You are on page 1of 5

Cea mai mare nebunie

De Traian Dorz

Odată, nişte oameni credincioşi stăteau de vorbă, întrebându se şi spunându-
şi despre lucrurile duhovniceşti.În vorbirile lor, ajunseseră la folosul şi
deşertăciunea vieţii acesteia de pe pământ.
După multe istorisiri şi sfaturi spuse de unii altora fie din cele trăite de ei înşişi,
fie din cele auzite de pe la alţii sau citite de prin cărţi, unul dintre ei pusese
celorlalţi următoarea întrebare:
– Fraţilor, după toate cele pe care le auzirăm din câte ne am spus unii altora sau din
întâmplările pe care le-am văzut noi cu ochii noştri în scurta noastră viaţă
trecătoare, spuneţi-mi: care credeţi voi că este cea mai mare nebunie?
Unul dintre ei zise:
– Cea mai mare nebunie eu cred că este să amâi pe mâine ceea ce trebuie să faci
astăzi.
Şi le povesti întâmplarea unui om care, auzind la biserică îndemnul Domnului:
„Astăzi, dacă auziţi chemarea mântuirii, nu vă împietriţi inimile…“, îşi zise: Da,
trebuie neapărat să mă predau şi eu Domnului, dar voi face acest lucru duminica
viitoare…
Însă, plecând de la biserică, n-a mai ajuns nici până acasă, căci a fost călcat de
nişte cai speriaţi şi a murit pe loc.
Acesta a murit pierdut, fiindcă a amânat lucrul care trebuia să-l facă neapărat
atunci. Iată cea mai mare nebunie.
Al doilea zise:
– Nebunia cea mai mare cred eu că este aceea de a te crede stăpân veşnic pe averile
tale şi de a nu face cu ele binele pe care îl poţi astăzi. Căci, din dragostea faţă de
avuţiile trecătoare, nu faci bine celui nenorocit care vine şi te roagă, având nevoie
de ajutorul şi mila ta.
Şi le povesti şi acesta cazul unui mare bogătaş care avea tot felul de avuţii şi la
care a venit un frate al său împovărat de greutăţi şi i-a cerut un ajutor.
– Am să-ţi dau, îi zise bogătaşul, dar nu atâta cât îmi ceri tu. Şi pe urmă, nu acum.
Mai aşteaptă până atunci… şi atunci…
Noaptea însă a izbucnit un foc, iar bogatul n-a mai putut să-şi salveze nimic
din toate bunurile lui – decât viaţa sa, pe care şi-a sfârşit-o în cea mai mare
nefericire.
Al treilea zise:
– Eu cred că nebunia cea mai mare este să dispreţuieşti înştiinţarea pierzării.

l-a înfiat şi l-a pus moştenitor al avuţiilor lui. iar el n-a mai mers la uşa lui Dumnezeu. fiindcă lui i se părea că nu există nici o primejdie. Dar. acum vă voi spune şi eu care este. Iată. mare şi gras. am să v-o povestesc numaidecât: Era odată un om foarte bogat. bogatului i se lipea tot mai mult inima de ele şi i se dezlipea de semenii săi şi de Dumnezeul său. cred că tot ce aţi spus voi este întru totul adevărat. săracii n-au mai venit la uşa lui. ca cel mai mare nebun. l-a lăsat să moară acolo de foame şi de singurătate. câte o mare nebunie. Făcea pe atunci multe fapte de milostenie semenilor săi şi căuta să umble în curăţie de cuget în toate căile lui faţă de Dumnezeu. după părerea mea. Pe toate câmpiile păşteau turmele lui. Cred că fiecare dintre cele arătate de voi sunt. fraţii mei. închizându-l într-una din case. a venit şi peste el pedeapsa lui Dumnezeu. Al patrulea zise: – Eu cred că cea mai mare nebunie este aceea de a-l batjocori pe binefăcătorul tău când nu mai ai nevoie de el. într-adevăr. Şi a murit în închisoare. pe când era copil sărac. Şi care totdeauna sfârşesc rău. Pe toate mările pluteau corăbiile lui de negoţ.Şi le povesti şi acesta întâmplarea unui nesocotit care dormea într-un loc plin de tot felul de şerpi veninoşi. nebunul a început să-l dispreţuiască pe binefăcătorul lui şi. Dar. Al cincilea zise şi el: – Eu cred că nebunia cea mai mare este să vorbeşti despre Dumnezeu. Dar nu după multă vreme. de care se pot întâlni destui. când a ajuns avut. Dar el râdea nepăsător. Ajunsese mai bogat decât toţi oamenii din ţara lui. ca unul care făcea cea mai mare nebunie. A fost judecat şi osândit. întâmplarea din care se vede şi mai bine aceasta. I s-a descoperit mârşăvia. nebunia cea şi mai mare decât toate. Dar bogatul acesta. Atunci al şaselea zise: – Eu. Mulţi trecători grăbiţi l-au înştiinţat despre primejdiile acestui loc şi l-au chemat să se ridice să plece de acolo înainte de a i se întâmpla răul şi pieirea. În toate părţile. în orice vreme şi în orice loc şi astăzi. dar să slujeşti diavolului. Şi le povesti şi acesta despre un om de care. Dar. de foame şi de singurătate. i-a fost cuiva milă. Până când. pe malul unei ape plină de crocodili. pe măsură ce i-au sporit averile. fusese credincios. Şi averile lui creşteau. la rândul meu. numai . Şi le povesti şi acesta o mulţime de întâmplări cu astfel de nebuni. la început. Pe la toate târgurile erau numai mărfuri de ale lui. Sigur că a pierit curând.

aş putea zidi o sută de case de nenorociţi. o sută de zile.slugi ale lui… În capitala ţării. scumpe covoare. căci eu nu mă tem de nimeni. Şi se trufi nebuneşte faţă de Dumnezeu. în o sută de oraşe. Bogăţia este puterea cea mai mare. Am aici atâta aur. de spitale şi de orfelinate. Apoi: -Iată. Iar acela sunt eu. Ce mi-ar putea face El. cât să mă hrănesc veşnic din el… În felul acesta. Dacă ar fi să ascult de cei care mă înştiinţează că voi pieri în curând. Apoi: -Iată. îndemnându-mă să-mi câştig. Şi cine este cel mai puternic. cu lacăte şi zăvoare grele.Atunci lăsa totul. tot deschizând şi închizând cu grijă uşile şi zăvoarele lui cele grele. el le purta totdeauna la sine. aş putea clădi o sută de biserici. când mă lăsam atât de uşor amăgit de fleacurile credinţei în Dumnezeu… Sau de lacrimile leneşilor de săraci… Sau de sfaturile celor care lăcomeau la avutul meu. scotea cheile. de foame nu mă tem. chiar dacă ar fi? -De lipsuri nu mi-e frică. apoi pipăindu-l cu mâinile lui lacome. Dintr-o cămară trecea în cealaltă şi tot aşa. scumpă perdea de aur. care poate face ceea ce vrea. strânse într-o legătură. . nu cumva să vină cineva să-i vadă avuţiile sau să i le ia. care m-au ajutat pe mine cândva. palatul cel mai mare era al lui. se cobora în pivniţele sale. De acolo o lua iarăşi înapoi. Eu fac ce vreau şi nimeni nu-mi poate sta împotrivă. Adeseori îi venea un dor puternic să-şi vadă avuţiile de care era atât de lipită inima lui. zise: -Iată. numai din preţul tău. oprindu-se lângă aurul lui. bogătaşul îşi strânsese toate avuţiile acestea aici. tot rândul pivniţelor mari erau pline de aurării şi argintării. iar bunurile mele le vor lua alţii… -Dar eu acum nu mai sunt prostul de altădată. acela este Dumnezeu. până la cea din urmă. le închisese cu uşi puternice de fier. prin faptele dărniciei. aş putea hrăni o sută de săraci. Şi sub palatul lui. Acela este Dumnezeu. inima bogătaşului nebun se împietri cu totul faţă de nevoile semenilor. acela este şi cel mai puternic. scumpă cutie. deschidea pe rând fiecare uşă. Nu este alt Dumnezeu mai mare ca mine. chiar dacă ar fi să vină orice nenorociri peste lume. apoi o închidea grăbit în urma lui. De haine şi de covoare. Aici este cerul sau iadul. fără a se despărţi de ele niciodată. privind cu ochi sclipitori la strălucirea cea rece a aurului. avuţia cerească… -Ce avuţie cerească? zise el mai departe. De tot felul de scule şi bani de aur şi de pietre scumpe. Nici chiar de Dumnezeu. numai din voi. Cel care este mai bogat. numai din aurul tău. ale căror chei. În fiecare loc stătea prelung. Într-o zi. Ca să fie sigur că nu i le va lua nimeni şi că nu va duce niciodată lipsă de nimic. fără a-i putea sta cineva împotrivă.

Începu să strige. să bată cu pumnii în uşa grea de fier. Dar cheile nicăieri. îl îngheţă de groază. care se închideau una după alta în urma lui. cu cheile rămase dincolo. vorbea singur.Dar plata nebuniei lui nu întârzie mult şi într-o zi veni. fără să-şi dea seama.dar nimeni nu auzea urletele lui zadarnice. Toţi cei de afară gândeau în timpul acesta: ce fericit trebuie să fie acum bogătaşul acesta care are atâtea avuţii!… Trecuseră o sută de zile şi o sută de nopţi. Atunci îşi aduse aminte că legătura de chei a rămas în uşă dincolo. aurul privea la el cu nişte sticliri de bucurie satanică. îngrozit la gândul iadului. Primejdia unei morţi de foame aici. lumea departe. după ce îl aşteptaseră şi îl căutaseră peste tot. iar întunericul deveni dintr-o dată iadul cumplit. care se închise puternic în urma lui. ştiind că nu mai are altă uşă. mănâncă aur! Ţi-e sete? Na. lăudându-se şi tru¬findu-se. lăsă cheile pe dinafară. Iată cum: În ziua aceea. Astfel. departe de oricine şi unde nu poate afla nimic de mâncare. Parcă îi spunea: – Te-ai crezut mai tare ca Dumnezeu!… Ai zis că nu te temi că vei muri de foame! Ai spus că eşti mai puternic ca oricine! Ai gândit că faptele credinţei şi binefacerile milei sunt nebunii! Acum iată cine eşti! Şi încă vei vedea ce vei fi! Ţi-e foame? Na. Bogătaşul urla. trecând dintr-o cămară în alta. După ce îşi privi şi îşi pipăi îndelung şi cu dragoste aurul cu sclipiri reci şi ucigaşe. Aici era adânc sub pământ. împinse uşa. O slabă rază de speranţă mai avu gândindu-se că cineva din ai lui va veni să-l scoată înainte de a muri de foame. lua cheile şi împingea uşile. să urle. pereţii groşi. bea aur! Ţi-e frig? Na. Dar. pierzând orice nădejde şi orice frică de el. Cei din familia lui. iar uşa s-a închis. Vru să iasă şi îşi căută în buzunar cheile. încălzeşte-te de aur! Făclia se stinse de tot. unde îşi avea cele mai scumpe comori din aur şi argint. porţile puternice. simţi că trupul îi este cuprins de fiori de frig. Un cutremur de spaimă îi scutură tot trupul. . au pornit să spargă una după alta uşile cămărilor lui din pivniţa cu aur.Deschidea zăvoarele. în pereţii groşi de piatră… Dar în zadar. mergând ca de obicei în pivniţele lui să-şi vadă iarăşi aurul – idolul sufletului său. ajungând la cea din urmă uşă. plină de batjocură şi de nepăsare. La lumina tot mai slabă a făcliei care se topea.

zise primul dintre ei.Când au ajuns la ultima uşă. Şi cine face aceste lucruri săvârşeşte nebunia cea mai mare. zise omul. Doamne. În colţul întunecos. apoi să se încreadă în ele atât de mult. cu inimile cutremurate de pierderea atâtor suflete pe care le înşală diavolul să cadă în tot felul de nebunii. privind la fraţii săi. ci vor fi plini de blândeţe. Acela se îngâmfă împotriva lui Dumnezeu şi vorbeşte cu făţărnicie şi cu dispreţ despre lucrurile sfinte. Slăvit să fie Domnul! . de înţelepciune şi de dreptate în toate legile şi poruncile lor. mort de foame şi de groa- ză. încât devine nepăsător faţă de durerile semenilor săi şi dispreţuitor faţă de Dumnezeu.Pentru că omul care L-a cunoscut o dată pe Dumnezeu. trăind în nebunia nepăsării lui.Eu cred că aceasta este cea mai mare nebunie. ai milă de noi şi izbăveşte-ne. să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ferească de orice nebunie. căci aceasta duce totdeauna la cea mai grabnică şi mai îngrozitoare pierzare. iar după aceea ajunge să-şi lipească inima de lucrurile lumii acesteia. Şi nu lăsa. Acela amână sau dispreţuieşte împlinirea voii lui Dumnezeu. Te rugăm. dar îi vor ajuta cu iubire pe toţi cei neputincioşi. căci aceştia nu vor nedreptăţi niciodată. fraţilor. Doamne. Nu lăsa. iar unul se rugă: Preaîndurat şi Puternic Dumnezeul nostru. Îngenuncheară cu toţii. Ci tuturor oamenilor dăruieşte-le. Acela se crede stăpân veşnic pe averile acestea trecătoare şi nu-i face din ele parte nici unui nefericit. acela săvârşeşte toate nebuniile cu putinţă. ci ajută cu ele oriunde este nevoie. Doamne. Toate acestea fac din acela cel mai mare nebun. bizuindu-se numai pe puterea şi pe avuţia sa. au intrat. să se îmbogăţească pe pământ decât oamenii darnici şi milostivi. Izbăveşte-i pe toţi cei care au gustat fericirea trăirii cu Tine şi nu-i mai lăsa. – Veniţi. Amin. să cadă niciodată în înşelăciunile felurite ale diavolului. îl găsiră pe bogătaşul cel mai nebun. pe nimeni să cadă în nebunia de a se ridica împotriva Ta. au văzut cheile şi. . să stăpânească lumea decât oamenii cei iubitori şi înţelepţi. deschizând. Doamne. să ajungă puternici şi înălţaţi pe lume decât oamenii cei smeriţi şi buni. căci aceştia nu vor asupri pe nimeni. dar mai ales de aceasta din urmă. o minte sănătoasă şi o inimă curată. Doamne. cu care fiecare este fericit şi îi poate face fericiţi şi pe cei din jurul său. căci aceştia nu ţin averile lor pentru ei înşişi. Acela dispreţuieşte înştiinţările şi aruncă înapoia lui sfaturile bune. Doamne. Şi nu lăsa. Nu lăsa.