You are on page 1of 20

Nu investi

în viaţa de acum!
Cuprins
Desprinde-te creştine din al trăirii haos,
Cu frământări ce nu aduc răspuns.
Există drumul tău către Emaus,
Ai pribegit până acum de-ajuns!
3 Editorial
Biruitorii fiarei (Apocalipsa 15.2) – Editorii
Zac înăuntru-ţi gânduri rătăcite,
Tăcută conştiinţa doarme greu,
Trezeşte-o prin cuvinte negrăite,
Pe care le inspiră Dumnezeu! 4 Închinători în duh şi-n adevăr
Răspunsuri la întrebările Cincizecimii
Nu da valoare clipei efemere, (partea I) – Daniel Grigoriciuc
Făcându-ţi scop din „a avea”, „a fi”,
Nu pune preţ pe ce-i aici şi piere,
Zideşte fapte ce vor dăinui!
6 Principii sfinte

Înlătură şoptirile străine, Când Dumnezeu tace – Eugen Micurescu
Care insistă astăzi să trăieşti,
Priveşte-n jurul tău, priveşte-n tine,
Ca să-nţelegi, spre cer să năzuieşti!
8 Doctrine biblice
Păşi-va lângă tine pe cărare, Rămăşiţa lui Dumnezeu (Israel) –
Mântuitorul tău, Isus Hristos. Simion Buzduga
Primeşte-l, după atâta căutare,
Îţi va schimba viaţa bucuros!

Avea-vei multă dragoste de semeni,
10 Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm

Rodire sfântă, ...caracter ceresc, Scrisoarea a XXIV-a – Zaharia Bica
Vei deveni din zi în zi asemeni,
Învăţătorului dumnezeiesc!

Şi toată veşnicia viitoare, 12 Statutul spiritual şi moral al creştinului
Va fi şi-a ta, fără sfârşit de drum... Sărbătorirea zilelor onomastice şi a zilelor de
Deşarta e trăirea trecătoare, naştere – Iosif Anca
Nu investi în viaţa de acum!

Nelu Popa
16 Alternative
Fondurile necesare editării şi distribuirii re- Două lighene – Samoil Fedur
vistei „Dragoste pentru Adevăr”, provin din
donaţii din ţară şi străinătate. Cei care do-
resc să sprijine această lucrare pot face
depuneri în contul Asociaţiei Creştine de cari-
tate Gosen 2511.1-1584.1/ROL COD IBAN: 19 Experienţe
RO91RNCB1200000015840001 sau 2511.1-1584.2/ Vindecată în casa Domnului – V. A.
EUR, COD IBAN: RO64RNCB1200000015840002
deschis la BCR, Arad, care are ca obiect de ac-
tivitate doar educaţia creştină.

Vă mulţumim în Numele Domnului Isus!
Colectivul de redacţie
ISSN: 1841-1185
Biruitorii fiarei
Apocalipsa 15.2
În ultima vreme, se face referire la slujitorii care, Istoria evreilor prezentată în raport cu planul
din diverse motive şi „slăbiciuni”, au colaborat cu lui Dumnezeu şi stările lor vinovate, descrisă în
Securitatea. Noi nu ne-am propus să ne constituim nici sinteză în Ezechiel 20, arată că poporul a fost la fel
în acuzatori, nici în apărători, ci vrem să folosim ocazia de vulnerabil în robia egipteană, ca şi în pustie sau
analizei trecutului, pentru a ne corecta prezentul şi în Canaan. Profetul constată, prin Duhul, că doar
pentru a nu ne fi afectat viitorul. îndurarea Domnului, Numele Lui, au făcut ca ei să
Se poate afirma că lucrarea ateismului şi a mai existe. Dacă Biserica a trecut prin comunism, va
comunismului a fost un „corn” sau un „cap” al fiarei „cu rezista şi acum, dar numai ca o rămăşiţă (citiţi articolul
zece coarne şi şapte capete” (Apocalipsa 13:1), însă „Rămăşiţa lui Dumnezeu – Israel”). Cu adevărat
acesta s-a „frânt” (o altă expresie profetică). Dar care „biruitorii fiarei” vor fi îndreptăţiţi şi învredniciţi să cânte
este acţiunea celorlalte dimensiuni ale lucrării acelui în faţa tronului lui Dumnezeu, împreună cu fiinţele care
„mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi au rămas fidele Creatorului, în vremea când balaurul
şapte cununi împărăteşti pe capete”? (Apocalipsa era în „prima fază” a distrugerii, printre îngeri.
12:3). Înţelepciunea, în călăuzirea Duhului, în lumina Noi, slujitorii, în primul rând, în colaborare
Sfintelor Scripturi ne va determina să observăm şi cu tot poporul Domnului, trebuie să veghem, să
celelalte metode diabolice de distrugere a poporului lui identificăm corect toţi inamicii, apoi să ne luptăm
Dumnezeu. „Biruitorii fiarei” nu sunt cei ce n-au cedat cu toată puterea, după cum este scris: „Încolo,
în faţa presiunilor şi şantajului, ci acei care rezistă fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
la toate provocările balaurului, care lucrează prin Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să
diverse fiare şi profeţi mincinoşi. Drept dovadă, au fost puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci
credincioşi care au suportat bătăi şi chiar închisoare noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci
pe vremea comunistă şi apoi s-au lăsat de credinţă şi împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva
au murit departe de Dumnezeu. Apoi, de la revoluţie stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva
sunt douăzeci de ani, în care lucrurile au mers în duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea,
diverse direcţii greşite fără Securitate, fiind cauzate luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi
de lucrarea altor „capete” la fel de demonice. Să nu împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare,
pierdem vremea, prea mult, cu schingiuirea lupului după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata, deci, având mijlocul
împuşcat şi înşirarea blănurilor, pentru a constata încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
dacă sunt de oaie sau de lup, în timp ce alţi lupi ne având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
răpesc alte oi. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei,
Atunci exista un control sever la graniţă, fiind cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale
interzise în primul rând literatura creştină şi cea celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care
pornografică. Acum avem Biblii şi media creştină, fără este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea,
nicio cenzură măcar, dar libertatea a adus o mulţime prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi
de erezii şi învăţături false, pe care alţi slujitori în prim- la aceasta, cu toată stăruinţa şi rugăciune pentru toţi
plan au acceptat-o, deşi Biblia spune: „Dacă vine sfinţii” (Efeseni 6:10-18).
cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să
nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: «Bun venit!»” Căci Editorii
cine-i zice: «Bun venit!» se face părtaş faptelor lui rele”
(2 Ioan 1:10-11). În prezent, imoralitatea face ravagii
prin adunări şi vinovaţi suntem noi, răpuşi de un alt
„corn” al aceleiaşi fiare. În trecut nu se puteau face
tabere creştine, căci participanţii erau împrăştiaţi de
urgenţă, dar acum atmosfera din aceste întâlniri
seamănă cu cea din tabăra unde se
turnase „viţelul lui Aaron” . Adevăr
spunea un securist „inspirat” către
un credincios chemat în anchetă:
„Eu v-aş lăsa liberi şi voi singuri aţi
lăsa-o mai moale cu pocăinţa”. 3
„La început era Cuvântul...”
(Ioan 1:1)
Partea 1 Dumnezeu” (Romani 10:17), Cuvânt explicat de cei
„Ce vrea să zică aceasta?” trimişi să-L propovăduiască.
Prima întrebare: „Ce vrea să zică aceasta?”,
În ziua Cincizecimii, s-au pus două întrebări din a apărut în mod spontan datorită evenimentului
partea audienţei, iar răspunsurile date atunci, sunt neaşteptat care efectiv a surprins audienţa venită
grăitoare chiar şi astăzi. Prima: „Ce vrea să zică să participe la sărbătoarea iudaică de peste an.
aceasta?” (Fapte 2:12), surprinde nevoia de înţelegere, Niciun participant, oricât de zelos ar fi fost, excluzându-i
care primează oricum oricărei dorinţe de a trăi personal poate pe cei care aveau să constituie grupul-nucleu al
realităţile spirituale explicate, dorinţă reflectată în cea zilei, nu se gândea că va avea loc ceva diferit, la acel
de-a doua întrebare pusă în acel cadru: „Fraţilor, ce moment sărbătoresc în care au venit să comemoreze
să facem?” (Fapte 2:37b). Ordinea în care au fost puse evenimente din istoria evreilor şi să împlinească astfel
cele două întrebări ne provoacă şi astăzi la o clarificare o poruncă divină expresă. Motivând o dedicare normală
prealabilă, inteligibilă şi argumentată a conceptelor şi ritualică faţă de Dumnezeu, ei mergeau în virtutea
creştine. Doar după această fază, este logic să recurgem inerţiei religioase, care nu promitea nimic mai mult
la o prezentare a condiţiilor de ordin uman, care conduc decât a fost în anii precedenţi.
la o experimentare proprie a ceea ce creştinismul Poate că doar unii mai erau încă învăluiţi de gânduri,
promite. Şi unele dintre scrisorile pauline urmează datorită unor evenimente recent consumate în Ierusalim.
acest tipar: întâi se expun adevărurile spirituale, apoi Auziseră şi cei veniţi de departe despre un anume
aplicaţiile care derivă din ele. De fapt, ca oameni, Isus galileeanul, care făcuse câţiva adepţi printre nişte
nu putem reacţiona corect decât după ce auzim şi pescari şi alţi câţiva evrei. Despre acel Isus care a fost
înţelegem clar: „Astfel credinţa vine răstignit, iar acum, culmea, se mai zvonea că ar fi înviat
în urma auzirii, iar auzirea şi că unii L-ar fi văzut chiar. Însă preoţii, cărturarii
vine prin Cuvântul lui şi unii din norod voiau să se aştearnă repede
uitarea peste cele petrecute. Era ca şi cum
ar fi vrut să se scuture de un vis urât
care persista cu încăpăţânare încă, în
amintire. Dar iată că, în mod spontan şi
extrem de evident, ba chiar şocant, are
loc ceva aparent inexplicabil.

„...astfel de
închinători doreşte
şi Tatăl”
(Ioan 4:23)

4
Un sunet, care semăna ziceau: «Sunt plini de must!»” (v.13). accentueze. Cele întâmplate nu
cu şuieratul unui vânt înteţit, a Aceste atitudini s-au regăsit mereu pe au o relaţie doar cu ce au spus
distras atenţia tuturor celor veniţi parcursul istoriei creştine. Nu trebuie profeţii, ci şi cu ceea ce a promis
la serbare. Şi nu erau puţini, de să uităm că cei care au reacţionat galileeanul pe care ei, evreii, L-au
vreme ce aproximativ trei mii astfel, au fost dintre iudeii religioşi. dat la moarte. Acum însă, Petru
dintre ei au devenit ucenici ai noii Superficialitatea acelora care au îi asigură că ceea ce văd şi aud
grupări religioase. Indiferent cât etichetat greşit manifestările iniţiale este din nou chiar mâna Lui. Cel
de important era scopul venirii lor ale Duhului, caracterizează şi azi care înviase morţi, care vindecase
la Ierusalim, ceea ce s-a petrecut multe persoane, care vin în contact bolnavi, care eliberase demonizaţi,
a avut un impact vădit mai mare şi direct cu lucrările autentice ale lui a fost instaurat ca Domn. Era chiar
menit să-i determine a-i acorda o Dumnezeu. Pripeala şi aroganţa ne Hristosul viu, Cel care ar fi trebuit
atenţie maximă. Să nu mai spunem pot împinge la concluzii eronate. acceptat de naţiunea aleasă, Cel
de limbile ca de foc dispuse pe Petru reuşeşte să explice care „a primit de la Tatăl făgăduinţa
capetele celor care odinioară erau datorită iluminării produse chiar Duhului Sfânt” (v. 33). Emoţia,
vizaţi în Ierusalim. De fapt, erau atunci de Duhul revărsat. Erau în rândurile mulţimii, creştea.
chiar ucenicii Celui despre care acolo mulţi evrei cunoscători în ale Înţelegeau şi se înfiorau. Mai mult,
se şuşotea că ar fi viu şi, chipurile, Scripturii, dar Petru reuşeşte să credeau! Bucuria înţelegerii era
S-ar fi ridicat şi la cer de vreo aducă argumente şi clarificări care însă, amestecată cu spaimă. Ei nu
câteva zile. Şi acum, toţi, adică vreo nu pot fi tăgăduite. Ceaţa începea se aşteptau la aşa ceva. Galileeanul
sută douăzeci, erau într-o exaltare să se ridice de peste minţile celor trăia! Era chiar Hristosul aşteptat.
duhovnicească fără precedent, prezenţi. Pentru că acolo unde este Iar ei? Da, ei l-au dat la moarte. Şi
marcaţi parcă de aceste flăcări care Duhul, acolo este slobozenie. Ei, acum? E viu şi acţionează din cer.
nici nu se mistuiau şi nici nu-i ardeau. evreii, greoi la pricepere, începeau Era ceva uluitor!
Iar ca să fie şi mai contrariant tot să înţeleagă… altfel. Explicaţiile au Doar ucenicii aşteptau, ei, cei
ce se petrecea, respectivii urmaşi şocat, au îngrozit, au cercetat, au foarte puţini, comparativ cu restul
ai galileeanului, vorbeau în limbile străpuns, au provocat. Aşa trebuie mulţimii adunate. Dar ei ştiau că
cunoscute de către iudeii veniţi din să se întâmple mereu. Explicaţii ceva special avea să se întâmple.
toată diaspora. Dar nu vorbeau orice care să declanşeze o reacţie. Au fost sfătuiţi chiar de El să aştepte
sau oricum, erau limbi inteligibile Măcar una, fie ea şi negativă. Dacă acolo, în Ierusalim. Aşteptau, pentru
şi traductibile, mesajul rostit fiind lămuririle nu străpung, nu sunt prin că erau fără putere pentru ceea ce
referitor la lucrările minunate ale Duhul. Dacă sunt expuneri reci, fără urma. Dacă s-ar fi apucat imediat
lui Dumnezeu. Se înţelege de ce viaţă, fără lumină, vor plictisi, vor de predicat, să spună că Isus e viu
întrebarea a fost legitimă: „Ce vrea produce lehamite. Pentru audienţa şi înălţat, ar fi fost ineficienţi. Acum,
să zică aceasta?”. Iar răspunsul nu de atunci, mesajul lui Petru a fost da, erau gata să depună mărturie.
a întârziat să apară. mesajul lui Dumnezeu. Nu mai erau singuri. Erau cu El şi
El în ei. Sub raport istoric, nu mai
Un eveniment explicat Un eveniment aşteptat are rost să aşteptăm. Duhul a venit
Ei bine, a fost un eveniment Cele ce aveau loc nu trebuiau deja. Astăzi, doar la nivel individual
instrumentat de Dumnezeu. Unele să constituie o surpriză. Era, de fapt, trebuie să ne asigurăm că Duhul
evenimente le gestionează omul. un eveniment care ar fi trebuit să fie este în noi. Nu presupunând, ci fiind
De pildă, sărbătoarea iudaică de anticipat. Doar, cei de acolo credeau ferm convinşi de viaţa Lui în noi, o
Cincizecime. Aici însă, era ceva tot ce scria în Scripturi. Ei doar viaţă manifestată şi vizibilă. De fapt,
în care omul nu mai putea să se veneau la Ierusalim să împlinească unul care a aşteptat Duhul şi chiar
erijeze în postura de realizator. poruncile Legii. Profeţii, în care ei a experimentat prezenţa Duhului, nu
Era ceva doar de sorginte divină. credeau, tocmai despre o asemenea va mai aştepta, ci va porni în trombă,
Cel creat, limitat prin condiţia sa, venire a Duhului vorbeau. Prorocul îndeplinind rolul de mărturisitor,
putea să fie doar un receptor sau Ioel era cel puţin unul dintre ei. Petru despre Hristosul viu şi înălţat.
chiar un împotrivitor, nimic mai îl citează direct şi liber, iar audienţa
mult. Dumnezeu a „perturbat” pricepe. Ar fi putut să citeze şi pe Un eveniment atestat
sărbătoarea. El surprinde, dar nu alţii, precum Ieremia sau Ezechiel. Ziua aceea era ziua
oricând şi nu oricum, de aceea Ca să nu mai vorbim de ultimul Cincizecimii iudaice. Evreii îşi
trebuiau date explicaţii. profet, antemergător Învăţătorului, aminteau încă de cele întâmplate
A fost un eveniment cu o Ioan Botezătorul. Cei din auditoriu într-o zi ca aceasta, în urmă cu
anumită semnificaţie, care a fost reuşesc să facă imediat asocierea aproximativ o mie cinci sute de
elucidat de apostolul Petru, unul dintre evenimentul perceptibil ani. Dumnezeu le dăduse legea
dintre cei mai apropiaţi Celui care a acum pentru ochii şi urechile lor şi prin Moise. Pe muntele Sinai erau
fost declarat înviat. În primul rând, cele spuse cu sute de ani în urmă. fulgere, trăsnete şi fum. Toţi cei
datorită nedumeririi: „mulţimea... a Profeţia s-a împlinit chiar sub ochii de atunci erau îngroziţi. Acum se
rămas încremenită” (v. 6), „toţi erau lor stupefiaţi. scria din nou Legea. Nu pe pietre,
uimiţi, nu ştiau ce să creadă” (v. 12) Urmează însă şi o altă legătură, ci pe inimi de carne (2 Corinteni
şi ridiculizatorii: „îşi băteau joc şi pe care Petru nu se sfieşte s-o (continuarea în pagina 14)
5
„Cuvântul Tău este o candelă
pentru picioarele mele şi o
lumină pe cărarea mea”.
(Psalmul 119:105)

