UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREŞTI

FOND ŞI FORMĂ
Un eseu interdisciplinar cu aplicaţii morale practice
Marian Covlea
22 august 2010

Bucureşti

CUPRINS
Nr. crt. 1 2 3 Introducere. Definiţii Fond şi formă: cosubstanţialitate şi antiteză Fond şi formă: întâietate, cauzalitate, interdependenţă şi complementaritate. Argumente morale, filosofice şi biblice Fond şi formă: abordarea biblică Concluzii Bibliografie PARTEA DIN LUCRARE Pag. 3 6 8

4 5 6

20 22 24

2

I.

INTRODUCERE. DEFINIŢII

Pentru a avea un punct folositor de pornire şi a crea o bază comună de analiză şi discuţie, redăm în continuare definiţiile integrale ale termenilor formă, fond şi conţinut, aşa cum sunt prezentate în principalele dicţionare ale limbii române:
FÓRMĂ, forme, s.f. 1. (Fil.: În corelaţie cu conţinut) Categorie care desemnează structura internă şi externă a unui conţinut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces.1 ♢ Forme ale conştiinţei sociale = forme distincte ale vieţii spirituale ale societăţii, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcţia lor socială specifică şi prin modul specific de reflectare a existenţei sociale (filozofia, morala, arta, ştiinţa etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ţine seamă de mărimea ei. 2. Înfăţişare, aspect (extern), contur, siluetă. ♢ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în ceele mai bune condiţii (fizice şi intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obţinută prin antrenament, disciplină, viaţă sportivă etc. 3. (Geogr.: în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeţei pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conţinutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conţinutului de idei şi de sentimente al unei compoziţii muzicale; structura unei compoziţii muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ♢ Formă de guvernământ = mod de organizare şi de funcţionare a conducerii statului. 7. Dispoziţie de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti). ♢ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparenţele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcţie gramaticală. 9. Vas, tipar, model care serveşte pentru a da unor materiale o anumită înfăţişare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfăţişare în care se toarnă un material şi care reprezintă negativul obiectului obţinut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaţ completată de jur împrejur cu material de albitură şi închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în maşina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma. Sursa: DEX '98 FÓRM//Ă ~e f. 1) Expresie exterioară determinată de un anumit conţinut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferică. ♢ (A fi) în ~ a se afla în condiţii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea conţinutului de idei al unei opere de artă. ~ artistică. 4) lingv. Latura materială a unităţilor de limbă. ♢ ~ gramaticală aspect luat de un cuvânt pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act întocmit după toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenţă care este în contradicţie cu conţinutul interior. 8) Piesă confectionată dintrun material dur, în care se toarnă un amestec pentru a-i da o anumită configuraţie. ~ de turnătorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma Sursa: NODEX FÓRMĂ s.f. 1. Înfăţişare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existenţă, de organizare internă, interacţiunea şi legăturile reciproce dintre elementele
1

Marcarea cu roşu a textului s-a făcut prin opţiunea autorului articolului pentru sublinierea relevanţei şi utilităţii pasajului respectiv pentru tema tratată.

3

constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obţinută prin antrenament; condiţie fizică bună. ♢ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiţii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conţinutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziţie legală de procedură. ♢ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziţii de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcţie gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oţel în care se toarnă litere; zaţ al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeaşi relaţie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma]. Sursa: DN

4

FOND, fonduri, s.n. I. 1. (În corelaţie cu formă) Conţinut. ♢ Articol de fond editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvenţă care denumesc, de obicei, noţiuni fundamentale şi care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate şi cu multe expresii şi locuţiuni. Loc. adv. În fond caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de bază a unui tablou, a unei ţesături etc. pe care se conturează desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care serveşte drept decor în desfăşurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprimă cu o culoare mată pe suprafaţa hârtiei, folosite la tipărirea acţiunilor şi a altor acţiuni de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfăşoară pe distanţe mari şi care necesită o deosebită rezistenţă fizică. 5. (Fiz.) Radiaţie greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezenţa căreia se efectuează o experienţă sau o măsurare. II. 1. Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. Fond de acumulare v. acumulare. ♢ Expr. (Fam.) A fi în fonduri bibliotecă. – Din fr. fond. Sursa: DEX '98 FOND s. 1. conţinut, (fig.) miez. (~ul propriu-zis al unui roman.) 2. esenţă, materie, (fig.) inimă, maduvă, miez, nucleu, sâmbure. (A intra în ~ul chestiunii.) 3. v. fundal. 4. (FIN.; mai ales la pl.) mijloc, resursă, (înv.) sermaia. (~uri băneşti.) Sursa: Sinonime FOND s. n., pl. fónduri Sursa: Dicţionar ortografic FOND ~uri n. 1) Parte interioară de bază, care poate fi sesizată cu ajutorul raţiunii. 2) Plan uniform al unui tablou sau al unei ţesături pe care sunt imprimate motivele sau desenele; culoare de bază. 3) Bază sensibilă care pune în valoare senzaţiile de altă natură. ~ sonor. 4) Element de bază, esenţial sau permanent. ♢ ~ul lexical de bază al unei limbi partea esenţială, stabilă a lexicului, denumind noţiuni fundamentale, cu o mare frecvenţă în uz. În ~ de fapt, în realitate. 5) Ansamblu de mijloace financiare şi materiale cu o anumită distribuţie. 6) Ansamblu de valori esenţiale, aparţinând unui domeniu. ~ de cărţi. 7) Instituţie menită să acorde asistenţă materială sau sprijin social-cultural. ~ul literar. 8) Probă sportivă pe distanţă mare. /<fr. fond Sursa: NODEX FOND s.n. În gastronomie, preparat de bază (un lichid, o compoziţie sau un aluat) utilizat pentru realizarea unui preparat culinar mai complex. Sursa: DGE FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esnţial într-un lucru, conţinut. Articol de fond = articol care tratează o problemă importantă actuală; editorial; fond lexical principal = partea esenţială şi cea mai stabilă a vocabularului unei limbi, cuprinzând cuvintele care exprimă noţiunile fundamentale din viaţa şi activitatea oamenilor şi constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ În fond = în realitate, de fapt. 2. Trăsăturile de bază ale caracterului, ale individualităţii unei persoane. 3. Culoare care formează câmpul, baza unui tablou, din care se detaşează, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipăreşte un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanţă lungă. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale şi băneşti de care dispune o întreprindere, o instituţie etc. Fond de acumulare = parte a venitului naţional pe seama căreia se realizează creşterea şi perfecţionarea producţiei, se creează rezerve şi se asigură sporirea fondurilor şi rezervelor materiale din sfera neproductivă. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). Fond de cărţi = totalitatea cărţilor pe care le posedă 5 o bibliotecă. [< fr. fond]. Sursa: DN

