You are on page 1of 105

Manual

de
studiu biblic

Vol. III

Iosif Anca
PREFAŢĂ

Acest „Manual de studiu biblic” cuprinde schiţele lecţiilor de învăţătură biblică prezentate în
adunarea „Betel” Arad şi apoi difuzate prin mijloace audio, iar o parte din ele şi prin tipărire integrală a
mesajului. Utilitatea lor poate fi valorificată prin studierea personală sau colectivă. Ele se pot constitui şi
într-o INTRODUCERE pentru o studiere mai aprofundată a diverselor teme ale Scripturii, printr-o
exegeză şi hermeneutică adecvată.
Structura lor nu se încadrează în mod rigid în teologia sistematică, ci se împleteşte cu elemente
de teologie practică, pentru a putea fi accesibile unui număr cât mai mare de credincioşi, care vor să fie
edificaţi spiritual şi să slujească Domnului.
Acest volum cuprinde următoarele tematici biblice:
- „De vorbă cu Isus” - 10 lecţii ce redau dialogurile Domnului Isus Hristos prezentate în
Evanghelii. Din ele rezultă atitudinea Mântuitorului faţă de diferite categorii de oameni, care au primit
mesajul Lui sau au rămas indiferenţi şi chiar ostili. Se observă rolul Său mesianic în discuţiile cu cei
păcătoşi şi „Dialogurile suferinţei ispăşitoare”, dar şi natura Sa umană în relaţiile de familie şi de
societate. Totodată sunt surprinse rostirile umane, în special ale ucenicilor, în procesul cunoaşterii şi
ucenicizării lor. Toate au avut rolul înţelegerii Cuvântului care „a locuit printre noi” (Ioan 1:14).
- „Hristos - Ispăşirea” - 20 de lecţii în care planul etern – de la Eden la Eden – se derulează în
persoana şi lucrarea Domnului Hristos, pe baza ispăşirii. Primele lecţii cuprind etapele vieţii Sale de la
întrupare la glorificare, apoi de la prefigurarea ispăşirii în Vechiul Testament la realizarea ei definitivă cu
ocazia revenirii Sale. Sunt prezintă lucrările complementare rezultate din ispăşire: justificare, regenerare,
răscumpărare, sfinţire, glorificare. Înţelegerea fenomenului mântuirii, realizat prin Domnul Hristos trebuie
să pasioneze pe orice credincios, aşa cum profeţii „au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi
căutării lor stăruitoare” (1 Petru 1:10).
- „Roada Duhului Sfânt” - 10 lecţii, constând dintr-o lecţie Introducere şi prezentarea pe rând a
roadei (roadelor) Duhului. Sunt definiţi termenii şi caracteristicile specifice, pentru înţelegerea
manifestării – acţiunilor, virtuţiilor duhovniceşti specifice omului născut din Duhul. În partea a doua
fiecărei lecţii sunt prezentate exemple biblice vrednice de urmat
- „Lucrarea Duhului Sfânt” - 10 lecţii în care „Duhul cel veşnic” (Evrei 9:14) este arătat prezent
în actul creaţiei şi recuperarea ei, prin harul răscumpărător, a cărui lucrare se va finaliza prin Duhul, la
învierea glorificată. Se insistă pe „înoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5) şi „legea Duhului de viaţă în
Hristos Isus” (Romani 8:2). Slujirea prin Duhul - darurile Duhului sunt tratate prin definirea,
exemplificarea şi prezentarea domeniilor de operativitate.
 „Proroci şi prorocii” - 15 lecţii ale istoriei profetice din perioada Israelului şi a Biserici, în
care sunt prezentate viaţa şi activitatea acestor mesageri ai lui Dumnezeu. Ordinea lecţiilor nu urmează o
cronologie istorică, profeţii fiind trataţi individual, pentru a se observa lucrarea specifică în conţinutul şi
efectele ei. Există totuşi o misiune permanentă şi comună tuturor profeţilor: chemarea la o viaţă sfântă în
părtăşie cu Dumnezeu şi în conformitate cu Cuvântul Său, ei dealtfel fiind autorii principali ai scrierilor
sfinte.
- „Biserica” - 15 lecţii ce prezintă începutul şi dezvoltarea „Trupului lui Hristos”, potrivit
organigramei planului de mântuire: Ierusalim, provinciile Ţării Sfinte şi spre marginile pământului.
(Fapte 1:8). Sunt evidenţiate dimensiunile lucrării, menţionându-se şi problemele diverse apărute în
Câmpul Evangheliei. Toate acţiunile apostolilor, cărora li s-au asociat, în lucrare, mulţi credincioşi au ca
scop mântuirea, iar scopul scrisorilor pauline, care completează cele scrise de Luca în Fapte, arată
preocuparea divino – umană sun coordonarea Duhului, pentru eliberarea oamenilor de sub puterea
întunericului şi strămutarea prin puterea lui Dumnezeu Tatăl, „în Împărăţia Fiului dragostei Lui”
(Coloseni 1:13).
- „Religia Domnului Isus Hristos” - 10 lecţii ce pun în lumină doctrina şi practica religioasă a
Domnului Hristos. El prezintă” „Interpretarea Legii”; „Lucrurire religioase şi valoarea lor”, evidenţiind
„Evanghelia deplină”; „Ucenicia şi slujirea”, dar şi alte aspecte referitoare la viaţa cotidiană a ucenicului
şi perspectiva escatologică a revenirii Sale. „Religia Domnului Isus Hristos” este standardul vieţii de
credinţă, aşa cum scria apostolul Pavel: „Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos”
(1 Corinteni 11:1).
- „Reforme” - 10 lecţii în care se arată permanenţa declinului spiritual şi social în istoria
poporului lui Dumnezeu şi a umanităţii în general şi chemarea. Revenirea la original, de la eroare la
adevăr, reclamă nevoia de schimbare prin reforme - întoarcere la Dumnezeu. Reforma în derularea ei este
o „operaţie chirurgicală spirituală” cu convulsii şi lupte, ce suprimă firea pământească, dar dă viaţă
individului, familiei şi societăţii, dacă este desăvârşită şi păstrată
Recomand tuturor care vor folosi aceste schiţe de studiu bibllic să-şi amintească faptul că autorul
are o cunoaştere „în parte” şi că întotdeauna când dorim mai multă lumină, trebuie să umblăm în lumină.
Amin!
De vorbă cu Isus
Lecţia 1

CHEMĂRILE UCENICILOR

INTRODUCERE
1. Domnul nostru Isus Hristos a chemat oamenii la mântuire (o chemare cerească) şi în lucrarea
Evangheliei (Evrei 3:1-2)
2. Chemările dintâi (în cei 3 ani şi jumătate) au fost pentru cei 12, cei 70 şi alţii (Matei 9:37-38)

I. CHEMAREA CELOR 12 APOSTOLI (există şi alţi apostoli – Fapte 14:14; Galateni 1:19…)
A. Chemările iniţiale (păstorul şi oile – Ioan 10:3, 16)
1. Primii 4 – Andrei şi Ioan (ucenici ai lui Ioan, pregătiţi să-l aştepte pe Mesia – Ioan 1:35-40), apoi
Simon, poate Iacov (Ioan 1:41-42; Matei 4:18-21; Marcu 1:19-20)
2. Ceilalţi: Filip (Ioan 1:43-44); Matei (Matei 9:9-10; Marcu 2:15-17); Natanael (Ioan 1:45-51)
B. Chemările definitive
1. Întâlnirile s-au soldat cu o permanentizare, fundamentare şi intrarea în lucrare (Luca 5:1-11; 6:12-16;
8:1; 9:1-6; Ioan 6:66-71)
2. Apelul de după înviere: în Galilea (Matei 28:16; Ioan 20:19-22); la Tiberiada - „Vino după Mine” – la
calvar (Ioan 21:7, 10, 12, 15-22)

II. CHEMAREA ALTOR EVREI LA UCENICIE (în Biserica primară toţi membrii ei erau
ucenici - Matei 28:19)
A. Chemări colective
1. Chemarea celor 70 (Luca 10:1-11, 17-24)
2. Alte chemări (Luca 9:23-24; 14:25-34; Ioan 8:30-34)
B. Chemări particulare (Matei 8:18-22; Luca 9:57-62)
1. Tânărul bogat – avea un standard moral, dar nu a fost gata pentru o abandonare completă cu pasiune
şi timp pentru lucrare – refuzul duce la pierderea uceniciei şi chiar a mântuirii (Matei 19:16-26; Marcu
10:17-27; Luca 18:18-25)
2. Saul / Pavel (Fapte 9:3-11, 17; 26:13-18; 1 Corinteni 15:8-11; Galateni 1:15-17). El a acceptat şi a plătit
un preţ mare, dar a făcut o lucrare mare (Filipeni 3:4-14)
3. Existau şi ucenici în ascuns: Iosif (Ioan 12:42; 19:38-39)

ÎNCHEIERE
1. Chemările ucenicilor sunt făcute de Dumnezeu (Ioan 15:16). Ele pot fi acceptate (Pavel) sau respinse
(tânărul bogat)
2. Chemările cer tot, dar şi oferă tot (Marcu 10:28-30)
De vorbă cu Isus
Lecţia 2

DESPRE BOLI ŞI VINDECĂRI

INTRODUCERE
1. Bolnavi şi cei apropiaţi au intrat frecvent în dialog cu Domnul, cerându-i vindecare (Matei 8:16-17)
2. Domnul le-a răspuns (în special evreilor) adresându-le cuvinte de vindecare (Matei 4:23-25)

I. DOMNUL ÎN DIALOG CU CEI BOLNAVI
A. Dialoguri
1. Leproşi ( Matei 8:3-4; Marcu 1:44-45; Luca 17:12-19)
2. Orbi (Matei 9:27-31; Matei 20:34; Marcu 8:23-26; 10:52; Ioan 9:1-7, 35-38)
3. Slăbănogi (Matei 9:2-6; Marcu 2:7-10; 3:2-5; Ioan 5:6-8, 14
4. Altţi bolnavi (Marcu 5:28; Luca 8:48-49; Luca 5:17)
B. Concluzii
1. Vindecarea e realizată prin voinţa şi puterea divină - decizia aparţine lui Dumnezeu (Matei 8:3; Luca
7:7-8; 2 Corinteni 12:7-9)
2. Credinţa realizează în mod executiv vindecarea - conştienţa deciziei divine – „facă-ţi-se după credinţa
ta” (Matei 9:22; Marcu 9:23-24; Evrei 11:1-2, 6, 33-34)
3. Procedura poate fi diferită (recăpătarea sănătăţii în etape, folosirea unei atingeri sau rostirea unui
cuvânt) dar trebuie executată: „du-te, arată-te, scoală-te, întindeţi mâna, scaldă-te…” (Marcu 2:10-11;
Ioan 9:13-16)

II. DOMNUL ÎN DIALOG CU INTERMEDIARII CELOR BOLNAVI
A. Dialoguri
1. Părinţii pentru copii (Matei 17:15-17 - neputinţa ucenicilor; Marcu 5:23, 36 - Iair; Marcu 7:26-30 -
stăruinţa mamei)
2. Familia (Ioan 11:3, 26, 40 - credinţa Martei; Luca 7:14; Marcu 1:30)
3. Cunoscuţi, prieteni (Matei 8:6-13; Luca 7:1-5)
B. Concluzii
1.Intermedierea din dragoste este justificată pentru ambele părţi (Filipeni 1:8-16)
2. Rolul intermediar se clădeşte pe credinţă şi se înalţă prin stăruinţă (Marcu 2:5; Luca 11:5-8)

ÎNCHEIERE
1. Este un mare har pentru păcătoşi să aibă acces la Dumnezeu, inclusiv cu probleme de boală (Luca 15:1-
2; 18:15-16; Iacov 5:13-18)
2. Vindecarea (prin Isus… apostoli… alţi ucenici) este un act de milă divină (Matei 9:13; 14:14; Evrei
4:15-16)
De vorbă cu Isus
Lecţia 3-4

DISCUŢII CU CEI 12

INTRODUCERE
1. O parte importantă a lucrării Domnului Isus Hristos a fost formarea ucenicilor. Aceasta a inclus
numeroase discuţii, din care o parte sunt consemnate în Evanghelii (Ioan 20:30-31; Fapte 1:3)
2. Discuţiile lor constituie o sursă importantă pentru cunoaşterea noului legământ şi a implicaţiilor lui
(Ioan 6:67-69)

I. DISCUŢII DESPRE PERSOANE ŞI LUCRARE
A. Referinţe la Domnul şi evenimentele vieţii Lui ispăşitoare
1. Cine este Isus?:
a) sondaje publice determinate de cunoaşterea şi recunoaşterea fiecăruia (Matei 16:13-14; Luca
9:19; Ioan 7:11-15; 10:20-21). Ex.: samaritenii (Ioan 4:19, 25, 29, 41-42); Irod (Luca 9:7-9; 23:6-9);
părinţii şi orbul (Ioan 9:19-41)
b) declaraţii şi încredinţări ale ucenicilor (Matei 16:15-21, 24-28; Marcu 10:32-34)
2. Ce se va întâmpla cu Isus? Informaţii profetice, tainice, dar şi directe, ce au oferit o înţelegere parţială
dar pregătitoare referitoare la evenimentele morţii şi învierii Domnului (Luca 9:43b-45; Matei 26:30-32;
Ioan 14:1-6, 21-27; 16:16-22, 27-33)
3. Discuţiile finale (post-înviere):
a) adeverirea învierii, din punct de vedere biblic, practic-vizibil; mustrări-explicaţii (Marcu 16:10-
14; Luca 24:36-48)
b) autorizarea lucrărilor lor comune (Matei 28:18-20; Ioan 20:21-23)
B. Referinţe la activitatea comună în cei 3,5 ani
1. Partea naturală a lucrării - suportul material al lucrării e unul uman normal, dar sub binecuvântarea
divină şi se realizează prin efort propriu şi ajutor voluntar (Ioan 4:6-8. 30-31; Luca 22:8-13; 7:36; 8:1-3)
2. Partea supranaturală – miracolele fizice sunt dovezi ale harului şi puterii divine dar nu o regulă (Matei
14:14-19; 15:32-36). Ei erau sub grija Domnului (Marcu 4:37-41; 6:48-52)
3. Diferite păreri organizatorice (Matei 15:23-24; 19:13-14; Ioan 11:7-15)
C. Referinţe la misiunea ucenicilor (o lucrare hristică, nu o reeditare a formelor iudaice – Luca 12:1)
1. Conţinutul spiritual al lucrării (o necesitate fundamentală pentru oile pierdute); păstori ce hrănesc
(predicare), vindecă, îngrijesc şi păzesc – sub împuternicirea Stăpânului (Luca 9:1-3; 24:49; Marcu 16:15-
18)
2. Aspecte spirituale şi socio-umane ale lucrării:
a) organizare orientată spre slujire (Luca 9:46-56; 22:24-30)
b) susţinere fără taxe şi impozite „spirituale”dar cu susţinerea liberă a lucrării şi a lucrătorilor
(Matei 10:7-10)
c) abordarea incisivă, mobilitate fără pretenţii, dar retragere la respingere şi nonviolenţă (Matei
10:11-17). Posibilitatea atragerii urii şi răzbunării, a suferinţei în general (Matei 10:18-36)
d) dăruire totală – răsplată asigurată (Matei 10:37-42)
e) aspecte interne – rezolvări în faze pre sau post păcat (Matei 18:1-20; Luca 17:1-4)

II. DISCUŢII DOCTRINARE
A. Referinţe la doctrinele fundamentale ale mântuirii prin credinţă şi ale practicii vieţii de credinţă
(continuităţi şi completări ale vechiului legământ – Matei 5:17-20)
1. Pildele Împărăţiei (două feluri de a înţelege – Marcu 4:33-34; Matei 13:10-17). Ele prezintă
metodologia şi raţionamentul divin în instalarea şi accesul în Împărăţia Cerurilor (Matei), lui Dumnezeu
(Luca). Ex.: Matei 13 - pilda semănătorului şi pilda neghinei şi grâului – au fost interpretate ucenicilor,
arătând răspunsul oamenilor şi stările lor ulterioare, sub efectele celui rău – până la rezolvarea finală a
„cazului” (Matei 13:18, 36). Alegoriile completează învăţătura
2. Tainele hristice (ipostaze, lucrări ale Fiului) descoperite aleşilor, ucenicilor – unele urmau a fi
completate prin descoperirea Duhului Adevărului (Ioan 6:60-69; 14:6; 15:1…). Unele doctrine vor fi
tratate separat, în lecţiile viitoare
3. Trăirea socială, cotidiană, a credinciosului şi rolul credinţei în realizarea obiectivelor uceniciei
(Habacuc 2:4; Ioan 14:7-14):
a) disciplinele spirituale: rugăciunea (Luca 11:1-4); postul (Matei 6:16.18; 9:14-15); milostenia şi
darurile pentru Domnul şi lucrare (Matei 6:1-4; Marcu 12:43-44)
b) problemele existenţei fizice şi a condiţiilor vieţii; atenţie la îngrijorări şi îmbuibări (Matei
19:23- 29; Luca 12:22-34)
c) relaţiile sociale; înţelegerea condiţiei de a fi în afara lumii şi a trăi în iubirea jertfitoare (Luca
6:20- 40; Ioan 17:6-19)
B. Referinţe la evenimentele viitoare (împlinirea planului divin – instalarea împărăţiei veşnice - Matei
24:27-33). Ei au întrebat pentru viitorul imediat (pe oameni îi preocupă generaţia lor), dar Domnul a
răspuns pentru toate generaţiile, căci El controlează totul (Matei 24:1-3). Fără detalii exacte (e „treaba
Tatălui” – Fapte 1:7)
1. Riscul major al înşelării pe fondul religiei apostate (Matei 24:4-5, 22-26; Luca 17:20-23)
2. Preocuparea materialist-hedonistă a unei lumii profund frământată (Matei 24:6-8; 21:34; Luca 17:26-
30)
3. Nevoia lucrării sfinte şi apărarea credinţei chiar în condiţii de martiraj (Matei 24:9-14, 44-51; Luca
21:35-36)

ÎNCHEIERE
1. Domnul Isus Hristos a discutat (întrebat, răspuns), i-a învăţat tot ce era necesar, tot ce puteau înţelege
(conform graficului timpului), restul urma să fie descoperit de Duhul Adevărului - astfel avea să fie
completată revelaţia Bibliei - (Ioan 15:15; 16:12-13). În Domnul Hristos aveau sursa adevărului unic
2. Învăţătorii Legii au fost „înlocuiţi” cu ucenicii - o religie rezultată din interpretarea greşită a Legii a fost
schimbată cu un adevăr curat, venit direct din partea lui Dumnezeu (Luca 11:52; Matei 11:25-27)
De vorbă cu Isus
Lecţia 5

DISCUŢII POLEMICE CU CĂRTURARII ŞI FARISEII

INTRODUCERE
1. Cărturarii erau scribii Vechiului Testament, dar adăugaseră la Cuvântul lui Dumnezeu interpretările şi
obiceiurile „culese” de-a lungul secolelor (Luca 11:45-52)
2. Fariseii erau gruparea religioasă cu doctrina cărturarilor, ei aveau o formă religioasă îngustă, dar nu o
înţelegere spirituală reală (Luca 11:42-44)
3. Discuţiile polemice erau provocate fie de Domnul pentru ai face să înţeleagă, fie de ei, în general cu
gând rău (Marcu 8:10-13)

I. DISCUŢII POLEMICE
A. Pe teme doctrinare (dezbateri normale)
1. Criterii de clasificare, drepturi la mântuire a oamenilor neprihăniţi şi păcătoşi : (Matei 9:10-13; Luca
15:2 / Matei 21:28-32; Luca 18:10-14, 9)
2. Respectarea Legii, a sărbătorilor (Sabatului) – rolul, locul lor în mântuire (Matei 5:17-20…48; Marcu
12:28-34; Matei 12:1-12; Marcu 2:27-28)
3. Valabilitatea / necesitatea, raportul tradiţiei (obiceiurilor) cu Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 15:1-20)
B. Ispitiri
1. Relaţia Domnului Hristos cu divinitatea (YHWH), autenticitatea şi respectarea Legii, împlinirea
profeţiilor – Fiul lui David: (Matei 22:34-36; 41:46; 9:2-6; 27:34; 12:24-32, 38-42; 16:1-4; Ioan 8:3-9)
2. Relaţia cu autoritatea statului (Matei 22:15-22)

II. STĂRI ŞI REZULTATE
A. Aprecierile (caracterizările) făcute de Domnul Hristos
1. Ei erau deţinătorii (moştenitorii) Cuvântului divin şi făgăduinţelor sfinte (Matei 23:2-3)
2. Înţelegerea lor (interpretarea) era greşită, erau orbi spirituali (Matei 23:13-36; Ioan 9:39-41).
Motivele orbirii: slavă, câştig, ei „nu aveau nevoie” de un Mântuitor (Luca 14:7-14; 16:14-15; 18:9;
20:46-47; Matei 23:4-12)
B. Atitudinea şi răspunsul lor (o continuare – Luca 7:30)
1. Suspectare, cârtire, ură, planuri rele (Luca 5:17, 21-22; 6:11; 11:53-54; Ioan 9:22)
2. Nu toţi fariseii erau rău intenţionaţi, existau între ei oameni sinceri (Luca 13:31; 14:1; Ioan 3:1-2; 9:13-
16). În general liderii erau foarte împotrivitori (Ioan 7:47-52)

ÎNCHEIERE
1. Problema lor fundamentală, rămasă emblematică era ipocrizia – o formă exterioară, fără conţinut sfânt.
De aceea nu au înţeles apariţia (venirea) Împărăţiei lui Dumnezeu în duh şi adevăr, nu în plan fizic (Luca
11:37-41; 17:20-21-37)
2. Domnul şi-a sfătuit ucenicii, în condiţia rămânerii lor în aceeaşi stare, să-i lase (aşa a făcut şi El – Matei
16:4) şi să se păzească de ei (Matei 15:14; 16:6; Marcu 12:38)
De vorbă cu Isus
Lecţia 6

DISCUŢII ÎN NFAMILIA MÂNTUITORULUI

INTRODUCERE
1. Domnul Hristos s-a născut în „familia” Iosif şi Maria şi a avut cel puţin şase fraţi (Matei 13:55-56). A
avut şi alte rudenii
2. Domnul a fost un subiect aprins în discuţii directe şi indirecte (Luca 2:34)

I. DISCUŢII INDIRECTE (despre El)
A. Despre naştere / întrupare
1. Discuţii între cer (îngeri, Tatăl) şi pământ (Iosif, Maria):
a) acceptarea căsătoriei şi traseul călătoriilor familiei (Matei 1:18-25, 24-25; 2:13-14, 19-21)
b) primirea „sarcinii” (Luca 1:26-38), confirmarea naşterii (Luca 2:10-20)
c) confirmările Tatălui (Matei 3:17; Luca 9:35; Ioan 12:28)
2. Discuţii interimare – inspirate de Duhul, pe baza Scripturilor (Luca 2:28-38)
B. Despre statutul Lui în familie
1. Neacceptarea necredinţei – între rude şi apropiaţi (Marcu 6:2-6; Luca 4:16, 21-24)
2. Afirmarea superiorităţii relaţiilor din noua familie a celor credincioşi Tatălui, în condiţia respingerii
lumeşti (Matei 12:46-50; Marcu 3:21, 31-35; Luca 8:19-21)

II. DISCUŢI DIRECTE
A. Cu Maria şi fraţii Lui
1. Neînţelegerea comportamentului Lui (la 12 ani – Luca 2:41-50); La 30 ani -Ioan 2:3-6, 12)
2. Raporturi în supunere şi înţelepciune (Luca 2:51-52); în grijă (Ioan 19:25-27)
3. Probleme cauzate de probleme exterioare familiei, ce o divinizează (Ioan 7:3-9)
B. Cu rudeniile
1. Ioan Botezătorul -raporturi de lucrare (Matei 3:14-16; Ioan 29-31)
2. Familia Zebedei / Salome şi fiii lor - dorinţe omeneşti şi lucrări dumnezeieşti (Matei 20:20; 27:55-56)

ÎNCHEIERE
1. Domnul Isus Hristos a avut o viaţă de familie obişnuită şi probleme specifice uceniciei / slujirii lui
Dumnezeu (excepţie: naşterea şi lucrarea ispăşitoare). A fost şi acceptat şi respins (Matei 13:57-58; 10:35-
37; Luca 14:26; 18:29-30)
2. El a fost desăvârşit şi în raporturile cu familia, rudeniile, fiind un model pentru toţi credincioşii (Luca
7:19-23; Fapte 1:14)
De vorbă cu Isus
Lecţia 7

ÎN DIALOG CU PĂCĂTOŞII

INTRODUCERE
1. Domnul a fost mereu învinuit pentru părtăşia Sa cu păcătoşii, dar El tocmai pentru ei venise (Luca 5:30-
32)
2. El n-a venit să modifice condiţiile sfinţeniei ci condiţiile de dobândire şi păstrare a acestui atribut
fundamental al divinităţii şi opus al păcatului (Marcu 2:7, 10; Fapte 10:43)

I. OAMENII SUNT PĂCĂTOŞI
A. Păcătoşii pot fi iertaţi
1. Ferice de cei ce vor fi iertaţi (Romani 4:6-8; Matei 5:2-6)
2. Fericirea constă în eliberarea din robia păcatului şi moştenirea vieţii veşnice (Ioan 8:30-36; 6:40)
B. Păcătoşii pot rămâne sub păcat şi osândă
1. Există o vreme de cercetare şi pocăinţă (Luca 13:1-9; 19:41-44)
2. Cei care nu se recunosc, rămân şi mor în păcate (Ioan 3:16-21; 8:24)

II. CAZURI PARTICULARE
A. Păcătoşi iertaţi
1. Bolnavul iertat şi vindecat (Marcu 2:4-11; Ioan 5:14; Iacov 5:14-16)
2. Femeia dispreţuită pentru păcatul ei, dar care a beneficiat de iertare şi pace prin credinţă şi lacrimi de
iubire. Fariseul a beneficiat şi el de iubire, dar… (Luca 7:36-50)
3. Un fiu nevrednic dar reinvestit (Luca 15:11-24)
4. Vameşul ce a obţinut neprihănirea (Luca 18:13-14)
5. Un fiu al lui Avraam – bogat, dar păcătos – pierdut, dar mântuit (Luca 19:1-10)
6. O femeie frământată de păcate imorale dar şi de idei religioase, ce a ajuns să-l cunoască pe Mesia (Ioan
4:16-29)
7. Femeia păcătoasă scăpată de osândă; puteau şi ceilalţi dar (Ioan 8:1-11)
B. Păcătoşi neiertaţi
1. Iuda – un demon dintre cei 12, care fura şi trăda cu voia, pentru bani (Ioan 6:64, 70-71; 12:4-6; 13:10,
18, 21-30; Matei 26:24-25)
2. Tâlharul batjocoritor (Matei 26:44; Luca 23:39-41)

ÎNCHEIERE
1. Starea de păcat este generală (Romani 3:9-12)
2. Problema păcat – iertare (mântuire) e personală şi presupune pocăinţă şi trăire prin credinţă (Romani
8:1-11)
De vorbă cu Isus
Lecţia 8

DISCUŢII CU UCENICI

INTRODUCERE
1. Aşa cum Domnul i-a chemat personal pe fiecare, aşa a fost nevoie pe parcurs de discuţii particulare,
căci fiecare avea trăirea şi înţelegerea lui privată (Ioan 6:60-65)
2. Unii erau mai impulsivi, mai vorbăreţi (sangvinici), alţii mai tăcuţi (melancolici), de aceea unii apar
mai frecvent, alţii de loc în discuţii particulare

I. PETRU (el locuia în Capernaum, ca ŞI Domnul Hristos – Matei 4:13; 8:5, 14)
A. Declaraţiile lui Petru
1. Declaraţia – dorinţă a ucenicului - să facă ce face Învăţătorul (Matei 14:25-31)
2. Declaraţia hristică şi apostolică – baza lucrării Noului Testament (Matei 16:16-18)
3. Declaraţiile gândurilor şi puterilor omeneşti (Matei 16:21-23; 26:33-35, 40-41)
4. Declaraţia bucuriei, extazului la părtăşiile slavei sfinte (Matei 17:1-4; Marcu 9:2-7)
5. Declaraţia fiscală (Matei 17:24-27)
6. Declaraţia credinţei (Ioan 6:68-69)
7. Declaraţia slujirii şi jertfei din iubire (Ioan 21:15-22)
B. Problemele lui Petru
1. Accese fireşti – neiertare şi răzbunare (Matei 18:21-22; Ioan 18:10-11)
2. Neînţelegeri doctrinare (Ioan 13:6-9)
3. Ispita cea mare, cu rădăcini vechi; deşi sesizat (Luca 22:31-34), Petru nu înţelege (Ioan 13:36-38) şi
cade în ispită (Matei 26:69-75; Luca 22:54-62)
4. Educaţia reprimirii, ridicării: înştiinţat (Marcu 16:7), revenit (Luca 24:12), întâmpinat (Luca 24:34) şi
reintegrat (Ioan 21)

II. ALŢII
A. Dintre cei 12
1. Ioan - discuţii foarte intime (Ioan 13:25)
2. Toma: ataşament, afectivitate (Ioan 11:16); lipsa siguranţei totale (Ioan 14:4-7; 20:24-29)
3. Filip -o încercare (Ioan 6:5-9); o lipsă de credinţă mai mare (Ioan 14:8-11)
4. Iuda, fiul lui Iacov - neînţelegerea unei idei din practică (Ioan 14:22-24)
5. Iuda Iscarioteanul -comentarii nesincere (Ioan 12:4-6); sfidare, păcat cu voia (Matei 26:23-25)
B. Alţi ucenici
1. Ucenicii lui Ioan - probleme doctrinare (Matei 9:14-15; 11:2-6)
2. Luca şi Cleopa - neînţelegerea derulării evenimentelor profetice (Luca 24:17-24)

ÎNCHEIERE
1. Petru – un mare apostol, plin de acţiuni dar cu probleme - un om chemat să fie apostol, nu un înger –
(Luca 22:31-32; 1 Petru 1:3-9)
2. Fiecare a avut frământările lui, dar pentru cei ce rămân cu Domnul, toate îşi găsesc răspuns şi toţi pot
deveni slujitori ce vor fi răsplătiţi în cer (Matei 19:27-29)
De vorbă cu Isus
Lecţia 9

ALTE DISCUŢII PARTICULARE

INTRODUCERE
1. Domnul Hristos şi-a făcut timp nu doar pentru toate categoriile sociale, ci şi pentru indivizi particulari
(femei, copii)
2. Fiecare om are nevoie de lumină şi sprijin sufletesc (pe lângă vindecare pentru trup din partea
Domnului (Luca 4:18-19)

I. DISCUŢII CU FEMEILE (atât bărbatul cât şi femeia se regăsesc şi împlinesc prin El)
A. Femeile slujitoare
1. O parte permanentă şi necesară a lucrării Evangheliei (Luca 8:1-3; Matei 25:13; 27:55-56)
2. Domnul a fost sensibil la plâns (specific femeilor) şi a intervenit astfel:
a) realizând 2/3 învieri (Luca 7:12-14; Ioan 11:31-36; aproximativ Luca 8:52)
b) arătându-li-se (după înviere) şi vorbind cu ele, oferindu-le bucurie şi învrednicindu-le să ducă
vestea bună (Matei 28:5-10; Ioan 20:11-18)
c) vorbindu-le spre mângâiere şi luându-le apărarea (Luca 23:27-31; Matei 26:10-12)
3. Domnul le-a sfătuit, insuflat credinţă şi a „folosit” credinţa lor (Luca 10:38-42; Ioan 11:4, 21-27, 39-40)
B. Femeile păcătoase
1. Samariteanca (Ioan 4:9, 27 - 2 mirări) - o femeie recuperată pentru Domnul şi lucrare (Ioan 4:28-29)
2. Femeia din casa fariseului - iertare, mântuire şi pace (Luca 7:36-50)

II. DISCUŢII CU BĂRBAŢII
A. În probleme materiale (economice)
1. Discuţii asupra birului roman – coexistenţa Roma – Ierusalim (Matei 22:15-22 )
2. Discuţia (răspunsul) asupra (despre) preocupările şi luptele pentru dobândirea legală sau ilegală a averii
(Luca 12:13-34)
B. În probleme spirituale (teologice)
1. Discuţii cu învăţătorii Legii – interpretarea Legii (Luca 2:46-47; 10:25-37)
2. Discuţii cu membrii diferitelor grupări religioase – un fond fariseic şi unul penitent (Luca 7:39-47)
(Luca 20:27-40 – combaterea unei erezii prin însăşi nulitatea ei)

ÎNCHEIERE
1. Domnul a instaurat o religie a milei, a accesului liber la Dumnezeu, care vindecă întreaga fiinţă şi
integrează orice om în comuniunea lui Dumnezeu (Ioan 1:1-7)
2. Domnul a dovedit că se implică în toate nevoile oamenilor (de la eliberarea de duhuri rele la înmulţirea
pâinilor) dar nu s-a amestecat, n-a complicat Evanghelia (Adunarea) cu probleme economice şi politice.
Sarcina noastră pe teme socio-economice este cel mult rezolvarea problemelor interne (1 Corinteni 6:1-7;
Romani 13:1-14)
De vorbă cu Isus
Lecţia 10

DIALOGURILE SUFERINŢEI ISPĂŞITOARE

INTRODUCERE
1. „Procesul” şi „condamnarea” Mântuitorului era o dublă judecată: oamenii (poporul lui Dumnezeu)
judeca pe Dumnezeu iar El judeca omenirea (Fapte 4:25-28)
2. Analiza acestui studiu vizează discuţiile din etapele procesului răstignirii

I. PROCESUL AUTORITĂŢILOR EVREIEŞTI
A. Trădarea şi arestarea
1. Complotul preoţilor şi oferta lui Iuda (Marcu 14:1-2; Ioan 11:47-50, 57; Matei 26:14-16, 24)
2. În noaptea arestării, în grădină (Matei 26:46-47; Ioan 18:1-3):
a) Iuda – „aceasta ai acceptat să o faci, fă-o” (Matei 26:48-50)
b) ostaşi şi aprozi - „Eu sunt” – „Mă predau” (Ioan 18:4-11; Matei 26:52-54)
c) gloatelor, conducătorilor – „ceasul întunericului” (Matei 26:55-56; Luca 22:52-53)
B. Judecata marilor preoţi şi a Soborului
1. În faţa lui Ana – întrebări al căror răspuns fusese dat şi o justificare a nevinovăţiei cuvintelor Lui (Ioan
18:13, 19-24)
2. În faţa lui Caiafa (Ioan 18:24, 28; Matei 26:57):
a) mărturii mincinoase – tăcere (Matei 26:59-63)
b) acuzaţia hristică – recunoscută (Matei 26:63-66)
c) provocări, tortură – răbdare (Matei 26:67-68)

II. PROCESUL ÎN COLABORARE CU AUTORITĂŢILE ROMANE
A. În faţa lui Pilat (dimineaţa – Matei 27:1-2) şi a lui Irod
1. O acuzaţie pe fond politic, cu multe anexe – un răspuns înţelept şi atât (Ioan 18:29-38; Matei 27:11-14)
2. O înfăţişare în tăcere şi suferinţă în faţa lui Irod (Luca 23:5-11)
3. Continuarea procesului în faţa lui Pilat, care prin dreptate şi sesizare încerca să evite judecarea –
condamnarea, dar riscul era prea mare – Cezarul (Matei 27:15-24; Ioan 19:12-16):
a) o cercetare profundă şi repetată însoţită de tortură – tăcere şi un răspuns sintetic, complex (Ioan
19:1-11)
b) condamnarea şi drumul calvarului: convulsii şi tânguire (Luca 23:26-31)
B. La Golgota (cu o inscripţie – Ioan 19:19-22)
1. Declaraţii, provocări, batjocuri (un tâlhar şi un sutaş – Luca 23:40-42, 47); toţi ceilalţi – cei dragi (Luca
23:35-39)
2. Cele 7 declaraţii de pe cruce (Matei 27:46; Luca 23:34, 43, 46; Ioan 19:26-28, 30)

ÎNCHEIERE
1. Caracteristica generală a dialogurilor suferinţelor ispăşitoare – împlinirea profeţiilor (Isaia 53:3-5, 7)
2. Diferenţa majoră între Domnul şi Petru în timpul judecării (Matei 26:59-75; 1 Petru 5:14-18; 4:12-19)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 1

PERSOANA ŞI LUCRAREA DOMNULUI ISUSHRISTOS

INTRODUCERE
1. Persoana lui Isus Hristos (Matei 16:13-16; 22:42)
2. Lucrarea lui Isus Hristos (Ioan 4:34; 17:4)

I. ISUS HRISTOS – FIUL LUI DUMNEZEU
A. Divinitatea lui Isus Hristos (Coloseni 1:16-17)
1. Atribute divine: eternitatea - „Eu sunt” (Ioan 1:1-3; Apocalipsa 1:8, 11); sfinţenia perfectă: (Marcu
1:24; 1 Petru 2:22); dumnezeirea (Filipeni 2:5-7; Romani 5:9; 1 Ioan 5:20)
2. Poziţie şi afirmaţii - asociat veşnic cu Tatăl şi Duhul Sfânt (Ioan 16:13-15; Evrei 1:6-8; Ioan 10:30, 38;
Matei 26:63-64)
B. Umanitatea lui Hristos
1. Viaţa normală: naştere, moarte, înviere (Genesa 3:15; Matei 1:18-23; Ioan 1:14; Luca 29:38; Evrei 2:9)
2. Rolul Său (substituirea cerea umanizare) şi declaraţiile Sale (Evrei 2:14-17; Ioan 1:30; 8:40; Ioan
10:24-25)

II. LUCRAREA DOMNULUI ISUS HRISTOS
A. Planul veşnic al Dumnezeirii
1. Creaţia este asociată planului salvării (Matei 25:34; Evrei 4:3; 1 Petru 1:20-21)
2. Realizarea cuprinde istoria biblică a umanităţii: Eden (Genesa) spre Eden (Apocalipsa), totul prin
Dumnezeul – Om: Isus Hristos (vremea patriarhilor – Genesa 3:15; 26:3-5; Israelului – Deuteronom 4:5-
8; 30:31, 35, 39; Bisericii – Efeseni 3:9-11)
B. Ispăşirea
1. Lucrarea Domnului Isus Hristos (Efeseni 1:4-12)
2. Responsabilitatea umană: pocăinţa de faptele moarte şi credinţa în Domnul Isus Hristos (Marcu 1:14-
15; Evrei 6:1-2; Fapte 20:21)

ÎNCHEIERE
1. Această realitate oferă harul vieţii veşnice (Ioan 17:1-3)
2. Nerealizarea, ratarea acestui obiectiv aduce pierzarea veşnică (Ioan 3:16, 36)
Hristos –Ispăşirea
Lecţia 2

DOMNUL ISUS HRISTOS DESCOPERIT ÎN SCRIPTURI

INTRODUCERE
1. Scripturile au scopul prezentării lui Isus Hristos, în vederea realizării mântuirii (Ioan 5:39; Luca 24:44,
27)
2. Imaginea Lui este succesivă – în Vechiul şi Noul Testament (1 Petru 1:10-13, 20-21)

I. ISUS HRISTOS ÎN SCRIPTURILE VECHIULUI TESTAMENT
A. Activitatea Lui înainte de întrupare
1. Poziţia şi lucrarea veşnică: creaţia şi administrarea universului (Coloseni 1:16-17; 1 Corinteni 8:6)
2. Implicarea în perioada Vechiului Testament - lucrări comune cu Tatăl 1 Corinteni 10:1-4; Exodul 3:2, 4;
Isaia 6:8)
B. Profeţii referitoare la natura şi lucrarea Sa
1. Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu (Isaia 7:14; Psalmul 2:7, 12)
2. Dumnezeu şi om (Psalmul 45:6; Ieremia 23:5-6; Genesa 22:18; 2 Samuel 7:12-14)
3. Mesia – Mântuitorul (Iov 9:33-34; 19:25-27; Isaia 40:1-3; 42:1-7; 49:6)
4. Împăratul lui Israel şi al Împărăţiei universale şi veşnice (Isaia 9:6-9; Daniel 2:44-45)

II. ISUS HRISTOS ÎN SCRIPTURILE NOULUI TESTAMENT
A. Activitatea desfăşurată pe pământ şi în ceruri
1. De la întrupare la înălţare (Evangheliile; Fapte 1:1-3)
2. După înălţare (Ioan 17:5; Fapte 2:32-36; 1 Corinteni 15:20-28)
B. Slujbele mesianice
1. Judecător – Rege: eliberatorul, conducătorul (Ioan 5:19-20; Apocalipsa 19:16)
2. Profet – Cuvântul (Evrei 1:1-2; – revelaţia perfectă)
3. Preot – Mijlocitorul (Evrei 4:14-16; 7:25)

ÎNCHEIERE
1. Veşnicia trecută şi Vechiul Testament (Evrei 1:1-3)
2. Noul Testament şi veşnicia viitoare (Evrei 5:5-10)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 3

ÎNTRUPAREA ŞI VIAŢA DOMNULUI ISUS HRISTOS

INTRODUCERE
1. Prin întrupare Dumnezeu a luat asupra Lui omenirea, S-a îmbrăcat cu carne (Filipeni 2:6-7)
2. Viaţa ca om a debutat cu întruparea şi s-a finalizat cu răstignirea (1 Timotei 3:16)

I. ÎNTRUPAREA
A. Istoric
1. Procedura întrupării (Luca 1:26-35; Matei 1:18-25; Galateni 4:4)
2. Afirmaţii atestate (Ioan 8:42; 16:27; Matei 3:16-18; 17:1-5; Ioan 12:27-29)
3. Erezii: profeţii, teologii false care neagă întruparea (1 Ioan 4:1-3)
B. Doctrinar
1. Necesitatea întrupării:
a) angajamentul legământului divin – de la făgăduinţele patriarhilor la Noul Legământ (Romani
15:8-9; Ieremia 31:31-34; Evrei 8:8-13; Ioan 1:17-18)
b) salvarea rasei „Adam” - trebuia cineva din afară (Psalmul 51:1-5), iar Dumnezeu nu putea murii
(1 Ioan 3:5; 2 Corinteni 5:21)
c) împlinirea Legii şi a slujbelor Vechiului Testament (Zaharia 6:12-13; Matei 5:17-18)
d) distrugerea lui Satan şi a păcatului cu efectele lui (Evrei 2:14-15; 9:26; 1 Ioan 3:8)
2. Natura întrupării (kenosis – golire, dezbrăcăre de Sine – Filipeni 2:5-8)
a) şi-a asumat (a luat) trup – natură umană, renunţând la glorie (Ioan 17:4; 1:14)
b) s-a subordonat total Tatălui, neexercitându-şi prerogativele divine decât în ascultare şi potrivit
cu scopul soteriologic (ispitirea şi rugăciunea dinaintea patimilor „Sale”

II. VIAŢA
A. Viaţa Fiului lui Dumnezeu
1. De la naştere la botez (Luca 2:39-52)
2. De la botez la răstignire (Matei, Marcu, Luca, Ioan)
B. Exemplul Fiului Omului (hupogramos – a desena pentru a fi copiat - 1 Petru 2:21; 1 Corinteni 11:1;
1 Ioan 2:6)
1. Neprihănirea care biruie păcatul (ispitele) - imaginea celor doi Adami ispitiţi din exterior diferit de
oamenii cu natură coruptă (Romani 8:3; 1 Corinteni 15:46-47; Iacov 1:13-14). A biruit în încercări şi
ispite (Matei 4:1-11; 16:21-24; Luca 22:28; 23:35-37)
2. Caracterul divin dovedit de la gândire la înfăptuire (Matei 11:28-30; Evrei 4:14-16; Filipeni 2:5-8)
3. Experimentarea slujirii sfinte (Evrei 5:7; Ioan 6:15; 12:49-50; 17:4)