CÂND DUMNEZEU TACE!
În general, oamnenii sunt tentaţi să facă răul, ispitit de atitudinea celor din jurul lui. Satan a cerut să fie dat
pentru că privesc în jur la cei păcătoşi şi văd că Domnul pe mâna lui şi după ce s-au abătut toate nenorocirile peste el,
nu intervine imediat cu o atitudine de pedeapsă pentru a fost lovit şi cu o bubă rea din talpa piciorului până în creştetul
faptele lor rele. Înţeleptul Solomon evidenţiază foarte clar capului. Atunci sufletul lui Iov tânjea de dor să poată veni cu
acest adevăr: „Pentru că nu se duce repede la îndeplinire pricina sa înaintea Domnului, dar Dumnezeu a tăcut şi s-a
hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină ascuns de el. Iată sfatul dat lui Iov în vremea aceea: „Măcar că
inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă răul” (Eclesiastul zici că nu-l vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteptă-L!”
8:11). Dar pentru cei ce iubesc Legea Domnului şi vor să (Iov 35:14). În toată suferinţa lui, Iov nu şi-a pierdut încrederea
rămână credincioşi, vine în ajutor versetul 12: „Totuşi,măcar în Dumnezeu şi a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este
că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă viu... Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai
vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de avea carne voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi îmi
Dumnezeu şi au frică de El”. va fi binevoitor...” (Iov 19:25-27). Credinţa şi răbdarea lui Iov nu
Privind la oamenii lui Dumnezeu din Biblie, vom şi-au pierdut răsplata şi el a primit de la Dumnezeu mai multă
vedea cum şi ei s-au confruntat cu aceste realităţi, propăşire şi fericire la urmă, decât la început.
când s-au uitat la cei mândri care nesocoteau Legea lui Pentru a rezista în faţa păcatului şi a efectelor lui
Dumnezeu şi totuşi aveau propăşire şi erau fericiţi. Dar distrugătoare, voi prezenta câteva atitudini greşite cu
niciunul nu a fost lăsat fără răspuns la întrebările lui, care suntem ispitiţi atunci când Dumnezeu tace şi nu
când s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruinţă. Psalmistul Asaf pedepseşte îndată păcatul.

1.
mărturiseşte în Psalmul 73: „era să mi se îndoaie piciorul
şi erau să-mi alunece paşii! Căci mă uitam cu jind la cei Impresia greşită că Domnul nu vede şi
nesocotiţi, când vedam fericirea celor răi” (v. 2-3), când în nu aude.
lupta lui lăuntrică, gândea: „Degeaba, deci, mi-am curăţit eu
inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie: căci în fiecare Psalmistul strigă către Dumnezeu să se scoale şi să
zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit” (v. 3-4). pedepsească pe cei mândri pentru faptele lor pentru că
Dar atunci când a intrat în Sfântul Locaş al Lui Dumnezeu, zic: „Nu vede Domnul şi Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte”
a primit lumină şi înţelegere asupra soartei de la urmă a (Psalmul 94:7). Dar iată răspunsul la strigarea lui: „Cel ce-a
celor răi (v.17) şi în final a putut să spună: „Cât pentru mine, sădit urechea, s-ar putea să n-audă? Cel ce-a întocmit
fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu” (v. 28a). ochiul s-ar putea să nu vadă? Cel ce pedepseşte neamurile
Prorocul Ieremia vine şi el înaintea Lui Dumnezeu cu această s-ar putea să nu pedepsească?...” (v. 9-10). Faptul că
întrebare: „Pentru ce propăşeşte calea celor răi şi toţi mişeii Dumnezeu tace îi poate încuraja pe unii să facă răul şi în
trăiesc în pace?” (Ieremia 12:1b). În versetul 2 el constată acelaşi timp să facă şi lucrarea Domnului, fapt surprins de
ipocrizia lor: „Ce-i drept, eşti aproape de gura lor, dar departe mustrarea Domnului prin Asaf: „Dumnezeu zice însă celui
de inima lor!”. Iar în versetul 3 îşi exprimă satisfacţia de a fi rău: «Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu,
cu Dumnzeu: „Totuşi Tu Doamne mă cunoşti, mă vezi, îmi când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?
cercetezi inima şi vezi că este cu Tine.” Dai drumul gurii la rău şi limba ta urzeşte vicleşuguri. Stai şi
Iov, este omul despre care Dumnezeu a putut să spună vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale.

6
că a fost neprihănit şi se abătea de la rău, fără să se fi lăsat Iată ce ai făcut şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt
ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!»” faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot
(Psalmul 50:16-21). ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:14). Profetul
Profetul Ieremia, vorbind din partea Domnului, de Ţefania arată şi el atitudinea lui Dumnezeu împotriva celor
omniprezenţa şi omniscienţa Lui, spune: „Poate cineva să stea răi: „În vremea aceea,... voi pedepsi pe toţi oamenii care se
într-un loc ascuns fără să-L văd Eu? zice Domnul. Nu umplu bizuiesc pe drojdiile lor şi zic în inima lor: «Domnul nu va face
Eu cerurile şi pământul? zice Domnul” (Ieremia 23:24). Profetul nici bine nici rău!» ” (Ţefania 1:12). Domnul însă aşteaptă cu
Amos arată cât de bine şi de profund ne cunoaşte Domnul, nu răbdare, dar unii nu înţeleg sensul atitudinii Lui: „Căci Eu sunt
numai faptele, dar şi gândurile, chiar şi pe acelea pe care nu cu luare aminte şi aud că ei nu vorbesc cum ar trebui, nici
le-am exprimat prin intenţii şi nu putem să le materializăm în unul nu se căieşte de răutatea lui şi nu zice: «Ce am făcut?»”
fapte. „...(El) spune omului până şi gândurile lui” (Amos 4:13a). (Ieremia 8:6). Pentru această întârziere, stă scris: „Până când,
Iar David afirmă: „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci
cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului!”
pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti (Apocalipsa 6:10), dar Domnul promite: „Iată, Eu vin curând;
toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta
Doamne, îl şi cunoşti în totul... Iată că nici chiar întunericul nu lui” (Apocalipsa 22:12).

4.
este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi
întunericul ca lumina” (Psalmul 139:1‑12). În aceste condiţii Impresia greşită că Domnului nu-i pasă de
de supraveghere absolută trebuie să trăim în lumină, căci nelegiuire
„întunericul” este doar o impresie temporară eronată.

2.
În discuţiile purtate în analiza cazului Iov şi a altor
Impresia greşită că Domnul gândeşte situaţii asemănătoare, Elihu zice: „Dar pentru că mânia
ca şi noi Lui nu pedepseşte încă, nu înseamnă că puţin îi pasă de
nelegiuire ”(Iov 35:15). Domnul vorbea direct pentru cei ce
Prorocul Isaia trage un semnal de alarmă în privinţa aveau această impresie greşită: „Şi Eu tac şi încă de multă
aceasta când scrie: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile vreme: de aceea nu te temi tu de Mine!” (Isaia 57:11b). „Iată
voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât ce ai făcut şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine”
sunt de sus cerurile faţă de pământ atât sunt de sus... gândurile (Psalmul 50:21). Da, Domnului îi pasă. Nimeni nu este atât de
Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8-9). Această stare interesat de viaţa noastră ca şi Cel ce ne-a creat şi care zice:
este specifică oamenilor care trăiesc sub influenţe umaniste, „Căci ochii Mei sunt cu luare aminte la toate căile lor, ele nu
dar toţi care am înviat împreună cu Hristos, „avem gândul sunt ascunse înaintea Feţei Mele şi nelegiuirea lor nu este
lui Hristos” (1 Corinteni 2:16) şi umblăm după lucrurile de ascunsă de privirile Mele” (Ieremia 16:17).
sus (Coloseni 3:1-3). „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice În concluzie, atunci când Dumnezeu tace şi nu
înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; pedepseşte îndată, trebuie să ştim că: „Toate îşi au vremea
şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui” (Eclesiastul
10:5). Ferice de cei care nu confundă ideile lor cu gândurile 3:1); „Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău;
Domnului şi în sinceritate, caută voia Domnului, aşa cum căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice
apostolul ne îndeamnă: „Să nu vă potriviţi chipului veacului faptă” (Eclesiastul 3:17); „Domnul nu întârzie în împlinirea
acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare
puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la
desăvârşită” (Romani 12:2). pocăinţă” (2 Petru 3:9). Apostolul Pavel scria: „Ştim, în adevăr,

3.
că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel
Impresia greşită că Domnul uită şi nu de lucruri, este potrivită cu adevărul”. Şi explica: „Nu vezi tu
pedepseşte. că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu
împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni
Chiar şi atunci când noi trecem cu vederea evenimentele o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei
şi credem că unele fapte s-au uitat, să fim convinşi că Domnul judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după
nu uită faptele noastre, nici pe cele bune, nici pe cele rele. faptele lui ” (Romani 2:2-6).
Va veni vremea când ne vor fi reamintite, precum bogatului Chiar şi atunci când credem că suntem pe o cale bună,
nemilostiv, căruia Avraam i-a zis: „Adu-ţi aminte că, în viaţa trebuie să ne cercetăm şi să fim foarte atenţi pentru că:
ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune şi Lazăr şi-a luat pe cele rele...” „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc
(Luca 16:25). Dar până când Dumnezeu va vorbi: „Cel rău la moarte” (Proverbe 14:12). A sluji Domnului înseamnă să
zice cu trufie: «Nu pedepseşte Domnul!»... El zice în inima lui: rămânem credincioşi lucrului încredinţat, chiar dacă aparent
«Dumnezeu uită! Îşi ascunde Faţa şi în veac nu va vedea!» valorile sunt răsturnate. Să nu ne încredem niciodată în inima
De aceea, psalmistul întreabă: Pentru ce să hulească cel noastră pentru că: „Inima este nespus de înşelătoare şi de
rău pe Dumnezeu? Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul,
pedepseşti?” (Psalmul 10:4-13). cercetez inima, şi cerc rinichii, ca să răsplătesc fiecăruia după
Dar Dumnezeu pedepseşte „faptele şi gândurile... purtarea lui, după rodul faptelor lui” (Ieremia 17:9-10).
(când) vine vremea...” (Isaia 66:18), fie în viaţa aceasta, după Mai trebuie menţionat faptul că Dumnezeu tace şi atunci
cum anunţa profetul: „...îngîmfatule! zice Domnul, Dumnezeul când pune la încercare credinţa noastră, asemeni lui Iov,
oştirilor; căci ţi-a sosit ziua, vremea pedepsirii tale!” (Ieremia pentru ca în final să slujim de laudă slavei Lui.
50:31), fie la judecata de apoi: „Căci Dumnzeu va aduce orice
Eugen Micurescu 7
„Cuvântul Tău este adevărul.”
(Ioan 17:17)

r ă m ăş i ţa lu i
dum n e z e u
( i sr ae l)

