You are on page 1of 10

Regulile de aur ale prieteniei

ASTRID DAULIA T. DINESCU
-
28 NOIEMBRIE 2014
10121

Nu există o singură definiţie a prieteniei şi nici un singur
mod de a o percepe. Însă indiferent de valenţele pe care i
le dăm, toţi suntem de acord că aceasta trebuie să fie
autentică. Iată câteva reguli de bază pentru întemeierea
şi păstrarea unei prietenii.

Fiecare dintre noi, la un moment dat, simte nevoia să împărtăşească
un gând, un vis, un moment de bucurie sau unul de tristeţe, şi

după cum spunea Seneca. stimă.atunci devine proeminentă dimensiunea relaţională din ADN-ul uman. Din păcate. Numeroase studii au arătat că persoanele care au legături strânse cu rudele şi prietenii au un risc mult mai mic de a dezvolta demenţă. durerilor sau a gândurilor fără frica de respingere sau critică. Nu fi pasiv. iar pe măsură ce se dezvoltă. printre altele. mintal. prietenia se sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea. Fă-ţi prieteni în mod conştient. bazată pe încredere. Prietenia începe atunci când între două persoane se naşte o afecţiune deosebită. faceţi-le şi voi la fel. suferă de mai puţin stres şi sunt mai ferite de boli. Pentru a beneficia de prietenii sănătoase este necesar să ţinem cont de anumite lucruri şi reguli nescrise. trăiesc puţin mai mult decât persoanele izolate. însă mai sunt şi altele care contribuie la construirea unei relaţii solide şi durabile. apreciere. oferă cadrul potrivit împărtăşirii sentimentelor. Iată câteva dintre acestea: 1. Chiar şi cei care nu sunt creştini recunosc faptul că Sfânta Scriptură oferă un sfat preţios atunci când este vorba de relaţii: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii. respect şi devotament. ci alege-ţi prietenii în funcţie de propriile criterii! . este necesar să-ţi faci prieteni în mod conştient. doar cu scopul de a evita izolarea sau singurătatea – potrivit Huffington Post. cea care motivează relaţionarea cu semenii. Pentru a lega o prietenie de calitate. Relaţiile de prietenie autentică sunt benefice atât la nivel emoţional.” Aceasta este regula de aur a prieteniei. cât şi la nivel fizic. adică să nu te laşi prins într-un cerc de oameni cu care nu ai în comun principii sau concepţii.

potrivit psychologytoday. iar tu vei pierde titlul de „prieten adevărat”. relatează friendship. Nu fi invidios. pentru că acest lucru nu-l va ajuta deloc. fie de relaţii. Prietenia nu ar trebui să se bazeze pe omogenitatea financiară. Oferă sprijin necondiţionat. Fii onest şi respectuos. Suntem diferiţi. Nu-i spune ceea ce ştii că i-ar plăcea să audă.com.about. fie că este vorba despre lucruri materiale. Însă depinde de atitudinea noastră dacă acestea vor deveni obstacole de nedepăşit sau doar probe care vor întări şi mai mult relaţia. 3. Din contră. gândim diferit. Nu fi invidios pe ceea ce are prietenul tău. este numai normal ca la un moment dat să existe neînţelegeri sau divergenţe între noi şi prietenii noştri. dar şi atunci când are nevoie de umărul tău pentru câteva lacrimi. exact aşa cum şi ţie ţi-ar plăcea ca el să se bucure pentru tine.” 4. fii şi respectuos şi nu-i răni sentimentele sau imaginea de sine prin cuvinte nesăbuite. Nu există relaţii sănătoase fără respect. Andre Malroux spunea: „Prietenia adevărată înseamnă să fii alături de prieteni nu când au dreptate. Înseamnă să te afli alături de prietenul tău atunci când are motive de bucurie. prin urmare. percepem lucrurile diferit şi. ci când greşesc. bucură-te pentru reuşitele sale. În acelaşi timp. Acest lucru înseamnă să oferi sprijin chiar şi atunci când nu eşti de acord cu deciziile prietenului tău.2. .com.com. Fii cinstit şi exprimă ceea ce gândeşti în mod înţelept şi cu tact atunci când eşti întrebat sau când doreşti să-i oferi un sfat prietenului tău. Acceptă faptul că şi conflictele fac parte dintr-o relaţie. 5. notează psychologytoday.

atunci cu siguranță este un prieten adevărat. Investeşte în oameni şi relaţii. aşa cum spunea Goethe. valorile. 10+ Semne ca ai un prieten adevarat  Facebook  Gmail Vreau să îți vorbesc despre prietenii adevărați. Sunt acolo și când nu ai fi avut nevoie. Acei prieteni care nu apar doar când ai nevoie de ei. iar profitul nu se va lăsa mult timp aşteptat. perspectivele. „nu învăţăm decât de la cei pe care îi iubim”. sentimentele. Dacă prietenul tău îndeplinești toate semnele pe care eu le-am descris în acest text.Relaţiile de prietenie ne îmbogăţesc trăirile. Sunt prieteni care te fac să crești și te îndeamnă să te maturizezi. pentru că. . atitudinile. ne ajută să creştem şi să devenim mai buni.

te doare un pic așa în interior și te enervează că are dreptate. Nu te va lăsa să te plafonezi și să te mulțumești cu puțin. 1. Te enerveaza cand are dreptate. Totuși deseori accepți înțelepciunea lor și îi rogi frumos să te ajute să te îndrepți. Nu te lasa sa te plafonezi. Prietenii adevărați te cunosc uneori mai bine decât te cunoști tu. . 2. Un prieten adevărat te va încuraja să crești. iar când aceștia rostesc anumite adevăruri.

Prietenii adevărați sunt dispuși să renunțe la instinctul de a te proteja. La fel de prieteni cum erau și înainte. Sunt norocos. uneori te lasă să te dai cu capul de zid. E foarte important să înveți din greșeli. Acum când mă reîntâlnesc cu ei. 4. Deși tendința lui este să te protejeze de belele. mult mai încrezător în propriile șanse. Mediul meu actual este extrem de diferit față de ceea ce îmi ofereau ei. Pentruu că știi că îți este acolo. tu ești mult mai sigur pe tine. . Un prieten adevărat este mereu disponibil sau cât poate el de des. ca tu să câștigi lecții valoroase de viață. poți să îl suni și să îi ceri să te asculte sau să te ajute. pentru că tu să te poți dezvolta.Un prieten adevărat chiar e dispus uneori să renunțe la prietenia ta. iar prietenii adevărați înțeleg importanța acestui fapt. Ştii că oricând. Te lasa sa gresesti. orice ar fi. Totuși nu au avut nicio reținere în a mă încuraja să îmi văd de drum și de dezvoltare. sunt la fel. 3. Isi face timp pentru tine. Am niște prieteni foarte buni cu care mă văd foarte rar.

Nu pentru că te deranjează. De fapt întrebările puse sunt doar niște butoni care activează logica cea mai bună de care dispui. Te asculta si nu cauta neaparat sa te psihanalizeze. . 5. de fapt psihanaliza a fost un curent de ei inventat. ci pentru că le aveai deja în mintea ta și acum ești nevoit să pui punctul pe “i”. Prietenii adevărați pot fi considerați uneori niște mentori sau niște coachi naturali. Mie unul nu îmi plac prietenii care încerce să te diagnosticheze tot timpul. datorită prietenului tău adevărat deprinzi momente de claritate și în care judecata îți este la capacitate maximă. Iti pune intrebari incomode. Totuși. De asemenea un prieten adevărat… 6. Te doare uneori când pune întrebările potrivite. Prietenii adevărați te ascultă și te lasă să te descarci. dar incomode.

cearta este un semn al afecțiunii emoționale. Deci pot declara că uneori cearta este și un mecanism de verificare. Ei bine. 8. . nu știi câtă influență emoțională ai tu asupra prietenului tău sau el asupra ta. Deși te ceartă. Lasa de la el. Întotdeauna am fost de părere că în multe dintre cazuri. cearta vine ca o mănușă în relațiile dintre prietenii adevărați. 7. dacă nu te cerți cu cineva. dar și față de un concept. știi că este ca o ceartă maternă sau paternă. Nu neapărat față de o persoană. Te cearta. că binele tău este cel care este avut în vedere tot timpul. Te cerți pentru că îți pasă și nu vrei să lași lucrurile așa. Nicio relație nu poate reuși dacă ambele părți nu sunt dispuse să lase de la ele. Uneori.

creează puncte de vedere comune și leagă 2 persoane. Win-win este cel mai bun raport. Creează consens. Totuși un prieten merge dincolo de asta. Nu profita de faptul că un om e dispus să lase de la el. Medierea asta în cadrul unei prietenii adevărate.Uneori o relație de prietenie este ca un proces de mediere. ci mai degrabă răsplătește cu aceeași monedă. Te invata lucruri noi si te face curios. Este este acolo și când tu nu ai neapărată nevoie. Prietenul adevărat. Curiozitatea naște povești. Este acolo si cand nu trebuie neaparat sa fie. 9. iar partea Y declară ce anume consideră ea că este cel mai bun târg în interesul ei. Iar asta te face curios. iar poveștile nasc o relație de prietenie adevărată. cât poate el de des și când își dă seama că trebuie să facă asta. Un prieten adevărat este preocupat și de alte lucruri decât de tine. nu căuta să îl răstorni în favoarea ta. Un prieten adevărat caută să vadă și perspectiva ta. fiind deja pornit pe ideea că nu te va lăsa să te plafonezi. 10. . Totuși alege din când în când să împartă entuziasmul și descoperirile sale cu tine. Partea X spune ce are nevoie ca să lase de la ea. Tu decizi când ai nevoie de un prieten care să te ajute. Totuși să nu profiți de asta. va face tot posibilul ca să te ajute să înveți lucruri noi și să fii și tu cel puțin la fel de curios ca și el.

propune tu unul] Vreau să îmi spui tu cum anume identifici un prieten adevărat? Şi mai important ar fi să îi mulțumești prietenul tău. dar uneori simplu fapt că le mai și zici. E ceva constant.Poate te supraveghează sau este acolo doar ca tu să capeți încredere. Disponibilitatea lui merge dincolo de nevoile tale și uneori simți prezența unui prieten adevărat și atunci când nu te aștepți. e în mintea ta și îți oferă siguranță și inspirație. O simți chiar și atunci când nu trebuie. pentru tot ceea ce face. [alte semne. . Ştiu că de obicei chestiile acestea se simt mai mult decât se zic. Asta e magia de fapt a prieteniei adevărate. întăresc o relație de prietenie și parcă îi crește perioada de valibilitate cu fiecare destănuire de genul :D. 11.