You are on page 1of 20

ªapte principii pentru

7 cel ce vrea sã
creascã spiritual
Cuprins
1. Lectureazã Scriptura în mod
intens ºi sistematic, dar cu sinceri-
tate ºi în curãþie.
3 Editorial
Maran atha – Editorii
2. Studiazã toatã Biblia ajutân-
du-te cu rugãciune în mod individual
ºi în compania oamenilor sfinþi (atenþie 4 Închinători în duh şi-n adevăr
la învãþãtori!). Aduceţi-vă aminte de minunile Domnului
3. Citeºte istoria Bisericii scrisã – Augustin Kuschausen
de autori cu orientãri creºtine diferite.
4. Cunoaºte situaþia actualã a 6 Statutul moral şi spiritual al creştinului
creºtinismului ºi a celorlalte religii Vorbirea de rău şi bârfa – Adonis Dan
(sumar).
5. Dãruieºte-te lui Dumnezeu
fãrã rezerve. 8 Doctrine biblice

6. Trãieºte cu demnitate ºi iubire Divorţ şi recăsătorire (partea a II-a) – Iosif Anca
în familie.
7. Integreazã-te într-o bisericã 10 Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm
evlavioasã ºi activã. Scrisoarea a X-a (partea a II-a) – Zaharia Bica

12 Familia, cuibul credinţei
Îndatoririle părinţilor – John Charles Ryle

14 Principii sfinte

Ascultarea credinţei – Marin Pintilie

Fondurile necesare editãrii ºi distribuirii revistei 16 Înţelepciune pentru înţelepţi
„Dragoste pentru Adevãr”, în tiraj de 4500 exem- Nevoia de prieteni – Iosif Anca
plare, provin din donaþii din þarã ºi strãinãtate.
Cei care doresc sã sprijine aceastã lucrare pot
face depuneri în contul Asociaþiei Creºtine de
caritate Gosen 2511.1-1584.1/ROL COD IBAN:
18 Istorie
Secolul XIII – Daniel Brânzei
RO91RNCB1200000015840001 sau 2511.1-1584.2/
EUR, COD IBAN: RO64RNCB1200000015840002
deschis la BCR, Arad, care are ca obiect de acti-
vitate doar educaþia creºtinã. 19 Mărturisiri
Revino acasă, tăticule!
Vã mulþumim în Numele Domnului Isus!
Colectivul de redacþie

ISSN: 1841-1185
Editorial

Latinii spuneau „ignoti nulla cupido” (cele necunoscute nu stârnesc dorinţe).
Cât de adevărat! Amintiţi-vă de Eva în momentul ispitirii, cum informaţia i-a provocat dorinţa
şi pofta (Genesa 3:1-7). În aceeaşi idee apostolul Pavel spunea că informaţia, fie ea şi de
interdicţie, era provocatoare (Romani 7:7-11). Relaţia dintre informaţii şi dorinţă este valabilă
şi în sens invers, de la rău spre bine. Astfel predicile (informaţiile) Domnului Christos despre
Împărăţia lui Dumnezeu îi magnetizau pe oameni, încât nu numai că îl urmau zile în şir, dar
şi erau preocupaţi de Împărăţie chiar dacă nu înţelegeau în mod suficient etapele instalării ei
(Luca 14:15; Faptele Apostolilor 1:6).
În vremea noastră informaţiile dispun de toate mijloacele; de exemplu ceea ce
altădată trebuia transmis prin strigători, rezolvă amplificarea; iar ce trebuia anunţat la distanţă
prin alergători, rezolvă radiotelefonia. Ce să mai spun de capacitatea de stocare şi difuzare
a informaţiilor prin Internet şi computere, iar progresul lor este exploziv.
Suntem în faţa unei situaţii de incapacitate de înmagazinare şi audiere a volumului
de informaţii. Există totuşi şi multă ignoranţă. Se pot identifica trei feluri de ignoranţă: „a
nu şti ceea ce ar trebui să ştii; a şti ce e rău şi a şti ceea ce n-ar trebui să ştii” Astfel
există multe informaţii virusate şi infectate de păcat sub diversele lui forme. Încă de mici
suntem în postura de a primi informaţii nefolositoare, ce au menirea să ne umple mintea
şi viaţa, distrugând-o. În final, constatăm cât de puţin ştiu oamenii ceea ce ar trebui să ştie
– informaţii despre Dumnezeu şi Împărăţia Sa, sau altfel spus este atât de puţină preocupare
pentru cele sfinte, pentru Biblie.
Ce dorinţe are azi umanitatea? Ce se „consumă” ea zilnic? Doar ce arată „reclamele”
privite şi publicitatea auzită.
Dragi fraţi! Fiţi ca acel om ce vorbea la telefon, de la o cabină publică, care a cerut
să se închidă uşa, pentru a auzi ce se vorbea pe fir, nu ceea ce se auzea în jur.
Când v-aţi gândit ultima dată la revenirea Domnului Isus? Când aţi salutat pe cineva
cu Maran atha! – Domnul nostru vine!? Când o veţi face în mod curent să ştiţi că veţi avea
parte de ea. Dacă nu, veţi fi ca cei din vremea lui Noe care erau ignoranţi „n-au ştiut nimic”
(Matei 24:39). De ce? Fiindcă erau preocupaţi total cu cele pământeşti. Dacă atunci fără TV
şi fără Internet a fost aşa, cum va fi astăzi? Noe, care zilnic lucra la corabie, ar fi putut să nu
se gândească la potop?
În concluzie, un sfat: Înlocuieşte orice activitate care nu este indispensabilă vieţii
şi „porunceşte-ţi” ca timpul liber să fie ocupat cu pasiuni sfinte. „Taie” de unde vrei şi de
unde nu vrei, dar fă-ţi timp de aprofundare prin lectură, studiu, rugăciune – timp devoţional,
individual şi colectiv (2 Timotei 2:22).

Editorii

Închinători în duh şi-n adevăr

„Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat
făcut, de minunile Lui şi de judecăţile rostite de gura în fapte de laudă, Şi făcător de minuni?” (Exodul 15:11).
Lui” (1 Cronici 16:12). Este absolut oportun şi foarte Minunile sunt factori utili, pentru a poseda
necesar să ne amintim şi să medităm mult la minunile încrederea în Cel Prea-Înalt şi Sfânt! O minune înseamnă
Domnului din vremurile străvechi. Duhul Sfânt ne inspiră prezenţa Sa pentru biruinţa şi consolidarea noastră pe
şi îndeamnă, zicând: aduceţi-vă aminte de ele. De ce calea credinţei. Prin ele suntem stimulaţi, impresionaţi,
suntem îndemnaţi la aceasta? Care este motivaţia? ajutaţi, pentru a atinge cele mai strălucite şi mai înalte
Răspuns: Deoarece o mare parte a creştinismului standarde duhovniceşti şi sacre. Iată de ce Domnul
modern nu le mai cercetează! Mai mult, unii nu le cred, realizează lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr
deşi Bunul Tată Ceresc a dăruit omenirii o multitudine de (Iov 9:10; 5:9).
minuni şi binecuvântări pentru fericirea şi încrederea În realizarea cu succes a acestor lucrări trebuie
celor credincioşi Lui. El oferă făgăduinţe mari şi scumpe, să avem dorinţa lui David. El le evalua zicând: „Aş vrea să
chiar miraculoase, toate pentru credincioşi, ele ne aparţin. le povestesc, dar numărul lor este prea mare” (Psalmul
Tatăl Ceresc nu le retrage de la noi, cu condiţia să le 40:5). Şi noi trebuie să dorim povestirea minunilor
iubim şi să le primim prin împlinirea Cuvântului Său. El divine (Psalmul 9:1). Iată câteva din cele menţionate în
zice: „Dacă vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Vechiul Testament: Domnul a condus poporul Său, l‑a
Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, trecut ca pe uscat, prin Marea Roşie (Exodul 14:22); le-a
dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate dat ca hrană pâinea „celor mari” (Psalmul 78:25), apă
legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am din stâncă (Psalmul 32:7-8). Iar altele sunt făgăduite
lovit pe Egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă” tuturor: Domnul te va păzi la plecare şi la venire, dar şi 
(Exodul 15:26). „Cine este ca Tine între dumnezei, în orice împrejurare a vieţii (Psalmul 121:1-8). De aceea
Închinători în duh şi-n adevăr
e binevenită rugăciunea: „Mâna Ta să-mi fie într-ajutor, Cei dintâi care trebuie să se autosesizeze sunt
căci am ales poruncile Tale” (Psalmul 119:173). cei ce conduc, după cum îndemna profetul: „Aşa vorbeşte
În concluzie, există dovezi suficiente pentru Domnul Dumnezeu: «Destul, domnitori ai lui Israel!
cerinţa: „Voi să slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, şi Încetaţi cu silnicia şi răpirile, faceţi judecată şi dreptate!
El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi voi depărta boala Înlăturaţi stoarcerile voastre de la poporul Meu, – zice
din mijlocul tău” (Exodul 23:25). Avem şi explicaţiile care Domnul Dumnezeu»” (Ezechiel 45:9). Servii Domnului
se constitue în asigurări atotsuficiente: „El îţi iartă toate trebuie să fie lumină şi exemplu poporului şi lumii. Astăzi
fărădelegile tale El îţi vindecă toate bolile tale” (Psalmul s-a ajuns până acolo că mulţi resping Cuvântul Domnului
103:3). Fără medicamente! şi zic: „…«lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!»” (Isaia
În Noul Testament, evidenţele sunt şi mai 30:11). Şi nu puţini sunt atei, dar ascunşi şi astfel
puternice, căci Păstorul nostru Bun, Blând şi Drag, a fost mare parte din popor „…a părăsit pe Dumnezeu…”
uns cu Duhul Sfânt, cu putere şi umbla din loc în loc, făcea (Deuteronom 32:15). Astfel CALEA ADEVĂRULUI este
bine şi vindeca pe toţi cei bolnavi, căci Dumnezeu era cu vorbită de rău (2 Petru 2:2-3). Duhul Sfânt este întristat
El (Faptele Apostolilor 10:38). El i-a vindecat pe leproşi, mult! El, care i-a dăruit Bisericii primare nouă daruri
pe ciungi, pe surdo-muţi, pe demonizaţi, pe slăbănogul duhovniceşti şi sfinte, pentru bucurie şi lucrare misionară.
de 38 de ani, pe femeia bolnavă gârbovă de 18 ani, etc… Între aceste daruri, două sunt pentru vindecare şi facere
I s-a dus vestea în toate regiunie căci vindeca întruna de minuni.
şi învia morţii! Domnul Isus mai mult a vindecat decât Iubite suflet, iată unde am ajuns azi cu necredinţa
a predicat! (Matei 4:24). După vindecările făcute, toţi şi cu îndoielile noastre. În aceste decăderi profunde,
ucenicii, când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută” (Marcu Dumnezeu zice: SĂ MĂ LAS EU SĂ FIU ÎNTREBAT
1:37). M-am gândit cum Îl caut eu? Dar dumneavoastră? DE EI? Imposibil aşa ceva. Dumnezeu nu se poate
Ucenicii, de asemenea, prin Duhul Domnului, au săvârşit compromite cu ei! La Cincizecime, Duhul Sfânt i-a găsit
multiple minuni! Petru a înviat pe Dorca (Tabita), etc. pe ucenici pe genunchi, în acelaşi loc de rugăciune şi
Iubite suflet, merită să Îl căutăm chiar acum! Şi consacrare sfântă.
să-L iubim mult, cu toată inima noastră. Suntem îndemnaţi Suntem îndemnaţi de Cuvântul Domnului să fim
să ne aducem aminte de minunile Domnului! Prin Duhul sinceri în credinţă şi în adevăr, constanţi în fidelitatea
Domnului ele ne pot duce pe mulţi înapoi la Dumnezeu! noastră faţă de Tatăl Ceresc. Rugaţi-vă prin Duhul
Cine nu are Duhul Sfânt nu poate cunoaşte Biblia. Toate Sfânt, nu prin formule seci şi moarte (Iuda 20-25). Duhul
făgăduinţele Domnului sunt condiţionate de trăirea prin Domnului se numeşte Mângâietorul, dar El este şi bun,
Duhul, dar Duhul Sfânt este dat celor ce ascultă de El mai bun decât Îl putem noi percepe (Neemia 9:20-21, 29).
(Faptele Apostolilor 5:32). Totuşi poporul a fost mereu ostil faţă de minunatele
Biblia este înzestrată cu minuni, semne, binecuvântări părinteşti şi sfinte. Copiii adevăraţi ai
vindecări, vise reale, prorociri etc., dar condiţionate. Domnului caută mereu noi experienţe cu Dumnezeu,
„Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi Tatăl nostru. Să povestim deci minunile Domnului celor
voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!” de azi şi celor de mâine.
(Osea 14:4; Evrei 2:4; Apocalipsa 3:10). Să ne silim să ne grăbim ca să aparţinem şi noi
Motivele absenţei minunilor se regăsesc în de turma Domnului cea mică, prin Duhul Domnului (Luca
starea spirituală decăzută a adunărilor. O mare parte din 10:25-28). Merită să facem o cotitură sacră în viaţa
creştinism este numai cu numele, formalist, paralizat, cu noastră duhovnicească să putem birui totul. Biruinţa
oameni uscaţi şi morţi în nelegiuirile lor. Un pom uscat nu împotriva tutror forţelor răului o s-o obţinem de la Domnul
poate produce roade, nici măcar frunze! Toată planeta Isus, dar nu fără participarea noastră. „Ei se vor război
noastră este predominată de păcat, interese personale, cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul
distracţii, crime, hoţii, cerşetori fără număr, minciuni, domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi
desfrâu etc. „Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea vor birui”
ţară. Prorocii prorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc (Apocalipsa 17:14). Treziţi-vă, treziţi-vă! Este mesajul
cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Domnului pentru noi (Apocalipsa 14:9-12). Sfinţii rabdă,
Dar ce veţi face la urmă?” (Ieremia 5:30-31). Iar Domnul dar nu calcă poruncile Domnului! Şi au credinţa lui Isus.
Hristos avertiza: „Se vor scula mulţi proroci mincinoşi, şi Aceştia sunt slujitorii Domnului (Matei 25:23).
vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii,
Augustin Kuschausen
dragostea celor mai mulţi se va răci” (Matei 24:11-12;
2 Timotei 3:1-12).

