You are on page 1of 2

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă

(basm cult)

1.Definiţia basmului: specie a genului epic, în proză sau în versuri, popular sau cult, în care planul real se
împleteşte cu cel fabulos, iar acţiunea stă sub semnul supranaturalului, fiind concretizată cu ajutorul unor
personaje polarizate etic şi purtătoare ale unor valori morale.
În studiul Estetica basmului, G. Călinescu defineşte basmul ca fiind un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind
mitologie, etică, ştiinţă, observaţie morală […] oglindire a vieţii în moduri fabuloase.

2.Tema generală a basmelor este lupta dintre bine şi rău, finalizată cu triumful binelui; tema secundară este
iniţierea, maturizarea, formarea eroului (caracterul de bildungsroman al basmului). Criticul Pompiliu
Constantinescu vede în Povestea lui Harap-Alb însăşi sinteza basmului românesc: toată filosofia noastră
populară, între fatalitatea răului şi ideala căutare a binelui se lămureşte în încercările grele ale fiului de împărat.

3.Titlul anticipează planul fabulosului (povestea) şi rolul principal al personajului eponim. Numele eroului
evidenţiază statutul său neobişnuit de rob de origine nobilă, supus iniţierii. Oximoronul generat de simbolurile
cromatice sugerează evoluţia spirituală de la ipostaza de neiniţiat la aceea de prinţ adevărat, de la statutul de slugă
la acela de stăpân, traiectorie care implică experienţe diverse ( bine şi rău, adevăr şi minciună, viaţă şi moarte).
Folosind acest antroponim, Creangă individualizează un tip uman, detaşându-se de basmul popular, în care eroul
are un nume generic (Făt-Frumos) şi este convenţional construit.

3.Particularităţi structurale ale basmului, care evidenţiază construcţia stereotipă a acestei specii:
a) formulele specifice: iniţiale (pregătesc cititorul să intre în convenţia comunicării literare, proiectează eposul în
timp fabulos; vezi formula şi interpretează sensurile sale); mediane (asigură cursivitatea narativă şi întreţin
suspansul, fiind şi un mod de control al relaţiei narator-naratar/cititor; în Povestea lui Harap-Alb, formula
Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste înainte mult mai este apare de 6 ori, împărţind basmul în 7 părţi,
înlănţuite logic şi bine echilibrate. Criticul Jean Boutiere consideră că prin această grijă pt. compoziţie, Creangă
se desparte de povestitorul popular, acesta fiind un element cult al basmului său); finale (anulează convenţia
ficţională, scot cititorul din lumea ficţiunii şi îl readuc în lumea reală. În basmul lui Creangă, formula de încheiere
este particularizată prin nota de umor şi prin coborârea în real: iar pe la noi, cine are bani mănâncă şi bea, iar
cine nu, se uită şi rabdă ).
b) tiparul narativ: identificat de cercetătorul Vladimir Propp, se referă la organizarea conţinutului în 4 secvenţe
inegale ca lungime, dar la fel de importante: echilibrul iniţial, tulburarea echilibrului, acţiunea reparatorie,
restabilirea echilibrului şi răsplata eroului.
c) triplicarea, considerată de Vladimir Propp o trăsătură specifică basmului, reprezintă construirea basmului pe
principiul cifrei “3”; astfel, unele acţiuni se repetă de 3 ori, iar unele personaje sau detalii sunt în număr de 3 (ex.:
probele la care este supus Harap-Alb, 3 fraţi, 3 fete, 3 smicele de măr dulce etc.).
d) motivele narative tipice evidenţiază anumite situaţii întâlnite în aproape orice basm: împăratul fără urmaş
(împăratul Verde); superioritatea mezinului (pielea de urs, podul, Sf. Duminică); călătoria (pădurea, fântâna);
supunerea prin vicleşug (Spânul); probele depăşite (sălăţile din Grădina Ursului, pielea cerbului fermecat, bătută
cu pietre preţioase); peţitul (împăratul Roş şi fata acestuia); animalele recunoscătoare (furnicile şi albinele);
tovarăşii devotaţi (Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă); demascarea şi pedeapsa; apa vie şi
apa moartă; nunta împărătească.

4. Relaţiile spaţiale şi temporale au, în basm, natura lor specifică. Spaţiul este neprecizat geografic, se
caracterizează prin existenţa a 2 tărâmuri aflate la mare distanţă unul de celălalt, se identifică prin peisaje
fabuloase, precum pădurea, grădina ursului, pădurea cerbului, insula Sf. Duminici. Timpul acţiunii este situat
într-un trecut nedeterminat (mitic, fabulos, al originilor: illo tempore).

5. Personajele:
- clasificarea personajelor basmice, în funcţie de acţiunile lor tipice (Vladimir Propp identifică 7 tipuri de
personaje în basm: eroul, falsul erou, răufăcătorul, trimiţătorul, donatorul, ajutorul (adjuvantul; calul = ajutorul
universal), fata de împărat (personajul căutat) şi tatăl acesteia.
- alte criterii de clasificare (obligatoriu după semnificaţia etică a faptelor săvârşite: pozitive şi negative, după
raportul lor cu realitatea: reale şi fabuloase şi după natura lor: umane şi animaliere). În legătură cu personajele din
basme, G. Călinescu afirmă: eroii nu sunt numai oameni, ci şi anumite fiinţe himerice, animale... Fiinţele

exclamaţii. .umorul constă în capacitatea autorului de a crea buna dispoziţie. fabuloase ale unor impulsuri fiziologice – foamea. aşa cum se întâmplă şi cu Harap-Alb. are rolul de mistagog.. se adresează direct cititorului. . nu săvârşeşte nicio faptă eroică de unul singur. diminutive utilizate cu sens augmentativ (buzişoare – în descrierea lui Gerilă. acesta nu are calităţi supranaturale. narează la pers. 9. Duminică şi Spânul (scurtă prezentare. relaţia lor cu Harap-Alb. dorinţa de a domina spaţiul şi timpul = Păsări-Lăţi-Lungilă.Sf. ironia calmă (Doar unu-i împăratul Roş. băuturică – în descrierea lui Setilă). la cal (Calul este inteligenţa călăuzitoare a voinicului. Deşi rămân personaje arhetipale construite pe o dominantă etică. joviale sau ironice. ţapul cel roş). mimică. precum şi relaţia cu celelalte personaje – obligatoriu: calul.caracterul atipic al lui Harap-Alb ca erou de basm. precum: cuvinte şi expresii populare. ci topeşte povestirea în dialog… . Spânul). Creangă nu dă naraţiunii sale simpla formă a expunerii epice. nu este un personaj generic. rotunde.. nici carne moale. proverbe şi zicători). Elementele culte ale basmului Povestea lui Harap-Alb sunt mărci ale originalităţii. nume şi porecle ( Buzilă. Capra sare masa şi iada sare casa). a III-a. considerându-se responsabil numai cu discursul: Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea. omniscient / uniscient.prezentarea personajelor fabuloase din Povestea lui Harap-Alb. sunt personaje dinamice. interogaţii. După Făt – Frumos.. cele din basmul cult sunt individualizate prin comportament. vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nemaipomenită şi milostivirea lui cea neauzită). grave. personajele năzdrăvane se comportă ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte – G. Uneori se detaşează de diegeză (acţiune). zeflemisirea uşoară (Tare-mi eşti drag!. prin care autorul inovează specia populară a basmului: . limbaj. calul traduce ideea de iuţeală. ci este individualizat prin nume. Fără cal. oralitatea stilului (reprezentarea. Călinescu) . Duminică – de natură solară. Sf. . mai ales. prin comentarii etice ori psihologice. setea. n-a vem de a face cu un basm. care nu face nimic fără sfatul lui. atenţie. prin asocierea a două modele: antieroul şi eroul canonic al basmelor. gestică. interjecţii.: comportamentul cerbului când vine să bea apă).dramatizarea acţiunii prin dialog (Spre deosebire de povestitorul popular. Călinescu). acela de trata în mod realist fabulosul. Alteori. neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă.grija pentru compoziţie (basmul are 7 părţi delimitate de reluarea de 6 ori a formulei mediane menţionate anterior). prin originala alăturare a miraculosului cu cea mai specifică realitate . naratorul se proiectează în text ca instanţă morală care exprimă înţelepciunea veche a comunităţii. calul năzdrăvan este un protagonist adesea mai important decât zmeul. Sf. rămâne de-a lungul întregii acţiuni în limitele umanului.umanizarea şi localizarea fantasticului (lumea fabuloasă seamănă cu universul rural din proza realistă. În fragmentele de tranziţie dintre două secvenţe este mult mai implicat. motivele narative tipice. Elemente populare: tema. Harap-Alb şi Spânul amintesc de cuplul mitologic Hercule şi Euristeu. caracterizări pitoreşti (Gerilă. ele comunică cu omul.faţă de personajele din basmul popular. are următoarele surse: scenele hazlii (cearta celor 5 uriaşi în camera de aramă).a mersului) şi la cei 5 uriaşi / năzdrăvani / monştri simpatici (descrişi prin raportare la fiinţa umană. (G.erudiţia paremiologică (textul este bogat în proverbe şi zicători: Cine poate oase roade. dar nu încapi de urechi). îşi spune părerea despre cele întâmplate sau se declară necreditabil. Ochilă). specifice viziunii şi stilului lui Creangă. 7. termeni regionali. psihologie etc.Te-aş băga în sân. . . frigul – sau cognitive. Naratorul basmului Povestea lui Harap-Alb este extradiegetic. are calităţi şi defecte. . sunt reprezentări hiperbolice. fuziunea dintre real şi fabulos.. . dar nu sunt oameni. urmărind evoluţia sa de-a lungul călătoriei de iniţiere. . 6. personajele. atitudine..utilizarea tehnicii detaliului semnificativ (de ex. Concluzii Basmul Povestea lui Harap-Alb ilustrează specificul acestei specii în opera lui Creangă. deşi fusese creditabil. au complexitate.dorinţa de cunoaştere = Ochilă. parcurgând aventura iniţierii. cine nu.personajul Harap-Alb este o creaţie originală. . învestit cu toate calităţile fizice şi morale (vezi caracterizarea personajului.. Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici. a elementelor specifice limbii vorbite. tirania Spânului îl trimite pe erou la isprăvi care îl restructurează şi pe el.Tudor Vianu). Uneori. ca Făt-Frumos din basmele populare.. orice faptă eroică este imposibilă. Duminică. expresii mucalite (Să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri). se vor enumera sursele oralităţii. . 8. în opera cultă. şi lumea – Vasile Lovinescu). ipostaza de slugă a lui Harap-Alb este eminamente catartică şi răscumpărătoare. rolul de iniţiatori. fragmente rimate şi ritmate.