You are on page 1of 107

Manual

de
studiu biblic

Vol. IV

Iosif Anca
PREFAŢĂ

Acest „Manual de studiu biblic” cuprinde schiţele lecţiilor de învăţătură biblică prezentate în
adunarea „Betel” Arad şi apoi difuzate prin mijloace audio, iar o parte din ele şi prin tipărire integrală a
mesajului. Utilitatea lor poate fi valorificată prin studierea personală sau colectivă. Ele se pot constitui şi
într-o INTRODUCERE pentru o studiere mai aprofundată a diverselor teme ale Scripturii, printr-o
exegeză şi hermeneutică adecvată.
Structura lor nu se încadrează în mod rigid în teologia sistematică, fiind o teologie biblică ce se
împleteşte cu elemente de teologie practică, pentru a putea fi accesibile unui număr cât mai mare de
credincioşi, care vor să fie edificaţi spiritual şi să slujească Domnului.
Acest volum cuprinde următoarele tematici biblice:
- „Cateheză despre căsătorie” - 10 lecţii ce descriu, pe de-o parte, etapele naturale, normale ale
transformării şi devenirii copilului în calitatea şi statutul de părinte, prin asocierea / unirea realizată de
Dumnezeu, pe baza fenomenului dragostei şi în virtutea unui legămând de aceeaşi sorginte – divină, iar pe
de alta problemele ce apar încă din fazele premergătoare intrării în viaţa de familist sau imediat după
aceea. Reuşita şi rezolvarea eventualelor situaţii critice ese asigurată de o gândire curată, biblică şi de o
practică ce păstrează parametri şi valorile instituite de Creator.
- „Părinţii creştini” - 10 lecţii, în care familişti cărora li s-a oferit harul să fie părinţi sunt
responsabilizaţi pentru toate etapele vieţii copiilor lor, de la concepere la maturitate. Primează educaţia
spirituală, care trece dincolo de limitele vieţii umane şi oferă fericirea eternă. Un părinte credincios
produce sfinţirea ce poate crea cadrul necesar naşterii din nou – o operă divină, ce este de dorit să se
realizeze cât mai repede posibil. Totodată formarea unui individ în laboratorul familiei, în plan intelectual,
profesional şi social, înseamnă o societate bazată pe cele mai puternice şi armonioase relaţii interumane.
Un creştin este un om plăcut acasă, ala biserică şi oriunde în societate. Numai nonvalorile evoluţiei şi ale
imoralităţii intră în contradicţie cu conceptele creştine despre viaţă şi familie, de aceea scopul unei
educaţii creştine în familie este şi de oferire a unei alternaţine mai bune pentru postmodernismul care
dezapreciază familia în toate ipostazele ei biblice.
- „Omul” - 20 de lecţii care prezintă (în parte) diferite funcţii ale întregii fiinţe sau ale unor
organe, în cadrul complexităţii relaţiilor dintre partea spirituală şi cea fizică a omului. Începând cu
înţelepciunea, care are „ca locuinţă mintea” (Proverbe 8:12), colaboratoarea ei juridică, conştiinţa şi
continuând cu ceea ce oferă ochii – privirea, limba, gura – vorbirea şi urechiile – auzul, sunt prezentate şi
mâinile şi picioarele, toate în rolul lor de susţinerii a normalităţii vieţii terestre şi de însuşire a virtuţiilor şi
abilităţilor vieţii duhovniceşti. Trei lecţii sunt rezervate problemelor legate de boală şi sănătate, iar
ultimele cinci prezintă familia în concept biblic, de la fazele ei premergătoare, până la problemele şi
soluţiile ce se impun în diferite crize ale vieţii de familie.
- „Tinerii creştini” - 10 lecţii ce trec în revistă ipostazele succesive sau paralele ale tinerilor.
Scopul acestor lecţii este determinarea şi conştientizarea lor referitor la planul lui Dumnezeu pentru
fiecare fiinţă ce-i poartă chipul şi asemănarea. De accea primele lecţii dezbat posibilităţile de cunoaştere a
lui Dumnezeu şi de dobândire a gândirii de natură divină, prin procesul naşterii din nou. Urmează lecţii
care cuprind alte domenii ale vieţii: şcoala, societatea, căsătoria, toate având rolul lor în formarea
maturităţii omului şi îndeplinirii cu succes a menirii lui, potrivit organigramei divine pentru viaţa aceasta
şi pentru eternitate.
- „Tineri din Biblie” - 20 lecţii despre tineri cărora autorii Bibliei le-au rezervat mai multe sau
mai puţine pagini, totuşi ei sunt menţionaţi, iar scopul celor scrise este educativ. Tinerii pot învăţa din
greşelile lor şi cu atât mai mult din virtuţile şi faptele lor de vitejie. Tineri precum fii preoţilor, fii
prorocilor sau fii lui Recab constitue un exemplu de slujire comună, gata ca „un singur om” să asculte şi
să îndeplinească misiuni sfinte. Tineri ca Iosif sau Moise, pentru băieţi şi Estera sau Maria pentru fete
sunt modele de neînlocuit pentru orice vremuri. Alţi tineri, ca nepoţii lui Iacov, fii lui Isai sau ai lui David
sunt imagini a unor familiii mari, în care fiecare copil, adolescent sau tânăr dintr-o familie creştină se
poate observa ca într-o oglindă, în vederea eliminării lucrurilor rele şi învăţării lucrurilor bune. Sunt
prezentaţi şi alţi tineri, buni sau răi, iar viaţa lor prezintă tot atâtea destine, pentru că tinereţea aduce cu ea
atât libertate cât şi responsabilitate.
- „Crizele tinerilor în postmodernism” - 10 lecţii ce prezintă în primele două lecţii, valoarea
tinereţii în raport cu determinările ei pentru viaţă şi o scurtă privire asupra istoriei din antichitate la
postmodernism, accentuând formele de atac ale diavolului şi posibilităţile de valorificare a vieţii în acord
cu voia şi puterea lui Dumnezeu. Lecţiile 3 la 9 descriu crizele specifice acestei perioade: criza
dezintegrării familiei, criza relativismului religios, criza imoralităţii, criza lumii virtuale, criza consumului
şi a împrumuturilor, criza poftelor şi plăcerilor şi criza lipsei de evlavie. Studiul se încheie cu concluziile
generale care se postulează ideea de autoritate a Scripturilor, ca soluţie la toate problemele lumii în orice
epocă istorică.
- „Slujitorii Adunării” - 10 lecţii care le-am asociat acestui manual ce cuprinde teme mai
familiale, pentru că un slujitor adevărat va avea ca prim obiectiv familia lui, aceasta în califică sau îl
descalifică în slujire. Familia lui este modelul afiş al adunării şi locul unde el se reface după orice luptă
spiriruală. Lecţiile prezintă şi imagini de sinteză referitoare la organizarea slujirii în Trupul lui Isus
Hristos, dar se axează de dimensiunea individuală a slujitorului, începând cu chemarea la slujbă,
continuînd cu pregătirea specifică fiecărei slujiri, până la încetarea activităţii. Un accent aparte se pune pe
problemele vieţii familiale a slujitorului şi pe crizele care pot apărea, în viaţa lui, sau în rândul membrilor
organizaţiei în care slujeşte. Aceste lecţii nu sunt un manual complet de pastoraţie sau misiologie ci doar
principii biblice utile pentru orice slujitor conştient de dragostea şi sfinţenia Celui ce l-a înscris la oaste,
un imbold de slujire în evlavie, într-o vreme a unei apostazii vizibile
- „Lucruri de preţ” - 10 lecţii care evidenţiază ceea ce are valoare cu adevărat dintre lucrurile
accesibile oamenilor. Într-o lume aflată sub influenţa diavolului este foarte important să evalum bine
lucrurile pentru a nu fi înşelaţi de pseudovalori care se dovedesc în timp a fi nonvalori. Dintre lucrurile de
preţ am început cu Binecuvântarea Domnului, prin care curg toate. Am continuat cu Credinţa sfântă, prin
care le primim toate. Apoi am prezentat Ascultarea de Dumnezeu, Înţelepciunea care vine de sus, Un
nume bun şi O inimă întreagă pentru Domnul – lucruri care înnobilează şi îmbogăţesc Viaţa umană a
copiilor lui Dumnezeu. Studiul mai conţine şi valori comune: O familie bună şi Poporul lui Dumnezeu şi
se încheie cu cea mai mare valoare, de perspeectivă: Răsplătirile eterne.
Recomand tuturor care vor folosi aceste schiţe de studiu bibllic să-şi amintească faptul că autorul
are o cunoaştere „în parte” şi că întotdeauna când dorim mai multă lumină, trebuie să umblăm în lumină.
Amin!
Cateheză despre casătorie
Lecţia 1

FAMILIA ÎN GÂNDIREA DIVINĂ

INTRODUCERE
1. Familia aparţine ordinii divine, fiind inseparabilă de legământul căsniciei şi este entitatea suport a
umanităţii (Geneza 1:27-28)
2. Dumnezeu prin Biblie prezintă coordonatele, principiile şi mediul sacru al familiei (Moise, profeţii,
Domnul şi apostolii)

I. ISTORIE FAMILIALĂ BIBLICĂ
A. Familia în Eden
1. În condiţii unice, irepetabile au fost creată o familie heterosexuală şi monogamă (Geneza 2:7-22)
2. Doar imaginaţia şi credinţa ne poate oferi date despre viaţa împreună a lui Adam şi Eva, înainte de
cădere (Geneza 2:23-25)
B. Familiile patriarhilor
1. Familiii nedesăvârşite (poligamia de context) ca structuri şi practici cotidiene în formare, dar separate
de lume şi bazate pe o viaţă de credinţă (Geneza 12-50)
2. Principii ale căsătoriei pe criterii religioase (Isaac – Rebeca; Iacov – Rahela / Esau – fetele canaanite),
cu scop pentru generaţia mesianică şi formarea unui popor al cunoaşterii adevărate – revelaţiei divine
C. Familia în poporul Israel
1. Căsătoria naturală în societatea evreiască, era considerată o poruncă divină (Geneza 1:28) şi se realiza
foarte timpuriu – 12-16 ani, fiind organizată adesea de părinţi, prin procedura logodnei şi a altor convenţii
maritale (zestre, nuntă. etc)
2. Legea lui Moise limita posibilităţile de căsătorire şi divorţ, în vederea evitării imoralităţii şi
dezintegrării vieţii sociale (Exodul 34:15-16; Levitic 20; Deuteronom 22, 24)
3. Existau 3 feluri de căsătorii: connubium (între oameni liberi); contubernium (între sclavi – Exodul 21:1-
11); levirat (între rudenii – Deuteronom 25:5-10)
D. Familia în Biserică
1. Coordonatele vieţii de familie revin la programul iniţial (Matei 19:4-8), anexând criterii adecvate
pentru noua formă socială a poporului lui Dumnezeu (1 Corinteni 7)
2. Familia şi Biserica se împletesc până la substituire în împlinirea scopului lui Dumnezeu pentru
umanitate (Efeseni 4:11-16; 5:22-32; 1 Timotei 5:1-3,16)

II. LEGISLAŢIE ŞI PRINCIPII BIBLICE
A. Familia – un legământ sub semnătură divină
1. Legământul biblic este iniţiat de o parte în favoarea celeilalte părţi, după modelul legământului lui
Dumnezeu cu poporul Său (Geneza 15:18; Exodul 2:24; Maleahi 2:14-16; C Cântărilor 8:6-7; Rut 1 16-
17; 12 Samuel 18:1-4; 2 Samuel 1:26)
2. Natura legământului este dragostea necondiţionată (Leviticul 26:9,14-16,44; Ieremia 31:3-4,35-37;
Ezechiel 16:8,59-63; Efeseni 5:25-28; Coloseni 3:13-14; 1 Petru 3:1-2)
B. Scopul lui Dumnezeu în căsnicie
1. Împlinirea planului divin prin asemănarea cu Dumnezeu şi misiunea extinderii împărăţiei Lui (Geneza
1:28; Coloseni 1:28-29; 1 Timotei 2:15; 5:8; 2 Timotei 3:14-15; Tit 2: 1-7). S-a impus şi stabilirea
autorităţii, în special, după cădere (Geneza 3:16; 1 Timotei 2:11-14)
2. Asemănarea şi scopul comun al soţilor solicită asocierea şi prietenia cât mai intimă (Geneza 2:24; C
Cântărilor), într-o unire umană sufletească şi sexuală – fizică responsabilă - împlinire emoţională,
eliberare de stres şi procreere (Geneza 1:28; 1 Timotei 5:14)
C. Provocări ale societăţii actuale
1. Dezintegrarea familiei – trăirea în desfrâu (Galateni 5:18) şi divorţul sunt traumele generaţiei actuale
(Proverbe 2:10-17; 1 Corinteni 7:39; Romani 7:2)
2. Contracepţia este lipsită de demnitate morală; fecundarea in vitro este morală doar dacă donatorul este
soţul (Evrei 13:3)
3. Globalizarea – împrăştierea familiei (Proverbe 7:10-21; 2 Timotei 3:1-3)
ÎNCHEIERE
1. Căsătoria are avantaje specifice – împliniri sufleteşti şi fizice, dar şi celibatul are avantajele absenţei
necazurilor familiale; ambele forme de viaţă sunt un dar divin (1 Corinteni 7:7)
2. Atitudinea lui Dumnezeu în relaţie cu poporul Său este modelul ideal (Ieremia 2:1-3; 3:1,12-15)
Cateheza despre căsătorie
Lecţia 2

FAMILIA DE ORIGINE

INTRODUCERE
1. Familiile de origine sunt baza noilor familii, prin „pachetul” genetic şi educativ al tinerilor familişti
(Psalmul 78:5-7; Ezechiel 16:44-48)
2. În antichitate (la unele culturi, religii şi în prezent) părinţii determinau noua familie, prin alegerea
partenerului şi chiar rămânerea în interiorul clanului; dar noile provocări ale umanismului tehnologic
elimină familia de origine: tata şi mama biologici şi / sau sociali

I. EDUCAŢIA GENERALĂ
A. Educaţia spirituală
1. De la cei 7 ani de acasă la tinereţe (Deuteronom 6:6-9; Efeseni 6:4; 1 Timotei 2:15)
2. Necesitatea naşterii din nou (cel dintâi legământ) înaintea căsătoriei (2 Timotei 2:22; 3:14-17)
B. Educaţia profesională
1. Dezvoltarea, aprofundarea cunoaşterii (Deuteronom 4:5-8; Proverbe 22:6)
2. Alegerea şi practicarea unei unei activităţi necesare întreţinerii vieţii de familie (Geneza 2:15; Proverbe
10:5; 27:23-27; 2 Tesaloniceni 3:10)

II. EDUCAŢIA MARITALĂ
A. Teorie (Proverbe 17:6; 1 Timotei 4:3)
1. Pregătirea băieţilor pentru a fi soţi şi taţi – iubirea şi munca (Ieremia 29:5-7; Efeseni 5:25-29; Filipeni
2:22)
2. Formarea fetelor pentru rolul de soţie şi mamă – supunerea şi preocuparea pentru gospodărie, copii
(Efeseni 5:22-24; Tit 2:3-5;)
B. Practică (În Africa divorţul este o raritate; în America este o obişnuinţă)
1. Un model plăcut de familie: părinţi şi bunici noştrii (Iov 1:1-5; Psalmul 128; Proverbe 19:1,22,23)
2. Prietenii şi provocări familiale: curtarea cu ajutorul părinţilor (Avraam / Iosafat; Judecători 1:12-15;
3:9-11; 1 Corinteni 7:25-40)

ÎNCHEIERE
1. Transformarea unui individ în persoană, se realizează în laboratorul elaborării personalităţii - familia
de origine (Proverbe 3:1-10, 13-26)
2. Rolul părinţilor începe prin educaţia primară şi finalizează cu pregătirea pentru căsătorie – procreerea
în afara uterului matern şi coapsele tatălui (Proverbe 4:1-12; 31)
Cateheză despre căsătorie
Lecţia 3

MEDIUL RELIGIOS ŞI SOCIAL

INTRODUCERE
1. Fiecare individ aparţine unui mediu social şi religios: popor, regiuni, culturi, nivel economic, instituţii
educaţionale laice şi religioase, etc şi care influenţează modul de viaţă, inclusiv căsătoria (1 Timotei
2:1-4)
2. Ce „tribut” trebuie plătit mediului de viaţă şi ce posibilităţi de emancipare, de perspectivă, în acord cu
voia şi planul lui Dumnezeu are un tînăr credincios? (Psalmul 1; Ioan 17:15-18)

I. MEDIUL RELIGIOS
A. Moşteniri religioase
1. Cadrul general – organizaţia religioasă, biserica în care suntem membrii (Fapte 22:3; Romani 2:11-18)
2. Relaţiile cu cei din cadrul religios: formaţii, prietenie, misiune, etc (Agab – Izabela – Iosafat: 1 Regi
16:31-33; 22:1-5; 1 Corinteni 15:33)
B. Acţiuni (lupta pentru familii bune şi o adunare curată – Epistola lui Iuda)
1. Deschideri sau reţineri, în funcţie de starea şi efectele spirituale benefice sau distructive (Fapte 19:8-9;
2 Timotei 2:14-23)
2. Implicarea directă şi indirectă pentru ridicarea nivelului adunări(lor) – pregătirea rudeniilor: slujbe şi
literatură pentru creşterea spirituală şi programe de pregătire (pre)maritală (Tit 2:1-8; Proverbe 1:1-9; 2;
31)
3. Promovarea căsătoriilor la timp şi în cadrul mediului creştin (1 Corinteni 7:2, 26, 35-40; 1 Timotei
5:11-15; modelul de căsătorie al patriarhilor)

II. MEDIUL SOCIAL
A. Moştenirea socială (educaţie şi moralitate la diferite popoare )
1. Origini îndepărtate în timp şi în spaţiu – efectele fenomenelor religioase asupra vieţii sociale (Romani
1:21-32; Efeseni 2:1-13 ; 4:17-24)
2. Posibilităţi de alegere a mediului social: sistem politic, locaţii, serviciu, şcoală, media (2 Cronici
11:13-16; 2 Corinteni 6:14-18)
B. În lume dar nu din lume (lupta pentru o societate mai bună)
1. Nevoia înţelegerii şi practicării separării de lumea angrenată într-un sistem demonic: formele păcatului
în manifestările social culturale (Romani 12:1-2; Efeseni 5:3-15; 1 Petru 1:14-19; 1 Ioan 2:13-17).
2. Posibilităţi de îmbunătăţire a mediului social - implicarea socială: preluarea totală sau parţială a
copiilor proveniţi din societatea fără Dumnezeu pentru a fi educaţi şi pregătiţi pentru viaţă;
evanghelizarea, media creştină, etc (Fapte 1:8; Romani 1:14-16; 16:25-27)

ÎNCHEIERE
1. Familia, biserica şi societatea sunt cercuri concentrice unde se dezvoltă, în funcţie de acţiunile lor,
tinerii ce vor forma noile familii (2 Timotei 3)
2. Doctrina biblică oferă cadrul protejării familiei, în lume, prin pregătire tinerei generaţii într-un mediu
cât mai favorabil mântuirii – lecţiile 4-10 (Proverbe 5-7)
Cateheză despre căsătorie
Lecţia 4

INOCENŢĂ. PURITATE. CELIBAT

INTRODUCERE
1. Omul se naşte cu o inocenţă relativă, ca Adam – pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:25), dar
creşte (trăieşte) într-o lume profund imorală (Efeseni 4:17-19)
2. Statutul moral al nefamilistului include un comportament al curăţiei spirituale şi fizice (2 Corinteni
6:17-18; 7:1)

I. INOCENŢA COPILĂRIEI (inocenţă - curăţenie sufletească, imaculare, neîntinare,
nevinovăţie, candoare, castitate, feciorie, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, virginitate)
1. Educaţia maritală trebuie să fie precaută, direct proporţională cu dezvoltarea fizică (Isaia 7:15-16;
Proverbe 4/31)
2. Inocenţa se păstrează prin ferirea de informări sexuale şi vizualizări cu caracter pornografic, care
precum tortura fizică forţează trupul pentru a „dezgoli” şi distruge sufletul (atenţie la moralitatea în
familie, televiziune, internet etc - Leviticul 20; Proverbe 6:20-28; C. Cîntărilor 2:7, 1 Petru 2:11)

II. PURITATEA PREMARITALĂ (puritate - lat. puritas - castitate, curăţenie sufletească,
candoare, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, virginitate – 1 Timotei 1:18-19)
1. Puritatea premaritală este abstinenţă totală, prin neprovocare şi refuzul acceptării provocărilor sexuale
(live sau virtual), prin fixarea şi păstrarea unor standarde în privire, vorbire, îmbrăcăminte, întâlniri,
atingeri - „fugi!” (Proverbe 5:7-8; 7:7-22; 1 Tesaloniceni 4: 3-4; Iov 31:1)
2. Motive pentru păstrarea purităţii premaritale:
a) este o poruncă divină şi dovada unui caracter sfânt (1 Corinteni 6:18-20)
b) păstrează discernământul / libertatea în alegerea partenerului de viaţă; sexul premarital
limitează celelalte domenii ale unei relaţii: spiritual, intelectual (Proverbe 31)
c) protejează de boli venerice şi de pedeapsa pentru curvie (Proverbe 5:9-13; 6:29)
d) evită distrugerea personalităţii, stimei şi stăpânirii de sine şi a altor familii (Proverbe 5:22-23;
6:32-35)
e) păstrează o ofertă şi o împlinire întreagă, pentru viaţa de familist şi partener, nu „uzată” prin
plăcerea de moment a păcatului (Proverbe 5:15-20)

III. CELIBATUL
1. Celibatul temporar, până la căsătorie – fecioria socială, bazată pe păstrarea purităţii (Iosif / Maria –
Matei 1; Luca 1; Iosif în Egipt – Geneza 39; 1 Corinteni 7:32-36)
2. Celibatul natural sau radical: monahal, misionar, diaconal – o decizie puternică, silită de văduvie sau
absenţa unui partener (Ieremia 16:1-4; Matei 19:12; 1 Corinteni 7:7-9, 26, 37-40)

ÎNCHEIERE
1. Familia nu este scop în sine ci mântuirea; trupul este un templu / vas sacru (2 Timotei 2:19-22)
2. Pierderea totală a inocenţei şi apoi a purităţii te poate face să nu mai cunoşti niciodată adevărata
dragoste - agape; dragostea eros este un păcat al lipsei de respect şi dovada egoismului (C. Cântărilor 8:4-
7)
Cateheză despre căsătorie
Lecţia 5

IMORALITATE ŞI POCĂINŢĂ

INTRODUCERE
1. Imoralitatea familială este un păcat grav, care alături de mândrie, spre deosebire de alte păcate nu este
condamnat de filozofia şi practica societăţii noastre (2 Timotei 3:1-7)
2. Pocăinţa pentru imoralitate este singura posibilitate de recuperare spirituală şi familială, în condiţiile
prevăzute de Biblie (Psalmul 51)
I. IMORALITATE
A.Istoria imoralităţii
1. Păcatul imoralităţii are origini antice (religii canaanite, Grecia), dar a fost diminuat prin puterea
creştinismului. A reapărut în forme accentuate în sec XVII (Ludovic al XIV-lea) şi revoluţia franceză
(Voltaire, J.J. Rouusseau), apoi prin permisivismul sexual şi evoluţionism (sec. XIX), sexul a fost
considerat instinct animalic orientat spre plăcere (J. S. Mill, Darwin, în Anglia. Oscar Wilde, Sigmund
Freud).
2. A culminat cu revoluţi sexuală din sec. XX, promovată de Margaret Sanger (mişcarea feministă),
filozofi (J. P. Satre) şi actorii Hollywoodului, pe conceptul că nu există Dumnezeu, a apărut o nouă
definire evoluţionist umanistă a persoanei şi separarea sexului de familie şi procreere. Aceasta a dus la
legalizarea avorturilor (Anglia – 1967, după acceptarea contraceptivelor în 1930 B. Anglicană; SUA -
1973)
B.Fenomene
1. Masturbarea – autosexualitate egoistă (1 Corinteni 6:9-10)
2. Diverse forme de necurăţie şi curvie între persoane, live sau virtual (Matei 5:27-30; Galateni 5:19;
Efeseni 4:19; 5:3). Există „paşi mărunţi” ai păcatului imoralităţii: fără atingeri (ochi-trup; ochi-ochi; voce-
voce); primele atingeri (mână de mână; braţ pe umăr; mâna pe talie); atingeri calde (faţă în faţă; mâna pe
cap; mâna pe trup); contact intim (săruturi „treptate”) ; ... (Proverbe 5:3-5; 7:7-22; Osea 4:11-14; 2 Petru
2:12-20)
3. Atenţie la prietenii periculoase, violuri şi alte agresiuni sexuale (Ammon / Tamar – 2 Samuel 13;
Plângeri 5:11)
C. Consecinţe
1. Spirituale: pierderea inocenţei, purităţii, neprihănirii – părtăşiei cu Dumnezeu, rezistenţei morale,
afectarea subconştientului – viselor (Ioan 8:34-35; Romani 1:21-32)
2. Urmări negative în viaţa de familie şi în trup: pierderea încrederii şi respectului, înainte sau după nuntă;
senzualitate în loc de părtăşie şi o comunicare întreagă; risc sarcină; boli şi alte pedepse (Proverbe 5:7-12;
6:32-33; 7:24-27; 1 Corinteni 5:3-5)

II. POCĂINŢA PENTRU IMORALITATE
1. Mărturisirea păcatelor („Orice păcat ascuns pe pământ este un dosar deschis în cer” Scott Kirby)
2. Acceptarea disciplinării, pedepsei şi consecinţelor (Evrei 12:4-12)
3. Lupta pentru eliberare de păcat şi neprihănire (2 Corinteni 2:5-11; 7:7-12)
4. Îndeletniciri duhovniceşti – dedicare pentru Domnul şi lucrarea Lui (Luca 11:24-26; 1 Corinteni 7:32-
35; 2 Timotei 2:22)
5. Căsătoria (1 Corinteni 7:8-9; 1 Timotei 5:11-15)

ÎNCHEIERE
1. Păcatul este o întrebuinţare greşită a ideilor, apoi a lucrurilor, în etape: momeala - gândul; însoţirea -
acceptarea în minte; habitatul - aşezarea (1 Timotei 1:18-19; Iacov 1:13-15)
2. Ferice de cei ce pot scăpa, cu orice preţ, până nu ajung în stări din care nu se mai pot întoarce nici cu
pedepse - nu mai au harul pocăinţei (Psalmul 32)
Cateheză despre căsătorie
Lecţia 6

DRAGOSTEA, O NATURĂ, O DECIZIE, O RELAŢIE

INTRODUCERE
1. Dragostea este o nevoie emoţională de bază a omului, ce a suportat denaturări majore în istoria
păcatului (2 Timotei 3:1-4). În acest context cum este corect: „m-am îndrăgostit de tine”, „m-am
îndrăgostit pe mine” – „eram înrăgostit de a fi iubit”; „Quid tam tuus quam tu? Sed quid tam non tuus
quam tu, si alicuius est quod es?” / „Ce îşi aparţine la fel de mult ca tu însuţi? Dar ce îţi aparţine
deopotrivă mai puţin decât aceasta dacă ceea ce eşti tu aparţine altcuiva?1 - Augustin, sau „te-am
îndrăgostit pe tine” (C Cântărilor 2:16; 6:3; 7:10)
2. „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:16), iar omul a fost creat după chipul şi asemănarea Lui, de aceea
dragostea poate fi cunoscută şi experimentată în mod deplin fără El (1 Ioan 4:7-16)

I. PREZENTARE
1. Storge – o afecţiune pentru cineva sau pentru ceva: oameni, animale etc (Romani 1:31 – gr. astargos /
„fără dragoste firească”)
2. Eros – dragostea erotică, senzuală, pofta, o deschidere ce trebuie să aparţină strict familiei (Proverbe
5:15-20), cei doi au fost creaţi - suflet şi trup - pentru împlinire reciprocă (C. Cântărilor 4:10-12)
3. Phileo – dragostea prietenească, ce se manifestă în diverse relaţii (Ioan 5:20), dar în familie prin
multitudinea problemelor, poate rezista doar în asociere cu agape (Proverbe 17:9, 17)
4. Agape – dragostea care are la bază preţuirea celuilalt, ea are aplicabilitate extinsă (320 de menţiuni în
NT), dar în familie acţionează desăvârşit, de la iertare la sacrificiu (Efeseni 5:2, 25-30; Tit 2:4)

II. PRINCIPII. APLICAŢII
1. Pe fondul căderii în păcat, într-o lume afectată de cel ce urăşte există manifestări false de dragoste, care
nu pot pune bazele unei familii sănătoase (Luca 6:32-34):
a) dragoste „din cauza / pentru”: frumuseţe, avere, poziţie
b) dragoste în parteneriat - „dau şi primesc”: bani în schimbul unor servicii
2. Dragostea necesară vieţii de familist (iubirea legământ) este de natură divină şi se dobândeşte prin
naştere din nou, urmată de creşterea spirituală spre desăvârşire (Romani 5:5; Galateni 5:22)
3. Iubirea conjugală este o decizie de dăruire a persoanei care iubeşte cu tot ce are şi pentru totdeauna (C.
Cântărilor 2:7; 8:6-7; 2 Corinteni 8:1-5) şi desăvârşeşte viaţa de familie prin acceptare şi deschidere
reciprocă (C. Cântărilor 5:1; Coloseni 3:14 – agape). Dragostea nu este doar ceea ce simţi ci acţiunea a
ceea ce spui prin cuvinte – toată viaţa este o poveste de dragoste adevărată şi ceea ce faci, de la gesturi
simple la fapte mari (Proverbe 10:12; Coloseni 3:17)
4. Iubirea familială este o relaţie ce începe cu încântarea – înainte de nuntă (visele şi hormonii nu acceptă
probleme), continuă cu revenirea la realitate (întrebările şi problemele ce pot fi rezolvate doar prin
dragoste, fac în absenţă ca multe căsnicii să se rupă emoţional sau total) şi se maturizează, prin dragoste
cu slujire şi împliniri responsabile . Emoţia iubirii trebuie maturizată prin făgăduinţa şi angajamentul
volitiv, căci iubirea este o muncă şi o îndatorire „cu orice preţ”. Aceasta înseamnă „a iubi numai pentru
iubire” (Proverbe 22:1; Isaia 54:10; Romani 8:38-39)

ÎNCHEIERE
1. Căsătoria prin fenomenul dragostei (1 Corinteni 13) eliberează omul de solititudine şi egocentrism –
dragostea este opusul naturii păcătoase, egoiste (1 Samuel 1:26; 1 Ioan 2:10)
2. Dragostea formează în familie un singur trup spiritual (Domnul a unit – Marcu 10:9), sufletesc (nu este
bine ca omul să fie singur - Geneza 2:18) şi fizic (completarea procreativă – Geneza 4:1)

1
..
Sfântul Augustin, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 29, 3
Cateheză despre căsătorie
Lecţia 7

ETAPELE PROCEDUARLE PREMARITALE

INTRODUCERE
1. Căsătoria este o nevoie fundamentală, o funcţie a creaţiei (Geneza 1:28), un proces natural sub asistenţă
divină (Geneza 2; Psalmul 37:5)
2. În acest proces este important statutul şi comportamentul tinerilor (2 Corinteni 6:14-7:1)

I. PRINCIPII
1. Anii premergători căsătoriri sunt foarte importanţi pentru formarea şi chemarea spirituală - o relaţie cu
Domnul (1 Corinteni 7:32-35; 2 Timotei 3:14-17)
2. Toate lucrurile au vremea lor potrivită, la tinereţe, odată cu maturitatea spirituală, intelectuală,
emoţională şi fizică, apar orientări cu potenţial marital - vremea dragostei, orientată total spre căsătorie
(Eclesiastul 3:1-8, 11; C. Cântărilor 8:4; Ezechiel 16:7-8; Psalmul 127:4-5)
3. În graniţele poporului lui Dumnezeu (Deuteronom 7:1-5; 1 Regi 11:1-4) şi sub controlul Duhului lui
Dumnezeu, pentru cel născut din nou, se derulează procesul marital, specific fiecărui individ (C.
Cântărilor 2:1-5; Isaia 62:5; Ieremia 2:2)

II. ETAPE
A. Începuturi (în primul rând când?, apoi cu cine?; greşeala unor înlniri – prietenii de consiliere, ajutor
etc în 2)
1. Călăuzirea divină, necesară unei alegeri bune şi unui comportament curat, apare înainte de a-ţi alege
singur calea, ea este oferită celor ce vor să asculte, iar insistenţa în smerenie şi sinceritate aduce biruinţă
(Psalmul 25:9, 12; Proverbe 3:5-6; Matei 7:7; Ioan 7:17; Filipeni 1:8-11). Fiecare parte (tânăr, tânără) are
nevoie de călăuzire şi acceptare independentă; înţelegerea unuia nu o substitue pe a celuilalt (Geneza
2:23; Fapte 9, 10; Romani 14:22-23)
2. Curtarea cea mai competentă asociază şi părinţii spirituali şi naturali, ei au experienţă şi vor binele
copiilor lor (Iosua 24:15; 1 Corinteni 7:36-38). Întâlnirea directă (live sau virtual) – refuzul consilierii -
este un fenomen apărut în ultimii 50-70 de ani, dar nu a adus rezultate benefice (Judecători 14:1-4 - /Rut
3)
3. Procedura robului lui Avraam arată principiile maritale ale celor credincioşi şi implicarea divină în
căsătorie (Geneze 24)
B. Finalităţi
1. Conturarea unui plan întreg solicită o expunere sinceră a realităţilor spirituale, intelectuale fizice şi
materiale pentru compatibilizare - fi natural, nu poţi juca teatru o viaţă întreagă (Isaia 32:6-8; Amos 3:3),
ce se finalizează cu înţelegerea oficială – logodna, care mai permite posibiliatea despărţirii pentru situaţii
speciale, dar în curăţie (1 Corinteni 7:27-28; Rut 3:12-13; 4:1-10 / Iosua 9 – gabaoniţii – evreii)
2. Logodna nu este prima lună de miere şi un timp de pregătire spirituală şi materială (Geneza 29). În
Israel era un timp mai lung până la nuntă, în care se plătea un preţ pentru părinţii logodnicei (Deuteronom
22:29), muncă (Geneza 29) sau eroism (1 Samuel 18:25), dar cei doi nu se întâlneau / nu locuiau
împreună
3. Logodna lui Iosif şi Maria evidenţiază comportamentul unui om neprihănit şi procedura de urmat în
litigii maritale, bazat pe călăuzirea şi ajutorul Domnului, respect şi amabilitate (Matei 1:18-25)

ÎNCHEIERE
1. Reuşita unor proceduri premaritale este legată de dreptul de binecuvântare, de aceea dobândeşte şi
caută calităţi sfinte, pregăteşte o bază materială pentru cămin şi păstrează-ţi sentimentele pentru viaţa
propriu-zisă de familist (Proverbe 19:14)
2. Curtarea şi logodna pun bazele unei relaţii spirituale şi sufleteşti cu perspective fizice, pe bază de
caracter, nu de împlicare emoţională şi atingeri fizice (Osea 2:19-23)
Cateheză despre căsătorie
Lecţia 8

CUNUNIA, ÎNTRE FAST ŞI BINECUVÂNTARE

INTRODUCERE
1. Începând cu prima familie, Dumnezeu este împlicat în actul cununiei, ce culminează cu binecuvântarea
(Geneza 1:28)
2. Cununia oficializează căsătoria: dreptul de soţ şi soţie, prin dobândirea autorităţii bărbatului şi trecerea
femeii de sub autoritatea tatălui sub cea a soţului (Exodul 21:10; Numeri 30; 1 Corinteni 7:4; 11:3, 8, 11)

I. OFICIALIZAREA CĂSĂTORIEI – CUNUNIA. NUNTA
A. Proceduri (la evrei, kiddushin / cununie – sanctificare, căci căsătoria este o instituţie divină; chatunag
/ nunta; la alte popoare sunt practici diferite, în funcţie de religie şi cultură)
1. Civile: o încadrare în mediul social, un act juridic specific legislaţiei unui stat (Romani 7:2; 13:1-2;
Ioan 4:16-18)
2. Religioase - da-ul cel mai lung, în faţa bătrânilor poporului (Geneza 24:57-60; Rut 4:10-11), la
întrebarea: „Veţi trăi împreună sfânta taină a căsătoriei?” Ceea ce înseamnă: „Vă veţi iubi, vă veţi
consola, vă veţi respecta şi vă veţi cinsti şi veţi fi împreună la bine şi la rău, în sănătate şi boală şi
renunţând la orice altceva, vă veţi păstra unul pentru celălalt atât timp cât veţi trăi?”
B. Legământul căsătoriei
1. De ce cununia are loc prin biserică? Pentru că este un legământ înaintea şi în numele Domnului, El i-a
creat şi i-a împreunat pe cei 2 şi numai El poate să dea binecuvântare (Maleahi 2:14-16; Marcu 10:9)
2. Angajamentul responsabil contrasemnat de Dumnezeu, azează temelia pentru o nouă generaţie,
pecetlindu-l în declaraţia şi actul iubirii – femeia este singura fiinţă care prin himen, semnează cu sânge
unirea cu bărbatul. Da în căsătorie este „Da, mă angajez ca în sinceritate să îţi dau tot ce am: trupul meu,
banii mei, bunurile mele, dar şi visurile vieţii şi să te apăr, chiar dacă va trebui să-mi dau viaţa pentru
tine” (Efeseni 5:22-33)

II. LEGI ŞI EFECTE
1. Declaraţiile celor doi şi rugăciunea către Dumnezeu trebuie să cuprindă totul, de la mulţumirea pentru
creaţiei, la revenirea lui Mesia, evidenţiind rolul dragostei de natură divină şi referinţe la planul Lui
specific pentru fiecare familie, dar binecuvântarea este procesul verbal al conştinţei şi credinţei, sub
efectul harului lui Dumnezeu (Geneza 24:60; Rut 4:11-12)
2. Sfaturi şi urări; amintiri şi cadouri – sunt doar ultimul strat pe care se clădeşte o nouă casă – fastul:
desingn, muzică, filmări, cavaleri etc fără o viaţă sfântă şi binecuvântare este cea mai mare păcăleală,
începutul oficial şi ireversibil al unei tragedii (Eclesiastul 7:1-8). Bucuria, în toate manifestările ei
naturale este normală pentru o nuntă, dar în curăţie, în prezenţa lui Dumnezeu (Psalmul 45:14-15; Marcu
2:19; 1 Petru 4:3; Apocalipsa 19:7-9)

ÎNCHEIERE
1. Cununia prin binecuvântarea lui Dumnezeu este răsplata tinereţii şi cadoul cel mai important pentru
viaţă (Geneza 29:21-26, Judecători 1:12-15)
2. Nunta este dovada spiritualităţii – imaginea reală a doi tineri, a familiilor de origine şi a adunării
(Judecători 14:10-20)
Cateheză despre casătorie
Lecţia 9

NATURA BĂRBATULUI ŞI FEMEII

INTRODUCERE
1. Fiinţa umană a fost creată în dualitate, pentru a exista în relaţie şi uniune necesară împlinirii reciproce
şi scopului Creatorului: fericirea temporară şi eternă (Geneza 1:26-28).
2. Cunoaşterea stilului partenerului este o necesitate pentru orice familist, pentru a împleti puterea cu
tandreţea; Biblia prezintă drepturi şi îndatoriri specifice familistului în vederea realizării idealului divino –
uman (1 Corinteni 7:3-4, 33-34)

I. NATURA BĂRBATULUI
1. Aspecte specifice ale combinaţiei cromozomilor: bărbaţii au cu 50% mai multă forţă brută, fiind mai
rezistenţi la efort şi mai perceptivi vizual. Bărbaţii păcătuiesc în principal prin poftele trupeşti, lenevie,
ură, mânie, mândrie, invidie şi lăcomie (Proverbe 30:3-5; Tit 3:1-3)
2. Capacitatea şi rolul bărbatului este viziunea, instinctul de a conduce, de a ocroti şi munca (Exodul
21:10; Efeseni 5:25- 30; 1 Timotei 5:8; 1 Petru 3:7)

II. NATURA FEMEII
1. Aspecte specifice ale combinaţiei cromozomilor: femeile sunt mai romantice, au o mai mare vitalitate
şi durată de viaţă cu 4-5 ani, cu hormonii şi glanda tiroidă mai active, de aceea emoţiile sunt mai
oscilante, pielea este mei fină şi au mai puţin păr pe corp, dar cu un metabolism mai lent şi stări de
oboseală mai frecvente. Femeile sunt mai vulnerabile la mândrie, invidie, ură, pofta trupeşti şi lene (1
Timotei 2:9-10; 5:11-14; 1 Petru 3:1-6)
2. Capacitatea şi rolul femeii este devotamentul ca ajutor şi împlinire pentru soţ, îngrijirea familiei şi
creşterea copiilor – lucruri multe şi mărunte ce cer pasiune şi profesionalism (Geneza 2:18; Proverbe
31:10-31; 1 Timotei 2:15; 5:10)

III NATURA INDIVIDULUI
A. Temperament (ele sunt prezente în combinaţii şi evidenţiază valenţele complementare ale oamenilor).
Sfatul unui rabin: „divorţează de femeia imaginară şi recăsătoreşte-te în aceaşi zi cu soţia ta reală!”
1. Coleric – stil autoritar cu asumarea responsabilităţilor şi acţiuni rapide
2. Sanguinic – putere de influenţă prin verbalizare, entuziasm şi flexibilitate
3. Flegmatic – fermitate prin stabilitate, consecvenţă şi respingerea schimbărilor spontane
4. Melancolic – oameni care simt nevoia de grup şi sunt foarte ataşaţi, dar au nevoie şi de singurătate şi
linişte
B. Spiritualitate
1. Oameni duhovniceşti, care pot ajuta şi suporta pe cei slabi – bunătatea şi puterea de slujire a dragostei
(Tit 2:1-8)
2. Oameni fireşti ce trebuie educaţi, formaţi şi pot deveni buni familişti – slujirea şi optimismul dragostei
(Coloseni 3:5-14)
ÎNCHEIERE
1. Reflectarea naturii fiecăruia în satisfacerea nevoilor partenerului - reciprocitatea dragostei este singura
posibilitate de fericire familială (C. Cântărilor 2:3; 4:16; 7:12)
2. Rolul bine îndeplinit de fiecare partener contribuie la desăvârşirea familiei, cu efecte pozitive în
biserică şi societate – societatea / naţiunea înfloreşte sau se usucă acasă (Judecători 3:1-11; Ieremia 29:4-
7)
Cateheză despre căsătorie
Lecţia 10

SFATURI PENTRU ÎNCEPUTUL VIEŢII DE FAMILIE

INTRODUCERE
1. Primii anii de familist trebuie dedicaţi fundamentării familiei, nu numai căutării fericirii tinereţii
(Deuteronom 24:5; Luca 14:20)
2. Pentru realizarea unui case care să reziste şi împlinirii / bucuriei celor doi soţi este necesară educarea /
formarea lor – binecuvântarea este efectul ascultării (Tit 2:1-8)

I. PRINCIPII DE BAZĂ ÎN FAMILIA CREŞTINĂ
1. Starea spirituală, relaţia cu Domnul este definitorie pentru relaţia şi reuşita familială – în familie ies în
evidenţă stările de nepocăinţă premaritală (Efeseni 5:8-33). Valoarea timpului spiritual de acasă şi
implicarea în viaţa adunării; familia şi adunarea au acelaşi scop (1 Timotei 5)
2. Comunicarea reciprocă (ascultă şi vorbeşte)- sângele vieţii: cu claritatea înţelepciunii şi pasiunea
sinceră a dragostei (Proverbe 18.20-21; 12:18; 16:23-24; 17:9; 18:13; 31:26). Atenţie la volumul de
cuvinte (Proverbe 10:19; 21:9,19; 25:11-12)
3. Naşterea copiilor: o lucrare umană sub asistenţa divină, realizată prin influenţa creatoare divină, puterea
de fecundarea bărbatului şi rodnicia procreatoare a femeii (Evrei 13:4; Psalmul 127:3)
4. Raportarea înţeleaptă la viaţa pământească: hărnicie, economie, dărnicie – studii din Proverbele
raportate la epoca Bisericii (Matei 6:33; Efeseni 4:28; 2 Tesaloniceni 3:10-13; 1 Timotei 6:6-19)

II. PROBLEME FAMILIALE ŞI SOLUŢII PENTRU REZOLVAREA LOR
1. Fiecare familie are luptele ei şi nimeni nu este desăvârşit de la tinereţe (Psalmul 25:7; Judecători 19:1-
3), dar cea mai puternică forţa împotriva răului este binele (Romani 12:17-21; 1 Petru 3:1-17)
3. Nevoia şi posibilitatea apelării la consiliere şi ajutorul spiritual al părinţilor spirituali (scrisoarea
întrebare la 1 Corinteni 7; Efeseni 5; 1 Petru 3)
4. Iertarea este o necesitate asociată cu lipsa de desăvârşire – specifică vieţii omului (Efeseni 4:32;
Coloseni 3.13). Divorţul nu este niciodată o opţiune – probleme efect sunt mai mari decât cele reparatorii

ÎNCHEIERE
1. Principiile sănătoase elimină apariţia problemelor şi sunt soluţii pentru rezolvarea lor: „nu
gradualităţiilegii, da legii gradualităţii”(Filipeni 3:10-17)
2. Dragostea adevărată devine un mod de viaţă, ce se realizează prin unirea spirituală – pocăinţă comună,
sufletească – comunicare sinceră şi fizică – relaţii sexuale naturale (C. Cântărilor 8:6-7)
Părinţii creştini
Lecţia 1

RESPONSABILITATEA PĂRINŢILOR CREŞTINI

INTRODUCERE
1. Părinţii sunt direct şi profund responsabil de întreaga existenţă a copiilor lor, împreună cu alte
instituţii: adunarea, şcoala şi întreaga societate (Psalmul 78:5-7)
2. Răspunderea cuprinde diferite domenii şi aspecte, de la concepere, pe perioade de vârste, până la
preluarea responsabilităţii de către noua generaţie şi chiar după aceea (Proverbe 4:1-4; 31:1-2)

I. PĂRINŢII ŞI COPII - O FAMILIE ÎNTREAGĂ
A. „O moştenire de la Domnul (Psalmul 127:3a)
-1. Un „rod al trupului” - o „răsplată” pentru cei ce se căsătoresc (Psalmul 127:3b); o suferinţă ce aduce
bucurie (Ioan 16:21; 3 Ioan 1:4)
2. O binecuvântare şi o ascultare; o ascultare şi o binecuvântare (Geneza 1:27-28; Psalmul 128)
B. O „podoabă” şi „săgeţi” – o fericire/împlinire (Psalmul 144:12; 127:4)
1. O familie adevărată are satisfacţii şi împliniri reciproce (Proverbe 17:6). Atenţie, nu cumva ataşamentul
şi pasiunea pentru familia noastră să se transforme în protecţionim arogant, lipsit de dragoste şi respect,
faţă de cei din jur! (Marcu 12:29-31)
2. Părinţii sunt mai (mult) datori decât copii (2 Corinteni 12:14b; 1 Timotei 5:4,8)

II. VIAŢA COPIILOR DEPINDE FOARTE MULT DE PĂRINŢI
A. O responsabilitate faţa lui Dumnezeu şi umanitate
1. Dumnezeu este Părintele în faţa căruia răspundem, dar care ne poate instrui şi ajuta ca părinţi (2 Samuel
7:14-15); nimeni (la primii copii) nu are experienţă, dar familiile de credincioşi sunt un bun model
(Avraam – Geneza 18:19)
2. Părinţii sunt responsabili şi faţă de copii lor, pentru felul în care i-au crescut (Isaia 45:10; Proverbe
31:28,31)
2. Copii sunt un bun spiritual – săgeţi care solicită „arta războiului”; copii sunt diferiţi: unii se lasă uşor
călăuziţi iar alţii sunt mai dificili (Psalmul 127:4-5; 1 Timotei 2:15)
B. O responsabilitate înscrisă în Biblie şi în natura noastră paternă
1. Responsabilitatea priveşte cele „două vieţi”: viaţa din lumea aceasta şi viaţa veşnică (Proverbe 19:14;
22:6; 2 Timotei 3:15)
2. Formarea copiilor necesită învăţătură (a arăta ce trebuie) şi mustrare (a arăta eroarea), pentru că
înclinaţia naturii umane este spre rău (Efeseni 6:4; Proverbe 13:24; 29:15)

ÎNCHEIERE
1. Fiecare copil este o carte la care părinţii sunt coautori, de aceea responsabilitate înseamnă ceea ce
trebuie, nu ceea ce vrem noi sau copii noştri (Deuteronom 4:39-40)
2. Naşterea şi creşterea copiilor va forma caracterul nostru şi al copiilor noştri – oamenii îl înţeleg mai
bine pe Dumnezeu când sunt părinţi (Avraam; Osea )
Părinţii creştini
Lecţia 2

RESPONSABILITATEA PĂRINŢILOR PENTRU NAŞTEREA COPIILOR

INTRODUCERE
1. Dumnezeu a creat o singură pereche de oamenii – doi părinţi, toţi ceilalţi oameni au fost născuţi şi
îngrijiţi pentru a creşte, potrivit mandatului original şi poruncii divine (Geneza 1:27,28)
2. În vremea noastră responsabilitatea naşterilor este reevaluată şi suportă mutaţii structurale, ceea ce
solicită aprofundarea subiectului biblic şi ştiinţific.