CONŢINÚT, conţinuturi, s.n. 1. Ceea ce încape într-un spaţiu limitat, în special într-un recipient. 2. Totalitatea notelor esenţiale ale unei noţiuni, determinată în raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei şi afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, temă, miez. 4. Listă ordonată a materialului pe care îl cuprinde o revistă, o carte; tablă de materii, sumar. – V. conţine. Sursa: DEX '98 CONŢINÚT s. 1. cuprins, (rar) plin. (~ul unui bidon.) 2. v. fond. 3. v. cuprins. 4. v. tablă de materii. 5. v. sens. 6. (LOG.) comprehensiune. (~ ul unui concept.) Sursa: Sinonime CONŢINÚT s. n., pl. conţinúturi Sursa: Dicţionar ortografic CONŢINÚT ~uri n. 1) Substanţă care se găseşte în interiorul unui recipient sau în alt spaţiu limitat. ~ul sticlei. 2) filoz. Totalitate a elementelor care constituie esenţa lucrurilor; fond. 3) Latura conceptuală a unei lucrări artistice. ~ul cărţii. 4) lingv. Planul intern (semantic, conceptual, noţional) la unele unităţi lingvistice. /v. a conţine Sursa: NODEX CONŢINÚT s.n. 1. Ceea ce încape într-un spaţiu limitat, într-un recipient. 2. Categorie filozofică care desemnează baza materială ce condiţionează existenţa şi schimbarea unui obiect, ansamblul interacţiunilor diferitelor componente şi proprietăţi reprezentând funcţii esenţiale pentru obiectul respectiv. ♦ Totalitatea notelor esenţiale ale unei noţiuni. 3. Noţiune desemnând lumea reprezentată, metamorfozată prin prisma scriitorului, semnificaţiile, mesajul unei opere de artă; fond, cuprins; semnificaţie. 4. tablă de materii; sumar. [< conţine, după fr. contenu]. Sursa: DN CONŢINÚT s. n. 1. ceea ce încape într-un spaţiu limitat, într-un recipient. 2. (fil.) totalitatea elementelor constitutive esenţiale care caracterizează şi condiţionează existenţa şi schimbarea unui obiect sau fenomen. 3. (log.) totalitatea notelor esenţiale ale unei noţiuni; comprehensiune (2). 4. fondul de idei şi afectiv, semnificaţiile, mesajul unei opere de artă. 5. cuprinsul unei cărţi, reviste etc.; sumar. 6. (inform.) datele dintr-o celulă a unei maşini de calculat. (după fr. contenu) Sursa: MDN SINONIME pentru formă: aparenţă, aspect, fel, chip, mod, exterior, coajă, ambalaj, vizibil. ANTONIME pentru formă: fond, esenţă, conţinut, substanţă, intern, interior, miez, invizibil.

II.

FOND ŞI FORMĂ: COSUBSTANŢIALITATE ŞI ANTITEZĂ

După cum se vede, unele definiţii consideră forma exterioară ca expresie a unui fond, a unui conţinut interior, iar altele pun în antiteză cele două noţiuni (popular se spune că „aparenţele înşeală”).
6

De regulă, fondul generează formă, iar forma este expresia fondului. De exemplu, se spune că frumuseţea vine din interior, oglindind către exterior o inteligenţă vie şi un suflet bun. Chipurile sfinţilor sunt luminoase, ele oglindesc interiorul lor sufletesc: sfinţenia, dragostea, blândeţea, nădejdea, credinţa, bunătatea, generozitatea, pacea, calmul, optimismul, siguranţa, fără a fi cinici, autosuficienţi, sfidători! (pentru că posedă toate acestea). Un excelent exemplu biblic în susţinerea ideii de mai sus este episodul schimbării la faţă a Domnului Iisus pe Muntele Taborului cu 8 zile înainte de Patimile Sale (Luca 9:28-36), când Dumnezeu Tatăl L-a binecuvântat şi I-a reconfirmat autoritatea. Conform concepţiei care pune însă în contradicţie forma şi fondul, Karl Marx spunea că între formă şi fond este o diferenţă, şi am rămâne înşelaţi de formă, de aparenţele exterioare ale lucrurilor şi fenomenelor, dacă nu ar exista ştiinţa care să cerceteze şi să ne desluşească esenţa, fondul, conţinutul, miezul interior al acestora, precum şi corelaţiile dintre fondul şi forma lor şi dintre ele ca entităţi separate în interacţiune. În economie şi în înfăptuirea justiţiei, de exemplu, metodele şi procedeele demersului pentru aflarea adevărului şi accederea la esenţă sunt numeroase şi variate: observarea, verificarea, controlul, analiza-diagnostic, raţionamentul logic, evaluarea, auditul, expertiza, cercetarea ştiinţifică, experimentul, studiul de caz, modelarea, etc. Se folosesc tot felul de procedee, instrumente şi probe (inclusiv martori şi alte mărturii umane), prelevate, analizate şi prezentate în conformitate cu principii, obiective, norme, metode şi reguli precise. În ordine dumnezeiască şi naturală, între formă şi fond nu există diferenţe, pentru că Dumnezeu este totul, este sincer şi unitar, iar natura nu cunoaşte

