UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

LEGUMICULTURĂ

Prof. dr. Viorel BERAR

Ş.L. dr. Gheorghe POŞTA

Timişoara, 2005

3

PARTEA I-A
CAPITOLUL I

DEFINIŢIA ŞI OBIECTIVELE LEGUMICULTURII
1.1.OBIECTUL ŞI CONŢINUTUL DISCIPLINEI DE LEGUMICULTURĂ
Privită în sens restrâns, legumicultura este o ştiinţă care se ocupă de cultura legumelor. Etimologia provine de la două cuvinte din limba latină: -„legumer” care înseamnă vegetale cultivate pentru hrana omului; -„cultura” care se referă la priceperea de a lucra pământul şi de a îngrijii plantele. Cultura legumelor a constituit una din primele activităţi practice ale omului. Pe măsura dezvoltării societăţii s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şi metodele de cultivare a plantelor legumicole. Astfel, legumicultura s-a consolidat ca o ştiinţă de sine stătătoare, desprinzându-se de fitotehnie din care face parte în sens larg. Odată cu perfecţionarea tehnologiilor de cultură a legumelor în câmp, apariţia şi dezvoltarea culturilor forţate în sere şi răsadniţe şi a celor protejate în adăposturi din mase plastice sau sticlă fără sursă permanentă de încălzire, legumicultura s-a consolidat ca ştiinţă de sine stătătoare. Având în vedere obiectivele pe care şi le propune legumicultura, aceasta poate fi definită mai complet astfel: Legumicultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor biologice ale diferitelor specii de plante legumicole, cu relaţiile bio şi ecosistemice ale acestora, cu realizarea condiţiilor corespunzătoare cerinţelor speciilor şi soiurilor de plante legumicole, în scopul valorificării în măsură cât mai mare a potenţialului lor biologic şi pentru obţinerea unor producţii ridicate, de calitate superioară, eşalonate în tot cursul anului şi în condiţii economice avantajoase.

4

Cunoaşterea particularităţilor botanice ale speciilor legumicole este deosebit de importantă deoarece acestea fundamentează tehnologia de cultură. De exemplu la tomate: când acestea se cultivă prin răsad, sistemul radicular pătrunde la mică adâncime în sol (20-40 cm) şi trebuie să se intervină prin irigări mai dese pentru a asigura apa necesară creşterii şi dezvoltării plantelor. La cultura tomatelor prin semănat direct, sistemul radicular pătrunde la adâncime mai mare în sol (peste 1 m) şi plantele se pot aproviziona cu apă din straturile mai profunde ale solului, necesitând irigări mai rare şi cu norme mai mari. Soiurile de tomate cu creştere nedeterminată trebuie susţinute prin diferite metode, în timp ce la cele cu creştere determinată nu mai este necesară susţinerea. Faptul că la subsuoara frunzelor se formează lăstari numiţi copili este interpretat diferit în tehnologiile de cultură. La cultura timpurie a tomatelor în câmp, ca şi la cea în sere, solarii şi răsadniţe, copilitul se face radial, în timp ce la cultura de vară se face parţial, lăsând 1-2 copili. Cunoaşterea cerinţelor fiecărei specii legumicole faţă de factorii de mediu (căldură, lumină, aer, apă, hrană, etc.) prezintă o importanţă deosebită deoarece prin tehnologia aplicată putem interveni pentru dirijarea lor în strânsă concordanţă cu cerinţele diferitelor specii sau chiar a soiurilor şi a hibrizilor de plante legumicole. Conţinutul cursului de legumicultură este prezentat în două părţi: -partea generală – care tratează însemnătatea alimentară şi economică a legumelor, bazele biologice ale plantelor legumicole, ecologia şi înmulţirea acestora, construcţiile utilizate în legumicultură în vederea producerii răsadurilor şi a cultivării legumelor în sistemul protejat, bazele organizatorice şi tehnologice ale cultivării legumelor în câmp şi spaţii protejate, recoltarea, condiţionarea şi valorificarea produselor legumicole, etc. -partea specială – care cuprinde tehnologiile de cultivare a principalelor specii legumicole, în câmp, adăposturi din mase plastice, sere şi răsadniţe. În sortimentul mondial este cunoscut un număr apreciabil de specii legumicole, el fiind de peste 250 şi în acelaşi timp într-o permanentă îmbogăţire.

5

etc. transport. obţinându-se producţii mari la unitatea de suprafaţă. salata. prazul. irigabile. dintre care cele mai importante sunt: tomatele. -legumicultura se practică tot timpul anului. fasolea. varza albă. Legumicultura prezintă unele caracteristici faţă de celelalte sectoare ale producţiei vegetale. conopida. ceapa. ciupercile. gulia. care constituie dealtfel obiectul părţii speciale ale disciplinei de legumicultură. depozitare.2. ardeii. necesită un volum mare de forţă de muncă comparativ cu alte sectoare ale producţiei vegetale. de destinaţia producţiei şi de perioada de cultură. -tehnologiile de cultură sunt foarte complexe şi se diferenţiază de la o specia la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi specii. sfecla roşie. cicoarea. se impune măsuri speciale de recoltare. 1. spanacul.IMPORTANŢA ŞI PARTICULARITĂŢILE LEGUMICULTURII 6 . -pentru amenajarea terenului comportă investiţii mari (pentru irigare şi mecanizare). mecanizabile). -datorită marii complexităţi a tehnologiilor. dar pe terenurile cele mai bune (fertile. pepenii. mazărea. păstrare şi de condiţionare pentru valorificare. datorat unor particularităţi ale plantelor legumicole şi tehnologiilor de cultură. ridichile. bamele. de constituire a spaţiilor pentru cultură (sere.În ţara noastră numărul speciilor legumicole se situează în jurul cifrei de 60. folosindu-se spaţii încălzite (sere) şi neîncălzite (solarii).. -majoritatea legumelor fiind perisabile. Astfel putem menţiona: -gradul înalt de intensivitate. pătrunjelul. varza creaţă. varza roşie. ţelina. dovlecelul. majoritatea speciilor au un potenţial productiv ridicat. castraveţii. morcovul. în funcţie de locul de cultură. solarii) şi a depozitelor de păstrare a produselor. usturoiul. vinetele. -practicarea legumiculturii se face pe suprafeţe relativ restrânse.

2 0.60 1. varietăţi şi soiuri de legume.5 9.5 15.0 0.2 Mazăre 101.08 20. constituie materie primă pentru prepararea unei game variate de mâncăruri.18 4.2 7. pigmenţi.09 Ceapă 50. Compoziţia chimică a legumelor.8 62.0 20 65 100 35 6.0 0.7 0.10 8.1 2.2 52.0 0. proteine.7 10.0 0.0 20 60.8 0. comparativ cu alte alimente mg/100 g.0 52.06 15 50.0 11.0 0.0 0.0 0.0 6 30.2 47.0 34. ne arată conţinutul ridicat în apă. unele dintre ele fiind bogate în uleiuri eterice.4 1.7 1. cu nuanţe foarte diferite de la un soi la altul.2 3.5 20.0 7.6 0. ce stimulează pofta de mâncare.9 0.2 Fasole 42.10 2.0 78.0 9 6. glicozizi.0 galben Pepene 31.20 Broccoli 25.62 2.1 7.5 0.2 0.4 1.21 Conopidă 23. sp.3 1.3 Pătlăgele 28.5 23.2 0.9 7. sp.7 8.6 0.27 3.4 8. cât mai cu seamă a influenţei favorabile asupra desfăşurării normale a tuturor funcţiilor organismului uman.8 0.0 20 20 13 Apă % 10 90 87 95 88 92 95 88 87 74 80 87 92 10 88 89 90 91 7 .0 0.0 0..1.0 5 56.4 Morcov 44.15 Cartof 83.45 11.sp 0 1 2 3 4 Ardei 28.1 7 2.0 41.1 Hrean 100.0 0.5 0.3 1.5 0.4 0.0 62.) Tabelul 1.10 5. Calorii la Protide Glucide Lipide 100 g.45 81.0 11.80 4.10 65 31.0 19.95 18.9 0. etc.10 Castravete 13.3 79. (tabelul 1.6 1.0 2. amidon.7 12.6 1.50 6.2 0. valoarea energetică (în calorii) etc. zaharuri.2 rădăcină Păstârnac 83.0 Alimentul mg/100 g.85 300 90. Importanţa alimentară a culturii legumelor Legumele au un rol deosebit în alimentaţia raţională.6 0. îmbogăţind şi îmbunătăţind astfel sortimentul preparatelor culinare.5 10. grăsimi.5 0.4 11. Săruri minerale Vitamine Ca P Fe A C 5 6 7 8 9 10. Cele mai multe legume au un gust plăcut. pentru hrănirea sa cât mai echilibrată şi obţinerea unor venituri. Conţinutul în substanţe nutritive la unele legume.5 0.1. atât ca urmare a unui conţinut complex de substanţe nutritive şi energetice.0 0.2 1.6 0.2 8 1.3 0.9 1.5 Pepene 32.5 2.6 4.2 vinete 0 1 2 3 4 Pătrunjel 47.7 0.0 1. Numărul mare de specii.2 6.2 14.3 0.2 păstăi Gulie 36.3 1.5 7.15 Dovlecel 18.7 11.0 10.0 1.2 0.1 3.Cultura legumelor are o deosebită însemnătate pentru om.

însă au importanţă deosebită în alimentaţia omului.verde Ridichi iarnă Salată Sfeclă roşie Spanac Sparanghel Tomate Ţelină Usturoi Varză albă Varză de Bruxelles Ciuperci 22.0 900 0. precum şi o energie calorică mai mică.8 1.4 2.0 149 Ca mg 680 1340 545 110 60 P mg 4200 1055 2121 2100 100 Vitamine (mg) Fe mg A B2 B6 29. Legumele păstăioase conţin cantităţi mari de substanţe proteice (mazărea 6.7 544 Lapte 780 39. bobul 8.7 5.1 2.72 6.6%.9 40. se constată că produsele legumicole au o valoare alimentară mai scăzută.2 7.0 2.1 1.7 1.8 0.5 23.0 105.1 45. hemiceluloză.0 5.42 11. Tabelul 1.0 25.5 1800 0. glucoză.0 132.0 4. etc.7 - 26 20 10 55 40 27 10 15 40 130 5.3 0.6 13.37 0.1 1.95 12. Compoziţia chimică a unor alimente şi fructe la 1 kg Denumirea Energia Proteine Grăsimi Glucide alimentului calorică g g g Pâine 2950 107.5 2.18 0.5 0.2 48. Prin fierbere.8 67.9 15. glucide nedigestibile (celuloză.7 94. păstrare la temperaturi ridicate şi prin industrializare o bună parte din vitamine se pierd.0 1. Legumele rădăcinoase conţin hidraţi de carbon între 5-15%.0 1.2 55. 8 .5 11. zaharoză.0 212.7 6.0 39.8 0.28 0.5 Ouă 1590 129.4 5. fasolea 2.7 45.15 1.20 C 15 45 Numeroasele specii de legume conţin cantităţi mari de glucide digestibile (amidon.0 134.0 31. etc.0 3.0 75.85 4. constituind.0 - 3.0 15.0 51.1 0.0 22.17 0.5 16.7%.0 92.95 27.5 1.5 7.5 47.5 44.7 23.3 0.0 1.5 2.5 Mere 645 3.8 0.3 3.3 1.2 54.3 1. protide.25 80.3 44.9 68.2 2.37 29.0 5.0 0..85 1.2 1.7 10.9 68.7 40.1 0.0 116. alături de fructe.5 1.12 0.52 3.0 2. prin conţinutul ridicat în vitamine.0 90 94 88 92 93 93 90 72 91 90 89 35 87 74 69 84 Pâine 348 Lapte 78 Ouă 159 Carne porc 563 Unt 785 Mere 64.0 43.0 Carne 1970 195.2 11475 1.0 300.5 Analizând comparativ diferitele legume cu alte alimente de origine vegetală şi animală (tabelul 1.5 29.7 0.17 3.5 28.2.).77 0.20 1.5 2.9 3.3 6.2 1.3 50.8 22.5 1.0 54. pectine.2 32.0 38.28 3.1 210.0 10 0. săruri minerale. fructoză).0 - 32.8 0.4% şi altele).2.3 0.5 3.7 8.7 3.17 0.0 4.).0 6. Consumul în stare proaspătă a legumelor dă posibilitatea asimilării vitaminelor în totalitate de către organismul uman.0 1.0 1.2 12. alimente valoroase pentru hrana omului.2 1.0 0.4 1.3 30.2 135.

cum sunt cele de: Ca. care sub raportul conţinutului în fier se prezintă foarte bine. care conţin substanţe bactericide numite fitoncide. Predominanţa în compoziţia produselor legumicole a elementelor bazice Ca. guturai. datorită potasiului pe care îl conţine. Na. fapt pentru care se recomandă consumul lor în cantităţi limitate. hreanul. Printr-un conţinut ridicat în fier se caracterizează şi alte specii de legume. Cerinţele de hrană ale organismului se pot satisface printr-o raţie alimentară zilnică. din care 900-950 g să fie produse horticole. picant. influenţând contracţia vezicii şi deblocarea rinichilor. aşa sunt: ceapa. K. usturoiul. ceapa. neutralizând aciditatea produsă de late elemente şi în special cele de provenienţă animală. bronşită. ceapa. Spre exemplu.În compoziţia legumelor sunt bine reprezentate numeroase săruri minerale. gripă. Ca şi P. etc. cea ce imprimă un gust. care se balonează repede. Cl. Bogată în sulf. ceapa este depurgativ excelent. morcovul. Acţiunea mineralizantă puternică au: varza. Aceste plante legumicole au însă un conţinut ridicat de acid oxalic. însă conţinutul în acid oxalic este foarte redus. este şi diuretică. Na şi altele. prazul. salata. Unele specii legumicole ca: mărarul. în care au pus o ceapă tăiată mărunt. iar sub raportul compoziţiei prezintă inconvenientul anunţat. reventul şi ştevia. Fe. iar din acestea 400 g legume. mazărea. castraveţii. Zn. dacă odată sau de două ori pe lună vor consuma în curs de 24 ore brânză degresată. prazul. curăţă sângele şi este şi un bun remediu împotriva bolilor căilor respiratorii. Cu. cum sunt: măcrişul. etc. care se caracterizează printr-un conţinut echilibrat de Fe. ţelina pentru frunze. se vor simţi mai bine. pătrunjelul verde. poate fi înlocuit cu succes în alimentaţie de către spanacul de Noua Zeelandă. Iată deci că 33% din raţia zilnică a produselor de origine vegetală trebuie să o reprezinte legumele. conopida. plăcut diferitelor mâncăruri. spanacul. formată din produse de origine animală în cantitate de 714 g şi 1225 g alimente de origine vegetală. P. Fe. ţelina. Obezii. etc. fiind neglijabil. au în compoziţia lor un conţinut ridicat de uleiuri eterice. asigură un efect alcalinizator. 9 . pătrunjelul pentru frunze. Întrucât spanacul este o legumă mult solicitată. Unele specii legumicole au proprietăţi antibiotice.

a succesiunilor. Importanţa economică a culturii legumelor rezidă şi din faptul că acestea permit o folosire intensivă a terenului. ceapa este extrem de preţioasă şi în acest sens. în plus ea diluează sângele şi circulaţia se face mult mai uşor. La unele specii şi în sisteme intensive de cultură (hidroponică) se pot obţine producţii de peste 300 t/ha. atât la cultura în câmp liber. Se apreciază că 1 ha de legume cultivate în câmp echivalează cu 10-12 ha de grâu. Un alt aspect de importanţă economică se referă la faptul că prin cultura legumelor se asigură o mai bună valorificare a terenului decât prin multe alte culturi. Datorită fosforului pe care-l conţine ceapa contribuie la reechilibrarea bolnavilor de nevroză şi suferinzilor de insomnie şi altele. la cultura în solarii de 50-70 t/ha. Iodul activează ganglionii limfatici. La cultura legumelor în câmp se pot obţine frecvent producţii de peste 30 t/ha. creează posibilitatea folosirii raţionale a forţei de muncă. eliminându-se caracterul sezonier al muncitorilor. importanţa economică a legumelor a căpătat noi dimensiuni. dar mai cu seamă la cea protejată. pe scară largă. datorită posibilităţilor de efectuare. calciul fortifică vasele şi favorizează dezvoltarea fizică a copiilor. De aceea producerea legumelor are o însemnătate economică deosebit de mare pentru toate ţările. deoarece siliciul pe care îl conţine dă supleţe arterelor. iar la cultura în sere de 80-120 t/ha. când foarte multă lume este ameninţată de ateroscleroză.Astăzi. a celor protejate în diferite adăposturi. Eşalonarea producţiei legumicole pe întreg anul calendaristic. iar 1 ha de legume cultivate în sere echivalează cu 200 ha de grâu. Prin cultura legumelor se obţin producţii foarte ridicate la unitatea de suprafaţă. 10 . 1 ha de legume cultivate în solarii echivalează cu 150 ha de grâu. Importanţa economică a legumelor Prin ponderea pe care o ocupă în alimentaţia omului. Prin dezvoltarea culturilor forţate în sere. consumul de legume constituie un indicator important pentru aprecierea nivelului de trai.

la o producţie de 60 t/ha se obţin venituri de 300. Aceasta a dat posibilitatea de a se dezvolta întreprinderile mari.). solarii şi răsadniţe creează posibilitatea folosirii intensive a acestor spaţii şi recuperarea într-un timp mai scurt a investiţiilor. Legumele constituie o importantă sursă de materii prime pentru industria conservelor. Prin valorificarea eşalonată a producţiei pe tot parcursul anului se creează un echilibru dinamic între venituri şi cheltuieli. mazărea. sfecla.000 lei. fasolea. la o producţie de 5000 kg/ha se obţin venituri de cca 2. La o cultură de grâu.000. integrate.Folosirea pe scară largă a culturilor asociate în sere.000.000 lei. etc. O parte din resturile vegetale de la unele culturi legumicole se pot folosi în hrana animalelor (vărzoase. Cultura legumelor constituie o sursă importantă de venituri pentru unităţile cultivatoare şi gospodăriile populaţiei. CAPITOLUL II 11 . de producere şi industrializare a legumelor şi fructelor. în timp ce la o cultură de tomate de toamnă.

În acest sens putem să amintim cazul ridichilor la care unele soiuri au greutatea rădăcinilor îngroşate de 20-30 g. albă. varza de Bruxelles. 2.ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA PLANTELOR LEGUMICOLE Originea plantelor legumicole Cunoaşterea locului de origine al plantelor legumicole prezintă un interes deosebit din punct de vedere teoretic şi practic. Cunoscând locul de origine al unei specii precum şi condiţiile în care aceasta a evoluat în decursul timpului. adaptată la anumite condiţii de mediu. Variabilitatea în limite foarte largi a organelor comestibile poate fi ilustrată şi mai concludent exemplificând cu varietăţile de plante legumicole din grupa verzei (varza. gulia.1. Ca rezultat al interacţiunii dintre organism şi mediu. au avut loc schimbări care au dus la individualizarea speciei sau varietăţii. Particularităţile biologice ale plantelor legumicole au fost determinate de originea şi modul de evoluţie a speciilor respective. acestea ajung la greutatea de peste 50-80 kg.). fructele unor soiuri de dovleac au fiecare câteva zeci de grame.ASPECTE PRIVIND BIOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLE Punerea în practica legumicolă a noilor tehnologii moderne impune cu necesitate cunoaşterea biologiei plantelor legumicole. cu un anumit potenţial de variabilitate. în timp ce alte soiuri de ridichi japoneze formează rădăcini îngroşate care ajung fiecare la peste 10-15 kg. putem să ne dăm seama de principalele ei însuşiri şi caractere biologice şi să precizăm pretenţiile speciei respective faţă de factorii de mediu. Centrele geografice de origine a plantelor legumicole sunt teritorii relativ restrânse şi izolate. etc. iar la soiurile cu fructe mari. conopida. totalizând cca a 40-a parte din suprafaţa uscată a 12 . De asemenea. Problema originei plantelor legumicole este elucidată astăzi în cea mai mare parte. Plantele legumicole cultivate prezintă o variabilitate accentuată în special la organele comestibile. varza roşie. deoarece omul a căutat să fixeze modificările utile şi apoi să le dezvolte în sensul dorit de el.

ASIATIC: 5 Pisum sativum. capitata. convar. cantalupensis. agrestis. flexuosus. acephala. Cucumis melo convar. Allium porrum Portugaliei şi Greciei. Japonia chinesis. Daucus Iran. chinesis. oceane.1.1. Beta vulgaris. Centrele genice iniţiale şi secundare ale plantelor legumicole (după Zeven. Arhipelagul Malaezian AUSTRALIAN 3 HINDUSTAN: 4 Solanum melongena. adana.Phaseolus vulgaris. Beta vulgaris. Vicia faba PREASIATIC: 6 Cucumis melo convar.). Brassica oleracea convar. China. botrytis. convar. Peninsula flexuosus. Luffa acutangula. Rheum officinale. convar. CENTRALE: aborigineus. Daucus carota. zona ssp.Phaseolus aureus. capitata. Bassicasativum. Asparagus officinalis 0 1 2 3 AFRICAN: 8 Brassica carinata Pisum sativum.Langenaria vulgaris şi Uzbekistan. Marocul. Algeria. A.rapifera. sudul Anethum graveolens. Tadjikistan Cucumis melo ssp. Cucumis Birmania. Scorzonera hispanica. Daucus carota. napus convar. 1975) Genocentrul şi Numărul de Specii teritoriile aparţinătoare ordine al Endemice Secundare genocentrului 0 1 2 3 CHINEZ-JAPONEZ: 1 Phaseolus vulgaris convar. Corea. Allium macrostermon. Italia. deşerturi. Raphanus sativum. Phaseolus 13 . Vicia Etiopia şi Somalia faba EUROPEAN9 Brassica oleracea ssp. Phaseolus aureus. Allium Spania. Rumex acetosa. Petroselinum Tunisia sativum. Raphanus sativus var.carota.Allium cepa. silvestris SIBERIAN AMERICII 10 Phaseolus vulgaris ssp. masivi muntoşi..Solanum melongena Brassica oleracea ssp. Turcia.Cucumis sativus. Turcmenă Spinacia olearcea. Cercetările efectuate au stabilit 12 centre genice ale plantelor de cultură din care 9 sunt genocentre şi pentru plantele legumicole (tabelul 2. cassaba. şi Jukovschi. mări. Thian-Şanului şi Allium cepa. P. Faba bona. Allium sativum. Allium porrum Petroselinum hortense MEDITERANEAN: 7 Allium cepa. chinensis provar. Cynara scolymus. Tabelul 2. Brassica oleraceacampestris convar. Indonezia. Arabică convar. indicus CENTRAL. nipporinica. Irak.globului pământesc. napobrassica. conomom INDONEZIAN2 INDOCHINEZ: Indochina. Siria. Allium chinese. sabauda. narinom. gongylodes. Brassica Israel. Afganistan. India sativus. Lactuca sativa. extinderea lor fiind limitată de bariere climatice.

În faza embrionară. Cucurbita pepo. în măsura în care se reflectă în schimbarea organismului matern. când organismul nu este încă independent. L. evoluţia trebuie privită şi în cazul plantelor legumicole sub aspect fitogenetic şi ontogenetic. C. Ipomea batatas. Organismele au evoluat şi-au format un anumit mod de manifestare (însuşiri şi caractere). Sunt cazuri când pentru aceeaşi specie sunt identificate mai multe centre genetice. Bolivia. Evoluţia filogenetică priveşte etapele de evoluţie a organismelor vii în decursul generaţiilor. L. Capsicum pendulum. L. schimbarea succesiunilor condiţiilor din mediul exterior poate avea influenţă asupra embrionului.Mexic. Capsicum frutescens Lycopersicon esculentum. Dacă schimbările succesiunilor condiţiilor de mediu depăşesc anumite limite. Ecuador 11 NORD-AMERICAN 12 vulgaris. Cucurbita moschata. chilense. cu atât mai uşor şi mai accentuat se va schimba modul de manifestare a plantelor. Genocentrele sunt primare pentru unele specii (cele în care s-au individualizat speciile respective) şi secundare pentru altele (de diversificare a unor genofonduri de altă provenienţă). prezenţa unei forme primitive într-un genocentru localizează originea sa.Cucurbita maxima pimpimellifolium. Honduras. Costa Rica. De asemenea. adică nu-şi mai pot continua viaţa. Guatemala. Evoluţia plantelor legumicole Cu scopul de a înţelege cât mai bine relaţiile dintre organism şi mediu. plantele pot fi distruse. L. potrivit cu succesiunea condiţiilor de mediu din timpul fiecărei generaţii şi a tuturor generaţiilor până în prezent. Modul de manifestare obişnuită a plantelor legumicole se păstrează atât timp cât variaţia succesiunii condiţiilor de mediu nu depăşeşte anumite limite obişnuite în cadrul cărora s-au format şi evoluat filogenetic speciile respective. cu cât schimbarea succesiunii obişnuite a condiţiilor de mediu se iveşte mai aproape de începutul vieţii organismelor (momentul fecundării). Panama AMERICII DE SUD: Peru. peruvianum. Capsicum annuum. hirsutum. 14 . pubescens - De regulă.

15 . schimbând succesiunea condiţiilor de viaţă (în afara variaţiei naturale) atât prin lărgirea arealului geografic. care în legumicultură a dus la obţinerea unor rezultate deosebite. cu scopul de a-i satisface necesităţile sale. O dată cu identificarea genomului drept nivel de manifestare a tuturor mecanismelor schimbării evolutive şi pe măsura dezvoltării cercetărilor de biologie moleculară. solarii şi adăposturi joase din polietilenă). Un exemplu concludent al capacităţii de evoluţie îl întâlnim la varză. Îmbogăţirea şi diversificarea sortimentului prin soiuri şi hibrizi adaptaţi la specificul ecologic al zonei sau microzonei şi pentru diferite modalităţi de cultivare (în câmp. etc.) prin interfecundare s-a ajuns la 7 forme cultivate de Brassica oleracea L. Brassica insularis. care ocupă anual 60% din întreaga suprafaţă afectată legumiculturii pe plan mondial. cu producerea seminţelor hibride la varza de Bruxelles. De asemenea s-au găsit posibilităţi de a se crea soiuri şi hibrizi care maifestă puternic fenomenul heterozis. a provocat şi a grăbit mult schimbarea plantelor legumicole. Evoluţia ontogenetică se referă la etapele de evoluţie a organismelor vii în decursul unei generaţii. cât şi prin aplicarea diferitelor metode de ameliorare şi pătrunzând în profunzimea intimităţii biologiei plantelor până la modificarea cromozomilor în mod dirijat. Brassica cretica. cu producţie eşalonată pe tot cuprinsul anului. Succese remarcabile s-au obţinut în acest sens în cadrul culturilor de castraveţi. sau anotimpuale. îmbunătăţindu-le în sensul dorit de el. conform cerinţelor de consum. prin metode de cultivare. modul lor de manifestare. Situaţia structurii sortimentului din legumicultura ţării noastre marchează începând din anul 1953 o profundă reorientare în problema soiurilor. sere. În prezent se realizează producţia pe bază de heterozis la 20 specii din sortimentul legumicol. varză şi ceapă. tomate.Omul. genetica s-a angajat în cercetări aplicative de „inginerie genetică”. asigură practicarea unei legumiculturi neîngrădite de bariere climatice zonal-teritoriale. Folosirea heterozisului în legumicultură a început din anul 1930. de înlocuire a introducerii de material săditor străin cu eforturi de creaţie autohtonă în acest domeniu. la care pornindu-se de la câteva specii sălbatice cu rozeta de dimensiuni mici (Brassica rupestris.

În cazul ontogenezei sunt reproduse perioadele şi fazele de evoluţie prin care au trecut organismele din fiecare generaţie în cadrul filogenezei.Haekel şi Muller consideră că „ontogenia repetă filogenia” ceea ce nu este exact. Faza de germinaţie De la declanşareaNecesită cantităţi mari de apă. necesitând diferite condiţii ale factorilor de mediu şi o anumită succesiune. căci cea mai de seamă particularitate a naturii constă în faptul că ea nu se imită niciodată.Seminţele sunt alcătuite din celule foarte tinere. Ciclul biologic al plantelor legumicole se desfăşoară în etape caracteristice fiecărei specii în procesul de ontogeneză. Tabelul 2.2. în cadrul ciclului de viaţă a plantelor legumicole se pot distinge trei perioade de bază: perioada de sămânţă.2. Fiecare perioadă cuprinde câte trei faze importante (tabelul 2. căldură şi oxigen în germinaţiei la apariţiaaer. atât în timpul generaţiilor precedente. câr şi a generaţiei actuale de indivizi. Dacă ontogeneza este procesul dezvoltării plantelor din faza de zigot până la maturarea lor.). 0 1 2 Faza de repaus De la maturareaSeminţele se află în repaus profund sau forţat. maturarea seminţelor. Acest proces este stadial. După Marcov şi Haev. devenind independenteSe înregistrează cea mai slabă rezistenţă. faţă de planta mamă şiOrganismele au cea mai mare plasticitate şi pot fi faţă de fruct influenţate uşor de condiţiile de mediu. fiziologică a seminţelorProcesele vitale-metabolice foarte încetinite. aceste perioade şi faze de evoluţie sunt deosebite în privinţa conţinutului lor. organogeneza este procesul de formare a organelor vegetative şi de reproducere în cursul ontogenezei plantelor. în funcţie de modul cum s-a schimbat succesiunea condiţiilor de viaţă. până la începutulcondiţiile nefavorabile de viaţă nu au efect nociv germinaţiei asupra lor. Substanţele hrănitoare trec în formă uşor 16 . Caracteristicile perioadelor şi fazelor de vegetaţie ale plantelor legumicole Fazele de vegetaţie Momentul când începe Caracteristicile fazelor de vegetaţie şi când se încheie 0 1 2 Perioada de sămânţă Faza embrionară Din momentulOrganismele noi se află în raport direct şi fecundării şi până ladependent de planta mamă. perioada vegetativă şi perioada de reproducere. dar şi diferitelor organe luate separat. De la o generaţie la alta. Referitor la această concepţie. fiind hrănite de ea. biologia modernă precizează că în ontogeneză se reflectă filogeneza. pentru a se putea desfăşura. dar numai în ceea ce priveşte formarea lor şi nu conţinutul. adică plantele din fiecare generaţie sunt noi într-o măsură mai mare sau mai mică.

În cazul speciilor anuale. depunerea substanţelor de rezervă se face concomitent şi chiar după încheierea maturării seminţelor. iar embrionul care reprezintă generaţia nouă se fortifică. florale şi butonii floraliSuprafaţa foliară şi masa radiculară ating până la începereadimensiuni maxime. Este deci comună pentru cele două faze dar are semnificaţii diametral opuse. În cadrul lucrărilor de hibridare trebuie să se aleagă cu grijă momentul castrării şi polenizării florilor. La speciile perene. seminţelor.). trienale. dar se ritmul metabolismuluipoate întâlni şi la unele plante anuale care se devine foarte lentînmulţesc pe cale vegetativă (cartof. Faza înfloririi Din momentul în careDesăvârşirea procesului de maturare a polenului şi începe maturareaovulelor. celulele sexuate sunt foarte sensibile la gameţilor până laacţiunea diverşilor factori. generală. 17 . rezervă se schimbă.primei frunze adevărate asimilabilă şi sunt consumate pentru creşterea embrionului şi în respiraţie. care nu sunt substanţelor deacumularea substanţelorconsumate pentru creştere şi fructificare. batat. Datorită sensibilităţii ridicate la condiţiile nefavorabile de mediu. până la dispariţie. substanţelor de rezervă. Faza acumulăriiDurează atât cât are locSurplusul de substanţe hrănitoare. Perioada creşterii de reproducere Faza de îmbobocire De când apar tulpinileApar tulpinile florale şi bobocii florali. tulpinilor şi frunzelor. având în vedere gradul diferit de plasticitate şi condiţiile ecologice diverse în care se cultivă plantele agricole. fecundare. bienale. datorită unor condiţiiAu loc schimbări ale coloizilor din protoplasmă şi nefavorabile până cândunele schimbări morfologice exterioare (mor acesta devine din noufrunzele plantelor anuale şi bienale şi rădăcinile activ ca urmare aactive. cu deosebire cele legumicole. În procesul de selecţie naturală se autoelimină indivizii slabi. se rezervă hrănitoare de rezervă. Perioada de creştere vegetativă Faza de răsad De la apariţia primeiAsimilatele sunt folosite în întregime pentru frunze adevărate până laformarea rădăcinilor. tulpini rădăcini. etc. că această schemă este orientativă. muguri). favorabile de mediu. Substanţele independente de plantade rezervă sunt folosite pentru hrănirea fructelor şi mamă. plantămamă din generaţia veche se epuizează total. acumulează în organele specializate în acest sens (frunze. De menţionat. bienale şi trienale aparţinând seminţelor şi fructelor. trebuie asigurate condiţii optime de viaţă. dar nu valabilă pentru fiecare familie sau specie în parte. Aceasta este unica fază comună pentru generaţia veche care dispare ca fază de fructificare şi pentru generaţia nouă care apare ca fază embrionară.generaţiei vechi care dispare şi începe ciclul de care devin completviaţă pentru generaţia nouă care apare. iar compoziţia chimică a maturării gameţilororganelor în care se acumulează substanţele de (celulele sexuate). nu are începerea depuneriiloc acumularea substanţelor de rezervă. la plantele perene se păstrează rădăcinile apariţiei condiţiiloractive care cresc în fiecare an). Faza de repaus Din momentul în careCaracteristică speciilor bienale sau perene. Faza fructificării De la fecundare până laSe încheie ciclul de viaţă pentru plantele mamă maturarea fiziologică adin speciile anuale.

seminţe. cât şi o sporire a volumului. fructe. formându-se flori. de diviziune celulară şi de formare de noi celule asemănătoare. fructe şi seminţe. care determină schimbarea mărimii şi a masei organelor plantei. Aceste două fenomene decurg în mod obişnuit în acelaşi timp. nu formează seminţe (usturoiul) sau formează seminţe foarte puţine şi în cea mai mare parte. dezvoltarea este evoluţia unui organism (individ) de la naştere până la moartea lui. Pentru plantele anuale parcurgerea tuturor etapelor de organogeneză are loc într-un singur an. 2. Creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole are loc în etape.Evoluţia ontogenetică se modifică în funcţie de modul cum se schimbă succesiunea condiţiilor de viaţă în decursul evoluţiei filogenetice. în vederea replantării pentru 18 . unele specii de plante legumicole care. De exemplu. Dezvoltarea individuală a plantelor reprezintă evoluţia de la celula ou până la formarea de noi seminţe. În cadrul fenomenului de creştere. În sens mai larg. Creşterea este fenomenul vital propriu organismelor vii. cu o bază biochimică proprie. în condiţiile de cultură din ţara noastră. au loc procese de nutriţie. neviabile (hreanul). reprezentând atât o sporire a substanţelor.PARTICULARITĂŢILE DE CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE A PLANTELOR LEGUMICOLE Creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole reprezintă două fenomene vitale ale unui proces biologic unic şi complex. cum ar fi de exemplu: flori. În timpul acestei evoluţii are loc formarea de noi organe. ambele fiind ireversibile. care se manifestă în anumite procese morfologice. Acest proces are loc numai după ce în timpul păstrării peste iarnă plantele respective au trecut prin stadiul de vernalizare.2. Fiecare etapă reprezintă o stare fiziologică nouă. Procesul de formare a organelor plantei în timpul ontogenezei acesteia poartă numele de organogeneză. La plantele bienale acest proces se desfăşoară în doi ani. În primul an are loc parcurgerea etapelor I şi a II-a (creşterea vegetativă) şi abia în anul al doilea se parcurg celelalte etape de organogeneză. Deci regimul termic în locul de păstrare a legumelor bienale. atunci când condiţiile de mediu sunt favorabile. Creşterea este premiza dezvoltării.

Cunoaşterea etapelor de organogeneză prezintă importanţă practică deoarece dă posibilitatea efectuării controlului biologic şi intervenţiei la momentul optim. factori chimici (hormoni. Legumele perene. Substanţele bioactive determină o gamă largă de fenomene ca: intensificarea sau frânarea unor funcţii fiziologice. Substanţele bioactive naturale şi sintetice au început să fie folosite pe scară largă cu scopul obţinerii unor producţii sporite şi de calitate superioară. Rezerva potenţială de prelungire a vieţii.producerea seminţelor.3. 2. ultrasunete).SUBSTANŢELE BIOACTIVE FOLOSITE ÎN LEGUMICULTURĂ Creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole sunt controlate de: factori de nutriţie. În anii următori acestea sunt adaptate pentru parcurgerea etapelor de organogeneză în fiecare an pe o perioadă îndelungată de timp. factori fizici (căldură. lumină. câmp electric şi magnetic. pentru dirijarea creşterii şi dezvoltării plantelor legumicole. enzime) şi factori genetici (acidul ribonucleic şi dezoxiribonucleic). rizomi. posibilităţilor de stimulare. stimularea 19 . prin refacerea rezervelor de acizi nucleici. Faptul este justificat prin aceea că „repausul” ce se află în coincidenţă cu perioada de păstrare a plantelor bienale. privind aspectele lor de natură biochimică şi fiziologică. stimularea sau frânarea germinării seminţelor. a stării de repaus. sub acţiunea temperaturilor scăzute. În ultima perioadă de timp. se acordă o importanţă deosebită. frânare sau inhibare a proceselor metabolice. Trecerea în stare activă. tuberculi. la aceste plante. este asigurată prin formaţiuni specializate: bulbi. influenţând favorabil asupra unor etape de organogeneză şi mai ales asupra celor hotărâtoare pentru dezvoltarea plantelor legumicole. în primii doi ani parcurg etapele de organogeneză la fel ca plantele bienale. rădăcini îngroşate. depolimerizată a nucleoprotidelor. reglarea diviziunii celulare. constituie baza histochimică a trecerii rapide la înflorire. trebuie să se încadreze în limitele temperaturilor pentru vernalizare. constituie procesul de adaptare al organismului pentru dezvoltare.

Substanţele stimulatoare se împart la rândul lor în auxine. -în concentraţii reduse stimulează diviziunea celulară. -tratamentele cu auxine sintetice determină mărirea presiunii osmotice a sucului celular. substanţe retardante şi substanţe inhibitoare. Se consideră că procesele de creştere şi dezvoltare la plantele legumicole depind de efectul combinat al acestora împreună cu substanţele inhibitoare naturale existente în plante. ca derivaţi ai indolului.înfloririi. Cele mai sensibile părţi ale plantei sunt în ordine: rădăcinile. modificarea structurii anatomice a frunzelor şi tulpinilor. gibereline şi citokinine. acidului fenoxiacetic şi acizilor benzoici (acidul beta-indolilacetic sau acid indol 3-acetic sau heterauxina). De asemenea. scurtarea internodiilor şi îngroşarea acestora. -în doze ridicate determină hipertrofii (simple deformări) sau hiperplastii (tumori). mărirea numărului de stomate pe suprafaţa frunzelor. pot stimula formarea şi alungirea rădăcinilor şi tulpinilor. naftalenului. În prezent se produc pe scară industrială 20 . iar în metabolismul fosforului măresc funcţia anorganică a compuşilor cu fosfor în tulpini şi rădăcini. Paralel cu izolarea din plante a compuşilor auxinici naturali au fost realizaţi o serie de compuşi sintetici cu structură şi acţiune asemănătoare. natura şi concentraţia auxinelor. obţinerea de fructe partenocarpice. etc. Auxinele sunt compuşi naturali sintetizaţi în plante şi acumulaţi în concentraţii reduse mai ales în muguri. se pot împărţi în trei grupe: substanţe stimulatoare. Acţiunea substanţelor stimulatoare (auxinelor) se manifestă prin: -intensifică alungirea şi îngroşarea membranelor celulare favorizând depunerea de noi substanţe şi le modifică însuşirile fizice şi chimice. oprirea căderii fructelor şi a frunzelor. scăderea vâscozităţii protoplasmei şi intensificarea absorbţiei active a apei. Substanţele bioactive. fecundării. mugurii şi apoi tulpinile. precum şi formarea fructelor partenocapice. frunzele tinere şi vârfurile de creştere (heterauxina). -pot accelera sau întârzia procesele de germinare în funcţie de specia de plante. Giberelinele sunt substanţe active cu efect stimulator izolate din ciuperca Gibberella fujikuroi. iar în concentraţii ceva mai ridicate stimulează elongaţia. creşterii şi coacerii fructelor.

cunoscându-se 23 gibereline (G. A fost stabilită prezenţa giberelinelor naturale şi în seminţele de mazăre şi fasole de grădină. azot total şi proteine. 21 . de unde circulă prin ţesuturile conducătoare spre apex. creşte conţinutul în acizi nucleici. fiind cunoscute citokinine naturale şi sintetice. la scurt timp după tratament cu citokinine. în rădăcinile de mazăre şi fasole.1…. Citokininele sunt substanţe stimulatoare de creştere. plantele devin mai sensibile în condiţii de secetă şi arşiţă. frunzele în curs de îmbătrânire. -modifică metabolismul plantelor: scade conţinutul în amidon. iar la castraveţi şi pepeni provoacă modificări ale raportului dintre florile bărbăteşti şi femeieşti.23). iar activitatea biologică este asemănătoare cu a kinetinei. -determină înflorirea în primul an a plantelor bienale. Acţiunea lor se manifestă prin: -favorizează acumularea în ţesuturile plantelor a unor hormoni naturali activi (auxine endogene). putându-le scoate din starea de repaus înainte de termenul obişnuit. intensifică transpiraţia. -în concentraţii reduse stimulează creşterea spectaculoasă a tulpinii.A. mai ales în condiţiile nefavorabile de mediu. Acţiunea lor se concretizează în: -stimulează atât diviziunea celulară cât şi extensia celulară şi întârzie îmbătrânirea ţesuturilor. în cele de pepene verde în curs de dezvoltare. Plantele le sintetizează în rădăcini. îşi măresc conţinutul în clorofilă. se inversează raportul dintre acidul ribonucleic care scade şi acidul dezoxiribonucleic care creşte. fotosinteza şi respiraţia plantelor. -determină creşterea suprafeţei frunzelor şi datorită diviziunii intensificată a celulelor. măresc consumul de apă la unitatea de suprafaţă de frunză. prin extensia celulară şi nu datorită diviziunii celulare.A. -stimulează energia şi facultatea germinativă a seminţelor.G. în tuberculii de cartof.

Dintre substanţele stimulatoare mai des folosite enumerăm: Atonik. Solex. Procaină. reduc pe o anumită perioadă ritmul proceselor de diviziune şi elogaţie celulară. Tratarea cu Ethrel determină grăbirea maturării fructelor de tomate şi limitarea tendinţei de eşalonare. la secetă şi la infecţii cu boli criptogamice. formarea rădăcinilor. Rodoleg. etc. dezvoltarea organelor florale şi formarea de fructe partenocarpice. creşterea frunzelor. Tomato-Stim. Dintre substanţele cu acţiune retardantă amintim: Ethrel. la plantele de castraveţi determină mărirea numărului de flori femele şi reduce foarte mult numărul florilor bărbăteşti. Substanţele retardante sporesc potenţialul de rezistenţă a plantelor la temperaturi scăzute.. Ethrelul are un efect stimulator deosebit asupra înfloririi. Faverex. -plantele tratate cu citokinine îşi măresc rezistenţa la temperaturi scăzute şi ridicate. Alar. la seceta din sol şi atmosferă. o blocare a procesului de biosinteză a auxinelor endogene şi chiar o inactivare biologică a auxinelor deja sintetizate sau a celor exogene. În urma tratării plantelor cu aceste substanţe are loc o scădere a conţinutului lor în gibereline. provoacă o declanşare simultană a înfloririi. Tratarea seminţelor înainte de semănat determină creşterea rezistenţei plantelor la acţiunea erbicidelor. cu aplicabilitate pe scară largă în practică. De asemenea. Substanţe inhibitoare Acţiunea lor se manifestă prin: 22 . Tratarea cu Cycocel şi Alar a plantelor legumicole din grupa rădăcinoase dau sporuri de producţie (rădăcini îngroşate). Astfel. Tomatofix. Substanţe cu acţiune retardantă Au rol esenţial în metabolismul plantelor.-stimulează germinaţia seminţelor. ceea ce duce la sporirea producţiei şi la posibilitatea recoltării mecanizate a castraveţilor. etc. ceea ce determină o frânare a creşterii în înălţime a plantelor. Revital.

la noi în ţară se cunosc şi se cultivă pe suprafeţe mai mari sau mai mici circa 50-60 specii. determinând îmbătrânirea înainte de vreme. Antak. scopoletina. grăbesc intrarea în repaus a rădăcinilor. Este recomandat pentru tratarea masei foliare a plantelor de cultură (tomate. etc. chloramfenicol. 2. contribuind la echilibrarea şi regularizarea în apă a ţesuturilor. Bois (1927) consideră că sunt cunoscute peste 1300 specii ce aparţin la 54 familii de monocotiledonate şi 16 familii de dicotiledonate. ardei. Dintre produsele antitranspirante amintim substanţa: Folicote sau Hydrasyl. cu intensităţi variate până la starea de repaus profund. -menţin starea de repaus a plantelor şi seminţelor. previn încolţirea seminţelor în fructe. Substanţele antitranspirante aplicate pe suprafaţa frunzelor sub formă de emulsii apoase reduc transpiraţia plantelor.-reduc sau anulează activitatea auxinelor şi giberelinelor şi provoacă inhibarea periodică şi reversibilă a creşterii plantelor. hidrazida maleică. inhibă încolţirea cartofilor şi a bulbilor de ceapă în timpul păstrării în depozite. stimulează înflorirea plantelor de zi scurtă şi inhibă înflorirea plantelor de zi lungă.CLASIFICAREA PLANTELOR LEGUMICOLE Plantele legumicole cultivate pe întreg globul aparţin unui număr mare de specii. legume din grupa verzei) în faza de răsad. -sunt folosiţi ca defolianţi cei care inhibă procesele vitale din frunze.4. care este produs sub formă de emulsie de parafină şi ceară. este necesară o grupare. Pentru uşurarea cunoaşterii unor caractere şi însuşiri comune mai multor specii legumicole. Dintre substanţele inhibitoare menţionăm: cumarina. precum şi imediat după plantarea răsadurilor prin stropirea acestora cu o soluţie în concentraţie de 1%. uscarea şi căderea lor. etc. (inhibitori sintetici). Criteriile obişnuite după care se pot grupa plantele legumicole sunt următoarele: 23 . înainte de plantare. (inhibitori naturali). sistematizare a acestora. Dintre acestea. a asemănărilor în ceea ce priveşte procesul tehnologic.

giromontina). Tetragoniaceae Spanacul de Noua Zeelandă (Tetragonia tetragonoides). Clasificarea botanică a plantelor legumicole Familia botanică 0 Solanaceae Speciile legumicole 1 Tomatele (Lycopersicon esculentum). azoricum). leuşteanul (Levisticum officinale). pătlăgelele vinete (Solanum melongena). cartoful (Solanum tuberosum). Leguminosae Fasolea de grădină (Phaseolus vulgaris). Clasificarea botanică Este considerată ca singura clasificare ştiinţifică. botrytis subvar. cymosa). gemifera). Compositae Salata (Lactuca sativa). gongylodes).-din punct de vedere botanic. măcrişul (Rumex acetosa). cimbrişorul (Thymus vulgaris). conopida (Brassica oleracea var. cardonul (Cynara cardunculus). busuiocul (Ocimum basilicum). anghinarea (Cynara scolymus). feniculul de Florenţa (Foeniculum vulgare ssp. capitata forma rubra). loboda (Atriplex hortense). -după durata vieţii. -după organele comestibile. Umbelliferae Morcovul (Daucus carota ssp. varza de Bruxelles (Brassica oleracea var.3. sativa). usturoiul (Allium sativum). -după tehnologia aplicat culturii. cresonul de grădină (Lepidium sativus). acephala). ciuperca de culoare crem (Psalliota bispora).). broccoli (Brassica oleracea var. prazul (Allium porrum). scorţonera (Scorzonera hispanica). Polygonaceae Reventul (Rheum rabarbarum). varza creaţă (Brassica oleracea var. Cruciferae Varza albă pentru căpăţână (Brassica oleracea var. canditiva). Malvaceae Bamele (Hibiscus esculentus) Labiatae Cimbrul (Satureja hortensis). varza roşie (Brassica oleracea var. dulce convar. cicoarea de grădină (Cichorium endivia). sparanghelul (Asparagus officinalis). tarhonul (Arthemisia dracunculus). andivele (Cichorium intybus). (Aizoaceae) 0 1 Convolvulaceae Batatul sau cartoful dulce (Ipomea batatas). sabauda). pepenele galben (Cucumis melo). ţelina (Apium graveolens). mazărea de grădină (Pisum sativum). varza de frunze (Brassica oleracea var. păstârnacul (Pastinaca sativa). pătrunjelul pentru rădăcină (Petroselinum crispum convar. gulia (Brassica oleracea var. dovlecelul (Cucurbita pepo convar. ardei (Capsicum annuum). niger). varza chinezească (Brassica pekinensis). Tabelul 2. radicosum). deoarece grupează speciile legumicole în familii botanice după criterii ştiinţifice (tabelul 2. ridichile de vară şi iarnă (Raphanus sativus convar. Agaricaceae Ciuperca de culoare albă (Psalliota hortensis). botrytis subvar. Liliaceae Ceapa comună (Allium cepa). cauliflora).3. ChenopodiaceaeSfecla roşie (Beta vulgaris var. ştevia (Rumex patientia). spanacul (Spinacia oleracea). bobul (Vicia faba). pepenele verde (Citrulus lanatus). crispum). capitata forma alba). pătrunjelul pentru frunze (Petroselinum crispum convar. radiata). dovlecelul patison (Cucurbita pepo var. hreanul (Armoracia rusticana). 24 . Cucurbitaceae Castravetele (Cucumis sativus). asmăţuiul (Anthriscus cerefolium). mărarul (Anethum graveolens).

Prin durata vieţii se înţelege durata de timp care trece de la perioada de sămânţă a unei generaţii. reventul. ştevie. trienale şi multianuale (perene). După durata vieţii. Leguminosae. deci manifestă şi unele cerinţe comune faţă de factorii de vegetaţie şi de cultură. semitimpurii (cu o perioadă de vegetaţie mijlocie) şi tardive (cu o perioadă de vegetaţie lungă). spanacul. Gramineae Porumbul zaharat (Zea mays convar. Plante legumicole trienale: ceapa din arpagic. respectiv la partea comestibilă a plantelor şi nici la modul de cultivare. buretele roşiatic (Pleurotus Florida). tarhonul. Plante legumicole bienale: cele din grupa verzei (fără conopidă). bamele. conopida. Plante legumicole multianuale (perene): sparanghelul. cultivarele de plante legumicole se clasifică în: timpurii (cu o perioadă de vegetaţie scurtă). Strophariaceae Ciuperca cu văl (Stropharia rugosa annulata). În general. prazul. În cadrul acestei clasificări trebuie precizat sensul a două noţiuni folosite în mod curent în legumicultură: perioada de vegetaţie şi durata vieţii. Plante legumicole anuale: cele din familiile botanice Solanaceae. 25 . adică succesiunea obişnuită a condiţiilor de mediu natural şi de cultură din timpul fiecărei generaţii din cadrul filogenezei. Clasificarea după durata vieţii Această clasificare ţine cont de un singur element şi anume longevitatea plantelor legumicole. Prin perioada de vegetaţie se înţelege intervalul de timp care trece din momentul răsăririi plantelor până la prima recoltare. sacharata). în condiţiile de la noi din ţară. Din acest punct de vedere. plantele legumicole se pot grupa astfel: anuale.Polyporaceae Buretele vânăt (Pleurotus ostrealus). Clasificarea botanică prezintă şi unele neajunsuri în ceea ce priveşte practica legumicolă în sensul că nu se referă deloc la scopul pentru care se cultivă plantele legumicole. măcriş. bienale. ceapa ceaclama. mărarul. rădăcinoase (fără ridichile de lună). hreanul. anghinare. până la aceeaşi perioadă a generaţiei următoare. ceapa de apă. Cucurbitaceae şi de asemenea ridichile de lună. leuşteanul. speciile din aceeaşi familie botanică prezintă unele caracteristici biologice comune. asigurându-se condiţii normale.

-peţiolurile frunzelor: revent. -seminţe la maturitatea tehnică sau fiziologică: mazărea. Plante legumicole de la care se consumă organele generative: -inflorescenţa: anghinare. -rădăcini tuberizate: batatul. cimbrul. salata pentru căpăţână. vinetele. -bulbi: ceapă. -crescute deasupra pământului: -tulpina îngroşată: gulia. ridichile. ardei. pătrunjelul. cicoarea de grădină. măcrişul. mazărea de grădină. -carpoforul: ciupercile cultivate comestibile. bamele. Plante legumicole de la care se consumă organele vegetative: -crescute în pământ: -rădăcini îngroşate: morcovul. asmăţuiul. pepeni galbeni. -fructe la maturitatea tehnologică: castraveţi. ţelina. -tulpina falsă şi frunze verzi: prazul. varza roşie.Clasificarea după organele comestibile Se referă la gruparea plantelor legumicole în funcţie de natura organelor comestibile şi starea în care acestea se folosesc. fasolea. praz. spanacul de Noua Zeelandă. feniculul de Florenţa. varza chinezească. fasolea de grădină. leuşteanul. cardon. hreanul. bobul. -primordii de inflorescenţă: conopida. -tuberculi: cartoful. -lăstari etiolaţi. varza de Bruxelles. -fructe la maturitatea fiziologică: tomatele. -fructe la maturitatea tehnică şi fiziologică: ardei. ştevia. ardeii. tarhonul. usturoiul verde. dovlecei patison. mărarul. loboda. ceapa de iarnă. usturoi. broccoli. sparanghel. -muguri cu creştere închisă: varza albă. 26 . păstârnacul. cresonul. -frunze verzi: spanacul. ţelina pentru frunze. varza pentru frunze. ţelină pentru peţiol. varza creaţă. scorţonera. ceapa stufat. pătrunjelul pentru frunze. bobul. pepeni verzi. tomate.

