You are on page 1of 4

REALITATEA FELNACULUI ZIar realIZat Cu sPrIjInul PrIMărIeI FelnaC l DeCeMBrIe 2017 l se DIstrIBuIe GratuIt

„Drumul Fecioarei Maria spre Betleem”,


un spectacol de excepţie desfăşurat
pe străzile Felnacului
„Drumul Fecioarei Maria spre Bet- ochii minţii lor povestea naşterii lui
leem” a fost un eveniment aparte care a Iisus. Ce am făcut: Primăria Felnac cu
marcat aceste sărbători de iarnă în co- căminul cultural, cu mine personal şi cu
muna Felnac. Zeci de copii, costumaţi cei 40 de copii care formează ansam-
în personaje biblice, au dorit să mar- blul Zorile Felnacului, îmbrăcaţi în
cheze într-un mod mai aparte Naşterea haine aidoma celor de acum 2000 de
Mântuitorului Iisus Hristos. ani, au mers pe străzile Felnacului. Cu
Au mers pe străzile localităţii, în do- personajele Iosif şi Maria, cu magi, cu
rinţa de a pune în scenă drumul Fecioa- îngeri, păstori, cu torţe şi cu stea, ală-
rei Maria înainte de a-l naşte pe pruncul turi de preoţii satului am pornit într-un
Iisus Hristos. pelerinaj de la căminul cultural pe
Marinela Mihailovici, directorul Că- strada 1, apoi ne-am întors pe strada
minului Cultural Felnac, şi copiii care Principală. Ne dorim ca în fiecare an să
alcătuiesc Zorile Felnacului au încântat se întâmple pe o altă stradă din Felnac,
asistenţa. Marinela Mihailovici spune că pentru că vrem să colindăm în acele „Drumul Fecioarei Maria spre Betleem”,
oamenii au fost încântaţi de ceea ce s-a straie pe toţi concetăţenii noştri. Copiii un eveniment de excepţie
organizat şi că i-au primit cu multă căl- întorşi din acest pelerinaj au urcat mai pentru comunitatea felnăcană Pelerinajul a durat trei ore
dură. De altfel, doamna director spune apoi pe scenă şi au interpretat colinde
că acest eveniment va fi marcat an de an frumoase strămoşeşti. Dacă noi am pri- Iisus, într-un loc sărăcăcios, la margine nii pe care i-am întâlnit în cale au fost
în comuna Felnac. mit de la străbuni graiul, pacea şi de sat. Şi noi am crezut că aşa putem încântaţi, nu au întrebat nimic, au
„Un gând de-al nostru pe care-l pur- liniştea sufletească şi credinţa stră- dovedi, după două mii de ani ce şi cum tăcut, probabil s-au rugat în sinea lor.
tăm de mult, dincolo de toate specta- bună, trebuie să le ducem mai departe, s-a întâmplat cu naşterea lui Iisus Hris- Ţineau lumânările în mână şi s-au dez-
colele folclorice care au avut loc de-a mai ales obiceiurile şi tradiţiile. tos. Acest drum a durat aproximativ meticit doar când primarul nostru s-a
lungul anilor la Felnac, s-a concretizat. Pe fiecare stradă pe care am mers oa- trei ore şi este pentru prima dată pus în dus cu coşul cu dulciuri pentru copii. Şi
Am vrut ceva mai deosebit, un specta- menii, ştiind de ceea ce se va întâmpla, practică în Felnac. Ne dorim să devină sătenii au colindat împreună cu noi.
col creştin, pentru că Iisus Hristos mân- au ieşit în porţi cu lumânări aprinse să o tradiţie şi în fiecare an care va curge Pot spune că a fost ceva de excepţie”, a
tuitorul a venit pe lume, iar copiii ne lumnineze şi ei calea, să găsim locul de aici încolo va duce copiii noştri pe o povestit Marinela Mihailovici, directo-
trebuie să ştie acest lucru şi să vadă cu în care Fecioara Maria l-a născut pe altă stradă, la alţi concetăţeni. Oame- rul Casei de Cultură din Felnac.

Sute de pachete de Crăciun au fost împărţite elevilor şi grădinarilor


În săptămâna Crăciunului, peste 300 gest firesc, care să aducă puţin din spi-
de elevi şi grădinari ai unităţilor şcolare ritul acestor sărbători de iarnă, în su-
din comuna Felnac au primit pachete fletul fiecăruia dintre copii”, a spus Ioan
de Crăciun. Autorităţile locale au oferit Maliţa, primarul comunei Felnac.
în dar tuturor celor care frecventează La rândul său, viceprimarul Florin
şcoala şi grădiniţa un pacheţel venit din Brie spune că a dorit să meargă perso-
partea lui Moş Crăciun. nal în fiecare dintre clase pentru a da
Primarul Ioan Maliţa şi viceprimarul aceste pachete elevilor şi celor care frec-
Florin Brie au mers personal şi le-au dat ventează grădiniţa. „Este un lucru greu
elevilor şi copiilor din grădiniţă cadou- de explicat în cuvinte, atunci când vezi
rile. „Este o tradiţie ca în apropierea figura bucuroasă şi plină de emoţie a
sărbătorilor de iarnă să oferim elevilor unui copil. Este o bucurie aparte, pusă
şi micuţilor de la grădiniţă câte un pa- în mişcare şi de această atmosferă de
cheţel de dulciuri. Am mers personal, Copiii au venit cu mic cu mare pentru a-i colinda lui Moş Crăciun sărbătoare generală, dar şi de apropie-
împreună cu viceprimarul Florin Brie, rea vacanţei de iarnă. M-am bucurat
pentru a le da copiilor aceste mici mit aceste pachete cu bucurie, iar nostru nu are o legătură directă cu acest să le fiu alături şi să le ofer aceste mici
atenţii din partea lui Moş Crăciun. Au această fericire din ochii lor ne-a im- sistem educaţional ce ţine de cei ce-l în- pachete cu dulciuri”, a spus Florin Brie,
fost peste 300 de pachete pe care le-am presionat şi pe noi. Sunt gesturi nor- făptuiesc, cred că a fost vorba despre un viceprimarul comunei Felnac.
împărţit celor de la şcoala gimnazială male, ale unei administraţii care are în
şi de la grădiniţă. Am văzut că au pri- atenţie permanentă sistemul de edu-
caţie din comună. Chiar dacă gestul

Cu ocazia sosirii Anului Nou,


Primăria comunei Felnac și Consiliul Local Felnac
urează tuturor locuitorilor să aibă parte de bucurii,
mult noroc și sănătate alături de cei dragi!

La Mulţi Ani!
Primar, Ioan Malița
Primarul Ioan Maliţa şi viceprimarul Viceprimar, Florin Brie
Florin Brie au ţinut să ofere personal Cei mici, emoţionaţi
pachetele de Crăciun de sosirea lui Moş Crăciun
Târgul de Crăciun şi concertele
REALITATEA FELNACULUI Actualitate 2

în ajunul naşterii Domnului

Ştefan Muntenaş şi grupul de colindători rapsodia Mureşană Copiii din Zorile Felnacului, aplaudaţi la scenă deschisă

Prima ediţie a Târgului de Crăciun A fost un eveniment în care am dorit prima ediţie, dar şi un exemplu de
de la Felnac a fost organizată în pe- să le oferim felnăcanilor un prilej în urmat pentru alţi primari să organi-
rioada 21-23 decembrie, în centrul co- plus de bucurie, o posibilitate de a-şi zeze şi ei evenimente similare. Cred
munei. A fost singura manifestare de petrece timpul liber alături de co- că tradiţiile strămoşeşti trebuie pro-
acest gen organizată vreodată într-o linde şi cântări specifice acestei pe- movate prin oameni şi mai ales prin
comună din judeţul Arad, motiv pen- rioade a Crăciunului. Evenimentul copii”, a spus deputatul Dorel Căprar.
tru care organizatorii merită toate s-a întins pe parcursul a trei zile, iar Implicat în organizare a fost şi vice-
aprecierile. de la zi la zi, numărul celor care au primarul Florin Brie, cel care a expli-
Administraţia locală, împreună cu participat a fost tot mai mare. Sunt cat faptul că lumea a fost receptivă la
directorul căminului cultural, Mari- ferm convins că ediţiile viitoare vor acest eveniment inedit.
nela Mihailovici, au pus la punct acest aduce un aflux mai mare de oameni. „A fost ceva nou pentru comuna
eveniment inedit, ce se doreşte a fi Una peste alta, pot spune că am asis- Felnac. Am avut trei seri foarte fru-
continuat şi în anii care vin. tat la o ediţie inaugurală reuşită, moase cu invitaţi care au susţinut
Cei prezenţi la eveniment, pe lângă care a încântat felnăcanii”, a spus concerte de colinde cu fel de fel de
faptul că au ascultat colinde şi cântări Ioan Maliţa, primarul comunei Felnac. programe. Lumea a fost receptivă, eu
creştine, s-au putut delecta cu un ceai La eveniment a luat parte şi deputa- zic că începutul este unul foarte bun.
fierbinte, vin fiert, dar şi cu diferite tul Dorel Căprar, cel care a ţinut să fe- Este prima ediţie şi vom avea conti-
preparate culinare. licite autorităţile locale şi pe cei care nuitate. Asta ne dorim şi asta se va şi
„În această perioadă a sărbătorilor s-au implicat în buna organizare. întâmpla. Lumea a apreciat ceea ce
de iarnă am organizat acest târg ine- „În primul rând doresc să-i felicit s-a întâmplat în aceste zile în co-
dit pentru comunitatea noastră. Este pe domnul primar, pe domnul vice- muna noastră, iar oamenii ne-au fe-
pentru prima dată când în Felnac se primar şi pe toţi cei care s-au impli- licitat pentru ceea ce am întreprins.
organizează aşa ceva şi este, cred eu, cat, printre care şi doamna director Este un lucru bun, în judeţul Arad,
o rampă de pornire pentru ceea ce va al căminului cultural. Este un eveni- Felnacul este prima comună care or-
fi în anii următori. A fost o primă ment inedit şi din păcate alte primă- ganizează un astfel de eveniment”, a
ediţie bine primită de către localnici, rii din judeţ nu au făcut asemenea spus Florin Brie, viceprimarul comu- Directoarea Marinela Mihailovici
dar şi de către cei veniţi din alte zone. târguri. Este de bun augur, fiind nei Felnac. a prezentat ineditul eveniment

Colindele şi cântările creştine au adus o atmosferă aparte Vinul fiert şi ceaiul cald au fost la mare căutare printre spectatori

Decembrie 2017
de colinde au animat Felnacul
3 Actualitate REALITATEA FELNACULUI

Iisus Hristos

Deputatul Dorel Căprar i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în buna organizare
Părintele Petrică ungur, împreună cu corul Bisericii Ortodoxe române din Felnac a evenimentului
Marinela Mihailovici, directorul Că- că niciodată nu s-a mai întâmplat nela Mihailovici, directorul Căminu- A doua zi, cea de 22 decembrie, i-a
minului Cultural Felnac, a fost cea aşa ceva. Seri la rând s-au bucurat de lui Cultural Felnac. adus în faţa felnăcanilor pe grupul de
care a pus la cale, din punct de vedere ceea ce s-a întâmplat, au venit prie- În prima zi a evenimentului, pe colindători Vărădia de Mureş, corul
artistic, tot ceea ce s-a întâmplat în teni de la sute de kilometri ca să ne scenă au urcat: Oaza de Viaţă Felnac, Bisericii Penticostale Felnac şi for-
aceste trei zile în comună. colinde, îmbrăcaţi în straie autentice colindătorii Bisericii Baptiste Meta- maţia Fraţii Țica, care a susţinut un
„Primăria Felnac, eu personal şi româneşti şi cu tricolor în piept. Au noia Felnac şi Bianca Morariu Kids Ta- concert de colinde.
Ştefan Muntenaş ne-am dorit un alt- fost trei seri deosebite”, a spus Mari- lent Christmas Concert. Ultima seară a fost una cu o încăr-
fel de spectacol. Pănă acum la cămin cătură aparte, având în vedere şi fap-
sau la terenul de sport aţi văzut spec- tul că era cu mai puţin de 24 de ore
tacole folclorice deosebite, dar acum, înainte de sosirea lui Moş Crăciun.
în aceste zile, avem parte de un spec- Concertele de colinde s-au ţinut
tacol creştin de excepţie. Este prima lanţ. Au evoluat în faţa publicului an-
ediţie a festivalului de colinde, «Des- samblul „Zorile” Felnac, grupul de co-
chide uşa creştine», iar acest lucru s- lindători Rapsodia Mureşană şi
a întâmplat pentru că ne-am dorit de Ştefan Muntenaş, părintele Ungur
foarte mulţi ani să facem acest lucru, Petrică, împreună cu corul Bisericii
şi chiar l-am făcut în căminul cultu- Ortodoxe Române Felnac, şi Corul
ral împreună cu bisericile din satul Şcolii Gimnaziale Aurel Sebeşan Fel-
nostru: biserica baptistă, biserica nac.
penticostală, bisericile ortodoxe. Din Cele trei zile de colinde şi cântări au
păcate, niciodată într-un cadru de o adus o atmosferă aparte în centrul
asemenea natură, afară, în mijlocul Felnacului. Deşi temperaturile înre-
satului, lângă şcoală, lângă biserică, gistrate în cele trei zile de târg nu au
cu uşile deschise ale şcolii şi ale bise- fost deloc prietenoase, oamenii au în-
ricii care îi aşteaptă pe toţi oaspeţii durat frigul pentru a petrece câteva
noştri, dar mai ales pe concetăţenii ore în compania unor colinde şi cân-
noşti cărora le e drag să vină pentru Oamenii au asistat la colinde şi cântări, în ciuda temperaturilor scăzute tări creştine.

jucăriile pentru cei mici nu au lipsit de la acest târg Clătitele cu ciocolată sau dulceaţă au putut fi servite la târgul de Crăciun

Decembrie 2017
Victoria Felnac se regrupează
REALITATEA FELNACULUI Sport 4

pentru un retur pozitiv


Victoria Felnac a pornit ceva mai greu următoare să anunțăm și noul antre-
actualul campionat, dar pe parcurs și-a nor. În funcție de ceea ce își dorește, de
revenit și chiar a terminat prima parte ce ne dorim noi, vom face schimbări și
a sezonului cu dreptul. „VI-FE” iernează la nivel de lot și vom stabili și coordo-
pe locul 10, cu 16 puncte și un bilanț de natele pregătirii de iarnă. Din câte cu-
patru victorii, patru egaluri și șase în- nosc, nu și-a manifestat nimeni
frângeri, evoluție mulțumitoare la cum intenția de a pleca, dar exact vom ști
arată acum lotul. Toamna a fost mar- după sărbători.”
cată și de demisia președintelui Dan
Ristin, iar după finalul turului și-a stabilitate și siguranță,
anunțat plecarea și antrenorul Dan Cu- cu Primăria alături
edan. După ceva mai bine de doi ani pe- Felnacichi apreciază stabilitatea de
trecuţi pe banca Felnacului, Cuedan a care are parte echipa și pe această cale
simțit nevoia unei schimbări. În urma ține să adreseze mulțumiri factorilor lo-
discuţiilor purtate cu preşedintele-jucă- cali, datorită cărora fotbalul rămâne o
tor al lui „VI-FE”, Oliver Felnacichi, şi-a prioritate în Felnac: „Din punct de ve-
reziliat amiabil contractul. „Au fost doi dere financiar stăm foarte bine,
ani și jumătate, cu bune şi rele, pe există stabilitate, iar jucătorii și an-
banca tehnică a Felnacului. Am petre- trenorii sunt plătiți la zi, plus că
cut acolo o perioadă frumoasă, mă avem promisiunea că bugetul e asi-
bucur că echipa s-a menținut în Liga a gurat și pentru anul viitor. Pornind
IV-a și le doresc multă baftă în conti- echipa, la masa de final de an de aici, ne dorim să avem un parcurs
nuare. Le mulţumesc jucătorilor cu care și mai bun începând din primăvară.
am lucrat, conducătorilor Ristin, Fel- deţean, Unirea Sântana şi Progresul Pe- Felnacichi caută Cred că putem aduna mai multe
nacichi şi primarului Ioan Maliţa şi tu- cica. În cele din urmă, fostul antrenor al un nou antrenor puncte decât în tur și să ne clasăm
turor celor care ne-au sprijinit lui „VI-FE” explică opțiunea: „Am ales Într-o postură inedită, aceea de pre- mai sus de locul 10. Fotbalul rămâne
activitatea fotbalistică. Sunt sigur că Sântana datorită oamenilor de acolo, ședinte - jucător, Oliver Felnacichi are o prioritate pentru comunitatea
echipa va avea un parcurs frumos și în a bazei sportive, a condițiilor oferite și misiunea de a găsi un nou antrenor, noastră. De asemenea, vor fi investi-
anii următori, iar Felnacul va rămâne până la urmă a seriozității proiectului. care să se plieze pe ceea ce se dorește la ții la stadion, iar pe această cale țin
un reper important în fotbalul jude- E o nouă provocare, le mulțumesc celor „VI-FE”: „Îi mulțumim lui Dan Cuedan să le mulțumesc celor de la Primărie
țean.” care s-au gândit la mine și îmi doresc pentru aportul său în perioada în care și Consiliul Local, în frunte cu dom-
să avem o colaborare cât mai bună. a antrenat echipa noastră. Am mai nul primar Malița, sponsorilor noștri
Cuedan s-a despărțit Obiectivul stabilit e locurile 1-4, iar spus-o nu o dată că este cel mai bun și tuturor oamenilor din jurul echi-
amiabil de „VI-Fe” apoi, în funcție de ceea ce-și dorește și antrenor din Liga a IV-a și de aceea ne pei, inclusiv celor care vin și ne încu-
Fost antrenor și la UTA, Cuedan nu a conducerea clubului sau comunitatea, este greu să îl înlocuim. Avem deja câ- rajează în fiecare meci. Le dorim
dus lipsă de oferte, iar două au venit de poate ridicăm și mai mult ștacheta”, teva nume pe listă, dar deocamdată tuturor sărbători fericite și un sincer
la echipe fruntaşe din primul eșalon ju- ne-a declarat Cuedan. sunt doar discuții, urmează ca în zilele «La Mulți Ani!»”.

Adili se desparte de UTA: Adrian Abrudean este noul antrenor al Crișului


„Întotdeauna în inima mea” Oficialii liderului detașat al Ligii a IV-a Arad, Crișul Chișineu turul de campionat cu 37 de puncte, având un bilanț excelent,
Criș, au decis să schimbe, surprinzător, antrenorul principal. 12 victorii, un egal și o înfrângere. Abrudean, care are ca
Așa cum era de așteptat, noua politică „low- Consiliul de Administrație al clubului a decis să se despartă obiectiv promovarea în Liga a III-a, a fixat data reunirii pentru
cost” a clubului UTA începe să lase urmări la de Zsolt Musznay, căruia i s-a mulțumit pentru colaborare și 22 ianuarie. „Am primit această ofertă și era normal să îi
nivel de lot. Primul jucător important care se care a acceptat calea amiabilă. Noul antrenor al Crișului a fost dau curs. M-a onorat propunerea și nu a fost greu să mă
desparte de echipa fanion în această iarnă e Mev- găsit repede, în persoana lui Adrian Abrudean, acesta decid, cunoscând lotul de jucători, condițiile și faptul că
lan Adili. Fundașul macedonian s-a transferat la anticipând pe undeva mutarea, pentru că nu demult și-a dat preiau o echipă de pe locul 1, cu perspectiva de a juca
începutul acestui an calendaristic la UTA, iar da- demisia de la Victoria Zăbrani. Crișul Chișineu Criș a încheiat barajul și de a accede în Liga a III-a”, spune „Știli” Abrudean.

Foștii utiști și vagonari l-au omagiat pe Brosovszky


torită determinării sale a fost unul din puținii ju-
cători apreciați de suporterii „roș-albilor”.
Probabil, fotbalistul a înțeles mesajul lui Alexan-
dru Meszar, de la ultima întâlnire a anului, cu Ziua dedicată memoriei golgheterului all-time al UTA-ei a formula: Lupu, Burtea, Mitu, Vânătoru, Nădăban, R.
privire la reducerile salariale ce urmează și, fiin- început la Cimitirul Pomenirea. Foștii colegi, alte glorii utiste George, Adolf și Bogoșel. Replica celor de la Vagonul a
dcă e curtat de grupări importante din țara na- sau simpli suporteri s-au recules la mormântul lui Ladislau fost dată de: Ionuț Popa, Dușan, Roșca, Bora, I. Arman,
tală, a obținut acordul de principiu pentru Brosovszky, plecat dintre noi în urmă cu 27 de ani, în Ajunul Hamza și Nadiu. Fiica regretatului mare fotbalist,
rezilierea contractului cu arădenii. Mevlan Adili Crăciunului. baschetbalista Monica Brosovszky, i-a însoțit pe cei de la
a postat și un mesaj în care-și anunță plecarea de Două ore mai târziu, echipele de Old Boys ale celor de Old Boys la mormântul tatălui ei, iar lovitura de începere
UTA, echipă care îi va rămâne la inimă: la UTA și Vagonul, singurele pentru care a evoluat „Gioni” de la Polivalentă a fost dată de Alex, nepotul lui „Gioni”.
„Fiecare început are propriul sfârșit, vreau să în cariera sa de fotbalist, au fost protagonistele unui meci Totul s-a încheiat cu repriza a treia, pe parcursul căreia
omagial în cadrul Memorialului Brosovszky. Roș-albii s-au protagoniștii evenimentului au depănat amintiri din fotbalul
mulțumesc președintelui clubului, Alexandru impus cu 10-3, la capătul unui meci în care UTA a jucat în de altădată.
Meszar, și staff-ului, care a avut încredere în

Lipova a încheiat festiv anul revenirii în Liga a III-a


mine și m-a adus la UTA. Mulțumesc și tuturor
colegilor și antrenorului Laurențiu Roșu, care m-
au ajutat și m-au așteptat foarte bine și foarte Șoimii Lipova a revenit, după trei campionat din C4 nu a fost tocmai reușit, fi existat. Nu-i putem uita nici pe
pozitiv, un mare mulțumesc și pentru fani, în decenii, în al treilea eșalon al fotbalului dovadă clasarea Lipovei pe locul 11, domnii de la Primăria Pâncota, pentru
special grupul #UltrasArad, care m-au încura- românesc, iar finalul de an a fost marcat echipa „alb-albastră” a încheiat festiv că ne-au găzduit în acest tur de
jat și susținut și nu m-au lăsat niciodată să mă cum se cuvine de gruparea condusă de anul, cu un banchet. Președintele campionat. Suporterii noștri trebuie
simt străin. UTA, întotdeauna în inima mea!”, a Radu Pop. 2017 a început excelent clubului, Radu Pop, trage concluziile lui să știe că-i apreciem mult și le
scris fotbalistul pe pagina sa de Facebook. Altfel, pentru șoimii lui Flavius Sabău, cu 2017: „Mulțumesc tuturor celor care mulțumim și lor pentru susținere. Să
staff-ul tehnic al UTA-ei a decis ca reunirea echi- victorii în toate meciurile oficiale din au fost alături de noi în acest an, ne revedem și în 2018 cel puțin în
pei să aibă loc pe data de 8 ianuarie, urmând ca prima jumătate a anului, 22 la număr, 15 domnului primar Mircea Jichici, aceeași formulă și să arătăm că avem
la sfârșitul primei luni a anului viitor, roș-albii să în campionatul Ligii a IV-a, cele două de domnului city manager Petru Cociș valoare.”
urce într-un cantonament la Moneasa. la barajul de promovare și alte cinci în și, bineînțeles, domnilor consilieri
Pagină realizată de Sorin Haut
Cupa României. Chiar dacă turul de locali, fără suportul cărora noi nu am

Decembrie 2017

You might also like