Chiar dacă de la început omenirea s-a Profetul Ilie este împuternicit de Dumnezeu să
îndepărtat de Dumnezeu, de-a lungul vremii, El a anunţe pedeapsa, care a constat în trei ani şi jumătate
avut permanent o rămăşiţă prin care şi-a manifestat de secetă. Condamnarea divină era evidentă; era
preţiosul Său har. O caracteristică comună rămăşiţei ameninţată însăşi supravieţuirea naturii. Ahab nu
Sale a fost credinţa1. Astfel că, după căderea primului cedează. Mai degrabă rătăceşte prin ţară, căutând
om, Adam, Dumnezeu a avut mărturie (rămăşită) prin izvoare pentru a salva viaţa oamenilor şi a animalelor,
fiul lui, Abel (Geneza 4:3; Evrei 11:4), Enos, fiul lui Set decât să se întoarcă la adevăr. La îndemnul lui
(Geneza 4:26), Enoh (Geneza 5:22-24), Noe (Geneza Dumnezeu, profetul Ilie se întâlneşte cu Ahab. După ce
6:9), patriarhii: Avraam, Isaac, Iacov (Geneza 12; este adunat pe muntele Carmel, poporul este pus în faţa
Geneza 50) şi alţii. a două religii şi este constrâns să recunoască adevărul,
Încă din perioada robiei, firul roşu al rămăşiţei lui după ce are loc lupta dintre lumină şi întuneric chiar sub
Israel, care asculta de Dumnezeu şi se temea de El, ochii săi. Ilie a fost principalul apărător al închinării pure
poate fi identificat prin cei care I-au rămas credincioşi: către Yahweh4. De data aceasta în faţa lor era chipul lui
Amram şi Iochebed, părinţii lui Moise (Exod 1:15-21; Baal, zeul fertilităţii, al ploii, cu ceremoniile care celebrau
2:1‑10); Moise, care a ascultat de porunca lui Dumnezeu fertilitatea cu bestialitate şi abuzuri de tot felul. Uneori,
şi prin credinţă a adus la îndeplinire planul Lui cu privire pe aceste altare erau sacrificaţi copii. Profetul Ilie a avut
la Israel, preferând ocara lui Hristos ca o valoare mai misiunea de a arăta poporului păcatul grav al apostaziei,
mare decât comorile Egiptului (Evrei 11:26); Iosua şi al închinării la idoli. Deşi nu era caracterizat de un curaj
Caleb într-o perioadă în care poporul s-a îndepărtat deosebit, a avut tăria să înfrunte cultul păgân care s-a
de Dumnezeu, ispitindu-L, cârtind şi răzvrătindu-se instaurat şi să-i dovedească înşelăciunea.5.
împotriva Lui, au primit asigurarea de a intra în ţara Superioritatea închinării adevărate se evidenţiază
promisă, datorită faptului că au acţionat în spiritul în anumite condiţii şi după ce se parcurg anumiţi paşi
Domnului, ţinând calea Lui, a credinţei (Numeri 14; valabili şi pentru o trezire spirituală: apropierea poporului,
Iosua 14); judecătorii: Otniel, Ehud, Şamgar, Debora, unitate în jurul slujitorului Domnului; refacerea altarului
Barac, Ghedeon, Iefta, Samson, Rut, Boaz, Samuel, dărâmat – refacerea vieţii de rugăciune; jertfa mistuită de
(Judecători; 1, 2 Samuel); regele David, profeţii de la foc – orice jertfă spirituală (cântare rugăciune, vestirea
Natan şi Gad la Ieremia. Aceştia au fost un fel de Israel Evangheliei etc.), trebuie mistuită de focul rugăciunii, al
din Israel2. Dumnezeu confirmă în permanenţă existenţa ungerii prin Duhul Sfânt; şanţul umplut cu apă - fiind o
unei rămăşiţe din Israel, fapt valabil chiar în apostazia vreme de secetă cumplită s-ar fi putut emite ipoteza că
din vremea lui Ilie (Romani 11:2-5). focul s-a declanşat prin iarba uscată din jurul altarului,
De la perioada prezenţei divine din vremea ori şanţul a spulberat orice interpretare de posibilitate
regatului unit, în perioada care a urmat după ce împăratul izbucnirii unui incendiu spontan. În final, rugăciunea lui
Solomon, spre sfârşitul vieţii şi-a deschis calea închinării Ilie, fără să fie preot, fără prezenţa preoţiei sacerdotale,
politeiste, idolatria a culminat începând cu împăratul intermediază prezenţa divină, de care era atâta nevoie.
Omri, iar fiul său Ahab a reuşit să depăşească orice cote, Ilie, în primul rând invocă Numele lui Dumnezeu, cunoscut
atingând astfel cel mai trist record în ce priveşte nivelul de cei prezenţi: Yahweh (Deuteronom 32:3; Psalmul 92:1;
spiritual la care a ajuns poporul din regatul de nord, Israel, Isaia 12:4). Apoi îi aminteşte că a acţionat în conformitate
de pe vremea lui Ieroboam până la robia asiriană3. cu porunca Sa, de aceea Îl roagă să răspundă prin foc,
Cum s-a manifestat declinul spiritual? În primul Îi cere răspuns ca tot poporul să cunoască că El este
rând, prin căsătoria lui Ahab cu Izabela, fiica împăratului singurul Dumnezeu adevărat. Toate acestea sunt cerute
Sidonului. Acesta a încălcat porunca lui Dumnezeu care ca Israelul să-şi întoarcă din nou vieţile şi practicile divine
interzicea încuscrirea evreilor cu popoarele străine: spre singura închinare adevărată.
„...să nu iei fetele lor de neveste pentru fiii tăi” (Deuteronom Dumnezeu n-a stat nepăsător, ci a răspuns
7:3). În al doilea rând, a urmat adoptarea închinării dovedindu-şi încă o dată supremaţia: a căzut foc din cer
idolatre, cultului lui Baal, încălcându-se grav porunca întâi, mistuind jertfa, lemnele, pietrele şi pământul absorbind
care interzice categoric acest lucru (Exod 20:3). A urmat apa din jurul altarului; poporul Îi recunoaşte autoritatea,
confecţionarea unui idol al Astarteei, încălcându-se astfel cade cu faţa la pământ şi Îi proclamă numele zicând:
porunca a doua (Exod 20:4-6). În al treilea rând, s-a trecut „Domnul este adevăratul Dumnezeu!” , care nu l-a
la rezidirea Ierihonului, lucru interzis de Dumnezeu (Iosua îndepărtat pe poporul Său6. Ca dovadă că Dumnezeu a
6:26). În al patrulea rând, a contribuit la exterminarea ascultat rugăciunea lui Ilie, a trimis ploaie peste pământul
prorocilor Domnului. Lucrul acesta a determinat apariţia uscat, iar curajul profetului, credinţa sa nestrămutată, în

8
a peste 450 de proroci ai lui Baal, urmând consecinţele cea mai cumplită vreme de apostazie, a fost răsplătită
grave ale îndepărtării de Dumnezeu. prin faptul că a fost răpit la cer.
Înainte de exil „rămăşiţa lui Israel” şi-a manifestat deosebire între
vocaţia profetică prin: Isaia, Ieremia, Osea, Ioel, evreii seculari şi
Amos, Iona, Mica, Naum, Habacuc şi Ţefania. În exil evreii credincioşi în
au existat, de asemenea, mărturii vii, atât profetice cât Isus. Rămăşiţa lui
mai ales printre cei cu chemare specială în anumite Dumnezeu dintre
sfere, pârghii de conducere: Ezechiel, Daniel. Printre evrei astăzi,
cei ce compuneau rămăşiţa post-exilică îi amintim pe: reprezintă d o a r
Ezra, Neemia, Estera, Mardoheu, iar dintre profeţi: pe cei care au făcut parte
Hagai, Zaharia şi Maleahi. Profeţii au dat dovadă din Biserică, atunci ca şi astăzi
că sunt mesageri ai lui Dumnezeu, al căror scop era şi din cei ce vor face parte
să proclame mesajul Său oamenilor7 şi Îi erau loiali, în viitor. Fenomenul permanent
indiferent de consecinţe. Dar n-au fost devotaţi ascultării al rămăşiţei este evidenţiat de Scripturi în
de Dumnezeu numai profeţii, al căror mesaj a fost plin conformitate cu preştiinţa lui Dumnezeu.
de clocot şi revoltă împotriva îndepărtării de El, au fost şi Apostolul Iacov, la Conciliul de la Ierusalim,
reformatori dintre împăraţi, cărturari şi dregători precum explică planul lui Dumnezeu de mântuire cu privire la
Iosua, Ezra şi Neemia,8 care trebuiau să amintească încorporarea neamurilor în el, iar apoi aminteşte de
evreilor de primordiala lor chemare de a fi „o împărăţie profeţia lui Amos 9:11-12, în care se prevede restaurarea
de preoţi”, indicând spre Marele Preot şi Împărat, Iisus lui Israel în urma lucrării printre neamuri, ca rămăşiţă:
Hristos, Mesia9. „pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca
„Tot aşa şi în vremea de faţă… este o rămăşiţă” şi toate neamurile peste care este chemat Numele Meu,
(Romani 11:5-6). Rămăşiţa (gr. leimma de la verbul leipo zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia Îi sunt
„a lăsa”) mai apare în 2Regi 19:4. În altă parte rămăşiţa cunoscute din veşnicie” (Fapte 15:17-18). Apostolul
apare în greacă prin termenul kataleimma (Romani Pavel afirmă garantarea rămăşiţei lui Dumnezeu din
9:27) şi de la loipos (Apocalipsa 11:13, 12:17, 19:21), Israelul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte şi pe
înţelesul nu este substanţial diferit.Dumnezeu nu se care nu l-a lepădat total, din cauza existenţei rămăşiţei
lasă niciodată fără martori fideli, aleşi şi credincioşi. El păstrate (Romani 11:2). Modul cum Dumnezeu îi
încă se ocupă de poporul Său, folosindu-Se de principiul tratează pe neevrei în prezent, este în deplină armonie
pentru care Îl trimisese pe Fiul Său, pentru ca oricine cu planul divin14. El are şi dintre aceştia o rămăşiţă care
crede în El să aibă viaţă veşnică (Ioan 3:16). Îl slujeşte şi va avea şi o rămăşiţă finală.
Statutul acestei rămăşiţe înaintea lui Dumnezeu Deşi pare de necrezut, un mare număr de evrei
este prin harul ce i-a fost oferit prin Hristos. În astăzi cred în Isus ca Mesia. Sunt evrei care au avut o
fiecare generaţie a Bisericii este „o rămăşiţă” influenţă deosebită în rândurile creştinilor români, deşi
datorită unei alegeri prin har ca dintre evrei10. n-au fost mulţi. În SUA, Canada, Australia, Moldova şi
Apostolul Pavel a subliniat antiteza dintre har şi fapte în multe alte ţări sunt zeci de mii de evrei mesianici15.
(Romani 4:4-5; 9:30-32). Celelalte părţi ale poporului au În Israel sunt mai mulţi creştini, dar majoritatea sunt
fost împietrite (katanyxeos), care înseamnă adormire de origine arabă. În ultimii ani se experimenteză o
spirituală, moleşeală. Întotdeauna a existat o rămăşiţă deschidere tot mai mare pentru Noul Testament. Există
credincioasă care a fost aleasă de Dumnezeu, altfel, şi o colonie mesianică la Yad Haşmona, unde se duce o
spune Isaia în 1:9, „am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi viaţă de comunitate, ceea ce aminteşte de viaţa primilor
asemănat cu Gomora”. Harul înseamnă darul nemeritat creştini din Ierusalim16. Părerile în a evangheliza evreii
al lui Dumnezeu, faptul acesta exclude diferitele merite sunt împărţite. Sinodul evanghelic din Wurttenberg
personale, de grup, de orientare biblică. Însă tot atât susţine că respinge evanghelizarea printre evrei, în
de adevărat este că în trecut, ca şi astăzi, în diferitele timp ce majoritatea teologilor susţin că răspândirea
forme de apostazie prin care a trecut Biserica, a existat Evangheliei printre evrei şi naţiuni ţine inseparabil de
o rămăşiţă care a dus stindardul credinţei adevărate creştinism17. Evreii mesianici de astăzi din Israel au şi
mai departe. Din rămăşiţa lui Israel, Apostolul Pavel se de suferit, precum Biserica evreiască primară şi, curios,
dă pe sine ca dovadă, că lepădarea lui Israel nu a fost tot din partea evreilor care sunt consideraţi cei mai
totală. El îşi declară originea: din sămânţa lui Avram, religioşi ai Israelului. Modul lor de slujire se aseamănă
din tribul lui Beniamin, trib care n-a strălucit prin fapte foarte mult cu cel din Bisericile penticostale.
meritorii, dar a dat două personalităţi cu acelaşi nume: Deşi sunt prea puţin cunoscuţi, în urma conflictului
Saul. Prima, de tristă faimă, a doua a fost pentru început dintre evreii tradiţionali şi cei mesianici din Beer – Şeba,
la fel, dar Domnul l-a ales de pe poziţia în care numai tot Israelul a putut să audă despre mesianici şi despre
harul mai putea acţiona, la fel ca şi cu seminţia ostilă, faptul că „Dumnezeu este mai tare decât toţi rabinii”,
care a căzut în tentaculele nelegiuirii, ale prigonirii. Astfel afirmaţie făcută de conducătorul creştin – mesianic
„îndurarea lui Dumnezeu găseşte mijloace acolo unde din comunitatea amintită18. Dacă în urmă cu 20 de
omul a dat faliment11”. „Fără o rămăşiţă evlavioasă, cei ani, evreii mesianici erau în număr mic şi neorganizaţi,
care sunt sarea pământului şi lumina într-o lume stricată astăzi se numără cu miile. Aproape în fiecare oraş din
şi coruptă – civilizaţia, cultura şi religia adevărată ar fi Israel există adunări sau grupuri mesianice. Deşi mai
încetat să existe cu mult timp în urmă12”. au loc persecuţii din partea evreilor ortodocşi, glasul lor
Nu doar Apostolul Pavel face distincţia dintre se face auzit la toate nivelele societăţii israeliene19.
rămăşiţa credincioasă păstrată şi celelalte. Mai târziu, Zaharia vorbeşte despre salvarea Ierusalimului
alţii au făcut această deosebire între el şi ceilalţi. din mâinile tuturor neamurilor strânse împotriva lui,
Miguel de Unamuno scria: „Evreii saduchei materialişti de către Mesia, care va lupta de partea lui Israel şi va
caută învierea trupului în copiii lor, în vreme ce Sfântul garanta rămăşiţa finală de o treime (Zaharia 13:8, 14:2).
apostol Pavel, evreul fariseu spiritualist, caută învierea
trupului în Hristos13”. A fost şi continuă să fie o mare (continuarea în pagina 14)
9
Scrisoarea a XXIV-a
Ştiu că ultima scrisoare pe care ţi-am scris-o ţi-a prins Fă-mă să înţeleg, chiar sunt eu un om mândru ca să-mi
bine, din nota de bucurie şi entuziasm care se degajă din transmiţi un astfel de salut? Ai observat tu asta la mine de
rândurile pe care le-ai aşternut pe hârtie. Le-ai aşternut când ne cunoaştem şi mai ales când mă gândesc cât de mult
fugar, fără o rânduială căutată, astfel că multe din litere erau am purtat război acestui viciu sufletesc – mândria –, crezând
desprinse din rândul în care le-a aşezat porunca venită din că l-am izgonit de mult dincolo de hotare precum odinioară
peniţă. În imaginaţia mea, toată „mâzgălitura” ta grăbită mi s-a ţapul pentru Azazel? După ce am tot citit salutul tău, multă
părut o armată de soli care, refuzând ordinea, se grăbesc care vreme m-am tot gândit. La urma urmei, cine ştie, poate că
mai de care să-mi aducă vestea pe care de fapt o aşteptam: acest păcat pe care-l numeşti mândrie şi cu care m-am luptat
„M-am hotărât să nu pun armele jos şi să mă lupt ca toate aprig, a reuşit prin nu ştiu ce tertipuri şerpeşti să se ascundă
viciile mele să moară înaintea mea”. Mă bucur pentru această de ochii mei travestindu-se numai, dar se vede că nu s-a putut
deviză sfântă sub care te-ai hotărât să trăieşti, alegând să ascunde de ochii tăi şi poate ai altora. Asta ar înseamna că pe
lupţi lupta cea bună. măsură ce suntem mai dispuşi să ne lăsăm priviţi, pătrunşi,
De asemeni, am fost încântat să aflu că ai ales să-ţi cântăriţi şi observaţi de cât mai mulţi ochi, cu atât suntem mai
simplifici dorinţele, care pe cât sunt de multe, pe atât de mare dispuşi spre desăvârşire. Sau ca s-o spun altfel: lasă-te privit
e larma cu care îşi cer împlinirea, sporindu-ţi astfel ocaziile şi din perspectiva celuilalt. Dar vezi tu, omul este fiinţa care
să auzi liniştea veşniciei. Şi când te gândeşti: cât sunt de mereu se ascunde!...
înşelătoare dorinţele noastre. Aici în lumea dorinţelor omeneşti, Cu câteva zile în urmă, mă gândeam să dau un alt
rata mortalităţii este cea mai ridicată, căci nerăbdarea de a se conţinut scrisorii de răspuns, pe care o pregăteam pentru
împlini, proprie doar dorinţei, este de fapt nerăbdarea de a se expediere, dar salutul tău, care m-a tulburat, m-a făcut să‑mi
stinge. De altfel, dorinţele noastre nu se nasc pentru a dăinui, schimb repede hotărârea. În consecinţă m-am decis să nu
ci pentru ca, odată satisfăcute, să moară lăsând în urmă fie mă grăbesc cu scrisul, ci să mă întorc cu răbdare atât asupra
senzaţia sănătoasă a împlinirii, fie amarul înşelăciunii. Ce „salutului tău nepoliticos”, cât şi asupra mea însumi pentru
ciudat, dragul meu, ce ciudat! Dorinţele, cele care ţin de a mă cerceta. M-am decis să fac asta aducându-mi aminte
viaţa noastră fizică, cu cât refuzăm să le satisfacem, cu atât că la una din întâlnirile noastre am discutat despre măreţia
trăiesc mai mult şi se dezvoltă devenind chiar agresive, numai unei prietenii care uneori răneşte, în raport cu josnicia unei
pentru ca odată satisfăcute să dispară, pe când dorinţele cele prietenii care totdeauna linguşeşte. Îmi amintesc că versetul
duhovniceşti dimpotrivă, cu cât le împlinim mai vârtos, cu supus atunci unei aprige dezbateri a fost: „Rănile făcute de un
atât ele cresc şi devin viguroase. Înţelegi de ce mă bucur de prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş
înţelepciunea ta? sunt mincinoase” (Proverbe 27:6). Acum trebuie să constat
Asta mă încurajează să te ajut prin tot ce-ţi scriu, să-ţi că, niciodată nu privim cu atenţie, mai mare, o anumită parte
dezvolţi cât mai multe nevoi şi dorinţe duhovniceşti pe care a trupului ca şi atunci când partea aceea a fost rănită, fie de
apoi, precum un ispravnic credincios şi înţelept, să le dai hrană noi, accidental, fie de altcineva. Tu mi-ai rănit inima, frate, şi
la vreme potrivită. Tu ştii că şi în acest domeniu duhovnicesc rana pe care mi-ai făcut-o acolo m-a obligat să mă uit cu mare
oferta naşte nevoia, iar nevoia valorifică oferta. atenţie în inima mea, să o cercetez cu răbdare şi nepărtinire
Îţi mulţumesc pentru salutul tău, care mi se pare fără să cruţ ceva. Fiecare observaţie pe care am făcut-o în
binevenit, chiar dacă e un puţin ciudat: „Orice inimă trufaşă diferitele ipostaze în care m-am aflat am încercat s-o pun în
este o scârbă înaintea Domnului, hotărât, ea nu va rămânea termeni potriviţi, să mi-o notez într-o „fişă clinică”, să văd apoi
nepedepsită” (Proverbe 16:5). în ce măsură are corespondent în viaţa unor mari personalităţi
Sincer îţi scriu că, zile în şir, n-am putut primi acest text ca un din Scriptură şi cum au luptat acestea împotriva ei, adică a
salut, ci mai degrabă ca şi o ofensă din partea ta, uşor voalată. mândriei, căci despre ea vorbim. „Salutul” tău mi-a atras în

