Ingmar Bergman “Unul dintre marii artişti ai primului secol de cinema, autor al unui univers filmic foarte personal

a cărui coerenţă este dată în primul rînd de transpunerea pe ecran a contorsionatului şi tenebrosului său eu interior, dar şi de folosirea aceluiaşi repertoriu de chipuri actoriceşti (Liv Ullmann, Bibi Andersson, Max von Sydow, Hariet Andersson, Erland Josephson, Gunnar Björnstrand). Pentru el cinematograful reprezintă o confesiune şi un mijloc de a se elibera de propriile temeri şi obsesii. Teme recurente: moartea, singurătatea, suferinţa, cruzimea, vinovăţia, credinţa. Ideea principală a operei sale: lumea este un infern în care omul trăieşte, chinuit de singurătate, bîntuit de frică şi obsedat de sex, golul unei existenţe lipsită de Dumnezeu. Eroii săi sînt slabi şi neputincioşi, ca nişte marionete ale unui teatru de păpuşi de dimensiuni universale. Astfel, întreaga sa operă se constituie într-un teritoriu spiritual în care îşi dau mîna Kafka şi Kierkegaard, Brueghel şi Ensor. Multe dintre filmele sale complicate, pesimiste şi greu accesibile sînt sortite unui public de cinematecă, specialiştilor şi festivalurilor internaţionale.” (Dicţionar de cinema, 1997) “Cel care a fost numit Goethe al cinematografului, celebrul regizor Ingmar Bergman este, într-un fel, un răsfăţat al Oscarului: trei dintre filmele sale au fost distinse la categorie ‘cel mai bun film străin’ (‘Izvorul fecioarei’ în 1960, ’Prin oglindă’ în 1961, ‘Fanny şi Alexander’ în 1983), iar el, regizorul, a primit în 1970 un premiu special pentru întreaga activitate. […] Într-o carieră desfăşurată pe o perioadă de o jumătate de secol, Bergman a realizat aproximativ 50 de filme în care a creat un univers specific, o lume uşor recognoscibilă ca fiind bergmaniană. Indiferent dacă este vorba despre regatul imaginar din ‘A şaptea pecete’ sau de mediul domestic şi banal din ‘Scene dintr-o căsnicie’, această lume – observa criticul Michito Kakutani – ‘este locul în care credinţa e simplă, comunicarea evazivă şi autocunoaşterea – iluzorie în cel mai bun caz. Dumnezeu e mut (ca în ‘Comunianţii’) sau răuvoitor (ca în ‘Tăcerea’), iar personajele sînt conduse de către demonii şi fantomele capricioase ale subconştientului’. Suedezul este inegalabil în schiţarea geografiei psihicului individual dominat de ambiţii secrete, de susceptibilitatea sa la amintire şi dorinţă. Faptul că cineastul s-a concentrat în întreaga lui activitate de creaţie cu prioritate asupra problemelor existenţiale şi nu asupra celor sociale sau politice e socotit de criticul mai sus citat o urmare firească a apartenenţei sale la o ţară neutră în două războaie mondiale, în general lipsită de crime şi alte plăgi sociale. […] În semn de omagiu adus unui mare creator şi unei opere de o uimitoare unitate şi profunzime, Televiziunea britanică i-a dedicat două filme: ‘Ingmar Bergman – The Director’ – în care secvenţe din filmele sale alternează cu declaraţii ale celor mai apropiaţi colaboratori – şi ‘The Magic Lantern’, în care actorul său preferat, Max von Sydow, citeşte din cartea autobiografică ‘lanterna magică’ (apărută şi în limba română la Editura Meridiane, în 1994). Iar Gunnar Bergdahl i-a dedicat documentarul ‘Vocea lui Bergman’, prezentat la Veneţia ’97. În 1991, Bergman a fost ales preşedinte al Societăţii Cinematografice Europene, care acordă premii anuale celor mai bune filme de pe continent cu scopul de a contracara Oscarul american.” (Stelele Oscarului, vol. 2, 2002) “În 1997, cînd Cannes-ul sărbătorea cea de a 50-a ediţie, 27 dintre cineaştii lumii, deţinători ai trofeului suprem, rugaţi să numească pe cel căruia i s-ar cuveni La Palme des Palmes d'Or, şi-au îndreptat gîndul către Ingmar Bergman. Era un omagiu, dar şi repararea uneia dintre nu puţinele, deconcertante erori, ale unui mare festival. Unul dintre artiştii fundamentali ai secolului XX, cel în ale cărui filme bîntuie duhul lui Kierkegaard, Kafka, Camus, primea, în 1956, cînd se afla în competiţie cu Visul unei nopţi de vară, un ‘Premiu pentru umor poetic’, spre disperarea celor de la Cahiers du Cinema, care îşi vedeau idolul umilit cu o răsplată minoră. Peste un an, juriul condus de André Maurois îi va acorda Premiul său Special pentru A şaptea pecete, împărţit, frăţeşte, cu Andrzej Wajda (Generaţia). A mai urmat un Premiu, doi ani mai tîrziu: cineastul era onorat pentru În pragul vieţii (pe ecranele noastre avea să fie botezat Voi fi mamă). […] Universul bergmanian este dominat de fiinţe în aparenţă fragile: femeile – paradoxal, mai puternice, totuşi, decît bărbaţii – copiii, care prin refugiul lor în imaginaţie deţin o forţă latentă (vezi ‘Fanny şi Alexander’), artiştii. Aceştia din urmă pot fi şarlatani sau sfinţi. Ar mai fi, în sfîrşit, nebunii. Atîta timp cît Dumnezeu este mut (vezi ‘Comunianţii’), cît nu răspunde lungilor interogatorii despre viaţă şi moarte, iar cunoaşterea de sine este iluzorie, ele sînt fiinţe alături de care pămîntul mai poate fi acceptat ca un purgatoriu. Nu numai tăcerea lui Dumnezeu bîntuie coşmarurile lui Bergman. Întrebările chinuitoare legate de comunicare circulă ca o sevă otrăvită prin ţesutul operei sale. În ‘Persona’, actriţa refuză să mai vorbească. În clipa în care acceptă să evadeze din tăcere, începe să semene ca două picături cu asistenta care a îngrijit-o în clinică. Cu celebrul cadru al celor două profiluri asemănătoare pînă la identificare (Liv Ullmann şi Bibi Andersson), cineastul a prelungit coşmarul: nu

Exemple în acest sens rămîn filmele sale O vară cu Monika (1952). adică animale mînate de instincte. de la care a moştenit simţul acut al peisajului nordic. cît şi de posibilitatea descoperirii interiorităţii. asupra vieţii şi a morţii. Fragii sălbatici (1958). Stiller. 1987) “Temele fundamentale care revin mereu în creaţia bergmaniană pot fi sintetizate astfel: iubirea şi credinţa.’ (I. ‘Sarabanda’ este gata. 678.php?showMe=cultura/Arta/ingeri_demoni “Cu opera lui Ingmar Bergman abordăm paginile cele mai glorioase ale întregii istorii a cinematografului suedez… Ingmar Bergman îi surclasează. august 2005) http://convorbiri-literare. Pe lîngă aceste date preluate şi asimilate. operă care a ajuns la un moment dat să se identifice cu întreaga cinematografie suedeză. Discursul său filmic nu este însă lipsit de trimiteri la realităţile contemporane: ‘avem totul. să-l dezvăluim mai brutal şi să anexăm cunoaşterii noastre noi teritorii ale realului. care i-a marcat stilul. gîndesc atunci cînd vorbesc. vede o posibilă rezolvare a marilor întrebări existenţiale în bucuria deplină – deşi trecătoare – a dragostei şi în nazuinţa spre comunicarea interumană. sînt chinuiţi de aceleaşi întrebări. Tăcerea (1963).htm “Documentarul Samtal med Ingmar Bergman / Trei scene cu Ingmar Bergman [1975] (r. cîndva. Nr.” (Jean Beranger) (Aurul filmului. să nu aruncăm asupra acestuia o lumină infinit mai vie. Eroinele sale nu sînt privite dintr-un unghi masculin. iată. Bergman)’ El e totodată unul dintre regizorii care înţeleg cel mai bine universul feminin. […] “Sursele stilistice ale lui Bergman au fost căutate şi descoperite în marea tradiţie a cinematografului suedez. reprezentat de creatori ca Sjöberg. fiind nu numai un pictor şi un poet. Dar în mijlocul acestei vieţi pline există un mare vid. căruia îi acordă numeroase prim-planuri. împreună cu Cocteau – pentru care nutreşte. predilecţia pentru fantastic şi desfăşurări dramatice tensionate.’ (I. În septembrie va avea loc premiera. speranţa şi disperarea.” (Ştefan Oprea) (Convorbiri literare.ro/OPREAaug5. 12 august 2003) http://www. precum şi lucrul foarte atent cu actorul. pe care îl investighează în mai toate filmele sale: ‘Cred că Bergman e mai degrabă feminin decît feminist. l-a readus pe marele cineast. Cu luni în urmă. în timp ce bărbaţii sînt schematici şi lineari. aşa mi se pare. la 85 de ani – împliniţi în iulie [2003] – pe un platou ‘adevărat’.” (Irina Coroiu) (Magazin estival 1984) . ne-ar fi imposibil să nu luminăm cu el sufletul omenesc. de altfel.” (Magda Mihăilescu) (Adevărul literar şi artistic. Cineastul propune permanent dezbateri etice şi meditaţii patetice asupra binelui şi răului. vreau să dau sens spiritual unei civilizaţii care stă sub semnul abundenţei materiale. ci studiate într-un spirit de total complicitate. Poate că este înţelepciunea din urmă. prin comunicare. cu puţine spaţii de joc şi desfăşurîndu-se într-un timp limitat. În felul acesta. ‘Personajele filmelor mele sînt exact ca mine. stilul bergmanian are trăsăturile lui specifice între care dezinvoltura în tehnica subtilă a contrapunctului şi retrospecţiei. Astăzi.ro/cultura_arta.” (Cinema… un secol şi ceva. Jörn Donner) dezvăluie portretul artistic şi moral al creatorului suedez. Ele sînt pline de nuanţe. dragostea de viaţă şi fascinaţia morţii. cea care. cu un mic lăcaş pentru suflet. Corpul constituie partea lor principală. în cel mai bun caz. Sjöström. manipulînd un instrument atît de rafinat cum este cinematograful. În filmele mele descriu acest vid şi tot ceea ce inventează omul pentru a-l umple. 2002) “În ţara în care la 1921 se realiza primul desen animat abstract.cumva.’ (François Truffaut). ci deopotrivă un psiholog. fără îndoială.zboara. Bergman). mai pe îndelete. cea mai vie admiraţie – unul dintre primissimii mari autori compleţi cu care se poate mîndri a şaptea artă. ne pierdem individualitatea? Nu ar fi lipsit de interes să ne gîndim. în toate acestea fiind descifrabil crezul statornic al regizorului exprimat chiar de el însuşi astfel: „Nu pot să nu gîndesc la faptul că. neliniştea în faţa trecerii implacabile a timpului. fascinat atît de înfăţişarea umană. Ingmar Bergman avea să consolideze de-a lungul unei prodigioase cariere (la vîrsta de 65 de ani are la activ peste 40 de filme) o operă de unică referinţă pentru perimetrul scandinav. toată presa lumii anunţa vestea: Bergman va filma. naşterea şi îmbătrînirea. Temele preferate de Bergman – incomunicabilitatea. Poate că răspunsul este unul singur: să învăţăm a convieţui cu propria noastră nelinişte sau nebunie. e obsedat de întrebări fără răspuns a căror sursă poate fi descoperită în filozofia existenţialistă a lui Kierkegaard.dntis. voluptatea analitică a cadrelor de interior. pe cei mai valoroşi dintre confraţii săi. şi care. după cum compoziţiile plastice în clarobscur şi simbolismul accentuat al unor detalii par influenţe ale expresionismului. cum un protestant ca Bergman şi un ateu ca Antonioni. unul dintre cei mai ‘autobiografici’ regizori contemporani. Noaptea saltimbancilor (1956). Este. dotat cu o rară sensibilitate. teama de moarte – sînt tratate în filme cu puţine personaje şi întîmplări.

a treia dimensiune foarte importantă a filmului. 1949).“La patruzeci de ani. nu ştiu cîţi s-ar încumeta să afirme că regizorul o răsfaţă. în interiorul căreia a determinat. cum arătau. Ingmar Bergman. Este absolut imposibil de determinat în scris prin ce ‘respiră’ şi pulsează filmul. meticulos controlată în manieră hitchcockiană. plăcerea domniei sale de a-i cerceta complicatele meandre sufleteşti îl îndeamnă la chinuitoare disecţii în eul atît de complex al contemporanelor noastre. de cea de regizor de cinema abia la cel de-al şaptelea film al său. Liv Ullmann. un răspuns afirmativ la întrebarea obsesivă ‘oare viaţa merită să fie trăită?’. Scade numărul personajelor. al cărui talent n-a încetat să crească în amploare şi în profunzime. […] Acum ajungem la cea mai însemnată etapă. şi-mi pot aminti totul în cele mai mici detalii. 1966) Ingmar Bergman: “Cînd mă duc noaptea la culcare pot păşi prin apartamentul bunicii mele. profunzimea observaţiei poate fi confruntată cu indiscreţia. iarna sau vara. ce culori aveau. urmat fireşte nu de un declin. compoziţia cadrului devine riguroasă şi netă. sobru. ‘confesiune şi confidenţă’.” (Georges Sadoul. prin esenţializarea unor experienţe individuale de rezonanţă existenţială. într-un scenariu care să poată fi înţeles. Apartamentul fusese mobilat la . un public nou. realizator sau scenarist a douăzeci şi cinci de filme. de intelectuali pînă atunci ostili. Dificultatea e că nu pot să stabilesc în scenariu tonalitatea precisă. prin ferestre. şi nici să schiţez un tempo clar care determină relaţia dintre părţile componente. nu poate cîntări mai puţin decît importanţa lui Bergman pentru arta filmului. al ambianţelor.” (A şaptea artă. motive sau chiar soluţii preluate de la mai marii săi dascăli dramaturgi şi folosite pentru o cît mai fidelă exprimare de sine în termeni întotdeauna (după Noaptea saltimbancilor) cît mai accesibili. amprenta omului de teatru. idei. Îmi pot aminti şi lumina. […] În teatru. Voluptatea nuanţelor frizează adeseori cruzimea. Ingrid Thulin şi altele. pe măsură ce universul său cinematografic devine mai abstract. […] Dragostea rămîne aspiraţia secretă sau mărturisită a personajelor sale. într-o carieră cinematografică). […] Apoi are loc un proces foarte greu. În vreme ce persistenţa unor teme. are firesc şi cursivitate. un fragment dintr-o conversaţie sau un eveniment oarecare. adică la ritm şi corelaţia imaginilor. […] Toate filmele lui Bergman pînă la Fragii sălbatici (1957) poartă. cu mare dragoste faţă de clasici şi respect faţă de text (anii ’60). 