You are on page 1of 112

Manual

de
studiu biblic

Vol. VI

Iosif Anca
PREFAŢĂ

Acest „Manual de studiu biblic” cuprinde schiţele lecţiilor de învăţătură biblică
prezentate în adunarea „Betel” Arad şi apoi difuzate prin mijloace audio, iar o parte din ele şi prin
tipărire integrală a mesajului. Utilitatea lor poate fi valorificată prin studierea personală sau
colectivă. Ele se pot constitui şi într-o INTRODUCERE pentru o studiere mai aprofundată a
diverselor teme ale Scripturii, printr-o exegeză şi hermeneutică adecvată.
Structura lor nu se încadrează în mod rigid în teologia sistematică, ci se împleteşte cu
elemente de teologie practică, pentru a putea fi accesibile unui număr cât mai mare de credincioşi,
care vor să fie edificaţi spiritual şi să slujească Domnului.
Acest volum cuprinde următoarele tematici biblice:
- „Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu” - 10 lecţii în care subiectul central al
pildelor Mântuitorului: Împărăţia, este prezentată în diferite imagini, toate evidenţiind aspecte
reale ale condiţiilor iniţiale şi ale probelor ulterioare necesare intrării în ea şi descriind stările
beatitudinii eterne de care vor avea parte cei „vrednici de veacul viitor”. Pildele Împărăţiei arată
în prim plan bunătatea dragostei Celui ce ne-a chemat la slavă, dar nu-I ascund dreptatea, atunci
când descriu refuzul de a mai deschide uşa, după selecţia făcută de El, sau hotărârea răsplătirilor
pregătite. „Aşteptarea Împărţiei Lui Dumnezeu” este fericita noastră nădejde, care va deveni
realitatea eternă a planului lSău pentru întreaga creaţie.
- „Dumnezeu şi omul în Psalmii lui Asaf” - 10 de lecţii în care profetul levit, cântăreţul
maestru al primei generaţii de evrei aşezaţi să laude pe Dumnezeu, să guste fericirea celor ce
locuiesc în Casa Domnului, prezintă atât divinitate acât şi umanitatea în relaţiile şi ipostazele
vieţii spirituale şi fizice. El observă „Oameni cu o formă de evlavie”, Oameni care uită pe
Dumnezeu”, „Oameni care se compară cu lumea”, dar este convins că toţi avem de-a face cu „Un
Dumnezeu care controlează lumea”. El descrie „Atitudini divine şi umane în istoria lui Israel”,
dar trece, aşa ca profeţii şi dincolo de graniţele poporului ales, pentru a vedea judecăţile lui
Dumnezeu, Stăpânul tuturor, iar noi ştim că toate acestea sunt scrise pentru învăţătura noastră.
- „Împreună pentru Ierusalim” - 10 lecţii, care descriu istoria Ierusalimului, de la
vremea cuceririi lui de Către David şi aşezarea aici a capitalei Israelului şi a Templului,
evenimente prin care acest oraş a devenit „sfânta cetate” şi „o piatră grea pentru toate
popoarele” şi până în vremea noastră. Lecţiile surprind diferite perioade în care Ierusalimul şi
Templul au fost zidite, dărâmate şi rezidite, dar şi o perspectivă profetică, accentuând imaginea
Ierusalimului de sus, ceea ce face ca atracţia să nu fie una turistică sau milenară ci una eternă.
- „Întrebări pentru Domnul Dumnezeu” - 10 lecţii ce nu se constituie într-un
interogatoriu al oamenilor, prin care să-L chestioneze pe Creatorul şi Stăpânul absolul al
universului ci într-o suită de rugăciuni prin care ne apropiem de scaunul îndurării şi ne adresăm
Tatălui ceresc cu privire la ceea ce nu înţelegem sau nu cunoaştem, cu privire la noi sau la alţi, în
funcţie de responsabilitatea noastră. Toate acestea au rolul unei înţelegeri mai corecte a trecutului,
a unei slujiri mai bune în prezent şi a unei întrezăriri mai luminoase a viitorului. Alte lecţii
avertizează asupra unor întrebări incorecte, pe care oamenii, la necaz sau în stări de păcat, le pot
formula la adresa lui Dumnezeu, prin care se pot face mai vinovaţi înaintea Lui. Răspunsurile lui
Domnului Dumnezeu, atunci când El consideră necesar să ni le ofere sunt o binecuvântare pentru
toţi cei cu „inima curată”.
- „Întrebări pentru oameni” - 5 lecţii, un studiu mai scurt, dar necesar unei
autocercetări, în gândire, în viaţa de familie şi în slujirea sfântă a adunării. Există limite sănătoase
ale ariei de cuprindere a întrebărilor ce pot fi formulate cu bunăvoinţă dar şi măsuri ce trebuie şi
pot fi oferite celor ce întreabă, potrivit cu atribuţiile şi scopurile lor, căci: „întrebările unui om
arată extinderea gândirii lui, iar răspunsurile fineţea sufletului lui”.
- „Judecătorii” - 10 lecţii, în care principali judecători ai lui Israel sunt prezentaţi în
imagini specifice caracterului şi activităţilor lor: „Otniel – biruitorul canaaniţilor şi
canaanitelor”, „Ehud şi alţi – curaj şi vitejie”, Debora – vremea femeilor puternice”, Ghedeon –
vitezul dintr-o familie slabă”, Abimelec – un împărat rău îngăduit de Dumnezeu”, Iefta – omul şi
vremea controverselor”, Samson – omul tare între bărbaţi şi slab între femei”, Eli – omul care a
tolerat răul”, Samuel – o viaţă pentru Domnul”.
- „Lecţii din cartea Estera” - 10 lecţii în care evenimentele din cartea Estera sunt
interpretate prin prisma principiilor care guvernează lumea, în care Dumnezeu este aparent absent,
ca numele Său în acestă carte istorică a Scripturilor, dar totuşi atât de implicat în evenimentele ce
se derulează zi şi noapte, încât nimic nu-i scapă şi nimic nu se întâmplă fără acceptul Său suveran.
Personajele principale: Ahaşveros cu toţi consilierii şi demnitarii curţii, reginele şi bineînţeles
evreul Mardoheu descriu o istorie care evidenţiază influenţele ce se realizează în familie şi
societate, dar care se supun unor efecte ale binelui şi răului. Principiul redistribuţiei rescrie
calendare şi evenimente, iar oamenii pot învăţa multe din istorie, spre fericirea lor vremelnică şi
eternă.
- „Lucruri vechi şi noi” - 10 lecţii, un studiu al planului de răscumpărate al lui
Dumnezeu cu accente pe lucrările instalate de Dumnezeu prin Moise (lucruri vechi) şi respectiv
prin Domnul Isus Hristos (lucruri noi). Raportul în care sunt prezentate cele de acum, faţă de cele
dintâi este exprimat prin comparaţiile: „mai bun”, „mai bune”. Astfel Epistola către evrei,
destinatarii lucrurilor dintâi şi primii care au avut parte de cele noi, prezintă: legăminte, preoţii,
jetfe, sărbători, făgăduinţe, legi, vechi şi noi, fiecare cu slava aferentă. „Pentrucă, odată
schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii” (Evrei 7:12), iar toate
celelate sunt determinate de această preoţie eternă a Fiului lui Dumnezeu, care va innoi toate
lucrurile, potrivit cu planul iniţial, al cărui promotor şi realizator este.
- „Scrisori şi adrese” - 15 lecţii care prezintă scrisori propriu-zise din cărţile Bibliei.
Unele au avut un caracter particular, privat, altele au fost acte oficiale. Scopul acelor scrisori a
fost dat de dorinţele expeditorilor şi / sau nevoile destinatarilor, dar folosul studierii lor derivă din
cunoaşterea oamenilor şi a modului lor de gândire, a efectelor lor, a „puterii” unei scrisori. Să ne
gândim numai la diferenţa mojoră dintre cele două scrisori adresate conducerii imperiale persane,
referitor la lucrările de rezidire a locurilor sfinte, una a fost scrisă cu rea intenţie şi a condus la
interdinţia continuării lucrărilor, cealaltă a fost o informare neutră, ceea ce a permis şi chiar
favorizat continuarea lucrărilor. Cu atât mai mult şi-au atins scopul scrisorile bine intenţionate,
care au fost adevărate mijlociri. Analiza acestor scrisori antice este benefică societăţii noastre
multiinformaţionale, în vederea favorizării binelui şi anihilării, cel puţin în parte a răului, care îşi
va găsi tot timpul emisari, pentru că trăim în acelaşi context spiritual ca în urmă cu mii de ani.
- „Vremuri grele” - 10 lecţii care încearcă să identifice situaţiile cele mai grele ale vieţii,
când ispitele, persecuţiile, bolile, lipsurile şi tot ce rezultă din efectul blestemului păcatului şi din
îngăduinţa divină care permite convieţuirea celor răi cu cei buni şi prezenţa îngerilor aleşi dar şi
acelor răzvrăţiţi în spaţiul spiritual şi fizic al existenţei noastre terestre. Oare care vreme este maiu
grea: „Vremea războiului” sau „Vremea apostaţiei”; „Vremea robiei” sau „Vremea ispitei”?
Evident că nu este de dorit niciuna, totuşi istoria omenirii le cuprinde pe toate, căci nu fără motiv
real este scris în Apocalipsa 7:14 că oamenii mântuiţi „vin din necazul cel mare”. Vremurile grele
însă sunt trecătoare, dar dacă vom fi biruitori – o cerinţă pentru toţi membrii Bisericilor
Domnului, vom vedea că ele sunt „grele” şi prin greutatea de slavă aferentă fiecărei situaţii
neplăcute, dar în care am fost biruitori prin Acela care ne-a iubit. Slăvit să-I fie Numele în veci!
Recomand tuturor care vor folosi aceste schiţe de studiu bibllic să-şi amintească faptul că
autorul are o cunoaştere „în parte” şi că întotdeauna când dorim mai multă lumină, trebuie să
umblăm în lumină. Amin!
Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu
Lecţia 1

O SOCIETATE SELECTATĂ

INTRODUCERE
1. „Împărăţia lui Dumnezeu se (mai) aseamănă” cu o societate de tip regat teocratic, în care vor
intra numai cei aleşi de Dumnezeu (Psalmul 33:12; Isaia 60:21; Matei 22:14)
2. Selecţia pentru Împărăţia lui Dumnezeu se face practic, dar tainic în viaţa aceasta, fapt pentru
care Biblia recomandă un comportament care să asigure „din belşug intrare în Împărăţia veşnică
a Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1:11), nu forţarea limitelor de har şi
acceptări „anevoie” (Marcu 10:23-25), sau „cu nici un chip” (Matei 18:2-3)

I. IMAGINI ALE SELECŢIEI DIVINE PENTRU ÎMPĂRĂŢIE
1. Intrarea pe o poartă strâmtă (a fi înăuntru sau în afară) şi umblarea pe o cale îngustă (a ajunge
sau a nu ajunge) arată cine vor fi „cei dintâi” care vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu (Matei
7:13-14; Luca 13:22-30)
2. Pilda grâului şi neghinei: o lucrare care este afectată pe parcurs de duşmanul Împărăţiei, dar
răul produs nu este îndepărtat total numai în momentul instaurării depline a Împărăţiei lui
Dumnezeu (Matei 13:24-30, 36-40). Selecţia se face atunci când lucrurile sunt coapte (Ieremia 24;
Apocalipsa 14:15-20)
3. Pilda năvodului: o lucrare în două etape, prima de adunare generală – realizată de pescari -
oameni, a doua de selectare generală şi definitivă, realizată de îngeri (Matei 13:47-50)

II. CRITERII PENTRU SELECŢIE
1. Neprihănirea este secretul – cheia selecţiei pentru împărăţie (Matei 6:33). Nu orice standard
religios, este acceptat de Împăratul (Matei 5:20; 7:21-27; 22:9-14; Filipeni 1:9-11), păcatul find
îndepărtat în orice formă a evoluţiei ui (Matei 13:41-42; 1 Corinteni 6:9-11; Galateni 5:19-21;
Efeseni 5:3-5)
2. Alegerea este şi o opţiune umană, dar nu a împărăţiei ci a Celui ce a întemeiat-o şi a principiilor
ei. Omul are o singură opţiune, iar domnii sunt două: Dumnezeu sau Mamona, viaţa de aici sau
viaţa viitoare (Matei 6:21-24; Luca 16:1-16; Ioan 12:24-26; 19:14-16)
3. Cazul Saul şi poporului evreu ce dorea un împărat, dar realizarea unui regat dorit depindea de
atitudinea lor - „dacă” (1 Samuel 12:13-15, 25; 15:26)

ÎNCHEIERE
1. Alegerea divină are o primă dimensiune a harului divin (Romani 9.11. De ce a rămas ales
David, care a păcătuit şi el? Pentru că mila lui Dumnezeu fost mare pentru el – lecţia 2 (2 Samuel
7:18-29; Psalmul 32; 51; Matei 19:25-26; Coloseni 1:11-12)
2. Selecţia pentru Împărăţia lui Dumnezeu are şi o dimensiune umană, care constă în păstrarea
vredniciei oferită de harul lui Dumnezeu, astfel se armonizează predestinarea divină şi
responsabilitatea umană liberă (Efeseni 2:1-7; 4:1-4; 1 Tesaloniceni 2:12; 2 Tesaloniceni 1:5;
Apocalipsa 3:1-6)
Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu
Lecţia 2

UN LOC AL RECONCILIERII TOTALE

1. La creaţie omul a fost aşezat într-un loc de favoare, în armonie cu Dumnezeu, dar în jur, în univers se
produsese dezastrul, Satan şi acoliţii săi afectaseră armonia dragostei divine, însă şi omul avea să fie
cuprins de această stare, să fie parte din acest conflict (Geneza 1-3)
2. Dumnezeu avea însă un plan de salvare a creaţiei şi de redare a fericirii pentru fiinţele ce doreau să
rămână în armonia dragostei Sale, oferind libertate tuturor, dar cei răzvrătiţi urmau să-şi suporte
consecinţele păcatelor lor, ca în cazul Turnului Babel (Coloseni 1:19-21; Iuda 1:14-15)

I. IMAGINI ALE RECONCILIERII
1. Pilda iertării şi neiertării: iertarea robilor de către stăpâni şi iertarea reciprocă a robilor, condiţie
indispensabilă a evitării condamnării (Matei 18:21-35)
2. Pilda celor doi fii: care erau (într-o vreme) în conflict cu tata dar şi între ei (Luca 15:11-32)
3. Primirea copiilor, femeilor şi străinilor şi păcătoşilor de către Domnul Isus Hristos era o poticnire
pentru cei nu-şi imaginau corect Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 8:11-12; 19:13-15; Luca 9:10-11; 20:37-
38; 22:24-30)

II. CARACTERISTICI ALE RECONCILIERII
1. Sfinţenia – atributul fundamental al divinăţii şi păcătoşenia – starea cea mai specifică omului nu pot
convieţui, de aceea iertarea esta favoarea primară acordată omului alungat din prezenţa divină (Isaia 6:1-
7). Reprimirea omului prin ispăşire şi în final prin glorificare, îndepărtează orice stare şi efect al
păcatului, readucând omul în fericire (Numeri 23:21; Romani 4:6-9; 8:30-34)
2. Pacea realizată prin plătirea preţului împăcării reface relaţia, comuniunea, care implică accesul în
mediul bucuriei şi fericirii divine (Psalmul 84; Romani 5:1-2; 2 Corinteni 5:18-21). În colectivitatea
frăţească este necesază instaurarea reconcilierii prin iertare şi păstrarea păcii (1 Corinteni 1:9-11; Filipeni
2:1-4; Coloseni 3:12-15)
3. Situaţia din Israel, din timpul conflictului dintre Saul stăpânit de un duh rău şi David cel ales descrie
situaţia actuală din lume, iar acceaptarea deplină a lui David, cu luptele de extindere a regatului şi apoi
predarea stăpânirii lui Solomon, când a inaugurat o vreme de pace, sunt o imagine a ceea ce urmează în
plan escatologic (1 Samuel 16-2 Samuel 8; 1 Cronici 10-29). Unitatea înseamnă pace – un secret al
regatului veşnic al lui Dumnezeu (Marcu 3:24; Iacov 3:18)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu, stăpânul universului are în vedere„o desăvârşită unire” (Zaharia 6:13), în cele mai înalte
foruri de guvernare, dorinţă absolută a tuturor credincioşilor Săi (Psalmul 122); „vie împărăţia Ta; facă-se
voia Ta, precum în cer şi pe pământ” (Matei 6:10)
2. Reconcilierea va instaura domnia luminii: în care toţi se „văd” bine şi se iubesc cu dragoste fierbinte
(Isaia 9:1-7). Asemănările din lecţiile viitoare sunt o urmare a harurilor primite prin ierarea divină
(Efeseni 2:11-19; 3:6-7)
Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu
Lecţia 3

O SLUJBĂ SFÂNTĂ, O PREOŢIE REGEASCĂ

INTRODUCERE
1. Împărăţia lui Dumnezeu este văzută în cartea Apocalipsei ca o slujbă preoţească permanentă, iar tronul
regesc apare şi în imaginea unui altar la care se închină toate fiinţele din univers – o închinare în duh şi
adevăr (Ioan 4:23-24; Apocalipsa 1:4-6; 5:8, 11-14; 8:3)
2. Preoţia cerească prin care oamenii sunt încorporaţi în slujba de la tronul ceresc este pentru este pentru
cei selectaţi (ex.: verificarea lui Iehu, în vederea nimicirii slujitorilor lui Baal) şi este un act al reconcilierii
cerului cu pământul (Apocalipsa 5:9-10)

I. IMAGINI ALE PREOŢIEI ETERNE
1. Melhisedec – împăratul preot: slujirea completă – o perspectivă mesianică (Geneza 14:18; Psalmul
110:4; Zaharia 6:13; Evrei 7:1-4)
2. „Legământul dintâi avea... porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de
închinare” (Evrei 9:1): Jerfele şi sărbătorile din legământul de pe Sinai, la care s-a adăugat cântarea
ofereau dreptul apropierii de Dumnezeu pentru un popor eliberat să slujească lui Dumnezeu, să fie preoţi,
dar accesul la Dumnezeu era limitat (Exodul 8:20; 9:1; 19:5-6; Levitic; Zaharia 14:16-21; Evrei 9:9; 10:1,
19-22; Apocalipsa 15:3). Sistemul preoţesc – scaunul lui Moise şi ocupanţi săi din vremea Domnului Isus
şi Templul (lui Irod- Matei 24:1-3) ajuns la cea mai mare extindere atrăgea admiraţia poporului, fiind o
perspectivă pentru regatul veacului viitor, ca imaginea Templului şi a slujbelor noului regat în care
templul este centrul vieţii poporului, profeţit în Ezechiel 40-48
3. Dedicarea pentru Dumnezeu, cu urmările aferente: a-ţi lăsa familia sau a o pierde – o imagine a
seminţiei lui Levi, care n-avea moştenire în Israel şi s-au dedicat în slujbă cu preţul celor dragi conferă
dreptul unei preoţii regeşti eterne (Exodul 32:26-29; Deuteronom 21:5; 33:9-10; Iosua 13:4; Matei 10.32-
38; 19:27-29). Slujbele şi darurile Duhului conferă atribuţii de slujire în noul legământ (2 Corinteni 3:1-
12; Efeseni 4:1-13)
4. Schimbarea la faţă şi perspectiva escatologică generală (Matei 16:28; 17:5)

II. CARACTERISICI ALE PREOŢIEI REGEŞTI
1. Închinarea este forma supremă de ralaţionare a creaturii faţă de Creator, de aceea diavolul râvneşte ai
mult ca orice închinare (Apocalipsa 11:1-1; 13:1-18). În eternitate vor fi numai slujitori adevăraţi: îngeri
şi oameni (Isaia 60:12; Matei 6:24; Apocalipsa 22.3, 9). Ispitirea Domnului Isus Hristos în domeniul
închinării: relaţia dintre închinare (partea principală a slujbei) şi posesia regatului terestru şi cosmic
(Matei 2:2; 4:8-10)
2. Caracteristica fundamentală a preoţiei este slujirea în sfinţenie, care include şi asociază şi alte atribute
divine (Levitic 21:16-23; Ezechiel 44:9-16; 1 Petru 2:5, 9; cazul Eli / Samuel evidenţiază dreptul la slujbe
sfinte – 1 Samuel 2.27-36)
3. Preoţia dă dreptul relaţiei directe cu Dumnezeu (Romani 12:1-2; Evrei 13:15), dar relaţia are şi sensul
de transmitere a cuvintelor divine, aici pe pământ, iar în cer de ascultare desăvârşită ca a îngerilor aleşi
(Maleahi 2:5-7; Matei 5:19;)

ÎNCHEIERE
1. Slujba de rege preot, arată o guvernare teocratică, pe care Dumnezeu o va „împărţi” cu cei e vor ajunge
în Împărăţia Lui (Isaia 61:6; 66:21; Apocalipsa 20:6)
2. Sigla preoţiei este „Sfinţenie Domnului” (Exodul 28:36; Matei 6:9-13 – prima şi ultima menţiune din
rugăciunea înaintea Tatălui a cărui împărăţie dorim să vină şi să rămână pentru eternitate)
Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu
Lecţia 4

O INVESTIŢIE CU UN PROFIT IMENS

INTRODUCERE
1. Împărăţia lui Dumnezeu este de o valoare inestimabilă, fără limite de timp şi de spaţiu, pe
lângă alte valori şi dimensiuni absolute, necunoscute încă omului (Efeseni 1:17-18; 2:6-7)
2. Chemarea la împărăţie este însoţită de provocarea unor investiţii pentru dobândirea ei şi
pentru răsplătirile ce vor fi oferite (Matei 19:27-29)

I. IMAGINI ALE AVERII CEREŞTII
1. Regatul lui Solomon - o prosperitate fără precedent şi fără asemănare. Investiţia reginei din
Seba: timpul unui drum de mii de kilometri, posibiile probleme în lipsa ei, atacuri în călătorie,
daruri imense – toate au fost răsplătite de răspunsurile şi darurile lui Solomon, încadrate în
peisajul feeric de la curtea regelui evreu – lucruri pe care cei ce erau în prejma sa le aveau din
belşug şi erau fericiţi, pentru că bogăţia se împletea cu înţelepciunea (1 Regi 10; Matei 12:42)
2. Pilda comorii ascunse: comori nevăzute care merită o investiţie totală (Matei 13:44)
3. Pilda mărgăritarului: diverse valori ce merită procurate cu orice preţ (Matei 13:45)
4. Pilda cu sămânţa: „pământul rodeşte singur”, căci aşa a poruncit Creatorul: valori ce
acumulează în timp un profit continuu (Geneza 1:11; Marcu 4:26-29)
5. Distrugerea Babilonului – comoara neamurilor şi acumularea bogăţiilor la Ierusalimul de sus
(Isaia 24:14-23; Apocalipsa 18; 21:10-26)

II. PRINCIPII DE ACUMULARE A COMORILOR CEREŞTI
1. Un „gospodar” bun adună în permanenţă în „vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi” (Matei
13:52), folosind valori pe care tot Dumnezeu ni le-a oferit (1 Cronici 29; Luca 16:1-13).
Exemplul apostolului Pavel, care s-a „cheltuit” bucuros (2 Corinteni 12:15; Filipeni 3:3-15),
după modelul Domnului său (2 Corinteni 8:9)
2. Acceptarea pierderilor „aici” pentru câştiguri „acolo”, conştienţi că nu putem visa şi „aici” şi
„acolo” - comoara poate fi doar într-un singur loc (Matei 6:19-21; Luca 6:20; 12:13-21;
oamenilor le este greu să fie de două ori bogaţi (1 Timotei 6:17-19; Evrei 10: 34-35; 11:9-16;
Iacov 2:1-5)
3. Acceptarea împărăţiei lui Dumnezeu, prin ucenicie sfântă este o pierdere pe pământ cu un
câştig în cer – diferenţa dintre ucenici şi tânărul bogat (Matei 10:41-42; Marcu 10:17-31; Luca
9:57-62)

ÎNCHEIERE
1. Înţelegerea faptului că Împărăţia Domnului nu este „din lumea acesta” (Ioan 18:36),
favorizează acumularea de comori eterne, prin nădejdea aşezării lor într-o patrie mai bună –
veacul viitor (Luca 12:21-34; Fapte 26:6-7)
2. Viaţa este inseparabilă de componentele ei materiale şi investiţia omului este unică, finalizând
în viaţă sau moarte eternă. Fiecare va fi lângă stăpânul pentru / prin care a investit (Matei 25:31-
44; Ioan 12:24-26)
Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu
Lecţia 5

O FAMILIE (CASĂ) MARE, UN SINGUR NEAM

INTRODUCERE
1. Familia, neamul – lucruri specifice umanităţii, sunt creaţii reprezentative ale lui Dumnezeu –
taine cu proiecţie eternă (Efeseni 3:14-15)
2. Societatea selectată, în condiţii de reconciliere totală este o CASĂ preoţească – o familie –
neam mare ce cuprinde regi şi o mulţime ca stelele şi nisipul mării, după promisiunea făcută de
Dumnezeu, lui Avraam, familia cu sămânţa binecuvântată, după Adam şi Noe (Geneza 12:1-3;
17:15-16; 22:17-18)

I. IMAGINI ALE FAMILIEI, NEAMULUI LUI DUMNEZEU
1. Domnul Dumnezeu a creat o singură familie şi dacă toţi ar fi trăit, în mod natural ar fi fost o
singură familie, un singur neam – evidenţele ştiinţifice de ordin genetic, lingvistic etc dovedesc o
origine comună a umanităţii – un singur trup, creat de Dumnezeu a generat toate celelalte trupuri
(Geneza 1:26-28; 2:21-23; Fapte 17:26-28). „Fiul lui... Adam, fiul lui Dumnezeu” (Luca 3:23-38),
indică
2. Naţiunea Israel provenită din familiile patriarhilor, care au fost singurele familii alese de
Dumnezeu a fost numit „casă” (1 Samuel 7:2-3; Psalmul 98:3; Isaia 48:1) şi organizarea
centralizată păstrează statutul unei singure familii, care se adună la aceeaşi Casă a lui Dumnezeu
(1 Regi 8:10-11; 1 Cronici 9:11, 13, 19, 23, 26) – locul unde fiecare trebuia să se bucure cu
familia în familia mare a slujitorilor lui Dumnezeu (Deuteronom 12:7; 14:26)
3. Sărbătoarea eliberării conţinea un ritual pentru o casă, sau asocieri de care, din care nimeni nu
trebuia să iasă (Exodul 12:3-4, 21- 22)
4. Anul de veselie ce dădea dreptul tuturor să se întoarcă acasă, fără datorii şi în libertate (Levitic
25:25, 39-41)
5. Domnul Isus în mijlocul ucenicilor – familia care face voia lui Dumnezeu – o casă unită din
stâncă, zidită pe stâncă (Marcu 3:20-35; Fapte 1:14)

II. DESCRIEREA / PREZENTAREA FAMILIEI DIVINE (împreună – Ioan 14:1-2)
1. Cortul lui Dumnezeu cu oamenii (Apocalipsa 7:9-15; 21:1-7), fii moştenitori (Galateni 4:1-7),
care au primit Împărăţia ca un copilaş, prin naştere din nou şi care primesc pe ceilalţi copilaşi -
(Matei 18:1-5, 11:25-27; Ioan 1:12-13; 3:3-7). În această casă au loc şi celibatarii (Isaia 56:3-4;
Matei 19:12)
2. Dragostea se manifestă la nivelul cel mai înalt în familie. O singură turmă – un singur popor
exemplifică cel mai bine relaţiile perfecte – înlăturarea efectelor Turnului Babel – chipul ce nu se
poate unii, înlocuit cu o singură piatră – o unitate puternică (Geneza 11:1-9; Psalmul 122; Daniel
2)
3. Terminologia biblică: Casa Domnului; fraţi şi surori; copii Domnului – realităţi prezente şi
perspective eterne reale (Matei 18:35; Marcu 10:29-30; Romani 8:29-30; Filipeni 2:15; Evrei
2:10-13; 1 Ioan 3:1-2; 4:20-21; 5:1)

ÎNCHEIERE
1. Pentru Dumnezeu „Casa Mea” şi „împărăţia Mea” (1 Cronici 17:14; Mica 4:1) sunt (tot) una –
BethEl (Geneza 28:17), denumire oferită Templului - locul de slujbă al preoţilor, prin numită a lui
Dumnezeu prin importanţa prezenţei divine (Psalmul 26:8; 27.4; 65:4; 84:1, 10; Ezechiel 43:5)
2. Casa lui Dumnezeu este una din denumirile Adunării / Bisericii lui Dumnezeu – pentru a fi din
Casă lui Dumnezeu trebuie să fi părtaş cu adevărat în adunarea sfântă (1 Timotei 3:15; Efeseni
2:19; Evrei 3:2-6)
Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu
Lecţia 6

UN REGAT AL PĂCII ŞI FERICIRII

ÎNTRODUCERE
1. Pacea şi siguranţa; fericirea şi prosperitatea au constituit visul umanităţii, odată cu expulzarea
oamenilor din grădina Edenului – o dorinţă naturală, întreţinută de promisiunile sfinte (Eclesiastul
3:11; Isaia 48:18)
2. Încercările tuturor formelor de organizare socială şi politică şi a oricăror paradigme şi practici
economice arată eşecul continuu al omului de a crea o lume mai bună – singura speranţă este
Împărăţia lui Dumnezeu (Daniel 6:25; Matei 11:28-29; 1 Tesaloniceni 5:3 / Romani 14:17; 15:13)

I. IMAGINI ALE REGATULUI DE AUR
1. Promisiunile referitoare la ţara în care „curge lapte şi miere” (Exodul 3:8a), cucerită prin Iosua
(Iosua 21:43-45; Evrei 4:1-10) au avut cea mai bogată împlinire în vremea regatului lui Israel din
timpul domniei lui Solomon – 40 (un număr simbolic) de ani de pace şi prosperitate (1 Regi 4:24;
1 Cronici 22:9; Psalmul 72:3-7), dar fericirea a fost ratată prin încălcarea cerinţelor divine
(Deuteronom 4:40; Eclesiastul 2:1-23 / 24; 3:12; 4:1-3)
2. Profeţiile referitoare la reaşezarea lui Israel – căutata odihnă (Rut 1:9), din perioada declinului
şi robiei (Isaia 9:6-7; 30:23-26; 32:17-18; 35:1-2; 54:10; Ezechiel 36; Maleahi 3:12).
Completările din ultima revelaţie confirmă „aşteptările” evreilor (Fapte 1:6; Apocalipsa 22:1-6).
Intrarea Domnului Isus Hristos în Ierusalim şi starea de euforie generală evidenţiază speranţele
poporului ales referitoare la Împărăţia de pace şi fericire (Matei 21:5; Marcu 11:8-9)

II. CARACTERIZAREA REGATULUI FERICIRII
1. Orice „coaliţie” între Dumnezeu şi fiiinţele rămase fidele tronului Său şi alte fiinţe aflate sub
coordonarea diavolului este exclusă fiind un compromis dăunător fericirii (Judecători 9:8-15).
Pacea va fi dată de distrugerea oricărei forme de împotrivire – lecţia 7 (Apocalipsa 12:7-12; 1
Corinteni 15:24-28)
2. Fericirea va fi o realizare permanentă prin absenţa totată a degradării, a răului şi a morţii
(Psalmul 49:18; Isaia 25:7-9; 32:1-8). Viaţa veşnică înseamnă împlinirea deplină a tuturor
dorinţelor, în prezenţa fericitului Dumnezeu şi Tatăl nostru (Luca 1:32-33; 1 Timotei 1:11; 6:13-
16).
3. Schimbarea statului şi a condiţiile de viaţă, de la durere şi moarte la fericire va face ca bucuria
să fie cu atât mai mare (Isaia 61:1-3; 65:16-23; 66:10-13; Matei 5:4-12; Apocalipsa 14:13). Stările
de bucurie a mântuirii şi pacea de care este urmată în viaţa de credinţă sunt o anticipare a bucuriei
eterne (Isaia 35:10; Psalmul 4:6-8; Tit 2:13); lucrările aferente mântuirii sunt o dovadă a puterii
divine de transformare desăvârşită (Luca 4:18-19; 9:1-2; 10:9)

ÎNCHEIERE
1. Pacea şi fericirea eternă, sau orice altă stare de beatitudine vor fi date de prezenţa divină, căci
Dumnezeu este dragoste, bucurie, pace etc (Psalmul 48:1-2; Ioan 14:1-3, 27; 17:3; Coloseni 1:12-
13)
2. Pacea şi fericirea sunt efectele binecuvântăriilor divine şi absenţa blestemului (Numeri 6:23-26;
28; Plângeri 3:17; Matei 25:34-46)
Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu
Lecţia 7

UN REGAT MARE ŞI PUTERNIC

INTRODUCERE
1. O aşteptare de veacuri a tuturor oamenilor, o făgăduinţă a poporului lui Dumnezeu (Isaia 60:10-
20; Fapte 3:19-21)
2. Împlinirea acestui deziderat aparţine veacului viitor (1 Ioan 3:1-2). Orice încercare de
instaurare aici a unui regat mesianic a fost o utopie

I. IMAGINI ALE REGATULUI LUI DUMNEZEU
1. Muntele Casei Domnului – muntele este simbolul unei împărăţii (Isaia 2:1-4; Ezra 6:12)
2. Instaurarea în pofida ascensiunii fără precedent a duşmanilor lui Dumnezeu (1 Regi 1:5, 34-40;
2 Cronici 22:10-12; 23:1-21; Apocalipsa 13:1-17)
3. O creştere explozivă, exprimată prin pilda grăuntelui de muştar (Matei 13:31-32)
4. O împărăţie ce lucrează cu putere din exterior acţionând în interior – imaginea puterii aluatului
(Matei 13:33)

II. CARACTERISTICILE ÎMPĂRĂŢIEI PUTERII DIVINE
1. Puterea absolută: o victorie definitivă şi deplină împotriva oricărei stăpâniri adverse (Marcu
9:1; 1 Corinteni 4:20; 15:24-28; Apocalipsa 12:7-11; 19:11-16) Bătălia decisivă a fost repurtată de
Domnul la Golgota (Fapte 4:24-30), pentru că bătăliile principale sunt de natură spirituală
(Psalmul 110:1-2; Luca 19:14, 27; Apocalipsa 16:13-14; 17:14)
2. Stabilitate şi protecţie maximă: o viaţă fără teamă, fără duşmani şi fără riscuri (Isaia 65:25;
Mica 4:1-4)
3. Imensitatea regatului lui Dumnezeu, ce va cuprinde întreg cosmosul (Coloseni 1:15-20)
4. Eternitatea – geamăna imensităţii (Psalmul 102:24-27; Daniel 6:26; 7:11-18; Apocalipsa 11:15)
5. Bogăţia întreagă – valori absolute reprezentate prin comorile cele mai de preţ din antichitate
(Isaia 60:17; Aqpocalipsa 21-22)

ÎNCHEIERE
1. Toate împărăţiile lumii se vor desfinţa, făcând loc regatului atotputernicului Dumnezeu (Daniel
2:44; Zaharia 14:9)
2. Stăpânirea absolută va cuprinde o administrare de regi - în raport cu creaţia şi robi - în raport cu
creatorul (Romani 6:17; 12:2; Apocalipsa 22:3)
Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu
Lecţia 8

O NUNTĂ, O MASĂ A BUCURIEI DEPLINE

INTRODUCERE
1. O aşteptare şi o chemare divină la bucuria eternă pentru evrei şi neamuri (1 Cronici 16:27; Luca
14:15; Matei 8:11)
2. Împărăţia lui Dumnezeu este comparată cu o nuntă, nu doar începe cu o nuntă, este privită ca o
părtăţie a bucuriei la masa selectă şi festivă, care va dura mai mult ca ospeţele bogaţilor şi regilor
(Estera 1:4-5; Psalmul 16:11; 21:2-6; 40:16; Luca 16:19; 22:30a)

I. IMAGINI ALE NUNŢII DIN SLAVĂ
1. Pilda nunţii fiului de împărat – o chemare ce se onorează prin dorinţa de prezenţă şi pregătire
după regulile casei regale (Matei 22:1-14)
2. Pilda celor zece fecioare – aşteptarea bucuriei prin asigurarea înţeleaptă a acceptării la nuntă
(Matei 25:1-13)
3. Pilda celor poftiţi la cină – o masă la care toate sunt pregăătitte, dar la care vor fi absenţi mulţi
din cei chemaţi, pentru că au foat atraşi de alte bucurii (Luca 14:15-24)
4. Nunta Mielului – poporul, cetatea împodobită, în prezenţa frumuseţii şi bucuriri divine
(Apocalipsa 19:6-9; 21:2, 9)

II. DESCRIERI ALE BUCURIEI DEPLINE
1. Tinereţea cu sentimentele de dragoste, activate de vise şi hormoni sunt o realitate prin care
oamenii se simt împliniţi (excepţie fac eunucii şi cei imorali) în relaţia încântătoare de curtare şi
apoi de împlinire absolută a „dragostei în doi” (C Cântărilor 1:4, 12; 2:1-10; 3:11, 16). Dorinţa
fierbinte a celor ce se iubesc de a fi împreună, conduce la pregătiri în care focul dragostei mistuie
toate piedicile şi îndepărteză toate obstacolele (C Cântărilor 8:7-8; Luca 12:35-40; 2 Timotei 4:8)
2. Căutările şi aşteptările noastre sufleteşti şi spirituale sunt surprinse de poezia biblică şi
exprimate prin iubirea superlativă pe care omul o poate oferii lui Dumnezeu, dar pe care o
primeşte, la rîndul lui, din partea Creatorului – aici pe lîngă bucuria mire – mireasă este cuprinsă
şi bucuria relaţiei părinte – copil (Psalmul 45; Isaia 61:10; 62:5; Ţefania 3:17; Luca 15:22-24)
3. Dacă o nuntă, o cină, sau un alt ospăţ pe pământ, pot fi afectate de existenţa răului, nunta eternă
este caracterizată de bucurie şi veselie absolută (1 Samuel 20:24-34; Apocalipsa 12:10, 12a).
Evenimentele descrise în cartea Estera, în care se căuta o nouă regină şi ospeţele se au urmat,
cuprinzînd complotul lui Haman, deconspirarea lui şi reorientarea decretetului imperial în
favoarea iudeilor, arată că trecerea de la moarte la viaţă amplifică bucuria şi o păstrează pentru
alte zile de ospăţ care „nu trebuiau desfiinţate niciodată” (Estera 1:3-12; 7:1-10; 8:16-17; 9:1-
32; Apocalipsa 19:7, 9)
4. O masă împărătească a bucuriei prin părtăşia familiei şi prietenilor permanente va fi posibilă în
condiţiile gloriei regeşti şi tinereţii eterne (1 Samuel 27:5; 2 Samuel 19:31-39; Isaia 35:1-2, 10)

ÎNCHEIERE
1. Nunta cu masa festivă, frumuseţea şi împlinirea sufletească, în prim plan a a celor doi miri este
doar o imagine exemplu şi nu o realitate materială, căci „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este
mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17; 1 Corinteni
6:13-14; 15:47-50; Matei 26:29).
2. Aşteptarea nunţii / cinei bucuriei depline trebuie să fie într-o stare de bucurie, în pofida
întristărilor vieţii acesteia (Ioan 15:11; 1 Petru 1:5-9; Iuda 1:24-25)
Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu
Lecţia 9

O RĂSPLATĂ PENTRU ACTIVITATEA EFECTUATĂ

INTRODUCERE
1. Împărăţia lui Dumnezeu, în care fericirea şi bucuria vor fi depline, va fi instaurată prin
lucrarea divină, în primul rând, la care se adaugă implicarea umană, în funcţie de slujbele şi
darurile rânduite de El în adunare (Ioan 5:17; 17:4; Efeseni 4:11-16; Coloseni 1:24-29)
2. Pildele spuse de Domnul Isus Hristos şi alte referinţe biblice afirmă cu claritate condiţionarea
moştenirii Împărăţiei lui Dumnezeu de lucrarea efectuată (Matei 25:24-30; 1 Corinteni 3:1-15)

I. IMAGINI ALE ACTIVITĂŢILOR SFINTE ŞI RĂSPLĂTIRII LOR
1. Pilda lucrătorilor viei - o chemare pentru toţi, mai timpurie sau mai târzie ((Matei 20:1-16)
2. Pilda vierilor – lucrători care nu-şi iubesc stăpânul şi nici lucrarea lui (Matei 21:33-45; 2
Timotei 4:1-10)
3. Pilda talanţilor – activităţi cu „avuţia” împărţită „după puterea” fiecăruia (Matei 25:14-30)
4. Pilda polilor – activităţi pentru o împărăţie ce nu se arată „îndată”(Luca 19:11-28). Ucenicii
au înţeles bine abia după înviere că îi aştepta o lucrare şi apoi intrarea glorioasă în împărăţie
(Fapte 1:6-8)

II. PRINCIPII ÎN LUCRARILE ŞI RĂSPLĂTIRILE DOMNULUI
1. Activităţiile şi răsplătiriile sunt direct proporţionale (Matei 10:40-42; 20:20-28; 2 Corinteni
5:10; Evrei 6:10-11; Apocalipsa 22:12). Dăruirea lui Mardoheu şi a Esterei pentru cauza
poporului iudeu şi regele Ahaşveroş, au fost răsplătite corespunzător, chiar dacă au avut de
aşteptat cu teamă vremea aceea (Estera 2-10)
2. Angajamentele trebuie respectate şi trimiterile divine ascultate (Matei 21:28-31). Oamenii
manifestă fie insensibilităţi, care vor fi o condamnare pentru inactivitate vinovată, fie pasiuni
deliberate, ce vor fi răsplătite, pentru că au fost lucrări făcute ca „pentru Domnul” (Matei 24:31-
46; 25:26, 30; Romani 14:10-12; Coloseni 3;17, 23-25)
3. Lucrarea Domnului cere lepădare de interesele proprii şi dăruire până la sacrificiu (Marcu 10:
28-31; Luca 18:29-30; Ioan 12;24-26; 1 Corinteni 9;15.23; Luca 6:27-38; 14:12-14)

ÎNCHEIERE
1. Domnul a împărţit cu ucenicii Săi efortul lucrării de mântuire, dar va împărţi şi răsplătirile
eterne (Matei 19:27-29; Luca 22:27-30)
2. Este important ca fiecare să fie un slujitor care şi-a înţeles chemarea şi lucrează cu
credincioşie (Matei 25:21, 23; 1 Corinteni 4:1-2; 2 Corinteni 4:1; 3 Ioan 1:1-8)
Asemănări ale Împărăţiei lui Dumnezeu
Lecţia 10

AŞTEPTAREA ÎMPĂRĂŢIEI LUI DUMNEZEU

INTRODUCERE
1. Deşi „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” de 2000 de ani (Matei 3:2) ea încă nu a venit în
forma ei finală (Marcu 12:34; Apocalipsa 11:15-17)
2. Împărăţia lui Dumnezeu era aşteptarea, majoră, în timpul Noului Testament şi ea trebuie să fie
dorinţa primordială pentru orice credincios (Marcu 15:43; Luca 2:25, 38; Matei 6:10; 2 Timotei
4:1, 8)
I. DE CE ÎNTÂRZIE ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU
1. Împărăţia lui Dumnezeu a apărut în prima fază în plan ascuns, ca şi împăratul ei, pe care
oameni nu l-au cunoscut (Luca 17:20-21; Ioan 1:10-13)
2. Pentru că întâi venirea ei trebuie adusă la cunoştiinţa tuturor oamenilor (Matei 24:24; Coloseni
1:23; Apocalipsa 14:6), fapt pentru care Domnul Isus Hristos a avut ca subiect central al
cuvintelor Lui Împărăţia lui Dummnezeu (Matei 4:17; Luca 8:1; Fapte 1:3) la fel şi a apostolilor
Lui (Fapte 19:8; 28:23, 31)

II. CUM AŞTEPTĂM ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU
1. Naşterea din nou urmată de o viaţă nouă este condiţia intrării, moştenirii Împărăţiei lui
Dumnezeu – copii lui Dumnezeu sunt singurii moştenitorii a ei ( Matei 18:3-4; Ioan 3:3, 5; 1
Corinteni 6:9-19; Galateni 5:21; 1 Ioan 2:28-3:7). Cel ce este conştient de valoarea Împărăţiei lui
Dumnezeu va face totul pentru dobândirea ei (Marcu 9:43-47)
2. Există riscul „închiderii” Împărăţiei lui Dumnezeu pentru / prin cei ce au cheia intrării în ea
(Matei 23:13). Chemarea ucenicilor Dommnului a fost să o vestească - deschidă „uşa” (Matei
10:7; 16:19). Sunt oameni care sunt aproape de Împărăţia lui Dumnezeu (Marcu 12:34) şi alţii a
căror soartă depinde şi de slujirea noastră. Noi putem fi vinovaţi de sângele cuiva sau putem
grăbi venirea Domnului (2 Petru 3:1-18)
3. Suferinţa pentru Împărăţia lui Dumnezeu ne face vrednici de ea, evident prin harul lui
Dumnezeu, care o va aduuce (Fapte 14:22; 2 Tesaloniceni 1:5-10)
4. „Şi voi fiţi gata!” (Matei 24:42; Luca 12:35-48)

ÎNCHEIERE
1. Aşteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu a fost flacăra aprinsă în fiecare generaţie; dorinţa pentru o
societate mai bună,eliberată de păcat şii rău, inttrarea în odihnă, fericire şi bucurie deplină,
iubirea pentru întâlnirea cu Dumnezeu şi răsplătirile ce vor urma, toate se concretizeazăă în
strigătul Duhului şi Miresei: „Vino!” (Apocalipsa 22:17)
2. „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală şi cei ce dau
năvală, pun mâna pe ea” (Matei 11:12). Toate acestea până când se va închide uşa şi se va face
judecata (Luca 13:22-30; Evrei 4:1-11)
Dumnezeu şi omul în psalmii lui Asaf
Lecţia 1

OAMENI CU O FORMĂ DE EVLAVIE

INTRODUCERE
1. Psalmul (cartea laudelor) sunt compuşi din cinci cărţi ca Tora şi exprimă laudă, implorare şi
învăţătură în formă poetică. Psallo (lb. greacă) a ciupi coarda unui instrument. Psalmos (lb.
Greacă) melodie cântată la harfă / liră.
2. Psaltirea lui Asaf, levit din familia lui Gherşon, lider al închinării sacre pe vremea lui David,
cuprinde 12 Psalmul.

I. DUMNEZEU ŞI ÎNCHINĂTORII SĂI
A. Un Dumnezeu „Eu sunt Cel ce sunt / este”
1. El Elohim Yahve (Psalmul 50:1) Îşi afirmă şi reafirmă oricând identitatea de sine stătătoare şi
transcendenţa fiinţei Sale (Psalmul 50:6; Isaia 46:9)
2. Dumnezeu Îşi exercită autoritatea şi atributele Sale sub diferite ipostaze, „începând” cu
închinătorii Săi (Psalmul 50:1-2, 4-5, 7; 1 Petru 4:17-18)
B. Israel - poporul cu o închinare formală
1. Evreii dispuneau de cunoaşterea adevărată prin revelaţie şi puteau să aibă o relaţie vie cu
Dumnezeu datorită legământului (Psalmul 50:2; 78:3-7; Romani 2:17-20)
2. Ritualurile cu declaraţii şi procesiuni de sacrificare a animalelor se derulau fără înţelegerea lor
spirituală şi fără explicaţii corespunzătoare (Psalmul 50:8-13, 16-17; Isaia 1:11-15), ceea ce îi
asemăna cu cei ce nu cunosc (Ioan 4:22; Fapte 17:23)

II. APLICAŢII TEORETICE ŞI PRACTICE
A. Cunoaşterea atributelor divine
1. Dumnezeu nu este dependent de creaţia Sa ci stăpân peste ea (Psalmul 50:10-13)
2. Dumnezeu doreşte,în bunătatea şi dragostea Sa răbdătoare,ca închinătorii Lui să-şi vină în fire
(Psalmul 50:7; Isaia 30:18). Înţelegerea atributelor divine, aparent contrastantă, dă o imagine cât
mai bogată a plinătăţii Lui (Psalmul 50:21; Romani 11:22)
B. Verificarea şi corectarea omului
1. Înţelegerea gândirii şi acţiunilor divine conduce la reevaluarea vieţii religioase (Psalmul 50:14;
Osea 6:3-4; Iov 42:1-6)
2. Acceptarea şi practicarea unei religiuni complete este singura modalitate de mântuire (Psalmul
50:23; Matei 23:23; 1 Corinteni 15:1-2)

ÎNCHEIERE
1. Asaf-cântăreţul profet,are o percepţie reală a imaginii poporului evreu în ochii lui Dumnezeu
(Psalmul 78:1; 1 Cronici 25:1-5)
2. În vremea lui David, când singurul cult practicat era al Legii, nu toţi evreii erau adevăraţi
închinători ai lui Yahve (1 Cronici 28:8; Psalmul 12:1)
Dumnezeu şi omul în psalmii lui Asaf
Lecţia 2

OAMENI CARE UITĂ DE DUMNEZEU

INTRODUCERE
1. De-a lungul istoriei au avut loc mutaţii spirituale de pierdere sau redobândire a cunoştinţei
sacre şi a relaţiei cu Dumnezeu (Romani 1:16-17, 21, 28)
2. Cum funcţionează mintea unui „homo religiosus”? Ce se întâmplă în cazul „uitării de
Dumnezeu”? Ce face El în asemenea situaţii? (2 Cronici 15:2; Ieremia 5:1-7; 8:4-7)

I. CUM POT OAMENII SĂ UITE DE DUMNEZEU?
A. Ispitiri demonice şi slăbiciuni omeneşti
1. Contextul terestru al omenirii,cu natura coruptă şi provocări de accesare a poftelor, fac pe
oricine vulnerabil (Iacov 1:13-15; Psalmul 50:23 Psalmul 73:2; 78:8, 37)
2. Există diferite slăbiciuni ce odată instalate se dezvoltă ca un virus iar omul este afectat tot mai
mult (Psalmul 50:18-20; 78:17-18)
B. Atitudini şi efecte în îndepărtarea(uitarea) de Dumnezeu
1. Potrivit cu libertatea oferită omului şi contextului universal, Dumnezeu tace dar cunoaşte şi
notează justificativ (Psalmul 50:21; 18:11-12; Fapte 14:16-17)
2. Treptat se instalează uitarea (practicarea virtuţilor sacre) şi pierderea oricăror sensibilităţi
spirituale (Deuteronom 8:11-16; Psalmul 78:11; Romani 1:21, 28; Efeseni 4:17-24)

II. CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND OAMENII UITĂ DE DUMNEZEU?
A. Vremea sesizărilor şi mustrărilor
1. Când socoteşte oportun Dumnezeu acordă harul „sesizărilor şi mustrărilor”- atunci vorbeşte şi
cine nu va proroci? (Psalmul 50:3-7, 21; Amos 3:8; 7:14-15)
2. Dumnezeu vorbeşte în multe forme, toate cu scopul „redeşteptării” conştiinţei spirituale şi
„aducerii aminte” (Deuteronom 32:18, 28-30; Psalmul 77:3-12; Apocalipsa 2:5; 3:3)
B. Vremea pocăinţei sau a lepădării şi pedepsei
1. Bunul Dumnezeu oferă harul penitenţei şi împăcării cu El (Psalmul 50:15, 23). Oferta este
condiţionată (Psalmul 76:11; 81:13-15; 2 Cronici 12:5-8; Evrei 12:5-11)
2. Există situaţii când Dumnezeu ia decizii irevocabile de pedeapsă, dar aceasta numai după
expirarea harului, pentru cei ce nu iau seama (Psalmul 50:22; 82:5-7; Ieremia 15:1-2)

ÎNCHEIERE
1. Ispita / slăbiciunea uitării de Dumnezeu trebuie conştientizată şi contracarată prin pasiuni
spirituale şi părtăşii cu El (Psalmul 73:15, 28)
2. Dacă omul îşi aduce aminte de Dumnezeu şi raportul pe care-l are cu Acesta, poate fi salvat
(mântuit); dacă nu, este „uitat de Dumnezeu” (Psalmul 78:34-35, 59-60, 65-68)
Dumnezeu şi omul în psalmii lui Asaf
Lecţia 3

OAMENI CARE SE COMPARĂ CU LUMEA

INTRODUCERE
1. Pe Terra sunt două entităţi spirituale: popoarele lumii (de la Babel) şi poporul lui Dumnezeu -
Israel, Adunarea (Geneza 11:6, 9; Deuteronom 7:6; Fapte 15:14)
2. Pe tot parcursul istoriei a fost o problemă ispititoare:convieţuirea celor doua „lumi” sub două
sfere de influienţă, agravată de starea naturii umane decăzute (1 Ioan 2:15-16; 3:10, 13-14; 5:19;
Psalmul 73:15)

I. OBSERVAŢII ŞI COMPARAŢII
A. Lumea în evoluţia şi manifestările ei
1. Bunăstarea şi „fericirea” provocatoare a celor răi (Psalmul 73:2-9, 12; Iov 21:7-13, 12:6;
Ieremia 12:1-2)
2. Indiferenţa şi chiar dispreţul lumii faţă de Dumnezeu şi lucrurile sfinte (Psalmul 73:10-11; Iov
21:14-15; 22:17-18). De aici faptele lor rele (Psalmul 73:6,8; Eclesiastul 8:9-12)
B. Poporul lui Dumnezeu şi stările specifice
1. O viaţă împletită din bunătatea şi disciplinarea Domnului (Psalmul 73:1, 13-14; Iov 36:15-16;
Deuteronom 23:6; Ezra 9:12)
2. O viaţă de slujire specifică poporului sfânt (Psalmul 73:15, 17; Iov 6:1-10; Fapte 20:18-19)

II. O ALTĂ PERSPECTIVĂ
A. Sfârşitul lumii
1. Lumea profită de bunătatea Domnului dar totul este „aici” (Psalmul 73:16-20; Iov 35:14-15;
Apocalipsa.18:7-8)
2. Pedeapsa lor este dată de vinovăţia lor, potrivit cunoaşterii fiecăruia (Psalmul 73:27; Luca
12:47-48; Romani 2:2, 4, 12, 14-16)
B. Viitorul celor credincioşi
1. Diferenţa dintre o gândire limitată şi pasiunea relaţiei cu Dumnezeu, ce întrece raţiunea
(Psalmul 73:21-23, 25b; 1 Corinteni 15:13-19; 4:6-7)
2. O perspectivă veşnică în slavă (Psalmul 73:23-26; Psalmul 16:5-11)

ÎNCHEIERE
1. O viziune întreagă (completă) asupra lumii – universului, oferă un concept corect şi o trăire
corespunzătoare (Psalmul 17:14-15)
2. Soluţia rezolvării acestor cazuri:o bună relaţie cu Domnul şi exprimarea practică a celor crezute
(Psalmul 73:28)
Dumnezeu şi omul în psalmii lui Asaf
Lecţia 4

ATITUDINI FAŢĂ DE POPORUL AFLAT SUB PEDEAPSA DOMNULUI

INTRODUCERE
1. Pedepsele Domnului au scop instructiv-corectiv pentru cei credincioşi şi respectiv distructiv
pentru cei necredincioşi (Psalmul 90:7-9, 11-17; Iov 33:19)
2. În procesul pedeapsă – pocăinţă - mântuire mijlocirea are un rol foarte benefic (Isaia 53:12).
Aşa s-a făurit mântuirea (Evrei 7:25-26; 8:1)

I. RUGĂCIUNI ŞI DORINŢE ALE MIJLOCITORILOR
A. Identificarea şi recunoaşterea dreptăţii divine
1. Întrebări referitoare la stările de pedeapsă, durere, necaz (Psalmul 74:1, 11; 77:7). Cauza este
idolatria şi apostazia (Plângeri 4:10-13; Psalmul 44:9-21-22)
2. Prezentarea situaţiilor de pedeapsă cu efectele lor (Psalmul 74:3-9; 79:1-4, 7; 80:8-13, 16;
Plângeri 1:1-10)
B. Rugăciunile propriu-zise
1. Căutarea Feţei Domnului: apel constant, stăruitor la mila lui Dumnezeu (Psalmul 83:1; 80:7,
14-15, 19; Daniel 9:3)
2. Prezintă dorinţele ca poporul să fie iertat, graţiat (Psalmul 79:8-9; Daniel 9:17-19)

II. CARACTERISTICI ALE CELOR CE SUFERE PENTRU PEDEAPSA
DOMNULUI
A. Vinovaţii
1. Acceptă autoritatea şi recunosc Mâna Domnului,prezentându-se cu problema în faţa Lui, într-o
nouă atitudine (Psalmul 80:14, 17-18; Plângeri 3:21-42)
2. Refuză să gândească drept - caz în care mijlocirile nu au mare efect (Psalmul 78:59-68; Ieremia
8:4-6; 15:1-3)
B. Mijlocitorii
1. Sunt oamenii lui Dumnezeu şi se identifică cu cei ce sufăr, cu cei vinovaţi (Psalmul 79:8-10;
Ezra 9:5-8; Neemia 1:6-7; Daniel 9:5-7)
2. Motivează cererea cu „Numele Domnului”,dovedind justeţea şi necesitatea ascultării
rugăciunilor (Psalmul 74:2, 18-19, 22; 79:10; 74:15-17; Exodul 32:10-14)
3. Arată măsura de pedeapsă ispăşită şi alte realităţi în domeniu (Psalmul 74:10; 79:5, 11;
74:12,14; Plângeri 5:20-22)

ÎNCHEIERE
1. Este legitimă cerinţa ridicării pedepsei pentru cel ce a înţeles rolul ei şi o ispăşeşte cu pocăinţă
(Psalmul 74:21; 2 Corinteni 2:6-8)
2. Argumentul, motivaţia legitimităţii este actul divin al harului legământului şi iertării divine
(Psalmul 80:17; Isaia 48:9-11; Psalmul 106:8)
Dumnezeu şi omul în psalmii lui Asaf
Lecţia 5

UN DUMNEZEU CARE CONTROLEAZA LUMEA

INTRODUCERE
1. Lucrările lui Dumnezeu sunt (uneori) vizibile şi recunoscute de oameni sau ascunse dar toate
împreună dovedesc desăvârşita suveranitate divină (Psalmul 83:18 ;Daniel 4:35, 37)
2. Dumnezeul cel Atotputernic,Stăpânul-Domnul-Adonai trebuie şi merită să fie lăudat pentru
guvernarea Sa (Psalmul 75:1; Daniel 4:37)

I. O LUME CE IGNORĂ AUTORITATEA DIVINĂ
A. Indiferenţa şi împotrivirea umană faţă de Dumnezeu
1. O atitudine de trăire fără Dumnezeu, fie prin negarea existenţei Lui,fie prin refuzul cercetării
acestei probleme (Psalmul 73:11; 14:1-3; 2 Regi 19:23-28)
2. O stare rezultată din împotrivirea făţişă - satanism (Psalmul 74:4, 10, 22; Psalmul 83:1-2, 5, 12)
B. Limitarea atributelor divine.Supraevaluarea capacităţii umane/prezent
1. Concepţiile deiste cosideră că Dumnezeu este autorul creaţiei dar că S-a retras şi ea (lumea)
funcţionează după legi naturale (Psalmul 75:8; Psalmul 18:25-31)
2. Umanismul cosmic conferă (teoretic) omului puteri supranaturale, aproximativ paralele cu cele
divine (Psalmul 75:4-7-puterea de la miazănoapte;76:12; 82:6-7; Ezechiel 28:2, 6-10)

II. CUNOAŞTEREA ŞI ACCEPTAREA PROVIDENŢEI DIVINE
A. În Israel
1. Acest popor a avut parte de cele mai multe lucrări divine, din care putea pricepe providenţa
divină (Psalmul 76:1-3; 50:2; 74:12-14; Deuteronom 4:32-40)
2. Cunoaşterea suveranităţii şi stăpânirii divine oferă siguranţă şi un climat de pace permanentă
(Psalmul 75:3, 9-10; Isaia 48:17-18)
B. În celelalte naţiuni
1. Dumnezeu s-a folosit de revelaţia generală pentru înştiinţarea oamenilor sau S-a descoperit într-
un mod foarte limitat şi cu scopuri limitate (Psalmul 76:1, 9, 11; Romani 1:19-21)
2. Dumnezeu a intenţionat ca prin Israel să se descopere şi celorlalte naţiuni (Daniel 2:47; 3:28-
29; 6:26-27; Exodul 19:5-6; Psalmul 82:8; Luca 2:30-32)

ÎNCHEIERE
1. În atingerea scopului Său, potrivit naturii Sale, Dumnezeu lucrează ca să fie cunoscut de
oameni (Psalmul 83:18; 1 Regi 18:36-39)
2. Rezultatul cunoaşterii atributelor divine trebuie să conducă lumea la o stare de evlavie, temere
de Dumnezeu (Psalmul 76:10; 77:13)
Dumnezeu şi omul în psalmii lui Asaf
Lecţia 6

UN DUMNEZEU CARE JUDECĂ

INTRODUCERE
1. Judecata (dreaptă) este o cerinţă naturală a oricărei fiinţe raţionale, exercitată de Dumnezeu ca
judecător suprem (Psalmul 50:6; 82:8)
2. Judecăţile lui Dumnezeu se derulează conform Legii Sale şi hotărârilor ce corespund
caracterului şi voiei divine (Psalmul 82:1)

I. JUDECĂŢI ŞI SENTINŢE DIVINE (Iov 19:29)
A. Judecăţi ce privesc (se execută în) viaţa aceasta
1. Dumnezeu judecă şi pedepseşte (sau încă nu pedepseşte) gradual, cu scopul recuperării celui
vinovat - omul păcătos (Psalmul 78:38-39; Levitic 26:17-28)
2. În viaţa aceasta pedepsele judecăţii cuprind stările fizice, materiale, sufleteşti şi spirituale ale
omului (Psalmul 78:30-31, 44-48, 59; 2 Samuel 34:10-14; Psalmul 38:1-11)
B. Judecăţile zilei de apoi
1. Judecata celor mântuiţi va decide distribuţia răsplătirilor (Psalmul 50:5-6; 1 Corinteni 3:10-15;
Matei 20:23)
2. Pedeapsa celor răi va fi determinată de împotrivirea lor vinovată (Psalmul 82:5-7; Romani 2:7-
9)

II. CARACTERISTICI ŞI PRINCIPII ALE JUDECĂŢILOR DIVINE
A. Instituţii divine şi forme de executare a judecăţilor
1. Dumnezeu judecă şi decide totul după planul conceput în sine Însuşi(în dunnezeire)pentru tot
Universul (Judecători 75:2a; Evrei 10:30-31)
2. Hotărârile divine se iau în „sfatul tronului ceresc” şi se execută prin îngerii care controlează
întreaga natură şi toate fiinţele (Psalmul 76:8; 82:1; 78:49; Apocalipsa 16:1)
B. Principiile justiţiei divine
1. Dreptatea absolută:în analiză, decizie şi executare (Psalmul 75:2b; Apocalipsa 15:3; 16:5;
Psalmul 11:7; 19:9)
2. Dumnezeu corectează toate judecăţile greşite (Psalmul 76:9; 82:2-4; 11:17; 19:9; Habacuc 1:3,
4, 12)
3. Este necesar să înţelegem (cât se poate) atitudinea divină, să avem o poziţie în acord cu ea
(milă / dreptate) pentru a sluji corect (Psalmul 73:25; 75:9; Iona 4:2; Daniel 4:27, 37)

ÎNCHEIERE
1. Mânia divină se declanşează prin judecată şi pedeapsă din cauza încălcării armoniei şi justiţiei
divine (Psalmul 75:7-8; 76:7)
2. Judecăţile divine sunt etapizate şi executate după atributele divine desăvârşite (Psalmul
119:142; Exodul 34:6-7; Iona 4:11; Naum 1:14)
Dumnezeu şi omul în psalmii lui Asaf
Lecţia 7

OMUL LA / ÎN NECAZ

INTRODUCERE
1. Necazul este o stare specifică tuturor oamenilo r(pământului întreg )sub diverse forme şi cauze
- nu există casă unde n-a intrat moartea şi necazul (Iov 14:1; Isaia 9:1)
2. Ce raport şi ce atitudine trebuie să aibă omul la necaz în relaţia lui cu Dumnezeu? (Psalmul
50:15; Ioan 16:33)

I. OMUL LA/ÎN NECAZ
A. Omul copleşit de necaz
1. Omul surprins de necaz şi lovit de starea dureroasă, neplăcută şi nedorită a necazului (Psalmul
71:20; 78:49; Iov 3:26; Proverbe 14:13; 1Tesaloniceni 3:3-4)
2. Complicaţii anexe ale necazului: neânţelegerea lui sau lipsa ajutorului imediat (Matei 13:21;
Romani 12:12; Plângeri 3:33)
B. Omul ce apelează la Dumnezeu în necaz
1. Rugăciunea către Dumnezeu pe acest subiect, povestindu-I cazul, starea de fapt (Psalmul
60:11; 69:17; 142:2; 77:1-2; 80:2-3; Isaia 38:14)
2. Frământări, îndoieli. unele sunt lăsate de Domnul cu scop pozitiv, altele sunt îngăduite drept
ispită (Psalmul 77:3-4, 6-10; Deuteronom 31:17; 1 Corinteni 6:4; 11:27)

II. OMUL IZBĂVIT DIN NECAZ
A. Omul şi Dumnezeu (împreună) în necaz
1. Este necesară o privire retrospectivă, introspectivă şi de perspectivă într-un cadru apropiat şi
extins (Psalmul 77:3-7; Plângeri 1:7, 20; 3:38-42)
2. Dumnezeu controlează intensitatea/dimensiunea necazului şi întăreşte, mângâie pe cel ce suferă
( Psalmul 77:9; 2 Corinteni 1:3-10; Apocalipsa 1:9; 2:10; Isaia 63:9)
B. Ieşirea din necaz (realizarea izbăvirii)
1. Pocăinţa şi atingerea obiectivului îngăduinţei divine opreşte necazul (Psalmul 81:13-16;
Romani 5:3-5)
2. Proclamarea izbăvirilor divine anterioare şi curente, este o datorie şi o bucurie a celui izbăvit
din necaz (Psalmul 74:21; 77:11-20; 78:42-42; 32:7)

ÎNCHEIERE
1. Necazul trebuie să-l aducă pe om la Dumnezeu, Care deţine toate datele problemei şi poate să o
rezolve (Psalmul 9:9; 10:14; 107)
2. Izbăvirea din necaz trebuie să păstreze omul într-o relaţie bună cu Dumnezeu, slăvindu-L şi
veghind (Psalmul 81:1-7, 10; 20)
Dumnezeu şi omul în psalmii lui Asaf
Lecţia 8

ATITUDINI DIVINE ŞI UMANE ÎN ISTORIA LUI ISRAEL

INTRODUCERE
1. Dumnezeu a avut cu Israel o relaţie specială pe baza unui legământ, din care decurgeau drepturi
şi obligaţii (Psalmul 50:5; 47:19-20)
2. Istoria evreilor este simbolică pentru cei din noul legământ şi cu aplicaţii general valabile (1
Corinteni 10:1-11; Psalmul 78:1-3)

I. ATITUDINI UMANE
A. Negative
1. Evreii s-au dovedit a fi un neam „neascultător şi răzvrătit” (Psalmul 78:8-11, 17-20, 26-41;
Deuteronom 9:6-7; 1 Samuel 15)
2. In special înălţimile şi idolii, urmate de celelalte păcate, au dus la decăderea spirituală (Psalmul
78:58; Deuteronom 32:16-17; 2 Regi 17:15-16)
B. Pozitive
1. În permanenţă a fost un număr de credincioşi în popor-rămăşiţa (Psalmul 73:1, 28; Ezechiel
14:22-23; Romani 9:6-8; 11:1-7)
2. Au fost perioade când oamenii s-au întors cu pocăinţă la Domnul (Psalmul 78:34-35; 103:8-18;
1 Samuel 7:1-6)

II. ATITUDINI DIVINE (iniţial i-a izbăvit şi le-a dat Legea – Psalmul 78:4-7, 12-16)
A. Urmare a celor umane negative
1. Dumnezeu le-a trimis (în urma avertizărilor respinse) diferite pedepse (Psalmul 78:38-39;
Amos 7:1-9)
2. Foarte mulţi evrei au fost loviţi cu moartea, fiind lepădaţi de la Faţa Domnului (Psalmul 78:21-
33, 59:64; Ezechiel 14:7-8, 17-20; Plângeri 1:18-22)
B. Urmare a celor umane pozitive
1. Alegerea, promovarea şi păstrarea celor credincioşi în orice vreme (Psalmul 78:67-71; 81:5-6;
105:17-22)
2. Acordarea unei noi şanse (uneori cu penalităţi) pentru cei ce se întorceau la Domnul, înnoind
legământul (Psalmul 81:13-16; Osea 6:1-3; Ezra 9:7-9)

ÎNCHEIERE
1. Istoria evreilor a fost marcată de situaţii de ispită şi stări repetate de păcătuire (Psalmul 78:32,
56-57)
2. Dumnezeu şi-a realizat planul cu Israel dar numai un număr limitat dintre ei au beneficiat de
făgăduinţele divine (Psalmul 78:67-68; Isaia 48:1-11)
Dumnezeu şi omul în psalmii lui Asaf
Lecţia 9

EVREII ŞI NEAMURILE. FAPTE ŞI JUDECĂŢI (RĂSPLĂTIRI)

INTRODUCERE
1. Evreii şi neamurile au fost trataţi diferit de Domnul, iar judecăţile sunt o urmare a faptelor
comise sau omise, potrivit unei legislaţii, încadrări juridice (Psalmul 78:3-5; 44:1-3)
2. În vremea noastră Adunarea şi lumea sunt tratate şi judecate separat de către Dumnezeu
(Romani 2:12-16)

I. EVREII (creştinii)
A. Fapte
1. Uneori evreii au fost favorizaţi de un mediu / climat sacru, putând trăi în evlavie / frică de
Domnul (Deuteronom 4:8-9; Psalmul 78:4-7, 71-72)
2. Alteori a rămas ca fiecare să decidă personal ce fapte va face, căci responsabilitatea este
personală / individuală, chiar şi pentru lideri (Psalmul 50:22; 73:1, 28; 2 Timotei 3)
B. Judecăţi (răsplătiri - Psalmul 50:4)
1. Dumnezeu a arătat (enunţat) de la început ce răsplătiri oferă pentru bine sau rău (Deuteronom
30:15-20; Geneza 4:7; Psalmul 82:1-7; Maleahi 3:15-18)
2. Israel (adunarea) cunoaşte dimensiunea terestră şi veşnică a răsplătirilor (Psalmul 50:4-7;
73:23; 24 / 27; Romani 2:6-11; Matei 25:31.46)

II. NEAMURILE (lumea)
A. Fapte
1. Fapte generale, în funcţie de condiţiile de ispită, mediu şi cunoaştere (Psalmul 73:2-3; 82:5;
Efeseni 2:1-3)
2. Fapte în relaţie cu Israel :binevoitoare, indiferente – distante, răuvoitoare (Psalmul 78:62-66;
83:2-8; Obadia 1:10-14; Ezra 1:1-4; 7:27-28)
B. Judecăţi (răsplătiri)
1. În contextul general al neamurilor ce nu cunosc pe Dumnezeu, există câteva forme de pedeapsă
sau răsplată favorabilă (Psalmul 75:8, 10; Ieremia 18:5-10; Obadia 1:15)
2. În raport cu evreii:simpatia şi ajutorul sau împotrivirea sunt dovada atitudinii faţă de Dumnezeu
şi diavolul (Psalmul 78:43-51; 83:9-17; 2 Regi 19:21-34)

ÎNCHEIERE
1. Principiul analizării şi judecăţilor specifice şi totuşi drepte, arată capacitatea divină de
discernământ în înţelepciune şi dragoste (Psalmul 75:2, 8; 77:13)
2. În final toţi (evrei şi neamuri) vor vedea care a fost datoria lor şi vor recunoaşte dreptatea şi
judecata divină (Deuteronom 32:4; Psalmul 111)
Dumnezeu şi omul în psalmii lui Asaf
Lecţia 10

DOMNUL ŞI POPORUL SĂU

INTRODUCERE
1. Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa şi doreşte să aibă o relaţie directă şi
apropiată cu omul, afectată prin Adam dar restaurată prin Hristos (Psalmul 8:3-9; Coloseni 1:28-
29)
2. Israel a fost un model de popor teocratic iar acum Biserica este o fază de pregătire pentru
Împărăţia lui Dumnezeu (Psalmul 76:1-2; Efeseni 1:17-23)

I. CONSTITUIREA POPORULUI LUI DUMNEZEU
A. În Vechiul Testament
1. Israel ca şi Avraam (originea ca neam) a fost ales, chemat şi răscumpărat de Dumnezeu
(Psalmul 74:2;79:1; 1 Petru 2:9-10)
2. Constituirea poporului lui Dumnezeu:un act – legământ – relaţie (Evrei 9:18-20; Psalmul
78:10)
B. În Noul Testament
1. În Israel, pe baza celor existenţi,s-a păstrat o rămăşiţă la care s-au adăugat alte rămăşiţe (părţi)
din alte popoare, rezultând Israelul spiritual (Fapte 5:14, 18; Geneza 6:16)
2. Pe acelaşi proiect au apărut noi simboluri, cu perspective mai bogate şi condiţii favorabile
(Efeseni 2:14-22; Psalmul 82:86)

II. RELAŢIA LUI DUMNEZEU CU POPORUL SĂU-LEGĂMÂNTUL
A. Favoruri ale legământului.Drepturi
1. Binecuvântări cu ocrotire, izbăvire – păstorire (Psalmul 77:20; 78:52; 23; 80:1, 4; 1 Regi 8:22-
61)
2. Educaţie şi formare cu perspectiva viitorului veşnic (Psalmul 78:1-2,5; 81:15b; Deuteronom
11:21-22)
B. Cerinţe divine pentru om.Obligaţii
1. „Obligativitatea”relaţiei cu un singur Dumnezeu (atât competent cât şi gelos) conform
poruncilor I-a şi a II-a (Psalmul 81:9; Exodul 20:1-6)
2. Din relaţia Dumnezeu-om rezultă necesitatea ascultării absolute (Psalmul 50:7; 81:8, 11, 13; 1
Ioan 4:6; Ieremia 35)

ÎNCHEIERE
1. Domnul S-a angajat prin legământ, prin Cuvântul Său imuabil,ceea ce-L obligă (Psalmul 74:20;
79:10)
2. Omul / poporul lui Dumnezeu are şi el angajamente solemne,care trebuie să onoreze harul
oferit de Dumnezeu; omul este avantajat în această relaţie dar ea trebuie păstrată şi respectată
(Psalmul 79:13)
Împreună pentru Ierusalim
Lecţia 1
INTRODUCERE

INTRODUCERE
1. „Împreună pentru Ierusalim” prezintă istoria biblică a Ierusalimului (823 de referinţe
nominale), de la zidirea la distrugerea şi rezidirea lui şi a Templului, din perspectiva luptei
pentru păstrarea statutului cetăţii sfinte
2. „Împreună pentru Ierusalim” trebuie să fie şi o rugăciune permanentă, ca pentru David: „În
îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului şi zideşte zidurile Ierusalimului!” (Psalmi
51:18)

I. GENERALITĂŢI
1. Ierusalimul a fost zidit şi rezidit de mai multe ori, pentru că ocupă un loc special în planul lui
Dumnezeu: „Domnul zideşte iarăşi Ierusalimul, strânge pe surghiuniţii lui Israel” (Psalmi
147:2). Locuitorii Ierusalimului au fost şi sunt chemaţi la slujbă sfântă: „Domnul să fie
binecuvântat din Sion, El, care locuieşte în Ierusalim! Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 135:21);
„Laudă pe Domnul, Ierusalime, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane!” (Psalmi 147:12). Evreii şi alţi
prinşi de război au fost eliberaţi „pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului şi laudele
lui în Ierusalim” (Psalmul 102:21); „în curţile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime!
Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 116:19)
2. Adversarul Ierusalimului, care l-a dărâmat, împreună cu Templul a fost şi rămâne (simbolic)
Babilonul – cetatea stăpânitorului acestui veac (Geneza 11:4,9), alături de mulţi alţi duşmani,
inclusiv fraţii edomiţi: „Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii
Ierusalimului, ziceau: «Radeţi-l, radeţi-l din temelii!»” (Psalmi 137:7), dar Domnul veghează
permanent, asupra reşedinţei Sale: „Cum este înconjurat Ierusalimului de munţi, aşa înconjoară
Domnul pe poporul Său, de acum şi până în veac” (Psalmul 125:2)
3. Ierusalimul şi Templul a rămas „dragostea” evreilor credincioş (Psalmul 137:5-6). Urarea: „Să
te binecuvânteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale”
(Psalmul 128:5), evidenţiază acest adevăr
4. Împreună pentru Ierusalim înseamnă împreună cu Dumnezeu care locuieşte la Ierusalim,
împreună cu Duhul Sfânt şi toţi credincioşii – Israelul lui Dumnezeu (Fapte 1:14; 2:44, 46; 4:24;
Galateni 6:16; Efeseni 3:6, 18; Coloseni 3:4; 2 Timotei 2:22 )

II. ISTORIA IERUSALIMULUI (Ieremia 2:2)
1. Având explicaţii diferite (pentru evrei şi neevrei) oraşul poartă denumiri referitoare la un loc
închinat divinităţii şi al păcii. Prima referinţă indirectă poate fi legată de Avraam şi Melhisedec
(2000-l800 î.e.n.). Primele referinţe biblice concrete despre Iebus (Ierusalim) apar cu ocazia
luptelor pentru cucerirea Canaanului, când Adoni Ţedec, împăratul Ierusalimului reuneşte
cetăţile stat din jur şi porneşte la luptă împotriva lui Iosua, dar este înfrânt şi omorât (Iosua 10).
Cetatea revine la împărţire seminţiei lui Beniamin (Iosua 18:28). Tribul lui Iuda câştigă din nou
o bătălie împotriva ceţăţii (Judecători 1:8), dar totuşi iebusiţii rezistă şi nu pot fi alungaţi de
beniamiţi (Judecători 1:21; 19:10). David reia lupta şi cucereşte Iebusul (cca 1000 î.e.n.) -
„David s-a aşezat în cetăţuie; de aceea au numit-o cetatea lui David” (2 Cronici 11:7)
2. În anul 586, babilonienii au distrus oraşul şi Templul, rezidirea Templului a fost în perioada
520-515 î.e.n. Ierusalimul, având în centrul său Templul, a redevenit centrul religiei şi culturii
evreieşti (Isaia 45:13). În anul 332 î.Hr Alexandru cel Mare a cucerit oraşul fără luptă şi a permis
evreilor să-şi continue cultul şi ritualul religios. În anul 167 î.Hr., când Antiochos IV Epiphanes
a încercat să reprime ritualul religios evreiesc şi să impună cu forţa la Ierusalim politeismul elen,
evreii s-au revoltat sub conducerea familiei hasmoneilor şi în luptele care au urmat i-au învins pe
greci şi şi-au recîştigat independenţa statală. Noul regat al evreilor antici, cunoscut în lumea de
atunci ca Iudeea, a avut şi el capitala la Ierusalim. În anul 63 î.Hr. Ierusalimul a fost cucerit
de Imperiul Roman (Pompei – 63 î.e.n.). În această perioadă s-au impus antipatrizii. Irod cel
Mare (Herodes) a renovat în mod substanţial Templul din Ierusalim, renovare ce a durat 46 de
ani (Ioan 2:20), a construit un nou palat regal şi multe alte edificii în capitală şi pe cuprinsul ţării.
Templul evreiesc şi simbolurile entităţii statale evreieşti a fost distruse de romani în timpul
războiului cu evreii răsculaţi în anii 68 - 73 d.Hr. Zidul de vest (Zidul Plangerii) este ultima
rămăşiţă din al doilea Templu evreiesc, fiind cel mai sfant loc de pe Pamant. pentru poporul
evreu. După ultima mare răscoală antiromană a evreilor în anii 132-135 d.Hr. Ierusalimul a fost
transformat într-o urbe romană numită - Aelia Capitolina în cinstea împăratului Adrian (Aelius
Hadrianus).
3. În 638, califul Omar a cucerit cetatea şi a proclamat acel loc un lăcaş sfânt al islamului, iar
Domul Stancii, construit între 687 şi 691 î.e.n. de califul Abd al-Malik.a devenit al treilea loc
sfant de inchinăciune al musulmanilor, dupa Mecca si Medina. Vreme de aproape un mileniu
Ierusalimul a încetat de a fi capitală a unui stat până la întemeierea în zonă a regatului cruciat al
Ierusalimului în anii 1099 - 1187. După recucerirea lui de către musulmani i s-a luat din nou
statutul de capitala vreme de încă aproape un mileniu. La sfârşitul secolului al XIX-lea a devenit
capitală a sanjakului otoman al Ierusalimului (Kuds), iar apoi între anii1917-1948 a fost sediul
administraţiei britanice în Palestina.
4. În urma războiului arabo-israelian din 1948-1949 oraşul a fost împărţit în doua zone: una de
vest, mai nouă în cea mai mare parte, a rămas sub controlul Israelului, iar cea de est, incluzând
oraşul vechi, a intrat în componenţa statului arab al Iordaniei. În decembrie 1949 Ierusalimul,
respectiv partea lui de vest , a fost proclamat de David Ben Gurion capitală a noului stat evreiesc
Israel. În iunie 1967, în cursul Războiului de Şase Zile armata israeliană a ocupat partea de est a
oraşului, inclusiv oraşul vechi, realizând reunificarea teritorială a localităţii. La 30
iulie1981 Ierusalimul de acum întregit a fost proclamat de Knesset drept capitala Israelului. În
prezent oraşul are o populaţie de 706.400 de locuitori; cca. 550000 de evrei şi cca. 220000
arabi.aglomerarea urbană totalizează aproximativ 1.088.000 de locuitori. După reunificarea şi
extinderea oraşului în anul 1967 a început o intensă activitate de construcţie de cartiere noi.

ÎNCHEIERE
1. Lecţiile parcurg etape istorice, cu accent pe dorinţa şi efortul poporului lui Dumnezeu pentru
binele Ierusalimului (Psalmul 122)
2. Adunarea Domnului păstrează simbolul, în dimensiunea spirituală şi perspectiva escatologică
a veşniciei în Cortul lui Dumnezeu, în Ierusalimul de sus (Evrei 12:25; Apocalipsa 21:2-3)
Împreună pentru Ierualim
Lecţia 2

ZIDIREA IERUSALIMULUI ŞI A TEMPLPULUI

INTRODUCERE
1. În perioada lui David sau pus bazele Ierusalimului şi Templului, ca reşedinţă terestră a lui
Yahve şi a poporului Său (Psalmul 132). „Căci David a zis: «Domnul, Dumnezeul lui Israel, a
dat odihnă poporului Său şi va locui pe vecie la Ierusalim»” (1 Cronici 23:25)
2. Perioada lui Solomon a adus gloria Ierusalimului prin extinderea regatului, înţelepciunea şi
gloria regelui şi bineînţeles prin importanţa şi măreţia Templului

I. PERIOADA LUI DAVID
A. David pentru Ierusalim
1. Ierusalimul este numit şi „cetatea lui David”, pentru că el a cucerit-o, a consolidat-o (2
Samuel 5:6-9) şi „a domnit la Ierusalim ... treizeci şi trei de ani peste tot Israelul şi Iuda” (2
Samuel 5:5), cu excepţia răscoalei lui Absalom (2 Samuel 15:14-18), când el a plecat fără chivot,
„neforţând” mâna Domnului să-l apere, ci pocăindu-se de păcatele sale (2 Samuel 15:24-30).
După înfrângerea răscoalei „... bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi împăratului lor şi l-au
însoţit de la Iordan până la Ierusalim. David a intrat iarăşi în casa lui la Ierusalim” (2 Samuel
20:2-3). David a avut o casă şi o familie mare la Ierusalim (2 Samuel 5:11-16), apoi „David a
adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David” (1 Regi 2:10). Acolo şi-a adunat şi
prietenii (2 Samuel 9:13; 9:33-37)
2. Cu ocazia neinspirată a efectuării numărătorii lui Israel, Domnul a trimis un înger să lovească
Ierusalimul, dar David a intervenit cu bătrânii ţării, „împreună pentru Ierusalim” (1 Cronici
21:15-16), obţinând îndurarea Domnului şi aducând o jertfă, într-un loc ce a fost consacrat
pentru altar şi apoi pentru Templu (2 Samuel 24:10-25)
3. David şi-a mobilizat poporul, şi-a organizat şi condus ldaţii să lupte „împreună” şi a cucerit
întreg teritoriul făgăduit, făcând din Ierusalim capitala unui regat al lui Dumnezeu (Psalmul
78:70-72; 2 Samuel 10:7-19)
B. David pentru Templu (1 Regi 8:16)
1. David a fost preocupat permanent de lucrurile sfinte – Psalmii şi Templul sunt dovezi clare ale
relaţiei lui cu Dumnezeu - „Şi David a strâns tot Israelul la Ierusalim ca să suie chivotul
Domnului la locul pe care i-l pregătise” (1 Cronici 15:3), fapt realizat cu multă bucurie (vers.
25-28)
2. David a organizat slujbele de la Templu din Ierusalim (proiect) şi a motivat tot Israelul să
rămână credincios Domnului, legământului Său şi alipit de locaşul sfânt, preoţi şi leviţi (1
Cronici 23:2-5; 24:3; 25:1-6) - „ei împlineau slujba de cântăreţi înaintea locaşului cortului
întâlnirii, până când a zidit Solomon Casa Domnului la Ierusalim şi îşi făceau slujba după
rânduiala care le era poruncită” (1 Cronici 6:31-32). „David a chemat la Ierusalim toate
căpeteniile lui Israel, căpeteniile seminţiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului,
căpeteniile peste mii şi căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile şi turmele
împăratului şi ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji şi pe toţi voinicii” (1 Cronici 28:1)
3. David a făcut mari pregătiri pentru construirea Templului Domnului (1 Cronici 22:2-5,17-19;
29:1-9), adunând cantităţi imense de metale preţioase, de la popoarele cucerite şi de la vasali (2
Samuel 8:7; 1 Regi 10:2 – Solomon; Psalmul 68:29). Deşi nu i-a fost îngăduit să-l construiască,
a primit de la Domnul întreg proiectul (1 Cronici 28:11-18) - „«Toate acestea» a zis David
„toate lucrările izvodului acestuia, mi le-a făcut cunoscut Domnul, însemnându-le în scris cu
mâna Lui” (1 Cronici 28:19)

II. PERIOADA LUI SOLOMON
A. Solomon pentru Ierusalim (2 Cronici 1:13; 9:30)
1. Solomon a construit „zidul dimprejurul Ierusalimului” (1 Regi 3:1; 9:15) şi „magazii” cu
provizii pentru popor şi armată (1 Regi 9:19). „Împăratul a făcut ca argintul să fie tot aşa de
obişnuit la Ierusalim ca pietrele şi cedrii tot aşa de mulţi ca smochinii din Egipt care cresc pe
câmpie” (1 Regi 10:27)
2. Solomon a avut o dorinţă bună pentru tinerii cetăţii sfinte: „Vă rog fierbinte, fiice ale
Ierusalimului, nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea” (Cântarea Cântărilor 8:4), iar
cartea Proverbele cuprinde sfaturi pe care el, din nefericire, nu le-a respectat şi a plătit tribut
păcatului. Concluzia lui apare la sfârşitul cărţii Eclesiastul (12:13-14)
B. Solomon pentru Templu
1. Solomon a construit Templul Domnului, după proiectul primit de David de la Dumnezeu (1
Regi 5:5, 13-18; 6:1, 37-38; 7:51; 8:1-11 )
2. Slujbele sfinte au fost organizate sub coordonarea şi susţinerea regelui, puternic motivat de
David (1 Cronici 28:4-10), oferind libertate deplină cultului lui Yahve, potrivit Legii sfinte (2
Cronici 5:1-7,11-14)
3. Solomon dă dovadă de maturitate spirituală prin rugăciunea de la inaugurarea Templului, prin
modul în care surprinde realitatea divină şi umană, în contextul legământului dintre Yahve şi
poporul evreu (2 Cronici 6:1-12, 40-42) - „... dacă vor face rugăciuni Domnului, cu privirile
întoarse spre cetatea pe care ai ales-o Tu, şi spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău” (1
Regi 8:44)
4. Solomon a greşit fundamental când a adus soţii străine „în cetatea lui David” (1 Regi 3:1),
care l-au determinat să dea drept de amplasare în zona sfântă şi altor temple (păgâne - 1 Regi
11:7), care au dus (în final) la pierderea Ierusalimului şi a Templului. În timp el s-a dedicat mai
mult plăcerilor (Eclesiastul 2), pe fondul faimei şi bogăţiilor atrase de înţelepciunea lui
(Eclesiastul 1:16)

CONCLUZII. ÎNCHEIERE
1. Pentru David Ierusalimul era locul păstrării legământului şi implicaţiilor lui: „Cu încredere,
Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion şi împlinite vor fi juruinţele care Ţi-au fost făcute” (Psalmul
65:1); „să-ţi trimeată ajutor din locaşul Său cel Sfânt şi să te sprijinească din Sion!” (Psalmul
20:2). David a adus poporul într-o stare de slujire sfântă (1 Cronici 29:10-22)
2. „Împreună pentru Ierusalim” a însemnat pentru Solomon „totul pentru Domnul” (1 Regi
8:55-61), fapt posibil până nu a dorit prea mult pentru el (1 Regi 11:9-13)
Împreună pentru Ierusalim
Lecţia 3

IERUSALIMUL ÎN PERIOADA TEMPLULUI LUI SOLOMON

INTRODUCERE
1. Ierusalimul a fost capitala Israelului din vremea lui David (1000 î.e.n.), iar Templul a fost
reşedinţa divină terestră din vremea lui Solomon (960 î.e.n.) până în anul 586, când au fost
distruse împreună
2. Această perioadă a fost marcată de abateri repetate de la comuniunea sfântă cu YWHW şi s-a
sfârşit cu „plecarea” slavei şi prezenţei Domnului din reşedinţa Sa (Ezechiel 10:4; 11:23), dar şi
de oameni credincioşi Ierusalimului şi Templului (Ezechiel 9:4-6)

I. IERUSALIMUL, TEMPLUL ŞI REGATUL LUI IUDA
1. Imediat după moartea (timpurie) a lui Solomon, Regatuil lui Israel s-a divizat şi doar Regatul
lui Iuda (de la Roboam la Zedechia) a mai fost legat de Ierusalim şi de Templu (2 Cronici 11:5).
Totuşi unii evrei evlavioşi, în special preoţi şileviţi, prin ataşamentul faţă de Dumnezeul lui
Israel, au rămas împreună cu seminţia lui Iuda şi Beniamin legaţi de Ierusalim şi în mod deosebit
de Templu, pentru Dumnezeul al cărui nume era chemat la Ierusalim (2 Cronici 11:13-16).
2. Perioada regilor lui Iuda a avut unele accente asemănătoare perioadei judecătorilor, când
poporul în frunte cu conducătorii se îndepărtau de Dumnezeu, care îi lăsa apoi în stări de
pedeapsă, după care conştientizau vinovăţia lor şi se întorceau la El pentru a fi ajutaţi (2 Cronici
12:2-12 Cronici 24:18,23). Singurul împărat, din seminţia lui David, care a împiedecat total
exercitarea funcţiiilor levitice şi a închis Templul a fost Ahaz, el „... a strâns uneltele din Casa
lui Dumnezeu şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu. A închis uşile Casei Domnului,
şi a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului” (2 Cronici 28:24). În Regatul lui Iuda au fost
perioade alternative (mai lungi sau mai scurte) de rău şi bine; după Ahaz pe care nici „... nu l-au
pus în mormintele împăraţilor lui Israel... a domnit fiul său Ezechia” (2 Cronici 28:27), care a
deschis în primul an al domniei lui Casa Domnului şi a reinstalat leviţii în slujbe (2 Cronici 29:2-
7). „Ezechia a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui
David. Tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Şi, în locul lui, a domnit fiul
său Manase” (2 Cronici 32:33). Manase „A zidit altare în Casa Domnului, cu toate că Domnul
zisese: «În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie». ... Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii
Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul
dinaintea copiilor lui Israel” (2 Cronici 33:4-9). Alternanţa a continuat cu Amnon şi Iosia, care
„a curăţit Iuda şi Ierusalimul” (2 Cronici 34:5). Urmaşii lui Iosia au pierdut totul - Ierusalimul şi
Templul au fost jefuite şi distruse în urma asediului şi cuceririi babiloniene (2 Cronici 36:2-19)
3. Vremurile bune ale acestei perioade au fost realizate prin reforme. Prima reformă s-a derulat
în vremea domniei lui Asa şi Iosafat (2 Cronici 15-19). În vremea lor Ierusalimul a fost atacat de
armate puternice, dar au fost biruitori. Iosafat a zis: „Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii
Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în
proorocii Lui şi veţi izbuti” (2 Cronici 20:20). În urmă „au intrat în Ierusalim şi în Casa
Domnului, în sunete de alăute şi de arfe şi trâmbiţe” (2 Cronici 20:28). După o perioadă cu
împăraţi numai în parte dăruiţi pentru Domnul, Ierusalimul a scăpat şi de robia asiriană (sub care
au căzut şi au fost deportate triburile din Regatul de nord), în vremea regelui evlavios Ezechia,
care a afirmat cu încredere: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei” (Isaia
37:10). Ezechia a reuşit să adune „împreună pentru Ierusalim regatul lui Iuda şi chiar pe unii din
celelalte triburi (2 Cronici 30:1-26). El „a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea
preoţilor şi leviţilor partea cuvenită lor, ca să ţină cu scumpătate legea Domnului” (2 Cronici
31:4). O ultimă vreme bună pentru Ierusalim a fost în vremea lui Iosia (2 Cronici 34:29-32).
4. Împreună pentru Ierusalim a însemnat adesea mobilizarea poporului prin adunări sfinte (2
Cronici 19:4; 23:2), cheltuieli materiale şi efort pentru întreţinerea locurilor şi lucrurilor sfinte (2
Cronici 24:6-14), dar şi rugăciuni „comune” pentru izbăvirea Ierusalimului (2 Regi 19:1-2; 2
Croniri 32:20)
II. EVREII FĂRĂ IERUSALIM ŞI FĂRĂ TEMPLU
1. Ieroboam I se rupe de Ierusalim şi de Templu (930 î.e.n.), din motive politice, pe un fond
religios afectat (poate) de şederea lui în Egipt (1 Regi 12:27-28). Totuşi Istoria perioadei poartă
amprenta generală a rămăşiţei păstrătoare de adevăr. Profetul Ilie nu apare în relaţie cu
Ierusalimul şi Templul, dar face un altar cu cele 12 pietre împreună, după Lege (1 Regi 18:30-
32) şi alături de el erau alţi şapte mii de credincioşi adevăraţi (1 Regi 19:10, 18). Întotdeauna au
fost oameni care „suspină şi gem din pricina tuturor urîciunilor, care se săvârşesc” (Ezechiel
9:4) şi pentru care Domnul are în vedere Numele Său: „o rămăşiţă” (Isaia 37:32; Ezechiel
14:21-22)
2. După expirarea îndelungei răbdări a Domnului evreii au fost deportaţi de mai multe ori de
babilonieni (2 Regi 23:27; 24:14-15), ultima parte cu ocazia distrugerii Ierusalimului şi
Templului (2 Regi 24:20)
3. Profeţii au vorbit repetat despre distrugerea Ierusalimului datorată stărilor generale de păcat şi
respingerii mesajelor profetice de pocăinţă (Isaia 1:21;Ieremia 5:1; 13:27; 19:15; 22:8). Când
Domnul şi-a rostit sentinţa, a fost prea târziu pentru acea generaţie să mai beneficieze de
îndurarea Domnului (Plângerile 1:1, 7; 2:13-15)

ÎNCHEIERE
1. Domnul a avut un plan / o lucrare cu Ierusalimul pe perioada regatelor lui Israelul: „Aşa
vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor şi
de jur împrejurul lui sunt ţări»” (Ezechiel 5:5); „Din Sion, care este întruparea frumuseţei
desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu” (Psalmi 50:2); „Cortul Lui este în Salem şi locuinţa
Lui în Sion” (Psalmi 76:2), cântau fii lui Core, dar când l-au părăsit de Domnul, aplecat şi El.
Şansa revenirii la fericire, la Ierusalim era întoarcerea Domnului, prin întoarcerea lor la El (2
Cronici 15:2; Psalmul 53:6; Isaia 52:8)
2. Ierusalimul şi Templul au sfârşit prima etapă a istoriei comune prin lepădare temporară,
împărtăşind soarta altor popoare din zonă, pentru că au revenit la practicile specifice idolatriei
canaaanite (Isaia 33:14; Ieremia 23:33, 39; Ezechiel 16:2). „Dumnezeule, au năvălit neamurile
în moştenirea Ta, au pângărit Templul Tău cel Sfânt, şi au prefăcut Ierusalimul într-un morman
de pietre” (Psalmul 79:1)
Împreună pentru Ierusalim
Lecţia 4

REZIDIREA TEMPLULUI DE LA IERUSALIM

INTRODUCERE
1. După trecerea vremii de exil, o parte din evrei s-au întors la Ierusalim şi au reconstruit
Templul Domnului,iar mai târziu zidurile Ierusalimului (Daniel 9:2)
2. Reorganizarea evreilor după robie a fost din nou un împreună pentru Ierusalim, sub
conducerea lui Zorobabel şi Iosua, ce a fost completat prin Ezra şi Neemia (lecţia 5) - „Cei care
aţi scăpat de sabie, plecaţi, nu zăboviţi! Cei din pămntul depărtat, gândiţi-vă la Domnul şi
Ierusalimul să fie în inimile voastre!” (Ieremia 51:50).

I. REZIDIREA TEMPLULUI ŞI REINSTAURAREA CULTULUI LUI YHWE
A. Decretul de întoarcere a evreilor şi rezidire a Templului
1. Mijlocirea sfinţiror, din dorinţa de-a fi împreună la Templu, la Ierusalim (Daniel 9; Psalmul
137) s-a adăugat dorinţei divine de restaurare (Zaharia 1:12-14)
2. Decretul de întoarcere şi rezidire a fost dat de noua guvernare persană, ce practica o politică
mai binevoitoare decât babilonienii (Ezra 1:2-3)
B. Întârzierea / împotrivirea rezidirii Templului
1. Evreii (aprox. 42000 – Ezra 2:64) „şi anume toţi aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu, s-au
sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului” (Ezra 1:5); „...s-au pus pe lucru...”
(Ezra 3:8)
2. Conducătorii provinciali şi vecinii lui Israel „au scris o pîră împotriva locuitorilor din Iuda şi
din Ierusalim” (Ezra 4:6), prin care acuzau pe evrei de răscoală (Ezra 4:1-23). „Atunci s-a oprit
lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim şi a fost oprită până în anul al doilea al domniei lui
Dariu, împăratul perşilor” (Ezra 4:24)
C. Reluarea lucrărilor şi finalizarea reconstruirii Templului
1. Reluarea lucrărilor s-a făcut sub impulsul Duhului lui Dumnezeu, prin proroci (Ezra 5:1-2;
Hagai 1:12-15)
2. Un nou decret imperial (Ezra 6:3-11), tot ca urmare a unei sesizări (Ezra 5:7-17; 6:12), a
confirmat mesajul profetic, care avea la bază un decret divin: „De aceea aşa vorbeşte
Domnul: ...Mă întorc cu îndurarea către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită iarăşi în el şi funia de
măsurat se va întinde asupra Ierusalimului....” (Zaharia 1:16) şi a adăugat noi sponsorizări care
s-au adăugat celor iniţiale, când evreii au beneficiat de recuperarea unora din obiectele Templului
şi au primit daruri de bună voie pentru realizarea lucrărilor (Ezra 1:4-11; Ezra 5:14-15), dar au
contribuit şi ei cu darurile lor (Ezra 2:68-69)
3. Odată cu rezidirea Templului s-au instalat leviţii în slujbele sfinte (Ezra 6:16-22)
4. Rezidirea Templului avea în vedere redobândirea statului Ierusalimului ca cetate a lui
Dumnezeu (Zaharia 2:2-5, 10-13)

II. PRINCIPII ŞI PROBLEME ALE REZIDIRII TEMPLULUI
1. Mai întâi, „împreună” cu Dumnezeu, cu profeţii, preoţii şi Legea sfântă (Zaharia 1:15-21; 8:7-
17; 1 Corinteni 3.9), pentru a avea biruinţă. Împreună cu El, pentru a învinge lumea spirituala
(Daniel 10:13, 21; 11:1; Zaharia 1:17-19; Numeri 10:35)
2. „Împreună” nu înseamnă şi cu cei ce slujesc altor dumnezei (Ezra 4:2-4; 1 Corinteni 1-5 – fără
partide între sfinţi, dar separaţi de cei ce trăiesc în păcat)
3. „Împreună”: „Atunci poporul s-a strâns ca un singur om la Ierusalim” (Ezra 3:1), pentru că
oricât de mare este poporul lui Dumnezeu, voia Lui este ca ei să fie împreună, ca bucuria să fie
deplină, dar şi durerea se tratează mai bine împreună (Ezra 3:10-13; Zaharia 8:4-6, 20-23)

ÎNCHEIERE
1. Împreună pentru Ierusalim a fost dorinţa divină (Zaharia 8:3)
2. Chemarea credincioşilor de a fi lucrători împreună cu Dumnezeu pentru Ierusalim, trebuie
onorată şi va aduce binecuvântare (Hagai 1:5-11; 2:15-19)
Împreună pentru Ierusalim
Lecţia 5

REZIDIREA IERUSLIMULUI

INTRODUCERE
1. Rezidirea Ierusalimului a fost o necesitate, după rezidirea Templului, dar numai o inimă plină
de pasiune sfântă, mişcată de Duhul, putea mobiliza poporul pentru această lucrare – din nou
„Împreună pentru Ierusalim” (Neemia 1-7; 11-12).
2. Rezidirea Ierusalimului s-a efectuat în paralel cu reînnoirea vieţii spirituale (Neemia 8-10; 13;
Ezra 7-10). Un alt apel de apropiere de Dumnezeu a fost dat prin Maleahi

I.NEEMIA, EZRA ŞI LUCRAREA LOR
A. Pasiunea lui Neemia pentru Ierusalim
1. Neemia a fost informat de unii evrei credincioşi despre starea nenorocită a Ierusalimului
(Neemia 1:2-3), cu „zidurile... dărîmate şi porţile sunt arse de foc”.
2. Neemia a fost profund îndurerat şi s-a rugat cu stăruinţă pentru Ierusalim (Neemia 1:4-11)
3. Starea lui sufletească a fost observată de împărat şi explicând-o a cerut şi a fost numit dregător
la Ierusalim, cu mandatul rezidirii oraşului ruinat (Neemia 2:1-9)
B. Refacerea / reclădirea zidurilor Ierusalimului (444 î.e.n.)
1. Neemia a ajuns la Ierusalim şi a inspectat terenul, apoi a venit cu un plan concret inaintea
conducerii evreilor - „ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă” (Neemia 2:12), movându-i să
înceapă rezidirea Ierusalimului (Neemia 2:11-18); „Le-am zis atunci: «Vedeţi starea nenorocită
în care suntem! Ierusalimul este dărîmat şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul
Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!»” (v.17)
2. Odată începute lucrările, au apărut probleme cu „duşmanii Ierusalimului” - „...«Ce faceţi voi
acolo?...»... Şi eu le-am răspuns: «Dumnezeul cerurilor ne va da izbînda. Noi, robii Săi, ne vom
scula şi vom zidi...»” (Neemia 2:19-20). Pe toată perioada lucrărilor au fost intervenţii menite să
oprească rezidirea cetăţii, dar toate au eşuat (Neemia 4:1-3, 6-8, 10-11; 6:1-7, 9, 17-19)
3. Beneficiind de promisiunile specifice Ierusalimului, de ajutorul celui Atotputernic (Zaharia
2;8) în urma rugăciunilor, pe de-o parte (Neemia 4:4-5, 9; 6:9) şi având o bună organizare a
lucrărilor şi apărării (Neemia 3; 4:6, 12-15), asociată cu o bună administrare a întregii regiuni
populate de evrei în mandatul lui Neemia (Ezra 5:1-13), pe de o altă parte, toţi „au cunoscut că
lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru” (Neemia 6:16). Ex.: Fr. Todoraş a aavut un
vis că avea o armnă bunţă, dar îi lipsea muniţia – prea puţină rugăciune
4. Ierusalimul a fost reorganizat, în funcţie de dorinţa celor ce voiau să locuiască în el şi
necesitatea stăpânirii biruitoare (Neemia 11:1-3)
C. Pasiunea şi lucrarea lui Ezra pentru Legea Domnului, pentru Ierusalim şi pentru Israel
1. Ezra preotul şi-a dedicat viaţa restaurării religiei lui YHWH prin studierea şi predarea
cunoştinţelor sfinte (Ezra 7:10)
2. Ezra a primit mandat din partea regelui pentru implementarea proiectului său şi s-a dus la
Ierusalim cu încă o parte din preoţi şi leviţi, însoţoţiţi de o parte din evreii din alte triburi în
(Ezra 7:6-9, 11-28; 8:1-36)
D. Restaurarea slujbelor sfinte prin Neemia (şi Ezra)
1. Cei doi lideri au reorganizat slujbele sfinte şi au contribuit mult la respectarea Legii (Neemia
10:28-31; 12:44-47)
2. Bucuria rezidirii Ierusalimului şi-a avut apogeul în Templul Domnului (Neemia 12:27-42) -
„În ziua aceea s-au adus multe jertfe şi a fost mare bucurie, căci Dumnezeu dăduse poporului o
mare pricină de bucurie. Se bucurau şi femeile şi copiii şi strigătele de bucurie ale Ierusalimului
se auzeau până departe” (v. 43).
II. PRINCIPII DIN CĂRŢILE NEEMIA ŞI EZRA (444 î.e.n.)
A. În domeniul contribuţiai materiale „pentru Ierusalim”
1. Implicarea în lucrarea Domnului – „pentru Ierusalim”, se face cu eforturi mari, nu doar din
prisos şi în timpul liber (Neemia 4:16-23; 5:14-19)
2. Fiecare - „împreună”- trebuie să lucreze: preoţi, familii, bărbaţi, femei, copii - în Neemia 3
se repetă expresia: „alături de ei a lucrat” , ceea ce era foste necesar când alţii „s-au unit toţi
împreună ca să vină împotriva Ierusalimului şi să-i facă stricăciuni” (Neemia 4:8) şi în mod
înşelător îi ziceau: „Vino, deci şi să ne sfătuim împreună” (Neemia 6:7). Au fost şi unii care nu
au participat (Neemia 3:5)
3. Există o legătură - o împletire necesară a celor materiale cu cele spirituale: contribuţii pentru
construcţii şi întreţinerea locurilor sfinte, sponsorizarea slujitorilor şi pentru daruri pentru jertfe
şi actele de cult (Neemia 10:32-39)
B. În domeniul contribuţiei spirituale „pentru Ierusalim”
1. Legea divină şi mesajele profetice au fost întotdeauna referinţele fundamentale în procesul
„împreună pentru Ierusalim”(Neemia 8:1-13)
2. Ezra şi Neemia au trecut de la teorie la practică, împlementând principiile Legii prin sistemul
ce cercetare personală a oamenilor, în urma auzirii cuvintelor Legii, rugăciunii şi postului (Ezra
9:1-15; 10:1-2; Neemia 8:14-18; 9:1-3, 38
3. Organizarea a fost urmată de disciplină - lucrări complementare în orice domeniu (Ezra 10:3-
44; Neemia 7:1-3; 13:1-30)

ÎNCHEIERE
1. Cartea Neemia şi Ezra evidenţiază principiul: „a voi şi a face” - 2 Corinteni 8:9-11). Deşi
începuturile de după robie au fost slabe (Zaharia 4:7-10), totuşi prin Duhul au fost puse bazele
închinării adevărate, iar prin Ezra şi Neemia au fost desăvârşite (Ezrea 8:31)
2. Neemia a reuşit minunea rezidirii Ierusalimului în timp record, în pofida împotrivirii acerbe a
duşmanilor iudeilor, pentru că „mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine” (Neemia
2:8), fapt valabil şi pentru Ezra (Ezra 7:6, 27-28) şi pentru că au ştiut / putut să mobilizeze
conducătorii şi poporul, fiind ajutaţi în prim plan de alţi oameni evlavioşi, ca „Hanania,
căpetenia cetăţuii Ierusalimului, om care întrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica lui de
Dumnezeu” (Neemia 7:2; Ezra 9:4)
Împreună pentru Ierusalim
Lecţia 6

IERUSALIMUL ÎN PEROADA MISIUNII MÂNTUITORULUI

INTRODUCERE
1. Ierusalimul a fost reşedinţa provinciei Iudea, sub guvernarea romană şi locul sacru pentru toţi
evreii, datorită Templului
2. Templul a fost extins sub îngrijirea dinastiei lui Irod cel mare, dar mandatul său a expirat
odată cu ispăşirea Domnului Hristos

I. IERUSALIMUL ŞI TEMPLUL ÎN PERIOADA MISIUNII MÂNTUITORULUI
1. Regele Irod cel Mare a fost rege al Iudeii (37-4 î.Hr.) şi s-a ocupat de de repararea şi
extinderea Templului (20-19 î.e.n.), continuând câţiva ani cu renovarea zidurilor şi a coloanelor
exterioare. Succesorii lui au continuat lucrările, până în anul 64 e.n. (Iosif Flavius, Antichitati
iudaice, XV, 11; Razboiul iudaic, V, 4).1
2. Naşterea lui Isus a adus magii din răsărit la Ierusalim, dar aceasta a dovedit împotrivirea
conducătorilor şi a păcătoşilor din el (Luca 13:4) faţă de Dumnezeu şi lucrarea Sa - „Când a
auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu
el” (Matei 2:3; 22:16; 26:4; 27:41; 28:12). Atitudinile împotrivitoare au culminat prin răstignirea
Mântuitorului (Matei 27:20-25)
3. Înainte de intrarea oficială, publică în lucrare a Domnului Hristos, a avut loc trezirea spirituală
prin chemarea la pocăinţă propovăduită pe cel trimis înaintea Domnului. Atunci şi „locuitorii din
Ierusalim... au început să iasă la el” (Matei 3:5). Lucrarea a fost desăvârşită prin Domnul
Hristos, când locuitoriii Ierusalimului şi mulţi alţi evrei au fost marcaţi puternic de mesajul şi
lucrările Lui, reacţionând în diverse moduri, de la a deveni ucenici la a-l răstigni (Matei 4:25;
Ioan 7:10-17; 10:21-28; Fapte 13:27)
4. Domnul a fost ispitit şi la Ierusalim şi la Templu(Luca 4:9) şi aici şi-a sfârşit lucrarea
mesianică ispăşitoare, după care s-a întors în cer (Luca 9:31; 13:31-35). Săptămâna patimilor a
adus în actualitate permanentă persoana Domnului Hristos în Ierusalim (Luca 19:29-40; 24:18-
21). Domnul Isus ştia toate acestea - „Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer,
Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim” (Luca 9:51) - de aceea s-a pregătit şi a
înştiinţat ucenicii (Marcu 10:32-34; Luca 18:31)
1
.
. Potrivit descrierii oferite de Iosif Flavius, Templul lui Irod cel Mare se afla zidit într-un patrulater cu toate
laturile egale, fiecare latură având câte 38 de metri. Interiorul patrulaterului era amenajat cu terase, Templul aflându-
se în centru, pe cea mai înalta terasă. Zidurile sfinte au fost construite numai din marmură albă, iar acoperişul a fost
acoperit cu cuie din aur, spre a nu se aşeza pe el păsările. Zidul exterior al curţii Templului avea numai patru porţi,
toate fiind amplasate pe latura de apus a acestuia. Pereţii interiori ai curţii erau dublaţi fiecare de câte un pridvor
(galerie) susţinut de câte trei coloane de marmură albă. Pardoseala acestor pridvoare era din piatră colorată, iar
acoperişul din lemn de cedru. Pridvorul din partea de răsărit, numit „Pridvorul lui Solomon”, era locul în care se
adunau, de obicei, Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfinţii Apostoli (Ioan 10, 23; Fapte 5, 12). Pridvorul din partea
sudică, mai lat decât celelalte trei pridvoare, era numit „Pridvorul regesc”. Aici se aflau tarabele schimbătorilor de
bani şi a celor ce vindeau animale mici, pentru jertfe (Matei 21, 12-13).
În curtea exterioară, unde aveau acces şi păgânii, se afla o sinagogă. În această sinagogă a fost găsit Iisus
Hristos, la vârsta de 12 ani, când a rămas singur în Ierusalim (Luca 2, 41-47). Curtea interioară era înconjurată de o
balustradă minunată de marmură albă, prevăzută cu o poartă, pe latura de răsărit, numită „Poarta lui Nicanor” sau
„Poarta frumoasă”, la care urcau 12 trepte de piatră. Curtea interioară era împărţită în două părţi, separate între ele
de un zid de piatră, una în partea de răsărit (a femeilor), iar altă în partea de vest (a bărbaţilor). În curtea femeilor,
mai îngustă şi aflată la un nivel mai jos, se intra pe câte patru porţi, iar în curtea bărbaţilor, mai largă şi aflată puţin
mai sus, se intra pe câte şase porţi. Mai sus de curtea bărbaţilor se afla curtea preoţilor.
În afara Templului, pe lateralele de nord şi sud, erau zidite 38 de cămări, în câte trei etaje, precum în
vremea lui Solomon. În partea nord-estică a Templului, Irod cel Mare a înălţat un minunat palat regal, numit
„Antonia”, în cinstea lui Marc Antonius. În vremea Mântuitorului, în acest palat era găzduită o legiune de soldaţi
romani, însărcinată cu supravegherea ordinii din piaţa din jurul Templului. (www.crestinortodox.ro/religiile.../templul-
irodmare)
II. DOMNUL HRISTOS ÎN RAPORT CU IERUSALUMUL ŞI TEMPLUL
A. Domnul Isus şi „cetatea marelui Împărat” (Matei 5:35)
1. Lucrarea mesianică – ispăşirea şi-a avut apogeul în Ierusalim, după cum a fost profeţit, când
Dumnezeu şi-a dovedit devoţiunea pentru cetatea Sa (Isaia 40:1-2, 9-11; 52:7-10); „Poporul
Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui” (Isaia 33:24); „Eu, Cel dintâi, am zis Sionului:
«Iată-i, iată-i!» Şi Ierusalimului: «Îţi trimit un vestitor de veşti bune!” (Isaia 41:27); „Saltă de
veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine;
El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei
măgăriţe...” (Zaharia 9:9-10); „O mântuire puternică, cum vestise prin gura sfinţilor Săi
prooroci, care au fost din vechime” (Luca 1:69-70)
2. Domnul Hristos a activat în „cetatea sfântă”; El a venit la ai Săi (Ioan 1:11) şi a luptat până la
sfârşit pentru mântuirea Ierusalimului (Luca 2:41-43; Ioan 5:1, 31-47; 7:10, 37-39; 10:22-30);
„Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea” (Luca 19:41)
B. Domnul Isus şi Templul de la Ierusalim
1 Domnul Isus Hristos a intrat în Templu, „...când ...Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim,
ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului” (Luca 2:22). Apoi a fost evidenţiat, în Templu, când la
doisprezece ani a rămas pentru „dezbateri” teologice în casa Tatălui (Luca 2:41-49). Mai târziu,
în timpul activităţii s-a remarcat prin predicile expuse în Templu (sinagoga şi curţile
sanctuarului). Un moment special a fost curăţirea Templului de afacerişti (Marcu 11:11-17)
2. Domnul Hristos a schimbat şi încheiat slujba Templului, aşa cum a explicat femeii din
Samaria: (Ioan 4:20-24), de aceea nu l-au înţeles ce-i ce-l acuzau că strică Templul (Ioan 2:13-
22), dar odată cu ruperea perdelei din interior (Matei 27:50-51) şi realizarea ispăşirii în Templul
din cer (Evrei 9), relaţia lui Dumnezeu cu poporul lui nu mai era intermediată de Templu şi
jertfele vechiului legământ (Evrei 4:14-16) – lecţia 7

ÎNCHEIERE
1. În vremea misiunii pământeşti a Domnului Isus existau oameni credincioşi ce „aşteptau
mântuirea Ierusalimului” (Luca 2:38) şi care au avut parte de harul adus de El, dar tot atunci au
fost mulţi evrei, în frunte cu conducătorii religioşi ce l-au respins, osândit la moarte şi şi-au
pierdut pentru eternitate dreptul de-a mai fi „împreună cu Domnul la Ierusalim” (Matei 21:37;
23:37)
2. Domnul Hristos a venit pentru Ierusalim, dându-i o nouă dimensiune evanghelică (Israelul
universal) escatologică (Ierusalimul de sus), iar Templul fizic şi-a încheiat mandatul (Evrei 9:8,
11-15)
Împreună pentru Ierusalim
Lecţia 7

IERUSALIMUL ŞI TEMPLUL ÎN PERIOADA APOSTOLILOR

INTRODUCERE
1. După încheierea lucrării pămânţeşti şi de ispăşire a Domului Hristos, Ierusalimul şi Templul au
intrat într-o nouă dispensaţie spirituală
2. Fizic, ele au supravieţuit până în anul 70, când au fost distruse împreună cu peste un milion de
evrei

I. ISTORIA IERUSALIMULUI ŞI A TEMPLULUI DE LA ISPĂŞIREA
DOMNULUI HRISTOS LA ANUL 70
1. Lucrările de „îmbunătăţire” şi extindere a Templului au durat până în anul 64. e.n, dar în anul
70 totul a fost distrus de către fracţiunile criminale din interior şi armatele romane, în războiul
iudeo- roman, care a durat din anul 66 până în 73, când a căzut ultima fortăreaţă – Masada.
Atunci au murit sub sabie şi foame 1100000 evreiîn Ierusalim, alţi 256000 în zonele din jur, iar
97000 au fost vânduţi ca sclavi în Egipt, sau duşi la Roma pentru a fi ucişi la parada ce a urmat
victoriei lui Titus, cel care a finalizat asediul început de tatăl său Vespasian, care fusese numit de
trupele romane cezar (Matei 24:1-2; Luca 19:43-44)2
2. Activităţile cultice specifice legământului de pe Sinai au continuat până la dărâmarea lui în
anul 70. În anul 40 cezarul Caligula a vrut să profaneze Templul, dar a murit înainte să poată
acţiona, după cum nici împăratul Iulian Apostatul (sev. IV e.n.) nu a putut forţa împlinirea
profeţiei.
3. În „pauza” de război profeţită de Domnul Hristos, în anul 68, când generalul Cestius Gallus s-a
retras, evrei care au ascultat - se terminase vremea Ierusalimului, urma vremea neamurilor - au
putut scăpa la Pella, în teritoriul aflat sub guvernarea lui Irod Agripa, care era în bune relaţii cu
Roma (Matei 24:15-21; Luca 21:20-24)

II. RELAŢIA APOSTOLILOR (UCENICILOR) CU IERUSALIMUL ŞI TEMPLUL
1. Apostoli (ucenicii) frecventau locurile aferente Templului ca Domnul Hristos, pentru că acolo
se adunau evreii, nu pentru că îl mai considerau locul prezenţei lui Dumnezeu, ei adunându-se şi
în alte locaţii (Fapte 2:5, 46; 3:1; 4:23-31; 5:21, 42; 18:21; 20:16; 22:17). Ştefan şi Pavel, au
arătat că prezenţa lui Dumnezeu nu se limita la ceva fizic (Fapte 7:48-50; 17:24)
2. Conducătorii religioşi evrei s-au împotrivit din ce în ce mai puternic mişcării creştine „şi au
zis: «Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului...»” (Fapte
4:16-18), până la persecuţie (Fapte 8:1; 21:31)
3. La Ierusalim (Luca 24:52-53) ucenicii au aşteptat „făgăduinţa Tatălui” (Fapte 1:4) şi au primit
puterea Duhului Sfânt, pentru a fi „martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la
marginile pământului” (Fapte 1:8). Aici lucrarea a luat amploare (Romani 15:19); „Cuvântul lui
Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim şi o mare
mulţime de preoţi veneau la credinţă” (Fapte 6:7). Pe toată perioada, pânâ la anul 70 (68) au fost
credincioşi la Ierusalim (Fapte 8:1; Romani 15:26, 31; Galateni 1:17; 2:1)

2
..
. În anul 70, minunatul Templu din Ierusalim, numit „al lui Irod”, după cel care l-a refăcut, a fost complet
ruinat de soldaţii romani, în pofida dorinţei lui Titus de a-l păstra intact. Mai târziu, pe locul pe care se înalta Templul
lui Irod, împăratul Adrian a ridicat un templu păgân, închinat lui Zeus, pe locul unde se afla Sfânta Sfintelor, el
aşezând statuia împăratului. Mai apoi, în anul 363, împăratul Iulian Apostatul a început rezidirea vechiului Templu al
lui Irod cel Mare, însă moartea l-a împiedicat să îşi împlinească dorinţa. (www.crestinortodox.ro/religiile.../templul-irodmare)
III. PRINCIPII / PROBLEME ALE NOULUI LEGĂMÂNT REFERITOARE LA
IERUSALIM ŞI TEMPLUL DOMNULUI
1. Principiul schimbării preoţiei şi Legii ce a dus la schimbarea întregului sistem cultic (Evrei
7:11-12; 8:1-2; 10:14-23), a fost foarte greu acceptat de evrei, care erau „plini de râvnă pentru
lege” (Fapte 21:20-21). La Ierusalim a avut loc un conciliu al apostolilor şi prezbiterilor, care sub
călăuzirea Duhului Sfânt, au eliminat din doctrina Bisericii, îndatorirea cerută de iudeii zeloşi
pentru Lege, referitoare la respectarea cultului de la Templu, fapt ce nici n-ar mai fi fost posibil,
după anul 70 (Fapte 15:1-29; Galateni 2:1-21)
2. „Împreună pentru Ierusalim” a rămas în noua ordine de lucrare o pasiune pentru poporul lui
Dumnezeu Israel, dar şi pentru celalte naţiuni ce formează de acum poporul lui Dumnezeu (Isaia
66:17-19; Romani 1:1-17; 9:1-5; 10:1-21; 1 Corinteni 3; Efeseni 2:11-3:11; 1 Petru 2:1-10)
3. Ultima etapă a lucrării Domnului cu Ierusalimul (Israel) se va derula la sfârşitul istoriei
omenirii, acum fiind creat deja cadrul necesar, prin infiinţarea statului Israel (Romani 9-11)

ÎNCHEIERE
1. În perioada apostolilor şi prin misiunea lor, lucrarea Domnului se transferă în dimensiunea
spirituală a planului lui Dumnezeu, cu Ierusalimul şi Templul (în Isus Hristos) – capitala
întregului popor al lui Dumnezeu (Isaia 2:1-5; 42:1-7; 49:4-7)
2. Ierusalimul din Israel a rămas „de jos, de acum” - lecţia 8 se referă la aspecte profetice încă
neîmplinite. Ierusalimul şi Templul adevărat aparţin „celor de sus” - lecţia 9. Ierusalimul are şi o
dimensiune reflectată în poporul lui Dumnezeu – lecţia 10
Împreună pentru Ierusalim
Lecţia 8

IERUSALIMUL ÎN PERSPECTIVĂ PROFETICĂ

INTRODUCERE
1. În perspectivă profetică, sunt promisiuni din planul lui Dumnezeu pentru Ierusalim, care încă
nu s-au împlinit, având „vremea hotărâtă” (Psalmul 102:13). Rămâne valabil şi pentru ultima
generaţie de evrei, principiul: „Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui
Iacov, care se vor întoarce de la păcatele lor, zice Domnul” (Isaia 59:20); „Atunci oricine va
chema Numele Domnului va fi mântuit” (Ioel 2:32)
2. Pentru mai multe generaţii au fost anunţate „vremuri de strîmtorare” (Daniel 9:25-26)

I. REALITĂŢI ISTORICE ŞI CONTEMPORANE
1. În ultimii 2000 de ani de istorie, Ierusalimului a fost sub stăpânirea romană, apoi sub cea
musulmană, cu excepţia unor perioade din timpul cruciadelor (sec. XI-XIII), până la primul
război mondial, iar din 1948/1967 aparţine (în parte) evreilor, fiind din 1981 capitala
statului Israel. Pedepsele Domnului exprimate prin profeţi, au avut o perioadă lungă de împlinire,
când Ierusalimul trebuia să rămână sub blestem (Tefania 2:15; 3:1; Luca 21:24; 23:28)
2. Templul este o dorinţă de bază a evreilor religioşi, dar pretenţiile musulmanilor şi existenţa pe
muntele Templului (Moria) a Domului Stâncii şi moscheii Al Aqsai Omar împiedică
reconstrucţia lui, deşi Institutul Templului şi alte foruri religioase evreieşti se pregătesc cu
materialele şi fondurile necesare

II. PROFEŢII PENTRU IERUSALIM ŞI TEMPLU (ISRAEL)
1. Profeţiile Vechiului Testament cuprind referiri la situaţii fizice – terestre şi referiri la împliniri
simbolice – spirituale, ceea ce face ca teologii să fie divizaţi în ce priveşte perioada sfârşitului şi
mileniului pentru planul lui Dumnezeu cu Israel (Isaia 2:1-5; 4:2-6; 30:18-26; Mica 4:1-4).
Există promisiuni profetice care evidenţiază o vreme / stare de desăvârşire prin absenţa totală a
oricărei forme de rău, care nu pot privi lumea aceasta ci numai perioada de după revenirea lui
Mesia (Ioel 3: 17 -20)
2. O separare între restabilirea fizică – statul Israel şi restabilirea spirituală – întoarcerea la
Dumnezeu a ultimei generaţii de evrei, explică situaţia prezentă – caz în care profeţiile au dublă
referire, ca şi cele referitoare la Mesia (prima venire– în trup fizic şi a doua venire – spirituală, în
slavă). Se repetă situaţia de după robia babiloneană, când nu toţi evrei s-au întors în ţara lor
(eremia 3:14; 30:18; 31:3-12)
3. Profeţii au vestit întoarcerea evreilor la Domnul, pe fondul unei perioade grele pentru ei:
(Zaharia 12:7, 10-14; 14:2-3). „Tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11:26) înseamnă „oricine va
fi găsit scris în carte” (Daniel 12:1), un număr deplin, ca şi cel al neamurilor (Apocalipsa 7:4;
Romani 11:25). Mântuirea evreilor se va realiza pe sistemul Bisericii, nu al jertfelor şi Templului
fizic (Ieremia 3:16-18)
4. Periada specifică de necaz, pentru poporul lui Dumnezeu a fost de 3 ani şi jumătate (168-165
î.e.n.; 68-70 e.n.) şi se va mai repeta la sfârşit (Apocalipsa 11:2-3; 12:14; 13:5)
5. Ierusalimul a fost şi va fi (încă) locul lucrărilor divine, de unde a pornit mântuirea şi locul de
încercare al tuturor neamurilor, până la sfârşitul istoriei acestui pământ (Psalmul 87:1-7; 31:9;
66:6; Tefania 3:7-20; Zaharia 12:2-6, 8-9; 14: 4-21)

ÎNCHEIERE
1. Planul veşnic al lui Dumnezeu în cazul lui Israel şi Ierusalimului este evidenţiat prin profeţii,
de aceea trebuie ordonate specific – cei 70 de ani (Daniel 9:24)
2. În prim plan profeţiile pentru Israel – Ierusalim vizează întoarcerea lor - mântuirea, când
„împreună” vor căuta pe Domnul la Ierusalim, unde piatra „din capul unghiului”, dar şi „de
poticnire” şi „de cădere” a rămas în Sion (Isaia 28:16; Romani 9:33; 1 Petru 2:6)
3. Templul de la Ierusalim, deşi este o preocupare a forurilor conducătoare ale religiei mozaice,
nu mai reprezintă o etapă necesară mântuirii – ispăşirea realizată prin Domnul Hristos şi statutul
preoţiei sunt sunt cu valabilitate definitivă (Evrei 9:24-28)
Împreună pentru Ierusalim
Lecţia 9

IERUSALIMUL DE SUS

INTRODUCERE
1. „Ierusalimul de sus este slobod şi el este mama noastră” (Galateni 4:26) se identifică prin
locul prezenţei divine şi a poporului născut prin făgăduinţă, cu care Dumnezeu va guverna
universul, în contrast cu „Ierusalimul de acum, care este în robie împreună cu copiii săi”
(Galateni 4:25), este o imagine a moştenirii naturale, tradiţionale religioase, a legământului de pe
Sinai (Galateni 4:21-31)
2. Ierusalimul de sus este visul omenirii, pentru evrei şi creştini bazat pe promisiunile divine
(Evrei 11:6) - „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei
11:10)

I. CĂUTĂRI ŞI DORINŢE
1. Începând cu Adam şi Eva, care au fost expulzaţi din Grădina Edenului (Plăcerii), continuând
cu Avraam, şi ceilalţi patriarhi toţi „doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. (Ei ştiau
prin credinţă că Dumnezeu)... le-a pregătit o cetate” (Evrei 11:16). Astfel Ierusalimul este numit
„Cetate căutată şi nepărăsită” pentru un „Popor Sfânt, Răscumpăraţi ai Domnului” (Isaia
62:12); „Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare” (Evrei
13:14). Scriptura prezintă pe cei credincioşi „în drum” spre Sion (Isaia 35:10), în apropiere de
„muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de
adunarea în sărbătoare a îngerilor” (Evrei 12:22)
2. Dorinţa de a scăpa definitiv de durere, de rău, de duşmani şi de moarte – ultimul duşman, este
specifică oricărui om (Isaia 33:20; 66:10-13; Ieremia 33:16). O atracţie deosebită a Ierusalimului
de sus este pomul vieţii, care a rămas o dorinţă interzisă pentru primii oameni (Apocalipsa 2:7;
22:2, 19). O ultimă încercare de atac asupra Ierusalimului este descrisă în Apocalipsa 20:9, când
cei răi sub coordonarea Şarpelui, cel care i-a scos pe primii oameni din fericire „au înconjurat
tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit”

II. ÎMPLINIRI
1. Evrei credeau într-un viitor glorios, dar imaginea lor se oprea la o realitate terestră, după o
interpretare literală a celor prezentate în profeţi, reflectată şi în gândirea ucenicilor (Isaia 51:3;
65:18-25; Luca 19:11; Fapte 1:6). Noul Testament schimbă imaginea mult mai „sus” -
Ierusalimul fiind descris în Biblie în forme şi dimensiuni simbolice (Ezechiel 40-48), capătă o
conotaţie spirituală, neînţeleasă de saducheii (Luca 20:34-38; Apocalipsa 21:2-21)
2. Noul Ierusalim este / va fi cetatea sfântă, profeţită încă din Vechiul Testament şi arătată mai
„aproape” în Apocalipsa, unde desăvârşirea în bine, în fericire va fi o realiate binecuvântată -
„râul” (ceva care abundă) va înveseli „cetatea lui Dumnezeu, Sfântul locaş al locuinţelor Celui
Prea Înalt” (Psalmul 46:4). În Noul Ierusalim nu este nevoie de un Templu, pentru că nu mai
există o putere politică şi administrativă separată de cea religioasă – Tronul lui Dumnezeu se
identifică cu altarul şi Templul - Templul era numai un simbol al prezenţei lui Dumnezeu în
mijlocul poporului Său şi nu realitatea deplină, nu este necesar nici un Templu atunci când
Dumnezeu şi Mielul trăiesc printre ei: „Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt
Templul ei” (Apoc. 21:22, iar numele cetăţii va fi: „Domnul este aici!” (Ezechiel 48:35), adică
locul reşedinţei Sale permanente, unde este adorat pe deplin (Psalmi 48:1-8; Apocalipsa 4:2-11;
5:11-14; 7:9-17). În imaginea profetică a plecarii şi revenirii slavei Domnului, reaşezarea ei
deplină priveşte noul Ierusalim (Ezechiel 10:4; 11:23; 43:4-5; 44:4)

ÎNCHEIERE
1. Ierusalimul de sus – Împărăţia lui Dumnezeu va împlini toate promisiunile lui Dumnezeu
pentru poporul Său, chiar dacă acum şi aici noi nu putem cerceta şi înţelege cum va fi viaţa în
natura şi prezenţa lui Dumnezeu (Ioan 17:3; 1 Ioan 3:1-2). „Împreună pentru Ierusalim” se va
transforma în „Împreună în Ierusalim(ul de sus)”
2. Aplicaţia şi chemarea în locaţia fericirii eterne, împreună cu ultimul apel la mântuire şi lucrare
sunt subiectul lecţiei 10 (Apocalupsa 22:16-20)
Împreună pentru Ierusalim
Lecţia 10

CONCLUZII. APLICAŢII

INTRODUCERE
1. Istoria Ierusalimului şi a Templului în V şi N T oferă o imagine de ansamblu a planului lui Dumnezeu
pentru mântuirea omenirii şi a slăbiciunilor şi împotrivirii umane, de la iebusiţi la Anticrist
2. „Împreună pentru Ierusalim(ul de sus)” este o responsabilitate şi o chemare: „ ce fel de oameni ar
trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind ... după făgăduinţa Lui,
aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea...” (2 Petru 3:11-14).

I. CONCLUZII
1. Istoria Ierusalimului prezintă luptele pierdute şi câştigate pentru dreptul de a locui în „cetatea sfântă”,
care încă nu s-au terminat, Ierusalimul fiind încă „o piatră grea” (Zaharia 12-14). Locul prezenţei divine
este revendicat şi de forţele răului, Ierusalimul fiind imaginea terestră a conflictului cosmic, dintre
Dumnezeu şi diavolul, dintre bine şi rău. În final vor rămâne în Sion numai cei sfinţi (dintre evrei şi
neamuri), iar adevăratul David – Domnul Hristos va domni peste ei (Isaia 48:1-2). Ierusalimul va deveni
„cetatea neprihănită” (Isaia 1:26), conform planului divin de răscumpărare
2. Ierusalimul, având ca loc special Templul este simbolul păetăşiei lui Dumnezeu cu omul prin
răscumpărăre; mai întâi prin jertfele zilnice şi cele din ziua i spăşirii, când marele preot intra în locul
prea sfânt ca să stropească cu sânge spre capacul ispăşirii – locul prezenţei divine (Levitic 16), apoi prin
răscumpărarea realizată definitiv în Templul din cer, prin jertfa şi preoţia Domnului Hristos (Evrei 9)
3. Centrul de închinare pentru creştini este Tronul / altarul / Templul din cer, prin relaţionarea în duh.
Prin preoţia Domnului Isus Hristos, Adunarea devine Templul Duhului Sfânt, având ca suport fizic
trupurile credincioşilor, dar adunaţi în / prin Duhul (1 Corinteni 3:16-17; 6:19-20; 12:12-27; Efeseni
1:22-23). Dovada apartenenţei la Trupul / Templul sfânt este Duhul lui Dumnezeu cu manifestările
supranaturale aferente prezenţei divine şi în condiţia îndeplinirii cerinţelor sfinţeniei divine (Exodul 25:8;
29:43-46; Levitic 9:22-24; 2 Cronici 7:1-2). Chiar în V. T (perioada robiei babiloniene) închinarea
practicarea religiei adevărate s-a realizat fără templu, mai bine decât cu Templul din Ierusalim (Isaia 1:10-16;
Ieremia 7; Ezachiel 11:14-21)

II. APLICAŢII
1. Trebuie să trăim cu speranţa dreptului de şedere permanentă La Ierusalim, în „cetatea păcii”, în fericire
eternă, prin mântuire, părăsind pământul pribegiei, insecurităţii şi trudei fără sfârşit (Proverbe 11:10-11a;
Isaia 26:1; 65:18-19; Naum 1:12)
2. Cerinţele divine pentru accesul în cetatea sfânfă sunt specifice sfinţeniei divine şi solicită tuturor o
abandonare totală a păcatului (Isaia 52:1-2, 11-12; Ieremia 3:17; 2 Corinteni 6:14-7:1; 11:2; Efeseni 5:26-
27; 1 Ioan 3:3); „Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în
cetate!” (Apocalipsa 22:14)
3. În vederea întrării în fericire (prezentată în diverse simboluri) se cere luptă – toate promisiunile
referitoare la cele de sus sunt pentru biruitori. Totodată se cere activitate – cum poate fi pus un împărat
care nici nu a întreţinut Templul Domnului, alături de David, care a făcut totul pentru Ierusalim şi Templu
– întâi bătălii apoi pregătiri (Apocalipsa 2-3)

ÎNCHEIERE
1. „Încheierea” veacului acestuia va coincide cu „introducerea” în veacul viitor, ocazie cu care se vor
schimba stările prezente şi fiecare va fi repartizat cu dreptate: „Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi
veseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plâns” (Isaia 66:10)
2. „Împreună pentru Ierusalim” este un ideal ce oferă o pasiune permanentă pentru slujire – activitate
ce va continua în Ierusalimul de sus (în noua ordine eternă – Apocalipsa 22:3). Fiecare credincios trebuie
să aibă ca obiectiv primordial „Ierusalimul” - instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu, capitala” fiind
simbolul guvernării (Isaia 62:1-7)
Întrebări pentru Domnul Dumnezeu
Lecţia 1
INTREBARI REFERITOARE LA FIINŢA DIVINĂ

INTRODUCERE
1. Studiul Întrebări pentru Domnul Dumnezeu nu este un chestionar pentru divinitate ci cuvinte
ce trebuie să se constitue în rugăciuni. în căutarea acelor răspunsuri pe care El este gata să ni le
ofere (Ieremia 33:2-3; Apocalipsa 7:13-14), conştienţi de limitele rostite de Solomon
referitor la posibilitatea „aducerii” lui Dumnezeu într-un „cadru” perceptibil oamenilor (2
Cronici 2:5-6)
2. Întrebări prin care vrem să ştim cine / cum este acest Dumnezeu care se ascunde, sunt
legitime pentru cel ce vrea să-1 cunoască şi pentru cei ce vor să devină ca El, ceea ce este un
scop divin al creaţiei şi al mântuirii (Isaia 45:15; 1 Ioan 1:1-5)

I. CE PUTEM SĂ ÎNTREBĂM / ŞTIM DESPRE FIINŢA DIVINĂ
1. Cum este fiinţa divină? - întrebarea indirectă sau directă ale lui Moise, omul care a fost lăsat
să se apropie cel mai mult de Dumnezeu (Exodul 3:13-15; 24:9-18; 33:12-23). Interdicţia pentru
demoni în a-L „prezenta” pe Domnul (Marcu 3:12) şi sfatul pentru ucenici de a nu vorbi
oricui despre lucrurile sfinte (Matei 7:6) arată maiestatea divină a Celui ce trebuie să i se
aducă slavă absolută pentru eternitate (Apocalipsa 4:8-11). Dumnezeu s-a descoperit oamenilor
fără să-L vadă, putând fi înţeles doar din viziuni reprezentative şi din lucrările Sale:
dimensiunea Lui cea mai accesibilă a fost întruparea Domnului Isus Hristos (Daniel 7; Ezechiel
1; Ioan 1:18; 14:7-11; Evrei 1:1-3)
2. Ce atribute are fiinţa divină. Dumnezeu controlează şi conduce absolut totul în universul creat
de El? „.. .nu vede Domnul? Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului? Nu
iese din gura Celui Prea înalt răul şi binele?” (Plângeri 3:34-38; Iov 38-42; Psalmul 115:2-3;
Fapte 2:23; 15:18)
3. Întrebări referitoare la Îngerul Domnului (Geneza 32:29; Judecători 13:18) şi relaţiile din
divinitate (Ioan 16:13-15) îşi găsesc doar răspunsuri indirecte în descoperirea Scripturilor

II. CE NU PUTEM S Ă ÎNTREBĂM / STIM DESPRE FIINTA DIVINĂ
1. Originea şi natura existenţei divine. „Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem
pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns” (Iov 36:26). Eternitatea nu poate fi
cuprinsă de mărginirea umană (Psalmul 90:1-2). „Dumnezeu este duh" (Ioan 4:24) iar noi
oamenii nu avem acces în carne şi oase în lumea spirituală decât în limitele permise de EI (1
Corinteni 2:9-15; 1 Timotei 1:17; 6:16)
2. Dimensiunea şi dreptatea lucrărilor Sale în univers şi pe pământ: „Dacă apucă EL cine-L
va opri? dne-Iva zice: «Ce faci?»” (Iov 9:12). ,,A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia:
cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?” (Iov 9:4). „El..." stăpâneşte fără să poată fi luat
la răspundere referitor Ia lucrările Sale (Iov 9:12-25; 13:11; 26:6-14; 36:23-26: 37:10-16; Daniei
4). „Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?” (Iov 9:12)
3. Hotărârile planului Său etern, în care se includ şi mântuirea unora şi osândirea altora (Isaia
45:9- 11; Romani 8:29-34; 9:14-21). Viaţa este proprietatea divină (Deuteronom 33:39; Isaia
45:9)

ÎNCHEIERE
1. Credinţa în Dumnezeu ne deschide mintea pentru cunoaşterea divinităţii, asigurându-ne
dobândirea statutului de fii al lui Dumnezeu (Evrei 11:1, 3, 6)
2. Cunoaşterea Tatălui este secretul Fiului şi poate fi oferit doar prin Duhul Sfânt (Matei 11:27:
Ioan 6:63: Efeseni 3:14-21)
Întrebări pentru Domnul Dumnezeu
Lecţia 2

ÎNTREBĂRILE CELOR CE NU ÎNŢELEG
INTRODUCERE
1. Evenimentele, fenomenele din jurul nostru, sunt adesea greu de înţeles şi ridică întrebări,
fapt pentru care noi oamenii avem nevoie de „lumină de sus” pentru a nu gândi sau acţiona
greşit: De ce a trebuit să se întâmple aceasta? De ce nu a intervenit Dumnezeu? De ce nu
îmi răspunde Dumnezeu? De ce nu mi-a dat Dumnezeu ce i-am cerut? De ce eu? Unde să-L
găsim pe Dumnezeu pentru a discuta cu El, ceea ce oamenii nu ne înţeleg sau nu pot să ne ajute?
(Iov 23:1-9; 31:35)
2. Interesul nostru obiectiv vizează cauze personale, fără cercetarea problemelor ce nu ne privesc
(Galateni 6:4-5). Întrebările pentru alţii sunt o altă lecţie iar motivaţiile trebuie studiate cu
atenţie
I. ÎNTREBĂRI GRELE
1. Providenţa divină şi limitele permise de El, spiritelor şi oamenilor: „Pentru ce” la unii le
merge bine şi la alţi le merge rău? (Ieremia 12:1) „Pentru ce...” permite Dumnzeu nedreptatea
pe pământ (Psalmul 35:17; Habacuc 1:3-4). O întrebare ce persistă şi după moarte, până
la judecată! (Apocalipsa 6:10-11)
2. „Pentru ce...” nu se îndură Dumnezeu de cei din poporul Lui? (Iov 7:19-21; Psalmul 13:1-
3; Ieremia 14:8, 19). Cazul planului lui Haman, până în dimineaţa dintre cele două ospeţe
(Estera 3-7)
3. Absenţa mesajelor sfinte pentru informare şi călăuzire: De ce tace Dumnezeu? (Psalmul
74:9). întrebări prin Urim şi Tumim (Exod 28:30; Numeri 27:21; 1 Samuel 28:6) sau prin sorţ -
caz Acan (Iosua 7:7)

II. CE EXPLICAŢII PUTEM PRIMI DE LA DOMNUL
1. Atenţie la riscul de al mustra pe Dumnezeu (Iov 40:l-7). „Vrei, deci, să te cerţi cu El, pentru că
nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?” (Iov 33:13). Trebuie să continuăm să ne încredem
în caracterul plin de dragoste şi înţelepciune a lui Dumnezeu (Evrei 13:5)
2. Scopul răspunsurilor divine vizează şi împlinirea planului Lui care cuprinde şi mântuirea
noastră, nu satisfacerea curiozităţilor, dar există riscul neînţelegerii modalităţilor prin care El
răspunde (Iov 33:14-30). Adesea când Dumnezeu se justifică ne pare rău că am întrebat (Iov
38:1-3; 41:10-11; 42:1-6)
3. Lucrările lui Dumnezeu se explică unele pe altele, în timp (Ieremia 30:24; Romani
8:28).Caz losif in Egipt (Psalmul 105:17-22). „Dacă am putea să întredeschidem porţile
vieţii, Să stăm înăuntru şi să vedem tot ce lucrează Dumnezeu, Am putea interpreta toate
aceste îndoieli şi lupte, Şi pentru fiecare mister am putea găsi o cheie. Dar nu astăzi. Deci fii
mulţumită, dragă inimă; Planurile lui Dumnezeu se desfac precum crinii puri şi albi. Noi nu
trebuie să rupem frunzele care acoperă complet floarea - Timpul va descoperi într-o zi florile
de aur. Şi dacă, prin trudă cu răbdare, vom ajunge în ţara în care picioarele obosite, cu
sandalele desfăcute, se pot odihni, Când vom cunoaşte şi vom înţelege limpede totul, cred că vom
spune: „ Dumnezeu a ştiut cel mai bine” J. H. M.
4. Există oameni abilitaţi în explicarea unor lucruri încâlcite (Daniel 1:17; 5:8-17), cu care
trebuie să colaborăm (2 Cronici 26:5)

ÎNCHEIERE
1. Domnul Dumnezeu este Cel ce ştie şi dispune totul, de aceea este corect să-L întrebăm, dacă
El este Dumnezeul nostru (Isaia 8:19)
2. Rugăciunea pentru înţelegerea întrebărilor grele trebuie să ne conducă în prezenţa
înţelepciunii divine, înţelegând ce răspunsuri vom primi şi acceptând tăinuirea altora, până la
vremea potrivită (Daniel 12:4, 8-9)
Întrebări pentru Domnul Dumnezeu
Lecţia 3

ÎNTREBĂRILE CELOR CE SUFERĂ

INTRODUCERE
1. Cei ce sufăr sunt printre cei mai motivaţi oameni să pună întrebări de „urgenţă” referitoare la
situaţia lor (Iov 7:1-21)
2. Întrebări referitoare la hotărârile divine (Ieremia 3:5), la atitudinea inimii lui Dumnezeu
(Ieremia 14:8)

I. ÎNTREBĂRILE DURERILOR
1. „Până când...” (Habacuc 1:2). Unde este îndurarea Domnului potrivit promisiunilor Lui?
(Psalmul 89:49; Ieremia 15:18).
2. De ce m-am născut să sufăr, poate de la naştere, genetic etc? (Iov 3:20-23; 10:18; Ieremia
20:18). Recomandarea pentru cei bolnavi de a întreba pe Domnul (1 Regi 1:2-4; 2 Regi 8:8; 2
Cronici 16:12), se încadrează în regula generală de a întreba pe Cel ce decide binele şi răul (2
Samuel 21:1)
3. Atenţie la apariţia stărilor de murmur şi cârtire, pierderea nădejdi la gândul „abandonării” de
către Domnul (Numeri 20:2-13; 21:4-9; Psalmul 10:1; 22:1; 42:9-10; 44:23-24; 74:1; Matei
27:46)

II. RĂSPUNSURI PENTRU CEI CE SUFERĂ
1. Domnul vede şi ştie, cauza rezolvării unei suferinţe, nu este necunoştinţa sau imposibilitatea
ca Domnul să intervină (Exodul 3:7; 4:31; Plângeri 3:34-38; 2 Cronici 24:22). Dumnezeu nu uită
şi se întoarce cu îndurare spre cei ce sufăr, dar nu fără măsură, nefiind osândiţi şi lepădaţi
(Psalmul 10:14, 17-18; 41:3; 107:10-15)
2. Oamenii sunt în condiţia de expulzaţi din rai cu sentinţă de pedeapsă, ceea ce face ca suferinţa
să fie „legală” (Geneza 3:16-19; 1 Cronici 4:9-10). Durerea este o urmare a păcatului cu rol
punitiv şi educativ (Deuteronom 8:3; Iov 33:19; 36:15; Psalmul 38:17-18; 39:1-7; Isaia 38:17;
50:11; Ieremia 30:15; Plângeri 1:11-14, 18; Mica 2:10; Evrei 12:7)
3. Pentru cei ce sufăr fără să-i acuze conştiinţa de păcate, suferinţa este un mijloc de luptă în
condiţia lumii spirituale (Iov 10:2-7; 13:20-27; 2 Corinteni 12:7-9; Coloseni 1:24; 2 Timotei 4.5;
1 Petru 4:16, 19; 5:9). Există riscul ca ei să nu mai contenească să întrebe: „Pentru ce...” şi
„Tăceţi, lăsaţi-mă, vreau să vorbesc!” (Iov 13:13), însă după răspunsul Domnului să spună: „Îmi
pun mâna la gură” (Iov 40:4)
4. Atenţie la răspunsuri umane care adesea nu sunt în concordanţă cu realităţile din lumea
spirituală – greşelile prietenilor lui Iov (Iov 2:13; 42:7-9) şi cu starea din inima omului – eroarea
lui Eli (1 Samuel 1:10-18)

ÎNCHEIERE
1. Suferinţa poate formula întrebări şi răspunsuri eronate şi numai întrebările corecte sunt
vrednice de răspunsuri corecte (Iov 9:27-28; 16:6; Eclesiastul 9:1-3; Isaia 64:5; Iacov 5:13)
2. Harul Domnului face suferinţa utilă şi poate oferii asistenţă totală în cazul durerilor (Isaia
53:3-4; Romani 8:17-18; 2 Corinteni 1:5-7)
Întrebări pentru Domnul Dumnezeu
Lecţia 4

ÎNTREBĂRI DESPREADEVĂRULSCRIPTURILOR

INTRODUCERE
1. Dumnezeu este caracterizat prin cunoaştere absolută iar omul prin cunoaştere responsabilă
în formare, dar în limitele permise de Dumnezeu (Deuteronom 29:29)
2. Un Dumnezeu care se ascunde de unii şi se descoperă altora, a cărui slavă stă în ascunderea
lucrurilor, care tebuie căutat şi întrebat dar nu oricum (Proverbe 25:2; Osea 4:6; 6:3, 6; Matei
11:25-25; 13:10; Luca 10:23-24)
I. ÎNTREBĂRI DE CUNOAŞTERE A ADEVĂRULUI
1. Există vinovăţia de a nu întreba pe Domnul – lipsa de interes pentru cele sfinte (Ieremia 2:6,
8); teama de a întreba – o sfială neînţeleaptă (Luca 9:45), dar nu orice întrebare (2 Timotei
2:23)
2. Întrebări referitoare la stările de împietrire şi posibilitatea obţinerii îndurărilor divine -
doctrina mântuirii (Isaia 63:17; Romani 8:29-30; 1 Timotei 2:1-7)
3. Întrebări referitoare la scopul lui Dumnezeu pentru om (Iov 7:17-18); ce trebuie să facă
fiecare individ în mod particular, în diferite ipostaze ale vieţii şi în slujirea sfântă (Psalmulo 15;
Proverbe 1:1-9; Mica 6:8). Ex.: apostolul Pavel, de la înţelegerea greşită a celor scrise la
cunoaşterea corectă a adevărului (Galateni 1-2; Filipeni 3:4-16)
4. Întrebări refritoare la lucrarea Domnului din / prin Adunare: comportament, relaţii, atitudini;
imagini din V T şi învăţătura apostolică (1 Corinteni 10:1-11; Fapte 2:42)

II. PROCEDURI ŞI REZULTATE (RĂSPUNSURI)
1. Cortul Domnului a fost şi un loc unde oamenii „întrebau pe Domnul” şi referitor la înţelegerea
poruncilor şi rânduielilor sfinte (Exodul 33:7; Deuteronom 17:8-13)
2. Înţelegerea corectă este dată de starea spirituală a celor ce întreabă şi timpul potrivit în planul
lui Dumnezeu (Psalmul 119:130; Proverbe 25:8; Daniel 12:8-10; Ioan 7:17; 2 Timotei 3:1-17;
Evrei 6:1-8). Dreptul de descoperire a cuvintelor vieţii este opere Duhului Sfânt nu este o emanaţie
a minţii umane (Matei 16:16; Ioan 6:63; 1 Corinteni 2:4.16)
3. Răspunsurile divine pentru cei ce vor să cunpoască adevărul sunt cuprindse în adevărul
Scripturilor, care se explică unele pe altele, în condiţia primirii luminii Duhului lui
Dumnezeu (1 Petru 1:10-12; 2 Petru 1:19-21; Apocalipsa 19:9; 21:5-6)
4. Prezentarea adevărului şi explicarea lui este sarcina slujitorilor din Trupul Domnului –
Adunarea (Matei 28:19; 2 Corinteni 4:1-6; 6:1-10; 1 Timotei 4:10-16)

ÎNCHEIERE
1. Curiozitate a sfântă este specifică oamenilor lui Dumnezeu, în schimb, curiozitatea păcătoasă
este specifică mediumurilor oculte şi lumii lipsite de virtuţi sfinte (1 Petru 1:10-14; 1 Timotei
5:13; 6:3-5)
2. Cunoaşterea adevărului se realizează nu doar prin informare ci şi prin relaţionare, ceea ce
face ca mijloacele informării să se împletească tot mai mult cu scopul ei (Ioan 17:3-8)
Întrebări pentru Domnul Dumnezeu
Lecţia 5

ÎNTREBĂRILE CELOR PEDEPSIŢI DE DOMNUL

INTRODUCERE
1. Toţi oamenii, chiar şi cei ce nu cred sau nu vor să ştie de Dumnezeu ajung să se întrebe şi să-
L întrebe atunci când suferinţa devine greu de suportat (2 Regi 17:15, Plângeri 1:17-18; 2:20;
5:20-22)
2. Răspunsurile Domnului sunt drepte şi reale, El nu este om să-i pară rău, nici să mintă, fie în
bine fie în rău (Numeri 23:19; Deuteronom 30.15-20; Apocalipsa 15:3-4; 16:5)

I. PRIMELE ŞI ULTIMELE ÎNTREBĂRI
1. Pentru ce ne ameninţă Domnul (Isaia 66:15-16; Ieremia 16:1-13; 23:33-40)
2. Se mai poate beneficia de ajutorul Domnului în situaţii critice (Psalmul 108:10-12)
3. Mai există o şansă de îndurare la Dumnezeu sau s-a trecut la lepădarea irevocabilă şi pedeapsa
eternă (Psalmul 79:5; 80:4; 85:5; 89:46; 90:13; Isaia 64:5)

II. ULTIMELE RĂSPUNSURI
1. Scopul vieţii omului – starea spirituală aşa cum este văzută de sus, poate explica
binecuvântarea sau blestemul (Deuteronom 32; Hagai 1:9; 3:18-19)
2. Răspunsurile pentru pedepsele pentru păcat sunt menţionate în codul Bibliei ( Levitic 26:14-
46; 1 Regi 9:8-9; Ieremia 22:8-9). Omul se pedepseşte singur, prin faptul că ştie ce urmează,
conştiinţa operează în orice vreme (Ieremia 2:19; Romani 2:1-11)
3. Pedepsele divine au limitele şi timpul lor, uneori anunţat special (1 Samuel 2:12-34; Isaia
6:11; Ieremia 11:22-23; Daniel 4; Matei 8:29; Iuda 1). După expirarea timpului de pocăinţă,
orice pedeapsă rămâne doar durere, fără har (Apocalipsa 14:6-11; 16:2, 10-11)

ÎNCHEIERE
1. Pedepsele divine sunt prestabilite prin blestemul păcatului şi hotărârile divine specifice
fiecărei situaţii (Deuteronom 28; Ioan 3:16, 36)
2. Există posibilitatea obţinerii îndurărilor Lui pentru cei ce se pocăisc de păcatele lor (Iona 3-
4; Mica 7:18-20), dar sunt situaţii când mânia Domnului ajunge să fie „fără leac” şi oamenii
nu mai au nici un drept la har şi salvare (2 Cronici 30:14-19; Romani 11.22; Evrei 6:1-8;
10:24-31)
Întrebări pentru Domnul Dumnezeu
Lecţia 6

ÎNTREBĂRILE CELOR CE NU AU INIMA CURATĂ

INTRODUCERE
1. Odată ce oamenii au căzut sub influenţa diavolului, au devenit perverşi (Psalmul 17:1-3;
139:23-24; Eclesiastul 7:29)
2. Diferenţa în relaţiile omului cu Dumnezeu, faţă de relaţiile interumane, e dată şi de faptul că
Dumnezeu nu minte şi nu poate fi minţit (2 Regi 10:15; Iov 13:7-9; Proverbe 29:12)

I. INTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
1. Întrebarea retorică a evreilor care nu vedeau sensul zilelor de post şi răspunsul obiectiv al
Domnului (Isaia 58:1-14; Zaharia 7:1-14)
2. Întrebarea pertinentă, dar nesinceră a evreilor (Ieremia 3:10), rămaşi în urma cureririi
babiloniene, referitoare la refugierea în Egipt – a întreba şi a nu accepta răspunsul (Ieremia 42-
43)
3. Întrebările provocatoare ale poporului evreu aflat din nou pe drumul unei apostazii
nerecunoscute - Maleahi 1-4: „Cu ce ne-ai iubit?” (1:2); „Cu ce Te-am spurcat?” (1:7); „Pentru
ce?” (2:14); „Cu ce L-am obosit?” (2:17); „În ce trebuie să ne întoarcem?” (3:7); „Cu ce Te-am
înşelat?” (3:8); „Ce-am spus noi împotriva Ta? (3:13). Răspunsurile divine evidenţiau înşelătoria
şi dovedeau vinovăţia lor (Maleahi 1:2-14; 2:14-17; 3:7-14)
4. Întrebările liderilor evrei adresate Domnului Isus şi dovada lipsei lor de sinceritate (Matei 22:23-
46; Luca 20:1-8)

II. PRINCIPII. CONCLUZII
1. Răspunsurile Domnului pentru cei ce nu sunt cu inima curată sunt potrivit cu inima
(realitatea) nu cu cuvintele gurii lor (1 Regi 14; Fapte 5:1-10) şi pot fi o „răsplată”, pentru
amăgirea lor (1 Samuel 8:6-9; 10:17-20; Proverbe 22:11; Osea 13:11; 2 Tesaloniceni 2:1-12)
2. Când Dumnezeu se lasă întrebat are în vedere în îndurarea Lui şi sufletele oamenilor nu numai
starea lor de moment, dar tot numai cei cu inima curată „vor vedea pe Dumnezeu”, adică vor
înţelege voia Lui şi vor fi salvaţi (Abimelec – Geneza 20:6; Psalmul 78:8-10; Ieremia 42:20-22;
44; Luca 10:25-37; Evrei 10:19-31)
3. Avantajele celor cu inima curată (Elihu – Iov 33:3): ocrotire şi salvare (David – 1 Regi 9:4;
Psalmul 7:10; 11:2; 73:1; 94:15); mântuire (Psalmul 24:4; 1 Timotei 1:5); sfătuire şi împlinire
(Caleb – Iosua 14:6-15; Psalmul 97:11; Matei 5:8; 2 Timotei 2:22)

ÎNCHEIERE
1. Cei ce nu sunt curaţi la suflet comit cea mai mare eroare atunci când cred că pot să-L înşele pe
Dumnezeu (Simon magul – Fapte 8:18-24; Galateni 6:7-8)
2. Dumnezeu cunoaşte starea reală a inimii, totuşi este îndelung răbdător şi încet la mânie, dar în
final va da fiecăruia plata cuvenită, aşa cum şi conştiinţa le-o confirmă (Psalmul 78:34-38)
Întrebări pentru Domnul Dumnezeu
Lecţia 7

ÎNTREBĂRI DESPRE VIITOR

INTRODUCERE
1. Întotdeauna viitorul a fost o necunoscută pentru oameni şi o cunoscută pentru Dumnezeu, de
aceea suntem interesaţi să-L întrebăm (Eclesiastul 9:1; Isaia 44:7)
2. Există foarte mare interes din partea diavolului pentru inducerea în eroare a oamenilor cu
privire la viitor – ghicitorii, magicienii, astrologii etc sunt specialiştii lui în domeniul citirii
viitorului (Isaia 41:21-24)

I. INTREBĂRI „DE JOS” (Geneza 3:15)
1. Întrebările conducătorilor pentru viitorul lucrării aflate temporar sun controlul şi execuţia lor
(Moise – Exodul 3:11-12; Iosia - 2 Cronici 34:21-28; Nebucadneţar – Ezechiel 21:20-22; Daniel
2:29-34, 44)
2. Toţi oamenii cu referire la viitorul imediat sau la viaţa lor (Judecători 18:5; Psalmul 39:34;
101:2). În special războaiele – problemele cer un răspuns referitor la decizile şi aportul divin
(Judecători 1:1; 20:18, 23; 1 Samuel 14:37; 23:2-4; 30:8; 1 Regi 20:22)
3. Întrebări despre sfârşitul lumii şi eternitate (Psalmul 15:1; Matei 24:3-14). Întrebările
profeţilor cu spiritul lor vizionar (Numeri 24.16-17, 23; Daniel 12:8-13; Zaharia 1:12; 1 Petru
1:10-12)

II. RĂSPUNSURI „DE SUS”
1. Angajamente divine referitoare la controlul viitorului sunt ferme (Apocalipsa 10:5-7), dar
până atunci noi trebuie să ne îndeplinim misiunea, fără să-I facem orar lui Dumnezeu cu
interpretările noastre (Habacuc 1:2, 12-13; 3:16-19; Fapte 1:6-8)
2. Răspunsurile lui Dumnezeu îi vizează şi pe cei ce batjocoresc şi nu cred în exercitarea
controlului de început şi sfârşit al Creatorului (Ezechiel 12:21-28; 2 Petru 3:4). Înţelepciunea
asigură viitorul, iar răul îl periclitează (Proverbe 24:14, 20)
3. Interdicţia apelului la informaţii oculte (Deuteronom 18:10; 1 Samuel 28:8; 2 Regii 23:24;
Isaia 8:19). Duhul Sfânt este mandatat să ne informeze cu privire la lucrurile viitoare (Ioan
16:13). Domnul poate să ne informeze – prin Duhul – şi dacă nu am formulat o întrebare, dar
cred că orice om este interesat de destinul lui şi al casei lui (Geneza 49:1; 2 Samuel 7:8-29; Ioan
21:18-19; Fapte 20:22-24)

ÎNCHEIERE
1. Întrebările pentru viitor trebuie să fie puse în încrederea că suntem în braţul atotputernic al lui
Dumnezeu – Tatăl nostru, care ne iubeşte (Isaia 45:11; Ieremia 29:11), nu cu teamă şi necredinţă
(Psalmul 78:19-22)
2. Rugăciunile noastre pentru viitor trebuie să fie un apel la mila Domnului (Psalmul 90:13;
Habacuc 3.2)
Întrebări pentru Domnul Dumnezeu
Lecţia 8

ÎNTREBĂRI DESPRE ALŢII

INTRODUCERE
1. În ce condiţii şi cu ce scop ne putem permite să-l întrebăm pe Dumnezeu pentru alţi oameni?
(1 Petru 4:15)
2. La Dumnezeu se poate apela cu încredere, atunci avem de-a face cu oamenii care ascund
anumite lucruri (Exodul 22:9; Ezra 2:63)

I. INTREBĂRI RESPONSABILE
1. Întrebările celor ce slujesc pentru colaboratorii lor, îndeosebi atunci când sunt incertudini:
Abimelec pentru David (1 Samuel 22:10-15); Ioan pentru Iuda (Ioan 13:24-25), la propunerea
lui Petru, care a întrebat şi pentru Ioan (Ioan 21:21-22). Întrebări referitoare la cei ce trebuie puşi
în slujbă (1 Samuel 10:20-22)
2. Întrebările părinţilor pentru copii lor (Geneza 25:21-23; Judecători 13:11-13; Luca 1:66)
3. Întrebări pentru lupta cu duşmanii, în vederea ocrotirii şi biruinţei din partea Domnului (Psalmul
35:17; 94:3, 16; 1 Samuel 23:2-4)
4. Întrebări cu scop didactic pentru cazurile menţionate în Scripturi (1 Corinteni 10.1-11; Evrei
3:16-18)

II. RĂSPUNSURI SPECIFICE
1. Domnul Dumnezeu poate păstra tăcerea, dacă nu-L întrebăm, ca în cazul gabaoniţilor (Iosua
9). Probabil că nici Iosia nu a întrebat pe Domnul când a mers la luptă şi a murit prematur (2
Conici 35:20-25)
2. Domnul Dumnezeu nu va răspunde atunci când nu există un temei şi un folos dintr-o referinţă
la o terţă persoană, la o lucrare (Deuteronom 29:29). Oamenii sunt ispitiţi foarte mult prin
curiozităţi nefolositoare (1 Timotei 5:13; Proverbe 11:13; 20:19; 25:7-11)
3. Domnul Dumnezeu va răspunde exact cu ceea ce ne interesează şi cu informaţiile de care
avem nevoie, nimic în plus, nimic în minus (Eclesiastul 3:11, 14). El poate să informeză prin
proroci despre oameni şi în situaţia când ei nu întreabă (1 Samuel 3:11-17; 2 Regi 4:27; 8:7-15)

ÎNCHEIERE
1. Toate lucrurile vor fi descoperite la vremea lor, de aceea să nu fim curioşi fără rost (Matei
10:26; 1 Corinteni 4:5)
2. Importanţa tratării înţelepte a informaţiilor despre alţii (2 Regi 2:1-18; 6:8-23)
Întrebări pentru Domnul Dumnezeu
Lecţia 9

CÂND DOMNUL DUMNEZEU ÎNTREABĂ

INTRODUCERE
1. Domnul Dumnezeu are dreptul absolut de a întreba pe oricine (Geneza 3:9, 11; Iov 1.7; 2:2)
2. Omul se poate crede puternic, dar nu poate să stea înaintea lui Dumnezeu, nici nu poate să
răspundă sau să se apere, numai dacă El îi dă har (Iov 9:11-15; 13:22; 38:3; Isaia 41:26-28)

I. INTREBĂRILE DOMNULUI DUMNEZEU
1. Cine poate fi pus alături de Mine? Unicitatea şi desăvârşirea divină (Isaia 43:9, 13; 44:7, 24,
45:21; Ieremia 18:6; Iov 38-41). De ce nu vă încredeţi în Mine? (Exodul 14:15; Numeri 11:23;
Isaia 40:26-28)
2. Cine vrea să slujească Domnului? (1 Regi 22:20-22; Isaia 6:8; Ieremia 1:11-19). Cum slujeşti?
- raportul slujirii (1 Regi 19:9, 13; Isaia 39:3)
3. Ce motive aveţi să păcătuiţi? (2 Samuel 12:9; Psalmul 4:2; Isaia 3:15; 5:4; Ieremia 44:7; Ezechiel
20:29-30). De ce slujiţi în condiţii de fărădelege? (Isaia 1:1-12)

II. RĂSPUNSURILE OMULUI
1. Încăpăţânarea pentru o vreme a celui rău care nu vrea să-L recunoască pe Dumnezeu (Geneza
4:9-10; Luca 20:3-7)
2. Recunoaşterea cuvintelor şi acţiunilor drepte ale lui Dumnezeu (Iov 40:3-4; 42:2-6; Romani
9.19-21; Psalmul 51:4)
3. Recunoaşterea identităţii şi a faptelor, ce nu pot fi tăinuite şi justificate înaintea lui Dumnezeu
(Geneza 32:27; Apocalipsa 15:4; Matei 12.37; Romani 3:19)

ÎNCHEIERE
1. Întrebările divine sunt diferite, în funcţie de starea / statutul celui interogat: acuzative pentru
cei răi (Numeri 14:11, 27); îndrumătoare, lămuritoare pentru cei cu inima curată (Isaia 51:1-16)
2. La întrebările divine omul trebuie să-şi pună mâna la gură, pentru că nu are cu ce să se
justifice înaintea lui Dumnezeu – El are ultimul cuvânt (Matei 22:12, 46)
Întrebări pentru Domnul Dumnezeu
Lecţia 10

CONCLUZII

INTRODUCERE
1. În ce condiţii şi în ce domenii îi pot fi adresate întrebări Domnului Dumnezeu? (Deuteronom
29:29; Ezechiel 14)
2. Bunăvoinţa Domnului de a răspunde (Isaia 65:1). Oricum El ştie ce gândim şi fără să-L
întrebăm (Isaia 65.24; Ioan 16:23, 30)

I. INTREBĂRI CORECTE ŞI RĂSPUNSURILE PRIMITE
1. Întrebările primordiale au în vedere mântuirea (Psalmul 119; 1 Petru 1:10-12). Domnul
Dumnezeu oferă informaţii şi realizează toate lucrurile la vremea lor, conform planului Său etern
(Proverbe 16:4; Ieremia 30:24; Romani 8:28-30). Realizarea mântuirii în evenimentele
escatologice trebuie să fie o pasiune a sfinţilor, cu respectarea / acceptarea limitelor
descoperirilor divine, restul sunt taine ce se vor decoperii la vremea lor (Daniel 12:1-13; Fapte
1:6-11)
2. Întrebările pot viza şi probleme ale vieţii pământeşti, atunci când noi ca oameni nu ştim ce /
cum să facem, conştienţi că oriunde şi oricând suntem sub privirile Domnului (Psalmul 139:7);
prorocii Domnului pot oferi date suplimentare celor pe care le putem obţine fiecare dintre noi
rugându-ne lui Dumnezeu (1 Samuel 9:9)
3. Întrebările apel la mila divină (Psalmul 77:7-9; 130:3), acele „până când” şi „pentru ce” -
întrebările suferinţei (Ieremia 15:18; Habacuc 1:2-3). Harurile pocăinţei (Iona 2,3)

II. ÎNTREBĂRI INCORECTE ŞI RĂSPUNSURILE MERITATE
1. Oamenii care sunt caracterizaţi de nesinceritate - stare în care adevărul şi tainele divine rămân
ascunse – vor culege roadele faptelor lor vinovate (Galateni 6:7-8; 2 Timotei 3). Domnul
Dumnezeu răspunde numai la cine vrea – cei ce vor să înveţe ca nişte copii, ceilalţi rămân
totalmente în afara problemei, în necunoştiinţă (Ieremia 33:3; Matei 11:20-30)
2. Domnul Dumnezeu nu mai răspunde, în cazul celor pe care I-a lepădat (1 Samuel 28:6; 1
Cronici 10:13). Când El se mânie, nimeni nu-L va putea opri din pedeapsa ce o va aplica
(Psalmul 76:7; Iuda 1; Apocalipsa 14.6-11)

ÎNCHEIERE
1. Putem să întrebăm pe Domnul recunoscând-L ca Dumnezeu (Isaia 40:25), nu interogându-L
(Ezechiel 20:31), dar nici neglijându-L (Ţefania 1:6)
2. Pe Domnul Dumnezeu îl putem întreba orice avem nevoie, dar să fim gata să primim
răspunsurile Lui, cu dorinţa de ale înţelege şi de a face voia Lui (Ioan 7:17; 2 Corinteni 4:1-6)
Întrebări pentru oameni
Lecţia 1

ÎNTREBĂRI PARADOXALE

INTRODUCERE
1. Nu ştim cu ce întrebări a venit împărăteasa din Seba la Solomon (1 Regi 4:34; 10:1), dar adesea
plutesc în mediu înconjurător întrebări la care fie că nu se găseşte uşor răspuns, fie este atât de
simplu, încât este greu de acceptat (Ieremia 12:1)
2. Întrebările paradoxale sunt caracterizate de stări extreme, de situaţii ciudate, neînţelese şi totuşi
reale (Psalmul 73; Proverbe 8:9)

I. INTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
1. „Cum te-ai schimbat”? în rău şi „Cum poţi să zici: «Nu m-am spurcat...»?” (Ieremia 2:21-23) –
din dragoste pentru idoli (Ieremia 2:2, 5, 10-13, 33; Matei 6.24)
2. „Cum poate omul să-şi facă dumnezei, care nu sunt dumnezei?” (Ieremia 16:20; Fapte 14:15)
- determinat de un câştig, „folos” de moment, dar înşelător; „N-am oare o minciună în mână?”
(Isaia 44:10, 19-20)
3. „Cine ne vede şi cine ne ştie?” - planuri în ascuns, dar Dumnezeu vede şi ştie tot (Isaia 29:15-16;
Psalmul 64:5; 73:11; 94:7-11; Proverbe 24:11-12; Luca 12:2)
4. „Cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?” - lucrările neînţelese suveranităţii divine, aferente
împlinirii planurilor Lui (Eclesiastul 7:13; 3:11-14; 11:5; Exodul 4:10-11; Isaia 41:2-4; Ioan 9:2-3)
5. „Cine este cel mai mare în Împărăţia cerurilor?” - nepriceperea înţelepciunii umane în înţelegerea
lucrurilor cereşti şi oferta divină de har şi educare (Matei 18:1-4; 11:25-27)
6. „Ce este omul?” (Iov 7:17-18; Psalmul 8:3-9; Evrei 2:6), în lumea spirituală şi fizică (1 Cronici
17:16; Fapte 17:18-19; 19:15). Referinţele au în vedere atât umanitatea cât şi pe Fiul Omului, atât
viaţa aceasta cât şi cea eternă
7. „Pentru ce m-ai născut?”; „Pentru ce m-ai făcut?” lipsa totală de cinstire a părinţilor – o faptă ce
este pedepsită aspru de Creator (Isaia 45:9-10; Proverbe 30:17; Matei 15:4)

II. CONCLUZII
1. Omul este înşelător şi uşor de înşelat (Psalmul 116.11; Eclesiastul 7:29; Ieremia 17:5-10; 2
Timotei 3:13-17)
2. Înţelepciunea divină poate oferii răspuns la orice întrebare / problemă, oricât ar fi de încâlcită
(Daniel 5:12, 16). El este Creatorul atotînţelept şi cel ce păstrează totul sub pecetea puterii Sale
(Iov 23:13; Isaia 40:12-18, 27-28; Romani 11:33)
3. Privind la Dumnezeu om şi la rezultă că libertatea divină pentru om este limitată şi temporară
(Fapte 14:16; Eclesiastul 11:9; 12:13-14; Geneza 6:3, 6-7)

ÎNCHEIERE
1. Domnul Dumnezeu vine în ajutorul oamenilor, învăţându-i, oferindu-le libertate, dar aşteptând
ca ei să asculte voluntar (Isaia 42:23; Proverbe 16:9; 20:24), altfel le va şterge pomenirea
(Deuteronom 25:19; Psalmul 34:16; Isaia 26:14; Ezechiel 25:7)
2. În condiţia rămânerii lângă Domnul, suntem în siguranţă deplină şi nu mai rămâne nici o
nedumerire, nici o problemă – avem explicaţii şi asigurare totală din partea Lui (Romani 8:31-39)
Întrebări pentru oameni
Lecţia 2

ÎNTREBĂRI PENTRU PĂCĂTOŞI

INTRODUCERE
1. Deşi cei din poporul Domnului sunt sfinţi, e binevenit un test pentru a ne cerceta în privinţa
păcatului (Psalmul 19:12; 1 Corinteni 6:11; 2 Corinteni 13:5)
2. În cazul constatării şi recunoaşrii păcatului, Dumnezeu prin Scripturi ne prezintă modalităţile
corecte de „vindecare” deplină (Isaia 1:16-28)

I. INTREBĂRI
1. Credeţi că-L înşelaţi pe Dumnezeu, acum sau în ziua de apoi? (Galateni 6:7-8) Păcatul nu poate
trece neobservat şi nu se prescrie (Exodul 34:6-7; Isaia 33:14; 57:6; Matei 3:7; Romani 2:3b; 1
Petru 4:17-18)
2. Întrebări anchetă ale unui Dumnezeu care cunoaşte păcatul de la faza de ispită şi poftă la efectele
şi extensiile lui de durată (Evrei 4:12-13; Geneza 4:9; 1 Samuel 2:29; 2 Regi 5:25; Isaia 39:1-7; 50:1-
2; Ezechiel 20:29; Marcu 9:33; Fapte 5:1-10)
3. Ce bine sau ce pedepse v-ar ajuta să vă întoarceţi la Dumnezeu; să abandonaţi păcatul?
(Cântarea lui Noise – Deuteronom 32; Isaia 1:5; 5:4, Amos 4:6-12; Evrei 12:1-11)

II. RĂSPUNSURI
1. Răspunsuri conştiente, cu sau fără recunoaşterea păcatului, specifice celor din poporul lui
Dumnezeu: când cunoştinţa şi conştiinţa se exprimă deodată (Ieremia 8:6; Plângeri 1:18a; 3:39-
41; Luca 20:1-8; Ioan 8:1-9)
2. Omul păcătos trebuie să recunoască faptul că nu are o explicaţie logică şi nu este motivat să
păcătuiască (Exodul 32:31; 2 Samuel 12:9, 1 Cronici 21:3, 8; Isaia 55:1-2; Luca 6:6-11).
Condamnarea altor păcătoşi / păcate este un răspuns indirect al conştienţei vinovăţiei păcatului
păcatului (Romani 2:1-3)
3. Oamenii tot vor trebui să răspundă întrebării: „Ce ai făcut?”, dar va fi prea târziu la judecată,
atunci când Domnul le va descoperii păcatul (Iosua 7:19-26; Matei 7:21-27; 1 Corinteni 4:5, 1
Timotei 5:24-25)
4. Studii de caz: Saul: nepocăinţa celui ce a greşit (1 Samuel 13:9-14; 15:10-35; 16:14; 1 Cronci
10:13-14); David: curăţie – păcat – spălare de păcat (Psalmul 32; 38; 51; 2 Samuel 11-20)

ÎNCHEIERE
1. Dialogul cu cei păcătoşi are scop pocăinţa şi eliberarea lor de vinovăţie, după modelul
Domnului Isus Hristos, care a venit numai pentru păcătoşi (Luca 5:31-32; 7:36-50; 19:10; Ioan
4:15-19; 21:15-17)
2. Refuzul unui răspuns sincer şi nepocăinţa pentru păcate pecetluieşte condamnarea unui om
(Luca 18:9-14; Romani 2:4-6)
Întrebări pentru oameni
Lecţia 3

ÎNTREBĂRI NEÎNDREPTĂŢITE

INTRODUCERE
1. Întrebările ce n-ar trebui puse niciodată, fiind o vinovăţie înaintea semenilor noştrii (Isaia
45:10)
2. Răspunsurile la aceste întrebări, dacă trebuie date (Proverbe 26:4-5; Matei 7:6), trebuie
formulate cu multă grijă (Matei 12:34-37)

I. INTREBĂRI
1. Întrebărilor celor puternici şi bogaţilor: Nabal (1 Samuel 25:10); Amaţia (2 Cronici 25:16)
2. Întrebările celor neînţelepţi (Eclesiastul 7:10; fii prorocilor - 2 Regi 2:15-18) sau neatenţi: Eli
(1 Samuel 1:14)
3. Întrebările fariseilor: evreii din diferite perioade istorice (1 Samuel 4:3; 1 Regi 18:17; Zaharia 7:1-
7; Matei 7:22; 22:25-28; Marcu 7:5)
4. Întrebările batjocoritorilor: Zedechia (1 Regi 22:24); Un demnitar evreu (2 Regi 7:2); Rabşache
((2 Regi 18:19...)
5. Întrebările celor vicleni: Dalila (Judecători 16:15-20); Saul (1 Samuel 20:27); David (2 Samuel
11:10); Iuda (Matei 26:25)

II. RĂSPUNSURI (Modelul suprem: Domnul Isus Hristos - Luca 10:25-37; 18:18-25))
1. Nu trebuie să răspundem la toate întrebările oamenilor (Marcu 15:2-5; 2 Timotei 2:23; Tit 3:9).
Pentru cei răi nici un răspuns nu este acceptabil (1 Samuel 20:28-33)
2. Când trebuie să răspundem să ne ferim de „răspunsuri pereche”, printr-o o explicaţie obiectivă,
înţeleaptă (Proverbe 22:17-21; 1 Petru 3:15-16): Ana (1 Samuel 1.15-17, 26-28); Ilie (1 Regi
18:18); Mica (1 Regi 22:25-28);
3. Întrebări „răspuns” la unele întrebări neîndreptăţite (Luca 20:1-8, 21-26; Fapte 11:17)

ÎNCHEIERE
1. Omul poate greşi fie punând întrebări, fie răspunzând la ele, mult mai repede decât tăcând, de
aceea să nu grăbim să vorbim (Iacov 1:19; Proverbe 17:27-28; Iov 13:3; 42: 7-9)
2. A şti ce este drept să întrebi şi a şti ce este bine să răspunzi necesită înţelepciune şi călăuzirea
Duhului Sfânt, o maturitate spirituală (2 Samuel 11:11; 20:18-19)
Întrebări pentru oameni
Lecţia 4

ÎNTREBĂRI PENTRU SLUJITORI

INTRODUCERE
1. Slujitorii sunt cei dintâi responsabili de ceea ce se întâmplă în poporul lui Dumnezeu, de aceea
sunt primii datori să răspundă la întrebări (1 Petru 4:17)
2. Întrebările pot fi adresate de Domnul, Stăpânul tututor (1 Regi 19:9, 13; Romani 14:12) sau de
oameni, în funcţie de drepturi şi obligaţii (Iacov 3:1; 1 Petru 3:15-16)

I. INTREBĂRI
1. Întrebări invitaţii / de angajare în slujba sfântă (1 Cronici 29:5; Isaia 6:8). Întrebări de lichidare
(faliment) în slujba sfântă (Maleahi1:10; Luca 16:1-13). Întrebări care vizează autoritatea / mandatul
unui slujitor (Exodul 2:14, Numeri 16:3-5, 13-14)
2. Întrebări referitoare la slujbe: „Cui slujeşti?”; „Cine eşti?” „Ce slujbă ai?” (Iov 26:4, Luca 7:19-20;
Ioan 1:22); „Cum slujeşti?” (1 Samuel 2:22, 29; Isaia 1:12, Galateni 2.14; Luca 12:42); „Cum vrei să
sfârşeşti?” (Galateni 3:3); „Cum apreciezi slujirea altora?” (Neemia 13:11; Galateni 4:12-20; Luca
6:23, 26); „Cine te împiedică să slujeşti?” (1 Corinteni 6:2; Galateni 5:7)
3. Întrebările autorităţilor demonice sau laice (Ezra 5:3-5; Fapte 4:7; 5:28, 16:17; 19:15)
4. Ex.: Întrebări pentru proroci: „Este autentic mesajul?” (Ieremia 1.11-13; 23.18); „Care este
mesajul pentru noi?” (Isaia 21:11)

II. RĂSPUNSURI SPECIFICE
1. Explicaţii înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, rostite în curăţia cugetului luminat de
Duhul Sfânt, despre slujba efectuată (1 Samuel 12.1-5; Ioan 1.25-27, 31-34; Fapte 4:7-20; 11:1-1;
1 Corinteni 4:1-4; 2 Timotei 4:6-8)
2. Explicaţii şi rapoarte, numai înaintea oamenilor, despre slujba efectuată (Judecători 17:9-12;
18:3-6, 18-25, 30-31; Matei 23:5, 14; Ioan 11:47-48)
3. Explicaţii pedagogice pentru cei ce nu ştiu, pentru copii (Exodul 12:26-27; 13:14; Deuteronom
6:20-25; Iosua 4.6-7; Matei 17.19; 24:3; Luca 9:54; Ioan 9:2)

ÎNCHEIERE
1. Pe lângă multe întrebări puise de sus sau de jos este bine să fie întrebări şi din interior (Galateni
1:10; 2:1-2), alţii doar să constate o slujire bună şi corectă, deşi vor fi unii care nu vor recunoaşte
slujirea sau autoritatea (Daniel 6:17; Luca 9:35; Ioan 7.1-15; 10:22-26)
2. Niciun slujitor nu se poate lăuda ci trebuie să-L laude pe Dumnezeu, în faţa căruia răspunde
mai întâi (2 Corinteni 8:20-21) fapt ce trebuie să-l înţeleagă şi cei slujiţi (1 Corinteni 4:7)
Întrebări pentru oameni
Lecţia 5

ÎNTREBĂRI PENTRU FAMILIŞTI

INTRODUCERE
1. Familie a fost şi rămâne locul cel mai tainic din lumea aceasta, ceea ce face din ea o sumă de
curiozităţi, cu întrebări şi răspunsuri specifice (1 Cronici 17:16-17, 24-27; Proverbe 14:1; 21:20)
2. Rolul întrebărilor şi scopul răspunsurilor aferente vieţi de familie trebuie să fie soteriologic şi
pedagogic (dialogurile prietenilor lui Iov), dar curiozităţile bolnave specifice mediatizărilor
lumeşti nu ne responsabilizează (2 Timotei 3:3; 1 Petru 4:15)

I. INTREBĂRI
1. Întrebările intrării în căsătorie – căutări în necunoscut (Geneza 24:57; Proverbe 20:6; 31:10),
cu detaliile necesare (Geneza 24:23, 65-66; Rut 1:11-13; C Cântărilor 5:9)
2. Autoîntrebări: despre propria familie (1 Samuel 9:21, 18:18; Psalmul 101), despre naşterea unui
copil (Geneza 17:17), despre mântuirea celor din familie (1 Corinteni 7:16)
3. Întrebări înterioare ale familiei (extinse), „întrebări de sănătate” între rudenii (Geneza 33:5; 48:8;
Exodul 18:7-12) şi întrebări necesare pentru realizarea unităţii şi climatului propice vieţii (1 Samuel
1:8). Părtăşia Elisaveta – Maria (Luca 1:39-56)
4. Întrebări despre membrii familiei, adresate din afara familiei (Geneza 19:12; 43:7). Tăria /
consemnul Esterei în a nu da informaţii (Estera 2:10-20).
5. Întrebări conflictuale (Geneza 30:1-2, 15; Proverbe 21:9; Isaia 49:15). Atenţie la gelozie!
(Numeri 5:11-31)

II. RĂSPUNSURI
1. Răspunsurile pot să fie evazive sau profunde, depinde dacă cei în cauză sunt gata şi
competenţi să se angajaze în elucidarea unor lucruri sau în elaborarea unui plan de reuşită
familială (Psalmul 34:12-22; Proverbe 26:17; Matei 19:1-12). Ex.: „Unde este soţia?” Nu este
acasă”...
2. Răspunsurile trebuie să fie sincere, nu numai înaintea lui Dumnezeu care ne cunoaşte (Ioan
4:17-19) ci şi înaintea oamenilor care în timp tot vor afla adevărul (Geneza 37-50)
3. Avem şi dreptul neacceptării imixtiunii nefolositoare în familiile noastre (1 Timotei 5:13-16;
Tit 2:3; Psalmul 50:20; atenţie la expunerile publice pe internet - Proverbe 5:15-20 şi la
„propunerile venite din interiorul familiei – Proverbe 7:13-27; Geneza 39:12). Declaraţia unui
director al unei agenţii de informaţii: Orice informaţie sau fotografie postată pe internet este
egal cu a pune o scrisoare sau o poză în centrul satului ridicată pe un stâlp – nu există absolul
nimic confidenţial în lumea virtuală

ÎNCHEIERE
1. A pune întrebări unei familii, indiferent de natura şi complexitatea lor presupune întotdeauna
un drept, o autoritate, dar şi un scop nobil (Proverbe 14:10; 27:10; 2 Regi 4:12-17)
2. A răspunde unei întrebări referitoare la familie, prin a scoate ceva ascuns la iveală necesită
întotdeauna o combinaţie corectă de înţelepciune şi dragoste (Proverbe 24:3-6, 15-16)
Judecătorii
Lecţia 1

PERIOADA JUDECĂTORILOR

INRODUCERE
1. După moartea lui Moise şi Iosua, (fiecare din ei având un rol unic) naţiunea israelită,
organizată de ei în sistem teocratic, cu centrul la Cortul Întâlnirii şi bazată pe Lege şi slujbele
preoţilor şi leviţilor a cunoscut o perioadă cu decăderi repetate, de la preotul Fineas (Judecătorii
20:26-28) la preotul Eli (1 Samuel 4:12-18)
2. În această perioadă, Dumnezeu a intervenit în poporul Său prin judecători (izbăvitori), care
restaurau viaţa spirituală şi recâştigau independenţa ţării (Judecătorii 2:6-10; Fapte 13:19-20)

I. NECESITATEA JUDECĂTORILOR
A. Situaţia evreilor în Canaan
1. Fiecare seminţie a primit o moştenire presărată cu cetăţi canaanite – pe care trebuiau să le
cucerească (Iosua 17:12-18; Judecătorii 1:1-20; 3:1-3; Proverbe 27:10)
2. Prin necredinţă şi pasivitate evrei au realizat doar parţial planul cuceririi (Judecătorii 1:22-36;
Iosua 18:3)
B. Efectele convieţuirii evreilor cu canaaniţii
1. Au încheiat tratate de colaborare sau vasalitate (Judecătorii 2:1-4; 1:28)
2. Au împrumutat sistemul idolatriei canaanite – o deviere a scopului divin – fapt ce a fost
corectat de Dumnezeu prin asuprire şi izbăvire, în urma unor reforme spirituale (Judecătorii
2:10-19; 1 Samuel 7:1-6; 14:6; 2 Smuel 11:25)

II. PREZENTAREA JUDECĂTORILOR
A. Judecători credincioşi lui Dumnezeu şi principiilor Sale sfinte: Otniel, Debora, Samuel
B. Judecători – izbăvitori, cu probleme spirituale: Ghedeon, Iefta, Ibţan, Samson, Eli, Ioel,
Abia
C. Judecători despre care nu se dau detalii de spiritualitate: Ehud, Şamgar, Tola, Iair,
Elon, Abdon

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu nu şi-a abandonat niciodată poporul, dar atitudinea Lui faţă de Israel era dictată de
starea lor spirituală (Judecătorii 2:14-15; 6:8-14)
2. Dumnezeu s-a folosit de aceşti judecători – izbăvitori în măsura ascultării şi credinţei lor,
parţiale sau totale (Judecătorii 4:6-9; 1 Samuel 2:30; Matei 14:31)
Judecătorii
Lecţia 2

OTNIEL – BIRUITORUL CANANIŢILOR ŞI CANANITELOR

INTRODUCERE
1. Otniel, primul judecător, a fost fiul lui Chenaz, soţul Acsei, fiica lui Caleb, (Judecătorii 1:13)
2. El s-a ridicat la înălţimea chemării divine, fiind un demn urmaş a lui Iosua şi Caleb
(Judecătorii 3:9-11)

I. OTNIEL – BIRUITORUL CANANIŢILOR
A. Cucerirea Chiriat-Seferului (Debirului)
1. Otniel a luptat alături de cei din Iuda împotriva altor cetăţi, apoi a condus lupta împotriva
Debir, pe care l-a cucerit (Judecătorii 1:8-13; Iosua 14:11)
2. Fiecare victorie aduce un loc de moştenire, făgăduit şi dorit (Judecătorii 1:13-20; Proverbe
21:25-26)
B. Războiul cu Cuşan-Rişeataim
1. Cuşan-Rişeataim îi „cumpărase” pe evrei de la Domnul (Judecătorii 3:7-8; Deuteronom 32:28-
31)
2. Otniel i-a răscumpărat – cu ajutorul Domnului prin judecată şi luptă (Judecătorii 3:9-10; 1
Samuel 7:3-6; Luca 10:19 )

II. OTNIEL – BIRUITORUL CANANITELOR
A. Otniel între evrei şi evreice în Canan
1. Otniel întregit moştenirea familiei, rămânând în neamul lui. El s-a luptat cu toată puterea
pentru Iuda – căci voia o soţie din aceeaşi seminţie (Judecătorii 1:13-14; Numeri 36:1-12)
2. El a obţinut tot ce-i trebuia – atât din Canan, cât şi de la evrei (Judecătorii 1:14-15; Proverbe
19:14)
B. Otniel – un judecător curat
1. O mare parte din părinţii şi copiii (ce urmau să devină părinţi) au fost neascultători de părinţi
(legământul încheiat de Domnul cu părinţii lor) şi s-au încuscrit cu cananiţii (Judecătorii 3:4-6;
Amos 2:6-7)
2. Otniel a fost un tânăr incoruptibil în faţa „frumosului feminin şi idolatru” (Judecătorii 3:6-7; 1
Regi 11:1-8). Legătura căsătoriei „obligă” acceptarea religiei soţiei! (Solomon, Ahab, Ioram…)

ÎNCHEIERE
1. Otniel a fost un războinic al generaţiei lui; Duhul lui Dumnezeu este şi un duh al războiului
(Judecătorii 3:9-10; Psalmul 45:3-7; 2 Timotei 1:6-7)
2. Otniel a fost un om al păcii în generaţia lui; Duhul lui Dumnezeu este şi un duh al păcii
(Judecătorii 3:11; 2 Regi 9:17-19, 22, 31-33)
Judecătorii
Lecţia 3

EHUD ŞI ALŢII – CURAJ ŞI VITEJIE

INTRODUCERE
1. Pentru că slujba de judecător nu se moştenea oficial, situaţiile prin care judecătorii au ajuns în
funcţie au fost foarte diferite (cererea poporului, mesaje ale îngerilor, autoproclamări….)
2. Ehud, Şamgar, Tola, Iair, s-au evidenţiat prin curaj şi vitejii personale

I. VREMEA LUI EHUD
A. Prezentare istorică
1. Abaterea spirituală a israeliţilor s-a soldat cu 18 ani de vasalitate faţă de Moab (Judecătorii
3:12-14)
2. Cu ocazia trimiterii unui dar, Ehud a folosit diplomaţie curajul şi vitejia, ucigând pe Eglon,
împăratul Moabului, apoi a mobilizat evreii, provocând înfrângerea moabiţilor rămaşi fără
conducător (Judecătorii 3:15-29)
3. A urmat o perioadă de pace şi prosperitate timp de 80 de ani (Judecătorii 3:30)
B. Fond spiritual
1. Poporul Israel apela la Dumnezeu cu toată inima doar în situaţii critice – El în îndurarea Sa îi
izbăvea dacă se abandonau de idolatria şi răutatea lor (Judecătorii 3:15; Psalmul 78:32-38;
107:6, 13, 19, 28)
2. Ehud a acţionat prin puterea lui Dumnezeu (avea un cuvânt din partea Lui – plin de putere!)
ca David altădată (Judecătorii 3:20, 27-28; 1 Samuel 17:37, 45-49; 2 Samuel 23:8-12)

II. ALŢI IZBĂVITORI CURAJOŞI ŞI VITEJI
A. Prezentare istorică
1. Şamgar – prefaţa lui Samson (Judecătorii 3:31)
2. Tola s-a sculat şi el pentru o izbăvire (Judecătorii 10:1-2)
3. Iair – un galadit ce s-a luptat pentru casa şi neamul lui (Judecătorii 10:3-5)
B. Principii
1. Liderii trebuie să fie ei însuşi un exemplu (în toate, în special în război) pentru a motiva şi
mobiliza masele de oameni (Judecătorii 3:31; Tit 2:6-8)
2. Curajul şi tăria trebuiau folosite toată viaţa de judecători – pentru fermitate şi dreptate în faţa
răului, altfel rămâneau fără cuvânt şi fără putere (Judecătorii 10:3; Exodul 2:11-15; 2 Samuel
3:6-11)

ÎNCHEIERE
1. Curajul e stimulat de Duhul lui Dumnezeu, iar victoria este dovada prezenţei Lui (2 Cronici
25:8)
2. Fiecare luptător va primi răsplata după lupta sa, dar un conducător trebuie să conducă la
biruinţă tot poporul (Evrei 11:32-40; 2 Timotei 4:7-8, 17)
Judecătorii
Lecţia 4

DEBORA – VREMEA FEMEILOR PUTERNICE

INTRODUCERE
1. Vremea când femeile au luptat în faţa bărbaţilor, pentru că ei au trecut în spatele lor
(Judecători 4:9)
2. Vremea când femeile şi bărbaţii au luptat pentru poporul lui Dumnezeu (Judecători 5:1-2, 12)

I. RĂZBOIUL (Judecători 4)
A. Debora – prorociţă şi judecătoare
1. Debora a fost o trâmbiţă sfântă pentru un popor ce era chemat să împlinească Legea şi scopul
lui Dumnezeu (Judecători 4:4-7; Ieremia 25:1-16)
2. Debora a fost o sabie a dreptăţii şi eliberării – prorocul poate judeca mai uşor (mai bine) când
beneficiază de informaţii „suplimentare” (Judecători 4:5; Ezechiel 22:1-12; Fapte 5:1-11)
B. Evreii – de la robie la eliberare
1. Războiul provocat printr-o femeie şi în prezenţa ei în armata lui Barac (Judecători 4:8-16)
2. Uciderea umilitoare a conducătorului armatei canaanite – realizată printr-o femeie; Dumnezeu
a întărit întâi mâna unei femei, apoi a celorlalţi bărbaţi (Judecători 4:17-24, 2 Regi 2:10)

II. CÂNTAREA (Judecători 5)
A. Locul şi rolul Deborei
1. Dumnezeu lucrează prin cei ce sunt în intimitate cu El (Judecători 5:2-12; Luca 19:40; 2
Timotei 2:15-21). Printr-o viaţă sfântă, nu idolatră, se va vedea biruinţa Domnului şi a poporului
Său (Judecători 5:9-11)
2. Debora a fost folosită de Dumnezeu atât pentru trezirea spirituală cât şi pentru descoperirea
planului de biruinţă (Judecători 5:12-13; Luca 2:37-38 – Ana)
B. Stări spirituale în Israel
1. Slăbiciunea israeliţilor consta în lipsa lor de pasiune şi de fraternitate (Judecători 5:12-18)
2. În războaiele popoarelor sunt implicati şi îngerii aleşi – dar ei acţionează numai în condiţia
colaborării oamenilor cu Dumnezeu (Judecători 5:20-21, 31; 2 Regi 6:17; 19:35)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu dă izbânzi sau desfăşoară diferite lucrări şi prin femei, dar cele credincioase vor
provoca întotdeauna bărbaţii să-şi facă lucrarea (Judecători 4:6-9)
2. Care a fost atitudinea, sau provocarea celorlalte femei din vremea Deborei? Oricum, numai
cele ca Debora şi Iael au putut vorbi şi cânta despre victorie (Judecători 5:28-31)
Judecătorii
Lecţia 5

GHEDEON – VITEAZUL DINTR-O FAMILIE SLABĂ

INTRODUCERE
1. Ghedeon – cel mai mic fiu din cea mai săracă familie din Manase – o familie cu trecut şi viitor
idolatru (Judecători 6:15, 25; 8:27)
2. Ghedeon – a fost viteaz prin puterea lui Dumnezeu (Judecători 6:12)

I. DE LA ROBIE LA BIRUINŢĂ
A. Robia madianită
1. Şapte ani de teroare şi sărăcie – „toamne de foamete după veri de belşug” (Judecători 6:1-6)
2. Robia era urmarea acceptării religiei cananite (Judecători 6:7-10)
B. Biruinţa asupra madianiţilor
1. Începutul luptei – noaptea luminilor şi învălmăşelii (Judecători 7:16-22)
2. Continuarea luptei – zilele victoriei – la cei trei sute s-au adăugat mii de evrei (Judecători
7:23-25; 8:10-12)

II. GHEDEON ŞI ENIGMELE SALE
A. Domeniul spiritual
1. Întrebările frământătoare ale lui Ghedeon şi răspunsul provocator al lui Dumnezeu – nevoia
reformei în familie (Judecători 6:13, 25-26)
2. Nevoia de încredinţare – baza puterii de credinţă – cele două semne şi visul din noaptea
războiului (Judecători 6:36-40; 7:9-15)
3. Ghedeon a distrus în forţă o formă de religie idolatră, dar a instalat, indicat, o altă formă în
familia sa (Judecători 6:25-26; 8:24-27)
B. Domeniul practic, militar
1. A trebuit să se ascundă de madianiţi, dar şi de oamenii din cetatea sa, Ofra (Judecători 6:11,
25-30)
2. A trebuit să mobilizeze, să desconcentreze şi iar să provoace naţiunea la luptă – un plan de
război condus de sabia Domnului, apoi de cea a lui Ghedeon (Judecători 7:1-8, 24-25; 8:1-21)
3. Victoria eliberatoare a fost uşor de obţinut, dar mai greu de înţeles (Judecătorii 6:14)

ÎNCHEIERE
1. Prin Ghedeon, Dumnezeu a adus în Israel spiritualitate, libertate şi pace (Judecători 8:22-23,
28-35)
2. Greşelile lui au afectat însă negativ generaţia următoare (Judecători 8:27, 31)
Judecătorii
Lecţia 6

ABIMELEC – UN OM RĂU ÎNGĂDUIT DE DUMNEZEU

INTRODUCERE
1. Abimelec – simbolul demonic al răului – un fiu ce distruge realizările bune ale tatălui său şi
nimiceşte pe toţi fraţii săi (Judecători 9:5; 2 Cronici 21:4; 22:10)
2. Sfârşitul lui a fost pe măsură, dar în trei ani a zguduit istoria Israelului (Judecători 9:57-58)

I. RIDICAREA LUI ABIMELEC
A. Viclenia lui Abimelec
1. Obţinerea încrederii/suportului familiei mamei sale – slăbiciunea pentru cei din familie
(Judecători 9:1; Deuteronom 13:6-11)
2. „Cucerirea”, aservirea locuitorilor Sihemului – slăbiciunea poporului la slogane populiste
(Judecători 9:2-4)
B. Politica militară a lui Abimelec
1. Uciderea nemiloasă a fraţilor săi – cruzimea fără margini a celor ce se află sub influenţa
Satanei (Judecători 9:5)
2. Întronarea lui Abimelec – oamenii Satanei sunt foarte dornici să cârmuiască (Judecători 9:6)

II. CĂDEREA LUI ABIMELEC
A. Cauzele căderii
1. Prevestirea pildei lui Iotam (poporul îşi merită conducătorul, cei buni nu se asociază cu cei răi,
binele se uită repede, dar şi răul va fi răsplătit cu rău; cum ai făcut aşa ţi se va face (Judecători
9:7-21)
2. Conflictul între Abimelec şi locuitorii Sihemului a fost hotărât de Dumnezeu – căci prieteniile
vinovate sunt scurte şi nu sfârşesc bine (Judecători 9:22-24)
B. Căderea şi pedeapsa
1. Pedepsirea locuitorilor Sihemului – Dumnezeu, la fel de uşor – poate pedepsi şi un om şi un
popor (Judecători 9:25-49)
2. Pedepsirea lui Abimelec – blestemul întemeiat ajunge pe om (Judecători 9:50-55; Obadia 1:9-
16)

ÎNCHEIERE
1. Fiecare dintre cei răi are o vreme liberă urmată de o vreme de pedeapsă (Daniel 7:11-12;
Ieremia 25:15-29; 1 Regi 21:21-26)
2. În general, răul este izvorât din rău – Abimelec s-a născut dintr-o relaţie extraconjugală, iar
păcatul s-a săvârşit la Sihem (Judecători 8:31; Genesa 16:2-6)
Judecătorii
Lecţia 7

IEFTA –OMUL ŞI VREMEA CONTROVERSELOR

INTRODUCERE
1. Iefta – un judecător ciudat, încadrat în istorie între alţi judecători mai puţini cunoscuţi
(Judecători 10:1; 12:15)
2. Israelul încercase iarăşi răbdarea divină printr-o nouă înşelăciune idolatră – adoptând o
multitudine de forme religioase ale popoarelor din jur – ceea ce solicita un nou judecător
(Judecători 10:15)

I. CUM A AJUNS IEFTA JUDECĂTOR?
A. Evoluţia naţiunii israelite în vremuri de libertate
1. Părăsirea Domnului (renunţarea la principiile sfinte şi la slujirea de la Cortul Întâlnirii din
Silo) şi îmbrăţişarea altor practici religioase păcătoase (Judecători 10:6; Proverbe 30:9)
2. Abandonarea lor de către Dumnezeu, robia seminţiilor die la răsărit şi iminenta robie pentru
cei de la vestul Iordanului (Judecători 10:7-9)
B. Evoluţia evreilor în vremuri de strâmtorare
1. Apelul la Dumnezeu, care s-a justificat şi le-a reproşat atitudinea idolatră (Judecători 10:10-
14)
2. Revenirea practică la trăirea sfântă prin renunţarea la idolatrie (Judecători 10:15-16)
3. Ridicarea, apariţia unui lider (Judecători 10:17-18; 11:6-11)

II. EVENIMENTE DIN VIAŢA LUI IEFTA
A. În familie
1. Originea imorală i-a umbrit vitejia şi l-a făcut fugar (Judecători 11:1-3a)
2. Stilul său impulsiv şi vitejia sa l-au evidenţiat ca lider, iar la nevoie a rechemat pe neamul său
(Judecători 11:3b-11)
3. Juruinţa lui pripită i-a cauzat pierderea singurului copil (Judecători 11:30-31, 34-40;
Eclesiastul 5:2-6)
B. În activitatea de judecător
1. Războiul diplomatic (rece) – de apărare – cu fiii lui Amon (Judecători 11:12-28)
2. Războiul şi biruinţa împotriva amoniţilor (Judecători 11:29, 32-33)
3. Războiul civil şi masacrarea efraimiţilor (Judecători 12:1-7)

ÎNCHEIERE
1. Iefta – un om controversat dar folosit de Dumnezeu într-o vreme critică, datorită faptului că s-
a pus sub autoritatea şi ajutorul lui Dumnezeu (Judecători 11:29)
2. Dumnezeu are regulile Lui – după ele te acceptă sau te respinge
Judecătorii
Lecţia 8

SAMSON – OMUL TARE ÎNTRE BĂRBAŢI ŞI SLAB ÎNTRE FEMEI

INTRODUCERE
1. Samson a fost omul pregătit de Dumnezeu şi părinţi pentru eliberarea Israelului de sub filisteni
(Judecători 13:3-5, 13-16, 23-25)
2. Samson era omul tare prin forţa fizică, dar slab prin rezistenţa la ispita feminină (Judecători
16:14-17)

I. ISPRĂVILE LUI SAMSON (de unul singur)
A. În timpul vieţii (perioada părului lung: Judecătorii 16:17)
1. Uciderea unui leu şi schingiuirea a sute de vulpi (Judecători 14:5-6; 15:4-5; 2 Samuel 23:20)
2. Omorârea a zeci şi sute de filisteni (Judecători 14:19; 15:8-19)
3. Demonstraţii de forţă în faţa filistenilor (Judecători 16:3-14)
B. În timpul detenţiei (la moarte)
1. Prima încercare nereuşită (Judecători 16:20-21; Romani 11:29)
2. Ultima încercare reuşită (Judecători 16:26-30)

II. GREŞELILE LUI SAMSON
A. Căsătoria
1. Nu a încheiat căsătoria pe principii biblice, ci cu alte scopuri (Judecători 14:1-4, 7; 15:1-2)
2. A organizat un ospăţ în compania filistenilor, pe parcursul căruia s-a evidenţiat slăbiciunea lui
Samson (Judecători 14:14-20)
3. Viaţa lui s-a desfăşurat între prima şi ultima petrecere. De două ori a coborât casa tatălui său în
Filistia, cu el şi după trupul lui cel tare, învins de cel slab - femeia (Judecători 14:5, 10; 16:23-
25, 31)
B. Viaţa adulteră
1. Incidentul imoral din Gaza (Judecători 16:1-3)
2. Dalila – femeia iubită, din valea Sorec – procesul aflării / divulgării secretului puterii
(Judecători 16:4, 6-14) sub provocarea domnitorilor (Judecători 14:15; 18:5)

ÎNCHEIERE
1. Samson are o imagine pozitivă a vieţii şi activităţii lui – vitejiile (Judecători 15:18-20)
2. Samson are însă şi o imagine negativă – înduplecarea prin iubire (Judecători 16:4, 16;
Deuteronom 7:3-4; Proverbe 7:24-27; 1 Regi 11:1-4)
Judecătorii
Lecţia 9

ELI – OMUL CARE A TOLERAT RĂUL

INTRODUCERE
1. Eli a fost mare preot şi judecător pentru 40 de ani (1 Samuel 4:18b)
2. Eli a devenit simbolul părinţilor şi slujitorilor toleranţi în familie şi în lucrare (1 Samuel 3:13-
14)

I. VIAŢA ŞI ATITUDINEA LUI ELI
A. În raport cu fiii lui
1. Deşi despre el nu sunt evidenţe negative, fiii lui erau imorali şi lacomi, plini de pofte şi fără
nici-o frică de Domnul (1 Samuel 2:12-17, 22, 29)
2. El i-a sesizat şi mustrat, dar nu i-a oprit (când a putut), nici nu i-a denunţat (când nu-i mai
putea opri); a acceptat pasiv ca ei să păcătuiască împotriva Domnului şi să fie o pricină de
păcătuire pentru popor (1 Samuel 2:23-25; 3:13-18)
B. În raport cu poporul
1. Era nedespărţit de scaunul lui de la Templu Domnului (1 Samuel 1:9) şi poartă (1 Samuel
4:13)
2. Era adesea insensibil spiritual, dar avea un limbaj religios (1 Samuel 1:14, 17; 2:20)
3. Totuşi pentru Samuel a fost un conducător spiritual (1 Samuel 3:1-9, 16-17)

II. ATITUDINEA FAŢĂ DE DUMNEZEU / ATITUDINEA DIVINĂ FAŢĂ DE ELI
ŞI CASA LUI
A. Mesaje divine
1. Printr-un „om al lui Dumnezeu”: i s-a vestit pedeapsa prin stingerea neamului şi a
binecuvântării (1 Samuel 3:27-36; Matei 7:23; Proverbe 19:1)
2. Prin Samuel: definitivarea pedepsei (1 Samuel 3:11-14)
B. Împlinirea pedepsei pentru casa lui Eli
1. Războiul cu filistenii – imprudenţa şi ilegalitatea deplasării chivotului (1 Samuel 4:1-11)
2. Necazul de acasă, după ştirea venită de pe front – Eli nu a murit până nu a văzut împlinirea
pedepsei (1 Samuel 4:12-22)
3. Pedeapsa extinsă până la a patra generaţie (1 Samuel 22:16-20; 1 Regi 2:26-27)

ÎNCHEIERE
1. La nivel de familie atât cei ce fac răul cât şi cei ce-l tolerează (părinţi, soţi) – sunt vinovaţi şi
vor muri într-o zi (1 Samuel 3:34; 4:11, 18, 20)
2. Cine dă chivotul pe mâna celor răi, moare fără el; când nici moartea nici naşterea nu mai au
slavă (1 Samuel 4:13, 18, 22; Romani 14:12; Evrei 13:12)
Judecătorii
Lecţia 10

SAMUEL – O VIAŢĂ PENTRU DOMNUL

INTRODUCERE
1. Samuel a fost un levit dintre fiii lui Core, judecător şi profet (1 Samuel 1:1; 25:1; 1 Cronici
6:22-28)
2. Samuel a fost un om al lui Dumnezeu cu o naştere şi o slujbă specială la sfârşitul perioadei
judecătorilor şi începutul statului monarhic. Totodată el a deschis seria prorocilor şi a educaţiei
profetice (1 Samuel 10:5; 19:20, 24)

I. SAMUEL – JUDECĂTOR (în raport cu Dumnezeu şi între oameni – 1 Samuel 12:3-
7)
A. Perioada premergătoare
1. Naşterea – un copil cerut şi oferit Domnului (1 Samuel 1:11, 20, 26-28)
2. Copilăria de la Templul Domnului (1 Samuel 2:11, 18-19, 26)
3. Chemarea în slujba profetică - judecătorul profet ca Debora (1 Samuel 3:1-10, 19-21)
B. Perioada de slujbă
1. Nevoia de izbăvire de sub robia filisteană asociată cu renunţarea la idolatrie, au propulsat pe
Samuel la conducerea naţiunii, realizând izbăvirea (1 Samuel 4:1; 7:2-14)
2. O viaţă de judecător cu „tribunale” în teritoriu – caracterizată de dreptate, ceea ce fiii lui n-au
mai putut realiza (1 Samuel 7:6, 15-17; 8:1-3; 12:2-5; Mica 6:8)

II. SAMUEL – LA HOTARUL DINTRE PERIOADE
A. Slujba profetică şi levitică
1. Descoperirile lui (menţionate în Biblie) privesc slujitorii în alegere şi activitate – de la Eli la
David (1 Samuel 9:6-9, 15-17; 10:1-8; 15:10-13, 22-23; Amos 3:7)
2. Samuel şi jertfele asociate cu rugăciunea (1 Samuel 7:5-9; 9:13-15; 15:11; 8:6; 12:23-25; Luca
11:24-26; Daniel 10:13; Iacov 5:16)
B. Fondarea monarhiei (1 Samuel 8:4-11, 21-22)
1. Samuel şi Saul, primul împărat – bucurie puţină, durere multă: instalare prin sorţ şi stabilizare
la Miţpa şi Ghilgal (1 Samuel 10:17-25; 11:14-15), urmate de avertizări şi întreruperea
legăturilor cu el (1 Samuel 13:11-14; 15:1, 10-35)
2. Samuel şi David, împăratul după inima Domnului: ungere, rugăciune, părtăşie (1 Samuel 16:1-
13; 19:18)

ÎNCHEIERE
1. Samuel – un om chemat în lucrare, de care Dumnezeu s-a putut folosi pentru că a fost dedicat,
ascultător, drept şi curat la suflet (Psalmul 99:6-7)
2. Samuel – un om care a înţeles şi a învăţat şi pe alţii regula divină a binecuvântării sau
blestemului (1 Samuel 12:13-15, 21-23)
Lecţii din cartea Estera
Lecţia 1

PROVIDENŢA DIVINĂ

INTRODUCERE
1. Numele lui Dumnezeu nu apare în cartea Estera (ebr Hadasa - mirt), sub nici o formă, după
cum în natură, în univers El nu se vede, dar este la fel de prezent ca în actul creaţiei. Acţiunile se
petrec în secolul V îen, sub domnia lui Xerxes I (486-465 îen; 482 - banchetul şi detronarea
reginei Vastii ; 478 – Estera urcă pe tron; 473 - genocidul plănuit de Haman şi schimbarea
politicii împeriale în favoarea evreilor; 465 - anul în care regele a fost asasinat de catre curteanul
său, Artabanus), într-o vreme parcă lipsită de ceva special pentru poporul lui Dumnezeu şi totuşi,
Cel nevăzut nu a abandonat, nici nu a pierdut controlul evenimentelor, căci omul şi pământul
sunt, în primul rând, proprietatea divină, apoi „terenul de luptă” al universului (Iov 34:13-15)
2. Providenţa divină este: predeterminarea înţeleaptă a evenimentelor realizată de Dumnezeu în
guvernarea lumii; purtarea de grijă pe care El o manifestă în mod permanent faţă de întreaga
creaţie şi în mod special faţă de om (Proverbe 16:9) „Această realitate misterioasă pe care o
numim providenţă, această manevrare suverană a cotidianului, (adică) lucrurile
„nemiraculoase” care alcătuiesc viaţa de zi cu zi a oamenilor, astfel încât să ducă, prin procese
naturale, la rezultatele predeterminate în mod divin, acesta este cel mai mare miracol dintre
toate” (J. Sidlow Baxter)

I. INTERVENŢII ALE PROVIDENŢEI DIVINE
1. Întervenţia divină în cronologia evenimentelor: sorţul a decis amânarea progromului 3
împotriva evreilor, din 12.01 până în 13.12 (Estera 3:7-13); insomnia împăratului asociată cu
interesul pentru un episod din cartea cronicilor şi intervenţia matinală a lui Haman (Estera 6:1-
12)
2. Propunerile diferitelor persoane (în derularea evenimentelor), aveau ca rezultat implicarea
unor subiecţi speciali (Estera, Mardoheu, Haman): modalitatea de selectare a reginei (Estera 2:2-
4); propunerea lui Haman la oferta împăratului şi aplicarea ei (Estera 6:4-10); propunerea lui
Harbona pentru pedepsirea lui Haman (Estera 7:9-10; Proverbe 16:4)
3. Favoarea primită de cei credincioşi, din partea oficialităţilor imperiale: Hegai pentru Estera
(Estera 2:9); Ahaşveroş pentru Estera (2:16-17; 5:2-3; 8:3-4); Ahaşveroş pentru evrei (Estera
8:8)

II. LECŢII ŞI PRINCIPII DESPRE PROVIDENŢA DIVINĂ
1. Certitudinea providenţei divine (într-un fel sau altul) rezultă clar dint-un mesaj al mentorului
către discipol: „Mardoheu a trimis următorul răspuns Esterei: «Să nu-ţi închipui că numai tu vei
scăpa dintre toţi iudeii, pentru că eşti în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul
şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei şi tu şi casa tatălui tău veţi peri. Şi cine ştie
dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?»” (Estera 4:13-14). Asociaţii lui
Haman prevedeau şi ei neputinţa umană şi incapacitatea puteri lor politice sau magice în faţa
evreilor (Estera 6:13). Necredinţa poate fi aspru pedepsită (2 Regi 7)
2. Există evenimente aparent nefavorabile şi chiar contrare intervenţiei salvării şi dreptăţii
divine, dar ele măresc slava lui Dumnezeu şi împodobesc „arcul de trium”: cele 30 de zile ale
absenţei împăratului – riscul pedepsei cu moartea (Estera 4:11; 5:1-3); amânarea prezentării
cererii Esterei cu o zi – riscul executării urgente a lui Mardoheu (Estera 5:6-8, 14). „ ...toate
lucrurile lucrează împreună...” (Romani 8:28). Credincioşii au mare preţ înaintea lui Dumnezeu
(Matei 10:29-31; caz Iosif – Geneza 37-50)

3
...
Acţiune duşmănoasă însoţită de jafuri şi omoruri, organizată de către elemente şovine, împotriva unei
minorităţi naţionale (DEX)
3. Precipitarea unor evenimente: „În noaptea aceea” (Estera 6:1) evidenţiază puterea divină /
moment. Evenimentul cu spânzurătoarea pregătită la timpul oportun (Estera 7:9) şi schimbarea
de funcţii de dimineaţă (cu calul şi haina – Estera 6:8-10) şi de seară (cu inelul şi cu haina –
Estera 8:2,15) arată decisiv puterea providenţei divine. Apocalipsa va fi „Estera” universală şi
finală

ÎNCHEIERE
1. „Împăratul Ahaşveroş şedea atunci pe scaunul lui împărătesc la Susa, în capitală” (Estera
1:2); „înţelepţii ... au zis (lui Haman): «...nu vei putea face nimic...»” (Estera 6:13), „s-a
întâmplat tocmai dimpotrivă” (Estera 9;1), arată că ordinea evenimentelor este „dictată” nu
numai monitorizată de Dumnezeu (Proverbe 21:1)
2. Posibil ca providenţa divină în cazul Estera – Mardoheu să fi prefaţat şi ajutat evenimentele ce
au urmat, din cărţile Ezra şi Neemia
man îl urăște pe Mardohe
Lecţii din cartea Estera
Lecţia 2

INFLUENŢE

INTRODUCERE
1. În cartea Estera au loc acţiuni dramatice (în bine sau în rău), dictate de influenţe ale relaţiilor
interumane (Proverbe 13:20; 1 Corinteni 15:33)
2. Relaţiile de familie şi prieteniile sunt cei mai puternice influenţe, datorită iubirii, care este mai
presus de lege (Deuteronom 13:6; Ahab – soţul; Hira adulamitul - prietenul)

I.INFLUENŢA FEMEII (SOŢIEI)
A. Ahaşveroş şi Vasti
1. Împăratul a oferit un ospăţ cu belşug şi libertate, care a adus satisfacţii generale (Estera 1:3-9)
2. În ultima zi a ospăţului a apărut criza prin neascultarea soţiei (Estera 1:10-12)
B. Ahaşveroş şi Estera
1. Un nou ospăţ şi „daruri cu o dărnicie împărătească” (Estera 2:18)
2. Alte ospeţe – zile bune, provocate de o regină bună (Estera 5:3-8; Purim pentru evrei)
C. Lecţii ale influenţei familiale
1. O soţie rea înfrânge intenţiile şi planurile bune şi aduce întristare (Mical / David – 2 Samuel
6). Influenţa rea se transmite / propagă şi în alte familii şi „de aici va veni mult dispreţ şi mânie”
(Estera 1:18)
2. O soţie bună îşi merită cununa (Estera 2:17; Proverbe 12:4; 31.12, 23)

II. INFLUENŢA PRIETENILOR (CONSILIERILOR)
A. Ahaşveroş şi Haman
1. Împăratul decide să promoveze pe Haman, mai pe sus de cei 7 domnitori „care aveau locul
întâi în împărăţie” (Estera 1:14), oferindu-i un loc special „mai pe sus ...lângă el” (Estera 3:1)
2. Împăratul dă un decret fără nici o intenţie proprie, ci numai din influenţa lui Haman, omul de
„lângă el” (Estera 3:8-11).
B. Ahaşveroş şi Mardoheu
1. Împăratul constată în ziua a doua a ospăţului oferit de Estera că evreul Mardoheu, îi făcea
bine (direct şi indirect prin Estera ) de multă vreme şi determinat şi de relaţie de rudenie îi oferă
inelul de autoritate rămas liber prin îndepărtarea şi pedepsirea lui Haman (Estera 6:3: 8:1-2, 15)
2. Împăratul dă un contradecret, prin influenţa noului prieten şi consilier (Estera 8:8-14), ceea ce
provoacă alte zile de sărbătoare, „nu era decât fericire şi bucurie, veselie şi slavă” (Estera 8:16)
C. Lecţii ale influenţei prietenilor (consilierilor)
1. Influenţa rea avea o mare arie de răspândire: „îndemnau pe toate popoarele” (Estera 3:14),
provocându-i împotriva poporul lui Dumnezeu (Estera 3:8). Saul a acţionat grezit şi datorită
înfluenţelor din jur (1 Samuel 23:19-21; 24:9); Amnon a căzut în păcat şi datorită sfatului lui
Ionadab (2 Samuel 13)
2. Înfluenţa bună se realizează numai prin oameni credincioşi adevărurilor sfinte, oamenilor cu
principii biblice – Estera, Mardoheu (Estera 2:10, 20; 3:2-4)

ÎNCHEIERE
1. Ahaşveroş făcea orice pentru ai lui! (Estera 3:11; 7:2). Haman, la rândul lui era influenţat de
soţie şi prieteni (Estera 5:10-14)
2. Principiul influenţelor este valabil în întreg universul, începând cu Domnul Dumnezeu şi
„influenţele” celui de la dreapta – Domnul Hristos, îndepărtarea lui Satan, ...
Lecţii din cartea Estera
Lecţia 3

EFECTELE BINELUI ŞI RĂULUI

INTRODUCERE
1. Cartea Estera ca şi întreaga Biblie evidenţiază principiul retribuţiei, implementat în conştiinţa
omului, prin consumul din pomul cunoaşterii binelui şi răului (Geneza 2:17; 3:22), conform
căruia, cei răi trebuie să sufere iar cei buni şi drepţi să prospere, fapt definitivat la judecata lui
Dumnezeu (Eclesiastul 12:14; Romani 2:1-16)
2. Binele şi răul se scriu sau nu se scriu (Estera 2:23), se cunosc sau nu se cunosc, dar nu îşi
pierd efectele, ca în cazul fiilor lui Iacov (Geneza 37-50)

I. EFECTELE RĂULUI (o tendinţă generală – Geneza 6:5 / Iov 28:28)
A. Bigtan şi Tereş
1. Oameni biruiţi de rău – o supărare; poate toţi famenii erau motivaţi să fie supăraţi pe cei ce le-
au afectat viitorul (Estera 2:21; Isaia 56:3; Iov 36:21; Psalmul 34:8)
2. Efectul răului a fost moartea, cei doi pierzând totul (Estera 2:22-23)
B. Haman
1. Omul cu multă răutate, care în timp ce se publica legea în care cerea ca „să omoare şi să
piardă pe toţi iudeii, tineri şi bătrâni, prunci şi femei... şi să li se prade averile” (Estera 3:13),
stătea şi bea cu împăratul (Estera 3:15), iar în dimineaţa când Mardoheu ar fi fost spânzurat la
cererea lui el ar fost „vesel la ospăţ cu împăratul” (Estera 5:14; Psalmul 37:13; Proverbe 21:10)
2. Haman a fost spânzurat în aceaşi zi (Estera 7:10), iar casa lui au ajuns pe mâna iudeilor
(Estera 8:1-2), fiindcă şi el „a crezut prea puţin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu”
(Estera 3:6 – Proverbe 11:8)

II. EFECTELE BINELUI
A. Mardoheu şi împăratul (Proverbe 22:4)
1. Binele făcut atunci când alţii programaseră răul; binele efectuat în funcţie de serviciul şi
posibilităţile fiecăruia (Estera 2:21-22)
2. Binele a fost răsplătit atunci când a avut cea mai mare nevoie şi în modul cel mai potrivit
(Estera 6:1-11). Mardoheu a început ziua răsplătirii cu haina regelui, iar spre seară „a ieşit de
la împărat, cu o haină împărătească albastră şi albă, cu o mare cunună din aur şi cu o mantie
din in subţire şi de purpură” (Estera 8:15 – Proverbe 11:10)
B. Mardoheu şi iudeii
1. Mardoheu a îngrijit de Estera ca un părinte, iar la vreme de criză a fost ajutat prin ea (Estera
2:7; 4:4-17)
2. Mardoheu s-a luptat pentru neamul său, ajutat de cei ce au postit alături de el şi apoi s-au
bucurat cu toţii de biruinţă (Estera 4:3, 17; 8:15-17)

III. LECŢII DESPRE EFECTELE BINELUI ŞI RĂULUI
1. Cel mai puternic efect al răului şi binelui este îndreptat împotriva făptuitorului, de la viaţă la
moarte (3 Ioan 1:11):
a) Haman „s-a umplut de mânie” (Estera 5:9); „mâhnit şi cu capul acoperit” (Estera
6:12); „au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu”
(Estera 7:10).
b) Mardoheu a atras binele asupra lui prin propriile acţiuni: „Aşa se face omului pe care
vrea împăratul să-l cinstească!” (Estera 6:9). Mardoheu „era cu vază între Iudei şi iubit de
mulţimea fraţilor săi, căci a căutat binele poporului său şi a vorbit pentru fericirea întregului
său neam” (Estera 10:3).
2. Există un timp de aşteptare, încercare a „stăruinţei” în rău sau în bine (Romani 2:9-10), când
încă se întreabă: „Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui ...pentru aceasta?” (şi se răspunde) „Nu i s-
a făcut nimic” (Estera 6:3), apoi se execută răsplata. E prea târziu (Haman) să aştepţi binele
după prea mult rău (Estera 7:7, 8-10; Psalmul 105:17-22; Proverbe 11:23; Eclesiastul 8:12; 1
Petru 3:9-11); „Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toţi cei ce vor auzi de
tine vor bate din palme, căci cine este acela pe care să nu-l fi atins răutatea ta?” (Naum 3:19)
ÎNCHEIERE
1. Efectele binelui şi răului privesc orice formă de manifestare a acestor atitudini, în concept
(gând, intenţii) sau pus în practică (Estera 7:9; 8:13; 9:16; Romani 12:9; 1 Tesaloniceni 5:15)
2. Efectele binelui şi răului se intersectează în ambele sensuri. Haman s-a întâlnit frecvent cu
Mardoheu şi sau plimbat împreună” şi au purtat acelaşi inel de autoritate. „Împăratul şi-a scos
inelul, pe care-l luase înapoi de la Haman şi l-a dat lui Mardoheu. Estera, din partea ei, a pus
pe Mardoheu peste casa lui Haman” (Estera 8:2). Evreii şi duşmanii lor au fost cei mai interesaţi
dar şi afectaţi de cel două decrete împeriale (Estera 6; 9:2-4; Filipeni 4:10, 19)
Lecţii din cartea Estera
Lecţia 4

LUPTA ÎMPOTRIVA POPORULUI LUI DUMNEZEU

INTRODUCERE
1. Conflictul cosmic are o linie de front în care poporul lui Dumnezeu de pe pământ este ţinta
atacurilor furibunde ale armatelor Diavolului,începând cu Adam, însă nu întodeauna se vede
aceasta şi nu toţi sunt conştienţi de acest război spiritual, de la conflictul dintre Cain şi Abel la
conflictul apocaliptic
2. Care sunt legile războiului „sfânt” şi cine vor fi biruitorii? (Romani 8:37; Evrei 11;
Apocalipsa 13; 17:14)

I. LUPTE DIN ISTORIA CĂRŢII ESTERA
1. Un iudeu este vizat cu ocazia ridicării unui lider cu drept de închinare - divinizare şi „un
popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor şi nu ţine legile
împăratului ... (era vorba doar de porunca privitoare la Haman – Estera 3:2)” (Estera 3:8),
trebuia nimicit (Estera 3:9, 13)
2. Diavolul realizează strategii complexe: apelul la forţe oculte - o zi aleasă de zei, favorabilă
(Estera 3:7); o altă lege şi atitudinea împăratului împiedica izbăvirea (Estera 4:10-11); urgenţa
aplicării pedepsei pentru Mardoheu (Estera 5:145; 6:4). În cazul condamnării Domnului Hristos
s-au unit toate forţele politice şi religioase se erau în conflict
3. Colegii lui Mardoheu şi mulţi alţii din împeriu îi duşmăneau pe evrei; pe lângă Haman mai
existau mulţi alţi aliaţi ai răului (Estera 3:2-6; 8:11, 15). Cele mai prigonite popoare din istorie
au fost evreii şi creştinii, chiar de cei mai apropiaţi ai lor (Esau – Iacov, Matei 10:21-22, 36). Nu
fără scop a cerut Mardoheu Esterei să nu-şi divulge originea (Estera 2:10,20; Ioan 15:18-19; 2
Timotei 3:10-12)

II. LECŢII ALE RĂZBOIULUI „SFÂNT”
1. Problema de fond este închinarea, drept dovată că Diavolul este în spatele luptei împotriva
păstrării cultului lui YHWH (Estera 3:1-5; Exodul 20:1-6, Daniel 3; 6)
2. Ameninţările, legile represive şi alte forme de luptă împotriva poporului lui Dumnezeu sunt o
îngăduinţă divină, un „drept” al celor răi, dar realizarea efectivă a răului, este „aprobată” şi
îngăduită după alte criterii, nu după planurile lui Haman, „apăsătorul, vrăjmaşul, ... răul
acesta!” (Estera 7:6; 2 Regi 18-19)
3. Unii participă conştient, dar cei mai mulţi fac jocul Diavolului în mod inconştient (Ioan 16:1-
3; Fapte 4:25-27; 5:33-39); oamenii sunt „mânaţi” de interese proprii, alţii de sisteme lipsite de
„lumină” - diferenţa dintre Haman şi Ahaşveroş, în aportul la legile împotriva iudeilor (Estera
3:8-15; 7:3-6)

ÎNCHEIERE
1. Pentru cei ce ajung soldaţii - uneltele Diavolului, ura împotriva poporului lui Dumnezeu este
o prioritate obsedantă. Haman a zis: „Dar toate acestea (favoruri şi bogăţii) n-au nici un preţ
pentru mine, câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, iudeul acela, şezând la poarta împăratului”
(Estera 5:13)
2. Biruinţa în războiul spiritual se câştigă prin arme spirituale: rugăciune, post, ... - lecţia 8
(Estera 4:1, 3, 16), după care totul este o simplă procedură (Estera 5-7)
Lecţii din cartea Estera
Lecţia 5

JUDECĂŢI ŞI DECIZII

INTRODUCERE
1. Fiecare om are dreptul să judece, în funcţia de statutul său, începând cu împăratul, fiecare are
un aport în luarea şi aplicarea unor decizii, dar este diferenţă între a gândi şi a te pronunţa
(Estera; Matei 7:1-2)
2. Judecăţiile şi deciziile implică responsabilitatea cunoaşterii legii, hotărâri drepte şi aplicarea
lor:„«Ce trebuie» a zis el «să se facă...după lege»” (Estera 1:15)

I. LEGISLAŢIE ŞI ISTORIE (legile în imperiu se publicau prin scrisori adresate
„tuturor ţinuturilor din împărăţia lui, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după
limba lui” - Estera 1:22)
1. Dosar împărăteasa:
a) Propunerea consiliului de coroană, referitoare la destituirea împărătesei Vasti şi
înlocuirea ei (Estera 1:13-20)
b) Decizia irevocabilă a împăratului (Estera 1: 21-22)
2. Dosar Haman: decretul regal de avansare şi dreptul de închinare (Estera 3:1-2)
3. Dosar iudei:
a) Decretul de nimicire a iudeilor (Estera 3:9-14)
b) Decretul de drept de răzbunare a iudeilor împotriva duşmanilor ce ar fi făcut uz de
primul decret (Estera 8:5, 8-14; 9:3). Iudeii au respectat prevederile decretului, prin nerăpirea
averilor duşmanilor lor (Estera 9:10, 15-16)
4. Dosar Mardoheu:
a) Decretul regal de înlocuire a lui Haman (Estera 8:2, 15)
b) Decretul de avansare (Estera 10:2-3a)
5. Dosar Purim:
a) Decretul lui Mardoheu (Estera 9:20-23)
b) Al doilea Decret al Esterei şi al lui Mardoheu (Estera 9:29-32)
6. Cartea Estera cuprinde şi alte propuneri legislative şi decizii: modul de alegere a noii
împărătese (Estera 2:1-4); alegerea Esterei (Estera 2:17); execuţia lui Haman (Estera 7:9-10).

II. LECŢII ALE DREPTULUI
1. Unele sentinţe erau irevocabile, după legile perşilor şi mezilor (Estera 1:19), de aceea nu s-a
putut anula primul decret ci s-a dat un „supradecret”. „Căci o scrisoare scrisă în numele
împăratului şi pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi desfiinţată” (Estera 8:8b). Puterea
unei legi este direct proporţională cu puiterea organului emitent (Estera 9:2-4)
2. Unele decizii au fost luate în stări lipsite de un raţionament curat şi o cunoaştere reală a
situaţiei (Proverbe 8:16; 16:10-15; Romani 2:16). „După aceste lucruri, când s-a potolit mânia
împăratului Ahaşveroş, s-a gândit la Vasti, la ce făcuse ea şi la hotărârea luată cu privire la ea”
(Estera 2:1); „Împăratul Ahaşveroş a luat cuvântul şi a zis împărătesei Estera: «Cine şi unde
este acela care are de gând să facă aşa?»” (Estera 7:5). Cum a promis împăratul 1/2 din
împărăţie? (Estera 5:6; 7:2; Marcu 6:22-23). Sfetnici ca Ahitofel sau Abigail ajută la elaborarea
unei decizii
3. Judecăţile şi deciziile necesită un for de analiză şi judecată competentă, care alături de
influenţe (lecţia 2; Estera 8:13) conturează forma finală aplicabilă a legilor (Estera 1:13-15; 2:2-

ÎNCHEIERE
1. Oamenii greşesc frecvent în judecăţi şi decizii, dar Dumnezeu se impune prin puterea şi
dreptatea judecăţilor Sale, ceea ce se vede şi în deznodământul lucrurilor din cartea Estera
(Geneza 18:25; Psalmul 58:10-11; Fapte 16:3; Apocalipsa 16:7Eclesiastul 3:16-17; 5:5)
2. Judecăţiile şi deciziile evidenţiază natura şi puterea fiecărui om (Matei 12:18-21), iar prin
suportarea lor destinul potrivit pentru el; Haman şi Mardoheu au fost implicaţi ca subiect şi
obiect aş legilor şi decretelor
Lecţii din cartea Estera
Lecţia 6

FAMENII ŞI SLUJBELE LOR

INTRODUCERE
1. Primii eunuci (bărbaţi castraţi, drept pedeapsă) au fost la vechii sumerieni, conform unei
inscripţii descoperită în oraşul sumerian Lagash. Cuvântul eunuc vine din grecescul
„eunochizo”, fiind format din cuvintele „eune”, ce înseamnă „pat”, şi „echo”, „a opri”
(păzitorul dormitorului)
2. Cartea Estera prezintă mai mulţi eunuci, din a căror activitate şi comportament se desprind
unele lecţii specifice celibatarilor, dar şi creştinului, în general, care prin slujirea lui în mandatul
limitat al vieţii terestre este un „copac uscat” (Isaia 56:3)
I. FAMENII CURŢILOR REGALE
1. Famenii (eunucii) erau îngrijitori la curţile regale în slujba haremurilor, uneori compuse din
mii de femei (Estera 1:10-11, 15; 2:8-9, 12-14; 4:4)
2. Famenii erau incadraţi şi în alte funcţii administrative, uneori ajungaeau să fie cei care
conduceau treburile regale, sau cel puţin exercitau o anumită influenţă (Estera 2:21; 6:14;
Ieremia 38:7; 39:3; Fapte 8:27)

II. LECŢII DIN VIAŢA FAMENILOR (1 Corinteni 7:7; 1 Petru 4:10)
1.Famenul Hegai a fost un om pe are Domnezeu l-a folosit pentru promovarea Esterei (Estera
2:9, 15); famenii Hatac şi Harbona au acţionat alături de Estera în lupta împotriva lui Haman
(Estera 4:5-17). Astfel de eunuci şi-au acceptat condiţia nefavorabilă şi au slujit cu folos şi
rezultate notabile cauza regelui şi a adevărului, iar Estera şi Mardoheu au putut să le
răsplătească pentru serviciile lor (Estera 10:1-3)
2. Unii eunuci nu au putut accepta întru-totul condiţia inferioară şi resentimentele sau alte stări
ale răului i-au amprentat, manifestând răzbunarea şi implinirea personalităţii lor prin intrigi
politice şi corupţie nefericindu-se şi mai mult, iar în final totul se putea sfârşi tragic şi fără nici o
speranţă (Estera 2:21-23). Ispita ucenicilor – a sluji sau a sta la masă (Luca 22:24-30): Slujirea
dezinteresată a lui Timotei (Filipeni 2:20-22)
3. Daniel şi cei trei din Babilon (Hanania, Mişael şi Azaria) au slujit sub diverse conduceri
imperiale cu rezultate exceţionale, dar şi împliniri deosebite în plan spiritual şi sufletesc, deşi ei
au ajuns acolo drept pedeapsă pentru păcatele părinţilor lor (2 Regi 20:18; Daniel 1:3-21; 2:16-
23,48-49; 3:30; Luca 2:37; Fapte 20:24; Coloseni 43:17; 2 Timotei 4:5)

ÎNCHEIERE
1. Famenii erau preferaţi de regi datorită faptului că nu puteau să le afecteze direct soţiile şi
copii, neavând capacitatea de soţi şi taţi (Estera 2:14)
2. Prin raportarea corectă la Dumnezeu, orice om, inclusiv eunucii, poate dobândi printr-o slujire
bună, un statut care să-l califice pentru curte regală eternă, unde toţi vor şi îngeri – eunuci, care
nu mai au nevoie de soţii şi unde nu mai este nevoie de împlinire prin urmaşi, căci vor trăi
veşnic (Deuteronom 23:1; Isaia 56:3-4; Daniel 12:13; Matei 19:12)
Lecţii din cartea Estera
Lecţia 7

A FI ŞI A RĂMÂNE EVREU

INTRODUCERE
1. Cuvântul ebraic ‫( עברי‬ivrí) este înrudit cu verbul ‫„ עבר‬a trece”. Vechii evrei au venit în
Canaan, de dincolo (ever) de rîu (Iordan / Eufrat)
2. Evreii au fost poporul lui Dumnezeu, care a beneficiat de revelaţia divină şi făgăduinţele
sfinte (Romani 9:4-5; Efeseni 2:11-12)

I. MARDOHEU
A. Istoric
1. Mardoheu era evreu şi tribul lui Beniamin. Ei fuseseră deportaţi de babilonieni (Estera 2:5-6)
2. El respecta cerinţele Legii, în diaspora, în păstrarea caracterului sacru al poporului lui
Dumnezeu (Estera 2:10-11, 20; Daniel 1:8; 2 Timotei 1:7-14)
3. Dovada cea mai puternică a păstrării credinţei şi principiilor evreieşti a fost rezistenţa în faţa
închinării false (Estera 3:2-5; Daniel 3:14-18)
B. Lecţii
1. Mardoheu şi-a respectat convingerile în libertate sau persecuţie şi a cerut acelaşi lucru pentru
cei de care era responsabil (Estera 3:4, 8; Daniel 6:4-5). S-au făcut şi alţii evrei, dar cât au rămas
(Estera 8:17)
2. Când a ajuns la putere şi „ iudeul Mardoheu era cel dintâi după împăratul Ahaşveroş. El era
cu vază între iudei şi iubit de mulţimea fraţilor săi, căci a căutat binele poporului său şi a vorbit
pentru fericirea întregului său neam”. (Estera 10:3)
3. Un alt beniamit – Saul a cedat forţei împrejurărilor şi a pierdut totul (1 Samuel 13:6-14;
15:20-29)

II. ESTERA
A Istoric
1. Estera, verişoara lui Mardoheu, din tribul lui Beniamin, o copilă orfană printre străini (Estera
2:7)
2. În copilărie şi apoi toată viaţa ei a rămas evreică, deşi din motive strategice şi-a descoperit
abia mai târziu neamul de origine (Estera 2:10-11; 7:3-4; 8:1)
B. Lecţii
1. Estera a rămas aceeaşi, a păstrat convingerile ei, dobândite prin educaţia primită de la
Mardoheu; în copilărie, în aspiraţiile supreme sau în vremea cât a purtat coroana de regină
(Estera 2:20; 2 Timotei 2:1-2; 3:14-17; Evrei 2:1-4)
2. E fost gata să moară pentru cauza evreilor şi mai apoi a făcut ceva pentru păstrarea identităţii
evreilor în imperiu medo-persan (Estera 4:16; 8:3-6; Ieremia 16:11-12; 18:12; 35)

ÎNCHEIERE
1. Mardoheu şi Estera (împreună) au alcătuit o fortăreaţă de neînvins în faţa forţelor ce voiau să
asimileze sau să desfinţeze „un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale
tuturor popoarelor” (Estera 3:8)
2. Pe lângă păstrarea crezului lor cei doi s-au luptat pentru neamul lor, folosind experienţa
Purim. „Împărăteasa Estera, fata lui Abihail şi iudeul Mardoheu au scris stăruitor a doua oară
ca să întărească scrisoarea privitoare la Purim. Au trimis scrisori tuturor iudeilor, în cele o sută
douăzeci şi şapte de ţinuturi ale împăratului Ahaşveroş. Ele cuprindeau cuvinte de pace şi de
credincioşie...” (Estera 9:27-32)
Lecţii din cartea Estera
Lecţia 8

BIRUINŢA CELOR CE CAUTĂ FAŢA DOMNULUI

INTRODUCERE
1. Israelul şi Biserica au fost ţinta atacurilor Celui rău (lecţia 4 – Lupta împotriva poporului lui
Dumnezeu)
2. Biruinţa se obţine prin intervenţia divină, în urma apelului stăruitor (Psalmul 7), după care va
urma o cântare de biruinţă (Exodul 15; 1 Samuel 14:6; Psalmul 18; 2 Corinteni 2:14)

I. ISTORICUL EVENIMENTELOR
A. Din cartea Estera
1. Când a fost anunţat decretului din 13.01 (Nisan), anul al XII-lea al domniei lui Ahaşveroş, de
nimicire a iudeilor „Mardoheu, ... şi-a sfîşiat hainele, s-a îmbrăcat cu un sac şi s-a presărat cu
cenuşă..., scoţînd cu putere strigăte amare” (Estera 4:1-2). Vestea care a adus „mare jale printre
iudei; posteau, plângeau şi se boceau şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă” (Estera 4:1-3). Estera
„împărăteasa a rămas îngrozită” (Estera 4:4)
2. Dubla intervenţie a Esterei la împăratul Ahaşveroş şi marea favoare primită: ½ din împărăţie
- un contradecret după plac (Estera 5:1-6; 7:1-4; 8:3-6). După prima „cinste şi mărire” (Estera
6:2), „Mardoheu s-a întors la poarta împăratului” (Estera 6:12) cu credincioşie şi aşteptare, era
ziua biruinţei în care soarele a răsărit de dimineaţă într-o zi în care a strălucit cu putere
B. Din alte perioade grele
1. Spaima lui Iosafat şi biruinţa din Valea Beraca – binecuvântare (2 Cronici 20)
2. Asediul Ierusalimului: botjocurile lui Rabşache, furia lui Sanherib şi inţervenţia îngerului, în
urma rugăciunilor lui Ezechia, Isaia şi bătrânilor lui Iuda (2 Regi 18-19)

II. LECŢII ALE BIRUINŢEI
1. Intervenţiile în faţa oamenilor îşi au locul şi rolul, numai după obţinerea îndurării lui
Dumnezeu (Estera 4:8-17; Proverbe 21:31). De la decretul de nimicire până la cel de ocrotire au
trecut 70 de zile de rugăciuni în smerenie şi pocăinţă (13.01-23.03 - Estera 3:12; 8:9)
2. Biruinţa este întâi împotriva puterii întunericului şi a apoi a celor răi, căci nu toţi oamenii sunt
parte activă a planurilor întunericului (8:11,13). Cine a dorit a putut trece total în cealaltă tabără
(Estera 8:17). Biruinţa deplină a evreilor (iudeilor) a fost tocmai în ziua ce anunţa înfrângerea
lor totală, ca în valea Dura (Estera 9:1-16; Daniel 3)
3. Biruinţa a venit prin doi iudei credincioşi şi alţii care au păstrat credinţa şi aveau o legătură
vie cu Dumnezeu. Lor li s-au alăturat toţi cei care în momente critice s-au întors la Dumnezeul
lor (Psalmul 91; Daniel 11:32; Zaharia 9:9). Favoarea divină este pentru aleşii Lui „care care
strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăboveşte faţă de ei?” (Luca 18:7)

ÎNCHEIERE
1. Iudeul Mardoheu a trimis Esterei un mesaj care afirmă un adevăr colosal despre certitudinea
unei izbăviri, pentru cei ce caută Faţa Domnului: „Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre
toţi iudeii, pentru că eşti în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea
vor veni din altă parte pentru iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru
o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4:13-14)
2. Sfârşitul istoriei va repeta la o anvergură cosmică lupta şi biruinţa poporului lui Dumnezeu
(Apocalipsa 17:11-14)
Lecţii din cartea Estera
Lecţia 9

OSPEŢE ŞI ALTE ZILE

INTRODUCERE
1. Între trecut şi viitor, prezentul marchează viaţa prin zile, ce pot fi deosebite sau obişnuite, dar
fiecare are valoarea ei (Geneza 1:5; Proverbe 27:1)
2. O zi de ospăţ este bucurie şi o împlinire; iar zilele succesive de ospăţ, o fericire extinsă;
cartea Estera prezintă mulţe zile de ospăţ, specifice regelui, dar şi alte zile cu valoare mare, prin
efectul legii, sau a altor evenimente

I. OSPEŢE ŞI ALTE ZILE
A. Ospeţe
1. Ospăţul oferit de împăratul Ahaşveroş „domnitorilor şi slujitorilor săi...” (Estera 1:3-4)
2. Ospăţul „dat întregului popor...” (Estera 1:5).
3. Ospăţul oferit de împărăteasa Vasti „femeilor, în casa împărătească” (Estera 1:9)
4. „Împăratul a dat un mare ospăţ tuturor domnitorilor şi slujitorilor lui, un ospăţ în cinstea
Esterei” (Estera 2:18)
5. Cele două ospeţe (zile de ospăţ) pregătite de Estera pentru împărat şi Haman (Estera 5:4-8;
6:14; 7:1-2)
6. Purim (20-22 martie): „În ziua a patrusprezecea, iudeii s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de
ospăţ şi de bucurie... Mardoheu a scris aceste lucruri... Le poruncea să prăznuiască în fiecare
an ziua a patrusprezecea şi a cincisprezecea a lunii Adar, ca zile în care căpătaseră odihnă, ...
în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie şi jalea lor în zi de sărbătoare...” (Estera 9:17-22).
Au fost şi alte zile de ospăţ premergătoare Purimului (Estera 8:17)
B. Alte zile
1. Zile de pregătiri: un an în care Estera a avut „grijă să se gătească”, iar Mardoheu verifica
zilnic starea lucrurilor (Estera 2:8-16). Zile de aşteptare a unor evenimente fericite: din 23.03 la
13.12 (Estera 8:15-16)
2. Zile de groază – de la decretarea pogromului la decretul cu drept de răzbunare (Estera 3:13;
41-4); zile de „mare jale printre iudei; posteau, plângeau şi se boceau şi mulţi se culcau în sac
şi cenuşă” (Estera 4:3; Isaia 132:9, 13; Ioel 1:15; Fapte 12).
3. Zile de răzbunare, pentru duşmanii poporului iudeu, pentru cei ce plănuiseză zile de groază
(Estera 3:13; 8:12; 9:13-13)

II. LECŢII ALE UNOR ZILE SPECIALE (Isaia 58:13-14; Roman 1:14)
1. Zilele de ospăţ sunt destinate fericirii, dar „De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate
fi mâhnită (Estera - Estera 7:3-4) şi bucuria poate sfârşi prin necaz (Ahaşveroş – Estera 1:12,
Haman – Estera 6:12; 7:6)” (Proverbe 14:13). Există zile sortite în alte zile – din 13.01 în 13.12
şi nopţi în care se decid destinele zilei următoare, dar lucrurile (evenimentele) pot să ia o altă
turnură, să scape de sub contral, să fie chiar inversul celor plănuite (Estera 2:21-13; 6:4, 13;
9:22; Iacov 4:13-17)
2. Dărnicia, în zilele de ospăţ este o necesitate, dar a căuta binele în general (bunătatea) este
dovada unui caracter adevărat (Estera 2:18; 9:22; 10:3)
3. Răutatea celui rău aduce nefericire chiar în zilele de ospăţ, iar zilele de răzbunare îi sunt
rezervate (Estera 7:6-9; Proverbe 11:3-10)
4. Toate zilele se leagă între ele prin zile speciale (Estera)

ÎNCHEIERE
1. Oamenii propun „zile”, dar cel ce dispune conţinutul lor şi efectele în timp este Dumnezeu;
cartea Estera şi cartea Apocalipsa dovedesc autoritatea divină peste zile, de aceea în profeţie ele
sunt numărate, iar înţelegerea zilelor (vremurilor) este un har pentru cei credincioşi (1 Cronici
12:32; Eclesiastul 3:1; 8:5-7; Daniel 12:6-13; Maleahi 3:17; 4:1, 3; 2 Petru 2:9)
2. Grija noastră trebuie să fie rămânerea în voia lui Dumnezeu şi poporul Lui (Mardoheu, Estera;
Psalmul 34:12-13; Isaia 25:8-9)
Lecţii din cartea Estera
Lecţia 10

CE RĂMÂNE ÎN URMĂ

INTRODUCERE
1. Fiecare om are timpul lui, viaţa este un mandat ca al liderilor - „pe vremea lui Ahaşveroş”
(Estera 1:1)
2. Viaţa şi activitatea oamenilor (buni şi răi) are afecte în timpul vieţii lor, dar şi în generaţiile
următoare (Amalec, Ieroboam I; Proverbe 10:7; 20:7)

I. CE A RĂMAS ÎN URMA LUI HAMAN
1. Un viitor nebănuit de sumbru (Estera 7:10; 8:1; 9:6-10). Haman a căzut din poziţia a doua
după împărat, tocmai când jubila de favoarea unică a ultimului lui ospăţ (Estera 5:11-12).
Dorinţa lui a exprimat-o astfel: „...să i se aducă haina împărătească, aceea cu care se îmbracă
împăratul şi calul pe care călăreşte împăratul şi să i se pună cununa împărătească pe cap”
(Estera 6:8)
2. Moartea prematură şi ruşinoasă ce nu lasă în urmă nici măcar părere de rău în comunitate. La
descopirirea planurilor lui Haman şi pedepsirea lui, erau două motive de împlinire: „Când le
merge bine celor neprihăniţi (Estera şi Mardoheu), toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi
(Haman, casa lui şi toţi duşmanii iudeilor), toţi strigă de veselie” (Proverbe 11:10)

II. CE A RĂMAS ÎN URMA ESTEREI ŞI A LUI MARDOHEU
1. Urmări imediate: schimbarea condiţiilor de viaţă pentru iudei şi alte beneficii pentru întreg
împeriul (Estera 8; 9; 10:2; Galateni 6:9,10)
2. Urmări în timp: o carte în Biblie (Estera), o sărbătoare (Purim), lecţii pentru generaţii (2 Petru
1:12-15; alte epistole)

II. LECŢII DESPRE URMĂRILE UNEI VIEŢI
1. Un om (bărbat sau femeie) se măsoară în întregime când viaţa devine trecut – un copac poate
fi măsurat exact după tăiere. Mardoheu şi Estera au avut efecte în generaţiile următoare, ca şi
Ionadab, fiul lui Recab (Ieremia 35). Sărbătoarea Purim a rămas înscrisă în tot neamul evreu
(Estera 9:27-28)
2. Prin viaţa lor demnă, prin cuvinte „de pace şi de credincioşie” (Estera 9:30), cei doi iudei din
seminţia lui Beniamin, au renăscut conştiinţa naţională şi religioasă a poporului evreu din
diaspora, ceea ce pentru planul lui Dumnezeu cu ei a fost o mare realizare. „Iudeul Mardoheu ...
era cu vază între iudei şi iubit de mulţimea fraţilor săi, căci a căutat binele poporului său şi a
vorbit pentru fericirea întregului său neam” (Estera 10:3)
3. Dacă atitudinea Vastiei putea avea efecte negative în mod corespondent (atitudinea soţiilor
faţă de soţi), cu siguranţă atitudinea celor doi iudei a ajutat pe mulţi aflaţi în situaţia lor – cele
mai puternice exemple sunt cele în care cineva a fost într-o condiţie similară (Evrei 2 14-18;
4:15-16)

ÎNCHEIERE
1. Chiar dacă este un timp de la semănat la secerat, vine şi vremea strângerii roadelor (Galateni
6:6-7)
2. Sfinţii, credincioşii nu doar că lasă ceva bun în urma lor, ci rămân ei să moştenească ceea ce
au realizat (Psalmul 37; Daniel 12:13)
Lucruri vechi şi noi
Lecţia 1

CELE DOUĂ LEGĂMINTE

INTRODUCERE
1. Istoria cuprinde mai multe legăminte divine pentru omenire; dintre cele din Vechiul
Testament,cel mai bogat prin conţinut şi extindere este cel de pe Sinai (Geneza 6:18; 15:18;
Exodul 24:8)
2. Noul Testament prezintă un legământ desăvârşit şi veşnic (Evrei 8:6)

I. COMPARAREA CELOR DOUĂ LEGĂMINTE (vechi şi nou - Galateni 4:22-26)
A. Legământul dintâi (al evreilor - Romani 9:4-5; Efeseni 2:11-12)
1. Redactare: Domnul prin Moise (Exodul 24:2-8; Evrei 9:18-21)
2. Mijlocitori: îngerii (Galateni 3:19; Evrei 2:2; Fapte 7:53)
3. Locaş de închinare: Cortul (Templul) Domnului (Evrei 9:1-5; Exodul 25:8-Bet Iahve)
4. Slujbe: preoţeşti şi levitice (Evrei 9:6-7; Numeri 18:1-7)
5. Rezultate: oferta divină şi răspunsul uman (Exodul 19:3-8); respingerea (2 Împăraţi 17:15-20)
B. Legământul cel nou (făgăduit - Ieremia 31:31-34)
1. Redactare: în minte prin Duhul (Evrei 8:10; 10:16; 2 Corinteni 3:3-6)
2. Mijlocitor: Isus Hristos (Evrei 8:6; 9:15; Ioan 1:16-18; 7:20-22)
3. Locaş de închinare: Cortul desăvârşit (Evrei 9:11-12, 24). Un alt templu, în vechiul sistem, este
un non sens!
4. Slujbe: o preoţie veşnică (Evrei 9:11-14, 23-26; 1 Petru 2:5, 9-10)
5. Rezultate: mântuirea evreilor şi neamurilor prin credinţa în Isus Hristos (Efeseni 2:11; 3:11)

II. CONCLUZII
A. Legătura dintre cele două legăminte
1. Cel dintâi a fost o prefigurare a celui de-al doilea şi aveau acelaşi scop: readucerea omului în
părtăşie cu Dumnezeu (Galateni 3:21-25; Evrei 9:7-8; 10:1, 19:22)
2. Cel dintâi a fost nedesăvârşit pentru a arăta neputinţa umană (Iosua 24:19-22; Romani 11:30-
36) şi harul lui Dumnezeu (Evrei 10:4,17-18) dar atenţie la respectarea lui (Evrei 10:23-39)
B. Superioritatea noului legământ
1. Cel nou a răscumpărat evreii de sub legământul dintâi, prin credinţa lor în realizarea divină
(Evrei 9:9-10,15;11:4,6,13)
2. Cel nou ofera totul: de la preot la jertfă,de la Lege la iertare, astfel Dumnezeu schimbă pe Lo-
Ami cu Ami şi pe Lo-Ruhama cu Ruhama (Evrei 9:9-12; 10:15-18; Osea 1:6, 9; 2:1; Ezechiel
36:25-26; Filipeni 2:13)
3. Cel nou are făgăduinţe „mai bune” iar schimbarea jertfelor cu „trupul şi sângele Domnului” o
reliefează (Galateni 3:11-14; Levitic 2:13; Marcu 9:49; Matei 26:28; Luca 22:20; 1 Corinteni
11:25)

ÎNCHEIERE
1. Legământul cel vechi a avut un timp şi un scop limitat. El s-a încheiat ca o necesitate şi s-a
terminat ca o mustrare urmată de o făgăduinţă (Evrei 8:8-9)
2. Legământul cel nou a făcut parte din planul veşnic, a luat locul celui dintâi şi realizează
desăvârşirea cerută de Dumnezeu, finalizându-se cu mântuirea eternă (Evrei 10:5-14; 9:27-28;
13:20-21)
Lucruri vechi şi noi
Lecţia 2

CELE DOUĂ TEMPLE

INTRODUCERE
1. Templul în Vechiul Testament - Cortul a fost locul sacru în care se făcea slujba sfântă înaintea
lui Dumnezeu în vechiul legământ
2. Adunarea (ekklesia) şi fiinţa credinciosului a devenit noul templu - loc de comuniune cu
Dumnezeu, în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu

I. TEMPLELE ÎN VECHIUL TESTAMENT
A. Cortul mărturiei (Ohel Haedut); întâlnirii (Ohel Moed); Bet Iahve (Exodul 25:8); inaugurat la
01.01, anul al doilea de la ieşirea din Egipt (Exodul 40:17)
1. Componente fizice:
a) curtea cu gard şi perdea la intrare (coţi): 100 L; 50 l; 5 î; 15 perdeaua
b) obiecte în faţa cortului: altarul jertfelor; ligheanul pentru spălare şi ustensilele necesare,
toate obiecte de aramă (Exodul 38:1-20)
c) locul sfânt 2/3 (30 / 10 coţi) cu diverse obiecte: altarul tămâierii - vest; sfeşnic - sud;
masa cu pâini - nord (Exodul 37:10-29)
d) locul preasfânt: chivotul cu capacul ispăşirii acoperit cu heruvimi - locul prezenţei,
glasului lui Dumnezeu; în el erau: tablele Legii (Exodul 25:21-22), vasul cu mană (Exodul 16:33-
34), toiagul lui Aaron (Numeri 17:10)
e) clădirea avea pereţi din scânduri poleite, intrările din perdele iar acoperişul din
învelitori de in, păr de capră, piei de berbec, piei de viţel de mare (Exodul 36:8-38)
2. Activităţi, slujbe ale Templului (Cortului) - oficiate strict de preoţi (Levitic 3:38):
a) zilnic jertfe, dimineaţa şi seara (Exodul 29:38-39) şi speciale în sărbători (Levitic 23)
b) ispăşiri necesare întotdeauna şi ispăşirea general din ziua ispăşirii (Levitic 23:27)
B. Templul de la Ierusalim (realizat în 7 ani, la 480 ani după exod – 1 Regi 6:1, 38)
1. Scurt istoric: cortul lui Moise (Exodul 33:7), apoi Cortul Domnului construit din donaţiile
poporului (Exodul 35), de către Beţaleel şi Ohaliab (şi alţii), după chipul arătat lui Moise pe
munte (Exodul 25:40) a fost purtat de leviţi (Numeri 3) prin pustie, după dirijarea norului
(Numeri 9:15-22) şi aşezat la Silo (Iosua 18:1). Din 1 Samuel 4, chivotul a fost separat şi purtat la
filisteni, Chiriat Iearim (1 Samuel 7:1), Gat (2 Samuel 6:11), Ierusalim (2 Cronici 1:3-5). La
inaugurarea Templului (Solomon) au „mutat” totul dar au folosit numai chivotul (1 Regi 8:4-5)
2. Modificări ale componentelor fizice – după planul primit de David (1 Cronici 28:11, 18-19):
a) clădirea (60 / 20 / 30 coţi) cu pridvor (20 / 10 / 120 coţi) şi anexe (1 Regi 6:2-6, 9-10)
b) obiecte: 10 mese; 10 sfeşnice; 10 temelii cu 10 ligheane; doi stâlpi (Iachin şi Boaz);
uşă; perdea; doi heruvimi (2 Cronici 3:4); aur în interior, aramă în curte (a preoţilor şi cea mare)
cu porţi (2 Cronici 4:9)
3. Simboluri christice, soterice (table - voia divină; mana – grija divină; toiag – alegerea sfântă)
a) imaginea de ansamblu şi de acces: poartă – altar – lighean – sfânta - sfânta sfintelor cu
tronul ascuns al lui Dumnezeu (scaunul harului-kaporet - 1Timotei 6:16); o imagine a Domnului
Cristos, prin slujba şi trupul jertfei Sale (Evrei 10:5-22; Ioan 2:16-21)
b) imaginea avea un corespondent spiritual în cer (Evrei 8:1-5) unde slujeşte Domnul
Cristos, iar prin El avem şi noi acces (Evrei 2:17; 4:14-16)

II. TEMPLELE ÎN NOUL TESTAMENT
A. Templul din cer (Sfânta Sfintelor)
1. Locul finalităţii vechiului legământ (Evrei 9:8, 11-12, 23-24 - sfârşitul perioadei sângelui
vărsat)
2. Locul divinităţii, al Marelui Preot (Apocalipsa 4; 5; 15; 16; Evrei 8:1-2)
B. Templul adunării locale (prefaţat de sinagogile exilului - Ezechiel,Ezra)
1. Membri constituanţi: cei chemaţi şi formaţi (natura prelucrată – 1 Corinteni 3:9-17)
2. Activităţi, slujbe preoţeşti, levitice, în comuniune cu partea templului din cer (1 Petru 2:4-10)
C. Templul-trup (individual)
1. Sfinţirea şi consacrarea conferă trupului statut sacru, proprietate divină / donat / răscumpărat,
ca în Vechiul Testament (1 Corinteni 6:19-20; Romani 12:1; 2 Corinteni 7:1)
2. Obiectele sacre se regăsesc în credincios, de la altare la chivotul mărturiei cu „tablele” Legii
(Ieremia 31:33)

ÎNCHEIERE
1. Templul Vechiului Testament a avut un rol şi mandat temporar, simbolic cu împlinire în noul
legământ (Ieremia 3:16; Ezechiel 40-48; Evrei 8:13; 9:1, 8).Templul adunării şi cortul trupului
arată noua dimensiune a slujirii în Duh (Ioan 4:23-24), tot vremelnic.
2. Templul din cer va fi (este pentru divinitate şi îngeri) comuniunea directă şi apropiată
(Apocalipsa 21:3, 22; 22:3-5).
Lucruri vechi şi noi
Lecţia 3

CELE DOUĂ PREOŢII

INTRODUCERE
1. În vederea refacerii relaţiei omului cu Dumnezeu, preoţia deserveşte bilateral, prin activităţile
de la Templu (Evrei 5:1)
2. În noul legământ, Domnul Hristos a devenit Mare Preot iar cei credincioşi preoţi, ce au acces la
Dumnezeu (1 Petru 2:4-5)
I. PREOŢII ÎN VECHIUL TESTAMENT (spre deosebire de religiile pagâne, au fost
aleşi de Dumnezeu - Evrei 5:4-6)
A. Rânduiala lui Melhisedec
1. Incognoscibilele date biografice (Geneza 14:17-20; Evrei 7:1)
2. Caracteristici şi simboluri (Evrei 7:2-10: fără păcat, fără început şi sfârşit - Ioan 1:1; 1
Corinteni 15:28; pâine şi vin - Ioan 6:51, 54-55; Împărat al păcii - Isaia 9:6)
B. Rânduiala lui Aaron
1. Scurt istoric: Aaron, investit de Dumnezeu, prin Moise şi ajutat de fiii săi, dintre care unul urma
mare preot: Eleazar (Exodul 28:1-43; Numeri 20:23-28; 1 Cronici 24:1-24)
2. Caracteristici şi simboluri:
a) lucrări şi reprezentări parţiale ale Domnului Hristos (învăţătură, rugăciune, jertfă)
b) transmiterea Legii sfinte (Maleahi 2:1-7; rol Moise către Aaron)
c ) mijlocirea la Dumnezeu (pentru sine) şi pentru alţii (Evrei 5:1-3) prin ispăşirea din
Sanctuar: zilnică şi specială - unică dar repetată (Evrei 7:27; 9:7,9-10)
d) condiţii necesare: fizice (Levitic 21:16-22); spirituale (Ezechiel 44:9-16)

II. PREOTII NOULUI TESTAMENT (Evrei 7:11-12)
A. Marele Preot-Domnul Isus Hristos (Evrei 7:13-24)
1. Mandat (Evrei 5:4-6; Psalmul 110:4 – preot; 110:1 – rege; 110:6 – judecător; Efeseni 1:20-21;
Evrei 8:1-3)
2. Sesiunea de lucru din cer (Evrei 8:1-2):
a) ispăşirea prin jertfa Sa (Evrei 2:17; rugăciunea pentru sine: Matei 26, pentru alţii: Ioan
17; Isaia 53:10-12; Evrei 5:9-10)
b) mijlocire pentru cei răscumpăraţi (Evrei 4:14-16; 7:25-28)
c) conducerea şi organizarea ca împărat şi judecător (Evrei 9:23, 27-28)

B. Preoţii Adunării (Evrei 5:11;6:13), nu este teologic sacerdotală ci generală (Efeseni 4:11-16)
1. Calităţi şi drepturi de preoţi (1 Petru 2:9-10, 15; Exodul 19:5-6; Apocalipsa 5:9-10; 20:6;
Psalmul 132:9-18). Caz Fineas / Eli (Numeri 25:10-13; 1 Samuel 2:28-30,35)
2. Activităţi şi perspective: din activitatea preoţilor din Vechiul Testament şi a Domnului din cer,
rezultă activităţi prezente şi viitoare ale credincioşilor în curte, sfânta şi sfânta sfintelor (Romani
12:1; Evrei 12:1-2, 22-24, 28-29; 13:7-17)

ÎNCHEIERE
1. Preoţii Vechiului Testament au avut un rol limita ca timp şi rezultate (Evrei 9:6,13-15). Ei au
slujit simbolurilor divine (Evrei 10:1a)
2. Preoţii Noului Testament (Domnul Isus ca Mare Preot şi noi ca preoţi) realizează definitiv,
desăvârşit, împăcarea omului cu Dumnezeu (Evrei 9:11-12; 10:19-22).
Lucruri vechi şi noi
Lecţia 4

CELE DOUĂ JERTFE

INTRODUCERE
1. Jertfa este sacrificiul fiinţelor vii sau darul bunurilor materiale, aduse pe altar, pentru
Dumnezeu, cu scopul refacerii sau păstrării relaţiei dintre om şi Dumnezeu
2. Jertfa Mântuitorului a împlinit dreptatea divină şi de atunci se permit doar ofrande materiale şi
slujirea oamenilor.

1. JERTFELE VECHIULUI TESTAMENT
A. Clasificare (jertfe şi daruri - Evrei 8:3a)
1. Jertfe vii, din animale curate: arderi de tot (Levitic 1:3-9); jertfe de mulţumire (Levitic 3:3-5);
jertfe de ispăşire a păcatelor fără voie (Levitic 4:1-12; 6:25-26); jertfe pentru vin' (Levitic 5:14-
19); jertfe zilnice - necurmate (Exodul 29:38); jertfe speciale la sărbători (Numeri 28;29); jertfa
unică - ziua ispăşirii (Levitic 16 - doi ţapi: pentru Domnul şi pentru Azazel). Locul unic pentru
jertfe eta Cortul Domnului (Levitic 17:1-9)
2. Jertfe - bunuri materiale, asociate jertfelor vii (Numeri 15:1-13); jertfa de mâncare propriu –
zisă (Levitic 2:10-16)
B. Scopul divin
1. Caracteristici:
a) ispăşirea (iertarea) păcatelor necesita sânge (viaţă – moarte: Geneza 2:16-17; Levitic
17:11; Numeri 15:28-31; Evrei 9:22). Curăţirea cerea şi o apă de curăţire (Numeri 19:9)
b) jertfele trebuiau să fie curate, fară cusur: cerinţe exterioare (Maleahi 1:7-14); interioare
(Isaia 1:11-15; Geneza 4:3-4; Psalmi 51:1-19)
2. Împliniri şi simboluri: toate se împlinesc în Isus Hristos (Ioan 1:29; 1 Petru 1:18-20). Jertfele
Vechiului Testament rezolvau numai temporar şi parţial problemele oamenilor (Evrei 9:7-10;
10:1-4)

II. JERTFELE NOULUI TESTAMENT
A. Jertfa Fiului lui Dumnezeu
1. Trupul şi sângele Lui, simbolizate în pâine şi vin (Melhisedec), răstignirea (Evrei 9:12-26 -
sângele; Evrei 10:5-20 – trupul; Evrei 13:11-12)
2. Jertfa unică, eternă, a fost adusă în cer, curăţind, ispăşind şi judecând totul (Daniel 9:24; 1
Corinteni 5:6-8; Romani 5:9-10; Efeseni 1:7; Evrei 9:23-24)
B. Jertfa trupului şi darurile slujirii credincioşilor (Efeseni 5:2)
1. Jertfa fiinţei întregi (Romani 12:1-2; 1 Corinteni 6:20; 2 Timotei 4:6; Romani15:16). După
aceasta se pot oferi daruri (poţi fi preot şi jertfă (2 Corinteni 8:1-9)
2. Jertfa darurilor şi serviciilor credincioşilor (Evrei 13:15-16; slujiri spirituale şi fizice în familie,
biserică, societatedar fără alte slujiri idoleşti (Matei 6:24; 1 Corinteni 10:18-22)

ÎNCHEIERE
1. Jertfele Vechiului Testament au fost cerinţa şi imaginea divină în raport cu starea omenirii
(Osea 6:6; Psalmi 51:16-19; 40:6)
2. Jertfa Mielului a ispăşit şi împăcat creaţia căzută (cer, pământ, vii, morţi) cu Creatorul,
satisfăcând dreptatea Legii Sale (Romani 3:25). Jertfele noastre nu sunt ispăşitoare (1 Petru 2:5,
9)
Lucruri vechi şi noi
Lecţia 5

CELE DOUĂ SĂRBĂTORI

INTRODUCERE
1. Sărbătorile (literal: momente sau locuri de întâlnire cu Dumnezeu, convocare, invitaţia la
Sanctuar), vetero - testamentare se extindeau de la sabat la jubileu
2. Sărbătorile, ca întreg sistemul ceremonial, se reflectă în lucrarea mântuirii noutestamentale
(Coloseni 2:16-17; Evrei 10:1a; 8:6-7)

I. SĂRBĂTORILE VECHIULUI LEGĂMÂNT
A.Prezentare
1. Paştele şi Sărbătoarea azimilor -14,15-21.01(Abib / Nissan). Pesah = a trece pe lângă /
imunitatea evreilor, urmată de meditaţia asupra legământului. Iniţial s-a serbat la domiciliu, apoi
la Templu (obligatoriu), cu mielul ispăşitor şi verdeţurile amare (Exodul 12:2, 6-8, 13-18; Levitic
23:10-11, 14; Iosua 5:10-11 / Numeri 9:8-11, 14)
2. Sărbătoarea Săptămânilor - la 50 zile de la începutul culesului roadelor. Motivul sărbătorii era
bucuria pentru darurile şi grija divină .Se admiteau jertfe cu aluat (Levitic 23:15-17; Deuteronom
16-9-12).
3. Ziua trâmbiţelor – 01.07 (Tişri), Roş Hasana (Numeri 10:10 - amintire înaintea Domnului
despre poporul Său, speranţa ispăşirii, răscumpărării (Levitic 23:24-25)
4. Sărbătoarea / Ziua Ispăşirii – 10.07 (Tişri) - Yom Kippur - zile de odihnă, post şi ispăşire de
peste an (Levitic 23:27-32; 16:30)
5. Sărbătoarea Corturilor – 15-21.07 (Tişri) + 22.07 - locarea în corturi (colibi de copaci şi frunze)
pentru amintirea popasurilor pustiei şi bucuria comuniunii (Levitic 23:34-43; Deuteronom 16:13-
17)
6. Anul sabatic destinat repausului activităţilor economice, eliberării robilor şi reciclarii naţiunii
prin citirea şi studierea integrală a Legii (Evrei 23:10-11; Deuteronom 15:1-3; 31:10-13)
7. Anul veseliei / Jubileul reorganiza economic şi social societatea, în virtutea patronajului divin
asupra ţării şi poporului (Levitic 25:8-13, 21, 23, 55). Între timp se făceau răscumparări (Levitic
25:24)
8. Sărbătorile Purim (Estera 9:18-32) şi Înnoirii (Ioan 10:22) nu sunt incluse în legământ
B.Reprezentare - Împlinire
1. Paştele şi Azimile - jertfa ispăşitoare, eliberatoare şi adevărul noului legământ (Ioan 1:17, 29; 1
Corinteni 5:7-8)
2. Sărbătoarea Săptămânilor - primele roade nedesăvârşite (Numeri 28:26; Levitic 23:17; F apte
2:1-4)
3. Ziua Trâmbiţelor - debutul noului legământ (noului calendar); Ioan Botezătorul (Ioan 1:1-11;
Luca 2:10-14)
4. Ziua Ispăşirii - Ispăşirea adevărată din cer (Evrei 9:7, 10-11, 24-26, 28)
5. Sărbătoarea Corturilor - Naşterea Domnului şi existenţa noastră în corturi (trup) după eliberare
(Evrei 10:5; 2:14; 2 Corinteni 5:1-5)
6. Anul sabatic - Vremea eliberării, iertării (Isaia 61:1-2; Luca 4:18-19)
7. Anul Veseliei / Jubileul - A intervenit răscumpărarea prin ruda apropiată şi se va definitiva (1
Corinteni 6:19-20; Romani 8:18-25)
8. Există două interpretări diferite ale împlinirii sărbătorilor:
a) teoria împlinirii soteriologice în Domnul Isus Hristos, în etapele misiunii lui mesianice
b) teoria împlinirii escatologice şi soteriologice: trâmbiţele (întoarcerea evreilor /
învierea); corturile (reunificarea, reântoarcerea / mileniu); ispăşirea (judecata, răsplătirea) cu
referinţe de interpretare în Ezechiel, Zaharia 12-14 ; Isaia 11; 65

II. SĂRBĂTOAREA NOULUI LEGĂMÂNT
A. Prezentare
1. Instituită la Paşte, prin împlinirea lor (Luca 22:7-20)
2. Ritual potrivit închinării în Duh şi adevăr (1 Corinteni 11:23-26; Matei 26:26-29)
B. Reprezentare - Împlinire
1. Dimensiunile trupului şi sângelui: trecut – amintirea (1 Corinteni 11:25); prezent (1 Corinteni
10:16-17); viitor (1 Corinteni 11:26). Explicaţii (Evrei 9;10)
2. Limita de timp şi de necesitate - perioada dintre cele două veniri, până la intrarea în adevărata
moştenire şi ajungerea la pomul vieţii, la realitatea percepută prin credinţă (Matei 26:29;
Apocalipsa 2:7; Ioan 6:32-33, 48, 51, 54)

ÎNCHEIERE
1. Sărbătorile vechiului legământ (7) prezentau imagini (ipostaze) ale Domnului Hristos şi a
lucrării Sale răscumpărătoare (Romani 3:25; Coloseni 2:16-17)
2. Sărbătoarea noului legământ - Cina Domnului reprezintă jertfa ispăşitoare oferită prin
substituire tuturor muritorilor, păcătoşilor ;această lucrare de ofertă se va încheia la cea de-a doua
venire (Numeri 9:13; Evrei 4:1-2)
Lucruri vechi şi noi
Lecţia 6

CEI DOI MIJLOCITORI

INTRODUCERE
1. Separarea dintre Dumnezeu şi oameni reclama intermedierea, aceasta putând să-I aparţină doar
lui Dumnezeu (Iov 9:32-33; 33:23-24)
2. Prezentarea cea mai înaltă, în mijlocire, a fost realizată de Domnul Hristos în noul legământ (1
Timotei 2:5-7; Romani 8:34)

I. MIJLOCIREA (INTERMEDIEREA) ÎN VECHIUL LEGĂMÂNT
A. Îngerii - prezentatorii Legii
1. Statutul îngerilor în raportul Dumnezeu – om: slujire bilaterală pe felurite lucrări, în condiţii
divine obligatorii (Evrei 1:14; Apocalipsa 22:8-9; Psalmul 103:20-21)
2. Îngerii - mesagerii Sinaiului - un mandat în Numele Domnului (Fapte 7:53; Galateni 3:19;
Evrei 2:2); Îngerul Domnului - responsabilul principal (Exodul 14:19; 32:34)
B. Moise - omul (special - unic) al lui Dumnezeu
1. Chemarea şi mandatul lui Moise (Exodul 3:10; 7:1-2; 24:15-18; Numeri 12:6-8; Deuteronom
10:10-11; 34:10-12)
2. Realizările lui Moise - o slugă fidelă în Casa lui Dumnezeu (Evrei 3:2,5). Prin el lucrurile
cereşti au luat chip simbolic (Exodul 25:40; Evrei 8:5); legământuldiîntâi (Evrei 9:18-23)

II. MIJLOCIREA ÎN NOUL LEGĂMÂNT (profeţită în Deuteronom 18:15-20)
A. Isus Hristos – Cuvântul (revelaţia desăvârşită - Evrei 1:1-2; Ioan 1:1-2)
1. Explicaţiile vechiului legământ şi descoperirea tainei noului legământ (Ioan 1:17-18; 1 Ioan
1:1-2; Efeseni 1:9, 17-19; o taină şi o chemare (Evrei 3:1, 6, 14)
2. Rolul ispăşitor - o mijlocire permanentă realizată de cel coborât mai jos decât îngerii (Evrei
2:6-16; 1:3-4; 9:12-13; 10:28-29)
B. Locul şi rolul altor mijlocitori
1. Duhul Sfânt - Duhul lui Hristos - omniprezenta energie divină în istoria planului de mântuire,
trimisul lui Dumnezeu pentru intermedierea determinată de unirea în duh dar separarea (încă) în
carne şi sânge (Romani 8:1-2, 14, 22-27; Ioan 14:26; 15:26)
2. Îngerii efectuează servicii speciale până la răpire, la apocalipticele evenimente, când (după
care) vom avea statut similar (Fapte 5:19; 8:26; 10:3;12:7; Matei 24:31; Apocalipsa 1:1-2)

ÎNCHEIERE
1. În vechiul legământ, Moise prin Legea primită de la îngeri,prezenta cerinţele divine iar îngerii
raportau şi executau în consecinţă (Ioan 5:45; Exodul 23:20-21)
2. Moise a înţeles (alături de alţi prooroci) nevoia mijlocirii spre iertare, nu numai comunicare,d
ar n-a obţinut-o complet nici pentru el (Exodul 32:30-35; Deuteronom 3:22-26). Îngerii se bucură
de pocăinţă dar nu pot pocăi (ierta) pe cineva (Luca 15:7,10; 1 Petru 1:12)
3. În noul legământ Domnul Hristos a intermediat în comunicare şi în împăcarea desăvârşită
(Evrei 5:7-9; 7:25-26; 8:1). Acesta-i harul şi adevărul (Ioan 1:17)
Lucruri vechi şi noi
Lecţia 7

CELE DOUĂ LEGI

INTRODUCERE
1. „Legea” are dimensiuni, de la principii ce exprimă caracterul şi voia lui Dumnezeu, la norme
metodologice cultice (Deuteronom 6:1-2, 17-18)
2. „Legea” este o structură unitară, etapizată pe cele două legăminte, explicată şi aplicată prin
viaţă şi lucrarea mântuitoare (Galateni 3:23-26)

I. LEGEA VECHIULUI LEGĂMÂNT
A. Conţinut
1. Nevoia comunicării / afirmării voinţei şi caracterului divin a impus Legea (Romani 5:13;
Geneza 3:19)
2. Legea avea la bază cele 10 porunci (Deuteronom 5:1-22;33:4). Alăturat au fost date legi
ceremoniale-cultice (Levitic 7:36-38; Numeri 5:29; 6:13; Deuteronom 12:1), civile, militare,
sanitare, alimentare în vederea funcţionării societăţii statale evreieşti (Deuteronom 28:1-2, 15)
B. Explicaţii
1. Legea Vechiului Testament era minunată, sfântă, dreaptă în cerinţele ei dar modalitatea de
respectare a ei era simbolică (ceremonială), ireală, nedesăvârşită (Evrei 10:1-11; 9:8-10)
2. Legea nu schimbă natura coruptă a omului, astfel cerinţele Legii îi erau potrivnice, el era rob
păcatului (Romani 7:7-10, 14-25; Galateni 3:10)

II. LEGEA NOULUI TESTAMENT (Evrei 7:12, 28)
A. Conţinut
1. Modificări statutare, funcţionale prin moartea Domnului (Romani 6:10-12, 14; 7:4-6; Galateni
2:19)
2. Legea noului legământ este „Legea Duhului de viaţă în Hristos” (Romani 8:1-2). Legile
Domnului (caracterul şi voia Sa) sunt scrise de Duhul în minte şi acceptate spre deosebire decele
de pe Sinai unde erau scrise pe table, pereţi sau haine (Evrei 10:16; 2 Cronici 3:3-9, 17).
Ceremonii (botez-Romani 6:1-9; Cina Domnului – 1 Corinteni 11:20-34)
B. Explicaţii
1. Legea Noului Testament este Legea credinţei nu a ceremoniilor, iar originea ei este anterioară
Legii, acum însă este desăvârşită, taina descoperită (Galateni 3:9, 11-14, 24-26; 2:16, 20)
2. Împlinirea Legii în noul legământr este dată de călăuzirea Duhului în adevăr, Duh ce-şi va
finaliza lucrarea de înnoire în interior şi exterior la a doua venire (Romani 8:1-14)

ÎNCHEIERE
1. „Legea” a avut un mandat de necesitate, limitat de vechiul legământ, cu toate aspectele lui. Ea
şi-a atins scopul nu prin sine ci prin corelarea ei cu noul legământ, prin Domnul Hristos (Romani
3:19-23)
2. Legea noului legământ a acţionat (în parte) şi în vechiul legământ (Evrei 11) dar acum ea
lucrează deschis, în plinătate, realizând o mântuire desăvârşită (Evrei 7:19, 25; 10:14)
Lucruri vechi şi noi
Lecţia 8

CELE DOUĂ FĂGĂDUINŢE

INTRODUCERE
1. Orice împlinire (realizare) pentru oameni, se constituie mai întâi într-o făgăduinţă (promisiune),
care în cazul lui Dumnezeu (cu respectarea condiţiilor) sunt pe deplin realizabile (Romani 4:20-
22; Tit 1:2; Evrei 10:23, 36)
2. Făgăduinţele vechiului legământ vizau, în plan imediat, împliniri în Canaanul pământesc iar
cele ale noului legământ, împliniri în Împărăţia lui Dumnezeu (Evrei 4:1-3; 6:11-12)

I. FĂGĂDUINŢELE VECHIULUI TESTAMENT (Romani 9:4)
A. Conţinut
1. Prima făgăduinţă - la căderea în păcat şi izgonirea din rai (Geneza 3:15)
2. Făgăduinţe şi jurăminte pentru Avraam...o ţară şi un neam (Fapte 7:2-7; Evrei 6:13-18)
3. Făgăduinţele Sinaiului – Moise - binecuvântări în prezenţa Domnului (Numeri 10:29; 1 Regi
8:56)
4. Făgăduinţele davidice - o împărăţie teocratică, o slujire sfântă (Fapte 2:30; 2 Cronici 6:40-42)
5. Făgăduinţe postexilice - reiterarea celor existente (Ieremia 29:10; Hagai 2:4-9)
B. Caracteristici
1. Toate făgăduinţele divine au referinţe tainice despre o împlinire viitoare la parametri desăvârşiţi
– Legea (Galateni 3:17-18; Psalmul 119:41, 50, 125, 154; Evrei 11:39-40)
2. Făgăduinţele vechiului legământ aveau şi o împlinire prin binecuvântări pământeşti
(Deuteronom 6:3; 19:8; Evrei 11:33)

II. FĂGĂDUINŢELE NOULUI TESTAMENT (2 Petru 1:4)
A. Conţinut
1. Relaţia cu făgăduinţele vechiului legământ: făgăduinţele de la Eva la Maleahi îşi au împlinirea
de perspectivă în persoana şi lucrarea (prima şi a doua venire) Domnului (Romani 1:1-3; 15:8)
2. Făgăduinţe pământeşti (Ioan 16:33; Evrei 13:5; Matei 10:30; Marcu 10:30)
3. Făgăduinţa Duhului Sfânt (Ioel 2:8-9; Fapte 1:4-5; Galateni 3:14; Efeseni 1:13-14; Fapte 2:39)
4. Făgăduinţele Împărăţiei viitoare, veşnice (Iacov 2:5; 1 Ioan 2:25)
5. Toate făgăduinţele Domnului sunt valabile în condiţia credinţei şi evlaviei (Geneza 18:19; 1
Timotei 4:8)
B. Caracteristici
1. Făgăduinţele noului legământ sunt realizabile în Domnul Hristos şi-i cuprind pe toţi mântuiţii:
evrei şi neamuri (Efeseni 3:6; Evrei 8:6; 9:15; 2 Corinteni 1:19-20)
2. Adevăratele făgăduinţe (care rămân) aparţin viitorului veşnic (2 Petru 3:4, 9; Evrei 11:13-16)

ÎNCHEIERE
1. Făgăduinţele divine sunt oferite copiilor „născuţi” prin făgăduinţă; ceilalţi oameni primesc
numai daruri (Geneza 25:5-6; Galateni 4:6-7, 22-30; Romani 4:13, 16; 9:8)
2. Făgăduinţele divine pentru oamenii mântuiţi sunt: viaţa eternă cu Dumnezeu şi harurile aferente
(Iacov 1:12; 2 Corinteni7:1; Matei 19:27-29).
Lucruri vechi şi noi
Lecţia 9

CELE DOUĂ SLĂVI (GLORII)

INTRODUCERE
1. Slava (gloria) este dimensiunea ce măsoară nu numai înălţimea unei realizări ci exprimă şi
satisfacţia, ba chiar volumul realizării (Deuteronom 10:20-21)
2. Slava care originează în Dumnezeu se răsfrânge peste toate lucrările Lui şi cu atât mai mult
peste om - prin relaţiile Lui cu omul creat după chipul şi asemănarea Sa (1 Cronici 29:11-12;
Exodul 34:29-35)

I. SLAVA VECHIULUI LEGĂMÂNT (după expulzarea din Eden - Romani 3:23)
A. Manifestări (Romani 9:4)
1. Întâlnirile patriarhilor cu Dumnezeu: vise, teofanii (Geneza 16:13; Ezechiel 1:26-28)
2. Arătările sinaitice „coborârea” lui Dumnezeu; „urcarea” lui Moise pentru stabilirea comuniunii
prin legământ a lui Dumnezeu cu Israel (Exodul 24:16-17; Ieremia 14:21; 2 Corinteni 3:7)
3. Slava Templului: imaginea locaţiei „Emanuel”; sclipirea aurului acoperită de slava divină (1
Cronici 22:5; Exodul 40:34-35; Levitic 9:23; 1 Regi 8:10-11; mutaţii: Ezechiel 10:4,18-19; 11:23;
43:1-5)
B. Caracteristici
1. Slava poartă o amprentă divină progresivă, unitară,dovada planului divin de mântuire (Isaia
35:1-2;40:5; Habacuc 3:3; Isaia 9:11; 60:7; Hagai 2:9; Isaia 66:10-11)
2. Slava divină se manifestă numai în sfinţire (Proverbe 21:21; 22:4; Isaia 24:16; 42:8;46:13; 1
Samuel 4:21-22)

II. SLAVA NOULUI LEGĂMÂNT
A. Slava întrupării şi lucrării Domnului Hristos - Domnul slavei (Iacov 2:1)
1. De la Betleem la Muntele Măslinilor (Evrei 1:3; 3:3; Iacov 2:9; Ioan 1:14; 2-11; Luca 24:26)
2. Slava spirituală, ce putea oricând fi îmbrăcată în slavă vizibilă, la care renunţase pentru
realizarea comuniunii (Luca 9:26, 29-31, 26; 2 Petru 1:17; Ioan 17:5, 24; Evrei 2:9-10; 1 Timotei
3:16)
B. Slava Duhului slavei (1 Petru 4:14)
1. Slava lucrărilor divine / supranaturale (2 Corinteni 3:7-11; 4:4; Fapte 7:55; 1 Timotei 1:11-12)
2. Slava care a „intrat” în om, care încorporează slava individuală, dar ascunsă – interioară (2
Corinteni 3:18; 4:6-7, 17-18; Efeseni 3:16; 5:27; Coloseni 3:1-4)
C. Slava Împărăţiei veşnice (Efeseni 1:17-18)
1. Învierea şi viaţa veşnică în trupuri de slavă (1 Corinteni 15:42-43; Romani 2:10; 1 Petru 1:7)
2. Prezenţa şi slujirea înaintea slavei lui Dumnezeu (Apocalipsa 21:10-11, 22, 24; 1 Petru 5:10-
11)

ÎNCHEIERE
1. Slava vechiului legământ,încadrată în limite fizice accesibile omului, a avut caracter simbolic
(Exodul 33:17-23)
2. Slava noului legământ se derulează (oferă) în două etape:aici-slava spirituală încorsetată în trup
de ocară; acolo - slavă deplină (1 Corinteni 2:7; Filipeni 3:20-21; Romani 8:19-21; Psalmul
73:23-24).
Vechi şi noi
Lecţia 10

EPILOG

INTRODUCERE
1. Alfa şi omega / începutul şi sfârşitul celui fără început şi fără sfârşit, este ceea ce redă Biblia
despre Dumnezeu şi lucrarea Sa cu omul, de la Eden la Eden (Apocalipsa 22:13-14)
2. Lucrurile vechi şi noi sunt (au fost) pregătite de Dumnezeu pentru omenire în vederea mântuirii
(Evrei 2:1-4)

I. COORDONATELE MÂNTUIRII
A. Coordonate vechi şi noi
1. Întotdeauna Dumnezeu a luat legătura cu omenirea creată,dar sub diferite forme de manifestare
şi reabilitare în vederea mântuirii(Evrei 1:1-3)
2. Coordonatele fizice vechi cuprindeau sistemul de închinare-ispăşire prin jertfe,preoţi,Templu şi
sărbători iar cele noi reduc operaţiile la „1” cu păstrarea statutului şi amintirea Cinei(Evrei 9:1-
5,24-26;1Corinteni 11:26 şi Romani 6:3-6)
B. Coordonate permanente
1. Întotdeauna a fost necesară credinţa în existenţa,caracterul şi planul de mântuire al lui
Dumnezeu (Evrei 4:1-2; 11:1-6; 12:2; Galateni 3:9, 11)
2. Principiul sfinţirii urmate de ascultarea / trăirea fără păcat, a fost primordial (Psalmi 32; 51; 1
Samuel 15:22-23; Romani 6:15, 22; Evrei 12:25-29; 10:26-29)

II. PERSPECTIVELE MÂNTUIRII
A. Perspective / împliniri/rezultate imediate
1. Anularea stărilor de păcat prin ispăşire, schimbă statutul vinovat al omului oferindu-i
perspectiva mântuirii (Romani 8:28:34)
2. Condiţiile de viaţă şi relaţia omului cu Dumnezeu a fost / este limitată dar foarte favorizantă
(Binecuvântări - Deuteronom 28:8-14; Evrei 11:13, 39-40; Matei 19:27-29; 6:31-33)
B. Perspective veşnice
1. Mântuirea (în final) oferă omului viaţa veşnică în fericirea şi odihna veşnică (Romani 6:23;
Evrei 4:3-11; Apocalipsa 2:7, 10-11)
2. Omenirea va fi implicată, alături de Dumnezeu şi îngeri, în administrarea Cosmosului pentru
eternitate (Apocalipsa 2:26-28; 3:21; 22:3-4; Luca 19:17)

ÎNCHEIERE
1. Legalitatea, certitudinea celor afirmate este dată de revelaţia şi legămintele notificate în Biblie
(2 Petru 1:16-21)
2. Realizarea tuturor lucrurilor s-a efectuat şi se va desăvârşi în Isus Hristos (Efeseni 1:3-12;
Coloseni 1:15-20)
Scrisori şi adrese
Lecţia 1

SCRISORI DE AUTORIZARE

INTRODUCERE
1. Scrisorile au fost din antichitate şi până în prezent un mod de informare concret - „verba
volant, scripta manent”. Ele aveau în funcţie de expeditor şi destinatar un conţinut de autorizare,
informare, apelare, felicitare, provocare, sesizare,…cu răspunsuri specifice.
2. Scrisorile de autorizare erau expediate de o autoritate pentru a da legalitate (în anumite condiţii)
unei lucrări (Ezra 6:11-13)

I. SCRISOAREA PENTRU REÎNTOARCEREA EVREILOR ŞI REZIDIREA
TEMPLULUI
A. Emitent, destinatar şi conţinut (Ezra 1:1-4)
1. În anul 538 î.en. Cir a scris pentru tot imperiul cu referire la evrei (2 Cronici 36:22-23)
2. Cir recunoaşte autoritatea divină şi cerinţele mandatului său imperial (Isaia 45:2)
3. El dă dreptul reîntoarcerii evreilor şi zidirii Templului (Isaia 45:3)
4. El stabileşte obligativitatea restituirii bunurilor Templului şi a donaţiilor (Isaia 45:4-7; Ezra 6:3-
5)
B. Cauze şi efecte
1. Emiterea scrisorii a fost realizată prin Duhul Domnului (Ezra 4:1; Ieremia 29:10; 27:19-22)
2. Rugăciunile lui Daniel (şi poziţia lui) şi a altora care au ajutat (Daniel 6,9,11)
3. Oamenii au reacţionat pozitiv, corespunzător – în prima fază (Ezra 1:5-3:13)

II. SCRISORI PENTRU REZIDIREA IERUSALIMULUI
A. Expeditor, destinatari şi conţinut (Neemia 2:7-9)
1. În anul 446 împăratul Artarxerse a scris structurilor regionale referitor la Neemia şi lucrarea
autorizată (Neemia 2: 8b,9)
2. Era precizat dreptul de tranzit (şi posibil de guvernare) pentru Neemia (Neemia 2:9)
3. Se autoriza tăierii lemnelor din pădurea împăratului (Neemia 2:7; 3)
B. Cauze şi efecte
1. Scrierea şi autorizare s-a făcut prin „Mâna Domnului” (Neemia 2:.4,8,18,20)
2. Cele scrise au avut în vedere reputaţia, rugăciunile şi dorinţele lui Neemia (Neemia 1:1-11; 1:1-
6, 12, 17; 5:19; 13:14, 22, 31)
3. Lucrarea (scrisorile) au fost o mare bucurie pentru evrei şi o mare supărare pentru vrăjmaşii lor
(Neemia 2:10,19,20; 4; 6:15-19)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu este autoritatea supremă ce se foloseşte şi de oameni în împlinirea lucrărilor Lui
(Neemia 2:18; 4:12-15)
2. Diavolul, direct sau indirect prin oamenii săi se împotriveşte limitat lucrărilor poporului lui
Dumnezeu (Neemia 6:1-2, 16.19)
3. Noi ca popor al Domnului trebuie să ne rugăm ca Domnul să lucreze pentru noi şi să acţionăm
cu credinţă şi devotament, folosindu-ne şi de autorizările pământeşti (Neemia 3)
Scrisori şi adrese
Lecţia 2

SCRISORI DE SESIZARE

INTRODUCERE
1. Scrisorile de sesizare au ca subiect ipoteza unei legalităţi şi cererea de îndreptare a lucrurilor
(evreii sub diferite dominaţii)
2. Sesizările pot fi redactate cu rea intenţie sau cu o prezentare imparţială a lucrurilor (Ezra 4,5)

I. SCRISOAREA DREGĂTORILOR CĂTRE ARTARXERXE (Ezra 4:6-23)
A. Sesizarea ex. destinatarul şi cuprinsul scrisorii
1. O pâră a dregătorilor din zona de subordonare regională a evreilor către împărat pentru a oprii
lucrările evreilor întorşi din robie (Ezra 4:6-11)
2. Prezentarea faptelor într-o lumină foarte nefavorabilă şi motivarea sesizării cu cele mai grave
urmări: pierderea întregii regiuni (Ezra 4:12-16)
B. Cauze. Efecte
1. Scrisoarea a fost redactată din vrăjmăşie şi împotrivire la slujirea în Templul Domnului în
condiţii de autodeterminare (Ezra 4:1-5; Neemia 6:1-6; Proverbe 16:28)
2. Efectul a fost amânarea lucrărilor în Ierusalim (Ezra 4:17-24)

II. SCRISOAREA DREGĂTORILOR CĂTRE DARIU (Templul al II- lea 538…520-
515)
A. Sesizarea şi părţile implicate
1. O sesizare către Dariu referitoare la reluarea lucrărilor de reconstituire a Templului din
Ierusalim (Ezra 5:1-5)
2. În scrisoare se prezenta cazul fără acuzaţii şi arătarea pledoariei apărării (Ezra 5:6-17)
B. Cauze. Efecte
1. Sesizarea pare să aibă la origine o stare de adversitate faţă de evrei şi cultul mozaic, dar
dregătorii nu erau duşmani înfocaţi al Israelului (Daniel, Estera…)
2. Drept urmare a scrisorii lor s-a reautorizat reconstrucţia Templului şi sau alocat noi fonduri
necesare continuării lucrărilor (Ezra 6)
3. Toate acestea s-au derulat după / conform profeţiilor lui Hagai şi Zaharia (Hagai 1:1-15; 2:1-9;
Zaharia 4:9)

ÎNCHEIERE
1. Există situaţii, vremii, când lucrarea Domnului şi viaţa celor ce slujesc lui Dumnezeu suferă
amânări, pierderi… De ce? (Hagai 1:2-5 ….Neemia 1:2,3; 7:2)
2. Sunt situaţii când există un spirit de împotrivire (nefavorabil) dar lucrarea Domnului şi viaţa
celor credincioşi are izbândă, lupte spirituală este câştigată repede şi cu rezultate notabile (Zaharia
3:1-10; 4:6; caz Neemia)
Scrisori şi adrese
Lecţia 3

SCRISORI DE RĂSPUNS LA SESIZĂRI

INTRODUCERE
1. Scrisorile de răspuns la sesizări sunt predeterminate (adesea) de sesizări şi depind de atitudinea
autorităţilor, de felul cum interpretează legile (diferenţa dintre cele două răspunsuri)
2. Scrisorile de răspuns la sesizări devin literă de lege, ele autorizează sau interzic o lucrare (Ezra
4:21a; 6:11a)

I. SCRISOAREA LUI DARIU CĂTRE AUTORITĂŢILE REGIONALE (520 î.e.n.)
A. Conţinutul scrisorii de răspuns (Ezra 6:6-12)
1. Se autorizează continuarea lucrărilor de reconstrucţie a Templului şi se aprobă şi dispun noi
fonduri pentru construcţie şi întreţinerea cultului (Ezra 6:6-10)
2. Se menţionează pedeapsa legală pentru neîndeplinirea celor poruncite şi se invocă şi pedeapsa
divină pentru împotrivire (Ezra 6:11-12)
B. Cauze şi efecte
1. Conform sesizării sau făcut cercetări în arhiva regală, descoperindu-se scrisoarea de autorizare
a lui Cir, manifestându-se aceeaşi atitudine favorabilă faţă de iudei (Ezra 6:1-5; 7; Ieremia 39:12;
40:4; 42:12)
2. Evreii au folosit această favoare şi sub impulsul profetic şi acceptul regelui au finalizat şi sfinţit
Templul Domnului (Ezra 5:1-2; 6:13-22)

II. SCRISOAREA LUI ARTAXERXE CĂTRE AUTORITĂŢILE REGIONALE
A. Conţinutul scrisorii de răspuns (Ezra 4:17-22)
1. Se informează, ca răspuns la sesizare că s-au făcut cercetări şi lucrurile sunt conform celor
relatate (Ezra 4:17-20)
2. Se porunceşte sistarea lucrărilor, până la noi ordine, pentru a nu fi afectat imperiul – regele
(Ezra 4:21-22)
B. Cauze. Efecte
1. Duşmanii evreilor (popoarele din jur) au adus argumente por interzicere, aşa cum a fost în caz
de prigoane (Ezra 4:6, 15, 16; Neemia 4-6); Proverbe 29:12
2. Împăratul şi apoi dregătorii (ce au cerut) au oprit reconstrucţia Ierusalimului pentru o vreme
(Ezra 4:23; Neemia 2:19; 4:7-8)

ÎNCHEIERE
1. Există cazuri, etape în care Domnul „deschide” şi alte etape în care Satan (prin oameni) se
opune şi cu îngăduinţa Domnului se „închide” o uşă, o lucrare (Ezra 4:4-5)
2. Poporul lui Dumnezeu (înţelepţi) trebuie să înţeleagă vremea şi judecata, dorind, rugându-se şi
lucrând pentru împlinirea voiei Domnului (Neemia 4:12-23; Zaharia 6:15)
Scrisori şi adrese
Lecţia 4

SCRISORI DE INTERDICŢIE

INTRODUCERE
1. Scrisorile de interdicţie se referă în principal la probleme religioase sau cu substrat spiritual
(Egipt, Babilon, Ierusalim, Roma)
2. Cele două scrisori prezentate arată situaţia poporului din V. şi N.T.

I. SCRISOAREA DE INTERDICŢIE A LUI DARIU (Daniel 6)
A. Redactare, promulgare, conţinut
1. Mai mulţi demnitari medo-persani, au propus împăratului Dariu, iar el a decretat o lege
religioasă (Daniel 6:6-9)
2. Interdicţia preciza unica formă de închinare legală şi pedeapsa pentru încălcarea „asprei opriri”
(Daniel 6:7b,12b)
B. Cauze. Efecte
1. Demnitarii promotori ai interdicţiei aveau scopuri personale, dar au făcut apel la legea lui
Dumnezeu, sub influenţa Celui rău (Daniel 6:1-5)
2. Interdicţia şi-a atins scopul (în prima fază), dar cel credincios lui Dumnezeu (Daniel) n-a
respectat-o. A intervenit Dariu (neputincios), iar apoi Dumnezeu cu minunea şi răzbunarea
(Daniel 6:10-24)

II. SCRISORILE DE INTERDICŢIE ÎMPOTRIVA CELOR CE CREDEAU ÎN
ISUS (Fapte 9)
A. Expeditor, destinatar, conţinut
1. La cererea lui Saul, conducerea religioasă a Israelului (marele preot) a scris către iudeii din
diaspora (conducerea sinagogilor) împotriva evreilor ce credeau în Isus - adepţii „Calea credinţei”
(Fapte 9:1-2; 22:5a; 24:14; 26:12)
2. Scrisorile conţineau date de identificare a iudeilor „credincioşi” şi pedepsele ce se aplicau
(Fapte 9:2,21; 22:6b; 26:11)
B. Cauze. Efecte
1. Originea şi precedentul acestor acţiuni a fost îndreptat împotriva Domnului şi celorlalţi apostoli
în Ierusalim (Ioan 15:20,21; 16:2,3; Fapte 26:9.10)
2. Prigoana a lăsat victime dar n-a putut opri înaintarea Evangheliei pentru că Domnul a
intervenit. Astfel aceste scrisori n-au avut rezultatul dorit, dimpotrivă (Galateni 1:13, 23-24; Fapte
9:13-15; 26:19-20)

ÎNCHEIERE
1. Interdicţiile religioase priveau pe adevăraţii credincioşi. Legile de interdicţie (scrisorile) arată o
realitate spirituală în ambele tabere (Daniel 6:25-27; Fapte 9:4-6)
2. Interdicţiile (prigonirile) s-au lăsat cu suferinţe şi martiraj, dar şi cu intervenţii supranaturale
divine (Daniel 6:22; Fapte 22:4, 14-21)
Scrisori şi adrese
Lecţia 5

SCRISORI DE INFORMARE OFICIALĂ

INTRODUCERE
1. Scrisorile de informare oficială sunt comunicări între instituţii din acelaşi sistem (politic,
eclesiastic). Ele diferă de cele de autorizare sau interdicţie (prin efectul legal) sau de cele de
sesizare, care sunt doar o ipoteză.
2. Scrisorile de informare oficială determină (în funcţie de eveniment şi destinatar) implicaţii
diverse, finale sau intermediare.

I. SCRISOAREA ÎMPĂRATULUI SIRIEI CĂTRE ÎMPĂRATUL LUI ISRAEL
A. Conţinut
1. Împăratul Siriei, la cererea lui Naaman, intervine cu o cerere la împăratul lui Israel, pentru
vindecare (2 Regi 5:4-5)
2. Scrisoarea este foarte scurtă, directă şi concretă, dar lipsesc elementele necesare (2 Regi 5:6)
B. Cauze. Efecte. (Eclesiastul 9:11-18)
1. Un concurs nefavorabil de evenimente: boala, robia; credinţa fetei, speranţa familiei lui
Naaman şi bunăvoinţa autoritară a împăratului au „redactat” scrisoarea (2 Regi 5:1-5)
2. Scrisoare n-a fost înţeleasă, dar a fost „interceptată” de Elisei şi în final, minunea a avut loc (2
Regi 5:6-14)

II. SCRISOAREA CONCILIULUI DE LA IERUSALIM CĂTRE ADUNĂRI
A. Conţinut.
1. „Apostolii, prezbiterii şi fraţii, către fraţii dintre neamuri” (Fapte 15:6,22)
2. Referitor la tăierea împrejur şi păzirea legii (lui Moise): ceea ce trebuie (Fapte 15:22-29)
B. Cauze. Efecte.
1. Trecerea de la structurile religioase ale Sinaiului la cele ale credinţei şi adoptare (în ce condiţii)
a neamurilor în Adunare (Fapte 15:1-2,24; Coloseni 2:11-23)
2. După dezbateri şi lumină de sus (Duhul Sfânt) s-a decis (Fapte 15:5-21; 30-31)

III. SCRISOAREA LUI CLAUDIU LISIAS CĂTRE DREGĂTORUL FELIX
A. Conţinut.
1. Căpitanul roman Claudiu Lisias din Ierusalim l-a trimis pe Pavel la Cezarea la dregătorul Felix
însoţit de o scrisoare de informare (Fapte 23:23-26, 31-33)
2. El informa despre motivele de securitate şi dezbateri peste capacitatea sa între iudei şi Pavel
întemniţatul (Fapte 23:27-30)
B. Cauze. Efecte.
1. Un complex de împrejurări conduc istoria apostolului (Fapte 20:16; 21:10-15; 30; 23:12-21)
2. Claudiu Lisias se eliberează de problemă, cazul continuă (Fapte 21:31-40; 22:24-29; 23:12-22)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu, în înţelepciunea, dreptatea şi puterea Sa foloseşte pe cei credincioşi şi lucrează
pentru ei, numai ei să fie atenţi (Estera 3:13-14; Iov 36:22-26)
2. Există o responsabilitate majoră pentru cel ce scrie – acordul Duhului (Isaia 10:1; Ieremia
48:10)
Scrisori şi adrese
Lecţia 6

SCRISORI DE AVERTIZARE / ATENŢIONARE

INTRODUCERE
1. Scrisorile de avertizare / atenţionare au scopul prevenirii sau opririi unei lucrări negative şi
promovarea celor pozitive (Proverbe 22:6,15,24-28)
2. Ele adresate din dorinţe bune, socotite normale sau imperative, dar receptarea lor (%) rămâne la
conştiinţa fiecărui individ (Proverbe 1:20-25)

I. SCRISOARE LUI AHAŞVEROŞ CĂTRE FAMILII (SOŢ ŞI SOŢII)
A. Conţinut.
1. O poruncă – lege din partea împăratului tradusă în toate limbile vorbite în imperiu, referitor la
cazul Vastei şi la reguli de raport între soţi (Estera 1:19-20)
2. Se arată rolul de cap al familiei al bărbatului, cinstea şi drepturile oferite (Estera 1:22)
B. Cauze. Efecte.
1. Refuzul Vestei a putut fi generat de cauze existente: probleme vechi, recente – ospăţ, cutume
sau un refuz deliberat (Estera 1:1-13)
2. Efectele constau în extrapolarea cazului cu efecte în lanţ rezultă dispreţ şi mânie (Estera 1:16-
18)
3. Soluţia propusă de Memucan a fost acceptată şi problema ţinută sub control (Estera 1:14-21)

II. SCRISOAREA LUI DARIU CĂTRE POPOR
A. Conţinut.
1. Scrisoarea „către toate popoarele” avea autoritate spirituală / religioasă (Daniel 6:25-26a)
2. Ea menţiona superioritatea eternă a lui Iahve – Dumnezeul lui Daniel (Daniel 6:26b-27)
B. Cauze. Efecte.
1. Experienţa opririi de 30 de zile şi groapa cu lui au „dictat” scrisoarea (Daniel 6:1-24)
2. Poziţia lui Daniel şi „evanghelizarea” naţiunilor, au fost primele rezultate, pe lângă altele
(posibile) pentru evrei,… (Daniel 6:25-28;11:1).

III. SCRISORILE LUI EZECHIA CĂTRE EVREI
A. Conţinut.
1. Ezechia împăratul lui Iuda către toţi evreii (2 Cronici 30:1-6a)
2. Referire la chemarea la pocăinţă şi sărbătoarea de la Ierusalim (2 Cronici 30:6-9)
B. Cauze. Efecte.
1. Evlavia şi reforma lui Ezechia au creat / oferit o şansă pentru toate triburile (2 Cronici 29:3-5;
30:4-5)
2. Scrisorile au fost scrise de unii şi acceptate de alţii, care sau asociat regatului lui Iuda în trezirea
spirituală (2 Cronici 30:10-27)

ÎNCHEIERE
1. Acceptarea, împlinirea avertizărilor, atenţionărilor este particulară; fiecare alege dacă integral
sau parţial se supune (2 Cronici 30:10-11; Proverbe 14:16)
2. Împlinirea avertizărilor (bune) are efecte benefice pentru cel ce le acceptă (2 Cronici 30:25-27;
Proverbe 8:34-36).
Scrisori şi adrese
Lecţia 7

SCRISORI CU REA INTENŢIE

INTRODUCERE
1. Scrisorile cu intenţii rele sunt redactate de persoane cu interese mârşave, răutăcioase, pentru a
influenţa negativ diverse persoane (1 Samuel 24:13)
2. Aceste scrisori au efect (succesul scontat) numai dacă destinatarii sunt răi sau complice la o
cauză vinovată (1 Samuel 23:19-21; 2 Samuel 4:8-12)

I. SCRISOAREA IZABELEI CĂTRE CONDUCEREA LOCALĂ DIN IZREEL
A. Conţinut şi persoane implicate.
1. Izabela a scris în numele soţului – împăratul Ahab, către „bătrânii şi dregătorii” din Izreel, cu
privire (ref) la Nabot (1 Regi 21:8)
2. Ea cere înscenarea unui proces şi execuţia casei lui Nabot (1 Regi 21:9-10; 2 Regi 9:26)
B. Cauze. Efecte.
1. Lăcomia lui Ahab a cauzat starea de supărare (prin refuzul lui Nabot), iar Izabela, profitând de
poziţia regală , cruzimea şi şiretenia ei a acţionat cu diplomaţie şi „sânge rece” ( 1 Regi 21:1-7)
2. Scopul a fost atins, dar şi pedeapsa Domnului a fost vestită (1 Regi 21:11-26)

II. SCRISOAREA LUI DAVID CĂTRE IOAB
A. Conţinut.
1. David a scris lui Ioab, chiar prin Urie, dar împotriva lui(1 Samuel 11:15)
B. Cauze. Efecte.
1. Păcătuirea cu Bat Şeba, din care a rezultat un copil şi refuzul lui Urie de a-i fi soţ l-au împins
pe David să acţioneze, pentru a-şi ascunde faptele (1 Samuel 11:1-13)
2. Ioab a executat cele cerute, Urie a murit, David a fost informat, dar după o vreme a venit
osânda (1 Samuel 11:16-12:14)

III. SCRISOAREA LUI ŞEMAIA CĂTRE CEI DIN IERUSALIM
A. Conţinut.
1. Un evreu din robia babiloneană a scris preoţilor şi poporului împotriva lui Ieremia (Ieremia
29:24-25)
2. El cerea pedeapsa lui Ieremia pentru prorociile lui (Ieremia 29:26-28)
B. Cauze. Efecte.
1. Profeţiile mincinoase şi dorinţa de libertate, în stare de păcat rezultă lipsă de înţelegere (Ieremia
29:21-23,31)
2. Scrisoarea i-a pecetluit atitudinea de răzvrătire şi pedeapsa (Ieremia 29:32)

ÎNCHEIERE
1. „Răul de la cei răi vine” (1 samuel 24:13); „Cei răi n-au pace” (Isaia 57:21) O atitudine
generală spre rău (Romani 3:12-18)
2. În toate aceste situaţii Dumnezeu o intervenit diferit (Daniel 3,6), precum în cazul osândirii
Domnului
Scrisori şi adrese
Lecţia 8

SCRISORI DE PROVOCARE (DIRECTE)

INTRODUCERE
1. Spre deosebire de scrisorile cu rea intenţie,scrisorile de provocare sunt adresate direct
persoanelor vizate, cu scopul deschiderii unui conflict sau obţinerii prin intimidare şi forţă-
presiuni a unor interese (Iehu, Sanherib, Sanbalat)
2. Ele pot să-şi atingă ţinta sau să eşueze,fie prin răspuns,fie prin rezultatele finale ale
provocărilor (2 Regi 20:1-14)

I. SCRISORULE LUI IEHU CĂTRE CEI DIN IZREEL
A. Conţinut
1. Proclamat rege, Iehu se adresează, în scris, structurilor vechii dinastii a lui Ahab, provocându-i
la război (2 Regi 10:1)
2. El le propune să se organizeze şi să se lupte (2 Regi 10:2-3)
B. Cauze. Efecte
1. După primele două succese,împotriva lui Ioram şi Izabela, Iehu încearcă intimidarea
batjocoritoare a adversarului (2 Regi 10:4-9)
2. Destinatarii scrisorii se tem,se supun, iar el revine cu o altă scrisoare în care cerea explicit
condiţiile capitulării - uciderea fiilor lui Ahab (2 Regi 10:4-11)

II. SCRISOAREA(DESCHISĂ)LUI SAMBALAT CĂTRE NEEMIA
A. Conţinut
1. Sambalat horonitul a trimis, prin slujitorul său, o scrisoare către Neemia (Neemia 6:5)
2. El cerea, aducând argumente, o întâlnire cu Neemia (Neemia 6:6-7)
B. Cauze. Efecte
1. După multe piedici şi provocări indirecte,mesaje verbale directe,a urmat o scrisoare deschisă
(publică) de provocare (Neemia 6:1-4; 2:19-20; 4:1-2)
2. Neemia a refuzat, argumentând, s-a rugat şi Domnul i-a păzit (Neemia 6:8-15)

III. SCRISOAREA LUI SANHERIB CĂTRE EZECHIA
A. Conţinut
1. Împăratul Asiriei a scris lui Ezechia, împăratul lui Iuda (2 Regi 19:14)
2. Scrisoarea conţinea referiri la izbânzile asiriene şi batjocuri pentru Iahve (2Cronici 2:17)
B. Cauze. Efecte
1. După batjocuri verbale pentru Domnul şi Ezechia, conflictul cu Etiopia, a încercat în scris
capitularea evreilor (Isaia 36:1-4, 13-22; 37:9-13)
2. Domnul a vorbit prin Isaia (drept răspuns) şi l-a pedepsit (Isaia 37:14-38)

ÎNCHEIERE
1. Să practicăm modelul divin:Dumnezeu nu ispiteşte şi nu poate fi ispitit la rău (Iacov 1:13-14)
2. Să apelăm la Domnul, când suntem provocaţi şi să nu acţionăm cu replici greşite (Ezechia;
Neemia - tăcere şi rugăciune).
Scrisori şi adrese
Lecţia 9

SCRISORI DE AMENINŢARE / CONDAMNARE

INTRODUCERE
1. Scrisorile de ameninţare sunt redactate de o putere potenţială în vederea unor represalii,pedepse
aplicate destinatarului (1 Împ.9:2;20:10; 1 Samuel 14:44; 25:21-22)
2. Ameninţările pot fi întemeiate, cuvenite sau neântemeiate, pe nedrept / la fel ca blestemele
(Ezechia 6:9-10; Ieremia 16:10; Numeri 23:6; Iosua 9:23)

I. SCRISOAREA LUI AHAŞVEROŞ (HAMAN) PENTRU IUDEI
A. Conţinut
1. Scrisorile au fost trimise în tot imperiul (în diferite limbi) pentru a pregăti popoarele (Estera
3:13-15)
2. Ele cereau nimicirea şi prădarea evreilor în 13 Adar (Estera 3:13)
B. Cauze. Efecte
1. Orgoliul şi ura lui Haman şi rezistenţa lui Mardoheu (Estera 3:1-11)
2. Durerea, postul şi rugăciunea iudeilor urmate de răsturnarea planului împotriva lor (Estera 4:8)

II. SCRISOAREA LUI ILIE PENTRU IORAM
A. Conţinut
1. Era o prezentare acuzativă a apostaziei lui Ioram (2 Cronici 21:12-13)
2. Vestea pedeapsa Domnului pentru Iuda şi Ioram (2 Cronici 21:14-15)
B. Cauze. Efecte
1. După reformele lui Iosafat,datorită încuscririi cu Ahab, regatul sub conducerea lui Ioram a
nimicit familia davidică şi a iniţiat alte slujiri idolatre (2 Cronici 21:1-11)
2. Ameninţările Domnului(drepte)au fost aplicate căci Ioram nu s-a pocăit (nici măcar) ca Ahab (2
Cronici 21:16-20)

ÎNCHEIERE
1. Ameninţările pot aparţine diavolului, celor răi şi sunt îndreptate (în special) împotriva celor
credincioşi (Iov 5:12-15; Isaia 58:9; Fapte 4:17, 21, 29)
2. Pot fi ameninţări ale Domnului împotriva celor răi pentru păcatele lor şi sunt sigure (Ieremia
36:7, 31; Osea 5:1; Ţefania 3:7 / Ieremia 23:33-38)
Scrisori şi adrese
Lecţiile 10-11

SCRISORI BINEVOITOARE(DE BINE)

INTRODUCERE
1. Scrisorile cu intenţii bune sunt diferite de cele rele şi urmăresc binele şi ocrotirea (celor
credincioşi) în diverse situaţii (Iov 29:22; 33:26; Ezechia 36:9)
2. Efectele lor depind de autoritatea emitentă şi starea de răspuns a destinatarului (1 Regi 12:7 /
Ieremia 42:3)

I. SCRISOAREA LUI IEREMIA CĂTRE EVREII DIN CAPTIVITATEA BABILONIANĂ
A. Conţinut
1. Scrisoarea trimisă prin Eleasa şi Ghemaria către cei din robie (Ieremia 29:1-3)
2. El le cerea să accepte cu pozitivism pragmatic cei 70 de ani de robie (Ieremia 29:4-14)
B. Cauze. Efecte
1. Exista o stare de confuzie şi păreri diferite despre robie, ceea ce necesita un cuvânt de sfat
călăuzit de Dumnezeu (Ieremia 28; 29:21-23)
2. Cei ce au primit sfatul au beneficiat de progres, linişte şi ajutorul Domnului (Ezechia 11:14-17)

II. SCRISOAREA LUI ARTAXERXE CĂTRE ŞI PENTRU EZRA
A. Conţinut
1. Împăratul Medo-Persiei a scris cu ocazia deplasării lui Ezra la Ierusalim (Ezra 7:11)
2. Ea făcea referire la repatrierea iudeilor, autoritatea lui Ezra şi drepturile religioase ale iudeilor-
dincolo de râu (Ezra 7:12-26)
B. Cauze. Efecte
1. Promisiunile divine şi devotamentul lui Ezra au determinat hotărârea împăratului (Ezra 7:27-
28; 8)
2. Rezultatele în Iuda au fost o binecuvântare spirituală (Ezra 8:23-10:12)

III. SRISORILE PORUNCITE DE MARDOHEU ÎN FAVOAREA IUDEILOR
A. Conţinut
1. Sub influienţa Esterei şi redactarea lui Mardoheu, în numele împăratului Ahaşveroş, au scris
pentru iudeii din imperiu (Estera 8:7-10)
2. În ele se dădea evreilor dreptul să se apere şi să se răzbune (Estera 8:11-14)
B. Cauze. Efecte
1.Cazul Haman-Mardoheu (Estera) s-a stins în favoarea evreilor prin post şi rugăciune (Estera
4:12-17;8:15-17; Luca 18:1-8)
2.Prin Mardoheu, în locul lui Haman, evreii au fost fericiţi (Estera 10:2-3)

IV. SCRISORILE SĂRBĂTORII PURIM
A. Conţinut
1. Scrisorile lui Mardoheu cerea o relaţie de bucurie între evrei în 14,15 Adar (Estera 9:20-22)
2. Scrisorile Esterei cuprindeau „cuvinte de pace şi credincioşie”, întărind scrisorile lui Mardoheu
(Estera 9:29-31)
B. Cauze. Efecte
1. Amintirea cazului Haman şi reuşita tuturor au cauzat zile de ospăţ şi bucurie (Estera 9:23-26)
2. Pentru întărirea poporului şi a legăturilor dintre ei Mardoheu şi Estera au procedat aşa şi
poporul a acceptat cu plăcere (Estera 9:27-28, 32)

ÎNCHEIERE
1. Bunăvoinţa, favoarea este gustată pe deplin de cei ce se află în situaţii grele - toate scrisorile
priveau pe evreii din robie (2 Regi 4 / Rut 2 / Psalmi 52:9; 135:3)
2. În toate acestea s-a văzut că originea,sursa binevoitoare era Dumnezeu (Psalmul 85; 1 Regi
10:9; 1 Cronici 17:16-17).
Scrisori şi adrese
Lecţia 12

SCRISORI DE URARE, FELICITARE

INTRODUCERE
1. Aceste scrisori se transmit între persoane ce întreţin legături de prietenie sau respect reciproc
(Romani 16:21-23; 1 Corinteni 16:19-21; 2 Tesaloniceni 3:16-18)
2. Ele pot să fie simple cuvinte cu conţinut de binecuvântare sau pot să cuprindă referiri mai
ample şi alte clauze, anexe la alte scrisori (Evrei 13:24-25 / Efeseni 6:23-24)

I. SCRISOAREA LUI HIRAM CĂTRE SOLOMON
A. Conţinut
1. O binecuvântare,o felicitare (1 Regi 5:7; 2 Cronici 2:11-12)
2. Felicitarea era o dovadă a colaborării (oferte de colaborare) lor, aprecierii (2 Cronici 2:11-16)
B. Cauze. Efecte
1. Relaţia dintre Hiram şi David, continuată de Solomon, prin cererea de colaborare economică, a
pricinuit bucuria lui Hiram (1 Regi 5:1-7), diferit de amoriţi (2 Samuel 10:1-3)
2. Raportul de pace şi colaborare a fost benefic pentru Israel (1 Regi 5:9-12)

II. SCRISOAREA LUI BERODAC-BALADAN CĂTRE EZECHIA
A.Conţinut
1. Scrisoarea avea un conţinut pozitiv dat de politica externă (2 Regi 19:20...)
2. Solii au adus şi un dar, drept favoare (2 Regi 20:12)
B.Cauze. Efecte
1. Scrisoarea a fost ocazionată de boala şi vindecarea lui Ezechia (2 Regi 20:12)
2. Comportamentul lui Ezechia a fost neinspirat (Isaia 39:1-8; 2 Cronici 32:31)

ÎNCHEIERE
1. Scrisorile de urare, felicitare sunt un izvor de sănătate, ce fac bine pentru suflet şi trup
(Proverbe 25:25; 16:24)
2. Cel credincios trebuie să trăiască în pace cu toţi oamenii,dar fără să afecteze sfinţenia şi
prietenia cu Domnul-o urare pe măsură (Romani 12:17b-18; 13:8 /16:5-24)
Scrisori şi adrese
Lecţia 13

O SCRISOARE DE ÎMPĂCARE

INTRODUCERE
1. Scrisoarea este expediată de apostolul (întemniţatul) Pavel şi prezbiterul (fratele(Timotei către
(preaiubitul) Filimon-un colaborator (Filimon 1:1); referitoare la Onisim (Filimon 1:10)
2. Scrisoarea menţionează şi alte nume apropiate: Apfia, Arhip, Epafra şi saluturile obişnuite dar
scrisoarea propriu-zisă se referă la Pavel şi Filimon, pentru împăcarea cu Onisim (Filimon 1:2-3,
23-25)

I. PREZENTAREA CAZULUI
A. Evenimente
1. În lucrarea misionară paulină s-a legat o prietenie de colaborare între apostol şi cei din casa lui
Filimon (Filimon 1:1-2, 4, 22; Psalmul 119:63)
2. Mai târziu,în timpul detenţiei de la Roma, prin Pavel Onisim se converteşte şi îl trimite înapoi
la Filimon, de la care fugise (Filimon 1:10-12)
B. Cerinţa scrisorii
1. (Re)primirea lui Onisim, care de drept aparţinea lui Filimon, ca pe un frate în Domnul (Filimon
1:13-16) şi împăcarea conştiinţei lui Onisim
2. Iertarea, în condiţia (utilităţii – folosului) lui „Onisim” (Filimon 1:11) şi a eventualei
compensări prin Pavel (Filimon 1:18); repararea daunelor (Luca 19:8)

II.CARACTERISTICI (iertarea şi împăcarea între fraţi > iertarea tată-fiu)
A. Motivaţii ale împăcării
1. Natura dragostei creştine, ce generează relaţii prieteneşti şi fapte bune - un mod de viaţă al lui
Filimon (Filimon 1:5-7)
2. Rugămintea bătrânului apostol > porunca de autoritate, căci implică acordul lui Filimon
(Filimon 1:8-9, 14); un act al ascultării desăvârşite (Filimon 1:21)
B. Atenţionări
1. Condiţia de mântuit (a lui Filimon) obligă, prin intermediul lui Pavel, la iertare şi împăcare
(Filimon 1:18-19; Efeseni 4:31-32; Proverbe 18:19)
2. După „Domnul”, Pavel, dar tot în Domnul constituie, prin relaţia lor, o provocare secundară la
iertare şi împăcare (Filimon 1:17; 2 Regi 3:14; 1 Samuel 19:1-7)

ÎNCHEIERE
1. Natura,fondul trăirii în noul legământ:credinţa care lucrează prin dragoste(Galateni 5:6;
Filimon 1:5)
2. Trăirea creştină (în Hristos), într-o ascultare voită nu silită, care produce bucuria, împlinirea ce
izvorăşte din dragoste (Filimon 1:7, 20).
Scrisori şi adrese
Lecţia 14

SCRISORI CĂTRE COPII (ÎN DOMNUL)

INTRODUCERE
1. Prezbiterul Ioan, părintele spiritual ce doreşte să spună multe, dar nu cu „hârtie, cerneală şi
condei” ci „gură către gură”,ceea ce ar face „bucuria deplină” (2 Ioan 1:12; 3 Ioan 1:13,14)
2. El se adresează deopotrivă copiilor familiali şi spirituali şi membrilor adunărilor,care s-au
convertit prin slujirea lui (2 Ioan 1:1; 3 Ioan 1:1; 1 Corinteni 4:15)

I. SCRISOAREA a II-a A LUI IOAN
A. Despre adevăr şi dragoste
1. Cei ce cunosc adevărul iubesc pe cei ce umblă în adevăr (2 Ioan 1:1, 4, 13)
2. Adevărul şi dragostea sunt eterne,de aceea necesită o însuşire-acceptare totală (2 Ioan 1:2;5-6)
B. Despre pericolele ce-i pândesc pe copiii lui Dumnezeu
1. Amăgitorii ce schimbă învăţătura referitoare la Domnul Hristos (2 Ioan 1:7, 9; Galateni 1)
2. Misiunile şi relaţiile compromiţătoare ale ereticilor (2 Ioan 1:8, 10-11; 2 Tesaloniceni 2:1-13; 2
Timotei 2:13; Evrei 13:9)

II. SCRISOAREA a III-a A LUI IOAN
A. Pentru Gaiu (preaiubitul – 3 Ioan 1:1,11)
1. Informaţii şi urări de progres spiritual (şi fizic) confirmate (3 Ioan 1:2-4)
2. Sfaturi referitoare la slujirea sfântă, în adevăr şi în dragoste (3 Ioan 1:5-8), o prioritate a
adunărilor din sec. I (Fapte 15:3, 22; 21:17-19)
B. Pentru alţii
1. Diotref - referitoare la atitudinea lui orgolioasă şi arogantă prin care refuza colaborarea cu
părintele spiritual - Ioan (3 Ioan 1:9-10)
2. Dimitrie - referitoare la reputaţia bună, confirmată de sus şi de jos (3 Ioan 1:12)

ÎNCHEIERE
1. Scrisorile sunt scrise din iubire pentru adevăr, într-o vreme când învăţătorii falşi profitau de
mediu binevoitor al adunărilor (2 Ioan 1:11), în vederea trăirii unei vieţi sigure şi plăcute în
credinţă (2 Ioan 1:3)
2. Ele arată că printre credincioşi sunt oameni fără Dumnezeu, faţă de care trebuie să ştim cum să
ne comportăm (2 Ioan 1:9; 3 Ioan 1:11)
Scrisori şi adrese
Lecţia 15

„ULTIMA SCRISOARE” NECESARĂ

INTRODUCERE
1. Scrisoarea (epistola) lui Iuda (fratele lui Iacov şi al Domnului) este adresată creştinilor ce
cunoşteau Scripturile Vechiului Testament, pe un subiect diferit de cel propus iniţial (Iuda 1:1,3)
2. Scopul scrisorii (referinţa): evitarea căderii (apostaziei), păstrarea credinţei, rămânerea în har
(Iuda 1:2; 2 Petru-subiect similar)

I. REFERINŢE LA VECHIUL ŞI NOUL TESTAMENT
A. Vechiul Testament
1. Evreii eliberaţi din robie, botezaţi şi călăuziţi, dar nimiciţi pentru abaterea şi căderea în
neascultare (Iuda 1:5; 1 Corinteni 10:1-12; Evrei 3:6-19)
2. Îngerii căzuţi din slavă, ajunşi în osândă (Iuda 1:6; 2 Petru 2:4)
3. Oamenii din zona Sodoma, pervertiţi şi samavolnici (Iuda 1:7; Geneza 19)
4. Alţii: cazuri individuale sau colective (Iuda 1:11; Geneza 4; Numeri 22:24; 16); Cain-
individual; Core-în adunare; Balaam-în lume
B. Noul Testament
1. Oameni batjocoritori, fireşti (Iuda 1:8-10; 2 Petru 2:10-12)
2. „Creştini” lepădaţi (de două ori morţi) stăpâniţi de diferite patimi (Iuda 1:12-13, 16-19)

II. EXPLICAŢII
A. De ce au căzut îngeri şi oameni
1. Victime ale ispitelor spirituale: necredinţă, mândrie (Iuda 1:5b, 6b)
2. Înfrânţi prin poftele trupului (Iuda 1:4, 7, 12, 18,19)
3.Î nşelaţi cu lăcomia lucrurilor materiale (Iuda 1:11,16)
B. Cum se poate păstra credinţa pentru mântuire?
1. Prin lupta spirituală (Duhul Sfânt), rămânând (ţinându-ne) în dragostea lui Dumnezeu (Iuda
1:21; 1 Corinteni 13)
2. Păstrând (respectând) învăţăturile sfinte (Iuda 1:17; 1 Corinteni 4:16-17)
3. Printr-o viaţă de rugăciune şi veghere (Iuda 1:20, 22-23)

ÎNCHEIERE
1. Profeţii vechi şi scrisori noi;trecut,prezent şi viitor(Iuda 1:14-15)
2. „Iubiţi de Dumnezeu şi păstraţi pentru Isus Hristos” (Iuda 1:1b). Slăvit să fie Domnul pentru
ajutorul oferit în luptă (Iuda 1:24-25)!
Vremuri grele
Lecţia 1

INTRODUCERE

INTRODUCERE
1. Istoria omenirii a fost şi va mai fi marcată de vremuri grele – când stările de păcat şi luptele
spirituale ating praguri critice (1 Timotei 3:1)
2. Credincioşii sunt îndemnaţi să se roage să fie vremuri uşoare (bune), dar trebuie să învăţăm
cum să ne mântuim sufletul şi în vremuri grele (Matei 24:4-13)

I. PREZENTARE GENERALĂ
A. Multitudini şi maxitudini în păcat
1. De-a lungul istoriei, prin îndepărtarea de Dumnezeu (Romani 1:21-32)
2. În prezent prin abandonarea aproape totală a creştinismului (2 Timotei 3:1-4)
B. Imixiuni, influenţe spirituale demonice în plan religios
1. Extinderi, acceptări pe scară largă a diferitelor forme oculte (Fapte 8:9-11; 19:19; Apocalipsa
9:20)
2. Influenţe puternice, larg acceptate ale doctrinelor demonice în „poporul” lui Dumnezeu (2
Timotei 3:6-8, 13; 4:3-4; 2:16-18; 1 Timotei 4:1)

II. POZIŢIA CREDINCIOŞILOR
A. Păstrarea curăţiei individuale (1 Timotei 5:23)
1. Fundamentarea în crezul Scripturilor şi „copierea” modelelor sfinte (2 Timotei 3:14-17, 10-12;
1 Timotei 1:3-7, 18-19)
2. Separarea de cei răi (depărtarea de ei prin rămânerea sau apropierea de Domnul (2 Timotei 3:5;
1 Timotei 6:3-5; Iuda 18-23)
B. Lupta pentru credinţă şi mântuire
1. În Biserică (polemică), lupta pentru adevăr prin Dumnezeu şi pentru Dumnezeu (2 Timotei 4:1-
2, 5, 14-15; 2:19-26; 1 Timotei 6:9-14)
2. În societate (apologetică) – demnitate şi fermitatea trăirii evlavioase – susţinută de rugăciune şi
marcată de expunerea adevărului (1 Timotei 2:1-4; 2 Timotei 2:11-13; 1 Petru 3:9-18; 5:10)

ÎNCHEIERE
1. Toate vremurile grele sunt îngăduite de Dumnezeu, care oferă oamenilor şi demonilor libertate,
dar ea este limitată – căci El controlează toate vremurile şi are un scop care şi-l va atinge
întotdeauna (Daniel 2:44; 7:11-14; 12:1)
2. Cei credincioşi trebuie şi pot (mai greu) să-şi mântuiască sufletul şi să contribuie la realizarea
scopurilor divine (Fapte 2:40; Apocalipsa 7:12-17)
Vremuri grele
Lecţia 2
VREMEA LUI LOT

INTRODUCERE
1. Lot a trăit în Sodoma – acea zonă a cunoscut o a doua stricăciune de proporţii, după vremea
potopului – vremea aceasta va reveni (Genesa 19:13; Luca 17:30)
2. Lot a ajuns în acea regiune printr-un pas bun şi unul greşit – acolo şi-a chinuit viaţa (2 Petru
2:6-9 -17)

I. CARACTERIZAREA SODOMEI
A. Faţa economică a Sodomei
1. O grădină a Edenului sub stăpânirea şarpelui (Genesa 13:10; Ezechiel 16:49)
2. O zonă bogată cu instabilitate şi apoi cu pierdere veşnică (Genesa 14:1-11, 13-16; 19:28; Luca
17:26-33; Iuda 1:7)
B. Faţa păcătoasă a Sodomei (sau a vecinătăţii Israelului – Isaia 1:10; Ezechiel 16:46-48)
1. Răutate, păcătoşenie extremă (Genesa 13:12; 18:20; Ezechiel 16:50)
2. Silnicie, influenţă şi provocare directă şi forţată la păcat (Genesa 6:11-13; 19:4-11)

II. LOT ŞI SODOMA
A. Lot în Sodoma
1. O alegere din raţiuni economice – când omul foloseşte criterii pământeşti (doar) în calculele
vieţii (Genesa 13:10-12; 1 Timotei 6:9-12)
2. Acceptarea rămânerii în Sodoma – familia te leagă (Genesa 14:12, 16; 19:14; Rut 1:7-8)
B. Lot şi sfârşitul (Sodomei)
1. Lot, din punct de vedere spiritual, nu aparţinea Sodomei, el avea educaţia lui Avraam, pentru el
l-a scăpat Dumnezeu (Genesa 18:1-5; 19:1-3, 29)
2. Lot a fost evacuat cu forţa – plecarea, a doua oară, a fost şi ea dureroasă (Genesa 19:15-23)
3. Lot şi-a pierdut aproape toată averea şi aproape toată familia (Genesa 19:12, 14, 26, 30-36;
18:18-19), nu avea făgăduinţe ca Avraam, dar nici principiile lui

ÎNCHEIERE
1. În Sodoma nu au fost nici măcar zece oameni buni, de aceea a fost nimicită cu desăvârşire
(Genesa 18:32; 19:25)
2. Lot – o viaţă tristă şi o mântuire fără răsplată (2 Petru 2:6-9; 1 Corinteni 3:10-15)
Vremuri grele
Lecţia 3

VREMEA PRIGOANEI SAUL / DAVID

INTRODUCERE
1. O prigoană în cadrul colectivităţii, familiei: un lider apostat şi un socru rău împotriva unui
lider chemat de Dumnezeu şi a unui ginere bun, frumos şi viteaz
2. O prigoană care a dat două finaluri diferite: Saul (2 Samuel 1:6-10); David (1 Cronici 29:27-
28)

I. PRIGONITORUL SAUL
A. Cum a ajuns Saul în această stare?
1. El a avut un trecut bun şi promiţător (1 Samuel 9:20; 10:24; 11:5-6, 15)
2. El n-a rămas ascultător şi credincios Domnului şi a intrat sub influenţa şi posedarea unui duh
rău „trimis” de Domnul (1 Samuel 13:8-14; 15:10-11, 22-23, 27-29; 16:14-16)
B. Cum s-a manifestat în prigonire
1. A iniţiat acţiuni indirecte împotriva lui David, cu scopul să-l ucidă (1 Samuel 18:9-29; 19:1)
2. A permanentizat acţiunile directe, pe fondul stăpânirii demonice, apelând în final direct la
forţele oculte (1 Samuel 18:11; 19:9-11; 23:22-26; 24:2; 26:2; 28:3, 7, 8-20). A avut unele opriri,
dar a fost aţâţat şi de alţi oameni răi (1 Samuel 26:21, 25; 23:19-21; 24:1, 9)

II. PRIGONITUL DAVID
A. Cum a ajuns în postura de prigonit?
1. Fără să fie vinovat, evenimente pregătite de Dumnezeu pe de-o parte şi îngăduite pe de alta l-
au plasat în această stare (1 Samuel 16:17-23; 18:6-9)
2. Rămânerea în planurile şi voia lui Dumnezeu, au prelungit câţiva ani rămânerea sub prigoană
(1 Samuel 24:15, 22; 26:10-11)
B. Cum s-a comportat sub prigonire?
1. A trebuit să rabde, să vegheze, să fugă, să stea în condiţii vitrege şi printre străini – totuşi nu s-
a răzbunat niciodată (1 Samuel 18:10-11; 23:5; 24:9-14, 21-22; 26:17-20, 1-2; 27:1-4, 7). A
rezistat provocărilor de răzbunare (1 Samuel 24:4-7; 26:8-9)
2. A apelat la ajutorul lui Dumnezeu; s-a rugat mult, cu credinţă; s-a încrezut în Domnul şi a
beneficiat în mod repetat de ajutorul Lui (1 Samuel 19:18-24; 23:26-29; 24:3-4, 8; 26:5-7, 12-16;
Psalmul 18:1-14; 57:1-3). Domnul i-a pus la îndemână şi prieteni – în ziua urii lui Saul, i-a dat pe
Ionatan – ei l-au ajutat: Mical (1 Samuel 19:2); Gad (1 Samuel 22:5); Ionatan (1 Samuel 19:2;
20:9; 23:16-18); alţii (1 Samuel 22:3-4)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu a controlat toată situaţia, lepădând – dovedit şi alegând şi folosind dovedit pe
fiecare (1 Samuel 24:17-20; Romani 9:21-23)
2. David – este un model şi o încurajare puternică pentru cei ce sunt gata să se lase în mâna lui
Dumnezeu în mod total (Fapte 13:22; 1 Samuel 26:23-25)
Vremuri grele
Lecţia 4
VREMEA APOSTAZIEI – IEROBOAM I

INTRODUCERE
1. Apostazia a aproximativ 2/3 din Israel s-a produs după două perioade de glorie fără precedent
şi fără revenire (1 Regi 9:3-9)
2. Apostazia s-a produs printr-un om cu calităţi deosebite şi făgăduinţe foarte mari (1 Regi 11:28-
38)

EVENIMENTELE APOSTAZIEI – CREDINŢEI
A. Ieroboam şi cei mulţi
1. Apostazia a început de la dezbinarea regatului israelit, fapt îngăduit de Dumnezeu, pe fondul
unor carenţe neglijate în plan spiritual şi instituţional (1 Regi 11:4-13; 12:3-4; 12:22-24)
2. Apostazia s-a „realizat” prin planuri (gânduri) omeneşti sub influenţa religioasă din jur (1 Regi
12:25-26, 28-33)
3. Apostazia a constat în ruperea poporului de Casa Domnului şi Legile Lui (1 Regi 12:27)
4. Au urmat sesizări şi pedepse ce prevesteau reamintind un viitor dependent de prezent nu doar
de trecut (1 Regi 13:1-6, 33-34; 14:1-6; 11:38 – condiţia)
5. Ieroboam şi urmaşii lui imediaţi şi îndepărtaţi, naturali şi spirituali, au sfârşit ca fără
Dumnezeu (2 Cronici 13:20; 1 Regi 14:7-20; 15:29-30)
B. Preoţii, leviţii şi cei puţini
1. Preoţii şi leviţii au rămas alipiţi de Domnul şi Templu, pentru că au vrut să slujească Domnului
indiferent de evoluţia apostată a celor din jurul lor (2 Cronici 11:13-14)
2. Toţi (majoritatea) evreii evlavioşi i-au urmat, chiar schimbându-şi locaţia, pentru a se putea
închina şi aduce jertfe Domnului, deşi problema teritoriului seminţiilor le era potrivnică (2
Cronici 11:16-17)
3. Cei credincioşi au avut împliniri şi biruinţe (2 Cronici 13:8-20)

II. REALITĂŢI NOU TESTAMENTALE
A. Instantanee din sec. I
1. Apostaţi în epoca apostolică (1 Timotei 1:3-7, 18:20; 2 Timotei 2:16-18)
2. Sfatul apostolic: asociază-te cu preoţii şi leviţii (Romani 16:17-18; 2 Corinteni 16:14-18; 2
Tesaloniceni 3:6; 1 Timotei 6:3-5)
B. Instantanee peste veacuri
1. Sec. IV: imixiunea politicului în religie
2. Sec. XX: schimbarea slujbelor Templului viu cu alte forme lumeşti

ÎNCHEIERE
1. Apostazia este o permanenţă izolată sau fenomen de masă de la Cain la Babilonul apocaliptic
(Apocalipsa 17:1-6)
2. Credinţa celor din Vechiul şi Noul Testament este o permanenţă de la Abel la Apocalipsa
Vremuri grele
Lecţia 5

VREMEA ROBIEI (DIN BABILON)

INTRODUCERE
1. De-a lungul istoriei lor milenare, evreii sunt (poate) cel mai puternic exemplu de alternantă
libertate / robie, bogăţie / sărăcie / binecuvântare / blestem (Deuteronom 30:9-10, 17:18; 28:47-
68)
2. Toate popoarele pământului au trecut prin vremuri de robie – lipsa libertăţii şi prosperităţii

I. ISTORIA ROBIEI EVREILOR
A. Robia asiriano-babiloniană
1. Naţiunea israelită: Israelul a fost constituit ca stat prin eliberarea din robia egipteană
(Deuteronom 7:6-11; 28:68)
2. Datorită neascultării lor au ajuns de mai multe ori (parţial sau total) robi în Canaanul promis şi
oferit (Judecători 6:8-10; 10:11-16)
3. După aproximativ 700 de ani de şedere în Canaan, Israel şi Iuda au ajuns robi în Asiria şi
Babilonia (2 Regi 17:5-8, 18; 25:8-11)
B. Caracterizarea robiei
1. Robia produce o durere generală, permanentă, prin pierderea libertăţii, averii, dar uneori şi a
familiei (Plângerile lui Ieremia 1:3-5, 11-12; 2:10-12; 5:1-22)
2. Dumnezeu niciodată nu a abandonat total pe Israel, din pricina legământului şi planului Său cu
ei şi prin ei, de aceea era gata să le ofere îndurare atât pentru vremea robiei şi mai mult pentru
viitor (Ieremia 29:1-23; Ezechiel 20:30-44)
3. Cei credincioşi au înţeles robia ca un efect al păcatului şi prin pocăinţă individuală atrăgeau
îndurarea Domnului (Plângerile lui Ieremia 1:8-9, 18; 3:31-40; Ezra 9:6-15; Daniel 1:8-9; 6:28)

II. ISTORIA ROBIEI MONDIALE
A. Istorie biblică
1. Robii individuale (Genesa 16:1-6; 24:9-12, 26-27; Luca 17:7-10)
2. Robii colective, naţionale (Ieremia 25:16-26; Genesa 14:1-11)
B. Istorie extrabiblică
1. Perioada sclavagistă
2. Regimuri opresive; „sclavii moderne” (1 Regi 12:4; Apocalipsa 13:16-17)
C. Sfaturi apostolice
1. Pentru stăpâni (Luca 12:45; Efeseni 6:9; Coloseni 4:1)
2. Pentru robi (1 Corinteni 7:20-24; Efeseni 6:5-8; Coloseni 3:22-25)

ÎNCHEIERE
1. Deşi omul a fost pus să stăpânească pământul, mereu a fost rob, suportând blestemul păcatului
(Genesa 1:28-29; 3:17-19)
2. Dumnezeu este cel ce îngăduie robia, dar recomandă şi realizează condiţii suportabile, sau
chiar eliberarea (Iosua 24:17; Ezra 9:9; Deuteronom 32:36; Isaia 40:2)
Vremuri grele
Lecţia 6

VREMEA FOAMETEI

INTRODUCERE
1. Foametea: lipsă prelungită de produse alimentare. Situaţii frecvente în istoria biblică şi
mondială, specifică şi vremurilor apocaliptice (Matei 24:7; Apocalipsa 6:8)
2. În aplicaţie biblică, foametea este o pedeapsă divină (Leviticul 26:14-20; Ezechiel 14:21)

I. VREMURI DE FOAMETE
A. În Vechiul Testament
1. Vremea patriarhilor (Genesa):
a) foamete în Canaan (Genesa 12:10; 13:1-2; 26:1-3, 12-14)
b) foamete în Canaan, Egipt (Genesa 40:25-36, 47-49, 53-57; 42:2-3; 43:1; 45:9-11;
47:13-25)
2. Vremea judecătorilor (Rut 1:1, 6, 22)
3. Vremea împăraţilor:
a) foamete în Israel (12 triburi – 2 Samuel 21:1)
b) foamete în Israel (10 triburi – 1 Regi 17:1; 18:1-3; 2 Regi 4:38; 6:24; 7:2, 18-20; 18:1)
c) foamete în Iuda (2 triburi – 2 Regi 25:1-4)
B. În Noul Testament + 2000 de ani de istorie pentru oameni şi animale (Psalmul 34:10)
1. Vremea împăratului Claudiu (Fapte 11:27-28)
2. Alte vremuri, chiar în sec. XX – după războaie sau în „lumea a treia”

II. EXPLICAŢII ALE FOAMEI
A. Stări de foamete
1. Foametea datorată calamităţilor naturale: secetă, inundaţii (Isaia 65:21; Deuteronom 28:38-42)
2. Foamete datorată războiului sau altor forme de agresiune umană – lagăre (Judecători 6:4-6;
Deuteronom 28:50-52)
B. Cauze şi efecte. Alte explicaţii
1. Cauza fundamentală este păcatul, vinovăţia faţă de Cel ce dă pâinea (Leviticul 26:14-20;
Ieremia 15:2)
2. Foametea chinuie până la distrugerea sufletească şi fizică (Deuteronom 28:53-57; Plângerile
lui Ieremia 4:9-10)
3. Foametea are un mandat precis ca timp şi efect; Dumnezeu oferă explicaţii în diferite momente
(2 Samuel 24:10-13; 21:1)
4. Dumnezeu sprijineşte în mod miraculos pe cei credincioşi în timp de foamete (Psalmul 34:18-
19; 107:33-38; 37:18-19; Genesa 45:5-7; Fapte 11:29-30; Proverbe 10:3)
5. Lipsurile scurte, sporadice, nu se constituie în vremi de foamete şi trebuie rezolvate pe plan
local prin grija reciprocă, pot fi scurte teste divine de încercare (Matei 25:42-44; Isaia 58:7, 10;
Proverbe 25:21-22; Deuteronom 8:1-5; Exodul 16:3; 2 Corinteni 11:27)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu a folosit şi va mai folosi foamete pentru umanitate (Apocalipsa 6:8; 7:16-17)
2. Cei credincioşi trebuie să aibă încredere în Dumnezeu, dar totodată să ştie cum să „trăiască”
atunci când au; să fie neprihăniţi şi darnici (Psalmul 112:1-10)
Vremuri grele
Lecţia 7

VREMEA RĂZBOIULUI

INTRODUCERE
1. Vremea războiului este grea prin riscul permanent al morţii şi prin urmările cauzate de moarte
şi alte distrugeri
2. Războiul este îngăduit de Dumnezeu pentru pedepsirea prin înfrângerea sau chiar nimicirea
unui popor (Ezechiel 11:5-10)

I. RĂZBOAIELE ÎN PERIOADA VECHIULUI TESTAMENT
A. Războaie menţionate în Scripturi
1. Conflictele dintre persoane (Cain, Lameh) sau transformat în conflicte între clanuri, triburi,
naţiuni (Genesa 14:1-12)
2. Poporul Israel a cucerit Canaanul prin războaie multe şi de durată (Iosua 11:18; 2 Samuel 8:1-
14)
3. În general, războaiele au fost determinate de întemeierea şi distrugerea diferitelor forme
statale, imperiale, pe fondul luptelor pentru putere (Daniel 7:2-3; 11:13, 29; 9:26; 2 Samuel 11:1;
1 Regi 14:30)
B. Caracterizarea biblică a războaielor
1. Dumnezeu a folosit războiul ca armă de nimicire (Ieremia 50:25; 51:20), folosind şi natura
(Iov 38:23)
2. Dumnezeu a îngăduit şi poruncit războiul doar în cazuri speciale (Deuteronom 2:9, 24; 1 Regi
12:24; 2 Cronici 28:2-3)
3. Dumnezeu intenţiona oricând să lase pacea şi bunăstarea, dar avea condiţii demne de viaţă
(Deuteronom 28:1-2, 7; 1 Regi 4:20; 2 Cronici 15:15, 19)
4. Dumnezeu a ocrotit în permanenţă pe credincioşii Săi (Iosua 8:1; Psalmul 27:3; Ieremia 39:18;
45:5; Psalmul 102:19-20)

II. RĂZBOAIELE ÎN PERIOADA BISERICII (există război şi în cer – Apocalipsa
12:7)
A. Războaie menţionate în istoria universală (Apocalipsa 6:3-4)
1. Războaiele antice (romane) au fost urmate de cele din evul mediu şi de cele prin care s-au
format naţiunile contemporane
2. Războaiele mondiale au segmentat luptele zilnice (prezente şi azi) şi vor sfârşi în Apocalipsa
20:8
B. Poziţia – atitudinea credincioşilor faţă de război
1. Practicarea rugăciunilor anti-război şi pentru evlavie (1 Timotei 2:1-4; Psalmul 122:6-9)
2. Evitarea totală (cu desăvârşire) a războiului (şi uciderii), noi nu mai reprezentăm o entitate
statală (stat, diferit de biserică), ei au sabia, noi numai sabia Duhului (Apocalipsa 13:10; Efeseni
6:12; Romani 13:4; 12:17)
3. Ajutorarea celor în nevoie, fie prieteni sau duşmani (Romani 12:18-21; Psalmul 146:7; Matei
5:38-48)

ÎNCHEIERE
1. Vremea războiului creează cele mai mari convulsii şi transformări din istoria popoarelor, dar
toate acestea se derulează sub controlul strict al lui Dumnezeu. El decide cine câştigă, cine
supravieţuieşte (Psalmul 2:1-12)
2. Dumnezeu pregăteşte o Împărăţie a păcii pentru cei ce nu sunt pentru război şi nici nu trebuie
pedepsiţi cu război (Psalmul 46:1-11; 76:1-3)
Vremuri grele
Lecţia 8

VREMEA NENOROCIRILOR – NECAZURILOR

INTRODUCERE
1. O vreme de neîmplinire, durere, suferinţă, boală, pagube…(Proverbe 15:15; Eclesiastul 8:6, 9)
2. Care sunt cauzele şi efectele acestor stări? Care este compatibilitatea lor cu fericirea şi
îndurarea divină? (Proverbe 1:24-31)

I. NENOROCIRI – NECAZURI
A. Pe fond fizic – material
1. La nivel de familie (Iov 1, 2; Ieremia 37:15-16, 20:21)
2. La nivel de comunitate (Judecători 6:6; Neemia 1:2-4)
B. Pe fond sufletesc – spiritual (Proverbe 14:13)
1. La nivel de persoană, familie (Iov 19; Genesa 37:34-35; 1 Cronici 7:20-23; Proverbe 19:13)
2. La nivel de naţiune – comunitate locală (Ieremia 30:7; 51:6)

II. COMPORTAMENTUL CREDINCIOSULUI ÎN NENOROCIRI – NECAZURI
A. Explicaţii. Realităţi
1. Aceste stări sunt „normale” şi trebuie acceptate într-o lume a păcatului (Genesa 42:4, 38;
43:14; 2 Cronici 20:9), totuşi ne rugăm (cerem) să fim cruţaţi de ele (1 Cronici 4:10; Psalmul
90:14-17)
2. Vremea lor este o vreme controlată de Dumnezeu (Amos 3:6; Ieremia 15:11; Apocalipsa 9:12;
11:14)
B. Atitudini – Efecte (Matei 13:20-21)
1. Trebuie să recunoaştem cauzele şi să urmărim efectele (scopul) necazurilor (Iov 36:5-26;
Proverbe 21:12; 24:16; Eclesiastul 11:2; Ieremia 6:19; 18:11; 19:13; 29:11; Apocalipsa 2:22)
2. Fiecare poate – trebuie să apeleze cu credinţă şi stăruinţă la Dumnezeu (Psalmul 9:9; 10:1, 17-
18; 34:6; Isaia 33:2; Ieremia 14:8-9; Evrei 4:16; Psalmul 60:11)
3. Cei nenorociţi trebuie ajutaţi din toate punctele de vedere (Proverbe 17:5, 17; 31:9, 20), iar ei
trebuie să rabde puţin (Romani 12:12), ajutaţi de mângâiere (2 Corinteni 1:3-4)

ÎNCHEIERE
1. Nenorocirile, necazurile, sunt un efect al păcatului şi răului din lume, suferinţă directă sau
indirectă, cu cauze personale sau colective, este un blestem pentru păcătoşi şi un proces de
desăvârşire pentru sfinţi (Ioan 16:33; 1 Corinteni 7:28; Isaia 24:1-13)
2. Cei credincioşi (neprihăniţi) sunt ocrotiţi (Psalmul 91:9-15) şi trecuţi biruitori prin încercări şi
necazuri, păstraţi pentru o împărăţie fără nenorociri (1 Petru 1:3-9), dar cei răi vor trece din
„necazul cel mare” în necazul veşnic (Marcu 13:19; Romani 2:9)
Vremuri grele
Lecţia 9

VREMEA NEDREPTĂŢII

INTRODUCERE
1. Vremea nedreptăţii este o îngăduinţă divină când unii oameni trebuie să suporte diferite
asupriri, înşelări, păgubiri din partea altora (Eclesiastul 3:16-17; Habacuc 1:3-4)
2. Deşi Dumnezeu tolerează o vreme nedreptatea, El rămâne drept în caracter şi judecăţile finale
(Deuteronom 32:4; Psalmul 94:15; Romani 9:14)

I. VREMI (STĂRI) DE NEDREPTATE
A. În perioada Vechiului Testament
1. Caz: Iosif (Genesa 37, 39, 40 → 41, 45…50)
2. Caz: (Iov 1, 2; 19:7; 27:2; 34:5-6, 10)
B. În perioada Noului Testament (Matei 5:45)
1. Caz: (Luca 18:1-7)
2. Caz: Pavel (Fapte 19:26-30, 37-38; 21:30; 24:5-8; 26:31; 2 Timotei 2:8-12; 4:14, 16)

II. COMPORTAMENT ÎN STĂRI DE NEDREPTATE
A. Contexte ale nedreptăţii
1. De regulă cei nedreptăţiţi sunt: străinii şi săracii, dar în general cei care nu-s iubiţi (Exodul
23:1-9; Leviticul 19:15; Deuteronom 24:14; Proverbe 18:17, 19; 1 Tesaloniceni 4:6)
2. Nedreptăţile pot fi în diferite domenii, dar nu toate nedreptăţile sesizate sunt reale, o judecată
dreaptă însă poate rezolva cazul (Leviticul 19:35; Mica 6:11; Matei 23:23; 20:13; 2 Corinteni
12:13; Proverbe 23:23-25)
B. Atitudini în caz (vreme) de nedreptate (Mica 3:8-9)
1. Oricine se poate aştepta la o vreme de nedreptate (Isaia 5:7). Caz în care trebuie să-şi verifice
viaţa (Plângerile lui Ieremia 3:34-36; Habacuc 1:3-4, 12-13), apoi cei drepţi să apeleze cu
stăruinţă în rugăciune la Dumnezeu (1 Regi 8:48-49; Psalmul 35:19-24; 43:1-2; Luca 18:7)
2. Cei nedreptăţiţi trebuie ajutaţi – în funcţie de responsabilităţi şi posibilităţi (Iov 29:16-17;
Fapte 7:24; Deuteronom 1:16-17; 1 Regi 3:11; Proverbe 31:9)
3. Dumnezeu va lua măsuri de dreptate la o vreme socotită de El (Daniel 7:21-22; Apocalipsa
15:3-4), dar şi în viaţa aceasta există răsplătiri şi răzbunări (Ieremia 17:1; 22:13-16; 9:23-24;
Coloseni 3:25)

ÎNCHEIERE
1. Ferice de cei ce practică dreptatea şi suportă nedreptatea (Proverbe 21:3; 1 Petru 2:19)
2. Fenomenul ce trebuie realizat este trecerea de la nedreptate la dreptate – într-o lume a
nedreptăţii, în aşteptarea unei învieri ce-i va separa pe unii de alţii (Luca 3:14; 16:10; Fapte
24:15)
Vremuri grele
Lecţia 10

VREMEA ISPITEI

INTRODUCERE
1. Ziua cea rea a ispitei există în virtutea „clauzei nefericite a Grădinii Edenului”, a pământului
(Iov 1:6-12)
2. Scriptura prezintă imagini şi reguli (principii) ale ispitei (1 Corinteni 10:5-13)

I. VREMURI (ZILE) CU ISPITE (Satan posedă o înţelepciune foarte mare de înşelare -
Apocalipsa 12:9)
A. În perioada Vechiului Testament
1. Adam şi Eva (Genesa 3:1-6)
2. Israel (Exodul 17:1-7; Numeri 14:21-23)
B. În perioada Noului Testament (Matei 6:13)
1. Domnul Isus Hristos (Luca 4:1-13; 10:25; 11:16; 20:23)
2. Petru (Luca 22:31-32, 53-61; 1 Petru 5:8-9)

II. ADEVĂRURI BIBLICE REFERITOARE LA ISPITE
A. Cadrul ispitei
1. Dumnezeu chiar prin Duhul Călăuzitor şi îngerii păzitori va îngădui încadrarea în spaţiu –
vremea ispitei (Matei 4:1; Luca 4:1, 13), dar El controlează totul (1 Corinteni 10:13)
2. Ispititorul (ispita) atacă şi poate birui fiinţa umană (adamică), pe fondul slăbiciunilor, poftelor
(Matei 26:41; Psalmul 78-18; Galateni 6:1; 1 Timotei 6:9-10; 1 Corinteni 7:5; Iacov 1:14-15)
B. Atitudini în ispită
1. Rugăciunea te pune în gardă, e apelul la Dumnezeu şi te protejează alături de Cuvântul Lui,
reducând la minim momentul singurătăţii şi confruntării cu Satan (Luca 22:34), ce trebuie
administrat după Cuvântul lui Dumnezeu, în veghere şi răbdare (Matei 26:41; Iacov 1:12)
2. Noi beneficiem de serviciul unic şi special al Domnului Hristos în ziua ispitei (Evrei 2:18;
4:15). Dar El nu ne poate ajuta mai mult ca pe Petru, de aceea în ispită poţi să te pierzi (Luca
8:13) sau să birui şi să trăieşti veşnic (Iacov 1:12)

ÎNCHEIERE
1. Ispita este provocarea Satanei pentru a răscula omul împotriva lui Dumnezeu, aşa cum a făcut
cu o parte din îngeri (Psalmul 78:56; 1 Corinteni 10:9). Asta nu-l va provoca sau destabiliza pe
Dumnezeu (Iacov 1:13)
2. Biruinţa asupra Satanei trebuie să devină realitate în „ziua cea rea a ispitei” (Efeseni 6:10-13)