7

ipocrizii: forma este aparenţa exterioară de exprimare transparentă, neschizofrenică şi nedihotomică a fondului interior. De altfel, regretatul academician Alexandru Graur obişnuia deseori să spună, referindu-se la necesitatea concordanţei între fond şi formă în comportamentul zilnic al omului, militând pentru o conduită sinceră: „Ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţie portul!” În realitatea socială însă, ca o particularitate faţă de realitatea dumnezeiască şi naturală, între formă şi fond este o diferenţă, cauzată de:
 Interes,

prin simulare, mimetism, ipocrizie, minciună, joc actoricesc (joc în

general, inclusiv la unele animale inteligente, cum ar fi câinele), ascundere, lipsă de sinceritate, etc., dacă ne referim la comportamentul uman ca o formă de manipulare a celorlalţi fie într-o manieră defensivă, pentru o mai bună apărare (mimetismul de protecţie) sau într-o manieră ofensivă, agresivă, pentru obţinerea de foloase materiale, informaţionale, morale, de supremaţie, etc. (mimetismul de atac), prin raportare la comportamentul instinctiv similar al unor animale, dar ca o stare permanentă a acestora, nu ca o opţiune conştientă alternativă stării naturale, ca în cazul omului;
 Percepţia

diferită (de la o persoană la alta), parţială (dată de incapacitatea

simţurilor de a penetra învelişul exterior şi de a înţelege esenţa) şi condiţionată (de starea sufletească şi/sau mentală a observatorului, de factorii externi de mediu, etc.)

8

III.

FOND ŞI FORMĂ: ÎNTÂIETATE, CAUZALITATE, INTERDEPENDENŢĂ ŞI COMPLEMENTARITATE. ARGUMENTE MORALE, FILOSOFICE ŞI BIBLICE

S-a pus mereu problema întâietăţii între fond şi formă. În Pop Culture (o exprimare actuală pentru o paradigmă veche, specifică culturii populare, destinată masselor) se acordă prioritate formei, aparenţelor, zgomotului, luminilor, culorilor, sclipiciului, zorzoanelor, cu prea puţină substanţă, pe când toate învăţăturile înalte, iniţiatice (filosofice, religioase, juridice, politice, etc.) recunosc primatul fondului, fără a subestima rolul complementar şi indispensabil al formei. Când afirmăm rolul primordial al fondului, nu excludem ci promovăm necesitatea prezentării acestuia într-o formă cât mai atrăgătoare, în deplină concordanţă cu fondul respectiv şi în conformitate cu obiectivul (scopul) urmărit. Normatorii contabilităţii pe plan mondial (International Accounting Standards Board, cu sediul la Londra) au tranşat această problemă în favoarea fondului, instituind principiul federator Substance Over Form, adică prevalenţa economicului asupra juridicului: substanţa, realitatea economică, este mai importantă decât aparenţa, birocraţia juridică, atunci când se pune problema înregistrării în contabilitate a bunurilor luate în leasing financiar: cel care ia în leasing îşi poate înregistra în contabilitatea proprie bunul luat în leasing: la activ, valoarea bunului, iar la pasiv, datoria aferentă (pe termen mediu sau lung), care este considerată o formă de capital al întreprinderii. În interpretarea normelor juridice, trebuie ţinut seama atât de litera (forma), cât şi de spiritul (fondul) şi raţiunea lor. Recunoscând în mod raţional şi fundamental primatul fondului asupra formei, nu trebuie escamotat nici faptul că, în viaţa socială, există în mod punctual
9

şi conjunctural situaţii în care forma trece înaintea fondului, prin convenţie, prin percepţie, din eroare sau prin opţiune (de exemplu, activitatea artistică, juridică, politeţea formală, etc.), în special aşa cum sunt percepute lucrurile în straturile sociale consumatoare de Pop Culture (unde minciuna, hoţia, falsitatea, înşelăciunea, ipocrizia, impresia sau starea de moment, etc. predomină din diferite motive: lipsă de educaţie, lipsa de credinţă în Dumnezeu, frică, interese meschine, fiţe, mofturi, emotivitate negativă, boli psihice, etc.) Este în mod evident vorba despre firea omenească, cauza tuturor relelor şi eşecului omului, precum şi principalul obstacol al credinţei în Dumnezeu. Intervine aici nu numai interesul, ci şi gustul propriu, percepţia subiectivă, adeseori needucată, care a dus la configurarea esteticii subiective. Aceasta ne spune că frumuseţea este în ochii privitorului (sau nu-i frumos ce e frumos, e frumos cemi place mie), spre deosebire de estetica obiectivă, de unde aflăm că frumosul (fondul) se construieşte şi se interpretează pe baza unor principii, legi şi norme stabile, obiective, universale şi general-acceptate. Probabil că (şi) estetica subiectivă este tributară numărului şi nu calităţii celor care au o anumită părere. Estetica subiectivă deschide poarta relativismului specific actualei perioade post-moderniste: pentru adepţii relativismului, nu există un singur adevăr (şi Adevăr = Dumnezeu) unic, obiectiv, general, imuabil, ci mai multe adevăruri, şi anume câte un adevăr pentru fiecare: personal, efemer, schimbător, multiplu, nesigur, interesat (poporul îşi caracterizează în mod ironic asemenea „adevăruri relative” prin zicale de genul „Uite popa, nu e popa” sau „A întors-o ca la Ploieşti”; alţii spun cu ironie groasă: „Numai boul e consecvent!”). Din păcate, se relativizează, „se flexibilizează” în mod periculos şi normele morale: Cuvântul lui Dumnezeu, ca reper moral unic, deşi foarte flexibil, le stă în calea imoralităţii lor