Am învăţat să învăţăm şi
învăţând ne învăţăm
„Să ascultăm, deci, încheierea
tuturor învăţăturilor:
Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte
poruncile Lui. Aceasta este
datoria oricărui om”.

10 (Eclesiastul 12:13)
mod serios atenţia că atât de mult întinează mândria în inima din toate veniturile mele” (Luca 18:11,12). Nu ţi se pare normal
unui om relaţia lui cu Dumnezeu, încât o transformă într-o să ne întrebăm, cine i-a oferit acestui fariseu prezent la slujba
scârbă, dar o scârbă atât de accentuată încât Dumnezeu se de la Templu, puterile sufleteşti necesare pentru astfel de
hotărăşte pe loc s-o sancţioneze, fără abatere. performanţe morale? Evident, mândria, „ochii lumii” cum
De ce oare această promptitudine divină? Înainte ca zicea mustrător Domnul Hristos în Sfintele Evanghelii despre
să încerc un răspuns la această întrebare, aş vrea să-ţi spun cărturari şi farisei, lată câteva versete pe care le-am cules
că păcatul mândriei ne întinează pe toţi de cele mai multe din cartea de care te ocupi, versete asupra cărora trebuie să
ori, chiar fără să ştim. Deşi, este un păcat în care nu numai rămâi până în ceasul ultim:
că se cade aşa de uşor, experienţă amară comună multor – „Prin mândrie se aţâţă numai certuri...” (Proverbe
credincioşi, totuşi îmi pare aproape cu neputinţă să-l surprind 13:10);
într-o definiţie, deşi am încercat de nenumărate ori. Voi încerca – „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea
totuşi încă o dată pentru tine, spunând că mândria este cea căderii.” (Proverbe 16:18);
mai oribilă caricatură a măreţiei adevărate după care râvneşte – „Privirile trufaşe şi o inimă îngâmfată, această candelă
fiinţa umană, astfel omul mândru devine o fiinţă caricaturală. a celor răi nu este decât păcat.” (Proverbe 21:4);
De ce crezi că Scriptura foloseşte expresia „umflat de mândrie” – „Mândria unui om îl scoboară, dar cine este smerit cu
(1Corinteni 13:4), dacă mândria nu deformează fundamental duhul capătă cinste.” (Proverbe 29:23).
caracterul? Astfel că omul mândru se trufeşte întâi faţă de În treacăt doar vreau să-ţi spun că ecoul acestui ultim
semeni şi apoi chiar şi faţă de Dumnezeu pe care-L sfidează verset ce vorbeşte despre „scoborâre”, o scoborâre care
astfel. Începe cu dispreţul faţă de oameni şi sfârşeşte cu niciodată n-a fost lină, se regăseşte într-un sens profund practic
dispreţul faţă de Dumnezeu. Omul mândru se hrăneşte din în predica Domnului Isus despre smerenie (Luca 14:8‑11).
„bucătăria” proprie, unde bucătar şef este doamna închipuire, Am observat, preaiubite, din propria mea experienţă, cel
ce găteşte la sugestiile linguşitorilor, aceşti paraziţi care se puţin trei perversiuni morale proprii doar mândriei şi pe care
aciuează prin preajma lui şi pentru care omul mândru are o poate le-ai încercat şi tu.
adevărată slăbiciune, căci nu poate trăi fără linguşitori. În primul rând, am observat că deşi păcatul prin firea
Să nu te miri, dar chiar zilele acestea am citit că toţi lui în general este gălăgios, totuşi, nu se apropie tropăind de
marii demnitari ai lumii vechi, mă refer aici, printre alţii, la Filip, uşa inimii, ci mai degrabă tinde să se strecoare în sanctuarul
regele Macedoniei, la Alexandru Macedon, fiul său, ca să nu nostru interior, destul de fin, aproape insesizabil, mândria
mai vorbesc de tirani, îşi angajau anume la curte trupe de însă, păcatul păcatelor, le întrece în această privinţă pe
linguşitori care erau nelipsite din preajma lor, fie că era vorba toate, căci dacă mă gândesc bine, de cele mai multe ori am
de ospeţe, fie de campaniile militare. Se vede că acestor descoperit-o înlăuntrul meu şi de mult mai puţine ori am reuşit
lichele li se încredinţa lucrul cel mai de preţ la care au ţinut să-i identific prezenţa insidioasă „în faţa uşii” pentru a o opri
monarhii lumii antice şi nu numai, care trebuia trâmbiţat, şi la vreme. Dragul meu, mândria este extrem de periculoasă
anume că ei descind din zei. Omul smerit, în schimb, nu numai întrucât odată pătrunsă în fiinţă îi distruge acesteia „imunitatea
că nu are nevoie de linguşitori şi nu linguşeşte pe nimeni, dar duhovnicească” astfel toate celelalte păcate care mai pot fi, se
urăşte linguşirea. pot naşte acolo şi creşte în voie.
Textul biblic pe care-l am în atenţie spune limpede că Iată de ce în al doilea rând aş numi-o mama tuturor păcatelor
„o inimă trufaşă este o scârbă”. Adică toate faptele pe care le şi relelor, căci din ea se nasc toate şi de aceea întotdeauna pe
naşte o inimă trufaşă, indiferent cât ar fi de mari sau de mici, anumite liste de păcate posibile, ea este cap de afiş. Din acest
indiferent de domeniu, fie el chiar şi religios, sunt respingătoare punct de vedere are o prolificitate înspăimântătoare. Consultă,
pentru Dumnezeu şi judecate ca atare. Am spus „indiferent spre exemplu, Proverbe 6:6-19, unde vei găsi o astfel de listă.
cât de mari” căci mândria îi conferă celui pe care îl conduce Vezi, de asemeni, Proverbe 8:13.
forţe nebănuite, până acolo încât este în stare „să-şi împartă Să nu te miri atunci dacă Domnul o urăşte atât de mult
toată averea pentru hrana săracilor”, „şi chiar să-şi dea trupul şi o pedepseşte cu promptitudine căci pedepsind mândria
să fie ars” (1 Corinteni 13:3). Ciudat, şi nu pot înţelege cum distruge odată cu ea şi toate păcatele pe care aceasta le
prin mândrie şi nu prin smerenie, omul este capabil, şi mă poartă în „pântece”.
refer aici la cel credincios în primul rând, să descopere în Altfel spus, distrugând temelia va distruge orice posibilitate
sine atâtea resurse nebănuite pentru a le pune în lucrare. Şi ca păcatul să se clădească deasupra, fiindcă temelia oricărui
fiindcă ştiu că eşti iubitor şi de literatură filocalică îţi scriu o păcat este mândria, această progenitură a diavolului.
întâmplare pe care am citit-o în Convorbirile duhovniceşti ale Dacă ne gândim la „criza” de la începuturile Creaţiei, când
lui Ioan Casian cel din veacul al IV-lea, plecat în apus se pare părinţii noştri cei dintâi au căzut, când Şarpele cel viclean le-a
de pe plaiurile noastre dobrogene: „Un anume om credincios inoculat păcatul mândriei „veţi fi ca Dumnezeu” (Genesa 3:5),
- povesteşte Casian - un creştin retras în singurătate pentru înţelegem cum a fost cu putinţă să se deschidă cale pentru
a-L putea sluji mai bine pe Dumnezeu cu post şi rugăciune, toate păcatele care au întinat mai apoi întreaga umanitate
suferea cumplit de foame în zilele în care nu mânca. Aşa de-a lungul istoriei. Şi când mă gândesc ce adânc au fost
că a întrebat pe unul din fraţi de ce este atât de chinuit de înşelaţi! Au voit să fie ceea ce nu erau şi au ajuns să piardă şi
foame din moment ce în comunitatea fraţilor postea şi câte ceea ce erau. Au vrut să ajungă mai presus de ei înşişi şi au
cinci zile la rând fără să simtă lipsa hranei, pe când aici în ajuns mai prejos. Ce periculos păcat este mândria!
singurătate e atât de crâncen războit de foame? Un anume Vreau să-ţi mai spun ceva, în al treilea rând. Am mai
bătrân, Macarie, i-a răspuns cum nici nu se aştepta: „Fiindcă observat că dacă în general păcatele, oricare ar fi acestea,
aici în singurătate nu este nici un martor al postului tău, care au nevoie de un mediu propice pentru a se dezvolta, adică un
să te hrănească şi să te susţină cu laudele lui: acolo însă în mediu vicios, acoperit de întuneric cu un cuvânt, un mediu care
comunitatea fraţilor, degetul oamenilor şi gloria deşartă îţi să li se potrivească, mândria se poate furişa şi dezvolta destul
ţineau loc de mâncare”. Cred că merită să te gândeşti la acest de bine într-un mediu spiritual, al faptei bune, ai virtuţii. Ba aş
episod. Dar ce zici, frate, de această rugăciune consemnată în zice că pe măsură ce sporeşte cineva mai mult în finţenie, cu
Evanghelie: „Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi atât oferă mândriei un teren mai propice. Nu-ţi scriu asta ca să

11
oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul
acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială (continuarea în pagina 17)
Statutul spiritual şi moral al creştinului
„El, care este oglindirea slavei Lui
şi întipărirea Fiinţei Lui...”
(Evrei 1:3)

Pentru fericirea oamenilor creaţi după chipul şi decretat că fiecare irlandez va trebui „să îşi ia un nume de
asemănarea Sa, Dumnezeu a rânduit zile speciale, încă familie englez, al unui oraş, al unei culori; al unei meserii,
de la începutul istoriei. Domnul Hristos spunea: „Sabatul sau al unei îndeletniciri, iar el şi urmaşii săi, vor purta acest
a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu nume”. În secolul al XV-lea, irlandezii au adoptat prefixul „o”
2:27), constituindu-se într-un timp liber (fără muncă) în pentru a indica „descendentul lui”; în general, acesta era
care chiar şi animalele de muncă, alături de om să aibă un folosit pentru desemnarea nepoţilor celui în cauză. Ruşii
timp special de relaxare şi împlinire spirituală. Alături de utilizau sufixele patronimice, astfel că Petrov înseamnă „al
cea mai frecventă sărbătoare, Dumnezeu a însemnat în lui Petr”. Adeseori, foloseau şi un sufix patronimic secundar,
calendarul religios şi civil şi alte zile speciale (Levitic 23). „ski”, pentru a se obţine Ivanovski, ce înseamnă „din familia
Pe lângă aceste sărbători, care la evrei au avut un caracter descendenţilor lui Ivan”. Numele marelui romancier rus
comun, istoria biblică prezintă şi alte zile de ospăţ (masă Feodor Mihailovici Dostoievski înseamnă „Feodor, fiul lui
mare, îmbelşugată, organizată în diferite împrejurări festive Mihai din neamul lui Dostoi”.
– DEX), în special ocazionate de trecerea dintr-o etapă a În dezvoltarea antroponimiei la români, distingem
vieţii în alta (Geneza 21:6; 29:22). un curs al influenţelor istorice. De la numele daco‑romane,
În alte religii şi alte culturi, la o privire superficială, sunt întâlnite în inscripţiile vremii, nume de sfinţi (Paul, Toader),
situaţii asemănătoare, dar totuşi foarte diferite, în formă dar şi nume laice de origine tracă (Brad, Bucur) sau din
şi conţinut. Exemplul lui Ieroboam I este evident în planul limba latină (Albu, Fecior), până la cele de origine veche
zilelor de sărbătoare religioase: „A rânduit o sărbătoare în slavă (Bogdan, Branu) sau primite de la percenegi şi
luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii,... lună pe care o cumani (Basarab, Coman). Mai târziu se distinge influenţa
alesese după bunul lui plac. A hotărât-o ca sărbătoare pentru cultă a bisericii ortodoxe de limbă slavonă în statele
copiii lui Israel, şi s-a suit la altar să ardă tămâie” (1 Împăraţi române, impunându-se onomasticii o formă greco-slavă.
12:33-34). Dintre diversele zile particulare de sărbătoare, Astfel au început să circule aşa-zisele nume-biblice sau
vom examina ziua numelui – onomastica (zi în care cineva nume calendaristice (Dimitrie, Ioan). Începând din secolul al
îşi serbează numele – DEX) şi ziua aniversară sau ziua XII‑lea şi pînă în secolul al XIX-lea, în antroponimia română
naşterii (aniversarea zilei de naştere a cuiva – DEX). predomină numele de aspect hagiografic în defavoarea
Onomastica este o realizare sincretică a curentelor numelor laice de creaţie românească sau împrumutate de
religioase, culturale şi sociale în evoluţia lor istorică, de la vecini. Perioada modernă se caracterizează prin nume
aceea pentru înţelegerea fenomenului este bine să fie luate din istoria românească, urmate de un „val de nume
cunoscute câteva elemente constitutive. Numele devenit exotice”, sub influenţa culturii apusene, dar şi o reluare a
mai târziu prenume, a fost specificul fiecărui persoane, care numelor istorice (Decebal, Bogdan), nume care, la origini,
conţine referinţe cu o anumită însemnătate sau este folosit au fost nume de botez, dar care, cu timpul, măcar unele
doar pentru a distinge un individ. Numele de familie a început dintre ele, au devenit nume de familie. În tradiţia ortodoxă,
să fie folosit în Europa în secolul al XI-lea. Anterior, numele de se recomandă nume „consacrate” (Ioan, Gheorghe, Maria,
familie, în cazul în care era folosit, reprezenta de obicei în timpul Elena), dar în societatea post-modernă, folosirea numelor
Imperiului Roman, numele unui clan sau unui trib primitiv. unor sfinţi a ajuns să fie mai mult accidentală decât
Primele trei feluri de nume proprii au fost: intenţionată, oferind nu un patron „sfânt”, ci un motiv de
patronimice, de genul „Robert, John’s son” (Robert, fiul lui sărbătoare, marcată cu băutură şi mâncare din plin.Este
John), ce a evoluat ulterior în Robert Johnson; nume de simplu de observat că indiferent de confesiune, la astfel de
breaslă, precum „Thomas the Baker” (Thomas brutarul), zile, accentul activităţilor cade pe aspectele fireşti, ceea ce
din care s-a ajuns la Thomas Baker; nume de locuri, ca ar fi drept să o recunoască şi cei care se autoamăgesc şi

12
„Charles-at-the-well” (Charles de la fântână), devenit în pentru o adormire a conştiinţei, vor să-i convertească şi pe
final Charles Atwell. În anul 1465, regele Eduard al IV-lea a alţii la această „libertate creştină.”
„Aşadar, numele care în unele ţări este foarte scurt şi Elena” ar fi „sărbătoarea sfinţilor Mardoheu şi Estera”, dar
(Indonezia) în timp ce în alte ţări este foarte lung educaţia poporului evreu i-a ferit de abaterea sensului de la
(Spania), cu unele excepţii (China, unde cu secole puterea divină spre capacitatea umană (Estera 9:17-31). A
în urmă părţi din nume se schimbau periodic), îl
purtăm întreaga viaţă. Prin tradiţie, se caută ca
numele să fie un nume de sfânt, ales fie după
Scrisoarea a XXIII-a
urma un exemplu pozitiv, dintre sfinţi este o recomandare
biblică, dar a-i zeifica sub o formă sau alta este închinare la
idoli, căci în istoria creştină, zilele sfinţilor au fost asociate
sfântul sărbătorit în ziua naşterii copilului, fie cu zeităţi păgâne: Ilie – Prometeu, Donar – zeul tunetelor;
după un sfânt favorit, sub a cărui protecţie Petru şi Pavel – Remus şi Romulus – fondatorii Romei etc.
se doreşte a fi pus copilul. Un alt criteriu (A. Ş. Chibici - Creştinismul şi Scripturile). Întotdeauna adunarea
de căutare a numelui este semnificaţia lui, credincioşilor trebuie să fie în numele Domnului; chiar şi nunta,
pornind de la etimologia lui. Alegerea unui care pare a-i avea în centrul atenţiei pe miri, este un simbol al
nume creştin pentru copii îşi are originea mântuirii, o taină / sacrament, un legământ al prezenţei divine
într-un obicei foarte vechi, conform căruia, (Maleahi 2:14; Marcu 10:9). Niciun sfânt dintre cei adormiţi în
la botez, persoana îşi alegea încă un nume, Domnul sau dintre oameni, fie ei sfinţi încă în viaţă, nu pot să fie
creştin. De fapt, acest obicei nu face decât sărbătoriţi sub nicio formă fără a fi abătut spiritul Scripturilor.
să reflecte o idee prezentă atât în Vechiul cât şi Sărbatoritul zilei de naştere este un obicei extrem de
în Noul Testament: schimbarea numelui în anumite vechi, apărut odată cu crearea primelor calendare. Evoluţia
momente foarte importante din viaţa omului (Avram / Avraam evenimentului cuprinde unele obiceiuri foarte ciudate, care
- Geneza 17:5; Simon / Petru - Ioan 1:42; Saul / Pavel- Fapte prin obişnuinţă au devenit cât se poate de normale. Oamenii
13:9). Interesant este că în primele trei secole cele mai s-au obişnuit să se bucure şi să petreacă alături de prieteni,
folosite nume creştine proveneau din Vechiul Testament. miracolul naşterii şi fericirea de a trăi. De fapt, se sărbătoreşte
Abia spre sfârşitul secolului al IV-lea, numele Maria sau îmbătrânirea cu un nou an şi apropierea de moarte. Multe
ale apostolilor încep să se răspândească ca folosire. Sfinţii alte simboluri asociate azi cu zilele de naştere îşi au origini în
Părinţi, chiar şi canoanele unor Concilii locale, i-au îndemnat antichitate. Torturile aniversare (spun unii) sunt o moştenire
pe credincioşi să dea copiilor lor nume după Sfinţi recunoscuţi de la vechii greci care obişnuiau să ducă torturi ca ofrandă
oficial de Biserică. În Evul Mediu, apare în Ritualul Roman la templul zeitei lunii, Artemis, având forma rotundă pentru
o notă care cerea preoţilor să vegheze ca la botez, copiii să a reprezenta luna. Grecii aşezau lumânări pe tortul zeiţei
nu primească nume obscene sau ridicole, ori nume ale unor Artemis pentru a o face să strălucească. Germanii au fost cei
zeităţi păgâne, ci pe cât posibil să fie doar nume de sfinţi prin care au început să facă lumânări mici special pentru torturi.
al căror exemplu şi sub a căror protecţie aceştia să fie inspiraţi Unii aşează o lumânare mare în mijlocul tortului pentru a
în a duce o viaţă sfântă. Există enciclopedii cu mii de sfinţi, reprezenta „lumina vieţii”, iar alţii pun cu o lumânare în plus
cu vieţile lor (peste 300 şi în limba română), pentru aproape decât anii sărbătoriţi, simbol al anului care urmează. Alţii spun
orice: ţesători, chirurgi, mecanici, elevi, mame însărcinate, că fumul lumânărilor duce dorinţele până la ceruri. Obiceiul
bolnavi de diabet;... chiar şi cauzele imposibile au o patroană” sărbătoririi alături de familie şi prieteni pleacă de la superstiţia
(Revista „Familia creştină” - 1/ 2004). străveche că în ziua de naştere, spiritele malefice vizitează
Onomastica sau ziua numelui, în concept ortodox oamenii şi încearcă să le fure sufletul. La început, doar regii
este legată inseparabil de tradiţia creştină (anexată Bibliei) erau considerati suficient de importanţi să fie sărbătoriţi, apoi,
şi doctrina rugăciunilor către sfinţii mijlocitori, în frunte cu în Germania s-au sărbătorit şi zilele de naştere ale copiilor.
„fecioara” Maria. Se încearcă a se da acestei zile un caracter În Japonia, oricare ar fi fost ziua în care s-au nascut, copiii
religios, cu recomandarea ca cel sărbătorit să participe la sfânta îşi sărbătoreau toţi ziua de naştere pe 1 ianuarie. Acum însă,
liturghie sau la altă slujbă care se ţine în ziua respectivă. O altă această tradiţie s-a pierdut şi se sărbătoreşte în ziua de
tradiţie include troparul şi / sau condacul (cântări bisericeşti în naştere a fiecărui copil. Copiii hinduşi îşi sărbătoresc ziua de
cinstea unui sfânt sau a unui eveniment religios) în rugăciunile naştere până la vârsta de 16 ani printr-o ceremonie religioasă,
familiei. Icoana particulară sfântului „patron”este pusă la loc în care primesc binecuvântarea conducătorului spiritual.
de cinste, iar câteodată dusă şi la biserică pentru sfinţire. Pe În condiţiile apartenenţei la o naţiune sau alta, suntem
acest fond, această zi este văzută ca fiind mai importantă adesea tributari în mod inconştient unor obiceiuri lipsite de
decât cea de naştere. Apoi se fac daruri persoanei al cărei valoare, care încearcă să ofere o bucurie de ordin sufletesc.
nume este sărbătorit şi, potrivit tradiţiilor greacă şi română, Cei care apără aceste practici motivează cu libertatea creştină
celebrarea numelui includea şi deschiderea casei pentru şi accentuează aspectele „pozitive”. Dacă evanghelicii nu pot
oaspeţi, toţi fiind bineveniţi, fără a fi invitaţi. să susţină o zi onomastică prin aportul unui sfânt, încearcă să
Acestea sunt câteva repere despre „prima grijă a o folosească prin promovarea ei ca mod cotidian de raportare
părinţilor”: să dea un nume copilului, dar Biblia şi realitatea socială. Ceva asemănător practicau unii din corinteni, pierzând
dovedesc neputinţa şi autoînşelarea aprecierii formei în din vedere efectul negativ al comportamentului lor, fapt pentru
defavoarea conţinutului. Pentru cei ce poartă fără respect care apostolul le scrie: „...Ci unii, fiind obicinuiţi până acum cu
„nume sfinte”, Domnul avertiza prin profet: „Veţi lăsa numele idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor,
vostru ca blestem aleşilor Mei; şi anume: «Domnul, Dumnezeu care este slab, este întinat. Luaţi seama însă ca nu cumva
vă va omorî» şi va da robilor Săi un alt nume” (Isaia 65:15). Să această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire
preţuim minunatele nume ale Domnului (YHWH) Dumnezeu pentru cei slabi. Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina
(ELOHIM), să purtăm cu demnitate numele nostru şi să acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos!
respectăm numele semenilor noştri, creaţi după chipul şi Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le răniţi cugetul lor slab,
asemănarea lui Dumnezeu, dar să nu confundăm poziţia păcătuiţi împotriva lui Hristos....” (2  Corinteni 8:7-13). Riscul
divină cu drepturile noastre de oameni muritori. Privind în morţii spirituale a unui credincios trebuie să impună decizia
istoria evreilor, dacă s-ar fi aplicat regula sărbătorilor cu zile neparticipării categorice la orice poate să fie rău, chiar în mod
închinate sfinţilor şi de aici a onomasticii, cele mai predispuse indirect. Apostolul Pavel este foarte ferm şi ne determină la o

13
zile, pentru a purta numele unor oameni sunt zilele sărbătorii
Purim, care după regula „sărbătoarea sfinţilor Constantin (continuarea în pagina 18)
Continuare de articole
„...dacă s-ar fi scris cu deamăruntul,
cred că nici chiar în lumea aceasta
n-ar fi putut încăpea” Ioan 21:25)

(continuare din pagina 5)

3:1-18). Legea Duhului de viaţă intrase în acţiune
(Romani 8:2). Era un nou legământ care se inaugura
(Ieremia 31:31-34). Era şi cazul să fie un moment
validat într-un mod remarcabil. Semnele manifestate:
sunetul, limbile ca de foc, vorbirea în limbi, au creat o
impresie de neşters pentru toţi cei care au fost acolo.
Vântul respectiv le amintea de faptul că Duhul a fost
asociat şi în vechime cu mişcarea vântului. Dacă s-a
găsit şi Nicodim pe-acolo, sigur şi-a adus aminte că
„vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii
de unde vine, nici unde se duce” (Ioan 3:8) şi că era
vorba, în mod cert, chiar de Duhul care naşte oameni
pentru noua Împărăţie, în care şi el voia să intre. Focul, Debutul zilelor din urmă
simbol al prezenţei lui Dumnezeu, amintea de un rug Ziua de Cincizecime iudaică, a devenit atunci, o
nestins văzut de Moise, de stâlpul de foc din pustie, bornă temporală pentru istoria răscumpărării neamului
iar limbile, o înzestrare dată de Duhul, care dorea să omenesc. Apostolul Petru stabileşte fără echivoc, faptul
atragă pe oricine din audienţă. Erau limbi existente şi că atunci şi acolo, încep „zilele din urmă” (v. 17).
inteligibile, nicidecum o bolboroseală fără noimă. Mai Această sintagmă, indică inaugurarea unei perioade
târziu, Pavel spune că acestea pot fi şi trebuie traduse distincte, care va dura până la revenirea lui Hristos.
în comunitate. Altfel, rânduiala era să fie utilizate doar Acest timp se va încheia atunci când Biserica prelucrată
în părtăşia individuală cu Dumnezeu. Acum nu era de Duhul, fără pată şi fără zbârcitură, va fi prezentată
nevoie însă de traducere. Aceasta era asigurată de înaintea Tatălui. Darul Duhului revărsat, însemna că
cunoaşterea limbilor respective chiar de către evreii era mesianică sosise deja. Duhul era dovada sigură
care au fost risipiţi pe tot pământul şi acum reveniseră că viitorul escatologic deja începuse şi garanta absolut
pentru comemorare. consumarea sa finală.
Evidenţa că evenimentul a fost generat realmente
de Dumnezeu, a constat şi în faptul că ucenicii, fricoşii O revărsare din cer
de altădată, neîncrezătorii de mai-ieri, au fost schimbaţi Termenii descriptivi, utilizaţi de Luca sunt foarte
fundamental. Stăteau în picioare, cu demnitate şi cu un sugestivi. De fapt sunt preluaţi de la prorocul Ioel, care
curaj neobişnuit. Cel care era în ei era mai tare decât vorbea sub inspiraţie divină: „voi turna din Duhul Meu…
cel care era şi este încă în lume. Acel grup restrâns Da, chiar şi peste robi şi roabe voi turna” (v. 17, 18), iar
avea să se lărgească şi să umple lumea. Oameni apostolul Petru este consecvent în folosirea metaforei
lipsiţi de o educaţie formală, aveau să răstoarne religii, lichide: „a turnat ce vedeţi şi auziţi” (v. 33). Mai târziu,
imperii, iar învăţătura lor a străbătut veacuri. Ucenicii apostolul Petru se disculpă, la Ierusalim, spunând că
nu s-au autosugestionat. Nu s-au străduit să fie altfel. experienţa celor din Cezareea este identică cu debutul:
Nu şi-au indus singuri sentimente plăcute, bucurie şi „s-a pogorât Duhul Sfânt, ca şi peste noi la început”
nici nu au regizat ceva anume. A fost manifestarea (11:15). Turnarea subliniază direcţia de unde vine Duhul
Duhului în ei şi prin ei. de sus, dar şi caracterul evident, perceptibil, vizibil
Schimbarea ucenicilor a condus şi la o al acelei veniri. Nimeni nu poate turna ceva de jos în
schimbare a audienţei. Nu putem schimba pe alţii, sus. Duhul vine din cer. Nimeni de pe pământ nu este
atâta vreme cât noi înşine suntem doar religioşi, depozitarul Duhului. Venirea Duhului, nu este apanajul
dar neputincioşi. Reacţia pozitivă, într-un număr de confesional al unei mişcări mai vechi sau mai noi. Duhul
aproximativ trei mii de oameni, ne duce cu gândul, este Dumnezeu şi El se toarnă în cine vrea şi cum vrea.
că la darea iniţială a legii, au fost cam tot atâţia, dar În termenul umplere, avem o nouă metaforă fluidă,
nu binecuvântaţi, ci nimiciţi. Acum, ca o compensare, menită să indice caracterul invaziv al acelei revărsări:
acelaşi număr de persoane, primesc binecuvântare. „toţi s-au umplut de Duh Sfânt” (v. 4). Alţii au sugerat
Ne amintim că slova omoară, dar Duhul dă viaţă. că „sunt plini… de must” (v. 13). Revărsarea nu viza
Da, Dumnezeu era în centrul acelui eveniment. doar aspectul exterior, ci şi cel interior. Avem o imagine
Hristosul viu era acolo! Duhul Sfânt, promis, venise completă şi complementară a ceea ce realizează venirea
în toată plinătatea. Dumnezeu s-a suprapus peste Duhului în viaţa cuiva. Duhul vine într-o persoană ca
sărbătoarea lor, culegând primul rod dintre oameni. s-o umple efectiv, până ce dă pe dinafară. Aici, trebuie
Acum, când se găseau la celebrarea primelor roade, observată şi echivalenţa sau interschimbabilitatea
Hristos culegea primul rod al muncii sufletului Său termenilor „umplere”, cu „primire” a Duhului şi „botez” în
(Levitic 23:15-20; Isaia 53:11). Duhul. Singura diferenţă constă în faptul că umplerea

14
iniţială, care coincide cu botezul sau primirea Duhului,
poate fi urmată de alte reumpleri (4:31).
(continuare din pagina 9)

O experienţă universală
Evenimentul Cincizecimii este unic şi
irepetabil. Experienţa care derivă din evenimentul
acesta este cu adresabilitate universală. Ştim că
„se aflau atunci la Ierusalim oameni cucernici din
toate neamurile care sunt sub cer” (v. 5). Nu doar
evreii aveau să beneficieze de acest har special, ci
toţi oamenii, de toate limbile. Vorbirea în diverse limbi
a exprimat foarte grăitor acest lucru, fiind exprimată
în varietatea limbilor cunoscute de audienţă. Era clar
că „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”
(v. 21). Evenimentul a deschis posibilitatea aplicării
universale şi nediscriminatorii a mântuirii: „peste orice Ţefania proroceşte, de asemenea, despre numărul mic
care va compune rămăşiţa finală, de calitatea sfinţeniei
făptură… feciorii…, fetele…, tinerii …, bătrânii…, robii…
pe care o va avea (Ţefania 3:12-13). Rămăşiţa
şi roabele…” (v. 17, 18). Nu doar o anumită categorie din Israel, ce constă dintr-o treime ca număr, va fi
de oameni. Toţi se pot umple de acelaşi Duh, indiferent testată asemenea procesului tehnologic de obţinere
de generaţie. a metalelor preţioase. Aceasta va fi rămăşiţa care îşi
va întoarce privirile spre Mesia: „Atunci voi turna peste
O experienţă repetabilă casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de
Experienţa, conform spuselor lui Petru, avea un îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre
caracter repetabil în decursul vremurilor din urmă: Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge
„făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum
şi pentru toţi cei care sunt departe acum, în oricât de plânge cineva pe un întâi născut” (Zaharia 12:10) şi
mare număr îi va chema Domnul” (v. 39). Era destinată care va fi în final poporul mesianic, avându-L pe Mesia
ca mare Păstor. „Ultima rămăşiţă” va fi constituită din
ca o experienţă pentru orice om, care o dorea şi
toţi cei care vor trece biruitori prin necazul cel mare,
îndeplinea condiţiile. Unii consideră cele întâmplate care vor fi rămas credincioşi în urma războiului pe
la Cincizecime, ca având un caracter singular. care balaurul îl va face cu rămăşiţa seminţei ei, „.. care
Într‑un sens, au dreptate. Vântul, focul nu s-au mai păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Iisus
repetat. De aceea, nu putem vorbi de o Cincizecime Hristos”(Apocalipsa 12:17), pentru că Domnul va avea
a samaritenilor, a celor din Cezareea sau a celor şi în vremea sfârşitului, cu siguranţă, o rămăşiţă care va
din Efes. Cincizecimea a fost una, dar experienţele primi viaţa veşnică.
primirii Duhului au fost nenumărate. Darul vorbirii în
limbi a mai reapărut şi în alte locaţii şi în alte intervale Simion Buzduga
de timp, împreună cu multe alte daruri ale Duhului.
Venirea Duhului ca experienţă conştientă, înnoitoare,
transformatoare nu s-a limitat la cei 120. Cei trei mii
Bibliografie
au fost asiguraţi, că vor avea parte de o experienţă de
1 Foundation of Faith, Glen Ellyn, Scripture Press Ministries,
aceeaşi factură. Nimic nu lăsa să se înţeleagă, că vor USA, 1983, pag. 151.
primi sau vor experimenta, ceva inferior experienţei 2 George Knight, Cu Apostolul Pavel prin Epistola către
celor 120. Astfel, cei din Corint nu duceau lipsă de Romani, Editura Viaţă şi Sănătate, 2003, pag. 259.
niciun fel de dar, în aşteptarea lui Hristos, datorită 3 Henry H. Halley, Manual Biblic, pag 197.
4 Dicţionar Biblic, pag. 634.
Duhului în care au fost botezaţi şi care i-a adăpat 5 Samuel J. Schultz, O privire de ansamblu asupra Vechiului
(1 Corinteni 12:13). De aceea, Pavel le spunea Testament, pag. 194.
galatenilor, că au început prin Duhul care se manifesta 6 George Knight, Cu Apostolul Pavel prin Epistola către
în mod evident printre ei. Revărsarea experimentată Romani, pag. 258.
7 Eugen Jugaru, Profetologie, Bucureşti, ITP, 2000, pag 23.
este surprinsă şi în scrisoarea paulină adresată lui Tit, 8 Henry H. Halley, Manual Biblic, pag. 390-391.
când se pomeneşte despre o înnoire făcută de Duhul, 9 Vasile Talpoş, Studiu introductiv în Legea, Istoria şi
care s-a vărsat din belşug peste respectivii credincioşi. poezia Vechiului Testament, Bucureşti,Editura didactică şi
Lista ar putea continua. De fapt, continuă mereu. Se pedagogică R.A., 1999, pag 304.
10 John F. Walvaord, Roz B. Fuck, Comentariu al Noului
va încheia doar atunci când se va consuma perioada Testament, pag 475.
denumită de Ioel „vremurile din urmă”. 11 John F. Walvaord, Roz B. Fuck, Op. Cit., Pag 317.
Duhul a venit, dar continuă să vină. La fel de 12 Foundation of Faith – Scripture pag. 157.
impetuos şi de surprinzător. Se nasc şi acum întrebări. 13 Miguel de Unamuno, Agonia creştinismului, Iaşi, Ed.
Institutul Europei, 1993, pag 34.
Măcar la unele dintre ele, acest articol s-a dorit a fi un 14 Merrill C. Tenney, Studiu al Noului Testament, Edermans
răspuns. Un răspuns care nu doreşte să satisfacă doar Publishing, 1961, pag. 277
mintea, ci să deschidă apetitul spiritual. Un răspuns, 15 Pierre Despagne, Israel, pag. 183
care sigur, va fi urmat de cea de-a doua întrebare: 16 Ştiri din Israel, mai 2000, pag. 29
17 Idea Spektrum, Nr. 22, 2000
„Fraţilor, ce să facem?”. Răspunsul dat de Petru, atunci, 18 Strigătul de la miezul nopţii ,Op. cit. pag. 4
va fi detaliat cu o altă ocazie. 19 Op. cit., pag. 20
Daniel Grigoriciuc
15
Alternative
„Alegeti astăzi cui vreţi să slujiţi...”
Iosua 24:15a)

Din ciclul: „Predici nerostite pentru o carte... imaginară”
Capitolul: „Alternative”

DOUĂ L IGH E N E
DUMNEZEU nu a creat omul asemeni unui robot (Evrei 5:9) şi un bun exemplu pentru alegerile pe care
căruia îi programezi activitatea pe minute, ore sau zile. Noi, trebuie să le facem. ÎNVĂŢĂTORUL, în lucrarea Sa de pe
oamenii, nu funcţionăm ca un computer care are putere pământ, i-a îndemnat pe oameni să aleagă, dar să facă o
de înmagazinare limitată şi are nevoie de un programator! alegere bună cu implicaţii profunde, veşnice: „Alegeţi să
Dumnezeu ne-a dat libertatea de a ALEGE! slujiţi lui Dumnezeu!’’ era mesajul LUI; „oricine va vrea să
Deseori când s-a adresat unui popor sau unui individ, fie mare între voi să fie... slujitorul vostru” (Matei 20:26).
Dumnezeu a zis: „Alege! Tu decizi ce vei face!” În Isaia MÂNTUITORUL a căutat să fie convingător în a-i
1:19-20 citim: „De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele face pe oameni să aleagă slujirea, nu numai prin cuvinte,
mai bune roade ale ţării; dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, ci şi prin gesturi şi fapte interpretabile. Astfel, în timp ce se
de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit” pregătea să sărbătorească Paştele împreună cu ucenicii, a
Oamenii trimişi de Dumnezeu, care au fost purtătorii luat un lighean cu apă, s-a încins cu un ştergar şi a început
Lui de cuvânt, de asemenea, au spus poporului: „Alegeţi!” să spele... picioarele ucenicilor (Ioan 13). Ce gest ciudat
Moise, spre sfârşitul slujbei sale, se străduieşte să-şi pentru ucenici! Parcă văd feţele lor pline de mirare. „Doamne
convingă urmaşii să facă o alegere bună, prezentându‑le Tu să-mi speli mie picioarele?” spune Petru, primul dintre
toate alternativele. El vedea această alegere atât de ei. „Niciodată”. Poetul Costache Ioanid surprinde atât de
importantă, încât a zis: „Iau azi cerul şi pământul martori frumos acest moment înălţător: „Atunci, lăsându-şi brâul şi
împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, haina-ntr-un ungher, / S-a ridicat Stăpânul cel coborât din
binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, cer / Şi-nfăşurând ştergarul, S-a aplecat uşor, / Să-Şi spele
tu şi sămânţa ta” (Deuteronom 30:19). Iosua, urmaşul lui ucenicii, ca rob al tuturor!”
Moise, după aşezarea în Canaan, recomandă şi el o alegere Ca un paradox, în viaţa Domnului Isus mai apare un
bună: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiti, sau Domnului sau lighean! Scena se petrece atunci când Fiul lui Dumnezeu
dumnezeilor cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de râu, este judecat de guvernatorul roman Pilat. După procedurile
sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi!” (Iosua legale împiedicate de opoziţia conducerii iudeilor, el cere
24:15a) El a căutat să-i convingă prin puterea exemplului un lighean cu apă, dar nu ca să slujească şi nici ca să se
personal: „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji umilească, ca Cel din faţa lui altădată, ci ca să facă un gest
Domnului” (Iosua 24:15b). Ilie, profetul focului, „om supus de eschivare, fugind de resposabilitate.
aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” cum afirmă Iacov, fratele Acelaşi poet surprinde imaginea amintită în poezia „Iată
Domnului, ridică o naţiune şchiopătândă de „amândouă Omul”: „-Iată Omul strigă-n iad Pilat, / Cine iarăşi l-a crucificat,
picioarele”şi caută să fie convingător ca poporul să facă / Cine-i scoate umbra de sub văl? / Daţi-mi apă mâinile să-mi
o alegere bună, în a-L sluji pe adevăratul Dumnezeu. El spăl! / -Iată omul umbra a răspuns, / Eu sunt umbra Omului
a zis: „Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar străpuns, / În zadar în lumea de păcat, / Mâinile pătate ţi-ai
dacă este Baal, mergeţi după Baal!” (1 Împăraţi 18:21). El spălat,... / Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi, / Dar s-ajungi la urmă
se roagă lui Dumnezeu şi apelează la puterea Lui, căci şi-ntre sfinţi, / Nu-i decât o cale spre Eterna Stea! / Cine nu-i
numai puterea divină putea să-i aducă înapoi la adevăr. pe cale, e-mpotriva Mea!”
Biblia conţine multe provocări la alegere, fapt pentru Ne stau în faţă două lighene; unul care provoacă la
care poate fi numită pe drept: „Ghidul celui chemat să slujire, la dăruire,la supunere, iar celălalt este ligheanul
aleagă”. Peste tot în ea găsim situaţii unde omul are cel scuzelor gratuite, al argumentelor fără suport.
puţin două alternative şi i se acordă libertatea de a alege. Isus Hristos a spus: „Eu v-am dat o pildă ca şi voi să
DOMNUL ISUS, „...Căpetenia şi Desăvârşirea faceţi cum am făcut Eu.”
credinţei noastre, ... pentru bucuria care-I era pusă înainte, Prietene! Ce alegi? Să faci cum a făcut Domnul Isus
a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta sau vei face ce a făcut Pilat?
scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2). Iată Vei căuta motive justificative sau...soluţii concrete?
că şi El a avut de ales şi a făcut o alegere bună, devenind Alege! Dar... ALEGE CA SĂ TRĂIEŞTI CUVÂNTUL!
„pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice”
16 Samoil Fedur
Continuare de articole
„...dacă s-ar fi scris cu deamăruntul,
cred că nici chiar în lumea aceasta
n-ar fi putut încăpea” Ioan 21:25)

(continuare din pagina 11) lată pe scurt:
– atunci când greşesc şi mă pocăiesc de ceea ce am
Scrisoarea a XXIV-a făcut, nu las ca greşeala să se cufunde în apele adânci ale
uitării, ci o contabilizez cu grijă încercând prin ea să mă
te descurajez în strădaniile tale, ci ca să-ţi atrag atenţia că dacă cunosc mai bine pentru ca mândria să nu mă poată păcăli
printr-o lucrare de sfinţire accentuată te depărtezi de celelalte printr-o oarbă încredere în sine;
păcate, dimpotrivă, de mândrie nu numai că nu te depărtezi – atent la gândurile mele, refuz cu îndârjire să spun „bun
astfel, ci te apropii periculos de mult. Deci fii cu ochii în patru venit” oricărui gând care în urma vreunui succes duhovnicesc
căci ea este un virus care infectează toată fapta bună, ca un s-ar apropia măgulitor de cugetul meu;
foc care arde tot rodul bun al unor strădanii duhovniceşti de o – în toată vremea încerc să-L păstrez pe Domnul Hristos
viaţă. Cartea Proverbele vorbeşte de o „aprindere a îngâmfării” înaintea ochilor mei, pildă de smerenie desăvârşită. Pentru
(Proverbe 21:24). Astfel că acolo unde ea se va cuibări, sufletul aceasta citesc zilnic în mod ordonat şi consecvent porţiuni din
va rămâne gol de orice faptă bună. Sfintele Evanghelii, meditând asupra lor;
Am notat mai sus un text în care mândria este asemănată – citesc cât pot de mult biografiile marilor oameni ai
într-un mod ciudat cu o „candelă”. Alte traduceri folosesc cuvântul lui Dumnezeu şi nu numai, pentru ca în preajma lor să‑mi
„lampă” sau „sfeşnic”. În antichitate, precum ştii, oamenii îşi pot vedea şt păstra în acelaşi timp măsura adevărată a
luminau, fie casele, fie calea, cu o candelă sau un opaiţ pentru personalităţii mele;
a risipi beznele, a se feri de rătăcire şi de spaimele nopţii. În – încerc să adun în mintea mea cât mai multe texte din
sens spiritual, lumina care trebuie să ne lumineze „calea” este Scriptură care să zugrăvească cât mai bine hidoşenia mândriei
lumina unei judecăţi drepte, dar raţiunea va fi dreaptă numai pentru a-mi menţine repulsia faţă de acest păcat detestabil;
dacă se va înarma şi va opera cu principiile Adevărului. Dar ce – şi nu în ultimul rând, mă rog lui Dumnezeu să mă ţină sub
se întâmplă însă, atunci când suntem stăpâniţi de mândrie? ocrotirea Lui atotputernică ca să fiu ferit de nebunia mândriei;
Cred că mândria „umflă” capacităţile noastre native până – mă feresc să petrec timp cu oamenii care sunt dispuşi
acolo încât ajungem să ne bizuim prosteşte pe ele, să omitem să mă linguşească pentru a nu-mi deforma simţirea corectă
cu bună ştiinţă Cuvântul lui Dumnezeu, sfatul cel înţelept, despre mine însumi.
adevărata lumină care ne poate călăuzi judecata. Unde duce o Mă opresc aici şi recitind ceea ce ţi-am scris cu o
astfel de atitudine? Evident, la păcat, aşa cum spune limpede anumită indignare pornind de la salutul tău, mă mângâi
textul inspirat: „...această candelă a celor răi nu este decât totuşi, gândindu‑mă la folosul ce l-am dobândit, întâi eu
păcat”. Dacă mă gândesc acum când îţi scriu, la tânărul rege, însumi prin faptul că mi-am conştientizat şi mai mult anumite
Roboam, căruia i-au fost adresate aceste cuvinte, din partea trăiri interioare, dar şi la folosul tău pe care l-ai putea culege
tatălui său, mi se pare că ele au avut în viaţa lui, scurtă de adăugând la gândurile mele propriile tale reflecţii. Am vorbit
altfel, un ecou nesemnificativ. Din Scriptură se vede limpede că despre acest păcat urât şi iată am cules folos duhovnicesc.
deşi şi-a început domnia la maturitate, avea atunci patruzeci şi Se potriveşte aici ghicitoarea spusă de Samson: „Din cel
unu de ani, acel început a stat sub semnul mândriei: a lepădat ce mănâncă a ieşit ce se mănâncă, şi din cel tare a ieşit
pe bătrânii, sfetnici ai tatălui său şi sfatul înţelept primit de la dulceaţă.” (Judecători 14:14) Nu mă despart de tine înainte de
aceştia, a răspuns aspru poporului adunat la Sihem pentru a-l a te îndemna să citeşti despre Saul, regele lui Israel, care şi-a
unge domn, exercitând o domnie tiranică. Abia lovitura militară pierdut minţile şi tronul datorită mândriei, despre regele păgân,
venită din sud, din partea lui Şişac, faraonul Egiptului, l-a făcut Nebucadneţar, care a împărtăşit aceeaşi tragică experienţă şi
să se smerească. „Pentru că Roboam se smerise, Domnul şi-a despre dregătorul Irod, care tot datorită mândriei şi-a pierdut
abătut mânia de la el şi nu l-a nimicit de tot...” (2 Cronici 12:12). nu numai tronul şi mintea ci şi viaţa. Se vede, dragul meu,
Adânc l-a coborât mândria pe fiul înţeleptului rege, Solomon, că ultima haină, aceea a mândriei, a iubirii de faimă, omul o
întâi în ochii lui Dumnezeu şi apoi de pe scaunul de domnie, dezbracă doar la moarte, fie în chip tragic ca aceşti regi, fie în
căci nu a domnit decât 17 ani. testamente, cortegii funebre sau somptuoase mausolee.
Acum în final, ştiu că eşti curios să afli ce leacuri folosesc Acum te rog să nu-mi reproşezi că nu am indicat trimiterile
împotriva acestui păcat atât de puternic încât a scurtat adesea la textele biblice, la care am făcut referire. Am făcut-o înadins
şi domnia regilor. Crede-mă, că nu ştiu dacă este o reţetă ca să te determin să le cauţi tu şi „rătăcind” prin Scriptură în
universal valabilă pe care urmând-o cineva, să se trateze cu căutările tale, să aflu că ai citit toată Scriptura.
succes şi să scape de această boală pandemicâ, de acest Spor duhovnicesc!
„ucigaş tăcut” care este mândria. În ce mă priveşte îmi vine
uşor să-ţi spun, întrucât sunt tot timpul sub tratament. Zaharia Bica

1. Care sunt metodele cele mai eficiente pentru păstrarea credintei şi a unui cuget curat, pe care unii l-au pierdut
şi au căzut din credinţă, aşa cum sesiza apostolul Pavel în scrisoarea către Timotei şi Iuda, fratele Domnului?
Referitor la scrisori – epistole şi articole de revistă: în ce mod ne recomandaţi să venim în ajutorul celor ce riscă
pierderea valorilor spirituale sub influenţa postmodernismului?
2. De ce Scriptura este plină de parabole şi taine greu de descifrat şi totuşi destinată tuturor, în ce priveşte cea mai
importantă problemă a vieţii: mântuirea? Cum vă explicaţi faptul că orbul din Ioan 9 a crezut fără multe explicaţii
şi a fost mântuit, iar fariseii şi cărturarii iudei n-au putut pricepe nici după cercetări şi explicaţii suplimentare?
3. Ce şanse de căsătorie binecuvântată au tinerii din bisericile noastre evanghelice, în condiţiile evoluţiilor spirituale,
sociale şi economice actuale? Ce practici premaritale se constitue într-un suport solid al unei case zidită pe stâncă?
Aşteptăm (prin diverse mijloace de comunirare) dezbateri pe aceste teme! 17
Editorii
Continuare de articole
„...dacă s-ar fi scris cu deamăruntul,
cred că nici chiar în lumea aceasta
n-ar fi putut încăpea” (Ioan 21:25)

