You are on page 1of 5

METODE CU GRAD MARE DE GENERALIZARE

STUDIU DE CAZ
Studiu de caz este o metodă de cercetare prin care “se investighează un fenomen contemporan
în contextul său din viaţa reală, în special atunci când graniţele între fenomen şi context nu sunt foarte
bine delimitate” .
Metoda constituie o formă frecventă de cercetare descriptivă utilizată în ştiinţele socio-umane,
psihologice, clinice etc.
Scopul metodei:
Determinarea caracteristicilor unice ale subiectului (tratament, pacient, grup) sau a
condiţiilor şi facilitarea înţelegerii unor situaţii asemănătoare.
Prin utilizarea studiului de caz se realizează o cercetare explicativă motiv pentru care în centru
se vor situa întrebările „cum” şi „de ce”. Astfel dacă dorim să aflăm ce strategie a aplicat un anumit
kinetoterapeut pentru obţinerea unor rezultate deosebite (foarte bune sau negative) va trebui să
folosim metoda anchetei – interviul, dar pentru a răspunde la întrebarea „de ce” va trebui să analizăm
ce s-a întâmplat într-o perioadă anumită de timp în domeniul pregătirii, motivaţional, financiar,
managerial etc.
Studiile de caz sunt:
- Descriptive (constituie etapa iniţială a unui studiu şi au ca obiectiv realizarea bazei de date
a unei cercetări);
- Interpretative (are ca scop atingerea unui grad superior de înţelegere);
- Evaluative (evaluarea meritelor unei activităţi);
- Explorative (experimentul cu un singur subiect).
Studiu de caz este utilizat pentru creşterea bazei de cunoştinţe şi informaţii, pentru a scoate în
evidenţă anumite particularităţi referitoare la indivizi, grupuri, organizaţii, societate şi alte fenomene
înrudite. Prin această metodă se pot extrage caracteristicile evenimentelor din viaţa reală.
Această metodă îşi are originile de aplicare în mediu juridic, medical, psihologie dar astăzi este întâlnit
tot mai des în toate domeniile academice. În domeniul kinetoterapiei studiu de caz poate urmări
evoluţia unei tratament, a unui grup mai restrâns de pacienţi cu aceeaşi afecţiune sau chiar a unui
pacient la care s-au obţinut rezultate deosebite. Tot în această direcţie se poate analiza activitatea
desfăşurată de un cabinet de recuperare, tipul de managementul al cabinetului sau chiar al unui spital.
Prin studiu de caz nu se urmăresc doar aspectele pozitive (vindecări sau evoluţii miraculoase)
ci şi neajunsurile întâlnite atât la nivel individual sau de echipă, organizaţie. Când ne referim la cazuri
particulare nu trebuie să înţelegem neapărat o persoană în sensul de individ ci o situaţie unică:
tratament (rezultat), organizaţie, grup, individ etc.

1

anchetei (interviu. fişe medicale). . 2 . . . III – formularea ipotezelor explicative şi verificarea lor. este prima metodă utilizată atunci când este vorba de o problemă nouă. Unii autori susţin că doar după zece cazuri clinice se poate formula o ipoteză. IV– reducerea ipotezelor la una sau două. . se respectă următoarele etape: I. tendinţa unor cercetători de a se baza pe memoria lor sau pe a altora în loc să analizeze documentele oficiale. se verifică şi se formulează unele concluzii şi recomandări. ceea ce încurajează utilizarea observaţiei (înregistrări video.). . dar. . dă posibilitatea analizării amănunţite a situaţiei deoarece este un singur caz.definirea şi descrierea situaţiei existente (prezente). Demersul cercetării în studiul de caz nu poate fi standardizat riguros deoarece fiecare situaţie are propria originalitate. . lipsa controlului şi lipsa măsurării variabilelor care ar putea explica anumite efecte. . foi de observaţie. precum şi lipsa de control a acestora de către cercetător. De asemenea. se pot realiza statistici dacă se întâlnesc mai multe cazuri. produce noi idei şi ipoteze în sfera de apartenenţă a cazului. II – obţinerea informaţiilor de bază despre posibilele cauze care au determinat situaţia. Datorită posibilităţii de cunoaştere amănunţită a cazului (specific studiului de caz) se dă posibilitatea formulării unor ipoteze multiple care urmează a fi verificate pentru confirmarea unora dintre ele. - Printre dezavantaje putem enumera: . pot deschide noi direcţii de cercetare (cazul cetăţeanului american care suferea de creşterea necontrolată şi neuniformă a musculaturii – a dus la descoperirea enzimei care răspude de dezvoltarea musculaturii). având în vedere variabilitatea subiecţilor şi situaţiilor. studiu de caz poate fi utilizat pe scară largă. Principalul avantaj a metodei îl constituie faptul că oferă idei noi şi ipoteze din sfera de aparteneţă a cazului. Tendinţa de generalizare dintr-o singură situaţie sau caz. în general. Generalizările dintr-un singur caz sau din mai multe nu sunt justificate. existenţa unor „atitudini” preferenţiale ale cercetătorului. oferă date valabile care provin din viaţa reală şi care au caracter de noutate. necorespondenţa dintre desfăşurarea reală a faptelor şi a celor consemnate.

dări de seamă ale unor departamente. care se caracterizează printr-o mare cantitate de informaţii şi formularea unor aprecieri calitative. de o ţară la alta. astfel încât să se poate compara direct asemănările sau diferenţele care se întâlnesc. foi de observaţie. II. putem utiliza acestă metodă atât în domenii diferite. documente de planificare. Se întâlnesc două categorii de studii care utilizează metoda comparativă: . recepţionarea. psihologiei. strategii de lucru cu pacienţii – de la o şcoală la alta. III. descrierea. I. În prezent se utilizează această metodă pentru a se determina modelul pedagogic optim – forme de predare. documente legislative. 3 . Urmărirea fenomenelor atât pe verticală cât şi pe orizintală va permite observarea dinamicii acestuia şi a elementelor care le diferenţiază. interpretarea şi evaluarea. Este una dintre metodele de cercetare care se pretează în domeniul pedagogiei. Din enumerarea tipurilor de documente şi obiectivele acestei etape ne dăm seama că se intră în posesia unor aspecte descriptive a unor stări de fapt. .Descrierea este etapa de prezentare detaliată a fenomenului pentru care au fost acumulate materiale informative. Suprapunerea reprezintă compararea detaliată a fiecărui element constituient al procesului urmărit. alăturarea sau suprapunerea . clinicii medicale şi este accesibilă atâta timp cât avem acces la informaţii complexe despre un anumit fenomen. IV. de la un cabinet la altul. Se recomadă împărţirea fenomenelor în perioade mici şi evidenţierea unor particularităţi. programe de tratament. Astfel. de la un caz la altul. studii diacronice. analizează sau apreciează în paralel un fenomen care s-a desfăşurat identintic în mai multe locuri. de cele mai multe ori care au existat. forme de evaluare. Aceste aprecieri se raportează la valori prevăzute în ipoteza cercetării. a unor lucruri existente. Această etapă constă în deplasarea cercetătorului şi recepţionarea materialelor informative. fise medicale. Majoritatea autorilor din literatura de specialitate descriu patru etape de lucru: . rapoarte statistice şi altele. . METODA COMPARATIVĂ Metoda comparativă reprezintă un gen de cercetare prin care se studiază.Interpretarea şi evaluarea reprezintă depăşirea datelor obţinute.Recepţionarea reprezintă etapa de consultare a unor surse de documentare: anuare.

De exemplu: analiza comparativă a programelor de tratament de la două cabinete de kinetoterapie din ţări diferite. studii sincronice. departament dar aparţinând aceleluiaşi domeniu. condiţiile social- igienice în care s-au dezvoltat. dar la aceeaşi afecţiune. De exemplu: analiza programelor de recuperare poasttraumatică din perioada 1970 – 1980 cu perioada 1990 – 2000. A doua categorie are la bază comparaţia unui fenomen pe baza diferenţelor spaţiale: ţară. din oraşe diferite. care pot duce la economisirea unor fonduri. dacă vom avea o temă cu titlul „Utilizarea Stretchingului ca metodă de reeducare în afecţiunile posttraumatice ale şoldului şi genunchiului ” prin metoda istorică se va scoate în evidenţă evoluţia conceptelor care au dus la constituirea Stretching-ului ca metodă de reeducare a mobilităţii şi nu ne vom axa analiza evoluţiei tratamentului în afecţiunile posttraumatice ale şoldului şi genunchiului . . În cunoaşterea particularităţilor de manifestare ale fiinţei umane – de exemplu efectele exerciţiilor fizice asupra funcţiilor organismului şi în general asupra personalităţi – vor fi şi mai bine interpretate dacă se cunoaşte trecutul indivizilor studiaţi. 4 . Aşadar. gradul lor de instruire şi pregătire anterioară. doctorat) cu caracter istoric. să studieze cercetările făcute de predecesorii săi şi să le depăşească. Din alt punct de vedere. aplicarea metodei istorice înseamnă în acelaşi timp cunoaşterea şi utilizarea experienţei sociale trecute şi. interpretarea fenomenelor. Metoda istorică se foloseşte în mod obligatoriu la toate tipurile de cercetare cunoscute pentru a scoate în evidenţă nivelul de cunoaştere la care s-a ajuns în domeniu respectiv. această metodă reclamă în mod necesar înţelegerea esenţei fenomenelor prin debarasarea de laturile sau elementele lor nesemnificative. mai ales. regiune. De exemplu. În cele mai multe cazuri sunt teme care scot în evidenţă o serie de evenimente. masterat. În realizarea unei lucrări de cercetare prin această metodă nu se va trata istoria domeniul din care face parte tema respectivă ci aspecte legate de evoluţia concretă a subiectului particular al cercetării. Această regulă este general valabilă în toate domeniile ştiinţifice. Metoda istorică Metoda istorică constă din cercetarea şi interpretarea fenomenelor realităţii în procesul apariţiei. În felul acesta se realizează o cunoaştere reală a fenomenelor. ce se pot finaliza doar prin metoda istorică. Abordarea istorică a unui domeniu poate aduce la suprafaţă rezultatele cercetărilor efectuate anterior. dezvoltării şi dispariţiei lor şi în strânsă legătură cu situaţiile sociale. fenomene petrecute într-un anumit domeniu. Prima categorie analizează comparativ acelaşi fenomen surprins în perioade temporale diferite. dar în acelaşi timp se pot realiza şi teme de cercetare (lucrări de licenţă. după cum s-a afirmat anterior. de la kinetoterapeuţi diferiţi. economice concrete care le-au determinat. Departe de a recomanda o simplă înlănţuire de fenomene. ştiinţa pretinde ca fiecare cercetător să cunoască bine istoria fenomenelor pe care le cercetează.

Invenţie – rezolvarea creatoare a unei probleme tehnice sau de producţie. Aceasta trebuie să fie verificată metodic. DEFINIREA TERMENILOR: invenţie. In acest sens ar trebui făcute câteva precizări pentru a nu se confunda metoda istorică cu metoda studiului de caz. poate urmări cadru legislativ dintr-un domeniu pe o perioadă de timp.optimizarea (îmbunătăţirea. . Orice descoperire. Metoda istorică poate urmări evoluţia unui fenomen pe o durată îndelungată şi să-l raporteze la contextul social. Ambele descriu. prin comparaţie sau asociere de idei şi fapte. dar de la care preia doar anumite aspecte. într-o operaţie tehnică. organizare socială. Introducere a ceva nou într-un sistem. descoperire DESCOPERIRE A scoate la iveală (a evideţia) un lucru. să poată fi reprodusă experiemental şi apoi trebuie clasificată şi trecută în rândul celor ştiinţifice. . economic general.descoperirea Americii. o parte a unui mecanism. schimbarea modului de organizare sau desfăşurare a unei activităţi printr-un element de noutate cu scopul creşterii eficienţei acesteia. activitate practică. fie la un alt caz. pot fi multiple şi distincte pentru fiecare etapă şi sunt stric specifice la temă. . Clasificarea descoperirilor: întâmplătoare. mai ales cele care apar accidental sau îmtâmplător.formularea legii lui Arhimede. analizează şi interpretează un fenomen. prin deducţie şi analiză. 5 . trebuie privită iniţial cu rezervă. Newton). cu o anumită îndoială. ştiinţifică. Studiu de caz analizează o singură situaţie. Inovaţia poate constitui un mecanism. a funcţionării unui mecanism. care prezintă noutate sau progres în raport cu nivelul cunoscut al tehnicii mondial DEX 1998 Realizarea unui obiect. fenomene sau obiecte care nu erau cunoscute. În această situaţie (a studiului de caz) ipoteza se formulează şi face referiri strict la cazul prezentat. accidentală. mecanism sau dispozitiv cu titlul de noutate în vederea optimizării calităţii vieţii omului.descoperirea Legii atracţiei universale (I. proces creat sau elaborat de om. eficientizarea) unui obiect. Formularea ipotezelor în cazurile prezentate face trimiteri la contextul în care s-au petrecut evenimentele. politic. Inovaţie . inovaţie. pe care o raportează fie la un context teoretic existent de la care porneşte de obicei. Deosebirea esenţială dintre cele două metode de cercetare o constă formularea ipotezei. o idee. un eveniment (în situaţia studiului de caz) sau mai multe (în cazul metodei istorice).