You are on page 1of 149

A DE EN E

UNIVERSITATEA “POLITEHNICA” DIN BUCUREŞTI TE

R
A

GE
FACULT

T ICA
FACULTATEA DE ENERGETICǍ I
CUR ES T
BU

LUCIA DUMITRIU CĂTĂLIN DUMITRIU

BAZELE
ELECTROENERGETICII

BUCUREŞTI, 2004

CUPRINS

CAP. 1. BAZELE TEORIEI MACROSCOPICE A
ELECTROMAGNETISMULUI 1
1.1. MĂRIMI CE CARACTERIZEAZĂ STĂRILE 1
ELECTROMAGNETICE ALE CORPURILOR
1.1.1. Starea de electrizare 1
1.1.2. Starea de polarizaţie 1
1.1.3. Starea de magnetizaţie 2
1.1.4. Starea electrocinetică 2
1.2. MĂRIMI CE CARACTERIZEAZĂ CÂMPUL ELECTROMAGNETIC 3
1.3. CÂMPUL ELECTRIC IMPRIMAT 5
1.4. REGIMURILE DE DESFĂŞURARE A FENOMENELOR 5
ELECTRICE ŞI MAGNETICE
1.5. CONDUCTOARE ÎN CÂMP ELECTROSTATIC 6
1.6. LEGILE TEORIEI MACROSCOPICE A 6
ELECTROMAGNETISMULUI
1.6.1. Legea fluxului electric 7
1.6.2. Legea fluxului magnetic 10
1.6.3. Legea inducţiei electromagnetice 12
1.6.4. Legea circuitului magnetic 13
1.6.5. Legea conservării sarcinii electrice 15
1.6.6. Legea conducţiei electrice (legea lui Ohm) 16
1.6.7. Legea transformării energiei electromagnetice în procesul 17
conducţiei electrice (legea lui Joule)
1.6.8. Legea legăturii în câmp electric 18
1.6.9. Legea polarizaţiei temporare 18
1.6.10. Legea legăturii în câmp magnetic 19
1.6.11. Legea magnetizaţiei temporare 19
1.6.12. Legea electrolizei 21
1.7. ENERGIA ŞI FORŢELE CÂMPULUI ELECTROSTATIC 21
1.7.1. Energia câmpului electrostatic 21
1.7.2. Densitatea de volum a energiei câmpului electrostatic 22
1.7.3. Teoremele forţelor generalizate în câmp electric 22
1.8. ENERGIA ŞI FORŢELE CÂMPULUI MAGNETIC 24
1.8.1. Energia câmpului magnetic 24
1.8.2. Densitatea de volum a energiei câmpului magnetic 25
1.8.3. Teoremele forţelor generalizate în câmp magnetic 25
CAP. 2. CIRCUITE ELECTRICE 27
2.1. BAZELE TEORIEI CIRCUITELOR ELECTRICE 27
2.1.1. Ipotezele teoriei circuitelor electrice cu parametri concentraţi 27
2.1.2. Elemente de circuit 28

I

2.1.2.1. Rezistorul 29
2.1.2.2. Bobina 30
2.1.2.3. Condensatorul 33
2.1.2.4. Sursa de tensiune 35
2.1.2.5. Sursa de curent 36
2.1.3. Circuite electrice 37
2.1.3.1. Clasificarea circuitelor electrice 37
2.1.3.2. Regimurile de funcţionare ale circuitelor electrice 38
2.1.4. Teoremele generale ale teoriei circuitelor elctrice 39
2.1.4.1. Teoremele lui Kirchhoff 39
2.1.4.2. Teorema lui Tellegen 40
2.1.4.3. Teorema conservării puterilor 40
2.1.4.4. Teorema surselor ideale cu acţiune nulă (Vaschy) 41
2.1.5. Metoda simbolică de reprezentare în complex a mărimilor 41
sinusoidale
2.1.6. Ecuaţiile lui Kirchhoff în formă simbolică 42
2.1.7. Legea lui Ohm în complex 43
2.1.8. Regula divizorului de tensiune 44
2.1.9. Regula divizorului de curent 44
2.1.10. Teorema de conservare a puterilor 45
2.1.11. Teorema generatorului echivalent de tensiune (teorema lui 45
Thévenin)
2.1.12. Teorema generatorului echivalent de curent (teorema lui 46
Norton)
2.2. CIRCUITE TRIFAZATE 47
2.2.1. Sisteme de mărimi trifazate 47
2.2.2. Conexiunile circuitelor trifazate 50
2.2.2.1. Conexiunea stea în regim simetric 51
2.2.2.2. Conexiunea triunghi în regim simetric 52
2.2.3. Circuite trifazate cu cuplaje magnetice 53
2.2.3.1. Receptor trifazat în conexiune stea cu cuplaje magnetice 53
2.2.3.2. Receptor trifazat în conexiune triunghi cu cuplaje magnetice 54
2.2.3.3. Linie trifazată cu cuplaje magnetice între conductoarele 54
fazelor
2.2.4. Analiza circuitelor trifazate alimentate cu tensiuni simetrice 54
2.2.4.1. Receptor dezechilibrat în conexiune stea 55
2.2.4.2. Receptor echilibrat în conexiune stea 57
2.2.4.3. Receptor dezechilibrat în conexiune triunghi 58
2.2.4.4. Receptor echilibrat în conexiune triunghi 60
2.2.5. Puteri în circuite trifazate 63
2.2.5.1. Puteri în sistemele trifazate funcţionând în regim nesimetric 63
2.2.5.2. Puteri în sistemele trifazate funcţionând în regim simetric 64
2.2.6. Metoda componentelor simetrice 66
2.2.6.1. Componentele simetrice ale sistemelor de mărimi trifazate 66
nesimetrice
2.2.6.2. Tratarea cuplajelor magnetice în componente simetrice 67

II

Ecuaţia fundamentală a sistemelor de acţionare electrică 91 3. Reducerea cuplurilor şi a momentelor de inerţie la arborele 92 motorului 3.3. Reducerea mişcărilor de translaţie la mişcări de rotaţie 94 3. Teoria tehnică a maşinii asincrone în regim de motor 86 3.3.1.5. Regimurile de funcţionare ale maşinilor de lucru 99 3.2.6. Analiza circuitelor trifazate dezechilibrate 69 2.3.3.6.2.1. Caracterizarea mărimilor periodice nesinusoidale 74 2.4. Generalităţi 73 2.6.2.4.1.3.2. Randamentul transformatorului electric 83 3. ACŢIONĂRI ELECTRICE 90 3. Principiul de funcţionare.1.5.3.3. Alegerea tipului motoarelor electrice de acţionare în funcţie 100 de caracteristicile mecanice ale maşinilor de lucru 3.4. Maşini de lucru cu cuplu rezistent variabil cu unghiul de 98 rotaţie al unor organe componente ale maşinii 3. Bilanţul puterilor transformatorului electric 81 3. Modelarea generatoarelor 118 4.1. Alegerea puterii nominale a motoarelor electrice de acţionare 102 pe baza condiţiilor de încălzire 3. Modelarea consumatorilor 119 4.3. Teoria tehnică a transformatorului electric luând în considerare 78 pierderile în fier 3.1.1.5.1. 2.2.2.3. Verificări netermice la alegerea motoarelor electrice 114 CAP. Sisteme de acţionare electrică 90 3.3.4. Maşini de lucru cu cuplu rezistent variabil cu cursa 98 3.3.2. Bilanţul puterilor şi randamentul motorului asincron trifazat 88 3.3. MOTORUL ASINCRON 84 3.3. Serviciile de funcţionare ale motoarelor electrice 99 3.5.3. Maşini de lucru cu cuplu rezistent variabil cu viteza liniară 96 sau cu viteza unghiulară a mecanismului 3.2.3.4. Modelarea reţelei 120 III . TRANSFORMATORUL ELECTRIC 77 3.3.3.2.5. Ipoteze de lucru 117 4.1.1. Analiza circuitelor trifazate echilibrate alimentate cu tensiuni 68 nesimetrice 2.1. MODELAREA ELEMENTELOR COPMPONENTE ALE 117 SISTEMULUI ELECTROENERGETIC 4. MAŞINI ŞI ACŢIONĂRI ELECTRICE 77 3.1.6.6.1. 3.2.1.4. Mărimi periodice 73 2.3. Principiul de funcţionare 77 3.3. Alegerea motoarelor electrice de acţionare 99 3. 4.3.3.2.3.1. REGIMURI DE FUNCŢIONARE A INSTALAŢIILOR 116 ELECTROENERGETICE 4.6.3. Caracteristicile mecanice ale maşinilor de lucru 96 3.1.3.1.2. REGIMUL PERIODIC NESINUSOIDAL 73 2.3.2.3.3.6.6. Puteri în regim nesinusoidal 75 CAP. Regimurile maşinii 84 3.3.

Măsuri de reducere la nivelul proiectării 132 4.5. Precizări privind efectuarea calculelor 128 4.5.4.7.7. CALCULUL PIERDERILOR DE PUTERE ŞI ENERGIE ÎN 129 REŢELELE ELECTRICE 4. Indicatorii curbelor de sarcină 139 4. CALCULUL CIRCULAŢIILOR DE CURENŢI ŞI DE PUTERI ÎN 128 REŢELELE ELECTRICE 4. Alegerea metodelor de calcul a regimului permanent de funcţionare 128 a SEE 4.6.3. CURBE DE SARCINĂ. Funcţionarea în paralel a transformatoarelor 137 4.6.2.6.2.2.6.1.6. Compensarea locală a puterii reactive 134 4.4.1. Măsuri de reducere care nu necesită investiţii mari 133 4.1. Măsuri de reducere în întreprinderi 134 4. Măsuri de reducere care necesită investiţii mari 133 4.4. REPREZENTAREA PRIN CUADRIPOLI A INSTALAŢIILOR 120 ELECTRICE 4.3.1.2.4.7. MĂSURI PENTRU REDUCEREA PIERDERILOR DE PUTERE ŞI 131 ENERGIE 4.3. CALCULUL PARAMETRILOR ELECTRICI ECHIVALENŢI 4.3.6.6. Schemele electrice echivalente ale transformatoarelor de putere 124 4.4.2.7. Măsuri de îmbunătăţire a factorului de putere în întreprinderi 136 4.6.6. INDICATORI AI CURBELOR DE 139 SARCINĂ. Schemele electrice echivalente ale liniilor electrice 122 4. Reţeaua de distribuţie de medie tensiune ideală 143 BIBLIOGRAFIE 144 IV . SCHEMELE ELECTRICE ECHIVALENTE ALE REŢELELOR 122 ELECTRICE. 4.

1. din care fac parte: lemnul. cu ajutorul unor mărimi derivate. CAP.1. numite densităţi de sarcină electrică: d ql • densitatea lineică: ρ l = lim . mătasea. BAZELE TEORIEI MACROSCOPICE A ELECTROMAGNETISMULUI Stările şi fenomenele fizice se caracterizează cu ajutorul mărimilor fizice care se clasifică în: • mărimi primitive. caracterizarea stării de încărcare electrică se face local (într-un punct). (1. Teoria macroscopică a fenomenelor electromagnetice utilizează şase specii de mărimi primitive specifice. • materiale electroizolante. După modul cum transmit starea de electrizare se disting două clase de materiale de importanţă esenţială în industria electrotehnică: • materiale electroconductoare . Starea de polarizaţie: . aerul uscat. care se introduc pe cale experimentală. policlorura de vinil etc. numite şi materiale dielectrice. În materialele dielectrice folosite în industria electrotehnică se dezvoltă pierderi de putere proporţionale cu pătratul tensiunii şi cu o mărime de material numită tangenta unghiului de pierderi. • mărimi derivate. (1.2) A →0 A d qV • densitatea de volum: ρ V = lim .pentru un corp mare. în ele se dezvoltă pierderi de putere prin efect Joule. .mărime primitivă scalară. anumite soluţii de săruri.este caracterizată global de sarcina electrică (q) . porţelanul. acizi. prin care se transmit între corpuri forţe şi cupluri electrice. dotată cu semn. hârtia. 1. lacurile. bachelita. Materialele electroconductoare prezintă proprietatea că la trecerea curentului electric.3) V →0 V Corpurile încărcate cu sarcini electrice îşi asociază un sistem fizic numit câmp electric. care caracterizează complet starea electromagnetică a corpurilor şi starea câmpului electromagnetic. care se definesc cu ajutorul mărimilor primitive.1. din care se realizează conductoarele liniilor electrice aeriene şi în cablu şi înfăşurările maşinilor şi transformatoarelor electrice. uleiul. MĂRIMI CE CARACTERIZEAZĂ STĂRILE ELECTROMAGNETICE ALE CORPURILOR 1.pentru un corp mic – este caracterizată global de momentul electric ( p ) – mărime primitivă vectorială având unitatea de măsura coulomb metru [Cm]. cauciucul. Unitatea de măsură în SI se numeşte coulomb [C].pentru un corp mic .1.1. 1 . 1. (1. sticla.1) l →0 l d qs • densitatea de suprafaţă: ρ s = lim . Dintre aceste materiale deosebit de importante pentru industria electrotehnică sunt Cu şi Al.2.din care categorie fac parte: metalele şi aliajele lor.1. cărbunele.1. baze. proporţionale cu pătratul intensităţii curentului.1. Starea de electrizare (de încărcare electrică): .

sarea Seignette şi turmalina. cu ajutorul densităţii de volum a momentului magnetic. Caracterizarea stării de magnetizare a unui corp mare se face local. Starea electrocinetică a conductoarelor se caracterizează cu ajutorul mărimii primitive scalare numită intensitate a curentului electric de conducţie (i). Pentru caracterizarea locală a stării electrocinetice se introduce mărimea derivată numita densitate a curentului de conducţie ( J ).1. astfel încât atât momentul electric cât şi polarizaţia satisfac relaţiile: p = pt + p p .1.1.3. Această stare se numeşte magnetizaţie permanentă. mărime derivată vectorială. În cazul dielectricilor. având ca unitate de măsură amperul [A].6) M = M t + M p. (1. care se măsoară în amper metru pătrat [Am2]. Unele materiale precum cristalele de cuarţ. independent de prezenţa câmpului magnetic. mărime derivată numită magnetizaţie ( M ).1. .1.4. O astfel de polarizaţie se numeşte temporară şi este caracterizată de momentul electric temporar p t . Aceasta se referă la o anumită secţiune a conductorului.7) 1. Altor corpuri le este proprie starea de magnetizaţie. Cele două tipuri de polarizaţie nu se exclud. (1. numită polarizaţie ( P ). relaţia dintre cele două mărimi fiind: i = ∫ J n S dA . Metalele sunt practic nepolarizabile electric. (1. Momentul magnetic şi magnetizaţia satisfac relaţiile: m = mt + m p . Unele corpuri ajung în stare de magnetizaţie numai în prezenţa câmpului magnetic. starea de polarizaţie apare numai în prezenţa câmpului electric şi dispare când acesta se anulează. (1.1. starea de polarizaţie se caracterizează local cu ajutorul densităţii de volum a momentului electric. starea numindu-se magnetizaţie temporară.8) S Unităţile de măsură SI ale acestor mărimi sunt date în Tabelul 1.5) 1.1. Tabelul 1. numită polarizaţie permanentă şi caracterizată de momentul electric permanent p p . Mărime primitivă Simbol Unitate Mărime derivată Simbol Unitate Densitate lineică ρl C/m Sarcina electrică q C Densitate superficială ρs C/m2 Densitate volumetrică ρv C/m3 Momentul electric p Cm Polarizaţia P C/m2 Momentul magnetic m Am2 Magnetizaţia M A/m Intensitatea curentului Densitatea curentului electric de conducţie i A electric de conducţie J A/m2 2 .1.1.pentru un corp de dimensiuni mari.4) P = Pt + P p . au o stare de polarizaţie independentă de câmpul electric. (1. Starea de magnetizaţie a unui corp mic se caracterizează global cu ajutorul mărimii primitive vectoriale numită moment magnetic ( m ).

atunci mărimea corespunzătoare se numeşte tensiune electromotoare (t.1).B.unitate de măsură voltul [V]. • fluxul magnetic (Φ) cu unitatea de măsură weberul (Wb). Fig. B ). având unitatea de măsura volt pe metru {V/m]. (1.2.2.unitate de măsură coulombul [C]. MĂRIMI CE CARACTERIZEAZĂ CÂMPUL ELECTROMAGNETIC Starea câmpului electromagnetic este caracterizată macroscopic prin următoarele specii de mărimi: • intensitatea câmpului electric ( E ). (1.unitatea de măsură amper (A) sau amper-spiră (A.2. D ). Relaţiile de definiţie sunt următoarele: • tensiunea electrică între două puncte A.) şi se exprimă cu relaţia: d eΓ = ∫ E ds . (1. • fluxul electric (Ψ). a cărei unitate de măsură este tesla [T]. deschisă.2.2.e.2. măsurată în amper pe metru [A/m]. C. 1.2) Cu ajutorul acestor mărimi se definesc patru mărimi derivate importante în cadrul teoriei macroscopice a electromagnetismului: • tensiunea electrică (U). • intensitatea câmpului magnetic ( H ). respectiv între cele ale câmpului magnetic ( H . este: d B u AB = ∫ E ds . (1. • tensiunea magnetică (Um).2.m. S. cu unitatea de măsura coulomb pe metru pătrat [C/m2]. calculată de-a lungul unei curbe deschise. 1.5) S 3 . • inducţia electrica ( D ).4) Γ • fluxul electric printr-o suprafaţă oarecare. 1.1) B = µH . • inducţia magnetică ( B ).sp).1 Dacă integrala se calculează pe o curbă închisă. este: d ΨS = ∫ D n S dA . Între mărimile de stare ale câmpului electric ( E .3) A( C ) unde ds este elementul de linie orientat (Fig. Γ. Aceste specii de mărimi de stare se introduc cu ajutorul a două specii de mărimi primitive: vectorul câmp electric în vid ( E v ) şi vectorul inducţie magnetică în vid ( Bv ). există următoarele relaţii: D =εE . (1.2.

2. 1. fie prin suprafeţe deschise.2). 1.2.5) devine: d ΨSΓ = ∫ D n SΓ dA .7) Σ Normala la suprafaţa închisă este prin definiţie normala exterioară.2.1) de-a lungul unei curbe deschise: d B u mAB = ∫ H ds . cu relaţiile: d Φ S = ∫ B n S dA .11) SΓ d Φ Σ = ∫ B nΣ dA .2. se defineşte ca şi tensiunea electrică (Fig. 1. (1.6) SΓ unde dA reprezintă elementul de arie neorientat. atunci relaţia de definiţie devine: d ΨΣ = ∫ D nΣ dA .): d u mmΓ = ∫ H ds .m.B.9) Γ • fluxul magnetic se defineşte ca şi fluxul electric (Fig. Sensul normalei la suprafaţă este asociat cu sensul de parcurgere al curbei după regula burghiului drept (Fig. Σ. Fig.12) Σ 4 .2. Dacă suprafaţa se sprijină pe o curbă închisă.2. atunci se defineşte tensiunea magnetomotoare (t.2.2.2). fie prin suprafeţe închise.2.8) A(C ) Dacă integrala se efectuează pe o curbă închisă. (1. (1. (1. • tensiunea magnetică între două puncte A.m. 1.2. Γ. (1. atunci relaţia (1.unde n S este normala la suprafaţă.10) S d Φ SΓ = ∫ Bn SΓ dA .2. (1.2. (1.2 Dacă se calculează fluxul electric printr-o suprafaţă închisă.

Efectul acestor cauze se echivalează cu efectul unui câmp electric ce ar determina aceeaşi stare electrocinetică. Acest câmp se numeşte câmp electric imprimat. stările electromagnetice se pot desfăşura în următoarele regimuri: .regimul staţionar.Ei . Tabelul 1. În Tabelul 1. Rămân valabile toate observaţiile făcute la fluxul electric în legătura cu normalele la suprafeţe.regimul static.sp) câmpului magnetic Inducţia magnetică B T Fluxul magnetic Φ Wb 1. dar interacţiunile câmpului electromagnetic cu corpurile sunt însoţite de transformări energetice.3. dar suficient de lent încât să se poată neglija curenţii de deplasare în raport cu cei de conducţie. şi influenţa lor magnetică peste tot. Notă. este cel mai important regim din punct de vedere al aplicaţiilor tehnice. mărimea corespunzătoare numindu-se tensiune electromotoare imprimată: ei ( C ) = ∫ Ei ds . 5 . (1. rezistenţa (R). în acest regim fenomenele electrice se produc independent de cele magnetice şi pot fi studiate în cadrul unor capitole distincte ale teoriei. termic. capacitatea (C).3. respectiv electrostatica şi magnetostatica.2 Mărime primitivă Simbol Unitate Mărime derivată Simbol Unitate Intensitatea E V/m Tensiunea electrică U V câmpului electric Inducţia electrică D C/m2 Fluxul electric Ψ C Intensitatea H A/m Tensiunea magnetică Um A (A. chimic şi accelerate. în care mărimile de stare nu variază în timp şi nu se produc transformări energetice. Proprietăţile globale ale câmpului electric imprimat în raport cu o anumită curbă sunt exprimate de integrala de linie a vectorului Ei în raport cu acea curbă. El este localizat fie în volumul fie pe suprafaţa de contact a corpurilor conductoare şi se caracterizează local prin mărimea derivată vectorială numită intensitatea a câmpului electric imprimat. .1) C 1. . în care mărimile nu variază în timp. în care mărimile variază în timp. .2 este prezentată corespondenţa dintre aceste mărimi. inductivitatea (L) etc. cu excepţia dielectricului condensatoarelor. Alte mărimi derivate importante sunt: solenaţia (Θ). Ei este o mărime de material şi caracterizează conductoarele neomogene din punct de vedere structural. în care intervine fenomenul de radiaţie electromagnetică.regimul cvasistaţionar. CÂMPUL ELECTRIC IMPRIMAT Experienţa arată că starea electrocinetică a conductoarelor este produsă uneori de cauze de natură neelectromagnetică (de exemplu de o pilă galvanică). REGIMURILE DE DESFĂŞURARE A FENOMENELOR ELECTRICE ŞI MAGNETICE După modul de variaţie în timp a mărimilor electrice şi magnetice.4.regimul nestaţionar (regim variabil) caracterizat de cea mai generală formă de variaţie în timp a mărimilor.

.6. .legea conservării sarcinii electrice. pentru ecranarea (prin conductoare legate la pământ) a locurilor de observaţie în care se află personal operator. . La suprafaţa conductoarelor inducţia electrică este egală în orice punct cu densitatea de suprafaţă a sarcinii electrice. 6 . fără modificarea sarcinii sale totale.3) În fiecare punct al suprafeţei acestor conductoare câmpul electrostatic are numai componentă perpendiculară pe suprafaţă. iar sarcina din interiorul conductoarelor este nulă. Aceste relaţii care se stabilesc prin generalizarea datelor experimentale. 4.legea fluxului electric. Ei = 0 .relaţiile care se pot deduce prin analiză logică din altele (în ultimă instanţă din legi).5. deci UAB = V(A) – V(B) = 0. 1. Deci suprafeţele acestor conductoare sunt echipotenţiale şi liniile de câmp sunt perpendiculare pe ele. În caz contrar. (1. pe baza abstractizării.5.relaţii determinate experimental care exprimă raporturi obiective şi esenţiale între fenomene. în consecinţă. Sarcina electrică a conductoarelor este repartizată superficial. În cavităţile fără sarcini electrice din interiorul conductoarelor câmpul electric este nul. În această categorie intră: . un conductor neutru se electrizează (electrizare prin influenţă).legea inducţiei electromagnetice.5.legea circuitului magnetic. (1. câmpul electrostatic în aceste conductoare este de asemenea nul: E = 0. CONDUCTOARE ÎN CÂMP ELECTROSTATIC La introducerea lui într-un câmp electric. câmpul electric imprimat este nul. Conductoarele omogene şi neaccelerate. 1.legea transformării energiei electromagnetice în procesul conducţiei electrice (legea lui Joule). au în regim electrostatic următoarele proprietăţi: 1.5. Acest efect se foloseşte în instalaţiile de î.legi generale – valabile pentru orice fel de corpuri. În regim electrostatic este îndeplinită condiţia de echilibru electrostatic: E + Ei = 0 . se numesc legi. Orice suprafaţă echipotenţială din câmp poate fi înlocuită cu o suprafaţă conductoare fără a perturba câmpul (principiul metalizării suprafeţelor echipotenţiale). Toate punctele din interiorul unui conductor au acelaşi potenţial. nule în cazul conductoarelor neutre.1) În cazul conductoarelor omogene şi neaccelerate.2) şi. 3. Teoreme. . . Legile teoriei macroscopice a fenomenelor electromagnetice se clasifică în: . 5. particulele purtătoare de sarcini electrice s-ar deplasa în conductor sau pe suprafaţa sa şi nu ar fi îndeplinită condiţia de echilibru electrostatic.legea fluxului magnetic. indiferent de regimul de desfăşurare al fenomenelor şi independent de caracteristicile de material ale mediului. Demonstraţie: E = 0. Fenomenul constă în repartizarea unor sarcini electrice pe suprafaţa conductorului. 2. LEGILE TEORIEI MACROSCOPICE A ELECTROMAGNETISMULUI Legi. (1.t.

. respectiv D (r ) .legea electrolizei.legi de material – sunt valabile numai pentru anumite corpuri. . fiind funcţii de punct E (r ) .6. 1.legea polarizaţiei temporare. . Fig.1). Suprafeţele perpendiculare în orice punct pe liniile de câmp se numesc suprafeţe echipotenţiale.legea legăturii în câmp magnetic. . au valori constante în toate punctele aceleiaşi suprafeţe echipotenţiale.legea legăturii în câmp electric. Fluxul electric este mărimea ce caracterizează câmpul electric din punct de vedere al valorilor pe care le ia inducţia electrică în toate punctele suprafeţei.2). 1. Legea fluxului electric Corpurilor încărcate cu sarcini electrice li se asociază un câmp electric.6.6.6. ”În orice moment de timp fluxul electric Ψ printr-o suprafaţă închisă Σ este egal cu sarcina electrică qVΣ localizată în domeniul delimitat de această suprafaţă”: d ΨΣ = ∫ D n Σ dA = qVΣ . (1. . Liniile de câmp electric sunt linii deschise care pleacă de pe corpurile încărcate cu sarcini pozitive şi ajung pe corpurile încărcate cu sarcini negative (Fig.2 7 . fiind dependente de caracteristicile de material ale acestora: . . a) b) Fig. 1.1.legea conducţiei electrice (legea lui Ohm). toate liniile de câmp vor străbate suprafaţa.6.legea magnetizaţiei temporare. Vectorul intensităţii câmpului electric şi vectorul inducţiei electrice sunt tangenţi în fiecare punct la linia de câmp şi. 1.1) Σ unde n Σ reprezintă normala exterioară la suprafaţa închisă Σ (Fig.1 Dacă înconjurăm cu o suprafaţă închisă un corp încărcat cu sarcină electrică. 1.6.

(cu teorema lui Stokes) şi exprimând sarcina electrică în raport cu densitatea ei de volum.5) Aplicaţii.6.6. ε 4π ε R 2 Ø Calculul capacităţii condensatorului plan. Fig.4) Dacă suprafaţa nu este încărcată cu sarcină. Ø Calculul intensităţii câmpului electric produs de un corp punctiform încărcat cu sarcina q.6. se obţine forma locală a legii în domenii de continuitate şi netezime a proprietăţilor electrice: ∫ div D n Σ dA = ∫ ρ V dV . se obţine relaţia de conservare a componentelor normale ale inducţiei electrice: D2 n = D1n .6. sau pe baza proprietăţilor conductoarelor omogene. 1. ţinând seama de (1. (1.3) La o suprafaţă de discontinuitate (între două medii cu proprietăţi electrice diferite) încărcată cu densitate de suprafaţă a sarcinii electrice se obţine o formă locală valabilă în toate punctele suprafeţei: D2 n − D1n = ρ s . VΣ.1) se obţine intensitatea câmpului electric în orice punct de pe suprafaţa Σ (sfera de rază R): D( R ) qVΣ E ( R) = = . (1. (1. 2 Σ Σ Din această relaţie.2) VΣ VΣ de unde rezultă div D = ρ V . 8 . Legea fluxului electric poate fi folosită pentru calculul intensităţii câmpului electric în cazul configuraţiilor ce prezintă simetrie.6.3 Din legea fluxului electric rezultă: ∫ D n Σ dA = D( R) ∫ dA = D( R) ⋅ 4π R = qVΣ . Capacitatea condensatorului plan poate fi calculată cu ajutorul legii fluxului electric aplicată pe o suprafaţă închisă ce trece printr-o armătură şi prin dielectric. (1. Trecând de pe suprafaţa Σ în domeniul (arbitrar) delimitat de aceasta.2.

k =1 d k Ø Calculul capacităţii condensatorului cilindric.6. Σ Slat Slat unde q reprezintă sarcina cu care se încarcă armătura interioară. sarcina electrică cu care se încarcă este repartizată pe suprafaţa lor dinspre dielectric. 1.5 Alegând o suprafaţă închisă Σ = S1 ∪ S 2 ∪ S lat de formă cilindrică cu raza r.1) şi (1. În cazul unui condensator plan cu dielectric neomogen relaţia de mai sus devine: n εk C = A∑ .4 Armăturile condensatorului fiind conductoare omogene. E şi apoi U între armături. rezultă: q 2πε l C= = . 1. cu o densitate egală cu inducţia electrică în fiecare punct. Fig. U R2 ln R1 9 . la cea exterioară încărcată negativ) rezultă ΨΣ = ∫ D ndA = ∫ DndA = ∫ DdA = D ⋅ 2πrl = q . aplicând legea fluxului electric şi ţinând seama de faptul că fluxul electric prin suprafeţele S1 şi S2 este nul (liniile de câmp sunt pe direcţia razei de la armătura interioară încărcată pozitiv. Ţinând seama de relaţiile (1.6. Fig.3) se obţine capacitatea condensatorului plan: d q q q εA C= = = = .2.2. Calculând D. U Ed q d d εA unde ε este permitivitatea dielectricului.

7) VΣ adică div B = 0 . Σ S1 S2 S1 S2 Dacă în interiorul suprafeţei Σ nu există sarcini electrice Ψ1 = Ψ2 . (1.6 Se consideră o suprafaţă închisă Σ = S1 ∪ S 2 ∪ S lat pe care se aplică legea fluxului electric.6. 1. Aceasta reprezintă proprietatea de conservare a fluxului electric de-a lungul unui tub de linii de câmp. 1. (1.6.6.6) Σ Ţinând seama de relaţia de definiţie prelucrată cu ajutorul teoremei Gauss-Ostrogradski se obţine forma locală a legii. 1. În cazul unui dielectric neomogen cu n straturi.porţiunea de câmp delimitată de totalitatea liniilor de câmp care trec prin toate punctele unui contur închis Γ (Fig. Fig.8) Relaţia (1. pentru domenii de continuitate şi netezime ale proprietăţilor magnetice (ale inducţiei magnetice): ∫ div B dV = 0 . relaţia devine: 2π l C= .6). Deoarece pe suprafaţa laterală n Σ ⊥ D rezultă că prin această suprafaţă fluxul este nul şi ΨΣ = ∫ D n Σ dA = ∫ D n Σ dA + ∫ D n Σ dA = ∫ D n1 dA − ∫ D n 2 dA = Ψ1 − Ψ2 = qVΣ .6. Această constatare conduce la formularea legii fluxului magnetic: ”În orice moment fluxul magnetic printr-o suprafaţă închisă este nul”: d Φ Σ = ∫ B n Σ dA = 0 . Rk +1 ln n R ∑ ε k k =1 k Ø Tubul de flux electric .6.6.2. 10 .8) arată că nu există sarcini magnetice de tipul celor electrice.6. Rezultă că în regiunile din spaţiu în care nu există sarcini electrice. fluxul câmpului electric prin orice secţiune transversală a unui tub de flux are aceeaşi valoare. Legea fluxului magnetic Liniile de câmp magnetic (liniile vectorului inducţiei magnetice) sunt linii închise. Sensul fluxurilor Ψ1 şi Ψ2 prin cele două suprafeţe S1 şi S2 este indicat de versorii celor două normale n1 respectiv n 2 la cele două suprafeţe. (1.

La suprafeţe de discontinuitate forma locală a legii fluxului magnetic este: B2n − B1n = 0 . se consideră o suprafaţă închisă Σ = S1 ∪ S 2 ∪ S lat (Fig.6. Φ1 = Φ 2 . 1. Σ S Γ1 SΓ 2 S Γ1 SΓ 2 Rezultă că oricare ar fi S Γ1 şi SΓ2 fluxul magnetic se conservă: Φ1 = Φ 2 . Se consideră suprafaţa Σ = S Γ1 ∪ S Γ2 şi se aplică legea fluxului magnetic: Φ Σ = ∫ B n Σ dA = ∫ B n Σ dA + ∫ B n Σ dA = − ∫ B n SΓ1 dA + ∫ B n SΓ 2 dA = −Φ1 + Φ 2 = 0 . (1. (1. Fig.10) Aplicaţii.6.7) pe care se aplică legea fluxului magnetic. 1.6.6.6. Ø Definind tubul de flux magnetic similar cu cel electric. Pe baza aceloraşi considerente de la tubul de flux electric se obţine relaţia de conservare a fluxului magnetic de-a lungul unui tub de linii de câmp.9) adică se obţine relaţia de conservare a componentelor normale ale inducţiei magnetice: B2n = B1n . 1.7 Ø Prin orice suprafaţă deschisă care se sprijină pe aceeaşi curbă închisă fluxul magnetic este acelaşi.8 Fie două suprafeţe S Γ1 şi S Γ2 ce se sprijină pe curba Γ. 11 . Fig.

2. alternative. Datorită variaţiei fluxului magnetic din primar.2. La suprafeţe de discontinuitate se conservă componenta tangenţială a intensităţii câmpului electric: Et 2 = E t1 . 1. se obţine forma explicită d ∫ E ds = − dt ∫ B n SΓ dA . indusă prin transformare.6. (1. (1. în secundarul transformatorului se induce prin transformare (et) o t.14) Pentru medii imobile.m. indusă prin mişcare.m.e.13).2). respectiv electrocinetic staţionar. (1. datorită componentei em. 3. (1.e. Principiul producerii t. are la bază fenomenul inducţiei electromagnetice. 1. iar em – t.15) ∂t cunoscută sub numele de a doua ecuaţie a lui Maxwell.m.m. 12 .13) Γ S Γ ∂t SΓ unde et se numeşte t. 1. Legea inducţiei electromagnetice Enunţ: ”Tensiunea electromotoare indusă în lungul unei curbe închise Γ este egală cu viteza de scădere a fluxului magnetic prin orice suprafaţă deschisă ce se sprijină pe curba Γ”: dΦ SΓ eΓ = − . Γ numită teorema potenţialului electrostatic.a. se obţine următoarea formă integrală dezvoltată a legii: ∫ E ds = − ∫ ∂B ( ) n S Γ dA − ∫ rot Bx v n S Γ dA = et + e m .6.e.11) dt Ţinând seama de relaţiile de definiţie ale celor două mărimi.12) Γ SΓ în care elementul de arc ds pe curba Γ şi versorul normalei n SΓ la suprafaţa S Γ sunt asociate după regula burghiului drept (Fig.6. ecuaţia devine ∂B rot E = − . Principiul transformatorului electric. Funcţionarea generatoarelor de c. se obţine forma locală a legii: rot E = − ∂B ∂t ( ) + rot vx B .6.16) Aplicaţii.m.6. În domenii de continuitate şi netezime a proprietăţilor fizice locale. (1.e. (1.6. Dezvoltând derivata substanţială pentru medii în mişcare şi ţinând seama de forma locală a legii fluxului magnetic. de aceeaşi frecvenţă cu cea a mărimilor primare. care se produce ca urmare a existenţei unui câmp magnetic învârtitor (produs de rotorul maşinii care este un electromagnet rotit de turbină) ce întretaie spirele înfăşurării statorice în care induce t. În regim static şi în regim staţionar legea inducţiei electromagnetice are forma: eΓ = ∫ E ds = 0 . aplicând teorema lui Stokes membrului stâng al ecuaţiei (1.e.3.6.6.

se obţine forma locală a legii: ∂D rot H = J + . Se numeşte regim cvasistaţionar regimul variabil în care se poate neglija curentul de deplasare din legea circuitului magnetic.18) Γ SΓ SΓ în care elementul de arc ds pe curba Γ şi versorul normalei n S Γ la suprafaţa S Γ sunt asociate după regula burghiului drept (Fig. ASΓ .6. are loc conservarea componentelor tangenţiale ale intensităţii câmpului magnetic: H t 2 = H t1 .6. Folosind relaţiile de definiţie ale mărimilor.pentru o suprafaţă SΓ perpendiculară pe axa unui conductor parcurs de curentul electric de conducţie i. Γ k Ck lk ∈bh relaţie ce reprezintă teorema a doua a lui Kirchhoff: suma algebrică a tensiunilor la bornele laturilor lk ce aparţin buclei bh este nulă. Acond . cu excepţia dielectricului condensatoarelor. (1. (1.dacă SΓ taie cele N spire. ce urmăresc tensiunile la bornele laturilor care formează bucla. ale unei bobine: Θ S Γ = N i .17) dt Al doilea termen din partea dreaptă a ecuaţiei se numeşte curent hertzian.2).22) Observaţie: Solenaţia are următoarea semnificaţie: . În cazul corpurilor imobile relaţia are forma: ∂D ∫ H ds = ∫ J n SΓ dA + ∫ ∂t n SΓ dA . 1. peste tot. Considerând curba Γ o buclă a unui circuit electric şi descompunând-o într-o sumă de curbe deschise Ck. (1. În domenii de continuitate şi netezime a proprietăţilor fizice.6. 13 .6. (1.19) Γ SΓ SΓ termenul al doilea din partea dreaptă fiind numit curent de deplasare.6. Legea circuitului magnetic Enunţ: ”Tensiunea magnetomotoare de-a lungul unei curbe închise Γ este egală cu suma dintre solenaţia corespunzătoare curenţilor de conducţie care străbat o suprafaţă deschisă S Γ .20) ∂t numită prima ecuaţie a lui Maxwell.dacă aria suprafeţei SΓ este mai mică decât cea a conductorului: Θ SΓ = JASΓ = i . se obţine forma integrală explicită a legii: d ∫ H ds = ∫ J n SΓ dA + dt ∫ Dn SΓ dA . şi a cărei arie este cel puţin egală cu cea a conductorului: Θ S Γ = i . (1. (1. La suprafeţele de discontinuitate forma locală este: H t 2 − H t1 = J s . aplicând teorema lui Stokes membrului stâng şi în ipoteza corpurilor imobile. parcurse de curentul i.2.6.21) Dacă pe suprafaţa de discontinuitate nu există pânze de curent. 1. se obţine: eΓ = ∫ E ds = ∑ ∫ E ds = ∑ (A) u k =0.6.4. mărginită de curba Γ şi viteza de creştere a fluxului electric prin suprafaţa respectivă”: dΨSΓ u mmΓ = Θ SΓ + .

 i .9). se obţine: u mmΓ (r ) = ∫ H ds = ∫ Hds = H ∫ ds = H ⋅ 2π r . parcurs de curentul i.9 14 .6. rectiliniu. Ø În regim staţionar legea capătă forma: u mmΓ = Θ S Γ . (1. Aplicând teorema lui Ampère şi calculând pe rând cei doi termeni. Ø Calculul intensităţii câmpului magnetic produs de un conductor cilindric circular de rază a.6. 1. infinit.6.6. Fig. uniform distribuit pe secţiunea sa (Fig. r<a  H (r ) =  .  r≥a Egalând termenii din teoremă se obţine:  ir  2π a 2 . r≥a  2π r Variaţia lui H(r) este prezentată în Fig. (1.24) Γ SΓ numită teorema lui Ampère. 1. Γ Γ Γ oricare ar fi r în raport cu a.23) respectiv ∫ H ds = ∫ J n SΓ dA . Aplicaţii. Θ(r ) =  π a2 a2 i.6.9 Solenaţia se calculează în cele două domenii:  i r2  0 J π r 2 = π r 2 = i . r < a. 1.

6. Consecinţe: 1.6.6. 1.28) cunoscute sub numele de teorema continuităţii liniilor de curent continuu. (1. legea capătă forma integrală d ∫ J n Σ dA = − dt ∫ ρV dV . “intensitatea curentului de conducţie care părăseşte suprafaţa Σ este egală în fiecare moment cu viteza de scădere a sarcinii electrice adevărate localizată în volumul delimitat de Σ”.27) Σ VΣ În regim electrocinetic staţionar (regim de c.6. 1.29) lk ∈n j şi reprezintă teorema întâi a lui Kirchhoff. La trecerea printr-o suprafaţă de discontinuitate se conservă componenta normală a densităţii de curent. Vectorul densităţii de curent este tangent la suprafaţa unui conductor străbătut de curent continuu.) sarcina electrică este constantă. sau curentul continuu circulă numai pe căi închise.25) oricare ar fi fenomenele care se produc în interiorul suprafeţei: Dacă suprafaţa intersectează şi conductoare parcurse de curent electric de conducţie. iar relaţiile de mai sus capătă formele: i Σ = 0. Interpretare: liniile de curent continuu sunt linii închise.6. (1..6.6. (1.10 Folosind relaţiile de definiţie. în regim electrocinetic staţionar şi cvasistaţionar iΣ = ∑ ( A )i k = 0. cu enunţul: suma algebrică a curenţilor din laturile lk incidente într-un nod nj al unui circuit electric este nulă. 3.26) dt Fig. 15 . (1. (1. respectiv div J = 0 . Dacă se consideră o suprafaţă închisă Σ care trece prin dielectrici (nu este străbătută de curenţi de conducţie). Legea conservării sarcinii electrice. sarcina electrică în interiorul suprafeţei (reprezentând un sistem izolat) rămâne constantă q Σ = ct. 2. dqVΣ iΣ = − .5. Dacă suprafaţa Σ tinde la limită către un nod al unui circuit.c. deci conductorul este un tub de curent.

În teoria circuitelor electrice prezintă o mare importanţă forma integrală a legii lui Ohm care se obţine prin integrarea relaţiei (1.30) constanta de proporţionalitate ρ fiind o mărime scalară dependentă de natura materialului şi de temperatură.5).30) de-a lungul unei porţiuni neramificate de conductor.6.11 16 .30) reprezintă forma locală a legii conducţiei electrice şi mai poate fi scrisă sub forma: ( J = σ E + Ei . (1. În cazul conductoarelor perfect omogene şi neaccelerate. legea conducţiei electrice are forma: E = ρ J sau J = σ E 2. forma locală a legii devine: E + Ei = 0 .6.6. Aceasta explică fenomenul de influenţă electrostatică (vezi $ 1. relaţie numită condiţia de echilibru electrostatic. în care E i = 0 .11): B B B ∫ E ds + ∫ E i ds = ∫ ρ J ds (1.32) A (C ) A(C ) A(C ) Fig. termic şi chimic. 3. Consecinţe: 1. şi neaccelerate. Relaţia (1.6. relaţia capătă forma: E = 0. În conductoarele perfect omogene din punct de vedere structural. Într-un conductor aflat în astfel de condiţii câmpul electric este peste tot nul. Legea conducţiei electrice (legea lui Ohm) Enunţ: “Suma vectorială dintre intensitatea câmpului electric E şi intensitatea câmpului electric imprimat Ei din interiorul unui conductor izotrop este proporţională în fiecare punct cu densitatea curentului electric de conducţie din acel punct”: E + Ei = ρ J .6. Pentru conductoare în regim electrostatic. mecanic. 1. între punctele A şi B de-a lungul fibrei medii (curba C din Fig. 1. ) (1.6. fiind valabilă condiţia J = 0. numită rezistivitate.6.6.31) unde σ =1/ρ se numeşte conductivitate electrică.6. 1.

Fig.6.36) numită caracteristica i(u) a laturii. Forma integrală a legii se obţine prin integrarea densităţii de putere pe volumul conductorului filiform.37) Ţinând seama de legea conducţiei electrice. 1. În teoria circuitelor cu parametri concentraţi relaţia (1. Mărimea G = 1/R se numeşte conductanţă şi se măsoară în siemens [S]. (1. puterea fiind cedată.13): 17 . Edited by Foxit Reader Copyright(C) by Foxit Corporation.6.34) se mai poate scrie sub forma: i = G (u b + ei ) .6.6.6.2005-2009 For Evaluation Only.) cu secţiune A = ct. relaţia se poate scrie sub forma: i ρ u b + ei = ∫ ρ ds = i ∫ ds . respectiv antiparaleli. puterea fiind primită. p e > 0 .6. se obţine forma integrală a legii lui Ohm pentru laturi de circuit active (având şi surse de câmp electric imprimat).35) A reprezintă rezistenţa electrică a porţiunii neramificate de circuit de lungime l şi secţiune A şi se măsoară în ohmi [Ω].38) unde p R = ρ J 2 > 0 şi corespunde căldurii disipate în conductor prin efectul electrocaloric al curentului de conducţie (efect Joule-Lenz). 1..6. După cum vectorii Ei şi J sunt omoparaleli.33) C A C A Pentru conductoare omogene (ρ = ct.6. 1. relaţia mai poate fi scrisă sub forma: ( ) p j = ρ J − Ei J = ρ J 2 − Ei J = p R − p e . respectiv p e < 0 . Legea transformării energiei electromagnetice în procesul conducţiei electrice (legea lui Joule). Ţinând seama de definiţiile mărimilor derivate.6. numită şi caracteristica u(i) a laturii: u b + ei = R ⋅ i .34) se asociază laturii reprezentate în figura 1.6. (1.12 Relaţia (1. (1. iar p e = Ei J reprezintă densitatea de putere cedată de sursele de câmp imprimat în procesul de conducţie.6.12.34) unde: l R=ρ (1. ţinând seama că toţi vectorii sunt paraleli (Fig. (1. “Densitatea de volum a puterii cedată de câmpul electromagnetic unui conductor aflat în stare electrocinetică este egală în orice punct cu produsul scalar dintre intensitatea câmpului electric şi densitatea curentului electric de conducţie”: p j = EJ (1.7.6.

” Ţinând seama de forma integrală a legii conducţiei electrice. Edited by Foxit Reader Copyright(C) by Foxit Corporation.9. 1.6. Legea legăturii în câmp electric ”În orice moment de timp şi în orice loc.41) unde ε 0 = 1 [F / m ] este constanta universală numită permitivitatea vidului. 1. Legea polarizaţiei temporare Aceasta este o lege de material care exprimă dependenţa componentei temporare a polarizaţiei de intensitatea câmpului electric: Pt = f E () (1. iar Pe = ei i este puterea generată de sursa de câmp electric imprimat (Fig. 1.39) V V V C S Fig.6. între vectorul intensităţii câmpului electric.39) arată că “puterea totală cedată de câmpul electromagnetic unei porţiuni de conductor filiform în procesul de conducţie electrică este egală cu produsul dintre tensiunea electrică la bornele conductorului şi intensitatea curentului electric care-l parcurge. ei. În energetică energia electrică se măsoară în kilowattoră [kWh].13 Relaţia (1.e.6. al inducţiei electrice şi al polarizaţiei.6.39) se scrie sub forma: PJ = u b i = R i 2 − ei i = PR − Pe . PJ = ∫ p j dV = ∫ E J n Ads = ∫ E ds J nA = ∫ E ds b (1.2005-2009 For Evaluation Only. (1. categorie din care fac parte cele mai multe din materialele dielectrice folosite în industria electrotehnică. Dacă ei şi i au acelaşi sens. relaţia (1.m.6.12) cu t.42) Pentru materialele izotrope şi liniare din punct de vedere electric.6. Unitatea de măsură a puterii se numeşte watt [W].6.8. această dependenţă este dată de relaţia: Pt = ε 0 χ e E .6. ( )( ) ( )( ) ( )∫ (J nA) = u i.43) 18 . 4π ⋅ 9 ⋅ 10 9 1. indiferent de regimul de variaţie al mărimilor. (1. Pe>0 şi sursa cedează energie circuitului.6. Relaţia dintre diferitele unităţi de măsură este: 1kWh = 3.40) unde PR = R i 2 reprezintă puterea disipată în conductor sub formă de căldură. există relaţia”: D = ε0 E + P . când este parcursă de curentul electric de conducţie i.6. Integrala de timp a puterii se numeşte energie.6 ⋅ 10 6 Ws ≈ 860 kcal.6. (1. iar dacă ei şi i au sens invers. Pe<0 şi sursa primeşte energie din circuit.

49) devine: B = µH .6.50) liniară şi printr-o valoare a permeabilităţii relative µ r ≈ 1 . categorie din care fac parte toate materialele feromagnetice cu excepţia magneţilor permanenţi. Ag. ceea ce înseamnă o permeabilitate absolută µ ≈ µ 0 . relaţia (1. ) (1. presiune etc.6.48) în care χ m este susceptivitatea magnetică a materialului. Materialele magnetice se clasifică în: Ø Materiale neferomagnetice (din care fac parte: Cu. Pt.6. (1.6.6.10.6.49) Notând 1 + χ m = µ r permitivitatea relativă a materialului şi µ 0 µ r = µ permitivitatea sa absolută. Legea magnetizaţiei temporare Această lege de material exprimă dependenţa componentei temporare a magnetizaţiei de intensitatea câmpului magnetic: Mt = f H ( ) (1. depinzând de natura materialului. indiferent de regimul de variaţie al mărimilor. mărime adimensională. (1. (1. Al. relaţia (1.6. (1. 19 .11. Aceste materiale nu prezintă polarizaţie permanentă.47) Pentru materialele izotrope şi liniare din punct de vedere magnetic.6. această dependenţă este dată de relaţia: M t = χm H .44) devine: D =εE . În aplicaţii legea polarizaţiei temporare se combină cu legea legăturii în câmp electric.6. (1.6.50) Observaţii: 1.6. depinzând de natura materialului şi de condiţii neelectrice (temperatură.45) 1.în care χ e este susceptivitatea electrică a materialului.46) unde µ 0 = 4π ⋅ 10 −7 [H / m] este o constantă universală numită permeabilitatea vidului. 1. Astfel: D = ε 0 E + P = ε 0 E + P t = ε 0 E + ε 0 χ e E = ε 0 (1 + χ e )E . Legea legăturii în câmp magnetic ”În orice moment de timp şi în orice loc.6. există relaţia”: ( B = µ0 H + M .44) Notând 1 + χ e = ε r permitivitatea relativă a materialului şi ε 0 ε r = ε permitivitatea sa absolută. al inducţiei magnetice şi al magnetizaţiei. mărime adimensională. de starea lui de deformare şi de temperatură.). între vectorul intensităţii câmpului magnetic. În tehnică legea se foloseşte în combinaţie cu legea legăturii în câmp magnetic: ( ) ( ) ( ) B = µ 0 H + M = µ 0 H + M t = µ 0 H + χ m H = µ 0 (1 + χ m )H . aerul) caracterizate printr-o relaţie (1.

în circuitele magnetice ale dispozitivelor respective să apară două categorii de pierderi: prin histerezis (PH) şi prin curenţii turbionari (curenţi Foucault) care se induc în aceste materiale (PF). 1. Din această categorie fac parte: Fe pur. Aceste materiale se magnetizează şi se demagnetizează relativ greu. Ga şi unele aliaje) pentru care relaţia (1. prin frecări interne. aceste materiale au şi proprietăţi conductoare. • Feritele magnetice moi se pot folosi în dispozitivele de frecvenţă joasă sau înaltă ca piese masive. Caracteristica B(H) numită curbă de histerezis magnetic este reprezentată în Fig. Caracteristic pentru aceste materiale este valoarea foarte ridicată a permeabilităţii relative (de ordinul 102…105). ceea ce face ca în timpul funcţionării. Supermalloy). Din această categorie fac parte Ol călit (cu 1% C).14 Aria închisă de ciclul de histerezis corespunde unei densităţi de volum a energiei care se transformă în căldură. care au un ciclu de histerezis larg. ele se folosesc pentru realizarea circuitelor magnetice ale maşinilor. Ele pot fi moi sau dure. Ol electrotehnic (aliat cu 4% Si). Aceste materiale se magnetizează şi se demagnetizează relativ uşor. Feritele tehnice sunt materiale ceramice obţinute prin sinterizare în câmpuri magnetice. la valori relativ reduse ale intensităţii câmpului magnetic. caracterizate prin rezistivitate mare (102…106 Ωm). ele se folosesc pentru realizarea magneţilor permanenţi.50) este neliniară ca urmare a dependenţei permeabilităţii µ de intensitatea câmpului magnetic H. la fiecare parcurgere a ciclului. Fig.50) determină obţinerea unor inducţii magnetice (respectiv a unor energii magnetice) de valoare mare. La suprafaţa de separaţie dintre un corp feromagnetic şi unul neferomagnetic. Ø Materiale feromagnetice (Fe. în ele nu se produc pierderi 20 . Ol-Cr. Ol-W). dar fiind materiale semiconductoare.6. 2. Ea este proporţională cu energia de magnetizare a acestor materiale. Ni. conform relaţiei (1. aparatelor şi transformatoarelor electrice. liniile de câmp magnetic ies perpendicular pe suprafaţa corpului feromagnetic.6. 1. datorită faptului că fiind dielectrice. ceea ce. diverse aliaje (Permalloy. • Materiale magnetice dure. După forma ciclului de histerezis materialele feromagnetice se clasifică în: • Materiale magnetice moi. Co.6. În afara proprietăţilor magnetice. Ø Materiale ferimagnetice (sau ferite) cu o structură asemănătoare celor feromagnetice.14.6. caracterizate printr-un ciclu de histerezis îngust. Alnico etc.

F0“: dm A = i. pentru a avea o succesiune de stări electrostatice.1) Dacă transformarea elementară se efectuează foarte lent şi izoterm.7.6. este egală cu suma dintre lucrul mecanic elementar δL efectuat de sistem. Legea electrolizei Această lege caracterizează electroliţii (conductoare de speţa a doua în care trecerea curentului de conducţie este însoţită de reacţii chimice) şi se enunţă astfel: “Masa de substanţă depusă în unitatea de timp la unul din electrozii unei băi electrolitice parcursă de curent de conducţie. este egală cu produsul dintre intensitatea curentului electric i şi raportul dintre echivalentul electrochimic A / nv . şi dacă nu se efectuează lucru mecanic. fără dezvoltare sau transfer de căldură. masa m are expresia: A t Aq m= ∫ n v F0 0 i dτ = n v F0 . 1. Energia câmpului electrostatic Energia câmpului electrostatic al unui sistem de corpuri conductoare se poate determina pe baza principiului conservării energiei. prin constanta universală a lui Faraday.6.2) În procesul de stabilire a câmpului electrostatic. conform căruia: energia elementară dWext primită de un sistem din exterior într-o transformare.51) dt n v F0 în care F0=96 490 coulombi.7. (1. căldura elementară δQ dezvoltată. creşterea elementară dWe a energiei sistemului şi energia elementară dWt transformată în alte forme: dWext = δL + δQ + dWe + dWt . (1. magnadur.7. în difuzoare etc. lucrul mecanic elementar al forţelor exterioare necesar transportării sarcinii elementare de la ∞ până pe suprafaţa conductoarelor este.4) k =1 k =1 21 . (1.) sau a memoriilor magnetice (ferite de Ba sau Co – maniperm. (1. transformatoare sau ca antene magnetice (ferite de Mn-Zn sau Ni-Zn la care permeabilitatea maximă se atinge la temperaturi de aproximativ 300 C). 1.52) t în care q = ∫ idτ este sarcina electrică. (1. atunci: dWext = dWe .6. ENERGIA ŞI FORŢELE CÂMPULUI ELECTROSTATIC 1.7.). miezuri de bobine.7. iar echivalentul electrochimic al substanţei este o 0 mărime de material.1.3) Lucrul mecanic total necesar încărcării cu sarcini elementare a tuturor conductoarelor este: n n δLext = ∑ δLkext = ∑ Vk dq k .12.7. Se folosesc pentru realizarea circuitelor magnetice ale maşinilor electrice mici. (1. În intervalul de timp t. pentru conductorul k: δLkext = Vk dq k . • Feritele magnetice dure se folosesc pentru realizarea magneţilor permanenţi (în maşini electrice. prin curenţi turbionari. baferit etc.

7. Dacă transformările elementare sunt efectuate în regim electrostatic.3.7. un unghi. cu λ ∈ (0. liniare şi izotrope. (1.11) k =1 este egală conform relaţiei (1. sistemul primeşte energie din exterior numai sub formă de lucru mecanic al forţelor exterioare: dWext = δLext . o tensiune superficială şi coordonata generalizată asociată. respectiv finale. O metodă generală de calcul a forţelor electrostatice (şi a forţelor electrice în regim variabil) are la bază principiul conservării energiei (relaţia 1.5) şi ţinând seama de relaţiile (1. (1. ' ' V d q V q d (1. (1. lucrul mecanic elementar efectuat de un corp se exprimă sub forma: δL = X dx .7. 1.7.9) 2 2 2ε Expresiile de mai sus sunt valabile numai în medii liniare şi fără polarizaţie permanentă.7.7.7. un cuplu. se obţine expresia energiei electrostatice λ =1 n  n 1 1 n We = ∫ ∑ k k  ∑ k k ∫ =   λ λ = ∑ Vk q k .7.4) rezultă: n dWe = ∑ Vk dq k .2) şi(1. va fi o distanţă.7.8) 2 2 2 2C 1.1).6) k =1 Considerând starea intermediară a conductoarelor caracterizată de sarcinile şi potenţialele q k'= λq k . (1.7. energia elementară primită de sistem de la sursele exterioare n dWext = ∑ Vk dq k . Densitatea de volum a energiei câmpului electrostatic Energia câmpului electrostatic este localizată în tot domeniul ocupat de câmpul electrostatic cu o densitate de volum care se poate exprima în funcţie de mărimile de stare ale câmpului electric cu una din relaţiile: 1 1 1 we = E D = ε E 2 = D2 . (1.1) . dx.7. valorile extreme corespunzând stării iniţiale. (1.7.7. Teoremele forţelor generalizate în câmp electric Teorema lui Coulomb permite calculul forţelor care se exercită asupra corpurilor în câmp electrostatic numai pentru medii omogene. Considerând că asupra corpurilor conductoare se exercită forţe generalizate X.2. (1. un volum sau o arie.6). o presiune.7) λ = 0 k =1  k =1 0 2 k =1 În cazul particular al unui condensator 2 We = 1 (qV1 − qV2 ) = 1 qU = 1 CU 2 = q .1) cu suma dintre lucrul mecanic elementar efectuat de sistem şi creşterea elementară a energiei electrostatice a sistemului: dWext = δL + dWe . respectiv Vk' = λVk . În regim electrostatic. şi integrând relaţia (1.12) 22 .10) unde forţa generalizată X (acţionând pe direcţia de creştere a lui dx) poate fi: o forţă de deplasare. care determină transformări elementare dx ale corpurilor.7.7.

12) în două ipoteze: Ø Sistemul este izolat. Exprimând energia electrostatică în funcţie numai de sarcinile electrice şi de coordonata 2 q generalizată (în cazul unui condensator We = ) şi ţinând seama de (1. adică: “Forţa generalizată X asociată coordonatei generalizate x este egală cu derivata parţială a energiei electrostatice a sistemului (exprimată în funcţie numai de potenţialele electrice şi coordonata generalizată).7.13) şi ţinând seama de (1. = dx . la sarcini constante ale conductoarelor. Deci: “Forţa generalizată X asociată coordonatei generalizate x este egală cu derivata parţială cu semn schimbat a energiei electrostatice a sistemului (exprimată în funcţie numai de sarcinile electrice şi coordonata generalizată).“ Ø Sistemul are potenţialele fixate (conductoarele sunt conectate la surse de tensiune).19) Exprimând energia electrostatică în funcţie numai de potenţiale şi de coordonata 2 C ( x) U generalizată (în cazul unui condensator We = ) şi ţinând seama de relaţiile (1. = d 1 ∑ Vk q k  n n 1 1 = ∑ Vk dqk = dW . (1.7.10).17) Din ecuaţia de bilanţ rezultă: (dWe )V =ct.7.7. Aceasta implică: q k = ct.7. la potenţiale constante ale conductoarelor“. în raport cu coordonata generalizată x. = (dWe )V = ct . (1.12).14) adică lucrul mecanic este efectuat pe baza scăderii energiei electrostatice interne a sistemului. adică: Vk = ct.19) rezultă a doua teoremă a forţelor generalizate în câmp electrostatic:  ∂We  X =  .7.7. 23 .7.11) şi (1. (1. rezultă: δL = −(dWe )q = ct .18)  2 k =1 V = ct . 2 (1.7.7. (1.7. Calculul forţei generalizate se poate face pe baza relaţiei (1.10).14) şi (1. iar δL = dWext − (dWe )V =ct . în raport cu coordonata generalizată x.7.17) şi (1. (1.16)  ∂x  q =ct . .7.7.20)  ∂x  V =ct . (1. ⇒ dq k = 0 (1.13) se obţine: 2C ( x ) ∂We (dWe )q =ct. 2 k =1 2 ext adică energia primită de sistem de la sursele exterioare se distribuie în mod egal pentru efectuarea de lucru mecanic şi pentru creşterea energiei electrostatice a sistemului.7.7.7. . (1. (1.15) conduc la prima teoremă a forţelor generalizate în câmp electrostatic:  ∂W  X = − e  .7. ⇒ dVk = 0 .15) ∂x Relaţiile (1.

5) se obţine: n δL + dWm = ∑ i k dΦ k .8.4) cu ikdt şi sumând pentru toate circuitele.6) k =1 24 .1) Fig.8. aplicată conturului închis format din conductorul circuitului k şi linia tensiunii la borne. i k . ceea ce face ca aplicaţiile lor tehnice să se înscrie într-un domeniu limitat la construcţia aparatelor de măsură şi a unor traductoare. 1. curenţii şi fluxurile magnetice Rk .1. rezultă relaţia: n n n ∑ u k i k dt = ∑ Rk i k2 dt + ∑ ik dΦ k .8.8. u k . Energia câmpului magnetic Se consideră un sistem de n circuite electrice filiforme.8. cele două expresii ale forţei generalizate sunt echivalente. caracterizate de rezistenţele electrice.8. (1. ENERGIA ŞI FORŢELE CÂMPULUI MAGNETIC 1.1. 1.8. (1. considerată nulă. Observaţii: 1.1) k =1 k =1 Dacă se aplică legea conducţiei electrice. din ultimele două ecuaţii se obţine: dΦ k u k = R k ik + . Forţele electrostatice au valori mici.1 Energia magnetică a sistemului poate fi calculată pe baza principiului conservării energiei.5) k =1 k =1 k =1 Comparând relaţiile (1.2) unde ufk este tensiunea electrică în lungul firului.m. are forma: dΦ k eΓ = u fk − u k = − . a circuitului. iar eik reprezintă t. conform căruia energia primită de la surse trebuie să acopere pierderile prin efect Joule în rezistenţele circuitelor. lucrul mecanic al forţelor generalizate şi creşterea energiei magnetice a sistemului: n n ∑ u k i k dt = ∑ Rk i k2 dt + δL + dWm . Φ k (Fig. Legea inducţiei electromagnetice. (1. Pentru sistemele liniare.3) dt Considerând fluxurile magnetice variabile în timp. (1. (1.8. 2.8.8. pentru circuitul k se obţine: u fk + eik = Rk i k .8. (1. tensiunile la borne.e.4) dt Înmulţind relaţia (1.8.1) şi (1.8.

µ 2 0 Se observă că densitatea de volum a energiei magnetice este de aproximativ 90.8. iar al treilea – energia magnetică de interacţiune a bobinelor.1] . pentru valori practice ale mărimilor de stare.9) 2 2 Primul termen reprezintă energia magnetică proprie a bobinei 1.energia magnetică proprie a bobinei 2. se determină: • Densitatea de volum a energiei electrice în cazul unui câmp electric în aer. cu λ ∈ [0. în câmp magnetic.7) În particular.8.2.6) se obţine: 1 n Wm = ∑ Φ k ik 2 k =1 (1. pentru o bobină. Observaţie: Pentru a se compara densitatea de volum a energiei electrice cu cea a energiei magnetice. cu inducţia de 1 T: 1 B2 wm = ≈ 400. cu o densitate a câmpului de 10 kV/cm: 1 we = ε 0 E 2 ≈ 4.8. (1. 2 • Densitatea de volum a energiei magnetice pentru un câmp magnetic în aer. respectiv Φ 'k = λΦ k .8) 2 2 2L iar pentru două bobine cuplate magnetic 1 1 Wm = L11i12 + L22 i22 + L12 i1i2 . 1.8. ceea ce justifică importanţa aplicaţiilor tehnice şi domeniile largi de utilizare a dispozitivelor magnetice.8. (1. În general. al doilea . Densitatea de volum a energiei câmpului magnetic Energia câmpului magnetic este localizată în tot domeniul ocupat de câmp cu o densitate de volum care se poate exprima în funcţie de mărimile de stare ale câmpului magnetic prin una din expresiile: 1 1 1 wm = H B = µ H 2 = B2 .10) 1. (1.8.8. n = 1.42 J/m 3 . prin integrarea relaţiei (1.3. pentru un circuit oarecare parcurs de curentul i. situat într-un câmp magnetic exterior.11) 2 2 2µ valabile numai în medii liniare. (1. iar într-o stare intermediară curenţii şi fluxurile magnetice satisfac relaţiile i k' = λi k . Φ = Li şi 1 1Φ2 W m = Φi = Li 2 = . Teoremele forţelor generalizate în câmp magnetic Lucrul mecanic elementar care se efectuează la o deplasare elementară dx a unuia din circuitele sistemului. energia de interacţiune este: Wint = iΦ ext .000 J/m 3 .8.000 de ori mai mare decât a celei electrice.8. se poate determina din relaţia (1.6): 25 . Considerând că în sistem au loc transformări în care nu se efectuează lucru mecanic (circuitele sunt imobile).

în ipoteza de lucru adoptată. (1.18)  ∂x  i = ct.10). În acest caz δL = −(dW m )Φ = ct. la fluxuri constante.8.8. Exprimând energia magnetică în funcţie numai de curenţi şi de coordonata generalizată (în 1 cazul unei bobine Wm = L ( x)i 2 ) şi lucrul mecanic cu relaţia generală (1.10).“ Ø Curenţii circuitelor sunt menţinuţi constanţi.8.15)  2 k =1  2 k =1 obţinând n n n 1 1 δL = ∑ ik dΦ k − ∑ i k dΦ k = ∑ i k dΦ k .13) conduce.12) în care 1 n  1 n dWm = d ∑ i k Φ k  = ∑ ik dΦ k .12) k =1 Calculul forţei generalizate X se poate face în două ipoteze: Ø Fluxurile magnetice sunt menţinute constante. Se prelucrează relaţia (1. .17) şi energia primită de sistem se împarte în mod egal pentru efectuarea de lucru mecanic şi pentru creşterea energiei magnetice a sistemului.8.16) k =1 2 k =1 2 k =1 Este evident că în acest caz δL = (dWm )i = ct . şi di k = 0 . adică i k = ct. n δL = ∑ i k dΦ k − dWm . la:  ∂Wm  X = −  .8.17) conduce.14)  ∂x  Φ = ct . relaţie ce reprezintă prima teoremă a forţelor generalizate în câmp magnetic: “Forţa generalizată X asociată coordonatei generalizate x este egală cu derivata parţială cu semn schimbat a energiei magnetice a sistemului (exprimată în funcţie numai de fluxurile magnetice şi coordonata generalizată).“ 26 . (1. la:  ∂Wm  X =  .8. la curenţi constanţi. şi dΦ k = 0 .7. în raport cu coordonata generalizată x. relaţie ce reprezintă a doua teoremă a forţelor generalizate în câmp magnetic: “Forţa generalizată X asociată coordonatei generalizate x este egală cu derivata parţială a energiei magnetice a sistemului (exprimată în funcţie numai de curenţi şi coordonata generalizată). relaţia 2 (1. adică Φ k = ct.8. (1. (1. în raport cu coordonata generalizată x. (1. (1.8.13) şi lucrul mecanic se efectuează în baza scăderii energiei magnetice a sistemului.8.7. 2 L ( x) relaţia (1.8. Exprimând energia magnetică în funcţie numai de fluxurile magnetice şi de coordonata Φ2 generalizată (în cazul unei bobine Wm = ) şi lucrul mecanic cu relaţia generală (1. în ipoteza de lucru adoptată. (1.

CAP. 2. CIRCUITE ELECTRICE

2.1. BAZELE TEORIEI CIRCUITELOR ELECTRICE

2.1.1. Ipotezele teoriei circuitelor electrice cu parametri concentraţi
Regimurile circuitelor electrice se pot studia cu ajutorul ecuaţiilor cu derivate parţiale ale
câmpului electromagnetic (ecuaţiile lui Maxwell) în condiţii date. Prin utilizarea elementelor de
circuit cu parametri concentraţi studiul circuitelor electrice se simplifică; în locul ecuaţiilor cu
derivate parţiale intervin ecuaţii diferenţiale, mai simplu de rezolvat.
Teoria circuitelor electrice cu parametri concentraţi se elaborează prin particularizare din
teoria câmpului electromagnetic, în următoarele condiţii de aproximare:
1. Caracterul cvasistaţionar al regimului, care presupune neglijarea curentului de deplasare
dψ dq
iD ( iD = = ) peste tot, cu excepţia dielectricului condensatoarelor (asigurând astfel
dt dt
închiderea circuitului). Regimul cvasistaţionar este astfel caracterizat prin existenţa curentului
de conducţie în conductoare şi a celui de deplasare în condensatoarele cu dielectric perfect
izolant.
2. Localizarea energiei câmpului magnetic numai în bobine şi a energiei câmpului electric
numai în condensatoare (deşi iD stabileşte câmp magnetic în dielectricul condensatoarelor şi
câmpul magnetic variabil în timp din bobine produce câmp electric, acestea se vor neglija).
3. Se admite că intensitatea curentului care iese dintr-o bornă a unui element de circuit este
egală cu intensitatea curentului care intră prin cealaltă bornă. Această condiţie presupune că
cea mai mare dintre dimensiunile l ale elementului de circuit este mult mai mică decât lungimea
de undă cea mai mică, λ , care intervine în semnalul electric. Astfel în circuitele electrice cu
parametri concentraţi curentul electric se stabileşte instantaneu, efectul de propagare fiind
neglijabil. Considerând un conductor de lungime l parcurs de curentul
 x
i ( x, t ) = I m sin 2πf  t −  , (2.1.1)
 c
unde x este variabila spaţială, c este viteza de propagare a undei electromagnetice (egală cu
viteza luminii), iar f - frecvenţa, dacă
x
2πf << 1 , adică x << 1 ⇒ l << 1 , cu λ = c ,
c λ λ f
intensitatea i ( x , t ) se poate aproxima cu expresia:
i (t ) ≅ I m sin 2πft , (2.1.2)
valabilă pentru frecvenţe joase.
Observaţie: Pentru frecvenţe ridicate sau pentru circuite extinse în spaţii mari (dimensiunea
l este comparabilă cu lungimea de undă a semnalului), propagarea energiei nemaifiind
instantanee nu se mai poate neglija variabila spaţială. În această situaţie, în reprezentarea
circuitului se utilizează elemente infinit mici repartizate pe toată lungimea acestuia. Se ajunge
astfel la circuite cu parametri repartizaţi (distribuiţi).
4. Caracterul filiform al conductoarelor, care presupune ca secţiunea transversală pe liniile
de curent să fie suficient de mică pentru ca intensitatea curentului să fie repartizată practic
uniform pe această secţiune. Această ipoteză implică neglijarea repartiţiei neuniforme a

27

curentului variabil în timp pe secţiunea conductorului (efectul pelicular). În acest sens, teoria
circuitelor electrice este exclusiv o teorie a elementelor de circuit filiforme.
În regim variabil, satisfacerea condiţiei caracterului filiform al conductoarelor se reduce la
verificarea condiţiei:
a << δ = 1 , (2.1.3)
πf σµ
unde: a este dimensiunea liniară cea mai mică a secţiunii transversale a conductorului (dacă
este circular, raza acestuia), iar δ este adâncimea de pătrundere a undelor electromagnetice în
mediul conductor caracterizat prin conductivitatea σ şi permeabilitatea µ .
2.1.2. Elemente de circuit
Elementele de circuit sunt modele idealizate (prin selectarea numai a uneia dintre
proprietăţile lor electrice sau magnetice, considerată esenţială, şi neglijarea celorlalte), precis
definite, cu ajutorul cărora putem reprezenta (modela) dispozitivele electrice şi electronice,
care sunt obiecte fizice reale.
Dacă notăm cu x ( t ) valoarea instantanee a semnalului de intrare aplicat elementului de
circuit şi cu y ( t ) valoarea instantanee a semnalului de ieşire, relaţia dintre cele două mărimi,
care în cazul cel mai general se poate scrie sub forma
y (t ) = y ( x (t ), t ) , (2.1.4)
se numeşte ecuaţie caracteristică a elementului de circuit.
După tipul ecuaţiei (2.1.4), elementele de circuit se clasifică în:
• elemente liniare invariabile în timp:
y ( t ) = Kx ( t ) , (2.1.5)
unde K este o constantă.
• elemente liniare variabile în timp (parametrice):
y(t ) = K (t ) x(t ) . (2.1.6)
• elemente neliniare invariabile în timp:
f ( x(t ), y (t ) ) = 0 . (2.1.7)
• elemente neliniare variabile în timp:
g ( x(t ), y (t ), t ) = 0 . (2.1.8)
Un element de circuit este caracterizat printr-o relaţie între curentul şi tensiunea la bornele
sale. Independent de natura perechii de mărimi ( x , y ) , tensiunea u( t ) şi intensitatea curentului
i ( t ) sunt univoc determinate la bornele elementului de circuit, iar produsul lor:
p ( t ) = u ( t )i ( t ) (2.1.9)
se numeşte putere instantanee.
Integrala în raport cu timpul a puterii instantanee pe intervalul (t1 , t2 ) se numeşte energie
electrică
t2
W = ∫ p (t )dt . (2.1.10)
t1

Din punctul de vedere al valorilor puterii instantanee, elementele de circuit pot fi clasificate
în două categorii:

28

Edited by Foxit Reader
Copyright(C) by Foxit Corporation,2005-2009
For Evaluation Only.

• elemente de circuit pasive, pentru care în orice punct al caracteristicii de funcţionare
p > 0, ceea ce înseamnă că elementul de circuit primeşte putere pe la borne (rezistorul, bobina,
condensatorul);
• elemente de circuit active (sau surse), pentru care cel puţin într-un punct al caracteristicii
de funcţionare p < 0 , ceea ce înseamnă că elementul de circuit cedează putere pe la borne
(sursa de tensiune, sursa de curent).
2.1.2.1. Rezistorul
Este un element de circuit a cărui ecuaţie caracteristică este de forma
u b = u R = Ri . (2.1.11)
a) Rezistorul liniar invariabil în timp. Acest element de circuit al cărui simbol este
reprezentat în figura 2.1.1,a, are ecuaţia caracteristică (numită şi ecuaţie constitutivă)
u( t ) = Ri ( t ) (2.1.12)
sau
i ( t ) = Gu ( t ) , (2.1.13)
unde R > 0 este rezistenţa elementului măsurată în ohmi Ω şi G > 0 este conductanţa
acestuia, măsurată în siemens S .
Ecuaţiile (2.1.12) şi (2.1.13) reprezintă în planul (u,i) o dreaptă ce trece prin origine; ca
urmare, tensiunea şi curentul au aceeaşi formă de variaţie în timp. Înmulţind ecuaţia (2.1.12) cu
i(t) sau (2.1.13) cu u(t) se obţine puterea instantanee primită pe la borne de rezistor:
p( t ) = u ( t )i ( t ) = Ri 2 (t ) = Gu2 ( t ) . (2.1.14)
Indiferent de sensul de referinţă al tensiunii sau curentului, p > 0 şi corespunde efectului
electrocaloric de transformare ireversibilă a energiei electrice în căldură.
Dacă R = 0 (G → ∞) ecuaţia (2.1.12) devine:
u( t ) = 0 , (2.1.15)
caracteristică a scurtcircuitului.
Dacă R → ∞ (G = 0) ecuaţia (2.1.13) devine:
i (t ) = 0 (2.1.16)
caracteristică a laturii în gol.
b) Rezistorul liniar variabil în timp (parametric), are ecuaţia caracteristică
u ( t ) = R ( t )i ( t ) , (2.1.17)
unde R(t) se numeşte rezistenţă parametrică, simbolul său fiind cel din figura 2.1.1,b.
Un exemplu de astfel de element de circuit este potenţiometrul.
Caracteristicile (2.1.17) reprezintă în planul (u, i) o familie de drepte ce trec prin origine;
deci forma de variaţie în timp a tensiunii este diferită de cea a curentului. Acest tip de element
poate fi folosit la modelarea unui contactor real cu ajutorul unui contactor ideal şi a două
rezistoare liniare şi invariabile în timp, R1 de valoare foarte mare şi R2 de valoare foarte mică.
c) Rezistorul neliniar (Fig. 2.1.1,c) invariabil în timp cu ecuaţia caracteristică:
f (u (t ), i(t ) ) = 0, (2.1.18)
respectiv

29

aceste elemente pot fi simetrice sau nesimetrice în raport cu originea. a căror rezistenţă variază cu temperatura. Din categoria rezistoarelor neliniare simetrice fac parte: tubul cu fir incandescent şi termistorul.2. t) se obţine t 0 ϕ (t ) = ϕ (0) + ∫ u (t ' )dt ' . Dacă rezistenţa bobinei este nenulă ( R ≠ 0) . Bobina Bobina necuplată magnetic are ecuaţia caracteristică dϕ ub = uL = . (2. Se spune că fluxul are un caracter conservativ.1.1. 2. deci bobina este un element cu memorie.1.22) pentru bobina reală capătă forma: dϕ u b = Ri + = uR + uL .20) • rezistoare neliniare controlate în curent. i(t ). având ecuaţia caracteristică de forma i (t ) = i(u (t ) ) sau i = iˆ(u ) .1.2005-2009 For Evaluation Only. care poate fi modelat printr-un rezistor neliniar variabil în timp. Un alt exemplu este arcul electric în curent continuu şi în curent alternativ.23). Dioda cu joncţiune. g (u (t ). 2. (2. Edited by Foxit Reader Copyright(C) by Foxit Corporation.19) pentru cel variabil în timp.1. dioda Zener şi dioda tunel sunt rezistoare neliniare nesimetrice cu caracteristică controlată în tensiune.2. (2. rezistoarele neliniare se clasifică în: • rezistoare neliniare controlate în tensiune. (2.1. arată că fluxul magnetic la momentul t depinde de valorile anterioare ale tensiunii.1. prin integrare pe intervalul (0. Fig.21) Un rezistor neliniar caracterizat de faptul că pentru orice tensiune u dată (curent i dat) curentul i (tensiunea u) este unic specificat (specificată) se numeşte rezistor neliniar controlat în tensiune (curent). De asemenea rezultă că în intervalul ( −∞. ecuaţia (2. (2.23) 0 −∞ Relaţia (2. având ecuaţia caracteristică de forma u (t ) = u (i (t ) ) sau u = uˆ (i ) .24) dt 30 . Din punct de vedere al mărimii care fixează univoc poziţia punctului de funcţionare pe curba caracteristică. ∞ ) fluxul magnetic în bobină este o funcţie absolut continuă în timp.1. având caracteristica controlată în curent.1.22) dt numită ecuaţia de evoluţie a bobinei. numită şi ecuaţie de ereditate a bobinei. din care.1 După forma ecuaţiei caracteristice. t ) = 0. varistorul a cărui caracteristică este controlată în tensiune şi dioda cu gaz. ϕ (0) = ∫ u (t ' )dt ' .1. (2.

şi (2.1. atunci integrala din (2.30) se obţine u( t ) = L (t ) di + i ( t ) dL .a.2. a) Bobina liniară.27) Integrând ecuaţia (2. în consecinţă fluxul magnetic şi curentul au aceeaşi formă de variaţie în timp.2. are ecuaţia caracteristică ϕ (t ) = Li (t ) .28) tinde către zero când dt → 0.25) unde L > 0 este inductivitatea măsurată în henry [H].T .1.1. constantă pentru o anumită bobină. t + dt ) şi scăzând apoi membru cu membru ecuaţia (2.1. Ţinând seama de ecuaţiile (2.1.29) 0 0 2 2 L a cărei valoare este pozitivă. invariabilă în timp şi necuplată magnetic.1. iar uL .22) şi (2. 31 .cădere de tensiune inductivă parametrică. în aceste circumstanţe curentul prin bobină este uniform continuu în intervalul (0. iar al doilea .26) pe intervalul (0.b) are ecuaţia caracteristică ϕ (t ) = L(t )i(t ) .1.28) Dacă tensiunea este mărginită. b) Bobina liniară.25) se obţine ecuaţia caracteristică : u( t ) = L di .26) dt din care.25) este o dreaptă ce trece prin origine.1. prin integrare pe intervalul (0.1.1.1. El nu poate avea un salt brusc de la o valoare finită la o altă valoare finită. (2. (2.22).t) rezultă 1t 1 0 L ∫0 L −∫∞ i (t ) = i (0) + u (t ' )dt '.T).1. cu simbolul din figura 2.i) caracteristica (2. (2. t ) în condiţia i( 0) = 0 . variabilă în timp (parametrică) şi necuplată magnetic (Fig.31) dt dt Primul termen din membrul drept se numeşte cădere de tensiune inductivă prin pulsaţie. (2. (2.cădere de tensiune inductivă.1. (2. şi deci se anulează şi membrul stâng al acestei ecuaţii. Ţinând seama de ecuaţiile (2. (2.unde uR se numeşte cădere de tensiune rezistivă. În planul (ϕ.1.30) unde L(t) se numeşte inductivitate parametrică. Bobina liniară invariabilă în timp şi necuplată magnetic este complet caracterizată de inductivitatea proprie L şi de intensitatea curentului în momentul iniţial i( 0) . Altfel spus.1. se obţine: 1 t + dt i (t + dt ) − i (t ) = L t ∫ u (t ' )dt '.1.1. i (0) = u (t ' )dt '.27). Înmulţind ecuaţia (2. 2. Proprietăţile de continuitate ale fluxului magnetic şi curentului electric prin bobină sunt utilizate în studiul regimului tranzitoriu. se obţine energia Wm acumulată în câmpul magnetic al bobinei: t i 1 ϕ 2 (t ) Wm = ∫ u (t ')i(t ')dt ' = L ∫ i'di ' = Li (t ) = ϕ (t )i(t ) = 1 2 .26) cu idt ' şi integrând pe intervalul (0. u( t ) < U în intervalul 0.1.

..1.32) numită curbă de histerezis.. aproximând corespunzător forma caracteristicii..30) reprezintă o familie de drepte ce trec prin origine.1. Un exemplu de inductor parametric îl constituie un solenoid în interiorul căruia miezul magnetic se deplasează alternativ.25) devine l ϕ s = ∑ Lsk i k . 2. transformatoarelor şi maşinilor electrice. fluxul magnetic şi curentul au forme diferite de variaţie. (2. În planul (ϕ.. ecuaţia caracteristică a bobinei s fiind ϕ s = ϕ (i1 (t ). numită caracteristică de magnetizare.36) putând fi pozitivă sau negativă. ca urmare. t ) . (2. inductivitatea mutuală este pozitivă.1. de exemplu prin segmente de dreaptă.. în schemele electrice se evidenţiază cu * bornele polarizate ale bobinelor cuplate magnetic.2. Pentru a stabili ce semn se ia în consideraţie în calculele din teoria circuitelor pentru inductivitatea mutuală. i (t ). c) Bobina neliniară (Fig. Caracteristica ei flux-curent. (2. il (t ).33) Dacă bobinele sunt liniare şi invariabile în timp. 32 .c) este o bobină cu miez feromagnetic ce intră în componenţa releelor. ik (2. se numeşte inductivitate mutuală.1. electromagneţilor. dacă fluxul magnetic ϕ s este funcţie şi de intensităţile curenţilor ce parcurg aceste bobine. este negativă. este de forma: g (ϕ (t ). 2.. iar mărimea d ϕs Lsk = Lks = is = 0. Dacă sensurile de referinţă ale curenţilor is şi ik faţă de bornele polarizate sunt identice (ambii intră sau ies din aceste borne).1.1. Fig.35) is se numeşte inductivitate proprie.i) ecuaţia (2..s ≠ k . ecuaţia caracteristică (2. În caz contrar. i 2 (t ). (2. Bobinele cu miez de fier pot fi modelate ca elemente de circuit. ţinând seama de relaţiile lui Maxwell pentru inductivităţi.34) k =1 în care mărimea d ϕs Lss = Ls = ik = 0. t ) = 0.1. k ≠ s > 0.2 d) Bobine cuplate magnetic Se spune că o bobină s parcursă de curentul is este cuplată magnetic cu alte (l-1) bobine. i s (t ).1.1.

∞ ) sarcina electrică este o funcţie absolut continuă în timp.40) 2 2 unde primul şi al doilea termen reprezintă energia magnetică înmagazinată în prima. Înmulţind ecuaţia (2.1.3. t) în ipoteza i(0) = 0. legea conservării sarcinii electrice conduce la relaţia dintre intensitatea curentului electric de conducţie şi sarcina electrică sub forma ecuaţiei de evoluţie dq i= .1.1.41) conduce la t 0 q(t ) = q(0) + ∫ i (t ' )dt ' .1. condensatorul este un element cu memorie. respectiv a doua bobină.1.1. (Fig.22). s =1 0 În cazul particular a două bobine cuplate magnetic. se obţine Wm = 1 L1i12 + 1 L2i22 + L12i1i2 .1.cădere de tensiune inductivă mutuală. a) Condensatorul liniar invariabil în timp.43) reprezintă o dreaptă ce trece prin origine.2.37) k =1 dt dt k =1 dt k ≠s unde primul termen din membrul drept se numeşte cădere de tensiune inductivă proprie.1.41) dt Integrată pe intervalul (0. 33 . altfel spus. iar ultimul termen reprezintă energia magnetică de interacţiune.1.1. În planul (q. (2.39) k .34) în (2. Condensatorul Considerând dielectricul condensatorului perfect izolant.3.37) cu isdt ' şi integrând pe intervalul (0. u) ecuaţia (2.a) are ecuaţia caracteristică q (t ) = Cu (t ) . t). 2. iar al doilea se numeşte energie magnetică mutuală şi poate fi pozitiv sau negativ. sarcina electrică nu variază discontinuu (are caracter conservativ).43) unde C > 0 se numeşte capacitate şi se măsoară în farazi [F]. (2. ecuaţia (2. (2. (2. prin urmare. (2. ' ' (2.1. Energia magnetică totală a sistemului de l bobine cuplate magnetic are expresia l i Wm = ∑ L sk ∫ i s' di k' . q (0) = ∫ i(t ' )dt '. se obţine expresia energiei magnetice înmagazinate în bobina s: t l i 1 Wms = ∫ u s is dt ' = Ls is2 + ∑ ∫ Lsk i s dik . depinde de valorile anterioare ale curentului.1.38) 0 2 k =1 0 k ≠s Primul termen din membrul drept se numeşte energie magnetică proprie şi este strict pozitiv. Se obţine astfel l l dik di di us = ∑ Lsk = Ls s + ∑ Lsk k .1.1.42) numită ecuaţia de ereditate a condensatorului. (2. 2. deci sarcina electrică şi tensiunea au aceeaşi formă de variaţie în timp. Rezultă de asemenea că în intervalul ( −∞. iar al doilea . arată că sarcina electrică la momentul t. Tensiunea us la bornele bobinei cuplate magnetic se calculează înlocuind relaţia (2.1.42) 0 −∞ Relaţia (2.

c) Condensatoarele reale au caracteristica q(u) neliniară (în general variabilă în timp). (2.49) reprezentată printr-o curbă de histerezis. u (t ). ecuaţia (2.1.1.48) dt dt Primul termen din membrul drept se numeşte componentă de pulsaţie a curentului. Ca şi la bobina cu miez feromagnetic. Printr-o demonstraţie similară celei pentru curentul prin bobină.T]. u) ecuaţia (2.44) dt care prin integrare pe intervalul (0. 2.1. c) Condensatorul neliniar (Fig.1. aproximând caracteristica neliniară prin segmente de dreaptă.1. (2.1. de forma f (q (t ).48) defineşte o familie de drepte ce trec prin origine. (2.41) devine i ( t ) = C du .1. iar al doilea .b. u (0) = ∫ i (t ' )dt '. Din relaţia (2.3. Altfel spus. i(t) < I în intervalul [0. se poate arăta că dacă intensitatea curentului prin condensator este mărginită.1.47). se obţine i ( t ) = C ( t ) du + u( t ) dC .1. 34 . se obţine energia acumulată în câmpul electric al condensatorului în acest interval t u 1 1 2 1 We = ∫ u (t ' )i(t ' )dt ' = C ∫ u ' du ' = Cu 2 (t ) = q (t ) = q (t )u (t ). b) Condensatorul liniar variabil în timp (parametric) cu simbolul din figura 2. Ţinând seama de (2. (2. În planul (q.1.43).1. t ) = 0 .45) C0 C −∞ Condensatorul liniar şi invariabil în timp este complet determinat de capacitatea C şi de tensiunea iniţială u(0).1. condensatorul neliniar poate fi modelat ca element de circuit.1.T). (2.47) unde C(t) se numeşte capacitate parametrică.1.3.46) 0 0 2 2C 2 a cărei valoare este pozitivă. t) conduce la 1 t 1 0 u (t ) = u (0) + ∫ i (t ' )dt ' . Proprietatea de continuitate a sarcinii electrice şi a tensiunii la bornele condensatorului va fi folosită în studiul regimului tranzitoriu. (2. deci curbele de variaţie ale tensiunii şi sarcinii electrice sunt diferite.44) cu udt ' şi integrând pe intervalul (0. Înmulţind ecuaţia (2.componentă parametrică. are ecuaţia caracteristică q (t ) = C (t )u(t ) .41). Un exemplu de condensator liniar variabil în timp este condensatorul cu armătură vibrantă. atunci tensiunea electrică la bornele condensatorului variază continuu în intervalul (0. tensiunea la bornele unui condensator liniar invariabil în timp nu poate varia brusc de la o valoare finită la o altă valoare finită. t) în ipoteza u(0) = 0. ţinând seama de (2.

b).4.a) este un element activ de circuit având următoarea ecuaţie caracteristică: u( t ) = e ( t ).1.4. Fig. ∀i .52) Un astfel de element se numeşte sursă reală de tensiune (Fig. folosită pentru pasivizarea acestor surse.a). caracterizată de faptul că pentru orice curent dat. se reprezintă pe axa curentului.2.1.1. (2. Semnificaţia fizică a definiţiei sursei ideale independente de tensiune este că circuitul conectat la bornele sursei nu influenţează forma de undă a tensiunii ei.2.5.1.1. Fig.3 2.2. proprietate importantă în cadrul teoriei circuitelor electrice. 35 . caracteristica (2. tensiunea este unic specificată. (2. Caracteristica de funcţionare este o dreaptă care nu trece prin origine (Fig.4 Rezultă că sursa ideală independentă de tensiune este un caz particular de rezistor neliniar controlat în curent. 2. ci numai curentul care circulă prin sursă.b).50) În planul (u. ecuaţia sa este: u = e − Ri .51) Dacă elementul de circuit degajă căldură prin efect electrocaloric. Sursa de tensiune Sursa ideală independentă de tensiune (Fig.1. Dacă e( t ) = 0.1. i) caracteristica de funcţionare este o dreaptă paralelă cu axa curentului (Fig.1. adică are rezistenţă internă R ≠ 0 .1. 2.4.50) devine u (t ) = 0 .1. (2. 2. 2. şi sursa ideală independentă de tensiune devine un scurtcircuit ( R = 0) .1. Puterea cedată de sursa de tensiune circuitului extern este: p( t ) = u ( t )i (t ) = e( t )i ( t ).5.

şi sursa ideală independentă de curent devine o latură deschisă ( R → ∞ ) . caracteristica se reprezintă pe axa tensiunii.i) caracteristica este o dreaptă paralelă cu axa tensiunii (Fig.53) Relaţia (2. 2.1.1.5 Înmulţind relaţia (2. conform ecuaţiei caracteristice.2.7.2. 2. legată de pasivizarea acestor surse.6.1. Semnificaţia fizică a definiţiei sursei ideale independente de curent este că. proprietate de asemenea importantă în cadrul teoriei circuitelor electrice. (2.6.5.50) arată că nu putem conecta în paralel (între aceleaşi borne) surse ideale de tensiune cu valori diferite ale tensiunilor electromotoare.b). (2. 2. Dacă j ( t ) = 0. pentru orice tensiune curentul este unic specificat.1.56) Caracteristica de funcţionare este o dreaptă care nu trece prin origine (Fig. (2.1. se obţine puterea electrică cedată la borne de sursă p( t ) = u ( t )i (t ) = e( t )i ( t ) − Ri 2 ( t ). Fig. deoarece. Sursa de curent Sursa ideală independentă de curent (Fig. iar ecuaţia de funcţionare este: i ( t ) = j (t ) − Gu ( t ).1. Puterea cedată de sursă circuitului extern este p ( t ) = u ( t )i ( t ) = u ( t ) j ( t ) . 2.54) În planul (u. Fig.1.b). 2. (2.a) este o sursă de energie electromagnetică având proprietatea de a debita un curent j ( t ) independent de reţeaua conectată la bornele ei. astfel încât ecuaţia caracteristică a elementului este: i (t ) = j (t ).1.55) Schema echivalentă a unei surse reale de curent este prezentată în figura 2.1.1.a.1. 36 .1.6 Sursa independentă de curent este un caz particular de rezistor neliniar controlat în tensiune.7.1. este prescrisă curba de variaţie a curentului sursei. de data aceasta.52) cu i ( t ) . Ea nu este influenţată de tensiunea la borne determinată de circuitul extern. ∀u.

Circuite electrice 2. Fig.1.1.1. Un circuit cu n borne de acces se numeşte multipol electric sau n-pol electric (Fig.8 Fig.1. 2. Clasificarea circuitelor electrice Circuitele sau reţelele electrice sunt ansambluri de elemente de circuit conectate în diverse moduri prin suprapunerea bornelor acestora.1. structura de tip dipol a circuitelor electrice (Fig.1. iar diferenţa potenţialelor a două borne se numeşte tensiune la borne. 2. dacă n = 2.54) arată că nu putem conecta în serie (pe aceeaşi latură) surse de curent cu valori diferite ale curenţilor injectaţi. dacă n = 3 .7 Înmulţind relaţia (2. 2.tripol şi dacă n = 4 . iar dipolul se numeşte generator. se caracterizează prin intensitatea curentului absorbit printr-o bornă şi prin tensiunea între cele două borne.8).9 Prin definiţie circuitele ideale n .9). Pentru sensurile de referinţă ale curentului şi tensiunii la borne din figură reprezentând convenţia de la receptoare. 2.cuadripol electric. Fiecare bornă se caracterizează prin curentul ik şi potenţialul vk . 2. Întâlnită şi în reprezentarea elementelor de circuit pasive. 2.1. În particular.57) Relaţia (2. iar dipolul se numeşte receptor.1.1. Se obţine astfel o structură cu un număr n de borne (poli sau terminale) de acces.1.56) cu u(t) se obţine puterea electrică cedată la borne de sursă: p( t ) = u ( t )i ( t ) = u( t ) j ( t ) − Gu2 ( t ). puterea absorbită pe la borne de dipol. (2.3. Pentru un sens invers al tensiunii la borne- convenţia de la generatoare. Relaţia u = f (i ) sau i = g ( u ) se numeşte caracteristica dipolului. p = ui > 0. puterea la bornele dipolului p = − ui < 0.pol satisfac următoarele condiţii: 37 .3.1. circuitul se numeşte dipol. Fig.

Cele mai utilizate metode matematice în acest caz sunt algebra matriceală şi metodele numerice de rezolvare a sistemelor de ecuaţii algebrice. b) regim variabil . intensităţile curenţilor. c) regim periodic . tensiunile şi potenţialele electrice sunt constante în timp.1. 2. regimurile de funcţionare ale circuitelor electrice se clasifică în: a) regim de curent continuu . este un diport (Fig. 2. tensiunile şi potenţialele electrice sunt funcţii oarecare de timp.1. intensităţile curenţilor. El se caracterizează prin tensiunile porţilor şi prin intensităţile curenţilor acestora.în care mărimile de excitaţie. constituie o poartă.11).1. Acestea se grupează în trei mari categorii: 1.2.în fiecare moment puterea electromagnetică totală primită din exterior de circuitul n .58) k =1 Asocierea a două borne ai căror curenţi sunt egali în valoare absolută şi opuşi ca semn. 38 .în care mărimile de excitaţie. Fig. 2. Un multipol ale cărui borne sunt grupate astfel încât să constituie n porţi se numeşte multiport sau n . Cuadripolul. Un regim periodic particular foarte important în practică este regimul sinusoidal. Efortul de calcul este determinat exclusiv de numărul de ecuaţii ale sistemului. Analiza regimurilor de curent continuu. tensiunile şi potenţialele electrice sunt funcţii periodice de timp.în care mărimile de excitaţie. având bornele grupate în două porţi.10 Fig.în fiecare moment suma algebrică a intensităţilor curenţilor bornelor de acces este nulă. (2. Regimurile variabile prin care se face trecerea de la unele regimuri de curent continuu sau regimuri periodice la alte regimuri de curent continuu sau periodice se numesc regimuri tranzitorii.3. . ceea ce determină abordarea de tehnici de analiză specifice. .1. cuprinzând metode de analiză ce conduc la rezolvarea unui sistem de ecuaţii algebrice care descriu funcţionarea circuitului.pol se exprimă conform teoremei puterii electromagnetice prin relaţia: n p = ∑ vkik . Rezolvarea sistemelor de ecuaţii ce descriu funcţionarea circuitelor electrice în unul din regimurile de mai sus prezintă particularităţi specifice fiecărui regim. Regimurile de funcţionare ale circuitelor electrice După natura funcţiilor care exprimă variaţia în timp a intensităţilor curenţilor şi tensiunilor.port (Fig.1.2.10).11 2.1. intensităţile curenţilor.

(2.62) lk ∈(bh ) relaţie ce reprezintă teorema a doua a lui Kirchhoff: suma algebrică a tensiunilor la bornele laturilor lk aparţinând buclei (bh ) a unui circuit este nulă. a cărui rezolvare este mult mai simplă. 2. Edited by Foxit Reader Copyright(C) by Foxit Corporation. care se enunţă astfel: suma algebrică a intensităţilor curenţilor din laturile lk incidente în nodul ( n j ) al unui circuit este nulă. cu ajutorul metodei simbolice a reprezentării în complex.curenţi. Din modul de deducere al ecuaţiei (2. relaţia (2.1. (2. se aplică transformata Laplace inversă pentru a se obţine valorile instantanee ale necunoscutelor (numite funcţii original). satisfăcute de transformatele Laplace ale necunoscutelor. intersectează toate conductoarele laturilor lk ∈( n j ) şi nu trece prin dielectricii condensatoarelor.1. (2. 2.62) rezultă că semnul (+) se atribuie tensiunilor la borne al căror sens de referinţă coincide cu cel al curbei Γ şi semnul (-) celorlalte. tensiuni. relaţia (2.1. potenţiale electrice.60) lk ∈( n j ) Relaţia (2.1. După obţinerea soluţiilor sub forma transformatelor Laplace (numite funcţii imagine).1. în ipoteza localizării câmpului magnetic numai în bobine (având o valoare nulă în afara elementelor de circuit) se obţine dϕ S Γ eΓ = ∫ E ds = − = 0.60) reprezintă prima teoremă a lui Kirchhoff.4. şi permite transformarea ecuaţiilor diferenţiale ale circuitului în ecuaţii algebrice.1. numită şi metoda simbolică.1.59) dt Dacă se atribuie semnul (+) curenţilor care ies din nodul ( n j ) (au sensul de referinţă acelaşi cu al normalei nΣ ) şi semnul (-) celor care intră în nod. obţinându-se astfel valorile instantanee ale mărimilor electrice calculate .59) conduce la ∑ ( A)ik = 0. b) Aplicând legea inducţiei electromagnetice pe conturul Γ.1.61) conduce la ∑ ( A )uk = 0. Observaţie: 39 . 3. Analiza se încheie prin revenirea din domeniul complex în domeniul real. Metoda este similară celei simbolice folosite în analiza regimurilor sinusoidale.1. prin metoda operaţională. care se bazează pe utilizarea altor transformate. satisfăcute de valorile complexe ale necunoscutelor. Tehnica cea mai utilizată de analiză folosită în acest caz se bazează pe transformata Laplace. Teoremele lui Kirchhoff a) În regim cvasistaţionar legea conservării sarcinii electrice pentru o suprafaţă închisă Σ care înconjoară un nod oarecare ( n j ) al circuitului. Analiza regimurilor sinusoidale. conduce la dqΣ iΣ = − = 0.2005-2009 For Evaluation Only.61) Γ d t Descompunând curba închisă Γ într-o sumă de curbe deschise ce urmăresc liniile tensiunilor la bornele laturilor lk ce formează bucla (bh ) a circuitului. Analiza regimurilor variabile oarecare. Prin intermediul acestei tehnici. sistemul de ecuaţii diferenţiale ce descriu funcţionarea circuitului în regim sinusoidal se transformă într-un sistem de ecuaţii algebrice. Teoreme generale ale teoriei circuitelor electrice 2.1.4. (2. Pentru rezolvarea acestor regimuri există însă şi alte metode. sau pe alte principii.1.

2.63) şi (u')t i"−(u")t i ' = 0 . Din (2. Ele sunt consecinţe ale structurii topologice (derivând din modul de interconexiune a elementelor de circuit) a reţelei.1.1.1.1.1. curenţii şi tensiunile corespunzătoare. cât şi pentru regimuri diferite ale unor circuite diferite.4.64) unde u este vectorul tensiunilor laturilor (porţilor) circuitului.66) rezultă expresia np np ∑ ukik = ∑ pk = 0.65) reprezintă teorema conservării puterilor instantanee. Teorema lui Tellegen Aceasta este o teoremă generală. (2. 2.65) şi (2.1.65) Relaţia (2.1. satisfac următoarele relaţii: (u')t i" = 0 (2. Teorema surselor ideale cu acţiune nulă (Vaschy) 40 . Fiind date două regimuri oarecare de funcţionare ale unui circuit electric. iar i este vectorul intensităţilor curenţilor laturilor (porţilor) circuitului. 2. reprezintă puterea instantanee primită prin poarta k a (elementului) circuitului. (2. Teorema conservării puterilor Pentru cazul particular când cele două regimuri se confundă. ceea ce le conferă valabilitate atât pentru regimuri diferite.2. reprezentând o consecinţă directă a teoremelor lui Kirchhoff.4. produse de excitaţii sau condiţii iniţiale diferite.67) k =1 k =1 cu enunţul: suma algebrică a puterilor instantanee primite la porţile (bornele elementelor) unui circuit este în fiecare moment nulă.4. Demonstrarea celor două relaţii se bazează pe proprietatea de ortogonalitate a matricelor de incidenţă laturi-secţiuni şi laturi-bucle.60) şi (2.66) k =1 k =1 unde pk = uk ik . notate cu (') respectiv ('').1.62) sunt independente de natura elementelor de circuit şi de modul de variaţie în timp a tensiunilor şi curenţilor.4.1. într-un acelaşi circuit. Dacă numărul total al porţilor (elementelor) circuitului este np . relaţia mai poate fi exprimată în forma: np np u⋅ i = t ∑ uk ik = ∑ pk . teorema lui Tellegen conduce la următoarea relaţie între tensiunile şi curenţii porţilor.3. care verifică independent cele două teoreme ale lui Kirchhoff. (2.1.1. dar având aceeaşi structură topologică (acelaşi graf).1. Teoremele lui Kirchhoff obţinute sub formele (2.1. corespunzătoare unui regim oarecare al unui circuit: ut⋅ i = 0. (2. când sensurile curentului şi tensiunii la bornele porţii sunt asociate după convenţia de la receptoare.

care se pot construi prin alegerea arbitrară a originii de fază (a mărimii complexe cu faza iniţială nulă).: tensiuni electromotoare) sinusoidale de aceeaşi frecvenţă determină apariţia unui regim permanent sinusoidal. Calculul curenţilor şi tensiunilor din acest regim corespunde determinării soluţiei particulare a sistemului de ecuaţii integro-diferenţiale obţinut cu ajutorul teoremelor lui Kirchhoff şi al ecuaţiilor caracteristice fiecărei laturi. în regim dinamic. anularea tensiunii iniţiale a unui condensator (echivalentă cu o sursă de t. fiecărei mărimi sinusoidale de forma v(t ) = V 2 sin (ωt + α ) (2. Aplicaţii ale teoremei: pasivizarea unei laturi (element) din circuit. Rezolvarea poate fi însă mult simplificată dacă se utilizează metoda reprezentării în complex a mărimilor sinusoidale. Metoda simbolică de reprezentare în complex a mărimilor sinusoidale. respectiv a curentului iniţial al unei bobine (condiţia iniţială nenulă fiind reprezentată printr-o sursă echivalentă de tensiune). căci introducerea surselor de tensiune nu schimbă ecuaţiile lui Kirchhoff: prima nu se modifică. se anulează reciproc. care are ca modul valoarea efectivă a mărimii sinusoidale şi ca argument faza iniţială a acesteia: d C {v(t )} = V = Ve jα . (2. 2.).e. Validitatea teoremei este evidentă.m. tensiunile şi curenţii prin elementele circuitului nu se modifică.70) k =1  k =1 41 . (2. respectiv a tensiunii iniţiale a unui condensator (condiţia iniţială nenulă fiind reprezentată printr-o sursă echivalentă de curent). Mărimea V reprezintă un vector (fazor) în planul complex.1.1.69) unde j = − 1 . iar a doua nu se modifică.e. Această reprezentare conduce deci la diagrame vectoriale (fazoriale) în planul complex. b) Teorema surselor ideale de curent cu acţiune nulă: dacă în paralel cu fiecare element (latură) de circuit ce formează un contur închis (bucla bh ) se conectează câte o sursă ideală de curent.1. Complexul unei combinaţii liniare de mărimi sinusoidale având aceeaşi frecvenţă se obţine prin substituirea mărimilor sinusoidale cu reprezentările lor în complex: n  n C ∑ λ k v k  = ∑ λ k V k .m. În baza acestei metode. anularea curentului iniţial al unei bobine (echivalent cu o sursă de curent). Metoda simbolică operează cu ajutorul următoarelor teoreme: 1) Teorema combinaţiilor liniare. Aplicaţii ale teoremei: pasivizarea unei laturi (element) din circuit.1. căci introducerea surselor de curent nu schimbă ecuaţiile Kirchhoff : în prima termenii noi (± j ) care apar se anulează reciproc. şi orientate la fel faţă de nod. anularea sarcinii electrice iniţiale.68) îi corespunde o mărime complexă notată cu C {v} sau V . aplicarea unor mărimi de excitaţie (ex. a) Teorema surselor ideale de tensiune cu acţiune nulă: dacă se introduc în serie cu fiecare element conectat într-un nod al unui circuit surse ideale de tensiune. Într-un circuit electric liniar cu parametri concentraţi.5. tensiunile şi curenţii prin elementele circuitului nu se modifică. iar în a doua termenii noi care apar (±e) . Demonstraţia teoremei este evidentă. având aceeaşi t. orientată în sensul buclei şi având aceeaşi intensitate. anularea fluxului magnetic iniţial.

unde λk sunt constante reale. Rezultă deci că mărimea complexă echivalentă se obţine prin
adunarea vectorilor λ k V k .
2) Teorema derivatei.
Complexul derivatei în raport cu timpul a unei mărimi sinusoidale este egal cu complexul
mărimii sinusoidale multiplicat cu jω :
 dv 
C   = jω V . (2.1.71)
 dt 
Deci în domeniul complex acestei operaţii îi corespunde creşterea modulului mărimii de ω
ori şi majorării argumentului cu π/2 (rotirea vectorului cu π/2 în sens trigonometric).
3) Teorema integralei.
Complexul integralei nedefinite în raport cu timpul a unei mărimi sinusoidale este egal cu
complexul mărimii sinusoidale împărţit la jω :

{ }
C ∫ vdt =
1

V. (2.1.72)

Operaţiei de integrare în raport cu timpul a unei mărimi sinusoidale îi corespunde, în
domeniul reprezentării în complex, reducerea modulului de ω ori şi micşorarea argumentului cu
π/2 (rotirea vectorului cu π/2 în sens orar).
Pe baza teoremelor de sus, metoda simbolică reduce problema rezolvării unui sistem de
ecuaţii integro-diferenţiale liniare, cu termenul liber variind în timp sinusoidal, la rezolvarea
unui sistem de ecuaţii algebrice, ale cărui variabile sunt imaginile (reprezentările complexe) ale
mărimilor sinusoidale respective (curenţi sau tensiuni necunoscute).
Deoarece corespondenţa dintre mărimea sinusoidală şi complexul său este biunivocă, odată
cunoscută soluţia sistemului de ecuaţii algebrice complexe (ex.: valorile complexe ale
curenţilor), se poate reveni la soluţia în domeniul timpului cu relaţia:
{
v(t ) = Im 2V e jω t . } (2.1.73)

2.1.6. Ecuaţiile lui Kirchhoff în formă simbolică.
Pentru un circuit electric liniar cu l laturi şi n noduri, conţinând rezistoare, bobine,
condensatoare şi surse ideale independente de tensiune, ecuaţiile lui Kirchhoff în valori
instantanee (în regim dinamic) au expresiile:

∑ ( A) ik = 0; j = 1, n − 1 ; (2.1.74)
lk ∈( n j )

şi
 
 di l di p1 
∑ ( A) Rk ik + Lk dtk + ∑ Lkp + ∫ i k dt  = ∑ ( A ) e k ; h = 1, l − n + 1 . (2.1.75)
lk ∈( bh )  p =1 dt C k  lk ∈(bh )
 p ≠k 
şi constituie un sistem complet de ecuaţii independente (n-1 cu prima teoremă şi l-n+1 cu
teorema a doua). Soluţiile particulare sinusoidale ale acestui sistem, cu reprezentări în complex,
satisfac conform teoremelor (2.1.70. 2.1.71, 2.1.72) următoarele ecuaţii algebrice complexe:

∑ ( A) I k = 0; j = 1, n − 1 (2.1.76)
lk ∈( n j )

42

 
 l
1 
∑ ( A )  R k I k + j ω Lk I k + ∑ jω Lkp I p + jω C I k  = ∑ ( A) E k ; h = 1, l − n + 1
lk ∈( bh )  p =1 k  lk ∈(bh )
 p≠ k 
(2.1.77)
Relaţiile (2.1.76) şi (2.1.77) reprezintă prima, respectiv a doua teoremă a lui Kirchhoff în
complex şi au următorul enunţ:
„Suma algebrică a reprezentărilor în complex ale curenţilor laturilor conectate într-un
nod este egală cu zero”, respectiv
„Suma algebrică a reprezentărilor în complex ale căderilor de tensiune rezistive (Rk I k ) ,
 
 l   1 
inductive  jω Lk I k + ∑ jω Lkp I p  , capacitive  I k  , este egală, de-a lungul
 p =1   jω C k 
 p ≠ k 
fiecărei bucle independente h, cu suma algebrică a reprezentărilor în complex ale t.e.m. (E k )
ale surselor independente de tensiune”.
Căderile de tensiune rezistive, inductive şi capacitive se reprezintă în complex sub forma
comună Z k I k , în care impedanţa complexă Z k are relaţiile de definiţie:
1
Z Rk = Rk ; Z Lk = jω Lk ; Z mkp = jω Lkp ; Z Ck = , (2.1.78)
jω C k
corespunzătoare unui rezistor de rezistenţă Rk, unei bobine ideale de inductivitate Lk, unui
cuplaj magnetic cu inductivitatea mutuală Lkp, sau unui condensator de capacitate Ck.
Inductivitatea mutuală Lkp este pozitivă (negativă) după cum curenţii I k , I p au sensuri
identice (contrare) faţă de bornele polarizate ale celor două bobine cuplate magnetic.
Impedanţa complexă a laturii lk este:
d  1 
Z k = Rk + j  ω Lk −  = Rk + jX k , (2.1.79)
 ω C k 
unde Rk este rezistenţa iar Xk reactanţa laturii, cu X k = X Lk − X Ck , X Lk = ω Lk -reactanţa
inductivă, iar X Ck = 1 / ω C k - reactanţa capacitivă.

2.1.7. Legea lui Ohm în complex.
Pentru o latură de circuit necuplată magnetic cu alte laturi, (Fig. 2.1.12), se poate scrie
legea lui Ohm în complex sub forma:
U k + Ek = Z k I k . (2.1.80)
Dacă latura k este cuplată magnetic cu alte q laturi
q
U k + Ek = Z k I k + ∑ Z mkp I p , (2.1.81)
p =1
p ≠k
semnificaţia mărimilor fiind cea de mai sus.
Relaţia (2.1.80) se mai poate scrie sub forma:

U k = Z k I k − Ek . (2.1.82)

2.1.8. Regula divizorului de tensiune.

43

Tensiunea aplicată la bornele celor două impedanţe înseriate din figura 2.1.13 se distribuie
pe acestea după relaţiile:
Z1
U1 =U , (2.1.83)
Z1 + Z 2
Z2
U2 =U . (2.1.84)
Z1 + Z 2
Impedanţa echivalentă a laturii este:
Z e = Z1 + Z 2 . (2.1.85)
În general impedanţa echivalentă a unei conexiuni serie este:
n n n n
Z es = ∑ Z k = ∑ (Rk + jX k ); Res = ∑ Rk ; X es = ∑ X k . (2.1.86)
k =1 k =1 k =1 k =1

Relaţia generală de calcul a tensiunii în divizor este:

Zj Zj
U j = Z jI =U =U n
. (2.1.87)
Z es
∑Zk
k =1

2.1.9. Regula divizorului de curent.
Curentul absorbit de ansamblul celor două impedanţe conectate
în paralel din figura 2.1.14, se distribuie pe cele două laturi conform
relaţiilor:
Y1 Z2
I1 = I =I , (2.1.88)
Y1 +Y 2 Z1 + Z 2

Y2 Z1
I2 = I =I . (2.1.89)
Y1 +Y 2 Z1 + Z 2
Admitanţa echivalentă a conexiunii este:
Y e = Y1 + Y 2, (2.1.90)
iar impedanţa echivalentă:
Z1Z 2
Ze = . (2.1.91)
Z1 + Z 2
În general, admitanţa, respectiv conductanţa şi susceptanţa, şi impedanţa echivalentă a unei
conexiuni paralel se exprimă cu relaţiile:
n n n n
Y ep = ∑ Y k = ∑ (G k + jBk ); Gep = ∑ Gk ; Bep = ∑ Bk ; , (2.1.92)
k =1 k =1 k =1 k =1
1
Z ep = n
. (2.1.93)
∑Zk
k =1

Relaţia generală de calcul a curentului dintr-o derivaţie este:

44

Puterea complexă primită pe la borne în regim sinusoidal de o latură completă de circuit ca cea reprezentată în figura 2.1. * (2.94) Y ep Z j ∑Zk k =1 2.e.97) k =1 adică E k I *k = Z k I k2 . Teorema generatorului echivalent de tensiune (teorema lui Thévenin).B).1.1. complexă E AB (Fig.m. Dezvoltând termenul din partea dreaptă se pun în evidenţă puterile activă (Pc) şi reactivă (Qc) consumate: S c = Z k I k2 = (Rk + jX k )I k2 = Rk I k2 + jX k I k2 = Pc + jQc .1. Un circuit electric liniar aflat în regim sinusoidal admite o schemă echivalentă cu sursă de tensiune E e şi impedanţă echivalentă Z e . k =1 k =1 (2.1. pe la bornele celor l laturi este nulă.1. (2. rezultă: l S = ∑ (Z k I k − E k )I k = 0 . Teorema de conservare a puterilor.12. (2. Dacă între bornele A şi B ale unui circuit electric liniar aflat în regim sinusoidal se conectează o latură cu impedanţa complexă Z AB şi t. (2.99) 2. 45 .82).98) reprezentând ecuaţia de bilanţ al puterilor: puterea complexă generată ( S g ) = puterea complexă consumată ( S c ).15).96) Dacă ţinem seama de (2.11.1. are expresia: S k = U k I *k .1.100) unde U AB 0 reprezintă valoarea complexă a tensiunii între bornele A şi B la funcţionarea în gol (fără latura A.1. valoarea complexă a intensităţii curentului prin această latură este: U AB 0 + E AB I AB = .1. 2.10.1. exprimate faţă de sensurile de referinţă indicate în figură. (2. adică: l l S = ∑ S k = ∑ U k I *k = 0 . I *k sunt respectiv complexul tensiunii la borne şi complexul conjugat al intensităţii curentului în latură. Se poate demonstra că puterea complexă primită în regim sinusoidal de un circuit electric izolat de exterior. Y 1 I j = UY j = I =I j n .95) unde U k .1. Z AB 0 + Z AB (2.

103) Y AB 0 + Y AB cu I ABscc . (2. 2.12.102) Z AB 0 + Z AB 2. (2.1.B este pasivă (E AB = 0) .1.admitanţa complexă echivalentă în raport cu bornele A şi B când circuitul este pasivizat şi receptorul nu este conectat. Z AB 0 reprezintă impedanţa complexă echivalentă a circuitului pasivizat în raport cu bornele A şi B.1.103) ia forma: I ABscc U AB = . Y AB 0 .1.1 16).1.1.B când bornele A şi B sunt scurtcircuitate în absenţa sursei J AB . Teorema generatorului echivalent de curent (teorema lui Norton).1. (2. (2. Un circuit electric liniar aflat în regim sinusoidal admite o schemă echivalentă cu sursă de curent J e şi admitanţă echivalentă Y e (Fig. 1 I ABscc Y AB 0 = = .B: U AB 0 Z AB 0 = .valoarea complexă a curentului prin latura A.100) ia forma: U AB 0 I AB = .1.104) Z AB 0 U AB 0 Dacă J AB = 0 . tensiunea complexă între aceste borne este: I − J AB U AB = ABscc .101) I ABscc Dacă latura A. relaţia (2. relaţia (2.105) Y AB 0 + Y AB 46 . (2. Dacă între două borne de acces A şi B ale acestui circuit se conectează un receptor de admitanţă Y AB în paralel cu o sursă ideală de curent J AB . înainte de conectarea laturiiA.

iar mărimea v3 în urma mărimii v2.2.4) 3 4π 2π v3 = V 2 sin (ωt + γ − ) = V 2 sin (ωt + γ + ) 3 3 mărimea v2 fiind defazată în urma mărimii v1.2. Dacă α = 1 sistemul se numeşte de succesiune directă.3.2. defazate între ele. pentru care cei trei vectori sunt în fază. a) Fie sistemul trifazat simetric direct format din mărimile v1 = V 2 sin( ωt + γ ) 2π v 2 = V 2 sin (ωt + γ − ) (2.2.1) Dacă valorile efective ale mărimilor sistemului sunt egale V1 = V2 = V3 (2. se numeşte sistem trifazat şi poate fi exprimat cu relaţia v k = 2 Vk sin(ωt + γ k ).V 2 .2. Dacă α = −1 sistemul se numeşte de succesiune inversă. de aceeaşi frecvenţă. CIRCUITE TRIFAZATE 2.2. Sisteme de mărimi trifazate Un ansamblu de trei mărimi sinusoidale ordonate. V 3 (reprezentând imaginile complexe ale celor trei mărimi sinusoidale) sunt ordonaţi în sens orar. 2.1.2) şi defazajele între două mărimi consecutive sunt 2π γ1 − γ 2 = γ 2 − γ 3 = α. iar vectorii V 1 .2. (2. Fig.2. (2.1 Fig. 2. 2.2.3) 3 sistemul se numeşte trifazat simetric. k = 1. ca în figura 2. Valoarea α = 0 corespunde sistemului de succesiune homopolară.1.2 47 . iar cei trei vectori sunt ordonaţi în sens trigonometric.

Reprezentarea în complex a mărimilor sistemului (2.2.4) conduce la relaţiile
γ
V 1 = Ve j = V
2π 2π
j (γ − ) −j
V 2 = Ve 3 = Ve 3 = a 2V (2.2.5)
2π 2π
j (γ + ) j
V 3 = Ve 3 = Ve 3 = aV .
a căror reprezentare în planul complex este dată în figura 2.2.2.
În relaţiile (2.2.5) s-a introdus operatorul complex de rotaţie

j 1 3
a=e 3 =− +j , (2.2.6)
2 2

care roteşte vectorul pe care-l înmulţeşte cu în sens trigonometric.
3

Înmulţirea cu a2 roteşte vectorul în sens orar cu .
3
Operatorul a are următoarele proprietăţi:

a = 1, a 2 = a * , (a 2 ) * = a,
+ +
a = a 4 = a 3n 1 , a 2 = a 5 = a 3n 2 , a 3 = a 6 = a 3n = 1,
(2.2.7)
1+ a + a = 0
2
(2.2.8)

b) Un sistem trifazat simetric invers este compus din mărimile:

v1 = V 2 sin(ωt + γ )

v 2 = V 2 sin( ωt + γ + ) (2.2.9)
3
4π 2π
v3 = V 2 sin( ωt + γ + ) = V 2 sin (ωt + γ − )
3 3

mărimea v2 fiind defazată înaintea mărimii v1, iar mărimea v3 înaintea mărimii v2, ca în figura
2.2.3.
Reprezentarea în complex a celor trei mărimi sinusoidale conduce la sistemul

V 1 = Ve jγ = V
2π 2π
j( γ + ) j
V 2 = Ve 3 = Ve 3 = aV , (2.2.10)
2π 2π
j( γ − ) −j
V 3 = Ve 3 = Ve 3 = a 2V

iar diagrama vectorială este dată în figura 2.2.4.

48

Fig. 2.2.3 Fig. 2.2.4

Teorema 2.2.1. Suma mărimilor unui sistem trifazat simetric de succesiune directă sau
inversă este nulă atât în valori complexe cât şi în valori instantanee.
Pentru demonstrarea teoremei în valori complexe se utilizează relaţia (2.2.8)
V 1 + V 2 + V 3 = V ( 1 + a 2 + a ) = 0, (2.2.11)
iar forma în valori instantanee a teoremei,
v1 + v 2 + v 3 = 0 (2.2.12)
se demonstrează pe baza proprietăţilor funcţiilor trigonometrice.
Teorema 2.2.2. Fie sistemul trifazat simetric de succesiune directă sau inversă
V 1 ,V 2 ,V 3 . Sistemul format din mărimile diferenţă a câte două mărimi consecutive ale
acestuia este tot un sistem trifazat simetric de aceeaşi succesiune ca şi mărimile V 1 ,V 2 , V 3 .
Demonstraţie. Fie sistemul V 1 ,V 2 , V 3 de succesiune directă. Sistemul mărimilor diferenţă
este compus din mărimile
π
j
V 12 = V 1 − V 2 = V − a V = V ( 1 − a ) = 3 V e
2 2 6

π
−j
V 23 = V 2 − V 3 = a 2 V − aV = V ( a 2 − a ) = 3 V e 2 . (2.2.13)

j
V 31 = V 3 − V 1 = aV − V = V ( a − 1 ) = 3 V e 6

După cum se observă, valoarea efectivă a mărimilor diferenţă este aceeaşi şi de 3 ori mai
π
mare decât valoarea efectivă V, mărimile complexe V 12 , V 23 , V 31 sunt defazate cu înainte
6
faţă de mărimile V 1 ,V 2 ,V 3 , iar defazajele între două mărimi consecutive ale noului sistem

sunt . Să reţinem deci pentru mărimea V 12 relaţiile
3

49

V12 = 3 V (2.2.14)
π
arg V 12 = arg V + . (2.2.15)
6
Reprezentarea vectorială a celor
două sisteme de importanţă practică
deosebită, este reprezentată în figura
2.2.5.
O demonstraţie similară se poate face
considerând sistemul V 1 ,V 2 , V 3 de
succesiune inversă.
Fig. 2.2.5

În acest caz se obţin relaţiile
π
−j
V 12 = V 1 − V 2 = V − aV = V (1 − a ) = 3 V e 6

π
j
V 23 = V 2 − V 3 = aV − a V = V (a − a ) = 3 V e
2 2 2 (2.2.16)

−j
V 31 = V 3 − V 1 = a 2 V − V = V (a 2 − 1) = 3Ve 6 .

Observaţie
Se numeşte regim (trifazat) simetric, regimul în care mărimile electrice (curenţii şi
tensiunile) formează sisteme trifazate simetrice de succesiune directă sau inversă.
c) Un sistem homopolar este format din trei mărimi sinusoidale cu valori efective egale şi
în fază
v1 = v 2 = v 3 = 2 V sin( ωt + γ ), (2.2.17)
adică în reprezentare complexă
V 1 = V 2 = V 3 = V = Ve jγ . (2.2.18)
Evident, diferenţa a două mărimi consecutive este nulă, iar suma tuturor este
V 1 + V 2 + V 3 = 3V = 3Ve jγ . (2.2.19)
2.2.2. Conexiunile circuitelor trifazate
Sistemele trifazate pot funcţiona în una din următoarele conexiuni:
- în conexiune stea, obţinută prin legarea sfârşitului celor trei faze la un acelaşi punct numit
neutru sau nul;
- în conexiune triunghi, realizată prin legarea sfârşitului fiecărei faze la începutul fazei
următoare.
2.2.2.1. Conexiunea stea în regim simetric
În figura 2.2.6. este reprezentat un sistem trifazat compus din generator, linie de transmisie
şi receptor, elementele terminale fiind conectate în stea. Considerăm (pentru moment) că
impedanţele pe faze ale celor trei componente ale sistemului sunt egale, adică
jϕ g
Z g1 = Z g 2 = Z g 3 = Z g e etc.

50

conform relaţiei (2.3' şi neutrul N).2. Între tensiunile de fază ale generatorului (tensiunile între fiecare din bornele 1.poate fi completată cu un conductor conectat între cele două neutre şi numit conductor neutru sau fir de nul. U 23 = U 2 − U 3 .14) rezultă U lg = 3 U fg . U 31 = U 3 − U 1 . u 23 .6 Fig.2. notat cu N.2. notate cu u1' 2' .3 şi neutrul 0). (2. avem 51 .22) unde s-a notat cu Ul valoarea efectivă a tensiunilor de linie. Similar între tensiunile de fază ale receptorului (tensiunile între fiecare din bornele 1'.2.2. u 2 . se numeşte neutrul (nulul) receptorului. respectiv cu U f valoarea efectivă a tensiunilor de fază. 2. notate cu u12 .2'.2.2. notate cu u1N . (2.20) respectiv U 12 = U 1 − U 2 .2.6 Punctul comun la care se conectează bornele fazelor generatorului. u 3N şi tensiunile de linie la bornele receptorului. (2. u 3 şi tensiunile de linie (între fazele corespunzătoare) la borne.23) Aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff în punctul N rezultă (pentru circuitul cu fir neutru) i1 + i 2 + i 3 = i 0 . se numeşte neutrul (nulul) generatorului. 2. u 2 N . conform relaţiei (2.24) Cum regimul este simetric.6. se pot scrie cu ajutorul teoremei a doua a lui Kirchhoff relaţiile u12 = u1 − u 2 . u 31 .2. u 23 = u 2 − u 3 .12). u 2' 3' . u 31 = u 3 − u1 . u 3'1' există relaţia U lr = 3 U fr . (2.21) Sistemul tensiunilor fiind simetric. în timp ce punctul comun la care se conectează bornele impedanţelor de fază ale receptorului. Fig. notate cu u1 . pentru sensurile de referinţă din figura 2. notat cu 0.2. (2. Conexiunea stea având trei conductoare de fază .

se obţine schema din figura 2. 2.2.30) Observaţie În regim simetric. Rezultă că indiferent de valoarea impedanţei firului neutru ( Z 0 ≥ 0) căderea de tensiune u N 0 este nulă.2. Pentru sistemul trifazat din figura 2. respectiv ale receptorului. (2. aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff se obţin relaţiile i1 = i12 − i31 = i1' 2' − i3'1' . (2. conform cu relaţia (2. suma curenţilor de linie şi suma tensiunilor de linie este nulă atât în valori instantanee cât şi complexe. Fig.6 curenţii în fazele generatorului. linie de transmisie şi receptor.2. (2.28) Regimul fiind simetric. (2. adică I fg = I l = I fr . liniei şi receptorului sunt egali.2.2. i 2 = i 23 − i12 = i 2 ' 3' − i1' 2 ' .25) relaţie valabilă indiferent dacă există fir de nul sau nu.14). în oricare conexiune. i23 . între valoarea efectivă a curenţilor de linie şi cea a curenţilor de fază ai generatorului.2. şi cu i1 .7 Notând cu i12 . i3'1' . adică între valorile efective ale acestor tensiuni există relaţiile U fg = U lg .7. sunt egale cu tensiunile de linie la bornele acestora. I 2 = I 23 − I 12 = I 2 ' 3' − I 1'2 ' .2. elementele terminale sunt conectate în triunghi. (2. i 31 şi i1' 2' . respectiv U fr = U lr . i3 = i 31 − i 23 = i 3'1' − i 2 '3' .2. respectiv receptorului. i0 = 0.2.2.27) respectiv I 1 = I 12 − I 31 = I 1' 2' − I 3'1' . i 2 . i2 '3' . i 3 curenţii de linie. tensiunile de fază ale generatorului.2.26) 2. (2. respectiv receptorului.2. I 3 = I 31 − I 23 = I 3'1' − I 2 '3' . curenţii din fazele generatorului. există relaţia I l = 3 I fg = 3 I fr .29) În cazul conexiunii triunghi. Conexiunea triunghi în regim simetric Dacă într-un sistem trifazat alcătuit din generator. 52 .2.

