Alina Stancescu-Dreptul de Proprietate

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA "REGELE MIHAI I AL ROMANIEI" A BANATULUI, TIMISOARA
FACULTATEA DE AGRICULTURA
MASTERAT: MANAGEMENTUL INREGISTRARII SISTEMATICE A TERENURILOR AGRICOLE IN CONTEXTUL DEZVOLTARII RURALE
REFORMELE AGRARE DIN ROMANIA
SI
DREPTUL DE PROPRIETATE
Coordonator: conf. dr.ing Sorin Stanciu

Student: Alina Maria STANCESCU
REFORMELE AGRARE DIN ROMANIA
În procesul dezvoltării societăţii româneşti, agricultura a constituit întotdeauna o

ramură de bază a producţiei materiale. Ea a avut ca obiect: cultura cerealelor, a plantelor tehnice, a
pomiculturii, a horticulturii, a viticulturii, creşterea păsărilor şi a animalelor, în vederea obţinerii
unor produse agro-alimentare şi a materiilor prime, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea industriei de
prelucrare a acestora.
În agricultură, principalul mijloc de producţie a fost şi a rămas pământul, ceea ce face ca

rezultatele economice să depindă de modul de repartizare, de gospodărirea şi utilizarea eficientă a
acestuia.
Acapararea unor imense terenuri arabile, păduri, fâneţe. islazuri şi cursuri de ape de
către baroni, conţi şi moşieri, luate cu forţa de la ţărani, sub oblăduirea statului, au generat multe
răscoale ţărăneşti cu grave consecinţe, distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.
Distribuirea pământului celor ce-1 muncesc de la sate. a constituit o preocupare

primordială a unor reformatori şi gânditori progresişti, pentru desfiinţarea servituţilor feudale şi a
iobăgimii.
Printre reformele de substanţă din Agricultură Românească amintim pe cele din 1864,
1921 şi 1945.
1. REFORMA AGRARĂ DIN 1864
În luna octombrie 1863, Alexandru Ioan Cuza 1-a numit ca prim ministru pe Mihail
Kogălniceanu, cu ajutorul căruia va iniţia un complex program de reforme.
În decembrie 1863. Legislativul a adaptat cu o majoritate zdrobitoare Proiectul de Lege

privind „… secularizarea averilor mănăstireşti, ce reprezentau 26,26% din teritoriul ţării.”
La 25 aprilie 1864, Mihail Kogălniceanu .,om de stat remarcabil” depune în Camera

Deputaţilor „Proiectul de Lege Rurală, care prevedea desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea
ţăranilor.”
La 26 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza promulgă printr-un Decret (...) „....ce avea
putere de lege, Legea Rurală”. Această lege urma să între în vigoare la 23 aprilie 1865.
Legea Rurală elibera pe ţărani de sarcinile feudale, privind desfiinţarea clăcii şi

împroprietărirea cu loturi de pământ prin răscumpărare.
Prin „Legea Rurală” se prevedea (...) „... împroprietărirea a 515.422 de familii de ţărani, cu
o suprafaţă totală de 1.892.927 hectare, la care se mai adăugau 228.328 hectare cu care au
fost împroprietăriţi, tot în temeiul „Legii Rurale”, 48.342 de familii de însurăţei, ceea ce
2
înseamnă în total 2.038.640 hectare.”
Aplicarea „Legii Rurale” a fost îngreunată de tergiversări, împotriviri şi falsuri „Ţăranii au

primit, în parte, pământuri inferioare celor pe care le lucraseră”.
„Legea Rurală” a fost adoptată în luna august 1864, care prevedea (...) „....emanciparea
ţăranilor clăcaşi prin răscumpărare şi împroprietărirea lor pe loturi aflate în folosinţă în
funcţie de numărul de vite, pentru că existau trei categorii de clăcaşi: cu patru boi, cu doi boi
şi pălmaşii; ţăranii trebuiau să plătească o răscumpărare în timp de 15 ani, cu o dobândă de
5%, iar loturile primite nu puteau fi vândute timp de 30 de ani.”
„Legea Rurală” mai prevedea şi (...) „...secularizarea averilor mănăstireşti închinate sub
ascultarea Patriarhiei Orientului”.
În Muntenia aceste bunuri reprezentau 11,14%, adică a noua parte din teritoriul naţional, iar în
Moldova 12,16%. La aceste terenuri dacă se mai adăugau şi suprafeţele deţinute de mănăstirile
pământene, rezulta pentru cele două teritorii româneşti 25,6% din suprafaţa agricolă. Această
situaţie ne arată că un sfert din bogăţia ţării aparţinea clerului.
Alexandru Ioan Cuza, în Proclamaţia către Săteni, în luna august 1864 spunea: (...) „Claca este
desfiinţată de-a pururea şi de astăzi voi sunteţi proprietari liberi pe locurile supuse stăpânirii
voastre. De astăzi voi sunteţi stăpâni pe braţele voastre. Voi aveţi o părticică de pământ,
proprietate şi moşie a voastră. De astăzi voi aveţi o Patrie de iubit şi de apărat.” (...)
Agricultura, deşi constituia principala ramură economică suprafaţa arabilă a crescut de la 6,6
milioane hectare, în 1913, la 13 milioane hectare. (...) „Totuşi trebuie să subliniem şi faptul că
agricultura se găsea într-o situaţie grea, datorită slabei înzestrări tehnice şi a lipsei vitelor de
muncă.”
La acestea se mai adaugă nedreapta împărţire a pământului şi persistenţa unui sistem anacronic
în relaţiile dintre marii proprietari şi ţărănime (...) „în anul 1921, aproximativ un milion de
familii ţărăneşti deţineau abia 46,7% din terenul cultivabil al ţării, în timp ce numai 1.171 de
mari proprietari stăpâneau 42,5%.”
Aceste stări de fapte au făcut ca problema agrară să constituie principala problemă a societăţii
româneşti, în anii imediat postbelici, rezolvarea ei impunându-se ca o necesitate ce nu mai suferea
amânare.
Factorii de decizie a României Mari au înţeles că prosperitatea ţării depinde în mare măsură de
(...) „ridicare a satului printr-o Reformă Agrară, cerinţă formulată de Ioan I. Brăteanu încă
în 1913.”
3
Împroprietărirea a fost promisă şi în anul 1917, pe front, de către Regele Ferdinand, (...) „ca
un act de Justiţie socială dar şi o recunoaştere a contribuţiei ţăranilor la Războiul de
Reîntregire Naţională.”
Reforma Agrară s-a legiferat treptat: (...) În 1917, Parlamentul refugiat la Iaşi a înscris
dreptul de expropriere în Constituţie; apoi Legea s-a aplicat în mod progresiv, pe regiuni
pentru Basarabia a fost adoptată în 1920, iar în Vechiul Regat, Transilvania şi Bucovina, în
1921.”
În baza Legii Reformei Agrare se declara expropriate suprafeţele cultivabile mai mari de 100
de hectare (...) „cu excepţia viilor, pădurilor, plantaţiilor de pomi roditori, lacurilor, bălţilor şi
a pământului irigat.”
Au fost expropriate peste 6 milioane de hectare, din care aproape 4 milioane de hectare de
teren arabil, adică 66% din suprafaţa stăpânită de marii proprietari. Au primit pământ aproximativ
2 milioane de familii ţărăneşti.
Reforma Agrară din 1921, (…) „a fost cea mai mare din Istoria Modernă a României şi una din
cele mai ample din Europa.” Reforma Agrară a avut urmări benefice pentru ţărănime contribuind la
dezvoltarea generală a ţării, la consolidarea MARII UNIRI A STATULUI UNITAR ROMÂN, la
modernizarea agriculturii, producând schimbări profunde şi în viaţa socialpolitică românească.
Din păcate, despre reforma Agrară din 1945, se spune şi se scrie în mod eronat şi
tendenţios, fiind caracterizată de politruci, analişti politici, mass-media vizuală, scrise şi vorbită,
ca o „Reformă comunistă”, aşa cum din păcate unii istorici - politici şi analişti politici, precum şi
Societatea Civilă Bucureşteană „cântă” şi „scriu” fără să le tremure mâna după cum le cere
„puterea politică” specifică „capitalismului sălbatic” de după evenimentele sângeroase din
decembrie 1989.
Punctul nostru de vedere se întemeiază pe faptul că: Dr. Petru Groza (l884-1958), a
fost UN OM AL EPOCII SALE, mai ales că a fost participant direct la MAREA ADUNARE DE
LA ALBA IUL1A de la 1 Decembrie 1918, unde s-a desăvârşit PROCESUL DE FĂURIRE A
ROMÂNIEI MARI. A mai fost de şase ori DEPUTAT ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI în
perioada 1919-1927. De asemenea a mai îndeplinit funcţia de MINISTRU în guvernarea
MAREŞALULUI AVERESCU în anii 1920-1921 şi 1926-1927. În anul 1933 a întemeiat
FRONTUL PLUGARILOR al cărui preşedinte a fost până în anul 1953. După 23 August 1944, din
luna noiembrie 1944 şi până în februarie 1945 şi până la 3 iunie 1952 a fost PRIM MINISTRU AL
ROMÂNIEI. Din 2 iunie 1952 şi până în 7 ianuarie 1958, a fost PREŞEDINTELE PREZIDULUI
MARII ADUNĂRI NAŢIONALE. El nu a fost niciodată MEMBRU AL P.C.R. Meritul
„CRUCIAL” de „MARE RĂSUNET NAŢIONAL” a fost schimbul de scrisori cu I.V. STALIN,
prin care la 8 martie 1945, Ardealul de Nord-Vest a revenit la „PATRIA MAMĂ”. Prin acel act a
fost anulat criminalul Diktat fascisto-nazisto-horthyst de la Viena din 30 August 1940. E dureros
4
că după 1989, STATUIA SA DE LA DEVA E ŞI ACUM ARUNCATĂ ÎN UITARE, în jur creşte