ÎNCHEIERE
1. Isus Hristos – dovada iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate (Osea 1:2; 3:1)
2. Isus Hristos –modelul lui Dumnezeu pentru umanitate (Efeseni 5:1-5, 10-14)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 4

MOARTEA DOMNULUI ISUS HRISTOS

INTRODUCERE
1. Scopul culminant al vieţii lui Isus Hristos a fost moartea ispăşitoare (Marcu 10:45)
2. Moartea Fiului lui Dumnezeu este evenimentul cel mai pe larg descris în Evanghelii şi în întreg Noul
Testament (Matei 16:21; 1 Corinteni 2:2)

I. PREZENTARE ISTORICĂ
A. Profeţii ale Vechiul Testament
1. Profeţii simbolice generale ale ispăşirii (Exodul 12:13-14 / 1 Corinteni 5:5-7 – mielul pascal; Numeri
21:9 / Ioan 3:14-16 – şarpele de aramă)
2. Profeţii specifice, cu accent pe moarte (Psalmul 22:7-18; Isaia 53)
B. Naraţiuni ale Noul Testament
1. De la trădare la condamnare (suferinţa în tăcere, cu afirmaţii necesare - Luca 22:41-44, 53, 67-71; 23:1-
4, 9; Ioan 19:8-11)
2. Răstignirea, moartea, îngroparea (Ioan 19:17-20, 28-30, 38-42; Marcu 15:25, 33-37)

II. MOARTEA ISPĂŞITOARE
A. Necesitatea ispăşirii
1. Satisfacerea dreptăţii divine – sfinţenia şi dragostea (Exodul 34:6-7; Isaia 53:5; Romani 6:23; 4:25)
2. Jertfa divină – singura posibilitate de iertare (Evrei 9:15-22; Fapte 13:38-39)
B. O jertfă desăvârşită
1. Jertfele în Vechiul Testament (Leviticul 1:5; Evrei 9:13-14)
2. Oficierea în Templul din Cer (Evrei 9:11-12, 24-26)
C. Substituirea umanităţii
1. Realizarea iertării, răscumpărării, se face prin credinţă (2 Timotei 1:9; Efeseni 2:8-9; Romani 10:9-10)
2. Mântuirea se păstrează prin har (Coloseni 2:6-7; Evrei 10:26-29; Romani 6:1-14)

ÎNCHEIERE
1. Scopul suprem al întrupării, explicat în Biblie a fost moartea (Luca 24:44-46)
2. Prin moartea Lui a obţinut mântuirea noastră şi slava specială de Mântuitor (Evrei 2:9-10; Apocalipsa
5:13)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 5

ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS

INTRODUCERE
1. Învierea lui Isus Hristos alături de moartea Sa, sunt lucrări fundamentale în realizarea mântuirii
(Romani 4:23-25)
2. Învierea a fost profeţită în Vechiul Testament, iar în Noul Testament ea a devenit temeiul propovăduirii
apostolice (există 100 de referinţe în Noul Testament despre înviere– Fapte 2:32; 17:31)
I. NECESITATEA ÎNVIERII
A. O nouă reflexie asupra morţii (1 Corinteni 15:3)
1. Esenţială – indispensabilă pentru mântuire (Romani 3:25-26; 2 Corinteni 5:14)
2. Prin ea El a învins forţele întunericului (Coloseni 2:15)
3. A adus glorificarea lui Isus Hristos ca Miel (24 de menţiuni în Apocalipsa – Apocalipsa 7:17)
B. De la moarte la înviere (3 zile, urmate de 40 de zile – Matei 12:39-40)
1. Există diferite interpretări pentru activitatea din cele 3 zile (1 Petru 3:18-22); El a plecat la Tatăl (Luca
23:46; Ioan 13:1, 36)
2. Starea sfinţilor din Vechiul Testament – direct la odihnă sau în Hades şi apoi transferaţi (Osea 13:14;
Luca 20:38; Efeseni 4:8-10; Evrei 12:22-24)
C. De ce a înviat Isus Hristos?
1. Pentru împlinirea Scripturilor Vechiului Testament şi a cuvintelor Sale – Planul divin (Evrei 11:17-18 –
trei zile; Psalmul 2:7 / Fapte 13:33; Psalmul 16:8-11; Ioan 2:18-22)
2. Pentru că era un act al dumnezeirii în dreptate – neprihănirea a învins moartea (Fapte 2:24; Efeseni
1:19-20 [Tatăl]; Ioan 10:15-18 [Fiul]; Romani 8:11 [Duhul])

II. DOVEZILE ŞI REZULTATELE ÎNVIERII
A. Arătări: mai mult de zece, începând cu Maria Magdalena, în special ucenicilor dar şi la mulţi
credincioşi
1. Argumente care anulează teoriile greşite (de la furt la arătare fantomă):
a) mormântul gol – depoziţia străjerilor (Matei 28:1-4, 11-15)
b) transformarea ucenicilor – Biserica (Fapte 5:29-32)
2.Învierea a fost într-un trup glorificat, spiritual, ceresc, nemuritor – şi noi vom fi înviaţi la fel (Luca
24:39; 1 Ioan 1:1-3; 1 Corinteni 15:42-45, 47-50)
B. Efectele învierii
1. El a devenit Domn şi Judecător în univers (Fapte 2:36; 17:31)
2. El a devenit Mântuitor, Mare Preot Milos, Cap al Bisericii (Evrei 8:1-4; Efeseni 1:22-23)

ÎNCHEIERE
1. El a desăvârşit gloria planului divin - prin om a venit moartea; prin om a venit învierea (Romani 1:4;
5:17)
2. El prin înviere, este garanţia învierii noastre (Romani 8:11)
Hristos –Ispăşirea
Lecţia 6

ÎNĂLŢAREA - GLORIFICAREA

INTRODUCERE
1. Înălţarea a adus încoronarea cerească a lucrării Domnului Isus Hristos de pe pământ (Ioan 16:27-28)
2. El S-a înălţat şi a fost glorificat, iar pe pământ a trimis Duhul Sfânt (Evrei 2:9; Ioan 16:7)

I. DE LA ÎNVIERE LA GLORIE
A. De la înviere la înălţare
1. A împlinit Vechiul Testament, prezentând snopul primelor roade şi prezentându-Se ca Mare Preot
(Leviticul 23:9-15; 1 Corinteni 15:20-23; Evrei 9:12, 24)
2. A învăţat şi instruit apostolii însărcinându-i cu „marea trimitere” (Fapte 1:1-3, 8)
B. Înălţarea
1. Profeţită în Vechiul Testament şi afirmată de El (Psalmul 110:1; Matei 21:33; Luca 19:12; Ioan 3:13;
6:62; 14:1-4)
2. El S-a înălţat în acelaşi fel (esenţă) cum va reveni (Fapte1:10-11; Apocalipsa 1:7)
3. Apariţii după înălţare: Ştefan (Fapte 7:56), Saul (Fapte 9:3-6), Ioan (Apocalipsa 1:17)

II. GLORIFICAREA MÂNTUITORULUI
A. De la suferinţă la glorie (1 Petru 1:10-11)
1. El S-a rugat pentru revenirea în sânul (gloria) Tatălui (Ioan 13:31-32; 17:1-5)
2. El a intrat în gloria Tatălui în faţa întregului univers (Evrei 2:7-9; Luca 9:26-32; Daniel 7:13-14)
B. Efecte (Toată puterea executivă – Matei 28:18)
1. În cer a devenit conducător a lumilor create fidele şi stăpân al îngerilor căzuţi 1 Petru 3:22; Efeseni
1:19-23; Apocalipsa 3:21; 19:11-16)
2. Pe pământ guvernează până la reinstaurarea orinii divine (Fapte 2:33-36; Apocalipsa 11:15)
3. A fost învins Satan ca autor al morţii, păcatului, bolilor (Evrei 2:13-14; Matei 8:16-17)

ÎNCHEIERE
1. Domnul Isus Hristos a dobândit locul cel mai înalt din universpentru că s-a smerit şi s-a sacrificat
pentru omenire (Filipeni 2:9-11; Apocalipsa 5:11-12)
2. Înălţarea a realizat „scara cerului” (Genesa 28:12; Ioan 1:51). El este „înainte mergător” (Evrei 6:20)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 7

ISPĂŞIREA ÎN VECHIUL TESTAMENT

INTRODUCERE
1. Ispăşirea în Vechiul Testament s-a efectuat prin jertfe din animale curate pentru 4.000 de ani (Genesa
8:20)
2. Dreptatea lui Dumnezeu (izvorâtă din sfinţenie) cere ca păcatul să fie demascat, judecat şi condamnat.
Jertfa era o formă temporare de rezolvare (Genesa 3:21; Psalmul 89:14; Romani 1:18)

I. GENERALITĂŢI
A. Analiză semantică
1. Terminologie: kaphav (ebraică)– acoperii (figurativ – a ispăşi); kippur (ebraică)– acoperire, ispăşire
(Exodul 29:33-37; Leviticul 16:6-17):
a) a acoperii, a trece cu vederea, a absolvi
b) a curăţa, a îndepărta, a ascunde
c) a face compensaţie, a contrabalansa, a echilibra
d) a împăca
e) a mulţumi, a linişti şi potoli mânia, a satisface pretenţiile
f) a repara un rău făcut
g) acord, înţelegere, armonie, concordanţă, reconciliere după duşmănie sau controversă
2. Explicaţii: sfinţenia şi dreptatea Legii divine la apariţia păcatului a provocat mânia. Ispăşirea a potolit
mânia şi a adus împăcarea. Sfinţenia şi apoi răscumpărarea, biruinţa (Exodul 3:5, 9-10; Iosua 5:13-15);
dragostea şi mânia lui Dumnezeu (Ioan 3:16-17); sângele şi mânia Mielului (Apocalipsa 5:9-10; 6:16-17)
B. Caracterizare
1. Generală: în toate culturile şi religiile există divinitate, păcat, judecată, precum ideea de preoţie,
mântuire (salvare) a omenirii (Fapte 17:18, 23)
2. Specială – biblică – prezentată corect în Vechiul Testament (Exodul 19:5-6; Deuteronom 4:5-8; Tit :1-3)
3. Calităţi necesare jertfelor sub legământul Vechiului Testament: perfecte, fără pată, preasfinte (Exodul
12:5; Leviticul 7:1)

II. ISPĂŞIREA ÎN VECHIUL TESTAMENT (istoric)
A. Perioada patriarhilor (jertfirea lui Issac – Genesa 22)
1. Jertfe şi altare (Genesa 3:21); ziua păcatului a adus moartea (Genesa 4:4; 15:7-18)
2. Circumcizia – Legământul (Genesa 17:9-14)
B. Perioada Legii şi Profeţilor (Matei 11:13)
1. Mielul Pascal (Exodul 12:12-14). Eliberarea concomitentă cu pedepsirea „zeilor” şi a egiptenilor
2. Cortul şi slujbele sfinte – Preoţia (Exodul 40:1-16)
3. Jertfele levitice (Leviticul 7:37-38)
4. Sărbătorile (Leviticul 23)
5. Legea simboliza procesul ispăşirii prin Hristos, profeţii au prezis despre Hristos; ea arăta procedura
jertfei, iar profeţii arătau fondul formei (Psalmul 50:12-14; 51:16; Isaia 1:11-17; Mica 6:6-8; Proverbe
15:8)

ÎNCHEIERE
1. Din Vechiul Testament rezidă foarte clar ideea că nu te poţi apropia de Dumnezeu fără jertfe de
substituire (Evrei 9:7-12)
2. Toate jertfele Vechiului Testament au fost simbolice, animalele erau inferioare omului şi în starea de
acum, dar în devenire! Ele erau temporare (Psalmul 40:5-8; Daniel 9:26-27; Evrei 10:1-10)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 8

HARUL RĂSCUMPĂRĂTOR

INTRODUCERE
1. Recuperarea cosmosului în partea afectată şi în mod special al omenirii decăzute a presupus mai multe
etape istorice dar şi mai multe dimensiuni ale planului de mântuire (Efeseni 3:8-21; Exodul 30:12;
Psalmul 49:7)
2. Dumnezeu a făcut totul (absolut) – dacă-l respingi pe El – pierzi totul

I. HARUL (favoarea nemeritată şi necâştigată acordată de Dumnezeu oamenilor – Romani 5:15-
21)
A. Analiză semantică
1. „Chen” (ebraică) – bunătate, graţie, favoare (Genesa 6:8; Exodul 33:12-13)
2. „Charis” (greacă) – influenţa divină asupra inimii şi reflectarea ei în viaţă (Isus Hristos)
B. Lucrarea harului (Dumnezeu venind la om, ca în grădina Eden)
1. A fost dat prin lucrarea jertfei lui Isus Hristos (Ioan 1:17; Romani 3:24)
2. Se exercită prin Duhul harului (de aceea ne slujeşte – Evrei 10:29; dar atenţie! – Evrei 12:5; Fapte 4:33;
11:23; Iuda 5)

II. RĂSCUMPĂRAREA
A. Analiză semantică
1. Vechiul Testament: „gah-al” (răscumpărare prin rudă apropiată – Isaia 44:6); „pad-dah” (eliberare,
izbăvire – Deuteronom 19:26); „p-dooth” (împărţire, răscumpărare – Psalmul 111:9); „pah-rak” (a rupe, a
elibera – Psalmul 136:24)
2. Noul Testament: „lutreo” (preţul răscumpărării – 1 Petru 1:18-19); „apolutrosis” (actul complet al
răscumpărării – 1 Corinteni 1:30; Coloseni 1:14); „agaraza” (a achiziţiona, cumpăra – 1 Corinteni 6:20;
Apocalipsa 5:9); „exagorzao” (a salva de la pierdere – Galateni 3:13)
B. Răscumpărarea omului (actul scoaterii din sclavia păcatului cu preţul judecăţii - ispăşirii)
1. Răscumpărătorul trebuie să fie rudă (2:11-15); să vrea (Evrei 10:7, 10); să poată oferi preţul (Tit 2:14)
2. Răscumpărarea de sub blestemul Legii (Galateni 3:13); imperiul întunericului (Coloseni 1:13-14);
moarte, pierzare (Romani 8:22-23; 22:23; Filipeni 3:20-21)

III. REZULTATELE HARULUI RĂSCUMPĂRĂTOR
A. Substituire : „huper” (greacă) - pentru
1. Jertfele în locul omului (berbecele în locul lui Issac – Genesa 22:13-14; Galateni 3:14)
2. Libertatea lui Baraba / moartea lui Isus (Matei 26:28; 27:21; Romani 5:8; 1 Petru 3:18)
B. Împăcare (a mulţumi, a oferii un dar de ispăşire)
1. „Hilascomai” (greacă) – verbul a linişti; „hilasmos” (greacă) – substantiv – act de liniştire;
„hilasterion” (greacă) - substantiv – locul împăcării – scaunul îndurării – capacul ispăşirii – personificat –
Isus Hristos; „hileos” – împăciuitor (Luca 18:13; Evrei 8:12)
2. Dumnezeu şi omul nu s-au mai întâlnit după căderea în păcat, doar prin jertfe şi rugăciune. Prin Isus
Hristos, avem părtăşie în duh, la înviere / răpire şi în trup

ÎNCHEIERE
1. Prin lucrarea de împăcare Dumnezeu este liniştit, fără mânie – universul îşi reintră în normalitate şi
omul prin împăcare intră în drepturi (Osea 6:1-3; 2 Corinteni 5:18-20)
2. Imnul răscumpăraţilor (Psalmul 107:2-3, 8…). Israel a fost un simbol iar mântuirea este împlinirea,
realitatea (Deuteronom 15:15; 1 Timotei 2:6; Apocalipsa 16:4-7)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 9

CHEMAREA ŞI ALEGEREA

INTRODUCERE
1. Mântuirea este potenţială pentru toţi dar este efectivă doar pentru unii. Nu toţi cei chemaţi vor participa
la nuntă (Matei 22:14)
2. Mântuirea are procedura ei în realizare, nu e din oficiu, naturală (Tit 2:1-14)

I. OFERTA MÂNTUIRII
A. Ispăşirea generală
1. Izvorâtă şi desfăşurată din iubire (Ioan 3:16; 2 Petru 3:9)
2. Valabilă pentru întreaga rasă umană, căci Dumnezeu este drept (Romani 5:18-20; 1 Ioan 2:2)
B. Răscumpărarea aleşilor
1. Aleşii vor avea parte definitivă de mântuire (Ioan 17:9; Tit 1:1-2)
2. Cine vor fi aleşii? Există predestinaţie divină sau alegere umană (Apocalipsa 13:8)

II. ALEGEREA CONŞTIENTĂ
A. Previziunea divină
1. Analiză semantică: „prognosis” (greacă) - a cunoaşte mai dinainte (Fapte 15:18); „pro-orizo” (greacă) -
a predetermina, a decide înainte să se întâmple (Romani 8:29-30)
2. Previziunea determină alegerea (Romani 8:29-30; 1 Petru 1:1-2)
B. Aleşii lui Dumnezeu
1. Analiză semantică: „bawkheer” (ebraică) – a selecta, a alege, o persoană aleasă (Psalmul 105:6);
„eklectos” (greacă) – luat de Dumnezeu (1 Petru 2:4); „eklope” (greacă) – alegere (Romani 9:11; 11:5)
2. Categorii de aleşi: Isus Hristos (Isaia 42:1); îngeri (1 Timotei 5:21); Israel (Romani 11:28); Biserica (1
Corinteni 1:27-28; Efeseni 4:6; 1 Petru 2:9); slujitori (Psalmul 106:23; 1 Cronici 28:5; Luca 6:12; Fapte
9:15)

III. CHEMAREA ŞI EFECTELE EI
A. Chemarea divină
1. Analiză semantică: „kelo” (greacă) - a chema un nume; „kletos” (greacă) - invitat; „klesis” (greacă) - o
invitaţie la…; „proskaleo” (greacă) - a chema la Sine
2. Chemarea Evangheliei pentru mântuire şi chemarea pentru lucrare au acelaşi scop (Matei 22:9; Romani
10:14, 17; Apocalipsa 22:7)
B. Răspunsul uman (Ieremia 31:18; Fapte 3:19, 26)
1. Acceptare prin:
a) credinţă (Ioan 6:29; Romani 3:25-26)
b) pocăinţă (Fapte 17:30; Apocalipsa 2:21)
2. Respingere (Ioan 5:40; 2 Corinteni 5:20; Esau şi Faraon - Romani 9:11-24; Evrei 12:15-17)

ÎNCHEIERE
1. Toate lucrările ispăşirii au fost predestinate prin actul voinţei şi suveranităţii divine (Fapte 4:28; Efeseni
1:5-12)
2. Evitând extremele: predestinării pasive şi alegerii umane, prin fapte trebuie acceptată lucrarea harului
divin în colaborare cu omul (Marcu 13:20-23; Fapte13:48, 43; 2 Petru 1:1-10; Apocalipsa 17:14)
Hristos - Ispăşirea
Lecţia 10

POCĂINŢA ŞI CREDINŢA

INTRODUCERE
1. Acesta a fost şi este mesajul mântuirii (Marcu 1:15; Fapte 2:37; 26:20-21)
2. Este un mesaj autentic cu un conţinut practic ce nu constă diferite forme tradiţionale (Iacov 1:26-27)

I. POCĂINŢA
A. Analiză semantică
1. Vechiul Testament: „nacham” - apare de 45 ori în Vechiul Testament – a suspina, a geme, a plânge, a se
umili în părere de rău; „shuwb” – a se întoarce, a se retrage - mai mult de 600 apariţii în Biblie -1 Regi
8:47; Ezechiel 14:6)
2. Noul Testament: „mentanao” – a gândi diferit, a reconsidera cu regret (Luca 15:7); „metamelomai” – a
regreta (2 Corinteni 7:8); „metanoia” – regret pentru vină, inclusiv reformarea prin implicaţie (Fapte
11:18)
3. Definiţie: reversul unei decizii / o schimbare sinceră a minţii, altă privire asupra binelui şi răului, voinţa
de a fi salvat
B. Pocăinţa biblică
1. Temelia creştinului (Evrei 6:1-2):
a) intelectual - cunoaşterea păcatului şi a posibilităţilor de salvare, o nouă gândire (Psalmul
51:37; Marcu 6:20)
b) emoţional - întristarea care aduce bucurie (2 Corinteni 7:7-10; Matei 27:3-5)
c) volitiv – voinţă (Luca 15:18-20)
2. Rodul pocăinţei (Matei 3:8):
a) efort combinat / divin (Romani 2:4; 2 Timotei 2:24-26)
b) de la mărturisirea furtului la dărnicie (Luca 18:9-14; 19:8; 3:10-14)
3. Rezultatul pocăinţei: primirea graţierii, extaz în cer (Fapte 3:19; Luca 15:10)

II. CREDINŢA
A. Definire
1. „Pistes” (greacă) – încredere, asigurare în cuvântul cuiva nu închipuiri (Fapte 16:31 / Evrei 11:29)
2. Aria credinţei:
a) intelectual - cunoaşterea cursului lucrării de ispăşire – mântuire (Psalmul 9:10)
b) emoţional - sentimentul bazat pe cunoaştere, nu invers (Matei 13:20-21; Romani 5:3-5)
c) volitiv - actul dedicării (Evrei 6:12; Matei 14:28-31; 1 Samuel 4 / Ioan 11)
B. Lucrare
1. Primirea darului credinţei mântuitoare (este general, diferit de credinţa specială – Luca 7:50)
2. Evoluţia credinţei (Romani 1:16-17):
a) de la fără credinţă la o credinţă mare (Luca 8:12; Romani 14:1; 4:19-20; 2 Corinteni 4:13; 1
Timotei 6:12)
b) de la credinţă la necredinţă (1 Timotei 6:10; 2 Timotei 1:18; 3:8)

ÎNCHEIERE
1. Mântuirea e realizată doar prin cumularea acestor două atitudini comportamentale (Iacov 2:19-20, 22;
Matei 21:29-30)
2. Există nevoia practică a reciclării permanente, evidentă la 5 / 7 biserici / indivizi (Apocalipsa 2, 3)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 11

PĂSTRAREA MÂNTUIRII

INTRODUCERE
1. Dobândirea mântuirii a fost realizată prin jertfe ispăşitoare şi se obţine prin credinţă şi pocăinţă (Fapte
20:20-21)
2. Păstrarea este lucrarea Duhului Harului şi a sesiunii Marelui Preot dar necesită din partea omului
statornicie şi stăruinţă în har (Filipeni 2:12-13)

I. SIGURANŢA MÂNTUIRII („Soteria” – siguranţă, întregire, restaurare)
A. Baza siguranţei
1. Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 5:24; Tit 1:1-3)
2. Duhul Sfânt care a fost pus în noi (1 Ioan 3:24; Romani 8:16; Galateni 4:6)
3. Cugetul şi viaţa curată (Romani 9:1; 2 Corinteni 13:5; 1 Ioan 3:18-21)
B. Efecte
1. Siguranţa ucenicilor (Pavel a scris de mai mult de 40 ori „ştim”- 2 Timotei 1:12; 1 Ioan 2:29; 5:18)
2. Atenţie! Există siguranţă falsă (Luca 3:7-9; Marcu 11:25-26; Apocalipsa 3:15-19)

II. PERSEVERAREA ÎN MÂNTUIRE
A. Credincioşia legământului
1. Dumnezeu este fidel promisiunilor Sale (Ioan 10:27-29; Romani 11:22, 29; Filipeni 1:6; 2 Tesaloniceni
3:3; Iuda 21, 25)
2. Omul trebuie să nu se lase, să stăruie în credinţă (1 Cronici 28:9; Ioan 15:2-6; 1 Corinteni 10:12; Evrei
2:1)
B. Mijloacele rămânerii în har
1. Stăruinţa în studierea şi împlinirea Cuvântului (Deuteronom 6:6-7; Iosua 1:8; 2 Timotei 3:16-17)
2. Vegherea în rugăciune (Luca 18:1; Coloseni 4:2)

III. PIERDEREA MÂNTUIRII (Evrei 6:1-6; 10:23-29)
A. De la cădere la apostazie („Apostacia” – a cădea la o parte, în timp, fără întoarcere)
1. Nevegherea în dragoste (Apocalipsa 2:1-7; Marcu 13:37; Evrei 10:24-25)
2. Nesepararea de lume (1 Corinteni 15:33; 2 Corinteni 6:14-18; Iacov 4:4; 1 Ioan 2:15-17)
3. Învăţăturile străine (1 Timotei 4:1-2; 2 Petru 3:15-18)
B. Exemple:
1. Colectivităţi: Israel (Ieremia 8:5; Osea 11:7); Biserica (2 Timotei 1:18-19)
2. Persoane individuale: Saul / David (1 Cronici 10:13-14); Iuda / Petru (Ioan 13:1-26)

ÎNCHEIERE
1. Domnul Hristos este „mesites” (greacă) - unul care depune pledoarie (Evrei 7:25-26; Luca 13:6-9)
2. Ascultarea este legea siguranţei (Evrei 5:9; Romani 5:19). Toate făgăduinţele divine conţin credinţa
ascultării (Genesa 22:18; 26:5; Exodul 19:5; Romani 16:26)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 12

MIJLOACELE HARULUI

INTRODUCERE
1. Viaţa omului născut prin pocăinţă şi credinţă necesită un mediu propice vieţii noi, creşterii spre
maturitate spirituală (Efeseni 4:1-16)
2. Metodele sunt cele specifice fiinţei umane: educaţie, comuniune, sentimente

I. MIJLOACELE RELAŢIEI OM – DUMNEZEU
A. Rugăciunea
1. Elementele rugăciunii: adorare (Apocalipsa 4:11); mărturisire (1 Ioan 1:9); cerere (Matei 7:7);
mulţumire (Efeseni 5:20); mijlocire (1 Timotei 2:1)
2. Disciplina rugăciunii:
a) este adresată Tatălui în Numele Fiului prin Duhul Sfânt (Efeseni 2:18; Filipeni 4:6; Iacov 1:5-7)
b) frecvenţa zilnică stabilită (Fapte 3:1; 10:9; Marcu 1:35; Daniel 6:10)
c) localizare: particular şi public, în duh şi adevăr (Matei 6:6; Fapte 1:14; 1 Timotei 2:8; Ioan 4:20)
d) forma şi poziţia în rugăciune (Ioan 17:1; 1 Samuel 1:13; Matei 26:39; Marcu 11:25; 1 Regi
8:54)
3. Condiţiile rugăciunii ascultate:
a) o bună relaţie cu Dumnezeu (Isaia 59:1; Proverbe 28:9)
b) o bună relaţie cu oamenii (Matei 5:23-24; 1 Petru 3:7)
B. Exemple
1. Samuel – mijlocirea în V T (1 Samuel 12:23)
2. Pavel – mijlocirea în N T (Efeseni 1:16-17; 3:14-16; 6:18)
3. Isus Hristos - Marele mijlocotor (Evrei 7:25; Matei 6:7-13)

II. SUPORTUL RELAŢIEI DUMNEZEU – OM
A. Cuvântul (Psalmul 19)
1. Prezentarea lui Dumnezeu prin Isus Hristos (Ioan 5:39; Luca 24:27, 45)
2. Prezentarea universului creat şi a raporturilor între fiinţe (Fapte17:24-31; 1 Ioan 1:13)
B. Viaţa trăită prin Cuvânt
1. Învăţarea Scripturilor- de la lectură la studiu (Psalmul 119:47; 2 Timotei 3:14-17)
2. Implementarea sub supraveghere aplicativă (Ioan 8:31-34; Matei 4:4; Iosua 1:8)

ÎNCHEIERE
1. Rugăciunea şi Cuvântul sunt activităţile fundamentale în procesul mântuirii – ambele sunt
indispensabile (Fapte 6:4)
2. Toate se desfăşoară „prin Isus Hristos” şi se derulează în particular şi în cadrul adunării (Evrei 10:24-
25)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 13

SLUJITORII HARULUI

INTRODUCERE
1. Dumnezeu în atotînţelepciunea Sa a pregătit întreg cadrul mântuirii prin ispăşire, dar şi personalul
aferent (Efeseni 4:11-12; Deuteronom 5:22-33)
2. Tot universul viu (fiinţe) participă în favoarea (Luca 13) sau împotriva planului mântuirii (Apocalipsa
12:7-11)

I. SLUJITORI CEREŞTI
A. Isus Hristos (şi Tatăl lucrează – Ioan 5:17; 1 Corinteni 12:47)
1. Mare Preot – Mijlocitor pentru oameni (Evrei 5:1, 4-5; 8:6; 9:15)
2. Conducător (cap) al slujbelor Bisericii (Evrei 13:20-21; Ioan 15:16; Romani 12:3-5; 1 Petru 5:1-4)
B. Duhul Sfânt
1. Reprezentantul dumnezeirii în individ şi Biserică (Romani 9:9-11; 1 Corinteni 12:8, 11)
2. Universalitatea, complexitatea şi diversitatea lucrărilor Duhului Sfânt (Fapte 2:4, 39; 9:31)
C. Îngerii
1. Fiinţe fidele lui Dumnezeu (credincioase, alese) în cer (Psalmul 103:20-21; Evrei 12:22)
2. Slujitori speciali ai harului (Evrei 1:14; 2:2; Matei 24:30-31)

II. SLUJITORII DE PE PĂMÂNT
A. Slujitorii Bisericii
1. Prezbiteri şi diaconi – bătrânii (fruntaşii) sinagogii şi administratorii (Fapte 13:15; 15:4; 6:2-4)
2. Oameni cu daruri şi slujbe (1 Corinteni 12:28; 14:12)
3. Slujirea are caracter uman sau supranatural (1 Corinteni 14:26; Fapte 4:28-29; Romani 15:17-20)
B. Autoslujirea
1. Accesul liber (prin Isus Hristos) direct la Dumnezeu – rugăciune, laudă, cântare şi închinare în
permanenţă (Evrei 10:19-22; 13:15; 1 Ioan 1:3-4)
2. Învăţarea directă (prin Duhul trimis), informarea, diferite lucrări (1 Ioan 2:27; Iacov 1:23-25)

ÎNCHEIERE
1. Primeşte harul oferit prin dumnezeire, îngeri, oameni, pentru ca să ajungi împreună cu ei în veşnicie (2
Corinteni 4:1, 14-15)
2. Fii activ! Luptă-te în har, prin har (2 Petru 1:1-8)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 14

JUSTIFICAREA ISPĂŞIRII

INTRODUCERE
1. Beneficiile harului ispăşitor se extind de la graţiere la mântuirea eternă (glorificarea în Împărăţie)
2. Justificarea – actul, acţiunea prin care Dumnezeu acceptă ca drept pe păcătosul care vine la El cu
pocăinţă şi credinţă în Hristos

I. NECESITATEA ŞI ROLUL JUSTIFICĂRII
A. Imagini ale Vechiului Testament (rolul Legii)
1. Legea divină identifica păcatul (Romani 7:12-13). Tot ea cerea condamnarea vinovatului şi justificarea
celui drept (Deuteronom 25:1; Proverbe 17:15; Romani 3:12)
2. Legea arăta modalitatea de iertare, dar nu a oferit iertarea totală, fiind numai îndrumătorul spre Hristos
(Galateni 3:24-25). Vinovăţia trecea asupra animalului fără vină (cusur), punerea mâinilor făcea transferul
(Luca 16:21; Evrei 6:2)
B. Realităţi ale Noului Testament (ispăşirea lui Hristos)
1. Imposibilitatea justificării (obţinerii statutului de neprihănire) prin om şi faptele Legii, datorită naturii
adamice, Legea nu schimbă natura (Romani 10:1-4; Luca 16:15)
2. Singura posibilitate ca şi Dumnezeu şi omul să fie şi să rămână neprihăniţi (Romani 3:25-26)

II. ETAPELE ISPĂŞIRII
A. Graţierea (iertarea – imaginea unei curţi de judecată - Matei 18:25-27)
1. Terminologie: a ierta, a absolvi, a anula vina din punct de vedere legal:
a) ebraică - „nah-saw” – a ridica sentinţa (Mica 7:18; Exodul 32:32); „saw-iakh” – a ierta (Exodul
34:9; Psalmul 25:11)
b) greacă - „aphiemi” – a acoperii (Matei 6:12, 14; 18:21, 35); „charizomani” – a acorda favoare,
a salva (Efeseni 4:32; Coloseni 3:13)
2. Procedură: provocarea şi dispoziţia lui Pilat / acceptul lui - Baraba (Luca 23:17-25):
a) întoarcerea (Isaia 55:6-7 – chemarea lui Dumnezeu în Vechiul Testament)
b) mărturisirea (1 Ioan 1:8-9; Matei 18:32 – răspunsul omului în Noul Testament)
B. Acordarea (impunerea - oferirea dreptăţii, neprihănirii)
1. Terminologie: a pune în socoteala cuiva - „logizomani” (apare de 11 ori în Romani 4)
2. Proceduri:
a) păcatul lui Adam a fost impus (imputat), a afectat întreaga natură umană (copiii lui Adam
figurau cu debit lăsat în cărţi)
b) dreptatea lui Hristos ne este socotită (acordată). Dumnezeu ne tratează ca drepţi (1 Corinteni
15:22; Filipeni 3:8-9; Romani 4:4-8; 8:33)
c) credinţa este calea primirii efectului sângelui ispăşitor prin lucrarea Duhului (Coloseni 1:21-23;
Romani 9:30; 10:9-10; 5:9; 1 Corinteni 6:11)
3. Efecte: schimbarea poziţiei - omul justificat nu mai este un răufăcător eliberat ci o fiinţă cu demnitate
desăvârşită (e anulat păcatul şi natura lui). Exemplu: Pavel, Onisim, Filimon - „tsaw-dak” – a face drept
(Psalmul 143:2; Isaia 45:25); „diakaiow” – a face drept (Fapte 13:38-39; Romani 3:28)

ÎNCHEIERE
1. Hristos pe cruce – păcatul nostru; Hristos pe tron – dreptatea noastră (2 Corinteni 5:21)
2. Ferice de noi! (Psalmul 32:1-5; Tit 3:7; Apocalipsa 19:7-8)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 15

REGENERAREA ISPĂŞIRII

INTRODUCERE
1. Regenerarea – naşterea din nou („palingenesia”); a fi născut („gennao”)
2. Regenerarea – a fi complet reformat sau îmbogăţit, a aduce din nou la existenţă, a fi renăscut spiritual
pe o bază nouă (Ioan 1:13; Tit 3:7)

I. CUM SE POATE FACE AŞA CEVA? (Ioan 3:9)
A. O naştere (Re-geneză – un act creator al lui Dumnezeu)
1. Noua creaţie în Isus Hristos ; creaţia adamică nu poate naşte numai „carne” (Ioan 3:6; 2 Corinteni 5:17)
2. Elemente (asemănător naşterii fizice):
a) sămânţa – Cuvântul (1 Petru 1:23)
b) sângele – Mielul junghiat (1 Ioan 1:7)
c) apa – regeneratoare, lucrare – Cuvântul, simbol – botez (Efeseni 5:26; Tit 3:5; Evrei 10:22;
Fapte 22:16)
d) suflarea – Duhului (Ioan 3:5-8)
e) voia Tatălui (Iacov 1:18)
B. O restaurare totală
1. O trezire… o înviere prin glasul lui Dumnezeu - trezirea prin Ioan, învierea prin Isus Hristos (Ioan
5:24; Efeseni 5:14; 2:1-6; Romani 6:5-6)
2. O convertire (întoarcere la starea iniţială), o schimbare totală a minţii, inimii, caracterului, dorinţelor,
etc. (Psalmul 19:7; 51:13; Matei 18:3; Romani 12:2; Ezechiel 11:19-20; Efeseni 4:17-32…)
3. O mutare din întuneric la lumină din condiţiile bolii şi morţii în viaţă şi binecuvântare (Fapte 26:18;
Coloseni 1:13)

II. EFECTELE NAŞTERII DIN NOU
A. În raport cu întunericul (cele vechi)
1. Biruinţa asupra „lumii” (1 Ioan 5:4-5; 2:13-14)
2. Eliminarea păcatului (Romani 6:6, 12-14)
B. În raport cu lumina (cele noi)
1. Dragostea pentru Dumnezeu şi fraţii noii familii (1 Ioan 4:19; 5:1); Cuvânt (Psalmul 119-97; 1 Ioan
5:2-3); neprihănire – dreptate (1 Ioan 2:29; 3:6-10)
2. Trăirea în Isus Hristos, sub cârmuirea şi mărturisirea Duhul Sfânt (Ioan 8:23, 44; Galateni 4:6; 1 Ioan
2:24)

ÎNCHEIERE
1. Regenerarea – actul divin prin care Dumnezeu oferă păcătosului pocăit, viaţa spirituală divină,
aducându-l în uniune cu Dumnezeu şi familia Sa (2 Petru 1:4)
2. Creaţia Noului Testament este în Hristos şi naşte fii de Dumnezeu după aceeaşi imagine (Genesa 1:27;
5:3; Romani 8:29)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 16

FIII RĂSCUMPĂRĂRII

INTRODUCERE
1. Naşterea din nou (regenerarea) deschide drum dezvoltării omului păcătos, ca fiu al lui Dumnezeu, spre
maturitatea lui (în) Isus Hristos (Efeseni 4:13-14)
2. Filiaţia aceasta conferă drepturi legale complete pentru credincioşi (Galateni 4:1-7)

I. DE LA REGENERARE LA DESĂVÂRŞIRE
A. Înfierea în concept biblic
1. Exemple din istoria V. T.: Avraam de la Eleazar la Isaac (Genesa 15:2;17:18-19); Manase şi Efraim
(Genesa 48:5); Moise (Exodul 2:10); Israel (Exodul 4:22-23; Romani 9:4)
2. Adoptarea, aşezarea ca fiu este lucrarea Duhului: „huiothesia” (Romani 8:15-16; Galateni 4:6)
B. Etape de dezvoltare în viaţa credinciosului
1. Etape (termeni în lb. Greacă):
a) copilăria –„brephos” – copil nou născut, prunc (1 Petru 2:2); „nepios” – neînvăţat, creştin
copilăros (1 Corinteni 3:13; Efeseni 4:14; Evrei 5:13)
b) maturitatea –„huios” – fiu matur (Matei 3:17; 2 Corinteni 6:18)
2. Scopul: desăvârşirea:
a) ebraică (Vechiul Testament) - „shalem” – drept, terminat (Deuteronom 25:15; 2 Corinteni 8:16);
„tamin” – perfect (jertfe; Proverbe 2:21)
b) greacă (Noul Testament) - „teolis” – desăvârşit (Romani 12:2); „katartizo” – ajustat complet,
reparat (1 Corinteni 1:10)

II. STAREA DE FIU AL LUI DUMNEZEU
A. Rezultatele adopţiei
1. Natura – chipul şi asemănarea (2 Petru 1:4; Romani 8:29; 2 Corinteni 3:18; Efeseni 4:24)
2. Afecţiunea şi grija paternă (Ioan 17:22-23; 1 Ioan 4:7-8; Matei 6:32; 2 Corinteni 1:4; Evrei 12:6-11)
3. Răscumpărarea trupului şi primirea moştenirii (Romani 8:19-23; 1 Petru 1:3-5; Apocalipsa 21:7; 2:7;
3:12)
B. Desăvârşirea (perfecţiunea)
1. Desăvârşirea lui Dumnezeu în natură şi căile Sale (Matei 5:48; 1 Ioan 3:9; Psalmul 18:30; 19:7)
2. Desăvârşirea sfinţilor:
a) stări de neprihănire în Vechiul Testament: Noe (Genesa 6:9); Iov (Iov 1:1; 2:3); Ezechia (2 Regi
20:2-5) : (Psalmul 101:2, 6)
b) perfecţiunea prin ispăşirea şi întreaga lucrare a lui Isus Hristos (Psalmul 138:8; 1 Petru 5:10;
Zaharia 3:8-10; Efeseni 1:13-14). De la ziua ispăşirii la ziua răscumpărării (Epistola către evrei
cuprinde de 17 ori expresia de desăvârşire – perfecţiune)
3. Mijloacele desăvârşirii (Evrei 12:1-2; 13:20-21; 2 Timotei 3:16-17; Efeseni 5:26-27; 4:11-12; Coloseni
1:26-27)

ÎNCHEIERE
1. Originea înfierii şi a desăvârşirii este în planul veşnic iar finalitatea la a doua venire (Efeseni 1:5;
Filipeni 3:20-21)
2. Dorinţa, credinţa, trebuie asociate cu silinţa totală şi permanentă (Galateni 3:26; 2 Corinteni 7:1;
Deuteronom 18:13)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 17

SFINŢIREA

INTRODUCERE
1. Sfinţirea este procesul prin care omul este separat de lume şi consacrat pentru Dumnezeu (1 Petru 1:14-
16)
2. Terminologie biblică: ebraică - „qadesh” – curat din punct de vedere ceremonial şi moral, purificat
(Leviticul 8:10; 2 Cronici 7:16); greacă: „hegiasmos” – sfânt (1 Corinteni 1:30; 1 Tesal. 4:3-4, 7)

I. CONCEPTUL BIBLIC AL SFINŢIRII
A. Lucruri sfinte (sfinţite)
1. Sabatul (Genesa 2:3)
2. Cortul, Templul (Leviticul 8:10; 2 Cronici 7:16)
3. Preoţii, Leviţii, Israelul (Exodul 40:13; 19:6; Numeri 18:1-7; 6:1-2, 10-12)
4. Isus Hristos, Biserica (Ioan 17:17, 19; 1 Tesaloniceni 5:22-24)
B. Ce este sfinţirea?
1. Separare – dedicare (Numeri 6:1-12; 2 Cronici 29:5, 15-18; 2 Corinteni 6:17; 7:1)
2. Purificare (curăţire, spălare prin sânge şi apă) : (Ezechiel 36:25; Evrei 9:13; 13:12; Efeseni 5:26-27; Tit
3:5)
3. Consacrare – slujire (Exodul 29:9); a umple mâna şi a o oferii Domnului (Romani 12:1-2; Evrei 13:13-
15; 1 Petru 2:5-9; Fapte 27:23 - preoţie)

II. CUM SE REALIZEAZĂ SFINŢIREA
A. Etape (un act şi un proces – trecut, prezent, viitor)
1. Instantanee (atribuită) – la regenerare (1 Corinteni 6:11; Coloseni 1:2; 2 Tesaloniceni 2:13; Evrei 10:10)
2. Practică (împărtăşită) – prin trăirea cu Domnul, prin Duhul (1 Corinteni 1:2; 5:6-8; 2 Corinteni 7:1;
Evrei 12:14)
3. Completă – la venirea Domnului (Filipeni 2:13; 1 Tesaloniceni 3:13; Daniel 7:18)
B. Lucrare
1. Divină - Iehova Mekadishkem – Domnul care te sfinţeşte (Exodul 3:13; Evrei 10:14):
a) Cuvântul (Efeseni 5:26; 1 Ioan 5:6; Ioan 17:17)
b) Duhul Sfânt (Romani 15:16; 1 Petru 1:2)
c) diferite forme de pedeapsă (Evrei 12:3-11)
2. Umană (1 Petru 1:14-16; Romani 6:22)
3. Sfinţirea credinciosului este o trăire a unui om (fiinţe) cu două naturi, prin cârmuirea Duhului (Romani
8:1-13; Galateni 5:16-23)