32) ce corespund schemei echivalente fără cuplaje magnetice din figura 2.2. 2.2. Teorema a doua a lui Kirchhoff aplicată pe buclele b1 şi b2 conduce la ecuaţiile U 12 = Z I 1 − Z I 2 + Z m I 2 − Z m I 1 − Z m I 3 + Z m I 3 U 23 = Z I 2 − Z I 3 + Z m I 3 − Z m I 2 + Z m I 1 − Z m I 1 .2.a). Adunând cele trei ecuaţii şi ţinând seama că suma tensiunilor de linie este nulă. 2. rezultă ( Z + 2Z m )( I 12 + I 23 + I 31 ) = 0. (2. Receptor trifazat în conexiune triunghi cu cuplaje magnetice Fie un receptor echilibrat în conexiune triunghi având cuplaje magnetice între faze (Fig. (2.1.2.3. (2.8.8.2. Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff pe cele trei bucle obţinem U 12 = Z I 12 + Z m I 31 + Z m I 23 = Z I 12 + Z m ( I 23 + I 31 ).b.31) din care se obţin relaţiile U 12 = ( Z − Z m ) I 1 − ( Z − Z m ) I 2 .34) 53 . U 23 = Z I 23 + Z m I 12 + Z m I 31 = Z I 23 + Z m ( I 12 + I 31 ).2.2.2. 2. (2.2.2.9.3. U 23 = ( Z − Z m ) I 2 − (Z − Z m ) I 3 .33) U 31 = Z I 31 + Z m I 12 + Z m I 23 = Z I 31 + Z m ( I 12 + I 23 ). Receptor trifazat în conexiune stea cu cuplaje magnetice Considerăm un receptor în conexiune stea având impedanţe egale pe faze (Z 1 = Z 2 = Z 3 = Z ) fără conductor neutru. care prezintă cuplaje magnetice statice între faze (fig.2. 2. Circuite trifazate cu cuplaje magnetice 2.a).3.

35). Analiza circuitelor trifazate alimentate cu tensiuni simetrice 2.b. 54 . adică Z f1 =Z f2 =Z f3 = Z = Ze jϕ . (2.33) devine U 12 = ( Z − Z m ) I 12 .2. Ø Dacă cel puţin una din ecuaţiile care derivă din relaţia (2. U 23 = (Z − Z m ) I 23 .2. (2.37) devine U 1 = (Z l − Z m ) I 1 (2. U 31 = ( Z − Z m ) I 31 . sistemul (2. (2.38) ecuaţia (2.2. (2.40) se numesc circuite (receptoare) echilibrate.35) Ţinând seama de ecuaţia (2. I1 + I 2 + I 3 = 0 .a.4. 2.37) Dacă sistemul curenţilor de linie este simetric.10.3. Cum primul termen este diferit de zero datorită rezistenţelor pozitive ale laturilor.2.2.36) corespunzând schemei echivalente fără cuplaje magnetice din figura 2.1.2.2.2.2.2. Linie trifazată cu cuplaje magnetice între conductoarele fazelor Pentru linia trifazată reprezentată în figura 2.2. fazele liniei fiind identice.4.9.3. rezultă relaţia I 12 + I 23 + I 31 = 0.b.2. Receptor dezechilibrat în conexiune stea Definiţii: Ø Circuitele (receptoarele) trifazate (indiferent de conexiune) care au impedanţele de fază egale în modul şi argument.2.2.40) nu este satisfăcută.10.2.11. 2. (2.2. Fie circuitul dezechilibrat în conexiune stea reprezentat în figura 2.39) şi corespunde schemei echivalente din figura 2. circuitul (receptorul) se numeşte dezechilibrat. se calculează căderea de tensiune pe impedanţa fazei 1: U 1 = Z l I 1 + Z m I 2 + Z m I 3 = Z l I 1 + Z m ( I 2 + I 3 ).

2.44) şi ţinând seama de relaţiile (2.2. Curenţii de fază. U 2 = a 2U 1. aceeaşi cu cei de linie. în mod similar U N0 I0 = = Y 0U N 0 . (2.43) se obţine Y 1U 1 + Y 2 U 2 + Y 3 U 3 − U N 0 (Y 1 + Y 2 + Y 3 + Y 0 ) = 0. a) Când întrerupătorul K este închis pe poziţia a. (2. Fig.45) permite calculul tensiunii U N 0 numită tensiunea de deplasare a neutrului.2.42) Z2 U 3N I3 = = Y 3 ( U 3 − U N 0 ).42) şi (2. Z1 U I 2 = 2 N = Y 2 ( U 2 − U N 0 ). 2.2.deplasarea neutrului: 55 .2. (2. prin relaţiile U 1N I1 = = Y 1 ( U 1 − U N 0 ).11 Sistemul simetric al tensiunilor de alimentare poate fi pus sub forma U 1 = U f e jα .2.45) Relaţia (2.2. receptorul are conexiune stea cu conductor neutru de impedanţă Z 0 ≠ 0. prelucrată cu ajutorul teoremei a doua a lui Kirchhoff.2.43) Z0 Aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff în nodul N. Z3 iar curentul din conductorul neutru.2. sau simplu . se exprimă cu legea lui Ohm în complex.41) U 3 = aU 1 . (2. (2. rezultă: I1 + I 2 + I 3 = I 0.

2. curenţii fazelor receptorului se calculează cu relaţiile (2.2.2.2. (2.42) şi (2.54) se obţin expresiile curenţilor sub forma Y 2 U 12 − Y 3 U 31 I1 =Y 1 Y1 +Y 2 +Y 3 56 . receptorul este conectat în stea fără conductor neutru (cu neutrul izolat). Curenţii de fază (egali cu cei de linie) se calculează cu relaţiile I 1 = Y 1U 1 .49) c) În cazul în care întrerupătorul K rămâne deschis.2.2.50) din care. În această situaţie prima teoremă a lui Kirchhoff conduce la relaţia I 1 + I 2 + I 3 = 0.46) Y1 +Y 2 +Y 3 +Y 0 Odată calculată tensiunea U N 0 .51) Y1 +Y 2 +Y 3 Acelaşi rezultat se obţine dacă în relaţia (2.2.2. obţinem Y 1U 1 + Y 2 U 2 + Y 3 U 3 U N0 =V N −V 0 = .2.2.52) I 3 = Y 3 U 3 N = Y 3 ( −U 23 + U 2 N ). curenţii se exprimă cu relaţiile I 1 = Y 1U 1N = Y 1 (U 12 + U 2 N ) I 2 = Y 2U 2N (2. b) Dacă întrerupătorul K se închide pe poziţia b. (2. dar se cunosc sau se pot măsura tensiunile de linie (între faze). (2.43). După calculul tensiunii U N 0 cu relaţia (2. ţinând seama de ecuaţiile (2. I 2 = Y 2U 2 .2. În acest caz deplasarea neutrului este nulă.2. curenţii se calculează cu relaţiile (2. (2. I 3 = Y 3U 3 .47) potenţialele celor două neutre fiind egale (V N = V 0 ). adică U N 0 = V N − V 0 = 0.42).48) iar I 0 = I 1 + I 2 + I 3. receptorul este conectat în stea cu conductor neutru de impedanţă Z 0 = 0. Substituind aceste relaţii în (2.51).2. ceea ce echivalează cu relaţia Z 0 → ∞. Y 1U 1 + Y 2 U 2 + Y 3 U 3 U N0 =V N −V 0 = .46) se înlocuieşte Y 0 = 1 / Z 0 = 0. (2. (2.50) se determină tensiunea pe faza a doua a receptorului Y 3 U 23 − Y 1 U 12 U 2N = .53) Y1 +Y 2 +Y 3 Cum tensiunile de linie satisfac relaţia U 12 + U 23 + U 31 = 0. (2.2.42). Dacă nu se cunosc (sau nu se pot determina prin măsurare pentru că neutrul reţelei nu este accesibil) tensiunile de fază. (2.2.2.

Z 2 = R2 + jX L 2 − jX C 2 = 10. Y1 +Y 2 +Y 3 +Y 0 3 1 1 3 j+ + − j 10 10 10 10 apoi tensiunile fazelor 2π π j −j U 1N = U 1 − U N 0 = 120 − 120e 3 = 120 3e 6 2π 2π π −j j −j U 2 N = U 2 − U N 0 = 120e 3 − 120e 3 = 120 3e 2 2π 2π j j U 3 N = U 3 − U N 0 = 120e − 120e = 0.2.4.2. Z 0 = jX L 0 = j . X L0 = X C1 = 10 / 3 Ω. Receptor echilibrat în conexiune stea Pentru acest tip de receptor este satisfăcută relaţia (2.2. X L2 = X C 2 = 10 3 Ω.2. Fig. Y1 +Y 2 +Y 3 Exemplul E. E. 3 3 Receptorul fiind dezechilibrat se calculează deplasarea neutrului:  3 −j 2π 1 2π 1   j 120 j+e 3 +e 3 U 1Y 1 + U 2 Y 2 + U 3 Y 3  10 10 10  2π U N0 = =  j = 120e 3 .55) Y1 +Y 2 +Y 3 Y 1 U 31 − Y 2 U 23 I 3 = Y 33 . 2.40).1 Soluţie: Se calculează impedanţele receptorului în conexiune stea cu conductor neutru: 10 10 Z 1 = − jX C1 = − j . Să se calculeze curenţii fazelor şi curentul din firul de nul când se cunosc următoarele valori ale parametrilor: R2 = R3 = 10 Ω.1 este alimentat cu un sistem simetric de tensiuni cu tensiunea fazei 1 U 1 = 120 V . Z1 10 Z2 10 − j 3 iar curentul din firul de nul cu prima teoremă a lui Kirchhoff: π π π j −j j I 0 = I 1 + I 2 + I 3 = 36e 3 + 12 3e 2 = 12 3e 6 .3 3 Curenţii fazelor se calculează cu legea lui Ohm: π π −j π −j π U 120 3e 6 j U 120 3e 2 −j I 1 = 1N = = 36e 3 . ceea ce conduce la egalitatea admitanţelor 57 .1 Receptorul trifazat din figura E.2. I 3 = 0. Y 3 U 23 − Y 1U 12 I2 =Y2 (2.2.2. I 2 = 2N = = 12 3e 2 . Z 3 = R3 = 10.2.2.2.

curenţii absorbiţi formează un sistem simetric direct cu valorile efective Uf I1 = I 2 = I 3 = .2.2.59) este valabilă şi pentru conexiunea stea cu conductor neutru de impedanţă Z 0 = 0 (V N = V 0 ). în oricare din variantele conexiunii stea.63).61) arată că în cazul unui receptor echilibrat.2. Y 1 = Y 2 = Y 3 = Y = Ye − jϕ .45) devine Y (U 1 + U 2 + U 3 ) − U N 0 (3Y + Y 0 ) = 0. U 3 N = U 3 . (2. (2. 6 (2. (2.2.2. (2. În această situaţie este evident că tensiunile de fază ale receptorului sunt egale cu tensiunile de fază ale reţelei.62) Z Dacă în cazul conexiunii stea cu neutrul izolat se cunosc tensiunile de linie care conform teoremei 2.2. deplasarea neutrului este nulă.63) U 31 = U 3 − U 1 = a U 12 . ţinând seama de (2. 3 (2. din prima ecuaţie a sistemului (2.2.2. Evident relaţia (2. Rezultă deci că în cazul receptorului echilibrat în conexiune stea. (2. (2. În ambele cazuri soluţia ecuaţiei (2. se obţine: π 1 −j U 1N = U 1 = U 12 e.2. ecuaţia (2.59) deoarece în reţelele disipative părţile reale (rezistenţe.64) 3 Curenţii se exprimă cu relaţiile (2. I 2 = YU 2 = a 2 YU 1 = a 2 I 1 . respectiv conductanţe) ale impedanţelor şi admitanţelor sunt pozitive şi nenule.2. I 3 = a I 1. alimentat cu un sistem simetric direct de tensiuni. adică: U 1N = U 1 . rezultă U N 0 (3Y + Y 0 ) = 0. U 2 N = U 2 .61) prelucrate sub forma π 1 −j I 1 = YU 1 = Y U 12 e 6 .61) Relaţiile (2.65) În acest caz valorile efective ale curenţilor sunt 58 . (2.57) Deoarece U 1 + U 2 + U 3 = 0.2.42-44).2.2.2.60) Aplicând legea lui Ohm în complex se obţin curenţii de fază (egali cu cei de linie) I 1 = YU 1 .60). indiferent de variantă.2 satisfac relaţiile π j U 12 = U 1 − U 2 = 3 U 1 e 6 U 23 = U 2 − U 3 = a 2 U 12 (2.2.56) Tensiunile aplicate receptorului fiind definite de sistemul (2.2.2. cât şi pentru conexiunea stea cu neutrul izolat ( Z 0 → ∞). I 3 = Y U 3 = aY U 1 = a I 1 .58) este U N 0 = V N − V 0 = 0.2. I 2 = a 2 I 1 .2.2.41) şi ţinând seama de relaţiile (2.58) relaţie valabilă atât pentru conexiunea stea cu conductor neutru de impedanţă Z 0 ≠ 0.

2.69) Fig.2. U 23 = a 2 U 12 .2. Receptor dezechilibrat în conexiune triunghi Dacă receptorul are fazele conectate în triunghi. Fig.4. (2.66) 3Z 2. I 23 = 23 = π = 10 e 3 Z 12 20 Z 23 −j Z 23 j 20e 3 20e 3 iar cu prima teoremă a lui Kirchhoff se determină curenţii de linie: 59 .2.2 Soluţie Impedanţele fazelor receptorului au valorile: π π −j j Z 1 = R1 = 20.2 Se dă receptorul trifazat în conexiune triunghi din figura E. Ştiind că sistemul tensiunilor de alimentare este simetric de secvenţă directă. tensiunile de linie ale reţelei de alimentare se aplică direct fazelor receptorului ca în figura 2.2. U 31 = aU 12 . Aceste tensiuni formează sistemul trifazat simetric direct U 12 = U l e jα . (2.2. I 2 = I 23 − I 12 .12 Exemplul E. I 23 = 23 = π = 10e 3 .67) Exprimând curenţii fazelor cu legea lui Ohm.2.2. Cu ajutorul legii lui Ohm se calculează curenţii de fază: 2π 2π −j π j π U 200 U 200e 3 −j U 200e 3j I 12 = 12 = = 10. I 31 = Z 12 Z 23 Z 31 (2. X L = X C = 10 3 Ω. I 23 = . 2.2. să se calculeze curenţii de fază şi de linie. E. Ul I1 = I 2 = I 3 = .2. pentru care se cunosc valorile parametrilor R1 = 20 Ω.2. se obţin relaţiile U 12 U 23 U 31 I 12 = . se obţin curenţii de linie I 1 = I 12 − I 31 . Z 2 = R2 − jX C = 20e 3 .2.2' şi 3'. (2.3.2. R2 = R3 = 10 Ω.2. şi linia de alimentare este fără pierderi. I 3 = I 31 − I 23 .68) şi aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff în nodurile 1'.12. Z 3 = R3 + jX L = 20e 3 .

3. (2.73) I 3 = aI1.72) Z Curenţii de linie se determină cu relaţiile (2. curenţii absorbiţi pe faze formează un sistem simetric cu valorile efective Ul I 12 = I 23 = I 31 = .2.2.74) Z .2. pentru a determina tensiunile aplicate fazelor receptorului trebuie să se ţină seama de căderile de tensiune pe linie.2.2. ceea ce permite obţinerea unui receptor echivalent în triunghi. (2. Receptor echilibrat în conexiune triunghi În acest caz impedanţele fazelor receptorului satisfac relaţia ϕ Z 12 = Z 23 = Z 31 = Z = Ze j .4.4.69) şi conform teoremei 2. Observaţii 1. ca şi la cel în stea.70) iar curenţii de fază se exprimă cu relaţiile (2. (2. În cazul mai multor circuite (receptoare) dezechilibrate în stea. obţinându-se U 12 U a 2 U 12 U aU 12 I 12 = . În cazul mai multor circuite (receptoare) conectate în serie sau în paralel şi în conexiuni diferite. cu valorile efective 3U l I1 = I 2 = I 3 = (2.68).2. 2.71) arată că la alimentarea receptorului echilibrat în conexiune triunghi cu tensiuni simetrice. 2. Dacă un circuit (receptor) în conexiune triunghi este alimentat printr-o linie având impedanţe nenule pe faze. Pentru aceasta circuitul (receptorul) în triunghi se transfigurează în stea şi apoi. cu neutrele izolate. π π j −j I 1 = I 12 − I 31 = 10 − 10e 3 = 10e 3 π 2π −j −j I 2 = I 23 − I 12 = 10e 3 − 10 = 10e 3 π π π j −j j I 3 = I 31 − I 23 = 10e 3 − 10e 3 = 10 3e 2 . potenţialele acestor neutre nu coincid şi stelele nu pot fi conectate cu laturile omoloage în paralel.2. vor forma la rândul lor un sistem simetric direct π −j I 1 = I 12 − I 31 = I 12 (1 − a ) = 3 I 12 e 6 I 2 = a2 I1 (2.2.71) Z Z Z Z Z Relaţiile (2. laturile omoloage ale acestor triunghiuri fiind conectate în paralel.2. prin înserierea impedanţelor de fază ale stelei 60 .2. I 31 = 31 = = a I 12 . se pot face transfigurări succesive. În acest caz se impune transfigurarea stelelor în triunghiuri. pentru a obţine un receptor echivalent în stea sau în triunghi.2. I 23 = 23 = = a 2 I 12 .

curenţii fazelor formează un sistem trifazat simetric şi prin conductorul neutru nu trece curent.2. sunt valabile relaţiile Z ∆ = 3Z Y .75) 5. compus din două receptoare dezechilibrate în conexiune stea. Să se exprime curenţii din fazele liniei de alimentare. Rezolvarea acestuia furnizează curenţii prin linie care vor determina căderile de tensiune căutate.3.a. În această situaţie se transfigurează conexiunile stea în triunghi şi se obţin impedanţele echivalente pe fază: 3 1 ∑ Y 'k k =1 Z ij = = i.2. E.2. Circuitul din figura E.2. (2. În cazul circuitelor (reţelelor) trifazate echilibrate în stea. în reţelele de distribuţie la joasă tensiune.3. j = 1. rezultă circuitul echivalent în stea. (2.3.3 ' ' ' ' .2. În regim simetric. Exemplul E. 4. Y ij Y iY j respectiv 61 .. Pentru circuitele (receptoarele) echilibrate. În practică însă.obţinute cu impedanţele liniei. are rolul de a stabiliza potenţialul punctului neutru al receptorului.2. potenţialele neutrelor lor N’ şi N” sunt diferite. Acest conductor ar putea fi deci suprimat.76) ZY Z∆ 3 ZY Z∆ 6. cu secţiune mai mică decât a conductoarelor de fază.a Soluţie Cele două receptoare fiind dezechilibrate. conform relaţiilor de transfigurare stea- triunghi prezentate în capitolul 1.2.2. nu se renunţă la el datorită numărului mare de consumatori cu receptoare monofazate care fac imposibilă o echilibrare perfectă. deci conexiunile stea nu se pot considera în paralel. Fig. este alimentat cu un sistem simetric de tensiuni. Acest conductor neutru. curenţii de linie sunt defazaţi faţă de tensiunile stelate ale generatorului (tensiuni de fază când acesta este conectat în stea) sau ale receptorului cu argumentul ϕ = arctg( X / R ) al impedanţelor de sarcină Z = R + jX şi au valoarea efectivă Uf Uf Ul 3 Ul Il = =3 = = . astfel încât fiecărei faze să i se aplice practic aceeaşi tensiune efectivă.

c. 3 1 ∑ Y 'k' k =1 Z ij'' = '' = . Fig.3. i. cu impedanţele pe fază Z 12 Z 31 Z 23 Z 12 Z 31 Z 23 Z1 = . 62 . Z 12 + Z 23 + Z 31 Z 12 + Z 23 + Z 31 Z 12 + Z 23 + Z 31 La acest pas.3. Z3 = . j = 1. Z + Zk Tensiunile aplicate fazelor receptorului echivalent sunt: U kN = U k − U N 0 .3. Z2 = . iar curenţii fazelor.3.3. j = 1. Receptorul echivalent în triunghi are impedanţele 1 1 Z ij = = ' .b. egali cu cei din linia de alimentare sunt: I k = U kN Y eN .2.3. i.3.2.2.3.2. E. Y ij Y ij + Y 'ij' Acest receptor se transfigurează apoi într-un receptor în conexiune stea.2. k = 1. i ≠ j. Y ij Y i'' Y 'j' ale receptoarelor echivalente reprezentate în figura E.b şi c Deplasarea neutrului se calculează cu relaţia U 1 Y e1 + U 2 Y e 2 + U 3 Y e3 U N0 = Y e1 + Y e 2 + Y e3 1 unde Y ek = .2. schema echivalentă a circuitului este cea reprezentată în figura E. k = 1. k = 1.

sunt valabile relaţiile (2.2. În consecinţă putem calcula mărimile fazei 1 utilizând o schemă monofazată constituită din elemente ale fazei 1 şi un conductor neutru de impedanţă Z 0 = 0.79) se obţine S g = U 1 I 1e jϕ 1 + U 2 I 2 e jϕ 2 + U 3 I 3 e jϕ 3 . Ca urmare. rezultă că sistemul curenţilor este oarecare. se dau tensiunile de linie sub forma (2.2.2. I 3 = I 3 e jβ 3 . Puteri în sistemele trifazate funcţionând în regim nesimetric Un circuit (receptor) trifazat poate fi considerat ca un multipol cu 4 sau 3 borne de acces. substituind această relaţie în (2. (2. punerea în scurtcircuit a tuturor punctelor neutre nu schimbă nici curenţii. 2. deci I 1 = I 1e jβ 1 . Observaţie: Într-o reţea trifazată echilibrată în regim simetric. după cum este sau nu prevăzut cu conductor neutru (Fig. I 2 = I 2 e jβ 2 .80) unde ϕ j .78) în funcţie de relaţiile (2. (2.2.78) Circuitul fiind dezechilibrat.77) Cum I 0 = I 1 + I 2 + I 3 .se transfigurează toate conexiunile triunghi în conexiuni stea cu relaţia Z Y = Z ∆ / 3. 2.3 se defineşte cu relaţia ϕ j =α − β j (2.2. nici tensiunile reţelei.79) Prelucrând relaţia (2.77) se obţine Fig.2.13). Din schema monofazată se poate calcula simplu curentul I1.2.81) Partea reală a puterii complexe reprezintă puterea activă trifazată furnizată receptorului { } Pg = Re S g = U 1 I 1 cos(U 1 .82) 63 .2.41) şi (2.2. Puterea complexă trifazată transmisă pe la borne receptorului reprezentat în figura 2. I 3 ). curenţii celorlalte faze fiind I 2 = a 2 I 1 şi I 3 = a I 1 . (2.13 S g = (V 1 − V 0 ) I 1∗ + (V 2 − V 0 ) I ∗2 + (V 3 − V 0 ) I ∗3 = U 1 I 1∗ + U 2 I ∗2 + U 3 I ∗3 . Puteri în circuite trifazate 2.5. Dacă neutrul 0 al reţelei de alimentare este accesibil şi se consideră că sistemul tensiunilor de fază ale generatorului (reţelei) este simetric. I 1 ) + U 2 I 2 cos(U 2 . .2.se elimină cuplajele mutuale. (2. Dacă neutrul nu este accesibil.2. dacă este cazul. Pentru a obţine schema monofazată de calcul se procedează astfel: .67).2.41). tensiunile şi curenţii sunt simetrici. I 2 ) + U 3 I 3 cos(U 3 . cu relaţia S g = V 1 I 1∗ + V 2 I ∗2 + V 3 I ∗3 + V 0 ( − I ∗0 ). iar conductoarele neutre nu sunt parcurse de curent şi căderile de tensiune pe neutre sunt nule. Procedeul este cunoscut sunt numele de “Metoda schemei monofazate”.2.5. regimul de funcţionare rămânând simetric.2.1.2. j = 1. (2. se poate exprima în funcţie de potenţialele şi curenţii asociaţi bornelor.13.

2. I 3 ). I 2 ). 64 .2.86) În afara acestor puteri definite la bornele receptorului.2. ceea ce constituie verificarea rezolvării circuitului cu metoda bilanţului de puteri.92) este defazajul între tensiunea şi curentul de fază. (2. (2.83) Dacă neutrul reţelei nu este accesibil (reţea fără conductor neutru). Astfel puterea complexă consumată de receptorul trifazat în conexiune stea se calculează cu relaţia 3 3 S c = Z 1 I12 + Z 2 I 22 + Z 3 I 32 + Z 0 I 02 = ∑ Rk I k2 + j ∑ X k I k2 .2. 2.2. puterea activă este { } Pg = Re S g = U 13 I1 cos(U 13 .84) În consecinţă.78) devine S g = (U 1 − U 3 ) I 1∗ + (U 2 − U 3 ) I ∗2 = U 13 I 1∗ + U 23 I ∗2 .88) k =0 respectiv 3 3 Qc = Im{S c } = ∑ X k I k2 = ∑(X L k − X Ck ) I k2 .2. respectiv (2. (2.2.2. relaţia (2.89) trebuie să fie identice. (2. I 1 ) + U 23 I 2 sin(U 23 .87) k =0 k =0 din care rezultă puterile activă şi reactivă consumate de receptor 3 Pc = Re{S c } = ∑ Rk I k2 .85) iar puterea reactivă { } Qg = Im S g = U 13 I 1 sin(U 13 . I 1 ) + U 2 I 2 sin(U 2 . (2.86) şi (2. (2.5.83) sau (2.89) k =0 k =0 Evident.2.2. Puteri în sistemele trifazate funcţionând în regim simetric Dacă sistemul tensiunilor de alimentare ale unui receptor echilibrat în conexiune stea cu conductor neutru este simetric de succesiune directă.82) sau (2.2. conform teoremei de conservare a puterilor în curent alternativ.2.85) şi (2.88). I 2 ) + U 3 I 3 sin(U 3 . puterile calculate cu relaţiile (2.2. (2. Puterea reactivă trifazată furnizată la borne este partea imaginară a puterii complexe { } Qg = Im S g = U 1 I1 sin(U 1 . (2.90) se obţine p = 3U f I f cos ϕ . se mai pot exprima puterile consumate în elementele rezistive şi reactive ale circuitului.2. I 1 ) + U 23 I 2 cos(U 23 .2.2.90) Prelucrând relaţia (2. (2. I 2 ). este satisfăcută relaţia I 1 + I 2 + I 3 = 0 şi dacă se ia ca referinţă pentru potenţiale borna (faza) 3.91) unde ϕ = α − β. (2.2.2.2. sistemul curenţilor va fi de asemenea simetric direct. Puterea instantanee totală furnizată unei sarcini trifazate în regim simetric este p = u1i1 + u2 i2 + u3i3 .2.

U l = 3U f şi I l = I f .100) Puterile activă şi reactivă consumate sunt Pc = Re{S c } = 3RI 12 .102) Factorul de putere într-un circuit trifazat în regim simetric se defineşte cu relaţia Pg k P = cos ϕ = . În oricare dintre situaţii puterea complexă poate fi exprimată în funcţie de mărimile de linie cu relaţia S g = 3U l I l e jϕ . eliminând vibraţiile. (2. iar dacă este conectat în triunghi U l = U f şi I l = 3I f .2. Puterea complexă trifazată transmisă receptorului în cazul reţelelor cu conductor neutru se exprimă cu relaţia S g = U 1 I 1* + U 2 I *2 + U 3 I *3 = 3U 1 I 1* = 3U f I f e jϕ .93) Dacă receptorul este conectat în stea.95) şi { } Pg = Re S g = 3 U l I l cos ϕ . adică energia se transmite uniform.2. (2. (2.98) Puterea aparentă totală se exprimă în funcţie de mărimile de fază sau de linie cu relaţiile S g = 3U f I f = 3 U l I l . (2. I 0 = 0.2.91) rezultă că în regim simetric puterea instantanee trifazată este constantă. (2.2.97) şi { } Qg = Im S g = 3 U l I l sin ϕ . iar sistemul curenţilor fiind simetric. Din relaţia (2. Această proprietate este deosebit de importantă în cazul când sarcina este un motor electric trifazat al cărui cuplu mecanic va fi constant (nepulsatoriu).2. (2.103) Sg 65 . (2.2.2.99) Circuitul fiind echilibrat.2. (2.2. impedanţele pe faze sunt egale Z 1 = Z 2 = Z 3 = Z .96) respectiv puterea reactivă { } Qg = Im S g = 3U f I f sin ϕ (2. (2.94) Din ultimele două relaţii se exprimă puterea activă sub formele { } Pg = Re S g = 3U f I f cos ϕ (2.2.2.2. În acest caz puterea complexă consumată de receptor este: S c = 3ZI 12 = 3RI 12 + j (3 XI 12 ).101) respectiv Qc = Im{S c } = 3 XI 12 = 3( X L − X C ) I 12 .

2. Metoda componentelor simetrice 2. acest curent este egal cu triplul componentei homopolare a curenţilor de linie ( I 0 = I 1 + I 2 + I 3 = 3I h ). Într-un circuit trifazat fără conductor neutru (în conexiune stea sau triunghi). 2.2.1. curenţii fazelor receptorului nu au componentă homopolară).V h ). oricare ar fi punctul neutru la care se raportează).2.107) Prima ecuaţie din sistemul (2. Descompunerea este unică şi mereu posibilă (teorema lui Fortescue). Dacă curenţii de fază ai receptorului conectat în triunghi au o componentă homopolară. Tensiunile de fază ale unui receptor echilibrat în conexiune stea fără conductor neutru nu au componentă homopolară (conform punctului 1. aceasta se închide în interiorul triunghiului (consecinţă a punctului anterior). directă (V d . V h .104) în raport cu componentele simetrice. (2. Componentele simetrice ale sistemelor de mărimi trifazate nesimetrice Un sistem trifazat nesimetric ordonat poate fi descompus în trei sisteme simetrice: un sistem direct.2. Rezolvând sistemul (2.2. deoarece suma curenţilor de linie este totdeauna nulă ( I 1 + I 2 + I 3 = 0) .2. componenta lor homopolară este nulă pentru orice nesimetrie. a 2 V d .104) V 3 = aV d + a 2 V i + V h unde a este operatorul complex de rotaţie. Suma tensiunilor de linie a unui sistem trifazat este nulă (U 12 + U 23 + U 31 = 0) în orice regim.106) componentele directă şi inversă sunt aceleaşi. fiind exprimată cu relaţiile: V 1 = V d +V i +V h V 2 = a 2 V d + aV i + V h (2.2.106) respectiv I ld = I li = 3I fd . 3 Aceste componente formează sistemele de succesiune homopolară (V h .105) 3 1 V i = (V 1 + a 2 V 2 + aV 3 ).2. Tensiunile de fază ale diferiţilor consumatori în conexiune stea. 3. a 2 V i ). pot diferi numai prin componentele homopolare (conform relaţiei (2.106) şi (2. 66 . un sistem invers şi un sistem homopolar. (2. se obţin 1 V h = (V 1 + V 2 + V 3 ) 3 1 V d = (V 1 + aV 2 + a 2 V 3 ) (2. Dacă există un conductor neutru şi este parcurs de curent.2.107) au următoarele consecinţe: 1. 6. aV d ) şi inversă (V i .2.6. 5. Se poate demonstra simplu că valorile efective ale componentelor simetrice de tensiune şi de curent satisfac următoarele relaţii: U ld = U li = 3U fd . 4. conectaţi în paralel la o aceeaşi linie trifazată (la aceleaşi tensiuni de linie). aV i .2. 2.105) şi relaţiile (2. drept urmare componenta homopolară a tensiunilor de linie este nulă.6.

2. (2.05.6.14 Exprimând căderile de tensiune se obţin expresiile U 1 = Z I 1 + Z 'm I 2 + Z "m I 3 U 2 = Z I 2 + Z "m I 1 + Z m' I 3 (2. un sistem de tensiuni sau de curenţi se consideră simetric dacă atât εd cât şi εa sunt mai mici ca 0. rezultă: Ud = Zd Id .110) în funcţie de componentele simetrice ale tensiunilor.a. ale căror impedanţe de cuplaj depind de poziţia circuitelor faţă de sensul de mişcare al rotorului).b. Schema echivalentă fără cuplaje magnetice.2.directă. Gradul de disimetrie se defineşte ca raportul dintre valoarea efectivă a componentei inverse şi valoarea efectivă a componentei directe V εd = i .14.2.2.2.2.110) U 3 = Z I 3 + Z "m I 2 + Z m' I 1 .2.2.2.104) şi rezolvând sistemul (2.2. reprezentat în figura 2. U h = Zh Ih. (a) (b) Fig.111) unde cele trei impedanţe . (2.gradul de disimetrie şi gradul de asimetrie.108) Vd Gradul de asimetrie este definit ca raportul dintre valoarea efectivă a componentei homopolare şi valoarea efectivă a componentei directe V εa = h . (2. Cunoscând valorile componentelor simetrice de curent şi de tensiune se poate aprecia abaterea regimului nesimetric studiat faţă de regimul simetric prin definirea a două mărimi caracteristice .2. inversă şi homopolară . corespunzătoare relaţiilor (2. 67 .2.109) Vd În practică. 2. 2.2. Tratarea cuplajelor magnetice în componente simetrice Considerăm cazul general al unui receptor trifazat simetric (conexiunea fiind arbitrară) cu cuplaje magnetice nereciproce între faze (este cazul cuplajelor între înfăşurările unei maşini electrice. Ui = Zi Ii.14. Ţinând seama de descompunerea (2.111) este prezentată în figura 2.112) Z h = Z + Z 'm + Z "m .se calculează cu relaţiile Z d = Z + a 2 Z 'm + a Z "m Z i = Z + a Z 'm + a 2 Z "m (2.

În cazul unor cuplaje magnetice statice.2. Ecuaţiile corespunzătoare fazei 1 din cele trei scheme sunt U d = (Z − Z m ) I d . (2.113) Z h = Z + 2Z m Dacă circuitul analizat nu are cuplaje magnetice.2. .2. alimentat cu un sistem simetric de tensiuni.113). care va avea aceeaşi succesiune a fazelor ca şi sistemul de tensiuni. ceea ce permite utilizarea unor scheme echivalente simple pentru fiecare componentă simetrică. inversă. (2. apare un sistem de asemenea simetric de curenţi. Considerăm o sarcină echilibrată în conexiune stea cu conductor neutru de impedanţă Z 0 ≠ 0 . numite schema (de succesiune) directă.115) din care rezultă că impedanţele directă. (2.2.114) 2. Se studiază independent regimurile corespunzătoare câte unuia din sistemele componente simetrice ale tensiunilor şi apoi se suprapun efectele acestor sisteme de tensiuni pe baza relaţiilor (2.3. U i = (Z − Z m ) I i.2. Zi = Z − Zm. 2. Calculul regimurilor nesimetrice ale circuitelor liniare trifazate echilibrate se poate face pe baza teoremei superpoziţiei.2. U 3 şi având cuplaje magnetice statice între faze. Descompunând sistemul de tensiuni şi aplicând teorema superpoziţiei se obţin cele trei scheme pe componente din figura 2.115) le corespund schemele monofazate din figura 2. Z 'm = Z "m = Z m şi relaţiile (2.2. inversă şi homopolară au valorile Zd = Z − Zm.2.104).112) devin Zd = Zi = Z − Zm (2. Datorită caracterului echilibrat al circuitului este suficient să se considere câte o singură fază şi conductorul neutru.16. s-au exprimat conform relaţiilor (2.2.2.6. se obţine Z d = Z i = Z h = Z.116) (a) (b) (c) Fig. în care impedanţele Z d . Z h .2. U 2 . Z i .15. Analiza circuitelor trifazate echilibrate alimentate cu tensiuni nesimetrice Într-un circuit trifazat echilibrat. Z h = Z + 2 Z m + 3Z 0 .15 Relaţiilor (2. alimentată de un sistem nesimetric de tensiuni U 1 . respectiv homopolară.2. 68 . U h = ( Z + 2 Z m + 3Z 0 ) I h .

U 3 = Z 3 I 3.18. Cu relaţiile (2. 2. care se descompun în componente simetrice. nesimetrice care reprezintă necunoscutele auxiliare.17. anume 3Z 0 I h = Z 0 I 0 . Z 3 .2.4. Impedanţa 3Z 0 apare numai în schema homopolară pentru a conserva căderea de tensiune din schema iniţială între N şi 0.105). Acesta este un circuit trifazat echilibrat alimentat cu t. Sh. U 2 .6. U 3 .U h cu relaţiile (2. se determină componentele lor simetrice U d . (2.2.2.2. inversă şi homopolară ca în cazul circuitelor echilibrate. relaţiile dintre componentele simetrice de succesiuni diferite ale căderilor de tensiune pe faze sunt mai complicate decât în cazul circuitelor echilibrate şi nu se mai pot construi schemele monofazate directă. Dacă receptorul are neutrul izolat. Si. ( Z 0 → ∞) schema homopolară rămâne cu latura deschisă. fiind posibilă separarea părţilor echilibrate şi dezechilibrate. Z 2 .118) Eh = U h = ξ i I d +ξ d I i +ξ h I h în care s-au făcut următoarele notaţii: 69 .2.2. cu ajutorul cărora se determină din schemele Sd. ale receptorului dezechilibrat (în orice conexiune) reprezentat în figura 2.2.104) se exprimă apoi curenţii în circuitul iniţial. prin surse ideale de tensiune cu tensiunile la borne U 1 = Z 1 I 1.16 Fiind date tensiunile nesimetrice U 1 . prin înlocuirea impedanţelor elementelor dezechilibrate prin tensiuni echivalente nesimetrice. Fig. În general dezechilibrul reţelelor nu este total.2.U i . I i . U 2 = Z 2 I 2 . Prelucrând relaţiile (2. a) Reţea echilibrată care alimentează un receptor trifazat static dezechilibrat Înlocuind pe baza teoremei compensaţiei impedanţele de fază (necuplate magnetic) Z 1 . I h .e.2. componentele simetrice ale curenţilor I d . Analiza circuitelor trifazate dezechilibrate În cazul unui circuit trifazat dezechilibrat.104) se obţin relaţiile între componentele simetrice ale tensiunilor şi curenţilor la bornele fazelor receptorului dezechilibrat Ed = U d = ξ h I d +ξ i I i +ξ d I h Ei = U i = ξ d I d +ξ h I i +ξ i I h (2.117) se obţine circuitul din figura 2.117) în funcţie de ecuaţiile sistemului (2. Calculul regimurilor nesimetrice se face pe baza teoremei compensaţiei.m. 2. aceste componente împreună cu cele ale curenţilor alcătuiesc necunoscutele auxiliare ale problemei.2.

Echivalând reţelele Rd.120) respectiv I dg − I d I ig − I i I hg − I h Ud = .2. reprezentate în figura 2. care permit scrierea următoarelor relaţii: Ed0 −U d E i0 − U i E h0 − U h Id = . 2. Rh prin dipoli Thévenin sau Norton se obţin schemele din figurile 2.20.2. inversă şi homopolară Rd.2.119) 1 ( ξ i = Z 1 + a2 Z 2 + aZ 3 . Fig. Ri. Ih = .2.2. Ii = . Ri. 3 ) Studiul reţelei din figura 2.2. Zd Zi Zh (2.19. Yd Yi Yh (2. Ui = . Rh. ξh = 1 (Z 1 + Z 2 + Z 3 ) 3 1 ( ξ d = Z 1 + aZ 2 + a2 Z 3 3 ) (2. respectiv 2.19 Aceste scheme se rezolvă cu oricare din metodele cunoscute din analiza circuitelor electrice de curent alternativ.18 se poate face acum cu ajutorul schemelor de succesiune directă.121) 70 . Uh = .2.2.21.

1.120) sau (2. De asemenea. se pot determina componentele simetrice ale curenţilor şi tensiunilor din laturile reţelei echilibrate R prin rezolvarea separată a acestor scheme (paragraful anterior).2.2.2.104). E io . respectiv I dg . I hg . utilizând relaţiile (2.22 este echivalentă cu o reţea trifazată echilibrată alimentând un receptor trifazat dezechilibrat ale cărui impedanţe de fază satisfac relaţiile 71 .118) şi (2. 2. se calculează din partea echilibrată a circuitului. Scurtcircuit pe faza 1.2. Nesimetria generată de întreruperi şi scurtcircuite este echivalentă cu situaţia prezentată la punctul anterior.2. dar particularizată pentru receptoare simple. E ho . cu ajutorul cărora.2. se calculează apoi curenţii şi tensiunile la bornele receptorului dezechilibrat din figura 2. Fig. Z i . respectiv pentru componentele simetrice ale acestora. Calculul unor astfel de regimuri prezintă importanţă deosebită pentru dimensionarea şi protecţia acestor reţele.2. Sistemul de ecuaţii obţinut cu relaţiile (2. Ri.121) permite calculul componentelor simetrice ale tensiunilor şi curenţilor. cunoscând componentele simetrice ale tensiunilor la bornele schemelor Rd. ceea ce permite scrierea unor ecuaţii simple pentru curenţii şi tensiunile de fază. 2. Z d . sau de diferite tipuri de scurtcircuite. Z h .17.20 Fig. cu întreruperea fazelor 2 şi 3 Situaţia prezentată în figura 2. Rh.2.21 Mărimile E do . I ig . b) Regimuri de avarie ale reţelelor trifazate În reţelele trifazate pot apare regimuri de funcţionare nesimetrică determinate de întreruperea uneia sau a două dintre faze.

104) şi (2.2.25. Fig.2.24 72 .122) Ca urmare U 1 = Z I 1.2. (2. Ri. U 2 = U 3 = 0. I 2 = I 3 = 0.2.2. (2.104) şi (2.2. inversă şi homopolară se înseriază ca în figura 2. Rezolvând această schemă se obţin componentele simetrice ale curenţilor şi tensiunilor. 2.2. Rh în paralel. Z 1 este impedanţa arcului.23 2. Z 1 = 0.125) arată că cele trei scheme de succesiune directă. Fig. 2. (2. iar dacă este prin arc electric. (2.24) sunt: I 1 = 0. care asigură de asemenea şi satisfacerea relaţiei (2.127) U h =U d =U i.23.126) Pe baza relaţiilor (2. Z 2 = Z 3 = ∞.2.2.124).128) Satisfacerea acestor relaţii impune conectarea celor trei reţele Rd.2.22 Relaţia (2.2.125) 3 Fig.2. 2.2. Z 1 = Z.123) Din relaţiile (2. (2. (2.2.2.2.2.105) se obţin următoarele relaţii între componentele simetrice ale curenţilor şi tensiunilor: I h + I d + I i = 0. 2. (2. ca în figura 2.124) 1 Ih = Id = Ii = I 1.105) rezultă U h + U d + U i = U 1 = 3Z I d . Scurtcircuit pe fazele 2 şi 3 şi întreruperea fazei 1 Ecuaţiile satisfăcute de acest receptor dezechilibrat (Fig.2.2. Dacă scurtcircuitul este net.

3. apar pierderi suplimentare de energie.3. O mărime variabilă în timp ale cărei valori se repetă periodic. 2. tiristoare etc.3. transportului şi distribuţiei energiei electrice. iar abaterea se numeşte distorsiune sau deformare. În circuitele electrice destinate producerii. Orice funcţie periodică y(t) care satisface condiţiile Dirichlet (perioada poate fi împărţită într-un număr finit de intervale. de unde şi denumirea de regim deformant. satisfăcând relaţia: y (t ) = y (t + T ) .25 Prin rezolvarea schemei interconectate se obţin componentele simetrice ale regimului nesimetric studiat. sub forma: 73 . REGIMUL PERIODIC NESINUSOIDAL 2. diode redresoare. Valoarea cea mai mică (pozitivă) a lui T.2. cât şi din cel al construcţiei unor aparate electrice. cuptoare electrice.3. Aceste elemente neliniare sub tensiune sinusoidală distorsionează curentul. Generalităţi Analiza regimurilor de funcţionare a circuitelor electrice în care curenţii şi tensiunile sunt funcţii periodice oarecare prezintă o importanţă practică deosebită. astfel încât în fiecare din ele funcţia să fie continuă şi monotonă) se poate dezvolta (descompune) în serie Fourier. au loc rezonanţe (care produc supratensiuni sau supracurenţi) etc.2. se numeşte mărime periodică în timp. forma de variaţie în timp a tensiunilor şi curenţilor nu este riguros sinusoidală. compensarea puterii reactive cu condensatoare nu este în general posibilă. Curenţii şi tensiunile periodice nesinusoidale se calculează ca sume ale intensităţilor curenţilor şi tensiunilor produse separat de fiecare componentă armonică. 2. Calculul circuitelor electrice liniare sau aproximate prin elemente liniare se efectuează de obicei pe baza descompunerii în serie Fourier a semnalelor (tensiunilor) periodice ale reţelei şi a aplicării teoremei superpoziţiei.1.1) pentru T constant şi orice valoare a timpului t. factorul de putere scade. Studiul regimului periodic nesinusoidal este important atât din punctul de vedere al efectelor supărătoare produse în reţelele de transmisie şi distribuţie a energiei electrice. care la rândul său produce căderi de tensiune nesinusoidale în alte elemente de circuit. fie liniare. Fig. amplificatoare magnetice. 2. Distorsiunea provine de la imperfecţiunile constructive ale generatoarelor (nu se poate realiza o înfăşurare căreia să-i corespundă o repartiţie sinusoidală a inducţiei magnetice în întrefier) şi de la caracterul neliniar al unor elemente de circuit (bobine cu miez de fier. În reţelele electrice care funcţionează în regim deformant. fie neliniare. care satisface relaţia (2.).1) se numeşte perioadă a mărimii. Mărimi periodice. (2.3.

2) k =1 k =1 unde ω este pulsaţia fundamentală corespunzătoare perioadei T a funcţiei y: 2π ω= = 2π f . T ∫0 Ak = (2.3. (2. • dacă funcţiile alternate simetric se mai bucură şi de proprietăţi de paritate sau imparitate.4) T0 2T f (t )cos(kω t )dt . A0 = 0 şi conţine numai armonici de ordin impar. ale căror amplitudini se calculează cu relaţiile (2.f(t+T/2). Caracterizarea mărimilor periodice nesinusoidale.3.5).6). T ∫0 . • o funcţie impară. pentru componenta continuă (2.3.f(-t). De aceea curbele alternate simetric se mai numesc şi curbe electrotehnice. antisimetrie etc..3. adică Ak = 0.5) 2T f (t )sin (kω t )dt . Ak = (2. iar intervalul de integrare pentru calculul coeficienţilor se reduce la un sfert de perioadă: 8 T /4 f (t ) cos(kω t )dt . iar Bk se calculează cu relaţia (2. cu proprietatea f(t) = . Coeficienţii Fourier se determină cu relaţiile: 1T A0 = ∫ f (t )dt . Yk este valoarea efectivă a armonicii de ordin k. se poate restrânge intervalul de integrare în relaţiile de mai sus. Bk = (2.8) Observaţie: Marea majoritate a curbelor de tensiune electromotoare. integrând pe jumătate de perioadă.7) 8 T /4 f (t ) sin (kω t )dt . 74 . • o funcţie pară. cu proprietatea f(t) = f(-t). 2. de tensiuni şi de curenţi din energetică (tehnica curenţilor tari) sunt alternate simetric.3. ω este pulsaţia fundamentală.3. (2. De exemplu: • o funcţie alternativă are valoarea medie pe o perioadă nulă. (2. are numai termeni în sinus. adică Bk = 0. deci A0 = 0.3) T iar f este frecvenţa fundamentală.3. are numai termeni în cosinus.9) k =1 k =1 unde Y0 este valoarea medie a mărimii. T ∫0 .funcţie impară: Ak = 0. rămân numai termeni în cosinus.5) şi (2.3. ∞ ∞ y (t ) = A0 + ∑ Ak cos(kω t ) + ∑ Bk sin (kω t ) . are componenta continuă nulă. cu proprietatea f(t) = .3. • o funcţie alternată simetric. iar αk este faza iniţială a armonicii de ordin k. respectiv în sinus. Mărimile electrice periodice nesinusoidale se dezvoltă în serie Fourier sub forma: ∞ ∞ y (t ) = Y0 + ∑ Yk 2 sin (kω t + α k ) = Y0 + ∑ y k .3.3.3.6). T ∫0 Bk = (2. iar Ak se calculează cu relaţia (2.3.3.6) pentru armonicile superioare. Dacă y(t) are anumite proprietăţi de simetrie.funcţie pară: Bk = 0.

20) k =1 k =1 se definesc următoarele puteri: 75 ..3.3. (2. aplicând definiţia (2.15) Pentru o mărime sinusoidală 2 2 Ymed = Y ≈ 0.16) π • Factor de formă: k f = Yef / Ymed . = Y02 + ∑ Yk2 .10) Dacă se ţine seama de relaţia (2.3. Puteri în regim nesinusoidal.11) k =1 • Reziduu deformant al unei mărimi periodice nesinusoidale este mărimea rămasă după scăderea armonicii fundamentale: ∞ y d = y (t ) − y1 = Y0 + ∑ yk .4. 2.9Y .3.05 (5%). (2. (2.3. Pentru caracterizarea unei mărimi nesinusoidale se introduc următoarele definiţii: • Valoarea efectivă a unei mărimi periodice nesinusoidale este: 1T T ∫0 Yef = y (t ) 2 dt . (2.3.414 .14) Yef  Yef    Coeficientul de distorsiune nu dă informaţii asupra formei mărimii. (2.3. Dacă la bornele unui dipol se dau tensiunea şi curentul ca mărimi nesinusoidale sub forma: ∞ ∞ u (t ) = U 0 + ∑ U k 2 sin (kω t + α k ) = U 0 + ∑ u k (2.18) care la mărimile sinusoidale are valoarea k v = 2 ≈ 1. (2.10) se obţine: ∞ Yef = Y02 + Y12 + Y22 + .3.12) k =2 • Valoarea efectivă a reziduului deformant este: ∞ Yd = Y02 + ∑ Yk2 = Yef2 − Y12 .9).3.3.3.11 • Factor de vârf (creastă): k v = Ymax / Yef . În electroenergetică o mărime se consideră practic sinusoidală dacă kd < 0.3. (2. (2.13) k =2 • Coeficientul de distorsiune al unei funcţii periodice nesinusoidale: 2 Y Y  kd = d = 1 −  1  .17) Pentru mărimile sinusoidale k f = π /(2 2 ) ≈ 1.19) k =1 k =1 ∞ ∞ i (t ) = I 0 + ∑ I k 2 sin (kω t + β k ) = I 0 + ∑ ik . (2. 0< kd <1.3.3. • Valoarea medie pe o semiperioadă: 2 T/2 T ∫0 Ymed = y (t )dt .. (2.

cele de ordin k =3n+1 formează un sistem de succesiune directă. [vad] (2. Z Ck = 1 / kω C . la conexiunea triunghi curenţii de linie nu conţin armonici de ordin multiplu de 3 (deoarece formează sisteme homopolare) şi I l ≤ 3I f .3.23) k =1 • Puterea aparentă: S = U ef I ef = U 02 + U 12 + U 22 + . (k =3n) formează un sistem homopolar. [W] (2. În circuitele trifazate.7. • Puterea reactivă: d ∞ Q = ∑ U k I k sin ϕ k .15. la conexiunea stea în tensiunile de linie nu apar armonici de ordin multiplu de 3 (deoarece formează sisteme homopolare) şi U l ≤ 3U f . 6.. un sistem de succesiune inversă.3.…formează sisteme inverse. iar cele de ordin k =3n-1.26) S P +Q + D 2 2 2 2.3.17. În regim nesinusoidal.3. (2. În regim nesinusoidal. .27) 3. astfel încât: • armonicile de ordin 1.3. I 02 + I12 + I 22 + . • armonicile de ordin 3. 5. Curbele electrotehnice nu conţin decât armonici de ordin impar. (2.3. (2.11.24) • Puterea deformantă: ( ) d D = S 2 − P2 + Q2 ..9.13.22) T0 k =1 unde ϕ k = α k − β k .25) Observaţii: 1. 4. 76 .3. [var] (2.21) k =1 k =1 k =1 k =1 n =1 • Puterea activă: ∞ d1T P = ∫ pdt = U 0 I 0 + ∑ U k I k cos ϕ k . • armonicile de ordin 5. În regim nesinusoidal factorul de putere este definit cu relaţia: d P P k= = ≤1. armonicile de ordin multiplu de 3.. pe armonica de ordin k.…formează sisteme directe. • Puterea instantanee: ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ p = ui = U 0 I 0 + ∑ u k ik + U 0 ∑ ik + I 0 ∑ u k + ∑ ∑ u k in . În regim nesinusoidal. [VA] (2.…formează sisteme homopolare. impedanţele bobinelor şi ale condensatoarelor se modifică în conformitate cu relaţiile: Z Lk = kω L..

Pentru aceasta considerăm un transformator cu două înfăşurări (Fig. înfăşurarea va absorbi din reţeaua de alimentare un curent alternativ i1. transportul şi distribuţia energiei electromagnetice în condiţii tehnico- economice optime. Transformatoarele destinate modificării valorii tensiunii şi intensităţii curentului se numesc transformatoare de putere sau de forţă. fiind variabil în timp (este tot alternativ). numărul de faze – fără a modifica frecvenţa mărimilor alternative. pentru modificarea numărului de faze. Principiul de funcţionare al transformatorului electric se bazează pe legea inducţiei electromagnetice.1. MAŞINI ŞI ACŢIONĂRI ELECTRICE 3. • Autotransformatoare . având frecvenţa egală cu cea a tensiunii de la bornele primare şi valoarea proporţională cu numărul de spire al înfăşurării secundare. induce în spirele înfăşurării secundare pe care le străbate. CAP.1. TRANSFORMATORUL ELECTRIC 3. care va determina apariţia unui câmp magnetic ale cărui linii de câmp ce se închid prin miezul feromagnetic vor înlănţui şi spirele înfăşurării secundare. dispozitive electromagnetice care permit transformarea unor mărimi caracteristice energiei în curent alternativ – tensiunea. folosite în transportul şi distribuţia energiei electrice. ale cărei mărimi – u2. Fluxul magnetic produs de curentul (alternativ) primar. o tensiune electromotoare (t.folosite fie pentru interconexiunea a două reţele cu nivele diferite de tensiune sau pentru reglarea tensiunii. Dacă la bornele înfăşurării primare se aplică o tensiune u1 alternativă. Legătura dintre diferitele nivele de tensiune se realizează prin intermediul transformatoarelor electrice.e.1): înfăşurarea primară. 3.m. fenomenele ce intervin în funcţionarea transformatorului sunt în esenţă aceleaşi şi pot fi studiate pe un model comun. După destinaţie transformatoarele se clasifică astfel: • Transformatoare de putere (monofazate sau trifazate). pentru cuptoare electrice. intensitatea curentului.3.) de transformare. i1 – au sensurile de referinţă asociate după convenţia de la receptoare (înfăşurarea primeşte energie electromagnetică) şi înfăşurarea secundară.1. • Transformatoare de măsură (de curent sau de tensiune). pe care se dezvoltă teoria transformatorului monofazat. • Transformatoare cu destinaţii speciale: de sudură. determină necesitatea folosirii mai multor trepte de tensiune. ale cărei mărimi – u1.1. Dacă fluxul magnetic fascicular produs de înfăşurarea primară are forma: 77 . Deşi există o mare varietate de tipuri constructive ca urmare a unui larg domeniu de utilizare. i2 – au sensurile de referinţă asociate după convenţia de la generatoare (înfăşurarea cedează energie electromagnetică). amplificatoare magnetice. Principiul de funcţionare Producerea.

evidenţiate în figura 3.1.2) dt  2 având valoarea efectivă E 2 = ω N 2 Φ = 2π f N 2 Φ = 4. b) se consideră regimul cvasistaţionar. Liniile celor două câmpuri magnetice de dispersie determină fluxurile magnetice de dispersie ϕσ1 respectiv ϕσ2. înlănţuind fie numai înfăşurarea primară.1. Dacă la bornele înfăşurării secundare este conectat un receptor. Teoria tehnică a transformatorului electric luând în considerare pierderile în fier Ipotezele în care se dezvoltă această teorie sunt: a) se ia în consideraţie saturaţia circuitului magnetic caracterizată prin dependenţa neliniară între fluxul magnetic şi solenaţie.e. determină în secţiunea transversală a miezului magnetic fluxul fascicular util ϕ. c) înfăşurările se consideră cu parametri concentraţi. 3. respectiv (3.1.44 f N 2 Φ max . cu modificarea tensiunii şi curentului din secundar. (3. iar la bornele secundare va apare tensiunea u2. (3. determinate de solenaţia rezultantă. curenţii de deplasare dintre spire. prin intermediul transformatorului are loc un transfer de putere de la reţeaua conectată la înfăşurarea primară. Din punct de vedere valoric. fie numai înfăşurarea secundară. dintre înfăşurări şi miezul feromagnetic se neglijează. fluxurile totale corespunzătoare celor două înfăşurări sunt: 78 . având permeabilitatea mult mai mare decât aerul. Ţinând seama de sensurile fizice ale mărimilor. numite linii de câmp magnetic de dispersie.4) ϕ u 2 = N 2ϕ .3) şi fiind defazată cu π/2 în urma fluxului magnetic.1. dintre înfăşurări. iar în înfăşurările primară şi secundară. deoarece.1. indusă în înfăşurarea secundară cu N2 spire este: dϕ  π e2 = − N 2 = ω N 2 Φ 2 sin  ωt −  . spirele înfăşurării vor fi străbătute de curentul i2. numite linii de câmp magnetic util.2. la reţeaua conectată la înfăşurarea secundară. miezul magnetic concentrează marea majoritate a liniilor câmpului magnetic. proporţionale cu inductivităţile de dispersie corespunzătoare: ϕ σ 1 = Lσ 1i1 . Liniile câmpului magnetic util.1. fluxuri magnetice utile proporţionale cu numărul de spire: ϕ u1 = N 1ϕ . linii de câmp care se închid parţial prin miez. respectiv (3.5) ϕ σ 2 = Lσ 2 i 2 . ϕ (t ) = Φ 2 sin ωt .1.m. Spectrul liniilor de câmp arată că acestea se grupează în două categorii: linii de câmp care se închid numai prin miezul feromagnetic al transformatorului şi care înlănţuie ambele înfăşurări. dar păstrând frecvenţa mărimilor alternative.1) t. parţial prin aer. (3. În consecinţă.1. fluxurile de dispersie sunt relativ mici în raport cu fluxurile utile.

1.). Considerând dependenţa liniară (Lu=ct. se obţine: dϕ 1 e1 = R1i1 − u1 = − . ϕ 1 = ϕ u1 + ϕ σ 1 = N 1ϕ + Lσ 1i1 . respectiv (3.6). dt respectiv (3.8) dϕ di 2 − u 2 = R2 i 2 − N 2 + Lσ 2 dt dt cu necunoscutele i1 . Sistemul compus din relaţiile (3. u 2 . dt unde R1 şi R2 reprezintă rezistenţele electrice ale celor două înfăşurări.1. se completează cu relaţiile: di 1 u 2 = R i 2 + L 2 + ∫ i 2 dt dt C Lu ϕ= ϑµ . sistemul (3.1.1. ϕ .1.6) ϕ 2 = −ϕ u 2 + ϕ σ 2 = − N 2ϕ + Lσ 2 i 2 .1. sistemul poate fi reprezentat în complex astfel: U 1 = R1 I 1 + jωLσ 1 I 1 + jω N 1 Φ − U 2 = R2 I 2 + jωLσ 2 I 2 − jω N 2 Φ 1 U 2 = R I 2 + jωL I 2 + I2 . Ţinând seama de relaţiile (3. aproximaţie acceptabilă practic când u1 este sinusoidală şi U1=ct. Lu fiind inductivitatea corespunzătoare fluxului util.8) şi (3. o inductivitate şi o capacitate).10) jωC Lu Xu Φ= Θµ = Θµ N1 N 2 ω N 12 Θ µ = N1 I 1 − N 2 I 2 = N 1 I µ 79 .9) N1 N 2 ϑ µ = N 1i1 − N 2 i 2 care reprezintă: • căderea de tensiune pe sarcina din secundarul transformatorului (caracterizată de o rezistenţă.1. • solenaţia rezultantă obţinută prin aplicarea legii circuitului magnetic pe conturul închis Γ şi egală cu diferenţa dintre solenaţia primară şi cea secundară. (3.7) devine: dϕ di u1 = R1i1 + N 1 + Lσ 1 1 dt dt .9) este neliniar din cauza relaţiei ϕ = f (ϑ µ ) care reprezintă caracteristica magnetică a miezului.1. Pentru ca sistemul să fie compatibil determinat. • dependenţa neliniară dintre fluxul fascicular util şi solenaţia rezultantă care îl produce.1. i 2 . Aplicând legea inducţiei electromagnetice de-a lungul contururilor închise care trec prin conductoarele celor două înfăşurări şi ţinând seama de legea conducţiei electrice. (3.7) dϕ 2 e2 = R2 i 2 + u 2 = − . (3..

Dacă se ţine seama de pierderile în fier.14) Xu Φ= Iµ ω N1 I µ = I 1 − I '2 iar schema echivalentă corespunzătoare este reprezentată în figura 3.1. reprezentând curentul care străbătând spirele înfăşurării primare în gol ar produce aceeaşi solenaţie ca în sarcină. puterii reactive corespunzătoare câmpului magnetic de dispersie şi puterii transmise de transformator receptorului conectat în secundar. 80 . (3. (3. N2 Rezistenţele şi reactanţele înfăşurărilor. pierderilor în înfăşurări şi în miez. ' (3. R2' =  1  R2 . şi notat cu I 10 ). I '2 = 2 I 2 . de valoare constantă. sistemul (3.1. rezistenţele şi reactanţele – ca raportul tensiunilor la curenţi: 2 2 N N N  N  U = 1 U 2 . ' 2 X σ' 2 (3.este curentul de magnetizare. =  1  X σ 2 .1. puterii reactive de magnetizare a miezului. Pentru aceasta tensiunile se raportează proporţional cu numărul de spire (pentru a conserva fluxurile fasciculare).15) unde I a şi I µ sunt componenta activă şi reactivă a curentului de magnetizaţie (egal cu curentul de mers în gol.12) N1 şi raportând E 2 se obţine N E 2 = 1 E 2 = −E1 . N1 X u = ωLu este reactanţa corespunzătoare fluxului util.14) rămâne valabil cu excepţia ultimei relaţii care devine: I 10 = I µ + I a = I 1 − I '2 .1. (3.2.2. se face raportarea înfăşurării secundare la cea primară. E 2 = jω N 2 Φ = − E1 . Aceasta se realizează în ipoteza conservării: solenaţiilor.1. ca în figura 3.11) N2 N1  N2   N2  Notând N2 E 1 = − jω N 1 Φ.1. iar schema echivalentă se modifică prin completarea laturii transversale cu rezistenţa corespunzătoare pierderilor în fier (RFe).13) N2 Sistemul ecuaţiilor raportate ale transformatorului este: U 1 = R1 I 1 + jX σ 1 I 1 − E 1 − U '2 = R2' I '2 + jX σ' 2 I '2 + E 1 U '2 = R ' I '2 + jX ' I 2 .unde: I µ . curenţii – invers proporţional cu numărul spirelor (pentru a conserva solenaţiile). precum şi căderile de tensiune au valori dependente de numărul de spire al înfăşurărilor.1. Pentru a face posibilă compararea parametrilor înfăşurărilor transformatorului.1.

de putere reactivă: Qσ1 şi Qσ2 în câmpul magnetic de dispersie al înfăşurării primare.3.de putere activă: PCu1 şi PCu2.4. în care latura transversală a fost reprezentată în varianta X u R Fe R X2 R2 X serie şi Z 12 = R12 + jX 12 = j = 2 Fe u 2 + j 2 Fe u 2 .1. 2. Diagrama de bilanţ energetic este reprezentată în figura 3.2 se mai numeşte schema echivalentă în T. 3. R Fe + jX u R Fe + X u R Fe + X u X σ1 iar c1 ≅ 1 + ≅ 1. respectiv secundare.1. Schema din figura 3.06 . 3. X 12 3.1.3). la analiza funcţionării în sarcină se foloseşte schema echivalentă în Γ (Fig. se pot scrie ecuaţiile de bilanţ al puterilor active şi reactive: 81 . Bilanţul puterilor transformatorului electric O metodă simplă de determinare a bilanţului puterilor transformatorului pleacă de la schema echivalentă a transformatorului monofazat (Fig.02 − 1.1.1. în conductoarele celor două înfăşurări şi PFe în miezul feromagnetic. În elementele acestei scheme se produc următoarele pierderi: . Observaţii: 1. ţinând seama de pierderile de putere evidenţiate în figura 3. şi Qm la magnetizarea miezului feromagnetic.2) care consideră şi pierderile în fier. . Pentru simplificarea calculelor. Dacă transformatorul primeşte de la reţea pe la bornele înfăşurării primare puterea S 1 = P1 + jQ 1 şi cedează circuitului receptor racordat la bornele înfăşurării secundare puterea S 2 = P2 + jQ 2 .1.4.

numiţi şi curenţi Foucault. PCu 2 . Pierderile specifice în unitatea de masă a miezului feromagnetic se exprimă cu relaţia: 82 .18) 3. de frecvenţa de magnetizare şi de valoarea inducţiei magnetice (prin aceasta de valoarea efectivă a tensiunii de alimentare) şi sunt aproximativ egale cu pierderile de mers în gol PFe ≅ P0 (3. Se observă că există două categorii de pierderi: • pierderi de putere proporţionale cu sarcina transformatorului: PCu1 . PFe = PH + PF . P1 = PCu1 + PFe + PCu 2 + P2 (3. Qσ 2 . • pierderi de putere constante: PFe .1. Aceste pierderi depind de natura materialului feromagnetic. Qσ 1 . se produc pierderi prin histerezis PH (ca urmare a caracteristicii neliniare de magnetizare) şi prin curenţi turbionari. Observaţii: 1. La magnetizarea ciclică a miezului feromagnetic al transformatorului datorită variaţiei periodice în timp a fluxului magnetic.16) Q1 = Qσ 1 + Q m + Qσ 2 + Q2 (3. PF (care apar prin inducţie în miezul feromagnetic ce are şi proprietăţi conductive). 2.1.1.17) Mărimile din ultimele două ecuaţii se calculează astfel: P1 = U 1 I 1 cosϕ 1 Q1 = U 1 I 1 sin ϕ 1 P2 = U 2 I 2 cosϕ 2 Q2 = U 2 I 2 sin ϕ 2 PCu1 = R1 I 12 Qσ 1 = X σ 1 I 12 PCu 2 = R2 I 22 = R2' (I 2' ) 2 Qσ 2 = X σ 2 I 22 = X σ' 2 (I 2' ) 2 PFe = R Fe I a2 Qm = X u I µ2 . Qm . de grosimea tolei.

22) unde Sn=U1nI1n este puterea aparentă nominală a transformatorului. I1 β= reprezintă gradul de încărcare al transformatorului. p Fe = p H + p F = σ H f Bmax 2 +σF f 2 2 Bmax (3.21) unde P1k Rk = este rezistenţa echivalentă din schema Kapp. Ţinând seama de aceste precizări şi de relaţia (3. determinată la încercarea de I 12n scurtcircuit a transformatorului.1.1. în afara pierderilor în înfăşurări şi în miezul feromagnetic. În afara pierderilor în fier care sunt independente de curentul de sarcină.1. respectiv de I2.1. pierderi specifice prin dispersie la capetele înfăşurărilor. în piesele de consolidare. La funcţionarea în sarcină a transformatorului.23) β S n cos ϕ 2 + β 2 P1k + P0 Interesează gradul de încărcare pentru care randamentul transformatorului este maxim la o tensiune U2 şi un defazaj ϕ2 constante. toate celelalte pierderi depind direct sau indirect de încărcarea transformatorului.25) S n cos ϕ 2 + 2 P1k P0 83 .1.1..1. 3.19) unde: σH şi σF sunt constante care depind de grosimea tolei şi de natura materialului. (3.1. iar Bmax este valoarea maximă a inducţiei magnetice în secţiunea transversală a miezului. (3. (3. (3.4. f este frecvenţa de magnetizare.24) P1k relaţie ce arată că încărcarea optimă este independentă de factorul de putere al sarcinii. Din expresia valorii maxime a randamentului: S n cos ϕ 2 η max = . I 1n Puterea secundară (utilă) poate fi pusă sub forma: P2 = U 2 I 2 cos ϕ 2 = U 2' I 2' cos ϕ 2 = βU 1n I 1n cos ϕ 2 = β S n cos ϕ 2 (3. 4. care este definit ca raportul dintre puterea activă cedată în secundar şi puterea activă primită prin înfăşurarea primară: P2 U 2 I 2 cos ϕ 2 η= = .18). relaţia (3.20) devine: β S n cos ϕ 2 η= .1. Randamentul transformatorului electric Pierderile de putere influenţează negativ randamentul transformatorului. în funcţie de puterea absorbită P1k. (3. Derivând funcţia η (β ) şi anulând derivata se obţine: P0 β op = . se mai produc pierderi în cuvă.20) P1 U 2 I 2 cos ϕ 2 + PCu1 + PCu 2 + PFe Pierderile de putere în conductoare se pot pune sub forma: PCu = PCu1 + PCu 2 = R1 I 12 + R2 ( I 2' ) 2 ≅ Rk I 12 = β 2 P1k . 5.1.

Este utilizată mai ales în regim de motor. (3. este reprezentată în figura 3. • Rotorul cu rolul de indus în două variante: a) Rotorul bobinat – înfăşurarea rotorică în conexiune stea este de tipul celei din stator.). La funcţionarea în regim de motor – cazul obişnuit de utilizare a maşinii – înfăşurarea statorică este alimentată cu un sistem trifazat simetric de curenţi. numită turaţie de sincronism. 4).1.3 − 0. astfel încât el să funcţioneze cu randament maxim în regimul de funcţionare cel mai frecvent (chiar dacă transformatorul funcţionează în sarcină redusă faţă de cea nominală. Tipul b) este constructiv mai simplu şi sunt cele mai răspândite. uneori în regim de frână (la ascensoare.1. transformatoarele sunt dimensionate să aibă un factor de încărcare optimă β op = 0. acestea să fie încărcate până la puterea nominală. Acesta se roteşte cu o turaţie n1.5. posibilităţii de a fi construită într-o gamă foarte largă de puteri. macarale etc. cu câmp magnetic învârtitor. Este maşina electrică cea mai folosită în industrie datorită simplităţii constructive. sau în regim de generator (la microhidrocentrale fără personal permanent). a preţului de cost relativ scăzut pe unitate de putere. tipul a) incluzând şi contacte alunecătoare. pe care se dispune înfăşurarea trifazată conectată în stea sau triunghi şi care se alimentează de la reţea. randamentul său rămâne foarte bun).1. ceea ce complică întreţinerea. Sub aspect teoretic între cele două tipuri de motoare nu există nici o deosebire. tensiuni de alimentare. în practică. al cărei rotor are turaţia diferită de turaţia (viteza) câmpului magnetic învârtitor şi dependentă de cuplul rezistent.26) S n cos ϕ 2 + P1k + P0 iar caracteristica randamentului η (β ) la cos ϕ 2 = const . 3.2. robusteţii. Principiul de funcţionare. ceea ce conduce la apariţia în întrefierul maşinii a unei unde de câmp magnetic – numit câmp învârtitor. MOTORUL ASINCRON 3.2. De regulă.1) p 84 . turaţii.rezultă că acesta este maxim când pierderile constante sunt egale cu cele variabile. a randamentului ridicat.2.7 . Expresia valorii randamentului nominal este: S n cos ϕ 2 ηn = . Elementele constructive de bază sunt: • Statorul având rol de inductor. funcţie de frecvenţa f1 a mărimilor (tensiune şi curent) statorice şi de numărul de perechi de poli ai maşinii: 60 f 1 n1 = [rot/min] (3. ceea ce face ca. în funcţie de destinaţie şi de caracterul sarcinii. Regimurile maşinii Maşina asincronă este o maşină electrică rotativă de curent alternativ (monofazată sau cel mai adesea trifazată). Diferenţa dintre valoarea maximă şi cea nominală a randamentului transformatoarelor de putere este foarte mică. b) Rotorul în scurtcircuit sub formă de colivie simplă sau multiplă. sau conform caracteristicii de încărcare (Cap.

m. Din relaţia (3. Câmpul magnetic învârtitor acţionează asupra acestor curenţi cu forţe Laplace. 2. Curenţii rotorici îşi asociază un câmp învârtitor propriu. numit câmp magnetic de reacţie (fenomenul poartă numele de reacţia indusului). viteza relativă a câmpului inductor în raport cu înfăşurarea rotorică scade (Ω 1 − Ω 2 ) .2. indusă în înfăşurarea rotorică.m. deoarece dacă înfăşurarea rotorică se roteşte cu aceeaşi viteză cu câmpul magnetic învârtitor (Ω 1 = Ω 2 ) fenomenul inducţiei electromagnetice nu se mai produce. care vor pune rotorul în mişcare. (3. p Ţinând seama de relaţiile de mai sus rezultă că frecvenţa mărimilor rotorice este legată de frecvenţa mărimilor statorice prin relaţia: ω2 f s= = 2. • Regimul de motor. În final rotorul se stabileşte la o turaţie staţionară n2< n1.2. fapt ce duce la scăderea intensităţii curenţilor rotorici şi la reducerea frecvenţei lor. (3. Câmpul magnetic învârtitor induce (prin fenomen de inducţie electromagnetică) în fazele înfăşurării rotorului. dar este decalat spaţial faţă de acesta.e.e.2. Deci la turaţii rotorice asincrone n2< n1 cuplul electromagnetic al maşinii este un cuplu motor. 85 . Cele două câmpuri magnetice se compun dând câmpul magnetic rezultant al maşinii. câmp ce se roteşte sincron (cu Ω 1) cu câmpul inductor principal (statoric). de asemenea curenţii rotorici (i2=0) şi cuplul electromagnetic (cuplul activ) este nul. care are o distribuţie sinusoidală în timp şi spaţiu.4) se observă că M > 0 dacă (Ω 2 < Ω 1 ) . Regimul de motor se desfăşoară pentru valori ale alunecării cuprinse în domeniul 0<s<1. corespunzătoare egalării cuplului electromagnetic activ cu cel rezistent.e. Regimurile de funcţionare ale maşinii asincrone sunt consecinţe ale valorilor posibile ale cuplului electromagnetic în funcţie de viteza unghiulară statorică (Ω 1) şi de cea rotorică (Ω2). iniţial imobil. care vor determina apariţia unui sistem trifazat simetric de curenţi rotorici (i2). Pentru a caracteriza această rotire asincronă a maşinii s- a introdus mărimea numită alunecare: n1 − n 2 Ω 1 − Ω 2 s= = . t. Din teoria maşinii asincrone rezultă că cuplul electromagnetic poate fi pus sub forma: 3E 2 I 2 cos ϕ 2 M= .3) ω1 f1 Observaţii: 1. rotorice sunt nule (e2=0).2) n1 Ω1 unde ω1 Ω1 = = 2π n1 . Maşina nu poate funcţiona la turaţia de sincronism. Pe măsura accelerării rotorului ca urmare a cuplului electromagnetic activ ce se exercită asupra lui. (e2). (3. p ω Ω 2 = Ω1 − 2 = 2π n 2 reprezintă viteza unghiulară rotorică.2. un sistem trifazat simetric de t.m.4) Ω1 − Ω 2 unde E2 reprezintă valoarea efectivă a t. reprezintă viteza unghiulară statorică.

• Regimul de frână. 3. Teoria tehnică a maşinii asincrone în regim de motor Teoria tehnică a maşinii asincrone este similară celei a transformatorului electric. sau dacă cuplul rezistent depăşeşte valoarea cuplului activ.2.2. Aceasta se întâmplă dacă se schimbă succesiunea fazelor înfăşurării statorice. asociind statorul cu primarul şi rotorul cu secundarul în scurtcircuit al transformatorului. astfel încât se poate face o analogie cu acesta din urmă. 86 .1. Acest regim se desfăşoară pentru 1 < s < ∞ . R2 sunt rezistenţele înfăşurărilor statorică.2. se obţin ecuaţiile de fază ale maşinii: U 1 = R1 I 1 + jω 1 Lσ 1 I 1 + jω 1 k1 N 1 Φ 0 = R2 I 2 + jω 2 Lσ 2 I 2 − jω 2 k 2 N 2 Φ I µ = I 1 − I '2 (3. • funcţionarea la mers în gol ideal când n 2 = n1 ⇒ s = 0 .5) Lu Xu Φ= Iµ = Iµ . Se deosebesc două regimuri limită ale regimului de motor: • funcţionarea cu rotorul imobil (calat) când n 2 = 0 ⇒ s = 1 . Maşina asincronă intră în regim de frână atunci când cuplul electromagnetic dezvoltat este de sens opus sensului său de rotaţie. k1 N 1 ω 1 k1N 1 unde R1. În această situaţie maşina primeşte energie atât din reţeaua electrică. M < 0 . • Regimul de generator. Regimul se desfăşoară în domeniul − ∞ < s < 0 . cât şi pe la arbore şi o transformă în căldură prin efect electrocaloric.1 se prezintă caracteristica mecanică a maşinii cu evidenţierea regimurilor. astfel încât câmpul magnetic să se rotească cu Ω 1 în sens invers armăturii rotorice. În figura 3. puterea mecanică este transformată în putere electrică şi maşina funcţionează în regim de generator injectând putere în reţea.10) şi ţinând seama că pulsaţia mărimilor statorice este diferită de cea a mărimilor rotorice. Plecând de la relaţiile (3.2. respectiv rotorică. Dacă armătura rotorică este antrenată la o viteză unghiulară Ω 2 > Ω 1 în sensul câmpului magnetic inductor.similară unui transformator cu secundarul în scurtcircuit – regim periculos deoarece căldura degajată distruge rapid izolaţia.

2. Φ este fluxul magnetic corespunzător unui pol al câmpului învârtitor. Lσ2 sunt inductivităţile de dispersie a înfăşurării de fază a statorului faţă de rotor şi invers.3) şi făcând notaţiile: E 1 = − jω 1 k1 N 1 Φ = − jω 1 Lu I µ = − jX u I µ k2 N2 (3. X σ' 2 =  1 1  X σ 2  k2 N 2   k2 N2  Notând X σ 2 = ω 1 Lσ 2 şi luând în considerare şi pierderile în fier. respectiv rotorică.6) E 2 = jω 2 k 2 N 2 Φ = − s E1 . se obţine sistemul complet al ecuaţiilor de funcţionare în regim permanent raportate la stator sub forma: U 1 = R1 I 1 + jX σ 1 I 1 − E 1 R2' ' 0= I 2 + jX σ' 2 I '2 + E 1 s I 10 = I µ + I a = I 1 − I '2 E 1 = − jX m I µ = − R Fe I a . Schema echivalentă corespunzătoare este prezentată în figura 3.2. I2 = ' ' I2. Lσ1.8) Primele două ecuaţii din (3.8) arată că maşina asincronă poate fi echivalată cu un transformator care ar fi încărcat cu o sarcină rezistivă variabilă R2' / s . (3. conform relaţiei (3. Iµ este curentul de magnetizare care produce câmpul magnetic învârtitor. pentru evidenţierea pierderilor în înfăşurarea rotorică şi a puterii mecanice.2. Ţinând seama că ω 2 = sω 1 . Deci motorul asincron reprezintă un transformator generalizat în care pe lângă transformarea tensiunilor şi curenţilor are loc şi transformarea frecvenţei în raportul s = f 2 / f1 . k2 N2 k1 N 1 2 2 . (3. k1.2. k2 sunt coeficienţi subunitari care depind de tipul înfăşurării. numiţi factori de înfăşurare. N2 reprezintă numărul de spire al înfăşurării de fază statorică. N1. s  87 . în care. k1 N 1 raportarea mărimilor rotorice la cele statorice se face cu relaţiile: k1 N 1 k2 N 2 E2 = E 2 = −s E 1 .2.7) k N  k N  R2' =  1 1  R2 .2.2. rezistenţa R2' / s s-a 1  descompus în R2' şi  − 1 R2' .

Rezistenţa corespunzătoare pierderilor în fier RFe este mai mică decât la transformator (pierderile PFe = R Fe I a2 sunt relativ mai mari). Puterea rămasă este puterea electromagnetică a maşinii. 3. Neglijând rezistenţa statorică şi reunind reactanţele de scăpări R1 ≈ 0 şi 1 X σ = X σ 1 + X σ' 2 . Bilanţul puterilor şi randamentul motorului asincron trifazat Puterea electrică absorbită pe la bornele statorice de motor este: P1 = 3U 1 I 1 cos ϕ 1 (3. Pem. Observaţii: 1.08 . cu c circuitul de magnetizare scos la borne (Fig. cu c = 1.3. Ca urmare la maşina asincronă nu sunt posibile simplificările care se fac la transformator pentru schema Kapp (de scurtcircuit). Datorită întrefierului (care nu apare la transformator) reactanţele de dispersie X σ 1 .10) şi prin pierderi prin histerezis şi curenţi turbionari în miezul feromagnetic al statorului – PFe1.9) Din această putere o parte se consumă prin pierderi Joule în înfăşurarea statorică PCu1 = 3R1 I 12 (3.3). se obţine schema simplificată a maşinii asincrone. 3.2. X σ' 2 sunt relativ mari în comparaţie cu Xu. 2.2. transmisă rotorului prin intermediul câmpului magnetic învârtitor din întrefier: 88 .2.04 − 1.2. 3.

2. (3. La motoarele asincrone de construcţie normală alunecarea nominală s n = 0. Spre deosebire de secundarul transformatorului electric care poate debita atât energie activă cât şi reactivă.2. astfel încât f2 = (0. (3. iar cele prin curenţi turbionari cu f 22 .06 (valorile mai mici corespund la puteri mai mari). 2. (3.2.2. În ceea ce priveşte puterea reactivă.12) şi în miezul rotoric PFe2. Puterea rămasă reprezintă puterea mecanică transmisă rotorului: Pmec = Pem − PCu 2 = (1 − s ) Pem = MΩ 2 .2.11) s unde M este cuplul electromagnetic al maşinii.2. rotorul motorului asincron poate da numai putere activă.4. (3. sub forma de energie mecanică. Acestea din urmă sunt mici: cele prin histerezis sunt proporţionale cu f2. Deci pierderile în fierul rotoric al motorului asincron se pot neglija în regim normal de funcţionare.16) 89 .2. Din această putere primită de rotor o parte se pierde în înfăşurarea rotorică prin efect Joule: PCu 2 = 3R2' ( I 2' ) 2 = sPem (3. bilanţul este modelat de relaţia: Q1 = Qσ 1 + Q Fe1 + Qδ + Q Fe 2 + Qσ 2 (3. se prezintă diagrama de puteri a motorului asincron.5-3) Hz. Rotorul primeşte însă energie reactivă necesară magnetizării câmpului magnetic de dispersie şi a armăturii rotorice.01 − 0.13) Puterea utilă disponibilă la arborele motorului se obţine scăzând din această putere mecanică pierderile mecanice prin frecare şi ventilaţie: P2 = Pmec − Pfv = M u Ω 2 . valoarea frecvenţei rotorice fiind redusă. Observaţii: 1. R2' ' 2 Pem = P1 − ( PCu1 + PFe1 ) = 3 ( I 2 ) = M Ω1 .15) În figura 3.14) Diferenţa dintre puterea electromagnetică transmisă rotorului şi puterea utilă la arborele motorului se numeşte putere de alunecare: Ps = Pem − P2 = PCu 2 + Pfv .

ACŢIONĂRI ELECTRICE 3. alcătuite dintr-un ansamblu de dispozitive care transformă energia electrică în energie mecanică şi coordonează pe cale electrică parametrii energiei astfel obţinute (în principal cuplul şi turaţia).2. Q Fe1 .3.1. Randamentul nominal este o funcţie de puterea motorului.E.A. având rolul de a transforma parametrii electrici ai sursei de alimentare în mărimi specifice tipului de motor şi metodei de reglare a turaţiei adoptate.) al acţionării – alcătuit din arbori de transmisie. (3.2. Ea se realizează prin sisteme de acţionare electrică.3. Convertorul electric poate fi o instalaţie de redresare. ele satisfac relaţia: Q Fe1 + Q Fe 2 + Qδ = 3 X u I µ2 . Motorul electric de acţionare (M.18) P1 3U 1 I 1 cos ϕ 1 Ca şi la transformatorul electric se poate demonstra că randamentul maxim se obţine când pierderile constante ( PFe + Pfv ) sunt egale cu pierderile variabile ( PCu1 + PCu 2 ). în care un singur motor electric acţionează o singură maşină de lucru. Sisteme de acţionare electrică Acţionarea electrică este operaţia prin care se efectuează comenzi asupra regimurilor de funcţionare a maşinilor de lucru cu ajutorul energiei electrice. se găseşte convertorul mărimii măsurate.17) Randamentul motorului asincron se determină cu relaţia: P2 3U 1 I 1 cos ϕ 1 − ( PCu1 + PCu 2 + PFe1 + Pfv ) η= = . de turaţie. curele de transmisie. roţi dinţate. care furnizează mărimea de comandă. un convertor de frecvenţă. În figura 3.A. reprezentat de un traductor de poziţie sau de turaţie. El poate fi comandat printr-un sistem automat de comandă prevăzut cu calculator de proces – în cazul sistemelor complexe – sau cu regulator pentru sistemele mai simple. de tipul constructiv.în care: Qσ 1 = 3 X σ 1 I 12 şi Qσ 2 = 3 X σ' 2 ( I 2' ) 2 reprezintă puterile de magnetizare ale câmpurilor magnetice de dispersie în cele două înfăşurări. – formează echipamentul de antrenare. În fluxul de informaţii al sistemului de acţionare.3.C. câte un motor pentru o mişcare sau un grup de mişcări.1 se reprezintă schema structurală a unui sistem complex de acţionare electrică.E. împreună cu mecanismele de transmisie a energiei mecanice – care formează lanţul cinematic (L. • acţionări multiple. După numărul motoarelor care asigură acţionarea unei maşini de lucru. motorul poate fi cuplat la arborele maşinii de lucru direct sau prin transmisie mecanică. Q Fe 2 . cuplaje electromagnetice sau cu fricţiune. 3. M. şuruburi fără sfârşit etc. Qδ sunt puteri necesare magnetizării celor două armături şi a întrefierului. (3. în care o maşină de lucru este acţionată de mai multe motoare electrice.) este alimentat prin intermediul unui convertor electric (rotativ sau static). acţionările electrice se clasifică în: • acţionări individuale. Aceste motoare pot 90 . un variator de tensiune sau combinaţii ale acestora.

2. iar legătura electrică se realizează prin aşa-numitul arbore electric. a cărei lege fundamentală este: dΩ M = Ma − Mr = J . având acceleraţia unghiulară dΩ/dt. Legătura mecanică se realizează prin cuplaj rigid. ceea ce corespunde majorităţii cazurilor practice. la maşinile de lucru din metalurgie. funcţiona independent sau pot fi legate între ele pe cale mecanică. care se roteşte cu viteza unghiulară Ω.1) este valabilă numai în ipoteza că momentul axial de inerţie este constant. iar M r . 3. În cazul mecanismelor la care momentul axial de inerţie al unor piese în raport cu arborele motor îşi schimbă valoarea în decursul unui ciclu de funcţionare (cazul mecanismelor bielă- 91 .3. Sistemul se aplică la maşinile de aşchiere. J reprezintă momentul axial de inerţie al ansamblului motor-sarcină. diferenţial sau cu fricţiune. Ecuaţia fundamentală a sistemelor de acţionare electrică La baza studiului acţionărilor electrice complexe se află ecuaţia de mişcare a sistemului de acţionare individuală care derivă din legea fundamentală a mişcării. poligrafică etc. sau pe cale electrică. (3. Relaţia (3.3.1) dt unde: M reprezintă cuplul rezultant care acţionează asupra arborelui motor în regim permanent. industria textilă. Termenul din dreapta ecuaţiei se mai numeşte cuplu rezistent dinamic. Mişcarea de bază în sistemele de acţionare electrică este mişcarea de rotaţie. La aceste sisteme de acţionări randamentul creşte şi devin posibile comenzile automate ale unor mecanisme separate.cuplul rezistent static.3. M a este cuplul activ.

opunându-se cuplului motor. (3.3. întindere. cum sunt maşinile unelte de aşchiere sau presele mecanice cu excentric. ea înmagazinează o anumită energie potenţială şi semnul cuplului static este pozitiv. legătura dintre cei doi arbori realizându-se prin sisteme de transmisie cu rapoarte diferite.3) dt 4 g dt 375 dt unde GD2 reprezintă momentul de volant (de giraţie) al maselor în mişcare de rotaţie. este acceleraţia unghiulară exprimată în funcţie de variaţia în timp a dt 60 dt turaţiei motorului. deoarece energia potenţială este cedată. fără organ de transmisie intermediar sau cu organ de transmisie cu raport egal cu unitatea. este acceleraţia gravitaţională. Reducerea cuplurilor şi a momentelor de inerţie la arborele motorului Ecuaţia fundamentală a mişcării de rotaţie în oricare din formele de mai sus este valabilă când arborele motorului electric este cuplat direct cu arborele maşinii de lucru. răsucire etc.3. El se opune mişcării imprimate de motor maşinii de lucru. momentelor de inerţie şi a momentelor de volant la arborele motorului. în momentul presării. dΩ 2π dn = . iar g=9. Cuplurile rezistente statice pot fi de reacţie sau potenţiale . motorul cedează energie în reţea sau pe o rezistenţă din circuitul indusului. iar sensul cuplului activ este pozitiv. El este pozitiv când se opune cuplului activ şi negativ când întreţine mişcarea motorului. pentru determinarea puterii şi turaţiei motorului de acţionare este necesară reducerea cuplurilor. Când sarcina se coboară. când energia cinetică variază.3.3. iar cuplul este negativ sau de frânare. acţionând în sensul cuplului motor. ecuaţia fundamentală a mişcării se scrie sub forma: dΩ Ω dJ M =J + . însă.). compresie. Pentru rezolvarea problemelor de acţionare este necesară precizarea convenţiei asupra semnelor cuplurilor ce intervin în ecuaţia fundamentală. imprimând maşinii de lucru o anumită viteză. aşchiere. semnul cuplului se consideră negativ. În această situaţie maşina absoarbe energie din reţea. În grupa a doua intră toate cuplurile date de maşinile de ridicat. În aceste condiţii. Când sarcina se ridică. 92 . Cuplul rezistent dinamic apare în timpul proceselor tranzitorii. Dacă M a lucrează în acelaşi sens cu cuplurile rezistente de pe arborele maşinii de lucru. Cuplul activ M a reprezintă cuplul dezvoltat de motorul electric ca urmare a acţiunii câmpului electromagnetic al statorului asupra rotorului. 3.manivelă. De cele mai multe ori.2) dt 2 dt Ecuaţia (3.3.).81. În prima grupă intră cuplurile statice care se opun totdeauna cuplului motor şi deci sunt pozitive. care permit înmagazinarea unei energii potenţiale. Ele corespund unor maşini de lucru care prelucrează corpuri rigide. Semnul pozitiv al acestui cuplu corespunde cazului când el se opune cuplului motor.1) se mai poate scrie ca: dΩ GD 2 dΩ GD 2 dn M =J = = . El învinge cuplurile rezistente statice şi dinamice. Cuplul rezistent static M r acţionează la arborele maşinii de lucru şi se datorează forţelor de frecare şi utile (de tăiere. (3. al maşinilor cu raport de transmisie între două organe variabil în timp etc. viteza unghiulară a arborelui motor este diferită de cea a arborelui maşinii de lucru.

7) 2 2 de unde rezultă momentul de inerţie redus: 1 Ω 2r 1 1 Jm = Jr = Jr .9) şi (3. între arborele motor şi arborele maşinii de lucru fiind mai multe trepte de reducere.2. (3. Reducerea cuplurilor la arborele motorului se efectuează în ipoteza invarianţei puterii în sistem: M m Ω mη = M r Ω r . (3. Considerăm sistemul de acţionare cu transmisie rigidă cu roţi dinţate din figura 3.3.6) k Reducerea momentelor de inerţie ale pieselor componente se face în ipoteza invarianţei energiilor cinetice: 1 1 J m Ω 2mη = J r Ω 2r . (3. cuplul redus se exprimă cu expresia: η M mr = Mr.3.3.4) astfel încât cuplul redus va fi: 1 Ωr 11 Mm = Mr = Mr .b).3.3.3.10): 93 . (3.3. (3.2.3.3.8) η Ωm 2 η k2 Dacă sistemul de acţionare are o schemă cinematică mai complexă (Fig. 3. conform relaţiilor (3. atunci reducerea cuplurilor şi momentelor de inerţie se aplică din treaptă în treaptă.5) η Ωm ηk Dacă motorul frânează.a.

cuplul redus la arborele motorului. .9) i =1 η i k i p J ri Jm = ∑ .16) i =1 n1 n 2 ns n0 fiind turaţia motorului. (3. (3.13) i =1 η i k i 2 În calculele practice pentru care se cunoaşte sau se poate determina cuplul rezistent static al mecanismului. În mod similar.).3. mecanisme de transport etc.12) i =1 η i k i 2 unde Mmt şi Jmt reprezintă cuplul rezistent total. repectiv de momentul axial de inerţie al rotorului şi al pieselor fixate pe arborele acestuia. Mr şi se cunosc turaţiile.3. pM ri Mm =∑ . respectiv momentul axial total. la arborii intermediari i=1. maşini de ridicat.14) ηt k t unde randamentul total al transmisiei pentru s cuplaje este: s η t = ∏η i . momentul de volant total redus. 3.3. (3. acestea din urmă creează la arborele motor cupluri rezistente dinamice suplimentare. (3. ⋅ ⋅ ⋅ s −1 . GD02 . relaţiile de mai sus devin: pM ri M mt = M r 0 + ∑ . (3. (3. Ca urmare. Reducerea mişcărilor de translaţie la mişcări de rotaţie În cazul maşinilor de lucru care au în componenţa lor atât mase în mişcare de rotaţie cât şi mase în mişcare liniară (de exemplu: raboteze. Mr0. ţinând seama şi de momentul de volant al rotorului motorului electric şi al pieselor fixate pe arborele acestuia.3.3. corespunzător frecărilor în lagăre.3.4. Jri momentele axiale de inerţie. (3.3.3.3. (3. cuplul total redus la arborele motorului se calculează cu relaţia: Mr M mt = M r 0 + .11) i =1 η i k i p J ri J mt = J r 0 + ∑ . Considerând sistemul de acţionare din figura 3. p. iar ηi randamentele. va fi dat de relaţia: p GDi2 (GD m2 ) t = GD02 + ∑ . ki rapoartele de transmisie.15) i =1 iar raportul total de transmisie: s n 0 n1 n kt = ∏ ki = . Jr0. este necesară reducerea mişcării de translaţie la mişcare de rotaţie.3. Dacă se ţine seama şi de cuplul rezistent static aplicat chiar la arborele motor. reduse la arborele motorului.10) i =1 η i k i 2 în care Mri reprezintă cuplurile rezistente statice. iar np – turaţia maşinii de lucru. respectiv randamentele diferitelor trepte de transmisie. corespunzător forţei 94 .3.

3. (3. n turaţia motorului în rot/min.22) i =1 η i k i j =1 η j Ω m 2 iar momentul de volant total redus la arborele motorului: p Gi Di2 m 4G j v 2j (GD m2 ) t = GD02 + ∑ +∑ .17) de unde: Fv Mm = . (3. se calculează în ipoteza conservării puterii: M m Ω mη = F v .18) η Ωm Raportarea maselor de inerţie se face pe baza conservării energiei cinetice: Ω 2m mv 2 Jm η= . momentul de inerţie total redus la arborele motorului va fi: p J m m v2 J mt = J r 0 + ∑ ri 2 + ∑ j j .3.3.19) 2 2 astfel încât momentul de inerţie redus va fi: m v2 Jm = .23) i =1 η i k i2 j =1 η j Ω m 2 Dacă transferul de energie se face de la maşina de lucru la motor. iar G greutatea în kgf. (3. (3.3. (3. 95 . relaţiile deduse mai sus îşi păstrează valabilitatea dacă se schimbă locul randamentului de la numitor la numărător.3. Dacă lanţul cinematic al maşinii de lucru este complex.de sarcină F care acţionează asupra organului cinematic în mişcare de translaţie cu viteza v. (3. (3.21) η Ω 2m ηΩ 2m η n2 în care v este viteza liniară în m/s .20) η Ω 2m iar momentul de volant redus: 4 g mv 2 4Gv 2 365 Gv 2 GDm2 = 4 gJ m = = ≈ .3.3. fiind format din p arbori cu mişcare de rotaţie şi m mecanisme cu mişcare liniară.

5. Cum viteza de tragere: d v=Ω . 3. (3. curba (1). cu apa sau cu un alt fluid. Maşini de lucru cu cuplul rezistent variabil cu viteza liniară sau cu viteza unghiulară a mecanismului Din această categorie fac parte maşinile de lucru care trebuie să învingă frecări cu aerul. sârmă. respectiv turaţia n.24) pentru α = -1 şi în care s-a neglijat cuplul rezistent datorat frecărilor.29) n 96 . Caracteristica mecanică a acestor maşini este dată de relaţia: α α  Ω   n  M r = M r 0 + (M rn − M r 0 )  = M r 0 + ( M rn − M r 0 )  .3. trebuie să scadă cu diametrul mosorului.5.1.3.3. este: nn M r = M r 0 + ( M rn − M r 0 ) . la care viteza de tragere a materialului. Mrn este cuplul rezistent nominal corespunzător turaţiei nominale nn sau vitezei unghiulare nominale Ω n.24)  Ωn   nn  unde: Mr0 reprezintă componenta cuplului rezistent corespunzătoare frecărilor şi independentă de viteză.3.3. n este turaţia de regim a maşinii de lucru. (3. relaţia (3.3. poate lua valorile -1. În funcţie de valorile lui α.3.3. (3. în timp ce cuplul creşte. Puterea utilă fiind: P2 = M r Ω = M rn Ω n = Fr v = ct. în funcţie de tipul maşinii.4. v. Forma completă a caracteristicii mecanice a acestor maşini reprezentate în figura 3.25) 2 iar d M r = Fr .28) Ω n Ultima relaţie reprezintă forma simplificată a caracteristicii mecanice obţinute din (3. Caracteristicile mecanice ale maşinilor de lucru Caracteristica mecanică a unei maşini de lucru reprezintă dependenţa dintre cuplul rezistent static al maşinii şi turaţia (sau viteza unghiulară de rotaţie) a acesteia.2. (3.27) rezultă Ωn n M r = M rn = M rn n .3.3. α este un coeficient care. hârtie.26) 2 rezultă că viteza unghiulară Ω. (3. 3. şi forţa de tracţiune F trebuie să rămână constante indiferent de diametrul d al mosorului.3.0.>2. (3.24) are diferite forme: • Maşini de lucru la care α = -1 Este cazul maşinilor de bobinat fire.1.

3. (3.5. • Maşini de lucru la care α = 2 În cazul acestor maşini caracteristica mecanică este: 2 2  Ω   n  M r = M r 0 + ( M rn − M r 0 )  = M r 0 + ( M rn − M r 0 )  .24) ia forma: M r = M rn = ct. calandri pentru fabricarea cauciucului.31) Ωn nn adică cuplul rezistent variază direct proporţional cu turaţia (dreapta (2) din Fig. valoarea cuplului rezistent şi timpul cât acesta rămâne constant cu viteza putând fi modificată conform cerinţelor procesului tehnologic. a elicelor etc. Un astfel de cuplu este cel necesar rotirii rotorului unui generator de c.4). 3. Este cazul sistemelor de acţionare care presupun mase ce se deplasează cu viteze mari sau în cazul centrifugării fluidelor cu contrapresiune. • Maşini de lucru la care α = 0 Din această categorie fac parte maşinile de lucru care efectuează ridicări de sarcini (macarale.3.3.32)  Ωn   nn  adică cuplul rezistent variază proporţional cu pătratul turaţiei (curba(3) din Fig.3. (3. (3. cuplul Mr0 se poate neglija şi caracteristica mecanică devine: 2 2  Ω   n  M r = M rn   = M rn   .3. ca în figura 3.3.24) devine: Ω n M r = M r 0 + (M rn − M r 0 ) = M r 0 + ( M rn − M r 0 ) .4. ascensoare) sau înving frecări (benzi transportoare.3.3. (3. debitând pe o rezistenţă fixă.3.33)  Ωn   nn  reprezentată prin curba (4) din figura 3.c. 3. maşini de găurit şi strunguri la care viteza de tăiere este proporţională cu înaintarea) şi pentru care relaţia (3. • Maşini de lucru la care α = 1 În acest caz relaţia (3.30) Caracteristica mecanică a acestor maşini este deci o dreaptă paralelă cu axa abscisei pe care se află reprezentat timpul. cu excitaţie constantă.3. refularea fiind liberă. În cazul ventilatoarelor sau pompelor centrifuge. 97 .4).

. masele basculante la laminoare etc..24) în care se neglijează Mr0: α α  Ω   n  M r = M rn   = M rn   . ϕ1. Maşini de lucru cu cuplul rezistent variabil cu unghiul de rotaţie al unor organe componente ale maşinii La maşinile de lucru care au în componenţa lor mecanisme bielă-manivelă cum sunt pompele. Maşini de lucru cu cuplul rezistent variabil cu cursa Din această categorie fac parte maşinile de transportat sarcini pe pante cu înclinare variabilă. adică de poziţia unghiulară a rotorului motorului de acţionare.5.. Pentru maşina de extracţie fără cablu de compensare (Fig.3. (3. ….3. din care se reţin fundamentala şi primele două armonici. 3. ω 2 = 2ω 1 .000 rot/min. Pentru efectuarea calculelor. maşinile de extracţie etc. reprezintă pulsaţiile diferitelor armonice. În acest caz caracteristica mecanică este dată de relaţia (3. (3. 3. ca în cazul compresoarelor. H este cursa cabinei. .3. se poate considera unghiul θ proporţional cu timpul şi deci sinusoidele se exprimă în funcţie de timp sub forma: M r = M r 0 + M 1 sin(ω 1t + ϕ 1 ) + M 2 sin(ω 2 t + ϕ 2 ) + . aceste curbe se descompun în serii Fourier.. t0 reprezintă durata unui ciclu. cum sunt instalaţiile centrifuge sau ultracentrifuge din industria chimică la care coeficientul α poate atinge valori până la 5. (3. • Maşini de lucru la care α > 2 Este cazul maşinilor de lucru ale căror turaţii depăşesc 100.6) ecuaţia cuplului rezistent este:  2h  M r = G R 1 − . M2. t0 M1.3. Pentru unele maşini din această categorie. ϕ2. R este raza tobei de rulare. În funcţie de tipul maşinii şi de operaţiile pe care le execută cuplul rezistent poate varia după o sinusoidă sau o curbă apropiată de sinusoidă..3..34)  Ωn   nn  3.3. Dacă Ω = ct.2.ω n = nω 1 . Cum unghiul θ variază între 0 şi 2π. cuplul rezistent va varia în mod corespunzător şi odată cu acesta turaţia maşinii. h reprezintă lungimea cursei de ridicare. cuplul este o funcţie periodică de unghiul arborelui..3.36)  H unde: G reprezintă greutatea totală a cablului. ϕn sunt fazele iniţiale ale armonicelor. compresoarele cu piston.….35) unde: 2π ω1 = .5. Mn sunt amplitudinile armonicelor seriei Fourier.3. calculul analitic al cuplului se face cu ajutorul unor relaţii empirice. 98 .

3.3. În acest serviciu funcţionează motoarele asincrone cu rotorul bobinat şi frânare mecanică utilizate pentru acţionarea maşinilor sau a mecanismelor de ridicat. se deosebesc următoarele servicii nominale: a) Serviciul continuu (S1) – în care motorul funcţionează aperiodic. Se deosebesc următoarele categorii: a) maşini de lucru cu funcţionare în regim de durată cu cuplu rezistent constant. Alegerea motoarelor electrice de acţionare 3. urmat de un timp de funcţionare în gol t0. e) Serviciul intermitent periodic cu durată de pornire şi frânare electrică (S5) – care se deosebeşte de cazul anterior prin faptul că înaintea timpului de repaus mai conţine un timp de frânare tf. Durata tc a unui ciclu este compusă dintr-un timp de lucru tl în care motorul funcţionează cu sarcină constantă. Serviciul este specific motoarelor electrice 99 . utilizate la maşinile sau mecanismele de lucru pentru ridicarea greutăţilor. caracterizat prin θmax. d) Serviciul intermitent cu durată de pornire (S4) – corespunde unei funcţionări ciclice. e) maşini de lucru care funcţionează cu şocuri de sarcină. b) Serviciul de scurtă durată (S2) – caracterizând funcţionarea aperiodică a motoarelor.6. totuşi nu se atinge echilibrul termic. c) maşini de lucru cu funcţionare intermitentă. în care motorul este deconectat de la reţea. şi un timp de pauză tp. Este cazul motoarelor asincrone cu rotor în scurtcircuit şi frânare mecanică.3. Regimurile de funcţionare ale maşinilor de lucru Regimul de funcţionare al maşinilor de lucru arată modul cum variază cuplul rezistent al acestora în timp.1. d) maşini de lucru cu funcţionare în regim de scurtă durată. a unor mecanisme auxiliare de la laminoare etc. într-un interval de timp suficient pentru atingerea echilibrului termic. fără timp de repaus. transportoarele cu bandă având sarcină liniară constantă etc. Nici în acest regim nu se atinge echilibrul termic. ambii suficient de mici pentru ca echilibrul termic să nu se atingă în cursul unui ciclu de funcţionare.2. Motorul este apoi deconectat de la reţea pentru o perioadă de timp suficientă pentru a se răci până la temperatura ambiantă. f) maşini de lucru care funcţionează cu sarcini pulsatorii. Corespunzător celor mai frecvente situaţii din practică. deoarece determină solicitările termice ale acestora.6. compusă din următorii timpi: un interval de pornire td. b) maşini de lucru cu funcţionare în regim de durată cu cuplu rezistent variabil în timp. f) Serviciul neîntrerupt cu sarcină intermitentă (S6) – compus din cicluri succesive având un timp de funcţionare tl la putere constantă.3. Ele sunt impuse de procesul tehnologic şi de productivitatea maşinilor de lucru. Deşi încălzirea motorului este influenţată de perioada de pornire. Serviciile de funcţionare ale motoarelor electrice Serviciile de funcţionare ale unei maşini electrice definesc succesiunea şi durata de menţinere a regimurilor de funcţionare. un interval de funcţionare la putere constantă tl şi un interval de repaus tp. echilibrul termic nu se atinge în decursul unui ciclu. El este specific pentru ventilatoarele cu debit constant. El prezintă o deosebită importanţă în alegerea corectă a motoarelor electrice de acţionare. cu sarcină constantă într-un interval de timp mai mic decât cel necesar pentru atingerea echilibrului termic. respectiv θmax.6. c) Serviciul intermitent periodic (S3) – caracterizează o funcţionare ciclică. cu sarcină constantă. Cei doi timpi având valori relativ reduse. 3. Este cazul motoarelor asincrone cu rotor în scurtcircuit care acţionează macarale. Serviciul este specific motoarelor utilizate în sistemele de acţionare ale ecluzelor.

care impun puterea motorului ales după criteriul A). respectiv ∆n’. Motorul este permanent sub tensiune. . urmat de unu sau mai mulţi timpi de funcţionare în alte regimuri de lucru. tf. cuplul activ dezvoltat de motor trebuie să fie egal cu cuplul rezistent static la arbore. Alegerea motoarelor electrice destinate diferitelor acţionări se face în funcţie de două criterii de bază: A) caracteristicile mecanice ale maşinilor de lucru. şi Mr2 = ct. (1’) şi (1”) a trei tipuri de motoare electrice de antrenare. corespunzător mai multor turaţii. B) serviciile de funcţionare ale maşinilor de lucru. Presupunem o maşină de lucru funcţionând la intervale de timp în regim de sarcină constantă. un interval de funcţionare la putere constantă tl şi un interval corespunzător frânării electrice.. Alegerea tipului motoarelor electrice de acţionare în funcţie de caracteristicile mecanice ale maşinilor de lucru În regim staţionar ecuaţia fundamentală de mişcare a sistemelor de acţionare (3. Considerăm caracteristicile mecanice (1). .7).3. Stabilirea tipului de motor necesar pentru această acţionare se va face ţinând seama de următoarele considerente: . domeniul de reglare al turaţiei cerut de mecanismul antrenat. motorul se află permanent sub tensiune. fără a atinge însă echilibrul termic. folosite pentru acţionarea unor maşini unelte.3.3. Din această categorie fac parte motoarele asincrone care au un număr de perechi de poli modificabil. .37) adică în cazul unui cuplaj direct între motorul electric de antrenare şi maşina de lucru. la alt regim de funcţionare stabilă (punctul B’ sau B”) corespunzător celei de-a doua. corespunzător unei anumite turaţii. se realizează printr-o variaţie de turaţie (viteză) ∆n. t1k. Trecerea de la un regim de funcţionare stabilă (punctul A’ sau A”) corespunzător primei caracteristici de sarcină. Se pot studia următoarele cazuri: a) Maşina de lucru cu sarcină constantă. frânare sau inversarea sensului de rotaţie). dar echilibrul termic nu este atins. 3. h) Serviciul neîntrerupt cu modificarea periodică a turaţiei (S8) – compus din cicluri succesive formate din intervale de funcţionare în regim de lucru constant. care impun tipul motorului electric ce trebuie ales. valoarea necesară a cuplului de pornire. 3. posibilităţile de supraîncărcare ale motorului.3. comportarea motoarelor sub aspectul stabilităţii statice şi dinamice. . la turaţii diferite. la care sarcina se aplică sau se elimină prin intermediul unui cuplaj. (3. calităţile dinamice impuse acţionării (rapiditatea necesară la pornire. caracteristicile de sarcină fiind dreptele Mr1 = ct.1) ia forma: M = M a − M r = 0. 100 . paralele cu axa ordonatelor (Fig.3.6. Ca şi în cazul precedent. Este cazul motoarelor electrice care acţionează elemente de execuţie a regulatoarelor bipoziţionale. g) Serviciul neîntrerupt periodic cu frânări electrice (S7) – corespunde unei funcţionări ciclice compusă dintr-un interval de pornire tp.

La variaţii ale cuplului rezistent între Mmax şi Mmin. În cazul de faţă. respectiv variază şi alunecarea acestuia între smax şi smin. este necesară menţinerea unei viteze riguros constante. La scăderea turaţiei. c) Maşină de lucru cu sarcină pulsatorie. pe caracteristica (2’) obţinută prin înserierea unei rezistenţe de reglaj în circuitul rotoric. Se consideră o maşină de lucru având caracteristica mecanică (1) din figura 3. cu atât limitele de variaţie ale alunecării sunt mai mari. atunci se va alege un motor electric de acţionare cu caracteristică mecanică rigidă. un motor sincron a cărui caracteristică este de tipul (1). sau cel asincron obişnuit. trecerea din punctul de funcţionare A în A’ se face prin trecerea de pe caracteristica mecanică (2) a motorului. turaţia sistemului trebuie să aibă variaţii mici. cum este cel de curent continuu cu excitaţie derivaţie. variază şi cuplul activ dezvoltat de motor (curba (2) din figura 3. având caracteristica tip (1’).3. Dacă. se va alege pentru acţionare un motor electric cu caracteristică moale. b) Maşina de lucru cu sarcină variabilă. Acesta este cazul unui mecanism al cărui cuplu rezistent este funcţie de unghiul parcurs de un anumit organ. indiferent de sarcina maşinii de lucru. dacă este necesară modificarea turaţiei într-un domeniu larg. alunecările corespunzătoare punctelor de funcţionare A’ şi B’ vor fi mai mari decât cele corespunzătoare punctelor A şi B din cazul precedent. 101 . cu cât caracteristica mecanică a motorului este mai moale. atunci se va alege. Dacă motorul are o caracteristică mai moale (2’).3.8.9). Dacă. Acţionarea unei astfel de maşini se poate face cu ajutorul unui motor asincron cu rotorul bobinat. Până la o anumită alunecare nominală. având caracteristica tip (1”). după curba (1). cum este cel de curent continuu cu excitaţie serie sau cel asincron cu alunecare nominală mare. indiferent de sarcina maşinii de lucru.

6. θ max . Ca urmare se poate defini în timpul unui ciclu de funcţionare T al maşinii.3. 102 .3.38) nmed unde n max + n min n med = . cu cât diferenţa dintre turaţia minimă şi maximă este mai mare. (3. între limitele nmax şi nmin. un grad de neuniformitate: n max − n min δ = .39) 2 Datorită acestui grad de neuniformitate a vitezei. ceea ce reprezintă un avantaj foarte important. în apropierea temperaturii maxim admisibile.40) 2 7200 3600 crescând cu gradul de neuniformitate şi cu pătratul vitezei medii.3.4. pentru clasa de izolaţie a bobinajului. (3. ţinând seama de randamentele mecanismelor din lanţul cinematic acţionat. (3. Alegerea puterii nominale a motoarelor electrice de acţionare pe baza condiţiilor de încălzire Factorul principal în stabilirea corectă a puterii unui motor electric de acţionare (MEA) în funcţie de regimurile de funcţionare ale maşinilor de lucru (ML) este încălzirea acestuia. deci cu cât caracteristica mecanică a motorului este mai moale. Prin urmare. permiţând alegerea unui motor de putere mai mică. Variaţia energiei cinetice este dată de relaţia: ( ) ( )GD 2 n med 2 1 GD 2 2 J Ω max − Ω min ≅ 2 2 n max − n min = 2 δ. în masele aflate în mişcare de rotaţie ale sistemului de acţionare se înmagazinează la funcţionarea cu cuplu rezistent minim o cantitate de energie cinetică. pe cât posibil. cedată apoi la arborele motorului când valoarea cuplului rezistent creşte. variaţia energiei cinetice este cu atât mai mare. Alegerea corectă a puterii MEA este condiţionată de trasarea diagramei sale de sarcină. Odată cu variaţia alunecării variază în mod corespunzător viteza motorului. Puterea motorului trebuie să fie astfel aleasă încât acestea să lucreze.3. pe baza diagramei de încărcare a ML (care exprimă variaţia sarcinii acesteia pe durata unui ciclu de lucru). 3.

se alege pentru puterea nominală a motorului valoarea standardizată imediat superioară celei obţinute din calcul: Pm = Pn2 .3. verificarea lui din punct de vedere termic. (3. fără a depăşi θ max . Deoarece puterea nominală a MEA este calculată pentru o temperatură standard a mediului ambiant (de răcire) θ a = 40 o C . Pentru aceasta se reduce cuplul rezistent static la arborele motorului.44) β este un factor adimensional reprezentând raportul curenţilor I n' şi I n . în consecinţă. cuplu sau curent. 2) Dacă θ a > 40 o C .43) fără verificare termică. (3.45) θ∞ unde: ∆θ = θ a − 40 o C . (3. (3.41) 9550 Această putere mai poate fi exprimată cu relaţia: Pm = Ps + p t . se disting următoarele situaţii: 1) Dacă θ a ≤ 40 o C .3. maşini-unelte grele (strunguri carusel. în general. În această situaţie motorul ales la punctul 1) va putea dezvolta. Din această categorie fac parte motoarele electrice care funcţionează în serviciul S1. Puterea pe care trebuie să o dezvolte MEA este: [kW ] . M mt n n Pm = M mt Ω m = (3. respectiv încălzirea: putere. strunguri normale mari). Pentru determinarea puterii MEA se calculează puterea cerută la arborele motorului de mecanismul acţionat. cuprinsă între două valori nominale standardizate: Pn1 < Pm < Pn 2 .) sau ventilatoare cu debit constant.3. deoarece θ max nu va fi atins.3. 103 . a) Alegerea puterii motoarelor electrice pentru acţionarea maşinilor de lucru funcţionând în regim de durată cu sarcini constante. maşini-unelte speciale (maşini de frezat roţi dinţate cu freză melc etc. Diagrama de sarcină proprie unui lanţ cinematic acţionat cu motor independent permite stabilirea serviciului de funcţionare al MEA şi.3. corespunzători celor două puteri şi care poate fi evaluat cu relaţia: ∆θ β = 1− (1 + a ) < 1 . reprezintă depăşirea temperaturii de 40 o C . condiţiile de răcire se înrăutăţesc.42) unde Ps reprezintă puterea de sarcină constantă a ML. iar pt pierderile în organele de transmisie. Valoarea Pm astfel determinată este. obţinându-se Mmt (în Nm). antrenând maşini-unelte universale. o putere: Pm' = βPn < Pn . maşini de frezat portal. Diagramele de sarcină ale MEA trebuie exprimate în mărimi caracteristice pentru regimul de funcţionare şi care determină pierderile de putere. transportoare cu bandă având sarcină liniară constantă etc.

Legătura dintre cele două temperaturi de regim este: t −l θ max = θ ∞ (1 − e T ). Dacă puterea Pm' obţinută este mai mică decât cea necesară acţionării. (3. când θ a > 40 o C şi când se cunoaşte Ps (indicată de constructor sau calculată pe baza unor relaţii empirice ori a unor caracteristici tehnice ale procesului tehnologic). respectiv calculul supraîncărcării: ∆P = Pm" − Pm' . (3. în locul relaţiei (3. Pm" . corespunzător unui serviciu continuu. de strângere) sau mecanisme auxiliare la laminoare. Se defineşte un coeficient de suprasarcină termică: θ∞ 1 αt = = > 1. fără verificare termică. β devine supraunitar. Dacă nu se dispune de motoare special construite pentru funcţionarea în acest serviciu. 3.3. reprezintă raportul dintre pierderile totale de putere constante şi p vn pierderile variabile corespunzătoare încărcării nominale. la o sarcină echivalentă constantă în timp. PS1 < PS2.44) permite calculul puterii până la care poate fi încărcat motorul. este necesară determinarea puterii motorului electric prin reducerea sarcinii temporare din serviciul de scurtă durată. acţionând lanţuri cinematice auxiliare ale maşinilor–unelte (de deplasare rapidă. T este constanta termică a încălzirii.47) 1.44). b) Alegerea puterii motoarelor electrice pentru acţionarea maşinilor de lucru funcţionând cu sarcini constante de scurtă durată. p a = c = (0. de reglare. se poate determina durata de lucru maxim admisibilă la puterea PS2: 104 .3.3. cu condiţia ca ambele sarcini să determine pe durata serviciului respectiv aceeaşi θ max (Fig.02θ a În acest caz se va alege un MEA având puterea nominală egală cu Pm' sau cu valoarea standardizată imediat superioară.1) .3.3. se alege un motor de putere nominală superioară şi se verifică din nou relaţia (3. adică θ a < 40 o C . Din această categorie fac parte motoarele electrice care funcţionează în serviciul S2.. tl reprezintă timpul de lucru la sarcina PS2.3.48) unde θ ∞ este temperatura de regim staţionar la sarcina PS2.3. iar relaţia (3.7 − 0. (3.3. Dacă pentru motorul astfel ales se schimbă condiţiile de răcire.3. în sistemul de acţionare al ecluzelor.10). PS2.44) se poate utiliza relaţia: Ps Pm' = . la aparatele electrice de bucătărie etc. (3. θ ∞ = θ max ..49) θ max t −l 1− e T Dacă se cunoaşte sau se impune α t .46) În cazurile practice.

85λ şi alegând un motor de putere nominală Pn ≥ Pm .85 asigură funcţionarea motorului la eventuale variaţii negative ale tensiunii. Dacă durata de lucru este foarte scurtă ( t l ≤ 0.3. (3.51) θ max p S1 în care pS1 şi pS2 reprezintă pierderile totale ale motorului în regimul de sarcină PS1. Dacă aceasta este mai mică decât cea impusă de procesul tehnologic. relaţia (3. 2 αt =  PS1 (3.53) λ = M max / M n reprezintă capacitatea de supraîncărcare a motorului. (3.50) durata de lucru maxim admisibilă.52) coeficientul de suprasarcină termică α t . reprezintă coeficientul de suprasarcină mecanică al motorului.3.52) p c + p vn a +1 PS 2 unde α M = > 1 . (3. Dacă motorul este ales pentru a funcţiona în serviciul S2 cu puterea PS2 un interval de timp tl şi datorită necesităţilor procesului tehnologic trebuie să funcţioneze un timp t l' .3. care influenţează valoarea cuplului.53) 0. Ţinând seama că pierderile variabile cu încărcarea în regimul cu PS2 sunt proporţionale cu pătratul curentului absorbit şi raportându-le la încărcarea nominală.1T ).3.51) devine 2 P  p c + p vn  S 2   = a +αM . respectiv PS2.3 ⋅ T log .3. se poate determina puterea PS' 2 corespunzătoare acestui serviciu. Coeficientul 0. αt αt t lcal = T ln = 2. impunând astfel valoarea coeficientului de suprasarcină mecanică α M . se calculează cu relaţia (3.50) αt −1 αt − 1 Cum temperaturile de regim staţionar sunt proporţionale cu pierderile. Relaţiile corespunzătoare sunt: 105 . În relaţia (3. se reia algoritmul alegându-se o putere nominală imediat superioară celei anterioare. relaţia (3. evaluând puterea motorului cu relaţia: P Pm = S .3.45). 3) Se calculează cu relaţia (3.3. se poate renunţa la calculul termic.3. Algoritmul de determinare a puterii motoarelor electrice din această categorie este următorul: 1) Se alege un motor cu Pn = PS1 < PS2.49) se mai poate scrie sub forma: θ∞ p αt = = S2 . iar a are PS1 semnificaţia din relaţia (3. punând condiţia ca în ambele situaţii temperatura atinsă la sfârşitul intervalului de lucru să fie θ max .3. 2) Cunoscând sau apreciind coeficientul a.3.

11 şi care se repetă ciclic. (3.3. fără a fi suprasolicitat termic sau insuficient utilizat.56) θ ∞' − tl p S' 2 1− e T de unde se exprimă pierderile p S' 2 : t − l 1− e T p S' 2 = p S 2 . Rezultă deci că: t' − l θ∞ 1− e T pS2 = = . un motor electric cu puterea: 106 . se poate alege iniţial. după catalog.  t − l  θ max = θ ∞ 1 − e T  (3. (3. (3. În acest caz se alege un MEA de putere: Pn ≥ Pmed .3.59) fără verificare termică.54)     şi  t'   − l  θ max = θ ∞' 1 − e T  .58) 1−η c) Alegerea puterii motoarelor electrice pentru acţionarea maşinilor de lucru funcţionând cu sarcini de durată variabile în timp. Se pot întâlni următoarele situaţii: 1) Variaţiile de sarcină sunt de 2030 % în jurul unei valorii medii Pmed. respectiv PS' 2 şi care sunt proporţionale cu pierderile pS2. conform diagramei de sarcină.55)    unde θ ∞ şi θ ∞' reprezintă temperaturile de regim staţionar corespunzătoare sarcinilor PS2. puterea căutată este: η PS' 2 = p S' 2 .3. respectiv p S' 2 . durata ciclului fiind t c = t1 + t 2 + t 3 + t 4 + t 5 . (3.3. Alegerea puterii motorului electric constă în determinarea puterii nominale care să-i permită acţionarea maşinii de lucru în serviciu continuu.57) t' − l 1− e T Dacă se cunoaşte randamentul motorului corespunzător acestor pierderi. Din această categorie fac parte motoarele care funcţionează după o diagramă de sarcină ca cea din figura 3.3.3. (3.3. 2) Dacă variaţiile de sarcină sunt mai importante.

3. (3. după care se dezvoltă termenii în e T . temperatura maximă atinsă în regim staţionar va fi: t − ∞  t − ∞  pe θ max = θ 0 e T  +θ∞ 1− e T . Motorul astfel ales se verifică la încălzire prin una din următoarele metode: metoda pierderilor medii. metoda curentului echivalent. Dacă motorul funcţionează după graficul de sarcină din figura 3. că în regim stabilizat. (3. (3..4)T . realizată practic. se obţine: p e t ∞ = p1t1 + p 2 t 2 + . Se consideră că valoarea medie a supratemperaturii pe ciclu este determinată de o pierdere medie echivalentă de putere pe. θ∞ = ..62)   A   Dacă motorul este ales corect.3. (3.11.60) t1 + .63) A   q −1 A       Dacă timpul de funcţionare în serviciul ciclic este acelaşi cu timpul de funcţionare în serviciul echivalent continuu q t∞ = ∑ tk (3.1…1.61) . c1) Metoda pierderilor medii este cea mai exactă metodă.3.. la începutul sau sfârşitul unui ciclu.3..a. + p q t q . T  θ 1∞ = 1   A   . corespunzătoare puterii nominale a motorului. cu pierderile pe. − tq  −  tq pq θ q (t ) = θ q −1 e T + θ q∞ 1 − e T . P1t1 + . + Pq t q Pn ≥ Pm = k .  θ q∞ = . reprezintă pierderile de putere în intervalele de timp tk în care motorul funcţionează la puterile Pk.…q. k=1.   A   unde θ 0 este supratemperatura motorului la începutul ciclului.6 este un coeficient de supradimensionare. (3.3.. bazată pe condiţia.64) k =1 şi dacă se înlocuieşte în relaţia (3. la sfârşitul intervalului tq θ q ≤ θ max . dacă tc < T < 10 min.d. .m. În ipoteza că motorul electric ar funcţiona în serviciul continuu S1 cu o sarcină constantă un interval de timp t ∞ > (3..65) 107 . + t q unde k =1.3.. adică:   p q   t t tq tq − ∞ − ∞ − − θ0 e T p + 0 1 − e T  =θ e T + 1− e T ... reţinându-se primii doi termeni ai seriei.63) θ q −1 cu valoarea sa din relaţia anterioară în care se t − k înlocuieşte θ q − 2 .3. pe diferitele intervale ale ciclului variaţia temperaturilor este dată de relaţiile: −1 t  −1  t p θ 1 (t ) = θ 0 e + θ 1∞ 1 − e T . ş. temperatura este egală cu cea medie pe ciclu.3. metoda cuplului sau a puterii echivalente. pk.

3) Se calculează pierderile pk corespunzătoare puterilor Pk cu relaţia: P (1 − η k ) pk = k .69) pn fiind pierderile totale nominale ale motorului ales. 2) Se determină randamentul motorului în funcţie de puterea utilă: η = f (P) şi randamentele η k pe intervalele tk : η k = f ( Pk ) .71) ∑ tk k =1 sau prelucrând mai departe se obţine: 108 . (3.68) ηk 4) Se calculează pierderile echivalente medii pe cu relaţia (3.3. de forma RI k2 . Metoda se utilizează mai ales în cazul motoarelor cu caracteristică mecanică dură (cu turaţie practic constantă). + p q t q ∑ pk tk k =1 pe = = q . (3..3. cu cât graficul de sarcină este mai neregulat.. pe baza diagramei de sarcină. c2) Metoda curentului echivalent.5)Pmed .70) ∑ tk k =1 din care rezultă q ∑ pvk t k k =1 p ve = q .3. un motor cu puterea nominală calculată cu relaţia (3. mai ales în cazul motoarelor asincrone cu rotorul în colivie dublă sau cu bare înalte.3.3.1.67) Coeficientul de majorare va fi cu atât mai mare. Dacă relaţia (3.3.66) t∞ ∑ tk k =1 Algoritmul de aplicare a metodei: 1) Se alege iniţial.3. se alege un motor de putere nominală standardizată imediat superioară şi se reia algoritmul.69) nu este satisfăcută. Ţinând seama că pierderile totale au o componentă constantă şi una variabilă cu sarcina. (3. relaţia (3.din care rezultă q p1t1 + p 2 t 2 + .3.. (3.3.1. (3.66) şi se verifică: pe ≤ p n .60).66) devine: q ∑ ( pc + p vk )t k k =1 p c + p ve = q .3. sau se poate estima această putere cu relaţia: Pn ≥ (1.. (3.

2 109 .73) Relaţia între curenţi implică relaţia între puteri: Pn ≥ Pe . 2 = . Metoda poate fi utilizată în condiţiile în care pierderile în fier şi mecanice rămân constante. tp.13.1).3. Operând corecţiile necesare. pe anumite intervale de timp. tf –perioadele de pornire şi frânare.Iq şi pentru care motorul funcţionând în serviciu continuu nu va depăşi θ max .3.3. (3. tac – perioadele active sub turaţie constantă. iar Pn este puterea nominală standardizată a motorului ales. care cuprinde pe lângă intervalele de funcţionare în sarcină constantă. (Fig. β .75) 3 Pentru o diagramă de sarcină ca cea din figura 3.….12) curentul corespunzător acestui interval se calculează cu relaţia: I 12 + I 1 I 2 + I 22 I 12. intervale de pornire..72) t1 + . (3. (3.3. (3. sarcina motorului variază liniar. q I 12 t1 + . relaţia decalcul a curentului echivalent devine: Ie = ∑ I a2 t a .3.3. frânare. Dacă în diagramele de sarcină. + I q2 t q ∑ I k2 t k k =1 Ie = = . Ia – intensităţile curenţilor în perioadele active.. trebuie să se ţină seama de înrăutăţirea condiţiilor de răcire (prin reducerea turaţiei schimbul de căldură cu mediul înconjurător se face mai greu).. inclusiv perioadele de pornire şi frânare.74) în care Pe este puterea echivalentă calculată cu valoarea Ie. 1+ β β'= . pauze. (3..76) ∑ t ac + β ∑ t 0 + β ' ∑ (t p +tf ) unde ta reprezintă timpii corespunzători intervalelor active. 3. Condiţia pe baza căreia se alege MEA este ca valoarea curentului echivalent să fie cât mai apropiată de cea a curentului nominal al motorului: Ie ≤ In . iar variaţia sarcinii se produce în timp foarte scurt. t0 – perioadele de oprire.factor de înrăutăţire a condiţiilor de răcire depinzând de tipul constructiv al motorului (Tabel 3.3. + t q q ∑ tk k =1 Curentul echivalent Ie este curentul constant care produce într-un ciclu aceleaşi pierderi ca şi curenţii I1. Indiferent de metoda de verificare termică trebuie să se ţină seama de acest aspect.

81) Metoda puterii echivalente este foarte comodă deoarece puterile necesare pentru executarea diferitelor prelucrări pe maşinile-unelte se determină uşor. Se verifică apoi satisfacerea cât mai aproape de egalitate a condiţiilor: Mn ≥ Me. în locul curentului echivalent se poate folosi cuplul echivalent: q ∑ M k tk k =1 Me = q .3. (3. motoarele asincrone încărcate în apropierea puterii nominale.25 – 0. de cele mai multe ori diagrama de încărcare a maşinii de lucru este dată sub forma M r = f (t ) . 110 .77) ∑ tk k =1 Puterea medie echivalentă se poate determina cu relaţiile: Pe = kM e n n .45 – 0.95 – 1. la motoarele electrice cu caracteristică mecanică dură.3. cu ventilaţie exterioară proprie 0.00 Închis.3. fără ventilaţie 0. În practică.c.12.79) ∑ tk k =1 unde k este un factor de proporţionalitate depinzând de unităţile de măsură folosite. (3.75).3. Tabel 3. 2 şi P12. cu excitaţie derivaţie. Observaţii: 1.98 Închis. al căror cuplu electromagnetic este direct proporţional cu curentul rotoric (la: motoarele de c. iar pentru diagrame de tipul celei din figura 3.3.3. relaţiile de calcul ale M 12. Me respectiv Pe se obţin cu relaţii similare cu relaţia (3.78) sau q ∑ Pk t k k =1 Pe = q .35 Aplicarea metodei pierderilor medii necesită cunoaşterea relaţiei dintre sarcină şi curentul absorbit.1 Tipul motorului Închis. În această situaţie. c3) Metoda cuplului şi puterii echivalente.3. 2 sunt similare relaţiei (3.76).13.80) Pn ≥ Pe . Pentru diagrama de sarcină de tipul celei din figura 3.95 – 0.55 Protejat. (3.3. motoarele sincrone). (3. cu ventilaţie interioară proprie 0. (3.3. cu răcire independentă 0.

3.3. d) Alegerea puterii motoarelor electrice pentru acţionarea maşinilor de lucru funcţionând în regim intermitent. (3. Pierderile pk se pot obţine în funcţie de randamentul η k al motorului la sarcina Pk. cu relaţia: p k = p c + p vn β 2 . (3. existând pericolul depăşirii încălzirii admisibile (θ max ) se impune verificarea termică. 111 . se prezintă diagrame de sarcină caracteristice regimului intermitent (cu sarcină variabilă în timp sau constantă). Din această categorie fac parte motoarele electrice care acţionează mecanisme de ridicat sau maşini-unelte la care sarcina se aplică sau se elimină prin intermediul unui cuplaj.83) ηk sau.16). În figurile (3.82)     Temperatura de regim staţionar θ k∞ pentru o sarcină oarecare Pk se poate calcula în funcţie de pierderile totale de putere pk corespunzătoare (relaţia 3. M(t) sau P(t) prezintă variaţii mari. iar durata suprasarcinii este mică în raport cu constanta de timp a încălzirii. dacă nu se cunoaşte η k . cu relaţia: 1 − ηk p k = Pk .14). (3. Pentru aceasta se determină încălzirea motorului ales la sfârşitul fiecărui interval din diagrama de sarcină. pvn – pierderile variabile la sarcină nominală.84) unde pc reprezintă pierderile constante ale maşinii (pierderile în fier plus cele mecanice la motoarele cu caracteristică rigidă). (3. Pn Verificarea termică nu este necesară dacă intervalele de suprasarcină urmează unor intervale mari de sarcină redusă.61). folosind relaţia generală: t − k  − k  t θ k = θ k −1e T + θ k∞ 1 − e T  .3. P β = k .3.15).3. 2. (3.3.gradul de încărcare a motorului. Dacă diagrama de sarcină I(t).3.

diferă de valorile standardizate. Dacă motorul va funcţiona în regim continuu cu sarcina P.90) 0. de oprire. 112 . la care curenţii de pornire şi de frânare în contracurent au valori mari. Motoarele pentru funcţionarea în regim intermitent sunt de construcţie specială şi la alegerea lor este necesar să se verifice durata relativă de acţionare.3.87) tl + β to Dacă durata relativă de acţionare da calculată.3. (3. (3. (3. la echilibru termic el va atinge temperatura θ ∞ .3.85) tl + β ∑ to + β ' ∑ (t p + t f ) unde tl. to.86) tl + to sau aplicând corecţia pentru perioada de oprire: tl da = 100 [%] . das. pf sunt pierderile totale de putere în intervalele de lucru. se recalculează puterea motorului ales: d as Pm = Pn . tf reprezintă duratele perioadelor de lucru.88) da După un timp mai îndelungat de funcţionare. (3. de frânare. de pornire. tp. Datorită numărului mare de porniri şi opriri. de frânare. Numărul orar admisibil de conectări se poate determina cu relaţia: p n (β (1 − d a ) − pd a nc max = 3600 .3.97(W p + W f ) unde p reprezintă pierderile la sarcina P.89) −l 1− e T şi permite să se verifice dacă un motor având în regim de durată puterea Pn<Ps şi lucrând în regim intermitent cu sarcina ps rămâne în limite admisibile de încălzire. în majoritatea cazurilor alegerea puterii motoarelor funcţionând în regim intermitent se bazează pe formula pierderilor medii cu corecţiile corespunzătoare pentru perioadele de pornire şi frânare: pe = ∑ pltl + ∑ p pt p +∑ p f t f . În această situaţie trebuie verificată frecvenţa admisibilă a conectărilor pentru ca încălzirea maşinii să nu depăşească pe cea maxim admisibilă. în care creşterea temperaturii în perioada de lucru este egală cu scăderea ei în timpul pauzei. În cazul acţionărilor cu porniri dese antrenate cu motoare asincrone cu rotorul în scurtcircuit şi pornire directă. egală cu raportul dintre durata de funcţionare şi durata totală a ciclului: tl da = 100 [%] . (3. pl. se stabileşte un regim termic θ max .3. Relaţia dintre cele două temperaturi este: t −l 1− e T θ max = θ ∞ t + β to (3.3. pp. se produc încălziri suplimentare ale motorului. de pornire.

(3. se alege Pn imediat superioară.3.3. Odată stabilită Pn a MEA mai este necesară efectuarea următoarelor verificări: 1. Wf sunt pierderile totale de energie [J]. pun probleme deosebite în alegerea puterii nominale. este mai mic cel mult egal cu nc max .92) λi unde Imax reprezintă valoarea maximă a curentului din diagrama de sarcină.3. Dacă numărul real de conectări în regimul intermitent de funcţionare calculat cu relaţia: 3600 nc = .…3 reprezintă suprasarcina relativă de curent. Pentru motoarele de c. (3. Wp. pierderile de putere sunt funcţie de timp pi1(t) şi pi2(t). e) Alegerea puterii motoarelor electrice pentru acţionarea maşinilor de lucru cu sarcini variabile periodic. în timpul unei porniri. Dacă relaţia (3.92) nu este satisfăcută. λi=2.94) şi p 2 = p c + pv 2 .3. (3. respectiv frânări.91) tc unde tc reprezintă durata ciclului în secunde. 113 . cât şi pentru cele de c.3. se va alege un motor de putere mai mare pentru care se refac calculele.c – verificarea la suprasarcina de curent: I I n ≥ max . Motoarele electrice funcţionând în serviciile S4. Pentru motoarele de c. Dacă nu. I 2 ≤ I 2n .c cu excitaţie derivaţie şi flux de excitaţie constant.a. – verificarea curenţilor statorici (I1) şi rotorici (I2): I 1 ≤ I 1n . Presupunem diagrama de sarcină a unei maşini de lucru cu serviciu neîntrerupt periodic cu intervalele de funcţionare la viteză unghiulară constantă tl1 şi tl2 şi intervalele de inversare ti1 şi ti2. da este durata relativă de acţionare.3. (3.96) t c  0 0  t c Căldura Qi1 respectiv Qi2 degajată în ti1 respectiv ti2 se poate calcula relativ uşor pentru motoarele asincrone cu rotorul bobinat sau in colivie simplă. S7 şi S8. datorită faptului că pierderile care intervin în procesele termice sunt substanţial majorate de cele corespunzătoare diferitelor regimuri electromecanice nestaţionare.95) În intervalele de inversare.3. S5. În intervalele de lucru pierderile au valorile: p1 = p c + p v1 (3. (3.93) nu sunt satisfăcute. cu considerarea pierderilor din regimurile electromecanice nestaţionare. Pierderile medii pe ciclu vor fi: 1   1 ti1 ti 2 p c =  p1t l1 + p 2 t l 2 + ∫ p i1 (t )dt + ∫ p i 2 (t )dt  = [ p1t l1 + p 2 t l 2 + Qi1 + Qi 2 ] . motorul este bine ales. se alege Pn imediat superioară.93) Dacă relaţiile (3. 2.3.

3.103) devine: M max ≤ 0. (3.3. 1 (3.3.3. Notând cu Msp cuplul static rezistent la pornire şi cu Mp cuplul de pornire al motorului. (3. Relaţii analoage se obţin pentru pornirea şi frânarea pe cale electrică.3.103) unde λ este capacitatea de supraîncărcare.101) tc Numărul de conectări maxim admisibil în gol este dat de relaţia: 2 p − pc hc = = e .3.3. R1. se verifică inegalitatea: Mp > Msp.6. respectiv a celei rotorice raportată la stator. Ţinând seama şi de posibilitatea reducerii tensiunii de alimentare a motorului care atrage o reducere corespunzătoare a cuplului electromagnetic.3. (3. (3. fără a fi cuplat cu un volant: p1=p2=pc (3.102) tc Qc 3. care se referă la capacitatea de supraîncărcare şi la cuplul de pornire. relaţia (3. R2' .5. relaţia (3.85 λ M n . această valoare trebuie să satisfacă inegalitatea: Mmax < λ Mn .99) şi Qi1=Qi2 =Qc. antrenând o maşină de lucru cu un cuplu de sarcină de variaţie cunoscută. motoarele electrice de acţionare mai trebuie verificate suplimentar la anumiţi parametri mecanici.3.rezistenţa înfăşurării statorice.105) Când cuplul de pornire al motorului se dă prin valoarea sa relativă: mp = Mp/Mn.3. căldura degajată se poate calcula cu relaţia: 1  R  Q0 = 4 J mt Ω 20 1 + 1'  .3. La inversarea unui motor electric asincron în gol de la Ω 0 la − Ω 0 .3. (3.97) 2   R2  unde Jmt reprezintă momentul axial total de inerţie redus la arborele motorului.100) iar pierderile totale medii sunt: p e = ( p c t c + 2Qc ) . Condiţia de alegere corectă a motorului este: Pe ≤ Pn .106) 114 . (3.3.98) Dacă motorul funcţionează în gol în ambele sensuri.104) 2. motorul trebuie să dezvolte o valoare maximă Mmax a cuplului. Verificări netermice la alegerea motoarelor electrice În afara condiţiilor de încălzire. 1. (3. Verificarea cuplului de pornire este necesară pentru a şti dacă sistemul de acţionare poate fi antrenat. (3. Dacă în timpul funcţionării sale .105) ia forma: m p ⋅ M n > M sp .

5 - Sincron 2.6-2.2 - În scurtcircuit. chiar dacă din punct de vedere termic cel anterior satisface condiţiile impuse.75 1. 0. cu colivie simplă şi pornire directă 0.2-0.8-2. cu colivie simplă şi pornire stea.5-3 0.6-0. 3. atunci se alege un motor cu o putere mai mare.5-3 115 .2 Tipul motorului Particularităţi constructive Mp M max I max mp = λ= λI = Mn Mn In Asincron trifazat În scurtcircuit. În tabelul 3. Tabel 3.5-5 2. Dacă condiţiile de ordin mecanic nu sunt satisfăcute.2 - triunghi În dublă colivie sau cu 1.5 2-3 2-3 Excitaţie serie 2-3 2.6-2.2 se dau valorile lui λ şi mp pentru tipurile uzuale de motoare.8-2. 2-2.5 2-3 Excitaţie mixtă .3 în cazuri - speciale 3-4 Curent continuu Excitaţie derivaţie 1.25 1.5 1.2-0.1-1.5-3.7 - bare înalte Cu rotorul bobinat .

o transformă. 14. galvanică. . o distribuie şi o utilizează în incinta proprie. 10. . conservând puterea aparentă (S). REŢEA ELECTRICĂ (RE) – Totalitatea instalaţiilor electroenergetice care preiau energia electrică de la centralele electrice. 6. 11.S) – Totalitatea instalaţiilor electrice care “produc” energie electrică prin transformarea uneia sau mai multor forme de energie primară.rezistenţa electrică. 13. care fiind alimentate cu energie electrică de la reţeaua publică. REGIMURI DE FUNCŢIONARE A INSTALAŢIILOR ELECTROENERGETICE NOŢIUNI FUNDAMENTALE 1. FURNIZORUL DE ENERGIE ELECTRICĂ – Societatea economică care produce energia electrică sau o transportă şi distribuie consumatorilor electrici. RECEPTOR ELECTRIC – Un aparat care fiind alimentat cu energie electrică.conductanţa electrică. care modifică mărimile de stare electrică (tensiunea electrică (U) şi intensitatea curentului (I)). distribuie şi utilizează energia electrică la consumatorii electrici şi la receptoare. STAŢIE DE TRANSFORMARE (ELECTRICĂ) (ST) – Complex de instalaţii electroenergetice construite în jurul unor transformatoare electrice de putere. o transportă. 3. care transportă sau distribuie energia electrică la aceeaşi tensiune nominală. CONSUM PROPRIU TEHNOLOGIC – Expresie a pierderilor de putere (şi energie) în instalaţiile furnizorului de energie electrică. 15. SISTEM ENERGETIC (SE) – Totalitatea instalaţiilor care extrag energia primară. o transformă în altă formă de energie. TENSIUNE NOMINALĂ – Este o mărime convenţională. PARAMETRII ELECTRICI – Se definesc şi se calculează pentru instalaţiile electrice construite şi cuprind: . 5. SURSĂ) (G. 9. 2. transportă.capacitatea electrică. reprezentând o măsură a randamentului electroenergetic al instalaţiilor electrice.CAP. o transformă şi o distribuie consumatorilor în teritoriu. CONSUMATOR ELECTRIC (C) – Un complex de instalaţii electrice definite geografic. 12. 116 . SISTEM ELECTROENERGETIC (SEE) – Totalitatea instalaţiilor care “produc”. o transportă. o distribuie în teritoriu şi la consumatori şi o utilizează la receptoarele energetice. MĂRIMI DE STARE ELECTROENERGETICĂ – Sunt tensiunea electrică dintr-un punct al sistemului electroenergetic şi intensitatea locală a curentului electric. numeric egală cu modulul tensiunii. 8.inductivitatea. utilizabilă local. LINIE ELECTRICĂ (LE) – Instalaţia electroenergetică. GENERATOR ELECTRIC (PRODUCĂTOR. PIERDERE DE PUTERE – Mărime ce caracterizează transferul energiei electrice prin elementele SEE. 7. 4. reactivă. transformă. SARCINA ELECTROENERGETICĂ – Puterea (activă. 4. 16. aparentă) cerută (sau “consumată”) de un consumator. . CĂDERE DE TENSIUNE – Mărime ce caracterizează reţeaua electrică reprezentând o măsură (algebrică sau fazorială) a modificării tensiunii între diferite puncte ale RE legate galvanic între ele.

5. în general. 2. deoarece în sistemele fizice izolate.1. 8. 4. 18. OBSERVAŢII: 1. Sistemul electroenergetic este o extindere a reţelei electrice cu generatoarele electrice şi cu receptoarele electrice (sau. reţeaua electrică e formată din linii electrice şi transformatoare (ca laturi ale RE) şi barele colectoare din staţiile de transformare (ca noduri ale RE). CAPACITATE DE TRANSPORT – Puterea electrică pe care instalaţia electrică analizată o poate transfera în condiţii normale de funcţionare (se referă în special la linii electrice şi la staţii de transformare). 19. 117 . 17. Limitele fizice ale SEE sunt: arborele turbinei de antrenare a generatorului electric şi arborele motorului de antrenare de la consumator. Ipoteze de lucru În calculele de reţele electrice se folosesc modele fizice sau matematice mai simple sau mai complexe în funcţie de cantitatea de informaţii iniţiale disponibile. 20. de precizia cerută şi de timpul de calcul disponibil. 4. păstrând natura electrică a proceselor şi fenomenelor. formate din linii electrice şi barele colectoare ale staţiilor electrice. Consumatorul electric poate cuprinde unul sau mai multe receptoare. cu instalaţiile consumatorilor). 7. Transformatoarele electrice de putere leagă între ele linii electrice şi reţele electrice de diferite tensiuni nominale. REGIM DE FUNCŢIONARE – Modul în care un receptor sau consumator funcţionează în timp din punctul de vedere al sarcinii cerute. MODELAREA ELEMENTELOR COMPONENTE ALE SISTEMULUI ELECTROENERGETIC 4. Topologic. BENEFICIAR – Societatea sau comunitatea care utilizează energia electrică preluată de la furnizor.1. Pentru cazul reţelelor de distribuţie a energiei electrice. în mod curent pentru regimuri staţionare de funcţionare. SISTEMUL ELECTROENERGETIC NAŢIONAL (SEN). în ultimă analiză. se acceptă următoarele ipoteze simplificatoare: 1. În calculele de reţele electrice nu apar decât mărimi electrice şi ecuaţii electromagnetice. şi legături verticale. RE poate avea una sau mai multe tensiuni nominale (în cazul RE cu transformatoare). surse proprii şi alte instalaţii electrice. părţi ale transformatoarelor (câte o înfăşurare). Toate undele de tensiune electromagnetică produse de grupurile centralelor electrice din SEN sunt perfect sinusoidale. Reţeaua electrică poate fi imaginată prin planuri orizontale suprapuse care acoperă teritoriul. 2.1. 3. Reţeaua electrică este o instalaţie electrică complexă. legea conservării şi transformării energiei dovedeşte imposibilitatea creării sau pierderii de energie. Toate instalaţiile electroenergetice sunt construite simetric sau sunt simetrizate şi echilibrate pe toate fazele. simetrice (în sistem trifazat) şi echilibrate. prin sisteme de ecuaţii care descriu funcţionarea instalaţiilor electroenergetice şi alte procese şi fenomene electromagnetice. Sintagmele ”producător de energie electrică” şi ”consumator de energie electrică” sunt tolerate. Modelarea se face. 6. În calculele de sisteme electroenergetice sunt considerate şi ecuaţiile de legătură electromecanică ale acestor arbori limită. reţelele electrice de distribuţie. formată din linii electrice şi transformatoare de putere sau într-un sens mai strict. realizate de transformatoarele electrice de putere între sisteme de bare de diferite tensiuni nominale.

C sunt constante predeterminate. 118 .1). în special în cele de regim permanent. impunând condiţii prea grele generatorului. Calculul regimurilor permanente de funcţionare a reţelelor se face pentru o situaţie de moment dat. rezultă o situaţie de exploatare idealizată (şi simplificată). fără a se urmări. într-o primă aproximare. 5. 3. (4. Transformatoarele de putere funcţionează pe partea liniară a caracteristicii de magnetizare a miezului de fier. Reţeaua electrică. încărcarea lor fiind în general redusă.1) Prin realizarea condiţiei de echilibru. după cum urmează: a) modelul curent constant: J generat = ct. Determinările sunt pentru un moment dat.3) jX g = ct. destul de mult folosit.4) S g = f (U borne ) unde f(Uborne) este o funcţie polinomială cunoscută. în care se consideră realizată condiţia generală de echilibru a SEE: ∑ S generate = ∑ S consumate + ∑ ∆ S pierderi (4. care permite utilizarea unor modele simple pentru generatoarele electrice.2. 6. se poate considera menţinerea frecvenţei sistemului la o valoare constantă şi egală cu valoarea sa nominală. evoluţia în timp a proceselor. Z g = ct. (4. nu se au în vedere regimurile tranzitorii. c) modelul putere constantă: S g = ct.2) J generat = AU g2 + BU g + C etc. 4.1.1. (se neglijeaz ă rezistenţele interioare ale generatorului) Impedanţa generatorului este de obicei impedanţa sincronă.1. Modelul este folosit în calculele de regim armonic sau de scurtcircuit. Dacă se adaugă condiţiile generale (paragraful 4.1. în ansamblul ei are parametrii electrici constanţi (nu evoluează în timp). J generat = f (U borne ) (4. Acest model. . 4. este prea pesimist. B. iar regimul deformant nu este prea mare. singurele care ar necesita folosirea ecuaţiilor electromecanice de mişcare ale maşinilor electrice rotative şi funcţionarea sistemelor de automatizare a instalaţiilor electroenergetice.1. în care A. b) modelul tensiune electromotoare în spatele unei impedanţe cunoscute: E g = ct. se poate considera reţeaua electrică liniară.1. scopul principal fiind determinarea circulaţiei de curenţi sau/şi de puteri. În ansamblu. Modelarea generatoarelor În calculele de reţele electrice.

U g = ct.. i c = AU 2 + BU + C (4.3. Observaţie: Pentru calculele reale de regimuri. (4. 4. f ) (4. valoarea puterii active. până la o funcţie polinomială variabilă în funcţie de tensiune.9) unde pc şi qc sunt puterile activă şi reactivă la un moment dat ale consumatorului. c) modelarea printr-o putere: s c = ct.8) Z c = a 2U 2 + a1U + a 0 .1. la un moment dat. modelele generatoarelor sunt mult mai complicate şi pot ajunge la seturi cu zeci de ecuaţii pentru un singur grup.1.1. (4.7) unde f este frecvenţa curentului în momentul considerat. sau. care împreună pot menţine. Câteva exemple: i c = ct. deoarece orice generator din SEE este dotat cu RAT (regulator automat de tensiune) şi RAV (regulator automat de viteză).1.1. f ) . în general s c = s c (U . respectiv a tensiunii la bornele generatorului. etc. (4. U este valoarea efectivă a tensiunii din punctul de racord al consumatorului la un moment dat.1. constante. 119 . f ) . Modelarea consumatorilor Pentru modelarea consumatorilor în regim permanent de funcţionare se pot folosi mai multe tipuri de modele: a) modelarea printr-un curent: Forma curentului poate varia de la o constantă. b) modelarea printr-o impedanţă: Valoarea impedanţei este constantă sau variabilă cu tensiunea (eventual şi cu frecvenţa reţelei): Z c = Z c (U . (4.1.10) cu o expresie polinomială (numai în funcţie de valoarea efectivă a tensiunii de alimentare U). şi q c = ct. în general i c = f (U .5) Este un model foarte mult folosit în practică. d) modelul putere şi tensiune constante: Pg = ct.6) i c = AU 2 + C i c = BU + C sau. adică p c = ct..

cele două perechi de borne putând fi folosite în ambele sensuri.).perechea de fazori tensiune-curent la bornele de intrare. formată din linii electrice şi staţii de transformare.2).fn sunt valorile nominale ale tensiunii şi frecvenţei pe barele de alimentare a consumatorului.1. care în mod normal nu există.4. Atunci cuadripolii echivalenţi sunt reciproci. Observaţii: 1. 4. modelele instalaţiilor capătă alte forme. I 2 . Ecuaţiile de funcţionare ale cuadripolului sunt: U 1 = AU 2 + B I 2 (4.2.n sunt valorile nominale ale puterilor activă şi reactivă ale consumatorilor. 4. 2.11) αQ βQ U   f  Qc = Qc. Condiţiile de reciprocitate pentru un cuadripol electric sunt: 120 .perechea de fazori tensiune-curent la bornele de ieşire. U 2 . ele sunt independente de sensul circulaţiei prin aceste elemente. Modelarea reţelei Reţeaua electrică (linii electrice şi transformatoare de putere) se modelează prin cuadripoli (par. A. iar transformatoarele de putere prin cuadripoli T şi mai ales Γ. α şi β sunt coeficienţi determinaţi experimental pentru fiecare consumator. care pun în evidenţă şi variaţia altor mărimi care caracterizează procesele electroenergetice (viteză de creştere a unor mărimi. REPREZENTAREA PRIN CUADRIPOLI A INSTALAŢIILOR ELECTRICE Reţeaua electrică.2. Un. n     U n   fn  (4. dispersii.n şi Qc.f sunt tensiunea de alimentare şi frecvenţa reţelei la un moment dat. C . I 1 .1) I1 = C U 2 + D I 2 Liniile electrice şi transformatoarele de putere sunt elemente pasive pentru SEE şi deci.1. 3.2. se modelează prin cuadripoli electrici. n     U n   fn  unde Pc. Modelarea consumatorului prin putere activă şi reactivă este mai apropiată de realitate. constante de timp etc.ieşire) ca cea reprezentată în figura 4. D sunt parametrii (constanţi) ai cuadripolului. Modelarea consumatorului prin puteri constante este destul de îndepărtată de realitate pentru că este echivalentă cu alimentarea dintr-o bară de putere infinită. mărimi medii. În cazuri speciale se folosesc şi alte reprezentări în funcţie de fenomenele electromagnetice analizate. U 1 . cel puţin teoretic. U. Liniile electrice sunt reprezentate prin cuadripoli π. 4. În cazul regimurilor nenominale. S-au făcut încercări de modelare mai precisă a marilor consumatori sub formă exponenţială: αP βP U   f  Pc = Pc . B. Un cuadripol electric este o structură cu două perechi de borne accesibile (intrare .1.

neutrul elementului.2) A=D În aceste condiţii ecuaţiile cuadripolului pot fi scrise şi matriceal: U 1   A B  U 2   =   (4.4)  I 2  − C D   I 1  Tipurile cele mai cunoscute de cuadripoli electrici. chiar dacă pentru neutre avem o singură bornă.2.2.2. iar cel inferior .3)  I 1  C D   I 2  şi reciproc U 2   A − B U 1   =   . folosiţi pentru modelarea liniilor şi transformatoarelor sunt “T”. (4. A D − BC = 1 . ”π”. (4.2 în care firul superior este faza. extinsă în spaţiu. ”Γ”.2. a) Cuadripol T b) Cuadripol π c) Cuadripol Γ 121 . În analiză se consideră că şi această structură este un cuadripol. Mai există o categorie de cuadripoli ”degeneraţi” în care prin neglijarea unor componente fizice se ajunge la o structură fizică de tipul celei din figura 4.

4) ω . necesare pentru calculele de regimuri de funcţionare ale liniilor electrice şi transformatoarelor.04.pulsaţia curentului [rad/s]. .1) r0 – rezistenţa specifică a conductorului de fază [Ω/km]. BL = ω C L . x 0 = ωL0 .3.3.3.02 – 1.3.02.rezistenţa liniei RL [Ω].5) f – frecvenţa undei de curent [Hz]. Pentru LEA R L = r0 kl . L0 – inductivitatea specifică a liniei [H/km]. X L = x0 l . în care R L = r0 l . (4. .1.7) 122 .04.pentru câmpie k = 1. (4.pentru zone accidentate (munte) k = 1.3.3) x0 – reactanţa inductivă a liniei [Ω/km]. ω = 2π f . l – lungimea liniei [km].3. (4.susceptanţa capacitivă a liniei BL [S]. (4. Schema electrică echivalentă este cea din figura 4.3. cu patru parametri electrici echivalenţi: . .2) k – este coeficientul de corecţie a lungimii care ţine seama de gradul de frământare a solului şi de forma reală a conductorului: k = 1. Cea mai utilizată schemă echivalentă pentru linii este cuadripolul de tip π.reactanţa inductivă a liniei XL [Ω]. . CALCULUL PARAMETRILOR ELECTRICI ECHIVALENŢI În acest paragraf se prezintă schemele echivalente de bază.3.3. SCHEMELE ELECTRICE ECHIVALENTE ALE REŢELELOR ELECTRICE. GL = g 0l .1.conductanţa laterală a liniei GL [S].6) g0 – conductanţa specifică laterală a liniei [S/km].Schemele electrice echivalente ale liniilor electrice. (4.3. (4. 4. (4. 4. .

CL – capacitatea liniei [µF].c. Pentru conductanţa laterală: .conductanţa laterală este foarte mică şi de obicei.conductanţa liniei se poate calcula în funcţie de descărcarea corona: 123 . B L = b0 l .3. ym – factor de corecţie datorat existenţei mantalelor metalice. (4. g0 şi b0 se găsesc pentru fiecare tip de linie în cataloage şi lucrări de specialitate.13) unde ye – factor de corecţie în funcţie de tipul cablului şi a ecranelor conductoarelor.9) C0s – capacitatea de serviciu (specifică) a liniei [µF/km].10) şi Y L = G L + jB L (4. În general. pot fi neglijaţi.12) unde r0c. 1 + α θ a − 20 0 C (1 + y a + y s + y e + y m + y t ) . Şi aceşti factori de corecţie au valori mici şi în cazul cablurilor obişnuite pot fi neglijaţi (în special la JT şi MT). 2. Se pot scrie expresiile: Z L = R L + jX L (4. cu relaţii simple. este valoarea din catalog la 200C şi presiune normală.3. dacă nu există valori. = r0 c. = r0c. se poate neglija. Se pot introduce câteva elemente de corecţie: 1.3. 1 + α θ a − 20 0 C (1 + y a + y s ) .11) în care Z L este impedanţa longitudinală a liniei.3. iar Y L este legată de izolaţia liniei. De obicei aceşti factori fiind foarte mici. θa – temperatura aerului [grd]. (4. ya – factor de apropiere (proximitate). care caracterizează conductoarele de fază. Valorile pentru r0. L0 şi C0s se pot calcula. (4. ys – factor de suprafaţă (efect pelicular).3. . x0. yt – factor de corecţie datorat existenţei tubului de montare a cablului. Z L este o mărime echivalentă a liniei. Pentru rezistenţă: o La LEA: ( ( )) r0 c. C L = C 0s l .c.8) b0 – susceptanţa specifică a liniei. (4.a. α este coeficientul de variaţie al rezistivităţii cu temperatura [grd-1]. Y L este admitanţa transversală a liniei. o La LEC: ( ( )) r0c. mai ales în cazul reţelelor de distribuţie.a.3.a.

Schemele cele mai utilizate sunt cele de tip “Γ” (Fig. LE reprezintă pierderile corona ale liniei. LE GL = . Se citesc mărimile: I10 – curentul de mers în gol [A]. în valori raportate la tensiunea nominală a înfăşurării respective. ∆Pcor .14) U n2 unde ∆Pcor . GT. 124 . (4.). Trecerea de la o tensiune nominală la cealaltă se face cu relaţia: Z '2 = N 12 2 Z2 (4. orice transformator este supus la două încercări: la funcţionare în gol şi la funcţionare în sarcină nominală. XT. impedanţa transformatorului ZT va fi egală cu: Z T = Z 1 + Z '2 .3. Dacă transformatorul are impedanţele înfăşurărilor Z 1 şi Z 2 . N 12 = N T este raportul de transformare al transformatorului: U N I N T = 1 = 1 ≅ 2 = N 12 (4. de starea atmosferică.3. La încercarea de funcţionare în gol.15) U 2 N2 I1 unde N1 este numărul de spire al înfăşurării primare.3.3.3. 4. U1gol.3. Y T este admitanţa transversală a transformatorului şi modelează circuitul magnetic.2) cu patru parametri electrici (RT. alimentarea se face prin bornele 11’ cu tensiunea nominală U1n. din tabele speciale. Z T este impedanţa longitudinală a transformatorului şi descrie caracteristicile electrice ale înfăşurărilor.2.16) unde Z '2 este impedanţa înfăşurării secundare raportată la tensiunea nominală a înfăşurării primare.a. iar bornele 22’ rămân în gol. ICEMENERG ş. Montajul folosit este cel din figura 4. de starea suprafeţei conductoarelor active. U2gol – tensiunile înfăşurărilor la mersul în gol [V]. 4.3. de tipul liniei. care se mai numeşte “în scurtcircuit”. Conductanţa liniei aeriene are importanţă de la tensiunea nominală de 220 kV în sus. BT) şi cu raport de transformare. întocmite de institutele specializate (ISPE.3. Acestea se pot determina în funcţie de Un. (4. W10 – pierderile de mers în gol ale transformatorului [W].Schemele electrice echivalente ale transformatoarelor de putere. N2 este numărul de spire al înfăşurării secundare.17) La ieşirea din fabrică.

U U 1n ∆Psc = W1scc . U 2 gol ∆P0 = W10 sunt pierderile de putere la mers în gol ale transformatorului [W]. ±9∗1. • pierderile în înfăşurări în regim nominal ∆Pscc[kW].78/100)U1n [kV]. La încercarea de funcţionare în sarcină nominală. • pierderile la mersul în gol ∆P0[kW]. în cartea tehnică a transformatorului (şi pe plăcuţa indicatoare) se înscriu următoarele mărimi electrice: • puterea nominală (aparentă) a transformatorului [VA. Dyn-5) cu semnificaţiile cunoscute (înfăşurarea primară în conexiune triunghi. A2 care măsoară curentul secundar nominal I2n [A].pierderile de scurtcircuit (sarcină nominală) ale înfăşurărilor transformatorului [W]. În acest moment se citesc indicaţiile următoarelor aparate: V1 care măsoară tensiunea de scurtcircuit din primarul transformatorului Uscc [V]. cu 19 prize în jurul prizei mediane-nominale cu pas de reglaj pe plot de (1.78%). • grupa de conexiuni (ex. I I 1n U 1gol N 12 = reprezintă raportul nominal de transformare al transformatorului. • curentul de mers în gol i0[%]. alimentarea se face prin bornele 11’ (bornele 22’ sunt scurtcircuitate) cu tensiune crescătoare până când ampermetrele indică I1n. (4. • eventual curenţii nominal I1n /I2n [A/A]. Se determină: i 0 [%] = 10 100 reprezintă curentul de mers în gol al transformatorului.3. Cu ajutorul acestor mărimi se pot calcula parametrii nominali ai transformatorului. după cum urmează: U2 RT = ∆Pscc 12n . kVA. cea secundară în stea cu neutrul accesibil. respectiv I2n.18) Sn 125 . • sistemul de reglaj (ex. În urma acestor încercări. A1 care măsoară curentul nominal primar I1n [A]. • raportul de transformare U 1n / U 2 n [kV/kV]. defazaj de 1500 între fazorii tensiunii primară şi secundară). MVA]. Se determină: u scc [%] = scc 100 . W1 care măsoară puterea de scurtcircuit W1scc [W]. • tensiunea de scurtcircuit uscc[%].tensiunea de scurtcircuit a transformatorului.

3. a doua înfăşurare este închisă în scurtcircuit (ex.22) 100 U 12n BT = YT2 − GT2 ≅ YT .3. YT.21) U 12n i 0 [% ] S n YT = .30) 100 Sn 126 .23) Cazul transformatoarelor cu trei înfăşurări: Ţinând seama de principalele tipuri constructive de transformatoare cu trei înfăşurări.19) 100 S n X T = Z T2 − RT2 ≅ Z T . (4. u31). (4. (4. (4.3. La fiecare încercare. (4. ∆P23.26) 2 u + u 23 − u 31 u 2 [% ] = 12 .3. (4. u scc [% ] U 12n ZT = .27) 2 u + u 31 − u12 u 3 [% ] = 23 .28) 2 2) se calculează reactanţele inductive proprii ale înfăşurărilor: u1 [% ] U 12n x1 ≅ . calculul parametrilor echivalenţi se face după cum urmează: Ø GT.: 1). (4.3.24) U 2 gol U 1gol N13 = . (4. alimentarea se face printr-o înfăşurare (ex. Ø Încercările transformatoarelor cu trei înfăşurări sunt de patru tipuri: • încercare de funcţionare în gol: se determină ∆P0 şi rapoartele de transformare: U 1gol N12 = . u23.3.3. iar a treia rămâne în gol (ex.25) U 3 gol • trei încercări de funcţionare la sarcină nominală (scurtcircuit). BT se calculează cu aceleaşi relaţii şi în aceleaşi condiţii ca şi în cazul transformatoarelor cu două înfăşurări.3.3. (4. La finalul încercărilor se obţin trei puteri de scurtcircuit (∆P12.: 2). (4.3.: 3). Ø Pentru calculul reactanţelor inductive proprii fiecărei înfăşurări se foloseşte următorul algoritm: 1) se calculează tensiunile de scurtcircuit proprii fiecărei înfăşurări: u12 + u 31 − u 23 u1 [% ] = .3. (4.20) ∆P0 GT = .29) 100 S n u2 [% ] U12n x2 ≅ .3. (4. ∆P31) şi trei tensiuni de scurtcircuit (u12.

31) 100 Sn Una dintre reactanţele calculate este foarte apropiată de zero sau uşor negativă. Schemele echivalente pentru transformatoarele cu trei înfăşurări sunt cele din figura 4.83 dacă o înfăşurare secundară se încarcă la maxim. de aceea. u3 [% ] U12n x3 ≅ . 127 .). (4.3. Pentru • Tipul I: R1 = R 2' = R3' = RT şi k =2.4.75 dacă cele două înfăşurări secundare se încarcă în mod egal.: încărcate egal etc.3.3. Observaţie: Există foarte multe posibilităţi de încărcare a secundarelor.32) kS n2 unde k depinde de modul de repartizare a sarcinii pe înfăşurările secundare şi de tipul de transformator. • Tipul II: R1 = R 2' (3) = RT şi R3' ( 2 ) = 1. Ø Pentru calculul rezistenţelor trebuie să fie cunoscută repartiţia puterii pe cele două înfăşurări secundare (ex. Se calculează rezistenţa echivalentă a transformatorului RT: ∆Pscc RT = U 12n . mai întâi trebuie calculat coeficientul k şi apoi se determină RT. k = 1. iar cealaltă numai la jumătate. Se consideră egală cu zero.5RT şi k = 1.5 RT cu k =2. • Tipul III R1 = RT şi R '2 = R3' = 1. (4.

metoda decuplată rapidă. astfel: I i0 = y Ui (4. metoda decuplată.1) ij 0 I j0 =y U j (4.3) ij 1 ∆U ij = U i − U j = z ij I ij . • Metode de tip NEWTON-RAPHSON (metoda NEWTON-RAPHSON pură.4. Alegerea metodelor de calcul a regimului permanent de funcţionare a SEE.2) ( ) ji 0 I ij = y U i − U j (4.4) ij z ij I ij = I i − I i 0 (4. metoda SEIDEL-GAUSS pură şi modificată. se pot scrie ecuaţiile corespunzătoare teoremelor lui Kirchhoff. y = (4.4. Dacă considerăm o latură ij între două noduri (i şi j) ale unei reţele electrice (Fig.2. şi puterea electrică.6) 128 . se crează premizele pentru a se determina circulaţia puterilor şi pierderile de putere în fiecare element al reţelei.4. metoda “ascendent-descendent”). iar variabilele finale sunt curenţii prin elementele de reţea. alte metode de tip FAST). Pentru reţelele de distribuţie de MT şi JT cele mai indicate metode sunt cele de tip SEIDEL-GAUSS – “ascendent-descendent”. În analiza SEE. • metoda curenţilor ciclici. Metodele iterative se împart în două mari clase: • Metode de tip SEIDEL-GAUSS (metoda GAUSS.4. accesibile ca preţ şi suficient de performante sub aspectul vitezei de lucru şi a preciziei rezultatelor. Precizări privind efectuarea calculelor. curentul. În acest moment sunt în funcţiune programe de calcul bazate pe această metodă. • Metodele lui Maxwell: • metoda potenţialelor nodurilor. o etapă importantă a procesului este determinarea circulaţiei de curenţi (şi/sau de puteri) în reţelele electrice.4.1. CALCULUL CIRCULAŢIILOR DE CURENŢI ŞI DE PUTERI ÎN REŢELELE ELECTRICE.1). 4. De fapt.5) I j = I ij − I j0 (4.4. Aceste metode se bazează pe ipoteza reţelei liniare. prin stabilirea în orice punct al reţelei a mărimilor de bază: tensiunea. 4.4. 4.4.4. 4. În cadrul metodelor directe se înscriu: • Metoda teoremelor lui Kirchhoff.4. Aceste metode se împart în: metode directe şi metode iterative.

3) unde i0 [%] ∆Q0 ≅ Sn (4.5. înregistrări multiple.4. pierderile de putere activă şi reactivă se calculează cu relaţiile: ∆PT = ∆P0 + α 2 ∆Pscc . n I i = ∑ y ij U i − U j (4.2) S nT Pentru pierderile de putere reactivă relaţia este: ∆QT = ∆Q0 + α 2 ∆Q scc . CALCULUL PIERDERILOR DE PUTERE ŞI ENERGIE ÎN REŢELELE ELECTRICE. În funcţie de mărimile cunoscute se poate calcula curentul de circulaţie I ij şi curenţii din laturile transversale.5. Celelalte metode. (4.( ) (4. Pentru un nod al reţelei se poate calcula curentul nodal: n I i = ∑ I ij .1) unde α este coeficientul de încărcare a transformatorului în regim de sarcină maximă. (4.4. În cele ce urmează ne vom referi în special la reţelele de distribuţie din întreprinderi şi vom folosi metoda duratei pierderilor maxime.9) j =1 j =1 j ≠i Se poate determina şi puterea S j şi puterea vehiculată pe latura ij: S ij = U i I *ij = U i y *ij U *i − U *j .5.10) S ji = U j I *ij = U j y *ij U *i − U *j .11) Diferenţa dintre aceste puteri reprezintă pierderile de putere pe latura ij: ∆S ij = S ij − S ji .4. Vom defalca calculul pentru linii electrice şi transformatoare după cum urmează: a) Pentru transformatoare: În cazul unui singur transformator.4. se obţine puterea nodală ( ) n n S i = U i I *i = U i ∑ y *ij U *i − U *j = y *ii U i2 − U i ∑ y *ij U *j .5. S max α= . sunt prea complicate în raport cu sporul de precizie obţinut. (4.4.7) j =1 unde ij sunt laturile reţelei incidente la nodul i.( ) (4.4) 100 129 . (4.8) j =1 Dacă se înmulţeşte ultima relaţie conjugată cu U i .12) 4.4. (4. sau: ( ). bazate pe regresii.5. (4. calcule probabiliste.

(4.11) Pmax sau Pmed α med = . relaţiile de calcul devin: ∆Pscc 2 ∆PST = n∆P0 + α .5. 2 ( ) 2. (4.5.şi u scc [%] ∆Q scc ≅ Sn . (4. an = ∆P0 t f + α 2 ∆Psccτ .5.durata pierderilor maxime.5.12) S nT cos ϕ med Observaţii: 1. calculul se face pentru fiecare tip.14) U L2 U L2 130 . (4.5.5) 100 Pentru pierderile de energie activă într-un an. (4.5. τ .9) n Pentru calculul pierderilor de energie activă se poate utiliza şi puterea medie anuală: ∆Pscc 2 ∆E a . (4. an = n∆P0 t f + α τ.13) U L2 U L2 respectiv S L2 PL2 + Q L2 ∆Q L = XL = X L = 3 X L I L2 . b) Pentru linii electrice: Se pot scrie relaţii de calcul pentru pierderile de putere activă şi reactivă: S L2 PL2 + Q L2 ∆PL = RL = R L = 3R L I L2 .5. (4. an = n∆P0 t f + α med 2 kftf . Dacă în staţie sunt n transformatoare de acelaşi fel.8) n şi ∆Pscc 2 ∆E a . (4.5.5.7) n ∆Q scc 2 ∆Q ST = n∆Q0 + α (4. (4. după ce s-a studiat modul de repartizare a sarcinii între transformatoare (α).5. Se observă că se înlocuieşte α 2 cu α med k f .10) n cu Pmed α med = .6) notaţiile având semnificaţiile cunoscute: tf – timpul de funcţionare. Dacă sunt mai multe tipuri de transformatoare. relaţia este: ∆E a . după ce se vor analiza curbele de sarcină specifice şi durata pierderilor maxime pentru fiecare sector din staţie (tf şi τ).

Toate aceste procese au determinat o creştere foarte mare a pierderilor de putere şi energie în reţelele electrice de distribuţie. În aceste condiţii. materiale şi energie. proiectare. în toate componentele lanţului energetic industrial. pentru a se evita construirea de noi unităţi energetice clasice. se pot face calcule similare. 131 .5. mărimea consumului propriu tehnologic şi dinamica acestuia. împărţindu-le între momentul proiectării instalaţiilor şi cele ale dezvoltării lor ulterioare. a liniilor tehnologice. Sunt stimulate şi investiţiile în unităţile energetice alternative (regenerabile) cu un grad mai mare de dispersie a surselor. probabil. fapt întâmplat în primii ani ai perioadei analizate şi apoi o menţinere a lor la niveluri inacceptabile pentru o ţară europeană. execuţie a lucrărilor. precum şi a pierderilor de putere şi energie devin determinante în orice analiză de eficienţă a tuturor investiţiilor noi. faţă de ţările dezvoltate se găsesc la nivelul unităţilor economice. QL şi UL să fie măsurate în acelaşi punct. Pentru pierderile de energie activă se aplică relaţia: PL2 + Q L2 ∆E a . atât la furnizor cât şi în întreprinderile industriale şi economice. într-o formă nouă şi legislaţia care obligă toţi participanţii la gestiunea energiei electrice să adopte măsuri raţionale de economisire a energiei electrice.6. Pentru România cele mai mari discrepanţe privind mărimea pierderilor de putere şi energie electrică. MĂSURI PENTRU REDUCEREA PIERDERILOR DE PUTERE ŞI ENERGIE Studii ale instituţiilor specializate ale ONU arată că pe glob se manifestă o tendinţă de creştere a cantităţii de energie electrică produsă şi respectiv consumată. Vom prezenta în continuare principalele măsuri de îmbunătăţire a randamentelor energetice ale reţelelor electrice publice şi private. (4. puternic energofage. (4. Singura indicaţie pentru aplicarea acestor relaţii este ca PL. Concomitent cu această tendinţă principală s-a înregistrat o slăbire semnificativă a disciplinei în muncă.16) U L2 Dacă instalaţiile au o funcţionare sezonieră.5. spre industrii de vârf. care necesită cantităţi mici de materii prime. când s-au înregistrat scăderi masive ale cererii în industrie şi agricultură. Pentru SEN. Se va obţine. În ultima vreme. astfel încât energia specifică necesară pentru realizarea unui produs este de cca două ori mai mare. În aceste condiţii a reapărut ARCE. o îmbunătăţire a metodei de calcul şi diferenţe de valori de ordinul procentelor. societatea românească ar trebui să acţioneze în trei direcţii principale: 1. an = 3R L I L2τ = R Lτ . Preocupările pentru utilizarea mai raţională a energiei electrice trebuie să se manifeste în toate verigile lanţului de producere. în Uniunea Europeană se discută tot mai mult de folosirea eficientă a energiei electrice. mărimea pierderilor de putere şi energie a devenit foarte sensibilă. distribuţie şi utilizare a energiei electrice şi în toate etapele de timp caracteristice: alegerea soluţiei. 4. exploatare.15) U L2 sau. dacă se cunoaşte puterea medie: 2 S med ∆E a . transport. precum şi în achitarea facturilor de energie electrică de către beneficiari. mai ales în ultimii 10-15 ani. an = R L k 2f t f . ţinând seama de împărţirea timpului anual de funcţionare în sezoane. Pentru a ne putea înscrie în conduita energetică a continentului. Reorientarea producţiei industriale dinspre industriile grele.

18 şi chiar mai mic). economice. în timp. Măsuri de reducere la nivelul proiectării. încălzire electrică sau cogenerare.4 kV şi altele speciale). care va avea ca efect reducerea drastică a cantităţii anuale de energie necesară pentru încălzirea spaţiilor de locuit şi a spaţiilor publice. 20 kV. 110 kV. 4. cu o durată de viaţă corespunzătoare. trebuie să fie mult mai fiabile decât cele pe care le înlocuiesc. Înlocuirea tehnologiilor clasice din industria energiei electrice şi termice. mai uşor de urmărit în funcţionare de la distanţă. trebuie să se depăşească imaginea ”societăţii de consum” care produce lucruri ieftine şi slabe calitativ. 2. În general. măsurile actuale vizând viaţa comunităţii pe parcursul a 2-3 generaţii. c) Reducerea pierderilor şi a consumului propriu tehnologic este mai importantă decât costurile actuale ale materialelor electroconductoare (Cu sau Al). să se determine o schimbare de atitudine faţă de energia ce ne stă la dispoziţie. Toate celelalte tensiuni nominale actuale se înlocuiesc. robuste.6. în primul rând. 3. 400 kV. d) Instalaţiile electroenergetice noi. din toate domeniile ingineriei. pentru alimentarea individuală cu energie electrică 132 . sau altă formă de încălzire. să fie deservite de cât mai puţini operatori (accent pe automatizarea complexă sau chiar robotizare şi cibernetizare). Sunt necesare maşini având raportul ∆P0 / ∆Pscc cât mai mic (spre 0. 2. trebuie antrenaţi toţi specialiştii. forţând astfel schimbările de structură necesare. Trebuie ca eforturile să fie îndreptate spre produse fiabile. e) Instalaţiile electroenergetice noi trebuie să fie mult mai performante sub aspect energetic (pierderi. de scară. Îmbunătăţirea proiectării maşinilor şi aparatelor electrice. Pentru realizarea acestor obiective. Sunt necesare transformatoare de putere cu izolaţie uscată într-o gamă de puteri mici. costul prelucrării lor fiind oricând mai mic decât extragerea lor din minereu. Reducerea numărului de terpte de transformare la nivelul SEN (tensiuni nominale la nivel naţional. deoarece trebuie. Schimbarea tuturor tehnologiilor în unităţile actuale. Aici foarte important ar fi să se importe numai vârfuri tehnologice. i) Îmbunătăţirea izolării termice a clădirilor. care oricum se recuperează în viitor. Este vorba aici de stabilirea sistemelor de încălzire a locuinţelor: centrală de bloc. de apartament. b) Politica de economisire a energiei este o politică pe termen lung. cu acestea. şi introducerea unor sisteme ultramoderne de monitorizare şi conducere a instalaţiilor electroenergetice. bazate pe utilizarea inteligenţei artificiale. randamente) decât cele pe care le înlocuiesc. 0.1. În proiectare trebuie să se fixeze anumite principii la care să adere toate instituţiile şi unităţile economice interesate privind dezvoltarea reţelelor electrice în condiţiile concrete dintr-o ţară sau dintr-o regiune. cu randamente nominale din ce în ce mai mari. 10 kV (6 kV). Dacă se respectă aceste condiţii generale. cu consum energetic redus. g) Noile instalaţii electroenergetice şi industriale să fie dotate cu sisteme moderne informatice. h) Stabilirea unei politici naţionale în privinţa locuinţelor. principalele măsuri de reducere a pierderilor de putere şi energie electrică sunt următoarele: 1. reţinute: 750 kV. cu tehnologii moderne. Spre exemplu: a) Economisirea energiei electrice este mai favorabilă decât construirea de noi surse generatoare de tip industrial. f) Noile instalaţii acţionate electric trebuie să fie mai simple.

într-un moment caracteristic al ei (în timpul reparaţiior capitale sau dacă este imperios necesar. Echilibrarea sarcinii pe fazele reţelelor de distribuţie. inclusiv în funcţie de starea atmosferei şi de sezon. 5. 8. introducerea conducerii centralizate a reţelelor de distribuţie. 4. a metodelor de lucru sub tensiune. 11.4 kV) trebuie să fie nedemontabile. 10 kV)care trec la o tensiune superioară. Introducerea tehnicii de calcul în toate punctele importante ale SEE. Încărcarea liniilor la valoarea optimă a sarcinii. sub supraveghere centralizată. 6. Introducerea. Trecerea unor generatoare mai ales în centralele hidroelectrice mici. Debuclarea controlată a reţelelor de distribuţie funcţionând în cuplaj longotransversal. creşterea densităţii PT- urilor şi a staţiilor de alimentare cu energie electrică. 133 . 4. în toate regimurile de funcţionare. Funcţionarea. Controlul. în toate staţiile. a locuinţelor. Micşorarea razei de acţiune a posturilor de transformare. 3. introducerea conducerii automate a instalaţiilor electroenergetice. 5.6. de cele folosite în ţările civilizate şi remodelarea periodică a normativelor interne. 12. Repartiţia optimă a sarcinilor între centralele SEN şi grupurile în funcţiune. Cu ajutorul acestora se urmăreşte şi se poate impune circulaţia de puteri în reţea.6. în timpul planificat pentru reparaţiile de mentenanţă). Revederea reglementărilor şi normelor existente privind costurile inducerii de regim armonic. transformatoarele noi trebuie să aibă o capacitate cât mai bună de preluare a vârfurilor de sarcină. 7. Reconsiderarea metodologiei de selectare a soluţiilor alternative prin apropierea. Aceste transformatoare (de tip MT/0. Măsuri de reducere care nu necesită investiţii mari 1. Îmbunătăţirea mentenanţei prin calitatea reparaţiilor şi scurtarea duratei de întrerupere programată. Perfecţionarea sistemului de calcul şi evidenţă a pierderilor de energie în reţelele de distribuţie. în anumite perioade ale zilei în regim capacitiv. a transformatoarelor după graficul optim de încărcare. 2. Repartiţia economică forţată a puterilor în reţelele complex buclate. toate joncţiunile dintre reţeaua publică şi consumatori vor fi pe MT. tot mai mult. Creşterea tensiunii nominale: se au în vedere mai ales reţelele de MT (6. 4. 3. mai uşor de supravegheat. Desfiinţarea reţelei de distribuţie de JT ca reţea publică. 4. 7. Măsuri de reducere care necesită investiţii mari Sunt măsuri similare celor de proiectare dar se execută într-o reţea dată. pentru nesimetrii etc. cât mai mult de consumatori. Se va apropia tensiunea de distribuţie medie. 6. Se realizează cu transformatoare cu reglaj longotransversal şi cu ajutorul dispozitivelor FACT’s.3. 10.2. de contorizat şi de facturat. 9. să nu necesite întreţinere periodică şi să-şi respecte durata de viaţă nominală. 1. În acest mod. comandate electronic (SVT-uri) în SEE. Trebuie introduse costuri diferite pentru 1 kWh pe diversele trepte de tensiune. a nivelului de tensiune. Optimizarea amplasării de surse de putere reactive. În general. în vederea reducerii circulaţiei de putere reactivă în sistemul electroenergetic. în funcţie de schimbările care au loc în ţară şi la nivel mondial. pe scară cât mai largă.

2. 9. 10. de exemplu hidroenergetice. Observaţie: Orice înlocuire de motor electric trebuie să fie precedată de analiza condiţiilor de pornire şi autopornire. dotate cu generatoare asincrone. Încadrarea întreprinderii în curbele de consum planificate. tratamente chimice etc. cele asincrone.). 3. este de preferat înlocuirea motoarelor vechi cu altele noi (inclusiv ca an de fabricaţie). Introducerea de elemente pentru reducerea regimului deformant. Înlocuirea motoarelor asincrone mari cu motoare sincrone. puterea activă este produsă în centralele electrice cu ajutorul grupurilor energetice de puteri relativ mari. eoliene sau de alt tip. conductoarele LEA cu altele superioare. cu elemente disipate. 3. Există. 2. 7. Organizarea şarjelor la cuptoarele de topire pentru a reduce consumul de putere. care conţin generatoare sincrone. Asemenea operaţii se pot executa şi la cabluri electrice. Optimizarea dezvoltării şi reconstrucţiei reţelei electrice de distribuţie. 5. Introducerea de transformatoare cu reglajul tensiunii mai fin şi cu reglaj sub sarcină. schimbarea culorii pereţilor şi tavanului (spre alb) desprăfuirea şi curăţirea acestor suprafeţe. Se poate modifica şi numărul de subconductoare pentru fiecare fază. 5. Înlocuirea tehnologiilor depăşite (bazate pe cuţit de strung şi freză) cu altele noi (electrotehnologii moderne: electroeroziune. Realizarea de reparaţii de foarte bună calitate. Generatoarele sincrone pot produce şi putere reactivă. 8. În sistemele moderne. Reducerea regimului deformant şi a nesimetriilor. Aplatizarea curbelor de sarcină ale întreprinderii. Măsuri de reducere în întreprinderi 1. 6. Compensarea locală a puterii reactive În SEE. Înlocuirea transformatoarelor de putere şi a motoarelor asincrone funcţionând slab încărcate. 4. dar în general toate sunt cuplate la SEN pentru a acoperi situaţiile de incident şi a permite funcţionarea lor stabilă. a nesimetriilor şi a şocurilor de putere. în momentul reparaţiei capitale. Creşterea secţiunii conductoarelor LEA: se înlocuiesc după calcule de verificare preliminară a stâlpilor. Motoarele noi sunt mai performante sub aspect energetic şi mai fiabile. introducerea iluminatului local.6. secţionarea reţelei de alimentare. 4. se poate concepe o situaţie în care în incinta beneficiarului pot să existe mai multe surse de putere activă şi reactivă care produc energia electrică necesară unei anumite instalaţii. grupuri energetice în centrale de mai mică putere. fascicul de electroni. Îmbunătăţirea reţelei de iluminat. de obicei sunt consumatoare de putere reactivă. În cazul reparaţiilor capitale la motoare. înlocuirea iluminatului incandescent.). 7. cu alte unităţi de putere mai mică. întreţinerea suprafeţelor de iluminare naturală.4. pentru a se obţine o dimensionare a densităţii de curent. de asemenea. 134 . 6.5. Aici este recomandată utilizarea comutatoarelor stea-triunghi şi a limitatoarelor de mers în gol. Instalarea în reţea de surse controlate de energie reactivă (dispozitive FACT’s de tipul SV etc. cu consum energetic mic şi cu durată de viaţă mărită. Se poate realiza prin introducerea de lămpi cu tuburi.6. 4. Creşterea numărului injecţiilor de putere în reţeaua de MT. 4.

baterii de condensatoare. de putere reactivă. de izolaţie şi altele) prin elementul de reţea.conduce la micşorarea tensiunii. compensarea poate să se facă: . 135 . în acest moment de dezvoltare a societăţii.reducerea pierderilor de putere şi energie în reţelele electrice de transport şi distribuţie. şi în studiile de specialitate trebuie să se ţină seama de existenţa ei.local. adică are un consum propriu tehnologic. Ca element de comparaţie pentru definirea regimului compensat se utilizează factorul de putere neutral (cosϕn sau λn).reducerea căderilor de tensiune pe toate elementele din reţea în amonte de locul de montare a compensatorului de putere reactivă. λn este factorul de putere. Reţeaua electrică transportă. care sunt o combinaţie de condensatoare şi bobine comandate prin punţi cu tiristoare. care împreună limitează curentul maxim admisibil (datorită temperaturii maxime de funcţionare a materialelor conductoare. . La nivelul unui consumator. şi care pot produce sau consuma între limitele tehnice constructive. Descărcarea nu este totală. Prin acest procedeu se obţin: . în toate variantele ele urmăresc evoluţia în timp a factorului de putere şi iau decizii privind introducerea sau scoaterea unor condensatoare sau a unor bobine. . .la nivelul tablourilor de distribuţie. În marea majoritate a cazurilor. care depinde de tensiunea nominală a reţelei. În plus. se reduce la minimum reţeaua de distribuţie şi implicit de transport a energiei electrice. cu consecinţe favorabile economic pentru beneficiar. În aceste condiţii. repartizează şi distribuie în teritoriu energia electrică cu două consecinţe tehnice derivate: . Această concepţie generală asupra producţiei şi circulaţiei de putere reactivă în sistemul electroenergetic se mai numeşte compensarea locală a puterii reactive. reţeaua electrică are o anumită capacitate de transport a energiei electrice. SEE trebuie să producă o anumită cantitate de putere reactivă în generatoare. În instalaţiile moderne se folosesc compensatoare statice. prin producerea acesteia local. . în favoarea puterii active generate. de izolaţie şi de alte mărimi fizice. deoarece pentru a funcţiona stabil. acesta poate prelua din reţeaua publică putere reactivă fără a o mai plăti şi fără nici un fel de penalizări. de distribuţie şi cea de alimentare a consumatorilor precum şi grupurile energetice. sau mai bine zis. în lungul ei. . inevitabil. însă. în mod automat.la nivelul unor linii tehnologice sau la receptoare de putere unitară mai mare. Fixarea valorilor lui λn este făcută în urma unui calcul de optimizare a circulaţiei puterii reactive în reţeaua de distribuţie. cunoscându-se şi faptul că un condensator pus sub tensiune produce putere reactivă. . astfel încât trebuie să se ia măsuri pentru reglarea acesteia în diferite puncte caracteristice ale reţelei. Prin acest procedeu se elimină. la consumator. . a încărcării generatoarelor din sistem. se poate descărca reţeaua de transport.compensatoare sincrone.la barele de alimentare din tabloul general. Ele sunt automate programabile (în variante mai vechi) sau sisteme automate comandate de elemente IA. reţeaua de transport şi distribuţie există. de secţiunea conductoarelor. Valoarea lui λn trebuie să fie diferenţiată în funcţie de tensiunea nominală a reţelei şi a locului din sistem pe care-l ocupă joncţiunea beneficiar-furnizor analizată.centralizat.modificarea. putere reactivă.individual.compensatoare statice. Pentru realizarea compensării se pot utiliza: .are un randament energetic.eliberarea reţelei din amonte de circulaţia de putere reactivă şi creşterea capacităţii ei de încărcare cu putere activă. care dacă este atins pe bara de alimentare a beneficiarului. .

Toate aceste probleme. respectiv. Pe de altă parte. limitarea sau eliminarea noxelor etc. 2. dacă se lucrează în putere. 3. iar în rest. În practică. (2 ) (1) Qbat < Qbat .c. În acest caz se consideră simultaneitatea curbelor de putere activă şi reactivă. împreună cu reglarea tensiunii la nivelul reţelei de distribuţie şi cu compensarea puterii reactive la consumator.4) t u .6. ceea ce. ele afectând concomitent instalaţia electrică şi fiecare individual fiind rezolvată prin montarea unor baterii de condensatoare şi/sau a unor bobine.3) şi în acest fel se evită pe timpul golului de noapte.2) unde Pmed şi tanϕmed sunt specifice consumatorului analizat. injectarea de către consumator de putere reactivă în reţeaua publică (fenomen nedorit şi interzis de către regulamentele de funcţionare). Metoda energiei reactive consumate anual: (3 ) Pc TP max (tan ϕ c − tan ϕ n ) Qbat = . În acest mod se observă ponderea deosebită în consumul de energie reactivă a transformatoarelor şi a motoarelor asincrone.6. Metoda puterii reactive cerute (maxime): (1) Qbat = Pc (tan ϕ c − tan ϕ n ) . Aducerea tuturor utilajelor tehnologice şi energetice la un regim de funcţionare apropiat de cel proiectat (respectarea procesului şi fluxurilor tehnologice. Metoda puterii reactive medii: (2 ) Qbat = Pmed (tan ϕ med − tan ϕ n ) . prima metodă este cel mai mult aplicată fiind cea mai simplă. cu unităţi de generare fixe. factorul de putere natural al consumatorului. se face dimensionarea (alegerea) bateriei după una din următoarele metode: 1.. dar cea de a treia este mai precisă. La fel şi pentru atenuarea regimului deformant. rezistoare. păstrarea condiţiilor cerute de aerisire. Limitarea funcţionării în gol a utilajelor cu ajutorul unor dispozitive automate simple. redresoare. iluminat. 1. calitatea reparaţiilor.6.bat unde tu.bat este timpul de utilizare a bateriei. nu este adevărat. celelalte tipuri de receptoare: motoare sincrone şi de c. (4. reglarea utilajelor.6. în general.1) unde Pc şi cosϕn sunt puterea cerută de consumator şi. 136 . sau să se ia măsuri de simetrizare a întregii reţele de distribuţie. 4. cuptoare electrice. Măsuri de îmbunătăţire a factorului de putere în întreprinderi Compoziţia consumatorului complex cuprinde 65-70% motoare asincrone şi 20-25% transformatoare de toate felurile. 2. lămpi de iluminat etc. (4. Pentru o treaptă de sarcină. în cazul reţelelor de distribuţie care se abat de la condiţiile ideale de funcţionare. calificarea personalului. (4. (4. În continuare se vor prezenta măsuri “naturale” de îmbunătăţire a factorului de putere. în practică trebuind să se adopte valori medii sau să se lucreze independent pe fiecare fază. trebuie tratate simultan. calitatea materiei prime. încălzire.6.). bobine şi condensatoare. definirea unui factor de putere trifazat este imposibilă.6. deşi sunt şi aici probleme în determinarea lui TPmax.

4. O astfel de operaţie se face numai după verificarea condiţiilor de pornire şi autopornire a motorului nou. consumând sau producând putere reactivă. . ele mai prezintă două avantaje: .7.Compensator sincron.compensatoarele sincrone sunt construcţii rotative care-şi acoperă pierderile mecanice şi pot funcţiona în regim sub sau supraexcitat. .să aibă puteri nominale apropiate (în limite 1:3). dimensionate pentru a se atinge tensiunea nepericuloasă (50 V) în circa 5 minute. .pot prelua şocuri de putere reactivă (până la de trei ori puterea lor nominală) cu o viteză foarte mare (500 MVAr/s).bateriile de condensatoare se utilizează în marile unităţi economice sub formă de compensatoare statice. pentru a rezulta un echipament mai ieftin. . . .Baterii de condensatoare. trebuie să fie prevăzute cu instalaţii de descărcare a sarcinii electrice care pot fi: -aparate de măsurare.rezistoare speciale. a motoarelor asincrone mari cu motoare sincrone. 7. . a comutatoarelor de conexiune stea-triunghi. unele pompe etc.bateriile de condensatoare. Câteva observaţii privind utilizarea mijloacelor speciale: . 5. Funcţionarea în paralel a transformatoarelor de putere Condiţiile de funcţionare în paralel a transformatoarelor electrice sunt următoarele: .lămpi de semnalizare cu incandescenţă. de peste 160 kW. 8.să aibă tensiuni de scurtcircuit egale. obişnuite. în toate cazurile posibile. În instalaţiile de MT. bateriile de condensatoare sunt construite în dublă stea. cu altele noi. 6. cu puterea de 15 kVAr sau 20 kVAr.să aibă acelaşi raport de transformare. numai după graficul economic de încărcare. bateriile de condensatoare se conectează în triunghi. Evitarea rebobinării motoarelor şi înlocuirea lor.Compensator static. Funcţionarea în staţiile electrice.baterii de condensatoare trifazate. Faţă de instalaţiile statice. utilizate în construcţii standardizate. Folosirea pentru zonele de subîncărcare a unor motoare asincrone. organizate pe trepte de folosire. 4. cu o serie de automatizări şi protecţii specifice. Observaţii: 1. În instalaţiile de JT. micşorând efectele scurtcircuitului. 3. mai performante energetic. Îmbunătăţirea generală a mentenanţei instalaţiilor electroenergetice şi introducerea mentenanţei preventive.să aibă aceeaşi grupă de conexiuni. . 137 . . Înlocuirea. .în regim de scurtcircuit pe bară pot susţine tensiunea remanentă. cu un consum propriu mai mare (aparate vechi). în caz de defectare.6. în special pentru motoarele mari. Înlocuirea motoarelor asincrone subîncărcate cu unităţi mai mici de ultimă generaţie. în cazul unor transformatoare în paralel. 2. Folosirea instalaţiilor specializate se face în cazuri speciale şi acestea pot fi: . . la consumatori cu regim de funcţionare constant de tip compresoare.

. n T + 2T .... (n1 )  1T + 2T ...-  1T1 + n2 T2 .. 2T + 2T .. El se dă în diverse tabele. respectiv. În aceste condiţii... (4. Din intersecţiile diferitelor scenarii se pot deduce practic familii de grafice de funcţionare optimă..  1 2 1 2 1 1 2 (n1 ) n2  . respectiv...... Pentru fiecare scenariu se calculează pierderile de putere şi se reprezintă grafic. (n2)  1T1 + 1T2 .. n1T1.. n1T1 + n 2T2 . dacă sunt prevăzute dispozitive FACT’s speciale. se arată că fiecare transformator se încarcă natural.. Reprezentând grafic structura de conexiuni a staţiei în funcţie de încărcare.. În acest caz trebuie realizate toate scenariile posibile de funcţionare. 2T2. ∆Q0. Echivalentul energetic al puterii reactive este acea putere activă în kWh care se consumă în sistem pentru a livra 1 kVAr de putere reactivă de la o sursă marginală la beneficiar.5) ∆Pscc + µ∆Q scc unde: ∆P0. ∆Qscc sunt pierderile reactive de mers în gol şi... ∆Pscc sunt pierderile active de mers în gol şi.1 b) Cazul în care în staţie sunt n1 transformatoare de un tip (Sn1) şi n2 transformatoare de al doilea tip (Sn2) funcţionând în paralel............ µ [kW/kVAr] este echivalentul energetic al puterii reactive. ….... în sarcină nominală ale unui transformator. Dacă Sn1<Sn2.. 2T1 + n 2T2 . se obţine diagrama din figura 4...6. 2T1 + 1T2 .. avem: 1T1... proporţional cu puterea sa nominală. …. (n1 ) În total sunt n1 + n 2 + n1 n 2 scenarii posibile... n2T2...6.... Vom considera două cazuri: a) Staţie cu n transformatoare de acelaşi fel (SnT) funcţionând în paralel Se determină puterea limită (coeficientul de încărcare limită) de trecere de la funcţionarea cu m la m+1 (m<n) transformatoare în paralel: ∆P0 + µ∆Q0 S lim m. 2T1... pierderile de sarcină nominale ale unui transformator. m+1 = S nT m(m + 1) ..... cu orice putere în limita lui Sn. n1T1 + 1T2 . sau forţat. (n1) 1T2... 138 .

PUTERE CERUTĂ (P2): este cea mai mare putere medie.7. INDICATORI AI CURBELOR DE SARCINĂ CURBA DE SARCINA: este un grafic care reprezintă evoluţia în timp a puterii cerute (uneori reprezintă curentul de sarcină). iar grupa de 12 pe care o prezentăm acoperă toate nevoile practice. Este. iar tabele cu aceste valori au fost întocmite pentru toate receptoarele obişnuite şi pentru tipuri de industrii. pe cât posibil. Există mult mai mulţi indicatori ai curbelor de sarcină dar ei se substituie. Curbele clasate de sarcină.1. CURBE DE SARCINĂ. sau medii săptămânale. Observaţii: • Este bine să se evite.1) Pi Valoarea lui este subunitară. • Prin aplicarea acestei metode s-au obţinut. în ţara noastră. pe o perioadă de 15 minute. 4. b) Coeficientul de simultaneitate (ks) – este raportul dintre puterea maximă cerută de întreprindere şi suma puterilor maxime cerute de subunităţile componente (n): 139 . 4. • nu sunt luate în consideraţie utilajele care funcţionează incidental (de exemplu pompele de incendiu). care poate fi extrasă din curba de sarcină. astfel încât valoarea lor reprezintă un număr adimensional şi de aceea aceştia se mai numesc coeficienţi.7. Curbele de sarcină pot fi zilnice sau clasate (anual). funcţionarea în paralel a unor unităţi de transformare diferite. lunare sau sezoniere. (4. reduceri cu cca 10-30% a pierderilor la nivelul staţiei. Curbele de sarcină zilnică pot fi pentru o anumită zi a săptămânii. a) Coeficientul de cerere (kc) – este raportul dintre puterea cerută şi puterea instalată: Pc kc = . de cele mai multe ori. pentru un grup organizat de receptoare este suma puterilor nominale ale fiecărui receptor cu câteva observaţii: • nu sunt luate în calcul puterile receptoarelor montate în instalaţii aflate în mod normal în rezervă. care împreună pot acoperi toate situaţiile de lucru care apar.7. se referă la o perioadă mai îndelungată (sezoniere sau anuale) şi se bazează pe înregistrări făcute în perioada considerată şi pe o clasificare orară a acestor înregistrări. Indicatorii curbelor de sarcină Mulţi dintre indicatorii curbelor de sarcină reprezintă raportul unor mărimi de aceeaşi natură. PUTERE INSTALATĂ (Pi): pentru un receptor este puterea nominală a acestuia. informaţia de bază cu care se face dimensionarea instalaţiilor electrice. În continuare propunem un set de 12 indicatori. Curbele de sarcină dau indicaţii asupra regimurilor de funcţionare a instalaţiilor electroenergetice şi sunt caracterizate de o serie de indicatori care pun în relaţie mărimi caracteristice ale instalaţiilor.

şi: 1T 2 T 0∫ Pmp = p (t )dt . zi = .7. 2. întreprindere ks = n . (4.7.7. sec ţie j j =1 Acest indicator arată că maximele de putere ale secţiilor componente nu coincid în timp.7. j =1 Dacă intervalele de timp ale palierelor de sarcină sunt egale între ele şi egale cu 1 oră.6) unde p(t) este funcţia de variaţie a puterii în timp. Pe baza acestor observaţii legătura de alimentare din sistemul electroenergetic a întreprinderii poate fi dimensionată mai economic.5) ∑Tj j =1 Observaţii: 1. astfel: 1T T ∫0 Pmed = p(t )dt . c) Puterea medie: se defineşte ca media aritmetică a puterilor pe diferite paliere în decursul unei perioade de referinţă (T): n ∑ Pj T j j =1 Pmed = n . n ∑Tj = 24 ore . relaţia se mai poate scrie: n ∑ Pj j =1 Pmed .3) ∑T j j =1 unde Pj este puterea cerută în intervalul de timp Tj.2) ∑ Pc. (4. (4.4) 24 d) Puterea medie pătratică (Pmp) este calculabilă cu relaţia: n ∑ Pj2T j j =1 Pmp = n . în cazul curbelor de sarcină zilnice.7. n reprezintă numărul total de paliere din curba zilnică de sarcină. (4. Puterea medie pătratică (precum şi curentul mediu pătratic) este folosită pentru determinarea regimurilor de încălzire ale instalaţiilor electroenergetice. (4.7) 140 . cele două puteri medii pot fi definite pentru o perioadă de timp T. Din punct de vedere matematic.7. (4. Pc .

7. pornindu-se de la sarcina medie.0.2).7.unde p 2 (t ) este o funcţie de calcul rezultată din urmărirea evoluţiei în timp. (4.7.10) Pi După cum se observă. a puterii p(t).11) h) Coeficientul de conectare (kcon) este raportul dintre timpul real de conectare (tcon) şi timpul total disponibil pentru conectarea instalaţiilor: t con k con = .9) Pmax tf unde Pmax este puterea maximă cerută de consumator în perioada analizată. (4. Coeficientul ka este subunitar şi tinde spre valoarea 1. (4. pentru care se analizează curba de sarcină.7. punct cu punct. tendinţa lui kf este de a se apropia de 1. (4. exprimate pentru aceeaşi perioadă de timp (T): Pmp kf = . El are o valoare pozitivă.13) Pmin Ca şi ceilalţi indicatori. Prin măsurile pe care le ia operatorul în exploatare.12) t disp. (4.8) Pmed Coeficientul kf este utilizat pentru a caracteriza regimul de funcţionare a unei instalaţii. f) Coeficientul de aplatizare a curbei de sarcină: Pmed TP max ka = = .1 (foarte rar până la 1. g) Coeficientul de utilizare a puterii instalate (ku) exprimă gradul de încărcare a receptoarelor pentru toată durata de funcţionare a instalaţiilor: Pmed ku = . printr-o comparaţie cu coeficientul de cerere este permanent îndeplinită relaţia: ku < k c .7. Cele două relaţii sunt utilizabile mai mult teoretic. şi indică gradul de accidentare a curbei de sarcină.0 şi 1. 141 . (4. tf este timpul de funcţionare a instalaţiei. în practică preferându-se aproximarea acestor integrale prin sume pe domenii parţiale. TPmax este durata de utilizare a puterii maxime.con i) Coeficientul de vârf al curbei de sarcină (kv) este raportul dintre puterea maximă şi puterea minimă a curbei de sarcină: Pmax kv = . e) Coeficientul de formă al curbei de sarcină este raportul dintre puterea medie pătratică şi puterea medie.7. iar în mod curent se încadrează ca valori între 1.0 prin măsurile luate de operatorii din întreprinderi. kv este definit pentru un anumit interval de timp (T).

în mod constant. m) Durata pierderilor maxime (τ) este timpul fictiv în care instalaţia. iar kp se numeşte coeficientul de pierderi maxime.15) Pmed .7. (4.T + E r2. schimb.19) TP max 142 . se defineşte ca raportul E a .T λTPmed = . într-un an calendaristic. Următoarele relaţii sunt valabile: τ kp = = k 2f k a2 (4. Prin definiţie: TP max = Ea [ore / an] . max t f unde Pmed. ( ) l) Factorul de putere mediu λTPmed pentru perioada de timp T se defineşte ca: E a . an α= .7. (4. k) Coeficientul anual de utilizare a energiei electrice (α).7. (4.18) tf şi τ tf kf = . Se poate folosi ca definiţie şi relaţia: 2 2 I mp Pmp kp = 2 = 2 [ore / an] . Durata de utilizare a puterii maxime este timpul fictiv în care instalaţia. (4. dacă ar funcţiona la Pmax. iar Ea.17) I max Pmax unde Imp este curentul mediu pătratic şi Imax este curentul maxim prin instalaţie într-un an (de obicei). timp de un an calendaristic. (4.T unde Ea.T şi Er.7. j) Durata de utilizare a puterii maxime (TPmax). schimb.T sunt energiile activă şi reactivă consumate în perioada de timp T.16) E a2. ar produce aceleaşi pierderi de energie activă ca şi la funcţionarea reală. dacă ar funcţiona constant la Pmax ar consuma aceeaşi energie activă ca şi în cazul real.an este energia activă consumată într-un an calendaristic de instalaţia analizată.7. aplatizată.14) Pmax unde Ea este energia activă cerută de instalaţie într-un anumit interval de timp (de obicei un an calendaristic) şi Pmax este puterea maximă solicitată de instalaţie în perioada analizată.7. Şi acest indicator arată gradul de accidentare a curbei de sarcină şi cât de departe se află ea de forma ideală. max este puterea medie anuală a schimbului celui mai încărcat.

care poate fi concepută într-o manieră modernă. • Menţinerea unor reţele electrice de distribuţie de JT mult prea lungi (mult peste 400- 500 m în jurul PT-ului).3. cu aproximaţie. reducere a regimului deformant. executate de persoane necalificate. …[kVA]). pe lângă diminuarea efectelor fenomenelor menţionate anterior. ca desfăşurare. redresoare şi tot felul de instalaţii care se bazează pe elemente electronice de mică sau mare putere). mai ales în ultimul timp. • Furtul de energie electrică şi a unor părţi din instalaţiile publice şi intervenţii brutale în reţeaua publică. 143 . compensare locală a puterii reactive. ceea ce va conduce la diminuarea volumului de muncă pentru supraveghere şi întreţinere. 10. în momentul actual o serie de fenomene negative şi de deficienţe care creează operatorului de reţea foarte mari probleme: • Existenţa unui număr foarte mare de consumatori monofazaţi care încarcă nesimetric fazele reţelei. se mai obţine o omogenizare a reţelei de MT. care să realizeze. cunoscută.2. care să aibă o durată de viaţă lungă (30 ani) şi să nu necesite lucrări de întreţinere. contorizare şi transmitere la distanţă a datelor. Reţeaua de distribuţie de medie tensiune ideală În reţeaua de distribuţie de JT persistă. În acest mod. • Montarea între transformator şi beneficiar a unei instalaţii tampon. eliminare a şocurilor de pornire. Aceasta presupune: • Extinderea reţelei de distribuţie de MT până în preajma consumatorilor. Pentru a se diminua efectele acestor fenomene. cu puţin echipament electric şi cabluri cu un înalt grad de fiabilitate. precum şi calitatea serviciului. când se dezvoltă instalaţiile şi aparatele bazate pe elemente electronice (aparate electrocasnice şi calculatoare electronice. • O reţea de cabluri de JT epuizată fizic şi depăşită moral. 4. 16. va micşora numărul întreruperilor şi va îmbunătăţi calitatea energiei electrice livrate consumatorilor. • Un regim deformant puţin controlat. operaţiile de simetrizare.7. cu foarte multe manşoane longitudinale. • Realizarea de transformatoare uscate (turnate în răşini) de puteri relativ mici (6. în mod automat. se poate lua în discuţie o măsură radicală şi anume desfiinţarea reţelei de distribuţie publică de JT. • Probleme mari de facturare a energiei electrice şi de încasare a facturilor. 25.

Iacobescu. Th. 10. ş.a. 1998. 2000.I si II. All. 5. ”Reţele şi sisteme electrice”. A. 6. 2002.Mocanu. EDP 1981. 1985. ”Bazele electrotehnicii”. EDP 1979. Iordanescu.Preda. s.I. M.a.Mocanu. EDP 1982.Moraru. M. EDP. C. Dumitriu. ş. EDP 1970. ”Teoria circuitelor electrice”. ”Teoria campului electromagnetic”. 7. EDP.I.. C. ”Lectii de bazele electrotehnicii”. Iacobescu. 4. A. 1980. EDP. ”Bazele electrotehnicii”.BIBLIOGRAFIE 1. Gh. ”Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor”. I şi II. 2000. Miclescu. 3. ET. Iordache. ş. “Utilizarea energiei electrice”. Matrix Rom. 2. Bucureşti. 1979. Gh. Ed.a. Vol. 8. I. 1980. ”Reţele electrice pentru alimentarea întreprinderilor industriale”.Timotin. 144 .a. Iordanescu. Bucureşti. L. vol. ”Teoria modernă a circuitelor electrice”. I. 9.