-legume cucurbitacee (bostănoase): castravetele. busuiocul. sfecla pentru frunze şi peţiol. varza de Bruxelles. Clasificarea după tehnologia aplicată culturii Îmbină unele elemente comune de ordin botanic şi referitoare la partea comestibilă. sfecla roşie. -legume din grupa verzei: varza albă. spanacul de Noua Zeelandă. unde vor fi prezentate posibilităţile de cultivare a lor. usturoiul. păstârnacul. asmăţuiul. leuşteanul. ţelina pentru frunze şi peţiol. reventul. aceasta este clasificarea potrivit căreia se vor grupa plantele legumicole în partea a doua. pepene galben. pătlăgele vinete. gulia. pătrunjelul pentru rădăcină. -legume bulboase: ceapa comună. mazărea de grădină. De fapt. -legume perene: sparanghelul. cu o durată a vieţii diferită. dovlecelul comun. cimbrul. bamele. pătrunjelul pentru frunze. -legume condimentare: mărarul.Acest mod de clasificare este subiectiv deoarece din aceeaşi grupă pot face parte plante legumicole din diferite familii botanice. varza pentru frunze. conopida. scorţonera. ridichile. loboda de grădină. pepene verde. cicoarea de vară. -legume verdeţuri: salata. broccoli. ţelina pentru rădăcină. varza chinezească. CAPITOLUL III 27 . hreanul. ardei. prazul. boabe verzi şi capsule: fasolea de grădină. alături de elemente comune de bază acestei clasificări. varza creaţă. dovlecelul patison. partea specială. bobul de grădină. spanacul. -legume cultivate pentru păstăi. sau una şi aceeaşi plantă poate să aparţină mai multor grupe. varza roşie. Clasificarea plantelor legumicole după tehnologiile aplicate în culturi este următoarea: -legume rădăcinoase: morcovul. -legume solano-fructoase: tomate.

atrage după sine modificarea celorlalţi. se vor asigura condiţiile de viaţă mai apropiate de acelea în care s-au format speciile de-a lungul timpului. în cultură.INTERACŢIUNEA DINTRE PLANTELE LEGUMICOLE ŞI COMPLEXUL FACTORILOR DE MEDIU Lumina. în condiţiile practicării culturilor forţate şi protejate (sere. indispensabili şi de valoare egală. precum şi a culturilor 28 . Cei şase factori acţionează în complex. calitate. apa. iar în cadrul acesteia.1. care condiţionează desfăşurarea normală a proceselor metabolice la plantele legumicole. Cerinţele plantelor legumicole. este necesar să se cunoască procesele fiziologice şi biochimice din plante. fundamentează măsurile tehnologice necesare pentru realizarea productivităţii biologice. permanentă. faţă de factorii de mediu. formându-se în decursul filogenezei şi cu cât. există relaţii complexe de interdependenţă şi integrare. Acest imperativ capătă o importanţă vitală. Fiecare specie legumicolă în parte. şi trebuie să fie asiguraţi în totalitate. între ei şi plante. răsadniţe.ECOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLE 3. în scopul obţinerii randamentului biologic maxim. solarii. acţiunea lor putându-se compensa sau conjuga. durată şi arie de acţiune. intensitate. precum şi între factorii înşişi. necesită niveluri specifice ale factorilor de mediu. a căror cunoaştere şi posibilităţi de asigurare în optim. Pentru aprecierea limitelor favorabile ale factorilor de mediu în cadrul cărora se desfăşoară normal creşterea şi dezvoltarea plantelor. deoarece neglijarea sau schimbarea temporară a unuia dintre ei. căldura. creşterea şi dezvoltarea legumelor va fi mai corespunzătoare. fiecare fenofază a evoluţiei ontogenetice a organismului vegetal. solul şi hrana minerală sunt factorii de vegetaţie obligatorii. Datorită faptului că factorii de mediu nu au aceeaşi frecvenţă. formând aşa numitul complex al factorilor de vegetaţie sau de mediu. prejudiciind însăşi existenţa plantelor luate în cultură. Între aceştia există o corelaţie strânsă. aerul. etc.). sunt foarte bine consolidate.

De asemenea. intensitate.1. numai prin îmbinarea armonioasă a factorilor de vegetaţie se poate asigura valorificarea superioară a potenţialului productiv al speciilor. etc.fără sol (în medii nutritive artificiale). mai eficiente. Totodată se creează perspective în direcţia modelării producţiei legumicole şi dirijării computerizate a factorilor de mediu. mai adaptate scopului propus şi prin aceasta. cultivate. la culturile din câmp. structura şi regimul de apă al frunzei. Având în vedere că. de la un anotimp la altul – şi în spaţiu – de la un punct geografic la altul.1. fiind în acelaşi timp mai diferenţiate. numai prin cunoaşterea pretenţiilor speciilor legumicole faţă de lumină. 3. De asemenea.Relaţiile plantelor legumicole cu lumina Lumina prin parametrii săi specifici. în care se găseşte şi ţara noastră. în condiţiile climatului temperat. radiaţia solară variază în natură în timp – în cursul unei zile. deoarece numeroase 29 . solarii. ca urmare a originii ecologeografice şi a evoluţiei lor filogenetice. precum şi alte procese fiziologice şi biochimice. – plantele legumicole manifestă faţă de lumină. sere. durată de acţiune şi compoziţie spectrală. Dat fiind că. orientând întregul proces de dezvoltare al plantei. acestea vor putea fi satisfăcute. etc. Prin cunoaşterea temeinică a cerinţelor speciilor faţă de factorii de mediului înconjurător. prin asigurarea de măsuri tehnologice corespunzătoare. cerinţe particulare foarte diversificate. se va acorda o însemnătate deosebită aspectelor particulare legate de rolul luminii în viaţa fiecărei specii şi chiar soi în parte. în funcţie de latitudine. tehnologiile de cultură a plantelor legumicole devin ştiinţifice. altitudine. de la o zi la alta. susţine energetic fotosinteza. constituind baza formării şi acumulării masei biologice având un rol hotărâtor în reglarea morfogenezei. factorul extern determinant al intensităţii fotosintezei este radiaţia luminoasă. condiţionează scoaterea din repausul vegetativ şi determină cantitatea pigmenţilor clorofilieni. respectiv soiurilor. unde într-un regim de viaţă creat artificial.

. La o intensitate a luminii până la 50 mii lucşi. în scopul reducerii efectului de seră. fiind de 8-10 mii lucşi (tabelul 3.0 6.0 seră 9.5 8.0 10. la orele 12 (klx) la Bucureşti (după Indrea.1. situaţie în care mugurii florali cad fără să se deschidă. procesul de fotosinteză se desfăşoară după o curbă ascendentă.0 14.0 22. Dacă se depăşeşte această limită. 1974) Luna Noiembrie Decembrie Ianuarie Zile înnorate liber 13. 30 . După 20 aprilie până la 10-15 septembrie lumina este în exces. pe când iarna aceasta are valori mult mai scăzute.0 16.000 lucşi.1. din câmp şi a culturilor forţate.plante legumicole. fotosinteza are un nivel aproximativ constant până la 100 mii lucşi. D. sau se poate interveni pentru îmbunătăţirea calităţilor unor legume.0 15. Tabelul 3. Nivelul optime al intensităţii luminii. Intensitatea luminii. rezidă şi în faptul că furnizează datele necesare acţiunii de zonare a culturilor legumicole. există condiţii optime de lumină în perioadele 20 februarie-20 aprilie şi 10 septembrie-15 octombrie. se cultivă pe tot parcursul anului şi deci. Totodată. În această perioadă se intervine prin aerisire şi opacizarea sticlei de pe sere. Importanţa practică a acestor cunoştinţe. intensitatea luminii poate să ajungă în lunile de vară de la 30-40 mii lucşi până la 100 mii lucşi.0 Din determinările făcute în serele din ţara noastră s-a constat că pentru cultura tomatelor. în mod constant. deci nivelul maxim al opacizării nu va trebui să depăşească această limită.). Intensitatea luminii În condiţiile din ţara noastră.0 Zile senine Seră 17.0 8. pentru creşterea capacităţii de păstrare. de exemplu. sere. De la 15 octombrie până la 20 februarie lumina este insuficientă. se întocmesc schemele de culturi succesive şi asociate din câmp. solarii.0 liber 34. pe baza lor. iar florile formate nu leagă fructe. de acelaşi regim al radiaţiei luminoase naturale. în această perioadă. nu beneficiază. este de circa 20.

expoziţia terenului. fasolea şi sparanghelul. procesul de fotosinteză se reduce iar respiraţia creşte. fotosinteza este mai intensă în zilele înnorate. 1973. apropierea acestuia de masive de vegetaţie lemnoasă sau de suprafeţe mari de apă. La plantele pretenţioase la lumină. De asemenea. iar pe de altă parte. pătlăgelele vinete. După Maier. În timpul zilei. bamele. În cursul lunilor de iarnă intensitatea luminii este mult mai slabă decât în timpul lunilor de vară. plantele legumicole se grupează astfel: -pretenţioase la lumină: tomatele. insuficienţa luminii determină o prelungire exagerată a perioadei de vegetaţie. care necesită o iluminare de 8000 lucşi. Ea prezintă amplitudini mari în timpul unei zile şi de la un anotimp la altul. versanţii sudici sunt luminaţi mai puternic de soare decât cei nordici. Intensitatea luminii determină principalele schimbări în climatul general din orice zonă geografică. castraveţii. Dar nu numai lipsa luminii. pe de o parte datorită nebulozităţii. în sensul că în astfel de cazuri frunzele se ofilesc. datorită poziţiei pe care o are soarele pe bolta cerească.Plantele legumicole asimilează cel mai bine când intensitatea luminii este de 20-30 mii lucşi. pepenii galbeni. Aşa se explică de ce vara. anotimp. pepenii verzi. ci şi intensitatea prea puternică a acesteia dăunează plantelor. în regiunile sudice. La o intensitate corespunzătoare a luminii transformările chimice din celule se petrec cu o viteză foarte mare. ardeiul. Intensitatea luminii variază şi în funcţie de relief. maximum fiind atins aici dimineaţa şi seara. în funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminii. creşterea şi dezvoltarea plantelor având un ritm intens. intensitatea este maximă la amiază. comparativ cu cele senine. când în regiunile nordice este maximă şi fotosinteza. 31 . 1969 şi Bălaşa. spre deosebire de regiunile sudice unde la amiază intensitatea fotosintezei scade. În condiţiile din ţara noastră efectul negativ al excesului de lumină se manifestă în perioada de vară în primul rând prin supraîncălzirea serelor ca urmare a efectului de seră. în dauna fructificării.

76 microni poartă denumirea de regiunea vizibilă a spectrului solar.75 microni.5 ori.40 microni şi 0. Aceste radiaţii influenţează creşterea şi formarea rezervelor în plante. pătrunjelul. cele mai active radiaţii sunt cele din partea roşie-oranj a spectrului. ciupercile. Calitatea luminii Elementele distribuţiei spectrale a radiaţiei solare sunt importante în schimbul termic din sere. morcovul.70 microni. În procesul de asimilare a CO2. Mişcarea 32 . ridichile de lună. putând fi cultivate cu succes primăvara devreme sau iarna. iar primăvara mai mare ca toamna. care necesită o iluminare de 4000-6000 lucşi. Diferitele radiaţii ale spectrului solar acţionează în mod diferit asupra proceselor fiziologice din plante. iar aproximativ jumătate din această energie se află în spectrul vizibil. cu lungimea de undă 0.-puţin pretenţioase la lumină: spanacul. adică între 0. Domeniul spectrului solar cuprins între lungimile de undă de 0. Înălţimea soarelui faţă de orizont determină intensitatea luminii prin schimbarea între radiaţiile difuze şi cele directe. Radiaţia solară în proporţia de 99% se găseşte între lungimile de undă de 0. Domeniul spectrului solar cuprins între 0.15 şi 4. ţelina şi măcrişul. sfecla pentru frunze şi peţioli. etc.60-0. -nepretenţioase: ceapa pentru frunze. reventul. asmăţuiul.10 microni şi 0. sparanghelul. de la o zi la alta şi chiar în cursul aceleiaşi zile. Compoziţia luminii variază foarte mult de la un anotimp la altul. conopida. mazărea. -plante care nu au nevoie de lumină la formarea organelor comestibile: andivele. Există deosebiri între compoziţia luminii directe şi a celei difuze în sensul că lumina difuză conţine mai multe radiaţii roşii şi ea este puternic absorbită de către plante. Astfel. mărarul. Radiaţia violetă este mai mare vara decât iarna de circa 5 ori iar cea calorică de 2. iar domeniul cu lungimea de undă dincolo de 0. cu prioritate în fotosinteză. radiaţia ultravioletă este de circa 0 ori mai mare vara ca iarna.0 microni.40 şi 0. determinând mai ales sinteza glucidelor în frunze. în stabilirea bilanţului energetic şi radiaţiei şi mai ales joacă un rol esenţial în procesele intime de creştere a plantelor.40 microni reprezintă regiunea razelor ultraviolete.76 microni alcătuieşte regiunea razelor infraroşii.

Cele galbene şi verzi. însă în cantitate mare provoacă distrugerea celulelor şi a ţesuturilor. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că radiaţiile roşii şi portocalii influenţează în mod pozitiv creşterea plantelor legumicole. unde calitatea luminii depinde de sursa acesteia. Radiaţiile infraroşii absorbite de către frunze uneori au un efect dăunător. anuale şi diurne. deoarece aşa cum s-a arătat. în funcţie de poziţia soarelui faţă de orizont. spanacul. Foliile de polietilenă şi PVC sunt mai transparente decât sticla.50 microni. varza şi alte plante reacţionează negativ prezentând simptome de etiolare. În lipsa radiaţiilor albastre. mase plastice). Radiaţiile ultraviolete sunt necesare pentru sinteza unor vitamine. Castraveţii şi tomatele suportă mai bine lumina săracă în radiaţii albastre şi violete. Se cunoaşte din practică sensibilitatea la radiaţiile ultraviolete a răsadurilor scoase din serele de sticlă fără o prealabilă adaptare şi necesitatea de a obişnui plantele cu lumina completă înainte de plantare. atât pentru radiaţiile ultraviolete cât şi pentru cele roşii şi infraroşii. Radiaţiile albastre. ceea ce contribuie la reuşita culturilor forţate şi protejate cu mase plastice. salata. influenţând formarea noilor organe ale plantelor.40-0. ceea ce presupune o mai redusă capacitate de izolare termică.cloroplastelor în plasma celulară şi schimbarea poziţiei frunzelor se desfăşoară mai intens sub acţiunea radiaţiilor albastre şi violete. violete şi galben-verzui condiţionează formarea organelor vegetative ale plantelor. determină intensificarea transpiraţiei. ca şi la folosirea luminii artificiale. Ele determină sinteza substanţelor proteice aproximativ în acelaşi raport cu glucidele. Sticla reţine n mare măsură radiaţia ultravioletă iar masele plastice rigide sunt mai puţin transparente pentru radiaţiile infraroşii şi cele din domeniul roşu îndepărtat. unde lumina naturală este filtrată de materialele de acoperire (sticlă. la rândul ei. Aceste radiaţii sunt absorbite mai mult de către plantele de semiumbră şi umbră. prin descoperirea răsadniţelor sau 33 . compoziţia spectrului prezintă variaţii zonale. Cunoaşterea reacţiei plantelor la calitatea luminii permite cultivatorului să influenţeze una sau alta din laturile procesului de creştere şi dezvoltare. Compoziţia spectrului este modificată în spaţiile acoperite. cu lungimea de unde de 0. pentru că ele se transformă în căldură care. favorizează atât creşterea dar mai ales înflorirea la unele specii legumicole (tomate). formează frunze mici şi lipsite de turgescenţă.

lungimea perioadei de vegetaţie. La schimbarea duratei de iluminare. speciile legumicole au cerinţe diferite faţă de lungimea zilei. Durata perioadei de iluminare Durata de iluminare prezintă o deosebită importanţă pentru viaţa plantelor legumicole. -de zi scurtă (8-12 ore): fasolea. pătlăgelele vinete. ceea ce a permis extinderea arealului de cultură a diferitelor specii legumicole pe aproape tot globul. ca rezultat al selecţiei există soiuri mai puţin sensibile (neutre) din punct de vedere fotoperiodic. durata de iluminare diferă în cursul anului. deoarece în timpul verii suferă din cauza temperaturilor ridicate şi a secetei. Sub raportul pretenţiilor faţă de lungimea zilei plantele legumicole se grupează astfel: -de zi lungă (14-16 ore): plantele legumicole din grupa verzei. morcovul. există preocupări pentru modificarea calităţii luminii prin folosirea sticlei şi a peliculelor fotoselective (colorate) care reţin unele radiaţii influenţând asupra raportului dintre radiaţiile cu diferite lungimi de undă. 34 . castraveţii. etc. Plantele de zi lungă s-au format în zonele temperate unde anotimpul cel mai favorabile pentru înflorire şi fructificare este vara când zilele sunt lungi. care permite trecerea razelor ultraviolete. modificarea habitusului. cicoarea. spanacul. plantele peren. ridichea de lună. -indiferente la durata de iluminare (neutre). mărarul. ceapa. pepenii. creşterea intervalului până la înflorire. reacţia generală a plantelor se exteriorizează prin apariţia unor însuşiri cu totul noi.aducerea lor în solarii acoperite cu folie de polietilenă. tomatele. în sensul că iarna lungimea zilei este redusă scăzând până la 8 ore iar în lunile de vară ajunge la 15 ore. Ca rezultat al adaptării din cursul dezvoltării lor filogenetice. anotimpurile cele mai favorabile pentru creştere şi fructificare sunt primăvara şi toamna. Pentru plantele de zi scurtă care s-au format în regiunile sudice. Ca şi intensitatea luminii. În prezent. În prezent. în vederea creşterii şi fructificării. neînflorirea. ardeii.

-alegerea celor mai corespunzătoare epoci de înfiinţare a culturilor.). Mărirea intensităţii luminii se poate realiza prin următoarele căi: -amplasarea culturilor legumicole cu pretenţii mari faţă de acest factor pe terenuri cu expoziţie sudică. mai mult prin procedee indirecte de folosire raţională a luminii solare şi de suplimentare a luminii naturale cu lumina artificială. Ase poate vorbi despre îmbunătăţirea regimului de lumină. -răritul plantelor în cazul unor desimi prea mari. -reducerea la maxim posibil a profilelor de schelet şi vopsirea acestora în alb pentru a evita umbrirea. Posibilităţile de dirijare a luminii în culturile legumicole Lumina fiind un factor cosmic nu poate fi dirijată de către om. folosirea de pelicule de mase plastice rezistente la acţiunea razelor ultraviolete. -dirijarea temperaturii în funcţie de intensitatea luminii. alegerea sticlei sau a foliei de material plastic de acoperire cu transparenţă ridicată sau cu o coloraţie convenabilă pentru anumite culturi. etc. -orientarea serelor. -reglarea judicioasă a distanţelor dintre rândurile de plante dintre plante pe rând. -înlăturarea factorilor care determină umbrirea plantelor (distrugerea buruienilor. mărar) de temperaturi în timpul nopţii scăzute (5-100C) sau foarte ridicate 32-370C iar la salată prin tratamente cu giberelină. -folosirea soiurilor specializate pentru cultura în sere care sunt mai puţin sensibile la insuficienţa luminii. -iluminarea suplimentară a răsadurilor cu lămpi de diferite tipuri. Îmbunătăţirea regimului de lumină în legumicultură se poate realiza pe două căi: prin mărirea intensităţii luminoase şi prin micşorarea acesteia. solariilor şi răsadniţelor şi alegerea unghiului de înclinaţie al acoperişului serelor. Micşorarea intensităţii luminii se poate face prin: 35 .Reacţia fotoperiodică poate fi substituită la unele specii (spanac. curăţirea geamurilor la sere şi răsadniţe. care trebuie să fie de 30-400 la serele care au acoperişul cu o singură pantă şi 25-300 la serele cu două pante.

conform legii lui Van t′ Hoff. 36 . respiraţiei. lunare şi anuale. Astfel la o creştere constată a temperaturii cu 100C. Căldura.5 ori. perdele din ţesuturi textile sau materiale plastice amplasate n interiorul serelor. specifice pentru fiecare zonă geografică. atunci când intensitatea luminii este mai redusă şi ziua mai scurtă. comparativ cu fotosinteza. Intensitatea celor două procese chimice antagonice. până de apă colorată (ecran) ce se prelinge continuu pe acoperişul serei. Ea stă la baza întregului metabolism al plantei. a bulbului fals la feniculul de Florenţa în vederea etiolării organului de consum. având efect stimulativ sau limitativ asupra fotosintezei. etc. absorbţiei apei cu substanţele minerale. jaluzele confecţionate din şipci de lemn sau material plastic montate în afara construcţiilor. fotosinteza şi respiraţia. Peste acest nivel de temperatură. transpiraţiei. element component al radiaţiei solare alături de lumină.5-1. situaţie în care catabolismul depăşeşte mult anabolismul. înregistrează variaţii diurne.2.1. morfogenezei. printre care se numără: cretizarea (stropirea acoperişului şi a pereţilor de sticlă cu o suspensie de cretă.-înfiinţarea culturilor primăvara devreme sau din toamnă a legumelor de zi lungă (rezistente la frig). a plantelor de sparanghel şi cicoare de grădină.RELAŢIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU CĂLDURA Sursa principală de căldură necesară pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor este radiaţia solară. între limitele de 00C-300C asimilarea clorofiliană prezint o sporire de 1. -acoperirea inflorescenţelor de conopidă cu 1-2 frunze din rozeta plantei în vederea evitării deprecierii calitative a inflorescenţelor sub influenţa luminii. 3.6 ori. este direct proporţională cu nivelul temperaturii. care în zona spectrală de 620-26000 nm are efect caloric. humă). prin condiţionarea proceselor biochimice şi fiziologice ale creşterii şi dezvoltării speciilor legumicole. -umbrirea serelor şi a ramelor de răsadniţă prin diverse procedee şi tipuri de instalaţii. iar dezasimilarea de 2-2. -muşuroirea peţiolurilor frunzelor de ţelină şi cardon. fapt ce determină întârzierea înfloritului. respiraţia se intensifică foarte mult.

Cerinţele plantelor legumicole faţă de căldură Radiaţia calorică. Temperatura minimă: în prezenţa acesteia ambele procese ale metabolismului. Temperatura maximă: când raportul dintre asimilaţie şi dezasimilaţie devine iarăşi 1/1. Tocmai de aceea. în cursul diferitelor faze de creştere. iar la temperaturi mai mari dezasimilaţia creşte iar asimilaţia scade şi în scurt timp plantele mor. Analizând curba de variaţie a intensităţii fotosintezei. Importanţa căldurii pentru cultura plantelor legumicole reiese din relaţia care există între fotosinteză şi respiraţie. Regimul termic prezintă asupra producţiei legumicole o importanţă hotărâtoare. asimilaţia şi dezasimilaţia. alături de fotoperiodism. precum şi în 37 . Temperatura optimă: când se înregistrează cel mai mare raport între asimilaţie şi dezasimilaţie. resimţită sub formă de căldură sau frig. procese de care depind în primul rând creşterea plantelor şi producţia biologică. sunt foarte mult încetinite şi se află în raport de 1/1. optimă şi maximă. dar variază între anumite limite. deoarece determină arealul de cultură al speciilor şi soiurilor în câmp neprotejat. Astfel. respectiv de creştere sau depozitare a rezervelor în organele adaptate în acest sens. constituie un factor ecologic la fel de complex ca şi lumina. la mai multe specii legumicole. Deci plantele legumicole sunt la fel de dependente faţă d temperatură ca şi de lumină. Dacă temperatura scade sub acest nivel plantele pier. rezultă că fiecare specie are o temperatură minimă. deci cel mai mare ritm de acumulare. deci nu se acumulează nimic. Temperatura optimă este caracteristică fiecărei specii legumicole. intensitatea ridicată a procesului de fotosinteză duce la acumularea unei cantităţi mari de substanţă uscată în plantă. stadiul de vernalizare constituie o etapă obligatorie pentru dezvoltarea plantelor. la acestea se remarcă şi fenomenul de termoperiodism. În acest sens. însă intensificarea respiraţiei determină un consum ridicat de substanţe fotosintetizate anterior. care constituie organele comestibile le acestor plante.

salată. tomate. pătrunjel. Manifestarea relaţiilor plantelor legumicole cu factorul căldură începe încă din faza de germinare a seminţelor. Marcov (1931) a elaborat următoarea formulă: T0 = t ± 70C în care: T0 – temperatura optimă de creştere vegetativă. datorită faptului că diferenţierea mugurilor floriferi la tomate începe încă din primele faze de vegetaţie. ridichi şi hrean. t – temperatura optimă pe faze de vegetaţie.) şi de 25 0C la cele termofile (pepeni. păstârnac. Aceasta este de 180C pentru plantele mai rezistente la frig (spanac. în funcţie de regimurile optime de temperatură ale speciilor legumicole. Pentru stabilirea temperaturii optime pe perioade şi faze de creştere. vinete. varză. măcriş. La oscilaţii de ± 140C şi mai mari faţă de optim. Abaterile de ± 140C faţă de optim indică la fiecare specie temperaturi minime şi maxime de vegetaţie. bame. mazăre. -220C. trebuie acordată o atenţie deosebită temperaturii în perioada de producere a răsadurilor. temperaturile optime pentru faza de creştere vegetativă la speciile legumicole sunt următoarele: -250C. sparanghel. la: cartof timpuriu. pentru: sfeclă pentru masă. etc. plantele legumicole stagnează în vegetaţie şi după câteva zile pier. pentru: varză.funcţie de prezenţa şi intensitatea celorlalţi factori de mediu. Astfel. morcov. spanac. fasole şi dovlecei. în această fază. Prin modul în sunt dirijate temperaturile în primele faze de vegetaţie. Variaţiile de ± 70C faţă de temperatura optimă nu sunt dăunătoare. -130C. pentru: castraveţi. la: ardei. precocitatea şi nivelul producţiei. Diferenţierea 38 . marulă.). mai ales a luminii. plantele încep să sufere. Temperatura optimă. usturoi şi ţelină. În general plantele legumicole şi mai ales speciile termofile suportă greu oscilaţiile mari de temperatură. pepeni galbeni şi pepeni verzi. cicoare. -190C. ceapă ceaclama şi din arpagic. etc. dar dacă acestea se ridică între 7-140C faţă de optim. a conţinutului în CO2 din atmosferă şi a umidităţii din sol şi atmosferă. se influenţează creşterea şi dezvoltarea plantelor. -160C. ceapă de tuns şi revent. mărar. salată. După Marcov şi Haev (1953). grăbeşte răsărirea plantelor.

Înfiinţarea culturilor legumicole prin semănat direct în câmp se va face în funcţie de nivelul temperaturii din sol şi aer. ştevie. pepenii galbeni. păstârnacul. pătlăgelele vinete. etc. care suportă cu uşurinţă geruri de – 100C. tarhon. pepeni.270C. -rezistente la căldură: castraveţii. care trebuie să fie superioară temperaturii minime de germinaţie şi a celei minime letale a speciei. în general. plantarea în câmp are loc după trecerea pericolului brumelor târzii de primăvară sau se iau măsuri de protejare. ardeii.. Aceste specii pot rămâne iarna în câmp fără măsuri speciale de protecţie. etc. castraveţii. varza de Bruxelles. -rezistente la frig: morcovul. 39 . pepenii verzi. la culturile din sere şi adăposturi acoperite cu mase plastice.conului de creştere şi apoi a primilor muguri floriferi au loc. suportă temperaturi de 300C până la 400C (Maier. temperaturile de 3-50C duc la moartea plantelor (excepţie tomate). se dezvoltă la temperaturi de 25-300C. se pretează la cultura forţată în sere şi răsadniţe şi la cea protejată cu mase plastice. spanacul. unele din acestea se pretează la semănatul din toamnă pentru a obţine producţii timpurii.200C şi chiar .). Temperaturile mai coborâte în faza de răsad determină o sporire a numărului de muguri floriferi în inflorescenţe şi o scădere a numărului de frunze până la prima inflorescenţă (Stan. care suportă temperaturi de 00C. revent. etc. Pornind de la cerinţele plantelor faţă de căldură. în special. 1969). etc. temperatura de 100C într-o perioadă lungă poate deveni letală (castraveţi.. se cultivă în mod obişnuit prin producerea răsadurilor. speciile legumicole se grupează în mai multe categorii şi anume: -foarte rezistente la frig: speciile perene (sparanghel. asimilează bine la temperaturi moderate. leuştean. 1975). măcriş. o perioadă mai scurtă rezistă la . pătlăgele vinete). salata.. cunoscut şi sub denumirea de „zero biologic”. -semirezistente la frig: cartoful la care temperaturi sub 00C cauzează distrugerea plantelor. la 1013 zile după răsărire.. Plantarea răsadurilor în câmp se va face după ce condiţiile de temperatură vor evolua deasupra nivelului minim biologic. -pretenţioase la căldură: tomatele. pătrunjelul. N. Temperatura maximă biologică poate fi depăşită în timpul verii.

În cazul excesului de căldură se folosesc măsuri pentru înlăturarea acestuia şi măsuri pentru prevenirea lui. adăpostite de vânturile dominante reci. încălzirea aerului. irigarea de protecţie. cu soluri uşoare sau mijlocii şi apa freatică la adâncime mai mare. -încălzirea construcţiilor pentru cultură şi producerea răsadurilor cu surse de natură organică (gunoi de grajd) sau tehnică (apă caldă. omogenizarea mecanică a aerului. -măsuri de combatere a brumelor şi îngheţurilor prin: perdele de fum. Sporirea rezistenţei plantelor se poate realiza prin folosirea soiurilor rezistente la frig. -evitarea răcirii solului prin irigarea excesivă. -stabilirea momentului optim pentru înfiinţarea culturilor (depăşirea perioadei cu îngheţuri şi brume târzii de primăvară în cazul speciilor termofile) şi adoptarea măsurilor pentru protejarea provizorie a plantelor în momentele critice survenite după înfiinţarea culturilor. Dintre măsurile directe care urmăresc îmbunătăţirea temperaturii în mediul de cultură amintim: -alegerea terenurilor cu expoziţie sudică. -mulcirea terenului cu mase plastice transparente. aburi. curent electric). care sporesc rezistenţa plantelor la temperaturi extreme. Folosirea raţională a terenului şi a posibilităţilor naturale: 40 . -mulcirea cu gunoi de grajd sau alte materiale şi fertilizarea cu cantităţi mai mari de îngrăşăminte organice. -aerisirea solului prin lucrări profunde şi când este nevoie superficiale.Măsuri pentru îmbunătăţirea regimului de temperatură Îmbunătăţirea regimului de temperatură şi prevenirea daunelor cauzate de temperaturile extreme se poate realiza pe două căi: sporirea rezistenţei plantelor legumicole la variaţiile mari de temperatură şi îmbunătăţirea temperaturii în mediul de cultură. evacuarea excesului de umiditate şi evaporarea apei. călirea plantelor. fertilizarea culturilor cu îngrăşăminte fosfatice şi potasice. -modelarea terenului în straturi înălţate pentru încălzire.

3. regimul de aer şi gaze exercită o influenţă deosebită asupra plantelor legumicole. Oxigenul.03% CO2 şi alte gaze. Reducerea excesului de căldură prin lucrări tehnologice şi tehnice: -irigarea ori de câte ori este nevoie pentru răcirea solului. Plantele legumicole au nevoie de un regim favorabil de aer şi gaze atât în atmosfera de deasupra solului. O importanţă deosebită prezintă pentru cultura plantelor: oxigenul. -aerisirea puternică. -programarea culturilor în sere în raport cu evoluţia temperaturii etc.1.. 0. 1974).AERUL CA FACTOR DE VEGETAŢIE ÎN LEGUMICULTURĂ Importanţa aerului pentru plantele legumicole Printre factorii de vegetaţie care condiţionează creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole. în care cresc şi se dezvoltă organele aeriene ale plantelor. Compoziţia aerului atmosferic este în mod obişnuit alcătuită din 78% N. -mulcirea solului cu produse reflectorizante. -modelarea terenului pe direcţia E-V. atât din aer cât şi din sol. -irigarea prin aspersiune pentru răcorirea plantelor. gazele şi particulele nocive ce se pot acumula în aerul atmosferic (Indrea. deoarece plantele legumicole respiră atât prin părţile aeriene cât şi prin rădăcini. -reducerea excesului de lumină prin umbrirea acestor construcţii. D. bioxidul de carbon. liberă şi forţată a construcţiilor pentru culturi forţate. o deosebită importanţă aerul. protejate şi de producere a răsadurilor. în straturi cu taluzuri inegale şi plantarea răsadurilor pe versantul nordic al stratului înălţat. 3. -menţinerea aparatului foliar al plantelor pentru umbrirea părţilor comestibile. 21% O2. Alături de ceilalţi factori de vegetaţie. 41 .-alegerea suprafeţelor cu expoziţie nordică. cât şi în sol unde se găseşte sistemul radicular. Principalele procese vitale se desfăşoară normal numai în prezenţa oxigenului.

Intensitatea procesului de respiraţie nu depinde numai de cantitatea de oxigen existentă în aer sau sol. ceea ce determină asfixierea rădăcinilor. a materialului săditor şi a produselor legumicole. în timpul păstrării seminţelor seminţelor. Îmbogăţirea aerului din sere în CO2.03%. toate măsurile capabile să ducă la sporirea concentraţiei de CO2 din aer. În sol însă oxigenul este folosit nu numai de către plante ci şi de microorganisme şi deci în anumite condiţii poate deveni insuficient.06-0. În spaţiul de păstrare temperatura se va menţine la valori mai coborâte (fără a atinge valori negative) pentru ca procesul de respiraţie al produselor respective să fie încetinit. apă. aceasta atinge valori între 0. la cultura de salată (0. deoarece participă direct în procesul de fotosinteză.47%. În faza de germinaţie a seminţelor şi de răsad trebuie asigurată o cantitate mai mare de oxigen. în perioada de maximă activitate fotosintetică poate să scadă la 0. cu crustă sau pe cele care stagnează apa. ce se desfăşoară deosebit de intens în aceste faze.02% şi chiar 0. pentru ca procesele metabolice. plantele legumicole duc lipsă de oxigen. ci şi de interacţiunea dintre acestea şi factorii umiditate. dar s-a constat că în spaţii închise.01%. Concentraţia de CO2 din sol este mai mare decât în aerul atmosferic. temperatură şi lumină.18% timp de 9 ore zilnic) s-a înregistrat un spor de 26%.13% poate să dubleze activitatea fotosintezei. ca şi administrarea directă a CO2 prezintă o importanţă deosebită pentru cultura plantelor legumicole. Concentraţia scăzută de CO2 acţionează ca o barieră care limitează acţiunea favorabilă a celorlalţi factori: lumină.Aprovizionarea organelor aeriene ale plantelor cu oxigen se realizează în mod normal. deoarece cantitatea de oxigen din atmosferă este suficientă pentru viaţa plantelor. În aceste condiţii. în funcţie de conţinutul solului în 42 . încălzirea cu biocombustibil. la castraveţi (0. Pe solurile tasate. Bioxidul de carbon din aer şi sol prezintă o deosebită importanţă pentru metabolismul plantelor verzi. Experimental s-a demonstrat că o creştere a CO2 din atmosferă până la 0. fertilizarea cu îngrăşăminte organice. căldură. Conţinutul în CO2 din atmosferă este în medie de 0. hrană. să se desfăşoare normal.2% timp de 6 ore zilnic) sporul a fost de 30% iar la tomate (0.12% timp de 8 zile) a asigurat un spor de producţie de 56%. Această interacţiune prezintă importanţă şi în faza de repaus.

solariilor şi serelor-solar destinate producerii răsadurilor. La culturile din sere nu se recomandă folosirea pentru fertilizare a gunoiului de grajd proaspăt.1% dăunează plantelor. Tomatele. dar o concentraţie de 3-4% poate fi utilă la păstrarea unor legume aflate în faza de repaus. solariile şi serele solar cu substratul încălzit pe cale biologică se degajă amoniacul care. în special a stigmatului. scutură fructele. se întâlneşte în special în cazul răsadniţelor. Creşterea conţinutului aerului peste 1%. împiedică polenizarea cu ajutorul insectelor. Vânturile puternice au acţiune nefavorabilă asupra plantelor legumicole deoarece rup frunzele şi tulpinile. deoarece prin descompunere degajă amoniac care este dăunător plantelor. întorc tulpinile plantelor legumicole cucurbitaceae. Alte gaze. fasolea şi mazărea reacţionează negativ la o slabă aerisire a solului. deteriorează sistemele de susţinere. zvântă aparatul foliar al plantelor. În răsadniţele. perdelele de protecţie trebuie să fie cât mai înalte cu condiţia ca ele să fie amplasate astfel încât să nu le umbrească. Creşterea conţinutului de CO2 peste 1%. iar în perioada cu temperaturi excesive răcesc plantele. micşorând pierderile prin respiraţie. iar în proporţie de 3-4% devine nociv. De aceea pentru aceste construcţii este obligatorie aerisirea chiar şi în perioadele cu temperaturi mai scăzute. Efectul vânturilor asupra plantelor legumicole Curenţii slabi de aer au o influenţă favorabilă deoarece după ploaie. acetilena şi azotul. Vânturile puternice şi uscate accentuează seceta solului şi a atmosferei şi împiedică polenizarea prin deshidratarea elementelor florifere. devine dăunător pentru plante în timpul vegetaţiei. Insuficienţa oxigenului în sol şi creşterea concentraţiei de CO2 stânjeneşte respiraţia le nivelul rădăcinilor şi absorbţia minerală. vinetele. în legumicultură se folosesc în diverse scopuri şi alte gaze cum ar fi de exemplu etilena.substanţă organică. 43 . împiedică înmulţirea agenţilor patogeni. în concentraţie de 0. În afară de oxigen şi bioxid de carbon. când pentru încălzirea substratului se foloseşte biocombustibilul. inhibă dezvoltarea rădăcinilor şi germinarea seminţelor. Pentru serele acoperite cu sticlă sau material plastic. ceapa.

2. 60-65% în frunzele îmbătrânite. 80-85% în frunzele tinere. 1984). 1961) Specia Varza albă Conopidă Gulie Tomate % apă 92. Alături de umiditatea din sol.7 90. dar acestea sunt costisitoare. Celula vegetală funcţionează normal numai dacă este saturată cu apă. Plantele legumicole conţin în medie 10-15% substanţe organice. 40-45% în seminţe.5-1. umiditatea relativă a aerului prezintă mare importanţă.7 95.4 91. prin irigaţii.). 3. atât la cultura legumelor în câmp cât şi la cea protejată. Cele mai mari valori apar pe litoralul Mării Negre (Voican.0% substanţe minerale şi 85-90% apă (tabelul 3. V. Tabelul 3.CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE APĂ Cantitatea de apă necesară pentru desfăşurarea normală a proceselor metabolice în plantele legumicole se asigură. iar în stare gazoasă în spaţiile intercelulare.1. ţesuturile plantelor îşi păstrează turgescenţa. condiţie fundamentală pentru menţinerea stării fizice şi fiziologice a plantelor..0 88.3 44 . Importanţa apei pentru plantele legumicole În plante. Sub formă lichidă se află în celulă.Pentru protejarea construcţiilor se pot folosi şi perdele de protecţie din panouri de plastic. la nivel optime.2. Conţinutul în apă al câtorva specii legumicole (după Maier. pe baza regimului de precipitaţii specific fiecărei zone şi se completează. Umiditatea relativă are valori de circa 60% în timpul verii şi peste 80% iarna. care prezintă avantajul că fiind uşoare şi mobile se pot muta o dată cu schimbarea direcţiei vânturilor. apa se găseşte în stare lichidă şi gazoasă.9 92. Conţinutul în apă al diverselor organe ale plantelor legumicole este variabil fiind de: 98-99% în celulele meristematice ale conurilor de creştere şi în organele de reproducere. în principal.4. Datorită apei.4 Specia Sparanghel Morcov Sfeclă de masă Ţelină % apă 94.6 92. 0.

sparanghelul. -sistemul radicular. Apa este necesară creşterii şi serveşte într-o mică măsură şi ca substanţă nutritivă în procesul de fotosinteză. -cerinţele faţă de umiditatea solului se modifică la aceeaşi specie pe parcursul fazelor de vegetaţie. 45 .0 Organele de consum la unele specii legumicole cum sunt: salata.0 90. depreciindu-se astfel calităţile comerciale. fenomen ce se realizează prin intermediul tensiunii superficiale şi care uşurează absorbţia şi fixarea diferitelor substanţe în celule. etc. spanacul.Pătlăgele vinete Ardei Castraveţi Pepene galben Pepene verde 92. motiv pentru care cantitatea de apă absorbită de către plante este mult mai mare decât necesarul pentru funcţiile de nutriţie.8 86.0 93. mărarul. păstârnacul. felul. În asemenea cazuri ele capătă aspectul de ofilire. dar ea îndeplineşte şi alte funcţii în viaţa plantelor. Sărurile minerale nu pot fi absorbite de către plante decât în soluţii foarte diluate. îşi pierd uşor turgescenţa în lipsa apei.0 90. Ea dizolvă şi gazele. loboda. Apa este şi „motorul” mecanismului privind schimbul de substanţe care are loc la nivelul celular. pătrunjelul pentru frunze. ridichile. dimensiunile şi repartizarea lui în sol.0 Ridichi de lună Ceapă Spanac Salată Cartof 96. -tehnologia aplicată culturilor. castraveţii. fasolea şi mazărea de grădină. Apa dizolvă şi transportă sărurile minerale din sol. -desimea plantelor la unitatea de suprafaţă.0 97. La stabilirea necesarului pentru umiditatea din sol şi atmosferă trebuie avute în vedere următoarele: -pretenţiile plantelor legumicole faţă de factorul umiditate sunt variabile de la o specie la lata şi chiar de la soi la soi. morcovul.5 95.5 75. Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditatea solului şi a atmosferei Majoritatea speciilor legumicole se caracterizează prin cerinţe mari faţă de umiditatea solului iar pretenţiile faţă de umiditatea atmosferică sunt într-o oarecare măsură în concordanţă cu acestea.0 95.

În funcţie de consumul de apă şi capacitatea de absorbţie a apei. morcovul. spanacul. -puţin pretenţioase: pepenii verzi şi galbeni. fasolea. usturoiul. prazul. -moderat anghinarea. plantele legumicole se împart în următoarele grupe: -grupa I-a cuprinde plantele cu un consum redus de apă datorită posibilităţii acestora de a-şi micşora transpiraţia şi care au un sistem radicular bine dezvoltat atât în profunzime cât şi lateral: tomatele. de pretenţioase: sparanghelul. pepenii verzi şi galbeni. ardeii. Bălaşa. usturoiul. morcovul. ceapa şi mărarul. fasolea de grădină. astfel: -foarte pretenţioase: spanacul. salata. pătrunjelul. vinetele. bamele. cartoful. ridichile de lună. tomatele. trebuie menţionat faptul că soiurile precoce au nevoie de o cantitate mai mare de umiditate comparativ cu cele tardive. dovlecelul şi dovleacul comestibil. Cele mai reprezentative plante din această grupă sunt: legumele din grupa verzei. leuşteanul. reventul. -grupa a IV-a – plantele din această grupă se caracterizează printr-un consum de apă mic datorită suprafeţei reduse a aparatului foliar şi printr-o capacitate mică de absorbţie ca urmare a sistemului radicular slab dezvoltat (ceapa. salata. legumele din grupa verzei. 46 . castraveţii. pătrunjelul. M. etc.. -grupa a II-a cuprinde plante care se caracterizează printr-o capacitate redusă absorbţie a apei datorită sistemul radicular slab dezvoltat şi printr-un consum neeconomic al apei datorită aparatului foliar care este expus unei evaporări puternice. ardeii. sub raportul cerinţelor faţă de apă. mazărea. ţelina.Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditatea solului. 1973. mazărea. Referitor la pretenţiile soiurilor faţă de umiditate. grupează speciile legumicole. dovlecelul şi dovleacul comestibil.). -pretenţioase: castraveţii. -grupa a III-a cuprinde plante cu o capacitate mare de absorbţie a apei şi cu un consum ridicat de apă (cartoful timpuriu şi sfecla roşie). ridichile de lună.

3. etc. Cerinţele plantelor legumicole faţă 47 . În afară de umiditatea solului pentru viaţa plantelor legumicole prezintă importanţă şi umiditatea relativă a aerului. moderate Perioada Faza Majoritatea plantelor legumicole au cea mai importantă parte a sistemului radicular răspândit către suprafaţa solului. Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditatea atmosferică. Tabelul 3. mai ales cele cultivate în câmp.Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditate variază şi în funcţie de perioada şi faza de creştere (tabelul 3. Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditate în funcţie de perioada şi faza de vegetaţie Cerinţele faţă de umiditate -la începutul fazei moderate şi apoi mari Embrionară -către sfârşitul fazei moderate şi Sămânţă apoi reduse Repaus -reduse Germinaţie -mari Răsad -moderate Creştere vegetativă De acumulare a substanţelor de rezervă -mari Repaus -reduse Formarea mugurilor floriferi -mari Înflorire -moderate Creştere generativă Fructificare -mari şi apoi. Multe specii legumicole însă.3. sistemul lor radicular explorând un volum mare de sol. slab dezvoltat şi superficial la ceapă. Nevoia de apă a plantelor legumicole creşte şi atunci când culturile se efectuează pe terenuri cu fertilitate ridicată. textura solului. superficial şi trasant la castraveţi.). la maturare. gradul de aprovizionare al solului cu substanţe minerale şi apă. acolo unde activitatea microorganismelor şi schimbul de substanţe nutritive sunt mai active. extrag o cantitate apreciabilă de apă şi substanţe hrănitoare din straturile mai profunde ale solului. În vederea stimulării creşterii şi fructificării plantelor este necesar ca stratul superficial al solului să aibă un anumit grad de umiditate şi să se ia măsuri ca aceasta să nu scadă sub o anumită valoare. bine aprovizionate cu materie organică. etc.). Dimensiunile sistemului radicular depind în primul rând de specie (profund şi bine dezvoltat la sfeclă.

ţelină 80-90%. Mijloacele de îmbunătăţire a regimului de umiditate Îmbunătăţirea regimului de umiditate la plantele legumicole se poate realiza prin: -alegerea judicioasă a zonei şi a terenului de cultură avându-se în vedere regimul de precipitaţii.5. varză. vinete.1. În cazul culturilor legumicole din sere sau a celor protejate cu mase plastice. se intervine prin aerisiri atunci când umiditatea relativă este prea ridicată.CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE SOL ŞI HRANA MINERALĂ 48 . timp de 1-2 minute.de aceasta variază foarte mult. principalele specii legumicole au următoarele pretenţii faţă de umiditatea atmosferică: castraveţi 90-95%. nivelul apei freatice şi proprietăţile fizicochimice ale solului privind capacitatea de reţinere a apei. spanac. -lucrările cu caracter general (combaterea crustei şi a buruienilor. -drenarea terenului şi folosirea tehnologiei de cultură a plantelor legumicole pe teren modelat. salată. -irigarea culturilor. 3. mazărea 70-80%. ridicarea temperaturii în sere. ardei. legumele pentru rădăcini tuberizate. îngrăşarea solului). -protejarea terenului prin perdelele de protecţie şi culise care îmbunătăţesc regimul umidităţii relative a aerului şi micşorează pierderile de apă prin evaporare. -lucrările de bază ale solului. fasole 60-70%. Atunci când umiditatea relativă este scăzută se fac şpriţuiri cu instalaţia de aspersiune. conopidă. Astfel. tomate 50-60%. -măsuri tehnologice care au ca scop reţinerea sau eliminarea excesului de apă din sol. cartoful. pepeni galbeni şi verzi. pentru reglarea umidităţii. dovlecelul şi dovleacul comestibil 45-55%. în special a umidităţii relative a aerului. udarea cu furtunul la culturile de tomate sau folosirea metodei de udare prin picurare.

cultură cu sol). sunt mai levigate. Valorificarea la un nivel corespunzător a potenţialului genetic presupune cunoaşterea aprofundată a particularităţilor nutriţiei minerale a speciilor legumicole. se lucrează într-un interval mare de umiditate. marne. calcar sunt mai bogate în săruri minerale. Diferitele tipuri de sol existente se deosebesc între ele prin textură. în raport cu solul şi rolul fiziologic pe care îl joacă fiecare macro sau microelement în parte.. 600-700 t/ha la castraveţi (în sere. -materia organică în diverse stadii de humificare. -microorganismele vegetale şi animale. Cerinţele plantelor legumicole faţă de sol Solul constituie pentru majoritatea plantelor legumicole atât suportul lor material cât şi cea mai importantă sursă de hrană. Obţinerea unor producţii de 300 t/ha la castraveţi. nu sunt coezive şi nici plastice. Se încălzesc uşor şi se răcesc repede. gresii. etc. relief. chimism. -atmosfera solului care ocupă spaţiile libere. prezintă o capacitate de reţinere a apei mult mai redusă. După Weawer şi Clemens (1938). Tipurile de sol sunt determinate de climă. prezintă o troficitate mai bună în timp ce solurile formate pe nisipuri. cultură fără sol). structură. sunt bine aerate. etc. este posibilă numai la o aprovizionare corespunzătoare a plantelor cu elemente hrănitoare şi asigurarea unor relaţii optime între toţi factorii de mediu. 80-150 t/ha tomate (în sere. sere sau spaţii protejate cu mase plastice asigură o folosire deosebit de intensivă a terenului. 450-500 t/ha la tomate (în sere. Sunt sărace în elemente nutritive şi 49 . Solurile formate pe argile. cultură fără sol). vârstă. având particule minerale mult mai mari. au în schimb o capacitate de reţinere a apei mică. rocă. pietrişuri. dar au o aeraţie mai bună. un sol are 5 componente: -particulele minerale de diverse mărimi în diferite stadii de transformare chimică. -soluţia solului cu diverse săruri. vegetaţie şi diferă de la o zonă la alta.Cultura plantelor legumicole în câmp. Solurile nisipoase au o capacitate de absorbţie şi o permeabilitate mare pentru apă.

foarte coezive. trebuie ca arătura să nu se facă la aceeaşi adâncime în fiecare an. Un sol cu o structură glomerulară prezintă condiţii foarte bune pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.au o capacitate redusă de reţinere a acestora. După Anstett (1968). cu excepţia solurilor din sudul şi sud-estul Olteniei. Prin uscare formează crăpături mari şi adânci. iar după arătură solul trebuie lăsat să se aerisească înainte de pregătirea patului germinativ. au în schimb o mare capacitate de înmagazinare a apei. praf grosier 4-10%. Un asemenea sol are un raport optim între fazele solidă. În general. Structura glomerulară este caracteristică orizontului A al cernoziomurilor. substanţe humice 6-8% şi carbonat de calciu 0. Solurile argiloase au o capacitate de absorbţie şi o permeabilitate mică pentru apă. să se execute periodic o afânare profundă (substraturile compacte). amplasarea culturilor legumicole trebuie să se facă pe soluri în a căror compoziţie intră: nisip grosier 40-50%. Sunt în general bogate în elemente nutritive. este necesar să se folosească o rotaţie raţională şi să se reducă la minimum lucrările 50 . fapt ce duce la o eficienţă redusă a îngrăşămintelor uşor solubile.4%. sunt reci şi se lucrează bine numai într-un interval mic de umiditate. solurilor brune şi rendzinelor. nu sunt recomandate pentru culturile legumicole deoarece nu sunt economice. solidă şi gazoasă. lichidă şi gazoasă. Structura solului este dată de modul de reunire a particulelor elementare în agregate structurale. Pentru a menţine sau a îmbunătăţii structura solurilor destinate culturilor legumicole pe care se aplică irigarea cu cantităţi mari de apă. a celor din nordvestul Crişanei şi din Deltă. Majoritatea solurilor din ţara noastră au un conţinut de nisip grosier redus. necesită un consum mare de apă la udarea culturilor şi se pierde o însemnată cantitate din elementele nutritive prin levigare. ele au permeabilitate bună pentru apă şi un raport favorabil între fazele: lichidă. Nu sunt indicate pentru legumicultură. sunt cele mai indicate pentru cultura plantelor legumicole. argilă coloidală 10-15%. nisip fin 812%. plastice şi aderente. praf fin 8-12%. Solurile lutoase au proprietăţi intermediare între cele nisipoase şi argiloase. De asemenea. Sunt neaerate.

etc. Majoritatea preferă soluri cu reacţie neutră sau uşor acidă (pH 6. ionică şi coloidală. Reacţia solului constituie unul dintre factorii importanţi care condiţionează regimul de nutriţie al plantelor. Soluţia solului constituie sursa directă de aprovizionare a plantelor cu substanţe nutritive. ia are efect dăunător asupra creşterii şi dezvoltării plantelor legumicole. Reventul. sfeclă. Speciile legumicole au pretenţii diferite faţă de reacţia solului. Reacţia solului este determinată de proporţia dintre ionii de hidrogen şi cei de oxidril din soluţia solului şi de proporţia dintre coloizii cu caracter acid şi cei cu caracter bazic pe de altă parte. ţelină. 2000-4000 ppm la cele cu toleranţă medie (tomate. Reacţia solului este exprimată convenţional prin simbolul „pH”. Intervalul concentraţiei optime nu este acelaşi pentru toate speciile legumicole. Faţă de reacţia solului cele mai pretenţioase plante legumicole sunt cele de la care se consumă rădăcinile şi bulbii. de natură organică sau minerală şi chiar de gaze. ardei. cu atât solul se consideră mai fertil. Din punct de vedere practic interesează în special intervalul la care se realizează o producţie maximă. sparanghel. cu caracter foarte acid sau foarte alcalin.solului. poate influenţa concentraţia soluţiei solului.7-7) şi chiar uşor alcalină (pH 7. acide (pH mai mic de 7) şi bazic (pH peste 7). Cultivarea plantelor legumicole pe soluri cu reacţie necorespunzătoare determină scăderea producţiei. Calitatea apei folosită la irigare în special conţinutul acesteia în săruri solubile. măcrişul. Când soluţia solului are un conţinut excesiv de săruri solubile. ardeiul şi tomatele pot fi cultivate şi pe soluri cu reacţie mai acidă. 51 .). ridichi).5). Din acest punct de vedere solurile pot fi: neutre (pH = 7). Acesta este cuprins între 1500-3000 ppm la speciile cu toleranţă slabă (fasole. Este necesar să se cunoască bine cerinţele sau gradul de pretabilitate a speciilor legumicole pentru tipuri de sol. conopidă). Soluţia solului se compune din substanţe în stare de dispersie moleculară. Cu cât aceasta conţine o gamă mai largă şi o cantitate de substanţe nutritive cât mai apropiată de cerinţele plantelor legumicole. varză. 2500-4500 ppm la cele cu toleranţă ridicată (spanac.

