CURS 9

7.05.2014
Virusul Hepatitic C

Virus responsabil de 170 milioane infectii cronice la nivel global.

3,5% din populatie la noi in tara, cu prevalenta marita la persoanele de peste 45 ani. Exista disparitate intre
diferitele regiuni geografice, cu prevalenta mai mare catre nord si prevalenta mai mica in vest.
VHC este un virus foarte recent descoperit, in 1989 prin tehnici de biologie moleculara. Se stia ca exista o
serie de hepatite cu transmitere prin sange denumite generic non-A/non-B; pacientii ramaneau cu inf cu un virus
necunoscut; ceea ce ii diferentia de infectatii VHB ii diferentia aspectul punctiei biopsiei hepatice, un aspect dat de
numeroase incluziuni intracitoplasmatice grupate la interfata dintre membrana hepatocitara si citoplasma care dadeau
un aspect spongios. Acest aspect se regasea atat la non-a/non-b, cat si la cimpanzeii care erau infectati cu sange de la
aceste persoane si dezvoltau o hepatita cu grad mare de cronicizare si cu aceleasi leziuni hepatice. Pornind de la
plasma cimpanzeilor, s-a reusit extractia de acizi nucleici totali, s-au creat mai multe biblioteci de ADN (?)
complementar in laborator, si cu ajutorul acestora au fost facute o serie de proteine care au fost puse in contact cu
serurile pacientilor non-A/non-B, s-a vazut care reactioneaza cu anticorpii din sangele pacientilor; aceasta proteina a
fost considerata a fi specifica virusului care determina hepatita respectiva.
Apoi s-a determinat secventa nucleotidica ce codifica proteina respectiva si s-a ajuns la concluzia ca ARN
ss(+), foarte similar cu flaviviridae ( virusul febrei galbene reprezentat spre exemplu pentru aceasta familie, care este
endemic in Africa centrala cu icter anemie hemolitica sd febril si sd. hemoragipar ). Toate virusurile din flaviviridae
sunt transmise prin tantari. Noul virus izolat nu este transmis in acest mod; pt ca nu recunoaste aceeasi cale de
transmitere si are tropism exclusiv spre hepatocit, a fost inclus in genul hepacivirus ( singurulg virus uman din acest
gen descoperit pana la ora actuala ). ARN ss+, este anvelopat, a carui structura a fost elucidata in ultima perioada ca
si ciclul replicativ asociat acestui virus.

