You are on page 1of 20

ªapte principii pentru

7 cel ce vrea sã
creascã spiritual
Cuprins
1. Lectureazã Scriptura în mod
intens ºi sistematic, dar cu sinceri- 3 Editorial
tate ºi în curãþie. Nevoia darurilor Duhului Sfânt pentru
2. Studiazã toatã Biblia ajutân- vremea noastră – Augustin Kuschausen
du-te cu rugãciune în mod individual
ºi în compania oamenilor sfinþi (atenþie 4 Închinători în duh şi-n adevăr
la învãþãtori!). Manifestările supranaturale în perioada
3. Citeºte istoria Bisericii scrisã trezirilor spirituale (partea I) –
de autori cu orientãri creºtine diferite. Daniel Grigoriciuc
4. Cunoaºte situaþia actualã a
creºtinismului ºi a celorlalte religii 6 Statutul moral şi spiritual al creştinului

(sumar). Adevărata fericire – Simion Buzduga
5. Dãruieºte-te lui Dumnezeu
fãrã rezerve.
6. Trãieºte cu demnitate ºi iubire 8 Doctrine biblice

în familie. Cădere şi apostazie (partea I) – Iosif Anca
7. Integreazã-te într-o bisericã
evlavioasã ºi activã.
10 Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm
Scrisoarea a XI-a – Zaharia Bica

12 Familia, cuibul credinţei
Educaţie şi exemplu – Michael Pearl

17 Înţelepciune pentru înţelepţi
Un loc al siguranţei – Iosif Anca
Fondurile necesare editãrii ºi distribuirii revistei
„Dragoste pentru Adevãr”, în tiraj de 4500 exem-
plare, provin din donaþii din þarã ºi strãinãtate.
Cei care doresc sã sprijine aceastã lucrare pot 18 Istorie
face depuneri în contul Asociaþiei Creºtine de Secolul XIV – Daniel Brânzei
caritate Gosen 2511.1-1584.1/ROL COD IBAN:
RO91RNCB1200000015840001 sau 2511.1-1584.2/
EUR, COD IBAN: RO64RNCB1200000015840002
deschis la BCR, Arad, care are ca obiect de acti-
19 Mărturisiri

vitate doar educaþia creºtinã. Vieţi pierdute – A. M.

Vã mulþumim în Numele Domnului Isus!
Colectivul de redacþie

ISSN: 1841-1185
Editorial

„Să ţinem fără şovăire la mărturisirea
nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce
a făcut făgăduinţa”
(Evrei 10:23).
„Urechile tale vor auzi după tine glasul care
va zice: «Iată drumul, mergeţi pe el!»
Când veţi voi să vă mai abateţi
la dreapta sau la stânga”
(Isaia 30:21).

Iubit suflet, făgăduinţa Duhului Sfânt este un deziderat, o lucrare
indispensabilă pentru toţi. Credincioşii consecvenţi Domnului trebuie să-L
aibă necontenit, pentru trăirea unei vieţi spirituale. Biserica biruitoare a fost
binecuvântată cu putere de sus, aşa ca Domnul Isus, care mergea din loc
în loc, făcea bine, îi vindeca pe toţi cei apăsaţi de diavol, căci Dumnezeu
era cu El (Faptele Apostolilor 10:38). Această Evanghelie a Împărăţiei îşi
are pe deplin valabilitatea în prezent şi în veci, dar fără darurile sfinte ale
Duhului Sfânt, bisericile de astăzi sunt ca nişte cutii goale. Pe dinafară sunt
cu un ambalaj plăcut; predici, coruri, poezii şi alte acte de cult, în aparenţă
sacre, dar în realitate artificiale, aşa cum mai ales iarna rar se găsesc flori
naturale, în biserici se găsesc credincioşi reali şi bun. Dacă Mângâietorul
ar conduce bisericile, atunci şi noi, cei de azi, am trăi Evanghelia Domnului
Isus. Prin urmare, trebuie să insistăm pentru a poseda făgăduinţa Tatălui,
care este dăruită şi este scumpa noastră moştenire pentru toate veacurile,
în primul rând prin roadele Duhului Sfânt şi după roade, darurile Sfântului
Duh (1 Corinteni 12:1-11). Oricum, noi ştim că Duhul Sfânt nu este zgârcit,
ci chiar foarte darnic. În Biblie găsim o multitudine de roade ale Duhului
Sfânt. Apostolul Pavel ne aminteşte doar nouă, însă ele sunt mult mai
multe şi absolut necesare (Galateni 5:22-26). Unele chiar declarate de el
după cum urmează: evlavia, umilinţa, cunoştinţa, neprihănirea, ascultarea,
biruinţa, sfinţenia, smerenia, destoinicia, supunerea, înţelepciunea, cinstea,
puterea, neîntinarea, sinceritatea, curăţenia, cumpătarea, desăvârşirea,
etc. Un plăcut şi frumos buchet de roade sacre. Despre daruri sunt tot
nouă amintite. Credinciosul autentic şi sacru va depinde întotdeauna de
călăuzirea Duhului Sfânt, mult mai uşor de realizat prin prezenţa acestor
daruri (Faptele Apostolilor 5:5).
Abordarea acestui capitol este extrem de utilă şi interesant pentru noi,
credincioşii Domnului. Nu se permite nicio ezitare, nicio şovăire, nicio îndoială,
nicio amânare, nicio întârziere în aşteptarea binecuvântării sfinte promise.
Tatăl ceresc nu a anulat, nici nu a suspendat această minunată făgăduinţă a
Mângâietorului ceresc şi sfânt. Domnul Isus a promis că Tatăl ne va da un alt
Mângâietor care să rămână cu noi în veac. Apărător, ajutor şi mijlocitor: „Şi Eu
voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în
veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că
nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi,
şi va fi în voi” (Ioan 14:16-17). La Cincizecime, Darul Duhului Sfânt
nu a fost dat temporar, ci pentru toate timpurile de har creştine. În
consecinţă, trebuia să rămână cu Biserica Domnului până la revenirea
Mântuitorului nostru scump, plăcut şi drag (Matei 28:20).
După apostazia postapostolică, dragostea dintâi a dispărut
şi locul ei a fost ocupat de necredinţă, falsificarea adevărului biblic
şi divin. Păcatul este ceva odios şi distructiv, astfel că darurile
Duhului Sfânt lipsesc până la realizarea şi consacrarea
sfântă a Bisericii, care trebuie să crească numeric,
dar şi în putere conform standardelor divine
şi biblice. În ce priveşte cunoaşterea
adevărului şi a Mângâietorului
(continuarea în pagina 14)


Închinători în duh şi-n adevăr

În această lucrare, ne propunem să radiografiem dar şi o varietate de manifestări speciale. Astfel, vorbirea în limbi,
perioada de după Războiul de Treizeci de Ani până în daruri de descoperire, de deosebire a duhurilor, de vindecare
prezent, perioadă caracterizată de trezire spirituală, cu erau comune printre ei. Într-un moment de rugăciune, casa în
intenţia de a identifica diversitatea de manifestări cu un care se rugau s-a cutremurat ca pe vremea apostolilor.1 Deşi
caracter evident supranatural. Astfel, vom survola perimetrul indiferenţi faţă de doctrină, impactul evanghelistic îngemănat
istoric prestabilit, punctând ce manifestări speciale au avut cu darurile spirituale au făcut ca această mişcare vestică să
loc şi ce influenţe s-au constatat pe urma lor. În final, vom aibă o dezvoltare fără precedent. Rugăciunile lor care durau
oferi câteva repere necesare în raportarea la astfel de ore întregi erau urmate deseori de manifestări ale vorbirii în
fenomene care sunt prezente şi în contemporaneitate. limbi, vorbire pe care ei o puneau pe seama Duhului Sfânt. Iată
declaraţia unui prieten al lui Fox: „Am primit adesea revărsarea
1. PRE-PENTICOSTALII Duhului peste noi şi Darul Duhului Etern al lui Dumnezeu ca în
Până la apariţia penticostalismului propriu-zis, zilele din trecut şi inimile noastre au fost bucuroase, limbile au
care a produs o explozie a manifestărilor supranaturale la fost dezlegate şi gurile deschise; am vorbit în limbi noi după
începutul sec. al XX-lea, au fost mulţi precursori ai acestuia în cum ne dădea Domnul şi după cum ne conducea Duhul care a
perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, precursori care, fost turnat peste noi”.2
fie au creat un limbaj teologic apropiat, fie au experimentat Spontaneitatea acestor manifestări, ne determină să
manifestări tipic penticostal-charismatice. le identificăm ca o lucrare autentică a Duhului Sfânt, lucrare ce
a fost blocată vreme îndelungată de o biserică lipsită de viaţă
1.1. Mişcarea quakerilor spirituală. Faptul că nu se insistă asupra anumitor daruri ca
Unii dintre creştinii care au avut parte de experienţe fiind evidenţe normative pentru o lucrare autentică a Duhului,
neobişnuite, concomitent cu trezirea spirituală, sunt quakerii constituie un aspect pozitiv. Manifestările corespund unor
(sau „tremurătorii”- după porecla dată de adversari datorită unor daruri spirituale biblice şi putem concluziona că Dumnezeu
tremurături manifestate în prezenţa lui Dumnezeu). Aceştia a ales să înzestreze credincioşii acelor vremuri cu daruri
au apărut în Anglia în jurul anului 1650 şi, sub conducerea lui împărţite în mod suveran atât pentru zidirea lor, dar mai ales 
George Fox, au cunoscut o creştere numerică extraordinară, pentru eforturile lor misionare.
Închinători în duh şi-n adevăr
1.2. Mişcarea moraviană importante, ca şi cum acestea erau esenţiale pentru lucrarea
Moravienii, în 1722, sub conducerea lui Zinzendorf, lăuntrică, astfel încât acestea nu puteau avea loc fără ele.
au început să-L caute pe Dumnezeu în rugăciune ferventă. Probabil pericolul este să le considerăm prea puţin acum
În aceste întâlniri speciale, au avut loc şi manifestări şi să le condamnăm în totalitate, să ne imaginăm că n-au
deosebite: „femei şi tineri au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi nimic din Dumnezeu în ele şi să le considerăm o piedică în
au proorocit”3. Chiar şi copiii au fost atraşi spre rugăciunile cale lucrării Sale”10.
care ţineau ore în şir. Prezenţa divină era simţită în cadrul Conchidem faptul că prin accentuarea celei de-a
părtăşiilor moraviene în aşa măsură încât oamenii erau doua lucrări a harului şi prin deschiderea pentru experienţe
atraşi ca de un magnet. personale asociate cu manifestări supranaturale, metodismul
Credinţa lui Zinzendorf în acţiunea supranaturală a pregătit scena pentru mişcarea penticostală. De exemplu,
a Duhului este descrisă astfel: „Să crezi împotriva oricărei vorbirea în limbi, a fost prezentă, dar nu generalizată. Mai mult,
speranţe este rădăcina darului minunilor; şi eu datorez această tendinţa de a îndrăgi manifestările prea mult sau, dimpotrivă,
mărturie iubitei noastre biserici că puterile apostolice sunt de a le neglija, s-a constatat chiar la acel moment istoric, când
manifestate acolo. Am avut dovezi netăgăduite în descoperirea trezirea nu atinsese încă cote foarte înalte şi nici nu cunoscuse
exactă a lucrurilor, persoanelor şi circumstanţelor care foarte multă extindere geografică. Totuşi „religia inimii”
omeneşte nu puteau fi descoperite; în vindecarea maladiilor care pune accent pe emoţii, promovată de metodism, a fost
incurabile, precum ar fi cancerul, tuberculoza, când pacientul apreciată chiar de oponenţi ca fiind mult mai eficientă decât
era în agonia morţii şi toate acestea doar prin rugăciune sau stricteţea liturgică şi instituţionalismul închistat.
rostirea unui singur cuvânt!”4 Convingerea lui Wesley că manifestările respective
Zelul moravienilor în rugăciune i-a condus la sunt „semnele care vor însoţi pe cei care vor crede” poate
misiune printre păgânii din Europa, America, Asia şi Africa. fi împărtăşită, considerând că miraculosul îşi găseşte locul
Un istoric al misiunilor a apreciat că: „această mică biserică, în spectrul manifestărilor creştine autentice. Bineînţeles, nu
în 20 de ani, a adus în existenţă mai multă misiune decât cunoaştem exact la ce contrafaceri a făcut referire Wesley, dar
întreaga Biserică Evanghelică în două secole!”5. Însuşi John credem că au fost motivaţii întemeiate pentru care şi atunci ca
Wesley a fost impresionat de moravieni, fapt care i-a marcat şi astăzi trebuie respins tot ceea ce reprezintă doar un efort
viaţa pentru totdeauna6. uman jalnic de a mima prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu.
Suntem de acord cu Zinzendorf asupra faptului că
„darurile supranaturale au fost manifestate în biserică împreună 1.4. Marea Trezire (1726-1750)
cu vindecări miraculoase”7. Nota de profundă spiritualitate a Perioada aceasta istorică a înregistrat multe
părtăşiilor lor dă greutate şi valoare acestor manifestări care nu evenimente şi manifestări de ordin supranatural. George
au în ele nimic teatral, ci, dimpotrivă, dau senzaţia de prezenţă Whitefield îşi amintea: „Oriunde aş fi privit, cei mai mulţi
divină care lucrează la concret, descoperind, vindecând, erau în lacrimi. Unii aveau o paloare cadaverică, alţii îşi
convingând de păcat, electrizând oameni pentru misiune. frângeau mâinile, alţii zăceau la pământ, alţii erau căzuţi în
Meritul moravienilor este cel al unei infuzii de seriozitate în braţele prietenilor, dar cei mai mulţi aveau ochii ridicaţi spre
creştinism privind căutarea lui Dumnezeu şi chiar a manifestării cer strigând la Dumnezeu”11.
neregizate a unor daruri de sorginte divină. Semnele care acompaniau slujirea lui Whitefield nu
au fost acceptate de Jonathan Edwards ca fiind valide12. Totuşi,
1.3. Mişcarea metodistă reticenţa acestui calvinist convins nu a blocat manifestarea
Mişcarea metodistă, fondată de John Wesley, a lor. Căderile sub putere, interpretate ca nişte „leşinuri” ce
cunoscut de asemenea fenomene spirituale neobişnuite. durau ore întregi, erau obişnuite printre cei care participau la
Rezultatele în cadrul întregii mişcări metodiste au fost din cele întrunirile în cadrul cărora predica Whitefield. Viziunile despre
mai neaşteptate: vindecări, amestec de sunete variate, ţipete, lucruri glorioase din ceruri, profeţiile şi miracolele au amprentat
căderi la pământ şi chiar vorbiri în alte limbi8. În timpul predicării mişcarea ce a cunoscut şi un puternic impact evanghelistic13.
sale itinerante, John Wesley a cunoscut multe manifestări de Whitefield şi cei din adunările sale nu avem intenţia de a şoca
acest gen în rândurile audienţei care se număra cu miile. Uneori sau impresiona pe alţii. Nu sunt consemnate alte acuze la
emoţiile metodiştilor depăşeau limitele controlabile. Wesley nu adresa acestei mişcări în afara acelui refuz dogmatic referitor
a vorbit niciodată în limbi, dar un prieten de-al său, Thomas la darurile spirituale.
Walsh a consemnat pe 8 martie 1751: „Domnul mi‑a dat un
limbaj pe care nu-l cunoşteam, ridicându-mi sufletul spre El 1.5. A doua mare trezire (1800-1840)
într-un mod minunat”9. Specificul acestei treziri este organizarea de tabere
Fără a nega autenticitatea unor astfel de manifestări, pentru rugăciune în care manifestările de entuziasm de
suntem de acord că şi în dreptul acestei mişcări metodiste manieră penticostală au fost semnalate deseori. Astfel,
şi-au făcut apariţia unele contrafaceri umane. Însuşi Wesley la Cane Ridge în Kentucky, s-au adunat în vara lui 1801
a observat că „firea s-a amestecat cu harul”, unii entuziaşti mulţimi care se estimau până la 25.000 de persoane şi care
copiind manifestările veritabile. El spunea că şi Satan au avut parte de experienţe din cele mai neobişnuite. După
copiază lucrarea lui Dumnezeu pentru a discredita întreaga Kentucky, flacăra trezirii şi bineînţeles a manifestărilor s-a
lucrare. Totuşi, nici chiar aceste eforturi diabolice nu trebuie extins în întregul Sud, ajungând la Tennesse, în Georgia, în
să ne facă să negăm sau să subevaluăm lucrarea reală a North şi South Carolina.
Duhului. Umbra nu este o discreditare a substanţei şi nici Charles Finney (1792-1873), membru în biserica
contrafacerea nu compromite diamantul real. Wesley afirma Prezbiteriană, apoi în cea Congregaţională, a experimentat
că este iraţional să negi sau să anulezi acele manifestări. La ceea ce el a numit „botezul în Duhul Sfânt”14. Dublat în eforturile
20 de ani după startul trezirii, el critica cele ce se întâmplaseră: sale de teologul Asa Mahan, preşedintele Colegiului Oberlin,
„pericolul era să considerăm manifestările exterioare prea (continuarea în pagina 15) 
Statutul moral şi spiritual al creştinului

În călătoria noastră prin pustia acestei lumi, suntem
asaltaţi de spectrul diferitelor oferte care promit omului fericirea.
Însă mediul în care el se regăseste este delimitat de principiile
Creatorului Său. Orice evadare a omului din spaţiul sacru în care
a fost pus de Dumnezeu produce nelinişte, teamă, nefericire.
Aceasta s-a văzut mai clar odată cu căderea omului în păcat.
De atunci, vrăjmaşul i-a întins nenumărate curse, i-a adus oferte,
i-a propus diferite sisteme care să-l aducă din nou la fericire.
Pământul este pur şi simplu teatrul marilor bătălii care s-au dat,
izvorâte din dorinţa de îmbogăţire, supremaţie, exploatare.
Dacă Europa creştină a răspândit valorile creştine pe
alte continente, fapt din care a rezultat civilizaţie, schimbarea de
mentalitate, de obiceiuri, de cultură, de credinţă, astăzi asistăm
la un proces invers. Ţările care au fost cândva colonizate, care
aveau nevoie să fie modernizate, s-au întors cu vehemenţă
împotriva celor care au răspândit valorile creştine şi astăzi au

pseudomedicale de vindecare, manifestări aşa-zis culturale cu
substrat ocult etc. Acestea nu se erijează doar ca elemente
devenit mari exportatoare de păgânism, în domenii dintre cele aducătoare de fericire, în zona oamenilor cu un slab interes
mai diverse. Suntem invadaţi de practici religioase hinduse, faţă de crestinism, ci este vizată mai ales biserica luptătoare,
trăitoare. Infuzii masive de material literar ocult se strecoară 
budiste (meditaţia transcendentală, yoga, spiritism), procedee
Statutul moral şi spiritual al creştinului
chiar în educaţie. Roadele care vor fi culese de pe urma invaziei inutilitatea ei în anumite condiţii. Argintul, abundenţa plăcerilor,
postmodernismului sunt imprevizibile. ca şi abundenţa materială nu revelează adevărata fericire,
Oare fericirea eternă o va aduce vreodată urmarea adevăratul sens al vieţii. Dincolo de „fericire” stă acelaşi cuvânt
căii largi? Postmodernismul ţinteşte în ordine, adevăr, : „deşertăciunea” sau chiar nefericirea. De ce? Pentru că a fost
smerenie, comportament, morală. Toate aceste valori se căutată pe căi greşite. De aceea, acest cuvânt apare de 37
lupta cu tăvălugul demolării. Peste noapte sunt pulverizate de ori în cartea sa scrisă spre sfârşitul vieţii. Concluziile sale
valorile creştine biblice şi apoi sunt înlocuite cu cele de bune par să se materializeze în ultimul capitol, când pare a fi
sorginte anticristică care dezbină, împrăştie, fărâmiţează şi conştient de absenţa fericirii în absenţa lui Dumnezeu. Cu alte
deconectează fiinţa umană de la însăşi sursa vieţii si fericirii. cuvinte, fără Dumnezeu totul este deşertăciune. Deşi Solomon
Unde se află fericirea adevarată? Adevărul se află la evaluează viaţa tinând mai puţin seama de Dumnezeu, deşi
izvorul ei, adică la Domnul şi Dătătorul fericirii. Dacă pentru cei căile lui sunt şi au fost căile greşite ale omenirii în căutarea
mai mulţi reperele, sursele, izvoarele fericirii sunt în „a avea”, fericirii, capitolul final 12, mai ales versetele 13 şi 14 devin
Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că fericirea se afla în esenţa şi concuzia finală privind responsabilitatea umană
„a fi”, aici pe pământul numit „Valea Plângerii”, unde din toate faţă de standardul divin cerut de Dumnezeu. ,,Să ascultam
vremurile oamenii au visat, s-au luptat, au avut drept scop dar încheierea tuturor învăţăturilor: teme-te de Dumnezeu şi
căutarea fericirii, acea stare binecuvântată de mulţumire, pace, păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci
bucurie, puritate şi seninătate sufletească. Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi această judecată
Solomon a fost unul dintre cei mai mari căutători ai se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău”
fericirii. Pentru atingerea acestei stări, căutările sale vizează (Eclesiastul 12:13,14). Solomon face însă câteva afirmaţii în
diferite domenii, care până în ziua de astăzi sunt căile bătătorite perioada vârstei mijlocii care fericesc pe omul care găseşte
de majoritatea oamenilor deşi s-au dovedit a fi căi greşite. înţelepciunea (Preoverbe 3:13), care are milă de nenorociţi
– în lumea ştiinţei: Eclesiastul observă ciclismul (Preoverbe 14:21) şi care păzeşte Legea (Preoverbe 29:18).
constant în natură, iar în urma studiilor sale, rămâne convins Succesul, satisfacţia şi aflarea sensului vieţii nu pot fi găsite
că ştiinţa nu oferă ceva nou sau statornic (Eclesiastul 1:10). decât în ascultare de Dumne­zeu. Fără El totul devine zadarnic,
– în materialism, în realizări şi bogăţii: conturi, bunuri goliciune, deşer­tăciune în efemeritatea noastră prin lume. O
mobiliare, terenuri, parcuri, grădini, vii, livezi, lacuri, aur, argint, fericire vremelnică şi veşnică nu există decât pe Calea cea
finanţe, alte valori etc. (Eclesiastul 2:4-8). El experimentează nouă a Domnului Isus Hristos.
valori ale vieţii, cum ar fi munca, efortul (fizic si intelectual). David, încă îna­in­tea lui Solomon, descoperă calea
După el, munca îşi are împlinirea şi mai ales neîmplinirea ei, fericirii prin inspiraţie divină. Astfel, el declară fericite câteva
pentru că ea este lăsată omului care vine după el şi care „nu s-a categorii de oameni:
ostenit deloc cu ea” (Eclesiastul 2:21). El vede latura existenţei – Credincioşii, cei care se încred în Fiul (Isus); o
care izvorăşte din muncă, iar rodul ei nu este etichetat ca un profeţie din trecut care este reală în prezent. (Psalmul 2:12,
bun de larg consum, ci toate roadele muncii îşi au originea în Psalmul 40:4).
invidia pe care o are unul pentru altul in ce priveste concurenţa. – Cei care trăiesc în sfinţenie şi care evită anturajele
Tot el se contrazice singur atunci când deplânge munca cuiva negative (Psalmul 1:1), care îşi păzesc buzele de cuvinte
fară a avea moştenitori (Eclesiastul 5:8). Rezultatul? Nimic înşelătoare şi cultivă pacea (Psalmul 34:12-14).
durabil. Deşertăciune şi goană după vânt (Eclesiastul 2:11) – Cei cu fărădelegea ispăşită (Psalmul 32:1).
– în senzualitate şi petreceri (Eclesiastul 8:15); – Cei care îngrijesc de săraci sau nenorociţi (Psalmul
veselie (2:1-3); băutură (2:3); femei (2:8); muzică (2:8); 41:1).
desfătare carnală neîngrădită (2:10). Împlinirea” mult aşteptată – Cei care se tem de Domnul şi-I respectă poruncile în
este descrisă la fel „o deşertăciune” (Eclesiastul 2:17). orice circumstanţe (Psalmul 112:1; 119:1-2) şi cei ce-şi umplu
– în faimă şi în putere. În sensul acesta, el a făcut tolba de săgeţi în tinereţe (Psalmul. 127:5).
declaraţii despre sine în care dezvăluie un puternic egocentrism Astfel, cu alte cuvinte, David îi consideră fericiţi pe
(Eclesiastul1:16). credincioşii iertaţi care duc o viaţă de sfinţenie în fapte bune şi în
După orice mijloc prin care urmăreşte atingerea fericirii, frică de Domnul, adică împlinesc Cuvântul Său. Oricum există şi
cuvântul pe care îl exclamă cel mai des este „deşertăciune”. alţi psalmişti sau profeţi care îi declară fericiţi pe cei ce locuiesc
Unele afirmaţii sau concluziile lui despre fericire sunt negative în Casa Domnului (Psalmul
şi contravin flagrant principiilor divine, în special cele enunţate 84:4), care cunosc sunetul
de Domnul Isus. La un moment dat, fericiţi sunt cei morţi, dar trâmbiţei (Psalmul 89:15).
mai fericit îl consideră pe cel ce nu s-a născut încă fiindcă n-a În rândurile care urmează,
văzut toate relele care se petrec sub soare. După Solomon, vom vedea călăuzirea
fericirea constă în săturarea sufletului cu bunătăţile agonisite Duhului Sfânt în afirmaţiile
de el, dar mai ales să aibă parte de înmormântare (Eclesiastul făcute de David, confirmate
6:3). Ştiind că fericirea este sporadică, adică mai rar întâlnită, şi lărgite de Domnul Isus.
Solomon sugerează trăirea intensă a fericirii în ziua ei Comparativ cu Solomon,
(Eclesiastul 7:14). Cu toate recomandările pe care le face în David descoperă că viaţa şi
urma experienţelor, în urma studiului în care subiectul vizat zilele fericite sunt produsul
este fericirea , el ştie că adevărata fericire „este pentru cei ce sfinţeniei care rezultă din
se tem de Domnul Dumnezeu şi au frică de El” (Eclesiastul autocontrolul limbii, prin
8:12). Totuşi, imediat revine, şi afirmă cu tărie că petrecerea depărtarea de rău, facerea
manifestată cu mâncare şi băutură pe fond de veselie, este binelui, şi căutarea păcii
singura fericire „sub soare”. Expresia „sub soare” o foloseşte de (Psalmul 34:12-14).
29 de ori în carte şi exprimă universalitatea concluziilor la care
ajunge el. După fiecare experienţă sau studiu, concluziile sunt
aceleaşi: totul este deşertăciune. Dincolo de ştiinţă şi filosofie
se ascunde deşertăciunea. Dincolo de bogăţie şi senzualitate
sau de renume tronează deşertăciunea. Până şi munca are
(continuarea în pagina 16) 
Doctrine biblice

Este incontestabil faptul că nu toţi oamenii vor fi mântuiţi, dar întrebarea problematică
este: cei ce au fost mântuiţi în prima fază (în sensul de iertaţi, născuţi din nou) mai pot să piardă
mântuirea sau sorţul lor este definitiv în partea dreaptă?

Să abordăm problema în întreg planul lui Dumnezeu, evaluând lucrurile de la originea lor la
destinul veşnic „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului
Său…după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi” (Efeseni 1:7-9). „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de
moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii…Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor,
în focul cel veşnic…” (Matei 25:34-41).
Din cele scrise, înţelegem că harul divin este imens (bogat) şi Împărăţia pregătită, totuşi
lepădarea unora va fi o realitate, un blestem „rezervat” mai întâi diavolului şi îngerilor lui. Ei au fost
iniţial în slavă, au făcut parte din Împărăţia lui Dumnezeu, dar pentru că au păcătuit au fost lepădaţi.
„El (Dumnezeu) a păstrat pentru judecăţile zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice pe îngerii care nu
şi‑au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa” (Iuda 1:6). Căderea lor nu a fost numai premisa căderii
oamenilor, ci şi cauza păcatului, prin ispită (Genesa 3:1-6).
Există în teologie teoria „harului irezistibil”, interpretare potrivit căreia cei ce au fost mântuiţi
şi acceptaţi de Domnul nu mai pot cădea din har. Ea se sprijină pe explicaţii specifice a unor referinţe
biblice de genul: „Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele
ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi
nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu
le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (Ioan 10:26-29). „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi
această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6). În aceste citate însă este
evidenţiată lucrarea desăvârşită a Tatălui, a Domnului Hristos, imposibilitatea reuşitei vreunui atac al
diavolului sau posibilitatea hazardului negativ, nicidecum suspendarea luptei omului pentru a rămâne în
harul lui Dumnezeu. Iată ce menţionează Biblia pe această temă: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi
în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” (Matei 26:41). „Fraţilor,
chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul
blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu” (Galateni 6:1). Aşadar, sunt admise situaţii de
cădere în păcate din slăbiciune şi neveghere, de aceea apostolul Pavel scria despre sine: „Ci mă port
aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu
lepădat” (1 Corinteni 9:27). Pavel se pune în gardă pentru a nu-şi pierde mântuirea (răsplata – socotesc
unii), dar îi avertizează pe toţi să „ţină” învăţăturile, pentru a nu fi crezut degeaba. „Vă fac cunoscut,
fraţilor Evanghelia pe care v-am propovăduit-o pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi 

Doctrine biblice
mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit‑o; pe uliţe. Nu va frânge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge
altfel, degeaba aţi crezut” (1Corinteni 15:1-2). Acelaşi un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata. Şi
Pavel tratează combinat problemele slujitorilor şi ale Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui” (Matei 12:18-21).
oricui din popor în 1 Corinteni 3: 10-15 pentru că există Deci, din punct de vedere natural, fizic, cine-i rupt poate
posibilitatea să nu fie sesizată aici căderea, abaterea fi întărit, cine fumegă poate fi aprins, dar cine-i uscat
cuiva, dar ratarea mântuirii poate fi o opţiune a focului, sau stins nu mai poate fi readus la existenţă. Diferenţa
iar răsplata poate fi suspendată şi ea. concretă dintre ceea ce susţin şi acest concept reformat
Apostolul Petru sesiza şi el starea şi pericolul este dată de posibilitatea căderii, apostaziei unora care
celor căzuţi, când scria: ,,Oamenii aceştia sunt nişte au avut parte de harul mântuirii, au fost născuţi din nou,
fântâni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este dar au murit din nou, căci aşa se explică normal afirmaţia
păstrată negura întunericului. Ei vorbesc cu trufie lucruri lui Iuda „de două ori morţi, dezrădăcinaţi” (Iuda 1:12).
de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe Voi prezenta acum „problema” din Evrei urmată
cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. Le şi de explicarea altor texte aferente. Textul din Evrei 6:4-6
făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai este cel mai disputat pasaj biblic referitor la perseverenţa
stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este sfinţilor. Iată-l: „Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au
biruit. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,  şi
lumii, prin cunoaşterea Domnului şi mântuitorului nostru au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile
Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea veacului viitor şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să
lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc
mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie
decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la batjocorit” (Evrei 6:4-6). Doctrina lutherană acceptă totuşi
porunca sfântă, care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat că expresia „să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă” indică
ce spune zicala adevărată: «Cânele s-a întors la ce faptul că aceştia s-au pocăit în mod real în trecut, au fost
vărsase» şi «scroafa spălată s-a întors să se tăvălească regeneraţi, au fost creştini autentici, dar apoi revine şi nu
iarăşi în mocirlă»” (2 Petru 2:17-22). Apostolul oferă acceptă doctrina perseverenţei sfinţilor în har, socotind
exemple: îngerii, Balaam, dar explică şi neplăcuta regulă că aici este un exemplu de „abordare evanghelică a legii”
generală. Oamenii ajung liberi prin răscumpărarea şi scriitorul l-a folosit doar ca argument „ad hominem”
Domnului Hristos, dar aceasta îi solicită să trăiască în (pentru om) valabil printr-o concluzie care este absurdă. Ei
libertate, să nu mai ofere fiinţa lor ca mijloc al păcatului. socotesc că acest text nu ar putea intra în conflict cu altele
Însă ispitele intervin, iar când omul cedează, iar ajunge din Scripturi – tocmai de aceea voi aduce şi texte suficiente
în stare de păcat, ba încă mai gravă decât cea anterioară pentru a vedea că există posibilitatea căderii din har.
umblării pe „calea neprihănirii”. Fără a exemplifica şi identifica în mod concret cele
Dictonul celor care nu acceptă posibilitatea patru aprecieri din versetele 4 şi 5: „au fost luminaţi odată, au
de cădere şi apostazie este „Dacă avem mântuirea gustat din darul ceresc, s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, au
nu o putem pierde. Dacă o pierdem, n-am avut-o gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului
niciodată”, sau aforismul „Odată mântuit, pentru viitor” – căci ele nu pot fi delimitate nici cronologizate
totdeauna mântuit”. Aceste afirmaţii, interesante, sunt suficient de distinct, căci interferează – putem totuşi puncta
plăcute, dar am arătat în parte că istoria biblică prezintă că aceşti indivizi nu sunt nişte novici şi neiniţiaţi total în
cu exemple din cer şi de pe pământ, posibilitatea căderii cele sfinte, dimpotrivă, au înregistrat o anumită creştere
şi apostaziei. Pentru a evidenţia că păstrarea sfinţilor spirituală şi experienţă pe calea Domnului. Însă dacă
în har este complementară cu perseverenţa sfinţilor în „totuşi” au căzut (nu-i normal, dar este posibil), ei nu mai
har, să reevaluăm teologia reformatorilor care avea de a pot fi aduşi la pocăinţă, adică nu mai pot reîncepe drumul
face cu combaterea „dreptului” la a „doua şansă”, chiar şi spre Împărăţia lui Dumnezeu. Important de reţinut este nu
după moarte, ceea ce este evident un concept nebiblic. că ei n-ar fi primiţi (deşi cu aceasta nu spun că pot), ci că ei
Aceasta atât pe baza imposibilităţii câştigării după moarte nu mai ajung în condiţia de a cere, de a vrea, de a se lupta
(Evrei 9:27-28; Luca 16:19-31), cât şi a imposibilităţii pentru ridicare. Găsesc o comparaţie cu îngerii căzuţi – nu
„răstignirii Fiului lui Dumnezeu a doua oară” (Evrei 6:6). avem nici o referinţă biblică că vreunul din ei ar fi manifestat
Dar una este posibilitatea căderii despre care am arătat spirit de pocăinţă.
deja câteva dovezi şi alta este posibilitatea redobândirii
mântuirii, despre care voi vorbi în continuare.
Domnul Hristos a afirmat despre Sine Însuşi „Iată
Robul Meu pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care
sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu
peste El, şi va vesti Neamurilor judecata. El nu Se va lua
la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul
(va urma)

Iosif Anca

Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm

Scrisorile au început să vină unele după altele,
aşa că dacă altădată mă plângeam de tăcerile tale
îndelungi, acum nu mai pot face faţă atâtor întrebări
pe care le rostogoleşti de-a dreptul peste cugetul meu.
Lecturile tale fără istov din Sfinţii Părinţi, din Istoria
Bisericii şi mai ales din Sfânta Scriptură nasc în tine
nelinişti, puzderie de întrebări îţi frământă cugetul şi‑mi
scrii că „…numai răspunsul la aceste întrebări m-ar
alina.” Vreau să-ţi spun dragul meu că viaţa aceasta,
oricâţi ani i-am adăuga, este totuşi prea scurtă pentru a
găsi răspunsuri la toate întrebările şi apoi fiecare răspuns
ce s-ar putea da nu reprezintă realitatea ultimă aşa cum
am vrea, căci dintr-un răspuns se naşte o altă întrebare
şi aşa una din cealaltă aşa că nu ştiu ca cineva să fi putut
întrezări vreodată capătul acestei înlănţuiri.
Mă întrebi dacă doctrina despre Sfânta Treime
este un privilegiu ce ţine exclusiv de revelaţia dată
Bisericii, sau exista mai înainte ceva similar în mitologia
greacă şi care ar fi prefaţat oarecum doctrina treimică
creştină elaborată în două sinoade ecumenice, cel de
la Niceea în anul 325 d. H. şi cel din Constantinopol la
anul 381 d.H.? Recunosc că este o întrebare la care 422, 424, 426). Nu ştiu ce vei spune citind aceste texte,
nu am libertatea să-ţi răspund, căci un anumit răspuns dar ştiu, că cu cât omul se informează mai mult, cu atât
comportă multe riscuri. Printre teologii care apără îi vine mai greu când e vorba să ia o hotărâre. În ce mă
această doctrină circulă o vorbă: „Dacă înţelegi această priveşte, despre Sfânta Treime cele mai potrivite cuvinte
doctrină eşti nebun, dar dacă n-o crezi, vei merge în iad”. mi se par cele spuse de unul dintre Părinţii Bisericii,
De fapt doctrina despre Sfânta Treime ţine mai degrabă Sfântul Ilarie de Poitiers: „Prin greşelile ereticilor şi prin
de reflecţia teologică decât de Revelaţie. Ar fi deci fără blasfemiile lor noi, ne-am văzut obligaţi să facem ceea ce
folos să lungesc vorba, de aceea mă voi limita să-ţi dau nu ne este îngăduit şi anume a ne căţăra pe înălţimi, a
răspunsul pe care l-a dat Chiril al Alexandriei Împăratului vorbi despre ceea ce nu se poate vorbi, a îndrăzni ceea
Iulian Apostatul care a domnit între anii 360-362 şi care ce nu este îngăduit”. Sau fericitul Augustin: „Spunem trei
se lepădase de credinţa creştină, tăgăduind şi învăţătura Persoane pentru a nu exista tăcerea, nu pentru a spune
despre Sfânta Treime. Iritat, episcopul alexandrin scria, ce este Treimea”. Iţi propun să asculţi de aceşti oameni
invocându-l pe scriitorul grec Porfirie: „Căci Porphyros sfinţi, iar pe aceşti păgâni să-i lăsăm să vorbească în
spune expunând învăţătura lui Platon: «Fiinţa lui urechile Sfântului Chiril, iar noi să ne întoarcem la Cartea
Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu care te preocupă, Proverbele lui Solomon .
cel preaînălţat, cel preabun; După El şi al doilea, este Ultima ta scrisoare m-a încântat de-a dreptul,
Ziditorul; Iar al treilea este sufletul lumii»” Şi Sf. Chiril mai ales când am citit reflecţiile pe care le-ai cules din
continua „Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun retrospectiva celor prime şapte capitole parcurse şi care
trei ipostaze de la început şi ei afirmă că se cuvine să mi‑au dat oarecum măsura progresului tău duhovnicesc. Cu
aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori încuviinţarea ta, am să reproduc câteva pasaje din această
aplică şi denumirea de Treime, asfel fiind de acord cu ultimă scrisoare, pasaje ce merită subliniate: „Cercetând
învăţăturile creştinilor…”. Şi mai departe „Noi însă vom cele şapte capitole, am notat de cel puţin unsprezece ori
afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea acest ciudat apelativ prezent în fiecare capitol: „Fiule!…” la
implicită a Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi care am ataşat şi versetele 3 şi 4 din capitolul 4, înţelegând
sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune că paternitatea acestor prime capitole aparţine mai degrabă
între dânsele, fiind unite unele cu altele…”. Şi în final, regelui David şi nu lui Solomon. Probabil mai târziu, Solomon
citându-l pe filozoful păgân Numerius: “Dumnezeu cel şi le-a amintit, consemnându-le în scris. Ce bine ar fi ca
ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că fiii noştri să înveţe că, indiferent unde ar fi şi ce ar ajunge,
niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. chiar şi pe un scaun de domnie, să nu uite învăţătura bună
Iar Dumnezeul cel al doilea şi cel al treilea este unul primită de la părinţi. Ar fi cea mai înaltă formă de cinstire
singur…” (Chiril al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui ce li s-ar putea aduce…”. Nu pot decât să-ţi dau dreptate,
10 Iulian Apostatul, Ed. Anastasia Bucureşti, 2000, pag 64, adăugând doar că această formă de cinstire o pretinde de la
Am învăţat să învăţăm şi învăţând ne învăţăm
făpturile Lui şi Tatăl nostru, Dumnezeu. Şi încă un pasaj: „Şi lumii acesteia, dar n-au fost sclavii acestor bunuri, ci le‑au
tot acest apeletiv «Fiule!» la care am făcut referire mai sus administrat cu grija unor ispravnici înţelepţi, iar, dacă a
îmi sugerează că adevărata înţelepciune nu este dăruită fost nevoie, le-au împărţit ca nişte stăpâni. Ei au ştiut că
filozofilor prin reflecţia rece şi sterilă asupra lucrurilor, bogăţia nu merită iubită căci odată pierdută de unul, ajunge
înţelepciune care este mai degrabă o sursă de divertisment la celălalt, apoi de la acesta la un altul care poate nici nu o
intelectual – ci celor dispuşi să intre într-o relaţie caldă chiar, merită, dovedindu-se că nu este credincioasă nimănui. De
filială cu Izvorul acestei înţelepciun,i care este o Persoană. aceea nu şi-au alipit inima de ele. Au iubit Înţelepciunea
Ce mi s-a părut interesant este această dublă ipostază a şi au fost iubiţi de ea „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc…”
înţelepciunii în revelaţia iudaică, adică pe de-o parte ea ne (versetul 17a) crezând în oferta ei şi acceptând-o: „Rodul
este oferită ca învăţătură desprinsă din observarea atentă meu este mai bun decât aurul cel mai curat şi venitul
a realităţii, învăţătură pe care o putem descoperi în Cărţi meu întrece argintul cel mai ales” (Proverbe 8 :19). Te vei
(Proverbe 4:13), iar, pe de alta, apare ca o Persoană de o întreba care este „rodul“ acesta atât de valoros pe care nu‑l
înaltă nobleţe (Proverbe 1:20-33; 8; 9:1-12). Înţeleg de aici poate da nici aurul nici argintul, ci numai Înţelepciunea?
că pentru dobândirea înţelepciunii e nevoie să păstrăm o O succintă recapitulare mă ajută să ţi-l amintesc sumar,
dublă relaţie: cu Cartea şi cu această Persoană bogată şi rememorând conţinutul capitolului 1 şi 3: „o viaţă liniştită şi
dragă lui Dumnezeu (Proverbe 8:18,30) Ce părere ai cine fără grijă”, „o viaţă lungă”, „multă pace”, „minte sănătoasă”,
este această Persoană?…” Preaiubite, n-am să-ţi răspund „trecere înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” şi
acum cine este această Persoană, cât mai degrabă sensul chiar „sănătate pentru trup”. Acum, dacă pui pe cântarul
„strigărilor“ ei în Proverbe 8:6-8: „Ascultaţi căci am lucruri unei minţi sănătoase pe cele două, pe un taler „bogăţia”,
mari de spus şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce iar pe celălalt „rodul” Înţelepciunii, care crezi că va atârna
este drept. Căci gura mea vesteşte adevărul şi buzele mele mai greu? Am aflat de la amicul nostru M. că ai de gând să
urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n‑au începi o mică afacere şi cred că acum te întrebi cu nelinişte
nimic neadevăr nici sucit în ele”. dacă nu cumva cele două cântărite mai sus se exclud
În „colindul“ ei „…pe înălţimi, afară pe drum, la reciproc. Preaiubite, ele sunt compatibile dacă planurile
răspântii… lângă porţi la intrarea cetăţii” (Proverbe 8:2). pe care le faci pentru a câştiga bunuri vremelnice, oricare
Înţelepciunea nu oferă oamenilor dispuşi s-o asculte ar fi ele, le faci sub îndrumarea Înţelepciunii pe care ţi-ai
altceva decât „cuvintele gurii“ ei adică „dreptate” şi „adevăr”, ales‑o sfetnic, căci „Eu Înţelepciunea am ca locuinţă mintea
căci oamenii sfătuiţi de propria lor înţelepciune, acest şi pot născoci cele mai chibzuite planuri” (Proverbe 8:12),
sfetnic neîndemânatic şi orb, au răsturnat ordinea valorilor şi „De la mine vine sfatul şi izbânda, eu sunt priceperea
şi, fie s-au alipit straşnic de bunurile acestei vieţi care le a mea este puterea” (Proverbe 8:14). Având-o „sfetnic” ,
dau falsa senzaţie a împlinirii, „argint”, aur”, mărgăritare”, ea te va învăţa că nu te poate însoţi în afacerile tale decât
lucruri de preţ” (versetele 10, 11), fie, devoraţi de dorinţa dacă „urăşti răul, trufia şi mândria, purtarea rea şi gura
sălbatică de a avea cu orice preţ aceste bunuri efemere, mincinoasă” (Proverbe 8:13) iubind în schimb „dreptatea“
au călcat în picioare principiile morale, apelând la mijloace şi „nevinovăţia” (Proverbe 8:18, 20) în toate cele pe care le
josnice pentru a le avea: „nedreptate”, „minciună”, „trufie” faci. Şi nu numai, dar îţi va arăta că o bună orânduire a vieţii
şi tot feluri de tertipuri şi ambiguităţi, cu un cuvânt „purtări personale este tot atât de importantă ca cea a unui regat.
rele” (versetele 6, 7, 8, 9, 13). Şi nu numai că sunt sclavii Iată motivul pentru care ea îşi oferă serviciile deopotrivă
bunurilor acumulate sau a dorinţei de a le poseda, dar „împăraţilor”, „voievozilor”, „dregătorilor”, „mai marilor” şi
sunt şi adânc nefericiţi. Căci, dacă fericirea celui ce are „tuturor judecătorilor pământului” (Proverbe 8:15,16), dar
este roasă de teama că într-o zi îşi poate pierde bunurile, şi fiecărui om în parte. Nu ştiu ce vei face după ce vei
nefericirea celui ce le râvneşte este sporită de teama că citi aceste rânduri şi cum îţi va influenţa scrisoarea mea
nu le va ajunge vreodată. Fără Înţelepciunea Domnului şi deciziile din ziua de mâine. Personal, aş vrea să rămâi aşa
dispreţuind priorităţile pe care ea i le oferă, omul nu numai cum eşti, îndrăgostit de cărţi duhovniceşti, de rugăciune în
că îşi clădeşte o fericire iluzorie, dar o aşează şi pe temelii locuri liniştite, iubitor de netulburare. Numai aşa vei putea
putrede. De aceea, Înţelepciunea insistă: „Primiţi mai fi de folos fraţilor tăi la vreme potrivită. Căci merită să
degrabă învăţăturile mele decât argintul şi mai degrabă trăieşti doar pentru acele bunuri cu care poţi şi muri. Încolo
ştiinţa decât aurul scump. Căci Înţelepciunea preţuieşte îţi doresc râvnă şi spor să aduni cât mai mult din „avuţiile
mai mult decât mărgăritarele şi nici un lucru de preţ nu se trainice” şi asupra cărora să nu-ţi pierzi niciodată dreptul de
poate asemui cu ea” (versetele 10, 11). Dacă te gândeşti „ moştenire” (Proverbe 8:18, 21).
că aceste rânduri sunt o pledoarie în favoarea sărăciei atât
de lăudată uneori şi pe nedrept pusă în rândul virtuţilor, te Plecăciune!
înşeli, căci ştiu bine câţi oameni neprihăniţi despre care
Dumnezeu a depus buna mărturie s-au folosit de bunurile Zaharia Bica

11
Familia, cuibul credinţei

această regulă, nu veţi sfârşi prin
a avea un puşti de doi ani care să
arunce mâncarea din gură. În caz
contrar, veţi avea parte de un copil
de şase ani mofturos, ce întreabă
mereu ce mâncare i se dă.
Tehnica îşi are rădăcina
în bunul-simţ şi în experienţă şi
nu depinde de caracterul edu­
catorului. Nimeni nu-şi poate
scuza inabilitatea de a fi educator
în baza deficienţelor personale.
De la o vârstă fragedă, exemplele
părinţilor contează doar asupra
gradului în care afectează pu­
ne­rea în aplicare a tehnicilor
educaţionale. Dacă sunteţi indo­
lent şi mânios, acest lucru vă
poate priva de calmul necesar
pentru a educa, dar acest defect
în sine nu vă va împiedica să vă
educaţi copilul să nu fie mânios.
Există două aspecte în ceea ce priveşte educaţia A fi obez, egoist, un mâncăcios
copilului. Unul este tehnica, iar celălalt este exemplul. nestăpânit, nu vă va împiedica
Tehnica implică cunoaşterea ce trebuie împlinită, metodele să vă educaţi copilul mic spre a
care vor da rezultate şi metoda de implementare a acestora. fi autodisciplinat. Dar atunci când
De exemplu, ne referim la acel gen de vrednică educaţie dată el va avea doisprezece ani şi
de părinţi, educaţie prin care copilul este motivat să caute veţi dori să-şi dezvolte o cât de
să-şi întreacă educatorul. Exemplul presupune învăţarea mică cumpătare în obiceiurile
şi instruirea, ţinând seama de faptul că tehnica poate fi privind mâncatul, exemplul dum­
implementată înainte ca copilul să fie suficient de mare pentru neavoastră va fi singurul lucru
a înţelege motivul sau de a judeca exemplul. care contează. Cu alte cuvinte,
Mulţi dintre cititorii noştri s-au simţit eliberaţi atunci când copiii sunt foarte
dintr-o dată de teamă şi frustrare când au descoperit mici, cine sunteţi nu este la fel
conceptele simple ale educaţiei. Aceste adevăruri nu sunt de important ca şi ce faceţi în
nici noi, nici profunde. Nu dezvăluim ceva descoperit de noi. privinţa modului de educare.
E vorba doar de faptul că, în vremurile noastre, psihologia şi Copilul de doi ani nu poate
mijloacele media au făcut să dispară obişnuita sensibilitate a compara valorile şi nici nu va fi
părinţilor; sau, în multe cazuri, părinţii au fost determinaţi mai supărat din cauza inconsecvenţei
degrabă să se teamă de tăria sentimentelor lor decât să se dumneavoastră.
încreadă în ele. Atunci când ajungi să-ţi cunoşti profunzimile Acum nu vreau să spun că fenomenul educaţional
pe care le-ai crezut îngropate, sentimentele care erau la se petrece în afara disciplinei personale care vă scuteşte de
îndemână, pentru ca apoi să afli că este o realitate cât se strădania de a fi un bun exemplu, ci vreau să atrag atenţia
poate de practică în tot ceea ce ai simţit până atunci, lucrul asupra naturii educaţiei. Adică, părinţii care pun un prea mare
acesta te eliberează dintr-o dată de teamă şi indecizie. Astfel, accent pe exemplul personal în educaţia copilului între unu şi
mulţi părinţi au ajuns să ne spună: „Este exact cum am ştiut trei ani, îşi pierd de fapt timpul. Copiii au nevoie de trei sau
tot timpul că este; atât că n-am putut să exprim aceasta în patru ani de aplicare a tehnicii educative până să se ajungă
cuvinte!” ca educaţia să înceapă să fie eficientă.
Pentru un copil mai mic de doi, ani tehnica reprezintă Pe măsură ce copiii cresc, încep să-şi dezvolte
aproape în totalitate educaţia. Aceasta implică anticiparea acelui capacitatea de a înţelege binele şi răul şi, prin urmare,
gen de comportament pe care îl doriţi la copilul dumneavoastră exemplele încep să joace rolul lor determinant. Odată cu
şi apoi instituirea deliberată a unor asemenea imprejurări prin trecerea timpului, când ei ajung poate la şapte sau opt ani,
care să-l educaţi în scopul propus. De exemplu, dacă de prima exemplele vor ajunge să devină mai importante decât tehnica.
dată când un bebeluş scuipă mâncarea, iar dumneavoastră i-o Iar atunci când ajung la o capacitate matură de cunoaştere
puneţi din nou în gură şi spuneţi „Nu”, repetând această acţiune a binelui şi răului – pe la doisprezece spre paisprezece ani
de câte ori este nevoie până ce o înghite, pentru ca apoi să – tehnica ajunge să conteze mai puţin în vreme ce exemplul
12 vă arătaţi consecvenţa nemaipermiţând nicio excepţie de la este suprem.
Familia, cuibul credinţei

Mulţi părinţi nu sunt nu mai are nici un exemplu de urmat. Atunci când ţipaţi la un
conştienţi de această schimbate copil ca să înceteze să mai ţipe, pe ce se bazează pretenţia
„din mers” a copiilor lor. Înainte dumneavoastră? Pe ameninţare? Atunci când vă strălucesc
să-şi dea seama, copiii ajung la ochii, când vă creşte pulsul şi lipsa de răbdare vă ţâşneşte prin
un punct în care nu mai sunt deloc toţi porii ca o furtună de nisip, se sprijină porunca dumneavoastră
impresionaţi de vorbele aspre sau pe vreo autoritate morală sau doar transmite ideea de „sunt
ameninţări. Părinţii sunt şocaţi mai mare decât ameninţarea ta”? Copiii au început fără să
când devin dintr-odată conştienţi beneficieze de educaţie, ajungând până la a deveni incorigibil
de faptul că propriii lor copii ajung de toleranţi şi astfel, acum nu mai e loc de exemplu, ci doar
să-i judece. Aceşti copii ce nu de un conflict cu o persoană ca ei, dar într-o variantă adultă.
mai sunt mici arată dintr-o dată o Vă pierdeţi vremea spunându-le: „Mă auzi?” Ei nu vă aud. Nu
sfidare „îndreptăţită” şi-şi aruncă pot să vă audă. Atitudinea dumneavoastră sună mai tare decât
acuzaţiile către „ipocriţii” lor părinţi. cuvintele pe care le rostiţi. A aştepta până ce această situaţie
Poate că nu ajung să o exprime în devine o problemă pentru ca apoi să faceţi presiuni extreme în
cuvinte, dar atitudinea lor spune vederea rezolvării ei este ca şi cum ai aştepta cotropirea ţării ca
ceva de genul: „cine sunteţi voi să- pe un semnal pentru a declanşa mobilizarea armatei.
mi spuneţi ce e bine şi ce e rău?” Cum ajung părinţii şi copiii să dezvolte un asemenea
Ei ajung să nu mai arate că le pare gen de criză? În primul rând, copiii între unu şi trei ani sunt
rău, datorită faptului că au pierdut trataţi ca nişte plante decorative în casă. Sunt ţinuţi curaţi,
orice urmă de respect faţă de sunt spălaţi, hrăniţi, iubiţi şi transformaţi într-o sursă de
reperele morale ale părinţilor lor. divertisment şi plăcere, în vreme ce părinţii trăiesc cu impresia
Atunci când descoperă că părinţii că exemplul dat copiilor îi va învăţa să cunoască limitele şi
lor le cer mai mult decât sunt hotarele. „...copilul lăsat de căpul lui face ruşine mamei sale”
ei (părinţii) dispuşi să ofere, se (Proverbe 29:15). Pe când copiii ajung să aibă trei ani nu doar
întâmplă ceva similar cu momentul că ajung să înveţe toate deprinderile rele, ci şi să le adopte
în care află că nu există Moş ca mod de viaţă. Părinţii lipsiţi de înţelepciune se încred în
Crăciun. „A fost o minciună! Poate strădaniile copiilor şi când văd că nu dau rezultate, recurg la
că totul e o minciună!” E timpul să intimidare. Copilul de trei ani, needucat, simte dezaprobarea
vă treziţi, părinţi! celor din jurul său, dar nu are înţelepciunea sau autocontrolul
Părinţii sunt ultimii care de a face ceva pentru a sancţiona acel comportament.
văd apărând această schimbare. El reacţionează la respingerea şi critica celor din jur prin
Ei trăiesc confortabil într-o răzvrătire. Părinţii care au eşuat în educarea copiilor la trei
rutină care a funcţionat până luni, ajung să-i considere pe aceştia condamnabili atunci
acum. Au reuşit prin intimidare când au trei ani. Copiii nu sunt încă suficient de mari să
să‑şi forţeze copiii la supunere. raţioneze asupra lecţiei administrate şi răspund cu aceeaşi
Uneori a necesitat ceva timp, monedă. Firea lor îi controlează în întregime fără nici un fel
dar scandalul făcut de părinţi se de constrângere educaţională. Când ajung pe la vârsta de
poate să-i fi ţinut sub stăpânire. patru ani ei şi-au însuşit un rol de adversar – la fel ca şi
Dar asta nu ţine o veşnicie. E părinţii. Aceştia din urmă recurg şi mai mult la ameninţări
astfel prea târziu ca educaţia să şi pedepse. Pe la vârsta de şase sau opt ani, copiii încep
mai fie eficientă fără a fi însoţită să emită judecăţi legate de deficienţele părinţilor. În acest
de exemple evlavioase. Iar copiii moment, viaţa pe care o duceţi este mai puternică decât
sunt pe departe prea maturi cuvintele dumneavoastră. Prin forţări, mustrări, constrângeri
în privinţa cunoaşterii binelui şi pedepse corporale părinţii cred că îi învaţă pe copii care
şi răului pentru a mai putea fi este binele şi răul. Cred că dau educaţie.
păcăliţi prin minciuni şi ipocrizii. O mare parte din confuzia şi eşecul la acest nivel se
În fapt, la acest nivel nou de datorează ignoranţei din partea părinţilor. Au luat prea multe
trezire morală conştiinţa copiilor este mult mai sensibilă şi ca fiind bune şi au fost mereu cu puţin în urma copiilor. Copilul
pretenţioasă decât cea a adulţilor care au învăţat deja să este cel ce conduce. Părinţii ajung să fie cei ce reacţionează,
accepte ca normal un anumit nivel de ipocrizie şi minciună. mereu la limita estompării. Sunt mereu în urma evenimentelor,
Nimic nu le scapă puştilor. Ei vă vor ţine permanent legaţi de dezaprobând şi încercând să găsească mereu nod în papură.
văpaia moralei. N-au fost ei cei care au dirijat educaţia. Este exact aceeaşi
Problema este că majoritatea fac aceste lucruri deosebire dintre dresarea unui câine pentru a nu ieşi din curte
cu întârziere. În timpul primilor ani din viaţa unui copil, când şi a aştepta până când el îşi face un obicei din aceasta pentru
exemplele sunt inutile, părinţii aşteaptă doar ca odraslele lor să ca apoi să-l baţi ca să nu o mai facă.
crească în mediul vieţii de familie. Şi apoi, când copiii cresc destul Deci, care este soluţia dacă aţi ajuns să aveţi copii
de mult încât egoismul lor să nu mai fie drăgălaş, părinţii încep să mari şi vă daţi seama acum că aţi dat totul peste cap? Aţi
încerce să-i educe pentru a-i dezvăţa de obiceiurile rele. dat greş încercând să-i educaţi cât timp au fost mici şi
Într-o familie în care nu a existat educaţie, părinţii sunt aţi eşuat şi încercând să le fiţi exemplu. Ce puteţi să mai
nervoşi şi îşi pierd uşor calmul; adesea ridică tonul şi se simt faceţi pentru a o lua de la capăt? Două lucruri. În primul rând
tot timpul frustraţi simţindu-se ca şi când copiii le-ar fi adversari trebuie să vă schimbaţi atitudinea inimii. Să realizaţi că nu copiii
şi nu parteneri. Reacţia părinţilor la propriile eşecuri privind sunt duşmanii dumneavoastră. Este vina dumneavoastră că
obţinerea unor anumite rezultate seamănă adesea cu o reacţie ei sunt ceea ce sunt. Aţi plantat o grădină şi aţi lăsat-o pradă
maidegrabă copilărească. Copilului i-a lipsit educaţia şi acum
(continuarea în pagina 14) 13
Continuare de articole
(continuarea din pagina 13)

(continuarea din pagina 3)

buruienilor, iar acum mergeţi şi încercaţi să daţi cu chimicale divin, percepţia va fi dăruită numai celor sinceri şi fără răutate (Psalmul
împotriva acestora şi distrugeţi jumătate dimtre plante. Nu daţi 119:130). Niciunul din cei răi nu va înţelege lucrările minunate ale
vina pe grădină. Pocăiţi-vă! Acceptaţi propriul eşec şi smeriţi-vă. Mângâietorului (Daniel 12:10). Chiar dacă se roagă, cântă, cei răi nu
În funcţie de vârsta copilului va fi necesar să puneţi în aplicare o pricep lucrurile Duhului Sfânt!
combinaţie de educaţie şi exemplu. Până ce copilul vă sesizează Imaginea de azi a Bisericii nu poate fi decât remediată
propriile inconsecvenţe, dumneavoastră trebuie să deveniţi o prin primirea din nou a Duhului Sfânt, care pregăteşte Biserica
persoană nouă. Amărăciunea copilului va continua în domeniile pentru revenirea Fiului Omului. Duhul Sfânt învaţă toate
în care îi cereţi să facă mai mult decât vă vede că puteţi face adevărurile biblice şi sacre (Ioan 14:26), va mărturisi jertfa de pe
dumneavoastră. Dacă el este mai mare, atunci el trebuie dus la Golgota (Ioan 15:26-27), va produce naşterea din nou, realizând
căinţă prin bunătatea şi exemplul propriei dumneavoastră inimi. În minuni şi vindecări (Fapte 2:33), va termina lucrarea mântuirii,
mod special pentru copiii de doisprezece ani sau mai mari (scădeţi ce va fi încheiată prin Duhul Sfânt (Zaharia 4:6 ). Pământul va
sau adăugaţi doi ani), aveţi de-a face cu sufletulunui adult, nu la fi plin de cunoştinţa Domnului (Habacuc 2:14). Suntem solicitaţi
nivel mintal sau social, dar totuşi un suflet de adult. Nu puteţi să să-L cerem, să-L credem, să-L primim, să ne rugăm prin Duhul,
nu ţineţi cont de spiritul acelui copil. Puteţi să mai adăugaţi câţiva să trăim prin Duhul. Model, apostolul Pavel care scrie: „Ce este de
ani în care şă-i câştigaţi supunerea prin intimidare, dar sufletul făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea;
copilului va evolua departe de al dumneavoastră, dacă nu vă voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” (1 Corinteni 14:15).
treziţi la realitate. A mulţumit Domnului şi nu s-a înfumurat (v.18). Aşa trăia viaţa de
Copilul dumneavoastră de doisprezece ani este cel mai credinţă şi tot aşa ne îndeamnă şi pe noi (Efeseni 6:18).
bun psiholog din lume. Puteţi să vă păcăliţi partenerul de rugăciune, Iată câteva carasteristici ale adevăraţilor credincioşi:
„căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit”
consilierul, biserica, dar nu veţi păcăli acel copil. Trebuie să oferiţi
(Faptele Apostolilor 4:20). „Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile
exemplu pentru tot ceea ce vreţi să devină copilul dumneavoastră.
Mele” (Ioan 14:15). Sunt pecetluiţi prin Duhul Sfânt (Evrei 8:10;
El trebuie să ajungă să vă iubească sufletul şi să dorească să fie
10:15-16). Oricine are această nădejde în Isus, se curăţeşte, după
o parte din el. Dragostea şi dreptatea dumneavoastră trebuie să
cum El este curat (Ioan 3:3). Ei trăiesc în trup, dar nu vieţuiesc
atragă admiraţia copilului. Acum este prea târziu pentru aplicarea
după carne şi biruiesc orice cuvânt rău şi orice faptă nedreaptă
impersonală a tehnicilor educaţionale. Există încă unele instrumente
prin Duhul. Orice pământ străin le este patrie şi orice patrie le este
educaţionale ce pot fi aplicate copiilor mai mari, dar acestea nu vor
străină. Domnul a spus: „Ce este născut din carne, este carne, şi
face altceva decât să întărească modul de comunicare a sufletului ce este născut din Duh, este duh” (Ioan 3:6). Credinciosul autentic
nostru, însă nu îl va înlocui. şi consecvent Domnului este împodobit şi copleşit de sfintele
Părinţi, Dumnezeu ne cheamă la o pocăinţă roade al Duhului Sfânt şi el umblă călăuzit de Duhul Sfânt.
permanentă. Copiii noştri sunt fructele noastre fundamentale. Prin darul Duhului Sfânt am primit Cuvântul scris, Biblia
Un adolescent este cel prin care sunt părinţii dezvăluiţi. (2 Petru 1:21; 2 Timotei 3:16-17). Prin Duhul S-a întrupat şi S-a
Maturitatea lor este vremea recoltei. Grâul şi neghina sunt născut Fiul lui Dumnezeu. Prin Duhul Domnului Isus a predicat
făcute vizibile. Altfel decât o înregistrare făcută în secret, copiii Evanghelia Împărăţiei. După înălţarea Domnului, lucrarea a fost
sunt singurele eşecuri care ne răspund obraznic şi care ajung preluată de către Mângâietorul, căci Pavel scria: „În adevăr,
să fie o reclamă a trecutului nostru. Copiii noştri vor fi mărturiile Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu
noastre posibile la judecata Cerului. Haideţi să ne pocăim putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din
zilnic şi să umblăm în adevăr cu o inimă curată. Dragostea dragoste pentru voi am fost aşa printre voi” (1 Tesaloniceni 1:5).
trebuie să curgă dinspre noi înspre toţi, înconjurându-i pe Făgăduinţa este promisă şi pentru noi, cei de departe!
copiii noştri aşa cum roua de dimineaţă cade peste o grădină. Este o clauză care ne aparţine, este un drept, un har promis, o
Fără dragoste, toată disciplina şi mustrările mele vor fi ca moştenire, după cum apostolul Petru scrie: „Nu întoarceţi rău
zăngănitul unei maşini de gunoi, o maşină care lasă în urmă pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi,
gunoi în loc să-l adune. căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea”
Pocăiţi-vă, nu de dragul copiilor dumneavoastră, ci (1 Petru 3:9). Dacă nu ne vom întoarce cu hotărâre şi supunere
de dragul Mântuitorului care doreşte părtăşia voastră curată. la Dumnezeu, atunci într-adevăr vom pieri. Să ne rugăm cu
Pocăiţi-vă de dragul veşniciei. Timpul e scurt. Pocăiţi-vă, pentru profundă sinceritate Tatălui ceresc: „Doamne, scapă-ne de erezii!”
că sfinţenia este ceea ce Îi place lui Dumnezeu şi noi suntem Credincioşii sinceri de astăzi sunt solicitaţi de Domnul pentru ca
făcuţi şi răscumpăraţi în vederea sfinţeniei. Sfinţenia este starea prin Duhul să încerce o reformă în biserici, sub directa călăuzire
noastră eternă, aşa că intraţi în ea cât mai mult. Dumnezeu a Mângâietorului iubit. Dacă nu vor accepta oferta părintească şi
a ajuns întâi pe cruce, dar după aceasta a ajuns întronat în iubitoare, atunci partea lor este la stânga Domnului în ziua cea
sfinţenie. Cunoaşteţi-L pe Dumnezeu dacă doriţi ca şi copiii mare! Verdictul final este de obşte cunoscut: „Depărtaţi-vă de la
dumneavoastră să-L cunoască. Iubiţi-L pe Dumnezeu dacă vreţi Mine voi toţi care lucraţi fărădelege” (Matei 7:23-27).
ca şi copiii voştri să-L iubească. Pocăiţi-vă dacă vreţi ca şi ei să „Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci
se pocăiască. Şi trăiţi aşa cum aţi vrea să trăiască şi ei. eşti robul Meu. Eu te-am făcut, tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă
uita!” (Isaia 44:21).
14 Michael Pearl Augustin Kuschausen
Continuări de articole
acestuia aveau drept rezultat manifestări ca ţipete, vorbiri
în alte limbi şi tremurături22. El a formulat o învăţătură care
sublinia necesitatea unor „botezuri” repetate, dar aceasta s‑a
stins odată cu ieşirea sa de pe scenă datorită căderii sale în
(continuarea din pagina 5) păcat. Extremismele mişcării au fost mai multe, dintre care
este vădită eliminarea medicamentelor în caz de boală, apelul
Finney a avut rezultate notabile în domeniul evanghelizării. făcându-se la vindecarea divină, care era pusă pe picior de
Activitatea sa ulterioară în adunări a fost însoţită de fenomene egalitate cu naşterea din nou.
ca: plânsete, strigăte, căderi sub putere, viziuni şi vindecări15. În Înainte de apariţia mişcării penticostale clasice,
întrunirile organizate, pe lângă mii de convertiri însoţite de plâns Alexander Dowie, autotintitulat „Ilie Restauratorul”, a
general, s-a manifestat sporadic vorbirea în limbi şi puterea de promovat atât vindecarea, cât şi „rostogolirea sfântă”, fapt
vindecare16. Chiar Moody a fost catalogat ca un predicator pre- care a afectat imaginea mişcării holiness23. John G. Lake a
penticostal deoarece, după ce a vorbit în Londra, în 1875, unui predicat despre vindecare şi a avut o lucrare de succes la
mic grup de bărbaţi, respectivii au început să vorbească în alte Zion City care a fost întemeiat de Dowie24. În Providence,
limbi şi să prorocească. În acelaşi an, Trezirea din Ţara Galilor Rhode Island, în 1874, o manifestaţie puternică a vorbirii în
a înregistrat fenomene similare17. limbi, a determinat publicul să-i numească pe adepţii lui R.B.
Este destul de dificil să accepţi că nişte baptişti, metodişti Swan, un pastor local, „oameni cu dar”25. În 1896, a avut loc
şi prezbiterieni pot să se manifeste în asemenea manieră profund cea mai remarcabilă manifestare a vorbirii în limbi, înainte
emoţională şi lipsită de ordinea specifică acestor denominaţii. Mai de 1906, în Camp Creek, din North Carolina unde peste o
mult, este curios faptul că respectivii au manifestat daruri spirituale sută de persoane au avut parte de ea.
pe care ei înşişi le considerau ca neoperante. Explicaţia poate Scanând ultimele derulări ale trezirilor care nu
consta în faptul că ei au depăşit condiţia lor confesională pentru intraseră încă în şuvoiul penticostal, dar îi săpau albia,
a-L lăsa pe Duhul Sfânt să se manifeste în toată libertatea. Nu observăm că darurile spirituale, într-adevăr, se manifestau,
dispunem de date care să incrimineze cele ce s-au întâmplat iniţial dar excesele coexistau cu acestea. Absenţa unui cadru
la Kentucky şi mai apoi în alte regiuni. Manifestarea ocazională doctrinar adecvat a condus la formularea unor învăţături
a vorbirii în limbi atestă continuitatea acestui dar şi subliniază că aberante şi a unor practici care au fost în defavoarea a
ea constituie doar un mic fascicul din întreaga gamă multicoloră ceea ce trebuia să fie o trezire eficientă. În pofida acestor
a manifestărilor din perioadele de trezire. Reţineri întemeiate extremisme, darurile autentice s-au observat în diferite
pot exista faţă de acel lătrat care anticipează oarecum sunetele locaţii, unele nefiind alterate de temeritatea unor personaje
„exotice” din următorul secol. Totuşi, nota de optimism şi de bizare precum Irwin sau Dowie.
accepţie trebuie menţinută vizavi de această trezire care apăsa
pe pedala sfinţeniei şi a apropierii de Dumnezeu. (va urma)
Daniel Grigoriciuc
1.6. Biserica Catolică Apostolică Bibliografie
Această mişcare a fost fondată de Edward Irwing 1. Eddie L. Hyatt, 2000 Years of Charismatic Christianity, Hyatt
datorită faptului că Biserica Scoţiei l-a excomunicat pe el şi International Ministries, Tusla, 1996, p. 98
2. George Fox, The Great Mystery of The Great Whore Unfolded;
pe cei care acceptau ideea de restaurare a darurilor. Deşi And Anticrist’s Kingdom, New York, AMS Press, 1975, p. 13
Irwing a dezvoltat întâi o teologie de acest gen lipsită de 3. John Greenfield, When the Spirit Came, Minneapolis:Bethany,
experienţele propriu zise, ele n-au întârziat să apară. Astfel, 1967, p.25
în 1830, o tânără din vestul Scoţiei, care era pe moarte 4. J.A. Gordon, The MInistry of Healing, Harrisburg: Christian Publ.,
datorită tuberculozei, a început să vorbească într-o altă limbă 1961, p. 67-68
5. John Grenfield, op.cit., p. 15
pe când se ruga alături de alte două tinere, iar în altă zonă
6. John Pollock, John Wesley,Lion Publishing, Oxford, 1989, p. 66-67
au avut loc vindecări evidente şi vorbiri în alte limbi18. Aceste 7. A. J. Gordon, The Ministry of Healing, Harrisburg: Christian Publ.
rapoarte l-au determinat pe Irwing să promoveze cu mai mare 1961, p. 67-68
devotament doctrina restaurării darurilor. Rezultatul a fost că 8. W. R. Davies, Spirit Baptism snd Spiritual Gifts in Early Metodism,
în biserica sa şi în multe alte locaţii s-au manifestat vorbiri Jacksonville: Cross Fire Ministries, 1974, p. 12
în limbi şi profeţii19. Irwing, înaintea penticostalilor, a făcut 9. William Davies, op.cit., p.12
10. Eddie L. Hyatt, Cursul “Christian Life School of Theology”, p. 38
asocierea între experienţa botezului cu Duhul şi darul vorbirii 11. Jonathan Edwards, op.cit., p. 154
în limbi ca evidenţă a acestuia20. Deşi se pot spune şi foarte 12. ibid., p. 140
multe chestiuni negative despre mişcarea coordonată de 13. Eddie L. Hayatt, op.cit., p. 116
Irwing, ea poate fi considerată ca având elemente de autentică 14. Winkie Pratney, op.cit., p. 132
manifestare a Duhului. Acuzat de „pierderea echilibrului mintal” 15. Asa Mahan, Botezul Duhului Sfânt, Ed. Flacăra Rusaliilor, Sebiş,
p. 66-70
şi excomunicat din propria biserică, Irwing are totuşi meritul 16. Vinson Synan, op.cit., p. 18
că a subliniat realitatea conform căreia darurile nu au încetat 17. Vinson, op.cit., p. 87
odată cu apostolii şi a influenţat oamenii vremii sale în acest 18. Eddie L. Hyatt, op.cit., p. 126
sens sau a apărat acest adevăr în faţa oponenţilor. 19. Ernest B. Gentile, Your Sons and Daughters shall prophesy,
Chosen Books, Grand Rapids, Michigan, 1999, p. 270
20. Eddie L. Hyatt, op.cit., p. 127
1.7. Mişcarea Holiness
21. Donald Dayton, Theological Roots of Pentecostalism, Grand
Mişcarea holiness a fost copilul metodismului, iar ea Rapids, MI, 1987, p. 87-113
a născut, la rândul ei, penticostalismul. Horner, un evanghelist 22. Vinson, op.cit., p. 108
canadian, a pus accent pe „manifestările fizice” ca „întinderea 23. Randy Bozarth, The Voice of Healing, World Missions Advance,
la pământ”, „extazul”, „râsul spontan”21, iar o mişcare radicală Duncanville, Texas, 2004, p. 48
24. ibid., p. 50
holiness a fost generată de Benjamin Hardin Irwin. Turneele
25. Vinson Synan, op.cit., p. 109 15
Continuare de articole
(continuarea din pagina 7)
cuiva însemna caracterul pe care îl avea cineva.
Cele şapte fericiri din Apocalipsa sunt revelate de
Domnul Isus. El le-a primit de la Dumnezeu şi le-a transmis lui Ioan
prin intermediul îngerului Său. Ele sunt în număr de şapte, cifra
desăvârşită, întâlnită de 54 de ori în Cartea Apocalipsei. Daca cele
nouă fericiri din Matei 5:3-11, descriu caracterul Domnului Isus,
cel care reprezintă fericirea în mod abstract, cele şapte fericiri din
Apocalipsa vin să ofere o continuitate a fericirii, o permanentizare
a ei prin trăirea a ceea ce înseamnă sfinţirea şi încununarea ei în
cele mai importante momente şi aspecte ale vieţii unui credincios
cum ar fi moartea, învierea şi răsplatirea veşnică.
Fericit în viaţă – „Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă
cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea
este aproape!” (Apocalipsa 1:3). Această primă binecuvântare poate
fi dobândită pe parcursul vieţii. Factorii care o produc şi o susţin
constant sunt din domeniul spiritual şi asigură fericirea acestor trei
categorii binecuvântate: cititorii, auditorii şi împlinitorii. Rezultatele
sunt în raport cu activitatea depusă şi cu urmări imediate.
Fericit în moarte – „Şi am auzit un glas din cer, care
Fericirea a fost subiectul principal al predicii de pe zicea: «Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în
munte. Primul cuvânt al Domnului Isus pe Muntele Fericirilor Domnul!» - «Da», zice Duhul; «ei se vor odihni de ostenelile lor,
a fost „ferice” sau eşti preafericit (trad. greacă) sau eşti căci faptele lor îi urmează!»” (Apocalipsa14:13). Acest verset este
binecuvântat. Fiind visul şi ţelul oricărui om, o temă care a expresia încununării sfârşitului vieţii celui credincios poziţionat în
scris istoria lumii, desigur că a sporit atenţia şi concentrarea Domnul Isus (Efeseni 1:3). Acest fapt îi asigură fericirea în unul din
ascultătorilor la predica Mântuitorului. Că de fapt de unde a momentele astrale ale omului pe pământ: moartea. Efectele sunt
căzut omul? Din fericire. Şi ce au urmărit toate sistemele de durată veşnică: odihnă de osteneala sau eforturile întreprinse
politice, toate ideologiile, orânduirile, toate filosofiile, toate ca rezultat al mântuirii realizate de Domnul Isus.
confruntările armate, aproape toate încrucişările de religii, fie Fericit la venirea Domnului – ,,Iată, Eu vin ca un hoţ.
ele politeiste sau monoteiste? Oare n-au încercat să ofere Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble
oamenilor drumul spre fericirea pe care au pierdut-o străbunii gol şi să i să vadă ruşinea!” Credinciosul trebuie să vegheze
noştri prin neascultare? Cu ce preţ? Cu ce rezultate? pentru a nu fi lipsit de haina mântuirii, a bunătăţii, a îndurării, a
Domnul Isus arată cu acest cuvânt: ferice, în primul rând smereniei, a blândeţii, a îndelungii răbdări, a păcii, a adevărului,
sărăcia spirituală, sărăcia sufletească care certifică nevoia de a dragostei (Coloseni 3:12-16) sau pentru a nu îmbraca haina
salvare, siguranţă, împlinire pe care o dă numai Dumnezeu. Astfel răzbunării, lăcomiei, urii, duşmăniei etc. Toţi veghetorii şi păzitorii
Domnul Isus este primul care pune indicatorul spre adevărata vor umbla îmbrăcaţi în alb (Apoc.19:8). „Ferice de cei ce îşi spală
fericire, care este în zona spirituală. El, fiind întruchiparea hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate”
adevăratei fericiri, ne-a revelat taina Sa, ne-a dezvăluit secretul (Apocalipsa 22:14). Dacă prima categorie de vegheatori viza ţinuta
adevăratei fericiri. În fiecare din cele nouă declamaţii ale cuvântului spirituală în zona alegerii, îmbrăcării şi dezbrăcării hainelor, de
„fericire”, de fapt el dezvăluie adevăratul său caracter, singurul data aceasta textul amintit încurajează veghetorul în ce priveşte
model care ne duce la fericirea adevărată. curaţenia hainelor. Agentul care produce spălarea hainelor
– „Ferice de cei săraci în duh căci a lor este Împărăţia spirituale este sângele Domnului Isus (Apocalipsa 7:14). „Şi iată
cerurilor...” – „Duhul Domnului,... m-a uns să vestesc săracilor ,Eu vin curând! Ferice de cel cel ce pazeşte cuvintele prorociei din
Evanghelia” (Luca 4:18). cartea aceasta (Apocalipsa 22:7). Respectarea, trăirea şi mai ales
– „Ferice de cei care plâng...” – Domnul a plâns la mormântul împlinirea Cuvintelor Domnului Isus, rostite în cartea Sa profetică îi va
lui Lazăr – „El este acela care în zilele vieţii Sale pământeşti aducând ferici pentru eternitate pe toţi împlinitorii ei la venirea Domnului Isus.
rugăciuni şi cereri...cu strigăte mari şi cu lacrimi” (Evrei 5:7). Fericit la prima înviere – „Fericiţi şi sfinţi sunt cei
– „Ferice de cei blânzi..” – „Eu sunt blând şi smerit cu care au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte
inima” (Mat.11:29). n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui
– „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire....” Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.” (Apocalipsa
– dorinţa de a fi pus într-o relaţie corectă cu Dumnezeu – „Tu ai 20:6). Păstrarea mărturiei Domnului Isus, a Cuvântului lui
iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea” (Evrei 1:9). Dumnezeu, a declanşat şi va declanşa ostilitate din partea
– „Ferice de cei milostivi.... ” – „Dumnezeul Tău este vrăjmaşului care a recurs şi va recurge la martiraj. De-a
un Dumnezeu..milostiv” (Exod 34:7) – „când a văzut gloatele i dreptul fericiţi vor fi biruitorii marelui necaz.
s-a făcut milă de ele” (Matei 9:36). Fericit în răsplătire veşnică – „Să ne bucurăm, să
– „Ferice de cei cu inima curată...” – „El n-a făcut ne veselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia
păcat, în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22). lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in curat subţire,
– „Ferice de cei împăciuitori....” – „....avem pace cu strălucitor şi curat. Apoi mi-a zis: «Scrie: Ferice de cei chemaţi la
Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos (Romani.5:1) ospăţul nunţii Mielului!” apoi mi-a zis:”Acestea sunt adevăratele
– „...Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a cuvinte ale lui Dumnezeu!»” (Apocalipsa 19:7-9). Toţi cei invitaţi
încredinţat slujba împăcării” (2Cor.5:18). la Nunta Mielului, la ospăţul Său regesc, cei chemaţi care au
– „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii....” fost cunoscuţi şi aleşi mai dinainte de Dumnezeu (Rom.8:29),
– „...Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă să călcaţi pe se vor bucura de ceea ce a pregătit Domnul Isus (Ioan 14:2-3),
urmele Lui” (1 Petru 2:21). fiindcă o dată cu venirea Sa, El va aduce şi răsplătirile, că să
Aşadar, a fi fericit înseamnă a avea caracterul Domnului dea fiecăruia după fapta lui (Apoc.22:12).
Isus şi al Tatălui (Exod 34:7,8), căci, în mediul evreiesc, numele
16 Simion Buzduga
Înţelepciune pentru înţelepţi

Un loc al siguranţei
„Numele Domnului este un turn tare;
cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost”
(Proverbe 18:10)

Pentru cei din antichitate, o cetate cu un turn de scăpare era cea
mai puternică posibilitate de apărare. Echivalentul din vremea noastră
este un buncăr antiatomic. Însă atunci şi acum, cea mai veche dar şi
cea mai modernă, cea mai puternică şi singura total sigură locaţie de
apărare este Numele Domnului. În acelaşi timp este şi cea mai plăcută,
căci ocrotirea Domnului nu este determinată de provizii limitate sau alte
griji, căci te poţi bucura în Domnul, aşa cum cânta profetul (Habacuc
3:17,18). Şi totuşi turnul ce poartă inscripţia Numelui Domnului deşi este
aproape, căci „Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă...cu toată inima”
(Psalmul 145:18), „...un loc de scăpare în ziua necazului...” (Naum1:7)
pentru mulţi este nevăzut şi neştiut.
Evident că nu este vorba de vreo construcţie, fie ea
considerată oricât de sacră, căci şi Templul de la Ierusalim a fost
dărâmat şi cei asediaţi în el în anul 70 e.n. au fost ucişi. Turnul
„Numele Domnului” nu este o denumire seacă, ci arată pe scurt
atributele divine. Numele Domnului este: Dumnezeul cel Atotputernic
(Geneza 17); Dumnezeul cel veşnic (Gen. 21); Domnul care va purta
de grijă (Gen.22), Domnul care vindecă (Exod 15); Dumnezeul oştirilor
(Psalmul 84)... . Turnul, fortăreaţa divină este aşadar scăparea,
rezolvarea pentru toate problemele ce produc teamă sau creează
necazuri şi chiar moarte.
El este plin de uşi de acces pentru a oferi în orice situaţie
izbăvirea. Atenţie însă, accesul în acest „turn tare” este permis numai
celui cu certificatul de neprihănire vizat la zi. Altfel, pe uşa unde îţi vei
da seama că dacă intri ai găsi rezolvare pentru problemele tale, nu eşti
lăsat să intri. De aceea cine vrea sa se „aboneze” la oferta Psalmului 91
(pentru lămuriri trebuie lecturat) trebuie să se prezinte mai întâi la poarta
„Domnul neprihanirea noastră” (Ier. 23:6) unde urmând instrucţiunile
din Psalmul 15 şi 24 va primi „ binecuvântarea Domnului, starea dupa
voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii Lui” (Psalmul 24:5).
După ce ai găsit cetatea de scăpare şi ai fost acceptat
în ea poţi să fii fără nici o teamă oricine te-ar urmări, oricum ai fi
împresurat, orice probleme ai avea. Să ne gândim la adăpostul
(ocrotirea) Domnului, de care mulţi au avut parte. Să ne amintim de
David, care a fost înconjurat de două ori de Saul, dar şi de psalmi
pe care i-a compus înălţând Numele Domnului care l-a ocrotit. Să
nu uităm de minunea din Dotan, când sirienii au înconjurat pe Elisei
şi să nu avem teama slujitorului său, căci fie că-i vedem , fie ca nu,
îngerii Domnului sunt la datorie. Să citim de asemenea pentru a
ne solidifica încrederea în Domnul, evenimentele prin care a trecut
apostolul Pavel.
Lângă toate acestea, să adăugăm experienţe contemporane
şi să ne rugăm pentru vremurile apocaliptice ce urmează, când
Numele Domnului va fi unica ocrotire în tot universul. Grija noastră
trebuie să fie păstrarea neprihănirii, rămânerea în voia Domnului,
iar partea Domnului va fi ocrotirea noastră desăvârşită şi păstrarea
pentru Împărăţia veşnică.
Pe această temă, meditaţi, în final la cele spuse, scrise şi
trăite de David : „Dar eu voi cânta puterea Ta; disdedimineaţă, voi
lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un
loc de adăpost în ziua necazului meu. O, Tăria mea ! pe Tine Te voi
lăuda, căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel prea bun, este turnul
meu de scăpare” (Psalmul 59:16-17).
Iosif Anca
17
Istorie

• După ce şi-a atins apogeul sub Inocenţiu al Mai ales în Evul Mediu, dar cu începuturi în chiar
III-lea (1160-1216), papalitatea îşi începe declinul sub primele secole ale erei creştine, oamenii au început să se
Bonifaciu al VIII-lea (c. 1234-1303). retragă în munţi sau să se izoleze în locuri pustii pentru a
• 1302 – Bula (edictul) „Unam sanctum” conţine cea ieşi din societate şi a lupta din răsputeri cu răul dinlăuntrul
mai absolută pretenţie de supremaţie papală. lor. Ei practicau celibatul, postul îndelungat, rugăciunea
• 1309-1377 – „Captivitatea babiloniană” a dusă până la extaz („isihia”) şi chiar „autoflagelarea”,
papalităţii. Scaunul papal este mutat cu forţa la Avignon, chinuirea şi chiar mutilarea trupului prin poziţii incomode
în Franţa, fiind plasat sub un strict control al regelui Franţei (într-un picior, căţăraţi pe un stâlp) şi chiar prin bătăi cu
(în duelul ”celor două săbii”, sabia politică are ascendent biciul sau funia udă.
asupra sabiei eclesiastice). La Roma, concomitent, alţi Când numărul călugărilor s-a înmulţit, au fost
episcopi se autoproclamă „papă”, încercând să salveze înfiinţate ordine monastice cu un sistem foarte strict de
„continuitatea apostolică”. jurăminte şi de disciplină. Două dintre aceste ordine
• 1378-1417 – „Marea Schismă”, doi şi chiar trei papi monastice au devenit cu timpul foarte influente în Biserica
pretind concomitent că au drept să stea pe scaunul papal. Romano Catolică; „Franciscanii” un ordin fondat de Francis
• „Moartea neagră” sau ,,plaga bubonică” din Assisi (1216) şi „Dominicanii”, fondat de Dominic
face ravagii în toată Europa. 25 de milioane de morţi, (1216). Ordinul dominicanilor a fost esenţial în activitatea
aproximativ un sfert din totalul populaţiei. inchiziţiei. Supuşi direct papei, ei au dezlănţuit un climat
• În multe regiuni înfloreşte „misticismul”, mai ales în de teroare eclesiastică. Făcând un joc de cuvinte, lumea
Germania şi în „ţările de jos”. Meister Eckhardt scrie că natura lui de atunci i-a numit „Domini Canes”, (Câinii lui Dumnezeu),
Dumnezeu este imposibil de înţeles în lipsa unei „cunoaşteri lăuntrice” paznicii însărcinaţi cu supravegherea „turmei catolice”.
pe care însuşi Dumnezeu o declanşează în fiecare suflet. Unele dintre ordinile monahice au apărut ca
• Caterina de Siena pretinde că a avut o viziune protest faţă de decăderea totală care exista în lumea
în care a fost căsătorită mistic cu Isus Christos. Îşi petrece „creştină” şi ca o încercare de a ieşi din sistemul eclesiastic
apoi toată viaţa în slujirea altora, mai ales încercând să corupt. „Jurământul sărăciei” trebuie văzut ca un protest
pună un capăt „marii schisme” din papalitate. faţă de „materialismul” vinovat ce îmbogăţise Biserica din
• Căutând „iertarea de păcate”, grupuri de punct de vedere financiar, dar care o sărăcise aproape
„autoflagelatori” se schingiuiesc pe rupte după noua total în ceea ce priveşte spiritualitatea.
modă născută dintr-o interpretare eronată a textului: De ce se făceau aceşti „protestatari” călugări şi
„Mă port aspru cu trupul meu!” Astfel de pedepse erau nu „preoţi”? Pentru că preoţii nu mai reprezentau pilde de
prescrise de biserica catolică ca „acte de penitenţă”. virtute duhovnicească. Identificaţi în textul Apocalipsei
• 1305-1314 – Dante Alighieri scrie „Divina sub numele de „Nicolaiţi”, membrii castei eclesiastice
Comedie” parodiind înălţările şi prăbuşirile creştinismului se grăbiseră să alcătuiască o structură în care ierarhia
în secolele XIII şi XIV. preoţească stăpânea peste masa amorfă a „laicilor”.
• Din cauza opoziţiei faţă de abuzurile şi decadenţa O astfel de organizare n-a produs niciodată un climat
Bisericii, John Wycliffe este dat afară de la Oxford, traduce puternic de „spiritualitate”.
Biblia în limba engleză şi formează predicatori „laici” pentru Oricare slujitor al bisericii care pierde contactul
predicarea Evangheliei. nemijlocit cu oamenii încetează de a mai fi un instrument
• 1398 – John Hus îşi începe prelegerile de eficient în mâna lui Dumnezeu.
teologie la Universitatea din Praga. El preia şi răspândeşte
ideile lui Wycliffe, propovăduind o întoarcere la „tradiţia
apostolică a Scripturii”, în detrimentul tradiţiei bisericeşti.

ANUL 1400. La 46 de generaţii după Christos, lumea
Extras din
este încreştinată în proporţie de 24% (75% fiind albi).
„Identitate creştină în istorie”
27% din populaţia lumii este evanghelizată. Biblia Daniel Brânzei
18 este tradusă în 30 de limbi.
ultima, l-am înfruntat pe unchiul, dar el nu s-a lăsat intimidat
de ameninţările unei fete de 15 ani. Răspunsul lui referitor la
vânătăi era întotdeauna că bunica se împiedica şi se lovea... şi
unii credeau, sau poate doar voiau să creadă.
Într-o duminică dimineaţa, a sunat telefonul. Era
unchiul. Bunica murise. Am plâns mult. Încă mai plâng şi regret
atâtea. Aş vrea să aduc timpul înapoi şi să o ajut cumva, să
mă lupt pentru a o interna într-un spital, căci situaţia noastră
Întorc paginile vieţii mele în urmă cu materială nu ne permitea să o luăm la noi. Aş vrea să-mi cer
aproximativ 10 ani. O zăresc pe bunica plină de iertare că am abuzat de dragostea şi bunătatea ei, că i-am furat
viaţă şi harnică precum o furnică. Ea a fost a doua bani pentru a-mi cumpăra ou Kinder şi album pentru poze. Aş
persoană a cărei iubire am simţit-o şi pe care, din vrea să-i spun că o iubesc şi să îi dovedesc prin fapte dragostea
păcate, eu şi alţi membri din familie, nu am ştiut să mea, dar totul este prea târziu.
o preţuim. A avut doar doi fii, pe tati şi pe unchiul, În religia pe care o aveam, am fost învăţată că, dacă
dar a primit multe lovituri în suflet de la bunicul, de la mă rog pentru cei morţi, acolo unde se află ei, se aprinde o
fiii ei şi chiar de la mine! De mică, a avut o copilărie lumină în întuneric. Aşa că adesea făceam rugăciuni pentru
foarte grea. Nu a putut merge prea mult la şcoală bunica şi aprindeam lumânări, şi pe moment eram fericită că pot
pentru că a trebuit să lucreze, căci avea mai mulţi să fac ceva pentru ea. După aproximativ doi ani de la moartea
fraţi, iar sarcinile cădeau adesea pe umerii ei. ei, m-am întors la Dumnezeu. Atunci când am aflat că este în
Eu şi cu fratele meu mergeam mult pe la zadar şi că acele rugăciuni sunt urâte înaintea Domnului, am
bunica şi acolo locuia unchiul, care nu era căsătorit. încetat să le mai fac. Însă, îmi amintesc, că am plâns pentru că
Întotdeauna unchiul a fost o cruce grea pentru nu mai avea rost să mă rog pentru bunica. Nu se mai putea da
bunica. Aproape în fiecare zi venea beat acasă şi timpul înapoi şi să îndrept ceea ce trebuia îndreptat de mult.
de regulă începea un scandal mare, încât se auzea În 2002, după doi ani de la moartea bunicii, a murit şi
pe toată scara blocului. Atunci nimic nu era bine! bunicul. Anul trecut a murit şi unchiul. El a ajuns tot mai rău. A
Bunica îl aştepta cu mâncarea caldă pe la ora început să vândă lucruri din casă pentru a-şi cumpăra băutură.
15.30, când venea de la serviciu. Nu ştiu ce era în A jucat la jocuri electronice până a ajuns să aibă mari datorii.
inima ei când se uita pe geam şi îl vedea venind, Apoi a vândut apartamentul şi a locuit într-o garsonieră. Acolo,
clătinându-se pe cale. în noul cartier, s-a împrietenit cu oameni de nimic de la care a
Anii au trecut, iar vârsta şi necazurile luat o boală de piele şi care i-au băut toţi banii. L-au silit chiar la
vieţii şi-au pus amprenta pe sănătatea bunicii. lucruri bestiale şi l-au bătut. S-a afundat tot mai mult în păcat.
Medicamentele prescrise de doctor, care aveau Încă o dată, inima celui care putea fi sensibilizată şi care era în
menirea să îmbunătăţească memoria ei, şi-au făcut drept să ia măsuri, a rămas la fel de rece, ca în urmă cu câţiva
doar în parte efectul. Situaţia ei s-a agravat, încât ani. În cele din urmă a murit nemântuit....
în foarte scurtă vreme şi-a pierdut memoria. Nu Încep să mă obişnuiesc cu ideea că inima aceluia
mai ştia cine suntem şi vorbea adesea lucruri din care ar fi dator să mă iubească rămâne rece şi în relaţia cu
copilărie, fiind ruptă de realitate. mine. Am înţeles că omul acesta este „fericit” atâta timp cât
Unchiul continua să bea şi i-a făcut viaţa stau departe....
amară până la sfârşit. Când ne întâlneam cu copiii În spatele acestor comportamente ştiu că este un
şi ne jucam în curte, se auzea cum unchiul o bătea vrăjmaş care a fost biruit pe lemnul din Golgot, şi el a reuşit
pe bunica, căci se auzeau strigătele ei în disperare. pe rând să-i înşele pe cei menţionaţi în această mărturisire.
Copiilor le era milă şi o compătimeau, însă inima Acum, gândind ca un copil al lui Dumnezeu, îmi dau seama că
aceluia care trebuia să fie sensibilizată şi care cei trei au murit fără Dumnezeu. Aceasta este soarta celor ce
avea putere să facă ceva a rămas rece şi imună suferă fie sub oprimarea altora, fie direct a diavolului şi, orbiţi
până la capăt ... Am auzit-o şi eu de multe ori cum de o tradiţie fără valoare, nu-l cunosc pe Dumnezeu. Îl slăvesc
striga după ajutor. Şi, fiindcă odată strigătele erau pe Dumnezeu că a privit cu milă spre mine şi m-a ales, că mi-a
prea îndurerate, mi-am luat inima în dinţi şi deşi dat mântuirea. Aştept să-şi reverse bunătatea şi peste cei dragi
tremuram toată de teamă, pentru prima dată, şi care mi-au mai rămas...
A.M.

Întrebări
1. Care sunt dimensiunile biblice ale evanghelizării? În ce mod adunarea locală prin conducerea ei
şi apoi fiecare membru trebuie să se implice în vestirea Evangheliei?
2. Ce şi cine, în primul rând, poate să facă ceva pentru o mişcare de trezire spirituală în rândul
creştinilor din România? Ce se aşteptă de la viitor în această privinţă?
3. Care sunt coordonatele (limitele) pentru implicarea în domeniul politic a credincioşilor? Rugăciune,
colaborare în mediatizare oficială (campanie electorală) sau neoficială (discuţii şi polemici „populare”),
participare la vot, înscrieri în partide politice şi candidaturi?
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat
pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El
să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” – Ioan 3:16
Fiindcă atât de mult – superlativ de intensitate.
A iubit Dumnezeu – iubirea la superlativ.
Lumea – decadenţa la superlativ.
Că a dat – cea mai mare ofertă.
Pe singurul Său Fiu – cel mai mare dar.
Pentru ca oricine – cea mai mare oportunitate.
Crede – cea mai mare simplitate.
În El – cea mai mare atracţie.
Să nu piară – cea mai mare promisiune.
Ci – cea mai mare diferenţă.
Să aibă – cea mai mare certitudine.
Viaţa veşnică – cea mai mare posesiune.

Dragostea
Conştiinţa datoriei fără dragoste te face morocănos.
Răspunderea fără dragoste te face brutal.
Dreptatea fără dragoste te face dur.
Priceperea fără dragoste te face ipocrit.
Cunoaşterea fără dragoste te face încăpăţânat.
Stăpânirea fără dragoste te face avar.
Credinţa fără dragoste te face fanatic.
O viaţă fără dragoste nu are sens.

Cine este fericit?
Acela pentru care viaţa cinstită, gândirea dreaptă şi lucrul greu constituie
adevărata bogăţie.
Acela care ştie să preţuiască din inimă frumuseţea din natură.
Acela care are avere mare în lăuntrul său, în personalitatea lui bogată,
în caracteru-i fin.
Acela care strânge tot ce e mai bun în lumea în care trăieşte şi dă altora
tot ce are el mai bun.