iarba şi alte buruieni. Dacă ar fi fost „ALOGEN” credem că ar fi fost lăsat în pace. Păcatul lui cel
mai mare că s-a născut român.
În perioada anilor 1945-1946, după Marea Conflagraţie Mondială, în mai multe ţări
europene, un mare număr de familii ţărăneşti au fost împroprietărite cu pământ arabil, fără
mijloace necesare de a pune în valoare suprafeţele primite (lipsa uneltelor mecanice, a animalelor
de tracţiune, a seminţelor şi a materialului săditor). În acest context, tendinţa micilor producători
agricoli, a dominat dorinţa de a se uni în forme organizatorice de tip cooperativ, ca singura cale de
a valorifica pe o treaptă superioară a celor 1-2 iugăre de pământ arabil primite prin reforma agrară
din 1945.
În analizele pe care le facem e bine de precizat şi faptul că formele cooperative din

agricultură românească nu au fost o invenţie de după 1945. Ele s-au regăsit în mod constant şi în
programele Partidului Ţărănesc în frunte cu Ion Mihalache.
Considerăm că în prima parte a perioadei istorice 1945-1946, formele cooperatiste din

agricultură românească au constituit un act progresist, pentru milioanele de ţărani săraci, pentru
lucrarea pământului în comun, pentru creşterea producţiei vegetale şi animaliere.
Şi în al doilea Război Mondial, s-a promis ţăranilor români ca o recunoaştere a

participării lor la război, să se înfăptuiască o nouă Reformă Agrară.
La 6 martie 1945 se instaurează Guvernul Democratic condus de Dr. Petru Groza,

reprezentând coaliţia guvernamentală a forţelor politice ale acelor vremuri, în Istoria României în
date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, p.388 se arată „Principala măsură înfăptuită
de Guvernul Dr. Petru Groza, imediat după preluarea puterii, a fost legiferarea Reformei Agrare.
(...) Pe baza legii din 25 martie 1945, au fost expropriate 1.468.946 hectare teren APARŢINÂND
ELEMENTELOR FASCISTE, CRIMINALILOR DE RĂZBOI ŞI CELOR VINOVAŢI DE
DEZASTRUL ŢĂRII A ACELORA CARE AU FUGIT CU ARMATELE NAZISTE ŞI
HORTHISTE, PRECUM ŞI TERENURILE AGRICOLE CE DEPĂŞEAU 50 DE HECTARE.
Pământul a fost dat ţăranilor în deplină proprietate. Au beneficiat de împroprietărire peste 900.000
de familii - participanţi pe front, văduvele de război, orfanilor şi ţăranilor fără pământ”.
4. REFORMA AGRARĂ DIN JUDEŢUL SATU MARE
În ajunul legiferării Reformei Agrare, situaţia social - economică a ţărănimii din

judeţul Satu Mare se agravase foarte mult, având în vedere consecinţele nefaste generate de război.
Din documentele Arhivelor Naţionale, Direcţia Judeţeană Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului
Satu Mare, dosar Armistiţiu se arată : (...) „Judeţul Satu Mare a făcut parte din teatrul de război. În
ziua de 25 octombrie 1944 au fost eliberate oraşele Satu Mare şi Carei. Pagubele înregistrate prin
distrugeri de armatele nazisto-horthyste au depăşit peste 20 miliarde lei curs 1944.(…) Au fost
5
rechiziţionate pentru front: 6.557harnaşamente, 8.344 căruţe, 46.431 încălţăminte, 37.718 costume
bărbăteşti, 47.501 porcine, 63.355 bovine, 9.913 cabaline, 269.517 ovine şi caprine, 177.437
păsări, 5.175.396 kg. furaje-fân şi lucernă, 2.900.429 kg. alimente, 1.922.109 litri băuturi spirtoase
şi 1.352 autovehicule”.
De asemenea, lipsa cerealelor şi a animalelor sunt redate într-un alt document păstrat
la Arhivele Naţionale, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 8/1945, p. 5-10 în care se arată:
(...) „Deşi în temeiul Legii Agrare din 1921, au fost împroprietărite 20.245 de familii, totuşi
persistă, în continuare, un mare număr de ţărani fără nici o palmă de pământ sau cu pământ
insuficient (...). Potrivit Raportului din 15 aprilie 1945, al Prefecturii judeţului Satu Mare, adresat
Inspectoratului General Administrativ Cluj, din totalul de 298.663 locuitori cât numără judeţul,
239.913 locuiau în mediul rural”.
Potrivit „Legii Reformei Agrare” pe judeţ şi în fiecare comună sau oraş, s-au constituit
comisii locale formate din 9-15 membri, care întocmeau listele de împroprietăriţi.
Ordonanţa din 22 martie 1945 a Prefectului judeţului Satu Mare prevedea în mod
expres: (...) „La împărţirea pământului să se ţină seama de mai multe criterii. Să fie împroprietăriţi
în primul rând cei care luptă pe front împotriva fascismului şi nazismului; văduvele şi orfanii de
război; cei deportaţi sau expulzaţi de horthyşti şi nazişti (...) De împroprietărire vor beneficia toţi
cei în drept, indiferent de naţionalitate.”
La Arhivele Judeţului Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar
18/1945. p. l -5 se arată că: (...)”Lucrările de împroprietărire s-au desfăşurat în condiţii destul de
anevoioase având în vedere că o serie de persoane supuse de a fi expropriate, au făcut “front
comun”, fiind ajutaţi şi de elementele fasciste ungureşti rămase în mod masiv în administraţie.
Prin tot felul de boicotări au reuşit să învrăjbească relaţiile dintre români şi unguri, în Comuna
Ardud, câteva elemente expropriate, provocau pagube ţăranilor împroprietăriţi, obligând-i să îşi
ridice recolta încă în stare verde.” (...) „în Comuna Gherta Mică ţăranii erau manipulaţi să îşi
vândă terenul cu care au fost împroprietăriţi pe motivul că tot nu au cu ce să îl lucreze”.
După cum rezultă şi din Nota Informativă transmisă de Comandantul Legiuni de

Jandarmi Satu Mare către Prefectul Judeţului Satu Mare: (...) “pe judeţ s-au înregistrat 25 de cazuri
de revânzare a pământului către foşti proprietari”.
În comuna Vama, mai multe văduve de război, au fost deposedate: “cu forţa de loturile
atribuite. În fruntea elementelor turbulente a fost chiar preşedintele comitetului comunal de
împroprietărire” (...) „cazuri de împotrivire şi manipulare a ţăranilor s-au mai înregistrat şi în
localităţile: Roteşti, Beltiug, Socond, Craidorolţ. Au mai fost înregistrate şi cazuri de sustragere de
6
la expropriere: Titu Damian cu 120 de iugăre la Mărtineşti; doctor Victor Marcu cu 118 iugăre la
Şomcuta Mare; Pop Gheorghe cu 362 iugăre la Botiz, doctor loan Hossu cu 108 iugăre în Botiz;
Lazin Teodor cu 119 iugăre la Dorolţ; Ioan Puşcaş cu 119 iugare în Apateu”.
De remarcat este şi faptul că tot din Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura
Judeţului Satu Mare, Dosar 8/1945, p. 14-18, rezultă că: „(...) unele comisii comunale au
expropriat numai cetăţeni români, de etnie română fără a respecta prevederile legale ale Reformei
Agrare. Au fost expropriate şi proprietari ce aveau sub 50 ha, care erau scutite de lege. Această
stare de fapte a creat confuzii şi neînţelegeri între proprietari şi ţăranii cu drept de a fi
împroprietăriţi. Faptul că în administraţie se găseau elemente fasciste ungureşti, acestea au părtinit
proprietarii unguri, punând accent numai pe propritarii români”.
Aceste stări de fapte au dus la necunoaşterea dreptului de către ţăranii împroprietăriţi

de a face lucrările agricole. Aceasta a făcut ca în anul 1945 să rămână nelucrate mari suprafeţe de
terenuri agricole.
În vara anului 1946, cu excepţia Plaşii Satu Mare, lucrările de expropriere erau
terminate. Au fost expropriate 26000 de iugăre de la 2500 de proprietari. Au fost admişi pentru a fi
împroprietăriţi aproximativ 19000 de familii de ţărani.
După definitivarea listelor cu împroprietăriţii la primirea suprafeţelor de pământ,

Comisia Judeţeană de Reformă Agrară şi-a început lucrările de verificare începând cu ziua de 23
mai 1946.
De remarcat este şi faptul că pe lângă “Lotul tip de 2 jughere, cei fără casă au fost
împroprietăriţi şi cu câte un loc de casă în suprafaţa de 400-900 m.p. la preţul de 10,80 lei
stângenul pătrat. În acest fel, începând cu luna septembrie 1945: “au fost împroprietărite 61 de
familii în hotarul comunei Tătărăşti, constituindu-se o nouă vatră de sat numită Tireac”.
O problemă deosebită a constituit-o împroprietărirea din Plasa Oaş. La Arhivele

Statului, Fond Camera Agricolă a Judeţului Satu Mare, Dosar 410/1945, p. 66-67. Ibidem, Dosar
26/1945, p. 6-7. Ibidem, Dosar 789/1945, p. 19-20 se arată “(...) în Plasa Oaş, pământul arabil era
puţin şi destul de neproductiv. Sesizată de această stare de fapte, Comisia Agricolă a Judeţului
Satu Mare, prin adresa 23 mai 1945, adresată Comisiei de Plasa Satu Mare rugămintea prin care se
preciza că ţăranii din Plasa Satu Mare au fost în marea lor majoritate împroprietăriţi prin Reforma
Agrară din 1921, şi în plus şi cu reforma Agrară din 1945, «lotul tip»„ în comunele Livada, Agriş,
Micula învecinate cu Plasa Oaş, să fie mai mic, urmând să se transfere din Plasa Satu Mare
îndreptăţiţilor din Plasa Oaş, circa 1500 iughere sub forma de «loturi tip de 3 iughere». Cert este
că din moşiile baronilor, Sztaray Mihaly şi Kende Sigismund din Livada, care au fost cele mai
7
mari şi întinse proprietăţi din Judeţul Satu Mare, au fost împroprietărite familii de ţărani din
Gherla Mica, Certeze, Bixad, Boineşti, Racşa, Călineşti, Dumbrava şi Livada”
Moşii întinse erau concentrate şi în zona localităţilor: Ardud, Beltiug unde „... au fost
împroprietăriţi ţăra.ni din Ghirişa, Giungi, Bolda, Răteşti şi Sandra.”
Potrivit prevederilor Legi de Reformă Agrară, suprafeţele aparţinând celor fugiţi cu

armatele germane şi ungureşti, au fost expropriate în întregime. Astfel de cazuri au fost în
Homorodul de Jos, Lipau, Cărăşeu, Borleşti şi Sâi „(...)unde au fost expropriate suprafeţele
şvabilor şi a ungurilor fugiţi.”
În Plasa Ardusat „(…) majoritatea îndreptăţiţilor au fost: împroprietăriţi din întinsele

moşii ale lui Degenfeld Paul şi Maximilian, iar cei din Plasa Şomcuta Mare din moşiile conţilor
Telaky Pal şi Adam. “
Dorim să mai precizăm că aspecte ale împotrivirilor faţă de Reforma Agrară din 1945
s-au întâlnit şi în Plasa Baia Mare în localităţile Firiza, Chuzbaia, Baia Mare şi Seini, (...)
„Îndreptăţiţii din localităţile prezentate au fost împroprietăriţi cu loturi de pământ în localităţile
Sâi, Borleşi şi în Medieşul Aurit. “
În comunele învecinate cu Municipiul Satu Mare: Apateu, Amaţi Ambud, Păuleşti,

Petin, Sătmărel (jidani) şi Culciu Mare, ţăranii au fost împroprietăriţi din moşiile aparţinând de
Boszormeny Karol şi Emil, Ilie C. Barbu, Horvath Gheorghe, Szarea Andrei.
Din suprafeţe expropriate cu destinaţia (...) „rezervă de stat, au fost create în cadrul
comunelor loturi pentru grădina comunală de legume în suprafaţa de 200 m.p. de familie, sau
rezerve de stat câte 0,5 -1,5 ha în vederea înfiinţării culturii duzilor pentru creşterea viermilor de
mătase.” (vezi Arhivele Statului Satu Mare, Dosar 1058/1945, p. 1-94; Dosar 1002/1945, p. 1-95;
Dosar 1939/1945., p. 3-52; Dosar 1053/1945, p. 1-100; Dosar 419/1945, p. 5-171)
Tot din „Rezerva de stat”, o parte era destinată împroprietăririi celor decoraţi cu
„Ordinul Mihai Viteazu...” în Plasa Satu Mare însuma 95 ha”, (arhivele Statului Satu Mare, Fond
Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 420/1945, p. 15-17).
În Municipiul Satu Mare au fost împroprietărite 935 de familii, din care 339 în Mintiu,
unde s-au expropriat 612 iughere. Restul de 596 de familii au fost împroprietăriţi în partea de
dincolo de pod, pe moşiile: Farkas Alexa, 98 familii, Horvath Ioan, 47 familii. Antal Emilia, 259
familii. Aceste moşii se aflau în părţile numite: Râtu Morii, Calea Viilor, Drumul Amaţului,
Drumul Satarelului (Arhivele Statului, Dosar 339/1945, p. 1-171, Dosar 200/1945, p. 1-15, Dosar
8
408/1945, p. 25-40).
Aplicarea Reformei Agrare în Plăşile Cărei şi Tăşnad (în acea perioadă tăceau parte
din judeţul Sălaj) şi în aceste Plase, pe baza verificării Comisiilor de Reformă Agrară din 2 oct.
1946, s-a aplicat în 24 de localităţi, fiind expropriate 2577 ha de la 224 de proprietari “(...)
numărul familiilor împroprietărite fiind de 2495” ( Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura
Plăşii Cărei, Dosar 3/1945, p. 40-45). „(...) dintre moşiile expropriate au fost a Contelui Eszterhazi
cu 808 iughere, Berger Adalbert cu 590 iughere, Domahidy Ştefan cu 580 iughere şi Mayteny
Nicoiae cu 150 iughere” (ibidem . p. 50-53).
Din adresa Ocolului Agricol Carei , trimisă Prefecturii Sălaj, rezultă că ... „(...) toate
bunurile expropiate de la familia conţilor Karoly, au fost declarate rezervă de stat şi trecute în
patrimoniul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, exceptând Castelul din Carei, care, a fost
trecut în patrimoniul Ministerului de Război. Prin Ordinul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor
155012/1946, fosta proprietate Karoly din oraşul Carei, în suprafaţă de 105 iugăre, împreună cu
castelul şi clădiri aferente cât şi plantaţiile de pomi, au fost făcute rezerve de stat, în vederea
înfiinţării unei şcoli de agricultură şi a unei ferme de stat” (Ibidem, p. 12-14)
În Plasa Tăşnad, în urma aplicării Reformei Agrare, au fost expropriaţi 30 de

proprietari, însumând o suprafaţă de 1307,25 hectare. (Ibidem, p, 15, Mai vezi şi arhivele Statului
Satu Mare, Fond, Prefectura Tăşnad, Dosar 5/1946, p. 34-35).
Începând cu toamna anului 1946, Prefectura Judeţului Satu Mare a început acţiunea de
atribuire a titlurilor de proprietate. Cotidianul „Sătmarul” numărul 54 din 17 septembrie 1946...
„(...)informează despre distribuirea titlurilor de proprietate pentru ţăranii din Plasa Ugocea, care
singuri şi-au făcut măsurătorile pe teren” (Mai vezi şi cotidianul „Faklya” nr. 9 din 6 octombrie
1946), la Ardud în ziua de 6 octombrie 1946, la Calciu Mare în 10 octombrie 1946. „(…)
Împărţirea titlurilor de proprietate s-au făcut în cadru festiv, în prezenţa unor mari adunări
populare” (Ibidem).
În municipiul Satu Mare şi în oraşul Cărei primele titluri de proprietate au fost

înmânate de Primul Ministru Dr. Petru Groza la Satu Mare pe stadionul de fotbal , iar la Carei în
centrul oraşului „(…) Cu ocazia manifestărilor organizate în ziua de 13 octombrie 1946, Dr. Petru
Groza a fost primit şi ovaţionat de zeci de mii de oameni” (Arhivele Statului Satu Mare, Fond
Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 21/1946, p.7-10).
Într-un raport al Prefectului Judeţului Satu Mare privind repartizarea proprietăţii

agricole se arăta că: „(...)până la Reforma Agrară din 1945 existau 22 de moşieri cu suprafeţe peste
de 500 ha; 356 gospodării mari între 50-500 ha; 761 gospodării mijlocii cu 20-50 ha şi 44431
9
gospodării 1-2 ha. După aplicarea Reformei Agrare au rămas 3 gospodării mari; 985 gospodării
mijlocii şi 46566 gospodării mici” ( Arhivele Statului Satu Mare, Fond Prefectura Judeţului Satu
Mare, Armistiţii, Dosar 22/3946, p. 7-80).
Deci, se poate constata că au fost micşorate marile proprietăţi, consolidându-se

gospodăriile mici şi mijlocii. Menţionăm că „(...) forestiera Beltiug, mai deţinea în luna martie
1947 circa 5000 de iugăre, care în acelaşi an au fost expropriate” (Cotidianul „Sătmarul” nr. 210
din 21 martie 1947)
Prin efectul Legii Reformei Agrare din 23 martie 1945 (...) „... au fost desfiinţate 1224
de moşii, iar în conformitate cu prevederile articolului 13, au fost înfiinţate în Judeţul Satu Mare 4
ferme model în localităţile: Dorolţ, cu 115,10 ha; Medieşul Aurit cu 111,565 ha; Martineşti cu
95,53 ha şi Ardud cu 61 ha” (vezi „Lupta poporului” nr. 15 din 23 noiembrie 1946).
Pentru a veni în sprijinul agricultorilor au fost înfiinţate 4 centre de maşini agricole la

Satu Mare; Şomcuta Mare, Halmeu şi Medieşul Aurit (...) „ele dispuneau în toamna anului 1946
de: 18 tractoare; 18 batoze; 10 locomobile; 10 semănători; 6 trioare; 2 cultivatoare şi 3polidiscuri”
(„Lupta poporului” nr. 4 din 8 septembrie 1946).
Prin grija statului, în toată perioada de aplicarea a Reformei Agrare, au fost repartizate
ţăranilor pentru însămânţări (...) „... 825.570 kg grâu; 150.193 kg secară; 129.953 kg orz; 10.000
kg seminţe trifoi; 375.000 kg porumb; 370.000 kg ovăz; 2.000 kg fasole şi 562.000 kg floare
soarelui” ( „Lupta poporului” nr. 15 din 23 noiembrie 1946).
Pentru încurajarea dezvoltării producţiei agricole, statul a acordat cu prioritate

importante avantaje ţăranilor constituiţi în asociaţii agricole recunoscute ca persoane juridice (...) „
la finele anului 1945, în Judeţul Satu Mare au existat 25 de astfel de asociaţii după cum urmează:
Asociaţia bunilor gospodari din localităţile Drăguşeni, Bucium, Botiz, Baba Novac, Viile Satu
Mare, Negreşti, Micula, Medieşul Aurit, Lăpuşel, Voievodul Mihai. Apoi, au mai existat asociaţii
agricole a îndreptăţiţilor: Viile Satu Mare, Văleni, Sătmărel, Tămâia, Valea Vinului, Gercusa,
Hrideaga, Hădisa, Finteuşul Mare, Farcaşa, Hrip. Au mai existat Sindicatul Agronomilor la Viile
Satu Mare, Reuniunea micilor agricultori din Municipiul Satu Mare, Sindicatul agricol din Satu
Mare, şi Reuniunea posesoratului de grădini din Bercu „ (vezi Arhivele Statului Satu Mare, Fond
Camera Agricolă a Judeţului Satu Mare, Dosat 401/1945, p. 120-129).
Pentru pregătirea cadrelor în agricultură, în localitatea Livada „ a fost înfiinţată o

Şcoala Agricolă în castelul expropriat de la Contele Mihai Sztarvay împreună cu celelalte
construcţii cât şi parcul din incinta, şi un modern centru de cercetări agricole". („Lupta poporului,
nr. 15 din 23 noiembrie 1946. De remarcat că această moşie a făcut obiectul „PROCESULUI
10
OPTANTILOR” plătit de Statul Român, în prezent e în curs la Satu Mare un mare proces prin care
a „şasea spiţă” revendică: 1200 ha teren arabil şi 14 clădiri).
În baza Decretului - Lege 83 din 2 martie 1949, privind încheierea Reformei Agrare
din 1945, (...) „....au mai fost micşorate proprietăţile moşiereşti. În virtutea acestui Decret -Lege au
mai fost expropriate în Judeţul Satu Mare încă 6.455,50 hectare de la peste 100 de proprietari.
Odată cu pământul au fost expropriate în favoarea statului şi 34 de conace, precum şi cazane de
fiert ţuică, bunuri şi materiale destinate exploatării agricole.” (Arhivele Statului Satu Mare, Fond
Prefectura Judeţului Satu Mare, Dosar 66/1949, p. 3-15, p. 30-35, p. 35-37. Au fost expropriate:
Plasa Satu Mare 904,49 hectare, Plasa Baia Mare 245,51 hectare, Plasa Şomcuta Mare 404,33
hectare, Plasa Mănăştiur 112,89 hectare, Plasa Ardusat 155,52 hectare, Plasa Ardud 283,03
hectare, Plasa Oaş 276,84 hectare, Plasa Seini 886,57 hectare, Plasa Someş 1915,26 hectare, Plasa
Ugocea 596,12 hectare şi municipiul Satu Mare 702,03 hectare).
Constituirea primelor Cooperative Agricole de producţie din Judeţul Satu Mare: (...)
„... la 11 iunie 1949 la Botiz, la 30 iunie 1949 la Berveni, la 29 august 1949 la Păuleşti. Aceste
cooperative se numără printre cele 46 de CAP -uri înfiinţate în România în anul 1949. “(Vezi
Judeţele Patriei. Satu Mare - Monografie, Editura Sport - Turism. Bucureşti, 1980, p. 62-65).
Prin Reforma Agrară din 1945, realizată de guvernul de largă concentrare democratică
condus de Dr. Petru Groza, a fost soluţionată una din dezideratele fundamentale încă din
Programul revoluţiei paşoptiste.
Regimul „aşa zis democratic”instaurat după „Lovitura de Stat din decembrie 1989", a
dat LOVITURA DE GRAŢIE şi ţărănimii în mod direct şi statului românesc.
Această situaţie s-a datorat şi faptului că au existat şi s-au consolidat grupuri de

presiune de interese, externe şi interne, care, acţionează în mod constant, pentru a transforma
România într-o ţară exportatoare de forţă de muncă şi o ţară importatoare de produse industriale şi
agro-alimentare. Prin acest mod, sub deviza „libera concurenţă” şi a „economiei de piaţă”, să fie
eliminată România de pe piaţa europeană.
Toate guvernele instaurate în cei 20 ani de la tragicele evenimente din decembrie

1989, au fost incapabile, neputincioase şi răuvoitoare să emită o „strategie economico - socială”
logică, pentru a lichida haosul din agricultura românească.
În cei 20 ani, ţăranilor le-a fost luată singura sursă de existenţă, iar formele
organizatorice cooperatiste şi de stat unde îşi asigurau venituri corespunzătoare, au fost desfiinţate
11
şi lichidate.
Destrămarea formelor de organizare agricolă, ţăranii, în marea lor majoritate bătrâni,

au primit câte „o palmă de pământ”. Ţăranii nu mai puteau să se întoarcă la metodele de muncă
antebelice. În societatea socialistă, proprietatea privată si-a pierdut componenţa, a primat
proprietatea individuală, cooperatistă de grup şi proprietatea de stat, reprezentând bun al întregului
popor.
Ţăranii din zilele noastre, în majoritatea lor sunt formaţi dintr-o populaţie îmbătrânită
şi pensionari, lipsiţi de mijloace moderne de muncă. În parcele mici, ţăranul nu poate lucra decât
cu plugul şi alte atelaje cu tracţiune animală, cu o slabă productivitate.
În aceste condiţii, ţăranii îmbătrâniţi şi bolnavi, abia pot să-şi producă cele necesare
traiului de zi cu zi. Această situaţie dezastruoasă face ca milioane de hectare de teren arabil să
rămână ani la rând „pârloagă”, iar producţia vegetală, animală, pomicolă şi horticolă, să scadă
foarte mult. Această stare extrem de gravă, a făcut ca România postdecembristă să fie obligată să
importe trei sferturi din alimentele de bază: cereale, carne, lapte, ouă, legume, fructe şi zarzavaturi.
Dar, cea mai dezolantă decădere morală a ţăranului şi a statului românesc, este
provocată şi de colapsul „industriei de fiare vechi”, şi scăderea drastică a nivelului de viaţă. cât şi
pierderea oricărei speranţe şi perspective. Din păcate, noua generaţie de la sate nu se mai consacră
lucrării pământului, şi pentru faptul că această îndeletnicire „e foarte costisitoare”. Tinerii nu mai
pot migra spre „industrie” sau pe „şantiere”, care în cei 20 ani au fost aproape desfiinţate.
În aceste condiţii, când nu mai există „motivaţie” şi nici accesul la „instrucţie şcolară”
şi spre „cultură”, populaţia satelor în marea lor majoritate se alcoolizează.
Abia au ce pune pe masă şi cu ce să se îmbrace, mulţi dintre ţărani se uită absenţi cum
li se dărăpănă gospodăria , în schimb cu suma de bani de care mai dispune, şi în mod criminal
„alocaţiile copiilor”, o cheltuiesc pe alcool contrafăcut ce le distruge sănătatea şi la mulţi „le ia
minţile”. Au fost lichidate fără nici o remuşcare cinematografele, căminele culturale, bibliotecile şi
alte lăcaşuri de cultură. În locul lor au apărut ca ciupercile după ploaie: cârciumi, bufete, discoteci,
unde principala preocupare este consumul exagerat de băuturi alcoolice urmate de scandaluri şi
orgii greu de suportat.
La cârciumi sau la discoteci, ţăranii de la sate, fie tineri fie bătrâni, intră de mai multe
ori pe zi pentru„a da pe gât drogul” pe care îl consideră „un fel de uitare de necazuri”.
12
Definiţia si caracterele dreptului de proprietate.
Dintre toate drepturile pe care o persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet
este dreptul de proprietate pentru ca el oferă titularului sau exerciţiul tuturor facultatilor, tuturor
prerogativelor pe care legea le cunoaşte.
1. Posesia
Prin posesie, in vorbirea uzuala, se intelege ,,deţinerea unui lucru” , ,,a avea stăpânire un
lucru” etc.
Codul civil roman (art. 1846) defineşte posesia ca fiind ,,deţinerea unui lucru” sau ,,folosirea
unui drept”, de noi insine sau de altul in numele nostru.
Posesia nu trebuie confundata cu detenţia. Esenţial, pentru posesie, este existenta elementului
intenţional - ,,animus”-; adică stăpânesc un anumit lucru pentru mine (sunt proprietarul acestuia), spre
deosebire de detenţie, numita si detenţie precara, unde lipseşte elementul intenţional, animus, fiind
prezent numai elementul corpus, adică deţinerea materiala a lucrului; de exemplu, deţin un lucru
proprietatea altuia, in numele acestuia, pentru ca aşa a dorit proprietarul cand mi-a lăsat lucrul in păstrare
ori mi l-a închiriat etc.
Asadar, putem concluziona ca posesia este un mijloc indispensabil fiecarui proprietar pentru
a-si realiza scopul sau, adica utilizarea economica a proprietatii sale. Orice proprietar trebuie sa aiba
posibilitatea materiala de a se folosi de bunul avut in proprietate, in caz contrar proprietatea ar ramane
doar o simpla utopie.
2. Folosinţa - ,,jus utendi” si ,,jus fruendi”
Folosinta reprezinta acea prerogativa in virtutea careia proprietarul poate sa intrebuinteze bunul in
interesul sau (,,jus utendi”) si poate sa culeaga fructele acestuia (,,jus fruendi”), fie ca sunt naturale,
industriale ori civile. In acest sens, art. 482 Cod civil prevede ca: ,,Proprietatea unui lucru mobil sau
imobil de drept asupra tot ce produce lucrul si asupra a tot ce uneşte ca accesoriu cu lucrul, intr-un mod
natural sau artificial”.
3. Dispozitia - ,,Jus abutendi”.
Reprezinta prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut in proprietatea sa.
In acest sens, proprietarul are libertatea de a hotari soarta acelui bun, putand sa-l înstrăineze contra
unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, sa-l închirieze, sa-l lase moştenire, sa-l abandoneze ori sa-l
distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie sa se desfasoare in limitele determinate de lege, urmărind
realizarea intereselor sale fara ca aceste acţiuni sa prejudicieze alta persoana. Exercitarea abuziva a
dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridica a titularului dreptului, vinovat de savarsirea
abuzului respectiv.
13
Definitia dreptului de proprietate
După aceste noţiuni privind dreptul de proprietate si având in vedere si definiţia data de
Codul civil roman: ,,Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod
exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege”. (art.480 Cod civil), dar exista o definiţie mult
mai completa care sa corespunda normelor juridice este următoarea:
Dreptul de proprietate este acel drept real in virtutea căruia titularul dreptului, persoana
fizica sau juridica, este indreptatit sa posede, sa folosească si sa dispună de un lucru in mod exclusiv si
absolut, prin putere proprie si in interes propriu, insa in limitele determinate de lege.
Caracterele generale ale dreptului de proprietate
1. Dreptul de proprietate este un drept absolut
Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezulta chiar de dispoziţia Codului civil, care
precizează acest lucru: ,,proprietarulunui lucru se bucura si dispune de acesta in mod exclusiv si
absolut”. Făcând parte din categoria drepturilor absolute, dreptul de proprietate conferă titularului puteri
nelimitate in privinţa folosirii economice a lucrului, precum in ceea ce priveşte soarta juridica a acestuia.
Puterea proprietarului asupra lucrului avut in proprietate se poate manifesta prin doua
modalitati:
a) prin acte materiale de folosinţa si de consumaţie, de exemplu, citesc cartea, locuiesc
apartamentul, mă deplasez cu automobilul.
b) prin acte juridice, cum ar fi: înstrăinez imobilul prin vânzare ori donaţie, închiriez
apartamentul, las prin testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc.
Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul dreptului de

proprietate asupra unui lucru are posibilitatea de a trage toate foloasele, de a profita de utilitatile pe care
acesta le conferă si de a savarsi actele juridice care răspund intereselor proprietarului.
2. Dreptul de proprietate este un drept exclusiv
Caracterul ,,exclusiv” al dreptului de proprietate poate fi privit intr-un dublu sens:

a) in sens general si comun tuturor drepturilor reale, dreptul de proprietate este un ,,drept
exclusiv”, pentru ca este opozabil oricărei persoane. De exemplu, o persoana este unui teren, ea poate
împiedica pe oricine ar dori sa treacă pe acel teren, fara incuviintarea sa, chiar daca trecerea nu i-ar cauza
nici un prejudiciu material. De aici apare si dreptul de a cere si a obţine despăgubiri in vederea acoperirii
pagubelor suferite prin încălcarea acestui drept.
b) dreptul de proprietate este un drept exclusiv, specific dreptului de proprietate, pentru ca
numai proprietarul este singurul indreptatit sa exercite cele trei prerogative conferite acestui drept:
posesia, folosinţa si dispoziţia. Fătul ca este un drept exclusiv, da dreptul proprietarului de a revendica
bunul in mana oricărui s-ar găsi.
14
3. Dreptul de proprietate este un drept perpetuu
Proprietatea este un drept perpetuu intr-un dublu sens:

a) proprietatea nu este limitata in timp, pentru ca ea trece de la titularul actual la urmaşii săi
direcţi sau la acei cărora le-a transmis dreptul prin acte cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, iar de la aceştia
la urmaşii lor si aşa mai departe. Pentru acest motiv se spune ca dreptul de proprietate este un drept
,,cesibil” si ,,transmisibil”, atât timp cat exista bunul asupra cărui s-a dobândit dreptul;
b) dreptul de proprietate este un drept perpetuu, întrucât are o existenta independenta de
exercitarea dreptului si, ca atare, nu se poate pierde prin nefolosinta decât prin situaţii expres prevăzute de
lege, cum ar fi prescripţia achizitiva in cazul imobilelor si prescritia extinctiva in cazul tuturor mobilelor.
Obiectul si intinderea dreptului de proprietate
Obiect al dreptului de proprietate îl poate constitui orice bun mobil sau imobil, corporal sau
incorporal.
Dreptul de proprietate asupra unui lucru se întinde nu numai asupra lucrului propriu-zis, ci si
asupra a tot ce depinde de el, ca accesoriu, precum si la tot ceea ce produce el. De exemplu, in cazul
proprietatii unui teren, obiectul proprietatii se întinde asupra suprafeţei solului, asupra plantaţiilor ce ar
putea cuprinde, precum si a produselor ce se vor realiza pe suprafaţa respectiva.
Delimitare in suprafaţa – in linie orizontala – consta in măsurarea suprafeţei solului sau a

suprafeţei construite si fixarea liniei despartitoare, adica a hotarului. Delimitarea in suprafaţa a proprietatii
funciare prezintă o importanta deosebita in cadrul operaţiunilor de punere in aplicare a prevederilor Legii
fondului funciar (Legea nr. 19/1991). Operaţiunea de stabilire a hotarului – de granituire – va fi mult
uşurata de efectuarea lucrărilor cadastrale, impuse de Legea cadastrului.
Delimitarea in inaltime – pe linie verticala – se refera la dreptul proprietarului unui teren de

a folosi numai suprafaţa acestuia, dar si spaţiul ce se afla deasupra acelui teren. Dreptul asupra spaţiului
aerian permit unui proprietar sa ridice construcţii si sa facă plantaţii care se înalta pe verticala, intre
limitele hotarului. In virtutea acestui drept, proprietarul unui teren poate cere vecinului sa taie crengile
arborilor ce se extind deasupra terenului sau. Acest spaţiu aerian se suprapune terenului, adica intinderea
lui nu trece de limitele acestuia.
Delimitarea in adâncime – in profunzime – priveşte subsolul terenului asupra căruia se

exercita dreptul de proprietate.
De la dispoziţia art. 491 Cod civil, conform căreia „ proprietarul poate face in subsolul
terenului sau tot ceea ce gaseste de cuviinţa”, exista numeroase derogări. Astfel, Constituţia din 1923, art.
19, prevede ca „zăcămintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea
statului”.
15
Dreptul de proprietate si dreptul de accesiune
Dreptul de accesiune este un drept real ce se naşte in legătura cu dreptul de proprietate, având
temeiul legal in dispoziţiile codului civil, art.482, care prevede ca: „Proprietatea unui lucru mobil sau
imobil, da dreptul asupra a tot ceea ce produce lucrul si asupra a tot ce se uneşte ca accesoriu cu lucrul
in mod natural sau artificial”2.
Sunt situaţii numeroase in privinţa dreptului de proprietate, cum ar fi:
• cand sporirea suprafeţei terenului a avut loc pe cale naturala, prin aluvionare, suprafaţa
respectiva devine proprietatea celui care este si proprietatea la care s-a alipit suprafaţa rezultata din
depunerea aluviuni;
• plantaţiile si construcţiile făcute pe terenurile altuia revin proprietarului, care va avea obligaţia sa
restituie contra valoarea lor, celui care le-a făcut fiind de buna credinţa sau sa ceara înlăturarea lor si
sa i se plătească despagubirilr de la cel ce le-a făcut cu rea credinţa;
• atribuirea lucrului mobil rezultat din combinarea a doua substanţe, proprietarului lucrului cu
valoarea mai mare (un aliaj din argint) si, bineinteles, cu despăgubirea corespunzătoare a
proprietarului lucrului cu valoare mai mica (in exemplu dat, proprietarul argintului) – este aşa numita
„confuziune”
• atribuirea lucrului mobil rezultat din prelucrarea unui material apartinand altei persoane,
aceluia care are contribuţia mai însemnata la bunul respectiv, de exemplu, statuia obţinuta dint-un
bloc de marmura, va reveni sculptorului, spre deosebire de situaţia in care se confectioneaza o haina,
aceasta va reveni proprietarului stofei si nu confecţionerului – este „specificatiune”.
Formele dreptului de proprietate
Conform Constituţiei României, dreptul de proprietate poate fi: drept de proprietate publica si
drept de proprietate privata.
Dinstinctia intre proprietatea publica si cea privata este determinata de:

- persoana care este subiectul dreptului de proprietate;
- obiectul asupra căruia se exercita dreptul de proprietate;
- regimul juridic aplicabil;
1. Dreptul de proprietate publica
Dreptul de proprietate publica este acel drept patrimonial real apartinand statului si a
unitatilor administrativ-teritoriale, care exercita posesia, folosinţa si dispoziţia in regim de drept public
in limitele prevăzute de lege.
Caracteristicile dreptului de proprietate publica
Caracterele de proprietate publica sunt precizate in Constituţia Romanei (pct. 4 din art. 135):
„Bunurile proprietate publica sunt alienabile”, iar Legea nr. 215/2001 privind administraţia publica,
art.122, alin.2, prevede ca ,, bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, impresciptibile
16
si insesizabile”. De asemenea, Legea nr.public sunt inalienabile, impresciptibile si insesizabile, iar Legea
nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia statuează in art.11: „Bunurile din
domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, adica:
a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau închiriate, in
condiţiile legii;
b) nu pot fi supuse executării silite si asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;
c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna –
credinţa asupra bunurilor mobile.
Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin (1) privind regimul juridic al
bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta.
Prin caracterul inalienabil intelegem ca bunurile proprietate publica sunt scoase din circuitul
civil, adica nu pot fi înstrăinate prin acte juridice civile.
Caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate publica trebuie privit din punct de

vedere „extinctiv” si din punct de vedere „achizitiv”.
In acest sens, acţiunea in revendicare a unui drept de proprietate publica, poate fi introdusa
oricând, indiferent de timpul in care el nu a fost exercitat.
Sub aspect achizitiv, bunurile din proprietate publica nu pot dobândite pe calea uzucapiunii,
oricât de lunga ar fi uzucapiunea, in cazul bunurilor imobile, iar bunurile mobile nu pot fi dobândite prin
posesia de buna credinţa, conform dispoziţia art. 1844 Cod civil: „Nu se poate prescrie domeniul
lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata,
ci sunt scoase afara din comerţ”.
Caracterul insesizabil deriva din caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publica,

pentru ca are in vedere prezumţia ca statul este solvabil întotdeauna, iar creanţele creditorilor statului si
unitatilor administrativ-teritoriale se realizează pe calea unor mijloace specifice, pe baza unor norme de
drept financiar, speciale si nu pe calea urmăririi silite a bunurilor debitorului, cum se întâmpla cu bunurile
din domeniul privat.
Obiectul dreptului de proprietate publica
Obiect al dreptului de proprietate, in principiu, poate fi orice bun mobil sau imobil. Bunurile
apartinand statului, respectiv unitatilor administrativ-teritoriale, poarta denumirea de „bunuri
domeniale”.
Bunurile domeniale se împart in doua categorii si anume:

a) bunuri apartinand domeniului public;
b) bunuri care aparţin domeniului privat;
17
Domeniul public cuprinde bunurile care, prin natura lor ori prin destinaţia lor, sunt declarate
prin lege ca aparţin domeniului public(art.135, pct. 4 si 5 din Constituţie). Domeniul public poate fi de
interes naţional ori local.
Domeniul public de interes naţional aparţine statului. După Constituţie (art.135, pct. 4),
aparţin domeniului public de interes naţional: bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de
comunicaţii, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, plajele, marea teritoriala, resursele
economice ale zonei si platoului continental al Marii Negre, albiile râurilor, fluviilor si cuvetele lacurilor
de interes public, rezervaţiile si parcurile naţionale, monumentele istorice si ale naturii, terenurile pentru
nevoile apărării tarii, terenurile folosite pentru cercetări stiintifice, fasia de protecţie a frontierei,
aeroporturile, clădirile având destinaţia sa servească drept sedii ale instituţiilor centrale ale statului si ale
organelor judecatoresti.
Domeniul public local al comunelor si oraşelor cuprinde: terenurile si clădirile de interes

public, pieţele, caile de comunicaţii, străzile, zonele de agrement, parcurile publice, pădurile, pasunile,
lacurile, alte bunuri mobile sau imobile care sunt, potrivit legii sau naturii lor, de interes local.
Domeniul privat al statului cuprinde bunurile ce alcătuiesc patrimoniul privat al statului si

unitatilor administrativ-teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, judeţul).
Legea nr. 213/1998 in art.4 statuează „Domeniul privat al statului sau unitatilor
administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate in proprietatea lor si care nu fac parte din
domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitatile administrativ-teritoriale au dreptul de
proprietate privata”.
Moduri specifice de dobândire a dreptului de proprietate publica
In afara de modurile de dobândire a dreptului de proprietate publica, pe caile arătate mai

înainte, mai exista o serie de modalitati specifice, după cum urmează:
1. Expropierea pentru cauza de utilitate publica. Expropierea reprezinta trecerea in proprietatea

statului a unor bunuri apartinand unor persoane fizice sau juridice pentru o cauza de utilitate
publica, stabilita potrivit legii, insa cu o dreapta si prealabila despăgubire.
2. Confiscarea reprezinta o sancţiune de natura administrativa sau penala complementara, ce
insoteste sancţiunea principala, constând in trecerea in proprietatea statului, in mod forţat si fara
plata a unor bunuri determinate. Ca sancţiune administrativa, sunt supuse măsurii confiscării, de
regula, bunurile produse prin contravenţie si lucrurile care au servit la savarsirea contravenţie. Ca
sancţiune penala, confiscarea averii condamnatului poate fi totala sau parţiala si este o pedeapsa
complementara care insoteste pedeapsa principala cu închisoare.
3. Amenda este o sanctiune civila sau pedeapsa penala, care consta in obligarea persoanei vinovate
la plata unei sume de bani legal determinate. Amenda contravenţionala este principala sancţiune
ce se aplica in cazul savarsirii unor contravenţii. Amenda penala reprezinta o pedeapsa penala
alternativa cu pedeapsa închisorii si se aplica in cazul savarsirii unor infracţiunii cu un grad redus
de pericol social.
4. Rechezitia poate fi un mijloc de dobândire a dreptului de proprietate publica, atunci cand este
„totala”, ea făcându-se in interesul apărării tarii.
18
Modurile de dobândire a dreptului de proprietate publica specifice dreptului civil
In aceasta categorie intra: bunurile fara stăpân; bunurile unor proprietari necunoscuţi; bunurile
găsite si predate politiei, neridicate de titulari lor in termen legal; bunurile abandonate in vămi sau
neridicate in termenul prevăzut de lege; navele parasite in porturi sau in apele teritoriale; succesiunile
vacante, adica cele fara moştenitori legali sau cele la care moştenitorii renunţa ori nu le accepta in
termenul legal.
2. Dreptul de proprietate privata
Proprietatea privata aparţine particularilor si beneficiază de un regim juridic de vocaţie egal

cu proprietatea publica.
Dreptul de proprietate privata este acel drept patrimonial real care conferă titularului dreptului
exercitarea asupra lucrurilor a posesiei, folosinţei si a dispoziţiei, in mod exclusiv, absolut si perpetuu,
prin putere proprie si in interes propriu, in limitele impuse de lege1.
Caracterele dreptului de proprietate privata
1. Caracterul absolut da proprietarului lucrului dreptul de a trage „intrega utilitate

economica” pe care acesta i-o poate oferi. In realizarea acestui scop, proprietarul are dreptul de a face acte
materiale de folosinţa si de consumaţie, precum si de a face acte de dispoziţie cu privire la soarta juridica
a lucrului: sa-l vanda, sa-l inchiereze, sa-l distrugă, etc.
2. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate privata conferă titularului dreptul de a

opune dreptul sau oricărei persoane ce intra in contact cu lucrul sau.
3. Caracterul patrimonial real rezulta din faptul ca acest drept are conţinut economic, se
poate evalua in bani si se naşte in legătura cu anumite lucruri asupra cărora titularul isi poate exercita
acţiunile sale fara a fi nevoie de intervenţia altei persoane.
4. Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privata reiese din faptul ca acest drept nu
se stinge, nu încetează nicioadata, atâta timp cat exista lucrul.
5. Caracterul individual si social al dreptului de proprietate privata rezulta din faptul ca

legea recunoaşte tuturor persoanelor, fizice sau juridice, dreptul de a dobândi in proprietate bunurile
necesare in vederea satisfacerii oricăror nevoi.
6. Caracterul alienabil al dreptului de proprietate privata conferă titularului dreptul de a

înstrăina bunul potrivit cu interesele sale.
19
7. Dreptul prescriptibil este dreptul de proprietate sub aspect achizitiv, in sensul ca

proprietatea privata se poate dobândi prin uzucapiune.
8. Caracterul sesizabil înseamnă ca bunurile mobile si imobile care formează obiectul

dreptului de proprietate privata pot fi urmărite de creditori in vederea realizării creanţelor pe care le au
împotriva proprietarilor debitori, lucru ce rezulta de dispoziţia art. 1718 Cod civil: oricine este obligat
personal, este ţinut a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile sau imobile, prezente si
viitoare, iar, in continuare, art. 1719 precizează ca: „Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea
comuna a creditorilor săi”
Regimul juridic al terenurilor
Regimul juridic al terenurilor depinde de categoria din care fac parte. In funcţie de destinaţie,
terenurile se împart in:
- terenuri cu destinaţie agricola;
- terenuri cu destinaţie forestiera;
- terenuri aflate permanent in ape;
- terenuri din intravilan;
- terenuri cu destinaţie speciala;
Modalitatile juridice ale dreptului de proprietate
Prin modalitati ale dreptului de proprietate intelegem situaţiile in care prerogativele dreptului
de proprietate sunt exercitate, toate sau numai o parte dintre ele, de doua sau mai multe persoane.
Codul civil roman prevede următoarele modalitati ale dreptului de proprietate:
1. Proprietatea anuabila este modalitatea juridica a dreptului de proprietate caracterizata

printr-o incertitudine vremelnica in care se gaseste acest drept, cand a fost transmis de la o persoana la
alta printr-un act juridic anuabil.
2. Proprietatea rezolubila reprezinta incertitudinea vremelnica in care se gaseste dreptul

de proprietate, atunci cand transmiterea acestui drept de la persoana la alta s-a făcut sub „condiţie
rezolutorie” (realizarea unui eveniment viitor nesigur).
3. Proprietate aparenta, aşa cum ne sugerează numele, reprezinta acea modalitate a

dreptului de proprietate generata de disputa dintre doua persoane, dintre care una este adevăratul
proprietar, iar cealaltă exercita aributele proprietatii, fara vreun drept asupra lucrului in disputa.
4. Proprietatea comuna sau coproprietatea este acea modalitate a dreptului de

proprietate in care acest drept aparţine concomitent la doua sau mai multe persoane, ce exercita împreuna
posesia, folosinţa si dispoziţia, asupra aceluiaşi lucru.
Restrictii privind exercitarea dreptului de proprietate
20
In principiu, exercitarea dreptului de proprietate este nelimitata. Proprietarul unui bun, pe

lângă dreptul de a-l poseda, de a-l folosi, de a-i culege foloasele si de a dispune de el in mod exclusiv si
absolut, dar cu precizarea: „in limitele legii”.
Constituţia României prevede ca: „dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor

privind protecţia mediului si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii si obiceiului, revin
proprietarului”.
Îngrădirile legale privesc acele prescripţii care rezulta din dispoziţii legale, oricare ar fi ele.
Îngrădirile de interes public privesc fie proprietatea clădita, fie proprietatea necladita si pot fi grupate
astfel:
1. Restrictii de interes edilitar, sunt acelea prin care cei ce construiec in perimetrul
localitatilor sunt obligaţi sa respecte anumite reguli de aliniere, inaltime, etc.
2. Restrictii de interes istoric si cultural, prin care legiuitorul a avut in vedere ocrotirea,
salvarea si conservarea urmelor trecutului nostru istoric-cultural, precum si a valorilor specifice spiritului
romanesc.
3. Restricţiile in interesul salubritatii si a sanatatii publice sunt acelea prin care se

urmareste înlăturarea surselor poluante ce pun in pericol sănătatea publica.
4. Restricţiile de interes economic general sau interes fiscal privesc:

- regimul de exploatare al pădurilor, legiferat prin Legea nr. 26/1996 Codul silvic, de Legea
nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar si forestier, Legea nr. 1/2001 precum si alte acte normative
- regimul de exploatare a bogatiilor naturale ale subsolului care, potrivit art.135 din
Constituţia României, sunt proprietate publica.
- regimul de folosire a apelor curgătoare, a lacurilor, precum si a apelor marii teritoriale este,
de asemenea reglementat de legi speciale.
- regimul de producere si transportul energiei electrice impuse proprietarilor de terenuri o
serie de restricţii, cum ar fi tăierea arborilor si pomilor crescuţi sub aceste reţele.
Restrictii in interesul apărării sunt acelea care privesc necesitatile de apărare a tarii si de siguranţa in
zona frontierei de stat.
Alte îngrădiri de utilitatea publica:
- distanta minima a construcţiilor fata de calea ferata;

- regimul juridic al construcţiilor drumurilor;
- regimul juridic al folosiri apelor;
- regimul juridic privind vânzarea sau folosirea anumitor bunuri, cum ar fi medicamentele,
substanţele toxice, stupefiantele, aromele si muniţiile, etc.
Îngrădirile de interes privat sunt generate de raporturile de vecinătate si Codul civil distinge
doua asemenea îngrădiri si anume: servitutii naturale si legale.
21
Obligaţia de granituire sau hotărnicie izvoraste din prevederile art. 584 Cod civil conform
căruia proprietarul are dreptul de a cere vecinului sau sa fixeze linia de hotar dintre cele doua proprietatii.
Obligaţia de a îngrădi proprietatea impusa de dispoziţiile art. 585 si 600 din Codul civil. In
acest sens, se prevede ca: „tot proprietarul isi poate îngrădi proprietatea, afara de cazurile exceptate de
lege”, iar art.600 prevede ca: „fiecare proprietar poate, in oraşe si suburbii, a îndatora pe vecinul sau sa
contribuie la clădirea si repararea îngrădirii ce desparte curţile si grădinile lor”.
Îngrădirile ce impun prestaţii pasive-abstentatiuni sunt grupate astfel:

- restricţii privitoare la scurgerea apelor;
- restricţii privitoare la plantarea pomilor;
- restricţii privitoare la lucrări sau construcţii;
- restricţii privitoare la vederea in proprietatea vecinului;
- restricţii de trecere;
- interdicţia instrainarii terenului atribuit prin constituirea dreptului de proprietate;
- restricţia privind picătura streşinilor;
-
Îngrădirile convenţionale – restricţiilor privitoare la exercitarea dreptului de proprietare se
pot face si pe calea convenţionale, adica prin intelegerea parţilor.
Astfel, un proprietarul care isi instraineaza un teren sau un imobil, cu titlu oneros sau gratuit,
poate conveni cu dobânditorul ca drept de proprietate dobândit prin aceea convenţie sa sufere anumite
îngrădiri.
Îngrădiri pe cale judecatoreasca – dreptul de proprietate poate suferi anumite îngrădiri si pe

cale judecatoreaca. Aceste îngrădiri nu sunt enumerate de lege, insa rezulta din raporturile de vecinătate,
in care instanţa este chemata sa constate si sa le hotărască.
Îngrădiri aduse prin convenţii care lovesc de indisponibilitatea bunul înstrăinat –

legislaţia romana recunoaşte aceste îngrădiri, daca sunt întrunite doua condiţii:
- inalienabilitate prevăzuta de convenţie sa aiba caracter temporar, de exemplu, donatorul donează o
parte din averea sa altei persoane, cu condiţia ca donatorul sa nu o înstrăineze înainte de a ajunge la
majorat;
- inalienabilitatea sa fie întemeiata pe un interes legitim si serios, de exemplu, donatorul pune
condiţia ca donatorul sa nu instraineze bunul donat, atâta timp cat donatorul este in viata.
Modurile generale de dobândire a dreptului de proprietate
Enumerare. Clasificare
In raport cu diferitele criterii folosite de teoreticieni, se deosebesc mai multe moduri de

dobândire a dreptului de proprietate.
După intinderea dobândirii, se disting:
a) moduri de dobândire universala;
b) moduri de dobândire cu titlu particular;
22
După momentul cand operează transmisiunea, exista:

a) moduri de dobândire intre vii;
b) moduri de dobândire pentru cauza de moarte;
După situaţia juridica a bunului in momentul dobândirii:
a) moduri de dobândire originare;
b) moduri de dobândire
După caracterul transmisiuni, se disting:
a) moduri de dobândire cu titlu oneros;
b) moduri de dobândire cu titlu gratuit;
Convenţia (contractul)
Convenţia sau contractul reprezinta cel mai important mod de dobândire a dreptului de
proprietate, precum si a altor drepturilor reale.
In ceea ce priveşte transferul unui drept real, acest lucru nu se realizează concomitent cu
inchierea convenţiei translative de drepturi reale in următoarele cazuri:
a) partile au convenit, printr-o declaraţie de voinţa expresa, sa amâne transferul dreptului
real, la împlinirea unui termen sau după realizarea unei condiţii;
b) instrainarea are ca obiect un lucru viitor;
c) proprietatea bunurilor de gen se trasfera numai in momentul predării efective;
d) drepturile reale privitoare la imobile trecute in cartea funciara se transfera in momentul in
care se face înregistrarea dreptului in cartea funciare;
e) instrainatorul nu este proprietarul lucrului;
Accesiunea
Denumita si incorporatiune, este un mod de dobândire a dreptului de proprietate care a fost
tratat anterior, la începutul acestui capitol.
Prescripţia achizitiva (uzucapiune)
Prescripţia achizitiva este un mijloc de dobândire a dreptului de proprietate prin posesiunea

exercitata inlauntrul unui anumit termen prevăzute de lege.
Utilitate uzucapiune consta in următoarele:

a) in marea majoritate a cazurilor, posesia corespunde dreptului de proprietate, insa dovada
acestuia este greu de făcut, astfel ca uzucapiunea suplineşte aceasta dificultate de proba;
b) nevoia de stabilite si securitate juridica a raporturilor juridice determina recunoaşterea de
efecte juridice unei aparente îndelungate de proprietate;
c) uzucapiunea apare ca o sancţiune împotriva vechiului proprietar care da de dezinteres si de
lipsa de diligenta.
Uzucapiunea de 30 de ani, prevăzuta de art. 1980 Cod civil, presupune:

a) sa existe o posesie de 30 de ani;
b) posesia sa fie utila si neviciata;
23
c) posesorul poate fi de buna credinţa, de rea credinţa si fara nici un titlu.
Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani, prevăzuta de art. 1985 Cod civil, stipulează ca: cel ce
castiga cu buna credinţa si printr-o justa cauza un nemiscator determinant, va prescrie proprietatea
aceluia prin 10 ani, daca adevăratul proprietar locuieşte in circumscripţia tribunalului judeţean – unde
se afla nemiscatorul, si prin 20 de ani daca afara din aceea circumscripţie”.
Cauzele de suspendare a prescripţiei achizitive:

a) cat timp cel împotriva căruia curge prescripţia este împiedicat de un caz de forta majora
sa facă acte de întrerupere;
b) cat timp ce se pretinde proprietar se afla in rândul forţelor armate romane, ce se găsesc pe
picior de război;
c) intre parinti sau tutore si cel ce se afla sub ocrotirea lor, pentru bunurile pe care aceştia le
administrează in numele celor puşi sub ocrotire;
d) prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitatea de exerciţiu, cat timp nu are
reprezentant legal;
e) prescripţia nu curge intre soţi in timpul casatoriei.
Prescripţia instantanee asupra bunurilor mobile
Potrivit art. 1909 Cod civil: „bunurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiuni lor, fara sa
fie trebuinţa de vreo curgere de timp”, dar cu condiţia sa fie întrunite următoarele condiţii:
a) sa fie un bun mobil corporal;
b) posesia sa fie utila, adica neviciat;
c) posesorul sa fie de buna credinţa;
Tradiţia
Tradiţia consta in remiterea materiala a lucrului in mana dobânditorului. In dreptul roman,

acest mod de dobândire a dreptului de proprietate se bucura de o larga aplicatiune, deoarece convenţia
simpla dintre parţi nu producea decât obligaţia de a transfera proprietatea.
Ocupaţiunea
Ocupaţiune reprezinta operaţiunea care consta in luarea in posesie a unui bun ce nu aparţine
nimănui, cu intenţia de a deveni proprietarului.
In acest sens, art, 477 si 646 Cod civil dispun ca toate bunurile vacante si fara stăpân, precum
si cele ale persoanelor care mor fara moştenitori sau ai căror moştenitori nu le-au acceptat, revin statului.
Hotărârea judecatoreasca
Hotărârile judecatoresti sunt declarative de drepturi, adica recunosc parţilor un drept anterior,
ele neacordand celui ce pretinde, un drept nou. Hotărârile judecatoresti, in anumite situatii, devin
constitutive de drepturi, adica pot fi considerate ca un mod de transmitere, respectiv de dobandirea
24
proprietatii, prin aşa numita ordonanţa de adjudecare, prin care se definitivează executarea silita,
constând in vânzarea la licitaţie publica a bunurilor unei persoane.
Dezmembramintele dreptului de proprietate
Noţiunea de dezmembraminte ale dreptului de proprietate
Prin dezmembraminte ale dreptului de proprietate intelegem acele drepturi reale care rezulta
din separarea prerogativelor de care se bucura proprietarul
Dreptul de uzufruct
Prin dreptul de uzufruct se intelege acel drept real de folosinţa pe care o persoana numita
„uzufructuar” îl exercita cel mult pana la încetarea sa din viata, asupra lucrurilor altuia, cu obligaţia de
a-i conserva substanţa (art. 517 Cod civil).
Caracterele dreptului de uzufruct sunt următoarele:

a) dreptul de uzufruct este un drept real;
b) dreptul de uzufruct este un drept absolut;
c) dreptul de uzufruct se bucura de un drept de urmărire si de preferinţa;
d) uzufructul este un drept de folosinţa;
e) uzufructul este un drept temporat;
Modurile de constituire a uzufructului
Dreptul de uzufruct se poate constitui prin voinţa omului, prin lege si prin uzucapiune.
1. Uzufructul constituit prin voinţa omului are loc atunci cand proprietarul, din proprie
iniţiativa, incredinteaza folosinţa lucrului sau unei alte persoane.
2. Uzufructul dobândit prin uzurcapiune,desi neprevăzut in mod expres de lege, se poate

constitui prin aplicarea regulilor referitoare la dobândirea proprietatii prin prescripţie achizitiva
3. Uzufructul legal se constituie in împrejurări excepţionale si are caracter temporar.
Drepturile uzufructuarului
Uzufructuarul are următoarele drepturi:

a) sa ceara proprietarului sa-i dea bunul;
b) sa culeaga fructele bunului, fara insa, a atinge substanţa lucrului;
c) sa se folosească de lucrul respectiv, conform intereselor sale;
d) sa cedeze dreptul sau de folosinţa altei persoane.
Obligaţiile uzufructuarului
In timpul exercitării dreptului de uzufruct, uzufructuarul are următoarele obligaţii:
25
- sa folosească lucrul ca un bun proprietar;

- sa conserve substanţa lucrului;
- sa nu schimbe modul de folosinţa a lucrului;
- sa suporte cheltuielile de folosinţa lucrului;
- sa predea lucrul, la încetarea uzufructului, aşa cum l-a primit;
Obligaţiile proprietarului sunt:

- sa nu stânjeneasca, in vreun fel, pe uzufructuar in exercitarea dreptului acestuia;
- sa facă cheltuielile de mare importanta impuse de starea lucrului;
Modurile de stingere a uzufructului
Cauzele care duc la stingerea uzufructului sunt:

- moartea uzufructuarului;
- la expirarea termenului pentru care a fost instituit;
- prin consolidare, adica prin dobândirea dreptului de proprietate asupra lucrului de
către uzufructuar;
- prin prescripţie extinctiva;
- prin pieirea totala a lucrului;
- prin renunţarea uzufructuarului la dreptul sau;
- prin decăderea din dreptul de uzufruct, care se pronunţa de instanţa de judecata, in
urma acţiunii formulate de proprietar, pe motiv de abuz in folosinţa si intretinerea lui.
Dreptul de uz si de abitatie
Dreptul de uz si de abitatie sunt drepturi reale ce deriva din dreptul de uzufruct.
Dreptul de uz reprezinta dreptul unei persoane de a servi de un lucru si de a-i culege fructele
in vederea satisfacerii nevoilor sale, precum si ale familiei sale.
Dreptul de abitatie este dreptul unei persoane de a folosi casa de locuit in scopul satisfacerii
nevoilor lui de locuit si ale familiei sale.
Dreptul de servitute
Servitutile reprezinta sarcini impuse unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil, care
aparţine altui proprietar.
Caracterul servitutiilor
Servitutea presupune existenta a doua fonduri:

a) un fond imobil ce aparţine unui proprietar si in folosul căruia se constituie servitutea, fond numit
dominant;
b) un fond aservit, constituit dintr-un fond imobil ce este proprietatea altei persoane si asupra căruia s-a
stabilit sarcina servitutii.
26
Clasificarea servitutiilor
Servitutii naturale care se nasc din situaţia lucrurilor, cum sunt: servitutea de scurgere a
apelor naturale, de granituire, de îngrădire si a izvorului.
Servituti legale, stabilite prin lege, de exemplu, servitutea referitoare la zidul ori santul
comun, servitutea referitoare la interdicţia de a construi sau de a planta pe un anumit teren.
Sevituti convenţionale sunt acelea stabilite prin fapta omului. Legea prevede ca proprietarul
este in drept sa greveze proprietatea sa cu orice fel de sarcini, cu condiţia sa nu deranjeze ordinea publica.
Moduri de dobândire a servitutii:

- prin titlu, in care includem: orice convenţie si testamentul;
- prin uzucapiune;
- prin destinaţia stabilita de proprietar.
Stingerea servitutilor . Exista mai multe modalitati de stingere a servitutilor:

- imposibilitatea materiala;
- confuziune, situaţie in care cele doua fonduri, dominant si aservit, s-a unit;
- neuzul;
- pieirea lucrului aservit;
- renunţarea la servitute din partea titularului dreptului;
- a expira termenul, atunci cand s-a stabilit un astfel de termen;
- cel ce a constituit servitutea a revocat-o.
Dreptul de superficie
Dreptul de superficie reprezinta dreptul de proprietate pe care îl are o persoana denumita

superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor, sau lucrărilor ce se afla pe suprafaţa unui teren ce
aparţine altui proprietar.
Spre deosebire de dreptul de proprietate, dreptul de superficie prezintă următoarele

particularitati:
a) dreptul de proprietate poate avea ca obiect bunuri de orice natura, pe cand dreptul
de superficie poate avea ca obiect numai construcţii si plantaţii;
b) dreptul de proprietate conferă titularului posesiunea, folosinţa si dispoziţia asupra
bunului ce formează obiectul dreptului, pe cand dreptul de superficie, pe lângă aceste prerogative,
mai conferă titularului sau si dreptul de folosinţa privitor la terenul pe care se afla construcţiilor si
plantaţiile.
Modurile de obţinere a dreptului de superficie sunt:

a) pe cale convenţionala sunt:
27
- prin convenţia dintre proprietarul unui teren, care permite superficiarului sa ridice o
construcţie, sau sa facă o plantaţie pe terenul sau;
- prin intermediul unui contract cand transmisiunea dreptului de superficie de la vechiul
titular la noul titular are loc pe cale acordului de voinţa a ambelor parti;
- prin atribuirea folosinţei terenului de care stat persoanelor fizice sau juridice in scopul
ridicării unor construcţii
b) pe cale succesorala, dreptul de superficie se dobandeste prin testament sau
prin lege.
c) dreptul de superficie se mai poate dobândi si ca efect al unei posesiuni
îndelungate – ucucapiune
Cele mai frecvente modalitati de naştere a dreptului de superficie sunt contractul de închiriere
a unui imobil, in care s-a stipulat ca locatarul poate sa facă anumite adăugiri imobilului închiriat si
contractul de arenda al unor terenuri pe care arendaşul face anumite construcţii sau plantaţii, asupra
cărora el dobandeste un drept de superficie.
28
BIBLIOGRAFIE
1. Beleiu Gheorghe „Drept civil roman”, Editura Şansa, 1983

2. Safta-Romano „Dreptul de proprietate privata si publica in România”, Editura
Grafix, Iaşi, 1993
3. Statescu C. „Drept civil”, Universitatea Bucureşti, 1998
4. Urs I. „Drept civil, Editura Independenta Economica, 1996
5. http://www.dacoromania-alba.ro/nr44/reformele_agrare.htm
29

Alina Stancescu-Dreptul de Proprietate

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Alina Stancescu-Dreptul de Proprietate

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA "REGELE MIHAI I AL ROMANIEI" A BANATULUI, TIMISOARA

REFORMELE AGRARE DIN ROMANIA

Coordonator: conf. dr.ing Sorin Stanciu

REFORMELE AGRARE DIN ROMANIA

În procesul dezvoltării societăţii româneşti, agricultura a constituit întotdeauna o

În agricultură, principalul mijloc de producţie a fost şi a rămas pământul, ceea ce face ca

Distribuirea pământului celor ce-1 muncesc de la sate. a constituit o preocupare

1. REFORMA AGRARĂ DIN 1864

În decembrie 1863. Legislativul a adaptat cu o majoritate zdrobitoare Proiectul de Lege

La 25 aprilie 1864, Mihail Kogălniceanu .,om de stat remarcabil” depune în Camera

Legea Rurală elibera pe ţărani de sarcinile feudale, privind desfiinţarea clăcii şi

înseamnă în total 2.038.640 hectare.”

Aplicarea „Legii Rurale” a fost îngreunată de tergiversări, împotriviri şi falsuri „Ţăranii au

2. REFORMA AGRARĂ DIN 1921

3. REFORMA AGRARĂ DIN 1945

că după 1989, STATUIA SA DE LA DEVA E ŞI ACUM ARUNCATĂ ÎN UITARE, în jur creşte

În analizele pe care le facem e bine de precizat şi faptul că formele cooperative din

Considerăm că în prima parte a perioadei istorice 1945-1946, formele cooperatiste din

Şi în al doilea Război Mondial, s-a promis ţăranilor români ca o recunoaştere a

La 6 martie 1945 se instaurează Guvernul Democratic condus de Dr. Petru Groza,

4. REFORMA AGRARĂ DIN JUDEŢUL SATU MARE

În ajunul legiferării Reformei Agrare, situaţia social - economică a ţărănimii din

După cum rezultă şi din Nota Informativă transmisă de Comandantul Legiuni de

Aceste stări de fapte au dus la necunoaşterea dreptului de către ţăranii împroprietăriţi

După definitivarea listelor cu împroprietăriţii la primirea suprafeţelor de pământ,

O problemă deosebită a constituit-o împroprietărirea din Plasa Oaş. La Arhivele

Potrivit prevederilor Legi de Reformă Agrară, suprafeţele aparţinând celor fugiţi cu

În Plasa Ardusat „(…) majoritatea îndreptăţiţilor au fost: împroprietăriţi din întinsele

În comunele învecinate cu Municipiul Satu Mare: Apateu, Amaţi Ambud, Păuleşti,

În Plasa Tăşnad, în urma aplicării Reformei Agrare, au fost expropriaţi 30 de

În municipiul Satu Mare şi în oraşul Cărei primele titluri de proprietate au fost

Într-un raport al Prefectului Judeţului Satu Mare privind repartizarea proprietăţii

Deci, se poate constata că au fost micşorate marile proprietăţi, consolidându-se

Pentru a veni în sprijinul agricultorilor au fost înfiinţate 4 centre de maşini agricole la

Pentru încurajarea dezvoltării producţiei agricole, statul a acordat cu prioritate

Pentru pregătirea cadrelor în agricultură, în localitatea Livada „ a fost înfiinţată o

Această situaţie s-a datorat şi faptului că au existat şi s-au consolidat grupuri de

Toate guvernele instaurate în cei 20 ani de la tragicele evenimente din decembrie

Destrămarea formelor de organizare agricolă, ţăranii, în marea lor majoritate bătrâni,

Definiţia si caracterele dreptului de proprietate.

2. Folosinţa - ,,jus utendi” si ,,jus fruendi”

3. Dispozitia - ,,Jus abutendi”.

Reprezinta prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut in proprietatea sa.

Definitia dreptului de proprietate

Caracterele generale ale dreptului de proprietate

1. Dreptul de proprietate este un drept absolut

Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul dreptului de

2. Dreptul de proprietate este un drept exclusiv

Caracterul ,,exclusiv” al dreptului de proprietate poate fi privit intr-un dublu sens:

3. Dreptul de proprietate este un drept perpetuu

Proprietatea este un drept perpetuu intr-un dublu sens:

Obiectul si intinderea dreptului de proprietate

Delimitare in suprafaţa – in linie orizontala – consta in măsurarea suprafeţei solului sau a

Delimitarea in inaltime – pe linie verticala – se refera la dreptul proprietarului unui teren de

Delimitarea in adâncime – in profunzime – priveşte subsolul terenului asupra căruia se

Dreptul de proprietate si dreptul de accesiune

Formele dreptului de proprietate

Dinstinctia intre proprietatea publica si cea privata este determinata de:

1. Dreptul de proprietate publica

Caracteristicile dreptului de proprietate publica

Caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate publica trebuie privit din punct de

Caracterul insesizabil deriva din caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publica,

Obiectul dreptului de proprietate publica

Bunurile domeniale se împart in doua categorii si anume: