You are on page 1of 20

ªapte principii pentru

7 cel ce vrea sã
creascã spiritual
Cuprins
1. Lectureazã Scriptura în mod
intens ºi sistematic, dar cu sinceri-
3 Editorial
Fericirea prin abţineri – Nicolae Cozma
tate ºi în curãþie.
2. Studiazã toatã Biblia ajutân-
du-te cu rugãciune în mod individual
ºi în compania oamenilor sfinþi (atenþie 4 Închinători în duh şi-n adevăr

la învãþãtori!). Mângâietorul ceresc – Augustin Kuschausen
3. Citeºte istoria Bisericii scrisã
de autori cu orientãri creºtine diferite.
4. Cunoaºte situaþia actualã a 6 Principii sfinte
creºtinismului ºi a celorlalte religii Manifest de trezire
(sumar).
5. Dãruieºte-te lui Dumnezeu
fãrã rezerve.
6. Trãieºte cu demnitate ºi iubire
8 Doctrine biblice
Ierarhia slujbelor în Biserică/Adunare (partea
în familie. a II-a) – Iosif Anca
7. Integreazã-te într-o bisericã
evlavioasã ºi activã. 10 Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm
Scrisoarea a IX-a (partea a II-a) – Zaharia Bica

12 Familia, cuibul credinţei
Părinţii – Reuben Koehn

16 Înţelepciune pentru înţelepţi
Fondurile necesare editãrii ºi distribuirii revistei Cain sau Abel – Iosif Anca
„Dragoste pentru Adevãr”, în tiraj de 4500 exem-
plare, provin din donaþii din þarã ºi strãinãtate.
Cei care doresc sã sprijine aceastã lucrare pot
face depuneri în contul Asociaþiei Creºtine de
caritate Gosen 2511.1-1584.1/ROL COD IBAN:
18 Istorie
Secolul XI – Daniel Brânzei
RO91RNCB1200000015840001 sau 2511.1-1584.2/
EUR, COD IBAN: RO64RNCB1200000015840002
deschis la BCR, Arad, care are ca obiect de acti-
vitate doar educaþia creºtinã.
19 Mărturisiri

Vã mulþumim în Numele Domnului Isus! Prima impresie – N. C.
Colectivul de redacþie

ISSN: 1841-1185
Editorial

Primul psalm nu are un autor uman cunoscut. Nu ştim cine l-a scris, totuşi ştim că
Dumnezeu a îndemnat şi a inspirat pe cineva să-l scrie. Ori de câte ori l-am citit sau l-am
auzit citit sau amintit de alţii, parcă nu era prea mult, doream din nou să revin cu meditaţie
asupra lui. Apoi de câte ori nu l-am pomenit văzându-i împlinirea cu mine sau cu alţii,
într‑un fel sau în altul!
FERICIREA, nimbul acesta greu de atins şi vremelnic, după care în mod vizibil
sau tainic aleargă toată creatura, dar în mod special omul! Fericirea este descrisă aici ca o
sumă de abţineri pe de-o parte. Aşadar fericit este omul care nu face tot ce ar avea ideea
sau posibilitatea să facă! Nu se duce oriunde şi întrevede răul sau i se pare că-l întrevede
(1 Tesaloniceni 5:22), nu se opreşte în locurile sau zonele cu păcat, atunci când e nevoit
să le traverseze şi nu acceptă scaunul (funcţia, profesia, preocuparea) de unde semenii
sunt trataţi cu batjocură.
Adevărul este că odată pornit pe drumul greşit, omul pierde treptat controlul asupra
sa şi asupra celorlalţi factori ai vieţii (Proverbe 2:19) şi după ce osteneşte opunându-se sau
acomodându-se, se aşează pe scaunul care i se oferă nu pe acela care l-ar dori. După ce fiul
risipitor a ales drumul greşit al înstrăinării de tatăl, a şezut în final pe scaunul foamei şi al unei
slujbe umilitoare în care era batjocorit şi ultima satisfacţie a firii ar fi fost să batjocorească pe
altul, poate asemenea unuia dintre tâlharii răstignit odată cu Mântuitorul.
Nu se duce, nu se opreşte, nu se aşează!
După ce omul alege drumul răului şi al întinării, nu mai este stăpân pe sine, nu
mai domneşte în propria viaţă împreună cu Hristos (Romani 5:17). Cei mai mulţi care au
plecat pe drumul interzis lor, ca odinioară Balaam, căruia Dumnezeu i-a zis: „…Să nu te
duci cu ei şi nici să nu blestemi…” (Numeri 22:12a), s-a oprit unde au vrut alţii (Numeri
24:14; 31:16), de fapt diavolul şi s-au aşezat pe un scaun capcană!
În una din şederile mele printre credincioşii români din diaspora, un frate
mi‑a povestit o încercare care mi-a amintit de începutul psalmului întâi. Iată relatarea:
Se stabilise cu familia într-o ţară prosperă a Europei occidentale. Lucra într-o firmă
bună, era foarte bine plătit şi căpătase trecere în faţa patronului, până acolo că se
deplasa cu maşina de lux a şefului în multe ocazii, obţinea orice favor, intenţiona şi
chiar intermediase angajarea în firmă a multor români. Patronul obişnuia la finalul
fiecărui an să ofere o masă, asociată cu muzică, dans şi altele pentru angajaţi.
Fratele nostru se eschivase dibaci în anii precedenţi şi nu participase. Dar acum se
gândise să participe puţin şi apoi să se retragă, pentru a nu-şi supăra superiorul.
Pornit pe drumul compromisului, planurile nu i-au mai ieşit…
La un moment dat, nevasta şefului, care era şi contabila firmei, a anunţat
dedicarea unui cântec fratelui nostru şi l-a invitat la dans. Fratele a refuzat, a încercat
să se explice şi în final a părăsit sala, dar nevasta şefului a rămas jignită profund
şi toţi au apreciat atitudinea lui ca un afront. La scurt timp a trebuit să părăsească
firma fiindcă toţi îi deveniseră ostili.
„Dacă nu m-aş fi dus”, îmi povestea păţitul, „mi-aş fi păstrat favorurile şi aş
fi găsit înţelegere, dar mergând am pierdut totul”.
L-am felicitat pentru tăria de-a fi respins invitaţia la dans cu toate urmările
continuare în pag. 17 
Închinători în duh şi-n adevăr

„Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul sa, a fost un model. Faraon a zis: „…Oare vom putea găsi
pe care L-a pus Dumnezeu în noi ne vrea cu gelozie noi oameni ca Iosif, care să aibă în ei Duhul lui Dumnezeu?”
pentru Sine” (Iacov 4:5). Duhul Domnului este trist şi foarte (Geneza 41:38-43).
mâhnit când Îl respingem. De aceea Cuvântul Domnului Ce cunoaştem astăzi, în general în creştinism,
ne îndeamnă: „Nu stingeţi Duhul” (1 Tesaloniceni 5:19), despre Mângâietorul este o picătură! Ce nu cunoaştem
„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care este un ocean! Dureros şi extrem de regretabil!
aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”(Efeseni 4:30). Mângâietorul este un imens balsam vindecător. El a
Nu-L întristaţi, nu-L blocaţi în binecuvântările Sale divine şi vindecat boli fără număr şi a mângâiat extrem de mulţi
mângâietoare! (Faptele Apostolilor 2:39). credincioşi. Orice rană, orice cicatrice, din partea celui
Făgăduinţa Tatălui cu privire la Mângâietorul rău şi nemilos, El a vindecat-o. Prin El, Scripturile produc
ceresc aparţine în totalitate şi generaţiei noastre. Prin mângâierile divine (Romani 15:4).
Mângâietorul, ni se oferă pe deplin toate celelalte Înţelepţii binecuvântaţi de către Bunul Mângâietor
binecuvântări divine. Biserica primară a fost minunat cunosc şi trăiesc legile Domnului (Luca 1:6). Credincioşi
împodobită cu un buchet plăcut şi frumos al darurilor plini de Duhul Sfânt beneficiază de prezenţa oaspetelui
şi roadelor Duhului Sfânt: 9 daruri, 9 roade. Astăzi, din nostru ceresc, care nu lipseşte niciodată în nevoi, este
cauză că făgăduinţa nu este apreciată şi este puţin omniprezent şi plin de farmec, pentru cei ce ascultă de
cerută, urmarea este ce cunoaştem, mult prea mult Domnul.Biblic este supranumit Duhul dragostei, Duhul
întuneric spiritual, multă cădere şi necredinţă, plus moarte harului, Duhul înfierii, Duhul mângâierii, Duhul cel bun,
spirituală. Acest subiect de care depinde creşterea Duhul slavei, care se odihneşte peste cei drepţi, etc.
şi mântuirea Bisericii este pus deoparte şi uitat, nu se Tatăl Ceresc a vorbit prin Isaia: „Mângâiaţi,
predică… nu ne prea rugăm pentru El! mângâiaţi pe poporul Meu” (Isaia 40:1). În multitudinea
Toate confesiunile se plâng că nu este Putere, în de nenorociri şi tragedii, astăzi, Îl rugăm pe Duhul
schimb, sunt neînţelegeri, dezbinări, certuri etc., toate emanaţii mângâierilor divine să ne mângâie şi să ne călăuzească
ale oamenilor care nu au Duhul (Iuda 18-20). Cei lumeşti în Adevăr, pentru a-L aprecia mai mult şi mai corect
nu‑L pot primi, nici cunoaşte, aceasta-i cauza devierilor de la - pentru a putea prin El încheia lucrarea mântuirii!
ADEVĂR. Bunul şi Blândul Păstor a promis turmei Sale: „Nu (Galateni 5:25, Apocalipsa 22:17).
vă voi lăsa orfani. Mă voi întoarce la voi” (Ioan 14:18). Este - pentru puritatea şi triumful Bisericii Apostolice.
extrem de grav să fii orfan spiritual, este egal cu a fi părăsit! Un (Matei 24:14; Faptele Apostolilor 2:4).
om fără călăuzirea promisă, în adevăr, este ca o oaie rămasă Bunul Tată Ceresc cunoaşte năzuinţa Duhului,
fără păstor, singură, expusă pericolelor şi chiar o turmă fără pentru că mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu,
păstor este în timp pradă fiarelor şi foametei, deci morţii. De cu suspine negrăite, căci nu ştim să ne rugăm (Romani
aceea este nevoie de oameni consacraţi şi fideli Domnului, 8:26-27). Scopul Duhului este să mângâie, să întărească,
care să aibă putere spirituală şi călăuzire. Iosif, în vremea să sfinţească, să binecuvânteze mica turmă cu mântuire şi 

Închinători în duh şi-n adevăr

chiar cu trezire şi vindecare! Mulţi creştini, ca şi lumea, nu Mica turmă declară: Noi nu suntem din aceia care dăm
cunosc năzuinţa Duhului Sfânt; nu cunosc că El este atât înapoi, ca să se piardă! Aceştia nu se clatină niciodată,
de bun şi stăruie la uşa inimii ca să intre; şi nu preţuiesc în nu se îndoiesc şi nu calcă în picioare nici o frântură din
mod absolut făgăduinţa Tatălui Ceresc şi Sfânt! slova biblică (Evrei 10:38-39). A se vedea caracterul
Pentru a avea pe Mângâietorul, ni se cere sfânt al Bisericii adevărate (2 Petru 1:3-21; Apocalipsa
consacrare şi sinceră ascultare de tot Cuvântul Domnului, 14:4‑5). Turma cea mică şi sinceră respectă şi agreează
golirea de tot ce este străin de viaţa Lui Dumnezeu. Dacă făgăduinţele Domnului, ducându-şi mântuirea până la
vom poseda lucrările sacre ale Mângâietorului, vom putea capăt (2 Corinteni 7:1).
striga de bucurie şi veselie, „căci mare este în mijlocul Cine păzeşte Cuvântul Domnului, în acela
tău, Sfântul Lui Israel” (Isaia 12:6). „Din Sion, care este dragostea lui Dumnezeu este DESĂVÂRŞITĂ; prin
întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte aceasta ştim sigur că suntem în El, şi suntem ai Lui. (1 Ioan
Dumnezeu” (Psalmul 50:2). 2:5) Prin urmare, perfecţiunea spirituală poate fi atinsă.
Este deosebit de plăcut să citeşti din Sfintele Rolul primordial îl are, fără excepţie, Mângâietorul, Duhul
Scripturi, în care se găsesc o multitudine de făgăduinţe adevărului. El produce înnoirea vieţii, numită naşterea din
părinteşti şi divine, toate pentru credincioşi şi pentru nou. Apostolul Petru confirmă aceste acte sfinte, zicând:
copiii Săi preaiubiţi. Ele curg peste cei fideli, ca o cascadă Prin ascultare de adevăr vă veţi curăţa sufletele prin Duhul
care curge fără încetare, dă viaţă şi aduce virtuţile sfinte, (1 Petru 1:22). Apostolul Ioan atestă şi el cu argumente
ca sfinţirea şi desăvârşirea. Ca şi grâul, care se seamănă reale aceste binecuvântări sacre, vorbind: „Cine păzeşte
toamna şi este copt vara, tot aşa, desăvârşirea nu se obţine poruncile lui, rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaşterea că El
automat, peste noapte, ci treptat, prin ajutorul Domnului. rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat” (1 Ioan 3:24).
Apostolul Pavel nu s-a considerat dintr-o dată Când s-a dat răspunsul? La Cincizecime.
desăvârşit, deşi Hristos trăia în el. Desăvârşitorul De la Cincizecime trăim sub dispensaţiunea
credinţei noastre este Păstorul nostru cel bun şi drag, Mângâietorului, până la revenirea Fiului Omului. Administratorul
adică Isus! Refugiul şi salvarea noastră este numai El. lucrării mesianice este Duhul Sfânt! A fost însă şi timp, situaţii,
Turma cea mică, rămăşiţa Sa, nu dă „nimănui nici un prilej când din cauza necredinţei şi abaterii de la adevăr, fapt extrem
de poticnire, pentruca slujba noastră să nu fie defăimată” de dureros şi păgubos, darurile Duhului Sfânt nu au acţionat, în
(2 Corinteni 6:3). În orice aspect standardele false trebuie schimb, au fost evidente neascultarea şi abaterile de la Sfânta
evitate şi respinse (Romani 9:1), căci credinţa adevărată Scriptură! Vindecări reale, prea puţine! Vor fi atunci când vom
a fost dată o dată pentru totdeauna (Iuda v. 3). trăi evlavia apostolică.
Această credinţă sacră şi benefică o găsim în La Cincizecime, ucenicii, împreună cu alţi fraţi, au
Biserica Apostolică, ea este scrisă în Biblie, şi pentru noi, crezut sincer făgăduinţa Tatălui, au cerut-o, au aşteptat‑o,
această Biserică posedă tot adevărul Divin şi Sfânt. Ea nu au primit-o şi au început lucrarea mântuirii. Toţi s-au umplut
putea să-i sufere pe cei răi, nici pe apostolii mincinoşi, toţi de Duhul Sfânt. Mulţimea adunată a rămas uimită. Lumea
aceştia erau disciplinaţi, sancţionaţi, dacă nu se pocăiau. încremeneşte ori de câte ori făgăduinţa Tatălui este oferită
Aşa trebuie procedat şi astăzi, şi nu invers, cum unii îi celor sinceri şi ascultători de tot adevărul. Atunci pământul
tolerează pe cei răi în biserici, şi astfel credibilitatea bisericilor va înflori prin ploaia harului, toţi cei sinceri din bisericile
este negată şi respinsă de către foarte mulţi. Duhul Sfânt decăzute vor ieşi cu bucurie, şi se vor asocia la mica turmă
recomandă tuturor dragostea dintâi şi FAPTELE DINTÂI şi vor fi o turmă şi un Păstor Divin! (Isaia 2:24-32; Faptele
(Apocalipsa 2:2-5). Fără fapte vrednice şi fără creştere Apostolilor 2:38-39).
spirituală zilnică, nu există o lucrare desăvârşită! Numai Făgăduinţa Tatălui rămâne valabilă pentru ucenicii
Evanghelia Împărăţiei Sale este aprobată de Dumnezeu Lui (Matei 28:20; Maleahi 4:4-6). Domnul nu doreşte
- Tatăl nostru, toate celelalte evanghelii de inovaţie blestemul planetei noastre, ci doreşte binecuvântarea ei,
omenească sunt respinse ca false (Galateni 1:6-9). prin cunoaşterea Lui, prin lucrarea Mângâietorului! (Osea
Toţi cei ce doresc sincer mântuirea trebuie 6:1-3; Faptele Apostolilor 5:32). Amin!
să adopte şi să accepte unica Evanghelie cerească.
Augustin Kuschausen


Principii sfinte

Pentru pastori
„Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp,
mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.Căci va veni vremea
când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile
să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor” (2 Timotei 4:2-4).
Fereşte-te de a alerga după mulţime, sacrificând sfinţenia! Predică
Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este el! Când predici, condamnă păcatele cu
care se confruntă adunarea ta. Cheamă oamenii la o viaţă practică de sfinţenie.
Avertizează-i pe oameni de iminenta judecată a lui Dumnezeu împotriva bisericilor
de azi, invadate de apostazie. Probabil vei fi nemulţumit la gândul că mulţi vor
părăsi adunarea. Cuvântul lui Dumnezeu va înlătura pe apostaţi. Lumea din jurul
nostru este sătulă de biserici în crize. Asigură-te că nu eşti prins de păcatele care
frământă societatea din jurul tău. Practică disciplinile spirituale!

Pentru pastorii de tineret şi învăţătorii din şcolile pentru copii
„Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi,
care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gât o piatră mare de moară,
şi să fie înecat în adâncul mării” (Matei 18:6).
Fii un model pentru cei tineri! Fii primul care trăieşte o viaţă de sfinţenie,
incluzând rugăciunea şi postul şi normalitatea în îmbrăcăminte. Instruieşte-i pe
tineri în practicarea disciplinelor spirituale. Ei nu au nevoie de distracţie; ci de
bucuria unei vieţi sfinte din Duhul Sfânt. Sunt flămânzi după recunoaşterea şi
valoarea pe care numai Dumnezeu o poate oferi, aşa că aruncă toate strategiile
tale lumeşti, psihologice şi lasă pe Duhul Sfânt să te călăuzească în educarea
celor mici şi în special a tinerilor.

Pentru soţi şi taţi
„Caută să fii evlavios” (1 Timotei 4:7). „Dacă nu poartă cineva grijă de ai
lui şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un
necredincios” (1 Timotei 5:8).
Nu te face vinovat, nu permite ca mass-media cu un conţinut explicit
de violenţă, satanism, sexualitate, să îţi polueze viaţa de familie. Nu permite
soţiei şi ficelor tale să se îmbrace indecent. Fii un lider spiritual pentru casa ta şi
împlineşte‑ţi zilnic slujba preoţiei în familie. Fii primul care se schimbă, iar familia
ta te va urma. Slujeşte Împărăţiei lui Dumnezeu şi nu ţie.

Pentru soţii şi mame
„… femeile (mai în vârstă, mai tinere) trebuie să aibă o purtare cuvincioasă,
să nu fie nici clevetitoare, nici… să-şi iubească bărbaţii şi copii” (Tit 2:3-4); „…în
zilele din urmă… femeile (vor fi) uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de
felurite pofte” (2 Timotei 3:1-6)
Fii un model drept de urmat! Nu pierde timpul la televizor cu programele
siropoase, cu telenovele ci dedică-te zidirii spirituale a casei tale, ca femeia înţeleaptă
(Proverbe 14:1). Poate suferi de o imagine de sine scăzută; eşti supraponderală şi ai
depresie, dar alta e problema gravă. Fă linişte în mintea ta şi lasă ca Duhul Sfânt să-ţi 

Principii sfinte

dăruiască viziunea necesară pentru trăirea unei vieţi evlavioase şi binecuvântate! Nu
te face vinovată de neglijarea intenţionată a familiei.

Pentru cei tineri şi cei necăsătoriţi
„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi
iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi,
nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori,
neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori
mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie,
dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Timotei 3:1-5).
Băieţi, vai de cine crede că adunarea este un club pentru distracţii! Nu
folosiţi timpul pentru plăcerile voastre, pentru a vă întâlni cu fete!. Nu neglijaţi
sfinţenia! Implicaţi-vă în activităţile bisericeşti şi fiţi activi la studiu biblic. Dacă
Dumnezeul vostru este internetul, schimbaţi-l!
Domnişoarelor, multe dintre voi luaţi parte la aceeaşi destrăbălare. Nu
concuraţi în a vă îmbrăca cât mai provocator, nu bârfiţi şi nu fiţi dependente
de mobil, nu navigaţi pe internet ore întregi şi nu aveţi pretenţii exagerate şi
nesănătoase de la părinţii voştri.
Voi tinerilor pe care v-am descris, fiţi gata să primiţi mustrarea Cuvântului
lui Dumnezeu! Dacă luaţi în mod uşuratec credinţa creştină nu o să vă pocăiţi
niciodată cu adevărat! Este vremea să urmaţi modelul tinerilor evlavioşi din poporul
sfânt ca Timotei, care cunoştea Scripturile din copilărie, sau Estera, care a rămas
credincioasă principiilor sfinte în orice ipostază. Urmaţi-i! Slujiţi lui Dumnezeu
acum când sunteţi în plină viaţă şi veţi avea viaţă veşnică.

Către cântăreţii creştini
„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.
Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări
duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră” (Coloseni
3:16). „tineri şi tinere, bătrâni şi copii. Să laude numele Domnului…” (Psalmii
148:12,13).
Aşadar toţi trebuie să fim gata să cântăm cu toată inima în cinstea
Domnului, fără să obosim şi să lăsăm activitatea aceasta sfântă doar pe seama
„profesioniştilor”
Cântăreţi creştini, care cântaţi muzică creştină „Rock” şi „Heavy Metal”,
aţi fost duşi în eroare de idea că dacă vă îmbrăcaţi şi vă comportaţi precum cei de
afară ve-ţi avea succes în convertirea lor. În realitate aşa-zisa voastră slujire este
de fapt o ruşine la adresa lui Dumnezeu şi a adevăratei sale Biserici. Spuneţi că
evanghelizaţi lumea cu acest tip de muzică, dar în realitate, v-a cucerit lumea şi
audienţa. Muzica voastră „încreştinată” este un paradox, o ironie. Mulţi dintre voi vă
faceţi vinovaţi de căutarea obţinerii de profit şi nu de onoarea lui Dumnezeu! Încet
de-a lungul anilor, promovaţi muzica lumească. Este şocant să vezi în librăriile
creştine, cd-uri având pe copertă un grup de băieţi trişti, cu feţe îngheţate. De
asemenea, aşa-zisele cântăreţe creştine, având o postură sexy. Periodic, familii
naive şi tineri imaturi se lasă influenţaţi de curentul acesta. Mulţi dintre cântăreţii
continuare în pag. 14 
Doctrine biblice

Conducerea colectivă, care nu forma o conducătorul misterelor), Vicarius Fili Dei (locţiitor al lui
„castă” superioară în biserici, era ajutată, la nevoie Dumnezeu/Hristos pe pământ), avantajat de condiţia
de o colectivitate de lucrători administrativi – diaconii politică. Faptul că Grigorie cel Mare (sec. VI.), cel care a
(Faptele Apostolilor 6:1-6; 1 Timotei 3:8-13). Din cerinţele lărgit şi fundamentat prerogativele papale, conturate de
şi condiţiile iniţiale, se observă că lor li se cerea doar Leon I (sec.V ), socotit primul papă, s-a numit slujitorul
spiritualitate generală, fără aptitudini de propovăduire. slujitorilor lui Dumnezeu, este o dovadă că statutul legal
Dar chiar faptul că unii diaconi (Ştefan, Filip…) au ajuns (Biblia) al slujitorului nu este unul de stăpânire, ci de slujire.
buni predicatori, dovedeşte că orice diacon putea face, Evoluţia ulterioară asociată cu cruciadele şi inchiziţia au
dacă avea chemare, o lucrare de prezbiter. Slujba arătat din plin unde s-a ajuns, pornind de la „primus inter
liturgică, la început o slujbă duhovnicească în care pares”. Istoria Bisericii ne dovedeşte, pentru cine vrea
fiecare după darul său se punea la îndemâna Duhului să vadă, unde poate duce o conducere instituţionalizată
Sfânt pentru a sluji celorlalţi (1 Corinteni 14:26), nu era naţională sau mondială bazată pe o ierarhizare nebiblică,
doar pentru „preoţi” căci toţi sunt preoţi (au intrare liberă care pretinde autoritate faţă de membrii dar nu acceptă
la Dumnezeu, deci pot sluji). suveranitatea lui Dumnezeu.
Ierarhizarea prin hirotonisire sacerdotală, Studiind istoria religiilor păgâne în paralel cu istoria
printr-o supra accentuare a punerii mâinilor cetei creştinismului, este uşor de sesizat cum ierarhizarea
prezbiterilor, apoi celibatul preoţilor (Biserica Catolică), clericală creştină este un sincretism determinat de
fapt contrar naturii umane şi Bibliei (1 Timotei 4:1-3), la pătrunderea multor practici din religiile contemporane
care s-au adăugat şcolile teologice şi actele liturgice, acelor perioade şi copierea greşită a tiparelor simbolice
toate realizate în cadrul unei organizaţii, au transformat ale Vechiului Testament. Astfel au apărut temple şi preoţi,
slujbele din biserică într-o afacere publică aducătoare dar a dispărut Duhul Sfânt. Aceasta se poate observa
de venituri. Astfel s-a ajuns la dominaţie la nivel local uşor prin lipsa naşterii din nou a membrilor bisericii şi
şi chiar naţional, Biserica exercitând un control asupra totodată lipsa înzestrărilor duhovniceşti, care pentru a
organelor statului, deşi în Scripturi este scris: „Să căutaţi impresiona şi stimula, în fond a înşela, pe bieţi enoriaşi
să trăiţi liniştiţi, şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am au fost înlocuite cu imagini şi liturghii.
sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi Urmărind argumentele susţinerii primatului lui
să n-aveţi trebuinţă de nimeni” (1 Tesaloniceni 4:11-12). Petru, pornind de la delegarea divină din Matei 16:16‑19,
Dar dovada cea mai puternică a abaterii se poate constata că nu numai Petru era o piatră şi nu
doctrinare şi practice privind ierarhizarea slujbelor în numai el putea să pună o temelie (1 Petru 2:4-7; 1 ­Corinteni
Biserică a fost dată de „avansarea” celor cinci episcopi 3:11). El nu a fost singurul stâlp, ci unul dintre ei, căci este
monarhici din Ierusalim, Antiohia, Constantinopol, „aşezat” între Iacov şi Ioan (Galateni 2:9), căci temelia cetăţii
Alexandria şi Roma, care a culminat cu încoronarea eterne îi are menţionaţi pe toţi apostolii, cum de altfel reiese 
episcopului Romei ca Papă (pontifex maximus – clar şi din celelalte discuţii ale lor cu Domnul Isus Hristos
Doctrine biblice