Transmitere VHC
 Preponderent parenterala, asociata inainte de ‘89 cu transfuziile din sangele pacienti cu hepatita non-A/
non-B nediagnosticati. In prezent se poate infectarea prin transfuzie, pt ca exista o fereastra serologica foarte lunga ;
transplant deorgane. Detectia se face prin cautarea anticorpilor, ceea ce poate reiesi negativ in testari, chiar daca
donorul de sange este infectat si in fereastra serologica.
Durata ferestrei serologice : 82 zile ( 54 – 192 ) cea mai lunga perioada dintre toate virusurile transmise prin
sange. Se datoreaza circularii prin sange asociat de LDL, care ecraneaza antigenicitatea virala si determina o
seroconversie mult intarziata. Fereastra serologica se reduce in momentul in care se face testarea de acid nucleic
viral prin RT PCR, ceea ce evalueaza prezenta infectiei la mai putin de o saptamana de la infectie; costurile sunt insa
prea mari pentru a fi implementate pe scara larga, ceea ce nu permite astfel aplicarii acestor testari la nivel national
pentru transfuzii. Scaderea riscului rezidual de infectare prin transfuzie este foarte importanta, masiva de la peste
4,7% la mai putin 0,5% cu RT PCR efectuat.
 Principala grupa de risc este reprezentata de toxicomanii care folosesc droguri injectabile si pentru care
VHC determina epidemii. Nu se cunoaste exact nr persoanelor care utilizeaza droguri injectabile, insa se apreciaza ca
1% din populatia Bucurestiului folosesc droguri intravenoase ( heroina / heroina + etnobotanice ).
* Programele de reducere a riscului pentru populatiile vulnerabile pentru schimbul de ace din farmacii ( se
schimbau acele folosite cu ace noi ) in Bucuresti – 97% infectati VHC; 67% HIV + VHC; 33% triplu infectati HIV +
VHC + VHB; populatie numeroasa reprezentata atat de tineri pornind cu 15 ani, mergand pana la adulti de 35 ani,
fara asigurare medicala, fara locuinta, traiesc singuri si pot disemina infectia foarte usor catre populatia generala.
Astfel, toxicomanii reprezinta cea mai importanta grupa de risc pentru infectia VHC.
 Hemodializa constituia un factor de risc important pana la mijlocul anilor 90, dar s-au introdus
programe de testare si s-au inlocuit o serie de piese ale aparaturii care au devenit de unica folosinta, astfel incat s-a
diminuat riscul de infectie. Foarte multi pacienti ai sectiilor de hemodializa erau infectati cu VHC, in conditiile in
care apartinatorii acestora si personalul medical foarte rar erau infectati.
 Leziuni accidentale in mediul spitalicesc – non spitalicesc – prevalenta 1-2% personal medicosanitar
 Perinatal – eficienta redusa, in cursul nasterii doar daca mama este viremica. Rata medie de infectie a
nou nascutului nu depaseste 6%, mai ridicata la coinfectie HIV, fara asociere cu modul de nastere/alaptare; copiii
infectati sunt asimptomatici, evolutie buna pe termen lung, cronicizare mai rara decat in cazul HVB.
  Transmitere sexuala, cu eficienta foarte redusa, considerata inexistenta pana de curand, cand au
inceput sa apara cazuri in cuplurile homosexuale care sunt infectati HIV si coinfectati VHC in absenta
consumului de droguri sau cu risc de transmitere parenterala; rar in cupluri monogame.

Sumarizarea modului de transmitere

VHC – expunere percutana, transmitere mai putin eficienta decat pt VHB, viabil in mediul extern pt minim 16-
23 hr, risc pentru personalul medical sanitar dupa expunere accidentala percutana de la o sursa infectat vhc 1,8%, nu
exista vaccin anti VHC, nu exista indicatii pt profilaxia infectiei; se poate face doar monitorizarea, iar daca se
diagnosticheaza infectia se face tratament care nu se poate face profilactic.

VHB – transmitere foarte frecventa, cu concentratii maxime in ser, medii in secretii genitale, saliva –
stabilitate mare in mediul extern, viabilitate pastrata >7 zile la temperatura camerei, foarte stabil. Risc pentru
personalul medicosanitar dupa o leziune de la o sursa infectat VHB 23-62%, Vaccinare pre/postexpunere ( cu
eficienta mai mica pentru postexpunere si trebuie la un timp foarte apropiat de infectie ) pt toti lucratorii din mediul
sanitar

HIV – putin stabil in mediul extern, risc transmitere mai scazut comparativ cu VHB si VHC; profilaxie
postexpunere cu tripla terapie cu doi inhibitori nucleozidici ai RT si un inhibitor de proteaza 4 saptamani care scade
foarte mult riscul achizitie infectiei. expunere la risc – leziuni percutane permucoase si contactul tegumentului cu
fluide potential infectioase.

Replicare VHC

Ciclul replicativ debuteaza cu adsorbtia la receptori – exista complex de receptori care conditioneaza
patrunderea in hepatocit – comuni pt metabolismul lipidic : receptor selectiv pt HDL colesterol, receptori pt LDL,
mai recent descris si Niemann - Pick C1 like 1 ( NPC1L1) proteina critica pentru absorbtia colesterolului –
molecula cheie in internalizarea VHC.

Eliberarea – la polul apical al hepatocitului, unde exista o densitate mare de rafturi lipidice cu continut bogat
in LDL, care sunt preluate de VHC si cu care circula liber prin plasma, ecranandu-si antigenicitatea; daca celulele
sunt depletate de insule membranare lipidce eliberarea particulelor virale scade foarte foarte mult – astfel moleculele
LDL fiind esentiale pt eliberare si intrare in organism.
Exista legatura profunda intre metabolismul lipidic si infectarea VHC – consecinta practica este incidenta
mult mai mare a bolilor CV, dislipidemiilor si sd. metabolice a bolnavilor VHC si de asemenea tendinta de asociere
tratamentului antiviral un tratament anticolesterolemic cu administrarea pe termen lung de statine:

Statine – inhibitori competitivi ai HMG-CoA reductaza – Fluvastatin – ( rol farmacologic de scadere a

colesterolului )
EZETIMIBE – antagonist receptor NPC1L1
Reduce replicarea virala si reduce complicatiile cardiovasculare.

Odata patruns, in citoplasma hepatocitara, VHC urmeaza fazele obisnuite pt ARN ss+:
AN viral este tradus direct prin ribozomii gazdei, intr-un precursor polipeptidic cu o lungime egala cu
lungimea genomului viral, precursor foarte lung care va fi clivat apoi in mai multe proteine functionale. Clivarea se
face cu o proteaza codificata de genele NS3, NS4A. Proteaza taie precursorul polipeptidic in proteine structurale care
vor alcatui capsida si anvelopa si o serie de proteine nonstructurale esentiale pentru replicarea virala – proteinele sunt
proteaza insasi precum si o alta proteina, numita NS5B, care este polimeraza VHC, care asigura formarea unui
complex replicativ care se asambleaza la nivelul membranei hepatocitare si genereaza incluziile citoplasmatice care
dau aspectul tipic spongios al ficatului pacientilor non A/non B. Polimeraza asigura replicarea genomului viral, dar
nu singura ci impreuna cu o serie de factori de transcriere celulari recrutati de aceasta proteina la niveul membranei
hepatocitare formand un web membranos, o retea de incluzii citoplasmatice in care se replica virusul.
 Cealalta proteina nonstructurala NS5A are rol dublu face parte din complexul replicativ fiind recrutata de
NS5B la nivelul webului membranos si participand la replicarea genomului si pe de alta parte conduce asamblarea
proteinelor virale nou asamblate cu acizii nucleici noi formati. Sunt 2 proteine structurale : cele pentru capsida si pt
anvelope si mai multe anvelope nonstructurale, proteaza NS3-NS4A, polimeraza NS5B, proteina NS5A, care
conduce si replicarea genomului si asamblarea virionilor. Dupa replicarea acidului nucleic viral, acesti noi acizi
nucleici virali servesc pentru codificarea proteinelor structurale virale care vor fi asamblate in virioni completi cu
ajutorul unei alte proteine – NS5A, cu rol dublu, atat in complexul replicativ fiind recrutata de NS5B la nivelul
webului membranos, pe de alta parte conducand asamblarea proteinelor virale.

Toate aceste trei proteine nonstructurale sunt tinte pentru dezvoltarea de noi medicamente antivirale:

1. inhibitori de proteaza NS3/NS4A

2. inhibitori de polimeraza NS5B
3. inhibitori de proteina NS5A – conduce si replicarea genomului si asamblarea virionilor

Noi medicamente antivirale:

1: Trei medicamente deja aprobate, doi inhibitori de proteaza prima generatie si unul de generatie a
doua.
2: Inhibitor de polimeraza NS5B aprobat pentru aplicarea in practica, se asteapta si pentru UE.
3: Exista in faze finale de studii clinice inhibitori de proteina NS5A.

Variabilitatea extrema a VHC este responsabila de o serie de caracteristici a infectiei virale – 85 % dintre
cazuri cronicizeaza, infectie persistenta. Aceasta variabilitate este datorata naturii extrem de infidele a polimerazei
virale, ARN polimeraza ARN dependenta (NS5B), este o polimeraza care executa foarte multe greseli in cursul
replicarii VHC – aceste greseli sunt mutatii punctiforme care sunt inglobate intr-un genom viral foarte mic cu rata
mare de replicare, deci un numar mare de mutatii pe o secventa genomica scurta cu o replicare rapida, ceea ce va
duce la faptul ca fiecare virion rezultat poate sa aiba cel putin o mutatie in interiorul sau. Ce este particular pentru
VHC este ca aceste mutatii nu sunt distribuite uniform de- a lungul genomului, desi fiecare gena poate sa contina
o astfel de mutatie, majoritatea mutatiilor apar in regiunea hipervariabila HVR, o regiune de 27 codoni, care codifica
una din proteinele anvelopei virale, deci stratul cel mai expus al virusului, impotriva caruia se formeaza anticorpii
antivirali sufera cele mai multe modificari, ce duc la o populatie virale foarte eterogena si variabila.

=> 6 genotipuri majore – 20-48% diferente in ceea ce priveste nucleotidele

In interiorul fiecarui genotip varial exista cvasispeciile - tulpini virale foarte inrudite dpdv al secv
nucleotidice, dar distincte totusi antigenic. In momentul in care ne ne infectam cu un genotip, ne infectam si toate
cvasispeciile acestui genotip. RI al gazdei incearca sa neutralizeze ac variante virale, dar nu poate sa se concentreze
asupra fiecarui individ. Se va concentra pe cvasispecia dominanta, lasand unele tulpini virale care sunt minoritare
initial sa se replice in mod obisnuit - aceasta vor scapa de sub supravegherea RI si vor da infectie persistenta,
cronica. (Poate sa rezulte o varianta care este complet neutralizabila de RI, dar poate fi selectata si o cvasispecie
non neutralizabila – escape mutants care evadeaza de sub raspunsul imun determinand o rata enorma
CRONICIZARE a infectiei cu VHC)

Existenta mai multor genotipuri virale are foarte multe consecinte practice : distributia geografica a
genotipurilor.
 In Europa genotipul 1B ( 95% pana acum 2-3 ani, in prezent la 80%, inclusiv Romania)
 In State genotipul 1A (80%)
 In Asia exista genotipuri 2 si 3 asociate cu rate mai mari de progresie catre cancer hepatic primitiv
 In Egipt si Africa de Nord genotipul 4 – prin transmitere iatrogena, tratamente parenterale injectabile pt
Schistostoma Mansoni cu seringi care nu erau de utilizare unica ( anii ’70) – peste 30% din populatia Egiptului
este infectata cu acest genotip viral
 La cei care isi administreaza droguri injectabile incep sa apara alte genotipuri fata de cele clasice din populatia
generala, ceea ce explica de ce peste tot in Europa apar in prezent aceste noi genotipuri – genotipurile 1A, 3
 Africa de sud si Hong Kong – genotipurile 5 si 6.

Genotipurile au rate diferite de progresie; Evolutia naturala este mai severa pentru genotipul 1 in general, in
particular 1B. Tratamentele clasice evolueaza cel mai slab pe genotipul 1 , 1b mai ales.
Exista si posibilitatea unor reinfectii cu genotipuri distincte. Aceste reinfectii se vad din ce in ce mai frecvent
la toxicomani care pot face clearence spontan al virusului, care se reinfecteaza, crescand rata de cronicizare, mai ales
pentru pacienti cu imunosupresie adaugata. Drogurile neurotrope ( noile psihotrope, cum sunt etnobotanicele din
Romania ) dau imunosupresie severa – pacientii care se interneaza au LTH CD4 = 50/mL3, asemanator infectie HIV
in faza de SIDA.

Evolutia naturala a infectiei cu VHC

Incubatia 6-7 saptamani (2-26sapt)
Hepatita C in faza acuta – asimptomatica; de aceea majoritatea infectiilor acute scapa nediagnosticat – icterul
prezentandu-se in mai putin de 20% cazuri
Exista numeroase manifestari extrahepatice de tip autoimun : crioglobulinemie, lichen plan, porifiria cutanea
tarda, sialoadenita limfocitara, glomerulonefrita membranoasa – foarte multe diagnostice de VHC se pun unor
pacienti care se interneaza pentru afectiuni non – hepatice ( reumatologice, spre exemplu) . Nu se cunoaste daca
VHC este trigger pentru aceste infectii autoimune sau daca infectiile autoimune reprezinta un teren mult mai
susceptibil infectivitatii VHC.

Evolutia este in general proasta, catre cronicizare in 85% din cazuri. Infectia cronica are insa o evolutie
lenta, evolutia spre hepatopatie terminala cu fibroza masiva si dezvoltarea cirozei apare doar in 10-20%, cu evolutia
facuta pe parcursul catorva decade.
Pacientii care dezvolta fibroza extreme progreseaza deobicei si ei extrem de lent, progresia rapida fiind vazuta
doar in 25% din cazuri ajung decompensarea cirozei si cu mortalitate mai ales pe fond hemoragic, dar si pe carcinom
hepatic primitiv. Pacientii cu ciroza cauzata de infectie VHC vor progresa lent catre boala hepatica terminala, care
nu mai permite buna functionare a ficatului si care necesita transplant hepatic. La nivel mondial infectia VHC este
principala cauza de nevoie de transplant. Problema cu transplantul este ca de cele mai multe ori se reinfecteaza grefa,
imediat dupa reperfuzarea organului transplantat, ceea ce pune numeroase probleme legate de etica efectuarii
transplantului – pacientul are neaparat nevoie de transplant pentru supravietuire, dar in conditiile in care
disponibilitatea de organe este redusa este discutabila oferirea unui astfel de pacient cu risc crescut de reinfectie. Se
incearca sa se faca tratament antiviral pre si post-transplant care sa scada incarcarea virala cat mai mult, ducand
astfel la scaderea considerabila a sanselor de reinfectare a grefei ( sansele de pana acum erau foarte reduse, 10-12%
cazuri pana acum dadeau roade; cu noile medicamente antivirale au crescut procentajele de reusita, iar reinfectiile se
produc mult mai rar. Medicamentele sunt foarte recente, din 2011, astfel incat experienta este foarte limitata in acest
moment. ).

Tratamentul
Scopul este obtinerea de RVS (raspuns virusologic sustinut) – stoparea replicarii virale cu ARN VHC
nedetectabil nu numai pe parcursul tratamentului, ci si la cel putin 6 luni de la incheiera tratamentului, cu vindecare
completa de infectie.
In cazul VHB vindecarea nu era un concept corect deoarece intotdeauna exista forma de ADN CCC integrat in
nucleul hepatocitar, din care se putea reactiva usor la oprirea tratamentului, ducand la recadere.
In cazul VHC toata replicarea este in citoplasma, nu sun t rezervoare intra/extrahepatice astfel incat odata ce
obtinem RVS consideram ca pacientul este vindecat. Studiile pe termen lung, pe 10-15, ani in proportie de 99,8%
raman fara replicare virala acesti pacienti.

Cu ce se face tratamentul?

1. Administrarea de IFN, de la inceputul anilor ’90.

2. IFN + RIBAVIRINA

3. IFN PEG-ilat + RIBAVIRINA – amandoua medicamentele au dubla actiune antivirala si

imunomodulatorie. Pentru ribavirina, care este un analog de guanina mec antiviral consta in
mutageneza letala, ce duce cresterea masiva a numarului de mutatii incorporate in genomul viral, care
duc la aparitia unor tulpini neviabile, care nu au competente replicativa si virusul practic este inlaturat
complet. Ribavirina accentueaza apoptoza celulelor infectate si grabeste cleareance-ul hepatocitelor
infectate. Tratamentul combinat cu IFN PEG-ilat (inj s.c., timp de injumatatire lung, administrat o data
pe saptaman ) + RIBAVIRINA 1 data pe saptamana/ oral zilnic se face 24-48 saptamani – ratele de
succes sunt insa intre 54-55%. Exista cazuri de pacienti fie nonresponderi, la care nu se atinge viremie
nedectabila niciodata sau apar recaderi, in care replicarea virala este reluata la oprirea tratamentului.

Predictori nefavorabili ai raspunsului nefavorabil la tratament:

 Genotipul 1 – cel mai slab raspuns la tratament. Pacientii infectati au rate de RVS mult mai mici
comparativ cu celelalte genotipuri - 56%

Genotipurile 2,3 – rate de succes de 80%

 Limita scade si mai mult cu cat incarcarea virala este mai crescuta in momentul inceperii
tratamentului, ratele de raspuns fiind micsorate.

 Fibroza avansata, cu septuri fibrotice sau deja in stadiul de ciroza – predictor nefavorabil – 25%

In plus s-a observat ca exista o diferenta de raspuns in functie de rasa pacientilor. Rasa neagra,
afromericanii, raspundeau cel mai slab comparativ cu rasa caucaziana. Acest lucru a fost explicat de curand cand s-a
gasit un factor genetic care conditioneaza raspunsul la tratament - Polimorfism la nivelul genei pentru IL28B –
citokina cunoscuta sub numele de IFN lambda ( IFN alfa – efect antiviral cel mai marcat, ea se foloseste ca IFN
recombinat in terapia antivirala; a fost descris si IFN lambda, cu rol antiviral si imunomodulatorcare are receptori
numai la nivelul hepatocitelor, avand o actiune tintita pe celula hepatica ). Exista trei forme la nivelul genei :
genotipul C/C ( este cel mai favorabil – pacientii cu acest genotip au RVS sustinut, deoarece toate genele stimulate
de IFN sunt exprimate mult mai bine in tesutul hepatic. Ratele de raspuns pentru aceste genotipuri sunt mult mai
mari, chiar daca sunt infectati cu genotipuri nefavorabile, cu incarcare virala mare si cu fibroza avansata )
Exista o diferenta majora de raspuns daca exista genotipul nefavorabil T/T – 33% au RVS.
Genotipul favorabil CC este distribuit in proportii distincte la diferitele rase – asiaticii si caucazienii au in
frecvente mult mai mari acest genotip, in timp ce rasa neagra are genotipul favorabil intr-un procent mult mai mic.

De ce se produc aceste diferente mari de raspuns in cazul infectiei cu un genotip fata de alte genotipuri? –
pentru ca VHC are metode prin care evadeaza de sub RI innascut – blocheaza mecanismul de actiune antivirala al
IFN, atat cel endogen si exogen administrat ca tratament. IFN se bazeaza pe inductia unei enzime oligoadenilat
sintetaza si care degradeaza ARNm viral si activarea unei proteinkinaze care va fosforila factorul de initiere a
sintezei proteice si in aceasta forma fosforilata, factorul va fi inactiv si nu va permite sinteza proteinelor virale.
In fiecare din aceste punct HVC poate actiona asupra si bloca actiunea IFN:
- proteina capsidei virale si precursorul polipeptidic rezultat in urma traducerii genomului inhiba
oligoadenilat sintetaza
- proteina NS5A blocheaza proteinkinaza
- proteina anvelopata blocheaza fosforilarea factorului de sinteza proteica
Proteaza virala actioneaza de la bun inceput clivand caile care activeaza sinteza de IFN: inafara de TLR, care
sunt la nivelul membranei celulare, exista si niste receptori care recunosc patternurile moleculare ale patogenilor
(PAMP) in citoplasma – gena RIB - gena inductibila de acid retinoic care conditioneaza la sinteza endogena de IFN.

Toate aceste mecanisme sunt mai bine exprimate la genotipul 1B.

In prezent exista noi medicamente antivirale mult mai eficace.

Tratamentul cu IFN PEGilat si RIBAVIRINA va fi retras cel mai probabil in curand, datorita noilor
medicamente aprobate.
Difera in functie de genotip
– 1 – se recomanda tripla terapie care asociaza un inhibitor de proteaza cu peginterferon si ribavirina;
– 2 – optiuni terapeutice – regimuri exclusiv orale fara administrare de IFN si care asociaza un inhibitor de
polimeraza NS5B cu ribavirina /sau/ inhibitor de polimeraza cu un inhibitor de proteaza si
 ribavirina. Au fost aprobate pentru utilizare clinica anul acesta; experienta este foarte redusa pentru ca
aceste medicamente noi, foarte eficiente sunt foarte scumpe, astfel incat majoritatea tarilor nu isi permit sa
acopere costurile legate de tratament.

In Romania, standard of care este peginterferon si ribavirina, totusi foarte scump (20 mii dolari / pacient),
acoperit de CAS in conditiile in care dosarul pacientului este aprobat. Exista pe lista de asteptare cu 5 mii de pacienti
care sunt de mare prioritate, de categore 1, urgente pentru tratament, dar acesta nu poate fi asigurat. 15 mii de
pacienti de linia a doua fara fibroza accentuata, fara implicatie urgenta de tratament. Tripla terapie cu inhibitor de
proteaza de prima generatie costa 40 mii dolari – Ro ar trebui sa aleaga in aceasta idee un tratament mai bun cu o
ierarhizare a pacientilor sau administrarea unui tratament mai ineficient unui numar mai mare de pacienti.

Singurul inhibitor de polimeraza actual aprobat are un cost de 85 mii – 125 mii dolari. Acesta, asociat cu
ribavirina, creste costul insemnand un cost prohibitiv al tratamentului, care nu poate fi sustinut de un sistem de
sanatate public. Numai pacientii inrolati in studii clinice sponsorizate de companiile care dezvolta tratamentele.
Exista politici de asigurare a unor reduceri ale tratamentului – Egipt – populatie uriasa cu genotip particular
care ofera rezultate unice. Romania, spre exemplu, a primit o astfel de reducere pentru terapia anti-HIV deoarece am
avut cea mai mare epidemie pediatrica cu infectie HIV.

Ulterior s-au facut alte presiuni firmelor producatoare, care prevad reducerile perioadei de patent de la 15 ani
la 5 ani, aparand astfel mai repede firmele generice care produc acelasi medicament la costuri mult reduse ( 1/10 –
1/100, cum este spre exemplu Acyclovir GSK este de 10 ori mai scump decat Acyclovir produs in RO, dar cu acelasi
efect ).
Ratele de succes:

Pentru inhibitorii de proteaza ( telaprevir si boceprevir )la pacientii care erau naivi terapeutic s-au dublat
rezultatele terapeutice; la cei care fusesera tratati si nu raspunsesera ratele s-au marit de 4-5 ori – toti pacientii erau
infectati cu genotipul 1, iar in cazul inhibtorilor de polimeraza ratele de succes merg spre 95-98 %.

Sofosbuvir – analog nucleozidic care inhiba polimeraza virala.

Tratamentul cu orice fel de medicament in hepatita C cronica poate fi scurtat sau prelungit in functie de
raspunsul pacientului - exista factori de monitorizare a eficacitatii – Viral Load la 4 saptamani de la debutul
tratamentului ( nedetectabil => sansele de reusita terapeutica > 99% ) ; VL la 12 saptamani ( detectabil => pacientul
va avea esec terapeutic si exista indicatie de stopare a tratamentului ). Terapia este astfel personalizata si va permite
accesul mai multor pacienti, pentru ca exista posibilitatea reducerii tratamentului unor pacienti care raspund foarte
bine.
Ceea ce se spera este eradicarea infectiei virale ( ca prima infectie virala cronica ce ar putea fi vindecata in 12-
24 saptamani, fara niciun fel de recadere ). In VHB se obtine astfel de succes terapeutice, dar exista riscul reaparitiei
prin rezervoarele virale.