(continuare din pagina 13)

atenţie care are în vedere pe cei din jur, nu aplecările inimii
noastre sau practicile contemporane obişnuite: „...judecaţi să
nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de
poticnire sau un prilej de păcătuire” (Romani 14:13); „Bine este
...să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un
prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire” (Romani 14:21).
A fi pricină de păcătuire, prin care cei din lume vor fi împiedicaţi
să se lase de obiceiuri cu conţinut păcătos, sau a provoca pe
cei de curând convertiţi să se raporteze potrivit obişnuinţei lor voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele” (Psalmi
de odinioară, este un păcat grav. Domnul spunea: „...oricine va 23:6), pentru că şi-a permis împliniri în afara limitelor Legii, ca
face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, şi Adam şi Eva. Dacă cineva îşi doreşte zile de sărbătoare, le
ar fi mai de folos să i se atîrne de gât o piatră mare de moară, poate avea, dar în Numele Domnului, nu al celor morţi sau al
şi să fie înecat în adâncul mării” (Matei 18:6). Felul sentinţei, celor vii, după exemplul evlaviosului rege Ezechia: „...Şapte zile
pronunţate de Mântuitorul, era în concept antic, o pedeapsă au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulţumire şi
pentru viaţa aceasta şi viaţa viitoare. lăudînd pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. Toată adunarea a
Ziua de naştere, deşi diferită de onomastică, nu pune fost de părere să mai prăznuiască alte şapte zile. Şi au prăznuit
accentul pe înaintaşi, ci pe contemporani, de aceea, aşa cum am cu bucurie încă şapte zile” (2 Cronici 30:22-23). Mai pot fi
arătat în aspectul istoric, mai întâi se bucurau de această favoare mese speciale oferite la nevoie, ca şi în cazul fugii lui David
doar regii. Niciodată în istoria poporului lui Dumnezeu nu de Absalom (2 Samuel 17:27-29) sau al naufragiului corăbiei
întâlnim zile în cinstea unui om, ci numai pentru slava lui în care călătorea apostolul Pavel spre Roma (Fapte 28:7) sau
Dumnezeu, care a intervenit sub diverse forme în ajutorul cele unidirecţionale oferite săracilor (Luca 14:12-14).
celor credincioşi. Biblia scrie despre două serbări a zilei de În special cei tineri (Judecători 14:10) sunt mai tentaţi să
naştere, dar ambele păgâne şi care s-au soldat cu tragedii: în facă serbări cu mese şi distracţii, ca fiii lui Iov. După „părtăşiile”
Egipt, cu moartea unui slujitor al regelui, când „...era ziua naşterii lor erau necesare jertfe pentru păcate: „...Iov chema şi sfinţea pe
lui Faraon (şi) El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi;...” (Geneza fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei
40:20); în provincia Galilea, prin decapitarea celui mai mare câte o ardere de tot....” ( Iov 1:5). Cei doi fii din pildă (cel risipitor
dintre „cei născuţi din femei” - Ioan Botezăturul „...când Irod îşi şi cel aparent nerisipitor), au căzut în aceeaşi ispită (înainte de
prăznuia ziua naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor adevărata pocăinţă), de a dori să stea la masă cu prietenii, dar
oastei şi fruntaşilor Galileii” (Marcu 6:21). Asemenea istorii, chiar fără tatăl lor, care voia să le dea tot ce avea (Luca 15:11-32).
dacă au trecut graniţa în Israel, nu pot legitima perpetuarea Scriitorii din perioada Bisericii surprind şi ei „aplecarea” unor
unui obicei ce nu poate fi neutru în conţinutul lui, aşa cum scria oameni fireşti spre mese de dragoste, dar din „dragoste pentru
profetul: „În ziua împăratului nostru, căpeteniile se îmbolnăvesc mese”: „...Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua nameaza
de prea mult vin, împăratul dă mâna cu batjocoritorii” (Osea mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor
7:5). A pretinde lărgirea ariei de acţiune liberă în funcţie de o de dragoste, când ospătează împreună cu voi”(2 Petru 2:13);
încredinţare personală, este o denaturare a textului biblic din „Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde
Romani 14, neînţelegând diferenţa de zile sfinte la care se referă se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a
apostolul: „Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi,
altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, desrădăcinaţi”
mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. (Iuda 1:12). Pentru unii ca aceştia vorbea profetul: „Arfa şi
Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face” (v. alăuta, timpana, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele; dar nu
5-6). Este clar că avem dreptul la o adunare de sărbătoare în iau seama la lucrarea Domnului şi nu văd lucrul mânilor Lui”
care Domnul este motivul şi subiectul întrunirii, sau mai putem (Isaia 5:12), căci le plăcea să umble: „după locurile dintâi la
înţelege de aici că „pentru Domnul” nu vom face deosebire între ospeţe, şi după scaunele dintâi în sinagogi” (Matei 23:6).
zile, sărbătorind o zi de naştere, ci gustând cu aceeaşi intensitate Referitor la aceste ispite, să ne rugăm Domnului ca
viaţa de credinţă „trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în David: „Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate
toate zilele vieţii noastre (Luca 1:75). împreună cu oamenii care fac răul şi să nu mănânc din
O zi are o mare valoare, fie în bine: „mai mult face o ospeţele lor!” (Psalmi 141:4). „Ajunge, în adevăr, că în trecut
zi în curţile Tale decât o mie în altă parte” (Psalmul 84:10), aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în
fie în rău: evreii au primit pedeapsă câte un an de pustie, beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite”
pentru câte o zi de necredinţă (Numeri 14:34). De aceea, să (1 Petru 4:3). Odată cu pocăinţa, trebuie să se schimbe
luăm aminte la sfatul: „...ia seama asupra ta, şi veghează cu sensul lucrurilor, ca în cazul convertirii lui Matei, vameşul,
luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale...” când în prezenţa Domnului, accentul cade pe mântuire, nu
(Deuteronomul 4:9), ca să împlinească Domnul promisiunea: pe vreo persoană (Luca 5:29).
„Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin” (Exodul 23:26). În nădejdea înţelegerii celor scrise, vă doresc o stare de
De această binecuvântare nu a avut parte Solomon, căci zilele mulţumire, căci „cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat”
de ospăţ scurtează numărul zilelor vieţii. Domnul i-a spus (Proverbe 15:15) şi o aşteptare în credinţă a adevăratului şi
din tinereţe: „...dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi eternului ospăţ: „Apoi mi-a zis: «Scrie: Ferice de cei chemaţi la
poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele” ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea Sunt adevăratele
(1 Împăraţi 3:14). Lui i-a fost acordat harul să zidească Templul cuvinte ale lui Dumnezeu!»” (Apocalipsa 19:9).

18
Domnului, dar nu s-a bucurat de fericirea avută de tatăl său:
„...fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi Iosif Anca
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care
Experienţe v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu
băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire
şi urmaţi-le credinţa!”
Evrei 13:7

Eram căsătorită, având doi copii, când în anul 1992, la un control medical, mi s-a spus astfel: „Doamnă
nu ai încă probleme foarte grave, dar dacă nu te vei trata, riscurile sunt foarte mari”. În acele momente m-am
cutremurat în fiinţa mea şi diavolul m-a tulburat o vreme, gândindu-mă situaţia se va agrava şi voi muri. Mai mult
am fost zdrobită pentru cele două fete care erau mici, gândindu-mă cum vor creşte fără mamă. Dar Dumnezeu
avea un plan minunat de vindecare şi de viaţă pentru fiinţa mea pe care eu nu-l cunoşteam atunci.
Într-o zi, având o problemă pe plan pământesc, am mers la rugăciune la o soră ce avea descoperiri din
partea lui Dumnezeu. Am primit răspuns la acea problemă şi Domnul a lucrat în scurt timp exact cum mi-a
vorbit, dar El a văzut şi zbuciumul din inima mea, cu privire la sănătate şi mi-a spus următoarele: „Ai o rană în
trup, pe care Domnul vreau să ţi-o vindece”.
Am început să mă rog Domnului pentru vindecare, dar lăsând să pătrundă în inima mea teama, am
mers la medic, începând un tratament, ca apoi să se intervină chirurgical. Între timp am rămas însărcinată
cu cel de‑al treilea copil şi intervenţia trebuia amânată. După naştere, am fost la control medical şi-n urma
unor analize, s-a constatat că situaţia era aceeaşi, neagravându-se şi m-am gândit să merg la un alt medic
specialist. Mi s-au făcut două intervenţii chirurgicale, dar rana s-a redeschis şi nu s-a vindecat. M-am întors
din nou la primul medic care mi-a depistat această rană, văzând că situaţia nu s-a rezolvat, pentru că Domnul
rostise un cuvânt şi îi mulţumesc că nu a renunţat să-l împlinească. Am făcut din nou analize să se vadă exact
situaţia, ca apoi să se intervină chirurgical, pentru a extirpa zona uterului unde era rana, aceasta fiind o ultimă
soluţie umană. Îl slăvesc pe Dumnezeu, care a intervenit în momentul limită şi a împiedicat această operaţie,
care ar fi oprit planul lui Dumnezeu de a mai da naştere la încă cinci copii.
Într-o duminică seara, din vara anului 1996, a venit un frate, căruia Domnul i-a pus pe inimă să facă o
rugăciune specială pentru cei bolnavi, îndemnând ca cei care au probleme de sănătate să ridice o mână sus şi
să creadă că Dumnezeu îi vindecă. În acel moment, Dumnezeu a pus în inima mea credinţă pentru vindecare,
după promisiunea Lui. La rugăciunea care a urmat în comun pentru cei bolnavi, am fost cercetată într-un mod
deosebit, ca şi în ziua când am fost botezată cu Duhul Sfânt, şi-am simţit că Domnul s-a atins de mine şi m-a
vindecat. A doua zi, luni, eram programată la medic, ca să hotărască când va trebui să intervină. Sţiind că
Domnul m-a vindecat am zis: „Nu mai are rost să merg la medic”, dar a doua zi când m-am trezit, mi-a venit
un alt gând: „Mă voi duce, căci ceea ce Dumnezeu lucrează, se poate verifica, ca să nu aibă cel rău putere cu
îndoiala asupra mea”. După ce medicul m-a pus la un ecograf să vadă situaţia la zi, l-am văzut că ridică din
umeri şi-mi spune: „Doamnă, nu mai ai nimic, nu mai este nici măcar o urmă nu mai este unde a fost rana, dar
să vii la control peste şase luni, ca nu cumva iar să apară”, neînţelegând ce s-a întâmplat cu mine, uitându-se
la fişa cu analizele care arătau ce a fost.
Cu părere de rău mărturisesc căci nu am avut tăria în acel moment să spun medicului, că Dumnezeu m-a
vindecat cu o zi înainte, la rugăciunea pentru bolnavi. Am înţeles atunci, că dacă Dumnezeu vrea să lucreze
într-un anume mod în viaţa noastră, este în zadar să căutăm noi alte metode sau căi de-a soluţiona problema
mai repede. Dumnezeu are timpul Lui „...a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi,
dacă zăboveşte aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” (Habacuc 2:3)
Sunt 14 ani se când Domnul m-a vindecat şi am mărturisit individual la mai multe persoane. Slăvesc pe
Domnul căci a făcut o vindecare deplină ţinându-se de promisiune, de aceea vreau să împlinesc sfatul din
Psalmul 103:2 – „Binecuvintează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui!”

V.A.
„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la
DRAGOSTE şi la FAPTE BUNE” (Evrei 10:24)

Dumnezeu ţi-a dăruit faţa, dar tu îi hotărăşti expresia. Fii sigur că faţa care te priveşte dimineaţa din oglindă,
are o expresie agreabilă. S-ar putea ca tu să n-o mai vezi până seara, dar o vor vedea foarte mulţi alţii. Un
gest făcut cu mâna, o anumita expresie a feţei, mesajul din sclipirea tainică a unei priviri aruncate din coada
ochiului, toate acestea vorbesc mai elocvent decât cea mai stralucită proză sau poezie, mai patrunzător
decât cea mai înalţătoare muzică şi mai convingator decât toate cuvintele dicţionarului.
Viaţa fără duioşie şi fără iubire nu e decât un mecanism uscat, scârtâitor şi sfâşietor,
căci inima are taine pe care nici o raţiune nu le poate pătrunde.
Viaţa este fericită când iubeşti şi eşti iubit, dar dacă vrei să fii iubit, iubeşte. Dragostea constă în
dorinţa de a da ceea ce este al tău altuia şi de a simţi fericirea lui ca şi cum ar fi a ta.
Dragostea este misterul dintre oameni, nu asemanarea dintre ei, este lucrarea armoniei creaţiei,
purtând însemnul unui Creator iubitor
Opusul artei nu este inesteticul ci indiferenţa; opusul credinţei nu este erezia ci indiferenţa;
opusul vieţii nu este moartea ci indiferenţa; opusul dragostei nu este ura ci indiferenţa.
Iubirea infantilă urmează principiul: „Iubesc pentru că sunt iubit şi am nevoie de tine.
Iubirea matură urmează principiul: „Sunt iubit pentru că iubesc şi am nevoie de tine pentru că te iubesc”.
Ca un om să iubească este cea mai grea sarcina care ne-a fost incredinţată, este examenul final şi
opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…
Iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvârsească.
Iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, sunt aripile dăruite de El sufletului, pentru ca să urce până la cer.
Dragostea: rădăcina şi izvorul binelui, bucuria de a face altora bucurie.
Dragostea este o poveste străveche, dar care este întotdeauna nouă.

***
Cea mai neînsemnată faptă bună este mai folositoare decât cea mai măreaţă intenţie.
Gândurile rele se alungă prin fapte bune. Buruienile cresc singure; florile trebuiesc cultivate.
Nu contează numai cât de ocupat eşti, ci şi care este lucrul cu care eşti ocupat.
Albina şi tânţarul zboară neâncetat, dar cu idealuri foarte diferite.
Nimeni nu ştie de ce este în stare, până nu încearcă.
Ceea ce rămâne în urmă nu este ceea ce am fi putut face, ci ceea ce am făcut.
Există două categorii de oameni: cei ce muncesc şi cei ce se laudă.
Să fim mereu în prima categorie, căci este mult mai puţină concurenţă.
Judecaţi şi voi dacă muncim mai greu ca altădată. În trecut, dupa o zi de muncă oamenii
aveau nevoie de odihnă; acum la sfârşitul serviciului oamenii vor să se distreze.
Cele mai măreţe înfăptuiri nu s-au realizat prin putere, ci prin perseverenţă.
Dragostea fără fapte bune este falsă, iar faptele bune fără dragoste sunt la fel de false.

Adresa la care ne puteţi contacta pentru abonamente,
răspunsuri la întrebări, articole, sugestii, reclamaţii este:

Revista „Dragoste pentru Adevăr”
Calea Aurel Vlaicu, Nr. 121-125, Arad, cod 310365, România,
e-mail: dragoste_adevar@yahoo.com
Mobil: 0740 437777, 0746 046080