You are on page 1of 17

DIMENSIUNILE CULTURII NATIONALE

Gerard Hendrik Hofstede (născut la 2 octombrie 1928, în Haarlem) este un influent


scriitor olandez pe problematica interacţiunii dintre culturile naţionale şi cele ale culturii
organizaţionale.

Studiile lui Hofstede au demonstrat că există grupări culturale naţionale şi regionale,


ce afectează comportamentul societăţii şi al organizaţiilor, şi care sunt foarte rezistente în
timp.
Cercetarea lui Hofstede asupra diferențelor de valori intre angajații firmei IBM din peste 40
de tari releva diferențe clare între națiuni. Inițial, compania a dorit să înțeleagă de ce unele
filiale erau mai productive decât altele, deși aveau o cultura organizațională similară.

Chestionarele pentru IBM au fost identice pentru toate țările iar din studiu au apărut niște
diferențe în ce privește:
• Modul de relaționare între indivizi și grupuri
• Modalitățile de a face față situațiilor incerte și de a controla agresivitatea
• Orientarea către viitor comparată cu orientarea către trecut și prezent
• Modul de percepere a puterii și a autorității, modul de relaționare cu
autoritatea
• Implicațiile sociale ale apartenenței la sexul masculin sau feminin.

Aceste informații au fost preluate și prelucrate într/un tot coerent iar Hofstede a
cristalizat și definit cinci dimensiuni culturale :
1. Distanța față de Putere
2. Individualism vs. Colectivism
3. Masculinitate vs. Feminitate
4. Indicele de Evitare a Incertitudinii
5. Orientarea pe Termen Lung

Modelul Hofstede al culturii naționale este alcătuit din șase dimensiuni. Dimensiunile
culturale reprezintă preferințe independente pentru o stare de lucruri sau față de alta, care
disting țările (mai degrabă decât indivizii) unele de altele.

Scorurile țărilor privind dimensiunile culturale sunt relative, în sensul că suntem cu toții
oameni și, în același timp, suntem cu toții unici. Cu alte cuvinte, cultura poate fi folosită în
mod semnificativ numai prin comparație.

Modelul cultural al lui Hofstede are următoarele dimensiuni:

PDI Power Distance Index


1. Distanța ierarhică sau ecartul puterii : DH

Această dimensiune exprimă gradul în care membrii mai puțin puternici ai unei
societăți acceptă și se așteaptă ca această putere să fie distribuită inegal. Problema
fundamentală aici este modul în care o societate gestionează inegalitățile între oameni.
Oamenii din societățile care manifestă un grad mare al Ecartului de Putere acceptă o
ordine ierarhică în care toată lumea are un loc și în care nu este nevoie de alte justificări. În
societățile cu distanțe mici față de putere, oamenii se străduiesc să egalizeze distribuirea
puterii și cer să li se justifice inegalitățile de putere.
Ecartul puterii exprimă, așadar gradul de egalitate sau inegalitate dintre membrii
unei societăţi precum și amploarea puterii, respectiv a puterii decizionale
(autoritară/totalitară sau participativ-consultativă). O valoare mare arată că inegalităţile în
ceea ce priveşte puterea şi averea sunt conservate şi mărite; în acest tip de societăţi există un
sistem de caste care nu permite ascensiunea cetăţenilor pe scara socială. O valoare mică a EP
arată că diferenţele de putere şi avere dintre cetăţeni sunt reduse sau chiar înlăturate; în aceste
societăţi se urmăresc egalitatea şi oportunităţile pentru toată lumea [http://www.geert-
hofstede.com].
Faţă de societăţile tradiţionaliste (feudalism), în culturile moderniste puterea şi
diferenţele de statut nu sunt percepute ca fiind un "dat", ca o necesitate, o stare de normalitate
exhaustivă. Distribuţia socială a puterii nu este conservată; originea socială a individului nu îl
împiedică să câştige sau să piardă putere. Statutul social al individului diferă substanţial de cel
ale părinţilor săi, inclusiv în ceea ce priveşte averea, stima, studiile sau meseria.
Ecartul puterii poate fi definit şi de raporturile dintre subaltern şi şef – într-o
viziune mai largă, prin raporturile dintre doi indivizi cu statut diferit (ca nivel). Un ecart
mare al puterii este sinonim cu un conformism social puternic, cu supunerea faţă de un statut
superior. Această supunere priveşte atât relaţiile din cadrul familiei (copil – părinte, soţie –
soţ, frate mai mic – frate mai mare), cât şi cele organizaţionale (subaltern – manager) sau
general-sociale (cetăţean simplu – celebritate sau personalitate, om sărac – om bogat,
ş.a.m.d.). Stilul managerial este autocrat (dictatorial) sau paternalist, în funcţie de alte
caracteristici sociale.
Subalternii îşi "dezvoltă" lipsa de iniţiativă şi se lasă conduşi; de fapt, chiar au nevoie
de un management autoritar – după cum reliefează Hofstede, autoritatea supravieţuieşte
numai acolo unde întâlneşte supunere [Hofstede, 1996, p. 44]. Nu este permisă contrazicerea
pe faţă a şefului, se consideră că acesta " are întotdeauna dreptate". Pentru a câştiga un statut
informal ceva mai înalt, subalternii nu îşi concurează superiorii ierarhici (cum se întâmplă în
societăţile cu un EP mic), ci încearcă să "intre în graţiile şefului", printr-un comportament
adesea slugarnic: nu îl contrazic, încearcă să-i îndeplinească orice ordin (sau lasă să pară că
îndeplinesc ordinul), chiar dacă ordinul iese din cadrul organizaţional, îi acceptă orice
elemente de comportament, recurg la laude şi linguşiri, încearcă să îşi "sape" colegii. Aşadar,
EP măsoară şi slugărnicia membrilor unei culturi. Acest conformism ierarhic vizează nu atât
postul ocupat sau funcţia deţinută de o persoană într-o structură formală, cât persoana care,
deţinând acel post sau acea funcţie, primeşte un rang social ridicat. În structurile din culturile
cu EP mic relaţiile dintre şef şi subaltern sunt cele reglementate între posturile respective; în
culturile cu EP mare un nivel ierarhic ridicat îi conferă persoanei un rang neoficial ridicat,
extinzându-i puterea în afara domeniului de autoritate specific funcţiei sale oficiale.
Şeful deţine un spectru larg de privilegii, majoritatea neoficiale, deci care
caracterizează rangul său social, nu poziţia în structura formală a organizaţiei sau
societăţii. Relaţiile dintre el şi subalterni au un caracter preponderent informal (neoficial) –
managementul are un caracter autoritar sau paternalist. Subalternii execută orice ordine, chiar
dacă acestea sunt în disonanţă cu specificul activităţii sau sunt chiar contrare obiectivelor
organizaţiei. Aşadar, în aceste culturi situaţia este inversă decât în cazul structurilor militare –
într-o exprimare mai puţin academică, putem spune că în aceste culturi "gradul bate funcţia".
În concluzie, ecartul puterii se poate defini ca orientare înspre rangul social al
persoanei, în antiteză cu orientarea înspre funcţia structurală.
IDV Individualism

2. Individualismul / Colectivismul: I / C

Individualismul poate fi definit ca o preferință pentru un cadru social lax, neîngrădit


și neîncordat, în care se așteaptă ca indivizii să aibă grijă numai de ei înșiși și de familiile lor
imediate.
Opusul său, colectivismul, reprezintă o preferință pentru un cadru social încorsetat, în
care indivizii, strâns legați unii de alții,. se pot aștepta ca rudele lor sau membrii unei anumite
grupări să se îngrijească de ei în schimbul loialității lor indiscutabile. Poziția unei societăți în
legătură această dimensiune se reflectă în imaginea de sine a oamenilor, care este definită în
termenii "eu" sau "noi".
Individualismul exprimă măsura în care societatea încurajează relaţiile interpersonale
şi realizarea individuală. Un grad înalt de individualism arată că accentul este pus pe
individualitate şi drepturi individuale; între membrii societăţii există relaţii interpersonale foarte
slabe. Un grad scăzut de individualism au societăţile cu o natură colectivistă, cu legături foarte
strânse între membri; în aceste culturi se consolidează familii extinse şi colectivităţi în care fiecare
membru este responsabil pentru ceilalţi [http://www.geert-hofstede.com].
Caracterul acestor relaţii interumane (individualism / colectivism) se formează iniţial în
familie, se întăreşte în afara acesteia şi îşi pune amprenta foarte puternic asupra culturii şi
comportamentului organizaţional. Aceste relaţii diferă de la o societate la alta prin prisma a trei
elemente:
􀀹 intensitatea: măsura în care membrii societăţii depind unul de altul;
􀀹 anvergura: numărul de indivizi cu care cineva întreţine relaţii cât de cât intense;
􀀹 fundamentarea (predeterminarea): criteriile după care se dezvoltă relaţiile dintre
persoane – există culturi în care relaţiile interpersonale sunt predeterminate, au la bază
elemente de statut atribuit (clasa socială, etnia, apartenenţa religioasă, în general
apartenenţa la un grup social sau altul) şi există culturi în care relaţiile dintre oameni se
stabilesc fortuit (Hofstede foloseşte chiar termenul haotic), în funcţie de preferinţele
fiecăruia.
Aceste trei elemente nu formează nişte dimensiuni diferite ale relaţiilor interumane, ci sunt
convergente: în culturile individualiste relaţiile dintre oameni sunt slabe, puţine şi pe baza
preferinţelor individuale, iar în cele colectiviste sunt intense, multiple şi predeterminate. Pentru
România Geert Hofstede a estimat pentru această dimensiune indicele 30, ceea ce semnifică
individualism scăzut (colectivism ridicat).
În societățile cu grad ridicat de individualism este stimulată competiția, concurența.
Promovarea se face, predominant, pe criterii valorice.

În societățile cu grad ridicat de colectivism promovarea se face mai ales pe baza de


relații. Este pronunțat nepotismul și clientelismul (politic etc.).

MAS Masculinity
3. Masculinitate/Feminitate : M / F

Masculinitatea reprezintă o preferința societății pentru realizare, eroism, afirmarea


sinelui și recompensele materiale pentru succesele obținute.
Societatea este, în general, mai competitivă.
Opusul său, Feminitatea, înseamnă o preferință pentru cooperare, modestie,grija față
de cei mai slabi sau defavorizați și față de calitatea vieții. Societatea, în ansamblu, este mai
orientată spre consens și compromis.
În contextul de afaceri, masculinitatea este comparată uneori, cu feminitatea, în
termenii "culturi dure versus culturi blânde".
Iniţial, Hofstede definise masculinitatea pe baza comportamentului mai arogant sau mai
modest al indivizilor [Hofstede, 1996, p. 99]. El a numit masculin un comportament mândru, de
reliefare a calităţilor proprii, şi feminin un comportament modest, cumpătat. În societăţile
masculine sunt apreciate comportamentul de dominare şi încercările de a excela; în cele feminine,
aceste elemente sunt ridiculizate. Membrii acestora din urmă (indiferent de sex) sunt învăţaţi să
fie modeşti şi lipsiţi de ambiţie [Hofstede, 1996, p. 109]. Hofstede (olandez, deci membru al unei
societăţi feminine) arată că atitudinea aceasta este de nivelare, antrenând tragerea înapoi a unei
persoane spre o condiţie modestă [Hofstede, 1996, p. 110].
De asemenea, masculinitatea măsoară gradul în care o societate păstrează sau nu
rolul tradiţional al bărbatului de a munci, de a se realiza, de a deţine control şi putere . Un
grad înalt de masculinitate arată că societatea este diferenţiată puternic pe baza sexului; bărbatul
are o poziţie dominantă în structurile sociale şi de putere, femeia fiind controlată, dominată. Un
grad redus de masculinitate arată o măsură redusă de diferenţiere şi discriminare sexuală; femeile
şi bărbaţii sunt trataţi în acelaşi mod, în toate aspectele sociale [http://www.geert-hofstede.com].
Masculinitatea nu înseamnă defavorizarea femeilor, ci inegalitate, indiferent de sensul
acesteia; o cultură ar fi de tip masculin şi dacă bărbaţii ar fi cei defavorizaţi (însă, de regulă,
femeile sunt cele defavorizate). Pe de altă parte, o anumită defavorizare a femeilor există chiar şi
în culturile feminine. Chiar şi în Suedia (ţara cu cel mai mare indice de feminitate), femeile au
mai frecvent decât bărbaţii munci neinteresante, subordonate şi mai prost plătite [Daum, 1995, p.
20].
Variabila comportamentală, mândrie în antiteză cu modestia (Hofstede), are la bază
valorile pe care se pune mai mult preţ. Aşadar, masculinitatea este măsura în care valorile
dominante ale unei societăţi sunt afirmarea şi sporirea averii, iar feminitatea este măsura în
care valorile dominante ale societăţii sunt legate de relaţiile interpersonale, grija faţă de
alţii, interesul pentru calitatea climatului de muncă [Luthans, 1992, p. 590].

În societățile /culturile cu un grad ridicat de feminitate angajatorii se preocupă de


condițiile de trai și de muncă ale salariatilor (cetatienilor), pe care caută să le îmbunătățească.

UAI Uncertainty Avoidance Index


4. Controlul sau Evitarea incertitudinii : CI

Dimensiunea Evitarea (Controlul) incertitudinii exprimă gradul în care membrii unei


societăți se simt incomod în situațiile de incertitudine și ambiguitate. Problema fundamentală
aici este modul în care o societate se ocupă de faptul că viitorul nu poate fi niciodată
cunoscut: ar trebui să încercăm să controlam viitorul sau să-l lăsăm pur și simplu să se
întâmple fără încercarea de a-l controla?
Țările care prezintă valori ridicate ale UAI păstrează niște coduri de convingeri și
comportamente rigide și sunt intolerante la comportamente și idei neortodoxe, respectiv noi și
imprevizibile.
Societățile cu valori scăzute ale UAI cultivă o atitudine mai relaxată, în care practica
contează mai mult decât principiile prestabilite.

Riscul vizează cunoaşterea probabilistică a realităţii, în timp ce incertitudinea


semnifică necunoaşterea sau cunoașterea într-o măsură foarte scăzută a ceea ce se poate
întâmpla ("este posibil orice").
Riscul produce teamă de ceva anume, luându-se măsuri pentru prevenirea
producerii acelui "ceva"; în schimb, incertitudinea provoacă anxietate, o frică de
necunoscut, fără un obiect anume, deci un sentiment absolut diferit.
Hofstede arată că evitarea cu orice preţ a incertitudinii conduce tocmai la
acceptarea riscurilor [Hofstede, 1996, p. 138], deoarece această măsură va antrena
producerea unor evenimente anume, implicit reducându-se gradul de ambiguitate – de
exemplu, aflată într-un mediu necunoscut, o companie preia iniţiativa, transformând situaţia
într-una de reuşită sau eşec.

Culturile sunt diferenţiate puternic prin modul în care gestionează situaţiile


imprevizibile, ambigue sau de nesiguranţă, adică situaţiile de incertitudine. Caracterul negativ al
acestora este dat de anxietatea produsă. Cu cât anxietatea este mai intensă, cu atât omul are
mai mult tendinţa de a evita incertitudinea. Acest fenomen a fost cuantificat cu ajutorul unei
variabile numite chiar evitarea incertitudinii.
Evitarea incertitudinii exprimă măsura în care oamenii se simt ameninţaţi de către
situaţiile ambigue şi gradul în care încearcă să înlăture aceste situaţii, prin mijloace de genul
următoarelor acţiuni: căutarea unui loc de muncă mai sigur, stabilirea mai multor reguli,
eliminarea comportamentului şi ideilor diferite, "stabilirea" unor adevăruri absolute etc.
[Luthans, 1992, p. 588]. Incertitudinea nu trebuie, deci, confundată cu riscul.
La nivelul unei societăţi, evitarea incertitudinii se manifestă formal prin încercarea
reducerii gradului de nedeterminare a realităţii cu ajutorul a trei instrumente: dreptul,
religia şi tehnologia [Hofstede, 1996, p. 132]. Cu cât o cultură are o tendinţă mai accentuată de
evitare a incertitudinii, cu atât vor exista în organizaţii mai multe reguli formale de
comportament. Aparent paradoxal, aceste reguli sunt respectate cu precădere tocmai în culturile
care acceptă ambiguitatea (prin aceasta, membrii culturilor respective reduc nivelul de
incertitudine).
Rolul regulii în încercările de evitare a incertitudinii este reliefat de către Hofstede într-o
definiţie recentă pe care a preferat-o pentru această dimensiune culturală: "Evitarea
incertitudinii vizează măsura în care societatea tolerează incertitudinea şi ambiguitatea
(situaţiile nestructurate)".
Un indice ridicat de EI arată că ţara nu tolerează uşor aceste situaţii de ambiguitate, de
aceea este orientată înspre reguli (instituie legi, reguli şi măsuri de control pentru a reduce gradul
de incertitudine).
Un indice scăzut al EI arată că ţara nu este prea înfricoşată de ambiguitate şi de
nesiguranță, şi are un grad înalt de toleranţă față de varietatea de opinii : nu este atât de orientată
înspre reguli, acceptă mult mai uşor schimbarea, acceptă riscul mai uşor şi mai frecvent
[http://www.geert-hofstede.com].

LTO Long-Term Orientation


5. Orientarea pe termen lung: OTL

Fiecare societate trebuie să mențină legături cu trecutul său propriu, în timp ce se


confruntă cu provocările prezentului și ale viitorului. Societățile acordă prioritate acestor două
scopuri existențiale în mod diferit.
Societățile care înregistrează valori scăzute ale acestei dimensiuni, preferă, de
exemplu, să mențină tradițiile și normele onorate, și urmăresc schimbarea societății cu
suspiciune.
Cei care au o cultură cu un indice ridicat al acestei dimensiuni, adoptă o abordare
mai pragmatică: ele încurajează economia și eforturile în educația modernă ca o modalitate
de a se pregăti pentru viitor.
În contextul de afaceri, această dimensiune este denumită "normativul (orientarea pe
termen scurt) versus pragmatismul (orientarea pe termen lung)" (PRA). În mediul
academic, sunt uneori folosiți și termenii de Monumentalism versus Flexhumility.
Un grad ridicat de orientare pe termen lung arată că ţara promovează valorile legate de
angajamentele pe termen lung şi gândirea şi existenţa unei viziuni în perspectivă; acest fenomen
antrenează un cult al muncii, fiind aşteptate recompense pe termen lung ca rezultat al străduinţei
din prezent; în aceste culturi schimbările se petrec mai rapid decât în celelalte, iar angajamentele
nu sunt o piedică în calea schimbării.
Un grad scazut de orientare pe termen lung arată că ţara nu pune mare preţ pe
conceptele de termen lung şi este orientată în special înspre conservarea tradiţionalului; afacerile
se dezvoltă greu, mai ales cele ale noilor veniţi [http://www.geert-hofstede.com].
Orientarea pe termen lung este caracterizată, printre altele, şi prin tenacitate, cumpătare,
deţinerea sentimentului de ruşine, iar orientarea pe termen scurt este caracterizată, prin altele,
prin căutarea siguranţei personale şi a stabilităţii, organizarea și conservarea relaţiilor pe baza unui
statut ferm, protejarea imaginii, respectul formal pentru tradiţie, reciprocitatea în saluturi,
favoruri şi cadouri.
Societățile orientate pe termen lung promovează virtuțile pragmatice orientate către
recompense viitoare, în special economisirea, perseverența și adaptarea la circumstanțele în
schimbare. Societățile orientate pe termen scurt promovează valorile legate de trecut și de
prezent, cum ar fi mândria națională, respectul pentru tradiție, păstrarea "obrazului" și îndeplinirea
obligațiilor sociale.
Hofstede a mai dezvoltat, ulterior identificării primelor cinci dimensiuni culturale
prezentate pe scurt mai sus, încă două dimensiuni.
Orientarea în timp este legată de o calitate pe care Geert Hofstede o numește
"Pragmatism".
Pragmatismul, care determină orientarea pe termen lung sau scurt a oamenilor, se
referă la faptul că multe din cele ce se întâmplă în jurul nostru nu pot fi pe deplin explicate. În
societățile cu orientare normativă, majoritatea oamenilor au o dorință puternică de a explica
cât mai mult posibil ceea ce se întâmplă în societatea lor. În societățile cu orientare
pragmatică, majoritatea oamenilor nu au nevoie de a explica totul, așa cum cred că este
imposibil să fie înțeleasă pe deplin complexitatea vieții. Provocarea nu constă în cunoașterea
adevărului, ci în a trăi o viață normală, morală.
Un scor scăzut, de exemplu de 38%, al acestei dimensiuni indică faptul că aceste
culturi au o preferință pentru gândirea normativă (stabilirea și respectarea unor reguli).
Oamenii din aceste societăți au o preocupare puternică pentru stabilirea adevărului absolut; ei
manifestă, totodată, un mare respect pentru tradiții, au o tendință relativ scăzută de a
economisi pentru viitor și pun un accent pe obținerea de rezultate rapide.

IVR Indulgence versus Restraint


6. Indulgență versus Reținere

Această dimensiune este definită ca măsura în care oamenii încearcă să-și


controleze manifestarea dorințelor și a impulsurilor.
Controlul relativ slab al emoțiilor este numit "indulgență" iar controlul relativ puternic
este numit "reținere". Culturile pot, prin urmare, să fie descrise ca indulgente sau reținute.
Indulgența este reprezentativă pentru o societate care permite satisfacerea,
recompensarea relativ liberă a nevoilor elementare și firești ale omului, referindu-se la
bucuriile vieții și la distracție.
Reținerea caracterizează o societate care reprimă (restricționează) satisfacerea
nevoilor care țin de relaxare și de distracție, și le reglementează prin intermediul normelor
sociale stricte.
O provocare cu care se confruntă omenirea, în prezent ca și în trecut, este gradul în
care copiii mici sunt învățați să socializeze. Fără socializare nu poți deveni "om".
ROMÂNIA

Pe baza dimensiunilor culturale ale lui Hofstede, societatea de sondaje Gallup a


întreprins, în 2005, o cercetare pe un eșantion de români. Studiul sociologic a revelvat
următoarele rezultate, pe o scală de la 0 la 100:

PDI (power distance) – 33


IDV (individualism) – 49
MAS (masculinity) – 39
UAI (uncertainty avoidance) – 61
LTO (long term orientation) – 42

Unde
– 0 si 40 – este un nivel scăzut
– 40 si 60 – nivel mediu
– peste 60 – nivel ridicat

Estimările lui Geert Hofstede pentru România


Cu un scor foarte scăzut, de 20%, cultura românească este una dintre cele care
manifestă "reținerea". Societățile cu un scor scăzut în această dimensiune au tendința spre
cinism și pesimism. Spre deosebire de societățile indulgente, în cele "reținute" nu se prea
pune accent pe timpul liber și pe controlul privind satisfacerea [îndeplinirea] dorințelor
cetățenilor lor. Persoanele cu această orientare au percepția că acțiunile lor sunt restricționate
de normele sociale și simt că dacă ar fi indulgente cu ele însele ar fi oarecum greșit.
Valorile celorlalte dimensiuni culturale românești, precum și explicarea lor, pot aflate
cu click pe link-ul : http://geert-hofstede.com/romania.html :

Pentru România, Geert Hofstede a estimat, așadar, niveluri foarte ridicate pentru
indicii reprezentând distanța față de putere (90%) și evitarea incertitudinii (90%), niște
niveluri scăzute pentru indicele reprezentând individualismul, adică un grad ridicat de
colectivism (30%), și pentru indulgență (20%), ceea ce reflectă o valoare ridicată pentru
reținere, un grad moderat de masculinitate (42%).
În ceea ce privește estimarea pentru orientarea pe termen lung, se poate spune
că România are, ca și alte țări europene desprinse din blocul ex-comunist, o orientare
concentrată mai degrabă pe prezent și pe viitorul apropiat spre mediu (52%), prezentând cu
tendințe mai degrabă normative decât pragmatice.

Atât din Comparatorul cultural al lui Geert Hofstede cât și din studiul Gallup reiese că
România are un indicator mare pe dimensiunea PDI – distanța față de putere (1).
Putem deduce din descrierea lui Hofstede și din rezultatele obținute de studiul Gallup
că populația românească – care are o valoare ridicată a Ecartului față de putere – prezintă
următoarele caracteristici :
– vede puterea ca pe un indicator al gradului de autoritate științifică
– nu intervine în exercițiul puterii, sprijină și respectă regulile
– nu chestionează deciziile luate de persoanele situate pe o poziție înaltă de putere și se
supune cu ușurință ordinelor
– atrage lideri autoritari
– tolerează centralizarea deciziilor
– evită asumarea responsabilității unor păreri contrare celor emise de un șef
– este legată emoțional de putere fie prin devoțiune și dependență sau, în forma negativă, prin
ura și rebeliunea contra dependenței
– manifestă o mare dorință pentru un stil de conducere participativ și cooperativ însă
acționează exact invers din cauza complexelor față de autoritate.

Populația României a indicat – în studiul Gallup – nivelul 49% pe scala de la 0 la 100


la indicele Individualism (2), unde 100 înseamnă individualism ridicat, în timp ce valori mai
mici de 50% indică o societate colectivistă. Din Comparatorul cultural al lui Hofstede reiese
că România este puternic colectivistă (individualism – 30%). Valorile colectiviste ale unei
națiuni sunt
un barometru pentru bogăția acelei țări, individualismul indicând nevoia de autoafirmare și de
independență financiară dar și de bunăstare.
Mentalitatea colectivistă consideră că resursele țării sunt limitate și că acestea trebuie
distribuite în așa fel încât societatea să obțină cât mai multe rezultate pozitive în favoarea
colectivității și, deci, în defavoarea individului. Mentalitatea de tip colectivist reprezintă un
mediu favorabil pentru promovarea regimurilor autoritare, de tip comunist.

Cifra 39% pentru indicele Feminității vs. masculinitate, (3) pe scala de la 0 la 100,
plasează, conform rezultatelor Gallup România în familia țărilor în care rolurile între cele
două sexe sunt mai degrabă predeterminate dar și că, totodată, bărbații pot prelua cu ușurință
responsabilități domestice. După Hofstede indicele masculinității este ceva mai mare (42%).
Valorile feminine ale societății determină un nivel mai scăzut de competitivitate a/în
cadrul organizațiilor, societatea prețuiește timpul liber personal și cooperarea / compromisul /
climatul convivial în detrimentul urmăririi obiectivelor de performanță.

În ceea ce privește indicele de Evitare a Incertitudinii (4) România a înregistrat – în


studiul Gallup un scor de 61% (la Hofstede este de 90%), scor care demonstrează că românii
manifestă un grad ridicat de anxietate privind abordarea unor situații noi cu implicații
directe asupra răspândirii spiritului antreprenorial și asumarea riscului concurențial.

O cultură cu un indice ridicat de evitare a incertitudinii:


 manifestă un grad ridicat de anxietate în fata noutății
 este caracterizată de reacții rapide, de moment, care nu implică reflecția asupra
consecințelor pe termen lung
 se simte mai confortabil în situații de consens general
 orice element ieșit din tiparul general este înfierat ca fiind o amenințare contra
securității și siguranței colective sau personale
 diferențele dintre indivizi nu sunt văzute ca mijloc de lărgire a viziunii ci ca obstacol
 se axează pe măsuri de supraviețuire și nu pe cercetare, investiție, economisire și
dezvoltare
 și, mai specific, populația reacționează negativ la branduri care intră în forță dar ale
căror nume nu sunt cunoscute sau, de exemplu, la partidele minoritare.

Orientarea pe termen lung (5)


Este legată de perioada de timp pentru care oamenii îşi fac planuri şi aşteaptă rezultate,
şi de măsura în care au tendinţa de a sacrifica gratificaţia de astăzi pentru un rezultat viitor.
Însa această dimensiune nu se referă doar la acest aspect ci și la gradul de raportare la
istoria îndepărtată, pentru a aduce experiența în prezent și a construi pe ea.

După Comparatorul cultural al lui G. Hofstede România este orientată pe termen


mediu (52 %) în timp ce studiul Gallup oferă un indicator mai mic, de 42%, ceea ce indică o
orientare pe termen scurt spre mediu pentru români. Studiul Gallup îi plasează, însă, pe
români peste media țărilor europene dezvoltate – UK –25 (Hofstede, Germania – 31, lucru
care ridică un semn de întrebare asupra acurateței acestui studiu, pentru că știm că aceste
populații au per ansamblu o organizare ce se axează pe planuri de termen lung.
Nici Canada – 23 (Comparatorul lui Hofstede 36%) sau SUA – 29 (Comparatorul lui
Hofstede 26%) nu se laudă – în studiul Gallup – cu o valoare mai mare pentru această
dimensiune, lucru ce indică, de asemenea dificultatea – pentru aceste culturi – de a planifica
pe termen lung și raportarea la experiența din trecut pentru a rezolva problemele prezente.
Valorile scăzute pentru UK și Germania nu sunt, însă, confirmate de Comparatorul cultural al
lui Hofstede (respectiv, 51%, 83%, acesta din urmă reflectând, într-adevăr, progresele, și
organizarea uimitoare ale acestei țări).
În privința României, în contextul integrării în structurile europene, cel mai mult
îngrijorează indicele afișat de Distanța față de autoritate deoarece acesta indică o implicare
scăzută a populației la nivel decizional, acest lucru favorizând indirect Puterea în luarea de
măsuri rupte de contextul economic și social real.

Acest lucru poate avea implicații greu de prevăzut și estimat asupra economiei
naționale deoarece valoarea ridicată a indicelui de autoritate indică faptul că într-un anumit
punct al negocierilor între firmele străine care vin în România și Statul român pot interveni
neînțelegeri sau chiar derapaje ce nu vor fi, decât cu greu, contestate sau împiedicate de către
populație, că nu vor exista mișcări suficient de virulente pentru a contracara măsurile luate în
defavoarea intereselor naționale.

TRANSPARENȚA ȘI CONSULTAREA PUBLICĂ ÎN LUAREA


DECIZIILOR ÎN ROMÂNIA
Trebuie spus, cu toate acestea, că în România a fost creat cadrul necesar pentru
stimularea și exercitarea implicării cetățenești:

1. Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată


în 2013

Art. 1
(1) Prezenta lege stabilește regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea
transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și
locale, alese sau numite, precum și al altor instituții publice care utilizează resurse
financiare publice, în raporturile stabilite între ele și cetățenii și asociațiile legal
constituite ale acestora.
(2) Legea are drept scop:
a) să sporească gradul de responsabilitate a administrației publice față de cetățean, ca
beneficiar al deciziei administrative;
b) să implice participarea activă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor
administrative și în procesul de elaborare a actelor normative;
c) să sporească gradul de transparență la nivelul întregii administrații publice.

Art. 2
Principiile care stau la baza prezentei legi sunt următoarele:

a) informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes


public care urmează să fie dezbătute de autoritățile administrației publice centrale și
locale, precum și asupra proiectelor de acte normative;
b) consultarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituite, la inițiativa autorităților
publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;
c) participarea activă a cetățenilor la luarea deciziilor administrative și în procesul de
elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea următoarelor reguli:
1. ședințele și dezbaterile autorităților și instituțiilor publice care fac obiectul prezentei
legi sunt publice, în condițiile legii;
2. dezbaterile vor fi consemnate și făcute publice;
3. minutele acestor ședințe vor fi înregistrate, arhivate și făcute publice, în condițiile
legii.

(Sursa: http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_transparenta_decizionala.php).

2. Legea 544/2001, Actualizată în 2016, privind liberul acces la informațiile de interes


public
CAPITOLUL I: Dispoziții generale
Art. 1
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite
astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor
dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu
documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.

Art. 2
În sensul prezentei legi:
a) prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică
ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă,
companie națională, precum și orice societate comercială aflata sub autoritatea unei
autorități publice centrale ori locale și la care statul român sau, după caz, o unitate
administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar;
b) prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește
activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice,
indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;
c) prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind
o persoană identificată sau identificabilă.

CAPITOLUL II: Organizarea și asigurarea accesului la informațiile


de interes public
SECTIUNEA 1: Dispoziții comune privind accesul la informațiile
de interes public
Art. 3
Asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile
de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului
pentru relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
Art. 4
(1) Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informațiile
de interes public autoritățile și instituțiile publice au obligația de a organiza
compartimente specializate de informare și relații publice sau de a desemna persoane
cu atribuții în acest domeniu .

Art. 7
(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea
informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, in cel mult 30 de zile
de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul
lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru
identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi
comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în
scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică
în termen de 5 zile de la primirea petițiilor.
(3) Solicitarea și obținerea informațiilor de interes public se pot realiza, daca sunt
întrunite condițiile tehnice necesare, și în format electronic.

Art. 22
(1) în cazul in care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în
prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a
tribunalului în a cărei raza teritorială domiciliază sau în a cărei raza teritorială se afla
sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de
la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
(2) Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică sa furnizeze informațiile
de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.

(Sursa :
http://www.euroavocatura.ro/legislatie/1228/Legea_544_2001,_Actualizata_2016,_pri
vind_liberul_acces_la_informatiile_de_interes_public).

3. Legea nr. 233 din 2002 pentru aprobarea Ordonatei Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activității de soluționare a petițiilor (publicată în Monitorul Oficial
nr. 296 din 30 aprilie 2002):
1. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. (1) Prezenta ordonanță are ca obiect reglementarea modului de exercitare de
către cetățeni a dreptului de a adresa autorităților și instituțiilor publice petiții
formulate în nume propriu, precum și modul de soluționare a acestora."

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:


"Art. 2. In sensul prezentei ordonanțe, prin petiție se înțelege cererea, reclamația,
sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poșta electronică, pe care un
cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor
publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale
celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale
de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare
autorități și instituții publice."

3. Articolul 6 va avea următorul cuprins:


"Art. 6. (1) Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 2 sunt obligate să
organizeze un compartiment distinct pentru relații cu publicul, care să primească, să
înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petițiilor și să expedieze răspunsurile către
petiționari.
(2) Compartimentul prevăzut la alin. (1) înaintează petițiile înregistrate către
compartimentele de specialitate, în funcție de obiectul acestora, cu precizarea
termenului de trimitere a răspunsului.
(3) Compartimentul prevăzut la alin. (1) este obligat să urmărească soluționarea și
redactarea în termen a răspunsului. (4) Expedierea răspunsului către petiționar se face
numai de către compartimentul pentru relații cu publicul, care se îngrijește și de
clasarea și arhivarea petițiilor."

(Sursa: http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/233-2002.php).

Ordonanța nr. 27 din 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor


(publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 1 februarie 2002)

Art. 7.
Petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecut datele de identificare a petiționarului
nu se iau în considerare și vor fi clasate potrivit prezentei ordonanțe.

Art. 8.
(1) Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în
termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția
este favorabilă sau nefavorabilă.
(2) Pentru soluționarea petițiilor primite de la o altă autoritate sau instituție publică,
potrivit art. 6 alin. (4), curge un nou termen de 30 de zile.

Art. 9.
în situația în care aspectele sesizate prin petiție necesită o cercetare mai amănunțită,
conducătorul autorității sau instituției publice poate prelungi termenul prevăzut la art.
8 cu cel mult 15 zile.
(Sursa: http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/OG-27-2002.php).

Art.15
Constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit prevederilor Legii nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sau, după caz, potrivit legislaţiei
muncii următoarele fapte:
a) nerespectarea termenelor de soluţionare a petiţiilor, prevăzute în prezenta
ordonanţă;
b) intervenţiile sau stăruinţele pentru rezolvarea unor petiţii în afara cadrului legal;
c) primirea direct de la petiţionar a unei petiţii, în vederea rezolvării, fără să fie
înregistrată şi fără să fie repartizată de şeful compartimentului de specialitate .
Art.15.1.
Modul de soluționare a petițiilor adresate Parlamentului si Președintelui României se
face potrivit reglementarilor proprii.

(Sursa:
http://www.euroavocatura.ro/legislatie/1235/OG_27_2002,_Actualizata_2016,_privind
_reglementarea_activitatii_de_solutionare_a_petitiilor).

Consultarea în luarea deciziilor la nivelul organismelor europene

TRANSPARENTA SI DIALOGUL CU CETATENII EUROPENI

Prima pagină
Informaţi-vă
Faceți-vă auzită vocea!(selecţionat)
Lucraţi cu noi
Transparență

(Sursa : http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/20150201PVL00036/Be-heard)

Petiţii

Unul dintre drepturile fundamentale ale cetăţenilor europeni: Orice cetăţean, în mod
individual sau în asociere cu alte persoane, îşi poate exercita oricând dreptul de a adresa
petiţii Parlamentului European, în conformitate cu articolul 227 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene.
Orice cetăţean al Uniunii Europene sau rezident al unui stat membru are dreptul, în mod
individual sau în asociere cu alte persoane, să adreseze petiţii Parlamentului European în
legătură cu un subiect care face parte din domeniile de activitate ale Uniunii Europene şi care
îl priveşte în mod direct. De asemenea, orice societate, organizaţie sau asociaţie cu sediul în
Uniunea Europeană îşi poate exercita dreptul de a adresa petiţii, acesta fiind garantat prin
Tratat.
Petiţia poate fi redactată sub formă de plângere sau de cerere şi poate avea ca obiect chestiuni
de interes public sau privat.
Petiţia poate consta într-o cerere individuală, o plângere, o sesizare referitoare la aplicarea
dreptului comunitar sau un apel adresat Parlamentului European pentru a lua poziţie într-o
anumită chestiune. Astfel de petiţii îi oferă Parlamentului European posibilitatea de a atrage
atenţia asupra oricărei încălcări a drepturilor unui cetăţean european de către un stat membru,
de către autorităţile locale sau orice altă instituţie.

Comisia pentru petiţii


Comisia pentru petiţii este compusă din 34 de membri şi este condusă de un preşedinte şi 4
vicepreşedinţi.

 Portalul pentru petiții: Creați o petiție :


(Sursa: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/20150201PVL00037/Peti
%C5%A3ii).
Ombudsmanul European

1 Avenue du Président Robert Schuman


CS 30403
FR - 67001 Strasbourg Cedex
+33 (0)3 88 17 23 13
+33 (0)3 88 17 90 62
http://www.ombudsman.europa.eu/ro/home.faces

Ce face Ombudsmanul European : examinează plângeri cu privire la administrarea


defectuoasă în instituţiile şi organismele Uniunii Europene.
Dacă sunteţi cetăţean al unui stat membru al Uniunii sau aveţi domiciliul într-un stat membru,
puteţi adresa o plângere Ombudsmanului European. Întreprinderile, asociaţiile şi alte
organisme cu sediul social în Uniune pot, de asemenea, adresa plângeri Ombudsmanului.

Dacă nu sunteţi mulţumit de modul în care instituţiile UE s-au ocupat de dumneavoastră,


Ombudsmanul European vă poate veni în ajutor. Ombudsmanul desfăşoară anchete cu privire
la plângerile legate de cazurile de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi a
organelor Uniunii Europene, şi anume Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene,
Parlamentul European, Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic şi Social European şi toate
agenţiile UE. Singurele instituţii care nu intră în jurisdicţia sa sunt Curtea de Justiţie,
Tribunalul de Primă Instanţă şi Tribunalul Funcţiei Publice, atunci îşi exercită rolul judiciar.
În general, Ombudsmanul întreprinde anchete în urma plângerilor care îi sunt adresate, dar
este în măsură să deschidă anchete şi din proprie iniţiativă.
Birourile Ombudsmanului European sunt situate în clădirile de la Strasbourg ale
Parlamentului European.

(Sursa: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/20150201PVL00038/Ombudsmanul-
European).

Iniţiativa cetăţenească europeană

Începând cu data de 1 aprilie 2012, cetăţenii UE dispun de un instrument care reprezintă o


noutate şi le permite să participe la conturarea politicii UE. Instituită prin Tratatul de la
Lisabona, iniţiativa cetăţenească europeană permite unui număr de un milion de cetăţeni din
cel puţin un sfert din statele membre ale UE să solicite Comisiei Europene să prezinte
propuneri legislative în domenii care se încadrează în sfera sa de competenţe.

Organizatorii unei iniţiative cetăţeneşti (care trebuie să constituie un comitet de cetăţeni


format din cel puţin 7 cetăţeni ai UE care îşi au reşedinţa în cel puţin 7 state membre diferite)
au la dispoziţie un an pentru a câştiga sprijinul necesar.

Semnăturile strânse trebuie autentificate de autorităţile competente din fiecare stat membru.
Organizatorii inițiativelor care au succes vor participa la o audiere organizată de Parlamentul
European. Comisia va avea la dispoziție 3 luni pentru a examina inițiativa și a decide cum
acționează.

(Sursa: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/20150201PVL00039/Ini
%C8%9Biativa-cet%C4%83%C8%9Beneasc%C4%83).

Dialogul cu organizațiile religioase și neconfesionale

Articolul 17 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

În Europa de astăzi, caracterizată de diversitate, coexistă în pace multe religii, credințe


și mișcări filosofice, iar instituțiile europene sunt angajate în promovarea toleranței și a
respectului reciproc ca principii fundamentale ale societății noastre. Uniunea Europeană
este implicată într-un dialog deschis cu organizațiile religioase și neconfesionale, iar
Parlamentul European contribuie în mod activ la aceste eforturi.

Cadrul general

Articolul 17 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), introdus de către
Tratatul de la Lisabona, a furnizat pentru prima dată un temei juridic pentru un dialog deschis,
transparent și constant între instituțiile europene și biserici, asociațiile religioase și
organizațiile filosofice și neconfesionale. Acesta prevede după cum urmează:

1. „Uniunea respectă și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului


național, bisericile și asociațiile sau comunitățile religioase din statele membre.

2. Uniunea respectă, de asemenea, statutul de care beneficiază, în temeiul dreptului național,


organizațiile filosofice și neconfesionale.

3. Recunoscându-le identitatea și contribuția specifică, Uniunea menține un dialog deschis,


transparent și constant cu aceste biserici și organizații.”
În timp ce primele două alineate ale acestui articol prevăd protejarea statutului special de care
beneficiază, în temeiul dreptului național, bisericile și asociațiile sau comunitățile religioase,
precum și organizațiile filosofice și neconfesionale care se bucură de un statut comparabil,
alineatul (3) îndeamnă instituțiile UE să mențină un dialog deschis, transparent și constant cu
aceste biserici și organizații.

(Sursa : http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/20160919PVL00112/Dialog-religios-
%C8%99i-neconfesional).

CONCLUZII
Pentru a aduce o modificare fundamentală a acestei situații este necesară o
viziune pe termen lung care să se bazeze pe educarea tinerilor prin prisma valorilor și
modelelor europene, pe reconfigurarea sistemului educativ prin deplasarea accentului pe
independență (autonomie) și excelență, prin formarea, deci, a individului în spiritul unui
sistem valoric bazat pe competență, competiție și competitivitate.
Bibliografie
https://www.hofstede-insights.com/models/national-culture/
https://www.hofstede-insights.com/country-comparison/
http://geert-hofstede.com/romania.html
http://geert-hofstede.com/tl_files/Culture%20Compass%20Report%20John%20Smith.pdf
http://geert-hofstede.com/books.html
https://artemisanegrila.wordpress.com/2013/08/18/cele-5-dimensiuni-culturale/
https://artemisanegrila.wordpress.com/2013/08/18/geert-hofstede-cele-5-dimensiuni-culturale-ii/
http://conorneill.com/2012/06/07/geert-hofstede-the-6-dimensions-of-national-culture/
https://www.communicaid.com/cross-cultural-training/blog/indulgence-vs-restraint-6th-
dimension/