C. dar puţin ramificată. diurnă sau pe întreaga perioadă de vegetaţie. Este legat de procesul de fotosinteză şi de activitatea enzimelor. Frunzele de la bază cad uşor datorită translocării azotului în organele mai tinere ale plantei. limbul mic. prelungeşte perioada de vegetaţie. Zn). K). Acţiunea lui asupra plantelor depinde de prezenţa celorlalte elemente. N. Si). Mo. Bo. Cea mai gravă consecinţă a unei nutriţii excesive cu azot. -după criteriul chimic. care reduce acumularea substanţelor de rezervă. Participă la alcătuirea proteinelor. microelemente (0. 52 . de apă şi de activitatea sistemului radicular. Mn. Mg. S. Marea majoritate a elementelor nutritive sunt luate de către plante din soluţia solului.01-10% . Ca.Nutriţia minerală a plantelor legumicole şi rolul fiziologic al elementelor minerale Prelevarea de către plantele legumicole a elementelor minerale. Tulpina este scurtă şi subţire. -după raportul cantitativ: macroelemente (0. În raport cu lăstarii rădăcina este foarte lungă. din sol (N şi elementele din cenuşă).Cu. Mg). O. H). organele comestibile (căpăţâni. din apă (O. ele se pot clasifica după mai multe criterii: -după sursă: din aer (C. Pentru a putea îmbunătăţii regimul de nutriţie al plantelor legumicole este absolut necesar să se cunoască rolul pe care îl îndeplinesc diferitele elemente nutritive în creşterea şi dezvoltarea plantelor. se desfăşoară în raport cu creşterea şi dezvoltarea lor. Fe. Ce. P. Atât carenţa cât şi excesul de azot au consecinţe grave asupra cantităţii şi calităţii producţiei. bulbi. fructe de dimensiuni reduse şi de calitate inferioară. metaloizi anioni (N. Azotul prezintă importanţă deosebită pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole. ultramicroelemente (elemente radioacitve).0001% . O). Carenţa se evidenţiază prin creşteri slabe. metale cationi (K. frunze clorotice cu nervurile roşcate. stânjeneşte înflorirea şi formarea fructelor. Ca.001-0. Excesul de azot determină o creştere bogată. S. rădăcini) au ţesuturi laxe şi un conţinut redus de substanţă uscată ceea ce reduce rezistenţa la boli şi la păstrare. P.

provoacă perturbări în aprovizionarea plantelor cu alte elemente minerale şi 53 . Calciul influenţează mult producţia de legume prin efectul de neutralizare a acidităţii sucului celular în plante şi a acidităţii solului. groasă cu culoare gălbuie. Rădăcina este scurtă. apoi cafeniu. determină rezistenţa plantelor la secetă şi temperaturi scăzute. Influenţează pozitiv calitatea produselor. Are influenţă favorabilă asupra formării rădăcinilor şi a nodozităţilor la plantele leguminoase. Tulpina rămâne mică şi apoi devine rigidă. Stimulează sinteza azotului. Ca şi Mg. Vârfurile tulpinii şi ale rădăcinii pier. temperează efectele negative ale excesului de azot. Produce perturbarea proceselor biochimice din celulă precum şi stagnarea creşterii plantelor. Carenţa se manifestă la plantele legumicole prin creşteri slabe. varză. reţinerea apei în complexul coloidal cu efecte favorabile asupra rezistenţei la temperaturi scăzute şi secetă. cele din grupa cepei. Plantele se ofilesc şi creşterea sistemului radicular este stânjenită. frunze de culoare închisă cu nuanţe violacee pe partea inferioară. Carenţa se manifestă prin răsucirea frunzelor tinere care devin rigide. castraveţi şi tomate. slăbirea rezistenţei plantelor la temperaturi scăzute şi secetă. Împreună cu K. Fenomene ale excesului de fosfor se întâlnesc foarte rar în producţie. a proteinelor şi lipidelor. Consumul specific de apă creşte şi scade rezistenţa plantelor la boli şi dăunători. Carenţa se manifestă prin apariţia unor pete clorotice între nervuri şi la marginile frunzelor. dezvoltarea insuficientă a ţesuturilor mecanice. Insuficienţa de potasiu scade mult producţia în special la legumele pentru rădăcini. Fosforul stimulează fructificarea i sporeşte precocitatea plantelor. Determină scăderea calităţii fructelor. În cantitate excesivă determină reacţia excesiv bazică a solului.este acumularea acestuia sub formă minerală în părţile comestibile ale plantelor care apoi sunt consumate de către om. Potasiul ajută sinteza hidraţilor de carbon. În cantitate insuficientă determină reacţia excesiv acidă a solului. nefavorabilă multor specii legumicole şi schimbarea raportului Ca/Mg. care mai târziu capătă o coloraţie galben-brună şi se mortifică. cu limbul decolorat în verde gălbui.

încetineşte creşterea rădăcinilor. respiraţia şi sinteza hidraţilor de carbon. catalaza. Contribuie la procesele chimice ale nitraţilor. Carenţa se manifestă prin ofilirea. efect anihilat de prezenţa calciului. numeroase rădăcini laterale au culoare brună. fiind un element toxic. Îngrăşămintele cu azot atenuează carenţa în magneziu. influenţează metabolismul proteinelor şi îmbunătăţeşte gospodărirea apei. fecundarea şi dezvoltarea seminţelor. Carenţa se manifestă prin: apariţia bolii „petelor albe”. În cantitate insuficientă produce perturbarea proceselor biochimice catalizate de enzimele cu Mg. Microelementele – borul. care este accentuată pe solurile sărace şi cu reacţie acidă.apariţia clorozei ca urmare a faptului că plantele nu pot absorbi Fe şi Mg. cuprul. rădăcinile laterale sunt subţiri. ascorbinoxidaza. deşi se absorb în cantităţi foarte mici. iar marginea se curbează în sus. împiedicând asimilarea sa. Carenţa în Mg determină apariţia clorozei specifice. participând la desfăşurarea normală a proceselor biochimice din celule. manganul. reglează procesele de diferenţiere celulară. care trec în forme insolubile. favorizând absorbţia sa. Măreşte rezistenţa rădăcinilor împotriva bacteriilor. zincul şi fierul. clorozarea şi mortificarea frunzelor tinere. mortificarea vârfurilor de creştere la lăstari şi rădăcini. citocromoxidaza. molibdenul. Reglează metabolismul apei celulare. Borul are rol în îmbunătăţirea transportării şi gospodării hidraţilor de carbon. Na şi K în exces accelerează carenţa de Mg. Este regulator al formării clorofilei. Frunzele mature capătă nuanţe caracteristice fiecărei specii. Magneziul participă direct la formarea clorofilei. au influenţă foarte mare asupra creşterii şi fructificării plantelor legumicole. Influenţează sinteza vitaminelor C şi B1. intră în compoziţia a numeroase enzime hidrolizante şi respiratorii. Manganul influenţează asimilaţia şi folosirea judicioasă a hidraţilor de carbon. decolorarea şi uscarea fructelor tinere. provoacă moartea plantelor. 54 . însă nervurile frunzelor rămân verzi. lungi şi de culoare albă. apariţia putregaiului la sfeclă şi brunificarea inflorescenţelor la conopidă. Cuprul influenţează acţiunea unor enzime ca: fenoloxidaza. În exces. ofilirea şi decolorarea frunzelor tinere şi a vârfurilor de creştere a lăstarilor. favorizează înflorirea. decolorarea şi apoi uscarea fructelor la tomate.

Carenţa duce la răsucirea frunzelor tinere (în special a marginilor). La conopidă apare boala numită „chircirea inimii” iar la mazăre se îngălbenesc frunzele. Frunzele sunt mici şi groase.Carenţa provoacă boala „petelor uscate”. Cerinţele plantelor legumicole faţă de elementele minerale Marea majoritate a plantelor legumicole prezintă cerinţe foarte mari faţă de elementele minerale. ramificate şi brunificate. La sfeclă apare „boala petelor galbene”. Carenţa se manifestă în special pe solurile alcaline cu conţinut ridicat în fier şi în condiţii de secetă. dar mai cu seamă la cultura hidroponică. dar nervurile rămân verzi. pe frunzele tinere apar pete de culoare deschisă care apoi se brunifică dar nervurile rămân de culoare verde. Solubilitatea fierului în soluţia solului are loc în funcţie de raportul: Fe. Ca. Consumul de elemente minerale este în raport cu producţia obţinută dar şi cu însuşirile specifice ale plantelor legumicole. Sistemul radicular creşte încet. frunzele căpătând culoare gălbuie. culturi în sere. Se acumulează în special în vârfurile de creştere. 55 . Carenţa se manifestă prin îngălbenirea mezofilului frunzelor. asigură una dintre cele mai intensive metode de folosire a terenului. Carenţa provoacă decolorarea vârfurilor frunzelor şi apoi a mezofilului. frunzele clorozate nu cad imediat. respectiv de pH. Molibdenul influenţează activitatea bacteriilor fixatoare de azot. Rădăcinile sunt scurte. Carenţa se manifestă în special pe solurile calcaroase şi în cazul folosirii dozelor mari de fosfor. La o carenţă accentuată are loc mortificarea frunzelor pe margine. ajută procesul de fosforizare şi pe cele metabolice. Situaţia carenţei fierului este mult mai frecventă la culturile legumicole pe nisipuri. Fierul este componentul enzimelor respiratorii şi participă la sinteza clorofilei. Zincul constituie partea componentă a unor enzime şi în cantitate insuficientă influenţează fotosinteza şi metabolismul hidraţilor de carbon. Desimea mare şi producţia biologică foarte ridicată care se înregistrează la culturile legumicole. La mazăre apare cloroza marginală şi între nervurile frunzelor. iar creşterea rădăcinilor este puţin frânată.

Cantitatea de substanţe nutritive extrasă din sol se raportează la o tonă de produs şi este variabilă de la o specie la alta.0-7. deoarece sistemul radicular al acestora este încă slab dezvoltat şi nu poate explora un volum mare de sol.4.3 4. Cantitatea totală de substanţe extrase din sol de către plantele legumicole în cursul unei zile depinde atât de lungimea perioadei de vegetaţie cât şi de recolta biologică sau recolta utilă. între lungimea perioadei de vegetaţie şi cantitatea de elemente nutritive extrase din sol există o corelaţie directă.7 0.4 0. salatei şi spanacului.0-5.6-4.6 0.). reprezentând consumul specific (tabelul 3.7-2.0 5. pe lângă elementele de bază se va ţine cont şi de magneziu şi calciu. Consumul de elemente minerale este mult mai mare la cultura din seră decât la cea din câmp.0-3.0 MgO 0.2-7.3 2.0-6.4. în general. ceapa. În acest caz.0 4.8 3. spanacul.0-5.0 K2O 5.4 56 .8-1. cartofului timpuriu.5 6.0 6.6-1.5 P2O5 0.8 0.0-4. deoarece în acest caz creşterea vegetativă este mult mai luxuriantă. speciile cu perioada de vegetaţie mai lungă extrag din sol o cantitate mai mare decât cele cu o perioadă de vegetaţie mai scurtă. perioada de vegetaţie mai lungă iar producţia este mult mai mare decât în câmp. în mod deosebit. Consumul specific de elemente minerale la principalele culturi de legume* Cultura Ardei Tomate de câmp Tomate de seră Varză albă Varză roşie şi creaţă Conopidă Producţia comercială t/ha 25 40 100 40 30 25 Consumul specific (kg) la tona de produs comercial N 4. ţelina.6 3.0 0.7 0.4-1.6 4.0 8.6-3.9-2. sparanghelul.0 6.7 0. -specii legumicole cu consum mijlociu: tomatele.0 4. Tabelul 3.4-0. varza de Bruxelles. -specii legumicole cu consum foarte mic: ridichea de lună şi castravetele.0 CaO 2. -specii legumicole cu consum mic: salata.7-7. speciile legumicole se pot grupa astfel: -specii legumicole cu consum mare sau foarte mare: varza de căpăţână. castraveţilor.5-9.0 0. în sensul că. gulia.În funcţie de consumul de elemente minerale.0 3. Cu excepţia sparanghelului.8 0. Speciile legumicole au cerinţe mari faţă de elementele minerale în primele faze de creştere.7 1.8-8.0 4.0 5.

0 6. ridichile de lună.0 0.5 3. Pentru evitarea supraconcentrării soluţiei solului se recurge la distribuirea fazială. 1973.0 1.3-5. în mai multe etape.5-4.0 2. La plantele mature. deci cu o capacitate mai mare de absorbţie..2 0.5 1.8 2. Hoslin şi col.0 5.2 7.8 1. a îngrăşămintelor cu un grad ridicat de solubilizare (cele pe bază de azot).0 6.0-8.7 0. Anstett.5 5.5-6.0 7.0 4.7 2.0 10. Dumitrescu şi col..0 1.0 3. Produsele cu solubilitate lentă (superfosfatul) se administrează o dată cu pregătirea de bază a solului.0-1. 1967.0-2.5 5.0 25. Bielka şi col. cu cât sistemul radicular este mai puternic.0-1. 57 .0 1.4 0.7 0.5-5.5 1.4-4. 1971. 1986.5 4.0 12.6-4.2 2.7 3.0-20.8 1.4 2.0 7.0 0.0 3.0 0. deşi extrag cantităţi mai reduse de elemente nutritive.2 1.0-4. prazul.după Edelstein.9-2.5 0.5 2.0 1.2-3.3 2.0-5.0 0.0 1.0-4.0 2.2 3.5 1.5-13.7-5. Krug şi col.2-7. usturoiul.4-2.0 3.7-3.8 0. 1964..0 4.0-9.5 1.7 1. 1953.8 1.0 3. Astfel. cu atât cerinţele faţă de abundenţa substanţelor nutritive din sol sunt mai mici şi invers.5 1.0-5.7-3.Gulie Morcov Pătrunjel Ţelină rădăcină Ridiche de lună Ridiche de iarnă Ceapă bulbi Praz Fasole verde Mazăre verde Castravete Castravete seră Salată Spanac Hrean Sparanghel Sfeclă roşie 20 30 20 25 10 20 25 30 5-12 4 15 250 15 10 10 5 40 5. Geissler.4-0.0-6.5 10.3 1.8-0.3-2.3 0..0 5.8-10.0 3.1 2.2-1.5 30.0-6.6-3.5-5.0 13.6 1.5 8.0-3. de exploatare a unui volum mai mare de sol.0-10.0 3.).0 4.4 1.4-1.7 2.0 2.6-2.0 2.0 4.3-3.0 3.0 * .0-1. pretind ca solul să fie bine aprovizionat cu elemente minerale.5 6.4 8.9 1.0 1. concretizat prin creşterea concentraţiei soluţiei solului este dăunător plantelor legumicole.0-6.0-3.9 4. 1980.5-6. etc.2-3.8 5. Excesul de elemente nutritive.5-9.5-7.0 3.0-4. speciile legumicole care au un sistem radicular slab şi localizat în stratul superficial al solului (ceapa.3 0.0 - 1.5 5. Aceste cerinţe se explică şi prin faptul că la speciile amintite consumul de elemente minerale se realizează într-un interval scurt de timp.

fasolea. de exemplu: hreanul. etc. plantele legumicole se pretează foarte rar numai pentru una din aceste căi.CAPITOLUL IV ÎNMULŢIREA PLANTELOR LEGUMICOLE Plantele legumicole se înmulţesc pe două căi: pe cale sexuată şi pe cale vegetativă. dar în practică se alege calea cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. bamele. Unele plante legumicole se înmulţesc pe cale sexuată. ceapa de Egipt. În general. usturoiul. de regulă mazărea. batatul. 58 . altele se înmulţesc pe cale vegetativă.

morcov. 4. la unele plante avem de-a face cu seminţe propriu-zise (la tomate. Coeficientul de înmulţire este mare la speciile legumicole care au seminţe mici (ex. -datorită modului simplu de păstrare a seminţelor. ştevie. cariopsa la morcov. anghinarie. Din punct de vedere botanic.Sunt şi plante legumicole care se înmulţesc pe ambele căi: tarhonul. ţelină. fasole – 8). în condiţii normale. măcriş. Prin coeficientul de înmulţire înţelegem câte kg de sămânţă comercială se pot obţine dintr-un kg de sămânţă iniţială. leuşteanul. Înmulţirea pe cale sexuată prezintă o serie de avantaje pentru practică. dintre care mai importante sunt următoarele: -de la o singură plantă se obţine un număr foarte mare de descendenţi. de la o singură plantă se obţin mii de seminţe. la tomate – 333. se pot păstra sute de ani (ex. ardei. în funcţie de specie. achena la salată. pepeni. Dezavantaje: -se poate produce impurificarea soiurilor. -datorită conţinutului scăzut în apă. la varză – 1053) şi mai mic la speciile legumicole care au seminţe mari (ex. la mazăre – 8. mazăre.). sub vid). la tomate.1. etc. -datorită faptului că au volum redus ocupă spaţii mici cu ocazia păstrării. 59 . lucru imposibil în cazul înmulţirii pe cale vegetativă. se pot păstra. se pot crea rezerve pentru mai mulţi ani. În condiţii speciale (temperatură coborâtă. vinete. fasole. care manifestă fenomenul heterozis. pătrunjel. cardonul şi altele. -operaţiile de manevrare a seminţelor se pot mecaniza în bună măsură. -înmulţirea sexuată permite introducerea în practică a hibrizilor F1. castraveţi. fiecare din acestea putând da naştere la o nouă plantă. Ex. laboratorul de plasmă germinativă de la Hiratsuka – Japonia).ÎNMULŢIREA PE CALE SEXUATĂ Se realizează prin intermediul seminţelor. între 2 şi 7 ani. varză. La alte specii se folosesc fructele uscate indehiscente cum ar fi: nucula de revent. glomerula la sfecla roşie. -permite mecanizarea lucrării de semănat.

Aceasta se datorează poziţiei pe care o ocupă pe plantă şi deci nutriţiei diferite a acestora. La legumele rădăcinoase. vinete. dacă materialul săditor va fi păstrat la 12150C. La mazăre şi fasole cele mai mari seminţe se află în mijlocul fructului. La mazăre. bob). Cucurbitaceae şi Compositae tegumentul se îmbibă uşor cu apă. ceapă. Polygonaceae şi Chenopodiaceae tegumentul fiind compact nu permite pătrunderea uşoară a apei. la scurt timp după răsărirea plantelor. iar sămânţa se umflă şi încolţeşte repede. Acest fapt este deosebit de important deoarece în cazul germinării epigee. 60 . Dimensiunea seminţelor depinde de locul pe care îl ocupă în fruct. iar apoi la 12-200C. prin urmare au germinare hipogee. iar la semincerii de varză şi morcovi. iar la altele cotiledoanele rămân la nivelul solului (mazăre. se pot aplica cu uşurinţă unele lucrări tehnologice. Umbelliferae. la fructele de pe lăstarul principal. La plantele legumicole din familiile Cruciferae. inflorescenţele apar numai din mugurele terminal iar sămânţa se maturizează simultan şi foarte timpuriu. Producţia şi calitatea seminţelor depind şi de modul de pătrare a materialului săditor. se poate face transplantarea acestora. ceea ce determină o umflare lentă a seminţei şi ca urmare o încolţire mai greoaie. Dacă în perioada de păstrare a plantelor mamă se menţine tot timpul o temperatură de 2-50C. la unele specii cotiledoanele ies deasupra solului (tomate. În momentul germinării seminţelor. sămânţa de cea mai bună calitate se formează în fructele inferioare. În cazul că în primele 50 de zile plantele mamă sunt păstrate la o temperatură de 2-50C. Leguminosae. majoritatea lăstarilor laterali vor înflorii determinând o prelungire a perioadei de fructificare şi o mare varietate în ceea ce priveşte calitatea producţiei obţinute.-sămânţa hibridă se produce cu cheltuieli mari. castraveţi) deci au germinaţie epigee. varză. La seminţele plantelor legumicole din familiile Liliaceae. plantele nu vor forma seminţe. Seminţele care provin de la o singură plantă se deosebesc între ele prin însuşiri fizice şi valoare culturală.

specie sau cultivar. puritate. aspectul suprafeţei. facultate germinativă. forma. culoarea.curate in greutatea . 4.a.1. energie germinativă. valoare culturală. Autenticitatea se poate verifica după unele caractere morfologice (mărime. care aparţin speciei sau probei analizate şi se exprimă în procente din greutate. -fiziologici: viabilitate. provenienţa. umiditate.totala . caracteristic fiecărei specii şi se exprimă în procente din număr. -tehnologici: putere de străbatere. Se determină cu ajutorul formulei: P= greutatea .se m telor . miros. etc. mărimea. normal dezvoltate. probei .). Energia germinativă se determină o dată cu facultatea germinativă şi reprezintă numărul de seminţe care germinează în 1/3 până la 1/2 din durata stabilită pentru determinarea facultăţii germinative. unele însuşiri fiziologice şi numărul de cromozomi. 61 . Puritatea fizică reprezintă cantitatea de seminţe întregi. gust. Dintre principalii indicatori care exprimă calitatea seminţelor prezentăm: Autenticitatea exprimă gradul în care un lot de seminţe corespunde unui anumit gen. luciu. luciu. Această însuşire poartă numele de puritate biologică şi se asigură încă din perioada de vegetaţie a culturilor semincere prin lucrări repetate de purificare care se fac sub directa îndrumare a specialiştilor. culoare.1.Sămânţa de soi se obţine numai dacă se respectă o anumită schemă de selecţie şi o tehnologie de cultură specifică prin care să se asigure menţinerea caracterelor şi însuşirilor fizice fiecărui soi sau hibrid. stare sanitară. greutate.analizate ×100 Facultatea germinativă sau germinaţia totală reprezintă capacitatea seminţelor de a germina în condiţii favorabile într-un anumit număr de zile.Indicii de calitate ai seminţelor de legume Valoarea de întrebuinţare a unei seminţe este dată de ansamblul însuşirilor şi indicilor calitativi ai acesteia. autenticitatea. Aceşti indici se pot grupa astfel: -biologici şi morfologici: ereditatea.

) V în care: Q – cantitatea de sămânţă la ha. dăunătorilor şi să asigure o germinare rapidă. tomate.2.Pregătirea seminţelor de legume pentru semănat Deşi pentru semănat se foloseşte numai sămânţă de calitate superioară.1. viabile. M.( gr . întregi. cu ajutorul sitelor sau prin 62 .B. Cantităţile mici de seminţe se pot sorta prin alegere la masă (la fasole. să prevină transmiterea bolilor. Cantitatea de sămânţă necesară înfiinţării unui hectar de cultură comercială se calculează cu următoarea formulă: Q( kg / ha ) = nr . plante / m 2 xM . ca şi o precocitate şi calitate mai bună a produselor. de alte impurităţi. – masa a 1000 boabe (gr. B – valoarea culturală a seminţelor de calitatea I. este necesar ca înainte de semănat aceasta să fie supusă unor lucrări de pregătire care au ca scop sporirea valorii agrobiologice a seminţelor.B. Sortarea şi calibrarea seminţelor se face cu scopul de a separa seminţele sănătoase. La cultura plantelor legumicole s-a constatat experimental că sortarea seminţelor după mărime şi folosirea la semănat a fracţiunilor cu dimensiuni mari asigură sporuri eficiente de producţie. după relaţia: V = P ×G 100 Valoarea culturală sau sămânţa utilă stă la baza stabilirii normei reale de sămânţă la unitatea de suprafaţă.Valoarea culturală sau sămânţa utilă reprezintă procentul de seminţe din lotul de semănat pe care se poate conta că vor da naştere la plante normale. ardei). folosind relaţia: Q= A×B C în care: dispunem.).M . V – valoarea culturală a seminţelor. se determină pe baza purităţii şi a facultăţii germinative. cu însuşiri calitative superioare. 4. mazăre. C – valoarea culturală a seminţelor folosite la semănat.M. Q – cantitatea de sămânţă la ha din lotul de care A – norma de sămânţă la ha de calitatea I.

în culturile semănate direct în câmp. pentru asigurarea unui 63 . Drajarea seminţelor (granularea) se face în vederea repartizării mai uniforme a seminţelor mici la semănatul cu maşina. 25-40 ore pentru solano-fructoase şi sfecla roşie şi 40-60 ore pentru spanac. seminţele se ţin 1-1 ½ ore la temperatura de 15-20 0C. ceea ce reduce facultatea germinativă a seminţelor. Încolţirea forţată se aplică seminţelor umectate înainte de semănat cu scopul de a grăbi mai mult răsărirea plantelor. Dacă terenul este uscat şi nu se udă. morcov. pepeni). După o uşoară umectare. apoi seminţele se zvântă şi se seamănă imediat. schimbându-se mereu apa. ceapă. 12-20 ore pentru leguminoase şi cucurbitacee. Durata de umectare durează în funcţie de specie: 2-4 ore pentru salată şi ridichi. Depăşirea timpului de umezire în apă a seminţelor determină trecerea la o respiraţie anaerobă. Stratificarea seminţelor are drept scop accentuarea şi uniformizarea germinării acestora. ţelină. cu scopul de a spori vitalitatea şi rezistenţa la frig a viitoarelor plante. semănăturile sunt total compromise. ceapă. Cantităţi mai mari se sortează cu maşini speciale de tipul selectoarelor. Umectarea este necesară pentru seminţele care germinează greu şi pentru cele care se seamănă în vederea înlocuirii golurilor. sparanghel. mărar. la tomate 12 ore la 20-240C şi 12 ore la 2-60C. Această măsură se recomandă în cazul însămânţării culturilor foarte timpurii în răsadniţe sau în câmp. Înainte de semănat seminţele se zvântă şi se seamănă în teren reavăn. Umectarea unor cantităţi mici de seminţe se face în săculeţi de tifon sau de pânză rară. crucifere). Seminţele umectate şi în curs de încolţire se ţin fie în mod continuu un anumit timp la temperaturi scăzute (în jur de 0 0C). timp de 10-15 zile). la temperaturi scăzute şi temperaturi ridicate (ex. umplându-se 1/2 sau 2/3. praz. Aceştia se ţin alternativ 1-3 ore în recipiente cu apă şi 1-3 ore la aer. Seminţele umectate se seamănă numai în teren reavăn. în cazul însămânţării culturile succesive când trebuie micşorată cât mai mult perioada de timp în care acelaşi teren este folosit de fiecare cultură într-un an.scufundare în apă (la castraveţi. fie în mod alternativ. la înlocuirea golurilor ce apar eventual. Stratificarea se aplică în primul rând la acele specii care au caracteristică maturitatea eşalonată a seminţelor (morcov. Călirea seminţelor se efectuează înainte de semănat în special pentru culturile timpurii.

pătrunjel. care este foarte costisitoare. ceapă. procaina 10 mg/l. morcov. acidul succinic 0. Seminţele granulate trebuie semănate în sol reavăn şi mai la suprafaţă (1-2 cm). seminţele mici pot fi semănate bob cu bob şi se elimină lucrarea de rărit. se poate face amestecarea seminţelor cu seminţe din specii cu răsărire rapidă (salată. tomate) înainte de semănat cu nisip sau rumeguş. Atonik 1:2000. Drajarea se practică la tomate.5% superfosfat la care se adaugă un liant: dextrină 1% sau bălegar de bovine 3-4%. temperaturi ridicate sau coborâte. La speciile legumicole din familia Umbelliferae şi Liliaceae. microelemente.mediu nutritiv mai bun şi a umidităţii constante în timpul încolţirii. Luarea acestei măsuri permite efectuarea aşa ziselor „praşile oarbe” înainte de răsărirea culturii propriu-zise. acidul giberelic 0. Pe cale chimică se utilizează diferite substanţe: auxine. la care răsărirea este înceată. salată.01%. Seminţele sunt înglobate într-un amestec organo-mineral. Lucrarea se execută 64 . acidul nicotinic 0. CCC 0. curent electric (8-15 volţi). Stimularea se face cu agenţi fizici şi chimici. Stimularea seminţelor se face cu scopul de a le scoate din repaus pentru grăbirea germinării şi îmbunătăţirea unor indici cantitativi şi calitativi ai producţiei de legume. Zn. ex. B). deoarece la adâncime mai mare condiţiile de aerisire sunt mai puţin prielnice şi răsărirea este defectuoasă. microelemente (Mn. Aceasta asigură sporuri de producţie de 10-18% faţă de seminţele nedrajate. Pe cale fizică se tratează seminţele cu ultrasunete.1%. ridichi de lună). Se folosesc 30-50 gr plantă indicatoare pentru 1 kg de sămânţă. vitamine. pătrunjel. Prin lucrarea de drajare. de obicei mraniţă în amestec cu 11. asigură o repartizare mai uniformă a seminţelor. Amestecarea seminţelor mici (morcov. mărindu-se volumul. când lipsesc maşini de semănat de precizie. castraveţi.1%. Distrugerea sau îndepărtarea ţepilor sau altor formaţiuni de pe suprafaţa seminţelor se face cu scopul de a se uşura lucrarea de semănat.01%. Aceştia accelerează respiraţia seminţelor şi intensifică activitatea enzimatică în faza de încolţire. asigurându-se repartizarea uniformă a seminţelor pe rând. stimulând astfel încolţirea şi creşterea ulterioară a plantelor. etc.

cu instalaţii speciale ce funcţionează pe principiul valţurilor sau cilindrilor rotativi (ex. salată pentru ciuperci de sol şi de pe sămânţă cu Tiuram 75 PU – 4 g/kg cu 2-3 zile înainte de semănat. sau în cazul cantităţilor mici de seminţe. fie pe cale umedă (metode – vacuum-infiltraţie. Dezinfecţia chimică se aplică cu o gamă foarte mare de substanţe. ceea ce implică instalaţii speciale în cazul unui volum mare de seminţe. Se execută pe cale termică şi chimică.1% prin vacuum-infiltraţie. 65 . Ex. -la tomate pentru Corinebacterium michiganense cu Cryptonol 0. seminţele se usucă în curent de aer cald la 20-30 0C pentru ciuperci de sol şi de pe sămânţă cu Tiuram 75 PU – 4 g/kg. -la tomate şi ardei pentru VMT şi toate speciile de bacterii şi ciuperci se aplică un tratament termic uscat la 80 0C timp de 24 ore sau 70 0C timp de 72 ore. prin prăfuire. La varză. drajare). La tomate şi castraveţi pentru toate speciile de bacterii şi ciuperci se aplică un tratament termic umed la 53 0C. fie pe cale uscată cu pulberi. Dezinfecţia seminţelor se face cu scopul prevenirii şi combaterii atacului de boli şi dăunători care se transmit prin seminţe. 1 oră. prăfuire. agitarea se face în pungi din plastic. Mocirlirea („slurry”) seminţelor constă în amestecarea produsului de tratat cu o cantitate mică de apă (500-700 ml apă/100 kg seminţe) formând astfel o suspensie densă (pastă) care se distribuie pe suprafaţa seminţelor prin agitare în maşini speciale. la morcov se face cu maşina Reiber). mocirlire. Tratarea prin imersie prezintă avantajul că distribuie uniform produsul dezinfectant pe suprafaţa seminţelor şi este mai puţin periculos pentru lucrători comparativ cu pulberile. Prin vacuum-infiltraţie se fac tratamente în centre speciale pentru agenţii patogeni care atacă endofit. Prăfuirea seminţelor se realizează prin agitare în aparate tip porzolator. conopidă. După tratare. imersie. Dezinfecţia termică se face în unităţi specializate dotate cu aparatura corespunzătoare. Se impune însă uscarea ulterioară a seminţelor. Ex.

Înmulţirea prin rădăcini tuberizate se practică la batat şi hrean. ce se caracterizează prin bulbi mari. Înmulţirea prin bulbi care se aplică la ceapa eşalotă (haşme). care se formează pe tulpina floriferă (ceapa de Egipt şi usturoiul de Egipt). ştiut fiind că mugurii sunt aşezaţi sub formă de spirală. În acest scop se folosesc tuberculii de dimensiuni mijlocii (35-55 g) sau mari (60-70 g). Înmulţirea prin tuberculi se practică la cartof. batat) sau dacă le formează sunt seci (hrean). permite transmiterea fidelă a caracterelor la urmaşi şi din această cauză este preferată în cazul unor specii la care prin înmulţirea sexuată se produce foarte uşor impurificarea (revent).4.2. Aceştia se plantează în câmp toamna sau primăvara devreme. Se folosesc atât bulbilii subterani (usturoi) cât şi cei supraterani. în unele situaţii este mai dificilă mecanizarea lucrărilor de înfiinţare a culturilor. rădăcini de dimensiuni mai mici sau porţiuni de rădăcini mai 66 . iar păstrarea acestuia necesită spaţii mai mari şi se face mai greu. alcătuiţi din mai mulţi bulbi mai mici concrescuţi pe un disc comun. În cazul utilizării tuberculilor mari aceştia se secţionează longitudinal în aşa fel încât fiecare porţiune să aibă un număr suficient de muguri. În practica legumicolă se folosesc mai multe metode înmulţire pe cale vegetativă dintre care menţionăm. se folosesc cantităţi mai mari de material. În cazul batatului. se pot obţine producţii mai timpurii şi chiar mai ridicate. Se despart bulbii şi se plantează în câmp toamna sau primăvara devreme. Tuberculii de cartof se plantează primăvara. Înmulţirea pe cale vegetativă prezintă şi unele dezavantaje: coeficientul de înmulţire este mai redus. Înmulţirea pe cale vegetativă prezintă următoarele avantaje: este singura posibilitate de înmulţire pentru unele specii legumicole care nu produc seminţe în condiţiile climatice din ţara noastră (usturoi.ÎNMULŢIREA PE CALE VEGETATIVĂ (SAU ASEXUATĂ) A PLANTELOR LEGUMICOLE La înmulţirea vegetativă se folosesc părţi din plantă sau organe vegetative ale plantelor legumicole care au particularitatea de a forma rădăcini şi a se individualiza atunci când sunt puse în condiţii prielnice de mediu. Înmulţirea prin bulbili.

măcriş şi hrean. constituind o cale de obţinere a plantelor rezistente la temperaturi scăzute. secetă. sparanghel. înainte de pornirea plantelor în vegetaţie. Înmulţirea prin butaşi poate fi aplicată numai la plantele legumicole care au însuşirea de a emite cu uşurinţă rădăcini adventive. Această metodă se înmulţire se practică mai des la batat şi tarhon şi mai rar la tomate şi castraveţi. care înainte de plantarea în câmp înrădăcinează în răsadniţe. Lăstarii se pot planta imediat sau se înrădăcinează în răsadniţă timp de 2 săptămâni. leuştean. Porţiunile de rizomi sau rădăcină în prealabil înrădăcinate se plantează primăvara devreme sau toamna. cardon. Una dintre particularităţile butaşilor este polaritatea. Înmulţirea prin marcotaj se aplică la tarhon şi cardon. Mugurii de la mijloc sunt distruşi prin răzuire sau prin frecare cu o cârpă aspră. boli şi dăunători. Primăvara se muşuroiesc porţiuni de tulpini care emit rădăcini adventive iar toamna se separă de planta mamă şi se plantează la loc definitiv în câmp. anghinare. cimbrişor. măcriş. Înmulţirea prin drajoni este caracteristică plantelor care au posibilitatea de a forma muguri radiculari din care se formează lăstari aerieni numiţi drajoni. În acest caz se folosesc porţiuni de rizom care prezintă muguri vegetativi.mari se pot planta în seră sau în câmp pentru obţinerea butaşilor. sparanghel. Înmulţirea prin rizomi sau porţiuni de rădăcini se foloseşte la revent. Înmulţirea prin altoire se foloseşte mai puţin în legumicultură. Înmulţirea prin miceliu se practică la ciuperci. care se încorporează în masa compostului. ceapă de tuns şi ceapă de iarnă. Lucrările de înmulţire pe această cale se efectuează. În acest scop se utilizează miceliu pe suport clasic sau granulat. adică proprietatea acestora de a emite la partea bazală rădăcini iar la cea superioară lăstari. utilizându-se la pepeni. Înmulţirea prin despărţirea tufei se aplică la întinerirea culturilor de tarhon. de regulă. Se folosesc lăstari de 1012 cm lungime. castraveţi şi tomate. La hrean se folosesc rădăcini de 10-15 cm lungime şi 2 cm grosime. revent. 67 . Plantarea la hrean se face primăvara devreme. primăvara. Aceştia se detaşează de pe planta mamă şi se plantează în câmp primăvara sau toamna (anghinare şi tarhon).

avantajele micropropagării „in vitro” constau în următoarele: -dă posibilitatea înmulţirii plantelor pentru producerea de seminţe hibride. ori germinează slab şi produc plante firave. sau în cazul când seminţele rezultate sunt incapabile de germinare. -se poate realiza automatizarea lucrărilor de producere. CAPITOLUL V CONDIŢIILE NATURALE. -se înregistrează o mărire a vitezei de creştere şi o sporire a vigorii şi productivităţii plantelor rezultate din micropropagare. dotarea tehnico-materială corespunzătoare. de calitate inferioară.Înmulţirea prin culturi de ţesuturi (meristeme) pe medii nutritive „in vitro” (micromultiplicare). organizarea producţiei legumicole şi asigurarea bazei tehnico-materiale reprezintă verigi deosebit de importante pentru dezvoltarea producţiei legumicole. 68 . atunci când genotipul parental este inapt de autopolenizare. ECONOMICE ŞI TEHNICOORGANIZATORICE PENTRU PRODUCŢIA LEGUMICOLĂ În condiţiile naturale şi economice din ţara noastră. În principal. -facilitează producătorilor realizarea de material de plantat în regim programat. Printre măsurile ce se impun se evidenţiază: concentrarea. şi de energie. -permite realizarea unor economii de timp. reprezintă o metodă de mare actualitate care înlătură dezavantajele menţionate anterior la metoda înmulţirii pe cale vegetativă. -obţinerea unor plante cu un foarte înalt grad de sănătate. pentru amelioratori. profilarea şi specializarea.

primele lucrări de zonare au fost începute în anii 19531954 de către specialiştii din institutele de cercetare şi învăţământ superior. În concordanţă cu acestea. Teleorman. cernoziomuri (castaniu. zăpada fiind spulberată.ZONAREA LEGUMICULTURII ÎN ŢARA NOASTRĂ În ţara noastră. aluviale. etc.5. Iernile sunt aspre. Comisia de zonare a Ministerului Agriculturii a efectuat o lucrare de zonare a legumiculturii ce viza perspective pentru următorii 10-15 ani. Această subzonă se caracterizează printr-un climat de stepă. 1977. În raport cu cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu au fost întocmite hărţi ecologice pentru 9 specii legumicole dintre cele mai importante. Solurile sunt brune deschis de stepă. 10-110C temperatură medie anuală şi 55-65% umiditate relativă a aerului. Călăraşi. 69 . Sectorul Agricol Ilfov. Brăila. având caracter torenţial. Olt.. delimitându-se zone foarte favorabile. aşa cum precizează Voinea şi col. Giurgiu. Tulcea şi Constanţa. Buzău. a Burnasului şi a Bărăganului). În urma acestei acţiuni au fost delimitate 6 zone legumicole care ţineau seama de împărţirea administrativă din acea etapă. Între anii 1956-1961. Câmpia Băileştiului.1. verile sunt călduroase. cu 400-500 mm precipitaţii anuale. În aceea perioadă zonarea s-a făcut ţinându-se seama în special de cerinţele economice. nisipoase. A treia lucrare de zonare s-a efectuat ţinându-se seama de măsurile de intensivizare a legumiculturii (1975-1977). Aici sunt incluse judeţele: Dolj. ciocolatiu degradat). culturile legumicole fiind repartizate în jurul oraşelor şi centrelor muncitoreşti creându-se bazine pentru aprovizionarea populaţiei cu legume. iar precipitaţiile cad în cea mai mare parte la începutul verii. arealul de favorabilitate pentru cultura legumelor s-a extins şi s-au stabilit trei zone legumicole importante. Ialomiţa. Zona I cuprinde două subzone: Subzona I cuprinde partea de S-E a ţării (Lunca Dunării. corespunzător fiecărei specii. favorabile şi nefavorabile.

Salonta. Caracal. În această zonă se practică toate sistemele de cultură. În zona I sunt numeroase bazine legumicole amplasate pe luncile râurilor în jurul oraşelor şi a fabricilor de conserve: Constanţa. Neamţ. 70 . Se caracterizează prin precipitaţii anuale de 450-550 mm. etc. solurile predominante sunt cele brune. degradat). Lugoj. Gorj. Argeş. vinete. Galaţi. Călăraşi. Bazinul nisipurilor din Oltenia prezintă particularităţi privind solurile şi se impune aplicarea unor tehnologii speciale. 10. 9-100C temperatură medie anuală şi 65-80% umiditate relativă a aerului. pondere mare având culturile timpurii. Vâlcea. fasole). Craiova. Este o zonă subumedă. Alexandria. Vaslui. ardei. Vrancea. Sînnicolaul Mare. Dâmboviţa. Bucureşti. În zona I se cultivă toate speciile legumicole. Brăila. Câmpia Moldovei şi o parte din Podişul Transilvaniei. Prahova. de luncă. Botoşani şi Satu Mare.Subzona II este reprezentată de Câmpia de Vest a Banatului şi Crişanei. În această zonă se află judeţele: Caraş Severin. Timişoara. brune de pădure. Buzău. circa 57% din suprafaţa totală cultivată cu legume. În această subzonă se înregistrează 550-650 mm precipitaţii anuale. Bacău. Giurgiu. Arad. Olteniţa. Zimnicea. protejată şi forţată. Zona a II-a cuprinde partea de nord a Munteniei şi Olteniei. respectiv judeţele Timiş. cu ierni aspre şi veri călduroase. lăcovişte şi nisipuri solificate. Suceava.5-110C temperatura medie anuală şi 65-75% umiditatea relativă a aerului. Producţia obţinută este destinată pentru aprovizionarea populaţiei cu legume proaspete şi pentru fabricile de conserve. în câmp. Arad şi Bihor. caracterizate primăveri mai întârziate şi toamne mai lungi cu circa o săptămână datorită influenţei mării. Solurile sunt de tipul cernoziomurilor (ciocolatiu. preponderenţă având speciile pretenţioase la căldură (tomate. pepeni. Iaşi. Feteşti. Bazine cu particularităţi ecologice mai deosebite sunt pe Litoralul Mării Negre. Oradea. Este zona cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu legume (122000 ha). castraveţi.

8-9. dar se cultivă şi tomatele. La stabilirea raportului între speciile din fiecare zonă se va avea în vedere şi aspectul economic. ceea ce va permite realizarea unei eficienţe economice superioare. Sălaj. Maramureş. Iernile sunt aspre şi verile călduroase. Harghita şi Braşov. vărzoasele. ardeii. există o tradiţie în producerea castraveţilor de tip cornişon pentru murat. Sunt condiţii bune pentru culturile timpurii. părţi din judeţele Cluj. fasolea. Microzonarea este un subsistem al zonării care conturează arealul unor culturi legumicole la scară redusă. respectiv 28-30% din totalul suprafeţei pe ţară. Această zonă este deficitară în legume timpurii. Se caracterizează prin precipitaţii anuale de 600-650 mm. la Rădăuţi. Microzonarea este impusă de amplitudinea variaţiei factorilor pedoclimatici şi social economici specifici unei zone. respectiv la microzonarea producţiei legumicole.4% din total. Acesta abateri constituie 71 .70C temperatură medie anuală şi 57-65% umiditatea relativă a aerului. Se cunoaşte. până la nivelul fiecărei unităţi de producţie. faptul că în nodul Moldovei. Mureş. etc. trecându-se la o etapă superioară. Sibiu. acordându-se prioritatea acelor specii care asigură valorificarea condiţiilor de mediu în cel mai înalt grad. de exemplu. În vederea valorificării cât mai corespunzătoare a suprafeţelor de teren destinate legumiculturii este necesar să se adâncească studierea principiilor care stau la baza macrozonării. Zona a III-a cuprinde regiunile de dealuri din Transilvania. Pornind de la cunoaşterea particularităţilor fiecărei zone a existat preocuparea pentru concentrarea suprafeţelor cultivate cu principalele specii legumicole. Bistriţa Năsăud. la scara economiei naţionale. Suprafaţa cultivată cu legume în această zonă este de circa 62000 ha. Suprafaţa cultivată reprezintă circa 8.În această zonă au pondere culturile bulboase. Alba. dar la acelaşi tip de cultură rezultatele de producţie şi economice pot fi superioare în zona I unde se pot obţine 2 culturi pe an.

care trebuie să fie valorificate în mod corespunzător. mosor sun formă de cărucior pentru 72 . în cadrul tipurilor zonale de soluri. solarii. sapă. se întâlnesc o serie de insule azonale. ciupercării. erbicide şi substanţe biostimulatoare. cultivatoare reglabile cu gheare. linguri de plantat. săpăligi. cu însuşiri diferite. seminţe. 5. Baza tehnico-materială se referă la construcţii (sere. Sistema de maşini este specifică în funcţie de sistemul de cultură practicat: în câmp. dispozitiv pentru pregătit sforile folosite la palisat. Baza tehnico-materială pentru legumicultură este deosebit de complexă şi diversificată deoarece şi activitatea din sectorul legumicole este foarte complexă. deoarece acestea se manifestă pregnant. plantatoarele simple.2. insecto-fungicide. construcţii anexe). La stabilirea microzonelor se va ţine cont. mosoare cu role de ghidare pentru dirijarea furtunului la intrarea pe rând. atât prin gradul de specializare a muncitorilor. Maşini şi utilaje folosite în legumicultură. semănători manuale pentru obţinerea răsadurilor pe strat.aspecte particulare ale zonei. Pentru semănat pe strat se foloseşte semănătoarea SRS-12 cu lăţimea de lucru de 96 cm sau SUP-21 modificată. rariţă manuală. marcatorul. îngrăşăminte chimice şi organice. maşini şi utilaje. tăvălug neted cu lăţimea de 60 şi 90 cm. De asemenea. şi de elementele social-economice. pe lângă condiţiile de mediu. cât şi prin puterea economică a fiecărei unităţi. ciupercării. răsadniţe. În cadrul oricărei zone există suprafeţe de teren care sunt avantajoase pentru cultura anumitor legume datorită expoziţiei sau protejării naturale. pentru care se vor stabili speciile legumicole cele mai potrivite. solarii. etc.BAZA TEHNICO-MATERIALĂ SPECIFICĂ PRODUCŢIEI LEGUMICOLE Pentru dezvoltarea şi modernizarea sectorului legumicol este necesară o bază tehnico-materială adecvată. greblă. sere. carburanţi şi lubrefianţi. Pentru mica mecanizare se folosesc diferite unelte: cazmaua.

de producţia scontată. 73 . Necesarul de biostimulatori. de specificul bolilor şi dăunătorilor care se întâlnesc la culturile legumicole. necesarul de erbicide. de aceea este recomandabil să se recurgă la folosirea erbicidelor. De asemenea. calculate în funcţie de specie. Pentru procurarea acestora se iau în considerare dozele calculate la produs comercial. se va lua în considerare sortimentul de soiuri recomandate pentru fiecare tip de cultură. Dozele folosite sunt variabile în funcţie de produs. Insecticidele şi fungicidele se folosesc pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. Seminţele se procură din timp. au căpătat o largă extindere unelte tip GARDENA. pe plan mondial şi treptat şi în ţara noastră. gradul de fertilitate a solurilor. Necesarul de ambalaje se stabileşte în funcţie de structura culturilor. În ultimii ani. de calitate corespunzătoare. roaba schelet pentru transport geamuri.strâns şi transportat furtunul folosit la udare. stelaj pentru transportat lădiţe cu răsad. Îngrăşămintele organice şi chimice trebuie asigurate în cantităţi corespunzătoare. Carburanţi şi lubrifianţi. Cantităţile care se folosesc sunt reduse. Necesarul de seminţe se stabileşte pornind de la structura culturilor şi ţinând seama de norma de seminţe pentru un hectar. Biostimulatorii se folosesc în special la cultura legumelor în sere şi solarii. lopata. cărucior monoax pentru transportul gunoiul. Gama erbicidelor este foarte variabilă şi procurarea acestora se face în funcţie de structura culturilor şi de speciile de buruieni care se întâlnesc frecvent la acestea. de la unităţile specializate. Acestea se aleg în funcţie de speciile care se cultivă. Combaterea buruienilor este una din lucrările de întreţinere care necesită un volum mare de forţă de muncă. furca. de volumul producţiei. în funcţie de utilajul folosit şi de consumul pe hectar pentru fiecare lucrare executată. Se procură în funcţie de speciile la care se utilizează şi se respectă întocmai instrucţiunile din prospecte. de particularităţile părţilor comestibile. Aceştia trebuie asiguraţi din timp în cantităţi corespunzătoare.

74 .. şi col. Această etapă se remarcă prin amplificarea mijloacelor şi modalităţilor de valorificare superioară a resurselor implicate în producţie. ca rezultat al disponibilului de mijloace tehnice de acţiune tot mai perfecţionate şi odată cu dezvoltarea bazelor ştiinţifice şi a unui cadru organizatoric corespunzător acestor resurse. H.CAPITOLUL VI BAZELE TEHNOLOGICE ALE CULTIVĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE Termenul de tehnologie. a intrat în uz. cu efect productiv superior (Butnaru. 1992). ca ansamblu de procedee şi operaţiuni necesare la obţinerea producţiilor în legumicultură. o dată cu trecerea procesului productiv în etapa modernizării.

iar produsele legumicole proaspete se obţin în perioade deficitare ale anului (iarna. deoarece aceasta. înfiinţarea propriu-zisă.Tehnologia de cultivare a plantelor legumicole se diferenţiază în funcţie de sistemele de cultură. 75 . nu este transparentă pentru razele infraroşii. folii din materiale plastice aşezate direct pe culturi). deci în acest caz numai poate avea loc fenomenul inversiunii termice. răsadniţe reci). dacă pentru acoperirea construcţiilor s-a folosit polietilena se recomandă ca cea de a doua peliculă să fie din PVC. culturi protejate şi culturi adăpostite.) sau a frigului (clopote şi paravane individuale. natura substratului de cultură. Culturile protejate se efectuează în construcţii mai simple (solarii. perdele şi culise de protecţie. sub formă de obstacole împotriva vântului (terenuri adăpostite natural. adăposturi joase din materiale plastice. recoltarea şi valorificarea producţiei obţinute. sere-solar. fără protecţie. La culturile în diferite spaţii plantele vegetează într-un anumit spaţiu în care condiţiile de microclimat sunt dirijate pe tot parcursul perioadei de vegetaţie sau numai în anumite perioade (primăvara devreme sau toamna târziu). în care factorii de vegetaţie sunt dirijaţi pe întreg ciclul de cultură. Culturile forţate se efectuează în construcţii destinate acestui scop (sere. După locul de cultură: se deosebesc culturi în câmp şi culturi în diferite spaţii special constituite şi amenajate în acest scop. etc. Culturile adăpostite sunt apărate de intemperii prin mijloace mai simple. întreţinerea culturilor. La dubla protejare. În cazul culturilor în câmp plantele cresc şi se dezvoltă până la recoltare în câmp deschis. iar în cadrul acestora ae depinde de specificul culturii. destinaţia şi eşalonarea producţiei. Această diferenţă poate să ajungă până la 90C în cazul dublei protejări. Culturile în diferite spaţii pot fi: culturi forţate. primăvara devreme sau toamna). N interiorul acestor construcţii se realizează o temperatură cu 2-50C mai ridicată decât în exterior. Verigile fluxului tehnologic vizează: pregătirea terenului şi a materialelor necesare înfiinţării culturilor. răsadniţe calde). Sistemele de cultură a plantelor legumicole se pot deosebi după: locul de cultură. spre deosebire de polietilenă. tehnologia aplicată. în care plantele beneficiază numai parţial de un climat artificial. solarii încălzite.

bulboase. -culturi înfiinţate prin plantarea răsadurilor la majoritatea speciilor cultivate în spaţii protejate. -timpurii. imediat după însămânţare. 76 . De exemplu.). de toamnă târzie sau pentru postmaturare. de primăvară. etc. păstârnac.Culisele de porumb se utilizează în special la culturile de cucurbitaceae. cartof. castraveţi şi pepeni pot fi protejate şi cu adăposturi individuale confecţionate din polietilenă sau PVC (pungi din material plastic fixate pe câte un suport din sârmă). castraveţi. ardei. spanac. bame. -târzii. etc. Prin acest procedeu se protejează plantele de curenţii reci şi de vânturile care le răsucesc vrejurile. În funcţie de eşalonarea producţiei sau perioada când se execută. pepeni.). castraveţi. După destinaţia producţiei deosebim: -culturi pentru consum în stare proaspătă fie imediat după recoltare sau după o anumită perioadă de păstrare în spaţii special amenajate (rădăcinoase. -întârziate. de vară. sistemele de cultivare pot fi: -extratimpurii. spanac. la culturile extratimpurii şi timpurii (tomate. etc. la sfârşitul iernii şi începutul primăverii. O altă metodă folosită la protejarea culturilor de castraveţi şi pepeni galbeni este acoperirea solului cu folii de polietilenă sau PVC. După modul de înfiinţare se întâlnesc următoarele sisteme de cultivare a plantelor legumicole: -culturi prin semănat direct în câmp practicate la majoritatea speciilor legumicole cultivate în câmp (morcov. fasole. -semitimpurii. pătrunjel pentru frunze. -culturi pentru industrializare la care se aplică o tehnologie specifică. de toamnă. mărar. produsele fiind destinate fabricilor de conserve. Orientarea rândurilor se face perpendicular pe direcţia vântului dominant. varză). Plantele de tomate. pătlăgele vinete) sau chiar pentru culturile de vară-tomnă (tomate. pătrunjel.) şi numai la anumite specii în sere şi solarii (ridichi. la 10 rânduri de castraveţi se amplasează 2 rânduri de porumb zaharat.

temperatura medie a lunii celei mai calde. Terenul trebuie să fie plan sau cu o uşoară pantă spre sud sau sud-vest. La alegerea terenului trebuie să se ţină cont de factorii pedoclimatici şi social-economici. însumează numeroase măsuri tehnice asemănătoare. D. amplu diferenţiată în funcţie de obiectul şi obiectivele programate. 6. 6. precipitaţiile şi vânturile. 77 . frecvenţa grindinei precum şi grosimea stratului de zăpadă în timpul iernii (Indrea. numărul de zile fără îngheţ. Factorii pedoclimatici.1. epocile calendaristice ale îngheţurilor târzii de primăvară şi timpurii de tomnă. cu apa freatică la adâncime mare şi ferit de surse de poluare. asigurat cu o sursă de apă pentru irigare. pe cât posibil protejat împotriva vânturilor. nebulozitatea.După caracteristicile substratului de cultură se deosebesc următoarele sisteme de cultură: -pe medii nutritive naturale. Elementele climatice care trebuie să se aibă în vedere la alegerea ternului sunt: temperatura şi umiditatea relativă a aerului. cum sunt soluţiile nutritive care conţin în anumite proporţii macro şi microelemente necesare nutriţiei plantelor. constituindu-se în elemente de bază în fluxul tehnologic. cum sunt solul sau diferite amestecuri de pământuri naturale fertile. -pe medii nutritive artificiale (fără sol). Alegerea terenului pentru amplasarea culturilor legumicole constituie o măsură tehnologică obligatorie în vederea obţinerii unor producţii superioare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. În mod obişnuit interesează temperatura medie anuală.Folosirea raţională şi intensivă a terenului de cultură şi a solului în legumicultură Alegerea terenului. suma precipitaţiilor în luna cea mai secetoasă.1.1.ELEMENTELE DE BAZĂ ALE TEHNOLOGIILOR Tehnologia de cultivare a legumelor. neinundabil. 1974). umiditatea atmosferică în luna iulie.

Nu sunt recomandate solurile puternic podzolite. aluvionare. Necesitatea folosirii asolamentelor decurge din următoarele: -proprietăţile fizico-chimice şi biologice ale solului se degradează uşor datorită: irigaţiei. căi ferate). Factorii social-economici. cu strat arabil profund. pentru a putea fi folosite în mod eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica deşeurile de produse legumicole. compacte şi sărăturile. dacă producţia este destinată prelucrării industriale. conţinut ridicat în humus. Cele mai potrivite pentru cultura legumelor sunt solurile de luncă. textură uşoară sau mijlocie (cele mai bune sunt solurile nisipo-lutoase sau luto-nisipoase). cantităţilor mari de îngrăşăminte şi pesticide folosite şi extragerii unilaterale a elementelor nutritive din sol de către plante. 78 . să existe posibilitatea asigurării forţei de muncă necesare. capacitate mare pentru apă şi aer. structură bună.Solului trebuie să întrunească următoarele însuşiri: fertilitate ridicată. -cultivarea continuă. să fie deservit de căi de comunicaţie (şosele asfaltate. Asolamente legumicole Exploatarea raţională a terenului şi a solului în legumicultură impune practicarea asolamentelor. pe cât posibil să se găsească în apropierea sectoarelor zootehnice. ani de-a rândul pe acelaşi teren a aceloraşi specii legumicole sau a unor specii înrudite din punct de vedere sistematic contribuie la înmulţirea şi răspândirea masivă a bolilor şi dăunătorilor specifici culturilor respective. să fie în apropierea fabricilor de conserve. cu proces de solificare avansat. mecanizării complexe a lucrărilor. Din acest punct de vedere terenul destinat cultivării plantelor legumicole trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cât mai aproape de pieţele de desfacere a produselor.

lăsarea terenului curat de buruieni. încât într-o solă să nu se cultive speciile din aceeaşi familie botanică decât după 4 ani.-succesiunea raţională în timp şi spaţiu. tomate. ardei şi pătlăgele vinete. Deci în majoritatea cazurilor. La baza organizării asolamentelor legumicole stau criterii economice. -se va evita îngrăşarea cu gunoi de grajd ale legumelor pentru rădăcini tuberizate (excepţie ţelina şi sfecla roşie). cucurbitaceae. Culturile succesive şi asociate de legume 79 . pe acelaşi teren se cultivă două sau mai multe specii legumicole. organizatorice. -solurile bogate în calciu asigură producţii mari: conopidă. a culturilor legumicole. -folosirea raţională a îngrăşămintelor. nu putem vorbi de cultură premergătoare ci de culturi. Aceasta datorită faptului că în acelaşi an. Spre deosebire de asolamentele din alte ramuri de producţie agricolă. deoarece folosirea intensivă a terenului şi a solului în legumicultură presupune cultivarea în cadrul unor asolamente a 2-3 culturi succesive în acelaşi an. La cele menţionate se mai ţine cont de următoarele aspecte: -îngrăşămintele organice dau sporuri mari de recoltă la: legumele din grupa verzei. în scopul evitării vârfurilor de producţie. Criteriile după care se stabilesc culturile foarte bune sau bune premergătoare sunt: acţiunea asupra proprietăţilor fizico-chimice şi biologice ale solului. deci şi a folosirii raţionale a forţei de muncă. netransmiterea unor boli şi dăunători comuni şi caracteristicile sistemului radicular (plantele legumicole cu un sistem radicular profund vor alterna cu cele cu un sistem radicular superficial). varză şi castraveţi. în cadrul asolamentului legumicol. biologice şi tehnologice. Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor solului. sistemele de fertilizare. noţiunea de „rotaţie” a culturilor are şi o semnificaţie specifică. în schema de asolament este prevăzută şi cultura de lucernă – ca solă săritoare. Rotaţia culturilor legumicole trebuie să fie astfel concepută.

ridichile de lună. ardeiul. Se întâlnesc cazuri când este greu de stabilit care este cultura de bază sau cultura secundară deoarece ambele au aceeaşi importanţă. ardei gras. pe aceeaşi suprafaţă de teren. spanacul. La stabilirea schemelor de culturi succesive trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte: particularităţile biologice ale speciilor. pătlăgele vinete. cartofii timpurii.). pentru folosirea mai deplină a elementelor fertilizante din sol (plantele cu sistem radicular profund trebuie să fie urmate de plante cu sistem radicular superficial şi invers). ţelina. acestea putând fi amplasate înaintea culturii de bază (culturi secundare anterioare) sau după aceasta (culturi secundare următoare): Culturi succesive de legume constă în cultivarea succesivă. trebuie să se ţină cont ca. fasole pentru păstăi. gulioarele. terenul o perioadă mai lungă de timp.) are importanţă economică mai mare şi ocupă de regulă. în cursul unui an. etc. În cadrul culturilor succesive şi asociate întâlnim noţiunile de cultură de bază sau principală şi cultură secundară. Pentru culturile secundare se folosesc specii cu perioadă scurtă de vegetaţie (salată. castraveţi. pătlăgele vinete. În acestea pe lângă cultura de bază (tomate. 80 . În privinţa particularităţilor biologice. varza şi conopida timpurie.) se cultivă 1-2 culturi succesive secundare (salata. Culturile succesive în solarii şi sere-solar constituie o cale de exploatare raţională şi eficientă a acestor construcţii. speciile legumicole care se succed să nu facă parte din aceeaşi familie botanică (pentru a evita transmiterea bolilor şi dăunătorilor comuni). destinaţia producţiei (consum în stare proaspătă sau conservată. consum intern sau export). de vară şi iarnă. valoarea alimentară şi economică a produselor ce se obţin. a 2-3 specii legumicole. Cultura de bază (tomatele.Culturile succesive şi asociate de legume reprezintă calea cea mai intensivă de utilizare a terenului agricol. etc. pe cât posibil. epocile şi modul de valorificare a produselor. să aibă sistem radicular diferit în ceea ce priveşte dezvoltarea şi amplasarea în stratul arabil. cerinţele plantelor faţă de factorii de vegetaţie. spanacul. etc. ceapa şi usturoiul verde. să fie cu perioadă de vegetaţie diferită (scurtă pentru culturile secundare). producţiile obţinute la unitatea de suprafaţă pentru fiecare cultură şi cea totală din cadrul schemei de eşalonare folosite. pepeni galbeni. deoarece acesta este ocupat aproape întreaga perioadă a anului cu plante legumicole.

gulioare. ele fiind mai puţin pretenţioase la căldură şi având o perioadă scurtă de vegetaţie. usturoiul verde. care apar primăvara devreme. care asigură producţii mari de calitate şi au o perioadă scurtă de vegetaţie. pentru scurtarea perioadei de vegetaţie a culturilor anticipate. Utilizarea la maximum a spaţiului de producţie din sere se realizează prin intermediul sistemului de culturi succesive şi asociate. Condiţiile climatice specifice ţării noastre cu trăsături temperatcontinentale. cicoare scarolă. vegetaţie acestor culturi să se încheie. Culturile succesive de legume în sere prezintă unele particularităţi datorită sortimentului de specii mai redus şi a cheltuielilor mari necesare desfăşurării procesului de producţie.). ocupă şi eliberează terenul înaintea înfiinţării culturii de bază. etc. ridichile de lună. cicoare creaţă. cu temperaturi foarte ridicate care se înregistrează în lunile din primăvară-vară. -cultivarea în solarii a soiurilor şi hibrizilor de legume timpurii. În vederea folosirii condiţiilor favorabile de microclimat din solarii trebuie respectate următoarele norme tehnologice: -înfiinţarea din toamnă a culturilor de legume verdeţuri. Legumele verdeţuri nu trebuie să lipsească din solarii deoarece. au impus practicarea în serele din ţara noastră a două cicluri de cultură (ciclul I – cultura trebuie să se înfiinţeze la începutul lunii februarie şi durează până în a treia decadă a lunii iunie şi ciclul II – cultura se înfiinţează în a doua decadă a lunii iulie şi se încheie la 10-15 noiembrie). -plantarea în perioada optimă a culturilor de bază şi conducerea factorilor de vegetaţie în aşa fel încât producţia să fie obţinută într-o perioadă cât mai scurtă.ceapa verde. 81 . -plantarea culturilor din ciclul II cât mai devreme în vară pentru ca până la venirea frigului. -învelirea timpurie a solariilor (10-15 III) în vederea folosirii condiţiilor favorabile de microclimat.

82 . salată şi fasole de grădină.1. pătrunjel pentru frunze. Pe lângă aspectele menţionate la culturile succesive.. de vii şi livezi tinere după cum urmează: -în culturile de porumb (hibrizi din grupa 200-300 se intercalează: varză timpurie. în cazul culturilor asociate trebuie să se ia în considerare şi habitusul speciilor care se intercalează pentru ca să creeze pe cât posibil. verdeţuri). deoarece pe această cale se realizează o desime foarte mare de plante la unitatea de suprafaţă. pătlăgelele vinete. etc. ridichi de lună. Culturi asociate de legume în câmp Cultura de bază Tomate timpurii Tomate timpurii Tomate timpurii Castraveţi Castraveţi Castraveţi Castraveţi Morcov Pătlăgele vinete Cultura asociată Salată timpurie Ridichi de lună Varză sau conopidă de tomnă (la începutul vegetaţiei) Salată şi fasole de grădină Ceapă sau usturoi verde Ridichi de lună Mazăre de grădină Ridichi de lună Gulioare În solarii şi sere-solar folosirea culturilor asociate este absolut necesară datorită cheltuielilor mari ce se fac cu aceste construcţii. culturile legumicole se pot intercala printre rândurile de porumb. La aceste culturi specia legumicolă cu importanţă mai mică se încadrează printre rândurile culturii principale sau pe rând. etc. conopidă timpurie. gulioare. ceapă verde. în condiţii de irigare. gulioare.1. Culturile de bază. condiţii reciproc avantajoase şi să se evite în orice caz stânjenirea dintre componentele asociaţiei (tabelul 6. grădini şi microferme. reprezentând forma cea mai intensivă de utilizare a terenului şi a solului. spanac. cu o perioadă de vegetaţie mai lungă şi cu valoare economică ridicată ca: tomatele. ardeiul gras. În curţi. între plantele culturii de bază. se asociază cu salată. Culturile asociate sunt culturile care se cultivă în acelaşi timp pe aceeaşi suprafaţă de teren.Utilizarea intensivă a suprafeţelor şi în perioada noiembrie-februarie (deficitară din punct de vedere termic) se realizează prin efectuarea unui ciclu intermediar de cultură cu specii mai puţin pretenţioase la căldură (salată.) Tabelul 6. Culturile intercalate.

fasole pentru boare) sau specii cu talie semiînaltă (cartofi timpurii.Irigarea. reprezintă principala măsură de îmbunătăţire a regimului de apă din sol şi are efecte multiple şi anume: sporirea producţiei. apa inundând întreaga suprafaţă de cultură. spanac. pe rigole. folosirea cu maximum de eficienţă a potenţialului de fertilitate a solului şi a îngrăşămintelor. ceapă şi usturoi verde. Udările de aprovizionare nu se aplică pe nisipuri sau soluri cu apa freatică la suprafaţă. morcov. Udarea pe rigole lungi (100-400 m) este o metodă larg utilizată în tehnologia culturilor legumicole în câmp caracterizată prin aceea că apa circulă la suprafaţa solului. 6. în grădini pe suprafeţe mici. dovleceii. ceapă din arpagic. salată. lobodă. etc. varză de vară). pepenii galbeni. îmbunătăţeşte calitatea comercială şi precocitatea recoltei.1.-în vii şi livezi tinere se intercalează: specii cu talie joasă (mazăre de grădină pentru păstăi. -udarea prin scurgerea apei la suprafaţa solului prezintă două variante: udarea prin inundaţie pe brazde sau fâşii şi udarea pe rigole lungi. gulioare.2. deoarece prin întinderea vrejurilor pot împiedica lucrările de întreţinere şi înăbuşi culturile de bază. Nu se recomandă să se folosească pepenii verzi. pătrunjel. asigură folosirea potenţialului productiv al soiurilor şi hibrizilor de plante legumicole. fertilizarea şi erbicidarea culturilor legumicole Irigarea culturilor legumicole Irigarea culturilor legumicole. tomate timpurii. Udarea prin inundaţie se foloseşte numai în sistem gospodăresc. În acest caz se reduce posibilitatea mecanizării lucrărilor de înfiinţare şi întreţinere a culturilor. unde solul poate fi modelat numai în brazde şi fâşii scurte (6-10 m lungime). Se folosesc norme de 8001200 m3/ha. ajungând la rădăcinile plantelor de pe straturile 83 . După scopul urmărit şi perioada când se execută udarea culturilor legumicole se disting: -udarea de aprovizionare se aplică înainte de înfiinţarea culturilor şi are drept scop completarea rezervei de apă a solului. fasole de grădină. mărar. practicarea culturilor succesive şi asociate..

posibilitatea udării unor culturi amplasate pe terenuri cu permeabilitate mare. fără a lua contact direct cu partea aeriană a plantei. se evită favorizarea atacului bolilor criptogamice. la sporirea fertilităţii solului. dar nici colmatarea (să nu fie prea mică). La udarea prin rigole o importanţă deosebită trebuie să se acorde pantei terenului. pe care circulă roţile tractorului şi este distribuită apa pentru udarea culturilor. Avantajele udării prin aspersiune sunt următoarele: nu necesită nivelarea de întreţinere a solului. consumul de forţă de muncă şi carburanţi este 3-4 ori mai scăzut decât la udarea prin aspersiune. În acest caz. apa pompată direct din sursă (canal deschis sau dintr-o reţea de conducte sub presiune) este pulverizată în aer cu ajutorul aspersoarelor. de unde picăturile cad pe plante şi sol sub formă de ploaie. Aducţiunea şi distribuirea apei se realizează prin: sisteme. deoarece apa nu vine în contact cu partea aeriană a plantelor. deoarece aduce apa direct la rădăcina plantelor – putând fii uşor preluată de către acestea. Panta optimă a terenului în lungul rigolei este de 2-3 0/00. creează condiţii necesare mecanizării lucrărilor. Ca dezavantaj îl constituie faptul că terenul trebuie să fie amenajat printr-o nivelare de întreţinere şi să se realizeze panta care să asigure scurgerea apei. agregate şi aspersoare. prin aplicarea raţională a îngrăşămintelor. Pentru aplicarea acestei metode de udare este necesar ca solul să fie modelat sub formă de straturi înălţate (pe care se înfiinţează culturile) şi rigole care despart două straturi vecine. se poate folosi la majoritatea culturilor. mai ales lateral şi prin capilaritate. Viteza de circulaţie a apei nu trebuie să provoace eroziune (să nu fie prea mare). -udarea prin aspersiune. etc. fără a produce eroziunea solului. posibilitatea dozării mai exacte a apei de irigaţie fapt deosebit de important în special pe terenurile cu apa freatică la mică adâncime. contribuie. iar lungimea rigolei trebuie să varieze între 200 m şi 400 m. efectul 84 . în special nisipoase. unde irigarea pe rigole este insuficientă. care determină mărimea vitezei apei pe rigole. se evită formarea crustei la suprafaţa straturilor înălţate.înălţate – prin infiltraţie. uşurează aplicarea tehnologiilor moderne de cultură a plantelor legumicole. Avantajele udării prin rigole lungi sunt următoarele: eficienţă ridicată.

efectul defavorabil al picăturilor (în cazul aspersoarelor de presiune medie şi înaltă) asupra plantelor. consum ridicat de materiale energo-intensive. datorită posibilităţilor de automatizare a funcţionării instalaţiei.). obţinându-se producţii timpurii şi totale mai mari faţă de alte metode de udare.5 m/s rămân neudate 10-25% din suprafeţele de cultură. pierderi ridicate de apă prin evaporare. Dezavantajele pe care le prezintă această metodă sunt următoarele: investiţia specifică la hectar are valori mari. creează condiţii favorabile de umiditate şi gaze în sol. Aceste dezavantaje sunt: investiţii mari la unitatea de suprafaţă. concomitent cu udatul se pot aplica fertilizările faziale cu îngrăşăminte minerale uşor solubile. consum mare de materiale energointensive 85 . influenţează favorabil procesul de nitrificare din sol care este mai activ ca la alte metode de udare. Dezavantajele pe care le prezintă această metodă de udare a culturilor legumicole limitează încă răspândirea pe scară largă în producţie. înlătură divizarea terenului printr-o reţea deasă de canale. se reduc pierderile de apă prin infiltraţie şi evaporare. consum ridicat de energie. influenţează pozitiv creşterea şi dezvoltarea plantelor. sub zona stratului radicular. nu influenţează umiditatea relativă a aerului. determină economie de forţă de muncă. etc. Această metodă de udare prezintă următoarele avantaje: economie de apă (până la 50%). etc. la unele culturi legumicole are efecte negative asupra producţiei şi calităţii acesteia. permite administrarea îngrăşămintelor minerale uşor solubile sub formă de soluţii o dată cu udarea culturilor. regimul de umiditate din sol poate fi uşor reglat în funcţie de cerinţele plantelor. într-o perioadă îndelungată de timp. asigură transportul excesului de săruri de la suprafaţa solului. etc. spală substanţele fitosanitare de pe suprafaţa frunzelor. castraveţi. dacă în timpul udărilor intensitatea vântului depăşeşte 2. pericolul permanent de înfundare a dozelor de picurare.favorabil asupra microclimatului (a temperaturii aerului în special) ceea ce pentru unele culturi are deosebită importanţă (varză. necesită instalaţii şi agregate speciale. diminuând în acest fel pericolul dezvoltării bolilor criptogamice. -irigarea prin picurare constă în distribuirea apei la plante sub formă de picături. mai ales când plantele sunt tinere şi în faza înfloritului. la unele culturi legumicole favorizează apariţia şi dezvoltarea unor boli criptogamice.

pe unitatea de suprafaţă (conducte din material plastic). Regimul de irigare la culturile legumicole Regimul de irigare la culturile legumicole trebuie înţeles ca o noţiune complexă. schema udărilor şi norma de irigaţie. obţinerea de producţii mai timpurii. Acestea drept scop să indice când umiditatea solului se apropie de plafonul minim dinainte stabilit. Aplicarea îngrăşămintelor chimice cere mai multă competenţă şi determină: sporirea cantitativă şi calitativă a producţiei. Momentul udării. Aplicarea îngrăşămintelor în doze exagerate sau nechibzuite determină o scădere a producţiei şi eficienţei economice şi poate duce la deprecieri calitative ale produselor ca şi accentuarea fenomenului de poluare a solului. frecvenţa şi intensitatea vântului). Îngrăşămintele folosite în legumicultură şi metodele de fertilizare la culturile legumicole Intensivizarea legumiculturii presupune folosirea într-un grad înalt a chimizării. cum sunt: norma de udare. Norma de irigare reprezintă cantitatea de apă ce se administrează unei culturi pe întreaga perioadă de vegetaţie (m3/ha). ultimele două elemente condiţionând mărimea normei de udare. Intervalul între udări este condiţionat de evapotranspiraţia zilnică. de adâncimea de udare şi de plafonul minim admis. momentul aplicării udărilor. etc. etc. posibilitatea spălării azotului în profunzime în lipsa unui control riguros. care cuprinde o serie de elemente specifice. sporirea veniturilor cultivatorilor. Numărul udărilor este strâns legat de lungimea perioadei de vegetaţie a plantelor cultivate şi de condiţiile naturale din zona respectivă (precipitaţii. 86 . intervalul între udări. prin diferite procedee specifice aparatelor folosite sau prin simpla palpare a probelor de sol luate de pe profilul adâncimii de udare. spre a declanşa udarea. umiditatea şi temperatura aerului. în funcţie de faza de vegetaţie. de precipitaţiile căzute. în special în ceea ce priveşte utilizarea îngrăşămintelor. Se determină urmărindu-se dinamica umidităţii solului. menţinerea sau creşterea fertilităţii solului.

Îngrăşămintele simple conţin numai un element nutritiv.K. N. fertilizarea starter (o dată cu înfiinţarea culturii). Metode de fertilizare Metodele de fertilizare trebuie să ţină cont de scopul fertilizării: -de menţinere a fertilităţii. fertilizarea fazială. -de creştere a fertilităţii.P. îngrăşăminte chimice care conţin numai fosfor sau numai potasiu. urina de animale. composturile. în această categorie intră îngrăşămintele azotate care conţin azotul sub formă nitrică. Îngrăşămintele complexe după numărul de elemente nutritive pe care le conţin pot fi: binare. gunoiul de păsări. P.apei freatice şi produselor. turba şi îngrăşămintele verzi. Cantităţile de îngrăşăminte calculate pentru culturile legumicole se administrează folosind metodele: fertilizarea de bază. 87 . mraniţa. mai conţin şi alte elemente nutritive (macro şi microelemente). Îngrăşămintele organice sunt reprezentate prin: gunoiul de grajd.K). sub formă amoniacală sau ambele forme de azot. dacă au două elemente (N.P. Folosirea raţională a îngrăşămintelor cere cunoaşterea principiilor şi legităţilor nutriţiei minerale a plantelor legumicole. Îngrăşămintele folosite în legumicultură se pot grupa în îngrăşăminte organice şi chimice. -de îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie din perioada de vegetaţie. ternare dacă conţin trei elemente (N. Fertilizarea de bază constă în aplicarea îngrăşămintelor şi încorporarea lor în sol înainte de înfiinţarea culturii. îngrăşăminte cu microelemente. Toamna. iar primăvara îngrăşămintele organice bine descompuse (mraniţa) şi îngrăşămintele minerale uşor solubile (jumătate din doză). cerinţele plantelor şi însuşirile solului. Îngrăşămintele chimice pot fi simple şi complexe. înainte de arătura adâncă. se administrează îngrăşămintele organice semidescompuse şi îngrăşămintele chimice greu solubile (2/3 din doza de P şi K). Eficienţa fertilizării chimice este strâns corelată cu metode de aplicare ce trebuie să ţină cont de tehnologia de cultură. mustul de grajd.K) şi polinutritive (complexe) când pe lângă cele trei elemente.

Fertilizarea fazială radiculară se poate face cu îngrăşăminte organice sau minerale sub formă de soluţii sau cu îngrăşăminte chimice granulate. Îngrăşămintele pot fi aplicate radicular sau extraradicular (foliar). sunt capabile să aducă în circuitul intern orice element solubil cu care vin în contact. Avantajul acestei metode de fertilizare constă şi în aceea că se reduc cantităţile de îngrăşăminte folosite. Fertilizarea fazială are drept scop completarea cerinţelor plantelor pentru anumite elemente nutritive. pe semănătoare fiind montat echipamentul de fertilizare. care se aplică în special culturilor legumicole din sere 88 . În cazul semănatului mecanizat se folosesc pentru fertilizare îngrăşăminte minerale. La fertilizarea locală. Dacă se seamănă sau se plantează manual se utilizează îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţa) şi îngrăşăminte chimice.75%. determinând creşterea randamentului fotosintetic şi energetic al plantelor. Această fertilizare nu suplineşte ci completează fertilizarea de bază şi cea starter. cunoscută şi sub numele de fertilizare de pornire. pe suprafeţe mici acestea se distribuie printre rândurile de plante. Soluţiile de îngrăşăminte organice (urina sau mustul de gunoi) sau minerale se administrează o dată cu apa de irigat (pe rigole sau prin aspersiune) şi poartă de numirea de fertilizare hidrolizantă. sau. pe cultivator fiind montat echipamentul de fertilizare. rezultate bune se obţine prin folosirea îngrăşămintelor granulate şi a celor lichide în concentraţii de 0. care ar dăuna plantelor. are drept scop asigurarea nutriţiei plantelor în condiţii optime în primele 20-30 zile de la răsărire sau de la plantare. Îngrăşămintele minerale solide se aplică o dată cu prăşitul. În funcţie de produsul folosit şi faza de vegetaţie. Dacă această metodă se aplică local (la cuib) îngrăşămintele se amestecă bine cu pământul pentru a nu crea concentraţii prea ridicate. Fertilizarea fazială foliară se bazează pe faptul că frunzele plantelor legumicole. la o anumită distanţă de acestea în raport cu dezvoltarea şi dispunerea rădăcinilor.Fertilizarea starter (o dată cu înfiinţarea culturii). câte 1 l/cuib. precum şi alte organe. pentru fertilizarea extraradiculară (foliară). pe faze de vegetaţie. În acest caz administrarea se face după o udare urmată de o praşilă prin care se încorporează îngrăşămintele în sol.

şi col.. Perioadele critice se manifestă în special la începutul vegetaţiei (când aplicarea locală a îngrăşămintelor are importanţă deosebită).. Efectul fertilizărilor foliare este mai ridicat dacă se execută dimineaţa pe timp răcoros sau spre seară. Fertilizările faziale se fac când plantele sunt în plină creştere şi ţinânduse seama de dezvoltarea şi necesităţile acestora pentru hrană. după ora 16. de a corecta carenţele de nutriţie apărute în cursul perioadei de vegetaţie (Borlan. stimulând plantele pentru un consum suplimentar de nutrienţi din sol. 1995). în timpul vegetaţiei (perioadă în care necesităţile de hrană ale plantelor sunt foarte bine şi complet asigurate prin fertilizări faziale). nu rămân reziduuri.1% până la 1. de la 0. -perioade de consum maxim. Legat de aceste necesităţi care sunt diferite în timpul vegetaţiei plantelor. atunci când nutriţia minerală a plantelor este insuficientă sau perturbată.5%. când aportul unui element este cel mai mare. distingem: -perioade critice. se folosesc soluţii de îngrăşăminte în concentraţii reduse.şi solarii. în perioada de consum maxim a plantelor. elementele nutritive se absorb imediat. Această metodă de fertilizare prezintă şi alte avantaje şi anume: se folosesc cantităţi reduse de îngrăşăminte.0-1. etc. Particularităţile fertilizării culturilor legumicole în sere şi solarii Fertilizarea raţională a culturilor din sere şi solarii presupune şi cunoştinţe de corelare a datelor de analiză chimică a solului şi plantei cu ritmul 89 . acest mod de fertilizare poate constitui o măsură capabilă de a suplimenta nutriţia plantelor şi de a spori rezistenţa la boli şi dăunători. când lipsa unui element poate avea influenţă dăunătoare asupra producţiei. putându-se aplica o dată cu tratamentele fitosanitare. -perioade de eficienţă maximă. Fertilizarea extraradiculară (foliară) prezintă avantajul că. folosindu-se 600-800 litri soluţie/ha. la intervale de 10-15 zile. Acestea se administrează de 2-4 ori în timpul perioadei de vegetaţie. iar cele ale consumului maxim mai târziu. când plantele iau din sol cea mai mare cantitate de săruri minerale. Z.

fertilizarea se face prin administrarea fracţionată a îngrăşămintelor şi anume: îngrăşămintele fosfatice se aplică 75-100% la fertilizarea de bază. pentru unele elemente crescând de 5-10 ori. una din principalele surse de îmburuienare determină de asemenea.) sunt deosebit de sensibile la concurenţa buruienilor în perioada răsăririi (care uneori durează 10-20 zile) şi imediat dup aceasta. impunând în lupta cu buruienile măsuri speciale. Dozele de îngrăşăminte care se aplică în sere şi solarii sunt mult mai ridicate decât la culturile din câmp.de absorbţie a elementelor nutritive şi factorii temperatură şi lumină. culturi asociate. legumele pentru frunze. etc. ceea ce impune utilizarea anuală a unor mari cantităţi de gunoi de grajd. conţinutul optim de materie organică este de 6-8% pe solurile lutoase şi luto-argiloase şi de 4-5% pe solurile nisipoase şi nisipo-lutoase. Datorită cantităţilor mari de îngrăşăminte şi solubilităţii acestora pentru a nu provoca fenomenul de toxicitate. fertilizarea suplimentară constituind o verigă obligatorie pentru realizarea producţiei. dintre care unele (ceapă. Combaterea chimică a buruienilor reprezintă o mare complexitate. datorită: numărului mare de specii legumicole existente în cultură. cele cu potasiu se administrează le fertilizarea de bază în proporţie de 20-40%. concurente rapacee pentru hrană. Erbicidarea culturilor legumicole Dacă în general. culturi forţate şi protejate cu mase plastice) care contribuie la folosirea intensivă a terenului. cea mai mare parte se aplică în timpul vegetaţiei. legume pentru rădăcini tuberizate. Ţinând seama că în seră şi solarii. aceasta are o semnificaţie deosebită în cazul culturilor legumicole. îngrăşămintele cu azot se folosesc mai rar la fertilizarea de bază (0-20%). apă. legume cucurbitaceae. lumină şi spaţiu ale elementelor de cultură constituie o preocupare deosebit de importanţă în scopul obţinerii unor producţii superioare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. combaterea buruienilor. deosebiri 90 . diversităţii sistemelor de cultură practicate (culturi succesive. Trebuie avut în vedere că în spaţii acoperite nu este posibil să obţinem recolte ridicate numai prin îngrăşarea de bază. schimbându-se în acest caz şi raportul N:P:K. cantitatea totală de gunoi de grajd ce se recomandă a fi administrată anual nu trebuie să depăşească 60-100 t/ha.

etc. Ro Neet). utilizarea erbicidelor reprezintă o verigă tehnologică absolut necesară. Semeron. etc. costul unităţii de produs. -stabilirea celei mai eficiente doze de aplicare.). Ramrod şi Dymid). în special anuale şi cu o mare selectivitate pentru plantele legumicole. Erbicidele cu acţiune sistemică germinală sau de absorbţie prin coleoptil sau hipocotil se aplică fie la pregătirea patului germinativ (ppi) dacă sunt volatile. pentru a surprinde buruienile în curs de germinare (Dual – 500. forma de prezentare (lichidă. Dozele de erbicide se exprimă în kg pentru erbicidele granulate sau sub formă de pudră muiabilă şi în litri pentru cele lichide.. La aplicarea erbicidelor în culturile legumicole se va ţine cont de următoarele aspecte principale: -alegerea celui mai eficient erbicid. sub diferite forme. tehnica de aplicare. printre măsurile de luptă (preventive şi curative) împotriva buruienilor în legumicultură. iar cele selective cu absorbţie foliară se aplică postemergent (Basagran. fiind necesară încorporarea lor în sol (Treflan. pudră muiabilă. granule). conţinutul în humus al solului. dintre care o parte sunt eficiente pentru un număr restrâns de buruieni. Reiese clar de ce. natura acestuia. condiţiile de sol şi meteorologice. -stabilirea momentului şi tehnicii de aplicare. În acest scop se utilizează un număr mare de erbicide. cantitatea de îngrăşăminte organice aplicate. Doza aplicată este specifică fiecărui produs şi depinde de: conţinutul preparatului în s. 91 . compoziţia floristică a buruienilor. Erbicidele de contact neselective se aplică cu 1-2 zile înainte se răsărirea plantelor de cultură (pre) dar după ce buruienile au răsărit (Gramoxone).esenţiale în combaterea buruienilor în comparaţie cu alte culturi. etc. condiţiilor favorabile. fie la semănat sau după semănat (pre). Balan. de care beneficiază şi buruienile înregistrând un ritm de creştere deosebit de rapid. create pentru plantele de cultură. modul de aplicare (în benzi sau pe toată suprafaţa) şi numărul de reprize în care se aplică erbicidul. în unele cazuri în condiţii dirijate (sere).a. -factorii care influenţează aplicarea.

Temperatura aerului cea mai favorabilă pentru aplicarea erbicidelor este de 16-200C. specia cultivată şi sistemul de cultură practicat. temperatura) şi condiţiile meteorologice (temperatura. în timpul perioadei de vegetaţie.). Proprietăţile solului pot suferii modificări sub influenţa lucrărilor solului. La o umiditate relativă scăzută (sub 65%). scade rezistenţa plantelor de cultură la acţiunea erbicidelor. în timpul semănatului. Factorii externi care influenţează efectul şi eficacitatea erbicidelor sunt: proprietăţile fizice şi chimice ale solului (structura. Umiditatea relativ a aerului influenţează pozitiv eficacitatea erbicidelor de contact.Momentul erbicidării se stabileşte în funcţie de: natura erbicidului folosit (volatil sau nevolatil). Tipul şi compoziţia solului prezintă mare importanţă pentru eficienţa erbicidelor. umiditatea. fertilitatea. La temperatura în sol de + 20C până la + 30C. care. cu cât este mai fină. vânturile). cu încorporare în sol pentru cele mai multe dintre erbicide (ppi). dacă sunt volatile. eficienţa erbicidelor scade mult datorită pierderilor mari de substanţă prin volatilizare. deoarece eficacitatea lor scade proporţional cu cantitatea de humus din sol şi cu structura sa. o dată cu introducerea seminţelor în sol. Temperaturile ridicate au efect nefavorabil. etc. pH-ul. umiditatea. în perioada de la semănat la răsărirea plantelor de cultură şi a buruienilor (preemergent). după ce răsadurile s-au prins şi au început să crească (postplantare). Treflan. compoziţia floristică a buruienilor de pe suprafaţa de teren pe care se erbicidează. La temperaturi scăzute acţiunea erbicidelor este întârziată. Epoca (momentul) de aplicare a erbicidelor poate fi: înainte de înfiinţarea culturilor. când este nevoie. reclamă doze mărite de erbicide. Balan. aplicate postemergent. precipitaţiile. după ce plantele de cultură au răsărit şi au un stadiu de creştere mai avansat decât buruienile care nu au depăşit faza de rozetă cu 23 frunze la buruienile dicotiledonate sau 5-6 cm în înălţime la buruienile monocotiledonate (postemergent). deoarece determină o pierdere rapidă a substanţelor ce se volatilizează uşor (Dymid. textura. deoarece reduce procesul de volatilizare şi favorizează absorbţia substanţelor active ale erbicidelor de către organele vegetative ale buruienilor. îngrăşămintelor şi irigaţiilor. Umiditatea solului la nivel optim (peste 65%) măreşte eficacitatea erbicidelor însă excesul acesteia micşorează foarte mult acţiunea lor. 92 .

la 5-6 zile după erbicidare. Lipsa precipitaţiilor timp de 10-12 zile după erbicidare cu erbicide sistemice reduce mult efectul. Eficienţa erbicidelor de contact aplicate postemergent se reduce considerabil. Regimul de precipitaţii poate mări sau micşora eficacitatea tratamentelor. Depunerea erbicidelor pe plantele din cultura respectivă sau din culturile învecinate poate provoca pagube însemnate în cazul când culturile sunt sensibile la erbicidul folosit. În acest caz. Dacă însă la 45 ore după erbicidare survine o ploaie moderată de 10-12 mm. De aceea. nu se recomandă aplicarea erbicidelor atunci când viteza vântului depăşeşte 1520 km/h. dacă după tratament survin precipitaţii abundente. eficacitatea lor poate să sporească. trebuie să se aplice o udare prin aspersiune cu 150-200 m3 apă/ha.Vânturile influenţează erbicidarea printr-o distribuţie neuniformă a soluţiilor la suprafaţa solului sau a plantelor de buruieni. PARTEA A II-A CAPITOLUL VII CULTURA PLANTELOR LEGUMICOLE DE LA CARE SE CONSUMĂ RĂDĂCINILE TUBERIZATE ŞI TUBERCULII 93 .

94 . Legumele rădăcinoase. cele mai favorabile zone pentru cultura rădăcinoaselor sunt luncile largi ale văilor din Câmpia de Vest. vegetând însă cel mai bine în zona temperată. mărimea şi culoarea rădăcinii îngroşate diferă de la specie la specie. Arad. iar în secţiune transversală: epiderma. reclamă o tehnologie asemănătoare. în ferestrele iernii sau primăvara devreme. Câmpia şi zona Subcarpatică din sudul ţării şi în Moldova. astfel că patul germinativ trebuie să fie bine pregătit pentru a se efectua semănatul. fiind uşor invadate de buruieni. Toamna se pot recolta şi după venirea brumelor. celelalte specii se cultivă prin semănat direct în câmp. Transilvania. fapt pentru care în rotaţia culturilor legumele rădăcinoase vor urma după plante premergătoare ce lasă terenul curat de buruieni. Grupa legumelor rădăcinoase cuprinde specii de climat răcoros şi relativ umed.Această grupă de legume cuprinde un număr mare de specii de la care se consumă rădăcina îngroşată şi care aparţin la patru familii botanice. se păstrează în stare proaspătă o perioadă lungă de timp (până primăvara) asigurând consumul de legume proaspete în tot timpul iernii. germinează greu. Forma. În planul longitudinal al rădăcinii îngroşate se disting: capul rădăcinii. In ceea ce priveşte zonarea. gâtul rădăcinii şi rădăcina propriu-zisă. Cluj. Seminţele sunt mici. fapt ce permite cultivarea lor până la latitudini de 70-72o şi altitudini de 1000-1500 m. Cu excepţia ţelinei. Legumele rădăcinoase sunt plante bienale cu excepţia ridichii de lună şi a unor soiuri de ridichi de vară care sunt anuale. Bihor. având cerinţe apropiate faţă de factorii de vegetaţie. pulpa rădăcinii sau fasciculele liberiene şi cilindrul central sau fasciculele lemnoase. Speciile din această grupă sunt plante relativ rezistente la frig şi de aceea pot fi semănate din toamnă. Cu toate că fac parte din familii diferite. Braşov şi Giurgiu. În primele faze de vegetaţie plantele au un ritm încet de dezvoltare. Ponderea în realizarea producţiei de rădăcinoase o au judeţele Timiş. cu excepţia ridichii de lună.

precum şi lenticele superficiale.5 m. cilindrică.Daucus carota L. cu atât valoarea alimentară a acestora este mai ridicată. este înaltă de 1-1. În primul an formează o rozetă de frunze şi rădăcina tuberizată. ramificată. deshidratată. Cu cât rădăcinile tuberizate sunt mai intens colorate şi prezintă un cilindru central mai redus. sativus (HOFFM) HAJEK Familia Apiaceae (Umbelliferae) Importanţa culturii Morcovul. florile şi fructele. dispuse pe patru rânduri. uşor pubescente.1. se cultivă pentru rădăcinile sale îngroşate care se consumă în stare proaspătă. Îngroşarea secundară a rădăcinii principale începe la 20-35 de zile de la răsărire. tulpina floriferă. Pe solurile uşoare. fistuloasă. sistemul radicular pătrunde până la 2 m adâncime. hermafrodite şi care au polenizarea alogamă entomofilă. cilindrică.7. striată şi pubescentă. conic alungită. iar în al doilea an. dar marea masă a rădăcinilor este răspândită în sol până la 30 cm. bienală. Inflorescenţele sunt umbele compuse pe tipul 5. 95 . fusiformă). Tulpina floriferă apare în anul al doilea (rareori apare în primul an). conservată şi sub formă de sucuri. Morcovul este considerat ca una dintre cele mai valoroase legume datorită valorii sale alimentare şi a faptului că poate fi consumat în stare proaspătă tot timpul anului. mărime şi culoare în funcţie de soi. Frunzele sunt lung peţiolate. Rădăcinile secundare sunt subţiri. după îngroşarea şi depozitarea substanţelor durează 90-180 zile. Particularităţi botanice şi biologice Morcovul este o plantă erbacee. Originea speciei Morcovul provine din bazinul Mării Mediterane şi Asia de Sud-Vest unde creşte în flora spontană. preparată. Culoarea rădăcinii este dată de conţinutul în caroten şi poate fi: roşie. când plantele au 1-3 frunze. alcătuite din flori de culoare albă. Rădăcina de morcov variază ca formă (sferică. MORCOVUL . portocalie. conv. profunde şi bine lucrate. mai rar galbenă sau albă.

când răsărirea durează 15-20 zile în timp ce la temperatura optimă (20-24oC) răsărirea are loc după 8-10 zile. Karlena. în 15-25 zile în condiţii de mediu favorabile şi în 25-30 zile în condiţii de mediu vitrege. -tardive: Kamaran F1. Seminţele de morcov germinează greu.U. De aceea.Fructul este o dicariopsă formată din două mericarpii elipsoidale sau ovoidale. -timpurii: Bangor F1. Futuro F1. formare a sistemului radicular şi de îngroşare secundară a rădăcinii. Bantry. Aceşti spinişori îngreunează semănatul şi de aceea se execută deporozitarea seminţelor cu ajutorul unor maşini cu valţuri de tip REIBER. Variaţia bruscă a umidităţii din sol 96 . De Nantes. Chantenay Red Core.A. Cerinţele morcovului faţă de apă sunt moderate.U. iar pentru formarea masei vegetative. pentru a obţine rădăcini tuberizate de calitate se impune efectuarea la timp a lucrărilor de combatere a buruienilor şi de rărit.A. -semitardive: Berlanda F1. Nantes 3 Tip Top. Fontana F1. -semitimpurii: Narbone F1. Germinaţia se păstrează 2-3 ani. În primăverile răcoroase şi secetoase plantele emit uşor tulpini florifere chiar în primul an. Nassau F1. Temperatura optimă de creştere a rădăcinii este de 18-20oC. prezentând însă cerinţe mai ridicate faţă de durata de iluminare. iar în perioada de îngroşare a rădăcinii. Nogales F1. Cultivare omologate pentru cultură. care prezintă pe partea dorsală cinci coaste proeminente pe coama cărora se găsesc ţepi. conţinutul în caroten este mai ridicat la morcovii crescuţi în condiţii de 14 h/zi. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie.. -foarte timpurii: Napoli F1. Seminţele încep să germineze la 3-4oC. El manifestă cerinţe mari în faza de germinare a seminţelor. Faţă de lumină cerinţele sunt moderate. Astfel. decât la cei iluminaţi o perioadă mai scurtă. Rekord. o umiditate de 75-80% din I. de 25-28oC. Morcovul fiind originar din zonele temperate este mai puţin pretenţios faţă de temperatură. În perioada de creştere activă necesită o umiditate constantă de 65-70% din I. Bauer Killer Rote Herz.

cerinţe mai ridicate sunt faţă de fosfor şi potasiu. pot fi aplicate îngrăşăminte organice bine descompuse şi în doze moderate. dovlecei. pe terenurile nisipoase. Culturile de morcov dau rezultate corespunzătoare pe solurile uşoare. bogate în humus (4 5%) cu un pH de 5. În perioada de creştere a aparatului foliar şi de îngroşare a rădăcinii se constată cerinţe maxime faţă de azot şi fosfor.6. Dintre microelemente. 6. imprimând acestora o rezistenţă scăzută la boli şi o capacitate redusă de păstrare. borul. Numai în cazuri de excepţie. deoarece azotul în exces provoacă ramificarea rădăcinilor şi de aceea acestea se aplică culturii premergătoare. Cultura timpurie.7 kg K2O. Tehnologia culturii morcovului. iar după legume rădăcinoase cultura va reveni doar după 4-5 ani. structurate. 1. permeabile.4:1. porumb. Consumul specific de elemente nutritive (Kg/tona de produs proaspăt) este de 4 kg N. vărzoase. fertile. Cantităţile cele mai mari de elemente nutritive sunt consumate de către morcov în partea a doua a vegetaţiei. 5. Pentru înfiinţarea culturilor timpurii se aleg terenuri plane. cu un conţinut scăzut în azot. În ţara noastră. cartofi. iar lipsa apei duce la lemnificarea ţesuturilor. În cultura de vară (de 97 .0. nisipo-lutoase sau lutoase. floarea-soarelui. morcovul se cultivă prin semănat direct în câmp. Morcovul nu suportă fertilizarea cu gunoi de grajd nedescompus sau îngrăşăminte verzi.7 kg P2O5. depreciindu-le calitativ. Nu se recomandă amplasarea culturii după legume bulboase. vinete.5 kg CaO şi 1 kg MgO. castraveţi). care lasă terenul curat de buruieni şi eliberează toamna terenul devreme. Neasigurarea acestui raport conduce la acumularea în rădăcină a unor cantităţi reduse de glucide şi caroten.în perioada formării rădăcinilor tuberizate conduce la ramificarea şi crăparea rădăcinilor. magneziul şi cuprul prezintă importanţă pentru cultura morcovului. Raportul de echilibru între N:P2O5:K2O este de 1:0. primăvara devreme sau în pragul iernii (în cazul culturilor timpurii şi de vară) şi vara în culturi de succesiune pentru consumul de toamnă şi iarnă. iar în faza de îngroşare şi de depunere a substanţelor de rezervă. aluviale. Bune premergătoare sunt culturile fertilizate organic în anul de cultură (tomate. ardei.8-7. irigabile.

consumul specific. mazăre. 98 . culturi furajere pentru masă verde (borceag. -pre (preemergent): Stomp 5 l/ha.5-2 kg/ha. Prometrin 3-4 kg/ha. -pe teren nemodelat se seamănă 5 rânduri echidistant la 25 cm cu bandă de 50 cm sau 4 rânduri echidistant la 30 cm şi bandă de 60 cm. N. Promedon 3-4 kg/ha.5-2 kg/ha. Afalon 1. Gesagard 3-4 kg/ha. rapiţă. sol. -pre/post: Prometrex 3-4 kg/ha. Adâncimea mobilizării solului nu trebuie să depăşească 15-20 cm.). Digermin 35 l/ha. Lucrările solului se aplică diferenţiat în funcţie de perioada când are loc semănatul. Linurex 1. lucrând la adâncimi de 7-10 cm. Dozele de îngrăşăminte minerale se stabilesc în funcţie de producţia planificată. Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct toamna (10-25. Erbicidele folosite în combaterea buruienilor aplicate : -ppi (înainte de semănat): Treflan 3-5 l/ha. ridichi de lună. ceapă verde. secară. sistem de cultură şi cultivar. salată.2. -post(postemergent): Dosanex 4 l/ha. Schemele de semănat sunt următoarele: -pe teren modelat 4 rânduri echidistant la 25 cm sau 28 cm funcţie de lăţimea brazdei înălţate.a. etc. Semănatul se poate efectua pe teren modelat sau nemodelat. înaintea arăturii. În cazul culturilor de vară. Odată cu efectuarea acestei lucrări se aplică şi 2/3 din doza de îngrăşăminte cu azot în cantitate de 56-75 kg/ha s. efectuându-se două treceri perpendiculare. Pregătirea patului germinativ se realizează cu grapa cu discuri GD-3. când în sol se realizează temperaturi de 4-5oC.XI) sau primăvara devreme (1-15.succesiune) morcovul poate urma după culturi de spanac. se recomandă aplicarea unei udări de aprovizionare cu 300 m3/ha. Ele se execută începând din toamnă prin mobilizarea solului la adâncimi de 28-30 cm.III). Trinulan 3 l/ha. Fertilizarea de bază se realizează prin administrarea îngrăşămintelor minerale cu fosfor şi potasiu.

5 .N/ha. Adâncimea de semănat este de 2. iar la a doua. pentru combaterea ciupercilor de sol şi de pe seminţe. Nordstern (Anglia) şi Hassia (Germania) pe suprafeţe mari.5 kg/ha în cele mai slab pregătite şi la semănăturile din toamnă. Principalele boli ce se întâlnesc în cultură sunt: 99 . Răritul pe rând se efectuează la 3. mecanic prin praşile şi manual prin plivit. în zonele de câmpie aridă se aplică 5-6 udări cu norme de 150200 m3/ha în perioada de răsărire a culturii şi cu norme de 300 m3/ha în perioada de îngroşare a rădăcinii. Cantitatea de sămânţă este de 2.a.a. prin prăfuire cu Tiuram 75. 50 kg s. În perioada de îngroşare a rădăcinii trebuie evitată alternanţa secetei din sol cu umiditatea ridicată pentru a preveni crăparea rădăcinilor. La prima fertilizare se aplică 50 kg s. Lucrările de întreţinere constau în efectuarea tăvălugitului. Înainte de semănat se recomandă tratarea seminţelor. Combaterea buruienilor se realizează chimic prin aplicarea erbicidelor. Plantele rezultate în urma răritului se valorifică sub formă de legături. K2O/ha.Semănatul se face manual pe suprafeţe mici şi mecanic cu maşinile SUP-21.5 . Fertilizarea fazială se aplică după rărit în două reprize.5-4 cm. Irigarea culturii de morcov se face numai în zonele unde precipitaţiile sunt sub 40 mm în decursul perioadei de vegetaţie. când plantele au 5-6 frunze în rozetă. dacă nu sunt precipitaţii suficiente.4 cm. distribuind seminţele pe rând la 3.4 g/kg. Astfel.3 kg/ha în terenurile bine pregătite şi de 4 . N/ha şi 25 kg s. realizând desimi de 700-800 mii plante/ha.4 g/kg sau Tiramet 60 PTS .5 cm. În celelalte zone se aplică 2-4 udări cu norme de 250-300 m3/ha.a. Saxonia. când se seamănă toamna în pragul iernii şi 1 . prima când plantele au 5-6 frunze.1. când semănatul se face primăvara. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor constă în aplicarea de măsuri preventive şi curative. iar a doua după 25-30 zile când începe îngroşarea rădăcinii tuberizate.4 cm.

Producţia de rădăcini destinată păstrării se recoltează după primele brume. Acestea se adună manual în grămezi. PĂTRUNJELUL PENTRU RĂDĂCINĂ Petroselinum crispum (MILL) 100 .0. Recoltarea rădăcinilor de morcov poate fi făcută şi cu combinele de recoltare (HERRIAU. Transilvania şi nordul Moldovei. Combaterea se realizează prin stropirea plantelor când acestea au cca. Rădăcinile destinate consumului de toamnă şi pentru păstrare peste iarnă se recoltează la o singură trecere.2%. Rovral 50 PU 0. Când rădăcinile au ajuns la dimensiunile specifice soiului (iulie-august).0. Rubigan 12 EC -0.0. -putregaiul alb şi umed (Sclerotinia sclerotiorum. 5 cm înălţime cu: Sinoratox 35 CE 0.4%.0. menţionăm: -musca morcovului .2 kg/t.Psila rosae -care apare în culturile din Banat.05%.05%.2 cm grosime la colet. li se scurtează frunzele la 10 cm de la colet şi apoi se valorifică. Metoben 70 PU . ASA-LIFT.5 .1%. Bayfidan 250 EC . Atacul este produs de către larve sub formă de galerii sinuoase în stratul subepidermic. MASTER-PLATT) reducând costul la recoltare cu până la 20%. Producţia realizată este de 15-20 t/ha la culturile timpurii şi 25-30 t/ha la culturile de toamnă. plantele sunt dislocate.2.1%.05%. care au minim 1.-făinarea produsă de Erysiphe umbelliferarum se combate cu produsele: Afugan 30 EC . Recoltarea se face eşalonat pentru satisfacerea nevoilor de consum din vară.0. Dintre dăunători.0. Onevos 35 CE . se îndepărtează rozeta de frunze la 1 cm de la colet.0.2%. Carbetox 37 CE . fapt ce favorizează intrarea în repaus natural şi o mai bună păstrare. La recoltat se aleg rădăcinile cele mai dezvoltate. 7. tratarea rădăcinilor înainte de însilozare cu Derosal 50 WP . Caroben T .0. Rădăcinile se smulg manual sau se dislocă cu cazmaua şi se prind în legături de 5-10 bucăţi (5-6 legături/kg).15%. Saprol CE .1%. se sortează şi apoi fie că se livrează sau se depozitează. Ervinia carotovara) se combate prin respectarea rotaţiei culturii pe o perioadă de 3-4 ani. cu cazmaua pe suprafeţe mici şi cu dislocatorul DLR-4 + L-445.

de culoare alb-verzui. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. Fructul este o dicariopsă ovoidală.4oC. Rădăcina tuberizată este conică. Uleiurile esterice (apiol. alogamă. apicină. hermafrodite. având polenizarea alogamă-entomofilă. apigenină) imprimă gustul şi mirosul specific.conv. având peţiolul lung. în primul an formează o rozetă de frunze (28-33 frunze la pătrunjelul de rădăcină şi 80-100 frunze la pătrunjelul de frunze) şi rădăcina tuberizată. de culoare alb-gălbuie şi cu pulpa dulce şi miros caracteristic. Frunzele sunt tripenat sectate. iar în al doilea an formează flori şi seminţe. cu coaste subţiri de culoare verdecenuşie. cu foliole lucioase şi adânc dinţate. are o înălţime de 50-150 cm şi este ramificată de la bază. seminţe) are şi importanţă farmaceutică şi cosmetică. Întreaga plantă (rădăcină. unde creşte spontan şi de unde s-a răspândit în cultură în toată Europa. fiind cunoscut pe tot globul. Originea speciei Originar din regiunile muntoase ale Mării Mediterane. frunze. 101 . Florile sunt mici. Seminţele încep să germineze la 4. aşezate în umbele compuse. Tulpina floriferă se formează în anul al doilea. temperatura optimă fiind de 2025oC. Particularităţi botanice şi biologice Pătrunjelul este o plantă bienală. cu miros caracteristic şi proprietăţi diuretice. Principalele cultivare omologate pentru cultură în România sunt: -semitârzii: Zaharat. radicosum (ALEF) Familia Apiaceae (Umbelliferae) Importanţa culturii Rădăcinile tuberizate şi frunzele se folosesc la prepararea şi aromatizarea mâncărurilor şi în industria conservelor. contribuind la o mai bună digestie a alimentelor.

Cantitatea de sămânţă este de 4-5 kg/ha. în anul de cultură. când plantele au 3-4 frunze iar fertilizarea suplimentară se execută de două ori. În celelalte perioade de vegetaţie cerinţele sunt moderate. RAU-400 L. cerinţele sunt asemănătoare cu ale morcovului. Excesul de umiditate conduce la o răsărire neuniformă./ha K2O. Răritul se face pe rând la 5-6 cm. Tehnologia culturii Prezintă elemente tehnologice asemănătoare cu cele ale tehnologiei morcovului cu unele particularităţi şi anume: -cultura se realizează numai în ogor propriu. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se referă la făinare produsă de aceeaşi ciupercă care atacă morcovul. Aplicarea erbicidelor se realizează cu maşinile de stropit JET-400. În condiţii de secetă şi temperaturi ridicate producţia de rădăcini scade. cu doze de 50 kg s. dar creşte conţinutul în uleiuri eterice. iar adâncimea de semănat 1.XI.-10oC. Plantele tinere suportă temperaturi de -8.IV.a.. putând ierna în câmp. pentru consum de toamnă şi păstrare. -erbicidarea se face ppi. Faţă de sol. Prăşitul mecanic se efectuează de 3-4 ori (după aplicarea udărilor) şi manual de 1-2 ori pe rând. rădăcinile ramifică. Pătrunjelul are cerinţe mari faţă de apă în faza de încolţire a seminţelor şi în perioada de îngroşare a rădăcinii. fiind însă mai pretenţios la structura şi textura solului. În solurile grele.. -înfiinţarea culturii se poate realiza toamna (în pragul iernii).a. determină apariţia unor pete galbene pe rădăcini şi scade capacitatea de păstrare peste iarnă. iar plantele mature rezistă şi la -30oC. răsărirea plantelor are loc după 30-40 zile. În primăverile reci sau secetoase. primăvara (1-10. Este pretenţios faţă de lumină şi nu suportă umbrirea. în mai şi iunie. Morava (Yu). Semănatul se realizează pe teren modelat sau nemodelat. datorită perioadei lungi de vegetaţie a soiurilor.III) pentru consumul de vară şi 1-10. tasate şi în cele fertilizate cu gunoi de grajd proaspăt. Desimea ce trebuie realizată este de 450500 mii plante/ha./ha N şi 25 kg s. semănând în perioada 15-25. pre şi postemergent.5-2 cm pe solurile şi 2.5-3 cm pe cele uşoare. pătarea frunzelor al cărui 102 .În condiţii optime de temperatură şi umiditate plantele răsar după 2124 zile de la semănat. fapt ce impune efectuarea la timp a lucrărilor de combatere a buruienilor şi a răritului.

iar cea de frunze este de 8-10 t/ha. obţinând frunze verzi toată iarna. ramificate. dinţate şi pubescente. Originea speciei Păstârnacul este originar din Asia şi Europa (litoralul Mării Mediterane). este ramificată şi pubescentă. rănite) se pot folosi pentru forţat în răsadniţe. alogamă. penat lobate. Recoltarea se face semimecanizat cu DLR-4 + U-650 M. cu pulpa alb-gălbuie. rădăcinile se curăţă de pământ. unde creşte spontan în locurile umede. Rădăcinile necorespunzătoare (mici.3. Frunzele sunt lung peţiolate. Producţia ce se obţine este de 15-20 t/ha. se sortează şi se livrează sau se depozitează asemănător morcovului. iar în anul al doilea tulpina floriferă. Tulpina floriferă este înaltă de 100-150 cm. ce formează în primul an o rozetă de frunze şi rădăcina tuberizată. PĂSTÂRNACUL Pastinaca sativa ( L) Familia Apiaceae (Umbelliferae) Importanţa culturii Rădăcinile tuberizate sunt folosite la aromatizarea mâncărurilor şi în industria conservelor de carne şi peşte.agent patogen este ciuperca Septoria petroselini şi cercosporioza cauzată de ciuperca Cercospora depressa. Rădăcina tuberizată este fusiformă sau rotundă. 7. dulceagă şi cu aromă specifică. 103 . flori şi seminţe. Particularităţi botanice şi biologice Păstârnacul este o plantă bienală.

Fructele sunt diachene turtite. care se păstrează 1-2 ani. Rotund.5-2 cm în solurile mijlocii şi grele şi 3-3.5 cm în solurile uşoare. Cerinţele faţă de lumină nu sunt mari. rădăcinile ramifică puternic. Perioadele critice pentru apă sunt răsărirea şi faza de creştere intensă a rădăcinii. aripate. când specia solicită o umiditate mai ridicată în sol şi aer. Înflorirea începe după 60-70 de zile. dar prezintă şi unele deosebiri. Semănatul se face primăvara în perioada 115. K2O.Inflorescenţa este o umbelă compusă cu flori de culoare galbenă. Producţii mari şi de calitate se obţin pe solurile profunde. De aceea culturile trebuiesc ţinute curate de buruieni şi rărite la timp. P2O5 şi 60-100 kg/ha s. în funcţie de valoarea culturală a seminţei utilizate şi de calitatea pregătirii patului germinativ. Soiuri cultivate: -semitârzii: Alb lung. valoare la care răsărirea are loc în 12-14 zile. iar maturarea seminţelor după 120-140 de zile de la plantatul butaşilor sau pornirea în vegetaţie primăvara.a.7-3oC. fiind însă pretenţios faţă de intensitatea luminii. Tehnologia culturii este asemănătoare cu cea a morcovului în ogor propriu şi cu cea a pătrunjelului. Semilung. Fertilizarea de bază se realizează prin aplicarea toamna înaintea arăturii adânci a 50-100 kg/ha s. Seminţele încep să germineze la 1. având o facultate germinativă redusă (50-60 %). Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie.III pe teren modelat sau nemodelat. Pe solurile grele. Adâncimea de semănat este 1.2oC. Se seamănă 3 rânduri echidistant la 40 cm pe o brazdă înălţată cu lăţimea la coronament de 104 cm. Polenizarea este alogamă-entomofilă. Faţă de apă cerinţele sunt moderate datorită sistemului radicular prodund dezvoltat. Cantitatea de sămânţă este de 6-8 kg/ha.a. 104 . lucrate superficial. uşoare şi fertile. argiloase. temperatura optimă fiind de 10-21. Păstârnacul este una dintre speciile cu cea mai mare rezistenţă faţă de temperaturile scăzute. Temperatura optimă în perioada de vegetaţie este de 15-25oC. de culoare brun-gălbuie.

La o umiditate în exces există pericolul îmbolnăvirii rădăcinilor. -putregaiul alb al rădăcinii . Cerinţele faţă de apă sunt moderate.Lucrările de întreţinere cuprind efectuarea unei praşile manuale. Dăunătorul produce atacuri în stadiul de larvă. K2O.Phytoecia icterica. În majoritatea zonelor de cultură bolile aparatului foliar nu determină scăderi semnificative ale cantităţii şi calităţii producţiei. Măsuri de prevenire şi combatere. Cele mai bune rezultate se obţin când se menţine în sol o umiditate de 70-75% din I. prima imediat după rărit. Pagube importante sunt produse de: -făinare provocată de ciuperca Erysiphe umbelliferarum f. 105 .A. rărirea culturii la 6-7 cm pe rând.a. iar cea de a doua la 30 zile de la prima. pastinacae. Tratamentul se va efectua în ultima în ultima decadă a lunii mai.Sclerotinia libertiana. Dintre dăunători. sub formă de galerii longitudinale în rădăcini.U. când se aministrează 50 kg/ha s. -pătarea frunzelor cauzată de ciuperca Cylindrosporium heraclei. N şi 25 kg/ha s. Pentru putregaiul alb al rădăcinii se recomandă măsurile prevăzute la cultura morcovului. În stabilirea oportunităţii tratamentelor de combaterea croitorului păstârnacului se ţine cont de rezerva biologică a dăunătorului şi de nivelul atacului din anii anteriori. 1-2 praşile mecanice în funcţie de gradul de îmburuienare. când plantele au 3-4 frunze. Rădăcinile se dislocă mecanic cu DLR-4.N. cât şi la maturitatea de consum (vara) pentru consum imediat.a. iar producţia se sortează şi se livrează sau depozitează. administrând 50 kg/ha s. -mana este produsă de Plasmopara pastinacae. se decoletează. Acestea putrezesc şi nu se pot păstra. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Recoltarea se face la maturitatea tehnică (toamna).a. mai frecvent întâlnit în culturile din sud şi sud-vestul ţării. Fertilizarea fazială se aplică în două etape. la cultura de rădăcini sau seminceri se aplică tratamente cu Sinolintox 10G în doză de 2 kg/1000 m2. se adună. este croitorul păstârnacului . care să justifice economic tratamente cu produse fungicide. În cazul unor atacuri mari.

muchiată. Vestul Europei şi Asia Mică. fistuloasă şi ramificată. 7. stimulent al suprarenalelor. La partea inferioară a rădăcinii cresc numeroase rădăcini secundare care reprezintă 10-13% din greutatea totală a rădăcinii. antiseptic. peţiolii şi frunzele la aromatizarea unor mâncăruri. Fructele sunt dicariopse foarte mici (2000-3000 seminţe/g). anghine şi degerături. Cultura ţelinei se pierde în antichitate. Inflorescenţele sunt umbele compuse cu flori mici de culoare albă. cu rădăcina tuberizată globuloasă de culoare cafenie. De la ţelină se utilizează în alimentaţie rădăcina tuberizată. când era folosită ca plantă decorativă şi medicinală. Ţelina este o plantă bienală. conv. ca tonic al sistemului nervos. Familia Apiaceae (Umbelliferae) Importanţa culturii. plăgilor.4. Originea speciei este bazinul Mării Mediterane. cancere. Pulpa şi cilindrul central sunt de culoare alb-gălbuie. În uz extern ţelina se foloseşte în tratarea ulcerelor. hermafrodite şi cu polenizare alogamă-entomofilă. Particularităţi botanice şi biologice. depurgativ. Tulpina floriferă este înaltă de 80-120 cm. lucioase. ŢELINA PENTRU RĂDĂCINĂ Apium graveolens L. diuretic. cu miros specific.Producţia ce se obţine este de 30-35 t/ha. de culoare verdeînchis şi cu gust şi miros caracteristic. alogamă. rapaceum (MILL) ALEF. Rădăcinile secundare nu se consumă şi constituie un obiectiv în ameliorarea speciei pentru a reduce la maxim numărul acestora în favoarea rădăcinii tuberizate. 106 . Frunzele sunt lung peţiolate. penat-sectate. pentru ca începând cu secolul XVI să fie folosită ca legumă. drenor pulmonar şi hepatic. unde creşte spontan. având efecte terapeutice. de culoare brună. Rădăcinile sunt folosite şi în industria farmaceutică. a murăturilor şi sub formă de salate.

kg s.. Bistriţa. vinete). Relaţiile cu factorii de mediu. Ca urmare a pretenţiilor faţă de temperatură şi umiditate. 107 . Având un consum specific ridicat de elemente nutritive (5-6. ţelina este singura legumă rădăcinoasă care necesită îngrăşare cu gunoi de grajd în anul de cultură (40-50 t/ha). În cazul culturii succesive. conopida). spanac.. cele mai bune rezultate se obţin în anii ploioşi şi răcoroşi. Realizarea prin fertilizare a unui raport de 1:1.5 kg s.4oC. 2-3 kg s. Perioadele critice faţă de apă le manifestă la răsărire. fiind afectate de valori de 0oC. foarte bune premergătoare sunt legumele solanaceae (tomate.. recoltarea ţelinei se face înainte de venirea primelor îngheţuri. P2O5.Soiuri cultivate: -semitimpurii: Alabaster. Bune premergătoare sunt cerealele şi legumele vărzoase (varza.-9oC în perioada de vegetaţie. Excesul de azot conduce la o creştere luxuriantă a frunzelor în detrimentul creşterii rădăcinii tuberizate. Ţelina pretinde soluri fertile.-4oC în faza de răsad şi de -7. rezistând la temperaturi de -3.6-21. ridichi de lună. putându-se cultiva în asociere cu alte specii legumicole.5. Are cerinţe mari faţă de umiditatea din sol şi din aer. Ţelina este rezistentă la temperaturi scăzute. N. profunde.1oC. Temperatura minimă de germinaţie este de 4. temperatura optimă fiind de 15. ardei. Faţă de lumină cerinţele sunt moderate.a. leguminoasele anuale (mazărea.5 între azot şi potasiu asigură recolte mari şi de calitate la cultura de ţelină. Pentru cultura în ogor propriu. fasolea păstăi) şi cartofii.. -semitârzii: Victoria.a. ţelina poate urma după salată. K2O la o tonă de produs). 8. cu textură mijlocie şi un pH cuprins între 7-7. Tehnologia culturii. la dezvoltarea rozetei de frunze şi la îngroşarea rădăcinii tuberizate. În schimb rădăcinile tuberizate sunt sensibile la temperaturi scăzute. La valori ale temperaturii de sub 14oC în perioada de producere a răsadurilor are loc vernalizarea plantelor şi emiterea de tulpini florifere în primul an.a. De aceea.

II. Semănatul se face în perioada 20. Semănatul se face rar. Pe suprafeţele mai mari combaterea buruienilor se face aplicând tratamente pre şi postemergent. acordându-se atenţie dirijării temperaturii şi umidităţii prin udări şi aerisiri. La noi în ţară cultura de ţelină se înfiinţează numai prin plantare de răsaduri. Acestea se încorporează. după care se prăfuiesc cu Tiuram (3 g/1 kg sămânţă). Lucrările de îngrijire a răsadurilor sunt generale. Prometrin 2-4 kg/ha. Cantitatea de sămânţă utilizată este de 0.-15. Înainte de semănat./ha) şi cu potasiu (75 kg s. timp de 30 de minute. Răsadurile necesare înfiinţării culturilor de toamnă pot fi produse şi pe straturi reci.6-1 g/m2. plivitul de buruieni şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Stomp 5 l/ha. pentru culturi de vară şi 20.III.-15.a. seminţele se dezinfectează în apă caldă.III. se fac fertilizări suplimentare. 108 .a. la 48oC./ha).5. Erbicide omologate pentru combaterea chimică a buruienilor din cultura de ţelină: -preemergent: Gesagard 2-4 kg/ha. la care se adaugă îngrăşămintele cu fosfor (100 kg s. Pentru obţinerea unor producţii mai timpurii la culturile de vară. Pe parcursul perioadei de vegetaţie (40-50 zile). Producerea răsadului se realizează în răsadniţe calde încălzite cu biocombustibil şi solarii încălzite. Primăvara terenul se mărunţeşte cu combinatorul (CPGS-3) şi se modelează în straturi cu lăţimea de 104 cm utilizând maşina MMS-4. -pre/post: Prometrex 2-4 kg/ha. fiind necesară o suprafaţă de 80-100 m2 pentru producerea răsadului necesar plantării unui hectar de cultură.Fertilizarea de bază se face toamna cu gunoi de grajd semidescompus (40-50 t/ha). pentru culturi de toamnă. răsadurile pot fi repicate în strat nutritiv la 5 x 5 cm sau în cuburi nutritive de 5 x 5 cm. efectuând arătura adâncă la 28-32 cm. -postemergent: Promedon 2-4 kg/ha. folosind 60-130 g pentru realizarea răsadului cerut pentru plantarea unui hectar de cultură comercială.IV.

2%. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Dăunătorul atacă în stadiul de larvă.. O atenţie deosebită se acordă irigării care la începutul vegetaţiei se face cu norme mici (200-250 m3/ha) şi la intervale mai mari (10-12 zile). Ţelina se plantează după schema 3 rânduri echidistant la 37 cm sau 40 cm între rânduri. 109 . udările se intensifică (7-8 zile) şi cu normele de udare sunt mai mari (300-350 m3/ha).a. iar adâncimea de plantare nu trebuie să depăşească adâncimea la care a fost răsadul în răsadniţă. funcţie de lăţimea brazdei înălţate. Desimile ce se realizează sunt de 65-70 mii pl/ha. după care se mocirlesc./ha N şi 50 kg s.0. Atacuri mai intense se înregistrează în luna august.3%. fertilizarea suplimentară în două reprize şi anume. prima cu 35 kg s.a. Plantarea se execută manual cu plantatorul sau mecanizat cu MPR-6 pe teren modelat sau nemodelat. Recoltarea se face eşalonat vara pentru consum curent şi printr-o singură trecere toamna (după primele brume) prin dislocarea manuală cu cazmaua sau mecanizat cu DLR-4.0. Rădăcinile tuberizate se curăţă de pământ. producând galerii în limbul frunzelor. erbicidarea postemergentă./ha N la trei săptămâni după plantare.Înainte de plantare răsadurile se fasonează.-1.0. se fasonează.4%. pentru culturile timpurii de vară şi în perioada 20. scurtând rădăcinile la 2-3 cm şi frunzele deasupra mugurelui terminal.0. Dintre dăunătorii ţelinei Phylophylla heraclei (musca ţelinei) produce pagube mai mari în unele culturi din Banat.IV.VI. Combatere cu următoarele produse: Sinoratox 35 CE .-10.V. Înfiinţarea culturii se realizează prin plantare în perioada 25. Pe măsură ce plantele înaintează în vegetaţie. Pagube importante sunt produse de ciuperca Septoria apii (Septorioza ţelinei) care se combate cu : Captadin . Distanţa între plante pe rând este de 28-30 cm. pentru culturile de toamnă. iar a doua cu 35 kg s.15%. Onevos 35 CE . Carbetox 37 CE . Lucrările de întreţinere: completarea golurilor se face la 3-5 zile după plantare cu răsad de aceeaşi vârstă şi acelaşi soi.1%. Producţia de rădăcini este de 20-25 t/ha. Dithane M 45 – 0. îndepărtând frunzele şi se valorifică sau depozitează asemănător producţiei de morcov. prăşitul manual pe rând şi mecanizat de două ori între rânduri./ha K 2O după patru săptămâni de la prima fertilizare.a.V.

Tulpina floriferă este cilindrică. Ridichile se cultivă pentru rădăcinile tuberizate. -Ridichile de vară şi iarnă Familia Cruciferae Importanţa culturii. sativus var. -ridichi de vară-iarnă -foarte timpurii: De Dumbrăveni. -semitimpurii: Negre Rotunde. Redo. bactericid şi insectifung. 110 . sunt hermafrodite. Pe măsură ce plantele îmbătrânesc spaţiile intercelulare se măresc şi rădăcinile devin spongioase. Soiuri cultivate recomandate pentru cultură: -ridichi de lună .Ridichea de lună conv. Originea ridichilor este Asia şi bazinul Mării Mediterane. Bere de Munchen. -timpurii: Roşie de Iernut. înaltă de 60-120 cm. ramificată. Ridichile au şi proprietăţi terapeutice. care se consumă în stare crudă sub formă de salate tot timpul anului. Partea comestibilă rezultă prin îngroşarea hipocotilului (ridichea de lună) şi a hipocotilului şi a rădăcinii propriu-zise (ridichile de vară şi de iarnă). care conţine 2-4 seminţe globuloase de culoare brun-roşietică. Roşii cu vârful alb. Acest fenomen este mai frecvent la ridichile de lună.5.timpurii: Rodos. Fructul este o silicvă indehiscentă. Particularităţi botanice şi biologice. iar cele de vară şi de iarnă sunt bienale. RIDICHILE Raphanus sativus conv.radicula (PERS). Ridichile de lună sunt plante anuale. de culoare albă sau violetă.7. lungă de 2-4 cm. Frunzele sunt lung peţiolate. grupate în raceme laxe şi au polenizarea alogamă-entomofilă. Florile. de unde s-au răspândit în cultură pe toate continentele. Rotunde timpurii. Scharo. -semitimpurii: Feuer Kugel. -târzii: Izabella. având rol diuretic. lirat-sectate şi pubescente.C. niger (MILL)D.

Ridichile sunt plante de zi lungă şi în aceste condiţii emit tulpini florifere în detrimentul creşterii rădăcinilor tuberizate. ţelină sau toamna după cartofi timpurii. 20-30 kg s. înaintea culturii de tomate. odată cu pregătirea patului germinativ se aplică 100 kg s. Tehnologia culturii ridichilor de lună./ha N.-3oC. cu reacţie neutră (pH = 6. în culturi forţate (sere).4). Oscilaţiile de umiditate favorizează crăparea rădăcinilor.a./ha P2O5 şi 40-60 kg s.4oC..Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. în culturi protejate (solarii şi răsadniţe).. lipsa apei din sol asociată cu temperaturi ridicate produce lignificarea rădăcinilor. Ridichile solicită soluri mijlocii spre uşoare./ha P2O5 şi 20 kg s. usturoi. Temperaturile ridicate asociate cu seceta favorizează dospirea rădăcinilor. ridichile se cultivă în succesiune. fertile.2-32oC. Seminţele germinează la temperatura minimă de 4.a./ha K2O. ardei. vinete.8-7. Plantele tinere suportă temperaturi de -2. ceapă uscată. Astfel. cu optima fiind de 7. iar cele scăzute determină apariţia prematură a tulpinilor florifere. Fertilizarea de bază se face cu 60-80 kgs. Tehnologia culturii ridichilor.a.../ha K2O. Temperatura optimă de creştere este de 10-12oC pentru ridichile de lună şi de 15-18oC pentru ridichile de vară. Încorporarea îngrăşămintelor minerale se realizează prin efectuarea arăturii adânci la 28-32 cm. Ridichile de lună se cultivă: în culturi succesive anterioare sau următoare de câmp. Cerinţele faţă de apă şi hrană minerală sunt ridicate. Ridichile sunt plante rezistente la frig. Cultura în câmp se efectuează în succesiune primăvara. Primăvara.a. iar plantele mature de -4. terenul se pregăteşte din toamnă.a. depreciindu-le calitativ. Obişnuit. Ridichile de vară şi de iarnă se cultivă în culturi în câmp. Pentru culturile ce se seamănă primăvara devreme.-6oC. fapt pentru care culturile premergătoare se fertilizează cu îngrăşăminte organice. dospirea imprimând acestora un gust iute. 111 . fasole verde.

2%. Cultura protejată se practică mai mult în răsadniţe încălzite biologic şi în adăposturi joase acoperite cu folie de polietilenă.4%.2%. în perioada 1.IV sau în septembrie-octombrie.05%.IV.2%.15%.I. Dithane M 45 – 0.05%.-1. la intervale de 10 zile.-10. Saxonia.0. Karathane LC . Cultura în câmp a ridichilor se înfiinţează prin semănat direct cu SUP21. Vondozeb 0.2%. În ţările din Europa de Vest se utilizează pentru semănatul de precizie sămânţa drajată de tip SPLITKOTE cu diametrul drajeurilor de 3. 1-2 udări cu norme de 200-250 m3/ha aplicate prin aspersie. Baycor 300 EC . Dithane M 45-0. Tehnologia culturii protejate şi forţate a ridichilor de lună. Cultura în răsadniţele calde se face semănând în perioada 10. iar în cele reci în perioada 1-20. manual prin smulgerea plantelor. -rugina albă: se fac stropiri cu zeamă bordeleză 1%. Pentru cultura de toamnă.5-2. Dintre insectele dăunătoare. produce pagube însemnate puricele negru (Phyllotreta atra).Pentru culturile de toamnă terenul se pregăteşte asemănător culturii de vară a morcovului.VIII.II. Cantitatea de sămânţă este de 10-12 kg/ha.0.0. semănatul se face în perioada 15-30.III. Producţia ce se obţine este de 8-10 t/ha. realizând desimi de 1400-1600 mii pl/ha. -mana ridichilor: se fac stropiri cu zeamă bordeleză 0. iar adâncimea de semănat 1. Semănatul primăvara se face eşalonat. în funcţie de zonă. Se fac tratamente cu: Sinoratox 35 EC . Recoltarea se face la 4-6 săptămâni de la răsărire.5 l/ha. praşile pe intervalul dintre benzi.2l/ha.75% + aracet 0. Lucrările de întreţinere constau în: efectuarea răritului pe rând la 2-3 cm.5 cm. când temperatura din sol este de 4-5oC. Onevos 35 EC -0.15%. Turdacupral-0. pe teren modelat sau nemodelat. Decis 25 CE .5-4 mm. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. 112 . Acestea se leagă în legături de 5-8 bucăţi şi se valorifică. -făinarea ridichilor: la apariţia bolii se fac stropiri cu Impact 125 SC 0.. Schema de înfiinţare a culturi este în benzi de 6 rânduri echidistant la 15 cm între rânduri.

Ramrod 5-8 kg/ha) sau erbicide postemergente (Semeron 3 kg/ha) când plantele au 4-5 frunze. Pe suprafeţe mari şi cu un grad ridicat de îmburuienare se aplică erbicide preemergente (Afalon-1. folosind 8-10 kg sămânţă la hectar. plivitul de buruieni. Tehnologia culturii ridichilor de vară. Lucrările de întreţinere constau în: dirijarea temperaturii şi a umidităţii prin udări şi aerisiri.V. iar adâncimea de semănat este de 2 cm. aplicând 2-4 udări prin aspersie cu norme moderate de 200 m3/ha.V. răritul pe rând la 2-3 cm şi o fertilizare suplimentară cu o soluţie formată din 10-15 g azotat de amoniu şi 20-25 g sulfat de potasiu la 10 l apă/m2. în perioada 15. Semănatul se face cu SUP-21. Cultura forţată în sere se practică mai mult în sistem de asociere cu alte plante legumicole. Recoltarea se face eşalonat.-1. Tehnologia culturii ridichilor de iarnă.IV. realizând producţii de 3-5 kg/m2.-25.VI./legătură).Lucrarea de semănat se face în rănduri distanţate la 6-8 cm. 113 .. adâncimea de semănat este de 1 cm. Pregătirea terenului se face asemănător culturii de vară a morcovului. pe un teren pregătit asemănător culturii de morcov. La hectar se folosesc 8-10 kg sămânţă. eşalonat la intervale de 10 zile. Semănatul se face în perioada 20. Cultura în solarii şi tunele joase se face efectuând semănatul în perioada în 15. Adâncimea de semănat este de 1. Recoltarea se face la 8-10 săptămâni de la răsărirea culturii şi producţia se valorifică sub formă de legături (3-5 buc.III. Saxonia. Producţia de rădăcini tuberizate este de 10-15 t/ha. Cantitatea de sămânţă utilizată este de 5-6 g/m2. Irigarea se face la nevoie. sau în septembrie-octombrie în culturi pure (mai rar) şi asociate.-5. Cultura de vară a ridichilor se realizează în sistem modelat sau nemodelat.5 kg/ha.II. care s-au dovedit mai rentabile.5-2 cm. După semănat terenul se tasează uşor şi se udă cu apă călduţă la 2025oC.

Specia este originară din bazinele Mării Mediterane. sucuri. Culoarea fructelor este cafenie-roşietică. var. format din 2-6 achene numit impropriu sămânţă. în anemii. Prin lucrarea de rărit se realizează o distanţă între plante pe rând de 810 cm. formată din hipocotil şi o parte din epicotil. Fructul este compus. Soiuri cultivate.Cultura ridichilor de iarnă se realizează pe teren modelat sau nemodelat. hermafrodite. Mării Negre şi Mării Caspice. realizând producţii de 20-25 t/ha. în combaterea nevrozelor şi ajută la formarea ţesutului osos. înaltă de 60-100 cm. Sfecla roşie se cultivă pentru rădăcina tuberizată care se utilizează sub formă de salate. SFECLA ROŞIE Beta vulgaris L. Sfecla este o plantă bienală. consumul de sfeclă are influenţă favorabilă asupra digestiei. de culoare verde închis şi cu nervuri roşii-violecee. Originea. În anul al doilea se dezvoltă tulpina floriferă. Florile sunt mici. 7. precum şi în industria conservelor. Frunzele din rozetă sunt lung peţiolate. Particularităţi botanice şi biologice. Semănatul se realizează pe 3 rânduri echidistant la 40 cm. cu rădăcina tuberizată de formă sferică sau sferic alungită. Din punct de vedere terapeutic. omologate pentru cultură: 114 . Celelalte lucrări de întreţinere sunt asemănătoare cu cele de la ridichile de vară. alogamă. în afecţiuni ale ficatului. în ultima decadă a lunii octombrie. grupate în glomerule câte 4-8.6. Polenizarea este alogamă anemofilă. Recoltarea se face semimecanizat cu DLR-4. conditiva (ALEF) Familia Chenopodiaceae Importanţa culturii. ramificată şi striată.

115 . temperatura optima fiind 25-30oC. dovlecei). salată. Sfecla roşie are cerinţe mai mari faţă de căldură decât celelalte rădăcinoase. Lucrările de pregătire a solului sunt aceleaşi ca şi la morcov. cerinţele sunt moderate. Ro-neet 4-6 kg/ha.a.). în condiţii de umbrire însă.5 kg/ha. Erbicidarea culturii se realizează aplicând următoarele produse: -ppi: Eptan 4-6 kg/ha. -semitârzii: Action F1.4oC. În culturi succesive. Tehnologia culturii. Temperaturi scăzute (sub 5oC) în primele faze de vegetaţie determină apariţia tulpinilor florifere în primul an. Detroit Nero./ha K2O) şi îngrăşămintele organice bine descompuse în cantitate de 30-40 t/ha. ardei. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie.c. mazărea) şi legumele cucurbitaceae (castraveţi. În decursul perioadei de vegetaţie solicită temperaturi de 18-23oC. cu pretenţii mai mari în perioada de germinare şi de îngroşarea rădăcinii (iunieiulie). Olticarb 4-6 l/ha. -postemergent: Focus ultra 3-4 l/ha. Pentru cultura în ogor propriu bune premergătoare sunt: legumele solano-fructoase (tomate. fapt ce explică aria mai redusă a acestei culturi. pepeni verzi şi galbeni. Sfecla roşie solicită soluri cu textură mijlocie. ceapă verde. -preemergent: Venzar 1-1. -pre/post: Pyramin 2 kg/ha. se cultivă după mazăre verde. Pablo F1.-timpurii: Bordo. Faţă de umiditatea din sol are cerinţe moderate (60-70% din c. coloraţia rădăcinilor este mult diminuată. bogate în humus şi cu reacţie neutră. Adol 1-1./ha N. Faţă de lumină. vinete). slab alcalină.5 kg/ha.a. Seminţele încep să germineze la 4. legumele păstăioase (fasolea. 80 kg s. -setimpurii: De Arad. La fertilizarea de bază se aplică. pe lângă îngrăşămintele minerale (100 kg s. motiv pentru care recoltarea se face înainte de venirea îngheţurilor. Rădăcinile tuberizate sunt afectate de temperaturi de sunb 0oC.

Schema de înfiinţare a culturii de sfeclă de masă este pe teren modelat.2%. -cercosporioza: stropiri cu Brestan 60 WP . Semănatul se face cu SUP-21.VII pentru producţie târzie destinată păstrării peste iarnă. aplicând 1-2 udări în zonele colinare şi 3-4 udări în zonele de şes mai secetoase. Topsin 70 PU 0. Irigarea culturii se face în perioada de creştere intensă a rădăcinii. Impact 125 SC .a.0. Primul tratament se aplică la 2-5 zile după semnalarea petelor (20-40 pete nesporulate/plantă).05%. Combaterea insectelor vectoare cu Sinoratox 35 EC-0./ha N.5 l/ha.2%.5 EC-0.IV) pentru producţie de vară şi toamnă în perioada 10.VI-15. -viroze: folosirea la semănat şi plantat de seminţe şi butaşi proveniţi din culturi sănătoase.0.a. Răritul culturii se face când plantele au 2-3 frunze adevărate. Dithane M 45-0.05%.0. Carbetox 37 EC . 116 .5%. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor reprezintă un element tehnologic esenţial în obţinerea de producţii de rădăcini sănătoase. Ripcord 40 EC . Adâncimea de semănat este de 2-3 cm în soluri mai grele şi 4-5 cm în soluri mijlocii. Următoarele 1-2 tratamente se fac la intervale de 18-20 zile. Fertilizarea fazială se aplică în două etape: prima. 3 rânduri echidistant la 40 cm iar pe teren nemodelat 3 rânduri la 30 cm cu bandă de 60 cm. realizând distanţe pe rând de 10-12 cm.III15. Tratamentele încep la semnalarea coloniilor de păduchi pe plante şi se repetă de 1-2 ori la interval de 8-12 zile.0.2%. Carbetox 37 CE -0.1%. Captadin 50 PU . -mana: efectuarea a 1-2 stropiri cu Turdacupral 50 PU .Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct pe terenuri modelate sau nemodelate./ha K2O. Tratamentul începe la semnalarea atacului şi se repetă la 10-12 zile.0.06%.5l/ha.a./ha N şi 50 kg s. iar a doua la 30 zile de la prima cu 35 kg s.1%.0.2% sau Decis 2. Cantitatea de sămânţă utilizată este de 10-15 kg/ha. imediat după răsărit cu 50 kg s. Dintre dăunători mai frecvenţi sunt: -păduchele negru (Aphis fabae): se fac stropiri cu Sinoratox 35 EC 0. primăvara în urgenţa a II-a (25.

Franţa şi Anglia. -molia sfeclei (Phtorimaea ocellatella): se tratează butaşii înainte de însilozare cu Sinoratox 10 G . Cartoful timpuriu asigură consumul populaţiei în lunile mai-iunie.1%. chipsul şi făina folosită la producerea pâinii de cartof.1. Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc ochi compuşi din 3 muguri. pe care se găsesc rădăcini subţiri lungi de 2.0. Carbodan 35 ST . Este o plantă anuală.0. de unde sa răspândit apoi în toată Europa. mărimea şi culoarea tuberculilor depinde de soi. Sinoratox 10 G .5 kg/1000 m2. Originar din Peru. înalte de 30-150 cm şi cresc sub formă de tufă. Particularităţi botanice şi biologice. La noi în ţară. mai viguroşi spre vârf.1%. El se foloseşte într-o gamă largă de preparate. Recoltarea se face eşalonat începând cu luna iulie şi printr-o singură trecere toamna. Decis 2. a fost adus în Europa de către spanioli prin 1530 şi răspândit în cultură în Spania. glucizei. CARTOFUL TIMPURIU Solanum tuberosum L. pubescente. care dezvoltă în sol tulpini subterane. cartoful timpuriu şi de vară se cultivă mai ales în câmpia de sud şi de vest. cu foliole netede sau gofrate. pe terenuri uşoare şi irigabile. Fastac 10 CE . 7. Se va aplica un tratament/generaţie în primele zile după apariţia larvelor. Frunzele sunt penat-compuse. Tulpinile aeriene sunt erecte. Cultura se tratează cu Sinoratox 35 CE 0.5 EC .7. Familia Solanaceae Importanţa culturii.10 kg/t. precum şi în industria spirtului.1 l/ha. amidonului.28 l/t sămânţă.-puricele sfeclei (Chaetocnema tibialis): prăfuirea culturii cu Sinoratox 3G . care prin tuberizare la vârf formează tuberculii. Ecuador şi Columbia.3 kg/1000 m2.0-40 cm şi ramificaţii mai groase (stoloni). Producţia de rădăcini este de 15-20 t/ha la culturile succesive şi de 20-30 t/ha la culturile în ogor propriu. 117 . Din cartof se produc fulgi de cartof. Originea şi aria de cultură. Forma.

Inflorescenţa este o cimă compusă. din care pentru cultură timpurie şi de vară. Tabelul 7.5 15 16. Rădăcinile încep să crească la temperaturi de 6-7oC şi creşterea acestora durează până la începutul înfloritului. Căldura este factorul cel mai important de care depinde producţia de cartof.5 16 18 16 14 17 14 15 18 17 15 16.. Unele soiuri nu înfloresc. cu flori albe sau violacee şi cu polenizare autogamă. 23 (tabelul 7.-2oC distrug partea vegetativă aeriană.. asigură obţinerea de producţii mari şi stabile.9 17 17 14 13 15. Fructul este o bacă de culoare violetverzui.1.1. Temperatura optimă de creştere este de 17-25oC. Temperaturi mai mari de 25oC provoacă distrugerea colţilor. Alegerea corectă a soiurilor şi utilizarea la plantare a unui material certificat.5 Semitimpurii Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. 118 .5 17 16. iar valori de -1. Creşterea colţilor începe la 9-10oC şi se opreşte la 25-27oC. Dacă pe plan mondial se cultivă peste 2000 soiuri. Principalele cultivare de cartof timpuriu şi de vară omologate pentru cultură în România Grupa de precocitate Timpurii Denumirea cultivarului Ostara Gloria Fresco Semenic Adretta Suceviţa Koretta Anosta Concorde Bârsa Bran Cibin Rene Catellyna Roclas Runica Kondor Escort Romano Rubinia Claustar La-Tona Nikita Forma tuberculului ovală ovală rotund-ovală rotund-ovală ovală ovală ovală rotundă ovală rotundă ovală ovală ovală rotundă rotund-ovală ovală ovală ovală rotund-ovală ovală ovală rotund-ovală ovală Culoarea tuberculului galben-închis galben galben galben-deschis galben roşu galben galben galben galben galben roşu galben galben galben galben roşu galben roşu roşu galben galben galben Culoarea pulpei galben galben galben alb-gălbui galben galben-deschis galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben-deschis galben-deschis % amidon 14 16 16. în România sunt admise 39 de soiuri. an de an.). Soiuri cultivate.

Consumul de elemente nutritive este de: 10 kg s. calibrare.5).5%. Acestea se încorporează printr-o arătură adâncă la 28-32 cm.Cerinţele faţă de lumină sunt mari. frunzelor şi formării tuberculilor. Insuficienţa luminii afectează creşterea tulpinilor. Materialul sortat şi calibrat se introduce într-o soluţie de formalină 0. N. 14 kg s. MgO la o tonă de produs. P2O5. timp de 5 minute. Calibrarea se face pe două fracţiuni: tuberculi cu diametrul de 35-45 mm şi tuberculi cu diametrul de 45-55 mm. tuberculii sunt supuşi unor operaţiuni de sortare. bogate în elemente minerale. Tehnologia culturii./ha K2O. În asolament.a. Seceta. Pentru plantare.a. CaO. cereale de toamnă şi de primăvară. Pentru formarea tuberculilor.a. K2O. 40-60 kg s. sacii se ţin în grămezi 119 . asociată cu temperaturi ridicate şi lipsa aerului din bilon. cerinţele sunt moderate. pentru dezinfecţie./ha. la soiurile timpurii sunt necesare perioade de iluminare de peste 12 ore/zi şi temperaturi de 15-18oC. Procesul de tuberizare se desfăşoară în condiţii de iluminare intensă şi corespunde fenologic cu faza de îmbobocire-înflorit. însorite. când se aplică îngrăşămintele cu azot 80-100 kg s. legume vărzoase şi cucurbitacee. solul se mobilizează cu grapa cu discuri GD-3. Pentru realizarea culturilor timpurii sunt indicate soluri nisipo-lutoase. uscarea stolonilor şi apare fenomenul de pieire a plantelor. cartoful timpuriu poate urma după leguminoase anuale şi perene. în perioada de creştere a stolonilor şi formarea tuberculilor. Lucrările solului încep din toamnă. dezinfecţie şi încolţire./ha P2O5 şi 50-70 kg s. cauzează avortarea tuberculilor. Pregătirea materialului pentru plantare. 3 kg s.a. 5 kg s. potasiul intensifică fotosinteza iar fosforul influenţează înrădăcinarea şi tuberizarea. Faţă de umiditate.5-5.2 + U-650 M. Primăvara. efectuată în luna septembrie-octombrie. conducând la scăderea producţiei. Azotul influenţează dezvoltarea masei foliare.a.a. profunde.a. cu posibilităţi de irigare şi reacţie uşor acidă (pH. fiind mai mari în perioada de formare şi de creştere a tuberculilor. când se aplică 30-60 t/ha gunoi de grajd. 4 kg s.a. Apoi. Contraindicate sunt legumele solanacee.

rumeguş de lemn sau nisip.III. iar temperatura trebuie menţinută la 16-18oC timp de 14 zile. până ce colţii ajung la 10-12 mm. o grosime de 8-10 mm şi o culoare verde-violacee. pentru zonele nordice. folosind în acest scop serele.IV. Desimea ce se realizează este de 55-70 mii pl/ha.. Lucrările de întreţinere constau în aplicarea erbicidelor pre şi postemergente. pentru zonele sudice şi vestice şi 1-19. 1-2 praşile manuale şi 1-2 praşile mecanice. tuberculii sunt ţinuţi la lumină şi la temperaturi de 1213oC. Cantitatea de material utilizat la plantare este de 3000-3500 kg/ha pentru fracţia 30-45 mm şi 4000-4500 kg/ha pentru fracţia 45-55 mm. unde tuberculii se aşează în straturi. Pentru a realiza producţii foarte timpurii. Cu 1 l soluţie se pot trata 5-8 kg tuberculi. pentru sudaţie. Pentru umectare se foloseşte o soluţie formată din 60 g superfosfat şi 30 g sare potasică la 10 l apă. până colţii au o lungime de 1-3 mm. Amestecul este format din mraniţă. Pentru 1 ha de cultură este necesară o suprafaţă de 15 m2 spaţiu de încolţire. turbă. aplicarea a 3-4 udări în primăverile secetoase cu norme moderate de 200-250 m2/ha şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. grajdurile.accoperite cu folie 3-4 ore. Scoaterea din repaus a mugurilor se realizează fără lumină. Înfiinţarea culturii. Plantarea se face în perioada 1-10. timp de 14-21 zile. Erbicide omologate pentru cultura cartofului timpuriu: 120 . Plantarea se face manual în rigole deschise mecanic la 70 cm distanţă. când în sol se realizează valori de 6-8oC. Punerea la încolţit a materialului începe cu 30-35 zile înainte de plantare. Înrădăcinarea se face în coşuri şi lăzi de lemn. tuberculii încolţiţi se pun la înrădăcinat timp de 6-10 zile. magaziile. În etapa a doua. solariile cu protecţie dublă. Distanţa între tuberculi pe rând este de 20-25 cm.

Fusilade super 1. -viroze: reânnoirea cartofului pentru sămânţă la 1-2 ani cu material produs în zone închise. Combaterea afidelor. Linurex 2-8 kg/ha.2%./ha şi se pregăteşte patul germinativ cu grapa cu discuri.2 kg/ha.2-2. Frunzele sunt roase parţial sau total în afara nervurilor principale. Regent 200 SC-0.21. Victenon 50 WP-0. -mana: stropirea plantelor cu unul din produsele: Dithane M 45 . Cultivarea de soiuri rezistente. Ecalux 25 CE-0. Frontier 1. Imidan 50 WP-1 kg/ha. Recoltarea cartofului timpuriu începe la jumătatea lunii mai şi se continuă până la sfârşitul lunii iunie.0.5-2 kg/ha. 121 .0. Folpan 80WP . Vondozeb PU . Brestanid 50 .5 kg/ha.7-2 kg/ha. Curzate 50 WP . -postemergent: Lexone 0. Antracol 70 WP . Se vor efectua 1-2 stropiri pentru generaţia I şi o stropire pentru generaţia a II-a cu: Danex 80 SP-1.7-1.1.1%.5-3 l/ha.25 kg/ha. -putregaiul umed: tratarea tuberculilor înainte de plantare cu formalină 0.1.04%. locul în asolament şi fertilizarea de bază este identică cu cea prezentată la cartoful timpuriu.52 kg/ha. Primăvara se administrează îngrăşămintele cu azot 80-100 hg s. Dursban 48 CE-1. Tratamentul începe cu 2-3 zile după apariţia larvelor şi se repetă la 8-10 zile. Fastac 10 CE-0. Tehnologia culturii cartofului pentru consum de vară. În cultura cartofului se întâlnesc boli produse de virusuri. Eliminarea plantelor bolnave din loturile semincere. Pared 1-3 l/ha. Karate 2. Dintre dăunători importanţă deosebită o prezintă gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata).5 EC-0.-preemergent: Afalon 1.0. bacterii şi ciuperci. Igran 2-8 kg/ha.8 kg/ha. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor.a.5% şi sudaţie 3-4 ore.25 kg/ha.05%. Producţia ce se obţine este de 8-15 t/ha.5 kg/ha.0.1. Sencor 0.5 l/ha. Lucrarea se face manual sau cu plugul cu tracţiune animală. Turdacupral 50 PU . Amplasarea culturii. Promedon 2-8 kg/ha.5 l/ha.6 l/ha. Gesagard 2-8 kg/ha.09-0.5%.5-2. Polyram DF .75 l/ha. La densităţi mari sunt roase şi vârfurile lujerilor.2l/ha.

pe teren nemodelat la distanţe de 61-70 cm între rânduri şi 22 cm pe rând. începând cu 20 iunie-31 august. Lucrările de întreţinere sunt identice cu cele prezentate la cartoful timpuriu. usturoiul. atât ca suprafaţă. Desimile ce se realizează sunt de 65-75 mii plante/ha.III. Legumele bulboase aparţin clasei Monocotiledonatae. Producţia ce se obţine la cartoful de vară este de 18-20 t/ha. Părţile comestibile ale acestor specii sunt reprezentate de bulbi (ceapa comună. Plantarea are loc în perioada 10-25. Concomitent cu plantarea se face şi bilonarea. prezentate. Producţia se valorifică imediat sau se păstrează cel mult două săptămâni în depozite speciale prevăzute cu ventilaţie. AutoKuca. Adâncimea de plantare este de 3-5 cm pentru fracţia mică şi de 5-8 cm pentru fracţia mai mare. folosind utilajele Mondial. Recoltarea se face manual pe suprafeţe mici şi mecanizat pe suprafeţe mari. ordinul Liliales. genul Allium. familia Liliaceae. ceapa eşalotă şi ceapa de Egipt) şi de tulpina falsă sau 122 . cât şi valoare alimentară. CAPITOLUL VIII CULTURA PLANTELOR LEGUMICOLE DIN GRUPA CEPEI Toate speciile ce aparţin acestei grupe prezintă pondere mare în cultura legumelor din ţara noastră. Kverneland.Pentru plantare se folosesc tuberculi neîncolţiţi din soiurile semitimpurii. Tuberculii trebuiesc sortaţi pe cele doua fracţii (35-45 mm şi 45-55 mm). realizând o înălţime a bilonului de 10-12 cm deasupra tuberculilor.

iar pe partea superioară frunzele. cicatrizarea rănilor. ceapa de Egipt şi ceapa eşalotă). Caucaz şi Asia Mică.CEAPA COMUNĂ Allium cepa L. cele interioare fiind cărnoase şi suculente. afecţiuni respiratorii. Ea este eficientă în tratarea unor boli ca: astenie. Originea şi aria de cultură. precum şi a utilizării ei în industria alimentară şi farmaceutică. prazul şi usturoiul de Egipt). Afganistan. Ceapa ocupă suprafeţele cele mai mari în cultură. 8. dintre toate speciile grupei. Particularităţi botanice şi biologice. Specia este originară din Asia Centrală şi Occidentală. 123 . arteroscleroză. Speciile aparţinătoare acestei grupe sunt: anuale (usturoiul). Ceapa este o plantă alogamă. Pe lângă valoarea alimentară. ceapa de Egipt) şi foarte dezvoltată la praz (30-70 cm). gripă. datorită acţiunii antibiotice. organele plantelor au miros specific.frunze. ceapa de apă. a posibilităţilor de consum în tot timpul anului. diabet. datorat uleiurilor eterice. Turkestan. tulpina adevărată este reprezentată de un disc pe a cărui parte inferioară cresc rădăcinile. iar cele exterioare pergamentoase cu rol de protecţie. Această importanţă o datorează modului diversificat de folosire în alimentaţie. provenind din formele sălbatice ce cresc în flora spontană din Iran. alungită (usturoi. Familia Liliaceae Importanţa culturii. tulpina falsă.1. care se comportă în cultură ca bienală (ceapa ceaclama şi ceapa de apă) şi trienală (ceapa prin arpagic). ceapa asigură şi o bună igienă a alimentaţiei. trienale (ceapa de arpagic). tulpina falsă se formează din suprapunerea concentrată a tecilor frunzelor. Speciile din această grupă prezintă câteva particularităţi şi anume: rădăcinile sunt fasciculate şi cresc în stratul superficial al solului până la 50 cm. având dimensiuni mai mici (ceapa de iarnă şi ceapa eşalotă). litiaze biliare. mugurii floriferi şi vegetativi. Bulbii rezultă din modificarea frunzelor. bienale (ceapa ceaclama. perene (ceapa de iarnă.

Ele au rolul de a proteja bulbul împotriva umezelii. Fructul este o capsulă cu 2-3 seminţe triedrice.Rădăcina este fasciculată (30-60 rădăcini). în funcţie de soi. roşietice. atacului de boli şi dăunători. Roşie de Arieş. Greutatea a 1000 seminţe este de 2. în funcţie de condiţiile climatice. care iniţial au fost cărnoase însă pe măsura maturării bulbilor au cedat hrana frunzelor cărnoase din interior. Polenizarea este alogamă entomofilă. La exterior sunt frunzele pergamentoase. cu răspândire în stratul superficial al solului şi capacitate redusă de absorbţie. 124 . Vechimea optimă pentru semănat este de 1 an. la suprafaţa solului apare un cot (reprezentând mijlocul frunzei cotiledonale). Frunzele aeriene au limbul alungit. Acestea sunt de culori diferite: galbene. Django F1. În condiţiile unor soluri cu crustă. vârful acestuia rămânând în sol prins de sămânţă. Imediat după germinare. O importantă particularitate pentru producţie este germinarea şi răsărirea plantelor de ceapă. pe care la partea inferioară sunt rădăcinile.7-5 g. înaltă de 80150 cm. Bulbul. de culoare verde-albăstruie şi acoperite cu un strat de pruină. terminată cu o inflorescenţă globuloasă ce conţine 300-800 flori de culoare albă sau alb-verzuie. uscăciunii. de culoare neagră şi cu o scobitură în dreptul hilului. -foarte timpurii: Copra F1. într-un gram intrând 200-360 seminţe. Ele au culoarea alb-gălbuie. De aceea terenurile trebuie să fie bine pregătite. În frunzele cărnoase se acumulează substanţele de rezervă. iar la partea superioară frunzele şi mugurii vegetativi şi floriferi. Durata înfloritului este de 3-4 zile pentru o floare şi 10-21 de zile pentru o inflorescenţă. îngheţului. Roşie de Făgăraş. maronii. Soiuri cultivate omologate pentru cultură. verzuie sau roşietică. reprezintă organul comestibil format din tulpina propriu-zisă (discul). -timpurii: Pacific F1. vârful plantulei nu poate ieşi la suprafaţă şi se produce dezrădăcinarea plantelor. În anul al doilea sau al treilea se formează tulpina floriferă. mai ales pentru culturile de ceapă ceaclama şi producere de arpagic. Formarea bulbului începe la 60 zile de la răsărirea plantelor şi durează 90-120 de zile. -semitimpurii: Armstrong F1. Romito F1.

u.6. Milena F1. Ceapa este o plantă de zi lungă. Ariana.). bulbul se formează încet şi nu se maturează. K2O. N. Gloria F1. Diamant. în loc de flori şi seminţe. Creşterea şi maturarea bulbului are loc la temperaturi optime de 2530oC. Creşterea şi dezvoltarea sistemului radicular are loc la valori de 1220oC.7-3oC. Marrona F1. Ceapa are un consum redus de apă (244 l apă/1 kg s.. -târzii: Ana.a. Roşie de Arad. Seminţele încep să germineze când în sol se realizează 1. P2O5. temperatura optimă este de 2025oC (germinaţia are loc în 5-8 zile).a. iar cele formate nu se mai dezvoltă. 4. îndeosebi în faza de încolţire şi de formare a bulbului. Banko. La temperaturi de 12-14oC şi peste 35oC florile avortează. Umiditatea scăzută şi insolaţia puternică în această perioadă conduc la concentrarea sucului celular şi formarea frunzelor pergamentoase.2 kg s. Perioadele răcoroase şi ploioase din timpul înfloritului conduc la apariţia bulbilor aerieni în inflorescenţe. -foarte târzii: Aurie de Buzău.8 kg s. imprimând bulbilor o mai mare capacitate de păstrare. De Stuttgart. Kitty F1. cu pH .a. În faza de maturare a bulbului cerinţele sunt reduse. Durata iluminării şi intensitatea luminoasă condiţionează formarea bulbilor.. Solurile indicate pentru cultura cepei sunt cele mijlocii. însă datorită sistemului radicular superficial are pretenţii ridicate faţă de apă. Raportul de echilibru este de 1:0. La valori de 10-15oC sau peste 30oC creşterea bulbilor este mult încetinită. Wolska. fertile. iar peste 25oC inhibă creşterea rădăcinilor. Faţă de temperatură. Luciana. Sub 10oC frunzele verzi nu se mai formează şi nu cresc.-semitârzii: Daitona F1.-8oC. ceapa are pretenţii moderate. nu mai formează seminţe. Pentru o tonă de bulbi se extrag din sol 3 kg s. Plantele de ceapă înrădăcinate rezistă la temperaturi de -4. Androna. polenizat şi de maturare a seminţelor temperaturile optime sunt de 20-30oC. Niky F1. Formarea şi creşterea frunzelor verzi se realizează la temperaturi de 18-22oC. Spirit F1. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie.6 (N:P2O5:K2O). Aroma. permeabile. În perioada de înflorit. 125 .4:1.8. În condiţii de zi scurtă (10-12 ore) şi lumină redusă. 1.5-7.

ceapa se cultivă pe sole care au fost fertilizate organic în anul anterior. după culturi care părăsesc devreme terenul şi-l lasă curat de buruieni. Tehnologia cultivării cepei prin semănat direct în câmp (ceapa ceaclama). protejat (solarii.a. care favorizează creşterea rădăcinilor. combinatorul CPGC-4. menţionăm că ceapa nu suportă fertilizarea cu gunoi de grajd nedescompus. dovlecelul. răsadniţe) şi forţat în sere./ha K2O. pe solurile mediu aprovizionate 40-60 kg s. migrarea şi depunerea asimilatelor în bulb. bune premergătoare sunt legumele solano-fructoase (tomate. Terenul destinat culturii cepei ceaclama se pregăteşte din toamnă prin aplicarea îngrăşămintelor minerale cu fosfor şi potasiu. administrând 50 kg s. iar modelarea terenului în straturi înălţate cu maşina MMS-4. 80-120 kg s.a. 126 . Pentru producţia de stufat (ceapa verde) culturile se realizează în câmp. indiferent dacă semănatul se face toamna târziu sau primăvara devreme. Îngrăşămintele cu azot se administrează la pregătirea patului germinativ.În ceea ce priveşte folosirea îngrăşămintelor. Foarte bune premergătoare sunt: mazăres şi fasolea păstăi.a.2. Dintre îngrăşămintele minerale trebuie să predomine cele cu fosfor şi potasiu. vinete) şi corespunzătoare sunt legumele vărzoase şi bostănoase (castraveţii. În asolament. prin răsaduri (ceapa de apă sau kaba) şi prin arpagic. Încorporarea îngrăşămintelor se face prin efectuarea arăturii adânci de toamnă la 28-32 cm./ha N. Lucrarea se execută cu grapa cu discuri GD-3. Tehnologia culturii. Pregătirea patului germinativ şi modelarea terenului este bine să se facă din toamnnă. Ceapa stufat se cultivă succesiv în culturi anterioare (primăvara) şi următoare (toamna) culturilor de bază. ardei. pepenii verzi şi pepenii galbeni./ha P2O5 şi 60-75 kg s. dovleacul de copt).a. Pe solurile slab aprovizionate se recomandă aplicarea a 20-30 t/ha gunoi de grajd descompus./ha P2O5 şi 40-50 kg s. În vederea obţinerii bulbilor la ceapa comună se practică metoda prin semănat direct în câmp (ceapa ceaclama)./ha K2O.5.a.

Pentru a menţine cultura curată de buruieni se prăşeşte manual pe rând de 1-2 ori şi mecanic între rânduri de 2-3 ori. Goal 1 l/ha. Satecid 127 . -postemergent – Nabu S 1. pe teren modelat. sau primăvara 1-10. -ppi/pre – Ramrod 6-8 l/ha. sămânţa se tratează împotriva agenţilor patogeni cu: Ronilan-50 g/kg. Dacthal 8-10 kg/ha. Răritul se face când plantele au 3-4 frunze adevărate.5-2 cm primăvara. Înaintea semănatului cu 2-3 zile. Dacă solul formează crustă din cauza ploilor abundente.5 cm între plante pe rând. Benlate-2 g/kg sau Tiramet 60 PTS-4 g/kg.Aplicarea erbicidelor se face înainte de semănat. Afalon 1. Înfiinţarea culturii are loc toamna în perioada 20-30. folosind 8-10 kg/ha.5-2 l/ha. După semănat. Tiuram 75-50 g/kg. Satecid 6-8 l/ha. respectiv 6-8.III. -postemergent – Lontrel 0. preemergent şi postemergent.6(8) adaptată.XI.5 . Pentru culturile semănate toamna se iau măsuri de reţinere a zăpezii şi de evacuare a apelor în caz de băltire. Digermin 3-5 l/ha. Fusilade Super 1 l/ha.3. se execută o lucrare cu grapa stelată la adâncimea de 1-2 cm pentru distrugerea acesteia. se seamănă 4 rânduri echidistant la 30 cm şi adâncimea de 2-3 cm toamna şi 1. Desimea ce se realizează este de 750-1000 mii pl/ha. Semănatul se face cu maşina SUP-21 sau SPC. -preemergent – Clorilat 10-16 l/ha. se tăvălugeşte uşor pentru a pune în contact sămânţa cu solul.5 l/ha. Lucrările de întreţinere. Treflan 3-5 l/ha. -la ceapa ceaclama: 6-8 l/ha. Stomp 6 l/ha. Stomp 6 l/ha. realizând distanţe de 2.5 l/ha. -ppi/pre – Ramrod 6-8 l/ha..5 kg/ha seminţe. -la ceapa din arpagic: -ppi – Dual 3-4 l/ha.

pentru favorizarea maturării bulbilor. În perioada de vegetaţie se fac stropiri cu Turdacupral 50 PU-0.25%. . Rotaţia culturii. Carbetox 37 EC-0. -Putregaiul cenuşiu (Botrytis allii).2%. Cu 3-4 săptămâni înainte de recoltare nu se mai aplică udări.Mana (Peronospora destructor). Folosirea pentru semănat şi plantat de material de înmulţire provenit din culturi sănătoase. la intervale de 8-10 zile. sortarea şi controlul periodic în depozite. Rovral 50 PU-0.Tratamentul se face la 5-7 zile după apariţia adulţilor în câmp.Erbicidarea preemergentă a culturii se face imediat după semănat. Curzate Manox WP-0. iar aplicarea erbicidelor postemergente are loc în faza în care cultura are 2-3 frunze şi buruienile sunt în faza de rozetă. Fertilizarea fazială se aplică la începutul formării bulbului.0.2%.4%. Aplicarea tratamentelor imediat după răsărirea culturii cu Sinolintox 10 G sau Sinoratox 10 G în doză de 2 kg/1000 128 . Dezinfecţia seminţelor cu Tiuram 75-4g/kg. iar celelalte la intervale de 20-25 zile. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor./ha K2O.15%. Primul tratament se efectuează la apariţia petelor gălbui pe frunze.5 kg/ha. Irigarea se aplică pentru a menţine o umiditate în sol de 75-80% din I. -Gărgăriţa cepei (Centhorrhyncus suturalis). Dithane M 45 WP-0.a.05% cu 6 respectiv 3 săptămâni înainte de recoltare.3% timp de 15 minute. Ronilan .15%. folosirea de material semincer provenit din culturi sănătoase. În funcţie de precipitaţiile căzute se aplică 6-8 udări. Aliette 80 WP-0.1%. Diazol 60 EC-0. Pentru prevenirea atacului se recomandă două tratamente cu Ronilan 50 WP-2.A. cu 30 kg s. -Musca cepei (Delia antiqua). La efectuarea tratamentelor se adaugă Aracet sau Detersin 0. pe adâncimea de 30-40 cm.U. iar următoarele 2-3 la ceapa pentru bulbi şi 4-5 la seminceri. Tratamente cu Ecalux EC0.3% şi Konker -0.5%. Prima udare se aplică imediat după semănat pentru a asigura o răsărire uniformă. Depozitarea cepei în strat subţire pentru a fi expusă curenţilor de aer.50g/kg sau formalină . Acrobat MZWP-0.a.2%./ha N şi 20 kg s.

Sinoratox 35 EC-0. iar pe suprafeţe mici. iar adâncimea de semănat 1-2 cm. cu maşina SUP-21. cu pH-6. calitatea a II-a cuprinde bulbii de 14-20 mm.VII-20.15%. Bulbii adunaţi în grămezi se fasonează. când plantele sau înmuiat la colet. Recoltarea se face în perioada 20. se plivesc ori de câte ori este nevoie. calibrează şi se recoltează sau se depozitează. în perioada 1-15. sortează. Pregătirea patului germinativ se face ca şi pentru ceapa ceaclama.mp. după care se îndepărtează frunzele uscate şi se calibrează pe trei dimensiuni: calitatea I cuprinde bulbii de 7-14 mm utilizaţi pentru plantările din toamnă. Producerea arpagicului. Recoltarea se face în perioada 20 august-10 septembrie. Metoda de cultură prezintă două etape distincte şi anume: producerea arpagicului (în primul an) şi obţinerea bulbilor de consum (în anul al doilea).VIII. prevăzută cu bandă scuturătoare.5. Distanţa între rânduri este de 15 cm. manual prin smulgere. Materialul recoltat se lasă la soare 3-4 zile. Pe suprafeţe mari lucrarea se execută mecanizat cu MRC12 sau cu maşina de recoltat cartofi. culturile de arpagic se erbicidează. folosind o cantitate de sămânţă de 100-120 kg/ha.III. 129 . Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Tehnologia culturii cepei prin arpagic. Pe suprafeţe mari. aplicând 1-2 udări cu norme moderate de 200-250 m3/ha. Tratamentul se repetă la 8-12 zile. Irigatul se face numai în zonele mai secetoase. Umiditatea prea ridicată din sol conduce la obţinerea unor bulbi mari utilizaţi pentru înfiinţarea de culturi de ceapă stufat. utilizaţi la plantările din primăvară şi calitatea a III-a cuprinde bulbii de peste 20 mm folosiţi pentru înfiinţarea culturilor de ceapă stufat. Momentul optim de recoltare este când tulpina falsă s-a înmuiat la bază şi frunzele s-au îngălbenit la vârf. După semănat se execută o tăvălugire uşoară care va favoriza o răsărire uniformă a culturii. Pentru culturile de arpagic se aleg terenuri luto-nisipoase. fertile.. Se efectuează stropiri cu Diazol 60 EC-0. Semănatul se face primăvara devreme.2%. Producţia ce se obţine este de 15-20 t/ha.5-7.

Arpagicul se păstrează la temperaturi de 1-3oC sau 18-20oC. după care se curăţă de frunzele uscate şi se sortează.0.X. Această metodă se practică pe suprafeţe restrânse.2 pe suprafeţe mari. în judeţele Buzău.III). Plantarea se face cu MPB. arpagicul se tratează cu Ronilan 50 WP.) sau primăvara (1-15. Lucrările de întreţinere din perioada de vegetaţie sunt asemănătoare cu cele ale culturii cepei ceaclama. 130 . când 80% din plante au tulpina falsă înmuiată la bază şi rozeta de frunze culcată la sol. Cultura cepei de apă comportă două etape: . la adâncimea de 2-3 cm pe solurile mai grele şi 4-5 cm pe solurile mai uşoare. Dâmboviţa. Recoltarea are loc în perioada 20.5%. realizând desimi de 800-850 mii pl/ha.producerea răsadurilor. Pentru plantarea unui hectar de cultură comercială se utilizează o cantitate de 600-800 kg arpagic. Pentru a preveni atacul unor boli (Sclerotium cepivorum şi Botrytis allii).VII-10. Producţiile ce se obţin sunt de 10-12 t/ha. din cauza costului ridicat cauzat de producerea şi plantarea răsadurilor. Schema de plantare este de 4 rânduri echidistant la 25 cm respectiv 28 cm funcţie de lăţimea brazdei înălţate.8 (12). cu 2-3 zile înainte de plantare. Galaţi.1 kg/t şi Bavistin 50 WP . Producţia ce se obţine este de 20-25 t/ha.plantarea răsadurilor. Bulbii se lasă 4-5 zile la soare pentru uscare.VIII. Distanţa între plante (bulbi/rând) este de 3-4 cm. Cultura se înfiinţează pe teren modelat şi nemodelat. Tehnologia culturii cepei de apă (prin răsad). Înfiinţarea culturii cepei prin arpagic se face prin plantarea bulbilor toamna (1-10. Umiditatea relativă a aerului trebuie menţinută la 50-70%. Cluj. Recoltarea se face manual pe suprafeţe mici sau mecanizat cu MRC-1. pentru a împiedica diferenţierea mugurilor florali şi apariţia tulpinilor florale în primul an. .

IV în funcţie de zonă. compusă din 40 g azotat de amoniu./ha K2O. Pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură. folosind 10-20 g sămânţă/ha. fertilizarea fazială cu 45 kg s.III sau 1-10. erbicidarea postemergentă. depăşirea perioadei optime face ca plantele să înrădăcineze greu. aplicând o soluţie de 1%. Fertilizarea fazială a răsadului se face în două etape. A doua fertilizare se aplică la 15-20 zile de la prima.a. 80 g superfosfat şi 30 g sare potasică la 10 l apă. aplicarea a 5-7 udări cu norme de 300-350 m 3/ha pentru a menţine o umiditate în sol de 75-85 % din I.Producerea răsadurilor se face pe straturi înălţate amenajate în câmp şi protejate cu folie de polietilenă. Lucrarea de semănat se face în perioada 10-20.A. bălegar proaspăt din bovine şi un incesticid. fără repicare. în rânduri distanţate la 5-7 cm şi la 2-3 cm adâncime.În caz contrar./ha N şi 25 kg s. Se folosesc 8-10 l/m2 răsaduri. Răsadul fasonat se mocirleşte într-un amestec format din pământ. în perioada 10-25. administrând o soluţie de 1. apă. Lucrările de întreţinere a răsadurilor sunt cele generale. Distanţa între plante pe rând este de 6-8 cm. pe adâncimea de 20-40 cm. şănţuleţele se acoperă cu un strat gros de 2-3 cm de mraniţă cernută. 30 g superfosfat şi 20 g sare potasică. iar adâncimea este mai mare de 12 cm decât a fost răsadul în strat. După semănat. Plantarea răsadurilor trebuie încheiată cu 10-15 zile înainte de începerea formării bulbului .U. Semănatul se face rar. Plantarea se face manual sau cu maşina MPR-5.V. se folosesc 3-4 kg sămânţă. Pentru producerea răsadului unui hectar de cultură este necesară o suprafaţă de 200 m2. care împiedică formarea crustei şi constituie totodată un îngrăşământ de start. la 131 . Prima fertilizare se face la 20 zile de la răsărire. să întârzie vegetaţia şi nu mai formează bulbi. scurtând rădăcinile la 4-6 mm şi frunzele la 1/3 din lungime. compusă din azotat de amoniu. Lucrările de întreţinere constau în completarea golurilor la 3-5 zile de la plantare. Înainte de plantare răsadul se fasonează.5%. Plantarea răsadurilor se face la vârsta de 45-50 zile. la 10 l apă.a. când acestea au 3-4 frunze. Se administrează 6-8 l/m2 răsadniţă.

începutul formării bulbilor; 1-2 praşile manuale pe rând şi 3-4 praşile mecanice; prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Recoltarea are loc la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie, realizând producţii de 20-25 t/ha. Tehnologia culturii cepei pentru stufat (ceapa verde) Ceapa stufat se cultivă pentru a fi consumată în stare crudă sau preparată, primăvara devreme sau toamna târziu şi iarna. Deoarece ocupă terenul o perioadă scurtă de timp se cultivă ca şi cultură de succesiune , înaintea unor culturi de bază (tomate, vinete, ardei, castraveţi, varză de toamnă, etc.). Materialul de înmulţire este arpagicul mare (diametrul de 20-30 mm) sau bulbii mici căzuţi de la sortarea cepei de consum (20-30 g). Formarea şi creşterea frunzelor, a tulpinii false, au loc pe seama substanţelor de rezervă din bulb. Cultura cepei stufat în câmp neprotejat. Terenul se pregăteşte din toamnă, aplicând îngrăşămintele cerute la cultura de bază. Primăvara devreme se pregăteşte patul germinativ, iar terenul se modelează în straturi de 104 cm la coronament. Plantarea are loc toamna (1-30.X) sau primăvara (1-30.III), plantând eşalonat din 10 în 10 zile. Ea se face manual pe suprafeţe mici şi mecanizat pe suprafeţe mari în câmp. Cantitatea de material utilizat la plantare este de 15002500 kg/ha, în cazul folosirii bulbilor de arpagic şi 4000-5000 kg/ha, când folosim bulbii mici de ceapă. Distanţa între plante pe rând este de 4-5 cm. Desimile ce se realizează sunt de 1000-1200 mii pl/ha. Adâncimea de plantare este de 5-7 cm, când se plantează toamna şi 4-5 cm, când se plantează primăvara. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare culturii cepei prin arpagic. Pe terenurile mai sărace şi după o iarnă grea se recomandă aplicarea unei fertilizări faziale primăvara devreme. Se aplică 70-80 kg s.a./ha N, 50-60 kg s.a./ha P2O5 şi 20-25 kg s.a./ha K2O. În cazul apariţiei unor tulpini florale până la recoltare, se îndepărtează imediat.

132

Recoltarea se face eşalonat în etape, începând cu prima decadă a lunii aprilie şi continuând până la sfârşitul lunii mai. La recoltare, plantele trebuie să aibe 5-6 frunze şi o grosime a tulpinii de 8-10 mm. Pentru valorificare, se fac legături de 4-8 fire sau se livrează la kilogram. Producţia ce se obţine este de 10-15 t/ha. Tehnologia culturii protejate şi forţate a cepei stufat Cultura se poate realiza în adăposturi tip tunel, în solarii, răsadniţe şi sere. Cultura cepei stufat în aceste spaţii se efectuează pentru eşalonarea consumului de ceapă verde foarte târziu, iarna şi primăvara foarte devreme. Cultura cepei stufat în solarii. Este o cultură anticipată ce se înfiinţează pe schema de modelare a terenului pentru culturile de bază (tomate, ardei, vinete, castraveţi, pepeni galbeni). Plantarea se face manual în perioada 15.IX-20.X, la adâncimea de 5-7 cm. Distanţa între rânduri este de 10 cm, iar între plante pe rând 1-2 cm. Desimea ce se realizează este de 1300-1500 mii pl/ha. Cantitatea de material folosit la plantare este de 2500-4000 kg/ha. Primăvara devreme sau chiar în luna februarie solarul se acoperă pentru a realiza temperatura necesară de pornire în vegetaţie a culturii. În cazul în care cultura se realizează anticipat-intercalat, pe stratul înălţat se plantează un număr redus de rânduri, lăsând spaţii libere pentru cultura de bază. În acest caz, o perioadă de 3-4 săptămâni culturile sunt intercalate (asociate). Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele prezentate la cultura în câmp. Recoltarea se face eşalonat începând cu perioada 20.III-30.IV. Se obţin producţii de 12-15 t/ha. Cultura cepei stufat în tunele joase Plantarea se face eşalonat în perioada 1.VIII-10.IX, pe straturi înălţate la dimensiunea tunelului care urmează a fi instalat. Distanţa între rânduri este de 6-8 cm şi 1-2 cm pe rând, folosind o cantitate de material de plantat de 8-10 arpagic/m2.

133

Tunelul se instalează în luna octombrie, pentru a obţine producţii de ceapă verde în noiembrie-decembrie şi primăvara în februarie pentru obţinerea de producţii în martie-aprilie. Adăposturile se desfiinţează odată cu recoltarea plantelor. Cultura cepei stufat în răsadniţe. Se practică în cultură pură şi asociată cu salată, gulioare, ridichi de lună. Cultura se realizează în răsadniţă semicaldă, unde grosimea stratului nutritiv este de 10-15 cm. Plantarea se face eşalonat în perioada 15.XI-20.I. în rânduri distanţate la 6-8 cm, 1-2 cm pe rând şi la 4-5 cm adâncime. Cantitatea de material utilizat la plantare este de 8-10 kg/m2, în cazul culturilor pure şi 4-5 kg/m2 la culturile asociate. Între geamul răsadniţei şi suprafaţa substratului nutritiv trebuie asigurat un spaţiu de 25-30 cm, unde să crească frunzele şi tulpina falsă. În decursul perioadei de vegetaţie se acordă atenţie: dirijării temperaturii prin aerisiri; aplicării udărilor la 3-4 zile interval; fertilizării faziale cu o soluţie de azotat de amoniu 0,3-0,5%. Recoltarea se face la 35-45 zile de la plantare, prin smulgerea plantelor, fasonarea şi formarea de legături de 5-10 fire. Producţia ce se obţine este de 10-12 kg/m2 la culturile pure şi 4-6 kg/m2 la culturile asociate. Cultura cepei stufat în sere se practică numai în ciclul I (iarnă-vară). Plantarea se face în lunile decembrie-ianuarie, sub formă de culturi pure sau intercalate (asociate). În culturi pure plantarea se face la distanţa de 5 cm între rânduri şi 1-2 cm pe rând, iar în culturi asociate amplasarea rândurilor de ceapă se face în funcţie de rândurile culturii de bază. Cantitatea de material folosit la plantare este de 8-10 kg/m 2 la culturile pure şi 4-5 kg/m2 la culturile asociate. Lucrările de întreţinere vizează dirijarea factorilor de vegetaţie (în special temperatura), plivitul buruienilor, combaterea bolilor şi dăunătorilor.

8.2.USTUROIUL COMUN 134

se dezvoltă bulbişorii. Tulpina falsă se formează prin suprapunerea tecilor frunzelor. Originea şi aria de cultură. Usturoiul formează în sol un bulb alcătuit din 12-15 bulbişori (căţei sau grăunţi). Particularităţi botanice şi biologice. o frunză cărnoasă şi în centru un mugure vegetativ. 135 . -la usturoiul de primăvară: De Dărăşti De Cenad. acoperite cu un strat de pruină. înmulţirea făcându-se numai vegetativ. Dărăşti-Ilfov. Uzbechistan. flori şi seminţe. Aceştia sunt alcătuiţi dintr-o frunză pergamentoasă exterioară. asemănătoare zonelor de origine. din mugurii tulpinii. înmulţindu-se şi pe această cale. Este originer din Asia Mică (Kazahstan. Bulbul prezintă la partea inferioară un disc (tulpina propriu-zisă). -la usturoiul de toamnă: De Cioroiu. Usturoiul prezintă în cultură două forme: de primăvară şi de toamnă. pe care la partea inferioară cresc rădăcinile fibroase iar la partea superioară. de culoare albă sau violacee. De Moldova. antisclerotic. Munţii Caucaz şi Munţii Carpaţi. care se consumă primăvara sub formă de usturoi verde şi pentru bulbi. nu formează seminţe. La noi în ţară usturoiul se comportă ca o plantă anuală. Afganistan). Luris. Favorit. Soiuri cultivate omologate pentru cultură. iar datorită fitoncidelor pe care le conţine se utilizează în industria farmaceutică. bazinul Mării Mediterane. care se consumă iarna. Terapeutic. vulgare Familia Liliaceae Importanţa culturii. Record. Se cultivă pentru frunze şi tulpini false. diuretic şi tonic. industria conservelor. hipotensiv. usturoiul se foloseşte ca antiseptic. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie.Allium sativum L. În condiţii de temperatură ridicată. usturoiul formează tulpini florifere. care sunt lineare şi cu marginile ridicate. fiind înveliţi de frunzele pergamentoase de culoare albă argintie sau roz-violacee. Frunzele sunt netede. Bulbii se folosesc în arta culinară. ssp. Bulbilii sunt dispuşi în bulb. concentric sau în formă de spirală.

textura. începutul formării bulbului.3:0. cu specificul plantării din toamnă sau primăvară. Consumul specific de elemente nutritive la tona de produs este de: 5 kg s. care se încorporează odată cu efectuarea arăturii adânci la 28-32 cm. Cantitatea de bulbi folosiţi se tratează cu Furadan 35 ST (1-1. Pregătirea terenului începe din toamnă. După arătură. Pretenţiile faţă de apă sunt asemănătoare cu ale cepei.a. se recomandă aplicarea a 40-50 t/ha gunoi de grajd bine descompus. fără a mai forma bulbi. care se încorporează la 8-10 cm cu grapa cu discuri GD-3. Plantarea se face toamna. N. Raportul de echilibru între elementele minerale este de 1:0. Faţă de sol pretenţiile sunt ridicate. 3 kg s.cm primăvara.Pretenţiile usturoiului faţă de factorii de mediu sunt asemănătoare cu cele ale cepei comune. 1.a. umiditatea şi fertilitatea. Perioadele critice ale nutriţiei sunt: apariţia primei frunze adevărate.2. prezentând o sensibilitate mai mare faţă de deficitul sau excesul de umiditate. în perioada 1-20.P2O5.a. iar între plante pe rând este de 3-4 cm. creşterea intensă a frunzelor.1%. 136 .25oC. iar optima de 18-20oC. dar cu unele particularităţi: plantele înrădăcinate bine din toamnă rezistă până la .5 kg s.a. În condiţii de zi scurtă sau umbrire pronunţată. Pentru evitarea atacului de nematozi cultura va reveni pe acelaşi teren după 3-4 ani./ha P2O5 şi 50 kg s. păstrarea bulbilor peste iarnă la temperaturi de 2024oC şi plantatul primăvara târziu (20-30 mai) vor da naştere la plante cu un foliaj bogat. în special în ceea ce priveşte structura. nu formează bulbi. Tehnologia culturii. pentru ca până la venirea îngheţului plantele să înrădăcineze bine şi primăvara. Distanţele de plantare sunt de 25 cm respectiv 28 cm între rânduri.5 l/600800 kg) sau Nemafos 46 EC-0./ha K2O).a.6. iar adâncimea de plantare este de 4-5 ca toamna şi 3-4. Alegerea şi pregătirea terenului necesită aceleaşi lucrări ca şi la ceapă. usturoiul fiind o plantă de zi lungă.III. prin aplicarea îngrăşămintelor minerale (100 kg s. pe solurile mai sărace. K2O. în perioada 1-30. Faţă de lumină pretenţiile sunt mari.X. Temperatura minimă de vegetaţie este de 34oC. creşterea intensă a bulbului.

La smulgere. Muntenia şi sudul Transilvaniei. Recoltarea se face manual pe suprafeţe mici şi mecanizat cu MRC1. Familia Liliaceae Importanţa culturii. cauzate de ciupercile Helminthosporium allii şi Puccinia porri care produc sfâşierea şi respectiv rugina frunzelor. Recoltarea are loc în iunie (usturoiul de toamnă) şi în august (usturoiul de primăvară). care produc galerii în tulpina falsă şi bulb. iar pe suprafeţe mari. 137 .a. mai periculoasă este musca usturoiului (Suillia lurida). Ea se întâlneşte în unele culturi de toamnă din Oltenia. Dintre dăunători. rădăcinile rămân în sol.Pe suprafeţe mici plantarea se face manual. 8. plantele stagnează în creştere şi capătă o culoare mai închisă. Atacul este produs de către larve.PRAZUL Allium porrum L. pentru a menţine solul afânat şi curat de buruieni şi aplicarea erbicidelor postemergente. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. au o culoare mai închisă şi prezintă crăpături longitudinale. Bulbilii sunt desfăcuţi. cu doze de 75 kg s. mecanizat cu maşina MPB-8 (12). moi sau putrezi. în general cu o frecvenţă şi o intensitate slabă. Producţia ce se obţine este de 10-15 t/ha. când frunzele s-au îngălbenit şi s-a format tunica pergamentoasă la bulbili.3. menţinând o umiditate constantă în sol de 70-75% din I.A. ceapă şi praz./ha K2O. În cultură se întâlnesc atacuri. Fertilizarea fazială se aplică după răsărirea plantelor şi la începutul formării bulbilor.U. începând cu a doua jumătate a lunii mai. În câmp. Nematodul bulbilor (Ditylencus dipsaci) este răspândit în majoritatea zonelor de cultură./ha N şi 40 kg s.a. Lucrările de întreţinere constau în praşile repetate. În perioada de vegetaţie se aplică 4-5 udări cu norme de 300 m2/ha. Frunzele se gofrează şi baza tulpinilor se îngroaşă. producând pagube la usturoi. Bulbii infestaţi sunt lipsiţi de rădăcini.2 pe suprafeţe mari. Într-o plantă se dezvoltă numai o singură larvă.

alogamă.5). Seminţele germinează la 3-4oC (12-20 zile). Pentru o tonă de produs se extrag din sol: 3. consumate în stare proaspătă sau preparată. Cultivare omologate pentru cultură: Profil. Este o specie bienală. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. 138 .3-3. Faţă de lumină şi apă are cerinţe mari.a. Raportul de echilibru este de 1:0. Asia Mică). mai dezvoltate decât la ceapă.Prazul se cultivă pentru tulpina falsă şi frunze. În prezent se cultivă pe suprafeţe mari în toate ţările Europei de apus şi de pe litoralul Mării Mediterane. cilindrică.a. cu pH neutru (6-7.-18oC. În anul al doilea se formează tulpina floriferă.-10oC.6 g. Greutatea a 1000 seminţe este de 2. K2O. Pentru cultură sunt recomandate solurile fertile. fertilizate cu gunoi de grajd în anul de cultură. Temperatura optimă de vegetaţie este de 18-20oC.N. Banat şi Crişana. înaltă de 100-180 cm. mai zbârcite decât la ceapă.P2O5 şi 4 kg s.. Prazul este mai rezistent la frig decât ceapa. care se păstrează 1-2 ani. iar în cultură. Egipt. Cămuş şi Lincoln F1. În lipsă de apă. la -15. temperatura optimă fiind de 15-20oC (7-10 zile).n. Plantele rezistă la temperaturi de -8. nu suportă umbrirea şi lipsa apei din sol. de către romani.. dacă sunt călite bine. Tulpina adevărată este un disc pe care cresc la partea inferioară rădăcinile fibroase..a.3 kg s. Este originar de pe litoralul Mării Mediterane (Grecia.. 2 kg s. La noi în ţară se cultivă mai mult în partea de sud şi de est a ţării şi sporadic în Ardeal. terminată cu o inflorescenţă globuloasă în care se găsesc 800-3000 de flori alb-verzui. Particularităţi botanice şi biologice. greci şi egipteni. care formează prin suprapunere tulpina falsă înaltă de 30-60 cm şi groasă de 4-6 cm în funcţie de soi. cu o facultate germinativă de 70-80%. Originea şi aria de cultură.2. iar la partea superioară frunzele.6:1.e. fiind cultivat cu mii de ani î. Fructele sunt capsule ce conţin seminţele de culoare neagră. partea comestibilă îşi pierde din frăgezime iar producţia scade foarte mult.

când se seamănă direct sau a cepei de apă.III-10. Cultura se poate înfiinţa şi prin semănat direct în câmp (asemănător cepei ceaclama)./ha N şi 20-40 kg s.a.a. folosind 3-4 kg sămânţă. Prima fertilizare se efectuează la 4 săptămâni după plantare cu 40 kg s.a. fără repicare. Cultura se realizează prin intermediul răsadurilor şi mai rar prin semănat direct. administrându-se 60 kg s.5-2 cm. pe care se seamănă 3-4 kg seminţe. Prin efectuarea răritului pe rând se realizează o distanţă de 8-10 cm între plante. Înainte de plantare răsadurile se fasonează şi se mocirlesc. A doua fertilizare se efectuează la 4-5 săptămâni de la prima. Producerea răsadurilor se face în răsadniţe reci pe straturi amenajate direct în câmp. Semănatul se face primăvara devreme (25. Adâncimea de semănat este de 1. Deoarece cultura se înfiinţează în câmp primăvara târziu. răritul semănăturii.IV).Tehnologia culturii.a.III-5. manual pe suprafeţe mici şi cu SUP-21 pe suprafeţe mari. iar terenul se modelează în straturi de 104 cm la coronament.VI pentru culturile de toamnăiarnă. Arătura adâncă se efectuează la 28-33 cm. Plantarea are loc în perioada 15. Lucrările de întreţinere aplicate răsadurilor sunt asemănătoare cu cele de la ceapa de apă. La plantare răsadurile au 3-4 frunze şi o vârstă de 40-45 de zile.IV semănând rar./ha N. Este asemănătoare cu a cepei ceaclama. când se cultivă prin răsad. Primăvara se pregăteşte patul germinativ. Toamna.V-10. spanac. Distanţa între rânduri este de 25 cm respectiv 28 cm iar între plante pe rând este de 8-10 cm şi adâncimea de plantare de 4-5 cm. fertilizarea suplimentară aplicată în două etape./ha K2O. Semănatul se face în perioada 20. Lucrările de întreţinere sunt aceleaşi ca şi la ceapa ceaclama şi constau în: completarea golurilor. terenul se fertilizează cu 30-40 t/ha gunoi de grajd bine descompus. 40-60 kg s. 139 ./ha N. ridichi de lună. se pot înfiinţa culturi anticipate de salată. Pentru realizarea răsadului necesar unui hectar de cultură se amenajează 150200 m2.

irigarea culturii.cu aceeaşi doză de îngrăşăminte. aplicând 8-10 udări cu norme de 250-300 m3/ha. pentru păstrare. înainte de venirea gerurilor. se fasonează şi se livrează sau se însilozează. CAPITOLUL IX CULTURA PLANTELOR LEGUMICOLE DIN GRUPA VERZEI 140 . combaterea buruienilor prin aplicarea erbicidelor postemergente. Producţia ce se obţine este de 20-25 t/ha. efectuarea a 2-3 praşile mecanice şi 1-2 praşile manuale.. combaterea bolilor şi dăunătorilor. Pe suprafeţe mai mici se recomandă muşuroitul plantelor. lucrare ce conduce la obţinerea de tulpini false mai fragede. Plantele dislocate se adună câte 10-12 în legături. vara pentru consum curent şi toamna. Recoltarea se face în etape.

Familia Cruciferae Importanţa culturii.sunt plante bienale. 141 . cu excepţia conopidei. varietăţi şi soiuri au perioadă scurtă de vegetaţie.C. Conţinutul bogat în vitamine şi săruri minerale le conferă o valoare alimentară ridicată şi chiar efecte terapeutice în vindecarea unor afecţiuni. .Plantele legumicole din această grupă sunt foarte răspândite în cultură în zona temperată. atât în stare proaspătă cât şi conservată. constituind materie primă de bază în industria conservelor. .se conservă uşor (prin murare sau deshidratare). . . .se păstrează în stare proaspătă o perioadă lungă de timp. putând fi folosite la înfiinţarea unor culturi de succesiune. Această răspândire se datorează ponderii pe care o au în alimentaţie. care se comportă în cultură ca o plantă anuală.unele specii. Plantele legumicole din această grupă prezintă pentru producţie câteva elemente comune şi anume: . deci trebuie asigurate spaţii de izolare între varietăţi şi soiuri la producerea de sămânţă.sunt specii alogame. şi deci şi în ţara noastră.sunt plante de zi lungă. cu excepţia conopidei.1.dau producţii mari la unitatea de suprafaţă şi sunt rezistente la transport. . capitata L. se practică cultura forţată şi protejată.VARZA CU CĂPĂŢÂNĂ ALBĂ Brassica oleracea var. având un optim de 1518oC.pentru eşalonarea consumului în stare proaspătă o perioadă cât mai lungă de timp. forma alba (Lam) D. .în asolament se amplasează în sola fertilizată cu gunoi de grajd. .sunt plante rezistente la temperaturi scăzute. . 9.

I. cărnoase. În primul an de cultură tulpina este scurtă (20-30 cm). Perioada de înflorire a unei inflorescenţe este de 20-35 zile.) care creşte spontan în zonele litoralului Mării Mediterane. -grupa olandeză (de climat oceanic). cu ramificaţii ce explorează stratul de sol pe adâncimea de 40-50 cm. alogamă. var. Varza albă este o plantă bienală.S. de culoare galbenă. orientalis (Asia Mică. mediteranea (Siria. ceroase şi căpăţână falsă formată din frunze cu creştere închisă. Rădăcina este pivotantă. De aici s-a răspândit în secolul al XI-lea în ţările Europei de Vest şi în secolul al XII-lea în ţările din Estul Europei. romani şi chinezi.). cilindrică. europea. Originea şi aria de cultură. care formează în primul an o tulpină scurtă. iar în anul al doilea. -ssp. În cultură a fost luată încă din antichitate de către greci. până în Germania). Portugalia). respectiv 27 kg anual. Specia provine din varza sălbatică (Brassica oleracea. rozeta de frunze compusă din frunze lung peţiolate. datorită gustului plăcut şi a conţinutului chimic ridicat. C. înălţimea ajunge la 100-150 cm şi este ramificată.I. -ssp. din care 80% (22 kg) pe timp de iarnă. Pentru realizarea unei alimentaţii echilibrate se recomandă consumul a 75 g/zi de varză albă.Varza albă se cultivă pentru căpăţâna sa care se consumă crudă (salate). Florile din inflorescenţă sunt în număr de 3000-4000/pl. Particularităţi botanice şi biologice. Bulgaria. Iran. preparată sau conservată (murată.S. rădăcinile ramificate pot ajunge până la 120-150 cm adâncime. -grupa central europeană (partea europeană a C. Specia cuprinse trei subspecii ecologice localizate astfel: -ssp. Este solicitată în consum în cantităţi mari. Palestina. la plantele semincere. care cuprinde trei grupe agroecologice: -grupa vest europeană (Franţa). silvestris L. 142 . În perioada de creştere intensă a căpăţânii. deshidratată sau congelată).

rezistă toamna până la -8. Histona F1.. -din grupa timpurii: Timpurie de Vidra. până la -10oC. -din grupa semitârzii: Bronco F1. Soiurile omologate pentru cultură sunt: -din grupa foarte timpurii: Delphy F1. Seminţele germinează la valori minime de 2-3oC. Gloria. Megaton F1.. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. Temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 15-20oC. Rinda F1. Producţia de seminţe obţinută de la 4-5 plante semincere asigură necesarul de sămânţă pentru 1 ha cultură comercială (Butnariu. Admiral F1.. Lateman F1. varza este puţin pretenţioasă. Hinova F1. Piton F1. Musketter F1. Fiind plantă de zi lungă ea are cerinţe moderate faţă de intensitatea luminoasă (3000 lucşi) dar este pretenţioasă faţă de durata de iluminare. Lares. Atria F1. Tucana F1. fapt ce face posibilă cultivarea ei până la altitudinea de 1200-1500 m. Temperaturile de peste 25oC împiedică formarea căpăţânilor şi favorizează emiterea tulpinilor florifere. Brauschweig. Având un aparat foliar bogat şi coeficient de transpiraţie mare (250540). H. Măgura. Dittmark. reduse ca mărime. Almanac F1.. Faţă de temperatură. varza este pretenţioasă faţă de umiditatea din sol şi atmosferă.2 g. 1990).10oC. care conţine 10-15 seminţe sferice de culoare brun-roşietice. iar dacă sunt călite. plantele rezistă la temperaturi de -2.Fructul este o silicvă lungă de 6-10 cm.2-4. Varza albă este o varietate cu mare plasticitate biologică. De Buzău. într-un gram intrând 240300 seminţe. Flavius F1.. Greutatea a 1000 seminţe este de 3.-3oC. În faza de căpăţână. De Socodor. Patcha F1. -din grupa târzii: Mocira. optima fiind de 15-17oC. Quisto F1. iar maxima de 24oC. Krautkaiser F1. -din grupa semitimpurii: Parel F1. Insuficienţa luminii în faza de răsad conduce la alungirea acestora şi cultivată în condiţii de umbrire formează căpăţâni afânate. Alpha Daneza F1. Capacitatea germinativă este cuprinsă între 84-94% şi se păstrează 4-6 ani. Consumuri 143 . Resistor F1. Galaxy F1. În faza de răsad. Licurişcă.

iar în cea de formare a căpăţânii. căpăţânile rămân mici. cu reacţie neutră spre alcalină (pH= 6.3 kg MgO (Davidescu.8 kg CaO şi 0.maxime de apă se înregistrează în faza creşterii rozetei de frunze. Fertilizarea organică împreună cu 1/2 din dozele de fosfor şi potasiu se aplică toamna. Aplicarea irigării are eficienţă maximă când se aplică udări dese. cu norme mici. Umiditatea din sol trebuie să fie de 70-75% din I. iar restul împreună cu 1/2 din doza de azot primăvara..2-7. Varza se cultivă cu rezultate bune pe soluri aluviale. 1992).a.D. 11. 144 . în perioada înfloritului şi la începutul maturării seminţelor. P2O5. pentru a menţine o umiditate constantă în sol.16:1. plantele îşi încetează creşterea. căpăţâni îndesate cu rezistenţă la păstrare. Cultura de varză suportă fertilizarea cu gunoi de grajd în anul de cultură.A. tunele joase). Bune premergătoare pentru varza sunt legumele solanacee.U. Mg) sunt mari şi cresc pe măsura înaintării în vegetaţie a plantelor. K. Cerinţele faţă de elementele nutritive din sol (N.N. cu un conţinut ridicat de substanţă uscată şi glucide.a./tona de produs este de 3-3.8 kg s. fertile. la culturile de vară şi toamnă se poate cultiva şi prin semănat direct. plantele consumă mai mult azot. P. Consumul maxim se înregistrează în perioada creşterii intense a căpăţânii.a.18. 5-5.5-7 kg s. Varza nu este bună premergătoare pentru tomate şi spanac deoarece lasă terenul sărac şi cu unele toxine. Varza se cultivă obişnuit prin plantare de răsaduri.8). a căpăţânii. Tehnologia culturii. mai mult fosfor şi potasiu.5 kg s. Raportul de echilibru este de 1:0. Sortimentul actual de cultivare asigură producţii timpurii.27:0. cucurbitacee şi leguminoase. K2O. Ca. Consumul specific în kg s. Pe suprafeţe mici. solarii. Peste aceste valori frunzele se colorează în violaceu. În primele faze de creştere. Menţinerea acestui raport asigură obţinerea de producţii de calitate. iar dacă sunt formate. de vară şi de toamnă din câmp şi din spaţii protejate (sere.74:0.26-0.a. luto-nisipoase. 4. crapă. Velicica Davidescu.

a. Perioada de semănat este între 25. castraveţi cornişon pentru toamnă. Cultura poate reveni pe acelaşi teren doar după patru ani. Lucrările de îngrijire a răsadurilor sunt: udat. În cazul în care se aplică numai erbicidele preemergente şi postemergente. se recomandă ca pregătirea şi modelarea terenului să se facă din toamnă. combaterea bolilor şi dăunătorilor.a. prăfuindu-se cu Tiuram 75 PT 6 . Fertilizarea fazială a răsadurilor se face în două etape: prima.a. înainte de repicat. seminţele se tratează împotriva unor ciuperci de sol sau de pe sămânţă. Acestea se încorporează prin efectuarea arăturii adânci la 28-30 cm.4 g/kg. folosind 10-12 g/m2 sau 400600 g sămânţă pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură. dirijarea temperaturii şi călirea acestora. Terenul se pregăteşte din toamnă prin aplicarea îngrăşămintelor organice (30-35 t/ha) şi minerale (60 kg s. La 10-12 zile de la răsărire. coropişniţei şi a muştei verzei.I şi 25.II în zonele sudice şi între 515./ha K2O). 145 . Dual 3 l/ha). În succesiune după cultura timpurie se pot cultiva: fasole păstăi. solarii cu pat de biocombustibil şi răsadniţe calde.10 g/kg. Cu 2-3 zile înainte de semănat. Rovral 50 WP . Concomitent cu pregătirea patului germinativ se aplică 60 kg s. Acestea se încorporează printr-o singură trecere. fertilizat suplimentar. Zonele favorabile pentru cultura timpurie în câmp sunt cele cu climat mai blând şi cu desprimăvărări timpurii./ha N şi insecticidele de combatere a viermilor sârmă. cu 8-10 zile înainte de plantare se aplică erbicidele ppi (Treflan 3-5 l/ha. spanac pentru toamnă. Triflurex 3-6 l/ha.5%. aerisire. Primăvara.II în celelalte zone.Cultura verzei albe pentru producţie timpurie în câmp. Producerea răsadurilor se realizează în sere înmulţitor./ha P2O5 şi 50 kg s. plivit. pentru a nu tasa terenul şi apoi se face modelarea în straturi de 104 cm la coronament. insecticidele şi îngrăşămintele cu azot. cu o soluţie de îngrăşăminte complexe în concentraţie de 0. Semănatul se face în rânduri la 4-6 cm. răsadurile se repică în cuburi sau ghivece nutritive de 5x5x5 cm sau 7x7x7 cm.

apă caldă la 50oC timp de 30 minute.6% superfosfat şi 0.4%. Plantarea răsadurilor are loc în perioada 15. 40 kg s. -menţinerea afânată şi fără buruieni a terenului.a. Alliette 80 WP-0. Dithane M 45-0.2% azotat de amoniu. cu 45 kg s. după semănat şi după răsărire. cu o soluţie în concentraţie de 1. la semnalarea primelor pete şi se repetă în raport cu evoluţia bolii.a. la 3-5 zile după plantare. 30 kg s. la semnalarea atacului. când în sol se realizează 8oC şi apoi timp de 2-3 zile nu se prevăd îngheţuri târzii de primăvară.2%.IV în funcţie de zonă. 146 . Lucrările de întreţinere se referă la: -completarea golurilor. -aplicarea a 4-6 udări cu norme cuprinse între 300-400 m3/ha.III-10.2%.25%. Desimile ce se realizează sunt de 55-60 mii pl/ha.2%. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la legumele din grupa verzei -Putregaiul plăntuţelor (Pythium debaryanum) Se tratează patul germinativ la suprafaţă cu 15-20 l suspensie/100 m2 semănătură cu Previcur 607 SL-0.2% (0./ha K2O. Curzate plus T-0.a./ha P2O5.15% sau Captadin 50 PU-0. -Nervaţiunea neagră (Xanthomonas campestris) Tratarea seminţelor cu Hipoclorit de sodiu 1% timp de 60 minute.2%. iar pe teren nemodelat la 50x30 cm. -fertilizarea fazială în faza de formare a căpăţânii. Tratamente foliare cu Turdacupral 50 PU-1. prin aplicarea a 2-3 praşile mecanice şi una manuală.administrând 8 l/m2. 0. administrând 10 l/m2 soluţie. a doua fertilizare se aplică la 10 zile după repicat./ha N. Pe teren modelat plantarea se face la distanţe de 70x25 cm sau 75x22 cm. Plantarea se face manual în rigole deschise manual sau mecanic. La plantare răsadul trebuie să aibă o vârstă de 40-50 zile.25%. 5-7 frunze. pentru a menţine o desime optimă.4%. Cuzin 15 SC-0.4% sulfat de potasiu). 14-16 cm înălţime şi o grosime la colet de 4-6 cm. -Mana (Peronospora brassicae) Stropiri cu Dithane M 45-0. Sandofan M8-0.

producţia ce se obţine este de 20-25 t/ha. Talstar 10 EC-0.4%. solarii încălzite şi tunele.1%. Thiodan 35 EC-0.1%.15%. de la jumătatea lunii iulie până la începutul lunii septembrie. Sinoratox 35 EC-0.15%. Tratamentul începe la 2-4 zile după apariţia larvelor şi se repetă la 8-12 zile pentru fiecare generaţie. Ecalux S EC-0. iar a doua (10-20.1%. Diazol 60 EC-0.04%. în restul zonelor. 147 . Sumi-Alpha 2.2% sau Detersin-0.1%. Cultura se înfiinţează prin plantare de răsaduri nerepicate. semănând în tunele şi solarii neîncălzite. când semănatul se face în răsadniţe semicalde.III). Foray 48 TM-0. Pentru eşalonarea consumului. Tratamentul se face la apariţia adulţilor pe plante. în zonele de câmpie din Sud şi Vest şi în prima decadă a lunii iunie.15%. Recoltarea se face eşalonat în funcţie de cerinţele pieţei şi pe măsură ce căpăţânile au dimensiunile şi gradul de compactitate caracteristic cultivarului.03%.15%. solarii încălzite. produse în răsadniţe semicalde. Dimilin 25 WP-0. Fastac 10 CE-0. -Musca verzei (Delia brassicae) Se fac tratamente la sol cu Sinolintox 10G-40 kg/ha şi tratamente foliare cu Sinoratox 35 EC-0.2%. Carbetox 37 EC-0. Recoltarea începe în ultima decadă a lunii mai. se menţine în depozit o temperatură de 1-2 oC şi o umiditate atmosferică de 80-85%. Supersect 10 EC-0. -Puricii de pământ (Phyllotreta spp) Stropiri cu Ecalux S EC-0. Căpăţânile de varză timpurie se valorifică imediat. *La toate zemurile se adaugă Aracet-0. Cultura verzei albe pentru producţie de vară Varza de vară se cultivă în toate zonele de cultură. Zolone 35 EC-0. asigurând consumul în stare proaspătă. -Buha verzei (Mamestra brassicae) Stropiri cu Actellic 50 EC-0. Cu 10-15 zile înainte de recoltat nu se mai aplică tratamente fitosanitare. Tratamentul se aplică la apariţia coloniilor de păduchi pe plante.2%.III).02%.05%.03%.II-1.2%. Perioada de recoltare durează 20-30 zile. semănatul se face în două etape: prima (20.03%. iar în caz de păstrare pe o perioadă mai lungă. Tratamentul se aplică la 8-10 zile de la plantare. Supersect 10 EC-0.-Păduchele cenuşiu (Brevicoryne brassicae) Stropiri cu Ecalux S-0.5 EC-0.

/ha P2O5. muştei verzei şi erbicidele omologate./ha K2O.5-2.a. răsadurile trebuie să aibă o vârstă de 35-45 zile. Desimile ce se realizează sunt de 60-65 mii pl/ha.IV pentru prima etapă şi 20. 35 kg s./ha N.a. Înainte de plantare acestea se fasonează şi se mocirlesc.Cantitatea de sămânţă este de 3-4 g/m2 şi 300-350 g pentru obţinerea răsadului necesar unui hectar de cultură comercială.5 cm în solurile uşoare şi 1.III-10. insecticidele de combatere a viermilor sârmă. Pregătirea terenului se face din toamnă. Plantarea se face pe terenuri modelate sau nemodelate. Perioada de plantare este 30. cantitatea de sămânţă este de 2-2. cu norme cuprinse între 350-400 m3/ha./ha N după plantare.V pentru răsadurile produse în etapa a doua. 35 kg s.a. Imediat după plantare se irigă. După răsărire se execută răritul plantelor pe rând la 22-24 cm. cu o normă de udare de 400 m3/ha.5 kg/ha. la începutul formării căpăţânii. Fertilizarea fazilă se aplică de trei ori: cu 45 kg s. manual pe suprafeţe mici şi mecanizat cu maşina MPR-6 (8) pe suprafeţe mari. În zonele foarte favorabile se practică şi semănatul direct al verzei de vară. Distanţele între plante pe rând sunt de 22-24 cm.a. dar cu unele particularităţi.III-5. Epoca optimă de semănat este 25. Cu o parte din plantele rărite se face completarea golurilor.V pentru etapa a doua. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu ale verzei timpurii în câmp.IV20.IV pentru răsadurile produse în prima etapă şi 25.5-2 cm în cele mijlocii./ha P2O5. În decursul perioadei de vegetaţie se aplică 6-8 udări. La plantare. la intervale de 8-10 zile. odată cu pregătirea patului germinativ se aplică: 60 kg s. încorporate prin efectuarea arăturii adânci la 28-30 cm. Semănatul se face cu maşina SPC-6 la adâncimea de 1. Cultura se prăşeşte manual pe rând şi mecanic de 2-3 ori între rânduri şi pe rigole. prin aplicarea a 25-30 t/ha gunoi de grajd bine descompus şi 50 kg s. la creşterea rozetei frunzelor.IV-15.a. coropişniţelor. 148 . Primăvara. Schema de semănat este aceeaşi ca şi în cazul plantării de răsaduri.

Fiind cultură de succesiune. din septembrie până primăvara în mai. mazăre verde. murată sau deshidratată. Cu 6-7 zile înainte de plantare se aplică erbicidele recomandate. când apar producţiile de varză timpurie. de condiţiile de climă ale zonei şi de cultura succesivă anterioară./ha K2O. terenul poate fi ocupat cu: salată.IX. Distanţa între plante pe rând este de 26-30 cm. 65 kg s.VI. în zonele calde. utilizând 300-350 g sămânţă pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură comercială. Semănatul se face rar. Producţiile ce se obţin sunt de 30-35 t/ha./ha P2O5 şi 80 kg s.VI.VI pentru cele semitârzii.a.VI în zonele mai reci şi 10-15. utilizând la plantare un răsad de 35-40 zile. 149 . Cultura de toamnă (târzie) a verzei albe. se recomandă aplicarea unei irigări de aprovizionare. După eliberarea terenului se execută o lucrare cu grapa cu discuri GD-3. Având o capacitate bună de păstrare. Epoca de semănat este în funcţie de perioada de vegetaţie a cultivarului. pe măsura maturării căpăţânilor. realizându-se desimi de 48-54 mii pl/ha.IV-20. în stare proaspătă. iar pe suprafeţe mari semănatul se face cu maşina SUP-21 în rânduri. Suprafaţa necesară a fi amenajată este de 150-200 m2.Recoltarea se face eşalonat.V.a. Pe suprafeţe mici semănatul se face manual în rânduri distanţate la 4-5 cm şi 1-2 cm pe rând sau prin împrăştiere. în zonele mai reci şi 20-30.2. Obişnuit semănatul se face în perioada 25. Răsadurile se produc după tehnologia generală.VII-15. spanac. până la înfiinţarea culturii. pe straturi reci amenajate în câmp. Cultura se înfiinţează prin răsad sau prin semănat direct în câmp.-5. Epoca de plantare a cultivarelor târzii este între 1-15. Încorporarea acestora se face printr-o arătură superficială la 18-20 cm.V pentru soiurile târzii şi 25. Plantarea cultivarelor semitârzii are loc în perioada 20-30. Dacă vara este secetoasă. ceapă verde. cartofi timpurii.a. Cultura se înfiinţează pe teren modelat sau nemodelat./ha N.VII în zonele calde. varza de toamnă asigură consumul o perioadă lungă de timp. începând din 20. urmată de aplicarea a 35 kg s.

între 1-10. răsadurile se fasonează şi se mocirlesc. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele ale culturii timpurii şi de vară. cu norme de udare de 400 m3/ha. asemănător culturii de vară.Înaintea plantării. după defrişarea culturii anterioare. la temperatura de -1. mai ales în gospodăriile individuale. evitând stresul produs asupra plantelor.3. Tehnologia culturii verzei albe timpurii în solarii. Cultura verzei de toamnă se poate realiza şi prin semănat direct în câmp./ha P2O5 şi 30-40 kg s.a. iar a doua între 110.a. se recomandă aplicarea udărilor seara sau noaptea. însă cu particularităţile de ordin tehnic. 3 săptămâni faţă de cultura timpurie în câmp.. Păstrarea producţiei se poate realiza în pivniţe. silozuri sau depozite frigorifice.V. anticipează obţinerea producţiei cu cca. Astfel. Recoltarea se face în perioada octombrie-noiembrie.. Combaterea buruienilor se face prin efectuarea de praşile manuale şi mecanice şi prin aplicarea erbicidelor. Pregătirea patului germinativ se realizează cu FPP-1. Primăvara. Cultura verzei albe în solarii. 150 . Toamna. Pentru o eficienţă maximă a irigaţiei. solarul se acoperă cu 12-15 zile înainte de plantare pentru încălzirea solului la 6-8oC. Plantarea se face manual cu plantatorul pe suprafeţe mici şi cu MPR-6 pe suprafeţe mari.+1oC şi o umiditate relativă a aerului de 85-90%. menţionând că datorită perioadei lungi de vegetaţie numărul udărilor este de 8-10. terenul se fertilizează organic cu 30-40 t/ha gunoi de grajd bine descompus. la care se adaugă 30-40 kg s. În acest scop se folosesc solariile şi tunelele joase. Arătura adâncă se realizează cu MSS-1./ha K2O. semănatul se face în două etape: prima.4 la adâncimi de 28-30 cm. Norma de sămânţă şi tehnica semănatului sunt asemănătoare cu cele folosite la varza de vară. Cultura verzei albe sub folie de polietilenă. Producţia ce se obţine este de 40-60 t/ha.VI. precizând însă că prin lucrarea de rărit se realizează o distanţă între plante de 26-30 cm. Acest fapt a condus la extinderea suprafeţelor. încorporând erbicidele şi insecticidele de combatere a coropişniţei şi a viermilor sârmă. după primele brume care grăbesc maturarea căpăţânilor şi le măresc rezistenţa la păstrare.

menţinând 18-22oC ziua şi 1214oC noaptea. plantarea are loc în perioada 25. apoi cu norme moderate (200-250 m3/ha) în luna martie. după care folia se ridică pe lateralul solarului pentru a crea condiţii corespunzătoare de vegetaţie. aplicând 2-3 udări şi cu norme moderate (300-400 m3/ha) în luna aprilie-mai. subvar. protejarea culturii se realizează pe o perioadă de 25-30 zile. fiind hrănitoare şi uşor digestibile. terenul se modelează în straturi. cauliflora (ALEF) Familia Cruciferae Importanţa culturii. realizând producţii de 35-50 t/ha. Lucrările de întreţinere sunt cele prezentate la cultura în sere cu următoarele particularităţi: irigarea culturii se face susţinut după plantare. solarii încălzite şi răsadniţe calde. utilizând 300-350 g seminţe pentru 1 ha cultură. Producerea răsadurilor se face în serele înmulţitor. Temperaturile de peste 30oC conduc la inhibarea creşterii căpăţânii. A fost cultivată începând cu secolul al XVI-lea de către egipteni. alungirea acestora şi emiterea de tulpini florifere. murată şi marinată. Se consumă preparată sub forma diferitelor mâncăruri. În funcţie de zona de cultură. pentru a nu răci solul. Distanţa între plante pe rând este de 25-30 cm. udările se fac cu furtunul la cuib. Semănatul se face în perioada 10-15.II-10. 151 . După plantare. care creşte spontan în Asia Mică şi Grecia. botrytis L. Recoltarea începe la sfârşitul lunii aprilie şi se desfăşoară până prin 10 iunie.În funcţie de mărimea şi tipul solarului. realizându-se desimi de 57-65 mii pl/ha. care au o valoare alimentară ridicată. Originea şi aria de cultură. 9.III. Conopida se cultivă pentru inflorescenţele hipertrofiate.2. temperatura din solarii se reglează prin aerisiri. răspândindu-se apoi în toate ţările cu climat maritim din sudul Europei.CONOPIDA Brassica oleracea var. solul se menţine afânat prin aplicarea a 1-2 praşile manuale. Se consideră că specia provine din specia sălbatică Brassica creţica. aplicând 4-6 udări. Răsadurile se repică în cuburi sau ghivece nutritive de 5x5x5 cm sau 7x7x7 cm.I.

Timpurie de Bacău. -semitârzii: White Ball F1. Partea comestibilă numită impropriu "căpăţâna falsă" rezultă din îngroşarea pedunculilor florali. Căpăţâna falsă este afectată de temperaturi sub 0oC. -semitimpurii: Serano F1. dar în condiţii optime de climă şi lucrări tehnologice produce sămânţă în primul an. Capacitatea agerminativă este de 70-90% şi durează 3-4 ani. În funcţie de soi. Cabrera F1. Conopida este specia cu cele mai mari pretenţii faţă de factorii de mediu. Creşterea şi dezvoltarea tulpinilor florale durează 15-20 zile. terminaţi cu o masă vegetativă grăunţoasă. Conopida este o plantă bienală. 152 .La noi în ţară se cultivă în toate zonele cu climă umedă şi răcoroasă. Temperatura optimă în perioada de formare a căpăţânii false este de 15-18oC. iar înflorirea 20-25 zile. Dumbrava. Sistemul radicular este bine dezvoltat şi pătrunde în sol până la 25-40 cm. căpăţâna se colorează în violaceu şi se individualizează tulpinile florale. Frunzele sunt mari.2-3. faza de căpăţână durează 10-12 zile. Alto. Greutatea a 1000 seminţe este de 2. Seminţele încep să germineze la 4.4oC. dar temperatura optima este de 18-20oC. se resfiră. -timpurii: Fremont F1. Veralto. iar în faza de plantă matură această suprafaţă este de 100 ori mai mare. când răsărirea are loc după 6-8 zile. ovale şi acoperite cu un strat de pruină. de culoare brun-roşietică şi mate. apoi lăstarii încep să crească. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. Soiuri cultivate omologate pentru cultură: -foarte timpurii: Fastman. Lateman. Seminţele sunt globuloase. În faza de răsad suprafaţa absorbantă este de 10 ori mai mare decât suprafaţa de asimilaţie. -târzii: Batsman. Florile sunt de culoare galbenă cu polenizare alogamă.0 g. Particularităţile botanice şi biologice. Fortados. Aviso F1. într-un gram intrând 330-440 seminţe.

Faţă de elementele nutritive din sol cerinţele sunt mari. conopida se cultivă atât în câmp cât şi în spaţii protejate. Pentru obţinerea unor producţii mari. Fiind o legumă mult solicitată de către consumatori. K2O (Davidescu.a. 1992). iar pentru o tonă de substanţă uscată. În zonele sudice şi vestice ale ţării. 10-12 kg s. 500-560 t apă.Valori ale temperaturii de sub 10oC asociate cu umiditatea scăzută în aer provoacă înflorirea timpurie şi diminuarea calităţii producţiei. Faţă de lumină pretenţiile variază cu faza de vegetaţie. Astfel. plantele necesitând o lumină difuză. umiditatea din sol trebuie să fie de 70-80% din capacitatea de câmp şi constantă. iar în faza formării şi creşterii căpăţânii false extrag din sol 70-75% din necesarul de îngrăşăminte ce trebuie asigurat pentru întreaga perioadă de vegetaţie. În primele faze de vegetaţie (35-45 zile) de la plantare. Astfel. formând căpăţâni mici şi afânate. pentru o tonă de produs proaspăt se extrag din sol: 8-10 kg s. Tehnologia culturii. Consumul maxim de apă se înregistrează în faza de formare a căpăţânii false.a. plantele extrag din sol mai mult azot. înverzirea inflorescenţei şi pierderea frăgezimii şi a gustului. Velicica Davidescu.N. producând îngălbenirea. plantele consumă 182 t apă. brunificarea.a. În faza de creştere a căpăţânii cerinţele faţă de lumină se reduc. De asemenea. în faza de răsad este sensibilă atât la intensitatea cât şi la durata de iluminare. temperaturile de peste 24oC duc la emiterea timpurie a tulpinilor florifere fără a mai forma căpăţâni normale. 4 kg s. P2O5. Pentru o tonă de căpăţâni. nestructurate.D. cu exces de umiditate. Cultura conopidei dă bune rezultate pe solurile profunde. Insuficienţa luminii în această fază conduce la alungirea răsadurilor. datorită 153 . Lumina directă dăunează calităţii. unde plantele au o creştere slabă cu foliaj redus. Cultura conopidei în câmp se practică în zonele premontane cu climat umed şi răcoros. unde cultivarele foarte timpurii şi timpurii dau producţii de primăvara până toamna. argilonisipoase. Contraindicate culturii conopidei sunt solurile sărace. bogate în materie organică şi cu capacitate mare de reţinere a apei.

0. 40-60 t/ha. Producerea răsadurilor se face în sere înmulţitor sau răsadniţe încălzite biologic. La fertilizarea de bază se aplică doze mai mari de gunoi de grajd bine descompus. distanţele între plante.4% sulfat de potasiu. În perioada de producere a răsadurilor nivelul de temperatură se dirijează pe faze de creştere. Plantarea are loc în funcţie de zonă. Cantitatea de soluţie ce se aplică este de 10 l/m2 răsaduri. Acestea se încorporează în sol printr-o arătură adâncă la 2832 cm. solarii.I-10. După apariţia primelor două frunze adevărate se execută repicatul în cuburi sau ghivece nutritive de 5x5x5 cm.a. folosind 250-300 g sămânţă pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură (50-60 mii plante). 0.2% azotat de amoniu. Alegerea şi pregătirea terenului în vederea plantării este identică cu cea prezentată la varza timpurie în câmp. se aplică o soluţie de azotat de amoniu 0. conopida se cultivă numai în cultură timpurie (de primăvară) şi târzie (de toamnă)./ha P2O5 şi 50 kg s. administrând o soluţie compusă din: 0. Pentru efectuarea în primăvară a unei plantări cât mai timpurii se recomandă modelarea terenului din toamnă în straturi de 94 cm sau biloane de 80-90 cm. Pe rând. Fertilizarea fazială se aplică în două etape. În prima etapă. îngrăşăminte minerale în doze de 60 kg s.6% superfosfat. Depăşirea vârstei la plantare conduce la obţinerea de plante cu inflorescenţe laxe şi ramificate ce nu pot fi valorificate.temperaturilor ridicate. administrând 5 l/m 2. sunt de 18-20 cm. când în sol se realizează temperatura de 8oC. Semănatul se face în perioada 20.a. răsadniţe şi tunele joase. La 12-14 zile de la prima fertilizare se aplică a doua. la 10-12 zile de la repicat. Cultura în câmp pentru producţie timpurie. 154 ./ha K2O. În spaţiile protejate conopida se cultivă în sere.II. în decada a doua a lunii martie în zonele sudice şi cu două săptămâni mai târziu în cele nordice. Vârsta răsadului la plantare este de 40-45 zile. Distanţele de plantare.5%.

Livrarea se face în lăzi tip P sau în navete de plastic. Irigarea culturii se face mai susţinut. în perioada 20-31 mai şi durează aproximativ 2-3 săptămâni. Prin postmaturarea căpăţânilor false această perioadă poate fi prelungită până la sfârşitul lunii noiembrie. Livrarea producţiei începe cu prima decadă a lunii septembrie şi durează până la sfârşitul lunii octombrie. În gospodăriile individuale se recomandă şi plantarea pe biloane late de 80 cm. semănând în ultima decadă a lunii februarie. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. se sortează pe culoare. Cultura în câmp pentru producţie târzie (de toamnă) ocupă suprafeţe mari datorită faptului că se pot asigura mai uşor cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu. Recoltarea se face eşalonat în 3-5 etape. administrând 35 kg s.Desimile ce se realizează sunt de 63-74 mii pl/ha. Răsadurile se produc în răsadniţe calde. Producţia ce se obţine este de 15-12 t/ha. Lucrările de întreţinere sunt comune cu cele ale verzei timpurii în câmp. Producţia ce se obţine este de 15-20 t/ha. Între plante pe rând distanţa este de 40-50 cm. Plantarea în câmp are loc în perioada 1-10 aprilie în zonele sudice şi vestice ale ţării şi 1-10 mai în rest. Cultura în câmp pentru producţie de vară a conopidei se practică cu bune rezultate numai în Transilvania şi zonele premontane.a. urină de grajd diluate în apă în raport de (1:4-6)./ha N sau gunoi de păsări. Distanţele de plantare sunt aceleaşi ca şi la conopida timpurie. începutul lunii martie. Desimile ce se realizează sunt de 44-55 mii pl/ha. Fertilizarea suplimentară se aplică în faza de 8-10 frunze. Recoltarea începe la mijlocul lunii iunie şi durează la sfârşitul lunii iulie. Pentru cultură sunt utilizate numai cultivarele foarte timpurii şi timpurii cu perioadă de vegetaţie cuprinsă între 79-93 zile. 155 . grad de compactitate şi diametru. aplicându-se 5-6 udări cu norme de 200250 m3/ha. Căpăţânile se taie cu 2-3 frunze protectoare.

Deoarece are aceeaşi perioadă de cultură cu a verzei albe de toamnă, tehnologia de cultură a conopidei este asemănătoare cu cea prezentată la varza de toamnă. Răsadurile se produc pe straturi reci în câmp, semănând rar fără repicare. Semănatul se face în perioada 1-10 mai, folosind 300 g sămânţă pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură comercială. Vârsta răsadului la plantare este de 45-50 zile. Plantarea are loc în perioada 15-25.VI pentru cultivarele târzii şi semitârzii şi 25.VI-10.VII pentru cele semitimpurii. Răsadurile se plantează manual pe suprafeţe mici şi mecanizat cu MPR-6 (8) pe suprafeţe mari, după schema prezentată în figura 1.20. Distanţele între plante pe rând sunt de 26-30 cm, realizându-se desimi de 42-51 mii pl/ha. În gospodăriile individuale plantarea poate fi făcută şi la 40-50 cm între rânduri şi 30-40 cm pe rând, realizând desimi de 6-8 pl/m2. Lucrările de întreţinere sunt comune cu cele ale verzei de toamnă, cu unele particularităţi. În timpul perioadei de vegetaţie se aplică trei fertilizări faziale cu 35 kg s.a./ha N, la care se adaugă 20 kg /ha Borax. În funcţie de regimul de precipitaţii se aplică 6-8 udări cu norme de 350-400 m3/ha. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Recoltarea se face eşalonat în septembrie-octombrie, încheindu-se înainte de venirea îngheţurilor. În cazul în care nu toate plantele au ajuns la maturitatea de consum, cultura poate fi protejată cu tunele sau plantele sunt scoase cu rădăcină şi puse la postmaturare în beciuri sau pivniţe. Producţia este de 20-25 t/ha.

156

9.3.GULIA Brassica oleracea var. gongylodes Lam. sin. caulorapa Familia Cruciferae
Importanţa culturii. Gulia se cultivă pentru rădăcina tuberizată numită "tulpinofruct", care se consumă crudă sau preparată. Valoarea alimentară este dată de conţinutul ridicat în vitamine, săruri minerale şi zaharuri. Având capacitate bună de păstrare asigură consumul în stare proaspătă o perioadă lungă de timp. Originea şi aria de cultură. Datele din literatura de specialitate arată că gulia provine din specia sălbatică Brassica rupestris care creşte spontan în zona Mării Mediterane. A fost luată în cultură încă din antichitate, cultivându-se pe suprafeţe mai mari în Centrul şi Vestul Europei. La noi în ţară se cultivă pe suprafeţe restrânse în toate judeţele, cu pondere în jurul marilor centre urbane din Transilvania şi Banat. Particularităţi botanice şi biologice. Este o plantă bienală, care formează în primul an tulpinofructul de formă globuloasă, iar în anul al doilea tulpinile florifere, florile şi seminţele. Frunzele de culoare verde sau violacee au peţiolul lung cu marginea limbului dinţată. Soiuri cultivate recomandate pentru cultură la noi în ţară: -foarte timpurii: Korist F1; -timpurii: Dworky, Favorit, Kupa, Trrero; -semitârzii: Goliath alb, Goliath albastru, Blauer Speck, Kossak. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. Prezintă aceleaşi cerinţe faţă de factorii de mediu ca varza albă. Plantele tinere, în faza de 4-5 frunze sunt sensibile la temperaturi de vernalizare (5-10oC). În aceste condiţii ele emit foarte uşor tulpini florifere fără a mai forma tulpini îngroşate.

157

Faţă de lumină cerinţele sunt moderate, putându-se cultiva în asociere. Lipsa luminii în primele faze conduce la alungirea plantelor, frânând depunerea substanţelor de rezervă în tulpină, care nu se mai îngroaşă. Gulia are cerinţe ridicate faţă de umiditatea din sol. Alternanţa perioadelor de secetă şi umezeală abundentă conduce la crăparea tulpinii tuberizate. Deoarece au un sistem slab dezvoltat şi perioadă scurtă de vegetaţie solicită soluri fertile, dar nu cu exces de azot. Consumul specific pentru o tonă de produs comercial este de 2-3 kg s.a.N; 1 kg s.a. P2O5 şi 3-5 kg s.a. K2O. Perioadele critice ale nutriţiei sunt în faza de 6-8 frunze când începe îngroşarea tulpinii şi în faza de depunere intensă a substanţelor de rezervă. Se recomandă aplicarea, odată cu pregătirea terenului, a 15-20 t/ha gunoi de grajd bine descompus. Tehnologia culturii. Gulioarele şi guliile asigură un consum eşalonat din culturi practicate în câmp şi în spaţii protejate. Culturii de gulioare îi poate urma în acelaşi an culturi de castraveţi, fasole verde, rădăcinoase de toamnă (morcov, sfeclă roşie). Guliile de toamnă pot fi cultivate după mazăre verde, ceapă verde, spanac, cartofi timpurii. Cultura guliei în câmp pentru producţie timpurie. Pregătirea terenului pentru plantare se execută ca şi la varza timpurie în câmp. Gulioarele având perioadă scurtă de vegetaţie pot fi cultivate atât în ogor propriu cât şi în succesiune. Răsadurile destinate înfiinţării culturii se produc în sere înmulţitor şi răsadniţe calde încălzite biologic. Semănatul se face în perioada 10-15.II pentru cultura în ogor şi 10.V-10.VI pentru cultura succesivă, utilizând 300 g sămânţă pentru un hectar de cultură. Răsadurile se repică în cuiburi de 5x5x5 cm sau în strat nutrient de 5x5 cm. Lucrările de întreţinere aplicate răsadurilor sunt cele generale. Prin aerisiri se evită realizarea unor temperaturi de 5-10oC care conduc la vernalizarea răsadurilor.

158

Plantarea se execută pe teren modelat sau nemodelat în perioada 20.III10.IV. Distanţa între plante pe rând este de 22-27 cm, realizându-se desimi de 110-120 mii pl/ha. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele ale verzei timpurii, dar mai reduse ca volum. Recoltarea se face eşalonat, când tulpina are diametrul de 5-10 cm, începând cu ultima decadă a lunii mai. Pentru valorificare se taie sub tulpina îngroşată şi se lasă 3-4 frunze în vârful tulpinii legându-se apoi câte 3 în legătură. Producţia este de 10-15 t/ha. Cultura guliei în câmp pentru producţie de toamnă se realizează după o tehnologie asemănătoare cu a conopidei de toamnă, cu unele particularităţi. Răsadurile se produc pe straturi reci, semănând rar fără repicare. Pentru cultura în ogor se seamănă în perioada 10.IV-10.V, iar pentru cultura succesivă în perioada 25.V-10.VI, utilizând o cantitate de sămânţă de 300-350 g pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură. Plantarea soiurilor semitimpurii şi târzii are loc în perioada 25.V-15.VI în culturi pure şi 25.VI-10.VII în culturi succesive. Soiurile timpurii se plantează în perioada 15.VII-31.VII. Plantarea se efectuează pe teren modelat şi nemodelat. Distanţa între plante pe rând este de 28-32 cm. Desimile ce se realizează sunt de 65-70 mii pl/ha. Lucrările de întreţinere sunt comune cu cele ale conopidei de toamnă. Fertilizarea fazială se aplică în două reprize, folosind 35 kg s.a./ha N şi 25 kg s.a./ha K2O. Prima fertilizare se aplică la 8-10 zile după plantare, iar cea de a doua la începutul îngroşării tulpinii. Irigarea se aplică repetat de 2-4 ori pentru a menţine o umiditate constantă de 75-80% din I.U.A la adâncimea de 25-40 cm. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Recoltarea se face eşalonat în luna octombrie prin smulgerea plantelor. Lucrarea trebuie să se încheie înainte de venirea îngheţului. Plantele recoltate se scutură de pământ, se fasonează, se sortează pe mărimi şi se livrează în lăzi tip P sau boxpaleţi.

159

Producţia ce se obţine este de 30-40 t/ha. Cultura forţată şi protejată a guliei. Cultura forţată se practică în ciclul I în sere cu consum redus de energie. Pentru folosirea intensivă şi cu eficienţă maximă a acestor spaţii se practică cultura anticipată (faţă de cultura de bază: tomate, castraveţi), cultura de bază şi cultura asociată. Semănatul pentru producerea răsadurilor destinate înfiinţării culturilor anticipate se face în perioada 1-10.X; pentru cultura de bază în perioada 110.XI şi pentru cultura asociată în perioada 15-20.XI. Cantitatea de sămânţă necesară producerii răsadului unui hectar este de 400-500 g. Pentru culturile forţate se folosesc soiuri de gulioare (Trerro), care valorifică condiţiile de microclimat şi sunt adaptate la condiţii de iluminare mai redusă. Lucrările de întreţinere aplicate răsadurilor sunt asemănătoare cu cele ale verzei timpurii în sere. Pentru culturile asociate, lucrările de pregătire a serei sunt aceleaşi ca şi pentru cultura de bază. Plantarea răsadurilor se face eşalonat, în funcţie de forma de cultură astfel: - între 15-20.XI la culturile anticipate; - între 20-30.XII şi 1-10.I la culturile de bază; - între 10-15.I la culturile asociate. La cultura anticipată şi de bază se plantează două benzi a 6 rânduri la traveea de 320 cm. Distanţa între rânduri este de 25 cm, iar între plante pe rând de 20 cm. Desimea ce se realizează este de 180 mii pl/ha. La cultura asociată numărul rândurilor este în funcţie de cultura de bază, realizând însă aceleaşi distanţe 25 x 20 cm. Lucrările de întreţinere sunt aceleaşi ca şi la varza timpurie în seră, dar mai reduse ca volum. Recoltarea se face manual, eşalonat, fasonând plantele recoltate care se livrează apoi în lăzi de tip P sau boxpaleţi. Recoltarea plantelor din culturile anticipate se face în perioada 10.I20.II, iar în culturile de bază şi asociate în perioada 15.III- 30.IV.

160

La culturile anticipate se realizează o producţie de 12-15 t/ha, la cele de bază 20-25 t/ha, iar la cele asociate 8-10 t/ha. Cultura protejată a guliei se practică pe suprafeţe mai mari în gospodăriile individuale. În acest scop se utilizează solariile şi tunelele joase. Producerea răsadurilor se face în sere înmulţitor sau răsadniţe calde, semănând eşalonat din două în două săptămâni, începând cu 15.I. Cantitatea de sămânţă necesară este de 400-500 g. Răsadurile se repică în ghivece de 5x5x5 cm. Solariile se pregătesc acoperindu-se cu 10-12 zile înainte de plantarea gulioarelor. Pregătirea terenului se face ca şi pentru varza timpurie în solar. Plantarea se face când răsadul are 5-6 frunze adevărate şi o vârstă de 40-45 zile. Distanţele de plantare sunt de 25x20cm; 20x20 cm; 25x25 cm în culturi pure şi anticipate, iar în culturi asociate distanţele de plantare sunt în funcţie de cultura principală. În tunele joase plantarea se face la 30 cm între rânduri şi 20 cm pe rând. Lucrările de întreţinere sunt comune cu ale verzei timpurii în solarii şi tunele joase. Recoltarea se face în aprilie-mai, obţinând 10-20 t/ha.

161

rădăcina se dezvoltă în stratul arabil. Particularităţi botanice şi biologice. în funcţie de cultivar. cât şi prelucrate industrial. Tomatele sunt plante anuale. funcţie de varietate şi cultivar. potasiu. Astfel cultivarele care aparţin var. Fructele de tomate prezintă importanţă economică şi alimentară nu atât prin conţinutul în elemente energetice. B. pivotul fiind rupt. fier. Foliolele au forma lanceolată. C. Peru şi Ecuador. Tomatele sunt originare din America Centrală şi de Sud. Tomatele conţin glucide. B2. Frunzele tomatelor sunt imparipenat sectate. cu suprafaţa relativ netedă sau gofrată. cu foliole dispuse alternativ. formând copili la subsuoara frunzelor.CAPITOLUL X CULTURA PLANTELOR LEGUMICOLE DIN GRUPA SOLANO-FRUCTOASE 10. iar în cazul culturilor înfiinţate prin răsad. Rădăcina tomatelor cultivate prin semănat direct în câmp. Tulpina tomatelor are o creştere diferită. înălţimea tulpinii oscilează între 60-100 cm.TOMATELE – Solanum lycopersicum L. Originea speciei. cerasiforme. vulgare au o creştere nedeterminată (2-10 m) pe când la var. în condiţiile climatice ale ţării noastre. specia de origine fiind Lycopersicon esculentum var. cât prin vitamine. De asemenea prezintă o mare capacitate de lăstărire. validum. Inflorescenţa este de tip cimă şi apare 162 . ceea ce permite plantarea mai adâncă a răsadurilor. fosfor. poate ajunge până la 1 m adâncime în sol. B6. Familia Solanaceae Importanţa culturii. necesitând udări dese. vitaminele A. atât proaspete. ovală şi prezintă marginea întreagă sau dinţată. săruri minerale şi acizi organici având o gamă variată de întrebuinţări şi înregistrând un consum mare. În regiunile cu climat tropical se comportă ca plante perene. Tulpina tomatelor emite rădăcini adventive. cu creştere determinată.1. calciu şi magneziu.

Rada F1. Savor F1. Solara F1. -pentru industrilizare: -foarte timpurii: Monor. Precoce de Someşeni. Floarea tomatelor este pe tipul 5. Selfesta F1. ramificate multiple. Petra. Ronco F1. Işaliniţa 50 F1. Amati F1. 163 . Ace Royal. Hector F1. Roxana. Arletta F1. Kristy 47. ramificate dublu. suculentă. Ştefania. Seminţele sunt oval-rotunjite. Marissa F1. Inserţia primei inflorescenţe este variabilă în funcţie de cultivar. Mariana. Timpurie de Argeş. Early Nemapride F1. numai în cazuri rare (5%) este alogamă. -pentru seră: -foarte timpurii: F 247 F1. Diana. Romatos F1. Top. Vitamina. Roma VF. GS 12 F1. Numărul de flori în inflorescenţă variază de la 4-5 la 16-18. cu perişori care le dă o culoare argintie sau mai cenuşie în funcţie de metoda de extragere. Romatos F1. -perntru consum în stare proaspătă şi industrialiuare: -timpurii: Cluj 80. -semitârzii: Dacia. -timpurii: Prisca F1. Vidra 533. Shirley F1. -semitimpurii: Buzău 47. Caspar F1. Carolina. de forme. Saturn F1. Fructul este o bacă cărnoasă. Denar. Topspin F1. Gabor F1. Primador F1. Lucia F1. Polenizarea este autogamă. Berdy F1. Apollo F1. Ioana F1. -semitârzii: Buzău 22. Fortara F1. Cultivare omologate pentru cultură: -pentru consum în stare proaspătă: -timpurii: Export II F1. după 5-9 frunze. Primotom F1. Nemapride. -timpurii: Sincron. Yasmin. Există trei tipuri de inflorescenţe: neramificate. Ferma. Petalele sunt de culoare galbenă şi sunt concrescute la bază. Elena F1. Laura. următoarele se formează după 3-4 frunze. Argeş 1. Mara. Fakel. Romec 554 J. Nema 1435. Unirea. Peto 86. Perla Clujului. Lima RS. -semitimpurii: Cristal F1. Pavio.pe internod. Vipon. mărimi şi culori diferite. -semitimpurii: Argeş 428. Gloria F1. -semitârzii: Buzău 1600. Fino F1. Diablo.

Seminţele supuse şocurilor de temperatură. La temperaturi ridicate şi la intensitate luminoasă scăzută are loc activarea puternică a respiraţiei. Marfa F1. înregistrându-se un consum mărit de asimilate (de scăderea cantităţii de hidraţi de carbon).-semitimpurii: Cindel F1. determină alungirea răsadurilor. Tomatele sunt plante cu caracter specific termofil. ca plante termofile sunt condiţionate în creşterea şi dezvoltarea lor de factorul temperatură. care împiedică fructificare normală. La temperatura minimă de 1012oC seminţele germinează în 7-14 zile. atât sub aspectul intensităţii cât şi cel al duratei şi compoziţiei spectrale. Se prelungeşte perioada de la răsărire la apariţia recoltei. iar plantele au rezistenţă mai mare la temperaturi mai scăzute de 10 oC. Fructele cresc şi se dezvoltă normal la o temperatură cuprinsă între 18-24 oC. în dauna creşterii şi fructificării. -târzii: Angela F1. Se formează ciorchini foarte mici. În prima parte a vegetaţiei (ianuarie-martie) lumina este deficitară ca intensitate şi influenţează negativ iniţierea primordiilor florale. la o intensitate luminoasă între 6000-10000 lucşi şi o durată de iluminare de 16-18 ore. Nemarom F1. Tomatele. O intensitate luminoasă scăzută şi o durată de iluminare a soarelui sub 12 ore pe zi. Ritmul înfloririi se accelerează însă în dauna vigurozităţii acestora. Diva (SI) F1. Falcato F1. iar florile avortează şi cad. pe când la cea optimă de 25 oC în 6-7 zile. Cele mai mari pretenţii de lumină le au tomatele în faza de răsaduri şi la formarea organelor de fructificare. prin alternanţă între valorile optime cu temperaturi scăzute de 1-2 oC germinează mai repede. Procesele metabolice se desfăşoară normal. Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie. în funcţie de soi. Garbo F1. care este corelat cu fazele de vegetaţie. iar maxime între 30-35 oC. Splendid (SI) F1. intolerante faţă de îngheţ dar în acelaşi timp sensibile la temperaturi ridicate. Temperatura optimă de germinare a polenului este de 21-30 oC. florile avortează şi fructele cad. Resyset F1. cele minime între 10-12 oC. Temperaturile optime de creştere şi dezvoltare a plantelor se situează între 22-25 oC. Lumina are un rol important în creşterea şi dezvoltarea plantelor de tomate. întârzie apariţia inflorescenţelor. producându-se malformaţii sau reţinerea diferenţierii 164 . sub 15 oC şi peste 35 oC polenul nu mai germinează. procesele fiziologice şi biochimice.

când temperatura în sere poate fi mai uşor controlată. Se evidenţiază faptul că în lunile cu radiaţie puternică şi temperaturi ridicate. deci a umidităţii din sol şi reducerea radiaţiei. Tomatele. ceea ce conduce la o stare de stres. în sere. evapotranspiraţia se intensifică. cu 25-35% dacă sticla este murdară şi cu 55. pierderile de apă din sol cresc. cu reducerea posibilităţilor de autopolenizare. au nevoie de un regim moderat al umidităţii aerului. radiaţia puternică determină supraîncălzirea spaţiului interior şi a plantelor făcând necesară umbrirea serelor. Intensitatea luminii în sere scade mult în special în zilele cu cer acoperit şi sticlă murdară. cu toate măsurile de umbrire. în cazul unui ciclu lung. Ingrăşămintele organice şi în primul rând gunoiul de grajd semifermentat sunt de mare importanţă în cultivarea tomatelor în sere atât prin 165 . regimul de umiditate din sol trebuie să fie de 60-80% din capacitatea de câmp. mai ales în fazele 4-8 de dezvoltare a acestora stânjenind procesul de polenizare şi fecundare. Pentru parcurgerea normală a etapelor în dezvoltarea mugurilor f1oriferi. Caracterul intensiv al sistemului de cultivare a tomatelor în seră reclamă nivele mult mai ridicate de fertilizare decât la cultura în câmp. Greutatea cea mai mare a unui fruct se obţine dacă polenizarea se face între orele 12-14 la o valoare a umidităţii relative a aerului de 65-75%. In lunile reci. Variaţiile prea mari duc la avortarea florilor. Pe de altă parte în tot cursul verii. Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie de 65-75% la plantare şi de 55-65% la începutul fructificării. cauzând căderea florilor. poate să aibă loc o creştere luxuriantă a plantelor în dauna fructificării. caz în care pierderile de apă sunt scăzute.mugurilor florali. Aceasta poate fi ameliorată prin mărirea consumului de apă. evapotranspiraţia este redusă. Deficitul de umiditate provoacă o alungire a pistilului.65% dacă cerul este acoperit şi sticla murdară. combinate cu valori ridicate ale temperaturii crează condiţii favorabile pentru apariţia bolilor patogene şi fiziologice. De asemenea. ceea ce face ca umiditatea din sol să fie asigurată la parametrii moderaţi. mai scăzut după plantare şi mai ridicat în perioada polenizării şi a legării fructelor. Valori excesive ale umidităţii aerului. In zilele cu cer senin în sera cu sticlă curată radiaţia se reduce numai cu 1015% faţă de exterior.

Tehnologia de cultură a tomatelor Cultura tomatelor se situează pe primul loc în cadrul legumiculturii din ţara noastră.conţinutul lor bogat în micro şi macroelemente cât şi prin efectul lor asupra structurii solului. fertite de vânturile dominante din zonă. pe solurile cu conţinut normal de materie organică şi 120-150 t/ha pe cele mai slab asigurate cu materie organică. comune tuturor culturilor de tomate. rădăcinaose şi după cereale în asolamentul mixt. cu expoziţie sudică. cu expoziţie sudică. regimul de umiditate din sol şi din aer precum şi cerinţele de nutriţie specifice hibrizilor cultivaţi. Pentru cultura tomatelor timpurii se aleg terenurile cu textură lutonisipoasă. protejate şi forţate. adăpostite contra vânturilor. având fiecare anumite particularităţi tehnologice. Pregătirea terenului cuprinde o suită de lucrări aplicate toamna şi primăvara. Cultura timpurie se practică cu cele mai bune rezultate în sudul. temperatura. din toamnă. În asolament tomatele urmează după leguminoase. Lucrările efectuându-se mecanizat cu consum mare de carburanţi există preocupări de reducere a acestor consumuri prin execuţia de lucrări simultane. Prin tehnologiile actuale de cultură a tomatelor în sere se recomandă aplicarea anuală a 80-100 t/ha gunoi semifermentat. plane sau cu o pantă uşoară. cucurbitaceae. bulboase. favorabilă irigării pe rigole lungi. Datorită influenţei unor factori de mediu cum sunt luminozitatea. Pregătirea terenului se face cu multă grijă. sudestul şi vestul ţării unde se şi cultivă cu pondere mare circa 35% din totalul suprafeţei. Culturile se efectuează în cămp. de vară şi de tomană. După desfiinţarea culturii anterioare se execută mobilizarea terenului în vederea 166 . se impune ca substanţele nutritive să se găsească în soluţia solului într-un anumit raport ce diferă pe parcursul perioadei de vegetaţie. Cultura tomatelor în câmp Se organizează pentru producţia timpurie. Terenurile cele mai potrivite sunt cu textură uşoară.

folosind 250 g sămânţă pentru producerea răsadului pentru un hectar cultură comercială.5%. în mod obişnuit între 20 februarie şi 1 martie.nivelării de exploatare. asigurarea luminii necesare. Pentru repicat este nevoie de o suprafaţă de 350-400 m2 răsadniţe. Rezultate foarte bune în combaterea buruienilor graminee anuale şi perene se obţin postemergent cu erbicidul Pantera 40 EC 0. Semănatul se face cu 45-55 zile înainte de plantare. În mod normal. la 5 cm distanţă între ele. Răsadurile se produc în sere înmulţitor. Răsadul se repică în cuburi nutritive de 7x7x7 cm sau se produce prin semănat direct în ghivece. după ce terenul s-a zvântat. fiind aplicat când buruienile anuale au 2-4 frunze iar cele perene până la 25-30 cm înălţime. Pentru a mări precocitatea. Lucrările de îngrijire a răsadurilor sunt cele obişnuite: dirijarea factorilor de vegetaţie. seminţele se tratează cu procaină 10 ppm timp de 4 ore sau Atonic 1:2000 timp de 12 ore. Pentru evitarea alungirii răsadurilor. iar pe rând la 1-1. 250-300 kg/ha superfosfat şi 100-150 kg/ha sulfat de potasiu.4-0.5 cm. cu grapa cu discuri sau cultivatorul şi se administrează 150 kg/ha azotat de amoniu. Se seamănă des în rânduri. Terenul se modelează în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 104 cm. corelarea temperaturii cu lumina. care se aplică înainte de plantare cu 5-6 zile şi se încorporează în sol la 6-8 cm. 150 kg/ha superfosfat şi 75 kg/ha sulfat de potasiu. care se administrează după aplicarea şi încorporarea în sol a îngrăşămintelor chimice. tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor. care se lasă în brazdă crudă. se fac tratamente cu retardanţi de 167 . Orientativ se pot aplica 3040 t/ha gunoi de grajd nefermentat.0 l într-o cantitate de 200-300 l apă/ha. Erbicidarea se face cu Treflan 24 EC 3-5 l/ha. sere acoperite cu materiale plastice încălzite sau răsadniţe calde în funcţie de posibilităţi. fertilizarea fazială cu soluţii de fertilizanţi în concentraţie de 0. odată cu îngrăşămintele chimice sau cu Galex 500 EC. se întreţine arătura până la plantare. în faza de 3-4 frunze adevărate. Pentru producerea răsadurilor necesare plantării unui hectar se vor semăna 40 m2. cu 6-7 g sămânţă/m2. Primăvara. fertilizarea de bază trebuie efectuată în funcţie de datele furnizate de cartarea agrochimică. Îngrăşămintele sunt încorporate în sol prin arătura adâncă de 28-30 cm.75-2.

pătarea pustulară (Pseudomonas syringe pv.000 plante/ha. Cu 10-12 zile înainte de plantarea răsadurilor în câmp se face călirea acestora prin scăderea umidităţii şi a temperaturii. sau mecanizat cu maşina de plantat răsaduri. unele având caracter general.000 şi 50. După plantare la fiecare plantă se aplică 1-2 l apă pe suprafeţe mai mici. pentru a asigura prinderea plantelor. următoarea udare se face la 4-5 zile. vesicatoria). din acelaşi cultivar şi de aceeaşi vârstă cu cel folosit iniţial la plantare. Irigarea culturilor de tomate este corelată cu fazele de creştere şi dezvoltare a acestora. mai frecvente sunt: mana (Phytophthora infestans). manual. iar altele caracter special. Lucrările de îngrijire sunt destul de complexe. pătarea brună (Alternaria 168 . se stabilizează la 12ºC şi când pericolul brumelor târzii a trecut (25 aprilie – 5 mai). Răsadul alungit se plantează culcat în lungul răndului. cu răsad de calitate. sau pe rigole. Pe stratul înălţat de 104 cm se plantează 2 rânduri distanţate la 70 cm sau 80 cm. a patra şi următoarele la interval de 8-10 zile. Tratamentele împotriva bolilor şi dăunătorilor au o mare importanţă. După udarea de plantare. a treia după înfloritul primelor două inflorescenţe. pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor (Xanthomonas campestris pv. Udărirele se intensifică în faze de formare şi creştere a fructelor. Adâncimea de plantare este până la prima frunză adevărată. La 3-5 zile după plantare se face completarea golurilor.creştere. Normele de udare sunt cuprinse între 200-400 m3/ha apă. Plantarea se face manual în mod obişnuit pe suprafeţe mici. la adâncimea de 10-15 cm. 100 kg/ha superfosfat şi 75 kg/ha azotat de amoniu. Dintre boli. Se aplică două fertilizări. Afânarea solului se realizează prin efectuarea de praşile mecanice şi manuale de 3-4 ori. iar între plante pe rând distanţa este de 25 cm sau 30 cm. Plantarea în câmp se face în momentul în care temperatura în sol. cu norme de 150-200 m3/ha pe suprafeţe mari. când se aplică 120 kg/ha azotat de amoniu. iar a doua la 15-20 zile după prima. ocazie cu care sunt distruse şi buruienile necombătute de erbicide. prima imediat după apariţia primelor fructe cu 50 kg/ha azotat de amoniu şi 50 kg/ha sulfat de potasiu. realizându-se desimi cuprinse între 40. tomato).

chiar începutul lunii august.dauci f. În unele cazuri se poate lăsa primul copil prefloral cu o inflorescenţă. antracnoza (Colletotrichum atramentarium). septorioza (Septoria lycopersici). După recoltare. sp. mai rar astfel încât să rezulte 250-300 plante/m2. vârsta acestuia fiind 40-45 zile. Susţinerea plantelor se face pe araci sau spalier cu o sârmă.5 mg/l). iar dintre dăunători: păduchele solanaceelor (Macrosiphon euphorbiae). până la sfârşitul lunii iulie. producţie fiind destinată consumului proaspăt din timpul verii şi toamna precum şi pentru industrializare. iar tulpina principală 3 inflorescenţe. norma de sămânţă fiind aceeaşi ca şi la tomatele timpurii. de dirijare a creşterii şi fructificării cuprind: copilitul. pentru evitarea avortării florilor se pot face tratamente cu stimulatori de fructificare (2. Pentru accelerarea coacerii se utilizează soluţii de Ethrel (200-250 ppm). lăsându-se doar tulpina principală.4 D – 0. de la începutul lunii mai (culturi de vară) până la începutul lunii iunie (culturi de toamnă). care se face radical. Lucrările de îngrijire cu caracter special. eşalonat la 3-5 zile. se face manual. când fructele din prima inflorescenţă au diametrul de 2-2. Plantarea răsadurilor are loc în etape. Se seamănă la jumătatea lunii martie. fructele se recoltează la diferite grade maturare. fructele se sortează. Recoltarea începe după 15-20 iunie. la 2 frunze deasupra ultimei inflorescenţe. În funcţie de destinaţia producţiei. Cultura de vară-toamnă Prin răsad are ponderea cea mai mare în cadrul culturilor de câmp. cârnirea tulpinii după 3-4 inflorescenţe. În primăverile răcoroase. pătarea cafenie (Cladosporium fulvum). în vederea eşalonării producţiei. solani). Răsadul se produce în solarii încălzite. Se aplică lucrările de îngrijire obişnuite. se calibrează şi se ambalează conform standardelor recunoscute. gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) şi omida fructelor (Helicoverpa armigera). Schema de plantare este tot cu 2 rânduri pe brazda înălţată ca şi la 169 . În cazul apariţiei pericolului brumelor târzii de primăvară se iau măsuri de protecţie a culturilor prin realizarea perdelelor de fum din brichete fumigene sau prin arderea diferitelor gunoaie. pulverizate fin pe plante.5 cm.

Producţiile obţinute ocilează între 35-50 t/ha. care sunt mai frecvente în perioada de fructificare. În vederea recoltării mecanizate se folosesc soiuri cu creştere determinată. în vedrea eşalonării producţiei. se folosesc deobicei soiuri cu creştere determinată sau semideterminată care nu se cârnesc şi nu se copilesc.5 kg/ha. aplicându-se cantităţi de îngrăşăminte calculate pentru producţii mai mari. Răritul se execută când plantele au 2 frunze adevărate. Se seamănă 2 rânduri pe strat. Recoltarea are loc la jumătatea lunii iulie până în luna spectembrie inclusiv la culturile de vară şi de la începutul lunii august până în octombrie la cele de toamnă. ceea ce influenţează pozitiv eficienţa economică. Perioada de recoltare diferă în funcţie de durata de vegetaţie a soiului. dar distanţa între plante se măreşte la 25 cm pentru culturile de vară şi la 30-35 cm pentru cele de toamnă. şi cu coacere simultană a fructelor. la distanţa de 1525 cm în funcţie de vigoarea soiului. la distanţa de 40-50 cm între cele două rânduri astfel ca plantele în creştere să nu depăşescă coronamentul. Producţiile obţinute 30-70 t/ha. Norma de sămânţă este de 1. Lucrările de îngrijire cu caracter general sunt aceleaşi ca şi la tomatele timpurii. Norma de irigare se măreşte la 2800-4200 m3/ha şi se aplică în 6-8 udări. La coacerea fructelor se udă moderat şi constant. de epoca de înfiinţare a culturii şi de metoda de recoltare.culturile timpurii. Se pretează la mecanizarea integrală a lucrărilor de la înfiinţare până la recoltare. În continuare se aplică lucrări cu caracter general ca şi la celelalte culturi. începând din luna august până la căderea brumelor. Lucrările speciale se aplică numai dacă se cultivă cultivare cu creştere nedeterminată. Semănatul are loc în 2-3 etape din 5-10 aprilie până în 20 mai. 170 . Cultura prin semănat direct în cămp Se practică cu precădere la culturile cu producţie pentru industrializare. cu port erect. Nu se fac lucrări speciale asupra plantelor. pentru a evita crăparea fructelor. cu posibilităţi de restrângere a perioadei de recoltare prin aplicarea cârnitului. În culturile de vară şi toamnă destinate industrializării.

Producerea răsadului se face în sere înmulţitor. Înfiinţarea acestor culturi se face la sfârşitul lunii martie şi durează până în luna iulie pentru ciclul scurt sau până în luna septembrie pentru ciclul de producţie prelungit. asigurându o bună etanşeizare. modelarea în straturi înălţate şi înfiinţarea acestor culturi.Cultura protejată în solarii şi tunele Ponderea cea mai mare o au culturile înfiinţate în solarii primăvara. Cantităţile de îngrăşăminte organice (50-70 t/ha) şi minerale aplicate se dublează. Pregătirea terenului în solarii se face toamna şi primăvara. În eventualitatea cultivării solarului cu salată. Mobilizarea adâncă a solului la 28-30 cm se face cu MSS – 1. se va face acoperirea solarului cu folie de polietilenă. Dacă sunt înfiinţate culturi din toamnă. Terenul se modelează în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau în biloane echidistante la 70 cm. în mod asemănător ca la tomatele timpurii în câmp. Lucrările de îngrijire a răsadurilor sunt cele generale pentru această verigă tehnologică. dar cu unele particularităţi. acestea se udă. Primăvara. solul se mărunţeşte cu freza.4 sau la casma pe suprafeţe mai mici. Plantarea are loc între 20 III şi 5 IV.4-6 l/ha. astfel ca vârsta răsadului la plantarea din 20 III să fie de 50-55 zile. terenul se erbicidează cu Galex 500 EC – 6 l/ha sau Treflan 24 EC . spanac sau ceapă verde se continuă cu mărunţirea terenului. se fertilizează şi eventual se recoltează. 171 . cu însămânţarea la 1020 I. se dezinfectează cu Lindatox 5 G – 30 kg/ha sau Galithion – 20-25 kg/ha şi se fertilizează cu 300 kg/ha Complex III. când în sol se realizează cel puţin 10-120C. ajungându-se la 300-500 kg/ha superfosfat şi 150-200 kg/ha sulfat de potasiu. în 450-500 l apă/ha. O dată la 3-4 ani este bine să se facă subsolajul la adâncimea de 40-50 cm. Lucrările de îngrijire prezintă o complexitate mai mare decât în câmp. mai ales dacă avem culturi înfiinţate din toamnă. cât mai devreme posibil. Răsadurile se repică în ghivece din plastic sau în cuburi nutritive de 7x7x7 cm. Dacă nu sunt culturi. cu aplicare o dată la 2-3 ani. Cu 6-8 zile înainte de plantare. în funcţie de condiţiile climatice concrete ale aerului. Schema de plantare este de 70 x 25 cm la ciclul scurt şi 70 x 35 cm la ciclul prelungit.

iar la cel prelungit după 7-8 inflorescenţe. – 1:4000 la 20 de zile de la plantare. care se repetă la legarea celei de a cincea. – 0.09%. dar la ciclul prelungit. susţinute de sârme fixate pe scheletul solarului. La tomatele cultivate în ciclul scurt se aplică o fertilizare cu 300 kg/ha azotat de amoniu la legarea fructelor din etajul al treilea. când 2-4 flori sunt deschise. în funcţie de caz.Completarea golurilor se face în primele 10 zile de la plantare cu răsad din acelaşi cultivar. Săptămânal se face copilitul radical când copilii au maximum 5 cm lungime. pe măsură ce frunzele de la bază se îngălbenesc. în jur de 10-12 udări pentru ciclul scurt şi 14-16 udări pentru ciclul prelungit. normele se măresc (350-400 m3/ha). la ciclul prelungit. Tomatele cultivate în solar se irigă diferenţiat. în concentraţie de 250 ppm. În condiţii de nebulozitate şi temperaturi scăzute se iau măsuri pentru stimularea polenizării. Pentru a grăbi coacerea fructelor şi creşterea producţiei timpurii se fac tratamente cu Ethrel sau Romthrel. La ciclul scurt cârnitul se face după 3-4 inflorescenţe. Fertilizarea fazială se face în două etape: la legarea fructelor în prima inflorescenţă şi la a doua inflorescenţă. iar pe măsură ce se încălzeşte şi plantele cresc. Defolierea se face repetat. Lucrarea se repetă la 4-5 zile. Inflorescenţele se tratează prin îmbăiere sau pulverizare. Susţinerea plantelor se face la circa 20 zile de la plantare. No-seed 0. Recoltarea se face eşalonat din ultima decadă a lunii mai până la sfârşitul lunii iunie pentru ciclul scurt şi de la începutul lunii iunie până în 172 . pentru a realiza o cultură încheiată.C. Primul prăşit manual se face la 10-12 zile de la plantare. Se folosesc produsele: Tostim – 3. când fructele din prima inflorescenţă au diametrul de 2. În mod obişnuit se stimulează primele două inflorescenţe şi numai în situaţii speciale cea de-a III-a.1% sau Tomafix L.3%. Atonic L. La început normele de udare sunt mai mici (200-250 m3/ha pentru a nu răci solul). păstrat în acest scop.5 cm.C. a legării şi creşterii fructelor. Solul se menţine afânat şi curat de buruieni prin praşile repetate. aplicate manual sau mecanic (la începutul culturii). pe spalier cu o singură sârmă la ciclul scurt sau cu sfori mai lungi. Următoarele praşile se repetă la interval de 1015 zile.

Fructul este o bacă falsă de forme şi dimensiuni diferite în funcţie de varietate şi soi. Franţa. săruri minerale de fosfor şi de calciu. cu procent ridicat de alogamie (10-20%). Particularităţi biologice Ardeiul este o plantă anuală. peţiolate cu limbul cordiform sau lanceolat. Originea şi aria de răspândire Ardeiul este originar din America Centrală. zaharuri. în Europa a fost adus în secolul al XVI-lea şi s-a răspândit mai întâi în Potugalia. Seminţele de culoare galbenă cu formă rotund-turtită. Spania. ajungând la înălţimi de 1. Fecundarea este autogamă. în condiţiile ţării noastre şi bienală sau chiar perenă în zonele de origine. etc. în funcţie de varietate. Ardeii se remarcă prin conţinutul mare de vitamine. Familia Solanaceae Importanţa culturii Valoarea alimentară şi economică a ardeiului constă în faptul că participă la diversificarea sortimentului de legume în tot timpul anului. Tulpina este ramificată simpoidal formând tufe compacte care în condiţii de câmp au înălţimea de 40-80 cm.5-2. 10. Frunzele sunt simple. 173 .0 m. dar rămâne erbacee de aceea plantele sunt palisate. Cultivare omologate pentru cultură: -la ardeiul gras: -foarte timpurii: Blondy F1.ARDEIUL – Capsicum annuum L. Italia. Florile sunt solitare sau dispuse câte 2 la locul de ramificare a tulpinii.2. Producţia obţinută oscilează între 40-50 t/ha în ciclul scurt şi 60-70 t/ha în ciclul prelungit. alcătuite pe tipul 5. În cultura de seră tulpina creşte mai viguroasă.septembrie pentru ciclul prelungit. Rădăcina principală este pivotantă cu numeroase rădăcini secundare care se ramifică în straturile superficiale ale solului.

-timpurii: Ceres, De Şiria, Delta F1, Denis F1; Edesalma, Flamingo F1, Işalniţa 85 V, Miniş 27; -semitimpurii: Andra, Arlequin F1, Aroma, Atlas F1, Bianca F1, Cristal, Dolmy F1, Export (SI), Galben superior; -semitârzii: Mihaela, Opal, Tarog; -târzii: Uriaş de California. -la ardeiul lung: Lung românesc, Arad 5B, Albineţ, Kapia de Kurovo, Siret, Oranj, Lung de Işalniţa, Silvia B, Carmen B, Cosmin; -la ardeiul gogoşar: Simultan, Auriu, Carmin, Globus, Granat, Rubin, Splendid, Superb, Titan, Meteorit, Neptun; -la ardeiul iute: De Arad, Picant, Arădean, Portocaliu; -la ardeiul de boia: Arad 5, Arad 6. Relaţile cu factorii de vegetaţie Ardeiul are cerinţe mari faţă de căldură. Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 14-150C iar optima de 25-280C. Nivelul optim de temperatură la care plantele cresc şi fructifică bine este 22-250C. Ardeiul reacţionează sensibil în raport cu intensitatea luminii, necesitând pentru fructificare minimum 8000 de lucşi. Insuficienţa luminii duce la prelungirea exagerată a perioadei de vegetaţie, fomarea unui număr redus de frunze iar florile cad în faza de boboc. Consumul de apă a plantelor de ardei diferă în funcţie de fenofază. Este necesară asigurarea unui plafon de umiditate în sol de 65-75% din capacitatea de câmp la începutul vegetaţiei şi de 80-90% în perioada fructificării. Ardeiul are cerinţe ridicate faţă de hrana minerală, necesită o bună aprovizionare a solului cu elemente nutritive, aplicate sub forma îngrăşămintelor organice şi chimice. Solurile cele mai potrivite pentru cultura ardeiului sunt cele uşoare, nisipo-lutoase, cu reacţie neutră sau uşor acidă (pH =6,8). Tehnologia culturii ardeiului Cultura ardeiului în câmp Culturile de ardei gras, gogoşar şi lung au o tenologie asemănătoare, cu diferenţe puţine.

174

Pregătirea terenului din toamnă se face asemănător ca la tomatele de vară-toamnă,dar cu cantităţi sporite de gunoi de grajd (25-40 t/ha). Primăvara se aplică lucrările asemănătoare celor menţionate la tomate. Ardeiul se cultivă numai prin plantarea de răsaduri. Se seamănă la sfârşitul lunii februarie începutul lunii martie, astfel ca la plantare răsadul să aibă vârsta de 60-65 zile. De obicei se seamănă rar (400 plante/m2) şi nu se mai repică. Numai în cadrul culturilor timpurii de ardei gras se face repicatul în cuburi. Cantitatea de sămânţă necesară producerii răsadurilor pentru 1 ha este de 1,2-1,5 kg. Lucrările de întreţinere a răsadurilor sunt cele generale pentru această verigă tehnologică. Plantarea începe în prima decadă a lunii mai, când în sol se realizează cel puţin 150C. Schema de plantare este de 70 x 20 cm la ardeiul gras şi 18 cm la ardeiul lung. Lucrările de îngrijire constau în completarea golurilor după 10 zile de la plantare, efectuarea a 3-4 praţile mecanice şi 2 manuale, irigarea, fertilizarea fazială de 3-4 ori, combaterea bolilor şi dăunătorilor. După plantare pentru asigurarea prinderii răsadurilor, nu se mai udă 1014 zile pentru favorizarea înrădăcinării mai profunde, în continuare, până la fructificare se udă la intervale de 7-10 zile cu norma de 250-300 m3 apă/ha. Recoltarea se face la maturitatea tehnică la ardeiul gras începând cu prima decadă a lunii iulie şi la maturitatea fiziologică la ardeiul gogoşar, lung şi de boia, începând cu a doua decadă a lunii august continuând până în luna octombrie. Producţiile medii obţinute 25-30 t/ha la ardeiul gras, gogoşar şi lung şi 7-10 t/ha la ardeiul iute şi de boia. Cultura ardeiului gras în solarii Pregătirea de bază a solului se face ca şi după tehnologia prezentată la cultura de tomate. Răsadul se produce în sere încălzite prin repicare în cuburi sau ghivece nutritive, astfel ca la plantare să aibă vârsta de 60 zile. Pentru producerea răsadului necesar înfiinţării unui hectar cultură comercială este necesară o cantitate de 0,8 kg. Plantarea are loc atunci când sol se realizează cel puţin 14-150C (luna aprilie). Schema de plantare recomandată în toate tipurile de solarii este de 60+40/30-35 cm asigurându-se între 60000-67000 plante/ha. Lucrările de întreţinere a culturii sunt mai complexe decât în câmp. Astfel, numărul udărilor creşte la 20; fertilizarea se face în 6 etape, cu câte 400

175

kg/ha Complex III la primele 4 etape şi câte 100-120 kg/ha azotat de amoniu şi 80-100 kg/ha sulfat de potasiu în ultimele două reprize. Plantele se copilesc lăsându-se 2-3 ramificaţii care se palisează pe câte o sfoară. Se suprimă butonii florali apăruţi la prima ramificare. Lăstarii care apar pe ramificaţiile reţinute se ciupesc după apariţia a 1-2 flori. Cu cica 40 de zile înaintea încheierii ciclului de vegetaţie, plantele se cârnesc prin suprimarea vârfului de creştere. Pe măsură ce plantele înaintează în vegetaţie se practică şi defolierea la bază, prin suprimarea frunzelor îmbătrânite şi bolnave. Recoltarea are loc la începutul lunii iunie şi durează până în septembrie. Producţiile obţinute oscilează între 35-40 t/ha.

10.3.PĂTLĂGELELE VINETE – Solanum melongena L. Familia Solanaceae
Importanţa culturii Deşi au valoare alimentară mai redusă decât alte legume, se remarcă totuşi printr-un conţinut apreciabil de hidraţi de carbon, proteine, vitamina A, B1 şi B2, săruri minerale. Originea şi aria de răspândire Originare din India şi Birmania, în Europa au fost introduce în cultură abia în secolul al XVII-lea, mai întâi în Grecia şi Italia, apoi şi în alte ţării din sudul şi răsăritul Europei. Particularităţi botanice Vinetele sunt plante anuale, cu rădăcini răspândite în stratul superficial al solului (20-40 cm) şi reprezintă numai 2% din greutatea plantei. Tulpina este ramificată simpoidal formând tufe cu înălţimea de 0,4-0,8 m în condiţii de câmp, menţinându-se în poziţie verticală. Frunzele sunt mari, peţiolate, cu limbul oval, cu marginea întreagă sau lobată şi nervuri de culoare violacee. Florile se formează la subsioara frunzelor, sunt solitare de culoare violacee. Polenizarea este autogamă cu 10-30% procent de alogamie. Fructul, o bacă mare, are forme şi culori diferite la maturitatea de consum în funcţie de soi, de la violaceu deschis până la negru violaceu.

176

Drăgaica F1. Daniela. Manifestă pretenţii mari faţă de sol. Cultivare omologate pentru cultură: -timpurii: Narcisa F1. dar cu cantităţi diferite de îngrăşăminte. Faţă de lumină vinetele sunt foarte pretenţioase. Relaţiile plantelor cu factorii de vegetaţie Vinetele sunt deosebit de pretenţioase faţă de factorii de vegetaţie. Rona. Cantitatea de sămânţă necesară pentru producerea răsadului pentru înfiinţarea 1 ha de cultură comercială este de 0. Contesa. Nutriţia minerală trebuie bine dirijată. Rima F1. Long Violet.Andra F1. Temperaturile maxime pe care le suportă sunt de 38-400C.5-7. care se încorporează printr-o mobilizare adâncă a solului la 28-30 cm. dând rezultate bune pe solurile fertile. Tehnologia culturii vinetelor Cultura vinetelor în câmp Terenul se pregăteşte ca şi pentru ardei. Fabina F1. Lucia. Pana corbului 36. astfel se obţin producţii mici şi de slabă calitate. Plantele vegetează şi fructifică bine la temperaturi între 23-320C. -semitârzii: Viorica.0 kg. Producerea răsadului se face în sere înmulţitor sau solarii încălzite. Erbicidarea se poate face cu Balan 6-8 l/ha sau cu Dymid 6-7 kg/ha. Din toamnă se încorporează în sol 30-40 t/ha gunoi de grajd şi îngrăşăminte chimice greu solubile pe bază de fosfor şi potasiu. bine structurate şi drenate. Lidia F1. Umiditatea pentru vinete trebuie menţinută în sol în mod constant la 7585% din capacitatea de câmp. Primăvara se aplică îngrăşăminte chimice uşor solubile pe bază de azot care se încorporează la pregătirea superficială a terenului. 177 . în funcţie de luminozitate şi fenofază. Bucureştene. care se încălzesc uşor cu pH cuprins între 6. vinetele fiind mari consumatoare de elemente nutritive. -semitimpurii: Amurg. Epoca de semănat este 20 II-1 III. necesitând pentru fructificare cel puţin 8000-10000 lucşi. Temperatura minimă de încolţire a seminţelor este de 14-150C iar optima de 25-300C.Seminţele sunt mici turtite de culoare galben-maronie.8-1. aplicate cu 7-8 zile înaintea plantării.

producţiile medii sunt de 35-45 t/ha. Pe parcursul perioadei de vegetaţie se fac 4-5 fertilizări faziale la interval de 20-25 zile începând după 30 zile de la plantare. Schema de plantare este de 2 rânduri pe brazda înălţată la 70 cm iar distanţa între plante pe rând este de 40 cm. Răsadul se produce în sere înmulţitor. Plantarea are loc în intervalul calendaristic 10-15 IV. Vârsta răsadului la plantare este de 50-55 zile. pentru producerea răsadului pentru 1 ha cultură comercială.răsadul se repică în cuburi nutritive. Lăstarii de rod apăruţi pe ramificaţii se ciupesc după 2-3 flori. după schema de plantare 70 x 28-30 cm. Epoca de semănat este 10-15 II. 178 . Plantele se copilesc lăsându-se 3-4 ramificaţii mai viguroase.7-0. folosind 0. Fertilizarea extraradiculară cu F 231 şi F 411 în soluţie de 0. Se fac recoltări dese la 3-4 zile pentru a preîntâmpina îmbătrânirea fructelor. rezultând circa 35000 plante la hectar.5%. când în sol s-au realizat cel puţin 150C. Factorii de vegetaţie se asigură în optim pentru realizarea de răsad viguros şi sănătos. aplicate în luna iunie. Recoltarea se eşalonează din 10-15 iulie până în luna octombrie. prin semănat des urmat de repicat. 1000 l/ha. Cultura vinetelor în solar Este stimulată de rezultate economice deosebit de favorabile. Producţiile medii realizate oscilează între 25-30 t/ha. asigurându-se o desime de 40-50000 plante/ha. Plantarea are loc între 5-20 V. Terenul şi solariile se pregătesc ca şi pentru tomate. Vârsta răsadului la plantare trebuie să fie între 55-60 zile.8 kg sămânţă. Recoltarea începe la jumătatea lunii iunie şi durează până în septembrie.

Tulpina este târâtoare sau urcătoare. Castravetele este o plantă legumicolă care se cultivă în câmp. sere. având cerinţe deosebite faţă de aer. foarte fragilă când este tânără. Fructele se consumă la maturitatea tehnică. fiind mult apreciate în alimentaţie pentru însuşirile şi conţinutul diversificat în principii nutritive. Rădăcinile se refac greu dacă sunt rănite. dând posibilitatea plantelor de a se aproviziona suplimentar cu apă şi săruri minerale. Castravetele este o plantă anuală.3000 ani î. Familia Cucurbitaceae Importanţa culturii.e. Indochina.n.0 m. fistuloasă. Particularităţi biologice. asigurând eşalonarea consumului pe o perioadă cât mai îndelungată de timp. răsadniţe). pe întreaga durată de vegetaţie.5-3. erbacee. este pubescentă şi prevăzută cu cârcei ce ajută la agăţare. aspect important pentru formele de cultură cu dirijarea tulpinilor pe orizontală (câmp.1. solarii şi răsadniţe. Are o lungime de 2. Originea şi aria de răspândire. cu un sistem radicular slab dezvoltat şi cu tendinţa de creştere spre suprafaţa solului. Castravetele îşi are originea în sudul Asiei (India.) şi în sudul Africii. astfel explicând cerinţele mari ale speciei faţă de umiditate şi aer în stratul superficial. În contact cu solul tulpina emite uşor rădăcini adventive. devenind viguroasă şi parţial lemnificată pe măsură ce se maturează. China. fiind una dintre cele mai vechi plante de cultură. cât şi pentru efectul terapeutic.CASTRAVETELE . plantele suportând mai greu transplantarea. 179 .Cucumis sativus L. Masa mare de rădăcini se dezvoltă la 20-30 cm adâncime în sol.CAPITOLUL XI CULTURA PLANTELOR LEGUMICOLE DIN GRUPA BOSTĂNOASELOR 11. practicarea acesteia datând de cca. etc.

sunt gamopetale. 180 . cu corola mai mare. dispuse altern şi acoperite cu perişori glandulari. dimensiuni şi culori diferite în funcţie de cultivar. mai rar anemofilă. Sonet. la subsuoara frunzelor. Octopus F1. Florile femeieşti au ovarul inferior ce îmbracă forma viitorului fruct. Samurai. Royal F1. Select. de forme. trilobate sau pentalobate. înguste spre ambele extremităţi.Octopus F1.5 la un loc. Obelisc. Cornirom F1. Mathilde F1. Millenium F1. Anka F1. b)cu fructe semilungi: -foarte timpurii: Corvin F1. Frunzele sunt mari. prevăzut cu ridicături semisferice (broboane) care uneori au perişori. -semitârzii: Alibi F1. iar cele bărbăteşti sunt pedunculate. Rita F1. iar în cazul unei polenizări incomplete fructele se deformează. -timpurii: Topaz. -semitimpurii: Asterix F 1. iar prin ciupirea repetată a vârfurilor de creştere apar ramificaţii de ordin superior. Leon F1. entomofilă. Partha F1. apar întotdeauna înaintea celor femeieşti şi în număr mai mare pe tulpina principală. Mondial. dispuse câte 3 . Cornibac F1. Lord. AG 1204 F1. -timpurii: Regal F1.Cornisem F1. Cornisa F1. de culoare alb-gălbuie şi sunt mai bine dezvoltate la baza fructului. Rita F1. Fructul este o melonidă.: -foarte timpurii: Regal F1. Record. Magic. cu corola de culoare galbenă şi în formă de pâlnie. solarii şi adăposturi: a)cu fructe tip cornichon. Cornişa. Seminţele sunt turtite. Cultivare omologate: Pentru culturi în câmp. Meresto F1. Levina F1.Lăstarii apar după 20-30 zile de la semănat. Florile sunt unisexuat monoice. alungit ovoide. pe care se formează mai multe flori femele. Cornichon. alungită. Premier F1. Fructele au 3-5 loji ce conţin seminţe. Parker F1. -semitârzii: Astreea F1. Polenizarea este alogamă. Adonis. Marinda F1. Renato F1. aspri.

peste aceste valori plantele îşi diminuează sau chiar îşi încetinesc creşterea. Nevada F1. Farbio F1. iar insuficienţa luminii determină alungirea plantelor şi reduce capacitatea de fructificare. Kamaron F1. Pedroso F1. În sol temperatura trebuie menţinută cu 2-3 ºC mai mare decât cea a aerului. Pasamonte F1. -târzii: Jazzer F1. deformarea fructelor şi apariţia gustului amar al acestora. Pyralis F1.Beluga F1. pentru o cât mai bună vegetaţie. O intensitate şi durată mare de iluminare grăbesc procesul de îmbătrânire şi slăbesc potenţialul de rodire. Akito F1. Han F1. Selena F1. Mathilde F11. Fitness F1.Hibrizi pentru culturi în sere: a) cu fructe lungi şi semilungi: -foarte timpurii: Famosa F1. Lumina cu o intensitate de 12. Căldura – este unul din factorii de primă condiţie pentru desfăşurarea normală a proceselor metabolice şi obţinerea de producţii la nivelul potenţialului productiv al cultivarelor. -semitârzii: Mustang F1. cu o medie în 24 ore (zi şi noapte) mai mare de 15 ºC pe întreaga perioadă de vegetaţie (în culturile din câmp). insuficienţa ducând la oprirea creşterii. Nivelul maxim de suportabilitate este de 30-35 ºC. pe faze de vegetaţie. Farbio F1. influenţează favorabil procesele fiziologice. Bianca F1. Dalibor F1. Long John F1.000 lucşi. Crispina F1. aceleaşi aspecte se manifestă şi în cazul valorilor de sub 15 ºC. -timpurii:. Preferex F1. atât din sol cât şi cea din aer trebuie menţinută la nivelurile cerute de plante. apariţia unui număr mai mare de flori mascule. Pasadena F1. În funcţie de faza de vegetaţie temperatura optimă se situează între 25 ± 7 ºC. Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie. Temperatura optimă de vegetaţie este de 25-28 ºC. Umiditatea. Ophix F1. castraveţii fiind plante de zi scurtă (12 ore lumină) dar de intensitate ridicată. c) cu fructe tip cornichon : -timpurii: Meteor F1. 181 . Astreea. Sombrero F1. Favorit F1. Floriade F1. Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 15-16 ºC.000–15. Tyria F1. -semitimpurii: Campion F1. -semitimpurii: Elka F1.

bogate în humus. asociată cu o temperatură ce scade sub 10 ºC. fapt pentru care culturile din câmp şi în special cele timpurii se recomandă a se efectua între perdele de plante cu port înalt. Se practică pe suprafeţe mai restrânse. chiar în primul an de cultură. textură uşoară nisipo-lutoasă sau luto-nisipoasă şi cu un pH corespunzător. expoziţie sudică. fapt ce influenţează dezvoltarea lor în stratul superficial şi ca atare solul trebuie menţinut în permanenţă afânat în vederea aerisirii.trebuie să fie prezente în sol în cantităţi mari şi în forme uşor asimilabile. şi de 85-90 % în aer. permeabile. ea nu mai este necesară în anul de cultură. cu capacitate redusă de menţinere a apei sunt contraindicate. Cele cu exces de umiditate.5). în funcţie de gradul de descompunere a gunoiului (mraniţă. Elementele nutritive .U. impermeabile. Cultura timpurie.5-7. Reacţionează foarte bine.Nivelul optim în sol trebuie menţinut la 75-80 % din I. afânate. Trebuie evitate îngrăşămintele cu clor şi amendamentele calcaroase la care castraveţii prezintă o sensibilitate ridicată. 182 . de vară şi de toamnă. Fertilizarea chimică trebuie să se aplice echilibrat deoarece castraveţii sunt sensibili la concentraţii prea ridicate ale soluţiei solului.A. La o umiditate mai mare în sol. Aerul prezintă o importanţă deosebită pentru castraveţi. iar praşilele se fac superficial. Trebuie evitată tasarea solului. la îngrăşarea organică. cu reacţie neutră sau slab acidă (pH = 6. deşi nevoile plantelor de castraveţi sunt mai reduse. atât în sol cât şi în atmosferă. Terenurile pentru cultură trebuie să fie plane. nivelate. Solurile pe care se cultivă castraveţii trebuie să fie uşoare. permeabile. 20-40 t/ha. Tehnologia cultivării castraveţilor în câmp neprotejat În câmp neprotejat castraveţii se pretează la formele de cultură: timpurie. precum şi cele nisipoase. grele. necesitând cheltuieli în plus pentru producerea răsadurilor şi asigură consumul de fructe începând cu mijlocul lunii iunie. Dacă fertilizarea organică s-a aplicat la planta premergătoare. absorbţia la nivelul sistemului radicular nu are loc şi apare seceta fiziologică. Rădăcinile plantelor sunt deosebit de sensibile la lipsa aerului din sol. cu o textură luto-nisipoasă şi structură granulată. semidescompus sau proaspăt).

La răsaduri se aplică lucrările de îngrijire curente. în plus putându-se aplica un tratament cu Ethrel 500 ppm (0.a. după ce pericolul brumelor târzii de primăvară a trecut. erbicidarea “post” cu NabuSuper-1. Primăvara solul se mobilizează cu combinatorul la 7-8 cm adâncime şi se completează fertilizarea de bază cu 40-60 kg s. Se erbicidează “ppi” cu Balan 8-10 l/ha sau Benefex 6-8 l/ha. La plantare răsadul are o vârstă de 40-45 zile şi un număr de 4-5 frunze. tomatele. 70-90 kg s. usturoiul. ardeii./ha K2O. semănându-se o brazdă de porumb la 8-10 brazde ale culturii.5 kg pentru un hectar cultură.4. 30-80 kg s.a. În prealabil sămânţa se tratează termic sau chimic./ha P2O5 şi 30-70 kg s. 50-70 kg s. cu 6-8 zile înaintea înfiinţării culturii. Solul se modelează. încorporându-se concomitent cu îngrăşămintele chimice. discuirea.0-1. când răsadurile au 1-3 frunze adevărate.a. cartofii./ha K2O./ha N. Plantarea răsadurilor se face manual. de preferat semidescompus şi chimice. Cele mai bune premergătoare sunt lucernierele. folosindu-se MMS. Lucrările de întreţinere constau în: plantarea răsadurilor în goluri până la cel mult 2 săptămâni de la înfiinţarea culturii. varza. semănându-se între 15-20 III. la 25-28 cm.pentru buruieni monocotiledonate şi unele dicotiledonate anuale. cu o normă de seminţe de 1. Se seamănă 2 seminţe în cuburi nutritive cu latura de 7-8 cm.În asolament castraveţii nu trebuie să revină pe aceiaşi suprafaţă de teren mai repede de trei ani. etc. repartizată în 183 .5 l/ha.a. fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice 30-60 t/ha gunoi de grajd.05 %).5. după schema 2 rânduri echidistante la 80 cm între rânduri şi 40 cm între plante pe rând. Producerea răsadurilor se face în spaţii cu protejare dublă sau în răsadniţe. folosind 1 l soluţie la 100 m 2 suprafaţă. fasolea.a. la începutul lunii mai./ha P2O5. irigarea la limita normei de 1800-3000 m3 apă/ha.începe toamna prin efectuarea următoarelor lucrări: nivelarea de întreţinere. sau se nivelează în straturi înălţate cu coronamentul de 104 cm. Pentru protejarea plantelor împotriva curenţilor de aer se înfiinţează perdele de protecţie (culise) de preferat din porumb zaharat. feniculul. încorporându-se în sol odată cu arătura adâncă. Pregătirea terenului şi solului . pentru favorizarea sporirii numărului de flori femele.

Lucrările de întreţinere – sunt asemănătoare culturii de castraveţi timpurii. cu frecvenţă mai mare la fructificarea masivă a plantelor. În funcţie de modul de dirijare a plantelor se practică cultura pe sol şi cultura pe spalieri înalţi. Alegerea. fără a fi necesară păstrarea. înainte de plantare. sud-est şi sud-vest şi mai târziu în celelalte zone. după 3-4 frunze şi se repetându-se la lăstarii laterali de 1-2 ori. /ha N şi 40-60 kg s. la intervale de 23 zile. mai rar prin răsad. încât să nu fie deranjaţi vrejii. după alte 6-7 frunze. cu SPC 6(8). când în sol la o adâncime de 8-10 cm se realizează o temperatură de 10-12 0C. Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se folosesc produse cu acţiune de contact şi sistemică.a. Praşilele manuale şi mecanice se efectuează superficial. sau cu răsad din cadrul aceluiaşi cultivar. Cultura de vară. ocupând 80% din suprafaţa totală ocupată de această specie în ogor propriu. Fructele se valorifică eşalonat. cu mare atenţie pentru a nu deranja vrejurile ce influenţează amăreala fructelor. Semănatul are loc la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai. 184 . /ha K2O. Este cea mai răspândită formă de cultură în câmp. uneori umectate şi preîncolţite. Producţiile obţinute în funcţie de cultivarul folosit şi mărimea fructelor la recoltare oscilează între 15-25 t/ha. mai devreme în judeţele din sud. se aplică la răsaduri. Semănatul se face mecanizat.a. Cultura se realizează prin semănat direct. la adâncimea de 3-4 cm. pregătirea terenului şi plantele premergătoare sunt asemănătoare culturii timpurii. în vederea dirijării fructificării. Fertilizarea fazială se face în faza de apariţie a celei de-a VI-a frunză pe plantă. dar numai până când creşterile vegetative permit. plantele se muşuroiesc uşor la bază. Ciupitul. folosindu-se 50-60 kg s.5-7 udări. Recoltarea are loc eşalonat între 15 iunie şi 10 august. prin alternanţă în vederea prevenirii unor suşe cu rezistenţe la unele pesticide. folosindu-se 4-6 kg sămânţă pentru un hectar cultură. La praşila a doua. iar din loc în loc tulpinile se acoperă cu pământ pentru a favoriza emiterea de rădăcini adventive. cu unele particularităţi: -optimizarea desimii plantelor se face cu seminţe. după schema 2 rânduri la 80 cm şi 9-10 cm între seminţe pe rând.

-tratamentele cu Ethrel 0. -dirijarea creşterii şi fructificării se realizează prin ciupiri repetate. 1. cu cantităţile menţionate la cultura timpurie dar care se suplimentează cu 3040%. pentru cultura dirijată pe sol. varza timpurie. Cultura de toamnă. repartizate într-un număr de 7-10. ca apoi să nu se mai efectueze ciupiri. în continuare până la 60-70 cm lăstarii se ciupesc după 2-3 fructe. 600 l soluţie/ha. aplicându-se în momentul apariţiei florilor. Producţiile obţinute pot oscila între: -10-15 t/ha la soiurile cu fructe mici şi 15-25 t/ha la cele cu fructe mari. direct cu mâna sau folosind un cuţit. Se folosesc cultivare cu fructe mici. 185 . iar următoarele 2-3 după ce lăstarii au format câte 6-7 frunze. detaşând fructul la nivelul pedunculului.5 l/ha sau Nabu 120 CE RV 3 l/ha.-udarea culturilor se face cu norme de 300-400 m3 apă la hectar. -25-50 t/ha la cultura pe spalieri. la baza plantelor pe o înălţime de 20-30 cm se îndepărtează toate formaţiunile vegetative şi de rod apărute. dar după ce s-a luat roua. Pentru consumul în stare proaspătă fructele se recoltează la dimensiuni mai mari.05%. în special dacă nu s-au efectuat lucrări de ciupit. -erbicidarea “post” cu Nabu-S. Recoltarea are loc dimineaţa când temperatura este mai scăzută. -fertilizarea fazială are un efect favorabil asupra producţiei de castraveţi. La culturile susţinute pe spalieri. gulioarele etc. repetându-se de 3-4 ori. Se practică cu scopul obţinerii de fructe destinate în principal conservării. Recoltarea fructelor se face în general manual. cartoful timpuriu. la maturitate tehnică şi la intervale de 2-4 zile în funcţie de soi şi scop.). atât la nivel industrial cât şi gospodăresc. se aplică culturilor destinate industrializării. Castraveţii se pot recolta şi mecanizat cu combine speciale (VUE). Este o cultură succesivă după specii ce eliberează terenul în luna iunie (mazărea de grădină. durata de vegetaţie fiind mai mare. iar pentru industrializare la 6-9 cm şi uneori 3-6 cm. de 9-12 cm sau chiar 12-15 cm lungime. au drept scop sporirea numărului de flori femele şi sincronizarea fructificării în vederea recoltărilor mecanizate. mai întâi când plantele au 4-5 frunze adevărate.

-combaterea bolilor şi dăunătorilor. Cultura se înfiinţează prin semănat direct. 30-70 kg s.a. Se udă dimineaţa. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare celorlalte forme de cultură. pentru o răsărire şi creştere uniformă a plantelor. 186 . în special cele cu virulenţă mai mare la sfârşitul verii şi toamnei. iar producţiile realizate se situează între 5-15 t/ha. la intervale de 1-2 zile.a. Pregătirea terenului se încadrează în cea clasică pentru culturile succesive. dacă acestea nu au fost tratate cu Ethrel. au 3-4 frunze adevărate.cu perioadă scurtă de vegetaţie. îngrăşămintele chimice (30-50 kg s. 250-500 ppm. manual sau mecanizat. pentru ca recoltările să se încheie până la răcirea vremii. cu combine speciale.a. Categoriile de sortare şi calibrare. cu coronamentul de 104 cm şi se nivelează. folosindu-se 5-7 kg seminţe/ha. cu care ocazie se încorporează resturile vegetale ale culturii anterioare. cu 2-3 rânduri pe strat. cu unele particularităţi: -tratamentul cu Ethrel. la o distanţă pe rând de 10-15 cm./ha P2O5. Recoltarea începe în prima decadă a lunii septembrie şi durează până la scăderea accentuată a temperaturii. 30-70 kg s. cu norme de udare de 300-400 m3 apă/ha. 6-9 cm./ha N. obţinută prin rărit. -ciupitul plantelor./ha K2O) şi erbicidul utilizat (Benefex 6-8 l/ha). 9-12 cm. iar în continuare mai des în prima parte a vegetaţiei şi mai rar în cea dea doua parte. Solul se afânează superficial printr-o arătură la 18-20 cm sau discuire. Solul se modelează în straturi înălţate. seara sau noaptea pentru a evita fenomenul de şoc fiziologic. după lungimea lor sunt: 3-6 cm. -udarea culturii imediat după semănat. când plantele.

Culoarea cojii fructelor este verde.PEPENELE GALBEN . dulceaţă. Sistemul radicular se dezvoltă repede după declanşarea procesului de germinare a seminţelor. rezistând mai bine la secetă în raport cu castraveţii. Africa Tropicală. cu lungimi de peste 20 cm şi creştere în spirală. florile prezintă glande nectarifere şi sunt adaptate polenizării entomofilă. mărimi şi culori diferite în funcţie de cultivarele utilizate. Frunzele sunt peţiolate. rădăcina principală ajunge la 1 m adâncime în sol. acoperite cu perişori fini (la cele tinere) sau aspri (la cele bătrâne). Florile sunt unisexuat-monoice sau hermafrodite. Fructul este de tip melonidă. cu lobi rotunjiţi. acoperită cu perişori fini şi deşi de culoare albă. marmeladă. Particularităţi biologice.11. de culoare galbenă. la baza lor formându-se lăstarii. Pepenele galben nu rodeşte partenocarpic. Pepenele galben se cultivă pentru fructele sale care se consumă la maturitatea fiziologică. Se consideră că pepenele galben este originar din Asia (India şi Iran). cârceii şi florile. cu marea masă a rădăcinilor până la 30-40 cm. În condiţii optime şi constante de temperatură şi umiditate. de forme. pentaedrică. sistemul radicular se dezvoltă mai la suprafaţa solului (în sere şi solarii). Originea şi aria de răspândire. cu muchii rotunjite. în stare proaspătă sau ca fructe glasate. Polenizarea este alogamă.2. cu lungimea de 4-5 m şi grosimea de 8-15 mm. zone în care este cunoscut de circa 2000 de ani. cu o perioadă de vegetaţie între 80-110 zile.Cucumis melo L. sucuri. salată de fructe. Pepenele galben este o plantă anuală. aroma şi parfumul lor deosebit. Afganistan sau Transcaucazia. sau din Africa Centrală. palmate sau reniforme. mici. Familia Cucurbitaceae Importanţa culturii. Tulpina este târâtoare. fiind apreciate pentru gustul. 187 . erbacee. La fiecare nod formează cârcei. având corola formată din 5 petale concrescute. măslinie.

mijlocii. sorg. -semitârzii: Comoara Ungariei. cea minimă de 14-15 0C. Pepenele galben are o sensibilitate deosebită faţă de curenţii de aer. Excesul de apă determină scăderea conţinutului în zahăr a fructelor.U.galbenă. iar pentru fructificare de 12000-15000 lucşi. cu aromă. La 12-15 0C plantele îşi reduc sau încetează ritmul de creştere. Creso F1. de aceea cultura în câmp se amplasează între perdele de plante cu port înalt (porumb. Polenizarea şi fecundarea se realizează bine în condiţii minime de 2022 0C. Preferă soluri uşoare. sunt asemănătoare cu cele de castraveţi. -timpurii: Roger.2. Temperatura optimă de germinare a seminţelor este de 25-30 0C. necesitând un plus de 2-4 0C faţă de castraveţi. galbenă verzuie. Titus. iar cea maximă de 35 0C. lumina intensă influenţând favorabil acumularea de zahăr în fructe iar lipsa ei întârzie coacerea. galbenă sau portocalie.A. Intensitatea luminoasă convenabilă pentru înflorire este de 7000 – 8000 lucşi. fertile şi cu un pH. Fondant. pe faze de vegetaţie. Relaţiile cu factorii de vegetaţie. Pepenele galben este o plantă de zi scurtă. Delicios. fineţe şi dulceaţă caracteristice soiului. făinoasă sau suculentă. cu o valoare medie optimă de 25-30 0C. floarea soarelui. Turkestan. dar mai mari şi mai rotunjite la o extremitate. Cultivare omologate pentru cultura în câmp: -foarte timpurii: Ica. iar la maturare crăparea acestora.). portocalie. -semitimpurii: Cantalup. cu o bună structură. de 6-7. Pepenele galben are cerinţe mari faţă de căldură..A. Plantele cresc şi se dezvoltă bine numai la temperaturi de peste 15 0C. Ogen. În perioada de creştere necesită în sol 65-70 % din I. Seminţele se găsesc în cavitatea placentară. Cerinţe moderate faţă de apă se datorează structurii sistemului radicular ce îi imprimă o rezistenţă mai mare la secetă.U. Pulpa este densă. iar la peste 40 0C creşterea se opreşte complet. de culoare alb-verzuie. etc. 188 . iar în cea de fructificare 70-75 % din I. Templar F1.

iar la soiurile târzii se prelungeşte până în septembrie. începând din mijlocul lunii iulie şi până la sfârşitul lui august. lăsându-se două plante la cuib. dar cu unele particularităţi: răritul. care se evită în perioada coacerii fructelor pentru a preveni crăparea acestora. fructele sunt grele. în faza de 1-2 frunze adevărate. schimbarea culorii. Producţiile obţinute se încadrează între 20-30 t/ha. erbicidarea făcându-se “ppi” cu Balan 4-6 l/ha. Se recoltează eşalonat. Pe stratul înălţat se seamănă un rând la 15-20 cm de marginea sau la mijlocul acestuia. semănatul având loc între 25. 2-3 fertilizări suplimentare cu îngrăşăminte chimice de 80-100-50 kg NPK/ha. influenţând o ramificare mai rapidă.Tehnologia cultivării în câmp neprotejat În câmp. se practică cultura pe sol şi pe şpalieri. se realizează. sau 150 x 30-35 cm (pentru soiuri mai viguroase). folosindu-se 3-5 kg seminţe /ha. sau cu câteva zile mai devreme pentru soiurile cu postmaturare. Se seamănă mecanizat cu SPC 6 (8). la adâncimea de 3-4 cm.V. 189 . apariţia unor uşoare crăpături la nivelul pedunculului. la adâncimea de 5-6 cm. temperatura de 12-14 0 C. în funcţie de modul de dirijare a tulpinilor . Cultura se înfiinţează prin semănat direct (mai rar prin răsad). putându-se continua maturarea în depozite. (în funcţie de zonă) când în sol. Se limitează numărul de fructe pe plantă la 5-8 pentru soiurile timpurii. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face cu produsele indicate la cultura castraveţilor. după schema 150 x 22-26 cm.IV-10. pe un sol mijlociu aprovizionat. apă/ha. constant. Solul se modelează în straturi înălţate cu coronamentul de 104 cm. Recoltarea fructelor are loc la maturitatea fiziologică deplină. 3-4 udări cu norme moderate de 250-300 mc. Momentul optim de recoltare este semnalat de intensificarea parfumului. 2-3 praşile mecanice şi 1-2 manuale. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele ale castraveţilor. Pe suprafeţe mai restrânse se practică ciupitul tulpinii după 3-4 frunze şi a lăstarilor după 5-8 frunze. iar prin lovirea cu degetul fructul nu trebuie să sune a gol. Alegerea terenului şi pregătirea solului sunt asemănătoare culturii de castraveţi în ogor.

În contact cu solul şi la o umiditate corespunzătoare emite cu uşurinţă rădăcini adventive. cu lobi rotunjiţi. lucioasă şi netedă. Tulpina este erbacee. Rădăcinile se refac foarte greu. cu predominanţa florilor femele pe ramificaţiile de ordin superior.e. sucuri etc. cu coaja de grosimi diferite. târâtoare. de culoare verde uniform sau cu diferite desene. Particularităţi biologice. cu o lungime de 4-5 m. ajungând la maturitatea fiziologică completă după 2-3 ani de la recoltare.. Originea şi aria de răspândire. argintii. fiind apreciate de consumatori datorită gustului echilibrat. acoperite cu perişori deşi. cu greutatea între 2-10 kg. jeleuri. pentru prepararea de fructe zaharisite. dulce. portocalie sau galbenă. ovoid-turtite. foarte ramificată. indieni şi arabi. iar pe orizontală se dezvoltă până la 4-5 m. Polenizarea sete alogamă entomofilă. de culori diferite (maron. Se consumă în stare proaspătă sau servesc ca materie primă în cofetării. negre şi nuanţe).n. Sistemul radicular bine dezvoltat şi caracterul xerofit al frunzelor şi vrejurilor. de culoare roşie. Pepenele verde este originar din Africa de Sud şi Centrală. Fructul este o melonidă. Pepenele verde este o plantă anuală. viguroasă. adânc sectate. acoperită cu perişori cenuşii. dulceţuri.5 m.Citrullus vulgaris L. uneori hermafrodite. Florile sunt unisexuat monoice.PEPENELE VERDE . Are un sistem radicular puternic care pătrunde în sol la 1-1. Familia Cucurbitaceae Importanţa culturii Pepenele verde se cultivă pentru fructele sale ajunse la maturitatea fiziologică. fapt pentru care lucrările de prăşit trebuie efectuate cu grijă. cârceii şi lăstarii. Seminţele sunt mari. A fost cultivat încă din antichitate.11. roz. unde creşte în mod spontan. 190 . imprimă plantei o rezistenţă deosebită la secetă. La subsuoara frunzelor se formează florile. cu o perioadă de vegetaţie de 90130 zile. fin şi plăcut. Miezul fructului este zemos. cu 1500 ani î. de către chinezi.3. Frunzele sunt mari. sin Citrullus lanatus (Thlunb) Mansf.

având nevoie de 1500 ore de strălucire a soarelui. iar la 8-10 0C. sau să se administreze culturii precedente. Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie.Cultivare omologate pentru cultură: -timpurii: Timpuriu de Canada. Paradise F1. Pepenele verde este o plantă termofilă. Sugar baby. care se încălzesc repede. Tehnologia cultivării pepenelui verde în câmp Alegerea şi pregătirea terenului în vederea înfiinţării culturii în ogor este asemănătoare cu a celorlalte plante din grupă. Favorit. Plantele sunt sensibile la curenţii de aer. dar sistemul radicular puternic dezvoltat asigură nevoile pe faze de vegetaţie. iar conţinutul în zahăr scade. -semitimpurii: Dochiţa. iar erbicidarea se face “ppi” cu Benefex 6-8 l/ha. De Miniş. cu menţiunea că gunoiul de grajd trebuie să fie bine descompus pentru a evita excesul de azot. iar la cele optime de 25-30 0C. FabiolaM -semitârzii: De Dăbuleni. Oscilaţiile de peste 10 0C între zi şi noapte stânjenesc sau opresc vegetaţia. motiv pentru care culturile se înfiinţează între perdele de plante cu port înalt. La lumină insuficientă plantele sunt slab dezvoltate. seminţele germinează în 21 zile. Excesul de azot dăunează formării şi coacerii fructelor. florile avortează. însă potasiul şi fosforul influenţează favorabil fructificarea şi calitatea fructelor. Aplicarea a 2-3 udări în perioada înfloririi şi fructificării determină realizarea de producţii mari. pe o durată mai îndelungată de timp plantele pier. Elementele minerale trebuie să se găsească în cantitaţi corespunzătoare în sol. Crimson Sweet. Plantele mature suportă bine temperaturi cu puţin peste 40 0C. Pretenţiile plantei faţă de apă sunt mari. Clausita. Cele mai bune soluri pentru cultură sunt cele cu structură nisipoasă sau nisipo-lutoasă. 191 . Dulce de Dăbuleni. La temperaturi minime de 14-16 0C. cu pretenţii foarte mari faţă de căldură. Plantele vegetează bine la temperaturi optime de 25-30 0C. producţia este redusă. Faţă de lumină pretenţiile speciei sunt foarte mari. La 10-15 0C procesele fiziologice din plante încetinesc. în 5-6 zile. -târzii: Lovrin 532.

-reducerea numărului de fructe pe plantă la 4-5 bucăţi. pentru a nu fi deranjate. pentru a nu fi deranjaţi de vânt. -acoperirea vrejurilor din loc în loc cu pământ. 192 . lăsându-se 1-2 plante la cuib. iar în ultimul timp se recurge la producerea răsadurilor pentru a obţine o timpurietate a producţiilor. -răritul la distanţele stabilite pe rând.IV-10V. Răsadurile se produc în spaţii cu dublă protejare sau în răsadniţe calde. -praşile mecanice şi manuale numai până în momentul când vrejurile acoperă suprafaţa de cultură. în special la soiurile timpurii. evitându-se udările la începutul vegetaţiei pentru a determina dezvoltarea în profunzime a rădăcinilor. Înfiinţarea culturii prin semănat direct are loc între 25. fiind necesare 2 kg sămânţă/ha. coaja capătă un luciu caracteristic şi se zgârâie uşor cu unghia. sau între 10-15V – prin plantarea manuală sau semimecanizată a răsadurilor. Recoltarea fructelor se face când acestea au ajuns la maturitatea fiziologică deplină. după schema 1 rând pe brazda înălţată şi 33-44 cm între plante pe rând. -aplicarea a 2-3 udări cu norme de 300 m3 apă/ha. Lucrările de întreţinere. Momentul recoltării se cunoaşte după sunetul înfundat când fructele sunt lovite cu degetul. câte 2-3 seminţe după schema 200 x 50 cm. deoarece nu se postmaturează. la adâncimea de 3-4 cm. Se poate semăna şi manual în cuiburi. când umiditatea abundentă provoacă deprecierea lor. Semănatul se face direct în cuburi nutritive sau pe brazde de ţelină. folosindu-se 4-5 kg seminţe. uscarea cârcelului de la bază. Se înfiinţează pe teren modelat sau nemodelat. precum şi în perioada coacerii fructelor. mecanizat cu SPC 6(8). iar în vârful fructului se formează o uşoară adâncitură. -combaterea bolilor şi dăunătorilor. în special în perioada înfloririi şi creşterii fructelor. locul de prindere a pedunculului de fruct este puţin adâncit.Cultura se înfiinţează prin semănat direct în câmp. în luna martie. -fertilizarea în perioada înfloritului în masă cu 100-125 kg/ha azotat de potasiu.

creşte sub formă de tufă erectă. Sér. cilindric. gros şi gol. Polenizarea este alogamă entomofilă. dar există soiuri cu vrejii lungi. Peru. pentalobate. sin. Honduras. Particularităţi biologice. deşi unii autori consideră ca zonă de origine Africa de unde a fost introdus în ţările din sudul Europei. Fructele sunt bogate în hidraţi de carbon (10%).DOVLECELUL COMUN . Familia Cucurbitaceae Importanţa culturii. Mexic. încă din antichitate. având o valoare nutritivă superioară castraveţilor. cu un peţiol lung. la soiurile cultivate la noi în ţară.0 cm.Coaja 193 .Fructele se detaşează de plantă prin tăierea pedunculului cu un cuţit. fără a mişca sau călca vrejurile. 11.8 m. cu un sistem radicular bine dezvoltat care pătrunde în sol până la adâncimea de 1. cu petale mari şi de culoare galbenă. asigurând o valoare energetică de 16 cal/100 g. Guatemala unde creşte în mod spontan. var. Dovlecelul este o plantă anuală. de formă cilindrică cu o îngustare spre peduncul. între soiuri în vederea producerii seminţelor. verde). viguroasă. Florile femele sunt solitare.40% ulei comestibil. necesitând spaţii de izolare de 2000 m. Tulpina. convar. este o melonidă. cu ovarul mare. are culori diferite în funcţie de soi (alb. alb-verzui. târâtori.Oblonga. cu ramificaţii scurte şi cu un diametru de 0.Cucurbita pepo L. Fructul. Tulpinile şi frunzele sunt acoperite cu perişori rigizi Florile sunt unisexuat monoice. săruri minerale şi vitamine. giromontina Greb. Originea şi aria de răspândire.8-1. Frunzele sunt mari. Dovlecelul se cultivă pentru fructele sale consumate în diferite faze ale maturităţii tehnice. şi are o capacitate mare de exploatare a rezervelor de apă şi hrană din sol. iar cele mascule sunt grupate câte 2-3 la un loc şi apar mai devreme decât cele femele. iar seminţele conţin cca. Originea dovlecelului comun este America Centrală.4. compactă. Producţia obţinută ocilează între 25-40 t/ha.

lipsite de buruieni. Tehnologia cultivării dovlecelului în câmp. Se seamănă mecanizat cu SUP-21 sau SPC-6(8). Soiurile de dovlecel având perioadă scurtă de vegetaţie se pretează la culturi în ogor propriu (primăvara) şi de toamnă. Cultivare omologate pentru cultură: -soiuri: Dana. 1 rând pe brazda înălţată şi 50 cm 194 . afânate. pe margine. Opal. mazăre. prevăzute cu o bordură de 1 mm. Culturile se înfiinţează prin semănat direct (mai rar prin producere de răsad) în intervalul 15 IV-10. la adâncimea de 3-6 cm. Dovlecelul cere soluri profunde. în teren modelat sau nemodelat. iar cultura de toamnă urmează după fasole.V pentru cea din ogor şi 10.fructelor tinere la început este fină. salată. Schemele de înfiinţare a culturii sunt: 2 rânduri la 80 cm şi 50 cm între plante pe rând pentru soiurile cu vrej scurt. Are cerinţe ridicate faţă de umiditatea din sol.2. Seminţele sunt mari. cu minime de 15-16 0C şi maxime de 30-35 0C.. cu un pH de 6.VII pentru cea de toamnă. ca apoi pe măsură ce acestea ajung la maturitate fiziologică să devină tare şi puternic lemnificată. oval-turtite. -hibrizi: Arlika. cartofi timpurii. bine aprovizionate cu elemente nutritive. Vidra 102. Diamant. Temperatura optimă de vegetaţie este de 25-28 0C. Înaintea culturii în ogor se pot înfiinţa din toamnă culturi de ceapă verde.5-7.VI-1. adăpostite de curenţii reci de aer. cu suprafaţa netedă şi de culoare alb-murdar până la galben. Pe terenurile umbrite sau îmburuienate producţiile scad considerabil. revene. Seminţele germinează în 14-16 zile la temperatura minimă de 12-14 0C şi în 6-7 zile la temperatura optimă de 20-25 0C.AG 1325. Faţă de factorii de vegetaţie cerinţele dovlecelului sunt asemănătoare cu cele ale castraveţilor. fragedă şi suculentă. Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie. Alegerea şi pregătirea terenului sunt asemănătoare culturii de castraveţi. dar datorită sistemului radicular bine dezvoltat suportă perioadele de secetă. având un coeficient de transpiraţie foarte mare. Planta este foarte pretenţioasă faţă de lumină. Fără vrej. spanac. folosindu-se 4-6 kg seminţe/ha. etc.

înainte de începerea fructificării. răritul. mana) precum şi a dăunătorilor se face ca la castraveţi. pentru cea de toamnă. ambalarea şi transportul trebuie să se facă cu mare atenţie. pătarea unghiulară. fructele nu depăşesc 12-15 cm.5 mii plante/ha. prin detaşarea fructelor cu o porţiune de peduncul.între cuiburi pe rând. antracnoza. Se obţin producţii de 8-10 t/ha pentru fructe “în floare” şi până la 20-30 t/ha pentru cele mai mari. când a apărut prima frunză adevărată lăsând 1-2 plante la cuib. deoarece fructele se pătează uşor. câte 2-3 seminţe. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare castraveţilor. 4-5 udări cu norma de 250-300 m3 apă/ha. în luna iulie pentru cultura în ogor şi durează până la venirea brumelor. executându-se manual. Se recoltează după ce roua a trecut. cu 100150 kg/ha azotat de amoniu sau îngrăşăminte organice lichide. în acest mod. manipularea. pentru cele cu vrej lung. asigurându-se 12. 195 . având 6-10 cm lungime sau la 12-15 zile de la înflorit şi se repetă la 34 zile când. iar recoltarea. după schema 100 x 80 cm. Pe teren nemodelat se seamănă manual în cuiburi.. care se acoperă cu un strat de pământ de 23 cm. muşuroitul la cuib. În funcţie de destinaţie şi cerinţe se recoltează fructele “în floare”(când corola nu a căzut). Combaterea agenţilor patogeni (făinarea. Cultura se fertilizează fazial. 1-2 praşile manuale şi 2-3 mecanice.. Recoltarea începe după 60-75 zile de la răsărire.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful