You are on page 1of 24

Universitatea “Al. I.

Cuza” Iasi
Facultatea de Educatie Fizica si Sport
Sectia KINETOTERAPIE

GONARTROZA GENUNCHIULUI

Student: Erdic Georgica

Definite

Gonartroza se defineste prin prezenta reumatismului cronic
degenerative la nivelul articulatiei genunchiului. Se cunoaste ca aceasta
afectiune gonartroza are o frecventa maxima si se intalneste la populatia
varstnica.
Boala se constituie in timp indelungat ca o consecinta a uzurii
cartilajelor, care isi pierd elasticitatea si rezistenta la socurile mecanice din
timpul mersului.

Clasificare

Gonartrozele considerate primitive – apar ca urmare a reducerii
rezistentei cartilajului, cu o predilectie marcata la femei, spre varsta
menopauzei. Din 4 pacienti cu gonartoza, 3 sunt femei. Sunt frecvent
intalnite asocierile cu obezitatea (între 45 si 65 %) si cu varicele (între 20 si
44% din cazuri). Debutul clinic se situează la 50 de ani, localizată fiind de
obicei la nivelul compartimentului femuro-patelar, pentru a difuza cu timpul
la întreaga articulatie.

Gonartrozele secundare - apar după modificari în structurile
arhitecturale ale genunchiului. Debutul clinic este mai precoce, în a III-a sau
a IV-a decadă a vietii, este de obicei unilateral si nu se însoteste de
modificări artrozice ale celorlalte articulatii..
Statisticile medicale dau în prezent 53 % forme aparent primitive, fată de 47
% forme secundare. Gonartrozele obezilor sunt si ele secundare prin
supraîncărcarea impusă genunchilor.

la care se adaugă displazii rotuliene şi femuro-tibială. Incongruenţa suprafeţelor articulare ale genunchiului. care fac necesară interpoziţia meniscurilor. favorizând apariţia procesului degeneratv de tip artrozic. ETIOPATOGENIE – cauze. mecanisme. prin supraâncărcarea ponderală şi hiperlaxitatea ligamentară) şi uneori factori genetici (o fragilitate genetică a cartilajelor articulare. luxaţii. anatomo patologică Din cauzele incriminante în gonartrozele secundare sunt de menţionat: a) Traumatismele (sechele de fracturi. gonartrozele sunt de patru ori mai frecvente la cei cu genu varum sau valgum decât la cei cu axa femurotibială normală. modificărilor axelor femurului şi tibiei. Aparatul ligamentar care face ca contactul permanent al suprafeţelor articulare necesar pentru distribuirea egală a greutăţilor să nu mai poată fi menţinut corect. entorse. poate devine un factor etiologic meniscul (rile) este îndepărtat chirurgical. cât şi mecanic. Gonartrozele pot fi de asemenea secundare unei dezaxări a aparatului rotulian (displazii rotuliene. menopauza). luxaţii şi subluxaţii rotuliene). tulburări metabolice (în special obezitatea care acţionează atât prin alterarea cartilajului articular. leziuni de menisc) care lasă după ele leziuni şi dezechilibre osteoarticulare şi capsulo- ligamentare. în care de regulă se constituie o gonartroză.  Creşterea presiunii unitare în articulaţie din cauza suferinţelor capsulo-ligamentare sau a elementelor interarticulare. Cauze: principalele cauze ale apariţiei leziunilor artrozice sunt:  Scăderea rezistenţei mecanice a cartilajului articular. . disfuncţiilor musculare. b) Tulburări statice: dezaxarea axei femurotibiale cu solicitările în varum sau valgus consecutive constituie un stres mecanic care poate iniţia artroza. c) Dintre factorii generali care favorizează apariţia leziunilor artrozice sunt de reţinut: tulburările endocrine (insuficienţă ovariană.

infecţii articulare). Procesul degenerativ – rezultă din interacţiunea complexă a unor factori extrinseci şi intrinseci: Factori extrinseci:  Traumatisme (fracturi. Vârsta influenţează prin îmbătrânirea fiziologică (cartilaj deshidratat. . luxaţii). tendoane). hemocromatoză).  Factori mecanici (suprasolicitarea articulaţiei). Ele nu reprezintă un proces de uzură pasiv. cu rezistenţă scăzută şi vulnerabil la agresiunile mecanice).  Inflamaţii (poliartrită reumatoidă. mixedem. stilul de viaţă). Factori intrinseci: Ereditatea joacă un rol important în determinismul artrozelor datorită defectelor calitative ale cartilajului articular. menopauză).Mecanisme: artrozele sunt afecţiuni polietiologice şi polipatogenice. Mecanismul este dublu: Mecanic-exces de presiune exercitat cu scăderea rezistenţei la presiuni mecanice normale. Frecvenţa artrozelor creşte cu vîrsta. microtraumatisme profesionale. ci şi un proces degenerativ activ.  Depuneri de cristale.  Factori endocrini (acromegalie.  Boli de sînge (hemofilie). care pot accentua dezvoltarea artrozei. De obicei este vorba de o artroză generalizată caracterizată prin degenerarea prematură a cartilajului în numeroase articulaţii. O dată cu trecerea anilor apar şi leziuni ale structurilor adiacente (ligamente.  Boala Paget.  Factori de mediu (profesiunii.  Boli metabolice (diabet.

statică vicioasă analoagică factorilor etiologici iniţiali. osteoporoza prin proliferarea sclerozată cu mărirea lichidului sinovial. închid un veritabil cerc vicios care . Teoria mecanică – un exces de presiune pe un cartilaj normal prin următoarele exemple: În genu varum cu hiperpresiune persistentă în compartimentul femuro-tibial întern. în mişcările articulare cu suprasolicitări. leziunile osoase fiind tipice. eroziuni. se produc eroziuni. Etapa osoasă – eroziunea osului descoperit. Se pot distinge în patogenia gonartrozei către etape care încep sub acţiunea factorilor etiologici (devieri axilare. pierderea cunoştinţei obişnuită şi rupturii. Deformarea artrozică – deviere axilară. osteofitoză. în zonele respective. incongruenţa suprafeţelor articulare): Etapa biomecanică – ce constă în perturbarea transmiterii corecte a greutăţii. Meniscurile prezintă fisuri. inflamaţie. Când acesta. Se apreciază că dezaxările cu hipertensiune asimetrică a compartimentelor articulare sunt cauza cea mai frecventă a gonartrozelor condiţionate biomecanic. cu timpul.Anatomie patologică. sub acţiunea factorilor etiologici este total distrus. Teoria tisulară. instabilitate. instabilitate. distrucţie în zonele de hipersensibilitate anormală cu dispariţia cartilajului. erodare. şi ulceraţiile fiind caracteristice. cu pierdere de substanţă.chimioenzimatică care înseminează alterările biochimice ale cartilajului articular. faţă de presiuni normale. Procesul artrozic apare iniţial predominant biomecanic după care componente patobiochimice iau conducerea până când apar deformaţiile artrozice finale. osul subcondral suferă în continuare acţiunea factorilor etiologici. cu scăderea rezistenţei sale. Etapa sinovială – iritaţie. Geneza gonartrozei poate fi concepută: Hiperpresiunile nocive datorită factorilor etiologici alternează condrocitele şi fibrele de colagen din matricea cartilajului în care. Etapa cartilaginoasă – fricţiune. Leziunile cartilaginoase sunt găsite constant. stadiile obişnuite ale fibrilaţiei. ca în genu valgum cu hipertensiune în compartimentul femuro-tibial extern. este şi el erodat treptat şi apare astfel deformaţii artrozice prin pierdere de substanţă.

mersul cu bastonul. 3. Durerile din artroză sunt de 2 feluri. frecvente. Ea este suprimată de repaus. radiografia arătând reducerea spaţiului articular în zona devierii. deformarea articulaţiei. deficit motor important. severă insuficienţă musculară. care generează şi ele tulburării: ligamentare. tendomioze dureroase. . tendoane şi muşchi. flexurii.  Durerii extraarticulare. crepitaţii moderate. uşoară hipotrofie şi hipotonie a cvadricepsului. mialgii. reâncălzirii inflamatorii.continuă progresiunea procesului artrozic. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI: a). intemitent incapaciitatea de „învozărâre” a genunchiului la mers. Examenul clinic – semne subiective şi obiective. creşterea în volum a genunchiului. ea nu poate fi localizată precis. contracţii musculare. de obicei există şi deviaţii laterale. deviaţii în plan sagital sau frontal. Examenul clinic: Artoza genunchului se poate prezenta clinic sub trei stadii în recuperare: 1. cu provenienţă diferită:  Durerii intraarticulare. mobilitate sub 900. tendoane. Examenului clinic trebuie să i se asocieze şi examenul radiologic. Stadiul final – dureri şi în repaus. examenul radiologic evidenţiind spaţiul articular mult îngustat. Stadiul evolutiv – dureri interne care apar repede în ortostatism şi mers. crepitaţii interne. 2. Durerea radiază adesea la coapsă sau la gambă. limitarea mobilităţii la maxim 900. La aceasta se adaugă şi modificările de tensiune şi structură ale elementelor extraarticulare (ligamente. de tip inflamator – produse de mediatori cu inflamaţii sinoviale. hipotrofie şi hipotonie importantă a cvadricepsului. muşchi). Durerea este sindromul principal al gonartozei. uşor flexum. neinflamatorii – datorate stimulării receptorilor din ligamente. Stadiul iniţial – durerii în ortostatism prelungit şi mers pe teren accidenat (mai ales la coborârea unei pante). instabilitate activă. Ea poate apărea fie în regiunea medială în spaţiul popliteu sau regiunea subrotuliană.

Artroza ge- nunchiului este însoţită de o atrofiere musculară la care dacă se adaugă microtraumatismele. Această mărire de volum mai frecventă dar nu constantă este legată de hiprtrofia tendoanelor periarticulare şi uneori declanşarea unui exudat intra- articular sau chiar hipertrofie a epifizelor tibiale sau rotuliene. cu presiuni asupra trohleei femurale prin îndepărtarea rotulei. apare durerea şi aceasta la rândul ei contribuie la accentuarea hipotoniei musculare. şi legănat în afară pentru a nu încăierea piciorul bolnav. Hidroartroza poate să apară pe fondul artrozic ca şi consecinţa traumatismelor sau a micro-traumatismelor. în cazul artrozei femuro-rotuliene. Aspectul articulaţiei genunchiului în mod obişnuit apare mărit de volum bilateral ca în cazul lipoartritei descrise de Wrissengolt şi Frammay. mersul pe teren accidentat. Ea este puţin dureroasă. Flexia este parţială dar în limită exterioară a acesteia poate să apară o durere. suferinţa articulaţiei este şi mai mare. provoacă cel mai adesea dureri interne. Provocată de mers mai ales la mersul prelungit. Semne obiective: În cazul artrozei genunchiului. Genunchiul apare adesea în flexie discretă dar permanentă şi de varum. În gonartrozele avansate genunchiul deformat este evident. Uneori apare blocarea mişcărilor. aceleaşi semne sunt şi la mobilizarea rotulei (semnul rotulei). schimbarea de la poziţia verticală la poziţia şezând. mai ales extensia completă. Limitarea mişcărilor în general poate fi: extensia limitată şi dureroasă. Fragmentele articulare apar provocate de mişcări. produce durerii şi crepitaţii unele neregularităţii asupra feţelor femurorotuliene. platoul tibial medial şi spaţiul popliteu. . Palparea genunchiului pune în evidenţă puncte dureroase. obezitatea şi starea venoasă. şederea în picioare o exagerează. urmată hidroartrozic. Semne subiective: Ca semne subiective: mersul se face cu pas scurtat. la cea în genunchi sau poziţia pe vine. ca lungime şi durată de sprijin. la coborârea sau urcarea scărilor. Uneori se merge cu piciorul întins din genunchi prin contracţia cvadricepsului pentru a evita durerea. sunt crepitaţiile la mobilizarea articulaţiei.

. 5. prezentând în plus dureri de tip inflamator care va fi confirmată prin evidenţierea radiografică a artritelor sacro-iliace şi pozitivitatea antigenului HLA-B27. 3. Leziunile artrozice ale genunchiului pot fi secundare unei osteocondro- artroze. iar factorii reumatoizi serici se pozitivează după 6 luni până la 2 ani de la debut. Diagnosticul diferenţiat al gonartrozei în faza inflamatorie se face cu: 1. 2. Gonartroza activată trebuie diferenţiată de o monoartropatie determinată de o condrocalcinoză diagnosticată prin: evidenţierea radiografică de încrustaţie calcică în cartilajul hilian în fibrocartilajul meniscal şi prezenţa în lichidul articular a microcristalelor de pirofosfat de calciu. Momoartrita reumatoidă circa 6-10% din poliartritele reumatoide pot prezenta un debut ca o monoartrită la nivelul genunchiului. Este vorba de un fals gen varum. Monoartrita de debut a spondilartritei periferice: La un bărbat tânăr. deci diagnosticul este dificil. radiografia prezintă modficări mai caracteristice. O monoartrită a genunchiului poate face parte din tabloul clinic al gutei cronice. O gonartroză secundară pe genu varum trebuie diferenţiată de o artropatie patologică. Viteza de sedimenatre poate fi crescută de la debut. simulat de încurbarea femurotibială „în lamă de sabie”. 7. Forma cronică are un aspect clinic „pseudoartrozic” în timp ce forma acută are un aspect „pseudogustos” . examenul lioptic confirmă diagnosticul. diagnostic comfirmat prin evidenţierea radiografică de corpi străini intraarticulari. 8. Abia după 12-18 luni de evoluţie. uneori cu hidraartroze repetate. 4. Osteonecroza-poate prezenta un tablou clinic asemănător gonartrozei. care se dezvoltă lent în zona paraarticulară. 6. iar cea subacută un aspect „ pseudo- reumatoid”. diagnosticul probabil este de sinovialom malign. Dacă la tabloul clinic de gonartroză se adaugă un lichid articular sanguinolent şi uneori o formaţiune tumorală.

3. agravarea instabilităţi. la fel ca şi obezitatea. 9. spaţiul articular pensat în compartimentul afectat. impotenţă funcţională. Dureri. Prognosticul gonartrozei netratate este prost. antalgice (genu flexum). Gonartroza este lentă. În general ameliorarea radiografică este rară. deformarea genunchiului şi reducerea perimetrului de mers. subcondrală. Gonartroza cu hemartroze repetate în anamneză la un bărbat tânăr. pot evolua favorabil dacă sunt „interceptate” la vreme şi tratate corespunzător. coexistenţa de noduli Heberden creşte de 6 ori riscul de deteriorare articulaţiei. Evoluţia simptomelor este foarte variabilă ele putându-se ameliora tranzitoriu într-un procent împortant de cazuri. sugerează o artropatie hemofilică. atitudini vicioase. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC Evoluţia. tumefacţie. limitarea subiectivă a mişcărilor. Dureri mari la orice mişcare. atitudini vicioase. afectarea artrozică multiplă (poliartroza) creşte rate de deteriorare a articulaţiei. Vârsta se dovedeşte a fi şi ea un factor de risc pentru progresia boli. 2. permanetizarea durerilor. condensarea osoasă. tumefiere cu dezaxarea genunchiului urmată de laxitatea ligamentară anormală şi instabilitate. cu leziuni distructive progresive. bilateralitaea creşte progresia boli. Prognosticul. chiar gonartrozele cu evoluţia cea mai gravă şi rapidă (genu varum). dar progresivă cu degradarea tot mai accentuată a articulaţiei. Poate fi influenţat de anumiţi factori. 1. . Dureri. deşi mai bun decât al coxartrozei. stadiul hemostazei şi dozajul factorilor antifemofilici confirmă diagnosticul. căldură locală.

trebuie evitată administrarea prelungită a acestor medicamente. indometacinul. Prevenirea artrozei are la bază cunoaşterea factorilor de risc şi favorizanţi. Ei sunt indicaţi atunci cînd există un proces inflamator important. de modificarea stilului de viaţă. cu lichid sinovial abundent. Are următoarele obiective:  Îndepărtarea durerii  Creşterea mobilităţii în articulaţia suferindă  Împiedicarea progresiei bolii (atrofii musculare.TRATAMENT: 1. Este necesară instituirea cât mai devreme a măsurilor de educaţie. Tratamentul medicamentos. Se impune de la început repausul articular pentru a preveni o solicitare prea mare a articulaţiei ce prezintă deja modificări degenerative. care combat spasmele şi contracturile musculare. rareori pe cale sistemică sau intraarticulară (datorită reacţiilor lor adverse). mai mult aplicaţi local. Tratamentul igieno-dietetic. Corticosteroizii se folosesc rar. diclofanec. fenilbutazona. De asemenea. . 2. Tratamentul profilactic. clorzoxazonă). Administrările repetate pot produce deteriorări ale cartilajului miorelaxante (diazepam. Ele trebuiesc administrate cu precauţie datorită efectelor secundare defavorabile pe care le au (iritabilitatea gastrică. Cele mai utilizate astfel de medicamente sunt: aspirina. retenţia hidrosodată). Regimul alimentar trebuie să fie hiposodat atubci cînd bolnavul utilizează medicaţie antiinflamatoare nesteroidă (pentru a evita retenţia hidro – sodată ce se manifestă clinic prin hipertensiune arterială şi edeme). deformări articulare) Combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene administrate pe cale generală sau în aplicaţii locale. 3. Exerciţiile fizice ameliorează mobilitatea articulară şi previne atrofia prin inactivitate a musculaturii periarticulare.

4. În scopul protecţiei şi refacerii cartilajului se administrează condroprotectoare obţinute din extracte de cartilaj şi măduvă osoasă. Mobilizarea articulară se realizează prin mişcări active şi pasive. c). Obţinerea mobilităţii. Se aplică în artrozele deformate. . Indoloritate (reducerea durerii) se obţine prin: Administarea unei medicaţii antiinflamatoare şi antialgice generale. Coordonarea mişcărilor membrului inferior. b). Reducerea durerii. d).Repaus articular. Obţinerea stabilităţii. Se pot folosi diverse tehnici. deoarece genulgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator. Remobilizarea articulară reprezintă obiectivul principal al recuperării sechelelor articulare posttraumatice şi postoperatorii. 1. de la artrodeze şi osteotomii pînă la proteze articulare.Intervenţii chirurgicale. Rolul principal al mobilizării articulare este de a dezvolta abilitatea mişcărilor. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT. . atunci cînd este cazul. . care este factorul determinant în cadrul recuperării. Stabilitatea se obţine prin tonifierea musculaturii. cu invalidităţi. Pentru tonifierea musculaturii se execută exerciţii izometrice. Ele au scopul de a normaliza şi a stimula metabolismul perturbat al cartilajului. Obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic sunt: a). Crioterapia sau termoterapia (după caz). Se poate face rezecţia marilor osteofite. mişcări de rezistenţă şi se aplică diverse metode ortopedice.Electroterapia. care este de fapt principala funcţie a genunchiului. Tratamentul ortopedico-chirurgical. Stabilitatea articulară înseamnă de fapt: 1. .

-Tracţiunii discontinue. stabilitatea ortostatică. care se execută în relaxare parţială sau totală de care kinetoterapeut în toate sensurile. Stabilitatea activă se realizează prin tonifierea muşchilor interesaţi respectiv: . stabilitatea în mers. -Mobilizării autopasive. . -Pentru tonifierea cvadricepsului se execută contracţii izometrice şi exerciţii cu contrarezistenţă. .Evitarea cauzelor care afectează genunchiul ca: obezitatea. care slăbeşte semnificativ chiar după o imobilizare de 48h. care sunt o combinaţie de exerciţii pasive foarte .Stabilitatea activă N.Muşchiul cvadriceps.Creşterea amplitudinii flexiei. . ortostatism şi mers prelungit. . poate fi obţinută cel puţin parţial prin: . Pentru redarea mobilităţii genunchiului operat se urmăreşte: . este limitată.Muşchiul tensor al fasciei lata se tonifică prin flexi şi extensi ale şoldului. stabilizarea genunchiului. Stabilitatea genunchiului are două aspecte: .Tonifierea musculaturii.Reducerea flexum-lui. flexie N. din decubit lateral. în momentul trecerii de la o poziţie de repaus la ortostatism. care se schimbă alternativ ca: -Tracţiuni continue sau extensii continue. pentru a uşura durerea rebelă articulară pentru scăderea presiuni intertarticulare. cu mişcări ample articulare. se pot face mobilizări pasive constând dintr-un complex de procedee terapeutice. mers pe teren accidentat.2.Aplicarea unor atele care să preia stabilitatea laterală sau posterioară a genunchiului.Creşterea rezistenţei ligamentare. extensie liberă. Stabilitatea pasivă. -Mobilizarea pasivă asistată. care se aplică în timpul nopţii sau în perioada de repaus. Mobilitatea genunchiului operat. mai ales în cazul genunchiului operat fără succes. .Stabilitatea pasivă N. 3. În timpul imobilizării genunchiului după operaţie. utilizate pentru corectarea unei poziţii vicioase articulare asociate cu căldură. .

Se mai execută şi mecanoterapia şi scripetoterapia. Recuperarea începe a doua zi după intervenţie şi constă în: -Contracţii izometrice cvadricepsului. -Imobilizării ale piciorului. Coordonarea.Mobilizarea activă executată de pacient. Din săptămâna a 3-a se începe urcatul şi coborâtul scărilor. -Mers cu baston din a zece-a zi de la operaţie. Recuperarea integrală a bolnavilor operaţi de gonartroză se bazează pe un program recuperator bine condus. -Masajul coapsă-gambă. 4. -Mobilizarea articulaţiei. Recuperarea se continuă cu: -Electroterapie antalgică şi antiinflamatoare. din oră în oră. cu evitarea genunchiului. începând după 3-4 zile de la operaţie. -Crioterapia. uzuale pentru reducerea funcţională a genunchiului. . -Ridicări pasive ale piciorului şi genunchiului întins. -Exerciţii de flexie ale genunchiului la marginea patului. deoarece pacientul are posibilitatea să le repete de mai multe ori pe zi.des utilizate. după scoaterea bandajelor. care constituie baza kinetoterapiei recuperatorii pentru redorile articulare posttraumatice. Postoperator genunchiul este menţinut în extensie 10 zile cu o atelă gipsată. . Se execută mişcări ritmice de flexie N şi extensie ale piciorului şi exerciţii gestice. -Tonifierea cvadricepsului. Mobilitatea activă se face în scopul creşterii treptate a amplitudinii mişcări şi în toate planurile de mobilitate a articulaţiei.

Bolnavul este culcat. dezbrăcat complet pe un pat special din lemn. în timp ce apa curge pe corp. Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38- 40 C. tehnicianul execută masajul conform tehnici cunoscute. . În lipsa unei instalaţii speciale. Duşul cu aburi. Tehnicianul trebuie să fie atent ca nu cumva să stropească bolnavului cu picături de apă fierbinte. de 18- 20 C. Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală. Durata masajului este de 8-15 min. Poate fi o procedură de sine stătătoare. sau un duş la temp. poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj. La sfârşit se aplică o procedură de răcire. concomitent aplicându-se cu masaj. conform tehnicii obişnuite. Durata este de 3-6 min. care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare. mai ales în regiunea tratată. Pentru aplicarea lui există instalaţii speciale cu 4-6 duşuri verticale. la capătul căruia se aplică o rozetă. Modul de acţiune: Duşul masaj provoacă o hiperemie importantă. spălare. în rozetă. se poate efectua şi cu un duş mobil. Este nevoie ca instalaţia pentru duşul cu aburi să fie prevăzută cu dispozitive de separare a apei de condensare şi cu supraâncălzitoare pentru aburi. Se deschid duşurile. situate unul lângă altul. Înainte de a aplica jetul de vapori asupra bolnavului. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE. Duşul masaj. Hidroterapia – prin hidroterapie se înţelege aplicarea în scop profilactic şi curativ unui număr variat de proceduri. ca şi unele tehnici strâns legate de aceasta. Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate. tehnicianul şi-l proectează pe palmă pentru a se asigura de lipsa picăturilor de apă fierbinte. provenite din condensarea vaporilor pe furtun şi pe porţiunea metalică a duşului. care se pun simultan sau separat.2. Are un important efect rezorbtiv şi tonifiant.

Baia kinetoterapeutică.ungerile cu nămol îşi bazează acţiunea pe elementul termic alternant. o pânză impermeabilă. peste care se aplică o bucată de pânză sau prosopul muiat în apă fierbinte şi bine stors. aproximativ o oră. Ungerile cu nămol. toate mişcările posibile la fiecare articulaţie. Bolnavul complet dezbrăcat stă câteva minute la soare până i se încălzeşte pielea. se va îmbrăca şi se va odihni la umbră sau într-o cameră. Totul se acoperă cu o bluză impermeabilă sau se aplică un termofor. Bolnavul este invitat să intre în cadă şi este lăsat 5 minute liniştit după care tehnicianul execută sub apă. iar peste aceasta se aplică cealaltă flanelă. Pe regiunea interesată se plasează o flanelă uscată. apoi se unge cu nămol proaspăt complet sau parţial. Se efectuează într-o cadă mai mare ca cele obişnuite. se va şterge. Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă datorită relaxării musculare ce se produce sub influenţa apei calde şi a reducerii greutăţii corpului. Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. până când nămolul începe să se usuce. Durata totală a proceduri este de minim 20 de minute şi maxim 60 de minute. care se umple trei sferturi cu apă la temperatura de 36-370 C mai rar 380 C. După care pacientul este lăsat puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician. Avem nevoie de : două bucăţi de flanelă. În acest interval de timp va purta o compresă rece pe frunte iar capul îi va fi apărat de soare cu o pălărie sau umbrelă. Termoterapia: Compresele cu aburi. datorită încălzirii nămolului la . După aceasta se va face o scurtă bai în lac sau în mare. o găleată cu apă la temperatura de 60-700C. Tehnicianul stă în partea dreaptă a bolnavului.are o importantă acţiune vasodilatatoare şi rezorbtivă pe lângă efectul analgezic şi antispasmotic. apoi cald. o bucată de pânză simplă sau un prosop. Modul de acţiune . după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească. Durata băi este de 20-30 min. Se expune din nou la soare timp de 20-60 minute. Modul de acţiune . rece la început. conform legii lui Arhimede.

ca şi curenţii descendenţi şi curenţi ascendenţi aplicaţi contralateral duc la o creştere a pragului de sensibilitate. Intensitatea curentului este strâns legată de sensibilitatea şi de toleranţa pacientului (30-50 mA). Şedinţele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute şi se reco-mandă zilnic sau la 2 zile. TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE. ce trebuie spălat după fiecare utilizare. • Termice locale. aconidină sau revulsiv cu histamină). Aplicarea electrozilor la pacient se face transeversal electrozii sunt situaţi de o parte şi de alta a genunchiului. Ultrasunetele terapeutice au o frecvenţă cuprinsă între 800-1000KHz. acţiuni diverselor forme de energie electrică asupra organismului uman. 3. Electroterapia este acea parte care studiază utilizarea. Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emiţător şi manevrarea aparatului. . Efecte: • Antiinflamatorii. Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel. ulei sau apă. Curentul galvanic: Este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor.soare şi din nou rece. Electrodul pozitiv are o acţiune sedativă locală. În mod obligatoriu trebuie să folosim un strat hidrofil între electrod şi tegument. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului. • Fibrolitice. cu scop curativ sau profilactic. Galvanizarea poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină. datorită băi din lac şi reacţiei vasculare la aceasta. Ultrasunetele. al doilea element este reprezentat de acţiunea specifică a substanţelor resorbite în organiasm.

Efectele undelor scurte: • Termic. • Antialgic. Razele infraroşii Se pot aplica prin două metode: lămpile de tip Solux şi băile de lumină. Electrozi se fizează la nişte braţe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanţă de tegument (circa 3 cm).Durata este aproximativ de 30-40 minute. se recomandă maximum 10 şedinţe. Aici trebuie să ţinem seama de deficitul endocrin şi tulburării vegetative. Şedinţele au o durată de 10-15 minute. În băile de lumina se realizează o încălzirea aerului până la temperaturi ridicate (60-70-80°C). Undele scurte. reprezintă prncipalul factor terapeutic. Influenţează durerea şi provoacă vasodilataţie. În afară de lumina solară. Aceşti electrozi sunt formaţi dintr-un disc metalic de 1mm.20 sedinţe în ritm zilnic. Aplicarea în câmp inductor-foloseşte electrozi flexibili. se aplică zilnic sau la 2 zile. Pot avea aspectul unei plase şi cordon flexibil constituit din sârme de cupru. A căror tehnică de aplicare constă în: Aplicarea în câmp condensator . Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de fapt electrozi. grosime şi cu mărimi diferite în diametru fiind variabili. care este deosebit de bogată în radiaţii inflaroşii şi care este utilizată în terapeutia sub forma aşa –numitei helioterapii. atunci când este cazul. Aplicaţiile de radiaţii inflaroşii în terapeutia se pot face în două moduri: în spaţiul închis. sub forma aşa- nummitelor aplicaţii de sollux. În funcţie de scopul urmarit. sub forma aşa-numitelor băi de lumina proceduri intense termoterapice sau în spaţiu deschis. în aer liber. bolnavul va sta în baia de lumina între 5-20 minute. • Vasodilatator şi metabolic. .introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului. Numărul şi ritmul şedinţelor este de 18 . După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parţială.

Efectele fiziologice ale masajului. Locale: • Masajul are acţiune sedativă asupra durerilor de tip nevralgic. se îmbunătăţeşte funcţionalitatea. • Acţiunea hiperemiantă a regiuni masate. de 4 minute (are efect sedativ). prin căldura pe care o produc curenţii de înaltă frecvenţă. . acţionînd atît asupra ţesutului conjunctiv. plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc. Aceste proceduri sunt bine receptate şi tolerate de pacienţi pentru starea de bine pe care o degajă şi modul în care. Căldura astfel produsă are un efect analgetic. muscular sau articular. legate de electrodul negativ. Diatermia acţionează asupra ţesuturilor în profunzime. 4. Odată cu hiperemia apare şi încălzirea tegumentului. • Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale cu accelerarea proceselor de rezorbţie în regiunea masată. Ele provoacă totodată şi o vasodialataţie la nivelul plexului venos. Se produce o vasodilataţie a vaselor capilare din tegument cu acţiunea circulaţiei sângelui. Tratamentul prin masaj. Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc. 1 dată pe zi. Curentul faradic Se indică faradizarea cu periuţa sau cu ruloul. difazat fix 4 minute ambele. curentul fiind tetanizat. corectând dezechilibrul. Se recomandă 10---14 şedinţe. Curentul diadinamic Se prescrie în aplicaţii transversale sau longitudinale: o perioadă lungă. ca urmare a rezistenţei pe care o opun ţesuturile la trecerea energiei electrice. Acţiunile masajului sunt împărţite în 2 grupuri: 1. cît şi asupra glandelor şi metabolismului general. Ele străbat pînă la cîţiva centimetri în profunzime.

Masajul se mai face şi în scop igienic. în special cipitul şi contratimpul care duc la formarea în centrul metabolismului a unor substanţe metabolice ce trec în circulaţia generală a sângelui (Hde tipul histaminei) care stimulează peristaltismul vaselor şi duce la resorbţia substanţei nocivedin lichidele interstiţiale care sunt în exces în fibrele ţesutuluiconjunctiv de unde se duce la organele excretoare. După netezire urmează uşoare frământări cu o mână. care acţionează asupra articulaţiei genunchiului (aceştia fiind muşchii gambei şi coapsei). tendoane. se începe masajul mai întâi pe partea opusă maseorului cu netezirea sau efluerajul pornind de la treimea superioară a gambei până la treimea inferioară a coapsei cu ambele mâini făcând o acomodare a mâini noastre cu tegumentul bolnavului. • Are acţiune favorabilă asupra stări generale a pacientului. ligamente care sunt de diferite intensităţi şi pornesc pe calea neuronilor către SNC care de acolo transmit reflex către organele în suferinţă. Pe tegumentul fiecărui organ intern. • Masajul are acţiune mecanică care rezultă din execuţia manevrelor de frământat. Cea mai importantă manevră este fricţiunea cu care insistăm mai mult şi se fac în felul următor: pentru acest lucru flectăm uşor gamba pe coapsă după care facem netezirea aşezând cele 4 degete ale mâinilor la spaţiul popliteu iar policele pornind de la partea superioară a rotulei cu netezirea cu partea lor cubitală alunecând până la partea inferioară a rotulei după care ne .2. • Are acţiune reflexogenă asupra organelor interne în suferinţă care este explicată prin mecanismul reflex. cu două şi contratimp pe aceleaşi direcţii. Generale: • Odată cu activarea circulaţiei locale prin masaj se activează şi circulaţia generală a sângelui şi odată cu ea se stimulează şi funcţiile aparatului respirator. Prin execuţia manevrelor de masaj se produce nişte stimuli ai exteroceptorilor dn tegument şi proprioceptorilor din: muşchii. de iniţiere şi se foloseşte şi la sportivi (are un avantaj al antrenamentului zilnic). dar în acelaşi timp face o încălzire a musculaturii. corespunde un punct reflexogen (puncte metamerice sau zone Head). îmbunătăţirea somnului şi cu îndepărtarea oboseli musculare. fiind descoperite membrele inferioare. Cele mai multe puncte reflexogene sunt în talpă şi palmă. Tehnica masajului Bolnavul este aşezat cu faţa în sus.

Extensie. Pentru acest lucru flectăm uşor gamba pe coapsă sprijinind pe mâna noastră şi facem netezirea cu cele 2 police pornind de la mijlocul articulţiei către condilii externi femurali. . Apoi facem vibraţia pe toată suprafaţa şi netezirea de încheiere. Lateralitate.întorcem ocolind condilii externi femurali către spaţiul popliteu. În prima săptămână se efectuează 6 şedinţe. Lucrăm articulaţia şi celuilalt picior pe aceleaşi direcţii după care spunem bolnavului să se aşeze cu faţa în jos şi lucrăm părţile posterioare ale genunchiului. Începem mai întâi cu genunchiul opus nouă. Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapia). Se fac fricţiuni cu vibraţii. După care facem fricţiunea la spaţiul popliteu care se va face mai uşor decât la partea anterioară datorită faptului că aici există un pachet vasculo- nervos. Apoi facem fricţiunea deget peste deget pe aceleaşi direcţii (5-6 ori). Pentru flexie ţinem contrapriză pe partea posterioară a gambei. După care face fricţiunea pe aceleaşi direcţii ca la netezire după care lucrăm cu cealaltă parte a rotulei (5-6 ori). După care facem vibraţia cu palma întreagă. extensie şin articulaţia gleznei. Încheiem cu netezirea. deci încăltirea regiuni de la treimea superioară a gambei până la treimea inferioară a coapsei cu toate formele de frământare. cu netezirea şi frământatul. Prima zi se efectuează contracţii izometrice ale cvadricepsului şi fesierilor. Flexie din CF (45%). flexie. Abducţie din CF (20%) cu genunchiul întins. 5 săptămâni. mişcarea este pasivo-activă. Pentru extensie ţinem contrapriză pe partea anterioară a gambei. Din articulaţia genunchiului putm efectua următoarele mişcării efectuate în plan transversal şi sagiatal: Flexie. Circumducţie cu genunchiul întins (3 serii). cu genunchiul întins.

6 săptămâni). Flexie din CF. În a patra săptămână sunt cinci şedinţe. abducţii din CF. cu pauză un minut între ele. a gambei pe coapsă şi revenire prin alunecare (patine). ţinându-se de scaun). fără sprijin pe . extensii din CF. Mers cu ajutorul unui baston canadian. dar nu se introduce încă rezistenţa deoarece musculatura pacientului nu s-a refăcut suficient. 5 repetării). Flexie şi abducţie din CF (4 serii a 10 repetării). Mişcarea pasivă (3 serii-10 repetării). Flexie-extensie din articulaţia gleznei (4 serii a câte 10 repetării). a flexiei. Gimnastica medicală. Din decubit dorsal flexia genunchiului cu alunecarea călcâiului pe planul patului.Toate exerciţiile devin active. toate aceste mişcării se execută cu genunchiul întins (3 serii. ridicarea piciorului pe prima treaptă şi flexia gambei pe coapsă. Se efectuează exerciţii cu toate articulaţiile membrului sănătos. accentul punându-se pe mişcarea activă de flexie a gambei pe coapsă (5 serii a câte 8 repetării). cu spatele: flexia CF (trei 3 serii. abducţii. Din stând sprijinit pe pe spătarul patului: mişcarea activo-pasivă de flexie. Din culcat costal pe partea sănătoasă. A parta zi – pacientul este dus la sala de gimnastică.). A treia zi . cărora li se mai adaugă: Din aşezat la marginea patului. abducţii din CF. sprijin mai mult pe piciorul sănătos. relaxare 3 sec. Din aşezat la marginea banchetei: mişcare activă. Din decubit dorsal: Contracţii izometrice de cvadriceps şi fesieri (30 mişcării pe oră – contracţia este de 6 sec. kinetoterapeutul mobilizează cu multă atenţie articulaţia genunchiului până la punctul în care apare durerea. extensie. În primele 2 zile se mai practică şi mişcările pasive. înainte-înapoi. circumducţii din CF (din fiecare 2 serii a câte 10 repetării). mişcării active.aceleaşi exerciţii. A doua zi – aceleaşi exerciţii din poziţia culcat la care se adaugă cele din poziţia stând (pacientul îşi asigură stabilitatea. Din decubit dorsal: aceleaşi exerciţii. Mersul se execută cu ajutorul a două bastoane canadiene. Stând la spalier: cu faţa: ridicării uşoare cu vârfurile. cu genunchiul întins. aceleaşi poziţii.

pentru a stabiliza genunchiul şi a îl feri de mişcări nedorite. flexii şi abducţii din CF (3 serii a câte 12 repetării). Din decubit dorsal: contracţii izometrice de cvadriceps. Din decubit lateral: mişcarea activă liberă de abducţie din CF a . Din decubit dorsal: „pompaje” pe minge. După îndepărtarea gipsului pacientul va purta o faşă elastică numai la deplasare şi noaptea. fesieri şi ischiogambieri. ridicarea piciorului pe prima treaptă şi flexia gambei pe coapsă cu uşoară presiune pe talpă (2 serii a câte 10 repetări). cu spatele. flexii. fără a forţa flexia. flexia gambei pe coapsă din alunecare (4 serii a câte 15 repetări). lateralitate. Din aşezat la marginea banchetei: flexia gambei pe coapsă. abducţii şi cu faţa extensii. abducţii. uşoare flexi ale articulaţiei genunchiului. iar pentru mişcările din CF se introduce lestul de 500g.piciorul afectat.la exerciţiile cunoscute se mai execută: ridicării pe vârfuri. În a treia săptămână – sunt cinci şedinţe. toate exerciţiile devin active. În prima săptămână sunt cinci şedinţe şi se efetuează următoarele exerciţii: Din decubit dorsal: contracţii izometrice de cvadriceps şi fesieri. flexi. Din decubit lateral: mişcarea activo-pasivă de abducţie din CF cu genunchiul întins (3 serii a câte 10 repetării). Din stând la spalier: mişcării active din CF cu genunchiul întins (3 serii a câte 8 repetării). cu sprijin mai mare pe piciorul sănătos. Din stând la spalier . În a doua săptămână pacientul va contacta solul cu planta piciorului operat cu sprijin de 30%. flexia gambei pe coapsă (în lanţ kinetic închis). extensii ale articulaţiei gleznei şi degetelor (metatarsiene. lucrând fără durere. circumducţii CF cu genunchiul întins (mişcare activo-rezistivă cu lest). Profesorul introduce ambele mâini sub zona poplitee şi execută cu multă atenţie această mişcare la circa 300. având grijă ca talpa pacientului să rămână permanent pe planul patului. mişcare condusă şi controlată de profesor. falange şi interfalangiene). flexii şi abducţii din CF (mişcare activă). mersul se face cu sprijin uşor (circa 30%) pe piciorul operat. flexie. Timp de două luni sunt interzise exerciţiile ce implică un lanţ kinetic deschis. Programul de recuperare se întinde pe durata a patru săptămâni.

joc de gleznă cu sprijin circa 60%. Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională. -Restabilirea echilibrului psihic. Mişcările din aşezat: ale articulaţiei genunchiului devin rezistive prin introducerea lestului. -Dezvoltarea forţei musculare. . -Roata olarului. ridicarea piciorului pe prima treaptă şi flexia gambei pe coapsădin exercitarea unei uşoare presiuni pe suprafaţa plantară. Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt: -Mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor. Terapia ocupaţională. Bolnavul poate executa unele exerciţii cum ar fi: -Pedalat la maşina de cusut. -Săritul cu coarda. 5. -Mers pe bandă sau pe scară rulantă. La sfârşitul acestei săptămâni pacientul se sprijină aproape în totalitate pe picior operat. flexia şi extensia articulaţiei genunchiului cu ajutorul unei patine pe care este aşezată planta membrului operat.membrului operat (3 serii a câte 10 repetări).(se pune un rulou sub treimea inferioară a feţei anterioare a coapsei): mişcarea activă de flexie a gambei pe coapsă cu tensiuni finalerealizate de către profesor. la care se adaugă: Din decubit ventral . -Mersul pe plan ascendent. În a patra săptămână – sunt cinci şedinţe în care continuă exerciţiile mai sus menţionate. Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic. ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală. contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente. Dn aşezat la marginea banchetei: flexia şi extensia gambei pe coapsă (3 serii a câte 15 repetări). ridicări pe vârfuri. Din stând la spalier: 3 serii a câte 10 repetări pentru fiecare mişcare din CF activă cu rezistenţă cu last de 500g. piciorul operat în sprijin 60%.

6. . nămoluri). Tratamentul balnear vizează următoarele obiective: -Încetinirea procesului degenerativ -Combaterea manifestărilor ce actualizează sau reactivează artroza -Îmbunătăţirea circulaţiei locale si generale -Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare periarticulare. TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale.