You are on page 1of 26

CAPITOLUL II

Principiile dreptului

1. Etimologie
“Principiu” – latinescul principium sau princepii – “care ocupa primul loc”

2. Notiune si clasificare
Principiile - norme de drept in conceptia franceza
- izvoare de drept in conceptia italiana

Conceptia franceza:
- considera ca principiul este o regula de la care nu se poate deroga decat in
mod exceptional
- toate principiile sunt reguli juridice, norme de drept
- in Franta se face distinctia intre principiile generale si cele fundamentale.
Principiile fundamentale sunt recunoscute de legile Republicii, dar ele nu
trebuie confundate cu alte principia cu valoare constitutional si care intra
in blocul de constitutionalitate.
- Principiile fundamentale – principii considerate sufficient de
fundamentale si dotate cu o constanta absoluta adica o vechime suficienta
pentru a avea valoare constitutionala, chiar daca nu rezulta expres din
constitutie.
- Aceste principia (fundamentale) sunt in numar limitat .
- Principiile generale si fundamentale ale dreptuli se situeaza deasupra legii.

Conceptia italiana:
- principiile nu trebuie neaparat identificate cu normele de drept, dar sunt
izvoare.
- normele si principiile sunt o conditie si o concluzie unele pentru celelalte
- principiile de drept sunt idei care stau la baza continutului tututor
normelor juridice
- principiile au un rol constructive si axiologic, ajuta la crearea dreptului
precum si la aplicarea acestuia. Au un rol axiologic, pentru ca principiile
reprezinta rezultatul unui proces de selectie si valorizare a conduitei
sociale.
- principiile generale - reguli de drept obiectiv, nu de drept natural sau
ideal, exprimate sau nu in texte, dar applicate de jurisprudenta si dotate cu
un caracter suficient de generalitate.

Clasificarea principiilor: Principii-norme sunt reguli de drept, iar principiile descrieri sunt
orientari care influenteaza crearea dreptului pozitiv sau arata tendintele care se desprind din dreptul
pozitiv.
Principiile dreptului au un continut normativ, caracterizat de doua trasaturi:
- generalitatea
- protectia valorilor sociale esentiale
Principiile nu depind de o autoritate cu competente normative, pot fi create si pe cale
pretoriana de catre judecatorul judiciar sau de catre judecatorul constitutional.

5 categorii de principii:
- principii-norme = se regasesc in legi
- principii implicite = reguli considerate premise sau consecinte ale
dreptului pozitiv
- principii extrapozitive = exterioare dreptului pozitiv
- principii nume = fara caracter normativ, se refera la o trasatura a unei
institutii juridice
- principii creatoare de drept = constructii

Principiile se mai clasifica si in: principii generale de drept, principii de ramura


Principii directoare: cele de care depinde ordinea sociala (principiul legalitatii, nimeni nu
e poate prevala de la cunoasterea legii)
Principii corectoare: indreapta, imbunatatesc solutiile legale, care ar putea fi injuste sau
inadaptate (principiul bunei credinte)
Se poate sa fie in acelasi timp si director si corector astfel ca puterea lor este fie intr-un
sens fie in celalat, relativa (principiul potrivit caruia nu pot fi inserat in actele juridice
clauze contrare bunelor moravuri, principiu director deoarece ordoneaza relatiile
contractuale, si principiu corector pentru ca atenueaza autonomia de vointa a partilor.
Principiile se clasifica in functie de puterea lor normativa in :principii fundamentale,
principii norme cu valoare constitutionala si principii generale simple.
Literatura romaneasca are 4 principii fundamentale:

Principiul legalitatii: toate puterile statului si autoritatile care le exercita trebuie sa fie
reglementate de lege. Valorile esentiale ale societatii se regasesc in legi. Acest principiu
cunoaste anumite particularitati, anumite specii ale sale in ramurile dreptului. In dreptul
penal – nicio fapta fara lege sau aplicabile intregului sistem de drept : principiul
neretroactivitatii legii, unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem.
Principiul egalitatii: aplicarea de tratament identic in fata legii in situatii identice.
Principiul nediscriminarii pe motive de origine sociala, etnica, religioasa, sex. Acest
principiu a dat nastere la principii de ramura sau a creat institutii juridice noi in:
- dreptul muncii (egalitatea de sanse de angajare, egalitatea dintre femei si
barbati, egalitatea de salariu intre femei si barbati)
- dreptul familiei (concediu paternal, egalitatea dreptului de vizitare a
copilului pentru ambii parinti)
- dreptul european (egalitate in drepturi pentru toti cetatenii UE

Principiul libertatii: respectul demintatii fiinei umane, cuprinde un pachet de libertati, cu


efecte asupra dreptului constitutional (libertate de exprimare, libertatea constiintei,
libertatea de circulatie) si dreptului european. Impune coexistenta libertatilor, pentru ca
libertatea unui om se intinde pana unde incepe libertatea celuilalt.
Principiul responsabilitatii: strans legat de principiul libertatii. Se coreleaza cu notiunea
de raspundere, responsabilitatea preexista raspunderii. Daca initial a fost scos din domeniul
dreptului considerandu-se ca apartine numai moralei, ulterior, aceasta conceptie a fost
abandonata, considerandu-se ca si responsabilitatea apartine dreptului.

Principiile nu trebuie confundate cu normele deoarece:


- nu ofera o solutie univoca, orienteaza decizia judecatorului, nu o stabilesc
in mod precis.
- continutul axiologic ridicat al principiilor face ca acestea sa aiba o greutate
aparte fata de norme, care se indeparteaza uneori de argumentatia morala
- in caz de conflicat intre principii niciodata un principiu nu va abroga un
altul, va avea prioritate principiul cu valoarea cea mai mare

Principiile generale ale dreptului sunt izvoare de drept, cu consecinte asupra solutionarii
litigiilor.
Principiile generale ale dreptului reprezinta baza sistemului de drept, normele juridice nu
pot fi edictate si nu pot evolua decat in functie de principiile generale ale dreptului.
Orice text normativ trebuie sa fie in concordanta cu principiile dreptului, nimeni nu
poate legifera ignorandu-le. In dreptul pblic faptul ca autoritatile publice respecta
principiile aduce un plus de legalitate, iar in dreptul privat, jurisprudenta este cea care le
aduce in prin plan se apreciaza ca le impune ca izvoare de drept.
Ajuta la evolutia sistemului de drept, constructia unor noi constructii juridice si chiar la
nasterea unor norme noi de drept.
Se bucura de o stabilitate mult mai mare decat nromele juridice.
Toate principiile sunt subordonate ordinii publice si moralei.
Capitolul III
Norma juridica

Norma juridica :
- elementul fundamental al dreptului, dar si o finalitate a acestuia
- chintesenta oridinii juridice
- este de neconceput o ordine de drept fara norme juridice

Sectiunea 1. Notiunea si trasaturile normei juridice


In doctrina norma este definita ca o regula de drept, seminificatia unui enunt,
manifestare de vointa destinata sa produce efecte juridice.
Acea regula de conduita, cu caracter general, tipic si obligatoriu, ce reglementeaza o
relatie sociala, regula adusa la indeplinire de bunavoie de catre cetateni sau de
autoritatile statului sau in caz de nerespectare, prin constrangere statala.
Trasaturi: exista autori care retin doar doua trasaturi esentiale – regula precisa si regula
generala si abstracta.

Desi normele juridice coexista cu alte norme, prezinta o particularitate – au caracter


obligatoriu, caracter aparat de stat, care determna ca statul sa intervina atunci cand
ele sunt incalcate.
Orice norma sociala este obligatorie, altfel nu ar mai fi norma, dar nerespectarea lor nu
duce la constrangerea statului.
Normele de drept trebuie sa contina un minim de morala, dreptul nu poate fi amoral, nu are
voie sa legifereze impotriva acelor principii morale ale societatii de care depinde insasi
fiintarea acesteia.
Norma:
- generala
- abstracta
- impersonala
- caracter tipic
- implica un raport intrasubiectiv
- este obligatorie

1. Caracter general:
- nu are misiunea de a cuprinde si descrie toate situatiile in care se aplica si
toate conduitele posibile
- continua sa fie generala, chiar daca nu se aplica pe intregul teritoriu
national, poate privi doar anumite parti din teritoriu (legea privind Delta
Dunarii) sau numai anumite categorii de persoane (legea privind statutul
cadrelor militare)
- norma se aplica indiferent daca este cunoscuta de toti sau nu

2. Caracter abstract, impersonal : formulata intr-o maniera abstracta nefiind legata de o


persoana anume
3. Caracter tipic: propune un model de conduita, un tipar, abstractizeaza un comportament
tipic. Selecteaza ceea ce este comun, obisnuit, repetabil la amjoritatea membrilor societatii,
surprinde identicul si formuleaza o conduita-tip.
4. Raport intrasubiectiv: destinatarii normelor sunt intotdeauna oamenii, care trebuie sa
indeplineasca prescriptiile reglementate de acestea.
5. Caracter obligatoriu:
- Le diferentiaza de celelalte norme
- Trebuie sa fie urmata de toti destanatarii ei
- Nu este o facultate
- Nu este lasata la libera apreciere a subiectului
- Neindeplinirea atrage raspunderea juridica

Obligativitatea implica doua aspecte:


- Se regaseste in toate normele juridice, independent de forma actului
normativ in care sunt cuprinse (legi, ordonante de Guvern, hotarari de
Guvern)
- Nu depinde de frecventa cu care se aplica norma, chiar daca nu s-ar aplica
niciodata nu inseamna ca nu este obligatorie.
Sectiunea a 2-a. Structura normei juridice.
a. Structura logico-juridica : trei elemente ale normei de drept:
Ipoteza: descrie imprejurarile determinate sau relativ determinate in care se aplica
dispozitia si sanctiunea, arata calitatea unei anumite persoane sau o identificare generica
(p fizica sau juridica). Se clasifica in ipoteze determinate sau relativ determinate, depinde
daca imprejuriarile in care se aplica norma sunt determinate in mod cert sau doar relativ.

Dispozitia: drepturile si obligatiile destinatarilor normei de drept.


Poate fi:
- permisiva – lasa posibilitatea alegerii consuitei subiectului
- imperativa – nu se poate deroga, nu exista exceptii
- prohibitiva – cuprinde interdictii

Se clasifica in dispozitie determinata sau relativ determinata.

Sanctiunea: urmarile nefavorabile ale nerespectarii ipotezei sau dispozitiei.


