You are on page 1of 6

Alergiile

Alergia (greacă: αλλεργία, reacție diferită) este o reacție anormală,


disproporționată, exagerată și excesivă a sistemului imunitar al unui organism,
față de antigene exogene care sunt bine tolerate de subiecții normali.
Specialitatea medicală care se ocupă cu studiul bolilor în care sunt implicate
procese alergice se numește Alergologie și Imunologie Clinică.
La jumătatea secolului al XVI-lea, reacțiile la agenți externi încep să
atragă atenția, fiind semnalate câteva cazuri de febră de trandafir (de fapt febra
de fân). În 1565, chirurgul italian Leonardo Botallo descrie pentru prima oară
simptomele febrei de fân, pornind de la observațiile efectuate asupra unui
pacient căruia trandafirii îi provocau strănut, mâncărimi nazale și dureri de cap.
Tot în secolul al XVI-lea, alt medic italian, Pietro Andrea Mattioli, descrie
cazul unui pacient care se îmbolnăvea ori de câte ori venea în contact cu pisici.
Termenul actual de alergie a fost introdus în
medicină de pediatrul vienez Clemens von Pirquet,
în 1906. El a observat că pacienții tratați cu ser anti-
difteric obținut de la cai prezentau simptome ale
unei boli care nu avea nici o legătură cu difteria.
Corpul pacientului reacționa diferit - prezenta o
reacție alergică. Inițial, termenul de alergie era
echivalent cu termenul de hipersensibilitate.
Ulterior, pe măsura progresului cunoștințelor
științifice din domeniul imunologiei, termenul de
alergie a suferit modificări în sens restrictiv.

Cauze

Alergiile sunt produse, la organismele sensibilizate, de antigene exogene


(provenite din mediul extern) numite alergene. Majoritatea alergenelor sunt
proteine, glico-proteine și, mai rar, glucide pure, substanțe chimice cu moleculă
mică (izocianați, anhidride sau formaldehidă), precum și unele metale (de
exemplu crom și nichel).
Alergenele sunt conținute și/sau vehiculate de diverși factori din mediul extern:

 factori fizici: căldura, frigul (crioalergene)


 factori chimici: substanțe chimice,
substanțe folosite în industria alimentară,
medicamente, produse cosmetice,
veninuri de animale și insecte, latex etc.
 factori biologici: bacterii, virusuri,
paraziți, toxine microbiene, insecte,
polen, fructe (căpșuni, zmeură, kiwi,
ananas, etc.) praf, fulgi, păr și scuame de
animale, seruri heterologe, vaccinuri etc.

Contactul cu alergenul provoacă, la organismele sensibilizate anterior, reacții


inflamatorii locale sau sistemice care determină simptomatologia clinică a
alergiei. Cel mai frecvent sunt afectate organele de la nivelul căii de pătrundere
în organism a alergenului (așa-numitele organe țintă: pielea și mucoasele, aparat
respirator și aparatul digestiv). Simptomele pot fi locale sau sistemice, de
intensitate și severitate variabilă, uneori chiar letale. Reacții sistemice apar și
atunci când alergenele sunt introduse direct în curentul sanguin (prin injecții,
perfuzii, transfuzii, mușcături sau înțepături de animale etc.).

Urticaria apare in urma a mai multor tipuri de reactii alergice. Unii oameni
au episoade recurente de urticarie si niciodata nu afla ce alergen le declanseaza.
Urticaria este un tip specific de eruptie cutanata, insotita de mancarime. Eruptia
poate avea forma unor mici umflaturi sau poate fi asemanatoare cu muscaturile
de tantari.

Aceasta poate fi extinsa pe corp sau concentrata intr-o anumita zona. Eliberarea
de histamina determina dezvoltarea urticariei. Scarpinarea pustulelor poate
determina inmultirea acestora.

Dermatita de contact este o eruptie de


culoare rosie sau sub forma unor eruptii care
rezulta din contactul pielii cu un alergen.
Alergenii comuni includ: iedera, stejarul,
sumacul, nichelul, cobaltul, nemicina,
latexul, etc. Dermatita de contact implica
mancarimi, roseata si inflamatie locala.

Manifestarile apar la o zi sau doua


dupa expunere si pot implica inclusiv prezenta unor pustule umplute cu lichid
limpede. Conditia nu este rezultatul unui raspuns instant al sistemului imunitar,
asa cum se intampla in cazul urticariei. Dupa expunere, celulele sistemului
imunitar, numite celule T, necesita o zi sau doua pentru a se concentra in zona
expusa a pielii si produc substante chimice care declanseaza eruptiile cutanate.

Gastroenterita sau intoxicatia alimentara este un alt tip de reactie


alimentara care este deseori confundata cu alergiile alimentare. Aceasta este
cauzata de un organism sau toxina prezenta in produsele alimentare
contaminate, insuficient preparate sau lasate prea mult timp la temperatura
camerei. Aceasta nu inseamna ca acelasi aliment va avea aceeasi reactie data
urmatoare, cand va fi consumat.

Cei mai frecvent intalniti factori declansatori sunt laptele de vaca (la sugari),
ouale, graul, arahidele, soia, nucile, pestele si crustaceele. Simptomele alergiilor
alimentare apar in cateva minute (maxim o ora) de la consum si pot fi:

 furnicaturi, tumefiere si mancarime a buzelor, gurii sau gatului


 mancarimi sau eruptii ale pielii (urticarie)
 greata si varsaturi
 diaree

Teste alergologice

- au ca scop depistarea alergenului implicat în declanşarea unei


reacţii alergice. Se folosesc în mod uzual trei tipuri de teste:
cutanate, serologice şi hematologice, ultimele două fiind executate
în laboratoarele de specialitate.

Teste cutanate

Se bazează pe folosirea unei doze mici de alergen, care se amplasează pe


piele sau se injectează intradermic pentru a urmări dacă apare o reacţie
alergică locală. Sunt disponibile trei tipuri de teste cutanate:
 Testul prick: se plasează pe piele o picătură de
soluţie diluată de alergen şi se efectuează
scarificarea sau înţeparea tegumentului
subiacent, pentru a permite pătrunderea soluţiei
în piele. Testul este pozitiv pentru alergenul
respectiv dacă apare o induraţie sau înroşire
pruriginoasă a pielii la locul de contact.
 Testul intradermic: Se injectează intradermic o
cantitate mică de soluţie diluată de alergen şi se
urmăreşte dacă apare sau nu o reacţie
inflamatorie locală, similară cu cea descrisă la
testul prick. Este un test mai sensibil decât testul
prick, dar cu un procent mai mare de reacţii fals
pozitive.
 Testul patch: se aplică pe piele un plasture pe
care s-a plasat o doză mică de alergen şi se
menţine pe piele timp de 24-72 de ore, urmărind apariţia reacţiei cutanate
locale.
Tratamentul alergiilor

Daca evitarea alergenilor nu este posibila sau nu contribuie la ameliorarea


simptomelor, poate fi necesar un tratament suplimentar. Majoritatea oamenilor
raspund destul de bine la tratamentul cu antihistaminice. Ele lupta cu histamina
lansata in timpul reactiilor alergice prin blocarea actiunii acesteia.
Antihistaminicele provoaca frecvent uscaciunea gurii si somnolenta.

 Folositi filtre de aer HEPA care sunt mult mai eficiente pentru captarea
prafului si alergenilor.
 Utilizati dezumidificatoare. Alergiile pot fi mai accentuate in mediile
umede.
 Evitati alergenii. Aceasta nu este o optiune viabila, pentru majoritatea
oamenilor. Mutarea in alte zone geografice ar putea sa expuna o persoana
la alti alergeni noi. Izolarea in interior perioade cat mai lungi de timp pe
durata sezonului de polen va ajuta la evitarea alergiilor.
 Tratamentele homeopatice, acupunctura si cele cu remedii pe baza de
plante pentru alergii sunt in prezent in testare.