Fiabilitate Si Calitate in Inginerie Electrica - Aplicatii PDF

Toader MUNTEANU
Gelu GURGUIATU Ciprian BĂLĂNUŢĂ
Fiabilitate şi Calitate în
Inginerie Electrică
Aplicaţii
- 2009 -
Toader MUNTEANU Gelu GURGUIATU Ciprian BĂLĂNUŢĂ
FIABILITATE ŞI CALITATE
ÎN INGINERIE ELECTRICĂ
Aplicaţii
Toader MUNTEANU Gelu GURGUIATU Ciprian BĂLĂNUŢĂ
FIABILITATE ŞI CALITATE
ÎN INGINERIE ELECTRICĂ
Aplicaţii
Galati University Press

2009
Copyright © 2009 Galati University Press
Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicaţii nu poate fi reprodusă în nicio
formă fără acordul scris al editurii.
Galati University Press – Cod CNCSIS 281

Editura Universităţii “Dunărea de Jos”
Str. Domnească, nr. 47, 800008 – Galaţi, ROMANIA
Tel. 00 40 236 41 36 02; Fax: 00 40 236 46 13 53
gup@ugal.ro
Referenţi Ştiinţifici :
Conf. dr. ing. Nicolae MĂRĂŞESCU
Prof. dr. ing. Mariana DUMITRESCU
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
MUNTEANU, TOADER
Fiabilitate şi calitate în inginerie electrică : aplicaţii / Toader Munteanu, Gelu
Gurguiatu, Ciprian Bălănuţă. - Galaţi : Galaţi University Press, 2009
Bibliogr.
ISBN 978-606-8008-25-7
I. Gurguiatu, Gelu
II. Bălănuţă, Ciprian
539.4:621.3(075.8)
Tipărit la Atelierul de multiplicare al Universităţii Dunărea de Jos.

Cuprins
Lucrarea 1 - Protecţia muncii 7

Lucrarea 2 - Încercarea la vibraţii a echipamentelor electrice 11
Lucrarea 3 - Încercarea la zdruncinături a echipamentelor electrice 17
Lucrarea 4 - Încercarea la şocuri a echipamentelor electrice 21
Lucrarea 5 - Încercarea la ruliu şi tangaj a echipamentelor electrice şi de
automatizare 23
Lucrarea 6 - Încercarea la ceaţă salină a echipamentelor electromecanice 25
Lucrarea 7 - Încercarea la temperatură a echipamentelor electrice 29
Lucrarea 8 - Prelucrarea şi interpretarea datelor statistice obţinute în urma
experimentelor 35
Lucrarea 9 - Teste grafice de fiabilitate 49
Lucrarea 10 - Aplicaţii ale fiabilităţii în tehnică 55
Lucrarea 11 - Determinarea fiabilităţii sistemelor electrice complexe utilizând metoda
Lanţurilor Markov 77
Lucrarea 12 - Utilizarea riglelor pentru determinarea indicatorilor de fiabilitate 85
Bibliografie 91
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Lucrarea 1 - Protecţia muncii
Protecţia muncii
Întrucât tensiunea de lucru pentru anumite lucrări practice este 3x400V, 50 Hz,
se impune respectarea regulilor în vigoare referitoare la lucrul în instalaţii sub
tensiune. Nu se admite intrarea în laborator a studenţilor decât după efectuarea şi
verificarea instructajului de protecţie a muncii.
Electrocutarea reprezintă accidentul fatal deoarece curentul electric ce străbate
corpul acţionează asupra centrilor nervoşi şi a muşchilor provocând
electrotraumatisme ce pot avea consecinţe foarte grave.
Accidentele electrice au un caracter periculos pentru că tensiunile electrice nu
pot fi sesizate de organele de simţ ale omului şi pentru că se produc instantaneu,
înainte de a fi posibilă orice reacţie reflexă de apărare.
Corpul uman se opune trecerii curentului electric (în cazul în care pielea este
intactă şi uscată) cu o rezistenţă electrică de 40 – 100 kΩ. Aceasta poate scădea sub
valoarea de 1 kΩ, în prezenţa unor factori ca:
− umiditatea pielii;
− suprafaţa de contact între piele şi electrozi;
− presiunea electrozilor asupra pielii;
− valoarea tensiunii.
Se consideră nepericulos:
− curentul continuu cu intensitatea de până la 50 mA;
− curentul alternativ cu intensitatea de până la 10 mA (f = 50 ÷ 60 Hz).
Condiţii în care se produc electrocutările
Curentul electric străbate corpul uman când are două puncte de contact, cu mase
sau conductoare electrice aflate la potenţiale diferite, prin care se poate închide un
circuit.
Electrocutarea se poate produce în mai multe moduri:
− atingere directă: atingerea unui element neizolat din circuitele de lucru;
− atingere indirectă: atingerea unui element metalic aflat accidental sub
tensiune, simultan cu atingerea unui obiect bun conducator de electricitate aflat în
contact cu pământul;
7
− tensiunea de pas: se produce la atingerea simultană a două puncte de pe sol
aflate la potenţiale diferite.
1. Norme de securitatea muncii în laboratorul cu profil electric
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor practice de laborator, studenţii

vor respecta următoarele norme de protecţie a muncii:
La executarea montajelor se va avea în vedere dispunerea aparatelor şi a
instrumentelor de măsură astfel încât să poată fi uşor manevrate.
1. Legăturile electrice trebuie să asigure un contact bun.
2. Se va realiza legarea la pamant a aparatelor şi a instaţiilor care necesită acest
lucru înainte de începerea lucrării practice.
3. Punerea în funcţiune a montajului sau a schemei electrice se va face NUMAI
după verificarea acesteia de către cadrul didactic îndrumător sau tehnicianul din
laborator.
4. ESTE INTERZISĂ MODIFICAREA MONTAJULUI AFLAT SUB TENSIUNE.
5. ESTE INTERZISĂ ATINGEREA PARŢILOR METALICE AFLATE SUB
TENSIUNE.
6. La terminarea lucrării se va întrerupe tensiunea, şi NUMAI după aceea se
vor desface legăturile montajului.
7. La orice defecţiune aparută în instalaţia electrică în timpul lucrului se va
scoate IMEDIAT instalaţia de sub tensiune şi se va anunţa cadrul didactic îndrumător.
2. Măsuri de prim ajutor
În vederea acordării primului ajutor în caz de accident, trebuie să se întreprindă

următoarele acţiuni:
− se înlătură pericolul;
− se cheamă salvarea, pompierii etc.;
− se acordă cele mai simple îngrijiri posibile;
− se asigură cele mai bune condiţii pentru accidentat;
− se organizează transportul rapid al accidentatului.
Un accidentat prin electrocutare trebuie scos cât mai repede posibil de sub
acţiunea curentului electric.
8
Efectul curentului electric asupra accidentatului provoacă:
− oprirea respiraţiei sau a inimii cu sau fără pierderea conştienţei;
− arsuri, care pot fi:
− arsuri localizate, chiar profunde, dar care afectează doar o mică
suprafaţă a corpului;
− arsuri întinse, generalizate, pe o mare parte din suprafaţa corpului.
Scoaterea de sub acţiunea curentului electric se va executa imediat prin oprirea
alimentării cu tensiune, a instalaţiei la care s-a produs accidentul, prin dispozitivele de
întrerupere din imediata apropiere a accidentatului.
Nu se abandonează niciodată acţiunea de aducere la viaţă a victimei înainte de a
se cunoaşte cert starea sa.
Readucerea la viaţă prin respiraţie artificială se poate face prin:
− Respiraţie gură la gură sau gură la nas;
− Respiraţie cu ajutorul aparatelor speciale;
− Respiraţie artificială manuală;
− Procedee complementare de reanimare.
3. Condiţii de participare la lucrarea de laborator
Participarea la şedinţele de laborator este condiţionată de existenţa referatului de

laborator. Referatul de laborator este personal şi netransmisibil. El trebuie să fie scris
de mână şi să conţină următoarele: Titlul lucrării, schemele electrice de montaj
aferente lucrării, relaţiile de calcul, tabele pentru rezultate experimentale şi alte
informaţii pe care studentul le consideră importante.
9
Lucrarea 2 - Încercarea la vibraţii a echipamentelor electrice
Încercarea la vibraţii a echipamentelor electrice
1. Generalităţi
Vibraţia - reprezintă oscilaţia unui sistem mecanic implicând prezenţa unor forţe
elastice în sistem. În lucrarea de faţă ne vom referi la vibraţiile armonice descrise de o
funcţie sinusoidală.
Încercarea se face conform STAS 8393/19-81 şi are ca scop verificarea stabilităţii şi
rezistenţei la vibraţii a echipamentelor electromecanice.
Încercarea se aplică echipamentelor care pot fi supuse în timpul funcţionării la
vibraţii armonice datorate în special forţelor de rotaţie, pulsatorii sau oscilante de la
bordul navelor, aeronavelor, vehiculelor terestre, aplicaţii spaţiale sau care pot fi
cauzate de maşini şi fenomene mecanice.
Încercarea constă în supunerea unei probe la vibraţii sinusoidale, într-o gamă de
frecvenţe dată sau la frecvenţe discrete, pentru o durată determinată.
2. Caracteristicile încercării
2.1. Gama de frecvenţe se determină alegând frecvenţa inferioară (f1) din tabelul 1 şi
pe cea superioară (f2) din tabelul 2; în tabelul 3 se dau gamele de frecvenţă
recomandate.
Tabelul 1 Tabelul 2 Tabelul 3
f1 [Hz] f2 [Hz] f3 [Hz]
0,1 10 1…..…35
1 20 1.…..100
10 55 10...….55
55 100 10…....50
100 150 10..….300
300 10…..2000
500 10…..5000
2000 55…...500
5000 55…..2000
55…..5000
100….2000
2.2. Amplitudinea vibraţiilor

Sub o anumită frecvenţă numită frecvenţă de transfer, încercarea se face la
amplitudine constantă, iar deasupra acesteia la acceleraţie constantă.
Amplitudinile vibraţiilor recomandate în cazul unei frecvenţe de transfer joase
(8...9 Hz) sunt date în tabelul 4.
11
Tabelul 4
Amplitudinea deplasării sub Amplitudinea acceleraţiei peste
frecvenţa de transfer frecvenţa de transfer
[mm] [m/s] [gn]
0,35 1 0,1
0,75 2 0,2
1,5 5 0,5
3,5 10 1
7,5 20 2
10 30 3
15 50 5
Amplitudinile vibraţiilor recomandate în cazul unei frecvenţe de transfer înalte

(57…62 Hz) sunt date în Tabelul 5.
Tabelul 5
Amplitudinea deplasării Amplitudinea acceleraţiei peste
sub frecvenţa de transfer frecvenţa de transfer
[mm] [m/s] [gn]
0,035 5 0,5
0,075 10 1
0,015 20 2
0,35 50 5
0,75 100 10
1 150 15
1,5 200 20
2 300 30
3,5 500 50
Amplitudinile deplasării recomandate pentru gamele de frecvenţe având o limită

a frecvenţei peste 10 Hz sunt date în Tabelul 6.
Tabelul 6
Amplitudinea deplasarii
[mm]
10
35
75
100
Observaţie : Toate valorile amplitudinilor din tabelele 4, 5 şi 6 sunt valori de vârf.
12
2.3. Durata de încercare
Durata de încercare la frecvenţe fixe pe fiecare axă, se va preciza prin standardul
sau norma tehnică de produs şi se va alege din şirul de valori recomandate de STAS
8393/16-81: 10 min.± 0,5min; 30 min.±1 min.; 90 min.±1 min.; 10 ore±5 min.
Durata de încercare prin baleiere pe fiecare axă a probei trebuie să fie dată în
număr de cicluri de baleiere (reprezentând parcurgerea gamei de frecvenţă specificate
câte o dată în fiecare sens, de exemplu, 5...200...5 Hz), alese din şirul de valori: 1; 2; 5;
10; 20; 50; 100 cicluri.
3. Descrierea instalaţiei de încercare la vibraţii
Instalaţia din laborator este o masă oscilantă de tip ST-80/3, care lucrează în gama
de frecvenţe de 3...80 Hz.
Masa oscilantă se compune din două corpuri principale: oscilatorul şi pupitrul de
acţionare şi comandă legate cinematic cu o curea trapezoidală.
Oscilatorul conţine un amortizor de oscilaţii cu ulei.
Probele de încercare se fixează prin dispozitivele existente pe masa oscilatoare.
Pentru măsurarea vibraţiilor masei oscilante, instalaţia este prevăzută cu un
traductor piezoelectric, iar pentru măsurarea vibraţiilor din diverse puncte ale probei,
există un traductor inductiv portabil.
Pentru reglarea mărimii amplitudinii de oscilaţie, există o roată de mâna, iar citirea
valorii acesteia se face la indicatorul "pană gradată" amplasate pe corpul oscilatorului.
4. Măsuri iniţiale şi finale
Scopul măsurătorilor iniţiale şi finale este compararea anumitor parametri între ei,
pentru a aprecia efectul vibraţiilor asupra probei.
În afara examinării vizuale, măsurătorile pot cuprinde verificarea caracteristicilor
de funcţionare electrice şi mecanice, a dimensiunilor etc.
5. Desfăşurarea încercării
În standardul sau norma tehnică de produs se va stabili numărul de axe pe care

proba trebuie să fie vibrată, precum şi poziţiile respective. Dacă nu se precizează nimic
în acest sens, produsul se va supune la vibraţii după trei axe perpendiculare între ele,
alese cât mai semnificativ.
5.1. Studiul frecvenţei proprii

13
Studiul se execută pe durata unui ciclu de baleiere.
În această fază, se va examina proba pentru determinarea frecvenţelor la care:
a) apare o proastă funcţionare şi/sau o înrăutăţire a proprietăţilor probei
datorită vibraţiilor;
b) se produc rezonanţe mecanice şi alte efecte de răspuns, cum ar fi bătăile.
Observaţii:
− rezonanţa mecanică reprezintă vibraţiile unui sistem mecanic acţionat de o
perturbaţie armonică, cu frecvenţa apropiată de frecvenţa sa proprie;
− fenomenul de bătăi reprezintă variaţia sinusoidală cu amplitudine care variază
sinusoidal, rezultată din compunerea a două oscilaţii armonice, cu frecvenţe apropiate
(STAS 10854/82).
Se vor nota toate frecvenţele şi amplitudinile aplicate la care se produc aceste
efecte, precum şi comportarea probei.
Se vor preciza în buletinul de încercare şi măsurile ce trebuiesc luate.
5.2. Încercarea la vibraţii
Deosebim două moduri diferite de vibrare a echipamentelor:

a) vibrarea prin baleiere, care se aplică de obicei probelor aflate în funcţiune şi
constă într-o baleiere în frecvenţă pentru întreaga gamă de frecvenţe cu amplitudinea
şi durata indicate la pct.2.
b) vibrarea la frecvenţă fixă, se face în condiţii de amplitudine şi durată indicate
la pct.2, folosind fie frecvenţele proprii rezultate la studiul de la pct.5.1., fie frecvenţe
predeterminate indicate în standardul sau în norma tehnică de produs.
La probele montate în utilizare cu amortizoare, încercarea la vibraţii se face cu
amortizoarele montate.
În anumite cazuri, poate fi necesar a se verifica rezistenţa la oboseală la anumite
frecvenţe discrete şi aptitudinea probei de a rezista la vibraţii. Cel mai simplu în acest
caz se procedează astfel: se face o încercare la frecvenţă fixă, urmată de încercarea prin
baleiere.
14
6. Concluzii
Se recomandă ca echipamentul încercat să se afle în stare de funcţionare fie pe

întreaga durată a încercării, fie în unele momente reprezentative pentru condiţiile de
funcţionare cerute, atunci când se urmăreşte stabilitatea probei.
Se va verifica buna funcţionare a probei la intervale corespunzătoare în cursul
încercării şi la sfârşitul acesteia.
Dacă scopul încercării este de a arata numai că probele nu au fost distruse, se va
verifica funcţionarea probelor după terminarea încercării.
Dacă prin încercarea de la punctul 5.1., se constată inexistenţa unor frecvenţe
proprii, se execută o încercare de anduranţă pentru verificarea stabilităţii la vibraţii,
prin baleierea frecvenţei în banda aleasă conform pct.5.2.a, timp de 2 ore pe fiecare
direcţie.
Dacă prin încercarea de la pct.5.1. se pun în evidenţă frecvenţele de rezonanţă şi
amplitudinea (acceleraţia) măsurată la nivelul părţilor sau componentelor rezonante,
nu este de 5 ori amplitudinea (acceleraţia) vibraţiilor la care este supus produsul,
acesta poate fi acceptat dacă, supus unei încercări de anduranţă pe fiecare frecvenţă de
rezonanţă, se dovedeşte a fi rezistent la vibraţii. Încercarea va avea o durată de 90 min.
pe fiecare axă.
Dacă prin încercarea de la pct. 5.1. se pun în evidenţă frecvenţele proprii, fără a
constata deficienţele de la pct.5.1.a şi 5.1.b, se supune la vibrare produsul conform
pct.5.2.b, după care se repetă încercarea de la pct.5.1. Dacă se constată modificarea
valorilor frecvenţelor proprii, produsul nu se acceptă.
7. Chestiuni urmărite în laborator

7.1.Verificarea însuşirii de către studenţi a noţiunilor teoretice conţinute în referat.
7.2.Construcţia instalaţiei de încercare şi utilizarea acesteia.
7.3.Verificarea stabilităţii unui produs.
7.4.Determinarea frecvenţelor de rezonanţă.
8. Întrebări de verificare
8.1. În timpul încercării la vibraţii echipamentele solicitate trebuie să se afle în
funcţiune, sau este suficient ca echipamentul respectiv să fie în stare de funcţionare
după ce a fost supus programului de vibraţii? Explicaţi şi exemplificaţi.
8.2. Echipamentele supuse încercării la vibraţii se fixează pe masa de încercare
15
după una din cele trei axe spaţiale ale produsului sau această poziţie este
indiferentă? Argumentaţi răspunsul!
8.3. În ce constă stabilitatea şi rezistenţa la vibraţii a echipamentelor electrice
încercate în această lucrare?
16
Lucrarea 3 - Încercarea la zdruncinături a echipamentelor electrice
Încercarea la zdruncinături a echipamentelor electrice
1. Generalităţi
Încercarea la zdruncinături se face conform STAS 8393/18-70, şi are ca scop
determinarea efectelor zdruncinăturilor repetate la care pot fi supuse echipamentele
electromecanice în timpul transportului sau funcţionării, verificându-se astfel
rezistenţa produsului la această solicitare.
Rezistenţa la acţiunea zdruncinăturilor, este proprietatea produsului de a nu se
deteriora în timpul încercării şi de a-şi păstra parametrii în limitele stabilite de
documentaţia tehnică.
2. Caracteristicile încercării:
− impulsurile de încercare au aproximativ forma unei semiperioade de undă
sinusoidală cu limite cuprinse în intervalul dat în figura 1.
a
Abateri limită 1,2 a
admisibile
a
0,1 a 0,2a
Impuls
0
normal
-0,1 a
-0,2a
0,4D
10ms D t
Figura 3.1. Impulsuri de încercare

a – acceleraţia; D - durata ( conform tabelului 1 )
− frecvenţa de repetiţie a zdruncinăturilor este de 62,5 Hz (zdruncinături/s);
− acceleraţia şi durata impulsurilor sunt date în tabelul 1;
− numărul de zdruncinături: 1000+10 sau 4000+10;
− la componente electromecanice sau echipamente de dimensiuni mici încercarea
se face cu 4000+10 zdruncinături, o acceleraţie de 390 m/s şi o durată a impulsului de
6 ms.
17
Tabelul 1
Acceleratia de varf Durata impulsului

(a) (D)
[m/s] [m/s]
10g 98 16
25g 245 6
40g 390 6
3. Descrierea instalaţiei
Pentru încercarea la zdruncinături se utilizează masa oscilantă ST 80/3, prezentată

la lucrarea precedentă.
4. Aparatura de măsură
Impulsurile de zdruncinare se măsoară cu un accelerometru a cărui precizie să

asigure măsurarea în limitele date în figura 1. În laborator se foloseşte o acceleraţie de
10g şi 16m/s şi un număr de 4000 zdruncinături pentru care se măsoară timpul de 64
s.
5. Executarea încercării
Echipamentul se examinează vizual, fiind supus măsurărilor electrice şi/sau

mecanice dacă acestea sunt prescrise de standardul sau norma tehnică a produsului
(caietul de sarcini).
În afara altor prescripţii incluse în standardul sau norma tehnică de produs,
zdruncinăturile se aplică echipamentului în cele două sensuri ale unui sistem de axe
rectangulare.
Dacă datorită poziţiei de montaj în exploatare, efectele zdruncinăturilor sunt mai
semnificative pe o anumită direcţie, atunci zdruncinăturile se aplică numai pe acea
direcţie şi în acea poziţie de funcţionare.
În timpul încercării echipamentul nu se află în funcţiune dar după aceasta el
trebuie să fie apt de funcţionare.
6. Concluzii
Echipamentele sunt acceptate dacă la terminarea încercării se află în stare de

funcţionare fără defecţiuni.
18
7.1.Verificarea însuşirii de către studenţi a noţiunilor teoretice prezentate în referat;
7.2.Construcţia şi utilizarea instalaţiei de încercare;
7.3.Se urmăreşte comportarea probelor supuse încercării la zdruncinături, care la
sfârşit trebuie să rămână în stare de funcţionare.
19

Lucrarea 4 - Încercarea la şocuri a echipamentelor electrice
Încercarea la şocuri a echipamentelor electrice
1. Generalităţi
Se verifică stabilitatea funcţională şi constructivă a echipamentelor electrice supuse

şocurilor mecanice.
Semnalul de şoc - tip de semnal caracterizat printr-o creştere rapidă până la valoarea
maximă, urmată de o descreştere la zero, într-un interval de timp mic în raport cu
perioada fundamentală a sistemului.
Şocul mecanic - semnalul de şoc care reprezintă: o forţă, o deplasare, o viteză, o
acceleraţie sau o presiune.
Stabilitatea la acţiunea factorilor mecanici este proprietatea produsului de a
funcţiona în timpul acţiunii acestor factori, menţinându-şi parametrii, în limitele
stabilite de documentaţia tehnică.
2. Caracteristicile încercării la şocuri:
− forma impulsului: sinusoidală;

− acceleraţia de vârf: 15 g ( 147 m/s );
− durata impulsului: 11 ms.
3. Executarea lucrării
Proba este supusă la câte patru şocuri succesive în fiecare sens pe trei direcţii
perpendiculare, adică în total 24 şocuri.
Produsele prevăzute pentru a fi utilizate în mod normal cu amortizoare, trebuie să
fie încercate cu acestea.
Dacă funcţionarea corectă a echipamentului depinde de poziţia de montaj atunci,
pe masa de încercare, acesta va fi fixat în poziţia de funcţionare normală.
În timpul încercării echipamentul este în funcţiune.
4. Descrierea instalaţiei de încercare
Instalaţia se compune dintr-o masă fixată pe un sistem de amortizare cu şuruburi,

care este acţionată vertical de excentricul fixat, la rândul său, pe axul unui motor
electric.
Acceleraţia de vârf a şocurilor se reglează din şuruburile de presiune ale
sistemului de amortizare şi se măsoară cu accelerometrul mecanic.
21
Lucrarea 4 - Încercarea la şocuri a echipamentelor electrice
5. Concluzii
Echipamentul se admite dacă în timpul încercării a funcţionat corect, iar
parametrii săi nu au ieşit din limitele stabilite.
6.1. Verificarea însuşirii de către studenţi a conţinutului lucrării.

6.2. Construcţia şi funcţionarea instalaţiei de încercare.
6.3. Verificarea comportării probelor la încercarea efectuată.
22
Lucrarea 5 - Încercarea la ruliu şi tangaj a echipamentelor electrice şi de automatizare
Încercarea la ruliu şi tangaj a echipamentelor electrice şi de automatizare
1. Generalităţi
Încercarea se face cu scopul de a verifica stabilitatea funcţională şi constructivă a

echipamentelor de automatizare.
Ruliu: Oscilaţie de înclinare a unei nave în jurul axei sale longitudinale, provocată
de acţiunea valurilor înalte, când direcţia de înaintare a navei este paralelă cu valurile.
Tangaj: Mişcare oscilatorie de înclinare a unei nave, a unei aeronave sau a unui
vehicul feroviar, efectuată în jurul unei axe transversale.
Figura 5.1. Ruliu şi tangaj
2. Caracteristicile încercării:
− unghiul de înclinare: maxim 45 grade;
− perioada de ruliu: 7...9 s;
− durata încercării: atât cât este necesar pentru măsurarea parametrilor, dar nu
mai puţin de 5 minute pentru fiecare poziţie.
3. Descrierea încercării
Produsul se instalează pe standul de încercare în poziţie normală de lucru şi se
încearcă în două poziţii reciproc perpendiculare corespunzătoare celor din funcţionare,
timp în care echipamentul se află în funcţiune.
După încercarea la ruliu, produsul se menţine succesiv în două poziţii, reciproc
perpendiculare, înclinate la 45 grade faţă de orizontală, atât timp cât este necesar
pentru măsurarea parametrilor însă nu mai puţin de 5 minute.
4. Descrierea instalaţiei de încercare
Instalaţia se compune din două corpuri: pupitrul de comandă şi masa acţionată

hidraulic de patru pistoane.
Pe instalaţie se pot efectua încercări de ruliu, continuu sau în poziţii fixe (între 0 şi
22,5 grade pe fiecare sens); instalaţia este prevăzută cu numărător al înclinărilor.
Pentru fixarea probelor există o masă prevăzută cu dispozitive de prindere.
23
Lucrarea 5 - Încercarea la ruliu şi tangaj a echipamentelor electrice şi de automatizare
Pentru măsurarea unghiului de înclinare se fixează de masă un înclinometru.
5. Concluzii
Se consideră că produsul a rezistat la încercare, dacă în timpul încercării şi după

terminarea ei, îşi menţine parametrii în limitele prescrise şi nu a suferit deteriorări.
6.1.Verificarea însuşirii de către studenţi a conţinutului lucrării.

6.2.Construcţia şi utilizarea instalaţiei de încercare.
6.3.Se va urmări funcţionarea probelor în timpul încercărilor de ruliu şi tangaj.
24
Lucrarea 6 - Încercarea la ceaţă salină a echipamentelor electromecanice
Încercarea la ceaţă salină a echipamentelor electromecanice
1. Generalităţi
Încercarea la ceaţă salină se face conform STAS 8393/6-82, şi are ca scop

determinarea calităţii şi uniformităţii acoperirilor de protecţie, precum şi compararea
din punct de vedere al rezistenţei la coroziune în mediu cu ceaţă salină a produselor
sau materialelor similare. Încercarea la ceaţă salină nu este singura încercare la
coroziune.
Produsele se încearcă după cum urmează:
− în poziţie normală de funcţionare;
− ca parte a echipamentelor în care vor fi utilizate;
− prevăzute cu elemente protectoare (cutie, ecran etc.) aşa cum se utilizează în
mod normal.
2. Principiul metodei de încercare
Metoda de încercare constă în expunerea produselor la acţiunea corozivă a ceţii

saline artificiale în condiţiile stabilite mai jos, urmată de verificarea condiţiilor tehnice,
conform prevederilor din standardul sau norma tehnică de produs.
3. Descrierea instalaţiei
Constructiv, instalaţia de încercare la ceaţă salină, conţine două elemente

principale: camera de încercare si pulverizatorul.
Camera de încercare, este construită pentru a îndeplini următoarele condiţii:
− să realizeze condiţiile de încercare;
− materialele din care este realizată camera rezistă la acţiunea ceţii saline şi nu
influenţează efectele corozive ale atmosferei de încercare (fibră de sticlă);
− volumul camerei este suficient de mare pentru a fi menţinute condiţii de
lucru omogene, stabile (neafectate de turbulenţă) şi neafectate de prezenţa probelor în
camera de încercare (în laborator camera utilizată are aproximativ 1m3);
− forma constructivă a camerei este astfel aleasă, încât să nu permită picurarea
soluţiei condensate de pe pereţii sau plafonul camerei pe probe şi nici reintrarea
soluţiei de încercare utilizate, în circuitul de pulverizare;
− ceaţa salină nu se pulverizează direct pe suprafaţa probelor, ci în atmosfera
25
camerei;
− camera de încercare trebuie să fie corect aerisită, pentru a preveni creşterea
presiunii şi pentru a asigura o distribuţie uniformă a ceţii saline, dar fără a se crea
turbulenţe în cameră.
Pulverizatorul este conceput şi construit pentru a realiza o ceaţă densă, fiind
dispersată şi cu un grad de umiditate corespunzător. Desigur, materialele din care se
realizează pulverizatorul sunt alese în aşa fel, încât să nu reacţioneze cu soluţia salină.
4. Ceaţa salină
4.1. Soluţia salină

Sarea utilizată pentru prepararea soluţiei, va fi clorura de sodiu tehnic pură (NaCl)
cu un conţinut în sare uscată de maxim 0,1% oxid de sodiu şi 0,3% alte impurităţi.
Concentraţia soluţiei de încercare trebuie să fie de 5±1 părţi sare în 95±1 părţi de
apă distilată sau demineralizată.
Valoarea pH-ului soluţiei trebuie să fie cuprinsă între 6,5 şi 7,5 la temperatura de
35±2oC.
4.2. Soluţia de aer
Aerul comprimat ce pătrunde în pulverizator trebuie să fie total lipsit de urme de

grăsimi şi de substanţe solide.
Presiunea aerului este astfel aleasă, încât pulverizatorul să producă o ceaţă densă
şi cu particule de apă fin dispersate (maxim 2 atm.).
5. Desfăşurarea încercării
5.1. Precondiţionarea
Dacă nu se fac alte precizări în standardul sau norma tehnică a produsului,
suprafaţa probei se va curăţa înainte de încercare de urme de ulei, murdărie, grăsimi
sau acoperiri protectoare temporare ori de conservare.
Nu se vor utiliza materiale abrazive sau solvenţi ce pot ataca suprafaţa probei.
5.2. Măsuri iniţiale

Înainte de introducerea în camera de încercare, proba se examinează vizual şi se
supune măsurărilor electrice şi mecanice prevăzute în documentaţia tehnică.
26
5.3. Condiţionarea
Probele se aşează la minim 10 cm una faţă de alta şi faţă de pereţii camerei, iar
picăturile de soluţie nu trebuie să se scurgă de pe o probă pe alta.
Pulverizarea se face continuu sau după un regim stabilit prin norma tehnică de
produs.
Condiţiile de ceaţă salină trebuie să fie menţinute în toate părţile zonei de
expunere, astfel încât cantitatea de soluţie pulverizată, determinată prin colectare în
timpul pulverizării, să fie de 1...2 ml/h şi aproximativ 80 cm2 suprafaţă de colectare,
media fiind făcută pe o perioadă de cel puţin 16 ore.
Colectarea se face în vase amplasate pe fundul camerei, în aşa fel încât acestea să
nu colecteze condens de pe probe sau pereţii camerei; soluţia colectată foloseşte pentru
măsurarea pH-ului.
Durata de condiţionare se alege prin norma produsului respectiv dintr-un şir de
valori recomandate, conform STAS 8393/6-82: 16, 24, 48, 96, 168, 240, 336, 672, 720 ore.
5.4. Revenirea
După efectuarea încercării, probele mici se spală timp de 5 minute sub jet de apă şi
apoi în apă distilată, după care se scutură pentru îndepărtarea picăturilor de apă.
La probele mari, după spălare, se face o uscare.
6. Concluzii
După efectuarea încercării cu ceaţă salină, se face evaluarea degradării probelor,

vizual sau, dacă este cazul, prin măsurarea parametrilor electrici şi mecanici prevăzuţi
în standardul sau norma tehnică a produsului.
Rezultatele încercării se consemnează într-un buletin de încercare, în care se
menţionează cel puţin:
− durata condiţionării;
− concentraţia soluţiei;
− pH-ul soluţiei.
27
7.1. Verificarea însuşirii de către studenţi a noţiunilor teoretice conţinute în referat.
7.2. Construcţia instalaţiei de încercare şi utilizarea acesteia.
7.3. Urmărirea comportării la acţiunea ceţii saline a diverselor probe.
7.4. Prelucrarea fiabilistică a rezultatelor încercării.
8. Întrebări
8.1. Care sunt materialele ce intră în componenţa echipamentelor electrice

afectate de ceaţa salină şi care sunt efectele acesteia asupra lor?
8.2. Explicaţi fizica fenomenelor de degradare a produselor, de către ceaţa salină
asupra unor componente din cadrul produselor încercate în laborator!
8.3. Explicaţi cauzele degradării reperelor încercate în camera cu ceaţă salină din
laborator!
28
Lucrarea 7 - Încercările la temperatură ale echipamentelor electrice
Încercările la temperatură ale echipamentelor electrice
1. Încercarea la frig
Încercarea la frig are ca scop determinarea aptitudinii produselor de a fi utilizate

sau stocate la temperaturi joase, conform gradelor de severitate prescrise în standardele
sau în normele de produs.
În funcţie de natura produsului, încercările la frig se împart în 3 mari grupe,
conform STAS 8393/2-77 (figura 7.1):
− Aa - cu aplicare bruscă a temperaturii, pentru produse care nu disipă
căldură;
− Ab - cu aplicare lentă a temperaturii pentru produse care nu disipă căldură;
− Ad - cu aplicare lentă a temperaturii, pentru produse care disipă căldură.
Figura 7.1. Tipuri de încercări la frig

În standardul sau norma tehnică de produs, trebuie să se precizeze, după caz:
− viteza de variaţie a temperaturii în camera de încercare;
− momentul în care proba se introduce în camera de încercare;
− momentul în care începe măsurarea duratei încercării;
− momentul în care se aplică tensiune probei.
Gradele de severitate sunt definite prin temperatura şi durata încercării, iar acestea
se aleg din şirul de valori de mai jos:
− temperatura: -65±3oC; -55±3oC; -40±3oC; -25±3oC; -10±3oC; -5±3oC;
− durata: 2 ore, 16 ore, 72 ore sau 96 ore.
29
Temperatura suprafeţei interioare a pereţilor camerei de încercare, trebuie să nu
difere cu mai mult de 8% de temperatura de încercare.
În cazul unei încercări, fără circulaţie fortaţă de aer, camera de încercare trebuie să
fie de dimensiuni suficiente în comparaţie cu acelea ale probei, pentru simularea
condiţiilor de aer cald. Această condiţie se consideră îndeplinită când distanţa minimă
dintre punctele extreme ale probei şi peretele cel mai apropiat al camerei de încercare
este de cel puţin 150mm, iar raportul dintre volumul camerei şi cel al probei să fie mai
mare de 5:1.
În timpul încercării, proba trebuie fixată pe aceleaşi dispozitive de montare ca în
timpul utilizării reale.
O problemă deosebită o prezintă categoria încercărilor de tip Ad, condiţionată de
fenomenele de convecţie şi radiaţie. De aceea, la aceste probe, se aplică o corecţie de
temperatură, folosind ABACA din figura 7.2. Astfel, dacă o probă disipă o anumită
putere la temperatura ambiantă Ta, în aer liber suprafaţa probei atinge temperatura Ts.
Pentru determinarea temperaturii de la suprafaţa probei Ts', în condiţiile disipării
aceleiaşi puteri dar într-o incintă la temperatura Ta', se procedează astfel: se trasează o
linie dreaptă între punctele Ta şi Ts, iar prin punctul de intersecţie al acesteia cu dreapta
pivot şi temperatura Ta' de pe scara temperaturilor ambiante, se duce o nouă dreaptă
care intersectează scara temperaturilor suprafeţei în punctul Ts'.
2. Încercarea la căldura uscată
Acest tip de încercare are ca scop determinarea aptitudinii produselor

electrotehnice de a fi depozitate sau exploatate la temperaturi ridicate.
Încercările la căldură uscată se împart în patru grupe, în funcţie de tipul produselor
şi de condiţiile de efectuare a încercării:
− Ba - cu variaţie bruscă de temperatură pentru produsele care nu disipă
căldură; încercarea se aplică produselor la care variaţia bruscă de temperatură nu
produce distrugerea sau modificarea definitivă a caracteristicilor şi constă din
introducerea probei în camera de încercare în momentul în care temperatura acesteia
este egală cu aceea impusa în Caietul de Sarcini;
− Bb - cu variaţie lentă de temperatură, pentru produsele care nu disipă
căldură; încercarea se aplică prin introducerea probei în camera climatică aflată la
temperatura laboratorului, după care se creşte temperatura cu o viteză şi până la o
30
valoare maximă, indicate în norma produsului;
− Bc - cu variaţie bruscă de temperatură, pentru produsele care disipă căldură;
− Bd - cu variaţie lentă de temperatură pentru produsele care disipă căldură.
Abaca pentru determinarea corecţiei
temperturii ambiante
100
90
110
80
100
70
90
60 60
80
50 50
70
40 40
60
30 30
50
+ 20 20 +
40
10 10
30
°C 0 0 °C
20
10 10
- 10 -
20 20
0
30 30
Dreaptă 40
40
pivot
Ta 50
Temperatura 60
ambiantă
Temperatura suprafeţei
produsului
Figura 7.2. Abaca pentru determinarea corecţiei temperturii ambiante

În privinţa încercărilor Ba şi Bb, se impune pentru pereţii camerei o temperatură
care să nu depăşească cu mai mult de 3% temperatura ambiantă de încercare, iar
umiditatea relativă să nu depăşească 50%.
La încercările Bc şi Bd, dimensiunile camerei se aleg în aşa fel încât să fie respectate
următoarele condiţii:
− distanţa minimă între suprafaţa produsului şi pereţii camerei trebuie să fie de
10cm pentru probe al căror volum maxim este de 1 dm3 şi a căror disipare de căldură
este de max. 50 W;
− distanţa minimă între suprafaţa probei şi pereţii camerei trebuie să fie de 20
31
cm, pentru probe al căror volum este de maxim 1 dm3 şi a căror disipare de căldură
este cuprinsă între 50-100 W;
− raportul între volumul camerei de încercare şi volumul probei trebuie să fie
de cel puţin 5:1;
− proba trebuie să fie situată în centrul camerei de încercare, astfel încât să
existe o distanţă cât mai mare între fiecare punct al probei şi pereţii camerei de
încercare.
Gradele de severitate sunt definite de temperatura şi durata de încercare.
Temperatura va fi aleasă din şirul de valori: 30±2oC; 40±2oC; 55±2oC; 70±2oC;
85±2oC; 100±2oC; 125±2oC; 155±2oC; 175±2oC; 200±2oC; 250±2oC; 315±2oC; 400±2oC;
500±2oC; 630±2oC; 800±2oC; 1000±2oC.
Durata de expunere a probei se alege din şirul de valori: 2 ore, 16 ore, 72 ore sau 96
ore.
Probele se supun măsurătorilor intermediare, atunci când acestea se prescriu în
standardele sau în normele tehnice de produs. Aplicarea tensiunii şi efectuarea
măsurătorilor se va face cu proba aflată în camera de încercare.
La încercările produselor cu disipare de căldură, este necesară o corecţie de
temperatură care se face folosind ABACA din figura 7.3.
Astfel, dacă proba disipă o anumită energie la temperatura Ta a mediului ambiant,
iar temperatura suprafeţei este Ts, pentru a determina temperatura suprafeţei Ts' la o
temperatură ambiantă Ta' creată de camera climatică, în condiţiile disipării aceleiaşi
energii de către probă, se procedează în felul următor: se trasează o dreaptă între
punctele Ta de pe scala temperaturii ambiante şi Ts de pe scala temperaturii suprafeţei,
iar prin punctul de intersecţie al acestei drepte cu scala ajutătoare şi temperatura Ta' se
duce o nouă dreaptă care intersectează scala temperaturii suprafeţei în punctul Ts'
căutat.
32
Abaca pentru determinarea corecţiei

temperaturii ambiante
100
150 90
140 80
130 70
0 120 60
10 110 50
20 100 40
30 90 30
40 80 20
50 70 10
6 60 0
70 50 10
80 40 20
90 30 30
10 20 40
Ta 10 50
Temperatura 0 60
ambiantă Scală Temperatura suprafeţei
ajutătoare produsului
Figura 7.3. Abaca pentru determinarea corecţiei temperaturii ambiante

3. Întrebări
3.1. Care este regimul de încercare la frig pentru un contactor RGA63 care trebuie
să funcţioneze într-un tablou electric amplasat într-o cămera cu temperatura constantă
de 25oC? Dar pentru acelaşi contactor care funcţionează într-un tablou de pe puntea
deschisă a unei nave maritime?
3.2. Care este regimul de încercare la frig al unei siguranţe fuzibile cu mare putere
de rupere ce urmează a echipa un tablou amplasat într-o staţie de joasă tensiune ce
deserveşte o staţie de pompe care aparţine unui sistem de irigaţie?
3.3. Să se determine temperatura la suprafaţa unui motor electric supus încercării la
-55oC, ştiind că dacă acelaşi motor funcţionează la temperatura mediului ambiant de
20oC el are la suprafaţă o temperatură de 55oC (se va folosi ABACA din figura 7.2).
3.4. Care este regimul de încercare la căldură uscată pentru un motor de 5,5KW şi
970 rot/min ştiind că acesta va acţiona o macara amplasată în apropierea unui cuptor
33
siderurgic?
3.5. Se va folosi ABACA din figura 7.3. Să se determine temperatura de la suprafaţa
unui transformator trifazat de 630 KVA care urmează să funcţioneze într-un mediu
climatic tropical cu temperatura ambiantă de 55oC, ştiind că atunci când acelaşi
transformator funcţionează într-o incintă cu temperatura mediului ambiant de 15oC are
la suprafaţă o temperatura de 35oC.
34
Lucrarea 8 - Prelucrarea şi interpretarea datelor statistice obţinute în urma experimentărilor
Prelucrarea şi interpretarea datelor statistice obţinute în urma experimentărilor
1. Consideraţii generale asupra sondajului
Experimentele statistice se fac întotdeauna în vederea estimării valorilor

necunoscute ale parametrilor unei legi de repartiţie sau ale unor funcţii ale acestora.
Observaţiile care se fac asupra unei populaţii pot fi totale sau parţiale, după cum în
cercetare sunt cuprinse toate unităţile (elementele) statistice, sau numai o parte. Astfel,
dintr-o populaţie originară (lot) se cercetează o subpopulaţie denumită eşantion sau selecţie.
Numărul de elemente statistice cuprinse în eşantion constituie volumul
eşantionului. Din punct de vedere al volumului, eşantionul poate fi de volum mic
(n≤30) sau de volum mare (n>30). Operaţia de extragere (prelevare) la întâmplare a
unui eşantion se numeşte sondaj. Scopul principal al unui sondaj este acela de a obţine
cu un efort minim, un volum maxim de informaţii asupra populaţiei originare.
Indiferent prin ce procedeu se obţine eşantionul acesta trebuie să fie reprezentativ,
adică să redea cu fidelitate structura populaţiei cercetate. Astfel, deosebim trei tipuri
principale de sondaj: pur aleator, dirijat şi mixt. Sondajul pur aleator se obţine prin
prelevarea elementelor la întâmplare, fiecare element având aceeaşi probabilitate de a fi
extras. Sondajul dirijat, se efectuează după un anumit principiu prestabilit în scopul
evitării diferitelor influenţe (opinii personale, înclinaţii, caracteristica cercetată etc.).
Sondajul mixt, constă în divizarea populaţiei studiate în straturi, urmată de prelevarea
aleatoare din fiecare strat.
Operaţia prin care se determină valorile parametrilor legii de repartiţie ai unei
variabile aleatoare, se numeşte estimaţie.
Formula, regula aleasa sau statistica utilizată se numeşte estimator.
2. Estimatorii valorilor tipice
2.1. Media mediei de selecţie

Se ştie că media eşantionului se calculează cu statistica:
1 n
xk = ∑x j
n j=1
(1)
Pentru o populaţie finită compusă din N elemente a căror medie teoretică este:
N
1
M(x) = m =
N
∑x
i=1
i (2)
35
se extrag K eşantioane egale de volum "n" fiecare.
Media mediilor de selecţie (mediilor eşantionare) se obţine cu relaţia:
k
1
x=
K
∑x
i =1
k (3)
=
Dacă x = m , spunem că media aritmetică de selecţie este un estimator nedeplasat,
în caz contrar estimatorul este considerat deplasat.
2.2. Estimatorul dispersiei
Dispersia de selecţie (eşantionare) se determină astfel:

1 n
σ 2k = ∑( x j - x k ) (4)
2
n j=1
Dispersia de selecţie corectată se determină cu relaţia:

n 2 1 n
σ k = ∑( x j - x k ) (5)
2 2
Sk =
n -1 n - 1 j=1
respectiv, abaterea standard de selecţie:
1 n
σ k = ∑
n j=1
( x j - x k )2 (6)
sau cu estimatorul corectat:
1 n
Sk= ∑
n - 1 j=1
( x j - x k )2 (7)
3. Intervale de încredere
Deoarece estimatorii de selecţie sunt şi ei variabile aleatoare, una din problemele

importante care se pune, constă în exprimarea gradului de precizie al estimării sau a
probabilităţii estimaţiei. Se stabileşte astfel un interval numit interval de încredere care
are proprietatea că înaintea oricăror experienţe, acesta să conţină adevărata valoare a
parametrului cu o probabilitate P. Fie a 0 valoarea adevărată a parametrului pentru care
se obţine o estimaţie punctuala â.
Consideram că abaterea |â-a 0 | este mai mică decât o valoare ε cu o probabilitate β,
foarte mare:
P(| aˆ - a0 | < ε ) = β (8)
sau:
36
P(aˆ - ε < a0 < aˆ + ε ) = β (9)
Deci s-a constituit intervalul de încredere (a 1 ,a 2 ) pentru parametrul a (a 1 =â-ε şi
a 2 =â+ε). Domeniul exterior intervalului de
încredere se numeşte interval critic.
Probabilitatea ca indicatorul estimat să aparţină intervalului critic se notează cu α şi se
numeşte nivel de semnificaţie sau risc.
De asemenea, probabilitatea apartenenţei la intervalul de încredere se numeşte nivel
de încredere şi este:
β = 1- α (10)
După modul cum este plasat riscul în raport cu intervalul de încredere putem avea:
- interval de încredere cu risc bilateral simetric (figura 8.1);
- interval de încredere cu risc bilateral asimetric (figura 8.2);
- interval de încredere cu risc lateral stânga (figura 8.3);
- interval de încredere cu risc lateral dreapta (figura 8.4).
1-α 1-α
α/2 α/2 αi αs
a1 a0 â a2 a1 a0 â ac
Figura 8.1. Risc bilateral simetric Figura 8.2. Risc bilateral asimetric
1-α
1-α
α α
ai a0 â a0 â as
Figura 8.3. Risc lateral stânga Figura 8.4. Risc lateral dreapta
4.Teste de concordanţă
Testele de concordanţă servesc pentru verificarea concordanţei dintre o repartiţie

teoretică şi o repartiţie empirică.
37
4.1.Testul χ2 pentru verificarea normalităţii
Pentru o populaţie presupusă a avea o repartiţie normală, statistica χ c2 este dată de

expresia:
W (a j − Np j ) 2
χ c2 = ∑ (11)
j =1 N ⋅ pj
unde:
- a j - frecvenţa absolută a abaterilor din intervalul "j";
- p j - probabilitatea teoretica a intervalului "j";
- N - volumul populaţiei.
Tabelul 1
Succesiunea operaţiilor de calcul pentru testul de concordanţă χ2
Intervale:(xj-1...xj) (-∞,x 1 ) (x 1 ,x 2 ) ………. (x w-2 ,x w-1 ) (x w-1 ,+∞)
Frecvenţa: a j
| xj-m |
z j =| x j - m | /S
F(zj)
p j =| F(z j) - F(z j-1) |
Np j
a j − Np j
( a j − Np j )
2
( aj − Np j )
2
/Np j
W (a j - Np j) 2
χ 2c χ =∑
2
N⋅pj
c
j=1
Observaţiile se împart în "W" intervale egale ( cu excepţia primului interval şi

ultimul, care pot fi infinite).
Astfel în primul interval (-∞,x 1 ) se trec toate valorile mai mici sau egale cu x 1 ; în
intervalul j (j=1,2,...,w-1). Se trec toate valorile mai mici sau egale x j şi mai mari ca x j-1 ;
iar în ultimul interval (x w-1 , +∞) se trec toate valorile mai mari decât x w-1 .
38
Se calculează valorile:
N
1
m=
N
∑x
i=1
i (12)
şi:
1 N
∑( x i - m ) (13)
2
S=
N - 1 i=1
iar restul operaţiilor sunt date în tabelul 1.
Probabilitatea p j se determină cu ajutorul funcţiei LAPLACE (tabelul 2).
De exemplu pentru un interval oarecare "j":
| x j - m| | x - m|
p j = | F( z j ) - F( z j-1 )|= F   - F  j-1  (14)
 S   S 
Pentru primul interval:
| x - m|
p 1 = F( z 1 ) - F(-∞ )= F( z 1 )= F  1  (15)
 S 
Pentru ultimul interval:
| χ - m|
p w = F(+∞ ) - F( z w-1 )= 1- F  w-1  (16)
 S 
Variabila definită de relaţia (11) urmează o repartiţie numita χ2 cu două grade de
libertate (media m şi dispersia σ2). La un anumit nivel de semnificaţie α, decizia se ia în
concordanţă cu relaţia:
 W ( a j - N p j )2 
P ∑ ≤ χ 22,α  = 1- α (17)
 j=1 N pj 
 
unde valorile funcţiei χ 22,α 1 se determină din tabelul 3, sau:
P( χ c2 ≤ χ 2,2 α ) = 1- α (17’)
Dacă χ c2 < χ 22,α se acceptă ipoteza conform căreia populaţia studiată se supune unei
legi de distribuţie normale: N(m,σ 2 ) .
Tabelul 3
χ 2,α
2
VALORILE VARIABILEI
0,010 0,995
0,020 0,990
0,040 0,980
0,051 0,975
0,103 0,950
0,211 0,900
0,446 0,800
0,575 0,750
0,713 0,700
1,356 0,500
2,408 0,300
2,773 0,250
3,219 0,200
4,605 0,100
5,991 0,050
7,378 0,025
χ2
39
Tabelul 2
e z2
1
2π ∫0
Funcţia lui LAPLACE Φ (U ) = e 2 dz
u 0 1 3 5 7 9
0 0 0,00399 0,01197 0,01994 0,0279 0,03586
0,1 0,03983 0,0438 0,05172 0,05962 0,06749 0,07535
0,2 0,07926 0,08317 0,09095 0,09871 10642 11409
0,3 11791 12172 12930 13683 14431 15173
0,4 15542 15910 16640 17364 18082 18793
0,5 19146 19497 20194 20884 21566 22240
0,6 22575 22907 23565 24215 24857 25490
0,7 25804 26115 26730 27337 27935 28524
0,8 28814 29103 29673 30234 30785 31327
0,9 31594 31859 32381 32894 33398 33891
1 34134 34375 34850 35314 35769 36214
1,1 36433 36650 37076 37493 37900 38298
1,2 38493 38686 39065 39435 39796 40147
1,3 40320 40490 40824 41149 41466 41774
1,4 41924 42073 42364 42645 42922 43198
1,5 43319 43448 43699 43943 44179 44408
1,6 44520 44630 44845 45053 45254 45449
1,7 45543 45637 45818 45994 46146 46327
1,8 46407 46485 46638 46784 46926 47062
1,9 47128 47193 47320 47441 47558 47670
2 47725 47778 47882 47982 48077 48169
2,1 48214 48257 48341 48422 48500 48574
2,2 48610 48645 48713 48778 48840 48899
2,3 48928 48957 49010 49061 49111 49158
2,4 49180 49202 49245 49286 49324 49361
2,5 49379 49396 49430 49461 49492 49520
2,6 49534 49547 49573 49598 49621 49643
2,7 49653 49664 49683 49702 49720 49736
2,8 49744 49752 49767 49781 49795 49807
2,9 49813 49819 49831 49841 49856 49861
3 49865
40
4.2.Testul Kolmogorov - Smirnov
Este valabil pentru orice fel de repartiţie verificând concordanţa dintre o repartiţie
teoretică F(x) (normală, binormală, Poisson, exponenţială etc.) şi una experimentală
F n (x).
Pentru verificarea normalităţii unei populaţii N, se foloseşte următorul algoritm:
- se ordonează valorile variabilei aleatoare (x i );
- se determină frecvenţele absolute (n i ) ale variabilei (x i );
- se calculează frecvenţa relativă a fiecărei variabile:
ni
f i= (18)
N
- se calculează valoarea medie (m) cu relaţia (12);
- se calculează abaterea (S) cu relaţia (13);
- se calculează variabila :
xi - m
zi = (19)
S
- se calculează funcţia empirică:
F n( x i ) = ∑ f i (20)
- se calculează funcţia teoretică:

F ( xi ) = F ( zi ) (21)
unde F(z i ) se determină din tabelul 2.
- se calculează diferenţa:
Fn ( xi ) − F ( xi ) (22)
- se determină valoarea maximă a diferenţei:

d n = max Fn ( xi ) − F ( xi ) (23)
- în funcţie de nivelul de încredere β, respectiv nivelul de semnificaţie ales (α=1-
β) se determină valorile lui λ din tabelul 4 folosind relaţia:
k (λ ) = 1 − α (24)
- se compară rezultatele obţinute:
λ
dn < (25)
N
Dacă este satisfăcută condiţia (25) se acceptă concordanţa dintre repartiţia empirică
şi cea teoretică; în caz contrar se respinge.
Rezultatele metodei se centralizează în tabelul 5.
41
Tabelul 5
Rezultatele testului Kolmogorov - Smirnov: N= α=

Variabila ( x i )
Frecvenţa absolută ( n i )
Frecvenţa relativă:
f i = n i /N m = ∑ f i xi =
i
Media
1
∑ ( xi - m ) =
2
S=
N -1 i
Abaterea
xi - m
Variabila: z i =
S
F n( x i ) = ∑ f i =
F( x i ) = F( z i ) i
F n( x i )
| F n( x i ) - F( x i )| d n = max | F n( x i ) - F( x i )|=
dn
K( λ ) = 1 - α =
λ=
λ/ N =
Concluzie în urma comparaţiei dintre: d n şi λ / N
42
Testul Kolmogorov. Valorile funcţiei K(λ)
Tabelul 4
λ K(λ) λ K(λ) λ K(λ) λ K(λ)

0,34 0,0001 0,71 0,3054 1,08 0,8061 1,45 1,9701
0,35 0,0003 0,72 0,3222 1,09 0,8143 1,46 1,9718
0,36 0,0005 0,73 0,3391 1,1 0,8222 1,47 1,9734
0,37 0,0008 0,74 0,3559 1,11 0,8299 1,48 1,9749
0,38 0,0012 0,75 0,3728 1,12 0,8373 1,49 1,9764
0,39 0,0019 0,76 0,3896 1,13 0,8445 1,5 1,9777
0,4 0,0028 0,77 0,4063 1,14 0,8513 1,51 1,979
0,41 0,0039 0,78 0,423 1,15 0,858 1,52 1,9803
0,42 0,0054 0,79 0,4395 1,16 0,8644 1,53 1,9814
0,43 0,0073 0,8 0,4558 1,17 0,8706 1,54 1,9825
0,44 0,0097 0,81 0,472 1,18 0,8765 1,55 1,9836
0,45 0,0125 0,82 0,488 1,19 0,8822 1,56 1,9846
0,46 0,016 0,83 0,5038 1,2 0,8877 1,57 1,9855
0,47 0,02 0,84 0,5193 1,21 0,893 1,58 1,9864
0,48 0,0246 0,85 0,5346 1,22 0,8981 1,59 1,9872
0,49 0,03 0,86 0,5497 1,23 0,9029 1,6 1,988
0,5 0,036 0,87 0,5645 1,24 0,9076 1,61 1,9887
0,51 0,0428 0,88 0,579 1,25 0,9121 1,62 1,9894
0,52 0,0503 0,89 0,5933 1,26 0,9164 1,63 1,9901
0,53 0,0585 0,9 0,6072 1,27 0,9205 1,64 1,9907
0,54 0,0674 0,91 0,6209 1,28 0,9245 1,65 1,9913
0,55 0,0771 0,92 0,6342 1,29 0,9282 1,66 1,9919
0,56 0,0875 0,93 0,6473 1,3 0,9319 1,67 1,9924
0,57 0,0986 0,94 0,66 1,31 0,9353 1,68 1,9929
0,58 0,1103 0,95 0,6725 1,32 0,9386 1,69 1,9933
0,59 0,1227 0,96 0,6846 1,33 0,9418 1,7 1,9938
0,6 0,1357 0,97 0,6964 1,34 0,9448 1,71 1,9942
0,61 0,1492 0,98 0,7079 1,35 0,9477 1,72 1,9946
0,62 0,1632 0,99 0,7191 1,36 0,9505 1,73 1,9949
0,63 0,1777 1 0,73 1,37 0,9531 1,74 1,9953
0,64 0,1962 1,01 0,7405 1,38 0,9556 1,75 1,9956
0,65 0,2079 1,02 0,7508 1,39 0,958 1,76 1,9959
0,66 0,2236 1,03 0,7607 1,4 0,9603 1,77 1,9962
0,67 0,2395 1,04 0,7704 1,41 0,9624 1,78 1,9964
0,68 0,2557 1,05 0,7797 1,42 0,9645 1,79 1,9967
0,69 0,2721 1,06 0,7888 1,43 0,9665 1,8 1,9969
43
4.3.Testul Massey
Se alege dintr-o populaţie o selecţie de volum redus 8≤n≤32 rezultând o selecţie
cu valori: x 1 , x 2 ,...,x n .
Se ordonează cele n valori în ordine crescătoare şi se calculează parametrii "m" şi
"S" folosind relaţiile (12) şi (13).
Se prelucrează rezultatele conform tabelul 6.
Tabelul 6
Rezultatele Testului Massey: n= α=
Variabila ( x i )
Frecvenţa absolută ( n i )
Frecvenţa relativă:
ni
f i=
n m = ∑ f i xi =
Media
i
1
S= ∑
n -1 i
( x i - m )2 =
Abaterea
xi - m
Variabila: z i =
S
F n( x i )
F n( x i ) = ∑ f i =
i
F( z i )
d = | F n( x i ) - F( z i )|
dn d n = max | F n( x i ) - F( z i )|=
Concluzie: Se compară d n cu d g
Funcţia F(z i ) din tabelul 6 se calculează ca la testele precedente folosind tabelele

pentru funcţia Laplace.
În funcţie de volumul eşantionului (n) şi nivelul de semnificaţie (α) din tabelul 7 se
alege valoarea lui d g .
44
5.Conţinutul lucrării şi prelucrarea datelor
5.1.În cadrul lucrării de laborator, studenţii vor constitui o populaţie statistică N,
obţinută în urma măsurătorilor unor parametrii la un lot de elemente electrotehnice
identice.
5.2.Populaţia obţinută se împarte în K eşatioane fiecare având n elemente identice
(deci, K ⋅ n ≤ N ).
5.3.Prelucrarea datelor specifice celor K eşantioane se face conform tabelului 8, în
care mărimile : X , X , m, σ 2k , S 2k , σ k , S k se determină conform relaţiilor (1)...(7).

5.4.Pentru populaţia construită se verifică normalitatea, utilizând testul de
concordanţă χ2, după algoritmul prezentat la punctul 4.1.
5.5.Pentru aceeaşi populaţie se verifică normalitatea acesteia, folosind testul de
coordanţă KOLMOGOROV-SMIRNOV prezentat la punctul 4.2.
5.6.Se alege din populaţia de mai sus un eşantion de volum "n" pentru care se va
verifica normalitatea distribuţiei rezultatelor folosind testul MASSEY prezentat la
punctul 4.3.
5.7.În funcţie de rezultatele obţinute din prelucrarea datelor se vor trage
concluzii şi se vor interpreta aceste rezultate.
6.Întrebări
6.1.În ce măsură metodele prezentate în această lucrare se pot aplica la

prelucrarea rezultatelor obţinute în urma încercărilor de fiabilitate?
6.2.În cazul concret al unui set de rezultate statistice care sunt criteriile după care
veţi alege metoda cea mai potrivită?
6.3.Care este raportul dintre nivelul de semnificaţie (riscul α) şi volumul
eşantionului pentru ca rezultatele testelor aplicate să fie în concordanţă cu cele reale
ale produsului studiat?
45
Valorile lui dg
Tabelul 7
α α
n n
0,05 0,10 0,05 0,10
8 0,140 0,163 20 0,117 0,133
9 0,134 0,158 21 0,115 0,131
10 0,130 0,156 22 0,113 0,129
11 0,129 0,155 23 0,112 0,128
12 0,128 0,154 24 0,110 0,126
13 0,128 0,153 25 0,109 0,124
14 0,128 0,151 26 0,108 0,121
15 0,127 0,148 27 0,107 0,120
16 0,126 0,144 28 0,105 0,118
17 0,124 0,142 29 0,104 0,116
18 0,122 0,138 30 0,102 0,114
19 0,120 0,136 32 0,099 0,111
46
Tabelul 8
Variabila Eşantionul
1 2 3 ...... K-1 K
Xj
j=1,2,...,n
Xn
σ 2K
2
SK
σ K
SK
1 K Observaţii:
X=
K
∑ X i=
i=1
N
1
m=
N
∑Xi=1
i =
N
1
σ 2=
N
∑( X
i=1
i - m )2 =
1 N
S= ∑
N - 1 i=1
( X i - m )2 = 1
47
7. Aplicaţie
În urma încercărilor accelerate de fiabilitate asupra unui eşantion de becuri cu

incandescenţă identice având puterea de 15W şi tensiunea de alimentare 230V/50Hz
s-au obţinut următorii timpi de funcţionare până la defectare:
23 21 18 23 23
21 26 29 19 22
25 23 22 22 23
23 19 21 25 23
18 22 25 18 15
26 17 19 28 16
25 23 23 27 25
15 31 21 19 18
16 24 23 14 13
24 22 27 23 23
24 28 19 19 26
21 27 23 20 22
23 20 21 23 24
25 15 20 23 23
21 13 25 22 18
18 24 37 23 22
20 24 25 20 24
25 33 31 24 25
24 22 19 24 26
27 25 26 25 20
20 27 29 25 13
17 32 31 15 21
25 23 21 24 23
29 30 33 32 29
20 26 24 19 24
Să se aplice cele trei teste de concordanţă pentru verificarea normalităţii distribuţiei

la rezultatele de mai sus.
48
Lucrarea 9 - Teste grafice de fiabilitate
Teste grafice de fiabilitate
1. Introducere
Determinarea fiabilităţii se poate face în două moduri:

− în laborator, indicatorii determinaţi având deci un caracter experimental, în
condiţii standard de încercare, stabilite astfel încât să se simuleze condiţiile de
solicitare reale din timpul funcţionării normale, sau în condiţii de încercare accelerate;
− în exploatare, indicatorii determinaţi având un caracter operaţional, deci real,
cu condiţia ca modul de exploatare să fie corect şi semnificativ pentru sistemul studiat.
În studiul fiabilităţii, în cadrul încercărilor de laborator sau în prelucrarea datelor
din exploatare este necesar să se verifice valabilitatea legii de defectare care guvernează
procesul respectiv, iar cu ajutorul acesteia să se determine indicatorii de fiabilitate.
2. Testul grafic pentru legea de distribuţie exponenţială
În cazul distribuţiei exponenţiale, legea de defectare este dată de relaţia:

 t 
F(t) = 1 - exp  -  (1)
 m
unde: t ≥ 0; m > 0 - media distribuţiei.
Prin logaritmarea relaţiei (1) se obţine:
 1  t
y = ln  = (2)
 1- F(t)  m
Dacă se trasează graficul funcţiei definite de relaţia (2), în funcţie de t, se obţine o
dreaptă ce trece prin originea sistemului de axe semilogaritmice şi a cărei pantă este
inversul timpului mediu între două defecţiuni.
Pentru "n" dispozitive, supuse încercării de laborator sau observate în exploatare,
se obţin timpii de defectare: t 1 , t 2 ...t n , ordonaţi crescător. Se demonstrează că această
suită de observaţii ordonată, urmează o lege BETA, a cărei medie este:
i
M[F( t i )] = (3)
n+1
unde: F(t i ) - este funcţia de defectare pentru variabila t i , asociată celei de-a "i"-a
observaţie.
49
Deci, pentru oricare din rezultatele obţinute, relaţia (2) devine:
1 ti
y i = ln = (4)
i m
1-
n+1
sau:
n+1 t
ln = i (4')
n+1- i m
Practic, pentru verificarea valabilităţii unei distribuţii exponenţiale a timpilor de
defectare se procedează astfel:
− se trasează reţeaua logaritmic-liniară, la care axa absciselor se gradează în
n+1
unităţi de timp, iar cea a ordonatelor în lg ;
n+1- i
− se ordonează datele obţinute în ordine crescătoare: t1<t2<...<ti<...<tn,
n+1
conform tabelului 1 şi se calculează valorile corespunzătoare ale expresiei lg ;
n+1- i
n+1
− se figurează pe reţeaua trasată punctele de abscisă ti şi ordonată lg
n+1- i
(Anexa 1);
− dacă punctele obţinute sunt sensibil aliniate pe o dreaptă ce trece prin
originea sistemului de axe considerat, ipoteza că legea de defectare este de tip
exponenţial se poate accepta;
− parametrul distribuţiei (m) se poate calcula cu relaţia:
n
∑t i
m= i=1
(5)
n
sau plecând de la dreapta trasată:
ti
m= (6)
n +1
2,3 ⋅ lg
n +1− i
Tabelul 1
t i/i=1..n
n+1
ln
n+1- i
50
Deci, legea de distribuţie exponenţială de tipul relaţiei (1) este determinată pentru
procesul studiat cunoscând parametrul m.
3. Testul grafic pentru legea de distribuţie normală
Legea de distribuţie normală are forma:

2
1 t-m
t
1
F(t) =
σ 2π ∫-∞ exp- 2  σ  dt (7)
În acest caz funcţia de defectare se calculează cu relaţia:
ˆ t i )= i
F( (8)
n
în cazul volumelor mari de observaţii, sau pentru cele mici:
i
ˆ t i )=
F( (8')
n+1
Practic, metoda verificării conformităţii legii de distribuţie normale conţine
următoarele etape:
− se trasează reţeaua hârtiei de probabilitate normală, care pe abscisă va avea
timpul în coordonate liniare, iar pe ordonată procentajul cumulat al defectelor în
coordonate logaritmice;
− se ordonează crescător datele obţinute t i , ca în tabelul 2 şi se calculează
valorile corespunzătoare acestor momente expresia lg F(
ˆ t i ) ; unde F(
ˆ t i ) se determină
cu relaţia (8) sau (8');
− se figurează pe reţeaua trasată punctele de coordonaţe t i şi lg F(

ˆ t i ) (Anexa 2);
− în cazul când punctele obţinute se repartizează în jurul unei drepte,

normalitatea se acceptă;
− intersecţia dreptei obţinute cu orizontala lgF(t)=

ˆ 50% va da media m;
− abaterea medie pătratică σ este dată de semidiferenţa absciselor

corespunzătoare intersecţiei dreptei obţinute cu orizontalele F̂(t)= 84% şi F̂(t)= 16% .
51
Tabelul 2
t i/i=1..n
^
F (ti )
4. Testul grafic pentru legea de distribuţie Weibull
Funcţia de repartiţie pentru distribuţia WEIBULL este:

β
 t -γ 
F(t) = 1 - exp -   (9)
 η 
unde:
− γ- parametru de localizare al originii de timp;
− η - parametru de scară;
− β - parametru de formă.
În practică, cazul cel mai întâlnit este γ=0. Etapele practice de verificare a
conformităţii legii de distribuţie Weibull sunt următoarele:
− se trasează reţeaua Weibull, care pe abscisă va avea timpul în coordonate
logaritmice (lg t i ), iar pe ordonată, procentul cumulat de defecte, de asemenea în
coordonate logaritmice;
− se ordonează crescător datele de prelucrat;
− se calculează
1
i-
ˆ t i )= 2
F( (10)
N
N - fiind numărul total de componente supuse testării
− rezultatele de mai sus se trec în tabelul 3 şi apoi se figurează pe hârtia de
probabilitate trasată (Anexa 3);
− dacă punctele sunt dispuse de-a lungul unei drepte, se acceptă ipoteza
repartiţiei Weibull cu γ=0 şi se trece la calculul parametrilor;
− panta dreptei dă parametrul de formă β;
− abscisa punctului de intersecţie al dreptei obţinute cu orizontala F(
ˆ t i )= 0,63 ,
dă parametrul de scară η;
52
Astfel este determinată legea de distribuţie de tipul relaţiei (9).
Tabelul 3
t i/i=1..n
^
F (ti )
5.1. Care este obiectivul principal al testelor grafice de fiabilitate ?

5.2. Ce este o "hârtie de probabilitate"?
5.3.Cum se interpretează rezultatele obţinute în urma testelor grafice de fiabilitate?
53

Lucrarea 10 - Aplicaţii ale fiabilităţii în tehnică
Aplicaţii ale fiabilităţii în tehnică
1. Aplicaţii ale fiabilităţii în tehnică – probleme de probabilităţi
1.1 Definiţii
A, B, C ... evenimente aleatoare
E i i=1, 2 .. n sistem de evenimente elementare
A i i=1, 2 .. n sistem complet de evenimente
Ω eveniment sigur
ф eveniment imposibil
Ā eveniment complementar lui A
AUB eveniment reuniune (A U Ā = Ω)
A⋂B eveniment intersecţie
A⋂B= ф pentru A şi B evenimente incompatibile
P(A) probabilitatea evenimentului A

P(A/B) probabilitatea evenimentului A
condiţionat de realizarea evenimentului B
P(A U B) P(A)+P(B)-P(A⋂B)
P(A⋂B) P(A)P(B/A)=P(B)P(A/B)
P(A)=P(A/B) pentru A, B evenimente independente
numărul_de_cazuri_favorabile
=
numărul_de_cazuri_egal_posibile
definiţia clasică a probabilitaţii
P(A)
k ăr_de_realizări
num
lim = lim
l →∞ l ăr_de_încercări
l →∞ num
definiţia astatistică a probabilităţii
n
formula probabilităţii totale
P(B)
= ∑ P(A ) ⋅ P(B/A )
i=1
i i
P(B/A i ) ⋅ P(A i ) formula lui Bayes

P(A i /B)= n
∑ P(B/A ) ⋅ P(A )
i=1
i i
55
1.2 Probleme
1.Într-o cutie se află 20 tranzistoare cu germaniu şi 15 tranzistoare cu siliciu. Se
extrage la întâmplare un tranzistor. Se cere probabilitatea ca tranzistorul extras să fie:
a) cu germaniu
b) cu siliciu
Rezolvare:
Numărul cazurilor egal posibile este de 20+15=35 buc.
Numărul cazurilor favorabile :
a) 20;
b) 15
Calculul probabilităţii se face astfel:
20 4
a)
= P(A) = ≅ 0, 57
35 7
15 3
b)
= P(B) = ≅ 0, 43
35 7
Observaţie:
4 3
P(Ω)=P(A  B)= + = 1
7 7
Deoarece:
A  B = ∅ ⇒ P(A  B) = P(∅ ) = 0
2.Într-o cutie se găsesc rezistoare care au fost realizate prin aceiaşi tehnologie şi
care au aceiaşi putere nominală. Valorile rezistenţei acestor rezistoare sunt
repartizate după cum urmează:
Tip Numar [buc]
R≤5kΩ 2713
5kΩ<R≤10 kΩ 1592
10 kΩ <R≤15 kΩ 965
15 kΩ <R≤20 kΩ 545
20 kΩ <R 222
Se cere să se calculeze probabilitatea de a extrage printr-o singură încercare
un rezistor având valoarea rezistenţei cuprinsă între 10 kΩ şi 20 kΩ.
Rezolvare:
Dacă A i este evenimentul ca rezistorul extras să fie din categoria i (i=1,2,...5)
atunci:
P(10kΩ < R ≤ 20kΩ) =P(A 3  A 4 )
56
dar:
965 965
P(A 3 ) = = 0, 158
2713+1592+965+545+222 6037
545
=
P(A 3 ) = 0, 09
6037 .
Deoarece
P(A 3  A 4 ) = P(∅ ) = 0
rezultă:
P(A 3  A 4 ) = P(A 3 ) + P(A 4 ) = 0, 158 + 0, 09 = 0, 248
3.Un număr de 100 tranzistoare, constructiv identice, cu valori ale factorului de
amplificare β repartizate după cum urmează:
Tip Numar [buc]
β<150 30
150≤β<250 30
250≤β<400 20
400≤β 20
În cadrul fiecărei grupe i (i=1,2,3,4) 50% din tranzistoare au tensiunea de
străpungere 20V, iar 50% 35V.
Se cere probabilitatea de a extrage un tranzistor cu 250≤β<400 şi U CE0 =20V.
Rezolvare:
Dacă:
P(250 ≤ β<400)=P(A)
şi
P(U
= CE0 20V)
= P(B)
atunci:
B N 0, 5 ⋅ N 3 0, 5 ⋅ N 3 0, 5 ⋅ 20
P(A  B) =P(A) ⋅ P   = 4 3 ⋅ = 4 = =0, 1
A N3 100
=i 1=i 1
∑ Ni ∑ Ni
4.Fie un lot de 10 relee dintre care 2 sunt defecte. Care este probabilitatea de a
extrage 2 relee bune? Depinde valoarea probabilităţii de faptul că releele sunt extrase
simultan sau succesiv? Să se recalculeze valoarea probabilităţii în ipoteza că primul
releu este reintrodus în lot înainte de extragerea celui de-al doilea.
Rezolvare:
Notăm cu B 1 evenimentul ca releul i extras este bun;
Notăm cu B 2 evenimentul ca releul i extras este defect.
57
C 82 28
P(B1  B=
2) = 2
C 10 45
Dacă extragerea se face succesiv:
 B  8 7 28
P(B1  B 2 ) = P(B1 ) ⋅ P  1  = ⋅ = = 0, 62
 B 2  10 9 45
Probabilitatea nu depinde de faptul ca releele sunt extrase simultan sau succesiv.
Dacă primul releu este introdus în lot înainte de a doua extragere:
8
P(B
= 2) P(B
= 1)
10
P(B1  B 2 ) = P(B1 ) ⋅ P(B 2 ) = 0, 64
5.O componentă trebuie să îndeplinească condiţiile A, B, C. Controlul în timpul
fabricaţiei arată că 92%, 85% şi 89% din componentele produse îndeplinesc
respectivele condiţiile impuse. Să se calculeze procentul minim de componente care
îndeplinesc condiţiile specificate.
Rezolvare:
În absenţa unor date mai ample se utilizează inegalitatea:
P(A  B  C) ≥ P(A)+P(B)+P(C)-2=0,66
6.Analiza procesului de fabricaţie a becurilor de semnalizare pune în evidenţă
un procent de defecte de 2% datorate balonului de sticlă şi de 5% datorate
asamblării. Să se calculeze probabilitatea ca un bec să fie defect.
7.Un aparat este format din 4 subsisteme având aceiaşi funcţie de fiabilitate
R=0,9 pentru un interval de funcţionare de 10 ore. Să se calculeze probabilitatea ca 0,
1, 2, 3, 4 subsisteme să funcţioneze simultan timp de 24 de ore.
8.În trei cutii se găsesc câte 100 de tranzistoare. Prima cutie conţine 3 tranzistoare
defecte, a doua unul şi a treia două. Din fiecare cutie se extrage câte un tranzistor. Să
se calculeze probabilitatea ca tranzistoarele extrase să fie defecte.
9.Un lot format din două tipuri de circuite integrate a fost ambalat în patru cutii
identice conform tabelului :
Indicativ cutie Nr. circuite CDB 400 Nr. circuite CDB 410
I 15 25
II 15 25
III 10 15
IV 18 30
58
Să se calculeze probabilitatea de a extrage printr-o singură încercare un circuit
integrat de tip CDB 410.
10.Două tipuri de diode Zener sunt ambalate în cutii identice conform tabelului:
Indicativ cutie Nr. diode DZ 310 Nr. diode DZ 312
C1 7 5
C2 9 11
Se transferă o diodă din C 1 în C 2 . Să se calculeze probabilitatea de a extrage
din C 2 o diodă de tip DZ 310.
11.Un lot format din două tipuri de tranzistoare a fost ambalat în trei cutii
Indicativ cutie Nr. tranzistoare AC-180 Nr. tranzistoare AC-181
C1 75 35
C2 50 60
C3 15 95
Se alege la întâmplare o cutie din care se extrage un tranzistor. Să se calculeze
probabilitatea ca tranzistorul extras să fie de tipul AC-181.
12.Un lot este format din condesatoare styroflex de acelaşi tip, fabricate la două
utilaje, primul având productivitatea n 1 şi procentul de rebut 1%, al doilea având
productivitatea n 2 şi procentul de rebut 2%. Măsurând un condensator ales la
întâmplare se constată că este defect. Să se calculeze probabilitatea ca acest
condesator să fi provenit de la primul utilaj.
13.Un lot format din două tipuri de tranzistoare este ambalat în cinci cutii
Indicativ cutie Nr. de tranzistoare
FFT 353 FFT 323
C1 32 18
C2 16 24
C3 12 18
C4 24 6
C5 6 24
Extrăgând la întâmplare un tranzistor se constată că e de tip FFT 353. Să se
calculeze probabilitatea ca tranzistorul să fi fost extras din cutia C 4 .
59
14.Un sistem trece succesiv prin perioade de funcţionare şi reparare. Duratele de
funcţionare sunt distribuite exponenţial cu parametru λ iar durata de reparare este
constantă şi egală cu γ. Se cere:
a) Să se determine probabilitatea efectuării de depanări în intervalul (0,t);
b) Să se calculeze numărul mediu de depanări efectuate în acest interval;
60
2. Aplicaţii ale fiabilităţii în tehnică – probleme de fiabilitate
2.1 Definiţii:
R(t) fiabilitatea sistemului

R j (t) fiabilitatea blocului j în sistem
R jk (t) fiabilitatea blocului j din rezerva k
R a (t) fiabilitatea sistemului cu redundanţă

prin rezerve glisante
R g (t) fiabilitatea sistemului cu redundanţă
generală
R i (t) fiabilitatea sistemului cu redundanţă
individuală
R(s/j) fiabilitatea sistemului cu condiţia ca
blocul j să funcţioneze
R(s/j) fiabilitatea sistemului cu condiţia ca
blocul j să fie defect
λs intensitatea defecţiunilor sistemului
λj intensitatea defecţiunilor blocului j din

sistem
ms timpul mediu de functionare a
sistemului
mj timpul mediu de funcţionare a blocului
j din sistem
q=F(t)=1-R(t) probabilitatea de defectare
f(t) densitatea funcţie de repartiţie a
timpului de funcţionare
σ2 dispersia timpului de funcţionare
Φ(z) funcţia Laplace de argument z
µ intensitatea restabilirii
A(t) disponibilitatea la momentul t a
sistemului
P 0 (t) probabilitatea ca sistemul sa se afle în
starea 0 la momentul t
P i (t) probabilitatea ca sistemul sa se afle în
starea i la momentul t
61
2.2. Relaţii de calcul
2.2.1 Redundanţa generală
n
R serie/latura =∏ R j
j=1
r
R paralel =1-∏ (1 −R serie/latura )k
k =1
r n
1 − ∏ (1 − ∏ R jk )
Rg =
=k 1=j 1
2.2.2 Redundanţă individuală
R i =1 − (1 − R A )(1 − R B ), i =1, 4
4
Rg = ∏ Ri
i =1
2.2.3 Transformarea stea-triunghi şi triunghi-stea
62
q1 ⋅ q2
q 12 ≅ q 1 ≅ q 12 ⋅ q 31
q3
q2 ⋅ q3
q 23 ≅ q 2 ≅ q 23 ⋅ q 12
q1
q3 ⋅ q1
q 31 ≅ q 3 ≅ q 31 ⋅ q 23
q2
2.2.4 Formula probabilităţii totale
n
P(A)
= ∑ P(H ) ⋅ P(A/H )
i=1
i i
H i – ipoteze
Presupunem următoarele ipoteze:
H 1 – elementul respectiv funcţionează fără defecţiuni în intervalul de timp dat
H 2 - elementul respectiv se defectează în intervalul de timp dat.
Pi =P(H1 ) ⋅ P(A i /H1 )+P(H 2 ) ⋅ P(A i /H 2 )
2.3 Probleme de fiabilitate

1.Un lot este format din N=1000 de condensatoare având valori diferite ale
indicatorilor de fiabilitate. Valorile funcţiei de fiabilitate pentru un timp de
funcţionare de 1000 de ore sunt date în tabelul următor:
N i - Număr de condensatoare având
R i (1000)
aceiaşi fiabilitate
200 0,9
300 0,89
500 0,95
Să se calculeze funcţia de fiabilitate pentru 1000 ore de funcţionare a unui
condensator extras la întâmplare din lot.
Rezolvare:
Conform formulei probabilităţii totale:
Ni
Ni 200 300 500
R(1000)
= ∑ R (1000)
i 3
=0, 9 ⋅
1000
+ 0, 89 ⋅
1000
+ 0, 95
1000
=0, 922
i =1
∑N
j=1
j
2.Un pornitor electromagnetic, aflat în perioada de viaţă, înregistrează

următoarele date statistice:
N-număr mediu de defectări: 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14
63
T-număr ore de funcţionare: 1000, 2000, 4000, 6000, 10000 ore. În ipoteza că
timpul de funcţionare până la defectare este distribuit exponenţial. Să se determine:
T
a) MTBF =
N
b) Probabilitatea ca sistemul să funcţioneze fără defectare timp de t=100, 200,
 t 
300, 400, 500, 1000, 2000 ore. R=
(t ) exp  − 
 m
3.Pentru un bec cu incandescentă de 100W/230V este valabilă legea de
distribuţie exponenţială pentru timpul de funcţionare până la defectare. Ştiind că
aceasta componentă areλ=(0,6; 0,7; 0,8; 1,1; 1,2; 1,4; 1,5; 2; 3; 5)*10 -6h-1. Să se
determine indicatorii de fiabilitate după t=100, 200, 500, 700, 1000, 1500, 2000 ore.
 t 
a) R(t)=exp  − 
 m
b) F(t)= 1 − R(t)
c) f(t) =
λ exp(λt)
d) z(t) = λ
1
e) m =
λ
1 1
f) σ2 = 2 ⇒ σ = σ 2 =
λ λ
4.Un modul electronic de comandă şi semnalizare care echipează instalaţia de
guvernare a unei nave maritime este format din 200 componente, fiecare având
timpul său de funcţionare distribuit exponenţial. Ratele de defectare şi numărul de
componente de acelaşi tip sunt date în tabel.
Denumire n j [buc] λ j [h-1]
Diode 40 0,2∙10-6
Tranzistoare 30 0,5∙10-6
Rezistoare 80 0,05∙10-6
Condensatoare 25 0,1∙10-6
Circuite integrate 25 0,45∙10-6
Să se determine:
n 5
a) λ s = ∑ λi =
=i 1=j 1
∑n λ j j
b) Funcţia de fiabilitate după o călătorie (t=1400h) R(t)=exp ( −λ S ⋅ t )

R(t) ≅ 1-λ S t , pentru λ S t<10-1
1 m
c) Câte călătorii face nava între două defectări succesive m = ⇒ nc =
λs t
64
5.Funcţia de fiabilitate a unei surse de alimentare trebuie să fie de cel puţin

R*=99,9% pentru 1000 ore de funcţionare. Ştiind că fiabilitatea intrinseca a surselor
disponibile pe piaţă este de R=75%. Să se determine:
a) numărul minim de surse de rezervă necesare pentru a asigura fiabilitatea
impusă.
n log(1 − R ∗ )
R =1 − (1 − R) ; prin logaritmare=
∗
⇒n ⇒ prin rotunjire, iar
log(1 − R)
rezervele sunt n-1.
b) care este fiabilitatea R ∗ pentru soluţia obţinută.
6.Un sistem este format din 2, 3, 4, 5 blocuri componente identice, având λ i =10-4,
10-5, 10-6 h-1. Să se calculeze:
a) funcţia de fiabilitate a sistemului cu redundanţă generală şi individuală,
pentru un interval de t=1000 ore de funcţionare, ştiind că gradul de rezervare este de
2 în ambele cazuri.
-λ t
R(t)=e i pentru o componentă.
b) care este varianta cea mai bună de rezervare?
7.Un sistem electric are λ i =10-3h-1 şi pe µ=10-4h-1. Să se determine:
a) R(1000h) = e −λt
µ
b) A=
µ+λ
8.Un condensator variabil se defectează, în medie după m=2000 ore, cu o abatere
medie pătratică σ=100 h. Dacă legea de repartiţie a timpului de funcţionare este
normală, să se calculeze:
a. Care este probabilitatea ca un condensator să aibă o durată de funcţionare
de cel puţin 1850 h ?
b. Ce proporţie de condensatoare se vor defecta între 1850 şi 2150 h ?

9.Legea de repartiţie a timpului de funcţionare pentru un tip de condensator
variabil este normală, cu parametrii :
m 0 = 8000 h şi σ 0 = 2000 h
Să se determine R(t), f(t) şi Z(t) pentru t=4000, 6000, 8000 şi 10.000 ore şi să se
reprezinte grafic variaţia lor în timp.
65
10.Timpul de funcţionare al unui rezistor este repartizat după o lege

exponenţială de parametru = λ 2, 5 ⋅ 10 −5 h −1 .
Să se determine R(t), f(t) şi m, pentru t=500, 1000 şi 2000 ore.
11.Legea de repartiţie a timpului de funcţionare pentru un tip de comutator este

normală, de parametru m 0 =8000 h.
Să se calculeze şi să se reprezinte grafic, indicatorii R(t), f(t), z(t) şi m pentru
σ 0 =1000, 2000, 3000, 4000 h.
12. Ştiind că R(t) =3e −λt − 3e −2 λt + e −3λt , să se calculeze f(t), z(t), m.

13.Să se calculeze R(t), f(t) şi m dacă se ştie că, pentru o componentă mecanică,
z(t) are expresia :
k (1 − e − kt )
z (t ) =
1
1 − ⋅ e − kt
2
14.Timpul de funcţionare al unei componente mecanice dintr-un aparat
electronic este repartizat după o lege normală de parametrii m 0 =8000h; σ 0 =1000h.
Să se calculeze R(8000), f(6000), z(10.000) şi m.
15.Din analiza datelor referitoare la fiabilitatea unei componente rezultă:
f(t)= 2 ⋅ λ ⋅ e −λt (1 − e −λt )
Să se calculeze R(t), z(t) şi m.

16.Defectarea unui mecanism apare după aplicarea a k şocuri mecanice. Ştiind că
şocurile apar conform unui proces Poisson de intensitate λ să se determine
probabilitatea ca aparatul să se defecteze de n ori în intervalul de timp de mărime t.
17.Să se calculeze disponibilitatea şi coeficientul de disponibilitate pentru un
sistem cu reînnoire având timpii de funcţionare şi de reparare distribuiţi exponenţial
cu parametrii respectivi λ şi ρ ştiind că momentul iniţial coincide cu o defectare a
sistemului.
18.Un sistem este format din 10 subansamble, fiecare având timpul de
funcţionare distribuit exponenţial. Ştiind că fiecare componentă se defectează în
medie o dată la 100 de misiuni ale sistemului, să se calculeze aproximativ funcţia de
fiabilitate, probabilitatea de defectare a sistemului în timpul unei misiuni şi eroare
asociată acestui calcul.
66
19.Un sistem este format din n componente, fiecare având timpul de funcţionare
distribuit exponenţial cu intensitatea de defectare λ i . Fiecare componentă
funcţionează o fracţiune β i din timpul misiunii sistemului. Să se determine
intensitatea de defectare a sistemului, funcţia de fiabilitate şi numărul mediu de
defectări ale sistemului în timpul unei misiuni.
20.Componentele unui sistem sunt caracterizate de aceeaşi medie a timpului de
funcţionare evaluată cu interval de încredere de nivel α=80%. Limitele inferioară şi
superioară sunt respectiv 1500 şi 2000 h. Ştiind că sistemul este format din 10
elemente având timpul de funcţionare distribuit exponenţial să se calculeze cu
acelaşi nivel de încredere timpul cât funcţionează sistemul cu o fiabilitate de 90%.
21.Fie un sistem format dintr-un număr n=1000 de componente reparabile care
funcţionează un timp îndelungat. Presupunând că toate componentele sunt
caracterizate de aceeaşi medie a timpului de funcţionare (100.000 h) să se calculeze
timpul cât funcţionează sistemul cu o probabilitate de 80%.
22.Fie un sistem format din n componente reparabile fiecare având timpul de
funcţionare distribuit exponenţial cu parametrul λ i . Presupunând că timpul de
reparare este neglijabil să se calculeze probabilitatea ca un număr k de componente
să se defecteze într-un timp de durată t. Care este probabilitatea defectării unui
număr mai mic decât k componente?
23.Un sistem neredondant este format din n componente având timpul de
funcţionare distribuit exponenţial cu parametrii respectivi λ i . Ştiind că timpul de
reparare a fiecărei componente este distribuit exponenţial cu intensitatea de reparare
µ să se determine disponibilitatea sistemului.
24.Un sistem neredundant este format din n elemente având timpii de
funcţionare şi reparare distribuiţi exponenţial cu parametrii respectivi, λ i şi µ i . Să se
găsească expresia transformatei Laplace a disponibilităţii şi coeficientul de
disponibilitate.
25.Un sistem este format din 12600 de elemente având fiecare o distribuţie
10 4
oarecare a timpului de funcţionare dar aceiaşi medie m = h. Să se calculeze
32
funcţia de fiabilitate a sistemului pentru o misiune de 50h.
67
26.Un sistem este format din 3 subsisteme: un subsistem electronic având
λ 1= 0, 6 ⋅ 10 −3 h −1= const. şi două dispozitive electromecanice având intensităţile de
defectare:
λ=
2 0, 23 ⋅ 10 −4 h −1 şi λ=
3 0, 06 ⋅ 10 −6 h −1
Să se calculeze funcţia de fiabilitate pentru o misiune de 100h.
27.Fiabilitatea unui element pentru o durată de funcţionare de 10h este

R(t)=0,9997. Să se găsească funcţia de fiabilitate a sistemului format din 100 de astfel
de elemente pentru aceiaşi durată de funcţionare.
28.Ştiind că funcţia de fiabilitate a unui sistem format din 120 elemente de
aceeaşi fiabilitate este 0,95 să se calculeze funcţia de fiabilitate a unui element.
29.Un sistem este format din 5 elemente având funcţiile de fiabilitate pentru
100h respectiv : 0,9996; 0,9998; 0,9996; 0,999; 0,9998. În ipoteza legii exponenţiale, să
se calculeze probabilitatea de defectare după 100h de funcţionare.
68
2.4 Scheme logice de fiabilitate

1. Să se determine fiabilitatea globală a sistemului cunoscând:
R 1 =0,93; R 2 =0,94; R 3 =0,95; R 4 =0,99; R 5 =0,89; R 6 =0,97; R 7 =0,75; R 8 =0,85.
2. Să se determine fiabilitatea globală a sistemului cunoscând:

R 1 =0,81; R 2 =0,9; R 3 =0,98; R 4 =0,93; R 5 =0,89; R 6 =0,8; R 7 =0,5;
3. Să se determine probabilitatea de defectare a sistemului cunoscând:

R 1 =0,6; R 2 =0,65; R 3 =0,8; R 4 =0,86; R 5 =0,89; R 6 =0,8; R 7 =0,5;
4. Cunoscând R 1 =0,6; R 2 =0,68; R 4 =0,9; R 5 =0,82; R 6 =0,7, R 7 =0,6 şi fiabilitatea

sistemului R=0,69. Să se determinte fiabilitatea elementului 3.
69
5. Cunoscând R 1 =0,6; R 2 =0,68; R 4 =0,85; R 5 =0,82; R 6 =0,7; R 7 =0,75 şi fiabilitatea

sistemului R=0,7. Să se determinte fiabilitatea elementului 3.
6. Cunoscând R 1 =0,6; R 2 =0,68; R 3 =0,65; R 4 =0,9; R 5 =0,82; R 6 =0,7; R 7 =0,8; R 8 =0,82.

Să se determinte fiabilitatea sistemului şi probabilitatea de defectare.
7. Cunoscând R 1 =0,6; R 2 =0,68; R 3 =0,65; R 4 =0,9; R 5 =0,82; R 6 =0,7; R 7 =0,8; R 8 =0,82.

Să se determinte fiabilitatea sistemului şi probabilitatea de defectare.
8. Cunoscând R 1 =0,6; R 2 =0,68; R 3 =0,65; R 4 =0,9. Să se determinte fiabilitatea

sistemului şi probabilitatea de defectare.
70
9. Un sistem este caracterizat din punct de vedere al fiabilităţii de schema

structurală a sistemului, care este dată în figura de mai jos
Ştiind că pentru 1000 ore de funcţionare:

R A = R C = R D = R G = R F = 0,8
R B = R E =0,9.
Să se calculeze funcţia de fiabilitate a sistemului pentru 1000 de ore de
funcţionare.
Rezolvare:
Conform formulei probabilităţii totale
R(s) = R F ⋅ R(s /F) + (1 − R F ) ⋅ R(s /F).
Dacă elementul F este în stare de bună funcţionare, schema structurală devine:
R (s / F ) = 1 - (1 - R α ) ⋅ (1 - R β)
R α = [1 − (1 − R A )(1 − R C )]R B
R β = [1 − (1 − R D )(1 − R G )]R E
R(s /F) = 0, 97
sau:
R(s /F) = (R A + R C − R A ⋅ R C ) ⋅ R B + (R D + R G − R D ⋅ R G ) ⋅ R E − R B ⋅ R E ⋅ (R D + R G − R D ⋅ R G ) =
= (0, 8 + 0, 8 − 0, 82 ) ⋅ 0, 9 + (0, 8 + 0, 8 − 0, 82 ) ⋅ 0, 9 − 0, 9 2 ⋅ (0, 8 + 0, 8 − 0, 82 )2 =
= 0, 96 ⋅ 0, 9 + 0, 96 ⋅ 0, 9 + 0, 962 ⋅ 0, 9 2 = 0, 97
Ştiind că elementul F este defect, schema structurală devine:
Subsistemul H are funcţia de fiabilitate: R H = R C ⋅ R D = 0, 8 ⋅ 0, 8 = 0, 64 .

Aplicând din nou formula probabilităţii totale
R(s /F) = R H ⋅ R(s /F, H) + (1 − R H ) ⋅ R(s /F, H)
a) Dacă H este în stare de bună funcţionare, schema structurală devine:
71
R(s /F, H) = (R A + R G − R A ⋅ R G )(R B + R E − R B ⋅ R E ) = (0, 8 + 0, 8 − 0, 82 )(0, 9 + 0, 9 − 0, 9 2 ) =

= 0, 96 ⋅ 0, 99 = 0, 95
b) Dacă H este defect, schema structurală devine:
R(s /F, G) = R A ⋅ R B + R G ⋅ R E − R A ⋅ R B ⋅ R C ⋅ R E = 0, 8 ⋅ 0, 9 + 0, 8 ⋅ 0, 9 − 0, 82 ⋅ 0, 9 2 = 0, 9 2
înlocuind obţinem:
R(s /F) = 0, 64 ⋅ 0, 95 + 0, 36 ⋅ 0, 92 = 0, 608 + 0, 331 = 0, 939
înlocuind obţinem:
R(s)=0,8∙0,97+0,2∙0,939=0,964
10. Un sistem este descris de ecuaţia logică:
S(A, B, C, D, E, F, G) = (A  B)  (A  C  D  E)  (A  F  E)  (G  D  E)  (G  C  B) 
(G  D  F  B)
Ştiind că, pentru un anumit interval de funcţionare:
R=C R=F R=
D 0, 98;
R=
A R=
B R=
E R=
G 0, 9 .
Să se calculeze funcţia de fiabilitate a sistemului pentru acelaşi interval.
Rezolvare:
Schema structurală a sistemului este reprezentată în urmatoarea figură:
Deoarece q C , q E , q D <<1, se pot aplica formulele aproximative de transfigurare

stea-triunghi.
Triunghiul CDF se transformă în stea. În aceste condiţii schema devine:
72
q 1 ≅ q C ⋅ q F =(1 − R C )(1 − R F )
q 2 ≅ q D ⋅ q C =(1 − R D )(1 − R C )
q 3 ≅ q D ⋅ q F =(1 − R D )(1 − R F )
Se observă că elementul 2 este în serie cu elementul G şi 3 în serie cu E: se obţine
schema structurală în punte reprezentată în figura următoare:
unde:
R1 = RC + RF − RC ⋅ RF
R I = R G ⋅ R 2 = R G [ 1 − (1 − R D )(1 − R C )] = R G (R D + R C − R D ⋅ R C )
R II = R E ⋅ R 3 = R E (R C + R F − R C ⋅ R F )
Pentru schema în punte se poate aplica metoda probabilităţii totale:
R(s) = R 1 ⋅ R(s /1) + (1 − R 1 )R(s /1)
Dacă elementul 1 este în stare de bună funcţionare schema structurală devine:
R(s /1) = (R A + R I − R A ⋅ R I )(R B + R II − R B ⋅ R II ) =

= [R A + R G (R D + R C − R D ⋅ R C ) − R A ⋅ R G (R D + R C − R D ⋅ R C )] ⋅
⋅[R 3 + R E (R C + R F − R C R F ) − R E ⋅ R B (R C + R F − R C ⋅ R F )]
Dacă elementul 1 este defect schema structurală devine:
R(s /1) = R A ⋅ R B + R G ⋅ R E (R D + R C − R D ⋅ R C )(R C + R F − R C ⋅ R F ) −

−R A ⋅ R B ⋅ R G ⋅ R E (R D + R C − R D ⋅ R C )(R C + R F − R C ⋅ R F )
Deci, fiabilitatea sistemului va fi:
R(s) = [R A + R G (R D + R C − R D ⋅ R C ) − R A ⋅ R G (R D + R C − R D ⋅ R C )] ⋅
⋅[R 3 + R E (R C + R F − R C R F ) − R E ⋅ R B (R C + R F − R C ⋅ R F )](R C + R F − R C ⋅ R F ) +
[R A ⋅ R B + R G ⋅ R E (R D + R C − R D ⋅ R C )(R C + R F − R C ⋅ R F ) −
−R A ⋅ R B ⋅ R G ⋅ R E (R D + R C − R D ⋅ R C )(R C + R F − R C ⋅ R F )](1 − R C − R F + R C R F )
numeric
R(s /1) = 0, 981
R(s /1) = 0, 961
R(s) = 0, 9808
73
11. Un sistem este descris de ecuaţia logica:

S(A, B, C, D, E, F, G, H) = (A  H  B)  (A  G  D  E)  (A  H  F  E)  (A  G  D  F  B) 
(C  D  E)  (C  D  F  B)  (C  G  H  B)  (C  G  H  F  E)
Ştiind că pentru un anumit interval de funcţionare:
R=C R=F R=
D 0, 981
R=A R=B R=
E R=G 0, 9
Să se calculeze funcţia de fiabilitate a sistemului pentru acelaşi interval de
funcţionare.
Rezolvare:
Schema structurală a sistemului este:
Aplicând formula probabilităţii totale:

R(s) = R H ⋅ R(s /H) + (1 − R H )R(s /H)
a) Dacă elementul H este în stare de bună funcţionare schema structurală
devine:
Se observă că se obţine schema structurală din problema precedentă.

Deci:
R(s) = [R A + R G (R D + R C − R D ⋅ R C ) − R A ⋅ R G (R D + R C − R D ⋅ R C )] ⋅
⋅[R 3 + R E (R C + R F − R C R F ) − R E ⋅ R B (R C + R F − R C ⋅ R F )](R C + R F − R C ⋅ R F ) +
[R A ⋅ R B + R G ⋅ R E (R D + R C − R D ⋅ R C )(R C + R F − R C ⋅ R F ) −
−R A ⋅ R B ⋅ R G ⋅ R E (R D + R C − R D ⋅ R C )(R C + R F − R C ⋅ R F )](1 − R C − R F + R C R F ) =
= 0, 9808
b) Dacă elementul H este defect schema structurală este:
.
R(s /H) = (R A ⋅ R G + R C − R A ⋅ R C ⋅ R G ) ⋅ R D ⋅ (R F ⋅ R B + R E − R F ⋅ R B ⋅ R E ) =
(0, 9 ⋅ 0, 9 + 0, 98 − 0, 9 ⋅ 0, 98 ⋅ 0, 9) ⋅ 0, 98 ⋅ (0, 9 ⋅ 0, 98 + 0, 9 − 0, 9 ⋅ 0, 9 ⋅ 0, 98) =
0, 97
Înlocuind:
R(s) 1 0, 979 .
= 0, 9808 ⋅ 0, 9 + 0, 97 ⋅ 0,=
74
2.3.2 Redundanţă
1. Funcţia de fiabilitate a sursei de alimentare a unei instalaţii electronice trebuie
să fie de cel puţin 0,999 pentru 1000h de funcţionare. Ştiind că fiabilitatea intrinsecă
a sursei este de 0,75 , să se determine numărul minim de rezerve necesare pentru a
asigura fiabilitatea impusă .
2. Un sistem este format din 5 elemente identice având timpul de funcţionare
distribuit normal cu parametrii m o =120h şi σ o =20h. 4 din cele 5 elemente sunt
rezerve care intră succesiv în funcţiune după fiecare defectare. Considerând sistemul
de comutare (redundanţă secvenţială) să se calculeze funcţia de fiabilitate a
sistemului în intervalul (0,500h).
3. O sursă de alimentare a unei instalaţii electrice are intensitatea de defecţiune
λ =10 −4 h −1 . Să se determine variaţia în timp a funcţiei de fiabilitate pentru sursa

redundanţă având o rezervă. Se presupune că distribuţia timpului de bună
funcţionare este exponenţială.
4. Se consideră un sistem cu redundanţă secvenţială având o rezervă care intră
în funcţiune în momentul defectării elementului de bază. Se ştie că intensitatea de
defectare este de 10-4 h-1. Se cere funcţia de fiabilitate a sistemului redundant după
1000 h şi timpul mediu de bună funcţionare.
5. Un amplificator este format din 4 etaje, fiecare etaj având intensitatea
defectărilor λ=10-4 h-1. Să se calculeze funcţia de fiabilitate a amplificatorului cu
redundanţă generală, individuală şi glisantă pentru un interval de funcţionare de
1000 h. Gradul redundanţei este 1 în toate cele trei cazuri.
75

Lucrarea 11 - Determinarea fiabilităţii sistemelor electrice complexe utilizând metoda lanţurilor
Markov
Determinarea fiabilităţii sistemelor electrice complexe utilizând metoda lanţurilor
Markov
1.Stările unei scheme
Stare de succes: este totalitatea stărilor în care sunt îndeplinite condiţiile de

funcţionare impuse elementului, sau ansamblului de elemente în punctul considerat.
Stare de refuz: este totalitatea stărilor de insucces, în care nu sunt îndeplinite
condiţiile de funcţionare impuse elementului sau ansamblului de elemente în punctul
considerat.
O schemă poate avea N stări, fiecare stare corespunzând stării de funcţionare, sau
de avarie, a fiecăruia din elementele sale.
Revenirea la starea de funcţionare a unei scheme avariate se face prin repararea
elementului defect sau prin înlocuirea acestuia cu unul de rezervă. Deci, întreruperile se
pot clasifica în întreruperi de durată şi întreruperi cu manevră. Pentru o instalaţie dată,
durata unei întreruperi cu manevră este notată cu t m .
La stabilirea numărului de stări N:
− se elimină stările de întrerupere cu manevră, aceasta revine la a considera, în
prima etapa de calcul t m =0;
− stările simetrice stărilor de funcţionare normală, în care elementul activ şi
elementul de rezervă corespunzator îşi inversează rolurile, nu sunt considerate stări
distincte.
2.Intensitatea de tranziţie de la o stare j la altă stare i a elementului se notează q ij . Ea se

identifică cu parametrii statistici de fiabilitate λ, μ astfel:
− q ji =λ h dacă trecerea schemei din starea j în i se produce prin defectarea unui

element h al schemei (λ h este intensitatea de defectare a elementului h);
− q ji =μ k dacă trecerea schemei de la starea j la starea i se produce prin
repararea unui element k asociat al schemei (μ k este intensitatea de reparare a
elementului k).
3.Indicatori numerici de fiabilitate
Probabilitatea stării de succes (P S ) a unei scheme în punctul în care interesează,

rezultă din însumarea probabilităţilor tuturor stărilor în care sunt îndeplinite condiţiile
de bună funcţionare:
77
Markov
PS = ∑ P j (1)
j
Probabilitatea stărilor de refuz (P R ) rezultă din însumarea probabilităţilor tuturor

stărilor de întrerupere de durată:
PR = ∑ P j PS + PR = 1 (2)
j
Pentru determinarea indicatorilor P S , P R trebuie determinate în prealabil

probabilităţile absolute ale tuturor celor N stări ale schemei.
Pentru aceasta se folosesc relaţiile existente dintre aceste probabilităţi absolute şi
intensităţile de tranziţie cunoscute, care alcătuiesc un sistem de N-1 ecuaţii liniare, cu N
necunoscute, completat cu relaţia ∑P = 1 :
j
j
N -1 N1
∑ P j q ji = 0
j=0
∑P
j=0
j =1 (3)
Numărul mediu de întreruperi de durată (υ) în intervalul 0..T P se determină:

ν = T P ∑ P j q ji = T P ∑ P j λ h (4)
j j
pentru j în domeniul stărilor de succes, care pot trece direct într-o stare de refuz
Durata medie totală a întreruperilor de durată (β) în intervalul 0...T P :
β= PR ⋅ = ⋅ (5)
T P PR T P
PS + PR
Parametrii statistici de siguranţă echivalenţi ai întreruperilor cu manevră:
ν ν
λE= ; µE= (6)
T P(1 - P R ) T P ⋅ PR
Media timpului probabil de reparare (T d )
β
Td= (7)
ν
4. Metoda de calcul a fiabilităţii
La efectuarea calculelor de fiabilitate sunt necesare următoarele etape:

a) Evidenţierea caracteristicilor funcţionale şi parametrilor statistici de fiabilitate
λ şi μ ai componentelor sistemului.
b) Evidenţierea aspectelor specifice ale sistemului în baza cărora se poate
simplifica calculul.
c) Determinarea stărilor prin care poate trece sistemul.
78
Markov
Reducerea numărului de stări, înseamnă reducerea numărului de ecuaţii şi
simplificarea calculului. În cazul circuitelor serie, numărul stărilor posibile se poate
reduce prin comasarea parametrilor elementelor ce produc efecte identice şi care se
consideră formând un singur element; intensităţile de defectare şi reparare echivalente
ale elementului unic, sunt date de expresiile:
∑λ i
λ = ∑ λi ; µ= j
(8)
j
∑j λµ i
i
O altă metodă de reducere a numărului de ecuaţii, aplicabilă în cazul schemelor cu

mai multe elemente identice şi cu roluri analoage, constă în calculul probabilităţii de
defect pentru o singură stare: starea de defect a unui element din n elemente identice. În
astfel de situaţii, intensitatea de defectare a unui element din cele n identice este λ n ;
intensitatea de reparare μ nu este afectată de numărul elementelor identice considerat.
d) Graful ce modelează stările şi tranziţiile schemei (diagrama Markov).
Exemplificarea diagramei Markov pentru un sistem din "n" elemente în serie, cu
posibilităţi de reparare este dată în figura 11.1.
1 1-µ1∆t
λ1∆
t
µ2∆
t
λ2∆t
1-µ2∆t
n
0 µ2∆t 2
1-∆tΣλi
i=1
λn∆
t
µn∆
t
n 1-µn∆t
Figura 11.1. Exemplificare diagramă Markov

e) Formarea matricii coeficienţilor.
Exemplificarea formării matricei coeficienţilor pentru sistemul serie:
79
Markov
 n 
− ∑ λi λ1 λ2 ... λn 
 i =1 
µ1 − µ1 0 ... 0 
[Q] =  µ 0 − µ 2 ... 0 
(9)
 
2
 . . . ... . 
 µ
 n 0 0 ... − µ n 
f) Determinarea indicatorilor de fiabilitate.

Se rezolvă sistemul de "n" ecuaţii cu "n" necunoscute reprezentate de probabilităţile
P 1 ,P 2 ...P n , ca sistemul considerat să se găsească în stările 1,2...n.
 [ P 0 , P 1, P 2 ,..., P n ][Q] = 0

 (10)

 P 0 + P 1 + P 2 + ...+ P n = 1
Se determină disponibilitatea sistemului cu relaţia:
ps
A= ∑ psPSi (11)
i=1
unde:
− p S - numărul stărilor de succes;
− P Si - probabilitatea ca starea "i" să fie de succes.
Se determină indisponibilitatea sistemului cu relaţia:
pI
D = ∑ PI j (12)
j=1
unde:
− p I - numărul stărilor de insucces;
− P Ij - este probabilitatea ca starea j să fie de insucces.
5. Problemă rezolvată cu ajutorul lanţurilor Markov
Pentru un sistem cu schema logică de fiabilitate cunoscută, să se determine
disponibilitatea acestuia cunoscând:
- ratele de defectare şi de reparare ale elementelor componente λ i şi µ i ;
- starea iniţială în care se află sistemul: toate elementele in stare de bună
funcţionare;
- numărul echipelor de mentenanţă: 3 şi respectiv 1;
- politica de mentenanţă: de a repune în funcţiune fiecare subansamblu la care
apare un defect.
80
Markov
B
D
A B C
i e
D
B
Figura 11.5. Schemă logică de fiabilitate

A. Definirea stărilor
i) Stări de bună funcţionare
1. toate elementele sunt în stare de bună funcţionare;
2. un element de tip B defect şi restul în stare de bună funcţionare;
3. două elemente de tip B defecte şi restul în stare de bună funcţionare;
4. un element de tip D defect şi restul în stare de bună funcţionare;
5. un element de tip B şi unul de tip D defecte iar restul în stare de bună
funcţionare;
6. două elemente de tip B şi un element de tip D defecte iar restul în stare de
bună funcţionare;
ii) Stări de defect
7. elementul de tip A defect şi restul în stare de bună funcţionare;
8. elementul de tip C defect şi restul în stare de bună funcţionare;
9. un element de tip B şi elementul de tip A defecte iar restul în stare de bună
funcţionare;
10. un element de tip B şi elementul de tip C defecte iar restul în stare de bună
funcţionare;
11. două elemente de tip B şi elementul de tip A defecte iar restul în stare de
bună funcţionare;
12. două elemente de tip B şi elementul de tip C defecte iar restul în stare de
bună funcţionare;
13. trei elemente de tip B defecte şi restul în stare de bună funcţionare;
14. un element de tip D şi elementul de tip A defecte iar restul în stare de bună
funcţionare;
15. un element de tip D şi elementul de tip C defecte iar restul în stare de bună
funcţionare;
16. două elemente de tip D defecte şi restul în stare de bună funcţionare;
17. un element de tip B, unul de tip D şi elementul de tip A defecte iar restul în
stare de bună funcţionare;
18. un element de tip B, unul de tip D şi elementul de tip C defecte iar restul în
stare de bună funcţionare;
19. un element de tip B şi două elemente de tip D defecte iar restul în stare de
bună funcţionare;
20. două elemente de tip B, unul element de tip D şi elementul de tip A defecte
iar restul în stare de bună funcţionare;
21. două elemente de tip B, unul element de tip D şi elementul de tip C defecte
iar restul în stare de bună funcţionare;
22. trei elemente de tip B şi un element de tip D defecte iar restul în stare de bună
funcţionare;
23. două elemente de tip B şi două elemente de tip D defecte iar restul în stare
de bună funcţionare;
81
Markov
B. Diagrama Markov
16 10 9 13 23
8
λD
λD μD λC λC λA
μA 3μB 20
μC λB λA
μC
λC 2λD 3λB 2λB 2λD 2μD
μA
15
4 1 2 3 6
λB
μC μD μB 2μB μD
λD μA μC 3μB
λA μD
22
μA μA μC λA
λA λC
λC λD 11
7 18 19 21
14 5
2μD λC
μC
12
μA λA
17
Figura 11.6 – Diagrama Markov pentru utilizarea a 3 echipe de mentenanţă

16 10 9 13 23
8
λD
λD μD λC λC μA μB 20
λA μC λB λA
μC
λC 2λD 3λB 2λB 2λD μD
μA
15
4 1 2 3 6
λB
μC μD μB μB μD
μA μC μB
μA λA μD λD λA 22
μA μC
λA λC
λC λD 11
7 18 19 21
14 5
μD λC
μC
12
μA λA
17
Figura 11.7 – Diagrama Markov pentru utilizarea unei singure echipe de mentenanţă
C. Matricea de transfer [Q(t)]

q11 q12 q13 -------------------q1n
q21 q22 q23 -------------------q2n
Q(t)= -------------------------------------
-------------------------------------
-------------------------------------
qn1 qn2 qn3 -------------------qnn
82
Markov
Valoarea elementelor din matricea de transfer pentru situaţia cu trei echipe de
mentenanţă:
- pentru linia 1
q 11 = −(3 ⋅ λ B + λ A + λ C + 2 ⋅ λ D )
q 12 = 3 ⋅ λ B
q 13 = 0
q 14 = 2 ⋅ λ D
q 15 = q 16 = 0
q 17 = λ A
q 18 = λ C
q 19 = q 110 = q 111 = q 112 = q 113 = q 114 = q 115 = q 116 = q 117 = q 118 = q 119 = q 120 = q 121 =
= q 122 = q 123 = 0
- pentru linia 2
q 21 = µ B
q 22 = −(µ B + 2 ⋅ λ B + λ A + λ C + λ D )
q 23 = 2 ⋅ λ B
q 24 = 0
q 25 = λ D
q 26 = q 27 = q 28 = 0
q 29 = λ A
q 210 = λ C
q 211 = q 212 = q 213 = q 214 = q 215 = q 216 = q 217 = q 218 = q 219 = q 220 = q 221 = q 222 = q 223 = 0
- pentru linia 3
q 31 = 0
q 32 = 2 ⋅ µ B
q 33 = −(2 ⋅ µ B + λ A + λ B + λ C + 2 ⋅ λ D )
q 34 = q 35 = 0
q 36 = 2 ⋅ λ D
q 37 = q 38 = q 39 = q 310 = 0
q 311 = λ A
q 312 = λ C
q 313 = λ B
q 314 = q 315 = q 316 = q 317 = q 318 = q 319 = q 320 = q 321 = q 322 = q 323 = 0
etc.
83
Markov
6.1.Ce este diagrama Markov ?
6.2.Ce este o stare de refuz? Dar una de succes?
6.3.Faceţi o analogie între schema electrică a unei acţionări electrice şi schema
logică de fiabilitate.
6.4.Ce sunt elementele sigure dintr-o schemă echivalentă de fiabilitate?
6.5.Ce este disponibilitatea unui sistem şi cum se determină aceasta atunci când
se foloseşte metoda Lanţurilor Markov?
84
Lucrarea 12 - Utilizarea riglelor pentru determinarea indicatorilor de fiabilitate
Utilizarea riglelor pentru determinareaindicatorilor de fiabilitate
1.Rigla pentru determinarea fiabilităţii în cazul legii exponenţiale
Rigla respectivă, utilizată în laborator, reprezintă un procedeu sintetizat de control

al duratei medii de funcţionare, în ipoteza că timpii de defectare urmează o lege
exponenţială.
În prealabil se cade de acord asupra felului încercării elementelor lotului supus la
control:
− încercare trunchiată, în care se opreşte încercarea după un timp T, fixat
anterior;
− încercare cenzurată, în care se opreşte încercarea după apariţia unui număr K,
fixat anterior, de defectări;
− încercare secvenţială sau progresivă.
1.1.Cazul încercărilor trunchiate, implică următoarele etape:
− furnizorul stabileşte de comun acord cu beneficiarul, timpul T, după care se
opreşte testarea;
− se aleg întâi riscurile α (al furnizorului) şi β (al beneficiarului) de comun
acord între aceştia;
− deasemeni, de comun acord, se fixează duratele de viaţă corespunzătoare
acestor riscuri: θ 1 şi respectiv θ 2 ;
− se calculează cantităţile: θ 2 /θ 1 şi T/θ 1 ;
− se fixează în decuparea A, riscurile α şi β impuse, iar pe marginea acesteia se
caută cele două rapoarte calculate anterior;
− în interiorul decupării A se citeşte valoarea "n", care reprezintă mărimea
eşantionului ce trebuie supus testării;
− în continuare, se fixează regleta astfel ca în decuparea B, să apară în dreptul
riscurilor α şi β, valorile stabilite iniţial şi se citeşte valoarea lui "r", aflată în dreptul
raportului θ 2 /θ 1 (r - reprezintă numărul de produse defectate în timpul încercării
eşantionului "n");
− decizia de acceptare a lotului se ia astfel: dacă după o testare de T ore cu un
număr de n produse, se defectează mai puţin de r produse, atunci lotul se accepta
drept corespunzator; în caz contrar, acesta se respinge.
85
− Încercarea se poate efectua în două moduri:
a)Fără înlocuirea elementului defectat, care se elimina din lot şi în acest caz se
foloseşte partea stânga a riglei, unde există simbolul "." marcat imediat sub β.
b)Cu înlocuirea elementului defectat, astfel încât tot timpul să existe un
număr constant de produse supuse încercării. Determinarea lui n se va face cu partea
dreaptă a riglei, unde există simbolul "÷" imediat sub β.
1.2.Cazul încercării cenzurate implică următoarele etape:
− asemănător cazului încercărilor trunchiate, de comun acord, se stabilesc
riscurile α, β şi corespunzător duratele de viaţă θ 1 şi θ 2 ;
− se fixează regleta în poziţia în care, în decuparea B, apar în dreptul lui α şi β,
valorile stabilite iniţial;
− se calculează raportul θ 2 /θ 1 şi pentru acestă valoare se citeşte în decuparea B
numărul r; evident că se va testa un lot de minim r produse, oprindu-se încercarea la
căderea celui de al r-lea;
− pentru aceeaşi poziţie a regletei se poate citi în partea dreaptă a decupării B şi
valoarea raportului L/θ 1 , din care rezultă mărimea L;
− se testează un eşantion de n≥r produse, notându-se în ordine crescătoare
timpii de defectare t k ; k=1,2,...,r (tabelul 1);
− se calculează durata de viaţă a eşantionului în cele două cazuri:
a)cu înlocuirea sau repararea produsului defect:
n ⋅ tr
θ' = (1)
r
unde:
− n - numărul de elemente din eşantionul supus încercării;
− tr - momentul apariţiei defectului r;
Tabelul 1
K 1 2 3 . . . . . . . . r
tK
b)fără înlocuirea elementelor defecte:

r
∑t k + (n − r )tr
θ =
' k =1
(2)
r
86
Decizia, în ambele cazuri (relaţia (1) sau (2)), se ia astfel: dacă θ'≥L, lotul se accepta;
în caz contrar se respinge.
1.3.Cazul încercărilor progresive (secvenţiale)
Cu acest gen de încercări se poate verifica dacă un produs se încadrează în
indicatorii de fiabilitate, apelând la un eşantion foarte redus.
Metoda încercării cuprinde următoarele faze:
− se trasează un sistem rectangular de axe de coordonate, având abscisa
gradată în număr de defecte (K) şi ordonată (t) în ore;
− de comun acord se stabilesc mărimile: α, β, θ 1 şi θ 2 ;
− în funcţie de α, β şi θ 2 /θ 1 din tabelul "E" - Faţa F2 a riglei se citeşte litera de
cod corespunzătoare;
− se deplasează rigleta până când în decuparea C sau D se obţine litera de cod
de mai sus şi pentru această poziţie se vor determina următoarele mărimi:
− mărimea eşantionului "r";
− h1 - intersecţia cu ordonata dreptei de acceptare;
− h2 - intersecţia cu ordonata dreptei de respingere;
− s - panta dreptelor de acceptare şi refuz;
− cu mărimile obţinute la punctul precedent, se trasează în sistemul de axe
stabilit, cele două drepte de aceeaşi înclinare: H 1 (K) pentru acceptare şi H 2 (K) pentru
refuz :
H1 ( K ) = h1 − SK (3)
H 2 ( K ) = h2 − SK (4)
− se supun la încercare cele r produse, notându-se momentele t K de apariţie a

defectelor (tabel identic cu tabelul 1);
− după defectarea primului produs se trasează segmentul orizontal de lungime
egală cu unitatea şi la înalţime egală cu t 1 ;
− la timpul t 2 , când se defectează al doilea produs, se ridica din capătul
primului segment orizontal unitar, tot o verticală pâna la t 2 , după care se continuă cu
un alt segment orizontal unitar;
− se continuă procedeul cu un număr finit de paşi, în cele din urmă ajungându-
se la una din situaţiile:
87
− dacă se depăşeşte dreapta de respingere H 2 , ajungându-se în zona de
respingere, se opreşte încercarea şi se respinge lotul;
− dacă se depăşeşte dreapta de acceptare şi se ajunge în zona de acceptare, se
opreşte încercarea şi se acceptă lotul ca fiind corespunzător.
1.4.Trasarea diagramei duratei medii a încercării în funcţie de durata de
viaţă a produsului
Această metodă se aplică numai în cazul încercărilor cu înlocuire, astfel încât pe
tot parcursul încercării, numărul de elemente supus testării să rămână acelaşi.
Procedura este următoarea:
− se stabilesc de comun acord cei patru parametri ai lotului ce urmează a se
testa: α, β, θ 1 şi θ 2 ;
− în funcţie de aceste mărimi, procedând ca în cazul încercării secvenţiale se
determină o literă de cod din tabelul E, iar în funcţie de aceasta în decuparea C sau D
se obţine: numărul mediu de defectări E corespunzător duratelor de viaţă θ=0; θ=θ 2 ,
θ=θ 1 şi θ=S;
− se aplică relaţia de calcul a duratei medii de încercare:
E ⋅θ
D= (5)
n
− rezultatele obţinute se trec în tabelul 2, iar cu acestea se trasează curba
duratei medii a încercării în funcţie de durata de viaţă a produsului: D( θ).
Tabelul 2
θ=0 E(r) = D =
θ = θ2= E θ2 (r) = D θ2 =
θ=S= E S (r) = DS =
θ = θ1= E θ1 (r)= D θ1 =
− decizia se ia în felul următor:

− folosind curba D(θ), pentru orice valoare a duratei de viaţă (θ) a
produselor studiate se obţine, durata medie a încercării D;
− alegând un eşantion "n" de produse care se supune testării un timp D,
numărul de defecte trebuie să fie inferior valorii E, obţinute din relaţia (5), în caz
contrar, lotul (n≥r) se respinge.
88
2.Rigla pentru determinarea fiabilităţii în cazul distribuţiei Weibull
Rigla constituie un procedeu rapid de calcul în următoarele ipoteze:

− funcţia de repartiţie a timpului de defectare este de forma:
β
t −γ 
F (t ) = 1 − exp−   (6)
 η 
în care parametrul de forma β este cunoscut şi ale cărui valori uzuale sunt indicate în
partea stângă a riglei;
− valorile lui:
t −γ
x= (7)
η
se calculează sau se iau din tabelele pentru parametrii de localizare (γ) şi de scară (η)
cunoscuţi.
Se obţine în acest caz:
β
F ( x) = 1 − e − x (8)
pentru care:
R( x) = 1 − F ( x) (9)
Rigla are avantajul că pentru perechea (β,x) cunoscută, F(x) se poate citi direct.
3.Întrebări de verificare
3.1.Care sunt scopul şi avantajele utilizării riglelor de fiabilitate?

3.2.Ce sunt încercările trunchiate? Dar cele cenzurate?
3.3.Ce este încercarea secvenţială sau progresivă?
3.4.Care sunt parametrii distribuţiei exponenţiale şi care este semnificaţia fizică a
acestora?
3.5.Care sunt parametrii distribuţiei Weibull şi ce semnificaţie fizică au aceştia?
89

BIBLIOGRAFIE
[1] PANAITE,V. s.a. - Control statistic şi fiabilitate, E.D.P. Bucureşti 1982

[2] HOHAN,I. - Tehnologie şi fiabilitate, E.D.P., Bucureşti 1982
[3] TARCOLEA,C. s.a. - Tehnici actuale în teoria fiabilităţii
[4] CATUNEANU,V. s.a. - Cercetări în tehnologie şi fiabilitate, E.D.P., Bucureşti 1989
[5] * * * - Elemente de teorie şi probleme de fiabilitate; mentenabilitate, disponibilitate,
IGSP Bucureşti 1988.
[6] WIENER,U. s.a. - Aplicaţii ale reţelelor probabiliste în tehnică, E.T.Bucureşti, 1983
[7] * * * - Culegere standarde de fiabilitate
[8] MUNTEANU,T., DUMITRESCU,M. - Fiabilitate, mentenabilitate, disponibilitate -
Note de curs - Litografia Universităţii din Galaţi, 1995
[9] MUNTEANU,T., DUMITRESCU,M., MĂRĂŞESCU,N. - FIABILITATE - Lucrări
practice de laborator, Litografia Universităţii din Galaţi, 1995.
[10] USER’S GUIDE EDSA “Electrical distribution and transmission system analyses and
design programs – Reliability worth assessment of distribution systems”, EDSA
MOCRO CORPORATION, San Diego, USA, 1998.
91
Anexa 3
 t −γ  β
−  
 η 
Diagrama Allan Plait-legea Weibull R(t ) = 1 − e

Fiabilitate Si Calitate in Inginerie Electrica - Aplicatii PDF

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Fiabilitate Si Calitate in Inginerie Electrica - Aplicatii PDF

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Toader MUNTEANU

Gelu GURGUIATU Ciprian BĂLĂNUŢĂ

Galati University Press

Galati University Press – Cod CNCSIS 281

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Tipărit la Atelierul de multiplicare al Universităţii Dunărea de Jos.

Lucrarea 1 - Protecţia muncii 7

1. Norme de securitatea muncii în laboratorul cu profil electric

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor practice de laborator, studenţii

2. Măsuri de prim ajutor

În vederea acordării primului ajutor în caz de accident, trebuie să se întreprindă

3. Condiţii de participare la lucrarea de laborator

Participarea la şedinţele de laborator este condiţionată de existenţa referatului de

Încercarea la vibraţii a echipamentelor electrice

2.2. Amplitudinea vibraţiilor

Amplitudinile vibraţiilor recomandate în cazul unei frecvenţe de transfer înalte

Amplitudinile deplasării recomandate pentru gamele de frecvenţe având o limită

Observaţie : Toate valorile amplitudinilor din tabelele 4, 5 şi 6 sunt valori de vârf.

3. Descrierea instalaţiei de încercare la vibraţii

4. Măsuri iniţiale şi finale

În standardul sau norma tehnică de produs se va stabili numărul de axe pe care

5.1. Studiul frecvenţei proprii

5.2. Încercarea la vibraţii

Deosebim două moduri diferite de vibrare a echipamentelor:

Se recomandă ca echipamentul încercat să se afle în stare de funcţionare fie pe

7. Chestiuni urmărite în laborator

Încercarea la zdruncinături a echipamentelor electrice

Figura 3.1. Impulsuri de încercare

Acceleratia de varf Durata impulsului

Pentru încercarea la zdruncinături se utilizează masa oscilantă ST 80/3, prezentată

Impulsurile de zdruncinare se măsoară cu un accelerometru a cărui precizie să

Echipamentul se examinează vizual, fiind supus măsurărilor electrice şi/sau

Echipamentele sunt acceptate dacă la terminarea încercării se află în stare de

Încercarea la şocuri a echipamentelor electrice

Se verifică stabilitatea funcţională şi constructivă a echipamentelor electrice supuse

2. Caracteristicile încercării la şocuri:

− forma impulsului: sinusoidală;

4. Descrierea instalaţiei de încercare

Instalaţia se compune dintr-o masă fixată pe un sistem de amortizare cu şuruburi,

6. Chestiuni urmărite în laborator

6.1. Verificarea însuşirii de către studenţi a conţinutului lucrării.

Încercarea la ruliu şi tangaj a echipamentelor electrice şi de automatizare

Încercarea se face cu scopul de a verifica stabilitatea funcţională şi constructivă a

Figura 5.1. Ruliu şi tangaj

4. Descrierea instalaţiei de încercare

Instalaţia se compune din două corpuri: pupitrul de comandă şi masa acţionată

Se consideră că produsul a rezistat la încercare, dacă în timpul încercării şi după

6. Chestiuni urmărite în laborator

6.1.Verificarea însuşirii de către studenţi a conţinutului lucrării.

Încercarea la ceaţă salină a echipamentelor electromecanice

Încercarea la ceaţă salină se face conform STAS 8393/6-82, şi are ca scop

2. Principiul metodei de încercare

Metoda de încercare constă în expunerea produselor la acţiunea corozivă a ceţii

Constructiv, instalaţia de încercare la ceaţă salină, conţine două elemente

4.1. Soluţia salină

4.2. Soluţia de aer

Aerul comprimat ce pătrunde în pulverizator trebuie să fie total lipsit de urme de

5.2. Măsuri iniţiale

După efectuarea încercării cu ceaţă salină, se face evaluarea degradării probelor,

8.1. Care sunt materialele ce intră în componenţa echipamentelor electrice

Încercările la temperatură ale echipamentelor electrice

Încercarea la frig are ca scop determinarea aptitudinii produselor de a fi utilizate

Figura 7.1. Tipuri de încercări la frig