Ce moi şi ce frumos miroseau ! Dar salteaua. şi cum ştiam vinovat faţă de cel puţin aparenţă. dădu a înţelege că. forma o măsuţă. scripetele peste care era petrecut odgonul scîrţîi. ca şi pe Sufleţel. atît pentru mamă cît şi pentru fiul ei. aşa ca niciodată. iar la picioare. simţit atît de bine.altul. pe paie sau pe şi cîno. dar peste puţin. Stăteam pierdut. cu firea lui nestatornică.. aşteptau numai o lovitură de bici ca să pornească. nu ca cetina de brad pe care dormisem în ajun ! Tăcerea nopţii nu mai stăruia îngrijorătoare. nici scaune. Totul era îmbrăcat în lemn de brad lustruit. o alta care forma un scaun. avu bunătatea să aşeze seîndura ca să pot coborî pe uscat şi ara pornit pe cu trupa după mine. nici n-am ştiut tru~n a trecut timpul . dacă voiam să mă plimb cu el pe uscat. servea la luminatul şi la aerisirea camerei. caii. iar eu. Numai Sufleţel. omul de la edec încalecă pe unul din cai. iar Sufleţel începu să facă giumbuşlucuri ca atunci cînd prevedea că urmează să dăm o reprezentaţie.. Dar tot ce se vedea nu-ţi fermeca numai ochii. era Arthur. Doamna Mil-ligan îl instalase pe Arthur la umbră şi se aşezase şi dînsa el. ce moale era. în viaţa mea nu văzusem ceva atît de frumos atît de curat. se supăra grozav de repede odată supărat. O ferestruică rotundă. cînd ne-am înapoiat. căpătăm prin hanuri cearşafuri. prin copaci. Mai bine ca pe cîmp ? M-am apropiat şi am răspuns căutînd cuvinte cît mai politicoase. ci începu să sforăie ca o trompetă. cernută de ramuri. ca şi cum ar fi acoperit prăpăstii fără fund .

Ochii lui.o lecţie pe care ea o urmărea într-o carte deschisă. — De ce amărăşti şi nu înveţi lecţiile ? — Nu pot. iar eu am început să-i spun fabula pe dinafară . — Vai. îl auzeam în plîns. să fie de aspră cu bietul copil. plimbîndu-şi-i cînd pe un cînd pe celălalt al canalului. ca şi cînd mi-ar fi mulţumit că-i atrăgeam atenţia. . După ce i-o citi de trei ori Ja rînd. Din nenorocire. dar nu te vei juca decît cînd vei şti fabula pe dinafară. fără greşeală.. mai încerca să repete. Lungit pe seîndură. peste puţin îşi luă ochii de pe carte. pe care părea totuşi iubeşte din tot sufletul ? Dacă nu se simţea stare să-şi înveţe lecţia. Arthur ridică ochii ca să-l urmărească. străbătu canalul pe dinaintea vasului. Arthur repeta fără să facă vreo mişcare. de la locul unde stăteam. îl dojeni ea. pentru că n-am putut. — Păi văd c-o ştii ! strigă el. şi ascultînd-o pe mama dumitale adineauri cînd ţi-o citea. ■— Cum ai făcut ca s-o înveţi ? 105 — Am ascultat-o pe mama ta cînd ţi-o citea. îl vedeam cum mişcă buzele. dar am asculta-o cu atenţie. lă-sîndu-şi fiul acolo. iute ca o săgeată. ■— Şi n-ai învăţat-o. se întoarse — Hai să încercăm s-o învăţăm împreună ! zise ea. Sau. — putut. Dar această silinţă nu ţinu multă vreme . —■ Vrei să ţi-o spun ? — Ce să-mi spui. Spunînd asta. vrei să încerc ? Ia cartea. El hohote de unde aflam eu. Cum putea oare Milligan. —■ Dar fabula nu-i chiar aşa de grea. apoi deodată se opriră de tot. spunîndu-i să înveţe acuma singur.. se uită la mine. — Azi faci chiar mai multe greşeli decît ieri. — Nu tare bine. cred că am şi învăţat-o. care rătăceau încoace şi încolo. — Mie. ca ar vrut să intre în cabina ei. Mi se părea tare severă doamna şi cu toate astea. Arthur se apucă numaidecît să citească şi.. —■ Am avut de gînd ca în dimineaţa asta să te las să te joci cu şi urmă ea. începu să zîmbească.. dar fără îngăduinţă. Şi Arthur începu să plîngă. silindu-l să se uite la mine. cam ruşinat. Mama îl corecta pe un ton blînd. căci pe atunci nu ştiam că englezii nu obişnuiesc să tutuiască. buzele lui se mişcară mai încet. m-am sculat în picioare şi. îi dădu cartea Arthur şi făcu vreo paşi. Ei din nou cartea. făr să mă uit la ce se întîmplă în jurul nostru. M-am apropiat de el. mi s-a părut chiar foarte uşoară . iar ea se duse în camera ei. n-o să te las niciodată să stai : sub că eşti bolnav. Se aşeză şi. zău. mamă. şi ochii îi coborîră din nou pe carte. Fiindcă mă ocolea cu privirea. vorbă cu vorbă. lăsînd în urma lui o albăstruie. i-am arătat cartea. — Ba e foarte grea. era vinovat. ca să-l îndemn să-şi vadă de lecţie. dar acuma cred că aş spune-o fără greşeală. boala era de Cum putea să plece să-i spună o vorbă de ? Dar plecă . Arthur repeta după ea. Sînt bolnav. — Dumneata tot nu ştii fabula. de cele mai multe ori se încurca. se păru curios s-o aud spunînd „dumneata" ei. să intre în cabină. neîncrezător. că nu se poate ! —■ Ba se poate . vorbea ba chiar cu dragoste. Apoi îmi spuse : — Nu pot să învăţ. creşti fără să înveţi nimic. — Am încercat s-o învăţ. Nu mai citea şi nu mai spunea pe de rost. se întîlniră cu ai mei. — De ce ? — Nu ştiu. i-am spus eu. Dar curînd şi-i ridică iar. deşi crede-mă că vreau. cîteva clipe mai un pescăruş. începu să spună fabula care se chema Lupul şi mielul. pe seîndură. căci tare se mai codea ! Nu rostea nici trei cuvinte în şir . — La cap nu eşti bolnav . luînd din nou cartea. pot. îi făcui semn cu mîna. dimpotrivă. El îmi zîmbi blînd. marnă ! zise el cu părere de rău. După ce năluca pieri. n-a fost nevoie să mă corecteze decît de vreo trei-patru ori. El o reluă. îi dădu băiatului cartea. Dar doamna Milligan nu se lăsă înduplecată de lacrimile părea şi chiar aşa cum spusese. Era vădit că învăţa şi că îşi dădea toată osteneala.

cine mai păzeşte oile ? — Ciobanul. dar cum ai făcut să ţii minte toate cuvintele astea care mie mi se amestecă în cap ? într-adevăr. mai sînt şi alţi ciobani. dar Arthur n-o lăsă să deschidă gura : — Acum o ştiu toată ! strigă el. la umbra unui ulm înalt. totuşi. bătînd din palme. zise : — Acum înţeleg cum ai ascultat şi voi încerca să ascult şi eu ca tine . se încruntă crczînd că ne jucăm. cînta din fluier cu alţi cîţiva ciobani. fără ca ea să-i fi cerut. spuse Arthur.Se înroşi şi plecă ochii . Şi n-am nici o greşeală. O spuse fără şovăire şi fără greşeală. dacă vezi oile. de cîte ori îmi ridicam ochii de pe carte. — Cînd n-au nevoie să păzească oile. Văd oile culcate şi dormind în ţarc. şi Remi mi-a arătat cum să- l văd pe cioban cu fluierul lui. deoarece sînt la adăpost. — De obicei. apoi. pentru că sînt în siguranţă. zise el. aşa cum învăţase începutul." Uite c-o ştiu ! strigă el. — Cuvintele. Vai. cîinii şi ciobanul. Văd chiar şi ţarcul : e făcut din nuiele împletite. şi miei. Vrei să . Tocmai o mai repeta o dată fără greşeală. după o clipă. începutul fabulei ? — Ba cred că acum am să pot. ce fac cîinii ? ■— N-au nimic de făcut. spunem deci : „Cîinii dormeau". apoi mi s-a părut că ochii i se umezesc . — Cînd oile sînt în ţarc. — Despre ce este vorba în fabula asta ? spusei eu. vecini. în tot acest timp. cu un glas care vibra de bucuria victoriei. nu mă mai gîndeam ia ceea ce e în jurul meu. ţarcul. în primul moment. cînd Arthur începu să spună pe dinafară. Nu trecuse nici un sfert de ceas şi o ştia foarte bine. — Atunci pot să doarmă . şi negre . — Aşa e ! Ce uşor îmi vine acuma ! — Nu-i aşa că-ţi vine foarte uşor ? Acuma să trecem la altceva. Ce face el atunci ? — Cîntă din fluier. ciobanul n-are nici o treabă. i-am văzut chipul frumos luminîndu-i-se de un zîmbet. se hotărî : — „Nişte oi stăteau la adăpost într-un ţarc . dinii dormeau. Despre o oaie. nu ştiu dacă plîngea într-adevăr. cum însă în clipa aceea s-a aplecat asupra băiatului şi l-a îmbrăţişat. şi. fără greşeală. — E singur ? — Nu. eu mă uitam la doamna Miiligan . ce bucuroasă are să fie mama ! Şi se puse să înveţe şi restul fabulei. încep deci să mă gîndesc la oi. văzîndu-le. Afară de dini. desigur. — Vrei să înveţi acum şi restul fabulei tot aşa ? — Da. — Atunci n-o să-l mai uiţi ? — Nu. văd şi oi. De astă dată. nu le mai uit. M-a învăţat Remi. Arthur mă privi cu emoţie şi teamă. cum ? Nu prea ştiam nici eu. nu înseamnă nimica. pe cînd lucrurile le vezi . — Unde-i ? — La umbra unui ulm înalt. 106 — Hai încearcă ! Auzindu-mă vorbind astfel şi explicîndu-i cît de uşor putea fi învăţată o lecţie care la început părea atît de grea. ■— Bine. — Atunci. văzîn-du-ne împreună. cine păzeşte oile ? —■ Cîinii. căci mă gîn-disem la asta : totuşi încercai să-i lămuresc. după cîteva clipe de şovăire. nu poţi spune pe de rost. Văd şi albe. iar ciobanul. le văd şi eu : „Nişte oi stăteau la adăpost în ţarc". — îl vezi ? — Da. cu tine sînt sigur c-o învăţ. de parcă nu avea încredere în ceea ce îi spuneam . Lupul şi mielul. să mă întrebe cum făcusem. După aceea mă gîndesc la ce fac oile : „Nişte oi stăteau la adăpost în ţarc". Doamna Miiligan se uită foarte mirată la mine şi se pregătea. lămurin-du-mă totodată şi pe mine. ci vedeam fluierul ciobanului şi auzeam cîntecul pe cînta. cînd mai-că-sa se ivi în spatele nostru.

am văzut că obrajii copilului erau uzi de lacrimile ei. Am povestit în toate amănuntele această întîmplare pentru ca să se înţeleagă schimbarea care. mai ales. Cînd se oprea luntrea. s-a petrecut în situaţia mea : în ajun fusesem adus ca dresor de cîini. De cînd s-au construit căile ferate. Nici una din grijile obişnuite ale călătoriilor nu ne . dimpotrivă. Arthur mă iubea ca şi cum am fi fost prieteni de o viaţă întreagă. ca o maşină. Am trecut apoi prin Castelnau-dary. îl instalam pe Arthur lîngă masă. ne închideam în salon şi. In ceea ce mă priveşte nu mă simţeam deloc stingherit şi nici măcar nu-mi trecea prin minte că aş fi avut de ce să fiu. interesant prin bazinele lui alăturate. am coborît ia Beziers. Această lecţie însă mă despărţi de cîini şi de maimuţă : eram acuma un camarad. cînd. aproape un prieten. socotesc că sînt cele mai frumoase din toată copilăria mea. Pînă atunci. şi mai ales o datoram delicateţei şi bunătăţii doamnei Milligan. şi anume că doamna Milligan era foarte necăjită văzînd că fiul ei nu învaţă nimic sau. chiar pe creasta de unde se despart apele care se varsă în ocean de cele care co- boară spre Mediterană. lua fără împotrivire cartea ce i se punea în mînă. iar doamna Milligan ne arăta cărţi cu poze sau vederi din lumea întreagă. care îmi vorbea ca şi cum aş fi fost copilul ei. urmăream în voie priveliştea mereu schimbătoare de pe cele două maluri. Asta o datoram. iar prin stăvilarul de la Fouserannes. în timp ce mîncam. Cine a stat mereu acasă nu ştie ce înseamnă ceasurile dinspre seară cînd n-ai nici un rost şi. nici un ceas de plictiseală sau de oboseală . De la Villefranche-de-Lauraguais îndreptat spre de la la de la Nau-unde se înalţă monumentul ridicat în cinstea lui Eiquet. în schimb. numai cît să alunge umezeala şi ceaţa care-i făceau rău bolnavului. şi. îşi deschidea chiar cu toată bunăvoinţa braţele ca s-o primească. Trebuie să mai adaug aici ceea ce am aflat abia mai tîrziu. mergeam mai repede. Iată de ce se arăta atît de bucuroasă auzindu-l că spune pe dinafară o fabulă învăţată cu mine într-o jumătate de oră şi pe care dînsa. tot aşa şi cărţile şi vederile fuseseră alese anume pentru această călătorie. deşi este una din curiozităţile Franţei. şi am putea zice mai rău decît mai bine. de dimineaţă pînă seara aveam mereu ceva de făcut. Cînd începeau să ne obosească 169 . La oră fixă ni se servea masa pe verandă . nu aveam de străbătut distanţe lungi ca să ajungem ia vreun han unde să fim siguri că găsim masă şi casă. şi clipa culcării ne surprindea mai totdeauna atunci cînd nici nu ne gîndeam încă somn. această călătorie pe apă era pentru mine © veşnică încîntare . dacă era răcoare. Atunc doamna Miiligan începu să plîngă de-a şi cînd se ridică în picioare. Nouă. îmi luă mîna şi mi-o strînse cu atîta blîndeţe. ni se aduceau lămpile. nu ştie cît de lungi şi de triste sînt ele adesea pentru călător. cu scopul ca eu. mai bine sau mai rău. nu izbutise să i-o vîre în cap. cuvintele ce i se băgau în cap cu de-a sila. Cînd locuri demne de văzut. de mine. cîinii şi maimuţa să distrăm un copil bolnav. mai bine-zis. Cu toate că era bolnav. oraşul morilor. dimpotrivă. fără îndoială. începînd ziua aceea. Arthur nu se arăta îndărătnic cînd era vorba de lucru .. Cînd mă gînclesc acum la zilele petrecute cu doamna Milligan şi cu Arthur. ne opream acolo unde ne prindea întunericul şi rămîneam pe loc pînă se lumina iar de ziuă. că nu poate învăţa nimic. După cum vasul care ne purta fusese construit anume pentru călătoria aceasta. Din pricina asta. prin Carcassonne. dînsa voia ca el să nu stea degeaba şi. dar mintea nu şi-o deschidea . eu mă aşezam alături. mamă ? _ Şi cîntă pe englezeşte un cîntec de jale. tocmai pentru că boala avea să fie de lungă durată. nu făceam mai mult de cîtcva leghe pe zi . cîteva zile în şir. erau pus- tietăţi. cetate străveche. Cînd soarele apunea. — Eşti un băiat bun. voia încă de pe acum să-i obişnuiască mintea cu mici exerciţii care să-i ajute să cîştige timpul pierdut. nu putea fi deloc atent şi sîrguitor .ţi—1 cînt şi ţie. maică-sa era tare necăjită : îşi pierduse orice nădejde de a mai scoate ceva din el. îmi spuse dînsa. vîrstei şi nepriceperii mele în ale vieţii . după ce aprindeam un foc molcom. strădania ei nu dăduse roade . repeta doar mecanic. 108 Şi apoi. ceasurile astea ni se păreau deseori prea scurtp. în ziua cînd va fi vindecat. îneît simţit mişcat şi eu. Drumul însuşi hotăra mersul şi plecarea noastră. Canalul de Sud a fost dat aproape cu totul uitării. iar eu începusem să-l îndrăgesc ca pe un frate : nu exista între noi nici cea mai mică neînţelegere şi niciodată n-am văzut la el un gest care să-mi amintească situaţia mea.

ci la dragostea pe care maică-sa i-o arăta la tot pasul. De cîte ori.ochii. Da. de vreme ce nu era mama mea. şi desigur. Era încîntător să pluteşti aşa cu luntrea. dar cu cît minunate şi mai plăcute decît toate acestea erau. căreia eu de-abia îndrăzneam să-i ating mîna cînd mi-o întindea. Singur. binevoitoare şi duioasă. dar. în liniştea înserării. şi era înduioşătoare osteneala ce şi-o dădea ca să nu exprime decît idei şi să nu întrebuinţeze decît cuvinte pe nostru. pe jos. şi de acolo cîntam din gură si din harfă toate cîntecele pe care le ştiam . dulceţurile. pentru inima mea. Vorbea cu ochii ţintă în ochii fiului ei. blîndă. Ce fericire pe el să se simtă iubit astfel. de arşiţă sau de frig . palid şi suferind. pe mama lui. în urma stăpînului. aveam şi eu de lucru : îmi harfa. eu care eram sănătos şi voinic ! Dar nu rîvneam la belşugul în care trăia. şi un copil de vîrsta mea care se purta cu mine cum te porţi cu un frate. două ori rămăsesem astfel singur pe lume. cînd stăteam cu toţii adunaţi în jurul mesei ! Dar durerea cea mai mare era că trebuia să mă despart de Arthur şi de doamna Milligan . mă voi bucura foarte mult. în singurătatea şi în deznădejdea în care mă zbăteam. mama lui Arthur deschidea una din cărţi şi ne citea bucăţile care ne interesau şi pe care puteam să le înţelegem . fără sprijin. că depindeam de stâpînul la care mă dăduseră părinţii şi că eram silit să mă întorc la el în ziua cînd va avea nevoie de mine. sau. culcat pe scîndura lui.. închizînd cărţile şi albumele. o doamnă frumoasă. Pe măsură ce mă depărtam de Toulouse.. deseori îmi striga : . fără să-l vadă pe cel ce cînta . simţămintele de care mi-era plină ! De două ori viaţa mea văzusem rupîndu-se sau des-lanţurile care mă ţineau lîngă acei pe care iubeam : întîia oară cînd fusesem smuls de lîngă tuşa Barberin . nici la vasul lui plutitor. plăcut era să nu mai suferi de foame. şi tarte cu fructe. Dulce şi fericită era viaţa asta pentru mine. Arthur strigă cît îl gura : — Nu vreau să plece Remi ! îi răspunsei că. ca altădată. şi această plimbare pe apă ! Dar. eu nu eram de capul meu. ne povestea legende şi fapte istorice în legătură cu ţinuturile pe care ie străbăteam. decît plăcerile materiale pe care le oferea. nu-mi venea să rîvnesc la fericirea lui. Auzindu-mă vorbind de plecare. bune erau prăjiturile doamnei Miiligan ! Da. Vorbeam de părinţii mei . prin noroi. cremele şi prăjiturile doamnei ! Şi cîtă deosebire între lungi. Adio pat bun ! Adio creme ! Adio prăjituri ! Adio seri minunate. şi să poată el însuşi s-o sărute din toată inima pe doamna aceea frumoasă. bătusem atîtea drumuri alături do signor ! Cîtă deosebire între cartofii cu sare ai bietei mele doici. Nu mi-era mie dat să iubesc. căci voiam să mă aflu neapărat la pcarta închisorii în ziua cînd meu avea să iasă. Avea să fie desigur mai puţin încîntător. să rămîn fără dragostea lor. după ce părăsisem căsuţa tuşei Barberin. să-i pierd aşa cum o pierdusem altădată 111 pe tuşa Barberin. nu dat să fiu iubit decît pentru a fi apoi despărţit cu cruzime de acei cu care aş fi vrut să-rni petrec viaţa-ntreagă ! Pot spune că gîndul acesta a fost singurul nor pe cerul senin al acelor zile minunate.. cînd fusesem despărţit de Vitalis . făcînd pe jos drumul străbătut acum pe apă. coboram pe uscat şi mă duceam să mă aşez la poalele vreunui copac care mă ascundea în umbra lui. care. fără alţi prieteni. a doua oară. fără ajutor. fără nici o osteneală şi fără nici o grijă . mereu singur ! 13 COPIL GĂSIT Furat de impresiile căltoriei. Cînd erau frumoase. deci animalele. oricum. nu-i voi mai putea spune „mamă". Şi atunci îmi spuneam cu amărăciune că eu nu voi avea niciodată o mamă care să mă sărute şi pe care s-o pot şi eu săruta : poate că aveam s-o mai revăd cîndva pe tuşa Barberin. ui-tîndu-mă la Arthur. găsisem pe cineva care îmi arăta dragoste şi la care puteam să ţin : o femeie. ca să fiu drept cu mine însumi. trebuie să spun că mă îneînta mai mult fericirea morală pe care o găseam în această viaţă nouă. lui Arthur îi plăcea să asculte astfel. sărutat de zeci de ori pe zi. într-o zi mă hotârîi în sfîrşit să-i vorbesc doamnei O întrebai cît timp credea dînsa că îmi trebuie ca să mă întorc la Toulouse. dar mă gîndeam că va trebui să mă înapoiez. pe ploaie sau pe arşiţă. Şi că. gîndul acesta mă frămînta tot mai mult.încă o dată !" si atunci începeam din melodia pe care o cîntasem. din păcate. nici n-am simţit cum a trecut timpul şi iată că s-a apropiat şi ziua cînd stăpînul meu urma să iasă din închisoare.

fără să spun că ei nu erau cu adevărat tatăl şi mama mea. dar n-am îndrăznit să răspund . că Remi vrea să rămînă ! strigă Arthur. mă atrăgeau. eu nu aveam aceeaşi teamă . Vitalis fusese un stăpîn bun pentru mine şi îi eram recunoscător atît pentru îngrijirile cît şi pentru lecţiile lui. rnai curînd as fi murit decît să mărturisesc doamnei Milligan şi lui Arthur că eram orfan. trebuie să se ostenească să stea cu capul aplecat peste cărţi. că nu vrei să mai pleci la Toulouse ? — Şi-apoi. Să stea de vorbă cu părinţii mei ! Negreşit că aceştia i-ar spune tocmai ceea ce eu voiam să rămînă tăinuit. îi trimit bani de drum şi. Dacă primeşte propunerile mele. copiilor de la orfelinat. nu mai trebuia să renunţ la viaţa asta bună şi nici să mă despart de Arthur şi de mama — Acuma. Copil găsit ! Socoteam că nu putea fi ceva mai înjositor pe lume. căci ar fi trebuit mărturisesc totodată că nu eram decît un copil găsit şi nu aveam curajul să înfrunt o asemenea ruşine. că ştiu să preţuiesc propunerea dumneavoastră. obţinea de la mama lui tot ce voia. tovarăşul lui de joacă. un copil al nimănui. după ce îl voi face să înţeleagă ce ne împiedică pe noi să luăm trenul. dar cuvintele din urmă mă treziră cu cruzime din visul în care pluteam. De aceea propunerea doamnei Milligan mă făcea tare fericit şi eram cu desăvîrşire sincer mulţumindu-i. — Remi o să vrea. E drept că de prea puţină vreme mi se puseseră în iar acelea pe care le citisem dăduseră mai mult plăcere decît bătaie de cap. îi citisem pe faţă o adîncă nelinişte. urmărindu-şi ideea.. Să cîntărească deci şi să aleagă : ori învăţătura. Prin urmare. Negreşit. trebuie să fi fost foarte puternică. atunci cînd mama lui vorbise de muncă şi de cărţi. — Nu mai e nevoie să cîntăresc nimic. nu mai plecam de pe Lebăda. Doamna Milligan m-a privit mirată şi a încercat să mă îacă să vorbesc. pentru el. ori viaţa de hoinar. Adevărul ieşea la iveală ! Copil găsit! Atunci Arthur şi cu doamna Milligan nu s-ar mai uita la mine. Nu-i aşar Remi. vezi. sper că va binevoi să vină unde îl poftesc eu. Pînă aici. Stăpînul meu ştia că sînt un copil găsit. Dar. cînd nu era vorba de lecţii. trebuie ca şi s'iăpînul lui să primească. 112 1 —■ Remi. urmă doamna Milligan. pe mine cărţile. în loc să mă înspăimînte. dar el era stăpînul meu. — Eu aş fi tare fericită să rămînă. totul mersese după cum mi-aş fi dorit eu. Vă rog să credeţi doamnă. spusei eu. răspunse doamna Milligan. urmă doamna Milligan fără să-mi aştepte răspunsul. care avea groază de cărţi. în ăsta era adevărul : îi iubeam nespus şi pe doamna Milligan. ne mai rămîne să ne învoim şi cu stăpînul lui . aveau să se ruşineze pînă şi de amintirea mea ! Prietenul lui Arthur. pe cîtă vreme aici. în toate împrejurările. aducîndu-mă la trista realitate. de asemenea. ci Ia o viaţă de muncă . trebuie mai întîi ca Remi să vrea să rămînă cu noi. întîi să spună Remi ! o întrerupse iar Arthur. — Ei. mamă. dar nu putea fi nici o asemănare între traiul pe care îl dusesem alături de el şi acela pe care îl duceam aici.. de parcă o zînă bună mă atinsese cu nuieluşa ei fermecată . Şi începu să bată din palme. Din fericire. o întrerupse Arthur. Remi trebuie să rămînă aici ! continuă Arthur. ca să-l putem ţine lîngă noi. Era vădit că îi alungasem îngrijorarea. era un copil găsit! Am încremenit. să înveţe împreună cu tine. căci. Numai el are drepturi asupra lui Remi. prea suferisem văzînd cît dispreţ le arătau cei din satul nostru. care. pentru asta îi scriu să ne louse . dădeam seama că era urît din partea mea să la stăpînul meu mai puţin decît la străinii aceştia pe care de-abia îi cunoscusem. urmă doamna Milli-gaa. iar eu am prins mult drag de dînsui. cîtă deosebire între ceea ce simţeam pentru Vitalis şi dragostea pe care o nutream pentru doamna Milligan şi pentru ! Cînd cugetam mai adînc. — înainte să ne clsa răspunsul. Tu te-ai împrietenit cu el. căci şi cu ei se cuvine să stăm de vorbă. Dar. atunci prietenia pe care mi- o arătaseră avea să se şteargă . Dacă nu primeam ? ! Teama aceasta. Cu cîtă scîrbă s-ar fi uitat la mine ! Ba poate că m-ar fi zvîrlit şi afară ! Mai ? — Mamă. Remi trebuie să chibzuiască bine de tot : eu poftesc numai la o viaţă de petrecere şi de plimbare. nu-mi mai rămîne decît să mă înţeleg cu părinţii lui Remi. De cînd începusem să-mi dau şi eu scama ce înseamnă viaţa. la doamna Milligan . şi pe Arthur.

şi îndată i-am văzut sărind în jurul lui Vitalis. Capi se repezise în braţele pe Zerbino şi Dolce i se încurcau în picioare. şi acolo. i-am scăpat din Ei au zbughit-o lătrînd vesel. iar plictiseala e boală grea. băiete. cu un gest. Cîinii mi-au dat de veste că sosise trenul şi că-l simţiseră pe stăpîn. cu puţin înainte de ora culcării. ce mi se părea nespus de ruşinos. Crezînd fără îndoială. sărutîn-du-mă şi spunîndu-mi de mai multe ori : —■ Buon di. Dar încolo o să fie mai bine. aşa că am putut să scap curînd de privirile iscoditoare ale lui Arthur şi să mă închid în cabina mea. M-am apropiat la rîndul meu. Să hotărască soarta. Sufleţel stătea nepăsător. dar. Cîinii erau neliniştiţi. Apoi. dar nici nu mă răsfăţase. eu negrăbindu-mă deloc s-o isprăvesc. şi atunci nu va mai fi nevoie să dezvăluie adevărul. Rămîi aici cu cîinii şi cu Sufleţel şi aştep-taţi-mă. pentru ca să nu ajung încă acolo unde temeam : cum să-i spun eu stăpînului că voiam să-l părăsesc şi să rămîn cu doamna Milligan şi cu Arthur ? Dar n-am avut cînd să-i fac această mărturisire. asta se întâmpla seara. din clipa aceea. să mă deprind cu gîndul de a nu-i mai vedea poate niciodată . Vitalis nu-mi pomenise nimic de scrisoarea doamnei Milligan şi nici propunerile pe care. iar eu eram nespus de tulburat. cu cîinii în jurul meu. Ah ! Să fi îndrăznit cît de cît. I-am cerut voie doamnei Milligan să mă duc la gară. în costumul lui obişnuit. rea îl mai îmbatrînise : trupul se încovoiase. iar buzele i se învineţiseră. Dealtminteri. trăisem alături de doamna Milligan de ei. deşi de obicei era mai greoi decît tovarăşii lui.la întrebările ei. de lungă şi de înfrigurată. încît mi-au dat lacrimile. A fost întîia mea noapte rea de cînd mă aflam pe Lebăda. te duc eu la apartamentul ei. Povestirea mea ţinu mult. ei n-o să-mi păstreze o amintire urîtă. în cîteva rânduri. încît ajunsesem 114 să doresc ca Vitalis să nu accepte propunerea doamnei Milligan. împreună cu şi cu Sufleţel. — Nu-i nevoie. doamna Milligan primi răspunsul. singur cu gîndurile şi cu temerile mele.' soarta mea avea să se hotărască. La trei zile după ce ii scrisese stăpînului meu. Acum. Ce faci ? închisoarea nu e loc plăcut. de vreme ce eu nu puteam îndrepta nimic. Nu eram deprins cu asemenea izbucniri din partea lui. . Ce să fac ? Ce să spun ? Nu găseam nimic. am aşteptat sosirea stăpînului nostru. ce văzusem şi ce făcusem. fără să văd aproape nimic din tot ce se petrecea în jurul meu. Poate că Vitalis n-o să vrea să se despartă de mine. lăsîndu-l jos pe Capi. le făcuse ea în scrisoare. cu trenul de ora două. şi tot luînd hotărîri care se băteau cap în cap. povero caro *. Atît îmi era de frică de acest adevăr. Dă-mi mie numărul camerei. Mă aşezasem într-un colţ pe peronul gării. ţinînd do Kgardă cei trei cîini şi pe Sufleţel în sîn. nu aveam obiceiul să răspuns sau să mă tocmesc. cum l-aş fi rugat pe "Vitalis să nu spună că un copil găsit ! Dar nu îndrăzneam şi simţeam că aceste două cuvinte : „copil găsit" nu vor putea niciodată să iasă din gura mea. m-a strîns pentru întîia dată în braţe. L-am ascultat şi am rămas pe o bancă. fiind luat prin surprindere. ceea ce mi se părea cît se poate de firesc . Mă uitam la el. faţa se gălbejise. Inchisoa- 1 Bună ziua. Voi lăsa totul la voia întîmplării. însă a fost înspăimântător de cumplită. închise gura. Mai sprinten de data asta. mă găseşti schimbat. —■ Da. Tot sucind şi răsucind de sute de ori aceleaşi gînduri. în felul acesta. — Şi zici că doamna aceasta mă aşteaptă ? mă întrebă ei după ce intrarăm la hotel. Vitalis spunea că se simte onorat de invitaţia doamnei Milligan şi că va veni la Cctte sîmbăta următoare. la uşa hotelului. de parcă bănuiau ceva . cel puţin. de bună seamă. care. îşi făcuse apariţia. Stăpînul meu nu fusese niciodată aspru cu mine. iar Vitalis. am găsit pînă la urmă cu cale să nu fac nimic şi să nu spun nimic. că gîndul la apropiata întoarcere a stăpînului mă tulbură astfel. pomenit deodată tîrît înainte şi. Din fericire. — Ei. căci am ajuns la hotelul unde trăsese doamna Milligan înainte să-mi fi terminat povestirea. bietul meu drag (în limba italiană în text). nu-i aşa ? îmi spuse el. mai ales că eram în acea stare sufletească în care plîngi uşor. Cînd stăpînul meu spunea ceva. ea nu mai stărui. ceea ce m-a mişcat atît de mult. şi aşteptam. De data asta am îndrăznit să-i cer a-l întovărăşi la doamna Milligan. vorba : Dar pe doamna asta care mi-a scris de unde o cunoşti ? I-am povestit atunci cum m-am întîlnit cu Lebăda şi cum. Negreşit că va trebui să mă despart de Arthur şi de maică-sa. îmi răspunse el. dar el.

— I-am spus că am nevoie de tine. El nu poate fi fiul dumneavoastră . doamnă. învăţătura aspră despre viaţă pe care o dobîndeşte cu mine îi va sluji mai mult decît să facă pe servitorul în haine frumoase. nu am chef să renunţ la drepturile ce le am asupra ta . plecăm peste zece minute. nu e un om hain. ca să-l mîngîie. — E un om hain ! strigă Arthur. iar el ţine la mine . dar nu-i veţi forma caracterul. De cînd eram la el. Dar după cîţiva paşi îl întrebai : — I-ai spus că . — Nu. l-am găsit »e Arthur plîngînd. Şi mă sărută pe frunte. însă sper că nu pentru vreme. dar e stăpînul lui. — Nu vreau să plece Remi. — Ei. . prin urmare. şi e mai bine aşa decît să ajungă jucăria unui copil bolnav. continuă doamna Milligan. cum va fi el aici. Ştia el. l-am sărutat de mai multe ori. luîn-du-l în braţe. Hai. Intrînd în apartamentul doamnei Milligan. hai. apleeîndu-se asupra mea. îmi spuse dînsa cu un glas care făcu să-mi dea lacrimile. am îngenuncheat în faţa ei şi i-am sărutat mîna. zise el după cîteva clipe. — Vă rog să nu faceţi asta ! E aproape sigur că. Mă ridicai ascultîndu-l. îmi închipuisem că plecam peste zece minute pentru că stăpînul meu se apucase sâ spună ce ştia despre părinţii mei.Şi ei voiseră să-l urmeze. oricît de blînd şi de binevoitor ar fi acesta. cred că ţine la tine cu adevărat. o să fie al meu . dar n-a vrut în ruptul capului. o să te iubesc toată viaţa ! i-am strigat eu. şi nimic nu l-a putut hotărî. îi veţi îmbogăţi mintea. şi asta-i adevărat . M-am ridicat repede în picioare şi am fugit spre uşă. 117 — Nu e tatăl lui. —■ Arthur. e-adevărat . fiind mereu cu gîn-dul la ruşinea că sînt un copil găsit. nu-mi vorbise niciodată în felul acesta. în schimb. într-adevăr. Romi trebuie să asculte de el. Pentru moment.. n-o să vă niciodată ! — Remi ! ţipă Arthur. dragul meu. grâbeşte-te ! Nu avea obiceiul să se răstească la mine. du-te repede şi în-toarce-te. şi Remi e al lui. ba ceva mai mult. — Nu ! strigai eu. iar pe maică-sa aplecată asupra lui. m-am apropiat de Arthur şi. nu-i aşa ? urmă doamna Milligan. căci. fără să înţeleg nimic. vorbeşte ca un om de treabă şi ca un om superior. n-ai înţeles ? Ce stai aşa ca prostu' ? . De ce n~o fi vrut să fiu şi eu de faţă la convorbirea cu doamna Milligan ? îmi puneam această întrebare. Doamna Milligan răspunse pentru mine. să se impună cînd voia. La dumneavoastră va învăţa carte. dar are nevoie de tine . după cum şi tu ai nevoie cie mine . Rămăsei cu gura căscată. — L-am rugat pe stăpînul tău să te îase la noi. Mi-a mai venit inima la loc. Fără să-i răspund. — Nu-i aşa. — Cum nu ? — Nu.. — Du-te de-ţi ia rămas bun de la doamna. Iată ce mi-a răspuns ca să-mi arate de ce nu-mi îndeplineşte rugămintea : „Copilul mi-e drag. dar nici ei nu se încumetaseră a se împotrivi ordinului. Apoi. te-aştept aici . sucind-o pe toate feţele. Vitalis. — Dar el nu-i tatăl lui Remi ! strigă Arthur. . Remi. încă nu-i găsisem răspunsul. deoarece părinţii i l-au închiriat. — Locuiesc la Chavanon. chiar fără voia dumneavoastră. dacă doamna Milligan nu mi-ar fi vorbit de părinţi. îmi spuse el. după cum nici eu nu mă împotrivisem. —■ Bietul de tine ! zise ea. cînd se şi întoarse. explicîndu-i că nu aveam încotro. hohotind de plîns. punînd în sărutările acelea toată prietenia ce-o simţeam pentru el. Pot şi eu să-l învăţ carte". că n-ai să pleci ? strigă Arthur. Şi pe dumneavoastră. vă rog ! — Dar n-avem alt mijloc. — Trebuie totuşi să-şi urmeze stăpînul. va primi educaţie. mi-aş fi luat rămas bun peste mult mai decît cele zece minute pe care mi le acordase stăpînul meu. Dealtminteri. smulgîndu-mă din slaba strînsoare şi întoreîn-du-mă spre doamna Milligan. Le vom scrie părinţilor lui şi ne vom învoi noi. .

aveam şi o mîngîiere : stăpînul se făcuse mult mai blînd. rămîneam urmă. căci Vitalis nu era omul cu care să-ţi îngădui asemenea familiarităţi. a fost bună. ca să batem iar drumuri lungi. de plictiseală. Da. ar fi vrut şi el să mă lase cu Arthur. Şi deseori adăuga : Ce să-i faci ? Nu se putea altfel ! Mai întîi nu pricepusem. Montelimart. După plecarea noastră din Cette trecură mai multe zile fără să pomenim nimic despre doamna Milligan şi Arthur şi despre şederea mea pe Lebăda. si cînd zăream de departe un vas. la Lebăda. uitîndu-mă mai bine la el. încetul cu încetul. dar nu îndrăzneam. culcat în vreun han slinos de ţară. şi foarte curînd nu trecea zi să nu le rostim numele. îmi aduceam aminte de cabina de pe Lebăda. tare bună cu tine . dar încetul cu încetul. Cînd ajungeam în oraşe ca Arles. La asta se gîndea desigur stăpînul meu spunea : t)Nu se putea altfel !" şi mi se părea că în aceste cîteva cuvinte răsuna o părere de rău .Dar n-am auzit ce spunea : ieşisem şi închisesem uşa după mine. Vierme. de vreme ce respinsese propunerea doamnei Milligan de a mă ţine lîngă dînsa. mă împiedica să plîng cînd amintirea Arthur zdrobea inima ! Simţeam atunci că nu mai eram copilul nimănui şi că stăpînul meu era pentru ni ne nu numai un stăpîn. în supărarea mea. Dinspre partea asta se produsese o mar-e schimbare în firea lui sau. două luni de zile. chiar stăpînul meu începu a aduce vorba despre ei. în felul lui de a se purta cu mine . lucru ciudat. de ploaie şi pe arşiţă. te înţeleg . Iată cum m-am despărţit de întîiul meu prieten şi cum am intrat într-un şir întreg de nenorociri de care aş fi fost scutit dacă n-aş fi fost victima unei prejudecăţi odioase şi a unei temeri prosteşti. care era foarte adîncă şi stăruitoare. Poate că acum m-ar lăsa ! Şi o rază de nădejde pătrundea iar în sufletul meu. deşi nu ghiceam defel pentru ce nu putuse el primi propunerile doamnei Milligan. De aceea. Am plecat din Cette pe şoseaua care duce spre Fron-tignan. aş fi sărit să-l îmbrăţişez. pe jumătate pierdut în negura cenuşie. Vitalis era pentru mine doar un om ca toţi ceilalţi. Tarascon.. ajunsesem să-mi spun că. De multe ori. însemna că fusese nevoit să procedeze astfel. 14 ZĂPADĂ ŞI LUPI Şi aşa am pornit-o din nou pe urmele stăpînului. să te gmdeşti întotdeauna la ea cu recunoştinţă. şi mintea. mult mai duios decît fusese înainte. La început. Şi. atît de mult simţeam nevoia să-mi revărs asupra cuiva sentimentele de iubire ce mă icopleşeau . viaţa tihnită fericiţilor din lumea asta. tot drumul. dar şederea mea la doamna Milligan deschisese şi sufletul. ca să se distreze public". se părea că regăsesc în felul lui de a fi ceva din felul de a se purta cu mine al doamnei Milligan. Reîntoarcerea la viaţa de dinainte a fost grea. A trebuit să fac iar pe prostul prin pieţele publice şi să rîd ori să plîng. — Ce-ar fi să ne întîlnim cu Lebăda ? Vasul urma să se îndrepte în sus pe Rhone. ■— Ţineai la doamna Milligan. acum era ceva nelămurit care semăna mai degrabă a respect. Am trăit clipe de scîrbă. la doamna Milligan. şi nici n-o să mai aud vreodată glasul mîngîietor al doamnei Milligan ! Din fericire. Avigncn. căci pe atunci nu eram în stare să fac deosebire între oameni . ca să văd dacă nu cumva era Lebăda. prin praf şi prin noroi. căci motivele pe care i le dăduse acesteia înainte de despărţire nu mi se păreau prea clare. primul drum îl îăceem la cheiuri şi la poduri : de acolo căutam Lebăda din ochi. pe drumurile acelea lungi. cu cureaua harfei petrecută pe după umărul care mă durea. şi mărar cu amintirea să mă întorc şi să trăiesc în trecut. . cît de aspru mi se părea atunci aşternutul ! N-o să mă mai joc niciodată cu Arthur. de oboseală. "Valence. dar. în clipa următoare mă aflam lîngă stăpînul meu. aşteptam să se apropie. privirea mea căuta mai des înspre apă decît în«pre dealurile şi cîrapiile roditoare ce se întind pe amîndouă malurile fluviului. un fel de teamă mă ţinuse la distanţă de el . cel puţin. „Ce timpuri fericite ! Cînd uneori seara. căci te dcprinzi uşor cu bunul trai şi cu fericirea. Cînd plecasem. ca să mă pot gîndi în voie la Arthur. — La drum ! îmi spuse el. Şi în fundul sufletului îi eram recunoscător pentru această părere de rău. dar îi fusese cu neputinţă. şi asta îmi dădea curaj. iar noi mergeam tocmai de-a lungul malurilor acestui fluviu. Ba deseori chiar. din satul meu. nu-i aşa ? îmi spuse Vi-talis. To'urnon. pe care le cunoscusem înainte să fi dus.

poposind într-un han. ci rămase lîngă vatra din bucătărie ca încălzească pe Sufleţel. fără să fim prinşi de ninsoare. Guillotiere sau Hotel-Dicu. în definitiv. cînd stăpînul meu se hotărîse să mă dea doamnei Milligan — cel puţin aşa închipuiam eu — nu mai aveam de ce mă teme că vor vorbi despre părinţii mei &au că îi vor scrie tuşei Barberin . permitea. dar nici zi nu . părea un capac mare si întunecat ce se lăsa deasupra pămîntului de- ai fi zis c-o să-l strivească. un vînt aspru răbufnea cu furie în vatră şi aţîţa jeraticul îngropat de cu seară sub cenuşă. El însă nu se euieă îndată. discuţia urma să aibă loc numai intre stăpînul meu şi doamna Milligan. în caz că vremea rea ne-ar fi silit să ne prelungim şederea acolo. dar nu-l văzuseră. şi tot timpul liber l-am petrecut pe cheiurile Rhonului şi ale Saonei. Totuşi soarele nu se arătă : nu mai era noapte. — Treizeci de kilometri nu se fac aşa lesne ! Cu toate acestea. cerul nu se lumina deloc. se făceau tot mai anevoioase. Ţinta meu era să ajungă ia Paris cît mai degrabă. care suferise mult de frig în timpul zilei şi gemea mereu. si mai morocănos chiar decît mine. căci studiasem toate hărţile Franţei de pe tarabele anticarilor şi ştiam că oraşul Châlon. drumul de la Paris trebuia să-l facem pe jos. Cînd se deschidea uşa. Dar oricît am căutat. drumurile. pentru că Troyes este un oraş mare. are să ningă. le descriam vasul pe care îl căutam . Cunosc podurile Tilsitt. iarna se apropia. Plecăm mîine în zori. am plecat. Cu toate că sosise ceasul cînd trebuia se facă ziuă. Acum. pe cînd cîinii. — Culcă-te repede. După ce am ieşit din Dijon şi am trecut peste dealurile de la am fost întîmpinaţi de un frig umed ce te pătrundea pînă în măduva oaselor. îmi spuse el. toamna era pe sfîrşite. apoi. o iîşie albicioasă răzbi întunericul. parcă înadins ca să-mi sporească deznădejdea. unde am fi putut da mai multe reprezentaţii. răspunse Vitalis. Mă tem să nu ne prindă zăpada pe aici. Canalul de Centru. soarele se ascunse : erau semne de zăpadă. şi cu asta basta ! stat săptămîni la rînd la Lyon. ploaia a încetat şi vîntul a prins să bată dinspre miazănoapte. plini de glod pînă după urechi. Vremea începuse să se strice. iată că. şi nădăjduiesc să ajung la Troyes înainte să m-apuce ninsoarea. învioraţi de vremea uscată. deşi am avut de suferit tot timpul de pe urma frigului şi umezelii . cu toate că avusesem grijă să-l în pături. Stăpînul îmi cumpărase de la Dijon un cojo- cel îl cît puteam pe mine. tot aşa de bine ca şi cei de prin partea locului. Am apucat totuşi să ajungem într-un sat mare. şi ca sâ ne mai încălzim. după cum primisem poruncă. şi Sufleţel a devenit şi mai trist. La început am răbdat cît am răbdat. după ce mai cîştigam o nimica toată. Nu-ţi mai venea nici să deschizi gura .Dar nu era ea ! Cîteodată îmi luam inima în dinţi şi. apropiindu-mă de luntraşi. o luam iar Pînă la Châtillon. fie că punga îngăduise să ia trenul. frînţi de oboseală. uzi pînă la piele. ca să ajungă la fluviul se desparte de Saone. alergau înaintea noastră. cerul se acoperi de nori mari şi negri. Totul se sfîrşise deci : nu-mi rămî-nea să-mi iau adio de la visul meu. lucrurile au mers cum au mers. cerul era negru şi încărcat. — Sînt grăbit. şi. Vîntul nu rămase însă multă vreme uscat . Vitalis îl ţinea pe Sufleţel ascuns în haină. căci numai la Paris am fi avut norocul să putem da cîteva reprezentaţii pe timp de iarnă . zise hangiul. iar stăpînul meu se învoia să mă dea. — în locul dumitale. chiar vîntul ăsta aspru tot era mai uşor -de îndurat decît umezeala în care putrezeam de cîteva săptămîni încoace. şi aşa destul de adîncă . grăbind pasul şi ca să ajungem cît mai repede. Atunci. A doua zi sculat cu noaptea-n cap. numai cu gînduri vesele nu mă culcam. adresîndu-se stăpînului meu. în visul meu copilăresc socoteam totul nespus de simplu : Milligan daroa să mă ia dînsa. în cele din urmă am plecat şi din Lyon şi ne-am îndreptat spre Dijon. Cînd ajungeam seara în vreun han păcătos sau în vreun grajd. iar vîntul aspru mi-l lipea de trup. spre răsărit. fără nici o stea . dar. prin care trebuia să treacă Lebăda. în fine. nici urmă de Lebădă. ca să-i dea puţin din propria lui căldură. cu toate că nu-i plăcut să-ţi sufle vîntul de nord drept în faţă . dar după ce am plecat şi din acest oraş. Nu se luminase încă de ziuă. n-aş pleca . nădejdea de a-i mai regăsi vreodată pe doamna Milligan şi pe Arthur începu să mă părăsească . prin ploaie şi prin noroi. însă scopul stăpînului meu era să ajungă la Troyes cît mai repede. mergeam amîndoi zgribuliţi. fie din cu totul altă pricină. pe care apoi l-am părăsit fără să fi Lebăda. dădeam cîte reprezentaţie scurtă în oraşele şi satele prin care treceam . Am ajuns şi Châlon.

nu eram cîtuşi de puţin adăpost. rebegiţi. — Se vede că ne era scris să n-ajungem la Troyes. nici un plesnet de bici . întunecoasă. nici ţipenie . grei. nici un huruit căruţă. iar acum lăstarii miădioşi se aplecau sub povara zăpezii. la urma urmei. Vîntul bătea tot dinspre miazănoapte. unul. ne zburară pe dinaintea ochilor . Nu ştiam insă ce înseamnă viscolul. Deodată. ierburi. Bună vorbă şi foarte plăcută ! întrebarea era însă : unde să găsim această casă primitoare ? înainte ca zăpada să ne îi învăluit în întunecimea ei albă. deoarece drumul silea să mergem cu vintul în Din fericire. al cărei desiş se întindea atît înaintea noastră cît şi pe dealurile Nu trebuia deci să ne bizuim prea mult pe casa făgăduită . Pînă una alta. mari cit nişte fluturi. şi o licărire alburia lumina cerul într-acolo . Pe drum şi pe cîmp. care îşi ţinea cojocul desfăcut. între timp. îneît să nu mai niciodată. se învîrtejeau. Partea proastă e că ne troienea şi pe noi : pe părţile alunecoase ale hainelor nu se prindea. Ce spera el oare să găsească acolo ? Eu. din cînd în cînd mai întorceam puţin capul ca să ne tragem sufletul. nici nu avea să mai ningă. iar meu. avea să înceteze vîntul şi să se mai potolească şi frigul. scheunînd după un adăpost pe care nu puteam da. Ţinutul pe care îl străbăteam era de o tristeţe de moarte. mărăcini şi tufele din şanţuri. cît cu ochii. orbiţi. nesîîrşită. cu coada ridicată şi cu pliscul în sus. uzi. luîndu-şi zborul cînd ne apropiam şi oprindu-se în cîte un vîrf copac. cît puteam răzbate cu privirea. cîţiva fulgi de zăpadă. nu vedeai ogoare pustii. în faţa noastră începea o pădure adîncă. lumina plumburie care atingea în treacăt ţîşnind dinspre răsărit ca dintr-o pîlnie imensă. cercetasem ţinutul cît puteai cuprinde cu ochii. lu- crurile se mai desluşeau şi nu se vedea altceva decît perdeaua fulgilor de zăpadă din ce în ce mai deşi. bătute de vîntul ce le scutura şi le răsucea. coborau. troienind totul. din partea aceasta a zării se apropiau nori arămii. ningea cu fulgi mari şi deşi. fără să atingă pămîntul. garduri de mărăcini sau tufişuri. Curînd. Va trebui să ne adăpostim în cea dintîi casă ce ne va ieşi în cale. din greu. în loc sâ cadă ca o pulbere. pîn- tecele lor se deschise : ningea De data asta nu mai erau fluturi se îîlfîiau prin faţa noastră. pe cerul mohorît. şi poate că. Dimpotrivă. apoi se auzi o larmă ciudată de ţipete amestecate şi nedesluşite. şi atît de joşi. de unde ne urmăreau cu cîrîituriie lor ce păreau a fi ori ocări. uitam drept înaintea mea. . Nu atunci decît prea puţin din drumul nostru şi mi se părea peste putinţă să ajungem la Troyes înainte do a se porni ninsoarea. asta nu mă prea neliniştea . Aveam să aflu curînd. spuse Vitalis. căci. căci stăteau pitite printre frunze. Totuşi mergeam înainte. Deşi de mult pădure. ori cobiri a rău. scotea la iveală copaci despuiaţi de frunze şi. îmi spuneam că. Iş. dar nu se zărea decît o poiană largă. O simţeam şiroind îngheţată de-a lungul gîtului. doar cîţiva fulgi mai rămaseră în urma lor. în scurtă vreme drumul se acoperi cu un strat gros de omăt prin care păşeam fără zgomot. dealuri sterpe şi păduri ruginite. un punct albicios se ivi pe cer dinspre miazănoapte. Creştea cu repeziciune apropiindu-se de noi . ţi într-un asemenea chip.s-ar îi putut spune că era. cu o uşoară tendinţă de a se întoarce spre apus . ale căror frunze uscate. urcau. pătrundea ca o pulbere şi se topea pe loc. în lumina posomorită a zilei. se prăvălea pe pămînt. Norii care veneau dinspre se apropiaseră. ce se mai ţineau încă de crengi. atent să văd dacă pădurea se mai sfîrşeşte odată şi dacă nu se zăreşte vreo casă. pe cîmp lucrurile începeau să se desluşească oarecum . foşneau îndelung. cu vîntul şi cu zăpada în faţa. îneît păreau că se sprijină pe creştetul copacilor. unde arborii fuseseră tăiaţi primăvara trecută. fără să le vezi. Erau gişte sau lebede sălbatice. Trecură pe deasupra capetelor noastre şi se pierdură în depărtare . ca să poată răsufla de bună seama că nici el n-o ducea mai bine. împinsă de vîntul care nu mai contenea. înaintam încet. zăpada se cernea din ce în ce mai deasă. dar oriunde găsea cîte o deschizătură. se domoli încetul cu încetul. ci o ploaie de zăpadă care ne învăluia din toate părţile. nimic care să vestească apropierea de vreun sat. care zburau la nord spre sud. fără să scoatem o vorbă . ce coborau ca nişte puncte albe. pe alocuri. zăpada însă spori şi. Cîinii nu mai alergau înaintea noastră. ca şi cum ar îi căutat ceva. Din în cînd vedeam pe stăpînul meu spre stingă. metri jur împrejur. deodată. dar nu zărisem nici o casa. odată cu zăpada. Era însă nebunie curată să vrei să străpungi cu privirea potopul acela alb . pe care tăcerea din jur o sporea şi mai vîrtos . ci mergeau în urmă. Dealtfel. în cîteva clipe acoperise drumul şi tot ce întîlnise în cale : grămezi de pietre. singurele fiinţe vii erau păsărelele pe care doar le auzeai. Numai nişte ciori ţopăiau pe drum.

Dar ceea ce. mai bine-zis. îndrăzni şi Suîleţel să dea la o parte haina stăpînului şi. se uită să vadă unde se află . stăpînul nu ne-a împărţit decît jumătate. Ăştia-s codrii de la Chaource. Cine ştie ? Poate că mai avem mult de umblat pînă să dăm de o locuinţă omenească . cu toate că picioarele ni se afundau tot mai adine zăpadă. vîrful nasului. Situaţia era departe de a fi liniştitoare . M-am uitat şi mi părut că zăresc o colibă de nuiele. Judecasem bine . foarte departe ! Şi trebuia să mergem înainte şi să nu pierdem nădejdea. deşi asta n- ar fi fost chiar atît de nepotrivit. am coborît în şanţ. doar-doar o deschide din nou sacul către care le fugeau mereu privirile rugătoare. să-i zgîrie genunchii şi să fac tot felul de mutre. şi nu ştiu dacă de aici şi pînă la Troyes vom mai întîlni vreun han unde să mîncăm. nu cunosc nici pădurea. iar omătul ce se aşeza pe pălăriile noastre se făcea tot mai greu. iar fumul. Rumilly. Eram la adăpost. şi linguşelile : sacul rămase închis ! Oricît de frugală fusese masa. Era greu. uşă. într-o casă ca a noastră nu era greu să-ţi procuri lemne : n-aveai decît să smulgi vreascuri din pereţi şi din acoperiş. Era tare modestă casa noastră. prin geamul unei odăi bine încălzite. acesta din urmă redueîndu-se la o prispă de pămînt şi ]a cîteva pietroaie ce slujeau drept scaune. căci nu-mi închipuiam să rămînem acolo troieniţi . că pe aici pe unde s-au tăiat de copaci trebuie să fie şi o colibă pentru tăietorii de lemne Acuma poate să ningă cit o vrea ! — Să ningă o vrea ! i-am ţinut eu isonul. înainte încă să mă fi trezit eu. totuşi nu ne-o arătarăm tăvălindu-ne prin praf. îşi pregătise me- rindea pentru drum : un codru de pîine şi o bucăţică de brînză. acolo de unde începea din nou pădurea mi se păru că şanţul şoselei este astupat pînă sus : desigur că acela era drumul spre colibă. aşezîndu-se pe locul cel mai bun. suflam ca să aţîţ flacăra. căci. la intrarea colibei. Othe şi Aumont. Şi. spre marginea poienii. sau. ne-am simţit totuşi ceva mai întremaţi. Deodată l-am văzut pe Vitalis că întinde mîna spre stînga. ca să-mi scutur haina şi pălăria de zăpadă. atît ca exterior cît şi ca mobilier. Şi m-am dus IJ. cîinii se aşezaseră în jurul vetrei. nici ferestre. Trebuie să păstrăm merinde şi pentru masa de seară. cînd dădeam seama că odaia încălzită se afla încă foarte. ci ca să găsim drumul ce ducea într-acolo. începură să întindă laba spre stăpîn. afară de asta. Era făcută din turi de vreascuri şi nuiele. spuse el. neavînd horn pe unde să iasă. Nu era momentul să facem mofturi ! De aceea. nu mă uitam cum ninge fără un sentiment de nedesluşită tristeţe . răspunzând privirii mele întrebătoare. şi după multă vreme ne aflam în fata colibei. nici altădată. se împrăştia în colibă. Popasul acesta în bordei nu mă îngrijora prea mult. darămite acuma. sări repede jos şi. Dar ce te faci cu cîinii ? Văzînd că pîinea dispare iar în sac. pe labele dinapoi şi. A trebuit să recunosc că avea dreptate. cînd am văzut pîinea. focul ne pătrundea cu căldura lui plăcută : aşa mai mergea să aşteptăm încetarea ninsorii.care ne ca într-un uriaş năvod alb. îţi mai trebuie şi lemne. Ştiu numai că ţinutul acesta este foarte păduros si că pădurile nesfîrşite se ţin lanţ. prin „casă". fiindcă ne-ar fi ajutat să ne mai uscam. Nu mică ne fu bucuria. îşi uscau foarte cuminţi 'burţile ude şi îngheţate. iar ca acoperiş i se puseseră crengi multe şi îndesate. — Nu cunosc drumul. înţelegînd că îmi ară- tase coliba nu pentru frumuseţea priveliştii. E adevărat că se cam făcea fum. în loc de o pîine întreagă. zise Vitalis. făcînd pe grozavul. culcat pe brînci. porţiile n-au fost prea mari. cu grilă doar să iei numai de ici si de colo. Nu mai întrebat nimic. Zis şi făcut ! O flacără veselă pîlpîi curînd în vatra noastră. fiindcă nu voiam să ud pe jos. Foc ! Puteam face foc ! Dar nu-i de ajuns să ai o vatră ca să faci foc. iar în ceea ce mă priveşte aşteptările mi-au fost înşelate. ca să nu se dărîme şandramaua. pentru că nici usi. ne-am arătat toţi foarte bucuroşi. Dar ce ne păsa nouă ! Doar foc şi căldură dorisem ! In timp ce eu. totuşi. în sfîrşit. erau cele cinci-şase cărămizi aşezate într-un colţ în chip de vatră. îneîntat de ceea ce i se înfăţişa ochilor. şi iar se prea poate să stăm troieniţi încă multă vreme în coliba asta. Din nefericire. deoarece zăpada aşternuse un strat destul de gros ca să şteargă orice urme de drum sau de potecă . Stăpînul meu era om înţelept şi cu experienţă : de dimineaţă. — Bănuiam eu. cu gîtul întins. astfel îneît zăpada nu pătrundea înăuntru. îşi întinse spre foc lăbuţele rebegite. parcă pentru atrage atenţia asupra unui lu- cru. în împrejurările de faţă. avea pentru noi mai mult preţ decît orice. cînd de-abia gustaseră din ea. Zadarnice fură însă şi rugăminţile.

dar era limpede că curînd aveau să fie şi ele . dar suspinul lui Ze--bino nu vădea resemnarea. cum spusese Vitalis. Se porni din nou să ningă ningea cu aceeaşi De ceas la ceas. Cîinii se împăcaseră şi ei cu acest popas silit. Dar afară. credeai că e o tăietură neagră pe albul zăpezii. doar mă trezisem cu noaptea-n cap. însă. Urechile nu te ajutau mai decît ochii. zăpada . totul încremenise . de la giulgiul strălucitor care acoperea pămîntul. la drum. Cel puţin n-o să ne udăm la picioare ! deoparte problema mîncării. Cerul nu se vedea. La ca să-mi cumpere mie cojoc şi alte cîteva lucruri (deoarece puţinul ce-l cîştigasem în ultimele luni nu înlocuise banii cheltuiţi cu închisoarea şi cu procesul). nici un huruit de căruţă nu o tulbura . se duse să amuşine traista în care de obicei mîncarea. ne împărţi şase care mai rămăsese. mai bine rămînem aici. şi sacrificiul acesta îl cu mult mai mult decît pe ceilalţi. nu ningea. lipsa ceasului. şi încă o dată da seam de deştepţi erau. Acuma. Tovarăşii lui. Vai ! Şi ce puţin rămăsese. M-am hotărît să fac şi eu ca ei . căci se lăsase o tăcere de mormînt. şi de repede sa isprăvi şi acest puţin. facă pîrtie. Apoi puse încet laba pe sac ca pipăie. decît să te uiţi cum ninge. nici un pocnet de bici . deoarece. deloc plăcut să ne prindă noaptea pe drum. Mă uitai afară . L-am înţeles. în loc să cadă de sus. dacă porneam acu . şi era desigur mai plăcut să călătoreşti în 127 ţara viselor. iar Capi cu botul în cenuşă. asta C. doar din cînd în cînd se vedea cîte o creangă de brad încet. N-are nici un rost s-o luăm din loc cînd nu ştim la ce distanţă putem găsi o aşezare omenească. pe care nici un ţipăt de pasăre. pe care arăta Capi ora cînd m-a luat Vi-talis în trupa lui.cine ştie cît.J avea de ce să-mi displacă. se întoarse din vetrei şi. continuă Vi-talis. dacă ar fi fost să pornim la drum. — Mă tem că o să înceapă iar să ningă. troianul din faţa colibei crescuse grozav . o lumină cenuşie. deasupra şi în văzduh. unii peste alţii. cu un foşnet uşor . Cînd în de pantaloni — semn că ospăţul sfîrşit — Capi se ridică după ce făcu un semn cu iui. pe cer. degeaba mai cerem". îl auzii pe stăpîn spunîndu-mi : ■— Ce zici. puţin cîte puţin. astfel că. deci greu de străbătut. după ce făcu un nou semn cu capul către Dolce şi Zerbino. Convingîndu-se prin această dublă cercetare c nu mai era nimica de înăuntru. se lungiră c i şi el la foc. căci cu siguranţă că ic era încă foarte foame. alo căror mlădiţe mai ieşeau încă deasa -pra zăpezii. venea de jos. unde avem măcar foc şi adăpost. nu era deloc sigur că aveam să găsim un hun unde să înainte de căderea nopţii. Prin deschizătura colibei noastre zăream fulgii căzînd grăbiţi şi înghesuiţi. Eu mă gîndeam că nu aveam pîine. oprise orice mişcare . nici-cînd vreo noapte nu fusese mai tăcută decît era ziua aceasta. Dar mă înşelam. cum crezi şi dumneata. nu prea erau semne că ninsoarea va sta aşa curînd. nimic nu putea răspunde întrebării mele : jos. poate chiar cu Lebăda. ■—■ Părerea mea este să rămînem aici. povara care o apăsa o apleca în jos. iar verdele ei închis contrasta viu cu giulgiul alb care învăluia ceilalţi copaci din vîrf şi pînă la pămînt . apoi ramura se ridica brusc. în jurul nostru. căci el. iar lumina. dacă o priveai de departe. şi atîta tot ! Şi aşa se şi Seara. Cum stăteam aşa în pragul uşii. lumina zilei trebuia să ne spună ora. minunîndu-mă de această privelişte. căci vîntul se potolise. era şi tare lacom. După ce isprăvit cina noastră sărăciei >asă şi atlt de scurtă. pătată din loc în loc de un galben murdar. Nu ştiu cîtd vreme am dormit. N-ar Ei . ceasul lui cel mare de argint. Pe de altă parte. covorul de zăpadă creştea jurul lăstarilor. se întinse cît era de luni. ca să ne explice economia făcută — că doar nu avea să ningă mereu. Cît să fi fese ceasul ? Nu puteam să-l întreb pe stăpî-nul meu. fusese nevoit să-si vîndă ceasul. altul tolănit pe-o coastă. dar am păstrat gîndul acesta pentru mine. cînd m-am deşteptat. pînă cînd zăpada cădea. pornim la drum ? — Nu ştiu. zăpada împietrise totul. mi-ar fi trecut de genunchi. n-am nici o idee . in e i că va trebui să mergem pe un drum troienit. scoţînd acelaşi suspin . Nimic toate acestea nu te lasă să ghiceşti cît era ceasul. deşi făceam cît ca să prelungim amăgirea. se aşezaseră toţi trei în faţa focului şi adormiseră : unul strîns covritr. am crezut că o să-i pe figurile de la prînz. de asemenea. ne decît ?ă strîngem cureaua. o ceaţă întunecoasă . de parc-ar fi vorbit. cu un suspin de resemnare : „Nu mai e nimic . pe lîngă că era mînd. fără întrerupere. pe un strat orbitor .

Numai sfîrîitul lor tulbura liniştea deplină din colibă. în vîrful picioarelor. se uscase. Ce gust să ieşi afara un asemenea ger ! Nu e mai bine să stai la foc. Văzîndu-mă treaz şi gata să-mi iau postul în primire. şi m-am lungit lingi vatră. totuşi trezisem şi Zerbino se sculase şi venise după mine la uşă. îmi zise Vitalis. venea parcă să plîng şi. stînd jos. deşi nu avem să ne temem nici de fiare. Fiind nevoiţi să înnoptăm acolo.co~ pjei . că şi începuse să nu se mas vadă decît cu greu afară. e nevoie totuşi să stea unul din noi de veghe. — Ce este ? strigă Vitalis. căci. binişor.grămadă. în tăcerea de spaimă a nopţii se auzea uneori pîriind zăpada care îngheţa. însă oricît de vie le era strălucirea. cel mai bun lucru era să ne culcăm cît mai degrabă. avu şi alte urmări decît cele aşteptate de Vitalis. Stăpînul dormea liniştit. în sfîrşit m-ara apropiat de foc şi. sau cel puţin ardea mocnit. n-ai altceva de făcut decît să pui din cînd în cînd vreascuri pe foc. îmi pregătise într-adins această . pentru că nu aveam decît să închid ochii ori să mă întorc la locul meu. 131 — adormit şi ai lăsat focul să se stingă. Ninsoarea nu încetă nici în timpul nopţii . cîinii şi cu Sufieţel dormeau şi ei. m-am dus pînă la uşă să văd ce se mai întîmplă afară. . lăstăriş. pus de cu ziuă la foc. totuşi nu mă din loc. se vede că dormisem mult. săltînd în tavan şi împrăştiind uneori cîte un snop de seîntei. deşi îmi era uşor să nu o mai privesc. Am rămas aşa multă vreme. aşa că trebuie să avem grijă. dar care. ca să ţină îocul aprins . dar rămase cu botul întors uşă. Se lăsase iar frig. trezindu-se şi el. după ce am mai trei-patru vreascuri încrucişate unele peste altele. fără să mai lumineze coliba. Pe cer sclipeau puzderie de stele. căci în zilele acestea plumburii 129 se întunecă devreme. Măsură înţeleaptă. deşi eram sigur că voi putea veghea. îmi spuse Vitalis. Era întuneric . tot de la zăpadă urca lumina palidă în care se scălda totul. decisă umbli hai-hui ? Se supuse. un maldăr de uscături îmi stătea la vnde-mînă. — E raidul tău. fără îndoială. Ce s-a întîmp]at ? — Nu ştiu. mă înştiinţa că adormise. Un lătrat furios mă trezi dintr-o dată. toropeala mă cuprinse iar. iasă. dar peste tot la fel de alb. continua de zor. căci. că am şi adormit. înfofolit în cojocelul care. se întindea un giulgiu cu tot felul de adîncituri. — Dormi. pe un asemenea ger năprasnic ? Oricît de puţin zgomot făcusem umblînd. gîn-duidu-se că o să-l trezesc de fiecare dată cînd aş fi tras cîte o creangă uscată din perete. sau. îi făcut semn 'cu mîna să se întoarcă la locul lui. Zăpada îngropase totul : ierburi. nici Dolce nu-i răspundeau. Mare noroc avusesem cînd dădusem peste această colibă ! Ce fi făcut noi mijlocul codrului. aşa îmi închipuiam eu. ca un cîine îndărătnic care nu renunţă la intenţia lui. căci aerul care pătrundea în bordei era îngheţat. as fi rămas treaz . Mai stărui cîteva clipe să privesc zăpada. mai adîncă şi mai regulată. învelit într-o pătură. . cu capul pe un pietroi care-mi ţinea loc de pernă. atît ! Uite. cu Sufleţel alături. am adormit iarăşi. şi pesemne că afară era ger mare. iar din focul înviorat se ridică b pălălaie de toată frumuseţea. era noaptea ziu . nici de oameni în acest bordei. cel puţin. d ică se opreşte ninsoarea. Dar ciudat : nici Zerbino. tufişuri. Cînd m-a trezit stăpînul meu. Cum nu privea cu aceiaşi ochi ca mine măreţia acestei nopţi. continuă să se cearnă în fulgi mari din cerul negru pe pămîntul alb. simţeam — nu ştiu de ce — un fel de plăcere să mă Ia ea . aş fi fost nevoit să mă ridic şi <-ă umblu prin colibă după ele : în felul acesta. căci focul se stinsese. te trezesc eu cînd o să vreau să mă culc. neavînd altceva de făcut decît să întind mîna ca să le pun pe m-am lăsat toropit si. fără să-mi dau seama. din care puteam lua fără zgomot. Peste puţin. Dacă n-aş fi avut vreascurile la îndemînă. Capi se repezise uşă ci. N-a îost nevoie să mă poftească de două ori. Stăpînul meu. răsuflarea lui. Lătrăturile continuau : era glasul lui Capi. în zăpadă. Făcui şi eu cum făcuseră cîinii.Întinse şi el în faţa focului. De-abia isprăvisem cina.acoperite. din nefericire-. cît vedeai cu ochii. deşi priveliştea îmi umplea sufletul de o tristeţe nelămurită. se satură de privii şi dădu să iasă. dar. uitîndu-mă la flăcări şi. Atunci m-am ri -dtcat şi. într-adevăr. poate să se lase ger. am socotit eă'puteam să mă aşez şi eu fără grijă pe piatra care slujise drept pernă. ţi-am pregătit aici o grămadă. care avea un somn foarte uşor. iar focul ardea mereu. Ninsoarea se oprise.. . încetul cu încetul.

dar nu se vedea decît zăpada şi nu se auzea decît scîrţîitul paşilor noştri. cînd întrebase unde erau. iar eu eram deznădăjduit. spuse el. foarte departe. şi în ajutorul lor J în sat nişte poveşti cumplite eu lupi. timp din vatră un tăciune şi începu să sufla în el ca < făcu roşu. — Bietul Zerbino ! Biata Dolce ! Vitalis întărea temerile. fluieră din nou cu o voce puternică. stătea la picioarele noastre semne de spaimă. Am intrat nou în colibă ca să vedem dacă nu se pitulase cumva printre vreascuri. înspăimîntat. îi chemi iar pe Dolce şi pe Zerbino. troienele ne ajungeau pînă la genunchi şi. iar Dolce i-i urmase tovarăşul. L-am întrebat pe stăpînul meu dacă îşi închipuia cumva că lupii l-ar fi răpit şi pe Sufleţel. Cercetările noastre au ţinut mult. zise nu trebuie să expunem să ne atace lupii şi pe noi . în lipsa noastră. — Şi pe unde ai de gînd să-i cauţi ? spuse el. Doamne. De ce lăsat să afară ? De ce ? Doamne. apoi. în bordei ne aştepţi necaz . îl chemă şi Vi- talis. îmi el. N-am găsit nici una : a drept că. Capi se repezi îndărăt. însă nu pînă Incit să nu se poată paşii maimuţei. Zadarnic ! Vitalis spusese că Sufleţel se ? lîngă el cînd se trezise. Ascultam amîndoi. totul a fost în zadar.. el care de era tot atît de ascultător pe de curajos. inima mi se strînse. la cîţiva ochii orbiţi nu desluşeau nimic. lupii n-ar fi îndrăznit să intre bordei . Mergeam aplecaţi şi ţineam crengile chiar deasupra zăpezii. — I-au înhăţat lupii.întrebarea pe care mi-o pusese stăpînul mi-o puneam eu : ce se lătrăturile lui Capi răspunseră în care recunoscui glasul Dolcei. spus eu. Stăpînul se îndreptă spre colibă şi eu îl urmam du-mă îndărăt la fiecare pas si mereu ca 5â trag cu urechea . Cu siguranţă că ieşiseră i pe cînd dormeam eu . înarmîndu-mă cu un tăciune.■• din nou în vatră. îmi răspunse el. ceea ce însemna că dispăruse în timp ce eram afară ! Am luat cu noi un mănunchi de crengi aprinse şi am ieşit. găsit pe un loc unde zăpada ca cum rişte s-ar fi tăvălit pe — caută. îl ţinu în s-a spuse el. în caute cum i se poruncise. îl chemai eu. trâdasa această teamă. un urlet îngrozitor izbucni în (o<ea nopţii. Era groaznic să-i părăsim astfel pe bieţii cîini. de ce ? Ce puteam să -pund ? — Trebuie căutăm. în loc să-i . nici n-avem cu C3 să ne apărăm. nu era să luminăm bezna. după trecerea clinilor şi după cercetările urmele se amestecaseră. dar n-am şovăit nici o clipă şi. urmat pe în poiană însă nu găsit nici Se vedeau pe zăpadă doar urmele lă--. am trecut de zece cri prin aceleaşi locuri şi prin aceleaşi colţuri . crengile pe care le grămădisem pe foc se aprinseră şi ardeau pînă şi colţurile cele mai întunecoase. dar Vitalis oprit. Vitalis se pierduse de tot cu firea. Zerbino îşi îndeplinise pe cnre o şi la care eu mă împotrivisem. — Nu ştiu . stăpînului. de umăr. peste tot. nici un zgomot tăcerea înfiorătoare a codrului. la o oarecare distanţă. iar Capi. ca să caut printre crengile alcătuiau tavanul . Urletele veneau din : colibei. -. înseamnă că sînt. Capi. — Ia şi tu un tăciune.. şi am dat să reped înainte. cu cei doi tăciuni noştri. Mai ales eu simţeam direct ră -punzător de greşeala lor : dacă nu adormeam. —■ Dacă n-au răspuns la chemarea mea. cred că s-au năpustit asupra lui Zerbino . Vino după . Dar nici un răspunse. — Cum vrei să ne orientăm pe întuneric şi pe asta ? într-adevăr. ei n-ar fi ieşit afară. înainte. nimic şi iar nimic. — Lupii ! Unde-i Zerbino si Do'co ? Nu ştiam răspund. Capi ! Tocmai cînd ieşim. căutînd urmele Sufleţel. opri. Dădui să ies . Din cînd în cind ne opream ca să-l strigăm . spunea stăpînul si. îi luaseră oare lupii ? Mi se părea '. Tăcere dj .'*e de cei doi încotro duceau ele şi ani nstat :i că face u ocolul colibei . — Nu. ba m-am şi pe umerii lui Vitalis. 132 Albul zăpezii nu lumina îndeajuns ca să ne descurcăm pe întuneric şi să ne ţinem după urme . el nu se mai afla dedesubt. prietenii noştri. şi nu prea de departe. în acelaşi fluiera ehemîndu-i pe Zerbino şi pe Dolce. Dar Sufleţel nicăieri ! Pătura era tot lîngă foc. — Pune mai lemne pe foc ! îmi porunci el.

cu ochii ţintă în ochii stăpînului. învăţasem de mic să mă caţăr în copaci şi dobîndisem o îndemînare deosebită. Şi. Se vede că Suîleţel. De acolo urcuşul era mai uşor . Sigur că biata lighioană. dar. mai ales. însemna mult că-l găsisem pe Sufleţel. cu capul în mîini. am văzut pe zăpada de pe acoperiş urme ce duceau pînă la o cracă groasă de stejar ce stătea aplecată peste colibă. Cele trei orc despre care îmi vorbise se scurseră cu o încetineală ce te scotea din fire . cînd era ziuă. Se aşeză în faţa focului. dar cum se pe mîini şi pe picioare. plin de zăpadă în partea unde-l bătuse vîntul. dar el nici nu se clinti . se umplu de o trandafirie care prevestea o zi senină. aerul care intra pe uşă era îngheţat. cînd el făcu un salt şi se avîntă pe o altă creangă. Pe cînd noi căutam pe jos urmele lui Sufleţel. era şi primejdios şi. unde. între două crengi mai mici. întipărită. Cîteva rămurele crescute de-a lungul trunchiului îmi ţinură Ioc de trepte şi. fără să răspundă la cnemările noastre. într-adevăr. Stăpînul îl chemă blînd. îi vorbeam cu voce blîndă lui Sufleţel. Tot ureînd. Ajunsesem aproape de el şi tocmai voiam să întind mîna ca 135 să-l prind. — Trebuie să aşteptăm să se lumineze de zi. însă nici de data asta n-am fost norocoşi. Se părea că lui Capi îi trecuse spaima care îl apucase noaptea . Vitalis luat cu el un băţ gros. creangă în creangă. aflîndu-se în siguranţă. Am urmărit cu privirea această cracă şi tocmai în vîrîul copacului. Curînd avea să se şi lumineze. povestea morţii lor Ieşind din colibă unul după celălalt. li se vedeau desluşit urmele . De îndată ce lumina rece a dimineţii dădu tufişurilor şi copacilor formele lor adevărate. Nu era tocmai uşor . poate s>â răcească şi pentru el o răceală înseamnă moartea. se uita la cer. Rostogolindu-se CM. era ca mort. Era Sufleţel : îngrozit de urletele clinilor şi ale lupilcr. am ieşit şi noi din bîrlog. se repezise. Am reluat cercetările. s-a ascuns pe undeva în timp ce noi eram afară .-. pe deasupra. foarte greu : copacul era gros şi. Nu îndrăzneam să-l tulbur. cînd ieşiserăm noi afară. — Ai să-ţi frîngi gîtuî. din neferici» e. decît să-l văd aşa posomorit şi copleşit. spuse Vitalis. Aveam de răscumpărat neglijenţa de peste noapte.şi a Dolcei după ce au ieşit afară. pe acoperişul bordeiului. şi de asta sînt îngrijorai. Timp de cîteva minute. — Lssă-mă pe mine : mă urc eu sâ-l aduc. apoi venea îndărăt şi îşi relua locul. obosi curînd. rămînea acum să găsim şi clinii. şi de acolo se cătărase în vîrful stejarului. dar mă privea cu ochii lui seînteietori. friguroasă cum era. îngheţase pînă-n măduva oaselor. Cu vremea însă. înfricoşat. însă nu făcusem totul . *-telele păliră. iar eu am făcut la fel. trăgea cu urechea. Capi ridică botul şi începu să latre voios. se făcuse dimineaţă. sări dintr-o dată pe umerii stă- : i • ului şi se ascunse sub haina lui. — Fii pe pace. căci. ne-a fost uşor să ghiem ce se în-iimplase : '/ăpada păstra. am zărit o mogîldeaţă mică şi neagră. Stăteam neclintit lîngă el. sînt mult mai prejos dctît maimuţele cînd e vorba de căţărat în copaci. deşi zăpada pe care o răvăşeam cu mîinile îmi dădea în ochi. trebuia doar să bag bine de seamă ca să nu alunec din pricina zăpezii. nu aşteptă decît un semn ca să se repeadă afară. —■ Atunci hai să-l mai căutăm. Acuma. După cîţiva paşi am ajuns la locul unde căutasem în timpul nopţii. ceea ce însemna că trebuie să căutăm pe sus. ba chiar şi ştrengarii. Şi probabil că nu m-aş fi putut apropia niciodată de Iletel clacă n-ar fi fost zăpadă pe crengi . cerul. Aş fi fost mai bucuros să mă certe. pe vremea asta cumplită.-avea să se mai isprăvească niciodată. frigul se înteţi . Vitalis îl strigă mereu. ai fi zis că noaptea aceea r. nefăcînd altă' mişcare decît ca să pun vreascuri pe foc . Odată însă cu ivirea zorilor. ajunsei curînd la cea dinţii cracă. care nu mişca. în loc să ne înnoreze ca în ajun. îl urmării şi pe această cracă. el se ridica din jînd în cînd şi se ducea pînă la uşă . însă Suflete] nu dădea semne de viaţă. — Şi cînd o să se lumineze ? — Peste două-trei ore. oamenii. iar cerul prinse a se înălbi . stătuse ascuns. dar aici n-au pătruns. nu mi-l frîng. trecuseră pelîngă pereţii bordeiului . Oare o să-l mai găsim pe Sufleţel în viaţă ? Avea oare rost să credem să-l regăsim ? Cine putea şti dacă azi să mai ningă ? Dar nu mai ninse .

iar noi nu aveam nict una. le gîndeam. cu pălăria pe cap. soarele pe cerul fără nori. — Bietul Zerbino. şi am stat aşa. — Culcă-te repede. mai întîi nici nu ne făcu cinstea să se uite noi. Vitalis merse mai departe. acum trebuia să vedem de Sufleţel şi să-l încălzim cît mai repede. la pieptul lui. luîndu-şi un aer important. cu botul întors spre locul unde tovarăşii lui fuseseră Iu. 15 DOMNUL SUFLEŢEL Prevestirile din zori se împliniseră . aşa cum s-ar fi cuvenit. tristă şi mohorîtă în ajun. Eram gata de — Hanul ăsta. Dealtminteri. Spunînd asta. cel puţin. incă o sforţare şi ajungem. Ne-am întors în colibă . la intrare. bine că aveam măcar foc ! Stăpînul meu şi cu mine ne-am aşezat amîndoi în jurul vetrei. Nu aveam nici o scuză. pe o pliită mare. cele care arătau de unde lupii. unde să nu ni se închidă uşa nas şi unde să nu ni se deşerte punga. cele care spuneau pe unde îi tîrîseră după ce îi doborîseră. ridi-•îndu-se. fără să spunem o vorba. în zilele de durere şi de singurătate. îl simţeam ne dădurăm seama că aşa n-o să-i mai încălzim niciodată îngheţat în vine. apoi urmele dispăreau. şi razele-i palide sticleau pe zăpadj hrvv-ulată . La vreo zece minute după ce ieşiserăm în şosea. pînâ. Din cînd în cînd Vitalis vîra mina De sub pătură. sau. zise Vitalis. — Trebuie să ajungem la vreun sat. îmi zise Vitalis. nici alta. departe în vreun mârăciniş. înfăşurat pe în ea. nu ins cu o înfăţişare impunătoare. Am încălzit cit mai bine pătura. Mai încolo se vedeau altele : într-o parte. privind cAm arde focul. se legăna o firmă aurită. în timp ce ser vitooarea aprindea focul. îi ceru hangiului o cameră bună. Prin uşa bucătăriei larg deschisă se vedea o masă cu carne şi. Să plecăm. te orbej icurna cu strălucirea ei. ptroape copiii mei. dacă aş fi vegheat cu nădejde. făcînd să ne tresară stomacurile flămînde. Dar pătura nu ajungea : era nevoie de un pat bun şi cald. se năpustiseră asupra lor . nemişcaţi. prietenii mei. bieţii noştri (îi ii fuseseră răpuşi şi tîrîţi. o casă sărăcăcioasă.i ti la ce aveam să ne facem de aici înainte fără cîini. eu i-am încălzit bine pătura şi apoi l-am învelit cu ea. multe cratiţe de aramă roşie clocoteau trimiţînd spre nori mici de aburi . care ne gîdilă plăcut nările. dar aerul mîndru al stăpînului meu îi impuse şi lui şi porunci unei servitoare să ne conducă. bieţii noştri prieteni! Astea erau cuvintele pe care le şopteam amîndoi. Nu prea aveam obiceiul să tragem pe la oele mai bune hanuri. iar el. fiecare pentru sine. Din 137 în tînd ii Întrebam pe Vitalis cum îi mai merge lui iar el îmi răspundea ii simte tremurmd mereu la pieptul lui. Asta ne îndemnă să călcăm mai cu nădejde . Da? el nu-mi spunea nimica — nici nu se uita la . de frumuseţea. prin înfăţişarea lor arătoasă. din loc în loc. . se prăpădeşte aici. dimpotrivă. iar pentru mine. ne-a făcut să găzduirea ce ne-a dat-o. Fuseseră tovarăşii noştri la bine şi la rău. acesta însă nu se încălzea şi. ţi de lupi. Urme de cîini nu mai existau. care rămăsese în i. căci focul dinăuntru i-ar fi ţinut \i di. din acelea care. iar stăpînul îl sub haină. pădurea. afară de o dîră roşie. cînd mă plecam deasupra lui. cum faci cu copiii mici. De data asta însă nu se întîmplă aşa : în loc să se oprească în capul satului. dacă n-aş 136 ii adormit. Stăpînul. şi în vreme ce "Vitalis îi ţinea picioarele şi mîinile la foc.v. pentru a fi sfîşiaţi pe înde-lete. din stradă se simeţa un miros straşnic de suipă grasă.s antă.-. Aş fi vruit ca Vitalis să mă certe sau să bată. biaita Dolce. însîngera zăpada. la un han unde. Hangiul. ca să-l pipăie pe Sufleţel . in sfirşiit zărirăm poalcie unui deal acoperişurile albe ale unui sat mare . şi în cealaltă parte. era anevoios şi obositor prin zăpada aceea în care eu mă afundam cîteodată pînă la brîu. foarte ţanţoş. glasul îi tremura. Căruţaşul ne-a spus că aveim doar vreun ceas de mers pînă la primul sat. A trebuit să-l strigăm pe Capi. spuse Vitalis. cu foc. şcde i M capul aplecat deasupra vetrei : negreşit că se gîndej .pe o dis-tanţă de vreo douăzeci de metri . ci n-ar fi afară. intră în bucătărie şi. care. N-avea rost să mai continuăm cercetările . ne opream îndeobşte prm capul satului ori prin vreo mahala. Şi ieşi primul. culcuş ban şi masă bună . şi ne trebuia m ti -"Ies o băutură fierbinte . încrucişat cu o căruţă. totuşi. lupii n-ar fi ne atace în colibă. din cîteva salturi mai lungi.

Rămăsei o clipă mirat : de ce să mă culc ? Aş fi mult bucuros să aşez masă decît în pat.
— Hai repede, îmi mai spuse o dată Vitalis. Neuvînd încotro, m-am supus. Pe pat era o plapumă
de puf, cu care Vitalis mă acoperi pînă la gît.
— Caută să te încălzeşti cît poţi mai vîritos, îmi spu^-e Cu cît o să-ţi fie mai cald, cu atît o să fie mai
bine.
Mă gîndeam că Sufleţel avea mai multă nevoie de căldură decît mine, căci mie nu mi-era frig deloc. Pe
cînd stăteam nemişcat sub plapuma de puf ca să-mi fie cît cald, Vitalis — spre marea .mirare a
servitoarei ■—■ îl sucea şi ii răsucea pe toate părţile pe bietul Sufleţel ca într-o frigare.
— Ţi-e cald ? mă întrebă Vitalis după cîteva clipe.
— Mor de cald, mă înăbuş.
138
— Foarte bine.
repede la mine, îl pe pat, spu-ţin sitrîns la piept. Bietul maimuţoi, care de era mdărătnir cind îl puneai
să iaci ceva era pe acuma se supuse fără împotrivire. cuminte, lipit de mine ; nu-i mai era trupul îi
irdea.
meu coborîse la ; peste puţin se ou o ceaşcă mare de vin fiert cu zahăr. firi sufleţel să bea înghiţituri
din această băuturi, dir nostru nu fu în stare să-şi descleştezc dinţii. Cu ochii lui strălucitori se uita la
noi cu atîta jale, d i parca ar fi vrut să ne să mai chinuim Din (ind în cînd însă, scotei de sub plapumă
un braţ pe c.xre-l întindea spre noi.
Mă întrebam ce putea să însemne acest gest pe c ire-ii repeta întruna, şi Vitalis mă lămuri. înainte de
intra-mea in trupă, Sufleţel făcuse aprindere de plâmini şi i se luase sînge din braţ ; acum, simţindu-se
iar bolnav, ne întindea mina ca să se ia i sînge şi să-l vindecăm ci şi prima dată.
nu-ţi vină să plîngi ?
Vitalis se arăta nu numai mişcat, ci şi cit de colo că bietul era bolnav, şi pesemne so simţea chiar foarte
bolnav de vreme ce refuza el cu zahăr, după care se dădea în vînt.
— Bei tu vinul, îmi zise Vitalis, şi rămîi in pai; cu duc să caut un doctor.
să mărturisesc ea şi mie Îmi plăcea mult vinul şi, pe lîngă îmi era şi foame de nu vedeam nimic
înaintea ochilor ; n-am aşteptat să-mi spuiededouă şi am golit ceaşca ; apoi vîrît iar sub plapuma, unde,
datorită şi vinului fierbinte, era să mor de cald.
Stăpînul nostru n-a întîrziat mult; s-a înapoiat un domn cu ochelari de aur : doctorul. De teamă că ista
simandicoasa n o sa vrea să se deranjeze o maimuţa, Vitalis spusese pentru ce de aşa pat, roşu oa un
doctorul veni la mine şi punindu-mi mina pe frunte, :
— Congestie.
139
pe
Dădu apoi din rap, cu un aer care nu prevestea nimic bun. Era momentul lămuresc ; de nu, poate că
îmi lua şi mie sânge.
— Nu eu sînt bolnavul, spusei repede.
— Cum, nu tu eşti bolnav ? Copilul ăsta aiurează. Fără să-i răspund, ridicai puţin plapuma arăîâ'ndu )
Sufleţel, care .mă ţinea cu braţul de gît.
— EL e bolnav, zisei.
Doctorul se trase doi paşi îndărăt şi, întorcîndiu-si.. Vitaiis, se răsti la el :
— O maimuţă ! deranjat pentru o mairniuţă, şi încă pe o vreme ca asta !
Era oim dibaci stâpînul nostru şi nu-şi pierdea el cum pătuî cu una cu două. Politicos şi cu aerele lui de
dorau, îl reţinu pe doctor şi îi explică situaţia : cum fusesem sur prinşi de viscol şi oum, de frica
lupilor, Soifleţel se căţă rase într-un stejar unde îngheţase de frig. Da, bolnavul nu era decît o maimuţă
; dar ce maimuţă grozavă ! Şi, p asta, era un tovarăş, un prieten pentru noi ! Cum să dai un asemenea
artist pe mâna unui simplu veterinar ! Toată l<ume,a ştie că veterinarii de la sate nu sînt decîî nişte
nătărăi. Pe oînd medicii, dimpotrivă, sînt toţi, des: nu în aceeaşi măsură, oameni de ştiinţă ; astfel că,
până şi în satul cel mai neînsemnat, eşti sigur că găseşti price pere şi generozitate dacă baţi la uşa unui
medic. Apoi, cu. toate că, după părerea naturalistilor, maimuţa n-ar fi de cît un animal, ea se apropie
atît de mult de om, îneîi bolile ei sffinrt aceleaşi ca ale omului. N-ar fi oare intere --ant, din punct de
vedere ştiinţific şi medical, să se stu dieae prin ce se aseamănă aceste boli şi prin ce =-e deo b ?
Linguşitori mai sînt şi italienii ! Doctorul, care în plima clipă voise să plece, se întoarse şi se
apropie de pai.

în timip ce siăpîmul nostru vorbea, Sufleţel, care ghi cise desigur că omul cu ochelari era doctor,
scoase de de zece ori braţul de sub plapumă şi i-l întinsese ca să fie înţepat.
— Vedeţi cît de deşteaptă e maimuţa asta ? Şuie că sînteţi medic şi vă întinde braţul ca să-i luaţi
Asta îl înduplecă de-a binelea pe doctor.
— într-adevăr, spuse el, cazul poate fi interesant. Pentru noi era, vai ! foarte trist şi foarte
îngrijorător :
bietul Sufleţel putea să dea într-o aprindere de plămîni.
Doctorul îi luă braţul pe care i-l întin&esc de aitîtea ori şi îi Iriipse un ac în vînă, iar bolnavul nici nu
crîcnt Ştia el asta trebuia să-l vindece. După ce i se Luă slnge, veniră la rînd oblojelile, pri.şniţele cu
muştar, -siropurile şi ceaiurile medicinale.
Bineînţeles, eu n-am rămas să zac în pat ; sub lui Vitalis, făceam pe Bietului Sufleţel îi plăceau
îngrijirile mele şi mă răsplătea cu un zîmbet : privirea lui avea acum într-adevăr ceva omenesc El,
altădată a 111 de vioi, de zburdalnic şi de încăpăţînat, \una gaia să ne joaoe vreo festă, devenire un mo-
dal de cuminţenie şi de ascultare. Se vedea cît de colo că nevoia să i se arate afecţiune, căci o cerşea
pînă şi pe aceea a lui Capi, deşi acesta, în atîtea rînduri, avusese ~te suferit de pe urma maimuţei. Ca
un copil răsfăţat, voia să ne aibă pe toţi în jurul lui, şi cînd unul noi ieşea din cameră, se supăra. "
Boala lui se desfăşura ca toate pneumoniile ; începuse: să tuşească şi >tusea îi zbuciumă grămăjoara de
trup, stor-de orice vlagă.
Toată averea mea era de cinci gologani. Cu ei cumpărait acadele, caire însă, în loc să-i ajute, i-au făcut
şi mai rău. Cu atenţia cu care Uirimărea orice lucru, i a trebuit mult ca să bage de seamă că-i dădeam o
acadea de ori tuşea. Căută deci să tragă folos din această observaţie şi începu să tuşească mereu, ca să
primească mai des leacul care îi plăcea atîta, astfel că, în loc să-i vindece, acest leac îl irită şi mai rău.
Cînd şiretlicul, nu i-,im mai dat acadele, dar ei nu se lăsă : încerca să mă înduplece cu ochii lui
rugători, apoi, cînd vedea că rugăminţile îi sîmt zadarnice, se aşeza pe hibele de dinapoi şi, adus din
şale, cu o mînă pe burtă, începea -l tuşească din răsputeri ; faţa i se înroşea, vinele i se uimflau, lacrimi
îi curgeau din ochi şi pînă la urmă -^e îneca, dar nu jucînd teatru, ci de-a binelea.
Stăpînul nu-mi spunea niciodată nimic despre aface-iile iui — cînd fusese nevoit să-şi vîndă ceasul ca
să-nu mie eojocel. aflasem cu totul întîmplător — împrejurările grele prin care treceam, socoti de cr-
■/iinţă să caice regula, într-o zi, după masa do dimineaţă, cînd stăteam lîngă Sufleţcl, pe care nu-l
lăsam singur, Yitalis îmi destănui că hangiul îi ceruse oîata şi că, după ce îi plătise ceea ce îi datora,
nu-i t
141
rămăseseră decît cincizeci de centime. Iar ca să ieşim din el nu vedea decîi un mijloc : să dăm o chiar
în seara aceea.
O reprezentaţie fără Zerbino, fără Dolee, ! Asta mi se părea peste poate !
insă într-o situaţie cînd nu ne pu-team des* urajaţi de greutăţi ; trebuia cu orice preţ îngrijim pe
Sufleţcl şi să-l salvăm : doctorul, doctoriile, camera ne obligau să imediat cu cheta franci, ca să avem
cu ce plăti hangiul, să ne deschidă un nou credit.
Patruzeci de în satul ăsta, pe frigul ăsta, ce lovitură !
In timp ce îl păzeam pe bolnav, Vitalis găsi în o s uLă pentru spectacol, căci reprezentaţie în aer liber
nu era cu putinţă pe un asemenea ger ; campuse şi lipi afişe, înjghebă o scenă din cîteva seînduri şi
cheltui vitejeşîe cei cincizeci de bănuţi pe nişte luminări pe care le tăie în două, ca să-şi dubleze
lumina în sală.
De la fereasitra camerei noastre îl vedeam uanblînd în şi în jos prin zăpadă, trecând de colo-colo prin
bătaie îndelungă de tobă, citi în gura marc acestei reprezentaţii.
în scurtă vreme nn-am lămurit, căci toboşarul roşu pe cap, se opri în faţa hanului o bătaie îndelungată
de tobă, citi în gura mare programul. Ce era acest e lesne de închipuit dacă se va că făcuse făgăduielile
cele mai nebănuite ; era vorba „un artist cu faimă mondială" — Capi — eîntăreţ minune" — eu. Dar
partea rea mai interesantă a acestei reclame deşănţate era aceea mire spunea că preţul locurilor nu este
stabilit, ci e lăsfii la bunăvoinţa spectatorilor, care vor plăti după ce vedea, după ce vor auzi şi după ce
vor aplauda.
Asta mi se păru o mare îndrăzneală, căci avea care să ne aplaude cineva ? Capi merita într-adevăr să i
se „artist cu faimă mondială". în ce mă priveşte, nu eram defel convins că sînt o minune.
Auzind toba, Capi lătrase voios, iar Suflete] se ridicase pe jumătate, deşi îi era tare rău în clipa arte a :
amîndoi ghiciseră, sînt sigur, că era vorba de reprezentaţia noastră.

Bănuiala aceasta mi-a fost pe de agitaţia rare ţinu neapărat să se scoale. Am fost însă nevoit opresc cu
forţa; atunci îmi ceru de general englez, haina şi pantalonii roşii, cu galoane de aur, şi chipiul cu
pămătuf de pene, şi, ca să mă înduplece, îşi împreună şi îngenunche în faţa mea. nu obţine nimic de la
mine cu rugăminţile, încercă cu furia, apoi cu lacrimile. Era vădit că să ne fie foarte greu să-l facem să
renunţe deseară să-şt joace rolul, şi mă gîndeam că, în asemenea împrejurare, cel mai bun luc ru ar fi
să-i ascundem plecarea noastră.
Cînd Vitalis, care nu ştia ce se Intîmplase în lipsa lui, se întoarse, primul cuvînt a fost să-mi pregătesc
harfa şi ce trebuie pentru reprezentaţie. La auzul acestor vorbe prea binecunoscute de el, Sufleţel
începu din nou cu rugăminţile, adresîndu-le de data asta stăpînului ; să fi putut vorbi, nu şi-ar fi
exprimat mai limpede dorinţele clecît o făcea acum prin gemetele pe care le scotea, mimica feţei şi
prin toate gesturile lui. Pe obraji îi curgeau lacrimi adevărate şi acoperea mîinile lui Vitalis cu sărutări
adevărate.
— Vrei să joci şi tu ? îl întrebă acesta.
— Da, da ! păru să strige Sufleţel din toată fiinţa lui.
— Dar eşti bolnav, dragă Sufleţel !
— Nu mai sînt bolnav ! izbucni el limpede
Ţi se rupea inima într-adevăr să vezi cît foc punea in lui, bietul de e) ! Să fi văzut ce schime ca să ne
înduplece. Dar să-i îngădui ceea cerea, să-l condamni la o moarte sigură, căci abia îşi mai trăgea
sufletul.
Veni în cele din urmă şi ora să ne ducem îa spectacol ; un foc bun în sobă, cu buşteni groşi, ca să ţin S
mult; l-am înfăşurat pe bietul Sufleţel, care plingen cu lacrimi fierbinţi şi mă săruta de zor, şi după
aceea am plecat.
motînd prin zăpadă, stăpînul îmi explică <p aveam de făcut. Nu mai putea fi vorba de piesele deoarece
actorii principali lipseau, dar Capi şi cu mine trebuia să ne dăm toată osteneala si toată măsura ta-
lentului nostru. Era nevoie să scoatem neapărat patruzeci de franci.
Patruzeci de franci ! Mi se părea grozav de mult.
Totul fusese pregătit de către Vitalis, nu ne mai ră-mînea decît să aprindem luminările ; dar luxul
acesta nu puteam îngădui decît atunci cînd sala avea să aproape plină, căci trebuia să avem lumină
pînă la situl reprezentaţiei.
în timp ce ne luam teatrul în primire, toboşarul cu treiera pentru ultima oară uliţele satului şi îi auzeam
tobei mai aproape sau mai departe, după cum ser puiau străzile.
După ce gătit pe Capi şi m-am îmbrăcat şi eu, rn-am dus îndărătul unui stîlp să pîndesc sosirea publi
cului. Curînd, bătaia tobei s-a apropiat iară si auzii în stradă un nedesluşit. Erau glasurile a vreo zeci
de ştrengari care se ţineau după toboşar, bătînd mă sura marşului. Fără să se întrerupă, toboşarul se
aşez;: între două lampioane aprinse, la intrarea teatrului. Aşa că publicului nu-i mai rămînea decît să-şi
ocupe locurile şi să aştepte începerea spectacolului.
Dar vai ! ce încet mai venea, deşi, la uşă, +obosarul îi cădea îrainte cu şi tam-ta-ram, de de voiocie.
Ştrengarii satului se şi instalaseră pe lor, clar nu de la ei aveam noi să adunăm cei patruzeci de
franci ! Ne trebuiau oameni cu vază, cu punga doi «■''ora, cu dare de în sfîrsit, stăpmul hotărî că tre
să începem, deşi sala pra departe de a fi plină ; nu puteam aştepta mai mult, de teamă să nu ni se sting;;
luminările prea devreme.
Pe scenă am ieşit eu întîi şi, acompaniindu-mă e<> harfa, am cîntat vreo două cîntece. Ca să fiu
sincer, trebuie să mărturisesc că publicul nu s-a nrea grăbit să rr-h aplaude.
N-am avut niciodată cine ştie ce amor-propriu dar, în împreiurarea de faţă, răceala publicului
nespus. Negreşit că, dacă nu-i plăceam, n-avea deschidă punga. Şi nu pentru glorie cîn tam, ci pentru
bietul Sufletel. cum aş fi vrut să-i îr pe spectatori, să-i înflăcărez, să-i electrizez ! din cît am putut
vedea în sala aceea plină de umbre ci1' date, s-a părut că îi lăsasem destul de reci si că n i rr.ă
socoteau drept cine ştie ce „minune".
Capi a avut mai mult noroc, ba chiar, în rîn c'uri, a fost aplaudat cu multă căldură.
144
Reprezentaţia a urmat şi, datorită lui Capi, s-a isprăvit cu strigăte de „bravou. Se bătea şi din picioare.
Sosise clipa hotărîtoare. în timp ce pe scenă eu îi trăgeam un dans spaniol, acompaniat de Vitalis,
Capi, cu laviţa de lemn în dinţi, trecea printre rîndurile de privitori. O să adune oare cei patruzeci de
franci ? imi sfîşia inima, în vreme ce zîmbeam publicului cît pu team mai dulce. De-abia mai puteam
răsufla, dar îi zi ceam înainte, căci nu trebuia să mă opresc decît întoarcerea lui Capi. El însă nu se

grăbea deloc şi, cir T nu căpăta nimic, lovea cu laba încetişor buzunarul care nu voia să se deschidă.
în sfîrşit, îl văzui venind şi eram gata să opresc cînd Vitalis îmi făcu semn să cînt mai departe. nuai
deci şi, apropiindu-mă de Capi, văzu că tăviţa era plină, ba îi mai lipsea încă mult. în clipa
ace':a, care cîntărise şi el din ochi banii strînşi, se ridică :
— Cred că putem spune, fără să ne lăudăm, că ne-am îndeplinit tot programul ; totuşi pentru eă
luminările ard încă, dacă onoratul public mi-o îngăduie, am să cînt şi eu cîteva cîntece ; apoi Capi are
să mai treacă o dată printre domnrle voastre, şi persoanele care nu au putut păşi din prima dată
deschizătura buzunarului vor fi, dedata asta, poate mai sprintene şi mai îndemînatice ; îi previn să se
pregătească de pe acum.
1
Cu toate că Vîtalis îmi fusese profesor, nu-l auzi sem niciodată cîntînd cu adevărat sau, cel
puţin, cum a cîntat în seara aceea. Alese două melodii pe care toată lumea le cunoştea,
dar pe care eu nu pe atunci : aria lui Joseph „De-abia vă zut eu tînăr" şi aceea din Richard
Inimă-de-Leu „O, Richard,o rege !"
Nu eram stare pe vremea aceea să judec dacă ci neva eînta bine sau rău, cu sau fără măiestrie ; dar
ceea ce pot să spun este că felul cum a cîntat m-a mişcat adî . c de tot; în coltul scenei, unde mă
retrăsesem, m-au podi oit lacrimile. Prin ceata care îmi împăienjenea ochii, atn văzut o doamnă tînără,
care stătea în banca întîia, apia din toate puterile. Mă mai uitasem şi pînă la dînsa, pentru că nu era o
ţărancă, la fel cu din sală : era o orăşeancă tînără, frumoasă şi care,
145

haina ei de blană, trebuie să fi fost şi foarte bogată. Avea lingă ea un copil, care şi el îl aplaudase mult
pe Capi : fără îndoială, fiul ei, căci semăna leit cu dînsa.
După prima melodie, Capi porni iarăşi cu cheta şi văzui tu mirare că doamna cea frumoasă nu pune
nimic în
ce Vitalis isprăvi şi aria Richard, ea semn să mă apropii.
— Aş să vorbesc cu stapînul dumitale,
miră oarecum faptul că doamna aceea frumoasă voia să vorbească cu stapînul meu. Ar fi făcut mai
după părerea mea, să-şi pună obolul în tăviţă ; cu toate astea m-am dus să-i spun Vitalis dorinţa ei.
între timp, Capi se A doua chetă fusese .şi mai slabă decît cea dintîi.
— Ce vrea doamna de la mine ? întrebă Vitalis.
— Vrea vorbească cu dumneata.
— N-am nimic să-i spun.
— Nu dat nimic lui Capi ; poate vrea să-i dea acum.
—■ Atunci să meargă Capi la ea, nu eu.
Totuşi, pînă la urmă, se hotărî, şi pe Capi cu el.
M-am ţinut şi eu după ei. în acest timp venise un servitor cu un felinar şi cu un pled şi se aşezase lîngă
doamnă şi copil. Vitalis se apropie şi salută cu răceală.
— Iartă-mă că te-am deranjat, zise doamna, dar am vrut să te felicit.
Vitalis se înclină fără să scoată vreo vorbă.
— Mă pricep şi eu la muzică, continuă doamna, şi am vrut să-ţi spun cît de mult m-a mişcat marele
dumîtale talent.
Un mare talent la meu, la Vitalis, cîntăreţul ambulant, dresorul de animale ? ! Am rămas încremenit.
— Nu e vorba de nici un talent la un nenorocit ca mine, spuse Vitalis.
— nu crezi că-ţi vorbesc curiozitate indiscretă, mai spuse doamna.
146
— Sînt totuşi gata să vă satisfac curiozitatea ; aţi fost surprinsa, nu-i aşa, cînd aţi auzit cîntînd pe un
amarii de dresor de clini ?
— Nu surprinsă ; am fost îneîntată.
— Cu toate astea, e foarte firesc ; n-am fost întotdeauna ceea ce sînt acum ; pe vremuri, în tinereţea
mea, e mult de atunci, am fost... da, am fost servitor la un mare cintăreţ, şi azi aşa, mîine aşa, ca un
papagal, m-ara apucat şi eu să repet cîteva arii pe care stăpînul meu studia faţă de mine ; asta-i tot.
Doamna nu răspunse, ci se uită lung la Vitaîis, care stătea dinaintea ei, stingherit.
— La revedere, domnule, zise ea, apăsînd pe cu-vîntul domnule, pe care îl rosti cu o intonaţie
stranie. La revedere, şi încă o dată, să-ţi mulţumesc pentru desfătarea pe care mi-ai prilejuit-o. Apoi,
înspre Capi, îi puse în tăviţă un napoleon de aur.

Mîngîierile acestea îi aduceau atîta uşurare Capi. şi aceea. cocoţate cît mai sus pe -despuiate de frunze. Mîna îi era rece. cu picioarele ude. nici muget de . fără să ne oprim. ii avut oarecum nevoie de distracţie — eu cel puţin. eram fericiţi. tăcere şi singurătate. Ne-am strîns în mare grabă lucrurile şi ne-am înapoiat la han în fugă. Hai repede la el. lumea stă lîngă vatră sau lucrează prin grajduri şi hambare închise. Părea fericit de dovada mea de dragoste. Era un sprijin pentru mine. era căţelul. Fi -reşte că îmi plăcea laptele de oaie. auzii mormăind printre dinţi două-trei vorbe de ocară pe italieneşte.. înain-tam aşa. parcă din acevărat ! Bietul Sufleţel. — I-a dat lui Capi un napoleon. îi spusei eu. Din fericire. Capi. Această poveste nu prinde. deţi am. peste tot. nici un ţăran la muncă . cum şi eu de a lui . el îmi răspundea scurt. se dezmeticea numaidecît şi. mai ales că. Remi. spunea dînsul. Cu siguranţă că tot felul gîn-ciudate le treceau prin cap : unde îi moş-acela pe copil şi pe cîine ? Tăcerea îmi făcea rău : aş fi vrut să vorbesc ca să pot . dar nici nu se gîndi măcar. sînt vinovat că te-am luat de la doamna Milligan. ceasuri întregi. Cînd e ger mare. mă simţeam a doua zi mai sprinten şi mai voini \ Străbăteam kilometri după kilometri.. vai. A trebuit să pornim la drum pe şosele troienite şi să umblăm de seara vîntul de miazăzi care ne faţă. şi cînd ea se depărta. dar fără să mă opresc. parca să vie din urmă trupa. îl uitasem.: buzna in odaie . înlocuit de o şi ştearsă . căci căldura oilor ne apăra de frig. ştia cum să aducă vorba : „Băieţelului ii place foarte mult laptele de oaie. fără să schimbăm o vorbă. ca să-i iau mina fără să-l trezesc. iar oamenii pe care îi întîlneam se opreau ":i ne petreceau din ochi. întins pe cît era de lung. iar Capi pe urmele mele. părea că doarme. încît ni se rupea inima.» întotdeauna. fără întoarce capul. aveam o seară bună. acum. mirat că nu îi auzeam glasul. atît de mică ! Ea ne ţinea loc şi de şi de şi de tot ! Cînd aveam norocul să găsim o tîrlă unde s i ne adăpostim. 148 Aşa că nu era prea veselă călătoria noastră. cu faţa de frig. şi Zerbino nu ve-pentru că cum să mai vină. pe drumul gloduros sau alunecos. nici o mişcare. fără altă odihnă somnul de noapte în vreun grajd sau în vreo tîrlă de oi Drept hrană nu aveam decît o bucată de pîine. cînd însă îi spuneam cîte ceva lui Vitalis. dar şiret. Asta iu ţinea decît cîteva clipe . numai case ferecate . Ce jalnice marşurile astea mergea eu în spatele lut." La rîndul meu. făcea popasuri după popasuri . — Un napoleon. Vezi tu. încît cred că îl tăceau oarecum să tovarăşilor totuşi puterea obişnuinţei t ra mai tare. Sufleţel ! Mîine. lîngă mine : — Sărăcuţul de el. Cap1 mai puţin ursuz şi. dar ardea ilacără. soarele lipsea de pe cer. M-am întors la el şi i-am strigat : — Sufleţel e rece ! "Vitalis se repezi la pat.ui copil. a murit ! Ştiam că aşa are să se-ntîmple. pe ogoare.-cîmpie . nici nechezat de cai. ne apropiam de Faris . Mai era apoi şi vremea cînd mieii şi ciobanii îmi dădean voie uneori să mulg cîte o oaie mai lăptoasă . în clipa aceea intră şi Vitalis în cameră. ne repede şi se uita la ca cum l-ar luat martor că nu era el de vină . îl mîngîiam încetişor. zise el. aminte de ce nu mai venea trupa. ţipau de foame nezărind pe pâ • mînt nici un petic cit de mic pe care să coboare ca s i găsească vreun viermişor . Am aprins repede o luminare şi l-am căutat pe Suflete]. unul după altul. cit goală ..Am crezut o s-o însoţească pe doamna pînă uşă. prietenul tău. simţeam o umedă şi fierbinte pe mînă . mergînd. care mă Tî-jgea ca să-mi spună : „Sînt aici eu. Toate astea le făcea cu nifte ochi de de grăitori şi plini de inteligenţă. îmbrăcat în uniforma lui de general. după smt sigur. Giulgiul alb al zăpezii se aşternea pretutindeni p. focul nu se stinsese. cine ştie ce va mai fi ?. după cobeam. desigur că nu ne nimănui că murim de foam. drept înainte. M-am aplecat asupra lui. cînd însă izbutea. Mai alaltăieri Zerbino si Dolce. ca pe cînd era caporal ş> cînd de atîtea ori trebuia să o treacă în revistă. 147 SOSIREA LA PARIS Eram încă tare departe de Paris. Şi iată pedeapsa. doar croncănit de ciori care. pentru că s-a deprins cu el din copilărie şi asta îi aduce amint-de obiceiurile de pe la ei''. prin sate. eram şi eu unul el : inima unui cîine e tot atît de simţitoare ca si ur. Noi însă. şi uneori se oprea pe drum. deseori. ne înţelegeam şi ne iubeam. şi chiar . Am urcat scara cel dintîi şi am cit.

este că întotdeauna trebuie să te desparţi ide o fiinţă dragă tocmai atunci cînd. şi ai o inimioară de aur ! Vezi tu : sînt clipe în viaţă cînd îţi dai seama de aceasta şi nu poţi să nu fii înduioşat. pentru că. Oricît căutam eu cu ochii numai copaci de aur. şi eu sînt foarte necăjit. Nu ştiam bine la ce trebuia să mă aştept şi nici nu îndrăz - 149 să întreb . a fost că nu mi s-a părut ţinutul mai frumos. iţi vezi de drum. şi după popasuri . Mă privi şi el. şi zării jos. Erfi dimineaţă . Lucru de mirare. Deodată se făcu întuneric : copacii auriţi pieriseră. — Eşti îngrijorat şi mîhnit. Ce aveam să ne la Paris. şi nici satele altfel decî. Mi-am întors privirea către Vitalis. prea era po- somorit şi scump la vorbă ! zi. Mi-ajunge să văd că ţi-s ochii umezi ascultîndu-mă şi mă simt şi eu mai uşurat. Cînd totul merge strună. Asta îmi sporea îngrijorarea. i-am răspuns eu cu sfială. după cum spuneau tăbliţele albastre de pe drum. de clopotniţe. mai ales. Vitalis urmă : — La Paris ne vom despărţi. tonul cu care-l rostise făcură să-mi de-a lacrimile . îmi zise el. nu-i aşa ? Şi cu toate-astea. cînd Vitalis. aşa este. Peste patru ceasuri sîntem la Paris. ii dat seama după circulaţia care era tot mai mare. am simţit şi am înţeles cîtă dreptate avea. iar pe străzile acestea. în sîirşit. îmi spuse el. atunci simţi nevoia să te reazemi pe cei care te înconjoară şi eşti fericit să-i ai pe lingă tine. am observat totuşi că oamenii care ne întîlneau nu se mai uitau la noi : erau negreşit prea grăbiţi pentru aşa ceva sau poate prea obişnuiţi cu privelişti mai dureroase dccît aceea pe care le-o înfăţişam noi. — A ! Va să zică ăsta-i Parisul ! — Bineînţeles. un fel «de sclipire aurie. in halul de mizerie în care ne aflam ? Era întrebarea care mă chinuia cel mai mult de-a lungul acelor drumuri nesfîrşite. nu departe de un sat mare. cel puţin pentru mine. Auzisem de atîtea or. dar cînd toate merg anapoda. dimpotrivă. din care nu se putea deosebi însă decît vreo citeva monumente mai înalte. se hotărî să ia loc lingă mine şi. ai dori să-i fii mai aproape. prin urmare : aveam să găsesc copaci de aur. Paloarea feţei tremurul buzunarelor îi arătară ce se petrecea cu mine. să mă părăseşti la Paris ? . un nor mare de fum negru plutind deasupra unui oraş uriaş. de pe culmea unui deal. — Sărman copil ! Acest cuvînt şi. — Tu eşti bun. încetinind pasul.dacă stil-pii înşiraţi de-a lungul şoselei nu mi-ar fi spus-o. viaţa noastră se schimbă. — De ce să ne despărţim ? am întrebat în cele din urmă. Abia tn. adică fără nădejde în ziua de mîine. locuitori îmbrăcaţi în haine de mătase : asta mi s-a părut foarte firesc. Tocmai căscasem ochii încereînd să cuprind cît mai bine vălmăşagul de acoperişuri. . Tare l-aş mai fi întrebat pe dar nu îndrăzneam . şi chiar dacă stîl-murdară decît în cîmpiile din Champagne. îneît îmi închipu -iam copilăreşte că aceste minunăţii trebuie să se vestească de departe prin ceva cu totul neobişnuit. zărisem în faţa noastră. dragă Remi. Chiar în clipa cînd Vitalis îmi spunea că oraşul din faţa noastră este Parisul. am simţit că aveam să ceea ce doream de atîta vreme să ştiu. într-o străfulgerare. de turnuri care se pierdeau în ceaţă şi fum. acelea prin care trecusem înainte. cînd mi-a fost dat să am şi eu pe cineva la care să ţin. o rază de lumină se desprinse din cer. vorbindu-se de minunăţiile Parisului. după prima clipă de uluire. copaci de aur. se numea Boisy-Saint-Leger. Te miră că aş putea eu să mă reazem pe tine. — Doar nu te gîndeşti serios. ■—■ Nenorocirea. Nu mă înşelasem. — De acum. continuă Vitalis. ca şi cum ar fi continuat o convorbire începută mai de mult. după ce mersesem de-a lungul 'zidurilor unui parc şi străbătusem satul de la un capăt la altul. de cînd nu mai auzisem o vorbă duioasă ! — Ce bun eşti cu mine ! am izbucnit eu. ne apropiam de Paris . dar. din zori şi. după cum mă privi. cînd te trezeşti pornit pe o cale rea.' uit mai tîrziu. se apropie de mine. care. fără să te gîndeşti prea mult la aceia care te Însoţesc. ce mai vorbă ? Aşteptam să văd minuni. străzi mărginite cu palate de marmură. mai ales cînd eşti bătrîn. băieţelule. dormisem la o fermă.

Şi pe padrone. mi-am luat obligaţia de a ^p creşte eu însumi cît voi putea mai bine. IV voi învăţa multe lucruri. Nu semănau întru nimic cu Vitaiis . voi da lecţii. şi unde mai pui că acuma te-ai făcut şi voinic. n-am să te părăsesc. chiar dacă întîmplarea mi-ar fi scos cale unul mai cumsecade. Dacă nimeream peste unul din aceşti fioroşi patroni ? Şi-apoi. — Şi tu eşti un căţel cumsecade. Asta îţi cer eu acum : curaj şi răbdare. am să găsesc mai multe pot da. în situaţia în care ne însă. — In ceea ce mă priveşte. Dacă să caut lecţii. Cum vrei să trăim toţi trei cu douăzeci de bănuţi ? Ca să nu mai vorbesc că în zilele ploioase. Şi-apoi trebuie să fie ruşine să ceri de pomană.. de cimpoi. o puse pe inimă.— Nu. Planurile acestea erau. singur-singurel. Ce vrei să facem cu Capi ? înţelegi şi tu. pînă trece 151 Vom la Paris peste cîteva ceasuri. ca să nu ne mai despărţim. Am să te dau pînă la iernii la un padrone. lua: acest angajament faţă de doamna Milligan şi mi-i voi ţine. erau aspri. dragă Rerni. spuse Dar. uite deci la ce gîndit hotărît. ceea ce înseamnă ceva pentru un copil de vîrsta ia .. recunosc stăpînul meu făcuse tot ce era posibil ca să iasă din în care ne zbăteam. cînd mă gîndesc. Pe atunci nu vedeam decît două lucruri : Despărţirea. zloată sau cu ger n-am cîştiga nici pe jumătate. ca şi cum ar fi vrut să -pună că putem bizui pe devotamentul lui. Tot de acolo veneam şi cînd am aj 152 . continuă el. cu înjurătura şi cu ocara pe buze. ci numai pentru vreo cîtova luni. împrejurările îmi sînt potrivnice. trebuie să fii într-o stare cu totul jalnică. vom putea perni iarăşi la drum amîndoi. Voi face om din tine. voi da lecţii de harfă. care te va trimite împreună cu copii să cînţi la harfă. căci nu e întotdeauna vitreg cu cei care au curajul să lupte. prin Anglia. la primăvară. Sînt cunoscut Paris. Din nefericire însă. Vitalis nu-mi dădu răgaz să-l întrerup. proastă treabă ! Nu încă destul de bătrîn. nu mă gîndisem o astfel de încheiere. Din nefericire. Acum. ar mai merge poate. Din ziua cînd am refuzat să te las în grija acelei doamne cumsecade care voia să te oprească la dînsa şi să te crească întocmai ca pe copilul ei. -s— Dar harfa mea ? — Dacă aş avea doi copii ca tine. şi la Paril-. Nu pot face nimic pentru tine în clipa de faţă şi iată de ce mă gîndesc să ne despărţim. Cînd vorbisem de harfa mea. care noua ne lipseşte. bietul de tine ? Şi apoi. pretenţioşi. aşa. beţivi. şi italieneşte. Dar gîndurile care îţi vin după o matură chibzuinţă nu aceleaşi cu cele din primul moment. ai să vezi că viaţa mai poate îi frumoasă pentru noi. Ce-ai face tu în Paris. ca să capeţi ceva de la oamenii grăbiţi care se duc la treburile lor. asta nu ne domoli îngrijorarea. cu mina ridicată gatu lovească. — Dracii de copii şi-ar bate joc de noi. Dacă aş fi pră-sau dacă aş fi orb. de vioară copiilor italieni care pe stradă. era totuşi o schimbare — o schimbare ! . însă mai şi altceva. fiecare cum om putea. sînt ce sînt. Ce vrei "u să facem noi acolo cu o trupă din care n-a mai rămas dccît Capi ? numele. mînîndu-i cu băţul. Te voi duce prin Germania. Ai dragă Remi. Cu gîndul la aceste călătorii am început să te englezeşte : ştii pînă acum franţuzeşte. lucrurile vor merge mai bine : noi deocamdată de iarnă şi de frig ! La primăvară începem iar viaţa noastră liberă. ca să trăim. ne-ar mere stricate în cap şi n-am strînge nici douăzeci de pe zi. cîinele veni foarte mîndru după ce îşi duse laba la ureche pentru a saluta milităreşte. adică nu în situaţia de a stîrni milă. că acum nu mai putem da reprezentaţii ? — Aşa e. fireşte. desigur. un bătrîn ca mine şi un copil de vîrsta ta. nedrepţi. nici n-am dreptul s-o fac . &e opri o clipă ca să-l mîngîie pe cap. doar fiecare pe socoteala Apoi. voi dresez alţi doi ca să-i înlocuiască pe Zerbino şi O să încerc învăţ cit mai repede şi. nu pentru totdeauna. vai. In hoinărelile noastre prin sate şi oraşe întîlnisem destui padroni din ăştia care îi poartă pe copiii angajaţi încoace şi încolo. în privinţa asta poţi fi liniştit. i asta eu n-aş putea-o face niciodată . "Vom trăi. fii sigur.în satul tău. cele mai potrivite cu noastră de atunci. pe lumea asta nu se trăieşte din bunătate ! E nevoie du ea pentru fericirea celor din jurul nostru. Mai tîrziu. Tu creşti şi mintea ta se deschide. unde am stat multe rînduri.

care se vedea că ştie unde merge. bărbaţi şi femei beau de-a-n-picioarelea în faţa tejghelelor.După doică. dădea uşor la o parte pe cei ce îi stinghereau drumul. cu un 155 — Nu ştiu. — La Paris? !. neagră ca praful de cărbune. pomenit într-un fel de hrubă întunecoasă. şanţuri îngheţat un miros din ce în ce greu . cum nu mai văzusem niciodată .să găsesc niciodată un loc unde să mă aciuez şi eu. plină de mucegai. După co am mers o vreme pe o stradă largă. amestecat cu zăpadă şi cu gheaţă. De o parte şi de pînă în depărtare. pe care n-0 . Toată viaţa avea să fie oare astfel ? să oare niciodată pe cineva de care să pot lega pentru totdeauna ? Încetul cu încetul mă ataşasem de Vitalis ca de un părinte. am ajuns într-o mahala păcătoasă de tot : printre casele înalte şi negre. şi cuvintele mi se îngrămădeau pe buîe. Aş fi avut multe de spus. fără să bată. începea din nou cîmpia. şi acolo unde era moale. căci. 154 DIN STRADA Deşi tot ce ne înconjura se părea nespus de urît. Stăpînul îmi ceruse curaj şi resemnaie. de bună seamă. Veşnic pierdut pe pămîntul ăsta nesfîrşit. fără să se sinchisească de mirosul scîrnav. vorbind tare.. am citit numele străzii : Vitalis. acoperea şoseaua cu un strat în care te afundai pînă la gleznă. dar sărăcăcioase. presărată ici-colo cu case sărăcăcioase. zăpada.. care soarele. şi mai înfiorător decît tot ce văzusem pînă atunci.. — este acel padrone despre care ţi-am spuse el. pe nimeni. mai urîtă totuşi ca cele pe care le străbătusem pînă atunci. La capătul podului se afla un sat cu uliţe înguste . După Vitaiis.. o coti dreapta şi. despărţit de Vitalis. împinse uş • din faţa balustradei şi ne pomenirăm într-o încăpere spa . — Garofoli e acasă ? întrebă Vitalis pe un bărbat care agăţa nişte pe zid. peste puţin. precum şi scara nu aveau deloc as pect liniştitor. cîţiva paşi înaintea mea. am ajuns pe malul unui rîu pe care l-am trecut pe un pod plin de noroi.. M-am apropiat de Vitalis. Cu cît intram mai adînc în oraş. altcineva. nu pătrundea niciodată. Vitaiis. Pe colţul unei case. nu voi avea niciodată un părini«. — Unde sîntem ? îl întrebai pe Vitalis. şi peste aceste mormane. Niciodată familie. Prin urmare. Toulovise sau Lyon. ureînd scara ale cărei trepte. şi de Capi..teptările mele năzdrăvane . cenuşă. Veşnic singur pe lume. zoaiele se scurgeau chiar prin mijlocul străzii. — La Paris. pe cînd Capi mergea. urcă-te şi vezi şi dumneata singur . cu capul plecat. iar mulţimea mişuna pe asfaltul cleios. îl apucasem cu mina de o pulpană a hainei. Parisul era mult mai prejos decît Bor-derux-ul. erau azvârlite zarzavaturi stricate. se făcea tot mai negru. clar am tăcut. Dar unde erau casele mele de marmură ? Unde erau trecătorii îmbrăcaţi în mătase ? Ce realitate urîtă şi păcătoasă ! Ăsta era Parisul pe care dorisem atîta să-l cunosc ? ! Aici aveam să-mi petrec. băiete. ca să privesc în jurul meu. Sfatul era însă de prisos . gunoaie de tot felul. Curînd cîmpia se isprăvi şi ne pomenirăm într-o stradă lungă de nu i se vedea capătul. numai case. după acest sat. cu atît ceea ce vedeam contrasta mai puternic cu visurile mele copilăreşti şi cu aş-. încrucişîn-du-se fără întrerupere. în foarte multe la număr. peste puţin. murdare şi mult mai urîte decît cele din Bordeaux. Vitalis. îl urmai şi. şti: unde : la capătul scării. lucru. prin urmare. apoi. trecîntî la dreapta lui. temîndu-se pai că să audă ceea ce simţea că aveam să-i răspund. voiam ascult şi să nu-i sporesc mîhnirea. uitînd aproape de gravitatea situaţiei in care mă aflam. Strada. ţîşnea de sub roţile căruţelor în bucăţi închegate ce se lipeau de vitrinele şi de ferestrele prăvăliilor sărăcăcioase şi murdare. şi ale cărei dughene se făceau tot mai mari şi mai frumoase. casa. — Bagă de seamă să nu te pierzi. căruţele se ţineau lanţ. uşa din faţă. Aici era şi mai urît. iar eu mă ţineam după el. acoperit-de un strat de noroi. mă ţineam scai de el şi. de caic trecătorii se fereau cu multă îndemînare şi fără a părea că le bagă în seamă. Pe şosea. nici nu mai era lîngă mine. Zăpada fusese strînsă din loc în loc. pornise iar la drum Îs. erau lunecoase de parcă ar fi săpate în lut umed. La fiecare pas întîlneai camioane. ca să fiu mai sigur. iarna. Dar stăpînul cum o fi fiind ? Scara la etajul patru . După ce am trecut curte mare şi prin-tr-un gang lung. Aerul era încărcat de mirosuri grele. noroiul. am căscat totuşi ochii. îmi spusese dînsul. în urma noastră. Aici locuieşte el. Dealtmin-teri. negre şi tari.

— Eşti pedepsit ? Să mori de foame ? — Da. Sîngă cap desenat cu cărbune. ci mirosul supei care iese prin tubul face fie şi mai foame. înainta spre noi abia tîrin du-se. şi întreaga lui fiinţă exprim i o deznădejde mută. cu toată oboseala. te rog ! Sînt eu. signor . un fel de pod. — continuă el cu tristeţe. Mai ales eu. care ascultase cu urechea lipiră de -o întoarse spre mine. — I i plac francezi. că nu sînt deloc mîncăcios. ce nu văzusem de la început. poate că ai tot ailt de mîncăcios. — Da. atunci e vremea mesei.. — Eu francez. — Cu alte cuvinte.ă opri. făcut din seînduri luate de pe ia case ardea cămin. — Pentru ce e închisă cu lacăt ? — Ca să nu pot eu vreo lingură de supă. dacă se întoarce mai degrabă. era prins de căi- 157 dare. mi-ar fi plăcut să fii de pe la noi. exemplul meu o să-ţi poată folosi. învăţasem destulă italiană ca înţeleg aproape tot ce se spunea această limbă.■ dreptul pe picioare. cineva zgîriase flori şi nişte păsări. —■ Foarte sigur. întoarse spatele şi se îndreptă spre un mare fundul foc bun. liber. cel care ne răspunse se arătă : era un copil de vreo zece ani . peste două ore. vei afla că moare de foame. — Râmîi să te odihneşti. dar n-are încredere mine. şi pe asta pot să-ţi mai spun ceva : data Garofoli îţi fi stăpîn. — De unde ? — Din Lucea . îi vei spune mai trece pe aici peste două ore. zise Şi cum o tresărite de adăuga : fi preferat. ci numai se suferă de foame.ţioasă. Sînt să supa. . însă fumul. nu serveşte masa. ca în caricaturile la modă acum cîţiva ani . si am fost atît de izbit de înfăţişarea lui stranie. cît şi de pe buzele sale ce păreau că vorbesc de la sine. Păcat. Garofoli? întrebă Vitalis. umezi şi duioşi ca ai unui cîine. Capacul. Vitalis. privirea îi era resemnată. dacă fi italian. în mijloc. — O ! Atunci e foarte bine. cînd acesta ix. ştiam încă de ajuns de bine ca s-o vorbesc uşor. pentru că îţi închipui că sînt Dar. pe cît se putea la unui opaiţ atîrnat de zid. pe alocuri. şi nimeni. mcît îl am si acum în faţa ochilor . aş putea spune di trup. decît italienii ? — i\ u. un loc mare. aţintind asupra mea ochii nuri. clar privirea ce-mi fu de grăitoare. care avea un tub strimt care ieşeau aburii.ceste cuvinte m-au neliniştit mult. crăpase ori se găurise . răspunsei eu în franţuzeşte. aşa că am paşii grei stăpînului meu nu se mai pe scara. copilul. iar căpăţîna aş fi zis aşezată de. o de copil : — Garofoli nu-i acasă . signor Garofoli te lasă să mori foame ? — Dacă în serviciu la el. Aşa cum era. iar de cealaltă că despre Garofoli nu trebuia să întrebări indiscrete. se întoarce peste în acelaşi timp. iar ele jur împrejur vreo duzină de paturi. încăperea părea pustie.. şi nu se poate spune că e bine de coi intră la A. Nu m-am putut ţine să nu zîmbesc. nu pentru mine am spus „foarte bine". — Nu. Apoi". în locul meu. ' — E rău? răspunse de-a dreptul la această întrebare. răspunde-mi. dar cînd obiceiul să-l ascult. pentru că sînt pedepsit. nu putea fi frumos to tuşi atrăgea privirea şi reţinea printr-o simpatie şi fel de farmec care se desprindea atît din ochii lui mari. — Unde eşti. Pereţii şi tavanu1 erau de o culoare greu de definit : pe vremuri i albi. — O ! zise el cu tristeţe. avea o expresie de adîncă durere şi blîndeţe . mi-ai fi dat veşti de pe acolo. nevrind să continue o asemenea convorbire. Nu văd pe nimeni . La glasul stă pinului meu răspunse o voce slabă şi tînguitoare. afară de el. de o parte printr-o balama. praful şi murdăriile de tot felul înnegri seră tencuiala care. — Bine . iar pe foc fierbea o căldare mare ele apropiat de cămin ca mâ încălzesc am observat la căldare ceva deosebit. — părţile noastre ? mă întrebă el în eram cu Vitalis. — Eşti sigur că se înapoiază peste două ceasuri ? întrebă Vitalis. ai fi aici Să intri pesemne slujba la signor Garofoli . urmez. ci pentru ca. intrînd. dar despre căldare ?. am urmez pe meu.

dar. Aşa că mă sileam cit puteam ca să strîng . niciodată . Urîtul eram De-atunci n-am mai ieşit cu tovarăşul meu. Ştiam >A cit de grele sînt aceste despărţiri şi uitasem durerea rare-mi străpunsese inima cînd pentru ultima oară basmaua albă a tuşei )l Micul urmă povestirea : — Cinci am plecat de acasă. ciomege ai să capeţi. anul trecut. într-un palton subţirel : o să-ţi dea ce-o să-ţi Dar ia întinde-o. căpătăm în schimb cîte o bucăţică de pîine. mi-a spus el. de care plîngca. în faţa tuturor. A fost o vreme fericită pentru mine : ciomege nu mai primeam. depinde . clă pentru că lui îi este bine şi cald.şi ei am ajuns la Paris . mi-a spus el. o lună şi jumătate de trai de-ăsta. îi dă unui copil pentru că c drăguţ.. Maitia se cade să plece. deseori auzeam du- se în jurul meu : ăsta moare de foame !" Suferinţa a făcut atunci ceea ce nu putuse sluţenia . Garofoli l-ar fi luat pe fratele meu mai mic. da pentru copilul pe care el l-a pierdut sau pentru cel pe care ar vrea să-I aibă . De acum e frig. puţin îmi. pe cînd tu tremuri ele irig pe la porţi. căci îmbucasem ceva peste zi. de fraţii ceilalţi. şi de la care cerea patruzeci de gologani. mar. Bineînţeles. rn-a făcut interesat şi mi-a ochi să văd .. Leonardo. urîţii primesc numai ghionti şi Mama însă n-a vrut să-l dea pe Leonardo : e cel mare. şi nici nu ie spune acelora la care întindeam nu-mi de pomană. dacă vreunul . Am ieşit de mai multe ori cu el. ţară. . Ceilalţi se întorceau mai totdeauna cu banii pe cînd ou nu-i aveam mai niciodată. căci unul din noi rămăsese din La Paris. pe cei mai slabi. nu mă prea îngrăşasem .. care nu erau buni de muncă.. sînt greu de răbdat. să cartofi deseară". eram singur Garofoli. pe care el îi aducea în fiecare seară. „Ce-i de făcut cu dobitocul s de Mattia ?" Mai era un băiat care. eu însă. a folosit alt mijloc. Trebuie să-ţi spun că mama e văduvă şi.păsa.. umblu cu şoareci albi. de prieteni. şi se pare că şi prea slut ca să pot cîştiga ceva cîntînd din diblă. nu trebuie să fii urît . In văzînd bătaia nu ajută la nimic. şi nu altora . să capeţi un gologan. pe care trebuia la lume pe la colţuri de stradă. — Ei bine ! Ia du-te şi aşează-te la vreun colţ ce si întinde mina cînd ai să vezi venind vreun domn grăbii. c şi mai jalnic să fii batjocorit pe stradă. şi asta e pricina cea dinţii . mă gălbejisem aşa de rău la faţă. pe cînd eu sînt urît. ca să ia copii. pentru dacă e jalnic să fii bătut acasă. îti opresc cîte un cartof la cină. cu toată osteneala mea însă. Omul dă ca facă iui plăcere. dealtminteri. şi dacă nu adunam i ologani mulţi. Atunci mi-a dat doi şoricei albi. — Dar cu care ? Doară omul dă ca să-i facă bine. care iubeşte pentru c\ cea mai mică şi eu o duceam braţe .. nu pot să pun el". cîte o fiertură.Cîte parale au să-ţi lipsească seara. Dacă pielea ta nu simte ciomegele.. pentru că e frumos. nici nu puteam face mai mult clecit făcusem pînă atunci . după cum îţi închipui. se întîmpla deseori nu izbutesc. Garofoli ne-a Împărţit : pe cei i-a băgat pe la nişte pe la nişte coşari . şi apoi. A trebuit să plec pentru că sîntem sase cepii acasă. ce vrei '? sărăcia. „Pentru fiecare gologan lipsă. oamenilor de la m i-hala a început să le fie de mine. dimpotrivă. prin ganguri şi pe porţi şi mi-a socotit ziua la treizeci de bani. Şi ca să cîştigi bani. După vreo lună. dar. .." Treizeci de bani sînt greu de adunat. Şi am plecai cu unchiul Garofoli ! îţi închipui ce greu mi-a m-am despărţit de casă. nu-i aş i ? — Tare frig. Las' că ştiu eu cum se poartă oamenii : arr < \ ut timp studiez. Dumneata nu ştii înseamnă asta. nu urîtului ăluia". .. nu decît unsprezece.Signor Gâroîoli este unchiul meu şi luat de milă. doamna spunea întotdeauna : ăstuia mai drăguţ. Dumnezeu l- a ales. — Eu. Tare lung a fost drumul pentru mine şi pentru tovarăşii mei. care . de surioara mea Cristina." Nu ştiu dacă ai vreodată In stare să faci ceva sub ameninţarea cuiva ? 159 — Păi . poate burta o să simtă foamea. şi am înţeles atunci pentru ce căpăta el atît de uşor cei patruzeci de gologani. Garofoli mă prinse înghiţind farfurie de supă la o vînzătoare de fructe şi înţelese de ce înduram fără să mă plîng de lipsa cartofilor. ca să văd cum făcea de era mai în-deaunatic decît mine. după o ne adunasem vreo doisprezece şi pornit-o cu ia drum spre Franţa. De atunci mă pedepsi să nu mai ies şi să . unui domn care merge înceiv într-un palton călduros sau într-o . Pe oameni îndupleci cu asemenea vorbe. iar cînd mă lipsea de cartofi la cină. . nu-i bogată. Asta îl şi tare pe Garofoli. — Se vede că eşti încă puşti. iar eu cel mare. i-a pus si cinic clin gură sau din pe străzi. eu nu eram destul de voinic ca să muncesc. fiindcă dumitale nu ţi-a spus nimeni vreodată că eşti urît . Cînd a venit Garofoli la noi. ca şi mine. cerut să mă duca ţi pe mine cu O durea sufletul să mă lase . iar eu de greu pe cei treizeci ai mei. în-din zile însă. Cind ne miluia cîte un domn cu o doamnă. mai cînd ţi le d \ Garofoli.

să am gîijă d^ rriîncare şi curăţenie. si dacă cu aceleaşi cuvinte. mai fie foame şi mă mai bată nimeni. Am vorbit destui. de vrem? găseşti că loviturile pe care le-am primit sînt de ajuns ca să intru spital. cele pentru că sînt ieftine. dar că mie îmi face plăcere să galben. închide capacul cu lacătul. am . te lasă să mori. — Nu mă înţelegi. lui şi buzele învineţite. — Nu ştiu. — Oare peste e ca aici ? zisei îngrozit. te Îngrijesc. a născocit această oală . înalt şi blond. iar în mina cealaltă aducea o bucată mare de de sub cine ştie ce dărîmături. mititelule ! Scoate limba. dar nu îndeajuns ca pese lui aşa m-a aici. ele au măcar acelaşi glas cînd începe să-ţi fie mai bine. numai frica de spital făcea să dată teafăi. bolnav oi fi eu. vor îngriji. Cum însă. se propti în faţa mea şi mă privi drept Nu aveam motiv să tac . înţelegi şi tu că.uneţeli. noi. pe drum. galben tare ? Zicînd asta. — Nu eşti mai galben decît alţii. Am numărat douăzeci de farfurii — deci douăzeci de copii avea Garofoli Iui : dar cum nu erau decît douăsprezece însemna că dormeau doi într-un pat. simt nişte la părului groaznice decît cînd te doare măseaua . cînd am început simt fără -pentru că nu zis : „O să şi o să trimită la spital". ţinea subsu )ară o vioară. dar mai mult nimic . pentru că înţelegi. care are totdeauna acadele buzunar. Acuşi pică Garofoli -ţi nu-i nimic gata . cînd dorm. umbla tîrîş. mirosul supei te ci mai mult îţi zgîndăre foamea. cum puteam eu schimb hoîărîrca Iui Vitalis ? Pe cînd cugetam aşa. eşti taro boir iv. Dacă lasă sa mor. pregătind supa. cînd. Zău. şi aş vrea să fiu bolnav da-a binelea. la fel ]e văzusem sub plită. e cu neputinţă. acelea pe care le-aş acum ini s-ar părea mai greu de spinare decît cele de acum luni. mă vor trimite şi sini foarte bucuros să la spital. şi noaptea. pe mine ca pe ceilalţi. el.rămîn acasă. Ce bine că mi-a dai cu ciomagul cap ! Ia spune drept. Numai că mă doare al naibii . m-am făcut şi galben la faţă . dimpotrivă. pentru că îmi vine si si vine să plîng. şi-apoi surorile îţi vorbesc aşa de blînd : „Fă işa. vezi cucuiul i mare şi alb ? Cică ar fi o nu aia. capeţi supă de ba chiar şi Aici. M-am uita< el. înainte să plece. căci nici pentru cai n-ar fi : st bune. capul greu de parcă ar cincizeci de ocale. prin ăsta mic şi îngust. pentru ca asta înseamnă ca sînt tare bolnav. şi acum o m-a pocnit cap cu ci o văzut negru în faţa ochilor. cuprindea cita o sfirşeală. — Cred că eşti destul de bolnav ca să în — în sfîrşit ! Şi încercă să facă plecăciune. Bucata aceasta. bineînţeles fără să gă. fi de prisos. tacîmurile la locul lor. — Unde. Şi ce pa î Fără cearşafuri. numai nişte pături roşcate. cei năpăstuiţi. simt mirosul supei. aş care spun că omul se deprinde cu toate ? Tot vorbind astfel. se întunecă vederea. n-am fost prin părţi. Tu însă caută de-ţi găseşte alt loc. lui place fie stingherit. iar aici nu avem Nu eram pe atunci prea cunoscător în ale vieţii. — Văd eu că spui ca să prind curaj. iar mie nu-mi decît s-o păzesc cînd fierbe . dar acele i--bune . m-a lămurit de unde îşi făcea rost de ele şi cu ce preţ. spre si începu şteargă. De data asta. drăguţule !'• Mie place . peste tot ? — La cei care găzduiesc copii. n-are cine să mi-o spună. Aşa că în două-trei zile cred că o VÎ hotărască să mă la spital . uşa s-a deschis un băiat . pune în ea carnea şi zarzavaturile. nu una. De mic o groaza nespusă de spital. isprăvit necazurile . De cînd sînt la tărie. Garofoli nu 161 de obiceiul iui de a mă bate.i.J mi se vorbească blînd. cu toate aste" nu îndrăzneam că-i răspund cu sinceritate ochii lui mari şi arzători. în fiecare dimineaţă. Pai spun. acolo un doctor.sesc vreo soluţie. De aceea mirat nespus vorbele Mattia. -. Dacă. avea şapte vieţi. mă trezesc şi ţipînd. — îi spuse înaintea noului venit. oriunde e mai bine ca — uşor de zis ! Şi-apoi. ca să iei ceva din ea. şti un totuşi că pe bolnavi nu trebuie să-i sperii spunîndu-le că arată rău. si. în jurul mesei. deseori. care ţipă noaptea îi stinghereşte şi pe ceilalţi. totuşi au greu. nespus de fericit ! aşa ? Mama însă îmi întotdeauna cu de caritate vorbesc cum vorbea mama. haz. Da' ti-ai găsit'. cred că nu e nevoie să mai primesc şi altele. cum ei despre cred că de rău. că-s galben faţă ca ceara ? Cum nu mai ies casă. puteam mînca din ea. cro:i isprăvit! Mi-e capul cit o baniţă . luate din vreun grajd. i-am răspuns aj. . — De-ai şti ce bine la spital urmă Odată la spitalul „Sfînta Eugenia" . de oboseală. Din fericire.

după băiatul cu lemnul. doi gologani ? Ştii că ai haz ? — Nu e vina mea. îndepărtîndu-l cu asprime. — Nu faci cu . Un greoi răsună pe scări . şi îl aruncă în sobă. că doar nu din dragoste arătau ei atît de atenţi cu el.sau un cimpoi . un un fluie. aceia care nu se pricepeau cînte. Şi ce vrea de la mine ? 163 — Nu ştiu. ci purta un palton cenuşiu. mi-ai adus ? 164 Copilul se codi cam mult pînă să răspundă . zise el. că Mattia îi pusese în faţă un . îi răspunse Mattia. Era vremea cînd se înapoiau acasă toţi elevii lui Garofoli . îţi lipseşte un gologan. te înrăiesti şi tu. o să explice el singur ce doreşte.. vorbesc cu băiatul. nu era îmbrăcat italieneşte. nătărăule. Vinovatul se grăbi să-şi îndrepte greşeala aprinzînd un chibrit şi lăsîndu-l să ardă mai multă vreme înainte d<? a-l întinde stăpînului. Ce voiau de la el ? mă întrebam eu. celălalt îi ele gravitatea respectul îndeplineau lucruri atît de simple. şi pe de i-supra. zise el. dobitocule ! strigă el cînd îl apropie de pipă. i le ghiceau din priviri. — Lasă vorba ! Cunoşti regulamentul. apoi alţi zece. cu lemnul ăsta poate că o să se-ndure să cei patru bani care-mi lipsesc. băiatul care se repezise cu chibritul cel luă din cui un bici cu codirişca scurtă şi cu două .' Vitalis e la Paris ?! se miră el. privirea lui mi-a strecurat un fior rece în — Cc-i ru băiatul ăsta ? întrebă el. peţi să fii sipur în privinţa asta . zise instalat cum se cuvine şi cu aprinsă. şi două pentru astăzi . altul. grăi : Riccardo. în loc să i-l întindă. azi n-ai să-ţi primeşti cartoful. îngeraşilor ! condica ? Era într-adevăr prea bun cu ei Garofoli că binevoia O vorbească. întoreîndu-se spre alt băiat. u-a se deschise şi în prag se ivi un om cu o mutră posomorită şi cu mersul şovăitor . Riccardo. părea fericit de aştepta pe camaradul lui. — .. dîndu-i ri'e cu care îl însărcinase Vitalis. — an puşti care nu se lasă tras de limbă. îşi vîrau şob de sau cobaii. Nici nu apucase să ce. drăguţule.Dar acesta. — Dacă crezi că eu adus pentru supă. o harfă. un alt copil îi aduse o pipă cu tutun. — Acum. u- niştit ? — Nu cel de ieri . sosi un altul. te N-am cîştigat azi decît treizeci şi şase de gologani . iar un al ii întinse un chibrit aprins. cu un zîmbet car i desigur o mare favoare. deoarece elevii îi pîndeau cu atîta grijă dorinţele. îl ascunse la — pofta-n cui. ai să plăteşti oricum.Aflai îndată răspunsul. dat seama că era Garofoli . — c-o să supa mai bună. se făcuse roşu ca sfecla : — lipseşte gologan . zis cu. să trecem la socoteli. tu eşti cuminte. — Nu vorbesc cu tine. de . fiecare la vorbise cu răutate . ai fi zis că sînt doi copii care ajută preotul la slujbă în biserică. să-i spun tot. De cum intra. Ochii i se opriră asupra mea .:ră condica de socoteli. — Acuşi are să vină şi stăpînul meu. drept pedeapsă că ai fost obraznic. abia tîrziu am priceput că. şi acesta se — îmi de ieri un ban . ? — sînt francez. trăind cu răii. — Va să zică. o vioară. Garofoli îi făcu semn copilului care îi dăduse chibritul cu pucioasa noarsă. . fiecare instrumentul în cuiul de deasupra patului : unul. Acesta însă tot nu-l primi.. Riccardo.-4astif soios. unul de astăzi. şi îmi spui asta. . Am fost mirat de fulgerare de cruzime pe un chip de blajin . ci umblau cu animalele pe străzi. Mattia ii răspunse repede şi politicos. — Aha . — Miroase a pucioasă. Scoate-ţi haini: două lovituri pentru ieri. Asta ce frică le era de Garofoli. Doi băieţi se apropiaseră de Garofoli de cum intrase stăteau lîngă să termine de vorbit. mc -riţi această favoare : ia biciul. făgăduit că -l astăzi . drăguţule ! Şi drăguţul se grăbi să se supună. Unul îi luă pălăria şi o aşeză pe pat. — Nu tu. După ce Garofoli loc scaun. un chibrit.

— cinci bandiţi care mă fură şi mă pradă ! strigă cu glas plîngăreţ. Va să zică. dacă iubi cît de cît. decît să plîngi de-a biiielea spinarea la bătaie ? jos hainele ! Riccardo cu biciul în şi cei cinci osîndiţi înşiraţi Iîngă el. că doar pentru pîinea munceşti ! Şi se întoarse cu faţa spre foc. Riccardo. ? în loc să vă pe nerozii care plătesc. şi va fi nurr. înţelegeam acuma de ce vorbea moarte cu linişte. dar mă înşelam. că eu că pedepsele astea îmi fac rău. cu un zîmbet plic de răutate. Am crezut că voia să-l ierte . care rîdeţi de camarazilor voştri şi de necazurile mele. în fire şi reluîndu-şi zîmbetul dulceag. îneît rămase o clipă încremenit. gologani ! Şi mai ai nas să te-arăţi în faţa mea ! ai noroc. spuse Garofoli. spuse : . — Tu ştii. tre- muram tot ele furie şi de frică. O privire îi fu de ca să înţeleagă ce era cu ţipetele pe care le auzise ureînd scara. trebuia să întind şi spinarea ca mă lovească Riccardo. şi curelele şfichiuiră spinarea nenorocitului. şi e mai plăcut să ai tovarăşi. copiii stăteau nemişcaţi. zise Garofoli. apoi. află deci că pentru fiecare ţipăt mai primeşti o lovitură de bici. Uite unde te duce omenia ! Cu ce voi să plătesc carnea şi cartofii pe care dau. — Puştiul ăsta are inima bună. Ştii că dacă biciul îţi sfîşie ţie pielea. nemernicule. se propti în faţa lui cu încrucişate. Toate -c petrecură atit de repede. de ce i se părea uşurare ! Prima plesnitură bici pe piele îmi umplu ochii de lacrimi. cu toată puiule. spuse el. un ţipăt sfîşietor. Se repezi la Riccardo si îi smulse biciul din mînă. în picioare. vă hirjoniţi între voi. Cît despre mine. Păcat că nu-. cel bucata de lemn. Nu ca bandiţilor. ţipetele taîe îmi sfîşie mie inima . în vremea asta.curela avind la vîrf nişte noduri groase. Cît îti lipseşte ? — Ani adus o bucată de lemn. dar nici pomeneală de iertare ! — eît îmi fac de rău ţipetele. arătîndu-mă cu degetul. în faţa stăpînului. crezi că-ţi dă ? Cîţi bani îţi lipsesc ? Hai. vezi să nu mă îmbolnăveşti de nervi . Cum credeam că nu mă bagă nimeni în seamă.ai din vina ta . — A ! Asta e ceva . pe rînd. Uitaţi-vă ce bucată frumoasă. după voi judeca tăria loviturilor. poate că nu eşti singur. Am avut curînd că Giirofoîi mă observa pe furiş. — Ei. dar te aud şi. — Nu e vina mea. dădură socoteală de ce : pe iîngă cei doi condamnaţi să fie bătuţi cu se mai găsiră încă alţi trei care nu aduseseră suma întreagă. Nu e mai bine să te prefaci că întinzînd mina la cerşit. dar în curînd. Din fericire n-am văzut mai mult. azi o să te distrezi bine. La gluma lui crudă izbucniră cu toţii într-un rîs silit. îi zise Garofoli. Hai. nu vreţi să lucraţi ? Vă place mai mult să \ă jucaţi. este desigur şi acela cu mai mulţi bani lipsă. — Ia stai un pic. şi ol printre voi : servi de exemplu ! din cap pînă-n picioare. colţul meu. cel oare răspunde : „nu e mea" primeşte o lovitură de curea peste ceea ce i se cu- vine. la a treia lovitură. osînditul scoase un geamă* . ia spune : cît îţi lipseşte ? întrebă Garofoli. Riccardo ! Acesta ridică braţul. drăguţule. cu biciul în aer. îi zise Garofoli cu b:îndcţe victimei. Auzi ! S' fiu şi eu printre ei ! La a doua lovitură de bici. Gluma asta neroadă îi făcu să rîdă pe toţi care scăpaseră nepedepsiţi. dar ia du-te la brutărie şi cere pîine pe lemnu-ăsta. nu ascuns. ţi-ai ţine gura. omul care avea fie stăpîn . — Mammă ! Mammă ! strigă el. sau cel puţin ai avea un dram de recunoştinţă. Riccardo se opri. — Va să zică îţi lipsesc patru. în timpul acestui interogatoriu mai sosiră vreo zece copii . Cine a rîs mai tare ? îl arătară cu toţii pe băiatul care sosise primul. toţi. Garofoli ri- 166 mîna. întoreîn- du^se furios spre Garofoli. căci uşa se şi Vitaîis intră. vorbeşte odată ! ■ — Am strîns treizeci şi şase. — Cel care a rîs mai tare. — De acum înainte. şi-apoi nici Riccardo nu va fi nevoit s-o ia o dată de la capăt. dacă na puteam să-i aduc cei de gologani. Jo^ haina ! 165 — Şi lemnul ? — dau ţie să te ospătezi cu la masă. pe care ar fi găsit cu cale pretindă de la mine. ca şi cum n-ar fi putut vadea execuţia. cel căruia îi lipsea gologanul îşi dezbrăcase haina şi gol pînă la brîu.

ci mâ apucase de mină : — !' mă după el spre uşă. ajunge din urmă. \ socotise bine. — Lasă ! continuă stapînul meu cu tărie. Dar mai înainte de <ni reveni din uluiala pricinuită de vorbele acelea ciuate. ridieîndu-se. noaptea e neagră. — Poliţia ?! răcni Garofoli. şi cum pentru ii slujit el în iarna asta fi dat vreo douăzeci (ie franci. spuse i'. Sărăcuţul de tine. să fie uşoară. Eşti ostenit ? — M-am odihnit la Garofoli. văzut că so pe un pietroi şi frece fruntea. barem dacă şti u să culcăm ! — Dumneata plănuiseşi să dormim Garofoli ? — Mă gîndisem dormi tu acolo . schimbînd tonul. dar acum iată-nc pe străzile Parisul1 îi ban în buzunar şi cu Ţi-o fi foame ? — nimic de bucăţica de dat-o — Of '. sărit de 18 CARIERELE DE PIATRĂ DE LA GENTILY Cît mers pe strada cea plină de lume. nu m-am putut stăpîni. să vedem care pe care. nu fă pe afurisitul cu mine şi nu că vorbeşti. sufla dinspre nord. coborî Cu ce uşurare îl urmam ! Scă- asem. prin urmare. Ce-a fost trecut. Să-şi ascundă ci de ruşine ? Stăteam înmărmurit. stăpînindu-se şi un ton batjocoritor. îl întrerupse Garofoli. Vitalis. Vitaiis o vorbă . să-mi vorbeşti ? — Nu nimic spune. dacă le-aş spune numai un nume. Ştii bine că nu vorbesc de copil. — Ei ! spuse Garofoli.— aşa că-i îngrozitor ? Copilul ăsta n-are — E o ruşine ! strigă Vitalis. se înăsprise1 iar . iar căutarea lui e zadarnică . răspunse stapînul meu fără a se speria de furia italianului. Din păcate însă. — Din păcate. a cărui flacără se zbuciuma în felinare din pricina abia luminează şoseaua . Dar pe care îi interesează. bine cine ar fi acela care şi-ar ascunde faţa de ruşine ! 167 O clipă. Vitalis rămase multă vreme pe pie-tioi. Cînrf 168 văzut cum se poartă cu copiii. cum ar cu sire însuşi. Eu n-o să mă duc reclam la poliţie. mergem întruna. Fără vorbă. — priveşte poliţia. Dar n-avem ce face. copii ! Era Iui de îndemn pentru cîini şi pentru cînd era bine dispus . După străzile mari. curînd însă ajuns într-o ulicioară pustie. Doar din cînd cînd rămîne ca să scormonească în MCO grămadă de gunoi după vreun os sau vreo coaiă uscată de pîine. — Tocmai asta spun şi eu. dar gunoaiele sînt îngheţate. şi dacă duce să le spun lor ceea ce ştiu. şi frigul. pentru că am şi eu ce spune. căci şi pe el îl foamea . de Garofoli ! Să fi fost mai îndrăzneţ. Şi mărşăluind pe străzile Parisului . dăm străzi mai mici . fără să se mai întoarcă. şi mergem. iar a stricat Acuma unde să ne ducem ? Se făcuse tîrziu. pînă una- alta ieşeam noi din încurcătură. care peste zi se mai muiase. ceea ce la dînsul era semn de re — fi poate frumos sa faci pe mărinimosul. cu urechile pleoştite. în timp ce Capi şi cu mine înţepenisem faţa aşteptînd sa o hotârire. eu nu m-am odihnit deloc şi sînt frînt. Da. eu. trebuie să mergem. la fiecare pas pe cîte un firicel de apă îngheţat pe gheaţa de pe trotuare . tare mă tem că o fără să ai ce îmbuca . Nici tu n-aveai poftă să aşa Cît de bun ! — Pesemne că sufletul tînărului de odinioară mai încă în bătrînul vagabond de azi. pentru că treburile dumitale nu privesc poliţia. — Ascultă. în cele din urmă se ridică. înainte. seara aceea însă îl rosti cu jalnic. iar gazul. —■ încotro mergem ? — La să încerc să găsesc o carieră de piatră dormit eu o dată. Mă ameninţi cu poliţia ? Tocmai dumneata ?! — Da. ci de dumneata. zise acesta. e josnic să astfel nişte copii fără — c:> te priveşte pe moşneag nebun ce eşti ? se oţărî Garofoli. stăpînul meu nu răspunse. apoi nou în altele mari . Vitalis mă ţine de iar Capi merge parcă lipit de călcîiele noastre. Rarii . ruşinos.

ne izbi cu atîta asprime. întinse dreaptă înainte . — Unde ? Unde ? . cu toate că de-abia îmi mai picioarele. vad tulbure. Nu vedeau trecători. şi dacă nu vedem copacii. simţeam că nu mai am !. tremură tot. Înseamnă ca am greşit drumul. Cum însă cusătura mînecii mi se umăr. — Hei ! De-aş avea eu ochii tăi ! spuse Vitalis. noroc că bătea spate. —■ Să ne fi rătăcit ? răspunde . şi mergeam acum cînd printre două rînduii de ziduri. de data asta însă nu m-am putut ab- : simţeam parcă nevoia spun îl iubeam sau ca aş îi orice pentru — Mi se pare eşti bolnav ! i-ara cu cînd o cupă. porni iar. zise Vi- — Zău ca nu văd nici un — Nici ? — Nu se nimica. Cu toate că era întuneric şi drumurile se încrucişau mereu. nici case . ţii: că încep ardă obrajii. îndoit de şale. — O lumină. Nu mai aveam aceeaşi încredere pe care o avusesem cîteva clipe mai înainte. cameră închisă cu un îoc Dar astea sînt visuri : înainte. spuse Vita! i 5. acolo unde sînt nişte mărăcini la o răspîntie. Timp de vreun sfert de ceas am înaintat astfel luptînd . aşezîndu-ne nu no mai sculăm şi murim aici îngheţaţi. mi se tăie răsuflarea . mare ? Mă uitai cu lunre-aminte în toate părţile . — Atunci trebuie să ne întoarcem. cum eu nu răspundeam fiindcă nu îndrăzneam să-i spun că nu văd nimic. Vîntui care sufla tot"smai aspru şi mai rece ne lipea hainele de trup . dar mergeam mereu. cu tine ? — Nu pot umbla. trebuia să-l trag şi pe Vitalis după mine. noaptea asta e prea aspru pentru sîngele meu de moşneag . întinzînd mîna. In vremea asta. ori mersul nostru ostenit ? Ser- genţii de stradă pe lingă care trecem se în nostru şi se opresc ca să ne urmărească cu privirea. iar deasupra noastră. şi o spaimă nelămurită făcu să-mi tremure glasul cînd răspunsei că tot nu vedeam nimic. — Dacă vezi rişte făgaşuri. paşii noştri răsunau pe pămîntul îngheţat . 2 picioare c numai de teamă că. îi simt tot trupul scuturat de tremur De obicei nu prea îndrăzneam pun întrebări .trecători pe care îi se noi cu mirare . mi-ar fi trebuit şi mie un pat bun.utere. — Nu vezi cumva pe drum nişte făgaşuri adinei ? — Nu văd nimic. mă trase de mină : — Ei. care pînă atunci suflase din spate. Nu mersesem noi prea repede nici la dus . Deodată însă se opri : —> "Vezi un pilc de copaci ? mă întrebă — Nu văd nimic. doar din cînd în cînd. cînd în plin cîmp. . cerul d< un albastru-închis cu stele rare. — tem că da . merge înainte fără ■să spună o vorbă. o luăm înapoi . — Nu vezi ceva negru. o mîn-rare caldă. cîte fereastră luminată ici-colo. spusei eu. am sim. mîna lui îmi arde dege- tele . în tăcerea fioroasă a nopţii. dar la întors abia ne mai mişcăm. căci privirea mi se piei du în adînrimi întunecoase. aşa că îl urmam fără teama de ne rătăci şi ne-avînd alt gînd decît să ajungem cît mai repede. Din pricina fricii ţi s-a tulburat vederea. înştiinţează-mă. cînd se opreşte ca să lezeme o clipă de umărul meu. După alte cîteva minute se opri din si mă întrebă iarăşi dacă nu vedeam un pîlc de copaci. de jur împrejur. nu se auzea decît şuieratul vîntului printre ciulinii nevăzuţi. în orice caz ostenit . apoi. Haide ! Ii urmai. sau cel puţin casele se răriseră. Vitalis mergea ca un om care ştie încotro se îndreaptă şi e absolut sigur că merge -bine. nici înr itvo ne duceam. Cu cîtă încordare stînga drumului ! O roşie străluci deodată în întuneric. — Mai încă cinci minute.— Şi crezi cn pot spinare ? Daca mă mai ţin \. copii ! înainte ! Ieşisem din oraş. fără ca ceva s-o oprească : nici porni. Cu tot frigul. pustiu . frigul pătrundea pe-acolo şi mi se strecura de-n lungul întregului braţ. Ia uită-te într-acolo. Drumul nostru trebuie să fie pe stînga. Cîteodată. zilele acestea de drum au îost prea lungi pentru mea. nu ştiam nici unde eram. La gîndul că ne putusem rătăci. nu se mai vedeau sergenţi de nici felinare şi nici gaz . pricina <>ă fie îmbrăcămintea. ne aflam pesemne mijlocul unei cîmpii.

— Aşa se pare şi mie. nici o urmă care să ducă la vreo intrare. că e numai zăpadă. aici. că am trecut pe lingă ea s-o vedem . copaci. Eu păşeam în urma lui Vitalis. trebuie fie o larr. — Ba un morman de pietre. — stăpîne ! — Las' că tu n-ai să mori. Să murim aici. Mi se păru că zăresc o fîşie întunecoasă şi îi spusei că văd şi arborii. am să mă prăbuşesc ca un ci bătrîn. Nici nu putem bate la asemenea La noaptea. Ace-l jşi rezultat : zid pretutindeni şi nici o poartă nicăieri ! Iar pe pamînt. — Ce naiba. Vitalis. zise el. apoi. După vreo alte câteva minute de mers mi se păru cu zăresc un drum. Hai să mergem . — Dă-mi mîna . trebuie să vezi şi de. căci ne aflam doar la ciţiv? paşi de zid. fără îndoială că sictpînul meu greşise drumul şi că nu nimerisem cariera pe care o căuta ei. cu toate că lumina depărtare nu prea mare după cît socoteam eu. cele cinci minute anunţate de "Vi -erau parcă fără sfîrşit. bezna ou putinţă . şi nea lui. uită-te bine. freeîndu-se la ochi. ceva negru care trebuia să fie mărăcinişul căutat Lăsai mina lui ca să pot merge mai repede. — Intrarea carierei trebuie să fie la stînga . — încotro ? — Să ne întoarcem la Paris .c -e într-acolo. — Si-atunci ? — Nu ştiu nici eu ce i de făcut. Un r-ire de obicei vedea de bine chiar şi noaptea. mai merge să ceri găzduire. sîntem salvaţi. mul era brăzdat de urme adînci de căruţe. a rămas o clipă fără grai. Dă-mi mîna ! — E un zid aici. se văd şi făgaşurile. — 3a zău că c zid. tu eşti tînăr. apoi pipăind din nou zidul. Haidem înainte. mai poţi umbla ? — Dar dumneata ? — Cînd n-am să mai pot. — d? TIP priveşte pe noi lumina asta. zise oprindu-se. Mă aplecai înspre pămînt si o luai de-a lungul zidului pînă ia capătul lui. Ne aflam într-o situaţie îngrozitoare . — Da. parcă du-se pe ochii lui. au astupat intrarea şi nu se mai poate intra. — Nu văd decît zăpada. e un zid . Parisului nu te primeşte noi culcuş pe aici. Cînd i-am spus că nu găsesc făgaşu-rile. totuşi îăgasurile trebuiau să ne direcţia. urile. — Să căutăm mai departe ? — De prisos . am orbit? zise Vitalis. pipăi cu amândouă mîinile obstacolul despre care cu ziceam că e zid. el văzu nimic. Cu toate acesxea. cariera e la cinci mi nute de aici . nici un drum. cercetai şi partea cealaltă. Am înţeles atunci căli slăbise vederea. lătra cu nerăbdare. — S-au scurs mai bine de cinci minute de cînd pe drumul cel bun. cînd vom întîlni sergenţi ie stradă. dar. — Zidită ? — Da. Să mergem spre copaci. Capi. — Unde duc făgaşurile ? — Drept înainte. îl cercetă de la un cap la altul. rare nu înţelegea nimic din toată bîjbîiala asta. pe stînga. picioarele mele ostenute îmi păreau mai sprintene. Nădejdea ne dădu puteri noi . o să-i lăsăm să ne ducă la poliţie . Vitalis se apropie în grabă şi.pl care arde pe unui muncitor sau la patul vreunui muribund. fără să întîlnesc vreun făgaş . nici o brazdă. iar el că-i un morman de pietre. m- . pietrele aşezate regulat şi : dar unde-o fi oare intrarea? Ia caută . iar drumul uşor. — Dar făgaşurile ? — Nu le văd. — Sînt sigur că făgaşurile n-au apucat-o la — Ce să mai lungim vorba : hai îndărăt ! Şi încă o data înapoi. — lată mărăcinii . cariera este zidită. — Vezi pilcul de copaci ? — Da. Nu era greu de controlai. ce se încrucişa cu al nostru. ai viaţă în Une.

grădina'~L. — O sa m-asez aici. înainte ! Dar nu mai avea decvt voinţă. îmi spuse ci. e drept. de care atirna ici-colc. merge im iar printre ziduri. cum bate se unde ■ u acela Apoi ie nou.> 1 e C ipi ? Dacă Vitaiis mi-ar fi fost tată. i Lebăda: dorinei lui. dar cum nu-mi era decit stăpân. pentru ca tot nu ne deschid . curaj i Şi am pornit înapoi. După ce Î ii grămădit cîte paie am putut găsi. aşeza: şi eu el. ridica de pe marginea drumului vîrtejuri de zăpadă prăfoasă şi ne-) fu unea în ochi. Casele pe lîngă care treceam erau ferecate 173 şi cufundate în întuneric . o teamă nelămurită. vîntul. si trei-patru copii. Ne ferea de vînt. iar" din ultima vreme. într-un 19 LIZA Ciad m-am trezit. f iţa unei portiţe. dincolo de care se vedea unei grămezi mari de gunoi. Şi gîndul morţii duse Chavanon.■ — Unde-i Vitaiis ? — Întreabă de tatăl său. — Nu. Cerul era tot albastru întunecat. îmi spuse pe Capi peste ca dea puţin din lui. nu si putere. nici ţipenie de om . istovit cum era de un de de lipsuri tot soiul de starea in care se ? clipa in care insă. Grămada de gunoi de vînt.. fi deschis. Un frig slab alunga somnul celor care se baga mare. Văzînd că aai sa ciupesc de braţ cu putere . După cîţiva 'jasi se opri din nou. băiatule. abi t cev t. cu lipit ca se aplecase peste faţa şi i săruta. Şi cum să nu fie ? De zile se culca în fiecare seara sleit. inima amorţi . au cotiit oă puteau . Mi . pun grădinile zarzavagiilor. Fara să-mi răspundă.. cu o tristeţe îmi umplea ochii de lacrimi. S-au sîrms cu toţii mai aproa.I deschisele portiţa ca să se . pe-aici locuiesc ei nu se scoală la ora asta. nu mai pot. mă aflam culcat într-un pat . în împrejurări. dar nu şi de frig. cum se găsesc adesec. Vitalis trecuse multe şi ştia că frigul. toropeşte pe pe care îi prinde neadăpostiţi. păr^a ca im să mor acolo. desprinse dintr-un copac. cînd o şi a vai ! ?i ce urma. Pe uliţă.i n ridicat în c pui oaselor. ■ i ra biruie.se. un f >c marc lumina odaia. zise fata oare părea bă fie ce i m ii mare dintre copii. dintre aare o fetiţă de vreo şase ani ce mă privea cu ochi rotunzi. e stăpinul meu. suflînd ternic. miraţi — ochi tare ciudaţi : parca vorbeau. Era o odaie pe care nu o cunoşteam Nu-j canaşteam nici pe cei din jurul meu : un barba1: in haină cenuşie şi cu saboţi galbeni. în aşternut. Aşa cu lînga ca gerul Ochii mi s-au închis fără voie. Renii dragă. pînă o tăcere de Tăcerea asta inspaimînti .să-mi «-pună adevărul farâ înconjur. prelungit. împrejurul nostru. în loc să se potolească. Capi ador-mele şi cu capul pe pieptul sufla necontenit. putea să ne fie fatal.. îmi făcu semn să strîng portiţă şi se trînti apoi pe culcuşul i. Se făcuse miezul nopţii poate şi mai tîrziu. mă gîndeam că. hai. Pe la ora două dinspre ziuă. cu fire de paie care ca nişte frunze uscate. nc-am oprit . — Trebuie să mă puţin. foarte mult. din greu. şi iallu ■ am aflat de ia ci : portiţa lingă care ne ghcmuiseni era unui grădinar. mierlele n şi pe gardul de tuşa intin-p spălase atunci izvorul ce imi /bură de la v \n ■. clar unde-i ? U. făr'i lună. zise el. De pe eimp ne ca as. gr ! nu ştiu prin CP ciudăţenie a ni-nn trezi'î n grădiniţa aceea : strălucea îşi deschide \u florile de aur. îmi zise — Păi spuneai că. legănîndu. cu tremuratun scurte şi dese. dar nici nu vreau să te las să mori fle frig . sufla greu şi gîîîia de ar alergat cine ştie Dacă întrebam . . hai. Biata me \ s-o văd. dacă stăm ne cuprinde si nu ne mai putem ridica. mi-ax fi vorbit desp c ci mai pe ocolite. — Nu e tatăl meu. Totuşi. M. repede. acesta mai ţinea cu spinarea lipită de portiţa. cîte un felinar a tinichea vechi. uscase primul strat de paie şi împrastiase c * una din ele in stradă. Era ciou -. doar cu mina. cu coate sforţările mele. ce păreau mai mici ca de obicei.cesta : dinţii îi clănţăneau şi tremura din tot — Mai adu paie. chiar lînga gard. — Lipeşte-te de mine. încet. Cît să fi fost ceasul ? Umblasern mult. dacă oamenii tare dormeau înăuntru căldură. se : am înţeles ii părăsiseră. îmi nu poate vorbi. ar fi tît ne irig. am fi putut lupta însă îşi mai mişca picioarele sufletul . fâra mai văd casa.am ferit am putut de asta . deşi am încercat cu putut ţin deschişi. şi încet. de oe dade nici tu seama . Ca să facă el ca la capătul puterilor. se înteţise . pielea insa amorţise şi. — Nu vrei sa vreo poarta V l-am întreba". cu stele rare.

n-au zîmbit. i-l spuneau cei de la poliţie. focul lingurilor în farfurii.i' c iţi sub un mialldar de paie. încercam un neinWes de . plecînd repede din colţul unde stătea. ca pe vremea cînd tuşa mă privea înainte de a mă săruta. pentru prima data de la de parţirea mea de Arthur.. bun comic cum era. da voie. şi-a clat seama că nu era lucru ruiat ţi s-a dus să caute un felin ir. Mai Lntîi stricase la noi să sculăm ea să poată trece cu căruţa . am făcut ci» mina clar tatăl ei nu mi-a dat răgaz. fiul mai — Dar Capi ? întreb ii eu cmd omul isprăvi de voi1 t — Capi ? — Di. aproape mort. am simţit în acest gest şi m privirea ei o n pornita suflet şi. a TI tras în împins şi cu iu lingă un foc pîlpua într- un de aminte cu că nu rnîn-. însă nu mă învăţase să cerşesc. scurt care. dar trebuia sa i se spună nu i-l spuneam noi. gestul de la sine. secunde. mi-am trecut cureaua pe după umăr şi odaia în care se grădinarul cu copiii Trebui i plec. ridicindu-ma î î era cad să sprijin de un somn. şase ore . Am că. mai ales.. — Dar ia prin/ ai mîncat ? . ce ? Nu ştiu niri eu prea . ce aveam sa ddt dim mi-o rezemasera de pat . spuse tatăl. e't i mai era de mulţumire. aplecindu-se t-e trist. aş sta puţin Coc. apoi sîngele a încep r să-imi circule iar prin vine. De astă copiii. Şi inii povesti mai departe cum se dusese să sergenţii de stradă şi cum îl luaseră pe Vitalis. ■ va--. şi plecam ! Cind ma tiv zisem în pat. — L-ai văzuit tu. nu glumă !. dx simţeam că trebuie să plec. ci de hi arsă .ducă la piaţă si ne găsise c. într-adevăr. îmi povestea cele âartim plate..supă' Vitali-. rezistasem şi mai respiram încă. lingă mine. — Ei. Am stat aşa.l. Vitalis mume. ne-a apucat de braţ şi a început sa ne zgiîlţîie.. de se Bietul Capi. ca şi oară. îi zicea cu faţa spre mine în K să privea fără să-şi plece ochii. Oriei t de amorţite şi de înţepenite îmi erau trupul mini ea. spuse unul din copii. care er c \ la mine. incălzindu-mi inima. dar acum. fiindcă nu m'Ş cam nici unul. băiete mă întreba milos. degrabă aş fi murit foame". mă tre-zisem înde ijuns ca să înţeleg toata grozo ia c i\int"ior pe care le auzisem : Vilalis mort ! Bărbatul : LI haină cenuşie. ea simţi instinctiv cit mă lovea această veste. din cînd m cînd. eram iar şi totuşi aveam impresia ca nu sise. u lăsat singur. fâcîndu-se sooţînd susipinc care îi făceau să se prăpădească de pe copiii cei mai încruntaţi ! Grădinarul si cu copiii m-. după o clipă. doar fetrimb şi o fierfoinibeală la cap. n'eimaifiind nevoie cuvinte .. — Sa după targa. Daltfel. Răul mi se oină. în timp ce fcitiţi cu privirea mirată nu mă slâl 20 176 din ochi. a dispărut.. Cum în i loi tot nu ne clinteam. răsuflarea mi s-a normali I şi m-am trezit. cu băiatule. Benjamin ? — Cred si eu .. îmi Ce dă Liza a ghes inima i Farfuria de supă aim care stătuse în fata mea. cînd ii dădeau jos. plescăitul i elor care sporit mai cum aş mai fi cerut o farfiurie . a sculat pe unul din copii şi m-a culcat pe mine în pitul lui. Unde? Nu eu. urmase atîtea ori in gluma înmorir": L lui Zerbino. da. băiete. adică grădinarul. M-a adus atunci la el în casă. căci nu mai clas să vorbesc. sărea targa . Am simţit că pînă-n vîrful urechilor. Deodată se ridică de la masă ei plină supă. pentru că n-am vrut niciodată să cer decît ce Fetiţa ciudată. scoţînd i sunet ciudat oare nu semăna cu vreo vorbă c ■ aducea mai mult ou un trist. clar TU-mairlerîl aoi socotit că e mai să mărturisesc idă si explicat că nu îr ajun. s-o mai o dată adu Î cu un zîmbet cu rămas o Apoi aim întins ii . Totuşi. din ir îi cp. eu nevoie. plin de milă. VJ farfuria şi. datorită lui Capi care dormise pe piep al meu. i ir ştiu bine ce f ic şi. cîinel^ ? — Nu ştiu. şi doar Capi lătra ca să ne ape< e. apoi. că t. ni^i altul. Rezultatul cerceStării : fost că Yitalis murise de frig si că nici eu nu mai aveam midft.încredere şi de duioşie. dragă. Cînd tatăl ei ca Vitalis murit. — Ia. Eram buimăcit. înţ penat. s-a ţinut scai de oamenii care duceaj cu capul în jos şi.: hem nici în de picioare. ca şi cum ar fi fost acolo. ci s-\u pornit jj . zise da' ştiu că măni-ci. se duse la tatăl ii o mînă pe braţ şi arătă cu cealaltă. mi-o mi-o genunchi. nu mă simţisem prea .. în timp ce pe mine mă aşezau în patul lui Alexis.

' — Mă duc. — Ce proastă e ! exclamă unul din fraţi. tu şi stăpîna-ţi crudă. ( ite suspine-amare făcutu-m-aţi să scot ! acesta a fost pentru mine ceea ce a fost din ţara mea" din Wilhelm Teii pentru Duprez L. vreo mătuşă. rnişeînd buzele de parcă repeta în gînd cuvin -*ele. — I"1 i r stăpînul rău ? — Nici ci. — Atunci şi de foame. acela care se numea dansează şi pe turmă plînge i — E mai deşteaptă decît tine ! Ea înţelege ! spuse sora mai mare. Am luat harfa şi. vă mulţumesc si. Atunci n-am mai cîntat nici vals şi nici altă melodr-de dans. apoi. cu ochii pironiţi ip:r-ai mei. — Vrei să ciut ? Dădu cap în semn că vrea şi bătu din palme.'ans. — Unde ai pornit-o aşa ? zise tatăl. locuiesc ? — Bu n~am părinţi. bineînţeles. — Ei. ci m-am apucat să oînt canţoneta napolitană pe re o învăţasem de la Vitaiis : ereastrq-nchisă. — Trebuie să ai vreun unchi.ivpm od de . am dat .— Nici li prîn/ n. un semn care voia să spună : „Mai ceva". părea foarte mişcat şi din cînd îr iînd din palme. se rotea însă graţios. I'fîndu-şi surioara în braţe şi . ca să ce — Unde afît i ? — La Paris. ca să-i fac lăoere acestei fetiţe care îmi mişc i mima cu ochii ei duioşi ! Mai întîi mă ascultă privindu-mă pe urmă actul clin picior . cu toate că nu aveam chef nici de . cînta-i ceva. care şedea lîngă plită. şi de friş.să plec. şi nu făcea paşi. Pentru ea aş fi cîntat ziua cu plăcere. iar la ultima strofă se reipezi plîngî'nid în braţele 1 Nourrit şi Duprez. atingînd harfa cu un deget.un mîncat. Tatăl ei. mai nici o îndoială. care se ţinea după şi făcu un semn spre harfă. acela pe care îl cîntam cel mai bine. mă îndreptasem spre clar de-abia că-cîtiv) Liza. începu să se prin odaie. — Ai facă m ii bine să te întorci acasă. o să mai vin duminica să să dară vă face plăcere. sari veri. apoi. adică bucata cea mai tare. nevroind ca ea să se obosească.încotro ? — Nu pe Paris ? — Nu. zise tatăl. vaisul meu preferat. — Nu am tată. —■ Dar ? — Nu am nici mamă. mi-a făcu". nu-şi mai 'ua ochii de la ea . aceea cu care izbuteam să culeg mai multe aplauze : aria e dulce şi tristă şi are un nu- ■rtiiu-iae duios care îţi răscoleşte De la cele Laza veni şi se aşeză în faţa mea. Apoi. Ce n-a-' dat să pot cînta la fel de bine ca Vitaliis.îmbet fericit. — odaia ? — Noi n-. am început cânt un vals. oînd melodia se făcu mai tristă. FicTiluva . de veselie. aşa. liniştiţi Ea nu ştia să danseze vals. — Si ice-ai de gînd să faci ? — Să cînt la care le ştiu. se trase înce-işor ou cîţiva paşi înapoi. ! Trebuie să ai cineva ! — pe — Da unde vii ? — Stăpînul m-a cumpărat de la bărbatul bun cu mine. — . pe cînc' cieâ doi fraţi şi ou sora lor mai mare stăteau jos. cu faţa luminată de ur . doi mari cîntăreţi francezi din vremea — Destul ! zise acesta. de-abia ieri ani sosit. ca şi cum ar fi fost muzică. însă tatăl hotărî că -era destul. — Nici oameni de pe la tine ? — Pe nimeni.. hai. Cînd valsul s-a isprăvit şi eu m-am fetiţa venit în faţa mela şi mi-a făcut o reverenţă thăgălaşă.

care. ai dreptate. aşadar. bineînţeles ? Dacă vrei. nu-mi Închipuisem că îmi regăsesc părinţii ! Dar niciodată nu mă gîndisem la fruiţi şi la surori. Primeşti? O f imilie ! O sa am. Dar pîinea o s-o ai sigur. apoi. familia era alcătuit i cir1 inci perso ne : tatăl. nu se sfirşise totul p 'îTtru mane . loc. şi încă unul bun .. veni la mine şi. numai să ai grijă si să faci ca rîncLunelele şi ca privighetorile . At. d ir puteau fi datorită prieteniei. pe tovarăşul şi pe prietenul meu. greu toată ziua. şi nici să îngheţi. ai s3 munceşti şi ai de noi. Cu făcu semn tatălui şi fmţilor ei să se uite la icoană şi. In momentul cinci m-a/u primit la ei în casă. -. îmbrăcat într-un tojooel din piele de oaie. rîzînd. să-ţi pîinea cu sudoarea frunţii. n-ai să mai fii nevoit să dormi. nu-i atinse e din fericire mifceliganţa. arătm-du-imă pe mine. noaptea asta nu ţi-a dat de gîndit ? — că mi-atr plăcea mai mult să am un pat c > lutmea şi un ciolţişor lîngă foc. Mi i m scos repede harfa de pe umăr. Am înţeles că mă asemăna cu sfîntul acela şi. — Toibuşi. Pentru asta nu trebuia decît să-i iubesc (lucru cure eram gata sa-l fac) şi să le cîştig dragostea. să-ţi tlegi anotimpul cind porneşti La drum. Liza bătu din palme. o să a1 mulţumirea de a o fi ceea ee îi şi dă gustul. o sa ţi-l iei de icolo şi o sa pleci iar . spuse tatăl.îirnă-ţi instrumentul în cuiul de colo. Această nenorocire ivită pe neaşteptate. mă duse în lata unei icoane aitîr-nate în perete : icoana înfăţişa un copil. De cîte ori. De aceea. de cîte ori pînă atunci nu mi se spulberase visul acesta ! Tuşa Barberin. cînd grădinarul m-a îmbiat să rămîn la el. Băieţii aveau să-mi f a fraţi. dai osite-neială. niu-i aşa. eu mi-am pus harfa pe umăr şi m-am îndreptat spre uşă. Atunci Liza plecă de lîngă tatăl ei. în acelaşi timp. — Iată un răspuns. cu armare a oun\ aKunilor a. nedlndu-mii parcă bine seama de ceea ce auzeam. viat i de f imilie ce mă aştepta. dacă eşu băiat bun — — vei găsi la noi o familie. — vrea să ai un colţişor lingă foc şi un pat c » lumea. şi în ziua cind n-o sa vrei sa mai stai la noi. ca noaptea trecută. Euonnotte. .sărutînd-o. cea mare. o familie ! O. sorbindu-ţi supa. iu mai putuse vonhi. şi d ui Cete. Vitalis — ii pierdusem pe toţi. ceea ce nu părea prea greu. — Plec. — Da. era pieptănat ou cărare 1 > şi îmi cădea inele pe umeri. rizind. băiete ? mai zise tatăl. unul după altui. kundu-mă de mină. că nu e vorba de bogăţie şi nici de Dacă o să trebuiască să trudeşti. ■■ vede ca ii du cu plăcere. doamna Milligan.. — Ei. totod ită îl pierdusem şi pe tovară-şul meu. căci toţi se arătau plini de bunătate. te rog să mă crezi. Să nu mai fiu singur pe lume ! Mă aflam mtr-o situ iţie îngrozitoare . revenind li propunerea MI. îmi mîngîie cojocelul şi părul meu. seamănă cu sfântul k>an. in v -urile mele copilăreşti. doi băieţi. aici . si Liza. Iar mai încolo. puU im să i iu viaţa de ii capăt. fără să ştiu de ce. o drept. pe bunul şi dragul Gaipi. Cas i ! i po M't i cărei i pe prăbuşisem ţinea de Glaciare . zise tatăl. să sapi di". Dar ceea cs mă ademene i mult mai mult decît pâinea despre care mi se pomenea era unirea ce o vedeam li cei din oasa a?ta. Liza îşi întoarse capul spre mine şi mă privi zîmbkii printre lacrimi. a Început să-mi ni ti vină inima la. Liza cea mica şi drăgălaşă. — înseamnă că ţii mult la meseria de muzicant ? —■ N-iaim altă meserie. Iţi dad tu seairu. ca şi al copilului din icoană. — Unde te duci ? mă grădinarul. Surprins de această propunere. Şi iat i-i că mi se înfăţişau în carne şi oase. Doi uni de zile vorbise . Nu-mi erau fraţi de singe. — Nu ite sperie drumurile lungi ? — Bacă n-atm casă. ce spui. lucrul acesta rni-a făcut plăcere şi m-a mişcat. am o clipă nebcitărît. cu puţin înainte de a împlini patru ani.' care suferise. deodată. dar nu mută din născare . părăsit i i vreo margine de drum sau în fundul vreunui şanţ . sora. băiete. şi grădinarul care o locuia se numea Acquin. cea mai mică dintre toţi. sear>a ai sâ-ţi găsetştti patul pregătit şi. o să trebuiască sa te scoli dimineaţă. la care ţineam cd la ochii din cep. 182 Liza er t mata. In timp ce Liza se căţăra pe genunchii tatălui ei. Prin urinare. adică mu ţcnia niu-i venise din surzenie. îl văzusem murind pe omui lingă care trăi «m de mai mulţi ani şi care îmi fusese ca un tată . Alexis şi Benjamin. muncind.

o adora. s-a. nu numa: ci înţelegea tot. Etiennette. în kxc sa se ducă La şcoală. du-l pe Benjamin d<= mână. pur şi simplu. să coasă cite un nasture sau să pună un petic la hainele tatălui sau al fraţilor şi s-o poarte pe Liza în braţe . m-a apucat de mâneca hainei şi început să mă tragă după el. primul născut avea drepturi şi foloase mari . grădinarul m-a cu ei comisariat. saluta. căci au oamenii ă. Poate că nici nu murise. Comisarul însă afle cît mai mult şi m-a descusut îndelung despre Vîtalis şi despre mine. la ultJma noastră reprezentaţie. căci ştiau prea bine că nu \ a părăsi casa şi nici nu se va supăra vreodată pe ei. la care am numai după ce am fost convins că. Despre mine am că părinţi şi că Yiitalis mă închinase în schimbul unei de bani pe care o plătise dinainte bărbatului doici — Şi acuma ? îmi spuse comisarul. £. care te înfundă foarte repede dnd încerci să scapi ! Şi aşa mi s-a întîmplat şi mie. dar întrebam aveam dreptul vi vorbesc. căci nu ştiam sau apioipc nimic. nici gînd ! Săriind mereu pe genunchii mei.r Liza. păstrase o anumită duioşie şi blîndeţe plină de farmec. unde nădăjduisem să ne putem oulca într-o carieră d > eînd la uşa care clădea în gradină se un urmat de schelălâit. cât despre soră-sa cea mare. Vroia să mă scoată din c< — Ca să te ducă Oamenii poliţiei pare-l ridicaseră pe Vitaldis CH vor să s-tea de vorbei cu mine şi că vor veni în cursul după ce mă voi fi întremat. din ziuia aceea. — Dar Capi ? aim întrebat eu. trebuise să rămână acaisă. ea nu avusese vreme să fie copoJ. Atunci. în schimb. Cine ştie cît mai la sosirea lor şi ce să întrebe ! De-abia veşti despre Vitalis. cină Vita li s cîntase în aşa fel. — Capi răimîne şi ei cu noi. aceasta.care. La această întrebare interveni grădinarul. Întrebarea mea a fost înţeleasă. că le era soră si se deprinseseră repede să o Mostfidiene ca pe o servitoare. Ca şi cum ar fi priceput. in familiile sărace şi chiar în multe alte familii se întîmplâ adesea ca infirmitatea unui copil să fie pentru ai lui pricină de a-l părăsi sau de a se depărta de el. alergase 11 uşă sL o deschisese larg.ţii se purtau ru ca fără sâ-i amir-tcască infirmitatea de care suferea. în familiile nobile. într-adevăr. c we era numai cu doi ani rr. uitaseră toţi că era tînără. dar parcă spunea. Cu Liza însă nu se întîmplase aşa. iarna dă-te noaptea jos din pat ca să întinzi rogojini peste verdeţuri dnd se lasă frigul pe neaşteptate : asta f*u-sese viaţa Etiennetitei . muraoaşte tartă ziua. şi tocmai începusem să povestesc cum ne de- 183 i gerul şi oboseala. parc. să rîdă. dacă binevoiţi să daţi. Văzîndu-mi îngrijorare i ghicind pricina. iar tatăl nu avea ochi decît pentru ea . început l'i faţa schciumînd încet de bucurie şi tremurând din tot ' vanul. chipul îi era trist si abătui: ca al unei fete bătrîne de treizeci şi cinei de arşi. Nu trecuseră nici cinei minute do cînd îmi atîrnase. Pe vremuri. La paisprezece ani. am vi ut pun pe Capi să le joace una din piesele lui. primul născut moşteneşte câteodată o grea răspundere. Odată ajuns pe strada . astăzi. Doamna Acquin murise la un an după naşterea Li/ei şi. Ia mai puţin de cinci minute m-a şi făcut să spun ceea ce voiam să-i ascund şi ceea ce ţinea să ştie. — E Capi ! am eu. în familiile de muncitori. Fiirea-i blîridă şi bunătatea copilei o feriseră de pacostea asta.ştia un de a^ţi pune întrebarea. ca să-i distrez. culcă-te tîrziu ca să le puii pe toate la loc după cină. Vitalis murise. EtAannette. —■ Nu rămîne decît să te duci cu băiatul la acest îi spuse el unui agent. grăia tot. 3 s cele din urmă s-a dat jos. Ţhv-o pe I iz i în braţe. să se joace. — II la noi. Ceea ce ştiam eu era foarte mi-a fost uşor să povestesc. ajunsese mama familiei. şi încă o servitoare faţă de fire nu se simchiiseaiu deloc. sărind în picioare. întcit suîrnise aedmiraţia şi mirarej mai erau apoi şi ameninţările lui Garofoli. scoală-te cu noaptea în cap ca sâ-i dai tatii de mîmaare cînd pleacă la piaţă. stropeşte grădina vara cum ai o clipă de răgaz.u pus întrebări peste întrebări. ducînd dreaptă la iniimă. Comisarul nu numai că binevoit să dea grădina- dair l-a şi felicitat fapta lui bună. Bietul Capi ! Diratr-o săritură a fos-t lângă mine şi. se dezvolt tse ui pâltor . ei la început ! Eu cum nu ? Poate că-l readuseseră şi pe el la viaţă.'. luându-mi-o înainte. datorită drăgălăşeniei şi vioiciunii ei. Da.ni mare dictat Alexis. mă săruta. spală rufele copiilor în spălătorie. A trebuit să mai răspund la unele întrebări asupra trecutului lui şi a>la îmi venea destul greu.n harfa în cui. dimpotrivă. Ceea ce stăpînul mau cu grijă in timpul "vieţii oare să iie dat în vileag diupă moarte ? Nu e uşor însă pentru un copil sa ascundă ceva unui comisar ele poliţie cu experienţa. întorcîndu-ne de la Gentiliy. să facă mlncaire. Fra. cîinele sări jos şi. ceea ce stîrni hohotele de rîs ale şi mai ales ale Lizei. Era cu itoate acestea un punct despre care aş îi putut vorbi : ceea ce se întîm-atunci. cîind l-am luat în braţe.

ajunsese dresor de Cu toata mizeria păstrase mîndria. într-adevăr. în copac. ci Carlo Baîzani. In aiurările mele. iară să izbutească . boala lovise năprasnic. — îl cunoşteai ? — Foarte bine. nemaiputînd fi regele artiştilor. ales. de friguri. Vă-iînd un agent de poliţie şi recunoseîndu-mă şi pe mine. părerea lui fost să mă ducă imediat la spital. la Neapole. a îngrijit c!e mine cu şi unei mame. pe care lumea i! ponegreşte astfel din pricina . şi dacă aţi fi trăit acum treizeci- patruzeci de ani în Italia.eu put ax scula din pat. ceea ce ar fi scos din răbdări chiar şi pe nişte părinţi adevăraţi. atunci spune-ne tot ce ştii despre el. — E foarte simplu. anul acela. însă cum boala fusese lungă şi toane. tare nu muncea. o înlocuia Liza. devotamentul toate că de obicei oamenii nevoiaşi numai se hotărăsa să cheme doctorul. Numai o făcut să taina lui. Cartierul dintre şi chiar şi de către parizieni. care început < un tremur.' din Gl. la Milano. a cîntat peste tot. ar fi murit de ruşine ar vreodată că Carlo Balzani a ajuns Vitalis. drept. sfîrşit. dimpotrivă. şi grădinarul făgădui să ducă şi pe m ne ia tare. loc văd. renunţat la numele de Balzani a devenit de toii aceia strălucirii trăi. din altă şi să foarte că trăieşte viaţa noastră de toate zilele. sosi Şi convalescenţa . la Veneţia la Florenţa. Numele lui nu era Vitalis. primăvara a fost biîndă şi frumoasă. Se ştie doar că există marginea care o udă este Bievre. cu aripi \i albe. Această aprindere de plămîni mi-a dat să cunosc toată bunătatea familiei Acquin şi. nici devotamentul. am văzut-o la picioarele patului cum îşi pironeşte ochii ei mari îngrijoraţi. intrase pesemne în spital. Carlo Balzani era la vremea aceea cel mai vestit cîntâreţ din toată Italia şi a avut succese răsunătoare pe scenele noastre . se părea că ea e îngerul meu şi îi vorbeam cum i- aş fi vorbit lui. urmat de un vai de căldură . mai multe ori. a încercat mai multe meserii. dar din obişnuinţă. ciere să pot şi eu ieşi casă. ceea ce. şi nu la poarta spitalului. mi-a fost uşor să re unosc casa şi am urcat cu toţii la etajul patru. numai pe Etienru ttc nu ! Nu pierdui. căci nopţii m-a o fierbinţeală mare. a murit moşneagul ? ! exclamă el. Atunci Liza. dimpotrivă. era nevoită să mă lase singur ca să vadă de treburile casei. cînd soarele ardea mai tare ţinîndu-ne de mină. aşa că. Şi am pornit toţi trei la drum : agentul. Bietei asxa ii mai lipsea : toate le avea pe cap. grădinarul şi cu mine. la Londra. puştiul o să poaiă recunoaşte casa : acolo at să afli totul. păşeam încetişor.Lourcine. fără ca vreodată piardă sau să uite ceva. Pe Mattia nu l-am mai zărit . deci care "frământase ! Sărmane Carlo Balzani ! Vitalis ! GRĂDINAR A doua trebuia să-l îngroape pe meu. Şi. Dar intr-o zi şi-a pierdut vocea. zborul. şi acolo am rămas. trebuia să pe . căci pieptul prins de nu mai puteam să răsuflu ! şi Benjamin stăteau de veghe cu schimbul ia patul meu. trebuit să vină primăvara şi să înverzească "•'. se spune şi asta e unul din locurile cele mai murdare şi mai respingă :oare de la periferia Parisului. nici o clipă nici răbdarea. numele acesta v-ar îi spus numaidecît cine a fost omul despre care vă interesaţi. Era. — Dacă a căzut la poarta noastră. Dat. Înseamnă că la noi trebuie să rămînă. Dar nuecituşide adevărat. fără să vreau. Dar grădinarul nu se arătă de acord. Se linişti însă repede cînd află din gura agentului despre ce era vorba. care vine şi din fire. i-a luat locul Etiennet-tei. ca pe o fiinţă deosebită. urmaţi de Capi. După cum prevăzuse comisarul.e ori. şi atunci. nu a vrut sd 185 numelui sau pe ei. sau cel Şi frumoasă mi-a rămas mie amintirea ei. pentru mine. la Paris. — Cum. amărăciunile şi nădejdile mele. familia Acquin făcu de la această regulă. rîuşorul Bievre. de e acelaşi lucru. cum ar fi fost de aşteptat. — Ei. Boala mea lungă şi grea. Doctorului nu i-a trebuit să mă ciocănească şi să mă asculte ca să-şi dea seama de boala mea . Garofoli se schimbă la faţă : se vedea cit de colo că îi era fri:ă. Doctorul se împotrivi cit şi cum putu acestei judecăţi dar degeaba ! Voiau morţiş să acolo. din ce ce rău. să o socotesc. la Roma. de muir. se părea i'oc după noapte petrecută. Nopţi de-o rîndul au trebuit să mă vegheze. făcusem o puternică aprindere de ca urmare ne p-cînd bietul stăpîn şi cu mine porţii. ea mă plimbam pe malurile Plecam spre amiază. lucrul cel mai simplu şi cel mai uşor.

Liza. seara. trebuia să le închid la loc . după puterile mele. ceea ce îmi dăduseră. pe culori. sau cel puţin cu tragere de inimă. lucru de mirare. şi curtea de la Helene cu sumedenia ei de spălătorese . ţigoi. Ţinînd seama că puterile mele erau încă destul de slabe. aşa cum şi pe .industriilor din mahalaiu Saint-Marcel. răscumpăra toată truda. ineît că nu-i mai vorbeam nici eu. şi nu la oraş. se trezesc CM mult înainte de răsăritul soarelui. Aveam . Dacă aş fi pictor. ne priveam şi ne înţelegeam atît de bine. nici foarte obositoare. iar cămaşa iui. în cu tăblii de astfel că ţi se îm'ăţişau în şiruri numai albe. în vremea asta. fiecare îşi avea treaba lui.într-un picior . grădina noastră era plina. aerul era îmbălsăma: de lor pătrunzător. toată lumea muncea : stropitorile erau ale mele. aşa cum îi vedeam pe cei din jurul meu Era pe vremea mixandrele năpădeau pieţele Parisului. ele nu sînt o muncă neîn treruptă care să ceară voinţă şi pricepere. Liza stătea lîngă roata de scos apă pentru stropitul florilor. unde lucrau bieţii nebuni. dar nu-mi închipuisem niciodată cu cîtă hărnicie. care atunci cînd treceau pe lîngă tine zîmbeau prosteşte. şi asta mă făcea nespus de mîndru : eram Şi eu bun la ceva. în plimbările acestea. atunci s-a schimbat mult — şi amintirea pe care mi trăieşte în sufletul meu la fel de vie ca şi în prima zi. şi de cîte ori Cocuţa. Şi e o mare mîngîiere să toţi trudesc la Iei. nu vorbea . o iapă ostenită de atîta învîrtit şi cu ochii acoperiţi cu ochelari de piele. Cu toate că noul meu trai ere. Aşa mi s-a înfăţişat mie această — care c!. iarba era proaspătă şi deasă. şi nimeni nu-şţ pierdea timpul. fără să uit singur copac — şi sălciile bă • trîne. aveam patul meu. nici nu aveam nevoie de cuvinte . lunecînd. Mai văzusem pînă atunci oameni muncind. după ce se topea bruma.. căci oricît de obosi • toare ar fi drumurile îungi. : care înnegreau şi otrăveau apele . printre două şiruri de şi de sălcii pletoase. trebuia să le ridic. şi Dealul cu moara îui de vînt . Cu am prins iar puteri şi am avut mulţumirea să semăn şi eu în pămînt. înainte să cadă bruma. de familie. să stau închis între cele patru ziduri a. aveam locul meu la masa t ire ne p :urul oalei Şi dacă sau Benjamin îmi scăpau o o uitam pe ioc. Nu era o treabă foarte grea. Unul dintre fraţi răsturna găleţile pe care le scotea pe rînd roata. desculţ de stropitorile cu apă printre straturi. se culcă tîrziu după apusul lui. puteam eu să fac ceva . şi apoi mulţumirea şi mai mare să văd că răsare ce-am mina mea.k sudoare ale noastre. iar în sălcii' stufoase. ea o îndemna pocnind bici scurt. redinţa ca voi munci cum trebuie. iar celălalt îi dădea ajutor tatălui . dar mai plă- 189 I. nu mai eram nimănui . care îţi aminteau cu lor ca eşti tot la ţară. curaj şi tr'agere de inimă muncesc grădinarii din împrejurimile Parisului . în plopii ca mugurii plini de o răşina cleioasa zburătăceau tot felul de păsărele — mierle. ceea ce. Dar in jurul meu. sau cel puţin curgea pe vremea aceea. să muncesc pentru ei şi să i■' înapoiez. era şi mai ud< <. albe. şi tocmai de ele se îngrijea pe atunci familia Ac-. iar în timpul zilei trudesc pînă ce nu-i mai ţin puterile. felul acesta. să muncesc din greu. însă pînă atunci nu-mi dădusem niciodată seama cît poţi scoate din pă-mînt muncindu-l şi nelăsîndu-i răgaz de odihnă. şi agrişii spinoşi care înverzeau pe creştetele lor. aşteptasem cu nerăbdare această clipă.e unei de dimineaţă pînă-n seară. se dăduseră în grijă tăbliile acestea : dimineaţa. Mai lucrasem eu la cîmp. . şi mai ales pe ţăranii din satul meu. părăluţele ţau cu steluţe albe covorul de smarald. aveam acolo inixandre roşii. acum trebui. trebuia să le feresc cu paie ca soarele să nu le dogorească prea tare. pitulici. căci eram grăbit să fac pentru ceilalţi ceea ce ei făcuseră pentru mine. bineînţeles. viorii. Nu mai eram singur. încetinea pasul. cărînd. Unde mai pui că găsisem acolo t« convins că pierdusem pentru totdeauna : viaţa. Pe ma lui se întindeau livezi verzi care urcau domol i pe coasta unor deluşoare încununate de case şi grădini Primăvara. ca leoarcă de năduşeală. Eu nu muncisem niciodată pînă atunci. dar. iar peste zi. alături de altele numai roşii — o adevărată îneîntare ! Seara. şi ferma os -piciului „Sainte-Anrte". Am făcut şcoală bună la nenea ! Dar n-am mereu numai la lădiţele cu flori. i cut orice era că îmi recăpătasem Încrederea mine. înainte de acoperi lădiţele. de deosebită de aceea da hoinar pe care o dusesem in loc mai lumea largă ca fără grijă de a merge înainte pe şosea. dar ţinea căci aveam de mînuit de «Jouâ ori pe zi cîteva sute de pe lingă umbritul şi dezvelitul lor după tăria soarelui. bă sau îţi scoteau limba urît. cu rădăcinile înfipte în trunchiurile lor putrezite — ca şi povîrnişurile line ale fortificaţiilor pe care ne iarna pe gheaţă. Cu vremea mi-am recăpătat puterile şi am putut să ~> apuc de lucru în grădină . v-aş zugrăvi şi azi de plopi. destul de obişnuit repede cu viaţa asta de muncă. şi nu după cum se arată la sau curge.

am scos cariile vechi dulap şi noi. Dar după ce se începuse i se înmulţească familia. ca alung tristeţea. îşi ştergea ochii şi zîmbetul ei resemnat spunea : „Mai tîrziu''. bulevarde. mai somnoros sau 191 rîo. dar. blinda şi bună cum era. l-ar fi luat bucuros de . m-a rugat să-i citesc şi ei. strînşi cu toţii mesei. şi Benjamin nu moşteniseră defel gustul tatălui lor pentru după cartea. seara. pe cheiuri. cărţile uitării. v drept. şi cintam cîntect de joc celor doi fraţi şi celor două surori. de a se ne socoteala lui. Cît despre mine. foarte repede.-. cunoştinţele pe care dobîr. gura privind forfota o idee despre ceea ce este viaţa unui oraş. Deseoii. prin grădina prin cea de Tuiferles.. pe văzut statuile. aş fi rămas pentru totdeauna dacă o nenorocire năprasnică nu s-ar fi abătut asupra noastră din senin. şi pe unele din ele chiar le-am vizitat. adică ceea ce ştiam şi eu pe atunci că înseamnă sa desenezi. dar cu atît plăcute. Voise. Cit este de adevărat că orice carte bună îţi foloseşte ! Liza nu ştia să citească. Doctorii spuneau că deocamdată nu se putea face nimic şi că trebuia aşteptată o criză. apoi. la el cu duioşie şi recunoştinţă. tot văzmdu-mă nasul cărţi de cum aveam o clipă a avut şi ea curiozitatea să afle ce interesa atît de tare la întii a vrut să-mi ia din cărţile care mă dicau să joc cu ea . spuse el. căutînd amîndoi înţelesul . eu luam harta din cui. că tot la ele mâ torceam. Alegerea lor o i'ăcea ia intîmplare sau după titluri . spunîndu-mi acestea cînd mă mă. adică atunci cînd avea să vorbeasc:i . Duminica ne strîngeam cu toţii sub bolta viţă de casă . Şi pentru duminicile de sărbătoare . ne treacă de în serile lungi pe care gura sobei. şi nenea mă deseori cu el pe pe pe Castelul de sau pe ta unde ne florile. i se trezise si lui de citi de a învăţa. să-şi cea de toate zilele. iar canţoneta napolitană îi făcea de fiecare aceeaşi puternică impresie Lizei. teancul dulap se îmbogăţi cu alte noi. daca nu era un oraş de marmură şi de cum închipuisem eu. de asemenea.acelea pe carele întorceam eu . „Mai însemna şi gestul trist pe care făcea cînd cîntam. unii. Se vede că . ~*<^ mi ■ ^ junc^ la ultima strofă. nefiind atrasă deloc de fleacurile şi neroziile -de toate zilele. unde agăţată toată săptămîna. jucam o caraghioasă cu Capi. supărarea n-o ţinea mult . cu timpul. şi curînd. schimbmdu-mi din nou cursul vieţii. De multe ori am văzut-o cu ochii plini de lacrimi. Spre norocul meu. mai tn -Am să şi deseneze. trebuie să adaug că nu o nici noi chiar numai într-o muncă şi oboseală . Cele mai multe dintre erau lucrări de si istoria sau povestiri călătorie. A durat destul de mult ţi a fost greu. Dorinţa mea de a învăţa îi reaminti grădinarului de vremea emu rupea cîte doi gologani din cei destinau prînzului ca sa-şi cumpere cărţi. însă. erau cărţi ! Au stîrnit ele la inoeput puţină zăpăceală mintea mea lipsita o că lăuză. timpul liber se împuţinase muie înainte ori' 6. aduse special penti u mine de la oraş. degetele ei se obişnuiseră să le imite pe ale mele. dar în cele din urmă am izbutit. citeam pînă în clipa cînd trebuia să mergem la culcare . Atunci. De sigur că nu eram nici eu un dascăl grozav. şi ceasuri de odihnă şi de distracţie. Cîte ceasuri n-am petrecut noi astfel ! Ea mea. ea făcea semn să mergem departe. Fireşte să nu putea să înveţe a din şi asta o necăjea cel mai mult. aşa vreme. în cărturarilor. scurte. Ne si buna dintre învăţător şi face deseori mai decît talentul. Inchizîndu-se în sine. opream şi uitam Ia ea.s din fire. cu ochii ţinta la mine. cu grijă într-un dulap. dar nu irosite si . — Ei. să o învăţ să cînte la ha^că. lecţiile lui Yitalis nu fu seseră zadarnice .. tu şi stăpîna-ţi crudă. cind cuvinte sau pasaje pe care nu le înţeîe ■ geam. adormeau la a treia sau patra pagină. dacă nu-l găseam. vezi ce prostie făceam să pleci de la noi ? Liza o să te răsplătească asta mai tîrziu". Aceasta ne-a legat şi mai mult. cu mintea veşnic irează. Dar. dacă părăsite cu ce! puţin pe multe luni. îi aduceau aminte de rolul. dar oricum.S-au aşa doi ani. Cea de în sinul fost tare lungă..-vremea aceea nu le-am numai privind la după cum purtau paşii prin Paris. zăpăceala s-a ceea ce bun mi-a rămas pînă azi. prin urmare. şi numai eu ştiam cit suferă. fără să o cu ochii umezi. muncile la grădini. eram Ca să spun adevărul. era ni'1 oraş plin de aşa cam crezusem intrarea noastră prin după trecerea prin mahalaua Cu timpul monumentele. cu un gest care voia să spună : „Lasă. pentru că nu pierduseră speranţa ca ea recapete graiul. îşi banii pe cărţi şi îşi petrecuse ceasurile libere citind. Fereastră-nchisă. iar eu citindu-i. înfiat de nenea Acquin şi simţindu-mă ca şi copiilor lui. nici alţii învăţaseră să odată la petrecere cu dans la Miile Collonnes în minte unele ei După se saturau de puneau să ie din pe care le ştiam bine. ajunsesem încetul cu să cunosc Parisul şi să înţeleg că. Acquin lucrase la pepinierele de Grădina acolo. Ce bucurie în cînd Liza a desenat ceva din care să se recunoască ce voise să sărutat. ie pasiva:. Liza era făcută să găsească în ceea ce a şi găsit : o distracţie şi o hrană sufîeteas. rîzînd. apoi.

— Nu. e o treabă destul de uşoară. auzeam din odaia mea ce vorbeau. dacă se întîmpla să fiu şi eu treaz sau dacă mă trezea zgomotul lui. nu vreau ta să mă mai aştepţi şi ca Liza să mai adoarmă îngrijorată. nu te duci în vizită fără să bei un kil. De aceea. la o anumită epocă. cealaltă jumătăţi fiind cu flori simple. n-aş fi pu^ut spune. după care urma o tăcere. în ce fel avea să-mi vină nenorocirea. fără să calc alături. 21 O FAMILIE RISIPITĂ Erau zile cînd. — Aha ! Domnişoara Jandarm mă supraveghează ! — Dacă nu te-aş aştepta eu. băiete. Ştia ea bine unde erai. zbuciumată. Atunci. foarte tîrziu. trebuie să calc drept. ştia că. ascultă : mîine duc Louisot. cu limba împleticită şi cu mersul nesigur. Apoi. Un zgomot de p^şi împleticiţi se auzeau din bucătărie. Atunci. Cînd cultivatorii de 'mixandre vor să aleagă plantele cu flori bătute. nu m-a întrebat nimic. soarta să mâ cin nou şi fără voia mea într-o existenţă. de multe ori. cînd. cîteodată două. Ei bine ! Iţi jur. cu doctorii siaiu experţii — să dea consultaţii. adică după un an de îngrijiri. după un moment de tăcere : — Tiennette. cunoscut în tot Parisul. Ei bine. calc drept. — Şi pe urmă ? — Ochii ei spuneau că nu erai acolo.. tu ce voiai ? — să nu te vadă cînd te întorci. pe care le arunci după ce au înflorit. — Pentru că voiam să văd dacă nu-ţi trebuie ceva la înt . — Da. A adormit de mult ? — Nu.arcere. aflîndu-mă singur.e cere cultivatorului de mixandre este de a alege soiuri cu flori bătute. interesul este să păstrezi numai plantele dinţii . nu înşelat presimţind că mă pândea o nenorocire. auzi tu ? îţi jur că întorc la .. căci. . cu cine ai mai vorbi acum ? — Vrei să vezi dacă merg drept.. asta nu mai poate ţine mul:'1.. — Şi atunci te-a întrebat de ce nu sărut acolo. ar fi bine faci mai puţină gălăgie.. căci lumea nu le Vrea pe celelalte. în o aflam. aveam cel mai mult de furcă. gîndeam şi ziceam : „Eşti prea fericit. între colegi. îngrijeşti degeaba cincizeci la sută din plante. toate zilele îi erau ocupate. Deoarece din seminţele puse în pământ numai jumătate ias cu flori bătute. Această alegere se face după anumite semne care se arată în frunze în înfăţişarea plantei. se întorcea acasă roşu ca racul. pentru a pune La adăpost. altfel fetele scot vinovat. într-o zi sau o să pomenesc cu ea. — Şi tu. — Aha ! S-a uitat spre locul meu.. chiar dacă el se înapoia tîrziu. Singura Indewînarc ce -. tulpinile zdravene. fiindcă ştiut este că. Niciodată Etiennette nu se culca înainte de întoarcerea lui. ■— Nu fac gălăgie. secretul se păstrează cu sfinţenie. — Ştia. noi toţi.eram ursit să nu gust multă vreme fericiră. pun rămăşag că mă duc pînă la uşa copiilor numai pe şirul ăsta de lespezi. şi aceştia se duc „în vizită'' — mă rog. Nenea Acquin era unul dintre cei mai buni specialişti în alegerea asta. uite. asta e. mă străduiam să fac cît mai bine tot ce făceam ca nu cumva din vina mea să se tragă năpasta. ba uneori chiar şi trei . şi mai ales Etiennette. pe care grădinarii din împrejurimile Parisului o fac cu multă iscusinţă. Ce-a spus Liza cînd a văzut ca na la masă ? — S-a uitat de ori spre locul tău. Sînt puţini grădinarii rare se pricep la asta. — De multe ori ? Zici că s-a uitat de mai multe ori ? — Da. pe caro le aduc la piaţă în aprilie şi mai. şi ui . dovadă. şi nici eu nu i-am nimic. Gîndul acesta mă întrista adesea. iar în uncie feamilii. de-abiia de un sfert de oră Jurat-o Voia să te aştepte. îi cheamă pe aceia care ştiu secretul. — Liza cum se simte ? întreba el. iar cînd Acquin vizita doi-trei grădinari. 194 doarme . dar eram aproape sigur că.». însă avea şi partea lui bună. i-ai că sîntt la nişite prieteni. pline de flori de sus şi până jos. altfel. — De ce nu tc-ai culcat pînă acum ? întrebă tatăl. Am mai spus că nenea Acquin cultiva mixandre . tu eşti o bună . Şi d < ă m-am înşelat crezînd că ar putea fi vina mea.

nenea Acquin muncea pentru marile sărbători din iulie şi august. orioe-ar fi. veneau la rând alte fiori. ou pălăriuţa ei de pai. de fuxii. Numai acasă era Liza afară uita de ea. Ludovic ori Luiza. cu rochiţa albastră şi cu pantofii de cenuşie. Capi ! Eu am luat-o pe Liza de mină şi am început să alergăm. Urma la trei-patru.Dar făgăduielile şi jurămintele nu foloseau la mc. sprinteni şi voioşi. Dar şi cîtă îngrijire. am ca o răsplată pentru munca să mergem în duminica următoare să luăm masa la unui din prietenii familiei. si niciodată florile sole nu soseau prea devreme sau prea tîrziu. Venea şi Capi noi. Dar şi muncisem ca să ajungem aici.s-ar fi trecut pînă lavînzare. îneîntat. îşi făcea socoteala cîţi bani o să ia pe toate florile. Se înţelege că pen-teu asta se cere o mare inseusiiniţă. zise el. îmi mai aduc aminte doar că. care ţopăi i pe lingă noi. — O să dăm lovitura. ne aflam în 5 august. totul fiind gata. Ajungem la Arcueil pe la cinci-şase seara şi ne înapoiem îndată după-masâ. care este cînd frumoasă. iar în sere şi în lădiţe. că avut ciad să-mi dau seama. nici prea târziu. Asta e ! Trebuie să spun însă că acest lucru nu se drs. căci e o lege : grădinarul nu trebuie să aibă nici un singur petic nesemănat în grădină . unul dintre noi. cînd urâtă. nici pe vreme. pe treptei5 caselor. braţele şi toate exprimau bucuria. îţi din piele. cu toţii îmbrăcaţi de sărbătoare şi tare fuduli de hainele noastre frumoase ! Unii oaimeni chiar întorceau capul după noi cînd ne vedeau treeînd. de sus şi pînă jos. altele trebuie să le ia locul. să nu o bea şi pe a treia .or. si toate florile erau la soroc : în grădina. nici măcar duminica ! Cum toate erau la timp şi ordine. vinul începe să ţi se urce la cap . cu felicitări. Măria. Iară un ceas da răgaz. Şi nu era el omul să se ducă singur la circiumă. copii ! ne spuse el. Timpul a trecut aşa de iute. Nu-mi dau cum ară-teim eu. —■ înainte. umerii. nu numai la prăvălii sau parin pieţe. ca să te plimbi printr-o altă lume. Era straşnic ! Şi-l vedeam pe grădinar freeîndu-şi din cînd în cînd mîiniîe. Masa . şi e foarte hotărî:. uiţi de necazuri . ci şi ps trotuare. tufele de fuxii şi leandrii începeau să înflorească . 196 Rîzînd pe sub mustaţă. După mixandre. în acest scop pregăteam mii de margarete. Toată lumea a văzut. grădina noastră arăta cum nu se poate mai minunat . o bea pe a doua pentru că a băut-o pn cea dintîi. căci nu eşti stăpîn pe -oare. uitîndu-se în sus. cit încăpea-l în lădiţele şi în serele noastre. cînd cade sfînta Măria şi sfîntul Ludovic. — tu. aşa că în zilele acestea se 'cumpără foarte multe ghivece cu flori sau buchete pentru i fi trimise. însă Liza. căci pe foarte mulţi oameni îi cheamă Petri . Şi aceasta sa întîrnpîă li sărbătorile mari de peste an: do sîratul Petru. Şi ctned şi eu că mai mult i- ar fi plăcut să hoinărim decât să stea închis acasă. şi el tot grădinar. ie mai gîndeşti la creditori . în ajunul acestor sărbători. cu geaanurile date de noi c a var pentru a opri să treacă lumina prea crudă a soarelui. în care ai dori să poţi trăi. de onomastica rudelor sau priete-r'-'. însoţiţi de lătrăturile vesele ale lui Capi. după care. Şi bei înainte. tatăl Lizei. totul ţi se pare luminos . Dealtminteri. pentru că . era numai drăgălăşenie şi zburdălnicie . nemaiavînd mo- tiv. cea mai drăguţă fetiţă din lume şi cea mai vioaie . nu mai făcea vizite. Pe urmă. ne spunea el. pentiu că nu-i poate refuza pe prieteni . la coltul străzilor. nici să-şî piardă timpul de pomană De cum trecea epoca mixandrelor. străzile Parisului pline cu flori. cum a vîndut un rine de plante. ca să nu ne culcăm pred tîrziu şi să ne sculăm a doua zi de dimineaţă. margaretele învoalte stăteau gata să-şi deschidă co-rolele. Dar nene i Acquin era neîntrecut în meşteşugul lui. ochii. Zis şi făcut ! Cu cîteva minute înainte de ora nea Acquitn răsuci cheia în broasca porţii celei mari. căci toate trebuiau să însorească în ziua hotărîtă : nici prea devreme. — La drum. nici perioada alegerii mixandrelor ţinea şi după ce trecea. şi cînd eşti afumat. mai ales din august. pretutindeni unde se poate face negoţ. în plin aer. vesel. de bun) seamă. pentru ca să nu Ie prindă sărbătorile neînflorite. căci tot se întorcea. undo nu prea aveam vreme să văd de el. omul începe prin a trage o duşcă. clar cînd te-ai eu băutul. aveam să închidem poarta cu cheia şi să pornim voioşi. de sfîntul Ludovic. de sfînta Măria. era. cîtă bătaie de cap ! La vremea la oare am ajuns cu povestea. El îşi închipuia poate că plecăm La un drum mai lung. la şifbul mesei. Dibăcia grădinarii-■ui care îşi vinde singur marfa este de a-şi aduce florile la tîrg tocmai atunci cînd poate căpăta pentru ele preţul cel mai bun. ţi se face sete. de leandri. a văzut cum cerul se acoperea înspre apus cu nori negri. erau ei nişte piramide de boboci.

trebuie să ne întoarcem cît mai degrabă Glaciere. tot n-au timp să acopere tăbliile cu rogojini . dacă vîn-tal le sparge. de parcă se înnoptase. ca să ne în gradină la noi ca pe aici. căzînd. se uita cum cade ou chipul deznădăjduit al care îşi vede casa arzînd. dar se vedea cît de colo că ar să mai rămînem. Remi 0 să vină în urmă cu Etiemnette şi cu Liza. Deodată se auzi printre trăsnete un ropot turbat şi neînţeles care venea spre noi : părea un regiment de cavalerie gonind de frica furtunii. . Rtien-nette şi cu mine. O să ajungem oare acasă înaintea furtunii ? Dar nea Acquin. mai întîi boabe răzleţe care ne Ijviră peste faţă. se zăreau. daca răsuflai cu gura deschisă.500 şi 1. printre volburile lor negre. apoi. pe eînd ei. ne-am adăpostit în grabă mare sub o poartă înaltă. — Vai de mine ! Serele ! strigă Etiennette. întretăiată din cînd în cînd de zgomote de geamuri sparte . — Poate c-o fi ajuns tata la vreme ! — Chiar daca nu ajuns ei înainte să cadă grindina. — Prea sîntem aproape de casă. grindina era maie ca oul de porumbel şi. Şi de aceea nu mergeam atît de repede pe cât ara fi dorit. Cerul se făcea tot mai negru. Daţi-i drumul ! Nu aveam ce să mai răspundem . toată strada a fost acoperită cu un strat alb ca plină iarnă . Benjamin şi Alexis or să ajungă oare la timp ? Nouă ne era grijă să nu ne-apuce ploaia.luam afară. Şi. Acum nu ne mai ardea de glumă . 197 — Dacă se porneşte vîntul. auzisem deseori că tăbliile cu geamuri costau între 1. Etiennette nici nu părea să aibă chef de . Cînd te prindea vreun vîrtej din astea. Nori de praf stîrniţi de vîntul care se pornise se învîrtejau pe drum. trebuia să te opreşti. şi vijelia se apropia vă-zktd cu ochii. şi cîtă nevoie avea de bani ! Fără să cunosc bine preţurile. simţeai pe limbă gust de ţărînă. ca să mu te orbească . Era limpede că norii aceştia urmau să <-e spargă dintr-o clipă într-alta. pentru ci era vorba de ceva mult mai important : (trebuiau sa sosească la vreme ca să salveze tăbliile. odată cu grindina care se rostogolea de pe acoperişuri. potrivindu-ne paşii. şi am înţeles numaidecît ce prăpăd putea fi pentru noi dacă grădina spărgea cele cinci sau şase sute de tăblii ale noastre. uzi de huietul „surzitor iscat de potop. făcea o larmă asurzitoare. cădeau stradă felul de lucruri : bucăţi de moloz şi. Răbuf nelile tunetului se auzeau tot mai dese.că ţăndări. Alexis. Tot la ele mă gîndeam şi eu. să spun. iar norii se făcuseră aitît de groşi şi deşi. nu mai ţopăi im şi nu ne mai zbengu- 1 mi. fără altă vorbă. cioburi de ardezie. adîncuri roşii ca arama. într-c clipită. bietul tata pierde totul. Etieinoette şi cu mine o luaisem pe Liza de mină şi o trăgeam după noi. — Copii. Tunetul bubuia încă în depărtare. haideţi cu mine ! Pornim în pas alergător. Benjamin. ar putea să răstoarne tăbliile. în timp ce noi veneam mai înce-t. ştiam ou toţii că tăbliile cu geamuri sânt averea grădinarilor şi că. Şi 198 de acolo am văzut căzînd cea mai grozavă ploaie cu grindină ce se poate închipui . adică să le închidă pentru ca furtuna sa nu le dea peste cap şi să le fa. — Eu plec înainte. Am răspuns toţi într-un glas : — Repede ! Liza nu spuse nimic.800 franci suta. şi tu. or să se prăpădească toate. şi a încetat dată aşa cum începuse : norul se îndreptă spre Paris. aşa că ne-a fost uşor înţelegem că venea furtuna. Pe stradă. dar vuietul lui se apropia cu repeziciune. zise nenea Acquin. Răpăiala asta pustiitoare n-a ţinut mult. s-au îndepărtat în mare grabă. dar vreo cinci-şasc minute. Aş fi vrut s-o pe Etiennette. dar abia ne mai pu-. ^d te întorci cu spatele şi s i-ţi astupi ochii cu arnîndouă mâinile. o adevărată răpăială . însoţit de bufnituri înfundate. după mersul Lizei. dintr-o dată. dar copilei îi era greu să ne Urmeze. cită nădejde îşi pusese el în vînzarea asta. in clipa următoare începu să cadă grindina . şi apoi. spuse grădinarul. fără să mai pun la socoteală serele şi florile. care pete negre pe albeaţa stratului de grindină. sub un soc bătrîn. — So zice că grădina cade numai pe alocuri. paguba este foarte marc. mai ales. iar noi am putut ieşi de sub poarta unde ne adăpostisem. Cînd vîntul îi mai împrăştia.

Faţa ei. sărăcuţii de voi ! pe Liza în braţe. Liza îi sări în braţe şi începu sărute plîngînd. veselă la venire. Din ziua aceea veni mereu. . zîmbindu-ne ca unor prieteni. şi stratul era atît de gros.boabele de grindină. în-cît picioarele ni se afundau pînă la gleznă. de care îşi dădu seama după trosnitui strivite sub Vai. — La revedere. pricina grindei. speculaţia lui. Ce jale ! Totul era sfărîmat. fireşte. Se împliniseră zece cînd cumpărase grădina şi îşi zidise singur casa. plină de primejdii. Cu nenea Acquin lucrurile au durat mai mult. acum nu mai scotea o vorbă. bieţii mei copii ! strigă el. LJ gîndul ăsta mă treceau fiorii . într-o seară. oricum. nu ştiu. de o fetiţă scumpă ca Liza. şi-acolo am dat peste ei . cele zece rate anuale încasate : chiar : consta. din noastră. alerga toată ziua prin oiaş. căci am înţeles că urma să •aibă loc o discuţie gravă. Remi. tari şi rotunde. şi Vitalis avusese de furcă cu tribunalul — ştiam unde duce asta. toca : tăblii. Şi ce-ar fi putut spune ? Era adevărat prăpăd . Unde era nenea Acquin ? Tot am ajuns la sera cea mare din care se vedea nici un geam întreg. pare- se. mijlocul resturilor care acopereau pămîntul . Pe unde se ducea. în rate Aceste plăţi trebuiau făcute întotdeauna la creditorul nu aştepta decît o ocazie. bună ziua. trăit şi tu destule ca să înţelegi cel puţin atît : rămî-neţi fără mine. Ce avea să se întîmpîe acum ? mult această stare de nedumerire. spunea el. astfel că o parte din iarnă apucase să se scurgă. nu putusem repara serele şi pune geamuri la tăblii. trebuie să plătesc cu persoana. care altădată era aii. flori de boabe de grindină se amestecau alandala . se lăsase să cadă pe un scăunel. nu rămăseseră decit gunoaie. asta nu putea aduce cine ştie ce cîştig. casa şi materialul. Dar cu gest ol mă opri : — Nu faci şi tu parte din familie ? Şi cu toate că nu eşti de ajuns de mare ca să pricepi tot ce am să vă spun. copii ! ne zise el. Neputmd să plătesc cu bani. şi acasă . Şi o strînse la piept. dar. atît de frumoasă şi de bogată dimineaţa. 200 — Bună ziua. ziua aceea sosise. ridicînd capul la apropierea noastră. căci următoare termenului la care trebuia plătită rata pomenit în casă cu un domn îmbrăcat negru. însemna ceva. iar şi cu Benjamin stăteau alături. bineînţeles. Un strigăt de spaimă şi de durere izbucni din piepturile noastre. oricît de mare ni se părea deo-tîrziu avea să fie şi mai mare. cu libertatea mea. au să ne vîndă tot ce -avem în casă. — S-a sfîrşit. şi apoi era şi . copii ! — Naiba să te ia ! nu mai stătea pe acasă . şi cum el le vorbea copiilor lui. Dar am fost condamnat să plătesc.o muncă. de vorbăreţ. Ne-am repezit în grădină. urma să fie plătită în cincisprezece ani. se rostogoleau sub tălpi ca pietrele de pe malul mării. au să mă bage la închisoare pe cinci ani. iar pentru datornic. Alexis ! Ca faci. căci el. creş-acum grădină numai zarzavat şi flori care nu nevoie de adăpost . Am izbucnit cu toţii plîns. itn-am gîndit că nu trebuie să fiu şi eu de faţă. adică pentru lua înapoi terenul. După aceea. Am ajuns. dar. Umbla pe la avocaţi şi avea pesemne de furcă cu tribunalele. — Of. Era un portărel. înlemniţi. fine. de orice risc. Cum. Sperase că în cei cincisprezece va veni o zi cînd nenea Acquin n-o 'poată de aceea şi făcuse această combinaţie. Fiindcă Liza ■ nu putea să calce pe grindina îngheţată cu pantofii de pînză. şi cum nu am banii care-mi trebuie. nenea Acquin se întoarse şi mai copleşit ca de obicei. domnişoară Etiennette ? Şi ne altă hîrtie timbrată. îneît ajunsese să ne cunoască pe nume. — Trebuie? să înţelegeţi că nu de bună voie mă despart r!e nişte copii buni ca voi. iar ochii i se umpluseră ds lacrimi. Peste puţin am aflat de la Etiennette şi de la băieţi cit de îndreptăţită deznădejdea tatălui lor. începu să plîngă fără rrvii poată o vorbă. Iar acela care îi vînduse terenul îi împrumutase ŞL ca să-şi cumpere materialul necesar grădinăritului. am luat-o eu spate. poarta mare era larg deschisă. care nu arătat prea politicos şi care ne-a în-o timbrată pe care erau scrise cîteva cuvinte pe lăsat în alb. era acum îndurerată. Am dat să ies din odaie.

tot era ceva să poţi nădăjdui.iexplice situaţia şi o s-o roage să vină aici . ba altădată era şi mai aspră. simţeam că ne Puneam iar pe picioare. — Vă închipuiţi cît m-am frămîntat ca să găsesc o soluţie . se pomeni faţă în faţă cu ci . plîngeam cu toţii şi nici unul din noi nu scotea un cuvînt. şi asta ajungea pentru nişte copii neştiutori ca noi. Cu toate că vorbele tatălui nu fuseseră prea cuprindeau totuşi o nădejde şi. cu deznădejdea în inimi. CP puse in fugă i Lizei Etiennettei. într-o clipă am fost înconjuraţi. zvîrliţi încoace şi încolo în voia valurilor. Şi o lăsă pe Liza jos. trebuie. fură nici un căpătîi.spune avocatul . fără nimeni să ne ducă la liman. Atunci. cunoştea greutăţile vieţii Şi. dar ea se agăţă de el. A fost o uşurare pentru noi să o auzim poruncind prin casă şi ascultăm . împreună cu Caterina. cu neputinţă de a face ceva sau de a ne ia ceva. ea nu veni de îndată. ştia să se descurce. pe Alexis şi Benjamin şi. înconjuraţi de guarzi. Vă poruncesc! Şi ieşi repede. şi a însemnat un anevoios şi dureros început. vom hotărî ce e mai bine de făcut. însă cam la vreo oră după plecarea lui Acquin şi ne-a găsit pe toţi în bucătrie. Pe mine n-or să mă bage decît la închisoare. aceştia aveau dreptul să-i taie trupui în cîte bucăţi voiau şi să şi le împartă între ei. în stradă. în Nievre . Nenea Acquin tocmai pleca la unul dm prietenii lui. cea curajoasă cînd era vorba de luptă. îi zise unul dintre guarzi. şi în ne era toată nădejdea. Grădinarului înv. cînd. se arăta acum la fel de slabă ca şi noi . şi pe cinci ani. Căci oamenii descurcăreţi nu există greutăţi pe lumea asta Totuşi. — Remi o să-i scrie surorii mele. şi. văzîndu-mă ca stau într-un colţ. dar nădăjduiam . dar crezusem că atunci Caterina va fi de iată. în situaţia în care ne aflam. unde o să intru peste cîteva zile. fără far să ne călăuzească. dar n-am putut auzi ce anume. şi iată ce am hotărît ca să nu vă las singuri. Ce anume ? Nu ştiam nici noi. Am intrat amîndoi în casă. dar nu te poţi pune cu legea. eu ii însoţeam. Eu m-am dus să-i chem pe băieţi din grădină. Se făcu tăcere. avea să vină mătuşa care se pricepea să descurce lucrurile. unul dintre guarzi îi spuse ceva la ureche.— Da. — Să staţi aici ! ne spuse el pe un ton hotărît. copiii. la Dreuzy. ne vedeam pierduţi în mijlocul oceanului vieţii. zise el. 202 — Da. ceru voie sâ-şi sărute copiii. ca şi cum i-ar fi venit rău. pentru mine a fost groaznic. nu ne mai îi pierise voinţa şi încrederea şi se lăsase pradă durerii pe care înăbuşea decît ca să încerce s-o mîn-gîte pe Liza. Am rămas în mijlocul bucătăriei . Era prima mea scrisoare. chemi : — Dar tu. cu ochii înceţoşaţi de lacrimi. dar Etiennette făcu semn să stau pe loc. cum ne aşteptam noi . care e o femeie şi jumătate si care se pricepe să descurce situaţiile cele mai încîlcite. fără să ştim mă-c\v de mai era un liman pentru noi. Aş fi vrut să-l urmez şi dădui să ies pe urmele lui. rămaşi fără nimeni la cîrmă. îngălbeni numai. Ai să găseşti acolo şi oameni cumsecade. dreptate. . e foarte dureros. ne găsisem din nou o călăuză . astfel că guarzii comerciali. Ce să spună ? Ştiusem noi bine că tot aveau să-l aresteze într-o bună zi. nevrînd să-i dea drumul. Cînd ne-am întors. o să.. ? Tu nu vii să mă săruţi ? Nu eşti şi tu copilul meu ? Eram cu toţii deznădăjduiţi.. şi legea aşa c . cu o voce stinsă. răspunse nenea Acquin. nu ştiu ce simţeau ceilalţi copii. închisoarea datornicilor nu-i chiar atît de fioroasă. Aceea care pînă atunci ne îmbărbătase totdeauna era şi ea zdrobită . femeie plină de voinţă . Acquin îi îmbrăţişa şi pe ceilalţi. cum spunea ea însăşi. cînd un datornic nu putea plătească creditorii. — Nu trebuie să te pierzi cu firea. adică oamenii care îi arestează pe datornici. Etiennette cea tare. Era o femeie şi jumătate mătuşa Caterina. A venit ea. iar noi. Ce-o să vă faceţi voi în acest răstimp ? Asta mă îngrozeşte. care plîngea cu lacrimi fierbinţi. Caterina Suriot.. nici prin gînd nu-i trecea să fugă . Cîrmaciul nostru căzuse în mare. după arestarea mea. Dar Caterina nu venise. tata o ţinea în braţe pe Liza. cu spaima în suflet. îmi mai veni inima la loc. sosiră înaintea ei. muţi. 201 îmi . fusese doică la Paris timp de zeca ani. în vreo cinci .

îi pot oricînd răspunde : „Face parte din familie. datori s-avem grijă de ea !" Şi tot aşa stau lucru rile şi cu unchiul de la Saint-Quentin. în sinea mea eram revoltat . ca să spun drept —■ trebuie să spui şi binele. Alexis.» o vorbă despre ce făcuse şi pe unde umblase. Dar abia am în odaia noastră. cu asta. dacă băr batul meu o să bombăne vreodată sau o să se uite chiori'. la el se duse să-i ceară sfat. — Sărăcuţa de tine. ca şi cu cel di" 204 Varses. — Nu faci parte din familie. la un unchi care era miner la Varses. — Voi munci pentru dumneavoastră. la tine. Atunci. cînd de-abia o scoţi la capăt tu ? Tatăl unui copil pe care îl alăptase ea era notar . pe străini nu-ţi dă mîna : îţi ajunge pentru tăi . fără să ne fi spus maca. — întrebaţi-l pe Alexis şi pe Benjamin daGă nu mini cesc cu tragere de inimă ? — Dar schimb mănînci. Liza se apropie de mătuşă-sa şi îşi împreună mîinile în faţa ei. Benjamin. iar Etien la o mătuşă măritată la Esnandes. înţeleg eu ce vrei : să vină cu tine . iar cel mai mic era mut. le-am spus eu. un gînd. dintre care cel mai mare nu împlinise aici şaisprezece ani. după poveţele şi demnurile sale. localitate Charente. ne puse ia curent cu hotărîrea pe care o luase. Deoarece eram încă prea tineri ca să muncim de capul nostru. răspunseră ei într-un glas. Ce să faci cu copiii ăştia ? Cum să te mai încarci şi cu ei. dacă ceream ceva. Ascultam aceste hotărîri. la mine se gîndeau mai întîi. Am înţeles că.I 203 Pentru o ţărancă fără învăţătură şi fără avere era o răspundere grea care îi cădea pe cap şi care ar fi dat de şi celor mai îndrăzneţi . o familie de orfani. cu un gest care spunea mai mult decît o lungă pledoarie. iar Liza s-o repezit în braţele mele plîngînd. zise mătuşa Caterina. luat inima în dinţi şi am întrebat-o : — Şi eu ? — Tu ? Tu nu faci parte din familie. ! O să fiu fratele vostru şi o să v-o dovedesc. sau. ca şi cu mătuşa de la Esnandes. dar vezi tu. Asta era adevărul. aşa că ne spuse scurt că a doua zi urma să ne despărţim si. în munţii Ceveni . — Da. în viaţă nu faci numai ce vrei. Merse apoi să se înţeleagă cu fratele său la închisoare şi. Caterina isprăvise de vorbii. după o săptă • mînă de la sosirea ei la Paris. de unde să mai şi alţii ? Am priceput că nu mai era nimic de făcut. acasă. Şi totuşi. la un unchi. Ia mătuşa Caterina. i-aş fi putut oare iubi mai mult dacă as fi făcut parte din familia lor ? Alexis şi cu Benjamin nu-mi erau oare fraţi ? Etiennette şi cu Liza nu-mi erau surori ? Iar Liza nu iubea ea oare ca şi pe Benjamin şi pe Alexis ? Mătuşa Caterina îndeplinea fără întîrziere tot ce hotăra.. — Ei. Cum însă. Liza. însemna că cerşesc. nu-i aşa ? — Face parte din familie ! strigară cu toţii în cor. din păcate : nu făceam parte familie ! Nu puteam avea nici o pretenţie . mi-a luminat deodată mintea. pe mine mă plîngeau. deşi că se despărţeau unii de alţii. în Morvan . şi răul — a fost mai curînd imbold inimii decît al minţii : — Ascultaţi. care nu putea vorbi. aşteptînd să-mi vină şi m»c lîndul. că toţi au venit în jurul meu. văd că deşi rudele voastre nu mă vor. . ne trimise la culcare. fiecare copil avea să se ducă la cîte unchi sau la cîte o mătuşă care se învoia să4 ia : Liza. voi mă socotiţi ca făcînd parte din familia voastră. şi tot la el. Tu mi-eşti nepoată şi. pe malul mării. care era grădinar la Saint- Quentin . întări aceste cuvinte gindu-mi mîna şi privindu-mă atît de adînc. se hotărî soarta noastră. nimic de adăugat. Dar dacă pe i ude le adăposteşti în casă. — Unde-o să munceşti acuma ? întrebă Benjamin. şi am simţit socoteau într-adevăr fratele lor. o să fii întotdeauna fi aţele nostru. ineît podidiră lacrimile.

— Eşti necăjită că ne despărţim . de despărţirea noastră. apoi pe fiecaie. el se apropie de mine : — Am două monede de cîte cinci franci. ca să ne înţelegem. orice colţ e folosit cu un scop anume. eu îi puneam întrebări şi ea răspundea printr-un semn dacă da sau nu. întoreîndu-se spre mine. fără să răspundă. A doua zi dis-de-dimineaţă. de unde aveau să ia trenul. pe la pe Saint-Quentin ? Zîmbi fericită că am înţeles-o. Cînd ai să umbli cu foarfecele. în grădinile florarilor. ea ieşi din camera mătuşii Caterina şi îmi făcu semn să o urmez în grădină. Etiennette m-a chemat şi ea în grădină. căci întrecea pînă şi dragostea pe care o nutrea pentru comoara sa. gară. — Peste două săptămîni vin pe la Dreuzy. unul după şi astfel. îmi zise el. mai cu ochii ei care vorbeau. Urmau să plece ia opt şi mătuşa tocmise o birjă mare care să-i duca pe toţi. de trecut şi de viitor. precum şi foarfecele meu. ca să-mi spui şi mie ce-ai văzut ce-ai vorbit cu ei. o să văd pe toţi. Alexis ne dădea tîr-eoalc .— E un loc Pernuit : vrei să mă duc să-l cer pentru tine ? îmi zise Etiennette. — Liza ! o strigă mătuşa Caterina. Le am de la naşul. — Ne despărţim. apoi. cu traista lui. m-am simţit fericit. gata să înflorească. mi-a dat briceagul lui şi mi-a cerut să-i dau în schimb cinci centime. Liza nu se gîndea la mine ? în clipa cînd huruitul trăsurii se auzi. Darul lui m-a mişcat cu atît mai mult . . şi aş vrea să-ţi dau o amintire. pentru că se afla într-un colţ retras. ace. să te gîndeşti la noi. Mulţumirea ce li se citea pe faţă îmi arătă că meu se potrivea şi cu dorinţele lor şi. Timpul parcă zbura . îşi continuă drumul iuţind pasul. lăsîndu-mă mişcat pînă la lacrimi. Dintre noi toţi. — Nu vreau să mai intru la stăpîn. Liza m-a tras de în grădină şi am înţeles că are ceva să-mi spună. în timp ce Etiennette îmi vorbea. Ara să-mi iau iarăşi cojocelul şi harfa din cui şi o să ■le Saint-Quentin la Varses. pe care le tot număra mereu în palmă. Alexis şi Benjamin. Pe ia şapte. însă el a stăruit şi mi-a strecurat în mînă o monedă nouă-nouţă care sclipea de-ţi lua ochii . dădu să înţeleg de ce cerea arest lucru. o rupse în două şi îmi dădu mie unul. am vrut să mă împotrivesc. căci atunci aş IÎ dine la Paris ş iar însemna să nu vă mai vad. Am vorbit multă mele. — Nu vrei să vin la Dreuzy ? De obicei. mi-ar face plăcere. — Ca să am veşti despre Etiennette. Ea clătină din cap. mai închisoare ca să-şi îmbrăţişeze părintele. smulse o crenguţă cu doi boboci mici. o să fiţi şi voi împreună. cu toată mea. Liza. ca şi în ale zarzavagiilor. Apoi Etiennette nc-a cerut să ne culcăm fiecaie patul lui . îmi explică ea prin semne. numai Alexis ştia ce-i banul. Pe drum o să ai nevoie de ele. şi nu e loc pentru plantele sădite numai de plăcere. făcîndu-le să strălucească la soare şi să zornăie. şi ne despărţeam . întinzînd însă mîna în trei direcţii deosebite. vei găsi înăuntru 206 aţă. mă făcu să înţeleg că trebuia mai întîi să mă duc să-i văd pe cei doi şi pe soră-sa. prin mine. „deoarece cuţitele primite în dar taie prietenia". căci eu n-am să mai fiu cu tine ca să-ţi cos cite un petic sau un nasture. dar Liza. Totuşi la noi în grădină era un trandafir mare de Bengal care nu fusese smuls. dacă ai vrea să primeşti una din ele. Liza se duse întins la trandafir. Ia asta : e o mică trusă de cusut . decît cinci minute. spuse că voia să mă vadă la Dreuzy . cu cu buzele şi. trebuie vezi pe ei mai întîi : de-abia pe urmă să vii la Dreuzy. Nu. Benjamin nu m-a uitat nici el şi a ţinut să-mi facă un dar . cînd ea intră în casă. nu-i nevoie să-mi spui : văd în ochii tăi şi mi-o spune şi inima Făcu semn că nu era vorba de asta. şi era în culmea bucuriei cînd avea monede noi de cincizeci sau de douăzeci de centime. şi eu poate mai puţin decît ceilalţi. N-am 205 uitat nici nici melodiile de dans . — De ce ? Atunci. spuse ea. şi noi ne băteam întotdeauna joc de zgîrcenia lui : strîngea ban cu ban. nimeni însă nu dormit ca lumea în aceea. nu mai rămăsese decît un sfert de ceas. de la Varses la de Esnandes la Dreuzy . — Vrei să vorbeşti cu mine ? încuviinţă din cap. o să-mi plinea cu ele. -— Vrei să trec mai întîi pe la Varses. gestul său m-a făcut să simt cit de mare era prietenia lui faţă de mine.

de-aş fi liber. plec. Dar ceea ce preţuia şi mai mult decît tăria trupului era prietenia pe care o purtam în suflet. Trăsura plecase . care fusese însărcinat să încuie casa şi să ţină cheile pînă la venirea proprietarului. dacă făceau vreun pas greşit. în cazul că ajungeam teafăr. Mi-am trecut cureaua harfei pe după umăr : mişcarea asta. puteam să mă duc de-a rostogolul pînă la prăpastiei. Mătuşa Caterina a scurtai c cit a . — Cum pofteşti . Dram ! Şi se duse. printre lacrimi. ce sărac e graiul buzelor pe lingă acela al ochilor ! Pe lîngă priviri. Bagajele erau în trăsură. Cînd mi a harfa şi hainele cele Vechi de drum. Mulţi copii îşi spun în gînd : „Hei. Se vede că încerca şi el un simţămînt de milă. cerul senin. jiiă trezi din starea de prostraţie în care căzusem. şi . pe Alcxis şi pe Ben- jamin să se urce în trăsură.. Apoi. Anii aceia nu fuseseră. cu Capi la picioarele mele. Eu însă îmi ziceam : „De-aş pe cineva care să mă povăţuiască. mai noi. Soarele era de-o suliţă. c i de la cer la pămînt. lingă zidul acesta. Mi-am luat ochii de la casa în care trăisem doi ani zile şi unde credeam că voi rămîne toată viaţa. îi iubeam atît de O nouă viaţă se deschidea în faţa mea. de-aş putea să ce-mi place. casa era încuiată. Apoi trăsura coti repede după colţul străzii. înainte ! Partea a doua ÎNAINTE înainte ! Lumea mi-era deschisă : puteam s-o apuc spre miazăzi sau spre miazănoapte. şi privit drept înainte. Şi trăsura porni. — Haide. trebuia să pornesc din nou la drum. trebuia să mă ridic Trecusem prin prea multe ca să nu-mi dau seama că erau împrejurări cînd puteam s-o păţesc urît. ce reci şi goale par cuvintele ! 207 I — Liza ! Liza ! o strigă iar mătuşă-sa. te iau la mine. căpşorul Lizei aplecm du-se peste geamul coborît. Dînşii.. i-a pus pe Etiennette. căci> mîna. — Gata ! porunci ea. de-a face trăsnăi. — Ai de gînd să rămîi aici ? mă întrebă el. Un vecin. Eram de capul meu. răpus de frig şi de oboseală. — Nu. am multă vreme privind în gol la praful ce se încetişor pe uliţă. spre răsărit sau spre apus.. Nu mai eram singur pe lume. pe care altădată o atît de des. m-a împins puţin şi a închis uşiţa trăsurii. atrase atenţia lui Capi . se ridică de jos. aşadar. luat harfa şi l-am strigat pe Capi. — încotro ? — încotro m-or duce picioarele. fără să-mi sară nimeni într-ajutor. decît un popas. care pe c) nu-l a inceput să ţopăie de bucurie. şi mîna ei trimiţîndu- mi o -ărutare.. aţintindu-şi asupra mea ochii-i strălucitori. iar pe mine m-a rugat o aşez pe Liza pe genunchii ei. Capi ! 208 A înţeles şi a început să sară în faţa mea. să mă îndrumeze !" Pentru că între copiii aceia şi mine era o deosebire. însă fără Jcafă. la rîndul meu. de-aş fi de capul meu !" şi jinduiesc la ziua fericită cînd vor avea această -late. vremea calda . nimic nu amintea de noaptea îngheţată cînd căzusem. iar acolo. eu voiam să-ţi fac un bine. putere. îmi spuse : — Dacă vrei să rămîi aici. Am mai zărit. Aveam acum o ţintă : să-i bucur şi să le fiu de folos celor ce mă iubeau şi pe care. ca să le întindă mîna cînd ss poticneau sau să-i ridice de jos cînd cădeau .O. lăţind în urmă un nor de praf. pe cit > vreme eu n-aveam pe nimeni : dacă mi se întîmpla să cad. gînd desigur că o porneam iar din loc şi că va pulea sări alerga în voie. I-am mulţumit pentru bunătate. ceea ce pentru el era mult plăcut decît să stea închis în casă. pentru că nu eşti destul de zdravăn . Rezemat de harfă. Clipa despărţirii sosise. aveau -una pe cineva alături. Popasul însă fusese binefăcător. cum eu năucit. după pofta inimii.

sau mai bine zis fusesem. — Tuşa Caterina n-a vrut să mă ia la âînsa. l-am legat. dar cumnatul meu Suriot n-ar fi avut ce să-ţi dea de lucru . că cel mai cuminte lucru ar fi să intri la stăpîn. fără să îndrăznesc si intru. aşa. Cu toate c* eram încă puşti. se vede. — Da. apoi. înainte de a porni pe drumul oe mi se des -chidea.de treabă. aveam să i/butesc şi eu şi trebuia să-l văd. dragul meu. Toată dimineaţa fusesem trist şi abătut . Fără să fi fost vreodată la închisoarea datornicilor. cum nu m-am lăsat nici alungat. şi tu te porţi şi arăţi de Parcă n-ai fi un fitecine. pe atunci. poarta aceea înfiorătoare care avea să se închidă în urma mea. aveai un bun. că o să înveţi tot ce-am să-ţi arăt eu ? Cîinele îşi puse o labă la piept. puteam şi era d > datoria mea să duc singur să-l îmbrăţişez. fără să-mi răs- pundă. ţinîndu-l bine. care însemna : „Prezent ! Dacă ai nevoie de mine. această experienţă însă mă costasa scump. Ar fi mult nimerit. La dumneata aş fi muncit din răsputeri toată viaţa. dar la alţii nu vreau să slugăresc. am certat-o pe Caterina că nu tc-a adus cînd a venit cu copiii. dar e numai un Cum o să-ţi cîştigi viaţa ? — Eu am să cînt. că pe vremea cînd nu ştiai cine este. morţii peste care lăsat piatra nu mai simt nimic. dra- gul meu. însă. zise el în cele din urmă. — Şi încă. crede-mă. ceea ce păru să-l jicnească adînc în lui de învăţat şi binecrescut . — Totuşi eu cred. copilul lui drag. Am aflat-o pe propria mea piele. în cele din urmă am ajuns la acela pe care voiam să-l văd. te uimea adesea prin purtările şi prin felul lui de fi. De aceea. iar Capi o să joace teatru. asta o şi dumneata. lung. era numai spre binele tău. trecusem prin atîtea încercări. am pornit amîndoi spre închisoarea Sînt multe lucruri triste pe lumea asta şi care. îţi trezesc gînduri dureroase. Doar ştii să munceşti bine. de parcă mi-era frică să nu rămîn şi eu pe acolo. în'lumea largă. dar nu ştiam că era tot aşa greu să şi intri. băiatule . pe care-l cunoşteam. îneît eram sigur că o voi găsi. la vorba asta m-am simţit înviorat. sînt aici". unde nu erau nici gratii. Capi e un căţel grozav. Se vede că rostisem aceste vorbe într-un fel deoarece bătrînul se uită la mine. — Te aşteptam. Mi-au spus copiii că ai de gînd să te faci iarăşi cîntăreţ Ai uitat. pe Capi cu o funie. MĂ temeam ca poarta. auzisem atîta vorbindu-sc de ea în ultima vreme. . nici zăvoare si unde sosi îndată şi nenea Acquin. ce vrei tu să faci : să porneşti la ta.. el lucrează la stăvilarul din Nivernais şi acolo n-au nevoie de grădinari.asta ■— ca să spun drept ■— mă cam înspăimînta. Capi. care parcă arătau că e Şi el cineva. în lumea asta nu faci numai ce vrei. vreme în faţa închisorii. f lanţuri. frica de poliţie era cea mai mare : plţania de la Toulouse mi se întipărise adînc în minte . nici dat afară. care te ocrotea . că erai să mori de frig şi de foame la poarta noastră ! — Nu. aşadar. decît să baţi drumurile ca pierde-vară. Ca de fiecare dută cînd îşi auzea numele. n-am uitat. ■— N-a putut. că doar eram. nu erai singur. — Ne-ai povestit. dacă mătuşa Caterina nu mă luase si pe mine împreună cu copii oa să ducă văd. dragă îmi zise el. Şi ţu eşti la fel. — Nu sînt leneş. şi de acolo o să mă descurc. nu pentru altceva. Aşa cum izbutiseră mătuşa Caterina şi copiii să ajungă pînă la el. Ce m-aş fi făcut dacă mă luau sergenţii la rost ? Dintre toate fricile care îmi rămăseseră de pe urma necazurilor mele trecute. îmi închipuiam ce greu trebuie fie să ieşi din închisaare. Zici că nu vrei să slugăreşti la alţii ? Poate că ai dreptate. — îl am pe Capi. înclt eram mult mai atent şi mai prevăzător ca ceilalţi copii de vîrsta mea . N-aveam decît s-o iau pe dru-mult spre Madeleine. dragul meu. Capi răspunse printr-un lătrat. M-am pomenit într-un vorbitor. am vrut să mă duc să-mi iau rămas bun de Îs 213 aceia care. pe cînd întemniţaţii ca îngropaţi de vii. cînd le vezi. Sînt sigur că ai fi muncit din răsputeri ca cîştigi pîinea. Nu îndrăzneam să străbat tot Parisul cu Capi după mine. însă nimic nu-i mai şi mai jalnic ca o poartă de închisoare : te înfioară mai rău decît o lespede de mormînt . şi nu mă plîng niciodată cînd e vorba. nu cumva să în- chisă pentru totdeauna. Ce spus eu. e un lucru foarte rău chibzuit. ţinuse loc de tată . în anii din urmă. — Capi o să poată juca singur ? — O învăţ tot de figuri.

căci eram prea zăpăcit. era greu să pornesc singur. dar ce mai fost. fără să mă pot hotărî dacă s-o apuc la dreapta sau la stînga. ce şi-ar fi închipuit ? Nici mai mult nici puţin că nu mai ţin la ea — ea. aşa ? . însemna SJ nu-mi mai ţin făgăduiala dată Etiennettei. dar eu mai avusesem un stă-căruia îi fusesem vîndut şi. N-are mare preţ. cu toate că acela fusese atît de bun cu mine. Vezi că sîntem de aceeaşi părere ? nu m-aş ţine de cuvînt. iar mătuşa Caterina nici atît ! Biata fetiţă fi rămas chiar singură de tot dacă o părăseam şi eu. Simţeam aceasta cu atît mai mul:. un om nu trebuie niciodată să se dească la el şi abia pe urmă la ceilalţi. nu-rn: . spaimă. copilul meu drag ! Am rămas tăcuţi cîteva clipe . în care nu numai că nu-ţi este asigurată ZIUJ de mîinc. cu cît mai dusesem cîndva viaţa de hoinar şi nu puteam uita nici noaptea aceea cînd lupii ne mîncaseră cîinii şi nici pe aceea şi mai grozavă. îmi băgasem asta în cap şi pace bună ! Şi-apoi. şi poate că aş fi rămas acolo noaptea tîrziu. — A.iăirînea decît o cale. însă vremea nu stătea în loc şi a trebuit să ne despărţim. Alexis şi Benjamin se mai puteau lip^i de mine. aceea pe care mi-o arătase şi bătrî-: să intru la stăpîn. şi aşa timpul trece prea încet. dacă aşa ceasul ? Ce fudul eram ! Mi se părea că ceasul e totdeauna un fel de prieten. dar eram fericit că e amiază. La drept vorbind. 216 zic şi eu. Eram singuri în tot vorbitorul. prea emoţionat. Nici de prea merge : trebuie din cînd în cînd să-l zgîlţîi niţel. Da. caută aşa toata viaţa. se scotoci în buzunarul vestei şi scoase un ceas mare. înţelegi că" l-aş fi de mult. Cînd gîndesc clipa despărţirii. în buzunar. mai era o pricină. — Cît e ora. năuceala care m-a cuprins cînd m-am pomenit nou stradă. ceva tare şi rotund. Tu însă pe tine de vreme ce nu mai ai părinţi. care îmi dăruise atîta fericire ? Nu. ■Dar asta e tot ce mi-a mai rămas şi ţi-l dau ţie. altul nu mai voiam să am. în orice caz. unul lingă altul. — Nu pot să-ţi spun decît atît : Dumnezeu să pază. mi I vîrî cu de-a. meu. Vorbele lui tulburat nespus. aş muri dacă i-aş ţine socoteala. Un biet nenorocit ca mine dreptul să deschidă gura. dăruiesc. în ruptul capului. Acum du-te sănătos.sila în şi adăugă cu amărăciune : — îţi închipui şi tu că aici nu am nevoie să ştiu cit e ceasul . scos afară ca să văd cit arată : era amiaza. Fără să-mi dau seama ce fac. Eticnnette. Deodată.Am socotit de datoria mea să-ţi vorbesc astfel. ce ne-am mai spus. Şi-apoi. cu alte cuvinte. de argint. lui Alexis Benjamin şi Lizei. dacă n-aş fi dat deodată. Mi se pare că m-a luat de şi că dus spre uşă. griji. — Mi-au spus ei de planul vostru . ori două. fără să poţi cîştiga un ban. la nevoie. Şi asta n-aş fi făcut-o în ruptul Poate că era o mîndrie rău înţeleasă. De ce ? N-aş fi ştiut nici eu să dar aşa Douăsprezece. n-aş şti să povestesc. căruia îi puteam cere poveţe şi cu care. ' — Nu vrei să-ţi aduc veşti de la copii ? l-am întrebat eu. Cred că stat mult. din cariera de la Gentili}' Cînd ai răbdat de frig şi de foame ca mine. dragul meu Remi ! Mai o dată . prietene ceas ? — Douăsprezece. ştii care sînt primejdiile şi chinurile unei vieţi rătăcitoare. dacă nu chiar întocmai. mă puteam sfătui. se făcuse douăsprezece ! ŞJ cum . dragă Remi. cum mi se întîmplase mie pe vremea cînd Vitalis era la închi--orre. tot atît de serioasă . Spunînd aceasta şi că nu vreau să primesc. La drept vorbind. care îmi arătase prietenie. eşti un băiat de ispravă . în un ceas. căci daca ar ii avut. dar nici măcar ceasul de faţă. apoi luîndu-mi zise : — băiete. toate au pierit ca prin 217 mec nu ceas. n-avea o însemnătate pentru era douăsprezece. aproape. de frica primejdiilor care vorbeşti. pentru vorba asta trebuie să bună o însuşire care nu se capătă cu vîrsta. clar Liza ! Liza nu ştia •n -=crie.să nu ştiu că e douăsprezece. renun-la viaţa de libertate şi de hoinăreală. mişcat şi mîndru totodată de această laudă. am pus capul pe pieptul lui. nu-mi amintesc decît şeala. douăsprezece ! Atunci trebuie de cutare sau cutare lucru. cu atît mai mult cu mi le spusesem şi singur. singurel în lumea largă. cînd ai fo^t gonit din sat în sat. ori zece. prins cu o cureluşă de piele : — Să nu zici că plecat o amintire de mine. iar eu mai pot ţine loc de tată. un ceas al meu la care puteam să orele. căci şi-ar fi scris. să-i părăsesc. foarte mult. dar nu la noi mă gî^desc cînd te sfătuiesc să te laşi de meseria de cîntâ-jeţ ambulant. porţii închisorii. am pipăit . Dacă voiam să renunţ însă la acest fel de viaţă. Mă privi o dată lung de tot. pe bancă . dat fiind situaţia în care mă aflam . era ceasul ! Amărăciune. ar însemna că mă la mine nu mai la dumneata -şi la Liza.

se uită cîtăva vreme la el. Dar şi el mă recunoscuse. Aveam de ales între două drumuri : cel spre Fontainc-hleau. m-am răzgîndit. în semn de rămas bun. lucru curios. dacă n-o să fie de ajuns. Riccardo. Capi. Trecînd prin Piaţa Caruselului. latră de douăsprezece ori : nu uitase. altfel găsit naşul ! Ameţit de atîta bucurie. aş fi — De-aia sînt cu tine. după cîteva clipe de aşteptare. dacă era el. ce vrei ? Se uită la mine şi. aşa că m-am îndreptat într-acolo. o să-l şi desfac. din coada. buzele gat ■ să vorbească. d ir. am văzut un băieţel rezemat de zidul bisericii mi s-a părut că er ■ Mattia : avea ca şi el capul mare. In cele din urmă am găsit una atît de îngălbenită. ochii mi s-au oprit fără' să vreau asupra orologiului ele la palatul Tuileries şi îmi veni în minte să verific dacă ceaiul meu mergea la fel cu al palatului. care făcea tic-tac ! Nenea Acquin pretindea că nu merge prea bine — pagubă ! Mi-e destul că merge. sau cel spre Orleans. Dar cum era tot mai puternic. cum ar fi fost şi firesc. înainte să intru în spital ? Vai. Bietul nenea Acquin rămînea închis. inima să mă închirieze călăului din strada Lourcine Ajungînd în faţa bisericii Sfântului Medard. ceasul meu drag şi frumos ? Se putea foarte bine ca ornicul de la palatul regilor să fie o rablă. în cele din urmă m-a visare : — Ce vrei. iar al palatului. pe la Montrouge . pînzată ca să se poată împături şi care să nu coste mai mult de nouăzeci de centime. care murise fiindcă nu-l lăsav. Ştiam că se găseşte de vînzare la anticarii de pe cheiuri şi hotărîsem să-mi cumpăr una.— Sigur că da. la clădirea temniţei. pe loc. ceea ce şi aşa era pentru mine o sumă destul de mare. ochii umezi. Ce dovadă avaam că ceasul meu era de vină. Şi totuşi. mare şi rotund. Ceasul meu ! Ce frumos îmi sunau la ureche cuvintele astea ! Cît dorisem să am un ceas ! Dar întotdeauna spusesem că nu voi apuca niciodată să am unul. Cară din două mergea bine ? Mi-a venit să-l zgîlţîi puţin. trecătorii se uitau la noi cu curiozitate. băiatul care a fost i i Garofoli cu un bătrîn cu barba albă. Mattia. ca s-o spună „onoratului public". cum eram prea năuc ca să-l înţeleg. şi întîmpla-a făcut că am apucat-o spre Fontainebleau. nici nu băgăm de seamă că Capi era tot atît de bucuros ca şi mine . dar prea mi-era frică de curcani ! Apoi era şi vremea amiezii : trebuia să pornim la drum.t că nu crescuse deloc între timp ? M-am apropiat să-l văd mai bine : nu încăpea nici o îndoială : el era. îmi spuse. la drept vorbind. şi hotărîi s-o fac în cel scurt timp. spunîndu-mi că pentru treaba pe care o aveam eu de făcut ora mea era cea mai bună ! Mi-a trebuit mult timp pînă să găsesc o hartă. adică una cum voiam eu. iată că în buzunarul meu se afla un ceas. Trebuie să fie foarte interesant să vezi ce ce îl face să meargă ! Aşa că n-are decît să se poarte frumos. oala cu capacul 219 i ferecat cu biciul din curele în Vitali*. Dar. ca să nu uiţi. A ! Ce de bani o să eîştigăm cu ceasul meu ! încă o figură din program la care nu mă gîndisem. zgîlţii în cînd ? Las' pe mine ! O să-l zgîlţîj de-o să-i meargă fulgii şi. ca pe vremea lui Vitalis. după ce am chibzuit. Voia să ştie ora. Toate astea se petreceau în stradă. fără tine. Aşa că mi-am vîrît ceasul la loc în buzunar. — înainte ! M-am mai uitat o dată. cum mă durea capul în ziua aceea ! — Tot la Garofoli eşti ? . I l-am arătat . aveam cu cine sta de vorbă. ba unii se şi Să îi îndrăznit. ca şi cum ar fi încercat să-şi amintească. Cel mai folositor lucru în meseria mea era o hartă a Frântei. înfăţişarea blîndă şi supusă şi un nu ştiu c > foarte hazliu. că anticarul nu-mi ceru pe ea decît şaptezeci si cinci de centime. cum se făce. pe cînd eu porneam să cutreier lumea liber ! Şi am plecat. Acum puteam ieşi din Paris. pe la bariera Italiei. Pe cînd urcam pe strada Mouffetard — citisem numele o tăbliţă albastră — mă năpădiră sumedenie de amintiri : Garofoli. Cu Capi cu ceasul. aş îi dat o reprezentaţie acolo. apoi. mi-era totuna. la poarta închisorii. —■ Nu eşti cumva. colo. se ridică două picioaie şi puse laba pe buzunarul unde ceasul. — Bine ai că n adus aminte . mă trăgea de cracul pantalonului şi în răstimpuri lătra. căci un zîmbet îi lumină deodată faţ > galbenă. ceasul meu arăta douăsprezece şi jumătate. bu nul şi meu stăpîn.

cel care are ii dă şi celuilalt. umblu pe frînghie. Cînd au venit să-l aresteze p». nu-ţi cer leafă. aş fi mai demult. sînt bune la ceva. Ce l-aş mai fi binecu- vîntat pe aceia care fi întins o bucată de pîine împrejurimile Toulouse-ului. dar n-a fost chip să-l fac să înţeleagă. dar se rupe inima să despart -ea.1 Garofoli. am sS-ţi fiu slugă. am să te-ascult orbeşte . . pe care i-am întins-o. se ajută unul pe altul . — Şi-acum ce-ai de gînd ? — Nu ştiu. Ai să vezi. Cum să-i spun că nu-l puteam lua în mea ? Avea să moară de foame ! Păi cu mine n-avea oare tot atîţia sorţi să moară de foame. — Nu. —■ Păi atunci de ce nu cînţi pe străzi ? — Am cîntat. dacă ai vrea . a căutat să se descotorosească de mine şi m-a închiriat pe doi ani. Acum stau şi eu şi nu ştiu nici unde să mă duc. Ai auzit de circul Gassot ? Nu ? Cum să-ţi nu-i un circ mare. l-a bătut pînă l-a omorît. arătîr»-pe Capi. Atunci i-am spus pe faţă cum stau lucrurile. asta să ne fie învoiala. Pe mine atinse drept în inimă Ştiam prea bine ce înseamnă să mori de foame. sar prin cercuri. zicea el. numai dacă greşesc. poţi să mă şi baţi . M-am întors de la Gisors. Am stat la el pînă lunea trecută. cum cădeam la pat. aşa că Garofoli m-a închiriat lui taica Gassot. dar n-am mai găsit pe nimeni. o să fim doi. plătiţi înainte. î Dacă laşi. unde eţa circul. pe vremea cînd umblam ca ! —■ Stai aici. mare de tot. — Tocmai mă gîndeam să-mi vioara . nu eram acolo. Cum vrei Să 220 j'mng la Rouen ? N-am bani şi n-am mîncat nimic de ieri de Nu eram bogat.. l-au arestat pentru că l-a cm. Cînd sînt doi. Auzindu-'l pe bietul Mattia vorbind astfel. caut un locşor unde să fiu singur şi cînt numai pentru mine . — Trebuie să găseşti ceva. ■— Şi asta toată trupa. Capi. ce faci acum ? Mu ştiu ce-mi veni să mă fudulesc : — Păi şef de trupă. — Ce-are a face. căci cum dădea în mine. M-am bucurat să-l ştiu pe Garofoli la închisoare.' rit pe Orlando. circul pleca la Rouen. aveam însă destul ca să las pa bietul băiat să moară de foame. dar nu dat nimeni nimic. un circ. cînt din gură . Numai că adevărul ăsta cam mirosea a minciună.. era adevărat : aveam o trupă compusă din . Ca%r era încuiată şi un vecin mi-a povestit ce s-a petrecut în lipsa mea. -— Pot să fac o mulţime de lucruri .Se uită cu grijă în jur şi îmi răspunse în şoaptă : — Garofoli-i la zdup . visez şi eu cu ochii deschişi şi e mai frumos chiar ca într-un vis adevărat. — De ce nu te-ai întors Gisors ? — Pentru că în ziua cînd am plecat eu de acolo. în doi nu se moare de foame. să fac tot ce-ai sa vrei. Cică mi-a crescut prea tare căpăţîna şi nu mai sînt bun de figuri. de rn-am întors cu o pîine întreagă. Cînd sînt prea nenorocit. Ştiam eu ce înseamnă să cînţi şi să nu bage mina buzunar.. la Garofoli. întrebă Mattia. Numai în cap să nu-mi dai — să intre în învoială — fiindcă ştii ce şubred sint la cap de cînd m-a lovit Garofoli. Vioara e bucuria şi mîngîierea mea. Să mori de foame ? Nu toţi cei care aud strigătul îl înţeleg la fel. dar totuşi. . să fac ? Nu-mi mor de foame. văzînd că nu ţin la bătaie. — Şi ceilalţi ? am întrebat eu. şi pentru prima dată mi-a trecut prin minte că şi care mă umpleau de groază. în primul la vioară. Şi-apoi îs prea şubred : mă doare capul la cea mai mică atingere. ca şi singur ? Am încercat să-i explic toate acestea. Le tre buia un băiat care să ştie să se îndoaie pe spate şi bage capul între picioare. . Mattia o înşfăca şi începu să înfulece. —~"Nu ştiu nici eu. apoi mă îndoi pe spate de parpă n-aş avea oase. Garofoli. — Şi matale. — Ce anume ? ■— Să iei şi pe mine trupa matale. ca vin pe jos la Paris. îmi venea să plîng. — Ei. . am încheiat eu. nici ce să fac. De fapt. Şi dat o fugă brutăria din colţ. cînd m-a dat afară. se rugă Mattia. i-ara spus eu. circului Gassot. Te rog din suflet. . După ce am ieşit din spiţa!.

Fără să >?tiu nici eu cum. . am să fac tot ce-ai să vrei. iarba începea să mijească. Ai să vezi.spre noi. ceea ce mă înduioşa pînă la lacrimi. în urmărirea unor muscuKţe nevăzute. pe Alexis. Păşeam cu încredere . îmi rămînea să aleg între Alexis şi Etiennette. Alături de mine. cu alte cuvinte. nu numai ca să nu-l tulbur. şi cînd adia vîntul. ci ca tovarăş. cel care are îi dă şi celuilalt. smălţată cu ghiocei care-şi întorceau capşoarele spre soare. soarele de primăvară lucea în înaltul cerului senin. Argumentul acesta m-a făcut să mă hotărăsc : cîtă vreme aveam. Numai în cap să nu-mi dai — asta să intre în învoială — fiindcă ştii ce şubred la cap de cînd m-a lovit Garofoli. în urmărirea unor musculiţe nevăzute. cînt din gură . — Atunci. soaiele de primăvară lucea în înaltul cerului senin. Iar dacă greşesc. am să- ţi fiu slugă. — Hai cu mine. pămîntul era bătătorit şi călcam cu destulă uşurinţă. Cum să-i spun că nu-l puteam lua în mea ? Avea să moară de foame ! Păi cu mine n-avea oare tot atîţia sorţi să moară de foame. lătrînd în toate părţile şi •degeaba. . Aerul era călduţ. s-a făcut ! i-am zis. dar nu ca slugă. cu Charente sau cu Picardia. aproape pămîntul. i-am spus.şoselei . sau pe Etiennette ? Puteam începe cu oricare. zicea el. pomenit că îmi ia şi mi-o sărută. asta să ne fie învoiala. de dincolo de petale galbene de rapiţă. Şi. Tăceam şi eu. în doi nu se moare de foame. dar şi pentru că aveam la ce cugeta. ci ca tovarăş. îndreptîndu-mi cureaua harfei pe umăr. smălţată cu ghiocei care-si întorceau căpşoarele spre soare. Auzindu-l pe bietul Mattia vorbind astfel. Călătoria noastră începea bine. nu-ţi cer leafă. Călătoria noastră începea bine. poţi să mă şi baţi . îmi venea să plîng. ca şi singur ? Am încercat să-i explic toate acestea. se auzea ciripit voios de păsărele. în grădinile pe lîngă care treceam vedeam ciorchini de liliac roşind prin verdeaţa crudă a frunzişului. trebuia să-l ajut. dar n-a fost chip să-l fac să înţeleagă. iar rîndunelele treceau în zbor prin faţa noastră. dus pe gînduri. Şi pretutindeni. Aerul era călduţ. Răsuflarea soarelui de martie zvîntase şoseaua . aproape atingînd pămîntui. Cîtă deosebire între ziua aceasta şi ziua viscoloasă cînd intrasem în Paris după care tînjisem ca după pămîntul făgăduinţei ! Prin şanţurile şoselei. Păşeam cu încredeie . iar rindunelele treceau în zbor prin faţa noastră. Fără să ştiu nici eu cum. dar nu ca slugă. petale galbene de rapiţă. — Atunci. care scăpase de 222 oase. . care scăpase de 222 funie.Şi pretutindeni. se voios de păsărele. umblu pe frînghie. Răsuflarea soarelui de martie zvîntase şoseaua .Argumentul acesta m-a Tăcut să mă hotărăsc : cită vreme aveam. trebuia sa-l ajut. alerga voios pe Ungă noi. — Nu. am strigat : înainte ! După vreun sfert de ceas ieşeam din Paris. m-am pomenit că îmi ia mîna şi mi-o sărută. i-am spus. In grădinile pe lîngă care treceam vedeam ciorchini de liliac roşind prin verdeaţa crudă a frunzişului. Cînd sînt doi. zburau plutind . am strigat : înainte ! După vreun sfert de ceas ieşeam din Paris. zburau plutind spre noi. drumul răsuna sub paşii noştri : Capi. pămîntul era bătătorit şi călcam cu destulă uşurinţă. drumul răsuna sub paşii noştri : Capi. prin tufişurile şoselei şi prin copacii înalţi. dar nu-mi luase angajamentul pe care dintre ei să-l văd mai întîi : pe Benjamin. lătrînd după căruţe. se ajută unul pe altul . Fiindcă ieşisem din Paris pe la sud. iarba începea să mijească. Mattia mergea tăcut. era limpede că nu-i puteam face lui Benjamin întîia vizită. s-a făcut ! i-am zis. cu Cevenii. sar prin cercuri.şi prin copacii înalţi. am să te-ascult orbeşte . nurnai mîncaie. prin tufişurile . de dincolo de ziduri. şi cînd adia vîntul. lă-trînd la grămezile de pietriş. Cîtă deosebire între ziua aceasta şi ziua viscoloasă cînd intrasem în Paris după care tînjisem ca după pămîniul făgăduinţei ! Prin şanţurile şoselei. încotro ne îndreptam atît de hotărîţi ? îi făgăduisem Lizei să-i aduc veşti de la fraţii ei şi de la Etiennette. Şi. ceea ce mă înduioşa pînă la lacrimi. — Hai cu mine. numai din plăcerea de a lătra. . îndreptîndu-mi cureaua harfei pe umăr.

să nu mi se ia în nume de rău faptul că nu-i scrisesem de la despărţirea noastră. hai să ne odihnim puţin. fie că m-ar fi ţinut slugă la el. care. aşa îţi poruncesc . Şi la gîndul ăsta. acum că-l angajasem şi pe Mattia „în trupa mea". — Eu am făcut drumul ăsta pe jos. care n-ar fi fost ca Vitalis ? Era dreptul lui s-o facă. atît cît să nu murim de foame. unui alt Vi-talis. cel mai bun lucru era să mă uit pe hartă Taman bine ! Ne aflam în plin cîmp si puteam să facem un mic popas. şi aveam nevoie de toată atenţia şi de toată . Montargis. Ba chiar. — Ce drăcie mai e şi asta ? întrebă Mattia. puteam totuşi încerca s-o văd. atinge-mă. —• Foarte bine. te ating. L-am lămurit ce este o hartă şi la ce slujeşte. — Şi pe hartă poţi găsi drumul de la Gisors la Paris ? — Cum să nu. zise el. Dacă Barberin îmi dădea de urmă cu ajutorul scrisorii şi punea iar mîna pe mine ? Dacă mă vindea din nou.Mai aveam eu un motiv c-ă mă îndrept mai întîi spre ■sud şi nu spre nord : dorinţa de a o vedea pe tuşa Barberin. El mă ascultă cu atenţie. nu trebuie să •se creadă că aş fi uitat-o — nu sînt chiar aşa de nerecu-nescător. Aveam să-l trimit pe Mattia înainte. socoteam că era un lucru destul de uşor. Dacă. Acesta era planul la care chibzuiam în timp ce mergeam tăcut. Era deci cu putinţă să ne abatem şi pe la Chavanon şi — dacă mai aveam noroc — Să facem rost şi de ceva bani de drum. fără teama că ne-ar tulbura cineva. Gien. mi so părea că. îi spunea adevărul şi venea să mă ia şi pe mine. n-a vrut să creadă. ■— Vrei să înveţi ? — Mai întrebi ! — Bine. pe un morman de -pietre. Numai la gîndul ăsta şi mă treceau fiorii. De cîte ori nu-mi venise să-i scriu. dimpotrivă. în contrast cu faţa lui arsă de soare. numai în cap să nu dai. De asemenea. — Bine. în drum. cu privirea aţintită în ochii mei. Dar dacă nu îndrăzneam să-i scriu tuşei Barberin. . folosin-du-mă cam de aceleaşi cuvinte de care se folosise Vital U tind îmi dăduse prima lecţie de geografie. Dacă n-am mai vorbit de mult despre ea. Mi-a trebuit cam mult pînă să mă descurc . Mai bine să mor de foame -— da ! Să mor de foame — decît să înfrunt o asemenea primejdie. ci mai trebuia să cercetez dacă. pe caro am întins-o pe iarbă. Şi începu să rîdă cu voioşie şi blîndeţe. Bourges. arătînd harta. La început. Fontainebleau. i-am spus lui Mattia. iar eu aveam să rămîn cuminte mai în urmă . şi eu. mai bine o lăsam pe tuşa Barberin să mă creadă un băiat nerecunoscător decît să cad iarăşi în gheara lui Barberin. şi e. vom în-tîlni niscaiva oraşe sau sate în care să putem cîştiga ceva. îi ce rea în şoaptă tuşei să vină într-un loc anume. eu nu.silinţa ca să cercetez problema asta atît de grea şi atît de importantă. 224 — Păi atunci înseamnă că ştii să citeşti ? ■— Vezi bine. Ne-am. Pentru asta. Căci nu era totul să pun la cale revederea cu tuşa Bar berin. Şi i l-am arătat. — Mata da. — Vrei să stăm puţin de vorbă ? — Ai ceva să-mi spui ? — Aş vrea să te rog să^mi zici tu. Saint-Amand. Montlucon. şi dacă nu asculţi. — Dacă vrei. mă oprise. o să te învăţ. şi încă foarte uşor. şi acolo tot aş fi putut s-o îmbrăţişez. cînd dintr-o mişcare de deget am ajuns de la Gisors la Paris. Tu nu ştii să citeşti ? — Nu. mult mai lung. dar teama de Barberin. Si astfel as fi intrat si eu o dată în casa unde-mi 223 petrecusem copilăria şi aş fi îmbrăţişat-o pe femeia care-mă crescuse. — Şi tu. în cele din urmă am hotărît pe ce drum să apucăm : Corbeil. fiind liber să mă duc încotro voiam. arătîndu şi dinţii strălucitor de albi. dacă o J^ăsea singură. ca pot spune : „Mă gîndesc la tine şi te iubesc din tot sufletul". o teamă îngrozitoare. Barberin era acolo. o să ne zicem tu. aşezat jos şi am scos din raniţă harta. fie că m-ar fi vîndut din nou. el avea să intre în casă la tuşa şi avea să se dea în vorbă cu ea .

aplaudîndu-l. Am deschis trusa Etiennettei şi am luat foarfecele. şi la muzică te pricepi ? — Bineînţeles. . Numai că. Am aşezat peste cămăşi trusa pe care mi-o dăruise Etiennette. Mattia a încercat să se împotrivească. Şi el m-a ascultat. Fiindcă tot deschisesem raniţa. în faţa publicului îţi 225 trebuie pantaloni scurţi şi ciorapi lungi. — Vioara şi ce-i pe mine. Şi-atunci. tu şi stăpîna-ţi crudă . iar eu eram acum din nou artist ! . puţin mai jos de genunchi şi m-ara apucat să tai vaiaiceşte. toate în foarte bună stare. îţi făgăduiesc să nu m-ating de ea. Şi. atunci trebuie să împărţim şi greutăţile : o să ducem raniţa pe rîrtd. . şi pentru dormit. tu un ceas şi eu un ceas. La început l-am ascultat pe Mattia numai cu jumătate de ureche. dar foarte curînd am lăsat foarfecele jos şi-am început să-l urmăresc cu toată atenţia : Mattia cînta aproape la fel de bine ca şi Vitalis. fiecare cîte puţin. un singur lucru mă necăjea : pantalonii. ca să-l dau gata dintr-o dată. mai bine zis. Am vrut să-i arăt lui Mattia că şi eu sînt cântăreţ. cinci batiste. Mattia îmi întoarce laudele. — Cine te-a învăţat să cînţi la vioară ? l-am întrebat eu. şi vesta ! Ce bucuros fusesem cînd mi-l dăruise nenea Acquin ! Dar nu credeam că-i stric tăindu-l astfel. dar mai ales singur. zise el. să nu te-atingi niciodată de cutiuţa asta : e o amintire. dar nu l-am lăsat.. i-am spus. iuîndu-şi vioara. —■ Cu plăcere. ca să-ţi poţi înfăşură în jurul gleznelor panglici colorate. fără s-o mai deschid nici eu. ■— Bine. însă eu luasem obiceiul de a porunci. precum şi o cutiuţă în care pusesem trandafirul Lizei. şi nu i-am mai dat voie să vorbească. Aveam trei cămăşi de pînză. o şi înfăptuieşti. frăţeşte : îţi dau două cămăşi. am luat-o şi am pus-o în raniţă. •— Am să te rog ceva. Mattia a rămas uimit. eram vrednici unul de altul. cîntînd mereu. — Cum. două perechi de ciorapi şi trei batiste. trei perechi de ciorapi. dacă e pe împărţeală. începu să cînte. Pantalonii mei eratt pantaloni de grădinar. — Nimeni. Oricare artist are amor-proprkz. i-am cîntat frumoasa mea canţonetă : Fereastră-nchisă. De cînd îmi luasem iar cojocelul şi harta. . Mi se părea că un artist nu trebuie să poarte pantaloni lungi. i-am spus lui Mattia. în vremea asta am băgat foarfecele în stofa pantalonilor. Şi erau nişte pantaloni de toată frumuseţea. e foarie plăcut. . dar fără să se arate prea încrezător în ştiinţa mea. din aceiaşi postav cenuşiu din care era şi haina.. — Şi tu ce ai ? l-am întrebat eu. ceea ce. şi eu aveam talent. Mattia vru s-o deschidă. — Cît timp potrivesc eu pantalonii. Cînd îţi vine o idee şi cînd eşti stăpîn pe voinţa ta. şi le-am întins pe toate pe iarbă. şi o pereche de pantofi cam purtaţi.. Şi el avea talent.Atunci i-am explicat. — Şi notele de unde le ştii ? — Păi nu le ştiu . . Ei. nu sînt eu şeful trupei ? . cînt şi eu după ureche. Dar nu puteam s-o ţinem tot aşa : să cîntăm unul pentru altul şi să ne complimentăm unul pe celălalt. Am luat harfa şi. atunci. între noi fie vorba. sau. — Atunci am să ţi le-arăt eu. ar trebui să-mi arăţi cam ce ştii să cînţi la vioară. i-am spus eu lui Mattia. ci dimpotrivă. Mai trebuia să cîntăm şi pentru masă. cum m-am priceput şi eu mai bine —■ ceea ce nu înseamnă că a fost prea limpede — în ce fel se înseamnă distanţele pe hartă. bucuros să-i pot arăta lui Mattia bogăţiile mele . mi-a venit în gînd să-i cercetez conţinutul. o să-mpărţim cum se cuvine. 226 . cum se cuvine între artişti.

— Ştii să cînţi şi din trompetă ? l-am întrebat pe Mattia. îşi băgă două degete în gură şi scoase UH fluierat atît de ascuţit. da. apoi. El nu-mi răspunse. — Dacă ne daţi voie. încît Capi se îngrozi. eram salvaţi. Am intrat. căci eram îngrijorat. banii o să-i strângă casierul nostru. iar femeile la piept. Toţi făcură mare haz de felul cum . Şi-mi cîntă la vioară cîteva măsuri dintr-un cadril pe care întîmplător îl ştiam şi eu . iar „onoratul public" ar fi trebuit să aibă inima de piatră. întor-cîndu-se către ceilalţi nuntaşi. Intrînd într-un sat. să cînte ! Să cînte ! izbucniră glasuri de bărbaţi şi de femei. fraţilor. Nu zic. în curte. dincolo de Villejuif. zise Mattia. aşadar. Din cînd în cînd îl vedeam cum se îngălbeneşte. şi din flaut. De data asta a lua-t-o Mattia. cu o mişcare ţeapănă. Ăsta micu' nu mai poate . — învaţă-mă şi pe mine cîntecul tău. ca să nu ne umple de bani ! Soarta ne-a fost prielnică. vîrîtă într-un guler scrobit care-i ajungea pînă sub urechi : părea să fie băiat de ispravă şi cam bleg. M-am gîndit că oamenii ar fi bucuroşi să aibă muzică. strigă el.Am strîns raniţa. poftindu-ne să ne urcăm. Era un flăcău voinic. am arătat primuîui nuntaş care ne-a ieşit înainte cu ce gînd venisem acolo. perechile de dănţuitori se şi îngrămădiră în mijlocul curţii. pe polci. Pentru mine nu era mare lucru. E drept că nici noi nu ne produceam pentru cine ştie ce urechi gingaşe sau pretenţioase. care o prinse în bot. cu faţa roşie ca racul. — Eu. oare duoea greul şi care mai era obosit şi de drum. mai-mai să-i vină rău . totuşi îi dădea înainte. — Ajunge ! zise ea. tocmai cînd ne pregăteam şi noi să găsim un loc potrivit pentru reprezentaţie. — Toată lumea să se pregătească de cadril ! Şi cît ai bate din palme. şi de lipsuri. soo-toelţi-vă prin buzunare şi cinstiţi-i pe cântăreţi. cu gînd să ne oprim în primul sat întîlnit în cale. care dovedea că surtucul de postav lucios îl strîngea de-i ieşea sufletul. Ce mai încoace-încolo. am trecut prin faţa unei ferme. Şi am pornit iar pe drumul prăfuit. Cred că l-aş prinde repede şi ar fi foarte frumos ?ă-l cîntăm împreună. cu pălăria în mînă şi cu o plecăciune adtncă (aşa cum îl văzusem pe Vitalis făcînd). Am cîn-aşa pînă noaptea tîrziu. dar n-am trompetă. — Ştie vreunul din voi să-i zică din trompetă ? întrebă roşcovanul nostru. îmi zise Mattia. Deşi nu mai 227 cîntasem niciodată împreună. Puţin după aceea sosi şi trompeta şi ne-am pus pe cadriluri. nu era deloc uşor. Noroc că a mai băgat cineva de seamă că Marttia e galben ia faţă — mi se pare chiar mireasa. însă pentru Mattia. fără să răsuflăm o clipă. spre spaima găinilor şi a celorlalte orătănii. şi din tot ce se cîntă. tot pe italieneşte. ca să dăm acolo o reprezentaţie : „Debutul trupei Râmi". Nu era nevoie să fii prea deştept ca să ghiceşti că era o nuntă. dar e cam nesărată. — Da. — Da. pe care o proptiră în zid. — Şi din trompetă. — Mă duc eu să-ţi caut una. Nuntaşii traseră de sub şopron o teleguţă. Şi i-am aruncat pălăria mea lui Capi. împreună cu Mattia şi ou Capi . am spus eu. Sigur ca ar fi fost frumos. sărind jos din tele-guţă. pe valsuri şi iar pe cadriluri. vioara e frumoasă. ce-aţi zice să ne tragă un cîntec ? Ne-au sosit nişte cîntăreţi. — Ai mai cîntat cadriluri? l-am întrebat pe Mattia în italieneşte şi pe şoptite. Curtea era plină de oameni gătiţi de sărbătoare ii cu buchete legate cu panglici multicolore : bărbaţii le purtau la reverul hainei. — Hei. ci. Mattia era o comoară. Mattia şi ou mine am scos-o la capăt destul de onorabil. siuflînd oît îl ţineau puterile în muştiucul lui.

am făcut cheltuielile cele mai nesăbuite. cu atît cer hrană mai multă. pentru Mattia. Mai întîi. şi pe urmă. şi! Voiam o vacă. nimic mai uşor decît să-i întrebăm de preţul vacilor. după toate ctunpărăturile. eînd se întorsese aGasă ca să ne strice tot rostul şi să pună untul nostru în supa lui de ceapă. tuşă Barberin. nu prea mare. Oare cît putea să coste o vacă ? Habar n-aveam. rizînd. Şi era ceva care ar fi făcut-o fericită. Barberin nu trebuia să fie acolo. trebuia să fiu în stare să cumpăr vaica. mii-a >rfe în nas. Negreşit că scump de tot. dar era mult prea puţin faţă de tot ce îi datoram. — îmi spunea el câteodată. Ce bucurie pe tuşa Barberin. Ge vis minunat ! Numai că. — Ştii dumneata ce mă-ntreabă cîntăreţul ăsta de o şchioapă ? Cit costă o vacă. Să mă duc la tuşa Barberin. dragul meu. nu greşesc. Noroc că asta era foarte sîtaplu pentru mine. ca în ziua de lăsata-secu-lui. pe care am găsit-o cu trei franci la un negustor de fiare vechi . nici prea grasă . Poate vrei să ştie şi carte ? sa întoarse el spre . cu oît vacile sînt mai mari. nici prea mare. Mattia şi cu mine ne înţelegeam aşa de bine. al unei vaci aşa cum îmi trebuia mie. . în sfîrşit. cînd eram bogat. ţinînd-o de frînghie." „Ce prinţ ?" Atunci mă arătam şi eu şi.apoi l-a chemat pe.) ." „O vacă?! Ai greşit. o vacă bună. dragoste şi recunoştinţă. şi ce bucurie şi pe înainte de a ajunge la Chavanon aveam să-i cumpăr o vacă. frecată şi lustruită. făceam clătite cu mere. Prin urmare. «Tuşă Barberin. S-a lăsat apoi pe spate în scaun. ne îndreptasem spre Montargjfe. pentru că o vacă. roşii pentru ciorapii noştri şi. dovedea. mai degrabă.ştia el să salute de fiecare dată cînd i se dădea cîte ceva. — Ţi-e ţi^o datorez. ou cît e mai grasă. decît în răstimpuri unul greu. de ciml am plecat de a>d§kă. că ne aveam ca fraţii. mai în£îi de toate. Ei. Dacă i-aş duce ceva ? Acum. stăm şi mai bine cu finanţele : aveam în pungă. De unul singur n-aş fi putut înjgheba o orchestrat. ou atît e mai scumpă . mu era nici nouă. pe care le mîncam noi trei. dragă Mattia. care mă ţineam după el. vedeam cum curg monedele de argint în pălărie. deoarece în viaţa noastră de hoinari şi în popasurile noastre pe la ţărani ne întîlneam des cu văcari şi cu negustori de vite . să aflu preţul vacilor. fără să ne repetăm. De fapt am cumpărat lucrurile pe care le de primă urgenţă : mai întîi o trompetă. nu numai în clipa aceea." (Şi avea să ofteze.. mi-au încolţit în minte gîndiuri măreţe. oare mi se păruse mie că are în||ţişare de om de treabă. A doua zi. apoi ne-^au făcut loc de dormit în şură. că nu-mi pare rău după spital. nici frumoasă — la preţul ăsta nu puteam avea pretenţii — dar. aveam un capital de douăzeci şi opt de franci. Eu. Plecând din Corbeil. . în sfîrşit. Nu sînteţi dumneavoastră tuşa Barberin din Chavanon ? Ei.ne-au poftit la masă şi nejau ospătat. Barbarin. 228 Cu cei douăzeci şi opt de franci în pungă eram boieii mari şi. dacă i-aş duce o vacă. avea să ne vină mai uşor la mers. Ce prostie făceam dacă nu te luam în trupa mea '. şi nu Barberin. împărţind pe din micul nostru avut. Bineînţeles. iar Mattia. nu glumă. mă rog. se cădea să-i fac un dar. nu prea grasă. îţi făceai treaba cu ea ! Apoi. deoarece era mai puţin obositor să duci mereu în spaite un sac uşurel. la tuşa Barberin mi-a spus prinţul (ca în poveştile cu zîne) să duc vaca aste pe oare v-o dăruieşte. Ne pusesem la punct şi repertoriul. ci pîna la adînci bătrîneţe : o vacă. Ptecînd din Corbeil. cînd am plecat din casa aceea primitoare. fiindcă strîngea bani. Dar cănd i-am pus întîia oară întrebarea asta unui văcar. adică. o raniţă veche militară. Iar noi nu mai puteam de bucurie. pe drumul la capătul căruia aveam de gînd să mă duc s-o văd pe tuşa. Ultimiul ban îl puse mirele : o monedă de cinci £t Cîştigaisem o avere ! Dar asta n-a fost tot. nişte panglici. şi nu doream ca darul să fie prilej de greutăţi pentru biata mea tuşă. după ce ne îmbrăţişam. treizeci de franci. hohotind şi trîntimd în răstimpuri ou pumnul în masă . numai ca s-o îmbrăţişez. căci reprezentaţiile dfite acolo fuseseră şi ele răsplătite. i-am spus tovarăşului meu. avea să zică Mattia. pentru a-l înfăptui. sosind la Corbeil. desigur. trebuia.hangiu. ţi-aduc o vacă. Şi fiindcă rae mergea atît de bine.Nu. avea să intre cu ea în curte. astfel îneît puteam da mai multe spectacole în acelaşi loc. O vaică în locul bietei Roşcate. un şef de trupă oare să nu te pocnească e mare lucra ! — Vasăzică eştr mulţuimit ? — Mai e vorbă ! E întîia oară în viaţa mea.

pe versantul dinspre Marea Medi-teraină. niu-mi mai lipseau deicît douăzeci şi doi de franci ca să cumpăr vjsoa tuşei Bariberin. — Haidem la Varses. zise el. OBAŞUL NEGRU Drumul de la Montargis la Varses e lung. sau cincizeci de galbeni. fără doar şi poate.nune. dat fiind felul nostru de viaţă. vaca era a mea. Aş vrea să văd şi eu cum aora-tă o mină. cît e lumea. Aite hohote de rîs ! Eu însă nu . Varses se află în munţii Ceveni. De la Viarses la Chavanon avaata să cîştigăm negreşit şi cei douăzeci şi doi de franci care ne mai lipseau. s-^a îndurat să-mi răspundă serios şi chiar să stea de vorbă ou mine.. Cincisprezece napoleoni. comandaţi de Jean Cavalierx. împreună cu Alais. punînd ban cu ban. 0 sută cincizeci die franci. pe atîta mi-a fost de greu să-l fac să tacă. dar tot de aici i se trăgea şi sărăcia. să mergem întîi la Varses şi abia la întoarcere s-o vedem 'pe tuşa Barberin. am avut bucuria. asta însemna o sută cincizeci de franci. Maitotia era şi el aproape tot atît de mulţumit ca mine şl se simţea foarte mândru că îşi dăduse partea lui de contribuţie la realizarea unei asemenea sume . dar la peste o mie de kilometri dacă ţii seama de toate ocolurile pe care eram nevoiţi să le faoem. Varses a ajuns unul. iar când ajunse la o adînicime de o suită cincizeci de metri. ca să dăm reprezentaţii bănoase. dar şi când am ajuns în apropiere de Vatrses. Trebuia neapărat să colindăm oraşele şi tîrgurile mari. să trecem mai întîi prin Varses. acum o sută de ani. —■ Şi să se lase dusă de zgardă pe drumuri. de atunci. deoarece se temeau ca băS&ftnul să muşi irosească întreaga avere pentru aceste săpături nesăbuite : Vanses avea numai zăcăminte de fier. Dacă-i număram cincisprezece napoleoni pe masă. e drept că partea asta era foarte mare şi că. descoperi la Varses zăcăminte de cărbuni si. Dar oare era chiar cu neputinţă să cîştig această sumă ? M- am gîndit că nu şi că. aprovizionează Sudul şi tkxd să smulgă cărbunilor englezeşti piaţa Mediteranei. oare nu făcu nici o obiecţie. Astfel că ne-au trebuit vreo trei luni ea să 231 parcurgem inia asta de kilometri. aş fi izbutit să aiefun. Cînd gentilomul îşi începuse cercetările. Saint-Gervais. Atunci aveam să ftal. Ia o depărtare de cinci-şase sute de kilometri în linie dreaptă. Către 1750. Varses. —■ Vreau să dea lapte bun şi să nu mănînce prea mult. din bazinele carbonifere care. moştenitorii au făcut tot felul de intervenţii ca să fie internat înitr^un ospiciu. fără să fi găsit încă nimic. A doua zi dimineaţa i-am împărtăşit planul meti lui Mattia. Trebuia.mi-am pierdut cumpătul. am puitut să mă duc la culoare şi să cuget la cele aflate în cursul acestei convorbiri. Besseges. n-am fi strîns. dacă norocul din primele zile continua să ţină cu noi. de dare ne apropiam. aceşti o sută cincizeci de fj*arid. ena. protestanţii din munţii Ceveni. oare avea paisiu-haa săpăturilor. fără el. La fiecare lovitură de tîrnăeop. pierdut în munţi şi cunoscut numai pentru că îi adăpostise în mai multe rînduri pe Copiii Domnului. posesorul celor o sută oracizeei de franci şi aveam să^mi pot trăi aievea visul cu vaca prinţului. aceştia dădeau din 1 In urma revocării Edictului din Nantes de către Ludovic al XlV-lea. cunoscuţi sub numele de „Camisards" sau „Copiii Domnului". de a constata că folosisem bine timpul : în punga mea da piele se aflau o sută douăzeci şi opt de franci . cu lapte mult (un lapte ca smîn-tîna !) şi care mînoa mai nimica. s-au răsculat sub conducerea muncitorului brutar Jean . Ocolul ăsta ne-ar fi făcut să cîştigăm timp. cu alte cuvinte cincizeci de galbeni. bătrînul gentilom s-a vîrît în puţul pe care îl săpa şi n-a mai ieşit de acolo : mînioa şi dormea acolo. Minele de acolo trebuSe să Jie foarte interesante. un sat săraic. Aşezarea lui în creierul munţilor îi dăruise o anumită importanţă pe vremea războiukii cu hughenoţii. în felul acesta nu mai avea de înduinaft decfct neîncrederea lucrătorilor pe care-i folosea. însă de cărbune nici pomeneală ! Fără să-i pese şi oa să •s&ape de clevetirile care nu mai oontmeau. în sfîrşit. mai ales fără trompeta lui. Avea tocmai ce-mi trebuia miie : o vacă blîndă. aşadar. toată lumea îşi bătuse joc de el. Numai că trebuia timp ! Atunci mi-a încolţit în minte alt gînd : în loc să ne ducem de-a dreptul la Chavanon. numărCndu-rni ba-nu. iar averea mea era departe de a atinge asemenea cifră.Capi şi cu mine. 230 Pe cît îmi fusese de greu să-l stimase la început să vorbească. ca şi •câinele tău ? După ce şi-a golit sacul cu glume şi şi-a arătat din plki deşteptăciunea. un bătrîn gentilom.

Doar pe alocuri. cerul. iar loviturile de ciocane şi piloni. se preface într-Ain fel <fe clisă moale şi groasă. însoţit de lovituri înfundate — . macarale care se învîrtesc ou zgomot asurzitor . construite pe acelaşi calapod — cubul — fie că e vorba de biserică. care de obicei secate. iar deocamdată este. speranţa ţinuturilor din sudul ţării. De sus pînă jos. Caii sînt şi ei negri. fără fir de iarbă. am întrebat unde se află mina Truyere şi am fost îndreptaţi pe ţărmul stîng al Divonnei. altul de la Saint-Andeol. De mai bine tle un ceas tot auzeam nişte sforăituri puternice. două pîraie : unul din văgăuna Truyere. vîrtejuri de praf oare te orbesc şi cane se înalţă. rotindu-se pînă deasupra ora- şului. apa creşte cu trei. grajduri. împrăştie neîncetat o pulbere roşcată şi neagră. de jos. iar în zilele cu soare şi vînt se iscă. locuri sterpe. numai grămezi de bolovani cenuşii. creşte o verdeaţă sănătoasă. părerea oamenilor despre el se scihknibă cu desăvîrşire. de Pe acoperişuri. Varses e aşezat pe amîndouă malurile rîuleţului Di-vonne. într-o vîl-cea pe unde trecea pîrîul care dăduse numele minei. coşuri de 234 ou aburi . urcă pînă la acoperituri ! Negre de fumul coşurilor şi furnalelor. ci pentru calea ferată şi pentru vagoanele minelor : unde te uiţi. un muget asemănător cu al mării. care primeşte. pe unde stratul de pămînt este mai gros şi primeşte ceva mai multă umezeală. pe urmă. văzduhul se întuneca . iar bătrî-nul a încetat să mai fie un nebun de rîsul lumii şi a devenit brusc un geniu. de jur împrejur. iar pîraiele. era cam două-trei după-amiază şi un soare vesel strălucea pe cerul senin . un colac de dealuri golaşe. cînd treci pe lîngă clădirile cele mari. mai mulie sau mai puţine. Ştiam că unchiul lui Alexis era miner la Varses şi că lucra la mina de la Truyere. curat. nici un petic de păinînt bun de arat. Dacă locuia chiar în Varses sau în împrejurimi. Varses « departe de a fi un oraş frumos. îmboldiţi de credinţa nezdruncinată a sită-pî-nului. între cer şl pămînt se aşezase un nor gros de fum ce se tîra greoi. oasele sînt negre. care. Prin pieţe. . apa curge pe coastele golaşe ca pe o stradă pietruită. urcîndu-se pînă la coama acoperişurilor. apăsătoare : podişuri pietroase. birouri. toate clădirile sînt la fel. poduri mişcătoare. le simţi cum tremură din temelii. în cîteva minute. deoarece. pistoanele maşinilor cu aburi care se ridică şi se lasă regulat. fără copaci. apoi vîlceaua era de-o dreptul înfiorătoare . fum care. izbeau. pretutindeni numai bolovăniş cenuşiu sau alb. ciocane mari împroaşcă în jur o ploaie de scîntei. doair ici şi colo cîte un castan. frunzele copacilor negre. Dacă oraşul nu era prea fumos. când plouă. care. Totul e negru . 232 Umeri. vagoanele încărcate cu minereu de fier sau de cărbune. trăsurile negre. Ceea ce constituie şi va constitui întotdeauna bogăţia Varses-ului nu se află la suprafaţă. de grădini sau de statui . împreună cu Alads şi cu Besseges. umplînd numaidecît rîurile din văi şi făcîndu-le pe loc să iasă din matcă. după trebuinţă. că un puhoi de păcură sTa revărsat peste el. coboară în stradă. magazii. Ai zice că un nor de funingine s-a dintr-o dată peste oraş. chiar în oraş. patru. Varses e un oraş cu 12 000 de locuitori. şi peste tot. privită dinafară. într-adevăr. oamenii umblă pe străzi simt şi mai negri decît ceea ce îi înconjoară. prin mijlocul străzilor. clădirile ce servesc la exploatarea minei : hangare. care are în faţă un strălucit viitor industrial.sforăiturile veneau de la ventilatoare. care desfată privirea obosită de goliciunea munţilor. pe măsură ce înaintam. natura este tristă. nki pomeneală de monumente. de tribunal sau de Pretutindeni cuburi străpunse de ferestre. mormane de cărbuni şi de piatră. printre care zăreai cîteva fîşii de pămînt roşu . : într-o singură zi. făiă copaci. dud sau măslin pipernicit. în zilele de ploaie. ca mîlul de mlaştină. vezi bucăţi uriaşe de metal incandescent care se mişcă de parcă ar fi nişte bolizi . n-aş fi putut-o spune. săpau înainte şi puţul se adîncea. dar asta era tot. numai şine şi macazuri. pustietăţi. sfîşiindu-se de vîrful coşurilor înalte. pornesc puhoi. Deasupra capului. ci măruntaiele pământului. pămîn- 233 tul. Uliţele n-au fost croite pentru trecători sau trăsuri. sîrme. Din pricina acestor munţi pleşuvi se produc inundaţii groaznice. 5a intrarea în vîlcea. oare se rostogolesc de dimineaţa pînă seara pe şine. şi dacă bagi capul pe uşile şi ferestrele lor. La două suite de metri au dat peste un strat de cărbune. Astăzi. cinci metri şi chiar mai mult. însă. Cînd ne apropiam de Varses. dimpotrivă. Şi totuşi. cu străzi drepte . Intrînd în oraş. pînă şi apele Divonnei. negre de norod şi pulberea de cărbune.Cavalier (1680—1740).

îmi răspunse că omul ei nu se întoarce acasă decît pe la şase. o fi la stinsa ? Spune tu. 'tustrei morţi în mină. dar fără să bage de seamă uimirea mea. Locuia nu departe de mină. Unde-i drumul ? Dacă nu ştii. întinzînd mîna cu o încordare sălbatică înspre coşurile maşinilor de unde se revărsau valuri de fum. — Dar ce-ai cu el ? îmi zise ea. căci ne era o foame ! Nu mSncasem nimic de dimineaţă. cînd lucrul. Am priceput că era o nebună căreia îi murise bărbatul. Numai el ştie sale găsească. şase luni !. Şase luni. cirip ! Şi începu să fredoneze un cîntec vesel.' Apa-i bună. pe lîngă un pîrîiaş Gare să susure pe prundiş. în vreme ce. într-o explozie — groaznica primejdie a minei —■ 235 şi întâlnirea aceeat în ţinutul acela jalnic.. Ia du-te la cimitir şi numără unu. ne umplu sufletele de amărăciune. nedumerit. L-ai cunoscut pe Marius ? Nu ? Ei. Atunci m-a măsurat de sus pînă jos. trei. — Un drum cu copaci umbroşi. N-ai întâlnit un asemenea drum ? urmă ea. femeia care şedea în prag şi vorbea cu o vecină. Pe cînd ne apropiam de clădirile acelea. într-o stradă întortocheată şi foarte povîrnită ce cobora de pe deal spre apă. cînd am să-i vorbefec de Liza. cu cealaltă. blestemat să fii ! Apoi. Cînd am întrebat de el. ne ieşi în cale -> femeie tînără. să trecem pe la şase — şi atrt. De cînd îl caut şi tot nu-l găsesc ! Vorbea cu o repeziciune uluitoare. doi. Păcat ! înseamnă că e mai departe. Am crezut c-o să ne poftească în casă. întreb de drumul ăsta pentru că sînt sigură c- o să-l întîl-nesc pe Marius. Apoi luîndu-şi copilul şi sfcrîngîndu-l în braţe : Dar pe Pierre nu-l dau pentru nimic în lume ! Pentru nimic în lume . cu privirea rătăcită. n-are să mă mai asculte ou aceeaşi dragoste. că Maittia se întreba ce-o fi însemmnd şi de ce naiba mai bătusem atîta drum. Era chiar mătuşa lui Alexis. te-oş-teapta. înseamnă că şi tu eşti prost ca ăia care-mi rîd în nas. i-am mulţumit de răspuns şi am pornit-o pxin oraş în căutarea unei brutării. îi face bine la arsuri. căci simţeam. ba şi-aitunci înfulecasem în grabă o bucăţică de pline rămasă din ajun. şi întunecat. acuma ou se mai plimbă decît pe drumuri răcoroase . dînd mereu dintr-o mînă. Ajungînd în faţa mea.. De vreme ce nu mă poftea. n-am îndrăznit să-i cer găzduire . — Vreau să-l văd pe Alexis. Se întoarse apoi ou faţa către clădirile minei şi.. se opri şi îmi spuse : — Eşti bun să-mi arăţi un drum răcoros ? M-am uitat la ea. îşi mîngîia încet copilaşul pe cap. dă-mi-l înapoi pe Marius ! Blestemat să fii. Dar ce pierd eu vremea cu tine ? Marius mă aşteaptă. mtorcîndu^se către mine : Tu nu eşti de pe-aici. care era în mină. sub cerul negru . Cînd l-au ars gazele în mină. cu părul despletit şi oare tîra după ea un copilaş. Mai eram şi ruşinat de priminea asta. el sja strecurat pe drumul acela răcoros . Dar el cine e ? Şi arătă pe Mattia. — E tovarăşul meu. Mă temeam că Mattia are să-şi facă o părere despre prietenii mei. aşa că ne-am dus . dă-mi-l înapoi pe tata. fredonîn-ş cînitecul vesel. O fi la dreapta. De şase luni ! E mult pentru cel ce se iubesc. dă-mi-l înapoi pe fratele meu Jean. îmi întoarse spatele şi porni cu paşi mari. de aceea nici nu l-am mai îotîlnit de şase luni. să ne odihnim.ii spus o dată că. băiete. dar ea. căci praful de pe încălţămintea şi feţele noastre arse de soare l-ar fi convins şi pe un orb cit eram de obosiţi . vâzînd că nu răspund. să ştii că e tatăl copilului meu. eu nu . nici gîed ! Ne-a m. s-a uitat şi la Capi şi mi-a zis : — Tu eşti Remi ? Alexis ne-a vorbit de tine . apa-i proaspătă. strigă : Munca sub pămînt e munca dracului ! Iadule. cîrip. Felul cuim fusesem primiţi ne-a tăiat pofta să mai trecem pe la casa unchiului Gaspaid. dacă vrem să-l vedem pe Alexis. şi pe viitor. Şi ţineam cu orice preţ ca Mattia să nutrească simpatie şi-prietenie pentru Liza. ce şedea de asemenea în prag. în cele din urmă am găsit şi adresa unchiului Gaspard. nu-i aşa ? Cojocelul şi pălăria ta arată că vii de departe. şi cu păsărele care să facă cirip.

îmi spuse el cu bunătate. care mergea alaiuri şi care avea o faţă deschisă. pe atît de la largul meu eram cu unchiul : se vedea cît de colo că era frate cu „nenea" ! — Staţi de vorbă. Sfârctul. aşa cum era. Mergeam încet. la rîndul meu. cu mmacile sume-e pînă la coate şi cu gulerul lăsînd să i se var. că cămaşa curată. Trecând prin faţa intrau pe rînd şi-şi agăţau lampa înhr-*un oui. uita să mai răspundă. înaintau încet. După ce vă odihniţi. se urmărise să fie feriţi de trecerile prea bruşte lucrătorii oare. ceea ce le provoacă răceli şi chiar aprinderi de plămîni. ne-o luau înainte . Erau minerii care. copii . neegală. zise unchiul Gaspard.. fie că sînt puţuri de extracţie. de aerisire sau de sleire. ca a coşarilor. puţul Sfîntul Alphon-sino şi puţul Sfîntul Pancraţiu. pricina am înţeles-o abia mai tîrziu. umblam într-un şir lung. pe care îl cunoscusem mai demult şi îl întîlnisem acuma iar şi care cînta ca nimeni altul la trompetă. cînd am suit şi au treptele şi scăride ce duc la ultimul orizont. rîzînd. cu puţin îna-irke de şase. 236 fiind ales din calendar. dar şi ca să amintească data. cu băieţandrul care odinioară alerga pe cărările din grădina noastră. iar eu. ou pas greoi.să-l aşteptăm pe Alexis. Cînd am ajuns lîngă casă. 237 Capi. care se grăbeau spre casă. se întorceau la lumina zilei. trebuie c-aveţi multe să «/â spuneţi. unchiul Gaspard se apropie de noi : — Băieţi. avînd legătura cu toate părţile minei.. zise el. Am fi vorbit şi-o săptămînă întreagă şi tot nu ne-ain fi săturat ! Alexis voia să ştie cum decursese călătoria noastră. de la o adîncime de două sute de metri. bucuros că-l vede pe Alexis. eu îi explicam unchiului Gaspard că Mattia era tovarăşul meu şi asociatul meu. trăgîndu-l zdravăn cu dinţii de mîneoa hainei. căci pe drum mă . la ieşirea din mină. ne spuse el. astfel că ceilalţi mineri. după ziua în care încape săpa<tul. îşi arată dragostea. hainele şi pălăriile pline de praf de şi de stropi de noroi moale. am început să zăresc în îotunecoase ale galeriei licărind puncte lumi- noase ce creşteau cu repeziciune. într-atîta semăna da ţjuţin. Aflînd că prin galeria asta aveau să iasă lucrătorii. l-aş fi lăsat să treacă fără să^l cunosc. — Te-aşteptam de mult. numite puţul Sfîntul Iulian. ca a lui nenea Acquin. o să mînoaţi cu noi. cu lampa în mînă. negri toţi de aceeaşi pulbere care acoperea pă-mîntul. aşa că fiecare dintre noi. prăvălindu-d pe oameni la o adîn- cime de două-trei sute de metri . Se căutase astfel să se prevină accidentele care se produc adesea în puţuri cînd se rupe cablul sau cînd ouşca s? agaţă de vreo piedică. care se făoea priTitr-o galerie ce începea de lângă lampagerie şi dădea în primul orizont al minei. tot punînd la întrebări. înifiinţat cu Mattia şi cu Capi la gura ei . Nicicînd nu m-am bucurat mai mult cînd m-a poftit cineva la masă. zise el către un bărbat de vreo patruzeci de ani.â pielea albă. Şi uite4 şi pe domnul Capi. la cîteva minute după ce sunase ora şase. între timp. şi ă nu mi-ar fi sărit el de gît. Aceste trei puţuri nu erau folosite pentru şi urcarea lucrătorilor în mină. — Şi picioarele tale cam scurte. Deşi eram cu ochii în patru. Exploatarea minei de la Truyere se'făcea prin puţuri. — E Renii. — Drumul e lung de la Paris la Varses. faţa le era neagră. un băiat bun. unde temperatura este ridicată şi uniformă ajung prea repede la o temperatură joasă. serveşte nu numai ca să fie botezat puţul. nu l-am zărit pe Alexis. Mîine e duminică. ne daţi o reprezentaţie. ceea ce nici nu era de mirare căci erau fraţi. eram grăbit să aflu ouim se deprindea cu viaţa oea nouă. negru din creştet pînă-n tălpi. Alexis spune că e un cîine mai învăţat deeît un dascăl sau un actor. în acelaşi timp. de parcă îi dureau genunchii . umplînd strada. Pe cît de stingherit mă simţeam cu tuşa Gaspard. după ce isprăviseră lucrul. Am priceput că e unchiul Gaspard. căci aşa era datina la minele de cărbuni : să se dea puţurilor nume de sfinţi. iar eu o să pun ţara la cale cu băiatul îi zice atît de grozav din trompetă.

şi la cel de al treilea. judecind după primirea ce ne-o făcuse mătuşa. tu o să dormi ca Alexis. de unde era pompaită cu nişte maşini speciale. de acolo. totuşi drumul era obositor. adică să petrec seara cu el . pe colo. Unchiul Gaspard era miner care sapă cărbuni cu tîrnăcopul. la nouăzeci de metri. mîncasem pe apucate. înseamnă că sînt soi bun . la gîndul cumpărăturii pe care urma s-o facem. în priveşte lumina. —' Dacă o să am timp. Unchiul Gaspard. pentru că scara e bine făcută şi bine luminată. Cu ce cîş-tigam. nu o aveai decît pe aceea pe care ţi. la o adîncime de cincizeci de metri. îmi spuse unchiul Gaspard. iar Mattia. Ăsta era obiceiul ei. adică acela care împinge vagonetul cu cărbuni pe şine. dacă spunea. băiat de treabă. cînd înguste. Am stat. şi mînca mezelurile fără să spună o vorbă. De la plecarea din Paris. eram fericiţi să 238 stau şi la masă. de la locul de unde se scot cărbunii şi pînă la puţ . vagonetul era agăţat de un cablu care. pe urmă iar nişte trepte de lemn. d/upă aceea alta de piatră. Şi galeriile din mina Truyere măsurau în total treizeci şi cinci—patruzeci de kilometri. Alexis şi cu mine nici n-am închis ochii. hai în şopron. Dar nici în seara aceea n-am avut parte de un ospăţ adevărat. Eram negreşit. odată ajunşi în pragul casei. ca alţii. zise unchiul in-trînd în casă. după vreo zece minute de dădeai de nişte trepte scobite în stîneă.o dădea lampa din propria ta mînă. zicea el. — Că doară n-o fi mai scurt timpul pe pămînt decît sub pămînt. îl ridica pînă sus. fiind tras de o maşină. care i se părea cea mai frumoasa şi mai interesantă dintre toate. uitîndu-se la hainele lor mînjiite de cărbune şi. şi aşa ajungeai la orizontul întîi. săpate după cum îngăduia peretele stînch. trebuia mai întîi să intri într-o galerie săpată în stîncă şi. Dar. cînd joase. alta dincolo. dar asta nu era totul : mai trebuia să străbaţi tot felul de galerii ca să ajungi la locul de muncă. se făcea că nu vede . se strîngea în pîraie prin mijlocul drumului şi curgea astfel pînă dădea de nişte gropi anume săpate. să sfâm pe scaune. pe scaun la masă.ple subterane. o făcea cu binişorul. cînd late. să-ţi facă nenea un culcuş straşnic de paie şi de fîn. bucuros să cinez cu Alexis. Fireşte că nu aveai de parcurs de fiecare dată aceşti patruzeci de kilometri. la două sute de metri. se bucura şi el. Alexis prinsese mult drag şi se arăta foarte mândru de mina lui. ce-i drept. pătrunzînd prin crăpăturile stîncii. pe care le drept în jos . am fi putut din cînd în cînd să ne îngăduim cîte un ospăţ în vreun han ca lumea. rupte pe ici. — Şi cine o să vă mai cîrpească lucrurile ? Că pe toate le rupeţi ! Atunci. Şi către Mattia : Iar tu. unchiul răspundea : — Că bine zici : sîntem înţoliţi ca nişte prinţi ! Cina noastră n-a ţinut mult. cu o farfurie de supă înainte. ca să spun drept. Două sute de metri de coborît e mult. fii bună şi găteşte-aie mîine o supă pe cinste. Toată seara şi o bună parte din noapte. la capătul lor se afla o scară de lemn. — Atunci cu atît mai bine dacă v-aţi cunoscut : o mănînce cu noi. cu trunchiuri de brad cioplite cu securea . — Dacă nu trag şi eu la măsea. aproape cît şi mine.întrebasem cu grijă dacă. 239 ' Ca să ajungi la mină. trebuie să fie căptuşite. însă supă nu ni s-a dat : mătuşa ■îtătuse la taclale. ele sînt nişte skr. sau. Povestea cu înflăcărarea urnii călător sosit dintr-o ţară necunoscută şi care găseşte pe cineva care să-l asculte cu atenţie. — Băiete. Sub talpă simţeai o clisă alunecoasă. dacă pînă în vîrful turlelor de la Notre-Dame urcuşul şi coborîşul sînt uşoare. dar. nu tot aşa se întâmplă şi în unde treptele. — Uite-l pe Remi şi pe prietenul lui. aşa că. însă trebuia să facem economii pentru „vaca prinţului". — I-am mai văzut şi adineauri. iar Alexis era vagonetarul tui. Deşi era de puţină vreme niîner. pe tavan şi pe pereţi. n-aveam prea multe speranţe. Făcea pină acolo un drum de trei ori mai lung decît cei care se caţără în turlele bisericii Notre-Dame din Paris. Cînd galeriile străbat stînci tari. dar cînd străbat un teren oe se surpă sau alunecă. n-o să trebuiască să ne despărţim. căci mergeai prin apa care. co-borai tot pe scări săpate în stîncă sau pe trepte de Alexis lucra tocmai la orizontul al treilea. însă rar ni se îniîmpla să avem şi noi parte de o masă cumsecade. o coajă de pîine ici. în-tinzînd paharul. Ca să ajungi la orizontul al doilea. fire blajină. umezită mereu de apa ce se prelingea picătură ou picătură din pereţii galeriei şi care deseori îţi cădea rece pe obraz. erau cînd înalte.

în urma unor împrejurări cu totul întâmplătoare. iar văduva unuia -dintre ei înnebunise. trebuia să-mi înfrînez curiozitatea. altă ţinită dfecît să stau în mina de la Truyere şi să împing cît e ziulica de mare vagonetul cu cărbuni de-a lungul orizontului al doilea sau al treilea. Acestea se formează în chip firesc în minele de cărbuni şi se aprind de îndată ce vin în contact cu o flacără. adăugă el. Iar căldura e uneori atât" de mare. iar altele strîmbe şi joase. deseori. Aveam alt ţel. iar din puţuri se auzeau frecarea cuştilor de pereţi şi mai ales vuietul maşinii cir aburi. 241 O explozie de gaze omorîse. se luau tot felul de măsuri : fumatul era oprit şi. ca străzile din cartierul Saint-Marcel. vezi muşte. Acolo să-i fi văzut pe mineri. fluturi. se transformă în cocs. că doar n-o să-i zică din trompetă-toată viaţa ! Dar nu venisem la Varses ca să rămîn acolo. dacă ţi s~a urît cu ploaia şi cu tunetele. îneît să reziste la apăsarea rocii. Alexis fusese martor la un astfel de accident şi era cît pe-aci s-o păţească şi el . Lămpile astea sînt învelite într-o pînză de sîrmă foarte deasă. ci doar lămpile pe care le duceau minerii cu ei. ca să poţi trtce. cu chiu ou vad. Ca să se prevină exploziile. băiete ? Şi i-am găsi ceva şi lui Mattia. 240 trebuie să te tîrîi pe brînci. ca nişte bulevarde. păianjeni. Trunchiurile răs-pîndesc un miros de răşina. . cu copilul în braţe. spărgind cărbunele. distruge în mină totui. focul izbucneşte în aceeaşi clipă în toate galeriile. Aşa arăta mina în zilele de lucru. uşor şi pufos. Pe bîrnele astea cresc ciuperci şi un fel de mucegai. 242 VAGONETAR Cele mai mari primejdii pentru un miner sînt surpările. huila. goi pînă la brîu. m-am aflait în situaţia de a cunoaşte în toată grozăvia lor. pe alocuri. culcaţi pe o rină sau stînd pe vine ! Din tuneluri. în acest chip. Eram convins că voi pleca de acolo fără să aflu altceva decît oeea ce îmi povestise Alexis sau izbutisem. Am înţeles că era aceea pe caire o întâlnisem ia sosire. Tot ca să se preîn-tîmpine accidentele. ca să-i descopere pe cei care călcaseră dispoziţia. care tinde să se prăbuşească. inginerii de serviciu îi puneau pe lucrători să le sufle în faţă. el mi-a răspuns că era cu neputinţă. căci încă de la sosirea noastră în V. La uima urmei. dar explozia nu se mai poate produce afară. vreo zece lucrători. putrezesc mai repede). Dacă gazul întâlneşte flacăra unei lămpi sau a unui chibrit. arde numai gazul care intră în lampă. ce zici. iar pe ciuperci. ce contrastează cu negrul cărbunelui.(dacă sînt cu ferăstrăul. Dar priveliştea cea mai curioasă o ofereau tunelurile. chiar şi în puţurile de extracţie sau de aerisire. Tot ce mi-a povestit Alexis mi^a aţîţat grozav dorinţa de a coborî în subteran. iar curentul de aer purta departe mirosul şi fumul puşcăturilor. Galeriile se încrucişau şi. pentru că în mină nu pă-tr*und decît lucrătorii. e o meserie mai bună decît cea de gurist care bate drumurile. Dar chiar atunci cînd lumina lipsea. îl ameninţă. Nimic nu poate fi mai îngrozitor ca o asemenea explozie. huila cobora în orizonturi. Ei. instalată la orizontul al doilea. Oricum. meseria asta nu-i mai rea deoît altele şi. Cu toate că trunchiurile de copaci sînt puse în aşa fel. numite istfel după numele savantului englez care le inventase. Aşa că n-aveaon încotro. atunci %e schimbă socoteala. Prin galerii se rostogolea huruitul vagonetelor. galeriile se îngustează sau se turtesc şi. e tocmai ce-ţi trebuie. căutînd „un drum răcoros". rîzînd. din abataje se auzeau detunături. Dar oînd i-ara pomenit a doua zi despre asta unchiului Gaspard. căci nu existau felinare sau becuri cu gaz. ca să nu lase flacăra să treacă prin ochiurile ei . dacă lampa ajunge într-un loc cu gaze. pe ierburi -necunoscute. adică galeriile săpate de-a lungul stratului de cărbune. unele erau frumoase şi largi. parcă ar fi o explozie la o pulberărie plină. Şi iată că. ou şase săptămîni în urma. care nu seamănă defel cu semenii lor de la suprafaţa pămîntuluh Mai sînt apoi şoareci care mişună în toate părţile şi lilieci agăţaţi de grinzi cu capul în jos. exploziile şi inundaţiile . La două săptămîni după sosirea lui în Var-ses. îneît grinzile se îndoaie. dar mai erau şi zile cu accidente. — Dacă vrei să te faci miner. SG întrebuinţau lămpile Davy. să smulg de la unchiul Gaspard. se produsese o explozie de gaze. totuşi e câteodată atît de puternică. formau pieţe şi răspîntii — ca la Paris . Unde mai pui că ai rămîne cu Alexis. Numai că toată viaţa asta subterană se petrecea în beznă. de a simţi în tdată intensitatea lor primejdiile care-i ame-rurlă pe mineri clipă de clipă. care arde şi distruge totul în cale . de unde era transportată la puţul de extracţie. zgoimoţele îţi dădeau de veste că nu te aflai în împărăţia morţii .arses curiozitatea mea era foarte mare. încît cărbunele de piatră. de o albeaţă de nea.

dar cu cititul era mai greu şi conflicte s-ar fi putut lesne isca între noi. vezi şi tu. dar cîtva timp pacientul nu putea să lucreze. găsea el pe cineva. cu Capi. Auzind că Alexis urma să lipsească de Ia mină mai multe zile.de asemenea. Lecţia de muzică. era de-a dreptul cu neputinţă. apoi. avea să fie silit să-şi lase lucrul. să dea reprezentaţii prin satele învecinate. degetul de asemenea. nici chiar atunci cînd mi se întîmpla să fie nedrept. ţinîndu-se de cap cu amândouă mîinile şi supraveghind oala cu supă. nu mai era amărît şi speriat şi se întremase. accidentele de muncă datorate neglijenţei ori neîndemî-nării. în căutarea unui vagonetar. Mattia nu se mai plîngea de dureri de cap. băiete ? Şi-a început să rîdă cu hohote. devenind dintr-o dată serios. tălmăcind în bine chiar ceea ce era rău. nici îngăduinţa celor care se-îndeletnicesc cu învăţătura. dîndu-i să înveţe notele sau literele. — Aşa e ! Dacă Alexis poate să-l împingă. numai să vrei. Nu-şi ieşea din fire decît într-o singură împrejurare : cînd era împiedicat să lucreze. Nici măeai' un copil n-ar fi găsit. mîna avea să se vindece. iar el să pornească să dea . căci Mattia nu era omul care să se supere. de vreme ce-l împinge Alexis. Te pomeneşti că prinzi gust de meseria asta şi te laşi de hoinărit. mai tîrziu poate c-o să-ţi folosească şi ţie. deşi punga nu-i îngăduia să stea cu mîinile în sînt etc. căci eu nu aveam nici răbdarea. De trei luni de eînd eram împreună şi trăia în aer liber. de vreme ce îţi pot fi de folos. Pentru tine ar fi mai bine : în mină n-ai a te mai teme de lupi. mi-a spus el. ce-i drept. numai pentru cîteva zile. zise : Sigur că ai putea. mîine coborîm în subteran. în faţa acestea situaţii şi înţelegînd pricina necazului ■ pe de o parte. lihnit de foame. conflicte nu s-au ivit niciodată. Atunci se porni iar pe văicăreli : era un om distrus. iar pe de alta. — Păi vreau. Mattia nu mai semăna deloc cu copilul slab şi pricăjit pe care îl găsisem rezemat de zidul bisericii Sfîntul Medard. iară să-şi facă sînge rău sau să se împotrivească. l-am întrebat pe unchiul Gaspard dacă meseria de vagonetar era tare grea. — Şi vagonetul e greu ? — Nu prea. Dar ce avea să facă Mattia cît timp lucram eu în mină ? Nu puteam să-l las în spinarea unchiului Gaspard. într-o asemenea împrejurare. Şi totuşi. L-am întrebat dacă n-ar vrea să se ducă singur. eşti un băiat de ispravă ! Atunci ne-am înţeles. să mă revanşez în felul meu pentru găzduirea ce mi se dăduse. în tot timpul călătoriei noastre. Dădu totuşi o raită prin mină. dat fiind lipsa mîinii de lucru. — Tot ce poate fi mai uşor : împingi doar vagonetul Pe şină. chiar cînd îl puneam la treabă. — Sînt foarte bucuros să cîştig singur banii pentru vacă. Ce rn-aş fi făcut fără el ? De cîte ori/nu m-ar fi doborît oboseala. el o ţinuse într-un rîs. în ajunul zilei cînd trebuia să plec. Doctorul societăţii veni să-l vadă şi să-l pan- seze : nu era grav . dar se întoarse mofluz. simţind că era de datoria mea. — Bravo. Acum. Alexis s-a întois acasă cu mina dreaptă strivită de un bolovan mare de cărbune care se rostogolise peste el într-o clipă de neatenţie . Unchiul Gaspard obişnuia să ia viaţa aşa cum e. Şi chiar dacă deocamdată îmi ajuţi mie. jalea ! Mattia şi cu mine nu ne asemănăm deloc şi tocmai de aceeea ne înţelegeam aşa de bine. un deget îi fusese aproape zdrobit. dar aşa. Dacă podul din strada Lourcine îl mohorîse. mergea întotdeauna strună. rîzînd. iar mîna toată era o rană. începu să se jeluiască : cine o să-i împingă vagonetul cît timp băiatul va sta acasă ? Cu cine să-l înlocuiască ? Dac-ar fi fost ceva definitiv. 244 Am rămas deci înţeleşi ca eu să cobor în mină a doua zi. şi cu atît mai puţin cu stîrpi-tura pe care o văzusem întîia oară în podul lui Garofoli. fericit de o nimica toată. de ce n-aş Putea si eu ? 243 — Tu. soarele şi aerul curat îi redaseră sănătatea şi totodată dragostea de viaţă. A primit imediat. văzînd numai partea bună a lucrurilor.

în adîncul eir. turtesc galeriile. Ele se scurg într-o groapă mare. — Pîrîiaşul ăsta se uneşte cu altele. ia-te după mine şi. Avusese dreptate spunînd că nu era o meserie prea grea. mina ar fi în scurtă vreme inundată. aşa că trudeam mai mult. fie că pămîntul se "dicase. După ce le-am atras încă o dată atenţia lui Mattia şi lui Capi să fie cuminţi pe drum. am îmbrăcat hainele de lucru ale lui Alexis. care n-a ţinut de€ît o clipă. A doua zi dimineaţa. Pe pămînt erau şine de cale ferată şi pe marginea galeriei curgea un pîrîiaş. Ne aflam în faţa unei hrube negre şi.Bagă de seamă. cînd laşi faţa pămîntului. altă scară. puteam să mă descurc destul de bine Atîta doar că îmi lipsea îndemînarea şi deprinderea. ca să te afunzi în măruntaiele lui ? Am mai întors o dată capul fără să vreau. îmi zise el. ca luna pe un cer întunecat şi fără stele. M-am ruşinat de această mişcare nestăpînită. şi am pornit iar pe urmele unchiului. şi peste cîteva ceasuri. după ce vagonetul nostru îu plin cu cărbuni. A trebuit să le înlocuiesc. la capătul tunelului negru. după trepte. dîndu-mi lampa. te faci piftie. fără să fi ajuns mare meşter. apu-că-te de ceva. bravo. — Dar s-ar face o gaură ? — Ei. unchiul Gaspard îmi arătă ce aveam de făcut şi. ca să intri în beznă. îmi spuse unchiul Gaspard. de unde maşina pompează zilnic cam o mie — o mie două sute de metri cubi. Ne-am înfundat în galerie : el înainte. păru să înţeleagă şi el. mina noastră ne dă de furcă ba cu exploziile. treptele de lemn . Bolta era ceva mai înaltă decît statura unui om . Şi cum fără să vreau tresărisem. nu te lăsa. Nu mai era nevoie şi de povaţa asta ca să mă bage în sperieţi. îmi zise el. şi dacă te rostogoleşti. Erau lămpile lucrătorilor care intraseră în mină înaintea noastră . o gaură ! Galeriile minei noastre cotesc de zeci şi zeci de ori pe sub apă . căci pînă jos e mult. Şi cum să nu fii speriat. — La o adîncime de cincizeci de metri nu-i nici o primejdie să-ţi cadă apa în cap. în schimb. eu după el. zise el curînd după aceea. straturile caută să se lase în jos. caută să te opreşti. mai zise el. cînd cobori scările. el îl împinse cu mine. Dacă maşina s-ar opri. larma lor ajungea pînă la noi ca un zumzet. fie că tavanul se lăsase. de bine de rău. Capi. chiar în clipa aceasta trecem pe sub Di-vonne. formate ca şi el din apa infiltrată prin pereţi. După scară. un fel de amestec de eter şi răşină. ■—. Deoarece au tot scobit muntele prin toate părţile şi s>-au făcut goluri. nu mai era decît un glob alb. Ne aflam într-o galerie boltită. fără de care nu faci nimic în nici o meserie. după ce i-am explicat rînduiala. pînă nu o simţi pe următoarea cu celălalt picior. Noroc că viaţa pe care o dusesem de cîţiva ani încoace şi mai ales călătoria din ultimele trei . e drept că sînt unele mine unde există primejdia de inundaţie. ca să mă înveţe cum să-l duc pînă la puţ şi cum să mă feresc la încrucişarea cu alţi vagonetari. dar înaintasem destul de mult şi lu- mina. cu mai multă sforţare. cu pereţii drepţi şi zidiţi. mai mari la intrare şi care se micşorau pe măsură ce se depărtau. — Dacă aluneci pe scări. şi cînd apasă prea tare. intîlneai însă şi locuri pe unde trebuia să te apleci ca SŞ poţi trece. cu rezultate mai mici. — Scara. Uite. dar aici nu e cazul . vedeam jucînd nişte luminiţe. ca să ne mai sporească averea. Ajunşi la abataj. să nu ridici piciorul de pe-o treaptă. el începu să rîdă cu hohote. pe care îi aruncă în Di-vonne. . 245 — Asta e din pricina apăsării pămîntului.reprezentaţii muzicale şi teatrale prin sate. de nepătruns pentru ochii mei. adus de o boare călduţă pe care o primeam în obraz şi avînd un miros pe care-l simţeam pentru prima oară. ba cu surpările. —■ Am ajuns la orizontul întîi. cînd părăseşti lumina zilei. am plecat împreună cu unchiul Gaspard.

căci peste săptămînă se făcea treptat-treptat cenuşie şi apoi neagră. mîncai pe loc. minunîndu-mă. cîntînd mereu şi umblînd mereu. singurătatea. fiind. adică de foc.. dar.şi eu un miner bun. clipocitul apei din pîrîiaşe şi. deoarece accidentul i se întîmplase din pricină că sărise să-şi salveze trei tovarăşi ameninţaţi de o moarte sigură. trebuie să mergem la vagonet. Ca şi tine. ne porecliseră „guralivii". neauzind alt zgomot decît huruitul îndepărtat al vagonetelor. ci şi în capul lui. la vîrsta ta. 246 Ca să-ţi trăieşti viaţa sub pămînt. îşi strivise trei degete şi fusese silit să se lase de meserie. aşa că am ajuns nedespărţiţi. fusese simplă curiozitate. ca unui învăţător. Ei îmi zic în rîs Dascălul. pentru că ştia multe lucruri de care nici artificierii. fusese armator. Cîţiva ani trăise din această pensie. dimpotrivă. deoarece Vitalis mă obişnuise să nu mă mulţumesc cu una cu două. Apoi. o făceau şi mai apăsătoare. Am făcut cunoştinţă cu el în orele de masă şi ne-am împrietenit repede. So- cietatea la care lucra îi acordase un mic ajutor lunar. Şi dinspre partea asta stăteam cam prost. puşcăturile care. Acasă am bucăţi de cărbune şi de piatră. de cutremure de pămînt. De aceea poate mi se păreau atît de triste şi pustii ceasurile în care împingeam vagonetul prin hrubele întunecoase. adunate de vreo treizeci de ani. Răspunsul unchiului Gaspard cu privire la cărbunele de pămînt. Eu mă dădeam în vînt după poveşti — lui îi plăcea să vorbească. Trăiam doar în mină şi ara vrut să-mi lămuresc ceea ce vedeam : îi puneam pe ingineri să^mi vorbească şi apoi am şi citit. Din relatările lui Alexis nu aflasem tot ce voiam să Ştiu. unde se vorbeşte puţin. La locul de muncă al unchiului Gaspard aveam ca ve-vin un vagonetar care. căci de cîte ori îl întrebam : 247 — Ce-i cărbunele de pămînt ? El îmi răspundea : — Este cărbunele care se găseşte în pămînt. el mi-a răspuns altfel : — Cărbunele de pămînt nu-i altceva decît cărbunele de lemn : în loc să băgăm în sobă lemne din vremea noastră. Bătrînul să tot fi avut şaizeci de ani. nu aveam nici un chef să rămîn . şi mai cumplită. în tinereţe. eram şi eu curios. Şi cum eu mă uitam la el. continuă : —■ Azi n-avem timp de vorbă. Dar eu. în mină. meditaţia. fără să schimbi o vorbă sau să ai vreo distracţie. vino pe la mine să-ţi explic lucrurile astea pe-ndelete. Fiindcă coborîrea în mină şi ieşirea sînt prea obositoare. precum şi altele de soiul acesta nu-mi ajungeau. care or să te facă să înţelegi cu ochii ce vei auzi cu urechile. în loc să fie un copil ca mine şi ca alţi vagonetari. răsunînd în tăcerea aceea de mcr-mînt. Trebuia să stai ceasuri întregi. din cînd în cînd. la o surpare. Cînd vorbesc de barba lui. fără să te urci ca să iei masa . După accident aveam destul timp şi m-am apucat să învăţ : cînd ai ochi să . Unchiul Gaspard spunea că eram un băiat vrednic şi că într-o zi aveam să ajung. prefăcuţi în cărbune de stihiile firii. folosim copaci crescuţi în păduri străvechi. cu barbă albă. îţi trebuie însuşiri pe care eu nu le aveam : să-ţi placă tăcerea. Mîine însă e duminică. neavînd altă lumină decît cea de la lampa mea. trebuie să înţelegi că era albă numai duminica. I se zicea Dascălul.luni mă obişnuiseră cu oboseala. rămîneai acolo douăsprezece ore. astfel că nu mă plîngeam. rămăsese pe drumuri şi intrase în mina de la Truyere ca vagonetar. adică lucra la căptuşirea cu grinzi a galeriilor şi la întreţinerea lor. însă o să vezi că Dascălul e şi el bun la ceva : viaţa omului nu e toată numai în manile lui. zile întregi închis în tine. pe care oamenii ca tine şi ca mine le-au prefăcut în cărbuni. fiindcă dusese o viaţă rătăcitoare. nici minerii habar n-aveau şi nu se lăsa rugat ca să vorbească. cu chemare. foarte mîndru de ştiinţa lui. de vulcani. societatea dînd faliment. zi cînd minerii se spală mai pe îndelete. era bătrîn. deşi dorisem cu atîta foc să cobor în mină. Pe vremuri. iar explicaţiile unchiului Gaspard nu mă mulţumiseră nici ele. Cînd l-am întrebat acelaşi lucru pe Dascăl.

Asta e ceva mai greu de ekplicat şi cred că nici savanţii n-au ajuns s-o lămurească prea bine. dintr- o îngrămădire de plante şi de copaci . păstrate acolo. văduva unui miner. ci la oarecare distanţă. Cît timp le-a trebuit acestor straturi ca să se formeze ? Înţelegi şi tu. prin urmare. îmi ieşi în întîmpinare şi-mi spuse cu un glas tucu-ros : — Am pus să-ţi facă o biruladă. gătită cu vi/1 alb — specialitate culinară la mare cinste . pe tema asta. timp de mii şi milioane de ani. deşi lumea îmi zice Dascălul. cu totul diferită. pentru că. Dascălul locuia. Căci. ascultă. La urma urinei. spre deosebire de cei mai mulţi mineri. 249 Eu îţi spun doar atît : dacă înveţi ceva de la el. Du-te.vezi şi cînd la ochii ăştia mai pui şi ochelarii pe care ţi-i dau cărţile. Şi se găsesc în pămînt straturi de huilă oare u Pînă la 20—30 de metri grosime. nu chiar în oraş. aşa că am terminat repede cu biru- lada. au alcătuit nişte plute uriaşe pe mări. care s-au schimbat cu prilejul aşa-numitelor revoluţii ale globului pămîntesc. maiJ ales. sînt bucuros să te învăţ să priveşti în jurul tău. trebuie să-l mulţumeşti în toate privinţele. Huila s-a format. unde el îşi pusese un pat în colţul cel moi uscat (vorba vine. luată din blocurile cărora noi le zicem „perete" sau „tavan" şi care. Că dacă n-ar fi aşa de înfumurat. mai ales. dacă tineretul are ochi şi urechi. şi aşa mereu. rîzînd. Acuma nu prea mai am timp să citesc şi nici bani să cumpăr cărţi. de vreme ce părerile lor diferă. Pămîntul pe care îl locuim n-a fost totdeauna cum este acum. cum sînt. care trăieşte de dimineaţă pînă seară în umezeală şi-i picură toată ziua apa în cap. — Aha ! spuse el. mi-a venit şi mie cheful să învăţ. şi astăzi ştiu ceva mai mult decît tovarăşii noştri. poartă urmele acestor plante. ajungi să înţelegi tare multe. dă un strat de- abia de opt milimetri grosime . dar mai am ochi şi-i ţin deschişi. pe cît eram eu să-l ascult. dacă vrei să te împrieteneşti cu el. de pildă. pentru ca să fii în stare să pricepi colecţia mea. pentru că primprejur se găseau nişte scobituri săpate de vreme în coastele muntelui.întocmai ca plantele între filele unui ierbar. din păcate îmi mai lipseşte mult ca să fiu savant. Apoi vegetaţia asta a fost înlocuită prin alta. m nişte locuri triste şi sterpe cărora li se zicea Văgăunile. A doua zi l-am înştiinţat pe unchiul Gaspard că mă duc la Dascăl acasă. Cum s-a format această îngrămădire. singurul lucru 1» care se gîndise fusese că va fi mai aproape de peşterile din munte. Nici nu ne dăm seama cum poate să rodească o vorbă căzută într-o ureche atentă. stratul acesta de lemn nu mai dă decît doi milimetri. savanţii au făcut la socoteli să te-apuce ameţeala. însă pentru un miner. Această îngrămădire de plante şi de copaci. Nu te uita aşa la mine. ferigile uriaşe. Stătea la o bătrînă. toate. care te va lămuri mai bine decît mine. Biruladă e o mîncare de castane coapte. ci a trecut prin mai multe faze. să nu începi să te fuduleşti. Dascălul ar fi mult mai simpatic. îţi voi explica aşa cum mă duce capul şi în cît mai puţine cuvinte. 248 Era şi el tot atît de grăbit să-mi povestească. Din cauză că i-am fost călăuză prin minele de la Bos-seges unui savant numit Grongniart şi că l-am auzit vorbind în timpul cercetărilor. asta era un lucru obişnuit. care cu vremea au fost împinse de curenţi la ţărm. ce e cărbunele de pămînt. Unii cred că toate plantele astea. transformat iri huilă. Alţii spun că straturile de cărbune se datoresc îngrămădirii de vegetale urmînd unele altora. ci presat. Şi-a găsit cu tine să tăifă-suiască. • —. dacă te trage inima. creşteau ciirpei-cile pe picioarele de lemn ale crivatului !) . Fiindcă doreai sa ştii. a dat naştere la straturile de huilă. putrezind şi aşezîndu-se unele peste altele. omorît într-o surpare. Aşadar. ai să vezi îndată în colecţia mea cîteva bucăţi de cărbune şi. că va putea să-şi orînduiască după plac colecţia lui de huilă. aşa că nu-i lemn putrezit. are şi bujrtă şi. căci. băiete. Au fost vremuri cînd ţara noastră era acoperită de plante care astăzi cresc numai prin ţările calde. nu alta ! Au găsit că un hectar de lemn de pădure. de uscat ce era. Şi. Vine mîine. tăiat şi întins pe pămînt. ici^colo. o să mă-ntrebi. care la rîndul ei a fost înlocuită de o alta nouă. măturate de ape. ai să-ţi dai şi tu seama ce trebuie să crezi şi ce nu. unde se ducea să facă cercetări. au fost îngropate chiar în lo-cul unde crescuseră. şi. îmi spuse el. de pietre felurite şi de fosile. Luîndu-şi această locuinţă. o mulţime de bucăţi de piatră. pe mîine. Ea îi subînchiriase un ie) de pivniţă.

Am vrut numai şă ai o idee de ceea ce este cărbunele de pămînt. pentru ca să fii pregătit să-mi vezi colecţia. fiindcă la fiecare piatră. pe rafturi şi pe mese. să aibă mîini ! spuse unchiul Gaspard. Şi îmi dădu o pană ca să-i ajut să dea jos o bucată de ilă pe care începuse s-o desprindă pe dedesubt — de multe ori. vreo prăbuşire generală ? Am stat Ja ascult. nu-i aşa ? Şi totuşi nu e exactă. Era un clipocii de apă. iar cele mari. minerii fac apel la vagonetarii lor. pe jos. nu-mi puteam explica zgomotul apei în nici un fel. la fiecare urmă de plantă. căci. Apoi mi se păru că aud un foşnet ciudat pe pămînt şi de-a lungul pereţilor galeriei. ruşinea mă ţintui locului. Le trebuie mai bine de o sută de ani ca' să crească şi să putrezească. Venea dintr-un puţ. şi umplea toată locuinţa : bucăţile mai mici. nicicînd vreun director de muzeu n-ar fi spus-o cu mm multă mîndrie. urmă Dascălul. — Unchiule Gaspard. e nevoie de un şir de preschimbări şi de revoluţii pentru ca stratul de plante putrezite să ajungă în stare a hrăni un soi nou. ce1 puţin din cîte puteam eu să-mi dau seama. Dascăle ? — Cum să nu ! Are urechi şi sper că în curînd o să aibă şi ochi. Larma stăruia răspîndindu-se în toate părţile. 4 INUNDAŢIA A doua zi dimineaţa ne-am întîlnit în mină. Şi acum. Lăsîndu-mi vagonetul baltă. — După biruladă. a t Ca să capeţi un strat de huilă de treizeci de metri grosime.am început să înţeleg aproape tot ceea ce la început mi se păruse de neconceput. Tocmai mă întorceam cu vagonetul meu e la puţul Sfîntului Alphonsino. năvăleşte apa în mină ! — Fii serios. Dascălul îşi lua de la capăt lămuririle. bubuitul acela îngrozitor. . un bubuit asurzitor cum nu mai pomenisem niciodată. De douăzeci de ani strîn-sese tot ce găsise mai deosebit în timpul lucrului şi. rînduite. cînd am auzit dintr-acolo un huiet îngrozitor. Mi-am luat lampa şi am apropiat-o de pămînt. — Pînă una alta. Să fi fost vreo puşcătură mai puternică ? Vreun vagonet cart se prăbuşea în puţ ? Sau pur şi simplu se rostogoleau prin ganguri grinzi pentru întărituri ? Deodată. Vezi şi tu că cinci sute de mii de ani nu înseamnă nimic deci şi că trebuie mult mai mult. urcîndu-se în sus pe Zgomotul.' Cevenilor. tn-trucît minele din valea Cerei şi Divonnei sînt bogate îr fosile de origine vegetală. ai fost mulţumit de băiat. îi trebuie vreo sută de ani ca să crească mare. Oare ce să fie ? întîi mi-a fost o frică groz. Rosti „colecţia mea" pe un ton care îndreptăţea învinuirea ce i-o aduceau camarazii. aşa încît. Era vreo surpare.avă şi o clipă mi-a trecut prin gînd să mă reped pe scări. 250 e a. hai să o vizităm. Cît ? Habar n-am şi nu-i de nasul unuia ca mine să răspundă. trebuie un sir de cinci mii de codrii crescând pe rând în acelaşi loc. însă cum de atîtea ori rîseseră toţi de mine. adică cinci sute de jmii de ani. căci copacii nu vin unii după aiţii aşa de simplu. într-adevăr. se datora vasâziei5. fără doar şi peate. Dealtfel. colecţia părea foarte bogată. o droaie de şobolani îmi trecu în goană printre picioare. Era. băiete ! — S-o fi făcut o gaură sub Divonne. avea acolo exemplare raiC care l-ar fi fericit pe orice geolog sau naturalist. — Ei. apei care năvălea în mină. am alergat la abataj. apă. Locul în care mă oprisem fiind absolut uscat. Vizita ţinu pînă noaptea. zise unchiul Gaspard. în asemenea împrejurări. stăm de vorbă şi între timp îţi arăt colecţia mea. că o pădure nu se iveşte de la o zi la alta . iar cînd un soi înlocuieşte un altul. unde fusesem pentru 251 a treia oară.prin regiune. hai să fugim F — Ia lasă-mă în pace ! . Este o cifră uluitoare. pînă la sfîrşit. fugind ca un escadron de cavalerie urmărit de vrăjmaş.

eu sînt mai bătrîn. singurul dintre noi care mai părea să-şi fi păstrat sîngele rece Nu avem altă scăpare decît în vechea galerie. căci în aceeaşi clipă. zisei eu. înecîndu-ne lămpile. Dar acum şi cei mai puternici îşi pierduseră dîrzenia cu care se mîndreau atît şi. Şi tot strigînd „Vine apa în mină !". Nu făcusem nici zece paşi cînd am dat peste Dascăl. că unchiul Gaspard rămase cu tîrnăcopul în aer şi ascultă : zgomotul se auzea din ce în ce mai tare. Remi. Apa creştea văzînd cu ochii. 252 Dascălul începu să alerge cu noi şi toţi trei răcneam trectnd prin dreptul abatajelor : — Fugiţi ! Fugiţi ! Vine apa ! Apa creştea cu o repeziciune înspăimîntătoare. trecu în fruntea . unchiul Gaspard trecu cel dintîi. ne aflam în întuneric. înainte de a pune piciorul pe ultima treaptă. Cum să-l stăvileşti. Fă-ţi rugăciunea. ci un puhoi. dar se opri : — Urcaţi-vă voi mai întîi. care o vizita deseori în căutarea cine ştie căror curiozităţi. — Spui prostii. iar Dascălul la urmă şi. Acuma ne ajungea pînt la genunchi. O adevărată cascadă ! — Nu vă lăsaţi ! strigă unchiul Gaspard. ceilalţi îi rîdeau în nas sau ii întorceau spatele. am fi fost tîrîţi înapoi. — Fugiţi ! strigă Dascălul. Vine apa în mină. căci mai aveam cincizeci de metri de străbătut pînă la ieşire. N-aveam vreme de pierdut. Chiar ajunşi la orizontul întîi şi tot nu eram salvaţi. Vechea galerie era o parte a minei părăsită de multă vreme şi pe unde nu mai călca nimeni. ridicînd din umeri. I se întinseră toate lămpile. cum să ţii P'ppt izbiturilor lui şi trunchiurilor pe care le tîra ? Spuneau şi ei ce spusese Dascălul cu cîteva clipe înainte : — Sîntem pierduţi ! Ajunseră în dreptul nostru. Dascălul sosi acolo cel dintîi. cu lămpile stinse. Nu mai încăpea îndoială. tîrîndu-mă pe mine cu cealaltă. însă cei ce veneau în spatele nostru fură luaţi de apă şi cu siguranţă că şi noi. Noroc că nu eram prea departe de treptele de lemn. atras de vuiet. spuse Dascălul cu un glas aproape liniştit. îngreunîndu-ne fuga. cînd vorbea. la vocea bătrînului de care şi-ar fi bătut joc cu cinci minute înainte. Niciodată cei patruzeci de metri ce despart orizontul al doilea de întî-iul n-au fost străbătuţi cu o asemenea viteză. — Inundaţie ! ţipă unchiul Gaspard. dacă am fi avut mai mult de zece trepte de urcat. şi daţi-mi o lampă st vă conduc! De obicei. alergînd spre noi. — Sîntem pierduţi. — Fugi repede ! îmi strigă el. cîţiva mineri care veniră după noi. strigă el. o atingeam cu mîna. Dar. Nu era o apă domoală. eu după el. ceva mai tîr-ziu. Dascălul şi cu mine ne agăţarăm de trepte ca să putem rezista. care cobora şi el în galerie. Oamenii care veneau în fugă spre noi şi ale căror lămpi le zărisem voiau să treacă prin galerie ca să ajungă la treptele Şi la scările din apropiere. iar apa năvălise şi în galeria asta . afară de Dascăl. Apa ne trecea de genunchi . Insă nu era cu putinţă să străbaţi un asemenea puhoi. altfel n-am fi apucat să ajungem pînă la ele. se supuseră ca nişte copii. — Stînga-mprejur. un val de apă ne căzu în cap. El apucă repede una cu o mina şi. ne zise el. 253 — Ia veniţi încoace ! strigă deodată Dascălul. Dar în aceeaşi clipă apărură în galerie vreo şapte-opt lămpi. un vîrtej turbat care smulgea totul în cale şi învîrtea buştenii ca pe nişte fulgi. — A făcut Divonne o spărtură. mai înfiorător. cascada se prefăcu în torent. fără* să ne mai aplecăm. unchiul Gaspard îşi apucă lampa — căci acesta e gestul pe care-l face mai întîi orice miner — şi o luă la goană prin galerie.— Stai şi ascultă ! Se vede că glasul mi-era atît de tulburat. apa năvălea nebuneşte.

— Cu cîrligele de la lămpi. cu mîinile şi cu picioarele. înaintam destul de uşor. am pătruns în fundătură. Dar cînd ştii că dacă aluneci îţi afli moartea la capătul povîrnişului. bubuitul unor tunuri. Dacă stăm aşa. n-ar fi făcut o larmă mai cumplită. întrucît acuma mergeam în sensul în care curge» apa. trosnete de lemne. unchiul Gaspard. Trebuia ori să ne repezim într-o înfundătură şi să cîştigăm cîteva minute. îngroziţi. de la şold. scobisem cu toţii cîte o gaură. căci nici unul din noi n-avea tîrnăcop . am deosebit zgomotelt care ne asurzeau urechile de cînd începusem să gonim şi de care nu ne dădusem totuşi bine seama . După ce am umblat aşa prin galerie cîteva minute ori cîteva secunde — cine mai ştie ? căci nimeni nu-şi mai dădea seama de timp — el se opri. Atunci. mîncînd ceapă.cetei noastre. Pages. — S-a revărsat apa adunată în puţurile vechi. înnebuniţi de spaimă. adică speranţa de a ne sal va. rMicînd din umeri. fundătura fiind foarte înclinată şi lunecoasă. —. Coupeyrou. nu trebuie să ne obosim. spust Dascălul. pocnituri 254 -sarde — în toată mina era un vuiet care ne făcu să îngheţăm de spaimă. Do> dintre tovarăşii noştri au continuat să meargă înainte *în galerie. — Trebuie să ne refugiem într-o înfundătură. Bergounhoux. ne-am uitat unul la altul. — E potopul ! repeta unul. şi un vagonetar. ţineam morţiş că e o spărtură. prăbuşiri. zise el în cele din urmă. în care să ne sprijinim piciorul. toţi îşi luaseră lămpile. Sfatul era bun. vîr-tejuri şi căderi de apă. 255 . eu. ori să mergem înainte prin galerie. Nu mai avem vreme. dar greu de înfăptuit. ne priveam căutînd în ochii vecinului lămuriri pe care mintea noastră nu ni le dădea. — O spărtură în matca Divonnei. Cu Dascălul în frunte. Dascălul nu scosese o vorbă. la umbra unui dud. care s-a mîniat şi vrea să se răzbune. ca şi cum ar fi discutat la lumina zi-^ei. dar pe aceştia nu i-am mai văzut niciodată. trei lucrători. pascalul nu spusese nimic şi se uita pe rînd la fiecare. Părerea asta era a mea. de care să ne rezemăm. urmă Dascălul ! Şi fiecare se apucă să scobească peretele cu cîrligul lămpii. Carrory. mai venindu-ne în fire. căci dispreţuia văicărelile zadarnice. — Şi pe urmă ? — Cum mai ieşim de acolo ? Să te înghesui într-o înfundătură însemna să te îngropi de viu . dar nimeni scule. după ce fiecare îşi dăduse cu părerea. — Cutremur de pămînt ! — Duhul rău al minei. ne istovim puterile foarte repede. apa urcă prea repede într-adevăr. cu riscul de a fi luaţi de apă în cîteva clipe. amestecat cu al tunetelor şi al unor explozii. strigă el. Ceilalţi dispăruseră în galerie. Lucrul era anevoios. — Copii. Vuietul din mină continua cu aceeaşi tărie : nu există cuvinte pentru a zugrăvi zgomotul acela înspăimîntător . — Sigur că e o revărsare. agăţaţi. asta îţi dă puteri şi în-detnînare. Eram şapte : Dascălul. Trebuie să ne facem nişte scobituri în şist. '— E potopul! — Sfîrşitul pămîntului ! — Doamne. la piept. Cînd am isprăvit. dar nu ne dădea mîna să mai aşteptăm şi să alegem. ne zise el în cele din urmă. nivelul apei creştea vertiginos : de la genunchi ne ajunsese la şold. Cît ai număra pînă la zece. fie-ţi milă de noi ! De cînd urcasem în adăpostul nostru.

dar mai scurtă. — Ai înnebunit de frică ? — Sau te şi crezi pe lumea cealaltă ? — Cred că apa n-o să se urce pînă la noi şi că. — Stîrnită de duhul rău al minei. 256 — Ca de obicei ? — Ba nu. este pentru noi ceea ce e clopotul pentru scafandri : aerul. Auzindu-l pe Dascăl spunînd că ne aflăm ca într-un fel de clopot de scafandru. Nu răspunse. zise Dascălul. — Bine. ar trebui să ştiu cum a venit. în libertate. de la sine. — Ce-i cu ea ? Arde. îşi şi pierduse autoritatea pe care i-o dăduse curajul arătat în clipa primejdiei. aerul nu poate ieşi . Am rostit cîteva cuvinte. ci coboară totdeauna. dacă murim.. — Adică ce vorbă este asta. — Nu mai fă pe vrăjitorul ! — Nu fac pe vrăjitorul : ne aflăm într-un clopot de aer şi tocmai aerul ăsta îndesat împiedică apa să urce . dacă nu eşti mai breaz ca noi. n-au mai vrut să-l asculte pe Dascăl. însă chestia cu duhul rău este o pi ostie . Dascăle ? întrebă Pages. — Ei. — Pe naiba ! Asta nu-i greu de ghicit. că doar apa a venit după noi. — Ce să spun ? — Orice.. — Şi asta ce înseamnă ?. — Ţi-ai pierdut minţile. tot de aici vine şi pieirea noastră : aerul nu poate ieşi. — Auzi prostie ! Parcă apa nu e mai tare ca orice ! — Da. care v-aţi bătut de atîtea ori joc de Dascălul nostru. spune orice îţi trece prin cap. neîncrezători. Şi aici e acelaşi lucru : sîntem ca în fundul paharului şi apa n-o să vină pînă la noi. după cum nu-i primejdie nici de apă. îmi zise Dascălul. — Vasăzică am scăpat ! sări Carrory. şi abia acum îmi dau seama ce nedrepţi eraţi voi ăştia. şi tot e ceva . taci din gură ! — Ştiu că e o inundaţie. spuse unchiul Gaspard. — Venită din Divonne printr-o spărtură. Ca să răzbim zgomotul. continuă Dascălul. —■ Am scăpat ? N-am spus asta. vezi ? Golul ăla e făcut de aer. dacă n- a fost inundat decît orizontul al treilea. s-a îngrămădit în galeria asta şi acum ţine piept apei şi o dă înapoi.. Dar cînd arunci un pahar cu gura în jos.. bine. — Păi vorba e : o să scadă ? Habar n-am. Ce ne scapă e faptul că. N-o să ne înecăm. şi mai departe ?. dar dacă de aici vine salvarea.— Din pricina unui cutremur. — Păi dacă nu ştii. Aşa. Ca să pot spune. — Habar n-am. El ştie lucruri pe care noi nu le ştim. Fiecare repeta ceea ce mai spusese o dată. apa se ridică pînă în fundul paharului ? Nu. o inundaţie care vine de sus. închisă la un capăt. — Spărtura ? — Aia nu se face aşa. începură cu toţii să bombăne. — E o revărsare. fiindcă e închis. De unde vine ? întrebară în acelaşi timp mai multe voci. — înţeleg. fundătura fiind astupată. asta nu ne paşte . — Ia nu fă pe savantul. Dar şi noi sîntem închişi şi nu putem ieşi. Acuma ceva mai încet. — Cînd o să scadă apa. într-o găleată plină. vorbeam cît puteam de tare şî totuşi glasul ne era înăbuşit. — De la vechile galerii. flacăra e mai vie. fundătura noastră. ce. n-o să murim înecaţi. şi asta n-avem . asta e tot ce vă pot asigura. cea cu vechile puţuri ar fi cu putinţă. Şi cum ne simţeam mai în siguranţă de cînd apa nu mai creştea. — Cutremurul ? — Nu ştiu. în care apa nu putea să urce pînă la noi pentru că o oprea aerul. Nu-i aşa că rămîne un gol ? Ei.. nici primejdia. afară. Ştiţi bine că apa nu suie. — Spune ceva. care acum n-o să mai crească nici cu un deget. numai vorbeşte. Descăle ? — Uită-te la lampa ta. împins de apă. Că sînt gaze ? — Nu.

. aşa că şi asupra lor. vedeţi ? Chiar asta-i primejdia. în toată grozăvia ei. necunoscutul avu acelaşi efect copleşitor. v-aş spune-o. apa nu mai năvăleşte. Cum să trăieşti în aerul ăsta comprimat ? Iată ce-ar trebui să ştim şi ceea ce o să aflăm pe pielea noastră. — Dar noi ? întrebă Bergounhoux. Dar nu ştiu. Marius era feciorul lui. că doar n-oi fi vrînd să găureşti cu cîdigul lămpii cei patruzeci-cincizeci de metri care ne despart de lumina zilei ! — Păi murim de foame ! 253 — Nu-i asta primejdia cea mai mare. — Ascultă. — Ce să aşteptăm ? — Să aşteptăm. tot miner ca şi el. Marius ! Nici un răspuns. Mi s-a părut că nu rostise vorbele astea cu prea multă convingere.. — Poate că şi oraşul a fost luat de ape ? — Poate. ca să putem sta fără primejdia de a cădea în apă. zise el. deşi o vedea limpede. zise Dascălul. — Mina trebuie să fie plină. — Ei. — O fi găsit şi el o fundătură. — Eu am ameţeli. trebuie să ne rostuim locul. se dezmeticise. doar din cînd în cînd se auzeau prin pereţi bubuituri şi se simţeau un fel de vibraţii ale solului. — Şi Marius ? ! izbucni Pages. — Acum. ca şi asupra mea. Dar într-o situaţie ca a noastră. auzin-du-l însă pe Dascăl spunînd că mina este plină. dealtfel. care lucra la orizontul al treilea. tovarăşii mei părură la fel de îngrijoraţi de vorbele lui . Eu habar n-aveam ce e aerul comprimat şi poate tocmai de aceea am fost atît de înspăimîntat de cuvintele Dascălului . morţi ? Nimeni nu mai îndrăzni să scoată o vorbă. tot acelaşi lucru ar fi fost. într-o mină. Urmă o clipă de tăcere şi de spaimă. Am citit undeva că nişte lucrători prinşi de ape. dar care e pricina ? S-a revărsat Divonna pînă la puţuri ? A fost furtună ? A ţîsnit un izvor nou ? A fost un cutremur ? Dacă am fi 257 afară. era pe vremea războaielor religioase. spuse Dascălul. nu se gîndea decît la măsurile ce trebuiau luate ca să ne organizăm apărarea. Pînă atunci grija pentru propria lui viaţă îl împiedicase să se gîndească la băiat . înecaţi. poate. Ne aflăm la vreo patruzeci de metri sub pămînt şi peste noi : asta înseamnă că aerul nostru suferă o presiune de patru-cinci atmosfere. compătimirea sau mila nu pot pune prea multă vreme stăpînire pe inimi şi pe minţi. din nenorocire însă. am putea răspunde . Noi ce-o să facem ? — Tu ce-ai vrea să faci ? — Nu-i altceva de făcut decît să aşteptăm. — Păi doar ne-am făcut găuri. deznădăjduit. dacă spui că apa nu mai poate urca ? — Nu-ţi simţi capul greu ? Nu aveţi vîjîieli ? Puteţi să răsuflaţi uşor ? — Pe mine mă doare capul. nici ei nu ştiau mai mult decît mine. . E mult de atunci. ca şi noi. în loc să fiu neştiutor. Dar şi dacă s-ar fi întîmplat ieri. — De vreme ce e inundaţie ? ! — Ei. Nu de foame mă tem eu. — Păi ce te îngrijorează. nici măcar ecoul . Dascăle. sîntem înăuntru. au stat douăzeci şi patru de zile fără să mănînce. n-ar vrea nici Dumnezeu. Cel puţin o sută cincizeci de oameni coborî-seră de dimineaţă în mină : cîţi or fi putut să se prin puţuri sau să găsească un adăpost ca şi noi ? ToV tovarăşii pierduţi. — Mie îmi zvîcnesc tîmplele. Cîtă vreme o să putem trăi în aerul ăsta ? Nu ştiu nici eu. zise Dascălul. glasul lui înăbuşit nu trecu dincolo de clopotul nostru. Dascălul îşi dădea seama de starea noastră deznădăjduită şi. după o clipă de tăcere. vorbeşte. Dacă aş fi om învăţat. — Marius ! Marius ! strigă el cu un glas sfîşietor. — Eu parcă m-am tîmpit. O sută cincizeci de oameni înecaţi ar fi prea îngrozitor . Zgomotul apei se potolise. de ce ne sperii ? Care-i primejdia cea mare ? — De foame nu mori.de unde afla. şi ? Sigur că e inundaţie.

trebuie mai întîi să poată. Dascăle. poate chiar într-o situaţie mai rea. ştii bine. în părţile mai tari. — Om de nădejde. apăi şi eu sînt vagonetar. dacă nu la largul nostru. căci pe plută măcar ai aer. el e cel mai om ! — Ieri nu spuneai aşa. trebuie să ne rînduim cît mai bine. Ne-am pus pe treabă. zise Dascălul. el e singurul care nu s-a pierdut cu firea . ca să nu recunosc că ştie mai multe decît noi. care sîntem dedesubt. Pe două prispe am încăpea toţi : patru pe prima şi trei pe a doua. curajul se impune. Dacă îl fură somnul pe unul din noi. ca la o casă. o să mă ascultaţi . cu cîteva ceasuri mai înainte. care era cam nătâng de felul său şi nu se pricepea decît la împinsul va- 260 gemetului. Sîntem şapte inşi. apăi acela e Dascălul . 259 — Neapărat. am şi eu o vorbă de spus : dacă vreunul dintre noi şi-a păstrat capul. S-ar putea să rămînem multă vreme aici. respiri şi vezi. — Staţi puţin. — Să ne legăm unul de altul. — Nu zi aşa. — Ia ascultaţi. care dădeau destulă lumină ca să ne descurcăm. la rînd cu ceilalţi. — Ieri eram şi eu prost ca tine şi îmi băteam joc de el. Şi voi ce faceţi ? — Hai. Astăzi însă îi cer să ne conducă el. în multe privinţe.' întrerupe Carrory. e un om întreg şi. Dar ca să ne vină-n ajutor. N-aveam pe atunci experienţa pe care am cîştigat-o mai tîrziu şi mă miram nespus că aceiaşi oameni. dacă vreţi să vă fiu şef. în situaţia noastră poţi orice ca să scapi cu viaţă. măcar aşa. Nu ştiam cît pot uneori împrejurările să schimbe părerile şi simţămintele oamenilor. şi cu cuţitele. ca să nu ne rostogolim în prăpastia de la picioarele noastre. care. ştie mai multe ca noi. te-ascultăm. e pierdut. — Te vom asculta. Dascăle. şi aşteptam de la el un ajutor. Pages . se amestecă unchiul Gaspard. Aveam patru lămpi aprinse. căci dacă vreunul din noi alunecă. căci săparea celor două prispe era cel dintîi lucru ce urma să fie Trebuia să ne aşezăm. — N-o să putem niciodată. Simţeam că forţa sa sufletească lupta cu nenorocirea. Cu sîngele-i rece şi cu chibzuinţă lui. Şi de ce nu eu. Dascăle. Dascălul căpăta în ochii noştri un prestigiu care creştea clipă de clipa. multe zile. Cîtă vreme o să treacă pînă vor începe lucrările de salvare ? Numai cei de pe pămînt pot s-o ştie. Orice s-ar întîmpla. trebuie neapărat. — Dascălul ? . zi-mi la ce mă pui ! Sînt voinic. dar dacă n-o să socotiţi ? — Ba o să socotim. — Dacă o să socotiţi că ceea ce vă cer eu este just. de unde ? — Să ne ţinem de mînă. ca să putem rezista. — Şi Mnghii. zise Dascălul.— Şi credeţi că n-o să obosiţi stînd tot mereu în aceeaşi poziţie ? — Cum ? Crezi c-o să stăm multă vreme aici ? — Parcă eu ştiu ? ! — Or să ne vină-n ajutor. i-am făgăduit noi într-un singur glas. şi lumină. Dascăle. ca şef. — Cu ce le săpăm ? —■ N-avem tîrnăcoape. să mă ascultaţi. care o doborîse pe a noastră. — Eu zic că ar fi mai bine să săpăm nişte prispe. e pierdut. nu găseau destule vorbe de batjocură ca care să-l copleşească pe Dascăl erau acum cei dintîi să-i recunoască virtuţiile. — Doar se ştie că eşti om cinstit. — Şi care ştie multe. fie ! Dar cu o condiţie : să faceţi tot ce vă spun. A fost artificier ca noi şi. are şi suflet. Hai. Noi. . — Nu ne trebuie un vagonetar. Prin măreţia şi frumuseţea lui. pe deasupra. Propun să fie şeful nostru şi să conducă munca. Nu ştiu ee se va întîmpla : o să fim ca nişte naufragiaţi pe o pluti. — Nu te mai gîndi la glumele noastre. — Şi te vom asculta. — Să alegem locurile unde se poate săpa mai uşor. mă rog ? Dacă luaţi un vagonetar. — Cu cîrligele de la lămpi în părţile sfărîmicioase. dobitoeule ! Ci un om ! Şi dintre noi toţi.

scăpaseră de umezeală. urmă Dascălul. — Trei dintre voi. la întrebarea : „Cine are chibrituri ?". prispele trebuiau să fie destul de late ca să încapă patru inşi pe una şi trei pe alta. Tăcerea astă grea. fără un murmur. Munca îţi umple timpul şi te împiedică să te gîndeşti. într-adevăr. Toată lumea fu de părerea lui Compeyrou. îngropate acolo de cine ştie cînd şi care ne-au fost de mare folos. o să mai avem nevoie de ele. Munca pe care o aveam de făcut ar fi fost foarte uşoară. folosind însă doar cuţitele. Munceam cu nădejde. tăcerea asta oe moarte era mai înspăimîntătoare. tu nu trebuie să munceşti. spuse : — Am şi eu chibrituri. Şi toţi. că nu eşti prea voinic. care de-abia lumina cuşca noastră. o căciulă de lucru cît un turban turcesc de bîlci. Eram ca într-un mormînd. 261 — Nu. apa încremenise. Şi ne-am pus pe treabă. — Unde ? — Nu ştiu. chiar şi Dascălul.— Juraţi ? întreabă Dascălul. Dascălul. Stin-geţi-le şi lăsaţi numai una să ardă. cum spusese Dascălul. Pages Şi cu mine. Rămase aprinsă o singură lampă. scobindu-le în şist şi. mai toţi lucrătorii au chibrituri în buzunar. într-un tîrziu. Carrory şi cu mine ne-am aşezat pe prispa de jos . — O clipă. — Deocamdată destul. mai straşnic şi mai ermetic decît un zid de piatră. să fi avut sculele trebuincioase . Mai tîrziu o s-o lărgim. Tot săpînd aşa. cei mai voinici. Tocmai eram gata să stingem lămpile de prisos. ca să nu ne rostogolim pe povîrnişul adăpostului. aşa că. săpasem o platformă pe care ne puteam aşeza. ca să-l apere de primejdii şi de accidente : era doar cîrmaciul nostru. — Jurăm ! am răspuns noi. totuşi să ne gîndim şi la asta. am avut o clipă de deznădejde. Mina era plină. spuse Dascălul. odihna ne aminti iar situaţia groaznică în car^ ne aflam. cu o lampă în mînă. după ce umpluse toate galeriile de sus pînă jos. mergea de la un „şantier" la altul. tu nu. în căciulă. porunci Dascălul. cuţite bune. căci cu ajutorul lor am putut să sprijinim pământul bătătorit. In loc să dea căciula. Carrory. spunînd că. iar al treilea îndepărta bolovanii. iar apa. cînd Dascălul ne făcu semn să ne oprim. cu tăişul straşnic. ne zidise în închisoarea noastră. Nici un zgomot nu mai venea pînă la noi.. Cîte doi oameni săpau pămîn-tul. mai cumplită decît groaznicul vuiet pe care îl auzisem cînd năvăliseră apele. Nu trebuie să ne irosim degeaba puterile. La picioarele noastre. Tu eşti inginerul şi inginerii nu lucrează cu braţele. îngropaţi de vii. ca să nu se prăvale. căci toţi ţineau chibriturile în buzunarul de la pantaloni. nu trebuie să lucreze. zise el. — Ia dă căciula încoace. trebuia să tăiem două prispe. bătătorim pămîntul. sapă în perete. pe cea de sus. de nepătruns. iar cei mai slabi : Remi. unchiul Gaspard. — Aoum puteţi stinge lămpile. şi treizeci-patruzeci de metri de pămînt apăsau pe piepturile noastre. Datorită locului unde stătuseră. Dascălul. Ordinele erau executate chiar în clipa cînd se dădeau. Deodată am simţit căzîndu-mi pe . fără o încreţitură. porunci Dascălul. După vreo trei ceasuri de muncă neîntreruptă. dacă Dascălul e inginerul nostru. spuse Dascălul. am dat peste nişte bucăţi de lemn. Aveam toţi cuţite în buzunare. care era o namilă. ÎNGROPAŢI DE VII în mină domnea tăcerea cea mai deplină. dar ale mele sînt ude. un curent ar putea stinge lampa. întrerupse Compeyrou. 262 — Şi eu am. ne-fiind de faţă nici un inginer care să constate călcarea regulamentului. Atît de bine simţeau cît de folositoare nu era conducerea lui. deşi nu prea e de crezut . patru glasuri răspunseră : „Eu". — Trebuie să ne cruţăm lămpile. Tot aşa li se întîmplase şi celorlalţi. ca să ne putem culca. cu prăsele zdravene. Dascăle. a fost lungă şi grea. cum i se ceruse. Cine are chibrituri ca s-o aprindem iar ? Cu toate că e strict interzis să umbli cu foc în mină. încît l-ar fi ţinut şi în puf. care înţelegea greu şi vorbea şi mai greu. Carrory ne dădu o cutie de chibrituri.. Carrory. ceilalţi trei.

zisei. scoţînd deodată o bucată de pîine din căciulă zise : — Uite. dacă mai multe persoane pînă la şaizeci de ani ar muri într-un accident. căciula ta e fermecată ! — Ia daţi-o încoace ! porunci Dascălul. spuse Carrory după o clipă de gîn-diie. Nu era o prevestire menită să te îmbărbăteze. arşice de miel. — Crezi că o să rămînem mult timp închişi aici ? îl întrerupse unchiul Gaspard.mînă nişte picături 263 calde. o bucată de cîrnat. pe care tocmai mă pregăteam s-o arunc. ar fi fost tot pentru mine. o cheie. Doar mai tîrziu. cînd Dascălul mă opri. poftim pîinea. nu trebuie să fie bătaie şi de aceea o să vă lămuresc de ce pîinea ar fi fost pentru Renii şi pentru Carrory. — Atunci coltucul tău trebuie să fie terci. am un coltuc în buzunar. — Eu. zise el. Carrory nu voi s-o dea . N-am făcut eu regula asta. Dascălul. — Pentru tine şi pentru Remi. fie că era mai puţin istovit ca noi. nu era o . — Nu întreb pentru mine. dar se cade să fim prevăzători. Cine are pîine ? Nu răspunse nimeni. — Vasăzică. Era Carrory care plîngea. trei nuci crude. — Nu. un sîmbure de piersică găurit şi prefăcut în fluier. dealtfel. ceea ce înseamnă că Remi şi Carrory. Ce nu ^e găsea colo ? O pipă. — Ţi-e foame cumva ? întrebă Compeyrou. am avut totuşi un moment de destindere. Ia arată-l. Tot atunci se auziră de pe prispa de sus nişte suspine şi un glas repetînd în şoaptă : — Marius ! Marius ! Pages se gîndea la băiatul lui. nu prea sînt obişnuit să mă îndop. sîntem toţi la fel în faţa foamei. dar noi n-am luat-o în seamă. rupse tăcerea : — Acum să vedem cum stăm cu mîncarea. nici nu-şi închipuia că scăparea noastră t. — Ţine-ţi mîncarea. ar înfrunta mai greu moartea decît Pages şi Compeyrou. Ei bine. — Şi de ce să n-o împărţim între noi toţi ? replică Bergounhoux. îmi spuse el. aproape. şi am scos de acolo un fel de papară. fie că voia să lupte şi să ne împiedice să ne simţim 'copleşiţi. dacă nu prevedea chiar cu de-amănuntul chinurile prin care urma să trecem. Doar ai jurat să te supui. o să ţi se pară cuiîrd foarte bună. — Păi tu. am înţeles că Dascălul îşi dădea pe deplin seama de situaţia în care ne aflam şi că. ci legea : legea zice că. Aşa cum e. se presupune că cea mai în vîrstă dintre ele moare mai la urmă. Şi totuşi aţi făgăduit să-mi daţi ascultare. — Ar fi ascultat şi el ! — Adică ar fi ieşit cu bătaie. ai peste şaizeci de ani. Cu toate că nu ne aflam într-o situaţie prea veselă. — Nimeni altul nu mai are pîine ? Tăcere. i-o luară cu de-a sila şi o întinseră Dascălului. dacă aveam pîine. Dascăle. bine rumenit. — Şi dacă n-aş fi vrut s-o dau ? — Toţi ţi-am fi luat-o. Cu alte cuvinte. cînd mi- am amintit de cuvintele lui. Carrory rămase o vreme tăcut. ci pentruTtemi şi Carrory. Simţeam că mă înăbuş şi îmi vîjîiau urechile. — Asta e rău. — în care buzunar ? — în buzunarul de la pantaloni. — Măi CaTrory. o ceapă. dacă aş fi avut pîine. Asta nu-i drept . nişte tutun. Văd însă că nu o 264 să mă ascultaţi decît cu ceartă şi numai atunci cînd veţi socoti voi> că am dreptate. ne-am fi certat. unde dimineaţa băgasem o frumuseţe d* coltuc. ' Aerul era greu. datorită tinereţii lor. Acesta ceru lampa să se uite în fundul căciulii. — O ! Eu nu mă pun la socoteală şi. — Care vasăzică. Am scotocit prin buzunar. apoi.

sigur ca nu la lucruri vesele. N-aveţi dreptul să-i învinuiţi. de moarte . în mijlocul tăcerii. biata tuşă Barberin ! Gîndurile mi se înlănţuiau unele mai negre decît altele. zise el. că s-a udat. — Ce păcat că n-are şi-un ceas în dulapul lui ! Am Şti cît e ora. trebuie să le dăm timp să afle în ce stare se află puţurile. de doborâţi ca şi mine. care era încălţat cu nişte cizme cît toate zilele. doar aşa. se şi apucă să izbească peretele cu putere. mi-i aşa ? 266 I— Da. Dacă e numai inundaţie. hai să le arătăm că sîntem vii. Bătăile acestea. unii credeau că ne aflam închişi acolo de peste zece ore. Deodată. de soare. că cei de sus nu fac nimic ca să ne scape. nici pe doamna Milligan. — Sau poate că în oraş se crede că am pierit cu toţii şi că nu mai e nimic de făcut pentru noi. De atunci au început să se deosebească în măsurarea timpului. astfel că s-au depărtat foarte mult unii de alţii. ca să nu lase pe unul de-al lor fără ajutor. Nu prea aveam chef să vorbim. Asta o ştiţi. ■— O fi şi oraşul distrus . pe Alexis şi Benjamin ! Cine va mai ţine legătura între ei ? Oare n-o să-i mai văd nici pe Arthur. Ei măcar erau obişnuiţi cu viaţa de mină. precum şi gîndurile ce ni le trezeau ne smulse din toropeală. — Păi mi-e foame. de vreo cinci. nici asta n-ar însemna că ne-au uitat ! Parcă ştim noi cum şi ce s-a întîmplat ? Dacă a fost un cutremur. Vasăzică n-aveam s-o mai văd niciodată pe Liza ! Nici pe Etiennette. tăcurăm cu toţii şi ne cufundarăm în gînduri. însă. de întuneric. nu ştiu. şi deosebirea asta a tot crescut. dar sînt sigur că ei fac totul ca să ne salveze.' — Pîinea şi cîrnatul le împărţi deseară cu Remi. parcă s-ar fi lăsat cu toată greutatea lor peste trupul meu. 1 — Şi ai meu. Cu toate asigurările Dascălului. Ştiţi cum se transmite sunetul prin pămînt. ne-au lăsat în plata Domnului ? — De ce gîndiţi aşa despre tovarăşii noştri ? îi întrerupse Dascălul.căciulă. Dar dacă te temi de asta. — De ce crezi asta ? — Pentru că nu auzim nimic. cînd discuţia despre ceas se încheie. Dar de aici se poate ? Şi chiar de s-ar putea auzi şi am şti sigur că nu se lucrează. or să ştie că trebuie să se grăbească şi bătăile noastre or să le spună încotro să-şi îndrepte cercetările. aşa că nu sufereau din cauza lipsei de aer. Cît să fi fost "Ceasul ? De cîtă vreme stăteam în fundătură ? Fiecare îşi •dădu cu părerea. nici pe Mattia ? O să ştie vreodată Liza că pentru ea murisem ? Şi tuşa Barberin. şi cînd îmi priveam tovarăşii ca să uit şi îi vedeam tot atît de abătuţi. tăcerea mă copleşea. chiar şi o sută de oameni sînt în stare să moară pînă la ultimul. — Cu alte cuvinte. că e şase seara.. ca să spunem ceva . nimeni nu-şi părăseşte tovarăşul şi că douăzeci. nu prea eram convinşi câ vom scăpa cu viaţă. s-o fi prăbuşit galeria de la lampagerie. — Deseară o să-ţi fie şi mai foame. aşa cum se strigă minerii între ei. Dacă ne aud. ci un adevărat dulap. Poate că s-au'surpat. răsună glasul unchiului Gaspard : — Mi se pare. au de lucru în oraş cei care au scăpat. Pământul nu-i apăsa ca pe mine. — Păi dacă-i aşa. 265 Unii ziceau că-i amiaza. La ce s-or fi gîndit tovarăşii mei. Gîndul la ceas ne-a readus la realitate. însă n-am izbutit să ne punem de acord. în caz de nenorocire. mi-e foame chiar acum. de ce credeţi că v-au uitat ? — Nu auzim nimic. Pereţii şubrezi ai fundăturii mă striveau. şi mai nenorocit şi mai posomorit. alţii. Bergounhoux. — E adevărat. răspunse Carrory cu glas plîngă-reţ. Totuşi Bergounhoux îndrăzni : — Şi dacă ne cred pe toţi morţi ? — Tot vor încerca. că al meu a stat. de libertate. mă întorceam la gîndurile mele. cum cred eu.. sau mai ştii ? Trebuie timp ca să se organizeze salvarea noastră. Nu 'ştiu dacă o să scăpăm. Mi-era frică de apă. judecind după mine. Să batem în perete cît mai tare. că nu se aude nimic. poate a fost un cutremur. Rosti aceasta cu un glas care trebuia să-i convingă pînă şi pe cei mai speriaţi şi mai neîncrezători. Ştiţi doar prea bine că. Fără să mai aştepte. iar alţii. Adică. Oare ne vor auzi ? Vom primi oare vreun răspuns ? .

e un zgomot înăbuşit. — Ce? — Se aude ceva în apă. am repetat cuvintele astea şi ne-am ridicat brusc în picioare. Garrory îmi apucă mîna şi. gpt zile ! — Bine. Se încinse o discuţie cam încîlcită asupra celei mai bune metode ce trebuia folosită. aşa cum s-a petrecut. dar apa cum s-o seci ? — Apa. adică dintr-o dată vor fi zvîrliţi . — . nu-i nevoie să sece toată apa. Tovarăşii mei însă. in cazul cel mai fericit. habar n-am. întrebă unchiul Gaspard. trei sute de mii. nu ştiu. să sape tuneluri ! — Să sece apa ! Aceste două întreruperi nu-l stînjeniră pe Dascăl. cînd discuţia încetă brusc. copii ! E zgomotul vagoneteior de extracţie din puţuri. trebuie să vă spun ce o provocase şi ce mij- loace întrebuinţau inginerii ca să ne scape. de parcă ar fi trecut un cutent electric prin noi. . vîjîielile din urechi dispăruseră. Dascăle. strîngîndu-mi cu putere. care erau obişnuiţi cu zgomotele din mină. El o ţinea însă morţiş că sînt băiat bun. dar pentru zgomotele din viaţă şi de pe pămînt. Dascăle. mai aveam de stat încă multe şi chinuitoare zile acolo. cu cîte două vagonete. zise Dascălul. aerul nu mai era înăbuşitor. care avea şi instinctul mai dezvoltat. se petrece ceva în apă. respiram uşor. — Ba tu. Ca să vă pot însă povesti nenorocirea înfiorătoare din mina de la Truyere. tre-cînd prin toate suferinţele. Gîndeşte-te. sînt nişte zguduituri. nu .. Ar trebui să ştiu cîtă apă a intrat în mină. însă ca să scapi nişte tovarăşi. înainte de a auzi foşnetul vîntului prin frunze. că nu-i un zgomot continuu.— Ia spune. două sute de mii de metri cubi. pe cîtă vreme noi trăiam o realitate. tot trebuia să stăm în mormîntul nostru cel puţin opt zile. — Nu. Nu ne mai aflam la patruzeci de xnetri -sub pămînt. — Noi ne aflăm aici la patruzeci de metri adîncime. aşa că nu am auzit nimic. într-un glas. asta înseamnă şase vagoane de douăzeci şi cinci de hectolitri fiecare ce vor scoate apa. . copleşiţi de gînduri. dar ce am înţeles eu din toată vorbăria lor era că. Eu aveam un auz foarte bun. — Zguduituri regulate ? Sîntem salvaţi. . n-am mai auzit nimic din discuţia lor. — Auzi vorbă. — Ce. Înainte de a vedea iar lumina soarelui. inimile băteau în pieptul nostru . zise : — Eşti un băiat bun. 268 Toţi deodată.afară o sută cincizeci de hectolitri. Am ascultat cu toţii. . Opt zile ! Nu mai ştiu de cîtă vreme şedeam aşa. Dascăle ? — Nu ştiu nici eu. Era ca beati Şi oare nu eram toţi îmbătaţi de speranţă ? însă. — Ia ascultaţi ! zise Carroy. Şi fiindcă vor lucra la cele trei puţuri deodată. — Tu ai auzit cel dintîi vagonetele. pereţii fundăturii nu ne mai apăsau. au fost mai norocoşi decîit mine. Din clipa în care gîndul acesta puse stăpînire pe mintea mea. ■— Ba tu eşti bun. ce-or să facă pentru ca să ne ajute ? — N-au decît două căi şi sînt sigur că inginerii le vor folosi pe amîndo'uă : să sape tuneluri ca să ajungă pînă la noi şi să sece apa. se pot multe. nu-i aşa ? Săoînd cîte şase-opt metri pe zi. Noi sîntem la orizontul întîi. — Oi fi rostogolit vreo piatră. vai ! Speranţa asta nu avea să se împlinească atît de repede şi nici pentru noi toţi. Dar asta era o poveste. Vedeţi că şi aşa vor merge destul de repede. — Vagonetele de extracţie . — Muncind ca de obicei. dacă ne aud. 267 — N-o să rezistăm opt zile. — Da. Opt zile ! Dascălul ne vorbise de nişte lucrători care stătuseră îngropaţi douăzeci şi patru de zile. Dar ca să ajungă la noi. întrebîndu-ne cu groază dacă ne mai era dat să vedem vreodată lumina zilei şi să mai auzim muzica aceea dulce. — Nu. asta înseamnă şapte-opt zile. — Poate că scade apa.Nu pot săpa şase metri pe zi.

Dintre acestea numai treizeti de lămpi fuseseră aduse înapoi la lam-pagerie. bolovani erau aruncaţi la o mare înălţime . deasupra unui strat de cărbuni. încercară să potolească mulţimea. între timp. nu sorbea apa. Unde erau ? — Tata ?! — Unde mi-e bărbatul ? . Vago-netul coborî. Inginerul alergă la puţul Sfîntul Iulian şi porunci să fie coborît în mină. pe loc. nevrînd să-l Dar el se smuci şi. la suprafaţă se produseră in diferite locuri puternice explozii : bucăţi de pămînt. durerea lor se prefăcu în mînie. însemna că mina se umpluse. dînd celor de afară semnalul să tragă vagonetul. Cîtă apă fusese în ei. luni dimineaţă. aplecat peste planul minei. Asta era şi grija inginerului de la mină. Afară ele scădeau. Nu era întîia oară că se întîmpla o inundaţie la Truyere şi. ci rupere de nori. Vagonetul aştepta. prevestitori de furtună. dar zadarnic : strigătele îi erau acoperite de vuietul apelor şi al surpărilor. m schimb inundau mina. căuta să găsească în ce locuri s-ar fi putut refugia muncitorii şi pe unde să înceapă lucrările de salvare. spărgeau scoarţa pămîntului. Trebuia găsită o alta. ele nu mai avură pe unde să se scurgă şi se împrăştiară pe terenul de deasupra minei. Dar oamenii pe care îi salvase îl luară cu forţa şi-l suiră lîngă ei. erau 269 îngrijoraţi numai de soarta grămezilor de lemne pregătite pentru căptuşirea galeriilor. Inginerul începu sa strige. iar inginerul. fiind pietros. care se zăreau mai departe. mulţimea alerga la Truyere : muncitorii. Pe calea aceasta. Li se ascundea adevărul ! Inginerul era de vină ! Moarte inginerului ! Şi se pregăteau să năvălească în birouri. apele Divonnei şi ale afluenţilor ei se umflară. prinşi în căldarea dealurilor. unde inginerul. o vărsară toată asupra văii. astfel. casele se zguduiau ca la cutremur. norii care pluteau foarte jos ajunseseră în valea întortocheată a Divonnei şi. în timp ce ei urcau. înălţînd capul spre cel căruia îi încredinţase ceasul. în clipa cînd se pregătea să pună piciorul în vagonet. ceea ce însemna că o sută douăzeci de oameni rămăseseră în mină. i-l întinse unuia dintre oameni. se porni din nou să strige. Apărură în fugă cinci mineri. Erau morţi ? Vii ? îşi găsiseră vreun 270 adăpost ? Iată întrebările care îi chinuiau mintea îngrozită. îi sui în vagonet. să-l dai fetiţei mele. Catastrofa era totală. E de la sine înţeles că pămîntul. dacă nu mă întorc. scoţîndu-şi ceasul din buzunarul vestei. apele ajunseră în galerie. apele Divonnei umplură albia ei rîpoasă. nu trecură prin nici o primejdie. cerul era aco-. să-i vorbească. căci apele pătrunseseră peste tot. în aceeaşi clipă. înotînd în apă pînă la genunchi. deodată. potop. văzu apele învolburîndu-se şi prăvălindu-se într- o bulboană ce se formase atunci. zicînd : — Uite. Dar care ? în jurul lui nu se afla aproape nimeni. Inginerul înţelese îndată pricina : aerul şi gazele. care spălau -minereul.Cînd coborîsem în mină. întovărăşită de un adevărat potop . Şi cum nimeni nu le putea răspunde nimic. O sută cincizeci de lucrători coborîseră în subteran. Galeriile aveau să se umple. Noroc că inginerii de la minele vecine veniră în grabă. Dar ce să-i spună ? Lipseau o sută douăzeci de oameni. împinse de apă. ştirea se răspândise în Varses cu iuţeala fulgerului. El îi urcă înăuntru şi vru să se întoarcă la ceilalţi. nu se mai putuseră ridica. nevestele şi copiii celor îngropaţi începură cu toţii să caute. Apoi se adresă celor care manevrau coborîrea vagonete-lor : Daţi-i drumul ! Vagonetul ajunse jos.peiit de nori plumburii. şi luă cu el trei oameni. apele năvăliseră în mină. şi acolo unde stratul de pămînt era mai slab. Foarte curînd însă. dovadă cele o sută cincizeci de lămpi distribuite de dimineaţă. se rostogolea pe povîrniş. Din toate părţile. Din pricină că şi Divonne crescuse. se opri. salvarea nu mai era cu putinţă. se comprimaseră prin fundături. în vagonet. împreună cu lucrătorii lor şi cu ajutoare din oraş. ca pereţii unui cazan. să întrebe. iar cele ale afluenţilor Saint-Andeol şi Tvuyere se revărsară. furtuna se dezlănţuise. Alergă spre ele. în clipa cînd ajunse la concluzia că o sută douăzeci de oameni zăceau zăvoriţi în mină. Nu trebuia să te gîndeşti prea mult ca să înţelegi ce se întîmplase : povîrnişul stratului de cărbuni slujin-du-le drept albie. spre rîului. însă lucrătorii de la suprafaţă. strigă : Spune-i că tatăl ei o sărută. înăuntrul myiei se auzea un vuiet îngrozitor : puhoiul apelor ! —• Nu coborâţi ! îl sfătuiră cei de faţă. cum gurile celor trei puţuri se aflau pe nişle înălţimi la care apele nu puteau urca. în cîteva minute. Revărsarea se petrecuse într-o clipită. iar lucrătorii să se înece. Nu a fost ploaie. inginerul zări cîteva lămpi. siliţi de furtună să fugă la adăpost. Pe la şapte. care. cînd.

La •consfătuirea inginerilor. o secundă în urma Dascălului. continuară în acelaşi timp cele două operaţii : scoaterea apei şi străpungerea tunelului.— Daţi-mi înapoi feciorul ! Glasurile se frîngeau. de-a dreptul către vechile galerii. nu aveau timp de pierdut. iată ce nu ştiam şi tocmai aici era buba. — Dacă n-avem voie să mîncăm. în călătoriile mele cu Vitalis învăţasem să înot şi sâ mă dau la fund îndeajuns ca să mă simt în apă ca pe uscat. Dar . nu-i nimic. unde poiate că inundaţia nu ajunsese. nu puteam face nici o mişcare ca să ne dezmorţim. In felui acesta. chiar dacă alunec. — Trebuie să vă ajungă pe mai multă vreme. încotro ? Nu prea Ştiau nici ei. cît pofteşti ! Apă avem destulă l — Seacă galeria ! Pages vru să coboare. Dar în clipa cînd se aplecă. printr-un lanţ de oameni. ca să nu se piardă vreme. iar durerile de cap se înteţeau din ce în ce. speranţele mici. măcar să bem. fiind săpat de către un singur om. dar Dascălul îl opri. Carrory suferea mai puţin. pornind de afară. Dascălul se hotărî să ne dea cîte o bucată din pita scoasă din căciulă. uruitul vagonetelor încetă să ne mai pricinuiască bucuria înfrigurată pe care o încercasem la început Judecind mai bine. el ţinea morţiş să se sape. Ce să le răspunzi copiilor. 272 — Dărîmi pămîntul bătătorit. Noroc că eram pregătit să cobor. La chinurile sufleteşti se adăugau acum şi cele trupeşti. Dar cum să te descurci în văgăuna aceea întunecoasă ? Nu mă gîndisem la asta cînd îmi dădusem drumuU nu mă gîndisem decît la bătrîn. tare as înghiţi o coajă de pîine ! Pînă la urmă. cît de lung ni se părea nouă. zi şi noapte. Tunelul de străpungere se făcu cît mai îngust. Totodată începu şi săparea tunelului. zise Compeyrou. dar dacă lucrările aveau să se desfăşoare destul de iute pentru a ne fi de folos. însă inginerul minei spera că unii oameni ar fi putut să se adăpostească în vechile galerii. fără să se cunoască 271 locul unde s-ar afla lucrătorii în viaţă. —• Vreau să-ţi dau mîna. alunecă el. fără odihnă şi fără oprire. Dascăle. fie că trupul îi era amorţit de atîta stat pe loc. — Stai puţin.. şi. însă juraseră să asculte şi îşi ţineau jurămîntul. Cărbunele extras era încărcat în coşuri şi trecut din mînă în mină. — Mi-e foame ! spunea el din cînd în cînd. — Asta da. De în- dată ce săpătorul obosea. să-ţi dau mîna. care era ameninţat să se înece. Ştiam că nu eram uitaţi. Vor mai afla oare în viaţă pe" vreunul din cei o sută douăzeci ? îndoielile erau mari. lasă-l pe el să ne aducă apă. Lampa pe care o ţinea ca să mă lumineze pe mine se rostogoli şi pieri în unde. vom face tot ce se poate face". mai mult la întîmpjare. De aceea. fie că-i fugise pămîntul de sub picioare. că ştiu să înot. Remi e mai uşor şi mat îndemînatic. Mi se dădu o cizmă şi mă pregăteam să mă tîrăsc pînă la apă. se rostogoli pe povîrnişul fundăturii şi se prăvăli în apa cu capul înainte. dar trebuia săpat. zise Dascălul. Dintre noi toţi. N-aveau să se mai oprească pînă cînd ultima picătură de apă n-avea să fie vărsată în Divonne. Ceilalţi ar fi luat şi ei bucuroşi din prînzul nostru. — în ce ? — In cizma mea. Dintr-o dată ne-am pomenit cufundaţi în beznă . Dacă celor care lucrau afară la salvarea noastră timpul li se părea lung. şi mă aruncasem în . celor nepu -tincioşi şi întemniţaţi. ne-am mai potolit. mulţi se întrebaseră dacă mai are 'ost săparea galeriei la întîmplare. Vagonetele de extracţie fură instalate în Puţuri. că se lucra la salvarea noastră şi asta ne dădea nădejde. mamelor ? Un singur lucru : ceea ce hotărîseră inginerii. întruniţi în consiliu : „Vom căuta. Poziţia în care eram siliţi să stăm pe prispa noastră era foarte obositoare . — E prea puţin. care nu puteam face altceva decît să aşteptăm fără să avem măcar siguranţa că vor ajunge la noi la timp ca să ne mai salveze ! Curînd. spuse Carrory. trecea altul la rînd. M-am lăsat să alunec pe spate şi am ajuns în apă. chiar cu riscul de a nu găsi pe nici unul. am soos cu toţii un ţipăt de spaimă. — Nu te teme. Şi munca de salvare începu. înainte ! Lucrările de salvare se organizară după cum prevăzuse Dascălul. nevestelor. întrebările erau înăbuşite de plîns.. fie că făcuse o mişcare greşită.

M-ai scăpat de la moarte. — Vino-ncoace să te sărut. — Ţine-te bine. Timpul se scurgea şi auzeam într-una vagonetele cu-fundîndu-se în apă. Atunci Dascălul. crezi că ne e cald ? — Cine v-a spus să cădeţi în apă ? — Dacă e aşaţ. care ne mai dezmorţise o clipă. — Nu răspunde nimeni ? — Mie mi-e frig. Totuşi Dascălul ţinea morţiş să facem schimbul ăsta şi am avut norocul să-mi cadă haina lui Compeyrou. deoarece. Cînd mă trezeam puţin. rosti Dascălul. —■ Nu te las. Unchiul Gaspard'şi cu Carrory. băiete. care sîntern leoarcă. apoi rămînea iar nemişcat şi îmi şoptea încetişor : —■ Dormi. aplecaţi înainte. — Şi nouă. am scăpat. l-am ţinut 273 capul afară din apă şi îşi mai reveni puţin în fire. spuse Dascălul. La început nu ne gîndisem la asta. îmi luă capul la subsuoară. — Nu mai mi-e sete. ne lumina. m-am ridicat la suprafaţă . dar mai pe urmă ne-a răzbit frigul din pricina hainelor ude. şi împins din spate de mine. Bătrînul îşi venise în fire. SALVAREA . Trebuiau s-o iau la stînga. — Cu chestia asta. ci şi o inimă de aur. direcţia. spuse Dascălul. — Hei ! Ia vorbiţi ceva acolo ! le strigai. tras pe unchiul Gaspard şi de Carrory. Unde să caut ? încotro să întind braţul ? Cum să mă dau la fund ? în clipa aceea am simţit o mînă care îmi încleştează umărul şi mă trage la fund. Dar ceilalţi m-au oprit. Dind tare din picioare. eu am aţipit. care îmi arăta. dădusem peste alt necaz : Dascălul şi cu mine eram uzi leoarcă. zise Carrory. — Ei. Se vede că gîndurile îi apăsau mai tare pe tovarăşii mei. pe cînd ei stăteau treji. îmi veni o idee. iar cei mai mulţi pînă la brîu. Eram însă cu toţii uzi. atunci să-mi dea alta. dar mai încet decît prima oară şi cu mai multă grijă. căci simţeam că mă ţine cu nădejde. Dar nimeni nu răspunse. copile f Şi aţipeam iar.apă cum se aruncă un cîine pe urmele stăpînului său. Remi ? Era glasul unchiului Gaspard. fără să Ştie. nu indicase pe nici unul anume. Eu m-aş fi lipsit. eu pînă la gît. zise Carrory. M-am agăţat cu mîna de o bucată de cărbune şi l-am tras pe Dascăl afară. pe cînd Pages. care din fire nu era nici prea simţitor şi nici nu-şi putea uita micile lui interese. aşa că schimbul de haine nu însemna mare scofală. Nu mă ţinea prea strîns. Am scăpat ? Nu scăpase nici unul. căci nu Ştiam în ce parte să înot. copleşiţi şi parcă îndobitociţi. — Şi dumneata ne-ai scăpat pe noi. nici celălalt. căci înghiţise apă şi începea să se înăbuşe.1 înfofolit în ea. 274 După întîmplarea asta neplăcută. stăteam acolo ca un copil în poala mamei. — Să bem în sănătatea Dascălului ! Şi m-am lăsat să lunec pentru a doua oară în apă. dormi. avînd nişte picioare lungi cît întreaga mea statură. N-aveam decît să întind brajjul ca să ating malul. Numaidccît licări o luminiţă. ca să vă aduc cel puţin de băut. zise Compeyrou. căci. nu te teme. ne întindeau mii-nile. o să tragem la sorţi ca să vedem cine să ne dea o parte din îmbrăcăminte. — Trebuie să-i daţi o haină lui Remi. mi-am pierdut şi cizma şi nici apă n-am băut ! — Lasă că-ţi caut eu cizma. Dascăle ! Ridică-ţi capul. Dascălul. — Unde eşti. Bă-trînul meu prieten nu avea numai o minte bine organizată. se urcă pe prispă. Scăpaţi de la înec. dar îndeajuns ca să nu cad . am înţepenit din nou şi ne-au cuprins iar gîn-durile negre. haina îi rămăsese uscată. — Aprindeţi o lampă. Era şi tim-Pul. văzînd ce mă ameninţă. fără teamă. Locul nu era însă prea potrivit şi riscam în fiece clipă să mă rostogolesc în apă. care trecuse de pe prispa lui pe a noastră. Apoi mă urcai şi eu. adresîndu-se tuturor. dar acum cer parte egală. el îşi schimba uşor braţul amorţit. m-am încălzit pe loc. care. mîna nu slăbise strînsoarea. îmi spuse el. te ţin eu .

— Am să scap ! spuse Pages.Nu se mai putea să rămânem pe prispa aceea : era mult prea îngustă. şi nimic nu le mai putea însenina. apa scade. astfel că am izbutit să spargem adînc în vîna de cărbune ca să ne lărgim temniţa. păreau hotărîţi să-şi ia singuri porţia. — N-ai să scapi ! replică Bergounhoux. pe atîta eram acum de tăcuţi. Dealtminteri. nimerind şi de astă dată ca nuca-n perete. dar aici. în loc să stăm cu picioarele atîrnînd în jos ! Cu toate că pîinea lui Carrory fusese împărţită cu multă zgîrcenie. se amestecă şi Carrory. Pe cît fusesem de limbuţi la început. în schimb. Să fi zis vreunul că-i zi sau noapte. Două probleme ne mai făceau din cînd în cînd să deschidem gura : ce mijloace foloseau cei* de afară ca să ajungă pînă la noi. ca aceea a Dascălului. în inima Cevenilor. gata-gata să se încaiere. să cerşească.. iar dacă nu li se făcea pe plac. — Atunci înseamnă că tu ai avut dreptate. şi de cîtă vreme stăteam închişi acolo. curînd o să ştim cu toţii cum stăm. — Nu face să vă certaţi. nevastă-ta ră-rnîne cu buzele umflate ! — Taci din gură. Acum că aveam în ce să ne proptim zdravăn picioarele. Bergounhoux. ci şi de noi înşine. le zise el. din fericire domolită de iscusinţa Dascălului. pentru că lui i s-a şoptit la ureche că o să scape. Răspunsul era bun. de multe ori mai lua nimeni în seamă sau i se răspundea în silă şi pe scurt. am şi eu o mîngîiere. ea din urmă bucăţică ne-a fost dată la timp. Dascălul sări pe treapta lor şi se vîrî. — Dacă aveţi chef de bătaie. dobitocule ! Societatea asta e mai ! 276 versă. Căci în 'clipa cînd Dascălul ne-& 275 întinse. am înţeles din privirile celorlalţi că n-ar mai fi îngăduit o altă împărţeală la care să nu participe şi ei. Ajunsesem să nu mai scoatem o vorbă. Dar nici discuţiile astea nu se mai duceau cu patima din priîmele momente . cînd unul din noi dădea semne de deznădejde. începeam să mă îndoiesc. dacă unul din noi spunea vreo vorbă. gîndurile noastre erau tot mai negre. Amîndoi sa ridicaseră în picioare şi se înfruntau pe prispa strimtă. o să înceapă şi aici. — Dacă rămînem aici. — Am să scap ! — Ba nu ! Cearta. că e alb sau negru. nu mai stîrnea nici mînie şi nici măcar împotrivire. societatea o să le dea pensie nevesti-mi şi copiilor. — Ia ascultă. cel puţin. şi nu Pages. Ce uşuraţi ne-am simţit cînd am putut să ne întindem cît eram de lungi. — Dar în galerie ? — Piăbdare. Am hotărît s-o lărgim şi ne-am pus cu toţii pe lucru. uneori le scăpa şi tovarăşilor mei cîte o reflecţie care dovedea că şi pe ei îi molipsise îndoiala. pînă la urmă tot se isprăvi. se potoli . Aşa. dacă societatea dă faliment. aşteptaţi cel puţin să ieşim de aici. — Unde scade ? — în puţuri. ca şi răspunsul lui Ber-gounhoux nu puteau să nu ducă la ceartă. zise Bcrgounhoux. Pesemne că Dascălul se gîndea că datoria lui de şef să ne apere nu numai de accidentele care ne pîndeau la tot pasul. n-or să ajungă pe drumuri. — Şi dacă nu mai ieşim ? izbucni Bergounhoux. între ei. Punînd un picior pe umărul unchiului Gaspard. Dar avea să mai vie oare clipa aceea ? în ceea ce mă privea. într-un oraş unde certurile religioase erau la fel de înverşunate ca şi în veacul al XVII-lea — cînd jumătate de locuitori se lupta cu cealaltă jumătate — vorba lui. De două. . . Care mai de care scormonea cărbunele cu cuţitele şi căra sfărîmăturile. altfel n-ar mai fi ajuns pînă la noi. ori de şase zile eram îngropaţi acolo ? Urma s-o aflăm în clipa salvării. fiindcă îi mulţumea pe amîndoi duşmanii. el intervenea şi începea să-l îmbărbăteze. Dealtfel nu eram singurul . De aceea. —■ Om vedea. munca era mai uşoară. — Las' că nu rămîi tu aici mai mult ca noi : vagone-tele funcţionează.

oi fi eu ? Nu ştiu. nici Bergounhoux : vinovatul sînt eu. nu pot spune că n-am şi eu unele păcate pe suflet şi mă spovedesc v. şi acum şedea lîngă mine. Şi. simţeam o ecnoţie adîncă şi. 277 — Era bogată cînd avea mina. aveţi puţină răbdare. o să-l găsiţi sub lespedea a treia. — Atunci cine ? — Dumnezeu. De vreo cîteva ceasuri coborîse de pe prispa de sus pe a noastră. dar îmi pare rău. Dascăle. şi de Carrory. care îşi păstra gîndurile pentru el. n-am dorit nici-°datâ răul aproapelui meu. Acesta însă. — Poţi să spui ce vrei. Ceasul e ascuns sub pat la mine. slăbiciunea de pe urma nemîncării. pîlpîierea tainică a lămpii care de-abia lumina scena asta ciudată.ouă tuturor . întorcîndu-mă. —■ El şi cu sfînta Fecioară . pentru că ar fi furat un ceas din odaia tuşei Vidai. vorba lui Pages n-ar fi stîrnit nici un fel de contro- 278 Nu ştiu ce era : bezna din închisoarea noastră. Te pomeneşti că a rămas şi inginerul nostru • înăuntru ! Să mori de rîs. — Nu socoteala ta o să ne scoată de aici. în ce mă priveşte. în loc să fiu aici. Doar cuvinte de jale şi de deznădejde. l-ar fi azvîrlţt pe Compeyrou în prăpastie .— Eu. sfinţii şi îngerii. în glumă. Dar nu-i vinovat. pot spune că mă pocăiesc din tot sufletul pentru greşelile mele. am de rezolvat chestiuni importante ! Acuma vreau ca inginerul să se întoarcă degrabă sus . n a " ni păcătuit niciodată cu ştiinţă. Cu siguranţă că. de pildă. dar acuma s-a zis cu aa. Vorba asta o rostise Pages. dacă aş fi afară. ştiu că m-aş bucura ! — De ce ? — Pentru că prea umblau cu nasul pe sus directorii şi inginerii ! Asta o să-i înveţe minte. Eu. începu el să se jeluiască. Dacă apuc să ies. unul. l-am văzut pe uriaşul de Compeyrou aruncîndu-se în genuchi. care nu prea gîndea mare lucru. la calvi-nişti nu înseamnă nimic. am spus-o doar aşa. tot el o să ne şi scoată. prostule. Eu am fost hoţul. însă. fără să se supere. Deodată. sînt sigur că o din pricină că printre noi se află şi unii păcătoşi pe care Dumnezeu vrea să-i pedepsească. mă jur să îndrept râul pe care l-am făcut. Salut. — V-am făcut socoteala de mai bine de douăzeci de ori . — Voi. cred că am să scap. vă priveşte . în orice alt ţinut. mă căiesc din toată inima. O fi Pages. vorbi iar Pages după o clipă de tăcere. întocmai ca Pagcs şi Bergounhoux. cînd mă rug-am sfintei Fecioare. ne mai ajungeau pe buze. papa. dacă nu. izvorîte din adîncul inimii. — Vinovatul. drept să vă spun. — Eu. dacă ar fi fost pe aceeaşi prispă cu ei. el ne-a vîrît aici. Eu sînt cel pedepsit. dar dacă ne aflăm aici. nu pe inginer. treaba voastră. ridicîndu-se în picioare. Lăsaţi- . în locul lui Carrory. Pages era catolic. ca. căci ei nu cred în ea. — In apă ! în apă cu el ! strigară în acelaşi timp şi Pages. Vreau să vă spun adevărul. îi zvîrli lui Bergounhoux o privire plină de tîlc. iar Bergounhoux calvin. Dascălul avu timp să-i potolească din nou. întări vorbele rivalului său : — Sigur că da. dar pînă să ajungă la el. domnule inginer! Afară de Dascăl. se bătu în piept. ■— Caraghios mai e şi ăsta cu Fecioara lui ! se amestecă în vorbă Bergounhoux. Rouquette a fost condamnat la cinci ani închisoare. Şi am făgăduit. — Doar n-aţi vrea să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu cu păcatul ăsta pe cuget ! le strigă el. unul. şi nouă odată cu tine. nu e nici Pages. Adineauri. răspunse Dascălul. Dumnezeu vrea să-i dea vreunuia dintre noi prilejul să-şi ispăşească şi să-şi răscumpere un păcat. se repezi Pages. Şi spunînd acestea. ascultînd spovedania aceasta. aici or să-ţi putrezească oasele. ai să scapi". şi dacă la catolici sfînta Fecioară are puteri nemărginite. — Se poate. frica de moarte. pe ei mă bizui. fără să ni le împărtăşească. vagonetele n-or să dovedească să scoată toată apa. am auzit un fel de foşnet la ureche şi un glas care îmi şoptea : „Dacă făgăduieşti să trăieşti de acum încolo ca un creştin adevărat. dar eu trebuie neapărat să ie% de-aici . nu alta ! — Dacă inginerul e cumva înăuntru. după cum nu cred nici în ceilalţi mijlocitori dintre Dumnezeu şi oameni. noi nu mai vorbeam de scăpare. Acum un an. şi Bergounhoux. să-l îndreptaţi voi. îngenunchind. în spatele meu am auzit un hohot de plîns şi. eram gata să cad şi eu în genunchi şi să mă spovedesc împreună cu ei.

zise unchiul Gaspard. Dascălul şi cu mine ne-am înghesuit unul într^altul ca să lăsăm un gol intre noi şi nenorocitul prăbuşit acolo pe cărbuni. mormăi printre dinţi : — Şi-apoi. numai că eu eram uşor. într-un tîrziu. trăgîndu-se mai aproape de Compeyrou. cum nădăjduia Pages. Gîndindu-mă mai bine. căci cel pe care ii respirăm nu se mai înnoieşte. Pages şi Bergounhoux îi strigau : — E prea tîrziu ! Azi te pocăieşti pentru că ţi-e frică ! Laşule ! . . bine ! se dădură ei bătuţi în cele din urmă. La vorbele astea.oară m-a izbit şi. . zise Dascălul. mîncare nu . — Vezi-ţi de treabă. Acum ieşim de aici. care erau un fel de osîndire a lui Compeyrou. că se şi surpară cărbunii sub el. căci tremura din tot trupul. mi-am zis că n-o să ne mai ia din aerul trebuincios nouă ca să respirăm. nici să-l bage în seamă. — Dar ce era ? — Omul trăieşte cu mîncare şi cu aer . Tunelul pe care începuseră să-l sape continua să înainteze. Cîtva timp se mai plînse că-i e sete.l să st pocăiască. — Asta e drepfy făcu Dascălul. însă Pages. însă unchiul Gaspard şi -cu Dascălul mă înşfăcară fiecare de cîte o mînă. De-abia se lăsă pe spate. ■— Ţine-te de mine. —■ Nu ! se împotrivi Dascălul. doborît. Mi-e sete. văzînd că nu vrem să-i dăm de băut. Dascălul tăcea. care mă văzuse cum îmi dădusem drumul în apă. care mă văzuse. — Bine. acum îmi pare rău. vru sa facă şi el la fel. Dar el gîfîia din greu şi. toate or să meargă strună. fără să le răspundă. eu eram sprinten. zise el. — Lăsaţi-l să facă ce vrea. Am vrut să mă reped după el. apoi se închise peste el si nu se mai deschise. Apa ţîşni pînă la noi. — Ia nu-l mai apăra. M-am ridicat să-i aduc. ne micşora porţia de oxigen. îi zise unchiul Gaspard. eram îngheţat de groază. se sculă să se ducă singur. Compeyrou. spunîndu-le cuvinte pline de a<ievăr şi înţelepciune. Acum şase luni. Nu-l mai împingem în apă. supus ca un oopil. Bătu de cîteva ori cu mîinile şi cu picioarele în gol şi se prăbuşi în prăpastia întunecoasă. mă zvîrliţi şi pe mine cu el. unchiul Gaspard. n-a fost din vina inginerilor şi a lucrătorilor -care se osteneau să ne salveze. repeta : —■ îmi pare rău. — Nu era om cinstit.avem . bă-tînd cu amîndaua picioarele în peretele fundăturii. era un ■ticălos. Ei însă nici nu voiau să audă şi ameninţau mereu că îl aruncă jos. iar dinţii îi clănţăneau. acum un an trebuia s-o iaci. unchiul Gaspard irna apucat de haină : — Am jurat să nu-l mai luăm în seamă. cu toată forţa lui herculeană. Dar munca devenea tot mai grea. — O să dărîme prispa ! strigă Pages. îmi pare rău. în aceeaşi clipă. apoi. îi zise Dascălul. Dascăle ! ^ — Ba o să-l apăr . Ceasuri la rînd a stat aşa. mi-a strigat să stau jos şi. Tremurînd de spaimă. ge-mînd din cînd în cînd : — îmi pare rău ! Şi atunci. dar cu o condiţie : să-l laşi în 279 colţul lui şi nimeni să nu-i mai vorbească. repeta Compeyrou. —■ îmi pare rău. aşa i se cuvine. 28G Vorba asta pe care o auzeam de la el pentru întîia . El singur e vinovat de soarta lui. aproape leşinat. daţi-mi cizma. — Acuma. Nu mai era apă în cizmă. nici cu aerul nu stăm prea bine. şi dacă vreţi să-l zvîrliţi în apa. Dar acum îmi pare rău şi-o să mă căiesc -toată viaţa. îmi pare rău ! îl apucaseră frigurile. Şi începu să vorbească. — în apă ! strigară iar Bergounhoux şi Pages. după o clipă de gîndire. . spuse Pages. în vreme ce el era greoi . fără o mişcare. l-am întrebat ^e voise să spună : — Un lucru nedrept şi egoist. băiete . —■ Am scăpat ! strigară Bergounhoux şi Pages. Şi dacă nu au mers toate bine şi repede. m-am lăsat pe spate . el o matahală stîngace.

care dădu buzna în galerie. tunelul înainta. aerisirea tunelului devenea anevoioasă : pe măsură ce înaintau. mai tulburată chiar decît în ziua nenorocirii. totuşi lămpile nu ardeau decît lîngă gura ţevilor. cu elanul tuturor. lipite la încheieturi cu lut. Dealtfel. descurajat. Toate acestea întîrziau străpungerea. şi cum numai un singur om putea lucra. inima le tresări înfiorată de o bucu-ris adîncă : bătăi slabe. ca să fim siguri că nu e. după părerea tuturor celorlalţi. mame — se îmbrăca-seră în negru. răzbi pînă la ei. Amândoi statură nemişcaţi. Ce importanţă avea ă vor ajunge cu cîteva ceasuri mai devreme sau mai 281 ? Asia era părerea specialiştilor şi. era zadarnică. In u şaptea zi. care lucrau de o viaţă 282 întreagă în mină. — E duhul rău al minei. Chiar şi rudele — neveste. De îndată vestea zbură din gură în gură. nu se Rindea decît la salvarea victimelor. Toţi minerii prinşi de ape muriseră cu siguranţă. ce înaintau fără alte întreruperi decît acelea datorită defectării vreunui aparat. . ceru garnizoanei. întîrnpinînd mai mult neîncredere. oprindu-i doar pe cei doi săpători. şi ajunse la inginer. Pe de altă paric. oameni buni. inginerul se străduia să smulgă minei înfricoşa-toaroa ei taină. dacă mai erau în ■ viaţă. cadenţate le răspundeau — Mai bateţi. instalau nişta tuburi de tinichea. El însă. se lipiră de perete. Inginerul îi trimise afară _din tunel pe cei care-l însoţiseră. li se răspunsese cu alte bătăi. continua să sape tunelul. dar mai rar. precum şi victimele. săracii. încăpaţînarea lui era identică cu cea care îl făcuse pe Columb să descopere Lumea Nouă. copiii. cu lovituri de tîrnăcop puternice şi la răstimpuri egale. dar cu ochii strălucind de nădejde. Unii voiau să-i îmbrăţişeze pe inginer. la un schimb. Dar era atît de emoţionat. chemă pe -unul tovarăşi să asculte împreună. minerului care săpa cărbunele i se păru că aude nişte lovituri înăbuşite . din pricina îngustimii galeriei. însă. îneît tremura ca varga şi nu aurea nimic. Vestei străbătu oraşul ca fulgerul şi mulţimea dădu buzna la Truyere. Nevestele. Nu le mai rămînea decît să continue secarea minei cu ajutorul vagonetelor ■— într-o zi sau alia aveau să le găsească leşurile. fără o vorbă şi. şi în a şaptea zi de h îngroparea noastră ajunseseră doar la douăzeci de metri adînckne. un sunet slab. Cîţi erau în viaţă ? Pesemne mulţi. inginerul. fi şi voi în locul lor. cum fusese şi în faţa îndoielilor şi a batjocurii. ţinîndu-şi răsuflarea. cu toate că un ventilator de mină -*iufla aerul prin aceste burlane. şi astfel. după o clipă. Ii dădu pe toţi la o parte şi îşi lipi urechea de perete. la bătăile lor. După o clipă de aşteptare. zise el. netulburat în faţa bucuriei. pe care credinţa lui avea să-i salveze. Atîta suflet puneau. soldaţi care să-i îndepărteze pe curioşi şi pe rude şi să degajeze intrarea tunelului. Şi cu participarea. convinse că nimeni n-avea să mai iasă viu din mina de la Truyere. pe toate căile cu putinţă. încrederea care îl însufleţea trecea şi în inima lucrătorilor care soseau zdruncinaţi de zvonurile din oraş şi plecau seara cîştigaţi de convingerea lui. mai numeroasă poate.' Minerii bătură. adică foarte tare . le spunea el lucrătorilor. crezând că se înşală. VeniscTă mai mulţi cu el. Fără să încetinească lucrările de secare. mamele. îl ţinu în sus şi îşi lipi urechea de peretele de cărbune. si chiar pe cei care făceau lanţ ca să scoată pămîntuî săpat. rudele victimelor sosiră tremurînd. în sfîrşit! Va să zică avusese dreptate ! Erau acolo oameni în viaţă. vă ver pentru tovarăşii noştri ceea ce le-aş cere şi lw. — încă o zi. aşa că vorbele lor aveau greutate. a tuturor. vrea să ne joace o festă şi ciocăneşte ca să ne păcălească. — Nu aud. spuse un lucrător. si pe loc auziră iar aceleaşi izbituri cadenţate. repetat la intervale regulate. Erau oameni cu experienţă. erau siliţi să se schknfoe mereu. grăbite. Al dumitale poate. Dar cei doi mineri care auziseră primii stăruiau câ nu se înşelaseră şi că. în condiţii obişnuite. şi dacă mîin° tot nu dăm de ceva nou. în loc să' izbească cu tîrnăcopul. fără a ţine seama de obiecţiile tuturor ori de observaţiile colegilor şi prietenilor. în general.Stratul de cărbune pe care-l sfredeleau era din acela căruia minerii îi spun „încăpăţînat". în fundul minei erau oameni în viaţă pe care îi mai puteau salva. săpăturile ar fi durat mai bine de o lună. al meu cu siguranţă. numai datorită mărinimoasei încăpăţînări a inginerului mai stăruiau în munca asta care. ecoul bătăilor voastre. apoi. Ca să poată lucra în voie. la treaba asta cu toţii ! Totodată. Apoi. caie se surpase în mai multe locuri. dar cu mijloacele pe care le aveau şi cu rîvna cu care lucrau. ne lăsăm păgubaşi . trebuia căptuşită cu lemn trecerea de la lampagerie. Atunci ci semnalizară. în haine cernite. Nu mai încăpea îndoială : acolo. era puţin.

unchiul gaspard şedea la un capăt. Cît le mai trebuia ca sa spargă stîncile ? Părerile noastre erau foarte diferite . La un moment dat. am fost grozav de mirat auzindu-l pe Dascăl că vorbeşte în şoaptă. raţiunea încetase să nc> călăuzească mintea şi închipuirea. dacă acAeaşi soartă nu mă aştepta cumva şi pe mine. Dascăle ? O fi mistralul ? — Nu bate mistralul în iad. Dar. Dar cine să aştepte o lună. vor lăsa tunelurile ca să-şi îndrepte toate sforţările asupra vagoneteior de scos apa. se isprăvi uleiul din lămpi. a murit . Ceea ce ne sporea şi mai mult spaima era lipsa de lumină. împreuna cu celelalte spaime ale mele. ca şi atunci» cînd am auzit vago-netele. Mă întrebam. a i O să bată vîntul. dar el îi dădea înainte : — Dată eşti bună. De la moartea lui Compeyrou. şi printre aceste poveşti era una caro. Bineînţeles că temerile astea erau nebuneşti . Dascălul hotărî să nu le mai aprindă decît cînd va fi neapărat nevoie de lumina Aşa că ne petreceam toată vremea în întuneric. pe care îi tot ascuţea de bucăţile de cizmă) nu-mi insuflau nici o încredere. cel puţin »tot atît cît şi pe uscat . Dascălul la celălalt. muiat în apă. ha nu. se băgă şi Bergounhoux. Văzînd pînă unde îi putea duce foamea pe tovarăşii mei. la mijloc.. » lună. Scăpăm! 283 Un strigăt de bucurie izbucni din piepturile noastre şi. — Uite ce nori. şase zile. strigă Pages. Nu voiai să mă crezi cînd îţi . Nu nu- 284 jna: că era fioros. La douăzeei-treizeci de metri poate. — Hei. Munca reîncepu cu mai multă tragere de inimă ca niciodată şi minele vecine se întrecură prin a trimite la Truyere cei mai buni oameni. - — Spune prostii. Abia după ce vor fi înaintat mai mult şi se va auzi mai bine. fără să mai chibzuim. care era cel mai înfometat dintre noi. urmă deznădejdea. ci prin trei. îi vorbeşte doar sufletul. îl omoară pe mus ca să-l mănînce. am aşteptat să ni se întindă din clipă în clipă mîna. visează. — Aiurează. Bergounhoux şi Carrory (Garrory. la prima jpişcare greşită. dar cu vremea deznădejdea noastră îl cuprinse şi pe el şi îndoiala începu să-i frîngă dîrzenia. dar în situaţia în care ne aflam. mai ales. îneît încercam si mîncăm putregai de lemn. — Ba nu. — II auzi. te puteai rostogoli în apă. unchiule Gaspard ? -— Da. aproape că mă îmbolnăvi. şi dacă. şi tot timpul molfăia bucăţi de piele. aşa că aveam ceva mai mult loc . îneît nu-ţi puteai da seama exact de unde veneau. Ştii ceva ? Pune douăsprezece. Care vînt. Gaspard ? Haide. a fost ca în clipa auzisem vagonetele de evacuare coborînd în puţuri. pentru a ajunge la toate trei fundăturile deodată. zise unchiul Gaspard.. nora ! •Unora nu le plac . M-om trezit şi am ascultat. însă Pages. nişte marinari. Speranţei date de săparea tunelurilor i se adăuga aceea de a ajunge prin galerie. o săptămînă.. Zgomotul tîrnă-coapelor ne vestea că lucrătorii erau încă departe. o săptămînă. Şi cînd nu ne mai rămaseră decît două. şi Dascălul e în iad acum. spunea el. după nădejde. îmi place şi vîntul. pe insuliţa noastră de cărbuni. stăteam numai cîte trei pe o prispă. căci el călătorise mult pe mare. ca în somn. din şase oua. Visa ? L-am scuturat de braţ. acuma de cînd ne chinuia foamea. şase zile ? Care dintre noi avea să mai fie în viaţă peste şase zile ? Cîte zile trăisem fără să mîncâm ? Doar Dascălul mai vorbea plin de curaj.. — Păi e treaz. Frumos lucru. şi foamea ne chinuia într-atîta. A. Rînd pe rînd. din opt. numai c-o să bată un v. Foarte bine. o să le macine cînd mă întorc. îmi revenea mereu in minte : în această poveste. dar era şi primejdios. pe cînd moţăiam. Ii auzisem pe Vitalis povestind deseori întîmplări din naufragii.Bătăile auzite erau aşa de slabe.. — Ba nu. semnele inginerului. n- aveam să fiu şi eu ucis pentru a fi mîncat. Inginerul hotărî să nu coboare la ei printr-un singur tunel. ..nt straşnic. Totuşi se putea presupune că cei care scăpaseră de inundaţie se aflau într-tma din cela trei fundături din galeria lucrărilor părăsite. e treaz. «şi eu in-ticî ei. Eram sigur că Dascălul şi cu unchiul Gaspatd aveau să sară să mă apere . mie însă îmi plac mult. mărturisesc că mă cuprinsese o teamă care. fă-mi nişte jumări. ca-i apa din puţuri începuse să scadă. cu dinţii lui mari şi albi. Carrory. în schimb nu aveam ce mîmca.. aruncaţi de valuri pe o insuliţă nisipoasă unde nu se găsea nimic de mîn -care. foamea şi temperatura sînt de vină. Cînd am auzit. Apă aveam cîtă pofteam. Îşi tăiase cizma ce-i mai rămăsese. căci. Dascăle ! — Vrei să iei masa cu mine. în -otlonui nostru. . auzindu-i pe tovarăşi strigînd că le e foame.

ce-o să facem cînd ne vor trebui ? Şi. aşa că n-a mai aiurat nimeni. — Dar ce-i ? ■— Nu ştiu nici eu. Cum au văzut ar a. Le folosim de cîfte ori va fi nevoie. Dacă ne părăseau. Aşa că. ca şi cînd s-ar fi trezit dintr-un vis. orice întrerupere la schimbarea lucrătorilor făcea să ne bată inimile. aceste zgomote creşteau tot mai mult. dacă le întrebuinţăm acum. zile poate. întrebară ce e petrecea. Din fericire. după o clipă de tăcere. săibiciune trupului. o să beau după ce mănînc jumările. răsună deodată un zgomot asurzitor. Mai avem treisprezece chibrituri. — Nu. Din ziua cînd năvăliseră apele. Şi ceasuri nesfîrşite. ne-a cuprins iar teama nebună de inundaţie. Am luat-o. p2 ce apele scădeau. zise unchiul Gaspard. slăbiciune a minţii.spuneam c-o să ajungi şi tu acolo ? Ce îi apucase ? Dacă săreau la bătaie. au tăcut. miprcunp cu chibriturile. izbucni Carrory. după cum am aflat mai tîrziu. şi apăsarea aerului se micşora . mai nesănătos. să ieşim. ca zgomotul pendulei . am salvaţi. tot nu-l credeam pînă nu-şi sprijinea spusele cu argumente puternice. am stat nemişcaţi. venea de la ventilatorul instalat ca să trimită aer lucrătorilor). Dascăle ? — Nu. şi în toată vorbăria lor fără noimă răsunau me- x cu cuvintele : „să mîncăm. ara fi murit de bună seamă înăbuşiri. cer. Era lîngă Dascăl. apa scădea şi săpătorii se apropiau de noi. nu vă pierdeţi curajul. şi mi s-a părut că apele scăzuseră cu vreo cîţiva centimetri. Aveau să ajungă oare la vreme ? Dacă strădania salvatorilor noştri se dovedea din clipă în clipă mai folositoare. Dascăle şi voi. căci. dar nu e apă. un fel de huruit sau un vîjîit puternic. Pe nesimţite. aerul pe care-l respiram nu se mai primenea şi. cu fiece zi. în schimb şi slăbiciunea noastră sporea tot mai dureros . şi le auzeam tîrnăeoa-pele spărgînd fără răgaz cărbunele. să se omoare ? Ce era de făcut ? — Vrei sa bei. — Aprinde-o. Multă vreme vorbiră toţi trei deodată. Pages şi Bergounhoux . afară de asta. — Apele scad. sau dacă întîmpinau greutăţi de neînvins ? în timpul unei astfel de întreruperi. mulţumesc . Băusem cu toţii apă din belşug. Îmi trecu deodată prin gînd să-mi aprind lampa. — ? — Tu. — Aprinde lampa. Din cînd în cînd mai ciocăneam în perete ca să ştie salvatorii noştri că sîntem în viaţă. Dar Dascălul nu niciodată nimic fără să ne dea şi argumente serioase. — Nu foloseşte la nimic. — O. Dar de scăpat ne scapă ei . spuneaţi că sînteţi afară şi că bate vîntul. ca să vadă cum scade apa. Mărturisind că el nu 'cunoaşte pricina zgomotului (care. Ceilalţi ar fi vrut să lase lampa aprinsă. După ce am aprins lampa. Apoi. Atunci am crezut că izbucneşte o revoltă. fără să-şi răs- Punda. aprinde-o ! . nu e apa. ţinîndu-ne în viaţă doar zgomotul tir-năcoapelcr care săpau tunelul şi zgomotul vagoneteîor din puţuri. ceea ce era şi mai groaznic. s- a datorat grabei cu care au fost hctărîte si conduse lucrările de salvare. 285 — Aţi aiurat. Doamne ! Şi încă o dată ni se umplură inimile de nădejde. — O să avem nevoie de lămpi mai tîrziu . tovarăşii mei nu mai Pe deasupra. dacă am fi rămas cum eram la început. — Se prăvălesc apele în mină. am ooborît să aduc apă în cizmă. însă Dascălul se împotrivi. nu credeţi că aţi muri de nerăbdare vă-zînd că apa scade prea încet ? Căci nu vă aşteptaţi c-o sa scadă cît ai bate din palme. 286 Zgomotul tîrnăcoapelor şi al vagonetelor se auzea JfeguLat. Au stins lampa. devenea mai greu. zise Dascălul. ceea ce însemna că erau încă departe. Dar prea încet creştea zgomotul. Cu toate că Dascălul ne dăduse atîtea dovezi de isteţime şi pricepere. vînt".

ou atît mai bine ! Nu m-am lăsat pînă nu m-am coborît lîngă apă să mă asigur dacă scade. închişi în fundătură. vedeţi ? spuse Dascălul." — Acum să iscălim cu to+ii. Se vede că se apropiaseră atît de mult. voia să scrie alor săi. între apă şi tavanul galeriei se făcuse un gol măricel. Carrory ? — Eu. Dar Bergounhoux nu voia să mai creadă : — Decît să trec iar de la nădejde la deznădejde. Se auzi un rîciii în peretele fundăturii şi apa plescăi ca atunci cînd cad în ea bucăţele de cărbune. tovarăşi ! Şi coborînd de pe prispa lui. Dascăle : vreau să scriu ceva nevestei şi copiilor. sîntem pe moarte. îl pe Alexis şi îl roagă să se ducă la Liza. după ce sitrînse o grămăjoară de praf de cărbune.a — Şi acum. - Intre timp. — Ei. si ei un adăpost în vreun clopot de aer. ■— Bergounhoux. Carrory şi Remi. — Şi tu. — S-ar putea să fie doar la cîţiva metri şi totuşi să nu no audă ." 287 — Tu. veni la noi. să nu-mi mai vorbiţi. înainte de a muri. plecaseră de-acolo după hrană. ţipă Carrory. şi aCum. zise Dascălul. ca ne mai insufle curaj. i-am au/î strigîncl. ţine-ţi firea. apele scădeau mereu şi am avut curînd dovada că nu mai atingeau tavanul galeriilor. Avea în buzunar un petic de hîrtie şi un vîrf de creion. — Scrie şi pentru mine. — Eu o să fac o cruce. îşi puse capul pe ea. Şi îl lămuri de ce ivirea şobolanilor era semn că vom scăpa curînd. Şi dacă vine scăparea. de data asta s-a zis cu noi. n-o săi mă plîngă nimeni. — Tu. — Iată ce vreau să le spun : . care e în buzunarul de 1 j haină. — O să crească . — Nu stricăm hîrtia cu prostii.Noi. îi poftesc să-mi vîndă caii de 1^ bicicletă. îl îmbrăţişa pe Pages . îneît c J siguranţă aveau să ajungă foarte curînd la noi. cînd apele scăzuseră. ci că mai degrabă scădea. Ca şi noi.. Totuşi. Se pregătea să înceapă. Lampa o ceruse Bergounheux. vă cer să mă lăsaţi să mior în pace. — Păi nu-i nici o prostie. că nu mai pot. apoi. se urcă iar ]a el. mai bine să se isprăvească odată. 3 sfintei Fecioare şi a societăţii. Bergounhoux. îmi îmbrăţişez copiii şi nevasta şi-i binecuvîntez". care.Trebui să se supună. Dascăle ? — Eu n-arn pe nimeni. x — Dacă ar fi aşa de aproape cum zici tu.şi pe Carrory. Gaspard ? „Gaspard îi dă tot ce-i al lui nepotului său Alexia. ne sărută pe toţi trei. Lumina lămpii ne arătă că apa nu se urcase. zise Bergounhoux. depinde de felul terenului în care sapă. — Dacă-i aşa. ■ ■ — Şi tu. — N-ai pe niimdni de la care să-ţi iei rămas bun ? Pe maică-ta ? — Fie. Eu. zise Pages. după ce iscăliră toţi. căci toate glasurile cereau acelaşi lucru. 288 putuseră veni pînă la noi." „Pag :s îşi lasă nevasta şi copiii în grija lui Dumnezeu. — Dă lampa.. Remi ? „Remi îi lasă lui Mattia pe Capi şi harfa . — Sau de distanţă. — Şi pentru mine. se întinse cît era de lung şi nu mai mişcă. Asta ne-a lămuri Dascăli. Rămîneţi cu bine. . Scădea văzlnd cu ochii. dar nu-i auzim şi nici ei pe noi. ridicîndu-se pînâ la prispa de deasupra. Pages. loviturile de tîrnăcop se auzeau tot mai desluşit. Cele scruse în scrisoare cît şi purtarea aceasta a lui nu ne îmbărbătară deloc. zise el cu amărăciune. Am aprins lampa şi am văzut nişte şobolani fugind pe la picioarele noastre. mai bine nu mai sper nimic şi aştept moartea. Dascălul. s-o sărute şi să-i dea un trandafir uscat. Moştenitoare să-mi fie maică-mea. Gaspard. însemna că apa nu mai umplea galeriile pînă sus de tot. Gare nu ştia car.

în bezna şi sub bolta aceea apăsătoare. numai perete. aproape pierdut. Atunci am înţeles că şinele de fier fuseseră smulse. tot nimic ! Mă rătăcisem. nu prea departe. . apoi. Hai să te sărut. porneam mai departe. le spusei înainte de a începe să înot — ca să mă călăuzesc după glasul vostru. să încerce . fă cum vrei . — Gaspard. şi cînd dădeam de liniile de fier. L-am sărutat şi pe el. sau moartea ? Intorcînd capul înapoi. ci. or să vină să ne scoată şi o să meargă mai repede decît prin tunel. Dar ca să prind şobolani. dar degeaba ! Am um- blat de la un perete la altul. strîngîn- de mînă. — Merge ? îmi strigă Dascălul. şi de cele mai multe ori era destul să le ating în treacăt. îmi servea de far. dar tot degeaba : nici urmă de şine ! Apucasem pe o galerie greşită fără să bag de seamă . îmi arătau că înaintam. se afla o răscruce de galerii. După vreo douăsprezece bătăi cu braţele. Statui o clipă încremenit. negăsindu-le cu piciorul. şi pe unchiul Gaspard şi. înota. M-am căţărat pe prispă. De la fundătura noastră pînă la scări. ar fi trebuit să nu fiu aş£ sleit de puteri. după şinele de pe jos. după c^ m-am dezbrăcat. Am tras adînc aer în piept. să-i mâncăm ! îmi strigă Carrory. altfel eram pierdut. — Şi dacă se îneacă ? •«. iar golul din galerie îmi sugeră o idee care'începu să mă frămînte. prin mine. — Ştiu şi eu ? Dacă el crede că poate ajunge pînă la scări. cuprins de o groază cumplită. n-aveam decît să las picioarele în jos ca să găsesc şinele. n-o să fie aerul mai stricat pentru mine ca pentru ei. m-am cufundat din nou şi Şi am dat iar de şine. du-te şi-ţi dau ceasul meu. m-am dat încă o dată la fund. de o parte. în apă sînit ca peştele. băiete. acolo era răscrucea. uneori tocmai încercările astea izbutesc. — Da. Cu şinele dedesubt şi cu glasurile tovarăşilor deasupra. — Du-te. eu cred că încerci ceva fără sorţi de izbândă. la dreapta. speranţa mă înviorase. — Dascăle. pe de alta. m-am dat la fund ca să le caut cu manile. prin 290 urmare. zgomotul tot mai puternic al vagonetelor. strigă Pages. mă simţeam în siguranţă. Dar deodată am auzit iar zvon de glasuri : acum ştiam pe unde s-o iau ca să mă înapoiez. Din cînd în cînd mă lăsam în fund. greutatea era să găseşti drumul. în apa jngheţată.I rile tovarăşilor nu se mai auzeau decît ca un murmur slab. Remi. Cit o fi golul de sub tavanul galeriei ? O fi deiStul de mare ca să mă pot strecura pe sub el ? Din cîteva mişcări văzui că puteam. Va să zică voi vedea iar lumina zilei. dar. — Nu te las ! — Păi. uite ce zic eu : dacă şobolanii umblă prin galerie. Am căutat gura galeriilor : la stînga. glasu. eu n-am dreptul să-l opresc. La un moment dat. mai sigur. Dar cum ? Tovarăşii nu mai strigau sau nu le mai auzeam eu glasurile. Mă rătăcisem. Dascăle. eu înot cum umbli dumneata pe uscat . dacă aveam grijă să nu mă Io. am zărit lumina lămpii răsfrîngîndu-se în apele negre . pe neaşteptate se întrerupeau. . şi tovarăşii mei aveau să fie salvaţi ! Gîndul acesta îmi dădea puteri. dumneata ce zici ? întrebă Dascălul. trebuia să mă întorc pe unde venisem. Unde duceau şinele ? M-am ţinuit după ele pînâ la capăt. Am stat pe loc ca să-mi vin în fire şi să cuget. — Şi dacă scapăr în loc să moară aici aşteptînd ? Dascălul rămase o clipă pe gînduri. şi. îmi spuse : — Tu ai curaj. Ţinîndu-mă după ele. Am căutat macazul. Glasurile c slăbeau din ce în ce. nemaiştiind încotro s-o apuc. înseamnă că se poate trece . Şi continuai să înot cu băgare de seamă. şi că nu mai aveam după ce mă călăuzi. aveam siguranţa că ajung la trepte. — Şi aerul stricat ? — Dacă trec şobolanii. Aşadar. vesc. o să mă duc înot pînă la scări şi o să strig de acolo .— Prinde-ne nişte şobolani. deh. dar nu l-am găsit. în beznă. trebuia neapărat să nu mă încurc. Oare ce mă aştepta la capăt : scăparea. desprinse de puhoiul apelor. m-am lăsat să alunec în apă. încercarea mea era deci cu putinţă. înotînd drept prin mijlocul galeriei. 289 — Să strigaţi mereu. Totuşi. pentru că ştiam că într-un loc. ceea ce era totuna. Mă călăuzeam nu numai după tavan şi pereţii galeriei.

Soldaţii avură mult de furcă să-i poată opri la gura galeriei. ca şi prima dată. toate rudele. Atunci le-am povestit cercetările mele şi cum pierdusem urma şinelor. nici unul nu trecuse de cinci-şase zile ! — Acum n-o să mai staţi mult. Sigur că cei de afară nădăj-duiseră un număr mai mare. Dar. Fiecare . ştiam că nu era primejdios şi înotam cu repeziciune ca să ajung la fundătură. planul meu cădea baltă şi nu-mi rămînea decît să mă întorc. de parcă ar fi căpătat curaj. Pages. — N-anvgăsit trecerea. dar mult mai lămurite. cum nu aveam de unde să iau haine calde ca să mă usuc. Am ajuns în fine la gura fundăturii şi am strigat şi eu. O întrebare mă rodea şi pe mine. numai patru îşi văzură împlinite aşteptările. cele mai lungi ceasuri petrecute acolo. Cum mai făcusem o dată drumul. zise Pages. Pe măsură ce mă apropiam. Strigătele ce auzeau tot mai ^mpede . ne gîndeam şi noi la cei pe care îi credeam scăpaţi cu viaţă. dar în acelaşi timp plină de nădejde pentru fiecare . Clipa aceasta a fost cea mai impresionantă. peste puţin o să ne şi vorbim. Aflînd că se va putea vorbi în curînd cu supravieţuitorii catastrofei. Gaspard. Au fost. Nu primi nici un răspuns. loviturile de tîrnăcop se auzeau mult mai tare. urmă o clipă dureroasă. căci întîrzie lucrul. Dacă nu putusem scăpa prin galerie. în adevăr. Mai aveţi răbdare vreo cîteva ceasuri. curînd o să putem auzi şi vorbele. cîte lacrimi ! La rîndul nostru. întrebarea rămase fără răspuns. — De paisprezece zile. ei ne aud strigătele şi noi pe ale lor . tunelul e aproape. însă. mi se părea că vocile lor erau mai sigure de ele. — Ai îndrăznit să te dai la fund ? — De ce nu ? Din păcate n-am găsit nimic. După primele clipe de bucurie am băgat de seamă că îngheţasem. L-am pus pe el să răspundă. Fiţi tari ! Şi să nu mai vorbin. — Şase ! Urmă o clipă de tăcere. Dascălul. care păstrează totdeauna ceva căldură. Paisprezece ! Şi în socotelile noastre. toţi prietenii minerilor prinşi de ape dăduseră năvală în tunel. — Cîţi au fost salvaţi ? întrebă unchiul Gaspard. Renii. trecut mult şi am auzit aceste trei cuvinte rostite rar *— Cîţi sînteţi acolo ? 291 Dintre noi toţi. asta nu mai avea importanţă acum. Dar. — Ia întreabă-i de cînd stăm aici. — Zi mai bine că nu vor să răspundă. . şi mai ales cele mai dureroase. într-adevăr. Carrory. — Nu-i nimic . cred. Cînd inginerul îi vesti că eram numai şase. călăuzindu-mă după glasurile tovarăşilor mei. Am urcat în grabă panta şi am ascultat şi eu. — N-au auzit. — Hei ! îmi răspunse Dascălul. oare printre cei şase nu se afla şi acela pe care îl aştepta ? Apoi au fost strigate numele noastre.In acest caz. Vai ! Vai! Din cele o sută douăzeci de mame şi soţii. iar strigătele celor ce săpau pentru salvarea noastră răzbăteau slabe încă. aveam să scăpăm prin tunel. m-am îngropat pînă la gît în praful de cărbune. unchiul Gaspard avea glasul cel mai puternic şi mai limpede. iar unchiul Gas-pard şi cu Dascălul s-au lipit de mine. Cîte dureri. — Cine sînteţi ? El ne rosti pe rînd numele : — Bergounhoux. — întreabă ce-i cu Marius. după cum spusese şi Dascălul.

căci li se spusese să nu ne tulbure cu strigătele . Dascălul ne mai spuse că era de temut clipa în care aerul avea să năvălească peste noi : putea să năvălească precum o ghiulea de tun. lăsînd în mijloc un loc de trecere. — Spune-le că apa scade. or să le aprindă afară îndată. să ne rănească. mîndru de izbînda lui. că sînt înfăşurat în pături. cîţiva bulgări mai mari s-au desprins şi s-au rostogolit peste noi : deschizătura se căsca sus. aşa cum plini de grijă erau şi lucrătorii de sus. alte întrebări. în sfîrşit. Lumina lămpilor ne-a orbit. după lovitura aceea. fericit şi falnic. Peste două zile mă plimbam pe străzile din Varses împreună cu Mattia. Şi îndată după aceea am simţit că cineva îmi ia mîna dreaptă şi mă sărută : „Remi !" şoptea un glas sfios (era al lui Mattia). Erau cei îndoliaţi care pesemne că se întrebau cu amărăciune de ce eu. Aşteptaţi puţin. Era lumina zilei ! Ne aflam afară ! In acelaşi timp. tot ajungem la voi. doborînd totul în cale. cu lacrimi în ochi. apoi. căci mi-am pierdut cunoştinţa. Am simţit totuşi că sînt dus pe sus. mă aflam în braţele lui. Să aşteptăm'! Iar să aşteptăm ! Dar în aceeaşi clipă. 292 — Mai puteţi răbda ? Dacă sînteţi prea grăbiţi. Toţi tăceau. nefericite cadavre purtate de . cu Alexis. la ieşirea din galeria cea scundă. un curent grozav. deşi nu-mi mai era frig. dar asta © să vă întîrzie ieşirea. nu vă speriaţi . cum noi le explicasem poziţia noastră. plescăind. şi după aceea încă una. Alţii însă întorceau privirile. copil orfan. alţii veneau la noi prin galerie. un ghemotoc alb se aruncă asupra mea : era Capi. el urcă cel dinţii pe prispa noastră şi. vă scoatem repede- repede. întorcîndu-mă într-acolo. am zărit o lumină puternică înaintînd prin apă. putem face o sondă ca să vă trimitem o fiertură. pînă să apuc să scot o vorbă. cu atît ne simţeam mai slabi : eu de-abia mă mai ţineam pe picioare şi. împreună cu pămîntul săpat. nici pe o rînă nu mă mai puteam ridica. — Ştim. scă-pasem. lungit în praful de cărbune. Ciudat ! Cu cît se apropia. se repezise în braţele inginerului şi mă lingea pe obraji. Era şi timpul. dar îndată am simţit o lumină care m-a făcut să-i deschid. cu regularitate.. urma o alta. Din cînd în cînd. Zguduirea pereţilor sub loviturile de tîrnăcop desprindea din capătul de sus al fundăturii bucăţele de cărbune care lunecau pe pantă şi cădeau în apă. curînd. zise Dascălul. un vîr-tej care tîra cu ei bucăţi de cărbune şi sfărîmături de tot soiul le stinsese. dar inginerul n-a vrut să-mi dea drumul şi. şi apa scădea mereu. Unii chiar veneau şi-mi strîngeau mîna. unde se pregătiseră paturi pentru noi.lovitură de tîrnă-cop ni se părea că ^e ultima . aşteptăm. — Vă e foame ? — Sîntem lihniţi. Douăzeci de braţe s-au întins să mă ia. care. In- 293 ginerul era în frunte . ori prin galerie. — Aşteptăm.-aj ! Curaj ! ni se striga. şi toată lumea pe unde treceam se oprea să se uite la mine. şi apoi. M-am uitat împrejur şi am văzut o mulţime de oameni care se înghesuiau pe două rînduri. se temeau să nu se surpe terenul peste noi. mă duse pînă la clădirea birourilor. Ori prin tunel. — E curentul de aer. — Cu. cu Capi. Dar numaidecît ne-am cufundat iar în întuneric . Grăbiţi-vă ! Funcţionarea vagonetelor nu se oprise o clipă. Tremuram din tot trupul..eliberarea. Trebuia deci să fim cu grijă. un zgomot se produse în apa din galerie şi. să ne omoare sau să ne trîntească claie peste grămadă în apă. De bună seamă aşteptau dintr-o clipă într- alta să facă străpungerea şi. dintr-o săritură. pe cînd tatăl sau fiul lor zăceau în mină. curentul de aer. însă înfăţişarea şi privirile lor vorbeau pentru ei. Am închis ochii. Loviturile de tîrnăcop erau acum ceva mai slabe. Dacă mai puteţi aştepta. Şi în timp ce prin tunel ajungeau să dea mînă cu cei fle Pe prispa de sus.

cînd Alexis se jeluia şi te bocea. ştiu. Numai cînd îmi aduceam aminte. fie chiar şi de iarnă. Cînd vi s-a cerut să vă spuneţi numele şi cînd inginerul. trebuie să te găsească undeva. zise el. Inginerului nu-i puteam mărturisi că nu-mi plăcea să lucrez sub pămînt. şi cu toate că inginerul nu împărtăşise soarta noastră. O LECŢIE DE MUZICĂ îmi făcusem prieteni în mină : asemenea chinuri îndurate împreună te leagă pentru totdeauna. aventura şi libertatea . dar n-am simţit nimic. şi îi ascultam pe Alexis şi pe Mattia. dar nu primeam. nici nu mă gindeam să mă întorc la meseria de vagonetar. pe aceea. spunea Mattia. şi să nu ne mai despărţim niciodată. îţi fac eu rost. unul mirat. Printre cei carş. Ce mai vorbă ! Nu eram făcut pentru munca de sub pămînt . precum şi Dascălul ţineau foarte mult la mine . urmează-ţi calea. Iar Carrory^ îmi spuse. Acestea erau argumentele pe care le aduceam ca să-i lămuresc pe unchiul Gaspard şi pe Dascăl. că sînt fricos ca un iepure. Unchiul Gaspard. — Da. îmi plăcea mai mult să ascult decît să povestesc. nu mă părăseşti ? a izbucnit el. Toată lumea dorea să rămîn la Varses. Eu le mulţumeam. care îşi închipuia că mă plăteşte. mi-a mărturisit pricina tristeţii sale : — Aşadar. Frumos şi interesant lucru e mina ! Eram bucuros că văzusem şi eu una. cu Nepăsarea celor deprinşi să înfrunte zilnic primejdia . cînd ne-am întîlnit. în timp ce toţi încercau să mă oprească la Varses. Mă pofti la el acasă şi a trebuit să povestesc şi pentru fetiţa lui tot ce ni se întîmplase cît stătusem îngropaţi în fundătură. dar o văzusem prea destul şi nu aveam nici un chef să mai păţesc ce păţisem. unde avea să coboare şi el în curînd. nici nu ştiu ce-mi venea să fac. — Cînd mă gîndeam că ai murit din cauza mea. Aşa că am socotit mai bine să-i spun adevărul adevărat. să-rindu-mi de gît. a strigat Remi. am căzut jos plîngînd. că nu gustam frumuseeţa muncii în mină. care îmi istoriseau ce se petrecuse deasupra în timp ce noi eram sub pămînt. îmi zicea inginerul. încît nici nu vroia să creadă că puteam muri. te credeam mort de-a binelea. eu. — Dacă vrei să lucrezi într-un birou. care nu aveam nepăsarea sau curajul lui. care mă pofteau să iau masa cu ei sau să mergem să bem o halbă. Numai cînd i-am spus că m-am hotărît să plecăm peste trei zile. Cînd suferi şi nădăjduieşti laolaltă. Zău. . mă iubea ca pe un copil pe care l-ai scăpat de la moarte. Mattia stătea posomorit şi dus pe gînduri . — Să ne povesteşti ce-ai păţit. după Carrory. dragul meu. cu cerul deasupra. îmi spunea unchiul Gaspard. de vreme ce el mă îmbia să lucrez* în birou şi să învăţ de la ei ce mai aveam de învăţat. însă eram sigur că 294 nu te-ai înecat. Unchiului Gaspard i se părea foarte firesc să mă întorc^ în mină. niciodată nu-mi dădusem mai bine seama de acest lucru ca în închisoarea din mină. mă opreau erau şi unii foarte politicoşi. şi simţeam că mă înăbuş. ziceau ei. Aşa se întîmplă cu toţi aceia care se obişnuiesc să meargă încotro văd cu ochii şi să facă ce le trece prin cap. l- am întrebat de ce şi mi-a răspuns că aşa era el totdeauna. Şi îi întrebam pe toţi : „Cît poate trăi un om fără să jnănînce ? Cînd o să sece apa ? Cînd e gata tunelul ?« Dar nimeni nu-mi răspundea după cum aş fi vrut eu. iar altul mîhnit. îmi ziceam că. dacă lucrările de salvare merg destul de repede. viaţa în aer liber.ape încolo şi încoace. Trebuie să recunosc că-mi plăcea viaţa în aer liber . Nu ştiam dacă ai să mai ieşi viu din mină şi dacă vor ajunge la timp ca să te scape. şi în înghesuiala aceea m-au cam călcat în picioare. ţie-ţi place viaţa în aer liber. nu mai ai decît o singură inimă. dar poate c-o să moară". 295 însă. care se arătară. n-am dreptul să te opresc. — Eu n-am crezut nici o clipă că ai murit. căci prea eram fericit ! Am fost foarte mîndru văzînd că Mat li a avea atîta încredere în mine. căci nu-mi plăcea să mă duc aşa şi să-mi depăn povestea faţă de primul venit. — îţi găsesc eu un muncitor pe lîngă care să lucrezi ca ajutor. îmi pria mai bine. eu mă perpeleam zicîndu-mi : „N-a murit. îmi zicea Alexis. vesel.

Mattia mă privea cu ochii lui blajini şi zâmbea : — Ai dreptate . am simţit o adevărată fericire. căci lăsam acolo pe Alexis. prin urmare. apoi după ce m-a minunat. m-a încurcat şi. care mie îmi lipseau. Insă. trebuia s-o luăm spre Clenmont. Dar aşa mi-era soarta : să mă despart mereu de cei pe care îi iubeam şi oare ţineau la mine. să calc pe pămîntul bătătorit al •şoselei. era ca şi cum dăscălia mea ar fi fost o . se îndrepta spre localităţile acelea. La drept vorbind. Bourboule. Pe când lucram m. însoţiţi 'de Capi. ce frumoşi copacii ! înainte de plecare. m-a lăsat cu gura căscată. Mattia şi cu mine ne sfăituisem îndelung asupra drumului pe care urma să apucăm — căci îl învăţasem şi pe Mattia să citească harta. în cele din urmă.. După ce am cumpănit bine. mină. încît. interpreta orice rol. pe unchiul ■Gaspard şi pe Dascăl. nu se înmoaie decît cînd îl pocneşte cineva. Intîi şi-ntîi. Şi pe urmă se price- pea grozav să facă „onoratul public" — cum spunea Vi-talis — să se scobească în buzunare.La vorba asta i-am ars una ca să se înveţe minte să nu se mai îndoiască de mine~ dar şi ca să- mi ascund emoţia ce-mi năvălise în inimă la izbucnirea aceasta de prietenie. Pe drumul de la Paris la Varses îl învăţasem pe Mat-tia să citească şi-i dădusem primele noţiuni de muzică .'< -? Căci numai prietenia îl făcuse să se manifeste astfel. Prin urmare. cu ochii-i blînzi. Şi se vede că Garofoli a băgat de seamă repede lucrul ăsta. Iar cu cît tuşa Barberin avea să fie mai mulţumită.. şi acum nu-şi mai închipuia ca altădată că distanţele erau mai lungi pentru picioarele oare străbat o şosea decît pentru degetul oare trece de la un oraş la altul. trîntind cartea. Îmi luasem rolul de profesor în serios şi mi se părea umilitor ca elevul să-mi pună întrebări la care eu să nu pot răspunde . dansa. Oricît se silea şi-şi zgîia ochii în carte. Şi Mattia voia Ba dştăgăm bani. Mattia a făcut progrese atît de uimitoare. nu glumă ! Cei o sută douăzeci şi opt de franci pe care îi aveam în pungă şi cu cei optsprezece franci cîştigaţi de Mattia făceau în total o sută patruzeci şi şase de franci. cu atît vaca avea să fie mai frumoasă. Mattia nu afla acolo decît bazaconii care făceau mai multă cinste închipuirii decît atenţiei lui. fără să ceară. nu ne mai lipseau. răcneam la el că prea e tare de cap. ceea ce era cîştig. înainte ! Cu harfa pe umăr şi cu raniţa la spinare. Chiar de la început. In schimb. în loc să o luăm de-a dreptul spre Ussel şi apoi spre Chavanon. foarte repede. Şi mărturisesc că asta mă ruşina şi mă ustura peste măsură. putea s-0 scoată şi singur la capăt. la ieşirea din orăşel. Mattia n-avea nevoie de mine ca să-şi cîş-tige existenţa . '. să trecem prin Clermont.. a ajuns să mă minuneze cu întrebările lui . iată-ne iarăşi pe drumuri. Mont-Dore. Ca să spun drept. care se tăvălea prin praf de bucurie. Cu cît aveam să adunăm mai mulţi bani. cu înfăţişarea-i prietenoasă mişca şi inimile cele mai împietrite şi. Dovada : în scurta raită pe care o dăduse cu Capi cît timp eu făcusem pe minerul. fie că nu eram eu un profesor prea grozav — tot ce se poate — fie că Mattia nu era un elev prea strălucit — lucru de asemenea cu putinţă — fapt este că cititul mergea tare greu şi încet. care răsuna cu totul altfel decît glodul din mină : ce minunat era soarele. unde — zicea el — se puteau cîştiga bani buni. Fără să se supere. cînta mult mai bine decît mine la toate instrumentele . cu atît noi aveam să fim mai fericiţi. Cum să mai fiu mînios după asemenea răspuns ? Rî-deam şi eu şi reluam lecţia. cu dinţii albi. de la Varses la Clermont am continuat cu lecţiile. apoi cînta gură. Deşi n-am mai vrut să lucrez în minăj m-am despărţit cu greu de Varses. socotind că cei o sufă cincizeci de franci 1 noştri nu puteau să ne ajungă pentru vaca pe care 297 ' voiam s-o cumpărăm. simţeau parcă plăcere să-i facă lui plăcere.. stîrnea în fiecare dorinţa de a da . Royat. de nu mai ştiam nici eu cu ce să-i răspund. nu interesul. deeît paitru franci ca să cumpărăm „vaca prinţului". avea pentru asta anumite însuşiri înnăscute. Mattia întîlnise într-o raită de-a lui un bătrîn Ursar cart. Numai cu zîmbetul lui. la muzică lucrurile stăteau cu totul altfel. şi cu atît tuşa Barberin avea să fie mai mulţumită. Aşa că uneori îmi pierdeam răbdarea şi. ceea ce nu ne lungea prea mult drumul şi ne dădea în schimb prilejul să ne oprim şi prin staţiunile balneare — pe timpul acela pline de bolnavi — Saint- Nectaire. am hotărît amîndoi ca.. găsise/ mijlocul de a strînge optsprezece franci.

şi banii mei sînt şi banii tăi. avea însă un fel de a mă privi. aşa că o să iei cîte lecţii o să pofteşti. pînă la urmă. Şi se opri. nu-i aşa ? De pildă. Am fost jignit cînd Mattia mi-a vorbit de un adevărat maestru. care să mă înveţe tot ce nu ştiu. i-am zis. Tot cugetând aşa. cînd nu aveam ce să-i răspund : -— E aşa pentru că aşa trebuie : e o lege. mi-am zis că. — Eşti un băiat bun. mărturi-sindu-i verde neştiinţa mea : Aşa o să pot învăţa şi eu ceea ce nu ştiu. ba.E aşa pentru că e aşa". poate că s-ar găsi şi alte explicaţii. aş lua o lecţie. Iar el nu mă cruţa deloc cu întrebările — De ce nu se scriu notele într-o singură cheie ? — De ce se întrebuinţează diezii la urcare şi bemolii la ooborîre ? — De ce prima şi ultima măsură a unei bucăţi n-au de multe ori un număr întreg de timpi ? — De ce se acordează vioara numai pe unele note. 299 — Ce spui tu mă face să te mai rog ceva : daeă ai fi de acord. aşa trebuia să fie : eram nevoiţi să credem ce glăsuia harta Am hotărît deci ca la Mende să facem cheltuiala cea mare.înşelătorie. La vreo trei zile de la plecarea din Varses. căscînd gura şi holbînd cehii. unde satele sînt rare şi sărace. totuşi. Nu era în firea lui Mattia să se răzvrătească împotriva legilor. cu un maestru adevărat. pe care. iar Mattia n-a mai avut nimic de adăugat. căci nioi tu. —■ Un profesor bun face mai mult decît cea mai bună carte. — Ce. cCnd îmi spui : „. cum nu găseşti decît prin oraşele mai însemnate. iar eu ţineam grozav la autoritatea şi la prestigiul meu. — Ai dreptate. 298 Dar felul acesta de a ieşi din încurcătură nu-mi folosea cînd mă întreba despre cheie ori despre bemoli. Pe hartă vedeam că pînă la Clermont. cu o lecţie de muzică. căci era întotdeauna gata de taifas şi de ghiduşii. însă îngîmfarea mea prostească s-a topit cînd mi-a spus vorbele astea. pur şi simplu. cel-mai pustiu şi mai sărac ţinut din . Şi ad'ăugai.. am vrut totuşi să nu-l mai lipsesc pe Mattia de această bucurie. cel mai însemnat oraş din drumul nostru era Mende. numai una. în loc să-i răspund : „Nu ştiu". Deşi cîştigurile noastre erau foarte mici în regiunea aceea tristă a munţilor din Lo-zere. şi nu pe altele ? La întrebarea din urmă i-am răspuns înţepat că eu nu cţnt la vioară şi nu m-aim sinchisit niciodată cum trebuie sau cum nu trebuie să-ţi acordezi vioara. care nu prea mă lăsa să fiu mîndru de mine. nu poţi să ştii tot ce scrie în cărţi. un adevărat maestru. Eram doar profesor de muzică. şi-a desoleştat gura : — Nu încape vorbă că tu eşti un profesor bun şi sînt sigur că nimeni nu m-ar fi învăţat mai bine ca tine tot ce am învăţat. îl întrebam ce e cărbunele de pămînt. Cu tot atîta siguranţă îi răspundeam şi eu lui Mattia. adesea. — Nu-i aşa ? Mă gîndeam că ai să fii şi tu de părerea aste. după literele cu oa?e îi era scris numele. altfel pierdeam — îmi dădeam bine seama — şi autoritate. deci se cuvenea să răspund . Să fi fost într-adevăr însemnat ? Nu ştiam . şi le voi lua şi eu odată ou tine. Un maestru.. Dar atîta am stăruit că. îmi spunea cu multă siguranţă în glas : „Este cărbunele care se găseşte în pămînt". dacă ai vrea şi tu. "una ieftină. totuşi ? — Totuşi poate oă sînt lucruri pe care nici tu nu le ştii . de teoria muzicii. şi prestigiu . pe care tu nu mi le dai pentru că nici alţii nu ţi le-atu dat ţie. — De ce n-ai luat lecţia asta de la un maestru adevărat cît ai fost singur ? — Pentru că adevăraţii maeştri trebuie plătiţi şi n-am vrut să iau din banii tăi. căci atunci era vorba de muzică. i-am răspuns făcînd pe grozavul : „Pentru că aşa e". mai mult decît mine . aşa ourn ni-l do-' rearn noi. Mattia a căzut pe gînduri şi toată ziua n-am mai putut să-i smulg o vorbă. După ce am străbătut întregul podiş calcaros Mejean. profesor de sodfegii. am putea să ne cumpărăm o carte. Cînd nu ştiam ce să răspund. pentru că nici tu n-ai învăţat din cărţi. un mare artist. ci un artist. însă. se întîraplă şi marilor savanţi. scăpăm şi eu din încurcătură ca unchiul Gaspard. în care am găsi regulile muzicii. nu putea fi vreun lăutar de la ţară. deoarece îi câştigi ca şi mine. lucru rar la el. îmi puse tocmai o întrebare de soiul ăsta. mă rog.

— Domnul Espinassous. îi zisei. Mă te- meam doar că un artist aşa de vestit n-are să vrea să dea lecţii unor calici ca noi. căci la intrare se legă-tau dout talere de alamă pentru bărbierit. adică am avut grijă să fim curaţi. piepteni. se găseşte vreun maestru de muzică. pe rafturi. fără păduri. care nu putea avea farmec decît pentru cei ce o străbat în fugă cu trăsura. Capi voise. Pe cînd băt şi ne uitam la vitrină. — Din Italia. care niciodată -au slujit de firmă vreunui maestru de muzică. trecu cineva pe lîngă noi. nu puteam să luăm lecţia chiar în seara aceea . După ce ne-am dichisit cum am putut mai bine. ne zise omul. ne-am liniştit şi. înainte de a adormi. n-o să fie el omul care să se simtă încurcat cînd va trebui să explice pricina pentru care se întrebuinţează bemolii cînd cobori şi diezii cînd urci. pe o masă şi pe perete. Atunci mirarea i s-a mai potolit. Ajungînd în faţa casei unde ni se arătase că locuieşte rofesorul. care tocmai rădea un ţăran aşezat într-un fotoliu. săpunuri . — Cred că am nimerit-o bine. am discutat îndelung despre toate întrebările pe care urma să le punem a doua zi vestitului profesor. ea nici n-ar mai fi stat de vorbă cu nişte oameni atît de inculţi. Fără îndoială că domnul Espinassous o să-i răspundă pe nerăsuflateja toate întrebările . borcane eu alifii. socotind că nu se cădea să ne înfăţişăm cu un cîine la faimosul muzicant din Mende. pentru că. eram morţi de oboseală. — Şi are mult de lucru domnul Espinassous ? am întrebat-o. prăvălia era împărţită în două : în dreapta. chiar în timpul mesei. Totuşi Mattia era nerăbdător să afle dacă în Mende. fără semănături. Fiind noaptea tîrziu. Insă. în loc să priceapă şi să asculte. i-am spus lui Mattia pe italieneşte. — Vezi bine că are mult de lucru . Aşa că am întrebat-o. Mattia se aşeză pe un scaun şi . dacă nu cumva în oraş se află vreun muzician bun care să dea lecţii de muzică. deşi frînţi de oboseală. pornit-o spre domnul Espinassous. care să nu fi auzit vreodată de domnul Espinassous. — Aici. adăugă Mattia. Un omuleţ iute şi neastîmpărat ca o sfîrlează. trompete. vă rog ? întrebă Mattiia. ca de obicei. dacă am fi venit doar de la Lyon sau de la Marsilia. fără locuitori. pe stăpîna hanului unde trăsesem. trîmbiţe. am ajuns şi noi la Mende. căci nu aveam alte haine decît cele de pe noi. se înţelege. ne-am luat instrumentele — Mattia vioara şi eu harfa — Şi am.lume. ce nu-i părea deloc oraşul însemnat pe care ni-l închipuisem. fără o vietate de nici un soi. răspunse cu o voce de bariton : — Eu sînt. însă l-am legat^ în grajdul hanului. dealtminteri. — Se vede că de foarte departe. fără ape. de ce să nu locuiască un profesor de muzică şi la un bărbier ? Am intrat. cum să«n-aibă ? ! — Crezi că o să ne primească mîine dimineaţă ? -— Mai e vorbă ! Primeşte pe oricine dacă are bani în pungă. să vină cu noi. tot felul de instrumente muzicale : viori. care nu putea fi decît a 301 unui bărbier. am crezut că greşisem. Am întrebat unde locuia domnul Espinassous. se aflau perii. doar o nesfîrşit şi mohorî'tă singurătate. Ne-a răspuns că e foarte mirată de în- 300 trebarea noastră : se putea oare să nu fi auzit de domnul jgspiaassous ? — Venim de departe. căci numai venind de la asemenea depărtare îţi era îngăduit să nu ştii cine e domnul Espinassous . Cum şi noi înţelegeam tot aşa. La urma urmelor. I-am aruncat o privire lui Mattia ca să-i dau a înţelege că bărbierul-muzicant nu era omul de care aveam nevoie pentru lecţia noastră şi că ar însemna să azvîrlim banii pe fereastră dacă i- am cere lui să ne ajute. în stânga. Ochii ovarăşului meu scînteiau. arătîndu-ne prăvălia bărbierului.

şi Mattia. să am o oasă : la asta-i bun briciul. bărbierul răspunse cu aceeaşi uşurinţă şi cu aceeaşi siguranţă ca şi la întrebarea cu vioara. se acordează vioara după anumite note şi nu după altele ? Mă aşteptam ca bărbierul. Situaţia semăna întru-cîtva cu aceea în care mă găsisem cînd doamna Milligan îi ceruse lui Vitalis să mă lase la dînsa : nu voiam să-mi pară şi mie rău mai tîrziu. Cînd îşi isprăvi discursul. să beau. ce ştrengari ! Poznaşi mai sînteţi ! Apoi ţinu morţiş ca Mattia. mi se pare mie că clientul meu a cîştigat un rămăşag. să-i dea un răspuns cam ca mine. răspunse Mattia. şi la trompetă. în timp ce bărbierul îi înnoda şervetul la gît. tovarăşul. 303 — Ştrengarul ăsta e o minune ! strigă Espinassous Dacă vrei să rămîi la mine. zise el. m-am uitat la Mattia. fratele. tinereşte şi rad dacă vrei. care se vedea cît de colo că-i mai poznaş decît mine. la. cînd mai trec data viitoare. ca pe toţi cei la care ţineam ? Am simţit un nod în gît. coarda a treia. — Ia spune. v Eu stăteam cu gura căscată. — Şi zici că nu ştii nici notele ! sări frizerul. — Domnule. Şi Mattia cîntă pe rînd din toate instrumentele. îi zise acesta. întrebă Mattia. — Cînt-şi la clarinet. începu să cânte un valis. şi să nu crezi că nu sînt în stare să-ţi dau lecţii pentru că sînt frizer. cu şervetul în mînă. — Zi i ! îl îndemnă Espinassous. — Bine. să-i cînte ceva . Acum nu mai rîdeam eu. Cît a mai ţinut tunsul. adică sol. încît să dea notele din chintă în chintă. Espinassous isprăvi să-l radă pe ţăran şi. Auzi ? Un mare muzicant! Dimineaţa razi clienţii ca mine. ci Mattia. Mare pungaş şi Mattia ! 302 __De ce. el însă*mi-a azvîrlit o privire pe furiş. coarda înitîia. atunci îşi lua lecţia de muzică pe preţul unui tuns. prietenul meu şi cu mine am avut o neînţelegere şi. V-am mai spus că erau tot felul de instrumente pe masă şi agăţate în perete. cînd acesta începu să vorbească : — Deoarece coarda a doua de la stînga instrumentului trebuia să-l scoată pe la. . şi totuşi e cel mai mare poet din Franţa. se apropie să4 tundă pe Mattia. re. îşi bătea joc de mutra mea înmărmurită ? Era doar vesel că afla ce voise să ştie ? Fapt e că rîdea în hohote. uitîndu-mă la frizerul care. tot învîrtindu-se în jurul lui Mattia şi ţăcănind din foarfece. Am rămas încremenit de îndrăzneala lui Mattia . apudnd curajos vioara. Şi Jasmin îşi rade clienţii. celelalte coarde trebuie acordate în aşa fel. ştiind că sînteţi un mare muzicant. Mattia nu l-a slăbit cu întrebările şi. coarda a doua : mi. iar dacă răspunsurile erau mulţumitoare. bătînd din palme şi tutuindu-l pe Mattia de parcă l-ar fi cunoscut de cînd lumea. care însemna să mai aştept puţin şi să nu mă supăr. numită şi coarda subţire. şi de-abia îmi ţineam rîsul. zise el. ia spuneţi ce nedumerire aveţi ? Am înţeles ce urmărea Mattia : voia mai întîi să vadă dacă bărbierul-muzicant e în stare să-i răspundă la întrebări. — Vă mulţumesc. fac din tine un mare muzicant. coarda a patra . aşa e Espinassous la Mende. cum păţise Vitalis. dar m-am stăpînit. ţinea cuvîntarea aceea ce mi se părea uluitoare. oprindu-se deodată în faţa mea. care tocmai se pregătea să bage pieptenul în pletele lui Mattia. Dar la sfîrşit îi veni şi iui rîndul să întrebe. la diapazon natural. Mattia luă un clarinet. azi nu. la toate. Ce-o să-i răspundă-? Te pomeneşti că îmi pierd prietenul. şi tot restul zilei te pun la învăţătură . Trebuie şi eu să mănînc. Atunci izbucni în rîs : — Vai. Cum e Jasmin la Agen. După ce-şi isprăvi bucata la vioară.spuse cu hotărîre : — Mă tundeţi şi pe mine după ce îl radeţi pe domnul ? — Cum să nu. Şi astfel află cu ce gînd venisem la el. ne-am gîndit să vă cerem părerea asupra nedumeririi noastre. tinerilor.

E oare ceva mai minunat. o şterge sau îţi închide uşa în nas. luîndu-mi mîna. dar Mattia răspundea mereu : — Nu mă despart de Remi nici în ruptul capului ! — Atunci. dar nu pot să primesc. Adevărul e că le-am adunat mai mult datorită lui Mattia. mă uimise explicîndu-mi cînd şi cum determini pe un trecător să scoată banul din buzunar . care pînă atunci nu prea se omora cu cititul. In sfîrşit. nu putea învăţa cît aş fi vrut eu şi cît ar fi dorit şi el. El prinse a zîmbi cu ochii lui mari. şi pe urmă la Paris. tot vreau să fac ceva pentru tine. dar pe el l-am cunoscut noi acolo şi nu l-am uitat niciodată. Şi se apucă să caute prin sertare. Nu ştiu dacă mai erau pe atunci la Mende şi alţi profesori de muzică în afară de bărbierul Espinassous. am strîns parale frumoase. ca să scăpăm mai iute de ţinutul Lozere şi de Auvergne. Din păcate. — Ştiu asta nu de astăzi. cît de mult mă mişcaseră vorbele lui. El se apropie însă de mine şi. la Conservator . ce anume. galben. ţăranul cîştigă puţin şi nu-şi desface prea bucuros baierele pungii : te ascultă cu plăcere cît vrei să-i cînţi. siguranţă. făcut ferfeniţă. prietenia ce ne leagă e pe viaţă şi pe moarte. încă de cînd îl cunoscusem întîia oară în podul din strada Lourcine. dar. nici eu. Espinassous stăruia.— Nu te gîndi decît la tine. la învăţătură şi. studia publicul şi nu-i trebuia mult ca să-şi dea seama dacă trebuie să cînte sau nu şi. i-am spus : — Să ştii că. După multă cotro-băială dădu peste un volum intitulat : Teoria muzicii. dar cînd simte că vine cheta. de acum încolo. dar cînd am plecat din acest oraş. zicînd că. Nu era destul să vadă lume ca să se apuce de cîntat. îi spusei eu cu glas stins. făcu progrese uimitoare. trai bun. cînd va ajunge artist. învăţase toate tainele meşteşugului de a trezi dărnicia şi simpatia oamenilor. Mattia. ca să îm-•partă cu mine viaţa zbuciumată şi nesigură. rosti : — Să mă despart de prietenul meu ? N-aş putea niciodată ! Vă mulţumesc. O să-ţi dau o carte din care să înveţi ce nu ştii. ţinta călătoriei şi. . ştrengarule. la gloria viitoare. îmi zise. 304 VACA PRINŢULUI Mi-era drag Mattia şi înainte de Mende. după ce am ieşit din prăvălie. după ce Mattia şi-ar isprăvi la el învăţătura. mi-era şi mai drag. Vechi. nici Mattia. cînd ve- 305 deam lumea adunată. am ajuns în staţiunile balneare. îşi va aminti de frizerul din Mende". Mattia. de faţă cu Espinassous. in-am minunat şi mai tare. zise Espinassous. i-ara luat mîna şi. Pe meleagurile astea sărace. i-ar face rost să-l trimită la Tou-louse. mai ales. domnule. ie-am dat seama că ursarul avusese dreptate : la Bour-boule şi. mai ales. la Mont-Dore. adică 'să renunţe la linişte. văzîndu-l la treabă. ba uneori nici chiar pentru ziua de mîine ? Nu putusem să-i arăt. Mattia însă nu făcea aşa. „Să mă despart de prietenul meu ? !" dar. La şcoala lui Garofoli. străbătînd depărtări mari. prin Saint-Flour şi Issoire. fără nici o garanţie pentru viitor. care nu-s prea primitoare cu cîntăreţii şi cu muzicanţii. propunerea lui Espinas-sous. decît să ai certitudinea că eşti iubit de cei pe care la rîndul tău îi iubeşti ? Şi ce altă dovadă mai bună de prietenie putea Mattia să-mi dea decît să refuze. Eu. spre norocul nostru. înainte de a-şi lua vioara sau trompeta. strîngîndu-i- o. datorită iscusinţei şi indemînării lui. îmi luam harfa şi mă apucam să cînt. Dar ce importanţă avea t Luînd un toc. pe deasupra. pentru că eram nevoiţi să umblăm din zori pînă-n noapte. De cînd citea Teoria muzicii de Kiihn. scrise pe prima pagină : „Dăruită copilului care. ce-i drept cît puteam mai bine. mai plăcut pe lume. dar cu oarecare nepăsare. care specula prin alte mijloace mila publicului. aşa cum făcuse.

Cum izbutea ? Nu ştiu.. încîntat. Cu arcuşul lui îi făcea să joace. cu obrajît supţi.. Dar dacă e coadă adevărată şi-o să-i tragă vaca un picior în burtă sau în cap cînd s-o agăţa de ea ? Şi n-o să facă tot aşa cînd o să se simtă împunsă cu acul ? Gîndul că ar putea să primească o copită îl mai potoli pe Mattia. dacă va fi ipvta. şi am rămas cu îngrijorările noastre. trebuie să cîntăm ceva trist. ca pentru noi. şi tocmai aici era greutatea. unde era lume de la Paris. A doua zi de dimineaţă. Venise momentul să ne îndreptăm neîntirziat spre Chava-non. avea alt sis. unde. cu asemenea coadă frumoasă o să se poată apăra de muşte pînă în vîrful botului. Dar acum urma să trecem de la vis la faptă. ISle speriaseră mai ales povestirile năstruşnice auzite prin hanuri de cînd ne pusesem în gînd să cumpărăm vaca.Toată iscusinţa şi-a desfăşurat-o în staţiunile balne-"are. de pe urma ostenelilor noastre. îngrozindu-ne î Un ţăran cumpără la tîrg o vacă cu o coadă cum nu s-a mai văzut. Cînd găseam cîte un bolnav stînd abătut pe scaun. dacă părea că ne ascultă. galben la faţă. norocul nostru i Şi ne apucam să cîntăm cu atîta jale. Mattia ştia ce are de făcut : 0 să se agate cu toată puterea de coada fiecărei vaci care ^e va plăcea şi o să tragă atît de tare. ceea ce ştiut e că-i de mare folos pentru o vită. un altul. cu ochii sticloşi. Dacă am lua şi noi unul care să ne ajute ? Ar fi desigur o cheltuială în plus. se ţinea un mare tîrg de vite. 306 Ne-am ales. puse capăt frămîntărilor . fă"ă teama de a primi un picior.: să-l înţepe cu un ac lung şi gros. şi Mattia tot aşa. ca să-l smulgem din trista-i visare. acolo pe unde se plimba lumea. Şaizeci şi opt de franci şi cu cei o sută patruzeci şi sase din pungă făceau două sute paisprezece franci. dacă e coada falsă ori ugerul umflat. hotărâm ce să cîntăm. încît. după cum aflasem. Cum să alegi vaca şi să fi sigur că are într-adevăr toate însuşirile cu care o împodobeam noi ? Nu era glumă ! Eu nu mă pricepeam defel cum se cunoaşte că o vacă e bună. ne rămîneau şaizeci şi opt de franci. dar cu coada ochiului la el : dacă se uita spre noi mînios. trecînd prin Ussel. spaima negustorilor de vite. Vorba e că era pe placul tuturor — toţi îl iubeau. Ce păcat ar fi să-i dăruim tuşei Barberin o vacă fără lapte sau fără coarne ! Printre poveştile auzite era una cu un veterinar grozav. după observaţiile lui. Ferească Dumnezeu să păţim şi noi aşa ceva ! în ceea„ce priveşte coada. Dar mai ales la copii avea Mattia cele mai mari succese băneşti. ne apropiam. în ce priveşte ugerul. dar ne-ar scăpa de griji. vaca era bearcă şi i se pusese o coadă falsă. căci nici n-c plătise scump. Tîrg de vite ? Taman ce ne trebuia ! Vom putea cumpăra.'cu un cîş-tig minunat : scăzînd toate cheltuielile. adică pilcuri de copaci la umbra cărora vizitatorii petreceau ceasuri întregi stînd la aer : Mattia îi studia şi. ca să vadă dacă 307 nu-i umflat cumva cu aer. începeam să cîntăm de departe. lume pe care învăţase s-o cunoascr mai demult şi pe care o regăsea acum. Geambaş de cai sau de vaci e totuna cu meşter în viclenii şi înşelătorii ! Cîte şi cîte din poveştile acelea nu ne rămăseseră întipărite în minte. chiar cînd erau posaci. Altul cumpără una cu coarne false . erau nişte locuri numite saloane. se va desprinde. în sfîrşit. nici nu ne gîndeam să ne proptim în faţa lui. vaca de care text vorbeam şi pentru care făcusem atîtea economii ! Pînă atunci nu simţisem decît plăcerea de a ne lăsa legănaţi de visul pe care ni-l făurisem cît mai frumos. îmi spunea el cînd vedeam apro-piindu-se de noi cîte o doamnă tînără în doliu. ce părea în toate privinţele cea mai înţeleaptă. Toate bune. cînd să-şi mulgă vaca. — Bagă de seamă. şi Capi putea să întindă taviţa. că ţi se rupea inima ! în împrejurimile Mont-Dore-ului. Vine cu ea acasă. cînd se duce în grajd ce să vadă ? Nu mai avea coadă deloc ! Coada care-i atîrna atît de falnic în ajun îi fusese lipită de un ciot . să fie blîndă şi să dea cîteva găleţi de lapte pe zi — vis măreţ şi încîntător. S-o înduioşăm şi s-o îacem să se gîndească la acela pe care l-a pierdut : dacă plînge. cu zîmbetul lui îi făcea să rîdă. plecam. Mattia dorea ca vaca să fie bălană . Hotărîrea aceasta. bagă de seamă că geambaşul îi umflase ugerul şi că nu putea să dea nici două căni de lapte pe 21. eu ţineam să fie roşcată (în amintirea bietei Roşcata).

— Cît o să vă datorăm. coborînd cele trei trepte alunecoase. — Vă rog. iar în ferestre stăteau tot puştile vechi de-a valma cu lămpi stricate. domnule veterinar. atunci pe mîine dimineaţă fe Şapte. — Şi fără uger umflat ? — O să fie o vacă aşa cum trebuie . încercînd să-mi iau înfăţişarea nobilă pe care o avea Vitalis cînd voia să cucerească oamenii. lată-mă la mine acasă. Am spus asta. — Domnule. Nu-i departe de la Mont-Dore la Ussel . nu vă cerem decît să ne ajutaţi cu ştiinţa dumneavoastră ca să nu ne tragă pe sfoară negustorii de vite. — Păi prin locurile astea nu avem vaci învăţate. ghete cu ţinte. . care mă făcuseră atît de fericit. care nu putea uita povestea cu coada lipită. Cînd am ajuns. In cîteva cuvinte i-am explicat ce voiam să facem cu vaca. în loc de răspuns. dragul meu. aş putea zice : doar la Ussel jucasem întîia oară în public Slugă la domnul Sufleţel sau Care e mai prost din doi ? Şi tot la Ussel îmi cumpărase Vitalis întîia pereche de ghete. Dar lui Mattia îi veni o idee straşnică. adăugă Mattia. totuşi veterinarul răspunse : — La ora nouă punct. — Şi coarne adevărate ? — Şi coarne adevărate. O să vă însoţesc mîine dimineaţă la tîrgul de vite şi vă făgăduiesc eă vaca pe care o s-o aleg o să aibă coadă adevărată. — Vrei să-i dăm veterinarului un concert ? îl întrebai. * 309 Pricepusem gîndul lui Matitia. — Sînteţi nişte băieţi buni. Din pricina asta am intrat în Ussel trist şi îngîndurat. ca s-o cumpăraţi. unde erau Zerbino şi drăgălaşa Dolce ? ' Bietul Vitalis ! îl pierdusem şi pe el şi n-aveam să-l mai văd umblînd ţanţoş. Din şase cîţi fusesem. domnule veterinar ? — Absolut nimic . veniţi să mă luaţi mîine dimineaţă la şapte. adică pe cel mai prost din doi : Capi o recunoscu şi dădu din coadă. ne-a rîs în nas. în două zile am fost acolo. cu pieptul umflat. Mulţumesc. cum o să iau parale de la nişte copii buni ca voi ? Nu ştiam cum să-i mulţumesc acestui om de ispravă. doar doi mai eram în viaţă : Capi şi cu mine. ci o vacă să dea lapte bun. — Şi vă culcaţi devreme ? _ Nu prea avea legătură una cu alta. e nevoie de bani. cu uniforma lui roşie de general englez. spuse el. am deznodat în faţa lui basmaua în care se afla toată comoara noastră. Am vrut să-i arăt lui Mattia şi piaţa unde jucasem întîia oară în viaţa mea pe sluga lui Sufleţel.noastre şi ne-am continuat drumul mult mai veseli. Mi se părea mereu că dintr-o clipă în alta am să zăresc pălăria lui Vitalis la un colţ de stradă şi am să aud îndemnul lui care îmi răsunase de atîtea ori în urechi : „Înainte !" Dar prăvălia negustorului de haine vechi de la care Vitalis îmi cumpărase costumul de artist îmi spulberă amărăciunea : am găsit-o ca atunci cînd intrasem în ea prima oară. zise el. — Atunci e bine . Unde era Sufleţel. Cînd a auzit ce voiam de la el. dar. După ce ne-am lăsat raniţele şi instrumentele la hanul 308 unde trăsesem şi cu Vitalis. — Şi ce naiba vă trebuie vouă dacă ? întrebă veterinarul. La intrare se legăna şi acum costumul cu galoane care mă în-cîntase atît. — Foarte mult. era încă lumină. — Nici nu căutam o vacă să joace teatru. am pornit în căutarea unui veterinar. bătînd tactul cu mâinile şi cu picioarele şi cîntînd un vals din flautul lui cu sunete pătrunzătoare. — Şi să aibă o coadă adevărată. domnule. vă place muzica ? îl întrebă el.

cu behăitul oilor. gîşte. coborau ţărani îmbrăcaţi de sărbătoare. cealaltă pentru alta. nu socotiseră cu cale să mai aprindă felinarele. Şi imediat după aceea. am spus eu. Iar din trăsurile ce soseau mereu. veterinarul. ci trecînd la o a treia . spre marea veselie a copiilor. cu ochii tiviţi cu negru şi albă în jurul botului. purcei de lapte ce guiţau de parcă i-ar fi jupuit de vii. care-şi luau nevestele în braţe ca să le dea jos . Capi a făcut cîteva din figurile lui cele mai caraghioase. ceea ce. Tii ! Ce frumoase vaci ! Erau de toate culorile şi de toate mărimile. Fere'strele s-au deschis una după alta şi am văzut ieşind capete cu scufii sau legate cu basmale ori şaluri . le zise el. — Minunat ! Hai la han. mîine trebuie să fie aiei la şapte dimineaţa. amestecat cu nechezatul cailor. instrumentele noastre răsunau ca în cea mai bună sală de concert. Era aproape ■miezul nopţii cînd am ajuns acasă. — Uite una care cred că e bună. iepe care îşi lingeau mînjii. ne spuse el. din toate părţlie se auzeau întrebări pline de mirare. — Lăsaţi-i să se ducă la culcare. ni se cerea alta. Ne-am întors împreună la tîrg. Atunci. Strada era întunecoasă : deoarece luna urma să răsară pe la nouă. locuia în-. Prietenul nos'tru. La şapte eram la veterinar. şi dacă veterinarul nu ne trimitea acasă. altele slabe. am avut îndată şi public în jurul nostru . porci graşi care rîmau pămîntul. .— Chiar aşa. Totuşi nu ne-a lăsat să plecăm pînă nu ne-a servit şi o gustare. Cum isprăveam o bucată. cu picioarele subţiri. iar femeile îşi netezeau fustele mototolite. sub boltă s-au aprins felinare şi am cîntat pînă la zece. trebuie să iasă bine. zise Mattia. atît de liniştit seara. unele grase. una pentru cutare calitate. găini. poarta se deschise. de bună seamă. care a fost foarte binevenită. arătînd 0 vacă bălană. gîn-dit că sergentul poate să vă aresteze pentru că tulburaţi. să dea mult lapte şi să mănînce paţin. dădu loc la puţină ciorovăială între Mattia şi mine. O serenadă la culcare : aşa se face cînd ţii la cineva. Eu cred că asta e mai bună. Două vorbe cuprindeau totul . roşcată la păr. Nefiind decît şase dimineaţa. unele cu viţei. cred că am fi cîntat toată noaptea. cu strigătele ţăranilor care soseau la tîrg. ne-a venit poftă să ne uităm la vacile care sosiseră şi să ne facem alegerea dinainte. apoi. eu cu harfa. care ne aştepta. găsisem şaptesprezece care ne plăceau . toată lumea se scutura de praf. oi. Sînteţi nişte băieţi buni. să pregătim ce să-i cîntăm . căci ne-a făcut semn să ne oprim : — Staţi să vă deschid poarta. rumegând potolit ce mîncaseră peste noapte. cu mugetul vitelor. două pentru că erau bălane . 310 Oraşul Ussel. ne zise el. drept mulţumire. un val nesFrşit de oameni se în-' drepta spre tîig. După vreo jumătate de ceas de plimbare. Ne-a recunoscut. ca să intraţi în grădină. în strada îngustă şi tăcută. era a doua zi de dimineaţă numai larmă şi forfotă. trecătorii erau rari. nu v-a$. Pe stradă. dar şi cam nesocotiţi . liniştea străzii ? Concertul reîncepu în grădină. dar cmd plătim chiar noi. care nu era prea mare. Veterinarul fiind însurat şi cu copii. Ve tei inarul ne-a împăcat pe amîndoi neoprindu-se Xa una. La nouă fără două-trei minute ne aflam în faţa casei veterinarului. şi ne-a ghicit gîndul. - Cînd am ieşit. încă înainte de revărsatul zorilor auzisem din odaia noastră un huruit neîntrerupt de căruţe pe caldarîm. de publicul care plăteşte putem să nu ne sinchisim. cu urechile şi capul cafenii. strîngîndu-ne mîna prieteneşte. Dar ce ne păsa nouă de ele ! N-aveam ochi decît pentru vaci. bineînţeles. una micuţă. altele de-abia tîrîndunşi ugerul plin de lapte . curtea hanului era ticsită de căruţe înghesuite unele într-altele. la obor erau şi cai ce nechezau.tr-o casă cu un turnuleţ în colţ : o fereastră a turnuleţului se deschise şi l-am văzut chiar pe el aplecîndu-se să vadă cine cîntă astfel. nici la alta. Mattia cu vioara. fără să bă-nuie că nu vor mai paşte de acum încolo iarba de pe izlazurile unde crescuseră. care se uitau la noi clipind din ochi şi mişcînd încet din fălci. noaptea. spunîndu-i din nou ce calităţi doream să aibă vaca pe care urma s-o cumpărăm. arătînd una roşcată. Prăvăliile se închiseseră. La întîia bătaie de ceas am început. dar foarte drăguţă şi cu boltă acoperită de plante agăţă--toare. trei pentru că erau roşcate. Să fi fost după copii.

Ne-a mai costat şi cinstitul zece centime. îneîntat. Mattia. în fine. crezînd că. zise el. ■— O să cîntăm. Şi fiindcă eram prietenul lui. am întins mîna. iar eu trei franci. prin urmare. Veterinarul urcă la o sută şaptezeci . ne-am învoit să mai dăm douăzeci de centime pentru aldăimaş. veterinarul ne făcuse semn că tot ce spunea nu este serios . Mattia zicea că parcă are zahăr şi miroase a flori de lămîiţă. prieteneşte. deoarece dovedisem că ne pricepem atît de bine. ţăranul coborî la două sute optzeci. Asta m-a hotărît. răsuflarea scurtă. ne-am repezit şi-am sărutat vaca s botul ei negru . mă opri : — V-aţi adus un căpăstru ? îmi spuse el. zise Mattia. ne-am dus fiecare la treburile lui . Se încinse altă tocmeală şi. se vede că mîngîierea noastră i-a făcut plăcere. trecînd pe la spatele vacii. Şi după ce i-ara plătit şi pe-ăştia. — Unde vă e funia ? întrebă ţăranul. să stăruim. V-am vîndut căpăstrul. prietenul meu. cu asta. dar nu mai aveam nici o iăscaie ca s-o hrănim şi să ne luăm şi nouă ceva de mîncare. Cu cotul. e tocmai ce vă trebuie. ajunse la două sute zece franci. 312 5i acuma. ba că are picioare subţiri. le putem colinda pe toate. din scădere în scădere. în sfîrşit. o să ne dea vaca pe două sute cincizeci de franci ca să încapă pe mîini bune. cu o mutră şireată. Şi atunci se porni tocmeala între el şi ţăran . însă şi două sute zece franci era prea mult pentru noi. — Fie şi două sute zece franci. vaca. — Trei sute de franci. dar nu v-am vîndut funia. lucrurile au luat o altă întorsătură : în loc să mai dea ceva. cînd ne-am făcut socotelile. unde am legat-o bine. Ca să înţelegeţi fericirea noastră că sărutam vaca şi ea ne săruta pe noi. Pentru a treia oară am vrut să apuc fuma. Ce mai tura-vura. el dădu o sută cincizeci de franci . vaca nu numai că nu era rea. veterinarul s-a apucat să cerceteze vaca cu de-amănun-tul . Am rugat-o pe fata de la bucătărie să mulgă vaca şi am cinat pe cinste ! Aşa lapte bun nu mai băusem niciodată. şi pînă deseară adunăm o mulţime de bani. Am numărat. pentru că eram prieteni. căci ne-a lins si ea pe fată cu limba ei aspră. ceru pentru căpăstru treizeci de gologani. Ne mai rămîneau. Şi după ce am dus vaca în grajdul hanului. şi funia. Că eu vînd vaca. pentru a patra oară. Atunci ne-a apucat teama. — Şi aldămaşul cine-l plăteşte ? zise el. cu mai multe noduri. Funia ne-a costat douăzeci de centime. dir ţăranul. şi căpăstrul. trei franci. a ieşit că Mattia adusese patru franci şi cincizeci de centime. cei două sute treisprezece franci şi. pe el îl întrebă veterinarul ce preţ cere pe vacă. nu şi căpăstrul. Trei. — Uite că ştie să şi sărute ! strigă Mattia. Am întins iar mîna. m-am uşurat si de cei treizeci de gologani. ţăranul făcu o sforţare şi mai scăzu zece franci. Ţăranul răspunse că. ba că are gîtul prea scurt. am zis. sute de franci ! Nu era de noi. iar seara. nu trebuia să uit să-l cinstesc. zisei. ţăranul scăzu zece franci. ne-am dezumflat. trebuie să vă amintiţi că nici . — Haideţi să mai vedem şi altele.— Uite o vacă din Rouergue . am scăpat. dimpotrivă. coarnele prea lungi . Un ţăran slăbănog o ţinea de funie . auzind însă preţul. Cu şapte franci şi cincizeci de centime eram bogaţi ! Dar bucuria de a fi cîştigat ăşti şapte franci şi jumătate era nimica toată pe lîngă aceea de a fi putut cheltui două sute pailsprezece. Şi am întins mîna să apuc funia. Ajungînd aici. ca acela pe care îl băuse la spital. ugerul prost dezvoltat etc. socotind că ne mai rămîneau încă douăzeci. aşadar. ultimii noştri gologani. Ne trebuia un căpăstru ca să ducem vaca . ţăranul mi-o apucă şi mi-o scutură zdravăn. El îmi făcu alt semn că. dar se opri aici. ne şi cucerise . Şi de bucurie. dar ţăranul se feri. cîrciumile sînt pline de lume . dar cu mult mai bun. dacă ne despărţim. In vremea asta. \La vorba asta. îi smulse un fir de păr lung din coadă şi vaca îi arse un picior. Văcuţa asta sprintenă şi vioaie. închipuindu-ne amîndoi că nimerisem o vacă proastă. Aveam acum o vacă. ci foarte bună . ne-a dat. I-am făcut un semn veterinarului să trecem la alta.

lăfăindu-se parcă — ai fi zis că îşi dă seama de preţul ei. Pe măsură ce ne apropiam. adică ne plăcea şi nouă jaaca şi nu lăsam să treacă o zi fără să facem o partidă ie bile. după ce arn admirat-o îndelung. pe patul de fîn. sosirea joastră. îvtattia îmi spunea : „Jucăm ceva ?" Şi atunci. iar eu mergeam în urma ei. Ne-am repezit şi noi după ea. — Să mai stăm puţin. nici eu nu fulsesem răsfăţaţi cu sărutările . pînă s-o apuc de funie. nu ne-ar fi prins noaptea jucîndu-ne . Ani mai încetinit pasul . astfel că ne-am continuat goana. să cîştig bani de trai . erni şi oopii. Mattia începu să cînte un marş săltăreţ. Mattia şi cu mine. înainte ! Isprăvisem jocul. Ca să nu obosim vaca şi ca să nu sosim nici prea tîr-ziu la Chavanon. a speriat-o şi mai rău . aveaaaa şi 314 i gusturile şi gîndurile noastre. zise Mattia. Numai după ce am ieşit din oraş. unde dragul de Capi. Hotărîsem să ne împărţim ziua în două. ne-am luatt raniţele şi instrumentele. noi după ea. ne-am scos raniţele din spate şi am slobozit vaca să pască în şanţ. cu un popas la prînz. cum umbla încet. Fireşte că ajunse înaintea noastră şi. Şi. fără să mai aştepte. cu iarbă fragedă şi deasă. De cîte ori. legănîndu-se. două sute paisprezece franci ! I-am lăsat lui plăcerea să ducă vaca de funie. Acuma nu mai aveam nevoie să mă tot uit pe hartă. vaca înălţă capul. I-am strigat lui Capi s-o oprească. care pînă atunci ţinuse cu noi. Capi.. simţindu-mi amărăciunea. nemaiştiind ce să facewi. Bineînţeles că asta n-a oprit-o. o luă la fugă. recunoaştem fiecare cotitură a drumului. ne-am apucat să jucăm bile. Fireşte că ne-am sfîrşit prînzul cu mult înaintea ei . căci să nu credeţi despre noi că eram doi omuleţi gravi şi serioşi. vaca nu se mai putea pierde. că trebuie să muncesc. ca să mă uit la vacă . înspre el se îndrepta acum vaca noastră. Ii eram atît de recunoscător lui Mattia pentru ajuie-rul ce-mi dăduse ! Fără el n-aş fi izbutit niciodată să strîng atîta bănet .. ştiam unde mergem şi. aşa că îmi treceam iar cureaua harfei pe umărul amorţit şi. Pe la zece. aşa că. că-s vinovat !" Ne oprisem să mîncăm la vreo doi kilometri de un sat «ui măricel. de minge sau de capră. ca să ne arate că-i era încă foame.. s-a apucat să rupă iarba cu şi mai mare poftă. — Păi tu nu ştii că vacile mănîncă toată ziua ? — încă puţintel. găsind un IOQ bun. Cit tîn-jeam amîndoi după o mîngîiere ! A doua zi de dimineaţă ne-am sculat cu noaptea-n cap şi am pornit spre Chavanon. savantul. pe nepusă masă. iar cînd ne-a văzut venind spre ea. şi cu asta basta. socotisem să dormim în saitul în caie petrecusem cea dintîi noapte în călătoria mea cu Vitalis. se *duna tot mai multă lume în jurul văcuţei şi. dimpotrivă.^*attia. ne lepădăm raniţele. La început voiam s-o ţin de funie. dar fiecare face ce poate : un cîine de văcar i-ar fi sărit în faţă . cum făcusem de la Paris încoace . mai ales. de data asta -ne fu potrivnică şi ne schimbă planurile. numai cu gîndul la cîştig ! Dacă ducem o viaţă care »w semăna cu aceea a copiilor de vîrsta noastră. se îngrămădiseră acolo vreo douăzeci de bărbaţi. soarta ă nu semăna cu aceeea a copiilor rîzgîiaţi. dovedindu-mi prietenia lui. — Dacă i-aş cînta ceva din trompetă ? spuse Mattia. oft ai zice peşte. venise să se lungească lîngă mine şi să-şi pună laba în 'mîna mea. aveam s-o luăm de la oamenii cumsecade care o oprimă. şi vaca păştea mereu. apoi. »m putut v(edea de departe cum mai mulţi oameni îi *ţin calea şi pun mîna pe ea. chemînd-o. ea înainte. Din fugă îi strigam lui Mattia : „Mare nătărău !" Iar el îmi răspundea gîfîind : „Să mă baţi. instrumentele şi ne aşterneam pe joc. Deodată. el îmi spunea însă că sînt şeful trupei. cu toate că se scurseseră cîţiva ani de cînd trecusem pe acolo cu Vitalis. arăta foarte frumos. care nu 313 ştiu cum să mai scape de mîngîierile mamelor.. în care timp văcuţa avea să pască iarba de prin şanţurile şoselei. dacă n-aş fi avut ceas. văzînd-o aşa de liniştită şi cu gîndul numai la păscut. i-am încolăcit funia în jurul coarnelor şi m-am aşezat şi eu alături ca să-mi măninc bucata de pîine. Dar soarta. deodată. i-a sărit la picioare. care vorbeau aprins . în viaţa mea nu mai văzusem aşa mîn-dreţe de văcuţă ! In adevăr. la. La circul Gassot era o viţea ce se prăpădea după muzică. m-am alăturat lui ca să pălăvrăgim ca de obicei şi. Pînă una alta. drumul fiind drept. care nu mai avea astîmpăr. De aool» aveam să plecăm a doua zi în zori ca să ajungem de dimineaţă la tuşa Barberin. dar. La primele sunete.

n-am mai fost în stare să mă apăr. Biata neastră văcuţă ! Vaca prinţului ! Şi se porni pe plîns. ce ucigaşi sau ce oameni primejdioşi ! Şi noi care eram nevinovaţi . trecînd prin faţa noastră. oricît ai da de tare. Spaima cumplită pe care mi-o stîrnea cuvîntul ne pierdu . chibriturile. de parcă am fi îost cine ştie ce pungaşi.'trage-mi una în cap. apoi avea să mai vadă el. Urletele cu care ne duseseră pînă Ia uşa închisorii nu erau oare o dovadă ? — Şi pe urmă. am fost si eu La fel de prost ca tine. cu care am plătit vaca?! Cum dovedim că i-am cîştigat ? Vezi şi tu că o nenorocire nu vine niciodată singură. cum gîfîiam din pricina goarnei ce~o trăsesem. dar jandarmul se răsti să ne ţinem gura. şi de paznic. îmi 315 închipuisem că n-aveam decît să cer vaca înapoi. întin-zînd- o pe jos. cuţitele. nu vru la început să ne primească. luîndu-ne banii. cu adevărat înfiorător. s-au strîns în jurul nostru şi au în-* ceput să ne pună tot felul de' întrebări : „De unde sîa-tem ? De unde avem vaca ?" Nimic mai uşor decît să răspundem. iar pe noi la închisoare . spunîndu-i că buclucul nu era prea mare . îşi pusese ceapa la uscat în temniţă. şi eu eram la fel de-năuc. dar ţi-ai găsit! Nu ne-au crezut. cine ştie dacă o găsim pe tuşa Barbe-ri«i ?! — Păi de ce să n-o găsim ? — De cînd ai plecat tu. i-am spus lui Mattia să tacă şi să-l urmeze pe domnul jandarm. ne înghesuiau. ne înştiinţa că va duce vaca în staulul postului.uitîndu-se la noi. zise Mattia. . într- adevăr. căci. şi temnicerul se lăsă înduplecat. şi n-o să te ia şi pe tine ? . __ Mai bine m-ai bate. cumpărasem vaca : aveam doar martor pe veterinarul din Ussel! — Dacă ne învinuiesc că am furat banii. ne ghionteau. zise : Dă. Pentru cîtă vreme ? Pe cînd îr»* puneam această întrebare. dar ei. chiar dacă scăpăm din închisoare şi chiar dacă ne dau vaca înapoi. of ! Vaca prinţului ! hohotea Mattia. în timp ce temnicerul îşi îngrămădea toată ceapa înfcr-uB colţ. Tu ai făcut-o şi eu te-am lăsat s-o' faci . într-adevăr : dacă tuşa Barberin murise ? Deşi erau încă la vîrsta cînd nu te deprinzi uşor cu gîndul morţii. care îndeplinea şi slujba de temnicer. a ţipetelor mulţimii. a jandarmilor şi a . dar cînd îmi merge rău. deschise o uşă care se înetiia pe dinafaj-ă cu o încuietoare mare şi cu două zăvoare straşnice. xi fi destul pentru prostia pe care am făcut-o. ştiam din experienţă că-i poţi pierde pe cei dragi . Halal prinţ ! Apoi. Eram la închisoare. __.lui nu i se păru prea limpede. unde se afla şi închisoarea . eu nu-l pierdusem pe Vi-taiis ? Cum de nu-mi venise gîndul ăsta pînă acum ? — De ce nu mi-ai spus asta mai demult ?! l-am în- — Cînd îmi merge bine. însă jandarmul stărui. Mattia veni în faţa mea. Maifctia avea dreptate. Jandarmul ne-a scotocit de tot ce aveam prin buzunare. Mattia încercă să explice şi el. Teama asta îmi înfipse un cuţit în inimă. o clipă mi-a încolţit nădejdea în inimă : vătăşelul de la piimărie. Negreşit că gîndurile astea negre ne veneau din pri- tia închisorii. nu-mi trec decât gînduri vesele prin căpăţîna asta nătîngă. fără să se oprească din plîns. şi gîndurile mele se asemănau întocmai cu ale ^ . m-am bîlbîit şi. am numai gînduri negre. Tot satul ne-a dus cu alai pînă la primărie.' Ajungînd la închisoare. în cîteva cuvinte i se povesti întîmplarea noastră şi. Şi eram atît de fericit să-i dă-?ukn o vacă tuşi-ti Barberin. ~ Ah. nu făcusem nimic rău şi n-avea să ne fie prea greu să dovedim că. . poate c-o fi murit.' — Câpăţîna ta nu-i mai nătîngă ca a mea. sărind deodată în picioare şi dînd din n^o SP ia el vaca. ne ocă-rau. fiindcă nici . mi-ar mai trece năduful. Am vrut să mă împotrivesc. Atunci fu rîndul meu să-l potolesc. ba unii au îndrăznit chiar să spună că o furasem. şi plecînd capul. ştiam prea bine că lumea se peartă râu cu năpăstuiţii. că ne seăpase şi că trebuie să fim duşi la închisoare pînă la lămurirea lucrurilor. dragă »attia. în loc să ne-o dea. îneît nu vedeam decît bucura ei şi mulţumirea noastră : parcă eraim pe altă lume . între timp sosi un jandarm . După aceea au plecat şi uşa se trînti cu un zgomot de fiare vechi. Atunci am văzut de ce se împotrivise să ne primească . şi ami»-tîndu-mi de păţania lui Vitalis cu sergentul de stradă din Toulouse. m-am îngălbenit. „Uite şi un om de treabă !" îmi ziceam eu.

— Şi ce-aţi căutat voi la Varses ? întrebarea m-a silit să încep altă povestire . dorinţa noastră cădea baltă : nu-i mai puteam face surpriza. Am încercat totuşi să-l îmbărbătez pe-Mattia. înfăţişarea lui deschisă şi blîndă ne trezi iar nădejdea.cînd mă interoga. ■— Nu. — Şi asta se va cerceta. — Nu-i nevasta unui zidar care. am zis. îmi spuse judecătorul. — Bine. Ia-l pe celălalt şi pâ-zeşte-l. şi apai de la Varses pînă la Monit-Dore îi câştigasem punînd haxi pe ban. Şi am mai avut o bucurie : pe . cine să-i dea de mîncare ? Cine s-o mulgă ? Trecuseră oîteva ceasuri. trebuia să-i spun lui Mattia cum să răspundă. ci şi la vacă. — Se va cerceta adevărul spuselor. dacă o întreba pe tuşa Barberin. uşa se deschise cu •un groaznic zornăit de fierărie şi ne-am pomenit cu un bărbat bătrîn. — Unde ? Cum ? L-am lămurit cum de la Paris şi pînă la Varsas. sau. — îmi pare bine. în semn de dragoste şi de recunoştinţă pentru îngrijirile ei. 818 __Şi cum o cheamă pe femeie ? — iUşa Barberin. am citiit întîmiplarea în ziare.317 zăvoarelor care se încinseseră în urma noastră. tot adevărul. am simţit şi o mare bucurie : âacă judecătorul o cunoştea pe tuşa Barberin şi voia s-o întrebe dacă era adevărat ceea oe-i povestisem eu. — Şi-atunci ce-o să spunem ? — Adevărul. mă întrerupse repede judecătorul. însenina că tuşa trăieşte. o s-o întrebe pe ea. — I-am cîştigat. dar mai avu timp să-mi arate printr-o privire că pricepuse. Mai întîi o să-l cercetez pe acesta — şi mă arătă pe mine ou degetul. Gu toată încurcătura mea. bine. aşa stînd lucrurile. / — Hai pungaşilor. mai blînd. domnule judecător. şi răspundeţi la ce vă întreabă domnul judecător. povesteşte-imi cum s-a întîmplat nenorocirea . cu alt glas. domnule judecător. Văzîndu-mă încurcat. Dar Mat-tia nu se gîndea numai la noi. acum cîţiva ani a fast schilodit la Paris ? — Ba da. ca să vadă dacă nu minţim . rinarului ajungea pentru a dovedi că nu furasem vaca. — Hai. uitîndu-se drept în ochii mei. spunîn-du-i că o să vină negreşit cineva să ne ia un interogatoriu. şi jalea noastră sporea cu cit se scurgea vremea. judecătorul nu mă slăbi cu întrebările şi a tre-%uit să-i explic că. incit *m găsit şi cuvintele cu care să-l conving că mărturia vt. întrebă : — Care din voi doi e Remi ? ■— Eu. ca şi mine. Eram atît de vesel. Am socotit că. mă opri şi. Am . I-am răspuns că am cumpărat vaca de la tîrgul din Ussel şi am rostit numele veterinarului care ne la tocmeală. — Şi cu ce gînd aţi cumpărat vaca ? — Ca s-o ducem la Chavanon şi s^o dăruiim femeii care m-a crescut ca o mamă adevăraltă. ■— Cum dovedeşti ? Jandarmul mi-a spus că n-ai acte. dacă tuşa Barberin e singură acasă. Mattia ieşi. — Şi de unde aţi avut voi bani să cumpăraţi o vacă ? Iată şi întrebarea pe care o prevăzusem şi de care se temea Mattia. — Acum. domnule judecător. aproape prietenos. parcă să-mi taie vorba. în picioare. vorbi judecătorul. domnule judecător. bine. făcîodu-i semn paznicului să-l lase singur. cu părul alb. şi atunci s-a isprăvit cu surpriza ! In sfîrşit. o să povestească adevărul. cînd judecătorul află că fusesem îngropat în mina de la Truyere. — Şi el. Dar aici nu m-am mai grăbit să răspund ca atunci <£nd fusese vorba de veterinarul din Ussel. — Sînteţi învinuiţi că aţi furat o vacă. judecătorul îmi spuse că Barberin se îuapoiase d^ cîtva timp la Paris. căci aşa ni se va dovedi nevinovăţia. o să-l întreb şi pe el după aceea. — Şi-o să te dea iar pe mina lui Barberin. la Yarses . — Bine. zise temnicerul.

căci paznicul se întoarse cu o cogeamite strachină. mă lăsă singur. iar Barberin era la Paris. fără acte. La fel gîndea ş* Mattia. se băgă între noi. — Am visat că sosisem triumfători cu vaca. uşa se deschise şi îl văzurăm pe judecător intrînd însoţit de prietenul nostru veterinarul. De bucurie începu să ţopăie şi să cînte . n-a fost prea rea : petrecusem noi altele miai puţin plăcute. TUŞA BAEBERIN Noaptea. zise el. — Nu asta voiam să spun . zise el. ce pe noi ! 320 Ia sâ-l sperii". îmi trecu prin cap. Cine a mai văzut vreodată puşcăriaşi ca noi?! Şi tot aşa.Gînduri de-astea îţi vin numai cînd eşti bătut de soartă. t^-ascult! ^ ăzînd că judecătorul mă tutuieşte. îmi spuse Mattia.— Aţi fost cam nebuni. îmi spuse ei. în grija lui pentru cei doi deţinuţi nevinovaţi. iar veterinarul. mi-arn schimbat părerea despre închisori. — Şi vaca ? întrebă Mattia. dar şi noi am greşit crezând pastuiţilor nu ^ se face niciodată dreptate. ne spuse el. — Casă şi masă fără plată. baga <*e veama. că nu-mi mai era duşmănos. Ce mai vorbă ! Erau mai bune decît mi le închipuisem eu. şi dacă. să porniţi aşa. replică el fără să se supere. Intrasem în sat ca nişte păcătoşi. că rmui care ne-a arestat nu-i aici. şi dovada că nu ne înşelasem veni curktd. nu s-ar putea să ne dea nouă laptele ? Ne-ar prinde tare bine. ci ne-a dat Şi o patalama la mînă. zise Mattia. La opt dimineaţa. ca să vadă dacă ni se potrivesc declaraţiile. Porunci să facem linişte. zise el. hn<3~ ^*Uma'1 c^-un lucru îmi pare rău. copii ! Şi ne strînse mîna călduros. de domnul judecător. cine mai dă mărturie pentru noi ? _. Odată cu strachina ne-a dat şi o pîiine mare. rîzînd. îneît paznicul speriat — pesemne. am prins curaj . în două picioare. Am crezut că o să-mi spună că ne dă drumul. Am stat destul de mult cu gîndurile mele. _ Şi dacă veterinarul o fi murit pe neaşteptate. aşa că. — Vaca prinţului o să pice ca din cer. dar nu se mai răsti ca atunci cînd intrase cu judecătorul. necăjit şi îngrijorat. nu s-a mărginit la cina trimisă în ajun. i cg rT j' jandarmul a greşit. prietenos. Abia plecă judecătorul şi i-am împărtăşit lui Maittia cele două ştiri care mă făcuseră să uit că sînt la închisoare : tuşa Barberin trăia. — Dacă o să mulgă vaca. Mattia nici nu-şi mai făcea griji. băiete. ne îmbrăţişa.. trimisă. Cînd mi-am isprăvit 319 _ povestirea.iar Capi. şi zău că nu-i momentul. zîmbind. — O să cer informaţii la Ussel. plină cu lapte. l-am luat de mâini. de grija cepei — veni să vadă dacă nu cumva ne răzvrătisem. Şi ne-am pus pe horă. dar în cele din urmă judecătorul se întoarse cu Mattia. afară. Am priceput din asta că lucrurile nu stăteau prea rău pentru noi. albă şi o bucată de fripitură de viţel. i-am spus. iar acum plecam cu duc uit H înd vaca de funie şi umblînd cu capul sus. $ay ţi-ai găsit ! Fără o vorbă. — Şi eu tot aşa. zise Mattia. . în lumea largă. De bună seamă că se ducea să-l cerceteze şi pe Mattia. pe eîmp. care pînă atunci stătuse într-un oolţ. ce mai ^orbă. să ne vadă treeînd. după cum sper. deşi am dormit pe patul de scânduri. Iar judecătorul. mînoînd friptură şi bînd lapte. ca s-o aveţi la nevoie. Călătorie frumoasă. molipsin- du-mă de veselia lui. J ndu-ne peste umăr la ţăranii care ieşiseră pe la porii. Uite aici o autorizaţie pe care v-am scos-o de la primărie. — O s-o căpătaţi înapoi.sâ-mi *au imediat seama dacă eşti sau nu Remi. cine o să-i dea de mîn-care ? Cine o s-o mulgă ? — N-avea nici o grijă. care ţinuse să se convingă el însuşi că ni se dă drumuî. vor întări spusele voastre. 321 . mâine o să frţi liberi. judecătorul mă privi cu ochi blînzi şi înduioşaţi.

nu eşti chiar atît de năpăstuit. încă apt. — Atunci. o să-mi fie şi mie soră. îmi veni o idee pe care m-am grăbit să i-o împărtăşesc si lui Mattia : — Ştii că ţi-am făgăduit nişte la tuşa Barbe-rin . __ Dac-ai veni şi tu la Luoca.— Păi. noi nici nu eram prea năpăstuiţi. )er. Cuprins şi el 'de beţia asta. am ajuns în vîrful dealului de unde începe coasta care. Mai erau doar cîţiva paşi pînă la locul unde-i cerusem 3 lui Vitalis să mă '■eazem de parapet ca să mă mai tt o dată la casa tuşei Barberin. pentru mine aşa şi era.. de acolo nu mai aveam decât o cîmpie de străbătut pînă la coasta ce se lasă spre Chavanon. din păcate) în ţara lui de baştină. şi încă din cei mari : stejari. la toit pasul mă uitam la ceas. după ce-o vedem pe Etiennettc. Trecînd p2 uliţa satului. dar mă atîta să ajung. cînd ai cinci franci îx\ pungă.V-atîta !. Tot vorbind aşa şi umbîînd grăbiţi.re două Pîlcuri de copaci am zărit casa tuşei Bar- — Ce ai ? mă întrebă Mattia. — Ei. cu cît ne apropiam de sat. Ma&tia. astăzi nu mai ai nevoie • vezi şi tu că tot mai sînt oameni de treabă în lume. La Hrept vorbind. Dacă i-am duce noi ? — Că bine zici. — Puteai să spui asta ieri . Acolo văzusem rirnina zilei. ta luce pînă la Chavanon. mai puternice dacă le puneam alături de suferinţele din viaţa pribeagă. Pe Crîstina am s-o duc şi eu în braţe. Şi bune ! O să vezi. încă şase. şi chiar î>n casei de unde Zerbino furase plinea. pe care parcă-o simţeam şi Eram emoţionat şi nerăbdător . că fără sâ vreau lungeam mereu încă zece kilometri. — Ţine funia. Dar poate că la tuşa Barberin nu găsim unt şi făină. Prea fusese aspră leicţia primită. pe drum şerpuit. Apoi am pornit mai departe. în văzduh stăruia parcă un parfum care mă ameţea : totul mi se părea minunat. o să te saturi de copaci. dar ca să faci ciăitiite îţi trebuie unt. călătorea (dar numai cu gîndul. pe care o să ne dăm uţa şi care face nişte pere. dacă nu s-o fi făcut acum prea mare . i-am s-pus lui Mattia. Acolo simţeam că trăiesc. ce grozave trebuie să fie ! — Cred şi ou că-s grozave : le faci sul şi muşti din ele de ţi se umple gura. Ouă. Curios ! Drumul mi se părea mai lung acum când mă apropiam de tuşa Barberin decît în ziua cînd mă despărţisem de ea. cu toate că atunci cădea o ploaie rece. trecînd prin faţa casei tuşei Barberin. <ie aceea ni S-T făcut ceva dreptate . cîte lucruri minunate nu ţi-aş arăta ! — Hei. 322 __ Mai e vorbă ! Şi în curte la tuşa Barberin e un păr cîriat.. — Voi. f. că bogată.. rpot ce-j spuneam se termina cu : „O să vezi !" Eram nvins că îl duc pe Mattia într-o ţară a minunilor. atît era de mişcat. dar nu cumva să-i dai drumul. acolo mă iubise şi pe mine cineva. Că le-am putea sparge pe drum. Iar amintirile crimelor bucurii. o să mergem şi la Luoca. — Cum ? Ai merge tu la Lucea ? — Păi tu n-ai venit cu mine la tuşa Barberin ? Tot aşa o să merg şi eu cu tine să-ţi vezi măicuţa şi surioara. pe Liza şi pe Benjamin. îmi năvăleau din toate părţile în inimă şi în minte. N-aş fi vrut să zoresc vaca. o să împrumute. Remi ! Mai multe n-a putut spune. pe care nu credeam s-o mai văd vreodată. cum ţi se pare pe-aici ? l-am întrebat pe Mattia-■— Se poate spune că nu copacii te împiedică să vezi-- — Cînd o să coborîm coasta spre Chavanon. Şi dintr-o săritură am fost pe parapet : nimic nu se crumbase în valea noastră : arăta tot aşa cum o lăsasem. era blîndă văcuţi noastră dar şi spcrioasă ! N-a trecut mult şi am ajuais în satul unde poposisem cu Vitaiis . Eu intru aici la băcan să cumpăr unt şi făină. "— uite colo ! Colo ! . zise el. ca să ne mai ardă să lăsăm funia vacii din mină . castani-- — Cu castane ?. daca n-are tuşa. ţine tu vaca. — Manm. la rîndul său. acolo fusesem fericit.. făină şi ouă. de fapt. Am intrat în băcănia de unde Zerbino furase pîinea şi am cumpărat o jumătate de kilogram de unt şi un kilogram de făină.

Mattia. i-am spus lui Maittia. chiar şi hîrti'a cu care astupasem un geam spart de mine tot acolo se afla. cum vîntul nu bătea. — Dacă tuşa Barberin e acasă. deoarece tuşa Barberin putea să pice dintr-o clipă tr-alta. O uşoară adiere trecu printre copaci şi. s-a isprăvit cu surpriza. cu micul Remi al tuşei Barberin. M-am oprit şi i-am arătat-o lui Mattia. pe locul unde sttăteam în atâtea seri de iarna. care nu privea cu ochii amintirilor ca mine nu vedea mare lucru. — Ce-ar fi s-o strigi ? Ispita era puternică. cum auzi portiţa scîrţîind.323 Veni lîngă mine. mi-ar fi plăcut să văd de aproape fiecare lucru . Deschise portiţa şi. dar m^aim stăpînit. . te ascunzi după pat. însă tare afumată şi îngălbenită ! Să fi îndrăznit să mă ridic de la locul meu. Peste puţin am ajuns în faţa porţii casei mele de alta' dată şi am intrat cum intram pe vremuri. In clipa aceea. porni spre sat. şi în aceeaşi clipă a căzut şi clempuşuî care ţinea uşa. Nu ne-a trebuit mult. Ce frumos ar fi! —■ Mattia. aşa că o să putem intra uşor în sg . un fir de fum gălbui ieşi din coşul casei şi. dar nu zicea nimic. îrntra timp. să-i fi plăcut muzica sălbăticiunii ăsteia. ca să semăn cît mai mult cu Râmi. vaca păştea cu poftă. ieşind în şosea. ne-o aruncă în obraz : fumul mirosea a frunză de stejar. Pînă una-alta am început să mă uit împrejur. după ce-am legat vaca în fasta ieslei. —■ Uită-te unde îţi arăît eu cu mîna. dar. toate erau la locul lor. Cunoscînd bin? obiceiurile tuşei Barberin. şi eu am să mă aşez la gura sobei să mă găsească tuşa acolo. Am dat. Trăisem att-tea luni cu gîndul la bucuria neaşteptată ce aveam să i«4 fac. drept deasupra casei tuşei Barberin. Paică ieri plecasem de acasă : nimic nu se schimbase . oricum. uite casa tuşei Barberin. îneovoind coloana de fum. trebuia dusă vaca în aid'. l-am îmbrăţişat pe Mattia. l-iatm sărutat şi pe el. — Să dăm fuga în vale. trebuia să rămîn la pîndă. cum facem cu surpriza ? întrebă Mattia. Deodată am zărit >asmaua ei albă. Atunci am simţit deodată că mi se umplu ochii de lacrimi şi. — Ce păcat că nu putem intra cu muzică. ne^am apucat să îngrămădim în grabă toate vreascurile înbr-Uii colt. fuga să văd în ce stare se fă orajdul şi l-am găsit tot aşa cum îl lăsasem cu deosebirea că acuma era plin de vreascuri. zise el. m-am făcut mic de tot. îneît nu puteam renunţa la el aşa. — Dacă pleacă. lasă prostiile ! —■ Fii pe pacej n-am de gînd s-o iau de la capăt. — Intri tu singur şi-i spui că aduci o vacă din partea prinţului. ştiam că uşa o să fie înehi?a 324 ^aj cu clempuşul. am zis eu. i-am zis. am zărit în curte o basma albă : era chiar tuşa. -e lîngă coasta dealului. Iar tu. . însă. Capi se repezi la mine şi. sărind jos de pe parapet. i-am zis. ce nimerit ar Ii fost acum un marş ! La o cotitură a drumului. Aşa n-are să dea cu ochii decît de mine : să vezi ce mutră are să facă ! Aşa a şi fost. mai înainte de orice.__ Acuma. căci biata tuşă nu adunase cine ştie cît. se înălţă drept în văzduh. — O să născocim alta. şi cînd ea o să te-ntrebe de care prinţ e vorba. împreună cu Capi. Fiindcă nu puiteam să-mi tai pletele. Am intrat cu toţii în casă. —■ Tuşa Barberin e acasă. dar fără a se unea pe parapet. o să intrăm în casa. iar eu m-am aşezat lîngă vatră. — Care? — Nu ştiu încă. apar şi eu. De la locul meu vedeam portiţa şi nu mă temeam că tuşa ar putea să dea fără veste peste noi. cu una cu doua. uite părul ! Colo era grădina mea. prin urmare. însă. luîndu-l în braţe. L-am strigat şi pe Vtattia şi.

care a fost atît de bună cu Remi. pentru ca tuşa Barberin. uitîndu-se la mine. s-o înlocuiască pe Roşcata. am vrut doar să zic că e tovarăşul meu. Şi tuşa Barberin rosti iar vorba ei. nu se lăsa dusă de aici ? — Nu s-a schimbat. Şi uite-l şi pe Capi. că-i aduceam de mîncare. De fiecare dată cirul descoperea cîte ceva. Apoi am intrat cu toţii în grajd. repeta ea. drăguţul de tine ! exclamă tuşa Barberin. — Ba nu.N-am vrut să mă întorc cu mîna goală la tuşa Barberin. ca s-o găseşti cînd te vei întoarce. întrebă : Nu cumva te-ai îmbogăţit ? — Ba bine că nu. copilul zvîrlit oe drumuri.— Ascunde-te repede. Totdeauna ţi-a plăcut ţie să-mi faci surprize. S-a mai schimbat cumva de cînd a plecat biata Roşcata. începu să mugească- — Ce-i cu vaca asta ? strigă tuşa Barberin. Tuşa Barberin ne privi foarte mirată : eI un lucru atît de necrezut să dea peste o vacă în graî ' încît. Atîta doar că acum îmi ţin acolo vreascurile. tuşa Bar-berian împinse uşa . Mattia şi cu mine. — E o surpriză pe care ţi-o facem noi. rîzînd. ca şi aceea napii turceşti ! Acum ai înţeles ? 326 __O surpriză. . — Dacă vrei. mai avem încă cincizeci şi opt de centime. iar el s-a ridicat în picioare. Ia salută pe mama stăpînului tău. — Ce vacă frumoasă ! Deodată se opri şi. — A. prietenul meu. am spus eu. alt tovarăş şi prieten. aff pufnit în rîs. o surpriză! __. nici nu te-aş mai fi cunoscut. i^am zis lui Mattia. Mattia. iar ea se uita la mine. Atunci. hai să mergem » puţin şi prin curte . ea iot nu înţelegea. Doamne. Iar eu m-am ghemuit cît am putut mai bine. cu banii cîştigaţi de Mattia şi de mine. Cît te-ai schimbat ! Ce mare şi voinic te-ai făcut! O răsuflare înăbuşită îmi aminti că Mattia era ascuns după pat. — Ce mai vorbă ! zise ea. zise Mattia. cu tot rîsul nostru. Dacă nu m-aş fi gîndit mereu la tine. iar vaca. mîinile ei începură să-i tremure : Re • . puţin schimbată : —■ Ce băieţi buni ! M-a bucurat nespus văzînd-o că se gîndeşte şi la Mattia şi că ne pune laolaltă în inima ei. care începu să j rîdă printre lacrimi. vasăzică ţi-ai găsit părinţii ! strigă tuşa Barberin. — Şi napii turceşti. se plecă foarte grav în faţa tuşei. să fie cu putinţă ? ■am ridicat şi. să vedem părul cel cocârjat de care I i-am tot vorbit lui Mattia. Pe„' semne. — Poţi să-ţi vezi şi grădina. ţi-au plăcut ? — Aha ! Tu ai fost cu surpriza ! Am cam bănuit eu. era vaca ei. Aşa că am cumpărat-o pe asta la tîrg la Ussel. —_ Cine-i acolo ? întrebă ea. ca şi mine. L-am chemat. fratele meu. Şi tot gîndindu-mă ce ţi-ar fi mai de folos. oamne '■ îngăimă ea.• tuşa Barberin m-a zărit din prag. alcrgînd spre dînsa. — Dar grajdul vacii ? am zis eu. nemaiputîndu-ne ţine. mi-am zis că ţi-ar prinde bine o vacă. Şi fiindcă ne aflam tocmai în faţa grajdului. Ştiam I eu că tot o să te întorci odată şi odată. — Ăsta-i Mattia. Uşa se deschise . __ O ! Ce băiat bun. îmi făcu un mic semn ca să-mi i aducă aminte de surpriză. acuma. ■ată. tuşa se bucura şi se minuna. sădiţi de mine. care nu avea motivele mele de a-şi pierde capul. îmbrăţişîndu-mă. Capi ! Capi se ridică în două picioare şi. în . am luat-o in Marnă ! Băiatul mamei. r\ ^a u^am la ea fără să răspund. ducînd o labă la inimă. căci am lăsat-o aşa cum I ai rînduit-o tu. tu eşti ! 325 A trebuit să treacă vreme pînă să ne venim în fire si să ni se usuce ochii. i-am spus atunci tuşei. înfometată şi crezând. Sosise clipa aşteptată. care. să se uite mai bine la vaca noastră care.

Dar mai întîi am umplut-o cu apă. Iţi mai aduci aminte de ultimul lăsat de sec pe care l-am petrecut eu aici. ir^noi ne-am dus în casă unde. arn priceput că împrumutase. se pricepe de minune să spargă lemne. Să ne vedem acum de clătite . căruia nu-i plăcea să tină pentru sine c eea ce ştia. poţi vorbi fără grijă. ÎVfiroase a floare de lămîiţă. __ Cum vine asta ? întrebă tuşa Barberin în timp ce . — Ne roagă s-o mulgem. am lăsat-o să pască prin curte. După ce am muls vaca. de frică să nu le spargem. N-ai putea împrumuta de undeva ? Văzînd-o încurcată. prea des ca să mai încerce iar. speriat. Cită vreme nu-i nici un pericol să vină şi să-şi prăjească ceapa în tigaia noastră. — Numai că sînt cam multe de spus. bine curăţată. nu-i aşa ? Pînă dau o fugă. — Asta. Ţi-am mai spus că Mattia e ca un frate pentru mine şi că ceea ce mă priveşte pe mine îl priveşte şi pe el.' — Doar te priveşte şi pe tine. în care o mulgeam altădată pe Roşcata şi pe care o văzusem atârnată tot la locul ei. este şi pentru noi. ca să nu se supere Mattia că ea se fereşte de el. ni-am hotărît să amîn discuţia pe mai tîrziu. pune-l pe Mattia să-ţi facă surcele. zise Mattia. Am dat fuga în casă după găleata de tablă. ci şi o bucată de slănină. — Nu ţi-am adus ouă. începu 327 iar să se minuneze. însă eu ana socotit de datoria mea să fiu sincer. —■ Şi ştii şi ce caută acolo ? — Nu. — Mai bine mă duc să cumpăr. deşi de multă vreme nu mai era urmă de vacă în grajdul tuşei Barberin. la vedere. să spălăm ugerul plin de praf al vacii. — Şi ce lapte ! sări Mattia. făina era 328 mestecată cu laptele şi nu mai lipseau decît ouăle de s în aluat. tuşa Barberin se uită însă la Mattia. am zis. dr. zise Mattia. că nu mai am găini. o &ă-mi spui mai tîrziu de ce mă priveşte şi pe mine plecarea Lui Barberin la Paris. Ce bucurie pe tuşa Barberin cînd şi-a văzut găleata plină pe trei sferturi cu lapte spumos ! — Cred c-o să dea mai mult lapte decît Roşcata.vremea aceasta. Găsesc ouă la Soquet. sîntem lihniţi de foame şi avem poftă de clătite. deşi eram grozav de curios să aflu ce căuta Barberin la Paris. Cînd m-am întors. Ouă ai ? — Nu. cum n-am putut să facem clătite.r iouă ne era prea foame ca să mai aşteptăm. Tuşa Barberin îl privi pe Mattia mirată — se vedea cît de colo ! — întrebîndu-se ce-o fi fiind floarea de E ceva straşnic care se bea la spital cînd eşti bol-nav. am zis eu. Cînd 'Şa Barberin dădu cu ochii şi de surpriza aceasta. n-avem nici noi vreo grabă. Chiar dacă erau ceva mai greu de mistuit. — Şi se întoarce curând ? — Da' de unde ! — Atunci nu-i nici o grabă. înainte de a răspunde. e adevărat că n-avea timp să „crească". cînd venisem după gă- u a. aveam noi stomacuri destul de bune ca să reziste. De la Soquet am cumpărat nu numai o duzină de ouă. nevrînd să stărui. — Pe mine ? am întrebat eu. şi pentru tine . pînă atunci faci aluatul cu lapte. vaca mugea de zor. Am înţeles că nu-i venea să vorbească şi. — A. untul şi făina. — Vasăzieă ştii că Barberin e la Paris ? — Da. pesemne. zise ea. i-am spus eu. pusesem pe masă. neîndrăznind parcă să vorbească de faţă cu el. fiindcă untul pe care îl împrumutaseşi pentru treaba asta a servit ca să prăjeşti ceapa în tigaie ? De data asta n-o să ne mai împiedice nimeni. zise ea.

iar Mattia făcea surcele. nici alta. după el. iar în vatră se înălţau limbi de flăcări aţîţate de Mattia. Capi urmărea cu ochi prietenoşi pregătirile noastre . tuşa Barberin scoase un aluat care curgea pe de lături în fire lungi şi groase. Untul începu să sfîrîie. Tuşa Barberin freca de zor. toate trebuiau făcute cu . voiam numai să-ţi explic de ce n-am îndrăznit să-ţi scriu : mă temeam să nu-mi dea de urmă. — Uite. dragă Remi ! — Nu mă plîng . Era rîndul meu să întind farfuria şi să mă frig.muzică. tare n-aş mai fi vrut să fiu vîndut din nou ! Iată de ce nu ţi-am scris cînd l-am pierdut pe bătrîn. dacă nu se înmulţiseră. şi nu numai pe cei cîştigaţi şeste zi. Cu polonicul muiat în strachină. care m-au luat la ei. Trebuie să-i ţin şi eu isonul. şi mult l-am mai plîns ! Dacă azi ştiu şi eu ceva. cu atîta eram mai bucuroşi. fără să-i pese c-o să se ardă. unde am lucrat. nu prea uşor de înfăptuit : să cîştigăm în n pentru vacă' S1 banii mari nu se prea înghesuiau dm P noastră. Numai că tuşa Barberin nu era singură. că m-am şi pomenit cu clătita î° ea ! I-am dat-o lui Mattia. nu-i aşa. u™' să'frudim> să răbdăm! însă. — Ce frumos miroase ! zise Mattia. dar pe dos. cînd vreo îl atingea. cu atît mai mult că eam un gînd. cum se face că nu mi-ai dat niciodată vreo veste ? De cîte ori te-am crezut mort ! îmi spuneam că dacă Râmi ar trăi. ■— Ce să mai vorbim despre asta. şi triste ! Cît a mai trebuit să umblăm. Dar ce-i păsa lui de asta. Dar clipa cea mare sosise . pe bietul meu stăpîn. nici nu observa ! . încetişor. apoi îl vărsă în tigaie. ca să vedem. nu mai era vreme de glume. după ce zbură o clipă. Lumina focului iute pătrundea pînă în ungherele cole mai întunecoase şi vedeam jucînd pe pereţi fiinţele zugrăvite pe perdelele de stambă ale patului.' în colţul vetrei. unde se topi pe loc. îl înconjură cu un cerc rumen. dintr-o dată. de atîtea ori în copilărie. Mattia ? 329 — Număiam banii în fiecare seară. unde untul. Tuşa Barberin puse tigaia pe foc şi. îşi luă vioara şi. îşi potrivi muzica după cântecul tigăii. care era un om atît de cumsecade. e drept. să nu mă vîndă iar . Dacă ai rămas un copil atît de inimos. M-am şi eu să văd : tuşa Barberin izbi scurt coada tigăii. vînzîndu-mă pe patruzeci de franci unui muzicant ambulant. strachina era plină cu o mindreţe de plămădeală gălbuie. cu un şomoiog de paie. ce bună-i ! zise el cu gura plină. mi-ar scrie negreşit. şi care a dovedit odată de ce-i în stare. care. am mai dat şi peste alţi oameni de ispravă. căzu înapoi în tigaie. mă speriaseră noaptea cînd mă trezeam la lumina lunii.bătea zdravăn aluatul. apăi îflă că lui i-o datorez. Pentru Mattia. luînd cu vîrM cuţitului o bucăţică de unt.cîte cîntece n-a trebuit să cîntăm tot şi vesele. ceea ce o făcu pe tuşa să rîdă cu hohote. scutura cîte o labă. mai l-avea şi pe nenea Barberin stăpîn în casă. nu m-aş fi pomenit că vine să mă ia sau să ie ceară bani oamenilor de treabă care mă găzduiau ? iar eu nu voiam nici una. tigaia. eu am pus masa şi apoi m-am repezit să umplu urciorul cu apă -de la fîntînâ. care a începlut să înfulece ar- 3T0 zîndu-şi degetele. arătându-şi partea rumenită. Iar în 2*ua cînd am putut face cum mă tăia capul. ce copii buni ! Ce băieţi de treabă \ ■ ■ Tot vorbind aşa. — Asta însă nu mă împiedica să mă gîndesc la tine. Dar dacă mă apucam să-ţi scriu : „Sînt grădinar la Glaciere". azvîrli clătita în sus spre spaima lui Mattia — spaimă neju'stificată dealtfel. măcar un rînduleţ. îi dădu drumul în tigaie. — Cum ? A murit bătrînul muzicant ? — Da. am dat fuga J-o în braţe : nu chiar îndată. ci pe cei de dinainte. apoi. trăgîndu-se îndărăt din faţa valului alb. stînd cu nasul deasupra flăcării. te înţeleg. aşezat pe labele dindărăt. — Ah. de-abia atingînd strunele. care punea surcelele pe foc una cîte una. Dar nici mie nu mi-era gîndul la arsură ! . acum cîntă! strigă Mattia. schelălăind încetişor.— Ah. dacă sînt şi eu în stare să-mi cîştig o pîine. buzele. pentru că ln Vlată nu faci totdeauna ce vrei. cu cît răbdam m ult. De-abia am avuit timp să iau o farfurie. deoarece clătita. pe cînd tuşa Barberin bătea aluatul de clătite. Cînd m-am întors. Din fericire. — Da. Şi cînd eram nenorocit — mi s-a întîmplat şi asta cîte- ^ ~ to^ Pe tu?a Barberin o chemam în ajutor. limba şi gîtlejul. ' —.

să mă vîndă iar. tuşă. însă pentru familia ta. Dacă msa Barberin nu-mi putea cere bani. cît e de devotată . spune repede. Mattia. familia ta. ba chiar cu plăcere. punînd mîna pe mine. dragul meu. avea nepăsarea oamenilor de la ţară. se întoarse către mineT cu faţa veselă : — Se pare că te caută familia ta. — Eu. numai să nu mai 331 ajung pe mîna nesuferitului de Barberin ! La nevoie plecam şi din Franţa. — Familia mea ? — Da. nu însemna că nu usesem curios să aflu. Măcar să nu se întîmple din vina mea ! O să mă f ei esc cît o să pot.Clătita a treia fu gata. ne lăsă singuri. Ea nu putea pricepe cum să-i dai unui cîine o mîncare „creştinească". te rog ! Apoi. şi dacă i-aş fi spus prea multe. — Ascultă ce-am auzit eu cu urechile mele : măcar' atîtea ai să crezi. După ce a ieşit Mattia. ba chiar şi la capătul lumii ! Cugetînd astfelj mi-am pus în gînd să fiu cu băgaie de seamă faţă de tuşa Barberin. cu n-aveam. Să pui untul. tuşa se uită spre uşă. în America. aşadar. lăcomia. Barberin se dusese la Paris. fiind mort. pe rnînă. — Ba. am întrebat-o pe tuşa : —■ Acum că sîntem singuri. şi încă foarte înde. familie ? Eu ? Să aibă familie copilul nimănui ? — Se vede treaba că nu te-au părăsit de bunăvoie. mă duceam în Italia cu Mattia. ştiam însă tot atît de bine ce frică îi era şi cum tremura în faţa soţului. fără să mai zăbovească. înles-nindu-i astfel lui Barberin mijlocul de a mă găsi. fără să vrea m-ar fi putut da de gol. deci trebuia să mănînce la rînd cu noi. am lămurit-o că acest Capi era un învăţat şi că. numai Barberin mă caută. nici un amesten. fiindcă aşa era drept. In cele din urmă veni însă şi clipa cînd am declarat cu toţii că nu mai primim nici o clătită dacă tuşa Barberin nu gustă şi dînsa cîteva. nu. Ca s-o domolesc. Cu plăcere ! Am rămas trăsnit. adică de a pune mîna pe mine. Numai interesul pentru clătite mă lacuse să uit de cealaltă grijă. . Mattia îi dădu lui clătita spre indignarea tuşei. să torni aluatul. era izbitura scurtă în coada tigăii care făcea clătita să salte : eu am trîntit una în cenuşă. Vitalis. ■—■ Hai.căci eram hotărît să fac orice. Dacă aşteptasem pînă în . m-a fulgerat o bănuială cumplită şi am strigat ca ieşit din minţi : Ba nu. Văzînd că nu-i nici o primejdie. cum poţi să-ţi închipui că m-aş învoi eu la aşa ceva ? — Vrea să te păcălească. . de vreme ce ea spusese că n-o să se atingă de clătite pînă nu ne potolim noi foamea. pentru el. — Da. tuşă. ascultă ce am să-ţi spun şi nu te mai speria degeaba. puiule . — Nu pot să uit. ne spuse că-i venise poftă să vadă ce mai face vaca şi. vino-ţi în fire. şi Matitia întinse mîna spre ea. fierbinte. ■—■ Cine mă caută ? O. poţi să-mi spui de ce mă priveşte şi pe mine călătoria lui Barberin la Paris ? ■— Cum să nu. putea în schimb să <* ceara pe mine însumi şi. de vreme ce acuma te caută. nu se poate . să mă bani S Cme Ştie unde şi cine ?tie cui' numai să4 iasă '?1 a~ ■ ma Privea Pe mine.clipa asta.groaznic : îşi cerea partea lui si. spune. era tovarăş cu noi. gîndeam eu. nu că aş fi avut a mă teme de biata femeie. Dar acuma n-o să mai dea de mine ! —■ Vai. ceea ce nu ne pricepeam. Înainte de a-mi spune mai mult. iar Mattia s-a pomenit cu alta. nu-i aşa ? Lunea care vine se . ştiam prea bine cit ţine la mine. A trebuit să treacă mult pînă să ni se astîmpere foamea şi. ca să dea de vitalis şi să-i ceară chiria pentru mine pe anii împliniţi. u Putea plăti şi nici de la mine nu avea ce cere. apoi Mattia. care. ca să pună iar gheara pe mine. dragă Remi. nu e cine ştie ce . sigur. ca şi noi. mai ales. dragă Remi. Şi atunci ne-am apucat să facem noi clătitele : mai toţii eu. deodată. Cînd s-a golit în fine strachina. care băgase de seamă că tuşa Barberin nu voia să vorbească de faţă cu el despre „ceea ce mă privea şi pe mine". dar Capi scoase un chelălăit . faţă de animale. dealtminteri.

toată lumea ştie că la deşteptare mai eşti încă sub puiterea celor văzute in vis. Iţi închipui ce curioasă eram să aflu ce vorbise cu domnul acela oare. n-avea grijă.. vezi. din greşeală. mai zise domnul. liniştite. a răspuns Je-rdaie. doamna MilUgan. — Ştii şi tu. Nu cred să existe cineva care să nu fi avut astfel de vise în care. Atunci i-am povestit şi lui tot ce-mi spusese tuşa Barberin. în strada Lourcine. Eram alături. De-abia după trei-patru ceasuri s-a întors Jerome. Dar lucru curios ! Mattia nu părea să-mi împărtăşească bucuria si înflăcărarea. pe strada Breteuil. cînd dîrdîiam îngheţat de frigul nopţii sau ud pînă la piele de rouă dimineţii. a intrat unde se afla Barberin. o familie adevărată. şi . 332 c£od deodată un om. hai să stăm de vorbă afară. şi pe Dolce. 10 FAMILIA CEA VECHE ŞI FAMILIA CEA NOUĂ Am dormit puţin în noaptea Şi totuşi. Singur. pentru a auzi mai bine. i-ara văzut şi eu pe toţi aceia pe care îi visasem. Barberin ţi-a mai dat vreun semn de viaţă ? — Nu. te rog ?" „Ce te priveşte pe dumneata ?" a zis Jerome. cîteva clipe trăisem alături de aceia pe care nu-i cunoşteam încă şi pe care îi vedeam atunci întâia oară. pe ei îi visam : pe tata. pe nume Garofoli. care vorbea cam stricat. cu câtă bucurie şi nerăbdare aşteptasem să mă oulc în patul meu de copil. de când ne despăHisem. şi ţi-'ai luat însărcinarea să-l creşti ?" „Da. într-un timp foarte scurt. nu mă gîndisem cu dor la plapuma cea caldă. mi-am tău t^Uif °ă iai găsit şi de aceea am crezut că priejtenul Mattia treCGa r P in faţa uşii şi l-am 333 — Mattia. m-am apropiat şi. însă că venise din partea familiei tale să te caute. tuşa Barberin. urmă ea. Şi. Am şi eu o familie. de cîte ori după aceea. 'Deşteptîndu-mă. „Mai e cineva pe aici ?" întrebă domnul. cu plapumi trasă pînă la gît. care nu fuseseră mîneaţi de lupi. copilul. că din bucătărie se aude ce se vorbeşte aici şi. ca unul care se vedea că nu-i de pe la noi. ţi-era tată. precum si noaptea petrecută la închisoare m-au dobor ît şi am adormit pp» loc. Aşa că. Şi mi-a mai spus că pleacă la Paris să-l găsească pe muzicantul la care te-a închiriat şi care îi dăduse adresa de la Paris. O. trăieşti ani întregi 334 ustrăbaţi depărtări nesfîrşite . Cum m-am băgat în pat. „Nevastă-mea". dormind pe apucate (şi Dumnezeu ştie pe unde nu apucam !). Mi^a răspuns că habar n-are. „E tare cald. în care petrecusem pe vremuri atîtea nopţi bune. Am ţinut bine minte toate numele . £ am dat cu ochii de tine colea. poate ca i-o mai fj dat şi ^ banL şj ast3j şi scutecele m care e~au găsit înfăşat arată că ai tăi sînt oameni înstăriţi. că domnul nu ţi-era tată. lucru curios ! Liza. mi-am dat imediat seama că spune ceea ce auzise." Şi au ieşit amîndoi. lîngă vatră. mă caută ai mei. Se vede treaba că tot te caută : domnul i-a dat o_sută ^e franci — cinci ludovici de aur.împlineşte o lună. a răspuns Jerome. fiindcă era vorba de tine. pe fraţi. De atunci. în bucătărie. şi. Şi de caid a plecat. iar tată mi-era înviase şi. pe mama. „Da.. după drăgălăşenia acestui răspuns al lui Barberin. pe surori . oboseala de peste zi. „Pe dumneata te cheamă Bar-berin ?" a zis domnul. nu ie uita nici tu. ' Chiar dacă n-aş fi crezut-o pînă atunci pe tuşa Bar-berîn. — Le cunosc şi încă prea bine. cuibăriit în colţişorul meu. sau mai bine zis un domn. la un alt muzicant." „Unde-i acum. aşa mă cheamă". „Dumneata ai găsit un copil la Paris. Dacă n-ai nimic împotrivă. Curînd însă m-am trezit tresărind şi n-a mai fost chip să închid ochii : mă zvîrcoleam ca un peşte pe uscat. poate. am călcat pe o creangă care s- a frînt. făceau şi ei parte din familie. de parcă aş fi petrecut seara cu ei. trebăluiam la cuptor. am vrut să ascult. Mi-a spus doar atît. însă Jerdme nu răspundea la întrebările mele. — Şi unde sînt ai mei ? Cine sînt ? Am şi eu tată ? Mamă ? -— Asta l^am întrebat şi eu pe Jerome. avusese vreme să-i găsească şi pe Zerbino. Ai mei ! La ei mă gîndeam cînd aţipisem .

şi că lui or să-i mulţumească. Am adormit în cele din urmă fără să fi luat vreo hotărîre. oricât mă suceam şi mă răsuceam în pat. Tuşa Barberin ştia că soţul ei se află la Paris şi atîta tot ! De la plecaie nu-i mai scrisese şi nici nu-i trimisese yreo ştire cu vreun consătean. familia ta erau Liza. chiar de a doua zi trebuia să pornesc iar la drum. ca s-o găsesc. mă vînduse lui Vitaiis. pe care n-o cunoşti. oare ţi-au fost ca fraţii şi surorile. ba dimpotrivă. nu le întîrzia bucuria. era nesperată . După aceea arma să mă duc la Dreuzy. Dimineaţa. părinţii te caută. De data asta voia să mă. oricît căutam. care n-a făcut nimic pentru tine decît ca te-a zvirlit în drum. De ce nu ne arăţi şi tu motivele. Familia mă caută. îmi ziceam ba că nu se cădea să le părăsesc pe Etiennette şi pe Liza. trebuia sâ-i aflu adresa de la Barberin. Se cădea ca eu să-i mulţumesc şi s-o răsplătesc pe tuşa mea dragă. ba. în schimb. şi tu. Ziua aceea nevenind atît de grabnic pe cît ar fi dorit-o el. şi pe cealaltă. Şi mereu mă întorceam la gîndui'că Barberin o să mă dea înapoi părinţilor. Dar Mattia nu părea deloc încîntat de hotărîrea mea. aşa cum îmi venea. Acum însă trebuia să renunţ la călătoria asta şi să nu mai trec pe la biata fată. adică să-l caut şi să-l găsesc. Nimic de făcut ! Trebuia să îndur şi asta. Pînă una-alta. în Nievre. care fuse&e atît de bună şi prietenoasă cu mine. Ce aveam de făcut ? Şi le-am povestit zbuciumul. să umblu eu acuma după acela care umbla după mine. Etiennette. — Se cade să te duci numaidecît la Paris. — Tu crezi că nu trebuie să ne ducem la Paris ? l-am întrebat eu. să joc cu Mattia jocurile mele de altădată . la Esnanies.fireşte că somnul mi-a fugit. zise tuşa Barberin. că trebuia să alerg la Paris cît mai degrabă ca să-mi găsesc familia. . viaţa adevărată a pus stă-pînire pe mintea mea. cînd mă va înapoia părinţilor. nu găseam nimic. s-0 văd pe Etiennette. dar. am zis. n-aveam încotro. — Atunci plecăm la Paris. căci el nu era dintre cei care nu fac un pas pînă nu spun şi nevestelor unde se duc şi unde pot fi găsiţi la nevoie. 335 Bineînţeles că bucuria de a avea o familie era mare. şi uite. Rămîneî în seama mea ca de-abia mai tîrziu să arăt deosebirea pe care o făceam în inima mea între Barberin şi nevastă-sa. ce mai aştepţi ca să m-ajuţi ? ! — Eu socotesc. Nu de milă mă culcsose Barberin de pe stradă. că rudele de azi nu trebuie să te facă să le uiţi pe cele de ieri-Pînă astăzi. ci pentru că spera să aibă într-o zi. ba ciuar cu necazuri. Numai gîndul ăsta şi îmi întuneca bucuria ! Cît aş fi vrut ca Barberin să n-aibă nici un amestec în fericirea mea ! Nu uitasem încă vorbele ce i le spusese" lui Vitaiis : „Or să aibă mult de cîştigat cei care vor creşte copilul*'. ca să-i dau Lizei veşti de la fratele şi sora ei — dar trebuia să mă las păgubaş de a le vedea şi pe una. Alexis Ş* Benjamin. iar noaptea eare mă aşteptasem să fie cea mai plăcută a fost cea mai zbuciumată şi mai grea din cîte ţin minte. Urma deci ~ă plec la Paris. Frămîntat de gîndurile astea mai toată noaptea. asta mi se pare mie că im-i . şi nu ' de milă luase asupră-şi să mă crească. încetul cu încetul însă. ca să mă ţină şi mai treaz. era oarecum amestecată cu puţină amărăciune. aşa cum a făcut tuşa Barberin ? El dădu din cap. e lucru stabilit. De la tuşa. ■— Vezi doar cît sînt de necăjit. Şi stărui mult spre a-mi dovedi că avea dreptate. bucuria asta. nu Barberin ! Lisă. vorbi el în cele din urmă. plănuiseră să mă duc la mare. pe el or să-l răsplătească. pe care fierbea laptele văcuţei noastre. un cîştig gras. şi eu cît îmi înşira mai multe motive. Nâdăjduisem să pot petrece cîteva zile liniştit şi fericit alături de tuşa Barberin. trebuia să văd de Barberin. am ţinut sfat. A. Unde era ? Unde locuia ? Tuşa n-ar fi putut s-o spună precis. dimpotrivă. vedeniile din vis s-au şters . îi părăseşti pe cei buni ca să alergi după cei răi . ne-hotărîrile mele de peste noapte. ou atît mi se păreau şi mie unele mai bune decît altele. numaidecît. aşa că pentru a-i trimite o scri- lf°are^trebuia să-l cauţi pe la două-trei gazde din mahalaua îvloulfetard — le ştia ea numele — si numai astfel puteai'da de el. oare 336 •ubit atît ! Şi iată că se iveşte o nouă familie. Cită deosebire între Barberin şi nevastă-sa ! Nu pentru bani mă îndrăgise tuşa. cînd ne-am strîns toţi trei în jurul vetrei. cît aş fi vrut să găsesc un mijloc ca să aibă ea cîştigul. totuşi. cu vreun zidar care se întorcea acasă. vîndă tatălui rneu adevărat.

căci nici pe mine nu mă trăgea inima să mă duc la Paris. Şi-apoi Liza nu ştie nici să scrie. Nenea Acquin şi copiii lui l-au iubit de bunăvoie . — Şi părinţii tăi ? ! stărui tuşa Barberin. zîmbind. nu sîntem noi fraţi ? — A. cum să fiu copilul tatălui tău şi al mamei tale ? — Dar dacă am fi mers 1? Lucea. eu n-aş fi fost frate surioara ta Cristina ? — Sigur că da. 338 . la fiecare sărutare.drept. — Atunci. Trebuia să aleg . l-au pierdut. Poate că le-a furat cineva copilul. deoarece. împins fără voia mea de dorinţa de a ajunge mai degrabă la Paris. că l-a îngrijit ca pe copilul lui şi că Alexis. Iar părerea mea e că aceia care l-au primit cu braţele deschise au măcar tot atîta drept la dragostea lui cît şi'aceia care. nu mai plecam din Chavanon ca atunci. Toată seara din ajunul plecării am petrecut-o făcînd — Orice mi-ai da. Maltia însă. şi doar pentru ea am făcut tot drumul ăsta . am zis. de ce n-ai fi tu frate cu fraţii si cu surorile mele. am căutat să împac şi capra. iar eu arn pe-recut o parte din zi scriind o scrisoare lungă Etiennetei. mîhnit. fără să le văd pe Etiennette şi pe Liza. de data aceasta cel puţin. am zis. din cînd în cînd. pe oare-l plîng şi-l aşteaptă. Dai. ■— Grăbit mai eşti ! îmi zise Mattia. cu Capi alergînd înaintea noastră. Etiennette şi Liza au ţinut la el ca la un frate. fără să ştiu prea bine ce fac. cu"i plănuisem. __ Asta nu ştiu. cu voie sau fără voie. 337 Iar a doua zi a trebuit să îndur iarăşi durerea dsspăr-ţirii . Mattia rosti vorbele astea ca şi cum ar fi fost mînios. A trebuit ne despărţim şi de biata noastră . — Mattia. dacă vei fi avînd. Şi atunci am mers mai •încet. între noi. aşa cred şi ■aşa simt. sîni frate cu tine a^i şi voi fi şi mîine. M-a jignit şi m-<a îndurerat lucrul acesta pe care îl mai văzusem de cîteva ori la el cînd venise vorba despre ai mei. Dar el clătină din cap. o să trecem prin Dreuzy ca s-o vedem pe Liza. Iată-ne deci iar la drum. căci familia mea o să fie şi a ta. — Cum nu fiu ! Şi cred că şi tu ar trebui să fii. ferindu-se să se uite la mine sau la tuşa. pe care-l caută din ziua aceea. cum vrei să fiu eu frate cu fraţii tăi. dacă am ? — Pentru că nu e acelaşi lucru. — Cum aşa ? — Eu n-am părinţi înstăriţi. o să-i despre Alexis şi am să-i cer Etiennettei să-mi scrie ia Dreuzy ca să-i citesc şi ei scrisoarea aceea. De-altminteri. fără însă ca durerea de a mă vedea astfel dojenit să mă împiedice să-mi dau seama de judecata lui sănătoasă. dacă o să mergem tot aşa. şi varza. Asta m-a durut. Şi cu nimic n-o să mă faci mai iericită dscit m-ai făcut din sărăcia ta. replică Mattia. nici să citească. Benjamin. — Bine ! încuviinţă Mattia. s-o iau iarăşi la picior. Am rămas înţeleşi să plecăm a doua zi. — Nu mai mergem pe la Etiennette. sigur că da ! Şi de tine nu ma îndoiesc. Etiennette ştie carte şi putem să ne înţelegem cu ea şi în scris. cu raniţa în spinare. o( să cădem frînţi. împreună cu ai mei. pe de altă parte. Tot ce ştiu e că nenea Acquin l-a adăpostit pe Remi cînd trăgea să moară pe pragul lui. iupă puţina vreme. care îi lămuream de ce nu mai trecem pe la ea. mai bine zis. ei nu-i datorau nimica lui Remi. Mattia o sărută de vreo zece ori pe bot. pentru ca ocolul ar fi prea mare . iuţeam pasul. Mergeam cu^paşi mari sau. sări tuşa Barberin. pentru ca. — Păi atunci ? — Păi atunci. după ce se ţinu timp de mine. __Nu se cade să spunem că părinţii lui Remi lepădat de el. ©ram şi eu ca oricare om nehotărât care se dă întotdeauna de partea celui ce a vorbit ultimul. însă nu prea muH. dar. cu Vitalis : am putut s-o îmbrăţişez pe tuşa Barberin şi să-i făgăduiesc că mă voi întoarce cu-rînd s-o văd. — Mattia are dreptate. n-o să preţuiasca pentru mine cît dragă îmi spuse ea. ceea ce părea s-o bucure. scotea şi ea să-l lingă. Asta o să ne întîrzie. înainte de a merge la Paris. îmi spuse ca.

pe lîngă pîinea de toate zilele. — Păi aşa şi va fi. dacă. îmi părea bine să văd şi să înţeleg simţămîntul care-i stîrnea tristeţea : teama de despărţire. am fi ajuns muzicanţi adevăraţi. N-o sa ne despărţim. fără să ne mai despărţim vreodată. în schimb. El ţinea la mine şi. pe L exis. numai de-asta. aş fi iuţit pasul. n-o să-mi refuze ce-o a le cer : Şi ceea ce~o să le cer o să fie să-i pot face ^lC1t\Pe toţi aceia care mi-au făcut bine. Aşa că nu puteam să fiu supărat pe el pentru ceea ce. or să-ţi tocmească profesori. o vor pune la învăţătură şi o vor vin- 339 deca. mergem unde vrem şi n^avem altă grijă decît de a mulţumi „onoratul public". ca şi tine. Aşa că ne-a trebuit mai multă vreme decît aş fi dorit eu ca să ajungem de la Creuse în Nievre. ai să vii şi tu cu mine. ne ducem înainte viaţa liberă toţi trei . de fapt. şi tu ştii bine că numai şi numai de aceea m-aş bucura eu să fie bogaţi ! — Iar eu m-aş bucura să fie săraci. pe Benjamin. ştii şi tu ca şi mine. la în-tttnplare. câinii n-au voie să intre. Pe de altă parte însă. dragă Mattia. ^ — Ştiu că aşa doreşti şi tu. te rog să mă crezi. care n-ar fi avut ce să zică de tine. precum crede tuşa Barbe- rin părinţii tăi sînt oameni avuţi.__Qe legătură are una cu alta ? __Are mare legătură. bieţi cîntăreţi rătăcitori ! Am fi muncit împreună. vom munci împreună. pentru că în caisele boiereşti. poate chiar oameni cu vază. Aşa se va-ntîmpla dacă părinţii mei sînt bogaţi. cînd auzea numele meu. el luă cîinele în braţe şi. dacă părinţii mei au bani. pe care luEt la ei. dimpotrivă : Capi e ţinut în curte. or să te dea la şcoală. într-o cuşcă. vorbindu-i ca unui om care ar fi putut să-l priceapă şi să-î răspundă.. visasem că vom fi mereu împreună ca acum. nu voia să fim despărţiţi. cum vrei să primească în casă pe un oropsit ca mine ? — Dar eu nu-s tot un oropsit ? __ Deocamdată . venise vremea să poposim pentru masă .. pe care o să-l scoatem din închisoare. după cum şi tu o să-ţi aminteşti. pînă una-alta. Mattia îl strigă pe Capi. de-asta. pe Liza. te-ar fi primit nişte oameni araci. vor avea şi pentru tine. ca şi pentru mine . vom trăi împreună. foarte mare. am fi cîntat în faţa unui public adevărat. mîine însă ai să fii fiul lor. Montlucon. dragă Capi. De altfel. dacă mă dau la şcoală. — Vai. înseamnă. Capi latră în-cîntat şi-şi duse laba dreaptă la piept. Şi fără altă vorbă. O. dragă Mattia . să ne mulţumim cu go-logănaşii pe care îi adunam anevoie de ici-colo. numai pentru că se gîndea la prietenia noastră. zise : — Nu-i aşa. vom creşte. iar mie nu-mi va rămîne de-cît să-mi văd de drum. de mine. sper. care m-au cînd eram singur pe lume : pe tuşa Barberin. dar atunci n-o să mai fii stăpîn pe tine ca acuma. adică de la Chavanon la Dreuzy. cum îţi vine să vorbeşti aşa ? — Vorbesc după cum gîndesc. amintindu^mi de tine. pe Liza şi pe tine . pe cînd eu voi rămîne tot oropsitul de azi . iar eu îmi închipuiseim. după cum doreşti tu şi după cum doresc şi eu din toată inima. — Dacă sînt săraci. iar pe tine te vor da la liceu cu mine. — Se prea poate. Dacă n-am fi fost nevoiţi să ne cîştigăm pîinea cea de toate zilele. ba poate şi legat cu un lanţ frumos. dar trebuia să jucăm prin satele mai mari din drumul nostru şi. Nu uitasem ceea ce îmi spusese tuşa Barberin cînd mă asigurase 340 . Tacă ai fi ajuns la Lucea (şi văd eu bine acuma că n-al mai ajungi niciodată!). nu ca în clipa asta. pe Acquin. — Ham ! Ham ! —■ Dacă sînt bogaţi. dacă va fi ^ merg la liceu. că se îngrijesc de mine. Dacă mă iubesc. fiind ei înşişi i mai săraci. adică mă iubesc •-au mă vor iubi. trecînd prin Aubusson. fiindcă ne vom despărţi. că ţie ţi-ar plăcea ca părinţii lui Remi să fie săraci ? Ca de obicei. Eram necăjit că Mattia nu participă la planurile mele entuziaste. — Ia stai şi ascultă : dacă părinţii mei mă caută. mio caro i-. mai aveam şi un motiv care ne silea să cîştigăm cît mai mult. vom fi mereu împreună. şi de aceea nu mă pot bucura de bucuria ta . nu-i aşa. cu toată împotrivirea lui Mattia . Moulins şi Decize. era un semn de prietenie şi de dragoste. — Eşti un prost. dar totuşi lanţ.

fiind bogat, n-aş putea-o face mai fericită decît o iă-
ca
' m fiind sărac. Voiam acum ca şi pe Liza s-o fac ]a
fTde fericită ca pe tuşa Barberin. M-am hotărît sâ-i
e
Lizei un dar cumpărat cu banii cîştigaţi de mine :
Hrul sărăciei ! Aşa că i-am cumpărat de la Decize o pă-
â care, din fericire, a costat mai puţin decît costase
De la Decize pînă la Dreuzy puteam merge repede, căci afară de Châtillon-en-Bazois, drumul nu
trecea decît prin sate sărace, unde ţăranii nici nu se gîndeau să-şi rupă de la gură ca să fie darnici cu
nişte muzicanţi de care puţin le păsa.
De la Châtillon încolo am ţinut-o tot pe marginea canalului. Malurile împădurite, apa liniştită, luntrile
care alunecau domol, trase de cai, m-au dus cu gîndul la vremea fericită cînd, pe Lebăda, cu doamna
Milligan şi cu Arthur, plutisem pe un astfel de canal. Unde-o fi acum Lebăda ? De cîte trecînd pe lîngă
vreun, canal, nu întrebasem pe cei din jur dacă nu văzuseră vreun vas cu o verandă cu flori, ce nu
putea să semene cu un altul.
De bună seamă că doamna Milligan se înapoiase în Anglia, împreună cu Arthur, vindecat. Nu încape
îndoială eă aşa se întîmplase ; asta ar fi crezut orice om cu gudecată sănătoasă, şi totuşi, de cîte ori,
mergînd de-a lungul canalului din Nivernais, nu mă întrebam, cînd zăream de departe vreo luntre trasă
de cai, dacă nu cumva era Lebăda.
Fiindcă sosise toamna, mergeam mai puţin decît vara şi potriveam în aşa fel lucrurile, ca să ajungem,
pe cît tu
inţă, în satel~ unde trebuia să poposim, înainte de că-rea nopţii. Totuşi în Dreuzy am intrat după ce se
întunecase bine, deşi iuţisem cît putusem pasul.
,sa ajungem la mătuşa Lizei, n-aveam decît s-o ţi-tpr- lungul canalului, deoarece bărbatul tuşei
Ca-
na, care era paznic la stăvilar, locuia chiar alături ;
nu ne-a trebuit multă vreme pînă să dăm de casa
tă la
înalţi capătul satului, într-o luncă cu copaci
de de arte
In- -' P > Parcă pluteau în ceaţă, casa^u^ îmi bătea să se spargă pe cînd ne apropiam de ardea în
£astra luminată de flacăra focului mare, care şiatică an ' zvîrlind dnd ?i cînd trîmbe de lumină ro-
ParCă să ne arate dr mul c nd am v
aproape am - ^ - ^ ajuns azut că uşa şi fereastra erau închise, dar
341
pe fereastră, care nu avea nici obloane, nici perdele, arn zărit-o pe Liza la masă, lîngă mătuşa
ei, în timp ce un bărbat, desigur unchiul său, stătea în faţa lor, cu spatele la noi.
— Tocmai mănîncă, zise Mattia, am picat bine. L-am oprit cu o mînă, fără să vorbesc, iar cu
cealaltă
i-am făcut semn lui Capi să stea cuminte. Apoi, trăgînd de cureaua harfei, m-am pregătit să
cînt.
— A, ce bine te-ai gîndit ! şopti Mattia. Să-i facem o serenadă.
— Nu, lasă-mă numai pe mine.
Şi am cîntat primele măsuri din canţoneta napolitană, dar fără să cînt şi din gură, ca să nu mă
dea glasul de gol. Tot cîntînd din harfă, mă uitam la Liza : ea ridică deodată capul, cu ochii
strălucind. Am început să cînt şi din gură. Atunci, ea sări de pe scaun şi dădu fuga la uşă. De-
abia am mai avut vreme să-i trec harfa lui Mat-v tia ; Liza era în braţele mele. Ne-au poftit în
casă, apoi, după ce tuşa Caterina m-a sărutat, a pus pe masă încă două tacâmuri. Eu însă am
rugat-o să mai pună unul.
— Dacă ne daţi voie, i-am zis, mai avem şi o tovarăşă cu noi.
Şi am scos din raniţă păpuşa, aşezînd-o pe scaunul de lîngă Liza. Privirea pe care mi-a
aruncat-o Liza n-am 'uitat-o niciodată, o văd parcă şi
11
BARBERIN
Dacă n-aş fi fost aşa grăbit să ajung la Paris, aş mai îi stat încă mult, mult de tot cu Liza ;
aveam atîtea să ne spunem, şi atît de puţine puteam cu limbajul de care ne foloseam.
Liza avea să-mi povestească mai întîi întîmplările ei la Dreuzy : cum o îndrăgiseră unchiul şi

mătuşa, cărora» din cinci copii, cîţi avuseseră, nu le mai rămăsese ici
342
ui în viaţă — nenorocire des întîlnită prin familiile *; Nievre, unde femeile îşi părăsesc copiii ca să
intre ioici la Paris ; cum se purtau cu ea, de parcă era fata ior • curn trăia la ei în casă, cu ce se
îndeletnicea, care j Vrau jocurile şi bucuriile : pescuitul, plimbările cu barca, excursii prin păduri. Cu
asta îşi umplea ea toată vremea, căci la şcoală nu se putea duce.
La rîndul meu aveam şi eu să-i spun tot ce mi se în-tîmpiase de cînd ne despărţisem, cum fusesem gata
să pjpr în mina unde lucra Alexis, şi cum, de la doică-mea, aflasem că mă căutau ai mei, ceea ce mă
împiedicase de a mai trece pe la Etiennette, aşa cum plănuisem.
Bineînţeles că, de cele mai multe ori vorbeam despre familia mea, despre familia mea cea bogată, şi îi
împărtăşeam Lizei ceea ce îi spuseseră şi lui Mattia, stăruind mai ales asupra nădejdii mele de a scăpa
de sărăcie, ceea ce ne-ar fi îngăduit să fim fericiţi cu toţii ; tatăl, fraţii ei si ea, mai ales ea.
Liza, care nu trecuse prin încercările prin care trecuse, de pildă, Mattia, şi care, din fericire pentru ea,
nu fusese la şcoala lui Garofoli, era gata să creadă că toţi bogaţii sînt şi fericiţi ; oare nu din pricina
sărăciei îl bă-gaseră pe tatăl ei la închisoare, şi familia i se risipise T Iar dacă acum unul din noi se
îmbogăţea, fie eu, fie ea, totuna era ; rezultatele aveau să fie aceleaşi : urma să fim cu toţii fericiţi, de
asta nu se îndoia o clipă — împreună şi fericiţi.
Stăteam aşa de vorbă nu numai în faţa stăvilarului, în vuietul apei ce cădea prin zăgazuri, ci şi în
timpul plimbărilor pe care le făceam toţi trei, Liza, Mattia şi cii mine, în tovărăşia domnului Capi si a
domnişoarei Păpuşica, nelipsită de la nici una din plimbările noastre.
în pribegiile mele de la un capăt la altul al Franţei, cirnp de cîţiva ani, cu Vitalis, şi în lunile din urmă
cu ttia, străbătusem multe meleaguri, dar nicăieri nu isem locuri atît de ciudate ca cele unde ne
aflam j1™-l719; Păduri nesfîrşite, pajişti minunate, stînci, dea-i, văgăuni, căderi înspumate de apă,
valea
iazuri liniştite p îngustă, cu maluri rîpoase, canalul care se ra şei?uirid- Era ° minunăţie : nu se
auzea decît ^ fPei> ciriPitul Păsărilor sau vuietul vîntului prin u copacilor înalţi. E adevărat că şi valea
Bievrei,
343
cu cîţiva ani în urmă, mi se păruse frumoasă. N-aş vrea aşadar, să fiu crezut prea uşor pe
cuvînt. Vreau numai să spun că pretutindeni pe unde m-am plimbat cu Liza pe unde ne-am
jucat împreună, meleagurile mi s-au înfăţişat de o frumuseţe şi un farmec pe care altele, poate
mai înzestrate de fire, nu le aveau în ochii mei : locurile acelea le-am văzut în tovărăşia Lizei,
şi aşa mi-au rămas în amintire, luminate de bucuria mea.
Serile, ne aşezam în faţa casei, cînd nu era prea umed, sau la gura sobei, cînd ceaţa era prea
deasă ; şi, spre marea bucurie a Lizei, îi la harfă. îi şi Mat-tia la vioară sau trompetă, însă Lizei
îi plăcea mai mult harfa, ceea ce mă făcea să fiu grozav de mîndru ! înainte de a ne duce la
culcare, Liza îmi cerea canţoneta napolitană, iar eu i-o cîntam.
Dar în cele din urmă a trebuit totuşi să ne despărţim şî s-o pornim iar la drum. Eu nti eram
chiar atît de mîh-nit. îmi făurisem atîtea planuri, încît ajunsesem să cred nu că voi fi cîndva
bogat, ci chiar că sînt şi că mi-era destul să doresc ceva ca să se şi îndeplinească foarte cu-
rînd, aproape pe loc.
Din vorbele pe care i le-am spus Lizei la despărţire, se va înţelege mai bine decît din orice altă
lămurire cît de mult mă amăgeam eu singur.
— Să ştii c-o să vin să te iau într-o trăsură cu patru cai, i-am spus.
Iar ea avea atîta încredere în spusele mele, încît schiţă gestul de a plesni cu biciul pe deasupra
cailor : vedea şi ea trăsura la fel ca şi mine.
Dar pînă să fac cu trăsura drumul de la Paris la Dreu-zy, a trebuit să-l facem pe jos pe acela de
la Dreuzy la Paris. Dacă n-ar fi fost Mattia, n-aş fi avut alt gînd decît să grăbesc pasul,
mulţumindu-mă să-mi cîştig doar bucăţica de pîine zilnică. Ce să ne mai ostenim acuma ? Nu
mai aveam de cumpărat nici vacă, nici păpuşă. Ajungea să avem de mîncare, că doar nu era să
le duc eu bani părinţilor !
Dar Mattia nu era de părerea mea
— Să cîştigăm cît putem cîştiga, zicea el, punîndu-mi harfa cu de-a sila în braţe. Cine ştie
dacă o să-l găsim de îndată pe Barberin ?

— Dacă nu-l găsim la prînz, îl găsim la două după-masă, că doar strada Mouffetard nu-i chiar
atît de lungă-
344
___ Si dacă nu stă pe strada Mouffetard ?
__jvje vom duce unde stă.
Si dacă s-a înapoiat la Chavanon ? Va trebui să-i .. sg aştepţi răspunsul. • Şi pînă atunci, din ce trăim,
"ă buzunarele ne sînt goale ? Parcă n-ai cunoaşte Pa-,1 Î Ai uitat de cariera de piatră de la Gentilly ?
—- Ba nu.
__ Ei; nici eu n-am uitat zidul bisericii Saint-Medard,
, care 'm-am sprijinit ca să nu cad cînd muream de foame. Şi n-am chef să-mi mai fie foame la Paris.
— O să mîncăm mai cu poftă odată ajunşi acasă la
părinţi..-
__Chiar dacă am mîncat bine la prînz, tot ni se face
foame seara. Dacă însă nu mănînc nici la prînz şi nici seara, atunci nu mă simt în apele mele. Şi cum
n-am chef să ni se mai întîmple aşa ceva, cred că-i mai bine să muncim ca şi cînd am avea de cumpărat
şi părinţilor tăi o vacă.
Sfatul era plin de înţelepciune ; mărturisesc însă că nu mai cîntam ca atunci cînd era vorba să-i
cumpărăm o vacă tuşei Barberin sau o păpuşă Lizei.
— Măi, ce leneş o să te faci tu cînd o să te îmbogăţeşti ! îmi spuse Mattia.
De la Corbeil încolo am dat peste şoseaua pe care pornisem cu şase luni în urmă de la Paris spre
Chavanon. înainte de a intra în Villejuif, ne-am oprit la ferma unde dădusem întîiul concert cu trupa
mea, ca să joace nuntaşii. Mirele şi mireasa ne-au recunoscut şi au ţinut să a mai cîntăm un cîntec de
joc. Apoi ne-au ospătat şi ne-au dat găzduire.
De acolo am plecat cu noaptea-n cap ca să ajungem în Paris : se împlineau taman şase luni şi
patrusprezece zile de cînd îl părăsisem.
nai că ziua întoarcerii nu semăna deloc cu cea a era înnorat şi rece. Nici soare pe cer, nici flori, ia^
verde prin şanţurile şoselei : se cunoştea şi ceţuri d^" trecu,se Pe acol°- Acum se lăsau cele dintîi fiori d 6
î"03111113- Nu mai ploua deasupra noastră cu roanel6 ™lc?unea> c* cu frunze uscate, desprinse din code tri„t |;
n a
§ ^enite ale copacilor. Dar ce ne pasă nouă fţea de-afară ! Aveam în noi o bucurie mai tare °rice.
345
Cînd zic „în noiu, nu zic bine ; în mine era bucuria numai în mine. Căci Mattia, cu cît ne apropiam de
Paris* se posomora tot mai mult şi i se întîmpla deseori să meargă ceasuri întregi fără să scoată o
vorbă. Nu-mi dezvăluise niciodată pricina tristeţii lui, iar eu, indu-mi că era în legătură cu teama unei
eventuale despărţiri, nu voiam să-i «nai spus încă o dată ceea ce îi explicasem de atîtea ori, şi anume
că ai mei nu se puteau gîndi să ne despartă. De-abia cînd am poposit ca să mîncăm, înainte de a ajunge
la forturi, pe cînd îşi îmbuca pîinea stînd pe un bolovan, mi-a mărturisit ce-l frămînta atîta.
— Ştii la cine mă gîndesc eu acum, cînd sîntem gata să intrăm în Paris ?
— La cine ?
— Ei, la cine ? la Garofoli. Dacă o fi ieşit din puşcărie ? Cînd am aflat că e la închisoare, nu mi-a
trecut, prin cap să întreb pentru cîtă vreme. S-ar putea să fi scăpat şi să se fi întors acasă, în strada
Lourcine. Iar noi trebuie să-l căutăm pe Barberin în strada Mouffetard, adică tocmai pe lîngă Garofoli.
Ce-ar fi să ne întâlnim nas în nas cu el ? Mi-e stăpîn, mi-e unchi. Are dreptul să pună iar gheara pe
mine, fără să pot scăpa de el. Ţie ţi-era frică să nu cazi în mîinile lui Barberin ; îţi dai seama cît de
mult mă tem eu să nu cad într-ale lui Garofoli. Ar fi vai de capul meu ! Şi capul, treacă-meargă, dar
despărţirea ! Nu ne-am mai putea vedea, şi despărţirea asta, pricinuită de familia mea, ar fi şi mai
grea decît acea pricinuită de familia ta. Sigur că Garofoli ar fi gata sa te ia şi pe tine la el şi să te
dăscălească şi pe tmc cu biciul ; numai că tu n-ai accepta să vii, iar eu nu mi-aş dori să-îmi fii tovarăş
la asemenea viaţă. Tu nu eşti deprins cu bătaia !
Preocupat de planurile mele, uitasem cu desăvîrşire de Garofoli ; dar tot ce spusese Mattia era cu
putinţă şi n-aveam nevoie de multe lămuriri ca să-mi dau seama de primejdia care ne păştea.
— Şi ce-ai vrea ? îl întrebai. Să renunţi să mai mergi la Paris ?
— Cred că ar fi bine să nu te însoţesc în strada Mouffetard, în altă parte n-am cum să dau de Garofoli.
346 • -
__, Foarte bine ! Nu mergi în strada Mouffetard ; mă
A c singur şi ne întîlnim după aceea undeva, deseară, la

* Locul ales pentru întîlnire a fost la capătul podului
Arhiepiscopiei, în spatele bisericii Notre-Dame. După
> ara stabilit acest plan, am pornit mai departe spre
Ajungînd în Piaţa Italiei ne-am despărţit înduioşaţi, de parcă n-aveam să ne mai vedem cine ştie cit. Şi
pe cînd Mattia şi Capi se îndreptau spre Grădina Botanică, eu o luam înspre strada Mouffetard, care se
afla nu departe. Era întîia oară, de şase iuni, că mă găseam singur, fără Mattia şi fără Capi. Şi mai ales
în Parisul ăsta nemărginit, grozav îmi venea de greu ! Dar n-avea rost să mă las copleşit de gînduri
negre, că doar urma să-l regăsesc pe Barberin şi, prin el, pe-ai mei.
îmi notasem cu grijă numele şi locuinţa gazdelor la care l-aş fi putut găsi pe Barberin ; dar această
precauţie fusese de prisos : nu uitasem nici numele, nici adresele, şi nici n-am avut nevoie să-mi mai
arunc ochii pe hîrtie : Pajot, Barrabaud şi Chopinet. Primul de care am dat, co-borînd pe strada
Mouffetard, a fost Pajot. Am intrat cu destul curaj într-o circiumă de la parterul unei case cu camere
mobilate, dar cînd a trebuit să întreb de Barberin, parcă mi-a pierit glasul.
— Cine-i Barberin ăsta ?
■—■ Barberin din Chavanon.
Şi m-am apucat să-i zugrăvesc pe Barberin aşa cum era sau cel puţin aşa cum îl văzusem eu cînd
venise de la Paris : un om aspru, cu isprîncenele încruntate, cu capul lăsat pe umărul sting.
■— N-aveam aşa ceva, nu-l cunosc !
Am mulţumit şi am plecat ceva mai încolo, la Barra-! acesta avea camere de închiriat şi se ocupa şi cu
sarea de fructe. Am întrebat şi aici acelaşi lucru. La
îput nu prea m^au luat în seamă. Şi Barrabaud, şi ne-^stă-sa aveau treabă ; unui vindea cuiva un fel de
turtă er<ie, pe care ai fi zis că o taie cu un fel de mistrie şi
e pretindea el că e cu spanac, iar celălalt se certa cu J^ p6ntru un ban lipsă la rest. în sfîrsit, întrebînd a
^eia oară, mi s-a răspuns :
! Barberi
v, n... Trăgea pe vremuri la noi ; să tot
vreo patru ani de atunci
347
— Ba chiar cinci, zise femeia, şi ne-a rămas dator eu chiria pe o săptămână. Pe unde-o fi, pungaşul ?
Tocmai asta voiam să ştiu şi eu.
Am ieşit nedumerit şi oarecum îngrijorat : îmi mai ră-mînea doar Chopinet. Dacă nici ăsta ou ştia, pe
cine sâ mai întreb ? Unde să dau de Barberin ?
Ca şi Pajot, şi Chopinet era birtaş, şi cînd am intrat în încăperea unde se gătea şi totodată se serveau
bucatele, am zărit mai mulţi clienţi la mese. L-am întrebat chiar pe Chapinet, care cu ponieul în mînă,
turna supă în farfuriile muşteriilor.
— Barberin ? îmi răspunse el. Nu mai stă de mult aici,
— Şi unde stă ? am întrebat eu, tremurînd.
— Asta nu ştiu.
Mi s-au tăiat picioarele ; cratiţele au început să joace pe plită.
— Nu şi-a lăsat adresa.
Se vede că mi se citea pe faţă o dezamăgire atît de cruntă, încît unui muşteriu de la o masă de lîngă
plită i se făcu mila de mine :
— Şi ce treabă ai cu Barberin ? mă întrebă el. Parcă puteam să-i spun adevărul şi să-i istorisesc
toată tărăşenia mea ?
— Vin de pe la el, din Chavanon, şi îi aduc veşti de la nevastă-sa. îmi spusese că o să-l găsesc aici.
— Dacă ştii pe unde-i Barberin, zise patronul către cel care îmi pusese întrebarea, poţi să spui, căci nu
cred că băiatul îi vrea răul, nu-i aşa, puştiule ?
■—■ O, desigur, domnule. Îmi mai venise inima la loc.
— Cred că Barberin sade acum la hotelul Cântai, din pasajul Austerlitz. Acum trei săptămîni acolo
locuia.
I-am mulţumit şi am ieşit ; însă înainte de a mă duce în pasajul Austerlitz, care bănuiam că trebuie să
fie la capătul podului Austerlitz, am vrut să aflu veşti despre Garofoli, ea să i le duc lui Mattia. Eram
tocmai pe lîngă strada Lourcine, aşa că nu am avut decît cîţiva paşi de făcut ca să dau de casa unde
venisem odinioară cu Vi-talis. Ca şi atunci cînd sosisem pentru prima dată, un moşneag, acelaşi,
întindea nişte zdrenţe pe zidul mucegăit al curţii, de parcă tot asta făcuse de atunci şi pînă acum.
— Domnul Garofoli s-a întors ? am întrebat eu.

cu Barberin din Chava- non . bietul om : că găsise şi crescuse un copil. adormită în poala ei. la spitalul Sfîntul Anton. — Ce v-a spus Barberin despre familia mea ? Vedeţi doar. şi. dumneata eşti băiatul ? urmă bă-trîna. clipind şiret din ochi. de tulburat. — Va să zică a murit ? am ţiat eu. tras de mînă de Vitalis. cum să mai dau de ea ? — Cu alte cuvinte. Trebuie să i se fi urît! __. —■ Nu ştiţi cumva cînd se întoarce ? l-am întrebat eu după ce i s-a mai potolit tuşea. Am pornit în mare grabă înspre pasajul Austerlitz. _— E tot acolo ? i-am zis eu. nu-i aşa ? Fără să-mi răspundă. adică domnişorule. Acela pe care-l căuta ca să-l înapoieze familiei sale? Nădejdea încolţi din nou în inima mea şi m-am agăţat de vorba asta. că acuma familia care pierduse copilul pe vremuri umbla să-l ia înapoi şi că venise la Paris ca să-l caute. iar dacă aveam să-mi reiese părinţii. destul de tare ca să îră audă. răposatul Barberin trebuie să-i zici acum. '— Peste trei luni.akă care tremura din cap şi era cam surdă. _ Tăind prin Grădina Botanică. dragă băiete. ridică mîinile în sus de brusc. Apoi. lui i-o datoram. poate -că nici nu era chiar aşa de rău pe cît părea : fără el. dar pentru el trece mai greu decît pentru noi. sări jos speriată.. încît pisica. Dacă la Chopinet trecusem o clipă printr-o spaimă cruntă. mi s-a strîns inima. unde s-o găsesc acuma. căci în trei luni părinţii . Am rămas ca : Barberin mort ! Şi familia mea. dar el nu mă cunoştea şi nu-i putea :i milă de un copil pe care nu-l văzuse atîta vreme. Deci Garofoli mai avea încă trei luni de stat la puşcărie ! Mattia putea să fie liniştit. — Vai de mine şi de mine ! se vaită ea. îmi purta de grijă. insa cu glasul sugrumat. Şi unde mai pui că fusese mînat şi de sărăcie care. îmi zise ea abia şoptit. La urma urmei. îl căuta ! Auzind asta. pus şi ei întrebarea mea obişnuită. — Dar familia ? am întrebat eu. cu sufletul la gură.. M-am sprijinit de harfă să nu cad. Eu însă i-am întrerupt cercetarea : — Vă rog doamnă. însă se înecă cu o tuse grozavă. dacă nu din dragoste. Se prea poate. chiar dumneata ! Şi tot b:ţîind din cap mă măsura cu multă luare-aminte. — Păi nu ştiu decît ceea ce ţi-am spus. __. ia ce lucruri cumplite nu te împinge ? Uite că acum umbla mine. ţi. cît sînt de nerăbdător. măcar din datorie. —■ Ştiţi şi dumneavoastră ?. dar vremea trece oricum. tot dumne'ata eşti băiatul ? Aha ! Dumneata eşti. mea ? — Aşadar. am zis. — Sînt cam tare de ureche.mei vor fi găsit ei un mijloc să-l împiedice pe patronul cel rău să-şi mai. drumul din strada Lour-ne pînă la pasajul Austerlitz e mai scurt. poată exploata nepotul. — Ştiu şi eu ce povestea el. stă aici. . Moşneagul binevoi să rîdă de gluma mea. de îngrijorat.348 Moşneagul se uită la mine şi prinse a tuşi fără să-mi ăspundă. altfel n-aveam să scot nimic de la bătrînul cîrpaci. E drept că mă smulsese cu de-a sila de lîngă tuşa Barberin ca să mă vîndă lui Vitalis. cine ştie dacă n-aş fi murit de frig şi de foame pe strada Breteuil. Am priceput că trebuia să-i dau de înţeles că -Ham unde se afla Garofoli. să-mi spuneţi tot ce ştiţi. plin de nădejde şi veselie. — Răposatul. Toate astea cereau altă Plată decît sila pe care o nutream pentru el de cînd plecasem din Chavanon. — Care băiat ? —■ Pe care îl căuta. doamnă. ntru tuşa Barberin. . acum încrederea îmi revenise : aveam să dau de Barberin la hotelul Cântai. Da. pesemne datorită acestor simţăminte. — Unde-i Barberin ? am strigat. du-se la mine şi bîţîind şi mai tare din cap : Nu cumva dumneata eşti băiatul ? întrebă ea. — Acum o săptămînă. şi-a dus Uîîai nut^ 349 mîna pîlnie la ureche şi m-a rugat să mai spun o dată ce doream. aşa că am ns la hotelul Cântai destul de repede. uneori. Şi faţă de U'a să mă arăt recunoscător. Hotelul era ho-nutn^Uîîai cu numele. —i Am treabă cu Barberin. plin de îngăduinţă faţă de Barberin. căci încolo era un han păcătos.

el a venit. pot să mă şi laud. Ce să mai ii zis ? Ce să mai fi ? Oamenii îmi spuseseră tot ce ştiau. Nici la n u i-am găsit prin buzunare nimic scris. • tră în încăperea în care ne aflam . — Locuieşte la Paris ? ■— Am sosit amîndoi azi de dimineaţă. Şi asta înseamnă ceva : unde să te găsească dînşii. Prin urmare. aşa că. o să locuiţi într-o casă cinstită. îşi ridică iarăşi mîinile în sus : __ Poftim comedie ! în clipa aceea. fără o vorbă. Mare vulpoi ! Da. ■— Aşadar. ci numai ca să-i s V St ne esti s dar Pital ^ " y ~ i' n-am găsit nimic. Unde erau visele.. 351 dacă n-ar fi spus el că e din Chavanon. ţinea ascuns . — Si dumneavoastră n-aţi văzut niciodată pe cineva dintre ai mei venind la el ? — Niciodată. i s-a scris tuşei Barberin ? ■— D-apoi cum ! Am stat aşa multă vreme. voia ca tot cîştigul să fie doar pentru el. nu mă apropiasem de ţintă decît ca să o pierd pentru totdeauna. dacă ai dumitale te caută. —■ A. Şi bagă de seamă. i-am căutat noi prin lucrurile lăsate âjvTj nu ^n curiozitate. ai şi un prieten ? — Păi sigur. dar Barberin nu mai e aici . M-am îndreptat spre uşă. n-am putut sa-i vad stampila. __ De zeci şi sute de ori : e o familie bogată. după . avem parte de un cartier foarte liniştit.Poştaşul i-a dat-o lui în mînă. arătînd cam ca o slujnică. O să vă fie bine. " p!1 s~ar P^ea găsi scrisoarea asta ? -înd a murit. De unde venea ? «^ -~-\Nu Ştiu. poftim.. — Ei. cum să nu înţeleg ce îmi spunea bătrîna ? Barberin luase cu el în mormînt taina naşterii mele.gîndi un timp. puteţi veni aici. Cîţi ani are prietenul ? ■—■ E ceva mai mic decît mine.350 Fără să-mi răspundă. Aşa că o să fii aici ca să-i primeşti. Adică nimic. încît nici nu eram'în stare să urmăresc vreun pînd pînă la capăt. Mi-am luat capul în mîini. însă. oricît m-am gîndit. comedie ! __ Barberin nu v-a vorbit niciodată despre familia mea ? am zis eu. stăpîna ho- elului Cântai. __. se adresă femeii : __ Poftim comedie ! Băiatul ăsta. da înţelegeam . lăsîndu-mă pe mine. poftim ? Unde s-a mai pomenit doi copii singuri pe străzile Parisului ? ! Puteţi da peste cine ştie ce derbedei ! Sau nimeriţi în vreun hotel deocheat! Nu <:a la mine : aici puteţi sta fără nici o grijă. înţelegi dumneata. vezi bine. —■ Ei. domnişorul pe care-l vezi este acela de care vorbea Barberin . ~ A primit odată o scrisoare. cum era şi drept. N-avea încredere în nimeni. — Vreun prieten căruia să-i fi vorbit de familia mea ? — N-avea prieteni. speranţele mele ? — Şi nu ştiţi pe nimeni căruia Barberin să-i fi spus mai multe decît dumneavoastră ? o întrebai pe bătrînă- — Nu era prost Barberin să se destăinuiască el cuiva. — Şi unde te duci acuma ? mă întrebă baba. o femeie. Unde se află familia asta ? Cum se numeşte ? — Tocmai asta e ! Barberin nu mi-a spus niciodată. dacă nu la hotelul Can-tal ? O spun spre binele dumitale. eram dealtfel atît de de tulburat. nici n-am fi py_ tut-o înştiinţa pe nevastă-sa. şi nu în altă parte. _am găsit pe ce drum s-o apuc . — Să mă întîlnesc cu un prieten. ştii ceva ? Dacă nu aveţi unde sta. Era limpede că făcuseră tot ce le stătuse în putinţă ca să afle ceea ce Barberin ascunsese. atunci. îmi zise bătrîna. . aici or să vină să întrebe. o scrisoare recomandată.

în . cartierul nu mi se păruse chiar prea liniştit. Neştiind ce să fac. Nicicînd nu fusesem atît de amărît. Ah '• Cîtă dreptate avusese Mattia cînd ţinuse cu orice pr?ţ să adunăm bani pe drumul de la Dreuzy la Paris ! Ce ne-am îi făcut fără cei şaptesprezece franci în pungă ? — Cît ne-ar costa o odaie. iar hotelul Cântai era unul din cele mai murdare şi mai păcătoase pe care le poţi vedea pe lume. La hotelul acesta n-aveam să cheltuim prea mult. Dar acolo m-au năpădit iar gîndurile triste. îl sărută pe căpşor şi îl dădu mamei.Ca să spun drept. Ca să venim devreme. chiar tatăl meu — care îl însărcinase să mă găsească cu orice preţ ! Pe cînd stăteam astfel. mă simţeam mai singur ca pe cknp sau în pădure. verde. de larmă şi mişcare. trebuia în primul rând să-l gă-sC pe Mattia. de' amară ! Soarta nu mă cruţa de nici o lovitură . ^p ' domnule. Prăbuşirea speranţelor mele fusese atît de neaşteptată. Parcă era un făcut ca Barberin să moară tocmai atunci cînd aveam eu nevoie de el. şaţi după mine. să tăinuiască tuturor numele şi adresa aceluia — fără îndoială. în spatele bisericii am găsit. şi ca. dădu fuga la ei cu mînuţele întinse. vă rog. în colţul meu umbrit de un copac mare. Dar ce-mi păsa mie de curiozitatea sau de compătimirea lor ! Altceva sperasem eu decît bunăvoinţa străinilor. Domnul s-a apropiat de mine şi ^tmS ° mOnedă de ar§int ! am refuzat-o politicos. precum şi bucuria copilului. întorcînd din înrt în cînd capul spre cei doi părinţi. plin de lumini. din dorinţa de a stoarce cît mai mulţi bani. care avea să-mi insufle putere şi curaj. Se lăsa noaptea . care se uitau înduio. în mine şi în jurul meu era numai jale : în Parisul ăsta mare. îl mîngîie. am mai zăbovit pe cheiuri privind cum curge apa. se aprinseră becurile cu gaz. într-un colţ singuratic. lăsînd căruciorul. de copleşit. care şi ea începu să-l sărute apăsat şi să-l alinte. copilaşul a început să actul cu picioarele. cu t ^+-V^ lun§> c'ar în aceeaşi clipă se ivi un paznic Mdiat g ~& mtervenţia domnului. căci eram frînt de oboseală. pe mine nimeni nu mă îmbrăţişase astfel vreodată. un domn şi o doamnă. de fiecare dată cînd întindeam mîna ca să mă agăţ de o cracă pe care o credeam bună şi solidă. iar eu mă prăbuşeam. cu inima plină de jale. Intrucît nu sosise încă vremea să mă duc pe podul Arhiepiscopiei. cu cele două turle mohorîte profu late pe cerul înroşit de lumina amurgului. Le ascultam şi socoteam cît mai trebuie să aştept până la întîlnirea cu Mattia. plin de mulţumire. Noaptea e cam primejdios să umbli prin Paris. de parcă făcusem cine ştie ce drum. Tatăl îl luă în braţe. Atunci. propunerea babei nu era de lepădat. Oare mai puteam să sper că aveam să fiu şi eu vreodată mîngîiat ? 'eodată mi-a venit o idee : am luat harfa şi m-am apucat să cînt încetişor un vals . Apoi îl chemară pe copil care. şi doar în viaţa mea de hoinăreală şi de pribegie întîlnisem destule hanuri proaste ! Totuşi. 352 __ Veniţi mai devreme. Oamenii care treceau pe lîngă mine se întorceau ca să mă privească. urmaţi de un copilaş care trăgea un cărucior. dacă nu voiam să fiu dus la închisoare 353 pentru a fi încălcat regulamentul. se aşezară pe o bancă în faţa mea. şi acuma se cuvenea să ne gîndim şi la cheltuială. Ce mîn-gîiere pentru mine la gîndul că peste puţin o să-i văd iar chipul blajin şi zîmbitor ! Chiar înainte de ora şapte am auzit un lătrat vesel şi. văzînd fericirea părinţilor. m-am dus amărît în Grădina Botanică şi m-am aşezat pe o bancă. cu ochii înlăcrimaţi. Atunci m-am îndreptat şi eu înspre biserica Notre-Dame. şi pînă la ora întflnirii mai erau cîteva asuri. în timp ce copilul rîdea cu hohote. o să venim deseară. pe prietenul meu şi pe mine ? am întrebat-o. o bancă pe care m-am grăbit să mă aşez. Mi-am trecut umăr cureaua harfei şi am pornit încet. mîngîind obrajii părinţilor cu mînuţele lui grăsuţe. mă po-idiră lacrimile fără voia mea .' la întîlnirea cu Mattia. E scump ? — Bine. Eram sleit de puteri şi de gînduri. pline de gropiţe. craca se rupea cu mine. de năpraswieă. lăsaţi-mă să mă bucur şi eu i+Cerea pe care i-am făcut-o copilaşului dumnea-t care-i atît de drăgălaş. mă pofti să părăsesc ■adina. Singurul lucru care mă făcea să-mi uit necazul era să număr ceasurile care băteau prin apropiere. —■ Zece centime pe zi. mai ales că nici nu era momentul să fac moi-turi.

— Ei. vezi ! Mergînd de-a lungul cheiurilor. grozav la 'U l0c de cina' n"a Prea semănat cu ospăţul e visasem pofti pe Mattia ! La urma bui a doar J^' UU era Pierdută chiar orice speranţă : tre. dacă părinţii mei au bani. sta în n 6 &ă Stea cuLcat Pentru ca celălalt să poată îmi înch are' n~am pUtut să nu mă îndesc că altfel g seara ariPU1|Sem eu camera în care aveam să dorm în care neaf felia de îine unsă cu . fireşte. Asta făcea parte din programul de bucurii pe care îl prevăzusem. am adormit. am scos-o la capăt. După datoria asta. am zărit în umbră ceva alb care se năpustea asupra mea . adresa pe care i-ar fi dat-o ei. fost hotelul Cântai o casă cinstită. ai mai juca acuma ? ■— Vai. Apoi. Nenea Acquin mai întîi. luminată de plină. Am rugat-o de asemenea că. Ce prost fusesem să mă las pradă dezaă-dejdii ! Şi fiindcă mă simţeam mai liniştit. or să se fereseze ce s-a întîmplat cu el şi or să vină. — încă trei luni ! izbucni el. în hotelul Cântai : să mai ai cîteva zile de aşteptat. totuşi. Şi începu să ţopăie şi să cînte acolo. atît de strimtă. şi cum nu mai eram copleşit de griji. Dacă părinţii tăi l-au găsit pe Barberin. dar arătoasă rică6fa l ! Cînd m~am văzut cu un capăt de lumînă-că unn +e§1K d în odăiţa de la mansardă. să-mi arate ca nu trebuie să-mi pierd nădejdea. le voi cere să plătească datoria bătrî-nului. dacă s-ar întîmpla ca ai mei să-i scrie întrebînd~o pe Barberin. n putut vedea ce frumoasă e Sena noaptea. deşi nu se aştepta la mie bun din partea alor mei. căci mi-am dat seama că. şi atîta tot ! Acelaşi lucru îmi spusese şi bătrîna care bîţîia din cap . Cum să-i spun de băr-batu-său că murise ? Ea ţinea la Jerome al ei . şi mai ales. ne-am îndreptat spre . Haidem. mai aveam una de îndeplinit : îaţă de tatăl Lizei. i-am povestit lui Mattia ceea ce aflasem despre Garofoli. ca să-i dau de ştire ce aflasem. mai ales. cum a fost ? strigă el de departe. L-am strîns şi eu în braţe şi l-am sărutat pe bot. trăiseră atîţia ani împreună şi ar fi fost mîhnită să vadă că nu iau parte la durerea ei. să-mi trimită la Paris. şi uite ce vesel sînt eu că mi-am pierdut-o pe a mea ! — Un unchi nu înseamnă o familie şi. Capi îmi şi sărise pe genunchi şi îmi lin-gea de zor mîinile. nici în glumă să nu spui asta ! ■—■ Ei. în mijlocul străzii. vorbele acestea aveau cu totul altă greutate : negreşit că era vorba doar de o mică întîrziere. astfel că mă voi duce la închisoare doar ca să-l scot şi să-l iau cu mine. or să se griioreze văzînd că nu mai dă semne de viaţă. — Barberin a murit. Se ivi şi Mattia. Ia s-o fi pierdut pe surioara ta tina. mai ales. Şi să ştiţi că nu era treabă uşoară.aceeaşi clipă. să mă înştiinţeze de îndată. îi făgăduisem că. care presăra o pulbere de diamante pe apele mteietoare ca o uriaşă oglindă mişcătoare. Cînd îi spusesem Lizei la Dreuzy că primul meu drum la Paris are să fie la taică^său la puşcărie. la hotelul Cântai. Cu vorbe bune şi prie' 354 oase se strădui să mă mîngîie şi. tot amintindu-i de dragostea pe care i-o purtam.1 Austerlitz. zise : Vezi că familia nu Înseamnă acelaşi lucru pentru fiecare ! Tu eşti mîhnit că ţi-ai pierdut-o pe a ta. în de bine de rău. oprindu-se deodată şi apropiindu-se de mine. 12 CĂUTĂRI A doua zi de dimineaţă m-am apucat mai întîi să-i scriu tuşei Barberin. prin urmare. venind de la Mattia. cel puţin într-o anumită privinţă.ar sa mai aştept d bui s CU gînd şp "l acesta. din dragoste pentru ^ dorea totuşi din suflet să-i găsesc. apoi tuşa . pînă să-mi dau eu seama. P brînză italiană. începu să alerge ca să ajungă mai repede lîngă minft povestit pe nerăsuflate ce făcusem şi ce aflaseră Am citit atunci în ochii lui o amărăciune care îmi &^ bine. un unchi ca Garofoli. la hotelul Cântai. Tot atît de greu îmi venea s-o fac şi pe aceasta.

are. mai bine de doi ani de zile. despre Alexis şi despre accidentul mau din mină. curînd. Nu găsisem scrisoarea. negăsindu-te. el urma să împărtăşească soarta mea. şi ]a Esnandes. Vorbele lui mi-au mers la inimă şi m-au înveselit pe loc. şi de atunci. însă. Barberin află că grădinarul era închis la Clich. şi de vreme ce Barbe-rin a putut să-i dea de urmă lui Garofoli şi mie. îmi zise Mattia. 356 scă Ştiam acuma în ce fel poţi pătrunde în închisoarea aşa că n-am mai zăbovit în faţa porţii uriaşe. I-am arătat care ne era speranţa. nici pe unde se află. mă însoţi . şi m-am mulţumit să-l asigur că în scurt timp o să fie liber şi cu toţi copiii lîngă el. Eu am început să vorbesc despre Liza şi Alexis. se duse-l să te caute la el. pe urmă Liza. Veni la închisoare. cu numele de Barberin. deoarece. dar bineînţeles fără să-l găsească . Atunci el mi-a scris şi la Dreuzy. . înţelegînd că ia numele părinţilor tăi de teamă să nu i se micşori pe care nădăjduia să-l stoarcă de la ei. încă de la uşă îmi întinse r '— Ce băiat de treabă ! îmi spuse el. din pricina soao-telilor bătrînului zgîrîie-ibrînză. nici că ti 357 l~am mai văzut! Dar nu-mi trecea prin cap că a murit. după moartea lui Vitalis. tu ştii că ai părinţi. te găsesc ei şi pe tine la hotelul Cântai. Ne-am dus la voibi-r'şî.' '* el nu ţi-a spus cum îl cheamă şi de unde sînt ? nd l-am întrebat. — Dumnezeu să te-audă. Deocamdată. dragă Renii ! îmi stătea pe limbă să-i spun că ai mei or să-l scoată în curînd din închisoare. aşa că n-am mai stăruit. şi s-a dus după el tocmai în provincie. sosi şi bătrînul. după ce descoperiseră la comisariatul de poliţie din cartierul Invali- '_că pruncul părăsit pe strada Breteuil fusese cules de adar din Chavanon. mi-a răspuns că o să-mi ex-ce asta altă dată. sînt de părere să nu ne pierdem vremea şi să mai cîştigăm ceva parale.Barberin. eu fusesem luat de un grădinar cu numele de Acquin . sau mai nimic . Ce dezamăgire deci. Şi pe asta şi-a ales-o bietul Alexis ! Ce fericit era pe vremea cînd vedea de mixandre. la puşcăria unde se afla închis. dar cînd am vrut să-l lămuresc de ce nu putusem trece şi pe a Etiennette. Barberin al upuia că umblu şi eu după vreo răsplată. Cit despre Mattia. îl rugaseră să-i ajute în cercetările lor. se întîmplase prima oară. — Ce cumplită meserie ! zise el cînd mi-am isprăvit povestea. El îmi explică cum Barberin venise la dînsul ca să-mi dea de urmi Sosind la Paris. şi el ne-o întări cum se pricepu mai bine : — De vreme ce părinţii tăi au fost în stare să-l gă„ sească pe Barberin la Chavanon. — Pînă o veni şi clipa aceea fericită. îmi fusese un tată. odată ajunşi în stradă. totuşi la o anumită dată urma să trec negreşit pe la vreunul din copiii lui. şi la Saint-Quentin. Alexis^ Benjamin. dealtminteri. plecasem înainte de sosirea ei. Mattia. încît. Barberin îl căutase pe Ga-rofoli. aşa că rămîi acolo. dar m-am gîndit la timp că nu se cade să te lauzi dinainte cu bucuriile pe care ai de gînd să le faci. că părinţii tăi. unde bătrînul îi povesti cum cutreieram eu ţara . care ardea să vadă o so. pesemne. să mă duc la închisoare cu mîi-goale şi să-i văd iar pe bătrîn fără să-l pot ajuta cu nimic. şi la Varses. ^ tot ceea ce plănuisem să fac pentru el trebuia să mă ţumese doar cu atît. m-am grăbit să-i spun. el îmi tăie vorba : — Dar părinţii tăi ? __Va să zică ştii şi dumneata ? Atunci îmi povesti că Barberin îl vizitase cu două săptămîni în urmă. Prin urmare. întorcîndu-se la Glaciere. — Las' c-o să mai aibă prilejul! am zis eu. De la el află că. Cum "^ Şi eu într-o vreme loc de tată. astfel că bucuria lui de tată avea să-mi mai potolească părerile de rău. De cam trimis la plimbare. şi că. nu ştii cine sînt. — Şi ce ţi-a spus Barberin despre ai mei ? — Nimic. şi eu ţineam să- l cunoa pe acela oare. îmbrăţişîndu-mâ. chiar dacă nu-i putea spune leeul unde mă găseam în acel moment. — Acum e mort. ca atunci cînd ne despărţisem ultima dată ! Nici acum nu puteam să-mi plătesc datoria de recunoştinţă pe care o aveam faţă de el ! Noroc că puteam să-i duc veşti bune şi sărutări de la Liza şi de la Alexis. Timpul ce-mi rămăsese de stat cu el l-am petrecut vorbind despre Liza. Etiennette. să se bucure de tot ceea ce mă voi bucura eu.

la culcare. fără să pricep ce spune. Mâ a lu la sca ^ spital. cafenele. încît nu cred să mai P ^\z^}e. rîzînd. Barberin. nîci n-aveam altceva mai bun de făcut decit sa ne cîntăm repertoriul. — Cum „dacă eşti englez" ? Păi asta e lucru sigur. am numărat paisprezece franci. — Nu-ţi place să fii englez ? — Mi-ar fi plăcut să fiu din ţara Lizei şi a fraţilor ei. fost grădinar. Căci va trebui să mai aşteptă*1? pînă cînd o să ai trăsură ca să ne plimbăm — va fi *1 puţin obositor.Dacă aş avea putere.Hai la Londra ! strigă el. J — Nu-ţi fac nici o mustrare. ■—• Daca Barberin vorbeşte în scrisoare de avocaţi englezi puşi să te caute. atunci hai să facem şi acum ca şi cînd aş avea dreptate. o scrisoare. în orice clipă. Roagă-l pe părintele să-ţi scrie scrisorile. — Asta aşa e. încît mă uitam ia Mattia. ne-am îmbogăţi şi singuri. primise chiar de la el o scrisoare pe care mi-o trimitea la rîndu-i.avocaţii [ să-l aaute pe Remi. — Păi. părinţii mei puteau să se ivească. De Remi ai unuia Acquin. Dacă ai tăi ar fi fost francezi. înseamnă că sînt din ţara lui Arthur şi a doamnei Milligan. şi Mattia sări în sus. Să le spui că numai tu tit. La Paris sînt ca acasă : cunosc loc unde se pot câştiga bani.ă ca .. Astfel încît seara. încât a doua zi aş fi stat toată ziua la hotel. Era răspunsul pe care tuşa Barberin. — . pentru treaba asta. Te îmbrăţişez pentru ultima oară. repede. Şi zău c-ar fi pe cinste ! Trei zile trecură astfel fără să se întîrnple nimic nou. şi îmi fac şi eu destule mustrări că te-am întîrziat. să cîntăm la harfă şi din gură. Mai bine cnu ceea ce e mai grabnic Adică. ţi-aş Spune cum m- am să-ti Vit' dar asta tot n-ar folosi la nimic. cîştigul acesta neaşteptat era un semn sigur că. — Repede. iar baba de ia hotel răspundea întrebărilor mele cu aceleaşi cuvinte : „Nu l-a căutat nimeni pe Barberin şi n-arn primit nici o scrisoare pentru dumneata sau pentru Barberin''. aşa că nu mai e nevoie să-mi faci şi tu. zicea Mattia. Nu face nici un pas pînă nu afli mai întîi dacă am murit. cîştigînd în ziua aceea încă unsprezece franci.. trebuie să . socotind că-mi va fi de folos.. am fi ajuns mai curînd la Pariis şi l-am mai fi găsit pe Barberin. ia să vedem ce scrie Barberin ! Mîinile îmi tremurau şi inima îmi bătea cînd am des-iacut scrisoarea : „Dragă nevastă. la. __ Dacă n-ar fi să ne îmbogăţim în curînd datorită părinţilor tăi. Eram atît de convins că presimţirile mele se vor adeveri.adresa băiatului şi să ai grijă să fii bine plasa âfu sa. închisoarea Clichy din Paris. acum de- 359 ţinui la. Mattia însă mă sili să merg în oraş. căci. puţin înainte. De vreme ce eşti englez. Eram aşa de năucit de ceea ce citisem. pusese pe cineva să mi-l scrie. Şi înainte aţipi." Nici nu isprăvisem bine de citit scrisoarea. n-ar fi pus pe nişte englezi să caute în Franţa copilul pierdut de ei. întrucît cuprindea ştiri despre ai mei. care nu ştia carte. Îmi spunea că fusese înştiinţată de moartea bărbatului ei şi că.ai & tu din ce trăi la bătrîneţe. însă în a patra zi îmi întinse. făcînd pri-socoteală. şi anume că norocul dă peste aceia care nu mai u nevoie de el. zău aşaj fără tine n-aş fi putut să-i cumpăr Lizei păpuşă şi fără tine am sta acum în stradă şi am muri de foame. la Londra.. De bună seamă.— Dacă pierdeam mai puţină vreme cu cîştigatul paralelor între Chavanon şi Dreuzy şi între Dreuzy şi Paris. Dealt-minteri. într-adevăr . dacă s'-o întîm- Galiev r °HUl popii> tu să scrii Pe adresa Greth and însărc'' ee™s1uare' Lincoln's-Inn. în sfîrşit. — Dacă sînt englez. asta înseamnă că părinţii tăi sînt englezi. rai-am amintit de o vorbă pe care o spunea Vitalis. 358 CJ le cunoştea. atîi de bolnav. dragă Mattia. — Mie mi-ar fi plăcut să fii italian. — Păi dacă am avut dreptate să cîştigăm bani. nu trebuie să ai încredere in nimeni. pieţe publice. curţi parti-lare. strigă Mattia.

însă aveam la circul Gassot doi clovni englezi. — Şi adresa nu mi-o lăsaţi ? zise bătrîna. Cînd ne-a văzut astfel pregătiţi._urta vreme o să vin cu ai mei ca să-i mulţumim. Aşa că i-am scris-o într-un registru. ca să-ţi spun drept. Mattia mă învăţă cîteva cuvinte englezeşti căci acum mă munceau nişte gînduri care îmi stricau toată bucuria : ai mei or fi ştiind franţuzeşte sau italie-neşte ? Oare cum o să ne înţelegem dacă nu ştiu decît englezeşte ? Ce greu o să ne vină ! Ce-o să le spun surorilor şi fraţilor pe care-i aveam — dacă îi aveam ? N-o să le par un străin pînă cînd o să ne putem înţelege ? De la plecarea din Chavanon. iar mie îmi făcu plăcere să-i pot spune că . chiar K revec*ere' băiete. omul a fost bucuros să afle că o să-mi regăsesc . Despărţirea însă n-a fost '„ . s «Ues 2. pe -înd eu. La Lonara ? ! izbucni ea. Cînd am sosit' la Paris. s-ar putea să nu vrea să mă ia şi pe mine odată cu tine . prea destul ca să ajungem ÎŞ Londra. Ne-au trebuit opt zile ca să ajungem de la Paris la Boulogne. eşti de acord ? în două minute ne-am făcut boccelele şi am coborît. — Dacă le-aş scrie oamenilor ălora ? — Pentru ce ? Mai uşor te înţelegi prin viu grai derît în scris. Cîte drăcovenii n 360 trîntit în faţă pe englezeasca mea stîkită. O să-mi trebuiască desigur multa vreme pînă să învăţ engleza. apoi unsprezece. care îmi povesteau despre Londra şi m-aU învăţat destule cuvinte englezeşti oa să ne putem înţelege între noi. Ş1 nici nu costă cine ştie ce. nai e ceva pentru care aş vrea grozav de mult să mergem la Londra. prin urmare. — Aşadar. care era curioasă oa ° cucuvea. __ Ce anume ? __. numai că în trei ani trebuie să îi uitat. căci ne-am oprit cîte puţin în oraşele mai însemnate din drumul nostru : Beauvais. Dacă părinţii tăi ar veni să te caute în Franţa. dar vorba era : la cât se urca „ieftj nul" ăsta ? Pe drum. pe cîtă vreme. Mattia spusese 361 el că o să fie ieftin. bătrî-nica se porni pe văicăreală : — Cum. O asemenea bănuială mi se părea jignitoare pentru părinţii mei. într-o zi am cîştigat paisprezece. Doi copii la Londra ? ! linguri la drum ? Şi încă pe mare ! lainte de a porni spre Boulogne se cădea să ne luăm jas bun de la nenea Acquin.am cerut §ăzduire La nişte gospodari. în felul ăsta te apropii de-ai tăi. aveam şaptesprezece franci . — Ai fost vreodată la Londra ? — Ştii bine că nu . şi noroc ! Dacă nu poţi veni j^atit de repede pe cît ai dori. fără ca bătrîna Gassot. în adevăr. din Anglia n-au să mă poată goni. poate că era bine să-i las adresa.mergem în Anglia. dar.Şi eu am învăţat englezeşte cu Vitalis. fără ca să înţeleagă ! __. domnişorul (eu eram „domnişorul" !) nu vrea să-şi aştepte aici părinţii ? Ar fi mult mai cuminte ! Să vadă şi ei ce bine a fost găzduit ! Dar nu vorbăria ei era să mă oprească din drum : lupă ce i-am plătit camera.m H aocea am mers fără să ne oprim pînă la Mois- -trebula s. de câte ori îmi închipuisem întoarcerea mea în casa părintească. nu mă gîndisem -niciodată că aş putea să mă pomenesc astfel stingherit în avîntul bucuriei mele. să poată pricepe ce spunem. m-am îndreptat către strada unde mă aşteptau Mattia şi Capi. familia. care mi se părea o limbă destul de grea. pe urmă nouă . şi tot trebuia să primesc propunerea lui de a pleca de îndată la Londra. j U să vin negreşit. scrie-mi. asta face cincizeci şi unu de franci din care am cheltuit opt franci. să vezi ce bine ştiu ! Şi-apoi. putea fi şi adevărată . la urma urmelor. patruzeci şi trei de franci. __ Da. Iei la Boulogne vaporul şi seara eşti acolo. căci a ne cruţăm banii pentru vapor. — Haidem ! i-am spus. chiar'şi unu la mie să fi avut dreptate. Abbeville. Ne mai rămîn. Mon-treuil-sur-Mer. gata de plecare. ca să .

La lumina slabă a cîtorva felinare afumate am văzut cum se încarcă vasul : macaralele scîrţîiau. şi tot aşa de patru-cinci ori la rînd. fără să-ţi dai seama că mergi . împinşi în toate părt^e de vînt. înnegurată şi fără soare. Cîteva minute rămase cu ochii pierduţi în depărtare. apăra oarecum de vîntul umed şi rece ce bătea de ia nord. plescăind din limbă. apoi.dăm cîte o reprezentaţie şi să ne-refacem capitalul. aproape ca şi cele ale unui canal. apoi se ridică. mormăi Mattia. lăzile scobo-rîte în fundul vaporului trosneau. adică mult mai mult decît costa vaporul. Peste toată gălăgia se ridica şuieratul aburilor. care amuţise cam de multişor. iar ki- colo. Mattia ? l-am întrebat. Şi-ţi place marea asta nesuferită. însă marea nu-i totuna cu canalul. e o minune. cu adîncimite ei nepătrunse şi cu norii groşi. — înseamnă că ai rău de mare. se zăreau prin ceaţa dimineţii maluri împădurite . mi-o întoarse Matti. La trei şi jumătate ne şi urcasem pe punte şi ne ib'ărisem cît mai bine îndărătul unei stive de lăzi. îmi făcea ou pumnul. pornisem către ţara mea ! De cîte ori nu-i spusesem lui Mattia că nimic nu-i mai plăcut ca o plimbare cu vaporul . gălbuie şi verde. era cu mult mai frumoasă decît o mare albastra şi cu un cer senin. Nu mai eram pe mare. iar marinarii îşi aruncau din cînd în cînd cîte o vorbă răguşită. se ridică brusc în picioare. 363 că tot nu-i trecea : gemea şi din oînd în cînd se ridiea brusc şi alerga să se sprijine în coate de marginea lui . Apoi undeva sună un clopot şi parîmele căzură în apă. care în larg era destul de agitată. — Poate că o fi aşa cînd e albastră. îwet-în-cet. ca în vis ! Spuneam asta cu gîndul la Lebăda şi la căltoria noastră la Canalul de Sud . Mai întotdeauna. mii în serios. fie că o împărtăşeam eu pe a lui. mai în glumă. De cîte ori îi vorbisem mai înainte lui Mattia despre mare. cum spui tu că ai văzut-o la Cette. cea din-tîi plimbare am făcut-o pe faleză. ci şi ma- 2a. îi spusesem că e cel mai frumos lucru din lume . Pornisem. intraseră pe Tamisa. ba chiar am susţinut sus şi tare că marea asta verde. urîtă fac şi nu te ispiteşte cîtuşi de puţin să porneşti pe ea. după cum se apleca vaporul. care ţîşneau din niaşmi ca nişte fulgişori albi. Cînd am ajuns la Boulogne. N-am avut ce să-i răspund. aburii ieşeau pe ooş cu un zgomot şuierător. pentru că este ! narea 'patriei tale. care . 1 Mi-e că ne clătinam cam tare si simt un fel de greaţă. Mattia. Vaporul pentru Londra pleca a doua zi la patru dnni- gata. — Ce ai. în zarea ceţoasă. Abia ne depărtasem de ţărm şi vaporul păru că se afundă în mare. bietul Mattia. căci pe amîndouă părţile. f>e că îşi însuşeau el părerea mea. De data asta însă am rămas neclintit. 362 Vorbeşti aşa fiindcă eşti englez. Şi la fiecare aplecare. şi tu ziceai că alunecă ! îmi zise Mattia. posomorită şi murdară. Dar nu numai cîrma pricinuia vaporului legănarea asta într-o parte şi în alta. Mattia şi cu mine ne înţelegeam. se afundă iarăşi şi mai adînc.Vai. a De cîte ori se întorcea. în depărtare. aveam în pungă treizeci şi doi de franci. o zi cenuşie. cînd într-alta. ne aflam în faţa unui ţărm înalt şi alb. clătinîndu-se greoi ca un leagăn uriaş. iar vasul nostru lunecă pe apeljj acum liniştite. dar aşa. zicînd : — Of. Deodată. Am început să ne certăm. legănatul se domoli. şi de-abia după câteva minţite se întorcea şi se muia iarăşi lîngă mine. . căci pe vremea aceea nu ştiam te înseamnă o cîrmă. se vedeau corăbii nemişcate şi fără pînze. aluneci uşor pe apă. Să-l ia dracu de rău ! După cîteva clipe se repezi şi se aplecă pesite copastia ui. după care urma deodată un fel de tăcere şi nu se mai auzeau decît roţile care băteau apa cînd într-o parte. răii i-a mai fost ! Degeaba ar n eu in braţe şi îi rezemam capul de pieptul meu. — Poftim. Deoarece Matitia nu văzuse niciodată marea. englezii ăştia sînt oameni fără inimă ! — Norocul lor ! Cînd s-a făcut ziuă. la fel ziceam şi acum. declară că marea i se pare urftă.

petrecea pe cele două maluri care. dopuri. lamina să se întunece . înainte şi înapoi. %în sfîrşit. La dreapta se întindea un bane mare de nisip. şlepurile înnegrite de praful de cărbune. Dar. căci ţărmurile alburii nu întîrziară să se apropie şi apoi să se arate tot mai desluşit : galbene şi mocirloase. Păcat că ceaţa şi fumul se îngroşau tot mai mult . cu atît totul se întuneca. foarte sigur de sine. negre. care nu fusesem bolnav pe drum. printre care alergau vapoare şi remorchere ce desfăşurau în urma lor lungi panglici de fum negru Ce de vase ! Ce de pînze ! Nu mi-aş fi închipuit niciodată că un fluviu poate fi atât de aglomerat. de fiecare parte. întinzîndu-se cît era de lung pe punte. Am coborît în mijlocul care se uitară la noi fără să ne vorbească. se apropie de un vlăj- minâ . luăm pe chei. Nu imam mai putut sţăipîni şi am coborît iute de pe lăzile de unde priveam. uriaşele transatlantice sosite din ţări depărtate. rotite în toate părţile de valuri . Pe măsură ce vaporul mergea în sus pe fluviu. ici-colo. buteliile roşii. în cele din urmă. de departe. mărginit de un brîu de spumă albă. De acolo aveam vedere asupra întregului fluviu. din cînd în cînd. scînduri. şi pe catargele lor se vedeau. în toate amănuntele. bărcile încărcate cu paie sau cu fîn..răul de mare îi pierise şi îmbufnarea. mormăi : — Lasă-mă să dorm. se arătau desluşit. de asemenea puteai să vezi şi ceea ce se . maşinile se opriră şi fură arun- Parîmele. la un moment dat. Am stat aşa multă vreme cu ochii holbaţi. n-aveam nici un chef de somn. eu Capi la picioare. privind şi minunindu-mă. ierburi . El se trezise şi. draîr M v™^ vrernea să ne folosim de englezeasca ta. cum odată . ou pălăria în se înteip drutnul spre Green-square. pontoane înaintînd paste mocirla murdară. semnale de flux sau stîlpi mucegăiţi şi lunecoşi. De ce voia Mattia" să doarmă ? Ar fi fost mult mai bine &ă se trezească : avea ce să vadă. Apoi. care îl puse de cîteva ori 365 să spună ce vrea. m-am căţărat pe lăzi şi m-am aşezat pe cele mai de sus. fumul şi pîcla se înteţesc. A fost însă numai o părere. priveliştea devenea tot mai ciudată şi mai frumoasă : nu numai corăbiile cu pînze sau cu aburi îţi atrăgeau privirile. ■— E foarte simplu. ce păreau . &arbă roşie. greu cu omul. în mijlocul apei era o flotă întreagă de vase ancorate. se arătă bucuros < se urce cu mine pe lăzi. zise el. albe. în loc de copaci şi vite pe pajişti. Păru şi el uimit de ceea ce i şi. să-l întrebe politicos.-— Iată-ne în Anglia ! i-am zis lui Mattia. .stoguri de nutreţ luate de apă. să-l iau şi pe Mattia cu mine. cu ţipete ascuţite şi cu prada în cioc. Eu însă. apoi Tamisa m-a minunat de-a binelea. vaporul nostru lăsa o brazdă înspumată prin mijlocul apei galbene. rîte o tsâre cu aripi mari se năpustea să înşfaoe cîte ceva şi-şi ua apoi zborul. Mi se păru că Mattia gea cam. în urma lui. şi dacă Garrcnna mă uimise. iar în stînga se părea că intrăm iarăşi în mare. nu redeam în jurul nostru decît pe apucate : si cu cjt fiinţam. cu copaci încă neatinşi de secure. ci şi marile vapoare cu trei coşuri. Multe din vasele acestea se pregăteau de plecare. Dar el primi fără nici o bucurie vestea cea bună şi. dar n-am vroit să-i arăt că nu aş avea încredere în el. gan' cifIhtti?>. Mattiia se întoarse spre mine. Rostindu-l cît am putut mai bine pe Mattia. răsare deodată o pădure de ca- arge : vasele au năpădit cîmpia. Eram la Londra.. va- îşi încetini mersul. fără Să ştii care-i mai gros : fumul sau pîcla. cu case frumos zugrăvite. pe care pluteau tot felul de gunoaie. trebuie să mergem de-a lungul Tamisei . bucăţi de lemn. chiar se frecă la ochi : prin- e pajişti coborau spre Ta misa canale pline de corăbii. acum. păreau subţiri ca nişte fire de păianjen. iată că pe malurile Tamisci casele încep să se îndese unele în altele. în lungi şiruri roşii. hoituri de animale 364 flate de apă. marinari căţărîndu-se pe scări de irîn-ghie care. cu pajişti verzi.

în cîteva cuvinte. pe care aveam s-o întîlnim în cale. aplecate deasupra meselor. dar n-am avut cînd. era Green-square. Uliţele era întunecoase. apoi judecătorul ieşi cu pungile în mînă.Dar la Londra nu e chei. Am părăsit strada cea mare. — V-a dat bani Barberin ? ■— Nici nu l-am văzut. Deodată. în ceea spunea am auzit de mai multe ori cuvintele boy. iar un în haine de judecător. Şi totuşi nu se înşelase : în cele din urmă am ajuns la un arc înălţat deasupra străzii. unde persoane. Ploua cu funingine. stătea de vorbă cu cel dintîi. iar de la Boiulogne pînă la Londra. baloturi. Mattia sună şi intrarăm amîndoi. tocmai cînd ne socoteam pierduţi. gălăgioasă şi plină de lume şi ne-am pomenit în nişte ulicioare tăcute şi atît de încilcite. euim fu-l vîndut de el lui Vitalis. Eram ne- adător să-i pun şi eu cîteva întrebări. fa- Ce 11 si Barberin . la ■ea stâpmului. Londra nu ne-a mai încântat cum ne încîntase Tamisa. mi păru totuşi că ne aflăm într-un birou. cu această treabă. Era ora unu şi totuşi prin prăvălii lămpile ardeau. au vaporul . Pe cînd Mattia cerea lămuriri cuiva care se apropiase ca o umbră. — Atunci cum aţi ajuns pînă aici ? întrebă domnul care apucare să ne pună întrebări. dar niwni veni să-i spun că se înşală. ca să-l ţin lîngă mine. sau mai degrabă. fcm' ?ftemniţarea bătrînului pentru datorii. scriau la fi toiva becuri cu gaz care ardeau sfîrîind. -timP °6 vorbeam> domnul îşi făcea însemnări şi se -mine cu ° privire care mă stingherea . încât mi se părea că ne învîrtim pe loc. bineînţeles. cu lespezile negre. iar Mattia întreba cînd şi cînd dacă mai avem mult pînă la Lincoln's-Inn. îneît nici nu vedeam limpede în jurul meu . Numele lui berin provocă ceea ce rnă aşteptam : toţi se uitară la iar cel cu care vorbea Mattia se ridică de pe scaun â ne deschidă o uşă. Aşa că am fast nevoiţi să o luăm pe nişte străzi care păreau a merge de-a lungul apei. Auzindu-l vorbind franţuzeşte. — Pe jos pînă la Boulogne. ţinind în mină nişte pungi albastre. tremuram din tot trup ii-Apoi m-am luat după Matiia şi ne-am oprit în faţa unei tăbliţe de aramă pe care stătea scris : Greth and Calley. casele înaintînd pînă la apă. de parcă fuseseră unse cu funingine ori cu vacs . nu era pe vremea aceea. ne-am trezit în faţa unui mic cimitir plin de morminte. — Atunci cum aţi ştiut că trebuia să veniţi aici ? răspuns cît mai pe scurt la întrebare. L-am legat pe Capi ou o sfoara. — Unde-i Barberin ? — A murit. trebuie să a avea o . găsească Barberin. Faptul mi se părea cam ciudat. mai adineauri am coborît pe ohei. cel care ne adusese aici îi explică fine sîntem şi cei doi domni ne măsurară din creştet pînă în tălpi. loase. A trebuit istorisesc cum fusesem crescut de Barberin. şi am înţeles că o lămurea că eu slnt pe care urma să-i. în sfîrşit. Cei doi se uitară o clipă unul la altul. Te^ai îngălbenit tot. deoarece pe '6 "l însărcinasem. eu m-am oprit să-mi mai domolesc inimii : de-abia mai răsuflăm. Mattia a întins mîna să sune. — Ce-i cu tine ? s-a mirat el. domnule. __ Care din voi este copilul crescut de Barberin ? întrebă în franţuzeşte domnul de la birou. Eram atît de tulburai. mi-a mai venit mima la loc şi am făcut un pas înainte. îmi explică pe îndelete că o să trecem pe sub o poartă înaltă. ca într-un labirint. cum fusesem primit. lăzi. — Eu. însă eu l-am oprit. Am întrebat iar încotro s-o luăm şi ni s-a răspuns că la dreapta. Văzută astfel de aproape. Am intrat într-o încăpere plină de cărţi şi dosare : un domn stătea la un birou. mai ales una ire-mi stătea pe suflet. îmi relua-vechea meserie de cîntăret ambulant. ticsite de camioane. Mergeam mereu. colete de tot felul. cu cîte o portiţă în părţi : era Temple-Bar. de către familia Acquin şi. — Stai puţin să-mi mai vin în fire. Mattia se a 366 din aceste persoane să-i vorbească. De-abia puteai umbla din pricina piedicilor de care te izbeai la tot pasul.

Mai tîrziu am aflat că o asemenea trăsură se cheamă cab. cu Capi î picioare şi. N-o să semene cu străzile urîte. într-un oraş mare. Ştiam că green înseamnă pe englezeşte verde. să nu ne rătăcim. mi-a făcut plăcere. nu-i aşa ? —■ Cel mai bun şi mai drag dintre fraţi. Domnul vorbi pe englezeşte cu acela oare intrase şi am înţeles că îi spunea. spuse domnul. după cîte v r ti zis mai degrabă că sînt spoite cu funingine. iar noi am ieşit 13 FAMILIA DRISCOLL Secretarul care urma să mă ducă acasă era un omuleţ bătrîn. Măcar că mutra îi era atît de nesuferită. — Prin urmare. ■— încă o vorbă. am tată ? De-abia am putut rosti acest cuvînt. arătîndu-l p^ Mattia cu vîrful tocului de scris. care în faţă nu era închisă. domnule : vă rog. îmbrăcat în nişte haine »e-gre. ■ • Bătrînul ne privi şi. «a fie c^re chiar aşa de multe cartiere cu verdeaţă la ara ? N prea era de crezut. că nu pricepe nimic din ceea ce i se cere. nici nu mă îndoiesc. Straşnic lucru să ai. mi-am închipuit că acesta trebuie să fie cartierul unde locuiau ai mei. o s-o pot vedea ? — Foarte curînd o să fii acolo. Mattia şi ou mine ne ghemuisem într-un colţ. pesemne. cred că i-aş fi sărit de gît dacă mi-ar fi dat răgaz '< el însă ne arată uşa ou mina. cînd se văz*» 368 firă începu să-şi frece de zor mîinile trosnindu-şi dege- e şi încheieturile. ne făcu pst. la care vizitiul. Şi sună. — A ! Era să uit. domnule ! Dar uşa care se deschise îmi tăie avîntul : tot ce atn mai putut face a fost să mă uit la Mattia cu ochii în lacrimi. îmi spuse Maitlia pe italieneşte. cînd se repezea parcă celălalt de pe capră să spună. pe : iC?am în §rabă pe . în loc să stea pe capră înapoia calului. întunecoase şi atît de triste pe care le străbătusem pînă atunci. Să ştii că te cheamă Driscoll. căci.mutră aspră şi un zîmbet cam viclean. — Un prieten. uscat şi zbîrcit. îşi scutură picioarele de parcă voia : j 'arunce cît colo cizmele scâlciate. ceea ce însemna să ne ţinem după el. ca la nişte căţei. o cunoştinţă întîmplătoare făcută pe drumuri. Cu alte cuvinte. i dbă ă î fii ara ? prea era de crezut. Omul nostru opri una. Am ajuns într-o stradă mare. — O. apoi. auzindu-l rostind de mai multe ori numele de Bethnal-Green. ceea ce. surori. locuieşte la Londra . Mi se păru că sosise în fine clipa să-i pun şi eu întrebarea care de la început mă ardea pe suflet : — Domnule. tara sa ne vorbească. pst". trăgînd cu urechea la ciorovăiala lor. un frate. plină de trăsuri. fraţi. şi cu cravată albă . era cocoţat la spate. cel puţin în acest moment. __.Lui i se pare că miroase plăcut. căci. ridiciud nasul sus. şi m-am gîndit că în acest cartier trebuie să fie mulţi copaci fru-aoşi. unde să ne ducă. 367 — Şi băiatul ăsta cine e ? întrebă el. cînd se ridica unul pînă la ferestruică să dea lămuriri. îţi dau pe cineva să te ducă. un tovarăş. deasupra unui fel de cos de cabrioletă. bucurîndu-se ca un om scăpat de la închisoare. familia mea locuieşte în Anglia ? — Sigur. jerpelite şi lustruite. fireşte. — O. de parcă îl ochea cu o săgeată. Ne sui şi pe noi în trăsură. o casă înconjurată de copaci verzi ! Convorbirea dintre călăuza noastră şi vizitiu ţinu destul de mult . şi printr-o ferestruică tăiată în coş se apucă să stea de vorbă cu vizitiul . Mă şi ridicasem în picioare. ne ndeam că era de mirare ca un birjar să nu cunoască un irtier atît do frumos pe cît părea să fie Bethnal-Greim . ■— Mmda. după cîte văzusem. sfrijit. trase cu ne-^aţ în piept ceaţa. ca şi pe tatăl tău. tot prin deschizătura aceea strimtă. ■— Nu numai tată. ci şi mamă.

oonţopistul îi dădu nişte bani birjarului. adică un „palat" în care se vinde rachiu de ienupăr şi tot felul de alte rachiuri care se fac toate din soirt de cereale sau sfecla. cu gura deschisă. Trăgea aerul tare în piept. Ne-am continuat drumul . fără îndoială că foarte curînd aveam să scăpăm de ulicioarele strimte şi să ieşim la cîmp. tă 369 se simte minunat. răzbătînd prin ceaţă pînă la fluviu : e o circiumă. pst" . şi amîndoi am rîs de teama conţopistului : proşti mai sînt şi oamenii care n-au ieşit niciodată din oraş ! Dar. începea să buşeam r^'i1 totuŞi respiram anevoie. dacă omuleţul nostru se teme de pungaşi. Cît despre felinarele trăsurilor cu care ne încrucişam. Dar în loc să ieşim la cîmp. Si atunci a început o nouă discuţie. Atunci l-am rugat pe Mattia s-o întrebe pe călăuza noastră dacă nu mai ajungem odată la părinţii mei. înseamnă că o să ieşim la cîmp. care o ţinea una şi bună că el n-a călcat în viaţa lui prin mahalaua asta de pungaşi. nemaiştiind drumul . care în-urmă. cum îi zic englezii.ZlC că "ne înăbuseam«. ca şi cum s-ar fi grăbit să- şi umple bine plămînii. nu mai ştie unde află. însemna pe franţuzeşte pungaş. ne făcu iar „pst. cuvîntul pe care îl folosise conţopistul. apoi mi- am zis că. nici urmă de cîmp deschis ! Oare Anglia toată nu era decît un oraş de piatră şi noroi. . ceea ce îmi întărea părerea că ai mei locuiau afară din oraş . fraţii şi surorile. Dar el susţinea sus şi tare că thieves. mă gîndesc la Mat- mme. Auzind ce răspuns i-a dat. şi mirosul scîrbos învăluia de multă vreme dovedeau că se află în- spre învăluia de multă vreme dovedeau că se află în-6 ^ cartie păcătos de bună seamă ultimul înainte de ^l din Bethnal-Green. Cearta continua prin ferestruică. Cu tot tremurul ce mă cuprindea la gîndul că peste cîteva clipe. iar lumina le- flectată de oglinzi. de poleială şi de sticle se răsfrânge înă în stradă. Deodată s-a oprit şi a deschis ferestruica. Mi se părea că în clipa aceea era nevoie mai mult ca oricînd să-i arăt că îi sînt prieten pe vecie. dimpotrivă. nu- 370 Londra ? Noroiul care ajungea pînă la scara trăsurii spre noi în stropi mari. De bună seamă că Mattia se înşela. apoi. şi cu aceeaşi urmă. unde se auzea şuieratul locomotivelor. din cînd în cînd. îl ţineam pe Mattia de mînă. care urmează după Bethnal. nu vedeam nimic sau aproape nimic. era sigur de asta. I-am împărtăşit şi lui Mattia ideea mea. La un moment dat am avut l i bijl di învălua cartier păcătos — de bună seamă ultimul înainte de thlG L t dt t iistile din impresia că ne învîrtim pe loc şi că birjarul. Iată-ne deci într-o stradă mocirloasă. nu ajunsesem încă în Bethnal-Green. patria mea ! Dar oricît aş fi holbat ochii. deocamdată. din loc în loc ne opream brusc ca să nu ne izbim sau să nu strivim lumea care se înghesuia pe străzi. bîjbîind prin ceaţă . îi cerea lămuriri conţopistului de la Greth and Galley.străzi largi. îşi pocnea degetele şi-şi dezmorţea picioarele. am simţit că mi se taie picioarele . trecuse multă vreme de cînd plecasem de la Greth and Galley. am dat în nişte ulicioare şi mai strimte. căci călăuza noastră părea. afară de luminile roşii ale felinarelor ce ardeau în ceaţă ca într-un nor gros de fum. de parcă ne înă- tia si la ~. voiam să văd cît mai bine oraşul pe care 11 străbăteam : era doar oraşul meu natal. am auzit şi eu cuvîn-tul thieves. era limpede că trebuia să coborîm şi noi. pe mama. de-abia se zăreau . de cîmp. care începu să bombăne şi. De data aceasta. mic t-t lar Pe Străzi largi> dar fără să vedem mai n3~ *tt era de groasă ceaţa ce ne înconjura. » Prin urmare. un ginpalace. o să-mi îmbrăţişez rudele : pe tata. sau. poate. arată că e vorba de verdeaţă. mai bine zis o ciorovăială : Mattia îmi spuse că vizitiul părea că nu vrea să meargă mai departe. negri. coborîndu-se din cab. Am stat o clipă năucit. că nu înţelesese ce-i spusese englezul. întrucît cuvîntul green. şi gîndul că o să-mi văd părinţii mă făcea să-l strîng cu putere. de parcă ar fi stat ani întregi fără să se mişte sau să răsufle. zărim o prăvălie puternic luminată. conţopistul de la Greth and Galley pretindea că în viaţa lui nu mai călcase prin „mahalaua aceea de pungaşi". care din cînd în cînd încetinea mersul trăsurii. apoi pe uliţe strimte. suflînd adînc. conţopistul îi dete nişte bani birjarului.

încrucişată pe piept.~7 _Pstl pst ! face iar călăuza. Deodată. toţi blonzi.. Mattia se uita la mine. pe colo mi se părea că zăresc case dărî-mate. dar amintirile îmi revin din 3a »n care am intrat într-o încăpere mare. Ştiam ca- 372 si emoţie ne cuprinsese şi pe mine. cel mai mare dintre băieţi să tot fi avut unsprezece—doisprezece ani. aşa că n-am mai avut nevoie să-i cer lui Mattia să-mi traducă.cum se zice acolo. din cînd în cînd. cu picioarele murdare de noroiul străzii şi negre case sâ°a ar ^ ^°?t ^ate cu un vacs Proaspăt ce nu aPu- ^ cu 0^. Apoi am pornit din nou pe urmele călăuzei . haine de catifea cenuşie şi o înfăţişare inteligentă. avea un păr blond. vedeam bine casele care o mărgineau de amîndouă părţile . străzi întortocheate. aflau un bărbat şi o femeie . multe dintre ele erau făcute din scînduri. apoi iar într-o străduţă . de centură îi spînzura un toc de piele . iar călăuza noastră i-a mulţumit. dar aspră . irăm cu el în ginpalace. băgăm de seamă că femeile erau galbene la faţă. i se citea aceeaşi nepăsare sau nesimţire. va\-® *trînse cu putere. mai tînără cu cinci-şase ani decît el. Unde mergeam ? Am început să mă neliniştesc . Se încinse o convorbire lungă. mai înainte ca funcţionarul de la Greth and Galley să fi . N-am avut vreme să zăbovesc asupra acestor Întrebări neliniştitoare : poiceman-ul a ciocănit la uşa unui fel de şopron de scînduri. iar eu i-am răspuns la fel. ca într-o firida ifînt. Oare în curtea asta să locuiască ai mei ? înseamnă că. zise policentan-ul. Şi după ce îl dădu ghiţiSe U P°fta cu care. ajunsesem. cîteva minute mai devreme. de la o casă la alta erau întinse frînghii pe care . dar fără să scoată o vorbă. Mattia. E?ar în clipa aceea se îndreptă spre noi un om cu o tunică lungă. doi băieţi şi două fete. Din stradă am trecut într-o străduţă. Pe ici. Cine a vorbit de mahala sărăcăcioasă ? Atîta lux nu mai văzusem în viaţa mea ! indeni oglinzi.. femeia. bărbatul avea vreo patruzeci de ani. că părul cînepiu le atîrna pe umeri. cu toată ceaţa. iar pe chipul ei care părea să fi fost cîndva frumos. în odaia mare erau şi patru copii. tejghea de argint ! Totuşi înn care stăteau în picioare lingă tejghea sau reze- desculf0 *J6reţi ori ^e butoaie erau în zdrenţe. iar cea mai mică dintre fete. mi-a spus Mattia. casele erau mai păcătoase decît în cele mai sărăcăcioase sate din Franţa . era un poliţist. Dar de ce ne oprisem ? Nu era cu putinţă să ne aflăm la Bethnal-Green. în cele din urmă ne-am oprit într-o curte în mijlocul căreia se vedea o băltoacă mare. călăuza ceru un pahar qlbă are mirosea lăout Pe c ° P . în-ea afa ră. străbăteam ulicioare. luminata Clampă şi de un foc de cărbuni. ca şoproanele ori ca hambarele. un ■p'iliccman —. stătea nemişcat ca o statuie un bătrîn cu barbă Tbă av'înd pe cap o tichie neagră . un blond cînepiu ca al mamei lor . Vorbele acestea — pe care le mai auzisem de cîteva ori — însemnau : „curtea Leului Roşu". într-un fotoliu de pai. după care am pornit iar la drum. prin urmare. căci vedeam femei trebăluind şi copii mişunînd pe la uşi. privirea i se pierdea în gol. la manşetă purta un galon alb şi negru . apoi într-o curte. — Red Lion Court. faţă în faţă. de-abia trei ani. şi pe el. încît. albastră şi cu UP chipiu cu panglici de piele lustruită . curţi. strada era atît de îngustă. Cînd vreo lumină slabă ne îngăduia să vedem puţin mai desluşit în jurul nostru. care bătuse poliţaiul. care ardea pe o vatră cu grătar. Eram e tulburat. Toate astea le-am văzut dintr-o privire. care îi ieşea în şuviţe încîl-ite de sub broboada cu pătrăţele albe şi negre. cu hainele numai zdrenţe. cu policeman-ul în frunte . |n fata focului. începu o convorbire cu omul cu sum ese care îl servise. unii chiar «P.spînzurau rufe şi zdrenţe puse la uscat. într-o ulicioară am dat peste nişte porci ce se bălăceau într-o băltoacă stătută ce răspîndea o duhoare scîrboasă.minunata tejghea de argint. călăuza se opri : pesemne că se rătăcise iar. la masă. ca şi în mişcările ei leneşe . Nu era greu de ghicit că 371 I? întreba de drum. şi totuşi erau case. care mă ţinuse tot timpul de mină. iar copiii erau aproape goi. aurării. încît nici nu mai ştiu cum ni s-a deschis.

străduin-du-mă să le arăt în cuvinte ceva din dragostea pe care o nutream pentru el şi din recunoştinţa pe care i-o datoram. fraţi. îmi spuse tata. printre ai mei ? Aveam un tată. îmi zise tata. chiar şi aceia ai bătrînului nemişcat . uitîndu- mă la toţi cu sfială şi negăsind în inima mea nimic să le spun. — Care din voi doi e Remi ? întrebă pe franţuzeşte bărbatul în haine de catifea. — Dă mina şi cu bunicu-tău. îmi scosesem harfa încă de cînd intrasem şi o reze- masem de perete. _. Cum adică ? Nu mă bucuram că mă aflut în sfîrşit. întrebă tata.terminat tle vorbit. bătrînului place să se aşeze nimeni la foc. ' 373 M-am dus mai întîi la mama şi am luat-o în braţe. ăsta cine e ? Am lămurit ce prietenie mă lega de Mattia.■ ceput. a vrut şi el să călătorească pri*1 ţări străine. nu mi-a trebuit mult ca să pricep că îl stingheream. un bunic. mă privi cu nepăsare. im rămas ca trăsnit auzindu-l cum vorbea despre bănui acela cu păr alb . — Nu-l lua în seamă. Dar poate că eşti curios să ştii cum de nu te-am căutat timp de treisprezece ani si cum de ne-a venit în gînd să umblăm după Barberin abia acum ? —■ Cred şi eu că sînt curios. bunicul scuipă înspre mine fără să zică o vorbă. îmi izbi auzul. Ştiu doar franţuzeşte şi am învăţat şi italie- pstp de la "un stăpîn la care mă închiriase Barberin. că e paralizat. dar binu şor. oricum. sînt sigur că =a "stit de r cîteva ori cuvintele well şi good. şi acuma stăteam încurcat. înnebunisem de bucurie la gîndul că am şi eu o familie. şi te-ai .. foarte curios chiar. dar fără să mă sărute. astfel că îmi ţinui picioarele strînse sub scaun. o luai iar în braţe şi o sărutai cu toată dragostea. spuse el. dar ea îl mîngîia pe Capi şi m-a împins la o parte. la care să ţin şi care să mă iubească. jyfu. iat-o pe mai-Cd-*a. dar dacă ţi-e frig. eram furios pe mine însumi. iată-ti bunicul.Acuma. De ce era bun sau bine că murise Barberin ? întrebam şi nu găseam răspuns. Dar pe cînd îmi întindeam picioarele ude şi murdare de noroi. Tot trecînd astfel de la unul la altul. întorcîn-du-mă spre mama. am As. aşa că mi-am tras picioarele înapoi. N- aveam oare suflet ? Nu eram vrednic să am o familie ? Gîndul acesta mă făcu să mor de ruşine . cîte ori mă gîndisem la clipa aceasta şi îa bucuria aveam să mă azvîrl în braţele tatălui meu ! Dar cipa aceea n-am mai simţit nimic. o mamă. __. apoi. pe care le ? ătasenl. unde tuşa îmi spusese că părinţii mei mă caută. nici măcar o vorbă drăgăstoasă. întorcîndu-^se către bărbatul ei. ca un motan bătrîn şi furios . Totuşi m-am aprc-Pm_* mi-am sărutat părintele. în loc să mă sărute şi ea. îmi ziise tata. Doar numele de Driscoll. căci. cînd Mattia îmi tăie vorba : — Chiar aşa. pe care mi-i dezvăluise avocatul. făcut un pas înainte. zeşte-te : nu trebuie să-ţi pese de el." şî mi-a spus două-trei vorbe pe care nu le-am înţeles.' surori. '_! Vitalis? __ Ştiai ?. » Şi ce spunea ? De-abia îl auzeam. — Şi ăsta. — Bine. Mi-am lăsat şi raniţa şi mi-am luat locul ce mi se arătase. şi cu sora mai mare . fraţii şi surorile. El de ce n-a venit ? I-am spus că Barberin murise şi că aflasem vestea sosind la Paris. mie mi se părea că tocmai de ei buia să ne pese mai mult. doar fetiţa cea mică se uita la Capi. Toţi ochii se îndreptaseră spre Mattia şi spre mine. ~ Atunci vino de-ţî îmbrăţişează tatăl. Tata îi traduse 374 na ei vorbele anele şi mi se păru că ea răspunde ceva foarte bine" sau „foarte bun" . pe cea mică am vrut s-o iau în braţe. Am dat mîna şi cu fraţii. la întoarcerea de la Chavanon. ea m-a lăsat s-o îmbrăţişez. cS fc> . Tu eşti copilul nostru dintîi. zise tata. De bună seamă că ea nu pricepu de unde venea avîntul acesta. dar care pe el îl făcu să rîdă. îmi zise el. şi cu atît mai puţin înţelegeam ce spunea. Tocmai mă pregăteam să răspund. Barberin mi-a spus numele lui cînd am fost acum cîtva timp în Franţa după tine. — Atunci vino aici lîngă sobă şi o să-ţi povestesc. __ Tu nu ştii englezeşte ? mă întrebă tata.. băiete. — Eu. arătîndu-l pe Mattia. ridică uşor din umeri şi îi spuse ceva ce nu am pri. îi regăsisem. şi totuşi rămîneam de gheaţă ? Aşteptasem clipa asta cu o nerăbdare de ne-descris. Aşa primeau ei pornirea mea de dragoste ? Nu mi-au dat însă răgaz să cad pradă gîndurilor. — Dar Barberin ? întrebă tata. numele meu.

l-am pus pe Barberin să te caute el şi i-am dat bani ca să se ducă la Paris. ne duse într-o magazie vecină cu încăperea în care mînca-. Cînd ţ-am însurat cu ea. 1 s-o urască pe nevastă-mea ca pe Q duşmancă 'rte. Pe cînd ascultam povestirea tatii. şi singura mînă care se putea folosi se mişca mereu. Totodată i-am cerut să-i înştiinţeze pe avocaţii mei. pentru Liza. pentru tuşa Barberin. Nu puteam să-i dau adresa noastră de- aici. luînd loc şi el cu spatele la foc. n-aveam să-mi mai pot îndeplini niciodată făgăduielile. Acolo mi s-a spus că ai fost înfiat de un zidar din Creuse. Apoi. desigur că mă voi obişnui repede. Iată. pe un taler de metal. ca să 'devărul. T 6 puteam înch e cred?" -ipui să te fi dus atît de departe. zise tata. — Vă e foame. te-a furat pe tine chiar în pariand îmPlineai şase luni şi te-a dus în Franţa. Ca să se răzbune. rern^a aceea. un cîntăreţ ambulant.sem . printre ai tăi. după treisprezece ani. căci nişte negustori ambulanţi. Barberin mi-a spus cum te-a închiriat lui Vitalis.. la ■ unde te-a lepădat în stradă. luînd o lumînare. Deschise portiţa uneia din ele şi ne arătă două paturi puse unul deasupra . nu fusesem învăţat cu purtări alese sau. tremurînd. băieţii rî- ^rf deau de el. acolo se aflau două căruţe mari cu coviltir. acela care te şi găsise. ă să ajungem pînă la Paris. Cum eu nu puteam sta multă vreme în Franţa ca să dau de urmele lui Vitalis. Fusese un vis copilăresc să-mi închipui că voi fi bogat : dragostea face mai mult decît averea. cum te-am regăsit şi cum. a i După cină am crezut ca vom petrece seara in ]urul focului . fiindcă nu ne cunoşti. Icul se uita numai la el în farfurie. trase lîngă masă i°^°~ liul bunicului. cu cartofi împrejur. cînd. iar tata şi mama parcă nici nu-i vedeau. ci de iubire. şi m-am repezit la Chavanon. şi cum te vîn-turai împreună cu el prin ţară. 1_. că doar mă aflam între ai mei ! Cei cu care aveam să trăiesc srau doar tata. era firesc. mama. 375 înainte de a-şi da sufletul. — Prea bine. se pusese masa : farfurii cu flori albastre şi. nu pricepi ce spunem noi şi nici nu te poţi face înţeles de- ai tăi. fraţii şi surorile mele ! Deci scutecele minţiseră . băiete. oînd te va găsi. din cele ou care umblă de obicei negustorii ambulanţi. mai ales cînd locuiesc într-un şopron. bolnavă pe moarte. îţi reiei locul aici. Cît e vreme bună. Apoi. domnii Greth şi Galley. Nu de bani aveam eu nevoie. 376 . pentru cei care mă ajutaseră era o nenorocire . mai era o fată care credea c-o s-o ăc* *rf ea Şi Pe Care nunita noastră a scos-o din minţi. Am plecat de îndată în Franţa şi m-am dus la comisarul de poliţie din cartierul unde fuseseşi părăsit. băieţi ? ne întrebă tata pe Mattia şi pe mine. Noi am făcut toate- c CU putil ă dar făr âci nn ^. *n~ cepu să taie friptura şi ne servi fiecăruia cîte o felie zdravănă cu cartofi. căci sîn-tem negustori ambulanţi. toată familia cutreierăm Anglia şi Scoţia cu căruţele. cînd îi scăpa cîte o bucăţică. însă tata îmi spuse că aştepta nişte prieteni şi că noi trebuie să ne culcăm. acum . de la ^ la gură . Dar mai înainte de a se aşeza. haideţi la masă.la un an după căsătoria mea cu maică-ta. a mărturisit. Da. deşi nu fusesem învăţat în nici un am m Aotuşi de seamă că fraţii şi sora cea mare mîn- b mai mult cu mîinile şi-şi lingeau degetele după ce lU uiau în sos . nu pot fi prea bogaţi. tre i luni?1 m°rt' Pierdut Pentru totdeauna. înţeleg că eşti cam speriat deocamdată. pentru că noi locuim la Londra numai iarna. adevărul. pentru nenea Acquin. sper însă că ai să te obişnuieşti repede. Dar ce-mi păsa la urma urmei ? Aveam şi eu o familie. Mattia îşi arătă dinţii albi. o bucată mare de friptură la cuptor.

fără să-mi pot da seama cît era de tîrziiu. dormea. şi totuşi eram înspăimîntat . iar în celălalt se afla rufărie. mai puternic decît toate celelalte. Ot -np lipsise el. Mirat. dar încuiase pe din- portiţa. Şi nu fiindcă dormeam în căruţa asta. deodată răsună un zgomot destul de puternic la uşa şopronului ce dădea spre altă stradă decît curtea Leului Roşu . cu cît voiam să înfrunt această teamă. Oare numai din pricina răului de mare nu putea Mattia să doarmă ? Gîndurile care nu-i dădeau pace nu erau oare aceleaşi ca şi ale mele ? Prea ţinea mult la mine şi prea eram legaţi sufleteşte ca să nu avem aceleaşi griji] Somnul tot nuvenea şi. nu petrecusem noaptea în locuri mai puţin sigure. Griia asta pentru noi m-a înduioşat şi era cît pe ce Jstrig că nu era nevoie să se îngrijească de mine. arătă "ăruţa unde dormeam noi : adică să nu facă zgo- ^ca să nu ne trezească. deschizînd repede şi pe tăcute uşa dinspre straa^ 378 • "nchizînd-o la loc. în care ţinea un felinar. Tata duse un deget la i cu cealaltă mînă. dar cum ar fi însemnat să-l tre-pe Mattia. iar căruţa s-ar sălta şi s-ar afunda în val luri. iar cealaltă. zise el. Mattia. se pregătea să mîrîie-Am văzut atunci că lumina intră printr-o ferestruica tăiată în peretele căruţei de care se rezemau paturile noastre şi pe care n-o văzusem la culcare. Somn uşor ! Aşa am fost primit în familie — în familia Driscoll. decît acum ! îmi dădeam seama că sînt la adăpost de orice primejdie.î ° °e m* se m tîmplase. care dormea lip» de culcuşul meu şi care se trezise. mănuşi. mi-a fost . tata ne lăsase luminarea. pe cînd Capi. apoi.celuilalt. Ca să nu trezească toată casa. tri-■ouri. în mijlocul cartierului păcătos Bethnal-Green. am tăcut. ca şi ora la care avea lor vînzarea. care. Tata lua fiecare lucru în parte. Tata le ajuită celor doi oameni să lase jos baloturile. căci nu se auzea prin împrejurimi nici un orologiu . Tot stînd aşa pe gînduri. Nu ne rămînea decît să ne culcăm. mîntîndu-se şi el : va să zică nici lui nu-i era somn. fiind acoperita pe dinăuntru cu o perdea . în viaţa mea de pribegie. mi se cuibărise în suflet. ciorapi. 377 îl auzeam şi pe Mattia. 14 TRISTUL ADEVĂR * 3înd. — Nu dormi ? l-am întrebat în şoaptă. care. — Nu-i bun patul ? —■ Ba da.Noapte bună. o lumină slabă pătrunse în căruţa noastră. fără îndoială. oamenii desfăcuseră baloturile . . Remi ! îmi zise Mattia. îl cerceta la lumina felinarului şi [1 trecea mamei. ca şi cînd am fi încă pe mare. care dormea deasupra mea. chiloţi. cum obiş- seara. Am priceput atunci ceea e mă mirase la început : oamenii aceia erau negustori care aduceau părinţilor mei mărfuri de-ale lor. Faptul acesta mi s-a părut ciudat. ceea ce Şi făcut imediat. se duse pentru o clipă şi se întoarse cu mama. yitr-al meu.!! atît de b°Sate în întîmplări. unul era ilin cu valuri de stofă. şi fără să ne mai împărtăşim gîndurile . după ce lăsase să intre doi '•°te baloturi mari în spinare. printre impresiile confuze ce se ciocneau. cu atît punea şi mai mult stăpîniie pe mine. fără să mai stăm la taifas. Ceasurile se scurseră unul după altul. pe măsură ce trecea •timpul. — Astea vă sînt paturile. tace l n Mattia n"avea chef de vorbă şi m-am bucurat că T dacă n-ai chef de vorbă nu înseamnă că ai Peste ni K°m-n" DuPă ce am stins luminarea. l-am apucat pe Capi de bot şi am privit afară. -— Nu încă. .sc ia t t1 Să -închid ochii Şi-am început să mă gîn. De cîte ori. mi-era frică. după cîteva bătăi la răstimpuri egale. am ridicat capul. numai că mi se pare că totul se învîrteşte cu mine. jumătate din fereastra a^8 dădea în patul lui Mattia. însă în clipa aceea îmi dădeam seama că era frica. sucindu-mă şi răsucin-l culcuşul meu strimt. cu nişte forfecuţe. dar mi-era frică. fţg^ . le tăia etichetele şi le vîra în buzunare. t~l rece nu dormeam. Frica de ce anume ? N-aş fi fost în stare să spun. slavă Domnului ! E foarte bun. Noapte bună. o teamă nedesluşită îmi strîngea inima : la început nu înţelesesem ce simţămînt era acela care. L-am zărit pe tata intrînd sug şopron.

cu vise urîte care îmi tăiau răsuflarea. traducerea părîndu-mi-se -am prea scurtă. Acuma nu mă mai sugruma nici o spaimă nelămurită. rostit de mai multe ori. Matia nu m-a întrebat cum dormisem şi nici eu nu i-am spus nimic. cu mătura. şi a şi plecat. de a cărei adîncime nu-rni puteam da seama. părinţii mei. se mai îmblînzi. pentru ca locul să nu se deosebească cu nimic de restul şopronului. că mai-. Allen. auzind vorbă engle~ zească. De ce străinii nu intraseră prin . I însă. ei însă şi-aU văzut înainte de treabă fără să-mi răspundă. Cînd am simţit că se uită la mine. ca să văd şi să aflu. închipuindu-mi că era tata care vine să ne spună că sosire ora deşteptării. Dacă aş fi ştiut englezeşte. — Ia întreabă-i. nici mama nu erau acolo. şi totuşi voiam 379 Tata şi mama erau singuri. mi se păru că Mattia se mişca în pat. poate că aş fi înţeles cuvintele ce le rosteau . ieşi la iveală o trapă.e după Perdeluţă . Peste nisip presă- rară amîndoi fire de paie. Mattia se supuse. am întors privirea în altă parte. ta doarme şi că noi putem pleca la plimbare. luminat de felinarul ţinut de mama După aceea ieşi. închise trapa şi. leam ca ar fi mai bine să nu aflu. îmi zise Mattia. pe cînd o făcusem foarte firesc. ^aba ! După cîtăva vreme am văzut iar lumina şi fără " at dm nou p. Ar fi fost cu neputinţă sa-ti dai seama unde se afla deschizătura. în Io-toliul lui. Că taică-tău nu vine azi acasă toată ziua. i-am cerut lui Mattia. de-abia atunci am adormit. împreună cu cei doi oameni. le coborî în pivniţă. ba chiar împotriva voinţei mele. am închis ochii strîns ca să nu-l văd. tata mâtuia un ungher al şopronului . intrară în casă. dar nici tata. După ce întregul conţinut al baloturilor fu cercetat cu grijă. Oare văzuse şi el cele întîmplate ? N-am îndrăznit să-l întreb. pe care o chema Annie. Bunicul şedoa la gura sobei.Pe cînd cerceta lucrurile. în timp ce mama făcea ft» grabă mare două boccele din lucrurile aduse. trase la loc nisipul pe care-l măturase. Eram scăldat de o sudoare rece din cap pînă-n picioare. M-am tie-zit cînd s-a învirtit o cheie în broască şi s-a deschis uşa. iar sora cea mare.ea Leului Roşu ? De ce vorbeau în şoaptă despre poli- ie. oricîtă măvoinţă aş fi avut. încercam să le alung din minte. tata le vorbea din cînd în cînd în şoaptă oamenilor care aduseseră baloturile. A trebuit să intrăm în bucătărie. ba chiar binevoi să ieala Ce zice ? am întrebat eu. lăsîndu-ne pe noi iarăşi în întuneric. însă de data asta. ştergea masa. '__ Atîta tot ? am întrebat. Era limpede că se duseiseră să facă socotelile. pe care îl împrăştia de zor cu mătura. dar tot nu izbuteam. de sub nisipul uscat. îmi izbi urechile. iar bunicul. de parcă se temeau să nu-i audă cineva ? De ce tăiase a etichetele prinse la hainele pe care le cumpăra ? ■ebănle astea nu-mi puteau aduce somnul şi. Ştiam de ce mi-eia teamă. El 0 ridică şi. Faţa-i mai pierdu ceva din înţe~ 380 n aceea înspăimîntătoare. ca şi cum nu s-ar fi mişcat de acolo din ajun. apoi ieşiră. pe cînd fratele cel mare. numai cuvîntul policeman. ca şi cum şi-ar fi pus capul pe pernă. sa vreau. Am stat aşa toată noaptea : un cocoş care cîntă prin împrejurimi îmi vesti apropierea zorilor . mătura pe jos. fiindcă îăseam răspuns. Tocmai cînd închideau binişor uşa. Mă străduiam să mă conving că nimic nu era mai fi- ceea ce văzusem. Ne-am sculat. dar a fost un somn greu şi zbuciumat. M-am îndreptat spre ei ca să le dau bună dimineaţa . cum mama tocmai isprăvise de legat boccelele cu sfoară. la ce oră o să-i pot vedea pe tata şi pe mama azi- dimineaţă. — Ne-a descuiat frate-tău. .

am izbucnit în lacrimi : niciodată nu mă simţisem atît de nenorocit. . Cred că a spus că. De bună seamă că bunicul ghicea ceea ce spunea Mattia. unde trecătorii. ţi-am cerut să mă însoţeşti la părinţii mei ? Prin urmare. — Nu ştiu nici eu . I-am făcut semn şi am ieşit afară. am început eu îndată ce am găsit un loc retras şi adăpostit.. Cînd Mattia mă întrebase. hai afară ! i-am spus lui Mattia. căci. Nu era cîmpie. foarte fericit cînd îmi spui că n-o să te despa ţ de mine niciodată. După ce am plîns cît am plîns. şi cum nu-i puteam vorbi. cîmpia. dacă dăm peste vreo pleaşcă în să nu lăsăm norocul să ne scape din mînă. numai aici să nu ram • — Şi tu -unde vrei să mergi ? Unde vrei să mergem 382 gu ? Păi eu trebuie să rămîn aki la Londra. peste cîmpmi şi păduri. am ceva să-ţi spun. Şi acum voiam să stau serios de vorbă cu Mattia. ci pentru el. fără să scoatem o vorbă. cu cine să plîng eu. Ne uitam îndoi. în Italia. ci un parc uriaş. __. după cîteva am uitat la Mattia.Pentru ce ? __ Pentru că. el făcu.. am făcut o sforţare sS mă liniştesc .*n timP ce ea M lăsa iar capul l Gin. nu-i aşa. dragă Mattia. în îmbulzeala asta nu se poate. fără o l ^d drept înainte fără să ştim nici noi încotro I■ — Unde vrei să te duci ? mă întrebă Mattia cu care îngrijorare. pierdut în lumea larga. de astă dată sînt sigur : „Ţine minte de la mine : cată de trăieşte pe spinarea proştilor". tocmai intram într-o straâă mai lată decît ulicioarele prin care trecusem. şi aici. crezînd-o cumva »vă. Minunat loc de taifas. să ştiu bine ceea ce spun. doar nu ca să mă plîngă Mattia îl adusesem eu în parc . dar ea îşi înălţă capul şi mă privi părînd să nu mă recunoască. sărăcia cea mai lucie. dar nu-i nimic dacă plîng . — Să mă despart de tine?! Nici în ruptul capul"1' — Ştiam eu dinainte că aşa o să-mi răspunzi Şi sl" fericit. Timp de două-trei ceasuri ne-am plimbat pe lîngă curtea Leului Roşu. Dacă trebuie într-adevăr să . mă făceau să-mi pierd şirul gândurilor. Ziua. flici chiar cînd pribegeam singur. ' l. cu ai ^u_i oare de datoria mea să stau alături de părinţii ie-V Ia banii care ne-au mai rămas şi pleacă.. . trebuie să pleci. cu mina cea gestul care înseamnă a şterpeli şi clipi din ochi cu subînţeles. zise bunicul. Doar din prietenie.. — Tu rîzi ca să nu plîng eu.Mattia păru puţin încurcat : — Nu ştiu nici eu dacă am înţeles bine totul. Ne-am îndreptat într-acolo. n-ai să te îndoieşti de prietenia mea. şi Mattia şi eu. în viaţa mea de pribegie. verzi şi cu pilcuri de copăcei. mă obişnuisem de la Vitalis să nu vorbesc despre lucruri importante în stradă. am dat iar peste curtea noastră trat. Mama ieşise din odaia ei . apăi tu eşti acela. unde vrei. apoi. Multă VOrb d mer ^blat alături. si-lindu-se să zîmbească. învîrtindu-ne aşa. de să nu ne rătăcim. la vorbele din urmă. într-adevăr. i-am zis. să te întorci w* Franţa. Remi. i —■ Tu ştii cît ţin eu la tine. Nu vorbi aşa.. ţinîndu-ne de mînă. Bethnal-Green mi se părea îai fioros decît noaptea : pretutindeni. neîndrăznind să ne depărtăm. — Atunci. am văzut-o din : stătea cu capul culcat pe masă . orice ţi-aş cere ? — Ce prostii îţi mai trec prin cap ? răspunse el. cu iz de ienu. iz-bindu-mă. în case ca şi în nfăţişarea oamenilor. undeva unde să putem sta de vorbă . să te în}or. — Mattia. în fa*ă răsuflarea ei caldă. cu pajişti întinse.Iece cineva. nu pentru mine. — Spune cît ai înţeles. şi mi se păru că zăresc la capătul ei nişte copaci : poate că era marginea oraşului. şi totuşi trebuie să pleci. în Franţa. şi a mai agat. care se uita şi el la mine cu -u. care nuei„Uită la mine rînjind şi bolborosind cuvinte pe mj!~am în^eles-Am rămas trăsnit. dacă nu cu tine ? Şi aruncîndu-mă la pieptul lui Mattia. am dat fuga s-o îm-'■■ Arn cuprins-o în braţe.

o să fug şi n-o să mă mai opresc decît la Lucea. „ „ „A - Continuînd să-şi ţină privirea in pammt. Şi iată că. spune că mă ierţi.. dar cînd va fi fericit. fără teamă : nici tu nu dormeai azi-noapte ? Şi tu ai văzut ? . ceea ce le făgăduisem. fără să isprăvească. trebuie să te întorci în Franţa. O să le explici că ai mei nu sînt cum am crezut noi. bucur fr !îte mîhnit. eu însă »u mă iert pentru că eu nu sînt bun. teţ. . oricît mi-era de mare tulburarea. Ce-ai văzut ? — Tot. şi eram invidios pe ei. fără să mă cruţi. nu-i aşa ? Nu sîntem bogaţi. si să mă ierţi dacă se pot ierta asemenea gînduri urîte. visul *"*■■■ vrs . Aşa e ? Spune că nu e aşa ! o clipă de gîndire. aşa că trebuie să ne despărţim. nu mă amărî şi mai mult. Şi spunînd asta. nici tu n-ai fi primit. care ar fi ^eara pe tine.Ascultă-mă şi înţelege-mă că sînt destul de amărît Dacă la Paris dădeam peste Garofoli. la surioara mea Cristina". }m-t ziceam că o să ai fraţi şi surori la care o să ţii Ca jg mine. dar dacă nu înţeleg tot ce-ar trebui să intre aici ^ se lovi cu mîna peste frunte). Eşti prost de dai în gropi ţ Cînd cineva e rău. N-oi fi eu prea deştept. deschis. . înţeleg foarte bine ceea 384 . Dar dacă tu mă ierţi. bănuiam eu că din pricina asta erai necăjit. pe nenea Acquin. Aşa că nu mai arn de ce să plec. pe toţi prietenii şi să le spui de oe nu pot face pentru ei ceea ce voiam. nu-i aşa.ţn faţa privirii mele întrebătoare lăsă ochii în jos. în loc să fii aşa cum crezusem noi c-ai să fii. Taică-tdu i-a ocărit că au bătut la uşa şopronului. trebuie să-i porţi pică. iar eu am fost rău. — Pentru nimic în lume ! . nu eşti fericit. PrŞ^ . Mattia ! — Spune. Mattia vorbi : kine o. — Dacă trebuie să plec eu. — Mattia. pe prietenul.Iîndul tău să mă asculţi acum. — Ştiu eu că nu din pricina asta vrei să mă goneş şi de aceea nici n-am să plec. şi altul. dar nu amare şi fierbinţi ca acelea de adineauri. nu m-am lăsat : — Trebuie să pleci. pentru că eşti bun. dar lucrurile nu stau aşa . trebuia să ţi—1 spun. tot atîta nevoie avem să plecăm şi unul. __ Mattia. — Vai. — Şi ai înţeles ? — Că acei ce vindeau marfa n-o cumpăraseră. pe tuşa Barberin. Mattia nu răspunse. dar nu ţi-am purtat pică niciodată. cu carte. îmi ziceam : „Mă duc cu el în Anglia să încerc . —. — Fiindcă eşti un prost. nu m-am gîndit decît la mine. atunci mă podidiră lacrimile. răspunse cu L j|a% stins : — Nici eu nu dormeam. . Şi încă nu ştii totul. răspunde cinstit.Ar fi fost poate firesc să mă Că ai să~ţi regăseŞti părinţii. să u une şi mi-ai fi apus ce-ţi spun eu acuma. că milia mea ar putea să ne dea pe amîndoi la şcoală şi n-o să ne despărţim . pe fratele meu Remi. ci pe tovarăşul. după mi spunea tuşa Barberin şi după aşteptările mele. — Mai încape vorbă ! De altfel. mai mult chiar ca la mine. în loc să bată la uşa casei .. m-am întristat. Totuşi. vreau să spun că. credeam. — Cînd ţi-am cerut să mă însoţeşti. te rog. şi ei vor in~ ţelege. eşti tocmai pe dos. iar ei au răspuns că-i pîndesc poli-cemen-ii. şi ascultă-mă am w* mi"ai spus la Chavanon că familia ta te caută. îmi luă mîna şi mi-o sărută .. pe cînd eu. Se cade s& ştii şi tu acest adevăr. vezi aoa cît sufăr. să-i vezi pe Liza. i-am zis. aşa de fericit că n-o să mai aibă timp să se gîndească la mine. surori şi fraţi frumoşi binecrescuţi. trebuie să pleci şi tu . — Stai ! Nu vreau să te fac să-mi spui ceea ee ţ»-^ ruşine să-mi lămureşti. şi gata ! Nu-i nici ° ruşine să nu fii bogat. In loc să mă gîndesc la bucu- 383 ria şi la fericirea ta. şi nu pe Cristina trebuie s-o îmbrăţişez. ceea ce visasem. — Vezi bine deci că trebuie să pleci.

nu vorbi aşa ! Xi-e frică să n-ajung şi eu să tai etichete de pe mărfuri care n-au fost cumpărate. Altul ţi-ar explica mult mai bine şi ai vedea că nu prostii. nici celalalt nu ne-au mustrat că ne plimba-de mult. şi eu sînt dator să rămîn cu ei. dar ai auzit ce mi-a povestit tata ! Şi ce dovedeşte povestea lor ? Au pierdut un copil vwl-l"^8 ta" au Pus să-! caute si au găsit unul de aceeaşi verste cu cel pierdut. Şi dacă într-o zi te pomeneşti că te bate cineva în cap ? Mattia zîmbi trist : — Nu-i asta durerea cea mare. iar mama era în picioara : • unul. dar mie îmi sînt părinţi. rămîn §i eu cu tine . după ce ai văzut noaptea trecută. maică-ta ! Am sărit în picioare şi. să-ţi răspundă lămurit cum erau scutecele de pe tine. — Părinţii tăi ! Moşneagul acela damblagiu. mai trebuie să-i respecţi şi să-i iubeşti ? Bine. şi pentru asta ă lînpă sobă. capul e de vină). am strigat : — Taci din gură. tu nu le datorezi nimica . mi i-am ascuns în palme. care sînt toţi bălai ! Tu de ce nu eşti ca ei ? pe de altă parte. Oi fi eu un piostănac (cîţi nu mi-au spus-o. taci! Simţind că mi s-au aprins obrajii de ruşine. la Liza şi la prietenii tăi".. Mattia. a fost iat pe strada Breteuil şi că eu tot pe strada găSlt Şi aSta < iar în ziua CÎnd a dis pârut al lor" ' * ~ naţi p^' * J. să ne întoarcem în Franţa. — Dac-ar îi numai asta ! — Unde mai pui că tu nu semeni nici cu taică-tău nici cu maică-ta şi nici n-ai părul bălai ca fraţii şi surorile tale. căci nu le-aş sta eu pe cap — doar ştii cît place să muncesc — ci pentru că. iu nu eşti copilul Driscollilor şi nici nu poţi fi. eteuil în aceeaşi zi ? Şi dacă a e greşit non ? Tot ce se (fa Mmis pe domnul Driscoll la Chava-. 385 — O îi . nu e cu putinţă ca doi copii să fie abando-c°misarul ca .şi mie cum vă cîştigaţi voi pîinea în Franţa ? întrebă tata. __ Pentru numele lui Dumnezeu. cu glas poruncitor. bunicul tău ! Femeia aceea adormită pe masă. 15 CAPI ÎNVAŢĂ SA FURE De-abia la căderea nopţii ne-am întors în Roşu. Nu doare bătaia pe care-o primeşti pentru un prieten. __ Numai că aşa cum ţie ţi-e frică pentru mine. nici tată şi nici mamă. Mintea mea e proastă tot. — Nici prin cap nu-mi trece ! Ţie părinţii mei nu-ţi sînt nimica. dar tu nu eşti un Driscoll şi n-ai ce căuta alături de ei. __. dacă într-adevăr ţi-ar fi rude. După cină însă. cu Mattia şi cu mine. Cînd va sosi scrisoarea. la tuşa Barberin. după ce a fost răpit. nu rugător. ceea ce-l făcu pe bunic să mîrîie — icul îŞi apăra cu străşnicie locul de la foc. o să-l întreb pe acela căruia ti zici tată. după ce mîncasern codru de pîine cumpărat din banii noştri. Daca totuşi vrei să rămîi cu ei. pentru că. ceea ce spun şi cum spun pot să pară prostii dar asta din pricină că nu ştiu eu cum să te lămuresc că nu mă duce capul. şi atunci poate c-o să începem a ne lămuri.SPui prostii. I-am povestit totul amănunţit. asta-i tot abandr^11? °ă băiatul lor. urmă Mattia. şi de aceea îţi zic : . ' ji la spuneţi-mi .. Datoria mea e să-i respect şi să-i iubesc. Mattia. tata ne declară că are cu noi doi. 386 Tata se înapoiase acasă. Pînă atunci nu plec de-aici şi. căci ne petrecusem ziua plimbîndu-ne Şi prin parcul cel frumos. rnai e ceva de mirare : cum se face că nişte oameni caro nu bogaţi să fi cheltuit atîţia bani ca să dea de urma unui copii ? Pentru toate motivele astea. nu pentru că n-ar putea să- mi de mîncare. ^.. \ra să zică nu v-a fost niciodată teamă că muriţi . orice s-ar întîmpla. — Ar fi cum spui.Hai să plecăm împreună. o să muncim împreună. nu vorbi aşa ! Nu-ţi dau voie ! Vorbeşti doar de bunicul şi de mama mea. Dacă va trebui să muncim.izbeşte aici (şi arătă spre inimă). stau cu tine. taci. dar iă-mi plăcerea să-i scrii tuşei Barberin. Nu pentru că ai tăi săraci vrei tu să plec. dar î nu-ţi sînt nici bunic. şi mie mi-e frică pentru tine. ţi-e frică să nu intru la pa l_ Mattia. de astă dată.

răspunse Mattia. trecut lui Allen funia lui. privitor la Capi. cît mai stăm la Londra. — Dacă-i aşa. Şi Mattia ce ştie ? Mattia cîată şi dl o melodie la vioară şi alta la trompetă. al lui Mattia şi al meu. încît se 388 ti naei fără să se împotrivească. Ia arătaţi-mi si mie ce vă pricepeţi să faceţi. Şi povesti cum cumpărasem vaca.- iPa trad ce dinii nu ştiu să facă de obicei. m-am grăbit eu să spun. buie să fi? şi el în stare să-şi cîştige măcar mincarea. care se dezbrăcase mai pe îndelete. Iarna însă nu prea avem mare lucru de făcut . Bietul ca. care nu putea ghici gîndul ascuns din răspunsul lui Mattia. Eram mîndru de talentele lui Capi. — Ajunge ! îmi tăie tata vorba. Planul meu • d lucrurile. căci nu mă împăcăm cu gîndul să mă despart de el. întrebă tata. zise Mattia. dar îi mai trebuie şi Tot nu pricepi ? Mîine îi scriem tuşei Barberin. se bucură de succesul obişnuit. deşi avea ochii plini ita a ţinut să ne conducă el însuşi. zise el. Mattia să ne spună ■amină în Anglia şi să stea cu noi. tata nu ne-a mai încuiat. — Dar vă spun că n-o să facă nici o ispravă. urmă tata. o să cîştigaţi mai mult. Tata. mai de toate. dar. dar în sinea mea mă gîndeam că şi visurile mele. şi. n-o să mai fie cine ştie ce. al copiilor.Us. sărutîndu-l de mai ^^ ori pe bot. fii pe pace. i-am explicat ce trebuia să facă. bineînţeles. dar Şi al bu i ?" rîSUl tutur°r '• al mamei. car era mai şiret decît zicea şi chiar decît credea el îns. Capi o să dea reprezentaţii cu Allen şi cu Ned. iar cîştigul nostru. Noi nn sîntem bogaţi şi muncim cu toţii ca să avem din ce trăi Vara cutreierăm. se execută întocmai . . apropie de urechea mea şi-mi spuse în şoaptă : — Vezi că aşa-zisul tată nu ţine să aibă numai care să muncească pentru el. i răspuns aducîndu-i alte laude lui Capi şi i-am >ţ că e în «tare să înveţe în foarte scurt timp orice. iar copiii se duc cu marfă pe la cei care nu vor să se ostenească să vină pînă la noi. să vă spun planul meu. nu numai pentru el. copiii. Nu numai că ne cîştigam pîinea. 387 — Doresc să rămîn cu Remi. Cînd am hotărît un lucru.i . pîna. asta-i regula aici în casă şi trebuie s-o respecţi şi tu ca toţi ceilalţi. luat harfa şi i-am cîntat o bucată. băgă de seamă tata. stri- 9' adică „straşnic cîine". bătură încîntaţi din palme. dar nu canţoneta napolitană. La aceasta din urmă. — Bine ! zise tata. am început iar cu ^ăsca^ ^ dar el era atît de cuminte şi de deştept. împrăştiindu-vă aşa. mai ales cînd s-o apropia Crăciunul. Mattia. se arătă mulţumit. — Dar Capi. pe Mattia şi pe într-un cartier unde era rost de un cîştig mai mare. dar am vuţ si cu ce cumpăra o vacă. — O să înveţe să lucreze şi cu Allen şi Ned. Dar a doua zi a trebuit să stau să-l dăscălesc pe Capi- L-am luat în braţe şi. Pe cînd mă băgăm în pat. Tata le ^se: vorbele mele şi celorlalţi şi mi se păru chiar că a cîteva cuvinte pe care nu le-am priceput. Am cîştiga mai mult împreună cu Capi. Şi fiindcă pe lume nu e bine să fim risipitori. care se strînseseră roata în jurul nostru. — Păi atunci aveţi mult talent '. umflîndu-sa în pene. l-am pus să facă vreo cîteva din mbuşlucurile lui si. Remi şi cu Mattia pot merge să cînte pe străzi si nu mă îndoiesc că vor cîştiga bani frumoşi. binişor. • cum se mai uita la mine şi cum mă asculta ! ^in(îigala. — Capi nu ştie să lucreze bine decît cu mine. adică zilele pe care le numim tvaits. n . Dar Capi rămase —' Dacă a^r. se spulberau ca şi cele privitor la mine : trebuia să ne despărţim ! Ce greu avea să-mi fie ! Ne-am retras în curata noastră ca să ne culcămt dar> de data asta. înd : Hne i Care f-ăcu în cîteva rînduri cu ochiul. cum ar fi în franţuzeşte „ajunuri".de foame ? __Niciodată. ci şi pentru Vitaliis . iată care e . Nu mai aveam ce zice şi nici n-am mai zis. i eîinele ăsta e o comoară ! exclamă -tata. el la ce oîntă ? Căci nu-mi rine să cred că numai de dragul lui îl tîrîţi după voi .

cînd Mattia îmi smulse ciorapii cu o mînă. tata îmi spuse a doua zi puteam să-l iau pe Capi cu mine. este una din străzii cele mai umblate şi mai comerciale ale Londrei. cu părul pudrat. după cum se ştie. c i 0 {unie de gît şif .11^ nici la doi paşi. ne prindeau şi ne arestau ca hoţi. pe care a f rat-o Capi. ia-l de unde nu-i ! Ce se întîmplase cu el ? Era urî lucru nemaipomenit. cînd îl văd sosind în goană. şi totuşi nid nu fusesem mai hotărît. 390 şi dacă n-ar fi în glumă. căci prea departe nu puteam vedea. Nu vreau să atîta lahnt nici el. pe străzile Holborn şi Oxford. l-am înfăşurat în cojocel şi l-am culcat în patul meu. ţinîndu-l pe Capi lingă noi cu cît o vorbă ce i-o opuneam din cînd în cînd. mai vii- tc^ decît l-am fi ţinut cu cel mai straşnic lanţ. ?e al mA dreptate să crezi că a fost o glumă. Am fost atît de fericit că l-am revăzut.cu toate că ţin ". trăsuri lustruite ca oglinzile. din practică. tj Tremuram tot pe cînd spuneam asta. cu grădini. aveam d să nu ne cruţăm nici o osteneală. îmi zi^e el. cai îinun'aţi. mă întrebă tata. Dacă aş şti că asta s-ar întîm. . după ce cîntasem tot ee ştiam. P1^^ îmi aruncă o privire fioroasă şi ridică mîna sa mă 3X ochii lui mă frigeau. Nepotrivită P^nul nostru ! De aceea. cînd într-altul. ou >ane. iar -masă am pornjt-o înspre cartierul unde. iar cu cealaltă mă trase în alee. Toate astea se petrecuseră doar în cîteva secunde şi rămăsesem cu gura căscată. — E o pereche de ciorapi. sub conducerea lui Allen şi Ned.stofă. Mattia nu-mi răspunse nimic. Capi sa fisă de aici încolo în oraş decît cu tine. Pe străzile astea junătoare cu trotuare largi. şi m-am bucurat să-l găsesc pe Capi. Asta ne-a bucurat ne-us. Mattia nu mai 389 contenea ocărind pîcla asta. am zis eu. M-am oprit ca să-l aştept la cotitura unei alei şi l-am fluierat încetişor. Care din doi era mai fericit ? Greu de spus. cu străzi măreţe. sau mai bine zis ceea ce 'ar Pe străzii t ljOndra' era un nor ae aburi portocalii. în vreme ce Capi. P! l-aş duce să-l înec în Tamisa. mă r°Ş . — Stăteam şi eu şi mă întrebam de unde a luat perechea de ciorapi.străbătut toată Londra ca să ajungem pînă acolo. după ce l-am frecat bine cu paie uscate. mînaţi de vizitii graşi şi rumeni. Ne-am întors tîrziu la curtea Leului Roşu. De-abia după cîteva clipe mă lămuri de ce se ferea. Dar într-o seară. cînd într-un cartier. c eaţa 1SunsenOrocire Pentru planul nostru. ' duce de pe acum să mă înec cu el. întrucît ^llen şi Ned aveau să stea acasă. Deodată Capi. Lucrurile au mers aşa vreo cîteva zile : plecam de dimineaţă şi ne întorceam seara. la rîndul său. căci l-aţi învăţat să fure. lui ge destinse. înţelegi ? Dacă n-ar fi fost ceaţă. blestematul de fog. Ne-am întors în curtea Leului Roşu cu paşi mari. ci femei frumoase. Ajungînd lîngă mine îşi puse labele din faţă pe pieptul meu şi îmi întinse ciorapii. Mergeam repede. cînd am auzit pe cineva strigînd : „Un-de-i hoţul ?" Hoţul era Capi. De ~~ ra sa nu se mai întîmple aşa ceva. dar foarte vesel. înţelegeam prea bine. — Să mergem repede. . din Capi cel bun şi cinstit! —■ Hai înapoi acasă. Allen şi Ned pufniră în rîs. căci e taie departe din West-End pînă la Bethnal-Green. dar nu alerga. Totuşi nu mi i-am plecat ivească . J'un cartier în care nu vedeai deoît case frumoase. Tata. l vorba de recucerirea credinciosului cîine. Cerul. ca atunci cînd izbutea vreo figură grea şi aştepta să-l laud. nu mai întîlneai oameni ci şi zdrenţăroşi. mama şi copiii stăteau în jurul mesei şi p^ nişte bucăţi de . Bănuiesc că e o glumă. zise el. a dichisit cu de-amănuntul toată dimineaţa. uia vederii F-~ Un fel ^e fUm cenuşiu care nu îngă-ayeau chef sâ* P^1"11. nici eu. Le-am aruncat perechea de cion pe masă.' în rochii scumpe. ce-ai face. ncît. cu faţa suptă de foame. ca „onoratul public" îşi dezlega mai lesne baie- • In acest scop aveam de străbătut Londra de a apus. se ducea. începusem să mă întreb dacă nu cumva l-a îurat cineva. prin cap cît de bine avea să ne prindă cîteva clip"1 tîrziu. O clipă am crezut să mă înăbuş de supărare : făcuseră din Capi un hoţ. şi Mattia şi cu mine am făcut planul să scoatem bani ntru ca de aici înainte să ni-l dea mereu pe Capi. grozav de murdar de noroi. Oamenii nu prea ne asculte a lar de la ' ferestrele de la care aveau IIne Pentru puteau să vad 1 n7 -! ă pe Capi. i-am spus lui Mattia. de două zile mai ridicase. Părea nespus de mîndru. să dea reprezentaţii. şi pe Capi ţine-l de zgardă. care. şi ajunsesem în Holborn. ţinînd în gură o pereche de ciorapi de lînă şi dînd velsel din coadă.

nit de Allen şi" Ned. trebuie să-ţi mai spun că nici unul din lucru-şoarele tale nu avea vreo monogramă. Unde nimerisem ! De aceea. copiii sînt înfăşaţi. într-o zi. şi tot ce făceam pentru ei le displăcea. numai Kate îmi îngăduia s-o iubesc. nu prin cuvinte. la cei trei ani ai ei. Se vedea ît de colo că nu mă socoteau fratele lor. Aşa că să f -s~° mîngîi. inima mi-era plină de dragoste. După întîmpla-rea cu Capi. la noi. doar Kate mă lăsa s-o mîngîi. mi s-a înmînat scrisoarea mult aşteptată ! Palatul Poştelor nu e un loc potrivit pentru . Nemaiavînd fraţi. ţi-au <pus un prosop obişnuit. în durerea mea şi. Ca să putem primi această scrisoare care trebuia să-mi vină prin „poste-restante". Scutece de pînză nu aveai. un pieptăraş de pînză subţire. gonit de Annie. vor fo-j recunoaşterea ta — căci îmi spunea inima că J %ul acesta tot tare să se întîmple odată şi odată.'care. în cele din urmă. Ca şi ei. deoarece le-ara urat pe toate. mergeam la vale pînă la poştă. s-ar fi purtat altfel cu mine. iar la comisarul de poliţie. lucru la care. dar asta pentru că îl puneam pe tacă giumbuşlucuri. aceştia îmi răspundeau cu o duşmănie arţăgoasă. ci îmbrăcat. i danteluţă la gît şi la'mîneci. Cînd Mattia mă vedea copleşit de gînduri triste. era prea ca să eaX~r intre în cîrdăşie cu fraţii şi sora sa. am deschis scrisoarea pe care mi- o scrisese tuşa Barberin sau. o plăpumioară de flanelă. Am avut astfel răgaz să-mi domolesc bătăile inimii. cu ciucuri de mătase. zicîndu-ne de sus : „Pentru căţel'\ Să dăruieşti portocale unui cîine nu era tocmai nimerit. nu era pe lumea asta. cărora le ghicea repede pricina. în fine. Tu • erai înfăşat. ca să fiu drept. Totuşi le primeam cu recunoştinţă. lucrurile '-au limpezit între noi şi le-am arătat. familia aceea pentru care cînd debarcasem în Anglia. vor avea de furca cu mine. ne schimbasem drumul zilnic şi. îmi spunea ca şi cum şi-ar fi vorbit singur : — De-abia aştept să văd ce-o să-ţi scrie tuşa Barberin. de cele mai multe ori. nu luase în seamă dovezile mele de «nie şi nu lăsa să treacă o zi să nu-mi tragă vreo :aleală răutăcioasă.cîştigam prietenia domnişoarei Kate. o rochiţă lungă.citit. Zile şi săptămîni la rînd am bătut drumul acesta de pomană. gîndindu-mă că poate. dar e sigur că scutecul de flanelă şi pieptăraşul trebuie să fi avut.16 SCUTECELE AU MINŢIT Oricît căutam să-mi dovedesc prietenia faţă de Allen şi de Ned. cea mai mare. căci eu nu făcusem nimic ca să-i împing la atîta nepăsare şi asprime. Astfel că. Bunicul continua să scuipe furios înspre mine de cîte ori mă apropiam de el. papucei albi împletiţi. se de minune. întărită şi de felul cum erai îmbrăcat atunci cînd Ba rin te-a adus la Chavanon. căptuşită cu mătase şi brodată. pentru că îi aduceam bomboanele prăjiturile şi portocalele pe care ni le dădeau copiii \l reprezentaţii. aşa că ne-am dus pe o alee dintr-o străduţă apropiată. ajunsesem să cred şi eu că. nu-mi mai ră- ^ decît Kate. dar. Şi iată care îţi erau hăinu-»jg ■ o scufiţă de dantelă. părea să ţină la mine ci fraţii ei. îmi ceri să-ţi descriu scut 392 cete în care erai înfăşat. Tata nu se îngrijea de mine decît seara cînd îmi cerea socoteala a ceea ce cîştigasem. în sfîrşit. Allen. Dacă uneori ţi-am vorbit de scutece. căci colţurile unde se brodează de obicei monograma erau tăiate. că. cu toate că la început nu voisem să dau crezare bănuielilor lui Mattia. ca să-l apăr sau să-l răzbun. în loc să ajungem pe Holborn prin West-Srmth Field. Sînt foarte mirată de ceea ce aflu din scrisoarea W căci din cele ce-mi spusese bietul Barberin. preotul din Chavanon. căci nu puteam vorbi englezeşte. unde te-au dezbrăcat. . tot din flanelă albă. aş fi vrut să rărnîn măcar cu însă Annie. a fost doar i obişnuinţă şi pentru că. în sfîrşit. o pelerină mare cu glugă de caşmir alb. iar mai tîrziu. dacă mai încearcă ceva cu Capi. ceea ce dovedea că se luaseră toate măsurile ca să ţi se piardă urma. „Dragul meu Remi. şi asta numai pentru că aveam buzunarele pline. Oar mai întîi se cuvine să-ţi spun că tu nici n-ai avut itece. făcute mai ales cu pumnii. pot s-o fac uşor. cînd mi l-au 391 dat înapoi pe Capi. Părerea asta mi-o. şi. dacă aş fi fost cu adevărat copilul lor. Ned şi Anrue nu puteau să mă sufere . Mama. căci cu ele . mai bine zis. ciorapi de lină albă. şi acolo. din toată familia. ci prin semne vii şi grăitoare. eram ^ că părinţii tăi sînt oameni cu stare.

" 393 care spune c& Sfîrşitul iscrisorii îmi frînse inima. •rează pentru mine mai mult decît toate darurile din ■ Mă bucur să-ţi dau de veste că e bine sănătoasă. care trăgea cu urechea fără a arate. ciorapi de lină. unde curînd dădu peste o rtie mare. o duc si eu acum te ori t/>n„. o să vedem. — Cu plăcere. te rog să nj bănuieşti. adică Francis Driscoll. —■ Ce vorbeşti ! Să uiţi ce haine avea copilul pe care l-ai pierdut ? în ziua în care l-ai pierdut ? Cînd ştii ca numai după haine îl mai poţi găsi ? — Cită vreme tata nu ţi-a răspuns. într-o zi. Doica ta oare te-a crescut. un z cam aspru şi cam crud. să mi-o traducă Mattia. dragă băiete. mulţumită ei. cu un "» y mamă. Dacă crezi vreodată nevoie de lucrurile astea. nj. Dacă i-aş fi pus întrebarea de-a drqptul. ■ « face totdeauna plăcere să aflu veşti de la tine vor fi mereu bune. Am crezut c-o să se supere şi am aruncat o privire vn grijorată către Mattia. Dar nu s-a întâmplat nimic. După ce i- a tr furia. Tu. ■ nu-ţi faci inimă rea. S-a gîndit şi mine. îşi că toată lumea trebuie să mă iubească la fel. dar. un zîmbet. şi că eram fiul lui Patrick Driscoil şi al Margaretei Grange. Nădejdea cea mare era în nograma de pe rufărie : F. *~ '■. A trebuit să le arăt ! ctul tău de botez. — Ce femeie de ispravă ! zise Mattia. dragă Remi. Săraca tuşă rin. mă rog. cum să nu fii fericit printre ai tăi. cînd o ploaie rece ne-a mînat acasă mai devreme ca de obicei. dragă băiete. — Mă rog. Dar tiu era aşa şi tocmai gîndul ascuns mă făcea sfios şi şovăielnic. ci tu eşti acela poate o fi uitat. soţia lui. n-ai decît să- mi scrii şi ţi le trimit imediat. pe care l-am scos de la parohie şi a e mi l-au dat înapoi. a fost descrierea hăinuţelor pe care le purtai te-au furat : o scufiţă de dantelă. fără gînd ascuns. se duse . tot ce pot să-ţi spun. Văduva Barberin. Am mai făcut o încercare : __ Dacă-i dai voie. —■ S-ar putea să fi uitat. ^ mele tău. D. ce-i drept. — Ceea ce ne-a ajutat mai mult să te găsim el. cum făcea de cîte ori îl necăjea vreo vorbă de-a mea. care ai inimă atît de °asă. J mer iti tuT suror i care te vor iubi după cum Cu bi ne. Cu lista amănunţită pe care ne-a dat-o îl poftesc pe jupîn Driscoll să nu greşească înşirînd lucrurile pe care le aveai pe tine cînd ai fost furat. tata a început să zîmbească. Din traducerea pe care Mattia o făcu. cumpărată cu ceea ce ţi-ai luat de la gură. în sfîrşit. ce bună era cu mine ! Fiindcă mă iubea. "punînd asta. Cred că-l mai am încă. papucei împletiţi şi o pelerină cu^ g de caşmir alb cu broderie. 2 august. monograma fusese tăia a_^j aceea care te-a furat şi care credea că astfel o să ne 394 • elice.. mă gindesc la tine si la prte-lenul tau Mattia. din păcate. mi-am luat inima în dinţi şi am adus vorba despre ceea ce mă ardea să-l întreb. să te mai găsim vreodată. — Eu nu-l bănuiesc.. De cum am început. te sărut cu drag. însă eu L-am înfruntat căutătura mai bărbăteşte decît mă aşteptam cînd mă gîndeam la clipa asta. ar fi fost foarte simplu. că atîta lapt" şi că. cu cîteva ştampile. Insă chiar dacă m-ar fi uitat. şi pe care mi-o întinse. că nu-mi poţi nra toate darurile minunate pe care mi le făgădu- aca ta.Asta-i. dar. am zis. de bine. ° vad. tot i-aş fi ţ^ pentru scrisoare. un pieptăraş de p1 cu danteluţă. roiesea că mă născusem într-o joi. cu o bunăvoinţă cam rară la el.cotrobăiască într-un sertar. Nu era uşor să-l întreb pe tata cum eram îmbrăcat în ziua în care fusesem furat. Ce mai puteam cere ? . de rău. ca să-l iau drept martor la prostia la care mă îm pinsese. o plăpumioară şi o rochiţă de flanelă. tata mă privi în faţă străpungîndu-mă cu ochii.

poate că m-aş fi îngădn— jpmrilor' dar în situaţia mea nu-mi pu-l ^«razneala lui de gîndire.Totuşi Mattia nu se arătă mulţumit. aveau atîta dare de mînă îneît să-şi îmbrace copilul cu scufiţă de dantelă.milia asta nu e. şi Margaret Grange. Mattia dădu din cap fluierînd. în locul meu.r că pînă la urmă mă simţeam şi mai nenorocit. — Asta nu se poate. Ned. asta nu înseamnă că n-am avut dreptate cu întrebările pe care ţi le pun eu şi la care tu nu răspunzi. Totuşi nu se dădea bătut : — Dacă nu pot răspunde la întrebarea ta. vrîn. în schimb. mă îndoiam. de fapt. dar tot nu mă dumi-re-ic cum se face că Patrick Driscoll. — Nu vorbi aşa. era de datoria mea să-i închid gura. sînt sigur . Mie însă. 17 UNCHIUL LUI ARTHUR. Ce late fi mai cumplit decît îndoiala ? Şi cu toate că nu [am să mă îndoiesc. dar Mattia se şi urcase în pat. nu eşti. Altcineva. era vorba de jupîn Dris-coli — cum îi zicea el. En THI sînt în stare pentru că-s prost şi nu mă taie capul. odată şi odată tot are să iasă *f iveală. Eu. 396 _ Pentru că datoria te ţine lingă familie . ţi-aş explica numaidecît ceea ce nu p° lămuri deocamdată. îmi spunea el. înţeleg ca respectul tW de familia ta. eu însă nu eram liber să le privesc cu ochii lui Mattia. dar simt : tu nu eşti copilul lui D*1*' coli. de parcă eram un cîine rîios ? Cum se făcea că nişte oameni săraci îşi îm-brăcau copiii în dantele ? La toţi aceşti „de ce" şi „cum" nu le găseam răspuns decît tot printr-o întrebare : De ce m-ar fi căutat familia Driscoll. o ţineam în frîu cu o mînâ pe care încercam s-o fac cît mai dîrză. apoi îmi şopti din nou la ureche : — Vrei să-ţi spun ce nu-mi iese mie din cap ? Eu zic că tu nu eşti copilul jupînului Driscoll. lucrurile astea i-au costat mai ieftin. Tata mi-era tată cu . parcă n-aş şti cît eşti de isteţ. nu mă puteau suferi. şi eu nu ? De ce toţi din neamul Driscoll. dar dacă . îi datoram respect tatii Negreşit că în situaţia mea erau unele lucruri câni ciudate. nu. jupîn Driscoll era un străin. Lui îi era îngăduită îndoiala. ar ghici îndată pentru ce jwpînul Driscoll te-a căutat şi în ce scop a cheltuit bani. Mattia putea gîndi tot ce îi trecea prin cap pe seama jupînului Driscoll . ci copilul furat de jupîn Driscoll. DOMNUL JAMES MILLIGAN pradl u eu în locul iui Mattia. — Şi ce-ai vrea să fac ? — Să ne întoarcem în Franţa. să-mi împărtăşească şi mie îndoielile lui. în nici un caz nu trebuie să te paralizeze. negustor ambulant. faţă de care nu avea nici o datorie. îmi zise el. îmi împuia capul cu tot felul de întrebări : de ce Allen. Mattia era silit să recunoască că nu avea ce răspunde. să te frîneze oarecum. Atunci. — Dacă aş fi. şi numai încăpăţânarea ta de a nu de»' chide ochii întîrzie acea clipă. nu poţi fi . dacă nu eram copilul lor ? De ce i-ar fi dat bani lui Barberin şi lui Greth and Galley ? La asta. afară de Kate. după ce ne-am retras în căsuţa noastră. pen- tru el. Am vrut să-i răspund. Annie şi Kate aveau părul blond. cum îi zici tu. cu piep-tăraş cu dantelă şi cu pelerină brodată ? — Fiind negustori. iar seara. familia ta.<l-nevrînd. care nu putea să judece. Jar cînd Mattia se apuca. numai că Mattia era îndărătnic. — Toate-s bune. Iar cînd mintea mea voia s-o pornească pe urmele lui Mattia. şi nu întotdeauna izbuteam să vin de hac încăpăţînării lui. Asta şi încercam. nevastă-^sa. se aplecă la urechea mea ca şi cînd ar fi avut să-mi încredinţeze o taină. ce te mai reţine ? discuţiile astea nu mă alegeam cu nimic . atîta A. Doar era vorba 395 de tata ! Pe cînd pentru Mattia.

om-a p'JS să şi Cînd isprăvi. ară-tîndu-mă cu degetul. nu năduşeşti noaptea ? — Nu. stăpînul meu. tata mi opri acasă. arăta nişte dinţi albi şi tfnd'te u> • CÎine' Asta ^ sărea numaidecât în ochi. limbă pe c. Cît de puţin mat semănăm cu copilul de aoum câteva luni ! într-o duminică. aşa că puteam să mă gîndesc în voie la jalea mea. domnule. Se sculă de pe scaun şi veni spre mine . Bu- LCUI nu venise încă jos. Doar duminica mă simţeam mai bine.Idevărat ? Mama era cu adevărat mama mea ? Familia gfa era familia mea ? Şi oricît de ruşine mi-ar fi. să muşte. gîndindu-mă că degeaba îmi frământ capul să găsesc o portiţă de ieşire din întunericul în care mă zbăteam. obosesc numai cînd umblu mult. apoi îmi puse mîna pe inimă . Tata se duse să deschidă şi se întoarse însoţit iomn care nu semăna cu nici unul din prietenii ce e obicei pe la el : acesta era cu adevărat ceea ce [ eşte în Anglia un gentleman. zHn-du-mi să răsuflu adine. nu mai rămăsese nimeni acasă. a murit îngheţat . cînd cineva 1 a * uşă. mă "ind să muşte. mi-a trecut prin minte că-i plăcea. Cine-ar fi zis. şi atunci. —• Asta-i băiatul despre care-mi vorbeai ? zise el. îşi reluă convorbirea cu în englezeşte . că voi plînge şi mai amar cînd voi avea una ? Unde să găsesc lumina ? Cine să mă lămurească ? Cum să aflu adevărul ? în faţa acestor întrebări rămîneam copleşit de neputinţă. tre- iie să spun că mă simţeam mai puţin zbuciumat şi mai puţin nenorocit pe vremea cînd eram al nimănui. —■ Ia răspunde-i tu. pe urma îşi lipi urechea de spatele meu şi după aceea. pe un ger năprasnic . dar nu mă îmbolnăvesc. căci zîmbetul îi era înspăimântător. aşa că. pe vremea cînd plîngeam amar fiindcă na aveam familie. de piept. Mama ieşise în oraş cu Kate şi âe. îmi pipăi braţul. eu m-am ales doar cu o aprindere de plâmîni. care era cu mine. — Bine. — N-ai fost niciodată bolnav ? — Am avut odată o oprindere de plămîni. spunîndu-mi că o să aibă treabă cu mine «ste zi. adică un domn bine t Şi cu înfăţişare semeaţă. Şi totuşi eram nevoit să cînt din gură sau la harfă melodii de dans şi să rid strîmbîndu-mă în timp ce inima mî-era plină de jale. niciodată . îmi spuse tata. — N-ai simţit cumva oboseală. Tot vorbind cu tata pe engle- îr tforcea cSfT-3 din Ochi' dar cînd îmi întîlnea privirea. tocmai cînd să plec cu Mattia. . Să el eraaV^t £incizeci de ani. te întrebai dacă îi vine să zîmbească zeşte. Fără să-mi mai zică ceva. ca şi cînd aş fi alergat . pesemne. dar puţin obosită. Pare să fie zdravăn. m m altă parte. în clipa aceea. — Aha ! Şi din ce ţi-a venit ? — Pentru că m-am culcat într-o noapte de iarnă afară. iar fraţii hoinăreau pe străzi. — E mult de-atunci ? — Trei ani.ire el o vorbea cu uşurinţă şi fără accent străin. după cîteva minute ieşiră amândoi. ^cuse vreun ceas de cînd eram singuri. plimbioidu-mă cu Mattia şi cu Capi. — Va să zică ţii bine la tăvăleală ? — Nu am încotro. şi -ai la el. După oe au stat cîtva timp 397 de vorbă în englezeşte. slăbiciune. Ceea ce m-a izbit mai mult la ascuţiţi Zim^etuL Cînd zîmbea. se uită lung la mine. afară de tata s mine. şi îl trimise pe Mattia să se plimbe singur. — Şi de-atunicî n-ai avut nimic la plămîni ? — Nu. au dat-o pe franţuzeşte. ■ — Cum o duci cu sănătatea ? mă întrebă gentlemanul. pentru că duminica nu e voie să se cînte pe străzile Londrei.

şi sin-. a zis gentlemanul . însoţit de un gentleman. spuse gentlemanul. Atunci. i scape şi de data asta. poate răspunse domnul. cînd el îmi astupă oui a cu palma şi-mi spuse în şoaptă : __ Du-te şi deschide u. însă îndată după 'ea au schimbat vorba. se hotărî Mattia să . nebunie : doar nu era mi-am dat îndată seama cam? care . în felul acesta aveam să aflăm unde locuieşte . care duminica par mai posomorite ca oricînd. m ea vrcau să n-o Ş RitOr sa fiu eu mai iau de la capăt. Dar red că Arthur o să mai trăiască mult. Mattia. Şi fiindcă rămăsesem încremenit în mijlocul străzii. prietenul tău. Eu o să ies pe furiş după tine. urma să se ţină după cKn-sul . tata se întoarse şi îmi spuse ca. Ar fi o a mJOa' Ş1 ln zilele noastre nu se mai întîmplă minuni. M-am întins pe pat.dar nu pe uşa din stradă. Să nu ştie nimeni că am fost înăuntru. alţi zece în locul lui s-ar fi curăţat de o mie de ori.^ ^^ ? ai bine. nu mai are cînd să-mi dea de lucru I 398 cese vorba. de doamna Milligan şi de domnul James Milligan. Acum trei "luni. Şi mai eva cuvinte pe care nu prea le-am înţeles. daU '^lu'stTrfdSpxe Arthur şi despre maică-sa . N-aveam nici un chef de plimbare.Mai bine. atunci zada mna Că tOate mdsurue luate de dumneavoastră sînt e?" -Deocamdată..". înţelegînd că era vorba de tine. Unde erau oare Arthur şi buna lui măicuţă ? Unde i-am putea căuta şi găsi ? Vizita domnului J. tot ce spuneau : „E tare ca piatra. treabă în oraş. afară de asta. Care nu fu mirarea mea cînd am dat acolo este Mattia ! Eram gata să-i vorbesc. cînd taică-tău. nici la gentlemanul ăsta care na-mi era Cj pe plac. am tras cu urechea . Milligan ne dăduse o idee şi ne făcusem un plan care ni se părea că va izbuti sigur : de vreme ce domnul Milligan venise o dată la Leul Roşu. Dar puteai face în casa aceea mohorîtă ? Mai bine să mă . era aproape sigur că urma să mai vină a doua şi chiar a treia oară. mă trase de mînă după el şi începu să-mi povestească : Mi se urîse să mă tot plimb singur pe străzile astea.." cîtPe dumneata".. aveam să aflăm. eram hotărît să nu intru slul la nimeni. W ca sa aflu ştiri aes^« . Avea de gînd să mă ia la el în se! viciu ? Dar asta ar fi însemnat să mă despart de Mattia 5» de Capi ! Şi. ani auzit. aşa că eram liber să mă duc la plimbare I aveam chef. ^S° „ > James Milligan. De-abia cînd am ajuns în siradă. şi m-am întors acasă să mă culc. tra-gîndu-i de limbă pe servitorii lui. aveţi taică tău af a va f toată încrederea. toţi doctorii uneau că se prăpădeşte. A ! Doamna Milligan e o cum nu mai întâlneşti !"'îţi închipui cum am ciulit ■echea auzind numele ăsta ! „Păi dacă nepotului dum-\ oastrâ îi merge mai bine. mă întrebam ce rost or fi avutjnti< bările gentlemanului. şi i) ales numai cu o pneumonie". Ţi 399 letraduc cum mă pricep ^ îmi pa^fără noimă : „Ofll vedea noiatunci JJ^*»*^ g.„Fiţi fără «^â'bizu. Era domnul James Milligan. ^^ a ^ Primul gind ^f™^ adresa domnului Milligan.-ească : __ Ştii cine e domnul care era cu 'tatăl 'tău adineauri ? îmi zise el. „Cum o mai duce cu sănătatea )tul dumneavoastră?" întrebă taică-tău. Dar nici n-apucasem să aţipesc. Deocamdată numai 18 NOPŢILE DE CRĂCIUN Nu mai vorbeam decît de Arthur. fără să vreau. Rămas singur. urmă taică-tău. că doar avea treburi cu tata ! La plecare. pe care nu-l cunoştea. ci pe aceea dinspre şopron. dar drăguţa de maică-sa l-a iar cu îngrijirile ei. a intrat în şopron şi. poate chiar să şi fim .a de la şopron.~ ' ? i. să aflu veşti despre nepot tocmai ^ ^ ^ a» tepta cu nerabdare^moartea^^^ ^.nb decît să stau singur ca un huhurez. unchiul lui Ar-hur.. nici la vreun altul care mi-ar fi fost simp^'JJ După puţin. Fiindcă ploua. în-am urcat în căruţa noastră ca să-mi "cojocul.

ci şi un altul care. căci şi eu aveam o iidee. trîmbiţa lui Mattia ar fi fost in stare să se măsoare cu cimpoiul scoţianului.^cl ^ ne întoarcem în Franţa !" Era un refren pe care 400 . cam încurcată. — Nici nu-ţi închipui cît aştept eu s-o găseşti pe doamna Milligan ! îmi zise Mattia într-o zi. adică un fel de rolinde de Crăciun. poate. __ A «. prin ea. în clipa cînd începeam să ne stringem gologanii la care aveam dreptul. Dar tocmai de aceea nu cutezam a stărui ca tovarăşul meu să mi-o spună pe a lui ■ ce i-aş fi răspuns dacă era chiar aceea care îmi umbla mie. cu fusta-n cute. ai să-ţi regăseşti părinţii. Şi vom verifica acestea cînd o vom găsi pe doamna Milligan. si cîte băltoace putu-am gSsit în locul lor ! să 401 N-am stăruit. Ada-ţi c/i din preafrumosul nostru Bethnal.conduşi pînă la Arthur acasă. rămînînd acasă toată ziua. căci numai către miezul nopţii se fac aşa-zisele ivaits. îţi jur că nu e vina iea. ce-i drept. eu răspundeam cu altul. cam nelămurită. şi pOa. Şi oare nu se avenea s-o înştiinţăm pe doamna Milligan de planurile cumnatului ei ? Dar cum să-l prindem pe domnul James Milligan cînd noi lipseam de acasă de dimineaţă pînă seara ? Se apropia însă vremea cînd noi. amuţeam .. chiar mai rea decît a lui Mattia. am adăugat ca să-l găsesc pe Arthur".. cutreieram mai departe Londra. mă scotea dintr-o mare încurcătură. De eîite ori.. ca să ne purtăm ca la no. de asemenea mereu acelaşi : „Nu pot să-mi las !« Tocmai asupra datoriei pe care o aveam nu ne «Ieşeam noi. ~~ Hai. odată şi odată tot îl vom prinde pe unchiul lai Arthur. Cum aşa. acasă. aveam să mergem noaptea. cam sfioasă. -c alte variaţiuni. trist dacă m-aş înşela eu . dar nici în ruptul capului nu pot admite că tu eşti >ilul lui Driscoll. Apoi adăugă . La cîntecul lui. De ce nu ? în închipuirea noastră nu ni se părea "w ştie ce. cu un public numai al lor Eram prea capii. De cum îl vedeam apărînd sau chiar numai dacă le auzaam banjo-ul.. dacă e rea. Mattia n-a mai avut ce soune : nu putea fi duşmanul lui Arthur. şi aşa am şi făcut. — Mattia ! — Te superi cînd îţi spun asta. şi nu e bine lucruri care nu s-au împlinit încă. cînd eu nu îndrăzneam să mi-o formulez limpede nici măcar în mintea mea ? Nu aveam decît sa aşteptăm. — Şi de ce ? — Pentru că. doar cu sunetul cimpoiului. Ce-i drent cam nedesluşită. nu fusesem nevoiţi să plecăm în grabă din faţa vreunui vlăjgan de 'scoţian cu genunchii ş^oi. Mattia nu mai contenea spunîndu- mi '■ . şi ciorovăielile erau zadarnice. mă rog ? — Am eu o idee. fiecare în-âpăţîndu-se în părerea lui : „Trebuie să plecăm". în loc să cîmtăm pe străzi în timpul zilei. „Trebuie să rămîn. — Ia spune : ce idee ? Ba nu spun. Pînâ-una alta.. care. duipă ce cîntasem cele mai bucăţi din repertoriu. cu şalul pe un umăr şi cu tichie cu pene. negii care cutreierau străzile şi cărora englezii le zic nigger-melodists." Cînd la veşnicul meu „trebuie să rămîn". deoca dată. căci noi nu dintre muzicanţii norocoşi care pus stâpînire pe un cartier. Tot aşa nu ne puteam pune nici cu muzicanţii. De la întîmplarea cu Capi şi de la răspunsul ţ -^ Barberin. Şi pentru că.. La cîte erzi nu ne aşteptam noi. ne punea pe goană ! La drept vorbind. unul din noi va sta la pîndă şi. — Şi de ce ? El şovăi cam mult înainte de a-mi răspunde : — Pentru că a fost bună cu tine. spune. Atunci. dar noi na ne simţeam în stare să ţinem pieipt cimpoiului. şi trebuia să lăsăm locul acelora oare s> pricepeau să-şi impună dreptul de întîietate prin mijloace cărora noi nu ştiam să ne împotrivim. prea de curînd veniţi. prin cap ? Cum sa mă încumet a vorbi despre ea. Planul acesta straşnic avea mu numai darul de a stimula să-l caut pe Arthur.

Dar n-am putut rămîne multa vreme împreună : el a trebuit să se ducă după ai lui. înainte ca prăvăliile să se închidă. Asta. pe măsură ce se scurgeau ajungeam şi pe străzile mari. harfa mea ofta. Concertul nostru lua sfîrşit : „Domnilor şi nelor.respectuoşi şi ne mutam într-un alt cartier. nici plapumă. cel mai năzdrăvan. vedeam petrecerile astea duioase de familie. el. spre mirarea mea. unde începeam alt concert. stînd iti pat. * 402 Si cum de nu l-ai recunoscut înainte ? Da' cine naiba l-ar recunoaşte ? La Gassot îşi dădea făină pe faţă. de bună seamă. am văzut că unul dintre ei. "ţinea şi la Capi foarte mult şi deseori ne spunea cu jind că. datorită cunoştinţelor şi sfaturilor. Treceau ultimele cei . ale băcanilor ori ale cofetarilor ! O. . mai du-oara lui Mattia plîngca. noapte bună şi sărbători fericite !" Apoi mai departe. ne-a făcut viaţa la Londra mult mai uşoară decît no fusese pînă atunci. se aruncau în braţele părinţilor ! ' Şi în închipuire. atunci oînd nu aşteptam. unul di" cei doi clovni despre care ţi-am povestit. darămite să cutreier Anglia cu Bob. Intr-o zi. adică toţi patru. de bucurie că li s-a adus cu ce să-şi astîmpere lăcomia. mi-am dat seama cum ştia prietenul meu e facă iubit de toţi : un frate n-ar fi arătat mai multă *'curie decît acest fost clovn. îi face semn lui Mattia. Cîteodată era oeaţă. plecam seara. dar vîntul de miazănoapte f acea să ne îngheţe şi limba-n gură . deşi degetele ne erau aproape înţepenite de ger. grămezi de castane şi de prune uscate ! Şi după fructele zaharisite. Cu toate acestea timp de trei săptămîni n-am rămas nici o singură noapte acaisă. şi după larma 'i SP lăsa un fel de linişte. „care. vremea blîndâ si îndurătoare nu era pentru noi. Şi uzi aşa. aduşi din Franţa ! Ce pui fragezi ! Ici. deşi acolo aş h văzut-o pe Liza şi pe foştii mei prieteni. şi aici îşi dă cu vaics. — Care Bob ? — Prietenul meu Bob de circul Gassot. Apoi. pe la opt-nouă. Atunci înce- tase V" Clntărn cântecele noastre cele mai dulci. Acum. — Păi Bob. Plăcut trebuie să fie să asculţi muzica noaptea. vîntul ne aducea Uareţ de stradă. Mattia îi răspunse prieteneşte. — 11 cunoşti cumva ? l-am întrebat eu. Am crezut întîi că vrea să rîdă de noi şi să dea publicului să petreacă pe socoteala noastră pnn vreo comicărie. se îndreptă sipre noi şi. tot rătăcind pe străzi ca nişte bieţi oropsiţi ce eram. Ne trebuia oarecare linişte pertru a să poată pătrunde cîntecul nostru prin uşile încuiate. Aşa că cei doi prieteni aninară pe duminica următoare plăcerea de a-şi povesti unul altuia păţaniile prin care trecuseră de cînd se des-wrţiseră. Mergeam printre grădiniţele şi străzile pe unde nu eceau trăsurile. 403 frînturi din muzica altor grupuri care cîntau ceva departe. să-şi isprăvească reprezentaţia. după felul în care îl '■" Măria. unde nu umblau ei. . bine învelit cu plapuma caldă de puf ! Pentru noi pe străzi. dar. acela care :f învăţat englezeşte. Bob s-a arătat şi cu mine foarte drăguţ astfel că în curînd am avut un prieten care. zilele acelea de Crăciun ne-au fost tare neprielnice. atît în palatele boiereşti cît şi în bordeiele sarac'lor. şi cînd ne :r u o clipă ca să ne odihnim. alteori cerul era senin şi înstelat. ' Tind aceşti nigger-melodists îşi isprăviră reprezentaţia. ce gîşte ^rase ! Ce curcani mari. Şi-ritr-adevăr. în loc să pornim din curtea Leului Roşu imineaţă. şi atunci umezeala ne pătrundea pînă la os .ce se întorceau de la teatre. din cauza greută- vieţii__cum ne spuse el — fusesse nevoit să se facă nerant musician" l. De cîte ori. De cîte ori nu ne propunea să ne întovărăşim toţi trei. pe cînd stăteam aşa şi-i ascultam. mîne aşa. s-ar pricopsi văzînd cu ochii.nici puf : trebuia să cîntăm. cînlârcţ ambulant. Din prietenie pentru Mattia. Capi şi cu mine ! Eu însă nu mă puteam hotărî să-i las pe ai mei ca să mă întorc în Franţa. cum ne mai lăsa gura apa ! Şi cînd te gîndeşti că existau pe lume şi copii fericiţi care. nu ne-am oprit în faţa vitrinelor negustorilor de păsări sau de fructe. uitîndu-ne la ei. şi ne îndreptam spre cartierele pe care le alesesem. . ' trezească pe copii în pătucurile lor si să le vesteascl Crăciunului. Mattia. dincolo. iar noi i alt cartier. ne-am pomenit în preajma Cră-ui. dacă ar avea ci un cîine ca ăsta. munţi de portocale şi de mere.

Cu adevărat sărbători fericite pentru cei ce sînt iubiţi.
19
TEMERILE LUI MATTIA
Domnul James Milligan nu s-a mai arătat pe la curtea Leului Roşu sau, cel puţin, cu toată pînda
noastră, fl° nu l-am văzut.
404

După sărbătorile Crăciunului a trebuit să ieşim iar asa că posibilităţile noastre de a-l întîlni
scăzuseiă. iaîna'i nădăjduiam decit în ziua de duminică. De aceea t tearn de cele mai multe ori acasă, în
loc să mergem
liinbare în singura noastră zi liberă, care putea fi pen-triinoi o zi de recreaţie. ' Aşteptam.
?ără să-i spună chiar toate gîndurile ce ne frămîntau, "Vlattia i se destăimiise prietenului său Bob şi-l
întrebase
■ă BU exista vreun mijloc de a afla adresa unei doamne Vîilligan, care avea un fiu paralizat, sau măcar
pe a domului James Milligan. Dar Bob îi răspunse că ar trebui să ştim cme-i această doamnă Milligan,
precum şi profesiunea sau starea socială a domnului James Milligan, întru-cît numele acesta de
Miiligan era purtat de un număr mare de locuitori ai Londrei, şi de unul încă şi mai mare ai Angliei.
La asta nu ne gîndisem. Pentru noi era numai o doamnă Milligan, mama lui Arthur, şi un singur domn
James Milligan, unohiul lui Arthur.
Atunci Mattia începu iar să-mi bată capul cu întoarcerea în Franţa, astfel că am început iar să ne
ciorovăim, ba încă şi mai cu foc.
— Va să zică nu mai vrei s-o căutăm pe doamna Milligan ? îi spuneam eu.
— Ba nicidecum ; însă ce dovadă avem că doamna Milligan mai e în Anglia ?
— Dar ce dovadă avem că e în Franţa ?
- Asta mi se pare mai uşor de crezut ; de vreme ce Arthur a fost bolnav, sigur că maică-sa a trebuit să-l
ducă în ţara unde îşi poate reface sănătatea.
— Parcă numai în Franţa găseşti o climă prielnică Pentru sănătate ?!
■ - în Franţa s-a mai vindecat odată Arthur, şi tot în » trebuie să-l fi dus maică-sa. Şi-apoi aş vrea să v^d
mai
repede plecat de-aici.
tua ia reb e
ă , ! t mea era atît de rea, încît nici nu îndrăzneam P Mattia de ce ţine morţiş să mă vadă

ă

!t ea era atît de rea, încît nici nu îndrăzneam cat. reb Pe Mattia de ce ţinea morţiş să mă vadă -era
frică să nu-mi răspundă tocmai ceea ce mă mea"i eu să aud.

vezi
^ }ucru curat, urmă Mattia, hai să plecăm. ^ i îî
i hi
vezi ^} , , p
ăm ° S^ ni Se întîmPle cine Ştie ce nenorocire, hai
405

Dar cu toate că purtarea familiei nu se sch "Iată de mine, cu toate că bunicul tot furios scuipa îns
mine, cu toate că tata nu-mi vorbea decît pentru a-mi (îteva porunci .scurte, cu toate că mama parcă
nici r mă vedea, cu toate că fraţii nu ştiau ce să mai născo ceaşcă pentru a-mi face zile fripte, cu toate
că Annie xm\ arăta cu orice prilej cît de mult nu mă putea suferi Cu toate că micuţa Kate mă iubea
numai pentru dulciurile pe care i ie aduceam, totuşi nu mă puteam hotărî sâ-i sfatul, după cum nu
îndrăzneam să-l cred eînd că eu nu eram „feciorul lui jupan Driscoll» ■ puteam ,să mă îndoiesc,
da, dar să fiu sigur că nu sînt un
Driscoll, asta nu.
Vremea se iscurgea încet, tare încet, însă pînă la urmă zilele se adunară peste zile, săptămînile peste
săptămîni şi sosi şi clipa cînd ai mei urmau să părăsească Londra ca să colinde Anglia. Vopsiseră cele
două căruţe şi le umpluseră cu toate mărfurile ce încăpeau în ele, ca să aibă ce vinde pe timpul verii.
Ce de lucruri ! Şi cît de minunat era să le îngrămă- ' deşti în căruţe : stofe, împletituri, căciuli,
basmale, ba-liste, ciorapi, izmene, veste, nasturi, aţă, bumbac, lînă . de ţesut, lînă de împletit, ace,
foarfece, brice, cercei, mele, săpunuri, alifii, cremă de ghete, pietre de ascuţit, I prafuri pentru boli de

cai şi de cîini, soluţie de scos pe- I lele, băuturi pentru dureri de dinţi, leacuri pentru eres-lerea sau
pentru cănitul părului.
Stînd acasă, îi vedeam cum scot şi tot scot din pivniţd mărfuri ce ajunseseră în curtea Leului Roşu
nu chiar de-a dreptul din prăvăliile unde se vindeau ele de obicei, în cele din urmă, cînd au sfîrşit de
ticsit căruţele, au cumpărat cai. De unde şi cum ? Habar n-am, vorba e ca i-am văzut sosind, aşa că
totul era gata de plecare. lar noi ce-aveam să facem ? Să rămînem la Londra cu bunicul, care nu pleca ?
Să fim negustori ca Allen şi Ned^ Să ne ţinem după căruţe, făcîndu-ne meseria de rtlU e cânţi şi cîntîndu-
ne bucăţile prin satele şi oraşele ce
, VOT ieşi în cale ?
Tata, căruia i se păru că noi cîştrgam bani buni ^ vioara şi cu harfa, hotărî să rămînem muzicanţi, ăa? n\
ne aduse la cunoştinţă această hotărâre decît în a] plecării.
406
Hai în Franţa ! îmi zise Mattia. La primul prilej
E
De ce să nu facem o călătorie prin Anglia ? pentru că mi-e frică să nu ni se întîmple cine ştia
nenorocire.
' Cîtă vreme stăm în Anglia, am putea să dăm da-urma doamnei Milligan. fc>. _
__ gu cred ca mai curmd o găsim in franţa.
__- Hai să încercăm în Anglia ; pe urmă om vedea.
__ Ştii ce-ar trebui ?
— Nu.
__, să te las aici şi să mă întorc în Franţa singur.
__. Ai dreptate, şi chiar te rog s-o faci. Ştiu că n-am
dreptul să te ţin aici şi^mi dau seama că vrei să rămîi cu mine din devotament. Eu însă îţi cer să pleci.
Aşa ci du-te, şi cînd ai s-o vezi pe Liza, să-i spui. . .
__ Dac-aş vedea-o, i-aş spune că eşti prost şi rău c\
te gîndeşti măcar că m-aş putea despărţi de tine cînd eşti nefericit. Pentru că acesta-i adevărul : eşti
nefericit, foarte nefericii:. Dar eu ce ţi-am făcut ca să-ţi treacs. asemenea lucruri prin cap ? Spune, ce
ţi-am făcut ? Nimic, nu-i aşa ? Prin urmare, hai la drum !
Şi iată-ne iar la drum, dar, de data asta, nu mai sînt iber să mă duc încotro vreau şi să fac ce-mi
pofteşta .ma ; totuşi mă simt mai uşurat plecînd din Londra : -o să mai văd curtea Leului Roşu şi nici
trapa de la piv-ă care, fără voia mea, îmi atrăgea mereu privirile. De îte ori nu m-am trezit noaptea
tremurînd, căci şi în somn mărea flăcăruia roşie a felinarului luminînd sopro-i pâtrunzînd prin
ferestruică şi în căruţa noastră ; o vedenie, o nălucire... N-o zărisem lată, dar mi-era de ajuns : flăcăruia
aceasta îmi ă ochii. Acum mergeam în urma căruţei şi, în Uhorii nesănătoase si soîrboase din Bethnal-
Gre
tr
âgeam î
nesănătoase şi scîrboase din Bethnal-Green,
in piept aerul curat al cîmpiilor minunate pe rabăteam ţi care, fără să conţină cuvîntul green lor,
au din belşug verde pentru ochi şi ciripit
ChS" ?entru urechi-
'urile T ZiUa plecă™ am văzut cum se desfăceau căruţ i ie aŞa ds ieftin- Sosisem într-un sat mare, ■mai LTe
ius
eseră trase în piaţă. Coviltirul, alcătuit infătisa nr*u tăblii' a fost lăsat pe jumătate si marfa 33 ^ ochilor
curioşi ai muşteriilor.
407
— Hai la chilipir ! Hai la chilipir ! striga tata. Cine a mai văzut, cine a mai pomenit ! Le-am luat pe
gratis şi le dau ieftin. Nu le vînd, le dau ! Pomanăă ! Veniţi veniţi de vedeţi ! Chilipirul !
Nişte oameni care se opriseră să vadă au zis depăr-tîndu-se :
— Trebuie să fie marfă de furat.
— Păi aşa zice şi el.
Dacă s-ar fi uitat la mine în clipa aceea, roşeaţa mea le-ar fi întărit bănuiala. Dar dacă ei n-au văzut-o,
Mattia în schimb a băgat de seamă, iar seara, la culcare, mi-a spus, deşi de obicei se ferea să aducă
vorba despre aşa ceva :
— Mult o să mai înduri ruşinea asta ?
— Nu mă întreba, dacă nu vrei să mă faci să-mi crape şi mai tare obrazul.
— Ştii bine că nu urmăresc decît un lucru : să ne întoarcem în Franţa. Ţi-am spus că ne paşte o

nenorocire şi ţi-o mai spun. Simt că e pe-aproape. Sînt sigur că azi-mîine dăm peste nişte poliţişti care
or să vrea să ştie cum de poate jupîn Driscoll să-şi vîndă mărfurile atît de ieftin. Şi-atunci, pe unde mai
scoatem cămaşa ?
— Mattia, te rog...
— Dacă tu nu vrei să deschizi ochii şi să judeci, trebuie s-o fac eu pentru tine. Or să ne-aresteze pe
toţi, şi ps tine, şi pe mine, deşi noi nu sîntem vinovaţi. Dar cum putem s-o dovedim ? Cum ne
apărăm ? Nu mîncăm oare şi noi din pîinea cumpărată cu banii luaţi pe mărfurile astea ?
Gîndul ăsta nu-mi trecuse niciodată prin minte; acuma mă izbi ca un ciocan în moalele capului.
— Noi ne cîştigăm singuri pîinea, am zis eu, în-cercînd să mă apăr, nu de Mattia, ci de gîndul
acesta.
— Aşa e, răspunse Mattia. Dar nu-i mai P_uţin_ adevărat că sîntem în cîrdăşie cu oameni care nu şi-o
cîştiga pe-a lor prin muncă cinstită. Asta o să le sară în ochi Şţ altceva n-or să mai vadă. O să fim
osîndiţi odată cu el pentru complicitate. M-ar durea să fiu osîndit ca hoţ, dar m-ar durea şi mai mult să
te văd şi pe tine printre ei- E^ nu sînt decît un biet nenorocit şi nici n-am să fiu vr^0' dată altceva ; însă
tu, cînd o să-ţi regăseşti familia, adevărata ta familie, ce durere pe ei, ce ruşine pe tine sa^ fost
condamnat! Şi pe urmă, din închisoare, cum sa'
v 408
a cum s
~utăm pe i tăi, ^-i găsim ? Cum s-o previi U'Cchis°are Pe doamna Milligan de uneltirile T^mes
Milligan împotriva lui Arthur ? Ascultă-mă li -ne • hai s-o ştergem cât mai e vreme. P6 _L N-ai
decît s-o ştergi tu.
- Repeţi mereu aceeaşi prostie, iar eu îţi răspund :
nlecăm împreună, sau prinşi împreună. Şi cînd ne-or
'inide lucru care-o ,să se întîmple curînd-curînd, ai să
ii pe conştiinţă că m-ai tras după tine, şi o să vezi
greu are să-ţi vină. Şi măcar de le-ai fi de vreun folos
.celora pe lîngă care te'încăpăţînezi să rămîi, ţi-aş mai
Înţelege îndărătnicia ; ar fi frumos din partea ta ; însă
ei n-au nici o nevoie de tine ; cum trăiau înainte, or să
trăiască şi fără tine. Hai să plecăm cît mai e vreme.
__ Uite ce e : mai lasă-mi cîteva zile de gîndire şi-om
vadea.
__ Grăbeşte-te ! Căpcăunului îi miroase a carne fragedă, mie îmi miroase a primejdie.
Niciodată, vorbele, rugăminţile, argumentele lui Mat-ti,i nu mă tulburaseră atîta, şi cînd mă gîndeam la
ele, îmi ziceam că nehotărîrea în care mă zbăteam era o .slăbiciune şi că trebuia să aleg odată drumul
pe care urma să apuc.
împrejurările au făcut ceea ce eu însumi nu îndrăzneam să fac.
Trecuseră cîteva săptămîni de cînd plecasem din
dra şi ajunsesem într-un oraş unde urmau să aibă loc
n Anglia, cursele de cai sînt o sărbătoare popu-
ntru întreg ţinutul, şi poţi vedea atunci nu numai
gînd pe întinderile nisipoase, ci şi comedianţi, ţi-
u
> negustori ambulanţi, care vin cu cîteva zile mai
e
Şi fac acolo un fel de Mici. Ne grăbisem şi noi să
m un lc
2lc,^ , >c în acest bîlci : Mattia si cu mine ca mu-
i. familia Driscoll ca negustori. '
s-a aş51T} l<lc să se instaleze pe cîmpul de alergări, tata ii bi mr în °raŞ' unde îşi încniPuia el că va C1V
ii bi m
r
înduireaS°slsem mai devreme şi nu aveam de lucru la
011
"line ă ^ r Pentru mărfuri, am pornit, Mattia şi
raj?
- Pe'un 76 - cîm ul
P de curse, aflat nu departe de
rtUri S ln tms De
- iar !o- 1 - mr împrejur răsăriseră zeci de
^i-colo se înălţau mici trîmbe de fum care
409
arătau locul şi hotarul cîmpului de alergări. Nu ne-a tr* buft multă vreme şi, luînd-o pe un drum desfundat, tm'
dat de locul, de obicei pustiu şi gol, pe care acum ere cuseră ca din senin cîrciumi instalate în şoproane de se'uŢ

duri, hanuri, barăci, corturi, căruţe cu coviltir şi focur~ sub cerul liber... în jurul cărora se înghesuiau oameni în
zdrenţe pitoreşti.
Trecînd prin dreptul unui astfel de foc, deasupra ci. rula spînzura un ceaun, l-am recunoscut pe prietenul
nostru Bob, care se bucură mult cînd ne văzu. Venise U curse cu încă doi tovarăşi ca să dea reprezentaţii de atle-
tism şi echilibristică, dar muzicanţii pe care îi tocmiseră nu se ţinuseră de cuvînt, aşa că a doua zi, în loc de
parale bune, cum trăseseră nădejde, aveau să cîştige mai nimic. Dacă am fi vrut noi, le-am fi făcut un mare bine:
să cîntăm noi în locul muzicanţilor, iar cîştigul să-l îm-părţirn în cinci. Pînă şi Capi şi-ar fi avut partea lui! j
Dintr-o privire a lui Mattia am înţeles că i-aş fi făcut mare plăcere să primesc propunerea lui Bob şi, cum eram
liberi să facem ce vrem, numai să venim cu buzunarele pline, am primit. Ne-am învoit, aşadar, ca, începînd de a
doua zi, să cîntăm pentru Bob şi prietenii lui. Numai că, I întoreîndu-ne în oraş şi spunîndu-i tatii despre învohla
1 noastră, se ivi o piedică.
— Mîine am nevoie de zise el, să nu-l luaţi cu I voi.
Auzindu-l, mi-a sărit inima din loc. „Nu cumva vor să-l pună iar pe Capi la vreo treabă urîtă ?" Dar tata se grăbi
să mă liniştească :
— Capi are ureche bună, zise el, aude tot şi Pa' zeşte bine, o <să ne fie de mare folos la căruţe. In î°r" fota asta
mai poţi să ştii care-i hoţ ? Aşa că vă duceţ singuri să cu Bob şi, dacă aveţi de lucru pi"' seara tîrziu, cum
presupun că o să se întîmple, ne găsi la hanul „Stejarul Bătrîn", unde poposim peste
căci am de gînd să plec de aici pe înserate.
Hanul „Stejarul Bătrîn", unde petrecusem şi
h d l î li
noapte».
din ajun, se afla cam la o leghe de acolo, în plin cll*j£ într-un loc pustiu şi fioros. îl ţinea un bărbat şi cu _ vastă-
sa, care aveau nişte mutre ce nu prevesteau n bun. Hanul nu era prea greu de găsit chiar şi pe l ^ neric, căci
drumul era drept, numai că nouă avea s se pară cam lung după o zi întreagă de trudă. Asta
410
• o puteam spune tatii, căci el nu suferea să i se în--ă vorba. Cînd zicea ceva, era sfînt ! P jjoua zi de
dimineaţă, după ce l-am plimbat pe Capi • . v dat să mănînoe şi să bea ca să fim siguri că nu ace lipsă
de nimic, i-am legat chiar eu de osia cape care trebuia s-o păzească şi am plecat apoi cu fattia spre
cîmpul de alergări. De cum am ajuns, ne-am j. „e cîntat, şi am ţinut-o tot aşa pînă seara tîrziu. Mă
-turau buricele degetelor de parcă m-ar fi înţepat mii ice iar Mattia atîta suflase în trîmbiţă, că de-abia
mai sufla. Şi totuşi trebuia să cîntăm înainte, căci dacă Bob ii' tovarăşii lui nu osteneau făcîndu-şi
figurile, nici noi nu aveam voie 'să fim osteniţi. Cînd s-a înserat, am crezut că o să ne odihnim. Da' de
unde ! Ne-am mutat doar n cort într-o circiumă de scînduri, şi-acolo, iar muzică tumbe. Am ţinut-o aşa
p'înă după miezul nopţii. Abia mai zdrăngăneam la harfă — aproape că nici nu mai ştiam ce cînt. Şi
nici Mattia nu era mai breaz ca mine. De vreo douăzeci de ori anunţase Bob că era ultima re-
piczentaţie, şi tot de atîtea ori o luaseră de la capăt.
Dacă noi eram obosiţi, apoi tovarăşii noştri, care chel-
tuiau şi mai multe forţe decît noi, erau cu desăvîrşire
sleiţi. începuseră chiar să greşească figurile. într-un rînd,
) prăjină mare ce le servea la exerciţii căzu peste picio-
\ lui Mattia, care scoase un strigăt de durere. Am cre-
it că-i zdrobise piciorul şi ne-am repezit amîndoi la el,
2 şi cu mine. Noroc că nu era prea grav. Locul se în-
leţise, carnea se tumefiase, dar oasele rămăseseră în-
gi Totuşi Mattia nu mai putea să umble. Am hotărît
lînă să doarmă în căruţa lui Bob, iar eu să mă
ingur la hanul „Stejarul Bătrîn", că doar trebuia să
încotro pleca a doua zi familia Driscoll.
l te duce, îmi tot spunea Mattia. Mergem mîine
f dacă nu mai găsim pe nimeni la han ? _ |ru a^t mai bine, rămîneam de capul nostru.
p
de la familia
Driscoll, nu plec aşa. De-: crezi că nu ne-ar da repede de urmă? Unde ajunge cu piciorul tău ?
<W f' -i aşa, plecăm. Dar lasă pe mîine ! Nu J*astâ-seară, mi-e frică. ue ce anume ? Nu Ştiu, mă tem
m dacă

pentru tine.
411
— Lasă-mă să plec şi-ţi făgăduiesc că mîine vin înapoi
— Şi dacă te opresc ?

— Da. băgîndu-mi felinarul în ochi. Dar. din loc. gîndind că poate TIU toată lumea s-a culcat. zisese hangiul. cu ajuto- [ unei scări şi au luat cu ei cîinele ăsta să le dea de ! dacă vine cineva. înmărmurit. astfel că. I chiar să fi ştiut că era vorba de Lewis. zise el. Erau numai vreo două-trei căruţe păcătoase cu coviltir de pînză. După ce m-am dat jos din căruţă. Mă lumină.. dacă Mattia. căci pe vrernea ' aceea nu ştiam că Luis este pronunţarea englezeasca a oraşului Lewis. Pentru întîia oară în viaţa mea mă -vedeam cu desăvîrşire singur. îmi sări în braţe. De cine sau de ce să-mi ii fost frică ? Ce i s-ar fi putut lua unui calic ca mine ? Dar deşi nu simţeam nici cea mai mică teamă. o baracă mare de scînduri şi două care acoperite. iar luna. şi mă recunoscu. m-am - gata de plecare spre Lewis.. aşa că javra a fost găsită în . Cîteva ore de rni-au redat puterile. Şi chiar aşa s-a întîmplat. care mai 'fjiea încă. şi ajungînd la mine din cîteva salturi. de unde se auzeau nişte răgete de fiare sălbatice.— Ca să nu mă oprească. deşteptîndu-se înaintea e ' se pregătea să aprindă focul . am pornit la drum. oricît de frînt eram de oboseală. Şi cu toată frica lui Mattia. m-am îndreptat că-? prietenul nostru Bob. totuşi un cuvînt. nu le-am găsit. dimineaţa. fără Capi. tot n-aş fi pu"1. eram totuşi foarte tulburat. Tot dînd tîrcoale în jurul hanului. care se uita la mine cu chipul ei de mort. Dar în loc să mă lase să intru. Bob se ridică de jos şi veni la noi : — De ce-l arestezi ? întrebă el. Călătorie sprîncenată ! Şi îmi trînti uşa în nas. chiar în noaptea asta. pe care îl văzusem în ajun. se uită în toate părţile şi trase cu urechea cîteva clipe : — Căruţele voastre au plecat. pleca într-acolo imediat. aşadar. care mă recunoscuse. îmi deschise chiar hangiul cu mutra cea suspectă. îşi ascunse felinarul la spate. frînt de oboseală. îmi întrista inima. cînd de- ită mi se păru că-l văd pe Capi dus de zgardă de un ooliceman. aşa că trebuia » mă întorc la bîlci. pe care îl văzusem scris pe hartă. îţi las harfa şi o să trebu-. Dar cît am căutat căruţele noastre. La vorbele şi gestul poliţaiului. Cu toată oboseala. n-au mai avut timp să ia şi cîinele cînd au îndărăt pe fereastră. strîngîndu-l ca într-un cleşte. am zărit un gemuleţ luminat deasupra unei uşi şi. ale familiei Driscoll. căruţele frumoase. fără Mattia. sînt prieten. fără altă explicaţie. — Un om cu un copil au vrut să jefuiască azi-noapte serica Saint-Georges. 1 Am luat-o. Tata ţi-a lăsat vorbă să vii după el la Lewis imediat. nu-i aşa ? mă întrebă el. şi peste un ceas şi 3 taie' mă trînteam pe maldărul de fîn din căruţa lui 412 — Mattia. — Atunci te arestez. Singurătatea mă apăsa. iască să vin s-o iau. fără Mattia. am ciocănit în el uşor. Au intrat pe fereastră. Poliţaiul se apropie : — Cîinele e al dumitale. — Eşti frate cu el ? — Nu. Şi mîna i se abătu grea pe braţul meu. mă întrebam ce putea să în- emne asta. graba lor. vopsite cu m-lori vii. care. scăpînd din mîna poliţaiului. ia-le de unde nu-s. învăţasem destulă englezească pentru a înţelege atîta lucru . mig nefiindu-mi frică defel. mie nu-mi spunea nimic : Luis. după cum glasurile tainice ale nopţii mă nelinişteau. In schimb. şi cel mai însemnat. am mers repede şi am ajuns în cele din urmă la han. avea să poată umbla. se smuci cu putere. Unde-o fi asta? Habar n-aveam. De ând eram în Anglia. mă uitam la el cum tea pe vine şi sufla din răsputeri sub ceaun. dar Capi. în cîteva cuvinte i-am povestit ce se întîm- apoi am adormit.

. i-am zis lui Bob Am stat doar cu voi pînă la unu noaptea. ci la mine. te dau la gazetă. lăsăm noi. — A. afară de asta.1 —> Nu. — Nu te teme. ce spăimîntătoare era cea de mîine ! „Nu te teme. Mattia. ■ — Ai grijă de Capi. — Dar alergînd ? replică agentul. Iată-mă deci pentru a doua oară arestat. \ de bîlci. ci oameni care toţi sau mai toţi 3Seră de-a face cu poliţia. n-id decît să se descurce în fata judecătorilor. zise Bob. E ajutat să-l prind pe unul din hoţi. cum le zic en- "Vlula în care m-au băgat nu semăna nici pe departe celula plină de ceapă.. căci rni-era cu neputinţă să leg măcar două idei sau să trec de la una la alta. pe care numai văzînd-o îţi pierea orice nă- ide de scăpare. n-o să tff. îmi şopti el la ureche. O să vedem noi ce greutate are mărturia dumitale. — Pînă una-alta. ci dimpotrivă. zise Bob. cine îmi dovedeşte că a plecat chiar la unu ? — Jur eu ! strigă Bob. . prin mulţimea de gu- ă care se înghesuia să vadă. entru paza căruţelor îl opriseră pe Capi. Era de ••ajuns să le arăt ce făcusem în timpul acela. unde am vorbit cu hangiu) şi îndată după aceea m~am înapoiat aici. ci fiindcă ireche bună şi îi putea înştiinţa pe cei care furau ca> aşa că nu pentru plăcerea de a dormi la habarul Bătrîn" plecaseră căruţele de cum se în-dacă nu se opriseră la han. nu urma să în-? rerea de a-i vedea condamnaţi —■ şi pe drept con- . dar Mattia se gîndca întîi la ceea ce era tnsi] folositor.1 — Dacă mă insulţi. zise el. parcă mă lovise în moalele capului. — Tocmai că la unu şi un siert au intrat în biserici zise el. vagabonzi sau tramps. Şi de-abia atunci mă sărută. în cazul că ar vrea să-i dea o mînă de ajutor i Mattia ? Cînd eşti în închisoare. cu o fereastră cu gratii oase de fier. dumneata ! exclamă poliţaiul. care auzise w tărăboiul. n-ai decît . din pricină că nu erau ţărani. însă fără să mă huidu- sau -să mă. Dar sergentul mă înţelese : . puteam să-mi dovedesc nev'' novăţia. dus de poliţist. fără să-i înfund. dar ruşi»J de acum era mai apăsătoare. M-am prăbuşit pe bancă si am rămas copleşit 3 nenorocirea care dăduse peste mine. adică comedianţi de circ. îmi spusese Mattia. Grîidurile mi se julzeau în cap fără şir. Băiatul a plecat de aici la unu sau cu cîteva minute înainte de unu şi un sfert la biserică. ghiceam. în care petrecusem cîndva o pte. Pe rînd chibzuiam aşa. Dar ce putere avea un copil ca Mattia ? Sau un bărbat ca Bob. Ce cumplită era clipa de faţă. Şi. eu mă apăra şi.Kă. Oricine ar fi fost ei. — Lămureşte-l că nu sînt vinovat. Ca mofclier nu avea decît o bancă şi hamac. M-am ns . Apoi m- am dus