Statutul moral şi spiritual al creştinului

În dicţionarul biblic vorbirea de rău mai este 12:20; Efeseni 4:31; Coloseni 3:8; 1 Timotei 3:11; Tit
definită: insultă, calomnie, defăimare sau înşelăciune. 2:3; 1 Petru 2:1), care, este ea însăşi ponegrită
Aceasta poate fi făcută prin răspândirea de ştiri (Matei 5:11; Romani 3:8).
false (Proverbe 12:17; 14:5, 25) sau prin relatarea Dacă la debutul Bisericii lui Hristos, era pericolul
maliţioasă a adevărului, adică bârfa (Leviticul 19:16; acceptării acestor păcate - bârfa şi vorbirea de rău, cu atât
Proverbe 26:20). mai mult acum, diavolul caută să le introducă în adunare
Vorbirea de rău este interzisă categoric în şi familie, ştiind că în urmă apar multe alte păcate. Şi
Scripturi (Psalmul 34:13; Proverbe 24:28; Efeseni 4:31; oamenii necredincioşi cunosc puterea distructivă a bârfei,
Iacov 4:11; 1 Petru 3:10). Ea îl descalifică pe om din a defăimării şi se feresc de oamenii care acţionează aşa.
starea de a mai fi plăcut lui Dumnezeu (Psalmul 15:3) şi Dar dacă ştim cu toţii că ele duc numai la rău şi sunt
de la slujbe în biserică (1 Timotei 3:8; Tit 2:3). Când un păcate, cum de le acceptăm în viaţa noastră?
creştin este insultat, el trebuie să suporte lucrul acesta Am întâlnit oameni care spuneau lucruri negative
cu răbdare (1 Petru 3:9), la fel ca şi Hristos (1 Petru despre alţii, scuzându-se că spun adevăruri palpate de
2:23). Porunca a noua interzice depunerea de mărturii ei, nu minciuni, nu bârfe, ci scot adevărul la iveală.
mincinoase (Exod 20:16; Deuteronom 5:20). Pentru Pentru a întâmpina scuza celor ce păcătuiesc în
a evita acuzaţiile răuvoitoare sau false, la proces era acest fel, motivând că ei spun adevărul şi că ei nu bârfesc,
nevoie de mărturia mai multor martori (Numeri 35:30; încercăm să separăm cele două păcate, bârfa şi vorbirea
Deuteronom 17:6; 19:15-21). de rău, cu ajutorul unor referinţe biblice: „...Mă tem să nu
În Vechiul Testament, aceste cuvinte implică găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău,
o comunicare secretă (Proverbe 18:8), vorbire de rău bârfeli, îngâmfări, tulburări” (2 Corinteni 12:20). În acest
(Numeri 14:36), emanarea răului (Psalmul 50:20), verset sunt enumerate păcate printre care se află bârfa
purtarea rea (Proverbe 11:13), vorbe de defăimare şi vorbirea de rău ca două lucruri distincte, pentru că nu
sau folosire greşită a limbii (Psalmul 101:5; 2 Samuel sunt enumerate sinonime în această listă de păcate.
19:27). În Noul Testament, ele redau acuzaţie (1 Timotei Pentru vorbirea de rău Biblia spune: „Nu vă
3:11 - „diabolos”), vorbire împotriva cuiva (2 Corinteni vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău
12:20; 1 Petru 2:1 - „katalalia”), defăimare (Romani 3:8 - pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău
„blasphemeo”). Orice bârfă, fie că este falsă (Matei 5:11), Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti
fie că nu este (Daniel 3:8), fie că este rău-voitoare (Psalmul împlinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul
31:13; Ezechiel 22:9) sau prostească (Proverbe 10:18; şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască
18:8; 26:22; Matei 4:11), este condamnată (Leviticul şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?”
19:16) şi pedepsită (Psalmul 101:5) de Dumnezeu şi (Iacov 4:11-12). De aici deducem că vorbirea de rău
duce la ceartă între oameni (Proverbe 26:20). este echivalată cu judecata, şi a spune ceva rău despre
Ponegrirea izvorăşte din inima (Marcu 7:22) alţii înseamnă a judeca pe alţii, ceea ce Isus a interzis.
omului firesc (Romani 1:30). Şi pentru a nu-l scoate „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată
pe om din prezenţa lui Dumnezeu (Psalmul 15:3) judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se 
trebuie scoasă din comunitatea creştină (2 Corinteni va măsura” (Matei 7:1-2).
Statutul moral şi spiritual al creştinului
Ca exemplu avem atitudinea Domnului Isus care cunoştea ce este în inima oamenilor, dar a refuzat să fie
judecător sau să le spună toate păcatele ce le făceau în ascuns. El a zis: „Voi judecaţi după înfăţişare; Eu nu judec pe
nimeni. Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Tatăl, care M-a trimes, este cu
Mine. Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimes, este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la
El, aceea spun lumii” (Ioan 8:15-16, 26). În calitate de Mare Preot (Evrei 5:5), Domnul Isus ar fi putut să judece şi să
osândească, dar El nu şi-a luat singur această slujbă, ci a refuzat atunci când un om a venit la El să-i judece pricina
în ceea ce priveşte împărţirea moştenirii (Luca 12:13-14). Dumnezeu a rânduit pe pământ judecători, autorităţi pentru
păstrarea rânduielilor ţării. Tot aşa, în Biserică, Dumnezeu a rânduit slujitori care să cârmuiască şi să judece problemele
ce apar, fapt pentru care apostolul Pavel recomandă un arbitraj al conducerii locale, nu al instituţiei laice. Dacă nu
suntem chemaţi pentru a face judecată, atunci să-i lăsăm pe cei însărcinaţi să judece, căci: „Cine eşti tu, care judeci pe
robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său...” (Romani 14:4).
Apare întrebarea: „Dacă un frate a păcătuit şi văd acest lucru trebuie să-l las să tac şi să nu-l corectez?” Biblia
ne învaţă să veghem unii asupra altora, cu scopul de a ne ajuta pe calea credinţei nu să ne defăimăm sau să ne vorbim
de rău. Noi, creştinii, pentru a ne corecta, avem dreptul să ne sfătuim sau chiar să mustrăm, iar rezultatul va fi mântuitor:
„Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de
la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate” (Iacov 5:19-20).
Atunci când un frate greşeşte împotriva noastră şi e necesar să-l corectăm, trebuie să ţinem cont de sfaturile
anterioare şi să avem scopul de a salva, de a câştiga şi nu de a îndepărta. Pentru aceasta Domnul Isus ne-a trasat
câţiva paşi pe care trebuie să-i parcurgem în ordinea următoare: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi
mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul
sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei,
spune-l Bisericii;...” (Matei 18:15-19).
Dacă nu avem scopul de a câştiga pe fraţi şi nu respectăm ordinea lăsată de Isus şi mergem întâi la alţii să
spunem greşeala fratelui nostru, nu facem altceva decât să defăimăm, să vorbim de rău şi să distrugem.
Dacă avem gânduri de pace, vom fi scutiţi de a cădea în păcatul vorbirii de rău, de aceea să ţinem
cont şi de sfatul apostolului Pavel: „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi
Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32).
Va veni o vreme a judecăţii şi chiar noi vom avea această slujbă, dar nu acum, ci la înviere(Matei 19:28;
1 Corinteni 6:2-3; Apocalipsa 20:4-5). Dar până atunci, mai bine să ne judecăm cu toţii pe noi înşine. „Fiecare să se
cerceteze dar pe sine însuşi,... Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi” (1 Corinteni 11:28, 31). „Fiecare să-şi
cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii” (Galateni
6:4). „Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru
o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire” (Romani 14:13).
Iată un caz la subiect: Un păstor a primit într-o zi vizita unui membru al adunării sale, care a încercat să-i
destăinuie câteva dintre faptele rele ale celorlalţi. Păstorul l-a întrebat: „Mai ştie altcineva în afară de tine?” „Nu“.
„Ai mai spus aceste lucruri la alţii?” „Nu”. „Atunci (l-a sfătuit păstorul), mergi acasă şi ascunde totul la picioarele lui
Isus şi nu mai pomeni niciodată acele lucruri, afară de cazul când te-ar îndemna chiar Domnul să vorbeşti celor de
care ai vrut să-mi spui. Dacă Domnul vrea să aducă ocară asupra Bisericii Sale, lasă-L s-o facă, dar tu nu te face
instrumentul aducerii ei”.

Păcatul vorbirii de rău, prin judecată, se implementează foarte uşor în copilărie, dacă părinţii vorbesc
de rău pe alţii, spunând lucrurile negative despre cei din jur. Copiii se obişnuiesc să vadă doar lucrurile negative
ale altora, semănându-se sămânţa aceasta care mai târziu dă lăstari de judecată şi vorbire de rău. Cineva a
exemplificat această atitudine, de a vedea mereu partea negativă atunci când e vorba de alţii, prin muştele ce trag la
tomberonul unde sunt gunoaiele din gospodăria unui om, în comparaţie cu albinele care caută florile din grădină şi
din curte. Tot aşa, noi avem de ales să facem slujba muştelor care umblă după gunoaie sau slujba albinelor, căutând
lucrurile frumoase şi bune ale altora.
O altă greşeală în educaţia copiilor care poate semăna sămânţa judecăţii este atunci când sunt învăţaţi,
îndemnaţi să facă anumite munci sau lucruri doar pentru faptul că vecinii sau fraţii o să-i judece şi o să spună la alţii.
(continuarea în pagina 17) 
Doctrine biblice

Interpretările principale care leagă divorţul de
posibilitatea recăsătoririi sau nu, sunt următoarele:
Varianta vechi-testamentală influenţată de
evoluţiile de pe teren prin împietrire dădeau libertate de
divorţ şi de recăsătorire pentru multe motive, prin acord
bilateral sau unilateral. Se formulaseră totuşi două teorii,
una mai conservatoare, mai restrictivă, în şcoala rabinică a
lui Şamai şi alta mai liberală, reprezentantul ei cel mai de
seamă fiind rabinul Hillel. Aceasta din urmă permitea divorţul
şi recăsătorirea chiar şi pentru cele mai banale motive.
Următoarea teorie în ordine restrictivă permite
divorţul şi recăsătorirea în condiţia curviei, preacurviei,
pe considerentul că o legătură cu o altă persoană este stabilită de Dumnezeu în ierarhia familiei: soţul „lasă soţia”;
o rupere a legământului şi permite încheierea altuia. soţia se „desparte de soţ”.
Pentru susţinerea ei, se foloseşte înţelegerea extinsă a Avantajele spirituale ale acestei variante sunt date
versetelor din Matei 5:32 şi 19:9: „…ori şi cine îşi va lasă de posibilitatea reîmpăcării, căci se observă frecvent că
nevasta, afară numai de pricină de curvie…”. Unii chiar cei certaţi, aflaţi într-un divorţ emoţional sau chiar divorţaţi
cer desfacerea căsătoriei pe motiv de adulter, interpretând efectiv, îşi revin şi au posibilitatea de a fi din nou împreună,
greşit 1 Corinteni 6:15-16, socotind că a rămâne cu un eliminând astfel recăsătorirea unuia, ceea ce pune pe
curvar în familie întinezi trupul (mădularele) lui Christos. celălalt în postura de imposibilitate a împăcării.
Dar aici Pavel scrie despre relaţia imorală a unui credincios, Ultima, cea mai „îngustă” şi mai „înaltă” inter­
nu cu cel ce a încheiat un legământ, ci cu un curvar din pretare, nu acceptă divorţul în mod bilateral, adică cel
lume, din altă familie, căci o relaţie de familie legitimă cu rămas credincios nu are dreptul să intenteze divorţul,
partenerul nu este o relaţie de curvie sau preacurvie. nici recăsătorirea, decât la moartea partenerului. Pentru
A treia explicaţie permite divorţul în condiţiile susţinerea acestei variante, există următoarele referinţe
menţionate la teoria anterioară, adică pentru cazurile de directe şi de fond:
curvie (în sens larg – Matei 19:9) şi libertatea desfacerii În Matei 19:9 sunt folosiţi termenii curvie (porneia)
căsătoriilor mixte (1 Corinteni 7:11-15), dar neexistând ca posibilitate de despărţire – ceea ce potrivit conceptului
nici o menţiune concretă despre recăsătorirea determi­ israelit vechi-testamental, înseamnă imoralitate înainte de
nată de aceaste situaţii, ea nu este acceptată decât cu căsătorie (Deuteronom 22:20-21) şi preacurvie (moicheia)
condiţia morţii partenerului de viaţă, potrivit cu Romani posibilitatea „oferită” pentru cel lăsat fără partener. În
7:2-3: „Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul această idee, dacă termenul curvie se referă doar la o relaţie
ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă‑i moare bărbatul, este imorală înainte de căsătorie s-ar putea înţelege că o fata nu
dezlegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, când îi trăieşte a fost fecioară, şi s-a dăruit altcuiva, iar bărbatul de drept de
bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; acum, n-are obligaţia de la început să o accepte ca soţie.
dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa Acest fapt este concordant cu aspectele precizate deja, tot
că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul”. din Deuteronom 22, de unde aflăm că dacă o fecioară s-a
Menţionez şi faptul că referinţele biblice ale posibilităţilor de dăruit unui bărbat şi el o învinuieşte pe nedrept, trebuia s-o 
acţiune ale soţului şi ale soţiei au de-a face şi cu ordinea păstreze apoi toată viaţa. Dacă este admis divorţul şi pentru
Doctrine biblice
preacurvie, adică dacă în expresia „curvie” e cuprins întreg cu 1 Corinteni 13 după ce se comportă într-un mod fără
spectrul relaţiilor nelegitime, se ridică întrebarea cotei de reproş, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă
vinovăţie. Într-o căsătorie nu este de vină numai cel ce a totul. O familie poate să reziste în orice încercare dacă
păcătuit (curvit) sau mai exact spus preacurvit, căci prilejul, bărbaţii rămân statornici în iubire, iar femeile supuse
poate a fost oferit de celălalt, care se poate considera în toate lucrurile ca Domnului, aceasta înseamnă şi la
nevinovat. De exemplu, un refuz fizic sau un comportament „martiraj”, căci şi faţă de Domnul trebuie să fie supuse chiar
sufletesc respingător, pot cauza pentru cel slab o cădere în în asemenea condiţii dure.
păcat, de care sunt vinovaţi amândoi. Totuşi, logic gândind, Argumentele aparent logice ale celor ce susţin
dacă în acelaşi text sunt folosiţi ambii termeni şi cel de divorţul şi recăsătorirea (când partenerul trăieşte) conform
preacurvie are înţeles clar, distinct, ei nu sunt identici, nici cărora cel rămas singur „arde”, adică pasiunile, apetitul
interschimbabili, ceea ce înseamnă că expresia „curvie”, sexual nu pot fi stăpânite sau nevoile materiale, economice
diferă, în context, de expresia „preacurvie”. cer un ajutor, sunt foarte puerile şi pot fi contraargumentate
Precizările celorlalte Evanghelii sinoptice sunt uşor. Dacă cineva nu se poate efectiv căsători din motive
identice: „El (Isus) le-a zis: «Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe de „lipsă” (refuz de acceptare sau inegalitate dintre numărul
alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea; şi dacă o nevastă îşi de bărbaţi şi femei) a unui partener, motive de boală sau de
lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte” (Marcu ordin social (război) este obligat să se înfrâneze (o latură
10:11-12; vezi şi Luca 16:18). Iar precizarea apostolului a lucrării Duhului Sfânt – Galateni 5:23) sau să trăiască în
Pavel este suficient de solidă: ,,Celor căsătoriţi, le poruncesc greutăţi ale lipsei de ajutor. Cine ar putea să accepte ca cel
nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat… ce „arde” să curvească sau cel ce nu are să fure pe motive
Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta” (1 Corinteni 7:10‑11). contextuale critice? Dacă în creştinism, cu precădere în
Un divorţ şi apoi o recăsătorire perpetuează păcatul, verbul ultima vreme, s-a acceptat mai uşor divorţul şi recăsătorirea,
„preacurveşte” este la indicativ prezent activ, ceea ce aceasta nu modifică învătătura sfântă, a cărei nerespectare
arată că această acţiune, acest păcat, nu doar o abatere se vede ce urmări distrugătoare are.
sporadică sau temporară. Sfatul Mântuitorului pentru asemenea stări este cel din
În fond, modelul biblic pentru viaţa de familie Matei 19:12: ”…sunt fameni (care practică abstinenţa sexuală),
este „dictat” de Dumnezeu, de caracterul Său. Astfel, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine
în Ezechiel 16 şi nu numai, Domnul Dumnezeu este poate să primească lucrul acesta, să-l primească”.
prezentat ca soţul Israelului, dar poporul sfânt a căzut în În concluzie, sunt situaţii când cineva poate
idolatrie (imoralitate, adulter spiritual), ceea ce reclamă o ajunge în postură neplăcută, nedorită, să fie părăsit de
carte de despărţire, evreii au nesocotit jurământul, au rupt soţ, soţie, dar nicidecum nu are dreptul să intenteze sau
legământul, dar Domnul îşi aduce aminte de legământul să accepte divorţul. Totuşi, potrivit Scripturilor, nu este
Lui din vremea tinereţii lor, oferindu-le iertare (Ezechiel îngăduită nici o ispită peste putere şi mijloc de rezolvare
16:59‑63). Adică El a procedat aşa cum l-a învăţat pe (1 Corinteni 10:13).
Osea să facă, recuperând-o pe Gomera şi păstrând părinţii Cel credincios aflat în cauză trebuie să se lupte
pentru copii (Osea 1-3). Altfel acceptul recăsătoririi este a să ierte şi să biruiască răul prin bine (Romani 12:17-21).
doua distrugere a căsătoriei dintâi. Iar după ce a făcut tot ce ţine de el şi a apelat la ajutorul
Păstrând ideea, trecem în Noul Testament, căci Bisericii, să se lase în mâna lui Dumnezeu şi El să facă ce
Dumnezeu are acelaşi caracter şi desprindem acelaşi va crede (1 Petru 4:12-14, 19). Toate acestea în condiţia
principiu. Prin învăţătura apostolilor, soţii sunt chemaţi să celui ce vrea să fie desăvârşit, care este gata să iubească
iubească după modelul Domnului Christos. „Bărbaţilor, şi pe cel ce nu-l iubeşte, conform învăţăturilor Domnului
iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat Isus, care a zis: „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri,
pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă
prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face
altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă
trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi
lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac
Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe
îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac
suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os la fel? Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel
din oasele Lui” (Efeseni 5:25-30). Adică, aşa cum au spus ceresc este desăvârşit” (Matei 5:44-48).
în ziua nunţii – până la moarte - căci dragostea, potrivit Iosif Anca


Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm

1) „Nu privi îndelung ceea ce simţi, căci datorită Îţi aminteşti că în Sfânta Scriptură Dumnezeu
slăbiciunii tale, te împinge la păcat”. acuză pe poporul Său nu pentru că se închina la idoli
– asta era consecinţa, ci pentru că îşi pironeau privirile
Frumuseţea fizică este darul lui Dumnezeu asupra acestor idoli, asta era cauza (Ezechiel 14:3).
şi într-un anume fel, această frumuseţe întregeşte Dreptul Iov, omul cu care Dumnezeu S-a lăudat, pentru
personalitatea fiinţei umane, fiind şi o mărturie în a-şi păstra curăţia sufletească şi trupească nu şi-a propus
favoarea gloriei Creatorului. Şi totuşi, textul biblic atrage să nu privească chip frumos de femeie,
atenţia, că pusă în serviciul păcatului, frumuseţea devine ci să nu-şi pironească ochii niciodată asupra
o capcană foarte periculoasă. Filozofii din vechea Eladă acestei frumuseţi. Pentru asta, ştii că el a făcut legământ
semnalau în manualele lor de înţelepciune, acest pericol cu sine însuşi, ştiind ce primejdie se ascunde în această
numind frumuseţea fie o „pedeapsă de fildeş”, fie „o periculoasă zăbavă. Vezi tu natura noastră păcătoasă
înşelăciune mută”. Textul biblic este categoric: „N-o ţâşneşte afară şi prin aceste ferestre care sunt ochii.
pofti în inima ta pentru frumuseţea ei, şi nu te lăsa Crezi că degeaba marele Ispititor a oferit întâi ochilor lui
ademenit de pleoapele ei” (Proverbe 6:25). Se vede Isus, gloria împărăţiilor lumii pentru a fi privite şi mai apoi
că ochii încep păcatul, iar deprinderea îl întăreşte. De provocarea: „…Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi slava
aceaa trebuie să-ţi pui ochii sub stăpânirea minţii. Îţi acestor împărăţii…” (Luca 4:6a).
aminteşti de Izabela, soţia regelui evreu Ahab? Povestea Satan, atunci, ca şi întotdeauna, miza pe forţa
ei din textul biblic pe care-l găseşti în cartea 2 Împăraţi de seducţie a imaginii. Ce spui de televizor, în contextul
9:30-31 confirmă cele spuse mai sus: În faţa vijeliosului discuţiei noastre, unde publicitatea prin imaginea viciată
Iehu „uzurpatorul” căruia nimeni nu i se putea împotrivi, de păcat, te agresează în fiecare clipă? Îţi mai poţi păstra
vicleana regină păgână a pregătit cea mai teribilă armă puritatea minţii şi a inimii? Nu cumva după aceea eşti
căreia i-au căzut victimă mulţi viteji de-a lungul istoriei: de-a dreptul hăituit de acele imagini, ca de nişte câini pe
„…şi-a uns sprâncenele, şi-a împodobit capul, etc…” care nu-i mai poţi alunga uşor? Îţi atrag atenţia, că dacă
– spune textul biblic. Se pare deci, că orice femeie care nu-ţi iei măsuri de siguranţă aşa cum se cere unui urmaş
doreşte să placă multora, doreşte de fapt păcatul. Numai al Domnului Hristos, într-o zi, aceşti „câini” te vor sfâşia
că frumuseţea Izabelei, frumuseţe atât de irezistibilă negreşit.
pentru alţii, acest „cârlig”, pentru Iehu n-a fost o piedică.
Când regina şi-a arătat farmecele frumuseţii ei de la
geamul palatului regal, Iehu nu s-a lăsat sedus, nu şi-a 2) Ocoleşte persoanele de sex opus care au o
lăsat judecata încătuşată de patimă, ci a poruncit aspru ţinută vestimentară sumară!
ca această „frumuseţe” să fie aruncată de la etaj pentru
a fi în final devorată de câini. Cred că dacă şi-ar fi permis „Şi, iată că, i-a alergat înainte o femeie
să o privească multă vreme, ochii l-ar fi dus şi pe el la îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată” (Proverbe
pierzare. 7:10). Ce aş mai putea să-ţi spun cu privire la acest text?
10
Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm

De fapt, adevărul vorbeşte întotdeauna lămurit în favoarea sa. Poţi constata din
acest verset un adevăr simplu pe care mulţi refuză să-l recunoască şi anume, că
ţinuta vestimentară este emblematică în ce priveşte caracterul, felul nostru de a fi.
De altfel, în cazul fiinţei umane, ca entitate raţională şi profund socială, nu numai
rostirea articulată în cuvânt este comunicare, ci omul cu tot ce-i este propriu, este
limbaj, comunicare, sens, dezvăluindu-i-se astfel aproapelui. Omul este „o fiinţă
de relaţie” şi care nu se poate cunoaşte pe sine însuşi doar privindu-se în oglindă,
ci graţie definirii pe care o primeşte de la ceilalţi şi definindu-se prin aceasta în
totalitate. În această ordine de idei, convingerea că ne putem ascunde de celălalt
este o simplă iluzie prostească.
Dacă astfel stau lucrurile, atunci şi frumuseţea fizică – aşa cum scriam
mai sus – care de fapt este darul lui Dumnezeu, este limbaj numai că – aşa cum
se întâmplă în lume – pusă în evidenţă fie printr-o anumită ţinută vestimentară
simplificată provocator, fie prin preferinţa pentru împodobire sau pentru anumite
cosmeticale, apoi prin adoptarea unor modulaţii languroase ale vocii sau chiar o
anumită gimnastică a trupului în mers, fac din frumuseţea fizică un blestem, un mesaj
al pierzaniei. În mod aparte, doar omul, făptură raţională, nu-şi elaborează gesturile
şi atitudinile în mod instinctiv precum celelalte vieţuitoare, ci în mod deliberat,
excepţie făcând omul singuratic, care şi-a propus să se izoleze de semeni şi la care
nu există preocupări pentru acest mod de relaţionare. Dar de aici şi tulburătoarea
întrebare care ar trebui să sfredelească dureros cugetul tuturor credincioşilor ce
se pretind diferiţi de ceilalţi oameni: „Ce vreau să transmit celorlalţi semeni ai
mei atunci când în mod intenţionat printr-o îmbrăcăminte simplificată, pun în
evidenţă anumite părţi ale trupului care tulbură simţirea celuilalt? Ce vreau
să induc în imaginaţia celui de lângă mine când aleg anumite podoabe şi
folosesc acele parfumuri de „succes”recomandate în clipurile publicitare. Se
gândesc ei că făcând parte din biserică fac parte dintr-o „societate de contrast?”
Dar oare îşi pun astfel de întrebări cei credincioşi? În urma acestor consideraţii, te
sfătuiesc fereşte-te să stai prea mult în părtăşia unor astfel de persoane. Ele sunt
un fel de „kamikaze” care, ucigându-se pe ele însele, ucid şi pe alţii, cărora Hristos
le-a dat viaţă. Este dea dreptul îngrozitor să vezi astfel de persoane chiar în prim-
planul programelor duhovniceşti din biserici alcătuind aşa zisele „grupuri de laudă
şi închinare” călăuzind, zice-se, mulţimi de oameni în actul sacru al închinării. Nu
pot decât să te felicit pentru observaţia făcută de tine că astfel de persoane nu
conduc credincioşii la laudă şi închinare, ci mai degrabă la „fraudă şi întinare“.
Înţelegi acum mai bine, cred, sensul sfatului apostolic: „Vreau, de
asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine
şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu
haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt
evlavioase” (1 Timotei 2:9-10).

3) Nu folosi în discuţii termeni ambigui care ar putea sugera sensuri
păcătoase!

Iată câteva texte care întemeiază această povaţă: „…ca să te ferească
de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează cuvinte ademenitoare”
(Proverbe 7:5), apoi „Era bună de gură şi fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau
sta acasă” (Proverbe 7:11) sau „Tot vorbindu-i, ea l-a ademenit, şi l-a atras cu
buzele ei ademenitoare“ (Proverbe 7:21).
Ce să-ţi mai scriu despre vorbire, despre acest dar fără pereche, dat de
Dumnezeu omului? Poate doar cuvintele Domnului Hristos care constată că: „Din
prisosul inimii vorbeşte gura” (Matei 12:34). Domnul adeverea prin aceste
cuvinte relaţia perfectă care există între realitatea noastră interioară şi vorbirea
noastră, precum între apa unui pârâu şi izvorul ei. Folosind termeni cu două
înţelesuri, dovedim că realitatea noastră interioară este dublă: una păcătoasă, pe
care de fapt intenţionăm să o transmitem şi alta aparent onorabilă după care vrem
să ne ascundem în caz de nereuşită.
(continuarea în pagina 15) 11
Familia, cuibul credinţei

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze,
şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”

Proverbe 22:6

Presupun că cei mai mulţi creştini sunt familiarizaţi
cu textul de mai sus. Probabil că sună familiar, asemeni
unui vechi refren pe care l-ai mai auzit. Nu-i aşa? Şi
totuşi, în fond, cât de puţin pătrundem esenţa acestui
text! Doctrina pe care o conţine nu pare prea cunoscută,
iar îndatorirea pe care ne-o pune în faţă, nu pare să fie
pusă în practică prea des.
Nu se poate spune că subiectul este nou. Lumea
e veche şi avem o experienţă de şase mii de ani, care
ne poate ajuta. Trăim zile în care se depune mult zel
pentru învăţământ. Auzim de şcoli şi cărţi noi care apar
peste tot. Cu toate acestea, marea majoritate a copiilor
se comportă ca şi când nu ar fi educaţi, pentru că atunci
când ajung la maturitate nu umblă cu Dumnezeu.
Ce explicaţie putem da acestei stări de lucruri?
Adevărul este că porunca Domnului nu este luată în
seamă, de aceea nu e împlinită nici promisiunea făcută
de Domnul, în textul citat.
Cititorule, s-ar putea ca aceste lucruri să dea
naştere unor mari mustrări de cuget. Te rog, deci, să
suporţi un îndemn din partea unui pastor, privind modul
corect de educare a copiilor. Crede-mă, acest subiect ar merita mustrarea. Nu sunt puţini cei cu care aş vorbi
trebui să impresioneze fiecare conştiinţă, astfel încât să mai degrabă despre păcatele lor, decât să le spun că
determine pe oricine să-şi pună întrebarea: „Fac eu ceea odraslele lor au făcut ceva rău.
ce pot face în această privinţă?” Aş vrea acum să dau câteva indicaţii sau
Acesta este un subiect care ne priveşte pe toţi. recomandări privind educarea corectă. Dumnezeu să le
Găseşti cu greu un cămin care să nu fie afectat. Părinţi, binecuvânteze şi să facă aceste cuvinte potrivite pentru
învăţători, naşi, unchi, mătuşi, fraţi, surori – toţi sunt noi toţi. Nu le respinge pentru că sunt aspre şi simple;
interesaţi de educaţie. Sunt puţini aceia care să nu‑i nu le dispreţui pentru că nu conţin nimic nou. Fii însă
influenţeze pe unii părinţi în conducerea familiilor lor, sigur, că dacă vrei să-ţi creşti copiii pentru cer, ele sunt
sau care să nu afecteze educaţia unui copil prin sfaturi recomandări de care ar trebui să ţii cont.
sau sugestii. Cu toţii putem face, ceva în acest sens, fie
direct, fie indirect, şi aş dori să-i stârnesc pe toţi să nu
uite acest lucru. I. Mai întâi, dacă vrei să-ţi creşti copiii în mod corect,
De asemenea, toţi pot fi în pericolul de a învaţă-i calea pe care trebuie să o urmeze, nu calea pe care ar
manifesta lipsuri privind îndeplinirea îndatoririlor. Fiecare vrea ei să meargă.
poate vedea mult mai clar defectele aproapelui său
decât pe cele proprii. Ei îşi vor creşte adesea copiii chiar Să nu uităm, copiii se nasc cu o categorică
după modelul pe care l-au denunţat ca fiind nesănătos înclinaţie spre rău şi de aceea, dacă îi laşi să aleagă
la prietenii lor. Ei vor vedea „paiul” din familiile altora, singuri, e sigur că vor face o alegere greşită.
trecând cu vedere „bârna” din propria familie. Vor fi Mama nu poate spune cum va fi bebeluşul ei când
ageri ca vulturii în detectarea greşelilor altora şi totuşi va fi mare – înalt sau scund, slab sau puternic, înţelept
orbi ca liliecii faţă de greşelile fatale ce se petrec zilnic în sau nechibzuit. Dar mama poate spune cu certitudine
propriile cămine. Ei vor fi înţelepţi în privinţa casei fratelui ceea ce a spus Solomon: va avea o inimă stricată şi
lor, dar nechibzuiţi în ceea ce priveşte propria familie. păcătoasă. „Nebunia este lipită de inima copilului”
Aici, mai mult ca oriunde, e necesar să fim suspicioşi faţă (Proverbe 22:15); „Copilul lăsat de capul lui face ruşine
de propria noastră judecată. mamei sale” (Proverbe 29:15). Inimile noastre sunt ca
Ca păstor, am putut observa cum cei mai mulţi pământul, pe care, dacă îl lăsăm nelucrat, cu siguranţă
devin atât de îndârjiţi când e vorba de copiii lor. Am fost va fi năpădit de buruieni.
uneori foarte uimit să văd unii părinţi creştini lăsându‑şi Prin urmare, dacă vrei să te porţi cu înţelepciune
copiii să persiste în greşeală sau în starea în care ar faţă de copilul tău, atunci nu trebuie să-l laşi să fie
12
Familia, cuibul credinţei

călăuzit de propria voinţă. Gândeşte pentru el, judecă printr-o succesiune de lovituri mici. Capacitatea lor de
pentru el, acţionează pentru el, aşa cum ai face-o pentru înţelegere este asemeni unei sticle cu gâtul îngust:
un slăbănog sau un orb; dar nu-l lăsa pradă propriilor trebuie să turnăm în ea treptat vinul cunoaşterii, altfel o
gusturi şi înclinaţii. Nu dorinţele şi preferinţele lui sunt mare parte din el se va risipi. „Rând pe rând, precept
cele care trebuie luate în considerare căci nu ştie încă după precept, aici puţin, dincolo încă puţin” trebuie să fie
ce este bine pentru mintea şi sufletul lui, după cum nu regula noastră. Piatra de ascuţit îşi face încet lucrarea.
ştie ce este bun pentru trupul său. Nu-l lăsa pe el să Ascuţirea frecventă a coasei, face ca tăişul acesteia să
decidă ce anume va mânca, va bea sau va îmbrăca. Fii fie ascuţit.
consecvent şi ocupă-te cu aceeaşi consecvenţă de el, Nimic nu va compensa lipsa blândeţei şi a
educându-l în mod scriptural şi nu în modul pe care şi-l dragostei. Un predicator poate vesti adevărul cu claritate
imaginează el. Încăpăţânarea este cu precădere primul şi putere, dar dacă nu face lucrul acesta cu dragoste, nu
lucru care apare în mintea copilului, iar primul pas trebuie va câştiga multe suflete. Tot aşa, trebuie puse înaintea
să fie acela de a te împotrivi acesteia. copiilor îndatoririle lor. Poţi porunci şi ameninţa, dar,
Dacă nu poţi să te conformezi acestui prim dacă lipseşte afecţiunea, osteneala ta va fi zadarnică.
principiu de educaţie creştină, atunci nu are rost să Dragostea este marele secret al unei educări pline
citeşti mai departe. de succes. Mânia şi duritatea pot înfricoşa, dar ele nu vor
convinge copilul că ai dreptate; iar dacă te vede adesea
ieşindu-ţi din fire, va înceta curând să mai aibă respect
II. Educă-ţi copilul cu toată tandreţea, afecţiunea şi pentru tine. Un părinte care-i vorbeşte copilului său cum a
răbdarea. vorbit Saul cu Ionatan (1 Samuel 20:30) nu ar trebui să se
aştepte să aibă vreo influenţă pozitivă asupra lui.
Nu înţeleg prin aceasta că trebuie să-l răsfeţi, dar Străduieşte-te să menţii influenţa, asupra
vreau să-ţi spun că trebuie să-l laşi să vadă că îl iubeşti. sentimentelor afective ale copilului. Este un lucru
Iubirea ar trebui să fie firul roşu care să străbată întreaga periculos să-l faci pe copil să se teamă de tine. Orice
noastră comportare. Bunătatea, blândeţea, îngăduinţa, altceva este mai bun, decât rezerva şi constrângerea între
răbdarea, indulgenţa, simpatia şi bunăvoinţa de a lua copilul tău şi tine; lucrul acesta va degenera în teamă.
parte la bucuriile copilăreşti – acestea sunt frâiele prin Teama pune capăt sincerităţii relaţiilor, duce la tăinuire,
care un copil poate fi condus cel mai uşor; acestea sunt seamănă sămânţa ipocriziei şi duce la multe minciuni.
firele călăuzitoare pe care trebuie să le urmezi ca să Există mult adevăr în cuvintele adresate de apostolul
găseşti drumul spre inima lui. Pavel colosenilor: „Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri,
Acestea sunt greu de găsit, căci există ceva ca să nu-şi piardă nădejdea” (Coloseni 3:21). Nu treceţi
în mintea noastră care se răzvrăteşte împotriva cu vederea acest sfat.
constrângerii sau obligaţiei. Copiii sunt ca nişte armăsari
tineri în mâna unui îmblânzitor de cai: poartă-te frumos
cu ei, alintă-i, şi curând îi vei mâna foarte uşor; fii aspru III. Educă-ţi copilul cu convingerea fermă că depinde
şi dur cu ei şi vei avea nevoie de multe luni până să ai mult de tine.
cât de cât stăpânire asupra lor.
Ei bine! minţile copiilor sunt plămădite după Harul este cel mai puternic dintre toate principiile.
acelaşi tipar ca al nostru. Asprimea şi duritatea metodelor Priveşte ce revoluţie produce harul atunci când intră în
îi demoralizează şi îi fac să dea înapoi. Le închid inimile inima unui vechi păcătos – cum dărâmă fortăreţele lui
şi vei istovi tot căutând uşa lor. Dar fă-i să vadă că ai un Satan, cum mută munţi şi umple văi, îndreaptă lucrurile
sentiment de afecţiune pentru ei, că doreşti cu adevărat strâmbe şi înnoieşte omul în întregime. Cu adevărat
să-i faci fericiţi şi să le faci bine şi că, pedepsindu-i, e spre nimic nu îi este imposibil harului.
binele şi folosul lor, şi că, asemenea pelicanului, ţi-ai da Firea este, la rândul ei, foarte puternică. Priveşte
sângele inimii pentru a le hrăni sufletul; lasă-i să vadă cum se luptă împotriva lucrurilor care ţin de Împărăţia lui
lucrul acesta şi curând vor fi ai tăi. Trebuie însă să cauţi Dumnezeu, cum se luptă împotriva oricărei încercări de
să te apropii de ei cu bunătate, dacă vrei să le câştigi a fi mai sfânt, cum duce o luptă neîncetată în noi până în
atenţia. Şi, negreşit, chiar logica ne poate învăţa această ultima clipă a vieţii. Într-adevăr, firea este puternică.
lecţie. Copiii sunt creaturi slabe şi fragile, şi, ca atare, au Dar, după har şi fire, fără îndoială că nimic nu este
nevoie de un tratament răbdător şi atent. Trebuie să ne mai puternic decât educaţia. Deprinderile timpurii (dacă
purtăm delicat cu ei, ca şi cu nişte mecanisme fragile, le putem numi aşa) ne caracterizează în întregime în faţa
ca nu cumva printr-o atingere sau o purtare grosolană lui Dumnezeu. Toţi suntem rezultatul educaţiei pe care o
să le facem mai mult rău decât bine. Copiii sunt ca nişte primim. Caracterul nostru ia forma tiparului în care este
plante tinere care au nevoie să fie udate cu atenţie şi „turnat” în primii noştri ani de viaţă. Puţin cunoaşte viaţa,
frecvent, dar câte puţin de fiecare dată. cel care nu vede pretutindeni efectul educaţiei asupra
Nu trebuie să ne aşteptăm ca toate lucrurile să părerilor şi modului de gândire al oamenilor. Ceea ce
meargă bine dintr-o dată. Să învăţăm copiii pe măsură învaţă copiii în copilărie, le influenţează întreaga viaţă.
ce pot înţelege. Minţile lor sunt ca piesele brute de metal
care nu trebuie forjate şi folosite imediat, ci prelucrate
(continuarea în pagina 17) 13
Principii sfinte

„�������������������
…c�����������������
ând va veni Fiul ���������������������������������������
Omului va găsi El credinţă pe pământ?” ���������
Luca 18. �
6

Din nou despre credinţă! Da, despre credinţă, pentru că nu putem fi buni slujitori ai lui
Hristos, decât hrănindu-ne „cu cuvintele credinţei” (1Timotei 4.6), şi pentru că vrem să fim şi noi
între cei ce „au fost lăudaţi pentru credinţa lor”(Evrei 11.39).
Întrebarea Mîntuitorului pare nejustificată, sau lipsită de orice valenţă profetică dacă
privim nu numai la imaginea societăţii contemporane, ci şi la abundenţa şi diversitatea dogmatică
şi liturghică . Şi totuşi nu tot ce pare a fi credinţă, este într-adevăr credinţă; acea credinţă „care
a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda v.3), şi pe care Domnul Isus se întreabă dacă
o va găsi la venirea Lui. Pentru a o identifica este necesar să ne întoarcem în istorie şi să
privim cu atenţie şi reverenţă la experienţa înaintaşilor noştri, şi acolo să-i descoperim elementele
definitorii pe care apoi să le folosim ca elemente de comparaţie în viaţa noastră, pentru a şti ce
este adevărat sau fals în credinţa noastră. Şi pentru a nu zăbovi prea mult în partea introductivă
să purcedem la drum, sârguincioşi şi sinceri în căutările noastre.
Când spunem „credinţă” ne gândim, în primul rând, la părintele Avraam, despre care ni
se spune : „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat... a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se
duce.” (Evrei 11.8) Avem aici prima caracteristică a credinţei: ascultarea. Credinţa lui Avraam s‑a
concretizat într-o sfântă călătorie pe drumul ascultării de Dumnezeu ; ea l-a scos din contextul
social, economic şi religios în care trăia, determinându-l să plece spre locul „pe care avea să-l ia
ca moştenire”, Credinţa în Dumnezeu înseamnă ascultare de Dumnezeu. „Adevărat, adevărat vă spun - a zis Isus - că
cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce m-a trimis, are viaţă veşnică...” (Ioan 5:24).
Credinţele false, pun în general accentul pe semnificaţia unui ritual, pe valoarea meritorie a unui sacrificiu, etc.;
chiar credincioşii adevăraţi (evrei sau creştini), au fost atraşi adesea, şi au căzut în această înşelătorie. Într-un astfel de
moment i-a spus Samuel , regelui Saul , cuvintele: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decît ascultarea
de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvîntului Său face mai mult decât grăsimea
berbecilor.” (1Samuel 15.22) În acelaşi spirit, apostolul Pavel considera ca fiind esenţa chemării şi a slujbei lui, aducerea
„pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile.” (Romani 1.5) Aşadar nimeni nu face excepţie. „Orice om
să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie... De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de
răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi care vă poate mântui sufletele. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai
ascultători, înşelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care
îşi priveşte faţa firească într-o oglindă ; şi după ce s-a privit pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în
legea desăvârşirii, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc ci ca un împlinitor cu fapta, va fi
fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1.19-25). Credinţa vine într-adevăr în urma auzirii cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10.17),
dar evidenţierea ei presupune împlinirea cuvântului în viaţa de fiecare zi. Altfel „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov
2.26). Ascultarea credinţei înseamnă acceptarea harului lui Dumnezeu ca singura posibilitate de mântuire prin credinţa în
jertfa ispăşitoare a Domnului Isus (Efeseni 2.8), şi a poruncilor lui Dumnezeu ca normă desăvârşită care să ne guverneze
trăirea (Psalmul119.4; 1 Ioan 2.4).
În lumina celor spuse pâna aici, ce părere ai despre propria-ţi credinţă? Este ea fundamentată pe cuvântul Sfintei
Scripturi, te ţine ea în permanenţă preocupat în a cunoaşte şi a împlini voia Lui? Credinţa care-L ascultă este adevărată
şi vie; credinţa care nu-L ascultă, este falsă şi moartă. Aminteşte-ţi că în încheierea cuvântării de pe munte, Domnul Isus a
vrut să fixeze toate acele adevăruri, într-un singur tablou, în care erau zugrăvite două case: una zidită pe nisip, alta zidită
pe stîncă (Matei 7.21-29). Citeşte acel text cu atenţie, meditează asupra lui şi asupra ta, şi trage tu singur concluziile. Vom
mai vorbi, cu prima ocazie şi despre alte caracteristici ale credinţei. Acum te las să meditezi la cele citite sau auzite spre
a-ţi înlesni definirea dreptei credinţe, şi nu uita: „Nu este de nici un folos să auzim mereu învăţăturile sfinte, dacă nu le şi
trăim” (Augustin).
Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău!... Amin.
14 Marin Pintilie
Continuări de articole
(continuarea din pagina 11)

Aşadar, vorbind, noi proiectăm, aş spune, această realitate,
bună sau rea, în conştiinţa celuilalt, aşteptând ca acesta să reacţioneze
potrivit cu aşteptările pe care le avem. Fereşte-te deci de vorbirea cu
două înţelesuri, adică unul bun şi altul rău, căci adesea ascunde cursele
morţii. Nici tu deci să nu foloseşti o astfel de vorbire şi nici pe cei ce
o folosesc să nu-i asculţi, căci diavolul adesea pândeşte ascuns în
cuvinte. Şi nu cred că este o primejdie mai grea ca aceea care pândeşte
în ascuns. Din punctul acesta de vedere, discuţiile pot fi capcane
nimicitoare. O astfel de convorbire, Biblia o caracterizează cum nu se
poate mai potrivit: „Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi
cerul gurii ei este mai lunecos decât undelemnul” (Proverbe 5:3).
Adu-ţi aminte chiar şi în treacăt de Dalila şi de femeia lui Potifar…

4) Nu manifesta în relaţii o politeţe lipsită de pudoare!

Nu trece cu grabă peste textul biblic care urmează: „Ea l-a
îmbrăţişat şi l-a sărutat, şi cu o faţă fără ruşine i-a zis…” (Proverbe
7:13). Dacă ar fi să definim politeţea, am spune că ea nu este altceva
decât un asamblu de relaţii convenţionale consimţite în virtutea bunului
simţ, relaţii prin care ne exprimăm respectul faţă de semenul nostru.
Constatăm însă că există din păcate şi o politeţe periculoasă de altfel
falsă şi care tinde tot mai mult să devină convenţională, politeţe în care
anumite gesturi pot stârni foarte uşor la păcat sau chiar ascund un sens
păcătos. Şi când te gândeşti că trăim într-un veac al neruşinării, fie că
este vorba de tineri, fie că e vorba de cei bătrâni, căci la urma urmei
nu bătrâneţea dă înţelepciunea cât bunul simţ… Gândeşte-te la Ioab,
generalul lui David, care vrând să-l elimine pe rivalul lui, pe Amasa,
l-a ucis în timp ce-l îmbrăţişa (2 Samuel 20:9-10). De asemenea,
Iuda, cel ce l-a vândut pe Domnul şi-a ascuns trădarea într-un sărut
(Matei 26:49). Tot aşa, cele mai rafinate forme ale desfrânării se pot
camufla şi în acelaşi timp comunica prin anumite gesturi de politeţe,
aşa cum am spus, mai puţin convenţionale. Iată de ce te sfătuiesc să
fii treaz şi în această privinţă şi să practici o politeţe plină de sobrietate
izvorâtă dintr‑un sănătos bun simţ în care te poţi întări urmând sfaturile
Înţelepciunii Divine. Nu-ţi mai scriu nimic altceva decât îndemnul să
urmezi aceste principii ocolind astfel confruntarea cu provocarea răului
din afara ta, confruntare în care cei mai mulţi au căzut pe neaşteptate,
pentru că fie au ignorat, fie n-au fost conştienţi de răul existent în ei
înşişi: „Deodată a început să meargă după ea, ca boul care se duce
la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă, ca pasărea care
dă buzna în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, până ce săgeata îi
străpunge ficatul” (Proverbe 7:22-23).
Acum, în final, gândindu-mă la mintea ta lacomă de cele
duhovniceşti, am socotit că nu este nevoie atât de învăţătură multă, cât
de învăţătură potrivită, dorindu-ţi ca în toate să rămâi sub paza fricii de
Dumnezeu şi de tine însuţi, căci dacă te vei teme de toate, nu o să te
mai temi de nimic.

În cele duhovniceşti, sporire!
Zaharia Bica

15
Înţelepciune pentru înţelepţi

„Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.”
Proverbe 17:17  
Înţeleptul recomandă să fii un om de pace cu postit şi s-au rugat alături de cei din familie pentru unele
toţi, chiar dacă îndeamnă să te fereşti de oamenii răi şi cauze grele. Am constatat (nu numai atunci) că Dumnezeu
apreciază că nu este indicat să ai mulţi prieteni (Proverbe vrea să colaborăm la bine şi la greu pentru întărirea noastră
18:24). Oare de ce limitează numărul colaboratorilor? reciprocă şi edificarea trupului lui Christos.
Probabil pentru că nu te poţi concentra şi nu-ţi ajunge Iată un exemplu grăitor de împlinire pozitivă a
vremea pentru a investi timpul şi prea multă energie în proverbului în discuţie: Într-un compartiment de tren, un
acest tip de relaţii, dezavantajând altele posibile. Aşadar, om plictisit de drum a fost surprins de o criză de epilepsie
numărul de prieteni este aproximativ egal cu numărul de a unui bărbat ce stătea pe banca din faţa lui. A sesizat
rudenii – puţini, dar cunoscuţi. cum un altul ce stătea lângă el şi cu care comunicase
Există însă posibilitatea neplăcută, ca unele într-un mod prietenesc până atunci, s-a ocupat cu
rudenii şi prieteni să se dovedească lipsiţi de phileo şi cu responsabilitate şi îndemânare de cel lovit de slăbiciune.
atât mai puţin de agape. Să-i lăsăm deoparte, în nădejdea După un timp, cel bolnav şi-a revenit şi împreună cu
că, se vor schimba în bine, şi-şi vor merita numele de cel ce-l îngrijise au continuat să discute la fel ca înainte
frate/soră sau prieten/prietenă şi să urmărim pe cei ce-şi de incident. Cel ce a privit toată scena a devenit curios
dovedesc ataşamentul cu demnitate. despre relaţia celor doi şi când cel bolnav a fost plecat
Viaţa are formele ei prin care ne trece cu mai afară din compartiment l-a întrebat pe celălalt: „Sunteţi
puţină sau mai multă dificultate, cu entuziasm sau cu rude?”, „Nu” a răspuns liniştit cel întrebat. „Atunci trebuie
durere. Dacă e plăcut să nu fii singur în ziua nunţii, cu că vă plăteşte pentru aceste îngrijiri, fiindcă am văzut că
atît mai mult nu este de dorit când ajungi la spital să nu aveţi deja experienţă, posibil că se îmtâmplă frecvent
ai pe nimeni care să se îngrijească de tine.. asemenea situaţii”. „Nu mă plăteşte, dar ne leagă o
După spusele lui Solomon şi constatarea prietenie veche, din timpul războiului din Vietnam.
celor în cauză „prietenul adevărat” îşi păstrează Eu am căzut atunci rănit, iar el (cel bolnav acum) m-a
atitudinea de iubire, indiferent de situaţia celui care transportat în spatele lui trei zile prin mlaştinile de acolo,
i-a dat dreptul unei relaţii de prietenie. Însă proba până la un punct sanitar ca să nu mor în dureri sau să
supremă este dată în durere, sărăcie, necaz, când un cad prizioner. După îngrijirile medicale m-am refăcut, iar
„prieten adevărat” se solidarizează cu cel în cauză, la fel după terminarea războiului m-am întors în S.U.A. După
ca şi cei din familie. Un prieten nu este dator, din punct o vreme el s-a mutat la Londra. Am păstrat legătura, iar
de vedere legal să cheltuiască sume mari de bani sau când am aflat de boala lui, n-am fost liniştit până când nu
să sacrifice o mare parte din timp pentru tine, pe când m-am mutat şi eu în Anglia. El este singur, n-are familie,
un membru din familie are datoria coparticipării totale la iar eu care îi datorez într-un fel viaţa, mă simt dator să-l
problema părinţilor, soţului, soţiei şi copiilor. ajut. Aşa se face că locuim pentru o vreme împreună.”
Personal, am gustat ajutorul frăţesc venit de la
prietenii din ţară şi străinătate, care la vremea potrivită au Iosif Anca
16
Continuări de articole
(continuarea din pagina 13)

(continuarea din pagina 7) Depindem în mare
măsură de cei ce ne cresc.
De exemplu, atunci când îndemnăm copiii să facă Ei ne transmit înclinaţia
ordine, ca să nu zică musafirii că suntem oameni leneşi, pentru o anumită culoare
murdari, ei vor înţelege că oamenii sunt răi, vorbesc de sau gust, obiceiuri care ne
rău şi trebuie să facă toate aceste activităţi de frica lor. vor însoţi uneori toată viaţa.
Corect ar fi să-i învăţăm pe copii să lucreze cu scopul de Limbajul mamelor noastre
a ne fi nouă bine, este sănătos şi pentru că lui Dumnezeu îl învăţăm să-l folosim
îi place să fim ordonaţi şi curaţi. Iată un fond bun pentru aproape pe nesimţite. Fără
activităţile vieţii. „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca îndoială, că deprindem
pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). ceva din manierele lor, din
Unii se tem de critica altora pentru că ei înşişi felul lor de a trăi şi gândi. Bănuiesc că doar timpul va
când merg la alţii în familie observă lucrurile negative, scoate la iveală cât de mult datorăm primelor impresii
pe seama cărora discută apoi în propria familie. Ei au şi câte lucruri din noi au fost semănate de cei care erau
impresia că toţi fac la fel ca şi ei. Dacă suntem musafiri, nu în jurul nostru în primele zile ale copilăriei noastre. Un
suntem inspectori care să verificăm, să controlăm sau să englez foarte învăţat, domnul Locke, a mers până
judecăm. Tot aşa la rândul nostru, noi trebuie să primim într‑acolo încât a spus: „Dintre toţi oamenii pe care îi
musafirii ca pe Însuşi Domnul Isus (Matei 25:37-40). Dacă întâlnim, nouă din zece sunt buni sau răi, folositori sau
îi vom învăţa să facă binele nu de ochii oamenilor, ci pentru nu, datorită educaţiei primite”.
că Îl aşteptăm pe Domnului Isus în casa noastră, vor avea Toate acestea au fost rânduite de un Dumnezeu
un motiv în plus să lucreze cu toată inima. îndurător. El dă copiilor tăi o minte care poate fi influenţată
Noi, oamenii, învăţăm şi din exemplele văzute exact aşa cum este modelat lutul proaspăt. El le dă în
la alţii, dar nu este permis să dăm exemple negative primii ani de viaţă predispoziţia de a crede ceea ce le
nominale sau în aşa fel să facem vreun rău cuiva. Am spui, de a lua drept bune sfaturile pe care le dai şi o
auzit o mărturie a unui frate mai în vârstă, cum odată încredere sporită în cuvântul tău faţă de cel al unui străin.
o soră, fiind într-o familie, a văzut o tânără mai puţin Pe scurt, el îţi dă o ocazie minunată de a le face bine. Ai
îndemânatică. După această vizită a spus altei surori: grijă să nu neglijezi şi să ratezi această ocazie; dacă o
„Vai de cine va lua pe fata aceasta de soţie, că tare-i laşi să-ţi scape, s-a dus pentru totdeauna.
neîndemânatică”. După scurt timp a avut o paralizie facială. Fereşte-te de acea nefericită deziluzie pe
La rugăciunile ei insistente pentru vindecare, Dumnezeu care şi-au făcut-o unii, şi anume că nu pot face nimic
îi descoperă că aceasta este o pedeapsă pentru acea pentru copiii lor, că trebuie lăsaţi în voia lor aşteptând
vorbă nechibzuită şi trebuie să-şi mărturisească păcatul, liniştiţi influenţa harului lui Dumnezeu. Genul acesta
ca apoi să fie vindecată şi să poată spune şi altora cât de de oameni au dorinţe privitoare la copiii lor ca Balaam
mult contează înaintea Domnului vorbele noastre. – ar vrea să aibă parte de moartea unui om drept, dar
Pentru a înţelege cât de distrugător este păcatul nu fac nimic pentru a trăi viaţa unui asemenea om;
bârfei şi al vorbirii de rău, voi folosi şi următoarea doresc mult, dar nu au nimic. Iar diavolul se bucură
istorioară: „Într-o biserică era un pastor foarte credincios, să vadă o asemenea judecată, aşa cum face mereu
dar un frate îl vedea rău şi l-a clevetit ani de zile. Când când este vorba de orice motiv care scuză lenea sau
păstorul a îmbătrânit, acel om s-a temut că va rămâne cu încurajează neglijarea esenţei.
păcatul neiertat. Astfel s-a dus la păstor şi i-a spus: „Iată Ştiu că nu-ţi poţi converti copilul. Ştiu de
frate, am venit să-ţi spun că-mi pare rău că toată viaţa asemenea că cel care este născut din nou, nu este aşa
te-am clevetit şi te rog să mă ierţi!” Pastorul i-a răspuns: prin voinţa lui, ci prin cea a lui Dumnezeu. Dar mai ştiu
„Frate, eu ştiu şi te-am iertat de mult. Dar ia te rog că Dumnezeu spune explicit: „Învaţă pe copil calea pe
această pernă cu fulgi şi du-te la răspântie, apoi scoate care trebuie s-o urmeze” şi că El nu a dat niciodată o
fulgii din ea, aruncă-i în aer şi adu-mi-o înapoi”. Fratele a poruncă fără să dea în acelaşi timp şi puterea de a o
luat perna cu fulgi pe care i-a dat-o pastorul şi a executat împlini. Mai ştiu şi că datoria noastră nu este să stăm
întocmai, deşi nu pricepea nimic din ceea ce făcea. El s‑a liniştiţi şi să dezbatem, ci să mergem înainte şi să ne
întors la pastor cu perna goală; şi pastorul i‑a dat acum supunem. Chiar în mersul nostru înainte stă şansa de
un ac şi aţă şi i-a spus: „Du-te înapoi, strânge fulgii la loc a-L întâlni pe Dumnezeu. Calea supunerii şi ascultării
în pernă, umple-o din nou, coase-o şi adu-mi-o înapoi”. este cea prin care dă El binecuvântarea. Nu avem de
Fratele s-a dus, dar mai ia fulgii dacă mai ai de unde! S‑a făcut altceva decât ceea ce li s-a poruncit slugilor de
întors înapoi la pastor şi i-a spus că n-a mai găsit nici la nunta din Cana şi anume: să umplem vasele cu apă
măcar un fulg – au fost luaţi toţi de vânt! Atunci pastorul şi să le lăsăm în seama Domnului pentru a transforma
i-a zis: „Vezi, tot astfel este şi cu vorbele clevetitoare pe apa în vin.
care le-ai răspândit. Acum nu le mai poţi retrage. Du-te John Charles Ryle din Liverpool
şi ia cuvintele înapoi dacă mai poţi!”
Adonis Dan 17
Istorie

Acest secol este numit adesea „momentul de Cruciadele
vârf al Evului Mediu”. Papalitatea ajunge la cea mai mare
putere. Învăţătura scolastică ajunge la punctul ei maxim, Venit să moară pe o cruce pentru păcătoşii lumii,
iar peste tot sunt înălţate catedrale ce-şi trimit spre cer Christos a trebuit să vadă pentru o vreme pe păcătoşii lumii
turnurile lor ameţitoare. omorâţi în numele crucii. Ce ���������������������������
au fost aceste cruciade?
�������������������������������������������
Continuă spiritul şi acţiunile cruciadelor. Din punct de vedere teologic, cruciadele au fost
încercări de a integra Ierusalimul în dogma împărăţiei
• 1204 – Europenii, sub conducerea vienezilor, amileniste. Cartea Apocalipsei şi doctrina continuităţii
cuceresc Constantinopolul. preoţeşti cerea, în tălmăcirea amilenistă, ca Ierusalimul
• 1212 – Cruciada copiilor. să fie cuprins în teritoriul teocraţiei creştine. La umbra
• O nouă încercare de reformă a bisericii catolice teologiei s-au ascuns însă o serie întreagă de alte interese,
din interior. Ia fiinţă ordinul „călugărilor”. Ei subliniază unele dintre ele foarte „lumeşti” şi preocupate mai mult de
importanţa predicilor. aurul şi de argintul lumii, decât de sufletele oamenilor.
• 1209 – Francis de Asisi fondează ordinul „Este porunca Domnului!” Acesta a fost strigătul
miilor de creştini care s-au alăturat cruciadelor pornite să
franciscan (canonizat în 1228)
cucerească Ţara Sfântă şi să elibereze Ierusalimul de sub
• 1220 – Călugării dominicani sunt promovaţi
turci. Din 1096 până în 1270 au fost opt cruciade majore
ca ordin specializat cu învăţătura creştină. Ei vor deveni şi două „cruciade ale copiilor” (amândouă în anul 1212).
mai târziu, instrumentele prin care Papa va declanşa Numai cea dintâi şi cea de a treia cruciadă au fost, pentru
Inchiziţia. Unii dintre aceşti călugări devin misionari şi un timp, victorioase. În lunga istorie a cruciadelor, mii de
pleacă să răspândească Evanghelia în Asia centrală, în „cavaleri”, de ostaşi, negustori şi ţărani şi-au pierdut viaţa
golful Persic, India şi China. în marşurile de pe drum şi în luptele purtate.
Cu papa Inocenţiu al III-lea (1198-1216), Pentru creştinii din Europa, Ierusalimul era cetatea
papalitatea atinge apogeul puterii. El pretinde că toate sfântă. Mormântul lui Christos, Muntele Măslinilor, Golgota
bisericile din lume trebuie să intre sub autoritatea sa. şi multe alte locuri asociate cu viaţa şi învăţătura lui Christos
Tot el dezvoltă o teorie teologică prin care îşi permite le erau prezentate ca deţinătoare de puteri magice pentru
să intervină în toate afacerile politice ale naţiunilor. vindecarea de boli şi pentru iertarea de păcate.
Mânaţi de o superstiţie păgână „încreştinată”
Aprobă cea de a patra cruciadă. Instituie Inchiziţia ca o
de biserica oficială, oamenii din toate colţurile Europei
asociere a Statului cu Biserica pentru pedepsirea tuturor
făceau pelerinaje la „locurile sfinte”. Când accesul le‑a
„ereticilor”. fost interzis de turci, creştinii au pornit să ia cu asalt
• 1215 – Al patrulea sinod luteran sintetizează Israelul şi să elibereze Ierusalimul. În plus, Commenus,
şi reafirmă doctrinele şi practicile bisericii medievale împăratul ramurii Răsăritene a Imperiului Roman, a
(prioritatea tradiţiei bisericii catolice asupra tradiţiei început să se teamă că turcii vor ataca Constantinopolul.
apostolilor, Noul Testament). Ei îl învinseseră deja în luptă pe predecesorul său
• Tomas d’ Aquino adună articolele de teologie şi-l omorâseră. „Creştinătatea” a început să simtă
scolastică în lucrarea: „Cred, ca să înţeleg” (opusul lui ameninţarea teroarei turceşti, aşa că acest Commenus
„trebuie să înţeleg pentru a crede”). i-a trimis papei Urban al II-lea o scrisoare în care solicita
ajutorul. Papa a convocat de urgenţă un Conciliu
bisericesc la Cleremont, în Franţa (1095). Vorbind cu
ANUL 1.300. La 42 de generaţii după Christos, lumea mult patos şi elocvenţă, el şi-a îndemnat audienţa să
este încreştinată în proporţie de 23,9% (66% fiind pornească neîntârziat o cruciadă pentru eliberarea Ţării
albi). 27% din populaţia lumii este evanghelizată. Sfinte. ���������������������������������������������������
Nici un alt discurs din istorie nu a avut un efect
Biblia este tradusă în 26 de limbi. La numărul mai mare. Înflăcăraţi de un nestăpânit zel religios, preoţi,
martirilor trebuie adăugaţi din ce în ce mai mulţi cavaleri şi nenumăraţi oameni din popor au strigat în cor:
„fraţi creştini” ucişi de instituţiile bisericii. „Este porunca Domnului!”

Extras din
„Identitate creştină în istorie”
18 Daniel Brânzei
„…Luaţi seama dar în mintea voastră, şi nici unul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui.
«Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, – zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, –
şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie, – zice Domnul oştirilor. –
De aceea, luaţi seama în mintea voastră, şi nu fiţi necredincioşi!»”
(Maleahi 2:15-16)

„Dragă tăticule, este deja târziu, iar eu stau pe oribil, tăticule, este că tu conduceai cealaltă maşină şi că
patul meu şi îţi scriu. Cât de mult mi-am dorit în ultimele lângă tine se mai afla cineva – o altă femeie.
săptămâni să vorbesc cu tine! Dar n-am găsit nici o ocazie Da, a fost un accident urât. Suntem cu toţii
să fim singuri. Încă nu-mi vine să cred că eşti acum cu grav răniţi. Dar cum stau lucrurile cu tine? Încă nu ştim
altcineva şi că tu şi mama probabil nu vă veţi mai întâlni. nimic despre tine. Ai fost şi tu rănit? Ai nevoie de ajutor,
Îmi este foarte greu să accept acest lucru, mai ales când tăticule? În acea noapte m-am întrebat adesea dacă vom
mă gândesc că este posibil să nu te mai întorci niciodată reuşi să depăşim situaţia. Mama este grav rănită şi nu se
acasă şi să nu mai fii tăticul meu şi al fratelui meu, aşa poate reface deloc. Daniel a fost foarte şocat. Încă nu-i
cum ai fost întotdeauna. Dar vreau ca măcar să înţelegi merge bine şi nu vrea să vorbească cu nimeni.
cum decurge viaţa noastră. Să nu crezi că mama m-a Şi eu am dureri şi nu o pot ajuta nici pe mama,
pus să-ţi scriu! Nu a făcut-o. Nici măcar nu ştie acest nu-l pot ajuta nici pe Daniel. Doctorul a spus că am
lucru. Cu toate acestea, vreau doar să-ţi împărtăşesc nevoie de o terapie specială pentru a-mi reveni. Dar,
gândurile mele. tăticule, ne este aşa de dor de tine! În fiecare zi ne
Tăticule, îmi închipui că familia noastră ar fi o întrebăm dacă nu te răzgândeşti şi vii să ne vezi. Şi în
maşină frumoasă cu care am călătorit mult timp împreună. fiecare zi te aşteptăm, dar tu nu vii. Tăticule, mă tem că
Din exterior arăta foarte bine, nici o zgârietură, fără totul s-a terminat, dar inima mi s-ar umple de bucurie,
rugină, iar înăuntru se găseau multe lucruri frumoase. Cu dacă aş putea deschide cumva ochii şi te-aş vedea cum
timpul însă, au apărut şi problemele. Motorul a început să intri în camera mea. Seara, când totul se linişteşte, stăm
scoată fum, roţile să scârţâie, husele să se rupă; maşina împreună şi vorbim despre tine, despre plăcerea de a
este greu de condus şi este dificil de mers cu ea. Dar ştii călători împreună cu tine şi despre cât de mult ne dorim
ceva, tăticule? Încă este o maşină foarte bună – sau cel cu toţii să fii din nou cu noi. Tăticule, îţi merge bine? Ai
puţin ar putea fi. Cu puţină cheltuială, ar mai putea merge dureri în urma accidentului? Ai nevoie de noi, aşa cum
încă mulţi, mulţi ani. avem şi noi nevoie de tine? Dacă ai nevoie de mine, sunt
Fratele meu şi cu mine stăteam întotdeauna pe aici şi te iubesc. A ta, Iulia”.
bancheta din spate, iar tu şi mama în faţă. Ne-am simţit Scrisoarea fetei de 16 ani a fost trimisă şi a
întotdeauna în siguranţă când tu conduceai şi mama ajuns la destinaţie. Câteva zile mai târziu, Iulia cobora
stătea lângă tine. Dar luna trecută, când ne-ai părăsit, din camera ei pentru micul dejun. Ce surpriză! – În
mama a trebuit să treacă la volan. Era noapte şi parcă, bucătărie stăteau mama şi tăticul revenit acasă, cu ochii
dintr-o dată, o maşină venea spre noi cu viteză mare. în lacrimi.
Mama a încercat să o evite, dar cealaltă maşină ne-a „…Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să
lovit. A fost un accident îngrozitor! Dar lucrul cel mai nu despartă” (Matei 19:6).

Întrebări
1. Ce loc (timp, întâietate) trebuie să ocupe cântarea în raport cu studierea Bibliei şi rugăciunea
într-o slujbă a adunării? Dar în viaţa particulară?
2. Cât de colectivă sau personală este mântuirea, referitor la doctrina bisericilor tradiţionale sau
reformatoare şi nevoia de relaţionare în trupul lui Hristos? Dar în plan familial?
3. În procesul desăvârşirii, ce lucrări şi procedee spirituale sunt mai eficiente (ex: slujire, asceză,
studiu?... Maturizarea („statura plinătăţii lui Hristos”) este în general o utopie sau o realitate?
Rugăciunea
Rugăciunea este intimitatea cu Dumnezeu.

Dacă ne îndepărtăm de lumea iluzorie a aparenţelor, vom descoperi că rugăciunile noastre au exact
aceeaşi calitate ca şi vieţile noastre. Nimeni nu se poate ruga mai frumos decât trăieşte şi nimeni nu
poate trăi mai frumos decât se roagă.

Uneori, în rugăciunile noastre insistăm ca Dumnezeu să facă lucrări pe care El le-a făcut deja, sau pe
care nu le poate face din cauza necredinţei noastre.

Obişnuieşte-te să te retragi în fiecare zi deoparte, într-un loc liniştit… Stai în „cămăruţa” ta şi aşteaptă
puţin până ce toate zgomotele şi toate preocupările încep să dispară şi caută să te laşi învăluit de
prezenţa divină. Fă-te că nu mai auzi ceea ce se petrece în jur şi ciuleşte-ţi urechile sufletului până ce
începi să auzi şi să recunoşti Vocea care-ţi vorbeşte dinăuntru. Încetează să te mai iei la întrecere cu
alţii. Dă-te în întregime Domnului aşa cum eşti şi începe să trăieşti ceea ce eşti fără să-ţi mai pese ce
spun cei din jur.

Nu încerca să afli ceea ce nu-ţi este folositor. Evită să-ţi transformi mintea într-o bibliotecă publică
sau într-o colecţie de întâmplări şi bancuri amuzante. Învaţă să practici o continuă stare lăuntrică de
rugăciune. După o vreme, vei putea să faci aceasta chiar şi atunci când lucrezi sau te afli în călătorie.

Hotărăşte-te să fii sincer, deschis şi smerit. Cere de la Domnul să-ţi dea iubire pentru toţi oamenii.
Nu-ţi lăsa mintea să-ţi hoinărească hai-hui. Nu te risipi în preocupări şi pasiuni trecătoare. Aţinteşte-ţi
privirea la Christos. Deprinde-te cu concentrarea spirituală.

Ar trebui să ne examinăm, din când în când, rugăciunile, ca să vedem cât de sincere şi de spontane
sunt. Ar trebui să le ţinem simple, sincere, proaspete, personale şi originale. Mai presus de orice,
trebuie să ne interzicem cu desăvârşire să ne făurim singuri emoţii de sfinţenie.

Încă ne mai rugăm pentru treziri spirituale, fără să ne dăm seama de trădările noastre şi de lipsa
noastră de pocăinţă. Toate aceste rugăciuni sunt fără nici o valoare.

Toate rugăciunile sunt plăcute, atunci când inima a ajuns în părtăşie cu Dumnezeu şi când ochii
lăuntrici văd faţa binecuvântată a Domnului.

Uneori, oamenii se roagă fără credinţă, dar este de neconceput ca oamenii care au credinţă să nu se
şi roage.

Fie că este vorba de un început de evanghelizare, fie că este vorba de educaţia copiilor sau de
examenul de la facultate, reţeta va trebui să rămână întotdeauna aceeaşi - împletire între muncă şi
rugăciune. Nici muncă fără rugăciune, nici rugăciune fără muncă.