1961) “Cea dintîi celebritate a lui Bergman se datorează teatrului. motiv de inspiraţie pot fi cîteva măsuri muzicale. a atmosferei. Sinceritatea confesiunii şochează. Alteori. Eroinele bergmaniene trăiesc o permanentă stare de criză în relaţiile cu cei apropiaţi sau cu lumea. exprimarea e simplă şi concretă. declara odată regizorul şi creaţia sa dovedeşte că şi-a urmărit crezul pînă la ultimile consecinţe. a tonurilor şi senzaţiilor în cuvinte şi fraze. cea care începe să fie radical epurată este imaginea. primul succes (Setea. către un stil epurat. tablourile de pe pereţi. Istoria cinematografului mondial. foarte complicat: transformarea ritmurilor. unde se aflau diverse obiecte. lucruri care de obicei nu se mărturisesc decît în gînd. a tensiunii. Punct culminant al carierei sale teatrale. Inamicul principal al armoniei vieţii în doi este ipocrizia iar femeia este aceea care are curajul s-o demaşte. din cameră-n cameră. mai discretă sau mai frapantă. Ea s-a păstrat în Suedia şi după celebritatea obţinută de regizor în cinematograful mondial. […] Memorabilele sale eroine datorează desigur mult magistralelor interprete. un fascicul de raze de lumină pe stradă. El nu o demitizează ci se apropie de ea cu indiscreţie admirativă. singur şi unanim recunoscut. Ingrid Bergman. o însemnare întîmplătoare. Cuplul se află în centrul tuturor filmelor semnate de moralistul Bergman. Bergman a evoluat de la o extremă libertate în alegerea mijloacelor şi o abundenţă a ideilor personale. nu încetează să fie pasionantă de urmărit. care îi sînt însă recunoscătoare pentru că le-a oferit pasionante partituri. Portretul feminin nu este înconjurat de aura seninătăţii boreale. ca la o partitură muzicală. În film.” (Andreia Mihăilă) (Almanah Cinema 1985) “Dacă adevărul că femeia este personajul central al filmelor lui Bergman sare-n ochi. este una din marile valori ale cinematografului contemporan. regizorul nu-i pulverizează misterul. sfîrşitul deceniului şapte îl consacră pe Bergman drept cel mai important regizor de teatru suedez alături de Alf Sjöberg (la rîndul său dublat sau dedublat. Scrieri despre arta filmului. faţă cu publicul suedez. printre strigăte şi şoapte.” (Dana Duma) (Magazin estival 1984) Ingmar Bergman: “Pentru mine filmul începe cu ceva foarte nedefinit. pare spontan. Sînt impresii trecătoare care dispar tot atît de repede cum au apărut. momente în care se rostesc. ‘Vreau să spun cu orice preţ adevărul despre fiinţa umană’. a sugestiilor. Dialogul. cu preferinţa pentru decorul auster şi culoarea uniformă. ce ajungeau să copleşească textul (anii ‘40-’50). un adevărat reviriment estetic şi economic. ci de o culegere de roade. […] Reputaţia sa ca regizor de teatru va fi egalată. Iar importanţa lui Bergman pentru mişcarea teatrală suedeză. Deşi explorează zone tainice ale personalităţii femeii. conform unui punct de vedere american. […] Prezenţa structurilor teatrale în filmele lui Bergman pierde în general din importanţă. căreia i-a cîştigat. Bibi Andersson. dar lasă în mine ceva dintr-un vis plăcut.

o seduce. Bunica mea a murit cînd aveam doisprezece ani şi nam mai fost pe acolo de pe la zece sau unsprezece. acesta se sinucide. surprins asupra faptului de către mama înşelată. Cred că tot ce am făcut în general.dll?p=avg&sql=1:120009~C Vapor pentru Indii (1947) “Filmul conţine seminţele a marilor filme bergmaniene care vor urma.com/3/Bergman_Interviu. un tînăr actor. în Norii. enervant şi greu de categorisit. ‘tabloul vieţii de provincie este.” (Hal Erickson) (All Movie Guide) http://www.sfârşitul secolului şi conţinea un număr uriaş de lucruri. “Demoni şi secrete ale copilăriei” – interviu cu Ingmar Bergman. Pe scurt. avînd în vedere mai ales frămîntările interioare ale celor patru protagonişti [ajunşi pe o barcă de salvare]. regie la Cannes (Voi fi mamă) [2] nom. Nu numai de mine însumi.dll?p=avg&sql=1:135115~C Muzică şi întuneric (1947) . Dar mi-l amintesc în detaliu.” (Jörn Donner. este un dialog cu copilăria. Ăsta era stilul burghez al zilei.” (Hal Erickson) (All Movie Guide) http://www.” (Lanterna magică) Premii Premiul pt. scenariu Oscar: Irving G. Acele lucruri în apartament au încă un conţinut magic şi o semnificaţie specială pentru mine.htm Ingmar Bergman: “Înainte de a fi redus la tăcere din motive biologice. Dacă trebuie trasă vreo concluzie din asta. deopotrivă de trist şi amuzant’. Insuccesul de public al filmului determină studioul ‘Svenska’ să rupă contractul cu Bergman. asta se întîmplă în fiecare zi. pe care am făcut-o pentru că doream cu orice preţ să fac film’. Oscar pt. Oscar pt. Vreau să fiu incomod.com/cg/avg. vreau să fiu contrazis. Sau că. asta în sensul că toată se bazează pe copilărie. îşi are rădăcinile aici. 2002) Plouă peste dragostea noastră (1946) “Deşi nu reprezintă ceea ce putea oferi Bergman mai bun. În mai puţin de o secundă mă pot transporta în copilărie. Cu toate acestea. în mod dialectic.com/cg/avg.allmovie. unde amantul acesteia. la adevărata sa mamă. iar ‘tema dragostei nerăsplătite prefigurează filmele de mai tîrziu ale regizorului’ (David Shipman). M-am folosit mult de ele în Fanny şi Alexander. atunci ea este că toată creativitatea mea este într-adevăr foarte copilărească. Nr. trebuia să fie lucruri peste tot. orice de valoare. în tradiţia lui Stiller. regie [2] nom. filmul a fost bine primit de critici şi public cînd a apărut în 1947. care ulterior va considera Criza ‘pur şi simplu o prostituţie. E ciudat.” (Cinema… un secol şi ceva. contestat. nici un milimetru nu rămînea neocupat.allmovie. întreaga carieră la Veneţia (1971) BAFTA: Fellowship Award (1987) Lifetime Achievement Award (1988) – European Film Academy Criza (1946) “O fată îşi părăseşte mama adoptivă pentru a pleca la Stockolm.revistanorii. povestea susţine că dacă cineva comite o crimă nu însemnă că este în mod necesar un criminal. Thalberg Memorial Award (1970) Leul de Aur pt. 3) http://www.

Pretextul i-l sugerează destinul unei tinere prostituate. blocaţi în lift. 2002) Setea (1949) “Interesantă dramă timpurie a lui Bergman care prevesteşte mult din viitoarea sa creaţie. regizorul decide să-l abandoneze.” (Dicţionar universal de filme.com/cg/avg.dll?p=avg&sql=1:35224~C Oraş portuar (1948) “Deşi sfîrşitul este.dll?p=avg&sql=1:38751~C Închisoarea (1948) “Un bătrîn iluminat năvăleşte pe platou oferindu-i regizorului ideea unui film despre infern. Ei o şantajează că-i vor îneca pruncul dacă nu se va culca cu clienţii. un divertisment onest. Înspăimîntat de proiect. exploatate de un proxenet şi propria-i soră.” (Hal Erickson) (All Movie Guide) http://www. care impune încă de la debut un realizator preocupat de marile probleme ale existenţei.com/cg/avg. Atkä Natas.com) http://www. Altfel.com/title/tt0043019/ Jocuri de vară (1950) “Film capricios cu flashback-uri care repovesteşte idila lui Maj-Britt Nilsson cu iubitul acum mort şi dispoziţia ei actuală. cu Dahlbeck şi Björnstrand. Secvenţa finală.imdb.” (www.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Femei în aşteptare (1952) “Dramă despre cîteva femei într-o casă de vară care mărturisesc despre relaţiile lor cu bărbaţii. cu cîteva tuşe distinctive ale lui Bergman.allmovie.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Către bucurie (1949) “Drama timpurie a lui Bergman este de interes mai mult pentru ca oferă un preludiu tematic al activităţii ulterioare a regizorului.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Asta nu se arăta aici (1950) “Numele personajului negative central din acest film cu spioni. este cea mai fascinantă.allmovie. etnic vorbind. este clar că problemele nu sînt complet rezolvate. disperată.imdb. ceea ce o împinge la sinucidere.” (Hal Erickson) (All Movie Guide) http://www. Oraş portuar nu a fost lansat în Statele Unite pînă în 1960. unul fericit. este o anagramă pentru "Äkta Satan" (Adevăratul Satan) în suedeză. după ce renumele lui Bergman a fost stabilit de filme clasice precum A şaptea pecete şi Fragii sălbatici. dintr-o perspectivă feminină şi examinează posibilitatea ca două femei să aibă aceeaşi personalitate. Explorează dinamica unui triunghi amoros. şi sîntem invitaţi să facem speculaţii despre viitorului cuplului [un muncitor pe doc şi o fosta prostituată].” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) . Operă neagră. este o modestă cronică a mariajului eşuat al lui Olin şi Nillson.“Muzică şi întuneric este bazat pe un roman de Dagmar Edqvist.

” (Cinema… un secol şi ceva. 2002) “Exemplar pentru vasalitatea faţă de teatru. pe Strindberg lui Shakespeare. iar oamenii sînt nişte clovni. umor poetic la Cannes “Patru cupluri se înfruntă într-un joc delicat şi crud ce se desfăşoară într-una din acele nopţi de vară cînd totul devine posibil. El îşi aduce eroii într-un loc al începutului de lume şi-i face să sufere uzura timpului şi durelor încercări ale existenţei. cea a neîndestulării omului. Această marcată prezenţă a omului de teatru într-o operă cinematografică a fost însă departe de a-i aduce prejudicii. pe viaţa cuplului care refuză să privească dincolo de timpul prezent. ca să-şi trăiască acolo revelaţia iubirii.” (Rune Waldekranz) (Cinema… un secol şi ceva. Un fel de Regula jocului suedez. Acţiunea este structurată în trei timpi dramatici. Revelaţie a Festivalului de la Cannes din 1956.” (Dicţionar universal de filme. Un carusel al frustrării. 2002) O lecţie de dragoste (1954) “Obstreticianul Björnstrand. 2002) Surîsul unei nopţi de vară (1955) BAFTA. Oboseala îşi pune pecetea. încă de timpuriu. Cînd Monika se dezmeticeşte gravidă. Regia are în vedere în mult mai mare măsură mişcarea actorilor decît cea a aparatului de filmat. avînd o căsnicie fericită de 15 ani cu Dahlbeck. viaţa e un circ.” (Dicţionar universal de filme. între oniric şi baroc. Gama relaţiilor dintre personaje merge de la dragoste la ură. 2002) “Un arabesc pe o temă esenţialmente tragică. plasînd-o în mediul unui circ ambulant. ilustrînd totodată cu mult umor că viaţa atinge absolutul doar în dorinţa trupului şi în singurătatea sufletului. depistate de exegeţi. Bergman ar fi putut face un film senin şi liric.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Visuri de femeie (1955) “Un Bergman fermecător care echilibrează armonios cruzimea speranţelor spulberate cu privirea senină asupra condiţiei femeii. de la gelozie la indiferenţă.” (Pauline Kael) (Cinema… un secol şi ceva. formînd trei acte. în timp ce amanta se lasă sedusă de un actor din orăşelul unde au poposit. 2002) “Unul dintre cele mai sumbre filme ale lui Bergman: nimeni nu scapă de soarta lui. Dahlbeck se reîntoarce atunci la primul ei iubit – soţul celei mai bune prietene. Premiul pt. filmul i-a adus lui Bergman consacrarea internaţională – tîrzie (la cel de-al 16-lea film al său). de la dorinţă la silă. fascinant. tinerii sînt nevoiţi să se întoarcă în mediocritatea lumii.” (Dicţionar universal de filme.” (Jacques Doniol-Valcroze) (Cinema… un secol şi ceva. 2002) “Film al raporturilor imposibile dintre bărbat şi femeie oscilînd. dar asupra idilei pluteşte un suflu tragic. Directorul circului vrea să-şi părăsească amanta tînără şi drăguţă pentru a se întoarce în oraş la nevastă.O vară cu Monika (1952) “Doi adolescenţi îndrăgostiţi şi săraci evadează din oraşul lor suprapopulat într-un colţ izolat de la ţărmul Balticii. umilinţei şi înfrîngerii. Eroii oscilează între cele două extreme – fericirea visată şi moartea – pentru ca pînă la urmă să-şi continue fără convingere existenţa derizorie. alăturînd pe Feydeau lui Marivaux şi Beaumarchais. Surîsul unei nopţi de vară (1955) cumulează la nivelul dramaturgiei influenţe. 2002) Noaptea saltimbacilor (1953) “Bergman reia tema cuplului.” (Andreia Mihăilă) (Almanah Cinema 1985) A şaptea pecete (1957) . are o relaţie cu o pacientă. în respectul celor trei unităţi clasice. dar senzaţională.

temerile noastre sînt de altă natură. măiestrie şi bucurie o altă realitate. apolog cu multiple rezonanţe morale ce trebuie descifrat în straturi suprapuse. filmat cu o libertate de limbaj si mişcare ce taie respiraţia. fascinante prin plastica inspirată parcă de picturile medievale pe lemn. ci reuşeşte să păstreze o perfecta unitate de ton şi să nu repete nimic din operele anterioare. fie şi în măsura în care ea porneşte de la eul narator. de Steaua care se numeşte Absint. susceptibilă de multiple interpretări. filmul este dezvoltarea cu mijloace cinematografice a unei scurte piese de teatru. ţipă. Apare aici Bergman omul de teatru. cu aceeaşi sensibilitate şi aceeaşi bucurie. trăită de personajul principal. dar cuvintele rămîn aceleaşi. Un anumit ritm biologic devine suveran de la un moment dat. dovedind cp aceasta e posibilă cu mijloacele cinematografului. plîng. se tem. este influenţat de expresionism. Punîndu-şi întrebări asupra sensului vieţii.” (Dicţionar universal de filme. implantează în imagistica medievală. Personajele mele rîd. Filmul. ‘Extrem de neplăcutul sentiment de irealitate’. răspund. dar şi omagiu al tînărului cineast clasicului Sjöström. Sînt terorizate de ciumă. întreabă. bună parte din ele sînt fără îndoială şocante. 2004) “Marea artă a lui Bergman în acest film consistă în felul se ‘dedica’ povestirii. de Ziua de Apoi. de Dreyer şi de frescele medievale. Borg nu se hazardează în relaţii care să-l scoată din crusta sa. către Universitatea care-i decernează titlul de Doctor Honoris Causa. 2002) “Scopul meu a fost să pictez ca un zugrav din Evul Mediu. suferă. cu aceeaşi angajare obiectivă. al unui venerabil profesor însoţit de nora sa. mai exact. nu numai toate marile curente ale cinematografului (expresionism. operă capitală de introspecţie. scrisă de Bergman cu doi ani înainte (jucată la Paris în 1959). de care vorbeşte povestitorul. Traseu exterior care se intersectează cu un labirint interior. ‘T – Trämalning’ (‘Pictură pe lemn’). păstrînd mereu neutralitatea unei distanţări faţă de drama subiectivă. nom. faţete ale unei angoase contemporane sau. Bergman realizează ‘cel mai profund şi mai ambiţios film din istoria cinematografului suedez şi se aproprie de operele lui Strindberg şi Lagerkvist’ (Peter Cowie). 2002) “O suită de tablouri de gen de o fenomenală frumuseţe şi una dintre rarele reprezentări medievale credibile în cinema. […] Din punct de vedere stilistic. Ursul de Aur la Berlin. Restul personajelor vegetează în cercul conştiinţei eroului. în care ample scene populare alternează cu procesiuni bruegeliene şi tablouri intimiste. vise şi reveniri în trecut. despre om şi angoasele sale. considerat asimilat în cultura ţărilor nordice). Doar Marianne îndrăzneşte să intre într-un dialog al spiritului. Întrebarea persistă. cu viziuni apocaliptice îmbină desăvîrşit poezia cu filozofia într-o operă de o deosebită profunzime. 2002) ”Cu o extraordinară libertate şi îndrăzneală. tributar mai curînd picturii de frescă naivă medievală şi gîndirii existenţialiste (Kirkegaard practic omniprezent la Bergman. ceea ce face a multele imagini retrăite.” (Cinema… un secol şi ceva. 2002) “Demers poetic şi filozofic.Premiul special al juriului la Cannes “Fascinant palimpsest medieval. deşi. scoase din amintire. care se exprimă pe sine cu mijloacele cinematografului şi îşi propune să o facă în maniera pictorului medieval.” (Andreia Mihăilă) (Almanah Cinema 1985) Fragii sălbatici (1957) BAFTA.” (Dicţionar universal de filme. prelungirea în contemporaneitate a unor spaime şi neputinţe omeneşti ancestrale. ca şi piesa. Esenţial e nu atît stilul . concepută de fantezie. bătrînul profesor Isak Borg. care construia cu sensibilitate. Globul de Aur pt. ca o subtilă emanaţie. vorbesc. să nu uităm. să se integreze perfect în dinamica fluxului ecranic. […] Fragii sălbatici realizează o analiză a sufletului omenesc. film străin “Voiaj copleşit de coşmaruri. o realitate creată în interiorul celei date. meditaţie despre farmecul senectuţii. familiară şi obsedantă pentru Bergman încă din copilărie. joacă.” (Gilbert Salachas) (Cinema… un secol şi ceva. Astăzi.” (Amedée Ayfre) (Cinema… un secol şi ceva. bilanţul unei existenţe. voiaj în timp şi în imaginar. este în permanenţă supravegheat de o stare activă de cenzurare a visului nocturn şi a viselor cu ochii deschişi. realism poetic şi chiar neorealism). Analiza este psihanalitică.” (Ingmar Bergman) (Cinema… un secol şi ceva. 2002) “Această alegorie. Bergman combină într-un fel de sinteză genială nu numai temele sale preferate.

Satana îl trimite pe Don Juan reîncarnat să o seducă pe Britt-Marie. însă este plin de datorii şi acuzat de blasfemie. Comunianţii – despre dezvăluirea certitudinii.” (Cinema… un secol şi ceva. în parte geniu.” (John Bush) (All Movie Guide) Prin oglindă (1961) Oscar pt. O veche legendă suedeză e însufleţită într-o impresionantă reconstituire istorică. aflată în vacanţă cu familia pe o insulă îndepărtată.” (Dicţionar universal de filme. confuziei şi anarhiei secolului XX. problemele şi dificultăţile asumării maternităţii în societatea contemporană. tatăl se duce la locul crimei unde a prins să curgă un izvor. Un inteligent portret (si mult timp subapreciat) al unui om în parte escros. oferindu-le rochia acesteia spre vînzare. care pune în discuţie. aşa cum i-a fost insuflată în copilărie. film străin “În secolul al XIV-lea. care să corespundă mizeriei. 2004) “Trilogia cristalizează efortul lui Bergman de a renunţa la ideea de divinitate. 2002) Magicianul (1959) BAFTA. Premiul special al juriului la Cannes “Complex şi provocator raport despre Albert Emanuel Vogler (von Sydow). în drumul ei spre biserică. de doi pelerini. recurgînd la personaje simbolice şi demonstrative. 2004) Comunianţii (1962) . trecere printr-o criză declanşată de egocentrismul tatălui şi de insensibilitatea soţului. Primul film din trilogia credinţei. un magician-hipnotizator care a studiat cu Mesmer. 2002) Ochiul diavolului (1960) “Aprobînd interpretarea literală a zicătorii populare ‘O fecioară e un urcior în ochiul diavolului’. în timp ce servitorul său Pablo încearcă să facă acelaşi lucru cu mama ei. BAFTA “O tînără femeie bolnavă psihic. cît mai degrabă stilul armonizării eului cu ipostazierile. 1987) Voi fi mamă (1958) “Scene dintr-o clinică de obstretică surprinse de Bergman.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Izvorul fecioarei (1959) Oscar pt. Bietul Don Juan se îndrăgosteşte de fată.” (Dicţionar universal de filme. Prin oglindă vorbeşte despre ajungerea la certitudine. Ajunşi în sat.romanului autobiografic. fără so ştie. fiica unui preot de ţară. Teme şi stiluri cinematografice. pentru a găsi un nou Dumnezeu. film străin.” (Ingmar Bergman) (Cinema… un secol şi ceva.” (Peter Cowie) (Cinema… un secol şi ceva. Tăcerea – despre impresia negativă. După ce-i ucide cu aceeaşi sălbăticie. o fecioară e violată şi ucisă. tocmai ‘Izvorul fecioarei’ pe care-l evocă titlul filmului. Una dintre puţinele comedii directe ale lui Bergman (el chiar se adresează spectatorilor într-o notă: Dragi spectatori speriaţi). cu alterităţile sale. se opresc tocmai la ferma părinţilor victimei.” (Ioan Lazăr. 2004) “Tema celor trei filme este o reducţie în sensul metafizic al cuvîntului.

avînd ca temă necesitatea comunicării. ca şi în Persona. personajele trăiesc într-o izolare literală care nu are soluţie. veghea e zbucium. atunci cînd se moare. comunicarea.com/cg/avg. stilul rezervat al lui Bergman este completează dilema centrală. chiar schizofrenia nu reprezintă atît nişte subiecte pentru Bergman.ro) Ca să nu mai vorbim de toate aceste femei (1964) “Divertisment satiric cu un violoncelist fustangiu. trei sau patru personaje. Studiu aspru al alienării religioase şi personale. cu Ora lupului. în care se naşte cea mai mare parte a oamenilor. Tema: grade din ce mai acuzate ale singurătăţii. Johan. acoperite cu zăpadă. o perioadă de timp foarte scurtă. de insomnii cronice.” (Dicţionar universal de filme. Tăcerea asumată de Ullmann e diabolic pusă în valoare prin delirul verbal al însoţitoarei ei într-un cinema în care expresiile. într-o stare de nebunie ce se confundă cu o stare de luciditate. incapabil să-i insufle încredere şi căldură. 2002) “Primul film al celei de a doua trilogii a lui Bergman. în general. Bergman nu alege un subiect.” (Guido Aristarco.“Al doilea film în trilogia credinţei. iar fantasmele şi demonii sînt mai puternici.port. Este şi clipa. din ce în ce mai absent.” (Pierre Billard – Cinema '64) (www. Coşmar oniric.allmovie. o distribuţie mică şi o imagine alb-negru austeră realizata de Sven Nykvist. Filmat fără muzică. Ruşinea (1968) – opţiunea între respectul de sine şi supravieţuire. somnul e coşmar. 2002) “Identitatea. somnul e mai adînc. Suferind o depresie emoţională şi un gol spiritual. Ora lupului (1967) – lupta dintre fantasmele lui Johan şi viaţa reală a Almei. printre ei. o bănuim. De reţinut doar ca primul film color al lui Bergman. Utopia cinematografică) . căutarea unui Dumnezeu din ce în ce mai îndepărtat. a omului ajuns la limita extremă a unei ‘epoci inferioare’: clipa de dinaintea zorilor. coşmarurile se confundă cu realitatea.” (Andrew Sarris) (Cinema… un secol şi ceva.dll?p=avg&sql=1:54902~C Tăcerea (1963) "Forma: ‘cinematograf de cameră’. parcă. copilul pe care Alma l-a conceput cu Johan. cît nişte ochelari prin care priveşte realitatea. un artist. şi. El negociază cu un critic muzical o biografie scrisă în schimbul interpretării compoziţiilor scriitorului. la microscop. de ‘vulnerabilitatea în noapte’ tulburată de ‘stoluri negre de păsări’.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Persona (1965) “Filmul bergmanian cel mai ambiţios în sondarea subconştientului şi ultima sa capodoperă în alb/negru. din ce în ce mai negat. Comunianţii este o dovadă a formidabilului control artistic al lui Bergman – şi nu un film pentru cei care caută divertisment comercial. lectură a jurnalului intim al eroului care este. asaltat de îndoieli. abilitatea clericului de a auzi ‘tăcerea lui Dumnezeu’ permează filmul.” (Lucia Bozzola) (All Movie Guide) http://www. ale parohiei. e singur pe o insulă pustie cu o femeie (Alma. gesturile cele mai subtile sînt surprinse. o atmosferă mai mult decât un conflict. la fel ca protagonista din Tăcerea. un loc izolat. ‘Ora lupului’. 2002) “Încă o dată.” (Dicţionar universal de filme. alături de prietena sa. alienarea. care îi veghează nopţile de insomnie ameninţate de fantasme. Dar zorile se află de-acum în doliu. Comunianţii (1962) este o austeră piesă de cameră care încapsulează criza teologică a uni pastor într-o după-amiază de duminică. pentru că subiectul se află dinainte în el: un intelectual. fie că sînt prezentate în prim-plan sau în imagini ample micşorate de împrejurimi. şi el se lasă să moară. cine nu poate să doarmă e copleşit de angoasă. adaugă Bergman. Persona reprezintă lupta dintre limbaj şi tăcere. al cineastului chinuit. începînd cu prologul textului Cinei Domnului suprapus peste imaginile caselor dezolante. de simţul păcatului pentru trecutul său. 2002) Ora lupului (1967) “Un pictor celebru s-a refugiat pe o insulă. cu cîteva decoruri. privirile. mereu.” (Peter Cowie) (Cinema… un secol şi ceva.

2002) O pasiune (1970) “Dramă aspră. care trăieşte singur pe o insulă cu puţini locuitori.Ruşinea (1968) Nom. banale numai în aparenţă. al soţului tăcut. ea începe să caşte. Un adevărat acces de căscat o cuprinde pe nordica doamna Bovary care trăieşte realmente un moment dramatic. că eroinele lui Bergman au în ele ceva matern. excelent jucată. urmată de izbucnirea ororilor unui conflict armat. observaţie care a atras după sine răutăcioase speculaţii de sorginte freudiană legate de complexele regizorului.” (Cinema… un secol şi ceva. Deşi viaţa de familie pare armonioasă. şi relaţia cu văduva Ullmann.” (Dicţionar universal de filme.” (Variety Movie Guide 1994) Strigăte şi şoapte (1973) Nom. Globul de Aur pt.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Ritul (1970) “Un menaj de actori trece printr-o încercare semnificativă pentru înţelegerea raportului dintre artă şi viaţă. Prim film anglofon al clasicului suedez. reexaminarea întregii lor existenţe. aparent fericit. 2004) . Ruşinea e una dintre puţinele opere de angajare limpede ale cineastului. Bergman dezvoltă cîteva concepte pe care le-a introdus încă din Tăcerea şi Persona: izolarea indivizilor.” (Magazin estival 1984) Atingerea (1971) “Balansul unei femei ‘onorabile’. În toate aceste momente dramatice femeia trăieşte mai intens modificările conştiinţei dar găseşte destulă putere pentru a-l încuraja pe bărbat. Oscar pt. nom. despre von Sydow. cel mai bun film străin “Sfîrşitul secolului al XIX-lea: în conacul lor de la ţară. egoismului şi instabilităţii sale. distribuţia lui Bergman este superbă. războiul. aproape imposibil de jucat. cel mai bun film. ea face o pasiune subită pentru un arheolog american. film străin “Liniştea unui cuplu de artişti izolaţi pe o insulă e tulburată de defecţiuni bizare ale recepţiei de radio.” (Magazin estival 1984) “În mod nesurprinzător. eroina se sprijină pe zidurile încăperii şi cînd ne aşteptăm să izbucnească în plîns. În cazul de faţă. Grotescul nu este departe şi n-ar fi pentru prima oară cînd. între convenienţă şi disponibilitatea pentru viaţa boemă. de dragul adevărului. dar puternic. S-a remarcat. arhitectul Josephson şi soţia acestuia. Cînd află că a fost părăsită. muribundă – prilej de rememorare a unei întregi existenţe. Elliott Gould este o alegere perfectă în rolul unui arheolog străin neurotic care. psihologul Bergman recurge la amănunte naturaliste. Acesta înţelege însă că dragostea ei este numai un mod de a polemiza cu statutul de femeie-obiect şi pleacă fără adresă. cu imagini de coşmar. 2002) “Protagonista este nevastă de medic şi duce un trai foarte protejat. el condamnă. două surori. Max von Sydow joacă excelent în rolul. veghează la capătîiul celei de a treia. împreună cu o servitoare devotată. delimitarea şi restrîngerea mediului lor ambiant. Pentru că apelează la ele şi pentru a nu putea fi acuzat că idealizează personajul feminine. o fascinează. Rareori suferinţa feminină este atît de bine redată cinematografic.” (Dicţionar universal de filme. in ciuda manierelor grosolane. nu o dată. a problemelor şi obsesiilor fiecăreia. Bibi Andersson face unul dintre rolurile sale imense. Globul de Aur pt.

Bergman examinează.” (Derek Winnert) (Cinema… un secol şi ceva. Prin insistenţa sa asupra ineluctabilităţii timpului. film străin “Un mai vechi proiect favorit al regizorului suedez Ingmar Bergman. premiul ‘Oscar’ pentru imagine.” (Cinema… un secol şi ceva. Liv Ullmann. se termină ca «Livada cu vişini». Bergman a folosit un procedeu pe care îl mai folosise in alte filme. 2004) Scene din viaţa conjugală (1973) Globul de Aur pt.com/cg/avg. prin intensitatea durerii în timp ce-şi dezgolesc sufletele numai pentru a-şi repune la loc măştile protectoare. Un film greu de privit. cum ar fi Persona: a organizează spectacolul de stagiune în timp ce detaliază intrigile de culise ale artiştilor.allmovie. Un coleg prevenitor şi homosexual o ajută să depăşească momentul nefericit.” (Tom Milne) “Cromatica ar un mare rol în această ultimă operă estetizantă a lui Bergman. albul e al veşmintelor femeilor dezarmate în faţa fatalităţii. Strigăte şi şoapte seamănă cu un film de Ozu. medic psihiatru. film străin “Zguduită de alunecarea inexorabilă în decrepitudine a părinţilor ei şi victimă a unei nereuşite tentative de viol. 2004) “Într-o epocă în care sex-appeal-ul dictează statutul majorităţii vedetelor. de mîndrie şi de supunere. ea inspiră cinste. fluiditatea mişcării camerei de filmat oferă o experienţă pur cinematică. de independenţă şi de dependenţă. Plină de bunătate. Întotdeauna pentru mine culoarea roşu a însemnat interiorul sufletului. e chinuită de un sentiment tot mai viu al ratării existenţei căreia încearcă să-i pună capăt. Toate filmele mele pot fi gîndite în alb-negru. (Dicţionar universal de filme. care te îndeamnă la o meditaţie asupra cuvintelor «odihnească-se în pace». se înşeală. conferă o deosebită veridicitate eroinei. 2004) “Strigăte şi şoapte începe ca «Trei surori». 2002) “Remarcabilă folosire a culorii.” (Hal Erickson) (All Movie Guide) http://www. îmbinînd înfăţişarea deschisă a lui Ellen Burnstyn cu misterul Monicăi Vitti. iar la mijloc trimite la Strindberg. realizînd una dintre capodoperele cinematografului mondial. şoaptele de resentiment care împiedică un răspuns şi indisolubilul amestec de împăcare şi disperare în care memoria păstrează cu sfinţenie trecutul.” (Peter Cowie) (Cinema… un secol şi ceva. una dintre interpretele preferate ale lui Bergman (nouă filme realizate împreună). opera lui Wolfgang Amadeus Mozart Flautul fermecat a fost pus în scenă în cele din urmă în 197.“Bergman priveşte neclintit moartea în faţă în cel mai agonizant şi mai cathartic film al său. Jenny. dar la al cărui final ai un sentiment de uşurare. Culorile dominante ale dramei agoniei sînt strigătul roşu şi şoapta albă. (Ingmar Bergman)” (Cinema… un secol şi ceva. Globul de Aur pt. prin sentimentul stazei absolute în timp ce personajele îşi întorc privirea asupra lor însele. filmul lui Bergman e ca un haiku despre strigătele de ajutor pe care le lansează viaţa. cu excepţia lui Şoapte şi strigăte. balastul pe care luciditatea îl adaugă dificultăţii existenţiale. pasionant. Liv Ullmann reprezintă întruchiparea integrităţii morale. 2002) . amestec de forţă şi de slăbiciune.dll?p=avg&sql=1:30783~C Faţă în faţă (1975) Globul de Aur pt. Roşul atroce este al sîngelui şi tapetului. film străin “Evoluţia unui cuplu care se iubeşte.” (Dicţionar universal de filme. În timp ce opera în sine este prezentată într-o formă stilizata şi teatrală.” (François Truffaut) “Mai mult decît orice. 2004) Flautul fermecat (1975) Nom. se desparte şi se reîntîlneşte [6 episoade la televiziunea suedeză].

obsedat de o prostituată pe care o strangulează. începe să se simtă vinovat. somptuos şi magic. film străin “Ultimul film realizat de Bergman pentru marele ecran este o cronică de familie care oscilează între o poveste filozofică şi un joc al amintirilor. 2004) “Punct de conjuncţie al tuturor obsesiilor bergmaniene ridicate la paroxism prin capacitatea de transfigurare a poetului-cineast. 2002) Din viaţa marionetelor (1979) “Puternică şi provocatoare dramă despre un respectabil om de afaceri de succes (Atzorn). […] Filmul circulă în două versiuni: una de 3 ore şi 17 minute pentru marele ecran şi o miniserie TV de şase ore. inflaţie şi haos politic. miraculos iluminat de Sven Nykvist. 2004) Sonată de toamnă (1978) Globul de Aur pt. pînă atunci ascunsă. sau cel puţin în paralel. în care paradisul familial al începutului îi e opus. prefigurare a coşmarului nazist. un trapezist şi o cîntăreaţă de cabaret cad victimele unui doctor care face experienţe pe oameni. aşa cum i-a obsedat şi tinereţea. Ingmar Bergman. dickensian. de a se răfui cu un tată care i-a obsedat arta sa de cineast.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Fanny şi Alexander (1982) Oscar. împingîndu-i la sinucidere. Întreg acest nostalgic ‘cîntec’ bergmanian. 2004) . problemele sociale cu preocupările existenţiale’ (Yves Alion). care ‘pentru prima dată pune pe acelaşi plan. ce nu pare a fi evreu şi nu are veleităţi politice. Definit de critică drept ‘un film de cameră de o intensitate strindbergiană’.” (Cinema… un secol şi ceva. după o absenţă de aproape 40 de ani.” (Cinema… un secol şi ceva. să-şi piardă identitatea şi să nu mai creadă în inocenţa sa. printre altele. se descotoroseşte în sfîrşit de acest tată malefic. El este urmărit şi de obsesia de a-şi ucide soţia (Buchegger). fiul capelanului de la curtea regală a Suediei. 2004) “Fragment din autobiografia. cu care se ceartă în mod constant. Globul de Aur şi César (Oscarul francez) pt.” (Cinema… un secol şi ceva. a cineastului. e Bergman în forma lui perfectă. forţa filmului constă. Prin coaja lui subţire se poate discerne viitoarea reptilă’. într-un Berlin cuprins de xenofobie. Oul de şarpe marchează o ruptură în opera lui Bergman. puritanismului infernal. În Fanny şi Alexander.” (John Pym) (Cinema… un secol şi ceva. Sonată de toamnă prilejuieşte întoarcerea actriţei Ingrid Bergman pe platourile suedeze.” (Dicţionar universal de filme. e bazat pe punctul de vedere. Titlul se datorează convingerii lui Bergman că ‘nazismul e ca un ou de şarpe. 2004) “Piesa de rezistenţă a filmului.” (François Forestier) (Cinema… un secol şi ceva. Nu întîmplător amîndoi au fost personaje minore în Scene din viaţa conjugală.” (Dicţionar universal de filme. 2002) “Opera lui Bergman e ca un puzzle care s-a construit sub ochii noştri prin cele 44 de filme ale sale.Oul de şarpe (1977) “În toamna anului 1923. film străin “O pianistă de renume mondial revine în Suedia pentru a-şi vizita fiica pe care toată viaţa a neglijat-o şi a complexat-o. Scopul ei este. şi totodată una dintre marile creaţii ale carierei sale. în modul în care descompune mecanismul suspiciunii: felul în care eroul.” (Cinema… un secol şi ceva. printre altele. lungul duet ce are loc în acel moment magic din noapte cînd barierele din calea binelui şi răului cad. al copilului. 2004) “În ciuda familiarităţii temei tipic bergmaniene – incapacitatea omului de a acţiona în faţa justiţiei –.

ultima descoperire a lui Bergman. spaime şi iluzii.ro/OPREAaug5. cu acest prilej. Bergman pleacă de la date reale. şi Johan . dar cu altă actriţă. cum a fost caracterizat de către Bergman. Eroul filmului. o vizită lui Johan care locuieşte împreună cu fiul său detestat.ro/?page=articol&editie=382&art=27619 Scenarii Ingmar Bergman a scris scenarii şi pentru filmele (titlurile traduse în engleză): Terment (1944) Woman without a Face (1947) Eva (1949) Last Couple Out (1956) Best Intentions (1992) Sunday's Children (1992) The Last Gasp (1997) Private Confessions (1997) Faithless (2000) Surse . 2004) “Un somptuos film de epocă. 12 la sută dintre suedezi au stat. Tipic bergmanianul procedeu al simultaneităţii temporale şi al interferărilor afective cunoaşte aici o superioară nuanţare care dă filmului un remarcabil fior dramatic. pare împăcat cu viaţa. el a realizat ‘Sarabanda’. Filmul se complică cu povestea unei pasiuni incestuoase. 6 decembrie 2003) http://www. a fost transmis. dar care. luni. al cărui titlu este inspirat de o piesă pentru violoncel de Bach. practic. Filmul. Ingmar Bergman a rupt cu ‘tăcerea’ şi cu inactivitatea pe care şi le impusese. după un lung şir de coşmare.“Un film lipsit de amărăciunea caracteristică regizorului care a pătruns adînc în cele mai întunecate cotloane ale psihicului şi existenţei umane. (Variety) (Cinema… un secol şi ceva. la sfîrşitul unei repetiţii. de la comedia dezlănţuită sau implicită la tragedia cea mai neagră cu accente de gotic. S-a spus deja clar că – aşa cum a procedat şi în alte filme. jucata de Julia. regizorul Vogler.” (Curierul Naţional. august 2005) http://convorbiri-literare. şi aici regizorul porneşte de la o simplă amintire. 2004) După repetiţie (1984) “Cum se întîmplă adesea în filmele lui. cu ochii pe micul ecran. fosta soţie a lui Bergman. pe scenă. Este vorba de Marianne. ci şi orbitoare reflexe ale conştiinţei artistului asupra destinului său. îşi aminteşte de o altă montare cu aceeaşi piesă. turnat în sistem numeric. cum remarca Adina Darian. lucrînd.htm Sarabanda (2003) “Douăzeci de ani după ‘Fanny şi Alexander’. marea dragoste de odinioară pentru mama acesteia.jucat de actorul fetiş şi prietenul lui Bergman. de către televiziunea suedeză. dincolo de această operă rămînînd. o zi din două. de la cunoscutele sale relaţii cu actriţele Liv Ullmann şi Ingrid Thulin. încarnată de Liv Ullmann. Marianne face. ‘după treizeci de ani’. demult dispărută – mama celei de acum şi marea lui iubire.” (Ştefan Oprea) (Convorbiri literare. La 85 de ani. reia personajele din ‘Scene din viaţa conjugală” (1973). cu amintiri şi senzaţii. victima tatălui fiind violoncelista. ‘confesiunea unui creator fără pereche despre arta regizorului şi arta actorului’. subiectivitatea rupe limitele realităţii obiective şi cele trei personaje se întîlnesc într-un fascinant univers de afectivitate în care pulsează nu doar sentimente. folosind toate mijloacele cinematografice. autobiografice. Erland Josephson. dar şi un bogat tablou al copilăriei.dntis. retrăieşte alături de tînăra sa interpretă. Henrick (jucat de Boeryc Ahlstedt) şi nepoata Karin (Julia Dufvenius) . Amintirile se întrepătrund cu scenele prezente. Acest ‘concerto grosso pentru patru solişti’. fantastic şi oribil”. acum.curierulnational.” (Jan Aghed) (Cinema… un secol şi ceva.

allmovie. 1987 A şaptea artă. 2002 Ioan Lazăr. 85 ani: ‘Sînt propriul meu furnizor şi de îngeri şi de demoni’”. Dicţionar de cinema. Editura Curtea veche. Bucureşti. Editura Meridiane. Stelele Oscarului.php?showMe=cultura/Arta/ingeri_demoni Jörn Donner. Editura Meridiane. Bujor T. 12 august 2003 http://www.com Articole: Ştefan Oprea. Bucureşti. Dicţionar universal de filme. vol. “Demoni şi secrete ale copilăriei” – interviu cu Ingmar Bergman.com/3/Bergman_Interviu. 1994 Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide Almanah Cinema 1985 Magazin estival 1984 Variety Movie Guide 1994 www. Bucureşti. Editura Meridiane. 1992 Ingmar Bergman.Tudor Caranfil. Nr. Editura Univers Enciclopedic.revistanorii. Cinema… un secol şi ceva.com www. Editura Meridiane. Teme şi stiluri cinematografice. Editura Meridiane. Scrieri despre arta filmului. 2002 Cristina Corciovescu.dntis. 1987 Florian Potra. Bucureşti.ro/OPREAaug5. Lanterna magică. 1966 Georges Sadoul. 2. Bucureşti. Bucureşti. “Ingmar Bergman.port. Anca-Maria Rusu. Rîpeanu. “Reveniri la Bergman”. 3 http://www.htm Magda Mihăilescu.ro www. 1997 Ştefan Oprea. Istoria cinematografului mondial. Editura Litera Internaţional. Bujor T. 1961 Guido Aristarco. Editura Ştiinţifică.imdb.ro/cultura_arta. Rîpeanu. august 2005 http://convorbiri-literare.htm . în Convorbiri literare. Utopia cinematografică. Aurul filmului. Editura Junimea Iaşi – Editura Geea Botoşani. 678. în Norii. Nr. Bucureşti. în Adevărul literar şi artistic.zboara. 2002. Bucureşti/Chişinău. 2002 Cristina Corciovescu. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful