UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ CONSTANłA Specializarea: ADMINISTRAłIE PUBLICĂ Disciplina: BAZELE ŞTIINłEI POLITICE

ANUL II ZI, FR, ID BAZELE ŞTIINłEI POLITICE

I. INTRODUCERE Interesul crescând pentru politică din lumea occidentală democratică s-a extins şi în Ńările Europei centrale şi de sud-est, începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, când în această zonă a continentului s-a produs marea schimbare de la regimurile totalitare comuniste la o societate întemeiată pe statul de drept şi pe pluripartidism. În perioada de tranziŃie, când se petrec mari prefaceri structurale şi instituŃionale, inclusiv pe planul conştiinŃei sociale şi al mentalităŃilor, o pregătire specială în domeniul ştiinŃelor politice a tineretului studios este imperativ necesar, pentru că nici o democraŃie autentică nu poate funcŃiona decât având ca suport cetăŃeni capabili să-şi manifeste opŃiunile politice în cunoştinŃă de cauză, să creeze o opinie publică critică şi exigentă, sensibilă la orice încălcare a drepturilor şi libertăŃilor publice, a bunei funcŃionării a statului de drept şi constituŃionalităŃii vieŃii politice.

II. SCOPUL CURSULUI Cursul îşi propune, aşadar, să introducă pe student în esenŃa politologiei, să-l familiarizeze cu problemele sistemului politic şi ale puterii politice, să-l înarmeze cu cunoaşterea principalelor ideologii şi doctrine politice istoriceşte constituite, învăŃându-l să aprofundeze valorile politice fundamentale ale lumii civilizate. Pe acest fond ideatic, cursul va prezenta şi analiza, în îmbinarea lor funcŃională, principalele instituŃii politice create de societate: statul, şeful statului,
1

guvernul, parlamentul, partidele politice. Se va stărui, de asemenea, asupra culturii şi conştiinŃei politice – condiŃie a atitudinii participative cetăŃeneşti.

III. OBIECTIVE CARE TREBUIE ATINSE DE STUDENT DUPĂ STUDIEREA ŞI APROFUNDAREA DISCIPLINEI 1. Să-şi însuşească cunoştinŃele fundamentale ale ştiinŃei politice în vederea promovării formei de evaluare finală. 2. Să se deprindă a defini şi explica noŃiunile de bază cu care operează politologia, cum sunt: politic şi politică, putere politică, sistem politic, stat de drept, legitimitate politică, separaŃia puterilor, prerogative şi responsabilitate, pluripartidism şi regim parlamentar etc. 3. Să argumenteze, apelând la exemplele rezultate din studiul bibliografic, superioritatea sistemului politic întemeiat pe principii democratice: separaŃia puterilor în stat, pluripartidism, reglementarea constituŃională a drepturilor şi obligaŃiilor cetăŃeneşti, responsabilitatea demnitarului şi funcŃionarului public, controlul societăŃii civile. 4. Să formeze la viitorul funcŃionar administrativ convingerea cu privire la misiunea sa fundamentală: servirea binelui public, în climatul prielnic al domniei legii şi existenŃei instituŃiilor democratice.

2

IV. SINTEZA CURSULUI

CUPRINS I. II. III. IV. V. VI. Introducere în studiul politologiei Sistemul politic Statul-instituŃie fundamentală a sistemului politic Puterea politică. ConŃinut, trăsături InstituŃia politică executivă. Guvernul InstituŃia şefului statului

VII. InstituŃia politică legislativă. Parlamentul VIII. Partidele politice IX. X. XI. Cultura politică Ideologia politică Doctrine politice

XII. DemocraŃia politică XIII. Regimurile politice

3

I. INTRODUCERE ÎN STUDIUL POLITOLOGIEI

CONłINUTUL CURSULUI 1. ApariŃia şi evoluŃia ştiinŃei politice 2. Obiectul de studiu al politologiei 3. Locul politologiei în sistemul ştiinŃelor sociale şi politice 4. FuncŃiile politologiei

1. APARIłIA ŞI EVOLUłIA ŞTIINłEI POLITICE În România, 100 de ani de bipartidism, pluripartidism şi totalitarism, începând din secolul al XIX-lea, a provocat interesul legitim pentru politică. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupaŃi de cunoaşterea şi studierea societăŃii, a cadrului în care ei trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea. De aceea societatea a fost analizată atât în ansamblul ei, ca întreg, cât şi în domeniile şi părŃile care o compun. Una dintre ştiinŃele care se preocupă de dezvoltarea şi organizarea societăŃii, de procesele din interiorul unei asemenea entităŃi este politologia. Primele elemente ale gândirii social-politice apar încă din antichitate. Etimologic, cuvântul „politologie” vine de la polis- stat, cetate şi logos- ştiinŃă, adică ştiinŃa despre stat, despre putere. De-a lungul vremii, noŃiunea a îmbrăcat diferite accepŃiuni cum ar fi: ştiinŃa şi arta de a guverna; forma de organizare a societăŃii; activitatea grupurilor sociale (partidelor). Denumirea nouă de politologie a apărut abia în 1954. Atât în antichitate cât şi în feudalism, între ştiinŃele care studiau societatea nu exista o individualizare, drept urmare, elemente, cunoştinŃe despre societate vor fi nediferenŃiate, se vor intersecta cu cele economice, sociale sau religioase. Disocierea politologiei, individualizarea ei ca ştiinŃă de sine stătătoare a început abia la mijlocul sec. al XIX-lea, odată cu creşterea considerabilă a rolului şi locului politicului în domeniul cunoaşterii teoretice şi a practicii sociale. Procesul de emancipare a ştiinŃei politice s-a desfăşurat în două etape:
4

1. 5 . Vorbind de interes. o bună guvernare presupune asocierea armonioasă a celor două sfere. Politicul reflectă interesul general al grupurilor sociale pentru ordine. OBIECTUL DE STUDIU AL POLITOLOGIEI ÎnŃelegerea acestui capitol solicită definirea a două noŃiuni: politicul şi politica. un factor obiectiv. iar statul era conceput şi ca o comunitate socială. în principal. programatic. fiind un factor subiectiv. stabil.al XIX-lea se produce separarea ştiinŃei politice de sociologie. fiind. AlŃi autori au venit cu contraargumente: * termenul iniŃial de politologie se referea la politică. putere. conducere în general. asigură continuitatea în guvernare. * rezultatul unor cercetări dovedesc că statul nu este cea mai veche instituŃie politică a societăŃii . devin obiect al politicului. În statele cu sisteme democratice consolidate funcŃionează structuri politice tradiŃionale care. înŃelegem interesul public şi privat. 2. către sfârşitul sec. SusŃinătorii acestei teze pornesc de la faptul că statul este cea mai veche şi mai importantă instituŃie politică a societăŃii. desprinderea politologiei împreună cu sociologia de celelalte ştiinŃe socio-umane. Politica (puterea politică) este asociată mai întotdeauna cu sfera intereselor de grup naŃional sau internaŃional. cu rol central în sistemul politic. prosperitate. 2. Politologia este o ştiinŃă a studiului statului afirmă unii autori. la mijlocul sec. al XIX-lea a vizat. indiferent de grupul ce deŃine puterea. ori forme de organizare (partide). Când ele sunt urmărite deliberat. nu numai ca o instituŃie politică. variabil. care pot fi sintetizate în mai multe orientări. al relaŃiilor sociale. Definirea obiectului politologiei a născut şi dezvoltat o seamă de opinii în gândirea contemporană. deci. pentru că se structurează ca: mod de gândire (doctrine) şi acŃiune. fenomen asociat cu apariŃia rolului de ştiinŃă a studierii politicului şi a tot ce Ńine de acesta.

dar şi o cultură politică necesară pentru ca cetăŃenii să participe în cunoştinŃă de cauză la viaŃa societăŃii. dând posibilitatea realizării unor obiective în concordanŃă cu sensul progresului istoric. menit să asigure funcŃionarea de ansamblu a societăŃii. prosperitate şi egalitate. luând forme de organizare internaŃională. În lumina acestor realităŃi. filosofice. Dacă în trecut. ApariŃia domeniului politic a creat necesitatea organizării unui sistem politic. mediul ambiant. se repune importanŃa ştiinŃelor politice în general şi a politologiei în special. în special statul). partidele politice. conduita politică) ar rămâne în afara obiectului de studiu al disciplinei. ca subsistem al sistemului social global (despre care se va mai vorbi). acŃiune politică şi gândire politică. fapt care poate conduce la ideea că şi ele ar trebui să aibă ca obiect de studiu statul . între care există o strânsă interdependenŃă. de regulă cele ce alcătuiau organele de conducere. Apărut pe o anumită treaptă de evoluŃie a societăŃii (probabil odată cu apariŃia primelor instituŃii politice. norma politică. Domeniul politic se prezintă sub trei aspecte : sistem politic. Epoca contemporană se caracterizează prin apariŃia unor probleme cu caracter global. ca ştiinŃă a statului ar însemna o îngustare nejustificată a obiectului acestei discipline şi elemente importante ale sistemului politic (puterea. 6 . războiul şi pacea. Această realitate face ca sistemul politic structurat. dreptul tuturor oamenilor şi popoarelor la viaŃă democratică. Obiectul de studiu al politologiei este politicul. aflate în strânsă interdependenŃă: subdezvoltarea. economice). astăzi acŃiunea politică cuprinde categorii sociale tot mai largi. politica era apanajul unor grupuri restrânse. care să ofere un fundament ştiinŃific factorilor de decizie politică. accesul la materii prime şi energie. pe criterii naŃionale. Politologia. Aceasta implică receptarea corectă a realităŃii.*statul este studiat şi de alte ştiinŃe (juridice. politicul a dat oamenilor posibilitatea să-şi organizeze o activitate conştientă. să se extindă. de regulă.

Aşadar. partidele politice. sociologia politică. şi cel mai important. Ea se află în relaŃie cu celelalte ştiinŃe sociale: istoria. cunoştinŃele şi informaŃiile acestor ştiinŃe sociale fiind folosite de politologie în studiul politicului. societate politică – societate civilă. utilitatea şi finalitatea acestei cercetări. democraŃia. a celor de distincŃie. doctrina politică etc. Ea îşi propune să abordeze şi să explice categorii cum sunt : sistemul politic. economicul. sociologia. de individualitate. rolul pe care acestea îl au în procesul general al cunoaşterii şi al practicii sociale. metodele şi tehnicile folosite pentru investigarea fenomenului politic. * RelaŃiile dintre politologie şi ştiinŃele politice de ramură: filosofia politică. statul. problematica politologiei este complexă şi diversificată.Ca sistem global. fie de identitate şi particularitate ca domenii distincte de studiu a societăŃii. Individualitatea acestor ştiinŃe vine din modalitatea lor diferită de analiză a politicului sau a unor segmente parŃiale ale acestuia. scopul. puterea politică. îndeosebi. societatea are mai multe domenii de activitate : politicul. economia. 7 . viaŃa cultural-spirituală. Acest raport impune atât precizarea elementelor de comunitate între politologie şi ştiinŃele politice de ramură dar. antropologia politică. fie în relaŃii de comunitate (toate având obiect de studiu societatea). ideologie şi doctrină politică etc. LOCUL POLITOLOGIEI ÎN SISTEMUL ŞTIINłELOR SOCIALE ŞI POLITICE * RelaŃiile dintre politologie şi ştiinŃele sociale Politologia face parte atât din cadrul ştiinŃelor sociale cât şi a celor politice. filosofia. dreptul. 3. regimul politic. cultura şi acŃiunea politică. de complementaritate reciprocă. specific fiecărei ştiinŃe în parte. Între ele s-au stabilit legături organice şi intercondiŃionări. interdependenŃă. Între politologie şi ştiinŃele sociale se nasc şi se dezvoltă relaŃii de interacŃiune.

prin care se realizează cunoaşterea şi înŃelegerea obiectivă a fenomenului politic şi. politologia poate descifra tendinŃele fenomenului politic şi poate prefigura modelele alternative de dezvoltare socială. doctrine şi programe politice. lipsită de încărcătură ideologică a realităŃii politice. mijloacele. politologia exercită în cadrul societăŃii următoarele funcŃii : * Cognitivă. 8 . punându-le la dispoziŃia societăŃii. în crearea unor valori politice care vor fundamenta cultura politică.Politologia este singura ştiinŃă politică care studiază politicul în ansamblul său. metodele privind organizarea şi conducerea cât mai eficientă a societăŃii. respectarea valorilor general umane. *Prospectivă (previzională) Singură sau împreună cu alte ştiinŃe sociale sau politice de ramură. interpretarea corectă. FUNCłIILE POLITOLOGIEI În esenŃă. * Praxiologică Cunoaşterea realizată de politologie se materializează în elaborarea unor teorii. pe când celelalte ştiinŃe politice cercetează doar unele segmente ale acestuia. nepartinică. concepŃii. făcând să primeze spiritul patriotic. 4. *FuncŃia formativ-educativă civică şi patriotică Prin datele şi informaŃiile puse la dispoziŃie. ceea ce conduce la o atitudine şi un comportament corespunzător pentru societatea politică şi pentru cea civilă. înŃelegându-se prin aceasta căile. democratic. de aici. politologia contribuie în mare măsură la formarea educaŃiei civice a fiecărui cetăŃean. * Normativă.

economice. 9 . instituŃiilor. etnia. SISTEM POLITIC. de natura sa. funcŃionarea şi conducerea societăŃii. sociale. ca fiinŃă socială. comunicaŃiilor de natură politică. implică cu necesitate o dimensiune şi o funcŃie politică. concepŃiilor. culturale. prin multitudinea.SISTEM SOCIAL GLOBAL. agricultori. Prin sistem politic înŃelegem acel sistem parŃial al societăŃii ce cuprinde ansamblul relaŃiilor. naŃiunea). de nivelul dezvoltării sale. culturale. În abordarea şi înŃelegerea teoretică a sistemului politic s-au prefigurat câteva coordonate: * practica istorică a demonstrat că omul. liber profesionişti). prin locul şi rolul pe care-l ocupă. Sistem politic – sistem social global. patroni. complexitatea şi diversitatea relaŃiilor ce le generează. structurat pe subsisteme distincte (sisteme parŃiale): politice. se detaşează şi se impune sistemul politic. DefiniŃie şi trăsături 2. prin impactul asupra celorlalte sisteme. FuncŃiile sistemului politic 1. fie prin activităŃi comune în cadrul unor grupuri sociale (muncitori. intelectuali.II. fie prin libera adeziune la diferite organizaŃii politice. Componentele structurale ale sistemului politic 3. În cadrul oricărui sistem social global. indiferent de gradul său de organizare. SISTEMUL POLITIC CONłINUTUL CURSULUI 1. nu poate exista şi acŃiona decât în cadrul organizat al unui sistem social. în general. DEFINIłIE ŞI TRĂSĂTURI ViaŃa socială. prin care se asigură organizarea. profesionale. reprezintă un sistem social global. Societatea este un sistem social global deoarece omul este în primul rând o fiinŃă socială care comunică şi intră în relaŃii interumane. fie într-un cadru organizat: comunităŃi umane (familia. Orice sistem social.

perfecŃionare sunt limitate de însăşi natura acestor societăŃi. RelaŃiile politice se deosebesc de restul relaŃiilor sociale prin anumite caracteristici : au un caracter programatic şi organizat. * el trebuie abordat ca un sistem mereu deschis. * caracterul dinamic. * RelaŃiile politice sunt acele raporturi care se stabilesc între grupuri de persoane. de asemenea. conştiinŃa şi cultura politică. el nu se dizolvă în sistemul social global. perfecŃionare şi autoreglare. între partide şi organizaŃii politice. manifestându-se prin intermediul instituŃiilor politice. Spre deosebire de acestea. a lipsei lor de transparenŃă şi democratism politic. instituŃiile politice. * în cadrul societăŃilor nedemocratice – fasciste. norma şi comportamentul politic. Epoca contemporană consemnează o creştere fără precedent a interdependenŃelor şi posibilităŃilor de conlucrarea dintre state. al unor programe şi platforme politice privind organizarea şi conducerea societăŃii. specific sistemului politic. între acestea şi puterea politică. se regăsesc sub denumirea de relaŃii naŃionale. Toate acestea desfăşurându-se pe plan intern. ale fenomenelor şi proceselor politice ce apar în condiŃiile noii dezvoltări sociale. * autonomia relativă a sistemului politic . supus încorporării continue a elementelor noi ale vieŃii sociale. relaŃiile interetnice (dintre naŃiune şi minorităŃi). concepŃiile politice. 2. relaŃiile interstatale sunt raporturi politice între Ńări. în primul rând puterea de stat. ci se afirmă şi funcŃionează ca un element distinct. comuniste – posibilităŃile de înnoire. * sistemul politic este într-o continuă devenire. impune o permanentă definire şi redefinire a componentelor sale. având propria sa identitate.* sistemul politic constituie unul dintre cele mai importante componente ale societăŃii contemporane privită şi concepută ca un sistem social global. deşi este parte integrantă a societăŃii. Ele exprimă. 10 . COMPONENTELE STRUCTURALE ALE SISTEMULUI POLITIC Componentele sistemului politic sunt : relaŃiile politice.

Ea se exteriorizează printr-un ansamblu de cunoştinŃe. pe fondul extinderii colaborării între state şi al interdependenŃelor dintre ele. juridice. InstituŃiile politice (statul. ci şi participarea activă a cetăŃeanului la treburile comunităŃii. Exprimând o anumită viziune asupra organizării şi conducerii societăŃii. culturale la progresul social. partidele. socialiste. Cultura politică înseamnă nu numai cunoaştere. conservatoare. Principala instituŃie politică este statul. filosofic. Cultura politică este un sistem cognitiv şi afectiv rezultând din valorile. aşa cum va rezulta dintr-un capitol viitor. guvernul) se constituie în cadrul unui sistem naŃional. mentalităŃi despre drepturi şi îndatoriri. despre normele de conduită cetăŃenească. InteracŃiunea lor asigură funcŃionalitatea sistemului politic. în formă teoretică. interesele şi aspiraŃiile unor grupuri sociale într-o epocă dată). doctrinele pot fi : democratice. * ComunicaŃia politică. programatică şi conştientă. dictatoriale. În epoca contemporană însă. sentimentele şi orientările membrilor societăŃii care generează atitudini şi comportamente privind problemele colectivităŃii. religios). Ele îşi fundamentează acŃiunea pe o ideologie (ansamblul ideilor şi concepŃiilor care exprimă. materializându-se în doctrine şi programe politice. sub forma unor organisme politice regionale sau mondiale. tehnocrate etc. social-democratice. convingerile. 11 . parlamentul. influenŃele pe care le au asupra comunităŃii la toate nivelurile contrazic această afirmaŃie. unele instituŃii politice au căpătat caracter internaŃional şi chiar suprastatal. percepŃii. liberale. morale. * ConştiinŃa şi cultura politică RelaŃiile politice se manifestă sub o formă organizată. angajarea conştientă a valorilor politice.* InstituŃiile politice indică gradul de organizare politică a societăŃii la un moment dat. Norma şi comportamentul politic Deşi unii autori neagă apartenenŃa acestor componente la sistemul politic. * ConcepŃiile politice au ca element esenŃial doctrinele politice (doctrina cuprinde totalitatea principiilor unui sistem politic.

în care sunt incluse drepturile. indicaŃii referitoare la comportamentul politic al indivizilor şi al grupurilor de indivizi. Aceasta nu trebuie monopolizată de cei care guvernează. naŃiune etc. instituŃie politică dar mai ales fiecare partid politic îşi are propriul sistem de norme politice în baza căruia membrii săi îşi desfăşoară activitatea. Prin comportament politic se înŃelege acel mod de a acŃiona. claselor. * deşi la nivelul societăŃii se instituie un anumit cod al conduitei politice. de activitatea politică desfăşurată de organismele şi instituŃiile politice din societate. formaŃiuni politice. de principiile şi normele politice ale societăŃii. grup. În raport cu celelalte norme care reglementează diferite sisteme ale vieŃii sociale. prescripŃii. atât dinspre cât şi spre cei care guvernează. fiecare organism. organizaŃi în instituŃii. al cetăŃeanului. obligaŃiile etc. coduri. partide. 12 . ci doar pentru aceia care sunt angajaŃi în viaŃa politică. ci trebuie să devină un element al democratismului politic. statute. un instrument de guvernare (ca în societăŃile totalitare). La nivelul oricărei societăŃi distingem: * un comportament politic individual. Norma politică reprezintă un ansamblu de reguli. în calitate de alegător.ComunicaŃia politică exercită în cadrul societăŃilor democratice o funcŃie de difuzare a valorilor politice – ea joacă un rol informaŃional cu dublu sens. * normele de conduită politică se regăsesc în elaborarea unor regulamente. a membrilor respectivei comunităŃi politice. norma politică se caracterizează prin câteva elemente specifice: * aplicarea şi respectarea ei nu este obligatorie pentru toŃi membrii societăŃii. * respectarea normei este în exclusivitate rezultatul voinŃei şi conştiinŃei individului. grupurilor sociale faŃă de valorile şi doctrinele politice. * un comportament colectiv care poate îmbrăca forma de clasă. partid. ea nu trebuie să devină un mijloc. de a se comporta al membrilor societăŃii. raportat la viaŃa politică a unei societăŃi. de participant la viaŃa politică.

politologia este preocupată de comportamentul electoral al guvernaŃilor. contribuind totodată la reglarea sa. distingem: * participarea activă * participarea pasivă (votul dat ca datorie civică. Aceasta se detaşează prin: gradul de participare la viaŃa politică. influenŃat de o multitudine de factori: nivel de educaŃie.La baza declanşării şi orientării comportamentului politic uman stă o varietate de mobiluri. se dezvoltă şi se modelează. îl declanşează. Politologia se arată interesată de comportamentul politic al “clasei politice”(elitelor politice) care reprezintă acel grup restrâns de persoane cu rol semnificativ în conducere societăŃii (aflaŃi la guvernare. interes. 3. militantism. coerenŃa acŃiunilor. influenŃa familiei. electoratul devine Ńinta clasei politice. sondajele electorale periodice iau pulsul opŃiunilor alegătorului. Ca atitudine. semnificaŃie activităŃii şi comportamentului politic. dar fără interes) * absenteismul activ (deliberat) * absenteismul pasiv (cei refugiaŃi în zona indiferenŃei) Activ sau pasiv. Totodată. apartenenŃa etnică. al partidului în ansamblul relaŃiilor politice. trebuinŃe. el se formează. sens. în funcŃie şi de gradul de cultură politică şi de comunicaŃia politică. FUNCłIILE SISTEMULUI POLITIC Sistemul politic îndeplineşte în orice societate următoarele funcŃii: * De organizare şi conducere a sistemului social global: asigură mobilizarea resurselor materiale şi umane. în statutul său de organizare şi funcŃionare. interese. dar şi în opoziŃie). profesiune. Comportamentul politic nu este un dat al societăŃii. De regulă comportamentul politic al membrilor unui partid politic. este inclus în strategia şi tactica sa programatică. Dintre acestea. îl direcŃionează. 13 . starea materială etc. cultură politică. interesul politic este cel care dă scop.

* Reglementează prin drept şi lege comportamentul indivizilor şi a grupurilor sociale. Este singurul sistem din cadrul societăŃii care se autoreglează prin propriile instituŃii şi mecanisme. exercitându-şi funcŃiile asupra întregii societăŃi * coercitiv. fiind emanaŃia unei opŃiuni democratice (legitimitatea guvernării rezultă în acest sistem din recunoaşterea de către majoritatea populaŃiei). * Asigură stabilitatea vieŃii sociale împotriva factorilor de dezintegrare. cuprinzând aceleaşi norme şi legi pentru toŃi (nimeni nu este mai presus de lege). a celor politice în special.* De autoreglare a acestuia prin instituŃiile şi mecanismele de care dispune. a haosului social (de exemplul împotriva criminalităŃii). 14 . * legitim dar şi autoritar: dreptul de a impune decizii obligatorii. fără discriminări. * De distribuire a valorilor în general. CONCLUZIE: Pentru a fi viabil. Aceasta se realizează în concordanŃă cu interesele sociale şi globale şi cu cele ale diferitelor grupuri sociale. sistemul politic trebuie să fie: * universal.

asociată cu lupta pentru unitate statală a italienilor. APARIłIA ŞI EVOLUłIA STATULUI NoŃiunea de stat derivă din latinescul “ statius” care iniŃial desemna o stare de repaus. Abia în secolul al XVII-lea termenul începe să se consacre în toate limbile pentru a desemna forma de organizare numită stat. Trăsăturile şi funcŃiilor statului 6. având un înŃeles similar.III. În antichitate statul era considerat o creaŃie de origine divină. criteriile de la care s-a plecat şi care au primat în cercetarea statului. cu semnificaŃia de cetate.domeniile ştiinŃei din perspectiva cărora a fost definit şi investigat statul. Expresia “statio” apare pentru prima dată în celebra lucrare “Principele” a lui Niccolo Machiavelli. precum şi “res publica”. din care făcea parte întreaga populaŃie cu excepŃia sclavilor. nivelul dezvoltării ştiinŃelor sociale. condusă de înŃelepŃi. ApariŃia şi evoluŃia statului 2. Forma de stat 5. cum ar fi: momentul istoric şi perioada în care a fost analizat statul. CONCEPTUL DE STAT. Componentele statului: populaŃia. O problemă mult disputată care nu şi-a găsit nici astăzi o rezolvare deplină. Conceptul de stat. interesele sociale. economice şi politice care au primat în studiul problematicii statului. 15 . organizarea politică 3. Diversitatea de păreri şi opinii a fost şi este determinată de mai mulŃi factori. Statul de drept 1. Romanii utilizau şi termenul “civitas”. STATUL – INSTITUłIE FUNDAMENTALĂ A SISTEMULUI POLITIC CONłINUTUL CURSULUI 1. În optica filosofului Platon statul reprezinta o organizare de tip aristocratic bazată pe caste. teritoriul. Tipuri de stat 4. este aceea a definirii şi genezei statului. stat.

având. susŃinea că statul ar fi luat naştere direct din familie. * Teza contractualistă a statului. AdepŃii ei (Montesquieu. statul reprezenta un instrument de dominare a unei clase sociale asupra alteia. iar puterea monarhului din puterea lui Dumnezeu. statul este o creaŃie divină. gânditorul Niccolo Machiavelli considera statul o organizaŃie politică naŃională. Jan 16 . A apărut încă din antichitate. proprii societăŃilor feudale susŃineau că. în strânsă legătură cu dreptul natural. foarte apropiată de teoria teocratică. * Teoria patriarhală. executivă şi judecătorească. problema definirii originii şi conŃinutului statului a generat mai multe teorii: * Teoriile teocratice. rezultatul voinŃei lui Dumnezeu. de filosofii Epicur. cu numeroase referiri din Sfânta Scriptură). sub egida monarhiei absolutiste. Cei mai de seamă reprezentanŃi ai acestei teorii au fost: Aurelian Augustin (primul teolog al bisericii creştine care pune problema raportului dintre statul pământesc şi statul lui Dumnezeu). Elemente ale acestei teorii se întâlnesc încă din antichitate la Aristotel. susŃinută şi promovată de şcoala stoică grecească. În epoca Luminilor. veşnică şi imuabilă. delimitată de un anumit teritoriu. De-a lungul vremii. deci. ci o creaŃie umană supusă unor continue transformări. legitimată printr-un contract social între clase. Montesquieu prezenta statul ca o instituŃie centrală bazată pe legi şi structurată pe trei ramuri ale puterii: legislativă. iar acceptarea şi supunerea faŃă de acesta este o obligaŃie religioasă. în vedere numai latura juridică nu şi cea politică a acestuia. Tot acum Jan Jaques Rousseau definea statul ca o putere contractuală. * Dreptul natural susŃine o veche teorie socială conform căreia statul nu este de esenŃă divină. Toma d’Aqvino (care creează la mijlocul sec al XIII-lea un mixaj între credinŃă şi raŃiune. guvernanŃi şi guvernaŃi. În concepŃia marxistă.În perioada Renaşterii. marchează un salt înainte în evoluŃia teoriilor despre stat înlăturând vechea ipoteză teocratică potrivit căreia statul era de esenŃă divină. Sofocle şi Cicero. Immanuel Kant înŃelegea statul ca o grupare a oamenilor supuşi regulilor de drept.

Această teorie este o analogie mecanicistă între organismul uman şi cel social. * Teoria juridică. pe continentul nostru statele germane. a binelui comun. a raporturilor dintre oameni. să legitimeze existenŃa statului feudal. chinez. 17 . cum ar fi: voinŃa. Ea a răspuns şi a fost impusă de nevoi sociale. să evidenŃieze predestinaŃia rolului şi statutului unei clase sociale de a conduce şi a celorlalte de a se supune şi de a fi conduse. facturii psihice. persan. elemente care au impus şi închegat statul. psihologici. ApariŃia şi evoluŃia statului a fost o legitate a dezvoltării sociale. Potrivit acesteia. când aceştia din urmă şi-au delegat atribuŃiile lor puterii pentru a le folosi în numele comunităŃii. În sclavagism au existat statul egiptean. geto-dac etc. spaniol. ca şi individul. român etc. O dată cu formarea popoarelor. În general. * Teoria violenŃei a încercat să explice apariŃia statului ca o simplă necesitate naturală a oamenilor de a curma violenŃa din societate. pe baza unei înŃelegeri între putere şi cetăŃeni. indian. În feudalism s-au afirmat. declin şi moarte. * Teoria organicistă a apărut ca o ripostă spirituală a vechii clase feudale şi a bisericii faŃă de burghezie. de asemenea. italian.Jaques Rousseau) consideră că statul a apărut dintr-o nevoie naturală. grupuri şi clase sociale. existenŃa aceloraşi obiceiuri. Statul este un organism viu cu manifestări în viaŃa socială şi care. statul a devenit principalul mod de organizare politică a acestora. apogeu. clase şi grupuri sociale.stat) grec. are şi el perioada de creştere. * Teoria psihologică susŃine că statul este rezultatul unor factori biologici. statul este considerat de cei mai mulŃi analişti drept principala instituŃie prin care se exercită puterea politică în limitele unui anumit teritoriu de către un grup de oameni organizaŃi care îşi impun voinŃa şi interesele asupra societăŃii. englez. Teoria a urmărit să justifice. de a statua ordinea între oameni. statul francez. rus. iar statul a fost singurul în măsură să o satisfacă. roman. polisul (oraşul . de revoluŃie şi de doctrina sa liberală. dorinŃa de a trăi împreună. a statuării rolului şi locului acestora în societate. statul a apărut din necesitatea reglementării prin acte normative de esenŃă juridică a relaŃiilor.

18 . aceste componente au căpătat forme. (exemplu: din destrămarea Austro-Ungariei. încât a acŃionat ca principal factor de dezmembrare a acestor imperii. a avut loc procesul de transformare a popoarelor în naŃiuni ceea ce a condus la constituirea statelor naŃionale unitare. odată cu trecerea la capitalism. iar România şi-a redobândit teritoriile sale naŃionale deŃinute de monarhia dualistă austro-ungară). 2. COMPONENTELE STATULUI : POPULAłIA.) a fost rezultatul dominaŃiei unor monarhii asupra popoarelor constrânse să accepte asocierea lor într-un cadru statal nefiresc şi artificial. Organizarea politică este o componentă cu rol major în structurarea şi funcŃionarea statului întrucăt ea instituie ordinea. tendinŃa naŃiunilor respective de a se constitui într-un cadru politic de sine stătător a devenit atât de puternică. impuse de cerinŃele dezvoltării sociale. la sfârşitul primului război mondial. pe ruinele cărora s-au format statele naŃionale. ExistenŃa unor state multinaŃionale (Imperiul habsburgic.În epoca modernă. principii noi. conŃinuturi. În epoca modernă. normele şi limitele funcŃionării. Imperiul otoman ş. oamenii fiind cei care creează şi dau viaŃă. le stabileşte rolul şi statutul în societate. au rezultat ca state noi Cehoslovacia şi Iugoslavia. Pe măsura afirmării conştiinŃei naŃionale. identitate şi unitate unui stat. TERITORIUL ŞI ORGANIZAREA POLITICĂ Componentele statului au existat în toate formele pe care acesta le-a îmbrăcat de-a lungul istoriei. din această situaŃie punându-se problema apărării integrităŃii şi suveranităŃii sale. legăturile între componentele politice ale statului. Imperiul rus. Teritoriul constituie factorul material. Este un bun al întregii comunităŃi. spaŃiul în limitele căruia se creează şi funcŃionează statul. PopulaŃia constituie pentru existenŃa oricărei forme statale o componentă de bază.a. având în fiecare perioadă semnificaŃii şi conŃinuturi diferite.

care în raport cu societatea sunt în minoritate. acesta le fundamentează. b. * republici prezidenŃiale – unde preşedintele. în raport cu celelalte instituŃii. preşedintele. TIPURI DE STAT De-a lungul istoriei. Olanda). reprezentativitatea şi eligibilitatea. Suedia. excluzând opŃiunile şi voinŃa majorităŃii. Japonia. nedemocratice – promovează interesul de grup sau de clasă. Forma de guvernământ – desemnează modul de exercitare şi manifestare a puterii de stat. foarte apropiat de cel al monarhilor constituŃionali (Germania. FORMA DE STAT Are în vedere modul de constituire şi organizare a puterii de stat. Raportat la cetăŃeni. la modul cum respectă şi promovează interesele şi voinŃa acestora. Italia. * republici parlamentare – unde Parlamentul. societatea a fost confruntată cu mai multe forme pe care le-a îmbrăcat statul. constituirea şi funcŃionarea organelor acesteia. Rusia. FranŃa etc). Acest tip de stat este în concordanŃă cu voinŃa şi interesele majorităŃii cetăŃenilor. * state dictatoriale. Astăzi se întâlnesc următoarele forme de guvernământ: * monarhiile constituŃionale – unde monarhul domneşte dar nu guvernează.3. deŃine şi exercită importante prerogative legislative şi executive (SUA. Grecia etc). are numai un rol reprezentativ. Este dată de trei elemente: a. Structura de stat – are în vedere raportul dintre organele centrale şi locale ale statului. are un rol primordial în organizarea şi conducerea societăŃii. Din această perspectivă există: 19 . Belgia. el având o simplă funcŃie de reprezentare a statului (Anglia. s-au conturat două tipuri de state: * statele democratice – se întemeiază pe principii şi valori democratice: separaŃia puterilor. Fiind exponentul lor. în calitate de şef al statului. În aceste societăŃi. le promovează interesele şi aspiraŃiile. interesele şi aspiraŃiile acestora. 4. democratismul politic. ca şef al statului.

Guvern. 5. armată. instanŃe judecătoreşti etc. ele având legislaŃie proprie. a se substitui celor ale statului federal. El are trei componente: puterea legislativă. instituŃionalizare şi funcŃionare a sistemului politic şi de exercitare a puterii politice de către o forŃă social-politică în cadrul unei comunităŃi sociale sau a unui sistem social. Bulgaria. prin faptul că reprezintă organizarea politică a unei comunităŃi în cadrul unei frontiere. constituit în diferite instituŃii: parlament. poliŃie. cel puŃin pentru epoca modernă şi contemporană. păstrânduşi suveranitatea şi calitatea de subiect de drept internaŃional.* state unitare – exprimă existenŃa unui singur stat. c. Ungaria). ConstituŃie (România. statele sunt independente atât pe plan intern cât şi pe plan internaŃional. * state federative – reprezintă o comunitate de state nesuverane. Regimul politic – constituie modul concret de organizare. TRĂSĂTURILE ŞI FUNCłIILE STATULUI a) Trăsăturile statului Prin gradul de organizare şi instituŃionalizare statul constituie principala instituŃie a sistemului politic. 20 . guvern. care dispun de un stat central cu competenŃe şi personalitate distinctă faŃă de celelalte state membre. În cadrul acestor structuri. care îşi păstrează o autonomie relativă. reprezentând organizarea politică a unei naŃiuni. organe şi instituŃii proprii de aplicare a legilor fără. Polonia. * state confederative – sunt state suverane formate prin asocierea a două sau mai multe state care au convenit să-şi creeze sau nu organe comune. caracter naŃional. ca expresie a voinŃei cetăŃenilor. apariŃia sa fiind impusă de faptul că o comunitate umană nu poate să funcŃioneze fără organizarea politică asigurată de stat. a unui singur Parlament. ministere. însă. puterea executivă şi puterea judecătorească şi se slujeşte de un aparat specializat. *Are caracter istoric. de regulă. *Are caracter suveran. *Are.

spionajul etc) * Ecologică. hoŃia. integrităŃii teritoriale şi a ordinii de drept. STATUL DE DREPT Însăşi denumirea indică faptul că statul îşi exercită puterea sa politică pe baza legilor. culturale. sănătate etc. împotriva actelor antisociale (violenŃa. * Judecătorească. crima organizată. * Culturală. economice. Statul este organizatorul direct al producŃiei în cadrul proprietăŃii de stat. asigurări sociale. viaŃa cultural-artistică. 21 . cadrul politico-organizatoric necesar activităŃii nestingherite a tuturor agenŃilor economici din sectorul privat. prin organizarea sistemului de protecŃie socială. * Administrativă. 6.b) FuncŃiile statului * Legislativă. de asemenea. Are în vedere aplicarea legilor şi deciziilor. prin care se asigură instruirea şi educaŃia cetăŃenilor. El asigură. inclusiv ConstituŃia. * Economică. a independenŃei şi suveranităŃii statale. vizând apărarea şi conservarea mediului ambiant. cercetarea ştiinŃifică. salubritate. * FuncŃia de apărare a ordinii sociale. pentru apărarea securităŃii internaŃionale cu alte state ale lumii. Prin organismele sale specializate. prin măsuri împotriva surselor şi agenŃilor de poluare. prin care se asigură servicii către populaŃie: energie. * Organizatorică. cu latura preventiv-educativă şi alta coercitivă. statul adoptă întreaga legislaŃie din societate. * Socială. prin care sunt consacrate drepturile şi îndatoririle cetăŃenilor. * Organizarea colaborării politice. apă. prin care se supravegheză aplicarea corectă a legilor şi sancŃionarea încălcării acestora. servicii publice. şi nu dreptul forŃei. organizarea întregii activităŃi sociale. folosind forŃa dreptului. * Apărarea Ńării.

*Organele puterii de stat centrale şi locale sunt alese de cetăŃeni. care să facă posibil controlul puterii politice de către societatea civilă. *Respectarea drepturilor omului în conformitate cu prevederile internaŃionale consacrate.În forma sa clasică. *CirculaŃia liberă a informaŃiei şi a persoanelor. statul de drept apare în epoca modernă. 22 . iar instanŃele judecătoreşti. dreptul la liberă exprimare. în faŃa căreia toŃi cetăŃenii sunt egali. parlamentul exercitând puterea legislativă. *Delimitarea riguroasă între atribuŃiile şi prerogativele statului şi ale partidelor politice. direct şi secret. fundamentânduse încă de la începutul existenŃei sale pe principiul separaŃiei puterilor. în cadrul pluralismului politic. puterea judecătorească. El reprezintă o seamă de trăsături cum sunt: *SupremaŃia legii. prin vot universal. guvernul puterea executivă. organizare politică şi profesională. în faŃa căreia sunt răspunzătoare. *ForŃele militare şi poliŃia sunt plasate sub controlul autorităŃii civile. *SeparaŃia puterilor în stat.

23 . CONłINUTUL. constând în capacitatea de a-şi subordona celelalte forme ale puterii. Puterea generează relaŃii de subordonare de la conducători la conduşi. Pe de altă parte puterea asigură punerea în valoare a energiilor umane prin acŃiuni sociale organizate. alături de partidele politice. aceasta generează putere. asigurând organizarea şi conducerea unitară a societăŃii la nivel global. Putere şi opoziŃie 1. fiind singura legitimă şi îndreptăŃită să ia decizii fără imixtiuni interne şi externe. ConŃinutul puterii politice Unii autori au identificat puterea politică cu puterea de stat.IV. Trăsăturile puterii politice În raport cu celelalte forme ale puterii sociale. în scopul realizării unor interese. Legitimitate. *are un caracter imperativ. PUTEREA POLITICĂ CONłINUTUL CURSULUI 1. forma de guvernare. ConŃinutul. cele două elemente aflându-se într-o relaŃie directă. la rândul ei. TRĂSĂTURILE ŞI FUNCłIILE PUTERII POLITICE a. trăsăturile şi funcŃiile puterii politice 2. Puterea impune ordinea socială. în care unii îşi impun voinŃa altora. autoritate şi consens politic 3. regimul politic etc. b. obligatoriu şi ierarhic. Aceasta este însă numai o componentă a puterii. Rolul oricărei puteri este acela de a asigura coeziunea şi funcŃionalitatea diferitelor structuri de organisme sociale. puterea politică are următoarele trăsături: *are un caracter integrator. *are un caracter suveran.

pentru a acŃiona în conformitate cu programul adoptat. *FuncŃia ideologică. *FuncŃia coercitivă. constă în elaborarea unor programe şi linii directoare de acŃiune. constă în capacitatea puterii de a stabili cele mai adecvate forme organizatorice şi de mobilizare a grupurile sociale asupra cărora îşi exercită autoritatea. precum şi de reprimare a împotrivirii celor ce se opun. care elaborează legile. De-a lungul istoriei s-au înregistrat trei forme de manifestare a legitimităŃii politice: 24 . *în societăŃile democratice puterea politică se întemeiază pe lege.*în contextul oricărui sistem politic. Guvernul care le aplică şi veghează la respectarea lor). Ea exprimă voinŃa.constituind un principiu conform căruia într-un sistem de guvernare puterea politică se exercită în baza unui drept conferit de cei conduşi. AUTORITATE ŞI CONSENS POLITIC a. *FuncŃia de control a modului cum se aplică programul său. *FuncŃia organizatorică. pe drept. condiŃionează succesul. 2. În mecanismul puterii ele iau. statul reprezintă principalul instrument de realizare a puterii politice.în acord cu legea. FuncŃiile puterii politice *FuncŃia programatică. c. decizională. prin instituŃiile sale (Parlamentul. *Pregătirea de specialişti pentru organizarea vieŃii sociale şi exercitarea guvernării în conformitate cu voinŃa puterii politice. deciziile. dar şi insuccesul unei acŃiuni. în scopul de a convinge pe oameni să acŃioneze în conformitate cu hotărârile luate. în conformitate cu legea. Termenul derivă din latinescul “legitimus”. de constrângere. Prin efectul lor. decrete. forma unor legi. de educare a oamenilor în spiritul valorilor ce decurg din acest program. Legitimitatea politică. dacă sunt în concordanŃă cu cerinŃele generale ale progresului. interesele majorităŃii cetăŃenilor. de regulă. LEGITIMITATE. hotărâri. aspiraŃiile.

pe referendum. ceea ce le legitimează puterea. impunându-se maselor care îi acceptă (Cicero. pe două căi: *Autoritatea este cu mult mai viguroasă când se întemeiază pe forŃa argumentelor. pe votul popular. în esenŃă dreptul şi capacitatea guvernanŃilor de a conduce. capacitatea acesteia de a-şi impune voinŃa în societate. Se întemeiază pe lege. *Calea constrângerii are la bază argumentul forŃei. având la bază ideea caracterului sacru al puterii deŃinută de monarh în antichitate şi societatea medievală şi care nu implică consimŃământul maselor. rezultând din farmec. Este modalitatea concretă de manifestare a puterii politice. având ca principal instrument de realizare sondajele de opinii. *Consensul specific – este o formă specială a consensului politic. *Consens politic sau fundamental – presupune existenŃa unei constituŃii care să asigure cadrul legal şi normele politice fundamentale ale acŃiunii politice a guvernanŃilor asupra celor guvernaŃi. puterii şi actului de guvernare.) *Legitimitatea civilă sau legală a apărut în societatea modernă.a. atracŃie personală. modului de viaŃă. uneori cinste. astfel încât acordul majorităŃii conferă stabilitate şi eficienŃa guvernării. aflându-se de regulă în contradicŃie cu interesele majorităŃii.*Legitimitatea divină. *Legitimitatea carismatică. hotărâre. b. şi calităŃi naturale precum: capacitatea de decizie. Aceasta presupune însă concordanŃa dintre obiectivele puterii şi interesele majorităŃii. 25 . în principiu. nedemocratice. c. relaŃiilor sociale etc. clarviziune. Autoritatea politică provine din latinescul “autoritas” şi sugerează forŃa dar şi puterea de convingere. fiind caracteristică societăŃilor totalitare. Napoleon. Alexandru Ioan Cuza ş. forŃă dominatoare. dat de opinia publică. El poate fi: *Consens de bază – constituit prin acordul de voinŃă existent între membrii societăŃii asupra valorilor. caracteristică societăŃilor democratice. Autoritatea politică se realizează. Consensul politic constă în acordul liber exprimat al cetăŃenilor asupra autorităŃii. o dată cu democratismul politic. credinŃei. având în centru conducători care se impun prin personalitatea lor.

prefectul. pe plan local.3. şi o opoziŃie extraparlamentară. ocuparea de instituŃii. dezideratul este transformarea forŃei în drept şi a supunerii în datorie. există o opoziŃie parlamentară. PUTERE ŞI OPOZIłIE RelaŃia dintre putere şi opoziŃie este o componentă a democraŃiei. Puterea implică ierarhie. OpoziŃia poate juca un rol funcŃional (constructiv) sau disfuncŃional (neconstructiv). Din punct de vedere al cadrului de manifestare. consiliul comunal. Guvernul format din miniştri. În primul caz opoziŃia se manifestă în general în cadrul legal şi instituŃional existent. greve. dreptul legitim de a exercita autoritatea. căreia. astfel încât puterea normativă să se întemeieze pe moralitate şi pe convingere. municipal şi judeŃean. un ansamblu de instituŃii care exercită funcŃiile guvernării la nivel central şi local. Cadrul instituŃional impune atenŃiei conceptul de autoritate publică. ConstituŃia României defineşte ca autoritate publică: Parlamentul. În ceea ce priveşte puterea. de a oferi soluŃii alternative de guvernare. care se manifestă prin demonstraŃii. În cel de-al doilea caz refuză regulile jocului politic şi recurge la mijloace neconstituŃionale. Cât priveşte opoziŃia. primarul. Preşedintele Ńării. 26 . un cadru instituŃional. îi corespund organizaŃiile locale ale partidelor respective. raŃiunea sa de a fi se confundă cu misiunea de a cenzura activitatea puterii. pentru a crea o stare de instabilitate politică şi socială. alcătuit din Camera DeputaŃilor şi Senat.

dar noŃiunea de guvernare are un sens mult mai larg. FuncŃiile guvernului. eludându-se principiul separaŃiei puterilor în stat. Guvern. Puterea executivă în România. să gestioneze pe durata mandatului său. Dacă l-am raporta strict la funcŃia sa esenŃială ce derivă din separaŃia puterilor în stat. GUVERN. RelaŃia dintre guvern şi parlament. importanŃă care decurge din faptul că acesta organizează şi conduce efectiv societatea. demersurile interne şi externe ale societăŃii şi statului. NOłIUNE ŞI ASPECTE GENERALE Guvernul reprezintă una dintre cele mai importante instituŃii ale statului. referindu-se în general. la organizarea şi funcŃionarea întregului ansamblu instituŃional. un guvern deŃine atribuŃia expresă şi principală a guvernării. Guvernul (Consiliul de Miniştri) reprezintă puterea executivă. 2. GUVERNARE. 27 . Tipuri de guverne. un cabinet (guvern) este investit să aplice legile votate în Parlament. 3. devenind în numeroase state instituŃia politică cu cea mai mare autoritate. 4.V. activitatea guvernului reprezintă sau este sinonimă cu actul de guvernare. Guvernarea reprezintă un act sau fenomen de conducere. În realitate. Guvernare. aflându-se cel mai mult în legătură cu cetăŃeanul. astfel încât să se asigure coerenŃa demersurilor în toate sferele de activitate ale unei societăŃi. 1. 6. guvernul înregistrează progresiv cumul de atribuŃii. 5. GUVERNUL CONłINUTUL CURSULUI. NoŃiune şi aspecte generale. care depăşeşte cadrul unei astfel de instituŃii. 1. INSTITUłIA POLITICĂ EXECUTIVĂ. potrivit normelor constituŃionale. Constituirea şi structura guvernului. fiind împuternicit. Desigur. În conştiinŃa publică.

în urma unui scrutin electoral. de factori cum sunt: natura regimului politic şi a sistemului constituŃional.2. *minoritar – care nu dispune de o majoritate parlamentară. locul.ministru desemnat de preşedinte. DistincŃia conduce la formele de guvernare prezidenŃiale şi cele parlamentare. TIPURI DE GUVERNE În cele mai multe cazuri. potrivit constituŃiilor şi legilor. forma de guvernământ. fiind influenŃat.care are o durată limitată. guvernul este rezultatul exprimării prin vot a electoratului. *ilegitim – când se constituie în urma unei lovituri de stat sau a unei acŃiuni în forŃă. *provizoriu . *de coaliŃie – alcătuit din reprezentanŃi a două sau mai multe partide politice. primind investirea fie direct. desemnat prin alegeri libere şi primul. puterea executivă are caracter dual: preşedintele. *civil sau militar (în raport de componenŃa cabinetului – miniştri sau secretarii de stat reprezentând partide şi grupări politice sau respectiv structurile militare ale statului). În cazul formelor de guvernare semiprezidenŃiale. În funcŃie de modul în care se constituie. Modul diferit de constituire a executivelor se reliefează mai pregnant în condiŃiile în care se observă care sunt diferenŃele între o alegere populară directă şi o investitură de către partide şi parlamente. atribuŃiile şi prerogativele celorlalte instituŃii ale puterii 28 . rolul. *legitim – când este expresia voinŃei majorităŃii sociale şi este constituit potrivit prevederilor constituŃionale. totuşi. în urma votului popular. CONSTITUIREA ŞI STRUCTURA GUVERNULUI Este un proces specific fiecărei societăŃi în parte. guvernul poate fi : *majoritar (monocolor) – partidul care câştigă alegerile formează guvernul. până la constituirea unui nou guvern. 3. fie de la un partid (sau coaliŃie de partide) care a câştigat alegerile. fără să aibă sprijin popular sau fiind contrar voinŃei şi aspiraŃiilor majorităŃii populaŃiei.

pe durata mandatului său (de regulă 4 ani) îndeplineşte importante funcŃii care privesc toate sferele de activitate ale unei societăŃi (socială. durata mandatului poate fi prelungită. În anumite situaŃii (stare de război. atribuŃiile lor etc. urma şi realiza guvernul *votul de investitură din partea parlamentului (în cele mai multe situaŃii este acordat de majoritatea simplă). 4. În subordinea unui guvern se află administraŃia publică. până la exercitarea atribuŃiilor sale. culturală etc). diferă mai mult sau mai puŃin în ce priveşte numărul. exercitând în această calitate rolul de administrator general al treburilor publice. economică. prin organele sale centrale sau locale. fiind practic emanaŃia acestuia. Astfel. 29 . Durata mandatului guvernului diferă de la un sistem constituŃional la altul. FUNCłIILE GUVERNULUI Executivul. calamităŃi naturale sau tensiuni sociale). demografică. secretariatele de stat şi departamentele (al căror număr diferă în raport de sistemele politice.de stat în sistemul vieŃii politice. Procesul de constituire a guvernului. guvernul: * organizează şi conduce politica internă şi externă a Ńării. În ceea ce priveşte structura guvernului. cunoaşte mai multe momente: *desemnarea şefului executivului şi constituirea echipei guvernamentale *elaborarea programului de guvernare care exprimă coordonatele generale. dar este corelat cu mandatul parlamentului. de asemenea. printr-o lege specială emisă de legislativ. acesta include: ministerele. de interese de moment etc). strategice de politică internă şi externă pe care le va adopta. În afara acestora există şi alte componente care. în principiu al parlamentului şi al instituŃiei şefului statului.

Cu trecerea timpului.* are iniŃiativa legislativă care vizează elaborarea unor noi proiecte legislative de fiecare membru al guvernului în ansamblul său. în general. aceasta este o prerogativă a guvernului. o prerogativă a şefului statului (ca şi în România). proiecte înaintate Parlamentului după ce au fost dezbătute şi aprobate de guvern. 30 . * promulgă legi . a unui proiect legislativ). * legile elaborate de legislativ şi impuse guvernului spre aplicare. însă în unele state. executivul a cunoscut în România mai multe denumiri (Guvern. În sens modern. * moŃiunile de cenzură ale Parlamentului care poate demite guvernul. ce reprezintă momentul final al procesului de elaborare a acestora. fapt ce nu este prevăzut în toate sistemele constituŃionale (vizează angajarea răspunderii guvernului faŃă de Parlament asupra unui program de politică generală. este. Promulgarea legii. ce reprezintă o delegare pe care legislativul o face către guvern în situaŃii deosebite. apariŃia guvernului este legată de aplicarea Regulamentelor Organice în cele două Principate (1831-1832) când puterea era împărŃită între Domn şi Sfatul Administrativ. Consiliu de Miniştri). 5. RELAłIA DINTRE GUVERN ŞI PARLAMENT Activitatea guvernului este controlată şi direcŃionată prin mijloacele specifice de care dispune Parlamentul şi anume: * votul de investitură dat executivului la formarea acestuia. 6. * îşi asumă răspunderea. rădăcinile acestuia putând fi întâlnită încă din perioada feudală. evident cu alte semnificaŃii (divanurile boiereşti care aveau rolul de a-l sfătui şi ajuta pe domn în guvernare). PUTEREA EXECUTIVĂ ÎN ROMÂNIA Guvernul este una dintre cele mai vechi instituŃii politice româneşti. * emite ordonanŃe. * comisiile de anchetă parlamentară. dezvoltându-se în perioada lui Alexandru Ioan Cuza.

31 . Guvernul României îşi desfăşoară activitatea în strânsă legătură şi colaborare cu Parlamentul.În prezent. Acesta . în urma alegerilor. FuncŃia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de parlamentar. preşedintele Ńării se consultă cu liderii partidului (partidelor) care au câştigat alegerile şi desemnează un candidat la funcŃia de prim-ministru. această dualitate creând de-a lungul timpului opinii pro şi contra. într-un termen de 10 zile trebuie să-şi alcătuiască programul de guvernare şi să formeze cabinetul prezentându-se apoi în faŃa parlamentului pentru obŃinerea votului de investitură. dar se află sub controlul acestuia.

Ea a apărut odată cu statul şi a cunoscut o evoluŃie continuă. Pentru aceasta. concretizată prin prezidiu. ca o societate să cunoască un curs ascendent al evoluŃiei sale pe plan economic. această autoritate a îmbrăcat două forme de manifestare: una colegială. alegerea şefului statului 2. Practica istorică a relevat patru mari moduri de desemnare a şefului statului: 32 . consiliul prezidenŃial şi alta unipersonală. Ńine de o seamă de factori. împărat. sunt chemaŃi să contribuie conducătorul statului (monarh sau preşedinte). domn. În decursul vremii. Desemnarea. atât în ceea ce priveşte forma. sistemul constituŃional şi forma de guvernământ. dar nu suficientă. reprezentată prin rege. Durata mandatului şefului statului O condiŃie esenŃială. social. partidele politice etc. tradiŃiile istorice sau naŃionale. principe ori preşedinte. respectiv: natura sistemului politic. 1. ALEGEREA ŞEFULUI STATULUI Desemnarea sau alegerea şefului statului. după caz. este ca raporturile dintre stat şi celelalte instituŃii politice să funcŃioneze în parametri optimi. parlamentul. educaŃional etc. structura.VI. guvernul. Responsabilitatea şefului statului 4. InstituŃia şefului statului constituie una dintre cele mai vechi autorităŃi politice. astfel încât mecanismele care pun în mişcare angrenajul instituŃional politic să nu cunoască avarii. sultan. INSTITUłIA ŞEFULUI STATULUI CONłINUTUL CURSULUI 1. Atributele şi prerogativele şefului statului 3. DESEMNAREA. consiliul de stat. prerogativele dar şi atribuŃiile.

* Alegerea de către Parlament Această modalitate. mai întâi sunt desemnaŃi (sau aleşi prin vot universal) membrii care împreună formează colegiul electoral şi care vor desemna la rândul lor pe şeful statului. şeful statului (împăratul) accede la tron pe cale ereditară. mai mult simbolice.* Desemnarea pe cale ereditară Acesta este cea mai veche modalitate. caracteristică regimurilor monarhice în care parlamentul sau altă instituŃie nu au nici un rol la numirea unui succesor la tron. secret şi liber exprimat). în care şeful statului (regele. prin votul membrilor săi pe şeful statului. Se realizează prin două forme. în funcŃie de forma de guvernământ respectivă. Şi în situaŃia monarhiei constituŃionale japoneze. este un mod eficient de control al parlamentului asupra acestei instituŃii. regina) accede la tron pe cale ereditară. privită ca fiind o consecinŃă a democratismului politic. cum este cazul Greciei ori Israelului. * Desemnarea şefului de stat de către un colegiu electoral In acest caz. direct. însărcinează formal pe primul ministru cu formarea cabinetului şi acceptă recomandările premierului. egal. conferă şefului statului o autoritate sporită. ATRIBUTELE ŞI PREROGATIVELE ŞEFULUI STATULUI InstituŃia şefului statului. reprezentând fie instituŃia monarhică. * Alegerea şefului statului prin vot universal Această modalitate. are atribuŃii extrem 33 . (exemplu: preşedintele României este ales prin vot universal. are atribuŃii limitate. fie parlamentul alege organe colegiale ca şefi de stat. respectiv: fie parlamentul desemnează direct. 2. fiind considerată un rezultat al revoluŃiei burgheze. Este cazul monarhiei constituŃionale britanice. fie pe cea prezidenŃială.

egală sau aproape egală cu cea a instituŃiei parlamentare (Republica Franceză). între care exemplificăm: este comandant suprem al forŃelor armate şi îndeplineşte funcŃia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a łării. Are şi alte atribuŃii. spre exemplu: * de modul de desemnare a şefului statului * de atribuŃiile şi prerogativele de care acesta dispune în stat * de gradul de implicare în politic şi în societate. poate lua parte la şedinŃele guvernului în care se dezbat probleme de interes naŃional privitoare la politica externă. Ea Ńine de factori a căror pondere şi valoare poate fi diferită. În ştiinŃa politologică şi juridică s-au constituit două mari orientări. tradiŃională. De asemenea. apărarea Ńării etc. există şi sisteme constituŃionale în care şeful de stat deŃine multiple şi diverse prerogative executive şi legislative. 3. aflându-se pe o poziŃie privilegiată în stat. acordă graŃiere individuală. Într-o primă ipoteză. bazată pe imunitatea de care dispunea şeful statului. rolul acesteia fiind acela de a asigura un echilibru între cele două instituŃii. şi prezidează şedinŃele guvernului la care participă. RESPONSABILITATEA ŞEFULUI STATULUI Răspunderea şi responsabilitatea şefului statului este specifică fiecărui sistem constituŃional în parte.de diferenŃiate după gradul de deŃinere şi exercitare a puterii. dacă în cadrul monarhiilor constituŃionale. trebuie menŃionat că există şi sisteme constituŃionale în care instituŃia şefului statului se află la intersecŃia executivului cu legislativul. de a limita tendinŃa uneia de acumula prea multă putere. preşedintele poate consulta guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanŃă deosebită. şefii de stat deŃin şi exercită roluri pur decorative de reprezentare. general şi amiral. În România. Astfel. cum este cea britanică sau japoneză. pornind de la principiul 34 . Cea de-a doua orientare. acordă gradele de mareşal. preşedintele este cel care desemnează un candidat la funcŃia de prim-ministru şi numeşte guvernul pe baza votului de încredere acordat de parlament. se susŃine că şeful statului nu trebuie să răspundă pentru faptele şi actele sale – aceasta fiind o orientare mai veche.

35 . decorativ. În România. indiferent de statutul pe care îl au în societate.egalităŃii tuturor oamenilor în faŃa legii. durata mandatului preşedintelui este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. poate fi suspendat din funcŃie de Camera DeputaŃilor şi de Senat. Ńinând în mare măsură de forma de guvernare. DURATA MANDATULUI ŞEFULUI STATULUI Durata mandatului este specifică fiecărui sistem constituŃional în parte. 4. * când este angajat în actul de guvernare. durata mandatului poate fi prelungită prin intermediul unei legi votate de parlament. fiind chemat astfel să răspundă în faŃa legii pentru faptele sale. potrivit ConstituŃiei din 1991 revizuită. în faŃa instituŃiei care-l desemnează. Potrivit sistemelor constituŃionale existente. răspunderea este minoră sau chiar lipseşte. ca de exemplu: * unde are un rol reprezentativ. în cazul în care preşedintele săvărşeşte fapte grave. poziŃionează şeful statului ca simplu cetăŃean. În unele sisteme. Aceasta poate fi pe viaŃă în cazul monarhiilor constituŃionale sau. nefiind implicat în actul de guvernare. potrivit ConstituŃiei. răspunde politic. de regulă. prin care se încalcă legea fundamentală. răspunderea şefului statului se corelează cu rolul şi funcŃia exercitată de acesta în viaŃa politică a Ńării. civil sau chiar penal. în cazul republicilor prezidenŃiale ori parlamentare această durată este corelată de regulă cu cea a executivului şi legislativului (dar nu obligatoriu): 4-5 ani sau chiar 6-7 ani. În România. după consultarea CurŃii ConstituŃionale.

filosofilor. Parlamentul reprezintă aşadar puterea legislativă într-un stat. legea fiind expresia voinŃei sale suverane. astfel desemnaŃi încât să poată exprima juridiceşte voinŃa acestuia. practică şi eficientă. Aceasta a fost ca poporul să delege exerciŃiul dreptului său natural şi inalienabil de a legifera. Practica social-politică a pus în evidenŃă existenŃa a trei căi.VII. unor reprezentanŃi ai săi (delegaŃi. FuncŃiile Parlamentului 5. Mecanismul de funcŃionare şi durata mandatului Parlamentului 4. mandatari). juriştilor s-a verificat a fi bună. FaŃă de realitatea că în statele cu teritorii întinse şi cu populaŃii numeroase este practic imposibil ca întreg poporul să se constituie într-o adunare care să decidă. RelaŃia dintre Parlament şi Guvern 6. CĂI DE CONSTITUIRE A PARLAMENTULUI Dintotdeauna s-a afirmat că puterea. să legifereze (ca în cetăŃile antice greceşti) s-a pus problema de a şti cum se poate valorifica această strânsă corelaŃie dintre voinŃa suverană şi lege. parlamentul. deputaŃii şi senatorii. Astfel au apărut sistemele electorale. PARLAMENTUL CONłINUTUL CURSULUI 1. Căi de constituire a Parlamentului 2. Parlamentul în România 1. care are dreptul de a legifera. SoluŃia găsită de minŃile luminate ale politologilor. atunci când monarhul sau preşedintele în 36 . moduri de constituire a parlamentului: a) Numirea parŃială sau totală a membrilor parlamentului este caracteristică perioadei moderne. suveranitatea. Structura constitutivă a Parlamentului 3. aparŃine poporului. INSTITUłIA POLITICĂ LEGISALTIVĂ.

37 . pentru că în multe state unitare. îşi rezervă dreptul de a numi o parte a legislativului. stare materială. De aici regula structurii bicamerale în statele federative. funcŃionarea şi eficienŃa activităŃii parlamentului. Portugalia. b) Constituirea parlamentului pe calea electorilor. rasă. un rol major îl are structura acestuia. iar cele formate din două sau mai multe adunări. fie din două sau mai multe adunări. Germania etc). o motivaŃie a structurii unicamerale a parlamentului. etc) .calitatea sa de şef al statului. parlamentele au o structură bicamerală (România). în general. ci ei delegau un reprezentant care participa direct la vot. CetăŃenii care nu îndeplineau condiŃia de cens. a censului este o formă caracteristică perioadei moderne care condiŃionează dreptul de vot al cetăŃenilor. din dorinŃa de a-l controla şi chiar subordona. Grecia. la alegerea şi constituirea instituŃiilor centrale şi locale ale puterilor de stat. Bulgaria. Parlamentele existente astăzi în sistemele constituŃionale sunt formate fie dintr-o singură adunare (cameră). de vârstă. Cele formate din o singură adunare sunt parlamente cu structură unicamerală (Albania. c)Votul universal este dreptul cetăŃenilor de a participa direct şi egal indiferent de sex. de ştiinŃă de carte sau de capacitate. existenŃa în cadrul parlamentului a unei a doua camere care să reprezinte interesele statelor membre. sunt parlamente cu structură bicamerală sau multicamerală (Argentina. nu puteau să fie alegători direcŃi. Rusia. Structura unitară a statului este. nivel de pregătire. Această strânsă legătură nu duce însă la soluŃii rigide. Structura de stat federală presupune însă. naŃionalitate. Structura parlamentului este în strânsă legătură cu structura de stat. obligatoriu. religie. care Ńine şi de tradiŃie. de cens. 2. de sex. STRUCTURA CONSTITUTIVĂ A PARLAMENTULUI În reprezentarea. Acesta a îmbrăcat mai multe forme: censul de avere.

respectiv: sesiunea ordinară şi sesiunea extraordinară. clasificare pe criteriul conŃinutului acestora (mai exact a atribuŃiilor parlamentului). alegerea. funcŃiile parlamentului sunt funcŃii de conducere. nemijlocit. în vreme ce sesiunea extraordinară se convoacă la iniŃiativa a cel puŃin 1/3 din membrii parlamentului în situaŃii deosebite. organizarea şi funcŃionarea proprie. uneori. De aceea şi competenŃa sa (împuternicirile) trebuie să răspundă necesităŃii de a se crea condiŃiile exprimării voinŃei poporului care l-a ales şi pe care-l reprezintă direct. culturale. 4. Se cunosc două tipuri de sesiuni. AtribuŃiile parlamentului sunt specifice înfăptuirii la cel mai înalt nivel a conducerii statale (exerciŃiul suveranităŃii naŃionale). conducerea în politica externă. statale şi juridice. Fiecare sistem constituŃional fixează durata mandatului de funcŃionare a propriilor instituŃii. durata mandatului parlamentului poate fi prelungită. 38 . numirea sau revocarea unor autorităŃi statale. Potrivit acestui criteriu distingem următoarele funcŃii: legislativă. Ca atare. În situaŃii speciale. stabilirea direcŃiilor principale ale activităŃii social-economice. care lucrează şi decid numai în plenul lor. precum şi parlamentul în întregul său ( mai ales că. el fiind corelat cu acela al guvernului sau al şefului statului. controlul parlamentar. FUNCłIILE PARLAMENTULUI Parlamentul are şi trebuie să aibă un loc şi un rol deosebit în sistemul statal. Sesiunea ordinară este perioada obligatorie de activitate a parlamentului şi este convocată de regulă de două ori pe an. sunt funcŃii deliberative. MECANISMUL DE FUNCłIONARE A PARLAMENTULUI ŞI DURATA MANDATULUI PARLAMENTULUI Camerele Parlamentului (Camera DeputaŃilor şi Senatul la noi). cu o compoziŃie numeroasă. Studierea funcŃiilor parlamentului presupune o clasificare a lor . In general. în sistemul bicameral se lucrează şi în şedinŃe comune) sunt organisme colegiale .3. mandatul parlamentului este de 4 sau 5 ani. în sesiuni. formarea. avizarea formării.

care se votează cu majoritate simplă. colaborare. moŃiunea simplă şi de cenzură pentru activitatea sa. la Adunarea legiuitoare consacrată de Regulamentele Organice constituite pe principiul votului cenzitar. comisiile de control şi de anchetă ale parlamentului etc. legile votate de parlament şi impuse spre aplicare guvernului. votarea bugetului. Parlamentul emite trei categorii de legi: * legi constituŃionale ce au ca obiectiv modificarea. Controlul se realizează dinspre parlament spre guvern şi vizează activitatea acestuia şi a membrilor săi. dar şi de control. care poate merge până la demiterea guvernului. el regăsindu-se încă din epoca medievală. egal. Acesta a evoluat de la Sfatul boieresc de tip feudal. direct şi secret. El se înfăptuieşte prin votul de investitură acordat guvernului. În prezent. parlamentul a suferit importante limitări în ce priveşte activitatea. cât şi în privinŃa rolului şi locului său în cadrul instituŃiilor statale. adică legi de o deosebită importanŃă pentru viaŃa socială. *legi organice. În perioada comunistă. RELAłIA DINTRE PARLAMENT ŞI GUVERN Aceste relaŃii pot fi de conlucrare. În acest sens. interpelările orale şi scrise ale parlamentului către membrii guvernului. revizuirea constituŃiei. Parlamentul României se constituie pe baza votului universal. care se votează cu majoritate de 2/3. El este singurul organ legiuitor din cadrul statului de drept. evident nu în forma şi structura de astăzi.FuncŃia legislativă este activitatea fundamentală pe care o desfăşoară parlamentul. este bicameral iar durata mandatului său este de 4 ani. funcŃiile şi atribuŃiile. 39 . PARLAMENTUL ÎN ROMÂNIA Parlamentul în România are vechi tradiŃii. spre parlamentele interbelice alese prin vot universal. * legi ordinare. 5. 6.

PARTIDELE POLITICE CONłINUTUL CURSULUI 1.VIII. derivând în majoritatea limbilor moderne din latinescul „pars-partis” şi desemnează o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimŃământ. popular. prin termeni ca: naŃional. aceasta ar însemna că democraŃia este incompatibilă cu condiŃiile epocii noastre”. conştient şi organizat. în sensul că democraŃia începe să se manifeste cu adevărat odată cu apariŃia şi afirmarea partidelor ca instituŃii politice. Trăsăturile şi funcŃiile partidelor politice. grupări sociale şi comunităŃi. democrat. existenŃa partidelor politice. ca fenomen politic. Sisteme partidiste. în mare măsură. reprezintă un element esenŃial al unei vieŃi democratice. Geneza şi evoluŃia istorică a partidelor politice 3. care acŃionează în baza unui program. Aşadar. pentru dobândirea şi menŃinerea puterii politice. Tipuri de partide politice 4. în interesul unor clase. muncitoresc. în faptul că există o mare varietate de partide cu o diversitate de programe şi orientări. dar care susŃin că principalul lor scop este servirea binelui public. Însăşi denumirea lor sugerează că se află în slujba poporului. Dificultatea definirii conceptului de „partid” constă. scopuri. Ńărănesc etc. interese. partidismul. Răspunzând unor tendinŃe ostile instituŃionalizării partidelor politice şi pledând pentru necesitatea lor ca o condiŃie sine-qua-non a afirmării democraŃiei. REPERE TEORETICE PRIVIND DEFINIREA PARTIDELOR POLITICE NoŃiunea de partid are o vechime milenară. animaŃi de aceleaşi convingeri. biunivocă. ExperienŃa istorică a dovedit însă că 40 . 1. sociologul şi politologul francez Maurice Duverger (în lucrarea „Partidele politice”) relevă: „Dacă ar fi adevărat că democraŃia este incompatibilă cu ele. Repere teoretice privind definirea partidelor politice 2. Între partidism şi democraŃie există o relaŃie directă.

GENEZA ŞI EVOLUłIA ISTORICĂ A PARTIDELOR POLITICE Încă din antichitate şi apoi în societatea medievală. sub forma ei evoluată: existenŃa instituŃionalizată a partidelor.multe partide. Prin urmare. două alternative politice fundamental opuse. RevoluŃiile burgheze din Europa şi America au reprezentat o nouă etapă în existenŃa partidismului. pretinzând că exprimă interesele populare. cu activitate organizată şi permanentă. considerată actul fundamental al dreptului public civil roman. apoi dintre nobilime. cu statute şi programe cristalizate. lupta pentru transformări social-economice şi politice s-a dus între eupatrizi (marii proprietari funciari) şi demos (masa de producători liberi). s-au creat facŃiuni. În aceste condiŃii istorice. În polisul grecesc. congregaŃii. partidismul este strâns asociat cu epoca modernă şi contemporană. camarile. Istoria Romei republicane a fost frământată de ample confruntări interpartidiste între curentul reformator al plebeilor şi conservatorismul patricienilor în urma cărora cei dintâi au obŃinut elaborarea Legii celor XII Table. care pot fi socotite precursoare ale cristalizărilor politice din epoca modernă şi contemporană. societatea capitalistă a trecut la forme democratice de conducere iar libera iniŃiativă a fost însoŃită de libera circulaŃie a ideilor şi de libertate politică. conjuraŃii. democraŃia (guvernarea poporului) şi oligarhia (guvernarea aristocraŃiei înstărite) au devenit doi poli şi. ghilde. burghezie şi starea a treia (sărăcimea) din FranŃa prerevoluŃionară. bresle. au dus practic o politică contrară intereselor fundamentale ale cetăŃenilor. În Europa medievală s-a manifestat rivalitatea pentru întâietate dintre autoritatea monarhică şi cea eclesiastică (lupta dintre împăraŃi şi papi). Disputele au degenerat în războaie civile având ca rezultat trecerea de la Republică la Imperiu. societăŃi secrete. 2. totodată. al cărui simbol a fost Atena democratică. ordine. corporaŃii. dintre principi. Odată cu înlăturarea absolutismului . 41 . în forma sa evoluată.

a luat fiinŃă „partida naŃională”. În România. Aceasta este însă o soluŃie de moment. perpetuarea sa conduce.U. precum şi o autoreglare a democraŃiei. TIPURI DE PARTIDE POLITICE Partidismul s-a manifestat sub mai multe sisteme: unipartidism.3. iniŃial. SISTEME PARTIDISTE. Forma sa clasică s-a manifestat în Anglia. Alternarea lor la guvernare. a) Unipartidismul Acesta a luat naştere. din necesitatea unirii forŃelor naŃionale împotriva vechilor rânduieli. În România modernă viaŃa politică a fost dominată timp de decenii de Partidul Conservator (1871) şi Partidul NaŃional Liberal (1875). pentru eliberarea de sub dominaŃia colonială.A. Partidul Republican şi Partidul Democrat guvernează prin alternanŃă de peste două secole. unde competiŃia pentru putere se desfăşura între Partidul Conservator şi Partidul Laburist. Partidul Comunist din URSS etc). partidele unice de guvernământ au fost Frontul Renaşterii NaŃionale (Partidul NaŃiunii) în timpul regimului autoritar carlist (1938-1940) sau Partidul Comunist. exponent al regimului de dictatură instaurat după 1946. În S. până la Marea Unire din 1918. în perioada premergătoare revoluŃiei de la 1848. pluripartidism. pentru realizarea unităŃii şi independenŃei naŃionale. bipartidism. spre regimuri totalitare şi dictatoriale (exemple: Partidul nazist din Germania. c) Pluripartidismul După războiul de reîntregire România Mare creată în 1918 a cunoscut un larg spectru politic. grupând forŃele reformatoare care militau pentru prefaceri social-politice şi pentru realizarea idealurilor naŃionale. Sistemul prezintă avantajul că asigură un echilibru între guvern şi opoziŃie. de regulă. a purtat numele de „ rotativă guvernamentală”. În Principatele Române. structurat pe sectoarele clasice ale pluripartidismului: 42 . b) Bipartidismul a reprezentat iniŃial expresia confruntării a două forŃe cu orientări opuse: reformatoare şi conservatoare.

ştiinŃa politică a identificat mai multe tipuri de partide politice: partide istorice (apariŃia acestora este legată de anumite momente şi obiective istorice).* Centrul democratic. * Partidele de stânga: Partidul Social Democrat * Partidele de extremă dreaptă (Garda de Fier) şi extremă stângă (Partidul Comunist din România). Partidul NaŃional Liberal. personale (create în jurul unei personalităŃi). întrucât partidul se constituie pe baza liberului consimŃământ. membrii săi împărtăşind acelaşi crez politic. iar cetăŃeanului posibilitatea de a alege între doctrine şi programe alternative. Partidul NaŃional łărănesc Creştin şi Democrat ş. Pluripartidismul oferă societăŃii cadrul concurent benefic. Partidul Democrat. După împrejurările când au apărut. După înlăturarea regimului totalitar cumunist. Partidul România Mare. reinstaurarea vieŃii democratice a avut ca efect reîntoarcerea la pluripartidism: proliferarea numărului de partide (peste 100) a fost urmată de o regrupare în formaŃiuni stabile care-şi dispută puterea prin alegeri democratice: Partidul Social Democrat.a. structura şi compoziŃia lor. în decembrie 1989. unde se situau principalele partide de guvernământ: Partidul NaŃional Liberal şi Partidul NaŃional łărănesc * Partidele de dreapta: Liga Apărării NaŃionale Creştine. CompetiŃia pentru guvernare şi apelul la votul alegătorilor obligă partidele politice să-şi înnoiască necontenit programele.a. de cadre (reunesc un număr mic de membri şi elite caracterizate prin profesionalism). 43 . punându-le în concordanŃă cu nevoile societăŃii şi cu exigenŃele progresului general. de masă (pun în prim plan numărul de membri şi mai puŃin calitatea acestora). aderă la un program şi la o ideologie. Frontul Românesc ş. TRĂSĂTURILE ŞI FUNCłIILE PARTIDELOR POLITICE a) Trăsăturile partidelor politice * Caracterul conştient. 4.

social-democraŃie etc. * Organizarea cetăŃenilor în structuri politice sau profesionale. * Asigurarea guvernării. 44 . fără de care nu există o democraŃie veritabilă.* Toate partidele politice dispun de structuri organizatorice şi de conducere centrale şi locale. oglindind însă orientarea lor doctrinar-politică: liberalism. *Partidul politic îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui program politic fundamentat pe o doctrină proprie şi al unui statut propriu. precum şi conducerea activităŃii acestor formaŃiuni. * Partidele politice se manifestă în viaŃa publică sub o mare diversitate de nume. * Contribuie la formarea spiritului civic şi a culturii politice a membrilor săi. b) FuncŃiile partidelor politice * Atragerea cetăŃenilor la activitatea politică conştientă în conformitate cu programele şi platformele lor politice. * Formarea şi pregătirea cadrelor necesare aparatului de stat în perspectiva preluării şi exercitării puterii politice. norme şi orientări de dezvoltare în concordanŃă cu interesele generale. prin elaborarea de programe. conservatorism.

morale sau estetice pe care se bizuie. În ştiinŃa politică. pe care se întemeiază şi funcŃionează sistemul politic. CONCEPTUL DE CULTURĂ POLITICĂ. precum şi instituŃiile necesare pentru conservarea acestor valori. Valori politice fundamentale. Ea se poate defini ca un sistem cognitiv şi afectiv generat de ansamblul cunoştinŃelor. convingerilor. societatea politică (instituŃiile statale. Conceptul de cultură politică 2. Prin acestea. dreptatea socială. sau opusă sistemului de valori politice. juridice. în primul rând. trăirilor. CULTURA POLITICĂ CONłINUTUL CURSULUI 1. Ea indică gradul de cunoaştere şi potenŃialul creator al societăŃii într-o epocă dată. Comunicarea politică 1. Norme politice 5.IX. sentimentelor. democraŃia. partidele politice etc) nu-şi poate îndeplini misiunea de a organiza şi conduce treburile comunităŃii fără o temeinică cultură politică. cum se poate înŃelege. normelor. valorilor. cunoaşterea valorilor politice fundamentale: libertatea şi echitatea. precum şi interferenŃa acestora. Cultura politică nu poate fi înŃeleasă ca funcŃionând în afara. pluralismul politic şi ideologic etc. Tipuri de cultură politică 4. Momente şi dimensiuni ale culturii politice 3. cultura politică generează atitudini şi comportamente angajante în problemele comunităŃii. FuncŃiile culturii politice 6. 45 . Cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de un popor. Cu alte cuvinte. o formă particulară a culturii în general. Ea presupune. noŃiunea de cultură politică este relativ nouă. modalităŃilor de gândire de natură politică. Cultura politică este.

dar ea îşi păstrează. cât şi cultura politică a clasei conducătoare. în raport mai ales cu valorile politice democratice. de participare voluntară. civic. ci subculturi întemeiate pe deosebiri regionale. constatare sau contemplare. cultura politică a masei de cetăŃeni. a sistemului şi acŃiunii politice. cultura politică implică mai multe momente: *momentul cognitiv. când se constituie valorile politice. nu implică o cultură politică omogenă. De aceea. religioase. 46 . Cultura naŃională se circumscrie culturii universale. ea promovând idealuri şi acŃiuni pentru propăşirea generală şi izbânda valorilor despre care s-a vorbit. 2.a. C. reprezentată de Dimitrie Gusti. Societatea. ceea ce pune în evidenŃă şi relaŃia cultură politică-putere. cât şi funcŃional. cu standardul de civilizaŃie. segmentul cel mai dinamic şi mai angajant al unei culturi. ea are un sens activ. mentalităŃi despre drepturi şi îndatoriri. percepŃii. grupuri sociale. juridic. MOMENTE ŞI DIMENSIUNI ALE CULTURII POLITICE Atât sub aspect structural.Cultura politică devine. cultura politică românească se prelungeşte în gândirea social-politică din perioada interbelică. Aceasta se exteriorizează printr-un ansamblu de cunoştinŃe. etnice. din perspectivă politologică. fiind un ansamblu neomogen de clase. cu calitatea vieŃii dintr-o epocă sau alta. ca şi cultura politică. Rădulescu Motru ş. de acŃiune pe direcŃia progresului general. străbătând doctrina revoluŃiei de la 1848 cu Eliade Rădulescu şi Nicolae Bălcescu. Cultura politică românească reprezintă un izvor de valoroase repere de comportament civic. astfel. Pornind de la Dimitrie Cantemir şi Neagoe Basarab. un interes deosebit îl prezintă cultura civică. despre normele de conduită cetăŃenească. Cultura politică trebuie înŃeleasă în conexiune cu progresul politic. unitară. Cultura politică nu se reduce la cunoaştere. Ea include. concomitent. care presupune cunoaşterea. de statut social etc. specificul poporului care a creat-o . îndeosebi. *momentul valoric (axiologic).

responsabilitate atât din partea guvernanŃilor cât şi a guvernaŃilor. exploatând dorinŃele. în care să existe libertate de gândire si exprimare. apatia şi alienarea. afectivă şi apreciativă. remodelarea trainică a vechilor valori. constând în punerea în practică a valorilor în plan politic. pe plan afectiv. acŃională şi comportamentală a culturii politice. În funcŃie de aceste dimensiuni. se manifestă indiferenŃa. *Dimensiunea afectivă implică sentimente de ataşament sau de respingere faŃă de instituŃiile şi acŃiunile politice. Aceeaşi experienŃă istorică demonstrează că 47 . labilitatea politică în funcŃie de interese).*momentul creator. starea de insatisfacŃie a maselor). cea volitivă. Alienarea se caracterizează prin ostilitate faŃă de sistemul politic existent. afectivă. dar. sau oportunismul( lipsa de principii. ExperienŃa istorică a demonstrat că organizarea şi conducerea democratică a societăŃii sunt o condiŃie a progresului general . Reputatul politolog Maurice Duverger distinge trei dimensiuni ale culturii politice: cognitivă (despre care s-a amintit). emoŃională. libera circulaŃie a informaŃiilor. se manifestă trei tipuri de stări de spirit: acordul. Cu cât stările de apatie şi alienare sunt mai numeroase. *Dimensiunea apreciativă se referă la judecăŃile de valoare asupra sistemului şi fenomenului politic. Politologia este un teren de vii dezbateri pe tema relaŃiei dintre politică şi morală. Pentru realizarea unei culturi politice echilibrate este nevoie de un climat democratic. Apatia nu exclude existenŃa cunoştinŃelor politice. Pornind de la o altă dimensiune a culturii politice. constând în restructurarea. *momentul socializării. care este însă influenŃabilă. plecând de la dimensiunea normativă. între cultura politică si democraŃie stabilindu-se o relaŃie biunivocă. este posibilă manipularea şi manifestarea în politică a unor practici ca demagogia (seducerea prin discurs. acces liber la instruire şi informare. Cultura politică este perfectibilă prin educaŃie. cu atât stabilitatea sistemului politic este mai fragilă.

o valoare politică supremă. mai presante decât nevoia de libertate. norme. securitate personală. socotesc că omul s-a aflat întotdeauna sub presiunea unor multiple constrângeri: naturale.cu libertatea. 3. dar mai ales calitative. religioase şi morale. ei au alte nevoi. în egală măsură oamenii sunt interesaŃi de nevoia de ordine socială. tradiŃională unei regiuni. libertatea nu mai este o binefacere. VALORI POLITICE FUNDAMENTALE. din care decurg toate celelalte valori. 4. dacă sunt în zdrenŃe. Presupune o implicare activă în treburile comunităŃii. deşi acŃionează la scară naŃională şi oamenii sunt conştienŃi de sistemul politic. al binelui individual în care omul să se 48 . TIPURI DE CULTURĂ POLITICĂ Politologii au realizat o clasificare în trei tipuri de cultură politică: *Cultura politică provincială sau locală. de rolul şi valorile sale. *Cultura politică participativă este caracteristică societăŃilor democratice şi este rezultatul unor acumulări cantitative. Mai mult. sociale. Dintre valorile politice fundamentale distingem: *Libertatea. au o atitudine pasivă şi dezinteresată faŃă de aceasta. îndeosebi conservatori. în anumite situaŃii.realizabile numai prin legi. Doctrina liberală consideră libertatea individuală un drept natural primordial. unei zone. NORME POLITICE a) Valoarea politică exprimă formularea unor idealuri privind acŃiunile politice de organizare şi conducere a societăŃii în concordanŃă cu cerinŃele progresului istoric (ceea ce Aristotel numea „binele general al societăŃii”). Astfel. nehrăniŃi şi decimaŃi de boli? ŞtiinŃa politică face distincŃie între spaŃiul public (unde acŃionează interese privind binele general) şi spaŃiul privat. *Cultura politică de suprapunere în care. Ce-ar face oamenii – se întreabă aceşti cărturari.regimurile democratice au înflorit numai în comunităŃile umane cu un înalt grad de cultură politică. a unui înalt grad de cultură şi civilizaŃie. reguli de conduită. Fără ele. politice şi juridice. AlŃi gânditori.

Rousseau considera dreptatea ca fiind cea mai importantă virtute a unei societăŃi. În cea din urmă. convingeri personale etc). întrucât chiar egalitatea şanselor la care sunt îndreptăŃiŃi oamenii înzestraŃi este anulată de sărăcie şi marginalizare. distincŃie între libertatea autentică şi libertatea formală. religie. Argumentul: oamenii nu sunt egali ca înzestrare individuală. vârstă. adică radio. Curentul contrar egalitarismului radical consideră.J. *Dreptatea socială J. oamenii pot fi privaŃi parŃial de libertate prin constrângeri indirecte (exemplu: manipularea politică de forŃe care dispun de controlul informaŃiei prin mass-media. poziŃie socială etc. De asemenea. Curentul politic dominant din epoca contemporană priveşte însă egalitatea nu ca o stare de fapt. egalitatea civică trebuie înŃeleasă în sensul egalităŃii în drepturi şi obligaŃii cetăŃeneşti: dreptul la vot. Gândirea de stânga consideră că egalitatea politică şi juridică este o iluzie dacă nu este cuplată cu una economică şi socială. astfel. ci ca pe o stare de drept : egalitatea juridică în faŃa legii. cu condiŃia ca fiecare individ să vadă în libertate dreptul de a face tot ce doreşte.bucure plenar de libertate. de asemenea. libera exprimare a opiniilor politice etc. Şi azi dezbaterea politică în jurul acestui concept generează întrebări incitante: 49 . ca însăşi intervenŃia statului în favoarea unor segmente ale populaŃiei. în egalitate un drept natural. posibilităŃi materiale. De aceea. Unii gânditori. fac. văzând. dimpotrivă. sex. televiziune. este o discriminare şi un abuz. în sensul că „nimeni nu este mai presus de lege”. presă etc) *Egalitatea şi echitatea socială Gândirea filosofică din era revoluŃiilor moderne (franceză şi americană) a afirmat că „ oamenii se nasc liberi şi egali”. în măsura în care nu dăunează libertăŃii celorlalŃi. prin politicile sociale favorizante. egalitatea trebuie să constea în tratamentul egal al societăŃii: fără privilegii nelegitime sau discriminări (de rasă.

manipularea opiniei publice prin mass-media . fără să se contureze vreun consens. plecând de la ideea că tot ceea ce un individ dispune peste nevoile sale fireşti este un furt social. beneficiind de privilegii fără merit? Sunt drepte disparităŃile de venituri şi de resurse? dar şi întrebarea : . la care însă. Este însă evident că masele nu pot exercita puterea direct şi nemijlocit. Dar. Există şi o formă de democraŃie directă. normele existente. posibilitatea delegării puterii unor demagogi sau politicieni carierişti. contractul. Ea îşi propunea realizarea unui egalitarism absolut. Teoreticienii recunosc adesea limitele democraŃiei: raritatea alegerilor (o dată la 4 ani).Este drept ca anumiŃi oameni să fie născuŃi pentru a conduce. democraŃia modernă se bazează pe delegarea puterilor . se recurge numai în probleme de larg interes. orice distribuŃie de venituri şi resurse este dreaptă în măsura în care sunt respectate regulile jocului: legile. asimetria dintre majoritate şi elitele politice care nu întotdeauna dirijează treburile publice în interesul majorităŃii . având în vedere primatul puterii legislative exercitată de parlament. La ultima întrebare.cum cere democraŃia.ci în interesul unor grupuri de interese. *DemocraŃia (organizarea democratică a societăŃii) Este o valoare politică derivând din conceptul de suveranitate a poporului şi exprimă convingerea că puterea în societate trebuie să aparŃină poporului. Ca atare. radicale. fiind generate de o viziune simplistă şi utopică. de unde numele de „ democraŃie reprezentativă” sau „democraŃie parlamentară”.Este drept ca statul să preia din veniturile unora pentru a le distribui altora? Primele întrebări vin din sfera cercurilor de stânga. democraŃia este preferabilă oricărui alt regim.referendumul. unor reprezentanŃi aleşi. 50 . Nimeni nu are autoritatea de a decide cât şi ce merită o persoană.. deşi imperfectă sau minimală. Iar dezbaterea continuă. neparticiparea efectivă a cetăŃenilor la dezbaterea şi adoptarea politicilor de care depinde propria lor viaŃă. gândirea liberală dă un răspuns negativ ferm. iar statului îi revine rolul de a veghea la egalitatea oamenilor. prin vot.

dacă acestea exprimă voinŃa majorităŃii. toate formele de mass-media. care pot fi de ataşament sau de respingere. EficienŃa comunicării depinde şi de limbajul politic purtător de mesaj. Într-un sistem politic bine articulat. inclusiv cultura politică. al programelor. funcŃia axiologică şi funcŃia normativă *FuncŃia informaŃională reprezintă calea de transmitere către membrii societăŃii de informaŃii cu privire la sistemul şi acŃiunile politice. 2. Convingerile. *FuncŃia normativă priveşte normele şi regulile de comportament. FUNCłIILE CULTURII POLITICE Acestea sunt : funcŃia informaŃională. simpatizanŃi şi în cele din urmă alegători. manifestelor electorale. eterogenă şi diferenŃiată ca opŃiuni politice şi grad de cultură. sondajele de opinie. normele şi regulile politice sunt respectate de toŃi cetăŃenii. normele politice se regăsesc în ConstituŃie şi legile fundamentale. dintre grupurile sociale. care constituie principalul cadru normativ în limitele căruia cetăŃenii îşi desfăşoară activitatea. generează atitudini politice angajante ale cetăŃenilor. COMUNICAREA POLITICĂ Prin intermediul comunicării şi transmiterii informaŃiei. *FuncŃia axiologică contribuie la formarea anumitor convingeri ale oamenilor faŃă de valorile politice. sub incidenŃa proceselor de comunicare se află: partidele politice şi oamenii politici. lozincilor. dintre acestea şi puterea politică. Aşadar. chiar dacă unii nu sunt de acord cu ele şi le contestă. dialogul. la rândul lor. 1. forŃele politice caută să câştige aderenŃi. Optimizarea comunicării este 51 . guvernanŃii dar şi masa cetăŃenilor. Ele reglementează raporturile dintre cetăŃeni. la valorile şi normele politice. întâlnirile publice. Într-o societate cu o temeinică cultură politică.b) Normele politice Acestea decurg din criteriile de apreciere a valorilor politice. În acest scop sunt folosite: discursul politic direct.

condiŃionată, de asemenea, de un set de cerinŃe printre care: stăpânirea cunoştinŃelor politice, un nivel de moralitate compatibil cu principiile civismului social, un grad anume de instruire şi informare a populaŃiei. Dezvoltarea explozivă a mass-mediei a permis însă manipularea discursului politic, apelul la un lanŃ de şiretlicuri uşor sesizabile în, de exemplu, confruntarea publică dintre candidaŃi: eludarea întrebărilor delicate, atacul direct-disimulat împotriva rivalului, supradimensionarea propriilor realizări etc. Arma cea mai penetrantă de influenŃare, mass-media, se prezintă sub diverse înfăŃişări: presă, radio, televiziune, cinema, discursuri, benzi magnetice, audio-video, fax ş.a. Este un factor ce acŃionează nu pe calea constrângerii, ci prin persuasiune şi seducŃie, exercitând o influenŃă considerabilă, fără a fi oficială sau imperativă. Fiind însă o industrie, devine controlată şi controlabilă după dorinŃa proprietarului, vehiculând prioritar, pe baze comerciale şi de interese, anumite idei, valori şi percepŃii, putând acredita astfel o falsă realitate. O mare audienŃă şi putere de pătrundere o are televiziunea. Prin combinarea divertismentului cu influenŃarea politică, ea poate stimula manipularea agreabilă; contactul politicienilor cu masele se transformă în spectacol, implicând ficŃiunea artistică: scenariu, decor, regie, text, replici etc. Azi, statutul de persoană cunoscută este condiŃionat din ce în ce mai mult de apariŃia la televizor. Nu este de mirare, de aceea, că tot mai mulŃi oameni politici participă cu plăcere la talk-show-uri televizate.

52

X. IDEOLOGIA POLITICĂ

CONłINUTUL CURSULUI 1. Opinii privind ideologia. Perspectivele ideologiei 2. Rolul ideologiei 3. Tipuri de ideologii politice 4. FuncŃiile ideologiei

1. OPINII PRIVIND IDEOLOGIA. PERSPECTIVELE IDEOLOGIEI În limbajul politologic, una din noŃiunile cele mai controversate dar şi mai uzitate este ideologia în general, ideologia politică în special. Etimologia noŃiunii are la bază cuvintele greceşti eidos- imagine şi logosînvăŃătură, ştiinŃă. Un gânditor din secolul al XVIII-lea a definit-o, ca fiind ştiinŃa despre idei sau critica ideilor. „Grand Larousse” defineşte ideologia ca un ansamblu de idei (filosofice, politice, religioase, economice), formând un sistem mai mult sau mai puŃin coerent, de care face uz un grup social, partid, guvern, individ. De-a lungul vremii, aşa cum am relevat, conceptul a îmbrăcat o multitudine de accepŃiuni, până la ideea de falsă cunoaştere. Pentru o înŃelegere corectă, politologii au încercat să stabilească raportul dintre ideologie şi ştiinŃă, cauzalitatea lor. Ideologia este un produs al realităŃii sociale, dar şi al conştiinŃei umane, ori aceasta este călăuzită de idealuri şi, mai ales, de interese. Desigur că, în funcŃie de acestea, cât şi de emitentul politic, ideologiile pot fi în concordanŃă cu ştiinŃa sau, dimpotrivă, în dezacord cu ea şi atunci, desigur, poate fi o falsă cunoaştere. La începutul perioadei interbelice s-a afirmat un curent contrar existenŃei şi utilităŃii ideologiilor, mergându-se până la afirmarea tezei despre „sfârşitul erei ideologiilor”, sau „criza ideologiilor”. Originea acestui curent stă în contestarea
53

ideologiei stângii radicale, elaborată de Marx şi Engels la mijlocul secolului al XIX-lea – o imagine utopică, deformată a realităŃii. Încercarea de a extrapola această caracteristică la nivelul întregii ideologii, neŃinând seama şi de celelalte elaborate ideologice (clasice, neoclasice, contemporane), nu este nici argumentată, nici convingătoare, pentru că eşecul unei idei utopice nu înseamnă sfârşitul ideilor şi a confruntării lor. Atâta timp cât vor exista clase, grupuri sociale şi chiar societăŃi distincte cu interese diferite, vor exista şi ideologii care să le exprime. AlŃi autori, dimpotrivă, s-au pronunŃat pentru nevoia de idei: numai cei care au idei dispun şi de posibilitatea de a atrage pe cei care nu au o ideologie. De aici, o convingere care îşi face loc cu tot mai multă forŃă: nu numai că nu se poate vorbi de o criză a ideologiilor, ci suntem la începutul unui „nou ev ideologic” în planul gândirii şi practicii politice. Astfel, fostul preşedinte american J.F. Kennedy considera, spre pildă că, „ naŃiunea americană are mai mare nevoie de forŃa ideilor decât de forŃa atomică, de cea financiară şi industrială”.

2. ROLUL IDEOLOGIEI este determinat, în mare măsură, de natura regimului politic aflat la putere. În societăŃile totalitare, ideologia are menirea de a justifica şi legitima existenŃa acestora. Ea se conturează prin politizarea, îndoctrinarea gândirii şi conştiinŃei umane, a ştiinŃei şi învăŃământului, devenind un instrument de dominaŃie politică. Aici, ideologia devine unică şi oficială, prin suprimarea celorlalte ideologii. În societăŃile democratice definite prin pluripartidism, pluralism politic şi ideologic, există, deci, o multitudine de ideologii care exprimă o mare diversitate de aspiraŃii şi interese. La emitenŃii politici interesaŃi de soluŃii viabile, întemeiate pe criterii ştiinŃifice, ideologia se caracterizează prin rigoare şi coerenŃă. În esenŃă, politologii au identificat: a) Ideologii politice ale puterii, implicate în organizarea şi conducerea politică a societăŃii,
54

b) Ideologii politice ale opoziŃiei, preocupate de influenŃarea şi controlul puterii, de cucerirea acesteia prin mijloace constituŃionale.

3.TIPURI DE IDEOLOGII POLITICE După modul cum se raportează şi concep transformările şi schimbările fenomenelor şi proceselor social-politice ale societăŃii, ideologiile politice se pot clasifica în: *Ideologii politice conservatoare Acestea au apărut încă din antichitate şi se regăsesc în toate societăŃile şi perioadele istorice. Se caracterizează prin apărarea, conservarea, justificarea şi legitimarea cu orice preŃ şi cu orice mijloace a vechilor instituŃii social-politice şi a concepŃiilor privind organizarea şi conducerea vieŃii sociale. *Ideologii politice revoluŃionare Au apărut în perioada modernă ca ideologii care vizau transformarea până la înlocuire a unor sisteme politice perimate, cu altele noi, bazate pe alte principii şi valori. *Ideologii politice reformiste Acestea s-au cristalizat în perioada interbelică şi mai ales postbelică. Îşi propun transformări economice, sociale şi politice, în limitele aceluiaşi sistem social, fără a-şi propune înlocuirea sau schimbarea, ci mai degrabă dezvoltarea, perfecŃionarea şi umanizarea sa, asigurarea echităŃii şi dreptăŃii sociale, condiŃii şi situaŃii egale pentru toŃi membrii societăŃii. *Ideologii politice extremiste, dictatoriale Acestea au considerat violenŃa, forŃa, drept instrumente şi mijloace unice, legale, de transformare şi înlocuire a sistemelor social-politice şi economice. *Ideologii politice elitiste EsenŃa acestor ideologii o constituie organizarea şi conducerea societăŃii de către elita socială, respectiv de un grup, partid sau clasă de persoane predestinate şi înzestrate cu o serie de calităŃi excepŃionale.

55

Totodată. pentru că ideologia promovează interesele acesteia fiind. deci partinică şi partizană. * FuncŃia partinică-partizană Este impusă de emitentul politic. 56 . va organiza şi conduce lupta teoretică împotriva altor ideologii. scopurile emitentului. în numele unor sisteme religioase. contribuind la fundamentarea discursului politic şi propagandei politice. obiectivele strategice şi mijloacele emitentului (puterea sau opoziŃia). care îşi justifică şi legitimează acŃiunea şi conduita social-politică pe fundamente teologice. * FuncŃia teoretică.*Ideologii politice fundamentaliste Sunt ideologii politice de esenŃă extremistă. explicativă Aceasta îşi propune să explice şi să justifice obiectivele. FUNCłIILE IDEOLOGIEI *FuncŃia de cunoaştere şi interpretare a realităŃii politice Aceasta îşi permite să elaboreze demersul teoretic şi acŃiunea practică. 4.

idei şi metode adoptate de un partid politic. să atribuie înŃelesuri oarecum asemănătoare celor două noŃiuni. organizarea şi conducerea societăŃii.XI. DELIMITĂRI CONCEPTUALE. deşi există şi trăsături distincte care le particularizează. DOCTRINE POLITICE CONłINUTUL CURSULUI 1. militare dar şi doctrine politice. după cum apreciază marea majoritate a specialiştilor. „soluŃiile” oferite de specialişti nu exclud complet şi într-o manieră general acceptabilă punctele nevralgice. de organizare şi conducere a societăŃii. Cu timpul. de aceea literatura politică tinde. uneori. în desfăşurarea lui să le pună în evidenŃă. Chiar dacă sunt concepte cheie în peisajul ştiinŃelor social-politice. teze. religioase.Tipuri de doctrine politice 1. unui regim politic sau unui partid pentru a justifica acŃiunile lor politice. DefiniŃii 2. DicŃionarele enciclopedice definesc doctrina drept un ansamblu de principii. La origini. interesele şi aspiraŃiile unui grup social. doctrina (de la termenul similar din limba latină) avea prioritar accepŃiunea de învăŃătură. componente ale gândirii politice. atât doctrina cât şi ideologia sunt. Cert este că. Cursul de faŃă îşi propune. similitudinile de formulare sunt numeroase. economice. pe care se întemeiază concepŃia sa de guvernare. teorie sau ansamblu de principii morale. Precum se poate constata. Delimitări conceptuale. Era întrebuinŃat şi în sens de educaŃie. Rolul doctrinei politice 3. Ideologia este definită drept un ansamblu de idei şi concepŃii care exprimă. 57 . care privesc. într-o formă teoretică. îşi delimitează sfera de cuprindere. DEFINIłII Concepte polisemantice. aşa cum s-a relevat. doctrina şi ideologia ridică numeroase întrebări şi ambiguităŃi. În felul acesta se disting doctrine filosofice.

în timp ce conceptul de doctrină a cunoscut o perioadă de renaştere a interesului faŃă de el abia după 1970. şi al societăŃii umane. dominată de concepŃii fixe. îndeobşte două direcŃii: fie se modelează dinamicii vieŃii sociale. în programele şi statutele partidelor şi organizaŃiilor politice. în trecut fiind asociată demersurilor propagandistice ale regimului comunist. ROLUL DOCTRINEI POLITICE Doctrinele politice reflectă interesele şi aspiraŃiile unor grupuri sociale şi promovează. tezele. în special. sau proiecte asupra viitorului dezirabil al societăŃii. anumite valori şi norme social-politice şi umane. concepŃiile care le compun se regăsesc în planul acŃiunii politice. Ele au rolul de a explica. în funcŃie de acestea. ideile. dar numai în conjuncŃie cu numele ultimului dictator comunist din România (doctrina Ceauşescu). îndeosebi în constituŃia şi legislaŃiile statelor. în general. modele de acŃiune socială şi politică. devenind dogmă. TIPURI DE DOCTRINE POLITICE Tipurile de doctrine politice care s-au configurat de-a lungul timpului. în comparaŃie cu cel de doctrină politică. constituie un alt domeniu de interes al ştiinŃelor socio-politice. radicale. în mobilizarea şi antrenarea lor în realizarea unor scopuri sau obiective. 58 . viaŃa politică a cunoscut întotdeauna o confruntare între tendinŃele conservatoare cu cele liberale. 3. de a prospecta direcŃiile dezvoltării statelor în care acestea acŃionează. Ca urmare.Literatura de specialitate românească din perioada comunistă. de a propune idealuri şi programe de acŃiune. Doctrina politică urmează. acordă o atenŃie excesivă conceptului de ideologie. fie se osifică. 2. şi versiunea lor contemporană – neoconservatorismul şi neoliberalismul. ce trebuie conservate sau realizate. ExplicaŃia care se dă este că ideologia a avut o traiectorie mai favorabilă. conservatoare. Datorită impactului considerabil pe care îl au doctrinele politice asupra membrilor comunităŃilor naŃionale sau a diferitelor grupuri sociale. justifica şi argumenta poziŃiile şi atitudinile grupurilor sociale şi ale conducătorilor lor.

Potrivit doctrinei. EsenŃa sa constă în: libertatea individului. au acces egal la demnităŃi. spre deosebire de liberalismul clasic. De asemenea este liber să se asocieze şi să desfăşoare activitate politică sau orice altă activitate cu respectarea legii. Liberalismul clasic. Neoliberalismul modern admite. moderne. toŃi sunt egali în faŃa legii. pluralism politic. a apărut în perioada revoluŃiilor burgheze şi a evoluat până în zilele noastre. intervenŃia limitată şi în anumite condiŃii în economia de piaŃă. Este liber să producă şi să acumuleze bogăŃie într-o economie bazată pe concurenŃă şi libera circulaŃie a capitalului. Omul este liber să gândească şi să-şi exprime prin viu grai sau în scris părerile.Clasificarea doctrinelor politice Pornind de la principiile care stau la baza doctrinelor politice. reguli constituŃionale. în libertatea de întreprindere. a proprietarului în raport cu statul. posturi şi funcŃii publice. a) Doctrine politice privind organizarea şi conducerea democratică a societăŃii *Doctrina liberală Doctrina liberală constituie una dintre componentele esenŃiale ale sistemului doctrinar contemporan şi deopotrivă ale gândirii politice trecute şi actuale. oamenii se nasc şi rămân egali în drepturi. DemocraŃia apare ca o nouă ordine ce presupune un sistem politic democrat. în politica de 59 . Liberalismul clasic susŃine şi egalitatea oamenilor. Doctrinarii liberali sunt cei care redescoperă noŃiunea de democraŃie şi îi redau sensuri. poziŃiile sau aprecierile. separarea puterilor în stat. reprezentativitate parlamentară. Ea s-a manifestat prin mai multe variante ca de exemplu: liberalismul clasic. ele se pot împărŃi în două mari categorii: doctrine politice privind organizarea şi conducerea democratică a societăŃii şi doctrine politice dictatoriale. aplicaŃii politice noi. neoliberalismul. a cărui funcŃionalitate este conferită de: alegeri libere.

falimente.democrată (socialismul democratic tradiŃional) 60 .a. împotriva înnoirilor şi schimbărilor afirmate de revoluŃionarii francezi şi de doctrinarii liberali. de la care toŃi aşteaptă protecŃie. şomaj.Burke care. inflaŃie. neoconservatorismul ş. îndeosebi ale celei franceze din 1789. valoarea libertăŃii individuale nu este absolută. scăderea producŃiei – numite euforistic „costuri sociale”. ci este supusă unor alte valori. *Doctrina conservatoare Îşi are originile în atitudinea politică a aristocraŃiei feudale de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul următorului.protecŃie socială. precum şi voinŃa de a crea bogăŃie. dovedeşte că la nivel instituŃional este mai uşor de realizat mecanismul democratic pluralist decât liberalizarea economiei. Fondatorul acestei doctrine a fost englezul Ed. trecerea de la economia etatizată la economia de piaŃă. Astăzi asistăm la o pasionantă confruntare de opinii cu privire la rolul „statului providenŃă”. ReŃinem părerea că politica de redistribuire a veniturilor către persoanele defavorizate creează o mentalitate de „întreŃinut”. în lucrarea sa „ReflecŃii asupra revoluŃiei franceze”(1790). distruge spiritul de iniŃiativă. prin măsuri etatiste. sunt însoŃite de efecte dureroase: impozite mari. se pronunŃa pentru apărarea ordinii sociale. motiv pentru care individul trebuie să se supună forŃei puterii şi ordinii ierarhice statornicită de aceasta. care repudiază ideile revoluŃiei burgheze. Şi doctrina conservatoare s-a manifestat şi se manifestă prin mai multe variante: conservatorismul clasic. Reforma economică. tradiŃiile şi continuitatea trebuie apărate cu prioritate într-o societate în care puterea este bazată pe forŃă şi dominaŃie autoritară. pornind de la ideea că interesul general primează în raport cu cel individual. a ideilor şi instituŃiilor tradiŃionale. menŃionăm: „ordinea naturală”. ExperienŃa tranziŃiei în statele Europei Centrale şi de Est (printre care şi România). „organismul social” este superior oricărei individualităŃi. *Doctrina social. Dintre ideile pe care le consacră conservatorismul.

de cea a intereselor particulare). Austriei. au generat precepte religioase care s-au oglindit în spectrul doctrinelor politice: democraŃia creştină. Budha. sionismul iudaic. controlul investiŃiilor. protecŃia socială programată. orientările islamice. comunişti. deci. politica se modelează după religie. a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea când. naŃional-socialişti. Cu timpul. învăŃăturile lui Iisus. Perioada sa de maximă activitate se situează după al doilea război mondial când. Raporturile dintre religie (religii) şi politică sunt vechi. Moise.Doctrină cu vechi tradiŃii. urmărind gestionarea politicilor sociale (salarizarea. Între doctrinele politice contemporane se numără şi doctrina socialistă. afirmându-se ca mari partide reformatoare. Spaniei. Alte doctrine politice influenŃate de religie. s-au creat partidele socialiste şi social-democrate. poate fi considerată drept una din sursele cele mai vechi ale doctrinei „drepturilor 61 . Spre deosebire de liberalism (separarea riguroasă a sferei publice. întemeiată pe egalitate şi justiŃie socială. statale. partidele social-democrate au fost chemate pe perioade îndelungate de timp la conducerea Germaniei. financiară. EsenŃa sa constă într. accesul la bunăstarea socială). Aceasta îmbracă o varietate de înŃelesuri şi orientări politice. prin vocaŃia sa ecumenică. FranŃei. spirituală. Socialiştii tradiŃionali europeni au avut în vedere un compromis între capitalism şi socialism.o societate eliberată de exploatare. fiscalitatea. printr-un ansamblu de măsuri care conferă statului rolul de arbitru. De exemplu. În aceste cazuri. în ciuda divizării în mai multe biserici: catolică şi ortodoxă). religia creştină (devenită o putere mondială administrativă. social-democraŃia se pronunŃă pentru îmbinarea echilibrată a acestora. Suediei. socialcreştinismul. referindu-se la socialişti. pe fondul afirmării muncitorimii industriale. Mahomed. *Doctrina democrat-creştină. impozitul progresiv. Această doctrină a promovat valori cum sunt pluralismul politic şi diversificarea formelor de proprietate.

dar şi orientări dogmatice. necesar unei guvernări eficiente. conducând la abordări tolerante. politica de protecŃie socială. Reformele economice. asociate cu planul Marshall. contractele cu sindicatele. care reglementează viaŃa socială. Doctrina democrat-creştină. *asigurarea unui echilibru între „centru” şi autorităŃile locale. cu principiile filosofiei şi eticii creştine. *individul este subiectul şi „obiectul” esenŃial al democraŃiei depline. Islamismul este o doctrină religioasă prezentă pe toate continentele. *întărirea autorităŃii puterii politice. responsabilitatea statului în administrarea afacerilor publice şi binelui social. respectarea autonomiilor locale şi autoadministrării. sistemul coparticipativ al întreprinderilor. fundamentaliste. pluraliste. fiind expresia asocierii principiilor dreptăŃii sociale şi solidarităŃii. fanatice. În plan economic. întemeiată pe garantarea şi apărarea demnităŃii umane. Pe această învăŃătură se întemeiază o diversitate de regimuri politice moderne. este remarcabilă experienŃa guvernării Uniunii CreştinDemocrate a cancelarului Conrad Adenauer (1949-1963). 62 . În România. au făcut din Germania una din cele mai avansate Ńări ale Europei. apare mai târziu decât liberalismul şi conservatorismul. liberale în problema comunităŃilor. viaŃa individuală a musulmanilor. justiŃia civilă. Dintre constantele democraŃiei-creştine. La baza sa se află preceptele Coranului.omului”. dar şi fundamentaliste (intolerante). Convingerile religioase şi ideologiile politice s-au întâlnit pe terenul umanismului. intolerante. solidaritatea socială. *sistemul democrat se bazează pe economia socială de piaŃă. un astfel de partid este Partidul NaŃional łărănesc Creştin Democrat. menŃionăm: *realizarea unei democraŃii depline. câmp liber iniŃiativei particulare. *apărarea autorităŃii spirituale.

*Fascismul şi neofascismul Doctrina politică fascistă are la bază ideologia fascistă. nazismul. ConcepŃia marxistă originară a văzut în socialism o fază de dezvoltare a omenirii. După primul război mondial a cunoscut forma regimului fascist al lui Benito Mussolini în Italia şi al regimului nazist al lui Adolf Hitler in Germania. mitul conducătorului. Engels şi Lenin. conducerea „partidului unic”. menŃionăm: negarea principiilor pluralismului politic. franchismul în Spania. antisemitismul. Alte variante au fost: horthismul în Ungaria. a practicat genocidul (exterminarea în masă a unor categorii de oameni). drepturilor şi libertăŃilor cetăŃenilor. * subordonarea totală a individului autorităŃii statului totalitar. cu elementele sale principale: rasismul. Această doctrină a urmărit să justifice instaurarea pe calea forŃei a regimului totalitar. guvernarea partidului unic. exaltarea misticismului. elitismul. * suprimarea pluralismului politic. mişcarea legionară în România etc. expresie a dictaturii proletariatului. cultul violenŃei. separaŃiei puterilor în stat.b) Doctrine politice privind organizarea şi conducerea în mod dictatorial a societăŃii *Doctrina comunistă Doctrina politică comunistă are la bază principiile ideologiei marxist- leniniste. ai cărei fondatori au fost Marx. Dintre ideile consacrate de doctrina comunistă. cu dispariŃia lor. în care „lupta de clasă” urma să fie înlocuită treptat cu egalitatea claselor şi. * nesocotirea drepturilor şi libertăŃilor cetăŃeneşti. menŃinerea unei economii centralizate şi planificate. urmând în mod inevitabil capitalismului. supremaŃiei legii. în final. Cel mai brutal produs al acestei doctrine. caracterizat prin: * înlocuirea statului de drept cu statul poliŃienesc. teoria spaŃiului vital. precum şi o politică de subjugare şi dominare a popoarelor lumii. şovinismul. 63 .

făcând abstracŃie de poziŃiile politice ale diferitelor grupuri. restrâns ca manifestare şi influenŃe. tehnocraŃi care să ia decizii nu în raport cu interesele de grup social. ele trebuie cunoscute. dar aceasta nu înseamnă că principiile sale. nu reprezintă o mişcare de proporŃii în lumea contemporană.Statele fasciste au fost înfrânte in timpul celui de-al doilea război mondial. sunt mai puŃin nocive. Acestea se bazează pe principiul că în organele puterii să fie promovaŃi cu precădere specialişti. Un loc aparte îl ocupă doctrinele politice tehnocrate care pot fi apreciate ca doctrine de graniŃă între cele două mari categorii. ci numai potrivit cu elementele evidenŃiate de ştiinŃă. denunŃate şi condamnate. De aceea. dar ideologia şi doctrina fascistă nu au dispărut complet. Neofascismul. preluate din vechea doctrină şi ideologie. 64 .

aspecte de democratism. Conceptul de democraŃie şi principiile care stau la baza acesteia 3. de unde şi sensul etimologic al termenului „demos-popor şi kratos-putere”. Primele concepŃii teoretice şi practice în legătură cu aceasta datează încă din antichitatea ateniană. O primă analiză teoretică despre democraŃie o realizează Aristotel în lucrările sale Politica. În feudalism. REPERE TEORETICE PRIVIND APARIłIA ŞI EVOLUłIA ISTORICĂ A DEMOCRAłIEI POLITICE Una dintre problemele esenŃiale ale organizării politice din lumea contemporană şi căreia i se acordă o importanŃă deosebită din partea analiştilor şi politologilor. odată cu descompunerea 65 . ca urmare a dominării sale de absolutismul monarhic şi de dogma teologică. Repere teoretice privind apariŃia şi evoluŃia istorică a democraŃiei politice 2. DEMOCRAłIA POLITICĂ CONłINUTUL CURSULUI 1. Ca formă de guvernământ şi guvernare ea dispare. adică deŃinerea şi exercitarea puterii de către popor. Dominat de ideea realizării „binelui general”.XII. acestea fiind prezente în cadrul obştilor săteşti sau a republicilor orăşeneşti. el asociază guvernământul cu legea fundamentală. Etica şi ConstituŃiile. ceea ce se menŃine fiind numai anumite elemente. democraŃia a cunoscut o perioadă de regres. Doctrine politice privind democraŃia 4. considerându-le lucruri identice. DemocraŃia şi pluralismul politic 1. ConstituŃia. Abia în secolul al XVII-lea. este democraŃia.

În noile condiŃii. conservatorismul. democraŃia este identificată cu principiul suveranităŃii poporului. cel puŃin conceptual. aceasta înseamnă că democraŃia. a. în mod obligatoriu trebuie să se respecte anumite reguli sau principii de bază. 2. ca formă de organizare şi conducere politică presupune două părŃi: conducătorii şi conduşii. de interesele şi aspiraŃiile de progres ale Ńării. care este realizată de pe principii şi valori noi. o va cunoaşte democraŃia politică odată cu societatea modernă.). care pot să îmbrace forme concrete. în funcŃie de etapa respectivă şi condiŃiile istorice ale fiecărei Ńări. atât din perspectivă conceptuală dar mai ales din perspectiva practicii politice. exprimată în dreptul său de a desemna şi controla guvernarea naŃiunii. Adevărata dezvoltare. Prin urmare. pe baza unor alegeri libere. teoretic. Ńinând cont de voinŃa acestora. Dintre aceste principii menŃionăm: 66 . b) Principiile şi valorile democraŃiei politice Ca societatea să se poată baza pe o organizare şi conducere politică democratică.acestei formaŃiuni sociale şi afirmarea dreptului natural şi a tezei contractualiste. În încercarea de a evita interpretările ori neclarităŃile ce reies din afirmaŃii din care nu rezultă cu claritate „ cine conduce” şi „cine sunt cei conduşi”. social-democraŃia ş. democraŃia realizează progrese. putem defini democraŃia ca fiind o formă de organizare şi conducere politică a societăŃii de către cei care deŃin puterea prin consultarea cetăŃenilor. CONCEPTUL DE DEMOCRAłIE ŞI PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA ACESTEIA a) Conceptul de democraŃie Definirea cât mai exactă a democraŃiei a constituit o preocupare importantă a politologiei încă din antichitate şi până în prezent. luate ca un tot unitar. cu elaborarea doctrinelor politice ale acesteia (liberalismul.

Cele din a doua categorie nesocotesc voinŃa şi interesele cetăŃenilor având la bază principiul statului totalitar. activă şi participativă. Dintre doctrinele care abordează problema. atât la nivel micro cât şi macrosocial. teze. cu privire la organizarea şi funcŃionarea societăŃii. la esenŃa puterii politice. Primele respectă îndeosebi voinŃa cetăŃenilor şi au la bază principiile statului de drept.*ExistenŃa unui cadru legislativ. la raporturile dintre guvernanŃi şi guvernaŃi. să cuprindă toate domeniile vieŃii sociale. la conŃinutul. *DemocraŃia trebuie să fie largă. Pornind de la principiile care stau la baza doctrinelor politice. puterea executivă şi cea judecătorească. adică să existe puterea legislativă. a-şi manifesta poziŃiile faŃă de diferite probleme legate de organizarea societăŃii. *Înfăptuirea separaŃiei puterilor în stat. formele şi mecanismele de exercitare a acesteia. menŃionăm următoarele: a) Doctrina liberală 67 . conducere etc. DOCTRINE POLITICE PRIVIND DEMOCRAłIA Doctrinele politice constituie sisteme de idei. în care să fie prevăzute drepturile şi libertăŃile fundamentale ale omului şi popoarelor. *ExistenŃa unui mecanism politic menit să asigure condiŃii pentru exercitarea liberă de către toŃi cetăŃenii pentru a alege şi a fi aleşi în organele de conducere centrale si locale ale statului. la rolul instituŃiilor şi al clasei politice. 3. *Posibilitatea de organizare profesională şi politică liberă. concepŃii. egalitatea în drepturi a tuturor cetăŃenilor şi popoarelor în a gândi şi a se organiza în mod liber. ele se pot grupa în două mari categorii: doctrine politice privind organizarea şi conducerea democratică a societăŃii şi doctrine politice privind organizarea şi conducerea în mod dictatorial a societăŃii. cu garanŃii legislative ca aceste drepturi şi libertăŃi să poată fi exprimate şi exercitate în mod liber. mai mult sau mai puŃin elaborate. argumentate şi prezentate în modalităŃi diverse. principii. inclusiv o lege fundamentală (constituŃia).

ci. este privită ca o instituŃie superficială. incapabilă să asigure obiectivitatea promovării intereselor tuturor indivizilor şi grupurilor sociale. Obiectivul principal al 68 . în sens larg de fenomen politic. c) Doctrina social-democrată Această orientare concepe democraŃia ca o strânsă unitate între laturile sale esenŃiale: libertate. specifice şi diferenŃiate. la elita societăŃii. Dintre teoreticienii democratismului politic liberal amintim pe Benjamin Constant. doctrina politică liberală a acordat o importanŃă deosebită problemei democraŃiei. ea este redusă la segmentul aristocratic-burghez. În locul democraŃiei. b) Doctrina conservatoare În teoria şi practica conservatoare. înŃeleasă ca putere a poporului. în concepŃia conservatoare oamenii sunt inegali. sub diferite pretexte. pe om ca fiinŃă raŃională. civile şi politice („individul ca scop. Charles Alexis Tocqueville ş.Axată şi centrată pe individ conceput ca proprietar şi întreprinzător. a prezenŃei între aceştia a unui grup de elită înzestrat cu capacitatea de a conduce. însoŃit de un larg sistem de drepturi şi libertăŃi cetăŃeneşti. egalitate. purtătoare şi promotoare a propriilor sale aspiraŃii şi interese. asupra raportului ori relaŃiei sale cu politica. democraŃia nu este percepută ca o participare largă şi activă a întregului popor. Liberalismul a dat o nouă viziune asupra locului şi rolului individului în societate. individul cu aspiraŃiile şi interesele sale. este promovată democraŃia elitelor unde calitatea şi capacitatea intelectuală a acestora au rol hotărâtor în conducerea societăŃii. Dacă în doctrina liberală oamenii sunt consideraŃi liberi şi egali prin naştere şi dispun de drepturi şi libertăŃi social-politice. protecŃie socială şi putere. Societatea conservatoare este concepută şi structurată pe principiile inegalităŃii sociale dintre oameni. DemocraŃia. politica un mijloc”).a. au înzestrări naturale. Democratismul politic liberal pune în locul autorităŃii tradiŃionale şi a privilegiilor feudale.

Prin urmare. ceea ce îşi găseşte concretizarea în multitudinea de partide şi organizaŃii care se interpun între indivizi şi stat şi care urmăresc să stăpânească mecanismul social. În esenŃă. aceste elaborate nu Ńin seama de voinŃa şi interesele cetăŃeanului. Provenind de la latinescul pluralis. O asemenea diversitate pe care o implică un sistem politic pluralist. apropierea condiŃiilor de viaŃă între toŃi membrii societăŃii. precum şi practica politică prin care se manifestă ea. d) Alte doctrine O cu totul altă înŃelegere teoretică şi realizare în practica socială au dat-o democraŃiei politice elaboratele şi paradigmele doctrinare nedemocratice. Aşadar. au ca fundament statul totalitar. pluralismul şi democraŃia sunt două noŃiuni corelative. teroare şi frică. adică „format. constrângere fizică. are loc limitarea sau suspendarea drepturilor şi libertăŃilor cetăŃeneşti. neofascismului sau a doctrinei comuniste. psihică. bazate pe forŃă. doar o societate democratică poate garanta afirmarea pluralismului politic. în procesul guvernării se folosesc metode şi mijloace ilegale. asigură ca nici o forŃă politică şi nici o categorie socială să nu poată exclude celelalte forŃe sau categorii. se presupun şi se condiŃionează reciproc. aşa cum este cazul fascismului. fie aplicarea sa este formală. dictatoriale. lipseşte pluralismul şi pluripartidismul politic-ideologic şi opoziŃia politică. DEMOCRAłIA ŞI PLURALISMUL POLITIC În condiŃiile contemporane. violenŃă.acestei doctrine este realizarea echităŃii şi dreptăŃii sociale. să nu poată sechestra societatea pentru sine. compus din mai multe elemente”. pluralismul semnifică o unitate în diversitate. conceptul de democraŃie este indisolubil legat de noŃiunea de pluralism politic. se dovedeşte a fi singura modalitate de dezvoltare democratică a societăŃii. La rândul său. Nu se poate concepe o democraŃie autentică fără 69 . 4. principiul separaŃiei puterilor în stat fie nu se aplică.

printre care şi România. ci se intersectează cu toate segmentele structurii sociale într-un mecanism chemat să funcŃioneze pe baza legalităŃii. se consideră că pluralismul politic este un principiu după care funcŃionarea democratică a societăŃii. Prin instituirea pluralismului politic drept câmp de manifestare a democraŃiei. specifice unei democraŃii autentice. prin lege garantându-se drepturile şi libertăŃile fundamentale ale cetăŃeanului. Schimbările produse ca urmare a evenimentelor care au avut loc în anul 1989 în statele europene foste comuniste. puterea politică nu mai tronează deasupra societăŃii . 70 . libertăŃii. În virtutea acestei concluzii. statornicirea pluralismului politic. garantarea drepturilor şi libertăŃilor cetăŃeneşti sunt condiŃionate de existenŃa şi acŃiunea mai multor forŃe politice şi sociale aflate în competiŃie.pluralism politic şi nici pluralism politic fără democraŃie. a orientării spre economia de piaŃă. toate acestea urmând să aibă ca finalitate aşezarea întregului sistem social politic pe principiile statului de drept. au determinat înlăturarea regimului politic despotic şi totalitar.

conŃinutul şi esenŃa regimului politic. Tipologia regimurilor politice 3. abordează o astfel de definiŃie de pe poziŃiile teoriei instituŃiilor. Pornind de la aceste considerente. în rândul politologilor nu există un punct de vedere unitar. regimul diviziunii puterilor (republica prezidenŃială).XIII. CONłINUTUL ŞI ESENłA REGIMULUI POLITIC O primă încercare de definire şi tipologizare a regimului politic. De natura acestora depinde în mare măsură soluŃionarea în interesul cetăŃenilor a problemelor legate de viaŃa şi activitatea lor. 1. REGIMURILE POLITICE CONłINUTUL CURSULUI 1. Din acest unghi se disting: regimul contopirii puterilor (monarhia absolută). Regimurile politice democratice 4. Regimurile politice dictatoriale O problemă extrem de importantă pentru organizarea şi fundamentarea vieŃii sociale o constituie regimurile politice. putem aprecia următoarele: 71 . În definirea şi clasificarea regimurilor politice. ORIENTĂRI TEORETICE ÎN DEFINIREA CONCEPTULUI DE REGIM POLITIC. a fost făcută din perspectiva ştiinŃei dreptului constituŃional. ToŃi însă. dar concep şi folosesc teoria în moduri diferite. Orientări teoretice în definirea conceptului de regim politic ConŃinutul şi esenŃa regimului politic 2. regimul coabitării puterilor (republica parlamentară). în legătură cu definirea. Acest demers se bazează pe disjungerea funcŃiei legislative de cea executivă şi pe explicarea coabitaŃiei dintre ele.

forma sa de exprimare în planul practicii sociale este rezultatul raportului de forŃe dintre clase. organizaŃii. altfel spus. se deosebesc următoarele tipuri de regimuri politice: *democraŃia reprezentată de acele regimuri în care majoritatea poporului determină în mod liber orientarea şi îşi asumă controlul conducerii şi legislaŃiei. dintre acestea şi societatea civilă şi politică. formaŃiuni politice sau. aceasta din urmă se referă la raporturile dintre diferitele organisme ale statului în procesul lor de constituire.*regimul politic reprezintă forma concretă de organizare şi funcŃionare a sistemului politic. instituŃionalizare şi funcŃionare a sistemului politic şi de exercitare a puterii politice de către o forŃă social-politică. grupuri sociale. Ele pot fi de două feluri: regim mixt înclinat spre democraŃie şi regim mixt înclinat spre monocraŃie. În acest sens. partide. republici prezidenŃiale parlamentare etc. pot să existe ca forme de guvernare: monarhii absolute sau constituŃionale. El 72 . se înŃelege modul concret de organizare. *prin regim politic. de obicei foarte înstărite. TIPOLOGIA REGIMURILOR POLITICE Una dintre clasificările tradiŃionale se întemeiază pe împărŃirea regimurilor politice în grupe. *natura regimului politic. *regimul politic nu trebuie şi nu poate fi confundat cu forma de guvernământ. după numărul conducătorilor. Una dintre clasificările mai complexe şi mai apropiate de realitatea vieŃii politice. 2. este cea făcută de Maurice Duverger. *regimurile oligarhice în care conducerea politică a societăŃii o realizează un grup restrâns de persoane. *regimurile mixte care ocupă un loc intermediar între democraŃie şi monocraŃie. dintre cetăŃeni. în privinŃa regimurilor politice. *monocraŃia reprezentată prin conducerea societăŃii de către o singură persoană. Potrivit acestui criteriu. în cadrul unei comunităŃi sociale sau a unui sistem social global.

Belgia. asistăm la extinderea regimurilor democratice care sunt pe cale să se instaureze în majoritatea statelor lumii. o dată cu epoca modernă. regimuri democratice în cadrul unor republici parlamentare (Italia.. cel puŃin în Ńările dezvoltate. Tot o astfel de clasificare. După înfrângerea fascismului în cel de-al doilea război mondial şi scoaterea în afara legii a mişcărilor şi partidelor care au generat regimuri politice dictatoriale. REGIMURILE POLITICE DEMOCRATICE Regimurile democratice au apărut o dată cu primele forme de organizare democratică a societăŃii. stabileşte două categorii de regimuri politice: regimuri democrate şi regimuri dictatoriale sau totalitare. Acesta cunoaşte în ultima vreme un 73 . În cazul monarhiilor constituŃionale putem avea regimuri democratice. Este adevărat că în cazul unor monarhii cu caracter absolut. Pornind de la acestea. Portugalia etc).pune la baza clasificării sale patru criterii care . Germania. pot exista atât regimuri politice democratice. FranŃa. problema alegerii conducătorului. Dacă în sclavagism şi feudalism au reprezentat rarităŃi. îmbrăcând forme specifice de la o Ńară la alta şi chiar de la un continent la altul. având însă o seamă de trăsături specifice în raport cu formaŃiunile sociale. România etc). regimuri democratice prezidenŃiale (S. regimurile democratice devin o formă principală de exercitare a conducerii politice a societăŃii. în esenŃă vizează: baza puterii politice.A.U. Spania etc). însă de data aceasta pornind de la alte criterii (originea şi baza puterii. scopul regimului şi tipul de societate). 3. îmbrăcând forme specifice în raport de condiŃiile concrete ale fiecărei Ńări: regimuri politice democratice în cadrul unor monarhii constituŃionale (Anglia. relaŃiile dintre ele. cât şi dictatoriale. constituirea organelor de conducere. iar în cazul unei republici prezidenŃiale. nu pot să existe decât regimuri dictatoriale. distinge două grupuri fundamentale de regimuri: regimuri liberal-democratice şi regimuri autoritare. Olanda. Trebuie menŃionat că procesul de democratizare se extinde inclusiv în Ńările aflate multă vreme sub influenŃa comunistă.

după cum urmează: *un regim politic este democratic în măsura în care libertatea. a colaborării între popoare şi. culturală. concretizat într-un surplus de atribuŃii şi prerogative. în funcŃionalitatea lor practică. în cadrul cărora parlamentul. a 74 . economică. În teoria şi practica politică. Regimurile politice democratice îmbracă. *regimuri politice prezidenŃiale. pluralismul şi parlamentarismul fundamentează existenŃa societăŃii globale. cu prerogative atât de executiv cât şi de legislativ. Se poate aprecia. puterile sale de natură politică. de echilibru între puterea executivă şi cea legislativă. democraŃia. derivând din „dictare. REGIMURILE POLITICE DICTATORIALE Termenul de dictatură provine de la latinescul dictatura.a afirma. că. reprezentând un element de mediere. de aceasta fiind legată promovarea progresului şi prosperităŃii. şeful statului este înzestrat de regulă.curs rapid de extindere în America Latină. putând. 4. dictatorial. în cadrul cărora şeful statului deŃine. însemnând dominaŃia nelimitată a unui grup social. astfel. regimurile politice democratice se individualizează printr-o serie de caracteristici. în raport cu alte organe ale puterii de stat deŃine un rol preponderent. a porunci”. pe întreg continentul african. *regimuri politice parlamentare semiprezidenŃiale. următoarele forme: *regimuri politice parlamentare. educaŃională etc. regimurile democratice capătă o pondere tot mai mare în viaŃa politică a tuturor Ńărilor. în ultimă instanŃă. De data aceasta. în detrimentul majorităŃii cetăŃenilor. aşadar. *statul trebuie să fie liber. a menŃinerii păcii. media între acestea. iar Ńările Africii traversează o perioadă accentuată de frământări politice cu tendinŃă vădită de democratizare. Orice identificare cu acestea. să nu fie acaparate sau subordonate nici uneia din grupările care le dispută. poate să conducă la un regim politic antidemocratic. în epoca contemporană. în sistemul organelor statale. o poziŃie privilegiată având largi atribuŃii şi prerogative.

de la cele legale. absenŃa unor norme de succesiune. În antichitate şi în feudalism. În epoca modernă. regimurile dictatoriale încep să fie înlocuite cu regimurile democratice. până la violenŃa deschisă. până la cele ilegale. *Regimurile coloniale au apărut în perioada marilor descoperiri geografice şi au cunoscut o maximă răspândire în perioada modernă. putem aprecia că regimurile politice nedemocratice. regimurile fasciste. În politologie. odată cu afirmarea burgheziei. cele mai reprezentative forme ale regimurilor dictatoriale sunt: regimurile coloniale.unei persoane. se caracterizează în teoria şi practica vieŃii politice prin următoarele trăsături: * puterea de stat este deŃinută şi exercitată în mod absolut de către o persoană sau un grup de persoane. modul şi formele ei de exercitare. termenul de dictatură este identificat cu cel de totalitarism. Dictatura reprezintă caracteristica principală a oricărei dominaŃii. existând o diversitate de păreri cu privire la trăsăturile definitorii ale dictaturii. * regimurile dictatoriale îşi au mijloacele şi metodele proprii de guvernare. În perioada contemporană. * lipsa pluripartidismului politic şi ideologic. Dictatorul este persoana care exercită conducerea fără nici un control al statului. despotism. * aplicarea puterii nu se realizează în baza principiului separaŃiei.a. dictatoriale. regimurile dictatoriale s-au manifestat sub forma monarhiilor absolute. în raport cu toate condiŃiile concrete ale momentului istoric. de la manipularea paşnică. având puteri discreŃionare. regimurile comuniste şi regimurile militare. printre care menŃionăm: caracterul absolut al autorităŃii supreme. concentrarea puterii în mâna unei singure persoane ş. * prin mijloacele propagandei şi ideologiei partidului are loc crearea cultului personalităŃii şefului statului. când unele state ca 75 . absolutism. lipsa unor legi sau cutume în virtutea cărora dictatorii să răspundă pentru faptele lor. autocraŃie. care concentrează în mâinile lor întreaga putere. Sintetizând.

Anglia. a activităŃii partidelor politice.U. şi Germania. Belgia. cauze şi conjuncturi specifice perioadei interbelice. În funcŃie de natura grupului militar. are loc suspendarea constituŃiei. Olanda. sub aparenŃele conducerii clasei muncitoare. economică si spirituală a numeroase Ńări şi popoare din Asia. Spania. o dictatură teroristă. RevoluŃia din decembrie 1989. aflat la putere. şi-au creat adevărate imperii coloniale. de interesele şi orientarea acestuia. în comparaŃie cu regimurile fasciste. deschizând calea unor profunde transformări economice. *Regimurile fasciste au apărut şi s-au manifestat în perioada interbelică. sunt regimuri politice de extremă stângă. mai precis a şefului acestuia sau a grupului de putere din jurul său. profund nedemocratice. 76 . ApariŃia şi ascensiunea fascismului. deşi în istorie au fost şi câteva excepŃii. *Regimurile politice militare se încadrează în tipul regimurilor dictatoriale. de regim totalitar. poliŃienească sau personală. social-politice şi culturale de natură democratică. *Regimurile comuniste. Portugalia şi mai târziu S. un regim politic totalitar. în cele mai multe cazuri prin forŃă şi violenŃă. aceste regimuri pot îmbrăca forma dictatorială. au constat în subordonarea totală.A. în formele sale clasice (Italia. dar cu acelaşi numitor comun: totalitarismul şi dictatura social-politică. În aceste regimuri. a drepturilor şi a libertăŃilor democratice. În România. Germania) poate fi explicată printr-un complex de factori. Puterea politică este preluată şi exercitată de cadrele conducătoare ale armatei. a pus capăt celei mai îndelungate şi mai apăsătoare perioade. Aceste regimuri totalitare. dar fiind în realitate dictatura partidului comunist. reprezentând o soluŃie politică de extremă dreaptă. Africa şi America de Sud.

Introducere în studiul politologiei. Marin. Florin. Paul. Politologie. Bucureşti. Bucureşti. FundaŃiei România de Mâine. Politologie. Iaşi. * Tănăsescu. UniversităŃii A. ŞtiinŃa politicului (Tratat). * Voiculescu. Bocancea Cristian. Bucureşti. Facultativă * Carpinschi Anton. * Webxer. 2000. Edit. Doctrine politice contemporane. 2002. Edit. 1992. 2. Edit. Bucureşti. Max. Adrian. o vocaŃie şi o profesie. 1994. Anima. *Mitran. 77 . I. 1998. FundaŃiei Romănia de Mâine. Edit. Doctrine şi instituŃii politice. Cuza. Edit. 2002. Edit. Economică. Ion. Călin.BIBLIOGRAFIE 1. * Vâlsan. Bucureşti. 2004. Politica. Bic All. Bucureşti. Obligatorie * Iliescu.

IV. semnificaŃia culturii politice participative 78 . RelaŃia dintre Parlament şi Guvern 15. RedaŃi. Liberalism şi neoliberalism 6. IndicaŃi în ce constă democraŃia reprezentativă 3. RelevaŃi: a) De ce anume este dublată puterea. Cultura politică 8. Legitimitate şi autoritate politică 4. NumiŃi unul din tipurile de ideologii învăŃate 5. Sistemul politic totalitarist 3. Tipuri de partide 16. cu alte cuvinte. OpoziŃia politică 5. Social -democraŃia 7. LISTA CU TITLURI DE REFERATE 1. Tipuri de state 10. Sisteme pluripartidiste V. Actele guvernului 13. DemocraŃia ca sistem politic 2. b) Prin ce se exercită ? 2. FuncŃiile Parlamentului 14. FormulaŃi cele două criterii călăuzitoare ale liberalismului clasic 4. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Răspunderea preşedintelui României 12. Întrebări 1. ComunicaŃia politică 9. IncompatibilităŃi ale funcŃiei prezidenŃiale 11.

b) Prin instituŃii 2. a cunoştinŃelor se va realiza după 79 . fundamentalistă 5. Legiferarea ( dezbaterea şi adoptarea legilor ) 10. Delegarea puterii de decizie 3. Să obŃină votul de investitură sau de încredere al Parlamentului 7. PrecizaŃi condiŃia ca guvernul desemnat să devină legal constituit 7. NumiŃi una din valorile politice fundamentale 9.dictatorială. b) Libera concurenŃă ca factor de progres general 4. Inplicarea activă a cetăŃeanului în viaŃa socială 6. a) Proprietatea privată ca valoare supremă. reformistă. FormulaŃi funcŃia esenŃială a Parlamentului 10. RelevaŃi prin ce acte normative se asigură legiferarea între două sesiuni parlamentare 8. Doar o dată cu apariŃia şi dezvoltarea pluripartidismului VII. extremist. Răspunsuri 1.6. revoluŃională. EVALUAREA FINALĂ modelul testului de autoevaluare. democraŃia 9. OrdonanŃe emise de executiv 8. a) De autoritate. Libertatea. egalitatea şi echitatea socială. Conservatoare. Când socotesc politologii că începe democraŃia 2. elitistă.

80 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful