You are on page 1of 215

TOM EATON

CODUL CAVALERILOR

FAPTE REALE:
Cel puţin 2000 de oameni cred că Pământul
este plat.

5 milioane de oameni sunt convinşi că au fost
răpiţi de extratereştri.

20 de milioane de oameni au cumpărat Codul
lui Da Vinci.

Toate descrierile de artă, arhitectură,
documente şi ritualuri secrete din acest roman
sunt exacte. Total imaginare, dar exacte.

Prolog
Galeria Naţională Sud-africană, Cape Town
8:38 AM Paris
8:38 AM Johannesburg
10:38 AM Cape Town

Custodele muzeului se împletici pe o uşă
laterală şi se clătină până în cupola însorită a
galeriei principale.
„Crimă!” gâfâi, îndreptându-se cu paşi şovăitori
către grupul de turişti care ocupa banca din
mijlocul sălii, înainte de a reîncepe turul. „Sunt
omorât!” Grupul se holba în continuare. Un turist
german începu să-şi răsfoiască ghidul: Uciderea
directorului… uciderea directorului… nu, nu este
trecută în program. Foarte neobişnuit. Am să fac o
plângere de îndată ce voi ajunge la cabana Vibraţia
Junglei.
„Nu!” şopti directorul cu o respiraţie greoaie,
strângându-şi cu putere pieptul. „Nu cu italic! Nu
încă! Doar personajele principale primesc caracter
italic! Tu eşti doar un personaj de figuraţie! Nu ai
cum să primeşti caracter italic!” Îi răspunseră
câteva priviri goale şi vreo şase lentile de camere
digitale: grupul de turişti îl filma de zor.
O voce răsună puternic dinspre uşa pe care
intrase directorul. „Un cowboy nu plânge
niciodată, china!”
Directorul căzu în genunchi şi începu să se
târască spre ieşire, unde o femeie durdulie pe post

de paznic dormea adânc pe scaun, cu o dâră de
salivă strălucind pe bărbie şi piept în razele
soarelui de dimineaţă. Mintea directorului galopa:
Nu aşa. Nu aici. Nu acum. Vroiam să mor la terapie
intensivă. Cu o cutie de bomboane de ciocolată
Quality Street pe piept. Poate cu o bucăţică în gură.
Din acelea verzi, cu cocos. Iar în jurul meu să stea
familia cu buchete de flori. Şi o soprană din corul
Băieţii Drakensberg să-mi cânte „Ave Maria”. Şi
apoi un flaut să intoneze „Danny Boy”1. Şi Kenneth
Branagh să-mi citească ceva de Auden2. Dar nu
aşa vroiam să mor.
Turiştii respirau cu greu în timp ce o siluetă
înaltă păşi în sală. Pielea sa era îngrozitor de albă,
la fel ca şi părul. Ochii îi erau roz. În mână ţinea
un pistol imens. Din câţiva paşi îl ajunse pe

1 „Danny Boy“, cântec de dragoste din partea unei femei
către bărbatul său. A fost scris în 1910 de către Frederick
Weatherly, un avocat englez, şi înregistrat în 1913. A fost
interpretat iniţial de Elsie Griffin, iar cântecul a devenit unul
dintre cele mai mari succese la început de secol. Alţi
interpreţi: Harry Belafonte, Bing Crosby, Elvis Presley, Cher.
Este considerat a fi un imn irlandez, fiind folosit la jocurile
Commonwealth ca imn al Irlandei de Nord, chiar dacă
autorul este englez, iar cântecul este mai cunoscut în afara
Irlandei decât în interior. Este o semnătură neoficială a
diasporei irlandeze, fiind folosit şi la înmormântările acestei
comunităţi.
2 Auden (Wystan Hugh Auden, 21 februarie 1907 – 29

septembrie 1973), a fost un poet anglo-american, apreciat de
critici ca unul din cei mai valoroşi scriitori ai secolului al XX-
lea. Opera sa, semnată W. H. Auden, a fost remarcată pentru
valenţele stilistice şi tehnice, pentru implicaţiile morale şi
politice şi pentru gama largă de nuanţe, forme şi conţinut.

Idioata asta de lumină mă omoară!” „Nu prea te porţi ca un călugăr!” Zâmbi afectat. „Iar acum”. „Ţi se pare că arăt ca un călugăr. „Pentru că mănânc Klippies şi beau coca-cola la micul dejun. Cu atenţie şi cu determinare încărcă arma. Dar să ştii că nu sunt albinos”. „Dar eu sunt ateu. ca suvenir al toaletei de dimineaţă. Bine. Atacatorul se opri. mi-am uitat acasă ochelarii de soare. recunosc. cocalarilor!” se răsti el. „a sosit timpul să îţi întâlneşti Creatorul”. îi accentua picioarele slabe. tind spre un agnosticism optimist. Nişte pantofi de piele gri deschis şi o pereche de şosete albe completau această imagine. „Dar ai ochii roşii!” continuă ghidul. Directorul gemu. iar pe faţă se întindeau dezordonat fire din perciuni. ţintind victima. dulceaţă?” Turiştii şi-au dat seama că nu arăta deloc ca un călugăr. Şi. „Naşpa. ridicând arma spre director. spuse el. cu câteva măsuri mai mare. iar haina pufoasă şi peticită din piele. „Un călugăr albinos!” şopti ghidul de tur. Cele câteva şuviţe de păr erau adunate deasupra unui gol de chelie. de fapt.directorul care încă se târa. O bucăţică de hârtie însângerată îi atârna de bărbia îngustă. ascunse de nişte pantaloni bufanţi. în acest moment. „Chiar n-am timp acu’ să intru în detalii. Oftă şi îşi întoarse privirea spre grupul de spectatori. În plus. apar şi elemente de . Îşi lăsă umerii să cadă şi arma să îi atârne într-o parte.

Îţi fac încheietura verde. voi tuşi din nou cu sânge pe costumul ei. „Desfiinţează asta!”. anihilându-i cel de-al patrulea deget de la piciorul drept.Iudaism şi de Budism. „Cătuşele astea de aramă sunt de rahat. Iar alta. Directorul intră în panică. trebuie să se termine aici. Dacă termină gloanţele înainte de a lovi ceva fatal? Dacă va trebui să stăm aici toată după- amiaza? La ora patru am întâlnire cu adjuncta ministrului Artelor şi Culturii şi. Directorul simţi în piept izbitura fierbinte a glonţului. tipic. Oh. Şi încă una. îşi încărcă arma cu . iar eu trădez Postmodernismul! E atât de ironic! Chiar vulgar! Imploră să fie desfiinţat!” Atacatorul îl întrerupse. Doamne. urlă şi apăsă pe trăgaci. nu în faţă: vreau să am parte de un sicriu deschis. Din fericire. asasinul scoase o altă cutie cu gloanţe. julindu-i lobul urechii stângi. în umăr. Se strâmba şi îşi mângâia cu mare grijă pumnul. Iar toată povestea cu salvarea supremă devine reconfortantă acum. ca şi cum ţi-ai şterge mucii tot timpul. Următoarea nimeri în coapsă. „Am artrită la degetul cu care apăs pe trăgaci”. Încă una. Asasinul se oprise şi îşi ascunse arma în pliul hainei. pe care o proptea în parchet pentru a crea o pârghie cu gâtul îndoit. e ultimul meu discurs.” Directorul începu să se târască din nou. a doua lovitură îi găuri stomacul. trăgându-şi trupul prăpădit cu ajutorul bărbiei. Urmărindu-l cu privirea. Nu. Nu în faţă… te rog. spuse el.

ceva lung şi tare. Încet. îşi deschise cureaua şi apoi fermoarul… . iar acum îşi scotocea haina pentru a găsi altceva. Apoi se aşternu din nou liniştea. Directorul ştia ce avea de făcut. Citise destule romane poliţiste pentru a şti exact cât mai avea de trăit. Şi mai ştia că trebuia s-o facă în doar câteva minute. Dar era de ajuns. cu durere. Asasinul terminase din nou muniţia. întreruptă din când în când de bâzâiala de auto-focus al camerelor de filmat. se rostogoli pe spate. Mintea directorului era învolburată.atenţie şi o luă de la capăt. Femeia-paznic tresări în somn şi se adânci mai comod în scaun. ceva ce semăna îngrozitor de tare cu… Deodată totul deveni foarte clar. Glonţ după glonţ răsuna în galerie.

roşind şi respirând cu greutate. În cele din urmă. Foarte amabili. O putea observa pe Ducesă. Suntem foarte onoraţi să avem printre noi această icoană sud- africană şi internaţională. publicul îşi reluă locul. şopti către companionii săi. aşa că se auzi doar un murmur emoţionat. este o mare plăcere să îl prezint pe domnul CC Langa…” tăcu o clipă. public în faţa căruia se afla în întunericul din sala Royal Albert. Capitolul 1 CC Langa privi mulţimea care-l ovaţiona. deţinător al râvnitului premiu „Scalpelul . „… Domnul CC Langa. păşind elegant în afara ploii de trandafiri şi chiloţei ce cădeau din loja „Ducele de Winchester”. Se înclină graţios. iar micuţul maestru de ceremonii de lângă Langa îşi reluă prezentarea. ca de obicei convulsiv. câştigător al Premiului Nobel pentru descoperirile sale în balistica de catapultare ca sistem viabil de transport public. romancier. antropolog. eminent istoric. decorat pentru curaj de Legiunea Străină Franceză. arheolog. matematician. „Aşa cum spuneam. astronom. sperând că numele nu va provoca o altă ovaţionare. Îi flutură un sărut. iar ea leşină şi dispăru din raza ochilor săi. farmacist. Foarte amabili. lingvist şi meşter olar. aşa cum se întâmpla de fiecare dată când Langa vorbea. dar Langa ţinea degetul la gură. Atât de multe aplauze şi totuşi de fiecare dată se simţea ca prima oară. simbolog.

iar în prezent decan al facultăţii de Ştiinţe Umane de la Universitatea…” Se întrerupse. căci Langa îi atinsese cotul. Vanity Fair l-a denumit „chipul perfect cizelat al Renaşterii Africane. dar şi a mâinilor (ca rezultat al anilor în plus de practicare a discursurilor publice faţă de cei petrecuţi la bancul de prelucrare a lemnului). sex. fitness. Witwatersrand. haină de tweed cu petice din piele de cerb la coate şi o pipă. cu provizii de tutun şi chibrituri pentru un an întreg… Langa îşi zări chipul în alama pupitrului. axată în principal pe articole de modă şi stil. . muzică. sau FHM. este percepută a fi mai elitistă decât revistele tipice de bărbaţi gen Maxim. haină de tweed cu petice din piele de cerb la coate şi o pipă. Ediţia americană a revistei GQ 3 îl descrisese ca fiind „sex – simbolul femeilor care gândesc şi bestie a dragostei pentru cele care nu gândesc”. (denumită iniţial Gentlemans Quarterly). „Ştii. Atât Universitatea din Cape Town. chestia asta nu e încă sigură…” îi şopti Langa. este o revistă lunară pentru bărbaţi. Abordează şi subiecte precum nutriţie. jocuri şi cărţi.Ruginit” din partea organizaţiei „Doctorii Fără Frontiere”. întrecându-se în oferte extrem de generoase: haină de tweed cu petice din piele de căprioară la coate. declarându-l expert atât în folosirea limbii. În general. cinematografie. cât şi cea din Johannesburg. îi propuseseră postul. datorită faptului că target- ul de audienţă are o medie mai ridicată de vârstă şi un venit mai mare faţă de cititorii altor reviste asemănătoare. cu o pereche de muşchi abdominali 3 Revista GQ.

al cărei faimos manşon roz reprezintă cu neruşinare zeiţele hedoniste ale Babylon-ului.ucigători”. dar bine disimulate pentru a transmite altor fetişişti ţelurile lor străvechi şi secrete. „Foarte . iar din rândurile din spate se auzi un ţipăt de femeie. în timp ce Forbes considera că „nu este corect ca un singur om să aibă atâta succes. marinare! „Doamnelor şi domnilor”. scopul final fiind de a scrie 77 de milioane de cuvinte – un număr mistic pentru mulţi – pentru a descrie un singur lanţ de evenimente.” Ziarele scriau o grămadă de absurdităţi. dar şi al oamenilor de rând şi să arate incredibil de bine. reflecţia sa nu arăta deloc rău. Cu toate acestea. Mare Preoteasă a Convenţiei Harrods. singurul supravieţuitor al ceremoniei „Turnul Cuvintelor” din vechea religie a Kabbalei. V-am promis că în această seară voi explora indiciile secrete din opera lui Dan Brown. Are toată lumea un exemplar din Codul lui Da Vinci?” Cinci mii de oameni ridicară cărţulia maronie. De asemenea. Am menţionat nume ca Barbara Cartland. care folosesc coduri accesibile. în care o singură poveste este respusă în cât mai multe cuvinte. redus însă imediat la tăcere. atâta erudiţie. al căror ritual era de a-şi stropi părul pubian cu şerbet. l-am menţionat pe Stephen King. începu Langa. atâta popularitate în rândul regilor. Langa îşi trimise un zâmbet rapid: Hai salut. „Cei care au fost aici şi săptămâna trecută îşi amintesc că am încheiat prezentarea cu o scurtă introducere a obiectelor fetişiste ale romancierilor din secolele XX şi XXI.

atât de adâncite în banal.” Langa se opri. de-a dreptul îngrozitor. de o banalitate acaparantă.” Publicul tremură. „Aţi simţit?” întrebă el. ciudat de atrăgător. mă aflu aici pentru a vă destăinui că acest roman a fost scris cu ajutorul unei forţe supranaturale. Acest roman este. un fior în aer? Doamnelor şi domnilor. Nicio fiinţă umană nu poate scrie proză atât de prost. spuse Langa.bine”. „Aţi simţit un tremur. putea crea asemenea operă. Am devenit suspicios la citirea expresiei „timpul părea să încremenească”. 4 litere. totuşi. care trăda gustul unui analfabet pentru clişee oribile. fără îndoială şi clar pentru totdeauna. Căutaţi numărul ISBN. chiar distractiv. Îşi drese vocea şi citi al treilea paragraf de pe pagină. „Timpul părea să încremenească. situat probabil deasupra codului de bare. Numai un autor diabolic. şi. încât nu putea exista decât o singură explicaţie. Publicul amuţise complet. „Vă rog să închideţi cartea şi să priviţi coperta din spate. topindu- se ca un vis. Dar ce se va întâmpla dacă vom înlocui literele cu numere?” . Şi sunt convins că în postura de coautor nu se poate afla decât Prinţul Întunericului. ISBN. şi nu am mai avut dubii când am citit expresia „topindu-se ca un vis”. Satana. fără pic de valoare şi care totuşi să reuşească să capteze atenţia cititorului la fiecare eveniment incredibil. „vă rog să le deschideţi la pagina 555”. în timp ce lumea lui Teabing deveni o boltă în aer. scrieri atât de lipsite de valoare.

Voila! Literele I. aşa că înlocuiţi – I cu cifra 9. Pe ecranul lat din spate se puteau vedea cele patru litere: I… S… B… N. „Dar ISBN-ul reprezintă mult mai mult decât un simplu număr. 552 plus 149 minus 51 plus 9. adică 7. Se opri triumfător. Langa apăsă un buton şi se auzi bâzâitul unui video. Din nou. Aşa cum toată lumea ştie. ce obţinem?” . Zeroul dispare şi vom avea 552 – 149 – 51 – 9. Egal cu?” „659!” rosti la unison audienţa. dar asta până ce vom aplica Legea mea pentru Subterfugiul Narativ Aritmetic. ISBN este codul secret pentru cifra 7!”. „Restul este evident.” Publicul murmură. doamnelor şi domnilor. trebuie să le ordonăm de la cel mai mare la cel mai mic. restul este evident. „Şi dacă adunăm numărul ISBN. „I este cea de-a noua literă din alfabet. Să privim şi cifrele din ceea ce ar trebui să credem că este un oarecare număr de catalog. Vom obţine succesiunea de numere 9 – 19 – 2 – 14. „Da. 19 minus 14 plus 9 împărţit la 2. N reprezintă un număr sacru. în cazul unei misterioase succesiuni de numere. o simplă secvenţă de cifre alese de calculator. 0 – 552 – 14951 – 9. Langa continuă. Aparent. S. deci îl vom înlocui cu 19 şi aşa mai departe. Când delirul se domoli şi publicul îşi reluă locurile. S este cea de-a 19-a. Eu numesc această operaţiune „Legea lui Langa de Evoluţie a Conspiraţiei”. B.

Aşa că vom studia titlul cărţii şi numele autorului. Publicul era înmărmurit. pentru că 0 nu este un număr. „Acuzarea şi-a încheiat pledoaria. pentru a descoperi adevăratul autor al acestei cărţi. „Foarte bine. şi ne va rămâne 31. Langa zâmbi. Este. Aţi înţeles?” Publicul dădu din cap. mi-am dat seama că „Daniel 4Tate Modern din Londra este un muzeu naţional al Marii Britanii de artă modernă internaţională. aşa că vom înmulţi 74 cu 9 şi ne va da…” „666”. Alături de Tate Britain (muzeul naţional de artă britanică).” Evită din nou câteva perechi de chiloţei şi îşi asumă cu mândrie succesul. Este logic faptul că. înlocuiţi literele cu cifre şi apoi adunaţi-le. „666. „Întotdeauna trebuie să identificăm două probe de circumstanţă. pentru a ne argumenta teoria. iar „Codului lui Da Vinci” numărul 122. Langa se înclină. Aşadar. Numărul diavolului. Michael Moore a respectat acest lucru când a realizat Fahrenheit 9/11. Ultimul calcul este evident: codul de catalog are 9 cifre. murmură sala. în timpul debriefing-ului meu săptămânal la sediul CIA din muzeul Tate Modern 4. Încă o dată. însă. cu fiori pe şira spinării. scădem „Dan Brown”. adică 91. important să cercetăm cartea cu atenţie. Tate Liverpool . Cartea are 105 capitole – prologul şi epilogul nu se socotesc – aşa că vom scădea 31 din 105 şi ne va da 74. trebuie să dăm deoparte numele autorului oficial şi să vedem ce ne rămâne. Lui „Dan Brown” îi corespunde numărul 91. Chiar azi dimineaţă.

Viaţă lungă şi prosperă!” Cu paşi mari. o reţea de muzee de stat.” Dintr-odată. Row!”5 Care este legătura dintre Dan Brown şi Osama Bin Laden? Osama a fost între timp capturat? Este deja mort sau este o profeţie? Şi cine vâsleşte? Este cumva o referire la concursul Henley Regatta? Sau poate este un indiciu despre capabilităţile nucleare şi biologice existente la Oxford şi Cambridge? Sunt nişte întrebări logice la care trebuie să găsim răspuns. a convict died he. din păcate va trebui să părăsesc această sală de îndată. Dar îşi reveni rapid şi se adresă din nou publicului. „Doamnelor şi domnilor. Marea Britanie) este parte a grupului cunoscut simplu sub denumirea de Tate.Brown” şi „The Da Vinci Code” reprezintă o anagramă pentru „Bin Laden. Vă rog să vă păstraţi locurile pentru a urmări o înregistrare de anul trecut în care eu citesc Iliada. iar starul internaţional înlemni şi strânse marginile pupitrului. Este foarte sensibilă şi sunt convins că vă va face plăcere. se răsti la maestrul de ceremonii. Îi şopti lui Langa ceva la ureche. CC Langa părăsi scena. „Du-mă la aeroportul Heathrow!”. mort capturat. 5 „Bin Laden. Vâslire!“ . o siluetă se desprinse din marginea scenei şi urcă podiumul. „Soarta lumii depinde de chestia asta!” (galerie de artă din Liverpool) şi Tate St Ives (galerie de artă modernă din Cornwall.

Sângele directorului de muzeu se întărise deja. încremeni când uşa de la bucătărie se deschise din nou şi o nouă porţie de resturi se prăvăli în tomberon. În cameră se afla un bucătar. care scotea în evidenţă . Mmm. foarte concentrat în decorarea unei creme de ciocolată cu un sirop ce sclipea metalic. Dar înainte de toate… În siguranţa apartamentului. Ghemuindu-se în formă de somon norvegian. Încercă să desprindă cu vârful degetelor ceea ce părea a fi o bucată de brânză garnisită cu grăsime de pasăre şi un lung fir de păr blond. Încet se strecură pe uşă. Durerea îmi face bine. Capitolul 2 La un kilometru jumate depărtare de Galeria Naţională. aşa că profită de moment. îşi dezbrăcă salopeta. Asasinul ieşi din cameră şi în câteva momente se afla în dreptul apartamentului „Lady Chaterrley” de la etajul al doilea. Şi chestia asta gri care mi se lipeşte de pantofi îmi face bine. Se crispă când fu lovit în ochi de o pulpă de miel şi îşi muşcă limba pentru a nu ţipa când un pumn de caviar ucrainean îngheţat îi alunecă pe sub bluză. Cheia pe care o primise se potrivea. o siluetă îmbrăcată într-o salopetă pătată de îngrijitor se strecură neobservată în tomberonul din spatele hotelului Mount Nelson. În sfârşit. formând o crustă înduioşătoare. putea respira. Se făcu linişte. murmură el. Reuşise. păstrând cămaşa şi ciorapii.

aplecându-şi capul.tonurile de ocru ale peticelor de piele. Respiraţia i se îngreună. de a-şi băga degetele în urechi. iar urgia îi va curăţa sufletul. Introduse un cd în aparat. de a vomita. Cu mare grijă desfăşură posterele. agăţându-se de postere. iar încheieturile îl dureau foarte tare. Adevărata durere încă nu apăruse. Şi apoi… purificarea supremă. Pielea i se încreţi pe măsură ce sute de viori izbucniră într-o orgie în trei părţi. Durerea îmi face bine. Curând. Îngenunche încet lângă pat. . iar el tresări la primele acorduri orchestrale. Chipurile de pe pat zâmbeau în continuare. Vuietul cimpoiului. conferindu-i un sentiment de alinare. iar în urechi simţea durerea atât de plăcută şi de familiară. nenorocitu’! Un oponent pe cinste! Dar acum este vremea să mă purific. Stomacul începu să bolborosească. pe care le fixă de pat cu o biblie şi exemplare din „Pagini aurii”. Ce s-a mai luptat. de unde scoase un tub de carton şi un cd player. de a se arunca pe fereastră în mijlocul unei petreceri de pensionare a unor taximetrişti englezi. Chipurile blânde şi familiare îl priveau. Exact la timp. Se gândi cât de mulţumiţi păreau. Custodele. Deschise geanta micuţă de pe pat. Deschise capacul tubului de carton şi scoase patru postere. Este vremea să schingiuiesc carnea pentru a-şi ispăşi păcatele. Se luptă cu dorinţa lăuntrică de a fugi. va veni rândul cimpoiului. Nu. Tremura incontrolabil în timp ce îngenunchea. Cât de puri! Muzica începu să răsune. Aşteaptă.

neclintiţi de acolitul lor leşinat pe podea. strângându-şi stomacul ca într-o gheară şi gemând în surdină. Cântau despre Lili Marlene sub al său felinar. Bles Bridges şi Steve Hofmeyer6. Alunecă fără cunoştinţă pe podea. diabolic de greţoase. Din vârful patului zâmbeau larg Ge Korsten. când primul său album a câştigat Discul de Aur într-o lună datorită vânzărilor (25. şi a emigrat împreună cu părinţii şi cei şapte fraţi în Africa de Sud la vârsta de nouă ani. Bles Bridges (22 iulie 1947 – 24 martie 2000) a fost cântăreţ sud-african. A fost foarte apreciat. Bridges a cântat apoi alternativ în Afrikaans şi în engleză. asasinul sângera înăuntrul său. Curând. cu numele întreg de Gérard Korsten (6 decembrie 1927 – 29 septembrie 1999) a fost tenor sud-african de operă şi actor.000 de albume vândute). Şi-a început cariera muzicală în anul 1984. 6 Afişele de pe pat: Ge Korsten. dar şi . curând… Apoi veni rândul vocilor subţiri. Domnul meu. În lumina soarelui sclipi coperta cd-ului: Cele mai îndrăgite cântece de călătorie ale lui Helmut Lotti. Iar în tot acest timp. Al treilea călăreţ din apocalipsa muzicală: naiul. despre picături de ploaie căzute pe trandafiri şi despre mustăţile pisicilor. cu mare influenţă în cultura Afrikaan. S-a născut în Rotterdam. întotdeauna vesele. Olanda. Sunetul subţire şuieră prin încăpere. despre romantismul Parisului sau despre ţopăiala din Idaho. Era prea mult. Cântau despre plimbări cu sania în Austria. cu fire de sânge scurgându-i-se din nas şi un fior rece străbătându-i fruntea. iar asasinul muşcă cu îndârjire pătura de pe pat. în timp ce picături mari de sudoare i se prelingeau pe frunte.

Este un afemeiat renumit. Domnul Stăpân spune că un oarecare domn Langa se află acum la Galerie şi că trebuie să îl omorâţi şi pe el. e puţin probabil ca oricine să reziste. căruia încercase să-i facă felul anul controversat. Steve Hofmeyr (29 August 1964) este cântăreţ şi actor sud-african. sunt Mandy de la Recepţie. după care s-a înscris la Şcoală de Artă dramatică din Pretoria. baronul taxiurilor. cu excepţia lui Kaizer Tsebi. şi sunt sigură că nici nu aveţi timp pentru aşa ceva. Era grav. a lucrat şi la Eurovision Africa de Sud. „Nu. A făcut parte timp de doi ani din forţele armate de graniţă. mormăi asasinul. având şi foarte mulţi copii ilegitimi. l-au adus pe Langa. Telefonul începu să sune. L-am întrebat pe domnul Stăpân dacă aveţi nevoie să vă facem legătura cu un traficant de arme. Totuşi. domnule. Dacă bagi destule gloanţe în el. Doriţi să trimit pe cineva sus să vi-l cureţe? Mă tem că nu putem face mare lucru în privinţa evidenţelor balistice. răspunse el ameţit. iar asasinul tresări. „Stăpâne?”. Bine. domnule. Am un mesaj pentru dumneavoastră de la domnul Stăpân. Langa era un om. Poate aţi vrea un masaj?” „N-am timp”. cu atât mai puţin să modificăm ţeava. ridicându-se şi căutându-şi pantalonii. A murit în 2000 într-un accident de maşină.” „Da?” „Da. Aşadar. . dar mi-a spus că aveţi deja pistolul dumneavoastră propriu. datorită aluziilor la rasismul din Africa de Sud. Putea să moară la fel ca oricare altul. Recent.

trecut. „72-de-găuri Kaizer” i se spunea acum. Se
pare că tipul înnebunea detectoarele de metale.
Strecură rapid patru cutii de muniţie în
buzunarele hainei şi ieşi grăbit în hol.

Capitolul 3
Desigur, soarta lumii nu depindea în mod tehnic
de sosirea lui CC Langa pe aeroportul Heathrow,
dar nu era cazul să îşi anunţe publicul că
grădinarul său găsise un tip de păduchi de plantă
pe tufa sa de trandafiri premiaţi. N-ar fi fost
niciodată capabil să explice ura pe care o simţea
pentru aceste insecte; nici răzbunarea pe care a
jurat-o faţă de ele şi de neamul lor de când i-au
distrus mamei sale singurul trandafir, pe când
trăiau la fermă. Şi nici făgăduiala de a-i distruge
din ziua în care a confundat o grămadă de păduchi
de plante cu o porţie de budincă de sago. Dar vor
afla curând răzbunarea lui: prototipul „A-fazil” era
deja în teste, un aruncător de flăcări de mărimea
unui ac de cusut, care putea distruge păduchii
fără a-i dăuna plantei pe care stăteau.
După treisprezece ore tensionate de zbor, se afla
acasă, gonind prin bibliotecă, prin sala de dans şi
în final în seră, pentru a afla în cele din urmă că
grămada de păduchi nu era de fapt decât o
bucăţică de budincă de sago, aruncată de
bucătarul său temperamental în timp ce spăla
vasele. Valetul stătea alături copleşit de ruşine,
dar răsufla uşurat că stăpânul său sosise acasă.
„Este vorba de familia Kebble”, spuse valetul.
„Sunt aşa de bucuroşi că v-aţi întors. Din cauza
modului în care capitolul întâi a urmat imediat
după prolog, au crezut că vă aflaţi la Londra în
momentul în care a fost ucis custodele muzeului.

Slavă Domnului că aţi fost întârziat la limită de o
chichiţă narativă”.
Langa era îngrozit. „Custodele muzeului? Ucis?
Narativ?”
„Acum o jumătate de oră. În sala Pierneef de la
Galeriile Naţionale. V-au rugat să mergeţi acolo de
îndată. Din fericire, casa dumneavoastră
maiestuoasă, şi totuşi modernă, se află la doar
câteva minute de Galerii. Să aduc Jaguarul în faţă,
domnule?”
Dar Langa deja dispăruse.

Un marş rapid pe bulevardul Regina Victoria,
un pas sprinten pe lângă grădina de trandafiri, un
salt buiestraş cu respiraţia ţinută pe marginea
heleşteului acoperit de peştişori morţi şi cioturi de
ţigări, o urcare în viteză a treptelor de marmură şi
Langa ajunse la poarta Galeriilor Naţionale. O
femeie-paznic micuţă şi dolofană, cu o uniformă
cu cel puţin două numere mai mari, îl opri pe
Langa cu o mănuşă ridicată.
„Bine aţi venit la Galeriile Naţionale Sud-
Africane! Cu ce treburi pe aici?”
Langa privi peste umărul femeii în holul
întunecat. „Sunt CC Langa. Mă aflu aici în
legătură cu incidentul din Sala Pierneef.”
„Ce incident în Sala Pierneef?”
„Nu ştiu exact”, spuse Langa, privindu-şi ceasul
cu nerăbdare. „Acum vreau să aflu.”
„Ai de gând să ungi ceva cu gem?”
„Poftim?”

„Ştiu eu ce faceţi voi! Veniţi pe aici cu
sandvişuri cu gem şi ungeţi picturile cu gem şi
faceţi o grămadă de zgomot!”
„Zgomot?”
„Nu este voie să vorbeşti în galerie!”
„Doamnă”, îi spuse Langa, uitându-se din nou
peste umărul ei, „vă pot asigura că o şoaptă
academică se acceptă.”
„Nu!”, ţipă femeia dintr-odată. „Faceţi zgomot şi
ungeţi picturile cu gem, iar eu am să îl chem pe
supraveghetor!”
„Pentru Dumnezeu…”
„Haide!”, se răsti ea, înghiontindu-l în pieptul
hainei. „Arată-mi buzunarele! Voi, ăştia, mereu vă
ascundeţi sandvişurile cu gem prin buzunare şi
apoi mâzgăliţi desenele, iar eu am să îl chem pe
supraveghetor! Hai, arată-le!”
„Dar nu am timp pentru aşa ceva!”, spuse
Langa, în timp ce îşi golea buzunarele. Scoase un
baton de Jelly Tot, iar femeia-paznic oftă
satisfăcută.
„Ai văzut?”, se răsti ea. „Aveai de gând să o
molfăi şi după aia să o scuipi în palmă pentru mai
târziu şi să o întinzi pe desene!”
„Cum spui tu!”, zise Langa.
Aruncă batonul cu îndemânare în aer, pentru ca
privirea gardianului să fie atrasă pentru un
moment de zborul acestuia. Între timp, mâna lui
Langa găsi cu dibăcie un anumit punct de pe ceafa
femeii. Aceasta se prăbuşi fără un sunet. Coma
indusă avea să dureze cam o oră: deja o veveriţă
depăşi pragul pajiştei şi se afla pe trepte,

„Dar ce legătură am eu cu toate astea?” „Veţi înţelege imediat. având în vedere…” „Da. Langa păşi peste corpul leşinat. Totul se află în Sala Pierneef. răspunse Langa. Pe uşa aceasta. Un om înalt şi subţire venea grăbit prin hol. Deci nu mai e nevoie să vă spun că în fiecare an artiştii îşi depun lucrările. iar veveriţa o zbughi în lumina soarelui. iar câştigătorii primesc ca premiu o sumă frumuşică?” „În mod evident. eşti un om cu un intelect limitat”. capitolul întâi şi prologul. „Firesc. „Domnule Langa! Ce bine că aţi sosit! Eram îngrijoraţi că v-aţi putea afla încă în Londra. conducându-l pe Langa de-a lungul unui coridor de marmură. Speram că dumneavoastră să puteţi descifra mesajul. ştiu. cu un card Truworths şi un permis de conducere sclipindu-i între dinţi. spuse omul.cotrobăind prin geantă. chiar în faţă. Mi s-a spus ce s-a întâmplat. vă rog!” . Ca să fiu cinstit. şi înţelegi în ce situaţie jenantă ne aflăm dacă reuşeşte să intre în competiţia Kebble din acest an. nu am nici cea mai vagă idee despre ce a vrut artistul să transmită sau care este mesajul creaţiei sale. cunoaşteţi premiul Kebble?” „Sigur. domnule. „Spuneţi- mi. frecându-şi mâinile. m-am aflat pe lista scurtă în 2003 şi 2004”.” „Excelent”.

Şi. „Foarte sugestivă. comentă slăbănogul. încercând din răsputeri să-şi menţină echilibrul vocii. „Este foarte bună. nu-i aşa?”. Doamne Sfinte! Îşi ridică mâna la gât pentru a-şi lărgi cravata. bineînţeles. Doamne Sfinte! . răspunse slăbănogul. nu trebuie să vă mai spun eu. Langa împinse uşa şi încercă să cuprindă scena din faţa sa. de aceea avem nevoie disperată de diagnosticul dumneavoastră. Cu siguranţă va intra în competiţie. este genul de creaţie care zguduie lumea artei zilele astea.” Langa arătă spre podea. „Chestia aia este ceea ce cred eu că este?” „Mă tem că este”. chiar îndrăzneaţă.

„Frate. şopti Verster. Nu se mai fabrică. Căpitanul Crunchy.” „Dă-mi Plăcinta Eschimosului. Puştilor le place Porno Extrem.” „Futu-i!” se supără Verster. ferindu-şi ochii de lumina soarelui cu un exemplar al revistei sud- africane de succes „Huisgenoot”7. simţindu-şi intimitatea violată. iar în acel moment îşi cumpăra îngheţată pe băţ de la un chioşc din Company Gardens. N-am mai văzut Plăcinta Eschimosului cam din 1990.” „Nu am Plăcinta Eschimosului. eu doar lucrez aici.” „Porno Extrem?”. şefule.” 7 Cea mai populară revistă sud-africană cu informaţii de interes general pentru viaţa de familie. mondenă şi culturală. „Am Rachete Portocalii. Mai am şi Unduiri de Muson şi Porno Extrem. „Vrei?” „Nu. Wizzy-cangurul din nuc. Vânzătorul îşi deschise lada frigorifică şi privi înăuntru. Şi miroase a lipici. la o sută de metri de locul în care CC Langa privea şocat. „De când?” „Eu doar lucrez aici. negroteiule. Dar ce fel de nume e ăsta pentru îngheţată pe băţ?” Vânzătorul dădu din umeri. E cu migdale. „De care ai?”. Începea să-şi simtă ceafa fierbinte. Capitolul 4 Numele asasinului era Victor Verster. se răsti Verster. .

Ăla albastru. iar în două minute se strecură pe uşa Galeriei. unde veveriţele Grădinii îşi făceau de cap cu ea. Femeia-paznic leşinată nu se mai afla pe trepte. Închise capacul lăzii şi dădu temperatura la -45°C. „Suntem doar mai decoloraţi din partea mamei!”. şuiera printre lovituri. pantofii săi gri lucind în razele de soare. deoarece fusese târâtă în boscheţi. dar îşi . acoperit de vată de zahăr şi cu două beţe de acadea înfipte în nări. mârâi asasinul. Dintr-o săritură trecu peste tejghea şi îl trânti pe vânzător la pământ. „Dă-mi atunci Unduiri de Muson. amice! Albinosul te-a hăcuit!” Apoi Verster se întoarse spre galerie şi traversă pajiştea din faţă.” Vânzătorul îi aruncă lui Verster o privire piezişă şi dădu din cap. Am cu factor de protecţie de până la 60!” Verster răbufni ca o viperă scuipătoare. „Eu nu sunt albinos!”. „Tu-i mama mă-sii de corectitudine politică!”. Închise uşa chioşcului şi începu să îşi lovească victima. Zece secunde mai târziu. Zâmbi mulţumit. Dacă vrei îţi pot oferi şi nişte cremă solară. „Am şi eu văr care e albino. „Răcoreşte-te. * Apariţia bruscă a unui asterisc nu îl încetini deloc. Şuviţele de păr îi căzuseră lui Verster pe frunte. asasinul îl lăsase pe vânzător să zacă inconştient în lada frigorifică. dându-l cu capul de un coş de acadele.

„Şi căprioarele în special. arta e cam nasoală. găsise un desen care îl impresionase foarte tare: un pui de cerb cu nişte lacrimi imense. Spune-i soră-tii să-şi pună nişte pantaloni.linse palmele cu experienţă şi le lipi cu precizie din nou pe chelie. o scară.” Da. piştocule. „Dar va supravieţui?” „Nimeni nu scapă”. Va trebui să se mişte rapid. Nu e prea creştineşte din partea ei să umble aşa despuiată pe tractor. Tati?” „Pentru că este un pămpălău de fătălău. O închise încet în urma sa şi se forţă să vadă prin întuneric. Pipăi cu mâini nesigure şi simţi o bară de metal umedă şi rece. Încă îşi amintea titlul: „Mama Căprioară spune să nu faceţi foc în pădure”. Încet încăperea se mai lumină puţin şi observă că trecea pe lângă nişe întunecate scobite . se zgâia la desenele de pe pereţi. băiete”. Îi arătase desenul şi tatălui său. s-a deschis exact cum prevăzuse Stăpânul. rostogolindu-se prin spaţiul larg al sălii precum un şuvoi de ciocolată caldă. Căprioarele sunt carne pe băţ. Uşa mică. de mult. Îi putea auzi vocea lui Langa în camera din faţă. Începu să urce. În timp ce îşi croia drum de-a lungul coridorului către Sala Pierneef. „De ce plânge puiul de cerb. nişte trepte. dar arta e chiar nasoală! Odată. Carne pe băţ de fătălăi. Doamne. îi răspunsese Tata Verster. îi spusese tatăl. Nimic. în spatele căruia se întindea un foc teribil. proptită în încuietorile din perete.

În cele din urmă. . Locul în care criticii de artă vin să moară. Îşi scoase pistolul. Molfăind gânditor îngheţata „Unduirile Musonului”. încercând să ajungă în dreptul unei raze de lumină care răzbea de jos. îşi propti coatele în podea şi ţinti cu atenţie spatele lui Langa. Catacombe. Verster se aplecă să privească printr- o găurică. Ici-colo se puteau vedea petice de tweed mucegăit sau filtre de ţigară infestate de viermi. îi spusese Stăpânul. ajunse într-un pod întunecat şi pipăi podeaua prăfuită.în bucăţi mari de piatră.

ceea ce mă face . pierdut în gânduri. ca şi cum o ghicitoare încerca să răsune în mintea sa înfierbântată. nu văzuse decât sânge. Iar acel ferăstrău de lemne din hol a fost adus aici cu puţin timp în urmă. exclamă Langa. După care…” Omul înalt şi slab devenise nerăbdător. Arătă spre urmele lăsate de Langa: „Credeţi că e bine să faceţi chestia asta?” „Ce anume?” „Să… ştiţi dumneavoastră. dar a reuşit să se ridice pe bancă. „Păi… o creaţie de artă conceptuală. „Aici a avut loc o crimă! Directorul muzeului a fost ucis! A fost împuşcat de patruzeci şi trei de ori şi spintecat cu o macetă.” Langa se apropie de el şi îl zgâlţâi. să stricaţi creaţia?” „Doamne Sfinte!”. sub cadavru. „Dumneata cam ce crezi că înseamnă toată tevatura asta?” Omul dădu din umeri. „şi a reuşit să se târască până aici. oroarea lui Langa se transformase în confuzie. desigur. „Apoi a fost din nou împuşcat aici. Iniţial. „Se pare că a fost împuşcat aici”. îndreptându-se către un punct lângă uşă. pe pereţi. picurând din tavan.” Păşi încet prin sânge. dar curând groaza făcu loc unei întrebări sâcâitoare. spuse Langa. probabil de zece sau de douăsprezece ori. Capitolul 5 În sala Pierneef. găleţi întregi de sânge peste tot. după cum arată amprentele astea.

dacă pereţii ar putea vorbi!” „Pereţii nu pot vorbi”.să cred ca asasinul a fost întrerupt înainte de a-şi termina treaba. „Sugeraţi cumva că asta nu este doar o crimă conceptuală?” „Exact”. iar trunchiul şi capul în mijlocul sălii? Şi cum de braţele se aflau mai departe? Mai mult.” Langa îl privi plecând şi reveni la scena însângerată din faţa sa. urmate de figura cu maceta. „Şi nici nu credeţi că va intra în competiţia pentru premiile Kebble?” „E puţin probabil. „Pereţii sunt făcuţi din . ce căuta un crenvurşt însângerat să plutească în răcitorul de apă de lângă uşă? „Ah. Dar cum se putea explica poziţionarea bucăţilor de corp? De ce se aflau picioarele tocmai la peretele din vest.” Slăbănogul îl privi şocat: „Şi?” „Şi nimic. În mâini ţinea o cameră video. exact sub un peisaj pictat de Pierneef. era vorba de trei serii de împuşcături separate. acoperită de o şapcă kaki la fel de murdară ca şosetele. se auzi din spate o voce cu un puternic accent german. Într-adevăr. Langa se întoarse pentru a vedea un om în vârstă încălţat cu sandale şi cu şosete albe stropite de sânge. „În cazul asta. poltron leşinat ce eşti!” O lumină păru că străbate subit privirea slăbănogului. eu nu mai am ce căuta aici.” Slăbănogul se întoarse pe călcâiele sale băţoase şi se îndreptă spre ieşire.

„Domnul Langa?” Era vocea puternică şi clară a unei femei tinere. Dar apoi… Directorul de muzeu îşi aranjase singur părţile corpului prin sală. Langa încă nu-şi credea ochilor. În cele din urmă. te rog. aşezate cu palmele în jos. Exact cum am crezut. şopti pe nerăsuflate. Germanul plecase. dar ştia ce văzuse – acea disperare eroică. Langa se răsuci pentru a vedea un exemplar galic . îngrozitoare. „Te rog. chiar înainte de a se opri caseta. complet nuanţată de un accent franţuzesc. „În ţara mea sunt producător de filme erotice uşurele”. se scutură din această stare ca un ogar rusesc pe malul mării şi se apropie de braţele paralele. prea şocat pentru a se mişca. răspunse germanul. Mintea lui Langa evalua deja posibilităţile.material insensibil şi nici nu au capacităţi fizice de a produce cuvinte. Ca şi cum ar indica ceva… Dar ce? Nu se lega deloc. dragă neamţule cu sandale uşoare. Trei rafale. Camera de filmat! „Ai filmat ce s-a întâmplat aici?”. chemat de nevastă pentru a se alătura grupului care vizita pinguini şi negri. figura cu maceta. nu-i aşa?” „Doar în ţara dumitale”. spune-mi că ai filmat ce s-a întâmplat aici!” Omul zâmbi: „Preferi digital sau bandă?” Langa era din nou singur.” „Eşti turist.

” „Sunt agent special Julie Citroen”. „Vreau să îmbătrânesc lângă tine”. ameţitor. Langa încuviinţă şi zâmbi. murmură ea. Îşi şterse discret limba cu mâneca. Iar tu vei cânta. Nu-i nimic. E cam obositor. probabil ceva gen La vie en rose. spuse Langa. Îhu… iz de picioare… nu a fost o idee bună. şopti ea. „Eşti cea mai frumoasă creatură pe care am văzut-o vreodată”. ca un ţap. o floare de Provence ce răspândea parfum de usturoi şi levănţică. cu nepoţi alături care să joace bile şi să facă brânză Camembert. „mândreţe de bărbat ce eşti!” „Nici măcar nu ştiu cu ce te ocupi!”. lumina soarelui învăluindu-i curbele care implorau viteza a patra a unei Alfa Romeo într-o după-amiază aromată în Corsica. Transpiraţie stătută. „Nu am voce”. turistul. fără să îşi spună numele – directorul muzeului. spuse Langa ameţit. Puţină pudră de talc şi o picătură de Channel No 5. „Sunt criptograf la poliţia franceză”. să cânt la mandolină. „Vreau să fac dragoste cu tine ca un titan.feminin. . îi şopti el. Şi apoi mai mult sex precum caprele. „Vreau să stăm împreună sub un măslin în soare. se conformă ea. lingându-i lobul urechii. adulmecându-i adâncitura gâtului. Langa încremeni speriat.” O strânse în braţe. „Iar numele dumneavoastră este? Ştii. Vom face duş. o grămadă de oameni tot vin şi pleacă de azi dimineaţă. stând în uşa sălii. slăbănogul. ca un zeu.

mare pericol!” . „Trebuie să dispari urgent. „Nu poţi rămâne”. şuieră el. Suntem în mare.

am fi avut ceva magic împreună. oftă ea. Langa privi disperat în jur. câştigătoare a Oscar-ului în 2003. „Dacă avocaţii pentru drepturi de autor ai lui Dan Brown află de tine. după numele dat de Rachel fiului său în cartea Genezei din Biblie. „Trebuie să dispari! Urgent! Suntem în foarte mare pericol!” „Dar de ce. „Domnul Langa?” Era o altă voce puternică şi clară de femeie. nu? Dacă erai criptograf la poliţia suedeză sau. editura Penguin Books nu se poate atinge de tine. micuţul meu tautologist?”. Dar în condiţiile astea. Oraşul s-a format în jurul anului 1881. murmură agent special Julie Citroen. Se întoarse pentru a putea privi un minunat exemplu de feminitate 8Oraşul Benoni: face parte din districtul de est al provinciei sud-africane Gauteng. mă vor distruge! Înţelegi. Oraşul a devenit cunoscut pentru un timp ca „Micul Cornwall”. A denumit regiunea Benoni („fiul născut din chinuri”). În septembrie 1887 a fost descoperit aur şi s-au dezvoltat câteva mine de aur. Îşi flutură coada ca de cal pe umeri în timp ce se întoarse şi păşi afară din viaţa lui CC Langa. De asemenea. o curtezană din Franţa. şopti Langa. . când generalul Johan Rissik nu mai putea atribui acte de proprietate tuturor parcelelor virane. dându-şi seama de consecinţele amnezice ale întreruperilor de capitol. măcar.” „C’est la vie”. Capitolul 6 „Nu poţi rămâne!”. Benoni este oraşul natal al actriţei Charlize Theron. ameţitor marcată de un accent specific oraşului estic Benoni8.

Acesta i-o sărută delicat. frecându-şi genunchiul lovit. răvăşit. căruia îi întinse mâna. Divizia Specială. „Mai ales că nu miroşi urât!”. „Stienie Labuschagne. Langa era. scrâşni ea. dar mama zice ca noi nu suntem oameni mândri. „Naşpa!”. dar nu îmi pot da seama ce. „Cred că directorul muzeului încearcă să ne spună ceva despre asasinul său. murmură el.” Stienie păşi spre locul în care se aflau braţele. M-au avertizat că eşti fermecător.” Imediat se aplecă şi începu să adulmece dalele parchetului. frumoasa femeie răspândea în jur o minunată aromă de iasomie şi pisici. mai ales de când tata s-a îmbolnăvit de plămâni şi a fost dat afară de la slujbă. Sora mea Piepie pronunţă „Labu- shane”. nu mai spune. Într-adevăr. aşa că mie îmi convine şi „Labu-skach-nie”. „Tocurile astea păreau mai comode în vitrină!” Se ridică încet şi îşi testă cu grijă gleznele prin câţiva paşi spre Langa. „Ah. „Ce ciudat: porţiunea din dreptul degetelor este mai lucioasă decât restul. „Eşti a doua în topul celor mai frumoase creaturi pe care le-am văzut vreodată!”. din nou. „Dar gata cu joaca: presupun ca te afli aici pentru asta?” Arătă spre podea. dar nu şi că arăţi incredibil de bine!” „Mă dau cu cremă hidratantă”. „Miroase a .sud-africană împiedicându-se într-un mers şovăitor pe nişte pantofi cu toc ascuţit şi căzând în clipa următoare. explică Langa. Stienie se îmbujoră şi îşi împinse tocul în podeaua de lemn.

Întoarse cu grijă braţul drept. nu şi pentru un ochi de specialist. „Cu siguranţa eşti un produs al Sistemului educaţional bazat pe concluzii”. studiind cu atenţie parchetul. desigur. O conservă mică. era evident. „La fel de eficientă ca cerneala simpatică. „Dar cum este posibil?” exclamă Stienie. Se simţea ciudat de când o descoperise. spuse Langa. Şi totuşi… Deschise cu atenţie capacul şi privi înăuntru.” Stienie rămăsese în spate. trasând conturul lucios al parchetului cu un vârf de deget însângerat. „Există două rânduri de cuvinte. răspunse Langa în timp ce se aplecă să ridice cutia de lustru. Este invizibilă pentru majoritatea. Litere lustruite în podeaua de lemn. Cuvintele străluceau în lumină: Aer sub graţioasa Elena din Troia Mai jos Turin şi. Se auzi un zgomot metalic. Este oare posibil? Nu. Doamne!” Erau litere. Langa îşi dădu seama imediat.” „Uite şi în partea asta”.pin cu o atingere de rouă nordică care aduce a igienă şi confort domestic. plată era ascunsă dedesubt. spuse el. „Cremă de lustruit Cobra”. Şansele ca cineva să răscolească acel secret erau infime. „Sunt… sunt… oh. acum când Langa ştia unde să privească. exclamă Stienie. Suprafaţa cremei de lustruit era zgâriată şi pătată de sânge în locurile în care degetele tremurânde ale custodelui râcâiseră pentru a scrie .” Da. Hitler aici! „Este o şaradă!”.

Apoi începură împuşcăturile. se afla acolo. Deodată.mesajul său muribund. un mesaj care îl înfioră pe Langa. Trei. Dar victima mai lăsase un mesaj. pentru că nu era posibil ca directorul să ştie. lumea deveni un loc întunecat şi tăcut. cât se poate de clar: Crăciun Fericit! Langa rosti cu mare greutate: „Trebuia ca eu să ajung aici. cu o explozie de durere inundându-i ceafa. în timp ce trăgea din răsputeri spre tavan. pe suprafaţa cremei. nouă. Înainte să leşine. . Gloanţele şuierau ricoşând din podea. Văzuse o sclipire în spatele unei lumini din tavan. dar se pare că sunt o piesă a acestui puzzle. Langa se prăbuşi.” Dar Stienie nu îl mai asculta. duzini întregi. Stienie urla. Cu toate astea. Stienie stătea în genunchi şi înjura ca un marinar. cinci. de pe pardoseală. Şi o alta… Dintr-odată. mângâindu-i obrazul. dar vocea ei părea foarte îndepărtată. Nu ştiu de ce. Langa simţi sângele cald.

Aici vin să doarmă angajaţii municipalităţii în tura de după-amiaza. iar puţin mai încolo o pereche de miei zburdau printre o mulţime de narcise.” Langa îşi dădu seama că avea dreptate. cu o înţepătură puternică în nări. Stienie îi ţinea sub nas un cartof prăjit înmuiat în sos Prego. Viceprimarul din Cape Town moţăia într-un colţ retras. „Relaxează-te. Frunze verzi de stejar pluteau deasupra. pe o pajişte drăguţă cu flori pe margine. „Cred că sunt rănit”. iar umerii îi ardeau. Galeria e puţin mai departe. spuse Langa. „Nu suntem în siguranţă aici!” Stienie zâmbi. Se ridică ameţit şi privi în jur.” „Trăgătorul!”. Te-am cărat de acolo şi cred că din greşeala ţi-am pătat pantalonii cu rimel. în timp ce durerea îi revenea în creieri. Locul este complet invizibil din afară. întrebă el. „În Grădinile Companiei. domnule Langa!” Langa stătea întins cu capul în braţele ei. „Câte gloanţe a tras?” . Pe cap avea sânge uscat. în timp ce patru gunoieri aţipiseră la umbra azaleelor. „Bun venit înapoi. cu o cerere de eşalonare a plăţilor acoperindu-i ochii. Capitolul 7 Langa se trezi brusc. „Unde ne aflăm?”. izbucni Langa.

când sunt agitată.” „Dar toate împuşcăturile!” exclamă Langa uimit. Îmi pare foarte rău. . Şi este legal în foarte multe state. Stienie dădu din umeri. „L-am primit de la fratele meu la cea de-a şaisprezecea aniversare. E greu de spus. eu am tras!”. „Niciunul. devin cam neîndemânatică. cu toate bucăţile de tavan care tot cădeau. domnule Langa!” Langa dădu din mâna a las-o baltă! Ego-ul său şifonat conta prea puţin în comparaţie cu descoperirea uriaşă pe care o făcuse cu câteva momente înainte de dezlănţuirea iadului. aşa că a trebuit să vă dobor. „M-ai pocnit cu pistolul?” „În Divizia Specială numim asta Bubuială Non Opţională pentru Imobilizare. „Ah. Poate chiar şi în Sudan. îi răspunse Stienie şi îşi deschise haina pentru a-i arăta un pistol cu ţeava scurtă. Trebuia să ajungă într-un loc sigur. din câte am văzut eu. din păcate. Nigeria. Stăteaţi în dreptul ţintei mele. Afganistan. „Nu.” „Iar eu din cauza asta am leşinat?” Stienie chicoti şi se înroşi. domnule. unde să poată analiza toate astea.” Langa era şocat. tot din cauza mea aţi căzut.” „Şi l-ai nimerit?” „Sunt sigură că am nimerit anumite părţi din el. Crăciun Fericit! Crema de lustruit Cobra. Părea că i-ar fi înţepenit degetul pe trăgaci şi am văzut că şi-l masa. Am încercat să folosesc partea mai moale a ţevii. dar câteodată. domnule.

„Cât ne costă până la Golful Camps?” „Cincizeci de euro. „Aşa e mult mai bine. dar şi pentru localnici. datorită climei calde. Ernst Friedrich von Kamptz. Nu am găsi niciodată loc de parcare. „Este absolut necesar să ajungem la Golful Camps9. . e mult prea riscant. „Nu. 9 Golful Camps: suburbie a oraşului Cape Town. spuse taximetristul. „şi nişte gumă de mestecat fără zahăr. Cash. În timpul iernii. în timp ce ieşeau în stradă pe poarta grădinii.” Îi desfăcu rapid trei nasturi de la cămaşă.” „Uite ce e. este o staţiune turistică de succes atât pentru europeni. avem o urgenţă…” „Două sute de euro. Este foarte confortabil şi servesc nişte ficăţei de pui teribil de gustoşi. Langa îi făcu semn. „Îţi putem oferi treizeci şi cinci de ranzi cash”. şopti ea. a turneelor de volei de plajă şi a unei vieţi de noapte foarte palpitante. dar eu întotdeauna cred că cifrele mari oferă siguranţă.” „Atunci vă costa optzeci de euro.” „S-a făcut!”. Vin şi o grămadă de paparazzi! Este foarte scump. A fost denumit după un marinar invalid.” Un taxi tocmai trecea pe lângă ei. întrebă Stienie. Stienie îşi scoase arma şi o înfipse adânc într-una dintre nările şoferului.” Cu o mişcare dibace. care s-a stabilit aici în 1778.” „Mergem cu maşina ta?”.” „Nu am decât carte de credit. Însă tu va trebui sa te deghizezi puţin. ştiu un adăpost unde putem planifica următoarea mişcare.

„În mare parte”. Aş dori masa mea obişnuită. Langa i-o arată lui Stienie plin de . „A trecut ceva vreme. care crede că aventura a atins acel punct în care nu mai este nevoie ca el să poarte prezervativ… Cine ştie?” Trecură pe lângă masa unei femei care trăgea pe nas liniuţe de praf alb. de grădinarul Silas. iar zece minute mai târziu taxiul opri pe o stradă aglomerată. răscolind plictisiţi salatele sau adăugând apatici un nou strat de ruj. îi răspunse Langa. şopti ea. „De ce se ascund?” „De soţi sau soţii. domnule. flancată de palmieri. Priveau în tăcere în timp ce treceau cu viteză pe lângă sclipirile oceanului. a cărei faţadă din oţel şi sticlă avea deasupra un pahar enorm de cocktail conturat din neon albastru. Adăpostul era o clădire cu două etaje. La etajul al doilea duzini de oameni albi identici îşi mişcau buzele citind meniuri sau mesaje pe telefon. Portarul se înclină la vederea lui Langa. Stienie îi dădu şoferului cei treizeci şi cinci de ranzi şi pachetul de gumă.” „Chiar prea mult. îşi retrase pistolul din spatele acestuia şi îi mulţumi pentru ajutor.” Stienie privea mirată grupurile de oameni morocănoşi care stăteau în tăcere în sala principală. printr-o hârtie rulată de o sută de ranzi. „Şi ei se ascund?”. de biblioteca la care sunt abonaţi. Philemon.

” Langa habar nu avea ce însemna chestia asta. rubin. care celebrează din plin spiritul uman şi geniul creativ inerent în orice fiinţă umană de pe planetă. purta un costum Armani. Nu. cu o grimasă din ce în ce mai puternică pe măsură ce rămânea fără aer. . ambele unindu-se într-o explozie de sinergie artistică. Din fericire. în viziunea de azur. Oricând. „Nu”. devenise paranoic. sidef. „Cremora10. dar prezentatorul care citea descrierea. cu tonuri naturale şi nuanţe organice. se miră Stienie. e discret. dar tânjeşte după rutină. Revista Top Billing venise aici odată şi descrisese localul ca fiind „o atingere plăcută a cosmopolitanismului european. „suntem la mare adăpost aici. Este la reabilitare. Şi dacă era să aleagă între Armani şi coerenţă. Langa ar fi ales costumul. safir precum Caraibele Oceanului Atlantic.” 10 Cremora: marcă de lapte praf. Aici e linişte. „probabil că are nasul plin de lapte condensat!” Ajunseră în final la masa lor. gândi Langa. Parcă prea discret.” „Uau!”. îmbinată cu misterul oriental. smarald. în deplină concordanţă cu vibraţia africană. Reputaţia localului era nepătată. situată într-un separeu discret lângă geam. se gândi Langa relaxându-se în scaun.milă. nu va trebui niciodată să aleagă: era unul dintre beneficiile de la sine înţelese datorită aspectului său extraordinar şi erudiţiei sale uimitoare. în armonie cu arhitectura de oţel şi sticlă.

şopti o voce. Stienie privea îngrozită o siluetă invizibilă în spatele lui. „Pune mâinile pe masă şi desfă picioarele! Fundul tău îmi aparţine…” . „CC Langa”.

ca vulturul negru şi diferite specii de ţestoase. Se uită în jur pentru a fi sigur că nu îl privea nimeni. Era acolo. Şi alte specii pe cale de dispariţie. Şi iată şi banii: două sute de ranzi în bancnote noi şi portocalii. Nu puteai fi niciodată în siguranţă având o asemenea sumă la tine. fondată în 1979. dar se afla totuşi într-un avion al Liniilor Aeriene Sud-Africane. în care se află şi Rezervaţia naţională de animale sălbatice Karoo. ca rinocerul negru sau iepurele de tufiş. Este o rezervaţie formată în principal din mamifere specifice deşertului. aşa că asistentele de zbor nu mai veniseră la clasa Economic de o oră. Banii şi informaţiile transportate aveau să schimbe vieţi pentru totdeauna. episcopul Festus Aringarosi îşi deschise în braţe servieta argintie pentru a mia oară. Îşi pipăi cu grijă roba unde se afla plicul sigilat lipit cu scotch de pieptul său. nu era niciun pericol de a fi spionat: toţi erau în stare de inconştienţă din cauza lipsei de oxigen din cabină (o noua metodă de economisire a fondurilor pentru a se echilibra recentele pierderi datorate unui director al companiei. care folosise un elicopter în sistem charter pentru a merge cu amanta la diverse întâlniri). În privinţa celorlalţi pasageri. iar autorităţile susţin că aici trăiesc cele mai multe exemplare de acest fel ca în oricare altă rezervaţie. . au fost instalate cu succes în zonă. Capitolul 8 La nouă mii de metri deasupra deşertului Karoo11. Şi mai ales o 11 Deşertul Karoo: zonă de semi-deşert în sudul Africii de Sud.

Femeia din scaunul de la culoar tocmai îşi termina micul dejun: bucatele uscate de carne de porc în saramură. târându-şi picioarele. Pipăi din nou plicul. Azi. avea să joace rolul Creatorului. pentru a-şi smulge piciorul de sub scaunul din faţă. de a sta jos şi de a se ridica. Acolo unde nu exista nimic. asta înainte de a-şi pierde orice simţ de . Simţi un fior de euforie intimă. Era prânz. pietrele ponce erau stocate în cutiile de bagaje de la Economic. Va răsări un nou nume. de regulă. de a sări şi de alerga. Încă îşi putea aminti senzaţia de a folosi oricând picioarele.anumită viaţă. Scoase celularul din servietă şi privi din nou în jurul său: asistentele de zbor erau probabil ocupate cu frecatul picioarelor celor de la clasa Business. Va trebui să sune din toaletă. o nouă ordine. Apoi dreptul: observă că un şurub sau nit al scaunului îi lăsase o urmă roşie în genunchi. dar ca de obicei. Încercă să îşi târască servieta pe lângă perete şi îşi prinse cu putere şoldul. greu de făcut. Apucă cu putere braţele scaunului şi începu să se ridice şi să se împingă spre locul alăturat. aşa că nu trebuia să rişte să fie prins vorbind la telefon. el însuşi. mâna dreaptă a Frăţiei. Nu dădea impresia că l-ar ajuta pe Episcop. Uşor de zis. dar ştia că. Episcopul Aringarosi îşi controlă ceasul. Timpul pentru a-l contacta pe Învăţător. udate cu sos Oros. Deci îi va lua ceva timp să iasă. nu simţi nimic. până la apus se va crea un nou orizont.

efortul fizic îi făcu bine. Formă numărul memorat la care îi răspunse vocea gravă şi familiară. Nu este totul în regulă!” . acea vreme era cam cu trei ore în urmă. şopti Episcopul. pe cărămizi.la şold în jos. „Învăţătorule!”. aşa că se târa pe culoar împingând servieta cu bărbia. în ciuda zgârieturilor pe care le avea în barbă din cauza mochetei. „Este totul în regulă. Sângele îi reveni în cele din urmă în genunchi şi se ridică cu greu pentru a intra în cabina de toaletă. „Păpuşă! Unde trebuie să stau să am semnal?” Păcăniturile dispărură. în timp ce prin minte îi trecură gânduri necreştine despre liniile aeriene şi despre rata lor de profit. Nu-mi pasă dacă face gropi în gazon. Cu toate acestea. puternică şi insistentă: „Păpuşă!” striga el. Domnul Meu?” „Supusul meu!”. „am banii şi informaţiile. De fapt. „M-ai găsit în vremuri tulburi. Dar locul de la clasa Economic îl transformase într-o epavă paralizată. Alo! Cine e?” „Aringarosi!” şopti Episcopul. exclamă Învăţătorul. nu are voie să se răhăţească în curte. Totul decurge conform planului?” „Cine e la telefon?” „Eu sunt. temându-se că cineva ar putea asculta la uşă. iar vocea învăţătorului se auzea acum clar: „Păpuşă. e un rahat pe cărămizile de aici! Nu. Chiar fusese considerat un om agil cândva. Aringarosi!” „Cum? Cine?” Legătura se întrerupse o clipă. după care vocea învăţătorului se auzi din nou.

striga Învăţătorul. „şi… Nu! Ţi-am zis că nu merge aşa! Te rog să pleci. nu merita! Obligi câinele să…” Vocea învăţătorului se stinse deodată. îl enervezi! Nu-i place să îl tragi aşa de zgardă. „Langa şi femeia…” Aringarosi lăsă telefonul jos din cauza unui zgomot asurzitor la celălalt capăt al liniei. ia-l de aici… Nu. iar legătura se întrerupse. „Îl enervezi!”. Învăţătorul urla. Ca o nenorocită de spumă de ciocolată servită cu extra picături de rahat şi cu un fulg de caca chiar în mijloc. Oare au fost descoperiţi? Oare le-a fost dejucat planul? La ce orori inchiziţionale era supus învăţătorul chiar în acea clipă? Puse din nou telefonul la ureche şi ascultă. Păpuşă. „Cum văd eu. pentru Dumnezeu. „Oh. Ţipete şi răcnete bestiale. du-l acolo!… Aşteaptă!… Oh. pare al naibii de sinistru. şopti învăţătorul. striga o voce de femeie. „Vă referiţi la fecalele canine sau este vorba de ceva mai sinistru?” Învăţătorul mormăi. „Dar cum rămâne cu sarcinile noastre? Ce veşti aveţi de la Victor Verster?” „Catastrofă!”. păpuşă. superi câinele! Avem un angajat săptămânal pentru asta! Nu. Iisuse. Stăpâne!”. Dă-i drumul!” „Dar va ieşi iar pe poartă!”.” „Un adevărat poet. nu e vorba de grădinărit. . iar Episcopul se înecă de emoţie. murmură Aringarosi. pentru Dumnezeu.

cu inima plină de bucurie şi mulţumire. se ruga el. întrebându-se dacă îngerii au simţul modei şi de ce acest înger nu părea să aibă dinţi în faţă. Ia stai puţin. Apoi îşi dădu seama unde se află. Rămase nemişcat. curvă nenorocită!” strigă altul. urla vocea. Eu sunt un păcătos şi m-aţi ales pe mine pentru iertarea absolută. Rosy i-a zis la cealaltă femeie care a vrut să te vrăjească să se care! Fiin’ că tu eşti prăjiturică lu’ Rosy! Ai un funduleţ sexi în blugii ăia! Aşa de sexi că bătrâna . Capitolul 9 Victor Verster devenise subiect de discuţie. frumuşelule. „Oooh!” exclamă vocea. la Bles şi la Steve şi îi binecuvânta pe rând. sunetele Paradisului. Era întins cu faţa în jos în iarbă. Ochii i se umeziră şi se gândi la Ge. Îşi ţinea ochii închişi. Auzea voci. drăguţule!” Verster îşi dădu seama că i se adresase lui. „Poţi să zaci acolo ca un şerpălău putred cât vrei. „Rosy crede ca eşti sexi. că bătrâna Rosy tot te vede!”. „Priviţi păsările acelea frumoase!” „Hai să ne jucam de-a v-aţi ascunselea!” „Dispari. Apoi vărsă lacrimi de fericire şi ascultă cu atenţie. Nu merit. iar pe mâini şi pe ceafă simţea broboane de transpiraţie. „ai nişte blugi tare faini. În rai. Stăpânii mei. Câţiva copii râdeau. Verster deschise un ochi.

În braţe avea o pungă de hârtie Loius L’Amour. Îngerul stătea pe o bancă la câţiva paşi mai încolo. Albino Armadillo îl strigau. un înger are de gând să mă molesteze? Dacă mă opun şi îi sugerez să fim doar prieteni. „De cât timp sunt aici?” „De destul timp. Verster se ridică cu greutate şi se scutură de praf. dulceaţă. se gândi Verster. Întotdeauna îl îmbătau şi îl dezbrăcau când dormea. nu sunt în Rai. căderea cu faţa în jos. durerosul târâş până la scară. cum ar fi cartierul de Est.Rosy ar vrea să ţi-l muşte şi să te lege de un pom ca să facem nebunii! Hmm!” Doamne Dumnezeule. Nu avea cum. Ar fi fost la fel ca în armată. Imposibil. Suficient ca să văd eu ce ai în pantaloni. Nici măcar undeva pe- aproape. Nenumăratele poze: imagini penibile cu el încovoiat sugându-şi degetul. după care… Femeia în pungi de plastic îi făcu cu ochiul şi îi trimitea un buzele. ar fi o erezie? Îşi ridică puţin capul şi deschise ochii. între rămăşiţele tavanului şi imaginea ei săltându-l pe Langa ca pe o păpuşă de cauciuc. Tot în nenorocitele de Grădini mă aflu. A reuşit să ajungă la pajişte. Memoria îi reveni în valuri: infernul gloanţelor şi bucăţile de tavan care îi fluturau pe la urechi şi taurul acela înfuriat care-şi descărca pistolul asupra lui.” Verster se înecă. îmbrăcată într-o pungă neagră de plastic. pentru gunoaie şi încălţată cu o pereche de pungi cam ca cel Shoprite. Aşadar. liniştea bruscă ce a urmat. Nu eşti un .

Dacă i-ar fi dat drumul. Credeţi că mă cunoaşteţi. Şi dacă într-adevăr avea o foarfecă undeva… Se decise să fie generos. urla femeia. şi se întoarse spre zgomotul traficului de la capătul Grădinilor. eşti un crevete alb! Simţea ca îl năpădeşte furia şi se repezi la femeie. cu toate pungile alea. Cum zicea mămica: „Quinton Adams. Nu pot să lovesc o femeie. A lovi o femeie era cel mai înjositor gest al animalului mascul. Nişte târfe nenorocite. Pe deasupra. Dar ar fi trebuit să îşi încarce arma înainte. Eu i-am zis: „Mămico. exact ca mămica. A împuşca o femeie. Şi mai avea şi problema ţintirii. Dup’o luptă teribilă.” Şi mă gândesc că poate bunica n-ar mai plânge atât dacă n-ar obliga-o să . mormăi el. ar fi sărit pe el într-o clipă. cu o voce groasă. „Da’ cine a zis că-s femeie?” spuse Rosy.tigru alb. Îmi provoci ulcer. „Dacă dai în mine”.” Aceeaşi bunică care i-a tras-o în timpul războiului unui marinar afro-american de l- a rupt în bucăţi. mă stresezi. „te omor naibii cu o nenorocită de foarfecă în ochi!” Verster se opri. pe de altă parte. era greu de spus unde exact se afla. Stăpânul îi arătase greşelile de până atunci. o faci pe bunica să plângă când te îmbraci în pungi îi leneveşti pe bancă şi faci prostii cu oameni inconştienţi. „Sunteţi toţi la fel. strângându-şi pumnii. „Ai noroc că eşti femeie”. era cu totul altceva. ea dispăruse cu totul în pungi. Nu voi lovi o femeie.

da’ frumos bărbat mai e Langa… Aş putea să-i ling faţa ca pe o spumă de ciocolată.” Verster îşi privi ceasul. chiar de acolo de lângă poartă. „Ce zici?” „Langa şi bucăţica. iar el pierdea timpul în Grădini. Au luat un taxi. . Dumnezeu ştie unde se aflau Langa şi femeia aceea deja… „S-au dus la Golful Camps”. Trebuia să se mişte rapid: trecuseră aproape zece capitole. cu un zâmbet rânjit pe chip. încrucişându-şi picioarele cu un foşnăit de plastic. Pentru că ştiu exact unde se află. se gândi Verster. Oh. prins între stereotipuri greţoase şi dialoguri inutile. dar zice că nu ştiu ce vorbesc. printre greble şi pesticide.” N-o să mai fie prea mult timp.doarmă în hambar. Va fi vărsare de sânge înainte să se sfârşească ora asta. spuse Quinton Adams.

Totul e pierdut. domnule?” „N-nu!” se bâlbâi Aringarosi. Îl descoperise! „Pasager Episcop F Arendse? Folosiţi cumva un telefon celular în toaletă. Mai mult…” Învăţătorul se opri o clipă şi îşi coborî . „Vorbeai de Langa şi de femeie când s-a întrerupt legătura.” „M-am speriat foarte tare!”. spuse Episcopul. Câinele meu e rasist. Misiunea noastră este în pericol. apoi auzi paşi depărtându-se. Îşi şterse fruntea de sudoare şi se hotărî să fie mai atent. S-a terminat.” Se făcuse linişte. „Călcasem în ceva. „Nu-i nimic… e doar o indigestie… de la pui. „Pasager B Festus Aringwede?” Era o asistentă de zbor. „Am fost atât de îngrijorat!” „Îmi pare rău!” îi răspunse Învăţătorul.” „Nu se poate!” „Ba se poate. Ai veşti proaste?” „Foarte proaste. Din nou numărul Învăţătorului. Langa l-a găsit pe custodele muzeului şi a reuşit să-l păcălească şi pe Verster. „Stăpâne!” şopti el. Îşi puse mâinile în cap.” „Nu!” „Ba da. nu ştiu de ce. Capitolul 10 Episcopul Aringarosi se prăbuşi şocat în toaleta avionului. Şi ce limbaj urât folosea Învăţătorul… Tresări deodată la auzul unor bătăi zgomotoase în uşa cabinei.

răspunse el. „Să faci! Sau să nu faci! Nu există încercare. „Voi zbura ca vântul.” „Nu se poate!” „Ba se poate!” „Nu!” „Hei. Stăpâne!” „Să nu încerci!”. Forţa să fie cu tine!” Aringarosi pipăi din nou plicul. omule! E adevărat. Ce doriţi să fac?” Învăţătorul tăcu o secundă. cuvintele sunând-i ca o ameninţare. „Am motive să cred că Langa se află în posesia unui mesaj secret. Vei ceremonia şi vei pleca mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.” . izbucni Învăţătorul. misiunea va fi îndeplinita până la capăt.” Aringarosi îşi simţi capul vâjâind. Stăpâne!”. aşa cum am stabilit. „Mă voi ruga pentru a scăpa din aceasta încercare. „Trebuie să închid. „Înseamnă că misiunea noastră este condamnată. Apoi îi răspunse.” „Voi încerca. „Vei continua. „Ce rahat faci acolo?” ţipă o voce masculină mohorâtă. indiferent de consecinţe. Se pare că directorul a reuşit să transmită Secretul înainte ca Verster să-i anihileze pe Langa şi pe femeie.vocea. Înghiţi cu greu înainte să poată vorbi din nou. ca şi cum tocmai se gândea. revino-ţi. Vei veni la Capelă. Desigur. „Ca şi când aş avea vulturi sub picioare!” Fu întrerupt de o bătaie insistentă în uşă. Profesore!” şopti Episcopul.

Pentru Langa ar trebui să te rogi…” . dar cum îl ştiu eu pe Verster. Episcope. „Mulţumesc. îşi va reveni rapid.

Lustruiţi. după ce îşi descărcase din greşeala o puşcă de asalt în magazinul de mobilă La-Z-Boy. Mă întreb dacă funcţionează şi pe piele vie. Îşi cumpărase nuanţa gri tocmai pentru accidente ca acesta şi îşi mişca limba agitat în timp ce aplica atent vopseaua pe pantofi. Acoperiţi cu această soluţie tăieturile din canapele. pantofi sau haine. „Piele-ca-nouă” scria pe etichetă. Scârbele! Îşi curăţă pantofii gri. Încercase să găsească aceeaşi nuanţă cu cea a pielii balansoarului. Se aşeză pe scaunele din staţia de autobuz de pe strada Orange şi îşi scotoci disperat haina.” Scoase din buzunar o sticluţă plină de lichid gri. Capitolul 11 Într-adevăr. Aşa n-o să se cureţe niciodată. aş putea amesteca puţin roşu cu puţin gri şi să o lustruiesc pe piele? Oare puiul de căprioară putea fi salvat… Nu. Verster îşi revenea rapid. dar se enervă la vederea zgârieturilor apărute. Dacă un animal se taie în sârmă. O cumpărase de la teleshopping cu şase luni înainte. „Am găsit-o. Dar acum nu avea timp de gândit. Roşul se transformase rapid în roz şi ulterior într-un portocaliu puternic. dar arta nu fusese niciodată punctul lui forte. Suflă . nimeni nu supravieţuieşte. Cel puţin nu Langa şi căţeaua aia piromană cu care era. Cele treisprezece găuri din balansoar deveniseră pete oribile ca nişte bube de vărsat-de-vânt cu textură de pastă de dinţi uscată. Se usucă în câteva secunde.

un canadian subnutrit Martor al lui Iehova şi tot aşa. domnule! Dumneata eşti ghidul?” Verster intui noi perspective. La fel ca nou. Privi cu atenţie un microbuz aglomerat care viră şi se opri în faţa lui. „Hei. „Depinde. Prezentările erau asurzitoare şi ameţitoare: Heike şi Ernst din Berlin. cu o privire luminoasă şi goală ca un apus din Oklahoma. Immelman. „Ăsta nu e ghidul nostru!” Şoferul era şocat. dădea din cap şi arăta acuzator spre Verster. . „Dar scrie aici pe lista… Stai. apoi sunet de tobe şi/sau un discurs motivaţional din partea Şefului de la 12Jaargh era unul din cei doi norvegieni din microbuzul de turişti (dacă cumva aţi uitat!).spre pantofi şi frecă lipitura cu mâneca hainei. dă-te mai încolo să poată urca ghidul!” Verster se strecură pe locul liber şi adresă un salut celor opt sau nouă feţe arse de soare din spatele său. doi norvegieni cu numele de Uurgh şi Jaargh12. De unde sunteţi?” „De la Organizaţia Internaţională a Liberilor Cugetători. uite: legume şi ierburi sălbatice la micul dejun. Urcaţi! Hei. pe nume Holland. o antropoloagă frustrată şi dezamăgită din Boston. că nu găsesc… aha. iar microbuzul viră din nou şi se opri lângă trotuar. Ernst. Un american zâmbăreţ coborî geamul de la şofer şi îl salută. care aducea puţin cu un peşte umflat roşu la faţă şi îmbrăcat într-o haină safari.

„Oh!”. comisarul pentru ospitalitate. Trebuie să mă asigur că ghidul vă va conduce în cele mai bune 13 Yearns and Beavers: referire la echipa de fotbal american a Universităţii de stat din Oregon. dar îşi dădu seama că acum trebuia să fie politicos. „Şi cred că pomeţii sunt puţin cam…”. participantă în Liga de fotbal american a universităţilor. . „Ei bine. apoi întâlnire cu ghidul în staţia de autobuz 110.” „Da. am presupus că ghidul nostru va fi…” Făcu o pauză şi se aplecă pentru a-i şopti la ureche lui Verster. explică Ernst. dar eu sunt. „Părul său e…”. specifice unei găşti de cartier. Ge ar zâmbi şi ar saluta. Ge nu ar provoca un scandal. probabil lovindu-i peste ochi cu un trandafir roşu. adaugă şi Uurgh. aşa este.” „Dar ne-au spus ca ghidul nostru va fi…” spuse Heike. „Chestia ar fi”. „Calmează-te. se îndrepta alene spre ei. uh. Bles ori Steve ar face scandal. remarcă Jaargh. mestecând gumă. am presupus că va fi negru”. completă Holland. el este ghidul. „uite-l că vine! Sunt sigură că el e!” Un tânăr în negru îmbrăcat în haine largi. tresări Heike. „că atunci când am semnat pentru programul „Ruşinea Opresorului”. „Nu că ar fi vorba de vreo diferenţă fizică”. Verster se străduia din greu să-şi controleze instinctele şi se gândi la Ge. omule. roşu sau cu vreun pantof cu placheuri.Yearns with Beavers13.

„În frumoasele locuri sud-africane. se aude chemarea pământului natal al Africii de Sud.” Turiştii îl priveau inexpresivi. Doar asta aţi făcut poporului meu de mii de ani. Aţi comis genocid criticând. Numele meu este Mohammad şi voi fi ghidul vostru în frumosul oraş Cape Town. „Of. ne-aţi decimat.locuri. Iar din câmpiile întinse. „În albastrul cerului şi în adâncul oceanului nostru. ne-aţi alienat. târfă? Ai zis că un afro-american în forma sa cea mai rudimentară este incapabil să îşi găsească de lucru? Ai zis că mentalitatea de victimă este atât de înrădăcinată în mintea oricărui negru inutil încât orice tentativă de a o depăşi este o alarmă . „Eşti american. se adresă tuturor spărgând un balon de gumă. omule”. de ce sunt americanii angajaţi de companiile turistice?” Mohammad se aprinse de indignare. „Cum vrei tu. „Ce-ai zis.” Verster transpiră. Mohammad o privi cu nedumerire.” Nimic. Nicio reacţie. cu mugetul asurzitor al vagoanelor. Ne-aţi înstrăinat. Continuă. îi răspunse ghidul. Aţi legat aripile libertăţii în colivia sclaviei. ne-aţi caracterizat. Fir-aţi ai naibii de nenorociţi!” Ernst îi întinse mâna. remarcă Ernst dezamăgit. „Bagă- mă într-o cutie. „Salutare la toată gaşca!”.” Imediat uşa se deschise şi ghidul se strecură pe scaunul de lângă Ernst şi Heike. „La munţii nesfârşiţi unde se află răspunsurile.

aţintind trei degete pline de inele spre faţa ei. Washington 14 sau pe Fratele Malcom şi pe Doctor King vorbind despre greutăţile vieţii de jos? Priviţi în goliciunea inimilor voastre şi veţi afla adevărul. O să ştii de ce. Apoi scoase o hartă şi le explică traseul pe care vor merge. întrebă Heike senină. . târfă?” „O să vedem şi pinguinii?”. iar ochii sulfuroşi îi ardeau. Washington a reprezentat ultima generaţie de lideri de culoare născuţi în sclavie (tată alb şi mamă de culoare.falsă. 5 aprilie 1856 – 14 noiembrie 1915) a fost lider politic. profesor şi scriitor american. Datorită abilităţilor deosebite de adaptare la realităţile sociale ale segregaţiei şi susţinerii opiniei publice. „Hei!”. strigă ghidul. (Booker Taliaferro Washington. inclusiv pe la pinguini. târfă albă ce eşti! O să ştii!” Nările i se umflaseră. „Tu să taci dracului din gură! Vreţi să ştiţi de unde vine furia ghetoului? Vreţi să ştiţi de ce oamenilor li se îngroaşă sângele negru când îi aud pe Booker T.” Verster aprobă zâmbind. o conspiraţie de doi bani a unui sclav demoralizat? Asta ai zis. în timp ce degetul său găsise prin haină arma şi îi puse piedica. Întotdeauna am susţinut asta. în epoca complicată a sudiştilor albi din Noul Sud. Era figura dominantă în comunitatea afro-americană din Statele Unite în perioada 1890-1915. „Este stimulativ”. Washington a reuşit să îşi păstreze rolul de lider al comunităţii de culoare. spuse Holland. sclavă în Virginia). 14 Booker T Washington. „Chiar trebuie să mergi în altă ţară pentru a înţelege.

„Maurice!” Vechiul său prieten clipi. omule!”. Apoi pe pulpe. clienţii fideli cred că e cam expirat. „Ai fost un băiat tare neascultător şi trebuie să te percheziţionez. Aşa îi spusese… Sună oarecum familiar. Poposiră pe piept şi îl strânseră uşor de pectorali. CC Langa încerca să gândească. „Dar nici ţie. „Chiar nu îţi e ruşine?” „Nu. deloc!”. ţipă Langa. pe sold şi apoi… „Doamne. Vocea se auzi din nou. Acum întoarce şi dă-i prietenului tău cel mai bun un sărut prelung şi umed!” Langa se întoarse uimit. mişcându-şi nodul. răspunse vocea. pe coapse. din moment ce încă porţi boxerii ăştia sintetici. umerii. În . Cu toate astea.” Langa îi simţi mâinile pipăindu-i mânecile. Se potriveşte de minune cu repertoriul. Capitolul 12 Cu genunchii desfăcuţi şi cu atacatorul necunoscut asupra sa. coastele. Trebuia să-i fi mâncat atunci în ’87. Fundul tău îmi aparţine. pe genunchi. bobocule. „Şapte pachete de ţigări pe zi. Am aranjat numai Rodger şi Hammerstein pentru solo-urile de pian. dar şi cu Stienie privind îngrozită. când am avut ocazia. cu o haină albastră de mohair măturând podeaua şi cu părul subţire decolorat lucind roşiatic în lumina neonului: „Dar nu ţi-am recunoscut vocea!” Maurice îşi dădu ochii peste cap şi îşi propti un deget la gât. Pune mâinile pe masa şi desfă picioarele. Dumnezeule.

dar abia începusem să devin asemănător!” Langa îi răspunse categoric.” „Of. voiam să spun. Îl copleşiră amintirile.” Îşi aranjă tacticos ochiurile ciorapilor de plasă. „Dar nu înţeleg! Ce faci aici?”. băieţel neruşinat ce eşti!” Langa rânji. „Păi. dar ai apărut prea devreme şi nici nu pari a fi suficient de asemănător. Oh. Clinchetul cupelor de şampanie. Duhoarea de neuitat a lenjeriei din închisoare. „Regret. narcisa mea. în carte? Nu corespunzi nici unui personaj din „Codul lui Da Vinci”. trebuie să ne vezi jucând în „Lucrurile mele favorite”! Numai ştrudele şi suspensoare cât vezi cu ochii!” „Nu. Îi datora foarte mult micuţei zâne. Maurice. dar cred ca eşti doar un instrument narativ. ce cauţi aici. îl pot auzi pe Darth Vader cântând „Over the Rainbow”. La început m-am gândit că ai putea fi personajul Leigh Teabing. la patru îmi prezint tributul pentru Maria Von Trapp ca icoană a homosexualilor şi ca o demonstraţie pentru jucăria sexuală. Doamne. Se bucura întotdeauna să tolereze sporovăiala lui Maurice. Sunt nişte mici căcăcioşi. măcar atât putea face.sfârşit.” „Spală-ţi gura cu apă şi săpun. întrebă Langa. Canoele de război strecurându-se cu greu prin mizeria estuarului. Globul demonic de strălucitor sclipind în infernul . Încleştarea muschetelor. clienţii ăştia ai mei. dragule. mă bucur să te văd.

Momentele de frenezie pe măsura ce mesajul Morse era decodat în spaniolă şi umbrele ventilatoarelor încete de tavan aruncate peste şopârlele gecko de pe pereţi. Cireşi înfloriţi pe un acoperiş de pagodă. în timp ce un Maurice foarte calm vorbea perfect ruseşte. Ora de reduceri la Asparagusul Albastru. o frumuseţe primitivă cu gene lungi şi cu un început de mustaţă. „Bănuiesc că ai auzit de dansul de azi dimineaţă de la Galerie. „Aşteptam un moment mai liniştit. Razele lunii în Alpii elveţieni. Faţa sălbatică a primarului. Căprăreasa care mirosea a zer şi a praf de puşcă sărind pe el în hambar. prăjiturică. „Dar cum?” Langa îi făcu semn să tacă. Smucitura paraşutei la deschidere şi boxerii sintetici sfâşiaţi. Paşaportul luxemburghez falsificat cu atenţie. murmură Langa. Evadarea pe muchie de cuţit în cabina Trabantului.” . care aşeza cărămizi de bambus şi a cărui nucă de cocos albicioasă umplută cu rom avea gust de tamarin şi petrol…” Într-adevăr. Galopul cailor. săptămâni întregi de scos ace de fân din fund.discotecii. „Să ştii că sunt mai mult decât o feţişoară drăgălaşă şi un trup băieţesc. Maurice se aplecă. Îngheţând de frig în timpul schimbului. Un acordeon.” Îl privi pe Langa. „Nu i-ai spus despre Stareţi?” „Nu încă”. acel prim weekend de august era de neuitat. dragoste cu năbădăi. Oroarea Bătrânului Xiang Cow-boy-ul biciuit. iar Maurice zâmbi misterios. un căţel alb frecându-i piciorul.” Stienie era uimită.

încât Stienie se trezi că îşi desface picioarele şi se întreabă cum ar fi să se ţină de mâna cu el. „Întotdeauna iau notiţe. „Stienie Labuschagne din Divizia Specială. „Ceea ce îţi voi spune acum trebuie să rămână strict între noi. „Crema de lustruit. o intenţie imorală şi hotărâtă. lăsând în urmă mirosul de absint al hainei de mohair. Langa îi luă mâinile într-ale sale şi îi zâmbi. Crema Cobra. Îl deschise. Amândoi ştim despre ce fel de oameni e vorba. murmură ea. ai grijă. Dumnezeule. Stienie mi-a salvat viaţa. iar Langa observă petele uscate de sânge de pe file. nici măcar nu folosesc cremă hidratantă.” „Ştiu. Nu pot exista secrete între noi. o senzualitate pătrunzătoare. „De la Galerie”.” După care Maurice dispăru. S-ar putea să fiu nevoit să o salvez şi eu pe a ei până diseară.” Langa privi câteva momente plaja din depărtare. îl lămuri ea. Deci.” „Jur pe cruce şi-mi înfig un ac în ochi!”. Stienie îşi reveni din uimire şi scoase un carneţel din geantă. ochii săi aveau o puternică expresie masculină. „Suficient! A fost grozav să te întâlnesc. Şi Langa. îmi povesteai de ce crezi tu că directorul muzeului încearcă să îşi lase un mesaj. dar trebuie să mă văd cu un tip pentru un alt tip. era scris Crăciun fericit!” Când Langa o privi din nou. eşti o fată pe cinste!” .

” „Nu cred că înţeleg. „Mi s-au părut imposibil de pronunţat. Stienie?” „Da.” „Şi ai observat numele persoanelor de acolo? Nu ţi s-au părut puţin ciudate?” Stienie se înroşi. dar îi răspunse: „Uau. (21 februarie 1937) este o scriitoare britanică. A devenit faimoasă cu o serie de şase romane. domnule Langa. „Ce înseamnă?” „Ai fost vreodată în Zimbabwe. Nu se poate să nu fi observat că toţi au nume din decorul englezesc antebelic? Pentru Dumnezeu. Vezi tu. Denumirea „Rutshire“ este o aluzie la cuvântul „rut“ (perioada anuală de împerechere a cerbului). Stienie…” „Scuze. intitulată „Cronicile din ţinutul Rutshire“. primul fiind publicat în 1975. mai ales că personajele lui Cooper au un libido foarte activ. Gladiolă. ci de-ale englezilor. Lucrurile se înrăutăţiseră pentru ei. Bănuţ şi Cizmă decât într-un roman de Jilly Cooper15.” „Nu vorbesc de numele localnicilor. părinţii mei au plecat în exil în 1955.” Îşi încrucişă gleznele şi îşi retrase mâinile. în Harare există mai mulţi Vestă.” „Bineînţeles că nu. domnule Langa. Cele şase romane au în comun câteva personaje şi viaţa acestora în provincia fictivă Rutshire. domnule. . iar naţionaliştii nu s- 15Jilly Cooper. femeie. A început cariera ca jurnalist şi a scris numeroase documentare şi câteva romane de dragoste. Tata a devenit primul om care a săpat un tunel din Insula Robben. Ea ar fi vrut să spună ceva dramatic. când zâmbeşti aduci cam mult cu Denzel Washington!” „Crema.

construind poduri secrete între Cairo şi Neapole pentru transporturi masive de prostituate destinate militarilor. Am fost adus pe lume de un căpitan al cărui creier era putrezit de prea mult lichior scump şi femei ieftine. aşa că l-au rugat să îmi completeze certificatul de naştere. iar doamna Kettingsaag a chemat poliţia pe motiv că are un spion nuclear rusesc în casă. declarând că a luptat în Africa de Nord în cadrul Armatei de Ingineri din Rhodesia. Îmi amintesc că sloganul urma să fie ceva de genul Langa a săpat 27 de metri pe zi prin stâncă având doar o linguriţă. doamna Kettingsaag. a devenit CC Langa. nenorociţi puturoşi de negri obraznici ce sunteţi! Naţionaliştii nu au avut niciodată simţul reclamei. aşa că mama a trebuit să se dea la fund.au putut decide dacă să îl aresteze sau să-l pună să care o pancartă în mână.” Stienie era fermecată. Tata a minţit în certificat. în Spitalul Pioaselor Surori ale Dreptei Flagelări Militare pentru Miresele Deflorate ale Ofiţerilor şi ale Inginerilor Civili. voi de ce nu puteţi face la fel.” „Iar acolo m-am născut eu. că îi ajută pe copiii acesteia la temele de algebră. „Şi deci ce înseamnă CC?” . Bineînţeles. Iar micul Thabiso Mkhonto Happiness Langa a devenit… ei bine. chestia asta s-a aflat mai târziu. Tata a înţeles chestia asta literal şi s-a apucat din nou de săpat şi au reuşit să treacă graniţa în ceea ce era pe atunci Rhodesia.” „Apoi mama i-a spus din greşeală şefei ei.

Langa îi făcu semn să se apropie şi se aplecară unul spre altul până când buzele lui erau lângă urechea ei. „mi se spune Cobra Crăciunului. „Cobra Crăciunului”.” . şopti Langa.

domnule?”. exclamă Stienie.” „Doamne! “ „Doamne într-adevăr! “ Stienie molfăi un timp un pai. „Doamna de la masa trei întreabă dacă sunteţi amabil să îi daţi un autograf pe aceşti ciorapi. Copilul care s-a născut după mine l-a prins pe căpitan într-o dispoziţie proastă şi a fost botezată Nenorocito La Ora Patru Surpriză M-am Lovit Cutia de Lemn O S-o Las Baltă Iisuse Iau Foc Spune-i Lui Marjorie Că O Iubesc. „Şi de ce a vrut custodele să te implici în acest caz? Şi ce rost are mesajul?” „Pentru că îmi cunoştea adevărata identitate. „Nu e frumos să te joci cu mâncarea!” . „Dar de ce ţine cârnatul ăla aşa crestat în gură?” întrebă Stienie uimită. Nu erau: un chelner veni mai aproape cu o pereche de ciorapi de damă calzi. arătând cu capul spre o doamnă de vârsta a doua proaspăt divorţată.” Langa se opri şi se uită din nou în jur pentru a verifica dacă nu sunt observaţi. bănuiesc că se putea şi mai rău. îşi bagă ţeava de eşapament în gură!” „Da. întrebă chelnărul. Capitolul 13 „Doamne. Langa se supuse. „Dar asta nu-i aşa rău! Pe sora mea o cheamă Lucas fiindcă tata a zis că dacă mama mai face o fată. omule!”.

Ceea ce ştim noi despre Telkom nu este decât o faţadă a forţelor din umbră. elita secretă. este un exemplu foarte bun. sunt necesare 16Principala companie de telefonie din Africa de Sud. trebuie să înţelegi că ţara noastră nu este condusă de Guvern.” Îi făcu femeii cu mâna. „Nu. Le-a umflat cu colagen. Trăiesc lejer printre noi şi. Dar eu nu vorbesc acum de politicieni.” „Te referi la Telkom 16?” „Printre altele. De fapt. Stienie. „Dar să ne întoarcem la discuţia noastră. Se duce şi la manifestaţii din cauza asta.” „Aşa zice şi frate-meu. De fapt. atât de siguri de puterea lor încât nici măcar nu au încercat să îşi mascheze numele. Sunt necruţători cu inamicii lor. de aceea au devenit tiranici. pentru a înţelege adevărata lor istorie şi menire. Finanţe.” „Este inevitabil în anumite medii. cu toate astea. politică. asemenea zeilor. Vorbesc de conducătorii pe care nu îi alegem. . religie nu sunt decât mijloace pentru un scop. iar acest scop este puterea nelimitată. îi cruţă sau îi omoară nu le cunosc adevărata identitate. Şi sunt mai puternici decât îţi poţi imagina. Întotdeauna ajung la infirmerie cu cioburi de sticle de Klippies în ochi. aflată în proporţie de 39% în proprietatea statului. o grupare ocultă care au o sursă absolută de putere străveche şi teribilă. de neoprit. de neatins. acelea sunt buzele ei. Şi sunt de nevăzut. iar ea îi trimise un sărut. Un lucru groaznic. majorităţii oamenilor pe care îi salvează.

Noi am făcut «Kringe în ’n Bos» şi «Cum să ucizi o pasăre cântătoare». A trebuit să ia penicilină o lună. îi apare un înger. fiul regelui Pyro. vestitorul unor ştiri teribile. Telkom este de fapt o anagramă: dacă schimbi ordinea literelor obţii cuvântul Motlek.” Stienie dădu din cap aprobator. un nume obişnuit atât pentru arabi. „Eu sunt mesagerul destinului. cât şi pentru evrei. în timp ce Motlek analiza beneficiile investiţiei în transferuri de date persane. tunetul Domnului. Cunoşti istoriile lui Motlek care apar în Addenda Cuneiformă Apocrifă la Mărturia lui Xerex Delicatul din Theba?” „Nu. spuse Langa. „Este o poveste simplă”. este obligat să fugă în exil după ce tatăl său dă foc cetăţii Sindr pentru a-şi impresiona amanta. îngerul adună un milion de perechi de palme dintr-un orizont într-altul şi le plezni în acelaşi timp. spune îngerul. vocea sorţii tale. îi spuse ferm Langa.” Şi pentru a sublinia cele spuse. „Şi frate-miu s-a molipsit cu câteva d-astea când lucra la un chibuţ. „Vezi tu.câteva istoriografii orale iudeo-arabice. cred că cei din anul următor au montat piesa asta.” „Te rog nu îmi mai povesti de fratele tău”. . Ascultă-mi rostirea sau vei ajunge la ruină. „Motlek”. Prinţul Motlek adună în grabă o gaşcă de acoliţi materialişti şi rătăcesc împreună prin deşert jefuind caravanele şi satele întâlnite. O briză dinspre mare suflă spre mal parfum de istorie şi de benzină fără plumb. „Motlek. Într-o seară.

îngerul s-a plictisit şi a plecat. Motlek a ajuns să deţină controlul tuturor mesajelor din receptoarele de la Constantinopole până la trecătoarea Khyber17.” „Dar care este legătura dintre Motlek. elita secretă şi custodele muzeului?” Langa întinse mâna spre carneţelul însângerat şi urmări cu atenţie cuvintele. De-a lungul istoriei. iar când a murit au fost sacrificaţi o sută de porumbei şi l-au îngropat într-o machetă a lunii făcută în întregime din aur. Până la urmă. dar şi un punct militar strategic. „Aer sub graţioasa Elena din Troia Mai jos Turin şi. un secret care conţine mai 17 Trecătoarea Khyber. Bineînţeles că nu l-a pleznit. Ştiaţi că vizitele celeste sunt mult mai bine primite între orele 9 şi 17? Apelul dumneavoastră este important pentru noi. cu o inflexiune de oţel în voce. custodele a fost ucis pentru a nu transmite secretul. nu mă înşel niciodată. a fost considerată o rută comercială foarte importantă între Asia Centrală şi Asia de Sud. Nu- ţi dai seama? Cei puternici şi corupţi nu sunt niciodată plezniţi. Dar acum nu pot prelua mesajul lui Dumnezeu. sincer.” Stienie chicoti. Hitler aici!” „Totul”. Iar Motlek zâmbi şi spuse: „Apelul dumneavoastră este important pentru noi. este cea mai mare trecătoare montană între Pakistan şi Afganistan. . „Şi. Vă rog să aşteptaţi până mi se termină trataţia şi voi putea prelua apelul. desigur. răspunse el. nu l-a plesnit îngerul?” „N-ai priceput. „Dacă nu mă înşel – şi. Telkom.

„Eu. Langa zâmbi. celui mai nobil. celui mai spectaculos om din aceasta eră. întrebă Stienie cu emoţie. bineînţeles.multă putere decât ne-am închipuit noi vreodată.” „Cine?”.” . Dar asasinii au eşuat: pentru că acum secretul se află în posesia celui mai talentat.

adăugă Ernst. Englezii . completă Heike. „Ştii. bineînţeles. japonezii sunt doar nişte maimuţe galbene barbare. japonezii!”. exclamă femeia. dar devin insuportabili după o lună. Verster se străduia să-şi păstreze calmul în timp ce Ernst şi Heike explicau motivul venirii lor în Africa. mein lieber Gott. „dar elveţienii sunt iremediabil provinciali. „care excelează în sex digital şi tehnologie erotică.” „Heike şi cu mine ne-am dat seama că acea cultură este total incompatibilă cu conştiinţa niponă”. spaniolii sunt nesuferiţi”. se va lega cu lanţuri de scaunul din spatele lui Jaargh. Mohammad anunţă că tocmai avusese o „epifanie de conştiinţă”: pentru a reprezenta cât mai bine opresiunea poporului său în relaţie cu rolul excursiei de relevare a înstrăinării africane. Iar japonezii…” „Oh. „Se înţelege de la sine că nu suportăm America”. „Şi. îşi va acoperi gura cu scotch şi va medita la nedreptate. Capitolul 14 După zece minute parcurse din itinerar. sunt sigură că sub aparenţa aceea a manierelor ridicole.” „Elveţia este grozavă vara”. spuse Ernst. murmură Heike. Promovat încă o dată de la funcţia de comisar de ospitalitate la cea de ghid al traseului. „Italienii sunt naivi ca nişte copii fermecători la început.

Este şi un mare centru turistic. anunţă Ernst. Cât despre francezi…” „Chiar nu e nevoie să vorbim despre francezi…” spuse Ernst dându-şi ochii peste cap.ţin prea mult la stereotipurile culturale. A fost ucisă foarte violent. pe baza observaţiilor zilnice de-a lungul a câtorva ani petrecuţi în pădurile montane din Rwanda. etologist. ceea ce nu ne place. completă Ernst. Verster tresări când mâna lui Heike i se încleştă pe genunchi şi îl privi adânc în ochi. Verster simţi cum transpiraţia i se scurge pe sub guler. întrebă răsăritul din Oklahoma din spatele lor. 18 Durban este al doilea oraş ca populaţie în Africa de Sud şi cel mai aglomerat port din ţară. „Suntem aici de o săptămână şi ne-am îndrăgostit de continentul- mamă şi de toţi oamenii lui. „Oraşul Brakpan este grozav”. iar sursele oficiale au acuzat braconierii locali pentru această . (16 ianuarie 1932 – 26 decembrie 1985) a fost o cercetătoare americană. care a derulat un studiu foarte complex asupra grupurilor de gorile. îi răspunse cu respiraţia întretăiată. „Ţie îţi place Africa?”. „În plus există şi o varietate foarte mare de îngheţată pe băţ la Sea World din Durban18. nu francezii au pornit al Doilea Război Mondial?”. îi răspunse Heike. Am fost acolo atunci când eram mic. 19 Dian Fossey. „Trebuie să îmi reîncarc aparatul foto”.” „Cum i s-a întâmplat şi lui Dian Fossey19”. îl întrebă. „Cine mai ştie?”. „Auzi.” Heike zâmbi încântată. datorită climei tropicale şi plajelor luxoase. lui Ernst şi mie.

. spre sud-sud-vest se mişcă. şi ştiţi cum sunt ei. dar proveneau din sudul Germaniei. se crede că a fost ucisă de cei pentru care devenise un impediment în exploatarea comercială şi turistică a gorilelor. dar nu au reuşit. „Fostul vostru preşedinte!”. „Sensibilitatea lui Heike a fost admirată de tot grupul. Madiba!” „Aşa am spus şi eu. povesti Heike cu un ton reverenţios. Ai fost pe insula Robben?” „Nu aş putea să povestesc despre asta”. îi răspunse Verster. exclamă Heike. continuă Heike. „am fost copleşită de prezenţa lui Mutty-Bur.” tragedie. Neoficial. „Când am vizitat insula Robben”. Ne-am dat seama că încă trăiau acea iarnă emoţională numită Europenism. din Stuttgart. încât mi-am permis catharsis-ul de a lăcrima în public. eram atât de copleşită de prezenţa lui Mutty-Bur. Vroiau să se emoţioneze.” Ernst îi strânse mâna admirativ.” „Da. Catharsis-ul trebuie dobândit prin înţelegere. A fost mişcător. „Ah. „Am fost peste tot”. Este foarte frumos. adaugă Ernst. „Nu. vroiam să spun că ai fost mişcat de fapt în sine. exact ca în Australia. Ernst chiar a întâlnit nişte reziduuri umane în valuri. am impresia”. atât că ale voastre sunt pline de negri. „pe trei plaje. Aura lui încă umple tot locul” „Care Mutty-Bur?” Toţi îl priviră uimiţi. În fine.

Unde voi vedeţi excremente în valuri. adăugă Heike. Holland dădu din cap cu o expresie gravă. „Înainte erau legi împotriva acestui obicei. iar numele de familie este Micul Dejun.” Cuplul zâmbi şi dădură din mâini spre el. Vă ţineţi deoparte.” „Probabil că Micul Dejun era numele său de sclav”. negrii văd ciclul naturii. Numele lui real este Micul Dejun. Erau tari!” . basistul formaţiei „Ritmuri de swing din Johannesburg”.” „Iartă-mă că îţi spun”. „Cred că i-am auzit cântând în Kinshasa în ’63. „dar asta am remarcat la albii de aici. „Cred că numele de familie e cu totul altul. „Nu numai negrii îl văd. spuse Verster. zise şi Ernst. „Dragul meu”. „Îmi pare rău că ai găsit un căcăţel în mare”. spuse Ernst. Heike şi cu mine credem că am fost sensibilizaţi de obiceiurile tribale. Nu adoptaţi naturaleţea continentului.” „Grădinarul de la hotelul nostru ne-a sugerat să-i spunem Frate. „dar asta este chipul continentului-mamă de un milion de ani. „Nu.” Heike deborda de entuziasm. este complet fascinant. dar era hotărât să-i spun Frate. spuse Holland antropoloaga. ale cărei codiţe împletite tremurau ca nişte piei de şarpe decojite. Numele său de sclav este Harold. Revoluţionarii Pantera Neagră ai Dreptăţii Puternice. Pe tatăl său îl chema Micul Dejun Sonnyboy Iehova Masibele.” „Noi tot ciclul naturii vedem”.

Iar în spatele ei. uşa dubiţei bălăngănindu-se în urma asasinului care se aruncase pe asfalt. . „Poate ne spune ghidul nostru mai multe. Cu o agilitate exersată. o femeie cu ciorapi cu autograf trăgea pe nas a patra linie de lapte praf Cremora.” Dar Verster deja dispăruse. se ridică şi îşi controlă pistolul în toc. se opri înainte de curbă şi rămase ghemuit cu capul într- un canal pentru a nu fi remarcat. pe măsură ce secundele ticăiau alunecos precum zâmbetele de pe coperta de hârtie a unui bestseller. La trei metri depărtare se afla un portar pe nume Philemon. „Da’ pinguinii unde sunt?” întrebă Martorul lui Jehova. fără a şti că nisipul vieţii i se scurgea rapid din clepsidra destinului. zâmbi Oklahoma. În timp ce microbuzul îşi continua drumul. Nu era remarcat: doar se afla în Cape Town. „Iar locul ăsta cum se cheamă?’ „Acesta este Golful Camps”. La încă trei metri în spatele acestuia. se afla victima lui Verster. învăluit în razele soarelui care îi conturau trăsăturile magnifice de abanos.

iar maşina coborî din nou pe podeaua garajului. Capitolul 15 Comisarul de poliţie Obediah Ntakana apăsă la maximum acceleraţia BMW-ului său de patrulare până când acul turometrului ajunse pe roşu. loialitatea unui collie.” Apăsă un buton din panou. iar văicăreala motorului se transformă într-un urlet asurzitor. ţipă mecanicul în dreptul ferestrei. „De a trebuit să vii dumneata?”. „E doar o problemă de şasiu şi mai ai şi o gaură în tobă. „Nu ai ajutoare?” Ntakana mârâi şi dădu din umeri. „Asistentul meu îl ajută pe asistentul lui să termine nişte hârţoage pe care asistentul . Dar există şi o latură sensibilă a Animalului iar prietenii apropiaţi vedeau în el sămânţa unui lup. gest care a făcut ca unul din nasturii de metal ai uniformei strâmte să sară pe asfalt cu un zgomot puternic. Comisarului i se mai spunea şi „Animalul” fiind evident de ce: avea ceafa precum o morsă. ajunge”. problemele de respiraţie ale unui mops şi gazele stomacale ale unui bullmastiff. încât maşina începu să zvâcnească şi să tremure incontrolabil. umeri de taur şi pieptul unui bivol. iar Ntakana se domoli. îl întrebă mecanicul. apăsă mai adânc pedala până la podea. Hotărât să continue. care se săltă cu treizeci de centimetri. „OK. Ntakana se forţă să-şi extragă silueta masivă de pe scaunul maşinii.

” .asistentului comisarului adjunct nu le-a terminat de luna trecută. dar sergentul a bănuit că o să trageţi pe dreapta cu BMW-ul şi uite că a avut dreptate!” „Da’ ce s-a întâmplat?” „E vorba de Galeriile Naţionale. mă refeream la ce s-a întâmplat acolo. „Comisare!” strigă el fără suflu: „Cei din Centrală v-au căutat peste tot! În agendă scria că o să ciomăgiţi falsificatori în port între zece şi zece jumătate şi că o să le daţi în barbă traficanţilor de animale din depozitul de mărfuri al Aeroportului Internaţional Cape Town până pe la unşpe. voiam să spun că l-au chemat pe CC Langa din cauza lucrului oribil care s-a întâmplat acolo. L-au chemat chiar şi pe CC Langa!” „Şi ce-i aşa îngrozitor că l-au chemat pe CC Langa?” „Nu. E îngrozitor!” „Ofiţer!”. Vorbind de lup: tocmai a apărut unul din ei. mormăi Ntakana iritat. Băieţii sunt foarte încântaţi de chestia asta.” Un poliţist tânăr se grăbea spre ei. „Fii amabil şi păstrează-ţi aprecierile pentru tine.” „Nu. „Salarii. izbucni Ntakana cu o faţă severă. agitând un celular în aer.” „Adică?” „Nimic anormal”. domnule. domnule. Eu chiar cred ca unele opere din curentul pre- rafaelian sunt foarte drăguţe. Săptămâna viitoare trebuie să calculam primele de Crăciun din 1997. domnule.

trogloditule!” „Dar cum rămâne cu drepturile mele?”. iar Ntakana reveni la discuţie. „Cu siguranţă vei găsi indicii”. Fără îndoială. Fii amabil şi scoate-l de acolo.” Poliţistul se supuse. Acesta îi îndesă brutal în gura prizonierului. spuse Ntakana. „Mult mai bine. eventual eliminând unul sau două pentru a crea impresia că fac parte dintr-o mare conspiraţie. „Îmi vei spune mie indiciile. „scoate-i. revenindu-şi puţin. iar eu le voi analiza cu mare circumspecţie. aflată la doi paşi. în timp ce Ntakana mări pasul la maxim. Comisarul se opri şi privi atent într-un canal.’” Din câteva mişcări rapide. ciomăgind traficantul în timp ce mergeau mai departe. unde rămăsesem?” . „Mi le vei spune mie. ţipa Comisarul. dar un lanţ nefericit de evenimente îmi va face planul să eşueze. Deci. ceea ce îl determină pe Animal să se oprească din nou. iar eu voi… voi…”. iar eu voi ordona o serie arestări. lenjeria acestui om şi dă-mi-o mie. începu să se plângă. chiloţii Leatherman în carouri ai traficantului atârnau pe degetul Comisarului. te rog. Poliţistul se ţinea după el încercând să ia notiţe. tună Ntakana. „Ofiţer”. „Ei bine?”.” Traficantul. înăuntru e un traficant de droguri. se plânse prizonierul. „Ce mai aştepţi? Trebuie să cercetăm imediat!” Având în vedere că BMW-ul şi-a îndeplinit rolul narativ. „Linişte. comisarul îl abandonă şi se îndreptă pe jos spre secţia de poliţie. suspecţii vor evada. „Ofiţer.

„Un lanţ nefericit de evenimente vă va conduce planul la eşec. după care îmi voi lua viaţa cu ajutorul Orchestrei Filarmonice din Cape Town şi a unei lumini discrete.” „Adică unde?”. domnule comisar. iar un tânăr detectiv rupse un scaun în capul unui procuror local. dar frumoasă. Şase prostituate tinere şi drăguţe. ofiţer. iar în tot acest timp voi afişa un aer sinistru. dar care mestecau tutun. îmbrăcate în ciorapi de mătase. iar prin aer zburau cărţi de joc şi pahare goale de whisky. o femeie severă. . Ntakana se strecură pe lângă trei vânători de aur fără dinţi în gură. clipeau suav către sergentul de serviciu. încremeni.” „Abia în finalul cercetărilor se va dovedi firea mea nobilă.” „Vai. în timp ce un omuleţ transpirat şi cu ochelari cânta de zor la pianul de sub scări.” Doris. mă înţelegi perfect ca de obicei. mormăi el. „Mă tem că nu se poate. Aveţi discursuri publice tot restul după-amiezii. orgoliul meu măreţ mă va ajuta să merg mai departe şi voi arunca toate forţele poliţiei sud- africane în urmărirea evadaţilor. „Doris”. Nu. „eliberează-mi ziua. chiar maliţios. trebuie să frig nişte împuţiţi. Va fi sublim!” Ajunseră la secţia de poliţie şi intrară printre micile uşi batante de lemn. îmbrăcată într-un corset apretat. urlă Animalul. şi băgă capul pe uşa secretarei sale. 24601. când îmi voi satisface fixaţia de ani de zile şi voi captura prizonierul nr. La una dintre mese izbucnise o bătaie.

iar Ferdi de la Big Brother o să taie tortul cu un mic ferăstrău”. „Vrei să spui că sunt prea ocupat pentru a cerceta o crimă la Galeriile Naţionale?” „Exact asta vă spun. prin care îndrumaţi mafioţii să se apuce de salvat vieţi în loc de heroină. Dumneavoastră conduceţi coloana soţiei Ministrului când merge să îşi ia lenjeria de la curăţătorie. Apoi mergeţi la televiziune pentru a vă anunţa politica de toleranţă zero la adresa proceselor prelungite ale evadaţilor.” „Şi mâine?” „Nici mâine nu se poate.” Ntakana spumegă. după care desenaţi o linie pe nisipul de pe plaja Mnandi în cadrul programului „Linii pe nisip”. la 13. iar la ora 14 are loc lansarea Declaraţiei de Război împotriva Crimei – nu au sosit încă baloanele albastre. după care le veţi vorbi elevilor din ciclul doi de la şcoala primară Mother Hubbard despre pericolele sexului neprotejat. „Păi la ora 13 declaraţi război împotriva crimei. comisarul Obediah Ntakana dispare din poveste la fel de brusc cum a apărut. . îi răspunse Doris. Dimineaţa veţi declara război împotriva celor care declară război împotriva Declaraţiei de Război împotriva Crimei.15 declaraţi război împotriva drogurilor. domnule”. dar avem steguleţele. Astfel. „După trei mai am ceva?” „Din păcate. da. Doris răsfoi un teanc de bileţele.

cei care încercau să riposteze tiraniei fetelor de succes primeau drept pedeapsă o mizerabilă jumătate de oră de dârdâit în congelatorul de carne al şcolii. Nu era deloc de mirare că întreaga umanitate era reflectată în imaginea terenurilor de sport din curtea Liceului Racheltjie De Beer20. colăcei de grăsime. Părinţi săraci. Dar acum… Elite malefice care conduceau lumea – pricepea. pentru a afla ce a îndurat pentru semenii săi femeia după care a fost denumit liceul. Parcă ieri se întâmpla să dea peste acele găşti sălbatice de anorexice frumoase. . doar făcuse liceul. aflată la mina de azbest. care credeau că au succes doar pentru că perfecţionaseră arta neagră a torturii emoţionale. eroină sud-africană. ciorapi descusuţi şi dinţi încălecaţi: toate astea fuseseră aşchii sub unghiile mândriei lui Stienie. iar consolarea a fost găsită în batoane de Kit Kat şi în telefoane lacrimogene către mama. Rezistenţa clandestină a fost inutilă şi rapid destrămată. care a murit la 12 ani salvându-şi fratele. Nici chiar măcelul însângerat de dimineaţă nu era ceva neobişnuit în lumea frumoasei poliţiste cu picioare lungi din cadrul Diviziei Speciale. coşuri. Capitolul 16 Stienie Labuschagne era uimită. Oare cum era posibil? Cum putea să înţeleagă cineva ce spusese Langa? Ieri lumea părea un loc normal. Dar la Liceul Racheltjie. 20Rachel de Beer.

spre exemplu. cu siguranţă Maurice era un Stareţ. grupări. Faimoşi. provenind din toate domeniile vieţii. Numai până acum. Oare Maurice era? Langa dăduse din umeri: Maurice fusese membru în mai multe secte. „Dar faptul că se află încă aici mă îngrijorează foarte tare”.” „Ce fel de metode?” „Păi. lucrând în tăcere în câteva state. Un grup eroic de lupi singuratici şi necunoscuţi. Numele lor nu putea fi decât şoptit: Stareţii lui Sean21. în care fiecare membru era o piesă din puzzle. echivalentul lui „John“ sau al lui „Ion“ în română. spuse Langa. „Stareţii lui Sean vor fi anihilaţi dacă li se află adevărata identitate şi ei ştiu foarte bine că agenţii marilor puteri industrial-militare au perfectat o grămadă de metode de tortură pentru a-i determina să-şi dezvăluie aceasta identitate. se pare. O sectă secretă. Aşa. dar neştiuţi. era mersul lumii. Aşa a spus Langa. Fiecare piesă era parte a unui Secret care putea pune capăt dominaţiei elitelor oculte. frăţii. opuneau rezistenţă acestei dominaţii. probabil însărcinat cu protecţia reţetei secrete a unui daiquiri perfect. reflectă Stienie. cei mai erudiţi premergători sunt în general expuşi degradării artistice şi unor 21„Sean“ este un nume cu sens generic. Oare el era unul dintre Stareţi? Nu a vrut să-i spună. . cluburi de băieţi şi formaţii de tipi veseli decât ar fi putut contabiliza cineva: aşa că da.

a opune rezistenţă nu e o opţiune. avioane Spitfire parcate în câmpuri ploioase lângă oi cu lâna multă. Angelina Jolie citind Profetul lui Khalil Gibran. Câteodată te amăgesc că vei auzi Hamlet şi începi să îţi recapeţi speranţa. domnule Langa.doze masive de cultură pop. Cei mai mulţi nu îşi mai revin după aceste experienţe. Vopsele acrilice pe tăbliţe de lemn. Şi mă tem că el nu ştie că este în pericol.” Langa oftă adânc şi începu să se joace nervos cu inelul cu sigiliu. Iar pentru cazurile mai dificile se trece direct la Elton John – „Candela în vânt”. câteodată chiar la versiunea despre Prinţesa Diana.” „Şi crezi că Maurice este în pericol?” „Ştiu că este. Stienie. Întotdeauna cedează şi întotdeauna dezvăluie nume şi adrese. „Totul începe cu Britney Spears. Stareţii au un sistem foarte încâlcit şi sofisticat de avertizare: dacă unul din ei este identificat şi lichidat de agenţii regimului . dar este interpretată de Silvester Stallone şi Bette Midler. Apoi nu te lasă să dormi. Mi-e greu să vorbesc despre asta.” „Te rog. „Nu. Locomotive cu abur trase pe şine edwardiene. cu acompaniament orchestral. Urmează patruzeci şi opt de ore de colorat pe cifre. Zâmbi amar. chestii de genul asta. Timp de aproximativ patru zile te obligă să asculţi audio book-uri în fiecare minut al fiecărei ore: Măicuţa Wendy despre arta renascentistă şi de ce nu e tocmai Gainsborough.” Langa se opri şi o umbră de tristeţe îi acoperi privirea. După care începe piesa.

internaţional. izbucni Stienie. ceilalţi stareţi află în câteva ore şi se ascund în adăposturi prestabilite.” „Identitatea ta secretă din cremă de lustruit!”. NEBUNILOR!” Langa apăsă cu degetul sticla geamului. Lanţul a fost întrerupt. îi răspunse Langa. spuse Stienie. Istoricii şi criptologii nu sunt în totalitate de acord asupra detaliilor.” Langa dădu din cap. domnişoară Labuschagne!”. pentru că nu a fost folosit sistemul Stareţilor”. „că nu s-a dat alarma. Stienie. dar ştiu sigur că unul dintre semnale este transmis prin angajarea unei echipe de paraşutişti care scriu pe cer mesaje. „pentru că deja a dispărut.” Stienie simţi un fior pe şira spinării. „Dar cum poţi şti sigur?” „Nu cunosc chiar toate detaliile sistemului. „Cred că e momentul potrivit pentru a mai .” „Dar Maurice ştia”. zâmbi Langa. dar se pare că atunci când un Stareţ este ucis. „Nu ştiu cum a aflat. „Era un cod dublu: voia ca tu să investighezi crima. Mi-e teamă de ceva groaznic. dar vroia ca tu să ştii că e vorba de Secret!” „Foarte bine. „Şi asta ce înseamnă?” „Înseamnă”. „Cerul e senin şi nu se vede niciun aparat de zbor. Cred că Stăreţia sângerează azi. pe cer apare un mesaj în fiecare oraş în care Stăreţia este reprezentată. iar tu şi cu mine suntem singurii care ştim. Mesajul este întotdeauna acelaşi: „RAHAT! S-A ÎNTÂMPLAT DIN NOU! FUGIŢI CA SĂ SCĂPAŢI CU VIAŢĂ.

” Îi dădu înapoi carneţelul. De exemplu. ştii ce semnificaţie are această descoperire? Da.studia odată acea ghicitoare pe care ai notat-o. „Ce observi?” Stienie privi cu mare atenţie cuvintele. Pe cer! Cu maşini! Care sunt mai grele ca aerul! Şi ne reuşeşte chestia asta de peste o sută de ani încoace!” . desigur. „Oh. Ştia un băiat cu numele Troi la două case mai jos de unde crescuse ea şi părinţii acestuia aveau un câine pe care îl chema Hitler. Doamne!”. oftă ea. „Aer sub graţioasa Elena din Troia Mai jos Turin şi. Hitler aici!” Nimic. „e cam greu!” „Ba nu e deloc greu”. ştiai că în 1903 doi fraţi pe nume Wilbur şi Orville Wright. ca şi cum aş prezenta adevăruri în premieră în mijlocul unui conclav druidic secret. înseamnă că omenirea a învăţat să zboare. dar părea puţin probabil că vreunul din ei să aibă legătură cu misteriosul secret al luptătorilor din Rezistenţă. au reuşit să ridice în zbor o maşinărie mai grea decât aerul cu ajutorul unei metode secrete denumită aerodinamica? Şi mai uimitor. îi spuse Langa. Dădu din umeri. Stienie. „Preferi să îţi explic aluziile istorice ale codului într-un mod convenţional sau vrei să aplic metoda lui Dan Brown?” „Cum adică?” „Pot să-ţi vorbesc pe un ton apăsat şi suspicios pentru a dezvălui banalităţi cunoscute de toată lumea din cultura generală a claselor primare. cunoscuţi şi ca „Fraţii Wright” pentru că erau fraţi şi aveau numele de familie Wright.

Autorul acestui cod este extrem de amabil în a o descrie pe Elena ca fiind graţioasă: având în vedere că Prinţul Orlando a sedus-o în mai puţin de patru minute şi a răpit-o în cinci. Şi de ce se afla Hitler în Torino? Păi. Războiul care a urmat a durat cam nouăzeci de minute şi a inclus şi câteva faze de homoerotism latent. nu crezi?” 22 Torino . mai bine în Torino decât la Stalingrad. cred că putem deduce că frumoasa Elena. remarcă Stienie. Zilele astea chipul lui Iisus apare tot mai des prin sandvişuri grase cu brânză sau în ferestrele aburite din baia femeilor din închisoare. Turin era singurul relevant în domeniu. dar înainte ca site-ul eBay şi cocaina să liberalizeze viziunile sfinte.” „De ce are aer dedesubt îşi poate da seama oricine. Probabil din cauza unei partide atletice şi zgomotoase în dormitorul troian.” „În ceea ce priveşte cuvântul Turin22. era un fel de târfuliţă antică. „Cred că prefer modul convenţional”. prinţul troian. lăsându-l pe moştenitorul troian dedesubt şi cam fără aer. clar o referire este la Giulgiul lui Christos. Elena de aici este clar aceeaşi care a fost urmărită de o mie de corăbii după ce a fost vrăjită şi răpită de Orlando Bloom. Poate fi şi o scriere greşită pentru „Heir” (moştenitor): îmi închipui că năbădăioasa Elena ar fi preferat să stea deasupra. cu părul oxigenat şi ochii verzi. „Ei bine.

” „Bineînţeles că nu înţelegi”. Şi dacă rearanjăm literele din aceste două rânduri…” Scrise rapid. încrucişând literele. Deja ajunsese la uşă când Stienie îşi înşfăca notiţele şi privea uimită rezultatul mâzgălit de Langa. „Îmi pare rău. îi spuse Langa. dar conţin şi o doză de mister medieval cu mare succes în vest. „Pentru că nu e nimic de înţeles. Relativ uşor de descifrat. dar eu nu înţeleg. evident!” zâmbi Langa. Stienie rodea nelămurită capătul pixului. Aceste nume şi locuri sunt efecte lingvistice. domnule Langa. şi întoarse carneţelul spre Stienie. „Dar acum rândurile sunt identice!” „Admirabilă precizia directorului de muzeu! Numaidecât pornim!” „Încotro?” „Înapoi la muzeu. două raze de lumină care promiteau să destrame întunericul Secretului: „Ţărmul tău este într-acolo! Ţărmul tău este într-acolo!” . Şi ce am învăţat noi astăzi despre efectele lingvistice din thrillerele de buzunar?” „Ca întotdeauna sunt anagrame!” „Exact.

pe motiv că oricine ar fi putut comite erorile celor doi paznici ai săi de la poartă. şoferul care pretindea că venise pentru a vinde prăjiturele în beneficiul Organizaţiei Leproşii Internaţionali. au fost nevoiţi să admită că unele indicii ar fi trebuit tratate mai serios: o dubă blindată acoperită cu plasă. weekendul tău special…” Maşina încetini lângă porţile masive. „Eu sunt weekendul. neglijentă – Unitatea de Intervenţie Rapidă Mantrap – i-au dat în judecată pentru concediere nejustificată. Niciodată nu puteau fi prea atenţi. contrazicându-se clar cu numele din cartea de vizitatori. Pe scaunul din spate.” Avea mâinile umede şi şi le şterse pe pantaloni. Dar după o serioasă confruntare în instanţă. Capitolul 17 Mercedesul negru alunecă pe aleea şerpuitoare mărginită de plopi către impozantele ziduri albe ale sediului Frăţiei din Sandton. Compania de securitate. Bariera era lăsată: evident Frăţia adoptase un nivel ridicat de securitate. „Nu prea mai vii… să mă vezi săptămânal. în special după incidentul de acum doi ani. Episcopul Festus Aringarosi îşi îngădui să bată din picior ritmul melodiei de la radio. Mai târziu paznicii au fost întrebaţi dacă s-au gândit cumva să ceară ajutor . în care scria că un anume Elvis Presley (Esq) „îi aducea pe Alvin şi Sconcşii pentru singurul motiv de a împuşca toată Frăţia atunci când doarme şi de a aduna atâta pradă cât va încăpea în dubă”.

ca ciocnirile neaşteptate şi violente cu trigonometria sau cu un . acel asalt al Stareţilor lui Sean nu s-a soldat decât cu atârnarea unei păpuşi gonflabile pe catargul de steag şi cu o balonare serioasă a Abatelui în timp ce îşi făcea plimbarea obişnuită prin Grădina Meditaţiei. buchete de merişor şi grupuri de tufişuri umbroase şi conspirative. Din fericire. lecţiile au fost învăţate: omul de la poartă salută la oprirea maşinii în dreptul porţii. Dar. Răspunsul lor – „Nu ştiu” – a stabilit un fel de precedent juridic şi amândoi au fost trimişi ca suplinitori la Ministerul pentru Ordine şi Securitate. Zgomotul inconfundabil al unui bici alungă un stol de ibişi în văzduh. Episcopul zâmbi când îşi aduse aminte propriile clipe ale uceniciei trăite în Frăţie. Sunetul cristalin al corului de băieţi cântând blues-uri se ghicea dinspre grădinile de legume.prin radio – în loc să dispară la KFC-ul din apropiere – când au auzit primele ţipete dinăuntru. dar băieţii vor fi întotdeauna băieţi şi câteodată aveau nevoie să simtă gustul loviturii de bici. desigur. „Episcopul Aringarosi în vizită la Învăţător”. anunţă şoferul. De jur împrejur se întindeau grădinile domeniului. cu acri întregi de pajişti. iar bariera se ridică. însoţit de un urlet înalt plin de furie: novicii trebuiau să îşi crească singuri mâncarea. Nimic nu era mai grozav ca o pătură de fân pe podeaua de cărămizi. zburându-i din mână sandvişul cu şuncă până ce ateriză storcit într-un tufiş îndepărtat.

era dezgolită ca şi în păcatul său originar. fiind un semnal pentru toţi novicii că ameninţarea Muşcătoarei-de-Măr. Până atunci. era ştiut că pentru a deprinde cunoaşterea vicleniilor Prinţului întunericului trebuia să începi de la sâni. menit să-i ofere unui flăcău echilibrul necesar. iar toţi novicii visau cele înscrise pe ea: „Curaj. în timp ce trăgeau la sorţi care va lustrui chipul acela de coşmar. hotărârea eroică ce zăcea în ei pentru a îndeplini această sarcină. a Hoaţei-de-Coastă era mereu prezentă. cu pielea de marmură albă sfidând lumina dumnezeiască a zilei.” Aringarosi îşi aminti dimineţile răcoroase. Înaltă de trei metri. promoţia din anul 1934 fixase o placă memorială. La picioarele sale obscen de drăguţe. ancora ideologică a Frăţiei. ghemuit lângă Panzer. cu sfârcuri obraznice şi cu şolduri şi fund catastrofal de pline. Într-o zi se va găsi un leac şi vor fi toate transformate în piei de călărit. profesorul de geografie. făcându-le să lucească pentru a-şi înspăimânta colegii. preferabil lustruiţi din spate. a Şoaptei-de-Şarpe.cal de gimnastică. Câteodată era nevoie să fie lustruiţi chiar de două ori într-o . În final aleea îi conduse spre Capela Pesimistă şi se roti din nou în jurul unei grădini micuţe cu o statuie enormă şi obscenă: Femeia Diabolică. Episcopul însuşi a petrecut multe ore educaţionale lustruind acele semisfere pline de viciu. nu uitaţi că misoginismul este divin. pentru a privi Pofta Bestiei drept în ochii ei fardaţi. Într-adevăr. băieţi.

ştiu. Aringarosi era aşteptat de un călugăr agitat. dedicaţiunea sa a fost transmisă multor generaţii: sânii Femeii Diabolice au dispărut cu timpul. iar Episcopul îşi dădea seama că sfârcurile erau un adaos recent. şopti călugărul. „Ah. „Uită că am întrebat. Ce veşti avem despre Langa şi Verster?” Călugărul privi năuc. „L- am păstrat la rugămintea Abatelui. şuieră călugărul. „Am presupus că le va aduce Învăţătorul.” „Nu. ăsta e bătrânul Peştişori.” Episcopul se lăsă cu greutate într-un fotoliu şi storci melancolic o pisică împăiată ce îşi dormea încolăcită somnul de veci. Unde se află Subiectul? A sosit bazinul? De-abia aştept să încep ceremonia. zâmbi el. mi-e teamă că i-aţi dislocat urechile. Probabil că Învăţătorul nu îi spusese planul în totalitate. părinte”. Episcopul ridică o mână pentru a-l linişti. care îl conduse rapid în sala de aşteptare. Totul va decurge conform planului stabilit. Am vorbit cu el acum o jumătate de oră. Nu-i nimic. „Învăţătorul nu a sosit!”.” . „Da. părinte Episcop”. „O mică întârziere. Evident. bătrânul Peştişori.” „A murit în 1982. În holul mare de la intrare. frecându-şi mâinile. spuse călugărul. întunecat de lemnul învechit şi de portretele afumate ale marilor părinţi şi episcopi. care… Părinte.dimineaţă. Uşa enormă de stejar se închise încet în urma lor. nu-i aşa?”. fixate cu piuliţe albicioase.

Stăpâne?” „Există un singur loc în lumea noastră. Ai la dispoziţie două ore. Le presă încet pe capul pisicii. Episcopul mormăi şi se aplecă să ridice de pe podea urechile uscate. „Toţi ne ducem”. lăsându-l pe Aringarosi cu câte o ureche în fiecare mână. „Episcope! Este învăţătorul!” „Nu se poate!” „Ba se poate!” „Nu se poate!” „Episcope. „Dar sper totuşi că planul nostru nu va avea aceeaşi soartă precum Peştişori.” . ţipă Învăţătorul de îndată ce Episcopul puse telefonul la ureche. Episcopiile!” „Pe toţi sfinţii!”. Eşti amabil…” Cu un scârţâit uşor. Episcopul oftă.” Amândoi tresăriră la auzul uşii. Acum suntem vânători. spuse el. „Cam aşa ceva. Ne vom întâlni la Citadelă. vă rog. Nu mai avem prea mult timp. „Vreţi să spuneţi…” „Exact. „Ascultă-mă cu atenţie! Ceremonia trebuie amânată. dar această zi ne poate transforma în pradă. nu? Mă întreb dacă puţin lipici Prestik nu ne-ar ajuta. exclamă Aringarosi. capul pisicii se desprinse şi se rostogoli pe carpeta. nu mai are multe unităţi!” „Aringarosi!”. Un diacon cu respiraţia întretăiată agită în mână un celular. Vei veni cu unul din Fraţi şi ne vom întâlni!” „Unde.

târând fetele după el. Şi erau pregătite pentru el. În câteva secunde Langa va ieşi. De asemenea. în timp ce gemenele Mandi şi Sandi se aruncară de gâtul lui. cu slipurile lor înflorate fluturând ca aripile de liliac şi cu aparatele dentare sclipind viclean. ridicându-se din nou. lăsând calea liberă spre talie unei sărituri de patru metri jumate executate de Thandi. „Trebuie… să… stau… în picioare!”. se ocupaseră şi de ciudatul albinos cu salopetă şi pantofi gri. şopti Langa. O slăbănoagă de paisprezece ani pe nume Candi îi prinse gleznele cu dinţii. Capitolul 18 Portarul Philemon nu opusese niciun fel de rezistenţă. Valurile sale erau scăparea: niciuna din aceste fete care . „Trebuie… să ajung… la mare!” mârâi Langa. iar acum zăcea legat fedeleş în tomberonul din spatele adăpostului. Începu să se lase în genunchi când surorile Stienberg din Fresnaye se aruncară din balconul de deasupra şi căzură asupra lui ca o pereche de ulii. care tot bântuia pe lângă intrarea adăpostului: îl legaseră de un felinar cu frânghie şi îi îndopaseră gura cu pagini din revista „Seventeen”. Oceanul se află la 300 de metri distanţă de şosea. iar atunci… Era momentul pe care îl aşteptau de o viaţă. Dar privirea i se înceţoşă. Fetele năvăliră pe Langa. după plajă.

Ponte chiar şi tripleţii Smythe-Wadblaster-Spleen. Lipsa de grăsime corporală le permitea fetelor să se mişte rapid şi să se ascundă în spatele felinarelor de stradă şi a suporturilor de umbrelă.bântuiau străzi nu puteau rezista mai mult de cinci minute în apa rece a oceanului. atunci cu siguranţă plutirea implanturilor mamare ar fi făcut-o. Plaja era la aproape 30 de metri distanţă. Maşinile frânau abrupt în jurul său. valurile înalte desprinzându-le de pe el ca pe nişte aşchii de lemn. dar deveneau neputincioase în faţa hipotermiei. Dar unde naiba era Stienie? Văicăreala se înteţi când Langa ajunse în stradă. Fetele ţipau deja. precum o mie de curcani disperaţi după mâncare. . De două ori căzuse la pământ şi de două ori luptă să îşi recâştige echilibrul. Situaţia se agrava: briza le va ridica ţipetele până la apartamentele superioare de pe pantele munţilor. Generaţii întregi de împerechere a bogătaşilor cu manechine – şi câteva dereglări de nutriţie spectaculoase – garantau supoziţia lui Langa. frenezia dorinţei transformându-se într-un urlet tremurător. Şi dacă nu le venea frigul de hac. ale căror degete îndemânatice puteau scoate cureaua unui bărbat înainte ca acesta să îşi dea seama. iar masa de corpuri creştea continuu. „Bagajele” lui Bernberg puteau ajunge aici în câteva momente. pasagerii târându-se afară prin ferestrele deschise sau săltându-se prin trape pentru a se arunca peste muntele de adulaţie feminină.

Stienie ajunse între Langa şi fete. Dar.” Langa căzu şi rămase la pământ. fraierelor. „Mmmm. de la toată agitaţia asta. . şuierând şi scuipând spre o siluetă din apropiere. având în vedere că asta e o triplă cioco mega largă gogoaşă. în dreapta ridicase o enormă gogoaşă cu ciocolată. vă e poftă?” Încet şi chinuitor îşi îndesă gogoaşa cu totul în gură. În mâna stângă ţinea un crucifix. trebuie să vă puneţi o singură întrebare: Oare mi-e poftă? Ei bine. spuse ea cu o voce clară şi puternică. Fetele mârâiau şi zgâriau aerul. Ce bun! Ciocolata e bună!” Mestecând încet. „Oare este prima ei gogoaşă pe ziua de azi sau a mâncat mai multe?” Ei bine. care îngraşă cel mai mult şi îţi poate creşte măsura la blugi într-o secundă. Apoi deodată se făcu lumină şi aer curat. Stienie! Stienie Labuschagne avansa încet: perioada scurtă petrecută la unitatea de dresaj a câinilor o învăţase să nu facă mişcări bruşte. „Nu voi reuşi de data asta. Simţi în sfârşit nisipul moale. „Ştiu la ce vă gândiţi”. respiraţia era din ce în ce mai dureroasă. le-am cam pierdut şirul. muşcată într-o parte. Cu dinţii Prunellei Mpondo- Madikizela-Penfold înfipţi în nas. iar fetele se retrăgeau. dar lumina păli încă o dată. adevărul e că.

în spatele castelului de nisip de la ora două!” Pistolarul trăgea încontinuu când ajunse pe plajă. „Are un ghem în buzunar sau chiar e diform?”. genunchii lor anorexici răsunând ca nişte castaniete în zbor. întreba Langa. adăugă Langa când un alt glonţ şuieră prin aer. „Ai văzut. şopti el. „Culcat!”. „El e!”. „Tipul de la Galerie!” „Şi e hotărât să ne omoare!”. Doamne. ai auzit zgomotul ăla ca de clopot? A lovit răcitorul de vinuri de pe puntea iahtului ăla. scuipând fărâmiţe din ceea ce părea a fi hârtie lucioasă rozalie. „Încă o dată. Iar acum… Oh. „Do bemol”. mârâi printre dinţi. strigă el.” Ochii lui Langa ardeau de dorinţa răzbunării. „Repede. Fetele se întoarseră şi o luară la fugă plângând în hohote şi zgâriindu-se pe faţă. Stienie. Langa îşi ridică atent capul şi cercetă plaja. l-a nimerit pe tipul care face surf acolo. Stienie se trânti pe nisip scoţându-şi arma. Langa îşi frecă rănile de pe gât şi îşi pipăi încet braţele şi picioarele. „Atacatorul nostru pare să fie o epavă de trăgător”. „Argintul bizantin al secolului al . mi-ai salvat şunculiţa de macho. iar ei se ascunseră în spatele unei movile decorate cu capace de sticlă. Grozavă fată! Ajută-mă să mă ridic şi vom…” Un glonţ îi şuieră pe lângă ureche şi împrăştie un pumn de nisip la un metru jumate în spatele lor. Un tip albinos îmbrăcat într-o haină peticită de piele alergă pe stradă spre ei. strigă Stienie.

domnule. încearcă să îşi ridice un zid de apărare!” „Trebuie să ne mişcăm de aici!” . nu puteţi inventa legi. Se vede şi o şuviţă de păr învârtită pe chelie. Cu morse dansând pe ea. „Vezi.” „Nu şi dacă o comiţi pentru a proteja antichitatea! Există chiar şi o lege. să te uiţi. Ia uite. „Încearcă să ne bată cu armele noastre. domnule. „Porcul!”. Ne aflăm în spatele unui adăpost.” „O mică pată pe conştiinţa ta. urlă Langa.treisprezecelea răsună în do bemol.” „Adăpost?! Adică douăzeci de centimetri de nisip ud?” „E prea târziu. a găsit şi o lopăţică albastră. Ce animal e în stare să împuşte un răcitor de vinuri vechi!? Chiar nu realizează ce costuri implică refacerea colecţiei? Nu are nici o noţiune despre sanctitatea valorii de revânzare?” Langa se hotărî şi îşi încruntă privirea. Stienie!” „Dar ar fi o crimă. „Pe barba lui Selassie cel Sfânt!”. Lângă coşul ăla răsturnat. N-am putea să invocăm autoapărarea?” „Nu prea. femeie!”. se apropie din ce în ce mai mult! După ce îşi încarcă arma. şuieră Langa. cu siguranţă va mai arunca un pumn de gloanţe de jur împrejurul nostru. „Acolo. E o galetuşă de jucărie. „Unde e?” Stienie scana plaja cu atenţie şi arătă cu degetul.” „Domnule. exclamă Langa. „Doboară-l. Ticălosul asta a mers prea departe. Găletuşa avea păr unsuros. Priviţi!” Trăgătorul dispăruse.” Avea dreptate.

Bineînţeles. „Jeff Probst a traversat oceanul din Australia până la Manhattan pe un jet-ski în doar o singură zi. Sigur ne va urmări. „Aş putea săpa un tunel dinspre mare pe sub plajă şi am să-l inund. După care mai avem nevoie de o şină de tren pe suport de lemn şi de un lanţ de vagoneţi de vreo jumătate de tonă pentru a .” „Sau”. „am putea tăia alimentarea cu apă a duşurilor din spatele lui. anunţă ea. pentru că ne trebuie lumină. mai puţin ţinta. „De obicei se lasă cheile în bord. el are găletuşa şi lopăţica. şopti Langa. dar e dificil să tragi cu o singură mână dintr-un jet-ski – loveşti orice. da.” Stienie îşi băgă arma din nou în toc şi se pregăti pentru un sprint în forţă. Ah. Fratele meu. nu mai are voie să intre la Barajul Hartebeespoort din cauza asta!” „Tuneluri”. Pun pariu că şi noi putem ajunge la Foreshore în cinsprezece minute. în al doilea sezon al serialului Supravieţuitorul. „săpăm tuneluri. O să avem nevoie de ceva lemn pentru a susţine zidurile şi de nişte ţevi pentru a putea respira sub apă şi ceva cablu electric. Boetie. Apleacă-te în faţă şi ţine-ţi capul jos. Apa se va acumula în subteran în acea zonă şi va crea nisipuri mişcătoare. remarcă Stienie. răspunse Langa. E atât de simplu că nici nu îşi va da seama. şi un generator. dar eu am în mânecă o impresionantă colecţie de materiale publicate despre oceanografie!” „E un punct de închiriere de jet-ski-uri acolo!”. „La numărătoare mea!”.

„Mulţumesc. Îşi frecă obrazul şi rânji. cu nisip cu tot!” Stienie îl plezni puternic. Stienie. „Aiurezi. Deci la jet-ski-uri. La semnul tău!” „Acum!”. purtaţi de bătaia curentului.căra nisipul. ţipă ea. „Revino-ţi. Treizeci de secunde mai târziu tăiau valurile. . Bun. chiar aveam nevoie de palma asta. urlă femeia. Aş putea să ajung la el până diseară şi să-l trag în jos. CC Langa nu aiurează!” Privirea lui deveni mai clară. croindu-şi drum către oraş şi secretele sale. omule!”.

. Penguin- ul ar putea sugera includerea unor picanterii sexuale. ca o ironie. domnule Langa!” Langa dădu din cap. Dacă naraţiunea eternă şi complexă a cosmosului se cam târăşte. dădu din umeri Langa. Africa de Sud. Dacă Autorul decide să rămână la nivelul de apreciere critică. „E prea mult!”. „Nu ştiu cât mai pot îndura acest du-te vino.” „Şi cam ce ar putea să-i spună Pinguinul?” „Ei”. spuse Stienie dând din umeri cu un zâmbet. iar Langa şi Stienie răsuflară puţin în timp ce oamenii din trib încărcară la bord apa proaspătă. Şi nişte împuşcături. şi jet- ski-urile sunt adesea indicate. ca o zeitate. Capitolul 19 Motoraşul mai era cald şi valurile ţărmului legănau jet-ski-ul. hălci de carne sărată de porc şi casolete de pui. „Ce altceva putem face? Suntem doar nişte pioni în marele roman al vieţii şi trebuie să ne supunem Autorului. Am citit despre un fel de Pinguin23 ceresc. editură care are ca siglă un pinguin. va trebui să scrie 23Referire la volumul original. apărut la editura Penguin Books. „de cele mai multe ori vor doar să bea o cafea împreună pentru a vedea cum merge treaba. trăgând cu poftă dintr-un trabuc din frunze de banană. Şi.” „Adică Pinguin-ul îi spune Autorului ce să scrie?” „Numai dacă vrea să mai şi vândă ceva exemplare. care îl ajută pe Autor să-şi păstreze inspiraţia.

Dacă destinul nostru este să fim doborâţi de acţiuni ontologice gratuite şi arbitrare.despre cum e să creşti ca alb sub Apartheid-ul din Africa de Sud. despre cum a căzut din leagăn şi şi-a julit genunchiul. Am fost o singură dată acolo. Stienie. „Da’ ce copilărie interesantă şi plăcută a mai avut Autorul! Mi-ar fi plăcut să mă pipăie şi pe mine verişorul la Milky Lane.” „Sfinte!”. să te îndrăgosteşti de dădacă. adăugă Langa. despre căţelul favorit care l-a muşcat pe grădinarul negru. apreciind moliciunea formelor ei şi îi priviră pe . „Batalioane întregi de scafandri! Şi se luptă între ei cu harpoanele!” „Repede!”. arătând spre apele golfului. Autorul poate provoca haos pentru spectatori chiar şi din ceea ce pare a fi o scenă foarte calmă.” „Ceea ce vroiam să spun”. dar cred că stâncile astea ne vor ajuta să nu fim observaţi!” O trase lângă el. „Aici nu mai avem castele de nisip. Cu cât e mai banală introspecţia. se miră Stienie invidioasă. strigă Stienie. Are nevoie doar de…” „Scafandri!”. cu atât e mai grozavă aprecierea. „este că suntem la mâna unor forţe superioare. Dacă soarta noastră va fi să fim prinşi într-un lanţ de evenimente nefaste. trădaţi de o mână tremurândă pe Cârma Marii Naraţiuni. aşa să fie. aşa se va întâmpla. despre cum a vomitat pe scaunul din spate al unui Triumph sau despre cum şi-a pipăit verişoara la Milky Lane. Reţine. izbucni Langa. Chestii de genul ăsta. Iar frate-miu a cheltuit-o pe toată pe sucuri de lămâie. când şi- a luat mama prima de retragere.

ambele proaspete şi recent digerate. Langa încremeni. „O fi trăgătorul? Nu credeam că un jet-ski face atâta zgomot. şopti Langa. Priveşte. Stienie se înecă şi îşi muşcă braţul pentru a nu da drumul unui ţipăt. Deja scafandrii luptători ieşeau din apă cu costumele zdrenţuite. „Vor ocupa toată plaja în zece minute!”.oamenii din trib refugiindu-se în tufişuri şi pe scafandri transformând oceanul într-o baie de sânge. bombăni Langa. fandând şi părând în continuare cu armele aduse pentru confruntare. Un steag roşu cu alb flutura pe prora în formă de glonţ. acoperind încet încleştarea metalică a harpoanelor şi scârţâitul ascuţit al cuţitelor hârşâite de ochelarii de scafandru. la vreo 200 de metri în larg. dar nu chiar surprinzător.” Câteva secunde mai târziu o siluetă lungă. asezonată delicat cu miros de crenvurşti şi de varză. neagră şi rea alunecă în peisaj. Langa privea uluit cum o bestie de om. al cărui costum ud era gata să pleznească. „Îngrozitor de anacronic. „Ce e sunetul asta?”. „Un submarin german!”. Aroma a două săptămâni de nespălat pe dinţi cu consecvenţă se împrăştie până la ascunzătoarea lor. Fără îndoială că venise la suprafaţă pentru a-şi reîncărca bateriile. O reverberaţie adâncă devenea tot mai puternică. au deschis trapa!” Se auzi o şuierătură ascuţită odată ce aerul statut de trei săptămâni evada în lumina după- amiezii. şopti Stienie. .

„Stienie. cu o pată roşie ca sângele unduindu-se în soare. strigă Langa încântat. Un obiect uriaş se mişcă în spatele navei. Încă un val puternic aduse submarinul într-o învolburare periculoasă. care fandau elegant spre el cu florete de aluminiu. Ceva bolnăvicios de alb. Dar balena nu era singură. neoficial cunoscută şi ca „Secţia de Numărat Spermă”. ca o carne putredă. într-o apocalipsă de stropi. după care se prăbuşi la loc în mare. Sperm whale . această bătălie eternă a adâncurilor este exact diversiunea de care aveam nevoie!” 24 og. „Trebuie să creăm o diversiune pentru a scăpa!” Deodată. Un obiect negru şi strălucitor. lucindu-i în soare fiecare cicatrice. Uriaşa balenă albastră24 ţâşni la suprafaţă ca o grenadă aruncată înspre soare. Pentru o clipă. era strâns lipit de coadă ei. iar scafandrii rămaşi fură zvârliţi care încotro. Imediat Langa ştiu că era cel mai mare exemplar pe care îl văzuse.agită o bâtă de cricket spre trei scafandri. submarinul se clatină puternic la tribord: un val înalt îi zdruncină carena. balena rămase în aer. rac şi scoică de pe corpul masiv. urmat de altul şi de altul. luând în considerare cei cinci ani petrecuţi în Pacific în funcţia de Şef Oceanografic la secţia Commonwealth-ului de Numărare a „Balenelor de Spermă”. „O caracatiţă uriaşă!”.

. când Langa şi Stienie se repeziră spre jet-ski-uri. Acesta era momentul perfect. prinsese balena cu tentaculele din spate şi o îndreptă către plajă. ridicându-şi genunchii cât mai sus pentru a nu se împiedica de labele de cauciuc. iar scafandrii care încă trăiau alergau disperaţi spre junglă. Submarinul devenise deja o ruină zdrobită pe stânci. Caracatiţa – o mie de nuanţe de gelatină albă maliţioasă.

Apar în special vara. Episcopul Aringarosi îşi sprijini fruntea de fereastra micului Cessna şi se minună de măreţia naturii descoperite sub crestele copacilor. Dentişti. acolo e un mascul alpha. Ai ochi buni. . nu e uşor să deosebeşti kaki-ul de tufişuri. exclamă el încântat. „Întotdeauna sunt aşa mulţi?” Pilotul dădu din cap negativ. categoric japonezi. Te prinzi după cum stau aşa îngrămădiţi. Ia uite. şi mişcându-se pe picioarele dureros de subţiri şi de lungi de-a lungul pajiştii înalte. pajiştea înaltă de iarbă şi tufişuri făcu loc sălbăticiei. care îşi marchează teritoriul pe un de copac acacia. Germanii şi americanii nu se îngrămădesc aşa unii într-alţii. cei de aici sunt în mare parte sezonieri. în mare parte din Pretoria şi Bloemfontein.” „Dar ce sunt. Ei se află aici tot anul. Da. Şi acum lângă o rulotă şi a propriului pantof şi… ah!” Trei creaturi zvelte ţâşniră dintr-o parte. Capitolul 20 După două ore de zbor spre nord într-un avion închiriat. Acum îşi marchează teritoriul într-un cerc în jurul lui. „Nu. de fapt?” Pilotul aplecă uşor avionul pentru a vedea mai bine.” „Dar acolo? Şi aceia stau pe aici vara?” „Nu. „Ăştia par să fie… japonezi. aceia sunt localnici. Episcope. „Ia te uită ce mulţi sunt în jurul „adăpătoarelor”!.

Învăţătorul însuşi! Oare ce fel de om era? Se zvonea prin Frăţie că putea să ghicească imediat slăbiciunile umane şi să lovească fără milă cu logica rece şi mustrări ascuţite cele mai intime temeri. Dar se mai spunea şi că avea putere să inspire şi să aprindă chiar şi cea mai temătoare inimă. totuşi. iar Episcopul observă conturul unei siluete. Trebuie să cred cu tărie. nu-i aşa? Dar au un strigăt oribil. Se apropia însă aterizarea dură.” „Într-adevăr. „Sunt superbe!”. Seamănă cu ferăstraiele electrice ale măcelarilor. După care aterizară cu câteva salturi dure şi se opriră brusc lângă depozit. mai ales în sanctitatea misiunii noastre. Frumoşi afurisiţii. nimic mai mult decât o întindere de tufişuri curăţate de obstacole majore. lumea lui Dumnezeu este minunată!”. spuse Aringarosi. iar Episcopul deveni nervos pentru prima dată de când părăsise Capela Pesimistă. flacăra unei brichete şi un fum de ţigară. „Cele mai înalte animale de pe pajiştile înalte ale Africii. îi răspunse pilotul. 25 Porumbei . În umbra unui copac cu spini se află un depozit. „Hollanders!25”. exclamă Episcopul. Imediat se ivi pista de aterizare. Am să-i câştig încrederea învăţătorului. Slăbiciunile erau dezvăluite. Îi voi dovedi că sunt un locotenent valoros şi de încredere. Păcatele erau respinse.

Omul care se apropie era scund şi purta o cămaşă roz decolorată. folosi şapca pentru a-şi freca obrazul neras. Veni mai aproape. Aceasta avea nevoie urgentă de o . „Naşpa. Găsi o bucăţică de ceva. Unghiile erau îngrozitor de murdare. Aringarosi se grăbi să îl ajungă. Unde e?” „M-am gândit că ar fi mai sigur să o las la Frăţie în Sandton. îi spuse acestuia şi îi întinse mâna. roba-i neagră târându-se prin ciulini. Pe cap purta o şapcă din prosop. Ah. spuse el. Mi-au zis că o să ai o servietă la tine cu nişte bani. calul de bătaie al continentului. cu degetele. Peugeot 504 – maşina Africii. uitându-se prin avionul gol. iar când se apropiară de clădire. pe care o ridică cu degetele în aer. frate”. zări botul unei maşini parcate în întunericul din spate. Episcopul se gândi la martiri şi cu mare grijă dădu mâna la rândul său. Episcopul recunoscu forma familiară. ceea ce o indica drept o veche dragoste. „Salut!”. care cu greu acoperea o burtă rotundă şi care atârna peste o pereche de pantaloni trei-sferturi. şi o studie atent.” Omul dădu din umeri şi se întoarse spre depozit. Pe când se apropia. după care o aruncă la loc în gură şi înghiţi. „Îl aşteptam pe învăţător”. cu o nuanţă uzată imposibil de descifrat. iar după ce o curăţă. Omul împrăştiase frunze şi fire uscate de iarba peste ea. „Eu fac doar ce-mi spun granzii să fac. scobindu-se între dinţi. Se aplecă peste cabina avionului şi îi deschise uşa lui Aringarosi. îi răspunse omul.

Scoase de acolo o bucată de material negru şi o desfăcu. Episcopul îl privi speriat. în acele zile în care hălăduia pământurile răspândind cuvântul lui Dumnezeu. cu stelele Saharei strălucind deasupra şi cu tapiţeria maşinii mocnind flagrant. se afla un motor capabil să îl ducă până în iad şi înapoi. dar Episcopul ştia că sub acea capotă şifonată şi ruginită. . Două cutii goale de coca cola fără zahăr se rostogoliră pe nişte cutii de carton care acopereau podeaua. Suficient de mare încât să încapă pe capul unui om. Ce mult părea de atunci: stătuseră până noaptea târziu vorbind despre implicaţiile muncii sale. aflase că se putea face orice cu micuţa maşină demnă de încredere: Johnny- Nebunul Junglei. Avionul întorsese şi decolă din nou când omul intră în maşină şi deschise torpedoul. însămânţătorul de cămile de la Lacul Ciad. tăiase o gaură în acoperişul 504-lui pentru a-şi fixa tunul antiaerian. cu bule de aer desenate lângă rezervor. Da. autointitulat Mare Vizitiu al Sioniştilor din Mogadishu. iar Ahmed Ahmed. Un săculeţ. cu ţevi jumelate.îndreptare a caroseriei. îl invitase pe scaunul din spate al unui 504 la un grătar de flamingo. mintea lui încercând cu disperare să îşi dea seama care a fost momentul în care fusese trădat.

apropiindu-se ameninţător. „Am sperat să nu fie nevoie să fac asta…” . Episcope”. „Îmi pare rău. îi spuse omul.

îi spuse un tânăr negru foarte arătos însoţitoarei sale. explică Langa. Bătrânul de pe bancă. să te plimbi aşa aiurea prin mijlocul oraşului. drăguţă. Aveau urme de sare pe gulere. Oraşul era amorţit. cu o cicatrice pe obraz. pe bancă. „Este doar o modalitate de a te atrage în acţiune”. Motoarele maşinilor fierbeau şi se opreau în cartierul Bo-Kaap. Era cumplit de cald. Nici păsările nu mai aveau puterea să se certe. chestia aia pe ecran IMAX care a primit o grămadă de premii şi cel de-al patrulea volum pe care îl . Mai abruptă. Păreau şi foarte transpiraţi. Tocmai terminasem de filmat chestia aia despre Himalaia ştii care. Făcea ca lumea să pară altfel. de vreo douăzeci şi cinci de ani. Al naibii Hemingway. El arată într-adevăr foarte bine. Şoselele transpirau smoală. Capitolul 21 Cerul părea alb în arşiţa după-amiezii. o tânără albă. Soarele mai avea puţin până la apus. „Le-am sugerat chestia asta şi la Forrest Gump. Încetă să mai citească Hemingway. Părea un lucru tare nebunesc pe arşiţa aia. Lasă cartea deoparte. Al naibii Hemingway! „O mică incursiune narativă. iar ea arată ca şi când mai pierduse un iubit cu ceva timp în urmă. pentru a înviora acţiunea şi pentru a crea un început de capitol original”. citea Hemingway. Aveam o pauză între proiecte la acea vreme.

regizor. aşa că mi-am zis. 27 Tom Hanks. la o grămadă. de tot felul. Brando chiar încercă să improvizeze replici. scenarist. ce vrei!” Stienie îl ascultase cu gura căscată. actor principal.” Dădu lejer din mână. Majoritatea aveau nevoie doar de o mică scânteie. . îmi amintesc că se chinuiau cu scenariul şi nu le ieşea deloc. care să alunece încet spre Tom. chinuindu-se din greu cu replicile lui Brando la primul film din serie – of. „Exact. lui Ron şi lui Tom27 că era mare nevoie de un fulg de pasăre. cu italianul ăla nesuferit care ciopârţea cai şi care moare în grădina de roşii?” „Naşul?” întrebă Stienie uluită. cum îi zice acum? Ştii care. Încercaseră totul: „I- am făcut o propunere atrăgătoare. În fine. de ce nu.” Langa zâmbi amintirilor.” „I-am făcut o propunere care nu i-a displăcut total în condiţiile date. 28 Francis Ford Copolla. 29 Mario Puzo. pot foarte bine s-o fac. înţelegi. 26 Robert Zemekis. regizor. dacă vor să fiu consilier pe probleme de estetică la „Gump”.scrisesem din „Opere Complete” se află la editura din Londra. „Şi la ce alte filme ai mai lucrat?” „Oh.” „I-am făcut o propunere pe care ar fi putut s-o refuze dacă era nervos. dar le-a plăcut foarte tare. Îţi atrăgea imediat atenţia. La toate pe post de consultant de specialitate. „Americani. M-am uitat pe scenariu şi le-am spus lui Robert26.” şi alte chestii de genul asta. „Bieţii Francis28 şi Mario29. O simplă găselniţă.

Cum naiba se chema şi asta? Războiul stelelor. Era timpul să se 30 George Lucas. Iar restul e deja istorie. George ar fi vrut ca ăştia doi să se lupte călare pe tigri cu colţi ascuţiţi. . Până şi veveriţele deveniseră apatice şi iritate.” Se apropiau de capătul Şoselei Guvernului şi puteau zări Galeria printre copaci. ghemuite printre floricele albastre de agapanthus pentru a juca black-jack pe ghinde şi nasturi. Dar divaghez!” „Deci mă aflam acolo şi Francis (Ford Copolla) m-a sunat şi mi-a zis că filmul era pe butuci. Eu i-am spus că e nevoie de săbii în lupta asta. I- am spus lui Francis să-i facă o ofertă de nerefuzat. Idiot titlu. cu posibilitatea de extindere spre dejun. În final am ajuns amândoi la compromisul de a le da săbii de neon. Langa îşi şterse fruntea: era foarte cald. Sau un erou pe care să-l cheme Roger Possumstalker (urmăritor de sconcşi). Şi cred că în final s-a stabilit tiramisu la micul dejun. care construia o stea din hot-dog şi avea astm. într-o lumină de neon. care de- abia încercă să-şi lanseze telenovela lui spaţială.dar nu a venit cu altceva mai bun decât „I-am făcut un sandviş cu unt de arahide şi gem”. „Mă aflam în Los Angeles atunci pentru a-i stabili nişte reguli de bază lui George 30. iar Brando ameninţa că nu-şi mai învaţă replicile dacă nu i se aduce tiramisu în fiecare dimineaţă. regizor. Şi nici n-ai crede cât am încercat să-l conving că nimeni nu o să ia în serios un personaj negativ denumit Gerald Vader.

Dar de ce totuşi se simţea ca un adolescent? De ce părea acel sărut ca o binecuvântată uşurare? Şi cum e posibil ca de fiecare dată să dureze atât de mult până când sofisticatele personaje principale să îşi dea seama că s-au îndrăgostit? Rămase locului. El exmatriculase fete din ani terminali pentru gesturi mai puţin curajoase. Destul. privind-o pe Stienie urcând în viteză treptele de marmură. „Baftă”. „Daţi cu gem pe tablouri!”. îi ură el. Stienie dădu din cap serioasă şi se aplecă deodată pentru a-l săruta pe obraz. Încă o dată femeia paznic se prăbuşi. „Neruşinata!”. dând aiurea din mâini şi ridicând un deget acuzator spre Stienie. Şi ce picioare avea… Dar de ce se oprise? Cu cine vorbea? Dintr- odată apăru o siluetă rotundă îmbrăcată în uniformă.separe. cărările deveneau mai sălbatice. aşa cum hotărâseră la docuri unde scăpaseră de jet-ski-uri. Îndrăzneaţă şi uşuratică. veveriţele tot mai speriate. Un papagal roşu uriaş îl . Se întoarse cu spatele la stradă şi cu faţa spre adâncul întunecat al frunzişului Grădinilor. Din ce în ce. Avea o misiune de îndeplinit. dar Langa ştia că se vor năpusti imediat pe trepte. lianele tot mai dese. admirând felul în care nu se legăna cât se unduia. Veveriţele păreau doar nişte puncte mişcătoare de la distanţa asta. După care se înroşi şi fugi către Galerie. se sălta şi ţopăia de colo-colo. de data aceasta pentru că Stienie îi aplicase o lovitură de judo rapidă şi precisă la gât. gândi Langa. până rămase în cele din urmă singur.

dar. a devenit un important om de afaceri. iar picioarele erau ferm înfipte în sandale. care în prezent deţine controlul a 60% din producţia de diamante a lumii. stând la rând la o fântână arteziană. o bucată de aproximativ doi metri de bronz sfidător deasupra soclului de piatră. exploatator al omului de rând. de parcă ar fi fost unse de un ulei nu prea sfânt. al cărei braţ ridicat indică nordul. A fost fondatorul companiei de diamante De Beers. Făuritor de imperii. Langa se uită în jur. numit după el. Iată versul atât de cunoscut. magnat în domeniul minier şi politician. 31 Britanic născut în Africa de Sud (1853-1902). Se apropie şi pipăi cuvintele încrustate în piatră. descoperit în casa conspirativă: „Ţărmul tău este într-acolo!” Langa privi statuia. coafura şi mustaţa păreau să sclipească. Cecil John Rhodes31. iar în dreapta sa o gaşcă de gorile îşi exploatau la maxim buricul degetelor. A fost şi colonizatorul statului Rhodesia. Mai urmă o curbă în cărare şi apoi… Iată! Statuia se aflase acolo dintotdeauna. Rhodesia a devenit ulterior Zambia şi Zimbabwe. la un moment dat. dependent de briantină. . a controlat şi 90%. Şi dacă Langa nu se înşela şi el niciodată nu se înşela statuia va avea o cu totul altă semnificaţie din acea după-amiază.privea suspicios din bolta unui copac de cauciuc vechi de o sută de ani. Chiar după mai mult de un secol.

dar va încerca să îi transmită domnului Langa un mesaj şi dacă domnul Langa era pe pista corectă. „Când aţi…?” Fetiţa din mijloc păşi în faţă şi clipi de câteva ori.” „Sau de vocabularul nostru”.”. adăugă fetiţa din stânga. iar noi va trebui să aşteptăm toată ziua să se întâmple chestia asta.” „Aţi spus ceva despre un om. Învăţăm expresii ca utopie totalitară. spuse fetiţa din dreapta. „Toţi băieţii se sperie de chestia asta. „Cum aţi…?”. capitularea inevitabilă a status-quo-ului şi pluton de execuţie.” „Nu mai înţeleg”. „Adică voi sunteţi mesajul?” . spuse Langa. se bâlbâi Langa. va ajunge aici la statuie. „Suntem nouă.” „Şi ce a mai spus?” Fetiţa din mijloc dădu din umeri şi îşi băgă degetul în nas. Omul a spus că nu trebuie să te temi de a noastră inerentă ciudăţenie sau de sinistrele aspecte ale abilităţii noastre de a ne furişa. Chiar la zece centimetri lângă el apăruseră trei fetiţe. Învăţăm la Şcoala Generală de Fete Sfânta Augustina. îndoctrinare subliminală. Despre cine vorbiţi?” „Omul care ne-a spus să îl aşteptam aici pe domnul Langa. „Sfânta Augustina este o şcoală foarte bună. Este o şcoală foarte modernă. „A mai spus că e posibil ca el să fie ucis cu brutalitate astăzi.

deveneau mai puţin agresivi dacă îi tratai de la acelaşi nivel. ca şi câinii Rottweiller. Langa încremeni. Ţie ţi se decojesc pieliţele de la unghii şi au început să ţi se cam usuce buzele. Scoase însă şi lama cea mai mică. pentru a fi în siguranţă. Ceva se mişcă în întunericul tufişului. e din ce în ce mai bine. Poate ar fi util şi micul cârlig. răspunse fetiţa din dreapta. Sau cel puţin. Dar nu putea risca. „Aşa că da. doar asta. Ceva mare.” Langa zâmbi şi se lăsă în genunchi: copiii. Da. îşi protejă gâtul cu mâna. răspunse fetiţa din mijloc. „Toţi ştiu că domnul Langa este cel mai arătos bărbat din lume. probabil că nu e o balenă albastră. „Staţi nemişcate!”. „Media e mesajul32”. despre care se spune că e bun la 32Aluzie la ideea lui Marshal Meluhan conform căreia canalul de comunicare determină caracteristicile (cald sau rece). iar tu eşti doar un om care pute şi are sare pe guler.” „Şi asta a fost tot?” „Da.” „Am avut o zi grea”. E ceva mai bine. Poate ar trebui să scot şi tirbuşonul. mărturisi Langa. dar nu suficient. Măcar nu e o balenă albastră. pentru că mesajul este pentru domnul Langa. Lama părea foarte mică. le şopti fetelor şi îşi scoase cu atenţie briceagul elveţian. „Ce aţi zice dacă v-aş spune ca eu sunt domnul Langa?” „Te-am considera prefăcut şi nebun”. Totuşi. . „Nu contează”. îi replică fetiţa. Şi oricum nu ţi-am spune ţie.

furculiţa. Şi foarfeca. îşi spuse Langa. apropiindu-se încet de tufişuri. Dar şi linguriţa. Treci încoace! . şi cleştişorul. Poate chiar şi lupa. evident.scos pietricelele din potcoavele cailor. Asta e. în timp ce foşnetul frunzelor se auzea tot mai tare şi o siluetă neagră înaintă spre ei. Şi.

evadarea lui Langa nu era altceva decât noroc chior. fixându-şi jet-ski- ul în direcţia total opusă prăzii sale. gândi zâmbind: „Da. Langa şi tăuroaica se credeau isteţi. târâtul disperat către mal. disperatele priviri în urmă. Şi apoi naufragiul acela de coşmar… Ce şanse ar fi avut? Cine s-ar fi gândit că o să cadă din maşinăria aia idioată exact lângă un imens rahat marin? Verster tremură la acel gând. În timp ce taxiul lui Verster se îndrepta spre aeroport. dar toţi aveau câte o şansă din când în când. Data viitoare nu va mai tura motorul la maxim timp de douăzeci de minute. şmechere. Într-adevăr. Capitolul 22 Stăpânul aranjase totul. Data viitoare când îşi va asculta instinctele de orientare şi nu pocnitoarea aia de tinichea. tăind valurile cu jet- ski-urile lor. enormitatea aia urmărindu-l ca un cârnat satanic decis să-l ponegrească. chiar şi megastar-urile internaţionale erudite. în timp ce plaja se îndepărtă. cu un simţ impecabil al modei şi care ştiau să se poarte cu femeile. cu faţa biciuită de apă. vedem noi data viitoare!” Data viitoare când va fi atent să- şi aleagă un jet-ski cu busola funcţională. fiind sigur că în orice moment neastâmpăratul baton de ciocolată ar putea fi înghiţit din nou. Verster îi recunoştea meritele. O tăvălire rapidă în nisip şi zece minute sub duşul de pe plajă îl făcură să se simtă un pic mai .

şi mirosul de gaze de la motor. în sfârşit. în loc de confuzie. Iar groaza i se transformă în furie în timp ce se îndrepta spre un telefon public pentru a-şi anunţa înfrângerea. Oare?” „Păi. „Oare?” „Nu ştiu.bine. domnule. ştia exact unde va fi Langa şi de data asta nu va mai scăpa. dar nici nu vă puteţi întoarce. Stăpânul îi oferise un plan. În loc de mânie. mârâi el. arătând spre mica valijoară a lui Verster. Dar Langa avea s-o încaseze rău de tot azi… Graţie Stăpânului. va fi cu un pas înainte. cu o grămadă de oameni împingându-se dinspre intrare şi care urcă la nesfârşit. În sfârşit. Ştiţi. nu e nimic mai groaznic decât să înţepeneşti pe culoarul dintre scaune. dar nici nu aveţi unde să o puneţi. Stăpânul era un maestru. acesta îi redase încrederea. Iar acum îi oferise lui Verster curajul de a continua. „Doriţi să lăsaţi geanta la bagaje?”. şi sucul de portocale care e numai . numai că ăştia urcă. deoarece nu puteţi înainta. „Pot să o ţin şi în mână”. Este groaznic. sunt ca nişte şoricei. aşa că veţi continua să împingeţi din greu. scuzându-vă neîndemânatic şi cu disperare până când vă veţi da seama că nu o să încapă niciodată acolo. îl întrebă tânăra zâmbitoare de la pupitru. Toate corpurile alea storcite şi mai e şi umiditatea din avion. puteţi să o ţineţi şi să deranjaţi toţi pasagerii încercând să o îndesaţi în cutia de deasupra. nu coboară niciodată.

iar vacuumul creat absoarbe toate punguţele de nuci şi de stafide şi toate paharele de plastic. spuse sec Verster. nicio problemă.” „Şi dacă nu vă deranjează nici ţipetele când o să vă împiedicaţi şi o să-i loviţi capul copilului de alături cu genunchiul. Cunoaşteţi cele patru pachete promoţionale de asigurări în caz de pierdere a bagajelor?” .40% natural vă spun. este îndesată într-un buzunar de care nici măcar nu ştiaţi şi. deoarece sunteţi mult prea ocupat să nu vă rupeţi haina. ceea ce face imposibil ca dumneavoastră şi ceilalţi pasageri să vă bucuraţi de ospitalitatea noastră. luaţi geanta cu dumneavoastră. dar nici nu puteţi să-l forţaţi. Dacă nici asta nu va deranjează. Şi toate astea pentru că un singur călător a crezut că e mai bine să îşi ţină geanta în mână. evident. Şi ştiţi care e primul lucru pe care îl face un pasager cu claustrofobie? Deschide ieşirea de urgenţă când avionul se află la opt mii cinci sute de metri în aer şi depresurizează nava. scormonind în geantă după agendă mai mult de jumătatea cursei şi care. nici nu vrea să iasă. Fata zâmbi.” „O las la bagaje”. e cel mai sigur mod de a va îmbolnăvi de claustrofobie. iar mama copilului va crede că sunteţi un măgar. pentru că nici măcar să vă cereţi scuze. „Este o alegere grozavă din partea unui client foarte special într-o minunată după- amiaza în Cape-Town. pentru că ar putea fi cravata sau vreun colţ al hainei. mai mult. ca şi cum s-ar fi agăţat de vreun colţ de metal sau aşa ceva.

nu-i aşa?” . „Adică pachetul asta îmi garantează doar o valiză goală.” Verster pufui.” „Adică ceea ce nu s-a furat?” „Exact. Vi se acoperă pierderea integral. Garanţia noastră este suspendată temporar în timp ce bunurile vă sunt răvăşite pe o masă şi toate valorile confiscate. mai puţin pentru ceea ce noi numim opera unor mâini plictisite şi cotrobăitoare. „N-aş putea doar să-i lipesc un autocolant şi să o iau dincolo?” Tânăra îşi duse delicat mâna la buze şi chicoti. Dar reîncepe imediat şi acoperim toate bunurile rămase. domnule. cutii cu discuri de vată. Nu sunt decât termeni de jargon legal. nu. Pachetul Gypsy Rover vă asigură toate pierderile. şi cel mai bun: pachetul Wells Fargo. domnule. chestii de genul asta.” „Şi celalalt?” „Pachetul Highwayman vă garantează siguranţa bagajului de-a lungul acestei benzi de cauciuc până la ieşirea de dincolo. „Ah. Nimic care să vă preocupe.” „Ăsta-i cam scump!”. domnule!” îi strecură un formular cu caractere extrem de mici: „Acesta este serviciul nostru de top. „Celălalt cum e?” „Este o ofertă foarte bună şi aceasta. Ciorapi desperecheaţi. spuse Verster. Pentru suma menţionată mai jos vă asigurăm bagajul şi conţinutul său de când îl predaţi până în momentul în care este despicat şi vă sunt furate bunurile la destinaţie.

Acesta îi atinse conspirativ umărul lui Verster: „Şi noi avem albinism în familie”. „Nu vă îngrijoraţi. domnule!”. aşa ca Verster se bucură să ajungă în sfârşit în hambarul răcoros. „Suntem puţin mai decoloraţi din partea mamei. Eu doar încerc să vă ajut. voi avea mare grijă să nu fiţi aşezat la fereastră pentru a nu vă arde soarele.” Să nu faci scandal! Nimic nu va mai cânta în câteva ore. pachetul Ave Maria este preferat de majoritatea clienţilor noştri. Verster încercă să se relaxeze. nu aveţi o atitudine prea amabilă. domnule. îi răspunse Verster. gluma se îngroşase.” Deja după mai mult de trei pagini. îi spuse Charl-Pieter- Chevron. De fapt. Două binecuvântate ore de inactivitate… Dar imediat se deschise microfonul. În sfârşit. stăpânindu-şi emoţiile. „Eu nu sunt albinos”. . „Vai. Tânăra se întristă. „Noi suntem toţi îmblânzitori de lei şi îngrijitori de vite din partea mamei!” Chicoti şi se îndepărtă pe aleea dintre scaune.” „Aveţi dreptate. Urcă treptele cu grijă pentru a rezista rafalelor de vânt şi înmână biletul unui om portocaliu cu părul galben şi inert. care se prezenta drept Charl-Pieter-Chevron. domnule. aşezat şi cu centura pusă. făcându-i cu ochiul. îi spuse. Vă dă dreptul să alegeţi dacă doriţi să vă lăsaţi bagajul la cala avionului nostru sau să îl puneţi în catapulta aceea mare din parcare şi să îl trimiteţi la o destinaţie care vă convine.

. Vă rog să reţineţi că ciorapul de vânt al acestui aeroport a zburat. şi al copilotului. care azi va fi acolo unde ne-om afla când trec pe pilot automat. căpitanul Johan Jannie Janse van Jansen. Aşa cum se obişnuieşte la cursele astea scurte. vă urez bun-venit la bordul avionului către Johannesburg. „Doamnelor şi domnilor”. aşa că trebuie să aşteptam un transport al supermarketului Pick’n Pay. după care mă va trezi ca să apăs pe butonul ăla verde care stabileşte altitudinea de zbor. cu o rezervă care să ne indice şi nouă viteza vântului. Înapoi în acţiune. se auzi o voce somnoroasă şi greoaie precum un prânz de vară într-o tăbăcărie.” Verster zâmbi. după care o luăm din loc. Hercule ne va ridica în aer în timp ce eu moţăi puţin. Prim- locotenent Hercule „Împuşcat-în-stânga” Molofish. „în numele meu.

. spuse Langa. „Stienie!” „Ah. răspunse tufişul. În întunericul demonic din spatele ei se auzi zgomotul a zeci de gheruţe şi sunetul dinţilor ascuţiţi pe monede de cinci cenţi. Desigur. „Acoperă-ţi ochii şi închide- ţi buzunarele! Pentru Dumnezeu. e în joc viaţa ta!” Stienie apăru deodată în lumina soarelui. ca de clasa întâi?” „Cam aşa ceva”.” „Stienie?”. spuse una din fetiţele de lângă statuie. „Era un scris de mână tremurat. Stienie! Ia-te după vocea mea!” Se auzi un ţipăt întrerupt. „Ar fi bine să îţi închizi briceagul până nu rugineşte. urlă Langa. Stienie. aleargă. „Veveriţele!”. „Tu eşti?” „Scuze. cu faţa zgâriată şi cu părul ciufulit plin de frunze. domnule Langa! Sunt peste tot! Şi au tot felul de plase şi spărgătoare de nuci şi…” „Fugi!”. şi se prăbuşi în braţele lui Langa. „Pe indicator scria că e o scurtătură. domnule Langa”.” Langa dădu din cap amuzat. „Se pare că vor ataca! Repede. se auzi vocea familiară din spatele unui tufiş. după care tufişul se despică. Capitolul 23 Creatura din tufişuri se apropia din ce în ce mai tare. ţipă Langa. „Se pare că îi ia ceva timp să ajungă aici”.

lăsându-i capul să cadă pe iarbă. oxigenate. Sau de platină. Pe păr. Mă ajută foarte tare.” „Ei. „Grozavă fată!”.” Langa ezită. domnule”. maronii de parcă ar fi fost praf fin de aur.” Lăsă valurile luxuriante de păr să îi alunece printre degete. păzit de pudeli maltezi. Sau poate chiar nichel şlefuit artistic. „Plecăm. „Încă nu mi-am revenit. domnule. ochelari de soare şi . bine?” „Nu. cu nasurile pline de nisip şi cu blana pătată de îngheţată sau de pensionari cu feţe ascuţite.” „Dar acum?” „Încă puţin…” „Gata”. care arată spre nord? Ţărmul tău e într-acolo! Adică încotro? La golf? La nisipul umed? Sau poate vizionarul Rhodes a prevăzut dezvoltarea oraşului şi mâna sa indică de fapt partea de est a ţărmului? Era posibil ca Secretul să se afle în camera de zi a unui bogătaş african.” Mai privi încă o dată statuia. „Mângâierea. îi spuse zâmbind. „Ne apucăm de treaba acum. Deja mă simt mult mai bine. bine. murmură ea. minunându-se de fineţea buclelor ei. spuse Langa. O mângâie pe obraz. iar razele soarelui se jucau cu şuviţele arămii. atunci. Sau fire împletite de alamă… „Cum eşti? Putem pleca?” „Aproape. iar Stienie îl sorbi din priviri în timp ce încercă să îşi revină. Ce voia să spună? Oare indiciul era braţul. Langa îi curăţă părul de frunze.

domnule. pierdut în reflecţii. spuse Langa. „E ceva ce nu pricep”. aşa e. În catalog scria că se intitulează Louis Trichardt33 sau ceva asemănător. Langa îşi ridică sprâncenele mirat. care încearcă din greu să nu tresară la atingerea gleznelor umflate de răpăiala rafalelor de nisip. domnule. Era… este… chestia lui…” Stienie se aprinse la faţă. Un peisaj de orăşel.” „Nu?” „Nu.” 33Tabloul Louis Trichardt: peisaj al oraşului Louis Trichardt.” „De ce ar face cineva aşa ceva?” „Nici nu-mi pot imagina. domnule. „Divizia Specială cercetează acum locul. „Cum a ajuns în sala Pierneef? Ce nu înţelegem de fapt?” „Habar n-am”. redenumit ulterior Makhado. Iar cârnăciorul din răcitorul de apă nu era un cârnăcior. suprafeţe plane. Peisajul a fost realizat de Jacobus Hendrik Pierneef (13 august 1886 – 4 octombrie 1957).” Langa îşi scărpină obrazul. ţipă Stienie lângă el. cu o biserică în vârful dealului. scoţându-şi carneţelul. „Oh. îi răspunse ea. care bântuiau mile întregi de cărămizi şi smoală pe post de decor în suburbiile din nord? „Dar este anagrama din Galerie!”. unul din cei mai valoroşi peisagişti sud-africani.pălării înflorate. . Doamne! Ce nenorocire!” „Da. „Şi tabloul? Oare ce indicau de fapt braţele?” „N-am idee. Stilul său s-a diferenţiat prin structuri geometrice.

„Fetelor. încercând să rezolve nişte calcule complicate privind unghiul creat de braţ împreună cu razele solare. . Stienie.” Fetiţa din mijloc păşi în faţă şi clipi de câteva ori.” „Ele fac parte din indiciul directorului”. un peisaj al unui orăşel din Limpopo şi statuia unui imperialist care indică un şir de case pe nisip. v-o prezint pe ofiţer Stienie Labuschagne din Divizia Specială. întrebă Langa. Foarte curios. „Încântate. nu crezi?”. Deci! Un custode asasinat. îi spuse Langa cu gândurile risipite. remarcă fetiţa din stânga. Ce drăguţ din partea ta să ni te alături.” linii şi culori menite să valorifice peisajele naturale ale Africii de Sud. „Cam gotice. „Aş vrea să fiu mai talentată la puzzle”. Dar nici ele nu ştiu mai mult decât ştim noi.” „Nu e întru totul corect”. având cutii poştale din azbest şi mici mexicani din ceramică adormiţi sub sombrero şi lipiţi de veranda din faţă. „Le-a spus să mă aştepte aici. spuse Stienie. un organ sexual plutitor. „Domnişoara Harris ne-a învăţat tot ce se putea despre actuala hegemonie intelectuală a stângii liberale şi despre consecinţele compromisului într-o democraţie permisivă. „La şcoală întotdeauna ziceau că… Doamne!” Cele trei fetiţe apăruseră în faţa ei. ţi le prezint pe fete. sprijinindu-se de soclul de piatră şi privind apatic oraşul din depărtare.

spuse fetiţa din mijloc.” Stienie le privea cu un zâmbet fin. completă fetiţa din dreapta. devenind clare şi dispărând din nou.” „Şi învăţaţi la aceeaşi şcoală?” Fetele pufniră ironic. să ne luăm viaţa. cât şi ilustrativă a ororilor din fermele de pui”. Vocea îi tremură de emoţie şi de un pic de atracţie. spuse fetiţa din dreapta. îi spuse ea. „şi normal că acolo învăţăm.” . „Ştiu unde se află Secretul.” Încet Stienie întinse mâna şi o prinse pe a lui Langa.” „De aceea”. „a spus că nimeni altcineva nu mai cunoaşte aceste chestiuni şi în caz că suntem capturate şi torturate. puicuţelor. Ştiu unde a vrut directorul muzeului să ajungem. „Domnişoara Harris”. cu hotărâre şi curaj. vi s-a spus să staţi aici?” „Respingem această etichetare atât misogină. va trebui să acceptam. „noi ştim mai mult decât voi. „Însă răspunsul este da. „Şi vouă. „Domnule Langa”. ca şi cum anumite emoţii îi dădeau târcoale. „Nu exista decât o singură şcoală”. răspunse fetiţa din mijloc.

în timp ce săreau şi se bălăngăneau spre cine ştie unde. iar motorul torcea liniştit. Şi sunt douăzeci ca el. Păcat că şoferul nu l-a scuturat mai întâi de praf. o jumătate de secundă de aer curat sau o bucăţică de batistă nu fuseseră auzite. cu nasul umflat de strănuturi şi cu sacul umed atârnându-i pe faţa transpirată. Acum. spuse Episcopul. îi răspunse şoferul. Capitolul 24 Sacul negru de pe cap trebuia să îi ofere protecţie.” . bolborosind pe nas în timp ce mergeau mai departe. după care se mişcară din nou. „Nu credeam că Citadela este aşa… domestică”. Fu ajutat să coboare şi condus pe ceea ce părea a fi o pajişte. Şoferul coborî şi se auzi scârţâitul ruginit al unei porţi de fier. maşina se opri. Un câine lătră fioros în apropiere şi auzi în depărtare ţâşnitoarea unui sistem de irigare. căutând parcă temător drumul corect. „Nici nu prea e”. Aringarosi se află în mijlocul unei crize alergice. Rugăminţile sale de a i se da un şerveţel. îşi dădu seama Episcopul. o cârpiţă. După ce trecu o eternitate. Soarele nu îl mai ardea aşa tare pe gât: în mod sigur era un drum umbrit. Aşa că stătea tăcut. „Ăla e un Dobermann. Chiar acum trecem pe lângă cuştile lor. poate o alee mărginită de pomi. Îţi smulge faţa cât ai clipi.

” Episcopul se blestemă în gând. „Ceilalţi dorm din cauză că au mâncat un măgar la prânz. acoperit de cutii goale de coca cola dietetică. Aceasta era biroul administrativ al Citadelei? De ce putea să vadă afară o sârmă de rufe? Şi de ce atârna un sutien pe aceasta sârmă? Se apropie de cel mai apropiat teanc de hârtii. mai repede!” „Şi ţâşnitoarea? Voi putea să văd domeniul?” „Toate la timpul lor. „Aşteaptă aici!”. Camera mirosea a urină de pisică şi a nisip de pisică Tipp-Ex. Razele de soare se strecurau cu greu prin pânza de ţânţari. Un computer antic zăcea pe o placă de lemn pe post de masă. îi spuse omul. Cu o smucitură şi un trosnet. „Învăţătorul va veni îndată. Episcope.” Auzi nişte chei descuind o uşă şi intrară într-o încăpere întunecată şi rece. aplecându-se pentru a vedea mai bine. sacul îi fu smuls de pe faţă. Erau scrise în întregime cu litere mici. Se aflau într-un birou mic şi dezordonat. Toată pregătirea şi aşteptarea erau zădărnicite pentru că această .” Singur în cameră. Episcopul încercă să evalueze situaţia. Hai. Mormane de coli de hârtie şi cărţi se îngrămădeau pe rafturile de jos sau erau răvăşite pe podea. iluminând un poster mare cu un arlechin care plângea. ar fi avut nevoie de ochelari… „Aş aprecia dacă nu mi-ai citi documentele personale. „Dar de ce latră doar unul singur?” Omul îl împinse brutal mai departe.

” „Orice!” . „Îmi este atât de ruşine. supusul meu.” Episcopul se emoţionă. Sunt un neghiob naiv. Un neghiob naiv şi idiot.” „Vreau să spun. Se întoarse încet pentru a-l privi pe Învăţător. „Şi îţi merit încrederea. „Trebuia să fiu sigur că pot avea încredere în tine înainte de a-mi dezvălui identitatea. Dacă eram un spion sau un agent al Stăreţiei. Mă poţi ierta vreodată?” „Depinde. îi spuse Învăţătorul.primă impresie fusese stricată de curiozitatea lui. „Scuză-mi subterfugiul de mai devreme”. „Într-adevăr. eşti tot tu!” Hainele erau altele: un costum negru de data asta. Imediat după aceea mi-ai spus că ai lăsat banii la sediul Frăţiei din Sandton. ne-ai fi pecetluit misiunea în două minute de la sosire. izbucni el. „Ai putea să îţi răscumperi greşelile oferindu-mi nişte trataţii gustoase.” Învăţătorul îl privi o vreme cu atenţie pe Episcop. Învăţătorule?” Omul îşi aprinse o ţigară şi exhală încet un nor de fum albăstrui. iar părul era aranjat şi obrazul ras. Vocea cunoscută impunea respect. „Ai eşuat spectaculos! În primul rând mi-ai spus mie unui om pe care abia îl văzusei că te aşteptai să îl întâlneşti pe învăţător. dar negreşit era acelaşi om care îl adusese de la pista de aterizare. „Tot tu eşti!”.” Aringarosi ar fi vrut sa între în pământ. mişcându-se agil către scaunul de lângă masă.

Şi baloanele Big Korn cu aromă de grătar. eşti genul de om care acţionează independent şi curajos sau eşti o oaie care urmează orbeşte?” „Sper că sunt o oaie. tună Învăţătorul. oftă Învăţătorul. „Ia spune. Dar Domnul a spus că se vor separa oile de capre. Dar spune-mi. Cred că le găseşti în pachete de câte patru sau şase la magazinul Woolies. „Poate că aşa este. Domnul meu. pipăindu-şi roba în căutarea unui pix. „Supusul meu”. Nu-mi ajunge câte una. „Prostănacule!”.” „Lasă-mă să notez!”. ce este credinţa fără dovezi?” „Credinţă adevărată. Răspunde-mi la întrebare: este înţelept să spui adevărul când eşti întrebat?” „Onestitatea este cea mai bună politică. îmi place crema caramel. Şi îmi mai plac rulourile acelea elveţiene cu caramel înăuntru. Aringarosi se retrase cu ochii în pământ. ridicându-se brusc. Adam a fost un om care a acţionat independent de Dumnezeu şi a fost alungat din Paradis. Episcope. „Încă o dată te supui orbeşte şi nu pui la îndoială ceea ce îţi spun!” Se apropie de Episcopul ghemuit de frică şi îşi puse mâinile pe umerii lui. spuse învăţătorul. iar mieii săi vor primi viaţa veşnică. „Nu încerca acum cu mine vrăjeala asta religioasă. „Păi. Învăţătorule.” . Câte patru odată. rosti el cu o voce mai blândă.” „Ah”.” „Nu la asta mă refer”. Domnul meu. trăgând nervos din ţigară. îi răspunse Episcopul.

Mai repede. aia. coloana vertebrală a Europei. urlă Învăţătorul. „Bagă-te sub masă! Acoperă-te. Dunărea.” „Treizeci. Ai spus…” Dar îl întrerupse apropierea unor paşi greoi.” „Sunt sigur că ai spus douăzeci.” „Am spus treizeci. „Dacă ştii aşa multe.” Degeaba. „Uite ce am făcut din cauza ta”.” „Douăzeci. Nu. Deschiderea vestului american şi are o gaură în mijloc. e o hartă de la National Geographic lângă tine. Aringarosi reuşi doar să rupă harta în două trăgându-şi-o peste cap. Se auzi un ţipat ascuţit. care se auzeau tot mai aproape pe podeaua de lemn. „Parcă ai spus că sunt douăzeci.” Episcopul se miră. Tot mai la Vest. omule! Aşa. „L- am lovit pe Vyg… pe unul din câinii aia mulţi. Degetele speriate ale Episcopului pipăiau tremurând harta împăturită – tipăriturile Societăţii National Geographic erau cunoscute pentru structura lor complexă de tip origami. . Unul din cei treizeci de Dobermani. de ce nu eşti bogat?” „Pentru că am jurat că voi rămâne sărac. ca de altfel toţi Fraţii. iar când uşa se dădu de perete şi învăţătorul scoase un sunet de animăluţ disperat. Ai fi văzut imediat. Domnul meu. şopti Învăţătorul. Sunt sigur.” Învăţătorul ridică scrumiera şi o aruncă pe fereastră. „Repede!”. „Fir-ar al naibii!”. ai găsit-o. Dobermanii. mormăi el.

iar gura încerca să vorbească. „Şi ce face preotul asta pe podea? Ce-ai mai făcut de data asta?” Pentru un moment. Un biet suflet rătăcit. îi spuse. Bântuie domeniul făcând păpuşi de paie şi împrietenindu-se cu viermii şi cu râmele. .” Da. Dar imediat îşi recăpătă demnitatea regală şi îşi reveni. Episcopului i se păru că Învăţătorul se afla într-un moment de rătăcire: faţa îi era prinsă de o grimasă. când spre Aringarosi. Capitolul 25 Femeia părea să tremure de furie. îngrijit cu milă de către învăţător. până la fundele verzi din părul roşcat. Această sălbăticiune este căprăreasa din sat. Se repezi la învăţător cu un fâsâit îngrozitor de poliester. cu o expresie imobilă de neînţelegere în ochii săi larg deschişi. la fel de nebună precum vrăjitoarea care a născut-o. „Îmi era teamă de un intrus periculos. „Scuză-mă. „Ce i-ai făcut lui Vygie?”. supusul meu!”. Începu din nou să vorbească. iar cei doi dădeau din cap înţelegători. începând de la degetele prăfuite din papucii de un roz şters. urlă la el. Zâmbi către Episcop. Episcopul îşi dădea seama: femeia rămăsese cu gura căscată. în timp ce arăta când spre fereastră. „Ce caută scrumiera mea afară?” Privi spre masă.

spuse ea. Căieşte-te şi vei găsi alinare. „Errol”. Dădu din picior şi îi arătă uşa cu degetul. . sunt sigur!” „Care învăţător?” „Păi. de-aia şi face răhăţei în grădină!” Învăţătorul nu mai suportă.” Femeia respiră adânc şi se întoarse cu faţa spre Episcop. îi răspunse Episcopul.” O umbră de viclenie îi lumină faţa femeii. „spune-i. Chiar aici lângă noi. încercând din greu să îşi stăpânească emoţiile. acest Învăţător”. Errol! De-abia i-am plătit ultima factură la veterinar şi acum iarăşi o să ne privească acuzator tipa aia şmecheră de la recepţie. că Vygie are un cucui în frunte şi este traumatizat pentru că un ţărănoi a aruncat cu o scrumieră în el! Spune-i!” Dar reţinerea Episcopului o enervă prea tare şi se repezi din nou asupra învăţătorului. Probabil că aşa arată Eva după prima muşcătură catastrofală. după care am să divorţez de tine!” „Copila mea”.” „Fii binecuvântată. învăţătorului. îi spuse ea. Vei fi foarte fericită aici. „Iisuse. iar acesta o acceptă. bine”. „Domnul şi Lumina mea. „Învăţătorul este o gazdă minunată. murmură Episcopul. „eu sunt Maureen. Pentru Dumnezeu. Şi ştii că Vygie are probleme de încredere. te rog. Îi întinse mâna. zâmbi Episcopul. „Ei. „nu lăsa să te conducă demonii care te împing spre violenţă. Părinte”. îi spuse ea. copilă”. „Am să număr până la trei. se gândi Episcopul. „Mă bucur să vă cunosc. ca şi când ne-am fi abuzat căţelul.

cu o voce ciudat de subţire. ţipă ea. spuse Învăţătorul jenat.” „Nu se poate!” „Ba se poate!” „Nu se poate!” „Mereu face aşa”. se bâlbâi Aringarosi. „Treci la bucătărie”. drăguţă. „Cine eşti dumneata?” „Eu sunt nevastă-sa. Ce vă pot oferi?” „Dar nu înţeleg”. era vorba de mopşi. Atâtea minciuni! Atâtea ascunzişuri elaborate! Şi mai grav decât înşelăciunea. Asta nu e dragoste. este abuz emo ţional.” „Treci la bucătărie. „şi adu-ne o carafă din vinul sacru. păpuşă. Cum ai făcut şi cu oasele seara trecută. Da. cicălitoareo!” „Hai. „Trebuie să fii consecvent! Nu poţi să-l laşi să doarmă pe canapea într-o zi şi în cealaltă să-l snopeşti în bătaie pentru asta. nu fi nesuferit!” Se întoarse către musafir şi îşi dădu ochii peste cap înainte de a zâmbi graţios. pentru a-i împrospăta oaspetelui nostru mintea şi trupul!” „Tot ce-şi doreşte este să-i stabileşti nişte reguli!”. avem suc de lămâi verzi şi nişte coca cola dietetică. „Uite ce e. Despre căţei chihuahuas. Errol. îi ordonă el. chiar voiam să îţi spun!” Camera se învârtea în jurul său şi Episcopul căzu în genunchi. . Au scris despre asta şi în revista You. „Sfinţia ta. sfârşitul tuturor speranţelor sale. Sau erau mopşi? Îi mâncaseră ceasul bunicului tipei asteia şi faţa de cauciuc a tatălui vitreg pentru că nu aveau reguli.

Errol. Printată pe hârtie de bună calitate. „Numai minciuni”. Care este media ploilor în regiunea Limpopo? E atunci când plouă mediu în Limpopo. mârâi el. atunci este mediu. „Ce sunt precipitaţiile? E atunci când plouă. Spune-i. păpuşă. el e aşa modest!”. hârtiile din jurul lui Aringarosi îi atraseră atenţia. te poţi uita pe Internet. Spune-i despre diploma pe care ţi-au dat-o. cu o nuanţă gălbuie.” „Ah. Cel mai bun profesor de geografie al anului. Îl consideră cel mai tare. deoarece pentru că fiecare linie e o unitate de măsură sau dacă nu.” „E adevărat?” învăţătorul ridică din umeri. „Am avut încredere în tine! Chiar am crezut că tu eşti Învăţătorul!” Maureen se aplecă spre el. „Oarecum.Ceremonia! Terminată! Nu mai era nicio speranţă pentru Noua Ordine la care visase atâta până atunci. I-au dat o diplomă. Ce unitate de măsură se foloseşte pentru a măsura ploaia? Dacă faci rost de o cană gradată cu linii pe ea poţi să foloseşti asta. „Spune- i. Sistemul de educaţie bazat pe standarde înalte… . când plouă. spuse Maureen.” Şi asta era. dar de fapt nu e veche deloc. Ah. ca şi cum ar fi veche. scrisul mărunt devenind propoziţii separate. drăguţă. ghemuindu-se pe covorul tocit.” Fiecare răspuns avea alături semnul roşu de corectare. „El chiar este învăţător. mângâindu-l pe cap. Chiar în timp ce ea vorbea. copiii îl iubesc enorm.

” Îşi duse încet mâna la haină. dând din cap cu un aer cunoscător. „Alte forţe încearcă să pună mâna pe Secret!” Învăţătorul aprobă zâmbind. Şi acum… premiul tău.” „Niciodată!”. de ce îţi pasă dacă Secretul ajunge la Stăreţie? Şi cum de ştii despre Secret? Doar dacă…” Desigur. „Foarte bine gândit. „Lucrezi pentru altcineva!”. Episcope”. „Zău aşa”. „Dar cum rămâne cu Verster?” izbucni Episcopul. murmură Maureen. „Da. este mult mai bine dacă închizi ochii”. Acum. îi spuse Maureen. dar ochii mei rămân deschişi!” „Închide-i!”. „Te rog să închizi ochii. Episcope. ţipa Învăţătorul. „e spre binele tău. Auzi cum Învăţătorul scoase ceva din haina şi făcu doi paşi spre el. „Nu am nicio temere pe această lume şi nici pe ailaltă. ţipă Episcopul. Şi cu asta se termină. Episcopul zâmbi sfidător. „Şi cu Langa? Dacă nu faci parte din Frăţie. . Fă ce vrei. Foarte bine. spuse Episcopul şi îşi ridică ochii în tavan.

ţipă Stienie. izbucni Langa. Nu a fost bine primită. când erai la şcoală ai jucat în piese de teatru?” „Numai în piese experimentale cu un singur personaj. Aşa că în fiecare an mă . bine”. nu un spectacol de circ. Îmi amintesc un critic care a scris că tot ce îmi doream era o cameră. La nouă ani am jucat My Fair Lady în codul Morse. Mereu îmi spuneau că vor să monteze o piesă de teatru. rază de soare!”. spuse fetiţa din mijloc. „Ce spuneai?” Stienie se emoţionă. îi spuse Stienie. Mi s-a părut inutil de răutăcios. Respingem această atitudine!” „Ia mai scuteşte-ne. mobilată simplu cu o frânghie şi un scaun. „Fetele erau numite cele care munceau în casă. Capitolul 26 „Louis Trichardt!”. „Domnule Langa. „Parcă spunea că sala Pierneef din Galerie e un capăt!” „Este. Ar fi putut continua să pună puncte şi paranteze toată noaptea: slavă Domnului pentru somn. „când eram la şcoală. îmi doream atât de tare să joc într-o piesă de teatru. dar întotdeauna eram respinsă. lovind cu palma statuia din faţa lor. „Acolo trebuie să mergem! Şi pun pariu pe asigurarea de sănătate a mamei că acolo o să găsim şi Secretul!” CC Langa îşi supse dinţii şi ridică o sprânceană.” „Ei. Dar fetele astea…” „Suntem femei cu I”. de către bunicile noastre rasiste.

„şi nici micuţe nu suntem. şopti Langa.ocupam de recuzită şi plângeam în culise. mă smiorcăiam în culise. „Sfinte Gilbert şi Sullivan!”. ca de obicei. adică vreo treizeci şi şapte de oameni în total. deci. exclamă ea. „Ei. În fine. bine”.” „Te rog. În primul act eram un pod decorativ. domnule Langa!”. „Desigur! „Suntem trei fecioare micuţe de la şcoală” cel mai faimos cântec din nenorocirea aia de piesă. Chiar respingem…” Dar Langa îi blocase deja nervul . întrebându-mă cum o fi să arăţi bine şi să ai curaj să apari pe scena în faţa părinţilor de la liceul Racheltjie De Beer. spuse ea. îi spuse Langa. iar Dorothy a alunecat pe cărarea galbenă din linoleum şi şi-a rupt coccisul. poate chiar mai mult şi faza e că am pătat pantofii de cauciuc ai lui Dorothy cu muci. „până la urmă am primit un rol. spuse fetiţa din stânga.” „Bineînţeles că nu a durat mult şi am dat iar probă. astfel că mi s-a interzis să mă mai apropii de scenă. scurtează ceea ce pare să devină o nesfârşit de lungă poveste”. iar în al doilea o pagodă. În piesa Mikado. pentru că sunt scumpe şi nu au bani să le înlocuiască.” „Noi nu suntem fecioare”.” „Şi?” „Asta este răspunsul la ghicitoarea noastră. şi iar mi-au mulţumit şi mi-au spus că în piesă nu apăreau hipopotami sau căpiţe de fân şi m-au rugat să nici nu mă mai uit în oglinzile din recuzită.

zice că e doar o vânătoare de vrăjitoare împotriva albilor care încalcă legea”. „Oricum.” spuse ea corectându-şi vocea. „Sunt flatat că îmi cunoşti lucrările. Credeam că ajutaţi Guvernul în campania de redenumire a tuturor aşezărilor şi străzilor cu nume porcoase. iar fetiţa căzu nemişcată şi nu mai spuse nimic. şi că Guvernul l-a obligat să schimbe numele fermei. Aşa e. „În prelegerile tale. „Zice că are el un prieten. Boetie. . domnule. întotdeauna spui că e nevoie de două probe de circumstanţă…” „…înainte de a te dedica total şi irevocabil unui crez. să-i zică doar vara. ci două probe complementare de circumstanţă!” Langa aprobă tăcut. „Trei fecioare micuţe de la şcoală” şi… „Şi Louis Trichardt. Doamne Sfinte. „Ce naiba. Haelgeweer Fourie.” „Sunt preşedintele comisiei parlamentare care se ocupă de asta. „nu numai că acum avem două dovezi de circumstanţă.” Langa o privi uimit.” Stienie îi făcu cu ochiul. da’ frumos bărbat mai el” Stienie îşi reveni prima. domnule Langa. dar…” „Fratele meu. pentru ca vulpea să pară isteaţă. încercând să înţeleagă. Ochii lui Stienie luceau precum năsturaşii cusuţi pe faţa unei vulpiţe de pluş. spuse Stienie.” Timp de o secundă se priviră adânc în ochi.narcolepsic din spatele gâtului. „Este într-adevăr spectaculos de frumoasă!” „O.” „Nu înţeleg.

„Cred că statul cam avea dreptate. 34 Makhado. Numele actual. atribuit în 2003. exclamă Langa. fiind definită ca o expresie a „tribalismului“ de către cei care susţineau o denumire geografică şi nu una politică. „Uitasem complet! Localitatea Louis Trichardt a fost redenumită!!” Era atât de simplu. . provine de la Regele Venda Makhado (mijlocul anilor 1800-1887). S-au dovedit a fi dificil de spart. Dar ce legătură are asta cu piesa Mikado?” „Louis Trichardt nu vă spune nimic?”. dar se încurcaseră hârtiile şi primiseră în schimb o lădiţă de patruzeci de sticluţe decorative de vin spumos. zâmbi ea. Oraşul Louis Trichardt fusese redenumit Makhado.” Langa îşi frecă lobul urechii. Îşi aminti şi ceremonia. Schimbarea denumirii oraşului a atras multe critici. Comisia ar fi vrut să spargă şi o sticlă de şampanie de el. „Dumnezeule mare!”. o manifestare dezolantă lângă un garaj de beton pentru autobuze. cu rol important în rezistenţa împotriva colonizării regiunii. „Şi înainte cum se chema?” „Twintighotnotsopgefokmetnettweevoorlaaiersdal . nu mai mari de un deget. iar în final ministrul le călcase în picioare. Makhado34. lăsând în urmă o mare pată pe pavaj. (cu denumirea iniţială de Louis Trichardt) este un oraş în provincia sud-africană Limpopo.

dar o armă pe care nu puteau să o dezvăluie încă. Până acum. Citadela Frăţiei s- ar fi prăbuşit odată cu dezvăluirea adevărului ascuns de atâta timp. să dezvăluie Secretul Stăreţiei lui Sean şi astfel să anihileze Secretul Frăţiei. Secretul era arma pe care o vor folosi într-o zi împotriva păpuşarilor întunecaţi ai opresiunii globale. asta era un indiciu cât se poate de valabil pentru un criptograf frustrat. dar văzuse şi mai rele. Era o aluzie cam ieftină. iar Secretul era la îndemâna tuturor. Cine îl găsea primul garanta supunerea rivalilor săi: stareţii nu s-ar mai fi ascuns şi şi-ar fi dezvăluit adevărata identitate. Acum înţelese. de exemplu. Ultimele două părţi din „Codul lui Da Vinci”. Pentru Stăreţia lui Sean. Mikado. deoarece ar fi fost vânaţi şi distruşi. Dacă supravieţuiau. Nu. Ambele organizaţii îl cunoşteau. Cineva ucidea stareţii. Capitolul 27 Makhado. Nu mai există cale de întoarcere… . Era de fapt unul şi acelaşi Secret. O perfectă balanţă a puterii. Ambele îl posedau. Pentru Frăţie. Deja începuse. Directorul muzeului îşi dorise ca Langa să ajungă pe strada Makhado: în ultimele sale clipe a ştiut că doar un singur om va fi în stare să adune laolaltă piesele puzzle-ului. Secretul reprezenta fundamentul puterii lor şi nu ar fi cutezat să îl lase să le scape.

Dar întâi vom vizita un prieten vechi. Trebuia să ajungă la Makhado şi repede. îi răspunse ea.” . O prinse pe Stienie de mână. „Crezi că ai mai putea să prinzi un taxi?” „Desigur”. „Unde mergem?” „Mergem să salvăm lumea. Iar Langa ştia şi cum.

Pe urmă. acela cu siguranţă este Sir Walter.” „Dar cum de ştie atât de multe despre Frăţie?” „A studiat ani de zile. zidurile albe care abia se zăreau anunţând prezenţa faţadelor impozante ale caselor istorice. „Eşti sigur că poţi avea încredere în el?”. când vom ajunge la Makhado. Desigur. nu vom avea timp să ne orientam prea mult.” Langa zâmbi. întrebă Stienie. Va trebui să decidem rapid. L-am cunoscut în . „Linişteşte-te. lucrurile încep să se lege. Într-adevăr. „Nu avem altă opţiune. Dacă e cineva care ne poate da o idee de unde să începem. se gândi Langa. lumea părea plină de indicii în timp ce goneau prin şoselele împădurite ale Constanţiei. Îl ştiu dintotdeauna. Capitolul 28 Capitolul extraordinar de scurt era un indiciu.

oameni buni”. Deja fusese numit cavaler – fusese un incendiu pe un vas de croazieră. l-am cunoscut pe Walter la Institutul de Tehnologie din Massachusetts în 1984. pe vremea când inventam Internetul. „Se mai întâmplă. Dar abia după zece ani . spuse şoferul. Cum spuneam. Capitolul 29 „Scuze pentru chestia asta. iar Walter a salvat două duzini de pudeli scoţieni şi o măicuţă transformând în clopot de scufundare unul din boilerele din salonul pentru lupte de cocoşi de la clasa întâi. „Nici nu ştiu de unde a apărut!” Langa dădu din cap îngăduitor.

Capitolul 30 „Oh. privind cerul şi drumul ce se aşternea înainte. să anihilezi punctuaţia în halul asta!” „Te rog. „Unde rămăsesem?” „Că abia după zece ani…” „Ah. Se uită pe geam. exclamă Langa. da.” „Zău aşa. Eu chiar te ascult. se înfurie Langa. pentru Dumnezeu!”. îl îndemna Stienie. „dar chiar aşa. Abia după zece ani . „Spune mai departe”. continuă!” „Serios acum!” Langa îşi îndreptă cravata şi îşi drese glasul. „Ignoră chestia asta. te mai aştepţi la capitole scurte în cărticele de buzunar”. Zău.

domnule!” „Dar nu putem continua în felul asta!” Şoferul privi peste umăr. „Vreţi să aşteptaţi afară. Capitolul 31 „Ai văzut?!”. pălmuindu-şi genunchii de frustrare. „Opreşte maşina. urlă Langa. dar opreşte maşina. Nu am de gând să mă las întrerupt . „Nu mai avem timp. domnule?” „Nu avem de ales. Îmi pare rău. Opreşte!” Stienie îşi privi neliniştită ceasul. Scuze. „Ai văzut!” Se aplecă şi lăsă în jos geamul din spatele scaunului şoferului.

” . Asta e. Capitolul 32 „Damnaţiune!” şuieră Langa. „Să se ducă direct în flăcările iadului!” începu să dea cu pumnii în scaunul maşinii. Aşteptăm. „Foarte bine.

Capitolul 33 .

Capitolul 34 .

Capitolul 35 „A trecut?”. întrebă Stienie. Langa lăsă geamul în jos şi .

Capitolul 36 „Of!” .

Capitolul 37 .

Capitolul 38 .

„Aceasta este camera Micul Moise”. În urma lor. explică sir Walter. vizitiul în livrea dădea ordine mulţimii de portari şi grăjdari care alergau de zor pe alee. Stative mari de vase de lut cu trestie şi papiruşi erau aliniate de-a lungul întregului hol. „Îmi pare grozav de bine să te văd! Exact omul de care aveam nevoie!” Langa o prezentă pe Stienie. iar sir Walter se înclină. şi îi sărută mâna. atât cât îi puteau permite implanturile din şolduri şi pilele pentru jambiere. fie pe taximetrist. salutându-i scurt cu una dintre cârje. un covor verzui încărcat de peştişori şi crabi le înăbuşea paşii. „Am creat câte o temă în fiecare dintre camere”. după care intrară împreună pe uşile masive de stejar. le spuse sir Walter. exclamă el. prezentându-le mândru cu o cârjă panorama holului de la intrare. iar deasupra strălucea un candelabru imens. „Nu e chiar cea mai deprimantă grămadă de pietroaie care a adăpostit un orfan în miez de iarnă!”. arătând spre o canapea împletită obsesiv parcă din nuiele. . pe care o sprijini imediat în pământ. o minunată alegorie de marmură flancată de stâlpi groşi şi împodobită cu figuri groteşti de piatră. Îi conduse de-a lungul covorului – „pluta mea de pe Nil” – explică el. „Dragul meu Cobra Crăciunului!”. ţesălând fie vreun cal. Capitolul 39 Sir Walter se împletici şchiopătând pe treptele curate.

„Să ne retragem într-un loc mai discret. anunţă el. Şi un fel de colecţionar de artă. domnule Langa. singura decoraţiune din cameră. „Nu te îngrijora în privinţa lui Walter. Ştiţi.” Stienie privi mirată cum uşa se închise încet în urma lor. „Coşul meu”. El este sarea şi piperul pământului.” Se înclină.” „Bomboanele au forma unui AK-4735!”. Scuzaţi- mă o secundă. „Doamne. Toaleta Răzbunătorului Zeu al Israeliţilor Curăţaţi de Potop se află chiar aici. îi şopti Stienie lui Langa. cu excepţia unui banner uriaş pe peretele opus. Dar vă rog…” Le indică o uşă sculptată.” Se apropie de o ţesătură groasă încadrată de o ramă aurie. „Vă rog să vă faceţi comozi. după ce sir Walter părăsi camera. tocmai vroiam să răspund chemării naturii când aţi sosit voi. În bolul acela de pe birou se află nişte Trufe Revoluţionare de Ciocolată absolut delicioase. „Este ceea ce eu denumesc Conservatorul Memorial al Anihilării Finale a Subterfugiului Imperialist Britanic. Lipsesc doar un moment. întrebă sir Walter. ce fel de loc mai e şi ăsta?” Langa zâmbi. „Vă place?”. care susţinea ridicarea barierelor comerciale şi extrădarea imediată în statul Zimbabwe a tuturor prim-miniştrilor 35Carabină rusească creată în 1947 şi des utilizată în perioada Războiului Rece ca şi acum. „Iar telefonul de lângă el are forma unui dreidel. . Sună cu melodia din Exodul.

britanici încă în viaţă. „Dumnezeule mare! Asta
valorează câteva milioane!”
„Ce reprezintă?”
„Unul din cele două autoportrete ale lui Idi
Amin36. Se poate observa complexa utilizare a
liniilor şi a culorii.”
„Dar nu e decât o faţă ascuţită şi roşie cu un
rânjet şi o aureolă deasupra!”
„Foarte inspirat…”
Sir Walter ieşi din toaletă, ştergându-şi mâinile
cu un şervet de baie imprimat cu norişori şi
curcubeu. „Ah, văd că ai observat Amin-ul.
Remarcabilă creaţie. A dus opera sa într-o direcţie
cu totul nouă.” Şchiopătă către birou şi se aşeză
pe una dintre lăzile de muniţie împrăştiate prin
cameră. „Îţi aminteşti că până atunci nu făcuse
decât opere de asamblare conceptuală – cred că
Groapa comună cu pudră de calcar a fost recenzat
chiar de Amnesty International – dar când l-am
întâlnit la târgul Libertatea în ’73 mi-a spus că se
hotărâse să înghită cât de multe cunoştinţele de
artă posibil.”

36 Idi Amin, (Idi Amin Dada, 1924-16 august 2003) a fost
ofiţer de armată şi preşedinte al Republicii Uganda (1971-
1979). Sub conducerea sa, ţara a cunoscut foarte multe
violenţe împotriva diferitelor etnii şi grupări religioase. O
estimare a crimelor regimului său porneşte de la 80.000 de
victime şi ajunge până la 500.000, potrivit Amnesty
International. Se spune că s-a autointitulat „Excelenţa Sa
Preşedinte pe Viaţă, Mareşal Al Hadji Doctor Idi Amin,
Stăpân al Tuturor Animalelor Pământului şi al Tuturor
Peştilor Oceanului, Cuceritor al Imperiului Britanic din
Africa în General şi din Uganda în Particular.”

„Şi a mâncat doi profesori de istoria a artei de la
Universitatea din Kampala, nu-i aşa?”, spuse
Langa. Stienie se opri din mestecat.
Sir Walter izbucni în râs. „Da, un adevărat
festin, dragul meu! Doar propagandă creată de
jurnalişti occidentali cu intenţia de a mistifica
Africa! Adevărul e că el l-a mâncat doar pe unul
din profesori. Pe celălalt l-a împărţit cu Ministrul
Artei şi Culturii.”
„Walter”, îi spuse Langa, „nu avem prea mult
timp. Mă întreb dacă am putea…”
Sir Walter ridică mâna. „Am înţeles, dragul meu.
Discutăm afaceri. Să ne retragem într-un loc mai
discret.”
Îi îndemnă să intre pe uşile duble de sub
banner. Camera în care păşiră era mică,
întunecată şi cumplit de caldă. Un foc puternic
trosnea ursuz într-un şemineu acoperit de
funingine. Tavanul coborât păstra urme de
umezeală şi mucegai, iar în fiecare colţ atârnau
neglijent rufe jilave, decolorate şi nuanţate într-un
gri uniform. Un gramofon scârţâia încet o melodie
deprimantă, iar în lumina focului străluceau o
grămadă de sticle, unele goale, altele doar pe
jumătate, împrăştiate aiurea în jurul unei mici
mese pentru jocul de cărţi, pe care se afla o veche
maşină de scris.
„Este Mansarda mea de Scriitor Romantic
Francez Muritor de Foame”, le spuse sir Walter.
„Luaţi loc!”
Stienie se aşeză timid pe o canapea zdrenţuită
cu tapiţerie ruptă. Canapeaua ţipă, iar Stienie sări

în picioare. O fată neîngrijită şi leşinată, cu un păr
roşu aprins şi unghii vopsite, stătea îmbufnată
între perne, complet dezbrăcată.
„Ah”, spuse sir Walter, „ea este Sylvie,
prostituata cu tuberculoză. A venit odată cu
camera. Sylvie… voulez vous… les… voulez vous…
să faci un duş avec săpun şi să îmbraci nişte
haine, hai, fii fată bună!”
Fata îi aruncă o privire dezgustată lui Stienie,
ridică o sprânceană apreciativă către Langa şi
îmbrăcă un halat.
„Walter”, spuse Langa, „trebuie să vorbim
urgent. Este vorba despre Secret.”
Lui Stienie i se păru că zăreşte o scânteie în
ochii lui Walter…
„Desigur, dragul meu”, răspunse el. „De ce nu ai
spus aşa de la început? Să ne retragem într-un loc
mai discret.”

Capitolul 40
Episcopul Festus Aringarosi îşi fixase ochii în
tavan, iar sângele îi zvâcnea în urechi în timp ce
Învăţătorul se apropie de el. „Răsplata ta,
Episcope.” Nu îşi va închide ochii. Nu va implora.
Îşi va întâlni Domnul cu demnitate.
Învăţătorul se afla atât de aproape încât îi putea
adulmeca respiraţia. Mirosea a batoane Korn Bite.
Un obiect tare şi bont îl lovi în coaste.
Acesta e sfârşitul.
Puţin mai târziu decât mă aşteptam să fie când
am spus „Acesta e sfârşitul”. Acum chiar e sfârşitul.
Pe bune.
Acum.
Acum?
Îşi coborî privirea.
„Poftim”, îi spuse Învăţătorul. O stea micuţă
aurie era prinsă de roba Episcopului. „Premiul
tău. E mai plăcut să fie surpriză. În felul ăsta nu
ştii sigur dacă e aur sau doar argint. Sau doar un
punct verde. Sau negru. Deşi nu prea-mi place să
ofer puncte negre, sunt nocive pentru încrederea
de sine.”
„Aduc eu sucul energizant!”, spuse Maureen.
Când se întoarse, Episcopul îşi mai revenise.
„Dar nu înţeleg”, spuse el, pipăind continuu
paharul ciobit cu concentrat nediluat, la fel de
respingător ca un diluant de vopsea. „Dacă nu faci
parte din Frăţie, de ce l-ai trimis pe Verster după
Langa? Şi de ce ai mai avut nevoie de mine?”

că doar ea îi creşte! Educă-i pe copii. striga Maureen. a cărui singură activitate publică pare a fi răpirea preoţilor. „Vygie!”. Errol! Fă lecţii suplimentare! Du băiatul la meciul de rugby! Ia-l aşa cum e. cuvintele sale erau şuierătoare şi împroşcau salivă. „Întotdeauna vă purtaţi aşa. îngrijitoarea. Şi am văzut maşini. cu genunchii ăia ascuţiţi. Errol! Sau. „cred că îţi dai seama că nu am un stil de viaţă prea ieftin. „dar eu nu văd decât o micuţă curte plină de băştinaşi din tribul Kikuyu şi o grămadă de ciomege. un câine şi un om. cu pieptul ca de porumbel şi cu oasele alea moi. mai bine întreţinute ca a ta. Învăţătorul zâmbi afectat şi arătă spre fereastră. şi transformă-l în cel mai tare rugbist. cred că sunt ai noştri: mai bine o întrebăm pe Elsie. voi ăştia: „Iată-i pe copiii noştri. maşini. Nu încerca să mă insulţi prin…” „Destul!”. „Am domenii. Errol! Învaţă-i. cel puţin. Un Labrador gras bântuia pe lângă sârma de rufe şi trase apatic sutienul în jos. i se adresă Învăţătorul. ţâşnind din cameră şi dispărând pe hol. Când vorbi din nou. Errol! Încearcă să-i ştergi efectele unui deceniu de . ţipă Învăţătorul. rahat de corcitură nenorocită ce eşti! Treci aici!” „Episcope”. Toate astea costă!” „Scuză-mă”. „Vygie. acţiuni la bursă. angajamente mondene. cu astm. îi spuse Aringarosi. întoarse cu fundul în sus şi arse în canalele de la trecătoarea Khyber. Ochii săi ardeau cu o furie de care Episcopul nu îl crezuse în stare. dând cu pumnul în masă.” Zâmbi viclean.

de academicieni la pensie şi de pastori tineri plini de zel? Crezi că e plăcut să mergi la lucru zi de zi într-un loc în care absolut toţi subordonaţii tăi sunt nişte adolescenţi jegoşi care te-ar prefera mort?” Se opri şi scăpă un oftat prelung şi tremurat. antrenoarea de la fileu. Puteam să inspir şi să expir în acelaşi timp. Eram bunicel.” Episcopul dădu încet din cap. sau cu săriturile de pe buştean într-o apă de numai treizeci de centimetri? Crezi că îmi place să îmi înfulec prânzul de două sandvişuri într-o cameră plină de contabili frustraţi. nu te amărî că o să studieze ştiinţe economice la universitate şi o să câştige de douăzeci de ori mai mulţi bani decât o să ai tu vreodată. Errol trebuie să meargă la şcoala pedagogică. „Crezi e uşor să faci faţă. Errol!” Era livid şi tremura. să devin cineva. „Mai demult cântam la flaut. Dar nu. „cred că acum înţeleg. . Eşti un om cu o mare viziune prins într-o viaţă nesemnificativă. Ridică privirea spre Episcop cu ochii plini de lacrimi. cu prosoapele ude şi luptele de corp cu domnişoara Wollie Lebensraum. te rog. Errol are nevoie de o profesie adevărată. „Fiule”.neglijenţă. îi spuse el cu blândeţe. Urma să merg la universitate. Errol! Şi să nu crezi că suntem noi de vină că el a ajuns un bădăran rasist şi misogin. incapabil să se adapteze unei societăţi normale! Şi. la facultatea de muzică. Errol are nevoie de continuitate. Episcope? Crezi că mă simt bine la şedinţele de grup ale colegilor.

Secretul Frăţiei le are pe amândouă. Episcope. în primul rând voi pleca în insulele Mauritius cu Maureen. după care ne vom interesa despre emigrare. Încercând să îl obţii numai pentru tine.” „Ah.” „Pentru bani?” „Banii pentru Ceremonie. Nu ai pic de conştiinţă?” „Nu şi pentru opt mii pe lună în mână pentru şaptesprezece ore de muncă săptămânală! Hai. nu mai fi aşa surprins! Pariez pe zece milioane că şi tu ai fi pictat pentagrame pe ziduri şi ai fi tras cu ochiul la măicuţe prin geamuri aburite. îi răspunse învăţătorul degajat. „Chestia cu Secretul o fac doar pentru bani. „Dar cine ar da atâţia bani pentru…?” Se întrerupse singur. vrei de fapt să răscumperi o viaţă irosită. nu”. care tocmai se strecura cu coada între picioare spre stăpână cu o bucată zdrenţuită de chiloţi înnoroiţi. cine nu ar da zece milioane pentru a obţine Secretul? „Dar ce legătură am eu? De ce m-ai implicat în tot acest timp?” „Pentru bani. Ai căutat puterea.” Aringarosi suferi un şoc.Ai căutat măreţia. Şi nici nu-mi aduc aminte să fi protestat când l-am angajat pe Verster. Până la urmă.” Învăţătorul merse la fereastră şi-l fluieră pe Vygie. E prea multă corupţie în ţara noastră acum!” Episcopul rămăsese cu gura căscată. bineînţeles. „Fraţii ăştia . În fine. „Dar Secretul este un acord sfânt între Dumnezeu şi om. Probabil către Noua Zeelandă.

„Dragul meu Aringarosi! Eu nu sunt un barbar! Nu. Cred că ai câteva sute de mii bune în servietă!” „Voiai să mă jefuieşti!”. ce sumă este în servietă?” „Cinci sute nouăzeci şi patru de ranzi. sărmana fată incoerentă a vrăjitoarei ţi- ar fi strecurat ceva în băutura energizantă şi te-ai mai fi trezit peste o săptămână. pur şi simplu îi furai ca un nenorocit de hoţ la drumul mare!” Învăţătorul încremeni. „Nu că ar mai conta acum.” Zâmbetul Învăţătorului se şterse subit. o sută de ranzi pentru un ceai cu biscuiţi. Nomfundo.ai tăi nici nu se dau jos din pat pentru mai puţin de zece mii. spuse el încet. dar aşa. dacă i- ai fi adus. treizeci de ranzi pentru timbre. bâlbâindu-se.” Învăţătorul privi pe fereastră timp îndelungat. „Ia mai zi odată?” „O sută cincizeci de ranzi pentru organist. o sută de ranzi pentru femeia de serviciu. eclere şi alte dulcegării. două sute de ranzi pentru fondul Capelei. urlă Episcopul. să vină săptămânal şi paisprezece ranzi pentru a-i plăti taxiul. „Dacă aduceam banii. în timp ce învăţătorul şi fecioara chinuită de duhuri ar fi făcut sex sălbatic ca maimuţele într-un paradis tropical. „ce este de fapt această Ceremonie pe care o tot pregătim de patru luni?” . cu o durere îngrozitoare de cap şi cu o poveste pe care nu ar fi crezut-o nimeni. ca fapt divers.” Rânji şi dădu din umeri. „Episcope”. Şi nişte mărunţiş.

însemna că…” „Însemna că aveam două bancnote. Drăguţ băiat. se pare că până la urmă totul avea să se deruleze minunat. Câinele dădea bucuros din coadă. şi nu ar fi înţeles niciodată ce valoare are pentru acei meniţi să îl păstreze. Cam înclinat către abuzul de sine. Începutul unei noi vieţi întru Dumnezeu. Cinci sute nouăzeci şi patru de ranzi… pentru luni întregi de înşelăciuni şi muncă asiduă.” Maureen îl prinsese pe Vygie şi îl plesnea peste fund cu o bucată de elastic ros. şi să lovească nebunul negru şi regina .” „Adică?” Episcopul zâmbi. dar şi pentru cei care şi-l doreau şi erau dispuşi să plătească profesori cu multe titluri să îl recupereze. „Păi. adică Verster. „Şi când ai spus în capitolul al VIII- lea că o să aduci banii în bancnote noi de două sute de ranzi. Totuşi. „Un botez. Nu. Acum era timpul să intre în acţiune pionul. Iar tatăl copilului mi-a fost elev. dar sunt convins că soţia l-a vindecat de aceste porniri. este cel mai sfânt ritual al ordinului meu. nu ar fi auzit niciodată de Secret. Episcopul se stinse ca o idee pe tabla de şah. O sărbătoare caldă şi fericită a renaşterii în Capela Pesimistă a Frăţiei mele.” Culoarea se scurse încet de pe chipul Învăţătorului. convins că acest nou joc însemna iertare. evident. dacă nu ar fi existat acele prime contacte. Învăţătorul îi privea şi se gândea la confuzia teribilă pe care o făcuse. Este o şcoală foarte bună.

strigă el. „Păpuşă! Am creat o metaforă! Despre şah! Vrei s-o auzi?” Dar Maureen era ocupată să smulgă o sârmă de la sutien dintre fălcile lui Vygie.albă şi pentru ca prinţul întunecat al şahului să îl înscăuneze pe învăţător rege de drept. . „Păpuşă!”.

draga mea”. îi spuse Stienie. râse cavalerul. şopti sir Walter cu ochii mari şi strălucitori. Domnul Langa crede că asasinarea directorului de muzeu este un indiciu clar că Frăţia a început să lichefieze Stareţii.” . iar Langa fusese nevoit să îi tragă un şut în fluierul piciorului. Crede-mă. Sir Walter îi ascultase cu o nervozitate crescândă şi acum. „Închipuie-ţi! Şi acest tip albinos cu pantofi Hush Puppies caraghioşi! Aveţi idee cine l- a angajat?” Stienie dădu din umeri. „eu am fost în Galerie. decolau deja în avionul său particular către Aeroportul Internaţional Makhado. a seifului construit în interiorul pivniţei acoperite. era lichefiat. le sugerase gazda de câteva ori. „Bănuim că Frăţia a considerat că nu se mai poate baza pe faptul că Stareţii se vor ascunde la nesfârşit. am ceva la care aş vrea să te uiţi. dragul meu.” „Punct lovit!”. „Langa.” „Cred că vrei să spui să lichideze. Capitolul 41 Abia când au ajuns în camera de siguranţă. o corectă sir Walter. apropo de secrete. Langa şi-a dat seama că sir Walter le făcea de fapt turul domeniului. „Secretul!”. „Bătrâne”. după doar douăzeci de minute. „Să ne retragem într-un loc mai discret”. aclimatizată.

în timp ce prezidau aruncarea anuală a grupurilor de evrei în focul cuptoarelor. murmură Langa fermecat.” Langa chicoti. întrebă Walter. privind peste umărul lui Langa. „Sau o latură glisantă. Îi înmână cavalerului o cutie micuţă. riscând să fie zgâriaţi sau răniţi în luptă împotriva cetelor de oşteni golaşi şi subnutriţi înarmaţi cu beţe de stejar. oferindu-i cutiuţa lui Langa. întrebă Stienie. „Ce părere ai de chestia asta?”.” O răsuci încet între degete. minunându-se de scenele medievale fin sculptate pe lateral: soţii micuţe aerisind emanaţiile nocturne la ferestrele de la etajul al treilea către străzi fremătând de vibraţie bubonică. Fildeşul încrustat era inconfundabil. „Aceasta”. spuse Stienie. „este cea mai complexă cutie de puzzle din lume. „Poate are vreun buton”. „Impenetrabila Cutie de Puzzle a Vicontelui Raţelor Sălbatice! Credeam că se află în siguranţă la Luvru!” „Ce e?”. Apăsă un buton de pe scaunul moale de piele şi unul din valeţii înghesuiţi printre cutiile de pălărie şi colecţiile de fluturi ale lui Walter se grăbi să apară din spatele avionului. cardinali pioşi mulţumind pentru minunatele daruri ale toleranţei şi milei. îşi atinse bucla de pe frunte şi dispăru. „Nu există niciun buton pe La Boite Impenetrable de Puzzle du Vicompte des . bravi regi războinici care lăsau deoparte armura. Langa fluieră impresionat.

Canards Sauvages. perfecţiunea lucrăturii nu ar fi oferit niciun indiciu. Era poate Cassata Linguini din Sienna sau poate chiar Marele Exil Arab al Florenţei.” Sir Walter îşi mângâie bărbia cuprins de admiraţie. doar nu e vorba de fierarul de la Curtea de Medici?”. „Fir-ar să fie!”. Şi chiar dacă ar fi recurs la aşa ceva.” „Oh. exclamă Walter. nici ceasuri autoreglabile cu senzori de căldură. din câte am auzit!” Nu. Falafel al-Arabiata. „El este nemernicul care a creat Nemiloasa Cheie a Modestiei Imposibile pentru Lady Allesandra de Inflagrante. cea mai renumită centură de castitate din Europa. nici scobituri cu resort. Privi cu atenţie cutia compactă. acela vei fi tu. nici declanşator sonic setat să rezoneze la zumzetul slujbei de dimineaţă a călugărilor ortodocşi ruşi din ordinul Balacvala şi nici alt fel de trucuri şi gaguri răsuflate din acea vreme. A îngenunchiat multe lănci cavalereşti. nici lacăte explozibile detonate de fermentaţia unui calup de brânză. „Eram sigur că dacă cineva e în stare să o deschidă. . Şi nici plăci glisante. Aceasta este opera lui Mezze Carbonara. nici căpăcele cu arc. Mezze Carbonara nu pusese butoane pe mecanismul său. înnebunindu-i pe cercetători şi rămânând intactă şi după moartea lor. Stienie. În mod sigur un alt maestru. „Ba chiar acela. izbucni Walter. Doamne. discipol al lui Carbonara.

care întâmplător este cea mai secretă şi mai impenetrabilă din câte există. Mă întreb…” dar ezită.” „Bâzâie?” „Uite. Ca o… „Este un pergament!”. mi se pare cam de rău augur. „Această cutie este pentru tine. Se ştie că eu sunt unul dintre cei mai vechi şi de încredere dintre prietenii tăi.” „Ce anume. Numai că asta mi s-a părut ciudată. Langa.Nenorocita de cutie a venit prin poştă de dimineaţă şi tare aş fi vrut să aflu ce tot bâzâie înăuntru. Walter?” „Ei bine. „Nu. în mijlocul unei curse ameţitoare de-a şoarecele şi pisica. nu crezi?” Cavalerul îşi încruntă sprâncenele-una netedă. cine ţi-a trimis cutia?” „Este un artefact de la Clubul-de-fiecare-lună. nu are cum. Şi . mai ales pentru că este foarte valoroasă.” Zâmbi încântat. Iată! Ai auzit?” Avea dreptate. ţipă Langa. la naiba. Ca o frunză uscată. având un asasin pe urme care hăcuieşte Stareţi şi în aceeaşi zi primesc această cutie. una zbârlită. E foarte ciudat!” „Doar nu crezi că poate cutia… Nu crezi că Stareţii… Crezi?” „De ce nu? Ce altă modalitate mai sigură de a-ţi transmite cutia poate exista? Eu primesc o mulţime de astfel de obiecte: încă unul nu mi s-ar părea ceva ciudat. „Adică. Mereu primesc chestii d-astea. zdruncin-o puţin. Ceva mic şi uşor fâşâia în interiorul cutiei. Cobra Crăciunului! Vii la mine. din câte ştiu eu. „Walter. Era inevitabil ca tu să ajungi la mine azi.

sugându-şi dinţii. o capră posedată stând pe picioarele din spate şi şoptind erezii despre igienă. un Episcop îmbrăcat în odăjdii.” Deci Stareţii doreau ca acea cutiuţă să ajungă la el. căutând o sclipire în secretele care îi bântuiau cuprinsul. împingând un dulăpior spre o grămadă de femei dezbrăcate.tare cred că în ea se afla indiciul final al locului în care se află Secretul. strigă Langa. cu o periuţă de dinţi satanică îmbârligată obraznic în dinţii sclipitori. cu mitră. „Latina din a doua jumătate a secolului al cincisprezecelea?” . Dar de ce? Langa cercetă cu atenţie sculptura. I-o înmână lui Langa. Font – Times New Roman Bold. Mă gândeam eu că o să-ţi fiu de folos ca om de ştiinţă. „Ce-o fi asta?”. Doar viaţa cotidiană în Europa Evului Mediu. întrebă Stienie. Un mic pătrat de celuloză galbenă. oferindu-i hârtia. Pe el erau câteva litere. dar se pare că am fost mult mai util ca adresă poştală. POSTIT NGK LT DEVILLIERSSTR „Walter!”. Nimic neobişnuit. Se afla oare un indiciu în scenele sculptate în miniatură? Privi mai de aproape: copii fericiţi şi zâmbitori aruncând pisici într-o femeie legată de un stâlp în flăcări. „Ce părere ai?” Sir Walter o privi în gol. dezlipind ceva de pe fundul cutiei.

Şi cred că ar fi o aluzie cam forţată. iar Langa se uita în tavan. Partea „DEVILLIERS” din ultima linie pare a fi o trimitere la ramura franceză a Cavalerilor Templieri. Nenorocirea de cuvânt înseamnă Post-it. continuă Langa. între Templieri şi Asia. ce dobitoci!”. „Se poate. „ai şti că NGK LT înseamnă Nederduitse Gereformeerde Kerk. da?” Tăcere. „sufixul STR l-am întâlnit doar în scrierile hindi şi în câteva dialecte Pathan Urdu. . Poate…” „Ah. Louis Trichardt!37” Cei doi nu mai aveau cuvinte. smulgând hârtia din mâna lui sir Walter. „Aşa se pare. îi spuse Stienie cu obrajii arzând. 37Biserica Protestantă Reformată după învăţăturile lui John Calvin. izbucni Stienie. „Des Chevaliers! Cavalerii! Prescurtat în timp până a ajuns De Villiers!” „Dar”. domnule Langa. pronunţat cu un „t” final silenţios. dar…” „Desigur!”. chiar şi cu precedentul creat de Dan Brown. Sir Walter căpătă brusc un interes profund pentru unghiile sale. „Fără supărare.” „Şi dacă nu ai fi un nenorocit de intelectual păgân”. Şi pe urmă. „POSTIT” pare pe de- a-întregul franţuzesc. spuse Walter. Apoi Langa îşi drese vocea. dar câteodată nu eşti altceva decât o leşinătură de toată jena.

vorbi cavalerul. zâmbind spre Stienie cu o admiraţie făţişă. încă cercetându-şi cu interes cuticulele. Iar această cutie” – o strânse la piept. „Bănuiesc”. . „Cred că vom descoperi că indiferent cine sau ce ne aşteaptă acolo va şti să deschidă această cutie. vorbi Langa. privind-o cu admiraţie intensă – „această cutie deţine Secretul”. „că domnişoara Labuschagne ne va spune şi că această biserică se află pe strada De Villiers!” „Mai mult”. Avionul tăia cu viteză albastrul infinit al cerului.

grăbindu-se să deschidă uşa. Fără prea mare tragere de inimă. Doi ochi albaştri umezi îl priviră înapoi. „Sărmanul de tine. „Vreau… doar… apă. Se opri. bastard albinos rătăcitor şi ars de soare!” Uşa se deschise cu o lumină orbitoare. dar nu am de ales…” Cu mare atenţie. ţipă bătrânul preot. bietul de tine!”. „Mă… doare… m- a ars… soarele…”. Se mai vedea şi o şuviţă de păr albicioasă care se străduia să acopere o chelie. Broboane de sudoare se prelingeau pe o piele roşie. Deschise întâi mica ferestruică şi se zgâi în întuneric. „Vai. gâfâind.” Bătrânul se grăbi să caute apă. „Iartă-mă. îndoind pagina la articolul Oameni în momente digestive critice. supărată. Bobocel! Nu arăţi deloc bine…” . e răcoare. Doamne!”. se gândi el. iar Verster îşi încleştă dinţii de durere. „Ştiu că sunt în Casa Ta. „Hai înăuntru. urlă Verster. Bătrânul preot scăpă paharul din mână din cauza şocului. „Oh. bătrânul preot lăsă deoparte exemplarul din Huisgenoot. Vrei să îţi iau haina? Şi eşti şi aşa umflat! Cred că eşti îngrozitor de…” „Nu mă atinge!”. pentru a nu uita mai târziu să afle dacă gemenii Olsen au scăpat de problemele de digestie şi îşi târşâi picioarele către uşa de la intrare. Capitolul 42 Marele clopot răsună în tăcere. Verster se tortură îngrozitor încercând să îşi desfacă fermoarul hainei.

iar Verster era. Verster se întinsese cu braţele şi picioarele depărtate pe podeaua de marmură a bisericii. omul gemea. chiloţii deveniseră transparenţi. Bătrânul îl privea acum cu o fascinaţie aparte. „Aceasta este Biserica Olandeză Reformată?”. podeaua mustea de apă. Sfârâia şi scuipa. Stăpânul îi spusese că Secretul se află la vedere. Pulsa. Şi totuşi… încercă plin de teamă să privească încă o dată de după stâlp şi se crispă din nou. gata chiar să facă un pas înainte de l-ar fi strigat cineva. Scârba călugărului se transformă în milă şi se grăbi să mai aducă apă. dar . Un tur era exact ce îi trebuia.” După şase pahare. Simţi că îl bufneşte râsul şi îşi astupă gura cu ambele mâini. întrebă el cu prudenţă. purtând doar o pereche de chiloţi albi transpiraţi şi cu buzunărel în faţă. Şi mă doare prea tare ca să mă pot muta. Pielea rozalie sclipea în razele prăfuite de soare strecurate pe ferestrele mici şi înalte. Bătrânul călugăr aprobă cu mândrie. Era mult prea oribil. comparându-l cu un mare crevete cu coaja storcită. şopti Verster. „Arunc-o pe mine”. Pielea lui scoase un sunet de material sfâşiat în momentul în care se desprinse de pe marmură. Nu putea fi posibil. Când se întoarse. „Fii binevenit. Îţi pot oferi un tur al bisericii?” Desigur. în fine capabil să se ridice. frate. „Mai repede. Se retrase în spatele unei coloane de piatră şi îşi strânse ochii cu putere. podeaua începe să se încălzească.

decât să îl caute ca un disperat. iar călugărul se întoarse şi porni turul.” „Atunci poate nişte odăjdii?” „Nu. nu e mai nimic pe aici. „Peste tot în jur se pot vedea artefacte şi obiecte de artă ale poporului nostru. şi mai sunt amvonul şi nişte scânduri. Această biserică…” „Cum adică peste tot în jur?”. iar construcţia . frate. „Dar să continuăm… Această biserică a fost ridicată în 1965. Sunt nişte scânduri.” „Estetismul calvinist este foarte subtil”. Amvonul masiv de lemn se înălţa acum în faţa lor. înalt de nouă metri şi sculptat dintr-o bucată de trunchi de baobab. Doar eu şi cu tine în pustietatea asta. zău…” „Părinte…” Vocea răsună ameninţătoare. adică acum patruzeci de ani. Doar eu şi cu tine bântuim de-a-n boulea. ascultând lăpăitul picioarelor îngrozitor de albe pe podeaua din urma sa. „Ce mama mă-sii. „Ai vrea să îmbraci nişte haine?”.” „Sau poate o plasă de ţânţari? Orice.” „Strane. „Biserica noastră reformată este plină de minunăţii culturale”. „Nu. îi răspunse călugărul pufăind nemulţumit.era mult mai prudent să zăbovească puţin în timpul turului.” „Rahat. Se numesc strane. întrebă Verster iritat. îl întrebă călugărul cu blândeţe. îşi începu călugărul prezentarea cu un ton oratoric. părinte.

întrebă Verster. având o viziune care îi indica drumul despre Tărâmul Făgăduinţei. locuit numai de animale sălbatice şi de îngrijitoare cu ziua pe nume Mavis. nu”. se bâlbâi călugărul. „Ah. o roată de căruţă atârnând de nişte lanţuri? „A durat cinci ani pentru a fi terminat”. Mai toate animalele sale arată ca o vacă. prezintă scene din fiecare moment important al istoriei naţiunii noastre. atunci când e lună nouă. „acela este un hipopotam de transport. alea sunt vaci. mulţumită unei donaţii generoase de la Ministerul Apărării. Fratele Hempies. care a sculptat această scenă. iar aici este fiul său. „După cum se poate observa. atingând cu afecţiune amvonul de lemn închis la culoare.” „De ce împuşcă vaca aia?”. care a fost comandant al Grupului de Rătăcitori de Cavaleriei Uşoare din Transvaal. Bătrânii povestesc că uneori. se poate auzi încă talanga vacilor pe coasta dealului unde i-au alungat .” Oare unde se afla? Sub o placă de marmură? Sau ascuns în aşa-zisele strane? Sau poate rulat şi pitit în candelabrul mucegăit de deasupra. Jan Van Riebeeck din Canaan şi Leyden. sculptat cu mare delicateţe. Aici a sculptat bunicul fratelui Hempies.amvonului a început un an mai târziu.” „Deci oamenii ăştia care transportă artileria britanică călăresc cai de fapt?” „Nu. Aici îl putem vedea pe Moise primind cele zece porunci şi o hartă a Africii de Sud. spuse călugărul. era lăptar la o fermă şi nu avea prea multe cunoştinţe de zoologie.

Într-adevăr. iar părintele doreşte un curcubeu. Era timpul să dispară. Călugărul se întoarse o clipă cu spatele şi Verster profită de ocazie. un porumbel şi pe Nelson Mandela. Daisy.englezii. Se mai spune că englezii i-au torturat pe prizonieri îngrozitor: i-au forţat să privească un grătar uriaş de vacă şi să cânte toată noaptea „Daisy. Ceea ce era cam acelaşi lucru. Noul părinte a insistat să adăugăm o placă pentru a ne prezenta moştenirea într-o modalitate modernă. Călugării bătrâni s-au împotrivit. „Iar aici este actualizarea noastră. când o mesteci cât gura poate duce!” „Nenorociţi bolnavi la cap”. şuieră Verster. dă-mi şi costiţele tale. Lucrarea începe luna viitoare. Cartea de imnuri părea destul de groasă. Una dintre ele era un bariton de ciocolată imposibil de confundat. „Puiul de căprioară.” Deşi îl ardea încă pielea. Verster tresări înfiorat. dar carnea asta bună e aşa de dulce. dacă nu le mănânci! Deja mi-e puţin greaţă de fripturile pe care mi le-arunci! Nu e o cină prea stilată (n-ai putea să fii mai plată). evident. Binecuvântatul Părinte Xaba este un om cu mare viziune. Multe voci afară. Călugărul îşi strânse buzele.” Deodată Verster auzi uşa unei maşini. Doar dacă nu murise în flăcări. dar nu l-au mai putut refuza după ce părintele a sugerat ca Mandela să fie sculptat călărind o vacă. aşa încât şuieră uşor prin aer . Cineva îi făcuse asta şi puiului de căprioară.

iar inima lui Verster se înveseli. şopti el. „Suntem doar mai decoloraţi din partea mamei!” Apoi îşi apucă dintr-o suflare hainele împrăştiate şi trase. şi lovi trupul inconştient. simţind vina la fel de stringent ca şi pielea fierbinte din spatele genunchilor săi. Uşa bisericii se deschise şi în razele soarelui păşiră CC Langa.când Verster o ridică şi o izbi în capul bătrânului. Şi Steve vorbi. Acesta căzu ca un bolovan. O ascunzătoare perfectă pentru amândoi. Naiul va trebui să mai aştepte. urcând douăzeci de trepte în amvon. Stienie Labuschagne şi un omuleţ grăsan cu cârje. iar Verster se ghemui pe vine între pereţii amvonului. Nu era timp pentru purificare. Acum… Steve… Steve. şi ridică. Steve. mârâi el spre chipul doborât la pământ. „Dă-mi putere pentru a merge mai departe. Statuia gravă a Mântuitorului îl privea fix din spatele bisericii. Şi nu te voi dezamăgi. Dă-mi un semn…” Cotrobăi în hainele sale bufante şi găsi un cd player portabil. „Cine eşti tu. Tu eşti. Tu eşti pappa al meu. Cu degetele tremurânde îşi fixă căştile în urechi. Vorbeşte-mi. „Iartă-mă”. „Eu nu sunt albinos!”. şi împinse. pappa?” cânta Steve. . aşa cum o făcea mereu în vremuri grele.

Desigur. iar el spunea „Foarte bine. nici un compartiment ascuns. îl întrebă Langa pe sir Walter. „Nicio iotă. nici o simbolistică ocultă gravată în podea. iar ei spuneau „Obligă-ne”. Stienie închise ochii.” „Nu înţeleg”. „Ai găsit ceva?”. oftă Langa. iar el îşi aducea arma din dotare. Răspunsul era evident. ea ştia. În sfârşit. da-ţi-mi un dicţionar”. „Nici un fel de arcuri. după care el spunea „Atunci tăceţi naibii din gură”. Trebuia doar să îl lase să i se dezvăluie. Şi chiar înainte de inevitabila intervenţie a diviziei cu câini şi cu spray lacrimogen se închegau nişte prietenii foarte frumoase. Capitolul 43 Stienie se aşeză într-una din strane. Era exact ca la Scrabble. nopţile pierdute întotdeauna se terminau cu pedepse. în timp ce sir Walter lovea agitat cu cârjele în strane. dar cam asta e tot. pipăind plăcuţele şi combinând cu numere prime de-a lungul podelei netezi. nici o plăcuţă glisantă. Oh. puţin timp pentru meditaţie: Langa se apropiase de baza amvonului. când un recrut sau altul insistau că „pzxtrri” este un cuvânt. Cavalerul dădu din cap nervos. . iar ceilalţi îl puneau să demonstreze chestia asta. iar ei spuneau „Ştii bine că nu avem dicţionar”. da. avuse parte de nişte clipe grozave la academie în faţa plăcii de scrabble. având în mână Cutia-puzzle. E doar un fel de băltoacă aici care pare puţin ciudată.

Langa apăru imediat în lumina soarelui şi îl auzi şi pe sir Walter ţăcănind podeaua de marmură pentru a li se alătura. Domnul Langa avea încredere în el. Da. Şi destul tupeu ca să pară evident că spui adevărul. „domnule sir Walter! Ştiu cum se deschide cutia!” Era atât de simplu. iar asta era suficient pentru ea. „Doamne.nici o rază de soare reflectată prin piramide pentru a ilumina un rând de text pe perete. Ce naiba de biserică mai e şi asta?” Stienie îl privi pe sir Walter. femeie! Ce crezi că faci?” . se tot uita către uşă şi la ferestre. Deja se ridicase şi alerga către uşă înainte ca gândul să i se limpezească. dar nici aşa mult pentru a nu părea un mincinos disperat. Acesta era… Stienie încremeni. Râdea în hohote când păşi pe uşă în arşiţa după-amiezii şi sări în grabă peste cele şase trepte de piatră până în stradă. Siguranţa de sine. Îşi închise din nou ochii. De ce oare devenise dintr-odată aşa agitat? Ia uite: îşi ştergea fruntea cu batista. Langa era îngrozit. Dar nu. secretul unui cuvânt câştigător în Scrabble era siguranţa de sine. „Domnule Langa!”. Secretul. de parcă ar fi aşteptat pe cineva. ţipă ea.

vizavi se afla un omuleţ asiatic cu ochelari şi 38Primul aparat Brownie a fost lansat în 1900 şi a introdus conceptul de fotografiere instantanee şi ieftină. Copiii din zonă alergau de zor. Am văzut bucata asta de cărămidă în stradă când am venit şi mi-am spus „Stienie. „Cotoroanţă nebună ce eşti! Ce- ţi trece prin cap?” Stienie rânji. Aşa mic. puţin mai departe pe stradă farmacistul oraşului îi prezenta unui client un telescop. îndreptat către biserică şi care era. „E foarte simplu. „Ăsta este veritabil. Papirus. o marcă la fel de bună ca oricare alta. Banalitatea asta o să mă omoare. „Treceţi repede înapoi în biserică. aşa fragil… „Nu este un post-it.” Langa privi în jurul său. Walter.” „Repede!”.” Încerca din greu să îşi controleze tremurul vocii. fotografiind treptele bisericii cu aparate Brownie38. cutiuţa asta mică de fildeş este foarte fragilă. . Erau în siguranţă: doar o după-amiază obişnuită în Makhado. Sir Walter se ivi afară şi sângele îi dispăru de pe chip instantaneu.” Mâna lui Langa tremura în timp ce Stienie îi întinse sulul. foarte tare? N-a fost nevoie decât de două lovituri. Şi iată!” Dădu la o parte câteva bucăţele de fildeş şi ridică un mic sul de pergament. Nu avem nevoie de spectatori. spuse sir Walter. cred. spuse sir Walter. acoperindu-şi ochii cu mâinile. „Secretul!” „Nu suport să mă uit!”. fără îndoială. iar cărămida de afară este foarte. „Un alt post-it? Cred că mor dacă iar e un post-it.

Totuşi. acoladele. şopti Stienie. toate îşi uniseră forţele pentru a-l aduce în acea biserică în acel moment. după care mormăiau inexplicabil şi încet în reverul hainei. Nu şi pentru mine. Se dezvălui dureros de încet. Toate titlurile. În cabina de telefon din colţ. se gândi Langa. cărţile. spuse sir Walter.melon. Da. toate retragerile în ashram-urile indiene. pentru mai multă siguranţă… Biserica era tăcută ca un mormânt. Acesta era momentul. Langa desfăcu pergamentul. cu o vânătaie verde în buric. care citea un ziar găurit. Doi îndrăgostiţi îi aruncau priviri. „E complet ilizibil!”. în timp ce îl urmărea pe Langa printr-un binoclu de teatru. Când toată ştiinţa sa era pusă în valoare. în care o fată dezbrăcată dormea pe scaunul din spate. Un bărbat mediteranean într-un costum cu dungi trecu pe lângă ei cu o cutie de vioară într-o mână şi o lopată în cealaltă. Era gata să dezlănţuie marea înţelepciune a vremii asupra provocării din mâna sa. Nouă metri mai încolo. Inspiră încet şi profund şi se pregăti să reverse potenţialul monstruos al minţii sale asupra hârtiuţei din faţa sa: . foarte probabil pentru ventilaţie. femeile. „E minunat!”. Îşi dădu seama că toţi trei îşi ţineau respiraţia. totul era în ordine. o femeie frumoasă îmbrăcată în haină de blană fuma un trabuc şi vorbea tare o germană răguşită. un domn într-un smoching foarte elegant se sprijinea lejer de maşina sa Aston Martin.

„Este elfiană39 veche”. . „Nu am crezut că voi vedea aşa ceva. „Voi traduce imediat. domniţă Pillowbossoms! Şi să mai ştii că te plac tare cu părul ridicat aşa la spate!” Iar ea îl primi şi îl rugă să îşi dea jos cizmele de cauciuc.R. obişnuită să mângâie un obraz. Înscrisul era complex şi minunat creat de o mână înţeleaptă şi isteaţă.” „Ce spune. conducătorul din Wheelbarrow! Eu sunt acel ce a sudat Mistria care a fost Spartă şi am venit să te cer.” „Fir-ar să fie!”. lipindu-se de el şi luându-l de braţ. „Ascultă.” Langa lăsă pergamentul şi privi în ochii mari şi frumoşi ai lui Stienie: „Cred că e un text porno cu zâne. Langa. fiul lui Blobberchops. nu am invidiat niciodată un tip pentru o tăvălire 39Limbă inventată. în principal.R. eu sunt Wobblegas. domnule Langa?” întrebă Stienie. creată. ţipă sir Walter. pentru că aduceau noroi în camera ei. de J. Tolkien în romanele fantastice despre elfi. şopti Langa. Scrie aşa: „Şi apoi vorbi şi zise: „Hei. dar şi să plesnească un degenerat lasciv.

curăţind duşman şi prieten laolaltă Luaţi-i numele şi lăsaţi-l din nou baltă. ţinând-o deasupra capului într-o rază de lumină.într-o pădure sau pentru o muşcătură ciudată pe ureche. . „Chiar mă întreb dacă eşti în stare…” Dar Stienie îi smulsese hârtiuţa şi o ridicase. şopti ea. dar ce legătură are prostia asta cu Secretul nostru?” Chipul său era ameninţător. „E scris în oglindă!”. mai puţin însă literele serios distorsionate şi punctele derutante de deasupra lor. ţipă Langa. „Priviţi!”. Şi se vedea clar ca lumina zilei. Un peşte uriaş şi râu de cauciuc întâlnind În timp ce un gnom intergalactic cifre incendiare cu foc scriind Vulturul bălăcindu-se la mal.

întrebă sir Walter. autentic şi neîntinat de talent: de asta măcar Langa era sigur. iar Stienie roşi şi lăsă privirea în jos. bineînţeles.” „Adică eşti sigur că nu se află în biserica asta?”. izbucni Langa. nu ai cercetat articole din presă şi rapoarte mass-media cu privire la biserică.” „În fine. Stareţi şi Frăţie. Niciun fel de ritm. versurile de lungime aleatoare şi centrate pe pagină.” „Normal. murmură el. Ne spune unde se află de fapt Secretul. „Ştiu asta! Ar fi mult prea evident!” Îşi înmuie vocea şi îşi puse mâna pe umărul ei.” „Şi de câteva ture cu un detector de metale. Capitolul 44 Era un clasic vers mistic de bestseller. inconfundabila schemă de rimă A-A-B-B… Era o piesă originală. „Sunt sigur. „Nu văd cum ar putea fi.” „Şi nici măcar nu ai urcat în vârful amvonului!” „Dar nu e ăsta locul!”. „nu am făcut asta. uneori uit că tu nu ştii prea multe despre convenţiile narative!” . „Desigur. îi răspunse Langa.” „Şi. cu excepţia unei expertize medico- legale”.” „Nici asta. „Este o hartă”. Am făcut tot ce era omeneşte posibil.” „Nu”. „Scuză-mă.” „Şi un radar portabil pentru măsurarea grosimii pardoselii. Langa dădu din umeri. completă Stienie.

o rugă Langa drăguţ. „De ce nu te mai uiţi odată pe el?”. Ochii i se umpluseră de lacrimi.” „Sfinte Carl Sagan!”. şi dacă încetineai ţipătul lui Gertie şi îl rulai invers. exclamă Langa. Cu excepţia apei. „Cred că ai dreptate!” „Ştii. De asemenea. se auzea „Frederick van Zyl Slabbert”. Ochelarii i-au făcut greaţă lui frate-miu de i-a ieşit Fanta pe nas…” „Sincer nu cred…”. Mi-aduc aminte că tata s-a înfuriat rău de tot când sora mea. A fost ca Bambi.” Stienie îşi trase nasul şi ridică din nou pergamentul. o întrerupse sir Walter. . filmul a ajuns la noi în oraş abia în 1988. dacă spui ET sună acasă de la sfârşit la început. i-a spus că ea a venit din spaţiu 40Preot sud-african care a luptat în anii ’80 împotriva apartheid-ului. „Ei bine”. rechinul din filmul Fălci. L- am văzut la cinematograful 3D când aveam opt ani şi am plâns foarte tare când l-au împuşcat la final. „monstruosul peşte de cauciuc este. obţii nicio condamnare fără judecată. începu ea. deoarece cei de la cenzură se temeau că ET seamănă prea mult cu Desmond Tutu40 şi s-ar putea să stârnească agitatori. Stienie pufni şi dădu din umeri. evident. se mai zvonea că. „Iar în al doilea vers. bineînţeles. „Se pare că ai inspiraţie. Lucas. cred că gnomul este ET Extraterestrul. dar Langa îi făcu semn cu mâna să tacă.

„E vorba de Steven Spielberg!” „Poftim?”. . „Pur şi simplu îi divizăm numele într-un anumit loc. iar ăsta… Vulturul se va bălăci la mal. Walter!”. „Ăsta este cel de-al treilea vers: Salvaţi soldatul Ryan – debarcarea americanilor în strălucirea glorie unilaterale. „Fălci. urlă Langa. spuse Langa.şi ca să dovedească. întrebă sir Walter.” „Şi acum”. avea să-şi facă degetul să strălucească. Mutăm spaţiul.” Ochii lui Langa luceau. „Nu e oare tipul ăla îngrozitor de sentimental care a câştigat al doilea Război Mondial cu şase americani?” „Minunat. Chiar au scris despre ea în revista A trăi şi a iubi. Ce-o mai fi însemnând şi asta…” „E foarte simplu”. „Codul. labrador negru. ce-am mai râs. foarte gras.” Luă pergamentul din mâna lui Stienie şi urmări rândurile cu degetul. spuse cavalerul. curăţind duşman şi prieten laolaltă…” Sir Walter îşi suflă nasul zgomotos. Vai. adică. Răspunsul. ET. Şi cred că a folosit o baterie de maşină. „se pare că trebuie doar să luăm acest nume şi să-l lăsăm din nou separat.” La intrare se afla o tablă plină de bileţele cu reclame şi anunţuri şi poze prost copiate cu căţei pierduţi. Ea a început să râdă doar când a început părul să-i crească la loc. De atunci nu mai are unghie. Langa se apropie şi dezlipi o parte din ele – dintre care o rugăminte adresată congregaţiei de a-l căuta pe „Vygie. Este Steven Spielberg.

le spuse Langa. dar arăţi groaznic! Ca o dudă anemică!” „Sau ca o îngheţată de căpşuni cu păr de rahat”. STEVENS/PIELBERG „Este interesant de ştiut”. a cărei formă aduce cu nobilul organ masculin. stătea un om roz dezbrăcat. dar o voce aspră răsună de undeva din spatele lor. Să lase arma jos şi s-o împingă spre mine! Fără mişcări bruşte. îi spuse şi Stienie. „Scapă tunu’. în loc să divizăm numele ca de obicei…” Desenă o bară între litere. Sir Walter era năucit. În vârful amvonului. s-ar putea să aibă izmene” – şi scrise rapid literele STEVENSPIELBERG „Şi acum. „că la zece minute de oraş se află un deal cu un aranjament stâncos în vârf. că încep să trag!” .” „Pielberg!”.pleacă adeseori. ameninţându-i cu un pistol. „Tu erai!”. cu pielea albicioasă sclipind în lumina unei mici lămpi de citit. Puicuţa. Stienie şi sir Walter priveau uimiţi. Bucăţica. urlă Verster. L-am observat atunci când ne pregăteam de aterizare. ţipă Stienie. „Cred că este cea mai proastă glumă criptografică pe care am întâlnit-o în viaţa mea!” Stienie ar fi vrut să îl întrebe pe Langa dacă vedea des falusuri în natură. „Gura!”. „Prăjiturica. Cireşica. „Doamne. cireşico!” Se întoarseră imediat. ţipă Langa.

izbucni Verster. „Te va ochi.” „Frumos zis!” Verster ajunsese pe aleea dintre strane şi se apropia încet. . „Faceţi ce spune!”. împinge arma spre stâlpul de lângă Walter şi fereşte-te. dar Walter e liber.” Încet. şopti Langa. pentru se finaliza cu o nuanţă moartă albăstruie. în locul ăsta îngust. Walter. Stienie. Arma zăcea nevăzută în spatele stâlpului de lângă sir Walter. „eu sunt practic o legumă!” „Măcar ai putea să te arunci pe pistol?” „Aş putea să încerc. crezi că ai putea să ajungi la stâlp în cinci secunde. cât timp Verster se chinui să coboare treptele din amvon. omule!”. ameninţând cu arma. dar din ricoşeu ne-ar putea termina. Chiloţii lui cu buzunar erau îngrozitori la vedere. „Nicio mişcare!” Tusea repetată a lui Langa dură suficient de mult pentru a acoperi zgomotul armei lui Stienie pe podeaua de marmură… Perfect. dacă viaţa ta ar depinde de asta?” „Pentru numele lui Dumnezeu. mârâi cavalerul. apoi în roz şi apoi în alb. îi şopti lui Stienie şi sir Walter. „Nu ne va nimeri. Verster era suficient de aproape pentru ca ei să- i poată zări pielea în degradeuri de deasupra chiloţilor: vişiniu care dădea în roşu. „Gata…”. „Gura!”. Langa se apropie de ei. La numărătoarea mea. Langa îşi ridică mâinile încet.

Walter. „Ridică-l! Împuşcă-l! Acum. Walter! Al tău el Doboară-l! Walter!” Stienie îl atinse uşor pe umăr. Ăsta-i momentul. Walter!” Verster rânji. „Walter! Pistolul!”. „Domnule Langa!”. El se întoarse. Ţintea exact spre capul lui Langa. urlă Langa. . zâmbind viclean. Sir Walter trăsese piedica pistolului. „Acum!”. îi spuse ea încet. „Acum. „Acum. repede!” Verster continua să zâmbească afectat. urlă Langa.

domnule Langa”. li se atinseră mâinile şi picioarele. Capitolul 45 Stienie îl fixă pe Langa cu privirea de vreo cinci minute şi. „Deci m-am înşelat”. domnule Langa! Poftim! Ţi-am zis-o! Mă simt foarte rău că am spus aşa ceva. izbucni ofiţerul de poliţie din ea. „Sunt foarte dezamăgită! Eşti un bărbat foarte arătos şi. în circumstanţe diferite. iar ea pufăi din nou intenţionat. dar cred că trebuia să auzi chestia asta. „Era o greşeală inevitabilă!” Ochii lui Stienie sclipiră de mânie. în timp ce se zdrăngăneau şi se zdruncinau în spatele dubiţei. cine se aşteaptă la un personaj negativ în ultimele capitole ale cărţii? Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva!” „Şi mai ziceai de Maurice că ar putea corespunde personajului Leigh Teabing! Chiar te aşteptai la un personaj negativ şi nici aşa nu ţi-ai putut da seama cine e!” „Stienie. „Ti-am spus că nu am încredere în el! Ti-am spus! Iar tu mi-ai zis că totul e în regulă!” „Dar chiar aşa credeam!”. dar în momentul de faţă cred că eşti în totalitate depăşit de situaţie!” „Stienie…” „Eşti un ratat.” Îşi încleştă . spuse Langa. îi răspunse Langa timid. „Îţi dai seama. poate mi- ar fi plăcut să ies la un film cu tine şi să ne giugiulim după aceea. te rog…” „Nu.

în locul în care fuseseră dezlegate doar cât să poată merge. cu un aer sfidător. Câtă cruzime în ironia de a descoperi numele lui Steven Spielberg. Ieşiţi afară!” Dealul era arid şi biciuit de vânt. „Iar acum. urmaţi de sir Walter. A zis că durerea e benefică şi a sărit direct într-un tufiş cu spini. Stienie şi Langa porniră înainte pe o cărare îngustă spre stâncile mari ale ansamblului Pielberg. „Am impresia că domnului Verster i se par tufişurile mult prea dure pentru pielea sa greu încercată!” zâmbi cavalerul. „L-am implorat. dar nu a vrut cu niciun chip. cu mici arbuşti care se chinuiau să răzbată printre rocile împrăştiate peste tot. Curând maşina încetini. şi. Un ţipăt gâtuit se auzi din spatele unui pietroi imens. doar pentru ca eu să îl pot fura în mod ruşinos de similar precum în scena de deschidere din «Căutătorii Arcei Pierdute». care chicotea fericit în timp ce Langa îşi frământa şi îşi agita mâinile legate. . i se adresă acesta zâmbind maliţios. „trebuie să îţi retrag preţiosul indiciu descifrat pentru a porni pe calea destinului ca singurul deţinător al Secretului.fălcile şi îşi fixă privirea spre capota dubiţei. să-şi pună nişte pantaloni. Mergem?” Îi dureau foarte tare gleznele amorţite. şi în cele din urmă uşile se deschiseră pentru a dezvălui un decor stâncos şi sălbatic. dragul meu Cobră a Crăciunului”. bietul de el. dar şi un sir Walter ticălos.

„Da”. copilă. de exemplu?” „Nu văd de ce…” „Dar asistenţii sociali? Pe ei i-ai doborî?” „Bineînţeles că nu!” „Vezi”. „asta vroiam şi eu să întreb. La ce îţi foloseşte ţie Secretul?” „Păi. au copiii bolnavi acasă?” „Posibil. Bancheri. Voi juca după ureche.” „Ok. Mahări. „deci nu chiar pe oricine şi pe toată lumea. „Pentru ce te agiţi atât. „Genul de oameni care pot fi doborâţi de acest Secret.” „Şi dacă au şi un căţeluş?” „Uite. spuse şi Stienie. cum ar fi?” „Oricine! Toată lumea!” „Cum ar fi nişte instalatori. „pot să dobor anumiţi oameni cu ajutorul lui. Walter?”. Granguri din politică. . izbucni Walter. îl întrebă Langa. poate. Guvernanţi. evident”. Îhî… după ureche.” „Chiar dacă. Dar atunci pe cine?” Zâmbetul lui Walter dispăru. îl întrebă Langa zâmbind. continuă Stienie. spuse Stienie triumfătoare. ştii ce?”.” „Ce oameni?”. Walter? Ce valoare poate avea Secretul pentru tine?”.” „Bănuiesc că te bagi pentru bani. nu. Normal că o putere mare presupune şi o responsabilitate pe măsură şi cred că sunt suficient de înţelept pentru a decide dacă să dobor sau nu un guvernant care are acasă un copil bolnav sau un căţeluş. exclamă cavalerul. „Nu poţi amesteca lucrurile aşa. „Ştii tu.

pur şi simplu. spuse ea. să pară ca o buză de iepure. pentru a putea plăti uniformele şcolare şi pompiţele de astm ale mamei. „Hai.” „Dar cum o să ştie bancherul că tu nu blufezi? Nu îi poţi spune Secretul. „În final. Grupuri bancare. Oftă. Vai.” . iar el imediat îţi dă bani?” „Cam aşa merge. întrebă Stienie. bătrâne! Mai multe hârtiuţe decât voi şti vreodată ce să fac cu ele. dar puţin strânse. a trebuit să i-o vindem înapoi doamnei Fourie.” „Dar cum?”. I-a spus doamnei Fourie de la magazinul de mobilă că ştia totul despre relaţia ei cu tânărul Poggempoel cel cu buză de iepure. a ameninţat- o că îi va trimite scrisori domnului Fourie cu săruturi de ruj.” „Ca la cardul de credit? Merge şi la ATM-uri?” „Bineînţeles că nu. „zău aşa. pentru numele lui Dumnezeu…” „Nu”. îi spui unui bancher că tu ştii Secretul. care le tundea gazonul şi că dacă nu ne dădea nouă setul de sufragerie Barbara Cartland cu huse de plastic. „Ai pus punctul pe i. aşa că de unde va şti el cu siguranţă că tu ai adevăratul Secret?” „Eu nu…” „Aşa a făcut mama odată cu un secret. ce mobilier frumos era!” Ochii i se întunecară şi privi din nou cărarea îngustă pe care mergeau. Cum obţii bani de pe urma Secretului?” „De la… ştii tu… de la finanţişti.” „Aşa că.

Întuneric complet. „Acolo e”. dădură la o parte o perdea de trestii şi ramuri şi atunci îl văzură. spuse el. Deodată Verster sări de după o piatră. se afla o construcţie din piatră. suiră o mică scară de piatră cioplită în panta dealului. cu uşa adâncită în umbre şi cu podeaua acoperită de un strat subţire de muşchi. Nu o puteţi rata!” Ocoliră stânca. . ca un crevete uriaş. „Exact cum mi-am închipuit!”. „Douăzeci de metri mai sus. O încuietoare masivă zdrăngăni imediat. Uşa se închise în urma lor cu un şuierat de vânt. Nu mai mare decât o sală de clasă. cu acoperişul ascuns sub pietre şi tufişuri. se minună Langa. „Biserica Sfântul Ştefan a Republicii Vremurilor Apuse” Intrară.

Capitolul 46 Stienie şi Langa stăteau îngrămădiţi în întunericul unei mici cripte sau al unei toalete. „A fost un program derulat prin anii ’70 pentru a se asigura că religia va supravieţui în Africa de Sud. în locuri ferite. chiar dacă avea să aibă loc oricare dintre cele două scenarii ale Apocalipsei. Langa dădu din umeri. întrebă Stienie. răspunse Langa. Cele mai multe dintre capele au fântâni de apă sfântă. „fie un atac nuclear masiv din partea Rusiei. În spatele zidului sau al uşii. nu prea erau siguri ce era. sir Walter şi acolitul său bântuiau prin capelă.” Langa o strânse mai tare lângă el şi îi mângâie părul. Se puteau auzi sertare răsturnate pe podeaua de piatră şi cărţi dărâmate din rafturi. Iar cele mai mari au chiar pivniţe cu vin la sticlă şi prescură.” „Crezi că vor găsi Secretul?” Se auzi un trosnet şi apoi o înjurătură: nişte degete rătăcitoare întâlniseră o capcană de şoareci. „Ce loc mai e şi ăsta?”. „Nici nu mai ştiu . fie un guvern de negri. Ai auzit cum s-a închis uşa în urma noastră? Pentru a ne proteja de muzica de flaut şi de radiaţii. cu drept de vot universal. fructe storcite şi pisici azvârlite.” „Care erau aceste scenarii?” „Păi”. care pot curge chiar şi un secol. S-au construit astfel de capele prin toată ţara. „Nu am auzit niciodată de „Biserica Republicii Vremurilor Apuse. perdele trase.

tradiţia expunerilor antagoniste este foarte actuală! Te asigur că explicaţiile personajului negativ . urla el. Poate fi doar o idee. spuse el. „L-am găsit! Se află în vasul ăsta de lut! I- auzi cum foşneşte. „Secretul poate fi ceva în carne şi oase păstrat într-un vas de lut. Verster! Ridică oala! Ah. Cobră a Crăciunului! Şi domnişoară Labuschagne! Te contrazic. „Sau”. uşa se deschise.” Un răcnet puternic izbucni de partea cealaltă şi ţipetele lui Walter umplură spaţiul. jubilez! Secretul îmi aparţine.” Auziră paşi repezi apropiindu-se şi. Walter”. un concept intangibil plutind într-un spaţiu intelectual nedefinit. aflară acum – iar în faţa lor se afla silueta molatică în formă de pară a lui Verster. cât de vioi şi de graţios ar fi putut să o facă cineva cu genunchii înţepeniţi şi cu şira spinării amorţită. „Hai”. „L-am găsit!”. la fel de amorf şi difuz precum o şoaptă de vânt. cu un scârţâit ascuţit. în carne şi oase.dacă Secretul poate fi găsit. „tu ar trebui să ştii mai bine ca oricine ce demodat este monologul răutăcios!” „Ah. le spuse el. Langa. îi striga Langa. acum şi aici!” Langa se opri. „Hai. „Stăpânul vrea să se dea mare şi să îşi rostească monologul răutăcios înainte să vă fac felul!” Langa îşi încrucişă privirea cu sir Walter şi începu să se zbenguie prin naosul răvăşit al bisericii. O lumină slabă de lampă umplu spaţiul îngust – un confesional.

referitoare la motive, dar şi descrierile detaliate ale
crimelor comise erau cam răsuflate prin anii ’80,
dar un mic jubileu de final este la fel de interesant
ca întotdeauna. După care domnul Verster aici de
faţă va pune capăt vieţii tale spectaculos de
strălucitoare. Dar mai întâi…”
Îşi ridică mâinile. În lumina pâlpâitoare a
lămpilor cu gaz aşezate de-a lungul pereţilor,
Langa observă un vas rudimentar de lut.
„Secretul”, şopti Walter. Rânji obsesiv. „Vino mai
aproape, prieten vechi. Fii martorul ascensiunii
mele pe firmamentul puterii. Priveşte şi umple-te
de invidie. Priveşte şi conştientizează că în ultimele
momente ale vieţii tale strălucitoare, ai asistat la
descătuşarea adevăratei măreţii.”
Cavalerul îşi închise ochii şi îşi lăsă capul pe
spate. Părea să tremure.
„Are reacţiile maniacale ale laşităţii!”, şopti
Langa către Stienie. „Ticăloşii ăştia melodramatici
întotdeauna devin maniaci când fac ceva epic şi
malefic. Şi nu am înţeles niciodată de ce trebuie să
se petreacă totul cu încetinitorul. Ai crede că de-
abia aşteaptă să termine!” Sir Walter ascunse
vasul sub braţul său şi îşi ridică mâna liberă,
flexându-şi şi strâmbându-şi degetele. Langa îl
privea uimit.
„Doar am citit despre chestia asta, dar nu am
mai văzut până acum”, şopti el. „Psihologii care au
studiat fenomenul triumfului criminal numesc
acest moment faza fulgerului albastru. Vezi, se
poartă de parcă prin anii ’80 arcuri mari de
lumină albastră ar izbucni din mâna lui arcuindu-

se de la el până la pereţi. Imediat o să cadă în
genunchi…”
Sir Walter începu să se balanseze înainte şi
înapoi, iar în capelă răsună o trosnitură, ca şi cum
o conservă de sardine se deschidea încet.
Cavalerul asuda, balansul său devenind tot mai
frenetic. Apoi, cu o privire scurtă către prizonierii
săi, îşi coborî mâna şi îşi arse o lovitură puternică
în genunchi. Se auzi scrâşnitul metalului pe metal,
iar genunchiul se îndoi în cele din urmă. Sir
Walter se prăbuşi pe podea, cu privirea extaziată,
a revelaţiei.
Încet, tremurând aproape incontrolabil, îşi băgă
mâna în vasul de lut.
Tremuratul se opri.
Niciun sunet.
I se auzeau degetele boante căutând înfrigurate
în vas…
„Iată!”, triumfă cavalerul. Îşi scoase mâna din
vas şi o ridică în aer. „Priviţi nemurirea mea!
Priviţi-mi triumful!”
Stienie privi cu atenţie în lumina chioară. „Dar
ăla e un gândac mort!”
Sir Walter îşi coborî mâna în dreptul ochilor şi
privi obiectul mare şi negru din pumnul său. „Nu-i
adevărat!”, izbucni el. „Este un…”. Ţipă şi aruncă
insecta uscată pe jos şi începu să îşi frece
spasmodic mâna de haină. „Am pus mâna pe el!”,
tremura Walter, cu ochii ieşiţi din orbite şi cu
umerii tresărind la fiecare val de groază care îl
încerca. „Oh, Doamne, ce scârbos! Oh, umanitate!
Am pus mâna pe el!” Arătă spre uşa din spatele lui

Verster, cu gura strâmbată de scârba îngrozitoare.
„Du-te la oh, fir-ar să fie, am pus mâna pe el – la
maşină. Adu-mi şerveţelele umede din geantă!”
Verster dispăru. Se auzi şuieratul porţii şi,
pentru o clipă, o rază de soare lumină colţul
bisericii.
„Şi acum?”, întrebă Langa cu aroganţă. „Walter,
doar nu te aştepţi să stăm degeaba până când
căţeluşul tău albinos tropăie puţin pe afară să-şi
îndeplinească misiunea?”
„Dar de ce nu?”
„Pentru Dumnezeu, omule!”, ţipă Langa. „În
limbaj de radio, asta se cheamă timp mort. Nu se
poate să nu se întâmple nimic într-un moment ca
ăsta. În logica deznodămintelor, ăsta ar fi o
adevărată ruină!” Pufni teribil de iritat. „Ştii ce,
Walter, încep să cred cu spaimă că de fapt faci
parte din clasa de mijloc şi nu prea ai cine ştie ce
influenţă!”

Capitolul 47
Până se întoarse Verster, sir Walter devenise
livid. „Tăceţi din gură!”, urlă el. „Nu mai vreau să
aud un sunet! Linişte!”
Langa izbucni în râs, cu capul pe spate. „Nu o
lua ca pe ceva personal, dragul meu Walter”, rânji
el. „Se întâmplă multor oameni. Şi se pare că e
chiar normal!” „Nu chiar, domnule”, spuse Stienie.
„Nu i s-a întâmplat nici unuia din cunoscuţii mei!”
„Nu? Oh, Doamne, înseamnă că poate Walter
este singurul cu un astfel de handicap jenant!”
Verster îi ameninţă cu pistolul. „Când Stăpânul
vă spune să tăceţi din gură, tăceţi din gură!”
„Doar încercam să subliniez”, spuse Langa,
„faptul că Stăpânul nostru a reuşit să creeze o
mascaradă ieftină din ceea ce părea să fie un
moment glorios, cu oarece urme de valoare
teatrală. De fapt, îmi dau seama că sir Walter nu
ar putea crea un moment de glorie nici cu un
proiectil nuclear ascuns într-un siloz, chiar dacă
viaţa lui, a unui om de ştiinţă suedez cu pieptul
mare, a unui grup de măicuţe dominicane şi a
unui întreg oraş estonian ar depinde de asta!”
„Voi ăştia cu succes la public!”, spuse cavalerul
cu amărăciune. „Întotdeauna faceţi apel la reacţiile
animalice primitive pentru a vă justifica existenţele
firave! Moment de glorie! Pah! Cine are nevoie de
aşa ceva? N-am mai avut un orgasm în patruzeci
şi trei de ani şi uită-te la mine!” îşi atinse pieptul.
„Priveşte-mă şi minunează-te!”

„Minunează-te că ce?”, întrebă Stienie.
„Destul!”, urlă sir Walter. „Nu sunteţi decât
nişte firicele de praf în razele măreţei mele victorii!
Gloria mă aşteaptă! Verster! Bagă mâna în vas şi
scoate ce găseşti pe acolo. Dacă e tot o insectă, jur
înaintea lui Dumnezeu că te împuşc pe loc dacă
mi-o pui pe spate!”
Verster se apropie înciudat.
Băgă mâna în vas.
Încremeni.
Nu nu nu nu nu…
Nu părea prea bine.
Nu părea bine deloc.
Deveni tot mai iritat şi îşi băgă pumnul între
dinţi.
„Este…”
„Ce e, omule? Mai repede, scoate-o afară!”
„Mă face să mă simt murdar, Stăpâne.”
„Hai odată!”
Cu ochii inundaţi de lacrimi pironiţi în tavan, cu
degetele albite în timp ce le strângea între dinţi,
Verster îşi scoase încet mâna din vas.
Îi atârna între degete, mic şi alb.
„E un creion!”, şopti Stienie. „Nu, staţi, e o
lumânare!”
Langa era mult prea şocat pentru a mai vorbi.
Deci era adevărat. Chiar exista. Omuleţul de
Ceară din Africa.
Iată-l! Lung de zece centimetri şi gros de doi, cu
un capăt mai ascuţit şi crestat.
„Scrie ceva pe el!”, murmură Stienie. „O mulţime
de litere micuţe!”

„Nume, draga mea”, spuse sir Walter, cu o voce
spartă de emoţie. „Douăzeci de nume gravate în
ceară, exact aşa cum au fost tatuate pe original.”
„Tatuate?”
„Nu am crezut niciodată zvonurile”, murmură
Langa. „Nu am crezut că poate fi posibil.”
„Priveşte şi învaţă!”, ţipă sir Walter. „Iată
Omuleţul de Ceară! Iată masca morţii bărbăţiei lui
Cecil John Rhodes!”
Stienie se înecă din cauza surprizei. „Adică
este…”
„Da, copila mea!”, îi răspunse cavalerul. „Este o
replică exactă a falusului celui mai mare creator
de imperii din istorie; creat cu mare atenţie prin
mulaj când se afla pe patul de moarte, gravat cu
mare atenţie cu acelaşi scris care înnobila şi
originalul. Şi apoi ascuns de ochii civilizaţiei
pentru mai mult de un secol. Iar acum eu îi
cunosc Secretul!”
Stienie ridică sceptic din sprânceană. „Nu e cine
ştie ce secret, tipule. Poate dacă avea 15 centimetri
sau, măcar, puţin mai gros, dar…”
„Te dedai imediat celei mai josnice defăimări”,
oftă cavalerul, „celor mai depravate reacţii.” O fixă
obsesiv cu privirea. „Numele, prostănaco, numele
scrise!”
Langa aprobă din cap, înţelegând în final totul.
„Sunt cuceririle lui, nu-i aşa?”
„Aşa e, dragul meu Cobră a Crăciunului.
Numele fiecărui triumf carnal, pentru a le
cunoaşte toată lumea.”
Stienie încremeni. „Dar nu înţeleg motivul.”

” „Mai rău”. Într-adevăr. nobili înaintaşi ai revoluţionarilor de azi. spuse sir Walter. insistă Langa. Stienie. toată lupta de eliberare africană ar fi subminată în mod catastrofic. O mare mulţime de oameni ar fi distruşi dacă s-ar dovedi că o singură rămurică din arborele lor ancestral a fost atinsă de vopseaua albă a colonizatorului!” „Ia uite aici!”. „Jumătate din acele nume aparţin unor strămoşi respectabili ai mândrului popor african. Puterea economică a negrilor ar intra într- un impas îngrozitor. spuse Langa. chiar lângă amprenta asta. „Aruncă o privire la ăsta de aici. „Numele. „Trăim în vremuri mult mai puţin liberale decât ne place să credem. Langa îi prinse mâinile în ale sale. exclamă Stienie. Stienie. „Nu este stră- stră-bunica lui?” .” „Dar tot nu înţeleg cum…” „Sângele Colonizatorului Satanic să curgă prin venele luptătorilor pentru libertate?”. „Doamne Dumnezeule!”. Îţi dai seama de pericol ar fi pentru un imperiu economic sau pentru un guvern dacă s-ar afla în mod public că străbunica unui lider actual a avut una mică cu Cecil Rhodes?” „De fapt”. jubilă sir Walter. ţipă Stienie. Cum ţi se pare asta pe post de acţiune antidiscriminatorie?” „Sfinte Sisoie!”. „cred că în majoritatea cazurilor era vorba de străbunici. îi răspunse Langa. „Vrei să spui că…?” „Exact”.

„Chiar ea. spuse Învăţătorul. Şi apropo de părăsire…” Îşi pocni degetele. „Cred că ai o pielicică de ceară care îmi aparţine.” . amice!”. Va trebui să îşi părăsească rezidenţa oficială până la sfârşitul lunii. Păşi într-o rază de lumină. cărând cea mai mare carabină pe care o văzuse Langa vreodată. În spatele său se afla un omuleţ mic şi gras. „Îngheaţă. Am un avion de prins şi o lume de cucerit!” Dar asasinul îşi ridicase mâinile deasupra capului. „Verster. dispensează-te de ăştia doi cât mai uman consideri cu putinţă.

Crevete alb. aşa că de ce să îl plătesc şi eu pentru acelaşi serviciu?” Stienie îşi frecă tâmplele. „Aveai de gând să mă trişezi.” Se întoarse pentru a-şi privi trădătorul. le spuse învăţătorul. „Poftim?”. apropiindu-se de ei. râse învăţătorul.” „Niciodată să nu trişezi un trişor. Verster îşi aminti totul. „Nu mai înţeleg”. Eu vreau Secretul. Şi sir Walter vrea Secretul. ai fi fost deja mort. îi răspunse Langa. „dar cred că ne aflăm în faţa unor grave erori de redactare. Sir Walter are o grămadă de bani şi plăteşte această biată epavă de albinos . „E chiar foarte simplu. urlă sir Walter. Pămpălău de fătălău. relicvă mizerabilă şi decolorată a Asaltului Total?” Învăţătorul rânji. îţi dai seama câţi şoricei au trebuit să ucidă pentru a-ţi face haina? Trădare. încercând să-şi uşureze durerea chinuitoare provocată de atâta gândire. maică-ta îţi tunde părul? Verster. Capitolul 48 Brusc. „Căprioara. întotdeauna trădare. „Cine-i ciudatul ăsta?” „Nu sunt sigur”. nu zici?”. Verster. „Ştiam că îl plăteşti pentru a descoperi Secretul şi pentru a-i jecmăni pe Stareţi. mai bronzează-te şi tu! Verster.” „Ba deloc!”. îi şopti lui Langa. „Dacă n-ai fi avut tunu’ ăsta blestemat în maţele mele. Verster.

În negocierile mele cu Episcopul ăsta. Dar o să ia timp să rulez asemenea marfă. ţipă Învăţătorul. „Aş putea să îţi ofer şase milioane.” Langa tăcea. Poate chiar zece. cu faţa schimonosită de durerea pierderii. cu voi. Eu nu am bani deloc şi. replică învăţătorul. sir Walter. am descoperit că ştie câte ceva despre Secret şi mi-am dat seama că putea fi legătura mea cu Verster. „Ia-o. reflectând asupra celor auzite. se răsti cavalerul. E a ta. „Da. „Încă un lucru. pentru a scoate Secretul la lumină. arcuşuri de vioară!”. Fără trucuri!” „Îţi dau două milioane de ranzi!”. Încetişor. cavalerul îi întinse figurina de ceară. Accepţi cumva şi bilete la ordin?” „Pieliţa.” Se opri. indirect.să hăcuiască Stareţi. munceşte pentru o ramură inofensivă a Frăţiei. dacă îmi vând figurinele Royal Doulton. prin faptul că. „Dă-mi douăzeci de milioane şi facem târgul!”. mă mai încurcă şi un Episcop rătăcit de la care vroiam să fur o sumă frumuşică. Sir Walter se adânci într-o gândire aritmetică. vă rog să vă puneţi pielicica în mâna mea. dar tot nu înţeleg cum…” „Of. Acum! Nu mă forţa să te rănesc!” Încet. pe deasupra. sir Walter. şi. prin intermediul Frăţiei. din pură coincidenţă. Eşti bun să îi spui unui distrus aristocrat cine l-a înfrânt? Cine este angajatorul tău?” După care zâmbi . „Nu avem timp pentru reflecţii la ora asta! Angajatorul meu vrea Secretul şi îl vrea azi! Aşa că. acum.

Ce răsturnare. dacă aceste cărţi ofereau atâta lipsă de sens şi de coerenţă? Era oare atât de surprinzător.leşinat. Nu? Din Telkom?” „Ştiam eu!”. Nu-i de mirare că tinerii din ziua de azi nu mai citeau cărţi şi se complac în subcultură. Langa putea observa pumnii cavalerului încleştaţi în jurul mânerelor. atât timp cât autorii puteau emite descrieri răsunătoare şi în limbaj de lemn găunos? Încremeni. Era de mirare. „Sau stai. de la sfârşitul Codului lui Da Vinci. „Fii gata de acţiune!”. cu toată violenţa şi drogurile şi misoginismul şi Harry Potter-ul ei cu tot. Lasă-mă să ghicesc. găunoasă. ţipă Verster şi trase o rafală asurzitoare de gloanţe. Sir Walter lovi. strângându-l de gât. Sir Walter sări imediat pe el. „Nu mişca!”. îi şopti Langa lui Stienie ca bănuială ieşindu-i dintre buze. Langa se aruncă la pământ . Sir Walter îşi ajusta cârjele. şopti Stienie. Faci parte din spionajul american. Ce răsturnare monstruoasă. Zgomotul metalic al cârjei de aluminiu zdrobind tibia pedagogică răsună în capelă. zgomotoasă şi lemnoasă! Nu mai întâlnise aşa ceva de la – ei bine. orbitor de rapid. iar Învăţătorul se prăbuşi grămadă urlând. Învăţătorul izbucni în râs. „Sunt unele forţe chiar mai mari ca acestea. Mă tem că secretul ăsta va pleca odată cu mine.” Langa şuieră încet printre dinţi. Pentru a enşpea mia oară.

iar Langa se opri o secundă pentru a-i administra o lovitură adormitoare. „Cred că acest obiect ar fi mai în siguranţă în seiful Langa”. Stienie! Unde era Stienie? O mişcare în obscuritatea din spatele lui Verster îi atrase atenţia lui Langa. „Pila mea de unghii!”. Încremeniseră cu toţii. gâfâi ea. Nimeni nu e în stare să suporte o asemenea durere!” Langa o strânse în braţe şi săriră amândoi peste trupul asasinului. Asasinul zăcea inert. Dar asasinul îi prinse privirea şi se întoarse chiar în clipa în care poliţista se lansă în aer şi îl izbi în pieptul dezgolit. Sir Walter se ridică năucit de pe Învăţător. spuse el. smulgând Omuleţul de Ceară din degetele flasce. Puternic şi ascuţit şi îngrozitor. „Iar acum. picioare şi înjurături cu dinţi strălucind în lumină şi degete de la picioare căutând cu disperare să strângă carne moale. „Cred că i-am decojit pielea arsă din spatele genunchilor. draga mea…” . ricoşând prin spaţiul închis ca nişte albine furioase. Şi apoi. Stienie se dădu jos de pe Verster şi îşi aşeză o lungă şuviţă de păr în spatele urechii drăgălaşe. după o clipă care dură o eternitate. După care se opriră. Se auzi un urlet. Stienie zâmbi şiret şi ridică un beţişor negru. numai braţe.în timp ce gloanţele ţâşneau şi şuierau. Formară un tot de încleştare şi rostogolire pe podea. Faţa dolofană a lui Walter se storci de podeaua de piatră.

apoi porniră pe cărare – stomacul ei chirăind de foame – apoi peste dealuri şi tot mai departe pentru a dansa cu Langa în noapte! SFÂRŞIT .Porniră spre ieşire.

domnule. dacă peisajul lui Beatrix Potter din Povestea unui purceluş amabil nu ar fi semănat izbitor de tare cu al lor. porniră liniştiţi către aeroport. murmură el şi se aplecă încet spre ea. în loc de dealuri. Te- ai comportat foarte… profesional. „Vă mulţumesc. aleseră pachetul de asigurare „Gypsy Rover” şi aterizară lin pe pista din Cape Town. parcaţi în faţa apartamentului lui Langa de pe strada Orange. „Noapte bună”. Aşa că.” „Deci”.” Ei îi ardeau obrajii. „Ei bine”. spuse ea. Aerul mirosea a iasomie în timp ce zăboveau în taxi. umbra acestuia alunecând peste clădiri. „Uau!”. Stienie. A fost o plăcere să… lucrez cu dumneavoastră. tocmai când ultimele raze de soare mângâiau vârful muntelui. Apoi ieşi din taxi şi urcă în grabă treptele. şopti ea. Epilog Sau cel puţin aşa ar fi făcut Stienie. „Uau! . „Ce zi!” „Mda. spuse el.” „Noapte bună”. spuse Langa „îţi mulţumesc. O sărută pe obraz şi se lăsă o clipă furat de aroma parfumului şi a prafului de puşcă răspândit de buclele ei.

. vai. zâmbind. Ea acceptă şi urcară împreună spre lumina şi căldura casei. şi erau nişte gravuri tare reuşite. Stienie! E doar un bărbat! Dar. ce bărbat!” Se auzi o bătaie scurtă în geamul maşinii. Gândeşte. Sau de un nou pistol. „Ai vrea să urci la mine să-ţi arăt gravurile?”. Încremeni o clipă. după care lăsă în jos geamul. Şi se uitară la gravuri până târziu în noapte. Acesta era genul ăla de moment în care o fată avea nevoie de un câine. o întrebă Langa.