(Apocalipsa 21:14, 19; Matei 19:27-28) – care a făgăduit angajeze părinţii spirituali să îngrijească de copiii lor
tuturor aceleaşi drepturi. Totodată, este limpede că Petru a în credinţă, aşa cum Pavel şi echipa lui misionară
fost căsătorit (1 Corinteni 9:5; Marcu 1:30) şi nu a acceptat supravegheau bisericile înfiinţate de ei (Faptele Apos­tolilor
închinare (Faptele Apostolilor 10:25-26). Cât despre alte 14:21-23; 15:36; 2 Corinteni 11:28). Pavel i-a avertizat să
slujbe superioare celor de prezbiteri, ele n-au suport biblic. nu schimbe doctrina şi chiar dacă el însuşi ar reveni cu
Faptele Apostolilor 20:17, 28 menţionează doar prezbiteri alte învăţături (false) să nu-l primească (Galateni 1:8-9).
şi nu cardinali sau alţi prelaţi. Iar Domnul Isus a interzis Aici precizez că în funcţie de legile unei ţări şi necesităţile
folosirea unor denumiri speciale (Matei 23:4-10). Pe lângă de misiune şi dezvoltare a lucrării sfinte, întotdeauna este
acestea, nu există nici o legătură nou testamentară între recomandată organizarea, nu haosul. „…Dumnezeu nu
Petru şi Roma, căci el a rămas apostolul iudeilor, iar Pavel este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate
al Neamurilor (Galateni 2:8; Romani 11:13). Când Pavel a Bisericile sfinţilor” (1 Corinteni 14:33) şi „…toate să se facă
adresat o epistolă Bisericii din Roma ce se încheie cu multe în chip cuviincios şi cu rânduială” (1 Corinteni 14:40). Astfel
saluturi personale, nu a menţionat nici un episcop special şi a organizat apostolul Pavel bisericile locale, şi la nevoie, a
cu atât mai puţin pe Petru (Romani 16). trimis pe colaboratorii săi să îndrepte lucrurile, folosind de
Un alt domeniu în care ierarhizarea nebiblică a asemenea epistole de încurajare. El a procedat la fel ca
produs multă abatere a fost impunerea, şi controlarea cei din Ierusalim, cu care de altfel s-a consultat şi au lucrat
bisericilor din teritoriu de către cei ce au pus mâna pe toţi la zidirea trupului lui Hristos. A cârmui (un dar rânduit
conducerea regională sau naţională. O privire liberă, de Dumnezeu în Biserică, printre celelalte şi nu înaintea lor
normală dar corectă, poate sesiza diferenţa între felul în – 1 Corinteni 12:28) în slujire face ca toate celelalte slujbe
care s-a raportat Biserica din Ierusalim la cea din Antiohia şi daruri să‑şi afle locul şi menirea, precum organele în trup,
şi invers. Una este să ajuţi o lucrare, să o îndrumi (Faptele astfel trebuie organizată toată activitatea, de la rugăciune şi
Apostolilor 11:22-26) şi respectiv să te consulţi şi să cântare la studiere şi misiune, dar monarhismul (un lider ce
respecţi pe cei care sunt oamenii lui Dumnezeu (Faptele dictează) şi anarhismul (fiecare face ce vrea), nu au suport
Apostolilor 15:1-35) şi cu totul altceva este să stăpâneşti biblic nou testamentar pentru a fi acceptate în Biserică.
şi să te subordonezi obligatoriu unei conduceri deviate de De aceea este o diferenţă categorică, de fond şi
la Scripturi, căreia i s-au părut nimerite multe, în sinoadele formă între o organizare regională, naţională sau chiar
de-a lungul secolelor, dar nu şi Duhului Sfânt, ca la primul internaţională care se ajută în plan spiritual şi material
„conciliu” din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15). şi o structură piramidală, episcopală, în care se dictează
Aşa cum am arătat la început, Domnul Isus de la centru şi organizaţia, ca un tot unitar, este sortită
Hristos rămâne singurul „lider” absolut al Bisericii, biruinţei sau eşecului, căci istoria ne dovedeşte căci, cu
iar în biserica locală, cei care au ajuns la o maturitate vremea, toate organizaţiile de forma aceasta, în timp,
în Hristos, dovedită prin calităţile lor, la care se s‑au îndepărtat de adevăr.
adăuga chemarea specifică, ce conţine capacitatea De aceea, fiecare adunare locală, fiecare
de învăţare – cârmuire (1 Timotei 3:1-7) trebuie slujitor şi fiecare credincios are dreptul şi obligaţia să
consacraţi ca prezbiteri şi învredniciţi să fie cinstiţi urmărească „…neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea
şi ascultaţi, dar să rămână fraţi cu fraţii (1 Corinteni (numai), împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr
3:4‑8); lor li se asociază diaconii, în funcţie de natura şi o inimă curată” (2 Timotei 2:22). Aceste principii permit
volumul activităţilor gospodăreşti, oameni evlavioşi reformele spirituale, căci este dovedit de istorie că orice
şi înţelepţi pentru administrarea valorilor băneşti şi instituţie religioasă a fost întâi o mişcare, o organizaţie
materiale, pentru repartiţia lor la cei în nevoie. şi apoi o epavă moartă. De aceea, este recomandabil în
Problemele apărute în Corint, când frăţietatea plan regional şi internaţional să se evite sau chiar să se
s‑a împărţit; unii spuneau: „Eu sunt al lui Pavel”, alţii: „Eu, refuze subordonări ierarhice dacă ele nu se înscriu într‑o
al lui Apolo”, sau „Şi eu al lui Chifa” (1 Corinteni 1:12), subordonare până la Domnul Hristos (prin autoritatea
puteau degenera într-o separare şi constituirea unei Scripturilor, explicate prin descoperirea Duhului Sfânt, sub
opoziţii, cum este în politică, dar o conducere colectivă a cărui „baghetă” s-au scris), căci El este capul Bisericii
duhovnicească împiedică ruperea relaţiilor şi formarea de şi totodată să se restricţioneze colaborările. În schimb, să
partide cu certurile şi pieirea ce o aduc (2 Timotei 2:14), se accentueze colaborarea cu slujitorii şi bisericile care
în special a celor slabi, dar pentru care a murit Hristos. au o doctrină şi practică biblică.
Cât despre colaborarea şi ierarhizarea dintre
bisericile locale, ea are un rol lucrativ, ce trebuie să Iosif Anca


Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm

Textul notat la punctul patru arată limpede că totul în acest cosmos, de la
detaliu şi până la întreg, poartă urma evidentă a Înţelepciunii şi Ştiinţei Creatorului,
cu scopul ca orice om să aibă tot timpul în faţa lui o carte deschisă din care să
poată culege măcar în parte această înţelepciune pentru sine, ştiinţă care să-l
ajute să ducă o viaţă cum trebuie pentru a fi fericit. Iată un motiv ca toate cele
ce ţin de Creaţie să fie privite cu interes de către cel ce vrea să înveţe, fie că
este vorba de astrele cu maiestatea lor, fie că e vorba de mica furnică, adesea
strivită cu nepăsare sub talpă. Şi dacă umilinţa care ne cuprinde atunci când privim
astrele în maiestatea ordinii lor cereşti vine oarecum de la sine, în schimb, dacă îţi
propui să priveşti cu atenţie o furnică, pentru a învăţa de la ea înţelepciunea, aici
umilinţa trebuie să ţi-o impui, considerând că deşi este un lucru mic, totuşi un lucru
mic pe care l-a făcut Dumnezeu este un lucru mare. Şi vezi tu, leneşul este trimis
să înveţe de la această făptură mică, abia cât o firimitură, dar pe cât de mică pe
atât de dinamică şi prin acest dinamism extrem de reprezentativ pentru universul
întreg, care nu este un univers înţepenit, ci unul într-o energică mişcare.
De altfel poţi vedea din Sfânta Scriptură că toate cuvintele folosite de
Dumnezeu pentru a aduce la fiinţă lucrurile care încă nu existau sunt verbe
dinamice imprimând astfel creaţiei întregi această dimensiune: „Să fie lumină!;
„Să se strângă la un loc apele…” „Să dea pământul verdeaţă…” „Să fie
nişte luminători în întinderea cerului…” „Să mişune apele de vieţuitoare…”
(Geneza 1). Şi lista ar putea continua, dar mă opresc aici, nu însă înainte de
a adăuga celebrele cuvinte ale lui Moise în legătură cu rolul omului în aceasta
uriaşă uzină cosmică: „Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în gradina
Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Geneza 2:15).
Aşadar, după cum vezi, toată creaţia este într-o continuă şi tăcută
frământare, frământare însă rostuită cu grijă de marele Arhitect, începând de la
atomul cel ascuns şi până la spaţiul sideral. Şi acum, în acest ansamblu în care
toate interacţionează într-o armonie care uimeşte, înspăimântă şi îndeamnă la
închinare, imaginează-ţi un punct imobil, care nu numai că e lipsit de orbită şi
care nu se articulează cu nimic din cele create, ci se sustrage în mod conştient
acestei energii cinetice care mişcă totul, imaginează-ţi, ce grave disfuncţii poate
să aducă un astfel de corp străin. Ei, în Sfânta Scriptură, acesta este identificat
cu leneşul care se vede că nu-i mai puţin decât un element perturbator aruncat
în creaţia lui Dumnezeu, aşa cum neghina a fost aruncată de un vrăjmaş în ţarina
din parabola spusă de Domnul. De aceea, lenea este un păcat grav din punctul de
vedere al lui Dumnezeu, dar şi din punct de vedere uman. Ce înţeles crezi că au
aceste cuvinte inspirate de Duhul Sfânt? „Cum este oţetul pentru dinţi şi fumul
pentru ochi, aşa este leneşul pentru cel ce-l trimite” (Proverbe 10:26), sau
„Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este
nimic!” (Proverbe 20:4) şi în final: „Cine se leneveşte în lucrul lui este frate cu
cel ce nimiceşte” (Proverbe 18:9).
Crezi că are loc în universul lui Dumnezeu un astfel de om, care prin ceea
ce este, nu numai că dezechilibrează creaţia decât o susţine, ci este şi cel mai
apropiat vecin al Locuinţei Morţilor în care zice Scriptura că nu este nici o lucrare
(Eclesiastul 9:10). Se vede că numai omul harnic, omul care se mişcă, omul muncitor
este în armonie cu creaţia lui Dumnezeu, căci el este precum scăldătoarea Betezda
de odinioară, care doar atunci aducea vindecare, când îşi mişca apele. Dimpotrivă,
leneşul este un rebut periculos în univers. Dar, în ciuda acestor aspre constatări, totuşi
leneşul are o personalitate interesantă şi care îl face uşor de recunoscut. Să încercăm
să o reconstituim pe baza textului cărţii Proverbele:

10
Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm

Are multe dorinţe:
- „Leneşul doreşte mult, şi totuşi, n-are nimic, dar cei harnici se satură”
(Proverbe 13:4).
Are o imaginaţie foarte activă:
- „Leneşul zice: «Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliţă
(Proverbe 22:13).
Sau un alt text asemănător:
- „Leneşul zice: «Afară este un leu, pe uliţe este un leu” (Proverbe 26:13).
Este frământat de multe pofte:
- „Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu
mâinile”(Proverbe 21:25).
Are o părere bună despre sine:
- „Leneşul se crede mai înţelept decât şapte oameni care răspund cu
judecată (Proverbe 26:16).
Mi-ai scris că ai perioade în care nu-ţi vine să mai faci nimic, să abandonezi totul,
să te dedai lâncezelii şi că până şi conştiinţa că ai o semnificaţie te împovărează. Mai mult,
îmi spui că găseşti suficiente argumente în mintea ta ca să accepţi asemenea stări. Aşa
că uneori laşi să treacă vremea şi nu faci nimic, apoi nemulţumit de starea ta, cazi pradă
disperării că viaţa ţi se scurge încet fără să o valorifici şi de aici dureroasa ta frământare.
Dacă este aşa cum îmi scrii, permite-mi să observ că ai o personalitate paradoxală,
precum cea a leneşului, al cărui profil l-am schiţat prin textele mai sus notate. Adică, pe
de-o parte, o anumită dinamică interioară constând din multe şi chinuitoare dorinţe bune
de altfel, însă pe de altă parte, toate subminate nu de argumente raţionale, cum îmi scrii,
ci de imaginaţia ta aproape bolnăvicioasă. Şi de aici sfâşierile tale lăuntrice şi lipsa de
progres. Dacă vei zăbovi mult în aceste stări de care te plângi, atunci imaginea unei uşi
ţi se potriveşte de minune. Ce vreau să-ţi spun, este că într-o locuinţă, uşa care este
piesa ce se mişcă cel mai mult şi totuşi nu se deplasează de pe loc, exprimă cu fidelitate
imaginea leneşului. Iată mărturia textului inspirat: „Cum se învârteşte uşa pe ţâţânile
ei, aşa se învârteşte leneşul în patul lui” (Proverbe 26:14). Aşadar, preaiubite, acest
text sugerează limpede că balamalele care ajută uşa să se mişte doar pe loc, reprezintă
un simbol pentru acea imaginaţie prea activă şi care blochează orice iniţiativă şi cred că
asta este problema ta şi a tuturor leneşilor. Şi tot în virtutea acestei bogate imaginaţii,
leneşul este cel mai dispus să dea poveţe (Proverbe 26:16).
Să nu te amăgeşti însă, crezând că lenea e un fel de pustiu sterp ce nu aduce
rod. Chiar dacă într-un fel este nelucrătoare, este totuşi cel mai puternic povăţuitor
spre rău, căci din trândăvie se nasc aproape toate relele, precum spinii şi buruienele
din pământul nelucrat. Textul biblic este însă fără echivoc când e vorba de consecinţe
în plan social. „Şi sărăcia vine peste tine, ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat”
(Proverbe 6:11), dar şi în plan moral mai ales. Adu-ţi aminte de acea zi tragică, în care
regele psalmist David, refuzând să meargă la război, a ales să lenevească pe terasele
palatului de vară din Ierusalim. Ce s-a întâmplat vei afla din textul biblic (2 Samuel 11).
În ce mă priveşte, nu-ţi doresc altceva, decât să auzi mereu în urechile tale strigarea şi
avertismentul Domnului: „Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din
somnul tău? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin
mâinile ca să dormi!…” (Proverbe 6:9-10). Şi încă ceva, înainte de a pune pana jos,
să ai în vedere şi acest cuvânt înţelept, cuvânt pe care l-am ales pentru tine dintr-o
scrisoare a fericitului Ieronim: „Diavolul să te găsească totdeauna ocupat”!

Salutări,
Zaharia Bica

11
Familia, cuibul credinţei

Care este scopul familiei? Are oare familia un iar pregătirea copiilor pentru acest scop trebuie să înceapă
scop anume? În timpurile străvechi, unul din scopurile foarte devreme.
familiei era acela de a aduce contribuţii valoroase şi Datoria şi obligaţia care rezidă din calitatea de
vrednice într-o societate decăzută. Dacă lucrul acesta a părinte este mult mai mare decât ar putea cineva să‑şi
fost necesar atunci, acum cu atât mai mult, este necesar, imagineze. Este mai mult decât omul muritor poate să
în aceste vremuri frământate. Căminele creştine nu ofere. În Psalmul 127:1 se spune: „Dacă nu zideşte Domnul
trebuie să producă super copii, ci copii ascultători, o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte
respectuoşi şi demni de încredere. Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte”.
Cei mai mulţi părinţi doresc să aibă copii puternici Încă de la începuturi au existat două forţe operative,
la trup, ageri la minte şi care să se ghideze după anumite una constructivă şi alta destructivă şi pentru realizarea oricărui
principii sănătoase. Tatăl îşi doreşte un fiu care să îşi asume proiect omul trebuie să fie selectiv când alege Ce şi Cum mulţi
rolul în familie, să îşi facă treaba, un fiu care să fie în stare părinţi sunt conştiincioşi şi îşi pun în minte să-i înveţe pe copiii
să facă uz de toate puterile sale şi care să ia viaţa aşa cum lor să urmărească binele după cele mai temeinice cunoştinţe
este. La fel, mama doreşte aceleaşi lucruri de la fiica ei. de care dispun. Aceşti părinţi se întreabă nedumeriţi de ce,
Prea adesea, căsătoria se depărtează de sensul la un moment dat, ei nu mai obţin rezultatele scontate, de ce
ei familial. Tinerii căsătoriţi se gândesc prea adesea la învăţătura lor nu mai este eficientă.
propriii copii ca la nişte obstacole care le stau în calea În procesul de creştere a copiilor noştri, se pare
carierei profesionale şi, de aceea, ei plănuiesc să nu aibă că avem de-a face cu trei generaţii: generaţia noastră,
copii prin preajmă pentru o vreme. O astfel de gândire nu generaţia părinţilor noştri şi cea a copiilor noştri. Pentru
este însă în concordanţă cu planul lui Dumnezeu. Când, copil, viaţa părinţilor este modul de interpretare a vieţii.
în asemenea familii, copiii vin mai târziu, ei sunt trataţi Într-o anumită măsură, ceea ce suntem ca părinţi se
ca un scop secundar. Prea adesea se vorbeşte despre răsfrânge asupra copiilor noştri. Dacă părinţii noştri ne-au
costurile materiale ale creşterii copiilor şi despre faptul oferit dragostea şi îndrumarea de care am avut nevoie,
ca aceştia, o dată ajunşi pe propriile picioare, nu prea faptul acesta ne oferă o poziţie din care putem oferi şi noi
răsplătesc eforturile financiare ale părinţilor. Ţelul dorinţei mai bine copiilor noştri aceste virtuţii.
de a avea copii nu este ca aceştia să îi îmbogăţească cu Unii părinţi nu lasă copiilor altceva decât o
bani pe părinţi ci, mai degrabă, ca ei înşişi să fie îmbogăţiţi moştenire de îndoieli, de temeri şi vrajbă. Sau poate că
printr-o grijă părintească adecvată. sunt prea absorbiţi de munca lor şi nu au timp pentru a-şi
Ana, cea din timpurile biblice, s-a rugat pentru un educa aşa cum trebuie copilul. O anumită reacţie în lanţ
copil pe care să Îl dăruiască Domnului (1 Samuel 1:11) poate fi oprită dacă luăm ce a fost bun din trecut şi dacă
şi atunci când copilul a ajuns în jurul vârstei de patru reuşim să ne ridicăm deasupra a ceea ce a fost rău.
ani, a fost încredinţat marelui preot Eli, pentru a sluji lui Părinţii nu trebuie să respingă pur şi simplu
Dumnezeu. Lucrul acesta nu este atât de „extraordinar” o idee numai pentru că este învechită, ci mai degrabă
cum ar putea să pară. Ţelul părinţilor nu trebuie să fie unul trebuie să încerce să o privească într-un mod nou. Ideile
egoist. Binecuvântarea de a avea copii trebuie să devină, vechi au supravieţuit pentru că au fost bune. Remarcabilă
la rândul ei, o binecuvântare pentru ceilalţi. Aceasta este din acest punct de vedere este învăţătura lui Solomon:
12 cea mai mare contribuţie pe care părinţii o aduc societăţii, „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi
Familia, cuibul credinţei

când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbe 22:6). Părinţii pot folosi ideile
noi, pentru că viaţa însăşi este ceva nou şi care se dezvoltă, dar ei nu trebuie să
dispreţuiască metodele vechi şi încercate.
Soţul şi soţia se bucură în deplină reciprocitate de căsnicie până când apar
copiii. Apoi, spun unii soţi, soţiile devin mai mult mame decât partenere. Soţii care nutresc
astfel de sentimente ar trebui să aibă grijă de faptul că ei pot comunica în mod involuntar
sentimentele lor propriului copil, lucru care poate avea urmări foarte grave. Aşa cum
venirea copilului face din soţie o mamă, tot aşa, soţul trebuie să devină tată. Statutul de
tată şi de mamă nu trebuie să afecteze relaţia de soţ - soţie. Dacă atât soţul cât şi soţia
îşi asumă responsabilităţile ce le revin ca tată şi mamă, nu va exista nici o diminuare a
bucuriilor nici pentru soţ şi nici pentru soţie. S-ar putea ca soţului să i se pară că fericirea
copilului valorează cel mai mult pentru soţia sa. Soţia nu trebuie însă să uite că obligaţiile
ei includ şi dragostea maritală ca şi pe cea maternă. În măsura în care părinţii îşi zâmbesc
unul altuia şi se bucură unul de celălalt, copilul li se va alătura şi va creşte cu zâmbetul pe
buze. Copilul care nu este iubit în perioada copilăriei lui fragede, cel mai probabil va creşte
cu un sentiment de nesiguranţă. De multe ori, aceşti copii aşteaptă numai lucruri bune de
la viaţă, pentru că au primit atât de puţin în copilăria lor.
Dacă părinţii nu ar fi fost atât de absorbiţi de ei înşişi şi de problemele lor personale
şi ar fi putut să se lepede de sine în favoarea calităţii lor de părinţi, atunci ar deveni ceea
ce îşi doresc cel mai mult să fie: părinţi plini de succes. Dacă părinţii nu se iubesc unul pe
celălalt, atunci ei nu vor fi capabili să ofere copilului lor un adăpost plin de dragoste. Un
astfel de copil nu poate veni la părinţii lui cu altceva decât cu frustrările lui şi, dacă nu a
primit dragoste de la părinţi, atunci nu are nimic să ofere în schimb.
Căminul în care dragostea şi înţelegerea nu convieţuiesc este un loc în care
maladiile morale se nasc şi se dezvoltă cu uşurinţă. Doar dragostea singură nu poate
asigura copilului sănătatea şi fericirea, mai este nevoie şi de o educaţie adecvată.
Pentru ca părinţii să poată înţelege nevoile copilului lor, ei trebuie să se
gândească la propriile lor dorinţe şi nevoi. Şi părinţii şi copiii tânjesc după o inimă plină
de iubire, pentru a-şi putea împărtăşii bucuriile şi necazurile, şi unde ar putea găsi ei
aceasta dacă nu unul la celălalt?
Tatăl care o iubeşte cel mai mult pe mama copilului lui, va fi cel mai
bun prieten al copilului său. Îngrijirea copilului pentru femeie este o plăcere
şi o încântare şi numai bărbatul poate să o facă fericită cu adevărat pe femeie.
Datoria tatălui faţă de propriul copil este aceea de a o face pe mama lui să se
simtă dorită. Doar mamele nefericite se ataşează prea mult de copiii lor. În
calitatea ei de mamă, soţia are o dublă obligaţie: de-a avea grijă de copiii ei şi de
a menţine fericirea soţului.
Când ea neglijează această ultimă obligaţie, unii soţi apucă pe căi rătăcite,
lucru care dăunează mult familiei. Căsătoria în credinţă şi în dragoste nu trebuie să
se risipească niciodată. Divorţurile nu sunt altceva decât mărturisiri publice ale unuia
dintre soţi sau ale amândurora că au eşuat în a-şi aduce contribuţia necesară sau în a
se adapta căsniciei.
Oamenii cinstiţi şi sinceri se comportă bine acolo unde se află, dacă ceea
ce au este aplicat în mod corect. Soţii şi soţiile care se iubesc şi care caută să se
înţeleagă unul pe celălalt, venind în întâmpinarea dorinţelor lor, au deja o temelie
minunată pentru a-şi clădi o familie fericită. Dacă părinţii nu se iubesc unul pe celălalt,
atunci ei nu vor putea nici să-şi iubească copii aşa cum se cuvine, pentru că propriii lor
copii este o parte din ei.
S-ar putea părea că viaţa este uneori dificilă. Lucrul acesta este în mare parte
adevărat. Dar viaţa, atunci când este acceptată cu adevărat, devine mai puţin dificilă.
Atunci când acceptăm viaţa aşa cum este ea, devenim mai puternici şi mai capabili să
ne confruntăm cu problemele. Această atitudine este binefăcătoare pentru copii şi vor
proceda şi ei în consecinţă.
Noi trebuie să stabilim în propriile noastre cămine, cu blândeţe şi totuşi cu
fermitate, un simţ al ordinii. Stările noastre de nervozitate şi frustrare nu fac altceva
decât să aducă mai multe probleme. Dacă inima noastră vrea să strige, să o lăsăm
să strige în aşa fel încât Dumnezeu să o poată auzi. Copiii noştri trebuie să simtă
credinţa, speranţa şi curajul nostru.
13
Principii sfinte
continuare din pag. 7
creştini, care au făcut mulţi bani din această promovare, acum se comportă ca
personalităţile de la Hollywood, arătând lipsă de respect la adresa lui Dumnezeu
şi a creştinilor decenţi. Unde în Biblie, aţi găsit ca sfinţii sau ucenicii Domnului Isus
să afişeze o atitudine arogantă şi să fie aşa de influenţi precum sunt multe vedete
creştine în zilele noastre? Pocăiţi-vă şi căutaţi mai întâi sfinţenia şi evlavia,
lasaţi Duhul Sfânt să vă umple de har şi apoi sigur veţi fi călăuziţi ce muzică
să cântaţi.

Pentru creştinii „înţelepţi în felul lumii” aflaţi în funcţii de conducere
„Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul
veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii
acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe
cei înţelepţi în viclenia lor”. Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi.
Ştie că Sunt deşarte” (1 Corinteni 3:18-20).
Stimaţi profesorii de teologie sau membri în bordurile de conducere al
şcolilor biblice: nu acceptaţi convingeri umaniste şi nu să vă schimbaţi punctul de
vedere în funcţie de curentul lumii! Informaţi-vă din Cuvântul lui Dumnezeu, nu de
la lume! Nu abuzaţi atât de pastor cât şi de membri! Nu afişaţi o aroganţă de şef!
În studiile pentru lucrarea de licenţă sau doctorat aţi urmărit lucruri corecte, dar aţi
neglijat disciplinile spirituale şi evlavia! Astfel, lansaţi elevi care vă seamănă leit,
fiind la modă şi superficiali. Din această cauză, mulţi dintre ei cad în tot felul de
păcate. Cercetaţi-vă! Fixaţi-vă ca prioritate formarea de ucenici capabili, dar
evlavioşi.

Alte sfaturi biblice împotriva apostaziei
Din partea Domnului Hristos: „te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur
curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să
nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi
să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă,
deci, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi
deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi
da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am
şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice
Bisericilor Duhul” (Apocalipsa 3:18-22).

Din partea Apostolului Pavel: „Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura
mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare,
dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine
în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m‑a
izbăvit din toate. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus,
vor fi prigoniţi. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi
pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat
şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti
Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin
credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos
ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca
omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”
(2 Timotei 3:10-17).
„Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care
are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte
Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu
toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să
sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi
vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor
îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele,
fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba” (2 Timotei 4:1-5).

Din partea apostolului Ioan: „Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele!
14 Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine
Principii sfinte

păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui
Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut
din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate
păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui
Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la
Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său” (1 Ioan 3:7-10).

Din rugăciunea profetului Daniel: „Dar, Doamne, după toată îndurarea
Ta, abate mânia şi urgia Ta de la cetatea ta Ierusalimul, de la muntele Tău
cel Sfânt; căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor părinţilor
noştri este Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.
Ascultă, deci, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău, şi,
pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Faţa Ta peste Sfântul Tău locaş
pustiit...! Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la
dărâmăturile noastre, şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu
pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările
Tale cele mari. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează
şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este
chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!” (Daniel 9:16-19).

Aplicaţii generale
Scapă de televizor!
Limitează activitatea la computer în şcoli, la muncă sau în scop de cercetare!
Aruncă toate dvd-urile, revistele, cd-uri, posterele cu conţinut
pornografic, violent, ocult, incluzând toată muzica rock sau heavy metal,
creştină sau necreştină.
Informează-te din publicaţile creştine biblice.
Cere-i lui Dumnezeu să te ajute să te întorci la El şi să te umple de
Duhul Sfânt.
Asigură-te că citeşti zilnic din Biblie şi te rogi.
Cere-i lui Dumnezeu să-ţi descopere planul Său pentru tine şi implică‑te
în el imediat.
Stai aproape doar de creştini evlavioşi.
Renunţă la toate hnainele indecente.
Dacă ai o familie pune-o pe primul loc, după Dumnezeu.

Trei atitudini legate de acest manifest de trezire
1. Dacă eşti un creştin treaz, te bucuri la citirea acestui manifest şi îl vei
trimite şi altor creştini
2. Dacă eşti un creştin căldicel, probabil că te-ai simţit ofensat la început,
dar ai realizat pe parcurs că este timpul să te trezeşti.
3. Dacă eşti un apostat, te vei revolta după citirea acestui manifest, dar
dacă te vei pocăi cu adevărat, Dumnezeu va face din tine un credincios adevărat.

Am preluat acest „strigăt împotriva apostaziei”, fără să-i cunoaştemn
drumul de la primii sau primul autor şi fără să ştim prin câte locuri a ajuns sau
va ajunge. Oferindu-se libertate transmiterii lui, îl prezentăm parţial în revista
noastră. Am eliminat din el repetarea unor acuzaţii de apostazie, socotind după
regula lui Solomon: „O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută
de lovituri pe cel nebun.” (Proverbe 17:10).
Să nu uităm că în mesajele din Apocalipsa 2-3, trimise celor şapte biserici,
fie ele în orice interpretare, la cinci dintre ele li se porunceşte, mai degrabă, nu li
se recomandă, pocăinţa. Cu toate că stările lor erau diferite şi unele chiar aveau
realizări, Dumnezeu a fost nevoit să le spună să se trezească şi să se apropie de El,
să fie atente la „vocea” Duhului Sfânt care ne vrea cu gelozie de partea cerului.

Editorii 15
Înţelepciune pentru înţelepţi

Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar
rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută.

Proverbe 15:8

De la prima menţiune a jertfelor din Geneza 4 şi până la jertfele schimbate în noul legământ, toate se aduc
pentru Dumnezeu, El trebuie să le primească, să aprobe cererile aferente, iar dacă nu corespund, să le respingă.
Iată că nici unele nu-I pot fi indiferente Celui Sfânt. Nu există decât premii şi penalităţi; acum şi în veci de veci, unii
vor fi răsplătiţi, iar alţii pedepsiţi.
În categoria jertfe se cuprind toate ofrandele aduse pe altar pentru Numele Domnului; toate slujbele sfinte
particulare sau publice şi mai mult decât toate, însăşi viaţa noastră. Să ne reevaluăm fiecare jertfele. Eu mă gândesc
la studii, articole şi alte lucrări pastorale şi familiale ce le execut zilnic. Alţii îşi vor aminti cu plăcere de sacrificiile
ajutorărilor şi misiunilor, altele de sarcinile, naşterile şi educaţia copiilor sau a cântărilor de la adunare. Fiecare este
chemat să jertfească numai ce are. În Vechiul Testament, cineva putea jertfi tauri mulţi, iar cine era sărac era primit
şi cu doi pui de porumbel sau un pumn de făină.
Problema în discuţie nu este însă a aduce sau nu jertfe, deşi este şi aceasta o datorie sacră faţă de Cel ce
dăruieşte zi de zi harurile Sale cereşti şi mai presus de toate şi-a jertfit Fiul pentru noi. Versetul tratează diferenţa
de acceptare şi motivele respingerii jertfelor unor oameni, acceptul divin şi respectiv refuzul care tind spre plus sau
minus (infinit).
Să exemplificăm: „După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.
Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere
spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a
posomorât faţa” (Geneza 4:3-5).
Aici apar două menţiuni importante: prima legată de conţinutul jertfei - la Cain „o jertfă de mâncare din
roadele pământului”, iar la Abel „o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor”.
Pentru Cain dreptatea divină putea fi împăcată cu un cadou, dar pentru Abel era nevoie de cel mai sublim sacrificiu
– o prefigurare prin credinţă a jertfei Domnului Christos. A doua menţiune şi cea evidenţiată în proverb este atitudinea
faţă de Dumnezeu a celui ce aduce o jertfă, face o slujbă, prin trăirea zilnică. Viaţa îl caracterizează pe fiecare om
înaintea Domnului, dacă este rău, adică om sub influenţa celui rău, care este înfrânt în ispite şi trăieşte în păcate sau
fără prihană, drept care se luptă şi prin puterea Duhului Sfânt ale cărui îndemnuri le percepe (conform Scripturilor)
şi le urmează biruind ispitele. Asupra acestui aspect a fost avertizat Cain: „Şi Domnul a zis lui Cain: «Pentru ce te‑ai
mâniat, şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul
16 pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti»” (Geneza 4:6-7).
Înţelepciune pentru înţelepţi

Prea adesea uităm întrebarea profetului către Saul: „Samuel a
zis: «Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea
de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea
cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea
este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin
vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul
Domnului, te leapădă şi El ca împărat»” (1 Samuel 15:22-23).
Cât de indignat trebuie să fi fost Dumnezeu când a zis: „Ascultaţi
cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului
nostru, popor al Gomorei! «Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice
Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor;
nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea
Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? Nu mai aduceţi
daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni
noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu
sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o
povară, nu le mai pot suferi»” (Isaia 1:10-14).
Pentru Dumnezeu, poporul Său a căzut în dizgraţie ca şi cei din
cetăţile de mult nimicite, Sodoma şi Gomora, pentru că ajunseseră şi ei la
fel de necuraţi. Însă ce împlinit a fost Dumnezeu când a zis despre Domnul
Isus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de
El să ascultaţi!” (Matei 17:5b). La fel va fi de mulţumit şi de cei credincioşi
care trăiesc curaţi, smeriţi, în pace şi în dragoste (Filipeni 2:13).
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Iosif Anca

continuare din pag. 3

de care era deplin conştient. Şi totuşi câţi sunt cei ce se
mai pot opri sau evada de pe un drum pe care nu trebuia
să plece niciodată!
Iubite cititor, tu pe ce drum eşti pornit în vremea
aceasta? Dacă ai pornit pe un drum greşit, ştii tu când şi unde
te vei opri? Vei mai putea să te opreşti? Vei mai putea să te
întorci? Când vei ajunge obosit de hărţuielile Satanei, crezi
că nu te vei aşeza pe scaunul oferit? Un scaun de odihnă în
aparenţă, dar în realitate va fi un scaun al batjocorii în toate
sensurile şi interpretările posibile.
Diavolul are strategia „paşilor mărunţi” (1 Samuel
17:41). El îşi ascunde planurile mârşave sub argumentaţii logice
şi oferte îmbietoare! „Dă târcoale” (1 Petru 5:8) folosindu-se
de mijloace acceptabile nouă şi chiar de persoane apropiate
(Geneza 19:33-36) pentru a ne întina şi descalifica. Iată cum
surprinde un autor această realitate cu trimitere la Lot cel
salvat din pieirea Sodomei şi la fetele lui:
„Pe munte să ştii, e ultimul pas,
Şi vinul, chiar cei salvaţi ţi-l întind!
Refuză oferte ce-n mreajă te prind!
Că întâiul născut ţi-e Moab”.
Cu siguranţă că prima condiţie a fericirii este să
respingem din start intrarea pe orice drum al păcatului, al
oricărui compromis păcătos, ştiind că cea mai aleasă fericire,
Dumnezeu o dă, nu celor ce încearcă să repare urmările
neascultării, ci celor ce se abţin de la comiterea pasului greşit.
Dumnezeu să ne ajute! Amin.
Nicolae Cozma 17
Istorie

Expansionismul islamic continuă să preocupe gândirea şi Cu toate acestea, ei s-au ghidat întotdeauna în alegerea
activităţile creştinătăţii: structurilor după informaţiile şi principiile conţinute în textul
• 1009 - Musulmanii profanează şi jefuiesc „sfântul Noului Testament. �����������������������������������������
Poziţia de prezbiter este documentată şi
mormânt” din Ierusalim. de alte texte din Scriptură. ������������������������������������
Apostolul Pavel dă chiar o listă cu
• 1071 - Seleucii cuceresc Armenia, desfiinţând astfel caracteristicile personale ale candidaţilor la cele două oficii de
Imperiul Bizantin din Asia Mică. lucrători ai Bisericii (2 Timotei 3.17, 5.17-22). Epistola scrisă
• 1095 - Papa Urban al II-lea porneşte prima cruciadă de Iacov îi îndeamnă pe cei bolnavi din Biserică să-i cheme
pentru eliberarea Ierusalimului. pe prezbiteri ca să se roage pentru ei (Iacov 5.14). Pasajul
• 1099 - Cruciaţii cuceresc Ierusalimul. din 1 Petru 5.1-10, este un fel de testament spiritual pe care-l
Se sfârşeşte un secol şi jumătate în care papii au fost lasă marele apostol „prezbiterilor” din câteva biserici ale Asiei
decăzuţi şi slabi. Scaunul papal se ridică iarăşi. Papa Grigore al Mici. Un alt pasaj din Faptele Apostolilor 14.23, ne spune că
VII-lea (1073-1085) porneşte o mişcare de reformă a bisericii, apostolul Pavel şi Barnaba „au rânduit prezbiteri în fiecare
pretinzând celibatul preoţilor şi eliberarea completă a Bisericii de biserică şi după ce s‑au rugat şi au postit, i-au încredinţat în
sub autoritatea Statului. mâna Domnului, în care crezuseră”.
• Mişcarea de împrospătare din biserica catolică cuprinde Faptul că slujitorii bisericii nu sunt numiţi „preoţi”, ci „prezbiteri”,
masele. Apar noi ordine şi aşezăminte monastice. „episcop” şi „păstor” se poate vedea din pasaje ca: Tit 1.5, 1.7.
• 1098 - Este înfiinţat ordinul cistercian la Citeaux, cu În Constituţiile prezbiteriene nu există nici un fel de
foarte pronunţate accente reformiste. deosebire ierarhică între prezbiterii bisericii. Slujitorii Domnului
• William, regele Normandiei, cucereşte Anglia, şi‑l şi prezbiterii care se îndeletnicesc cu „cârmuirea” se deosebesc
numeşte pe Lanfranc ca arhiepiscop de Cantebury (1070). între ei doar prin specificul activităţii lor din cadrul adunării. Chiar
Acest Lanfranc, reorganizează şi reformează biserica engleză. dacă cei care propovăduiesc Cuvântul sunt învredniciţi de o
• Anseln îi urmează lui Lanfranc în postul de arhiepiscop cinste aparte (ca şi proclamatori ai tainelor divine), în structurile
de Cantebury (1093). El scrie lucrarea „De ce a devenit de conducere, toţi prezbiterii sunt egali între ei înaintea lui
Dumnezeu om?” În care explică motivele morţii lui Cristos. Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
Constituţiile prezbiteriene nu justifică promovarea unor
Dezvoltarea muzicii episcopi cu autoritate specială. În cadrul diferitelor foruri şi
comitete, prezbiterii au toţi drepturi şi îndatoriri egale, iar deciziile
• 1015 Apare scrierea notelor muzicale, folosită prima se iau întotdeauna cu votul majoritar al prezbiterilor prezenţi.
dată în mănăstirea Pomposa, din apropierea oraşului italian Chiar şi cei aleşi în funcţii speciale, moderatori sau secretari,
Ravena nu au nici un fel de autoritate specială în afara timpului de
• Pe la mijlocul secolului, polifonia înlocuieşte cântul desfăşurare al întrunirilor. Singura lor autoritate este în aria de
gregorian. Harpa îşi face debutul în Europa. Este scris primul expertiză sau în domeniul de activitate încredinţat lor de către
„colind” din limba germană. forul care i-a aşezat în slujire.
Un al doilea principiu fundamental de funcţionare al Constituţiilor
Anul 1100. La 36 generaţii după Cristos, lumea este prezbiteriene este că autoritatea spirituală trebuie exercitată în biserică
încreştinată în proporţie de 18,8% (63% fiind albi). 25,5% din de o pluralitate de lideri, nu de o singură persoană.
populaţia lumii este evanghelizată. Biblia este tradusă în 19 limbi. Şi Vechiul Testament şi Noul Testament conţine
referinţe despre existenţa unui grup de lideri locali numiţi
Constituţiile prezbiteriene „bătrâni” care aveau misiunea de a veghea asupra vieţii
comunităţii, de a o îndruma pe calea „cea bună” (Deuteronomul
Numele „prezbiterian” derivă mai degrabă de la o anumită 27.1, 2 Samuel 5.3, Faptele Apostolilor 15.6). Prezbiterienii
învăţătură, decât de la un anumit oficiu. Bisericile prezbiteriene îşi au convingerea că Dumnezeu vorbeşte mai clar în probleme
trag numele de le cuvântul grecesc „presbuteros” care înseamnă legate de învăţătură şi practică prin călăuzirea primită de un
„bătrân”, „matur”, „om cu experienţa vieţii”. În structura prezbiteriană grup de oameni duhovniceşti în urma postului şi rugăciunii. Din
acest termen se aplică atât celor specializaţi în propovăduirea acest motiv, hotărârile în diferite probleme se iau întotdeauna
Cuvântului, cât şi celor care „cârmuiesc” activitatea Bisericii. Fiecare de o pluralitate de lideri şi au toată autoritatea faţă de ceilalţi
biserică „prezbiteriană” este guvernată de o pluralitate de lideri, membri ai bisericii. Grupul de prezbiteri devine astfel acei „mai
numiţi prezbiteri. Ei sunt aleşi din sânul membrilor adunării locale şi marii voştri” despre care se vorbeşte bisericii în Evrei 13.17.
puşi să conducă adunarea pe o anumită perioadă de timp.
Prezbiterienii recunosc că Biblia nu ne prezintă nicăieri Extras din
18 un „tipar unic”, sau plan pentru guvernarea bisericii locale. „Identitate creştină în istorie”
Daniel Brânzei
Prima impresie
Tata era ortodox, mama creştină baptistă. Copil fiind mă duceau şi unul şi celălalt la bisericile frecventate de
dumnealor. E drept că îmi plăcea mai mult la baptişti pentru că înţelegeam mai bine slujbele şi erau mai mulţi copii
de‑o seamă. Aşa se face că pe la vârsta de şapte ani eram foarte familiarizat cu tot ce se făcea într‑un program al
bisericii. Am ajuns până acolo că mă rugam şi eu cu voce tare la rând cu alţi copii ai bisericii, în timpul de rugăciune.
Slujbele erau monotone, se rugau întâi bătrânii, apoi femeile, fiecare grupă de câte două ori. Ajunsesem să cunosc
felul de rugăciune al multora dintre ei: cum începeau, ce voiau să spună şi cum încheiau rugăciunea. Doar vreo două
surori mă impresionau când se rugau, punând mult suflet la acesta şi uneori şi lacrimi.
Priveam apoi pe geam, iarna, bucurându‑mă de zăpadă, vara de soare şi aşteptam să treacă timpul ca între
slujbe să alerg la săniuş, respectiv la scăldat. Totul era la fel şi se petrecea de fiecare dată aproape identic, cu multă
plictiseală pentru mine. Uneori, noi copiii ne amuzam pe seama celor ce aţipeau sau chiar adormeau de‑a binelea în
casa de rugăciune, alteori purtam discuţii diverse şi făceam felurite planuri copilăreşti.
Pe la vârsta de opt ani, după ce am luat vacanţa de vară, mama m‑a dus în Banat într‑un sat unde aveam o
soră căsătorită, să rămân acolo un timp şi s‑o ajut la treburile gospodăreşti. Într‑o sâmbătă i‑am spus surorii mele,
care nu era pocăită, că vreau să merg al biserică. Ea mi‑a spus că baptişti nu sunt decât în comuna vecină, dar sunt
penticostali şi pot să merg la aceştia la adunare. Nu fusesem niciodată la penticostali şi până şi expresia „a merge la
adunare” îmi suna aparte, noi spuneam „mergem la biserică”.
A doua zi, duminica, am intrat sfios în casa de adunare. Foarte mulţi tineri şi copii, instrumente muzicale şi un alt fel
de public, mai dinamic, chiar din momentul apariţiei decât cu cel care eram familiarizat. Apoi a început timpul de rugăciune
care pentru mine a fost ca bubuitul unei ruperi de nori. Mă uitam pe furiş printre degetele cu care‑mi acopeream faţa
cum toţi se rugau. Se rugau bătrânii, se rugau tinerii, se rugau chiar şi copiii. Mulţi erau transfiguraţi în rugăciune, aveau
cuvinte care mă înfiorau, se rugau cum eu nu mai văzusem. Îmi amintesc că lângă mine se ruga un frate cam de vreo
40 de ani şi din ochi îi cădeau pe bancă boabe mari de lacrimi… Cuvintele care le rostea mă străbăteau ca un fior sfânt.
Cerea ca Dumnezeu să‑l curăţească. Mai târziu citind Biblia mi‑am amintit că o frază care o spunea atunci, era, de fapt,
parafrazarea unui verset biblic: „Doamne, Tu ai lopata în mână şi poţi să cureţi aria cu desăvârşire, curăţeşte‑mă şi pe
mine şi ajută‑mă să fiu grâu curat pentru hambarul tău” (Matei 3:12). Eram copleşit şi priveam la acei credincioşi cu multă
uimire şi apreciere. Apoi au urmat cântările, nici una nu o cunoşteam, dar îmi plăceau. Apoi s‑a predicat şi am auzit prima
dată vorbiri în limbi şi chiar un mesaj de prorocie. ��������������������������������������������������������������������������
La final copiii au vorbit cu mine şi m‑au invitat să mai vin. Eram aşa de
mişcat şi tot timpul mă gândeam la ceea ce pentru prima dată întâlnisem.
Prima impresie era că nimerisem cu adevărat între nişte oameni ai lui Dumnezeu. Ce stinsă, ce fără vlagă şi
fără lacrimi mi se părea acum biserica în care crescusem, până atunci. Eram atras de felul de manifestare al acestor
credincioşi. În mod special rugăciunile acelea fierbinţi şi lacrimile acelui frate de lângă mine, parcă‑mi intraseră picur
cu picur în sufletul meu sensibilizându‑mă până aproape de lacrimi.
Timpul zbura, parcă nu mai simţeam povara slujbei, ca altădată şi abia aşteptam să vină din nou timpul de părtăşie.
Aşa a fost toată vara aceea. Aşa a fost apoi vară de vară, mai mulţi ani la rând. Şi când, adolescent fiind, am
����������������������������������������������������������������������������������������������������������������
mers din nou acolo, Duhul Sfânt mi‑a adresat un mesaj profetic. Era o altă primă impresie. Îmi era greu să accept că
Dumnezeu Cel mare are ceva personal să‑mi transmită, dar era aşa de clar şi de provocator acel mesaj, încât m‑a
marcat profund. Mesajul acela a fost drept, prevestirea lui bună s‑a împlinit întrutotul.
Eu sunt penticostal, soţia mea la fel. Copii noştri cresc în adunarea căreia îi aparţinem, o adunare care
rar seamănă cu cea pe care succint am descris‑o. Ce mult îmi doresc să fie şi pentru ei un ceas deschizător, când
Dumnezeu să‑i atingă într‑un fel mântuitor, un ceas al uneia de felul „primei impresii”.
N. C.

Întrebări

1. Care sunt modalităţile prin care un creştin poate să verifice dacă este în credinţă (II Corinteni
13:5)? Dar dacă o învăţătură este corectă sau falsă?
2. Cine trebuie să slujească în cadrul adunărilor creştine, folosind darurile sfinte, de la dărnicie la
învăţătură şi de la slujire la minuni? Există posibilitatea ca cineva să fie incapabil pentru slujire sau să-i fie
interzis să o facă?
3. Ce modificări legislative şi operative referitoare la viaţa creştină au apărut după integrarea
României în Comunitatea Europeană? Dar după promovarea Legii Cultelor?
• Îţi doresc suficientă iertare care să-ţi aline durerea;
• Îţi doresc suficientă iubire care să-ţi astâmpere dorul;
• Îţi doresc suficientă fericire care să-ţi păstreze spiritul treaz;
• Îţi doresc suficient timp ca să nu te grăbeşti când citeşti în Biblie şi te rogi;
• Îţi doresc suficientă durere, astfel încât şi cele mai mici bucurii să ţi se pară
mari;
• Îţi doresc suficient câştig care să-ţi satisfacă nevoile vieţii de zi cu zi;
• Îţi doresc suficiente pierderi ca să preţuieşti şi cel mai neînsemnat lucru ce-ţi
aparţine;
• Îţi doresc suficiente saluturi de „Bun venit” care să te încurajeze în umblarea
ta spre cel din urmă „Bun rămas”.
• Îţi doresc suficiente rugăciuni ca să primeşti răspunsurile pe care le aştepţi;
• Îţi doresc suficientă credinţă ca, atunci când Dumnezeu este de partea ta, să nu
dai înapoi;
• Îţi doresc suficientă lumină ca să discerni toate acestea şi să mergi mai departe.
Apoi a oftat, mi-a zâmbit şi s-a întors să plece.
• Îţi doresc suficient...

Este Har
Eva Heyn

Să iubeşti fără să fii iubit;
Să slujeşti fără să fii preţuit;
Să dăruieşti fără să ţi se mulţumească;
Să jertfeşti fără să ţi se recunoască;
Să ierţi fără să fii iertat;
Să-l susţii pe cel care te-a lepădat;
Să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit;
Să crezi, deşi nu eşti pe deplin lămurit;
Să investeşti clădind pe speranţă;
Să crezi, deşi nu vezi faţă-n faţă;
Să taci pentru a nu face rău aproapelui;
Să vorbeşti de dragul adevărului;
Să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti;
Totul să-ţi aparţină,
Iar tu de toate bucuros să te lipseşti.