You are on page 1of 5

1.

Societatea reprezintă un întreg ce poartă o realitate diferită de cea a părţilor (indivizii);
Societatea nu poate fi redusă la părţile componente, ea este ceva mai mult decât suma părţilor;
Sociologia nu-şi propune să abordeze întregul mozaic de forme concrete întâlnite în societate,ci
numai pe acelea care prezintă calităţile: constanţă, reprezentativitate statistică şi actualitate;
Obiectul sociologiei îl constituie studiul colectivităţilor umane şi al relaţiilor interumane în cadrul
acestora, precum şi al comportamentului uman în cadrul social propriu grupurilor şi comunităţilor
umane de diferite tipuri;
Misiunea sociologului este de a cerceta orice subsistem al socialului (economia, politica, justiţia,
educaţia etc.) din punctul de vedere al genezei, al alcătuirii şi funcţionării, al raporturilor cu celelalte
subsisteme, al tendinţelor evolutive etc. ;
Metodologia reprezintă ansamblul metodelor utilizate în cunoaşterea socialului în conformitate cu o
strategie de investigare;
Obiectivul sociologiei rezidă în depăşirea problemelor sociale;
Sociologia nu are paradigmă unitară care să vizeze toate problemele socialului şi, respectiv, nici o
metodologie cu care să fie de acord întreaga comunitate a sociologilor;
Legile socialului reprezintă legăturile stabile care se reproduc cu necesitate în cadrul societăţii ;
Ştiinţele sociale particulare izolează părţile de care se interesează şi nu urmăresc decât
explicarea strictă a acestora;
Ştiinţele sociale (şi nu numai) se deosebesc unele de altele prin obiect, altele – prin punctul de
vedere pe care îl au în tratarea obiectului comun.
Particularităţile punctului de vedere al sociologiei în abordarea socialului sunt:

1. modul de abordare;
2. sistemul tematic şi de referinţă;
3. aspectul structural;
4. ţelul, obiectivul cercetării .

Fiecare dintre ştiinţele sociale, – în funcţie de modul de abordare, de sistemul de referinţe şi de
ţelul urmărit – este alcătuită într-un mod specific, având un aspect structural deosebit.
Rolul specific al sociologiei generale este de a stabili conceptele şi teoriile, legităţile cele mai
generale – care privesc ansamblul fenomenelor şi proceselor sociale, diferitele domenii ale vieţii
sociale, în unitatea lor.
Sociologiile de ramură studiază interdependenţa, intercondiţionarea dinre anumite subsisteme,
procesee sociale şi celelate manifestări ale realităţii sociale.
Vocaţia sociologiei este de a fi acţională, practic-participativă;

2. În sociologie conceptul de „ societate ” are sens numai în cazul în care este opus unei sume
simple de indivizi;

Caracteristicile de bază ale societăţii sunt:

Prima caracteristică a societăţii o constituie teritoriul în cadrul căruia are loc consolidarea legăturilor
sociale dintre indivizi;

Cea de-a doua caracteristică a societăţii rezidă în capacitatea ei de a menţine şi reproduce o
intensitate înaltă a interlegăturilor interne;
Cea de-a treia caracteristică a societăţii rezidă în capacitatea acesteia de a funcţiona autonom şi de
autoreglementare;

În al patrulea rând, societatea se caracterizează printr-o capacitate considerabilă de integrare;

În societatea preindustrială care mai este numită şi tradiţională, condiţia de bază a dezvoltării o
constituie agricultura, iar biserica şi armata – instituţiile sociale fundamentale. Structurile sociale din
cadrul acestui tip de societate evaluau lent, libertatea individului era înăbuşită;

Principiile de bază ale societăţii industriale sunt :

– Proprietatea privată ca bază a creşterii economice, libertăţii personale şi asigurării ordinii
sociale ;

– Businessul ca forţa motrice a progresului social ( figura principală o constituie antreprenorul);

– Managerismul – ca formă de conducere ( figura principală – administratorul instruit ) ;

– Democraţia pluralistă, care asigură consensul politic ( lipsa în cadrul societăţii a grupurilor social-
politice dominante ca bază a dictaturii );

– Deideologizarea vieţii sociale, care conduce la dispariţia antagonismelor conflictelor sociale ;

– Corporatismul ca formă supranaţională de dezvoltare a societăţii ( de exemplu, Piaţa comună ).

Trăsăturile principale ale societăţii postundustriale sunt:

– cunoştinţele teoretice ( dar nu capitalul ) ca element organizaşional principal, „ nod de nervi „ al
sistemului social;

– „revoluţia cibernetică”, care determină perfecţionarea tehnologiilor;

Sistemul social reprezintă: „totalitate organizată, compusă din elemente solidare ce nu se pot defini
decât unele în raport cu celelalte în funcţie de locul lor în totalitate „;

„ unitate rezultând din acţiunea reciprocă a părţilor” ;

Conceptul de sistem este utilizat în două sensuri foarte diferite – ca obiect din lumea reală sau ca
perspectivă de analiză a unui obiect;
Un sistem social nu este compus din elemente ultime, ci din alte sisteme şi subsisteme complexe;

Caracteristicile definitorii pentru orice sistem se referă la :

a) totalitate unitară de elemente aflate în interconexiuni , raporturi de interdeterminare reciprocă,în
baza cărora partea se subordonează întregului, iar acesta din urmă este cu totul distinct de fiecare
parte a sa ;
b) integralitate structurală şi funcţională a tuturor componentelor, în interacţiuni ce generează efecte
specifice întregului şi asigură identitatea lui calitativă ;
c) ansamblu unitar de elemente interconectate, capabil de organizare şi autoorganizare, de reglare
şi autoreglare în baza cărora sistemul realizează adaptarea la mediu şi din care rezultă
reproducerea de sine ;
d) posibilităţi de adaptare dinamică şi direcţionare sau orientare spre îndeplinirea unor obiective
comune sau spre atingerea anumitor stări calitative finale ( independent de multitudinea
componentelor sau subsistemelor constituente;
În mare, există trei tipuri de sisteme : ordinea sistemelor mecanice ; autoreglarea homeostatică a
organismelor vii ; autoorganizarea sistemelor socio-umane ;

Societatea nu este un sistem social şi nici chiar un sistem social total/ sistem societal. Societatea
este o totalitate concretă, o realitate multiprocesuală şi multifactuală complexă ce înglobează unităţi
sociale aflate într-o reţea de relaţii. Realitatea de o complexitate inepuizabilă, societatea este
străbătută de numeroase şi diferite sisteme sociale.

Modelul reprezintă imaginea globală a liniilor dominante ce conturează un fenomen important, luând
în considerare natura unităţilor componente şi raportul dintre acestea;

Scopul utilizării modelelor este de a asigura sociologiei mijloacele necesare pentru a obţine
cunoştinţe prin care să poată efectua o analiză specifică a societăţii, prin care să contribuie într-o
modalitate proprie la dezvoltarea sistemului social.
3. Structura socială este concepută din următoarele trei perspective:

1.structura socială reprezintă totalitatea grupurilor, claselor, păturilor sociale;

2.stuctura socială desemnează totalitatea organizaţiilor sociale şi instituţiilor sociale;

structura socială reprezintă totalitatea statusurilor sociale aflate în relaţii de interdependenţă.
Statusul reprezintă poziţia unui individ sau a unui grup în cadrul unui sistem social; statusul reflectă
ansamblul comportamentelor la care individul se poate aştepta în mod legitim din partea celorlalţi
membri ai grupului sau ai colectivităţii din care face parte.

statusurile sociale pot fi grupate în trei categorii :
a) statuse biologice;
b) statuse familiare;
c) statuse extrafamiliale.
Statusurile cu care oamenii se nasc sunt denumite statusuri atribuite;

Statusurile pe care oamenii le obţin cel puţin parţial ca rezultat a ceea ce ei fac sunt denumite
statusuri dobândite;

Ierarhia, şi, corespunzător, prestigiul statusurilor se constituie în rezultatul influenţei următorilor doi
factori :

a) importanţa reală pentru dezvoltarea societăţii a funcţiilor respective şi
b) sistemul valoric al culturii date, în baza căruia are loc „cântărirea”, evaluarea funcţiilor sociale;
Rolul reprezintă aspectul dinamic al statusului, adesea fiind considerat sinonim cu statusul. El este
dat de ansamblul aşteptărilor pe care le au ceilalţi faţă de la voi;
4. K.Marx în explicarea stratificării sociale utiliza un singur criteriu – posedarea proprietăţii;

Weber propunea trei dimensiuni ale stratificării :economică, statutară şi politică., fiecare cu propria
sa ierarhie;

Sorokin evidenţiază trei structuri de stratificare :economică , profesională şi politică ;
În toate ţările dezvoltate, în pofida deosebirilor culturale şi geografice, cota straturilor

de mijloc este aproximativ aceiaşi – 55-60 %;

Straturile de mijloc joacă un rol deosebit în societate. Acest rol poate fi comparat cu funcţia coloanei
vertebrale din organismul uman, datorită căreia omul îşi păstrează echilibrul şi stabilitatea;

Sărăcia este definită ca o cumulare de lipsuri, deprivări şi nevoi nesatisfăcute, care conduc spre
excluziunea socială a unui segment al populaţiei.

Excluziunea socială se defineşte ca fiind plasarea unei persoane în afara formelor normale de viaţă
socială, ca rezultat al unor deprivări multiple, cu şanse reduse de reinserţie într-o viaţă socială
normală, rezultat al discriminărilor, lipsei de oportunităţi, cumulări de privaţiuni,
degradării/nedezvoltării capacităţilor de funcţionare socială normală sau al unui stil de viaţă
individual sau colectiv care marginalizează.

5. Principalele elemente a căror prezenţă este hotărâtoare pentru constituirea grupului social
sunt :
6. a) existenţa unui principiu de organizare ( formală sau informală ) ;
7. b) un sistem de valori – atitudini ;
8. c) sentimentul apartenenţei la grup ( conştiinţa de „ noi”);
9. În grupurile primare relaţiile se desfăşoară spontan, egalitar şi direct şi, respectiv, pe bază
de norme informale elaborate şi însuşite implicit, sub formă orală, ca sfaturi şi restricţii, de
către membri.
10. În grupurile secundare relaţiile se desfăşoară programat, ierarhic şi inclusiv indirect ( prin
diviziunea muncii ) şi, respectiv, pe baza de norme formale ( oficiale) elaborate şi însuşite
explicit, sub formă scrisă, ca legi şi regulamente, de către membri. Ca atare, relaţiile
dobândesc caracter practic, instrumental şi devin apte să confere membrilor convergenţă
operaţională, spre moduri unitare de elaborare şi acţiune.
11. Dacă grupul formal este oficial constituit, organizarea şi funcţionarea lui fiind prestabilită,
dată prin regulamente, ordine, dispoziţii, grupul informal reprezintă caracteristici opuse.
Ceea ce caracterizează grupul informal este faptul că existenţa sa nu este prevăzută oficial:
el se constituie în mod spontan, având ca liant contactul personal – afectiv, încărcătura
emoţională dintre membrii grupului – pe baza cărora se naşte un tip special de solidaritate
umană;
12. Grupul de referinţă este acel grup cu care se identifică în cel mai înalt grad, pe care-l
consideră cel mai important dintre toate grupurile din care face parte;
13. Organizaţia formală este definită ca un grup de dimensiune relativ mare care are norme, un
număr de scopuri sau obiective oficiale, o structură de statusuri şi roluri, precum şi un set de
reguli destinate să promoveze obiectivele sale;
14. Organizaţiile formale pot fi grupate în trei mari tipuri: primul tip îl reprezintă organizaţiile
voluntare în care oamenii se decid să intre în ele deoarece sunt interesaţi în scopurile şi
activităţile acestora.Alt tip, care se suprapune parţial cu organizaţiile voluntare, sunt
organizaţiile utilitare care urmăresc realizarea unor obiective precise.În sfârşit, există
organizaţiile colective , aşa cum sunt închisorile ori spitalele psihiatrice pentru bolnavi
cronici. În asemenea organizaţii oamenii nu intră de bună voie, sunt obligaţi să participe la
activitatea acestora şi, datorită acestui lucru, au un contact restrâns cu ansamblul sociatăţii;
15. Tipul dominant al organizaţiei formale în societatea modernă este birocraţia; Precizia,
rapiditatea, claritatea, cunoaşterea problemelor, subordonarea strictă, reducerea costurilor
materiale şi umane – toate aceste cerinţe sunt aduse la un nivel într-o administraţie strict
birocratică.