Se clasifica in:
- pozitive – masuri de stimulare
- negative – masuri de reprimare a conduitei neconforme
- formale – statale, oficiale
- neformale – blam public, mediatizarea faptei comise
- determinate si relativ determinate – ori una ori alta
- cumulative – pedeapsa inchisorii si a interzicerii unor drepturi

Dupa ramura de drept pot fi sanctiuni: penale, administrative, civile, disciplinare,


Dupa natura lor pot fi: sanctiuni ce afecteaza patrimoniul, persoana, drepturile sau actele
sale.

b. Structura tehnico-legislativa: norma juridica se regaseste intr-un articol, dar poate fi


reglementata si in mai multe articole. Articolul este grupat fie in alineate, fie in
paragrafe. Se grupeaza in sectiuni, sectiunile in capitole, capitolele in titluri, titlurile in
carti.
Sectiunea a 3 a. Clasificarea normei juridice.
1. Dupa ramura de drept : norme de drept penal, civil, administrativ
2. Dupa sfera de aplicare:
- Norme generale (se aplica in toata ramura)
- Norme speciale ( se aplica numai pentru anumite situatii)
- Norme de exceptie
Normele speciale deroga de la cele generale, dar normele generale nu pot deroga de la cele
speciale. Cand o norma generala este in conflict cu una speciala se va aplica cea speciala.
3. Dupa forta juridica a actului normativ: norme cuprinse in legi, ordonante de Guvern,
hotarari de Guvern
4. Dupa structura logica:
- Norme complete: au toate elementele
- Norme incomplete: se completeaza cu alte norme. Se clasifica in norme
de trimitere ( trimit la norme preexistente) si norme in alb ( se completeaza
cu dispozitii viitoare, care urmeaza sa fie adoptate)
5. Dupa intensitatea incidentei: intalnim norme principii ( sunt norme directoare sau
cardinale, le intalnim in tratate, conventii, si in Constitutie)
6. Norme de organizare si functionare a anumitor institutii statale (Legea privind Avocatul
Poporului, Legea privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale)
7. Dupa modul de reglementare a conduitei: sunt norme permisive, norme onerative (obliga
la o anumita conduita, de exemplu onligatia de intretinere a parintilor fata de copii) si
prohibitive (interzic un anumit comportament)
8. Dupa caracterul sanctiunii ( pozitive sau negative) : norme stimulative (incurajeaza un
anumit comportament si il favorizeaza) si norme punitive (ce reprima o conduita)

Sectiunea a 4a. Actiunea normei juridice in timp, spatiu, si asupra persoanelor.


Norma are o anumita durata de viata, pe un anumit teritoriu, aplicandu-se anumitor persoane,
intotdeauna destinatarii ei sunt oamenii, este facuta de si pentru oameni. O norma este efectiva
daca se poate aplica.
1. Actiunea normei juridice in timp.
1.1 Intrarea in vigoare
- Termenul de 3 zile calendaristice de la intrarea in Monitorul Oficial(legile
si ordonantele Guvernului), celelalte acte normative intra in vigoare la
data publicarii lor in monitorul oficial, actele normative ale UE intra in
vigoare la data cuprinsa in continutul lor sau la 20 de zile dupa publicarea
in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
- Exceptia consta in prevederea altei date
1.2 Actiunea propriu zisa a normei
- Are caracter activ, se aplica numai pentru viitor
Doua principii:
a) Principiul neretroactivitatii legii – legea se aplica numai pentru situatiile
juridice aparute dupa intrarea sa in vigoare, nu se poate aplica pentru trecut,
acest principiu fiind considerat fundamental si avand reglementare de prim
rang.
b) Principiul neultraactivitatii legii – legea nu se aplica situatiiloe aparute dupa
iesirea ei din vigoare
Exceptii a
a) Normele penale care dezincrimineaza, normele penale mai favorabile
infractorului. Legea penala nu se aplica faptelor comise sub imperiul legii vechi,
daca noua lege nu le mai reglementeaza.
b) Retroactivitatea expresa – este prevazuta expres de legiuitor si nu poate fi
niciodata implicita.

Este reglementata in sistemul altor state

1.3 Iesirea din vigoare a normei juridice


3 modalitati:
a) Ajungerea la termen – normele temporare si exceptionale
b) Desuetudinea sau invechirea legii – cade in desuetudine cand se schimba total
relatiile sociale reglementate astfel ca desi este in vigoare isi inceteaza efectele(
legislatia socialista privitoare la cooperativele agricole de productie – CAP-
urile)
c) Abrogarea
Expresa : -indirecta – nu contine o nominalizare concreta a actelor normative
sau dispozitiilor care se abroga
-directa – nominalizaeaza care sunt dispozitiile care ies din vigoare
Tacita : nu se egaseste in textul normei de drept, rezulta din contrarierea
dispozitiilor legale.

2. Actiunea in spatiu si asupra persoanelor.


Are la baza principiul teritorialitatii care presupune definitia notiunii de teritoriu (spatiu
terestru, subsolul, fluviile, apele interioare, marea teritoriala, platoul continental, zona
contigua a statului, spatiul aerian)
Acest principiu a dat nastere si altor principii (in materia formei actelor juridice, se aplica
legea locului incheierii actului, legea locului instantei)
Exceptia extrateritorialitatii ceea ce inseamna ca legea teritorialitatii nu se aplica pe
teritoriul amabasadelor si consulatelor.

Principiul personalitatii – a determinat crearea unui statut personal aplicabil cetatenilor


statului. Exista si un statut al strainilor, sunt 3 regimuri care se aplica lor:
- Regimul national - acordarea tututror drepturi in afara d ecele politice
- Regimul special – acordarea numai a anumitor drepturi recunoscutie fie
de legea nationala fie de acrodurile internationale
- Clauza natiunii mai favorizate – aplicarea strainilor a aceluiasi tratament
ca pentru cetatenii unui stat tert, considerat ca favorizat.
Capitolul IV
Interpretarea normei juridice

Sectiunea 1. Notiunea de interpretare a normei juridice


A interpreta = a intelege, a explica, a exprima
A interpreta norma juridica inseamna a desprinde sensul normei sau care a fost vointa reala a
legiuitorului cand a emis-o.
Premisa a interpretarii – textul de lege trebuie sa fie neclar sau prezinta lacune, interpretarea nu se
face cand legea este clara.
Poate fi definit ca text clar acea norma juridica care foloseste notiuni suple, vagi, adecvate evolutiei
juridice, dar care sa aiba un continut precis.
Putem intalni si norme cu un continut suplu, precis, deci unde sa nu ai ce sa interpretezi, pentru ca
ar insemna sa repeti cuvintele legiuitorului.
In privinta interpretarii intereseaza 3 probleme :
a) Cine interpreteaza? Titularul interpretarii este legiuitorul sau judecatorul sau autoritatile
administratiei publice. Interpretarea normei o face cel de la care a emanat norma.
b) Ce se interpreteaza? Se interpreteaza legea ( de catre legiuitor sau judecator sau autoritatea
administrativa), jurisprudenta (se cerceteaza care este sensul regulilor stabilite in hotararea
judecatoreasca, de catre judecator sau doctrina) faptele (cele de care legea leaga
producerea de efecte juridice) actele juridice (desprinde vointa reala a partilor si exista
dou teorii : teoria autonomiei de vointa si teoria ratiunilor superioare.
c) Cum se interpreteaza? Metodele interpretarii
Trei scoli:
1. Scoala exegezelor – teoria exegezelor si metoda exegetica –
interpretarea consta in a arata sensul atribuit de legiuitor textului de lege,
iar in caz de text incomplet sa se arate vointa legiuitorului. Metoda se
cheama exegetica deoarece demersul juristului este asemanator celui a
teologului: el cauta in textele legii vointa legiuitorului asa cum teologul
cauta in textul sacru vointa divina. Vointa va fi cautata in istoria legii,
iar in al doilea rand se va cauta lamurirea vointei legiuitorului prin
cercetarea epocii in care a fost edictata norma. A cunoscut trei etape :
etapa de instalare, de apogeu, de declin.
2. Scoala liberului drept sau a cercetarii libere a dreptului – interpretul
tine cont de vointa legiuitorului, o cerceteaza si o respecta, dar nu
trebuie sa se limiteze la asta, atunci cand nu exista lege aplicabila unui
caz este posibil ca legiuitorul sa nu fi rezolvat totul prin lege, ci
interpretul trebuie sa interpreteze pe baza liberei cercetari stiintifice. Nu
trebuie sa credem ca legiuitorul a prevazut totul si ca solutia problemei
total noi trebuie sa se regaseasca in textul primitiv.

3. Scoala scopului social – teoria scopului social – norma releva o


semnificatie noua, fara ca forma ei sa fie modificata.

Principii de interpretare:
a) E interzis sa distingem unde legea nu distinge – interpretul nu poate indeparta
aplicarea unui text general de lege.
b) Legea speciala deroga de la cea generala si legea generala nu deroga de la cea
speciala – se aplica legea cea mai apropiata de cazul respective
c) Legea inceteaza acolo unde inceteaza ratiunea sa de a fi, de a exista - legea trebuie
aplicata atat in litera, cat si in spiritul ei. Daca o ipoteza este contrara spiritului legii,
legea nu i se poate aplica pe cale de interpretare.
d) Exceptiile sunt de stricta interpretare

Analiza metodelor de interpretare.


a) Metoda gramaticala – analiza regulilor de sintaxa, morfologie, punctuatie. Priveste
textul legii.
b) Metoda istoria – desprinderea vointei legiuitorului prin analiza dezbaterilor
parlamentare de la data adoptarii actului normativ, a discutiilor din presa vremii, a
amendamentelor propuse.
c) Metoda sistematica – aratarea sensului normei juridice prin incadrarea in economia
actului normativ sau prin raportarea la alte acte normative.
d) Metoda teologica – aratarea scopului urmarit de legiuitor.
e) Metoda logica – adica ratiunea de a fi a legii.

Sectiunea a 3-a. Clasificarea interpretarii


1. Dupa cel care face interpretarea poate fi:
- oficiala – interpretul este o autoritate publica
- autentica – facuta de organul emitent
- neoficiala – realizata de persoana privata
2. Dupa criteriul textului supus interpretarii:
- legala sau generala – facuta de o autoritate publica, este oficiala, iar actul
normativ face corp comun cu actul supus interpretarii.
- de caz sau cauzala – facuta de autoritatile judiciare sau de cele ale
administratiei publice.

3. Dupa criteriul rezultatului interpretarii:


- ad litteram – situatiile care cad sub incidenta normei juridice se
incadreaza perfect in textul acesteia
- extensiva – legea se aplica si la alte situatii decat cele expres
reglementate, textul legal fiind mai larg.
- restrictiva – textul normei interpretate este mai restrans decat relatiile
sociale care cad sub incidenta ei.

Analogia – solutionarea cazului dedus judecatii, caz pentru care nu exista un text de lege.
- analogia legis – aplicarea unei norme asemanatoare, dintr-o alta materie
- analogia juris – se aplica fie prin principiile generale ale dreptului, fie
prin aplicarea semnificatiilor notiunilor de echitate, rezonabilitate si buna-
credinta
Capitolul V
Izvoarele dreptului

Sectiunea 1. Notiunea de izvor de drept


Etimologie:
- termenul izvor provine din latinescul surgere care inseamna a pune in
picioare, a se ridica.
- etimologia arata doua elemente ale fenomenului juridic: Emergenta –
inseamna a iesi dintr-un mediu. In epoca noastra dreptul se formuleaza in
parlament, dar si in justitie. Mediul din care provine dreptul este mediul
social, pentru ca toate fortele sociale contribuie indirect la crearea lui, il
determina. Distinctia – dreptul are rol civilizator asupra societatii, el ii
apara valorile. Dreptul este format dintr-un ansambu de reguli, iar dreptul
pozitiv reprezinta totalitatea regulilor de drept in vigoare la un moment
dat intr-un stat.

Distinctia intre izvoare de drept in sens material si in sens formal:


- izvoare de drept in sens material – conditii preexistente dreptului, cadrul
economic, social, politic, cultural, ideologic care se impun legiuitorului in
procesul de creare a dreptului.
- Izvoare de drept in sens formal – modelitatile de exprimare a regulilor de
drept, forme obligatorii care contin precepte conduite care se impun social
in forma juridica, beneficiind de forta coercitiva a statului.
Doua teze care stau la baza izvoarelor dreptului :
- teza monista – izvoarele emana numai de la stat, conduitele umane iau
forma regulii pentru a deveni juridice
- teza pluralismului juridic – dreptul emana de la un grup social, nu numai
de la stat.
In fiecare sistem de drept exista o ierarhie a izvoarelor de drept.
In familia dreptului romano-germanic, legea scrisa – izvorul principal de drept
Sectiunea a 2-a. Clasificarea izvoarelor formale

1. dupa forma lor :


- izvoare scrise – legea, jurisprudenta, doctrina
- izvoare nescrise – cutuma

2. dupa autoriatea care le impune:


- izvoare oficiale – legea si doctrina
- izvoare neoficiale – doctrina si cutuma
3. dupa cum se impun in ordinea de drept:
- izvoare directe – legea, jurisprudenta
- izvoare indirecte – cutuma

Izvoarele se mai clasifica in :


- izvoare creatoare – dau nastere la noi reguli de drept
- izvoare interpretative – jurisprudenta in familia romano-germanica

Izvoarele formale:
- cutuma
- legea scrisa
- jurisprudenta si doctrina

1. Cutuma:
- Lege nescrisa, cel mai vechi izvor de drept
- Doua condtii: conditie obiectiva (practica veche, repetata) si conditie
subiectiva (caracterul obligatoriu al regulii de conduita)
- In sens larg – totalitatea normelor juridice provenite din practica sociala,
in afara interventiei legiuitorului.
- In sens restrans – uzajul social constant si uniform acceptat ca fiind
obligatoriu la nivelul intregului grup social.
- Se fundamenteaza pe practici concrete, invocate apoi ca precedente
- In familia romano-germanica – rol secundar, iar in familia anglo-saxona
rol principal.
- Dreptul international public – izvor principal alaturi de tratate si conventii
internationale
- Dreptul civil – izvor principal alaturi de legea scrisa si principiile generale
ale dreptului.
- Uzantele si cutuma se aplica in toate cazurile neprevazute de lege, precum
si in cazurile prevazute, dar numai daca legea trimite expres la uzante (aici
are rol secundar.
- Pentru a fi izvor de drept trebuie sa nu fie contrare ordinii publice si
bunelor moravuri.
- Cutuma secundum legem – legea trimite la ea
- Cutuma supra legem – cuprinde principiile generale ale dreptului si
maximele juridice. Este dotata cu supralegalitate.
- Dreptul penal – nu este izvor de drept deoarece prin normele de drept
penal trebuie combatut fenomenul periculos al infractionalitatii, pentru
apararea valorilor esentiale, prin prevederea celei mai grele forme ale
raspunderii juridice – raspunderea penala.

2. Doctrina :
- Contine interpretarile date de specialistii dreptului cu privire la fenomenul
juridic
- La ora actuala influenteaza solutiile legiuitorului si judecatorului si prin
aceasta influenta este considerata ca tinde sa devina o sursa de drept
subtila, o sursa indirecta pentru ca prin analizele critice pe care le face
contribuie la evolutia si inovatiile sale
- Doctrina exprima stiinta dreptului
- In dreptul anglo-saxon are mai mult un rol auxiliar, nu are dreptul sa
critice sa critice regulile jurisprudentiale
- In dreptul romano-germanic, doctrina este un veritabil actor, prin solutiile
pe care le propune, este preluata de legiuitor sau de judecator
- Doctrina face comentarii in care promoveaza sau critica o solutie
jursprudentiala, influentand practica judiciara viitoare

3. Jursprudenta
- Totalitatea solutiilor judecatoresti
- Judecatorul se pronunta in cauza pe care o judeca, nefixand reguli in afara
spetei
- Judecatorul nu este legat de solutia dintr-o cauza asemanatoare sau care
prezinta aceeasi problema de drept pronuntata de alt judecator si nici de
propriile sale solutii anterioare
- In dreptul anglo saxon : judecatorul creeaza reguli de drept prin hotararrile
sale si trebuie sa respecte preceentele judiciare
- In dreptul romano-germanic : jurisprudenta nu este izvor de drept, cu doua
exceptii – decizia pronuntata de justitia constitutionala (in dreptul
romanesc pronuntata de CCR) si deciziile de interpretare si aplicare
unitara a legii (pronuntate de ICCJ)
4. Contractul normativ:
- Stabileste drepturi si obligatii
- Se intalneste in dreptul constitutional, in cazul federatiilor de state, in
dreptul muncii, in cazul contractului colectiv de munca, in dreptul
international public, in cazul tratatelor
- Este un act juridic
- Are la baza doua sau mai multe vointe si care stipuleaza drepturi si
obligatii pentru parti
- In acest caz nu este izvor de drept
- In dreptul international public, are forma tratatului fiind izvor principal de
drept

5. Legea:
- Principalul izvor de drept in dreptul romano-germanic
- Lex specialia in dreptul anglo-saxon
- Este izvor de drept in intelesul sau larg
- Dreptul scris este format din totalitatea actelor normative
- Creata numai de autoritati statale
- Misiunea de legiferare ii revine Parlamentului
- Guvernul poate legifera prin ordonante care trebuie aprobate de Guvern
- Ierarhie : -Constitutie, legile organice, legile ordinare si ordonantele
Guvernului, hotararile de Guvern, ordinile ministrilor, ordinele
prefectilor, hotararile Consiliului Judetean, dispozitii ale primarilor din
orase resedinta, hotararile Consiliului local, dispozitii ale primarilor din
comune
- Este considerata izvor de drept daca este adoptata cu respectarea
procedurii de legiferare prevazute de lege
Capitolul VI
Raportul juridic

Sectiunea 1. Premisele raportului juridic.


Trei premise pentru existenta raportului juridic:
1. Norma juridica – descrie ipotezele de aplicare si subiectele carora se adreseaza raportul
juridic.
2. Subiectele de drept – element al structurii alaturi de continut si obiect
3. Faptele juridice – acele imprejurari care produc efecte juridice in baza legii

Subiectele si normele de drept sunt premise generale, abstracte, faptul juridic este o premisa
concreta. Rolul central revine, insa, normei de drept, pentru ca ea fixeaza conditii pentru
subiecte.
Exista si raporturi juridice care iau nastere si fara norma de drept, este vorba de institutia
analogiei juris
Faptele juridice se clasifica in:
a) Evenimente – definesc acele imprejurari care nu presupun interventia oamenilor, dar care
produc efecte juridice in baza legii
b) Actiuni – manifestari de vointa ale oamenilor care produc efecte juridice prevazute de
lege. Se clasifica in actiuni licite (scopul de a produce efecte juridice – actele juridice), si
actiuni ilicite (care produc efecte juridice desi nu s-a urmarit acest lucru).
Nu orice eveniment devine fapt juridic, numai daca legea il reglementeaza.
Raportul juridic poate lua nastere in baza unui singur fapt juridic sau mai multe fapte, care
declanseaza raportul, dar este urmarit de alte fapte care sting raportul.
Sectiunea a 2-a. Definitia si trasaturile raportului juridic.
Raportul juridic este acea relatie sociala reglementata de norma juridica, continand drepturi si
obligatii si care in caz de nevoie beneficiaza de forta de constrangere a statului.
Trasaturile raportului juridic:
Raport social – se incheie intotdeauna intre oameni, nu exista raport juridic intre oameni si
bunuri
Raport volitional – expresia manifestarii de vointa a oamenilor, caracter dublu volitional: vointa
statului de a legifera si vointa subiectului de drept. Vointa subiectelor de drept trebuie sa fie
conforma cu vointa statului.
Raport valoric – concretizeaza valorile cuprinse in normele de drept
Raport de suprastructura – peste raportul juridic se suprapun mai multe raporturi: materiale,
ideologice, culturale, economice. (exemplu raportul juridic de proprietate)
Categorie istorica – arata evolutia in timp a societatii

Sectiunea a 3-a. Structura raportului juridic.


1. Subiectele raportului juridic
a. Definitia
Subiectele de drept nu pot fi decat oamenii, niciodata bunurile sau animalele.
Persoana fizica sau juridica sau o autoritate publica care are acapacitatea juridica si
participa la raporturile juridice si care este aparata de forta de constrangere a statului

b. Capacitatea juridica
Premisa a calitatii de subiect de drept
Aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii
Participarea la raporturile juridice se face in baza capacitatii juridice, in absenta
capacitatii oamenii nu pot incheia raporturi juridice.
Se clasifica in subiecte indivituale si colective
In cazul subiectelor individuale, este vorba de persoana fizica ce poate fi:
- Cetatean – pot fi subiecte in toate raporturile juridice, avand o capacitate
juridica generala.
- Strainii si apatrizii se bucura de toate drepturile in afara de cele politice
In dreptul international privat roman – doua sisteme:
- Lex patriae – starea civila si capacitatea persoanei sunt supuse legii
nationale daca prin legea speciala nu se prevede altfel.
- Lex domicilii – se aplica legea domiciliului in materia statutului personal

c. Subiecte colective
Statul – persoana juridica sui generis, apare in raporturi juridice interne
(constitutionale, administrative, civile, penale) si internationale.
In raporturile de drept constitutional – statul este subiect in raporturile de cetatenie
In raporturile de drept administrativ – este subiect alaturi de unitatile administrative-
teritoriale
Statul apare si in raporturile juridice civile fiind reprezentat de Ministerul Finantelor
In raporturile juridice internationale toate statele sunt egale, toate se bucura de
suveranitate, fiind subiecte de drept cu aceleasi drepturi si obligatii juridice.
Autoritatile publice – exercita cele trei puteri ale statului: Parlamentul exercita
puterea legislativa, Guvernul si Presedintele, autoritatile autonome locale, autoritatile
judecatoresti, puterea judecatoreasca
Persoanele juridice – trei elemente constitutive: organizare proprie, patrimoniu si sa
aiba scopul de a realiza interesul general al societatii.

In cazul raportului juridic penal, statul este intotdeauna unul dintre subiecte, pentru ca
el exercita functia de aparare a valorilor sociale, iar celalalt subiect este o persoana
fizica sau juridica ce au incalcat legea penala.

2. Continutul raportului juridic


Poate fi definit ca ansamblul drepturilor si obligatiilor partilor, reglementate de norma
juridica.
Releva o legatura indisolubila intre norma juridica si dreptul subiectului de drept, pentru
ca norma este cea care prevede dreptul
Dreptul subiectiv – posibilitatea sau facultatea recunoscuta de lege unei persoane de a avea
o anumita conduita, de a pretinde unui tert o anumita conduita sau de a apela la forta de
constrangere a statului, in caz de nevoie.
Dreptul trebuie vazut fie ca o facultate de a face ceva, fie ca o pretentie ca altul sa
indeplineasca ceva in virtutea unei obligatii.
Din definitia dreptului subiectiv rezulta trei elemente: titularul dreptului poate avea un
anumit comportament, prevazut de lege, el poate pretinde altuia sa aiba un anumit
comportament , daca o alta persoana nu ii respecta dreptul poate apela la forta de
contrangere a statului.
Obligatia juridica se defineste ca indatorirea prevazuta de lege de a implini, executa
dreptul subiectiv, este masura dreptului subiectiv, nu exista drept fara obligatie, nici
obligatie fara drept, ele fiind corelative.

Drepturile subiective se clasifica in:


- Drepturi absolute – drepturi opozabile erga omnes si care trebuie
respectate de toti. Este vorba de drepturi inerente fiintei umane, drepturi
care consfintesc valori sine qua non pentru intreaga societate.
- Drepturi relative – subiectul obligat este precis determinat in raportul
juridic incheiat
Dreptul subiectiv civil absolut este definit ca acel drept in temeiul caruia subiectul sau
poate avea o anumita conduita, fara a avea nevoie de concursul altuia pentru a-l exercita.
Fac parte din categoria drepturilor absolute drepturile reale si nepatrimoniale.
Dreptul subiectiv civil relativ reprezinta acel drept prin care titularul poate pretinde
subiectului pasiv o anumita conduita, in absenta careia dreptul nu se poate realiza.
Obligatiile se clasifica in:
- Obligatii active ( de a face ceva, a avea : de a preda bunul in deplina
proprietate, de a plati pretul )
- Obligatii pasive ( a nu face ceva: a nu incalca propretatea cuiva)
In dreptul penal, continutul inseamna drepturi si obligatii corelative, insa alaturi de acestea
intalnim si dreptul statului de a pretinde o anumita conduita destinatarilor normelor juridice
penale, pentru ca misiunea statului este de a asigura si apara valorile inerente societatii
umane, fara de care societatea s-ar dezintegra.
3. Obiectul raportului juridic
Ansamblul actiunilor si inactiunilor pe care le intreprinde titularul dreptului subiectiv.
Reprezinta conduita partilor din cadrul raportului juridic.
Obiect al raportului juridic nu pot fi bunurile, animalele, ci numai comportamentul
subiectelor de drept, poate consta intr-o actiune sau inactiune.
Capitolul VII
Actul juridic

Sectiunea 1. Notiunea de act juridic.


1. Notiune.
Drepturile subiective, element de continut al raportului juridic, au doua surse de creare:
- Faptele juridice
- Actele juridice
Actul juridic reprezinta manifestarea de vointa a unei persoane, in scopul de a
produce efecte juridice.
Doua elemente esentiale:
- Este un act de vointa a uneia sau mai multor persoane (este un act dorit
de om)
- Produce efecte juridice, efectele pe care le produce sunt prevazute de
lege
Efectul juridic este ceea ce doreste si urmareste in mod constient autorul actului.
Efectele juridice constau in crearea, modificarea si stingerea unui raport juridic.
In actul juridic civil aceste efecte constau in crearea, modificarea sa stingerea unui raport
juridic civil concret. Acest lucru distinge actul juridic civil de alte acte din alte ramuri.
Concret fie se intentioneaza vanzarea unui bun, fie donatia, fie inchirierea lui sau
prestarea unui serviciu public.
Notiunea de act juridic comporta o distinctie intre:
- Negotium – operatiunea pe care o persoana doreste sa o faca din care
rezulta consecinte sau efecte juridice in baza legii
- Instrumentum – documentul scris propriu zis prin care se incorporeaza
negotium, operatiunea juridica dorita (vanzarea, donatia)

In cazul actelor juridice efectele se produc cu intentie pe cand in cazul faptelor juridice
efectele se produc fara intentia autorului.
Actul juridic este intotdeauna act intentional
2. Clasificare:
a. Dupa numarul partilor
- Acte unilaterale – rezultatul unei singure vointe. In dreptul public sunt
numeroae acte unilaterale: actul de numire in functie, autorizatii
administrative. In dreptul privat sunt de aemena numeroase acte
unilaterale: testamentul, oferta de a contracta. Diferenta intre oublic si
privat este ca in dreptul public actele unilaterale au efecte juridice
exorbitante iar in dreptul privat se impun efectele doar cu acordul
destinatarului sau.
- Acte bilaterale – acordul de vointa a doua persoane, au efecte inter partes
adica obliga pe cei care l-au semnat, se numesc contracte.
- Acte multilaterale – acrodul de vointe a trei sau mai multor persoane de
exemplu contractul de societate sau contractele normartive (contractele
colective de munca)
b. Dupa gravitatea efectelor
- Acte de conservare – actele de consolidare, de mentinere si de prevenire
a pierderii unui drept (inscrierea unei ipoteci)
- Acte de administrare – acte de gestionare curenta a bunului (culegerea
fructelor bunului, incasarea chiriei)
- Acte de dispozitie – cele mai importante si cele mai grave, au ca efect
scoaterea bunului din patrimoniu

c. Dupa scopul sau interesul urmarit


- Cu titlu oneros – ambele parti urmaresc obtinerea unui folos patrimonial
- Cu titlu gratuit – doar una din parti primeste un folos patrimonial

Sectiunea a 2-a. Caracteristici ale actului juridic in dreptul privat.


Patru conditii esentiale pentru incheierea unui comtract:
1. Capacitatea juridica
- Aptitudinea unui subiect de drept de a deveni titular de drepturi si
obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile
- Capacitatea de a incheia reprezinta regula, iar incapacitatea exceptia
- Doua categorii de persoane nu pot incheia: minorii sub 14 ani si
interzisul judecatoresc
2. Cosmintamantul
- Hotararea unei persoane de a incheia un act juridic, hotrare sau vointa
manifestata exterior
- Poate avea doua sensuri : cel de mai sus adica vointa exteriorizata, sau
acord de vointe al partilor in materie contractuala
Conditii:
a) Sa fie exprimat de o persoana cu discernamant, nu au discernamant
minorii sub 14 ani si interzisul judecatoresc
b) Sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice. Nu produce
efecte juridice daca : manifestarea a fost facuta in gluma, sa nu fie facuta
sub conditie suspensiva, manifestarea a fost prea slaba si a creat indoieli,
anumita rezerva psihologica
c) Sa fie exteriorizat – partile sunt libere sa aleaga forma de exteriorizare a
manifestarilor de vointa
d) Sa fie liber, adica neviciat, integru
Vicii de consimtanant:
i. Eroare:
- Falsa reprezentare a realitatii cu ocazia incheierii actului juridic.
- Poate fi esentiala sau neesentiala. Eroare esentiala este de 4 categorii: in
negotium – o parte crede ca incheie alt act juridic; in corpore – poarta
asupra bunului din contract (strada); in substantiam – poarta asupra
calitatilor esentiale ale obiectului prestatiei pe care partile o credeau
esentiala altfel nu incheiau contractul; in personam – poarta asupra
identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia. Eroarea
neesentiala – imprejurari mai putin importante.
- Eroaea este de fapt si de drept. Cea de fapt poarta asupra unor
imprejurari, iar cea de drept asupra existentei sau continutului unei
dispozitii legale
- Poate fi scuzabila si nescuzabila: Scuzabila e cea care nu poate fi
reprosata partii care a avut falsa repreentare a realitatii, iar cea
nescuzabila faptul sau imprejurarea puteau fi cunoscute cu diligente
rezonabile.
ii. Dolul
- Determinarea unei persoane de a incheia un act juridic prin folosirea de
mijloace viclene. I se mai spune si eroare provocata
- Este format din doua elemente: material – utilizarea de manopere
frauduloase care determina inducerea in eroare si un element psihologic
– intentia de a induce in eroare cu scopul de a obtine incheierea actului
juridic.
iii. Violenta
- Amenintarea unei persoane cu un rau care produce o temere ce o
dermina sa incheie actul juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat.
- Poate fi o consttrangere fizica sau psihica
- Doua criterii de clasificare: dupa natura raului – fizica, morala si dupa
caracterul ameintarii poate fi legitima sau nelegitima- induce o temere
unei persoane
- Element obiectiv – amenintarea concreta cu un rau
- Element subiectiv – provocarea unei temeri celui amenintat
iv. Leziunea
- Prejuiciu material
- Paguba pe care o sufera una din parti
- Valori disproportionate a contraprestatiei
3. Obiectul actului:
- reprezinta operatiunea juridica incheiata
- Reprezinta conduita partilor
- Consta in actiuni sau inactiuni
- Conditii:
a. Sa fie determinat si determinabil – prestatia sa fie identificata in mod
clar
b. Sa fie licit – nu trebuie sa contravina bunelor moravuri
c. Sa existe – sa aiba o existenta certa, reala
d. Sa fie posibil – sa nu fie imposibil de indeplinit
e. Sa fie in circuitul civil – bunul care poate fi dobandit sau instrainat

4. Cauza actului:
- Motivul care determina partile sa incheie actul juridic
- Conditii :
a. Sa existe
b. Sa fie licita
c. Sa fie morala

- Sanctiunea – nulitatea relativa sau absoluta


- Conditii de forma – defineste modalitatea in care se exteriorizeaza vointa
partilor
a. Ad validitatem – ceruta pentru incheierea valabila a actului. Actul se
incheie doar daca se incheie in forma ceruta de lege, forma scrisa
autentica
b. Ad probationem – forma scrisa se incheie din motive de proba,
pentru a putea dovedi mai usor existenta actului
c. Forma pentru opozabilitate fata de terti – formalitatile care trebuie
indeplinite pentru a face actul opozabil persoanelor care nu au
participat la incheierea lui: inegistrarea in cartea funciara