I. CONCEPTE VECHI ŞI NOU TESTAMENTALE
A. De la patriarhi la profeţi
1. Toţi oamenii care l-au cunoscut pe Dumnezeu, de la Eva la Zaharia şi Elisaveta au fost conştienţi că
Dumnezeu este cel ce „dă” copiii (1 Samuel 2:21; Ieremia 1:5). Copii au fost consideraţi o binecuvântare
specială de la Domnul (1 Cronici 26:4-5; Psalmul 128:1,4)
2. Domnul Dumnezeu se implică în familiile care vor avea copii (Iacov, Manoah, Elcana). El este
implicat în conceperea, dezvoltarea şi naşterea oricărei fiinţe (Iov 10:8-12; 33:4; Fapte 17:25-28; Geneza
2:7/Eclesiastul 12:7)
B. De la Domnul Isus la apostolul Pavel
1. Domnul Isus s-a născut şi a crescut într-o familie numeroasă (de oameni neprihăniţi) şi s-a ocupat de
copilaşi (Matei 13:55-56; 19:13-15)
2. Epistolele vorbesc despre prioritatea/obligativitatea naşterilor în orice căsătorie (1 Timotei 2:15;
5:9,10,14)

II. „ANTI” SAU „PRO” VIAŢĂ
A. Teorii şi practici anticoncepţionale
1. Metodele de contracepţie (pilule, injectabile, spermicide, sterilete, sterilizare, ...) sunt eforturi de a
separa actul sexual de procreaţia responsabilă şi sunt avorturi timpurii. Liberalizarea planificării familiale
(sec. XX) a dus la distrugerea familiei – divorţuri foarte multe; evitarea procreerii şi adulterul sunt
imorale, atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de partener şi respectiv copil.
2. Totuşi, cercetările medicale recunosc faptul că „începerea vieţii omului coincide cu momentul
fecundării”, ceea ce corespunde afirmaţiilor biblice (Psalmul 139; Rut 4:13; Geneza 29-31 – copii şi miei)
B. Legea naturală a iubirii
1. Întreaga Biblie prezintă o concepţie teistă (nu egoistă) despre viaţă (Geneza 1:22,28; 38:6-10; Exodul
1:12-20; Apocalipsa 5:9-11)
2. De la Didahia şi continuând cu alţii „Părinţi ai Bisericii” este condamnată orice formă de contracepţie.
Tertulian scria: „a împiedeca naşterea este omucidere anticipată” (Exodul 21;22-23). Toate bisericile
creştine au condamnat contracepţia artificială până în 1930

ÎNCHEIERE
1. Voinţa părinţilor creştini este în slujba sfântă şi trupul celor credincioşi este „proprietatea” lui
Dumnezeu (1 Corinteni 6:19-20)
2. Actul conceperii – naşterii, continuat cu cel al educaţiei trebuie abordat şi acceptat în planul veşnic al
mântuirii (Romani 8:29-30; Galateni 1:15-16)
Părinţii creştini
Lecţia 3

EDUCAŢIA ÎN PRIMII ANI DE VIAŢĂ

INTRODUCERE
1. Un concept corect despre naştere, favorizează o educaţie primară cu afecţiune şi răbdare - slujba iubirii
responsabile (Tit 2:3-5)
2. Primii ani de viaţă sunt perioada în care copilul este cel mai mult timp împreună cu părinţii şi cel mai
ataşat (natural) de ei (Proverbe 4:1-4; Isaia 45:10; copii la creşă; bătrânii la azil)

I. PRINCIPII FUNDAMENTALE ÎN EDUCAŢIA PRIMARĂ
A. Educaţia primară este esenţială şi determină caracterul copilului
1. Atenţie la perioada prenatală! (în special mamele: soţia lui Manoah; Elisaveta – lecţia 4)
2. Imprimarea necesităţii ascultării de bine şi ferirea de rău - pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza
2:9;16-17; Deuteronom 30:15-20; Isaia 7:16a). Astfel se formează o conştiintă curată şi sănătoasă, nativă
şi educată. „O conştiinţă bună este un tovarăş de dorit, una rea este unul periculos” (Romani 2:14-16;
9:1)
3. Înfrângerea eului - a învăţa să asculte - cuvinte obligatorii (da, nu, stai, du-te, vino) şi reguli exacte
dar corecte, în care plânsul nu trebuie să obţină drepturi ilegale - pedepseşte-i pentru „nu” înainte ca ei să-
şi amintească (Efeseni 6:4 la vârsta potrivită; Geneza 18:19)
B. Copiii trebuie să fie educaţi/formaţi ( hard şi soft – mintea, capacitatea copiilor mici de a învăţa şi
învăţătura - Matei 18:2-3)
1. Implicarea în diverse activităţi în ceea ce place sau nu place; „învaţă copiii în toate domeniile”.
Treptat orizontul copiilor se măreşte şi au nevoie de noi discipline de studiu şi practică de viaţă (Proverbe
22:6; Osea 11:3a )
2. Responsabilizarea stimulată şi disciplinată va abilita copii şi va asigura familiei un cadru propice vieţii
fizice şi spirituale (Luca 16:10-11)

II. PROCEDURI DE FORMARE, MODELARE A COPILOR MICI
A. Învăţare, instruire, disciplinare
1. Educaţia trebuie să formeze ascultarea prin condiţii şi scop, nu să o pretindă fără a fi înţeleasă. Fii onest
cu copii, trăieşte ceea ce le ceri - toţi oamenii au drepturi şi obligaţii - respectă dreptul tuturor din familie
şi din societate, de la dreptul de a vorbi la dreptul de proprietate. Toate acestea îi vor orienta corect spre
Dumnezeu, căci „respectul este rădăcina ascultări” (Deuteronom 6:1-7a)
2. Perseverenţa prin repetiţie stimulată formează deprinderi (Deuteronom 6:7-9), iar disciplinarea este
foarte eficientă în primii ani, în perioada formării conceptelor fundamentale şi deprinderilor (Proverbe
22:15; Evrei 12:5-11)
B. Folosirea unor metode eficiente şi plăcute („educaţia este un har nu o pedeapsă”)
1. Timpul petrecut cu copii este foarte important şi chiar joaca împreună cu ei sunt constructive,
formative şi nasc interes în diverse sfere de cunoaştere, de la propria fiinţă, la natură şi la divinitate (Luca
11:7; Geneza 33:14). Pentru copii jocurile sunt foarte serioase (Zaharia 8:5; 1 Corinteni 14:20). Atenţie la
curiozităţile sexuale - învaţă-i că sunt o făptură minunată şi fereşte-i de jocurile tip hazard! (Psalmul 139)
2. Un orar înţelept va respecta toate nevoile şi dorinţele, de la muncă la odihnă şi de la învăţare la joacă (1
Timotei 3:4-5)

ÎNCHEIERE
1. Copii solicită educaţie, doresc să fie educaţi, îndrumaţi - „trebuie să fiu foarte atent pentru că sunt
urmărit de un puşti” - nu-i faceţi să păcătuiască (Deuteronom 6:20-23; Matei 18:6)
2. Educă-ţi copiii cum îşi educă şi Dumnezeu copiii, prin instruire şi disciplinare (Deuteronom 8:1-5)
Părinţii creştini
Lecţia 4

RESPONSABILITĂŢI SPECIFE TATĂLUI ŞI MAMEI

INTRODUCERE
1. Responsabilitatea părinţilor este comună, asociată: „... ce va trebui să păzim cu privire la copil ...ce va
fi de făcut” (Judecători 13: 12; 14:2-3), dar există responsabilităţi specifice - ce-i revine lui „Manoah” şi
respectiv „femeia să se ferească de tot ce i-am spus” (Judecători 13: 13)
2. Responsabilităţile cuprind toate domeniile vieţii: educaţie şi muncă; cunoaştere spirituală, căsătorie, etc
(Isaia 38:19; Filipeni 2:22; Proverbe 31:1-9)

I. RESPONSABILITĂŢILE TATĂLUI
A. Responsabilităţi faţă de Dumnezeu şi familie
1. Subordonarea faţă de voia şi planurile lui Dumnezeu şi solicitarea ajutorului Lui, El este capul
bărbatului/tatălui (1 Corinteni 11:3)
2. Îngrijirea mamei copiilor, în funcţie de situaţie (sarcină, vârsta copilului) şi asigurarea că ea ştie să îi
educe, iar copii o ascultă (Geneza 32:11; Efeseni 5:28-20; Coloseni 3:19)
3. Pasiune şi disponibilitate pentru toţi copii (Psalmul103:13; Deuteronom 11:18-22; 21:15, caz Isaac -
Geneza 25:28; 27; Luca 11:11-13)
B. Exemple
1. Taţi criticaţi - o datorie împlinită parţial:
a) Eli - dragoste materială pentru copii, dispreţ faţă de Dumnezeu (1 Samuel 2:29-30)
b) David - educaţie fără mustrare pentru Adonia (1 Regi 1:5-6)
2. Taţi lăudaţi – un efort întreg:
a) Noe - un tată ce şi-a salvat (mântuit) copii (Geneza 7:1)
b) Avraam - o moştenire întreagă pentru urmaşi (Geneza 18:19; 26:4-5)

II. RESPONSABILITĂŢILE MAMEI
A. Responsabilităţi faţă de „cap” şi copii
1. Ataşamentul şi provocarea copiilor să asculte de taţi şi de Dumnezeu, va crea un climat de ordine şi
siguranţă în cămin (Tit 2:3-5; Elisaveta - Luca 1:59-63)
2. Comunicarea maternă - o înzestrare divină specială (verbală şi non verbală - de la atingeri şi sărutări la
disciplină) cu pasiune şi credinţă este esenţială în orice perioadă a vieţii (Proverbe 29:15; 31:2, 28-28; 1
Tesaloniceni 2:7)
B. Exemple
1. Mame rele – interese umane:
a) Nehuşta - mama lui Ioiachin, o leoaică şi puiul ei (2 Regi 24:8-12)
b) Irodiada - o mamă imorală cu o fiică imorală (Marcu 6:18-28)
2. Mame bune - dorinţa, rugăciunea şi efortul de o viaţă de a avea copii spirituali:
a) Iochebed - mama lui Moise, omul lui Dumnezeu (Exodul 2:9)
b) Eunice - mama lui Timotei, omul lui Dumnezeu (1 Timotei 6:11; 2 Timotei 1:5; 3:14-17)

ÎNCHEIERE
1. Cei doi părinţi sunt un singur trup la procreere şi la educaţie, dar cu funcţii distinte, specifice (1
Tesaloniceni 2:11; 1 Timotei 2:15)
2. Bucuria sau mâhnirea părinţilor prin copii este o răsplată - avans pentru munca lor (Proverbe 10:1;
17:21; 29:15)
Părinţii creştini
Lecţia 5

EDUCAŢIA COPIILOR ÎN PERIOADA ŞCOLII

INTRODUCERE
1. În acească perioadă este necesară o bună comunicare, pentru că se formează relaţii şi cu şcoala,
prietenii – societatea, de aceea fi pasionat de copii tăi (Proverbe 18:20-21)
2. O casă de vis la loterie; o eroare de calculator, cu o şansă cumpărare la preţul de 700000$. Un copil nu
este o creatură inocentă, plină de o bunătate intrinsecă ci om cu tendinţe păcătoase ce trebuie educat -
legea a doua a termodinamicii (Proverbe 29:15)

I. EDUCAŢIA ÎN PERIOADA COPILĂRIEI
A. Principii ale educaţiei copiilor
1. Copii trebuie învăţaţi concret despre păcat şi sfinţire, despre autoritate şi supunere (democraţia în
raportul părinte - copil este nebiblică) şi ajutaţi să facă faţă luptei spirituale personale, pentru a-şi
forma/clădi un caracter ce se va desăvârşi în perioada următoare (1 Corinteni 10:13; Proverbe 3:1-4)
2. Învaţă, educă, dar nu cicăli, nu enerva – acceptă-le greşelile de formare şi apreciază ceea ce este bun –
fi mulţumitor şi optimist (Proverbe 2:1-2; 4:1-2, 20; 1 Tesaloniceni 2:11-12)
B. Aplicaţii practice
1. Fii atent la mediul de viaţă al copilului (prieteni, locaţie), căci acestea sunt mai înfluente decât
disciplinele şcolare. Atenţie la cărţi şi computer – internet! (Proverbe 1:8-11a; 2:10-15). Avantajul unei
familii numeroase cu persoane de diferite vârste, disponibile pentru diferite activităţi!
2. Încet, încet trebuie lepădate jocurile în favoarea unor activităţi cu rod: muzica instrumnetală, activităţi
gospodăreşti, cercetări, cultivarea florilor, plantelor sau ajitorarea celor nevoiaşi. Stimulează imaginaţia şi
creativitatea, pentru ca fiecare să-şi descopere darul lui (1 Corinteni 13:11; 1 Samuel 16:18; 17:34-37;
fereşte-i de plăceri fără Dumnezeu – 2 Timotei 3:4; 1 Samuel 3:1-15)

II. EDUCAŢIA ÎN PERIOADA ADOLESCENŢEI
A. Principii „valabile” pentru adolescenţi
1. Copii adolescenţi vor respecta părinţii şi principiile lor direct proporţional cu atitudinea părinţilor
(sesizată de ei) faţă de Dumnezeu şi acele principii – succesul unei vieţi de familie bazată pe Cuvântul lui
Dumnezeu (Deuteronom 6:1-9; Ezechiel 16:44-47)
2. Controlul absolul (o mână fermă dar plină de dragoste) din primii ani trebuie să slăbească încet -
dobândirea treptată a independenţei şi a înţelepciunii - în aşa fel încât la maturitate copilul să consulte cu
plăcere şi respect părintele (Proverbe 3:11-26; modelul uceniciei).
B. Aplicaţii practice
1. Oferă încredere cu bucurie; fii vegheator dar nu suspicios pentru tot ce fac ei în lipsa ta (1 Samuel
16:11; 2 Corinteni 7:3-4; 2 Tesaloniceni 3:4)
2. Identificarea cu ei prin înţelegerea problemelor specifice, de la pubertate la nevoile materiale – discută
cu ei, anticipează, deschide subiecte, răspunde întrebărilor lor şi nu minimaliza diverse situaţii de criză -
atenţie la problemele diferite: băieţi, fete (Ioan 16:12; Evrei 2:16-18; 4:15-16)

ÎNCHEIERE
1. „O relaţie bună cu copii produce efecte la distanţă” - favorizează ascultarea cu bucurie (Filipeni 2:12-
16)
2. Credinţa şi nădejdea în ajutorul Domnului – singurul în măsură să asigure o bună reuşită – ne îndeamnă
la rugăciune şi o bună relaţie cu Domnul (Psalmul 127:1)
Părinţii creştini
Lecţia 6

DISCIPLINA ÎN FAMILIE

INTRODUCERE
1. Copii trebuie educaţi şi totodată disciplinaţi (Efeseni 6:4)
2. Disciplina este partea a doua a ascultării – confruntarea neascultării; scopul disciplinei este a învăţa
supunerea faţă de diferite forme de autoritate, să respecte dreptul altora şi (cei mai important) să lase pe
Dumnezeu să ne conducă; baza disciplinei este autoritatea părinţilor ... lui Dumnezeu (Evrei 12:4-10)

I. PRINCIPII ALE DISCIPLINEI
A. Disciplina preventivă
1. Pretinde ascultare – fii autoritar, dar fii consecvent prin respectarea proprie (mai întâi) a principiilor şi
regulilor (Efeseni 6:1-2; Proverbe 16:32; 25:28)
2. Fixează reguli şi limite clare cu principii practice şi orar – un părinte trebuie să fie concret şi fără
„ştersături” (Geneza 3:16-17; model V T – legi pentru cei nevârstnici - Galateni 4:1-3)
B. Disciplina executivă
1. Supraveghează pentru ca să nu se dezvolte răul - pliveşte „buruienile”, fă-ţi timp pentru disciplină şi nu
lăsa acumulări de neascultare (Proverbe 29:15; 1 Timotei 3:4-5)
2. Pedepseşte în funcţie de faptă şi vârstă: mustrare, nuia, restricţii, sarcini suplimentare; corelează
pedeapsa cu greşeala (principiul legii talionului – ex: suspendarea permisului pentru conducere ilegală);
explică pedeapsa şi aplic-o fără mânie (2 Corinteni 10:1-6; Proverbe 19:18; 22:15; 23:13-14)

II. RESPONSABILITATEA DISCIPLINEI
A. Componentele responsabilităţii
1. Orice om/copil trebuie să aibă o responsabilitate, prin care se realizează un scop, o utilitate (2 Cronici
2:17-18; 1 Regi 5:14; Marcu 13:34)
2. Responsabilitatea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni impune tragerea la răspundere: „unde te duci”;
„la ce oră te întorci”; „ce ai făcut” (Geneza 3:8-19; 39:9; Luca 16:1-2, 10-11)
B. Asumarea responsabilităţii
1. Conştientizarea responsabilă a drepturilor şi îndatoririlor, urmată de împlinirea lor înseammnă însuşirea
disciplinei – a învăţa să asculţi din ceea ce suferi (Evrei 5:7; Luca 17:10)
2. Neîndeplinirea responsabilităţilor – neascultarea nu este niciodată mică (1 Samuel 15:22-23)

ÎNCHEIERE
1. Disciplina trebuie să îndrume, să fie preventivă, apoi punitivă. Copii trebuie formaţi în cele bune şi
struniţi în cele rele (Proverbe 8:32-36; Romani 13:3-5)
2. Copilul trebuie să-şi asume responsabilitatea morală pentru răul făptuit, iar pedeapsa spală conştiinţa
copilului şi asociată cu o bună educaţie produce schimbări de gândire şi comportament (Evrei 12:11)
Părinţii creştini
Lecţia 7

EDUCAŢIA PENTRU VIAŢA PĂMÂNTEASCĂ

INTRODUCERE
1. Educaţia copiilor este o necesitate pentru toate domeniile vieţii. Copii trebuie învăţaţi să mănânce, să
umble, să muncească, să citească, ... (Proverbe 22:6; Ioan 5:19-20)
2. Concepţiile biblice (de origine divină) despre muncă, bani, sănătate, plăcere, etc oferă un mod de viaţă
evlavios, cu folos pentru viaţa trecătoare şi viaţa veşnică (1 Timotei 4:7-8)

I.PRINCIPII
A. Principii generale
1. Viaţa pământească nu este un scop prin sine ci un mijloc de dobândire a vieţii veşnice – noi avem
nevoie de „pâinea cea de toate zilele”, dar ele sunt numărate, de aceea avem mai mare nevoie de „pâinea
care dă viaţă” „Logica lui Ionadab, recabitul” - „Viaţa este mai de preţ ca bunurile ce se pot dobândi în
ea” (Matei 6.19-34; 16:26; Luca 12:13-21)
2. Orice activitate (de la pasiuni la obligaţii) trebuie să fie în acord cu caracterul şi voia lui Dumnezeu;
creştinii aparţin în întregime împărăţiei lui Dumnezeu (Proverbe 3:1-10, 21-26; Efeseni 4:28; 5:3-11). Ex:
„Spune întotdeauna adevărul şi numai adevărul” Există servicii ce contravin statutului de creştin: armată,
teatru, sport, etc.
B. Principii specifice vieţii pământeşti
1. Munca este o obligaţie umană (Geneza 2:15; 3:17-19; 1 Tesaloniceni 3:10). Munca naşte virtuţii şi are
valoare spirituală, în slujirea creştină şi formarea trăsăturilor de caracter (2 Regi 4:1-7)
2. Orice lucrare şi mod de abordare a ei se exersează întâi acasă, apoi în societate: relaţii cu respect,
primire cu mulţumire, efort cu bunătate, curăţenie, igienă, etc (Proverbe 23:15-26; Coloseni 3:12-13; 1
Petru 3:8-9)

II. PRACTICI
A. Domeniul lucrurilor sufleteşti
1. Provocarea pasiunii pentru o viaţă activă şi cu folos (Proverbe 15:4-5-6, 27; 27:18; Filipeni 2:22).
„Tatăl meu m-a învăţat să muncesc, dar nu m-a învăţat cum să muncesc” (Lincoln)
2. Evitarea răsfăţului – nu orice dorinţă trebuie îndeplinită! (Proverbe 10:3) Atenţie la drepturile, dorinţele
şi nevoile celor din jur (Proverbe 31:4-9)
B. Domeniul lucrurilor abstracte
1. Administrarea banilor şi bunurilor, în condiţia că noi şi tot ce avem aparţine Domnului; hărnicie cu
respectarea orarului sfânt, economie (nu credite şi cheltuieli după oferta pieţii) cu lepădare de sine şi
dărnicie pentru lucrarea Domnului şi pentru săraci (Proverbe 6:1-5; 13:11; Marcu 10:23-25; 1 Timotei
6:6-10, 17-19)
2. Răscumpărarea timpului, printr-un orar înţelept de muncă şi odihnă (Proverbe 6:6-11; 10:5;)

ÎNCHEIERE
1. Valoarea vieţii unui om este dată de caracterul lui, din suma valorilor spirituale şi morale (integritate,
bunătate, ...), apoi de capacitatea profesională şi bunurile posedate (Proverbe 19:1,22-23)
2. Fiecare etapă a vieţi (pământeşti)le pregăteşte pe următoarele, deci copilăria le determină pe toate – cei
şapte ani de acasă şi pregătirea şcolară, la care părinţii au drept de decizie şi posibilitate de aport major
trebuie valorificaţi la maxim (Proverbe 4:1-13)
Părinţii creştini
Lecţia 8

RESPONSABILITATEA PĂRINŢILOR PENTRU MÂNTUIREA COPIILOR

INTRODUCERE
1. Înţelegerea faptului că mântuirea este prioritară, iar copilul un păcătos, determină preocupări spirituale
fundamentale pentru „toată casa” (Romani 5:12; Fapte 11:13-14; 16:31)
2. Trecerea de sub autoritatea părinţilor sub autoritatea lui Dumnezeu şi responsabilitate proprie; relaţia
tată – fiu (familie) trebuie să se transforme în relaţia Tată (Dumnezeu) – fiu (spiritual) (Luca 15:20; Ioan
1:12-13)

I. PRINCIPII
A. Educaţia religioasă (ceea ce necesită cunoştinţe şi experienţe suficiente pentru părinţi - Deuteronom
6:5-9; Iosua 4:5-7)
1. Importanţa timpului de studiu şi închinare cu familia (Exodul 10:1-2; 13:8-10; Deuteronom 11:18-20;
Efeseni 6:4)
2. Conştientizarea stării de vinovăţie şi nevoia de mântuire – lucrarea naşterii din nou - nevoia de a-şi
stăpâni firea (Geneza 4:26; Psalmul 78:5-7; Luca 19:9-10)
B. Exemplul personal (Deuteronom 4:9)
1. Închinarea de tip „patriarhal” - familială (Avraam, Isaac, Iacov). O familie creştină este pentru un copil
un cec în alb (1 Corinteni 7:14).
2. Fii evlavios! (vorbeşte cu cu iubire şi reverenţă despre Dumnezeu – Psalmul 119:97). Fii creştin, sfânt!
(nu avocat, care încearcă să vadă ce trece Dumnezeu cu vederea – Eclesiastul 12:13-14; Coloseni 3:23-25)

II. DOMENII PRACTICE (atenţie la efectul combinat: acasă – adunare - şcoală)
A. Acasă
1. Practicarea obiceiurilor sfinte (Exodul 12:24-27; caz Obed Edom – 2 Samuel 6:11-1)
2. Nu permite să intre oricine în casa ta! (2 Ioan 1:10; 1 Corinteni 15:33).
B. La adunare (îndatoriri comune – 1 Timotei 4:6)
1. Adu-ţi copii la Dumnezeu! (Evrei 10:25). Fi preocupat de Casa Domnului! (Exodul 34:21-24; Hagai
1:2-10). Slujeşte împreună cu copii! (1 Cronici 25:6; Filipeni 2:22)
2. Frecventarea adunărilor sfinte cu adulţi şi copii, suplimentează şi desăvârşeşte educaţia de acasă
(Exodul 10:9; Iosua 8:35; 2 Cronici 20:13; Neemia 8:2-3; Fapte 21:5)

INCHEIERE
1. Naşterea din nou este lucrarea Duhului Sfânt, dar părinţii pot favoriza mântuirea copiilor prin statutul
lor şi atragerea lor într-o relaţie vie cu Dumnezeu (2 Timotei 3:14-17)
2. Copii pot fi mântuiţi la vârste fragede şi să rămână credincioşi pentru toată viaţa (1 Samuel 3)
Părinţii creştini
Lecţia 9

CRIZELE EDUCAŢIEI COPIILOR

INTRODUCERE
1. Viaţa este într-o continuă schimbare, iar societatea suportă şi ea o transformare permanentă, ceea ce dă
naştere la diverse probleme, iar nerezolvarea lor eficientă aduce crize. Diferenţele de opinii şi practici
dintre generaţii nu condamnă din oficiu numai o parte (1 Petru 5:5-11)
2. Uneori este binevenit apelul la oameni cu experienţă şi consilierea familială. Trebuie identificată cauza
cu dorinţa sinceră de bine şi urmărirea unui scop nobil: desăvârşirea şi moştenirea Împărăţiei lui
Dumnezeu (Efeseni 4:11-16)

I. CRIZE ŞI SOLUŢII
A. Crizele părinţilor
1. Lipsa pregătirii spirituale şi morale – grade diferite de maturitate a părinţilor (Romani 12:3-6; Coloseni
3:1-16; Ezechiel 16:43-48; 18:1-4)
2. Stări de boală, oboseală, lipsuri materiale – calificări şi aptitudini diverse ale părinţilor ( 1 Corinteni
7:17-24, 28; Iacov 2:1-4; 5:1-5, 11, 13-20)
3. Există o posibilă asociere a crizelor. Controlează-ţi stările emoţionale, păstrează lucrurile confidenţiale!
(Coloseni 3:21; Iacov 4:1-17)
B. Crizele copiilor
1. Educaţia insuficientă sau subiectivă (favoritisme, disciplină nedreaptă, ) care provoacă stări vinovate
sau reacţii împotrivitoare în relaţia cu părinţii (Geneza 37; 38; Iov 1:1-5; familia lui David)
- crizele să fie urmate de relansarea împreună în viaţă (Luca 7:36-50)
2. Situaţii anormale (cu cauze externe sau indirecte): handicapuri fizice şi intelectuale, boli cronice,
necazuri, tragedii, etc (2 Samuel 12: 15-25; 21:8-11). Orice boală trebuie tratată cu afecţiune, ceea ce va
întări familia
C. Crize externe (cauze ale crizelor familiale)
1. Starea spirituală a adunării (cazul „împăraţilor răi” - pierderea generaţiei de după reformă)
2. Probleme social – economice: anarhie, război, sărăcie – foamete, degradare morală, etc (Plângeri 5:7-
9; Ieremia 29:4-14)

II. CONCLUZII
1. Eşecurile trebuie asumate cu dreptate şi responsabilitate; recunoaşterea „înfrângerilor” şi un „îmi pare
rău” pot da vieţii un curs ascendent (Iuda – Geneza 38; Matei 21:28-31; Luca 15:11-32)
2. Părinţii sunt chemaţi să se roage şi prin ajutorul/harul Domnului să fie luptători biruitori (Psalmul
127:1-2; Neemia 4-5)
3. Acceptă nevoia de creştere şi dezvoltare a copiilor dar şi continuă educaţia – oferă-le har şi adevăr, prin
comunicarea atenţiei şi grijii pentru fiinţa fiecărui copil (Proverbe 18:12-13; Ioan 1:16-17). Fii
împăciuitor şi credincios Domnului! (Geneza 13)
4. Nicio situaţie nu trebuie minimalizată sau maximizată, simţirile trebuie să fie cumpătate, iar cei slabi
trataţi cu o slujire în dragoste, ca pentru Domnul (Romani 14 ; 15: 1-7)
Părinţii creştini
Lecţia 10

EDUCAŢIA PENTRU CĂSĂTORIE

INTRODUCERE
1. Plecarea din casa părintească prin căsătorie este finalitatea educaţiei (un proces întreg), dar şi debutul
educaţiei, pentru următoarea generaţie: părinţii seceră, copii lor seamănă (Galateni 6:7)
2. Spune-le copiilor cum să se căsătorescă bine, dar şi cum să procedeze în diferite probleme ()1 Corinteni
7:1-40)

I. EDUCAŢIA ÎN CASA PĂRINTEASCĂ
A. Principii
1. Prezentarea unei viziuni sănătoase/corecte/naturale despre familie, sexe, generaţii (Proverbe 16:31;
17:6; 23:22; 1 Timotei 4:3 (Tertulian, Ambrozie); 5:4,6,16). Învaţă-i regulile de bază: iubire/supunere
(Efeseni 5:22-30)
2. Necesitatea autoîntreţinerii, dovedită înainte de căsătorie (zestrea lui Iacov – munca, o comoară de preţ
– Proverbe 12:27)
3. Lupta pentru puritatea morală (într-o lume rără reguli morale de castitate); fereşte-i, călăuzeşte-i,
explică-le – abordează problemele la vremea potrivită (fiule! - Proverbe 5:-7). Pregăteşte-i şi pentru
celibat (Isaia 56:3-5; 1 Corinteni 7:7,27-40)
4. Asistă-i în în etapele premaritale! Atenţie la prieteniile de familii – aceştia vor fi viitorii cuscrii (Iosafat
şi Ahab; 1 Corinteni 15:33)
B. Exemple
1. Caleb, Otniel şi Acsa - a preda ştafeta fără a coborî ştacheta (Judecători 1:12-15; 3:9-11)
2. Iosif – o activitate (muncă) şi relaţie bună cu Dumnezeu este o barieră pentru imoralitatea premaritală
(Geneza 39:1-12)

II. „EDUCAŢIA” DUPĂ CĂSĂTORIE (după plecare din familia părintească dar nu din
inimă)
A. Principii
1. Acceptă schimbările întervenite în mod normal, natural, din iniţiativa copiilor (Geneza 2:24). Fii drept,
faţă de gineri sau nurori
2. Încurajează-i şi sprijineşte-i în acţiunile lor bune/condamnă şi separă-te de tot ce este rău, dar nu uita că
ei nu mai fac parte din familia ta (diferenţa dintre Eli şi Samuel, în raport cu generaţia următoare)
3. Mijloceşte pentru ei – o datorie părintească de o viaţă (1 Samuel 12:23)
B. Exemple
1. Naomi, Rut, Boaz – un ajutor înainte şi după căsătorie (Rut 2-4)
2. Ietro, Moise, Sefora – respect şi ajutor reciproc (Exodul 4:18; 18:1-27)

ÎNCHEIERE
1. Respectul produce respect, iar dragostea leagă şi păstrează relaţii bune – fii plăcut în tot ceea ce spui şi
faci (umblarea în dragoste > bunuri şi servicii – 1 Corinteni 13; 16:14)
2. Concluzia finală: Fii un părinte după modelul lui Dumnezeu şi învaţă copii să se raporteze la părinţi
după rugăciunea „Tatăl nostru” (Matei 6:8-13)
Omul
Lecţiile 1-2

MINTEA - ÎNŢELEPCIUNEA

ÎNTRODUCERE
1. Înţelepciunea, asociată cu inima, în limbajul biblic – cea dintâi şi cea mai importantă abilitate, sursa
tuturor, cu care omul a fost înzestrat în mintea lui (Proverbe 8:22, 12; 17:16)
2. Drumul înţelepciunii: dobândire, păstrare, întrebuinţare (folosul înţelepciunii şi riscul nebuniei)

I. DEFINIŢII – STRUCTURĂ (Cuvântul în analiza omului – Evrei 4:12)
A. În Vechiul Testament (terminologie)
1. Lebh - inteligenţa inimii (Iosua 14:7; Isaia 10:7)
2. Ruah - duh (Isaia 40:13)
3. Ồzen - vrednic să audă şi să înţeleagă
4. Traduse în Septuaginta:
a) dianoia - cuget (Matei 22:37); gânduri (Coloseni 1:21); minte (Evrei 8:10); pricepere (1 Ioan
5:20)
b) nus - minte (Luca 24:45); pricepere (Filipeni 4:7); gând (Romani 11:34)
c) synesis - pricepere (Luca 2:47)
5. Cel mai înţelept om a fost Solomon (1 Regi 3:12; 4:29)
B. În Noul Testament (greacă)
1. Sophia - cunoaşterea lucrărilor spirituale şi materiale precum şi a cauzelor lor – înţelepciune, judecată
(Matei 7:24)
2. Phronesis - prudenţă practică în comportament, virtutea care judecă ce trebuie făcut. Luarea deciziilor
înţelepte (1 Corinteni 10:15)
3. Synesis - facultatea critică (analitică) care vede importanţa lucrurilor, distingere concluzivă, judecată
participativă
4. Un om înţelept cunoaşte bine, este prudent şi înţelegător, având capacitatea cunoaşterii lor finale,
tratarii selectivă a problemelor şi judecarii cursului corect, într-o acţiune necesară

II. TAINELE ÎNŢELEPCIUNII (1 Corinteni 2:7)
A. Înţelepciunii divinităţii
1. Dumnezeu – singurul înţelept (Romani 11:33; 16:27; Apocalipsa 7:12)
2. Isus Hristos – comoara înţelepciunii (Matei 15:54; 1 Corinteni 1:24, 30; Coloseni 2:3)
3. Duhul Sfânt (1 Corinteni 2:9-14; 12:8)
B. Izvorul înţelepciunii (Proverbe 16:22; 17:24)
1. Înţelepciunea şi frica de Domnul – înţelepciune din relaţia cu El (Iov 28:12, 28; Psalmul 111:10)
2. Înţelepciunea şi rugăciunea (Iacov 1:5-8; Coloseni 1:9-11)
3. Înţelepciunea şi Biblia (Psalmul 19; Deuteronom 4:6; Iosua 1:8; Psalmul 119:96-104; Proverbe 1:1-7;
19:20; 2 Timotei 3:15-16)
4. Chemare la căutarea înţelepciunii (Proverbe 2:1-10; 3:13; 4:5-9, 23; 5:1-2; 8:11, 17; 19:9-12; 23:23)
C. Însuşirile înţelepciunii (adevărata sophia este întotdeauna bună)
1. Exprimare verbală, scrisă (Iacov 3:1-2; Proverbe 16:21, 23) – dar
2. Calităţi morale (Iacov 3:12-17) – roadă
D. Nebunia înţelepciunii (caz: Satan – Ezechiel 28:3, 17)
1. Lumina prefăcută în întuneric (Eclesiastul 2:13; Romani 1:21, 24, 28; Efeseni 4:18)
2. Mintea stricată (Eclesiastul 10:1-2; 1 Timotei 6:5); bolile înţelepciunii (minţii):
a) mândria – a crede că eu sunt sursa şi scopul - admiratoare nu instructivăm(Romani 11:25; 1
Corinteni 2:1, 13)
b) rătăcirea minţii (Deuteronom 28:28; 1 Corinteni 1:20, 26; 3:18)
3. Însănătoşirea – înnoirea minţii (Romani 12:2; Filipeni 2:5; 1 Corinteni 2:16)

III. DOMENIILE ÎNŢELEPCIUNII (Efeseni 1:8; 3:10)
A. Înţelepciunea în neprihănire
1. Priceperea binelui (Geneza 2:3; Luca 1:17; Romani 16:19; 1 Cronici 22:12; 12:13; Matei 7:24-26; 25:2,
4)
2. Înţelepciunea sfinţilor (Isaia 35:8; 1 Corinteni 1:26-29)
B. Înţelepciunea în familie
1. Între soţi (Proverbe 21:20; 14:1; 1 Petru 3:7)
2. În educaţie şi relaţii (Deuteronom 4:6, 9; 1 Samuel 25:3, 18-34)
C. Înţelepciunea în biserică (Iosif - Fapte 7:10; Daniel - 1:17)
1. Slujitori înţelepţi (Matei 24:45; Fapte 6:3; 2 Timotei 2:5-7; Ezra 7:10, 21)
2. Pavel (Efeseni 3:4; 2 Petru 3:15-16)
D. Înţelepciunea în probleme pământeşti (Fapte 7:22; Proverbe 13:20)
1. Teoretic – învăţare, judecată (Proverbe 24:23, 25; 27:32; Fapte 13:7; 1 Regi 3:16-28)
2. Practic – tehnică (Exodul 35:30-35; Isaia 28:24-29)
E. Înţelepciunea apologetică
1. Specială (Luca 21:15; Matei 10:16; Fapte 6:10)
2. Generală (Apocalipsa 13:8; 17:9; Coloseni 4:5-6)

ÎNCHEIERE
1. Înţelepciunea / nebunia - omul cu sau fără Dumnezeu (Psalmul 53:1-4; Luca 12:16-21)
2. Desăvârşirea include înţelepciune (Coloseni 1:9, 28; 2:2)
Omul
Lecţia 3

CONŞTIINŢA

ÎNTRODUCERE
1. Conştiinţa - gândirea arbitru, aşezată în noi de Dumnezeu, ea pronunţă judecata morală asupra
acţiunilor noastre (Romani 2:14-15); diferenţa a cugeta - conştiinţă, atunci când se referă la numai la
gândire (vezi Psalmul 77:6)
2. Conştiinţă au toţi oamenii, însă funcţionează şi este educată diferit
I. FUNCŢIONAREA CONŞTIINŢEI
A. Manifestarea în natura umană
1. O copie a legii divine (Romani 2:14-16; Geneza 3:8-11)
2. Conştiinţa intuitivă (Romani 14:22-23)
3. Conştiinţa concluzivă (Ioan 8:9; 1 Corinteni 4:5)
B. Distrugerea conştiinţei
1. Neglijarea ei (1 Timotei 1:5-6, 19-20; Romani 1:19, 21)
2. Pierderea ei (1 Timotei 4:2; Tit 1:15); diferite stări (Tit 3:11; 2 Petru 2:14)
C. Conştiinţa în Vechiul Testament (Israel)
1. Acţiunea după Lege (Romani 2:17-18; Matei 22:37)
2. Ispăşirea prin jertfe (1 Regi 8:38; Evrei 9:9, 14)

II. CONŞTIINŢA SPIRITUALĂ ÎN NOUL TESTAMENT
A. Educarea conştiinţei
1. Sfinţirea, ungerea (1 Petru 4:15-16; 1 Ioan 2:20, 27)
2. Iluminarea Duhului Sfânt – călăuzirea după Cuvânt (Romani 9:1; Psalmul 19:14)
3. Atenţie cugetul altora – diferite slobozenii (1 Corinteni 8:7, 10-11; 10:27-29)
B. Comportament în Biserică (Fapte 1:14; 2 Corinteni 13:11)
1. Desăvârşirea c o conştiinţă curată (1 Timotei 1:5; 3:9); limita neprihănirii (1 Ioan 3:19-20)
2. Comportament pentru Biserică şi societate (2 Corinteni 1:12; Romani 13:5; 2 Petru 2:19)

III. EXEMPLE BIBLICE
A. Negative
1. Fraţii lui Iosif – când conştiinţa acuză (Geneza 42:17; 50:15)
2. Iuda – osânda conştiinţei (Matei 27:3-5)
B. Pozitive
1. David – rolul multifuncţional al conştiinţei (1 Samuel 24:5; 25:31; 2 Samuel 24:10)
2. Pavel – o conştiinţă educată (1 Corinteni 4:3-4; Fapte 23:1; 24:16; Romani 9:1)

ÎNCHEIERE
1. Starea naturală – Adam şi neamurile (Proverbe 28:17)
2. Starea demonică (Efeseni 4:17-19); au pierdut-o
3. Starea sfinţilor, certificată prin Duhul Sfânt, în concordanţă cu Cuvântul – voia lui Dumnezeu (1
Corinteni 13:6; Tit 1:15; 2:7-10)
Omul
Lecţia 4

ADUCERILE AMINTE

ÎNTRODUCERE
1. Activitatea memoriei este să asimileze, analizeze, păstreze, redea – însă nu poate reţine tot (Eclesiastul
3:11)
2. Ajutoare pentru memorie (şi împotriva falsurilor); cărţi de aducere aminte: la Dumnezeu (Maleahi
3:16); la oameni (Exodul 17:14; Estera 6:1)

I. MEMORIA OAMENILOR (omul fizic)
A. Uitarea – tendinţă permanentă (Eclesiastul 1:11; 2:16)
1. Amintirea – uitarea preferenţială (Geneza 40:23; Plângeri 1:7; Numeri 11:15; Exodul 13:8-9); Oameni
stricaţi la minte (1 Timotei 6:5; 2 Timotei 3:8; 2 Corinteni 11:3); uitare greşită (Matei 25:37, 44)
2. Uitarea lucrurilor sfinte (Romani 1:21b, 28; Ieremia 2:32; 18:15; 2 Petru 1:9; Apocalipsa 2:5; 3:3);
amintiri tardive (Luca 16:25)
B. Aducerea aminte în Vechiul Testament (metode de educare a memoriei)
1. Timp pentru aducere aminte - Sabat şi sărbători (Exodul 13:9; 20:8; Isaia 44:21)
2. Pietre şi obiecte personale de aducere aminte (Geneza 28:18, 22; Exodul 28:29; Numeri 15:38-40)
3. Cărţi de aducere aminte şi Scriptura (Psalmul 119:97; Iacov 1:24)

III. MEMORIA CREŞTINULUI (omul duhovnicesc)
A. Memoria divină
1. Criterii de selecţie (Psalmul 115:12; 105:8; 130:3-4; Evrei 6:10; 10:17; Apocalipsa 18:5)
2. Evenimente (Geneza 8:1; Exodul 2:24; Luca 23:42; Isaia 49:15)
B. Memoria duhovnicească
1. Rolul Duhului Sfânt în a aduce aminte - călăuzire (Ioan 14:26; 16:13 )
2. Învăţare – reamintire – împlinire (Proverbe 3:1; Ieremia 31:33); păcatul în neştiinţă (Romani 8:1-9)
3. Lucrarea directă (Psalmul 103:18; Matei 5:23; Psalmul 63:6); prin Biserică (2 Petru 1:12; Evrei 13; 1
Corinteni 11:2)

III. EXEMPLE BIBLICE
A. Negative
1. Israel – uitarea lucrărilor lui Dumnezeu (Deuteronom 32:7, 18)
2. Petru - cu sau fără Duhul lui Dumnezeu (Matei 26:75; Fapte 11:16)
B. Pozitive (1 Corinteni 11:2)
1. David – aducere aminte pentru a face bine (1 Samuel 20:14-15; 2 Samuel 9:1-10)
2. Pavel - aduceri aminte pentru toţi fraţi (Filipeni 1:3; 2 Timotei 1:4-5; Filimon 1:4; Galateni 2:10)

ÎNCHEIERE
1. Aducerile aminte ale credinciosului – fără încetare (1 Tesaloniceni 1:3); plăcute (1 Tesaloniceni 3:6).
Memorie selectivă şi intuitivă – ce să ţină minte şi ce să nu ţină minte (Psalmul 103:2; 105:5; Luca 21:14).
2. Pe pământ gândiţi-vă la cele de sus (Coloseni 3:2). Atunci cele vechi (de jos) nu ne mai vin în minte
(Isaia 65:17)
Omul
Lecţia 5

VISELE

INTRODUCERE
1. Visele – o trăire (gânduri, imagini, fapte) la nivelul minţii, involuntară şi instantanee, în timpul
somnului - omul trăieşte şi când doarme
2. Visele – o lucrare cu explicaţie spirituală (biblică), nu o trăire a conştiinţei interpretabilă magic, nici o
lucrare independentă şi lipsită de interes pentru om

I. PREZENTARE BIBLICĂ GENERALĂ
A. Clasificare
1. Din punct de vedere al naturii:
a) speciale – cu caracter profetic (Deuteronom 13:1-5; Numeri 12:6; Daniel 7:1)
b) generale - pentru orice om (Iov 33:14-19; Eclesiastul 5:7)
2. Din punct de vedere al sursei de inspiraţie:
a) divină (Ieremia 23:25-28, 32)
b) umană (Eclesiastul 5:3, 7; Isaia 29:8; Ieremia 29:8; Iacov 1:17; 3:10-18; Iuda 1:8)
c) demonică ( Iov 7:14; Zaharia 10:2)
B. Interpretare
1. Simboluri convenţionale generale (Geneza 41:32; Daniel 5:25-26)
2. Aspecte tainice speciale (Daniel 1:17; Ioel 2:28; 1 Corinteni 14:13)
C. Rolul, lucrarea viselor
1. Reţinerea visului (Daniel 2:5) şi urmărirea împlinirii (Geneza 42:9)
2. Efect asupra persoanei – de la curiozitate la suferinţă - în funcţie de sursa şi natura visului (Geneza
40:6-8; 41:8; Matei 27:19)
3. Aplicaţie (reacţie, ascultare, influenţă):
a) profetice (Geneza 28:12-16; 31:10)
b) pentru viaţa proprie (Geneza 31:24; Judecători 7:13-14; Psalmul 126:1; Isaia 47:7; Matei 1:20;
2:13, 19, 22; 2:13)
c) neascultare, indiferenţă faţă de visuri „rele” ( Iov 4:12-20; Ieremia 29:8)

II. EXEMPLIFICARE PRACTICĂ
A. Vise profetice – interpretări
1. Iosif – vise şi interpretări (Geneza 37:5-20; 40:5-16; 41:16-32)
2. Daniel – viziuni de noapte pentru prezent şi viitor (Daniel 1:7; 2:45b, 1-11, 17-24; 4:5-9, 18-19, 5:7;
7:1…12)
B. Vise particulare – personale (Judecători 7:13-14)
1. Abimelec – descoperirea problemei şi soluţia rezolvării ei(Geneza 20:3-6; Saul – 1 Samuel 28:6)
2. Solomon – visul vieţii (1 Regi 3:5-15)
3. Biblia nu „reţine” vise din surse străine, iar noi trebuie să procedăm la fel

ÎNCHEIERE
1. Selecţia viselor în fiecare dimineaţă (Psalmul 90:5)
2. Visele divine sunt un har pentru copiii Domnului (Daniel 2:29-30; Matei 2)
Omul
Lecţiile 6 -7

OCHII - PRIVIREA

INTRODUCERE
1. În trupul uman toate organele sunt indispensabile unei vieţi normale, dar dintre ele, simţul văzului –
ochiul este foarte important (1 Corinteni 12:14-21; Luca 11:34)
2. Ochii slujesc pentru vedere şi pentru gândire; lumina este pentru umblare (Psalmul 119:105) şi pentru
minte (Proverbe 17:24)

I. FUNCŢII ALE OCHIULUI (Eclesiastul 12:3)
A. Ochii – o fereastră către natură
1. Vederea este o plăcere, o pasiune generală oferită prin creaţie (Geneza 1:31; 2:9; Eclesiastul 1:8; 11:7).
Doar somnul (Marcu 14:40) sau orbirea o anulează (Judecători 16:21; Ioan 9:1)
2. Priveşte şi admiră; priveşte şi observă (gândeşte) tot universul (1 Regi 10:4-7; Deuteronom 22:1;
Geneza 37:14; Isaia 40:26); „ridică-ţi ochii” – vei vedea multe (Geneza 21:19; 22:13)
3. Admiră frumuseţea, fiinţa partenerului (Cântarea Cântărilor 4:1-3, 7)
4. Citeşte Legea Domnului care-i mai frumoasă ca natura (Psalmul 19:7-10; 119:15, 18)
5. Există posibilitatea vederilor neobişnuite: minuni (Deuteronom 4:34; 7:19), îngeri (1 Cronici 21:16,
20), slava Domnului (Numeri 14:21-23; Ezechiel 1:26-28)
B. Ochii – o fereastră către lume
1. Prin ispitire şi păcat ochii omului s-au „deschis” spre bine şi rău (Geneza 3:5-6), cu efect negativ
(Geneza 3:7)
2. Priviri prin care „urâtul” devine „frumos” şi „frumosul” se face „urât” (Ezechiel 20:28; 33:25; Osea
9:10; Proverbe 11:22; Geneza 6:2; 12:14-15; 38:2)
3. Există priviri interzise (Geneza 9:22-23; Leviticul 18; Marcu 9:47)
4. În faţa acestor stări, robul Domnului trebuie să devină orb (Iov 31:1; Isaia 33:15)

II. CARACTERISTICI ALE OCHILOR
A. Ochii – fereastra sufletului / spiritului
1. Ochii „exprimă” nu doar posibile boli fizice sau starea generală a trupului (Psalmul 73:7; 88:9), ci şi
stările sufleteşti / spirituale interioare – lacrimile (Psalmul 119:136; Ieremia 9:1):
a) pozitive: bunătate (Ieremia 24:6; Matei 25:37-39), milă (Deuteronom 15:9)
b) negative: lăcomie (Ieremia 22:17; Eclesiastul 4:8), curvia (Geneza 39:7; Proverbe 23:33; 2
Petru 2:14), răutatea (1 Samuel 18:9), mândria (Proverbe 30:13; Isaia 5:15)
2. Se formează un lanţ al slăbiciunilor, al păcatului: darurile izbesc privirea celor lacomi (Exodul 23:8; 1
Samuel 12:3), cosmetizarea şi descoperirea trupului atrag privirea celor curvari (Exodul 23:40; Proverbe
6:25; 31:30; Matei 5:28)
3. Ochii „receptează” tot ce vede şi printr-o minte bolnavă sau sănătoasă creează imagini corespunzătoare
(Proverbe 24:30-34; Romani 1:20; 2 Samuel 18:29), fapt valabil şi în domeniu spiritual (Luca 7:21-22; 1
Ioan 1:1-3)
4. Ochii Domnului văd totul în mod desăvârşit (Psalmul 53:1-2; 33:18-19; Ieremia 23:23-24). El poate să
ne „deschidă” şi nouă ochii (Numeri 22:27, 31; 2 Regi 6:17-20; Luca 24:16, 31), dar totul în funcţie de
starea sufletească / spirituală (Proverbe 16:2)
B. Ochii în lumina spiritului (Proverbe 4:25)
1. Unii oameni au fost înzestraţi de Dumnezeu să vadă (cu ochii) lucrările nevăzute ale lui Dumnezeu (1
Samuel 16:7; Numeri 24:16; Daniel 8:3; 10:5; Isaia 6:5; Apocalipsa 19:11, 17; 20:4; Exodul 33:18-23;
Ioan 1:18)
2. Există organul (figurativ) „ochii inimii” prin care mintea poate realiza – prin credinţă – ceea ce s-ar
vedea şi se va vedea în viitor în noul statut, în noul trup proslăvit (Efeseni 1:17-20; Apocalipsa 3:17-18; 2
Corinteni 4:3-6; Ioan 12:35-40; 1 Corinteni 2:9-12)
3. Ochii pot fi luminaţi să vadă, sau pot fi orbiţi – ceea ce determină mântuirea (Isaia 43:8; Ieremia 5:21;
Ezechiel 12:2; Ioan 9:39-41; Matei 13:13-17; Luca 19:42)
ÎNCHEIERE
1. A vedea (fizic) este un har, dar este un har întreg să vezi ce trebuie şi să nu vezi / nu observi / nu
priveşti ce nu trebuie (Matei 7:3-5; Proverbe 31:18-21)
2. A vedea (spiritual) este un har pentru fiii luminii, căci cei ce nu vin la lumină vor rămânea în întuneric
(Ioan 3:18-21; 1 Tesaloniceni 5:4-8)
Omul
Lecţia 8

VORBIREA

INTRODUCERE
1. Omul – fiinţă gânditoare cu posibilitatea tăcerii sau vorbirii (scrierii) – dar ce şi cum (Proverbe 16:21-
24), căci „verba volant” este un fals (Matei 12:36-37)
2. Limba (organul – cârma (Iacov 3:2) – alături de urechi, ochi, minte, inimă, mâini (scris)

I. PARAMETRII CANTITATIVI
A. Subiecţi – destinatari (Ieremia 1:7)
1. Auto-convorbirea (a vorbi singur), cugetare, analiza gândirii (Geneza 24:63; Luca 12:17)
2. A vorbi cu Dumnezeu (Matei 6:6; 1 Corinteni 14:3)
3. O singură persoană (Matei 18:15; Maleahi 3:16)
4. Un grup (adunare, familie, colegi) (Matei 18:16-17; Numeri 16:24; Galateni 2:14)
5. Publicul larg (Matei 10:27; Faptele Apostolilor 19:10)
B. Timpul (Eclesiastul 3:7)
1. Înainte de vreme – pripit, înaintea gândirii (Eclesiastul 5:2, 6; Ioan 16:12)
2. La timpul potrivit (Proverbe 25:11; 15:23)
3. După aceea - prea târziu (Matei 25:11-12; Luca 13:25). Ce te-a reţinut? (Numeri 30:14-15)
C. Cantitatea numerică a vorbelor – impozitate sau răsplătite (Iacov 1:19)
1. Tăcere – nu zice chiar dacă nu faci (Psalmul 39:1-2; Proverbe 24:29; Fapte 4:32)
2. Vorbe puţine (1 Corinteni 14:19; Proverbe 17:10; 15:23)
3. Vorbe multe (Proverbe 10:19; Eclesiastul 10:14; Matei 6:7); doar în măsura Duhului (Matei 13:13;
Fapte 2:40; 20:11)
D. Volumul vorbelor (de la abia se aude la răcnete)
1. În şoaptă (2 Samuel 12:19; Ioan 7:12)
2. Normal (Faptele Apostolilor 10:27, 34)
3. Tare (strigăte) – să audă sau să-l asurzeşti (Judecători 9:7; Isaia 36:13)

II. PARAMETRII CALITATIVI
A. Necesitatea vorbirii (Efeseni 4:29)
1. Ce nu trebuie vorbit (Obadia 1:12; 1 Timotei 5:13)
2. Ce trebuie vorbit (1 Corinteni 9:16; 6:12; 10:23)
B. Sursa cuvintelor (1 Corinteni 14:15; 2:13)
1. Mintea (Proverbe 8:12; 1 Timotei 6:5)
2. Duhul (2 Samuel 23:3; Faptele Apostolilor 21:4, 11; 2:4)
C. Calitatea conţinutului (cum e mintea; din ce duh - sinceritate sau făţărnicie - Matei 5:37).
1. Minciună (Proverbe 6:19; 19:5; Efeseni 5:6; Proverbe 12:18; 24:28; 2 Timotei 2:26; 1 Corinteni 1:20)
2. Adevăr (Iov 27:4; Efeseni 4:25); veridicitate (Luca 1:3-4; Proverbe 22:20-21)
D. Forma exprimării
1. În pilde – indirect (Iov 27:1; Matei 13:33; Marcu 12:12) – Natan, David (2 Samuel 12)
2. Cuvânt direct (Ioan 11:13-14; 16:25, 29)
E. Tonul cuvintelor (Proverbe 25:15)
1. Blând, dulce (Proverbe 15:1; 2 Timotei 24:25; Isaia 42:2-3)
2. Oficial: în Numele Domnului (1 Regi 17:1; Tit 1:13; 2 Timotei 4:2)
3. Dur – rău (Proverbe 18:6; 16:27); ciocniri (1 Timotei 6:5); Goliat (1 Samuel 17:8-11)

III. EXEMPLE
1. Tertul – un vorbitor cu gând rău şi vorbe viclene (Fapte 24:1-9; 1 Corinteni 1:20)
2. Apolo – un slujitor al adevărului ce avea darul vorbirii (Fapte 18:24-28; 1 Corinteni 1:30)
3. Domnul Isus Hristos - Cuvântul (Isaia 53:7; 50:4; Ioan 12:49)
4. Cei 144. 000 – oameni fără minciună (Apocalipsa 14:5)
ÎNCHEIERE
1. Împărăţia nu stă în orice vorbe, deci mare atenţie la ce spunem şi auzim (1 Corinteni 4:19-20; Romani
16:18; Apocalipsa 13:5-6)
2. Totuşi mântuirea este prin vorbire (Romani 10:10; Proverbe 18:20-21; Apocalipsa 12:11)
Omul
Lecţia 9

URECHILE - AUZUL

INTRODUCERE
1. Urechea – un organ creat de Dumnezeu (Proverbe 20:12), în funcţie aproape toată viaţa (Eclesiastul
12:4)
2. „Cine are urechi de auzit să audă” (Matei 13:9); „Astăzi” (Evrei 3:7)

I. FUNCŢII ŞI APLICAŢII ALE AUZULUI
A. Recepţia cuvintelor – sunetelor (Ce, pe cine asculţi - Psalmul 115:6; Geneza 35:4; Iov 34:3)
1. Expresiile simple între raporturile dintre fiinţe şi alte fiinţe sau lucruri (1 Corinteni 14:7-11).
2. Exprimări – receptări complexe: fiziologice sau practice prin fiinţe vii sau alt suport tehnic (Fapte
17:17-21; 11:18; 1 Regi 10:1-7)
3. Importanţa conţinutului celor auzite / ce asculţi: adevăr sau minciună (Proverbe 23:12; 17:4; 2 Timotei
4:3; 3 Ioan 12; Ioan 8:44-46; 2 Samuel 16:1-4; 19:24-30). Acestea depind de sursa informaţiei (Ioan 4:42;
Psalmul 78:3-7; 2 Timotei 1:13; 3:14; Deuteronom 5:23-26; Marcu 1:11)
B. Reacţii – efecte ale auzirii (complexitatea umană – monistă –Cum asculţi? - Luca 1:44).
1. Relaţia „emisie – recepţie” – oameni fără urechi sau fără minte (Zaharia 7:11; Proverbe 23:9; 1 Samuel
10:27; Isaia 33:15)
2. Prin auzire oamenii pot învăţa în responsabilitate (Luca 10:24; Proverbe 18:15; Matei 7:24, 26; Ioan
12:47-48; Deuteronom 19:20; Ieremia 36:3; Fapte 5:11)
3. Pot fi interpretări eronate, înşelări, sau interpretări corecte ale celor auzite (ex: un vis şi interpretarea
lui) – rolul înţelepciunii (Matei 27:47; 5:12-13; 13:19, 23; Geneza 41:15; Matei 19:25-26; Marcu 10:22-
23). Rolul şi efectele muzicii (Daniel 3:5; 2 Regi 3:15)
4. Sunt veşti ce pot „asurzi” urechile; cauza: mult necaz. În orice situaţie omul trebuie să apeleze la
Dumnezeu (1 Samuel 3:11; Isaia 37:1; 1 Samuel 17; Proverbe 21:13; Coloseni 1:9). Domnul aude (1 Petru
3:12; Iacov 5:4; Psalmul 10:17; 34:6, 17; Proverbe 28:9)

II. URECHEA ŞI SPIRITUL
A. Auzul în procesul mântuirii
1. Cuvântul vestit şi crezut, nu ceva văzut, este procedeul divin pentru recuperarea omului păcătos (Luca
7:29; Romani 10:8-17; Fapte 19:10; Efeseni 1:13)
2. O „ureche” plecată (smerită şi ascultătoare) va recepta şi Duhul şi duhul minţii toată voia lui Dumnezeu
(Proverbe 4:20; Isaia 42:20, 23; Ieremia 25:4; 2 Cronici 34:27)
B. Auzul spiritual
1. Vocea Duhului (Ieremia 23:18; Romani 8:5, 13-14; 2 Corinteni 10:4-5)
2. Alte voci (Iov 4:16-17; Psalmul 94:19)

ÎNCHEIERE
1. Oameni cu urechi de ucenici (Isaia 50:4-5)
2. Oameni cu urechi tăiate împrejur (Psalmul 40:6-8; Evrei 4:2; Fapte 7:51, 57)
Omul
Lecţia 10

MÂINILE

INTRODUCERE
1. Mâinile folosesc în primul rând pentru munci fizice, dar slujesc şi la alte întrebuinţări (Eclesiastul 9:10)
2. Ca şi celelalte organe, mâinile pot fi folosite pentru Domnul sau pentru păcat (Romani 6:19)

I. FUNCŢIILE MÂINII (1 Regi 13:4-6)
A. Păcatele mâinii (Marcu 9:43)
1. Mâinile ucigaşe – criminale (Geneza 9:4-5; 37:22; Exodul 21:20; Numeri 35:21; 1 Samuel 25:33)
2. Mâini asupritoare – folosirea forţei (Geneza 21:25; Mica 2:2; 1 Samuel 24:10)
3. Mâini lacome – care fură (Deuteronom 13:17; Judecători 17:2; Efeseni 4:28; 1 Samuel 12:4; Isaia
33:15)
4. Mâini leneşe – care nu lucrează (Proverbe 26:15; Eclesiastul 4:15; 10:18; 2 Tesaloniceni 3:10; 3:8-9)
B. Slujbele mâinii (Geneza 35:4)
1. Mâini ridicate pentru rugăciune, în condiţii de curăţie (Psalmul 24:4; 26:6; 28:2; Geneza 14:22; 1
Timotei 2:8)
2. Mâini muncitoare în diferite domenii (Deuteronom 28:8; 2 Cronici 26:10; 2:14; Psalmul 104:23;
Eclesiastul 4:9)
3. Mâini darnice pentru Domnul şi săraci (Deuteronom 16:16-17; 26:4-11; Proverbe 11:24; 31:20)
4. Mâini active în lucrarea Domnului (Ezra 5:8; 7:14; 1 Samuel 16:23; Romani 16:22; 2 Tesaloniceni
3:17)
5. Mâini care mângâie, leagă răni, îmbrăţişează (Luca 15:20; Cântarea Cântărilor 2:6)
6. Mâini care ţin toiagul (Vechiul Testament) şi binecuvântează (Exodul 4:17; 7:19; Numeri 27:18; Fapte
13:3)
7. Există munci grele (Exodul 1:14) sau există oameni ce nu pot munci (Leviticul 25:35), dar există şi
odihnă (Exodul 12:6)

II. ALTE MÂINI
A. Mâna Domnului
1. El operează în universul creat de El (Psalmul 119:73; Isaia 40:12; 1 Cronici 29:14, 16)
2. El controlează pe toţi oamenii (Exodul 14:31; 18:10; Apocalipsa 11:16)
3. El binecuvântează (Ezra 8:22-23, 31; Deuteronom 33:1-3)
B. Mâinile spiritului
1. Mâna (figurativ) – controlul, execuţia minţii (2 Samuel 14:19; Ieremia 27:4-6; Isaia 53:10)
2. Mâna fizică asociată cu mâna spiritului: mai multe mâini (2 Regi 13:16; Fapte 5:12; Coloseni 1:29)

ÎNCHEIERE
1. Mâinile au nevoie de o stăpânire înţeleaptă (Isaia 56:2) şi de acţiune în nădejde (2 Cronici 15:7)
2. Mâna Domnului este atotputernică şi El vrea să ne ajute (Evrei 15:5-6)
Omul
Lecţia 11

PICIOARELE

INTRODUCERE
1. Picioarele („cele tari” – Eclesiastul 12:4) ne fac „antropos” – om după chipul lui Dumnezeu
2. Umblarea (orientarea) caracterizează pe un om, atât în cele fizice, cât şi în cele spirituale (Proverbe
2:9-22)

I. FUNCŢII ALE PICIOARELOR
A. Oferite prin creaţie, generale
1. Mişcarea, deplasarea (Deuteronom 8:4; 28:56; Rut 1:16; Estera 2:11; 2 Samuel 9:13; Ieremia 37:4;
Fapte 16:24)
2. Umblarea în lucrarea Domnului: la adunare, în misiune (Exodul 10:9; Eclesiastul 5:1; Isaia 52:7;
Zaharia 8:20-22; Fapte 10:38; 20:18, 25). Prin credinţă (1 Samuel 17:32; Matei 14:29)
3. Grija pentru picioare (Isaia 3:16; Geneza 18:4; 24:32; Ioan 12:3)
4. Simboluri ale picioarelor (Deuteronom 25:7-10; Rut 3:4, 7)
B. Abătute prin cădere (păcat)
1. Paşi pe drumurile păcatului (Proverbe 1:5-16; 6:18; Psalmul 1; Numeri 22:25; Ieremia 42:14, 19), sub
diferite ispite şi pofte (Proverbe 5:5; 7:11; 1 Timotei 6:10)
2. A umbla degeaba (fără rost) sau a fi pribeag (2 Regi 2:14-16; Geneza 4:12-13; 1 Timotei 5:13)

II. UMBLAREA SPIRITUALĂ (1 Regi 18:21)
A. Umblarea în lume (Fapte 14:16; Eclesiastul 11:9)
1. A „păşi” după ideile altora (1 Regi 15:34; 16:26; Iuda 1:11)
2. A căuta să înşeli sau să nedreptăţeşti (Rut 3:10; Plângerile lui Ieremia 3:34-35)
B. Umblarea în lumină / spre Împărăţia lui Dumnezeu
1. Umblarea după principiile sfinte – Calea Domnului (Psalmul 119:9, 29-30, 59, 101, 105; Luca 1:79;
Evrei 12:13)
2. Umblarea cu Domnul te face biruitor împotriva Satanei (Geneza 6:9; Psalmul 81:13-14; Proverbe 3:21-
26; Psalmul 110:1; Romani 16:20)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu este gata să vină (să fie) cu noi dacă abandonăm drumurile noastre păcătoase (Geneza
28:15; Isaia 58:13)
2. În final, în veşnicie, fiecare va ajunge încotro a pornit (Matei 25:46)
Omul
Lecţiile 12-14

SĂNĂTATEA / BOALA / VINDECAREA

INTRODUCERE
1. Sănătatea: starea de funcţionare a fiinţei umane la parametri normali cuprinde toate componentele vieţii
(1 Tesaloniceni 5:23; 3 Ioan 1:2)
2. Întrebarea şi salutul de „sănătate” – locul secund dar necesar al sănătăţii (Exodul 18:7; 1 Samuel 10:4;
2 Samuel 20:9; Romani 16:3; Coloseni 4:14; 2 Tesaloniceni 3:17; 1 Petru 5:14; 3 Ioan 1:14; 2 Regi 4:29;
Marcu 2:10-11; Luca 10:4)

I. GENERALITĂŢI
A. Viaţa şi sănătatea (L - vârsta; ℓ - sănătatea; î - spiritualitatea)
1. Devoluţii şi evoluţii (+ ∞) → 1000 de ani (Adam) → 500-200 (după potop), coboară la 70, 80 ani (după
Moise) urcă la 1000 ani (mileniu) → (+ ∞) – în funcţie de condiţii naturale şi spirituale (Numeri 5:27;
Marcu 16:18)
2. O viaţă sănătoasă - un har ce merită efort educaţional (Matei 9:12-13; 8:17)
B. Credinţa şi sănătatea („Mens sana in corpore sano”)
1. Sănătatea credinţei (Tit 2:2; 2 Timotei 1:13; 4:3; 1 Timotei 6:5; Psalmul 111:10; 2 Petru 3:1)
2. Sănătatea credinciosului (Romani 8:23; 1 Corinteni 6:18-20 – Templu - Cort)
C. Sănătoşii şi bolnavii
1. Vizitaţi – ajutaţi – vindecaţi (Matei 25:36, 43; 1 Samuel 30:13; Psalmul 35:13; Matei 10:8)
2. Atitudinea proprie a bolnavului (Matei 13:15-16; 14:34)

II. BOALA
A. Boli (degradarea prematură, anormală, a omului)
1. Spirituale / sufleteşti / intelectuale (Isaia 1:2-6; 1 Timotei 6:4; Deuteronom 28:28)
2. Trupeşti (Deuteronom 28:27, 58-61); există stări cumulate (Luca 11:14; Evrei 12:13; 2 Samuel 13:1-4)
B. Cauzele bolilor (determinarea - Iacov 5:13-16)
1. Păcatul – c/omitere (Ieremia 30:15; Geneza 3:22; Romani 1:21):
a) încadrarea legilor spirituale (Exodul 15:26; 1 Corinteni 11:29-32)
b) încălcarea legilor fizice (1 Corinteni 10:8); igienă (Leviticul 13:4-6; Deuteronom 23:9-13);
hrană (Leviticul 3:17); cumpătare (Tit 2:2, 6; Marcu 6:3; 2 Tesaloniceni 3:10)
2. Necunoscute / scopuri spirituale (Iov 2:6-7; 1 Regi 17:17; Daniel 8:27; 2 Corinteni 12:7; 1 Timotei
5:23)
C. Efectele bolilor (pe lângă „moartea naturală” - Geneza 48:1; 2 Regi 13:14)
1. Diminuarea capacităţii spirituale / fizice (Proverbe 31:3; Eclesiastul 12:1-6; Luca 13:11)
2. Pedepse – moartea (Psalmul 38:1-5; Apocalipsa 2:21-23); pentru urmaşi (Exodul 20:5; 2 Samuel 12:15;
1 Regi 14:13)
3. Disciplina pocăinţei prin suferinţă (Psalmul 32:3-4; Evrei 12:4-13; Iacov 5:16

III. VINDECAREA
A. Legile vindecării
1. Constatarea bolii (Leviticul 13:2-8)
2. Dorinţa şi întrebarea: „Mă vindec?” (1 Regi 1:2-3; 2 Regi 8:7-10; 2 Cronici 16:2)
3. Cum? Ce să fac să fiu vindecat? – total sau parţial (Psalmul 41:3; Matei 8:4; 17:21; Iacov 5:13-16)
4. Ce să fac să nu mă mai îmbolnăvesc? (Ioan 5:14; 1 Corinteni 11:27-30)
B. Vindecările supranaturale (Isaia 53:5)
1. Darul tămăduirilor (1 Corinteni 2:9, 28); Filip (Fapte 8:7):
a) condiţii: grafic istoric (Matei 9:35; Fapte 5:16)
b) forme de manifestare: atingere (Matei 8:3; Luca 8:47; Fapte 5:12, 15); cuvânt (Matei 8:13;
Fapte 3:16)
2. Vindecarea prin credinţă (Marcu 16:17-18; Evrei 11:6, 33-34):
a) rugăciune (Iacov 5:16; Fapte 4:30-31)
b) ungere cu untdelemn (Iacov 5:14-15; Marcu 6:13; Ezechiel 34:4)
3. Vindecări prin forţe oculte (Matei 24:24; 2 Tesaloniceni 2:9; Matei 17:22)
C. Vindecările prin ascultarea Cuvântului (mixte, indirect supranaturale - Proverbe 3:1-8; 4:20-22)
1. Păstrarea sănătăţii prin virtuţii sfinte: pace, mulţumire, etc (Exodul 15:26; Psalmul 34:12-14; 1 Petru
3:8-14; Efeseni 5:18; Filipeni 14:6-7)
2. Redobândirea sănătăţii – stop faptelor firii (Isaia 58:8-11; Efeseni 4:31-32; Matei 5:40; Romani 12:3);
altfel accentuarea stării duce la diferite boli, autocultivat. Faptele firii mor prin Duhul şi atunci trăim mai
sănătoşi (Romani 8:13)
D. Vindecările naturale (haruri divine la îndemâna omului; natura – opera Creatorului)
1. Funcţionarea corectă a organismului:
a) activităţi fără îngrijorare (Efeseni 5:15-17; 1 Timotei 5:13-14, 10, 17; Matei 6:31-33)
b) alimentaţie (Luca 17:28; 21:34; Geneza 1:29-30; Psalmul 104:14; Isaia 7:22; 52:2; 65:25;
Deuteronom 29:19)
2. Tratamente terapeutice naturale (2 Regi 20:7; 1 Timotei 5:23; Apocalipsa 3:22)
3. Ajutor medical (Ieremia 8:22; Geneza 43:11)
E. Bolile care nu se vindecă
1. Încercări nereuşite (2 Regi 29:31; Fapte 19:13-16)
2. Motivele nevindecării:
a) necredinţă / neascultare (Marcu 6:5-6; Exodul 15:26)
b) pedeapsă irevocabilă (2 Samuel 12:10; 3:29)
c) moartea ca voie a Domnului (1 Regi 14:12-13)

IV. PRINCIPII BIBLICE (legi, reguli)
A. Sănătatea (lucrarea lui Dumnezeu veşnic)
1. Sănătatea absolută (Apocalipsa 7:17; 22:2)
2. Sănătatea relativă (Psalmul 84:11; 3 Ioan 1:2; Psalmul 103:3-5)
B. Boala (starea intermediară între viaţă şi moarte - existentă spre pocăinţă)
1. Dovada păcatului (Deuteronom 7:12, 15) sau a efectelor lui (1 Petru 2:19-24)
2. Acceptarea realităţii (Luca 23:41; Ieremia 30:15; Evrei 12:7, 9)
C. Vindecarea (darul lui Dumnezeu sub asistenţa noastră - Exodul 23:25; Proverbe 12:18)
1. Credinţa / voinţa (Marcu 6:5-6; Matei 10:51; Isaia 1:19-20; 2 Petru 1:5; 1 Corinteni 9:27)
2. Mulţumirea produce mântuirea şi slujirea (Luca 17:12-19; Matei 8:15)

V. EXEMPLE BIBLICE
A. Bolnavi
1. Nabal – răutatea care produce boală şi moarte (1 Samuel 25:3, 36-38)
2. David – boala ca pedeapsă pentru păcat (Psalmul 38:1-8; 32:1-5)
3. Filistenii – pedepse concentrate – boli multiple (1 Samuel 5:6; 6:3)
4. Ghehazi – boală „transmisibilă” (2 Regi 5:20-27)
5. Ioram – moartea prematură pentru păcate mari (2 Cronici 21:12-20)
6. Nebucadneţar (Daniel 4:27-37)
B. Sănătoşi – Vindecaţi – Vindecători
1. Iacov / Iosif – grija pentru părinţii bolnavi sau bătrâni (Geneza 43:27; 48:1-2)
2. Naaman – vindecarea prin ascultarea credinţei (2 Regi 5:1, 3, 6, 10-14)
3. Ezechia – vindecarea pentru cel neprihănit (2 Regi 20:1-7); ispitele postvindecare (2 Cronici 32:24-25;
Isaia 38:10-22)
4. Daniel şi cei trei – sănătate prin ascultarea cerinţelor Legii afinte (Daniel 1:8-15)
5. Moise – păstrarea sănătăţii: un har de la Domnul (Deuteronom 34:7; Numeri 12:11-15)
6. Epafrodit – vindecare în loc de moarte – o mare mângâiere (Filipeni 2:25-30)
7. Isus Hristos – Marele Medic (Matei 21:14; Marcu 6:5-6; Luca 4:40)

ÎNCHEIERE
1. Sănătatea - creaţia; boala - păcatul; vindecarea - mântuirea – iertarea păcatelor (Marcu 2:10-11) şi viaţa
(Matei 14:14)
2. Totul trebuie să fie pentru slava lui Dumnezeu: boala (Ioan 11:4); sănătatea (Isaia 38:16, 19); viaţa şi
moartea (Filipeni 1:19-20; 1 Corinteni 10:30)
3. Totul trebuie abordat prin prisma veşniciei (2 Corinteni 4:17; Luca 10:17-20; Isaia 60:20; 33:24)
Omul
Lecţia 15

ÎMBRĂCĂMINTEA

INTRODUCERE
1. În Grădina Edenului (leagănul existenţei umane), odată cu căderea în păcat, atât omul cât şi Dumnezeu
au recurs la îmbrăcăminte pentru acoperirea trupului. Dar tot de atunci problema hrană – îmbrăcăminte au
constituit un domeniu controversat şi care grevează substanţial cheltuielile omenirii
2. Învăţătura Vechiului Testament este desăvârşită prin Noul Testament (şi la acest capitol) trebuie să ne
îmbrăcăm fără urme ceremoniale Vechi Testamentale şi fără amprente vinovate ale lumii

I. ISTORIC
A. Vechiul Testament (goliciunea era doar pentru robi – Isaia 20:3-4)
1. Echipament bărbaţi: brâu (ezor), cămaşă (kuthonet), manta (simlah); pentru femei erau diferit şi se
adăuga acoperitoare (mitpahath)
2. Speciale: pantaloni (Exodul 28:42; Daniel 3:21); sărbători (Isaia 61:10); îmbrăcămintea preoţească
(Exodul 28:2; Numeri 5:18)
B. Noul Testament (învăţătura este axată pe principii în legea slobozeniei)
1. Monarhia, preoţia şi Canaanul terestru capătă o altă funcţiune (Matei 23:5; Estera 2:12-17)
2. Echipamentul poartă aceleaşi aspecte majore, suferind evoluţii industriale (Matei 3:4; 21:7)

II. PRINCIPII
A. Îmbrăcămintea trebuie să acopere trupul
1. Acoperirea e necesară pe motive de ruşine, sfială (bunăcuviinţă, decenţă) în faţa lui Dumnezeu şi a
oamenilor şi îngerilor (Geneza 3:7, 21; 9:21-27; 1 Timotei 2:9a; 1 Corinteni 11:6, 14)
2. Acoperirea e necesară pe motive de evitare a ispitelor curviei (Proverbe 6:25; 7:10; 2 Samuel 11:2;
Matei 5:27-29; 18:6-9). Evitarea captării atenţiei prin haine sau prin podoabe (Ezechiel 23:40)
3. Acoperirea capului (la femei) pe lângă are şi conotaţie de simbol al supunerii (Numeri 5:18; 1 Corinteni
11:1-16)
B. Îmbrăcămintea trebuie să permită, să facă distincţie clară între sexe
1. Pentru că Dumnezeu a creat distinct (heterosexuali) cu forme şi acţiuni diferite (Deuteronom 22:5;
Geneza 1:27)
2. Haine, bărbă şi păr (Iov 1:20; Ezra 9:3; Ezechiel 5:1; Leviticul 19:27; 21:5; Ieremia 9:26; 1 Corinteni
11:1-16)
C. Îmbrăcămintea creştinului nu trebuie să fie scumpă (lux)
1. Pentru a oferi ocazia şi a fi model pentru fapte evlavioase – animarea de slujire nu mândrie – nici
scumpe, nici multe – nici autocontemplare, nici fotomodel (1 Timotei 2:9-10; Isaia 3:16-24; Luca 16:19)
2. Amenajările suplimentare trebuie eliminate: cosmetizare, bronzare, depilare, etc (Exodul 33:3-5)
D. Preocuparea pentru partea spirituală
1. Este de mare valoare înaintea lui Dumnezeu (1 Petru 3:3-6) – atenţie! (1 Corinteni 7:34)
2. Poate oferi realizări spirituale şi familiale superioare preocupării pentru partea fizică (1 Petru 3:1-3)

ÎNCHEIERE
1. Trupul – suport fizic al vieţii - trebuie tratat cu atenţie, dar fără frământarea minţii pentru lume (Luca
12:22-34)
2. Trupul – templu al Duhului Sfânt (răscumpărat), de Dumnezeu (1 Corinteni 6:13-20). Trupul trebuie
ferit de ispite şi orientat împreună cu duhul spre Dumnezeu, aşteptând răscumpărarea lui (Romani 8:19-
23)
Omul
Lecţia 16

OMUL ŞI CĂSĂTORIA

INTRODUCERE
1. Omul poate fi familist sau nefamilist, dar în natura lui el este heterosexual sau famen natural sau
artificial (1 Corinteni 7:7)
2. Porunca omului primar este familistă şi valabilă pentru toată istoria terestră (Geneza 1:26-28)

I. VIAŢA PREMARITALĂ
A. Conţinut
1. Activităţi spirituale de dedicare – formare (1 Corinteni 7:32, 34-35; 2 Timotei 2:22)
2. Tendinţe, orientări familiste; neplăcerea vârstei adulte; singurătatea (Geneza 2:18; 1:28; Ezechiel 16:7-
8). O stare naturală umană (Luca 20:34-36; Ieremia 2:24). Excepţie fac cei cu condiţii speciale:
intelectuale, fizice, social-economice – cei doi Lazăr (Luca 16; Ioan 11; Ieremia 16:1-4; 1 Corinteni 7:26;
Matei 19:12)
B. Caracteristici
1. Prezenţa poftelor tinereţii; nevoia păstrării cinstei, curăţiei morale prin controlul fiinţei într-o lume
imorală (1 Tesaloniceni 4:3-7; Leviticul 18:6, 19-20, 24; Proverbe 6:20-28; 7:24-25). Cei ce îşi pierd
castitatea (cei înfrânţi nu înfrânaţi) îşi pierd neprihănirea şi-şi suportă pedepsele (Proverbe 6:29, 32-33;
7:26-27)
2. Problemele alegerii partenerului – o decizie de o viaţă, determinată de atracţia plăcerii subiective, a
frumuseţii, dar şi de măsurători ale înţelepciunii pentru realizarea unei potriviri / completări. Principii de
asociere, asemănare, os din os, carne din carne şi totuşi bărbat şi femeie – pentru a rămâne fii de
Dumnezeu (Geneza 2:23; 29:14, 19):
a) doctrine comune şi slujiri compatibile - elemente spirituale (2 Timotei 2:22; 2 Corinteni 6:14-
18)
b) cultură comună şi educaţie comparativă – elemente sociale (Neemia 13:23-24)
c) vârstă, fizic, temperament şi cazier acceptabil - elemente particulare (Rut 2-4)
3. Încercările de „împerechere” pot eşua datorită slăbiciunilor omeneşti, caz în care trebuie renunţat la
acea potenţială relaţie (Matei 1:18-19)

II. PROCEDURI
A. Etape premaritale
1. Abordarea problemei căsătoriei prin acţiuni independente şi familiale – acestea se finalizează cu
logodna (Geneza 24:50-59; Judecători 14:1-5; Deuteronom 22:22-29)
2. Demararea actului marital conform legislaţiei ţării şi în concordanţă cu principiile biblice locale
(Geneza 24:60; Rut 4:9-12)
B. Actul căsătoriei
1. Legământul iubirii necondiţionate (Geneza 29:20, 30; Efeseni 5:25-30; Tit 2:4).
2. Contrasemnarea divină iniţială şi curentă îl pecetluieşte (Marcu 10:9; Maleahi 2:14-16; Cântarea
Cântărilor 8:6-7)

ÎNCHEIERE
1. Cei doi (familia) se constituie într-o reflectare completă a naturii şi abilităţii bărbatului şi femeii (1
Corinteni 11:8-11)
2. Căsătoria este o binecuvântare sau un blestem (Proverbe 18:22; Eclesiastul 7:26)
Omul
Lecţiile 17–18

CĂSĂTORIA

INTRODUCERE
1. Căsătoria este un legământ între un bărbat şi o femeie pentru împlinirea scopului şi nevoilor vieţii
(Geneza 1:26; Marcu 10:9)
2. Căsătoria are reguli şi principii de funcţionare comune sau specifice membrilor ei (Geneza 2:24)

I. FAMILIA
A. Constituirea familiei
1. Familia, prin creaţie, este heterosexuală (Geneza 1:27-28), monogamă (1 Corinteni 7:2) şi permanentă
(Matei 19:8)
2. Familia este un legământ iniţiat (conceput) de Dumnezeu (Geneza 2:24; Maleahi 2:14-16) care are
principii diferite de un contract; contractul este pentru o perioadă determinată – legământul este statornic
în dragoste (Rut 1:16-17; 1 Samuel 18:1-4; 2 Samuel 1:26). Contractul este valabil doar în condiţii de
reciprocitate. Legământul funcţionează şi când o parte nu-şi respectă în totul condiţiile, căci se acţionează
în favoarea celuilalt (1 Petru 3:1-2; Coloseni 3)
3. Familia este o unitate (un singur trup – Geneza 2:24) realizabilă prin unirea spirituală – dedicare pentru
Dumnezeu (1 Corinteni 7:35; Tit 2:1-5), unire fizică (1 Corinteni 7:3-5; 6:15-20) fiinţe născute din nou
ce-şi lasă părinţii (devin independente) şi care se dăruiesc reciproc (se lipesc ireversibil)
B. Scopul familiei
1. Împlinirea scopului divin pentru pământ şi Împărăţia lui Dumnezeu. De aici decurge procrearea şi
educaţia copiilor şi apartenenţa trupului (mai mare) – Adunării - „creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi
pământul” (Geneza 1:26-28; 22:16-18; 1 Corinteni 12:12-14, 27; Efeseni 4:11-12)
2. Împlinirea reciprocă a nevoilor şi dorinţelor bărbatului şi femeii, căci Dumnezeu i-a motivat şi-i
răsplăteşte pentru fiecare slujbă (Geneza 2:18; Deuteronom 24:5; Proverbe 5:18-19; Eclesiastul 9:9; Ioan
16:21)

II. MEMBRII FAMILIEI (rolul, locul soţiilor)
A. Lucrări comune
1. Natura (mediul) propice familiei este dragostea (Efeseni 5:25; Tit 2:4). Ea este opusul egoismului
(familia este o dăruire reciprocă a soţilor şi comună pentru copii). Potrivit cu 1 Corinteni 13:1-7 dragostea
este mult mai mult decât împlinirea unor servicii.
Dragostea este: îndelung răbdătoare – până la moarte; plină de bunătate – nu se epuizează toată viaţa; nu
pizmuieşte – nu acceptă ura; nu se laudă – pe sine, ci pe partener; nu se umflă de mândrie – ci-l admiră şi
apreciază pe celălalt; nu se poartă necuviincios – ci este manierată; nu caută folosul său – ci este interesată
de binele celuilalt; nu se mânie – tratează totul cu blândeţea înţelepciunii; nu se gândeşte la rău – nu este
geloasă; nu se bucură de nelegiuire – ci suferă când apare răul (păcatul); se bucură de adevăr – îl iubeşte;
adevărul e nobleţea dragostei; acoperă totul – iartă şi uită; crede totul – are un optimism real; nădăjduieşte
totul – nu abandonează niciodată; suferă totul – moare pentru celălalt
2. Naşterea şi educaţia copiilor marchează toată viaţa familia:
a) naşterea este o lucrare naturală, sub asistenţa divină (Geneza 1:22, 28), rânduită tinereţii
(Psalmul 127:3-4; 128:3). Singurele limitări sunt de ordin fizic-natural (Leviticul 15:18-19) sau spiritual –
volitiv (1 Corinteni 7:3-5)
b) educaţia este o continuitate a conceptualizării genetice şi de mediu familial şi trebuie să se facă
potrivit cu vârsta copilului (Deuteronom 6:6-9; Efeseni 6:1-4; (?!? 4:1-13; 31:1-9). Principii biblice în
educaţie: învaţă (Proverbe 22:6, 15), porunceşte (Geneza 18:19), sfătuieşte (Geneza 21:8), mustră (1
Samuel 2:23-24), ajută-i spiritual şi roagă-te pentru ei (Iov 1:5; Matei 9:18)
3. Comunicarea este elementul fundamental al reuşitei unei familii. Ea este o exprimare a întregii fiinţe,
este declaraţia de dragoste completată de o vorbire înţeleaptă (Proverbe 18:20-21). Ea este exprimarea
gândirii şi dacă este sub controlul şi inspiraţia Duhului este biblică (Proverbe 16:23-24; Efeseni 5:19;
Coloseni 4:5-6; 1 Timotei 5:13; 1 Petru 3:7)
B. Lucrări specifice (fiecare persoană are idei proprii şi dorinţe specifice)
1. Soţul trebuie şi poate fi împlinit prin soţie în multe aspecte:
a) împlinire fizică în fidelitate – o soţie a lui şi numai a lui (Proverbe 31:10-11; 1 Corinteni 7:13)
b) implicarea în problemele lui – o soţie de ajutor (Geneza 2:18)
c) asigurarea unui menaj – o soţie gospodină (Tit 2:3, 5; 1 Timotei 5:13-14; Proverbe 31:11-28)
d) admiraţie, respect – o soţie supusă (voia divină pentru femei – Eva ≈ munca istovitoare pentru
Adam) (Geneza 3:16-19; 1 Petru 3:1-6)
2. Soţia trebuie şi poate fi împlinită prin soţ în toate aspectele:
a) afectivitate – un soţ aproape de ea (Geneza 29:31-34; Cântarea Cântărilor 8:6)
b) conversaţie în sinceritate – un soţ ce o înţelege (1 Petru 3:7; 1 Samuel 1:7-8)
c) asigurarea finanţelor – un soţ ce îngrijeşte de familie (Efeseni 5:28-29; Geneza 30:30)
d) dedicare pentru copii – un soţ tată (Matei 2:13, 20; 1 Regi 1:17)

ÎNCHEIERE
1. Soţul are chemarea (datoria) iubirii cu scopul mântuirii şi oferirii condiţiilor celor mai bune de viaţă
pentru soţie (ce ar fi dorit Adam pentru Eva: revenirea în rai şi oferirea unor condiţii mai uşoare în afară –
Efeseni 5:25-30)
2. Soţia este chemată (e datoare) să se supună (să răspundă cu respect şi ascultare) soţului (Eva ar fi dorit
(cred) ca ea să redevină ce a fost, dar aceasta nu se poate decât prin ascultare de Dumnezeu – Isus Hristos
- bărbat – aşa va fi un bun exemplu pentru copii (Efeseni 5:22-24; 1 Timotei 2:11-15)
Omul
Lecţiile 19–20

PROBLEMELE CĂSĂTORIEI

INTRODUCERE
1. Familia este cea mai importantă şi mai minunată relaţie dintre oameni, dar şi cea mai încercată
(Proverbe 24:15-16)
2. Fiecare familie trebuie să se lupte şi să spere pentru îmbunătăţirea vieţii de familie (Proverbe 14:1;
24:14)

I. PROBLEME SPECIFICE
A. Diferenţe temperamentale şi structurale
1. În funcţie de apropierea, asemănarea spirituală, intelectuală şi fizică şi chiar materială a celor doi, există
mai multe sau mai puţine opinii, gusturi, obiceiuri, pasiuni, prietenii, care trebuie recunoscute şi într-o
primă fază acceptate – căci un adult nu se schimbă uşor (Proverbe 14:21, 31; 17:9; 21:2)
2. Pentru rezolvare este necesar un fond evlavios (aprecierea valorilor sfinte, nu a celor lumeşti): un om
rugativ, mai mult un om harnic; o femeie cinstită, mai mult descurcăreaţă. Fiecare să se lupte pentru
desăvârşire şi totodată pentru acomodare, completare, astfel diferenţele produc o viaţă amară (Amos 3:3;
Proverbe 14:8-16; 15:31-33; 19:11, 22; 28:26; Coloseni 3:11-14)
B. Gelozia
1. Teama de infidelitate, trădare, abandonare, apare pe baza unor stări sufleteşti şi de mediu, fizice sau
absolut imaginare (duh de gelozie, guri rele, diferenţe de apetit sexual, nesinceritate, neîncredere)
(Numeri 5:11-31; Proverbe 6:34-35; 2 Samuel 16:3-4; 19:24-30)
2. Rezolvarea prin prevenire sau tratare, cere o purtare atentă, dar liberă, iar la cel ispitit absenţa
bănuielilor, reproşurilor şi prezenţa unei slujiri în dragoste (Proverbe 31:10-12, 29-31; 13:3)
C. Certuri
1. Supărări şi discuţii contradictorii pot apărea zilnic prin: mici neascultări, omisiuni, cheltuirea banilor şi
a timpului – slăbiciuni ale limbii şi al nervilor (Estera 1:10-12; Iacov 4:1-2; Proverbe 14:29; 16:28; 21:9,
19)
2. Rezolvarea cere o bună dispoziţie (calm), stăpânirea nervilor şi a sentimentelor. Cu înţelepciune (se
poate cere – Iacov 1:5-8; 3:13-18) şi dragoste oferită prin Duhul (Romani 5:5, 8; Proverbe 10:12), se
recâştigă pacea (1 Petru 3:10-11)
D. Probleme fizice (sexuale)
1. Lipsa împlinirii reciproce prin despărţiri (plecări de acasă), refuz din diferite motivaţii: teamă de
sarcină, boală, abstinenţă unilaterală, alte ispite sau nepotriviri fizice sau procedurale pot cauza un divorţ
emoţional şi se constituie în ispite ale curviei (Proverbe 7:18-20; Matei 5:32; Deuteronom 24:1-4; Geneza
38:8-11)
2. Rezolvarea cere comunicare; fă-i celuilalt mâncarea care-i place (dacă e sănătos) şi nu pretinde
(comercializa) nimic: fi sincer (Geneza 30:16), deschidete în dragoste (Proverbe 5:19-20; Cântarea
Cântărilor 5:1-16) şi cu lepădare de sine – împlinirea celuilalt, mulţumirea lui, în special când este ispitit,
deşi este o slăbiciune (1 Corinteni 7:1-6).
E. Probleme cu ceilalţi membri ai familiei
1. Cei doi (soţ, soţie) sunt legaţi de două familii mari, din care provin şi urmează prin copii să se
încuscrească cu alte familii – un câmp de probleme legate de discuţii simple, probleme materiale,
religioase sau de divorţ (Saul, Iosafat…)
2. Rezolvarea are la bază unitatea celor doi, nimeni (părinţi, copii) să nu ia locul partenerului (1 Samuel
1:4-8; Ezechiel 24:16, 18), părinţii trebuie lăsaţi (Geneza 2:24), iar copiii te lasă (Geneza 2:24). Apoi
trebuie respectate celelalte porunci (V – Exodul 20:12; 1 Timotei 5:4, 8; ex: Moise, Ietro şi Hobab).
Atenţie la educaţia copiilor, dacă sunt, altfel atenţie la adopţii (nu) – fiecare copil trebuie tratat individual,
dar nu preferenţiat de ambii părinţi (Proverbe 1:8)
F. Probleme financiare
1. Sărăcia sau bogăţia, lenea sau luxul, evaziunea sau furtul, proiecte sau hazard – toate pot crea stări şi
fapte grave (Proverbe 10:4-5; 10:1-11; 23:20-21; 21:20; 22:26-27)
2. Rezolvarea este asigurată de hărnicie, economii şi planificări înţelepte (rar investiţii), sub spectrul
binecuvântării, hotărârii divine (Proverbe 6:1-11; 13:4; 14:23; 15:27; 30:7-9)
G. Divorţ şi recăsătorie (în Vechiul Testament tolerate ≈ poligamia)
1. Condiţii vechi şi noi testamentare pentru divorţ (Deuteronom 24:1-4; 22:19, 29; Maleahi 2:14-16;
Matei 19:3-10; 1 Corinteni 7:10-15)
2. Condiţii pentru recăsătorie (1 Corinteni 7:9, 11; Romani 7:2-3; Marcu 10:9-12)

II. CONCLUZII. ÎNCHEIERE
1. Conflictele deschise sau tensiunile interioare (de orice natură) distrug familia, luând pacea, puterea de
muncă, dragostea, bucuria, încrederea în Domnul şi în partener şi se instalează: mânia, dezamăgirea, ura,
gândul despărţirii, acuze pentru Dumnezeu, afectând toţi membri şi mediul din jur (Romani 1:21-31)
2. Baza este asigurată de convingeri ferme şi principii statornice (cele 10 porunci; Coloseni 3:17- 4:5; 2
Timotei 3:10-17)î
3. Întotdeauna este necesară iertarea (îmi pare rău), ea readuce iubirea (Luca 7:47; Coloseni 3:13; Matei
6:12, 14-15; Efeseni 4:32; Isaia 43:25; Proverbe 17:9; 19:1)
4. Răul trebuie biruit prin bine (Romani 12:17-21; Matei 20:25-28). Fiecare familie, fiecare soţ mai poate
să-şi îmbunătăţească (desăvârşească) purtarea (Proverbe 9:9; Matei 13:12, 52)
5. Totul se rezolvă când dragostea revine (1 Corinteni 13; Efeseni 5:25; Tit 2:4)
Tinerii creştini
Lecţia 1

TINERII ŞI BIBLIA

INTRODUCERE
1. Glasul lui Dumnezeu pentru tineri, în Cuvânt, pentru a-i păzi de greşelile tinereţii (Psalmul 119:9, 97-
100; Psalmul 25:7)
2. Entuziasmul, plăcerile (specifice lor) trebuie împletite cu judecata (înţelegerea) responsabilităţii în faţa
lui Dumnezeu şi a efectelor în viaţă (Eclesiastul 11:9; 12:12-14)

I. IDENTITATEA TINERILOR
A. O categorie specială (care îşi caută locul în familie, biserică, societate….)
1. Neînţeleşi şi nu înţeleg (Luca 15:11-20, 25-32); părinţii nu înţeleg atitudinea copiilor dar nici copiii nu
înţeleg iubirea lor!
2. Dumnezeu îi cunoaşte (Creator) şi-i vrea să se înţeleagă (Osea 11:1; Eclesiastul 12:1; Psalmul 71:5,
17)
B. O enigmă (ce ascunde un destin: spiritual, familial, profesional…)
1. Plăcută sau dureroasă (fiii lui Isai – 1 Samuel 16:11; fiii lui Ghedeon – Judecătorii 9:5, 21)
2. Dumnezeu are pentru fiecare un plan divin (Genesa 17:19-22; Daniel 1:17)

II. RELAŢIILE TINERILOR
A. Principii
1. Umaniste (Psalmul 73; 2 Timotei 3:1-4)
2. Spirituale - biblice (1 Timotei 4:12-13, 16; Iosua 1:8)
B. Domenii
1. Familia de origine (Efeseni 6:1-4)
2. Biserica - părinţii spirituali; familia Împărăţiei (1 Timotei 5:1-2; Tit 2:6-8; 1 Corinteni 4:15)
3. Viitorul cămin (Genesa 2:4, 20, 24; Numeri 36; Genesa 6:1; 2 Corinteni 6:16-18; Romani 13:14; 2
Corinteni 7:1)
4. Societatea (1 Ioan 2:13-17)

III. TINERI ŞI TINERI
A. Răi
1. Cain – o religie nouă, fără fapte şi jertfe (Genesa 4:3, 5-7; 1 Ioan 3:12)
2. Roboam – de ce n-a întrebat pe Domnul?(1 Regi 12:1, 5-15, 22-24
B. Buni
1. Abel – o religie a credinţei şi neprihănirii (Genesa 4:4; Evrei 11:4)
2. Solomon - rugăciunea celui neîncercat – tânărului (1 Regi 2:2-4; 3:5-15)

ÎNCHEIERE
1. Tinerii - ultimul model de maşini, dar care circulă pe aceleaşi drumuri şi după aceleaşi reguli de
circulaţie ca bătrânii (Eclesiastul 11:9)
2. Biblia – cartea omului (Proverbe 3:1-8, 26)
Tinerii creştini
Lecţia 2
TINERII ŞI PĂRINŢII

INTRODUCERE
1. Prima poruncă a vieţii şi Noului Testament (Exodul 20:12; Maleahi 4:6; Luca 1:17); cu efect pe toată
viaţa (Deuteronom 5:16)
2. Copiii (tinerii) sunt cel mai mare necaz sau cea mai mare bucurie a părinţilor (Proverbe 10:1; 17:21,
25)

I. RELAŢIA TINERI – PĂRINŢI
A. Învăţături biblice (a Tatălui, a Fiului…)
1. Cinstirea: consideraţie, respect pentru autoritate şi vârstă (Maleahi 1:6; Proverbe 23:22; Leviticul
19:32; Matei 10:12-13)
2. Ascultarea - dovada cinstirii (Coloseni 3:20; Proverbe 3:12)
3. Îngrijirea - recompensa creşterii - fără creşă şi azil! (1 Timotei 5:4, 8; Marcu 10:29)
B. Atitudini greşite faţă de părinţi
1. Încăpăţânarea: răzvrătirea, neacceptarea autorităţii: (Deuteronom 18:18-21)
2. Dispreţuirea - pierderea normelor morale (Proverbe 20:20; 30:17; Ezechiel 22:7)
3. Comportament brutal / abandonare diplomatică (Exodul 21:15; Matei 15:5)
C. Datoriile părinţilor (Coloseni 3:21)
1. Învăţătura ca sfat - poruncă voluntară (2 Cronici 10:6-8; Marcu 6:24-25)
2. Sămânţa dovedită cu rodul copt - pilda vieţii (Genesa 48:15-16, 20; 2 Timotei 3:10-11, 14)

II. PERSONAJE BIBLICE TINERE
A. Tinerii celui rău
1. Esau – tânărul făţarnic, imaginea falsă (Genesa 25:27-34; 27:3-4; 26:35 – 27:41)
2. Fiii lui Datan şi Abiram – o alegere fatală (Numeri 16:27, 32; 26:11)
3. Absalom – ucigaşul părinţilor (2 Samuel 14:25-26, 28-33; 15:1-10; 17:1-3 – 19:1-4)
B. Tinerii Domnului
1. Isaac – „singurul” fiu al lui Avraam (Genesa 22:3, 5-9; 18:19)
2. Iosif – un tânăr ce nu şi-a necăjit părinţii (Genesa 37:2-3, 13-14; 47:29-31; 48:1; 45:9-13)
3. David – atent şi cu socrul (1 Samuel 16:11, 19-23; 17:17-20; 22:3-4; 24:11)

ÎNCHEIERE
1. Neîndeplinirea micilor îndatoriri se transformă în independenţă, apoi indiferenţă, care cumulată cu
dispreţ te absoarbe de griji – dar „bumerangul” revine – vei fi şi tu părinte (Genesa 4:8, 23, 24)
2. Întotdeauna prin părinţi trebuie să ai imaginea „Tatălui”; cei „neînsemnaţi” sunt Fiul, la fel „părinţii
neînsemnaţi” sunt Tatăl (Matei 25:40; Isaia 63:16)
Tinerii creştini
Lecţia 3

TINERI NĂSCUŢI DIN NOU

INTRODUCERE
1. Naşterea din nou este singura relaţie (posibilă, viabilă) cu Dumnezeu - înfierea (Romani 8:15),
recomandabilă la tinereţe (Eclesiastul 12:1)
2. Naşterea din nou – palingenesia – apare de două ori în Noul Testament: Matei 19:28 -
„înnoirea tuturor lucrurilor”; Tit 3:5 –„ înnoirea credinciosului prin naşterea din nou”

I. NAŞTEREA DIN NOU (cea mai mare minune, transformarea întregii fiinţe)
A. Ispite (piedici) în calea naşterii din nou
1. Orientarea spre lume, moarte, nebunie (Proverbe 9) – prin diferite plăceri păcătoase (Genesa
8:21)
2. Adoptarea unei forme fireşti de pocăinţă, forme fără fond (Galateni 6:15; 2 Corinteni 5:17)
B. Cadrul spiritual propice naşterii din nou
1. Rolul familiei: porunca din copilărie, sfatul din tinereţe. (poruncile lui Avraam pentru Issac;
pregătirile lui David pentru Templu şi sfaturile lui pentru Solomon ; proverbele lui Solomon
pentru Roboam)
2. Rolul Biserici, prin Cuvânt (1 Petru 1:23) şi rugăciune (Matei 21:13; 1 Corinteni 11:18; 12:7;
14:26)
3. Efort individual (fugi de ispite – 2 Timotei 2:22; Romani 12:1)
C. Naşterea din nou propriu-zisă (conţinut, etape; născut de două ori: Adam, Isus Hristos)
1. Făgăduinţa de ispăşire şi răscumpărare a Vechiul Testament (Romani 6:4; Ieremia 31:33-34;
Ezechiel 11:19-20)
2. Schimbarea (înnoirea) în duhul minţii – la tineri, mintea este mai liberă (Romani 12:2; Efeseni
4:20-24)
3. Evoluţia omului spiritual – natura nouă (Ioan 1:12-14; Matei 18:3; 2 Petru 1:4; 2 Corinteni
4:16)
4. Efectele naşterii din nou – iubire pentru Dumnezeu, Cuvânt (Evrei 4:12-13) şi lucrurile sfinte,
sfinţi (1 Ioan 5:1-3; 4:7); respingere (interioară) a lumii şi lucrurilor ei (1 Ioan 2:15; 3:9; 5:4)

II. TINERII (în familie şi biserică)
A. Fireşti
1. Ismael – tânărul ce nu a învăţat de la tatăl său (Genesa 17:11, 25; 21:9-11; Galateni 4:23, 29)
2. „Adunătura” din Israel – tineri din adunare, dar nenăscuţi din nou (Numeri 11:4-6, 12)
3. „Tânărul” din Corint – anormalitate şi imoralitate în familie (1 Corinteni 5:1-2, 7; 3:1-3)
B. Spirituali (duhovniceşti)
1. Apostolul Ioan – tânărul ucenic (Marcu 10:35; Luca 9:54-55; Ioan 13:23-26; 19:26; 21)
2. Timotei – tânărul şi devotatul ucenic al apostolulului Pavel (Fapte 16:1-3; 1 Corinteni 4:17;
Filipeni 2:19-22; 2 Timotei 1:4-5)
3. Onisim – un tânăr născut din nou în condiţii vitrege (Filimon 1:10-16)

ÎNCHEIERE
1. Tinerii vin la Domnul? Cum? (Psalmul 110:3); când poporul e „înflăcărat” ei vin sfinţi şi din
sânul zorilor - se produce naşterea din nou în dimineaţa vieţii.
2. „Alege-ţi părinţii spirituali”: Timotei între tata sau mama (2 Timotei 1:2-5); Ioas între Iehoiada
sau căpeteniile lui Israel
Tinerii creştini
Lecţiile 4-5

TINERII ŞI LUCRAREA BISERICII

INTRODUCERE
1. Fiecare om are / va primi la tinereţe o lucrare din partea Domnului (Matei 20:1-2)
2. Lucrarea Biserici cuprinde toate activităţile care contribuie la realizarea, conform Bibliei, a planului de
mântuire (Efeseni 4:6-8)

I. CHEMAREA ÎN LUCRARE (necesitatea lucrării – „Iată-mă, trimite-mă!” - Isaia 6:8)
A. Prezentare
1. Lucrarea poate diferi de înzestrări naturale, dorinţe, posibilităţi şi condiţii; ea este postul de lucru,
încadrare în planul divin (Psalmul 40:5-8; Isaia 45:1; Ieremia 1:45; Galateni 1:15)
2. Piedici contra chemării: posibilitatea (Ieremia 1:6-12); disponibilitatea (Romani 12:1; ignoranţa (1
Corinteni 12:1)
3. Formele chemărilor: directe; (1 Samuel 3:8; Numeri 12:6-8); indirecte (Exodul 32:26-29; Fapte 6:3;
13:1-5)
4. Încredinţarea, acceptarea lucrării ( 1 Corinteni 9:16-17; 2 Corinteni 3:4-6; 5:18, 20)
B. Ucenicia
1. Învăţarea (creşterea) continuă – studiu, trăire, lucrare (2 Timotei 2:1, 7; 5:12-14; 6:1-12)
2. Încadrare în lucrarea Bisericii (1 Petru 5:1-5; exemplu Saul / Pavel – Tars, Antiohia, Ierusalim)
3. Acceptarea greutăţilor slujbei / slujirii (2 Timotei 2:3-6; 4:5; Matei 10:8-10, 16-20, 23-25, 40-42)

II. LUCRĂTORI TINERI
A. Exemple negative
1. Mica – un tânăr cu o lucrare rea, fără chemare (Judecătorii 17:1-6; Leviticul 7:13; Leviticul 18)
2. Absalom – un tânăr orgolios, ambiţios (2 Samuel 14:24-25; 15:1-12)
3. Ioas – un tânăr instabil, uşor influenţabil (2 Cronici 24:1-8, 17-22)
B. Exemple pozitive
1. Fineas – o slujbă grea, necesară, plăcută Domnului (Numeri 25:7-13; Iosua 22; Judecătorii 20)
2. Samuel – o chemare timpurie, înaltă, pentru un copil pregătit (1 Samuel 3:10-21; 4:1; 7:2-17)
3. David – o chemare multiplă (1 Samuel 16:11-13, 23; 17 (Goliat); 18:1-5, 11:16)
4. Timotei – o chemare evanghelică (1 Timotei 1:18; 4:11-16; 2 Timotei 3:10-17; Filipeni 2:20-22)

III. LUCRAREA BISERICII
A. Funcţionarea structurilor bisericii (lucrarea lui Dumnezeu – în felul lui Dumnezeu)
4. Cunoaşterea şi respectarea ierarhiei, rânduielii, lucrării divine (1 Corinteni 11:3; 12:28; Evrei 13:7, 17;
dar Luca 22:24-26)
5. Cunoaşterea lucrărilor şi necesităţilor bisericii (Fapte 16:5; Efeseni 4:11-16; 1 Corinteni 12:4-6; 14:5-
6, 12-13; 14-27; Matei 24:14-24)
6. Cunoaşterea relaţiilor reciproce de slujbe (Romani 12:3-5; 1 Corinteni 12:12-14)
7. Natura, atmosfera slujirii (sfinţi nu artişti Matei 7:22-23; 1 Corinteni 13:1-7; Filipeni 1:15-17; 2:1-3)
B. Alte aspecte practice
1. Lucrarea cere lepădarea de sine - jertfă (Marcu 10:28-30; Filipeni 4:10-17; Matei 20:20-27)
2. Suportul material este asigurat prin donaţiile membrilor (Exodul 35:4-5, 20-21; Neemia 13:10-14; 1
Samuel 8:11-13; 3 Ioan 1:1-12)
3. Biserica diferită de biserica apostată, sau alte religii (Deuteronom 13:6-10; Romani 16:17-18; 2
Tesaloniceni 2:2-5; 3:14; Apocalipsa 2:2b; 2:14-15, 20-25; 18:4)

IV. LUCRĂTORI
A. Exemple negative
1. Nadab şi Abihu – amestecarea sacrului cu profanul în slujbă (Leviticul 10:1-7)
2. Abimelec – liderul care a crezut că poate face tot ce vrea, fără să răspundă înaintea lui Dumnezeu
(Judecătorii 9:1-4, 22-24, 56-57)
2. Fiii lui Eli – slujitori care necinsţeau darurile Domnului (1 Samuel 2:12 -17, 29-34)
B. Exemple pozitive
1. Iosua – slujitorul devotat Cuvântului sfânt şi poporului Israel (Exodul 17:9-10; Iosua 1:1-18; Numeri
13:30; 14:7-10)
2. Ghedeon – liderul chemat de Dumnezeu pentru lupta sfântă (Judecătorii 6:11-16, 25-31, 34-40)
3. Abişai – viteazul la locul lui, diferit de Asael şi Ioab (2 Samuel 23:18-19; 10:10-12)
4. Tit – ucenicul de încredere (2 Corinteni 7:6-7; 8:16-17; Tit 1:4-5; 2:6-8, 15)

ÎNCHEIERE
1. Lucrarea – misiunea pământească a unui copil al lui Dumnezeu - toţi luptătorii Vechiului Testament şi
lucrătorii Noului Testament au rămas cu ce au făcut pentru Dumnezeu în Israel sau în Biserică (Matei
25:14-30; 20:28).
2. Fiecare va fi încununat (răsplătit) – după lucrarea efectuată (2 Timotei 4:1-11; Ioan 12:26)
Tineri creştini
Lecţia 6

TINERII ŞI ŞCOALA

INTRODUCERE
1. Educaţia are la bază inteligenţa – un produs al creaţiei divine; Adam a fost creat cu capacităţile
intelectuale necesare (Genesa 1:28; 2:15, 19-20)
2. Şcoala de-a lungul istoriei – din punct de vedere umanist – o abordare a pomului cunoştinţei binelui şi
răului - inversarea aranjamentului divin – care avea în prim plan pomul vieţii (Genesa 2:9, 17; 3:5)

I. BIBLIA ŞI ŞCOALA
A. Şcoala în istoria biblică (evrei au fost/sunt superiori neamurilor)
1. Şcolile religioase - sistemul levitic educaţional (Genesa 26:5; 18:19; 2 Cronici 17:7-9; Ezra 7:10)
2. Şcolile laice (Genesa 4:21-22; Matei 24:38-39; Faptele Apostolilor 7:22 (Heliopolis); Daniel 1:4, 20)
B. Şcoala în viziunea Bibliei
1. Educaţia religioasă (Deuteronom 6:7-9; Proverbe 1:1-9; interdicţia din Deuteronom 12:30 – caz Mircea
Eliade)
2. Cultura generală (Leviticul + Deuteronom; 1 Regi 4:29-34 > Hamurabi)
3. Cunoştinţe de specialitate (Iov, Isaia 40; Daniel 12:4; Habacuc 2:14 nu 18; Coloseni 2:8)

II. COMPORTAMENTUL CREŞTINULUI ÎN ŞCOALĂ
A. „Pe tine însuţi păstrează-te curat” - unde nu există şcoli la domiciliu ca în Statele Unite
1. Efortul familiei şi bisericii (2 Corinteni 6:14-16; Efeseni 6:4)
2. Efortul propriu (1 Corinteni 15:33; Judecătorii 14:20; 15:2)
B. „Influenţează-i pe alţii în bine”
1. Relaţiile cu profesorii (1 Timotei 2:1-4; Tit 3:1-3)
2. Relaţiile cu colegii (Tit 2:6-8; Efeseni 5:10-13, 15-16)

III. ELEVI ŞI STUDENŢI
A. Răi (Cunoştinţa răului)
1. „Copii sălbătici” - copii abandonaţi sau fugiţi, jungla de asfalt (Iov 30:1-8;)
2. Amon şi Ionadab - vremea aventurilor produse din prietenii (2 Samuel 13:1-5;)
3. Copiii evrei din perioada Noului Testament (Matei 23:8; Luca 11:45-46; Fapte 22:3; Galateni 1:14)
B. Buni (De la cunoştinţa binelui spre viaţă)
1. Roaba lui Naaman – a crede ce ai învăţat acasă şi în condiţii vitrege (2 Regi 5:2-4)
2. Estera - a rămâne constant în viaţă, în adevărurile în care ai fost educat (Estera 2:15-20)
3. Daniel şi cei trei - sfinţii de la uman şi real (filologi şi astronomi) (Daniel 1:4-20; 2:13-23;)

ÎNCHEIERE
1. Viziunea unui tânăr asupra şcolii: „învaţă” bine (le)! (Psalmul 119:96-106; Proverbe 22:6; - vârsta de
aur a memoriei „primele file diferite de ultimele file”)
2. Comportamentul în şcoală - dovada practică a viziunii (Genesa 39:3; Iosif - „Domnul cu el”; „Domnul
făcea”…; 41:37-40)
Tinerii creştini
Lecţia 7

TINERII ŞI SOCIETATEA

INTRODUCERE
1. Realitatea şi înţelepciunea de a fi în lume dar nu din lume – a fi activ şi sacru (Ioan 17:14-16; Iacov
1:27)
2. Relaţia cu lumea (societatea) afectată (chiar condusă) de Satan, e determinată de relaţia ta spirituală,
prin Cuvânt (Ioan 17:15; 1 Ioan 2:14-16)

I. RELAŢIILE CU SOCIETATEA
A. Relaţiile cu autorităţile statului
1. Supunerea şi rugăciunea (Romani 13:1, 5; 1 Timotei 2:1-2); pacifism (Romani 12:17-21)
2. Contribuţia bugetar-fiscală (Romani 13:6-7; Matei 22:21)
B. Relaţiile cu autoritatea economică (patronatul)
1. Crearea unui climat amical de destindere (1 Petru 2:18; Efeseni 6:5-9; Ieremia 29:4-7)
2. Exprimarea integrităţii caracterului spiritual (Tit 2:9-10, 14)
C. Relaţiile cu oamenii (în general cu aproapele neconvertit) (Romani 12:9)
1. Pro – binelui (1 Petru 2:12-15; model Mardoheu: Estera 2:22; 10:3)
2. Contra – răului (1 Petru 3:9-14; Efeseni 5:10-13; Leviticul 20:23, 26; Faptele Apostolilor 16:21)

II. EXEMPLE BIBLICE
A. Negative
1. Tinerii evrei – tineri căzuţi în ispită prin fetele din lume (Numeri 25)
2. Evrei / gabaoniţi - legăminte fără consultarea Domnului (Iosua 9:3-27; 2 Corinteni 6:14-16)
3. Dima - dragostea de lume (2 Corinteni 4:10)
B. Pozitive
1. Iosif în Egipt – un tânăr care umbla cu Dumnezeu (Genesa 39:1-6, 21-23; 45:8)
2. Solomon în relaţiile externe – afaceri economice fără implicaţii religioase (1 Regi 5:1-11; 9:11-14; 10)
3. Cei patru tineri în Babilon – a sta în picioare când toţi cad la pământ (Daniel 2:13-24; 3:8-12, 29-30;
6:2-5, 22)

ÎNCHEIERE
1. Raportează-te la toţi ca şi cum ar fi Isus Hristos (Coloseni 3:17-24)
2. Dovedeşte pământului că cerul e deasupra (Romani 12:8-10)
Tinerii creştini
Lecţiile 8-9

TINERII ŞI CĂSĂTORIA

INTRODUCERE
1. Care este voia lui Dumnezeu pentru căsătorie şi pentru toată viaţa? Omul nu e robot programat ci fiinţă
liberă, călăuzită (Psalmul 73:24)
2. Căsătoria: porunci şi sfaturi (1 Corinteni 7:10, 25; Efeseni 6:1-2)

I. CE SPUNE BIBLIA DESPRE ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI?
A. Darul lui Dumnezeu (1 Corinteni 7:7)
1. Fameni (Matei 19:11-12; 1 Corinteni 7:37-38; Isaia 56:3-5)
2. Familişti: o chemare (Genesa 1:28; 9:1); o nevoie (1 Corinteni 7:36)
B. Etapele (stările) vieţii
1. Copiii împreună cu părinţi: porunca a -V-a – spre binecuvântarea în viaţă (Efeseni 6:1-3)
2. Prietenii frăţeşti (1 Timotei 5:2). În Proverbe există multe sfaturi pentru prietenie (Proverbe 13:20). În
această perioadă trebuie să aibă loc naşterea din nou (2 Timotei 2:22; 1 Corinteni 7:32, 34-35; Eclesiastul
11:9-10; 12:1). Etapele vieţii sunt paralele cu cele ale credinţei (Iosif - Geneza 37-41)
3. Logodna - instinctul împerecherii (Genesa 2:24; 1:28)
4. Căsătoria - un legământ pe viaţă (Romani 7:2-3; Evrei 13:4)
C. Principii de bază
1. Rolul (datoria) părinţilor în căsătoria copiilor lor:
a) sfatul şi acordul (Deuteronom 7:3-4; 1 Corinteni 7:38)
b) relaţia strânsă, comunicarea / înţelegerea (Rebeca; Samson)
2. Perimetrul pentru căsătorie
a) Israel (Exodul 34:15-16); eventual „gri spre alb” (Genesa 24:5, 6-8)
b) Biserica (2 Corinteni 6:14-15; 1 Corinteni 7:39)
3. Alegerea partenerului (cum vrei?; cum ţi-e soarta?):
a) căutarea partenerului (Genesa 2:19-20; 1 Corinteni 7:27; Matei 7:7-8; Proverbe 18:22a)
b) primirea partenerului (Proverbe 18:22b; Genesa 2:22-23)
4. Moduri de călăuzire (călăuzire permanentă, totală, pentru diferite probleme: Iosua 9:14; Coloseni 1:9;
Romani 12:1-2):
a) înţelepciunea (1 Regi 3; Iacov 1:5-6; Proverbe 2)
b) mesaje speciale – directe, personale (Matei 1:19-20); semne (Genesa 24:13-14); indirecte (1
Samuel 3:6, 9);
c) efect spiritual (1 Corinteni 10:23; Filipeni 4:8)
d) derularea evenimentelor conforme cu călăuzirea (Genesa 24:7-8). Evenimente reciproce:
Anania – Pavel (Fapte 9); Corneliu - Petru (Fapte 10)
5. Comportament premarital - „de la casa părinţilor la casa ta”:
a) firesc: cu încălcarea poruncii a -VII-a şi a-X- a; (Matei 5:28-32), plăcerea păcatului (Numeri
25). Etapele căderii: îmbrăcăminte (Proverbe 7:10); vorbire (Proverbe 5:3-4; 6:24; 7:11, 21; 6:25);
plimbări (Proverbe 7:9, 11); îmbrăţişări, sărutări (Proverbe 7:13); aprinderea poftei (Proverbe 6:27; 7:22,
27)
b) spiritual – moral (1 Corinteni 6:12-13). Păstrarea castităţii (1 Tesaloniceni 4:3-5; Romani
13:14; Galateni 5:24). Orientarea strictă spre / după căsătorie (Matei 5:37; Genesa 2:24; 1 Corinteni 7:2-
6; 1 Timotei 5:14; Evrei 12:16)

II. EXEMPLE BIBLICE
A. Negative
1. Esau – greşeli fatale în căsătorie (Genesa 26:34-35; 28:8-9; Evrei 12:16)
2. Dina – imprudenţe care te costă (Genesa 34:1-4, 8, 22)
3. Samson – a nu respecta legea sfântă (Judecătorii 14:1-7, 10, 19-20; 16:1, 4)
4. Amnon – pofta care aduce moartea (2 Samuel 13:1-17)
5. Solomon – nimeni nu este mai înţelept ca Biblia (1 Regi 11:1-8; Neemia 13:26)
6. Iosafat şi Ioram – când părinţi greşesc împreună cu copii, la căsătorie (2 Cronici 18:1; 21:6)
B. Pozitive
1. Isaac şi Rebeca – o căsătorie după principii bune (Genesa 24)
2. Iacov – ascultarea de părinţi credincioşi în căsătorie (Genesa 28:1-2)
3. Iosif – curăţia până la căsătorie (Genesa 37:7-12)
4. Boaz şi Rut - căsătoria celor curaţi la suflet (Rut 2:5-11, 14; 3:10-11; 4:9-12)
5. Iosif şi Maria – model de logodnă (Matei 1:18-25)

ÎNCHEIERE
1. Există două logodne: una pentru pământ, una pentru cer – trăieşte plăcut pe ceea de pe pământ din
imaginea celeilalte (Osea 2:19-20; 2 Corinteni 11:2)
2. Biblia este codul de procedură al relaţiilor premaritale (Efeseni 5:25-32)
Tinerii creştini
Lecţia 10

TINERII CĂSĂTORIŢI

INTRODUCERE
1. Familiile tinere: perioada de sincronizare a celor doi soţi
2. Constituirea, funcţionarea unei noi biserici, clădirea primului etaj, funcţie de baza de până atunci
(Matei 18:20)

I. RELAŢIILE FAMILIEI
A. Relaţii externe
1. Cu părinţii (Genesa 2:24; Matei 15:4-6)
2. Cu prietenii (Ioan 3:29; Proverbe 5:7-17, 20; Judecătorii 14:20; 15:2; Tit 2:2-4; Deuteronom 24:5)
B. Relaţii interne
1. Spirituale - sfinţirea familiei (1 Corinteni 7:14; Coloseni 3:16; 1 Corinteni 7:5; 1 Timotei 2:15)
2. Sufleteşti – pacea, părtăşia familiei (1 Corinteni 7:15; Filipeni 4:6-8; Coloseni 3:15; Proverbe 2:17;
Maleahi 2:14)
3. Trupeşti – intimitatea fizică a familiei (1 Corinteni 7:1-5; Cartea Cântărilor 4:7; 5:16; 8:6-7; Proverbe
5:18-19; 1 Timotei 5:14a)
4. Materiale – muncă, un venit comun, altruismul dragostei (1 Corinteni 7:32-34; Genesa 3:19; 1
Timotei 5:13-14)
5. Familii mixte (1 Corinteni 7:12-17; caz Abigail)

II. FAMILII TINERE
A. Familii problemă
1. Fiii lui Iuda - oameni pedepsiţi de domnul la tinereţe (Genesa 38:7-26)
2. Iacov – problemele unui ginere cu socrii (Genesa 29:31-35; 30:1-2; 29:30; 31:1-3, 14-19)
3. David şi Mical - greşeli ale bărbatului şi ale femeii (1 Samuel 18:24-28; 19:8-17; 2 Samuel 6:16-23)
B. Familii biruitoare
1. Fiii lui Noe cu soţiile – familii tinere diferite de toate celalte din lume (Genesa 6:8-9)
2. Isaac şi Rebeca – o familie formată pe principii sfinte, dar atenţie la greşeli (Genesa 24; 25:20-23;
26:7-8)
3. Otniel şi Acsa – o familie puternică şi binecuvântată (Judecătorii 1:11-15)

ÎNCHEIERE
1. Bărbatul tânăr (Efeseni 5:23-31); Isus Hristos şi un nou convertit, aşteptând noi veniţi (copii)
neconvertiţi
2. Femeia tânără (Efeseni 5:22-24). Drumul din şi spre rai – prin Isus Hristos şi (posibil) prin soţ
Tineri din Biblie
Lecția 1

IOSIF – UN EVREU ÎN EGIPT

INTRODUCERE
1. Iosif a fost vândut în Egipt (de două ori), fără să-l poată scăpa Ruben și fără să știe tatăl său (Geneza
37:29-33; 40:15; 37:27-28; 39:1)
2. El nu a preferat Egiptul niciodată, nici nu a vrut să învieze în Egipt, nici poporul să rămână acolo, dar a
înțeles că Dumnezeu l-a trimis la timp acolo, căci a avut o mare lucrare cu el (Geneza 50:24-25; 45:7)

I. RELAȚIA TÂNĂRULUI CU DUMNEZEU (Domnul a fost cu Iosif, fapt care s-a văzut)
A. Chemarea și acceptarea părtășiei cu Domnul
1. „Visele” care completează educația din familia celor credincioși (Geneza 18:19; 26:5; 34:14; 35:2-4;
37:2-11; 38:1 / 37:5-10; 1 Samuel 3:1-11)
2. Treptele părtășiei – de la ciclul primar la bacalaureat și doctorat – echiparea potrivit chemării (Psalmul
105:17-22; David)
B. Comportamentul evlavios al tânărului în lume
1. Integritatea morală – dovedită în „casa stăpânului său”, în „tot ce avea”, „pe mână” și atât – fără raport
(fără socoteală – Geneza 39:2, 4, 6a, 8; Matei 23:23; Tit 2:9-10)
2. Preocupare intensă și efort fizic și intelectual: la oi (Geneza 37:2), alte activități (Geneza 37:13-17),
„ori dece se apuca” (Geneza 39:3), „tot ce avea” (Geneza 39:5, 6), tot Egiptul și țările din jur (Geneza
41:39, 48-49, 55-57; 2:15; Proverbele 31:17-26; 26:15-16). Domnul nu are îngeri și sfinți leneși!
3. Bunătate – iubire de la cuvinte de îmbărbătare și mângâiere (Geneza 40:6-7; 45:4-8; 50:17-21) la
slujire și binefaceri (Geneza 45:9-11, 18, 22-23)
4. Puritate și înfrânare a poftelor trupului (Geneza 39:16-20; 2 Timotei 2:22)

II. BINECUVÂNTAREA TÂNĂRULUI EVLAVIOS (Domnul a binecuvântat din pricina lui
Iosif)
A. În familie
1. Prin Iosif s-a păstrat viața fizică și spirituală a întregii familii (Geneza 45:5-11; 50:1-21)
2. El a fost purtătorul binecuvântării în generația sa, oferită apoi urmașilor (Geneza 48:1-3, 8-9, 15, 16,
20). El avea puterea snopului în picioare și cadoul părinților (Geneza 48:22)
B. În societate, popor
1. În casa lui Potifar (Geneza 39:2-6, 19-20)
2. În penitenciar (Geneza 39:21-23; 40:23; 41:9)
3. În toată ţara Egiptului şi nu numai (Geneza 41:39-41; 46-49, 55; 45:8b)

ÎNCHEIERE
1. Foarte important! Există aproximativ 20 de afirmații sau evidență că Domnul era cu Iosif, că Iosif
umbla cu Dumnezeu (Geneza 41:16, 25, 32, 38, 39; Galateni 2:20)
2. Binecuvântarea lui Iosif (Geneza 49:22-26)
Tineri din Biblie
Lecţia 2

NEPOȚII LUI IACOV – ISRAEL

INTRODUCERE
1. Fiii lui Iuda: Er și Onan – doi tineri fără Domnul și fără viitor (Geneza 38). Seminția lui Iuda s-a format
din Şela, Pereț și Zerah (Numeri 26:20)
2. Fiii lui Iosif: Manase și Efraim – moștenitori ai făgăduințelor părinților lor (Geneza 41:50-52)
3. Alți zeci de băieți și fete din care s-a născut poporul Israel (Geneza 46:8-27)

I. FIII LUI IUDA: ER ȘI ONAN
A. Er (Geneza 38:3, 6)
1. Istoric: tata evreu; mama canaanită; locația – Adulam; căsătorit; fără copii
2. Caracteristici: rău înaintea Domnului și decedat la tinerețe (Geneza 38:7)
B. Onan – decedat prin pedeapsa Domnului ca Er (Geneza 38:10)
1. Istoric: același ca la Er cu mențiunea legii leviratului (Geneza 38:4, 8)
2. Caracteristici: refuzul împlinirii legii leviratului și relații sexuale anormale (Geneza 38:9)

II. FIII LUI IOSIF: MANASE ȘI EFRAIM
A. Manase și Efraim în Egipt
1. S-au născut în condiții și mediu regal egiptean dar educație evreiască (Iosif)
2. S-au reunit cu neamul lor (verișori), după aprox. 7 ani (Geneza 46:20, 27)
B. Binecuvântarea bunicului Iacov
1. Manase și Efraim (aprox. 25 ani) împreună cu Iosif (aprox. 55 ani) în vizită la Iacov (Geneza 48:1-6).
Înfierea celor doi / dreptul de întâi născut al lui Iosif (1 Cronici 5:1-2; Ezechiel 47:13)
2. Efraim și Manase – fiecare cu statutul și viitorul lui (Geneza 48:8-20)

III. ALȚI NEPOȚI
A. Istoric
1. Viața aceasta: Mesopotamia, Canaan, Egipt (Geneza 35:21-26; 46:5-7)
2. Viața viitoare: cei credincioși în Împărăția lui Dumnezeu (Geneza 48:21)
B. Caracteristici
1. Întâi părinții, apoi ei, au rămas în neamul lor (Geneza 50:7-9; Exodul 1:1-7)
2. Detaliile vieții lor sunt necunoscute, dar au avut familii si copii (Geneza 50:23; Exodul 6; 1 Cronici)

ÎNCHEIERE
1. Ferice de copiii ce au părinți credincioși – (fiii lui Iuda și ai lui Iosif) binecuvântarea lui Iacov
(Proverbele 20:7; Geneza 48:15-16)
2. Fiecare om (în special la maturitate) are o libertate responsabilă determinantă, deși influențată de binele
sau răul părinților lui (Geneza 49:1-28)
Tineri din Biblie
Lecţia 3

MOISE – OMUL CARE A VĂZUT CANAANUL

INTRODUCERE
1. Moise s-a născut și a supraviețuit, prin credință, de aceea a putut fi o slugă credincioasă (Evrei 11:23,
24, 27, 28, 29)
2. Moise a refuzat gloria Egiptului pentru Canaan și poporul evreu, încă din robia Gosenului (Evrei 11:24-
26)

I. STATUTUL LUI MOISE ÎN EGIPT
A. Nașterea și educația
1. Miracolul: „Moise – scos” – un Dumnezeu ce veghează; părinți care se tem de Domnul și oamenii ce
contribuie la planul divin (Exodul 2:1-9)
2. Moise între Heliopolis (școlile și religia egipteană) și Gosen (făgăduințele și legământul cu Iahve) –
două căi (Exodul 2:10, 11a; Fapte 7:20-22)
B. OFERTA EGIPTULUI
1. Înfierea și educația ofereau un statut, drepturi, care pentru un om cu capacitate (ca Moise) erau premiza
realizărilor, carierei (Evrei 11:24)
2. Posibilitățile menționate asigurau și o viață de plăceri (Evrei 11:25)

II. ALEGEREA LUI MOISE
A. Prima alegere – refuzul lumii, la 40 de ani
1. Alegerea unui mod de viață în comuniunea celor ce cred în Dumnezeu / respingerea gândirii și
mediului de viață din Egipt (Evrei 11:24-25; 1 Ioan 2:14-16)
2. Alegerea prin prisma efectelor, rezultatelor; analiza celor două vieți (Ioan 12:24-26; Evrei 11:26; 1 Ioan
2:17)
B. A doua alegere – acceptarea slujbei
1. Încercări nereușite de implicare în eliberarea și civilizarea evreilor (Exodul 2:11-15; Fapte 7:23-27)
2. Acceptarea mandatului dat de Dumnezeu și împlinirea unei slujbe speciale, grea, dificilă (Evrei 11:27-
28)

ÎNCHEIERE
1. Moise – omul ce a refuzat Egiptul, n-a îndrăgit Madianul, dar a dorit o viață întreagă (după convertire)
Canaanul (Deuteronomul 3:23-25; Luca 9:28-31)
2. Moise – robul, sluga Domnului – conducătorul poporului (Deuteronomul 34:10-12; Evrei 3:2-5)
Tineri din Biblie
Lecţia 4

BOAZ ȘI RUT – O NOUĂ PERSPECTIVĂ

INTRODUCERE
1. Boaz a fost un evreu (Iuda, Betleem) evlavios și bogat ce s-a căsătorit în mod neașteptat cu o moabită
convertită la iudaism
2. Rut a fost o văduvă tânără și săracă ce a ajuns în mod nesperat o femeie respectată și bogată

I. BOAZ
A. Boaz – fermierul (Rut 2:1)
1. Cu ocazia unei zile de activitate în sezonul seceratului se descoperă caracterul evlavios (temător de
Dumnezeu) al patronului și atmosfera dintre oamenii aflați în firma lui (Rut 2:4-7, 15-16)
2. Boaz a tratat pe Rut conform reglementărilor pentru săraci și străini, dorindu-i un ajutor și har deplin de
la Domnul (Rut 2:5, 8-23; 3:15-17; Exodul 22:21-24; Leviticul 19:33-34; Deuteronomul 10:19)
B. Boaz și procedura de căsătorie
1. Propunerea lui Naomi și cererea lui Rut pentru răscumpărarea pământului l-a pus în ipostaza căsătoriei
(Rut 3:1-9, 12-14; Leviticul 25:23-27; Rut 3:18)
2. Procedura din consiliul local – poarta cetății (Rut 4:1-10; Deuteronomul 25:5-10; Numeri 36:1-9; Boaz
a interpretat și aplicat aceste două legi)

II. RUT
A. Rut și prima căsătorie
1. O căsătorie scurtă din care a rămas o prietenie și o nouă credință. S-a alipit de Domnul și poporul Lui
(Rut 1:3-16)
2. La venirea în Israel s-a integrat în poporul soțului ei decedat. Ea muncea după legi și principii naturale
și normale conform legii (Rut 1:16; 2:13-14, 17-23)
B. Rut și a doua căsătorie
1. Împrejurările vieții (chiar nefavorabile, în parte), fără intenții subiective nesănătoase, au condus la
cunoașterea apropiată a lui Rut cu Boaz (Rut 2:9-11; 3:9-11)
2. Fiind liniștită (la locul ei) a ajuns binecuvântată ca soție, noră și mamă (Rut 3:18; 4:11-16)

ÎNCHEIERE
1. Atitudinea lor binevoitoare (față de străini) le-a fost răsplătită de Domnul (Rut 2:11-12; 4:11-12;
Psalmul 112)
2. Ei au respectat cu scumpătate principiile și rânduielile Legii (Rut 3:5, 11; Luca 1:6)
Tineri din Biblie
Lecţia 5

FIII LUI ELI – SLUJITORI IMORALI

INTRODUCERE
1. Fiii lui Eli: Hofni și Fineas, au fost crescuți în mediul religios al Cortului Domnului (1 Samuel 1:3)
2. Cei doi au fost doi preoți imorali, loviți cu moartea în floarea vârstei pentru gravitatea păcatelor lor
(Eclesiastul 7:17)

I. CONTEXTUL RELIGIOS ȘI ISTORIC
A. Despre preoți și familiile lor
1. Chemarea și slujbele aaroniților (1 Samuel 2:27-28; Numeri 18:1, 7)
2. Drepturile și îndatoririle familiilor preoțești (Numeri 18:8-19; Leviticul 21:1-15-24)
B. Vremea judecătorilor
1. Evoluția generațiilor post Iosua (în Canaan): un monoteism sacru într-un cadru (de origine) politeist
imoral (Judecătorii 2:10-15)
2. Alternanța „tributară” păcatului și rolul judecătorilor în plan politic, militar, economic și religios. Eli a
fost singurul judecător și mare preot (Judecătorii 2:16-19; 1 Samuel 4:18)

II. VIAȚA ȘI MOARTEA FIIILOR LUI ELI
A. Viața
1. Îndeplinirea permanentă a slujbelor la Cortul și altarul Domnului, pentru tot Israelul (1 Samuel 1:3;
4:4)
2. Stările păcătoase ale lui Hofni și Fineas (1 Samuel 2:12):
a) neglijarea Legii sfinte și slujirea în interes personal (1 Samuel 2:13-17, 29)
b) imoralitatea avansată, fără rușine (1 Samuel 2:22; 2 Petru 2)
c) refuzul pocăinței în urma intervențiilor divine de îndreptare – recuperare (1 Samuel 2:23-25;
Apocalipsa 2:20-23)
B. Moartea
1. Ultima abatere de la legea Domnului (1 Samuel 4:4, 11)
2. Pedeapsa profețită și împlinită (1 Samuel 2:30-36; 3:14; 4:18-22)

ÎNCHEIERE
1. Cazul lor este reprezentativ pentru istoria lui Israel și a Bisericii. Apostazia, imoralitatea și alte păcate
grave au marcat viața multor slujitori ai altarelor (Isaia 56:10-12; Mica 3:1-12; Apocalipsa 2:14…)
2. Atitudinea poporului față de asemenea cazuri este fie (în general) orbire și complacere în aceleași
păcate (1 Samuel 4:3-5; Isaia 9:16; Osea 5:10-11), fie păstrarea (foarte puțini) a valorilor sfinte (1 Samuel
1:10, 11; 3:19; 7:1-6)
Tineri din Biblie
Lecţia 6

IŞ BOŞET ŞI IONATAN – CEI „DOI FII”

INTRODUCERE
1. Întodeauna în umanitate, în familii au fost câte „doi” fii, dar Dumnezeu nu are decât unul (Cain – Abel;
Ismael – Isaac; Esau – Iacov; Matei 21; Luca 15)
2. Iş Boşet (alături de ceilalţi) este tânărul firesc, uman, iar Ionatan şi „fraţii” lui – tânărul credincios –
spiritual

I. IŞ BOŞET (probabil Işvi – 1 Samuel 14:49 sau Etbaal – 1 Cronici 8:33)
A. Iş Boşet – împărat
1. Un tânăr absent din viaţa Israelului, deşi avea 40 de ani (1 Samuel 31:2; 2 Samuel 2:10)
2. A fost propulsat şi instalat de Abner (l-a trecut Iordanul – 2 Samuel 2:8), dar şi el s-a făcut împărat (2
Samuel 2:10; Ioan 1:12-13)
B. Activitatea lui Iş Boşet ca împărat
1. Nu a acţionat în nici un război ci doar în lupte fraticide (2 Samuel 2:12-31; 3:1, 7)
2. N-avea nici o putere/ îndrăzneală, executa ordinele altora (2 Samuel 3:7-11, 13-15)
3. A fost „purtat” de oameni, fără a avea sprijin de sus (2 Samuel 2:8; 4:1)
C. Sfârşitul lui Iş Boşet
1. N-a făcut nimic bun şi a murit dormind (de amiază) ca şi copiii (2 Samuel 4:5-7)
2. Prietenii, colaboratorii l-au ucis ( 2 Samuel 4:2, 6-7), Samson
3. A fost înmormântat în mormântul lui Abner – a fost „creaţia” lui (2 Samuel 4:12)

II. IONATAN
A. Tânărul Ionatan în Israel
1. Alege şi acceptă consacrarea în lucrare (1 Samuel 13:2; Filipeni 2:21-22)
2. Este plin de iniţiativă, activ în luptă, cauzând victorii (1 Samuel 14:1; 13:3; 14:22-23)
3. Acţionează prin credinţă, sub călăuzire, după Cuvânt (1 Samuel 14:6-7-12; 9:16)
4. Împreună cu cei ce cred la fel depune eforturi (1 Samuel 14:8, 13, 14)
B. Tânărul Ionatan în încercare
1. Lipsa experienţei (organizare, exprimare) produce greşeli (1 Samuel 14:27-30; Matei 14:28-30)
2. Dumnezeu este drept, sorţul, l-a găsit vinovat (1 Samuel 14:41-42; Exodul 4:24-26)
3. Acceptă voia/ hotărârea Domnului (1 Samuel 14:43; oricum – 1 Samuel 20:14-15)
4. Evenimentele îi sunt favorabile şi scapă (1 Samuel 14:45; 1 Samuel 28:1-2; 29:1-11)
C. Ionatan şi David - colaborarea cu cei duhovniceşti şi lângă Saul (Matei 10:16)
1. S-a unit cu el printr-un legământ de smerenie şi iubire (1 Samuel 18:1-4; 20:17)
2. Caută, susţine pacea în familie şi popor în contextul Saul (1 Samuel 19:1-7)
3. Se luptă pentru cei credincioşi, îi apără, îi îmbărbătează (1 Samuel 20:1-4, 28-32; 23:16-18)
4. Tratează problemele (mari) cu înţelepciune (1 Samuel 20:9-13, 35-40)
5. Rămâne în lucrare, luptând pentru Dumnezeu şi cauza Israelului (1 Samuel 31; 2 Samuel 1:22-23, 25)
D. Sfârşitul lui Ionatan
1. A murit cum a trăit: luptând în condiţii vitrege (1 Samuel 31:2, 11-13)
2. A reuşit faţă de Saul să împlinească „spiritul Legii”, alături de litera ei – o dragoste supranaturală (2
Samuel 1:26 )

ÎNCHEIERE
1. Tânărul (Iş Boşet) firesc ajunge în Biserică şi lucrare prin oameni, aici îi încurcă pe cei spirituali, dar se
pierde fără urmă şi viitor (Iuda 12-13)
2. Tânărul (Ionatan) spiritual are un început în relaţia lui cu Domnul, prin atingerea/ ungerea Duhului,
continuă să fie activ, în legătură cu cei sinceri, face faţă problemelor şi finalizează după voia Stăpânului
(1 Samuel 20:14-15; 10:26; Luca 1:23)
Tineri din Biblie
Lecţia 7

FIII LUI ISAI
REGELE DAVID ŞI FRAŢII LUI

INTRODUCERE
1. Familia lui Isai era din tribul lui Iuda, având descendenţi de seamă şi din ea a ieşit Mesia (1 Cronici
2:1-17; Isaia 11:1)
2. David a fost un adolescent, un tânăr, un războinic, apoi un rege plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor
( Fapte 13:22, 36)

I. FRAŢII LUI DAVID
A. Eliab – întâiul născut
1. În Vechiul Testament întâiul născut avea drepturi speciale şi în faţa lui Samuel părea „negreşit, unsul
Domnului”, dar a fost lepădat, respins la probe (1 Samuel 16:6-7 )
2. În timp s-a dovedit starea lui (1 Samuel 17:28-29), totuşi a fost un soldat ce a devenit ofiţer (1 Cronici
27:18)
B. Ceilalţi (7, 8, 9 – 1 Samuel 17:12)
1. Abinadab, Şimea (Şama), Netaneel, Radai, Oţem, Ţeruia şi Abigail (1 Samuel 8:2-3; 1 Samuel 16:8-10)
2. Alături de părinţi şi fraţi credincioşi şi-a putut găsi fiecare locul lui în poporul Domnului (1 Samuel
16:20; 17:17-19; 1 Cronici 27:7, 32)

II. DAVID – REGELE CEL MAI DE SEAMĂ AL ISRAELULUI
A. David – în casa şi gospodăria lui Isai
1. David – copilul frumos, adesea primul lucru care izbeşte, ca la Eliab (1 Samuel 16:12, 18)
2. David – păstorul cel mai bun al lui Isai (1 Samuel 16:11, 19; 17:15, 20, 34, 35). El a devenit păstorul
poporului (Psalmul 78:70-72)
3. David a împletit calităţile naturale cu cele supranaturale (1 Samuel 16:18)
B. David în Israel, după ungerea ca împărat (1 Samuel 16:13; 18:5, 16)
1. A ajuns cunoscut prin cântări (psalmi) şi biruinţele militare asupra lui Goliat şi filistenilor (1 Samuel
16:21-23; 17:32, 37, 58; 18:13, 14, 30)
2. A manifestat interes pentru cauza poporului Domnului, a acţionat cu credinţă, s-a bizuit pe Domnul (1
Samuel 17:26-30, 32, 36-40; Psalmul 56-57)
3. A avut probleme cu Saul şi alţii (filistenii), dar Domnul i-a ridicat şi prieteni şi colaboratori suficienţi
pentru a fi biruitor (1 Samuel 18:9-11, 17; 19:1/ 19:1-7; 20:16-17, 41-42; 1 Cronici 12:1-2, 17-22)

ÎNCHEIERE
1. Fiii lui Isai au avut harul general şi special al celor din poporul Domnului, dar fiecare a fost ceea ce a
fost gata să fie (David, Ioab)
2. David – a investit mult în relaţia lui cu Domnul şi toate realizările lui se datorează harului şi Duhului
lui Dumnezeu (1 Samuel 18:12, 14; Psalmul 16)

Tineri din Biblie
Lecţia 8

FIII ŢERUIEI – 3 VITEJI ŞI 3 DESTINE

INTRODUCERE
1. Fiii Ţeruiei, sora lui David, au fost războinici viteji şi comandanţi militari în armata lui Israel (1
Cronici 2:12-16; 2 Samuel 2)
2. Cei trei au avut origine şi activităţi comune, dar evoluţii şi destine diferite

I. ASAEL – VITEAZUL MORT LA TINEREŢE
A. Activităţi
1. A fost un tânăr cu aptitudini şi pasiune pentru luptă (2 Samuel 2:17-18; 2 Samuel 23:24 / 1 Cronici
11:26)
2. A avut capacitatea de organizare şi spirit de lider (1 Cronici 27:7)
B. Greşeli şi efecte
1. Ambiţia şi încrederea în capacitatea sa l-au suprasolicitat şi expus riscului (2 Samuel 2:19-21)
2. Lipsa de călăuzire şi ocrotire divină i-au cauzat moartea prematură (2 Samuel 2:22-23)

II. IOAB – VITEAZUL ÎNFRÂNT LA BĂTRÂNEŢE
A. Activităţi şi caracteristici pozitive
1. A slujit cu mult devotament pe David şi cauza Israelului (2 Samuel 12:26-30; 14:1, 21-22; 1 Cronici
11:8; 26:28)
2. A fost un bun strateg militar şi a reputat multe victorii (2 Samuel 2:30-31; 8; 10:7-14)
B. Greşeli şi efecte
1. A slujit prin prisma locului de căpetenie, tratându-şi potenţialii pretendenţi diferit de David (1 Cronici
11:6; 2 Samuel 19:13 / 20:6-10)
2. Lipsa lui de spiritualitate l-a făcut să acţioneze cu raţiuni fireşti, iar în final să aleagă o variantă greşită,
fără pocăinţă (Ahitofel). Caz: Abner, Amasa, Absalom, Adonia (1 Regi 2:5-6; 2 Samuel 2:14-16; 14; 1
Regi 1:7; Urie – 2 Samuel 11)

III. ABIŞAI – VITEAZUL CE REUŞEŞTE (CU GREU) SĂ SE BIRUIE PE SINE
A. Activităţi şi caracteristici pozitive
1. A fost mai viteaz ca fraţii săi (1 Cronici 11:16-21; 18:12)
2. A slujit cu mult devotament pe David, fără rezerve şi fără scopuri personale (2 Samuel 21:17; 23:17-19;
20:6-10; Ioab - Abişai; 1 Samuel 26:6-7)
B. Ispitele lui Abişai
1. Legea talionului (firii) în caz: Saul, Şimei (1 Samuel 26:7-11; 2 Samuel 16:9-10/ 19:21-22)
2. A respectat principiul autorităţii, slujind, executând toate ordinele (2 Samuel 10:10-11)

ÎNCHEIERE
1. Vitejia lor a fost un har pentru Israel, dar totodată o posibilă cauză a eşecurilor – erau prea puternici
pentru David (2 Samuel 3:39)
2. A încheia bine şi liniştit activitatea, a nu muri prematur, a nu sfârşi ruşinos (un păr alb cu sânge şi
efecte rele pentru copii) impune o viaţă şi luptă după rânduieli (Fapte 20:24; 2 Timotei 2:3-5)

Tineri din Bibliet
Lecţia 9

FIII PREOŢILOR – SLUJBE SPECIFICE TINERILOR

INTRODUCERE
1. Fiii preoţilor deveneau în mod natural preoţi. Ei trăiau numai prin şi pentru slujbele sfinte (Numeri
18:7)
2. Fiii preoţilor Ţadoc şi Abiatar – mari preoţi pe vremea lui David: Ahimaaţ şi Ionatan sunt prezentaţi în
slujiri specifice tinerilor cu părinţi slujitori maturi (2 Samuel 15; 1 Regi 1)

I. AHIMAAŢ ŞI IONATAN ÎN TIMPUL RĂSCOALEI LUI ABSALOM
A. Între Ierusalim şi Mahanaim
1. Tinerii sunt nevoiţi să participe, să efectueze slujiri pe care le „dictează” părinţii sau alţi slujitori (2
Samuel 15:24-29)
2. În situaţii critice slujirea tinerilor devine şi ea critică şi riscantă (2 Samuel 15:32-37; 17:15-17)
B. La Bahurim şi pe front, în pădurea lui Efraim
1. Cei doi sunt depistaţi şi urmăriţi, dar scapă şi îşi continuă misiunea (2 Samuel 17:18-22)
2. Ei (în special Ahimaaţ) participă pe front şi sunt gata să facă serviciul (în continuare) de informare, de
partea lui David (2 Samuel 18:19-30)

II. ALTE EVENIMENTE DIN ACTIVITATEA LOR ŞI A FAMILIILOR LOR
A. Ahimaaţ
1. I-a urmat în slujbă tatălui său, pe vremea lui Solomon; prin el a continuat spiţa preoţească principală (1
Cronici 6:1-15)
2. Familia lui Ţadoc a fost avantajată prin atitudinea lor faţă de cauza Israelului (1 Regi 4:1-4)
B. Ionatan
1. S-a ataşat de tatăl său, cu ocazia puciului lui Adonia, participând cu slujirea lui ca întodeauna (1 Regi
1:7-10, 39-46)
2. Părinţii lui au avut un blestem, iar greşelile ce au urmat au făcut să fie afectată slujba urmaşilor (1
Cronici 24:4, 31; 1 Samuel 2:33; 22:18-20; 1 Regi 2:26-27)

ÎNCHEIERE
1. Cei doi, în special Ahimaaţ era re(cunoscut) pentru alergările lui (2 Samuel 18:27)
2. Viitorul unui tânăr este determinat de mai mulţi factori de timp (trecut, prezent) şi de diferite persoane
(Romani 9:4-8)

Tineri din Biblie
Lecţiile 10-11

FIII LUI DAVID – ÎNFRÂNGERI TIMPURII

INTRODUCERE
1. Copii mulţi (V. T. - poligamie) crescuţi într-o casă bogată / frumoasă, prinţi (2 Samuel 5:11-16; 3:1-5)
2. Copii / fii şi fiice dintr-o casă binecuvântată cu făgăduinţe speciale pentru viitor (2 Samuel 7:8-11, 18-
29)

I. AMNON – ÎNTÂIUL NĂSCUT
A. Ispitele curviei şi păcatul oribil (ce compromite fiinţa omului)
1. Întâmplări cu efect şi continuitate imorală plus un chin sufletesc (2 Samuel 13:1-4; 1 Tesaloniceni 4:3-
5)
2. Cadrul propice păcatului curviei – legăturile şi etapele compromisului vinovat (2 Samuel 13:5-11;
Proverbele 6:25, 27; 7:1-27)
3. Evitarea neîntemeiată a căsătoriei, neacceptarea sfatului curat şi ascunderea realităţii faţă de David (2
Samuel 13:6-14; 1 Corinteni 7:1-5)
B. Urmările păcatului
1. „Dispariţia” iubirii (descoperirea înşelăciunii, goliciunea păcatului) şi neacceptarea / neasumarea
răspunderii în culpă (2 Samuel 13:15-21; Proverbele 5:7-20)
2. Pedeapsa de a nu fi vrednic de serbarea fraţilor (familiei) – moartea (2 Samuel 13:22-29; Proverbele
6:32-35)

II. TAMAR – O TÂNĂRĂ CU PRINCIPII PURITANE (2 Samuel 13:12, 13)
1. O victimă a uşurătăţii, a încrederii în oameni (2 Samuel 13:5-11; Proverbele 2:10-17)
2. O victimă a nestatorniciei, flirtului şi a slăbiciunii psihice (2 Samuel 13:15-20)

III. ABSALOM – CEL MAI FRUMOS TÂNĂR (2 Samuel 14:25-26)
A. Tânărul ambiţios şi orgolios
1. Motive de acumulare a urii, răzbunării – dorinţe păcătoase (2 Samuel 13:22-26; 14:28-32)
2. Ambiţii – dorinţe de realizare egocentrice (prinţ – rege) pentru care era gata să se lupte ani de zile –
toate mascate foarte tare (2 Samuel 13:23, 27, 38; 14:28, 33; 15:1-9)
3. Apelarea la orice mijloace, chiar moartea, în atingerea scopurilor (2 Samuel 13:28; 14:30; 15:14; 17:1-
3)
B. Urmările personale şi colective ale păcatului lui
1. Ani pierduţi şi moarte prematură – om fără viitor (2+3+2+4 - toată tinereţea; 2 Samuel 18:9-18)
2. O familie, o recoltă, o ţară distrusă de un om care s-a distrus (2 Samuel 13:30-33; 14:30; 18:7-8)

IV. ADONIA – „URMĂTORUL”
A. Lăcomia ofertelor
1. Dorinţa – pretenţia – încercarea de a fi rege – lăcomia: a fi, a avea (1 Regi 1:5-10, 41-42, 50)
2. Dorinţa de a obţine cea mai frumoasă fată; la aceste două pretenţii majore se asociază toate; 1 Regi
2:13-17; Matei 20:20-28)
B. Rezultate
1. O masă, dezbinare şi temeri (1 Regi 1:7-9, 49-53; 1 Timotei 6:6-11)
2. O înmormântare în loc de o nuntă (1 Regi 2:19-25; Fapte 8:18-24)

V. SOLOMON – ÎNŢELEPTUL CARE A ACCEPTAT O NEBUNIE
A. Tânărul aproape desăvârşit
1. Solomon a beneficiat de o dotare nativă şi o educaţie bună (2 Samuel 12:25; 1 Regi 2:1-4)
2. La tinereţe a primit harul / darul şi chemarea divină şi trăia o viaţă evlavioasă (1 Regi 3:3a, 4-15;
Eclesiastul 12:1 / 11:9; 2 Timotei 2:22). Credincioşia Domnului pentru el (1 Regi 1:11-40)
3. A tolerat o activitate periculoasă, dar a ţinut-o (o vreme) sub control (1 Regi 3:3b)
B. Greşeala / greşelile de la căsătorie
1. „Desfătarea fiiilor oamenilor” – o mulţime de femei – sexul (Eclesiastul 2:8; 1 Regi 11:1a, 2b)
2. Acceptarea, riscul căsătoriilor mixte (1 Regi 3:1; 11:1-8; Deuteronomul 7:3-4; 2 Corinteni 6:14-18)
3. Finalul prematur, neîmplinirea şi efectele în regat (1 Regi 11:11-12; Eclesiastul 2:17-20)

ÎNCHEIERE
1. Problemele, ispitele ce de regulă apar la tinereţe (adolescenţă) sunt diferite şi fiecare are luptele lui în
care trebuie să fie biruitor – dar nu este uşor (Proverbele 1:1-9)
2. Examenul cel mare – testul maturităţii este căsătoria (Proverbele 31:1-3, 10-11, 31)

Tineri din Biblie
Lecţia 12

FIII PROROCILOR – UCENICIA SPIRITUALĂ

INTRODUCERE
1. Fiii prorocilor erau ucenicii prorocilor (maeştri) din perioada statului Israel. Ei au activat în special în
Regatul de Nord, suplinind religios activitatea preoţească şi levitică (2 Regi 9:1-3)
2. Ei erau tineri apoi (chiar) familişti ce locuiau şi slujeau în grupe cu activităţi specifice profeţiei (2 Regi
2:3, 5)

I. CINE ERAU FIII PROROCILOR?
A. Evrei din triburile lui Israel
1. Dorinţa lui Moise – un popor de proroci; a Domnului – un popor de preoţi n-au devenit decât în parte
realitate în acea vreme (Numeri 11:29; Exodul 19:6; Romani 9:6, 7)
2. Un fel de „întâi născuţi” – ai Domnului au fost întodeauna în Israel (Numeri 3:45; Romani 11:1-6; 2
Regi 19:30-31)
B. Membri ai adunărilor (şcolilor) prorocilor
1. Ele apar în mod organizat pe vremea lui Samuel, care era conducătorul civil şi religios (deşi nu a fost
mare preot) al ţării (1 Samuel 10:5-6, 10)
2. Pe vremea lui Ilie şi Elisei – proroci puternici – ele au fost revigorate, deşi au fost prigoniţi (1 Regi
18:4; 19:10, 16-18; 2 Regi 2:3, 5; 4:1-7, 38-41; 6:1-7)

II. CE FĂCEAU FIII PROROCILOR?
A. Slujeau Domnului sub îndrumarea marilor proroci
1. Participau activ la adunările prorocilor, profeţind împreună cu ceilalţi, primeau puterea şi misiunea
profetică prin dedicare sfântă (2 Regi 2:3-18; 1 Samuel 19:20)
2. Erau trimişi cu mandat precis şi limitat sub coordonarea liderilor lor (2 Regi 9:1-10);
B. Puteau primii direct şi transmite mesaje de la Domnul
1. Prin diferite forme şi imagini profetice înţelegeau cu claritate şi puteau transmite cu siguranţă Cuvântul
Domnului (2 Regi 20:35-42)
2. Erau gata să suporte efectele directe şi indirecte ale mesajelor lor (1 Regi 22:8-28)

ÎNCHEIERE
1. (Fiii) prorocilor, în general prorocii Vechiului Testament au alcătuit a doua parte a Scripturilor, alături
de lege şi Psalmi, ceea ce arată mandatul lor pentru prezent şi viitor (1 Petru 1:10-12; 2 Regi 17:13)
2. Ei sunt o dovadă a permanenţei şi posibilităţii în orice condiţii de a păstra o relaţie vie şi corectă cu
Dumnezeu (Amos 2:11-12; 3:7; 7:10-15)

Tineri din Biblie
Lecţia 13

RECABIŢII – UN NEAM DE COPII ASCULTĂTORI

INTRODUCERE
1. Un neam din prima jumătate a mileniului I î. e. n, ce a trăit în zona limitrofă a poporului evreu (Iehu –
sec IX; Ieremia – sec VI î. e. n.)
2. Un neam ce s-a evidenţiat (înaintea lui Dumnezeu) prin ascultarea de părinţi (Ieremia 35:16)

I. IDENTIFICARE. PREZENTARE
A. Sorgintea şi statutul recabiţilor – cheniţilor
1. Cheniţii au provenit din seminţii din zona Canaan, în relaţie apropiată cu evreii şi rudeniile lui Moise
(Judecătorii 1:16; 4:11, 17; 1 Cronici 2:50-55)
2. Recabiţii au fost o ramură dintre cheniţi; o parte dintre rudeniile lor au avut alte destine – urmaşii lui
Ionadab fiul lui Recab (1 Cronici 2:55; Ieremia 35:6; Numeri 24:21-23)
B. Legislaţia specială a recabiţilor
1. Reguli alimentare: abstinenţă totală de la băutură – vin, pentru toţi membrii famililor lor (Ieremia 35:1-
6, 8; Efeseni 5:18)
2. Reguli socio – economice: o viaţă nomadă, fără case şi ogoare sau alte culturi (Ieremia 35:7, 9-10, 11;
1 Samuel 15:6; Iacov 5:1-7)

II. CARACTERISTICI
A. De ce aceste porunci? (Deuteronomul 10:12-13)
1. Pentru sănătatea minţii lor – discernământ, înţelepciune (Proverbele 23:19-22)
2. Pentru mobilitate şi evitarea atacării şi nimicirii de cei puternici (Ieremia 35:7b)
B. Cum pot fi respectate poruncile părinţiilor / divine?
1. Înţelegând valoarea/ înţelepciunea părinţilor; din respect pentru caracterul lor (1 Cronici 2:55; 2 Regi
10:15-16; Ieremia 35:6, 8 – tatăl nostru; 35:13 – „mele”)
2. Respectându-le cu toată inima – în întregime (Ieremia 35:8, 10; Psalmul 119:1-6; 19)
C. Care este răsplata respectării poruncilor?
1. Ceea ce le-au dorit părinţii: Ionadab / Avraam – evreii (Ieremia 35:14-15)
2. Ceea ce le-a oferit Dumnezeu pentru ascultarea lor

ÎNCHEIERE
1. Ascultarea lor (între neamuri care făceau altfel), împotriva dorinţelor lor fireşti şi a oricăror provocări –
Ieremia (Ieremia 35:1-6, 13)
2. Ascultarea lor le-a oferit ascultarea / ajutorul lui Dumnezeu (Iaazania – cel pe care Dumnezeu îl
ascultă) – un neam care rămâne (Ezechiel 8:11; 2 Regi 25:23; Ieremia 35:18-19)

Tineri din Biblie
Lecţia 14

TREI TINERI ŞI UN SINGUR DESTIN (FERICIT)

INTRODUCERE
1. Hanania, Mişael şi Azaria – iudei luaţi robi în Babilon în anul 605 î. e. r. şi şcolarizaţi la curtea lui
Nebucadneţar
2. Cei trei au avut o istorie şi un destin comun

I. DIN IUDA LA BABILON
A. Contextul situaţiei lor personale
1. Evreii (iudeii) au ajuns robi prin neascultarea generală a conducătorilor şi naţiunii, după o vreme de
reformă şi pocăinţă (Daniel 1:1-2; 2 Regi 23:25, 36-37)
2. Din poziţii şi condiţii favorabile în Iuda cei trei (şi alţii) au ajuns robi şi au fost făcuţi fameni în
Babilon (2 Regi 20:16-18; Daniel 1:3, 6-7)
B. La şcoală în Babilon
1. Capacităţile lor native şi în fond providenţa divină au determinat înscrierea lor la şcoala curţii regale
(Daniel 1:4-5; Iosif – Geneza 39-40)
2. Comportamentul lor spiritual şi şcolar i-a evidenţiat şi premiat (Daniel 1:9-20; 2 Cronici 30:9; Ieremia
42:11-12; Deuteronomul 28:13-14)

II. VIAŢA ŞI REALIZĂRILE IUDEILOR ÎN BABILON
A. Activităţi ale celor trei fameni
1. Viaţa şi activitatea alături de Daniel; cum se comportă sfinţii într-o lume păgână sau pentru ce trăim în
lume? (Daniel 1:8; 2:17-18; 3:17-18)
2. Viaţa şi activitatea lor în slujba lui Nebucadneţar; ce implicări sociale şi profesionale pot avea cei sfinţi
într-o societate potrivnică? (Daniel 1:19; 2:49; 3:30; 6:3-4)
B. Încercări şi biruinţe
1. Prima (din seria maturităţii), împreună cu Daniel, mai uşoară, indirectă, soldată cu avansarea lor
(Daniel 2:1-3, 10-13, 17-23; 2 Corinteni 4:17-18; 1:8-11; 1 Petru 1:7)
2. A doua – mai grea, directă şi cu rezultate excepţionale (Daniel 3:1-6, 8-29)

ÎNCHEIERE
1. Adevăraţii oameni nu sunt influenţaţi de mediu şi împrejurări şi ei influenţează şi chiar controlează
evenimente şi stări de adversitate (Daniel 3:4, 29)
2. O relaţie de prietenie (tovărăşie – frăţie) este avantajoasă faţă de o stare solitară pentru părtăşie,
rugăciune şi alte aspecte (Daniel 2:13, 17, 18...)

Tineri din Biblie
Lecţia 15

ESTERA – O REGINĂ DE ORIGINE IUDAICĂ

INTRODUCERE
1. Estera – o evreică orfană, rămasă în diaspora persană (sec V î. e. n.)
2. Estera – o soţie, regina lui Xerxes (Ahaşveroş)

I. CUM A AJUNS ESTERA REGINĂ?
A. Estera şi Mardoheu
1. Mardoheu (vărul ei mai în vârstă) a luat-o în îngrijire după ce a rămas orfană (Estera 2:5-7, 11)
2. Estera a fost o fată ce a ştiut şi putut să asculte fără abateri în diverse domenii şi în orice etapă a vieţii
(Estera 2:10, 20; 4:5-17 – poruncise)
B. Estera şi Ahaşveroş (Estera 2:2)
1. Locul vacant (după destituirea Vastiei) a fost ocupat (după 4 ani) de Estera – Ahaşveroş a iubit-o mai
mult ca pe oricare alta (Estera 2:16-18)
2. Selecţia şi pregătirea prelungită (un an) a evidenţiat caracterul şi voinţa acestei fete, fidele iudaismului
(Estera 2:8-15)

II. REGINA ESTERA
A. Estera la curtea regelui Ahaşveroş
1. Estera trăieşte toate problemele regelui, participând direct sau indirect la ele (Estera 2:21-23; 4:1-5, 10-
11)
2. Estera reuşeşte să rămână iubita împăratului şi exercită o influenţă de provenienţă divină (Estera 5:1-8)
B. Rolul şi contribuţia Esterei în procesul Haman – Mardoheu
1. Postul colectiv – pregătirea spirituală pentru bătălie; asumarea sarcinilor şi riscurilor slujirii (Estera
4:15-16)
2. Intervenţiile înţelepte ale Esterei în favoarea iudeilor – răsplata pentru Mardoheu şi neamul a cărui
credinţă o păstra (Estera 5:8; 7:1-6; 8:1-6; 9:12-13)
3. Efecte de durată: sărbătoarea Purim (Estera 8:16-17; 9:17-19, 20-23, 29-32)

ÎNCHEIERE
1. Rolul divin (în toate aceste evenimente) este hotărâtor, pentru că Dumnezeu este implicat în viaţa
naţiunilor, dar în special a sfinţilor (Estera 6)
2. Fidelitatea / credincioşia / ascultarea jertfitoare a Esterei faţă de cauza religioasă şi apoi ca naţiune a
evreilor au făcut din ea o eroină (Daniel 11:32)

Tineri din Biblie
Lecţia 16

FII ÎN IMAGINEA REALĂ

INTRODUCERE
1. Domnul Hristos în evanghelii prezintă mai mulţi fii, în ipostaze diferite (Matei 21; Luca 11, 15)
2. Scopul lui Dumnezeu este să ducă prin Domnul Hristos pe „mulţi fii la slavă” (Evrei 2:10)

I. FII
A. Doi fii şi o poruncă (Matei 21:28-31)
1. Împotrivirea, neascultarea firii pământeşti (Matei 21:28, 29a; Romani 7:8-10)
2. Uşurătatea, slăbiciunea voinţei şi angajamentului uman (Matei 21:30; Romani 7:14-23)
3. Pocăinţa acceptată de Dumnezeu – harul celor doi, valorificat doar de unul dintre ei (Matei 21:29b; Tit
3:3-8)
B. Un fiu care cere (în A – cerea/ poruncea tatăl)
1. Diferite dorinţe ale copiiilor către părinţi (Luca 11:9-12)
2. Împlinirea necesităţilor copiiilor – o datorie a părinţilor (Luca 9:11-13; 2 Corinteni 12:14; Luca 12:13-
14, 29-31; Iacov 1:16-17)
C. Doi fii între lume şi Tatăl (Luca 15:11-32)
1. Fiul cel mic şi greşelile lui:
a) dorinţa satisfacţiilor în viaţă prin liberalizarea poftelor firii (Luca 15:12-13; Iacov 4:1-3; 1 Petru
4:3-4 – „alergaţi”; 2 Petru 2:12-14)
b) asocierea în prietenii rele, lumeşti, păcătoase (Luca 15:13-17; Iacov 4:4; 1 Corinteni 15:33)
2. Fiul cel mare şi adevărata lui stare spirituală asemănătoare celui mic (Luca 15:25-30)
3. A realiza ce doreşte tata şi a-i accepta condiţiile de viaţă, pentru a avea viaţă şi moştenire în fericire
(Luca 15:17-21, 31-32; Romani 8:28, 32)

II. FIUL ÎMPĂRAT ŞI FIII ÎMPĂRĂŢIEI
A. Fiul împărat – întâiul născut (Evrei 3:6)
1. Un fiu ce domneşte pentru că a ascultat şi slujit (Matei 22:41-46; Matei 3:17; 1 Timotei 3:16, 1 Ioan
4:6)
2. Un fiu model pentru toţi fiii (Matei 11:25-30; Romani 8:29)
B. Fiii împărăţiei
1. Fii ce moştenesc Împărăţia (Matei 13:38-43; Luca 19:9-10; 13:16)
2. Fii ce pierd moştenirea Împărăţiei (Matei 8:11-12)

ÎNCHEIERE
1. Unii fii înţeleg voia Tatălui şi vor fi alături de Tatăl şi Fiul (Matei 5:44-48; 1 Ioan 2:14-17; Evrei 12:5-
10)
2. Alţi fii (vine vremea) nu vor mai putea fi ajutaţi cu nimic (Luca 16:25-26)

Tineri din Biblie
Lecţia 17

MARIA – O TÂNĂRĂ EVLAVIOASĂ

INTRODUCERE
1. Maria a fost soţia (logodnica) lui Iosif ce a născut pe Domnul Hristos şi alţi ucenici: Iacov, Iuda...
(Luca 1:27; 8:20)
2. Tinereţea ei a fost cinstită şi aleasă de Dumnezeu pentru un scop nobil ce i-a determinat viaţa şi
veşnicia (Luca 1:30)

I. MARIA – O FATĂ DE CARACTER
A. Calităţi spirituale
1. Preocupare şi împlinire în plan spiritual (Luca 1:46-47), prin înţelegerea acţiunilor divine (Luca 1:51-
53)
2. Cunoaştere pasionată a Scripturilor şi credinţă în împlinirea lor (Luca 1:31-33, 54-55; Luca 2:38)
3. Evlavie (Luca 1:48-50; 1, 2 Timotei)
B. Alte aspecte ale fiinţei şi vieţii ei (la tinereţe)
1. Era dintr-un neam evlavios şi se asocia cu cei ce „aşteptau mântuirea” (Luca 1:27, 36, 39-45, 56; 2:25-
38; 2 Timotei 2:22; 3:10-14)
2. Trăia într-o condiţie modestă şi nu s-a evidenţiat prin exteriorizări specifice feminine sau prin
frumuseţe (Luca 1:48; 1 Timotei 2:9-10; 1 Petru 3:1-6)

II. MARIA – O TINEREŢE DE SLUJIRE PENTRU DOMNUL
A. Maria, mama Domnului
1. Acceptarea slujirii sfinte (nazireat) – sfântul din tine (Luca 1:34-35, 38)
2. Naşterea în condiţii „obişnuite” vremii şi chiar nefavorabile, dar sub purtarea de grijă a Domnului
(Luca 2:4-7, 21-24; Matei 2:11-14)
B. Slujirea – un angajament de o viaţă
1. Maria, mamă – la tinereţe a mulţi copii, mereu în jurul ei (Matei 12:46-47; 13:55-56; Fapte 1:14)
2. Maria, o femeie ce medita la Cuvânt, era prezentă la rugăciune şi cânta pentru Domnul (Luca 2:19, 33-
35; 1:46-55; Psalmul 77:10-15)

ÎNCHEIERE
1. Maria a fost o fecioară, o logodnică, o soţie, o mamă ce a înţeles etapă cu etapă voia şi planul
Domnului pentru ea (Luca 1:38)
2. Maria a trăit cu evlavie, sub puterea Duhului Sfânt şi în împlinirea Cuvântului Domnului (Domnul este
cu tine – Luca 1:28)

Tineri din Biblie
Lecţia 18

TÂNĂRUL BOGAT – O CHEMARE RATATĂ

INTRODUCERE
1. Tânărul bogat a fost contemporan cu Domnul Hristos, a avut un dialog cu El, dar n-a acceptat sa-L
urmeze (Matei 19; Marcu 10; Luca 18)
2. Problema lui este actuală într-o societate profund marcată de avere (Mamona), dar şi cu aceeaşi nevoie
de a lucra pentru Domnul şi pentru Evanghelie (Matei 9:35-38)

I. IMAGINEA PROPRIE (AUTOPREZENTAREA)
A. Viaţa lui până la întâlnirea cu Domnul Hristos
1. Un statut religios cu perspective (teoretice) veşnice; un om religios într-un mediu ce l-a amprentat
(Matei 19:16-20; Marcu 10:17-20; Galateni 2:15; Filipeni 3:4-6)
2. Era un om fără antecedente penale, cu o carte de vizită frumoasă pentru societatea de atunci/ şi de azi
(Matei 19:20; Luca 16:14-15)
B. Întâlnirea şi dialogul cu Domnul Hristos
1. O întrebare generală ce trebuie pusă cu un maxim de responsabilitate, dar şi cu asumarea răspunsului
(Marcu 10:17; Matei 19:20b; Fapte 9:6; 16:30-31)
2. Un răspuns (al lui) al continuităţii silitoare, dar şi o lipsă de răspuns pentru schimbare (Matei 19:20a,
21, 22; Filipeni 3:7-15)

II. IMAGINEA REALĂ (PREZENTATĂ DE DOMNUL)
A. „Pulsul” zilei
1. O neînţelegere corectă a lui Dumnezeu şi lucrărilor Sale (Matei 19:16-17; Marcu 10:17-18) şi cu atât
mai puţin a Domnului Hristos (Ioan 10:33-38)
2. Domnul a vorbit inimii lui nu declaraţiilor şi aparenţelor, astfel i-a identificat slăbiciunea ce-i împiedica
mântuirea (Matei 19:21-23; Marcu 10:21; Matei 6:19-24)
B. Perspective
1. El avea nevoie de o vreme de ucenicie şi averea putea fi folosită cu randament – în cer! (Marcu 10:21;
Luca 14:26-33)
2. Poate s-a convertit ulterior – dar a rămas acelaşi regim (Fapte 2:44-47; 1 Timotei 6:17-19)

ÎNCHEIERE
1. O religie tradiţională, într-un context al lumii orientate spre împliniri materiale rămâne o piedică în
calea mântuirii (Marcu 10:22-25)
2. Mântuirea (posibilă numai prin Dumnezeu) devine realitate personală (mântuirea obiectivă şi
subiectivă) numai în condiţii de ascultare totală (Luca 18:26-30; Fapte 28:28; Romani 1:5; Filipeni 2:12-
16)

Tineri din Biblie
Lecţia 19

SAUL (PAVEL) – DE LA TRADIŢII LA ADEVĂR

INTRODUCERE
1. Saul era evreu din seminţia lui Beniamin, originar din Tars, Cilicia, educat la Ierusalim în religia
iudaică (Filipeni 3:5; Fapte 22:3)
2. Pavel a fost convertit la creştinism şi a devenit un membru foarte activ al Bisericii (Fape 9:17-22)

I. SAUL – ÎNAINTE DE CONVERTIRE
A. Educaţie şi comportament
1. Copiii sunt marcaţi puternic de educaţia primară, de aceea părinţii au datoria învăţării lor (Fapte 22:3; 2
Timotei 1:3-5; 3:14-15)
2. Comportamentul copiiilor este determinat de educaţia, atitudinea independentă şi contextul mediului
(Fapte 26:4-5; Ezechiel 16:44-47)
B. Convingeri şi manifestări religioase
1. Saul era un membru devotat al confesiunii fariseilor, care foloseau Scripturile Vechiului Testament
împreună cu tradiţia rabinică (Galateni 1:14; Fapte 23:6-10)
2. În ataşamentul lui pentru religie şi Dumnezeu (în convingerea lui) a recurs la persecuţii sistematice
împotriva altor convingeri (Fapte 7:58; 8:1, 3; 9:1, 2; 26:9-11; Galateni 1:13)

II. CONVERTIREA LUI SAUL ŞI URMĂRILE EI
A. Întâlnirea cu Isus şi botezul
1. Convertirea lui Saul a fost determinată de o intervenţie specială a lui Dumnezeu (Fapte 9:3-19;
Galateni 1:15, 20-22) şi o decizie fermă (Filipeni 3:7-11)
2. Convertirea a fost însoţită de toate manifestările de adeverire şi împuternicire din partea lui Dumnezeu
(Fapte 9:19; 22:12-16; 26:15-19)
B. Acceptarea şi implicarea în Biserică
1. Intrarea lui Saul în Biserică a fost marcată de analize logice reţinute şi a necesitat intervenţii inspirate
pentru acceptare (Fapte 9:20-30)
2. Implicarea lui Saul a fost potrivit cu cunoaşterea şi abilităţile ce le avea şi chemarea lui Dumnezeu –
dovedită la vreme (Fapte 11:25, 26, 29-30; 13:1-4; 22:17-21; 26:20)

ÎNCHEIERE
1. Saul a fost un copil, un tânăr foarte gelos şi activ în religia mozaică; atitudini ce s-au păstrat după
convertire (1 Timotei 1:13; Romani 1:8-15)
2. Saul a trăit cu un cuget curat, urmărind neprihănirea, ceea ce l-a calificat înaintea Domnului, oferindu-
i-se cea mai mare stare de neprihănire – în Isus Hristos (Filipeni 3:6-16; Fapte 24:16)

Tineri din Biblie
Lecţia 20

TIMOTEI – UN TÂNĂR SLUJITOR
O VIAŢĂ ÎNCEPUTĂ LA TIMP

INTRODUCERE
1. Timotei, un copil dintr-o familie mixtă, din localitatea Listra / Asia Mică (Fapte 16:1)
2. Timotei, un ucenic, colaborator al apostolului Pavel, prezbiter, slujitor al Domnului (1 Timotei 4:14)

I. COPILĂRIA ŞI TINEREŢEA LUI TIMOTEI
A. Copilăria
1. Date personale: tata grec, mama evreică (Eunice), diaspora evreiască (Fapte 16:1; 2 Timotei 1:5)
2. Educaţie religioasă (2 Timotei 1:5; 3:15-17)
B. Tinereţea
1. Convertirea de la iudaism la creştinism în Listra (Fapte 14:6-19; 2 Timotei 1:1-2, 4-5; 2:1)
2. Integrarea pasionată şi evlavioasă în comunitatea ucenicilor (Fapte 16:2; 1 Timotei 1:18-19)

II. SLUJIREA LUI TIMOTEI
A. Ucenicia împreună cu apostolul Pavel
1. Acceptarea condiţiilor severe ale misiunii pauline: cerinţe şi condiţii (Fapte 16:3; 17:14-15; 18:5; 20:4;
2 Timotei 3:10-11; 1 Timotei 5:23)
2. Activitatea evanghelică/ spirituală în condiţiile date (2 Timotei 1:6-7; 1 Corinteni 4:16-17; 1
Tesaloniceni 3:2; Fapte 19:22; Romani 16:21; 1 Corinteni 16:10; 2 Corinteni 1:1, 19; Filipeni 1:1; 2:19-
23; Coloseni 1:1; 1 Tesaloniceni 1:1; 2 Tesaloniceni 1:1; Evrei 13:23)
B. Slujirea, în continuare (1 Timotei 6:11-16)
1. Sfaturi apostolice, pentru un slujitor tânăr:
a) slujirea cu râvnă (1 Timotei 4:13-15; 2 Timotei 1:6)
b) pregătirea temeinică pentru slujbă (1 Timotei 4:11-16; 2 Timotei 2:22
c) evitarea ereziilor şi a lucrătorilor apostaţi (1 Timotei 1:3-6; 5:23; 2 Timotei 2:15-23)
2. Misiunea de perspectivă a unui slujitor:
a) transmiterea Evangheliei pentru generaţiile următoare (2 Timotei 2:2)
b) slujirea bună până la sfârşit (2 Timotei 2:3; 4:1-8)

ÎNCHEIERE
1. Timotei a avut harul de a avea părinţi spirituali sănătoşi atât în familie (1/ 2) cât şi în adunare (2
Timotei 3:14-17)
2. Timotei a acceptat educaţia sfântă, şi-a înţeles chemarea şi a slujit Domnului aşa cum trebuie (1
Timotei 5:22; 2 Timotei 1:13-14)

Crizele tinerilor în postmodernism
Lecţia 1

TINEREŢEA – PERIOADA CEA MAI SCUMPĂ A VIEŢII

INTRODUCERE
1. Tinereţea este perioada vieţii cuprinsă între 12 şi 30 de ani – anii între care şi Domnul Isus Hristos s-a
pregătit pentru a lua decizile Sale mântuitoare (Luca 2:42-52; 1:80; Geneza 37:1-2; 41.46)
2. La tinereţe, dacă nu s-a făcut încă din copilărie, este imperativă cercetarea Bibliei – cartea cea mia
valoroasă şi mai răspândită de pe pământ şi practicarea rugăciunii – forma cea mai simplă, dar şi cea mai
înaltă de abordare a lucrurilor – a sta la sfat cu cel ce a făcut planurile pentru eternitate (Psalmul 119:9;
Proverbe 1:2-6; 2:1-17; 2 Timotei 1:4-5; 3:14-17)

I. TINEREŢEA – PERIOADA DE MAXIMĂ CAPACITATE („floarea vârstei” - 1 Corinteni
7:36)
1. Perioada vieţii în care capacităţile psihosomatice ating cele mai bune perfomanţe (Proverbe 20:29;
Eclesiastul 12:1-7; Iov 33:25)
2. Perioada în care posibilităţile de alegere – orientare în viaţă sunt întregi (1 Regi 3:5-14; rut 1:12)
3. Perioada în care bucuria şi celelalte forme de împlinire spirituală, sufletească şi fizică sunt întregi
(Deuteronom 24:5; Psalmul 110:3; Eclesiastul 11:9a; Luca 15:11-32)

II. TINEREŢEA – PERIOADA RESPONSABILITĂŢILOR DEPLINE
1. Opţiunea spirituală este o alegere faţă de Dumnezeu şi eternitate (Geneza 8:21; 1 Cronici 28:9; Psalmul
71:5, 17). Ex.: Iosua – (Numeri 11:28); Iosia (2 Cronici 34:3); Cei 4 în Babilon (Daniel 1:8, 17); Ionatan
fiu lui Gherşom (Judecători 17:12; 18:3-4)
2. Alegerea unui mod de viaţă în plan marital este unică – căsătoria este o piatră de încercare pentru un
băiat sau o fată (Geneza 34:19; Judecători 3:4-6; Psalmul 127:4)
3. Orientarea profesională şi obiceiurile – stilul de viaţă terestră, la tinereţe este determinantă, de regulă,
pentru toată viaţa (Geneza 46:34; Iov 31:18; Isaia 47:12, 15)

ÎNCHEIERE
1. Tinereţea – perioada ce lasă în urmă mari bucurii sau mari regrete (Eclesiastul 11:9). Întreabă ce ar face
un bătrân sau, mai exact, cum ai dori să-ţi fi trăit viaţa, în ziua învierii
2. Conştientizarea părinţilor de către copii este o îndatorire sacră (1 Cronici 22:5; 29:1; 1 Regi 3:7).
Studiile ce urmează au rolul de a pregăti noua generaţie pentu abordarea cu succes a vieţii în
postmodernism – o lume veche în straie noi (Proverbe 22:17-21). Ca anii tinereţii, nu-i aur mai de preţ, /
Jertfeşte-ţi-i pe-altarul eroicei vieţi / Ascultă-n ei chemarea iubirii lui Hristos / Şi-adu-i în Oastea
sfântă, sub steagul luminos
Crizele tinerilor în postmodernism
Lecţia 2

LUMEA – DIN ANTICHITATE LA POSTMODERNISM

INTRODUCERE
1. Istoria umană se poate împărţi (subiectiv) pe diferite perioade, dar ea este un tot unitar, aflat într-o
metamorfoză continuă, marcată de evoluţia stărilor spirituale ale oamenilor, cu efect pentru celelalte stări
şi condiţii ale vieţii, dar în prim plan, determinată de un curs stabilit de organigrama planului divin, cu
permisivităţile stabilite de Dumnezeu, pntru îngerii – demonii şi oameni care s-au abătut de la menirea
creaţiei (Fapte 14:15-17; 17:23-31)
2. Postmodernismul este perioada actuală, marcată de noi valenţe, dar aceleaşi surse, căreia noua
generaţie trebuie să-i facă faţă, iar noi părinţii lor, suntem datori să-i ajutăm, evaluând pragmatic lucrurile
şi racordându-ne toţi la Dumnezeu, stăpânul zilelor, la planurile şi voia Sa (1 Ioan 2:13-17)

I. PERIOADE ALE ISTORIE UMANE
1. Antichitatea este cea mai lungă perioadă istorică (4000 îen – sec. VI e.n.) şi s-a consumat în prim plan
în leagănul omenirii – zona Orientului Mijlociu, dar treptat sau ridicat şi alte centre cunoscute în plan
social şi religios: China, India, Europa, drept urmare s-a impus cultura greco-romană cu influenţe din
răsărit:
a) în acest timp Dumnezeu a păstrat linia biologică a patriarhilor credincioşi adevărurilor
transcendente, pe principiul binecuvântării copiilor prin părinţi. Stăpânul universului s-a ocupat de
oameni, familii dar şi de naţiunea Israel, în sânul căreia a păstrat oameni şi familii cu convingeri şi
practici evlavioase. Celelalte popoare au devenit idolatre, sumerienii (Mesopotamia) fiind cei mai dedicaţi
politeişti cu accente celeste şi demonologice, care apoi au evoluat şi sau diversificat la egipteni, cananiţi,
greci, romani etc (Psalmul 147:19-20). În această perioadă s-a dat o luptă acerbă între politeismul
imoral (în special cananit şi grecesc) şi monoteismul sacru al lui YHWH (2 Regi 17:8-20)
b) ultimele secole din antichitate – perioada de supremaţie a Împeriului roman au fost benefice
pentru răspândirea creştismului care a fost într-un conflict deschis cu stilul păcătos al cezarilor şi întregii
societăţi (1 Corinteni 15:32), chiar dacă au fost şi filozofi cu o gândire morală, deşi fără (re)cunoşterea
Bibliei. Spre sfârşitul acestei perioade, în care a suportat persecuţie sub unii imperatori,
creştinismul a fost înghiţit de lume în cea mai mare parte, prin mutaţiile religioase, sociale şi politice,
ceea ce de fapt a dus la trecerea într-o nouă etapă istorică şi în plan religios, în întreg cuprinsul fostului
imperiu roman (Apocalipsa 2:2-5, 9-10)
2. Evul mediu (sec VI – XVI); de la căderea Imperiului roman de apus – 476, la căderea Imperiului roman
de răsărit – 1453, sau după alţii istorici, până la apariţia tiparului, descoperirea Americii şi înconjurul
pământului:
a) năvălirea popoarelor barbare din Asia a dat naştere la noi entităţi naţionale. În acest interval
Biserica a avut un rol „împărţit” între o educaţie precară şi un rol politic lumesc, drept dovadă
luptele pentru putere sau cruciadele (Apocalipsa 2:13-16; 17:1-18)
b) păcatul s-a impus prin înfluenţele păgâne şi starea firească a individului, generaţie după
generaţie. Războaiele şi bolile – pedepse divine, au decimat populaţia Europei, unde se mutase centrul de
greutate al istorie creştine, chiar dacă lumea arabă şi zonele asiatice au avut rolul lor în evoluţia istoriei
medievale, dar sub coordonatele altor religii, care aveau şi ele perceptele lor morale, Dumnezeu
controlând limitele proliferării păcatului şi păstrând rămăşiţa sfântă a poporului Său (Apocalipsa
3:1-5)
3. Perioada modernă – de la renaştere la al doilea război mondial:
a) tiparul, reforma şi renaşterea au deschis o nouă eră, în care revoluţia industrială, descoperirile
geografice şi stinţifice au schimbat structurile sociale şi viaţa oamenilor. Perioada modernă a creat o
lume în care conceptul de Dumnezeu a devenit facultativ. Condiţiile de viaţă nu mai erau o dependenţă
de o divinitate care trebuia „aservită prin jertfe” şi ascultare, noile tehnologii îmbinate cu umanismul şi
ateismul au făcut din om singurul stăpân al materiei (Deuteronom 8:7-20).
b) ştiinţa a devenit idolul perioadei moderne, omul cu raţiunea lui a devenit unitatea etalon sub
influenţa cercetărilor, cumulate cu teoria evoluţionismului. teoria progresul istoric şi iluminismul au
condus revolta împotriva Creatorului şi religiei, prin schimbarea idolilor antici cu zeiţa raţiunii, dar scopul
era „eliberarea” de sub controlul divin, sub coordonarea diavolului (Efeseni 2:2-3)
c) în această perioadă Dumnezeu a trezit spiritul misionar al celor credincioşi care sa.u
folosit de descoperiri şi tehnologie în vederea răspândirii Evangheliei (Matei 24:14; 28:19-20)
4. Postmodernismul este perioada actuală. Dacă tiparul poate fi considerat o stea din zorii modernismulu,
imaginea televizată este steaua polară a postmodrnismului, dar o definiţie a epocii postmoderne este
aproape imposibil de enunţat şi ar fi în dezacord chiar cu spiritul ei, ce desfinţează şi redefineşte
canoane, legi şi convenţii, până şi valorile considerate absolute. Nici matematica nu mai este
obiectivă, cu atât mai puţin, spun ei, regulile religioase. Pentru omul postmodern totul este permis:
a) postmodernismul a apărut ca o luptă împotriva la ce era modern, fiind generat de criza internă a
modernismului, dar problemele nu au fost rezolvate, termenul criză este specific vremii noastre.
Conceptele moderne au dat faliment, nu doar prin războiul care a decimat mai mulţi oameni decât ciuma
din evul mediu, dar a dus prin mutaţiile genetice la reînvierea unor maladii, ba chiar au creat terenul
apariţiei unor boli noi, ca SIDA şi alte boli generate de imoralitatea fără precedent şi diverse forme de
stres, care au creat un nou vid. Dacă modernitatea a vrut să se elibereze din chingile medievale, ale
normelor bisericeşti şi controlului feudal, postmodernismul se impune prin dizolvarea tuturor
structurilor ce legau societatea şi indivizii
b) În vremea noastră statul îşi pierde graniţele reale, în favoarea satului planetar; culturile şi
firmele devin transnaţionale, dar şi familie se dezintegrează sub loviturile permanente ale
filozofiilor evoluţioiste şi imorale, dar culmea este că bucuria, pacea, facerea de bine lipsesc din limbaj
şi din practica vieţii cotidiene (2 Timotei 3:1-5)

II. CARACTERISTICILE POSTMODERNISMULUI
1. Postmodernismul prin paradigmele şi domeniile vieţii în care s-a instalat anulează sau cel puţin pune la
îndoială tot ce a fost declarat axiomatic sau valoare până acum. Atacul cel mai puternic al diavolului, în
această ultimă etapă a conflictului cosmic, între fiinţele rămase figele lui Dumnezeu şi cele răzvătite,
aflate sub comanda sa, ca cel mai puternic înger din cei căzuţi, aflaţi în libertate limitată, este îndreptat
împotriva lui Dumnezeu şi a Bibliei prin respingerea adevărurilor transcendente, considerând că
nimeni nu deţine secretul eticii sau frumosului. Pentru gândirea post modernă, nu mai este suficient un
argument pentru a postula ci este suficient un contraargument pentru a nega, ceea ce în plan religios duce
la demontarea principiilor sfinte, punct cu punct, lăsând o libertate aproape absolută fiecărui individ, după
sintagma: dubito ergo cogito, ce a luat locul predecesoasrei ei, lipsită şi ea de credinţă: cogită ergo sum.
Postmodernismul este o topire a tuturor solidelor, inclusiv al teologiei cărţilor sacre, care au ajuns să
fie studiate după reguli generale de critică textuală sau date empirice. Acel „oare” demonic, de la început,
survolează şi surmontează întreaga gândire creştină”(Geneza 3:1-6)
2. Influenţele manifestate de-a lungul istoriei au dus la pierderea, anularea relaţiei cu Dumnezeu şi drept
urmare a imaginii, cunoaşterii, corecte a divinităţii. Dacă în antichitate imaginile idolatre au luat locul
divinităţii, în evul mediu sau impus icoanele creştine, în perioada modernă, Dumnezeu este scos din
imagine, iar acum în postmodernism omul este pus în icoană, devenind simbolul inchinarii private
libere; prin pierderea adevărurilor sacre şi a fericirii, dovadă bolile inimii – cauza principală a
mortalităţii, cu previziuni că bolile de stres şi depreşia îi vor lua locul (Geneza 3:5; Romani 1:18-25)
3. Feminismul este un aliat de bază al postmodernismului şi în asociere cu revoluţia sexuală a dus
familia, părinţii şi copii, pe alte coordonate redefinite prin multisexualitate, ceea ce înseamnă
imolalitate sub titlul unri libertăţi nedefinite (Efeseni 4:17-19). Relaţiile sociale de bază sunt
modificate prin dezintegrarea familiei, culminând cu manipulări genetice, toate reducând familia la
indivizi lipsiţi de comuniunea dragostei altruiste, specifică „familiei clasice” (Romani 1:26-32)

ÎNCHEIERE
1. Odată cu expulzarea din Eden şi viaţa în absenţa părtăşiei şi prezenţei divine directe, omul a fost
influenţat în permanenţă în diverse forme de gândire şi stil de viaţă, toate cuprinzând păcatul – eroarea de
la menire, toate o căutare după fericire, dar toate o îndepărtare de ea. (Proverbe 14:34; Efeseni 2:1-3)
2. Postmodernismul sau postpostmedernismul, ca şi celelalte perioade premergătoare sau ulterioare,
trebuie privit prin prisma posibilităţilor de salvare, motiv pentru care Dumnezeu încă nu a scris un omega
definitiv pe creaţia Sa. La tinereţe, în cea mai scumpă perioadă a vieţii, Dumnezeu are soluţiile optime la
problemele – crizele care nerezolvate vor ajunge să creeze o nouă înşelăciune, cu efecte asupra
generaţiilor următoare (Ioan 17:8-9, 12, 14-15; 2 Timotei 3.16-17)
Crizele tinerilor în postmodernism
Lecţia 3

CRIZA DEZINTEGRĂRII FAMILIEI

INTRODUCERE
1. Familia este celula fundamentală a vieţii şi a societăţii (Geneza 1:27-28), dar structura socială, de la
creşă şi şcoli, culminând cu studiile universitare şi profesiile produse de aceste vremuri au condus la
formarea satului planetar, „desăvârşit” de tehnologia digitală şi relaţiile on line
2. Statisticile vorbesc de la sine, arătând slăbirea vieţii spirituale în familie- „Mai mult pleacă de acasă
părinţii decât copii”. Deşi există milioane de oameni care nu sunt căsătoriţi legitim, potrivit INS: În 2010,
în Romania sau înregistrat 115000 căsătorii şi 32000 divorţuri (cele mai multe la familiile tinere),
situându-ne la limita de jos a CE, unde în Belgia, rata divorţurilor este de 71%, în Austria 68 %, iar în
Italia şi în Irlanda de 17-18% (Romani 1:31)

I. CAUZE / CRIZE
1. Cauze economice: familia firmă - materialismul, globalizarea, mondializarea - au produs mutaţii
de ideologii şi persoane şi în final dezintegrarea, în dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ,
plecarea la lucru (în străinătate) a unuia sau a ambilor soţi – migrări în interes de serviciu (1 Timotei 6:9-
10). La data divorţului 54,7% dintre soţi si 53,7% dintre soţii erau salariaţi. Din 10 divorţuri 7 sunt din
mediul urban, iar 3 sunt din zone rurale
2. Revoluţia feministă: familia fără structură – sub semnul egalităţii în drepturi (inclusiv în poziţii
de conducere în adunări), femeia a fost scoasă din casă şi angajată; de la director la măturătoare, dar
aceasta a condus la stres, mai multă infidelitate conjugală, mai multe certuri şi divorţuri, la care se
adaugă lipsa unei educaţii corespunzătoare a copiilor (Isaia 3:12-4:1; Amos 4:1; 1 Timotei 2:9-14; 1
Petru 3:1-6)
3. Imoralitatea determinată de noile curente de gândire, economice şi feministe: familia fără etică -
literatura şi filmele, ofensiva publică de legiferare a manifestărilor sexuale contrare familiei tradiţionale
(1 Tesaloniceni 4:3-5; 2 Petru 2:4-14; Iuda 1:12-13)
4. Lumea virtuală: familia virtuală – dependenţa ce duce la demenţă digitală, egoism şi atac an line în
alte familii, destramă membrii familiei, fiecare plecând de acasă virtual, dacă nu este plecat live (Psalmul
1:1-2; 2 Timotei 3:1-7)

II. SOLUŢII
1. Înţelegerea şi acceptarea scopului pentru care a fost creată familia: „creşteţi” (Geneza 1:28; 9:1):
formarea şi asemănarea cu Dumnezeu prin relaţiile dragostei jertfitoare, care oferă împlinirea în viaţă şi
perspectiva eternă, chiar şi fără venituri şi cheltuieli mari – mulţumirea evlaviei (1 Timotei 6:6-19)
2. Acceptarea naşterilor naturale sub asistenţă divină: „înmulţiţi-vă” – numărul de copii este invers
proporţional cu rata divorţurilor – Dumnezeu ne-a asociat creaţiei. Locul mamei este acasă – bonele nu
sunt o soluţie bună pentru părinţi şi copii. Şcoala acasă ar fi o soluţie ideală pentru păstrarea climatului
familial integru şi formarea noii generaţii (1 Timotei 2:15; 5:7-15)
3. Alocarea timpului necesar părtăşiei familiale: „stăpâniţi” (Proverbe 4; 31). Un Iacov casnic a putut
păstra principiile sfinte ale părinţilor săi, dar un Esau vânător a devenit lumesc şi curvar (Evrei 12.16-17)

ÎNCHEIERE
1. Reaşezarea familiei pe principii biblice, ale Creatorului: Cu ce scop te căsătoreşti? (Psalmul 127-128)
2. Unitatea familiei se poate realiza numai în jurul unui altar sacru, care trebuie moştenit din familia de
origine sau ridicat în perioada premaritală: Eşti pregătit pentru căsătorie? (2 Timotei 1:5-6; 3:14-17)
Crizele tinerilor în postmodernism
Lecţia 4

CRIZA RELATIVISMULUI RELIGIOS

INTRODUCERE
1. Postmodernismul este caracterizat de relativism general pentru că a fluidizat toate solidele -
„modernitate lichidă”, prin neacceptarea teoriilor şi normelor standardizate, iar globalizarea informaţiei a
făcut ca să nu se mai poată păstra valori „pure” în plan naţional, regional sau local. Nimic nu este sigur,
perfect, fiecare individ poate fi propriul său zeu (2 Timotei 3.1-4)
2. Problema relativismului religios – toate religiile pot fi bune, niciuna nu este perfectă - respingerea
transcendenţei şi absolutului divin biblic, declarând prin evoluţionismul trecutului şi viitorului, acceptat în
teologia creştină „moartea” Dumnezeului Creator (Matei 24; Evrei 13:8; 2 Ioan 1:1-11)

I. CRIZE
1. Neîmplinirea prin valorile statice, mecaniciste, formale ale modernismului lumesc, în prim plan în
zona creştină a lumii, datorită creştinismului apostat - „nimic nu mai merge” (Eclesiastul 2:1-26)
2. Tranzienţa – senzaţia, sentimentul, starea de nepermanenţă (Eclesiastul 1:4-11).
Desctructuralizarea sistemelor teologice şi etice - interpretările literare ale Bibliei. relativismul s-a impus
la nivelul cel mai înalt prin noile traduceri ale Bibliei, ce au modificat până la 1000 de versete din textul
sacru – sec XX, pe baza a 5/1000 manuscrise (celelalte 995/1000 sunt textus receptus), provenite din zone
de influenţă specifică evangheliilor gnostice (2 Timotei 4:1-4)
3. Toleranţa – libertatea coexistenţei valorilor contrare – unitatea în diversitate – reînvierea
politesmului grecesc şi a filozofiilor democratice, care acceptă toate ideile, tehnicile şi culturile
preexistente, cu titlul: „merge orice” - o închinare liberă, fără norme interioare sau exterioare, accentuată
de muzica ultimelor decenii (Daniel 3; Fapte 17:16-34; Apocalipsa 17)

II. SOLUŢII
1. O cunoaştere personală a lui Dumnezeu, nu doar confesională şi tradiţională – sursa vieţii şi
adevărului, pe bază scripturale (1 Corinteni 2:1-12; 2 Corinteni 4:13; 2 Petru 3:1-18). Dumnezeu se
descoperă fiecărui individ, în condiţia căutării cu sinceritate şi smerenie (Iosia – 2 Cronici 34; Psalmul
119:10, 27, 33-34, 40, 125; Matei 11:25-27)
2. O viaţă sfântă, curată – locul unde teoriile se materializează; alegerea unui mod de viaţă biblic, într-o
diversitate de opinii (Ioan 7:17; 2 Timotei 3:5-17)
3. Integrarea într-un grup creştin – adunare, organizaţie, unde unitatea crezului trebuie să fie o
coordonată a vieţii de credinţă şi separarea de lume, evitarea ecumenismului liberal – o dovadă a purităţii
adevărului (Efeseni 4:1-16; ; 2 Timotei 2:15-26; Iacov 1:26)

ÎNCHEIERE
1. Cuvânul lui Dumnezeu este adevărul probat de o istorie de generaţii şi de conştiinţa umană – Cartea
adevărului şi adevărul conştiinţei (Daniel 10:21; Romani 2:14-16)
2. Noi suntem datori faţă de Dumnezeu şi umanitate să spunem şi să trăim adevărul, apărându-l cu
mărturia şi nonrezistenţa fizică, într-o lume adversă (Filipeni 1:7, 12-16, 27-30)
Crizele tinerilor în postmodernism
Lecţia 5

CRIZA IMORALITĂŢII

INTRODUCERE
1. Păcatul imoralităţii are origini antice, dar şi-a atins apogeul, ca extindere, în postmodernism.
Creştinismul este religia care apără dreptul omului la viaţă, la dragoste, care este de natură divină, evitând
atât imoralitatea libertinismului unor religii antice reînviată prin iluminismul umanist şi evoluţionism şi
dezvoltată prin revoluţia sexuală din sec XX, prin imaginea televizată, cât şi ascetismul dur al unor religii
asiatice cu practici ascetine greşite (Efeseni 4:17-19; 1 Timotei 4:1-3). „Cercetările statistice publicate de
Fundafia Kaiser, în anul 2002, studii care au avut în vedere câteva mii de programe de televiziune,
aparţinând tuturor genurilor, arată ce 64 % din programele de televiziune ale unui canal american conţin
materiale privind sexualitatea, în 61 % apar discutii despre sexualitate şi in 32 % apar prezentate
explicit relaţii sexuale. Dintre genuri, se arate ce telenovelele conduc detaşat cu 96%, iar la urmă se află
programele cu continut realist din care, ,,doar” 28 % conţin materiale sexuale. O statistică făcută pe
programele populare în rândul tineretului arate că în 83% din acestea se face referire la sexualitate, în
80% se vorbeşte despre această problemă şi în 49 % apar explicit prezentate comportamente sau relaţii
sexuale” (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane). Permisivitatea sexuală în
universităţile americare era în anul 1900 de 3 % iar în 2010 de 90 %
2. Omul are de ales întotdeauna între două iubiri, între Dumnezeu (cele scrise Biblie) şi diavolul
(concepţiile lumeşti – antice sau postmoderniste), nu există independenţă pentru lumea fizică, într-un
cosmos controlat de puteri spirituale (Matei 12:33; 1 Ioan 2:15; 5:19)

I. CAUZE / CRIZE
1. Întâlnirile şi prieteniile premaritale (în lume aceasta exprimă o relaţie nelegitimă între doi tineri) un
termen şi activităţi ce lipsesc cu desăvârşire din Biblie, sunt rele pentru că: promovează o legătură între
doi tineri care se expun, fără control din exterior, unor pasiuni greu de controlat în libertate; anulează
rolul real al intimităţii fizice destinat exclusiv căsătoriei, confundându-se adesea dragostea cu
senzualitatea; permit ruperea unei relaţii fără responsabilitate, ceea ce poate naşte conceptul nebiblic de
divorţ; evită angajamentul real, public şi transparent al deciziei maritale într-o relaţie ce implică fiinţe
create de Dumnezeu după chipul Său; pierderea ajutorului părinţii naturali şi spirituali – izolarea celor doi
de alte legături necesare; distrage atenţia de la discutarea problemelor importanţe ale vieţi prin creerea
unui mediu artificial – cunoaşterea fiind foarte înşelătoare şi de regulă orientată spre sentimente, sub
ispita de nebiruit a atingerilor păcătoase (Samson şi filistencele: tineri pe care trupul i-a condus la relaţii
lipsite de viaţă - Judecători 14; 16; 1 Tesaloniceni 4:1-5)
2. Expunerile la scene sexuale / pornografice provoacă apetitul sexual şi duc la diverse forme de
necurăţie şi curvie între persoane, live sau virtual sau la masturbare – autosexualitate egoistă şi toate
acestea duc la pierderea respectului pentru familie şi naşterea copiilor. Prin cultura ce a separat sexul de
familie, s-au format noi raporturi interumane lipsite de puritate şi intimitate, caracterizate de ceea ce este
oribil obscen şi abject (Proverbe 5:3-5; Matei 5:27-30; 1 Corinteni 6:9-10; Efeseni 4:19; 5:3). „Epilarea,
sau îndepărtarea părului de pe diferite zone ale trupului, este strâns legată de felul în care ne îmbrăcăm,
îmbrăcăminte care depinde la rândul ei de cultura şi religia în care trăim. O scurtă privire asupra
istoriei hainelor purtate de oameni de-a lungul vremii scoate în evidenţă ceva foarte important: femeile
până la jumătatea secolului al XX-lea au purtat mereu haine care le-au acoperit aproape tot trupul,
lăsându-le descoperite faţa, capul şi mâinile de la cot în jos. Începând cu anul 1925 au început să apară
fustele scurte până la genunchi şi din acest punct hainele femeilor au dezgolit din ce în ce mai multe părţi
ale trupului. În 1946 au fost inventaţi bikini iar 1965 se inventează mini-jupul. De atunci şi până astăzi
indecenţa a evoluat îngrijorător şi s-a răspândit în multe ţări ale lumii prin intermediul mass-mediei”.
(ortodoxiatinerilor.ro/ispite-feminine/18155-epilarea-consecinta-a-indecentei) Ex. : Răspunsul primit de
un tată al cărei fiică relaţiona cu un bărbat de vârsta lui: „Eşti în urmă cu 100 de ani, dacă crezi că nu
este normal!” „Cercetările au dovedit că vizionarea TV amorţeşte emisfera stângă şi lasă emisfera
dreaptă să îndeplinească toate activităţile cognitive. Emistera stângă este emisfera critică pentru
organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în
mod necritic: nu descompune şi nu decodează informaţia în părţile ei componente” (Virgiliu Gheorghe,
Efectele televiziunii asupra minţii umane) – aplicaţie: gândeşte-te prin transpunerea scenei virtuale în una
reală – a intra în dormitorul cuiva, a-i viola viaţa intimă.
3. Pricinile de păcătuire prin cuvinte - relaţii (pentru fete), îmbrăcăminte şi nudism (pentru băieţi)
şi alte provocări fac din societatea postmodernă o lume în care rezistenţa în faţa păcatului este tot
mai grea (Luca 17:1-2; Numeri 25:1-2; Apocalipsa 2:14)

II. SOLUŢII
1. Discutarea problemelor referitoare la relaţiile familiei, de către părinţi (Proverbe 31:1-3; 1
Tesaloniceni 12:11-12), determină „liniştirea copiilor” şi ajutarea lor pentru a aştepta, iar mai
târziu a colabora în vederea realizării unui cămin în care dragostea trece de la egoism la altruism,
de la storge general (afecţiune pentru cineva sau pentru ceva: oameni, animale etc) şi astargos (Romani
1:31) la un eros (dragostea erotică ce trebuie să aparţină strict familiei - Proverbe 5:15-20), în care phileo
(dragostea prietenească, ce se manifestă în diverse relaţii - Ioan 5:20), are în familie puterea succesului în
viaţă, în asociere cu agape (dragostea care are la bază preţuirea celuilalt, care acţionează desăvârşit, de la
iertare la sacrificiu (Proverbe 17:9, 17; Efeseni 5:2, 25-30; Tit 2:4). Dragostea trebuie să fie rezultatul
exprimării caraterului tău şi nu motivul pentru care te căsătoreşti. Miturile folclorice şi nerealiste ale
iubirii propagate în lume cuprind numai împlinirile egoiste, care tind spre imediat şi fizic, pierzând
valorile fundamentale şi de realizare în timp, care realizează satisfacţii adevărate şi eterne
2. Puritatea premaritală prin abstinenţă totală, prin neprovocare şi refuzul acceptării provocărilor
sexuale (live sau virtual), prin fixarea şi păstrarea unor standarde în privire, vorbire,
îmbrăcăminte, întâlniri, atingeri - „fugi!” (Iov 31:1; Proverbe 5:7-8; 6:20-27; 2 Corinteni 7:1).
Stabilirea limitelor – bariere de netrecut (sărutul este foarte provocator iar vizualizările sunt provocări
ireversibile în evoluţia păcatului). Motive pentru păstrarea purităţii premaritale: este o poruncă
divină şi dovada unui caracter sfânt (1 Corinteni 6:18-20); păstrează discernământul şi libertatea în
alegerea partenerului de viaţă (Proverbe 31); protejează de boli venerice şi de pedeapsa pentru curvie
(Proverbe 5:9-13; 6:29); evită distrugerea personalităţii, stimei şi stăpânirii de sine şi a altor familii
(Proverbe 5:22-23; 6:32-35); păstrează o ofertă şi o împlinire întreagă, pentru viaţa de familist şi
partener, nu „uzată” prin plăcerea de moment a păcatului (Proverbe 5:15-20)
3. Mărturisirea păcatelor cu suportarea consecinţelor şi lupta pentru dobândirea unui caracter
sfânt (Evrei 12:4-12; 2 Corinteni 7:7-12; 2 Timotei 2:22)
4. Celibatul natural (permanent) sau social – până la căsătorie (temporar) oferă satisfacţiiile unui
dar divin – unui singur legământ (Geneza 39; Ieremia 16:1-4; Matei 19:12; 1 Corinteni 7:7-9, 26, 32-
40)
5. Căutarea cea mai competentă şi curată în vederea încheierii unei căsătorii se face cu toţi factorii
de răspundere, începând cu Dumnezeu şi cei în grija cărora suntem, cei cu care trebuie să ne
desfăşurăm viaţa în continuare (1 Corinteni 7:36-38). Întâlnirea directă (live sau virtual) – refuzul
consilierii - este un fenomen apărut în ultimii 50-70 de ani, dar nu a adus rezultate benefice (Judecători
14:1-4 / Rut 3). Procedurile biblice arată principiile maritale ale celor credincioşi şi implicarea divină în
căsătorie (Geneze 24; Proverbe 18:22; 19:14). Logodna nu este prima lună de miere şi un timp de
pregătire spirituală şi materială (Geneza 29). Logodna lui Iosif şi Maria evidenţiază comportamentul unui
om neprihănit şi procedura de urmat în litigii maritale, bazat pe călăuzirea şi ajutorul Domnului, respect şi
amabilitate (Matei 1:18-25)

ÎNCHEIERE
1. Nevoia de cateheză despre căsătorie, în acest „potop de desfrâu” (1 Petru 4:4). Dragostea nu este doar
ceea ce simţi ci acţiunea a ceea ce spui prin cuvinte – toată viaţa este o poveste de dragoste adevărată şi
ceea ce faci, de la gesturi simple la fapte mari (Proverbe 10:12; 1 Corinteni 13)
2. Chemarea la sfinţire este pentru tineri ce vor să fie curaţi atunci când sunt independenţi, ea va fi
urmată de un viitor pe care mântuirea îl asigură, în eternitate (Filipeni 2:15; 3:19-21)
Crizele tinerilor în postmodernism
Lecţia 6

CRIZA LUMII VIRTUALE

INTRODUCERE
1. Imaginea televizată şi relaţiile on line, prin tefoane, smartphonuri şi calculatoare conduc tinerii, în prim
plan, în piaţa satului planetar, unde se pot întâlni cu orice alt internaut şi pot să interacţioneze pe orice
subiect şi pe orice segment al vieţii: reţele de socializare, pieţe digitale şi roboţi, biserici virtuale, jocuri -
animaţii etc. În aceste condiţii, cel de departe devine aproape iar cel de aproape poate deveni străin
2. Problemele lumii virtuale sunt cauzate în prim plan prin intermediul imaginilor filmate (înregistrare
video sau animaţie), datorită comportamentul specific al creierului uman, al omului, în raport cu analiza
imaginii şi informaţiei ce o însoţesc. Seducerea este uşor de realizat pentru că intervine un fenomen legat
de viteza şi mărimea fluxului de informaţie pe care un utilizator îl recepţionează. Cu cât viteza şi volumul
cresc, utilizatorii nu mai au timp să interpreteze logic faptele expuse, astfel că le consideră adevărate ;
încrederea se poate dezvolta rapid în mediul on-line, sub masca anonimatului (Proverbe 4:23).

I. CAUZE CRIZE
1. Criza reducerii capacităţii intelectuale (boala ADHD), sub influenţa – efectul imginilor video
(reale sau fictive): incapacitatea de asculta şi de a urmări; dificultatea de a sta concentrat sau conectat la
o activitate; acţiunea înainte gândirii sub impulsuri externi vizuali; dificultatea organizării şi planificării
acţiunilor şi de a duce la bun sfârşit activităţile începute; afecţiuni de limbaj şi de scriere (Romani 1:20-
31)
2. Dependenţa de internet ce se instalează în timp şi produce deteriorarea capacităţii şcolare şi
profesionale, dar efectul major se răsfrânge în timp peste viaţa spirituală şi familială, fiind
echivalentă dependenţei de droguri. Dovezi ale dependenţei de internet: simţi nevoia utilizării
internetului (chiar dacă ai luat hotărâri să reduci timpul afectat); te desprinzi greu din lumea virtuală -
pierderea noţiunii de timp on - line; ai ajuns să suspenzi alte activităţi sau să minţi pe cei apropiaţi din
cauza timpului petrecut la computer; ai sentimente de vinovăţie şi / sau de depresie, după folosirea
internetului; nelinişti ale somnului şi / sau stări de nervozitate frecvente; pierderea atracţiei pentru
activităţile care altădată îţi plăceau - lene; nevoia de a şterge istoricul accesului pe internet etc. Un profil în
reţea fie că expune date reale, codificate sau incorecte are efecte negative, creând o lume paralelă (2 Petru 2:1-22).
„Un studiu al Centrului „La Strada”, “Copii din Republica Moldova: singuri online?”, arată că 10%
dintre copii navighează pe internet noaptea, între orele 22.00 şi 8.00 dimineaţa. Peste 39% dintre
respondenţi declarau că stau pe internet trei-patru ore pe zi, iar 6% dintre aceştia sunt online opt ore şi
mai mult. De asemenea, peste 50% dintre copiii chestionaţi s-au întâlnit în realitate cu cineva pe care l-
au cunoscut doar pe net, iar 20% au ascuns acest fapt. Alţi 40% au oferit datele personale şi fotografii
celor pe care i-au cunoscut prin intermediul reţelelor de socializare”. (http://sindicate.md/fetita-de-12-
ani-prizoniera-a-lumii-virtual)
3. Puterea demonică, negativă a internetului este dată în primul rând nu prin posibilităţile practice
de utilizare, prin simplificarea informării şi comunicării sau prin utilitatea economică, ci prin
ispitirea poftelor naturii umane decăzute, prin accesul imediat şi interactiv (anonim sau nu) la toate
ramurile „pomului oprit”. Realitatea virtuală este o îngăduinţă permisă de Dumnezeu în lume, dar
prospectarea şi înfăptuirea răului sunt demonice (Deuteronom 12:29-30; Iacov 1:12-15). Relaţiile on line
promovate astăzi pe toate căile lansează copii şi tinerii într-o lume necunoscută plină de
promiscuiate. Hărţuirea şi abuzul prin agresiune verbală, calomniere şi furtul de date, prin preluarea
unor poze sau date personale şi postarea lor pe alte site-uri, în contexte negative sunt urmate de a tacuri
sodomice – silnicie – violentă, constrângere fizică sau sufletească, sunt prezente aproape pe fiecare
pagină a internetului şi viitorul va fi şi mai murdar. Există o inundare cu materialele cu un conţinut ilegal
şi ameninţător prin comentarii postate pe pagini web, blogguri şi în cadrul discuţiilor de grup virtual.
(Geneza 6:11, 13; Proverbe 7 :7-22; Galateni 5:19)

II. SOLUŢII
1. Identificarea şi condamnarea stărilor păcătoase din lumea virtuală – timpul trebuie folosit în
lucruri dătătoare de viaţă (Efeseni 5:3-16). Existenţa în lume nu este obligativitatea de a fi ca lumea.
Principiile analizei corecte selectează binele de rău (Deuteronom 10:12-13; Psalmul 16; 1 Corinteni 6:13;
10:23; Efeseni 5:10-11). Profetul Daniel şi prietenii săi în Babilon au interacţionat cu o lume astrologică,
dar au rezistat şi sau impus prin relaţia lor cu Dumnezeu, lăsând posterităţii un exmplu potrivit pentru
societatea noastră virtuală (Daniel 1-3; 5)
2. Oferirea unui timp suficient şi optim pentru relaţiile normale, dovedit prin cuvinte şi caracter –
prioritatea live, întâi în familie, apoi în comunitatea frăţească şi societatea specifică vârstei şi
activităţilor (1 Timotei 5:4, 8; 1 Petru 1:13-19; 2:1-11). O viaţă interioară consistenţă a familiei şi a
adunării poate contribui la prevenirea sau îndepărtarea afecţiunilor lumiii virtuale, care robotizează, având
efecte de îmbolnăvire spirituală, psihică şi fizică a fiinţelor umane (2 Timotei 2:22; 3:10-17)
3. Ajutarea celor din familie, adunare şi societate (o datorie a „Trupului” - Proverbe 24.3-14), în
vederea formării spirituale şi intelectuale în capacitatea „stăpânirii” fenomenelor lumii în care trăim,
după principii categorice de rupere de rău, dar totuşi de convieţuire într-o lume rea. Relaţiile on line, cu
subiect economic, distractiv sau de criză (vrăţitorii) sau de prietenie intimă trebuie evitate sau la nevoie
controlate în legătură cu alţii – a lăsa pe cineva singur să formeze, să întreţină sau să treacă la o relaţie
live cu o persoană necunoscută este un act de abandonare în junglă a aproapelui nostru (Ioan 17:11-17;
Iuda 1.14-25)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeul cel adevărat, atotputenic şi atotînţelept a decis să se descoperă şi să-şi transmită adevărurile
Sale pe cale auditivă nu vizuală şi numai intr-un mediu sacru, lipsită de orice formă de închinare vizuală.
O biserică virtuală şi programele on line – o stare de fapt în relativismul religios – sunt lipsite de valoarea
închinării în duh şi adevăr (Deuteronom 4:14-19; Ioan 4:23-24)
2. Dimensiunea virtuală este ireală, este vrăjitorie tehnologică, o închinare la idoli şi face tot ireală lumea
reală, împiedicând omul să ajungă într-o lume cu adevărat reală în comuniune cu Dumnezeu, ceea ce
dovedeşte caracterul demonic al practicilor virtuale care au pus stăpânire pe umanitate, pe tineri şi copii în
prim plan (2 Corinteni 6:14-18; 7:1)
Crizele tinerilor în postmodernism
Lecţia 7

CRIZA CONSUMULUI ŞI A ÎMPRUMUTURILOR

INTRODUCERE
1. Consumul este o funcţie a creaţiei, dar limitele lui au fost cuprinse în prima poruncă dată omului, ca o
condiţie a fericirii (Geneza 2:15-17). Evreii au căzut pradă aceleaşi ispite şi moartea le-a fost destinul
(Proverbe 1:19), la „Chibrot-Hataava” - Mormintele lăcomiei şi nu numai (Numeri 11:34).
2. Societatea postindustrială (în Romania după 1989) a creat multiple posibilităţi de „îmbunătăţire” a
condiţiilor de viaţă, dar toate acestea au necesitat adesea fonduri inexistente, ceea ce leagă consumul de
împrumuturi - credite
I. CAUZE. CRIZE
1. Consumul de alimente şi servicii care a crescut într-un ritm neechilibrat în raport cu necesităţile
reale umane este specific occidentului, unde s-a născut criza economică din perioada interbelică şi din
2007. Economiile sau bazat pe prognoze ale unei economii de consum. Turismul este o componentă
economică specifică vremii noastre, un domeniu de succes, pentru unii şi o cheltuială de lux pentru alţii.
Ulterior criza a determinat populaţia să reducă cheltuielile cu alimente şi îmbrăcăminte, vacanţe şi
combustibili auto etc. (Apocaliupsa 18:1-4, 11-18)
2. Dorinţele de consum exagerate au dus în mod inevitabil la împrumuturi, astfel s-a ajuns la
imposibilitatea rambursării integrale şi la timp a creditelor (Proverbe 11:15; 13:11; 17.18; 20:16;
22:26; Habacuc 2:5-7). Conturile curente ale populaţiei, la care s-au adăugat alte credite de consum sau
ipotecare, au permis cheltuiele fără acoperire. Biblia recomandă numai creditarea pentru nevoi imediate şi
limitate de consum şi un sistem de graţiere general, care nu permite înrobirea populaţiei (Deuteronom
15:1-18; 24:6, 10-11, 17; Proverbe 22:7; Luca 6:34). A lua împrumut nu este o binecuvântare
(Deuteronom 28:12)
3. Poftele firii pământeşti – lecţia 9 – provocate creează dorinţe excesive, dar nu favorizează viaţa,
dimpotrivă creează stări grave de deturnare a sensului vieţii, de pierdere a realităţilor spirituale, prin
comiterea de diverse păcate de natură economică, socială şi culturală, care se răsfrâng în primul rând în
viaţa de familie (Isaia 3-4; 1 Timotei 6:7-19)

II SOLUŢII
1. Recunoaşterea raportului dintre starea spirituală şi împlinirea / fericirea râvnită de oameni, scop
în care vor să aibă, să consume – alt sens al vieţii, orientat numai spre dimensiunea terestră: relaţia dintre
comoară şi inimă (Matei 6:19-21). Recunoaşterea stărilor neîntemneiate de nemulţumire şi de lăcomie,
provocate de intereselor celor ce vor să se îmbogăţeasă, folosind strategii mediatice, prin compararea cu
realităţi cotidiene şi statistici istorice despre meniul şi condiţiile de viaţă din alte perioade istorice şi alte
părţi ale pământului (Marcu 7:22; Luca 12:13-34; Efeseni 5:3; Coloseni 3:5). În anul 1900 se considera că
îndeplinirea a 100 de nevoi asigurau un trai bun; în anul 2000, lista cuprindea 500 de dorinţe
2. O atitudine prietenoasă faţă de pământ (agricultură) şi munca fizică – o comoară a oricărui om
(tânăr) şi sănătos (Proverbe 6:6-11; 10:2-5; 12:27; 24:30-34; 28:19)
3. Căutarea căilor de rezolvare a problemelor împrumuturilor (Psalmul 37:21) contractate, urmată
de reglarea consumului, conform învăţăturii Scripturilor, care deţin soluţia problemei economice:
acceptarea condiţiilor de viaţă specifice expulzării din Eden, muncind cinstit şi rugându-ne Domnului
pentru viaţa aceasta, în aşteptarea celei viitoare (Geneza 3:16-19; Proverbe 30:7-9; Matei 6:11; 1 Timotei
2:1-4; 3:16; Evrei 11:13-16; 13.5-6, 14; 2 Regi 4:1-7; Proverbe 6:1-5; Filipeni 4:10-19)
4. Împrumutarea în sistem de ajutorare, fără dobândă şi cu posibilitatea graţierii, în caz de faliment
(Deuteronom 15; Psalmul 15; 37:26; Matei 5:42). Nu cerşetoriei (Psalmul 37:25)

ÎNCHEIERE
1. Tehnologia genetică, robotică, spaţială, electronică a făcut din om o piesă în mecanismul economiei de
piaţă al vremii, iar reclamele (video rapide sau imprimate în dimensiuni mari) au scopul acceptării fără
raţionament a produselor: oamenii – persoane fizice, tot ei ca persoane juridice, firme şi chiar statele –
guvernele au ajuns în datorii imense la bancheri datorită lipsei de control a consumului prin cheltuieli
nejustificate (Proverbe 22:2; 28:20)
2. Mulţumirea evlaviei evită consumurile nejustificate şi oferă liniştea şi speranţa providenţei divine
(Psalmul 127-128; 1 Timotei 6:6)
Crizele tinerilor în postmodernism
Lecţia 8

CRIZA LIPSEI DE EVLAVIE

INTRODUCERE
1. Evlavia este înţelepciunea fricii de Dumnezeu (Iov 28:28; Proverbe 9:10), conştienţa credinţei în
existenţei lui Dumnezeu, „singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te
apropii pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică!
Amin” (1 Timotei 6:16) .
2. Evlavia (frica de Domnul) este caracteristica fundamentală a vieţii de credinţă a unui copil al lui
Dumnezeu, iar atacul lumii, coordonat de diavolul atacă perfid acest fundament absolut (Isaia 33:6;
Proverbe 14:16; Iuda 1:4, 12-16)

I. CAUZE CRIZE
1. Teorii filozofice nihiliste şi umaniste apărute în modernism au ajuns în căutarea unui real mai
profund să se combine cu concepţiile religiilor păgâne şi să formeze un umanism cosmin – new age,
care cuprinde totul, în afară de adevărul Bibliei (Psalmul 53:1-4)
2. Formalismul în închinare şi obiceiuri, în detrimentul unor principii sfinte - „o formă de evlavie”
este prima treaptă a decăderii grave (Osea 6:4; Filipeni 4:8; 2 Timotei 3:1-5)
3. Idolatria şi păcatele ce le aduce, începând cu imoralitatea a fost în toată istoria umanităţii şi a
Israelului, în special, cauza pierderii evlaviei – fricii de Domnul, care îl păstrează pe om departe de
păcat şi-l face puternic în faţa Ispititorului (împăraţii evrei evlavioşi au redat naţiunii componenta
fundamentală a fericirii spirituale şi materiale – 2 Cronici 32:32; 35:26; Neemia 13:14, Psalmul 16:3;
Romani 1:18-32)

II SOLUŢII
1. Modelul Domnului Isus Hristos, cel care pe pământ a fost doar tânăr este exemplul desăvârşit al
fiecărui tânăr din orice generaţie (Isaia 11:2-3; 1 Timotei 3:16; Evrei 5:7).
2. Evlavia are o componentă teoretică – un concept teologic corect nici superstiţii, nici ateim (1
Timotei 4:7; 6;3-5); Tit 1:1 şi o componentă practică – faptele bune faţă de cei apropiaţi şi faţă de toţi
(2 Cronici 19:7; 1 Timotei 2;9,10; 5:4; Tit 2:11-14; 2 Petru 1:5-7)
3. Un climat evlavios este propice vieţii fizice şi lucrării Evangheliei, scop în care trebuie să ne rugăm
şi să contribuim la instaurarea lui (Fapte 9:31; 1 Timotei 2:1-4). Evlavia este starea în care venirea
Domnului nu va fi o surpriză ci o împlinire binecuvântată (Proverbe 22:4; 2 Petru 1:3-4; 3:1-18)

ÎNCHEIERE
1. Postmodernismul poate să ofere doar noi drumuri, deşi nu sunt total noi, care să încânte sau să socheze,
la primele peisaje – identităţi opţionale (masculin, feminin, homo, hetero etc), dar lumea (din antichitate
la postmodernism) nu a oferit nimic cu finalitate, de aceea a fost mereu în căutarea de valori şi de modele
(Proverbe 14:12, 13, 23, 27; 2 Timotei 3:6-13)
2. Evlavia are secretul vieţii, în orice coordonate ale vremii (re)formând identitatea omului creat după
chipul lui Dumnezeu şi în acord cu planurile lui desăvârşite (Psalmul 32:6; 1 Timotei 4:8; 6:6, 11)
Crizele tinerilor în postmodernism
Lecţia 9

CRIZA PLĂCERILOR ŞI POFTELOR FIRII

INTRODUCERE
1. Plăcerea este o ofertă divină în limite naturale, dar este şi o ofertă demonică, dincolo de limitele
naturale ale creaţiei (Geneza 2:16; 3:6; 19:3-8; Deuteronom 14:26; 29:19; Eclesiastul 11:9; 12:1; Iacov
1:14-15)
2. Întotdeauna oamenii şi-au creat posibilităţi de împlinire a poftelor, dar realitatea lumii actuale
dovedeşte o aviditate totală după plăceri: reclamele – dovada nonrezistenţei omului postmodern la
provocările poftelor firii; moda; turismul – dovada cheltuielilor necontrolate în pofte şi plăceri pământeşti
(2 Timotei 4:3; 2 Petru 3:3)

I. CAUZE. CRIZE
1. Libertatea în condiţii de bunăstare a produs în omul „evoluat” şi fără perspectivă responsabilă
înaintea lui Dumnezeu pofte şi plăceri nelimitate, începând cu provocarea edenică a şarpelui (Geneza
3:1-6; Efeseni 2:2-3). Această căutare continuă face ca fericirea să fie mereu o altă căutare, cu noi preţuri
pentru obţinerea ei, prin poftele trupului, de la sex la mâncare şi băutură, lucruri cu care începe şi nu se
mai sfârşeşte lista faptelor firii (Eclesiastul 2:17; Galateni 5:19-21). Dorintele concediilor petrecute la
mare acolo unde se adună „gunoiul rezidual al tuturor apelor” – potopul de desfrâu al lumii şi timpul liber
petrecut în chefuri şi locurile specifice distracţiilor cotidiene arată natura plăcerilor unui om (Isaia 1:29;
21:4; 32:13)
2. Dorinţa plăcerilor de extaz căutate în interiorul fiinţei uman, fie sub imboldul vechilor teorii, fie al
noilor tehnologii. Se încearcă împletirea domeniului religios cu cel secular, pervertind sacrul prin plăceri
fireşti cu titlu înșelător sub atracţia şi seducerea lumii (Numeri 11:4, 34; 25:2; Luca 8:14; 12:19; 2
Timotei 3:4; Iacov 4:3; 1 Petru 2:11; 2 Petru 2:13 )
3. Plăcerile nelimitate agravează criza consumului şi a împrumuturilor, prin mărirea fondurilor
necesare: credite, taxe: caz Solomon, crizele mondiale din ultimii 100 de ani (1 Timotei 6:9).
4. Finalul fără gust şi fără limite al plăcerilor şi poftelor firii a fost întotdeauna cu orgii şi sânge,
vezi sfârşitul tuturor imperiilor şi imperatorilor (Isaia 47:7-11; Daniel 5; Romani 1:24-27; „plăcerile de o
clipă ale păcatului” - Evrei 11:25; Apocalipsa 18)

II. SOLUŢII
1. Restructurarea / reataurarea fiinţei umane, prin controlul duhului asupra trupului, în condiţia
refaceri legăturii cu Dumnezeu, dovedită prin rugăciune, meditaţie şi post (Romani 6:12; Galateni 5:2425;
Efeseni 4.22-23; 1 Petru 1:1-5, 13-16; 2 :11)
2. Înfrânare - „un ciucur” la haine, pentru a-ţi aminti să nu te laşi pradă poftelor (ultima poruncă -
Exodul 20:17; ultima roadă a Duhului Galateni 5:23; Numeri 15:37-40; 2 Timotei 2:22; 1 Petru 4:2-3), pe
care Solomon nu l-a cusut pe hainele lui de aur (Eclesiastul 2:10; 6:7; 12:5)
3. Regăsirea /aprecierea adevăratelor plăceri, care conferă fericire pe termen lung, în prezenţa
Domnului şi a sfinţilor (Psalmul 16; 73:25; Proverbe 23:26; Isaia 65:12-19; 66:4; Tit 3:3-8). Statisticile
din diferite ţări arată că starea de împlinire sufletească este mult mai mare în creştinismul practic, cu
toate canoanele lui, decât în liberalismul umanist, iar umanismul cosmic nu este decât o înşelare tip drog

ÎNCHEIERE
1. Observaţia biblică a stării oamenilor „făceau ce nu plăcea Domnului” (Judecători, în primul rând prin
idolatrie şi căsătorii mixte - 14:3, 7 / David – 1 Regi 15:5), arată efectele ce au fost întotdeauna cele de
după căderea sub stăpânirea poftelor în Eden: traume sufleteşti, suferinţă şi moarte (Geneza 3)
2. Omul are întotdeauna de ales între plăcerile sacre şi cele diabolice (Psalmul 1:2; Romani 13:14; 2
Tesaloniceni 2:10-12; 1 Ioan 2:15-17)
Crizele tinerilor în postmodernism
Lecţia 10

CONCLUZII

INTRODUCERE
1. Concluzii pentru trecut: mulţumirea pentru o viaţă, un mediu sacru într-o lume profană (2 Timotei 3:14-
17); cererea de graţiere divină şi acordarea unui nou har, pentru cei ce timpuriu şi-au pătat hainele
inocenţei şi purităţii (Psalmul 25:7)
2. Concluzii pentru prezent – viitorul începe din acestă clipă: schimbări de mentalităţi şi atitudini practice
de pocăinţă: studierea Bibliei, restabilirea relaţiilor live şi anularea dependenţei virtuale, alte strategii
economice şi norme de consum etc (Eclesiastul 11:9-12:1)

I. IDENTIFICAREA CRIZELOR
1. Criza dezintegrării familiei; criza relativismului religios; criza lumi virtuale; criza imoralităţii; criza
consumului şi a împrumuturilor; criza poftelor şi plăcerilor; criza lipsei de evlavie (Efeseni 5:8-17; 2
Timotei 3:1-5)
2. Relaţia dintre crize: asociere, propagare – fenomeme pandemice: relaţiile cauzale dintre imoralitate şi
lumea virtuală, dintre consum şi plăceri; toate se răsfrând asupra familiei şi evlaviei (Proverbe 5:1-12;
6:23-26; 7:24-27; 1 Timotei 6:9-10; Iacov 3:13-16)

II. SOLUŢII DE IEŞIRE DIN CRIZE
1. Salvarea poate veni doar din exterior: Dumnezeu prin lucrarea răscumpărării (Ioan 8:30-36; Efeseni
1:17-23; Tit 3:3-7)
2. Efortul uman: învăţare – conştientizare - însuşire – aplicare (Psalmul 1; Efeseni 4:17-24; 2 Petru 1:3-
11)
3. Soluţiile de ieşire din criză trebuie implementate şi la nivel de grup: familie, adunare, societate (Efeseni
4:11-16; Evrei 10:19-29; 1 Ioan 1:1-7)

ÎNCHEIERE
1. Înţelegerea fenomenului în originea şi conţinutul său: bătălia pentru sufletul omului, pentru asocierea
cu Dumnezeu sau cu Satan (1 Ioan 2:13-17)
2. Mântuirea generaţiei tinere şi pregătirea pentru formarea de familii pe principii biblice trebuie să fie un
scop primordial al adunărilor în postmodernism (Proverbe 1:1-9; 2:1-22)
Slujitorii Adunării
Lecţia 1
INTRODUCERE

INTRODUCERE
1. Suntem parte integrantă a unui cosmos imens, avându-L pe Dumnezeu ca lider suprem ce guvernează
într-un mod bine structurat peste toată creaţia şi toate creaturile (Iov 34:13-15; 38:33)
2. Organizarea, conducerea din univers este afectată (în parte) pentru o vreme de răzvrătirea şi structurile
paralele instituite de diavolul, cu concepte diferite de cele divine (Eclesiastul 3:16-17; Apocalipsa 17:9-
18)

I. ISTORIA (BIBLICĂ) A STRUCTURILOR DE CONDUCERE ŞI ORGANIZARE
A. Teocratice (cunoaştem foarte puţin despre organizarea din cer, instituită şi controlată de Dumnezeu)
1. Vechiul Testament (4.000 ani de istorie)
a) familia (cu valabilitate şi în Noul Testament) monogamă (Geneza 1:26-28; 6:18; 18:19)
b) statul Israel (Geneza 12:1-3; 46:3; Deuteronom 7:6; 17:8-20; 26:16-19)
2. Noul Testament(2.000 ani de istorie)
a) familia (1 Corinteni 11:3; 7:16; 1 Petru 3:1-7)
b) biserica (adunarea): universală (Matei 16:18; Efeseni 1:20-23-controlul lui Isus Hristos); locală
(Tit 1:5; 1 Petru 5:1-3)
B. Fără Dumnezeu
1. În lumea spirituală demonică
2. În umanitate: umanism terestru sau cosmic - de la triburi la statul planetar antichristic

II.CARACTERISTICILE LUCRĂRII DE CONDUCERE-SLUJIRE
A. Fundamentale - spirituale
1. Orice lucrare este determinată, coordonată de spirite care-i inspiră şi susţin pe cei implicaţi şi cu care
vor împărtăşi soarta veşnică (Numeri 16; Fapte 15; Efeseni 2:1-3)
2. Omul poate să fie sau nu conştient de încorporarea sa în lucrare şi de destinul său (Ioan 16:1-3; Fapte
5:33-39; 1 Timotei 1:12-13; 2 Timotei 1:11-12)
B. Operaţionale-structurale
1. În organizaţiile religioase există structura cler - laici sau implicare generală (organizarea din vremea lui
David şi a lui Solomon; echipa lui Pavel; organizarea din Antiohia şi Ierusalim)
2. Organizarea trebuie să fie determinată de felul lucrării şi capacitatea resurselor (1 Petru 2:1-9; Romani
12:1-5)

ÎNCHEIERE
1. Încadrarea într-o structură/organizare de sorginte şi direcţionare divină aduce mântuire, altfel pierzare
(2 Tesaloniceni 2:1-13)
2. Încadrarea operaţională - activitatea fiecăruia aduce o răsplată pentru eternitate (1 Corinteni 3:10-15).
Slujitorii Adunării
Lecţia 2
CONDUCEREA ŞI ORGANIZAREA ADUNĂRII

INTRODUCERE
1. Existenţa unui grup restrâns sau a unei mulţimi, în numele Domnului Isus, constituie o adunare ce
trebuie condusă şi organizată (Matei 18:15-20; Fapte 14:21-23)
2. Există deasemenea moduri (tipuri) de organizare în lume,pentru că altfel ar exista anarhie, iar
rezultatele vor fi determinate direct (Matei 20:25-28; 1 Tesaloniceni 5:12-14)

I.TIPURI DE ORGANIZARE (al adunărilor separate de stat)
A. Episcopal
1. O structură piramidală cu trei trepte de bază: diacon, preot, episcop şi / sau altele, determinate de
amploare şi evoluţie istorică (Fapte 14:23; 20:17; Tit 1:5)
2. Valabil în conducere: Domnul – apostoli; invalidat de istorie (Vechiul şi Noul Testament)
B. Congregaţionalist
1. Conducerea este exercitată de adunarea generală şi accent se pune pe independenţa bisericilor locale,
cu asociere între ele-o democraţie socială (Fapte 6:3)
2. O adunare plină de Duh - alege bine dar altfel se instaurează o conducere de oameni fireşti (2 Timotei
4:3)
C. Prezbiterian
1. Prezbiterii formează o colectivitate decizională, fără un lider superior
2. Mai marii adunării sunt o conducere validă dacă sunt sub controlul Duhului Sfânt (Evrei 13:17; Fapte
20:28)

II.CONCLUZII . PROPUNERI
1.Organizarea (Noul Testament) se referă în prim plan la biserica locală, unde se desfăşoară viaţa
spirituală, familială, cotidiană (1 Petru 5:1-10; 1 Corinteni 5; 6; Tit 1:5)
2. Încadrarea într-o organizaţie este relativă, în funcţie de orientarea spirituală căci „suprastructurile” au
rol de paternitate spirituală, consultanţă şi facilitarea ajutorului reciproc (Galateni 2:9; 2 Corinteni 11:28;
Matei 16:18-19; Ioan 20:22-23; Fapte 20:28)
3. Conducerea trebuie constituită din oameni chemaţi de Dumnezeu (abilitaţi cu daruri) şi în cazul
adunărilor mari cu slujiri distincte: spiritual (apostoli – învăţători - prezbiteri); administrativ (diaconi),
potrivit nevoilor (1 Corinteni 12:28; Fapte 6:1-6)

ÎNCHEIERE
1. Modul de organizare trebuie înţeles, implementat pentru realizarea controlului divin, al sfinţeniei şi
apoi al randamentului, rezultatelor (Fapte 20:27-32)
2. Fiecare trebuie să-şi înţeleagă locul lui şi al celorlalţi (1 Corinteni 14:33, 40)
Slujitorii Adunării
Lecţia 3

CHEMAREA ÎN SLUJBĂ

INTRODUCERE
1. Pentru ca un om să fie într-o slujbă sfântă (de conducere) trebuie să fie chemat, ales, investit cu un
mandat,putere, daruri (Evrei 5:1-6; Numeri 27:16-17)
2. Există diferite moduri de pregătire şi alegere, instalare (Moise, Saul, David, apostoli, Ti-motei, Simion
– Samaria, Diotref)

I. ORGANIGRAMA SLUJITORILOR
A. Slujbe de administrare (Filipeni 1:1)
1. Slujba de prezbiter - episcop-bătrânii sinagogii - presbuteros (Fapte 15:6; 20:29-32; 1 Petru 5:1; Tit
1:5)
2. Slujba de diacon – diakonos (Fapte 6:1-6; 13:5; Romani 16:1-2)
B. Slujbe de înzestrare spirituală
1. Slujbe: apostol, proroc, evanghelist, păstor, învăţător (Efeseni 4:11-16; 1 Corinteni 12:28:
2. Daruri suport pentru slujbe (1 Corinteni 9:7-11; Romani 12:3:8)
3. Regula, official / neoficial: există slujitori prezbiteri, diaconi înzestraţi dar poate nerecunoscuţi /
neordinaţi sau slujitori neâmputerniciţi de Dumnezeu, puşi fără voia şi harul Său (Romani 2:25-29; Osea
8:4)

II. MODALITĂŢI DE ALEGERE,INVESTIRE,INSTALARE ÎN SLUJBĂ
A. În funcţie de tipul de organizare (nu există candidaturi independente - Simon Fapte 8)
1. Alegerea democratică - pe baza dreptului electiv - context (Fapte 6:1-6); numai diaconi-(2 Cor.8:19)
2. Numirea de către ceata prezbiterilor (Fapte 14:23; Tit 1:5; 2 Timotei 2:2; ei cercetează condiţiile din 1
Timotei 3)
3. Alegerea prin descoperire supranaturală (Fapte 13:2-3; 20:28; 1 Timotei 1:18;4:14)
4. Implicarea naturală (cu voia Domnului )şi recunoaşterea ulterioară (Samuel, profeţi, Iosif)
B. Principii în alegere
1. Există condiţii /cerinţe ce trebuie însuşite de cel în cauză şi verificate de ceilalţi (1 Timotei 3)
2. Darurile, dotările supranaturale sunt determinante - ele sunt dovada practică a chemării (Exodul 31:1-6;
35:30-35; 2 Corinteni 12:11-12; Numeri 27:18)
3. Cel chemat trebuie să aibă dovada angajării / confirmării lui de Dumnezeu şi trebuie să accepte slujba
cu suferinţele aferente (Ieremia 1:4-10; Matei 20:1-6; 21:28-31)
4. Chemarea în slujbă este pe viaţă dar se poate şi pierde (Romani 11:29; Apocalipsa 2:5)
5. Poporul trebuie să (se roage) ceară formarea, investirea şi confirmarea divină a slujitorilor (Judecători
3:15; Matei 9:37-38; Luca 6:12-16; Fapte13:1-2; 1 Corinteni 14:12)

ÎNCHEIERE
1. Alegerea / confirmarea unui om (în voia lui Dumnezeu) înseamnă un lucrător împreună cu Dumnezeu
(1 Corinteni 3:5-9)
2. Investirea greşită este o perturbare a lucrării şi o distrugere a acelui om (Fapte22:18; Galateni 2:7-10).
Slujitorii Adunării
Lecţia 4

CALITĂŢILE SLUJITORULUI
INTRODUCERE
1. Cel chemat în slujbă trebuie să corespundă din punct de vedere spiritual, moral, fizic şi să aibă
capacitatea exercitării activităţii / funcţiei (1 Timotei 1:12)
2. Calităţile sunt obţinute prin pocăinţă – consacrare – chemare – împuternicire - dezvoltare-maturizare (2
Timotei 1:5-7)

I. CALITĂŢI GENERALE (conferă o bună mărturie - 1 Timotei 3:7)
A. Spirituale (1 Timotei 3:1-13; Tit 1:6-9 / 1 Timotei 5:8)
1. Există limite minime (necesare oricărui credincios )în procesul sfinţirii: nici beţiv, nici bătăuş, nu
gâlcevitor, nu doritor de câştig mârşav, nu încăpăţânat, nici mânios; iubitor de bine, înfrânat
2. Sunt calităţi dovedite în timp: fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, nu iubitor de bani,
bland, nu întors de curând - pericol mândrie - în general, mărturie bună, drept
B. Intelectuale, umane - asemănări şi deosebiri faţă de Vechiul Testament (Levitic 21:16-23)
1. Înzestrări naturale: înţelept, nu doar sfânt (Psalmul 78:72)
2. Capacităţi de lucrare: primitor de oaspeţi, să-şi chivernisească bine casa şi să-şi controleze familia -
credincioşi – ascultători (cârmuirea bisericii mici)

II. CALITĂŢI SPECIFICE (nu doar vrednic de cinste - 1 Timotei 3:2, ci şi înzestrat - Evrei
18:21)
A. Daruri speciale (deosebiri prezbiteri, diaconi: spiritual – administrativ - aleşi de sus sau de jos)
1. Prezbiteri: puşi şi înzestraţi de Duhul (Fapte 20:28; 13:4-5; 15:6, 12, 23, 28; Efeseni 4:11-16). O slujbă
cu îndoită cinste (1 Timotei 5:17)
2. Diaconi: plini de Duh dar înzestraţi administrative (Fapte 6:3). Ştefan şi Filip au îndeplinit şi altă slujbă
- caz în care trec în altă categorie
B. Calificări specifice de creştere / maturitate spiritual (a dori, a râvni – 1 Timotei 3:1)
1. Prezbiteri: în stare să înveţe, să sfătuiască, să înfrunte (să se ţină de Cuvânt), pentru a acţiona în toate
(Fapte 4:13). Lupta cea bună (1 Timotei 1:18-19; 4:14-16; 2 Timotei 2:15-26; Tit 2:7-8)
2. Diaconi: aptitudini administrative pe fond de creştere spirituală (1 Timotei 3:8-13-cinste,
confidenţialitate, lepădare de sine, altruism-un loc / slujbă de cinste)

ÎNCHEIERE
1. Calităţile şi capacităţile unui slujitor dovedesc chemarea şi-l fac apt pentru slujbă, atât timp cât le
posedă (Luca 9:1-6)
2. El personal, bordul de conducere şi apoi toată comunitatea, în funcţie de maturitate,au obligaţia
verificării îndeplinirii, întrunirii calificării (1 Timotei 3:10; 2 Timotei 4:3)
Slujitorii Adunării
Lecţia 5

PREGĂTIREA PENTRU SLUJBĂ

INTRODUCERE
1. Este necesară o pregătire generală de formare, prin dedicare-consacrare-maturizare: „să nu fie întors de
curând” (Fapte 11:23-26; 13:1-3)
2. Se cere şi o pregătire specifică, permanentă, zilnică (Efeseni 6:10-20)

I. AUTOPREGĂTIREA
A. Dedicarea
1. Ucenicia are rezultate bune dacă există mentori buni şi investiţii suficiente:de la timp şi bani la exerciţii
de memorie şi abstinenţă / asceză (2 Corinteni 6:1-10; Luca 9:57-62; Efeseni 5:16; Coloseni 4:5; Evrei
5:11-14)
2. Lepădarea de sine şi acceptarea condiţiei de slujitor, pe diferite trepte de slujire; a fi la dispoziţia
Domnului (Filipeni 3:7-8; Ioan 21:15-22; Fapte 20:24; 21:13-14)
B. Activităţi de pregătire particulară
1. Studierea Cuvântului în sfinţire (Ezra 7:10; Fapte 6:3; 1 Timotei 4:13-16; Habacuc 2:14; Iosua 1:8)
2. Lupta în rugăciune şi post (Neemia 1:4; 2:4; 4:4; 5:19; 6:14; 13:14; Filipeni 4:6-8; Iacov 5:13-18)

II. ÎMPUTERNICIREA DE SUS (după ucenicie şi stăruinţă - Fapte 1:8; 11:21, 14; Marcu
16:20)
A. Permanentă (vasul - Numeri 27:15-18; Deuteronom 34:9)
1. Slujbe: apostolia, învăţarea,prorocia - toată viaţa: un domeniu de lucrare potrivit chemării (Ştefan:
Fspte 6:8-15; Petru şi ceilalţi: Fapte 5:12-16; Pavel: Fapte 19:11-12; Apolo: Fapte 18:24)
2. Daruri: împuterniciri ale Duhului Sfânt; talente naturale şi chiar posibilităţi materiale (Numeri 11:16-
17, 24-29; Matei 35:14-15; Romani 12:1-8; 1 Corinteni 12)
B. Spontană, specială (umplerea – Fapte 2:4; 4:8; 6:4; 13:9)
1. Exercitarea supranaturală (în general) în funcţie de slujire, a vreunui dar prin inspiraţie, credinţă, putere
(2 Cronici 20:14; Luca 1:6, 67; 5:17; Fapte 13:9-11)
2. Călăuzirea Duhului în exercitarea naturală a capacităţii de predicare, învăţare-îmbărbătare, judecată
(Matei 10:17-20; Daniel 2:14, 16; Proverbe 25:11-12; 1 Regi 3:23-27)

ÎNCHEIERE
1. Efortul şi dotarea (transpiraţia şi inspiraţia) vor obţine o slujire în plinătatea Duhului (măsura chemării
- Efeseni 5:18; Mica 3:8)
2. Relaţia rob - stăpân trebuie să fie o permanenţă în gândire şi activitate:sunt dator şi maxim rob
netrebnic (1 Corinteni 9:16; Luca 17:10)
Slujitorii Adunării
Lecţia 6

METODE DE ORGANIZARE A LUCRĂRII

INTRODUCERE
1. O bună organizare produce dezvoltare şi sănătate pentru „trup” (Efeseni 4:11-16)
2. O echipă completă de lucrători poate organiza şi monitoriza, potrivit cu capacitatea fiecăruia, o lucrare
completă, necesară creşterii spirituale şi extinderii lucrării adunării (1 Corinteni 12:12-14, 28)

I. LUCRĂRI SPECIFICE ADUNĂRII(ORGANIGRAMA) - nu există lucrare în afara adunării
- trupului
A. Activităţi
1. Adunări locale:cu toţi membri (2 Cronici 20:13; Neemia 8:2; Matei 14:21; Fapte 21:5); pe segmente de
lucrare sau categorii de vârstă (1 Timotei 5:1-20; Tit 2:1-6). Grupe de ucenici (Matei 11:1; 13:10, 11, 36,
51; 16:13, 20)
2. Întruniri de evanghelizare sub diferite forme (Fapte 16; 8:13, 19-20)
3. Slujiri de diaconat pentru săraci, bolnavi, bătrâni, copii (2 Corinteni 8:16-24; 1 Corinteni 16:1-3)
4. Activităţi media: mesaje audio sau scrise în formă clasică sau electronică, radio, afişe (2 Timotei 4:13)
5. Părtăşii la nivel de familii (Fapte 20:20; 21:7-10; 2 Timotei 3:15; 1 Timotei 2:15)
B. Participanţi la slujire (Efeseni 4:11-16)
1. Clericii-„cei ce slujesc” / capul (Filipeni 1:1; Coloseni 1:1-2; 1 Petru 2:1-10; 1 Corinteni 14:26)
2. Lucrarea în echipă / în trup (Fapte 13:4-5; 15:40; 16:1-3; 20:4; Luca 10:1-2)

II. PRINCIPII ÎN ORGANIZAREA LUCRĂRII (în condiţii de sfinţire - Levitic 10:8-11)
1. Râvna. Necesitatea acţiunilor intreprinzătoare: David şi organizarea de la Templu (1 Cronici 22:29);
Pavel şi planurile misionare. Toate vizate de Duhul Sfânt (2 Cronici 29:25; Fapte 13:2; Romani 1:15)
2. Orice activitate / misiune trebuie făcută în colaborare cu adunarea locală,unde avem şi familiile:
Antiohia şi apostolul Pavel (Fapte 13:1-3; 14:26-28; 15:40; 18:22-23; 15:24; 19:13-17)
3. Principiul slujirii (Matei 20:25-28) trebuie completat cu principiul subordonării – ascultării (Ioan
12:49; Luca 7:2-9;” 1Corinteni 10:1-2, 6-8; 12:14-15). Rolul de doică (1 Tesaloniceni 2:6-11)
4. Nevoia delegării sarcinilor - trimiterii ucenicilor; împărţirea, repartizarea diferitelor activităţi, potrivit
cu posibilităţile (Matei 4:21-22; Galateni 2:9-10; Coloseni 4:7-16; 2 Timotei 4:10-12; Tit 1:5; 2 Ioan 1:5-
10)
5. Vegherea (colectivă, reciprocă) şi supravegherea (Evrei 10:25; Neemia 4:10-23; Apocalipsa 2:2, 14, 20
- datoria evitării dezorganizării şi apostaziei – Coloseni 4:17; 2 Timotei 4:18)

ÎNCHEIERE
1. Avem un conducător (Dumnezeu) plenipotenţial, cea mai mare lucrare din lume şi cel mai măreţ
(important) scop - deaceea se merită o preocupare şi organizare cât mai bune (2 Timotei 3:16-17)
2. Atenţie la metodele politice, psihologice - păstraţi înţelepciunea sfinţilor (Ioan 7:3-10, 37-39; Coloseni
2:8)
Slujitorii Adunării
Lecţia 7

SLUJITORUL ŞI FAMILIA LUI

INTRODUCERE
1. Cel ce vrea să slujească în adunare (conducere) trebuie să-şi dovedească mai întâi slujirea în familia lui
(1 Timotei 3:4-5; Tit 1:6)
2. Familia slujitorului este cel dintâi ajutor al lui, prin angajamentul colectiv de slujire (Proverbe 14:1;
17:21; Acuila şi Priscila -2 Timotei 4:19)

I. SLUJITORUL ÎN FAMILIA LUI
A. Slujitorul şi soţia lui (una singură – 1 Timotei 3:2)
1. Felul în care ai ales (ce-ţi place), cum te-ai lăsat călăuzit de Domnul, unitatea soţilor este indicatorul
fundamental în slujire (Levitic 21:7; Luca 1:6 / Judecători 14:1-7; Efeseni 5:31)
2. Influienţa ta se vede la ea şi invers; aceasta dovedeşte capacitatea lucrătorului şi calitatea lucrării (1
Regi 16:30-31; Geneza 31; 1 Samuel 1)
B. Slujitorul şi ceilalţi membri ai familiei lui
1. Felul în care te poţi raporta la diferite persoane arată dreptul de a conduce diferiţi oameni ce trebuie să
fie împreună: bătrâni, copii, temperamente diferite (1 Timotei 3:4-5; Tit 1:6; Geneza 18:19)
2. Mântuirea celor din familie şi îngrijirea lor materială este o îndatorire obligatorie, care cere timp de
muncă, educaţie şi supraveghere (1 Timotei 5:4, 8, 16; Iov 1:5; 2:9; 29:31-25; Iacov-Geneza 30:35)

II. ROLUL FAMILIEI SLUJITORULUI ÎN ADUNARE
A. Soţia - primul ajutor în lucrare
1. Ascultarea, supunerea şi discreţia soţiei slujitorului sunt tăria slujirii şi primul exemplu practic (Sara -
Geneza 12-18); Elisaveta - numele Ioan (Luca 1:60 - Domnul şi soţul, nu rudeniile)
2. Efectele slujirii soţiei se extind nu numai asupra soţului ci asupra tuturor familiilor şi femeilor din
adunare (Estera 1:10-22; 1 Regi 21:25-26; Priscila şi Acuila)
B. Aportul celorlalţi membri ai familiei
1. Sprijinul spiritual: de la rugăciune la munci fizice (primire de oaspeţi); familia constituie prima echipă
în lucrare-ai „spatele asigurat”
2. Nepocăinţa lor, relaţiile afectate, cerinţa de a le sluji prea mult te oboseşte, slăbeşte şi sustrage din
lucrare (slăbirea lui Solomon şi cheltuielile pentru „familie”; Irod - Marcu 6:17-24)

ÎNCHEIERE
1. Slujitorul familist dobândeşte experienţă şi dacă reuşeşte să aibă o familie bună va putea sluji cu efect
100% (Iosua 24:15)
2. Familia slujitorului trebuie să fie slujitoare şi va fi răsplătită pe măsură,căci nu numai el „a lăsat” ci şi
ei „au lăsat” - dacă acceptă (Matei 10:40-42).
Slujitorii Adunării
Lecţia 8

SLUJITORUL ÎN CRIZĂ

INTRODUCERE
1. Slujitorii sunt cei dintâi expuşi luptelor şi problemelor spirituale şi uneori ajung în criză din diferite
cauze (Ioan 16:33; 2 Corinteni 4:8-11; 6:4-10)
2. Adevăratele crize sunt cauzate de păcat şi pot fi crize interioare (personale) sau exterioare - la diferite
nivele ale colectivităţii (1 Corinteni 9:26-27; Apocalipsa 2:2)

I. CRIZE ÎN LUPTELE SPIRITUALE
A. Ispitiri şi atacuri demonice
1. Slujitorii sunt ceruţi de Satan şi îngăduiţi de Dumnezeu pentru a fi ispitiţi (Luca 22 - Petru; Iov;
Domnul Isus - Luca 4)
2. Intervenţii indirecte ale diavolului (Saul – David; Ispitirile Domnului – diferite - Matei 4, Luca 4)
1. Existenţa diferitelor curente şi interese ce pot fi exploatate fără spiritualitate şi spirit de slujire (Fapte
15; 2 Corinteni 11 - apărarea apostolilor; Iosua şi Caleb - Numeri 14; caz: Core... - Numeri 16)
2. Greşeli de organizare-administrare (Neemia 5; Fapte 6:1-6; 2 Corinteni 8:16-24)
C. Presiunea lumii şi a sistemelor ei (politice, economice sau filozofice)
1. Intervenţii în forţă determinate de legi (regimuri totalitare) sau violenţă anarhică (Ierusalim – Fapte 4-
8; 12; Pavel – Fapte 14; 16; Israel - Exodul 14; Neemia 4-6)
2. Efecte spirituale, naturale în contextul colectivităţii umane (Tit 1:10-16; Apocalipsa 2:13; 13:3-4)

II. CRIZELE PĂCATULUI
A. Păcatul în propria viaţă
1. Necesitatea autosupravegherii în toate domeniile (1Timotei 4:12, 16; 2 Timotei 2:16, 22-23 – „fereşte-
te”, „fugi”; 2 Timotei 4:5; Luca 21:36-38)
2. Necesitatea vegherii reciproce - avantajul echipei şi sfetnicilor (Galateni 2:11-14; 1 Samuel 20:8)
B. Păcatul în comunitatea de responsabilitate
1. În familie şi între rudeniile credincioase (Eli – 1 Samuel 1-4; David: Adonia, Absalom)
2. În adunare sau zona de lucrare (Fineas - Numeri 25; Apocalipsa 2:2, 14, 20)
3. În aria civică,socială de integrare şi competenţă (Lot în Sodoma; Ioan – Irod - Marcu 6:14-29)

ÎNCHEIERE
1. O criză rezolvată este o biruinţă, în Domnul, una nerezolvată este un eşec în slujbă sau chiar o ratare
(pierdere) a mântuirii (2 Corinteni 1:8-11, 21)
2. Sfatul general şi permanent: vegherea (Matei 24:42-51; Marcu 13:34-37)
Slujitorii Adunării
Lecţia 9
SLUJITORUL ŞI APOSTAZIA

INTRODUCERE
1. Întotdeauna au fost slujitori care s-au lepădat de Stăpânul,dar în vremea din urmă aceasta se va
amplifica (2 Petru 2:1; 2 Tesaloniceni 2:3)
2. Scopul acestei lecţii este evitarea apostaziei şi cunoaşterea poziţiei ce trebuie luată faţă de apostazia
slujitorilor şi a poporului (Iuda)

I. DEFINIREA ŞI PERICOLUL APOSTAZIEI
A. Prezentări
1. Istoria şi profeţia Vechiului şi Noului Testament arată pericolul abaterilor de la Lege, Domnul şi Cuvânt
(Judecători 2; 1 Timotei 4:1-3)
2. Apostazia se instalează prin învăţătură falsă (filozofii umaniste, concepte religioase demonice) şi / sau
păcat (Galateni 1:6-9; 2 Petru 2:1-2; Matei 15:3, 9; Apocalipsa 2:14, 20)
B. Apostazia liderilor (conducerilor)
1. Cauze: slăbiciuni sau interese omeneşti (bani, mândrie, nestatornicie, diferite păcate (Saul, Balaam,
Ieroboam, Dima – 2 Petru 2:13-18)
2. Efecte: imagine negativă, eronată a Bisericii (2 Petru 2:2-3), pierzarea lor şi seducerea altora (Evrei
6:4-8; 2 Timotei 3:6, 13; 2 Petru 3:17-18)

II. ATITUDINI ÎN CAZ DE APOSTAŢIE - atenţie la forme (Apocalipsa 2:4-5; 2 Timotei 3:1-
13; Iuda 1:11-16, 19; 2 Corinteni 11:13-15; Matei 24; Fapte 20:28-31)
2. Provocarea la pocăinţă, revenirea la evlavie (1 Timotei 4:7; 2 Timotei 2:24-26; Iacov 5:20; Iuda 1:22-
23; Apocalipsa 3:2-3)
3. Separarea, depărtarea prin ruperea relaţiilor cu învăţătorii falşi şi cu cei ce trăiesc în păcat, dacă nu se
pocăiesc (Romani 16:17-18; Filipeni 3:2, 19; Tit 3:9-11; 2 Ioan 1:8-11)
4. Rămânerea solitară în adevăr şi evlavie - organizaţie-biserică locală – familie – individual - în acest
ultim caz fără răsplată (Apocalipsa 2:13; 14:12; 2 Tesaloniceni 2; 1 Samuel 7)

ÎNCHEIERE
1. Păstrarea unui cuget curat şi a credinţei -„să se ţină de Cuvântul adevărat” - condiţie fundamentală
încă de la instalarea în slujbă (Tit 1:9; Filipeni 1:7; 2 Timotei 1:18-20)
2. Există un har al păstrării - perseverării în har (Iuda 1:24-25) pentru cei ce rămân - cuvânt cheie în 1
Ioan
Slujitorii Adunării
Lecţia 10
SLUJITORUL LA ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII

INTRODUCERE
1. Slujirea în biserică este pentru o vreme, apoi moartea sau chiar numai bătrâneţea sau boala pun capăt
activităţii (Luca 1:23; Fapte 13:36)
2. Este extrem de importantă predarea lucrării şi finalul vieţii pentru că există riscul abaterilor, greşelilor
şi pedepselor (2 Timotei 4:6-8; Ezechiel 18:24)

I. FINALUL ÎN IMAGINE PĂMÂNTEASCĂ
A. Retragerea şi predarea slujbei (înlocuirea)
1. Conştienţa vremelniciei şi rugăciunea rămânerii (numai) până la sfârşitul vieţii în lucrarea sfântă într-o
stare după voia Domnului (1 Samuel 12:1-5; 1 Corinteni 9:24-27; Iosua 17)
2. Încredinţarea slujbei celor ce au fost formaţi printr-o retragere matură şi siguranţă a controlului divin
asupra lucrării (1 Cronici 23:1-5; 28:1-10; Deuteronom 31:7-8; Numeri 27:18-21)
B. Stări şi situaţii specifice sfârşitului lucrării
1. Greşeli care produc un final prematur sau afectat pentru ei sau generaţiile următoare (2 Cronici 35:20-
25; 26:21; 16:7-14)
2. Persoane care încheie activitatea cu bine, ce trebuie onorate şi care rămân ca exemple demne de urmat
(1 Samuel 12:23-25; 1 Cronici 29:20-30)

II. FINALUL ÎN IMAGINE CEREASCĂ
A. La moarte
1. O decizie de slobozire „la vatră”, o încadrare potrivită cu slujirea pentru odihna şi stările veşnice (Luca
2:29-30 / 1 Regi 19:4,15-18; Fapte 7:55-59)
2. O acceptare definitivă în Împărăţia lui Dumnezeu (Apocalipsa 7:7-17; 22:3-5; 14:13)
B. La venirea Domnului
1. Oferirea cununilor de slavă si răsplătirii activităţilor de pe pământ (Apocalipsa 22:12; 1 Petru 5:4; 1
Corinteni 3:14; 9:17-18; 15:41; Daniel 12:4; Evrei 11:24-26)
2. O slujbă de onoare, direct proporţională în cer, în organigrama veşniciei (Matei 19:27-29; 25:14-30;
Evrei 11:39-40; Marcu 10:40)

ÎNCHEIERE
1. Un final bun este o dorinţă supremă pentru un slujitor înţelept, ce aduce fericirea eternă (Fapte 20:24;
Apocalipsa 14:13)
2. Dumnezeu va califica şi răsplăti pe cel ce a slujit (1 Corinteni 4:5; 2 Corinteni 10:17-18)
Lucruri de preţ
Lecţia 1

BINECUVÂNTAREA DOMNULUI

INTRODUCERE
1. Binecuvântarea Domnului izvorăşte din atributele divine şi curge peste cei ce intră în harul planului Lui
prin credinţă – lecţia 2 (Galateni 3:7-9, 14)
2. Binecuvântarea Domnului cuprinde haruri vremelnice şi haruri eterne (Psalmul 128; Matei 25:34)

I. UN DUMNEZEU CARE BINECUVINTEAZĂ
1. Un Dumnezeu care binecuvintează oameni şi popoare, pe o filieră unică a binecuvântării; a iniţiativei
Sale nedeterminate dar condiţionate de rămânere în dragostea Lui, în ascultarea voluntară de El, altfel
gelozia sfântă duce la anularea tuturor binecuvântărilor (Geneza 12:2-3; 17:16; 22:17-18; Exodul 20:2-6;
Deuteronom 7:12-13; 28:1-2; 30:16-20; Psalmul 5:12)
2. Binecuvântări Domnului sunt materiale, pământeşti – a avea cele necesare vieţii terestre şi a te putea
bucura de ele (Geneza 24:1, 35; 26:3, 24; Levitic 25:21-22; Deuteronom 16:10, 15; Proverbe 10:22;
Hagai 2:18-19) şi spirituale, aferente intrării în Împărăţia lui Dumnezeu şii moştenirii ei eterne (Psalmul
67:1-7; Efeseni 1:3-6; 2:6-7)

II. BINECUVÂNTAŢII DOMNULUI
1. Oricine este conştient de „puterea” binecuvântării divine va dori ca el (1 Cronici 4:10) şi mulţi alţii să
fie „binecuvântatul Domnului” (Geneza 24:31; Numeri 6:22-27; Deuteronom 26:15; Rut 2:4, 20; 3:10; 2
Samuel 7:29; Psalmul 128:9; 134:3; Marcu 10:13-16; 1 Petru 3:9). Simbolul cel mai specific de
transmitere a binecuvântării este rostirea cu punerea mâinilor – dăruire deplină din partea celui ce
binecuvintează (Geneza 48:8-16; Evrei 7:7)
2. Oameni binecuvântaţi indirect: prin părinţi - Ismael (Geneza 17:20), prin colaboratori – Potifar
(Geneza 39:3, 5)
3. Oameni binecuvântaţi pe deplin, prin cei ce binecuvintează şi prin ascultarea lor, ce păstrează
binecuvânarea: Iacov - Israel (Geneza 28:3; 32:26-29), Iosif (Geneza 49:25-26), aleşii poporului Israel
(Isaia 44:1-5; Romani 9:4-8; 11:25-28)
4. Binecuvântaţii Domnului se observă cel mai clar în raport cu cei blestemaţi de El (Iosua 6:26; 1 Regi
16.34; Psalmul 37:22; Maleahi 1:2-5; 3:7-12). Există şi oameni care au parte numai de blestem (Psalmul
109:17-18; Evrei 12:17)

ÎNCHEIERE
1. Binecuvântarea Domnului este păstrată pentru poporul Său – lecţia 10 (Psalmi 28:9; 29:11; 115:12-18).
Ceilalţi oameni nu primesc mai mult decât apă de ploaie (Matei 5:44-45; Fapte 14:16-17)
2. Cine vrea binecuvântarea Domnului să vină la altar (Exodul 20:24) şi să rămână în slujba părtăţiei
sfinte (Exodul 23:25; 32:29)
Lucruri de preţ
Lecţia 2

CREDINŢA SFÂNTĂ

INTRODUCERE
1. Credinţa este darul divin oferit sfinţilor (Efeseni 4:5; 2 Petru 1:1; Iuda 1:3 / 2 Corinteni 13:5)
2. Valoarea credinţei este cel mai evidentă în viaţa şi lucrarea Domnului Isus / Fiul preaiubit al Tatălui,
atât în lucrările efectuate cât şi în procesul mântuirii; credinţa în El şi exemplul Lui constitue suportul
vieţii sfinte (Evanghelii; Romani 3:25; 5:2; Galateni 2:16; 3:26; 20; Evrei 12:2)

I. O PREZENTARE A CREDINŢEI
1. Singura posibilitate de dobândire a mântuiriii, a vieţii veşnice este credinţa în Domnul Isus Hristos
(Habacuc 2:4; Romani 1:16-17; 10:17; Efeseni 2:8-9; 2 Timotei 3:15; 1 Petru 1:5-9; Evrei 10:38-39; Luca
7:50; Fapte 26:18)
2. Singura motivaţie pentru o viaţă sfântă este credinţa care generează dragoste şi nădejde (1 Corinteni
13:13; Galateni 5:6; 1 Tesaloniceni 1:3; 2 Tesaloniceni 1:11; 1 Timotei 1:5, 18-19; 2 Timotei 1:13;
Filimon 1:5-6; Iacov 2:13-26; 1 Ioan 5:4; Apocalipsa 13:10; 14:12)
3. Credinţa oferă totul (Galateni 3:9; Evrei 11:33-39): cunoaşterea Scripturilor (2 Corinteni 4:13); Duhul
Sfânt (Galateni 3:2); sănătate (Matei 9:2, 22, 29; Fapte 14:9; Iacov 5:15); ocrotire – ajutor (Marcu 4.40;
Luca 8:25); diverse daruri (Romani 12:3, 6; Iacov 1:5-7); biruinţă în luptă (1 Petru 5:9) / necredinţa
pierde totul: promisiuni (Deuteronom 9:23; Evrei 4:1-2)
4. Nevoia formării – suplimentării credinţei (Romani 14:1; Efeseni 4:13; 1 Tesaloniceni 3:1-10; 2
Tesaloniceni 1:3-4; Iuda 1:3, 20; Luca 17:5-6)

II. OAMENI CARE AU AVUT CREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU
1. Eroi istoriei sfinţilor – credinţa peste generaţii (Evrei 11:1-32). Prima denumire a Adunării: „Calea
credinţei” (Fapte 9:2; 18:25-26), Calea credinţei este Calea Domnului (Geneza 18:19; Numeri 32:12;
Isaia 40:3)
2. Sutaşul roman – un neevreu lăudat între evrei (Matei 8:5-13; Luca 7:1-10)
3. Femeia cananeană - o luptătoare prin credinţă pentru casa ei (Matei 15:21-28)
4. Ucenicul Petru – experienţe în şcoala credinţei (Matei 14:28-31; Matei 17:17-21; Luca 22:31-32; Fapte
3:16)
5. Apostolul Pavel – o credinţă de urmat (2 Timotei 3:10; 4:7)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu se aşteaptă ca noi să manifestăm credinţă, deşi ştie că fenomenul credinţei este mereu
periclitat (Luca 18:8; Ioan 14:1; 1 Corinteni 16:13; 2 Corinteni 5:7; Evrei 11:1-6)
2. Credinţa manifestată în rugăciune – în acord şi sub control divin are puteri supranaturale infinite (Matei
21:21-22)
Lucruri de preţ
Lecţia 3

ASCULTAREA DE DUMNEZEU

INTRODUCERE
1. Ascultarea este atitudinea fundamentală a unui copil în raport cu Părintele (1 Petru 1:14) şi a unui
ucenic în relaţie cu mentorul, maestrul (Isaia 50:4; Ioan 10:27; Fapte 10:33, 44). Numai păgânii nu acultă
(Matei 18:17)
2. În împărăţia eternă ascultarea va fi absolută (Daniel 7:27; 1 Corinteni 15:28) şi în vederea dobândirii ei
suntem chemaţi la ascultare (Deuteronom 4:1; 5:1; Iacov 1:19); „Cine are urechi, să asculte ce zice
Bisericilor Duhul” (Apocalipsa 2:7...)

I. VALOAREA ASCULTĂRII (Isaia 42:23)
1. Relaţia „credinţă – ascultare”, ca valoare unitară şi completă a vieţii creştine; a zice / auzi şi a face
(Luca 6:46-49), ca scop al Cuvântului lui Dumnezeu, al Evangheliei (Deuteronom 9:23; Romani 1:1-5;
15:18; 16:25-26). Testul credinţei este ascultarea (Evrei 3.7-19; 4:1-2; 11:1, 6, 8; 1 Petru 1:2, 22)
2. Ascultarea desăvârşită dovedită şi la proba ultimă, a morţii, este purtătoare de binecuvântare şi slavă –
viaţă veşnică (Avraam - Geneza 22:18; evreii - Deuteronom 11:13, 27-28; Maleahi 2:2; Domnul Isus
Hristos - Filipeni 2:6-8; Evrei 5:8)
3. Alte haruri primite prin ascultare de Dumnezeu: sănătate (Exodul 15:26), hrană (1 Regi 17), fericire
(Psalmul 81:11-16; Luca 11:27-28; Iacov 1:22, 25), îndurare (Isaia 1:19-20)
Oameni care nu văd valoarea ascultării de Dumnezeu se comportă ca cei ce nu-L cunosc (Exodul 5:2;
19:5), deşi pot face parte din poporul lui Dumnezeu (Ezechiel 3:27; Maleahi 3:14-18)
5. Slujbele sfinte se pot face numai în condiţia ascultării totale şi permanente (1 Regi 13; 20:36; Ieremia
15:19; Romani 6:16-17)

II. ÎNTRE ASCULTARE ŞI NEASCULTARE
1. Oamenii au preţ şi le sunt păstrate lucruri de preţ atunci când sunt ascultători de Dumnezeu, dar
neascultarea de El duce la pierderea valorii lor şi a lucrurilor primite: Saul şi Ieroboam I în raport cu
David, care a plătit şi el pentru neascultarea lui (1 Samuel 9:20; 13:13-14; 15:26-29; 1 Regi 11.29-38;
13.33-34, 14.7-14); evreii în Canaan au pierdut testul ascultării prin relaţii cu popoarele ţării şi zeităţile
lor (Judecători 3:4-6; 6.1-10)
2. Neascultare şi împotrivirea sunt dovada împietririi şi descriu starea omului ce nu vrea să se apropie de
Dumnezeu sau a celui ce s-a depărtat de El (2 Cronici 25:16-20). Neascultarea de Dumnezeu şi legile
Sale este o acţiune a mândriei omului (Deuteronom 17:12) şi o dovadă a dreptăţii sentinţei divine de
pedepsire – retragerea harurilor sfinte (Geneza 3.1-19). Recabiţii versus evreii: autoritate şi efecte ale
ascultării (Ieremia 35; 42:6; 43:4, 7; 44:16)
3. Necesitatea angajamentului ascultării – un legământ sfânt, înscris într-o carte sfântă (Exodul 24:7;
Iosua 24:24; Luca 16:29), călcat de cei mai mulţi oameni (Judecători 2:2; Neemia 9:17; Ieremia 32:33) şi
au ajuns nefericiţi şi fără valoare (Levitic 26; Deuteronom 7:9-12; Evrei 12:25; 1 Petru 4:17)

ÎNCHEIERE
1. „Orice ascultare este o neascultare” - omul se află întotdeauna sub o influenţă spirituală şi umană
(Geneza 3:17; Deuteronom 30:17; 1 Samuel 15:15-24; Luca 16:13; Fapte 4:19; 5:29)
2. Ascultarea faţă de Dumnezeu (în primul rând) este realizată la nivelul minţii, al duhului (2 Corinteni
10:5). Ascultarea şi starea inimii supuse (Ieremia 11:8) este dovada prezenţei Duhului lui Dumnezeu în
om, a revenirii în armonia desăvârşită a Împărăţiei Lui (Ioan 8:47; 1 Ioan 4:6)
Lucruri de preţ
Lecţia 4

UN NUME BUN

INTRODUCERE
1. „Un nume bun este mai de dorit (se dobândeşte în timp) decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte
mai mult decât argintul şi aurul (iubirea e răsplata celui cu nume bun, iar argintul şi aurul a celui ce a
dorit bogăţie)” (Proverbe 22:1). Un nume poate fi „o mireasmă vărsată” (C. Cântărilor 1:3; Iacov 1:5)
2. Există nume ce s-au vrut a fi şi nume (Geneza 11:4) ce au dovedit a fi; în general numele biblice sunt
reflexive, iar cele eterne sunt absolul reflexive – în rai vor exista numai nume bune şi reale, după
modelul Celui ce şi-a făcut un nume (2 Samuel 7:23; Osea 1-2; Apocalipsa 3:12; 22:3). „Tu eşti
Dumnezeu care mă vede!” (Geneza 16:13); „Numele Domnului, Dumnezeului celui veşnic” (Geneza
21:33). Datorită numelor bune divine, luarea lor în deşert este un are păcat (Exodul 20:7; Numeri 22:32;
1 Cronici 16:10; 2 Cronici 6:32; Psalmul 72:19)

I. CE ESTE UN NUME BUN
1. Un caracter nobil, un chip ce se apropie de imaginea divină (Proverbe 19:1, 22; 28:6); a „despărţi ce
este de preţ de ce este fără preţ” (Ieremia 15:19). „Un nume rău” înseamnă păcat, o influenţă a celui rău
(Deuteronom 22:13-21; Proverbe 12:8; 25:8-10)
2. Un om care valorifică înzestrările divine generale sau specifice: munca - „comoara de preţ a unui om
este munca” (Proverbe 12:27); vorbirea – (Iov 29:21-25; Proverbe 25:11-12); facerea de bine (Rut 3:10-
11; 4:14; 1 Timotei 5:10); dăruirea pentru poporul lui Dumnezeu – David (2 Samuel 7:8-9); Neemia
(Neemia 6:13)
3. Controlul firii umane şi disponibilitatea operării Duhului lui Dumnezeu în om – testele divine
(Proverbe 16:32; 27:21)
4. Sfârşitul vieţii statorniceşte un nume bun (Eclesiastul 7:1; Isaia 56:4-5; 66:22; Apocalipsa 2:17)

I. OAMENI CU UN NUME BUN
1. „Om” - un nume ce poate pune nume care să rămână; „femeie” - luată din bărbat, „fiul” creat de
Dumnezeu după chipul Lui (Geneza 2:23); „Eva” - viaţă (Geneza 3:20)
2. Avraam - „un nume mare” (Geneza 12:2; 17:5)
3. Benaia - „om de preţ şi vestit prin isprăvile lui” (1 Cronici 11:22)
4. Gamaliel - „un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul” (Fapte 5:34)
5. Domnul Isus Hristos - „Numele care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2:9)

ÎNCHEIERE
1. A fi sau numai a-ţi merge numele, o vreme (Neeemia 13:13; Proverbe 10:7; Apocalipsa 3:1, 4)
2. Numele unui om poate fi schimbat, în bine sau în rău: Iuda; Daniel / Beltşaţar – primul rostit de cei din
cer, al doilea, de cei din Babilon (Daniel 1:7; 9:22; 10:12)
Lucruri de preţ
Lecţia 5

O INIMĂ ÎNTREAGĂ PENTRU DOMNUL

INTRODUCERE
1. O inimă întreagă pentru Domnul este tot ce se cere şi oferi din partea omului (Matei 23:37; Marcu
12:33), iar o inimă lipsită de pasiuni sfinte este o stare de condamnare (Romani 1.21; 2:5)
2. „Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7), căci numai El o cunoaşte întru totul (1 Regi 8:39; 2 Regi
20:3; 2 Cronici 32:31; Ieremia 17:9-10; 1 Tesaloniceni 2:4)

I. CÂND O INIMĂ ESTE PREDATĂ PE DEPLIN LUI DUMNEZEU
1. Când avem un singur obiectiv în viaţă: Domnul Dumnezeu / Domnul Isus Hristos - premiul ceresc
(Ieremia 24:7; 29:13; Filipeni 3:13-14). Sfatul şi porunca pentru poporul Domnului a fost întotdeauna
căutarea / iubirea Domnului din toată inima, ca răspuns la iubirea Lui răscumpărătoare (Deuteronom 6:5-
6; 10:12-13; 13:3; 26:16; 30:10; Iosua 22:5; 1 Samuel 12:24; 1 Regi 2:4; 8:48, 61; 2 Regi 23:25)
2. Când suntem gata să dăm tot ce avem / să renunţăm la orice pentru a ne atinge obiectivele spirituale
(Ioel 2:12; Matei 13:44-46; Marcu 10:21-24; 14:3-9; Coloseni 3:12). O inimă întreagă pentru Domnul
înseamnă o încredere totală în Cuvântul Lui (Isaia 28:16). Cheltuielile străine: lăcomia de avere şi risipa
în plăceri sunt dovezi a unei inimi îndreptate spre alţi dumnezeii (2 Timotei 3:1-5; 2 Petru 2:2-3; Iuda
1:11-16)
3. Când Cuvântul lui Dumnezeu este hrana noastră atotsuficientă de toate zilele (Psalmul 40:7-8; 34, 69,
72). Inimii i se poate poruncii, întâi şi întâi să cerceteze Scripturile – hrana şi tratamentul oricărui om (1
Cronici 22:19; 2 Cronici 12:14; 19:3; Psalmul 119:9-11; Ieremia 7:23-24; Coloseni 3:16)
4. Când facem lucrarea sfântă cu tragere de inimă (Exodul 25:5; 36:2-3; Isaia 29:13; Filipeni 1:18). În
această stare Domnul este singura noastră bucurie (Psalmul 16; 86:12; 138:1)

II. EXEMPLE BIBLICE
1. David – omul care s-a consumat, a cheltuit pentru Domnul (1 Samuel 17; 1 Cronici 29; Psalmul 17:1-3)
2. Solomon – omul care şi-a riscat inima (1 Regi 3:3, 9-10; Eclesiastul 2; 11:9)
3. Asa! - o inimă cu semnul ? (2 Cronici 14-16)
4. Azaria - o inimă care nu a fost întreagă pentru Domnul (2 Cronici 25)
5. Ezra – o inimă pentru Legea Domnului (Ezra 7:10; Psalmul 119)
6. Apostolul Pavel – o inimă predată pe deplin Domnului (Fapte 20:24; Romani 1:9-15; 1 Corinteni 9:24-
24; Filipeni 3:3-21)
7. Ucenicii din sec. I - oameni cu inima curăţită şi umplută de Duhul (Fapte 2:36, 46-47; 4:32; Filipeni
2:1-3)

ÎNCHEIERE
1. O inimă întreagă pentru Domnul este singura stare cu câştig de 100% (2 Cronici 6:14; 16:9)
2. O inimă întreagă pentru Domnul ne califică înaintea Lui, pentru că îi slujim numai Lui (1 Cronici
28:9; Proverbe 23:26; Coloseni 3:22-23)
Lucruri de preţ
Lecţia 6

ÎNŢELEPCIUNEA CARE VINE DE SUS

INTRODUCERE
1. Înţelepciunea prezentată în Scripturi este mai mult decât inteligenţă filozofică şi cunoaştere raţională,
este abilitatea cunoaşterii adevărului etrn şi capacitatea aplicării lui optime (Matei 25:1-13).
„Înţelepciunea este un pom, nu doar fructe” (Proverbe 3:13-18; 16:22), „un izvor, nu doar apă” (Isaia
33:6)
2. Înţelepciunea este o comoară pe care oamenii o pot primii de la Dumnezeu (Iov 28:12-28) şi care în
final le oferă mântuirea (Proverbe 28:26; 1 Corinteni 1:18-31)

I. VALOAREA ÎNŢELEPCIUNII DE SUS
1. Înţelepciunea de origine divină, asociată cu smerenia (Proverbe 11:2; Ieremia 9:23) este superioară nu
numai înţelepciunii umane (Romani 1:22) ci şi celei demonice (Geneza 41:8; Isaia 44:25; Daniel 1.17, 20;
2:27-28; 5:8, 11) şi va identifica întotdeauna sursa şi scopul unei cunoaşteri ( Luca 7:35; Apocalipsa
13:18; 17:9)
2. Înţelepciunea este necesară în plan spiritual, viaţa de credinţă, în ispitele frecvente (Luca 1:17; 1
Corinteni 1:21; Iacov 3.13-18) şi lucrările de slujire (Exodul 31:3; 35:31; 36:1-2)
3. Înţelepciunea este necesară în toate activităţile pământeşti - arta de a gândi şi a face cel mai bine orice
lucru (Proverbe 29:8), de la conducerea naţiunilor la activiăţi cotidiene (Geneza 41:33, 38-39;
Deuteronom 1:12-13; 1 Regi 4:29-34; 10:1-8; 2 Samuel 20:16, 22; Estera 1:13; Psalmul 101:2; Proverbe
3:19-20; 21.20; 24:3-6; Ieremia 51:15)

II. DOBÂNDIREA ÎNŢELEPCIUNII
1. Prin rugăciune – o cerere prioritară, ca la Solomon (Deuteronom 34:9; 1 Regi 3:12; Psalmul 90:12;
Proverbe 2:1-6; Daniel 2:21; Coloseni 1:9, 13; Iacov 1:5)
2. Prin cercetarea Scripturilor – o pasiune cu scop sfânt (Deuteronom 4:6; Iosua 1:8; Psalmul 19:7; ;
119:98-100; Proverbe 1:2, 5-7, 20; 8; Coloseni 3:16; 2 Timotei 3:16-17)
3. Prin experienţele vieţii de credinţă în poporul lui Dumnezeu – caută compania celor înţelepţi nu a celor
bogaţi şi mândrii; evită total zonele unde glasul nebuniei este puternic (Proverbe 4:1-7; 9:9; 12:8; 16:16;
17:24; 19:11; 20:15; Eclesiastul 7:4-5, 11; 9:17-18). Atenţie la diferenţa noţiunii de înţelepciune din
Proverbe, unde este asociată cu priceperea şi Eclesiastul, unde este asociată cu diverse forme de nebunie
lipsite de pricepere sfântă (Ecleasiastul 2:12-16; 10:1 /2:26; Proverbe 9:10; 1 Corinteni 2)

ÎNCHEIERE
1. Cunoaşterea valorii înţelepciunii şi decizia dorinţa permanentă de înţelepţire este prioritate primordială
într-un mediu sacru (Romani 11:33; Coloseni 1:28-29)
2. Înţelepciunea de sus este oferită numai prin intermediul Duhului lui Dumnezeu (Neemia 9:20),
rezervată celor ce se apropie de Dumnezeu cu frică – evlavie (Psalmul 111:10; Proverbe 9:9-10; Iacov
3:13-18)
Lucruri de preţ
Lecţia 7

O FAMILIE BUNĂ

INTRODUCERE
1. O familie poate avea lucruri materiale de preţ, dar cele mai de valoare sunt lucrurile spirituale (Geneza
24:10). În familie soţii sunt „scumpul meu” şi „scumpa mea” (C. Cântărilor 1:9: 5:16; Ezechiel 24:16), iar
toţi ceilalţi sunt derivaţi ai iubirii
2. O familie înseamnă îndatoriri şi drepturi reciproce (Exodul 21:10; Ieremia 31:32: 1 Corinteni 7:3-5,
33/34; 2 Corinteni 12:14; Efeseni 5.33; 1 Timotei 5:4, 8). Îndatoririle specifice dau valoare completativă
(1 Corinteni 11:12) sau aduc lipsuri de neînlocuit (Deuteronom 22:5; Proverbe 27:8)

I. UN SOŢ / TATĂ / BUNIC BUN
1. Un soţ bun preţuieşte mult pentru soţia lui – mai mult decât copiii (1 Samuel 1:8), oferindu-i „odihnă”
(Rut 1:9)
2. Copii sunt totuşi – la rândul lor – un lucru scump pentru părinţi (Ieremia 31:20; Ezechiel 24:25)
3. Bărbatul trebuie să fie pentru tot neamul un răscumpărător (Rut 4; Matei 1.19), situaţie în care va fi
bine văzut (Proberbe 31:23). Dacă se comit erori în familie, primul care plăteşte este bărbatul (Isaia 3-4)
şi plăteşte şi la bătrâneţe (Exodul 20:5)

II. O SOŢIE / MAMĂ / BUNICĂ BUNĂ
1. O investiţie într-un caracter sfânt nu depinde de ceilalţi ci numai de relaţia cu Dumnezeu (1 Petru 3:1-
6; Geneza 18:12; Osea 2:7), dar poate da valoare şi celor din casă (1 Corinteni 7:14; 1 Petru 3:1-2)
2. Pentru o soţie se plătea o zestre (Geneza 34:12; Exodul 22:16-17), dar „o femeie cinstită... este mai de
preţ decât mărgăritarele” (Proverbe 31:10), este „cununa bărbatului” (Proverbe 12:4), numai cu ea
„desmierdările... preţuiesc” (C. Cântărilor 4:10)
3. O soţie liniştită va deveni o mamă liniştită şi va fi răsplătită cu faptele ei (2 Regi 4:8-38; Proverbe
31:28; 31). O femeie din poporul lui Dumnezeu va iubi casa ei (Mica 2:9; Tit 2:3-4), se va lupta pentru
mântuirea tuturor celor din casă (1 Corinteni 7:16; 1 timotei 2.15, 2 Timotei 1:5: 3:14-15)

IIII. COPII BUNI
1. Un fiu este preaiubit în condiţii de ascultare (Marcu 1:11; Efeseni 6:1-3), pentru că viaţa începe cu
grija maternă şi jertfa nu crima maternă (Isaia 49:15; Plângeri 2:20; 2 Samuel 21:8-11)
2. Asocierea generaţiilor păstrează fericirea în casă (Geneza 7:1; Psalmul 128; Proverbe17:6; Fapte
16:31; 18:8)

IV. GINERI ŞI NURORI BUNE
1. Un ginere bun vorbeşte inimii şi trebuie primit cu bucurie (Judecători 19:3), de un socru înţelept
(Exodul 18)
2. O noră bună nu este cu nimic mai fără preţ decât copii naturali, evident pentru o soacră ce vede bine
(Rut 1, 4:15)

ÎNCHEIERE
1. În familie, printre lucrurile de preţ, „buzele înţelepte sunt un lucru scump” (Proverbe 20:15). Într-o
adevărată familie şi cei morţi sunt apreciaţi pentru ceea ce au fost (2 Regi 4:1)
2. Rebeca versus Lea – a fi sau a nu fi iubită: „A fi iubit preţuieşte mai m ult decât argintul şi aurul”
(Proverbe 22:1). În familie începând cu soţii trebuie să fie numai preaiubiţi şi iubiţi ca în raport cu
Domnul şi frăţietatea sfântă (C. Cântărilor; Luca 1:17)
Lucruri de preţ
Lecţia 8

VIAŢA UMANĂ

INTRODUCERE
1. Omul a început de la o „suflare de viaţă” - Adam a devenit „un suflet viu” (Geneza 2:7; 1 Corinteni
15:45), dar prin păcat viaţa a fost afectată şi limitată de mai multe ori în istoria umanităţii (Geneza 3;
Psalmul 90)
2. Posibilitatea de răscumpărate a vieţii prevăzută şi în Legea lui Moise (Exodul 21:30; Iov 2:4) a fost o a
doua şansă dată omului, într-o imagine a vieţii salvate de la moarte, dar a cărei realizare totală a rămas
doar o dorinţă şi o speranţă, pomul vieţii fiind interzis consumului uman, în condiţiile păcatului (Geneza
2:9; 3:22-24; Apocalipsa 21-22). În om există ceva „muritor” care trebuie să fie „înghiţit de viaţă” (2
Corinteni 5:4)

I. VALORI CARE DAU PREŢ VIEŢII UMANE TERESTRE
1. Existenţa terestră umană în condiţia împlinirii nevoilor fizice fundamentale – a avea tată şi mamă:
hrană şi îmbrăcăminte (Geneza 3:20; Matei 6:25-30). Existenţa tuturor fiinţelor care au primit suflare de
la Dumnezeu depinde total de El (Geneza 6:17; Deuteronom 32:39; 2 Regi 1:13-14; Iov 2:6; 10:9-12;
Matei 10:30-31). Preţuirea vieţii de origine divină nu a permis niciodată consumul sângelui (Geneza 9:4-
6; Levitic 17:10-14). Fiecărui om pe pământ i s-a dat un anumit număr de zile (Geneza 23:1; 25:7), prin
condiţiile de mediu biologic, climateric şi social (Geneza 45:5-7; Fapte 17:25-28)
2. Starea sufletească asigură împlinirea interioară a omului, fără de care viaţa nu are farmec (Geneza
27:46; Eclesiastul 2; 6:3-6). Viaţa depinde de modul în care este trăită / gustată în dimensiunea ei
spirituala / sufletească (1 Regi 3:5-14; Psalmul 23; 27; 84:11; Proverbe 3:13-18; Ioan 10:10; 1 Petru 3:10-
11)
3. Sănătatea – un dar asociat vieţii care permite funcţiunea normală organelor trupului (Iov 33:19-25;
Eclesiastul 12:1-7; Matei 12:11-12)
4. Condiţii de viaţă paşnică şi cinstită – o guvernare înţeleaptă cu pace şi prosperitate (Exodul 1:13-14; 2
Regi 20:19; 1 Cronici 22:9; Ezra 9:9; 1 Timotei 2:1-2). A fi atent cu viaţa altora motivează pe Domnul să
fie atent cu viaţa ta, în condiţiile existenţei răului demonic şi uman pe Terra (1 Samuel 26:23-25; 1 Regi
1:12; Ieremia 29:4-7)

II. NONVALORI CARE FURĂ VIAŢA
1. Plăcerile păcatului – poftele care uzează viaţa, când se vrea trăită după modelul lumii (Ioan 12:24-26; 1
Petru 2:11; 1 Ioan 2:15-17). Păcatul poate cauza moartea în orice moment, pierzându-se viaţa, în
dimensiunea umană şi dreptul la viaţa eternă (Deuteronom 6:24; 28:66; 2 Tesaloniceni 2:10-12)
2. Înşelăciunea valorilor materiale – bogăţiile care consumă viaţa, neavând puterea păstrării sau
răscumpărării ei (Psalmi 49:7-19; Luca 16:19-31; 17:31-36; 1 Timotei 6:6-19)
3. Îngrijorările – stresul care îmbolnăveşte viaţa, făcând nefericit pe omul care dacă ar gândi astfel şi s-ar
încrede în Domnul ar putea fi liniştit şi fericit (2 Regi 7:1-7; Luca 12:22-31; Romani 8:6)

ÎNCHEIERE
1. Viaţa amenilor creaţi după chipul lui Dumnezeu este un dar divin, care are valoare numai în relaţia
Creator - creatură (1 Samuel 26:24; Psalmul 63:3-4; 139). Omul – viaţa fără Dumnezeu este doar ţărână
în descompunere (Geneza 3:17-19; Deuteronom 32:46-47).
2. Viaţa este o valoare în continuă metamorfoză, viaţa poate fi câştigată, sau poate fi pierdută,
(Deuteronom 30:15-20; Matei 16:24-28; Romani 8:19-23) Scopul vieţii terestre nu este viaţa în sine ci
redobândirea adevăratei vieţii (1 Corinteni 15:16-28)
Lucruri de preţ
Lecţia 9

POPORUL LUI DUMNEZEU

INTRODUCERE
1. Poporul ales de Dumnezeu este cules din familii şi popoare din toate timpurile, chiar dacă pentu mii de
ani Israelul a fost poporul special, în care Creatorul a investit şi şi-a desfăşurat planul etern de mântuire
(Deuteronom 4:20, 32-37; 14:2; 1 Petru 2:9-10)
2. Poporul sfânt are o mare valoare luat ca întreg, pentru că oferă o împlinire mai mare decât fericirea
unor indivizi luaţi izolaţi, valoare ce poate fi înţeleasă comparată cu a trupului care împreună prin
funcţiile fiecărui organ întreţin viaţa în complexitatea ei (Psalmul 122; 133)

I. DOBÂNDIREA VALORILOR POPORULUI LUI DUMNEZEU
1. Investiţia salvării comune – pasiunea şi preocuparea divină pentru poporul Său (Israelul – un popor
chemat să slujească Domnului, pe care Faraon voia să-l înrobeaacă prin muncă – Exodul 5.1-17; 6:6-7;
Numeri 23:9; Estera 3:8; Psalmul 78; 105; 106; Isaia 43:1-4; 1 Petru 1:18-20; Apocalipsa 5:9-10)
2. Unitatea organică a Trupului cu Capul - Domnul Isus Hristos; toţi cei din poporul ales au valoare
înaintea lui Dumnezeu prin El, toate sunt primite şi realizate în Numele Lui (Isaia 49:5-7; Matei 18:20;
Fapte 15:4; Coloseni 1:13-19, 28-29; 2:1-3, 9-10)
3. Poziţia primită şi darurile aferente apartenenţei noastre la Trupul lui Hristos – comori în vase de lut,
fapt recunscut în lumea spirituală (Ezechiel 16; 2 Corinteni 4:7; 5:1; Efeseni 1:3-6; 2:6-7; 4:11-16)
4. Cei ce îşi încheie alergarea sunt adăugaţi la poporul ales pentru eternitate, care aşteaptă moştenirea
(Geneza 25:8; Daniel 12:12-13; Evrei 11:13-16)
5. În cazul pierderii favoarei divine prin neascultare şi apostazie, poporul lui Dumnezeu rămâne fără preţ
(Psalmul 81; Proverbe 14:24; Ieremia 2:10-13; Apocalipsa 18:4; Psalmul 44:12 – aparentă devalorizare /
Osea 8:8 – reală devalorizare)

II. PĂSTRAREA VALORILOR POPORULUI LUI DUMNEZEU
1. Grija conducătorilor, păstorilor pentru turmă, părinţilor spirituali pentru poporul lui Dumnezeu are o
importanţă potrivită cu valoarea celor aflaţi în responsabilitate (Psalmul 77:20; 95:7; Isaia 3:12; 9:15-16;
Fapte 20:28; 1 Tesaloniceni 2:8; 1 Petru 5:2)
2. Preţuirea conducătorilor – un folos / o datorie pentru popor (Eclesiastul 5:9; 1 Samuel 26:13-16)
3. Grija reciprocă în popor - vegherea, identică unităţii şi protecţiei din trupul uman (Psalmul 16:3;
Proverbe 18:19; Matei 18:15; 1 Corinteni 9:19-22; 12:26; 2 Corinteni 2:1-13)
4. Păstrarea cea mai importantă şi pentru eternitate se realizază prin puterea divină (Psalmul 121; 127:1-
2; Luca 12:7, 24, 28-32; 1 Petru 1:3-5; Apocalipsa 21:3)

ÎNCHEIERE
1. Dobândire valorii celor din poporul lui Dumnezeu este o investiţie divină majoritară, dar şi un aport
uman responsabil; păstrarea valorilor sfinte şi eterne este sarcina providenţei divine şi a vegherii umane –
persevării sfinţilor în har (Deuteronom 32:29; Iosua 24:14-22)
2. Preţul poporului lui Dumnezeu este unul de viitor, ca al corăbiei lui Noe, când a venit potopul – familia
salvată de la potop avea şi asigurarea moştenirii noului pământ (Geneza 6-8). Ferice de cine alege poporul
lui Dumnezeu în orice condiţii de moment – vremelnice – viitorul va fii binecuvântat (Rut 1:15-17; 2:12;
4; Psalmul 33:12; 144:15; Isaia 65:17-18)
Lucruri de preţ
Lecţia 10

RĂSPLĂTIRILE ETERNE

INTRODUCERE
1. Eternitatea nu poate fi măsurată dar poate fii înţeleasă ca o valoare infinită în raport cu lucrurile finite,
după cum nici Dumnezeu YHWH nu poate fi înţeles pe deplin, dar poate fi perceput suficient prin
credinţă pentru a fi slujit (Eclesiastul 3:11; Evrei 11:1-3, 6)
2. Răsplătirile eterne sunt cuprinse în legământul lui Dumnezeu cu oamenii, în Isus Hristos Domnul, după
modelul legământului cu Avraam (Geneza 17:7-8; Evrei 6:11-20) şi Israel (Romani 9:4; Efeseni 2:12; 3:6)

I. RĂSPLĂTIRI ETERNE PROMISE DE DUMNEZEU OAMENILOR
1. Viaţă veşnică în prezenţa lui Dumnezeu – fericirea adevărată şi deplină prin intrarea în Raiul lui
Dumnezeu şi accesul la pomul vieţii (Geneza 3 / Apocalipsa 22; Psalmul 16:5-11; Isaia 25:6-9; 35:10;
Ioan 17:3; Romani 6:23, 1 Ioan 1:3-4; 2:25; 3:1-2)
2. Poziţii de onoare / slavă în Împărăţia lui Dumnezeu (Isaia 61:1-10; Daniel 12:2-3, 13; Romani 2.10;
Evrei 12.2; 1 Petru 1:5-9). Evenimentele desacrise în cartea Estera sunt o imagine model a celor ce vor fi
cinstiţi de rege pentru comportamentul lor (Estera 2:18; 3.1; 6:3-11)
3. Funcţii de administrare a „averii” şi „lucrărilor” lui Dumnezeu (Numeri 25:13; 2 Samuel 7:16; 23:5,
Matei 25:14-23; Luca 19:11-19; Apocalipsa 3:12; 22:3)

II. CONDIŢII DE PRIMIRE ŞI PĂSTRARE A RĂSPLĂTIRILOR ETERNE
1. Acceptarea harului oferit prin răscumpărarea realizată de Domnul Isus Hristos (Ioan 3:15-16; 4:11;
6:27, 40; 10:28)
2. Rămânerea în starea de neprihănire primită prin mântuire (Matei 18:8-9; Marcu 8:34-38; Romani 2:7;
5.21; 6:22-23; 2 Corinteni 7:1; Tit 3:4-7; 2 Petru 1:3-11)
3. Slujirea sfântă potrivit abilităţilor primite din partea Domnului, cu toate aspectele ei aferente: lepădare
de sine, efort, suferinţă (Deuteronom 23:18; Matei 25:17; Ioan 12:24-26; 2 Corinteni 4:17-18; 2 Timotei
2.10-11; 1 Petru 5:10):
a) a dărui material – financiar / a lucra cu mâinile pentru lucrarea sfântă sau ajutorarea celor în
nevoie fizică (Levitic 27: Matei 19:16-24; 25; Galateni 6:7-10; 1 Timotei 5:9-10; Tit 3:8)
b) a activa cu un dar spiritual pentru mântuirea oamenilor şi desăvârşirea sfinţilor (Marcu 10:28-
30; Ioan 4:36; 1 Corinteni 3:5-15; 3 Ioan 1:5-8)

ÎNCHEIERE
1. Răsplătirile eterne sunt la fel de sigure ca existenţa eternă a Celui ce ni le-a promis, pregătit şi păstrat
pentru poporul / copiii Lui (Geneza 49:26; Deuteronom 33:15; Isaia 55; 2 Corinteni 1:20; Tit 1:1-2; Evrei
10:23)
2. Răspunsul nostru la oferta divină ne motivează pe deplin la o viaţă sfântă şi slujire şi statornică, în
acord cu voia şi planurile eterne ale lui Dumnezeu (Proverbe 27:24; Luca 19:15; 1 Corinteni 9)