ÎNCHEIERE
1. Justificarea ne-a declarat drepţi, sfinţenia ne dovedeşte (2 Corinteni 7:1)
2. Sfinţenia trebuie să-l aducă pe om în îmbrăcarea cu omul cel nou, încât dezbrăcarea de cel vechi să fie
la schimbarea trupului – o necesitate (Ioan 3:1-5; Coloseni 1:9-10)
Hristos - Ispăşirea
Lecţia 18

GLORIA MÂNTUIRII

INTRODUCERE
1. Toate lucrările izvorâte din Dumnezeu (toată creaţia) poartă amprenta slavei Sale, dar răzvrătirea şi
păcatul au umbrit prin întuneric strălucirea luminii dumnezeieşti (Romani 1:20-21)
2. Prin lucrarea ispăşirii, Domnul Isus Hristos a readus lumina, ducând pe mulţi fii la slavă (Evrei 2:9-10)

I. MÂNTUIREA
A. Concept biblic
1. „Soteria” – a fi întreg, eliberat natural şi spiritual; „sozo” – a salva întreg, a face sigur
2. Mântuirea este scopul final al lui Dumnezeu în Isus Hristos (Luca 1:69; Evrei 2:3)
B. Etape (2 Corinteni 1:10)
1. Trecut: pe cruce şi la botez (Luca 2:11; Fapte 5:31; 16:31; Romani 10:9-10)
2. Prezent: pe tron şi pe calea mântuirii (1 Corinteni 15:2; 2 Corinteni 2:15)
3. Viitor: la a doua venire (Romani 13:11; Tit 2:11-13; Evrei 9:28; 1 Petru 1:5, 9)

II. GLORIA DIVINĂ (Shekinah– manifestare vizibilă a gloriei)
A. Descoperiri ale slavei în parcursul mântuirii
1. Strălucirea cosmosului (Psalmul 19:1-6)
2. Slava Vechiului Legământ (Exodul 24:16-17; 40:34-35; 2 Cronici 5:14; 2 Corinteni 3:7-8)
3. Oameni care au văzut slava lui Dumnezeu: Moise (Exodul 33:18-22; 34:29-35); Isaia (6:1-6); Ezechiel
(1:26-28; 8:4; 10:4); Ştefan (Fapte 7:55; 6:15)
B. Slava mântuirii (radiaţia frumuseţii Domnului, rezultată din desăvârşire)
1. Din slavă în slavă (2 Corinteni 3:18; 4:17)
2. Slava învierii / răpirii (Matei 13:43; Coloseni 3:4; 1 Corinteni 15:40-43; Filipeni 3:20-21)
3. Paradisul (raiul, Edenul) – locul gloriei recuperate (Romani 3:23; 8:17-18, 30; Ioan – Apocalipsa)
4. Atenţie la „slava întunericului” (Luca 4:5-8; Evrei 11:24-26)

ÎNCHEIERE
1. Finalitatea alergării pe Calea Mântuirii este slava în prezenţa lui Dumnezeu (Ioan 17:22-24; Luca 9:26-
30; 1 Corinteni 2:7-9)
2. La creaţie omul a intrat direct în odihnă, la fel va fi slava de după înviere (Evrei 4:3, 9, 11 – odihna în
slava veşnică)
Hristos – Ispăşirea
Lecţia 19-20

REVENIREA DOMNULUI ISUS HRISTOS

INTRODUCERE
1. Revenirea lui Isus Hristos este cea mai des menţionată doctrină a Noului Testament – de 318 ori în 260
de capitole
2. Cea de a doua venire va aduce mântuirea veşnică şi judecata finală (Evrei 9:27-28)

I. REALIZĂRILE REVENIRII LUI MESIA (2 Tesaloniceni 1:6-10)
A. Pentru credincioşi (1 Ioan 2:28)
1. Răpirea şi învierea credincioşilor (1 Corinteni 15:21-23; 1 Tesaloniceni 4:15-18)
2. Răsplata celor ce au slujit lui Dumnezeu (Matei 25:11-30):
a) analiza şi evaluarea faptelor credinţei după corecţiile necesare (1 Corinteni 11:31-32; 3:11-15; 2
Corinteni 5:10; Evrei 12:5-11; Ioan 3:16, 18)
b) cununi pentru credincioşi: „cununa vieţii” – pentru ispitiri (Iacov 1:12); Apocalipsa 2:10);
„cununa gloriei, strălucirii” – pentru lucrători (1 Petru 5:2-4; Daniel 12:3); „cununa neprihănirii” –
pentru cei drepţi (2 Timotei 4:8); „cununa bucuriei” – pentru evanghelişti (1 Tesaloniceni 2:19-20);
„cununa neputrezirii” – pentru toţi (1 Corinteni 15:42; 9:25)
3. Înnoirea naturii: regenerarea cosmosului (Romani 8:18-25)
B. Pentru necredincioşi
1. Judecata:
a) trecut (Iuda 7); prezent (amânată de har - Romani 2:4-6; Iov 35:15); viitor (Fapte 17:31; 2
Timotei 4:1)
b) proceduri apocaliptice: preliminare (Matei 24:6-8; Apocalipsa 6:9, 16); finale (Ioan 5:21-29)
2. Pedeapsa eternă:
a) pentru îngeri: din cauza răzvrătirii (1 Corinteni 6:3; Iuda 6)
b) pentru lume: din cauza respingerii harului (Ioan 3:36; Apocalipsa 6:16-17; 14:9-11)
c) pentru cei apostaziaţi: din cauza schimbării harului (Matei 7:21-23; 13:41; Iuda 1:4-5, 11-13)

II. REALIZAREA EI
A. Făgăduinţe biblice
1. Vederi eronate – greşelile cărturarilor şi preoţilor de la cea dintâi venire, soldată cu ratarea ei, de către
unii (Ioan 10:24-27; 1 Corinteni 2:7-8). E pusă pe seama Rusaliilor, anului 70 – judecata evreilor, morţii
fiecăruia, revenirilor în spirit – 1914
2. Semne premergătoare (diferă profeţiile primei veniri, multe post-venire). Tainele fărădelegii / evlaviei:
a) negative: o societate fără Dumnezeu şi plină de păcat (Luca 17:26-30); apostazii (Matei 25:4-5,
23-26; 2 Tesaloniceni 2:1-12; 1 Timotei 4:1); o dictatură universală ce va persecuta pe sfinţi (Apocalipsa
13:1-8, 17; Matei 24:9-10)
b) pozitive: evanghelizarea lumii (Matei 24:14); a doua serie de mântuiţi din Israel (Zaharia 12:7-
10; 14:1-5; Romani 11:25-32)
3. Profeţii ale revenirii
a) Vechiul Testament: Enoh – judecata (Iuda 1:14-15); Daniel – instaurarea Împărăţiei (Daniel
2:44-45; 7:13-14)
b) Noul Testament: Isus – noul locaş (Ioan 14:3); îngerii – natura fiinţei ce revine (Fapte 1:11;
Apocalipsa 1:7); Pavel – cine şi cum vine (1 Tesaloniceni 4:16-17)
4. Forma revenirii (cu putere şi slavă – Apocalipsa 1:7; Matei 24:27-31; Marcu 8:38)
5. Timpul revenirii: sfârşitul perioadei de har (2 Petru 3:9-10; Matei 25:6; Luca 13:25); prin surprindere
dar la vedere şi la timp (Marcu 13:32; 1 Tesaloniceni 5:2-6; Apocalipsa 16:15; 2 Tesaloniceni 1:6-10; 1
Timotei 6:14-15)
B. Aşteptarea credincioşilor
1. Sfinţire – pregătire (2 Petru 3:11-14; Romani 13:11-13)
2. Veghere din iubire şi precauţie (Matei 24:42, 44; Luca 13:35- 48)

ÎNCHEIERE
1. Prima venire ne-a mântuit de vinovăţie şi pedeapsă. Cea de a doua ne va mântui de puterea şi prezenţa
păcatului (Daniel 9:24-27; Fapte 3:19-21)
2. Aşteptarea ei este o speranţă purificatoare (1 Ioan 3:1-3)
3. Maranata! (1 Corinteni 16:22; Apocalipsa 22:20)
Roada Duhului Sfânt
Lecţia 1

DESPRE ROADA DUHULUI SFÂNT

INTRODUCERE
1. Roadele, împreună cu darurile, sunt indispensabile pentru Biserică, formând viaţa şi activitatea (Tit
2:14; 3:14; Efeseni 4:11-12)
2. Omul e creat ca pomul – ori rod bun, ori rod rău (Luca 6:43), ori roada firii, ori roada Duhului,
cunoaşterea se realizează prin roade (Matei 7:16, 20; 12:33)

I. GENERALITĂŢI
A. Roadele şi pocăinţa (Matei 3:8, 10)
1. Obligativitatea rodirii (Ioan 15:2); pentru viaţa veşnică (Romani 6:22 – sfinţirea)
2. Vremea rodirii (pe glob 1-2, 4 recolte – 12/an) rod redus (Ioan 15:2); o curăţeşte să înmulţească
producţia (Apocalipsa 22:2); rod la vremea lui (Psalmul 1:3; Ieremia 17:8; Luca 13:6-9)
B. Roadele Duhului şi roadele firii (Lupta Duhului - Galateni 5:17; Genesa 6:3)
1. „Umblaţi cârmuiţi de Duhul” (Galateni 5:16, 18); sub har, fără Lege (Romani 6:19)
2. „Rămâneţi” (Ioan 15): hrănirea din Cuvânt (Ioan 15:3-4); rugăciunea (Ioan 15:7); trăirea (Ioan 15:10)
3. Întristarea (Efeseni 4:30); împotrivirea (Isaia 63:10; 1 Samuel 15:33); depărtarea şi apariţia, reapariţia
faptelor poftelor firii (1 Samuel 16:14; 2 Petru 2; Galateni 3:3)
C. Pomul roadelor (Pomul vieţii - Apocalipsa 22:2; Toiagul lui Aaron - Numeri 17:8)
1. Rădăcina: Isus (Ioan 15:1; Romani 11:16, 18; Proverbe 12:12)
2. Ramurile: Biserica (Ioan 15:5; Romani 11:17 – Israel şi neamurile)
3. Roadele: Faptele (Isaia 5:1-7; Coloseni 1:10)

II. LISTA ROADELOR (Faptele Duhului)
1. Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea,
înfrânarea poftelor (Galateni 5:22-23)
2. Domnul este Duhul, Dumnezeu este Duh (2 Corinteni 3:17) şi dragoste (1 Ioan 4:16). Roadele arată
caracterul lui Dumnezeu manifestat în raporturile cu universul sfinţilor şi lumea căzută. Omul născut din
El – prin rădăcină (altoire) va acţiona identic (1 Corinteni 13:4-7); îndelunga răbdare, bunătatea, bucuria,
pacea (nu pizmuieşte), blândeţea (nu se mânie), înfrânarea poftelor (nu se laudă, nu se umflă de
mândrie), facerea de bine (nu se gândeşte la rău, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său),
credincioşia (acoperă, crede, nădăjduieşte totul), dragostea (suferă totul). Toate evidenţiază absenţa firii
pământeşti

ÎNCHEIERE
1. Manase - Uitare, Efraim - Rodire (Genesa 41:52; 49:22)
2. Roadele – trăirea sub har, fără Lege (Galateni 5:23); pentru slava Tatălui (Ioan 15:8)
Roada Duhului Sfânt
Lecţia 2

DRAGOSTEA

INTRODUCERE
1. Cea mai mare în Vechiul Testament (Deuteronom 10:12; Marcu 12:31); la fel în Noul Testament (1
Corinteni 13:13)
2. Dragostea ca roadă: „agape” – urmărirea celui mai mare bine pentru o persoană, fără motivaţia unui
câştig personal (Matei 5:43-48)
3. Alţi termeni pentru dragoste (4 în lb. greacă; 20 în lb. Galeză):
a) erös – dragostea dintre sexe opuse (include partea fizică), nu este menţionată în Noul Testament
b) philia – o relaţie caldă, intimă a trupului, inimii şi spiritului, în literatura nereligioasă
c) storge – dragostea între membrii familiei sau faţă

I. DRAGOSTEA „AGAPE”
A. Calităţile dragostei
1. Originea: în Dumnezeu (Romani 5:5; 1 Ioan 4:7-8, 16)
2. Parametri – dimensiunile dragostei (Efeseni 3:17-19):
a) lărgimea: iubeşte totul (Ioan 3:16; Matei 5:47)
b) lungimea: veşnică (Ieremia 31:3); înainte (Romani 5:8); acum (Apocalipsa 1:5); după
(Exodul 34:7)
c) adâncimea: tare ca moartea (Cântarea Cântărilor 8:6)
d) înălţimea (culmea): jertfa supremă (Ioan 15:13)
3. Dragostea: poruncă şi roadă: dragostea „agape” nu este numai o atitudine a inimii (m-am îndrăgostit),
ci şi o atitudine a minţii – a întregii personalităţi (Ioan 15:12-17)
B. Componentele dragostei (mai mult de 60 menţiuni în epistolele pauline)
1. Generozitate practică (2 Corinteni 8:7, 24; 1 Ioan 3:16-18)
2. Iertare (2 Corinteni 2:8; Proverbe 10:12; 1 Petru 4:8)
3. Unitate (Coloseni 2:2; 1:4; 2 Corinteni 5:14); Wesley: „Nimeni nu va ajunge singur în cer”
4. Spiritul legii, motivaţia vieţii creştine (1 Corinteni 16:14; Coloseni 3:14; Romani 13:8-10; 1 Ioan 4:11-
19); păzirea Cuvântului – dragoste desăvârşită (1 Ioan 2:5; 2 Ioan 1:6)
C. Domenii ale dragostei în lucrarea spirituală
1. Comunicarea adevărului creştin - pentru cei ce ascultă (Filipeni 1:16; 2 Tesaloniceni 2:10)
2. Măsura libertăţii creştine (Galateni 5:13; Romani 14:15)
3. Slujirea creştină - apelul la slujire (Filimon 1:7-9; Ioan 21:15-17)
4. Disciplinare, mustrare, îndreptare (Apocalipsa 3:19; Proverbe 27:5-6)

II. EXEMPLE BIBLICE – RECOMANDĂRI PRACTICE
A. Exemple biblice
1. David şi Ionatan - iubirea între prieteni (1 Samuel 18:1; 20:17; 1:26); David şi Saul – cântarea (2
Samuel 1)
2. David şi Dumnezeu – iubirea pentru Dumnezeu şi Casa lui Dumnezeu (1 Cronici 29:3; Psalmul 63:1-8)
3. Mardoheu – iubirea pentru poporul evreu / lui Dumnezeu (Estera 4:8, 13-14; 10:3)
4. Isus şi tânărul bogat (Marcu 10:21); Isus şi Lazăr (Ioan 11:3, 36; 12:2); Isus şi ucenicii (Ioan 13:1, 35) –
iubiri desăvârşite
5. Femeia păcătoasă – iubirea pentru Mântuitorul (Luca 7:47)
6. Pavel ş1 Corintenii – iubirea slujirii (2 Corinteni 11:6-11)
7. Dumnezeu, Isus Hristos şi cei mântuiţi – iubirea pentru toată lumea (Ioan 3:16; Efeseni 5:1-2)
B. Recomandări practice
1. Păstrarea dragostei (Matei 24:12; Luca 11:42)
2. Căutarea drtagostei (1 Corinteni 14:1); a căuta să înfăptuieşti – nu o dragoste prefăcută (Romani 12:9; 1
Petru 1:22), ci curată, încercată (2 Corinteni 8:8), ce trebuie să crească (1 Tesaloniceni 4:9-10; 2
Tesaloniceni 1:3)
3. Credinţă şi faptă – credinţă şi dragoste (Galateni 5-6). Aristotel spunea: „Numai cel ce merită iubit,
trebuie iubit”, dar „agape” are capacitatea de a iubi oamenii care nu ne plac
ÎNCHEIERE
1. Dragostea cea mai mare a lui Dumnezeu, care ne-a mântuit (Efeseni 2:4-7)
2. Dragostea este ţinta poruncii (1 Timotei 1:5), nu cunoştinţa (1 Corinteni 8:1)
3. Rugăciunea dragostei (Filipeni 1:8-11)
Roada Duhului Sfânt
Lecţia 3

BUCURIA

INTRODUCERE
1. Bucuria inimii (1 Samuel 2:1) şi a duhului (Luca 1:47)
2. Bucuria - „chara” (lb. greacă) – sentimentul de mulţumire deplină bazat pe dragostea, îndurarea,
binecuvântările, promisiunea şi prietenia lui Dumnezeu (1 Petru 1:5-8)
3. Bucuria este pentru cei neprihăniţi, pentru cei cu inima curată (Psalmul 32:11; 97:11)

I. BUCURIA - „CHARA”
A. Originea bucuriei
1. Bucuria Domnului (Neemia 8:10; Luca 10:21); a Împărăţiei (Romani 14:17; Ţefania 3:17)
2. Bucuria veşnică a mântuirii (Isaia 35:11)
3. În Domnul bucuriei (Psalmul 9:2); nespuse (Psalmul 16:11)
B. Motivele bucuriei creştine (Psalmul 4:7)
1. Bucuria iertării păcatelor (Psalmul 51:8; 55:12; Luca 15)
2. Bucuria călăuzirii şi prezenţei Domnului (Psalmul 43:3-4; 137:6; 2 Cronici 6:41)
3. Bucuria Cuvântului (Psalmul 119:162; 1 Tesaloniceni 1:6) şi a părtăşiei creştine (Filipeni 4:10)
4. Bucuria în necazuri şi încercări (Romani 5:3; Matei 5:12; Iacov 1:2; Fapte 5:41; Evrei 10:34)
5. Bucuria slujirii în reciprocitate - exercitorii darului (Psalmul 100:2; Evrei 13:17; Luca 10:17)
6. Bucuria trăirii adevărului – neprihănirii (2 Ioan 1:4; 3 Ioan 1:4; Psalmul 32:11; 119:14; 97:11)
7. Bucuria vieţii veşnice (Romani 5:2; Evrei 12:2; Luca 10:20)

II. BUCURIA DUHULUI – MANIFESTĂRI
A. Forme de manifestare
1. Prin cântare – Psalmii (1 Samuel 2; Luca 1:44; 2:10; Psalmul 68:4)
2. Prin strigăte, declamări (Psalmul 63:5; 66:1; 81:1; 68:3; 1 Cronici 15:28)
3. Prin prezenţa la slujbele divine (Leviticul 23:40; Psalmul 122:1; Fapte 2:46)
4. Prin rugăciune (Filipeni 1:4); cu lacrimi (Iosif şi fraţii lui)
5. Prin slujire (Matei 28:8; Romani 12:8; 2 Corinteni 9:7)
B. Exemple biblice
1. Victoria lui Iosafat – o bucurie cu binecuvântări spirituale şi marteriale Cronici 20:27)
2. Întoarcerea din exil şi rezidirea Templului – bucuria „reîntoarcerii Domnului în Sion”(Neemia 8:10;
Psalmul 126:3)
3. Zacheu - bucuria mântuirii(Luca 19:6). Famenul etiopian – bucuria cunoaşterii lui Dumnezeu (Fapte
8:39)
4. Bisericile secolului I – bucuria experienţelor sfinte (Fapte 13:52; Ioan 15:11; 16:24)
5. Nunta Mielului – bucuria eternă (Apocalipsa 19:7; 1 Cronici 16:31-34)

ÎNCHEIERE
1. Bucuria – ca roadă a Duhului – stare permanentă (Filipeni 4:4, 6-7; 1 Tesaloniceni 5:16)
2. Intră în bucuria Stăpânului – se vor schimba motivele (Matei 25:21), dacă ai sfârşit slujba cu bucurie
(Fapte 20:24)
3. Rugăciunea – urarea bucuriei (Romani 15:13); bucuria credinţei (Filipeni 1:25; Psalmul 70:4)
Roada Duhului Sfânt
Lecţia 4

PACEA

INTRODUCERE
1. Pacea cu Dumnezeu (Romani 5:1)
2. Pacea - „eirene” (lb. greacă) – liniştea minţii şi a inimii bazată pe cunoştinţa că totul este bine între
credincios şi Dumnezeu (Filipeni 4:7). Apare de 88 de ori în Noul Testament, în fiecare carte a Noului
Testament

I. PACEA - „EIRENE”
A. Originea păcii
1. Isus – Domn al păcii (Isaia 9:6) – prin jertfa lui (Isaia 53:5; Zaharia 9:10; Efeseni 2:14-17; Ioan 14:27)
2. Evanghelia păcii (Cuvântul) (Efeseni 6:15; Psalmul 119:165); înţelepciunea divină (Proverbe 3:17;
Iacov 3:17; Filipeni 4:7); credinţa (Romani 15:3)
3. Dumnezeu dă şi înmulţeşte pacea (Romani 15:13; Iuda 1:2); sau o ia (Ieremia 16:5)
B. Obţinerea păcii (Iov 22:21; Luca 2:14)
1. Aleargă după pace în relaţiile cu oamenii (Psalmul 34:14; Evrei 12:14; 2 Timotei 2:22; Romani 14:19)
2. Lucruri care dau pacea în suflet (Luca 19:42):
a) neprihănirea (Isaia 32:17; 48:18; Iacov 3:18; Evrei 12:11)
b) umblarea după Duhul (Romani 8:6; Ioan 16:33)
3. Pacea completă - odihna Duhului(1 Tesaloniceni 5:23)

II. PACEA DOMNULUI – MANIFESTĂRI – EXEMPLE
A. Manifestări
1. Prezenţa liniştii (Isaia 32:17):
a) zilnic (Psalmul 4:8; Coloseni 3:15; Proverbe 17:1); în familie (1 Corinteni 7:15)
b) la moarte (Isaia 57:2; 2 Regi 4:23)
c) la venirea Domnului (2 Petru 3:14)
d) în timpul slujirii (Romani 10:15); cu alţi creştini (Efeseni 2:14-17; 4:3)
2. Limitele păcii (Matei 10:34; Romani 12:18); pacea într-o lume a războiului (Ieremia 12:1; 9:8; Mica
3:5; 1 Regi 22:44)
B. Exemple
1. Pentru copii – binecuvântarea divină pentru Israel (Numeri 6:26)
2. Fineas – un legământ de pace (Numeri 25:12)
3. Solomon – regele „pace”(1 Cronici 22:9; 1 Regi 4:24; 5:4)
4. Naaman – sănătate şi pace (2 Regi 5:19)
5. Femeile – pacea iertării (Luca 7:50; 8:48); apoi lăsaţi-o în pace (Ioan 12:7)
6. Simon – pacea împlinirii dorinţelor sfinte (Luca 2:29), în contrast cu indispoziţia lui Nabal (1 Samuel
25:6; Luca 10:5)
7. Isus şi ucenicii – pace în loc de teamă (Ioan 20:19, 26)
8. Biserica primară – pacea - o stare permanentizată pentru fiii păcii (Fapte 9:31; Luca 10:6)

ÎNCHEIERE
1. Pacea - o stare permanentă şi atotcuprinzătoare (2 Tesaloniceni 3:16)
2. Pacea – o componentă a veşniciei (Isaia 9:7)
3. Saluturile păcii – binecuvântări (Romani 15:33; 1:7; 1 Petru 5:14)
Roada Duhului Sfânt
Lecţia 5

ÎNDELUNGA RĂBDARE

INTRODUCERE
1. Îndelunga răbdare – o răbdare potrivit cu timpul hotărât de Dumnezeu
2. Îndelunga răbdare - „makrathumia” (lb. greacă) – suportare, îngăduinţă, a fi încet la mânie sau
disperare, o lungă rezistenţă, autostăpânire, care nu se răzbună la repezeală

I. ÎNDELUNGA RĂBDARE – CARACTERIZARE
A. Originea răbdării
1. Dumnezeul răbdării. El este desăvârşit în răbdare (Psalmul 86:15; Romani 15:5)
2. Ce emană din El oferă răbdare:
a) Scripturile (Romani 15:4)
b) Duhul Sfânt (Galateni 5:22)
B. Componentele îndelungii răbdări (Răbdare desăvârşită a sfinţilor - Coloseni 3:12; Iacov 1:4)
1. O îngăduinţă în dragoste (Efeseni 4:2; 1 Corinteni 13:4); iertare, prietenie (Proverbe 19:11)
2. O aşteptare în nădejde (Romani 8:25)
3. O rezistenţă cu încredere – credinţă (Evrei 10:35-39); autostăpânire (Proverbe 16:32)
4. O suferinţă pentru Numele Lui (Apocalipsa 2:3) şi mântuirea oamenilor (Evrei 12:2)

II. RĂBDAREA ÎN ACŢIUNE
A. Manifestări ale îndelungii răbdări
1. În ispite - în faţa oricărui păcat (1 Corinteni 10:13; Iacov 1:12 – cununa vieţii)
2. În necazuri, suferinţe (Romani 12:12; 5:3; 1 Corinteni 4:12; 2 Timotei 3:11; 1 Corinteni 6:7)
3. În slujbă (2 Corinteni 6:6; 2 Timotei 2:24; 4:5; Romani 15:1 - cu cei slabi)
4. În orice împrejurare - pentru rodire (Luca 8:15; Coloseni 1:10-11; 1 Tesaloniceni 5:14)
5. Până la venirea Domnului, o moarte (Iacov 5:8; Matei 24:13)
Sănătatea răbdării (Tit 2:2)
- Bolile răbdării: oboseala (Isaia 7:13); pierderea răbdării (Numeri 21:4)
B. Exemple biblice
1. Dumnezeu – răbdarea mântuirii (2 Petru 3:9; 1 Petru 3:20; Romani 3:25; 2:4; 1 Timotei 1:16)
2. Iov - răbdarea ân incercare (Iacov 5:11; Iov 1; 2)
3. Isus Hristos - a răbda fără a fi înţeles (2 Tesaloniceni 3:5; Isaia 53:3-8);
4. Pavel – răbdarea în slujbă şi suferinţele aferente (2 Timotei 3:10-11; Fapte14:19-22; 2 Corinteni 1123-
27; 12:12)
5. Sfinţii sfârşitului – răbdarea până la sfârşit (Iacov 5:10; Apocalipsa 13:10; 14:12)

ÎNCHEIERE
1. Înfrânarea produce îndelunga răbdare, produce evlavia (2 Petru 1:6). Efort – exerciţii repetate – stare
2. Rezultate – fericirea (Iacov 5:11); moştenirea făgăduinţelor (Evrei 6:12; 2 Timotei 2:12)
Roada Duhului Sfânt
Lecţia 6
BUNĂTATEA

INTRODUCERE
1. Amabilitatea divină – delicateţe (Osea 6:6)
2. „Chrestotes” (lb. greacă) – lipsa dorinţei de a face rău, sau de a produce suferinţă sau supărare –
caracterul care-i face pe alţii să se simtă bine

I. CARACTERIZARE
A. Origine
1. Dumnezeu (Psalmul 17:7; 69:16; Marcu 10:18); dovedită desăvârşit în Isus Hristos
2. Duhul Sfânt (Galateni 5:22)
B. Componente
1. Milă – dărnicie (Psalmul 112:5)
2. Iertare (Efeseni 4:32)
3. Bunăvoinţă – amabilitate constantă (Filipeni 2:1-4; Efeseni 4:29-31)
4. Inimă bună (Luca 8:15); roadă în tot felul de fapte bune (Tit 3:14, 8)

II. MANIFESTARE
A. Manifestări
1. În relaţia cu Dumnezeu – rodire (Isaia 5:2-4); ascultare (Efeseni 6:1, 5); slujire (Efeseni 6:6-8)
2. În relaţiile cu Biserica – cei credincioşi (2 Corinteni 6:6; 1 Petru 5:2; Filipeni 1:15)
3. În relaţiile cu lumea (Luca 6:27-36; 1 Corinteni 15:33)
4. În judecata dreaptă (2 Samuel 22:25-27; Ieremia 24:2, 4-5)
B. Exemple biblice
1. Dumnezeu – „cel prea bun” (Marcu 10:18; 1 Petru 2:3; Psalmul 59:17; 100:5); dovedită în: natură
(Genesa 31; Psalmul 65:11; 104:28); evenimentele istorice (Psalmul 52:9; 145:7); învăţătura Sa (Psalmul
25:8; 119:65-68); judecata Sa (Psalmul 119:39; Matei 13:48-49); în mântuire (Romani 2:4; Tit 3:4; Iacov
1:18)
2. David - o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu faţă de prieteni (2 Samuel 9:1-10), şi faţă de duşmani (1
Samuel 24:4-18)
3. Iov – bunătatea celui bogat şi neprihănit (Iov 29:12-16; 21-25)
4. Tabita – bunătate unei femei (Fapte 9:36, 39); Corneliu – bunătate unui bărbat (Fapte 10:2)

ÎNCHEIERE
1. Bunătatea lui Dumnezeu (Psalmul 109:21); laudă-L (Psalmul 106:1; 107:1)
2. Încrede-te în El şi fi bun! (Psalmul 37:3; 85:10)
Roada Duhului Sfânt
Lecţia 7

FACEREA DE BINE

INTRODUCERE
1. Facerea de bine urmează după bunătate, prima fiind o calitate a comportării inimii, sentimentelor, o
bunăvoinţă atrăgătoare, iar facerea de bine fiind o bunătate în acţiune, îmbinată cu judecata morală,
dreptate
2. „Agathosune” (lb. greacă) – o acţiune plină de râvnă pentru adevăr şi dreptate, precum şi o ură pentru
rău. Agathosune, ca şi agape nu există în limbajul laic, este termen exclusiv spiritual

I. FACEREA DE BINE – CARACTERIZARE
A. Originea
1. Dumnezeu ca etalon al facerii de bine (Matei 19:17; Marcu 10:18)
2. Omul nu poate face binele prin propriile puteri (Romani 7:18-19; Psalmul 53:2-3); numai prin Duhul
Sfânt (Galateni 5:22; Coloseni 1:8-13)
B. Componente
1. Generozitate (Neemia 9:25)
2. Acte de bunătate (2 Tesaloniceni 2:16-17; 1 Timotei 6:18; Efeseni 5:9)
3. Acte de mustrare – corectare a răului (Psalmul 119:71; Plângerile lui Ieremia 3:25-28)
4. Agathos – ceea ce este excelent în orice sferă (Matei 20:15); Ex: agathos, ochiul tău e păcătos
5. Trei ipostaze (trei tipuri de oameni):
a) omul poneros / rău; Satan - Hoponeros (Psalmul 52:3-4)
b) omul dikaios / drept – dă ceea ce ţi se cuvine (Leviticul 24:19-20; Matei 5:43)
c) omul agathos / bun – dă ceea ce te avantajează şi e de folos (Matei 5:44

II. FACEREA DE BINE ÎN ACŢIUNE
A. Manifestări
1. În relaţia cu Dumnezeu – păzirea poruncilor (Deuteronom 6:16-18; Genesa 4:7)
2. În relaţia cu Biserica (Tit 3:14; Galateni 6:9-10)
3. În relaţia cu lumea (Galateni 6:10)
B. Exemple biblice
1. Dumnezeu – binele în: creaţie (Genesa 1:11); Israel (1 Regi 8:66; Psalmul 107:8, 15, 21, 31, 43); lume
(Psalmul 65:11; Fapte 14:16-17); mântuire (Romani 2:7); judecată (Romani 2:8-10)
2. Isus Hristos – acte de bunătate (Luca 7:40-50; Ioan 8:1-11); acte de mustrare, corectare a răului (Matei
21:12-14; Psalmul 45:7)
3. Fraţii din Macedonia şi Ahaia – facerea de bine în plan material (Romani 15:26; 2 Corinteni 8:3)
4. Iosif – facerea de bine izvorâtă din bunătate (Genesa 50:15-21)
5. Filimon – facerea de bine pentru cei ce ţi-au făcut rău (Filimon 1:6-18)

ÎNCHEIERE
1. Învăţarea facerii de bine (Isaia 1:17); practicarea facerii de bine (Iacov 4:17; Galateni 6:9-10; 2
Tesaloniceni 3:13)
2. Răsplata binelui (Romani 2:7)
Roada Duhului Sfânt
Lecţia 8

CREDINCIOŞIA

INTRODUCERE
1. Credincioşia sau credincios, desăvârşit credincios, bună credinţă (în unele traduceri româneşti, adică
virtutea de a fi demn de încredere)
2. Credincioşia - „pistis” (lb. greacă) – fidelitate, loialitate, adeziune statornică faţă de o persoană, un
principiu potrivit unei făgăduinţe, încredinţare, corectitudine şi sinceritate

I. CREDINCIOŞIA – CARACTERIZARE
A. Originea credincioşiei
1. Dumnezeu posedă, fără a putea fi afectată – credincioşie (Romani 3:3; 2 Corinteni 1:18). El este ori Da,
ori Nu. Poţi să te bazezi pe Dumnezeu – dovada cea mai puternică fiind mântuirea (1 Corinteni 1:4-9)
2. Prin Duhul Sfânt o primim (Galateni 5:22)
B. Componentele credincioşiei
1. Principialitate, statornicie în cuvânt, angajamente, făgăduinţe (Evrei 10:23; 11:11)
2. Iertare – a ţine la o prietenie – fidelitate, loialitate (1 Ioan 1:9; 2 Timotei 2:11-13)
3. Păzire – păstrare în sfinţenie pentru mântuire (Psalmul 119:29; 1 Tesaloniceni 5:24; 2 Tesaloniceni 3:3;
1 Petru 4:19)

II. CREDINCIOŞIA ÎN ACŢIUNE
A. Manifestările credincioşiei
1. În familie (Osea 2:20), începând de la logodnă (Maleahi 2:15; Ieremia 3:20) şi special în slujbă (1
Timotei 3:11)
2. În raporturile cu semenii (Tit 2:10; Proverbe 11:13)
3. În slujba sfântă (1 Corinteni 4:2; Matei 24:45; 25:21; 2 Timotei 2:2)
4. În martiraj (Apocalipsa 2:10, 13; 13:10; 14:12)
B. Exemple biblice
1. Dumnezeu, faţă de Iacov (Genesa 32:10); în absenţa ispitirii (1 Corinteni 10:13); în călăuzire (Psalmul
43:3); El o declară (Exodul 34:6)
2. Isus Hristos, faţă de Biserica Sa (Apocalipsa 1:5; 19:11; Evrei 2:17; 3:2, 5)
3. Moise, faţă de familie şi tot poporul (Numeri 12:7; Evrei 3:2)
4. Rut, faţă de soacra ei (Rut 1:16-17); Urie, faţă de armata Israelului (2 Samuel 11:3-15)
5. Biserica Pergam, faţă de Cuvânt (Apocalipsa 2:13)
6. Pavel, faţă de chemarea în slujbă (1 Timotei 1:12); „tu să rămâi” (2 Timotei 3:14a)
7. Colaboratorii lui Pavel, faţă de Domnul: Timotei (1 Corinteni 4:17); Tihic (Efeseni 6:21); Epafras
(Coloseni 1:7); Onisim (Coloseni 4:7-9)

ÎNCHEIERE
1. Credincioşia identică în lucruri mari şi mici (Luca 16:10-12); leagă-le la gât! (Proverbe 3:3)
2. Răsplata credincioşiei (2 Timotei 2:12b, 13; 4:7-8; Psalmul 50:5)
Roada Duhului Sfânt
Lecţia 9

BLÂNDEŢEA

INTRODUCERE
1. Blândeţea – catalizatorul mândriei sfinte
2. Blândeţe - „prautes” (limba greacă) – abţinere, moderaţie, smerenie, delicateţe, însoţite de putere şi
curaj, echilibru în mânie, autodepăşire

I. CARACTERIZAREA BLÂNDEŢII
A. Origine
1. Dumnezeu: un susur blând…. (1 Regi 19:12)
2. Isus Hristos: Eu sunt bând… (Matei 11:29)
3. Duhul Sfânt (Galateni 5:23) – roadă
B. Componente (Blândeţea este opusul aroganţei şi răzbunării pasionale)
1. O voce şi cuvinte în atmosferă de dragoste (fără a neglija dreptatea şi adevărul) (Psalmul 45:4)
2. O bună dispoziţie în linişte şi smerenie (Tit 3:2; 1 Petru 3:4; 1 Timotei 2:25)
3. Tărie de caracter – blândeţea înţelepciunii (Efeseni 4:2; Coloseni 3:12; Iacov 3:13, 17)

II. BLÂNDEŢEA ÎN ACŢIUNE
A. Manifestări
1. În ascultare – învăţare (Iacov 1:2; 1 Timotei 6:11)
2. În slujbă (1 Timotei 3:3; 2 Timotei 2:24; Galateni 6:1)
3. În relaţiile cu lumea (Filipeni 4:5; 1 Petru 3:15)
4. În special în momentele de mânie (Efeseni 4:26, 29-32; 4:2)
B. Exemple biblice
1. Isus Hristos (Matei 11:29) - smerit în momentul triumfului (Matei 21:5); mânia fără păcat (Matei 21:12-
14; Marcu 3:5)
2. Moise – cel mai blând om (Numeri 12:3) şi totuşi (Exodul 32:19-20)
3. Pavel – blândeţea slujirii sfinte (2 Corinteni 10:4-6; Galateni 4:13, 19; 1:9; 1 Tesaloniceni 2:6; 2
Tesaloniceni 3:6-11; 1 Corinteni 4:21)
4. Saul – atitudinea blândeţii (1 Samuel 11:5-15)
5. Iosif – acţiunea în blândeţe (Matei 1:18-20)

ÎNCHEIERE
1. Blândeţea între învăţare (Matei 11:29) şi rodire (Galateni 5:23)
2. Răsplata blândeţii – moştenirea (Psalmul 37:11; Matei 5:5)
Roada Duhului Sfânt
Lecţia 10

ÎNFRÂNAREA POFTELOR

INTRODUCERE
1. Biruinţa asupra dorinţelor
2. „Egkrateia” (lB. greacă) – a avea control sau autoritate asupra dorinţelor şi pasiunilor

I. CARACTERIZAREA ÎNFRÂNĂRII POFTELOR
A. Origine
1. Dumnezeu: El nu are dorinţe păcătoase, nu are nevoie de înfrânare (Iacov 1:13)
2. Atribuirea prin Duhul Sfânt (Galateni 5:23) – călăuzirea Duhului (Romani 8:1-2)
3. Cele două firi (2 Corinteni 10:3-5; 2 Petru 1:4)
B. Componente
1. Autodisciplinare (1 Corinteni 9:27); efort de aplicare a cunoştinţelor (1 Petru 1:6; Romani 13:14)
2. Abstinenţa – putere de opunere la rău (Iacov 1:14; 3:8; 2 Timotei 2:22; Galateni 5:24)
3. Cumpătare – înfrânare parţială (1 Corinteni 6:12; 10:23)
4. Puritate – castitate (Matei 5:27-28; 1 Tesaloniceni 4:3-5)
5. Trăirea sub călăuzirea Duhului Sfânt (Galateni 5:16-17; Romani 8)
II. MANIFESTĂRILE ÎNFRÂNĂRII POFTELOR
A. Manifestări
1. În vorbire (Iacov 1:26; 3:2-10; 1 Petru 3:10; Proverbe 17:27); în gândire (2 Corinteni 10:3-6)
2. În hrană şi îmbrăcăminte (Zaharia 7:3-6; Luca 21:34)
3. În căsătorie şi controlul trupului (1 Corinteni 7:9; Proverbe 5:23; Tit 2:5; Evrei 13:4)
4. În slujbă (Tit 1:8)
5. Tot felul de înfrânări (1 Corinteni 9:25-27; Iacov 3)
B. Exemple biblice
1. Iosif – tânărul stăpân pe sine (Genesa 39:7-9; 43:31); Urie – bărbatul stăpân pe poftele trupului (2
Samuel 11:8-13)
2. Legea nazireatului – un timp de înfrânare (Numeri 6:1-12); Viaţa monahală!
3. Daniel – controlul trupului şi efectele înfrănării (Daniel 1:5-16; 10:3)
4. Pavel – exercitarea autocontrolului (Filipeni 4:11-12; Fapte 24:25; 1 Corinteni 9:27; 9:4-7)
5. Ana, fata lui Fanuel – o viaţă de înfrânare (Luca 2:36, 38)

ÎNCHEIERE
1. Omul egkrates (stăpân pe sine) – duhovnicesc; omul akrates (nu e stăpân pe sine) – firesc
2. Înfrânarea – păstrarea sfinţeniei (Proverbe 16:32b)
3. Răsplata abstinenţei în faţa poftelor lumii (Ioan 12:25-26)
Lucrarea Duhului Sfânt
Lecţia 1

PREZENTARE GENERALĂ

INTRODUCERE
1. Dumnezeu realizează totul (prin Duhul) după un plan etern conceput în divinitate (Efeseni 1:4-11).
Duhul a fost, este şi va fi prezent de-a lungul derulării planului lui Dumnezeu în univers (Evrei 9:11-14)
2. Se impune o studiere strict biblică pentru că identitatea şi lucrarea Duhului au fost subiectul multor
controverse teologice în biserici, instituţii şi concilii

I. LUCRAREA ETERNĂ A DUHULUI SFÂNT
1. Activitatea de creaţie a universului şi a fiinţelor vii (Geneza 1:1-2; 2:7; Numeri 27:16; Iov 33:4;
Psalmul 104:30; Isaia 40:12-14; Ezechiel 37:9)
2. Activitatea de răscumpărare a fiinţelor create şi restabilirea deplină a Împăraţiei lui Dumnezeu în
univers (Genesa 6:3; Isaia 63:7-14; Ioan 16:7-15; Romani 8:1-2, 14, 26-28)

II. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN ETAPELE MÂNTUIRII (numai Duhul Sfânt cunoaşte
totul şi revelează etapizat, dupa plan)
A. Lucrarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament
1. Inspirarea lui Moise şi a profeţilor în scrierea Bibliei (Cuvântul lui Dumnezeu), pentru a prezenta
planul de mântuire în Domnul Hristos (1 Petru 1:10-12; 2 Petru 1: 21; 2 Timotei 3:16; 1 Corinteni 2: 6-
14; 2 Samuel 23:2; Ezechiel 11:1)
2. Călăuzirea şi susţinerea lucrărilor supranaturale cu patriarhii şi Israel (în special) şi cu toată umanitatea
(în general):
a) perioada Genezei (Genesa 6:3; 41:38)
b. perioada Exodului: minunile eliberării (Exodul 3:3; 4:1-9; 8:19; Numeri 11:25); facerea
Cortului (Exodul 35:30-35)
c) perioada cuceririi Canaanului şi a altor războaie (Numeri 27:18; Judecători 14:6; 1 Samuel 10:6;
11:6; 16:13; 17)
d) perioadele profeţilor şi înţelepţilor (1 Impăraţi 18:36; 2 Impăraţi 2:9,16; Mica 3:8)
B. Lucrarea Duhului Sfânt în Noul Testament
1. Continuarea şi finalizarea planului divin prin venirea lui Mesia
a) intrarea în lucrare (Luca 1:41, 67; 2:25; 4:1, 14, 18-19)
b. derularea şi certificarea lucrării (Ioan 3:34; Rom: 8: 11; 1 Timotei 3:16; Evrei 9: 14)
2. Fondarea şi conducerea executivă a Bisericii (Apocalipsa 2: 7 …)
a) lucrarea la nivel colectiv (local si universal) in istorie (Fapte 1:5,8; 2:4; 9:31; 15:28)
b).lucrarea la nivel individual: de la naşterea din nou la înviere şi proslăvire (Tit 3:5-7; 1
Corinteni. 3:16; 12: 8-10; Galateni 5:20-23; Romani 8:2, 9-11)
C. Lucrarea Duhului Sfânt la înviere
1. Transformarea de la răpire şi învierea, prin primirea unui trup duhovnicesc va oferii nemurirea (Romani
8:11, 23; 1 Corinteni 15:47-51)
2. Cei proslăviţi vor scăpa de judecată, dar ei vor participa activ la derularea ei (1 Corinteni 6:2-3), căci
Duhul Sfânt i-a facut să se judece în viaţa aceasta (1 Corinteni 10:31-32), a realizat în ei ispăşirea în mod
desăvârşit, ei un mai sunt de judecat, dar pot judeca dupa întelepciunea şi dreptatea divină (Romani
8:1,2,16; 1 Corinteni 2:15)

ÎNCHEIERE
1. Duhul Sfant este: Duhul: Domnului (Zaharia 4:6); Tatălui (Matei 10:20); Fiului (Galateni 4:6), lui
Dumnezeu (Romani 8:9); lui Isus Hristos (Romani 8:9); Sfant (Fapte 1:5); 2:33,38); adevărului (Ioan
14:27); harului (Evrei 10.29); cel veşnic (Evrei 9:14); slavei (1 Petru 4:14); de viaţă (Romani 8:2).
2. Lucrarea Duhului în V şi N T se completează, realizând mântuirea, prin recuperarea creaţiei (Romani
8:15-23)
Lucrarea Duhului Sfânt
Lecţiile 2-3

NAŞTEREA DIN DUH ŞI CĂLĂUZIREA

INTRODUCERE
1. Mântuirea (în planul etern) se realizează în Domnul Hristos, dar ea este personală, la nivel de individ -
Templul Duhului Sfânt (Romani 8:28-30; 1 Corinteni 6:19-20)
2. Lucrarea Duhului începe prin naşterea din nou, continuă cu călăuzirea în adevăr şi finalizează cu
proslăvirea de la înviere (Ioan 16:7-13)

I. NAŞTEREA DIN DUH
A. Naşterea din nou (din Duh, din Dumnezeu - Ioan 1:13; 3:5-8)
1. Baza legală, juridică; redactarea şi dactilografierea noului legământ (Ieremia 31: 31-33; Ezechiel 36:
25-27; 2 Corinteni 3:3, 14-19)
2. Duhul realizează „tehnic” noua viaţă prin Cuvânt explicând şi curăţind / semănând noua viaţă (Ioan
7:37-39; Efeseni 5: 26; 1 Petru 1: 23-25)
B. Botezul cu/ in Duhul Sfant
1. Este oferit ca urmare a lucrării de ispăşire, sfinţire, pentru mintea înnoită care vrea să trăiască după
Duhul, dupa primirea Cuvântului (Fapte 2:33; Romani 8:1-2; 1 Petru 4:1-3)
2. Se oferă prin credintă, în urma (timpul) rugăciunii (Luca 11:9-13; 3:21-22; Fapte 1:14; 2:42; 8:14-16;
19:2-6)
3. Preluand controlul celui născut din nou se realizează locuirea Duhului Sfânt în credincios, facând
posibilă închinarea „în duh şi în adevăr” (1 Ioan 3:24; Romani 8:9; 1 Corinteni 3:16)
4. Oamenii sunt umpluţi şi îmbracaţi de Duhul (Exodul 31:1-7; Fapte 4:31; Efeseni 3:18-19; 2 Cronici
24:20; Coloseni 3:12)
5. Dovada (manifestarea) prezenţei lui este spontană, unică sau repetată, fiind un fenomen supranatural
destinat edificarii spirituale (Numeri 11:25-26; Marcu 16:17-18; Luca 1:41-42, 67; Fapte 2:4;19:6)

II. CĂLĂUZIREA
1. Calauzirea în adevăr realizează trăirea în Hristos a celui născut din nou şi luat în stăpânire (umplut) de
controlul lui Dumnezeu, printr-o nouă lege (Romani 8:1-2; Galateni 5:20-21; 1 Ioan 2:20, 27)
2. Procesul se realizează prin ascultarea de îndemnurile Duhului (sfaturile interioare, în minte) şi trăirea
într-un mediu propice (lucrurile Duhului), Astfel se anulează faptele firii şi se produc roadele sfinţirii.
Neprihanirea un este rezultatul educaţiei / cerinţelor legii, ci înnoirii (schimbării) condiţiilor spirituale ale
omului – Legea Duhului de viaţă în Hristos, în condiţia ascultării, credinţei (Romani 8:1-14; Galateni
5:16,25; Efeseni 4:17--32; Romani 6:21-22).
3. Duhul iluminează (2 Corinteni 3:16-17), învaţă (Ioan 14:26) şi mijloceşte (Romani 8:26)
4. Omul poate beneficia de acest har sau îl poate respinge, caz în care, prin hulă (păcat cu voia) cel
convertit pierde posibilitatea mântuirii (Fapte 7:51; Efeseni 4:30; 1 Tesaloniceni 5:19; Evrei 2:4; 10:29)

ÎNCHEIERE
1. Naşterea şi botezul in Duhul Sfant sunt necesare recreerii şi umplerii fiinţei înnoite, care fusese plină
de păcat (Efeseni 3:14-21; 5:17-18)
2. Călăuzirea este necesară dezvoltării / creşterii / desăvârşirii fiilor lui Dumnezeu (2 Corinteni 3:18)
Lucrarea Duhului Sfânt
Lecţiile 4-10

SLUJIREA PRIN DUHUL - DARURILE DUHULUI SFÂNT

INTRODUCERE

1. Darurile Duhului se primesc prin voia şi puterea Duhului dar se „receptează” prin dedicare şi
consacrare (1 Corinteni 12:8-12; Romani 12:1-2; Fapte 13:1-3; 1 Petru 4:10-11)
2. Darurile (aptitudinile) se dezvoltă prin utilizare permanentă, în masura ofertei divine (2 Timotei 1:6; 1
Corinteni 14:1,12; Evrei 5: 13-14; Romani 12:3b)
3. Darurile se intrebuinţează după principii (rânduieli, reguli) în scopul zidirii (edificării) adunării (1
Corinteni 14:20, 26, 33, 40), desavârşirii sfinţilor (Efeseni 4:11-16). În acest scop primează utilitatea,
valoarea, înţelepciunea (1 Corinteni 14: 4-9, 29), iar dragostea reglează totul în slujire (1 Corinteni 14:27-
31; 13:1-13)
4. Există tendinţe negative, ce trebuie evitate căci împiedică slujirea (Matei 20:28; 1 Petru 4:11b), prin
autoexcludere (1 Corinteni 12:15-18), sau excludere silită (1 Corinteni 12:19-22)

I. DARUL AJUTORĂRII / SLUJIRII (diakonos - un slujitor al oamenilor; diakonia - un
serviciu, o lucrare de slujire, îngrijire; antilepsis - a ajuta, a asista pe altul care este în nevoie)
1. Serviabilitate ce-i ajuta pe alţii să-şi măreasca efectivitatea să-şi împlinească scopul, slujba la care i-a
chemat Dumnezeu prin Duhul Sfânt (Romani 12:7; 1 Corinteni 12:28)
2. Orice comunitate locală are nevoie de lucrători diakonos, bărbaţi sau femei care văd şi rezolvă nevoile
fizice ale colectivitatii (Fapte. 6:1-3; Luca 8:1-3; Filipeni 2:25)
3. Diakonos se evidenţiază dintre mulţimea de slujitori ce acţionează la nivel de familie şi colectivitate,
prin organizare, supraveghere slujbe, lucrări tehnice materiale, publicistice, transport, îngrijiri bolnavi,
copii, bătrâni (1 Timotei 5:4, 16, 1 Corinteni 12:28; Romani 12:13, 15)
4. Exemple (Matei 4:11; Marcu 10:45; Evrei 1:14):
a) Ioan Marcu – un diakonos al lui Pavel şi Barnaba (Fapte 13:5; 15:37-39; 2 Timotei 4:11)
b) Tabita – o femeie cu multe fapte bune (Fapte 9:36-39)
c) Fivi – o „diaconiţă a Bisericii din Chencrea” (Romani 16:1)

II. DARUL ÎNVĂŢĂRII (didaskalia - învaţătură, instruire, doctrină)
1. Întelepciunea de a explica relevant adevărurile Bibliei (Romani 12:7; Efeseni 4:11)
2. Învăţătorii se formează numai prin învăţătură - model Timotei (Luca 6:40; 2 Timotei 1:5; 3:10-17;
Fapte 16: 1-3; Filipeni 2:20-23; 1 Timotei 4:11-16)
3. Fiecare adunare trebuie să promoveze mulţi învăţători maturi, pentru forme de studiu biblic, predică,
ucenicie, profesori de religie, media creştină, învăţare de la om la om (Daniel 12:3; Fapte 11: 26; 13:1-2;
Iacov 3:1; Tit 1:11; Evrei 5:12; 1 Timotei 6:3; Tit 2: 3-4; 2 Petru 2:1)
4. Exemple:
a) Apolo – un învăţător bine instruit (Fapte 18:24-26)
b) Pavel - un apostol cu darul învăţării (Fapte 18:11; 19:9; 20:20; Galateni 1, 2)

III. DARUL ÎNDEMNĂRII / ÎNCURAJĂRII (paraklesis; parakaleo - a mângâia, a consola, a
îndemna)
1. Lucrarea mângâierii, îmbărbătarii pentru ajutor şi vindecare, întăriri pe cei slabi şi descurajaţi (Romani
12:8); serviciu intervenţii – întreţinere (Psalmul 138:3)
2. Rolul echipei secunde (a II-a) pentru cei în creştere sau loviţi (1 Tesaloniceni 3:2; Romani 1:12;
Fapte.2:40)
3. Necesitatea sprijiniri tuturor prin slujba / timpul rugăciunii, stăruinţi, vizite bolnavi, familii în crize,
consilieri spirituale, organizare, saluturi, predici scurte (Iosua 1:7-9;1 Timotei 6: 17-18; 2 Cronici 35:2;.
Evrei 10:24-25)
4. Prin învăţare se introduce, se începe, iar prin îndemnare se păstrează, se reface, se reîncepe, se sporeşte
şi se creşte (Romani 12: 1; 1 Tesaloniceni 4:1,10; 5:14; 1 Timotei 4: 2, 13; 6:13)
5. Exemple:
a) Barnaba - „fiul mângâierii” (Fapte 4:36; 11:23; 13:43;14:22)
b) Iuda şi Sila – proroci cu darul îndemnării (Fapte 15:31-32)

IV. DARUL DĂRNICIEI (metadidomi - a da, a împărţi, a împărtăşi)
1. Contribuirea cu bunuri financiar-materiale în susţinerea economică a membrilor adunării şi a lucrăii
lor, în mod liber, cu bucurie, spre slava lui Dumnezeu (Romani 12:8)
2. Dărnicia este un dar (ca altele) prin care se acumulează înţelept şi se oferă cu pasiune (Matei 10:42; 25:
31-46; 1 Timotei 6:18; Matei 19:21; 1 Cronici 29 2-17; Exodul 25:2; 35:2,21)
3. Darnicia se raportează la nevoile existente: asigurând suportul material al Bisericii şi întareşte relaţiile
din adunare, prin susţinerea misionarilor sau a altor lucrători şi lucrări sfinte: publicaţii, construcţii;
ajutorarea săracilor, daruri pentru copii (Luca 7: 4-5; 2 Regi 4: 8-10; Deuteronomul. 16:13-14)
4. Exemple:
a) bogatii evrei – a da cu inimă bună (2 Samuel 17:28-29; 19:31-32); Ţiba - a da cu interes (2
Samuel 16:2-4); Nabal - a nu da (1 Samuel 25:8-11)
b) săracii macedonieni – a da din ce ai (2 Corinteni 8; 9; Filipeni 4: 10-19)

V. DARUL CÂRMUIRILOR (kubernesis - administrare, guvernare, a direcţiona, a cârmui;
prohistemi - a conduce, a sta înainte, a prezida, a menţine - 1 Tesaloniceni 5:12)
1. Abilitatea de a face planuri, organiza lucrări pentru realizarea voii lui Dumnezeu în adunare; capacitatea
de a atrage, motiva şi direcţiona activitatea membrilor adunării pentru îndeplinirea slujbelor lor (Romani
12:8; 1 Corinteni 12:28)
2. Cel ce conduce trebuie să fie sub controlul Duhului lui Dumnezeu şi să acţioneze pe baza principiilor
de sfinţenie (Romani 15: 15-16; Psalmul 78:72; Isaia 32:1; Marcu 10:42-45)
3. Darul conducerii cuprinde un segment de lucrare care cere colaborare cu restul lucrării (Romani 15: 20-
21; Galateni 2:1-10; Proverbe 8:15-16; Luca 7:1-10)
4. Exemple:
a) V T: prezidarea adunării (Numeri 27:15-20), conducerea lucrărilor de construcţie (Exodul
38:21; Numeri 4:28-33; Exodul 34:30-35); conducerea diferitelor forme de slujire de la Templul
Domnului (1 Cronici 15:22; Neemia 12:8)
b) N T: presbiteri – cârmuitori spirituali; diaconi – cârmuitori administratori (Fapte 13:2; 6:1-6;
Romani 15:18; 1 Corinteni 15:10; 14:23; 15:4; Galateni 1:1; 1 Timotei 3:4-5, 12; 5:17; Tit 1:5-11; 1 Petru
5:1)

VI. DARUL MILOSTENIEI (eleeo - a avea milă, compasiune, a acorda ajutor pentru
consecinţele păcatului; toată lucrarea de mântuire se datoreaza milei lui Dumnezeu, iar păcătosul este
marcat de dorinţa de a primi mila - Psalmul 31:9; 51:1; Romani 9:15-18;11: 32)
1. Abilitatea de ajutor spiritual printr-o compasiune extraordinară; înzestrarea divină de a avea milă pentru
oamenii care sufera consecinţele păcatului (Romani 12:8; Matei 9:36)
2. Cei milostivi înţeleg realitatea omenirii păcătoase şi acţionează cu scopul salvării ei, dacă sunt aceptaţi:
evanghelizare, cateheză, consiliere verbală sau în scris (2 Cronici 30:7-8; Iacov 15:20; Iuda 23; Luca 5:20;
Iona 4:2,10,11)
3. Pe lâgă mila mântuitoare ei pot oferi şi grija pentru celelalte nevoi (Mica 6:8; Iov 19:21; Proverbe
14:21; Iacov 2:13; Psalmul119:13; Daniel 4:27)
4. Exemple:
a) Domnul Hristos - marele evanghelist şi vindecător (Marcu 6:34; Evrei 4:15; Matei 12:7; 14:14;
20:34)
b) stăpânul robului nemilostiv – iertarea unei datorii uriaşe, din milă (Matei 18:27-33)

VII. DARUL PROROCIEI (propheteia - a prezenta gândul şi sfatul lui Dumnezeu - Psalmul
74:9; Proverbe 29:12)
1. Primirea şi comunicarea cu putere şi claritate a cuvântului lui Dumnezeu potrivit cu situaţii particulare,
cu scopul cercetării, pocăintei şi edificării (Romani 12:6)
2. Descoperirile prorocilor se fac pe baza atotcunoaşteri Duhului lui Dumnezeu şi se prezintă sub diferite
forme: cuvinte rostite, viziuni - vedenii, semne, cu scopul zidiri spirituale în foruri conducătoare (sfat
divin), grupuri de rugăciune, străjeri în adunare (descoperiri, sesizări); vizite conform trimiterilor.
(Galateni 2:1-2; Numeri 24:15-24; 2 Petru 1:21; 1 Corinteni 14:3-4; 24-25, 1 Timotei 1:18;4:14; Amos
3:7)
3. Toate prorociile trebuie verificate cu Biblia căci trebuie să fie în concordanţă cu planul lui Dumnezeu
(Fapte 9:10-16; Deuteronomul 18:21-22; Ieremia 25:32; 1 Corinteni 14:29, 32; 1 Tesaloniceni 5:21; Isaia
44:25-26).
4. Exemple:
a) Agab, Iuda si Sila – proroci ai bisericii din Ierusalim care au slujit şi în bisericile din alte
localităţi (Fapte 11:27-28; 21:10-11; 15:32)
b) Fetele lui Filip – prorociţe din Cezarea (Fapte 21:9)

VIII. DARUL ÎNŢELEPCIUNII (sophia - întelepciune)
1. O cunoastere profunda, instantanee asupra modului în care o învăţătura, o revelaţie poate fi aplicată cel
mai bine într-un caz specific, în vederea rezolvări lui; cunoaşterea şi aplicarea scopurilor divine (1
Corinteni 12:8)
2. Cuvintele (segmentele) de înteţepciune sunt diferite de înzestrari naturale şi lumina generală a
credinciosului, fiind taine (Iacov 3:10-17; Matei 10:19-20; Daniel 2:19)
3. Cuvintele de înţelepciune de regulă se asociază cu alte daruri sau slujbe, necesare în foruri
conducătoare, cercetare – traducerea Bibliei, consiliere spirituală, vizite (Fapte 6:10; Efeseni 3:8-11; 1
Corinteni 2:10-13)
4. Exemple:
a) Iosif – Ţafnat Paeneah – „descoperitor de taine” (Geneza 41:16, 39)
b) Betaleel – „invenţii sfinte” (Exodul 36:1)
c) Solomon – abilitatea pătrunderii în tainele oamenilor şi lucrurilor (1 Regi 3:12; 3:28; 4:30-34,
10:4)
d) Daniel – vizionarul înţelept (1:17; 5:11-12)
e) Pavel – completarea revelaţiei (Romani 11:25,33; 1 Corinteni 15 51-58; Efeseni 3:4; 2 Petru
3:15)

IX. DARUL CUNOŞTINŢEI (gnosis - a căuta să cunoşti, a cerceta, a investiga)
1. Descoperirea prin Duhul Sfânt a unui adevăr, informatii despre ceva, cineva; revelaţia supranaturală a
unei fapte sau întâmplări necunoscute (1 Corinteni 12:8).
2. Descoperirile de cunostinta se asociaza cu darul profetic, dar sunt concrete şi folosesc unui scop imediat
sau concret (Matei 9:4; 12:25; Luca 9: 46-47)
3. „Cuvintele” de cunoştinţă uşurează munca lucratorului creştin şi dovedesc puterea şi scopul lui
Dumnezeu în contracararea lucrarilor diavolului prin consiliere spirituală, cercetare - traducerea Bibliei,
predicare practică, sfătuire, foruri de conducere, post, veghe (Mica 5:8; Ioan 2:25; 1 Corinteni14:6-7)
4. Exemple:
a) Dumnezeu şi Domnul Hristos – atotcunoaşterea (Deuteronom 29:29; Iov 11:7; Psalmul 139:4;
Isaia 11: 2; ; Marcu 3:8)
b) Elisei – cunoaşterea evenimentelor în timp şi spaţiu (2 Regi. 2:5; 4:27; 6:9)
c) Daniel - intelepciune, cunoaştere, profeţie (Daniel 2:23:)
d) Petru - descoperirea unui păcat ascuns (Fapte 5:1-10)

X. DARUL CREDINŢEI (pistis - cunoaştere, încuviinţare, încredere în adevăruri divine)
1. Capacitatea supranaturală de a deosebi şi siguranta încrederii în voia şi scopurile lui Dumnezeu, cu
privire la prezentul şi viitorul lucrarii Lui; încrederea supranaturala de a vedea ce vrea Dumnezeu să facă
(1 Corinteni 12:9)
2. Darul credinţei are la baza Cuvântul lui Dumnezeu ca în cazul credinţei mântuitoare, dar priveşte
lucrări specifice: rugăciune în diferite forme, lucrări de vindecare, strângerea de fonduri pentru lucrători,
consiliere spirituală şi predici scurte de îmbărbătare (Evrei 11:1; Daniel 3:17,28; Matei 14:24-27; 19:26;
Iov 42:2)
3. Darul credinţei se asociază ( lucrează) de regula împreună cu alte daruri (Marcu 16:17,18; Ioan 14:12;
Marcu 9:23; Evrei 11:33-40)
4. Exemple:
a) Avraam – părintele celor credincioşi (Evrei 11:12,17; Ioan 8:56)
b) Moise – credinţa minunilor prezente şi răsplătirii viitoare (Evrei 11:27-29)
c) Ilie – cuvintele de autoritate a credinţei (1 Regi 17:1,13:21-24;18:41-46; Iacov 5:17-18)
d) Stefan - credinţa asociată cu minunile ( Fapte 6:5,8)
e) Pavel – semnele credinţei şi ale apostoliei (Fapte 14:9; 20:10; 27:23-25)
XI. DARUL MINUNILOR (dunamis - putere inerentă, a fi capabil, în stare)
1. Abilitatea supranaturală prin care unii slujesc ca intermediar prin care Dumnezeu modifică sau
suspendă acţiunile sau legile naturii cu scopul autentificării mesajului lui Hristos şi glorificarii lui
Dumnezeu; intervenţii supranaturale în ordinea obişnuită a naturii
2. Minunile dumnezeieşti sunt o necesitate de autentificare cu efect mântuitor, de slavă pentru Dumnezeu
(Ioan 3:2; 4:48; 10:25,37-38; Daniel 4:2-3; Evrei 2:3-4; 1 Corinteni 1:22; Matei 11:20-23)
3. Minunile malefice se produc pe fond de fărădelege, iar scopul lor poate fi înşelarea celor răi (Matei
7:22; 24:24; 2 Tesaloniceni 2:9-17; Apocalipsa 13:12-15; Fapte 8 - Simon)
4. Exemple:
a) Moise – minuni unice (Exodul 7-11; Deuteronom 34:11-12)
b) Elisei – profetul minunilor (2 Regi 2-6)
c) Petru şi Pavel– apostoli cu darul minunilor (Fapte 5:12; 9:42; 13:8-11, 19:11; Romani 15:19)
d) Ştefan şi Filip – alţi slujitori din Biserica de la Ierusalim cu darul minunilor (Fapte 6:8:6-8:13)

XII. DARUL TĂMĂDUIRILOR (iama - vindecare, a face întreg - Psalmul 103:3)
1. Lucrarea de intermediere prin care Dumnezeu restaurează sănătatea oamenilor fără mijloace naturale;
putere supranatural de a vindica boli (1 Corinteni 12:9,28)
2. Vindecarea este un aspect însoţitor iertării (reabilitării duhului), realizat în virtutea jertfei Mântuitorului
şi slava lui Dumnezeu (Isaia 53:4; Matei 8:17; Marcu 2:5-12; Ioan 6:2)
3. Metodele vindecării supranaturale sunt: cuvântul credinţei, punerea mâinilor, ungerii şi alte atingeri,
toate pe fond de pocăinţă, în cadrul echipelor de misionari; rugăciuni şi vizite la bolnavi, rugăciuni şi
îndemnuri cu mărturisiri (Exodul 15:26; Ioan 5:8,14; 9:6-11; Marcu 16:17-18)
4. Darul tămăduirilor nu anuleaza activitatea şi alimentaţia naturală nici practicile medicale naturale sau
chirurgicale numai practicile cu conâţnut „bioenergetic” şi de factură spiritistă (Coloseni 4:14, 1 Timotei
5:23)
5. Exemple:
a) Isus Hristos – marele medic (Luca 5:17; 6:19; 7:10; 12:14; Matei 4:23-24; 9:35;12:13)
b) Petru şi Pavel – asocierea minunilor şi tămăduirilor (Fapte 3:6; 9:33-34; 14:10;28:8-9;19:12)

XIII. DARUL DEOSEBIRII DUHURILOR (diakrisis - a separa pe unul de altul, a distinge)
1. Cunoaşterea interioară în a deosebi ce se află în spatele unor cuvinte şi fapte; cunoaşterea supranaturală
a duhurilor (1 Corinteni 12:10)
2. Darul deosebirii duhurilor este foarte necesar datorită influenţei şi amăgirilor demonice precum şi a
amestecului filozofic uman, în foruri de conducere - recrutare, trimitere, alegere, consiliere spirituală,
cercuri profetice, rugăciuni de eliberare (Matei 7:15; 16:14-23; Iov 26:4; 1:6; 4:15-19; 1 Timotei 4:1; Iuda
1:10-13, 19-20) Există hristosi falşi (Matei 24:24); apostoli mincinoşi (2 Corinteni 11:13); proroci
mincinoşi (2 Petru 2:1); evanghelişti mincinoşi ( Galateni 1:6-7); păstori răpitori (Fapte 20:29-30);
învăţători mincinoşi (2 Petru 2:1)
3. Deosebirea duhurilor se asociază cu eliberarea de duhuri rele, cu autoritatea Duhului (Matei 12:22-29;
17:15-21; Luca 11:17; 1 Ioan 4:1-6 - regula deosebirii duhurilor, fără dar)
4. Exemple:
a) Mica – un profet ce vedea în lumea spirituală (1 Regi 22:19-25)
b) Isus Hristos - identificare şi autoritate în lumea spiritelor (Marcu 3:11-12; 5:8-9; 9:25; Luca
9:51-53)
c) Petru – cenzura lucrătorilor Satanei (Fapte 8:21-23)
d) Pavel – capacitatea de îndepărtare a obstacolelor demonice ( Fapte 13:8-11; 16:16-18);

XIV. DARUL LIMBILOR (glossa - limbă, limbaj)
1. Vorbirea într.-o limba neînvăţată în mod intelectual; comunicarea unui mesaj divin către Dumnezeu sau
popor (1 Corinteni 12:10)
2. Vorbirea în limbi este un semn supranatural cu utilitate în zidirea credincioşilor (Fapte 2:8; 10:44-46;
1Cor.14:21-22, 2, 39)
3. Vorbirea în limbi în plen necesită tălmăcirea limbilor, altfel rămâne cu o întrebuinţare particulară (1
Corinteni 14:4-20, 27-28)
4. Exemple:
a) Cei 120 din Ziua Cinzecimii – coborârea Duhului Sfânt (Fapte 2:4,6,8,11)
b) Casa şi prietenii lui Corneliu – reeditarea cazului din Ierusalim - Cinzecime (Fapte10:44-45)
c) Ucenicii din Efes – o nouă experienţă spirituală (Fapte 19:6)

XV. DARUL INTERPRETĂRII LIMBILOR (hermenia - interpretare)
1. Abilitatea de cunoaştere supranaturală a mesajului (cuvântului) celui ce vorbeşte în limbi (1 Corinteni
12:10)
2. Interpretarea da valoare profetică vorbirii în alte limbi, fiind un dar complementar (1 Corinteni 14:4-10,
26-27)
3. Interpretarea este un dar ce trebuie cerut / primit tocmai pentru complementaritatea sa (1 Corinteni
14:12-13, 28)
4. Menţionarea folosirii darului şi imposibilitatea utilitaţii singulare a vorbirii în limbi certifică exemple
necunoscute (1 Corinteni 12:10, 13)

ÎNCHEIERE
1. Toata lucrarea (opera), divină se realizeaza prin Duhul (Luca 4:18-19; Evrei 2:4; Romani 8:1-27; 12:4-
6)
2. Răsplătirea fiecăruia în Împătăţia eternă va fi după slujirea efectuată, potrivit abilităţilor primite prin
Duhul (Luca 19:15-26; 1 Corinteni 3:10-15).
Proroci şi prorocii
Lecţia 1

ENOH ŞI ILIE

INTRODUCERE
1. Proroci şi prorocii (Matei 7:15-18; Deuteronom 13:1-5; 1 Corinteni 14:29)
2. Enoh (primul proroc menţionat – Iuda 14 – sfinţit, consacrat, iniţiat în taine)
3. Ilie (Iehova este Dumnezeu), liderul prorocilor Domnului, în perioada dinastiei lui Omri

I. ENOH (al şaptelea patriarh – fiul lui Iared, tatăl lui Metusala– Genesa 5:18-24)
A. Viaţa – 365 ani
1. O viaţă de familie - fii şi fiice şi de umblare cu Dumnezeu (Genesa 5:22)
2. Credinţa şi faptele lui plăcute (Evrei 11:5)
3. Finalul vieţii pământeşti – mutat de Dumnezeu (Genesa 5:24; Evrei 11:5)
B. Activitatea ca proroc (Iuda 1:14-15)
1. Pentru cine a prorocit: generaţia apostaziată şi îngerii căzuţi (Iuda 1:4-13)
2. Ce a prorocit:
a) sfinţenia lui Dumnezeu şi a slujitorilor Săi (Iuda 1:14)
b) judecata asupra faptelor şi cuvintelor nelegiuite (Iuda 1:15)

II. ILIE (tişbitul – locuitor din Galaad – 1 Regi 17:1)
A. Viaţa (popasuri şi activităţi)
1. La pârâul Cherit - hrănit de corbi, două mese pe zi, un meniu şi apă (1 Regi 17:2-6)
2. La Sarepta Sidon - hrănit din porunca Domnului (1 Regi 17:9-15)
3. Dus de Duhul – se ştia (1 Regi 18:12, 16); căutat dar negăsit – ascuns de Domnul (1 Regi 18:10)
4. Apariţia publică pe Carmel (1 Regi 18)
5. În pustia iudeii, apoi la Horeb - hrănit de îngeri şi 40 de zile de post şi drum (1 Regi 19:1-8)
6. Din nou în Israel, împreună cu Elisei (1 Regi 19)
7. Traseul răpirii: Ghilgal – Betel – Ierihon – Galaad – la cer (2 Regi 2)
B. Activitatea ca proroc (mesajele – Cuvântul Domnului - Ezechiel 37:7, 10)
1. Cuvântul Domnului pentru el (multe mesaje pentru sine – ce să facă şi cum să facă)
a) Du-te la pârâul Cherit, acolo stai ascuns…(1 Regi 17:2, 3-4)
b) Du-te la Sarepta, am poruncit acolo… (1 Regi 17:8-9)
c) Du-te la Ahab, pentru a da ploaie…Carmel (1 Regi 18:12; Împăraţi 1:15)
d) „Ce faci aici Ilie?” – întreruperea activităţii – ieşi înaintea Domnului (1 Regi 19:9-13; Habacuc
2:1; Ezechiel 3:17; 33:7). Alt mesaj pentru lucrarea proprie (1 Regi 19:15-18)
e) Dumnezeu l-a înştiinţat despre răpirea sa la cer (2 Regi 2:1-11)
2. Cuvântul Domnului pentru alţii (Ahab, Israel, persoane particulare)
a) pentru văduva din Sarepta - înmulţirea alimentelor la termen (1 Regi 17:14)
b) pentru Ahab (Israel) – seceta după cuvântul lui (1 Regi 17:11; 8:1; 18:41, 44)
c) pentru Ahab (cazul Nabot); descoperire şi pedeapsă – exactitate şi nominalizări (1 Regi 21:17,
28-29)
e) pentru Ioram – cauze şi urmări – împlinirea (2 Cronici 21:12-15, 16-20)
3. Legătura directă cu alţi proroci: Elisei (1 Regi 19); fiii prorocilor (2 Regi 2)
C. Alte activităţi spirituale / schimbarea la faţă (Luca 9)
1. Ilie - predicator la adunarea de pe Carmel (1 Regi 18:18-40); disciplinarea (vers. 40)
2. Ilie – om al rugăciunii stăruitoare (Iacov 5:17-18)
a) pentru evenimente din natură: apă (1 Regi 17:1; 18:42-44); foc (1 Regi 8:36-37; Iacov 5:17-18)
b) pentru bolnavi, înviere (1 Regi 17:20-22)
c) pentru popor – spre pocăinţă (1 Regi 18:36-37)

ÎNCHEIERE
1. Proroci – chemaţi special în vremuri grele (Ilie, Elisei, Isaia, Ieremia, Gad, Natan
2. Enoh – familist; Ilie – celibatar, famen? – dar ambii au fost răpiţi la cer în Vechiul Testament!
Proroci şi prorocii
Lecţia 2
GAD ŞI NATAN

INTRODUCERE:
1. Gad (fericit, profet), proroc, văzătorul împăratului David (2 Samuel 24:11). Gad a scris o carte (1
Cronici 29:29)
2. Natan (dat de Dumnezeu), proroc, colaborator apropiat al lui David

I. GAD
A. Viaţa
1. Fără menţiuni biblice personale, modul lui de viaţă poate fi dedus din lucrarea lui (ce a spus, cu cine a
colaborat, cum a sfârşit, ce au declarat alţii despre el)
2. Profesia: cronicar care scria istoria în lumina Domnului (1 Cronici 29:29-30)
B. Activitatea
1. O slujbă pentru Israel - ajutor pentru David (1 Samuel 22:5)
2. Un mesaj greu pentru împărat şi ţară - siguranţa şi exactitatea mesajului - măsura credinţei(2 Samuel
24:11-14); colaborarea prorocuilor cu Dumnezeu: dialog, întrebări, răspunsuri (Isaia - 2 Regi 20:1-11;
Hulda - 2 Cronici 34:21-23; Ezechiel 3:17-19)
3. Prorocii pentru lucrare: locul Templului / locul jertfirii lui Issac (1 Cronici 21:18; Genesa 22);
rânduiala în Casa Domnului, leviţii (1 Cronici 21:19; 2 Cronici 29:25)

II. NATAN
A. Viaţa
1. Un om care trăia cu Dumnezeu călăuzit, după Cuvânt (1 Cronici 17:4; 1 Cronici 22:9)
2. Profesia: secretar, consilier (2 Samuel 7:1-2; 1 Regi 1:11-14, 22- 27, 32)
3. Natan – un bun educator, pentru Solomon (2 Samuel 12:25); pentru fiii lui (1 Regi 1:8, 34; 4:5)
B. Activitatea
1. Omul Natan diferit de prorocul Natan; mintea diferită de duhul profetic (2 Samuel 7:1-14)
2. Înştiinţări, descoperiri, pentru situaţii cunoscute - vedenie de noapte, o lucrare completă (motivaţii,
explicaţii), cuvânt pentru lucrare; o descoperire importantă (2 Samuel 7:4-17);
3. Prorocii pentru situaţii (fapte) ascunse: (o descoperire cu trimitere, nu doar oamenii să meargă la
proroc). Prezentarea şi efectul descoperirii; a urmat împlinirea exactă:
a) pilda - efect de conştientizare – înţelegere (2 Samuel 12:1-6)
b) descoperirea în fapt (2 Samuel 12:7-9)
c) consecinţe, pedeapsă, hotărârea Domnului (2 Samuel 12:10-12, 14)
d) soluţia dată (şansa) de Dumnezeu (2 Samuel 12:13)

ÎNCHEIERE
1. Rolul prorocilor în vremuri bune: descoperirea planului lui Dumnezeu pentru lucrare (David cu Natan;
Ezechia cu Isaia). Amândoi călăuziţi de acelaşi duh (2 Cronici 29:25)
2. Rolul prorocilor în vremuri grele (rele); descoperirea păcatului (Gad, Natan)
Proroci şi prorocii
Lecţia 3
IEREMIA

INTRODUCERE:
1. Ieremia (cel înălţat de Dumnezeu), profetul lacrimilor, a scris a doua carte (ca volum) din Biblie
(Ieremia 1:5-9)
2. A profeţit 40 de ani, din timpul reformei spirituale a lui Iosia şi până după distrugerea Ierusalimului

I. VIAŢA LUI IEREMIA
A. Istoria profetului preot (originar din Anatot, 4 km de Ierusalim – Ieremia 1:1)
1. Copilăria şi tinereţea (puţin mai tânăr ca Iosia), o vreme de trezire – lacrimi şi jale, posibil profetice
(Ieremia 1:3; 2 Cronici 35:25)
2. Viaţa sub Ioahaz (trei luni); Ioiachim (11 ani); Ioiachin (trei luni); Zedechia (11 ani); în criză economică
şi prigoană (Ieremia 20:2-3); în temniţă şi groapă (Ieremia 38:6; 37:16)
3. Bătrâneţea – eliberat de Nebuzaradan (Ieremia 40:4-5); scurt timp sub Ghedalia, apoi târât în Egipt,
unde tradiţia afirmă că a murit (Ieremia 40:6-7)
B. Caracteristicile vieţii sale
1. Chemarea timpurie - cele patru perioade ale slujbei (Ieremia 1:4-8; Ieremia 15:16)
2. Restricţii specifice şi simbolice: celibatar (Ieremia 16:2); ascet (Ieremia 16:5-9)
3. O viaţă de lacrimi şi durere (Ieremia 9:1-2); suferinţă şi batjocură (Ieremia 20:2, 7-19; 15:18); probleme
cu familia mare (Ieremia 12:6)
4. Dumnezeu a fost alături de el (Ieremia 1:8; 15:19-21), fiind ocrotit şi prin oameni (Ieremia 26:11-16,
24; 36:19, 26)
5. Ieremia: omul care a văzut suferinţe (Plângerile lui Ieremia 3:1)

II. ACTIVITATEA LUI IEREMIA (într-o vreme similară cu a noastră – Ieremia 1:14-19)
A. Profeţii pentru naţiuni (Ieremia 1:10 – în istorie există naţiuni de la Babel şi încercări de Babel)
1. Pentru diferite popoare (Ieremia 27:2-5); în detalii (Ieremia 46:49)
2. Pentru Babilon (Ieremia 25:1); în detalii (Ieremia 50; 51)
B. Profeţii pentru Israel; (cuvânt şi vedenii - Ieremia 1:11-19)
1. Mesaje privind problemele spirituale ale poporului: la Templu (Ieremia 7:1-15); pe uliţe şi în cetăţi
(Ieremia 11:6); pentru conducere (Ieremia 23:11-15; 5:4-6); pentru Ierusalim (Ieremia 26:4-16); în Egipt
(Ieremia 44)
2. Simbolisme: brâul la Eufrat (Ieremia 13); la casa olarului (Ieremia 18)
3. Mesaje privind alte aspecte ale vieţii poporului: epistola (Ieremia 29:4-23); pentru cei din Babilon;
viitorul Israelului (Ieremia 30:9-11); plecarea în Egipt – 10 zile de rugăciune (Ieremia 42:4-7)
4. Profeţii despre Isus Hristos (Ieremia 23:5-6)
5. Vedenii de zi: cazan (Ieremia 1:3); 2 coşuri de smochine (Ieremia 24:1-3); Lucrări de noapte: (Ieremia
31:26)
6. Referiri la vedenii adevărate / mincinoase (Ieremia 14; 28)
C. Profeţii pentru persoane fizice (particulare, individuale)
1. Pentru credincioşi adevăraţi, prieteni, ceea ce înseamnă profeţii prin profeţii care ne cunosc: recabiţii
(Ieremia 35); Barac (Ieremia 45:1-5)
2. Pentru duşmani (ei îl urau, nu el) - în special cu trimitere la ei: Paşhur (Ieremia 22:3-6); Hanania
(Ieremia 28:13-17); Zedechia (Ieremia 21:1-4; 22:1-5)

ÎNCHEIERE
1. Cartea profetului Ieremia cu prorocii vorbite şi scrise sub poruncă divină (Ieremia 36:1-2; 30:1-2; 36:2,
4, 28)
2. Ieremia (un proroc al Domnului) între mulţi proroci mincinoşi (Ieremia 14:14-16); el prorocea diferit
(Ieremia, Mica, Ezechiel, etc.)
3. Sinteza prorociilor sale: descrierea, descoperirea stării poporului (Ieremia 7) şi provocarea la pocăinţă
(Ieremia 25:3-9; 3:12-14; 22:25; 17:24-25; 21:8) iar dacă nu vor vrea – pedeapsa (Ieremia 6:17; 7:20)
Proroci şi prorocii
Lecţia 4
ANANIA ŞI AGAB

INTRODUCERE
1. Prorocii Noului Testament - după Rusalii (Romani 12; 1 Corinteni 12; Efeseni 4), o lucrare a Duhului
Sfânt (Fapte 2:17-18), prin persoane de bază din Biserică (Efeseni 2:20; 1 Corinteni 14:1)
2. Anania (Iehova este îndurător – Fapte 9); şi Agab (El a iubit – Fapte 11, 21); amândoi apar în legătură
cu Pavel (la început şi sfârşitul activităţii lui)

I. ANANIA (proroc din Damasc – Fapte 9:10)
A. Viaţa
1. Om temător de Dumnezeu, după Lege şi în pocăinţă – neprihănit şi înţelept (Fapte 22:12)
2. Om vorbit de bine - imaginea în colectivitate, caracter, lucrare; categoria: Iov, Corneliu, Pavel,
IosiFapterimatea etc (Fapte 22:12)
B. Activitatea
1. Disponibilitatea (Fapte 9:10); vezi David (1 Samuel 17:17, 20; 22:14)
2. Trimiterea precisă (Fapte 9:11); vezi Moise şi Aaron (Exodul 4:14, 27)
3. Măsura credinţei în prorocie (Fapte 9:13-17; 1 Corinteni 14:32; Romani 12:6); vezi Petru (Fapte 10:14-
20)
4. Cuprinsul mesajului (vedeniei) – pentru lucrarea proprie:
a) descoperirea trecutului (Fapte 9:17; 22:14)
b) desfăşurarea activităţii prezente (Fapte 9:17, 12; 22:16)
c) descoperirea viitorului (Fapte 9:15-16; 22:14-15)
5. Executarea lucrării (Fapte 9:17-18; 22:13)

II. AGAB (proroc din Ierusalim – Fapte 11:27)
A. Viaţa
1. În Ierusalim, alături de Iuda, Sila (Fapte 15:32), apostoli şi prezbiteri (Fapte 15:4, 6; 5:13)
2. În misiune - legătura între lucrători şi biserici: Antiohia (Fapte 11:27); Cezarea (Fapte 21:7-10)
B. Activitatea
1. Forma lucrării:
a) s-a sculat în picioare (Fapte 11:28; 1 Corinteni 14:30)
b) a luat brâul (Fapte 21:11)
c) expresii: „Iată ce zice Duhul Sfânt...” (Fapte 21:11)
2. Conţinutul lucrării:
a) prezicerea unei foamete (Fapte 11:28)
b) prezicerea arestării lui Pavel (Fapte 21:11)
3. Efecte, randamentul lucrării (pentru Biserică şi lucrători individuali)
a) evenimente împlinite (Fapte 11:28); pentru care trebuie luate măsuri (Fapte 11:29-30)
b) evenimente explicate şi asigurate (Fapte 21:11-13; 20:22-23)

ÎNCHEIERE
1. Viaţa şi activitatea - probe comune, eliminatorii şi definitorii (1 Corinteni 13:2; Matei 7:22; Apocalipsa
2:20);
2. Beneficiile lucrării de prorocie (1 Corinteni 14:3)
Proroci şi prorocii
Lecţia 5

AHIA ŞI MICA (fiul lui Imla)

INTRODUCERE
1. Necesitatea prorocilor – un principiu divin (Amos 3:7; Isaia 44:7)
2. Existenţa duhurilor şi prorocilor mincinoşi (2 Cronici 18:19-21)

I. AHIA DIN SILO (1 Regi 11:29)
A. Viaţa (în perioada regilor Solomon, Ieroboam şi Roboam)
1. O existenţă obişnuită - haină nouă „ruptă” cu lepădare şi responsabilitate (1 Regi 11:29); orbire la
bătrâneţe (1 Regi 14:4)
2. Activitatea ca proroc şi scriitor (2 Cronici 9:29; 1 Regi 14:3)
3. Recunoscut prin viaţa (1 Regi 14:18) şi activitatea sa (1 Regi 14:2)
B. Activitatea
1. Caracteristici:
a) activitate la domiciliu (1 Regi 14:9) şi pe teren (1 Regi 11:29-31)
b) prorocia în imagini şi cuvinte (1 Regi 11:30-31)
2. Mesajele propriu-zise – părţi componente
a) 1 Regi 11 - dezbinarea împărăţiei şi alegerea lui Ieroboam: prezicerea viitorului (10 seminţii din
12 pentru Ieroboam (1 Regi 11:31-32); împlinire (1 Regi 12); motivele: păcatele lui Solomon – idolatria (1
Regi 11:33); binecuvântarea prin David (1 Regi 11:34); împlinirea planului divin (1 Regi 11:32, 36);
partea lui Ieroboam (1 Regi 11:37-38); concluzia (1 Regi 11:39)
b) 1 Regi 14 - moartea copilului şi nimicirea casei lui Ieroboam: reamintirea trecutului – ridicarea
şi trăirea ulterioară (1 Regi 14:7-8); dovedirea vinovăţiei - motivele pedepsei - idolatria (1 Regi 14:9);
rostirea sentinţei pentru copil (1 Regi 14:12-13) cu explicaţii pentru familie şi pentru Israel – vinovatul
principal era Ieroboam, dar exista vină şi în popor (14:10-16); împlinirea: pentru copil imediat; pentru
casa lui Ieroboam şi Israel, după câţiva ani (1 Regi 14:14-30; 2 Regi 17);

II. MICA (fiul lui Imla)
A. Viaţa ( în perioada dinastiei Omri)
1. O viaţă de puţin succes şi izolare (2 Cronici 18:7, 23), intimidare şi influenţă (2 Cronici 18:12)
2. Perioade de suferinţă prin prigoane (2 Cronici 18:26)
B. Activitatea (profeţia despre moartea lui Ahab şi altele (rele) despre el
1. Prorocia – Cuvântul Domnului (2 Cronici 18:18-22; 18:15; Maleahi 1:1; Ieremia 23:18, 22)
2. A prorocit de rău despre Ahab (2 Cronici 18:7, 17), în timp ce alţii proroceau de bine (2 Cronici 18:11).
De ce Iosafat nu accepta fără proroci (2 Cronici 18:4) şi nu era mulţumit de cei 400 de proroci? (2 Cronici
18:6)
3. Mesajul propriu - zis: imaginea de după război (2 Cronici 18:16; 18:24 – mesajul pentru Zedechia)
4. Siguranţa lui Mica şi explicaţia amăgirii prorocilor lui Ahab (2 Cronici 18:18-27)

ÎNCHEIERE
1. A proroci „bine” sau „rău” – potrivit cu starea (Ahia pentru Ieroboam; Mica şi Ilie pentru Ahab,
excepţie 1 Regi 21:28-29)
2. Să vorbeşti „aşa şi aşa” (1 Regi 14:5). Robul Domnului - „Ce-mi va spune Dumnezeul meu” (2 Cronici
18:13)
3. Relaţia dintre mesajul profetic şi viaţa sfântă sau păcătoasă - a crede şi a asculta de o prorocie:
Ieroboam (iniţial) şi Iosafat – într-o stare bună, acceptă un proroc bun; Ieroboam (ulterior) şi Ahab – într-o
stare rea, sunt amăgiţi şi / sau nu acceptă
Proroci şi prorocii
Lecţia 6

IONA ŞI HABACUC

INTRODUCERE
1. Fiecare generaţie a avut prorocii ei, de la Samuel la Maleahi
2. Prorocii – oameni supuşi slăbiciunilor (Iacov 5:17), dar luptători biruitori pentru cauza poporului lui
Dumnezeu (Evrei 11:)

I. IONA (robul Domnului - 2 Regi 14:25)
A. Viaţa
1. Aspecte pozitive: rugăciunea (Iona 2:1; 4:2) – pocăinţa (2), smerenia (4), iubirea pentru Dumnezeu, nu
pentru idoli (Iona 2:7-9)
2. Aspecte negative: fugă – neascultare – lipsă rugăciune (Iona 1:3-5); mânie – supărare (Iona 4:1, 4, 8).
Culmea nebuniei / mânia prorocului – voia să moară (Iona 4:9)
B. Activitatea
1. Reîntregirea statului Israel (Nord) sub Ieroboam al –II-lea (2 Regi 14:25)
2. Nimicirea Ninivei pentru răutatea ei (Iona 1:1-2; 3:1-4):
a) trimitere repetată - Domnul vrea neapărat, imbold insistent (Iona 1:1-2; 3:1)
b) prorocie în măsura credinţei – explicaţii / împlinire îăn dublu sens (Iona 1:2; 4:2); Ieremia 18)
c) prorocie împotriva taberei tale – dreptatea şi mila (Iona 1:2; 4:1-2, 11)
C. Obligaţiile prorocului ( riscurile pierderi mântuirii - Amos 3:8; Matei 25:30; 1 Corinteni 9:16-17)
1. Fuga de lucrare (Iona 1:3); somn (1:15), întreruperea relaţiei cu Domnul (Iona 1:9):
a) pedeapsa de acum şi aici (Iona 1:10, 12, 17); lepădarea (Iona 2:4)
b) noi juruinţe, jertfe (după pocăinţă) – (Iona 2:9 – 2:10)
2. Haruri suplimentare (pentru condiţii de excepţie): curcubetele (Iona 4:6); viermele (Iona 4:7); alte
probe (Iona 4:8), în final sunt prezentate explicaţii (Iona 4:10-11)

II. HABACUC
A. Viaţa
1. Aspect spiritual – o viaţă de rugăciune – pentru înţelegerea vremurilor (Habacuc 1:2-4; 3:2)
2. Aspect material – o viaţă de suferinţă – acceptată cu bucurie (Habacuc 1:9; 3:16-18)
B. Activitatea
1. Relaţiile prorocului cu Domnul:
a) locul de strajă (2:1); mesajele Domnului pentru proroc – dialog (1:12-17; 2:2-3)
b) mesajele prin proroc pentru popor – lucrare exterioară (1:5-6…2:4; 3:3…19)
2. Relaţiile prorocului cu poporul:
a) transmiterea mesajelor (2:2)
b) exista la Habacuc: prorocii pentru indivizi (2); pentru popoare (1); pentru istoria omenirii (3)

ÎNCHEIERE
1. Iona: un proroc cu mesaje extreme (Israel, Ninive) şi o viaţă oscilantă din fundul mării în vârful
muntelui (Iona 1, 4)
2. Habacuc: un proroc în timpuri negre (robia babiloniană) dar cu viziunea slavei Domnului (Habacuc
2:13-14; 3:2)
Proroci şi prorocii
Lecţia 7
AMOS ŞI OBADIA

INTRODUCERE
1. În timpul domniei lui Ieroboam al doilea, un împărat prosper şi biruitor (2 Regi 14:25, 28), prorocul
Amos este trimis la Betel – loc sfânt al Împărăţiei, unde slujea preotul Amaţia (Amos 7:10-15)
2. Obadia – un glas al Domnului pentru Esau şi Iacov

I. AMOS
A. Viaţa (un păstor făcut (chemat) proroc (7:14-15)
1. Originea: Tecoa (Iuda), un fiu de la ţară (Amos 1:1)
2. Profesia: păstor în Tecoa, strângător de smochine de Egipt (Amos 7:14)
3. Locul activităţii: Iuda, trimitere la Betel – Israel (7:13-15)
4. Condiţii: prigonit datorită prorociilor (7:10-12); în general (2:11-12)
B. Activitatea
1. Caracteristici ale lucrării sale:
a) forma mesajului: vedenii (Amos 1:1, 7-9 – 5 vedenii); mesaj – dialog cu Domnul (7:2-3; 9:1)
b) datoria (obligaţia) prorocului – o percepţie puternică a vocii Domnului (1:2; 3:7-8)
c) prorociile lui: „împotrivă” (cap. 1, 2), dar dovedite (3:1; 3:11; 5:9, 11)
2. Mesajele sale: vedeniile – anunţurile oficiale (3:6-7)
a) pentru popoarele vecine Israelului (cananite): Pentru 3-4 nelegiuiri – hotărâre irevocabilă – foc
şi mistuire (1:3; 2:3). Tot ce se întâmplă la diferite popoare este hotărârea Domnului, în special pentru
raportul lor cu „Israel”
b) pentru Iuda şi Israel (special); dar şi pentru Ieroboam (7:10-11) şi Amaţia (7:16-17)
3. Conţinut:
a) mustrări (5:10; 7:4-7, 14, 15); scop: poate Domnul va avea milă (Proverbe 6:23; 2 Timotei 3:16;
4:2); mijlocirea prorocului (7:2-7; 8-9)
b) pedepse: repetate şi agravate (4:6-13) – finalul – hotărârea definitivă (8:2, 11-14; 9:2-4);
accentuare pentru cei ce se împotrivesc mustrării (Proverbe 29:1) – caz Amaţia (7:17)
c) motive: păcatele poporului (5:12); răul iubit (5:15; Apocalipsa 3:16-19); neorânduială: (3:19);
lipsă griji – fricii sfinte (4:12; 5:18, 20; 6:1); slujbele unite cu păcatul: (4:4-5; 5:21-24; 6:5); nedreptate:
(5:11-12; 4:1; 8:4-6); mândrie (6:8); îmbuibare (6:4, 6)
d) făgăduinţele mântuirii (9:11-15)

II. OBADIA
A. Generalităţi
1. Un proroc „mic” (Vechiul Testament), anonim – dar prin care vorbeşte Domnul (Obadia 1:1)
2. Duhul comun al prorocilor (1 Petru 1:11; 2 Regi 2; Fapte 10:43)
B. Tema prorociei
1. Edomul (1:15) – nu trebuia (8 ori pe zi – 1:11-14) – valabil pentru toate popoarele (1:16)
2. Mântuirea prin sfinţenie: finalul istoriei – Împărăţia Domnului (1:17)

ÎNCHEIERE
1. 2 proroci de jos prorocind împotriva celor de sus care uită Legea şi devin idolatri, pogorând Numele
Domnului (2:4, 7). Oameni nepopulari şi nedoriţi (Matei 5:11-12; Luca 6:26)
2. Prorocii sunt la temeliile lucrărilor lui Dumnezeu: Israel - Legea şi proroci (Vechiul Testament);
Biserică - învăţătură şi prorocii (Noul Testament)
Proroci şi prorocii
Lecţia 8
OSEA

INTRODUCERE
1. Osea, fiul lui Beeri, profet în Israel (Efraim)
2. Osea – profetul care a spus şi a trăit stările lui Dumnezeu în raport cu poporul său (Osea 3:1)

I. VIAŢA PROFETULUI
A. Osea în Israel
1. Perioada: ultimii împăraţi din Israel: Ozia – Ezechia în Iuda (profeţii şi împliniri - 50 de ani)
2. Profeţi contemporani: Isaia, Mica, Iona (Osea 12:10)
B. Osea în familie (legătura slujbei cu viaţa de familie - Osea 1:2; Ezechiel 24:15-24)
1. Soţie: Gomera (Osea 1:2-3; 3:1-2)
2. Copii: Izreel (Osea 1:4); Lo-Ruhama (1:6); Lo-Ami (1:9)
3. Finalul dorit şi realizat de Dumnezeu (Osea 2:23)

II. ACTIVITATEA PROFETULUI (biciuirea – Osea 6:5; 12:13-14; sabia lui Elisei - 1 Regi
19:17)
A. Descoperirea trecutului şi prezentului
1. Trecutul, cu iubirea lui Dumnezeu (11:1), ataşamentul lui Efraim (13:1), originea păcatului (10:9) şi
generalizarea lui (10:13)
2. Prezentul (o privire adevărată, prin Duhul – 7:1):
a) o religie „plăcută” (Osea 5:1; 2 Timotei 4:3), cu slujitori aleşi de oameni (8:4) şi slujbe seci
(8:2; Matei 7:21-22); dar binele lepădat (8:3), au condus spre un Israel fără valoare (8:8; 9:10)
b) ignoranţă: Cuvânt (4:1, 6; 6:6); puterea lui Dumnezeu (Osea 2:8-9; 8:1)
c) idolatrie: spirituală (1:2; 4:17; 10:2; 10:1; 13:2); adulter fizic (4:12-14)
d) corupţie: religioasă (5:10; 6:9); socială (4:2; 10:4; 12:7-8)
e) toate celelalte păcate: de la beţie (7:5), la tâlhării (6:9) şi crime (4:2)
3. Un popor fără pricepere, vândut lumii (7:9, 11) şi fără viitor (9:13)
B. Viitorul
1. Judecata de pedeapsă (1 Petru 4:17; 12:2):
a) lepădarea: neascultarea (9:17); împotrivirea din mândrie (7:10; 13:9, 16; 11:2, 7; 4:4)
b) pedepse spre pocăinţă (2:7; 6:1), cu durere (11:8)
c) nimicirea la vreme (10:10, 14-15) – pentru nepocăinţă sau pocăinţa de formă (6:4; 7:14)
2. Mântuirea prin pocăinţă:
a) etape: mărturisirea (5:15); căutarea Domnului (3:5; 14:2) şi consacrare totală (2:16-22)
b) pocăinţă individuală (12:6; 2 Timotei 3:14); sau colectivă (14:1)

ÎNCHEIERE
1. Numărul mare creează păcat mult (4:7) – totuşi mulţi mântuiţi (1:10; Apocalipsa 7:9)
2. Regula înţelepciunii - căi drepte pentru oameni drepţi (14:9)
3. Pocăinţa adevărată – iubire cu adevărat, fără pedeapsă (14:4)
Proroci şi prorocii
Lecţia 9
DEBORA ŞI HULDA

INTRODUCERE
1. Proriciţe: Debora (perioada judecătorilor 4, 5); Hulda (perioada împăraţilor: 2 Regi 23; 2 Cronici 43).
Existau slujbe (lucrări) separate pentru bărbaţi şi femei (naştere, predicare), dar există şi comune
(prorocia)
2. În istoria biblică au mai fost şi alte prorociţe adevărate: Maria (Exodul 15); Ana (Luca 2); fetele lui
Filip (Fapte 21). Au fost însă şi prorociţe false – Izabela (Apocalipsa 2:20)

I. DEBORA (soţia lui Lapidot – Judecătorii 4:4)
A. Viaţa Deborei
1. Debora – prorociţa (Judecătorii 4:4): model Samuel (proroc – judecător – lider naţional)
2. Debora – judecător, sub finic între Roma şi Betel (4:5); aproximativ 40 ani (5:31).
B. Activitatea Deborei
1. Prorocia războiului de eliberare:
a) eliberarea de zeii Cananului (Judecătorii 5:7-8; 4:1; 2:12-14); iubirea de Dumnezeu (Judecători
5:31)
b) ordinul pentru război – conducător, locul luptei, rezultate (Judecătorii 4:6-7)
c) anexa nr. 1 - bărbaţi slabi şi femei curajoase – Iael (Judecătorii 4:8-9)
d) anexa nr. 2 – ziua declanşării luptei; Domnul merge înainte (Judecătorii 4:14)
2. Împlinirea profeţiei (Judecătorii 4:15-24)
3. Cântarea – prorocie propriu-zisă sau doar ambianţa mediului profetic:
a) cântarea de laudă a Deborei: schimbarea închinării idolatre – Iehova (5:3, 10, 12). Conţinut:
lucrările lui Dumnezeu trecute şi viitoare (Judecători 5:4-7, 17-19:20-23)
b) alte cântări de laudă profetice (Exodul 15:1-21; 2 Samuel 22:1-51; psalmi; Luca 1:46-55)

II. HULDA (soţia lui Şalum – 2 Cronici 34:22)
A. Viaţa
1. O femeie cunoscută - familie, casă (2 Cronici 34:22)
2. Femeie deosebită – la locul ei (în familie şi în ţară) diferită de Izabela, Atalia
B. Activitatea
1. Aspecte tehnice:
a) subiecţii: prorocul; trimişii: persoanele în cauză (2 Cronici 34:20-23)
b) posibilitatea prezentării unor date (2 Cronici 34:22b)
c) destinatarii: Iuda – Israel; Iosia (2 Cronici 34:24a, 26a)
2. Conţinutul profeţiei: împlinirea Bibliei (2 Cronici 34:21-25):
a) subiecţi: prorocul; trimişii, evreii (2 Cronici 34:20-23)
b) prorocia pentru popor – repartizarea pentru diferite generaţii (2 Cronici 34:24-25)
c) prorocia pentru Iosia (2 Cronici 34:27-28), încadratră într-un răspuns bun (34:29-33)

ÎNCHEIERE
1. Nevoia mesajelor în vreme de criză – prin profeţi cunoscuţi (2 Regi 19:1-3; Numeri 27:5-6)
2. Harul ascultării – împlinirea / ascultarea faţă de Dumnezeu, prin Cuvântul prorocului (Judecătorii 5:9,
13; 2 Cronici 34:27, 29-33).
Proroci şi prorocii
Lecţia 10
ELISEI

INTRODUCERE
1. Elisei: proroc, urmaş al lui Ilie (1 Regi 19:16); în regiunea de Nord, sub dinastia Omri şi Iehu, pentru o
perioadă de aproximativ 50 de ani
2. Elisei: prorocul minunilor particulare (> 10); diferit de Moise – prorocul minunilor generale / în masă
(Deuteronom 34:10-12); acţiuni diferite există şi în Noul Testament în privinţa minunilor

I. VIAŢA LUI ELISEI (omul lui Dumnezeu – 1 Regi 8:2, 7)
A. Elisei – flotantul
1. Originar din Abel-Mehola, fiul lui Şafat (1 Regi 19:16)
2. Popasuri în Israel şi afară: Ghilgal, Betel / Iordan (2 Regi 2:23); Carmel, Samaria…(2 Regi 2:25);
Sunem (2 Regi 4:8-11); Dotan (2 Regi 6:13); Damasc (2 Regi 8:7)
B. Aspecte ale vieţii sale (agricultor, legătura cu casa şi părinţii – 2 Regi 19:19-20)
1. Nimic despre căsătorie, numai cu slujitorul (Ghehazi…) sau bătrânii (2 Regi 6:32)
2. O viaţă în condiţii modeste (2 Regi 4:8-11; 6:1-4; 4:38-42; 5:10, 26)
3. O viaţă în libertate, cu momente de urmărire (2 Regi 6:31)

II. LUCRAREA PROROCULUI
A. Chemarea în slujbă
1. Chemarea divină, descoperită lui Ilie (2 Regi 19:16); scopul lucrării (2 Regi 19:17)
2. Chemarea propriu-zisă - mantaua – prezenţa Duhului (2 Regi 19:19-20); arderea legăturilor trecutului
şi urmarea fără întoarcere (2 Regi 19:21)
B. Ucenicia (şcoala prorocilor; slujitorul lui Ilie – 2 Regi 3:11)
1. Urmarea permanentă a lui Ilie - veghere (2 Regi 2:2, 10)
2. Ucenicii: cei care ştiu dar trebuie să tacă (2 Regi 2:3, 5)
3. Rugăciune (dorinţă, râvnă) pentru lucrare (2 Regi 2:9; 12:15)
C. Lucrarea ca proroc în Israel (şi copiii ştiau – 2 Regi 5:3)
1. prorocii – minuni (autotestul de la începutul lucrării – 2 Regi 2:14):
a) vindecarea apelor la Ierihon (2 Regi 2:20-21) – împlinire (2 Regi 2:22)
b) gropile cu apă în pustia Edomului (2 Regi 3:16-19) – împlinire (2 Regi 3:20-25)
c) înmulţirea pâinilor de orz (2 Regi 4:42-43) – împlinire (2 Regi 44)
d) vindecarea lui Naaman (2 Regi 5:8-10) – împlinire (2 Regi 14)
e) vestirea pentru Samaria (2 Regi 7:1); 2 pentru călăreţ – împlinire (2 Regi 7:16-20)
f) înmulţirea untdelemnului (2 Regi 4:3-7)
g) naşterea copilului din Sunem (2 Regi 4:13-17)
h) curăţirea alimentelor (2 Regi 4:40-41)
i) recuperarea toporului (2 Regi 6:5-7)
2. Minunea post-mortem (2 Regi 13:21)
3. Alte profeţii / sfaturi (2 Regi 8:1-2; 8:6):
a) pentru Ben-Hadat (2 Regi 8:7-10) – împlinire (2 Regi 8:15)
b) pentru Hazael - o descoperire actualizată ( 8:11-13) - împlinire (8:15)
c) pentru Iehu – trimiterea unui sol (2 Regi 9:1-2 )
4. Rugăciunile lui Elisei (2 Regi 3:15):
a) vindecare / înviere (2 Regi 4:33-35)
b) vedere şi orbire (2 Regi 6:16-20)
5. Pedepsele lui Elisei (sabia):
a) pentru copii (2 Regi 2:24)
b) pentru Ghehazi (2 Regi 5:25-27)
6. Alte aspecte ale lucrării sale:
a) cuvântul prorocului (2 Regi 2:16-18)
b) dreptul celui credincios la informaţii (2 Regi 3:13-14; 4:1-2; 6:10-11; 6:32)
c) lucruri ascunse - căi naturale de informaţie (2 Regi 4:26-27; 5:8)
ÎNCHEIERE
1. Elisei: aplicaţie - istorie şi Biblie (2 Regi 8:4-6; 13:14)
2. Rolul ucenicului în continuarea lucrării (2 Regi 13:15-19)
Proroci şi prorocii
Lecţia 11

ŞEMAIA ŞI IEHU

INTRODUCERE
1. Şemaia – proroc în Iuda, în timpul domniei lui Ieroboam I (1 Regi 12; 2 Cronici 11, 12)
2. Iehu, fiul lui Hanani – proroc, în timpul domniei lui Iosafat în Iuda şi Baeşa în Israel (1 Regi 18; 2
Cronici 19, 20)

I. ŞEMAIA PROROCUL (2 Cronici 12:5)
A. Viaţa
1. Omul lui Dumnezeu – omul care este în legătură cu Dumnezeu (2 Cronici 11:5)
2. Scriitor în Regatul de Sud (2 Cronici 12:15); linia profetică: Ahia – Şemaia – Ido (2 Cronici 9:29;
12:15-32)
B. Activitatea
1. Prorocia pro-dezbinare – adresată împăratului şi poporului (2 Cronici 11:3):
a) conţinutul propriu-zis: oprirea mobilizării şi războiului (2 Cronici 11:1, 4)
b) explicaţii: acţiunea de dezbinare vine de sus (11:4); explicaţii suplimentare, prin prorocul Ahia
c) efect (raportare): ascultare - o vreme de pocăinţă, progres(11:4)
2. Prorocia pedepsirii – către Roboam şi căpetenii (12:5). Aviz efeseni (Apocalipsa 2:4-5):
a) motivaţia: părăsirea lui Dumnezeu (2 Cronici 12:1, 5, 14)
b) concluzia: abandonarea divină (2 Cronici 12:5, 2-4)
c) răspunsul: pocăinţă (2 Cronici 12:6)
3. Prorocia reducerii pedepsei (caz: Ninive – suspendarea totală pentru acea generaţia):
a) parte de pedeapsă suspendată (2 Cronici 12:7, 12)
b) parte rămasă (2 Cronici 12:8-9)

II. IEHU, FIUL LUI HANANI
A. Viaţa
1. Experienţele tatălui său, văzătorul lui Asa (2 Cronici 16:7, 10)
2. Scriitor - consilier spiritual al împăratului (2 Cronici 20:34)
B. Activitatea
1. Prorocia pedepsirii lui Baeşa:
a) sentinţa pronunţată, aplicată (1 Regi 16:2-4, 7)
b) Motive - baza legală (1 Regi 16:2, 7b)
2. Prorocia – mustrare pentru Iosafat (2 Cronici 19:1) – vezi Saul (1 Samuel 15):
a) condamnarea legăturilor cu dinastia Omri (2 Cronici 19:2; 20:35-37)
b) aprecierea caracterului şi slujirii lui Iosafat (2 Cronici 19:3, 4-11)
c) poziţia împăratului: tăcere, repetarea greşelii (2 Cronici 20:36); pocăinţă (1 Regi 22:49)

ÎNCHEIERE
1. Relaţii: Dumnezeu – proroc; împărat – văzător; împărat – popor. Toţi călăuziţi de Duhul prin Scriptură
(2 Cronici 20:1-30)
2. Dezbinări, separat - Iuda de Israel – Iosafat de Ahab (2 Cronici 20:31- 37)
Proroci şi prorocii
Lecţia 12

HAGAI ŞI ZAHARIA

INTRODUCERE
1. Hagai, Zaharia – doi proroci post-exilici, care au slujit împreună
2. Proroci cu mesaje pentru prezent şi viitor (escatologie, special Zaharia)

I. HAGAI
A. Viaţa
1. Date istorice: repatriat (Ezra 2:1); perioada profeţiilor – aprox. 4 lun - 01. 06 – 24. 09 (Hagai 1:1; 2:10)
2. Date personale indirecte: Hagai condamnă păcatul (Hagai 2:13-14) şi lenevirea (Hagai 1:2-4)
B. Activitatea (4 mesaje)
1. prorocia pentru reluarea lucrărilor la Templul din Ierusalim (Hagai 1:2-15):
a) starea poporului (Hagai 1:2-4)
b) reflectare asupra rezultatelor (Hagai 1:5-7 – 9, 11)
c) îndemnul (Hagai 1:8, 13)
d) ascultarea, trezirea duhului (Hagai 1:12, 14-15)
2. Slava Templului (Hagai 2:2-9):
a) slava dintâi – aur (Hagai 2:3, 8)
b) slava din urmă – pacea (Hagai 2:4-6, 9)
3. Legea şi Templul Domnului (Hagai 2:10-19):
a) nevoia sfinţirii (Hagai 2:13-14, 17)
b) necesitatea lucrării (2:15-19)
4. Viitorul omenirii, chiar şi a cerurilor (Hagai 2:20-23):
a) clătinarea şi nimicirea cerurilor şi pământului (Hagai 2:21-22)
b) alegerea şi păstrarea sfinţilor – Zorobabel – Isus (Hagai 2:23)

II. ZAHARIA (fiul lui Ido)
A. Viaţa
1. Captiv, preot, proroc (Neemia 12:12, 16)
2. Prorocia nr. 1: viaţa, chemarea la pocăinţă (Zaharia 1:1-6 )
B. Activitatea (începută în luna a 8-a, anul al domniei lui Dariu)
1. Vedenii:
a) vedenia cu caii – raportul trimişilor şi rezidirea, refacerea Israelului (Zaharia 1:7-17)
b) patru coarne, patru fierari – puterile asupritoare şi fărâmiţarea lor (Zaharia 1:18-21)
c) omul cu funia de măsurat – Ierusalimul cel nou – deschis pentru toţi (Zaharia 2:1-13)
d) îngerul – Iosua – Satana – curăţirea preoţilor şi păstrarea lor – Odrasla (3:1-10)
e) sfeşnicul şi doi măslini - Domnul (Duhul), Zorobabel şi Iosua (Zaharia 4:1-14)
f) sulul de carte zburător – blestemele planând deasupra celor răi din ţară (Zaharia 5:1-4)
g) femeia în efă – locul nelegiuirii nu este în Israel ci în ţara Şinear – Babel (Zaharia 5:5-11)
h) carele – vânturi - armatele (puterile) de acţiune pe pământ (Zaharia 6:1-8)
2. prorocii :
a) încoronarea Marelui Preot (Isus) – Iosua – simbol (Zaharia 6:9-15)
b) posturi şi binecuvântări (Zaharia 7-8)
c) prorociile pentru viitor Mesia – Israel: împărăţiile lumii vor fi nimicite, va rămâne Sionul cu
Mesia (Daniel 2:44 / Zaharia 9:3-5; 8:9-11); păstorii şi Păstorul (Ioan 10 / Zaharia 11:5-8; 12-13);
persecutarea şi pocăinţa evreilor (Zaharia 12:2-3, 6-10; 13:2, 9); ultima confruntare, biruinţă, instaurarea
Împărăţiei eterne (Zaharia 14:3-4, 9, 20-21)

ÎNCHEIERE
1. Lucrarea Domnului - planul Lui veşnic (Hagai 2:5-7; Zaharia 2:10-12)
2. Lucrarea Domnului - partea noastră (Zaharia 4:9-10; Hagai 1:2, 14). Lucrările Templului (Ezra 3:8-13
– începerea; Ezra 4:23-24 – oprirea; Ezra 5:1-4 – reluarea prin Hagai şi Zaharia; Ezra 6:15-22; Zaharia
3:10 - finalizarea)
Proroci şi prorocii
Lecţia 13

MALEAHI

INTRODUCERE
1. Maleahi – mesagerul Domnului – ultimul profet (carte) a Vechiului Testament
2. Prorocia lui Maleahi către Israelul întors din robie (Maleahi 1:1). Asemănarea cu Biserica eliberată din
robia păcatului (2 Petru 2:19-20)

I. VREMEA LUI MALEAHI
A. Persoana prorocului
1. Preot / levit – în sinagogă / Templu (potrivit tradiţiei iudaice şi temei abordate)
2. Nume propriu - un iudeu credincios,dupăcum reiese din conţinutul cărţii (Maleahi 1:1)
B. Perioada istorică
1. Vremea lui Neemia, Ezra (Maleahi 2:8 / Neemia 13:29; Maleahi 2:11-12 / Neemia 13:23-25; Maleahi
3:8-10 / Neemia 13:10)
2. Starea poporului Israel: o religie formată, insensibilă ce produce blestem (Maleahi 1:7; 2:2)

II. PROROCIILE LUI MALEAHI
A. Israel – poporul iubit (Maleahi 1:2)
1. Alegerea (Maleahi 1:2-4; Deuteronom 7:6-8). Idem Biserica (1 Petru 2:9)
2. Făgăduinţe veşnice (Maleahi 3:6; Ieremia 31:1-3)
B. Profeţiile – „confruntare – dialog”, între popor şi Dumnezeu (prin Maleahi)
1. Lipsa iubirii – temerii de Dumnezeu (Maleahi 1:2, 6):
a) poporul: „Cu ce ne-ai iubit?” (Maleahi 1:2); „Cu ce Te-am spurcat?” (Maleahi 1:7); „Cu ce Te-
am înşelat?” (Maleahi 3:8)
b) Dumnezeu: închinarea (slujirea) – tratată cu dispreţ, necurată (Maleahi 1:7, 14; 3:10)
2. Apostazia preoţilor /slujitorilor (Maleahi 2:8):
a) preoţii: „Cu ce am nesocotit….?” (Maleahi 1:6)
b) Dumnezeu: slujbă fără inimă (Maleahi 2:2), fără teamă sfântă şi adevăr (Maleahi 2:5-7), doar
pentru bani (Maleahi 2:9)
3. Degradarea familiilor (Maleahi 2:11):
a) poporul: „Pentru ce…?” (Maleahi 2:14…)
b) Dumnezeu: Unde-i credincioşia… (2:14-16)
4. Starea generală de păcat (Maleahi 3:5):
a) Poporul: „Cu ce L-am obosit?” (Maleahi 2:17); „Unde este Dumnezeul dreptăţii?” (Maleahi
2:17); „În ce trebuie să ne întoarcem?” (Maleahi 3:7); „Ce-am spus noi împotriva Ta?” (Maleahi 3:13)
b) Dumnezeu: Întoarcerea la Lege (Maleahi 3:7; 4:4)
C. Profeţia despre viitor
1. Judecata viitoare (Maleahi 3:2; 4:1); prezentul (Maleahi 3:15)
2. Întoarcerea la Domnul oştirilor (aprox. de 20 ori) – (Maleahi 3:15 – ce am câştigat?, a zecea întrebare!):
a) soli trimişi - Moise şi prorocii (Maleahi 3:1; 4:5-6)
b) întoarcerea - pocăinţa, temerea de Domnul (Maleahi 3:4-16)

ÎNCHEIERE
1. Două categorii de închinători - Cain şi Abel (Maleahi 1:8-11)
2. Două momente: acum şi atunci - fericirea şi răsplata e pentru cei ce se tem de Domnul şi-L cinstesc
(Maleahi 3:15, 17-18; 4:2).
Proroci şi prorocii
Lecţia 14
PROROCI ANONIMI I

INTRODUCERE
1. Sfinţi cunoscuţi şi sfinţi necunoscuţi (parţial) cu lucrări ascunse (Deuteronom 29:29)
2. Un om al lui Dumnezeu / proroc / înger (Judecătorii 13:6, 8)

I. UN PROROC TRIMIS DE DOMNUL (Judecătorii 6:1-10)
A. Contextul
1. Şapte ani de idolatrie - cicluri repetate în perioada judecătorilor (Judecătorii 6:1, 10)
2. Şapte ani de necaz (Judecătorii 6:1-5); distrugere economică (Judecătorii 6:3-5); refugiaţi (Judecătorii
6:2, 5)
3. Rugăciunea poporului – ultima şansă a oamenilor (Judecătorii 6:6-8a)
B. Profeţia
1. Limbajul: purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu – persoana I (Judecătorii 6:8-10)
2. Conţinutul hermeneutic:
a) dovedirea harului divin pentru Israel (Judecătorii 6:8-9)
b) referinţa la Lege - porunca 1, 2 (Judecătorii 6:8-10)
c) starea poporului (Judecătorii 6:10); idolatrie, neascultare….. (Judecătorii 10:13-14)
3. Provocarea / concluzia (Judecătorii 6:8)

II. UN OM TRIMIS PENTRU CASA LUI ELI (1 Samuel 2:27-36)
A. Peisajul religios
1. Generaţia bătrânilor (Eli) – ataşaţi de chivot (Judecătorii 4:13), spunea neputincios adevărul
(Judecătorii 2:23)
2. Generaţia tinerilor (Hofni, Fineas), cărora nici nu l-i se mai adresa Domnul pentru că nu voiau şi nu
ascultau (Judecătorii 2:12-17, 22)
B. Mesajul
1. Reamintirea legământului cu neamul lui Aaron:
a) descoperirea (revelaţia) şi alegerea (Judecătorii 2:27-28a; Numeri 18:7)
b) oferirea lucrurilor sfinte (Judecătorii 2:28; Numeri 18:8-13, 19)
2. Starea lor vis a vis de legământul condiţionat (Judecătorii 2:30; 4:3-6; Matei 7:22-23):
a) călcarea legământului (legii jertfelor) şi a locaşului sfânt (Judecătorii 2:29)
b) necinstirea lui Dumnezeu (Judecătorii 2:29-30)
3. Rostirea pedepsei (sentinţa):
a) lovirea bărbaţilor de slujbă (Judecătorii 2:31-34)
b) lepădarea generaţiilor de blestem (Judecătorii 1:4; 12:32, 35-36; 3:13; 4:21; 14:3; 22:19-20; 1
Regi 2:26-27)
4. Confirmarea şi explicaţia (Judecătorii 3:3-14)

ÎNCHEIERE
1. Omul lui Dumnezeu (în vreme de criză) când şi conducerea este afectată de păcat sau chiar apostată
rolul prorocului (Ezechiel 2:3-10; 3:17-21)
2. Rolul prorociei (efectele):
a) ascultarea: procedura pocăinţei şi jertfele Vechiul Testament (Judecătorii 10:10-16)
b) neascultarea produce lepădarea (1 Samuel 3:11-14; 3:11-22)
Proroci şi prorocii
Lecţia 15
PROROCI ANONIMI II

INTRODUCERE
1. Proroci numiţi oamenii lui Dumnezeu (Matei 7:16-17)
2. În orice vreme, în orice loc există nevoia de proroci, uneori mai mari alteori mai mici – ca şi ierarhiile
divine (Romani 12:3)

I. EVENIMENTE PROFETICE (1 Regi 13)
A. Prorocul din Iuda
1. Trimis în Israel (Betel) cu un mesaj cu semn şi consemn (1 Regi 13:1-3, 5, 7-10)
2. Incidentul cu Ieroboam (1 Regi 13:4, 6)
B. Prorocul din Betel
1. Înscenarea unui mesaj, prorocul cedează ispitei şi încalcă consemnul (1 Regi 13:11-18)
2. Prorocia prevestind pedeapsa şi împlinirea ei (1 Regi 13:20-24)
3. Regretele şi înmormântarea (1 Regi 13:25-32)

II. PRINCIPII PROFETICE
1. Trimiterea - cuvânt cu putere şi dorinţă; plecare la război, nu la plimbare (1 Regi 13:1, 4, 8-9; Romani
1:11-15; 1 Corinteni 9:15-17)
2. Conţinutul fundamental al prorociei - reforma spirituală, zidirea (1 Regi 13:2; 1 Corinteni 14:3-4;
Ieremia 1:9-10; Isaia 61; 2 Timotei 4:8). Ex.: Prorocul de la Cluj, în misiune la Câmpia Turzii –
descoperiri care au produs dezbinare, zdrobire
3. Semnele trebuie să fie reprezentative (1 Regi 133-4; Exodul 3:12; 1 Samuel 2:35; Ezechiel 24:16-18,
24)
4. Puterea de ispită a prorociei mincinoase (a rezistat la dar nu la prorocia falsă):
a) la proroc - duh de minciună, îndrăzneală (1 Regi 22:22-23; 13:7-10, 15-19; Galateni 1:6-9)
b) la popor - când e ceva pozitiv, favorabil (Ieremia 29:8)
5. Posibilitatea prorociilor alternative (1 Regi 13:18, 21-22; Ioan 11:49-51; 2 Cronici 35:21-22). Prorocul
este găleata nu izvorul – de aceea profeţiile trebuie obligatoriu cercetate (Iacov 3:9-11);
(Deuteronom 18:20-22; 13:1-5; 1 Corinteni 14:29; 1 Tesaloniceni 5:19-21)
6. Diferenţe între prorociile adevărate şi cele false (1 Regi 13):
a) 1 Regi 13:1 (tocmai) – 1 Regi 13:14 (nu l-a cunoscut)
b) 1 Regi 13:1, 20 (spontane) – 1 Regi 13:11-12 (informaţii naturale)
c) 1 Regi 13:3 (semn) – 1 Regi 13:18 (contrar consemn – 1 Regi 13:9, contrar Cuvântului)
d) 1 Regi 13:2, 6 (autoritate spirituală) – 1 Regi 13:29-30 (sufletism şi mâncare)

ÎNCHEIERE
1. Nu le pune oasele (nici prorociile) împreună (1 Regi 13:21)
2. Nu le pune la toţi şaua pe măgar - nu le da ajutor, concurs (1 Regi 13:13, 27)
Biserica /Adunarea
Lecţia 1

BAZELE BIBLICE ALE BISERICII / ADUNĂRII LUI DUMNEZEU

INTRODUCERE
1. Biserica: „Casa lui Dumnezeu” – locul familiei divine - Betel (Efeseni 2:18-19); locul de întâlnire –
trăire (Psalmul 27:4; 84:4; 65:4); Templul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:16)
2. Biserica „Trupul lui Isus Hristos, clădirea pietrelor vii – o mişcare – o organizaţie (1 Corinteni 12:27)
3. Biserica – stâlpul şi temelia adevărului (1 Timotei 3:15). Bisericii îi este dată Biblia (scrisă şi
interpretată prin Duhul – 2 Petru 1:19-21); esenţa adevărului (2 Timotei 1:13); fondată de învăţătura lui
Isus Hristos, pecetluirea şi călăuzirea Duhului Sfânt (Efeseni 1:13)

I. FORMAREA BISERICII / ADUNĂRII (o taină - Efeseni 5:32)
A. Legătura cu Vechiul Testament (umbra, profeţiile, simbolurile – 1 Petru 1:10-12)
1. Altare şi jertfe: după exodul din Eden apar altarele şi jertfele (Adam, Avraam…). Biserica o casă de
rugăciune (Marcu 11:17; 1 Timotei 2:1-4); un loc oferit de jertfa Domnului, un loc pentru jertfe
duhovniceşti (Ioan 1:29; Romani 12:1)
2. Cortul şi Templul (Casa Domnului) – loc pentru întâlnirea lui Dumnezeu cu omul. În curte: altar,
lighean – spălarea / stropirea cu sânge şi apă (Evrei 9:22; Tit 3:5-6; ); locul sfânt: altar, masă, sfeşnic /
rugăciune (Evrei 4:14-16; 7:25); Cuvânt (Ioan 6); Duh (Zaharia 4:6); locul preasfânt: chivot /Marele Preot
– Isus – prin El avem intrare la Dumnezeu (Evrei 10:19-21)
B. Formarea Bisericii (Ekklesia - adunarea convocată la întâlnirea cu Dumnezeu)
1. Biserica lui Dumnezeu (Matei 16:18; 1 Corinteni 1:2); Trupul lui Isus Hristos (Coloseni 1:24); evrei şi
neamuri în timp şi spaţiu (Efeseni 3:6-12)
2. Bisericile locale înfiinţate de apostoli: în Templu, sinagogi, case; clădirile consacrate apar după 170
ani. (1 Corinteni 3:4-10; Romani 16:1; 1 Tesaloniceni 1:1; Coloseni 4:15-16); lucrători locali (Fapte
14:23; 20:17); existenţa legăturilor între teritoriu şi centre (Fapte 16:6, 9; 15:2, 4; 23-29)

II. ACTIVITATEA BISERICII / ADUNĂRII (o slujbă - 2 Corinteni 3:5-6, 8)
A. Lucrătorii Bisericii (Efeseni 2:19-22)
1. Lucrători ordinaţi prin alegere şi punerea mâinilor; Mare Preot – Isus; preoţi - prezbiteri, leviţi-diaconi
2. Lucrarea fiecăruia în trup (Romani 12:3-5; Efeseni 4:16); preoţia generală (Exodul 19:6; Apocalipsa
5:10)
B. Desfăşurarea slujbei (liturghia, ceremonia seculară, nu apare în Noul Testament)
1. În plan organizatoric: cele patru rădăcini (Fapte 2:42) cu desfăşurarea darurilor Duhului Sfânt (Evrei
2:3-4); o sinagogă cu o slujbă activată şi desfăşurată prin Duhul Sfânt (1 Corinteni 14:26)
2. În plan spiritual: sare şi lumină (Matei 5:13-16); se urmărea creşterea intensivă şi extensivă (Fapte
16:5), prin Duhul (Fapte 1:8)
3. În plan administrativ-gospodăresc: colectarea şi repartizarea fondurilor material-financiare potrivit
nevoilor înaintării Evangheliei şi Bisericii (Fapte 4:35; 6:1-3; 2 Corinteni 8:19)
4. În plan social-politic - Cezarul separat de Dumnezeu, Biserica de Stat (Ioan 18:36), socialul - plan
secundar; politicul - plan extern - o altă orânduire divină (Romani 13:1)
C. Evoluţii istorice (existenţa aproape permanetă a prigoanei - Matei 24:9; 1 Petru 4:19;5:9-10; 2
Timotei 3:12)
1. Tendinţe negative: slăbirea, scăderea spiritualităţii, clerul, tradiţia, amestecul cu lumea (lucrarea
Satanei)
2. Evoluţii pozitive: păstrarea adevărului prin reforme repetate după modelul Vechiului Testament
(lucrarea Duhului)

III. DOCTRINA / ADUNĂRII (învăţătura apostolilor)
A. Despre doctrină (Osea 4:6; Matei 22:29)
1. Avantajele învăţăturii (katecheo– a învăţa - Luca 1:1-4; a şti şi a face - Ioan 13:17)
2. Argumente împotriva doctrinei: doctrina usucă /doar fără viaţă sfântă (2 Timotei 3:10); să crezi doar /
nu poţi crede clar fără să împlineşti (Ioan 7:16-17)
3. Tipuri de învăţătură (Matei 16: 13-23):
a) doctrina lui Dumnezeu, Isus Hristos (Tit 2:10; 2 Ioan 1:9)
b) doctrina oamenilor (Matei 16:13-14); tradiţii, filozofii (1 Corinteni 2:13)
c) doctrina demonilor – înşelare, ocultism, magia albă, neagră, etc (Matei 16:21-23; 1 Timotei 4:1;
Deutoronom 4:1-8)
B. Doctrine false (erezii) în creştinism (populare şi cu succes - 2 Corinteni 2:17; Matei 23:28; 7:15-23;
2 Corinteni 11:13, 15)
1. Clasificare:
a) fariseism şi tradiţie (Marcu 7:7-13; Fapte 15:5; Matei 15:6-9); obiceiuri băbeşti (1 Timotei 4:7);
prozelitism de partidă – tovarăşi de credinţă (Matei 23:15; Fapte 20: 29-30)
b) antinomianism - credinţă fără fapte (Apocalipsa 2:6, 15, 20-24; Iuda 11-16; 2 Petru 2:13-15);
ideea „originală” - divinizarea fără sfinţire (Genesa 3:4; Ioan 2:4; 2 Timotei 2:2)
c) filosofie (Coloseni 2:8a); o religie a gândiri umane, socială (2 Timotei 2:16-18); teologii greşite
(2 Corinteni 10:3-5; 2 Tesaloniceni 2:2; Evrei 13:9)
2. Etape de depistare: caracterul slujitorului (1 Timotei 4:6-16; Matei 7:16; Tit 2:7-8); motivul slujirii
(Filipeni 1:15); mesajul (1 Timotei 6:3-5)
C. Învăţătura sănătoasă (2 Timotei 3:15-16)
1. Învăţătura Scripturilor din Genesa la Apocalipsa: adevărul cu minciuna înşelătoare merg paralel
(Genesa 2:17; 3:1; 3:4; Ieremia 14:14; Osea 4:15; 2 Timotei 3:6-11)
2. Nevoia apărării adevărului – în special astăzi (2 Timotei 4:3). În 1 şi 2 Timotei sunt 16 specificaţii
despre doctrina sănătoasă. (doctrina de bază: Evrei 6:1-2; dreptarul învăţăturii – Romani 6:17; Tit 2:1
3. Diferenţe dintre învăţătura sănătoasă şi erezii:
a) caracteristicile ereziilor: resping, adaugă la Scriptură: Turn de veghe; Elena W. (Apocalipsa
22:18- 19); pretind revelaţii noi (Evrei 1:1-2 Galateni 1:6-9; 2 Corinteni 11:4)); distorsionează (schimbă)
principalele doctrine (2 Petru 3:14-15; Matei 22:29)
b) Caracteristicile învăţăturii sănătoase: prezintă în prim plan Scriptura şi pe Isus Hristos (2
Corinteni 4:2; 1 Corinteni 2:2; Isaia 8:20); slujba se face cu dragoste (1 Corinteni 13:1-6), duce la evlavie
(1 Timotei 6:3-5) şi oferă slava lui Dumnezeu (1 Petru 4:11; Iuda 16)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu are o Biserică – Mireasa lui Isus (Apocalipsa 21:9, 14). Temelia ei este învăţătura
apostolilor – Cuvântul (Coloseni 1:25). Scopul ei este slava lui Domnului (Romani 15:16) şi mântuirea
oamenilor (Romani 1:17-18).
2. Satan înşeală lumea întreagă (Apocalipsa 12:9); el pregăteşte şi azi o înşelare de proporţii mondiale (2
Tesaloniceni 2), prin hristoşi mincinoşi sau înşelându-ne singuri (Iacov 1:22-25; Romani 12:1-2)
3. Este nevoie de învăţători sănătoşi şi elevi ascultători – împlinitori – model Ezra (Ezra 7:10); Pavel -
Timotei (1 Timotei 4:11-16; 2 Timotei 2:15; 3:14-17; Ioan 7:17)
Biserica /Adunarea
Lecţiiie 2-3

BISERICA / ADUNAREA DIN IERUSALIM

INTRODUCERE
1. Ierusalim – cetatea păcii, cetatea sfântă (Matei 4:5), cetate revendicată religios de evrei, musulmani,
creştini; o piatră grea pentru toate popoarele (Zaharia 12:2-3)
2. Biserica din Ierusalim – prima biserică şi cea mai larg descrisă în cartea Fapte

I. FORMAREA BISERICII / ADUNĂRII (logica, sfatul lui Gamaliel - Fapte 5:34-39)
A. Membrii bisericii (numită: calea, partida – Fapte 24:14, 22)
1. Cei 120 (Fapte 1:13, 21-23, 26); familiile (Fapte 1:14)
2. Valul de la Rusalii (Fapte 2:41)
3. Convertirile zilnice (Fapte 2:47; 4:4; 5:14, 42)
B. Dezvoltarea bisericii (opera Duhului Sfânt – Fapte 9:31; Evrei 2:3-4)
1. Propovăduirea mântuirii (Fapte 2:14…37; 3:12…19; 7:7)
2. Prezenţa semnelor şi minunilor (Fapte 2:43; 3:6, 11-12; 5:15-16)

II. PREZENTAREA BISERICII / ADUNĂRII (iniţial evrei – Fapte 2:22; 21:20; ulterior şi
neamuri – Fapte 8:14; 11:19-21)
A. Activitatea bisericii (stăruiau până la saturaţie – Fapte 2:42; 5:28)
1. Evanghelizare – învăţare (Fapte 2:22-36, 38, 40; 3:19-21; 4:13, 29, 31)
2. Prezenţă masivă – părtăşie totală (Fapte 2:46; 5:20; 12:12)
3. Viaţă comunitară (Fapte 2:44-46; 4:32-37 – specifică Ierusalim; ulterior au fost ajutaţi – Fapte 11:29; 2
Corinteni 9)
4. Rugăciune şi manifestările Duhului Sfânt (Fapte 1:14; 4:24-31; 10:9; 12:5)
B. Slujitorii bisericii (Toţi aveau autoritate spirituală dovedită şi recunoscută (Fapte 2:43; 5:12-13;
15:23-29)
1. Apostolii (Fapte 6:2, 4; 8:1)
2. Prezbiterii (Fapte 11:30; 15:4). Ei împreună cu apostolii erau forul conducător spiritual (Fapte 15:6;
21:18)
3. Diaconii (Fapte 6:1-6). Ei răspundeau în prim plan de partea administrativă
C. Caracteristici
1.Prezenţa puternică a Duhului Sfânt (Fapte 2:1-4; 4:31)
2. Împlinirea spirituală şi sufletească a credincioşilor (Fapte 2:46; 4:33; 5:41; 21:7, 17)

III. PROBLEMELE BISERICII / ADUNĂRII (crizele spirituale ale Noului Testament)
A. Interne
1. Apariţia făţărniciei, compromisului – lipsa dragostei – păcat împotriva lui Dumnezeu (Fapte 5:3-4, 9);
soluţia lui Petru prin cunoaşterea Duhului (Fapte 5:2-3, 8)
2. Nerezolvarea echitabilă a problemelor materiale aferente - nedreptatea - păcat împotriva aproapelui
(Fapte 6:1); soluţia apostolilor: diaconii - slujitori plini de Duh pentru probleme pământeşti (Fapte 6:3, 5-
6; 11:29-30)
3. Încercări de pătrundere a lăcomiei de bani (1 Timotei 6:10; Fapte 3:6; 8:18-19); soluţia, sfatul
Domnului Isus (Matei 10:7-8, 14; 10:9-11; Fapte 8:20-23)
4. Insensibilitate spirituală: la intrarea în biserică (Fapte 11:1-18); la intrarea în slujbă (Fapte 9:26, 30;
13:2-3). Ambele stări rezolvate cu intervenţia Duhului, prin oameni călăuziţi
5. Pătrunderea legalismului în epoca harului – apariţia partidelor în Biserică (Fapte 15:1-5); accentul pus
pe anumite părţi doctrinare (uneori secundare, chiar eronate); rezolvate la Conciliu de la Ierusalim (Fapte
15:7-29)
B. Externe
1. Legătura cu Legea Vechiului Testament (în forma religiei Ierusalimului (anii 30-50-70):
a) împlinirea Vechiului Testament (Fapte 26:6-7; 13:32-39; Galateni 5:1-6)
b) compatibilitatea manifestărilor iudaismului cu creştinismul (Galateni 4:1-7).
c) practici vechi testamentale: nazireat (Fapte 18:18; 21:21-26; Numeri 6:1-12); jertfe şi
sărbătorile - funcţiunii ale Templului cu perdeaua ruptă! (Fapte 18:21; 20:16); numai Sabatul era legat de
sinagogă (Fapte 13:14, 42, 44)
2. Legătura cu statul:
a) împotrivirea conducerii religioase şi politice (Fapte 4:2-3, 17; 6:13-14)
b) atitudini de apărare (Matei 10:22-23; Fapte 22:1; 26:1 – caz Pavel – 26:10-11; 1 Timotei 1:13)
c) martirajul (Fapte 7:58; 8:3; 12:1-4)

ÎNCHEIERE
1. O Biserică a lui Isus Hristos pecetluită de Duhul Sfânt (Fapte 10:39-44). O Adunare cu alt Templu
(Ioan 2:17-22); Duhul Sfânt nu a coborât la Templu ci în casa cu ucenicii!
2. Biserica mamă (unită): conducerea (Fapte 5:12); poporul (Fapte 4:32)… După o maturizare, Domnul i-
a trimis spre Iudea, Samaria….., formând biserici identice (Fapte 9:31)
Biserica / Adunarea
Lecţia 4

BISERICA / ADUNAREA DIN SAMARIA

INTRODUCERE
1. Samaria: fosta capitală a celor 10 ( 8) seminţii (1 Regi 16:24); teritoriu cu populaţie mixtă (2 Regi
17:24-28; Neemia 13:23-24 – Ioan 4:9); o provincie romană între Iudea (sud) şi Galilea (nord)
2. Bisericile din provincia Samaria apar odată cu cele din Iudea (Fapte 8:1; 9:31, 35, 42) iar biserica din
oraşul Samaria e prezentată în Fapte 8

I. EVANGHELIZAREA SAMARIEI
A. În timpul misiunii Domnului Hristos
1. Popasul de la Sihar (Ioan 4:5, 30, 39-40)
2. Respingerea într-un sat (Luca 9:51-54); Domnul viza mântuirea lor în viitor (Luca 9:55-56)
B. Evanghelizarea după prigoana de la Ierusalim
1. Predicatori anonimi (Fapte 8:1). Ei propovăduiau Cuvântul (Fapte 8:4)
2. Lucrarea evanghelistului Filip (Fapte 8:29, 39-40):
a) mesajul – Scriptura (Fapte 8:5, 35); loc central: Isus Hristos (Ioan 5:39)
b) autentificarea semnelor şi minunilor (Fapte 8:6-7), după modelul lucrării ucenicilor (Luca 9:1,
6)
3. Evanghelizarea prin Petru şi Ioan (Fapte 8:25; 15:3); Ulterior şi cei din Antiohia au trecut pe la
samariteni (Fapte 15:3)
C. Efectul (impactul) evanghelizării (bătălia pentru Samaria - Fapte 8:10 sau 8:12)
1. Trebuie să răspundă la întrebările esenţiale (divinitate) şi se finalizează cu mărturisirea credinţei (Marcu
16:16)
2. Evanghelia aduce bucurie: minunile Satanei doar domină prin paranormal şi întunecă mintea (2
Corinteni 4:3-4); uimesc (Fapte 8:8-11, 39)
3. Exemple: samaritenii (Fapte 8:12, 14); famenul (Fapte 8:30-38)

II. ZIDIREA BISERICII / ADUNARII DIN SAMARIA
A. Botezul cu Duhul Sfânt
1. O prioritate a lucrătorilor bisericii (Fapte 8:14-15; 9:17; 19:2, 6); realizat prin rugăciune (Fapte 8:15)
2. O lucrare necesară pentru membrii bisericii (Fapte 2:38-39; 8:14-17); se produce după primirea
Cuvântului (Fapte 10:42)
B. Învăţarea (educaţia spirituală pentru creşterea în cunoştinţă, în vederea împlinirii în dragoste - drumul
credinţei - Fapte 8:25; 2 Petru 1:5-8; Galateni 5:6)

III. CAZUL SIMON
A. Un vrăjitor vechi (Fapte 8:9-11)
1.Pretenţia că efectuează o lucrare divină şi că el e „cineva” - religiile false (Fapte 8:9-10)
2. Lanţurile „vechi” ale fărădelegii (Fapte 8:23; Luca 11:24-26; Ioan 6:70)
B. Un „pocăit” fals
1. Dorinţa lui Simon (Fapte 8:29); profesie bisericească - slavă şi bani (1 Timotei 6:3-5)
2. Realitatea descoperită– absenţa roadei şi darurilor Duhului Sfânt (Fapte 8:20-23)

ÎNCHEIERE
1. Model pentru plantarea de biserici: baza biblică – Cuvântul; dovedirea prezenţei Duhului Sfânt aduce
pacea (Fapte 9:31)
2. O bătălie câştigată de Domnul prin Filip, Petru, Ioan – pierdută de Satan în două reprize (prin Simon) -
cu sau fără câştigarea acestuia (Fapte 8:13, 22-24)
Biserica / Adunarea
Lecţia 5

BISERICA / ADUNAREA DIN ANTIOHIA

INTRODUCERE
1. Antiohia – prima biserică „creştină” (Fapte 11:26), legată de Ierusalim (Fapte 11:22)
2. O biserică de slujitori locali şi misionari (Fapte 13:1-2)

I. FORMAREA BISERICII / ADUNĂRII
A. Misionari anonimi (din Cipru, Cirena…Fapte 4:36; 11:20; 13:14)
1. Iudei / iudei (Fapte 11:19); iudei / neamuri (Fapte 11:20) - o biserică mixtă
2. Aveau Evanghelia Domnului şi Mâna Domnului – au avut mulţi convertiţi (Fapte 11:19-21)
B. Misionari cunoscuţi
1. Barnaba şi Saul / Pavel – trimişi pentru sprijinirea lucrării/întărirea credincioşilor (Fapte 11:22-26)
2. Petru (Galateni 2:11); Agag, … (Fapte 11:27); Iuda, Sila, Marcu (Fapte 15:32, 37)

II. FORMAREA LUCRĂTORILOR
A. Ucenicia (Matei 28:19-20)
1. Dedicarea - înscrierea - hotărârea (2 Timotei 2:4-5; Fapte 11:23). Învăţarea –slujirea (Fapte 11:26;
13:2; Romani 12:12)
2. Chemarea lucrării (Fapte 13:2-4), chemarea darului (Galateni 2:8)
B. Lucrătorii bisericii (baza – Efeseni 2:20-22; altele: dărnicie – Fapte 11:29-30)
1. Învăţători mulţi (Fapte 13:1; 15:35; Iacov 3:1; Evrei 5:12; Tit 1:9-11)
2. proroci (Fapte 13:1-2 ; 11:27-30)
3. Barnaba: convertirea (Fapte 4:36-37); lucrarea proprie (Fapte 11:22-26); provocarea / promovarea
altora (Fapte 9:26-28; 11:25-26)

III. LUCRAREA MISIONARĂ
A. Coordonatele trimiterii
1. Obiectul lucrării (Cuvântul – Fapte 13:5)
2. Metodologia lucrării (Slujirea prin Duhul – Fapte 13:2-4)
B. Călătoriile misionare pauliene (trimitere, lucrare, raportare, refacere)
1. Asia Mică (Fapte 13:3-12 – 14:26-28)
2. Europa (Fapte 15:36, 40-41 – 18:22-23)
3. Ierusalim – Roma (Fapte 18:23)

IV. ALTE ASPECTE ALE LUCRĂRII
A. Legătura între biserici (lucrători)
1. Colaborare / subordonare (Fapte 11:22, 27; 15:2, 4, 22-23)
2. Efectul în adunare (Fapte 11:29 – material; 15:30-31 - spiritual)
B. Legătura între partide (religioase)
1. Musafirii nepoftiţi, netrimişi (Fapte 15:1, 24)
2. Efectul dezbinărilor (Fapte 15:2, 5; Filipeni 3:2; Romani 16:17-18)

ÎNCHEIERE (Fapte 16:5)
1. Cantitatea lucrării – numărul – mulţi ucenici - bucuroşi şi hotărâţi (Fapte 11:23)
2. Calitatea lucrării – valoarea lucrătorilor (Efeseni 4:11-16)
Biserica / Adunarea
Lecţia 6

BISERICA / ADUNAREA DIN ANTIOHIA PISIDIEI

INTRODUCERE
1. Antiohia (localitate din Pisidia) evanghelizată de Barnaba şi Saul (Pavel) în prima călătorie misionară
(Fapte 13:13-14, 49)
2. Aici avem cel mai lung pasaj extras din predicile de evanghelizare a apostolului Pavel (Fapte 13:16-41)

I. EVANGHELIZAREA ŞI FONDAREA BISERICII / ADUNĂRII
A. Programul (orarul) de evanghelizare
1. Din activitatea sinagogii: citirea Vechiului Testament (Fapte 13:15a; 15:21); îndemn - predică (Fapte
13:15b; Neemia 8:1-3, 8)
2. Timpul de slujbă: Sabatul (Fapte 13:14, 44); timp suplimentar (Fapte 13:43; 2 Timotei 4:2)
3. Participanţii: iudei şi prozeliţi - neamuri (Fapte 13:46-48)
B. Biserica / Adunarea din Antiohia Pisidiei diferită de sinagogă şi slujbele diferite de liturghiile seci
1. Ucenicii: oameni evlavioşi, ce primesc Cuvântul şi „stăruie” în har (Fapte 13:42-44, 46, 48, 52; 14:22)
2. Lucrătorii (Fapte 14:23) - după modelul din 13:1-3 – pentru a continua evanghelizarea, părtăşia şi
învăţătura
3. Biserica: oameni ieşiţi din lume şi religie (Babilon) ca şi Isus (omorât de preoţi şi reprezentanţii
Cezarului), de aceea existau probleme cu aceste două categorii, unite uneori (Fapte 13:45, 50)

II. PREDICA DE EVANGHELIZARE
A. Rădăcinile Vechiului Testament (planul divin veşnic – lucruri noi şi lucruri vechi - Matei 13:52)
1. De-a lungul istoriei (Fapte 13:17-21); vezi psalmii, predica lui Petru, Ştefan…
2. Momentele cheie: Moise, David (Fapte 13:22-23)
B. Desăvârşirea lucrării în Noul Testament
1. Ioan Botezătorul (Fapte 13:24-25)
2. Viaţa şi lucrarea lui Isus Hristos (Fapte 13:27-31)
C. Mesajul central al evanghelizării – Isus Hristos
1. Împlinirea făgăduinţei – valabilitatea Scripturilor (Psalmul 119; Fapte 13:32-34)
2. Iertarea şi răscumpărarea – anularea păcatului aduce viaţa veşnică (Fapte 13:35-39)
D. Răspunsul (reacţia) oamenilor: ( luaţi seama - Fapte 13:40; evrei - Fapte 13:26; neamuri - Fapte
13:42, 46)
1. Necredinţă: prin dispreţuire (Fapte 13:41); pizmă (Fapte 13:45); neprimirea Cuvântului (Fapte 13:46)
2. Credinţă: din preamărirea Cuvântului (Isus, Dumnezeu) la auzire (Fapte 13:42, 46, 48; Romani 10:14-
17)

ÎNCHEIERE
1. Îndrăzneala propovăduirii Cuvântului – sabia Duhului - autoritatea divină (Fapte 4:13; 13:46; 14:3)
2. Evanghelia: pentru unii „praf” (amprente pentru judecată); pentru alţii bucurie la dimensiunea întregii
fiinţe (Fapte 13:51-52; Matei 24:14; 2 Corinteni 2:14-16)
Biserica / Adunarea
Lecţia 7

BISERICA / ADUNAREA DIN FILIPI

INTRODUCERE
1. Filipi (colonie - presupunea drept de vot şi organizare romană), prima localitate europeană
evanghelizată (Fapte 16:12)
2. Biserica din Filipi – o biserică model, având harul bucuriei în suferinţe şi sărăcie

I. FONDAREA BISERICII / ADUNĂRII
A. Lucrarea echipei pauline (Pavel, Timotei, Sila – Fapte 15:40; 16:3; Luca – Fapte 16:10-17)
1. Trimiterea (chemarea) - „înţelegeau” planul divin prin mesaje şi împrejurări (Fapte 16:6-10; Filipeni
1:12)
2. Condiţii de evanghelizare (nu exista sinagogă): în natură (Fapte 16:13, 16); în închisoare (Fapte 16:25);
în casă (Fapte 16:32-34). Dacă au folosit împrejurările naturale existente, Domnul a pregătit altele
supranaturale (Fapte 16:26)
B. Convertiri
1. Lidia şi casa ei - oameni cu precedent evlavios – caz Corneliu (Fapte 10:2-6, 22) şi ascultare (Fapte
16:14; 10:33)
2. Temnicerul (casa lui şi deţinuţii (Fapte 16:26, 28); o convertire diferită de a Lidiei; un şoc divin (Fapte
16:26-33)
3. Când trebuie botezat cineva - socotit credincios? Primirea Cuvântului certifică botezul (Fapte 16:15,
32-34)

II. EVOLUŢIA ISTORICĂ A BISERICII / ADUNĂRII (extrasă din a treia călătoria şi epistolă
– Fapte 20:1-2; 20:3)
A. Aspecte interioare (misionari şi biserica – Filipeni 1:1)
1. Bucuria - împlinire şi farmec spiritual (Fapte 16:34; Filipeni 1:25; 2:2, 17-18, 29; 3:1; 4:4, 10; 2
Corinteni 8:2)
2. Dărnicia -materializarea lepădării de sine, dragoste (2 Corinteni 8:1-5; Filipeni 4:13-19)
3. Părtăşia frăţească - cea mai personală epistolă, intimitate sfântă (Fapte 16:15, 34, 40; Filipeni 2:22, 25,
28; 4:14-15); simţiri identice în Duh (Filipeni 2:1-2, 20, 25-27; 4:2-3)
B. Aspecte exterioare
1. Existenţa bisericii (Filipi – locul fără sinagogă - biserică) – (Fapte 16:20-24; 1 Tesaloniceni 2:2); uzul la
drept – apologetică (Fapte 16:35-39)
2. Existenţa unei biserici după Evanghelie (Efeseni 5:27; Filipeni 1:7, 16, 27). Ispitele prin: iudeizatori
(Filipeni 3:2-3); ocultism - ghicitoare (Fapte 8).Aviz: (Fapte 16:16-19); obiceiuri, cultură, stil de viaţă
(Fapte 16:20-21); vrăjmaşi ai crucii - polemică (Filipeni 3:17-19)

ÎNCHEIERE
1. Filipi - colonie romană; biserica (sfinţii) din Filipi - colonie cerească (Filipeni 3:20; 2:15-16; 1:14) –
trecerea e realizată de Cuvânt (Ioan 17:6, 14)
2. Modelul suprem: Isus Hristos (Filipeni 2:5-12); Pavel - pe urme le Lui (Filipeni 3:4-14); filipenii – pe
urmele lui (Filipeni 4:8-23)
Biserica / Adunarea
Lecţia 8

BISERICA / ADUNAREA DIN TESALONIC

INTRODUCERE
1. Tesalonic (oraşul Salonic de astăzi, întemeiat în sec. IV î.e.n. în Macedonia)
2. Biserica din Tesalonic – întemeiată în a doua călătorie misionară, a primit două epistole

I. PĂRINŢII BISERICII (ADUNĂRII) (echipa paulină, slava tesalonicenilor - 2 Corinteni 1:13-
14; 1 Tesaloniceni 2:19)
A. Tovarăşii de lucru
1. Barnaba (Fapte 14:14); Sila (Fapte 15:32); Timotei (Filipeni 2:19-23); Silvan (1 şi 2 Tesaloniceni 1:1; 2
Corinteni 1:19; 1 Petru 5:12); Tit (2 Corinteni 7:6-15; 8:16, 19, 23; Tit 1:4-5); Marcu (Fapte 13:5, 13;
15:37-40; 2 Timotei 4:11); Dima (Coloseni 4:14; 2 Timotei 4:10)
2. Alţi colaboratori: (Romani 16:1-16). Au avut şi duşmanii – Imeneu, Filet (Romani 16:17-18) Alexandru
B. Caracteristici
1. Comportament misionar (1 Tesaloniceni 2:1-14)
2. Comportament general (1 Tesaloniceni 1:2-3; 2:17; 3:1-2; 3:10-13; 2 Tesaloniceni 1:4, 11)

II. BISERICA (ADUNAREA)
A. Membrii bisericii
1. Iudei şi greci (prozeliţi!?) temători de Dumnezeu (Fapte 17:1-4)
2. Păgâni - oameni de frunte sau idolatri şi imorali (Fapte 17:4; 1 Tesaloniceni 1:9)
B. Educaţia spirituală (Tesalonic – centru creştin evanghelistic- 1 Tesaloniceni 1:7-8; 4:10; 2
Tesaloniceni 3:1)
1. Învăţătura primară - adevăruri începătoare (Evrei 6:1-2; Fapte 17:2-3). prin puterea Duhului (1
Tesaloniceni 1:5-6)
2. Creşterea spirituală (2 Tesaloniceni 2:13-17; 1 Tesaloniceni 3:12; 4:9-10; Fapte 20:1-3). În 1 şi 2
Tesaloniceni există expuse majoritatea doctrinelor Noului Testament (Ex. 1 Tesaloniceni 5:9-23).
Finalitatea mântuiri1 Tesalonicenilor – a doua venire (1 Tesaloniceni 4:13-18)
3. Întărirea în necazuri şi ispite (1 Tesaloniceni 2:14; 3:1-8)
4. Relaţiile credinciosului: măsuri de disciplină (2 Tesaloniceni 3:4, 6, 10-15); păstrarea dragostei; evitarea
dezbinătorilor (Fapte 17:5-9; 2 Tesaloniceni 2:2); păstrarea credinţei, doctrinei sănătoase – aviz
apocaliptic (2 Tesaloniceni 2:9-12)

ÎNCHEIERE
1. Mijlocul cărării neprihănirii: credinţa, nădejdea şi dragostea (1 Tesaloniceni 1:3; 2 Tesaloniceni 1:3-4)
2. Scopul vieţii creştine – finalitatea căii (1 Petru 1:9). Cei credincioşi, plăcuţi Domnului vor fi înviaţi ca
Domnul sau răpiţi ca Enoh (1 Tesaloniceni 4:1, 14-17)
Biserica /Adunarea
Lecţia 9

BISERICA / ADUNAREA DIN COLOSE

INTRODUCERE
1. Colose – oraş în Asia Mică, situat între Laodicea şi Ierapole (Coloseni 4:13)
2. Biserica din Colose – înfiinţată în sec. I. de colaboratorii lui Pavel, primind şi de la el o epistolă
(Coloseni 1:7; 2:1)

I. EVOLUŢIA FAVORABILĂ A BISERICII (ADUNĂRII)
A. Biserica din Colose
1. Ucenicii lui Pavel (tovarăşii de lucru): înfiinţând biserici – Epafras (Coloseni 1:7; 4:12); sau zidindu-le
– Filimon, Onisim (Filipeni 1:4-22). Model – ucenicii trimişi (Luca 10:1-2)
2. Ucenicii lui Pavel - lucrători ordinaţi – Arhip (Coloseni 4:17; Fapte 20-28-32)
B. Epistola către Coloseni (scrisă de doi martori – Coloseni 1:1-2 – sub viziunea Duhului – Coloseni
2:5)
1. Naşterea (Coloseni 1:6) şi creşterea bisericii (Coloseni 1:3-12); prin diferite mijloace: Cuvântul
(Coloseni 3:16); rugăciunea (Coloseni 1:3; 4:12): Totul în dragostea Duhului (Coloseni 1:8), sau suferinţe
ce produc maturitatea (Coloseni 1: 9-12,24, 29)
2. Comportament în societate – familie (Coloseni 3:18-21), alte domenii de activitate (Coloseni 3:22; 4:1,
5-6)

II. TENDINŢE DE ABATERE DE LA ADEVĂR
A. Ispite generale
1. Efectele vieţii anterioare: religiose (Coloseni 2:20; Galateni 2:18-19); morale (Coloseni 1:21; 3:5-10)
2. Influenţa curentelor actuale: religiose – vecini din Laodicea şi Ierapole (Coloseni 4:16; 2:4, 6; 2 Timotei
2:16-18); sociale – azi democraţie, economie de piaţă (Coloseni 3:7, 11)

B. Probleme specifice în Colose
1. Gnosticismul (o cunoaştere tainică, ideea că Dumnezeu este în centru a şapte sfere pe care se situează
domnii spirituale inferioare spre exterior, omul fiind poziţia a şaptea şi el trebuie să se aventureze spre
„centru” divin). Deaceea Pavel prezintă accesul la Dumnezeu prin credinţă, prin Isus Hristos Cel care este
„totul” (Coloseni 2:8, 10; 1:15-22, 26-27)
2. Legalism iudaic (ceremonii şi ascetism); răspuns: nu disciplinarea firii ci o natură nouă prin Isus
Hristos (Coloseni 2:16-23; 11-12)

ÎNCHEIERE (Isus Hristos este totul în biserică)
1. Doctrinar: nu o cunoaştere intelectuală ci o viaţă nouă prin cunoaşterea naturii Lui (Coloseni 2:2-3)
2. Practic: nu ascetism ci o viaţă în Hristos (Coloseni 3:17, 23-24)
Biserica / Adunarea
Lecţia 10-11

BISERICA / ADUNAREA DIN CORINT

INTRODUCERE
1. Corint – oraş ars şi reconstruit de romani, capitala Ahaiei. Oraş cu o reputaţie slabă din punct de vedere
moral. „A fii corintian = un eufemism ce descrie starea de păcat. Culmea stricăciunii fiind templul
Afroditei cu preotese prostituate.
2. Biserica din Corint - fondată de Domnul prin Pavel şi colaboratori. Exista aici o activitate vastă şi îi
sunt rezervate în Noul Testament cele mai multe pagini (Fapte 18; 1, 2 Corinteni)

I. ACTIVITATEA ÎN CORINT
A. Activitatea misionară (lucrările părinţilor bisericilor şi a urmaşilor lor în slujbă - 1 Corinteni 4:15;
3:10-15)
1. Ispravnici /administratori (1 Corinteni 4:1-2): Pavel (Fapte 18:4-11, 18); Acuila şi Priscila (Fapte 18:2-
3; Romani 16:3-4); Apolo (Fapte 18:26-28; 1 Corinteni 3:6); Timotei, Sila, Sosten (Fapte 18:5, 17; 2
Corinteni 1:1); Tit şi alţii (2 Corinteni 9:23; Filipeni 4:3)
2. Statutul lucrătorilor:
a) spiritual: prezentarea lui Isus Hristos în lumina Evangheliei (2 Corinteni 4:2, 4-6, 15; 5:11)
b) socio-economic: independenţă (Fapte 18:3-5, 12-17; 1 Tesaloniceni 4:11-12; 1 Timotei 2:1-2)
B. Activitatea în biserica locală (evrei şi neamuri – Fapte 18:6)
1. Locul activităţilor: sinagoga (Fapte 18:6-8); acasă (1 Corinteni 14:35, 28); biserică – adunare (1
Corinteni 11:18, 22; 14:4, 33)
2. Activitatea în biserică / adunare: evanghelizare – învăţare (Fapte 18:5, 9-11; 1 Corinteni 15:1-2 (-);
14:34-37; 1 Timotei 2:8-15); celelalte activităţi spirituale (1 Corinteni 14:26; 12:28)

II. PAVEL (cea mai mare descriere asupra lui şi a lucrării efectuate este în 1şi 2 Corinteni)
A. Pavel apostolul
1. Autenticitatea apostoliei (2 Corinteni 3:1; 11:5; 12:12; Romani 15:15-21)
2. Mesajul apostolic (1 Corinteni 1:17-18; 2:1-7, 11; 3:2; Galateni 2:1-8)
3. Viaţa de rugăciune apostolului (Fapte 6:4; 1 Corinteni 11:28-29; Filipeni 1:4; Coloseni 1:3….)
B. Viaţa apostolului
1. Sănătatea (2 Corinteni 12:7-9; Galateni 4:13-15)
2. Activitatea fizică, materială (Fapte 18:2-5; 1 Corinteni 9:11-18, 23; 2 Corinteni 11:7-12)
3. Suferinţe (Fapte 14:19; 2 Corinteni 1:8-11; 11:23-27)
4. Condiţii de slujire (1 Corinteni 4:10-14; 9:27; 2 Corinteni 4:8-10; 6:3-10)
5. Experienţe personale (2 Corinteni 12:1-6)

III. CORINTENII
A. Desfăşurarea darurilor Duhului Sfânt
1. Prezente şi în alte adunări: Ierusalim (Fapte 2:4; 5:12); Samaria (Fapte 8:7, 15); Antiohia (Fapte 11:27-
28; 13:1-2); Bisericile Galatiei (Galateni 3:2, 5); Efes (Efeseni 4:8-11)
2. În Fapte 18 (Corint) Cuvântul era baza dar există şi „o vedenie” (Fapte 18:9-11)
3. Darurile şi lucrarea lor – o mărturie bogată despre Isus Hristos (1 Corinteni 1:4-9)
4. Lucrări – slujbe – daruri (1 Corinteni 12:1, 4-11, 28; Romani 12:4-8)
5. Manifestarea – Relaţia cu divinitatea şi biserica (1 Corinteni 12); natura darurilor (1 Corinteni 13);
manifestarea propriu-zisă – principii de operare (1 Corinteni 14)
a) ordinea valorică în zidire (1 Corinteni 14:5, 13, 19); primează înţelepciunea (1 Corinteni 14:20)
b) ordinea prezentării limitate (14:27-31, 32, 40) o derulare pe fond de dragoste (1 Corinteni
14:30-31)
B. Doctrine discutate la Corint (toate au fost expuse, dar unele au devenit problematice şi au fost tratate
special – Fapte 20:20, 27; 1 Corinteni 1:11; 5:4; 7:1; 11:17, 34)
1. Probleme de familie:
a) trupul un templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 3:16-17; 6:19-20)
b) planul divin pentru fiecare individ în raport cu viaţa de familie (1 Corinteni 7:1, 7, 32-35, 40;1
Corinteni 7:1, 3-4, 33-34)
2. Probleme în relaţiile din biserică:
a) neînţelegeri (1 Corinteni 6:1-8); dezbinări (1 Corinteni 1:10-13; 3:4-7); disciplinări (1 Corinteni
5:2-13; 2 Corinteni 2:5-11; 7:10-12)
b) Cina Domnului (1 Corinteni 11:20-34)
c) dărnicia – motivaţii, procedură, destinaţii (1 Corinteni 16:1-4; 2 Corinteni 8:7-15; 9:1-2, 6-7,
11)
3. Problemele raporturilor cu lumea: separare (1 Corinteni 5:12-13; 10:14, 19-21); asociere (1 Corinteni
6:12; 10:23-33); aspecte interioare proprii (Ioan 14:17; 1 Corinteni 8:10; 11:14 pentru 11:1-14; 1 Petru
2:12)
4. Problemele veşniciei - a doua venire şi învierea pentru răsplată (1 Corinteni 15:12, 22-23, 49-53)
C. Evoluţia spirituală generală a corintenilor
1. Primirea Evangheliei: convertiri masive şi bogate (Fapte 18:8-10; 1 Corinteni 1:4-7; 15:1-2)
2. Crize spirituale – chiar căderi (Daniel 11:33-35; Marcu 4:17; 1 Corinteni 10:1-13; 2 Corinteni 11:3-4)
3. Restaurări - cum să tratezi „pocăiţii nepocăiţi” (2 Corinteni 7:5-12; 10:1-6)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu - exclusiv, unicitate (1 Corinteni 10:21-22; 15:27-28)
2. Pavel – omul „acelaşi” – omul pe temelie sigură (2 Timotei 2:19; 2 Corinteni 10:11; 12:20-21) – în
biserica locală, pe teren, în epistole (2 Corinteni 12:18)
3. Corintenii - fraţii, cărora sfinţii le trimit sănătate (2 Corinteni 13)
Biserica / Adunarea
Lecţia 12-13

BISERICA / ADUNAREA DIN EFES

INTRODUCERE
1. Efes – cel mai important oraş din provincia Asia. Sediul zeiţei Diana (romani), Artemis (greci), având
un templu ars şi refăcut, care avea 128 metri lungime şi 66 metri lăţime (una din minunile lumii)
2. Biserica din Efes – un templu viu – o minune veşnică (Efeseni 2:21-22), fondat în cea de a treia
călătorie paulină (Fapte 18:19-21; 19)

I. LUCRAREA DIN EFES (O lucrare completă)
A. Lucrători cu experienţă
1. Preocupare totală pentru o lucrare (Fapte 18:19-21; 19:8 -10; 20:33-34)
2. Experienţa puterii divine ( Fapte 8; 19:11-12, 15, 18-20; 20:18-19)
3. Importanţa lucrării în echipă (Fapte 19:22, 29; 20:4)
B. Lucrători care acceptă desăvârşirea (numai aşa pot desăvârşi şi ei pe alţii – Efeseni 4:11-12)
1. Ucenicii de la Ioan la Pavel - prin Isus (Fapte 19:1-7); caz. Apolo (Fapte 18:24-28)
2. Misionari neşcolarizaţi (Fapte 19:13; 17); aviz (1 Timotei 1:3-12)
3. Evanghelizare / învăţare până la saturaţie (Fapte 19:10; 20:20, 27); cursuri intensive (Fapte 20:7, 11;
28:23)
C. Lucrători în Mâna lui Dumnezeu
1. Mâna Domnului în alegere – ordinare (Fapte 20:28; Osea 8:4; 1 Timotei 1:18-20; 4:14); caz: Saul,
Eliab… David - călăuzirea repartizării sectoarelor de activitate (Galateni 2:8; Fapte 13:2-4)
2. Mâna Domnului (Duhul lui Dumnezeu) şi Cuvântul (Ioan 16:12-13; Fapte 15:28; 20:32) duc la
mântuirea păstorilor şi turmelor
3. Lucrători în mâna diavolului (lupi în turmă) : (Matei 7:15; Fapte 20:29); întâi trebuie să vegheze
lucrători (Fapte 20:29-31; Ieremia 14:13-16; 29:15, 21-25, 31-32):
a) metode: vorbiri dulci plăcute firii (Romani 16:18; Fapte 20:30; 2 Timotei 4:3); miracole (2
Tesaloniceni 2:9-11)
b) scop: partide (Fapte 20:30; Romani 18:17; 2 Petru 2:2-3)
c) rezultate: înşelarea tuturor (Matei 24:24; Romani 16:18; 2 Corinteni 11:12-15; 2 Timotei 3:13)

II. BISERICA (ADUNAREA) DIN EFES (O biserică matură; evrei şi neamuri – Efeseni 2:11-
18; 3:6)
A. Primirea Evangheliei
1. Un har (Efeseni 2:8; 3:20-21)
2. O primire adevărată (Efeseni 1:13-14); Cuvânt, Duh (Fapte 19:17-20)
B. Echiparea sfinţilor (O datorie a lucrătorilor – Efeseni 4:11-15; Fapte 20:26)
1. Creşterea spirituală (Efeseni 2:20-22; 4:12-16)
2. Rugăciunea pentru creşterea spirituală (Efeseni 1:15-23); în comun sau absenţă (Fapte 20:36; Efeseni
1:15)
C. Evanghelia – un mod de viaţă
1. Omul cel vechi (Efeseni 4:22 – 5:5; Coloseni 3:8-9)
2. Omul cel nou - comportamentul unui mântuit (Efeseni 4:1-5; 4:32; 5:18-20; 5:1-2):
a) viaţa de familie – înţelegerea fundamentală (Efeseni 5:22-23; 6:1-4)
b) viaţa socială (Efeseni 5:8-13; 6:5-10); grija pentru săraci (Fapte 20:34-35; Galateni 2:9)
D. Creştinul în lupta spirituală
1. Puterea şi armătura divină (Efeseni 6:10-11, 13)
2. Lupta spirituală, nu umană (Efeseni 6:12-13, 16)

ÎNCHEIERE
1. Efes – o biserică puternică, matură spiritual - sfinţii lui Dumnezeu (Efeseni 1:1, 4)
2. Necesitatea creşterii şi rămânerii în dragostea adevărului (Apocalipsa 2:2-7; Fapte 20:37-38; 21:1, 5)
Biserica / Adunarea
Lecţia 14-15

BISERICA / ADUNAREA DIN ROMA

INTRODUCERE
1. Roma – capitala Imperiului Roman, locul ce a pretins, şi încă mai pretinde, conducerea lumii
2. Nu se cunoaşte exact originea Bisericii din Roma . În Fapte 2 au existat oaspeţi din Roma. Oricum era
formată din evrei şi neamuri (Romani 3:29)

I. BISERICA (ADUNAREA) DIN ROMA
A. Cursul (evoluţia) Bisericii
1. Chemarea pentru Isus Hristos (Romani 1:5-7; 2 Petru 1:10-11)
2. Expulzarea din Roma (din lume) – (Fapte 18:1; Ioan 15:18-20; 17:11, 14-18)
3. Dezbinările religioase (Fapte 28:22, 28-28; 1 Corinteni 1:18-19; Matei 10:34-38)
4. Dezvoltarea, desăvârşire (Romani 12:1-21; 15:1-7, 13-14; 16:20, 24-27)
B. Lucrarea lui Pavel la Roma (indirectă, era deja prin colaboratorii lui - Romani 16:3-15 )
1. Un gând şi o dorinţă fericită; o datorie de onoare: Pavel la Roma (Romani 1:10, 13-16; 1 Tesaloniceni
2:17-18)
2. Scopurile „pauline”; vin la voi cu Biblia, Duhul Sfânt şi fiinţa mea (Romani 1:11-17; 15:28-32, 19)
3. Statutul civil, religios al lui Pavel la Roma (Fapte 28:16-31; Romani 1:1; 15:17-26)
4. Lucrarea verbală şi scrisă: Isus în Vechiul Testament şi epistole (Fapte 28:23, 31), rugăciunile (Romani
1:9; Filipeni 1:4)

II. EPISTOLA CĂTRE ROMANI
A. Doctrina mântuirii
1. Omenirea sub păcat (evrei şi neamuri), osândă, moarte (Romani 1:18-21, 28; 2:3, 14-24; 3:9, 11, 19)
2. Justificarea prin credinţă - ispăşirea divină (Romani 3:21-30; 4:22-25; 5:18-21)
3. Rezultatul / răspunsul - Îndreptăţirea e urmată de sfinţire (Romani 6:1-2, 3-14, 21-22). Înfierea aduce
Duhul Tatălui, rezultând viaţa „Fiului” (Romani 8:1-6, 9, 14-16, 28-29)
B. Mântuirea oamenilor (Ierusalim – Roma – Ierusalim)
1. Predestinare şi / sau alegere (Romani 9:4, 6, 8, 14-19, 30-33)
2. Procedură (Romani 10:2-21; Galateni 5:6)
C. Principii de viaţă şi lucrare pentru cei mântuiţi
1. Viaţa bisericească:
a) slujbe – daruri (Romani 12:3-8; Romani 15:30-31; Efeseni 6:19; 2 Tesaloniceni 3:1-2)
b) relaţii frăţeşti – comunitare (Romani 12:9-16)
c) relaţii interconfesionale (Romani 14:1-23; 15:1-10)
2. Viaţa socială:
a) relaţia cu autorităţile (Romani 13:1-8)
b) relaţia cu toţi oamenii (Romani 12:17-21; 13:9-10)

ÎNCHEIERE
1. O biserică mare dintr-un oraş mare are o influenţă paralelă cu influenţa pământească politică, economă,
social-culturală (Romani 1:8; 2:17-24)
2. Viaţa bisericii e influenţată şi subordonată învăţăturii / doctrinelor (Romani 12:1-2; 13:10)
Religia Domnului Isus Hristos
Lecţia 1

INTRODUCERE

INTRODUCERE
1. Evangheliile prezintă suficiente date / detalii despre viaţa religioasă a Domnului Hristos (Luca 1:1-4),
de la botezul în apă până la înălţarea la cer, ceea ce ne permite cunoaşterea şi înţelegerea religiei
Domnului Hristos (Luca 3:21- 24:51)
2. Religia Domnului Isus Hristos – creştinismul autentic – conceptele şi comportamentul religios şi ca
mod de viaţă (pe lângă lucrarea ispăşitoare, mântuitoare), oferă exemplul desăvârşit pentru urmaşii Lui,
care-L acceptă ca Mântuitor şi Domn (Fapte 2:36-37; 17:23; 1 Corinteni 2:7-8)

I. DEFINIŢII
1. O religie a duhului minţii iluminate de Duhul Sfânt (Ioan 6:60-63), bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu
(Luca 24:25-27) şi întreţinută cu rugăciune (Luca 11:1-4; 22:39-46)
2. O religie nepopulară, orientată împotriva firii pământeşti şi a lumii (Ioan 7:1-9; 2 Timotei 3:12), dar cu
bucurii spirituale (Luca 10:21-22; Ioan 15:9-11)
3. O religie ce poate fi înţeleasă, acceptată şi dovedită că este adevărată, prin proclamarea şi împlinirea
binelui suprem, fără interese pământeşti (Ioan 7:16-18; Luca 7:19-23; 2 Corinteni 1:12; 4:2-4)

II. COORDONATE
1. Viaţa spirituală / religioasă originează în naşterea din Dumnezeu (Ioan 1:12-14; 3:1-8; Romani 1:3-4;
8:29)
2. Viaţa spirituală / religioasă a Domnului Hristos fost (mai mult decât) împlinirea Legii: iubirea de
Dumnezeu şi de aproapele, culminând cu ascultarea şi jertfa supremă (Matei 5:38-48; 27:26-31; Ioan
3:16; 1 Ioan 3:16)
3. Viaţa spirituală / religioasă (a Domnului) s-a desfăşurat în condiţiile şi parametri lumii spirituale şi
fizice, ceea ce necesită suportarea ispitelor cu înţelepciunea Cuvântului şi puterea Duhului (Matei 4:1-11;
6:13; Luca 11:14-26; 12:1-12). „Cine nu crede că există diavol, să incerce să lucreze pentru Dumnezeu şi-
l va întâlni cu siguranţă”

III. SCOP
1. Domnul Hristos a urmărit toată viaţa împlinirea voii lui Dumnezeu şi proslăvirea Lui (Ioan 6:38; 12:27-
28; 17:4)
2. Scopul Domnului a fost reînstaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu, prin exemplul personal / viaţa
pământescă şi prin activitatea / lupta spirituală (Luca 17:20-21; Evrei 10:5-10; 1 Corinteni 15:24-28)

ÎNCHEIERE
1. Domnul a fost „Fiul prea iubit ... de El să ascultaţi” (Matei 12:18-21; 17:5), cu o închinare „în duh şi în
adevăr” (Ioan 4:23). Noi trebuie să fim / devenim ucenicii Lui (Luca 9:23-26), după cum El a fost
urmaşul desăvârşit al Tatălui, căci scopul Evangheliei este redobândirea chipului lui Dumnezeu (Ioan
5:19)
2. Domnul a spus despre Sine: „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire” (Matei
11:6; 15:12-13; Marcu 12:10-11)
Religia Domnului Isus Hristos
Lecţia 2

INTERPRETAREA LEGII

INTRODUCERE
1. Istoria biblică (Vechiul şi Noul Testament) este un singur plan divin (unitar), dar care prin lucrarea
Domnului Hristos, marcheză definitiv revelaţia şi desăvârşeşte mântuirea (Matei 5:17-18; Evrei 1:1-3)
2. Trecerea de la sistemul Legii (împovărat de tradiţia iudaică) la Adevărul împlinirii ei, a constituit baza
doctrinară a religiei Domnului Hristos (Ioan 1:17)

I. LEGEA ŞI IUDAISMUL
A. Moise şi prorocii
1. Cele zece porunci cu explicaţii suplimentare şi alte legi au fost transmise evreilor prin Moise – o
„slugă” credincioasă (Deuteronom 5:1; 12:1; Maleahi 4:4; Evrei 3:5-6)
2. Profeţii au chemat poporul la împlinirea Legii, arătând înţelesul ei, în special în domeniile în care ea era
nerespectată (Isaia 8:19-20; Ieremia 5:2-7; Amos 2:4)
B. Tradiţii şi practici religioase ale vremii
1. Interpretări tradiţionale religioase ale vremii instauraseră un cult împovărat cu multe reguli şi forme
exterioare (Marcu 7:1-8, 13; Matei 23:3-4)
2. Existau diferite partide religioase, de la farisei „orbi” la saduchei conducători sau de la conservatorii
lui Şamai la liberali lui Hilel, toţi pretinzându-se a fi urmaţii lui Moise şi ai profeţilor (Matei 23:1-2). La
aceştia se adăugau vameşi şi păcătoşii (Luca 15:1-2; Ioan 7:48-49)

II. PRINCIPII
1. Domnul a accentuat valorile spirituale, morale şi practice ale Legii (Matei 23:23 – lecţia 3). El a arătat
drumul spre Împărăţia lui Dumnezeu: Matei 5:1-9 - „ferice” - fericit din întâmplare (eutukes), prin poziţie,
cinste (olbios), prin plăceri (eudaimon) / fericirea divină (makarios); sărăcia în duh – nevoia profundă de
Dumnezeu; plânsul – smerenia şi pocăinţa; blândeţea – convieţuirea binevoitoare;
2. Domnul a explicat Legea prin aprofundarea conţinutul ei, arătând scopul ei: refacerea şi păstrarea
relaţiei cu Dumnezeu şi trăirea vieţii în cele mai bune condiţii – fericirea omului (Matei 5:21-24; 6:1-15 –
Tatăl nostru; 7:12; Luca 13:10-17; 14:1-6)

III. EXEMPLE PRACTICE
1. Îngrijirea părinţilor (Matei 15:3-6)
2. Căsătoria (Deuteronom 22:13-30; 24:1-4; Matei 5:27-32; 19:3-9; Marcu 10:11-12)
3. Respectarea Sabatului (Exodul 31:12-17; 12:16; Isai 56:2; 58:13; Matei 12:1-7; Marcu 2:27-28; 3:1-6;
Ioan 5:8-10, 18)

ÎNCHEIERE
1. Pentru Domnul, dar şi pentru cei ce voiau să înţeleagă / recunoască adevărul, Legea era dragostea în
acţiune (Marcu 12:28-34)
2. Problema diferenţei dintre religia Domnului şi religia celor ce foloseau aceeaşi Lege era dată în fond de
interpretarea şi aplicabilitatea ei (Luca 6:27-49; 10:25-37)
Religia Domnului Isus Hristos
Lecţia 3

LUCRURILE RELIGIOASE ŞI VALORILE LOR

INTRODUCERE
1. Domnul Hristos a afirmat valoarea lucrurilor sfinte şi împortanţa practicii religioase aşa cum au fost
primite de la Dumnezeu, potrivit cu ceea ce seste scris (Matei 22:34-40)
2. El a reformulat şi îmbogăţit conceptelor religioase mozaice, devenite ritualuri impracticabile şi fără
valoare (Luca 11:44-46)

I. VALORI SFINTE
1. Credinţa a fost pusă piatră de temelie a mântuirii şi a tuturor lucrărilor de practică religioasă (Marcu
9:23-24; 6:5-6), evidentă în cuvintele rostite, primită ca o putere divină ce izvoreşte din autoritatea lui
Dumnezeu şi împărtăşită oamenilor prin rugăciune (Matei 17:20; Marcu 11:20-24). Prin ea este controlată
natura (Matei 8:26; 14:31) şi viaţa umană (Matei 8:10; 9:29; Marcu 5:25-34, 35-36)
2. Domnul prezintă o religie a inimii, accentuând necesitatea cugetului şi a gândurilor curate, sfinte, care
se materializează în practici cultice cu substrat spiritual real şi în trăirii ce reflectă voia lui Dumnezeu şi
împlinesc nevoile oamenilor (Matei 18:1-4; 23:23-25; Luca 11:33-36; 1 Timotei 1:5, 19-20)
3. El „demontează” erorile teologilor vremii, care pierduseră simţul proporţiilor, valorilor (Matei 23:16-
24) şi elimină factorii umani „vinovaţi”: slava deşartă; averea posesivă, ... (Ioan 5:41-44; Luca 11:43)

II. ACŢIUNI PRACTICE (lecţia 9)
1. Odată cu încheierea mandatului formelor religioase ale Legii, Domnul a instaurat o religie a Duhului cu
practici de cult simple şi clare (rugăciune, post, predică, vindecare, eliberare – lecţia 5) şi acţiuni practice
necesare: milostenie, ... (Matei 6: 1-6,16-18)
2. Promovarea slujirii spirituale şi materiale: rob, copil (Matei 20:20-28; Marcu 9:33-37)
3. Administrarea bunurilor materiale în scopul mântuirii şi întreţinerii vieţii (Marcu 12:41-44). Maria – un
exemplu de urmat (Marcu 14:3-9), apoi Marta (Luca 10:38-42; Ioan 11:20-27; 12:2-8). Repartiţia
înţeleaptă, dreptă şi respectarea indatoririlor sociale (Matei 22:15-22)

ÎNCHEIERE
1. Domnul Hristos a prezentat şi practicat o religie potrivit cu ceea ce este omul şi starea sa reală; religia
Lui este bună şi potrivită pentru fiecare om (Luca 11:37-42; Romani 12:1-2)
2. El a arătat că adevăratele valori sunt de natură spirituală, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu nu este în /
din lumea aceasta (Luca 14:12-24; Luca 16)
Religia Domnului Isus Hristos
Lecţia 4

PĂCATUL ŞI MÂNTUIREA

INTRODUCERE
1. În vremea Domnului exista clasificarea religioasă: păcătoşi, neprihăniţi, pe care El a infirmat-o şi a
prezentat nevoia generală de mântuire (Luca 15:1-2; Ioan 8:33-36)
2. Învăţătura Domnului şi cazurile prezentate în Evanghelii sunt definitorii şi desăvârşite (Matei 9:9-13)

I. REALITATEA PĂCATULUI ŞI NEVOIA DE MÂNTUIRE
A. Probleme fundamentale
1. Eliberarea de sub osânda păcatului – mântuirea, este nevoia fundamentală, prioritară a omului şi poate
fi oferită numai prin mila divină (Ioan 3:16-18; Matei 9:36; 18:21-27; Efeseni 2:4-9)
2. Procedura de primire a mântuirii constă în „pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru
Isus Hristos” (Fapte 20:21; Matei 21:28-32; Luca 7:48-50)
B. Probleme auxiliare
1. Nevoia iertării interumane – o cerinţă obligatorie pentru primirea şi păstrarea iertării divine (Matei
6:14-15; 18:27-35; Marcu 11:25-26; Luca 17:3-4)
2. Păstrarea neprihănirii (primită prin credinţă) – ferirea de păcat, păstrează statutul dobândit prin
mântuire (Ioan 5:14; Luca 11:24-26; 2 Petru 1:1-11)
3. Atenţie la prilejurile de păcătuire! (Matei 18:6-14; Luca 17:1-2)

II. DOMNUL ISUS MÂNTUITORUL ŞI PĂCĂTOŞII
1. Oamenii imorali:
a) „femeia păcătoasă”: - lacrimi, iertare, iubire (Luca 7:36-50)
b) altă femeie imorală - iertare în loc de osândă şi o nouă viaţă (Ioan 8:3-11)
2. Vameşii:
a) un vameş de rând – un păcătos oarecare ce a ajuns neprihănit (Luca 18:9-14)
b) Zacheu – „mai marele vameşilor” ce a (re)devenit un fiu al lui Avraam (Luca 19:1-9)
3. Robi păcatului – datorii achitate („tel el estai” - ultima chitanţă pentru creditor – „s-a isprăvit” - Ioan
19:30); păcate iertate (Matei 18:23-25; Luca 7:41-42; Ioan 8:30-36)

ÎNCHEIERE
1. „... Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut (păcătosul)” (Luca 9:54-56; 19:10)
2. Mântuirea va fi finalizată la cea de a doua venire a Domnului (Ioan 3:19-20, 36; Matei 22:1-14 – unii
resping mântuirea considerându-se neprihănăţi, iar alţi vor fi respinşi pentru că rămân în păcat)
Religia Domnului Isus Hristos
Lecţia 5

EVANGHELIA DEPLINĂ

INTRODUCERE
1. Domnul a predicat şi practicat o lucrare întreagă, desăvârşită pentru mântuirea oamenilor (Matei 4:23-
25)
2. Evanghelia deplină cuprinde eliberarea de păcat şi de toate efectele lui, conform făgăduinţelor divine
(Luca 4:18-19)

I. VESTIREA CUVÂNTULUI – EVANGHELIA MÂNTUIRII
A.Conţinut
1. Vestirea Evangheliei mântuitoare a fost lucrarea de bază a Domnului, deşi oamenii îl căutau mai
degrabă pentru alte avantaje imediate (Marcu 2:1-2; 6:53-56; Ioan 6:22-29)
2. El a fost interesat şi a rezolvat problema statutului spiritual al omului (Matei 6:31-33; Luca 12:13-21)
B. Proceduri
1. Domnul a desfăşurat o lucrare în întreg teritoriu evreilor, promovând şi ucenicii în aceeaşi lucrare, pe
care aveau să o continue, pe întreg pământul (Luca 4:42-44; Matei 9:36-38; 10:5-7; Luca 24:47-49; Fapte
1:8)
2. El a ales pentru Evanghelie (după rugăciune) „pe cine a vrut” (Marcu 3:13; Luca 6:12-13), pentru o
vreme propice de slujire (Luca 13:31-35; Ioan 4:31-38)

II. LUCRĂRI CE ÎNSOŢESC EVANGHELIA
A. Puteri divine
1. Autoritate peste demoni – legarea celui puternic din lume (Marcu 1:23-27; 3:11-12;9:29; Luca 11:14-
23)
2. Vindecarea bolilor şi a altor neputinţe – handicapuri (Matei 8:17;10:1; Ioan 14:12-14)
3. Alte miracole doveditoare ale Evangheliei divine (Matei 8:22-25; Ioan 10:23-27, 37-38)
B. Alte aspecte procedurale
1. Domnul a făcut aceste lucrări din milă şi pentru / credinţă, fără să facă din ele un spectacol (Marcu
5:36-43; 7:36; 8:23). Toată activitatea trebuie să fie pe fondul slujirii (Luca 22:24-30)
2. El şi-a instruit ucenicii să acţioneze prin credinţă (şi din punct de vedere material), avertizându-i să
accepte crucea slujirii (Matei 10:7-39), dovedind prin suportul material personal (Luca 8:1-3; Fapte 13 –
slujitorul Marcu)

ÎNCHEIERE
1. Cazul „Marcu 2:1-12” dovedeşte ordinea şi valoare Evangheliei mântuitoare, care oferă bucuria eternă,
în raport cu semnele şi minunile aferente I (Luca 10:17-24)
2. Misiunea ucenicilor era / este păstrarea Evangheliei şi a lucrărilor ce o însoţesc (Marcu 16:15-20; Evrei
2:2-4)
Religia Domnului Isus Hristos
Lecţia 6

VIAŢA RELIGIOASĂ PRACTICĂ

INTRODUCERE
1. Domnul Hristos a fost profund implicat în viaţa cotidiană, ceea ce dovedeşte posibilitatea împletirii
vieţii cultice cu cea practică; religia Sa a fost un mod de viaţă, nu numai o religie cu caracter ideologic şi o
practică pur sacerdotală (Matei 6: rugăciunea, postul, milostenia şi celelalte probleme materiale)
2. El a afirmat că Împărăţia Lui nu este din lumea aceasta (Ioan 18:36), dar a fost responsabil, până la
moarte, în plan pământesc (Matei 15:29-32; Ioan 17:11-16). Explicaţii escatologice în lecţia 10

I. DOMENII ALE VIEŢII PRACTICE (Apostolul Pavel dovedeşte prin principiile şi
practica personală şi implementată în adunări că a primit Evanghelia, direct de la Domnul)
A. Familia
1. O atidudine favorabilă vieţii de familist (Ioan 2:1-12), dar fără respingerea celor nefamilişti (Ioan 11;
12:2) şi fără afectarea vieţii spirituale (Marcu 3:21, 31-35; Ioan 19:25-27)
2. Poziţia categorică împotriva divorţului (Matei 19:1-12; Marcu 10:9-12) şi condamnarea directă a
copiilor ce nu-şi respectă şi îngrijesc părinţii (Matei 15:4-6)
B. Averea
1. Desfăşurarea normală, fără lăcomie (bogăţie) şi fără îngrijorări (sărăcie) a activităţilor economice, cu
încredere în purtarea de grijă a Tatălui ceresc şi având prioritate de o viaţă, moştenirea Împărăţiei lui
Dumnezeu (Matei 6:19-34; Luca 10:38-42)
2. Cazul: tânărul bogat – cerinţele slujirii şi problema raportări corecte la bogăţii (Marcu 10:21-31)
C. Societatea – statul
1. Respectarea legilor sociale, plătirea impozitelor şi taxelor (Matei 17:24-27; Romani 13:1-7)
2. Înţelegerea existenţei sfinţilor în lume - o societate în care să fi drept, dar să poţi suporta nedreptăţi
(Matei 22:15-22; Ioan 16:1-4); „fiţi înţelepţi ca serpi şi fără răutate ca porumbeii” (Matei 10:16-17)

II. PRINCIPII
1. Acceptarea purtării crucii: atitudinii împotrivitoare din partea lumii (Matei 10:34-39; Ioan 15:18-25) şi
condiţii economice mai puţin favorabile (Luca 12:13-21)
2. Iubirea aproapelui, indiferent de originea sau situaţia lui (Matei 22:34-40; Luca 10:25-37)

ÎNCHEIERE
1. În Religia Domnului Isus Hristos credinţa este indisolubil legată de faptă, este vie (Matei 25:31-46)
2. El ordonează priorităţile, fără să pună în pericol existenţa noastră terestră, cu toate/în toate aspectele ei
(Luca 12:28-34).
Religia Domnului Isus Hristos
Lecţia 7

CĂLĂUZIREA DUHULUI

INTRODUCERE
1. Călăuzirea personală, în tot ceea ce a zis şi făcut Domnul Hristos, a fost foarte evidentă şi determinantă
în trăirea unei vieţi desăvârşite (Ioan 3:34; 8:26; 12:49-50)
2. El a arătat importanţa călăuzirii ucenicilor, adepţilor religiei „în duh şi în adevăr” (Ioan 4:23), rol al
Duhului lui Dumnezeu (Ioan 14:16-17)

I. PREZENTARE
A. Context
1. Existenţa noastră umană – fizică, este inseparabilă de realitatea spirituală; mintea este supusă
afecţiunilor trupului şi informaţiilor externe din lumea fizică şi spirituală (2 Corinteni 10:3-5; 11:3-4;
Apocalipsa 16:13-14). Întrebările şi căutările magice – oculte au fost o preocupare pentru toate
categoriile societăţii, dar interzise de Dumnezeu, care oferă călăuzire în condiţii de adevăr şi sfinţire
2. Dumnezeu Tatăl, prin Duhul cunoaşte şi controlează toate acţiunile din Univers, dar tainele lui nu pot fi
pătrunse (Matei 11:25-27; 1 Corinteni 2:10-14)
B. Proceduri
1. Domnul a păstrat zilnic / permanent legătura cu Tatăl prin rugăciune, acceptând călăuzirea şi raportând
împlinirea (Matei 14:23; Luca 5:16; Ioan 17)
2. După coborârea Duhului Sfânt peste El, călăuzirea a implicat trăire şi slujirea (Luca 3:21-22; 4:1,14-19)
3. Domnul le-a explicat ucenicilor nevoia călăuzirii prin Duhul Sfânt – îndrumările unui părinte (Ioan
14:16-18, 26; 16:5-15)

II. EXEMPLE
1. Lucrarea de mântuire şi stările de ispitire (Luca 9:51-56; 19:29-44; Ioan 6:15, 7:6-9)
2. Chemarea şi formarea ucenicilor (Luca 6:12-13; 22:21-32; Ioan 1:37-39, 47-50)
3. Ultima bătălie pământească: de la Cină la cruce (Matei 26:36-46, 53-56; Ioan 12:27; 19:28-30)

ÎNCHEIERE
1. Domnul a avut o puternică relaţie cu Tatăl (Ioan 8:29; 10:30; 15:9-10), fapt necesar pentru toţi fiii
Tatălui (Romani 8:14)
2. A cunoaştere „voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2) este condiţia
împlinirii ei (Ioan 8:54-55)
Religia Domnului Isus Hristos
Lecţia 8

ADEVĂRUL ŞI TRADIŢIA

INTRODUCERE
1. Tradiţie (lat. traditio; gr. paradosis – predanie, transmitere) – modul prin care revelaţia divină se
„înnoieşte”, în contextul istoriei Bisericii, care (considerată infailibilă), are drept să adauge „adevăruri”
noi, care nu se găsesc în Sfânta Scriptură (Ioan 16:13; 20:30; 2 Tesaloniceni 2:15)
2. Religia Domnului Isus Hristos a curăţit adevărul revelat (Lege, Profeţi, Psalmi) de tradiţiile adăugate de
teologii evrei, dar a fost apoi împovărată cu alte tradiţii adăugate de teologii creştini şi consacrate prin
sinoadele ecumenice sau alte hotărâri ale confesiunilor creştine. Există şi alte tradiţii aparent nereligioase,
dar care în fond au tot o „rădăcină” păgână, referitoare la evenimente ale vieţii (nunţi, înmormântări –
negrul, frica de fantome, etc), anotimpuri - sărbători, astre, etc

I. DOMNUL HRISTOS – ADEVĂRUL
A. Interpretarea şi înplinirea Scripturilor
1. Domnul Hristos a arătat deschis respect şi râvna Lui pentru Scripturi, predicând şi cerând prin exemplul
Său, împlinirea lor cu toată puterea (Matei 5:17-19; 8:4; 23:1-3)
2. El a arătat conţinutul mesianic – mântuitor al adevărului revelat (Luca 24:25-27,44-49; Ioan 5:39,46)
B. Cuvântul viu al lui Dumnezeu
1. Domnul a fost Cuvântul şi Adevărul, ceea ce înseamnă revelaţia desăvârşită, care a completat cele
transmise prin Moise şi profeţi (Ioan 1:1, 14, 16-18; 14:6; Evrei 1:1-3)
2. El a împlinit/realizat planul mântuirii, transmiţând apostolilor (în timpul misiunii Sale terestre) revelaţia
Sa şi completând Scripturile (după înălţare, prin Pavel şi Ioan) – Canonul biblic (normă, măsură) pentru
definitivarea doctrinei religiei Lui (Ioan 20:31; 21:24; 1 Ioan 1:1-4, 1 Corinteni 11:23; Coloseni 1:24-25;
Apocalipsa 1:1-2)
C. Practici consacrate şi principii religioase de bază
1. Domnul avea practici / obiceiuri sfinte, cu loc, orar, etc: rugăciune, adunare, post, ca practici naturale,
spirituale fără „spectacol” (Matei 6:1-6; Luca 4:16; 11:1). El a instituit Cina cea de taină, foarte simbolic
şi simplu, dar şi aici au apărut tradiţii (Matei 26:26-29)
2. Slujbele / adunările organizate de Domnul erau „naturale” dar puternice, conţinând tot ceea ce era
necesar pentru raportarea la Dumnezeu şi la oameni (Matei 21:9, 14-16)
3. Rezolvarea problemelor din comunitatea de credincioşi a fost reglementată la nivelul adunării locale
(Matei 18:15-20)

II. TRADIŢIA TEOLOGICĂ ŞI PRACTICĂ UMANĂ
A. Tradiţii evreieşti
1. Tradiţia mozaică s-a dezvoltat în perioada intertestamentară prin comentarii ale Torei (Mişna şi
Ghemara) şi prin introducerea altor învătături elaborate de cărturari (Luca 1:6; 2:21-24; Marcu 7:1-23)
2. Ele au instituit un cult-afacere al conducătorilor religioşi şi al altor comercianţi aferenţi (Luca 19:45-46;
Matei 21:12-13; Ioan 2:13-22)
B. Principii de anulare a tradiţiilor
1. Opozanţa / contradicţia faţă de adevăr / învăţătura Scripturilor în diferite domenii ale vieţii şi slujirii
sacre: îngrijirea părinţilor, slujbele şi organizarea cultică (Matei 15:1-20; 23:16-22; Luca 9:46-50)
2. Formalismul, prin mulţimea ritualurilor şi regulilor cu conotaţie religioasă, care „îngroapă” simplitatea
(nu simplismul) şi curăţia adevărurilor sacre (Matei 23:5-7, 13-15)

ÎNCHEIERE
1. Adevărul prezentat prin Domnul Hristos este atot suficient, neavând nevoie de „amendamente” sinodale
sau profetice (Galateni 2:1-21)
2. Tradiţiile sunt o dovadă a lipsei de cunoaştere, de părtăşie reală cu Mântuitorul şi de călăuzire a
Duhului, un tribut plătit de cei care pot fi liberi, dar nu se folosesc de libertatea sfântă, uneori cu preţul
pierderii mântuirii – robiei păcatului (Coloseni 2:1-23)
Religia Domnului Isus Hristos
Lecţia 9

UCENICIA

INTRODUCERE
1. Ucenicia: „şcoala” de formare spirituală a celor ce cred în Domnul Isus Hristos (Matei 28:19)
2. Ucenicia se efectuează în cadrul părtăşiei frăţeşti, prin slujba adunării (Fapte 2:41-42; 4:13)

I. PRINCIPII ALE UCENICIEI
1. Ascultarea în supunere şi renunţare totală la modul de viaţă „privat” şi lumesc, în vederea formării
desăvârşite (Luca 9:57-62; 14:25-33; Ioan 6:60-66; Marcu 10:32); purtarea crucii (Matei 10: 24-25,37-39;
Luca 9:23).
2. Ucenicia educaţiei copiilor – o responsabilitate pentru familie şi adunare (Matei 18:1-14; Marcu 10:13-
16)
3. Împletirea vieţii cotidiene cu slujirea uceniciei (Luca 5:1-11; Ioan 1:35-41). Marta şi Maria (Luca
10:38-42; Ioan 11-12)
4. Primele misiuni, practica sub îndrumarea Învăţătorului (Matei 10:1; ; Luca 10:1,17-24)
5. Necesitatea iertării şi slujirii reciproce (Matei 18:21-35; Marcu 9:33-35; Ioan 13:1-17)

II. STUDII DE CAZ
A. Domnul Hristos şi ucenicii
1. Părtăşia Domnului cu ucenicii (Matei 12:46-50; Marcu 2:15). Rămânerea în viţă: primirea învăţăturilor
Învăţătorului, ceea ce duce la eliberarea de obiceiurile şi practicile păcătoase şi aplicarea noilor principii
(Ioan 8:30-36; 15:1-11)
2. Tânărul bogat şi ucenicii (Marcu 10:21-30)
B. Ucenicii apostoli şi alţi ucenici
1. Părtăşiile ucenicilor după plecarea Domnului (Ioan 13:35; 20-21)
2. Practica Bisericii primare (1 Corinteni 4:15-17; Coloseni 1:26-29; 2 Timotei 2:1-12)

ÎNCHEIERE
1. Ucenicia realizează scopul lui Dumnezeu cu oamenii: mântuirea şi desăvârşirea prin Isus Hristos
(Efeseni 4:1-16). „Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca
învăţătorul lui” (Luca 6:40)
2. Ucenicia prin scopul ei este acceptarea pierderilor „aici” şi primirea răsplătirilor „acolo” (Marcu 8:34-
38; Ioan 12:24-26);
Religia Domnului Isus Hristos
Lecţia 10

ESCATOLOGIA ŞI ETERNITATEA

INTRODUCERE
1. Domnul Hristos a fost foarte legat (de drept şi de fapt) de realitatea cosmică şi spirituală (Ioan 8:23;
13:1; 17:1-5)
2. El a predicat o împărăţie eternă, legând viaţa aceasta de viaţa viitoare, în vederea unirii tuturor
lucrurilor (Ioan 1:51; 3:12; 6:27; 17:23-24; Efeseni 1:9-11)

I. REFERINŢE ESCATOLOGIGE
A. Profeţii (Matei 24:36)
1. Afectarea şi degradarea sistemului suport al vieţii terestre (trup, pământ, atmosferă) pe fondul agravării
stărilor de păcat şi anticiparea unei noi creaţii (Matei 24:6-8, 29-31; Luca 21:25-28)
2. Influenţa crescândă, cu efecte grave, a Diavolului şi sistemului său de păcat – risc major pentru „Religia
Domnului Isus Hristos” (Matei 24:4-5, 10-13, 23-27; Marcu 13:9, 11-12)
3. Escatologia personală anunţată de Domnul solicită o trăire înţeleaptă, luând în calcul plecarea fără
preaviz de pe pământ (Luca 12:16-21)
B. Pregătiri pentru sfârşit
1. Primirea şi acceptarea „invitaţiei” adevereşte dreptul la Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 22:1-14; Luca
14:15-24). Ex.: Studentul ce nu ştia ce urmează „după aceea”
2. O stare de veghere – aşteptare plăcută ne păstrează într-o formă bună şi sigură (Matei 25:1-13; Luca
12:35-40). Atenţie la „grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri” (Marcu 4:19; Luca
21:34-36)

II. REFERINŢE LA ÎMPĂRĂŢIA ETERNĂ
A. Prezentări
1. Eternitatea oferă o nouă locaţie pentru toţi „membrii adunării” creştine (Ioan 14:1-3, Ioan 17:24;
Apocalipsa 21)
2. Organizarea veşnică va cuprinde o nouă încadrare pe „posturi” după repartiţia divină şi activitatea
fiecăruia din viaţa de slujire creştină (Matei 20:20-23; Luca 19 :11-19)
B. Raportarea veacul de acum / veacul viitor
1. Căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a naturii ei – neprihănirea atribuită şi împărtăşită trebuie să fie
prioritatea celor ce cred în Hristos – El s-a dus, să ne atragă cu atât mai mult (Matei 6:33; Luca 17:20-21;
Ioan 16:5-15)
2. Slujirea, în religia lui Hristos se face cu lepădare de sine, dar cu mare răsplată (Matei 19:27-28; Marcu
10:29-30; Ioan 12:24-26)

ÎNCHEIERE
1. Religia Domnului Isus Hristos duce la înţelegerea corectă a mandatului vieţii terestre - reportarea şi
raportarea la viaţa eternă (Matei 16:24-27)
2. Aşteptarea pasionată este imperativă pentru continuarea vieţii cu Dumnezeu pentru eternitate (Matei
24:42-51; 2 Totei 4:8; Evrei 9:28)
Reforme
Lecţia 1
INTRODUCERE

INTRODUCERE
1. Definiţii şi termeni: Reforma: schimbare (de obicei în bine), modificare legală a unei stări de lucruri -
DEX. Subiectul acestui studiu, este reforma religioasă, dar ea are în ansamblul ei şi aspecte familiale,
sociale şi economice. Termeni biblici specifici: întoarcere (V T); pocăinţă (N T). Un soldat a definit
pocăinta în trei comenzi: „Stai!”; „La stânga-mprejur!”; „Înainte marş!”
2. Reforma religioasă este o chemare divină pentru toţi oamenii: „Întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi
toţi... Căci Eu Sunt Dumnezeu şi nu altul” (Isaia 45:22). „Când Dumnezeu vede că imaginea lui este prea
deformată, o proiectează din nou, aceasta este reforma”

I. GENERALITĂŢI
1. Istoria biblică prezintă evoluţia spirituală a umanităţii în general şi a Israelului în special - permanenţa
declinului spiritual şi social – o întoarcere spre idoli şi păcat, abaterea inimii de la Domnul, în decăderea
datorată influenţei şi posesiuniilor demonice şi pe fondul căderii iniţiale, în pofida atenţionărilor repetate.
(Leviticul 19:4; Deuteronom 31:16-21; Ieremia 2:1-5, 12-13, 17, 27-29; 9:13-14; 11:7-8; Osea 5:2-3;
Romani 1:18-32). Istoria creştinismului (Bisericii) confirmă aceeaşi tendinţă negativă
2. Revenirea la original, de la eroare la adevăr, reclamă nevoia de schimbare - recuperarea indivizilor şi
societăţii prin reforme - întoarcere la calea veche ; „ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L
găsească” (Fapte 17:27), prin cercetarea pe care El o face omului: „Inima îmi zice din partea Ta: «Caută
Faţa Mea!» Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!” (Psalmul 27:8); „.. întoarce-mă Tu şi mă voi întoarce, căci Tu
eşti Domnul, Dumnezeul meu!... ” (Ieremia 31:18-19)
3. Reforma presupune schimbarea gândirii, practicilor religioase şi a modului de viaţă; „Israele, de te vei
întoarce, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul, dacă vei scoate urîciunile tale dinaintea Mea, nu vei
mai rătăci” (Ieremia 4:1); „Îndreptaţi-vă căile şi faptele” (Ieremia 7:3). Reforma înseamnă (de regulă) şi
o reorganizare a structurilor existente, care prin obişnuiţă (tradiţie) nu permit reforma (Ieremia 1:10; 4:2,
14)
4. Reforma poate fi acceptată sau respinsă (Ieremia 6:16-17); „Poporul Meu este pornit să se depărteze de
Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Prea Înalt, nici unul din ei nu caută să se ridice” (Osea 11:7).
Întoarcerea la Dumnezeu poate fi totală sau parţială (exemplul reformei din sec XVI). Atenţie la pseudo –
reforme (Osea 6:4, 6), pe fondul fricii şi a unor interese sau planuri şi acţiuni umane, lipsite de puterea
divină: „... vicleana ... nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie, zice Domnul” (Ieremia
3:7-10)

II. APLICAŢII
1. Reforma este o necesitate actuală în creştinism / în penticostalismul românesc (ciclul: mişcare –
instituţie – epavă – o nouă reformă)
2. Etapa actuală solicită conştientizare generală şi apelul către Dumnezeu, prin:
a) cercetarea Scrierilor sfinte - conştientizarea nevoii de revenire la original (Osea 6:1,3; reforma
lui Iosia – 23 Cronici 34-35)
b) rugăciunea de mărturisire şi smerenia cu penitenţă ce crează cadrul spiritual şi sufletesc necesar
– puterea de întoarcere la Dumnezeu (2 Cronici 7:14), pentru primirea puterii Duhului care realizează
mişcarea de reformă (Psalmul 53:2; Ieremia 24:7)

ÎNCHEIERE
1. Reforma religioasă este un har pentru omul păcătos, ce poate fi valorificat prin întoarcere reală la
Dumnezeu,: „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am
răscumpărat” (Isaia 44:22); : „Întoarce-te” (Ieremia 3:12); „Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul”
(Ieremia 3:14); „Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi şi vă voi ierta abaterile” - „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu
eşti Domnul, Dumnezeul nostru” (Ieremia 3:22)
2. Reforma în derularea ei este o „operaţie chirurgicală spirituală” cu convulsii şi lupte ce suprimă firea
pământească, dar dă viaţă prin Duhul (Osea 10:12). „Desţeleniţi-vă un ogor nou şi nu semănaţi între
spini! ... tăiaţi-vă împrejur inimile ...” (Ieremia 4:3-4)
Reforme
Lecţia 2

ISTORIA REFORMELOR

INTRODUCERE
1. Istoria omului (6000 ani) este marcată de abateri / apostazii repetate, ceea ce a necesitat revenirea la
adevăr – reforma, pentru că Dumnezeu, în bunătatea Lui doreşte mântuirea tuturor oamenilor (Isaia 65:1;
Ioan 3:16; 1 Petru 3:9)
2. Istoria reformelor din Israel a fost un precedent pentru reformele din creştinism (Deuteronomul 4:29-
30; Apocalipsa 2-3)

I. ISTORIA REFORMELOR ÎN V T
A. Perioada patriarhilor
1. Prima reformă a fost iniţiată în vremea lui Set şi reluată de unii din urmaşii lui, până la Noe, în timp ce
se înregistra o îndepărtare puternică de Dumnezeu prin urmaşii lui Cain (Geneza 4)
2. A doua reformă a fost realizată prin chemarea lui Avraam şi formarea cultului Dumnezeului Celui
Atotputernic (Geneza 12; Exodul 6:3). Chemarea la un timp de reconsacrare a fost realizată şi de Iacov
(Geneza 35 – lecţia 4, reforma în familie)
B. Perioada statului / poporului evreu (Deuteronom 30:1-9)
1. Eliberarea din Egipt a cuprins şi reforma revelaţiei de pe Sinai (Exodul 3:13-15; 6:1-7; 19:5-6)
2. Perioada judecătorilor a cuprins mai multe reforme, ocazionate de eliberarea din robia popoarelor din
jur (Judecători 2-11). Reforma prefaţa eliberarea prin îndepărtarea idolatriei – judecarea poporului, în /
după Legea Domnului (Judecători 10:13-16; 1 Samuel 7:3-6)
3. Prin David şi Solomon a fost format Regatul lui Israel şi instalarea închinării preoţeşti şi levitice la
Templu (1 Cronici 22:5, 19). În perioada regatelor lui Israel şi Iuda au mai fost unele reforme, dintre ele
cele mai autentice au fost realizate în timpul domniilor lui Ezechia şi Iosia (2 Cronici 29-31; 34-35)
4. După reîntoarcerea din Babilon s-a realizat o întoarcere spre Dumnezeu şi rezidirea Templului
(Zorobabel, Iosua, Hagai, Zaharia), iar după aproape o zută de ani a mai fost o reformă religioasă prin
Ezra şi Neemia, după făgăduinţa divină (Neemia 1:9). Istoria intertestamentară cuprinde şi răscoala
macabeilor, prin care a fost restaurat cultul la Templul de la Ierusalim şi s-a deschis o nouă era în peisajul
religios iudaic (vezi Cărţile macabeilor şi Istoria evreilor, scrisă de Iosif Flavius)

II. ISTORIA REFORMELOR ÎN CREŞTINISM
A Reforme principale
1. Istoria creştinismului (ucenicii) a început printr-o puternică mişcare de reformă la Ierusalim, ce a fost
persecutată de liderii religioşi ai lui Israel (Fapte 2-7). Alte reforme au avut loc în primele secole (ex.:
montaniştii, în jurul anului 200 d.Hr), dar au fost limitate şi unele dintre ele ratate prin accentuarea unor
extreme. Despre ele s-au păstrat puţine informaţii, adesea scrise de adversarii lor. Printre reformatorii
timpurii au mai fost:
a) bogomili („În secolul al zecelea, un mare număr de oameni au migrat în Bulgaria. Credincioşii
din acest grup au marturisit credinţa şi au hotărât să împlinească ce a poruncit Hristos. Pentru viziunea
pe care o aveau despre puritatea Bisericii şi împuternicirea de a învăţa toate neamurile, acti oameni au
ajuns să fie cunoscuţi sub numele de bogomili, prietenii lui Dumnezeu . Mulți bogomili au fost arşi pe
rug sau au fost întemniţaţi pe viaţă pentru că au refuzat să renunţe la credinţa lor. Duşmanii lor au admis
că standardul de viaţă şi moralitate era superior celor din jurul lor. Bisericile lor nu aveau clopote, nici
altar, ci doar o masă pe care era ajezată o copie a Evangheliei. O parte din banii pe care îi câştigau fraţii
erau puşi deoparte atât pentru ajutorarea bolnavilor şi a săracilor care se aflau printre ei cât şi pentru
sprijinirea celor care călătoreau să predice Evanghelia”. http://anabaptisti.ro/ISTORIA.html.
06.06.2011)
b) waldenzii („Au fost un grup de martori din văile Alpilor din Piemonte care au continuat să
predice şi să înveţe Biblia neinfluenţaţi de relatia dintre biserică şi stat. Waldenzii au dat Cuvântului Lui
Dumnezeu cea mai înaltă consideraţie.. Păstorii lor nu erau plătiţi şi majoritatea se ocupa cu
agricultura, tâmplăria şi creşterea animalelor. Ordinea în biserică era practicată în simplitate. În
ordinarea membrilor şi în subiecte de disciplină sau orice alte probleme, toţi membrii luau parte activă
împreună cu liderii lor. Toţi creştinii participau la Cina Domnului. Pâinea şi vinul erau considerate ca
amintiri ale trupului zdrobit al Lui Isus şi a sângelui vărsat de Domnul lor drag. Serviciul de comuniune
era de asemena considerat un îndem puternic pentru membrii, de a fi zdrobiţi şi vărsaţi în Numele Lui
Christos. Citirea individuală, regulată a Bibliei, închinarea zilnică în familie, serviciile de închinare din
biserică şi conferinţele bisericeşti erau printre cele mai apreciate modalităţi de menţinere a vieţii
spirituale. Practicile şi convingerile Bisericii primare erau caracteristice waldenzilor. Pentru că
waldenzii erau atât de numeroşi, au fost incluşi printre cei care Papa Inocenţiu al III-lea dorea să-i
elimine prin cruciada oragnizată împotriva albigenzilor. Rezultatul a fost că waldenzii au fost împrăştiaţi
în toată Europa, unde au supravieţuit în grupuri mici. Totuşi mulţi au murit în acestă persecuţie,
lăudându-L pe Dumnezeu în siguranţă deplină a unei învieri fericite”.
http://anabaptisti.ro/ISTORIA.html. 06.06.2011)
2. Reformele protestante. Principiile fundamentale ale protestantismului îl deosebesc atât de catolicism cât
şi de ortodoxie, în învăţătura despre har, mântuire, Biserică, sfinţenie, numărul şi valoarea tainelor. În
învăţătura despre Biserică, ei preferă concepţia despre Biserica invizibilă, nu admit infailibilitatea
Bisericii ca depozitară a harismei adevărului şi nici infailibilitatea sinoadelor ecumenice. Nu admit
ierarhia bisericească harică, stabilită canonic pe temeiul succesiuni apostolice ci preoţia universală.
Renaşterea morală a omului se face în legătură directă cu Hristos, fără mijlocirea ierarhiei harice:
a) lutheranismul - Martin Luther (1483-1546); a afişat, în octombrie 1517, cele 95 de teze ale
reformei la Universitatea din Wittenberg Germania, apoi în luna noiembrie, le-a trimis diferitelor autorităţi
religioase. În ele afirma că un individ este mântuit numai datorită milei şi bunătăţii divine, în urma
credinţei neabătute în Hristos. Ulterior el a tradus Biblia în limba germană, ceea ce a influenţat decisiv
traducerea Bibliei în limba engleză). În bună parte, contemporane cu încercările de reformă ale lui au fost
şi cele ale elveţianului Huldrych Zwingli (1484-1531), doctor în teologie, care a declanşat reforma
religioasă în Elveţia
b) calvinismul - Jean Calvin (1509-1564) a activat pe tărâm religios şi social la Geneza; el a
formulat doctrina predestinaţiei, susţinând o viata morală şi activă; a interzis luxul, dansul, teatrul, jocurile
de noroc, sub pedepse severe
c) anglicanismul - declanşat de regele Henric al VIII-lea, care a rupt relaţiile cu Roma, iar în 1534
parlamentul a votat ,,Actul de supremaţie” prin care Biserica engleza devenea independentă şi intra sub
autoritatea regelui.( http://ro.wikipedia.org/wiki/Reforma_Protestantă 06.06.2011)
d) anabaptişti /rebotezători. (Începuturile lor datează imediat după reforma lui Luther şi sau extins
în Elveţia, Germania şi ţările de Jos, apoi şi în alte ţări din Europa şi ulterior în America, sub numele de
„menoniţi”, „huteriţi”, etc, fiind cunoscute mai multe ramuri, după cum a fost originea lor. Menoniţii ca
ramură a „anabaptiştilor” sunt cea mai veche comunitate din rândurile Bisericii Libere Protestante şi a
mişcărilor de „trezire”. Ea a fost fondată de Menno Simon (1496-1561), care, după ce a fost doi ani preot,
a trecut la anabaptism în 1536. A organizat comunităţi în Olanda şi în ţările vecine (specificul cultural şi
portul specific este păstrat şi astăzi), după principiul adunărilor locale, conduse de „prezbiteri”, fără alte
organizării eclesiastice. Menoniţii, urmând reformatorii radicali, resping botezul copiilor şi prezenţa reală
a lui Cristos în elementele Cinei Domnului, cer independenţa puterii bisericeşti de cea seculară, refuză
serviciul militar, jurământul şi magistratura, susţin că Biserica trebuie să includă numai creştini angajaţi în
slujba Evangheliei. Practica botezul la vârsta adultă, săvârşesc Cina (de trei ori pe an), duc o viaţă
spirituală profundă, care include citirea Bibliei, rugăciunea în familie şi caritatea. Una din mărturiile de
credință este Mărturisirea de credință de la Schleitheim anul 1527 redactată de catre martirul Michael
Satler. Această mărturisire cuprinde şapte articole simple care însumează principii importante ale
adevărului. O altă mărturisire de credinţă care mai este şi astăzi folosită este formată din cele Cele 33
Articole ale Credinţei redactate de către Peter J. Twisck, născut în 1565.
(http://anabaptisti.ro/ISTORIA.html 06.06.2011). În România, anabaptiştii au venit pe la 1560, în
Transilvania şi în Bucovina.
3. Neoprotestanţi au fost următorul val de reformă, ce a contnuat cu trezirile religiose evanghelice şi
charismatice. (termenul de „trezire religioasă” este des folosit în mediile neoprotestante începând cu
primele decenii ale secolului 18, cu referire la perioadele de interes religios crescut. Predicile si adunările
de rugăciune, frecvent marcate de un emotionalism intens, sunt caracteristice acestei perioade, când se
dorea reînnoirea credintei personale a membrilor din diferitele culte religioase si motivarea oamenilor de
a-si mărturisi public credinta pentru prima oară) Baptişti au apărut în anul 1612, print-un grup de englezi
care au trăit o vreme în Olanda şi acolo au primit credinţa de la menoniţi şi au fost botezaţi cu botezul
credinţei, întemeind lângă Londra prima biserică pe care ei au numit-o biserica baptistă. În 1856 s-a
format în Bucureşti prima biserică baptistă germană. În 1875 s-a format la Salonta prima biserică baptistă
maghiară. În 1881 s-au format în judeţul Bihor primele biserici baptiste române. De acolo s-au răspândit
foarte repede în toată Transilvania şi Bucovina (http://anabaptisti.ro/ISTORIA.html.06.06.2011).
Mişcările de reformă - trezirile spirituale din perioada ce a urmat au fost multe şi diverse. Printre ele au
fost:
a) quakeri. Ei au apărut în Anglia în jurul anului 1650. Ei preferau să fie numiţi prietenii,
abrevierea de la titlul oficial al grupului Societatea religioasă a prietenilor. Acest nume, la rândul lui,
derivă din cuvintele lui Isus: „v-am numit prieteni” (Ioan 15:15). Iniţial se refereau la ei înşişi cu numele
de Copii ai luminii, la predicatorii lor îndrumători - primii autori ai adevărului şi la mişcarea lor –
creştinismul primitiv revenit la viaţă. Totuşi, adversarii lor i-au numit quakeri (cei care tremură), cu
intenţia de a ridiculiza ciudatul lor răspuns la manifestarea prezenţei Duhului. Fondator al quakerilor,
George Fox (1624-1691), s-a născut în Leicestershire, Anglia. Din copilărie, el exprima o sobrietate
deosebită şi o tânjire după adevărul spiritual, iar ca tânăr a trecut printr-o perioadă de luptă spirituală
intensă pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu personal şi empiric.
b) pietismul şi fraţii moravieni. Pietismul, o mişcare de înnoire spirituală care s-a ridicat în
luteranismul german în a doua parte a secolului şaptesprezece, a fost o reacţie faţă de alterarea intelectuală
care îşi făcuse loc în lutheranism la o sută de ani după Luther. Contele Zinzendorf (1700-1760) a fost un
creştin dedicat pe care un contemporan îl descrie ca „unul dintre cele mai extraordinare personaje care au
apărut în Biserica lui Hristos din perioada reformei până în acel moment”.El i-a organizat pe moravi într-o
biserică ce avea prezbiteri şi pastori şi i-a încurajat să ceară de la Dumnezeu revărsarea Duhului Sfânt.
Chiar Zinzendorf conducea aceste acţiuni cu rugăciuni fierbinţi care durau uneori toată noaptea. Membrii
comunităţii au început să se adune din proprie iniţiativă pentru rugăciune, care continua câteodată o
noapte întreagă. Exista un duh de rugăciune care atingea atât copiii cât şi adulţii.
c) marea trezire (1726–1750). Jonathan Edwards, pastor al Bisericii Congregaţionale din
Northampton, Massachusetts, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de „întunecimea din ţară” şi s-a dedicat să
caute pe Dumnezeu pentru „o trezire a religiei.” şi alţii au început să stea înaintea lui Dumnezeu şi în
1726 a izbucnit trezirea spirituală în diferite regiuni de pe ţărmul estic. Una dintre comunităţile în care
Duhul Sfânt a revărsat o putere semnificativă a fost Northampton, Massachusetts. Într-adevăr, mireasma
prezenţei Lui a pătruns întreaga comunitate. Edwards spune că în timpul primăverii şi verii anului 1735:
„oraşul părea a fi plin de prezenţa lui Dumnezeu”. În toate părţile oraşului, Duhul Sfânt lucra cu putere
până când „nu a mai rămas nici un om în oraş, tânăr sau bătrân, care să nu fie preocupat de lucrurile
veşnice”. Fără nici un fel de evanghelizare organizată „sufletele, aşa cum erau, veneau în număr mare la
Isus Hristos”. Biserica lui Edwards s-a umplut dintr-o dată cu cei care căutau mântuirea şi cei care
experimentau roadele naşterii din nou. Întâlnirile noastre publice erau minunate: congregaţia era vie în
slujirea lui Dumnezeu, toţi participau la închinare, fiecare ascultător sorbea cuvintele slujitorului în timp
ce acestea ieşeau din gura lui. Adunarea izbucnea uneori în lacrimi în timp ce era predicat Cuvântul; unii
plângeau de mâhnire şi suferinţă, alţii de bucurie şi dragoste, alţii de milă şi grijă pentru sufletele vecinilor
lor. Jonh Wesley (1703-1791) s-a născut în Epworth, Anglia, fiind fiul lui Samuel şi Susannah Wesley.
Tatăl lui era parohul bisericii anglicane din Epworth, iar mama lui era o femeie extraordinară care
cunoştea ebraică, greacă şi latină. Ea le-a predat lui John şi celor şase fraţi şi surori ale lui cunoştinţe
academice şi i-a învăţat căile Domnului. El a fost folosit de Dumnezeu în Anglia şi Statele Unite. George
Whitefield (1714 – 1770), un prieten al lui Wesley, a fost un predicator talentat şi plin de putere. În 1739,
a ajuns în America şi a călătorit în lungul şi în latul coloniilor de pe ţărmul estic. Peste tot pe unde mergea,
proprietarii magazinelor îşi închideau uşile, fermierii îşi părăseau plugurile, şi muncitorii îşi aruncau
uneltele şi se grăbeau spre locul unde el trebuia să predice.
d) a doua mare trezire (1800 – 1840). Adunarea generală a Bisericii Prezbiteriene a pus în
circulaţie o scrisoare pastorală în care spuneau că sunt „plini de îngrijorare şi teamă” pentru situaţiile pe
care le văd la tot pasul. şi-au exprimat convingerea fermă că „Dumnezeul cel veşnic are o controversă cu
această naţiune”. Această îngrijorare a provocat rugăciuni fierbinţi care au precipitat o trezire spirituală
naţională pe coasta de est în jurul anului 1800 şi care s-a extins până la
frontiera vestică. Trezirea pe Coasta de Est. Universităţile de pe Coasta de Est erau leagăne de rebeliune
în acea perioadă. Mulţi studenţi se declarau cu mândrie atei, agnostici şi sceptici, sau necredincioşi, după
cum erau numiţi în mod obişnuit în acea perioadă. Totuşi, aceste campusuri universitare au devenit
incubatoare ale trezirii şi de acolo s-a extins în comune şi oraşe.
http://www.bisericicharismatice.ro/2000.0606.2011).1

1
4. Ultima reformă a evreilor, pe modelul celor din V T, dar în conţinut N T, diferită de renaşterea naţională
din ultimii 100 de ani şi înfinţarea statului Israel (Zaharia 12:10; Fapte 15:16; Romani 11:25-31)

CONCLUZII. ÎNCHEIERE
1. Istoria reformelor arată că întoarcerile la Dumnezeu sunt limitate în timp şi spaţiu (Judecători 2:10-12).
Marea problemă a celor „treziţi” este revenirea la viata lor anterioră odată cu trecerea anilor şi scăderea
spiritualităţii generale (Matei 24:10-14)
2. Reformele din perioada creştinismului au fost dovada prezenţei Duhului Sfânt în lucrarea coordonată
de Domnul Hristos ca şi cap al Bisericii, dar şi dovada luptelor şi slăbiciunilor umane în administrarea
tainelor sfinte. Iată de ce Domnul Hristos nu a lăsat o organizaţie bine structurată ci îşi conduce lucrarea
în mod tainic, mântuind pe toţi cei care-l acceptă ca Domn şi Mântuitor (Fapte 2:36-40; Romani 9:6-8;
11:25-36)

. J. Edwin Orr propune includerea a patru mişcări majore, toate din ultimii trei sute de ani, în cadrul
trezirilor spirituale: Marea Deşteptare sau Trezire Evanghelică (cca.1725 – cca.1770), A Doua Mare Deşteptare
(cca.1790 – cca.1840), Trezirea rugăciunii (1858-1880) şi Trezirea mondială (cca. 1900 – cca. 1910). În această
perioadă s-au născut numeroase mişcări de misiune şi asistenţă socială la nivel naţional şi internaţional. Secolul XX
este brăzdat de valuri succesive de treziri spirituale în Asia (Japonia, Coreea, China, India), Africa (Africa de Sud,
Madagascar, Africa de Vest, Uganda), Australia şi Mările Sudului, America Latină şi Marea Caraibilor, cât şi în
diferite părţi ale Marii Britanii, Europei şi Americii de Nord. (https://statu.wordpress.com/tag/trezire-spirituala/
06.06.2011)
Reforme
Lecţia 3

FACTORI PROREFORMĂ
INTRODUCERE
1. Reforma este o ploaie de har care nu vine din senin, iar copii spirituali (ca şi cei naturali) nu se nasc
fără părinţi, reforma este un efect a unor cauze (Osea 10:12)
2. Factorii proreformă depind de noi oamenii, iar reforma este un har de la Domnul (Isaia 59:20; Fapte
3:19)

I. FACTORI INDIRECŢI
1. Miljociri / rugăciunii ale celor credincioşi, în limitele harului divin (1 Samuel 7:1-8; 12:23;15:10-11;
Ieremia 15:1-2; Daniel 9:1-20). Mijlocirea supremă se realizează prin lucrarea / Numele Domnului Isus
Hristos (Fapte 3:26) şi Duhul Sfânt (Romani 8:26-27)
2. Necazul / pedepsele divine (Psalmi 78:34; Ieremia 18:11; Osea 5:15). Fiul risipitor a fost cercetat de o
foamete (Luca 15:14-19). Oamenii pot nega şi respinge determinarea divină prin pedepse – lecţia 4
(Apocalipsa 2:16, 20-21), situaţie în care suferă fără şansa mântuirii, ca unul din tâlhari răstigniţi lângă
Domnul (Luca 23:39-43). Recunoaşterea dreptăţii pedepselor divine pentru o viaţă trăită în neascultare de
Dumnezeu este receptarea unui mesaj indirect, dar cu referire dine determinată (Psalmul 119:67, 71; Isaia
9:13; 19:22; 2 Cronici 15:4; Psalmi 119:75; Ieremia 31:19; 36:3)

II. FACTORI DIRECŢI
A Externi
1. Informări profetice menită să atragă atenţia asupra realităţii spirituale, planurilor divine de lucrare şi
condiţiilor proreformă (Amos 5:4; Ieremia 26:2-3; Ezechiel 3:19)
2. Propovăduitori ai împăcării cu Dumnezeu – evanghelizarea (Fapte 26:17-21; 2 Corinteni 5:18-20; 2
Timotei 2:24-25)
B. Interni
1. Renunţarea la idolatrie este o condiţie obligatorie; dualitatea şi sincretismul nu au fost acceptate
niciodată de Dumnezeu şi nu sunt posibile, prin incompatibilitatea dintre adevăr şi eroare, dintre bine şi
rău (Iosua 24:23; 1 Samuel 7:3; Matei 6:24)
2. Un plan / proiect de apropiere de Dumnezeu prin schimbări concrete completează dosarul pus înaintea
Domnului pentru aprobarea „bugetului” îndurării, hotărârea fermă de abandonare a păcatului şi eforturi de
împlinirea voii lui Dumnezeu, „cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2). O hotărîre divină
favorabilă depinde de acţiuni umane concrete (Isaia 1:16-17; Ieremia 18:7-8)
3. Smerenia prin post şi rugăciunea favorizează procesul de reformă prin sensibilizarea deopotrivă, a lui
Dumnezeu şi a oamenilor (Ieremia 36:6-7; Osea 14:1-2; Ioel 2:12-13; Iona 3:5-10). Întoarcerea lui Petru
s-a realizat cu un plâns amar (Luca 22:32, 61-62). Penitenţa lui Ahab n-a fost deplină datorită relaţiei cu
Izabela şi cultul (prorocii) lui Baal

ÎNCHEIERE
1. Domnul „... este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de
relele pe care le trimite” (Ioel 2:13). El apreciază şi începuturi slabe, dar să fie reale şi statornice. „Tu,
deci, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în
Dumnezeul tău” (Osea 12:6)
2. Pe fondul acestor factori, prin contracararea factorilor antireformă – lecţia 4, apare dimineaţa
binecuvântată a deşteptării spirituale, la nivel individual, familial sau în întreaga comunitate – lecţiile 5-7.
„... Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor: şi Mă voi întoarce şi Eu la voi” (Zaharia 1:3)
Reforme
Lecţia 4

FACTORI ANTIREFORMĂ

INTRODUCERE
1. Factorii pro / antireformă sunt indirecţi (factori externi, cu influenţe din familie şi comunitate – lecţia
6,7) şi direcţi (în final fiecare este responsabil pentru sufletul lui – lecţia 5), dar lucrarea reformei este
amplă, complexă – lecţiile 8-9. Toate acestea vor determina atitudinea divină, ca răspuns la atitudinea
umană (2 Petru 3)
2. Istoria Israelului (1 Corinteni 10:1-13) este plină de explicaţii şi exemple care atestă factorii
antireformă (Neemia 9:26)

I. FACTORI INDIRECŢI
1. Păstrarea unor relaţii – sfere de influenţe negative - cu conducători apostaţi şi profeţi falşi (1 Regi 11:1-
2; Ieremia 14:13-16; 23:14, 22; 29:8-23; Ezechiel 13:16-23; Osea 11:2; 2 Petru 2; Iuda)
2. Interpretarea greşită pedepselor - Domnul le-a vorbit evreilor în vremuri bune, apoi a trecut la pedepse
(Ieremia 22:21-22), dar oamenii sunt în stare să suporte pedepsele fără pocăinţă, fără a vedea mâna
Domnului care apasă şi îi cheamă la El (Ieremia 5:3; 26:3; Osea 7:10; Amos 4:6-11; Hagai 2:1)
3. Reforma de formă; tradiţiile cu inconştienţa nevoii de mântuire prin falsa neprihănire – fariseism (Luca
5:30-32; 18:9-14) şi reformele parţiale, neesenţiale pot fi o înşelătorie pentru o colectivitate de oameni
(Psalmul 78:34-37; Isaia 48:1; Osea 7:16)

B. FACTORI DIRECŢI
1. Refuzul chemării divine datorită intereselor şi ambiţiilor umane (2 Cronici 25:15-16; Neemia 9:29;
Isaia 1:2-9; Ieremia 2:31; 8:5; Matei 11:20-21; 12:41; Fapte 8:22). Atitudinea omului a fost diferenţa
majoră dintre Iosia şi fii lui - ultimii regi ai lui Iuda care nu au ascultat nici după chemari repetate: „o
inima dârză şi răzvrătită”; „sfaturile şi pornirile inimii” (2 Cronici 36:12-13; Ieremia 5:23-24; 7:23-26;
16:11-12; 18:12; 25:3-8; 26:1-6; 35:14-15)
2. Continuarea trăirii în păcat – lipsa faptelor pocăinţei (Ieremia 35:14-15;.44:10; Luca 16:30-31;
Apocalipsa 9:20-21; 16:9, 11). „Faptele lor nu le îngăduiesc să se întoarcă la Dumnezeul lor...” (Osea
5:4)
3. Întârzierea peste vremea de har; oameni veniţi prea târziu, care n-au fost mişcaţi de una din intervenţiile
divine, în bine sau în rău (Cântarea Cântărilor 3:1-2; 5:6; Amos 8:12; Luca 13:1-5; Evrei 3:7-4:2).
Refuzul pocăinţei pentru o vreme îndelungată duce la păcatul cu voia – hula împotriva Duhului Sfânt
(Evrei 10:26-29), situaţie în care „... este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei
răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit” (Evrei 6:6)

ÎNCHEIERE
1. „De ce întârzie trezirea!” Factorul principal antireformă este refuzul omului de a se întoarce la
Dumnezeu (1 Cronici 12:32; Eclesiastul 3:1; 8:5-7; Ieremia 8:4-5; Daniel 12:6-13; Osea 11:7). „Două
categorii de oameni nu se pocăiesc niciodată: cei care se pocăiesc des şi cei care se pocăiasc mâine”
2. Drept urmare a refuzului urmează împietrirea ce vine de la Dumnezeu, sau chiar o lucrare de rătăcire,
iar în final pedeapsa eternă (Matei 13:15; Ioan 12:40; Fapte 28:27; Romani 2:4-5)
Reforme
Lecţia 5

REFORMA INDIVIDUALĂ

INTRODUCERE
1. Reforma individuală este reforma reală, ea contează în mod fundamental, pentru că Dumnezeu se
raportează la fiecare om separat, iar mântuirea este individuală (Ezechiel 18:20-32)
2. Reforma individuală este baza reformei în familie şi în popor, având un cadru propice atunci când mai
mulţi indivizi se întorc la Dumnezeu (Ioel 2:28-32)

I.REFORMA ACCEPTATĂ
A. Reforma pocăinţei iniţiale
1. Reforma este un apel / o chemare de la moarte la viaţă ((Proverbe 1:23; Ezechiel 33:11; Luca 15:24):
„Îi înştiinţează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire” (Iov 36:10)
2. Întoarcerea la Dumnezeu începe prin lumina adevărului: „...ori de câte ori vreunul se întoarce la
Domnul, marama este luată” (2 Corinteni 3:16); „Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al
pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: «Căutaţi-Mă în zădar!» Eu, Domnul, spun ce este adevărat,
vestesc ce este drept” (Isaia 45:19). Lumina duce la conştienţa ce produce cercetare – căutare: „Căutaţi
mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”
(Matei 6:33)
3. Vremea întoarcerii la Dumnezeu este tinereţea (Eclesiastul 12:1), aşa cum a făcut-o regele Iosia (2 Regi
23:25), dar uneori Dumnezeu are multă răbdare, ca în cazul regelui Manase, care abia „când a fost la
strîmtoare, s-a rugat Domnului, Dumnezeului lui şi s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinţilor săi”
(2 Cronici 33:12) şi a trecut la acţiuni practice de reformă (2 Cronici 33:19)
B. Reforma pocăinţei ulterioare
1. Cercetarea / constatarea abaterii şi întoarcerea la calea iniţială (Iacov 5:19-20; Apocalipsa 2:5), cum „ai
primit” (Apocalipsa 2-3). Cazul ucenicului Petru dovedeşte slăbiciunea umană şi harul unei pocăinţe
ulterioare, în „clipa” conştientizării necesităţii ei (Luca 22:32)
2. O revenire, după o abatere presupune disciplinare din partea Domnului - suportarea unor pedepse: „Eu
mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci şi pocăieşte-te!” (Apocalipsa
3:19). Situaţiile şi experienţele sunt diferite, dar finalitatea trebuie să fie reapropierea de Dumnezeu (2
Corinteni 2:5-11; 7:8-11; Evrei 12:5-12). Exemple: Ezechia (2 Cronici 32:26); Iona (Iona 2:2).

II. REFORMA IMPLEMENTATĂ
A. Aplicarea noilor adevăruri descoperite (Biserica reformată în continuă reformare)
1. Pocăinţa ca mod de viaţă este partea de bază a reformei (Evrei 6:1-2) – o chemare primită / acceptată,
care anuleazuă trecutul păcătos şi relansează omul într-o nouă relaţie cu Dumnezeu – acesta a fost mesajul
profeţilor, până la Ioan Botezătorul, dar şi a Domnului Hristos şi a ucenicilor Săi (Matei 3:11; 4:17;
Marcu 6:12). Pocăinţa trebuie să fie reală şi să cuprindă căinţa cu smerenie şi lacrimi şi credinţa însoţită
de fapte (Isaia 55:7; Ezechiel 33:9-15; Fapte 3:19)
2. Reforma presupune şi reorganizare prin separarea de lume şi lucrurile ei (Ioan 17:11-18; 1 Ioan 2:15-
17) ei şi încadrarea în poporul lui Dumnezeu – turma sfântă „Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-
aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre” (1 Petru 2:25). Cazul evreilor ce primeau credinţa în
Domnul Hristos şi se separau de sinagogile unde era respins adevărul arată necesitatea reorganizării, fapt
care se aplică în toate situaţiile similare (Fapte 19:8-9; 2 Timotei 3)
B. Aprofundare şi desăvârşire (detalii în lecţiiile 8-9)
1. Omul cercetat de harul reformei trece la aplicaţii concrete (1 Corinteni 6:9-11; ]1 Tesaloniceni 1:8-10;
Tit 3:3-8). Cazul Roboam evidenţiază nestatornicia şi refuzul implementării definitive a reformei în viaţa
unui om: „... căpeteniile şi împăratul s-au smerit... (apoi, după cinci ani) ....El a făcut lucruri rele, pentru
că nu şi-a pus inima să caute pe Domnul” (2 Cronici 12:14)
2. Toată viaţa este un proces de sfinţire, o luptă după neprihănire, pentru cunoaşterea şi apropierea de
Dumnezeu, ca în cazul neprihănitului Iov - „De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi
cenuşă” (Iov 42:6) şi a preaiubitului Daniel: „Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut
cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă” (Daniel 9:3). Dorinţa asemănării cu Hristos a fost
idealulul apostolului Pavel care călca pe urmele Domnului. El scria din lanţuri (Filipeni 3:10-14)
ÎNCHEIERE
1. Reforma individuală este o chemare ce merită ascultată: „Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe
Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate
inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar
dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie” (1 Cronici 28:9; 2 Timotei 2:19)
2. O chemare este valabilă o vreme, dar determină mântuirea şi slujirea pentru eternitate (Fapte 17:26-27;
26:19; Luca 7.29-30). „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, câtă vreme este aproape”
(Isaia 55:6 )
Reforme
Lecţia 6

REFORMA ÎN FAMILIE

INTRODUCERE
1. Familia este locul intim şi cel mai natural al omului, unde trăim cea mai mare parte a vieţii, locul
influenţelor puternice şi permanene (Geneza 1:27-28; 2:18-24). Rahav prin reforma credinţei şi a faptelor
şi-a salvat casa, iar Acan prin neascultare şi probabil acordul tacit al familiei a adus nenorocirea peste
toată casa (Iosua 2;7)
2. Realizarea reformei în familie, avantajează reforma îndividuală şi face posibilă reforma în popor

I. INIŢIATIVE ŞI PROCESE DE REFORMĂ
1. Iniţiativă de reformă lansată prin persoane din afara familiei (2 Cronici 30:6-11)
2. Iniţiativă de reformă lansată prin persoane din interiorul familiei (Geneza 35:2-3)

II. FUNDAMENTAREA REFORMEI. APLICAŢII
A. Angajamente de reformă
1. Reconsacrarea sfântă prin împlinirea cerinţelor Cărţii Sfinte, într-un popor ce doreşte / acceptă reforma
(Deuteronomul 7:26; 11:19-21):
a) zile sfinte - În Israel la sărbători era poruncit ca fiecare să se bucure împreună cu familia lui de
binecuvântările spirituale şi materiale (Deuteronom 12:7; 14:26; 15:20; Ezra 6:21)
b) daruri sfinte (Maleahi 3:7-10). Stare spirituală după perioada lui Ezra şi Neemia
c) o viaţă sfântă în slujire sfântă ( Samuel 7:1; 1 Cronici 13:14). Orientarea idolatră schimbă
destinul, în pofida unor promisiuni pentru familie (1 Regi 11:37-38; 12:26-29; 13:34)
2. Separarea de un popor antireformă şi asocierea cu cei favorabili apropierii de Dumnezeu. Familiile
evreilor din regatului de nord au fost nevoite să se mute în regatul de sud, după dezbinarea a zece seminţii
de casa lui David (2 Cronici 11:16)
B. Acţiuni în procesul de reformă
1. Acţiunea reformei trebuie să fie coordonată de capul familiei (Geneza 7:1; 12:1; 18:19); Psalmul 101:2-
7)
2. Procesul de reformă dezbină uneori familia – lucrare specifică N T (Matei 10:34-37), dar cu cazuri în
toată istoria (Deuteronomul 13:6-11; Ieremia 3:14; Ezechiel 18:3-20)
C. Efecte ale reformei în familie
1. Pozitive - acceptarea reformei în familii aduce mântuirea în popor (Maleahi 4:6; Luca 1:16-17). Lupta
lui Ghedeon a adus eliberarea ţării, dar numai în urma reformării familiei (Judecători 6:25-35); Cazul Lois
– Eunice – Timotei dovedeşte efectul de transmitere a credinţei între membrii familiei, în special pe relaţia
naturală părinţi copii (2 Timotei 1:5)
2. Negative – respingerea reformei, la nivel de familie prin refuz sau influenţe păcătoase (2 Timotei 3:6-7;
Tit 1:10-11), poate duce la pierderea neamului ca în cazul casei preoţeşti a lui Eli (1 Samuel) şi a
familiilor evreilor care s-au dus în Egipt după ce au scăpat de robia babiloneană (Ieremia 44:4-26). Cazul
lui Mica din Judecători 17 arată instalarea unei pseudoreforme religioase cu efecte negative pentru popor

ÎNCHEIERE
1. Reforma unei case / familii favorizează o viaţă de odihnă şi oferă o şansă generaţiei următoare (Iosua
24:15; Judecători 3:11, 30)
2. Nereuşita reformei în familie limitează reforma şi nu o poate transmite cu succes generaţiei următoare
(Judecători 8:27-35)
Reforme
Lecţia 7

REFORMA ÎN POPOR

INTRODUCERE
1. Întrucât oamenii trăiesc în comunităţi (ţară - Israel / organizaţie Cultul X / adunare Y) reforma în popor
crează cadrul cel mai bogat pentru mântuire (Zaharia 8:21-22)
2. Un popor / organizaţie implică lideri şi membrii, fiecare cu roluri şi acţiuni specifice şi complementare
(Numeri 10:3-4; Judecători 5:2; Isaia 1:10)

I. APORTUL CONDUCĂTORILOR (Cazul Moise este reprezentativ pentru I.1,2,3)
1. Conducătorii sunt direct responsabili de transmiterea mesajelor şi a voii lui Dumnezeu (Evrei 13:17; 1
Cronici 22:19; 2 Cronici 14:4; 15:2; Ioel 1:14)
2. În relaţia cu Dumnezeu, conducătorii trebuie să se lupte, să intervină cei dintâi şi să mijlocească pentru
popor (2 Corinteni 11:29; Ezra 8:21; 9:5)
3. Conducătorii trebuie să călăuzească şi cârmuiască poporul (Psalmul 78:70-72) în căutarea lui
Dumnezeu, în închinare, în toată slujba sfântă; „Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă” (Romani
12:8). Reformele în popor (Israel) au pornit de regulă de la lideri sau de la cei ce au devenit lideri (2
Cronici 1:6; 2 Cronici 34:29-33). Ninivene s-au pocăit (şi) din porunca împăratului (Iona 3:7-9)

II. CONTRIBUŢIA POPORULUI (Romani 14:12)
1. În relaţia cu Dumnezeu, întreg poporul (1 Samuel 7:2-6) trebuie să vină cu smerenie prin post şi
rugăciune, mărturisindu-şi păcatele şi angajându-se să trăiască o viaţă nouă - mijlocirile sunt încapabile să
rezolve problema păcatului în mod integral (Leviticul 26:41; Isaia 63:19; Osea 6:1; Ţefania 2:3). Ex.:
Catolicul din Ungaria ce a plătit de două ori la preot ca să n-aibă probleme la „vămi”
2. În relaţia cu conducătorii, poporul care se angajează în procesul de reformă trebuie şi să susţină pe
reformatori în luptele spirituale şi respingerea împotrivirilor la reformă (Iosua 1:16-18); Susţinerea lui
Ezra într-o reformă dureroasă a contribuit decisiv la reuşita ei (Ezra 10), spre deosebire de atitudinea
beniamiţilor, care a dus la mari pierderi în acel trib (Judecători 19-21). Aceasta a fost diferenşa dintre
atutudinea corintenilor înainte şi după epistola apostolului Pavel (1 Corinteni 5; 2 Corinteni 2;7;10)
3. În relaţia cu ceilalţi din popor, reforma are o faţa socială prin instaurarea dreptăţii şi grijii faţă de cei în
nevoi / săraci (2 Regi 17:13; Ieremia 21:12; Luca 3:10-14; 16:19-31; 18:1-5; Galateni 2:10). În cazul celor
din Ninive: „Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea...” (Iona 3:10). O
altă dimensiune importantă este moralitatea, ceea ce implică în primul rând sfinţenie şi dragoste în
familie, păcatele trupului sunt strict legate de idolatrie şi primele pe lista faptelor firii (Romani 1:21-32;
Galateni 5:19-21; „De aceea, spune casei lui Israel: «Aşa vobeşte Domnul, Dumnezeu: «Întoarceţi-vă, şi
abateţi-vă de la idolii voştri, întoarceţi-vă privirile de la toate urîciunile voastre!»” (Ezechiel 14:6)

II. ATITUDINEA DIVINĂ (Psalmul 85:4)
1. Oferirea îndurării prin ridicarea stărilor de pedeapsă este decisă de Dumnezeu, când El consideră, în
dragostea şi dreptatea Lui (Isaia 10:21-22; Ţefania 3:12; Fapte 5:31), dar nu toţi oamenii au parte de
mântuire, în orice condiţii, pentru că îndurarea divină are limitele ei: „Sionul va fi mântuit prin judecată şi
cei ce se vor întoarce la Dumnezeu în el, vor fi mântuiţi prin dreptate” (Isaia 1:27)
2. Întoarcerea Feţei Domnului spre popor, prin oferta de har, de iertare şi ajutor (Zaharia 12:10; Ţefania
3:9; Psalmul 25:9)

ÎNCHEIERE
1. Domnul cheamă la pocăinţă tot poporul, El „doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la
pocăinţă” (2 Petru 3:9); „Întoarceţi-vă la Acela de la care v-aţi abătut mult, copii ai lui Israel” (Isaia
31:6); „Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte şi smereşti privirile trufaşe” (Psalmul 18:27)
2. Acceptarea şi implementarea reformei în popor măreşte harul / individ prin avantajele reciproce şi de
colectivitate, dar este mai greu de menţinut. Istoria reformelor din Israel (Perioada judecătorilor şi a
împăraţiulor), dovedeşte tendinţa umană de aplecare spre rău, spre păcat, astfel că în cele mai multe
perioade cei credincioşi au fost o minoritate respinsă de poporul îndepărtat de Dumnezeu (2 Cronici 27:2;
Evrei 11)
Reforme
Lecţia 8

CONTINUAREA REFORMEI

INTRODUCERE
1. Reforma porneşte de la constatarea stărilor păcătoase, dorinţa şi angajamentul de schimbare, dar nu se
realizează o transformare totală pe moment, de accea, reforma trebuie continuată, desăvârşită Noul
Testament vorbeşte frecvent despre „creştere” spre maturitate, ceea ce însemnă continuarea reformei
(Efeseni 4:15-16; 1 Petru 2:2; 2 Petru 3:18).
2. Continuarea reformei trebuie susţinută de păstrarea reformei – lecţia 9

I. CONTINUAREA APROPIERII DE DUMNEZEU
1. Căutarea sinceră a întregului adevăr va duce la apropierea tot mai mult de Dumnezeu (1 Cronici 22:13;
Ioan 7:17). Cercetarea Scripturilor este o necesitate în procesul cunoaşterii lui Dumnezeu (2 Regi 23; Ezra
7:10; Neemia 8; 2 Timotei 3:14-17; Evrei 6:1-2)
2. Rugăciunea şi dorinţa de schimbare totală în bine va deschide orizontul spiritual şi va asigura reuşita
reformelor (Efeseni 1.17-21; Filipeni 1:9-11; Coloseni 1:9-12). Patriarhul Avraam a continuat părtăşia cu
Dumnezeu, care l-a desăvârşit şi consacrat (Geneza 12:8; 13 4)
3. Starea spirituală specifică reformei, axată pe dorinţa profundă de pocăinţă, persistă prin efectul Duhului
la nivelul conştiinţei şi prin starea de mediu (la reformele de grup), până la finalitatea procesului de
schimbare în bine (2 Corinteni 7:9-10)

II. IMPLEMENTAREA REFORMEI ÎN SFERA DE RESPONSABILITATE
1. Angajamentul cel mai sacru este legământul, sau reînnoirea legământului iniţiat de Dumnezeu în
favoarea omului (2 Cronici 15:12; 34:31-32; 1 Timotei 6:11-14)
2. Rolul liderilor, de la rege la fiecare bărbat în casa lui presupune coordonarea reformei în toate
domeniile şi compartimentele structurale de responsabilitate. Exemplul regilor din Israel, face diferenţa
dintre procentul de reformă implementată:
a) Iehu – reformarea fără afectarea moştenirilor tradiţionale (2 Regi 9-10)
b) Asa şi Iosafat– reforme prin eliminarea influenţelor religiilor canaanite (2 Cronici 14-19)
c) Iosia şi Ezechia, Ezra / Neemia (următorul ciclu de lecţii – Împreună pentru Ierusalim) –
reforme bazate pe Cuvântul scris şi o relaţie profundă cu Dumnezeu (2 Cronici 29-31; 34-35; 2 Regi 22-
23)
3. În acest context se impune educaţie sfântă, pentru creşterea spirituala (Efeseni 4:20-5:18; Coloseni 3) şi
măsuri disciplinare, prezente în V T, dar şi în lucrarea apostolilor – ele constitue un ajutor pentru unii (mai
leneşi) şi o piedică pentru alţii (mai obraznici), care ar putea constitui un pericol pentru mişcarea de
reformă: „şi oricine nu căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia omorât, fie mic fie mare, fie
bărbat fie femeie” (2 Cronici 15:13); „Îndată ce se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră,
suntem gata să pedepsim orice neascultare” (2 Corinteni 10:6)

ÎNCHEIERE
1. Continuarea reformei este dorinţa divină („har după har” - Ioan 1:16-17), în vederea desăvârşirii
noastre. Apostolul Pavel era desăvârţit şi totuşi lupta pentru desăvârşirea lui, în cunoaşterea şi asemănarea
cu Hristos (Filipeni 3:10-14)
2. Necontinuarea reformei asociază cu nepăstrarea ei fac să fie totul un „foc de paie” – moda „trezirilor
spirituale de scurtă durată” - teama apostolului pentru corinteni (2 Corinteni 12:21)
Reforme
Lecţia 9

PĂSTRAREA REFORMEI

INTRODUCEREA
1. „Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa” (Apocalipsa 3:11) este o cerinţă pentru
a nu pierde mântuirea, în mijloacele de amăgire şi cu explicaţii teologice ale păstrării sfinţilor în har în
conceptele reformate sau cele moderne ce pot duce la o stare de pasivitate şi chiar indiferenţă
2. Păstrarea reformei este dorinţa divină de avea permanent comuniune cu oamenii, exprimată sub
diverse imagini simbolice şi profetice (Ieremia 32:38-41). Pierderea relaţiei cu Dumnezeu este amintirea
dureroasă a unui soţ iubitor (Ieremia 2:1-5)

I. CERTITUDINEA / CONFIRMAREA ADEVĂRATEI REFORME
1. Autentificarea reformei o poate face numai Dumnezeu prin Duhul, ceea ce se poate verifica şi prin
Scripturi. Reforma deplină este asemănarea cu Hristos, iar păstrarea reformei se realizează după
desăvârşirea ei, nu după tradiţii sau reforme parţiale (Coloseni 1:27-28; 2:5-7 2:9; 2 Corinteni 5:17;
Apocalipsa 2:10, 13; 3:3)
2. Dovada practică a adevăratei reforme este trăirea în sfinţenie, dragoste, dreptate, evlavie (Tit 2:1-14)

II. ATITUDINI / PRINCIPII ÎN PĂSTRAREA REFORMEI
1. Stabilirea unor principii, reguli (obiceiuri sfinte) cu conţinut spiritual - „învăţătură sănătoas㔺i
aplicaţie practică „sănătoasă” - „Deuteronomul” N T , aşa cum îi învăţau şi apostolii pe ucenici (Coloseni
2-3; 1 Petru 4-5)
2. Exemple:
a) instabilitatea stăpânilor de sclavi şi a conducerii regatului lui Iuda din vremea lui Zedechia
(Ieremia 34:8-17)
b) perseverenţa recabiţii, exemplu pentru perseverarea sfinţilor în har, care asigură păstrarea
sfinţilor în har (Ieremia 35)
c) Daniel, Hanania, Mişael, Azaria, Mardoheu, Estera şi alţii
3. O relaţie bună cu Dumnezeu - pierderea dragostei duce la neîmplinirea Legii – cuvântul de referinţă în
scrierile apostolului este rămâne (Ioan 5:42; 15:4-11; 2 Timotei 4:10; 1 Ioan 2:15,24,28; 4:10,12,16;).
Aceasta era deosebirea dintre Efes şi Tiatira (Apocalipsa 2:4-5, 19)
4. Păstrarea unei relaţii bune cu cei credincioşi prin practici sfinte şi evitarea prieteniiilor cu cei apostaţi şi
cu lumea asigură un mediu propice neprihănirii – poporul Domnului, sfinţii, nu fac parte dintre neamuri,
fiind un popor scos din lume (Ioan 17; 1 Corinteni 15:33; 2 Timotei 2-3)

ÎNCHEIERE
1. Păstrarea scopului suprem: venirea iminentă şi dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu va constitui un
motiv puternic de păstrare a unei bune relaţii cu Dumnezeu: „Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi
veni!” (Apocalipsa 2:25)
2. Păstrarea reformei asigură (pe lângă mântuirea viitoare) o viaţă împlinită pe pământ: „Toţi cei ce Te
caută, să se veselească şi să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mântuirea Ta, să zică neîncetat: «Prea mărit
să fie Dumnezeu!»” (Psalmi 70:4). Atitudinea de teamă sfântă este cheia păstrării - „... evlavia este
folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare” (1 Timotei 4:8)
Reforme
Lecţia 10

REZULTATE. CONCLUZII

INTRODUCERE
1. Reforma realizată, finalizată înseamnă refacerea relaţiei omului cu Dumnezeu, restabilirea ordinii şi
mediului de viaţă realizat prin creaţie şi mântuire, redobândirea statutului de fii de Dumnezeu cu toate
drepturile aferente şi toate binecuvântările ce decurg din aceasta (Deuteronom 30:9-11; Osea 2:7)
2. Reforma este cea mai profundă şi primordială necesitate, de aceea trebuie încercată chiar atunci când
nu există siguranţa salvării, ca ninivenii (Ioel 2:14)

I. BINECUVÂNTĂRILE ŞI RĂSPLĂTIRILE REFORMELOR („Iată partea de moştenire a
celor ce-L cheamă, a celor ce caută Faţa Ta, Dumnezeul lui Iacov” - Psalmul 24:6);
A. Spirituale
1. Viaţa veşnică (Fapte 11:18) – comuniunea cu Dumnezeu, prin dobândirea naturii divine (prin Duhul 2
Petru 1:2-4) ce ne permite să intrăm în relaţie cu El (Ioan 17:3)
2. Fericirea bucuriei şi păcii adevărate - orice pocăinţă este un început de bucurie şi instaurează pacea
(Psalmul 40:16; 119:2; Isaia 32:17-18 / 57:20-21; Luca 15:7,10; Fapte 15:3)
B. Fizice şi materiale
1. Binecuvântări pământeşti, începând cu suspendarea pedepselor (Ieremia 18:7-11; 25:5; Osea 3:5; Matei
6:31-33); „Puii de leu duc lipsă, şi li-i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine ”
(Psalmul 34:10)
2. Ocrotire / izbăvire (2 Cronici 12:6-7; 14:7; 15:15; Ezra 8:22; Neemia 6:16; 9:24;1 Petru 1:3-5)

II. PIERDERI / EFECTE ALE PIERDERII OCAZIILOR DE REFORMĂ
A. Spirituale
1. Pierderea mântuirii prin refuzul întoarcerii la Dumnezeu, sau ratarea fenomenului de reformă este cea
mai mare tragedie (Matei 8:11-12). Refuzul întoarcerii la Dumnezeu – neascultarea cu împotrivire este
cea mai mare vinovăţie (Evrei 12:25; 2 Petru 2:21-22)
2. O înşelătoare împlinire pe pământ (Eclesiastul 12:1-7; Matei 16:24-26; 1 Ioan 2:17)
3. Abandonarea din partea lui Dumnezeu şi „preluarea” de către diavolul prin idolatrie şi păcat: ((Fapte
7:39- 42; Romani 1:21-32)
B. Fizice şi materiale
1. Pierderea / anularea binecuvântărilor din viaţa aceasta sau frustrarea de harul de a te bucura deplin de
ele (Eclesiastul 2:24-26)

ÎNCHEIERE
1. Întoarcerea la Dumnezeu este o întoarcere de la moarte la viaţă, un drum spre paradis „Astfel cei
răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă şi o bucurie veşnică le va
încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi” (Isaia 51:11)
2. Neîntoarcerea la Dumnezeu este moarte sigură; refuzul pocăinţei este o mai mare osândă (Romani 2:4-
8). „Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul şi-l
ocheşte” (Psalmul 7:12)