10

detestabile. Binele şi Răul sunt înlocuite între ele şi interpretate după voie de oricine, după cum îi vine la socoteală!2 Tot specific actualei perioade post-moderniste este accentul exagerat pus pe formele goale, pe imaginea exterioară a lucrurilor, evenimentelor şi în mod special a persoanelor. Imaginea, aparenţele sunt determinante pentru Marii şi Micii Manipulatori, pentru politicieni, vedete, starlete, mass-media, spioni, escroci. Ei practică mimetismul agresiv, interesat, conştient. De fapt, toţi (politicienii, artiştii, jurnaliştii, spionii, escrocii) spun că important este ce cred oamenii, percepţia lor, nu ceea ce este în realitate adevărat. Astfel, oamenii îi votează pe politicieni pentru imaginea lor, nu pentru competenţa lor reală în leadershipul şi managementul politic, economic şi social! Şi, în aceeaşi notă, prea adesea suntem invitaţi să facem distincţie între prestaţia publică a artiştilor sau sportivilor şi viaţa lor intimă ori personalitatea lor reală! Desacralizarea a tot ceea ce este sfânt şi externalizarea vinei / refuzul asumării oricărei răspunderi (individuale sau colective) sunt alte două tare grave ale perioadei post-moderniste, care vin să creeze împreună cu superficialitatea o triadă mortală pentru cei pe care îi prinde în acest mecanism infernal. Între formă şi fond relaţia este de interdependenţă biunivocă: fondul generează formă, dar şi forma poate influenţa sau chiar genera fondul. De altfel, acestea sunt cele două căi pedagogice fundamentale, de sens opus dar complementare: în procesul educaţional, se poate acţiona asupra interiorului (minţii şi sufletului) pentru perfecţionarea comportamentului exterior prin transmiterea de cunoştinţe şi generarea de stări, sau asupra exteriorului
2

Desigur că moralitatea nu trebuie să fie absurdă, rigidă, autistă. Bruce Lee, marele profesor şi luptător de arte marţiale, obişnuia să spună: Fii ferm în respectarea principiului, dar flexibil în aplicarea lui! În ceea ce priveşte flexibilitatea prevederilor Bibliei, pe temeiul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi al raportării acestora la Dumnezeu, autorul a demonstrat-o într-un alt articol din 2009 (Treptele exceptării de la păcat).

11

(comportamentului) fiinţei umane pentru modificarea interiorului, a minţii şi sufletului acesteia, ca individ sau ca grup social, prin proceduri, ritualuri şi gesturi repetate de foarte multe ori. Astfel, în buna tradiţie a concepţiei confucianiste, prin impunerea repetării riguroase şi la infinit a unor ritualuri şi proceduri se poate perfecţiona (până la deprindere automată, reflexă, la „a doua natură” sau chiar spălarea creierului) disciplina, rigoarea şi organizarea, dezirabile, ale gândirii şi acţiunii umane şi chiar animale (domesticirea, îmblânzirea, instruirea şi antrenarea acestora). În acelaşi sens acţionează regulile de politeţe, etichetă, protocol şi conduită profesională, educaţia în general, precum şi normele lingvistice de tip Political Correctness, prin care se impune un vocabular pozitiv (se evită cuvintele şi expresiile cu conotaţie negativă, jignitoare, pesimistă, etc.) pentru a influenţa gândirea în acelaşi sens pozitiv: având în vedere corelaţia dintre gândire şi limbaj, faptul că gândurile se exprimă prin noţiuni şi cuvinte, se consideră că cine nu cunoaşte cuvinte rele nu poate gândi rău! Pe de altă parte, prin pronunţarea unui cuvânt cu conotaţie negativă, se consideră că se atrage întreaga sa energie şi efecte negative prin generarea vibraţiei acestuia şi intrarea în rezonanţă cu el (nu se spune „negru” sau „cioară” ci „cetăţean afro-american”, nu se spune „alb” ci „caucazian”, nu se spune „rău” ci „nubun”, nu se spune „păgubos” ci „contraproductiv”, nu se spune „eşec” ci „amânarea succesului”, nu se spune „suntem săraci”, ci „suntem bogaţi, doar banii ne lipsesc”, nu se înregistrează „o scădere a indicatorilor economici”, ci „o creştere cu sens opus”, nu se mai spune „ţigan” ci „cetăţean (european) rrom”3,
3

Confuzia prosteşte şi/sau interesat indusă între noţiunile român şi rrom, între România/Romania (Patria noastră) şi Romany (Ţigănime) sau între Roma (capitala Italiei) şi Populaţia Roma, este mortală pentru precizia imaginii şi identităţii României şi a poporului român pe plan internaţional. Ca o tristă coincidenţă, pe cunoscutul de-acum infractor român de etnie rromă care a comis fapte ilegale grave în Roma în octombrie 2007, îl cheamă Nicolae Romulus Mailat! Confuzia este totală!

12

etc.). Această abordare este raţională şi pozitivă, dar poartă în ea pericolul lipsirii de libertate în exprimare, de opţiune, uneori cu finalitate artistică (anularea Liberului Arbitru lăsat de Dumnezeu oamenilor), depersonalizării prin uniformizare şi viermele ipocriziei şi nesincerităţii, iar ducerea ei în zona exagerării este „contraproductivă”: ne amintim de limbajul de lemn al orânduirii comuniste, sau de paranoia generalizată aplatizatoare, dezumanizantă şi uniformizantă din romanul 1984 al lui George Orwell. În acelaşi spirit, Uniunea Europeană lucrează la nişte dicţionare „unitare” (a se citi simplificatoare, practic un nou limbaj de lemn) pentru limbile vorbite în cadrul Uniunii Europene. De altfel, Talmud-ul ne oferă un pasaj memorabil, care demonstrează în mod genial şi convingător legătura cauzală, (cvasi)deterministă, între fond şi formă, între gândurile, faptele şi destinul omului: “Fii atent la gândurile tale, Pentru că ele îţi vor deveni cuvinte! Fii atent la cuvintele tale, Pentru că ele vor deveni faptele tale! Fii atent la faptele tale, Pentru că ele îţi vor deveni obiceiuri! Fii atent la obiceiurile tale, Pentru că ele vor forma caracterul tău! Fii atent la caracterul tău, Pentru că el va fi destinul tău!”
13

