You are on page 1of 3

Andre Van Lysebeth

Tantra, Zohar-ul şi Kabbala1

Zilnic, fiecare evreu de sex masculin îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că nu l-a
făcut femeie! Să existe, deci, o incompatibilitate totală între tantrism şi iudaism?
Răspunsul la această întrebare este mai puţin evident decât pare, chiar dacă e adevărat că
evreii fundamentalişti nu se vor practica prea curând rituri sexuale de tip tantric.
Şi totuşi! A doua zi după o discuţie despre tantra, un prieten evreu ortodox,
directorul unui colegiu ebraic, mi-a zis: „Un kabbalist nu ar vorbi altfel”. De aici a pornit
un schimb de opinii având ca subiect kabbala, mai întâi cu el, apoi cu alţi evrei
„kabbalişti”. În legătură cu termenul Kabbala, care, dealtfel, ar trebui scris Kabbalah, el
înseamnă „ceea ce este primit”, cu alte cuvinte, Tradiţia primită de la Unul Dumnezeu şi
de la Maeştri, ca şi tantra. În Israel, kabbala semnifică şi bacşişul dat şoferului de taxi!
Ori, pătrunzând puţin în această Tradiţie, descoperim aici nu doar puncte comune
cu tradiţia tantrică: de fapt, temele esenţiale ale tantrei sunt prezente şi aici, inclusiv
viziunea asupra sexualităţii.
Un prim punct comun. Kabbala, ca şi tantra, nu este o carte sacră, precum Biblia,
Evangheliile, Coranul sau Vedele, ci o comoară de învăţături secrete ale vechiului Israel,
transmise oral de la maestru la discipol. Alt punct comun: ca şi în cazul tantrei, al cărui
nume şi concepţii nu au început să fie cunoscute de neiniţiaţi înainte de secolul VI,
tradiţia kabbalistică, deşi milenară, a fost accesibilă unor cercuri mai largi doar prin
secolul al XII-lea, deşi mistica sa urcă în timp până la cele mai vechi curente iudaice.
Esenţialmente, principiul de bază al Kabbalei este „Ceea ce se află aici jos este
precum ceea ce se află în Ceruri”, echivalentul lui „Tot ce se află aici, este şi în altă
parte” din tantra.Dar, pentru a pătrunde mai adânc în subiect, trebuie să facem referire la
o carte, Zohar-ul, sau Cartea Splendorii de Moshe de Leon (1250-1305) care se
revendica de la învăţăturile lui Simon-bar-Jochai, marele maestru din secolul II. Chiar
dacă acesta din urmă a fost contestat, este cert că Moshe de Leon se baza pe vechea
transmisiune orală iudaică. La vremea publicării sale, Zohar-ul nu a fost apreciat la justa
valoare, chiar dacă această operă avea să marcheze următorii 500 de ani. De asemenea,
Kabbala a influenţat hassidismul („pios” în ebraică) până în zilele noastre. Printre marile
figuri moderne ale acestui curent, îi amintim pe Martin Buber, Marc Chagall, Elie
Wiesel, precum şi filosofii Heschel şi Levinas. Să nu-l uităm pe Gershwin, cu a sa Porgy
and Bess.
Pentru hassidic, ca şi pentru tantric „Orice lucru creat, oricât de neînsemnat ar fi,
precum o piatră şi lucruri şi mai neînsemnate, mărturisesc pe Dumnezeu şi au un suflet.”
Ideea că întregul univers, precum nucleul atomului, este impregnat de conştiinţă – fiind
imposibil a concepe un suflet inconştient - , ocupă un loc central în tantra.
Foarte surprinzător pentru un curent mistic evreiesc, deci inegrat în mediul unei
religii patriarhale, este importanţa pe care Kabbala şi Zohar-ul o acordă Shekinei,
aspectului feminin al divinităţii. Potrivit tradiţiei kabbalistice orale, Dumnezeu este în

1
Textul de faţă reprezintă un subcapitol al cărţii Tantra, le Cult de la Feminite, lucrare încă inedită pentru
publicul românesc.
acelaşi timp bărbat şi femeie, indisolubil uniţi: Shiva şi Shakti? Shekina este „prezenţa
divină”, „vălul necunoscutului”, „Mama originilor”, „spaţiul matern” Pentru Kabbala,
fiecare femeie reprezintă Shekina şi este direct protejată de ea, aşa cum este cazul cu
Shakti din tantra.
Şi în clipa când Kabbala spune că bărbatul nu este complet decât unit cu shekina
sa, nu este vorba despre o simplă metaforă! Zohar-ul (I, 55b) afirmă: „Sfântul – fie
binecuvântat – nu-şi alege sălaş acolo unde bărbatul şi femeia nu sunt uniţi”. Şi în
Capitolul III, 81 a : „Când bărbatul, pe deplin sănătos, realizează acest Unu, el este în
acest Unu Şi când este bărbatul Unu? Când bărbatul şi femeia se află în unuine sexuală
(siwurga)... Vino şi vezi! Din clipa când fiinţa umană, în calitate de bărbat şi femeie, este
unită, veghind ca gândurile să fie sfinte, ea este perfectă şi neprihănită şi este numită
Unu. Bărbatul trebuie să facă astfel încât femeia să cunoască bucuria plăcerii (que la
femme jouisse) în momentul când ea formează o singură voie cu el – şi amândoi trebuie
să-şi păstreze spiritul concentrat asupra acestei uniuni.” Aici este vorba, desigur, despre o
uniune sexuală concretă, unde se regăseşte esenţialul maithunei tantrice: sacralizarea
sexului ca mijloc de acces la realităţile ultime ale universului.
Louis Rebcke scrie: „Din clipa când se împlineşte uniunea credinciosului şi a
amantei sale, se restabileşte, de asemenea, unitatea sufletului plecând de la cele două
jumătăţi pierdute, mai precis, bărbatul şi femeia. Potrivit tradiţiei iudaice, această
reunificare trebuie să aibă loc pentru a restabili ordinea divină originară în creaţie. Pentru
amantul Shekinei şi pentru căutător în general, această plenitudine este consolarea în
această lume tristă şi violentă.... Kabbalistul găseşte astfel cheia pentru un nou început şi
află că un căutător care urmează fidel calea lui Dumnezeu va sfârşi găsind casa iubitei
sale adorate.” (în Prana, 1982/83, p. 89).
Tot potrivit lui Louis Rebcke, adevăratul kabbalist este un amant care nu-şi
părăseşte niciodată shekina, care, în creaţie, este reprezentată de femeie. „Fără ezitare, el
se apropie de ea, îi ascultă cuvintele de înţelepciune şi dragoste pe care i le adresează din
spatele voalului. Aceste cuvinte îi conferă viziunea şi ştiinţa interioară, numită derasch în
Kabbala....” Voalul, nu este, oare, Shakti „concretă” în spatele căreia se ascunde Shakti
cosmică? Nu joacă ea, aici, faţă de bărbat, rolul celei care iniţiază, la fel ca în ritul
tantric? Ceea ce înseamnă, de asemenea, că, precum tantricul, kabbalistul râmâne
constant în raport cu femeia exterioară şi interioară.
Într-o traducere a Zohar-ului datorată lui Jean de Pauly, la pagina 55, stă scris:
„Iată de ce Scriptura spune „I-a binecuvântat şi le-a dat numele de Adam.” Astfel,
Scriptura nu spune: „L-a binecuvântat şi i-a dat numele de Adam”, deoarece Dumezeu nu
binecuvântează dacât în clipa când bărbatul şi femeia sunt uniţi. Bărbatul singur nu
merită nici măcar numele de bărbat cât nu este unit cu femeia.” Însăşi utilizarea
cuvintelor „bărbat” şi „femeie” indică limpede că este vorba despre o relaţie bazată pe
sex.
În cartea sa Metafizica sexului, (p. 311), după ce a citat Zohar-ul, Julius Evola
evocă existenţa unei magii sexuale secrete în kabbalism. Vorbind despre secta
Sabbatienilor, autorul aminteşte doctrinele lui Jacob Franck, care merge mult mai departe
şi afirmă că forţa mistică a lui Messia, pe care îl considera ca un simbol, a fost pusă în
femeie. Citat de Evola, Franck învaţa de asemenea: „Vă spun că toţi evreii se găsesc într-
o mare nenorocire, căci ei aşteaptă venirea Mântuitorului şi nu pe cea a Femeii.” Am
putea să spunem acelaşi lucru despre întreaga umanitate a secolului XX.
În cartea sa Istoria Religiilor (p. 354), Mircea Eliade notează că „mai multe
comentarii rabinice lasă să se înţeleagă că şi Adam a fost uneori conceput ca androgin.
„Năşterea Evei” nu ar fi fost, în definitiv, decât scindarea androginului iniţial în două
fiinţe, bărbat şi femeie.” Adam şi Eva au fost creaţi spate în spate, lipiţi la nivelul
umerilor; Prin urmare, Dumnezeu i-a separat printr-o lovitură de secure, tâindu-i în
două”. Alţii sunt de părere că primul om (Adam) era bărbat în partea dreaptă şi femeie în
partea stângă, dar Dumnezeu l-a spintecat în două jumătăţi.” (Bereshit rabbâ, l, I, fol. 6,
col. 2, etc.).
Evident, toate acestea sunt aceleaşi realităţi simbolice pe care le găsim exprimate
în vechiul mit al androginului Ardhâmarî din tantra – etimologia latină a cuvântului sex
derivă din sectus, a secţiona! Astfel, stânga este feminină şi partea dreaptă, masculină!
S-ar cuveni, de asemenea, să stabilim o paralelă între sephiroth-urile din Zohar şi
energiile subtile din tantra, dar asta ne-ar obliga să depăşim cadrul, fatalmente limitat, al
prezentei cărţi.
Este de la sine înţeles că scopul în care am apelat la sursele citate anterior nu este
acela de a „recupera” Kabbala şi a o include în tantra, ci tocmai de a arăta că, în clipa
când aruncăm o privire către tradiţia sa esoterică transmisă de milenii pe cale orală,
iudaismul se dovedeşte a fi mult mai puţin patriarhal decât pare.
Esoterismul iudaic se întâlneşte cu tantra şi cu filosofia indiană samkhya şi când
vorbeşte despre constituţia fiinţei omeneşti, făcute dintr-un suflet şi mai multe
„învelişuri” (ceea ce reprezintă traducerea exactă a termenului sanskrit koshas) şi din
patru „vânturi” care îi dau forma. În tantra, ca şi în esoterismul iudaic, aceste „vânturi”
sunt forţe subtile (vayu în sanskrită) care converg şi animă corpul solid, format din
aceleaşi patru elemente ca în tantra: pământul, apa, aerul, focul. Este adevărat că tantra şi
samkhya le adaugă akasha, „vidul dinamic”, însă acesta din urmă nu este necunoscut de
esoterisul iudaic, care spune: „Astfel, printr-o taină dintre cele mai ascunse, infinitul a
lovit, cu sunetul Verbului, vidul....” unde regăsim de asemenea Sunetul originar.
Un alt element din India neariană care se regăseşte în esoterismul iudaic este
reîncarnarea, subiect la modă acum în Statele Unite. Din nou, Jean de Pauly: Căci şi Iuda,
împreună cu celelalte triburi, cunoştea taina aceasta; ei ştiau că sufletul, dacă nu şi-a
îndeplinit misiunea pe pământ, este dezrădăcinat şi transplantat iar pe pământ, aşa cum e
scris:”Şi omul se întoarce pe pământ.” (Iov, XXXIV, 15.) Dar sufletele care şi-au
îndeplinit misiunea în timpul şederii lor pe pământ au o soartă mai bună, căci ei rămân
lângă Cel Sfânt, fie binecuvântat. Acesta este sensul cuvintelor Scripturii:” Prefer soarta
morţilor decât cea a oamenilor care trăiesc încă”. (Ec. IV, 2). Fericit este sufletul care nu
este nevoit să revină pe această lume pentru a răscumpăra păcatele săvârşite de omul
căruia îi dădea viaţă! (I. 187b, 188a).”
Pentru adeptul occidental al tantrei nu este esenţial să-şi definească poziţia faţă de
reîncarnare, să o accepte sau să o respingă. Pentru tantric, important este momentul
prezent, este a se şti parte integrantă a procesului de ivire a lumii manifestate, inclusiv a
lui însuşi. Cu sau fără reîncarnare, ceea ce contează pentru mine este să fac ceea ce se
cuvine, aici şi acum, pentru a trăi cât mai deplin cu putinţă condiţia mea de fiinţă umană
şi să îmi îndeplinesc sarcina ce decurge de aici. Ce mă interesează pentru moment este a
scrie această carte. După care, vom mai vedea! „Ajunge zilei grija ei”.

Traducere de Marian Stan