You are on page 1of 5

OMILIA XLVI

”Altă pildă a pus înaintea lor, zicînd: „Asemănatu-s-a Împărăţia Cerului omului care a semănat
sămînţă bună în ţarina sa. Dar, pe cînd dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui şi a semănat neghină printre
grîu şi s-a dus. Iar cînd a crescut paiul şi a făcut rod atunci s-a arătat şi neghina. Şi venind slugile stăpînului
casei i-au zis: „Doamne, au n-ai semănat sămînţă bună în ţarina ta? De unde, dar, are neghină?" Iar el le-a
zis: „Un om vrăjmaş a făcut aceasta!" Iar slugile i-au zis: „Vrei deci să mergem să o plivim?" Iar el le-a zis:
„Nu, ca nu cumva plivind neghina, să smulgeţi şi grîul împreună cu ea. Lăsaţi să crească amîndouă împreună
pînă la seceriş”1
I

- Ce deosebire este între pilda aceasta şi cea de mai înainte?
- În pilda de mai înainte Domnul vorbeşte de oamenii care nu sînt cu luare-aminte la cuvintele şi
învăţăturile Lui, care se depărtează de El şi lasă în părăsire sămînţă; în pilda aceasta vorbeşte de eretici.
După ce Hristos le-a explicat ucenicilor Săi pentru ce le grăieşte în pilde, le vorbeşte mai dinainte şi de
erezii, ca ucenicii să nu se tulbure.
În pilda semănătorului a vorbit de cei care n-au primit cuvîntul Său; în pilda aceasta spune că l-au
primit şi unii care au stricat învăţătura Sa. Că şi acesta este un vicleşug al diavolului de a strecura în
învăţătura adevărată învăţături greşite, colorîndu-o ca să semene mult cu adevărul, spre a înşela cu
uşurinţă pe cei lesne de înşelat. De aceea Hristos nu o numeşte sămînţă, ci neghină, că seamănă la
înfăţişare cu grîul.
Apoi vorbeşte şi de felul vicleşugului, spunînd: „Pe cînd dormeau oamenii". Nu mică primejdie atîrnă
deasupra conducătorilor credincioşilor; şi mai cu seamă deasupra celor cărora li s-a încredinţat paza semă-
năturilor; dar nu numai deasupra conducătorilor, ci şi deasupra credincioşilor.
Pilda aceasta mai arată că erezia este posterioară adevărului, lucru confirmat şi de desfăşurarea
faptelor. Întîi au fost profeţii, apoi profeţii mincinoşi; întîi apostolii, apoi apostolii mincinoşi; întîi
Hristos, apoi antihrist. Dacă diavolul n-ar vedea ce să imite sau pe cineva împotriva căruia să
uneltească, nici n-ar întreprinde nimic şi nici n-ar şti ce să facă. Aşa însă, pentru că a văzut că o
sămînţă a dat o sută, alta şaizeci, iar alta treizeci, vine pe altă cale. Şi pentru că n-a putut nici să smulgă
seminţele care prinseseră rădăcină, nici să le înăbuşe şi nici să le ardă, unelteşte o altă înşelăciune: aruncă
între seminţele bune seminţele lui.
- Dar prin ce se deosebesc cei care dorm, m-ai putea întreba, de cei ce se aseamănă cu seminţele
căzute pe cale?
- Se deosebesc prin aceea că pe cei care se aseamănă cu sămînţa căzută pe cale i-a răpit diavolul
repede; nici nu i-a lăsat să prindă rădăcină; cu ceilalţi diavolul are nevoie de mai multă viclenie.
Hristos a spus acestea ca să ne înveţe să priveghem neîncetat. „Chiar dacă ai scăpat de vătămările de
mai înainte, ne spune Domnul, mai este şi o altă vătămare. După cum dincolo pieirea îţi venea de la cale,
de la pietriş şi de la spini, tot aşa şi aici pieirea îţi vine de la somn; deci trebuie să stai de pază totdeauna.
De aceea şi spune Domnul: „Cel care va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui”2.
Un lucru ca acesta s-a întîmplat chiar la începăturile Bisericii. Mulţi întîi-stătători ai Bisericii
aducînd în Biserici oameni vicleni - eretici ascunşi - au lăsat cale deschisă unei astfel de uneltiri.
Diavolul nici n-a mai avut nevoie să se ostenească, odată ce a răsădit pe aceia în mijlocul Bisericilor.
- Dar cum e cu putinţă să nu dormi? m-ar întreba cineva.
- Dacă ar fi vorba de somnul acesta al trupului, ar fi cu neputinţă. Dar nu-i vorba de somnul acesta, ci
de somnul voinţei. Şi se poate să nu dormi niciodată cu voinţa. De aceea şi Pavel spunea: „Privegheaţi,
staţi în credinţă"3.
Hristos arată apoi că acest somn al voinţei nu-i numai nefolositor, ci şi vătămător. Diavolul
atunci îşi seamănă sămînţa sa după ce pămîntul a fost lucrat, că nu mai are nevoie de nici o muncă. Tot aşa
fac şi ereticii care îşi răspîndesc otrava lor; şi o fac nu pentru altă pricină, ci de dragul slavei deşarte.

1
Mat ei 1 3 , 2 4 -3 0 .
2
Matei 10, 22.
3
I Corinteni 16,13.
Şi Hristos descrie cu de-amănuntul toată înşelăciunea aceasta nu numai prin cuvintele de pînă acum, ci şi
prin cele ce urmează. Că iată ce spune Domnul: „Cînd a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi
neghina". Aşa fac şi ereticii. La început îşi ascund erezia; dar după ce lumea capătă încredere în ei,
după ce crede în cuvîntul lor, atunci încep să-şi verse otrava.

- Dar pentru ce Domnul aduce în scenă pe slugile care i-au spus stăpînului casei ce se întîmplase în
ţarina sa?
- Ca să aibă prilej să spună să nu-i omoare pe eretici.
Pe omul care a semănat neghină îl numeşte vrăjmaş din pricina vătămării pe care o aduce
oamenilor. Diavolul ne vatămă pe noi; dar originea acestei vătămări nu se datoreşte urii pe care diavolul
ne-o poartă nouă, ci urii pe care o poartă lui Dumnezeu. De aici se vede, dar, că Dumnezeu ne iubeşte pe
noi mai mult decît ne iubim noi pe noi înşine.
Uită-te şi la o altă viclenie a diavolului! N-a semănat neghina sa înainte de semănarea grîului, pentru
că atunci nu putea să piardă pe nimenea, ci cînd toată ţarina era semănată, ca să irosească toată munca
lucrătorului. Diavolul le face pe toate aşa pentru că urăşte pe lucrător.
Uită-te acum şi la dragostea slugilor. Se grăbesc să smulgă neghina, chiar dacă nu o vor face cu băgare
de seamă. Rîvna asta a lor arată grija lor de sămînţă şi urmăresc un singur lucru: nu ca să fie pedepsit cel
care a semănat neghina, ci ca să nu se piardă sămînţa semănată. Că nu pedepsirea aceluia era treaba
care trebuia făcută mai întîi. De aceea slugile urmăresc să îndepărteze răul din ţarină. Dar nici
aceasta n-o urmăresc fără socoteală; că nu-şi îngăduie să se apuce de lucru de capul lor, ci aşteaptă
hotărîrea stăpînului, întrebîndu-1: „Vrei?"
- Ce le răspunde stăpînul?
- Îi împiedică, spunînd: „Nu, ca nu cumva să smulgeţi şi grîul odată cu neghina". Hristos a grăit
aşa pentru a împiedica războaiele, vărsările de sînge, omorurile. Ereticul nu trebuie omorît; o faptă
ca aceasta ar aduce război neîmpăcat în lume.
II
Pentru două pricini opreşte Hristos slugile Sale de a plivi grîul: una, să nu fie vătămat grîul; alta, să fie
osîndiţi cei cuprinşi de această boală de nevindecat. „Deci, spune Hristos, dacă vrei să fie şi ei
pedepsiţi, fără să fie vătămat grîul, aşteaptă timpul potrivit de pedeapsă".
- Ce înţeles au cuvintele: „Ca nu cumva să smulgeţi şi grîul odată cu neghina!"?
- Prin aceste cuvinte Domnul a spus sau: „Dacă veţi ridica armele şi veţi ucide pe eretici, veţi fi siliţi
să ucideţi odată cu ei şi mulţi sfinţi!"; sau: „Se poate ca multe din aceste neghine să se schimbe şi să ajungă
grîu. Deci, dacă smulgeţi neghina înainte de vreme pierdeţi şi neghina care va ajunge grîu, că omorîţi şi pe
cei care poate se vor schimba şi vor ajunge buni". Deci Hristos nu ne opreşte să închidem gura
ereticilor, să le oprim îndrăzneala lor, să risipim adunările şi asociaţiile lor, ci ne opreşte să-i ucidem,
să-i junghiem. Tu însă uită-te la blîndeţea lui Hristos! Nu se mărgineşte numai să hotărască, nici să
oprească, ci dă şi motivele hotărîrii Sale şi ale opreliştii.
- Dar ce se va întîmpla dacă neghina rămîne pînă la treieriş? aş putea fi întrebat.
„Atunci voi zice secerătorilor: „Pliviţi mai întîi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem"4.
Hristos le aduce iarăşi aminte ucenicilor de cuvintele lui Ioan Botezătorul, care îl arătase pe El
Judecător şi le spune: „Atîta vreme cît neghina stă alături de grîu trebuie cruţată; se poate ca şi ea să
ajungă grîu. Dar dacă rămîne neghină, va primi cumplită pedeapsă, că voi spune secerătorilor:
„Pliviţi mai întîi neghina!"
- Pentru ce mai întîi neghina?
- Ca să nu se teamă ucenicii că odată cu neghina este adunat şi grîul.
„Şi legaţi neghina în snopi ca să o ardeţi, iar grîul adunaţi-l în jitniţe"5.
Altă pildă le-a pus lor înainte zicînd:
„Asemenea este Împărăţia Cerurilor grăuntelui de muştar"6.
Pentru că în pilda semănătorului Hristos spusese că trei părţi de sămînţă s-au pierdut şi a scăpat numai
o parte, iar în pilda următoare, că şi pe această sămînţă scăpată de pieire o pîndesc multe şi mari primejdii,
ca să nu spună ucenicii: „Cine şi cîţi vor fi cei credincioşi?", Hristos, prin pilda grăuntelui de muştar,

4
Matei 13,10.
5
Matei 13, 30.
6
Matei 13, 31.
îndepărtează din sufletul lor această frică, ca să le întărească credinţa şi să le arate că predica Evangheliei
se va întinde peste tot. Din pricina aceasta a dat ca pildă grăuntele de muştar, foarte potrivită cu ideea ce
voia să o înfăţişeze.
„Grăuntele de muştar, spune Domnul mai departe, este mai mic decît toate seminţele; dar cînd creşte
este mai mare decît ierburile şi se face pom încît vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ramurile lui"7.
Prin această pildă Hristos a vrut să dea o dovadă de măreţie. „Aşa va fi, spune El, şi cu predicarea
Evangheliei!" Într-adevăr, ucenicii au fost mai slabi decît toţi oamenii, mai mici decît toţi; totuşi predica
lor s-a întins pe toată faţa pămîntului, pentru că mare era puterea din ei.
Acestei pilde Domnul îi mai adaugă şi o altă pildă: pilda cu aluatul.
„Împărăţia Cerurilor este asemenea aluatului, pe care luîndu-l o femeie l-a ascuns în trei măsuri de
făină, pînă ce s-a dospit toată"8.
„După cum puţinul aluat, spune Hristos ucenicilor Săi, a făcut ca şi făina cea multă să se prefacă în
aluat, tot aşa şi voi veţi transforma întreaga lume". Şi uită-te la înţelepciunea lui Hristos! Ia pilde din natură
pentru a arăta că după cum este cu neputinţă ca aceste pilde să nu-şi urmeze cursul lor natural, tot aşa şi
ideile pe care le înfăţişează ele. „Să nu-Mi spună nimeni dintre voi, spune Domnul ucenicilor Săi, ce vom
putea noi, doisprezece oameni, în faţa unei mulţimi atît de mari? Tocmai amestecul vostru în această
mulţime şi nedepărtarea voastră de ea vor face să strălucească puterea voastră. Ca şi aluatul; atunci
dospeşte frămîntătura, cînd este alături de făină; şi nu atît alături, ci cînd se amestecă cu făina - că
Domnul n-a spus: „l-a pus", ci: „l-a ascuns" tot aşa şi voi cînd vă veţi lipi şi vă veţi uni cu cei ce vă
poartă război, atunci îi veţi birui. Şi după cum aluatul se afundă în făină, dar nu se pierde, ci încetul cu
încetul face ca toată făina să aibă aceeaşi putere ca şi el, tot aşa va fi şi cu predica voastră. Să nu vă temeţi
că v-am spus că vor veni peste voi o mulţime de necazuri şi supărări. Aşa veţi străluci şi-i veţi birui
pe toţi".
Prin trei măsuri de făină Hristos a vrut să arate că e vorba de mult. Că se ştie că numărul acesta se
întrebuinţează pentru a desemna mulţimea, multul.
Să nu te minunezi că Domnul a amintit de grăuntele de muştar şi de aluat cînd a vorbit de Împărăţia
Cerurilor! Vorbea cu nişte oameni fără ştiinţă de carte, cu nişte oameni de rînd, cu nişte oameni care aveau
nevoie de astfel de pilde pentru a fi cîştigaţi. Atît erau de nepricepuţi, încît chiar după toate acestea aveau
nevoie de multă tîlcuire.
Unde sînt, dar, păgînii? Să cunoască puterea lui Hristos, privind la adevărul lucrurilor! Să I se închine
Lui pentru două pricini: şi pentru că a spus mai dinainte că Evanghelia se va răspîndi pe tot pămîntul, şi
pentru că s-au împlinit cuvintele Lui. Că Hristos este Cel Ce a pus puterea în aluat. De aceea a şi
amestecat pe cei ce cred în El cu mulţimea oamenilor ca să dăm şi celorlalţi priceperea noastră.
Nimeni să nu pună vină pe puţinătatea celor credincioşi! Mare este puterea predicii! Frămîntătura
dospită ajunge pe viitor aluat. Şi după cum scînteia când cade pe lemne le aprinde şi pe acestea şi
mai aprinde şi altele, tot aşa cu predicarea Evangheliei.
- Dar Hristos n-a vorbit de foc, ci de aluat. Pentru ce oare?
- Pentru că focul singur nu poate face nimic dacă nu are şi lemne; pe cînd aluatul săvîrşeşte totul prin
el însuşi.
Dacă doisprezece9 oameni au plămădit toată lumea, gîndeşte-te cît de păcătoşi şi de răi sîntem noi,
cînd nu putem aduce la credinţă pe cei ce au rămas, deşi sîntem atît de mulţi, deşi sîntem destul aluat
pentru a plămădi mii de lumi.
III
Mi s-ar putea însă spune:
- Aceia au fost apostoli!
- Şi ce-i cu asta? N-au trăit şi ei cum trăieşti şi tu? N-au crescut şi ei în oraşe? Nu s-au bucurat de
aceleaşi lucruri? N-au avut şi ei cîte o meserie? Erau, oare, îngeri? S-au pogorît din cer?
- Nu, dar au făcut minuni!
- Nu minunile i-au făcut pe ei minunaţi! Pînă cînd vom întrebuinţa minunile făcute de apostoli
ca scuză pentru trîndăvia noastră? Uită-te la ceata sfinţilor. Nu strălucesc datorită minunilor. Mulţi

7
Matei 13, 32.
8
Matei 13, 33.
9
De aici începe partea morală: Despre apostoli şi despre toţi sfinţii. Ei au strălucit mai mult prin viaţa şi virtutea lor şi prin
harisme. Cea mai bună virtute este dragostea şi milostenia; ele biruie fecioria.
au izgonit demoni, dar pentru că au săvîrşit fărădelegi, n-au ajuns minunaţi, ci chiar au fost
pedepsiţi.

- Atunci, ce i-a făcut mari pe apostoli?

- Dispreţul averilor, dispreţul slavei, despărţirea de toate grijile şi afacerile lumeşti. Dacă n-ar fi făcut
asta, ci ar fi fost robii patimilor, chiar dacă ar fi înviat mii de morţi, n-ar fi avut nici un folos, ci ar fi fost
socotiţi nişte şarlatani. Aşa că viaţa omului îl face pe om strălucit. Ea atrage harul Duhului. Ce minune
a făcut Ioan Botezătorul, cel care a adus la pocăinţă atîtea oraşe? Că n-a făcut nici o minune, ascultă-1 pe
evanghelist: „Ioan n-a făcut nici o minune"10. Prin ce a ajuns Ilie minunat? Nu prin îndrăznirea lui faţă de
împărat? Nu prin rîvna lui faţă de Dumnezeu? Nu prin sărăcia lui de bunăvoie? Nu datorită cojocului,
peşterii şi munţilor? Minunile le-a făcut după toate acestea! L-a văzut, oare, diavolul pe Iov făcînd minuni
şi s-a minunat? Nici o minune. Dar Iov avea o viaţă strălucită şi o răbdare mai tare ca oţelul. Ce minune a
făcut David, pe cînd era încă tînăr, ca să spună Dumnezeu despre el: „Am găsit pe David, fiul lui lesei,
bărbat după inima Mea"11? Ce mort au înviat Avraam, Isaac sau Iacov? Ce lepros au curăţit? Nu ştii că
minunile ne vatămă de multe ori dacă nu sîntem treji la minte? Din pricina asta mulţi corinteni s-au
dezbinat între ei12; din pricina asta mulţi romani s-au mîndrit13; din pricina asta Simon Magul a fost scos
din rîndul creştinilor14; din pricina asta n-a fost primit în rîndul ucenicilor cărturarul care dorea să meargă
după El şi a auzit din gura Domnului: „Vulpile au vizuini, iar păsările cerului cuiburi"15. Fiecare din
aceştia au căzut şi au pierit pentru că doreau să-şi agonisească de pe urma minunilor unul averi, iar altul
slavă. Sîrguinţa de a duce o viaţă curată, dragostea de virtute nu numai că nu dau naştere la o
dorinţă ca aceasta, ci chiar o stîrpesc dacă este. Ce le-a spus Hristos ucenicilor Săi cînd le-a dat
porunci? Le-a spus: „Faceţi minuni ca să vadă oamenii!"? Deloc! Dar ce? „Aşa să lumineze lumina
voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din
ceruri"16. Lui Petru nu i-a spus: „Dacă Mă iubeşti, fă minuni!", ci: „Paşte oile Mele"17. Totdeauna Hristos
îl preferă pe Petru împreună cu Iacov şi cu Ioan înaintea tuturor celorlalţi ucenici. Spune-mi, pentru ce îi
preferă pe aceştia? Din pricina minunilor făcute de ei? Nu! Pentru că toţi apostolii la fel au curăţit leproşi,
au înviat morţi şi tuturor la fel le-a dat aceeaşi putere. Din ce pricină, dar, aceşti trei apostoli erau mai
presus de ceilalţi? Din pricina virtuţii sufletului lor! Vezi, dar, că totdeauna este nevoie de viaţă curată şi
de arătarea ei prin fapte. „Din roadele lor îi veţi cunoaşte pe ei"18, spune Domnul.
IV
În ce constă viaţa noastră? Oare în facerea de minuni sau într-o vieţuire virtuoasă? Negreşit că într-o
vieţuire virtuoasă. Minunile aici îşi au originea şi la aceasta duc. Omul cu viaţă virtuoasă atrage asupra lui
harul facerii de minuni; iar cel care primeşte acest har, pentru aceea îl primeşte ca să îndrepte viaţa altora.
Că şi Hristos pentru aceasta a făcut minunile acelea, ca prin ele să fie vrednic de credinţă, ca să-i atragă la
El pe oameni şi să-i facă să ducă o viaţă virtuoasă. De aceea şi Hristos vorbeşte mai mult de viaţa
virtuoasă. Şi nu Se mărgineşte numai la minuni, ci ameninţă cu iadul, făgăduieşte Împărăţia Cerurilor, pune
acele legi minunate şi face totul pentru viaţa virtuoasă, ca să facă pe oameni îngeri. Dar pentru ce spun că
Hristos face totul în acest scop? Spune-mi, dacă ţi s-ar da să alegi între a învia morţi în numele Lui şi a
muri pentru numele Lui, ce ai alege? Nu-i aşa că ai alege moartea pentru numele Lui? Pentru ce? Pentru că
învierea morţilor e minune, pe cînd moartea pentru Hristos, faptă. Dacă ţi s-ar da să alegi între puterea
de a preface paiele în aur şi puterea de a dispreţui averile, cum dispreţuieşti paiele, n-ai alege, oare, puterea
de a dispreţui averile? Şi pe bună dreptate, că pe oameni puterea aceasta îi uimeşte mai mult. Dacă oamenii
ar vedea că se pot preface paiele în aur, ar dori şi ei, ca Simon Magul, să aibă această putere şi ar creşte în

10
Ioan 10, 4.
11
I Regi 13, 14; Fapte 13, 22.
12
I Corinteni 1, 10-12.
13
Romani 2, 1-5.
14
Fapte 8, 9-23.
15
Matei 8, 20.
16
Matei 5, 16.
17
Ioan 21, 15.
18
Matei 7, 16.
ei şi mai mult dragostea de averi; dar dacă ar vedea că toţi nesocotesc şi dispreţuiesc aurul ca pe paie, ar
scăpa de această boală.
Vezi, dar, că viaţa virtuoasă ne este de mai mult folos? Şi eu nu numesc viaţă virtuoasă postul, nici
îmbrăcatul cu sac şi nici culcatul pe cenuşă, ci dispreţul averilor - aşa cum trebuie dispreţuite -,
milostenia, împărţirea pîinii tale cu cel sărac, înfrînarea mîniei, alungarea slavei deşarte, stîrpirea
invidiei. Aşa ne-a învăţat şi Hristos: „învăţaţi de la Mine, ne spune El, că sînt blînd şi smerit cu inima"19.
N-a spus: „Că am postit", deşi putea spune, că a postit El patruzeci de zile20, dar n-o spune, ci spune: „Că
sînt blînd şi smerit cu inima". Şi iarăşi, cînd i-a trimis pe apostolii Săi la propovăduire nu le-a spus:
„Postiţi!", ci: „Mîncaţi tot ce vi se pune dinainte!"21. Cînd însă a fost vorba de bani, le-a cerut multă
purtare de grijă, spunînd: „Să nu aveţi aur sau argint, nici aramă în cingătorile voastre"22. Nu spun
acestea, defăimînd postul, - Doamne, fereşte! -, ci lăudîndu-l foarte. Dar sufăr cînd vă văd că
neglijaţi toate celelalte virtuţi şi socotiţi că postul vă este de ajuns pentru mîntuire; şi doar postul
este cea mai mică parte din corul virtuţilor. Cea mai mare virtute este dragostea, bunătatea,
milostenia. Aceste virtuţi depăşesc chiar virtutea fecioriei. Deci, dacă vrei să fii egal cu apostolii, nimic
nu te împiedică! E de ajuns numai să săvîrşeşti virtutea dragostei şi nu eşti întru nimic mai mic decît
apostolii. Nimeni, dar, să nu umble după minuni! Demonul suferă cînd este izgonit din trup, dar cu mult
mai mult suferă cînd vede sufletul scăpat de păcat. Că păcatul este marea lui putere. Pentru aceasta a murit
Hristos, ca să-i sfărîme această putere. Păcatul a adus pe pămînt moartea. Din pricina păcatului toate se
întorc pe dos. Ai stîrpit păcatul? Ai tăiat tăria diavolului, i-ai strivit capul, i-ai zdrobit toată puterea lui, i-ai
împrăştiat oastea lui şi ai făcut o minune mai mare decît toate minunile. Cuvintele acestea nu sînt ale mele,
ci ale fericitului Pavel. După ce Pavel a spus: „Rîvniţi harurile cele mai bune şi vă arăt o cale încă şi mai
înaltă"23, n-a vorbit de facerea de minuni, ci de dragoste, rădăcina tuturor virtuţilor. Aşadar dacă săvîrşim
această virtute şi toată filozofia pe care ea o cuprinde, nu vom avea nevoie deloc de minuni. După cum
dacă ne lipseşte dragostea, nu cîştigăm nimic cu facerea de minuni.
Gîndindu-ne, dar, la toate acestea, pe temeiul cărora apostolii au ajuns mari, să le rîvnim viaţa. Prin ce
au ajuns apostolii mari? Ascultă-l pe Petru, care spune: „Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie! Ce va
f i , oare, nouă?"24. Ascultă-L şi pe Hristos, Care spune: „Veţi şedea pe douăsprezece tronuri"25; şi:
„Oricine a lăsat casă sau fraţi sau tată sau mamă va primi însutit în veacul acesta şi viaţă veşnică va
moşteni"26.
Dezlipindu-ne, dar, de toate cele lumeşti, să ne afierosim lui Hristos ca, după cuvîntul Lui, să ajungem
egali cu apostolii şi să ne bucurăm de viaţa veşnică, pe care, facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobîndim cu
harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea în vecii vecilor,
Amin.

19
Matei 11, 29.
20
Matei 4, 2.
21
Luca 10, 8.
22
Matei 10, 9.
23
I Corinteni 12, 31.
24
Matei 19, 27.
25
Matei 19, 28.
26
Matei 19, 29.