Oare creştinii nu sunt îndemnaţi de Domnul Iisus Christos să-şi controleze nu numai vorbele şi faptele (ca manifestări exterioare, ca formă), ci şi gândurile (ca manifestări interioare, ale fondului, ale inimii), deoarece păcatul se face nu numai cu fapta şi cu vorba, ci şi (sau mai ales) cu gândul? Un exemplu este dat de Domnul Iisus în cazul postului, când ne spune să acordăm mai multă atenţie postului de gânduri, vorbe şi fapte, care vin din inimă, decât postului de mâncare, deoarece aceasta (mâncarea) va ajunge în final la hazna, şi nimic din ceea ce intră în om nu-l poate spurca (Marcu 2:18-22, 7:14-23, Luca 5:33-39). În plus, în fragmentul invocat din Evanghelia după Marcu, vedem că, spre deosebire de ucenicii lui Ioan şi de farisei, ucenicii Domnului Iisus nu posteau, şi Acesta îi scuză: Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti. Domnul Iisus îi scuză pe ucenicii Săi în temeiul excepţiilor întru slava lui Dumnezeu, pentru un ideal mai înalt, pentru oamenii lui Dumnezeu sau chiar alegerea dintre două rele.... Schizofrenia, separaţiunea şi opoziţia între fond şi formă a fost cauzată de păcatul originar, al cărui instigator mincinos a fost Satana: numai după ce a păcătuit faţă de Dumnezeu prin neascultare, Adam a înţeles că este gol şi a început să resimtă o insuportabilă ruşine pentru aceasta! Până atunci, totul forma un tot armonios, unitar, nedihotomic şi desigur neruşinos.4 O situaţie similară întâlnim în Cartea lui Isaia (29:13-15), când aflăm că Domnul se întristează că poporul îl cinsteşte numai cu gura şi cu buzele, dar inima este departe de El, şi îşi ascund gândurile cele rele de Dumnezeu. De altfel, nici măcar gândurile cele mai ascunse ale omului nu pot fi ferite de cunoştinţa omniscientului Dumnezeu,5 după cum citim în alte pasaje ale Cuvântului.
4

Marele I.L. Caragiale spunea cu îndreptăţire că „Naturalia non sunt turpia” (Lucrurile naturale nu sunt ruşinoase). 5 De altfel, Dumnezeu este omniscient, omnipotent şi omniprezent (transcendent şi emanent), adică ubicuu.

14

Aşa sunt adepţii uneor denominaţiuni creştine, care cultivă mai curând tradiţiile folclorice pre-creştine, nebiblice (bradul, capra, steaua, pluguşorul, iepuraşul, colindele, cadourile), superstiţiile, cultul morţilor, idolatria, astrologia, horoscoapele, vrăjitoriile, ghicirea viitorului, „arta” practicării de orificii în organism (piercingul), „arta” tatuării corpului, modificările şi adausurile fizice (botox, silicon, colagen, etc.), în locul adevăratei credinţe.6 Pentru ei, botezul creştin (Metanoia, înnoirea minţii, naşterea din nou, pocăinţa), care necesită o puternică conştientizare şi responsabilitate în faţa lui Dumnezeu, se face la vârsta de trei luni! Postul, în loc să pună accent pe gânduri, vorbe şi fapte, accentuează latura gastronomică, fiind un excelent prilej de dietă (alimentară) cu scop de medical sau estetic (regim, dietă pentru „scădere în greutate” sau „detoxifiere a organismului”) sau simplă formă ritualistică, exterioară, fariseică, de exprimare a „credinţei”. Exemplele pot continua. Dar ce să mai spunem despre adepţii simpli ai respectivelor denominaţiuni religioase, când preoţii lor îi îndeamnă în cel mai imoral şi anti-biblic mod posibil „să faceţi ce spune popa, nu ce face popa” (adică să nu fie beţivi, materialişti şi homosexuali ca ei)7 şi în schimb ei poartă odăjdii scumpe, cu cristale Swarowski în valoare de 50.000 euro, îşi acordează momentul trasului clopotelor prin GPS (satelit), vor să-şi construiască o catedrală faraonică, iar structura lor (religioasă, totuşi) este cea mai puternică societate comercială din România, beneficiind de numeroase monopoluri (cărţi, odăjdii, icoane, lumânări, etc.) şi facilităţi fiscale! În ceea ce priveşte asumarea şi îndeplinirea unei misiuni sociale, nu se poate spune decât că implicarea bisericilor creştine tradiţionale este aproape nulă.
6

Aceasta se poate explica prin faptul că Sfânta Tradiţie (omenească) este pusă pe picior de egalitate cu Sfânta Scriptură (Cuvântul lui Dumnezeu) ca bază a credinţei. 7 Aceasta nu este nici o judecată de valoare, nici o acuzaţie, ci o simplă constatare a distanţei dintre comportamentul real al unor preoţi şi cerinţele moralei şi eticii lor profesionale.

15

Văzându-le gradele ierarhice la vârf (patriarhi – specifice începuturilor istoriei poporului evreu, perioada patriarhilor Abraham, Isac şi Iacov – adică unei perioade pre-mozaice şi desigur cu atât mai mult pre-creştine, localizată în timp aproximativ acum 4.000 de ani), opulenţa, goana după averi, sofisticatele proceduri ritualistice şi luxoasele veşminte, primul gând care îţi vine în minte este că, pentru ei, Domnul Iisus Christos nici n-a existat! Personalitatea Lui sfântă, simplă, senină, generoasă, idealistă, ne-trendy şi ne-cool, îi încurcă şi în nici un caz nu le serveşte drept model! Fondul, dacă există, este disimulat într-o formă găunoasă, în lux deşănţat, în „sclipici”, în fals de proastă calitate, în omenesc, lumesc şi pământesc. Ei îşi acumulează bogăţii pe Pământ... Tot în Cartea lui Isaia ni se mai atrage încă o dată atenţia asupra religiozităţii de suprafaţă, de formă, într-un excelent pasaj (58:3-10) asupra postului iudeilor prin chinuirea sufletului o zi, prin aplecarea capului ca un pipirig şi prin culcarea pe sac şi cenuşă, în loc să-şi înfrâneze pornirile, să nu-şi asuprească simbriaşii şi să nu se mai certe între ei. Postul adevărat, plăcut lui Dumnezeu, este dezlegarea lanţurilor răutăţii, desfacerea legăturilor robiei, eliberarea celor asupriţi, ruperea oricărui fel de jug pentru oameni, împărţirea pâinii cu cei flămânzi, adăpostirea în casa proprie a nenorociţilor fără adăpost, acoperirea celor goi şi empatia cu cei în nevoie. Numai atunci slava lui Dumnezeu va fi peste cei cu adevărat credincioşi. Acesta este fondul cel dorit de către Dumnezeu în inima credincioşilor Săi. Domnul Iisus, Marele nostru Preot, prin sacrificiul Său suprem, a distrus legalismul, formalismul şi ritualismul gol care începuse să afecteze credincioşii Vechiului Testament, a umplut Legea cu conţinut (dragoste), a rupt lanţurile robiei oamenilor faţă de Satana cauzată de păcatele oamenilor şi a înlăturat separaţiunea dintre om şi Dumnezeu determinate de acestea, sfâşiind perdeaua Templului (Matei 27:51) şi întrând în altar, în Locul Preasfânt. Prin moartea şi învierea Sa,
16

Domnul Iisus a pus de acord fondul şi forma, pe Dumnezeu cu oamenii şi pe oameni în acord cu ei înşişi la nivel individual şi colectiv. Iertarea de păcate, Mântuirea, descărcarea sufletului oamenilor de povara păcatelor lor reprezintă cea mai mare purificare morală, cea mai eficientă terapie psihică, cea mai mare şi mai sfântă exorcizare a răului omenesc din istorie!, lucru care prea adesea este necunoscut, ocultat sau subestimat. Uneori însă, Domnul Iisus ne îndeamnă să nu facem publice rugăciunile, postul, milostenia sau faptele bune, „să nu ştie stânga ce face dreapta" (Matei 6:16), tocmai pentru că fondul, conţinutul, este mai important decât afişarea sa publică, neapărat în faţa camerelor TV, ostentativă, decât forma sa exterioară de exprimare. Sau, tot în logica raportului subtil şi dinamic dintre fond şi formă, Domnul Iisus ne îndeamnă ca atunci când postim să nu luăm o faţă posomorâtă, ca făţarnicii, care doresc să arate oamenilor că postesc, ci trebuie să ne ungem capul şi să ne spălăm faţa, cu modestie şi cu smerenie, pentru ca prezenţa noastră curată, plăcută, luminoasă în lume să aducă slavă lui Dumnezeu (Matei 6:16-18), care ştie oricum ce este în sufletul nostru. Cu alte cuvinte, între fond (conţinut) şi forma lui de exprimare trebuie să fie o concordanţă deplină, pentru că altfel Satana va folosi în folosul lui propriu orice neconcordanţă, ignoranţă, inadvertenţă, neînţelegere, falsitate, nesiguranţă, slăbiciune sau neîncredere, dând târcoale şi răgind ca un leu, luând diverse chipuri, ademenind şi minţind pentru a-i înşela pe cei mai şovăielnici în credinţă. El ia chip de şarpe, porc, leu, femeie, fecior, abur, negură, fum, zgomote, şoapte, vise, fantasme, vedenii, închipuiri, ori se ascunde în oameni pentru a-i chinui şi a şubrezi credinţa celorlalţi.

17

Astfel, în pasajul din Luca 11:37-43, vedem cum fariseii cred că au găsit un punct vulnerabil în conduita Domnului Iisus, întrebându-L de ce nu se spală când se aşează la masă? Atunci, Domnul Iisus i-a mustrat, atrăgându-le atenţia că între fondul şi forma Sa, sfinte amândouă, există o legătură indisolubilă, de natură divină, deoarece Acela (Dumnezeu) care a făcut partea dinăuntru, a făcut şi partea din afară (a paharului sau a blidului, date drept exemplu de Domnul Iisus), în timp ce ei (fariseii), „curăţesc partea din afară a paharului sau a blidului, dar lăuntrul lor este plin de jefuire şi de răutate” şi Domnul Iisus îi invită „să dea mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate le vor fi curate”. În artele marţiale tradiţionale (japoneze, chineze, vietnameze, coreene) progresia evoluează dinspre exterior (fizic) spre interior (intelectual, spiritual, moral, psihologice) prin înfrânare, autocontrol, încercări dure, repetiţii îndelungate şi conştientizare,8 precum şi de la dinamic spre static. În acelaşi sens evoluează şi conştientizarea, iluminarea, armonia cu Universul şi apropierea de Dumnezeu în variantă budistă. Ritualistica este complicată, dar ferm, consecvent, continuu şi riguros respectată: se consideră că pentru o stăpânire cu minimă îndemânare a unui procedeu de arte marţiale, acesta trebuie repetat de cel puţin 60.000 ori. În yoga indiană, sensul progresiei este invers, se pleacă de la studiu, concentrare, autoreflecţie şi iluminare, de la formele intelectuale şi poziţiile statice, spre ramforsarea fizică şi forme exterioare dinamice. În stagiile sale foarte avansate, yoga se confundă cu cele mai spectaculoase şi eficiente forme de luptă specifice artelor marţiale!

8

Repetarea, chiar insistentă şi îndelungată, a unor gesturi sau ritualuri, lipsită de conştientizare, poate conduce la o situaţie asemănătoare celei care a avut loc la un miting al lui Fidel Castro, care încercând să-şi mobilizeze şi să-şi responsabilizeze pe versuri supuşii să muncească („Trabajo Si, Samba No!”), a avut surpriza să-i vadă pe aceştia dansând pe versuri cu accentele schimbate („Si Samba, No Trabajo!”).

18

Forma în mod exclusiv este plăcută oamenilor obişnuiţi, superficiali, înclinaţi spre satisfacerea plăcerilor, instinctelor animalice, viciilor: o cercetare făcută pe conţinuturile website-urilor de dating (unde bărbaţii şi femeile pot căuta parteneri pentru plăceri lumeşti) arată că au mai mare căutare femeile cu părul vopsit blond în dauna celor cu studii universitare aprofundate, de unde concluzia cercetătorilor că pentru o femeie este mai eficient să cheltuiască 100 de dolari pentru a-şi platina părul decât să investească 10.000 dolari pentru un masterat! Este preferată forma găunoasă în locul fondului plin de conţinut, este sacrificat viitorul rodnic şi sigur pentru prezentul vulgar, păgubos şi iluzoriu! Fondul putred şi lipsit de conţinut (superficialitatea bărbaţilor) a generat formă vicioasă (păr platinat) în locul unui fond pozitiv (carieră de succes profesional, material, social) a unei posibile viitoare partenere de viaţă! Aceasta înseamnă estetica subiectivă (!?!), dar mai ales lipsa de credinţă în Dumnezeu. Forma este plăcută oamenilor obişnuiţi, fondul este plăcut oamenilor aflaţi pe calea desăvârşirii, asemeni lui Dumnezeu, deoarece oamenii obişnuiţi preferă recursul la formă, la aparenţe, la spectacol, la ritual, la rutină, la soluţiile prefabricate şi primite de-a gata, fără efort, la limita minimei rezistenţe, deoarece această cale este mai simplă, mai comodă, mai uşoară, mai confortabilă, mai puţin obositoare, pe când accesul neîngrădit la şi cunoaşterea fondului, esenţei, adevărului sunt dificile, necesită efort, concentrare şi cunoaştere şi de aceea sunt prerogativele elitelor, oamenilor desăvârşiţi şi, la limita cea mai înaltă, lui Dumnezeu! Mintea primitivă, neevoluată şi needucată, dublată de un suflet meschin, este superficială şi rămâne cantonată la nivelul diferenţelor de suprafaţă, nesemnificative, la nivelul formei exterioare, deoarece nu are capacitatea, educaţia,

19

dragostea, disponibilitatea şi generozitatea de a transcede către esenţa comună, universală şi ultimă a tuturor lucrurilor şi fiinţelor create de Dumnezeu. De cele mai multe ori aceeaşi esenţă poate genera forme diferite, sau esenţe diferite generează aceeaşi formă. Cum însă esenţa rămâne inaccesibilă minţilor neevoluate, needucate, imorale sau retardate, ele rămân prizonierele formelor exterioare. Dar recursul exclusiv sau excesiv la formă, la diferenţele superficiale, va genera întotdeauna conflicte şi confruntări, pe următoarea filieră de cauzalitate: diferenţele cauzează prin ele însele contradicţii, şi de aici mai departe tensiuni, conflicte, confruntări individuale şi sociale. Ori unei minţi evoluate şi educate, alimentată de cel mai puternic combustibil (dragostea), esenţa nu îi rămâne inaccesibilă, şi astfel va înţelege legăturile cauzale invizibile, subtile, dar nu mai puţin reale şi puternice, dintre esenţa şi aparenţa lucrurilor, precum şi asemănarea de natură dintre toate lucrurile, fenomenele şi persoanele. Revenind la argumentaţia lui Karl Marx, nu numai ştiinţa este necesară pentru a pune în acord fondul cu forma, ci şi dragostea, credinţa, intuiţia, nădejdea, bunul-simţ, generozitatea, smerenia, abandonarea sinelui meschin, care sunt toate la un loc şi fiecare în parte, calitativ superioare ştiinţei. De altfel, între ştiinţă şi religie nu există opoziţie, ci complementaritate şi armonie: Sfântul Apostol Pavel a spus „Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21) şi „După ce se va face cercetarea, să am ce scrie” (Faptele Apostolilor 25:26), iar proorocul îi spune lui Ahab, împăratul lui Israel „Du-te, întăreşte-te, cercetează şi vezi ce ai de făcut...” (1 Împăraţi 20:22). Genialul Albert Einstein obişnuia să atragă atenţia că „Religia fără ştiinţă e oarbă,
20

iar ştiinţa fără religie e şchioapă!”. Stupida expresie „Crede şi nu cerceta” este nebiblică şi aparţine papilor din perioada Inchiziţiei, când Biblia era o carte interzisă, deoarece prevederile ei erau în contradicţie cu practicile intolerante şi criminale ale Bisericii Catolice din acea perioadă! Am făcut afirmaţia că intuiţia şi credinţa sunt instrumente superioare ştiinţei bazându-mă pe pasajul biblic în care Domnul Iisus îl îndeamnă pe necredinciosul Toma să creadă fără să vadă urmele Răstignirii pe corpul Său (Ioan 20:25-29, Marcu 16:10-14), dar aceasta nu reprezintă o interdicţie pentru studiu, învăţătură sau cercetare ştiinţifică! În acelaşi sens, A. Einstein spunea că „fantezia creativă este superioară ştiinţei”. De altfel, credinţa, intuiţia, subiectivitatea, sentimentele, emotivitatea, imaginaţia, fantezia, creativitatea reprezintă specializarea hemisferei drepte a creierului uman, iar ştiinţa, calculul, obiectivitatea, exactitatea, precizia, ştiinţa, luciditatea, a celei stângi. Ambele hemisfere aparţin creierului, ambele trebuie utilizate şi dezvoltate în complementaritate şi armonie, acesta fiind unul din principalele obiective ale pedagogiei contemporane, pentru creşterea eficienţei învăţării. Argumentele pot continua.

IV. FOND ŞI FORMĂ: ATITUDINEA BIBLICĂ
Tratarea acestui subiect în Cuvântul lui Dumnezeu este foarte extinsă, subtilă şi nuanţată. În Cuvânt, planurile divin şi pământesc nu sunt contrapuse, planul ceresc inspiră planul omenesc, iar planul omenesc tinde către planul ceresc, avându-l pe acesta drept ideal şi model. Astfel, punând alături, în armonie şi necontradictorialitate, fondul (plăcerea lui Dumnezeu) şi forma (plăcerea oamenilor), Cuvântul ne spune:

21

1 Samuel 2:26 : Tânărul Samuel creştea mereu şi era plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.

Luca 2:52 : Şi Iisus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Faptele Apostolilor 24:16 : De aceea mă silesc să am întotdeuna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

2 Corinteni 8:21: Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. Dacă însă trebuie să facă o opţiune unică şi tranşantă (ori – ori), Domnul

Iisus Christos alege în mod clar fondul (postul de gânduri şi vorbe, care vin din inimă) în dauna formei (postul de mâncare), conform celor arătate mai sus din Marcu 2:18-22, 7:14-23 şi Luca 5:33-39, deşi El însuşi obişnuia să ţină post de mâncare. De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, pe aceeaşi linie, să alegem fondul (cele cereşti, înalte, invizibile) în locul formei (celor inferioare şi vizibile): „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe Pământ” (Coloseni 3:2). Şi tot Sfântul Apostol Pavel dă sfaturi prezbiterilor9 să aibă un comportament exemplar (atât fondul cât şi forma), căci altfel fac deservicii credinţei în şi slavei lui Dumnezeu (1 Timotei 3:2-13, etc.) Pentru Dumnezeu, şi numai pentru El şi întru slava Sa, ne este permis să încălcăm regulile omeneşti (pe care de altfel Pavel ne îndemna să le respectăm în Romani 13:1-7).10
9

Fraţii bătrâni, predicatori şi liderii Bisericii locale. Sau, în acelaşi sens, urmând „dezlegarea” pe care ne-o acordă Sfântul Augustin: Iubeşte (pe Dumnezeu) şi fă ce vrei... Este o sclavie sublimă liber auto-asumată faţă de Dumnezeu, prin dragoste, pentru că dacă Îl iubim pe Dumnezeu, ne identificăm cu El şi nu mai putem face rău!
10

22

V.

CONCLUZII

Din întregul constituit de fond şi formă, fiecare alege elementul la care vibrează, la ceea ce reprezintă el însuşi: cei mici şi superficiali, vor alege forma, cei mari, vor alege fondul, iar cei desăvârşiţi, le vor alege pe amândouă, aflate în deplină concordanţă şi armonie. Numai în mintea oamenilor de uriaşă statură intelectuală şi spirituală este loc pentru o holistică, armonioasă, complementară şi sinergică convieţuire între principii contrare, cum ar fi şi fond – formă (sau obiectiv – subiectiv, intern – extern, competiţie – fair-play, cantitativ – calitativ, exigenţa faţă de cei dragi – iubirea faţă de duşmani, etc.) Situaţia de mai sus are un corespondent în specificul puterii statelor şi raporturile dintre ele:

Unele ţări posedă Hard Power: armată, poliţie, servicii secrete ofensive (spionaj, manipulare, propagandă, diversiune) şi sunt agresive, războinice, criminale şi cuceritoare. Puterea lor se bazează pe forţă brută, este nepopulară şi deci vremelnică. Un exemplu în acest sens au fost URSS şi Germania lui Hitler.

Alte ţări posedă Soft Power: diplomaţie, cultură, artă, sport, civilizaţie, tehnologie înaltă, asistenţă financiară, cooperare, imagine şi percepţie bună în lume, etc. Un excelent exemplu în acest sens este Japonia. O variantă culturală a lui Soft Power a fost mişcarea Flower Power din anii ’60. Federaţia Rusă a început să-şi manifeste tot mai mult Soft Power-ul său: leadership, diplomaţie, artă, cultură, sport, resurse naturale…
23

În sfârşit, cele mai puternice state le posedă pe amândouă, cumulate şi sinergice, rezultând Smart Power, sau idealul managerial de maximă eficienţă al lui mână de oţel în mânuşă de catifea. Sugestive în acest sens sunt în istorie Imperiul Roman, Imperiul Chinez, Imperiul Austro-Ungar, Franţa, Marea Britanie, iar în prezent Statele Unite, Canada, Noua Zeelandă... Creştinii nu trebuie să neglijeze nici fondul (credinţa în Dumnezeu,

mântuirea, desăvârşirea, accederea în Rai, viaţa veşnică şi administrarea celor înalte), nici forma, adică să fie plăcuţi şi oamenilor, „să fie lumina şi sarea lumii”, să înveţe carte, să muncească cinstit şi să se comporte impecabil în familie şi în societate. Doar la limită, dacă avem de ales între formă şi fond, între lume şi Dumnezeu, trebuie să-L alegem pe Dumnezeu, aşa cum ne-a ales şi El pe noi. Nu întâmplător pun aici în discuţie faptul că pentru creştini forma şi fondul trebuie să fie în deplină concordanţă, sau că şi ei trebuie să fie plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor, pentru că prea adesea creştinii se izolează de şi se automarginalizează în societate, crezând că numai fondul lor de credinţă contează. Astfel ei neglijează şcoala, regulile de comportament în societate, perfecţionarea profesională şi buna-înţelegere cu toţi membrii societăţii. Oare această auto-marginalizare şi conflict cu majoritarii (necredincioşi) aduc slavă lui Dumnezeu şi sprijină misiunea pe care ne-a încredinţat-o Domnul Iisus, de a duce Evanghelia până la marginile Pământului? Prin auto-izolare creştinii mai pot fi lumina şi sarea lumii? Desigur că nu, la fel cum nu aceasta va ajuta cu nimic propovăduirea credinţei în Dumnezeu, ci dimpotrivă; la fel, adoptarea unui mod de viaţă şi de comportament lumesc, sub pretextul de a fi plăcut oamenilor, dar

24

părăsind astfel Cuvântul lui Dumnezeu, nu va aduce servicii credinţei în Dumnezeu şi slavei Lui. Mai este astfel creştinul ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar (deplin împuternicit) al Domnului Iisus? Desigur că nu. Pentru noi, creştinii, reconcilierea perfectă între formă şi fond, între omenesc şi dumnezeiesc, între planul pământesc şi cel ceresc, este Domnul Iisus Christos, în dubla sa natură de Dumnezeu şi om fără de păcat, cel mai mare şi desăvârşit om care a păşit vreodată pe Pământ, modelul, fratele, Domnul şi Dumnezeul nostru, şi a lui să fie toată slava, binecuvântarea şi închinarea, Amin!

VI. BIBLIOGRAFIE

Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţie de studiu Thomson, Bible Publishing House, Wollerau – Switzerland, 2002.

Lucrări de filosofie antică grecească, extrem-orientală şi occidentală.

• Lucrări de arte marţiale şi yoga.

Lucrări de estetică, morală, etică şi axiologie.
25

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful