C U P R I N S

PAG.
3. MANIFESTĂRI DEDICATE ANIVERSĂRII REVISTEI ROMÂNE DE CRIMINALISTICĂ VASILE LĂPĂDU 6. MESAJUL DOMNULUI CHESTOR DR. GHEORGHE POPA ADRESAT PARTICIPANŢILOR LA SIMPOZION 7 STANDARDIZAREA ACTIVITĂŢILOR ÎN POLIŢIA ROMÂNĂ GHEORGHE POPA

CO NSILIUL

11. O COMPARAŢIE ÎNTRE STANDARDELE ISO 17020 I 17025 MIHAIL GHEORGHIŢĂ CRI AN MUCENIC LĂZUREANU

8. MANAGEMENTUL CALITĂŢII ÎN CONTEXTUL SOCIETĂŢII BAZATE PE CUNOA TERE LIDIA CRISTEA

16. STANDARDIZAREA ÎN ROMÂNIA CRISTIAN CHIRAN ION PLE EA RADU GLONŢ

13. PREGĂTIREA PERSONALULUI ÎN RESPECTUL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE GABRIEL ŢÎRU MARGARETA FLESNER

34. LABORATORUL DE TEHNICA DOCUMENTELOR SUB LUPA EUROCONFORMIZĂRII - IMPLEMENTAREA STANDARDULUI ISO 17025 VIOREL-DAN BRATOSIN

32. CONSIDERAŢII PRIVIND SPORIREA CALITĂŢII EFECTUĂRII EXPERTIZELOR JUDICIARE GHEORGHE GOLUMBENCO

26. ASIGURAREA CALITĂŢII REZULTATELOR PRIN DESFĂ URAREA TESTELOR INTERLABORATOARE I TESTELOR DE COMPETENŢĂ MARIA GEORGETA STOIAN ELENA GALAN

23. AMENDAMENTE ADUSE LA LEGEA NR. 156 DIN 08.04.2002 PENTRU APROBAREA ORDONANŢEI GUVERNULUI NR. 2/2000 PRIVIND ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE EXPERTIZĂ TEHNICĂ JUDICIARĂ I EXTRAJUDICIARĂ I A LEGII NR. 488 DIN 11.06.2002 PRIVIND AUTORIZAREA EXPERŢILOR CRIMINALI TI EXPERT CRIMINALIST MIRCEA FIERBINŢEANU

22. PROCESUL IDENTIFICĂRII DACTILOSCOPICE (ACE-V) I PROCEDURA OPINIILOR DIFERITE (POD) IONEL NECULA FLORIN RONTESCU

20. MODALITĂŢI DE ÎNCERCĂRI, ETALONĂRI I VALIDĂRI ALE METODELOR NICOLAE PREDA

Preşedinte de onoare: Academician Marius SALA, vicepreşedinte al Academiei Române Preşedinte: Chestor conf. univ. dr. Gheorghe POPA Vicepreşedinţi: Prof. univ. dr. Lazăr CÂRJAN Chestor principal drd. Iancu TEFAN General maior magistrat dr. Dan VOINEA Prof. univ. dr. Vasile BERCHE AN Membri: Prof. univ. dr. Tudorel BUTOI Procuror lector univ. Titus DUŢĂ Conf. univ. dr. habilitat în drept Mihail GHEORGHIŢĂ – R. Moldova Conf. univ. dr. GHEORGHE GOLUBENCO – R. Moldova LAZARENKO LINA – Republica Lituania Dr. KOSTADIN KIRILOV BOBEV – Bulgaria Prof. univ. dr. PETRE BUNECI Prof. univ. dr. Valentin IFTENIE Dr. Gheorghe BĂLAN Chestor dr. Bujor FLORESCU General de divizie (r) dr. Gavril Dorelu ŢĂRMUREAN Comisar-şef Gabriel ŢÎRU Comisar Crişan-Mucenic LĂZUREANU Comisar-şef NICOLAE BUZATU Lector univ. dr. Ioan HURDUBAIE Conf. univ. dr. Valerică DABU Conf. univ. dr. Nicolae VĂDUVA Ing. Anca BĂLAN Conf. univ. dr. Ghorghe PĂ ESCU Comisar-şef Niculae GHEORGHE Comisar-şef Grigore PĂTRUŢ Inginer Dan PE TINĂ Prof. Vladimir ALEXANDRESCU Comisar drd. Sorinel CĂRĂU U
ÎN ATENŢIA CITITORILOR I COLABORATORILOR!

TIINŢ IFIC

35. ELEMENTE DE NOUTATE PRIVIND PROCEDURA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI ÎN RAPORT CU STANDARDELE I EXIGENŢELE DE CALITATE IMPUSE DE EUROCONFORMIZAREA ACTIVITĂŢILOR CRIMINALISTICE MARIN RUIU

44. EXPERIENŢA PRACTICĂ ÎN APLICAREA STANDARDULUI ISO/CEI 17025 ÎN LABORATOARELE CRIMINALISTICE TERITORIALE EMIL STOIAN ZOLTAN KADAR RAMONA URSUL

43. IN MEMORIAM PROF. UNIV. NICOLAE MINOVICI VASILE LĂPĂDU I

37. EUROCONFORMIZAREA I STANDARDIZAREA ACTIVITĂŢII DE CERCETARE PENALĂ A POLIŢIEI JUDICIARE CONSTANTIN DUVAC

Următorul număr al revistei va apărea în luna august 2008. Cei care doresc să-şi asigure procurarea publicaţiei noastre se pot adresa serviciilor de criminalistică de la inspectoratele de poliţie judeţene şi de la Poliţia Capitalei. De asemenea, materialele date spre publicare, însoţite de ilustraţiile necesare, se vor trimite redacţiei, tot prin serviciile de criminalistică, la Institutul de Criminalistică al I.G.P.R.

Revistă realizată de: Asociaţia Criminaliştilor din România; recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică, prin Hotărârea nr. 1240/2005; Certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr. 17 din 26.02.2002, eliberat de Judecătoria Sectorului 3, Bucureşti; Autorizaţie nr. 44/PJ/2002, 80-3/12.997; cod fiscal nr. 14523220; cont nou: 2511.E01.0.564199.0080.ROL. 6; cod IBAN RO58RNCB0080005641990006-B.C.R. Sucursala Doamnei, Bucureşti Certificat de înregistrare a mărcii la O.S.M. nr. 78602 www.asociatiacriminalistilor.ro; asociatia criminalistilor@yahoo.com Editor: Asociaţia Criminaliştilor din România, LEI 5 I.S.S.N. 1454-3117 B-dul Dacia nr. 55, sector 1, telefon 210 33 44

Redactor – şef adjunct: Constantin GÂDEA Redactori: Simona CIOCAN, Steluţa GREJDINOIU, Mihaela Irina CONSTANTINESCU, Gheorghe APOSTOAIE, Marin RUIU, Lucian ALEXANDRESCU, Pantelimon BO TINĂ, Cristian DUMITRESCU Traducerea: Ioana VASILE – expert criminalist Secretar general de redacţie: BARBU ALEXANDRU Publicitate şi difuzare: Liviu OPREA şi Nicolae SAVU Mobil: 0740 06 06 96; E-mail: criminalistica@rol.ro Foto: Răzvan RIZEA, Emanoil APETREI şi Mihai MÂRZA Revista a fost fondată \n martie 1999 de prof. VASILE LĂPĂDU I

Redactor – şef: Vasile LĂPĂDU I

Revista Română de Criminalistică a fost acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării tiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) cu avizul nr. 587/2006

SUMMARY
PAG.
3. MANIFESTATIONS DEDICATED TO THE ROMANIAN FORENSIC MAGAZINE ANNIVERSARY. VASILE LEPĂDU I 6. MR. CHESTOR PHD. GHEORGHE POPA MESSAGE FOR THE SYMPOSIUM. 7. STANDARDISATION OF THE ACTIVITIES IN THE ROMANIAN POLICE. GHEORGHE POPA

SOMMAIRE
PAG.
3. MANIFESTATIONS DÉDIÉES A L’ANNIVERSAIRE DE LA REVUE ROUMAINE DE CRIMINALISTIQUE VASILE LĂPĂDU I

6. MESSAGE DU MONSIEUR GHEORGHE POPA ADRESSÉ AUX PARTICIPANTS AU SYMPOSIUM

7. STANDARDISATION DES ACTIVITÉS DANS LA POLICE ROUMAINE GHEORGHE POPA 8. MANAGEMENT DE LA QUALITÉ EN CONTEXT D’UNE SOCIÉTÉ BASÉE SUR LA CONNAISSANCE LIDIA CRISTEA

8. QUALITY MANAGEMENT SYSTEM IN A SOCIETY BASED ON KNOWLEDGE. LIDIA CRISTEA

11. A COMPARISON BETWEEN ISO 17020 AND 17025 STANDARDS MIHAIL GHEORGHIŢĂ CRI AN MUCENIC LĂZUREANU 13. PERSONNEL PROFESSIONAL TRAINING ACCORDING TO INTERNATIONAL STANDARDS. GABRIEL ŢÎRU MARGARETA FLE NER 16. STANDARDISATION IN ROMANIA. CRISTIAN CHIRAN ION PLE EA RADU GLONŢ

13. FORMATION DU PERSONNEL DANS LE RESPECT DES STANDARDS INTERNATIONAUX GABRIEL ŢÎRU MARGARETA FLE NER 16. STANDARDISATION EN ROUMANIE CRISTIAN CHIRAN ION PLE EA RADU GLONŢ

11. COMPARAISON ENTRE LES STANDARDS ISO 17020 ET 17025 MIHAIL GHEORGHIŢĂ CRI AN MUCENIC LĂZUREANU

20. TESTS, STANDARDS AND VALIDATIONS OF METHODS NICOLAE PREDA

22. THE PROCESS OF FINGERPRINTS IDENTIFICATION (ACE-V) AND THE PROCEDURE OF THE DIFFERENT OPINIONS (POD). IONEL NECULA FLORIN RONTESCU

20. MODALITÉS D’ESSAIS, D’ÉTALONNAGES ET DE VALIDATIONS DES MÉTHODES NICOLAE PREDA

23. AMENDMENTS AT NO. 156 LAW FROM 08TH OF APRIL 2002 FOR THE APPROVAL OF THE GOVERNMENT ORDONNANCE NO. 2 FROM 2002 CONCERNING THE ORGANIZATION OF JUDICIAL AND EXTRAJUDICIAL TECHNICAL EXPERTISE ACTIVITY AND ALSO AT NO. 488 LAW FROM 11TH OF JUNE 2002 CONCERNING THE FORENSIC EXPERT’S AUTHORISATION. MIRCEA FIERBINŢEANU 26. RESULTS QUALITY ASSURANCE BY PARTICIPATING AT COLLABORATIVE AND PROFICIENCY TESTS. MARIA GEORGETA STOIAN ELENA GALAN

22. PROCESSUS D’IDENTIFICATION DACTILOSCOPIQUE (ACE-V) ET LA PROCÉDURE DES OPINIONS DIFFÉRENTES (POD) IONEL NECULA FLORIN RONTESCU 23. AMENDAMENTS À LA LOI NO. 156/08.042002 POUR L’APPROBATION DE L’ORDONNANCE DU GOUVERNEMENT NO. 2/2000 POUR L’ORGANISATION DE L’ACTIVITÉ D’EXPERTISE TECHNIQUE JUDICIAIRE ET EXTRAJUDICIAIRE ET À LA LOI NO. 488/11.06.2002 POUR L’AUTORISATION DES EXPERTS CRIMINALISTES – EXPERT CRIMINALISTE MIRCEA FIERBINŢEANU

32. CONSIDERATION TOWARDS THE QUALITY INCREASING OF THE JUDICIAL EXPERTISE. GHEORGHE GOLUMBENCO 34. EUROCONFORMIZATION OF THE QUESTIONED DOCUMENT LABORATORY. VIOREL DAN BRATOSIN

26. ASSURANCE DE LA QUALITÉ DES RESULTATS PAR LE DÉROULEMENT DES TESTS INTERLABORATOIRES ET DES TESTS DE COMPÉTENCE MARIA GEORGETA STOIAN ELENA GALAN

35. NEW ELEMENTS CONCERNING CRIME SCENE INVESTIGATION PROCEDURE ACCORDING TO QUALITY STANDARDS AND REQUIREMENTS OF THE EUROCONFORMISATION OF FORENSIC ACTIVITIES. MARIN RUIU 37. EUROCONFORMIZATION AND STANDARDIZATION OF JUDICIAL POLICE INVESTIGATION. CONSTANTIN DUVAC 43. IN MEMORIAM UNIVERSITY PROFESSOR NICOLAE MINOVICI. VASILE LEPĂDU I

34. LE LABORATOIRE DE TECHNIQUE DES DOCUMENTS SOUS LA LOUPE D’ÉUROCONFORMISATION – LA MISE EN OEUVRE DU STANDARD ISO 17025 VIOREL DAN BRATOSIN 35. ELÉMENTS DE NOUVEAUTÉ DANS LA PROCÉDURE DE L’INVESTIGATION DE LA SCÈNE DE CRIME PAR RAPPORT AUX STANDARDS ET AUX EXIGENCES DE QUALITÉ IMPOSÉES PAR L’ÉUROCONFORMISATION DES ACTIVITÉS CRIMINALISTIQUES MARIN RUIU

32. CONSIDÉRATIONS SUR L’ACCROISSEMENT DE LA QUALITÉ DES EXPERTISES JUDICIAIRES GHEORGHE GOLUBENCO

37. EUROCONFORMISATION ET STANDARDISTAION DE L’ACTIVITÉ D’INVESTIGATION PÉNALE DE LA POLICE JUDICIAIRE CONSTANTIN DUVAC 43. IN MEMORIAM PROF. UNIV. NICOLAE MINOVICI VASILE LĂPĂDU I

44. PRACTICAL EXPERIENCE IN APPLYING THE ISO/CEI 17025 STANDARD IN THE TERRITORIAL FORENSIC LABORATORIES. EMIL STOIAN ZOLTAN KADAR RAMONA URSUL

2

44. EXPÉRIENCE PRATIQUE DANS L’APPLICATION DU STANDARD ISO/CEI 17025 DANS LES LABORATOIRES CRIMINALISTIQUES TERRITORIAUX EMIL STOIAN ZOLTAN KADAR RAMONA URSUL

CRIMINALISTICA

Manifestări dedicate Aniversării Revistei Române de Criminalistică
Miercuri, 16 aprilie 2008, la Centrul Cultural al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, au avut loc manifestările dedicate Aniversării a 10 ani de la apariţia Revistei Române de Criminalistică din România, organizate de Asociaţia Criminaliştilor din România şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu sprijinul sindicatului “Prolex”.

Prof. Col (r) Vasile Lăpăduşi

În prima parte, s-a desfăşurat Simpozionul cu tema: “Euroconformizarea activităţilor de criminalistică prin implementarea managementului calităţii”. Comunicările prezentate le redăm în acest număr al revistei, precum şi în nr. 4/2008. În cea de-a doua parte a manifestărilor au rostit alocuţiuni specialiştii care îşi aduc contribuţia la realizarea revistei. Au participat la aceste manifestări reprezentanţi ai unor instituţii ale statului de drept, cadre didactice universitare, specialişti şi experţii ai Institutului de Criminalistică din I.G.P.R., şefii serviciilor de criminalistică din structurile teritoriale, magistraţi, procurori, poliţişti, masteranzi, studenţi, membrii ai Asociaţiei Criminaliştilor din România, reprezentanţi ai massmedia etc. Au participat, de asemenea, prof.univ.dr. habilitat în drept Mihail Gheorghiţă şi conf.univ.dr. Gheorghe Golumbenco, din Republica Moldova. În prezidiu au fost următorii: 1. Dl. chestor conf. univ. dr. Gheorghe Popa – inspector general al Poliţiei Române; 2. Dl. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române, preşedinte de onoare al Consiliului tiinţific al Revistei Române de Criminalistică;

3. Dl. prof. univ. dr. Lazăr Cârjan, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România; 4. Dl. prof. univ. dr. Vasile Bercheşan, vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România; 5. Dl. general maior magistrat conf.univ.dr. Dan Voinea, vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România; 6. Dna. prof. univ. dr. ing. Lidia Cristea – rectorul Universităţii Române de tiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti; 7. Dl. prof. univ. dr. Valentin Iftenie – director adjunct al Institutului Naţional de Medicină Legală; 8. Dl. col (r) prof. Vasile Lăpăduşi, secretarul general al Asociaţiei Criminaliştilor din România, redactor-şef al Revistei Române de Criminalistică; 9. Dl. comisar şef Gabriel Ţâru – vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România, directorul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R.; 10. Dl. comisar drd. Crişan Mucenic Lăzureanu, secretar executiv al Asociaţiei Criminaliştilor din România, director adjunct al Institutului de Criminalistică. Moderatorii simpozionului au fost: 1. 2. 3. 4. Dl. Dl. Dl. Dl. chestor conf.univ.dr. Gheorghe Popa; col (r) prof. Vasile Lăpăduşi; comisar şef Gabriel Ţîru; comisar Crişan Mucenic Lăzureanu.

În continuare, vom prezenta cele două alocuţiuni de deschidere ale dl. col.(r) Vasile Lăpăduşi:

CRIMINALISTICA

3

ALOCUŢIUNE DE DESCHIDERE
Stimaţi invitaţi, Dragi colegi, Doamnelor şi domnilor,

ALOCUŢIUNE ÎN LEGǍTURǍ REVISTEI DE CRIMINALISTICǍ CU ANIVERSAREA

Înainte de toate, îmi face plăcere să salut prezenţa În legătură cu evocarea celui de-al doilea moment al dumneavoastră aici, în spaţiul pe cât de primitor, pe atât de manifestării de astăzi, respectiv aniversarea Revistei de familiar nouă, criminaliştilor, al Centrului Cultural al Ministerului Criminalistică, ajunsă, iată, la al 10-lea an de existenţă, vă rog săInternelor şi Reformei Administrative la un simpozion ştiinţific, mi permiteţi să prezint câteva aspecte privind acest eveniment. eveniment intrat deja în tradiţia manifestărilor noastre. Desigur, în contextul celor peste 130 de ani ai criminalisticii Este, pentru mine, şi pentru toţi colegii din conducerea româneşti-vechime care o clasifică printre pionierii pe plan Asociaţiei Criminaliştilor din România, un sentiment tonic să internaţional ai acestei ştiinţe - un deceniu poate părea un constat, privindu-vă, cât de puternică a devenit, profesional şi organizatoric, asociaţia noastră şi, totodată pe ce prieteni se poate conta pe cei care, nefiind implicaţi prin natura preocupărilor curente în activitatea de criminalistică, înţeleg şi apreciază rolul şi importanţa ştiinţei criminalistice în bună funcţionare a unei societăţi democratice, întemeiată pe justiţie şi adevăr. Cu aceasta, vă rog să-mi permiteţi să mă refer în continuare la contextul în care desfăşurăm această reuniune, având ca generic “Euroconformizarea activităţilor de Aspecte din timpul simpozionului criminalistică prin implementarea număr fără prea mare însemnătate. managementului calităţii”, această ultimă sintagmă Dacă avem în vedere însă faptul că, la această dată, nu desemnând, în sine, o problematică de mare actualitate pentru toate ţările dezvoltate ale Europei dispun de asemenea tot ceea ce priveşte viaţa instituţiilor, fie ele publice sau private, publicaţii, dacă observăm calitatea revistei şi progresele din România. exponenţiale pe planul valorii şi recunoaşterii făcute în acest Faptul că o abordăm în acest simpozion tema menţionată răstimp, avem toate motivele să fim mândri. vine aşadar să certifice, în mod firesc, conexarea noastră De altfel, când, în martie 1999, rod al dăruirii şi, de ce nu, legitimă la viaţa cetăţii, şi cum ar putea fi altfel dacă principalul al spiritului vizionar al câtorva entuziaşti, dintre care mulţi se nostru partener în desfăşurarea tuturor acţiunilor este nimeni află şi acum, în prima linie a demersului nostru, a apărut altul decât Inspectoratul General al Poliţiei Române, structura primul număr al Revistei Române de Criminalistică, puţini în care îşi desfăşoară activitatea cei mai mulţi dintre membrii dădeau credit, în timp, întreprinderii noastre. i poate pe Asociaţiei Criminaliştilor din România. bună dreptate, în condiţiile în care nouă ne lipsea tocmai La realizarea acestui simpozion şi-a adus o contribuţie ceea ce finanţiştii numesc sângele economiei: banii. Adică, importantă şi Sidicatul “Prolex”, cu care am colaborat şi la asigurarea acelor resurse fără de care orice demers, fie el simpozionul din octombrie 2007. economic, ştiinţific sau cultural, este menit să rămână doar o De altfel, sunt convins că lucrările simpozionului vor frumoasă utopie. confirma, şi de această dată vom asista la o dezbatere vie, la Dar dorinţa de a face ceva care să dea loc de exprimare un schimb de opinii pertinente care, în final, vor conduce la vocilor strălucitei noastre şcoli de criminalistică a fost prea concluzii în măsură să ridice calitatea prestaţiei criminaliştilor puternică pentru a se împiedica de acest impediment obiectiv. români la standardele noi, impuse de dezvoltarea actuală a i astfel, cu sprijinul venit din partea celor care puteau să ne ştiinţei criminalistice pe plan european şi universal. ajute în editarea efectivă a revistei şi fără a face nici un fel de În continuare, secretarul general al Asociaţiei a prezentat, altfel de cheltuieli editoriale, pentru că redactarea materialelor, în sinteză, principalele probleme şi concluzii desprinse din culegerea, paginarea şi corectarea, Revista nu numai că nu a Adunarea generală a Asociaţiei Criminaliştilor din România, murit, cum preziceau scepticii, ci a devenit mereu mai care a avut loc în ziua de 14 februarie 2008. puternică. Ea a constituit, de altfel, nucleul pe care s-a clădit

4

CRIMINALISTICA

actuala Asociaţie a Criminaliştilor din România, centrul de atracţie în jurul căruia, pentru prima oară în istoria sa centenară, criminalistica românească şi-a putut reuni personalităţile şi valorile din toate domeniile de exercitare a acestei profesiuni. Ceea ce a urmat , în cea mai mare măsură, cunoaşteţi, pentru că aţi fost, cei mai mulţi dintre dumneavoastră, înşişi eroii acestei deveniri. Peste 70 de apariţii, o tot mai largă deschidere naţională şi internaţională, obţinerea recunoaşterii ştiinţifice prin acreditarea de către Consiliul Naţional al Cercetării tiinţifice din Învăţământul Superior, spaţiu de valorificare a numeroase lucrări vizând perfecţionarea ştiinţifică a candidaţilor la masterat şi doctorat, şi, nu în ultimul rând, centru focal de organizare a simpozioanelor naţionale şi internaţionale de criminalistică, mereu mai complexe şi mai reuşite, de felul celui pe care lam desfăşurat astăzi. O scurtă incursiune în istorie îmi dă posibilitatea să scot în evidenţă faptul că înaintaşii noştri s-au preocupat, prin publicaţiile pe care le-au editat, să prezinte teme despre criminalistică, despre metodele şi tehnicile de investigaţie. Încă de la apariţie, în martie 1926, Revista “Poliţia Modernă”, iar din ianuarie 1939 “Poliţia Română”, în fiecare număr au apărut articole referitoare la poliţia tehnico-

Aspecte din timpul simpozionului
ştiinţifică, contribuţia acesteia în luptă cu criminalitatea. Un rol important în realizarea acestor publicaţii l-a avut prof.univ.dr. Eugen Bianu (fost consilier regal) care a prezidat comitetul redacţional. La lansarea primului număr al Revistei “Poliţia Română” domnia sa spunea: ”Hotărârea noastră de a scoate această revistă nu poartă la temelie gânduri de pricopseală, ea porneşte din năzuinţa de a slujii cât mai bine lupta de zi şi noapte împotriva celor răi, a profesioniştilor crimei. Fără o activitate ştiinţifică nu îi vom putea învinge”. De numele profesorului Eugen Bianu se leagă şi şcolarizarea unor poliţişti la Academia Naţională de Poliţie a Biroului Federal de Investigaţii al Statelor Unite ale Americii, precum şi înfiinţarea şi dotarea unor laboratoare cu tehnică criminalistică: microscoape, inclusiv cu microscop proiector pentru analize, spectrograf, aparatură pentru fotografierea la raze ultraviolete a scrisorilor secrete, aparatură pentru fotografiat la locul faptei şi aparatură de laborator etc.

Pe lângă fraţii Minovici, în galeria celor mai de seamă criminalişti se înscriu şi dr. Andrei Ionescu, Ion Popescu, Victor Petrescu, dr. Valentin Sava, prof. dr. Eugen Bianu, dr. Constantin Ţurai, dr. Ion Anghelescu, dr. Camil Suciu, care au contribuit la progresul ştiinţei criminalistice. Aceştia nu trebuie uitaţi de generaţiile de astăzi, operele lor au avut un rol important în pregătirea oamenilor legii. Desigur, ar fi multe de spus, acum, la început de an aniversar. Concluzia nu poate fi însă decât una: Criminalistica românească dispune astăzi de specialişti, nu numai de o excepţională pregătire profesională, ci şi de o desavârşită implicare în rezolvarea problemelor cu care se confruntă activitatea de criminalistică. Îmi este deosebit de plăcut să am alături de mine asemenea oameni, pe care să mă pot sprijini şi să pot depăşi greutăţile care apar şi care nu sunt puţine, ştiut fiind faptul că, pentru a menţine standardul de calitate şi apariţia, număr de număr, a revistei, trebuie învinse multe obstacole nu numai din punct de vedere financiar ci şi în ce priveşte personalul implicat direct, începând de la adunarea materialelor, redactrea lor în pagină şi până la difuzarea revistei, incomparabil mai mic, comparativ cu cel de la alte reviste de aceeaşi pretenţie. Mulţumesc pe această cale Institutului de criminalistică al I.G.P.R., serviciilor de criminalistică teritoriale şi catedrelor de criminalistică din instituţiile de învăţământ ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Totodată, mulţumesc societăţilor comerciale care, prin publicitatea realizată, în paginile revistei, ne-au ajutat material şi financiar. Nu, în ultimul rând, trebuie să mulţumesc întregului Consiliu tiinţific, prof. Vladimir Alexandrescu cu care am început realizarea primelor numere, prof. Constantin Gâdea, redactor-şef adjunct, dlui Florin Grejdinoiu, d-nei Georgeta Axinte, domnului Petrică Marinescu, fost director al Tipografiei Luceafărul, comisar Nicu Savu şi comisar Mihai Ivanici. În încheiere, mulţumesc domnilor: chestor dr. Gheorghe Popa, chestor principal drd. Iancu tefan, prof.univ. dr. Lazăr Cârjan, prof. univ. dr. Florin Sandu, general maior magistrat Dan Voinea, general lt (r) dr. Gavril Dorelu Ţărmureanu, pentru sprijinul acordat în realizarea revistei. La zece ani de activitate, adresez tuturor criminaliştilor români salutul de respect şi preţuire pentru profesia lor de mare răspundere în înfăptuirea justiţiei şi aflarea adevărului, le doresc să găsească în paginile acestei publicaţii răspunsuri la întrebările şi necunoscutele întâlnite în propria activitate.

Redactor-şef Col (r) prof.Vasile Lăpăduşi
Despre contribuţia Revistei la dezvoltarea şcolii româneşti de criminalistică au prezentat alocuţiuni şi domnii: prof.univ.dr. Lazăr Cârjan, prof. Vladimir Alexandrescu, prof.univ.dr. Valentin Iftenie şi comisar şef Gabriel Ţîru. Participanţiilor la manifestare li s-au oferit certificate de participare, Diplome de onoare şi Diplome de excelenţă.

La mulţi ani!

CRIMINALISTICA

5

În numele Asociaţiei Criminaliştilor din România am deosebita plăcere de a vă ura Bun-Venit la lucrările Simpozionului organizat de asociaţia noastră, având ca temă „Euroconformizarea activităţilor de criminalistică prin implementarea managementului calităţii”. Salutăm prezenţa unor distinşi specialişti în domeniul teoriei şi practicii criminalistice, cadre didactice universitare din România şi Republica Moldova, medici legişti, reprezentanţi ai domeniului judiciar, ai Organismului Naţional de Acreditare RENAR, ai unor organizaţii publice şi private, publicişti, masteranzi, ofiţeri de poliţie specializaţi în domeniu. Tuturor vă mulţumesc sincer că aţi găsit timpul necesar pentru a ne reîntâlni în acest for ştiinţific al schimbului de idei şi experienţă, care sper să dea o nouă perspectivă domeniului căruia îi dedicăm întreaga noastră forţă de creaţie şi de care societatea contemporană nu poate face abstracţie. Am convingerea că această reuniune, devenită deja o practică şi o tradiţie în România, reprezintă un bun prilej pentru a dezbate şi adopta cele mai bune formule de management al calităţii, la standarde internaţionale, în activitatea practică şi de cercetare criminalistică. Tema întrunirii de anul acesta nu a fost aleasă întâmplător. Am avut în vedere, aşa cum de altfel cunoaşteţi, necesitatea sincronizării demersurilor noastre cu cele ale practicii europene, cu nevoia imperioasă de a conferi acestei activităţi un plus de calitate şi rigoare, de eficientizare după toate canoanele artei manageriale, care iată tinde să devină la fel de importantă ca şi cercetarea în sine. Consider, totodată, că întrunirea va fi un bun prilej de a arăta capacitatea colii Româneşti de Criminalistică de a se situa la un înalt nivel cu realizările pe plan mondial în domeniul de care ne ocupăm şi, lucrul cel mai important, disponibilitatea de a prelua tot ce este valoros, perfect adaptabil condiţiilor din ţara noastră, cunoscut fiind faptul, că pe lângă talent, dăruire, muncă îndârjită, uneori chiar fără rezultat, mai este nevoie şi de surse de finanţare a proiectelor. Vă mărturisesc că Poliţia Română se află în faza unei noi opţiuni, cea a standardizării tuturor activităţilor, astfel încât să eliminăm o serie de disfuncţionalităţi, să determinăm o nouă atitudine faţă de problemele specifice, să devenim mai eficienţi, mai performanţi. Recunoaştem că aceasta este o chestiune de mare actualitate, ce preocupă din ce în ce mai mult societatea în ansamblu, iar pentru a nu risca un decalaj insurmontabil în timp, am decis să acţionăm până nu este prea târziu. Doamnelor şi domnilor, Sunt convins că dezbaterile ce vor avea loc pe marginea comunicărilor ştiinţifice vor conduce la identificarea celor mai eficiente şi moderne metode şi mijloace de abordare şi cercetare, pe baze ştiinţifice, a managementului activităţii din sfera criminalisticii. În numele poliţiştilor români vă asigur de întreaga disponibilitate de colaborare şi cooperare, de respectul şi preţuirea noastră pentru nobila muncă ce o desfăşuraţi în slujba aflării adevărului.

Onorată asistenţă, distinşi invitaţi, stimaţi colegi,

MESAJUL domnului chestor dr. GHEORGHE POPA adresat participanţilor la simpozion

On behalf of the Romanian Forensic Expert Association, I am greatly pleased to welcome you to the works of the Symposium organised by our association, on „Euroconformity in the Forensic Activities through Implementing Quality Management” I greet the presence of distinguished specialists in the field of forensic theory and practice, university professors from Romania and Moldova, medical experts, representatives of the judiciary, of the National Accreditation Body - RENAR, of public and private organisations, publicists, Master students, and police officers specialised in the field. I honestly thank you all, for having found the time to meet again within this scientific forum where we exchange ideas and experience that hopefully will provide us with a new outlook on the field which we dedicate our whole creative energy to and which the contemporary society cannot ignore. It is my firm belief that this reunion, which has already become a practice and a tradition in Romania, represents a good opportunity to debate on and adopt the best directions in quality management and international standards, at practical level as well as in the forensic research. The subject of this year’s meeting was not chosen at random. I took into consideration, as you may well be aware of, the need to synchronise our steps with the European practice, being imperative to confer on this activity added quality and accuracy, as well as efficiency, to meet the requirements of managing mastership, which, it seems, has a tendency to become as important as research itself. At the same time, I consider that the meeting will be an opportunity to show the top status of the Romanian Forensic School, in line with the world achievements in the field we are specialists in, and, most important of all, to show our openness to integrate everything of value which suits perfectly the circumstances in our country, being well known that, apart from talent, dedication and hard work- sometimes even without result- one also needs financial backup for projects. I confess that the Romanian Police faces a new option, that of standardising all activities, so that a series of malfunctions should be eliminated, a new attitude towards the specific problems should be developed, and efficiency and performance should be increased. This is, admittedly, an up-to-date issue, which poses more and more concern to society at large, and, therefore, in order to avoid the existence of an insurmountable lagging over the time, we have decided to act accordingly, until it is not too late. Ladies and gentlemen, I am convinced that the debates which will occur following the scientific papers will lead to identifying the most efficient, the most modern methods and means to approach and scientifically research on the forensic activity management. On behalf of the Romanian police officers, I assure you of our whole availability to cooperate and collaborate, and of our respect and appreciation in regard to the noble work you perform in the service of finding the truth. Thank you for your attention!

Honoured audience, distinguished guests, dear colleagues,

6

Vă mulţumesc pentru atenţie!

CRIMINALISTICA

STANDARDIZAREA ACTIVITĂŢILOR ÎN POLIŢIA ROMÂNĂ
Chestor de poliţie Conf. univ. dr. Gheorghe POPA The article describes the priority of standardization in Romanian Police that is a necesity constrained by progress for the reason that take out the technics limits of the proffesional cooperation, uniformization and confer quality. cu respectarea drepturilor omului şi au multiple avantaje. În primul rând acestea stabilesc neechivoc modul de acţiune fără temerea că cel care acţionează greşeşte. Procedura reprezintă „mandatul” pe care instituţia îl acordă pentru o anumită activitate, iar eventualele reclamaţii sau aspecte negative sunt evaluate în funcţie de respectarea acesteia. Pe baza standardelor operaţionale şi a procedurilor de lucru specifice se vor stabili care sunt informaţile necesare şi suficiente pe care un poliţist trebuie să le deţină pentru buna îndeplinire a sarcinilor de serviciu. Mă refer aici la pregătirea de bază, specifică şi prin discipline de sprijin. Se poate evita astfel o pregătire insuficientă sau o supracalificare, ori riscul ca pregătirea să nu atingă în detaliu toate aspectele teoretice şi practice necesare unei bune achitări faţă de sarcinile specifice. Elaborarea unitară a unor scheme de certificare, care să fie aplicate în instituţile de învăţământ, trebuie să prevadă, în funcţie de atribuţiile din fişa postului fiecărui poliţist, cantitatea şi nivelul cunoştinţelor necesare şi suficiente, precum şi modalitatea de pregătire de menţinere şi verificare a competenţei profesionale. Aceste standarde fac parte din categoria standardelor profesionale sau ocupaţionale. Unele dintre activităţile specifice, desfăşurate de către Poliţia Română, se regăsesc în prevederile standardelor internaţionale (ISO 9000, 17025, 17024, 17020 etc.), standarde care au fost sau sunt în curs de implementare. În activitatea criminalistică a fost implementat standardul ISO 17025, fiind acreditate, deja, Institutul de Criminalistică şi şapte laboratoare teritoriale (Bihor, Braşov, Buzău, CaraşSeverin, Giurgiu, Iaşi şi Timiş). De asemenea, este în curs de implementare ISO 17020 în activitatea de investigare tehnicoştiinţifică a locului faptei. Datorită sistemelor legislative diferite, normele pot fi uniformizate şi de către organismele proprii instituţiei. Standardele ocupaţionale sunt reprezentate de documentele, care stabilesc, pentru atribuţii funcţionale comune şi repetate, reguli de pregătire şi niveluri de cunoştinţe necesare şi suficiente, în scopul obtinerii unui grad optim de eficienţă la locul de muncă. Acestea stau şi la baza curicullei de pregătire, menţinere şi de evaluare a pregătirii profesionale a poliţiştilor.

Suntem contemporanii unei lumi în care schimbarea înseamnă progres şi trăim într-o lume care se ,,globalizează’’. Tot mai mulţi factori de decizie importanţi încearcă să desluşească elementele viitorului, felul în care acesta va arăta, dar şi capacităţile noastre de a răspunde acestor schimbări. La nivel global şi european, apar noi provocări în calea către viitor. De felul în care înţelegem să răspundem acestora, depinde modul în care ne construim viitorul. Fenomenul globalizării a interesat şi interesează din ce în ce mai multă lume şi are un impact real pe multiple planuri ale vieţii economico-sociale şi se concentrează în jurul a patru direcţii fundamentale: economică, socială, culturală şi de securitate. Una dintre consecinţele şi necesităţile acestui fenomen o reprezintă universalizarea normelor şi valorilor. Acest aspect are în vedere standardizarea activităţilor. Procesul complex de modernizare a Poliţiei Române cuprinde o serie de acţiuni şi măsuri menite să conducă la creşterea sentimentului de siguranţă publică. Credibilitatea acţiunilor se bazează pe uniformitatea asumată, bazată pe legislaţie şi bune practici. Standardizarea la nivelul Poliţiei Române reprezintă o prioritate, prin care sunt stabilite pentru probleme reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate, urmărind obţinerea de rezultate optime. Standardul este un document stabilit prin consens si aprobat, care stabileşte, pentru utilizări comune şi repetate, reguli şi prescriptii obligatorii şi neechivoce. După sfera de acţiune, acestea pot fi clasificate în standarde operaţionale şi standarde ocupaţionale. Standardele operaţionale prevăd proceduri de lucru specifice care, în funcţie de fiecare situaţie prezumptivă, să stabilească paşii care trebuie parcurşi pentru buna îndeplinire a sarcinilor de serviciu sau a unor acţiuni ori situaţii speciale sau de criză. Aceste proceduri sunt elaborate de către profesionişti având în vedere experienţa proprie şi din bunele practici de la nivel internaţional, pe baza legislaţiei naţionale,

CRIMINALISTICA

În concluzie, se poate afirma că standardizarea este o necesitate impusă de progres pentru că elimină barierele tehnice ale profesiei, ale cooperării, uniformizează şi conferă calitate. Standardizarea reprezintă o prioritate pentru POLIŢIA ROMÂNĂ

7

MANAGEMENTUL CALITĂŢII ÎN CONTEXTUL SOCIETĂŢII BAZATE PE CUNOA TERE
Prof. univ. dr. ing. LIDIA CRISTEA, Rectorul Universităţii Române de tiinţe şi Arte „Gh. Cristea” The article describes the importance of knowledge in a society and in ”Quality Management” system. The development of a higher education system doesn’t belong only to the University but to the entire society. Nowadays in global competitions “knowing how” and “knowing who” concepts can make the difference.

1. Introducere În societatea cunoaşterii, dezvoltarea învăţământului superior nu este un proces izolat şi nu pune în valoare competenţe exclusive ale universităţii. Este un proces al întregii societăţi şi calitatea sa depinde, în mare măsură, de dialogul dintre universităţi, economie şi comunitate. “Vechile fundamente ale succesului s-au devalorizat. În întreaga istorie a umanităţii sursa succesului a constat în controlul asupra resurselor naturale - pământ, aur, petrol. Acum răspunsul este: cunoştinţe.” (Lester Thurow, June 1999). Cheia succesului în contextul european este ideea centrată pe asumarea şi valorificarea valorilor economiei bazate pe cunoaştere. Inovarea şi învăţarea devin factori endogeni ai creşterii economice, înscrise în coordonatele economiei (verzi Carlson şi Eliason, 20031), produsele şi procesele intelectual-intesive îşi sporesc continuu rolul, performanţele intelectuale depind tot mai mult de valorificarea rezultatelor date de societatea informaţională ca societate a cunoaşterii. Societatea bazată pe cunoaştere presupune activarea vectorilor funcţionali, printre care putem menţiona (Drăgănescu, 20012): educaţia, managementul cunoştinţelor, cultura cunoaşterii şi inovării, cultura calităţii. Unul dintre cei mai avizaţi analişti ai proceselor organizaţionale, Peter Drucker3, a identificat noua problematică a cunoaşterii „productivitatea activităţilor intensive în cunoştinţe va deveni provocarea economică a societăţii bazate pe cunoaştere. De aceasta va depinde poziţia competiţională a fiecărei ţări, a fiecărui sector, a fiecărei instituţii în cadrul societăţii. Productivitatea serviciilor mai puţin intensive în cunoaştere va deveni provocarea socială a societăţii bazată pe cunoaştere.” 2. Abordarea sistemului de management a calităţii4 Îmbunătăţirea eficacităţii şi eficienţei organizaţiei se poate face prin identificarea, înţelegerea şi administrarea unui sistem de procese interrelaţionale care definesc obiectivul stabilit. Un flux de lucru se poate exemplifica în figura 1.

Client
Comandă Plan de producţie Operator Producţie

Dispecer Planificarea livrării Estimarea livrării Managerul fabricii

Produs

Date

Planificarea livrării

Client

Figura 1: Exemplu de flux de lucru

8

CRIMINALISTICA

Un obiectiv important îl constituie ameliorarea continuă a calităţii, în vederea sporirii eficienţei şi eficacităţii procesului. Apar astfel noi valori şi comportamente axate pe măsurarea şi revizuirea performanţei şi acţionarea asupra rezultatelor. Rămâne valabil ciclul lui Deming: Plan-Do-Check-Action, elaborat şi utilizat pentru descrierea ameliorării continue a calităţii. Ciclul conţine planificarea activităţilor, implementarea planului, verificarea rezultatelor şi ameliorarea procesului. Există mai multe instrumente şi tehnici de ameliorare a calităţii: sesiunile de brainstorming, diagrama afinităţilor, banch¬marking-ul, diagrama cauză-efect, diagrama fluxului, diagrama de control, histograma, diagrama Pareto, diagrama cu puncte etc. Deciziile şi acţiunile eficiente sunt bazate pe analiza datelor şi informaţiilor, ştiinţific, şi nu aleatoriu. Este interesant de analizat standardul ISO 9004-4 de ameliorare a calităţii ce descrie opt etape ale procesului: implicarea întregii organizaţii, iniţierea de proiecte sau activităţi de ameliorare a calităţii, investigarea cauzelor posibile, stabilirea relaţiei cauză-efect, luarea unor măsuri de acţiune preventive sau corective, confirmarea realizărilor şi continuarea ameliorării acţiunii. Calitate înseamnă a acţiona şi prin fapte în urma analizei de management efectuate. O schemă a procesului „faptă-acţiune” este dată în figura 2. În cadrul procesului de management al calităţii un factor important este dat de parteneriatul dintre strategie şi calitate. Organizaţia este independentă de furnizorii săi, dar trebuie să existe o relaţie reciproc avantajoasă, bazată pe abilităţile ambelor părţi de a crea valori. Un feed-back continuu la nevoile clienţilor şi cerinţele furnizorilor asigură un flux continuu de procese şi servicii de calitate. Realizarea unui parteneriat pentru calitate cu principalii furnizori are la bază încrederea reciprocă şi comunicarea deschisă. O regulă sau convingere cuprinzătoare şi fundamentală privind conducerea şi gestionarea unei organizaţii, având drept scop îmbunătăţirea pe termen lung a performanţei, este dată de concentrarea asupra clienţilor şi cu luarea în considerare a nevoilor tuturor părţilor interesate. Ascultarea clientului, în vederea identificării nevoilor sale şi pentru a se asigura de conformitatea prestărilor intră în principiile de acţiune ale „florii calităţii”. Prevenirea ca principiu costă mai puţin decât repararea şi cu mult mai puţin decât litigiul. Excelenţa îţi arată că nu poţi repeta o greşeală, iar măsura constituie un semn de profesionalism. Societatea cunoaşterii presupune progres şi inovare şi mai greu abordarea schimbării (repunerea în discuţie). Managementul calităţii presupune responsabilitatea fiecărui membru din organizaţie de la manager la executant şi axarea continuă, ca mod de conducere, pe integrare în management. Ultima petală a calităţii (figura 3) este dată de tenacitate, ca stâlp indispensabil pentru o reuşită continuă într-o politică a calităţii. Clientul este cel ce evaluează nivelul de calitate al unei organizaţii, iar managerul trebuie să asculte, să analizeze, să scoată în evidenţă, să încurajeze şi să ia în considerare observaţiile acestuia. Calitatea nu este numai o stare de spirit, ea este un comportament care trebuie impus sau adoptat pentru că acesta lasă libertatea unui potenţial de iniţiativă, valorifică contribuţiile fiecăruia şi asociază ansamblul membrilor organizaţiei cu progresul acestora. Valoarea acesteia este globală, deoarece se impune fiecărui element al sistemului, fără a fi o nouă „ordine mondială” şi nici o „gândire unică”.

Fapte Măsurători Date Analiză Informaţii

DA

Decizie

Figura 2: Schema procesului „Faptă-Acţiune”

NU
Acţiune

Rezultat pentru atingerea obiectivului

Tenacitate Integrarea în management

Ascultarea clientului

Prevenire

CALITATE

Excelenţă

Responsabilizarea Răspunderea fiecăruia în discuţie

Măsură

Figura 3: Floarea calităţii

CRIMINALISTICA

9

Auguste Detoeuf afirma: „Ideea contează puţin: voinţa este totul. Ideea împlineşte o sutime din sarcină, dar obişnuinţa însărcinează cu celelalte 99 de procente”. 3. Calitatea în cadrul societăţii cunoaşterii, cheia factorilor de succes

Figura 4: Stabilirea obiectivelor de calitate bazată pe „cheia problemelor”

Standardele de calitate ISO 9001:2000 şi ISO 9004:2000 sunt dovada modelelor de excelenţă pentru orice tip de organizaţie, în raport cu nevoile de satisfacţie ale clienţilor5. Standardul ISO 9001:2000, pe de o parte, înfăptuieşte încrederea în capabilitatea aşteptărilor clienţilor prin stimularea şi analiza nevoilor lor, definind şi controlând procesul şi, pe de altă parte, se completează cu standardul ISO 9004:2000, ce acţionează asupra sistemului de management focusând

10

continua îmbunătăţire, crescând competitivitatea şi satisfacţia clienţilor. În mod virtual, fiecare organizaţie poate să-şi identifice procesele, dar adevăratele schimbări se produc doar prin adăugare de valoare, ajutând organizaţia să-şi îndeplinească scopurile sale. Politica de calitate, obiectivele şi procesele sunt corelate şi acţionează împreună pentru îndeplinirea obiectivelor date de noua societate a cunoaşterii. În general în fiecare organizaţie, ce a implementat sistemul de calitate ISO 9001:2000, procesele manageriale conţin elemente specifice cu ţinta precisă deservirea clienţilor. Din acest motiv, planul strategic de calitate este un cumul între procesele clasice de management strategic şi o serie de probleme specifice, ce trebuie rezolvate.

CRIMINALISTICA

În figura 4 se prezintă stabilirea obiectivelor de calitate, bazată pe „cheia problemelor”. Tot mai mulţi analişti apreciază că ne aflăm sub cupola unei societăţi globale bazate pe cunoaştere. Fie că societatea bazată pe cunoaştere este sau nu globală, cel mai important lucru este că factorii tehnologici conduc la pieţe cât mai integrate (inclusiv piaţa serviciilor şi produselor în educaţie), la valori civice şi culturale tot mai sofisticate. Competitivitatea, cultura calităţii conduc la acumularea a tot mai multe cunoştinţe. Efectul între cele trei componente este cel de sinergie totală. Drucker spune că educaţia va deveni centrul societăţii bazată pe cunoaştere. Societatea bazată pe cunoaştere, în contextul aplicării unui sistem de management al calităţii integrat, trebuie să dovedească capabilitate şi disponibilitate pentru inovare şi adaptare a noilor tehnologii, crearea noii infrastructuri informaţionale, educaţia şi formarea profesională, arhitecturi instituţionale moderne şi antrenate. Dinamica dezirabilă a schimbărilor foloseşte tehnica knowhow şi know-who, ce se referă la cunoştinţe şi capabilităţi, la colectarea şi prelucrarea informaţiilor despre ce ştie fiecare să facă, proces ce implică conturarea unor diagrame de relaţii sociale care fac posibil accesul la experţi şi folosirea eficientă 4. În loc de concluzii

Cum sunt obiectivele calităţii organizaţionale incluse în strategia de calitate? Cum sunt obiectivele de calitate identificate pentru diferite organizaţii similare de profil, ca poziţii şi nivele ? Care este raportul între scopurile propuse de organizaţie şi îndeplinirea acestora?

a cunoştinţelor. O aplicaţie directă este cea a managementului universitar, ce trebuie să cultive cele mai avansate metode ale lidershipului şi să folosească cunoştinţe ca răspuns la dinamica dezirabilă a schimbării. Cursurile de Master, aşa cum este cel de Criminalistică, organizat de Universitatea Română de tiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti în parteneriat cu Asociaţia Criminaliştilor din România şi I.G.P.R., trebuie să probeze modele şi tehnici profesionale, pe care trebuie să le aplice masteranzii în propriile organizaţii. Scopul acestor cursuri este şi cea de a crea o bază de cercetare ştiinţifică universitară, cu aplicarea unor mecanisme specifice de diseminare, a bunelor practici naţionale şi internaţionale, a cultivării performanţei profesionale. În condiţiile competiţiei globale, know-how şi know-who devin, în tot mai mare măsură, factori ce fac diferenţa dintre competitivitate şi necompetitivitate.

5. Bibliografie 1. Carlsson B, Eliason G. - 2003 Industrial Dynamics and Endogenous Growth, Industry and Inovation, 10(4);435-475. 2. Drăgănescu M. - 2001 Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii cunoaşterii, 43-112, Editura Expert, Bucureşti. 3. Drucker P - (2001) The next society; survey of the near future. Economist (online edition), November 3, 2001. 4. Lidia Cristea. Compendiu de management al calităţii, Bucureşti 2005, p31-43, Editura ERA, ISBN 973-8153-67-0. 5. Doina Constantinescu „Setting - up and derivation of organisational quality objectives”, p250-253, în „Sustainable development management”, Bucureşti, Editura Niculescu, 2005.

O COMPARAŢIE ÎNTRE STANDARDELE ISO 17020 I 17025
Prof. univ. dr. habilitat MIHAIL GHEORGHIŢĂ – ULIM – R. Moldova Comisar de poliţie drd. CRI AN MUCENIC LĂZUREANU - director adjunct al Institutului de Criminalistică din I.G.P.R.

This work presents the similar requests and the common points of view between the standards ISO 17020 and ISO 17025, underlines the fact that ISO 17020 allows an extended utilization of professional experience by the investigators and therefore can be applied in situations less expected. Acreditarea activăţilor de tehnică criminalistică reprezintă o etapă importantă pentru modernizarea şi compatibilizarea activităţilor specifice, care conferă beneficiarilor din eşicherul judiciar românesc certitudinea calităţii şi CREDIBILITĂŢII. Primii paşi spre acreditare sunt reprezentaţi de identificarea şi stabilirea de standarde recunoscute, inclusiv a celor internaţionale. Tehnica criminalistică are avantajul unei aplicări conforme la nivel internaţional, nefiind major influenţată de sistemele juridice sau legislaţia diferenţiată, cu alte cuvinte, se poate spune că în general, criminaliştii vorbesc aceeaşi limbă. Din acest motiv, comunitatea ştiinţifică internaţională, reprezentată de mai multe organizaţii sau reţele profesionale, a stabilit pentru activitatea de criminalistică, care anume standarde se aplică, precum şi manuale de îndrumare pentru aplicarea lor. Evaluarea independentă din spre o a treia parte competentă pentru demonstrarea competenţei tehnice (organism naţional de acreditare) permite compatibilitatea prin eliminarea barierelor profesionale, adăugând valoare prin schimbul de experienţă în grupuri de lucru pe domenii stricte,

CRIMINALISTICA

11

pentru diseminarea experienţei pozitive şi cercetării ştiinţifice. Toate aceste eforturi de demonstrare a competenţei şi calităţii conferă încredere beneficiarilor şi reduce riscul producerii de erori.

Standardul 17020, adoptat de Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), este o normă europeană(EN) şi standard român(SR), revizuit în anul 2005. Acesta se aplică activităţilor de inspecţie, deci şi activităţii de cercetare criminalistică la locul faptei. Din punct de vedere istoric, acest standard a acoperit inspecţia referitoare la proiectarea unui produs, la materiale, echipamente şi instalaţii, la activităţi şi servicii din întreprinderi. Asemeni cercetării la faţa locului, inspecţiile se bazează pe judecată profesională şi pot fi precise doar în momentul în care se efectuează. Standardul lasă mult loc la interpretări, IAF/ILAC -A4 asigură îndrumare în aplicarea standardului. Motivele pentru care cercetarea la faţa locului a fost definită ca fiind o activitate de inspecţie, în lumina standardelor, le reprezintă variabilitatea parametrilor, care este mai mare decât în cazul laboratoarelor (ex. locuri diferite de cercetare, condiţii diferite de mediu). De asemenea, cercetarea solicită o judecată profesională sporită, în sensul că stabileşte ce să fie prelevat şi de unde, bazându-se mult mai mult pe experienţa anterioară şi se pune accent pe înregistrarea detaliilor, permiţând mai multă flexibilitate cu procedurile de lucru. Standardul defineşte trei tipuri de organisme de tipul A, B sau C, care sunt diferenţiate în funcţie de autonomia faţă de entitatea inspectată. Organismul de tipul A va demonstra că nu se află în legătură cu nici o altă parte direct implicată în proiectarea, prelucrarea, asigurarea suportului, instalarea, achiziţionarea, deţinerea, folosirea sau întreţinerea sistemelor examinate. Organismul de tipul B formează o parte separată, distinctă, a

Standardul 17025 adoptat de Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), este o normă europeană(EN) şi standard român(SR), revizuit în anul 2005. Acesta se aplică activităţilor de testare şi determinare, inclusiv de eşantionare şi are două secţiuni principale – una referitoare la sistemul de management, una la specificaţiile tehnice şi este aplicabil laboratoarelor de expertiză sau care fac examinări în general, altele decât cele de la locul faptei. Prevederile acestuia garantează că rezultatele testării sau determinării sunt credibile, iar testarea produce rezultate repetabile şi solide. De aceea se pune accent pe validare, echipament şi asigurarea calităţii rezultatelor etc. Adesea are caracter prescriptiv şi este adaptabil, putând fi aplicat într-o varietate de domenii privind testarea şi standardizarea. Pentru interpretarea cerinţelor, în legătură cu ştiinţa criminalistică, este disponibil ILAC G19 (International Laboratory Accreditation Cooperation).

Au fost stabilite două standarde internaţionale care prevăd cerinţe minime pentru activitatea de criminalistică, respectiv ISO/EN/SR 17025/2005(Cerinţele generale de competenţă pentru laboratoarele de testări ) şi ISO/EN/SR 17020/2005 (Criteriile generale pentru operarea mai multor organisme cu rol de inspecţie).

La nivel european, Reţeaua Europeană a Institutelor de tiinţe Criminalistice , care reprezintă polul ştiinţific în domeniu, a încheiat protocoale de colaborare cu EA (European Cooperation for Accreditation) în care sunt stabiliţi termenii cooperării pentru aplicarea uniformă a criteriilor în diferitele etape ale cercetării criminalistice. De asemenea, protocolul are în vedere promovarea muncii în echipă pentru dezvoltarea procedurilor de lucru, în vederea armonizării şi optimizării aplicării fiecărui standard pentru acreditare.

unei organizaţii care este implicată în proiectarea, prelucrarea, asigurarea suportului, instalarea, folosirea sau întreţinerea entităţilor examinate. Acesta va asigura servicii de examinare numai pentru organizaţia din care face parte. Organismul de tipul C este implicat în proiectarea, prelucrarea, asigurarea suportului, instalarea, folosirea sau întreţinerea sistemelor pe care le examinează. Aceştia îşi pot oferi serviciile pe piaţa liberă. Organismul de inspecţie nu trebuie să fie o parte separată, dar trebuie să poată fi individulizat în cadrul organizaţiei. Diferenţele de formă, pentru aplicarea acestui standard în cercetarea la faţa locului, constă în faptul că ISO17020 permite folosirea judecăţii profesionale, iar lucrătorii implicaţi în investigaţie pot să ia decizii bazate pe experienţa anterioară. Se prevede că organizaţia defineşte şi stabileşte nivelul calificărilor, pregătirii de specialitate, experienţei şi cunoştinţelor personalului implicat în investigaţii, iar procedurile pot fi mai puţin prescriptive decât cele elaborate sub ISO17025, însă evaluarea competenţei ar trebui să fie mai riguroasă. Organismul însărcinat cu acreditarea va determina dacă organizaţia deţine personal competent şi proceduri potrivite. ■ Competenţa – similară pentru ambele standarde – chestiuni privind competenţa de abordare, procesele – frecvenţă, disponibilitate, compararea ca martor – corectarea rapoartelor. ■ Rapoartele – similare pentru ambele standarde – în ambele cazuri este nevoie ca rapoartele să fie clare, să fie păstrate în format electronic, să respecte prevederile legale. ■ Sistemul de management – fără diferenţe majore, limitări cauzate de sistem, audit intern pentru cercetare la faţa locului. ■ Documentaţie – toate operaţiunile trebuie să fie documentate, dificil de a respecta în detaliu toate prevederile, echilibru între proceduri şi competenţă. ■ Ambele standarde solicită organizaţiei să stabilească, să implementeze şi să menţină un sistem de management al calităţii potrivit scopului activităţilor prestate, incluzând tipul, importanţa şi volumul activităţilor pe care le presupun. ■ Ambele standarde presupun evaluarea periodică a sistemului de management şi a activităţilor prestate, din partea responsabililor executivi ai organizaţiei, pentru a asigura continua oportunitate şi eficienţă şi pentru a introduce orice schimbări sau îmbunătăţiri necesare. Elemente comune ambelor standarde ■ ■ ■ ■ ■ ■ ■ ■ ■ plângeri; confidenţialitate; acţiuni preventive, corective; evaluare; facilităţi şi echipament; controlul înregistrărilor; raportarea rezultatelor; aprovizionarea cu furnituri; managementul probelor. EXISTĂ SIMILITUDINI ÎNTRE ISO/IEC 17020/17025

12

Între ISO 17020 şi 17025 există multe cerinţe similare şi multe puncte de asemănare, dar ISO 17020 permite o mai mare utilizare a experienţei profesionale de către lucrătorii implicaţi în investigaţii şi de aceea poate fi aplicat în situaţii mai puţin previzibile.

CONCLUZII

CRIMINALISTICA

PREGĂTIREA PERSONALULUI ÎN RESPECTUL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE

Comisar-şef GABRIEL ŢÎRU - Directorul Institutului de Criminalistică din I.G.P.R. Comisar-şef MARGARETA FLESNER - Directorul DMRU din I.G.P.R.

Modern society call for quality and requires to companies, labs or factories to specify the quality of their products and/or servicies. For this reason, the ISO standards in different fields of activity had define how to obtain, maintain and improve the acreditation. In Romania , the national body for acreditation is RENAR. One of the most important aria, is qualification of personal and to be up to standard is a real target . The ISO 17024 is the international standard for profesional education efficiency of human resource. The Romanian Police look forward to implement the best european practice and to bring up to standard the profesional police training.

În societatea modernă se cere adesea să se declare, în mod obiectiv, calitatea produselor şi a serviciilor faţă de cerinţele specifice. Organismele de evaluare pot declara, în mod obiectiv, o astfel de conformitate, prin activităţi care includ: certificare, inspecţie, încercare, etalonare. Prin organismul de evaluare a conformităţii se înţelege orice laborator, organism de certificare, organism de inspecţie sau orice alt tip de entitate juridică, care poate face obiectul unei acreditări. În România, organismul care evaluează competenţa organismelor de evaluare a conformităţii, care promovează şi dezvoltă acreditarea şi evaluarea conformităţii, este organismul naţional de acreditare RENAR. Acreditarea conferă încredere în imparţialitatea, independenţa şi competenţa tehnică a organismelor acreditate care activează în domeniul evaluării conformităţii. Standardizarea este o activitate aflată în relaţie directă cu asigurarea calităţii. Standardele care răspund cel mai bine cerinţelor armonizării şi globalizării internaţionale sunt cele elaborate de Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO). ISO este o reţea de institute naţionale de standardizare din 157 de ţări, cu câte un singur reprezentant pe ţară, cu sediul central în Geneva, Elveţia. La ora actuală, ISO a creat mai multe grupuri de standarde care cuprind un ansamblu complet de concepte şi directive generale aplicabile în sfera calităţii şi a programelor de certificare a sistemelor calităţii de către terţi. Standardele ISO deservesc diverse sectoare ale activităţii şi furnizează un model de lucru de referinţă sau un limbaj tehnologic comun, între furnizori şi clienţii lor, facilitează tranzacţiile şi transferul de tehnologie. Standardul care defineşte modul în care se realizează pregătirea personalului este SR EN ISO/CEI 17024:2003 cu

CRIMINALISTICA

titulatura “ EVALUAREA CONFORMITĂŢII. CERINŢE GENERALE PENTRU ORGANISME CARE EFECTUEAZĂ CERTIFICAREA PERSOANELOR”. Acest standard este aprobat de Directorul General al ASRO, în 2004 şi are statutul unui standard român, fiind identic cu standardul European. Standardul european EN ISO/IEC 17024:2003 a adoptat fără modificări standardul internaţional ISO/IEC 17024:2003. Acest standard cuprinde toate cerinţele pe care organismele de certificare a persoanelor trebuie să le îndeplinească dacă inteţionează să demonstreze că funcţionează conform unui sistem al calităţii, că sunt competente şi că sunt capabile să genereze încredere în metoda de evaluare a competenţei persoanelor. Organismele de acreditare care recunosc competenţa organismelor de certificare a persoanelor trebuie să utilizeze standardul European ca bază pentru acreditarea acestora. Certificarea persoanelor este unul dintre mijloacele de garanţie că persoana certificată îndeplineşte cerinţele schemei de certificare. Încrederea în schemele de certificare se obţine prin intermediul unui proces general acceptat, de evaluare, supraveghere şi de reevaluări periodice ale comptenţei persoanelor certificate. Certificarea este un proces dinamic şi dezvoltarea unor noi scheme de certificare reprezintă reacţia ca răspuns la creşterea continuă a vitezei de inovare tehnologică şi la nevoia de specializare tot mai accentuată a personalului. Acest proces poate compensa variaţiile educaţionale şi de instruire, facilitând astfel piaţa globală a muncii. Una dintre funcţiile caracteristice ale organismului de certificare este să utilizeze criterii obiective pentru evaluare şi notare. Activitatea de examinare, bine planificată şi structurată, poate servi substanţial la asigurarea imparţialităţii funcţionării şi reduce riscul unui conflict de interese.

13

Definiţii: Proces de certificare: toate activităţile prin care un organism stabileşte dacă o persoană îndeplineşte cerinţele de competenţă specificate, incluisiv cererea, evaluarea, decizia referitoare la certificare, supravegherea şi recertificarea, utilizarea certificatelor şi a siglelor/mărcilor; Schema de certificare: cerinţe de certificare referitoare la categorii specificate de persone cărora li se aplică aceleaşi standard şi reguli, precum şi aceleaşi proceduri. Sistem de certificare: ansamblu de proceduri şi resurse utilizate pentru realizarea procesului de certificare conform unei scheme de certificare, care conduce la emiterea unui certificat de competenţă; Competenţa: capabilitatea demonstrată de a aplica cunoştinţe şi sau abilităţi şi atunci când este relevant, aptitudini personale demonstrate, aşa cum sunt definite în schema de certificare. Sunt de asemenea precizate condiţiile de confidenţialitate şi securitate a examinărilor şi a înregistrărilor obţinute în acest proces. Recertificarea: Organismul de certificare trebuie să aibă proceduri şi cerinţe pentru recertificare, în conformitate cu standardele de competenţă, pentru a se asigura că persoanele continuă să îndeplinească cerinţele certificate curente. De ce este necesară certificarea? International Acreditation Forum – „Certified once, accepted everywhere”

Pregătirea şi formarea profesională trebuie să beneficieze de priorităţi dat fiind ritmul ridicat şi continuu de creştere a cererii de noi aptitudini în procesul muncii de poliţie. Această activitate trebuie să se realizeze pornind de la nevoile posturilor de muncă şi personalului încadrat, sens în care, la nivelul Poliţiei Române, se desfăşoară activitatea de elaborare a standardelor ocupaţionale, standarde ce vor sta la baza modificării fişelor de post – în sensul uniformizării acestora – şi proiectării programelor de formare profesională. Este bine de ştiut faptul că România a adoptat utilizarea standardelor ocupaţionale în anii `90, ca mecanism de cooperare între furnizorii de formare şi angajatori, pentru ca educaţia şi formarea profesională să răspundă cerinţelor pieţei muncii (Din Metodologia de analiză ocupaţională dezvoltată de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor în cadrul programului Phare 2004 EuropeAid 121949/D/SV/RO, actualizată în 2007). Standardele ocupaţionale sunt o sursă valoroasă de informare pentru elaborarea programelor de formare, un standard ocupaţional furnizând date ce pot fi folosite în trei mari domenii ale formării profesionale: determinarea obiectivelor de referinţă, elaborarea conţinutului programului de formare profesională şi stabilirea metodelor şi criteriilor de evaluare a competenţei. Standardizarea este activitatea care stipulează, pentru probleme actuale sau potenţiale, măsuri de utilizare comună sau repetată, vizând realizarea optimă a ordinii într-un context dat. Standardizarea defineşte şi stabileşte cerinţele de calitate cărora trebuie să li se conformeze produsele, procesele şi serviciile. Este o activitate sistematică, impunând o ordine , operând selecţii şi formulând legi. Realismul pe care dorim să-l imprimăm întregii activităţi de resurse umane ne obligă să desprindem ca necesitate, în actualul context instituţional, elaborarea sistemului standardelor ocupaţionale, intersectate teoretic şi practic cu cele operaţionale. Considerăm că optimizarea acestui sistem este o prioritate, acesta putând fi pus în legătură atât cu performanţele individuale, cât şi cu schimbările din cultura organizaţională, în

sensul influenţării următoarelor componente: ■ Regularităţi comportamentale în interacţiunile oamenilor: obiceiuri, tradiţii şi ritualuri, care sunt aplicate în relaţii şi în situaţii specifice; ■ Norme de grup, respectiv standard implicit şi valori activate în grupurile de lucru; ■ Valori etalate, adică principii şi valori formulate explicit pentru membrii organizaţiei; ■ Regulile instituţionale, formale şi informale, care definesc apartenenţa la organizaţie şi modurile de reglementare a relaţiilor; ■ Climatul socio-moral din organizaţie: stări de spirit, emoţionalitate, valori morale promovate etc. În ceea ce priveşte impactul asupra performanţelor individuale, standardele ocupaţionale sunt definite ca documente care precizează unităţile de competenţă profesională şi nivelul calitativ asociat rezultatelor activităţilor cuprinse într-o ocupaţie. O altă definiţie prezintă standardele ocupaţionale în termeni de competenţe cerinţele necesare pentru realizarea eficientă a activităţilor într-o ocupaţie. Competenţa profesională se referă la capacitatea unei persoane de a utiliza şi combina cunoştinţele teoretice, deprinderile practice şi atitudinile specifice, pentru a realiza activităţi de muncă la nivelul calitativ cerut. Standardele ocupaţionale reprezintă instrumente specifice ce leagă responsabilităţile de evaluarea performanţelor, evaluare în urma căreia se generează recomandări pentru dezvoltarea carierei. Astfel, la nivel organizaţional acest proces se transpune în planificarea dezvoltării resurselor umane prin cele trei subsisteme: Dezvoltarea şi Menţinerea Standardelor Ocupaţionale, Managementul Performanţei şi Dezvoltarea Carierei. În vederea realizării dezvoltării şi menţinerii standardelor ocupaţionale într-o manieră ştiinţifică, unitară, coerentă şi pentru a respecta reglementările în domeniu, întreaga activitate de elaborare este condusă conform Metodologiei de Elaborare şi Aprobare a Standardelor Ocupaţionale emisă de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA), cu atribuţii în domeniu, stabilite prin Legea nr. 253/10.06.2003, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea CNFPA. Pe lângă acestă metodologie, CNFPA a dezvoltat o serie de documente, ce contribuie la dezvoltarea unui Cadru Naţional al Calificărilor (CNC), compatibil cu principiile Cadrului European al Calificărilor (EQF): Metodologia de analiză ocupaţională, Metodologia de elaborare şi revizuire a standardelor ocupaţionale şi calificărilor asociate, Metodologia de verificare şi validare a standardelor coupaţionale şi a calificărilor asociate, Ghid de utilizare a standardelor ocupaţionale/de pregătire profesională în elaborarea programelor de formare profesională. Elaborarea standardelor ocupaţionale presupune următoarele etape: ■ identificarea ocupaţiilor din cadrul structurii/liniei de muncă; ■ analiza muncii pentru ocupaţiile supuse standardizării; ■ elaborarea propriu-zisă a standardului; ■ verificarea şi validarea standardului. Metoda de analiză ocupaţională se stabileşte în funcţie de scopul urmărit, datele rezultate în urma analizei putând fi utilizate, conform CNFPA, pentru: ■ identificarea deprinderilor necesare practicării unei ocupaţii; ■ elaborarea fişelor de post; ■ evaluarea relevanţei programelor de formare profesională; ■ îmbunătăţirea metodelor de lucru utilizate în cadrul unei ocupaţii;

14

CRIMINALISTICA

poliţienesc oferit populaţiei. Astfel, întregul efort, în ceea ce priveşte activitatea de management al resurselor umane, vizează dezvoltarea competenţelor profesionale pentru ocupaţiile Poliţiei Române, aceasta însemnând ca poliţistul român să posede cunoştinţe tehnice de înaltă specialitate, să analizeze şi să ia decizii, săÎn linii generale, analiza muncii descrie aspectele şi folosească creativitatea, să comunice şi să lucreze eficient, importante ale unei activităţi de muncă, elementele sale în cadrul echipei de muncă, să-şi adapteze munca la componente, cu scopul de a ne ajuta să o distingem de alte schimbările din mediu – într-un cuvânt, să fie un activităţi de muncă şi de a evalua munca respectivă. Constă PROFESIONIST. într-un studiu de profunzime a unui post de muncă atât sub Din anul 2004 până în prezent, au fost realizaţi paşi aspectul sarcinilor sau al cerinţelor profesionale, cât şi sub cel importanţi în Poliţia Română în domeniul pregătirii profesionale al exigenţelor comportamentale. a personalului şi anume vorbim de o politică organizaţională definită, coerentă şi controlată, de pregătire continuă, susţinută În sensul elaborării standardelor ocupaţionale, analiza prin teme de pregătire generală şi specifică. Implementarea de muncii presupune două activităţi principale: colectarea sisteme moderne, precum platforma e-learning. datelor şi analiza datelor colectate. În ceea ce priveste domeniul criminalistic, pregătirea profesională este definită în Regulamentul de Organizare şi Colectarea datelor trebuie să ţină cont de tipul ocupaţiei Funcţionare ca fiind realizată în cadrul grupurilor de lucru (exemplu: observarea directă este una din metodele zonale, fiind definite cinci zone la nivel naţional, coordonate de importante de colectare a datelor pentru activităţile ce şefii serviciilor criminalistice aleşi în cadrul unui proces electiv presupun interacţiunea directă cu democratic şi definit. Întreaga beneficiarul/clientul), sursele de activitate a grupurilor de lucru este informare şi timpul disponibil. Cele reglementată prin dispoziţie a mai utilizate tehnici de colectare a inspectorului general. De datelor includ: studiul asemenea, a fost implementat, documentelor, observarea şi după modelul ENFSI, Codul de vizitele pe teren, interviuri Conduită al experţilor, individuale, interviuri de grup (dacă specialiştilor şi tehnicienilor este cazul) şi chestionare. criminalişti din Poliţia Română. Acest document răspunde Analiza datelor presupune exigenţelor standardului identificarea şi analiza funcţiilor menţionat anterior, prin atribuţii majore ale ocupaţiei în termeni de ale personalului precum cele activităţi, proceduri şi sarcini de prevăzute la art.3 „să acţioneze cu bază, rezultate şi etaloane onestitate, integritate şi calitative, cunoştinţe şi deprinderi imparţialitate” sau „să facă toate practice, atitudini cerute pentru ca demersurile necesare pentru a-şi funcţia să fie îndeplinită menţine competenţa profesională, corespunzător - componente ale în concordanţă cu nivelul ştiinţific Aspecte din timpul simpozionului standardelor ocupaţionale. de activitate”, „să păstreze Funcţiile majore se referă la acel confidenţialitatea asupra set de „activităţi importante”, asociate anumitor materialelor primite, a examinărilor efectuate şi concluziilor responsabilităţi. Acestea sunt relevante pentru ocupaţie, sunt formulate” şi exemplele pot continua. generice şi necesită cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice specifice. Schema actuală de certificare a competenţei este reglementată prin Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei La nivelul IGPR activitatea este coordonată prin intermediul Române 151.814/2002 privind atestarea experţilor iar Calitatea structurii de Resurse Umane – Serviciul Psihologie şi Analiză de expert oficial este recunoscută în temeiul art. 26 alin. (15) Organizaţională, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea din Legea nr. 218/2002 de Organizare şi Funcţionare a Poliţiei specialişti sociologi şi psihologi. Rolul acestei structuri este şi Române. de a iniţia şi menţine colaborarea cu CNFPA pentru asigurarea Ceea ce lipseşte acestei reglementări, în esenţă, este unei aplicări corecte a procedurilor în discuţie. faptul că nu acoperă aria specialiştilor şi a tehnicienilor criminalişti şi nu avea inclusă o schemă de supraveghere şi În prezent se află în desfăşurare, conform metodologiilor recertificare. Propunerile Institutului de Criminalistică sunt expuse mai sus, procesul de analiză a muncii pentru structura transpuse într-un nou text, care vor acoperi acest deficit, fiind de Prevenire a Criminalităţii. Acest studiu se doreşte a fi unul în prezent dezbătute la Oficiul Juridic şi vor fi finalizate sub pilot, de familiarizare a întregului personal cu procedura de forma unei noi dispoziţii. lucru, cu normele şi standardele reglementate în domeniu. Este de remarcat rolul psihologilor şi sociologilor în acest Implementarea standardului ISO 17024 reprezintă o proces, ţinând cont de caracterul ştiinţific şi operaţional al necesitate şi este doar o problemă de timp. Singura întrebare întregului demers. la care trebuie să găsim răspuns este: CÂND? În perioada următoare, exinderea acestui proces va include structura de Ordine Publică. Motivele alegerii acestei structuri STANDARDIZAREA: sunt date de necesitatea uniformizării şi standardizării ESTE O MĂSURĂ A CAPABILITĂŢII UNEI STRUCTURI; activităţilor desfăşurate, corelarea acestora cu capacităţile A NIVELULUI DE DEZVOLTARE A UNEI ORGANIZAŢII I A individuale ale personalului încadrat, specificul muncii, numărul MATURITĂŢII SISTEMULUI, ÎN SENS EVOLUTIV. mare de lucrători în domeniu şi vizibilitatea serviciului

■ evaluarea personalului; ■ planificarea şi rezolvarea de probleme la locul de muncă; ■ elaborarea de standarde ocupaţionale şi calificări asociate.

CRIMINALISTICA

15

STANDARDIZAREA ÎN ROMÂNIA
Comisar şef de poliţie Cristian CHIRAN - Serviciul criminalistic al I.P.J. Argeş Comisar de poliţie Ion PLE EA - Institutul de Criminalistică al I.G.P.R. Subcomisar de poliţie Radu GLONŢ - Serviciul criminalistic al I.P.J. Argeş Standardization is accomplished at national level by ASRO (Association for Standardization from Romania). The material contains general aspects about the standards and standardization, about the content, role, types, life cycle, reproduction and the processes of standardization. Also, the document presents the certification of conformity with standards and quality assurance, accreditation, standardization in forensics and the quality policy in forensics. Capitolul I Istoricul standardizării: aspectele tehnice, economice şi sociale ale activităţii umane şi încheind cu toate disciplinele de bază cum ar fi limbajul, matematica, fizica etc. ■ Sunt coerente şi consecvente : standardele sunt elaborate de către comitetele tehnice care sunt coordonate de către un organism specializat şi asigură depăşirea barierelor dintre diferitele domenii de activitate şi diferite politici comerciale; ■ Rezultă din participare : standardele reflectă rezultatele activităţii desfăşurate în comun, ce implică toate părţile competente şi sunt validate prin consens, pentru a reprezenta toate interesele relevante: producători, utilizatori, laboratoare, autorităţi, consumatori etc. ■ Sunt procese active : standardele se bazează pe experienţa reală şi conduc la rezultate materiale în practică (produse – atât bunurile, cât şi serviciile, metodele de încercare etc.); ele stabilesc un compromis între cele mai ridicate nivele de progres şi constrângerile economice ale timpului; ■ Sunt actualizate : standardele sunt revizuite periodic sau după cum dictează circumstanţele, pentru a le asigura actualitatea şi, de aceea, evoluează împreună cu progresul social şi tehnologic; ■ Au statut de referinţe în contracte comerciale şi în instanţă, în cazul unei dispute; ■ Au recunoaştere naţională sau internaţională : standardele sunt documente şi sunt recunoscute ca valabile la nivel naţional, regional sau internaţional, după caz; ■ Sunt disponibile pentru oricine : standardele pot fi consultate şi achiziţionate fără restricţie. Ca regulă generală, standardele nu sunt obligatorii, acestea având o aplicare voluntară. În anumite cazuri, implementarea poate fi obligatorie (cum ar fi în domeniile legate de securitate, instalaţii electrice sau în contracte publice). Rolul standardelor Un standard reprezintă un nivel de experienţă şi tehnologie, care face ca prezenţa industriei în elaborarea sa să fie indispensabilă. Acesta este un document de referinţă folosit, în special, în contextul contractelor publice sau în cadrul comerţului internaţional, pe care se bazează majoritatea contractelor comerciale. Standardele sunt folosite de către industriaşi ca şi referinţă indiscutabilă, ce simplifică şi clarifică relaţiile comerciale dintre partenerii economici. Standardele sunt documente şi se folosesc din ce în ce mai mult în jurisprudenţă. Pentru factorii economici, standardele sunt: ■ Un factor de raţionalizare a producţiei : standardul face posibilă stăpânirea caracteristicilor tehnice, pentru a satisface clientul, pentru a valida metodele de fabricaţie, pentru

Premergătoare celui de-al doilea război mondial, primele standarde cu caracter naţional au fost adoptate în 1937 - 1938 în cadrul AGIR - Asociaţia Generală a Inginerilor din România. În anul 1948 a luat fiinţă Comisiunea de Standardizare, primul organism naţional de standardizare. După o serie de reorganizări ale organismului naţional de standardizare, în 1970, a luat fiinţă Institutul Român de Standardizare - IRS care a funcţionat până în anul 1998. Prin Ordonanţa 39/1998, se pun bazele standardizării voluntare în România. De la această dată, organismul naţional de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România - ASRO. Ordonanţa 39/1998 a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 355 din 6 iunie 2002 şi publicată în Monitorul Oficial al României nr. 447 din 26 iunie 2002. În prezent ASRO este membru cu drepturi depline la: - CEN - Comitetul European de Standardizare - CENELEC - Comitetul European de Standardizare pentru Electrotehnică

- CEI - Comisia Electrotehnică Internaţională - ISO - Organizaţia Internaţională de Standardizare

şi membru observator la:

- ETSI - Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicaţii

Standardele şi standardizarea: Ghidul ISO/CEI 2: 1996 defineşte standardul ca fiind un document, stabilit prin consens şi aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun şi repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obţine gradul optim de ordine într-un anumit context. Conţinutul unui standard: Standardele variază ca şi caracter, subiect sau volum. Acestea includ mai multe discipline: începând cu toate

Capitolul II Standardele şi standardizarea în concepţia Organizaţiei Internaţionale de Standardizare – ISO

16

CRIMINALISTICA

creşterea productivităţii, dând un sentiment de securitate operatorilor şi instalatorilor; ■ Un factor de clarificare a tranzacţiilor : în faţa unei oferte supraaglomerate de produse sau servicii, care pot avea valori practice extrem de diferite, existenţa sistemelor de referinţă facilitează o mai bună evaluare a ofertelor şi reducerea incertitudinilor, ajută la definirea necesităţilor, optimizează relaţiile cu furnizorii, elimină necesitatea unor încercări suplimentare; ■ Un factor de inovare şi dezvoltare a produselor : participarea la activitatea de standardizare favorizează anticiparea şi, prin aceasta, asigură progresul simultan al produselor. Standardele au un rol favorabil în inovare datorită transferului de cunoştinţe; ■ Un factor de transfer al noilor tehnologii : standardizarea facilitează şi accelerează transferul de tehnologie în domeniile care sunt esenţiale atât pentru companii, cât şi pentru persoane fizice (noi materiale, sisteme de informare, biotehnologie, produse electronice, fabricarea integratelor pentru computere – CIM etc.); ■ Un factor pentru selectarea strategică a companiilor : participarea la standardizare înseamnă introducerea soluţiilor adaptate la competenţa unei companii şi echiparea acelei companii, pentru a putea concura într-un mediu economic competitiv. Asta înseamnă să acţionezi în spiritul standardizării, nu să suporţi costurile. Tipuri de standarde: ■ Standarde pentru metode de încercare şi pentru analiză care măsoară caracteristicile – aplicabile şi în criminalistică; ■ Standarde care definesc caracteristicile unui produs (standard de produs) sau specificaţii pentru un serviciu (standarde pentru activităţi de servicii) şi pragurile de performanţă ce trebuie atinse (utilizare adecvată, interfaţa şi interschimbabilitatea, sănătate, securitate, protecţia mediului, contracte standard, documentaţia ce însoţeşte produsele sau serviciile etc.); ■ Standarde de organizaţie, care se referă la descrierea funcţiilor unei companii şi la relaţiile dintre acestea, cât şi la structurarea activităţilor (managementul şi asigurarea calităţii, mentenanţa, analizele de valoare, logistica, managementul calităţii, managementul proiectelor sau al sistemelor, managementul producţiei etc.) ; ■ Standarde de prescripţii fundamentale care se referă la terminologie, metrologie, convenţii, semne şi simboluri etc.

Aprobarea textului, pentru a fi publicat ca standard; Revizuirea: aplicarea tuturor standardelor reprezintă obiectul unei evaluări, efectuate în mod regulat de către organismul de standardizare în ceea ce priveşte relevanţa, ceea ce face posibilă detectarea la timp a unui standard, ce trebuie adaptat la alte necesităţi. După revizuire, un standard poate fi confirmat fără schimbări, poate merge în continuare la revizuire sau poate fi anulat.

Reproducerea standardelor Standardul nu poate fi copiat, reprodus electronic sau transmis, în tot sau în parte, sub orice formă şi prin orice mijloace, electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere şi microfilm, fără acordul scris al organismului naţional sau internaţional de standardizare în cauză, decât dacă nu este prevăzut altfel.

Utilizarea reţelelor publice, inclusiv a Internetului La toate nivelele – naţional, regional sau internaţional – organismul naţional de standardizare trebuie consultat în prealabil, în cazul deschiderii unei reţele electronice publice sau private (Internet, Intranet sau ceva similar) destinate diseminării, transmiterii sau schimburilor de texte sau părţi ale textelor standardelor, în cadrul sau în afara activităţii de standardizare. Indiferent de situaţie, există o obligaţie strictă de a urmări recomandările organismului internaţional şi naţional de standardizare în cauză ori de câte ori sunt utilizate reţele publice sau private. Standardizarea este recunoscută astăzi ca fiind disciplina esenţială pentru toţi agenţii economici, care trebuie să depună eforturi pentru cunoaşterea motivaţiilor şi a implicaţiilor acesteia. Acum 20 de ani, standardizarea era un domeniu rezervat doar câtorva specialişti. Astăzi, companiile au preluat standardizarea ca un element tehnic şi comercial major. Ele conştientizează faptul că trebuie să joace un rol activ în acest domeniu sau să fie gata să accepte standardizarea, care se desfăşoară fără contribuţia lor sau fără luarea în considerare a intereselor lor. Mai mulţi factori au contribuit la definirea acestei tendinţe; Integrarea economică a Europei Paşii alerţi spre integrarea economică europeană şi decizia Comisiei CE de a da standardelor o valoare decisivă în ceea ce priveşte libera circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor în cadrul Uniunii au condus la rolul cheie pe care îl joacă instrumentul normativ. Concurenţa în creştere şi specializarea pe care le determină vor conduce la o dezvoltare majoră a schimburilor în cadrul Pieţei Unice. Aceste schimburi trebuie să se conformeze anumitor reguli. Comisia şi-a limitat rolul prin afirmarea obiectivelor – cerinţele esenţiale – lăsând agenţilor economici, implicaţi în elaborarea standardelor, posibilitatea de a specifica modalităţile şi mijloacele de atingere a obiectivelor; Cerinţa calităţii Apărută în anii ’50, cerinţa calităţii a dobândit o importanţă crescută şi se evidenţiază din ce în ce mai mult ca un factor determinant al competitivităţii. Dacă astăzi este uşor să compari preţuri, este mult mai dificil să compari nivele de calitate. Existenţa unui sistem de calitate de referinţă, recunoscut unanim, reprezintă un instrument preţios de clarificare. Acesta este rolul exact al standardelor;

Consensul experţilor privind proiectul de standard; Validarea: consultare la nivel internaţional şi/sau naţional, după caz, sub forma unei anchete publice, ce implică toţi partenerii economici, pentru a avea asigurarea că proiectul de standard este conform interesului general şi nu ridică alte obiecţii majore. Finalizarea textului proiectului de standard;

Ciclul de viaţă În general, un standard cuprinde şapte etape majore: Identificarea necesităţilor partenerilor: analiza pe sector a gradului de adecvare şi a fezabilităţii tehnico-economice a activităţii normative, pe baza a două întrebări hotărâtoare: Standardul va asigura „un plus” tehnic şi economic în sector? Există şi sunt disponibile cunoştinţele necesare pentru elaborarea unui standard? Programarea colectivă: strategie de gândire pe baza necesităţilor identificate şi a priorităţilor definite de către toţi partenerii, apoi luarea deciziei de a se introduce în programul de lucru al organizaţiei implicate; Elaborarea proiectului de standard de către părţile interesate, reprezentate de experţi (inclusiv producători, distribuitori, utilizatori, consumatori, administraţie, laboratoare etc., după caz), lucrând împreună în cadrul comitetelor tehnice;

CRIMINALISTICA

Evoluţia tehnică şi tehnologică Un alt factor pozitiv pentru expansiunea standardizării este apariţia noilor tehnici şi tehnologii. Toate tehnicile privind informaţia, prelucrarea şi transmiterea la distanţă a acesteia (prelucrarea datelor, telecomunicaţiile, căile de informaţii etc.) implică stabilirea reţelelor. În ceea ce priveşte alte tehnici bazate pe reţele (transmisii electronice), dezvoltarea acestora

17

depinde de acceptul utilizatorilor în privinţa regulilor comune care facilitează interoperabilitatea. Într-o economie a ţărilor dezvoltate, aceste tehnici joacă un rol considerabil, fapt atestat, spre exemplu, de expansiunea ridicată a Electronic Data Interchange (EDI);

Procesele de standardizare La nivel naţional, activitatea de standardizare este condusă de comitetele de standardizare, care pot beneficia de asistenţă din partea grupurilor de experţi. Aceste comitete sau grupuri de lucru sunt alcătuite din reprezentanţi calificaţi din cadrul cercurilor industriale, institutelor de cercetare, autorităţilor publice, consumatorilor sau organismelor de profil. La nivel regional sau internaţional, activitatea este condusă de comitete tehnice pentru ale căror secretariate, organismele naţionale de standardizare îşi asumă responsabilitatea. Aceste comitete tehnice sunt create de către consiliile tehnice de management a organismelor regionale sau internaţionale relevante. Toţi membrii naţionali au dreptul să fie reprezentaţi în cadrul comitetelor internaţionale sau regionale, pentru fiecare domeniu în parte. Capitolul III Certificarea conformităţii cu standardele şi asigurarea calităţii

Standardizarea internaţională, regională şi naţională Standardele se elaborează la nivel internaţional, regional şi naţional. Coordonarea activităţilor la aceste trei nivele este asigurată prin structuri comune şi acorduri de cooperare. Fiecare ţară are propriul sistem naţional de standardizare. Organismele principale sau cele mai reprezentative sunt membre ale organismelor regionale sau internaţionale;

Rolul certificării Certificarea este un avantaj, atât pentru producător, cât şi pentru cel care achiziţionează, consumator sau distribuitor. Aceasta adaugă o valoare incontestabilă produsului sau serviciului care poartă marca sa comercială. Pentru producător sau pentru cel care furnizează servicii, aceasta valorifică bunurile sau serviciile, deschide pieţele şi simplifică relaţiile. Pentru utilizator, ea furnizează asigurarea că produsul achiziţionat îndeplineşte caracteristicile definite sau că procesele organizaţiei îndeplinesc cerinţele specificate. Anumite mărci de certificare a produsului pot reprezenta asigurarea securităţii şi calităţii. Certificarea facilitează diferenţierea produselor sau serviciilor aparent identice; aceasta oferă tuturor posibilitatea unui apel, în cazul nemulţumirii.

Certificarea este o procedură prin care o terţă parte dă asigurarea scrisă că un produs, proces sau serviciu este în conformitate cu cerinţele specificate. (Definiţie: Ghidul 2 ISO/CEI: 1996). Acesta este diferit de alte sisteme de dovedire a conformităţii, cum ar fi declaraţiile furnizorului, rapoartele laboratoarelor de încercări sau rapoartele organismelor de inspecţie. Certificarea se bazează pe rezultatele încercărilor, inspecţiilor şi auditurilor şi dau încredere clientului în ceea ce priveşte intervenţia sistematică a unei terţe părţi competente.

Laboratoarele de încercări acreditate Producătorii pot avea nevoie de sprijinul tehnic al laboratoarelor de încercări independente, fie pentru dezvoltarea unor produse noi, fie în etapa de marketing şi export. Multe ţări industrializate au făcut eforturi substanţiale pentru a dezvolta reţele de laboratoare, care furnizează asigurarea calităţii serviciilor de încercare (în special în termeni legaţi de calitatea rezultatelor pe care îşi bazează deciziile). La nivel naţional, există un număr de reţele de laboratoare. Organismele naţionale de standardizare pot fi contactate pentru informaţii privind ţările lor. Accesul la standarde şi la serviciile de standardizare Fiecare organism naţional de standardizare îşi administrează propria colecţie de standarde şi are acces la colecţiile altor instituţii. Acesta face disponibilă colecţia pentru agenţii economici şi oferă o gamă de servicii. Acestea pot include: ■ instrumente şi servicii de informare gratuite pentru identificarea standardelor sau pentru anunţarea standardelor noi: cataloage, reviste informative, servere web etc.; ■ servicii contra cost pentru accesul la textele normative în diferite formate: Abonamente, format hârtie, CD-ROM, online; ■ serviciile de notificare sau abonare pentru informaţii actualizate; ■ asistenţă tehnică, incluzând exportatorii. Obiectivele Asociaţiei de Standardizare din România sunt: ■ coordonarea activităţii de elaborare a standardelor naţionale; ■ crearea unui climat favorabil aplicării standardelor naţionale în economie. Reprezentarea intereselor economiei naţionale în activităţile de standardizare internaţionale şi europene

management de mediu cu modelul relevant din seriile de standarde privitoare la sistemele de management ISO 9000 sau ISO 14000. Diferitele sisteme de referinţă nu sunt legate de nivelul de performanţă a produsului.

Tipuri de certificare Certificarea produsului atestă faptul că acesta este în conformitate cu caracteristicile de securitate, adecvat utilizării şi/sau interschimbabilităţii definite în standarde şi în specificaţiile suplimentare standardelor, atunci când acestea sunt cerute de către piaţă. Certificarea organizaţiei demonstrează conformitatea calităţii, de exemplu, a unei organizaţii sau a sistemului său de

■ ASRO se implicã şi în sprijinirea organizaţiilor în procesul de aplicare a standardelor prin instruire şi prestarea de asistenţã calificatã. ■ Urmând aceste obiective, ASRO participã de fapt, la efortul naţional de pregãtire a producãtorilor români, pentru accesul pe piaţa unicã europeanã, ceea ce reprezintã ţelul primordial al ţãrii noastre. ■ Lectorii proprii ASRO, cât şi colaboratorii acesteia (Universitatea Politehnicã Bucureşti, Institutul Român de Management, Institutul de Statisticã Matematicã al Academiei Române, Direcţia de Sãnãtate Publicã Bucureşti, Departamentul de Integrare Europeanã, Institutul Naţional de Metrologie etc.) sunt de o înaltã ţinutã profesionalã. ■ Totodatã, ASRO creeazã un cadru modern de instruire prin dotãri audio-video şi informatice şi un sistem dinamic şi interactiv de formare, care urmãreşte implicarea directã a participanţilor, prin efectuarea unor studii de caz şi simularea de audituri, având la bazã documentaţia corespunzãtoare. ■ Conform art. 22 din Legea 355/2002, ASRO dobândeşte de drept exclusivitatea exercitării atribuţiilor prevăzute la art. 71 litera m) de prestare servicii de instruire, expertiză, transfer de cunoştinţe, asistenţă tehnică şi alte asemenea în domeniul standardizării. Capitolul IV ACREDITAREA Acreditarea conferă încredere în imparţialitatea, independenţa şi competenţa tehnică a organismelor acreditate, care activează în domeniul evaluării conformităţii. Prin

18

CRIMINALISTICA

organism se înţelege orice laborator, organism de certificare, organism de inspecţie sau orice alt tip de entitate juridică, care poate face obiectul unei acreditări. RENAR este organismul naţional de acreditare – evaluează competenţa OEC, promovează şi dezvoltă acreditarea şi evaluarea conformităţii, conform Statutului său ed. VIII/16.03.2006, bazat pe Statutul cadru (Ordinul nr. 81 / 2006 al ministrului economiei şi comerţului privind modificarea anexei la Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 317/2002, pentru aprobarea Statutului cadru al organismului naţional de acreditare). În societatea de astăzi se cere adesea să se declare în mod obiectiv conformitatea produselor (inclusiv serviciilor) faţă de cerinţe specifice. Organismele de evaluare a conformităţii (OEC) pot declara, în mod obiectiv, o astfel de conformitate, prin activităţi care includ: certificare, inspecţie, încercare, etalonare. Termenii generali şi definiţiile referitoare la evaluarea conformităţii, inclusiv la acreditarea OEC şi la utilizarea evaluării conformităţii pentru facilitarea comerţului, se regăsesc în SR EN ISO/CEI 17000:2005 – Evaluarea conformităţii. Vocabular şi principii generale. Cerinţele generale pentru organismele de acreditare, care evaluează şi acreditează OEC, sunt specificate în SR EN ISO/CEI 17011:2005 - Evaluarea conformităţii. Cerinţe generale pentru organismele de acreditare, care acreditează organisme de evaluare a conformităţii. Evaluarea competenţei unui OEC de către RENAR se face pe baza unui anumit standard (anumitor standarde) şi / sau altor documente normative, pentru un domeniu de acreditare definit. Evaluarea competenţei unui OEC implică evaluarea competenţei tuturor operaţiunilor OEC, inclusiv competenţa personalului, a validităţii metodologiei de evaluare a conformităţii şi a validităţii rezultatelor evaluării conformităţii. Prin acreditarea acordată de RENAR, se atestă că OEC şia demonstrat oficial competenţa de a efectua sarcini specifice de evaluare a conformităţii. Acreditarea furnizează încredere cumpărătorilor şi autorităţilor, facilitează comerţul transfrontalier. Scopul final este realizarea unei singure acreditări şi a unei singure evaluări a conformităţii. Capitolul V Standardizarea în criminalistică

pentru confirmarea sau recunoaşterea laboratoarelor. Acest Standard nu este destinat să fie utilizat ca bază pentru certificarea laboratoarelor. 2. 17020:2005 în activitatea de cercetare a locului faptei. Acest standard precizează criteriile generale referitoare la competenţa organismelor imparţiale care efectuează inspecţii, indiferent de sector. Standardul specifică, de asemenea, criteriile de independenţă. Este destinat a fi utilizat de organismele de inspecţie şi de organismele de acreditare a acestora, precum şi de alte organisme, care au legătură cu recunoaşterea competenţei organismelor de inspecţie. A fost elaborat în scopul promovării încrederii în acele organisme de inspecţie care i se conformează. Standardul a fost elaborat pe baza experienţei organismelor europene, care efectuează inspecţii, ţinând seama de cerinţele şi recomandările documentelor europene şi internaţionale, cum ar fi seria de standarde ISO 9000 8EN/ISO 9000) şi Ghidul ISO/CEI 39. Capitolul VI Politica privind calitatea în criminalistică

În criminalistică, Inspectoratul General al Poliţiei Române a demarat activităţile specifice pentru implementarea a două standarde: 1. 17025: 2005 în activitatea de expertiză, constatare tehnico-ştiinţifică şi identificări judiciare. Acest Standard specifică cerinţele generale referitoare la competenţa necesară efectuării încercărilor şi/sau etalonărilor, inclusiv eşantionarea. Acesta acoperă încercările şi etalonările efectuate, folosind metode standardizate, metode nestandardizate şi metode dezvoltate în laborator. Standardul este aplicabil tuturor organizaţiilor, care efectuează încercări şi/sau etalonări. Standardul este aplicabil tuturor laboratoarelor, indiferent de numărul personalului sau de amploarea domeniului activităţilor de încercare şi/sau etalonare. Atunci când un laborator nu efectuează una sau mai multe din activităţile acoperite de acesta, cum ar fi: eşantionarea şi proiectarea/ dezvoltarea de metode noi, cerinţele acelor capitole nu se aplică. Acest Standard este destinat utilizării de către laboratoare în dezvoltarea sistemelor de management al calităţii administrative şi tehnice care determină funcţionarea lor. De asemenea, acesta poate fi utilizat de clienţii laboratorului, autorităţile de reglementare şi organismele de acreditare

Prin programele manageriale ale Inspectorului General al Poliţiei Române, directorul Institutului de Criminalistică, ale inspectorilor-şefi ai I.P.J.-urilor teritoriale, precum şi ale şefilor serviciilor criminalistice teritoriale, a fost stabilită ca principală direcţie a politicii manageriale, în domeniul calităţii activităţilor efectuate în laboratoarele serviciilor criminalistice, asigurarea competentei personalului şi a calităţii examinărilor efectuate, la nivelul cerinţelor standardelor naţionale şi internaţionale. Această politică este adecvată destinaţiei laboratoarelor serviciilor criminalistice, cu scopul de a satisface cerinţele clientului (în particular ale organului de poliţie judiciară, procuror sau instanţa de judecată) şi reglementărilor legale în vigoare. Sistemul de management al calităţii este documentat şi aplicat la toate nivelele activităţii laboratoarelor serviciilor criminalistice, iar asigurarea calităţii constituie o responsabilitate pentru fiecare angajat din cadrul instituţiei. Conducerea Serviciilor Criminalistice se angajează să îmbunătăţească continuu eficacitatea acestuia şi a serviciilor realizate de laboratoare. Politica şi obiectivele calităţii sunt comunicate, înţelese şi aplicate de către întreg personalul laboratorului. Politica în domeniul calităţii şi metodele de conducere sunt stabilite astfel încât să se asigure compatibilitatea cu celelalte politici definite în cadrul societăţii/ inspectoratului.

CRIMINALISTICA

Obiectivele generale privind calitatea sunt: ■ creşterea competenţei personalului, îmbunătăţirea calităţii analizelor/ examinărilor; ■ oferirea de servicii de încercare (comparare, expertizare, constatare, căutare în bazele de date, identificare a obiectelor, persoanelor şi cadavrelor) către clienţi la nivelul calitativ corespunzător posibilităţilor de lucru ale serviciului; ■ asigurarea într-un viitor apropiat de localuri şi condiţii ambientale corespunzătoare; ■ asigurarea de echipamente de încercare şi măsurare corespunzătoare analizelor efectuate, verificarea metrologică, repararea şi menţinerea unui sistem al calităţii, autocontrolul, controlul interlaboratoare, colaborarea cu laboratoare de referinţă; ■ acreditarea şi menţinerea acreditării laboratoarelor; ■ instruirea şi perfecţionarea continuă a personalului, familiarizarea lui cu cerinţele unui sistem de asigurare a calităţii; ■ evaluarea şi analiza periodică a modului de funcţionare a Sistemului de Management al Calităţii, în vederea îmbunătăţirii acestuia.

19

MODALITĂŢI DE ÎNCERCĂRI, ETALONĂRI I VALIDĂRI ALE METODELOR
Comisar şef de poliţie drd. NICOLAE PREDA - şeful Serviciului de Criminalistică din I.P.J. Giurgiu Modalities of testing ,standards and validation for methods.

The standard SR EN ISO /CEI 17025 :2005 “General demands for the competency of testing and accreditation laboratories. The testing methods and the validation method are stipulated by the point 5.4. from this standard. TESTING – tehnical function for the of one or more product, process or service characteristics, in conformity with a specific procedure. PROCEDURE – specified modality for the development of an activity. STANDARDS – group of functions that establish, in specified conditions, the relation between values indicated by a measure mean or by a measure system, values represented by a materialized measure and by a reference point and adequate values of a size set up as a reference standard. A method is adequate whether realizes the established performance parameters. The methods have to be completely documented and validated. By the validation ,it is proved that the method performances are in the conformity with selected criteria from standardized methods, for a certain parameter ( repeatability, exactity, reproducibility, incertitude).

STANDARDUL SR EN ISO / CEI 17025:2005 “Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi acreditări”. Metodele de încercare şi validare a metodei sunt stipulate în pct.5.4. din standard.

Document de referinţă

Definiţii: Încercare – operaţie tehnică de determinare a uneia sau mai multor caracteristici ale unui produs, proces sau serviciu dat, în conformitate cu o procedură specifică. Procedură – mod specificat de desfăşurare a unei activităţi. Etalonare – ansamblu de operaţii care stabilesc, în condiţii specificate de relaţia dintre valorile indicate de un mijloc de măsurare sau de un sistem de măsurare, sau valorile reprezentate de o măsură materializată şi de un material de referinţă şi valorile corespunzătoare unei mărimi, stabilită ca etalon de referinţă. Metodă de încercare – procedură tehnică specificată pentru efectuarea unei încercări,determinări. O metodă este adecvată dacă realizează parametrii de performanţă stabiliţi. Metodele trebuie să fie complet documentate şi validate. Prin validare se dovedeşte că performanţele metodei sunt în conformitate cu criteriile fixate în metodele standardizate, pentru un anumit parametru (repetabilitate, exactitate,reproductibilitate, incertitudine). Pentru echipamentele cu care se efectuează analizele / determinări / încercări sunt întocmite instrucţiuni de lucru.

Instrucţiunile de lucru trebuie să cuprindă cel putin date / informaţii referitoare la : ■ tipul de activitate (încercare) ■ proba /obiect de încercat; ■ descrierea măsurandului; ■ echipamentul de încercare şi de măsurare; ■ condiţii de mediu necesare – unde este cazul; ■ procedura de încercare; ■ verificări înaintea începerii activităţii; ■ etalonarea echipamentului; ■ reglarea şi calibrarea internă după caz; ■ precauţii şi măsuri de siguranţă; ■ calificarea personalului; ■ modul de calcul şi prelucrarea datelor; ■ criterii de acceptabilitate a rezultatelor; ■ date brute / suport. Laboratorul trebuie să identifice riscurile asociate activităţilor desfăşurate şi să elaboreze instrucţiuni şi măsuri de siguranţă a muncii Laboratorul trebuie să-şi declare politica de alegere a metodelor de încercare / etalonare. Trebuie declarate clar activităţile de încercare/etalonare, astfel: încercări şi etalonări; domeniul/tipul de produse de încercat; măsurătorile (tipul de determinări) efectuate; metode / Echipamente / Tehnici utilizate; domeniul (de valori) şi incertitudinea de măsurare (unde este cazul). Alegerea metodelor

20

CRIMINALISTICA

Metodele trebuie să fie complet documentate şi validate (excepţie fac metodele standardizate). O metodă este adecvată dacă realizează parametrii de bază stabiliţi. Pentru cazul schimbării referenţialului de încercare (standarde anulate, metode noi impuse de reglementări sau de client etc.) laboratorul trebuie să-şi documenteze politica şi procedura de tranziţie la noile metode de încercare. Laboratorul poate solicita obţinerea acreditării pentru metode de încercare care se bazează pe standardele de referinţă anulate. În acest caz, laboratorul trebuie să identifice, în lista de definire a încercărilor, aceste standarde. Metodele publicate în jurnale şi reviste de specialitate nu sunt considerate standardizate, deoarece au fost experimentate numai în laboratorul autorului. Metodele oficiale omologate( AOAC, OIE, EPA, CIPAC etc.) au fost validate sau verificate în mai multe laboratoare şi sunt echivalente metodelor standardizate. Procedura de încercare / etalonare trebuie să cuprindă descrierea următoarele aspecte: specificarea cerinţelor; prelevare/eşantionare; pregătirea probei; identificare/ confirmare măsurând (dacă este cazul); determinarea cantitativă a mărimilor urmărite prin încercare; achiziţia şi analiza datelor obţinute prin încercare; interpretarea datelor; raportare / comentarii.

aplică pentru prima dată sau se produc schimbări în metodele de operare sau de personal. • Validarea se face, în acest caz, utilizându-se materiale de referinţă sau lucrând în paralel cu o altă metodă. Se dovedeşte că performanţele metodei sunt în conformitate cu criteriile fixate în metodele standardizate, pentru un anumit parametru (repetabilitate, exactitate, reproductibilitate, incertitudine). Amploarea validării şi parametrii de performanţă studiaţi depind de : tipul de metodă: • calitativă / semicantitativă /cantitativă; • distructivă / nedistructivă; • de rutină / de referinţă / ad hoc / empirică; • cantitatea de probă necesară şi cantitatea disponibilă; • materialul de încercat; • domeniul de valori (component major sau urme); • utilizarea avută în vedere pentru rezultate; • cerinţe reglementare sau ale clientului.

Modalităţi de încercări, etalonări şi validări ale metodelor Prin metode standardizate: • sunt metode oficiale omologate, verificate şi validate de mai multe laboratoare, respectă un anumit standard; • trebuie verificate sub aspectul capacităţii laboratorului de a realiza cerinţele din specificaţiile de referinţă. Prin metode nestandardizate: • nu se regăsesc încadrate într-un standard, sunt recomandate de laboratoarele de profil; • laboratorul trebuie să obţină acordul scris al clientului înainte de a o utiliza. Prin metode proprii ale laboratoarelor: • sunt metode complet documentate şi adecvate scopului acestora, pentru care există personal competent în utilizarea lor. Metodele proprii şi metodele nestandardizate trebuie: • validate înainte de utilizare pe probe reale; • verificată adecvarea faţă de cerinţe; • revalidate dacă se schimbă condiţiile de încercare; • revalidate după o lungă perioadă de neutilizare.

Incertitudinea de măsurare Laboratorul trebuie să documenteze şi să implementeze procedura/proceduri privind estimarea incertitudinii de măsurare şi să identifice persoanele/funcţiile care aplică procedura/procedurile de estimare/verifică/validează rezultatele. Laboratorul trebuie să estimeze incertitudinea de măsurare pentru fiecare metodă de încercare. Laboratoarele de încercări care fac etalonări interne trebuie să estimeze incertitudinea de măsurare asociată acestor etalonări. Reducerea efectului echipamentelor de prelevare şi încercare asupra rezultatelor ■ Laboratorul trebuie să se asigure că echipamentele de prelevare au un efect cât mai mic asupra rezultatelor. ■ Să se asigure că are toate echipamentele necesare pentru a putea genera rezultate valide. ■ Echipamentul este adecvat pentru aplicaţii. ■ Pentru echipamente trebuie să existe un program de mentenanţă şi confirmare (etalonare). Echipamentele de măsurare ■ Pentru echipamentele de măsurare şi, unde este cazul, pentru părţile lor componente este recomandabil să se facă o validare înainte de utilizare. ■ Pentru echipamentele care influenţează calitatea rezultatelor măsurătorilor trebuie realizat un program de etalonare.

declaraţia de validare se dă numai pe baza datelor experimentale dacă performanţele reale ale metodei se înscriu în performanţele prestabilite

Metodele proprii dezvoltate de laborator trebuie: • validate în cursul dezvoltării metodei; • verificate din punct de vedere al performanţei, comparativ cu datele din literatura pentru metode similare standardizate.

Modalităţi de validare a metodelor teste interlaboratoare; încercări între laboratoare similare; încercări în laboratorul propriu. • Laboratoarele Serviciului de Criminalistică, de regulă, nu dezvoltă metode proprii de încercare şi nu desfăşoară o activitate propriu-zisă de validare a metodelor. • Se utilizează totuşi tehnici de determinare a performanţelor sau confirmare a metodelor, atunci când se

CRIMINALISTICA

Intervalul de timp dintre două etalonări succesive depinde de caracteristicile de fiabilitate metrologică ale mijlocului respectiv de măsurare,de intensitatea şi condiţiile specifice ale utilizării. Pentru echipamentele de măsurare este obligatoriu să se ţină log book –uri. Cu excepţia aparatelor, care prin domeniul de măsurare, intră sub incidenţa metrologiei legale şi care trebuie etalonate sau verificate de persoane (laboratoare) autorizate de metrologia legală, restul aparatelor din program pot fi etalonate pe baza procedurilor de etalonare. Laboratorul trebuie să păstreze, după caz,documente privind punerea în funcţiune a mijloacelor de măsurare, reparaţiile acestora (anuale sau mai frecvente) respectiv etalonările înainte de fiecare utilizare.

21

Procesul identificării dactiloscopice (ACE-V) şi Procedura Opiniilor Diferite (POD)
Experţi dactiloscopi: Comisar-şef de poliţie IONEL NECULA Subcomisar de poliţie FLORIN RONTESCU - Institutul de Criminalistică ACE-V is a scientific method in the comparison and identification of friction ridge. This methodology defines the pfases of identification process: analysis, comparison, evaluation and verification. This article also describes the procedure POD, used in all situations that a verifier does not reach the conclusion of identification. Procesul identificării dactiloscopice (ACE-V) şi Procedura Opiniilor Diferite (POD) constituie premisa implementării în laboratoarele de dactiloscopie din ţara noastră, a modului de lucru în acest domeniu la nivel mondial, fiind de asemenea un subiect important în cadrul dezbaterilor diferitelor grupuri de lucru pe dactiloscopie din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Constituie de asemenea o măsură de implementare/păstrare a sistemului de management al calităţii şi acreditării conform ISO17025/2005. Conştient de faptul că cele mai multe erori în identificarea dactiloscopică, la nivel mondial, au fost generate de analiza defectuoasă a unor urme papilare, Serviciul de identificări judiciare din cadrul Institutului de Criminalistică emite aceste instrumente, ca suport indispensabil în desfăşurarea activităţii de identificare a oricărui examinator dactiloscop. Scop: Scopul acestor instrucţiuni este acela de a implementa în domeniul dactiloscopiei din ţara noastră practicile care au fost dezvoltate de laboratoare similare din străinătate, pentru a asigura o examinare dactiloscopică eficientă de-a lungul întregului proces al identificării. Instrucţiunile asigură un cadru de lucru potrivit standardelor şi principiilor calitative în examinarea dactiloscopică din spaţiul ENFSI. Aceste standarde şi principii sunt în concordanţă cu cerinţele ISO17025/2005 care au legătură cu laboratoarele criminalistice. Scopul final este acela de a documenta obiectiv probele papilare de-a lungul procesului identificării, de la recepţia efectuată în cadrul laboratoarelor AFIS până la furnizarea răspunsului către beneficiar, respectiv de a elimina posibilitatea apariţiei erorilor în activitatea de identificare dactiloscopică. Domeniu: Instrucţiunile se aplică activităţilor de examinare dactiloscopică efectuate de personalul laboratoarelor AFIS pe segmentul amprentelor care au primit girul căutării în baza de date. Definiţii:

Instrucţiunea (ACE-V) defineşte un proces utilizat în identificarea dactiloscopică şi cuprinde în structura sa 4 etape (Analiză, Comparaţie, Evaluare, Verificare) necesare a fi parcurse, în vederea emiterii unei opinii de identificare sau de excludere a sursei. Acest proces este cunoscut şi sub denumirea de metodologie sau protocol şi a fost conceput pentru prima dată de Poliţia Regală Canadiană, în anul 1959, folosit ulterior în jurul anului 1980, în domeniul dactiloscopiei; Analiza – Prima etapă a procesului identificării dactiloscopice, cunoscut şi ca faza informaţiilor, în care examinatorul dactiloscop stabileşte şi înregistreză caracteristicile generale, individuale şi calitatea profilului papilar supus examinării, precum şi alte informaţii necesare fără acces la modelul de comparaţie (sursa de origine); Comparaţia – a doua etapă a procesului identificării dactiloscopice, care presupune observaţia deductivă a două amprente papilare (proba în litigiu şi modelul de comparaţie), stabilind gradul de similitudine al caracteristicilor proprii, în vederea determinării sursei de origine; Evaluarea – cea de-a treia etapă a procesului identificării dactiloscopice destinată emiterii unei opinii referitoare la determinarea sursei comune a două amprente papilare, opinie bazată pe observaţiile făcute în etapele analizei şi comparaţiei; Verificarea – etapa finală a procesului identificării dactiloscopice, efectuată de un al doilea examinator, în scopul încercării reproducerii rezultatului primului examinator. POD defineşte o procedură utilizată pentru analiza şi eliminarea opiniilor diferite în examinarea amprentelor papilare. Procedura Opiniilor Diferite este definită în Metodologia identificării dactiloscopice, elaborată de Grupul de experţi europeni Interpol, în perioada 1997-2001. Importanţă: • oferă structura necesară ghidării examinatorilor de-a lungul procesului identificării; • asigură bazele identificării sursei (amprentei), utilizând principii ştiinţifice; • opiniile bazate pe respectarea

22

CRIMINALISTICA

instrucţiunilor ACE-V şi POD sunt obiective şi NU arbitrarii sau pur intuitive; • asigură verificarea gradului de repetabilitate a rezultatului; • reduc considerabil posibilitatea apariţiei erorilor; • sunt instrumente necesare implementării /păstrării acreditării laboratoarelor AFIS; • sunt implementate cu rezultate pozitive de laboratoare similare din reţeaua ENFSI, SUA, Canada etc. şi sunt recunoscute de instanţele judecătoreşti. Utilizare ACE-V: ACE-V se aplică, în situaţia examinărilor dactiloscopice, tuturor categoriilor de probe papilare, forma scrisă a determinărilor este cerută însă numai în cazul examinării amprentelor papilare cu grad mare de dificultate.

Se va avea în vedere faptul că o urmă papilară care conţine insuficiente caracteristici necesare identificării sursei poate fi extrem de utilă în excluderea unor persoane indicate de către investigatori ca posibilă sursă. Utilizare POD POD este utilizată în situaţia existenţei a două opinii diferite, după parcurgerea ACE-V, în scopul emiterii unei opinii consolidate.

Categorii de urme papilare care fac obiectul înregistrărilor ACE-V: • urme papilare care conţin mai puţin de 12 elemente dactiloscopice supuse procedurii identificării dactiloscopice; • urme papilare cu grad mare de dificultate (aceste urme pot prezenta suprapuneri, claritate redusă, deformări, presiuni, ondulaţii, zone mişcate). Înregistrările informaţiilor din etapa analizei sunt necesare pentru a putea demonstra şi verifica ulterior factorii care au stat la baza declarării identificării sursei sau excluderii acesteia. Având în vedere numărul mare de urme papilare remise laboratoarelor AFIS, pentru cele care nu pot fi incluse în categoria celor de mai sus, informaţiile obţinute în etapa analizei nu sunt înregistrate.

Sunt supuse POD-ului următoarele categorii de urme papilare: • urme papilare care conţin mai puţin de 12 elemente dactiloscopice; • urme papilare cu grad mare de dificultate (aceste urme pot prezenta suprapuneri, claritate redusă, deformări, presiuni, ondulaţii, zone mişcate); • urme papilare în legătură cu care există diferenţe de opinii referitoare la stabilirea factorului creator, după parcurgerea ACE-V. Expectanţe: Instrucţiunile vin în ajutorul celor peste 100 de examinatori dactiloscopi din laboratoarele AFIS teritoriale, care au nevoie de criterii clare de verificare şi evaluare a determinărilor, înainte de informarea investigatorilor. În cazurile dificile se renunţă la deciziile insularizate, uneori bazate pe opinia celui mai în vârstă, prin cooptarea la decizie a altor examinatori.

Amendamente aduse la Legea nr. 156 din 08.04.2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară şi a Legii nr. 488 din 11.06.2002 privind autorizarea experţilor criminalişti
Expert ing. MIRCEA FIERBINŢEANU The article bring up the necessity to evaluate the romanian sistem of judicial expertises for supersession of all unclearness in this area, bring amendments on the „law of judicial and extrajudicial expertise no.156/2002”.

Calitatea de expert criminalist a primit, prin legislaţia aferentă, mai multe nuanţe şi expresii ce nu determină o clarificare în această privinţă, conducând implicit la confuzii, interpretări greşite, neclarităţi, inconsecvenţe şi abuzuri care fac un deserviciu acestei activităţi. Actuala legislaţie se impune a fi îmbunătăţită, atât prin perfecţionare, cât şi prin reunificare cu calitatea de expert judiciar şi criminalist, având în vedere faptul că poate participa la reabilitarea sistemului judiciar din România. Prin comparaţie cu prevederile actelor normative în vigoare din alte ţări, precum Republica Moldova

CRIMINALISTICA

Prezentele inconveniente au fost sesizate, consemnate şi iniţiate de mai multe proiecte întreprinse de colective româneşti sau străine, dar nu s-au concretizat printr-o iniţiativă legislativă, care să ducă la salturi calitative. Activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară este reglementată de Legea nr. 156/2002 din 09.04.2002, pentru aprobarea

şi Franţa, se poate trage concluzia că acesta este un domeniu ce, cu vădite efecte, poate duce la înlăturarea dezavantajelor amintite.

23

Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial, Partea I-a nr. 249 din 15.04.2002, promulgată prin Decretul nr. 249/2002. Cealaltă activitate de expertiză criminalistică este reglementată de Legea nr. 488/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000, pentru autorizarea experţilor criminalişti, publicată în Monitorul Oficial Partea I-a nr. 578 din 05.08.2002. Pe lângă aceste legi, mai sunt şi alte acte normative care au fost emise cu diferite ocazii de înfiinţare, reglementare sau organizare care, acţionând pe diferite planuri, conduc la confuzii şi interpretări greşite, iar în final la unele abuzuri, ce pot fi permise într-un sistem judiciar, ce urmează a fi perfecţionat.

Din analiza acestor dezavantaje şi inconvenienţe, se impune amendarea şi unificarea tuturor actelor normative, care să exprime într-un mod unitar reorganizarea activităţii de expertiză. În prezent, experţii criminalişti sunt dispersaţi şi acţionează în cadrul structurilor din cadrul Ministerului Justiţiei (INEC), Ministerul Internelor şi Reformei Administraţiei (Institutul de Criminalistică din cadrul IGPR), Serviciul Român de Informaţii, DNA şi DIICOT, în conformitate cu HG nr. 368/1998, Legea nr. 218/2002, OG nr. 75/2000, Legea nr. 360/2002, Legea nr. 80/1995, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 508/2004 DIICOT, Legea nr. 503/2002 DNA, OG nr. 2/2000. Măsurile de mai sus au fost analizate şi în cadrul proiectului «Consolidarea capacităţii de expertiză judiciară (MATO 6/RM/8/2)», derulat în perioada ianuarie – octombrie 2007 de un colectiv al Ministerului Justiţiei din Olanda, ca o acordare de asistenţă necesară în procesul de reformă şi adaptare a sistemului judiciar al României, în conformitate cu poziţia de membră a U.E. La acest proiect s-au purtat discuţii cu reprezentanţi ai managementului şi ştiinţei din: - Ministerul Justiţiei; - I.N.E.C.; - I.N.M.L. Mina Minovici; - I.S.J. al Poliţiei Române; - C.E.T.R.; - Î.C.C.J.; - C.S.M.; - C.A.B.; - B.C.E.T.; - B.B.; - Membrii Comitetului de elaborare a noului Cod penal.

Sunt numeroase propuneri din interiorul sistemului privind necesitatea asigurării sau lărgirii accesului pentru efectuarea de expertize judiciare a speciliştilor din cercetare şi universităţi, cu publicaţii ştiinţifice, care să acţioneze ca părţi independente faţă de instituţiile implicate şi care să poată furniza o a doua opinie, garantându-se astfel calitatea expertizelor şi deschiderea pieţei. Se creează un cadru competitiv între experţi, care să fie văzut ca un stimulent eficient, combătându-se astfel numirile subiective de experţi. De asemenea, nu este asigurată protecţia experţilor judiciari, actualele asocieri profesionale nefiind formate în scopul constituţional de asociere, ci în scopul unor profituri cât mai mari şi fără calitatea de utilitate publică. EXPUNERE DE MOTIVE pentru o iniţiativă legislativă, având ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 156 din 08.04.2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară şi a Legii nr. 488 din 11.06.2002 privind autorizarea experţilor criminalişti

pierde licenţa. Acesta este încă un argument de unificare a legislaţiei aferente experţilor judiciari cu cei criminalişti. Un alt argument principal în domeniu este neclaritatea privind modul de numire a experţilor şi dreptul părţilor la asistenţă de specialitate sau contraexpertiză, mai ales pentru experţii judiciari numiţi în faza de cercetare penală, fapt ce produce neuniformitatea în antrenarea experţilor, constatându-se astfel că unii experţi sunt numiţi, de foarte multe ori, în defavoarea altora care nu au ce lucra. Aici s-au identificat înţelegeri periculoase între organele ce instrumentează dosarele şi experţii care sunt numiţi de foarte multe ori, fenomenul fiind aproape de crima organizată. Din audierile făcute de către membrii comisiei din Olanda a rezultat că nici unul din responsabilii instituţiilor contactate nu a fost în favoarea creerii unei instituţii globale, sau autorităţi unice apolitice în sistemul de expertize. Deficienţa principală ce s-a desprins a fost aceea că lipseşte pregătirea continuă a experţilor şi logisticile lor, în privinţa soft-urilor utilizate pentru simulări pe calculator.

În acest sens, se impune evaluarea sistemului românesc de producere a expertizelor judiciare (institute, experţi neutri, asociaţii) şi a utilizatorilor (procurori, avocaţi, judecători). Astfel, s-au identificat neclarităţi şi inconsecvenţe legate de definirea experţilor judiciari şi experţilor criminalişti, de modul de coordonare administrativ şi metodologic al acestora şi de condiţiile în care aceştia pot practica sau

Reorganizarea fundamentală a sistemului de expertiză judiciară a fost principala recomandare ce s-a desprins din acest proiect. Principalii factori care au fost consultaţi, în acest scop, au fost: INEC, INML şi CETR care să reprezinte Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Internelor, deşi CETR, prin modul de repartizare a influenţei, nu mai reprezintă cu nimic experţii, prin faptul că activitatea economică a sa a intrat în posesia unui grup foarte restrâns de persoane (4-5), care nu ezită să-şi exercite o puternică influenţă asupra activităţilor curente.

• nu toţi experţii criminalişti au calitatea prealabilă de expert judiciar în domeniul specialităţii lor; • fiecare expert criminalist poate activa numai într-o singură specialitate în domeniul pregătirii lui; • înfiinţarea unei asociaţii profesionale, care să aibă calitatea de utilitate publică etc.

În consecinţa obiectivă a asistenţei acordate de către comisia olandeză, se impune o iniţiativă legislativă, prin amendarea şi unificarea actualei legislaţii, motivată de recomandările făcute, astfel încât sistemul judiciar să corespundă din punct de vedere european. Principiile desprinse conduc la următoarele măsuri:

Amendamente la Legea expertizei judiciare şi extrajudiciare nr. 156/2002:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins: „Activitatea de expertiză tehnică judiciară, criminalistică şi extrajudiciară, precum şi modul de dobândire a calităţii de expert se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prezentei legi.”

24

CRIMINALISTICA

Articolul 12 va avea următorul cuprins: „Persoanele care au titlul de academician, profesor universitar sau conferenţiar universitar, doctor docent ori doctor în ştiinţe tehnice şi persoanele cu publicaţii ştiinţifice, pot dobândi calitatea de expert tehnic judiciar cu scutire de examen, în ceea ce priveşte pregătirea de specialitate.” Articolul 25 se abrogă în totalitate.

În continuare, pe parcursul legii, acolo unde se întâlneşte „experţi tehnici judiciari” se înlocuieşte cu expresia „experţi judiciari sau criminalişti” iar „Biroul central pentru expertize tehnice” se va înlocui cu denumirea „Biroul central pentru expertize judiciare şi criminalistice.”

6. Articolul 6 va avea următorul cuprins: „Experţii judiciari sau criminalişti se pot constitui în asociaţii profesionale, în condiţiile legii.”

5. Articolul 5 va avea următorul cuprins: „Activitatea de expertiză judiciară se poate exercita, la alegere, de către experţii judiciari, individual sau în societăţi comerciale constituite conform legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize judiciare sau criminalistice.”

4. Alineatul (2) va avea următorul cuprins: „În cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare, criminalistice şi contabile.”

3. La art. 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins: „În scopul coordonării şi îndrumării, din punct de vedere administrativ şi metodologic, precum şi al controlului activităţii de expertiză judiciară şi criminalistică, în cadrul Ministerului Justiţiei funcţionează Biroul central pentru expertize judiciare şi criminalistice.”

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins: „Expertiza judiciară efectuată de experţi judiciari, criminalişti sau specialişti, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, este expertiza judiciară.”

3. La articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins: „(1) Examenul de expert criminalist autorizat se organizează de Ministerul Justiţiei împreună cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi are scopul de a verifica cunoştinţele pentru care se candidează, gradul de cunoaştere a dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la expertiza criminalistică şi la drepturile şi obligaţiile experţilor, de către o comisie formată din cadre didactice universitare de specialitate, propuse de instituţiile de învăţământ superior de profil şi din cadre de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei.” 5. La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins: 4. La articolul 4, alineatul (1) punctul d) se elimină.

„Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 4 este înscrisă, la cerere, în Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi care pot efectua expertize criminalistice.” 6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

„Persoanele care au titluri ştiinţifice şi cele care au lucrări ştiinţifice publicate în domeniul criminalisticii, pot dobândi calitatea de expert criminalist autorizat, cu scutire de examen şi pot fi înscrise la cerere în Tabelul nominal cuprinzând specialiştii în criminalistică.” „Experţii criminalişti numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, participă personal la elaborarea expertizelor criminalistice din domeniu prin redactare, prin observaţii, modificarea sau completarea raportului de expertiză criminalistică şi prin obiecţii la acesta, înaintea expedierii către organul judiciar, unde trebuie să ajungă un raport unic.” Alineatul (2) şi (3) de la articolul 7 se elimină. 8. Articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins: 7. Articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Amendamente aduse la Legea expertizei criminalistice nr. 488/2002 publicată în MO nr. 578/05.08.2002:
1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins: „(1) Expertizele criminalistice se efectuează în institutele şi laboratoarele de expertiză criminalistică, înfiinţate potrivit dispoziţiilor legale.” Aici se are în vedere eliminarea atributului de “expert oficial”, pentru a nu apare confuzii care să conducă la abuzuri. Expertiza criminalistică se efectuează numai de către persoane care au calitatea de expert criminalist. Institutele şi laboratoarele de expertiză criminalistică pot fi şi cele private, nu numai cele bugetare, eliminându-se astfel un monopol de stat. 2. La articolul 2, alineatul (2) va avea următorul cuprins: „mai multe specialităţi de expert criminalist ”

„Partea din proces care solicită ca, pe lângă expertul criminalist al institutului sau laboratorului de expertiză criminalistică, să participe la efectuarea expertizei şi un expert criminalist din Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi recomandat de ea, va achita un onorariu de expert. Suma stabilită drept onorariu se depune în termen de 5 zile de la numirea expertului, de partea la cererea căreia s-a încuviinţat expertul criminalist, în contul special al biroului local pentru expertize judiciare tehnice, criminalistice şi contabile, deschis în acest scop.” Aici se urmăreşte eliminarea erorii prin care, onorariul de expert al părţii care a solicitat expert criminalist autorizat, se depunea în mod eronat în contul institutului sau laboratorului de expertiză criminalistică.

Urmează ca, într-o altă etapă, legile referitoare la expertizele judiciare să fie unificate, urmând ca orice act normativ privind expertizele judiciare să se încadreze în prevederile legilor.

CRIMINALISTICA

25

ASIGURAREA CALITĂŢII REZULTATELOR PRIN DESFĂ URAREA TESTELOR INTERLABORATOARE I TESTELOR DE COMPETENŢĂ

Comisar de poliţie drd. ing. chim. MARIA GEORGETA STOIAN Subcomisar de poliţie drd. ing. chim. ELENA GALAN Institutul de Criminalistică Inspectoratul General al Poliţiei Române

The implementation of the quality management system according to ISO/IEC 17025:2005 in the Romanian Forensic ScienceInstitute involve a large range of activities in order to maintain and to improve the actual system, these activities being continous processes, which have to remain efficient and effective. At europen level, the implementation of european standards in Forensic Science Institutes involve demonstration of technical competence of laboratories, reliability of their results, recognition of expertise reports results by European courts, increasing confidence to customers, adding value of credibility to forensic activities. Quality is the degree to which a set of inherent characteristics fulfils requirements. Quality assurance relates to the overall measures taken by the laboratory to regulate quality, whereas quality control describes the individual measures which relate to the quality of individual samples or batches of samples. Laboratories must operate an appropriate level of internal quality control checks and participate wherever possible in appropriate proficiency testing schemes. One of the best ways for an analytical laboratory to monitor its performance against both its own requirements and the norm of other laboratories, is to participate regularly in proficiency testing schemes. Proficiency testing helps to highlight not only repeatability and reproducibility performance between laboratories, but also systematic errors. Proficiency testing and other types of intercomparisons are accepted as being an important means of monitoring quality at national and international levels. Because of the goal of ENFSI is to promote and strengthen networking, mutual co-operation, to support forensic laboratories in accreditation and in good practices, standards, and european procedures implementation, it is very important that romanian forensic science experts to be involved in working groups in order to exchange and disseminate of information, experience and best practices, to have local and regional cooperation, to adopt common standard operating procedures and to participate to proficiency testing programmes and collaborative exercises as effective means to monitor quality assurance at international level. Implementarea Sistemului de Management al Calităţii în conformitate cu Standardul European ISO/CEI 17025/2005, în cadrul Institutului de Criminalistică, atrage după sine o gamă extinsă de activităţi pentru menţinerea şi îmbunătăţirea sistemului actual, aceste activităţi fiind procese continue, care trebuie menţinute eficiente şi eficace. Pentru aceste acţiuni de menţinere şi îmbunătăţirea sistemului de management al calităţii au fost identificate mai multe sarcini - prevăzute în Manualul Calităţii, pentru a căror aplicare există proceduri standard definite - care se derulează pe parcursul unui an calendaristic, precum: instruirea personalului, controlul documentelor şi al înregistrărilor, auditul intern, acţiuni preventive/acţiuni corective cu monitorizarea activităţilor, pentru a stabili eficacitatea acţiunilor preventive, analiza managementului calităţii, identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a calităţii. La nivel european, implementarea standardelor europene în cadrul institutelor de criminalistică, iar Institutul de Criminalistică din Poliţia Română este membru cu drepturi depline al Reţelei Europene a Institutelor de Criminalistică (European Network of Forensic Science Institutes ENFSI), implică recunoaşterea competenţei tehnice a laboratoarelor criminalistice de a realiza anumite tipuri de analize, credibilitatea rezultatelor şi recunoaşterea concluziilor formulate în expertizele criminalistice, efectuate în faţa instanţelor de judecată europene, şi un plus de imagine a capabilităţii şi credibilităţii activităţii criminalistice. Aşadar, este imperios necesar ca laboratoarele criminalistice să adere, prin programe de acreditare, la practici şi standarde recunoscute, astfel încât să fie asigurată încrederea în rezultatele proprii şi să existe posibilitatea de comparaţie a datelor generate de laboratoarele individuale. Este cunoscut faptul că unul dintre instrumentele fundamentale de conducere a unei unităţi îl reprezintă asigurarea calităţii rezultatelor activităţilor desfăşurate. În cadrul politicii calităţii, managementul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura că cerinţele care circumscriu calitatea rezultatelor sunt înţelese, implementate şi menţinute de sistem. Calitatea este foarte relativă şi foarte greu de definit exact. Pentru a înţelege şi a explica ce reprezintă calitatea, au fost încercate mai multe definiţii: • Calitatea reprezintă îndeplinirea necesităţilor. Când lucruri, produse, servicii îţi aduc satisfacţia prin îndeplinirea necesităţilor, prin realizarea scopului aşteptat, făcând viaţa mai uşoară, arătând bine, mirosind bine, fiind gustoase etc.,

26

CRIMINALISTICA

acestea sunt percepute ca fiind pozitive, cuvântul „calitate” fiind cel care îţi vine în minte pentru a le defini. Problema acestei definiţii însă o reprezintă faptul că ea este creată pe baza judecăţii personale, fără certitudinea că şi cei din jur percep „calitatea” în acelaşi fel; • Calitatea este un Brand. Numele unor branduri pot reprezenta un semn al calităţii, fie ca rezultat al experienţei personale legat de acele branduri, fie ca urmare a influenţei create de publicitate. Mulţi beneficiari au încredere în branduri sau companii renumite, datorită „certitudinii” primirii unor servicii conform aşteptărilor. i de această dată, definiţia este subiectivă, bun sau rău fiind un punct de vedere propriu. Brandul poate fi important pentru unii beneficiari, dar pentru majoritatea acestora stabilirea calităţii înseamnă testarea, certificarea cerinţelor scontate; • Calitatea reprezintă un nivel trecut. i această definiţie poate presupune anumite probleme, deoarece nu întotdeauna există certitudinea unei evaluări obiective, atât a scopului, cât şi a măsurărilor prin care se decide trecerea nivelului. Din punct de vedere al testării, trecerea unui test poate presupune calitatea, dar, pentru a înţelege valoarea trecerii unui anumit nivel, este necesară cunoaşterea imaginii de ansamblu a ceea ce reprezintă de fapt acel nivel (acesta poate fi trecut de două entităţi diferite ca valoare între ele, dar încadrate în limite peste acel nivel); • Calitatea este perfecţiunea. Perfecţiunea este bună, de fapt este cea mai bună, iar dacă ceva este foarte bun, atunci înseamnă că poate fi asociat cu calitatea. Dar cine decide dacă ceva este perfect, şi mai ales, cine decide ce înseamnă perfecţiunea? Cine sau ce este perfect pentru un anume scop? Nu este suficientă stabilirea perfecţiunii drept ţel, este necesar a se stabili şi modul în care perfecţiunea poate fi atinsă şi măsurată; • Calitatea reprezintă absenţa problemelor. Dacă ceva nu ne creează nici o problemă, funcţionează în scopul pentru care a fost creat, fără disfuncţionalităţi, fără oprire, acesta este un semn al calităţii. Dar fără imaginea de ansamblu, fără cunoaşterea necesităţilor celor implicaţi, nu se poate stabili inexistenţa problemei pentru toţi beneficiarii; • Calitatea este performanţa acceptată. Această definiţie se referă la ce anume necesitate acoperă ceva şi nu la ce reprezintă de fapt acel ceva. Ceea ce este perceput drept calitate dintr-un anumit punct de vedere, nu este neapărat perceput drept calitate din toate punctele de vedere. Este preferabil ca, atunci când se defineşte performanţa, aceasta să fie trasabilă la scopul propus şi la modul de atingere a acestui scop; • Calitatea reprezintă atingerea ţelurilor. Chiar dacă ţelul propus este atins, trebuie să existe o scară a valorilor, astfel încât să poată fi stabilit cât de mult sau cât de bine a fost atins acesta. • Calitatea reprezintă îndeplinirea cerinţelor. Definită astfel, calitatea are definiţi indicatori specifici, care, prin testare, pot evidenţia succesul în îndeplinirea acestora. Astfel calitatea poate fi testată permanent, repetat, la intervale stabilite, cu posibilitatea comparării rezultatelor diverselor etape de testare. Cerinţele pot descrie, pe de o parte, caracteristici simple, iar pe de altă parte necesităţi de funcţionare, comportament, răspuns etc., putând fi determinate, în foarte multe feluri. Uzual însă cerinţele derivă logic din scopul propus şi din design. Dorinţa de a înţelege şi de a obţine calitatea a străbătut anii. Iată de ce John Ruskin (1819-1900) spunea: „Calitatea nu este niciodată o întâmplare. Ea este întotdeauna rezultatul unui efort inteligent. Este dorinţa de a produce un lucru superior.” Iar John Keenan Taylor (1913-1992), o sută de ani mai târziu, spunea: „Calitatea este un termen subiectiv. Ceea ce reprezintă calitate superioară într-o anumită situaţie, poate fi o calitate scăzută sau chiar inacceptabilă în

altă situaţie. Este evident că pentru fiecare caz în parte trebuie stabilite limitele de toleranţă a erorilor. i totodată trebuie să existe o înţelegere clară a procesului de măsurare şi a capabilităţii lui de a oferi rezultatele dorite.” Înţelesul cuvintelor „controlul calităţii” şi „asigurarea calităţii” diferă adesea în funcţie de context. În termeni practici asigurarea calităţii este legată de măsurile globale ale laboratorului, pentru a reglementa calitatea, în timp ce controlul calităţii descrie măsurile individuale, care se referă la calitatea probelor individuale sau a loturilor de probe analizate. Obiectivele programelor de asigurare a calităţii pentru măsurătorile analitice sunt, pe de o parte de a reduce erorile măsurătorilor la limite tolerabile, iar pe de altă parte de a propune mijloace de asigurare că măsurătorile generate au o mare probabilitate de calitate acceptabilă. Aşadar, pe lângă

CRIMINALISTICA

„abordarea chimică”, bazată pe ideea că asigurarea calităţii în laboratoarele analitice este produsul a două ţinte: controlul calităţii şi evaluarea calităţii, trebuie avută în vedere şi „abordarea fizică”, bazată pe parametrii metrologici, precum trasabilitatea şi măsurarea incertitudinii. Metrologia şi standardizarea au creat o bază solidă pentru măsurătorile de încredere, dar acestea nu sunt suficiente pentru obţinerea unor analize chimice de încredere. Pentru aceasta se impune utilizarea procedurilor analitice validate şi un management capabil să minimalizeze incertitudinea analitică. În chimia analitică, dorinţa de „a face” îmbunătăţeşte calitatea, iar asigurarea calităţii rezultatelor încercărilor efectuate este obligatorie. Ca parte a sistemului lor de calitate şi pentru a urmări performanţa lor de zi cu zi şi de la analiză la analiză, laboratoarele trebuie să opereze la un anumit nivel al verificărilor prin controlul intern al calităţii (QC) şi să participe, dacă este posibil, la scheme adecvate de testare a capabilităţii (QC extern). Nivelul şi tipul controlului intern al calităţii vor depinde de starea critică, de natura analizei, de frecvenţa analizei, de gradul de automatizare, de dificultatea testului şi de încrederea sa. Performanţa analitică trebuie monitorizată cu ajutorul schemelor de control al calităţii, iar gama de activităţi ale controlului calităţii disponibile laboratorului include: a. Pentru controlul intern al calităţii: utilizarea colecţiilor

Aspecte din timpul simpozionului

27

de referinţă, a materialelor de referinţă certificate şi materialelor de referinţă generate intern, a evaluărilor pozitive şi negative, a încercărilor repetate, a metodelor alternative, a încercărilor reluate, a probelor destrămate, suplimentărilor de etaloane şi etaloanelor interne, precum şi a verificărilor independente făcute de alt personal autorizat; b. Un mijloc eficace pentru monitorizarea performanţei, atât faţă de cerinţele proprii, cât şi faţă de performanţa laboratoarelor de acelaşi nivel, îl reprezintă participarea la scheme de testare a competenţei (control extern al calităţii). Testarea competenţei şi alte tipuri de intercomparaţii sunt acceptate ca fiind mijloace importante pentru monitorizarea calităţii la nivel naţional şi internaţional. Compararea interlaboratoare: organizarea, realizarea şi evaluarea încercărilor efectuate asupra aceleiaşi probe sau a unor probe similare de către două sau mai multe laboratoare, în condiţii prestabilite. Teste de competenţă: evaluarea periodică a performanţelor unui laborator sau grup de laboratoare, care constă în distribuirea de către un organism (de încercare independent) a unor materiale pentru analiza acestora de către participanţi. Aşadar, asigurarea calităţii rezultatelor încercărilor /analizelor se face prin aplicarea unui sistem planificat de control al calităţii rezultatelor, care constă în: Nr. crt. 1. 2. 3. 4. Data (Luna) Februarie Februarie Februarie Martie Caracteristicile verificate Analiza calitativă (natura) a elementelor constituente (metale, materiale plastice)

► nivelul primar de control; ► nivelul secundar de control; ► nivelul terţiar de control. În cadrul Institutului de Criminalistică, în special pentru chimia judiciară, pentru controlul primar al calităţii sunt prevăzute activităţi precum: verificarea prin sondaj a rezultatelor, verificarea modului în care se execută transferul de date din registrele de evidenţă a încercărilor/analizelor în caietele de lucru şi în rapoartele criminalistice, utilizarea materialelor de referinţă certificate şi a probelor de control intern al calităţii şi realizarea hărţilor de control, repetarea încercării/analizei (când există disponibilităţi ale probelor) pe aceeaşi probă, cu aceeaşi metodă, de către alt executant sau acelaşi executant. Pentru controlul secundar al calităţii se dau în lucru, prin sondaj, substanţe, materiale şi obiecte încercate/analizate deja, ca probe proaspăt sosite în laborator, pentru a se asigura că toate probele sunt tratate imparţial. Anual este întocmit un plan pentru controlul secundar al calităţii, în care fiecare procedură acreditată este supusă controlului cel puţin o dată pe an, iar rezultatele obţinute sunt raportate, sunt cuprinse în analiza sistemului calităţii şi pot genera acţiuni corective.

Proba /produsul Cablu electric Vinuri Probă suspectă de a conţine pesticide Fragmente de sticlă Produse petroliere cu compoziţie necunoscută Fibre textile

Analiza calitativă şi cantitativă (concentraţie alcoolică, zaharuri) a vinurilor Identificarea pesticidului

- Determinarea concentraţiei alcoolice - Determinarea zaharozei şi a zahărului reducător - Identificarea prin GC-MS a pesticidelor - Analiza prin imersie într-un lichid de temperatură variabilă - Analiza prin spectrometrie de fluorescenţă de raze X

- Analiza prin spectrometrie de fluorescenţă de raze X - Analiza prin spectrofotometrie în infraroşu

Metoda de încercare/analiză

Rezultatul verificării

- Indicele de refracţie - Compoziţie elementală Natura produselor petroliere şi comparaţie între acestea Nuanţa culorii şi compoziţia fibrelor textile

5.

Martie

- Determinarea caracteristicilor de distilare cu distilatorul automat - Analiza prin gazcromatografie cu detector FID - Analiza spectrală a culorii fibrelor textile prin micro-spectrofotometrie UV-VIS - Analiza prin spectrofotometrie în infraroşu

6.

Martie

Pentru controlul terţiar al calităţii sunt prevăzute atât efectuarea de teste (comparări) interlaboratoare, prin executarea de analize pe aceleaşi probe în mai multe laboratoare, care funcţionează în alte instituţii naţionale şi care efectuează activităţi în domenii ce pot fi asimilate celor din cadrul Institutului de Criminalistică, cât şi participarea la testele de competenţă organizate prin grupurile de lucru ale ENFSI. Anual se întocmeşte planul de control terţiar al calităţii, în care sunt prevăzute laboratoarele partenere şi materialele/caracteristicile care se vor analiza. Pentru chimia judiciară, spre exemplu, au fost identificate ca partenere, în vederea realizării testelor interlaboratoare, mai

28

multe laboratoare din diverse instituţii naţionale: Ministerul Justiţiei - Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Ministerul Apărării Naţionale - Centrul de cercetare ştiinţifică pentru apărare NBC şi ecologie - Laboratorul de analize chimice şi testări, Autoritatea Naţională a Vămilor - Laboratorul Vamal Central, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Facultatea de Farmacie - Disciplina de Toxicologie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Laboratorul pentru Controlul Calităţii Vinurilor, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, SC Petrotel Lukoil.

CRIMINALISTICA

Nr. Perioada crt.

Laboratoarele la care se vor executa probe interlaboratoare

1.

Mai 2008

Ministerul Justiţiei -Institutul Naţional de Expertize Criminalistice

2.

Mai 2008

- Lichid care conţine benzodiazepine / Natura Identificare prin GC-MS; - Probă suspectă de a conţine pesticide / Natura Ministerul Apărării Naţionale Identificare prin GC-MS; Centrul de cercetare ştiinţifică - Sol cu substanţe explozive de natură organică / pentru apărare NBC şi Analiză calitativă (natura) prin GC-MS şi CSS; ecologie -Laboratorul de - Produse petroliere cu compoziţie necunoscută / Natura analize chimice şi testări produselor petroliere şi comparaţie între acestea; - Analiză prin GC-FID; - Probe substanţe organice volatile - primeri în cazul incendiilor provocate / Analiză calitativă prin GC-MS.

- Cablu electric / Analiza calitativă (natura) a elementelor constituente (metale, materiale plastice); - Substanţe organice/anorganice / Analiză calitativă (natura) prin spectrometrie de fluorescenţă de raze X şi prin spectrofotometrie în infraroşu; - Factori suplimentari ai împuşcăturii / Existenţa particulelor metalice specifice; - Fragmente de sticlă / Indice de refracţie şi compoziţie elementală; - Materiale scripturale documente / Analiză comparativă şi compoziţie; - Pelicule de vopsea / Natura liantului şi pigmentului. Comparaţie între acestea.

Materialele/ caracteristici care se vor analiza

Nr. Rezultatul Raport controlului

Deasemenea, un plan anual este întocmit pentru participarea experţilor din domeniul chimiei judiciare - membrii ai grupurilor de lucru ENFSI, conform programărilor, la testele de eficienţă organizate prin aceste grupuri de lucru: European Paint&Glass WG, Fire and Explosion Investigation WG, European Fibres WG, Firearms WG şi European Document Experts WG pentru analiza unor probe de: vopsea şi sticlă, probe de la incendii şi de explozivi, fibre textile, factori suplimentari ai împuşcăturii, materiale scripturale şi suport documente (hârtie, material plastic). Aşadar, toate laboratoarele trebuie să realizeze un sistem de asigurare a calităţii, care include proceduri de control intern al calităţii, participarea la scheme de testare a competenţei, utilizarea standardelor de referinţă şi acreditarea în conformitate cu un standard internaţional (EN ISO/IEC 17025). Dintre toate acestea, doar prin participarea la scheme de testare a competenţei sau prin utilizarea materialelor de referinţă certificate se pot realiza studiile de precizie şi deplasare a rezultatelor. Schemele de testare a competenţei se realizează prin distribuirea către laboratoarele participante de materiale test: probe identice sau sub-probe identice dintr-un amestec uniform, al căror conţinut este cunoscut doar de către organismul organizator. Materialele test trebuie să fie omogene şi stabile pe durata perioadei de testare. Cantitatea de material test trebuie să fie suficientă pentru realizarea tuturor încercărilor. Laboratoarele participante analizează, independent unul faţă de celălalt, materialele test, în condiţii de repetabilitate, conform procedurilor de rutină ale acestora, fiind la latitudinea acestora alegerea metodelor validate, necesare pentru determinările solicitate. Este foarte important ca materialele test să fie tratate (analizate) ca şi probele ordinare analizate în cadrul laboratorului, astfel încât rezultatele testului de competenţă să reflecte performanţa actuală a laboratorului. Rezultatele analitice obţinute sunt apoi raportate către organizator, care realizează colectarea acestora într-un raport final cu datele tuturor participanţilor şi cu evaluarea statistică a performanţelor fiecărui laborator participant. Laboratoarelor le

CRIMINALISTICA

sunt distribuite rapoarte din care reiese cât de aproape au fost rezultatele faţă de valorile acceptate, iar atunci când este necesar, acestea îşi pot stabili acţiuni corespunzătoare de îmbunătăţire a performanţelor. Participarea regulată la teste de competenţă asigură verificarea independentă a competenţei analitice a laboratorului şi demonstrează angajamentul de menţinere şi de îmbunătăţire a performanţei. Demonstrează beneficiarilor, partenerilor, organismelor de acreditare, forurilor legislative şi managementului de vârf că procedurile analitice sunt sub control şi aduc analiştilor încrederea că serviciile pe care le furnizează au un nivel de performanţă constant în timp. În timp ce utilizarea metodelor analitice validate şi a controlului intern de rutină asigură precizia rezultatelor în cadrul laboratorului, participarea la scheme de testare a competenţei (control extern al calităţii) asigură un mijloc independent şi continuu de detectare sau de apărare împotriva unor surse nedescoperite de eroare şi demonstrează preocuparea pentru un control al calităţii analitic efectiv implementat. În anul 2007, laboratoarele de chimie judiciară din Institutul de Criminalistică au organizat teste de comparare interlaboratoare cu câte unul sau mai multe laboratoare participante (în funcţie de domeniile acestora de activitate) pentru mai multe încercări calitative: analiza benzodiazepinelor din băuturi nealcoolice, analiza explozivilor din soluri nisipoase, analiza produselor petroliere de compoziţie necunoscută, analiza substanţelor organice volatile folosite pentru incendiere, analiza substanţelor organice şi anorganice din pulberi, prin spectrofotometrie FTIR, analiza substanţelor de natură anorganică prin spectrometrie de fluorescenţă de raze X etc. Rezultatele obţinute, pe de o parte, ne-au conferit încrederea în analizele efectuate, prin identificarea aceloraşi compuşi de către toate laboratoarele participante, iar pe de altă parte au constituit un aport în validarea metodelor analitice în ceea ce priveşte testele de reproductibilitate şi de robusteţe, analizele fiind efectuate de unul sau mai multe laboratoare diferite, cu analişti diferiţi şi echipamente diferite.

29

Laborator participant Centrul de Cercetare tiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie

IC03-13060713 IC03-13060714 IC03-13060715 IC03-13060716 IC03-13060713 IC03-13060714 IC03-13060715 IC03-13060716 IC03-13060713 IC03-13060714 IC03-13060715 IC03-13060716 TRACE GC DSQ2 cromatografie de gaze cuplată cu spectrometrie de masă cromatografie de gaze cu detector FID GC-9000

Codul probei test

Metoda utilizată

Echipament utilizat

Rezultate kerosen kerosen benzină benzină

Autoritatea Naţională a Vămilor Laboratorul Central Vamal

kerosen HP GCD kerosen benzină benzină

kerosen cromatografie de gaze cu detector FID GC-FID Varian 3900 kerosen benzină benzină alprazolam diazepam oxazepam alprazolam diazepam oxazepam alprazolam diazepam oxazepam alprazolam diazepam oxazepam

Institutul de Criminalistică

Universitatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti Facultatea de Farmacie Autoritatea Naţională a Vămilor Laboratorul Central Vamal Institutul de Criminalistică

Centrul de Cercetare tiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie

IC03-13060706

Cromatografie de gaze cuplată cu spectrometrie de masă

FOCUS DSQ

HP GCD FOCUS POLARIS Q

Dacă în anul 2007, laboratoarele de chimie judiciară nu au participat la nici un test de competenţă, în prezent se aşteaptă primirea probelor de la 3 grupuri de lucru ENFSI şi se efectuează analize asupra unor probe de vopsea în cadrul primului test de competenţă organizat în anul 2008 de către European Paint&Glass WG. Liniile generale despre dezvoltarea şi desfăşurarea schemelor de testare a competenţei sunt conturate în Ghidul ISO-IEC 43-1:1997, iar ghidul ILAC-G13:08/2007 stabileşte criterii pe care organizatorii de scheme de testare a competenţei trebuie să le îndeplinească, pentru a-şi demonstra propria competenţă, în conformitate cu cerinţele internaţionale, în vederea planificării şi implementării unor astfel de scheme. Ghidul ILAC G-13 oferă informaţii generale privind cerinţele de management: sistemul de management, controlul documentelor, aprovizionarea cu servicii şi furnituri, controlul activităţilor neconforme, acţiuni corective/acţiuni preventive, controlul înregistrărilor, audit intern. Deasemenea, stabileşte cerinţele tehnice, privind: ► Personalul: organizatorul trebuie să aibă suficient personal, care să posede educaţia necesară, instruirea, cunoştinţele tehnice şi experienţa, pentru a-şi putea îndeplini

30

sarcinile, pentru a asigura performanţa măsurătorilor, operaţiunilor, echipamentelor şi altor activităţi care afectează calitatea; ► Locaţii şi condiţii de mediu: Organizatorul trebuie să demonstreze că beneficiază de condiţii potrivite pentru organizarea testelor de competenţă, incluzând facilităţi pentru recepţia, manipularea, fabricarea materialelor - probe test, depozitarea, expedierea şi reprimirea materialelor, datelor, comunicaţiilor şi înregistrărilor; ► Organizarea şi planificarea logistică: organizatorul trebuie să identifice şi să planifice acele procese care afectează direct calitatea schemelor de testare a competenţei, pe care le organizează, şi să demonstreze că acestea se desfăşoară în conformitate cu procedurile prescrise. Astfel, trebuie să demonstreze că: ► materialele - probe test sunt pregătite în mod competent (sunt legale, omogene, stabile în timpul depozitării şi transportului); ► modelele statistice şi tehnicile de analiză a datelor sunt corespunzătoare; ► deoarece alegerea metodelor şi procedurilor utilizate pentru analiza probelor test este la latitudinea laboratoarelor participante, organizatorul trebuie să deţină sau să solicite de

CRIMINALISTICA

la participanţi detalii ale metodelor utilizate, pentru a permite comentarea şi compararea rezultatelor obţinute prin diferite metode analitice; ► poate conduce testul de competenţă, cu respectarea tuturor etapelor necesare: instruirea participanţilor, manipularea şi depozitarea materialelor, împachetarea, etichetarea şi distribuirea lor; ► poate asigura analiza adecvată a datelor şi interpretarea rezultatelor schemelor de testare a competenţei, precum şi o corectă evaluare a performanţelor şi raportarea judicioasă a acestora; ► poate asigura o bună comunicare cu participanţii la schemele de testare a competenţei, confidenţialitatea şi lipsa oricărei fraude sau falsificării de rezultate. Aşadar, în general, testele interlaboratoare şi testele de competenţă sunt utile pentru a obţine informaţii despre comparabilitatea rezultatelor şi constituie asigurarea că laboratoarele participante ating un nivel acceptabil de precizie analitică. Întrucât Reţeaua Europeană a Institutelor de Criminalistică (ENFSI) menţine relaţiile de lucru cu instituţiile similare, sprijină laboratoarele de profil în acreditare şi în implementarea bunelor practici, a standardelor de calitate şi a procedurilor de lucru europene în domeniu, este de o importanţă majoră ca experţii Institutului de Criminalistică să participe în grupurile de lucru pentru schimburi de experienţă şi adoptarea unor proceduri comune de lucru, participarea la testarea capabilităţii şi alte tipuri de intercomparaţii, ca mijloace importante pentru monitorizarea calităţii la nivel internaţional.

1. ISO/IEC 17025:2000 General requirements for the competence of calibration and testing laboratories. 2. ISO/IEC Guide 43-1 (1997), Proficiency testing by interlaboratory comparisons – Part 1: Development and operation of laboratory proficiency testing schemes. 3. ISO 9000-1994, Quality management and quality assurance standards - Guidelines for selection and use. 4. EURACHEM document 1995 (under revision by Eurachem and CITAC): Quantifying Uncertainty in Analytical Measurement. 5. ILAC-G13:2000 Guidelines for the Requirements for the Competence of Providers of Proficiency Testing Schemes 6. ISO/IEC Application Document, Supplementary Requirements for Accreditation in the Field of Forensic Science: 2000 version 1, National Association of Testing Authorities, Australia (NATA). 7. Accreditation for Forensic Analysis and Examination, NIS 46, Edition 2, December 1994, United Kingdom Accreditation Service (UKAS). 8. Harmonized Guidelines For Internal Quality Control In Analytical Chemistry Laboratories, Draft 2.1, 1994, protocol by the IUPAC/ISO/AOAC working party. 9. International Guide to Quality in Analytical Chemistry, An Aid to Accreditation, CITAC Guide 1, December 1995. 10. EURACHEM Guide: The Fitness for Purpose of Analytical Methods A Laboratory Guide to Method Validation and Related Topics, December 1998.

BIBLIOGRAFIE

Aspecte din timpul simpozionului

CRIMINALISTICA

31

Consideraţii privind sporirea calităţii efectuării expertizelor judiciare
Conferenţiar universitar doctor în drept GHEORGHE GOLUMBENCO, - Universitatea Liberă Internaţională din R. Moldova

This work presents the feat importance which the expertise report and the legal medicine report have, in the context of increasing crimes and taking effect of a new law legislation in Moldova Republic, underlines the fact that it is neccesary an accomplishment of a quality expertise report with an clear language understood not only by others participants in a process. În Republica Moldova, problema atingerii şi menţinerii unei bune pregătiri profesionale a experţilor judiciari, a calităţii rapoartelor de expertiză şi de constatare tehnico-ştiinţifică, medico-legală capătă astăzi o importanţă deosebită determinată, de mai mulţi factori. financiar şi audit, proprietăţii intelectuale etc. În al treilea rând, existenţa unor probleme, legate de cadrul pregătirii iniţiale şi formării continue a experţilor judiciari, dotării lor insuficiente cu echipament şi tehnologii informaţionale avansate, alte fenomene neplăcute, diminuează calitatea rapoartelor de expertiză şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice, care, nu de puţine ori, sunt combătute în cursul efectuării contraexpertizelor. Mai mult, în practica ţării noastre, nu rareori se întâlnesc cazuri când unii experţi formulează concluzii neconforme adevărului, vădit false. Acestea se depistează, de regulă, în cadrul efectuării expertizei repetate, când un alt specialist este nevoit să analizeze şi raportul celei primare, din care se întrevede destul de clar opţiunea expertului ce înclină spre o anumită concluzie, enunţând în acest sens multe şi mărunte argumente, caracteristici nesemnificative, lăsându-se în umbră altele, importante şi ponderabile pentru o justă formulare a concluziilor, apelând chiar şi la opiniile rupte din context ale unor savanţi, preluate din literatura de specialitate, dându-i raportului, în cele din urmă, un aspect „ştiinţific” de proporţii. Falsificarea cu bună-ştiinţă a raportului de expertiză se manifestă uneori şi prin descrierea denaturată a caracteristicilor obiectelor expertizate, aprecierea lor intenţionat greşită, aplicarea cu bună-ştiinţă a unei metodici neadecvate sau ignorarea ori trecerea sub tăcere a unor caracteristici importante pentru justa soluţionare a problemei. Cu părere de rău, trebuie să constatăm că obiectivitatea, imparţialitatea dezinteresarea personală a expertului la ora actuală lasă de dorit. Legiuitorul statuează un şir de interdicţii în acest sens(contactarea părţilor la proces, dependenţa expertului faţă de părţi, ş.a), însă, necătănd la reglementarea detaliată a acestor chestiuni, „independenţa” expertului rămâne astăzi mai curând o abstracţie virtuală decât realitate. Această problemă există şi în alte state din spaţiul postsovietic – Rusia, Ucrania, Belarus. Pe paginile literaturii de specialitate din Rusia au fost mediatizate exemple de aplicare a tehnologiilor corupţioniste în sfera expertizei judiciare; alcătuirea unor rapoarte false, precum că, pe probele materiale ridicate din scena infracţiunii, lipsesc urme digitale lăsate de făptuitor; demagnetizarea audiocasetelor cu vocea şi vorbirea incriminatorie a învinuiţilor; confirmarea

În primul rând, s-a adoptat şi a intrat în vigoare o nouă legislaţie procesuală, axată pe drepturile şi interesele omului, în mare parte pe soluţii unitare spaţiului european, ca ripostă la europenizarea crimei. Totodată, noua procedură restricţionează controlul asupra respectării principiului legalităţii pe parcursul tuturor fazelor de urmărire penală, dar şi în cadrul judecării cauzelor. În al doilea rând, s-a modificat şi nivelul criminalităţii (1, p.37), structura acestuia, de unde şi volumul sporit de expertize, constatări tehnico-ştiinţifice şi medico-legale comparativ cu anii precedenţi, efectuate de structurile de expertiză statale şi nestatale din ţară şi acestea au devenit mai multe, mai diversificate, cu ştate de personal mai impunătoare. Dacă în epoca sovietică investigaţiile expertuale se efectuau cu precădere în subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii, la ora actuală, această listă s-a completat cu Ministerul Apărării, Centrul de Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Serviciul de Informaţii şi Securitate, iar de – facto, şi cu Ministerul Dezvoltării Informaţionale, Centrul de Expertize Independente, Asociaţia Naţională a Experţilor Judiciari Independenţi, alte unităţi departamentale şi experţi particulari. Monopolul statului asupra activităţii expertuale s-a redus simţitor. A slăbit şi controlul destul de aspru în perioada anteriară, exercitat asupra experţilor. A apărut o concurenţă acerbă pe piaţa serviciilor de expertiză judiciară, atât între unităţile statale de expertiză, o parte din care nici nu ţin de sistemul organelor de drept, cât şi între acestea şi cele alternative(nestatale). Acestea din urmă, dar şi instituţiile de expertiză, oficializate în Legea Republicii Moldova, „Cu privire la expertiza judiciartă din 23 iunie 2000” se străduie din toate puterile să ocupe şi să se afirme pe pieţile businesului expertual din sfera bunurilor imobiliare, expertiza tehnic şi de evaluare în construcţie, în automerceologie, în tehnica de calcul, sectorul controlului

32

CRIMINALISTICA

cu bună-ştiinţă prin expertiza repetată a concluziilor false din raportul de expertiză primară, etc. Acest fenomen a luat o aşa amploare, încât, în unele Birouri de expertiză judiciară cinczeci la sută dintre expertize se dovedesc a fi false. Dar, necătând la caraterul vădit de „comandă” al acestor cercetări, astfel de „specialişti”! foarte rar sunt traşi la răspundere, invocându-se viziunea personală asupra aspectelor expertizate şi faptul că nimeni nu poate fi scutit de eroare. Situaţia nu este atât de simplă, întrucât expertul, o dată obţinând dreptul de semnătură, capătă un statut procesual independent. Conducîtorul instituţiei, în care activează expertul, şi care trebuie să fie responsabil de calitatea cercetărilor, formal nu poate da indicaţie acestora cu privire la procesul de expertizare şi formulare a concluziilor. Instanţa de judecată poate exprima doar îndoiala în prvinţa veridicităţii concluziilor, fiind privată de dreptul de a soluţiona de sinestătător aceste chestiuni de strictă specialitate, în legătură cu care se dispune expertiza repetată (al.(2), art.148 al Codului de procedură penală al Rep.Moldova). Aprecierea corectă, obiectivă şi multilaterală a raportului de exprtiză de către judecător necesită o anumită competenţă, care trebuie să fie cel puţin de nivelul unui minim pentru „înţelegerea” esenţei problemelor discutate de expert. Practica, însă, confirmă o situaţie inversă – competenţa instanţei de judecată lasă mult de dorit. În astfel de situaţie, există numai o soluţie- a invita în dezbaterile judiciare un specialist, oponent al expertului care a efectuat expertiza, pentru ca, într-o procedură adversativă, să se stabilească autenticitatea concluziilor formulate de către expert. În prezent, principiului fundamental al procedurii penale „în contradictoriu”, cu părere de rău, puţin se manifestă în ramura expertizei judiciare. Astăzi, dar şi în perioada de până la iniţierea reformei de drept, experţii judiciari evoluează mai curând ca simpli executori ai organelor de urmărire şi mai puţin ca participanţi activi ai dezbaterilor judiciare. Invitarea lor în instanţele judecătoreşti este deocamdată epizodică, devenind mai degrabă, o excepţie decât o regulă. Anchetatorii şi judecătorii, în mare parte, acordă prea mare credit de încredere rapoartelor de expertiză prezentate în judecată de către experţii instituţiilor statale şi nestatale, precum şi de către experţii particulari. Paguba acestei practici încetăţenite devine evidentă, dacă am lua în considerare faptul că examinarea unora şi aceloraşi obiecte de cătrte experţi din diferite instituţii poate fi efectuată prin aplicarea procedeelor şi metodelor deosebite, a aparatelor şi utilajelor cu parametri tehnici diferiţi, care, până la urmă, pot conduce la obţinerea unor rezultate uneori diametral opuse. Organele de urmărire penală şi judecătorii, neavând o pregătire profesională şi experienţă suficientă în această ramură, nu sunt în stare să aprecieze, la nivel corespunzător, temeinicia ştiinţifică, eficacitatea şi actualitatea metodelor folosite, veridicitatea concluziilor formulate. În cazul în care experţii participă totuşi în procesele judiciare, aceştia foarte rar argumentează ştiinţific, în public, concluziile lor şi etapele intermediare prin care s-a ajuns la acestea, deoarece puţini dintre participanţii în sedinţa de judecată îi poate contrazice sau obiecta. In acest context, pornind de la principiul contradictorialităţii, care presupune întotodeauna o competiţie destul de dură între părţi cu efecte benefice pentru aflarea adevărului în cauzele cercetate, credem că este necesar ca, în dezbaterile judiciare, o dată cu dezvoltarea instituţiilor alternative de expertiză, să participe şi un oponent al expertului, care a efectuat expertiza discutată în sedinţă.Acesta ar putea oferi şi servicii de

consultanţă instanţei privind aprecierea raportului respectiv, sub aspect ştiinţific. Numai în aşa mod, prin evoluarea publică, clară şi demonstrativă a expertului ar fi posibil de pătruns în esenţa şi veridicitatea concluziilor formulate, de înlăturat unele prejudecăţi, dubii şi neîncredere în necesitatea institutului de expertiză judiciară independentă. Polemica experţilor în faţa instanţei judecătoreşti, la fel ca şi cea dintre partea de apărare şi partea de acuzare în ansamblu, va conduce la ridicarea calităţii expertizelor şi a profesionalismului experţilor atât particulari, cât şi cei din unităţile de expertiză statală. Competiţia dintre experţi, ca formă procesuală, nu contravine legislaţiei în vigoare. Instanţa de judecată nu poate respinge cererea privind audierea specialistului invitat la iniţiativa părţilor. În cadrul audierii ambilor experţi, argumentele unuia dintre ei se pot dovedi mai convingătoare şi acceptate de către instanţă, alteori argumentele ambelor părţi pot fi respinse ca lipsite de temei. Prin acesta se poate manifesta principiul contradictorialităţii în ramura expertizei judiciare. Mai dificilă este determinarea criteriilor autenticităţii cercetărilor de expertiză. Astăzi, se pot compromite şi criteriile indicate în lege (locul şi vechimea în muncă, gradul ştiinţific etc.). De aceea nici un specialist nu poate fi mai „specializat” decât altul. Competenţa şi independenţa expertului se oglindesc din plin doar în raportul său. De aceea, principalele criterii de stabilire a autenticităţii investigaţiilor vor fi claritatea, caracterul lor evident şi demonstrativ. Descrierea cercetărilor trebuie să fie inteligibilă nu numai pentru specialişti, dar şi pentru toţi participanţii la proces. De aceea, expertul se invită uneori în judecată ca să lămurească esenţa unor termeni tehnici, destul de complicaţi, procesele specifice şi metodicile aplicate în cadul cercetărilor.Caracterul demonstrativ al rapoartelor permite a verifica temeinicia concluziilor. Toate materialele, ce ilustreazî raportul de expertiză, reprezintă parte componentă a acestuia şi trebuie anexate. Sunt inadmisibile afirmaţiile gratuite, de aceea expertul este obligat să anexeze schiţe, fotografii, diagrame, pe care se vor indica caracteristicile obiectelor cercetate. Instanţa de judecată de aceea recurge la ştiinţele cu caracter natural şi tehnic deoarece acestea sunt perceptibile şi verificabile. Practica ţării noastre demonstrează că majoritatea rapoartelor expertizelor combătute de cele repetate, foarte rar sunt însoţite de ilustaţii, fotografii, materiale demonstrative ale concluziilor formulate, de unde şi imposibilitatea aprecierii la justa lor valoare. În concluzie, subliniem că limbajul clar şi caracterul evident al raportului de expertiză permit a realiza principalul – a prezenta un raport mai convingător şi mai doveditor în cadrul dezbaterilor în şedinţele de judecată.O astfel de polemică dintre experţi, în faţa instanţei, va permite scoaterea în evidenţă a esenţei principiului contradictorialităţii şi egalităţii părţilor, în procesele judecătoreşti, va spori calitatea rapoartelor de expertiză judiciară în ansamblu. Literatură:

CRIMINALISTICA

1. Mînzatu L. - Sinteza stării criminogene pe parcursul ultimilor cinci ani şi tendinţele evoluării acesteia în Republica Moldova Criminalitatea în Republica Moldova: starea actuală, tendinţele, măsurile de prevenire şi de combatere (Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale, 18-19 aprilie 2003 - Chişinău).

33

LABORATORUL DE TEHNICA DOCUMENTELOR SUB LUPA EUROCONFORMIZĂRII - IMPLEMENTAREA STANDARDULUI ISO 17025
QUESTIONED DOCUMENTS LABORATORY UNDER THE SPY GLASS OF EUROCONFORMISATION - THE ISO 17025 STANDARD IMPLEMENTATION.
Subinspector de poliţie VIOREL-DAN BRATOSIN

The Questioned Documents Laboratory from the Forensic Science Institute is working in accordance with present international standards by implementing quality assurance and working procedures. The lab uses state of the art equipment and techniques (VSC 5000, Foram 685 – 2, Docubox Dragon) and has an impressive collection of reference documents (SPECIMEN). Implementarea standardelor naţionale şi internaţionale în activitatea criminalistică şi obţinerea acreditării laboratoarelor, ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Institutului de Criminalistică, a reprezentat un nou început de drum pentru activitatea criminalistică din România. Laboratorul de tehnica documentelor din cadrul Serviciului de expertize criminalistice clasice şi cerecetare la faţa locului este acreditat RENAR şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu cerinţele internaţionale în domeniu. Elaborarea procedurilor specifice de lucru şi a instrucţiunilor de lucru ale aparatelor conferă laboratorului credibilitatea necesară, atât în faţa beneficiarilor cât şi a terţilor. În acest sens, au fost elaborate Procedura Specifică de Lucru pentru determinarea autenticităţii/falsului/contrafacerii documentelor (PSL – 01 - 02) şi Procedura Specifică de Lucru pentru determinarea autenticităţii/falsului/contrafacerii impresiunilor de ştampilă (PSL – 01 - 03). Pentru aparatele utilizate în procesul examinării, în cadrul acestui laborator, au fost elaborate Instrucţiuni de lucru, respectiv Instrucţiuni de lucru – VSC 5000 şi Instrucţiuni de lucru Foram 685 – 2, iar, în prezent, experţii Institutului de Criminalistică desfăşoară activităţi în vederea întocmirii instrucţiunilor de lucru pentru Docubox Dragon. Personalul din cadrul Laboratorului de tehnica documentelor este competent să îşi desfăşoare activitatea, urmând atât programe de pregătire pe linia falsului/contrafacerii documentelor, cât şi training-uri cu specialişti ai firmelor Foster&Freeman şi Projectina, producătoare ale echipamentelor VSC 5000, Foram 685 – 2 şi Docubox Dragon. Acestea sunt şi cerinţe ale standardului internaţional ISO 17025, standard aplicat în activitatea criminalistică din România. În conformitate cu procedurile de lucru, anterior menţionate, pentru examinarea comparativă a documentelor, puse la dispoziţie, este obligatorie utilizarea unui etalon, a unui SPECIMEN. În acest mod, examinarea comparativă se va desfăşura în aceleaşi condiţii de lucru şi la aceiaşi parametri, pentru a se evita eventualele erori, ce pot apărea şi pentru ca raportul rezultat să fie bine documentat şi să ofere credibilitate faţă de beneficiari. Laboratorul de tehnica documentelor deţine o colecţie de documente etalon, SPECIMENE, care sunt utilizate în vederea soluţionării diferitelor lucrări. Datorită faptului că documentele de examinat sunt diversificate (an de emisiune, provenienţă), iar falsificatorii utilizează echipamente sofisticate pentru contrafacerea mai ales a documentelor noi (bancnote, cărţi de identitate etc), specialiştii criminalişti din cadrul acestui birou participă în grupuri de lucru atât naţionale, cât şi internaţionale (grupuri de lucru sub egida ENFSI - EDEWG) pentru a împărtăşi cunoştinţele acumulate şi pentru a cunoaşte şi a învăţa despre noile tehnici de examniare, cu diferite tipuri de echipamente performante, şi despre cele mai noi tipuri de falsificări şi contrafaceri în domeniu. În acest scop, specialiştii colaborează cu diferite instituţii I.N.E.P., Direcţia Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor, etc, dar şi cu direcţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţie Române – Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsului de Monedă, Cecuri de Călătorie, în vederea obţinerii de documente SPECIMEN, precum şi cu redactorii revistei de specialitate “Criminalistica”, pentru informarea criminaliştilor din România şi nu numai. În final, putem afirma că, la nivelul anului 2008, Laboratorul de tehnica documentelor se află la un nivel de vârf, atât din punct de vedere al dotărilor cu aparatură de ultimă generaţie, cât şi al pregătirii experţilor şi specialiştilor, ceea ce va avea ca rezultat combaterea eficientă şi ţinerea sub control a fenomenului de contrafacere şi falsificare a documentelor.

34

CRIMINALISTICA

ELEMENTE DE NOUTATE PRIVIND PROCEDURA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI ÎN RAPORT CU STANDARDELE I EXIGENŢELE DE CALITATE IMPUSE DE EUROCONFORMIZAREA ACTIVITĂŢILOR CRIMINALISTICE
Comisar de poliţie, lect. univ. drd. MARIN RUIU A necessity for Romanian Police, both investigators and forensic scientists, the complete crime scene research procedure is highly apreciated by The Forensic Department from Police Academy. Dintotdeauna, cercetarea la faţa locului a fost activitatea de căpătâi a criminalisticii care înglobează elemente din toate ramurile ştiinţei şi, aşa cum reiese şi din MANUALUL DE BUNE PRACTICI, elaborat de INSTITUTUL DE CRIMINALISTICĂ al I.G.P.R., de felul cum se efectuează depinde, în cea mai mare măsură, documentarea cu succes a cazului. Încă de la începuturi, înaintaşii criminalisticii au stabilit regulile tactice ale cercetării la faţa locului, generalizând experienţa pozitivă a organelor judiciare. Pe măsura trecerii timpului şi mai ales ca urmare a dezvoltării tehnico-ştiinţifice contemporane şi a exploziei informaţionale din ultimii ani, s-a simţit tot mai stringent nevoia realizării unei metodologii adecvate, adaptate tehnicii moderne de efectuare a cercetării la faţa locului. În prezent, drept consecinţă a integrării României în structurile europene şi Nord-Atlantice, s-a impus şi o conformizare a procedurilor de urmat, în acord cu standardele de calitate şi exigenţele internaţionale, astfel încât rezultatele practice ale cercetării la faţa locului să fie agreate nu doar în România, ci şi în exterior. În acest sens, Institutul de Criminalistică a venit în întâmpinarea tuturor criminaliştilor români, îndeosebi practicienilor, cu MANUALUL menţionat, care să ofere tuturor lucrătorilor din domeniu procedurile de urmat, în diverse situaţii cu care se confruntă cei abilitaţi a participa la cercetare. Ca element de noutate, semnalăm obligativitatea primului poliţist ajuns la faţa locului de a întocmi şi preda şefului echipei un raport scris, în care consemnează circumstanţele comiterii faptei, măsurile întreprinse până în acel moment, dacă locul faptei a suferit modificări sau nu, în ce constau acestea, părerile profesionale pe care şi le-a format, rezultatul interogării martorilor etc. eful echipei de cercetare la faţa locului, pe lângă alte atribuţii legate de desfăşurarea activităţii, este „managerul de caz” şi gestionarul probelor, fiind şi cel abilitat a ţine legătura cu mass-media. Responsabilul cu activităţile criminalistice coordonează şi desfăşoară activitatea criminalistică, iar la finalizarea acesteia predă şefului echipei probele şi mijloacele materiale de probă însoţite de fişele de custodie, mai puţin urmele papilare şi probele ce necesită operaţiuni de laborator (uscare, relevare de urme etc), care-i vor fi predate după executarea respectivelor operaţiuni, iar la întoarcere consemnează în registrul de evidenţă activităţile desfăşurate, întocmind şi planşa fotografică pe care, de asemenea, o predă şefului echipei. În partea a II-a (Capitolul II) sunt prezentate, pe scurt, concentrat, diversele tipuri de urme, ce pot fi găsite la faţa locului, făcându-se precizări exprese referitoare la procedurile de protejare, colectare, ambalare, depozitare şi fixare a lor, în măsură să conducă la soluţionarea cazului. Ca aspect de noutate, se remarcă procedurile complexe de urmat, în cazul descoperirii unor urme biologice, de fecale şi urină, de muşcătură, provenite din contactul cu pielea, urme de mănuşi, de buze şi de urechi, din incendii etc. Atrage atenţia şi metodologia descoperirii, recoltării, conservării, ambalării şi transportului probelor biologice, ridicate de la faţa locului, în vederea extragerii unei cantităţi suficiente de ADN, pentru genotiparea judiciară a acesteia şi identificării persoanei care le-a creat, precum şi procedurile de manevrare a dispozitivelor electronice (computerizate) tot mai frecvent întâlnite cu ocazia cercetării la faţa locului, pentru protejarea datelor şi informaţiilor stocate în acest fel. Sunt prevăzute modalităţile concrete de manipulare a acestora pentru prevenirea, distrugerii, degradării, contaminării lor şi aducerea lor în imposibilitate de a fi valorificate. Cât priveşte fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului, semnalăm folosirea aparaturii digitale de fotografiere şi videofilmare, de natură să simplifice efortul uman şi, totodată, să dea un plus de relevanţă ilustrării câmpului infracţional. Întocmirea şi redactarea procesului-verbal, prin care se materializează

Instrucţiunile M.I. nr. S/420 din 01.04.2003, privind efectuarea cercetării la faţa locului în unităţile de poliţie sunt şi ele, în mare parte, încă de actualitate, după cum nici regulile tactice şi metodologice de bază, elaborate de înaintaşii criminalisticii româneşti (Camil Suciu, Constantin Aioaniţoaie, Aurel Ciopraga etc) nu şi-au pierdut nici ele valabilitatea. Dacă activităţile pregătitoare, modul de desfăşurare (faza statică şi faza dinamică) şi de consemnare a rezultatelor rămân în principiu aceleaşi, fiind valabile peste ani, în schimb, în manualul menţionat sunt prezentaţi în detaliu paşii de urmat în diverse situaţii concrete întâlnite în practica judiciară. Sunt precizate modalităţile de căutare, ridicare, ambalare, transport şi fixare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, necesare documentării cauzei. De asemenea, sunt stabilite sarcinile, obligaţiile şi răspunderile primului poliţist prezent la faţa locului, ale şefului echipei de cercetare la faţa locului şi ale responsabilului cu activităţile criminalistice.

CRIMINALISTICA

35

Reţine atenţia că, pentru fiecare tip de cercetare la faţa locului, se arată ceea ce trebuie făcut, atât în faza statică cât şi în cea dinamică, ce urme şi microurme pot fi găsite, unde, cum trebuie căutate, ridicate sau fixate. Astfel, cei aflaţi la faţa locului nu mai au posibilitatea invocării unor scuze de necunoaştere sau imposibilitate de a executa una sau alta dintre operaţiunile ce se impun, intrând în obligaţia unităţilor de poliţie teritoriale asigurarea resurselor umane şi tehnicomateriale pentru efectuarea în bune condiţii a cercetării la faţa locului. Nu vom intra în detalii, dar subliniem că sarcinile echipei de cercetare la faţa locului nu se rezumă doar la examinarea

rezultatele cercetării la faţa locului, cad în sarcina şefului echipei, care se consultă cu specialistul criminalist şi ceilalţi membri prezenţi. În Capitolul III, intitulat PROCEDURA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI, sunt arătaţi paşii pe care trebuie să-i urmeze criminaliştii în diverse situaţii practice, precum : ► cercetarea la faţa locului, în care avem de-a face cu un cadavru, precizându-se activităţile desfăşurate cu ocazia examinării cadavrului şi regulile specifice cercetării la faţa locului, în cazul morţii prin spânzurare, înec, electrocutare, împuşcare, înjunghiere, cădere, ardere etc; ► cercetarea la faţa locului, în cazul suicidului; ► cercetarea la faţa locului, în cazul incendiilor, exploziilor, catastrofelor; ► cercetarea la faţa locului, în cazul accidentelor rutiere; ► cercetarea la faţa locului, în cazul furturilor etc.

locului faptei şi împrejurimilor, ci se constituie şi într-un demers de obţinere de informaţii referitoare la cele petrecute, ba chiar implică şi o activitate intuitivă de interceptare a celor constatate la faţa locului, motiv pentru care, în concepţia autorilor manualului întâlnim şi sintagma „investigarea locului faptei”, ceea ce, evident, înseamnă mai mult decât simpla cercetare şi atât. De altfel, cercetarea la faţa locului se execută acolo unde există urme şi mijloace materiale de probă, pe un perimetru mai larg sau mai restrâns, în funcţie de specificul cauzei. Toate aceste proceduri se constituie într-o metodologie modernă, adaptată cerinţelor şi exigenţelor europene de efectuare a cercetării la faţa locului, care, pusă în practică de către cei abilitaţi, este în măsură să răspundă principalelor deziderente ale acesteia – stabilirea adevărului şi înfăptuirea actului de justiţie – putând fi recunoascută prin rezultatele ei şi pe plan internaţional. ***INSTITUTUL DE CRIMINALISTICĂ AL POLIŢIEI ROMÂNE – PROCEDURA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI ÎN POLIŢIA ROMÂNĂ. MANUAL DE BUNE PRACTICI. ***Colectiv – TRATAT DE TACTICĂ CRIMINALISTICĂ – Ed. Carpaţi, Craiova, 1992. ***Colectiv – INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A LOCULUI FAPTEI – Ed. Little Star, Bucureşti, 2004. ***Dr. VASILE BERCHE AN – CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI, PRINCIPAL MIJLOC DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL, Ed. Little Star, Bucureşti, 2006. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

NOUTĂŢI EDITORIALE

Gheorghe Păşescu. În prezent, una dintre cele mai solicitate expertize este expertiza scrisului de mână, având ca obiectiv identificarea autorului scrisului, constituind un mijloc de probă deosebit de util în rezolvarea speţelor civile sau în lămurirea împrejurărilor în care s-a comis o infracţiune. Aşa cum arată autorii în introducere, pentru a identifica autorii unor scrisuri, experţii trebuie să cunoască extrem de bine fiziologia şi legile scrisului, să dea dovadă de perspicacitate şi spirit logic, bazate pe deprinderi rezultate din exerciţii îndelungate şi continue. În urmă cu câţiva ani, autorii au conceput şi publicat o lucrare referitoare la “Expertiza scrisurilor dezorganizate”, în care au prezentat o metodologie aplicabilă acestei specii de expertiză a scrisului, după care a urmat cea de-a doua, respectiv lucrarea “Expertiza criminalistică a cifrelor”. i în această ultimă lucrare este prezentată o metodologie specială. Lucrarea “Expertiza criminalistică a scrisului şi semnăturii în cuantum redus” cuprinde două părţi: Partea I – Metodologia de expertiză a scrisurilor de cuantum redus, prezintă probleme referitoare la: • delimitarea noţiunii “scris de cuatum redus”; • examinările prealabile; • examinarea separată a scrisurilor în

La începutul lunii aprilie 2008, Editura Pro Universitaria a scos de sub tipar lucrarea: “Expertiza criminalistică a scrisului şi semnăturii în cuantum redus”, avându-i ca autori pe reputaţii criminalişti Adrian Frăţilă şi

Expertiza criminalistică a scrisului şi semnăturii în cuantum redus.

litigiu; • examinarea separată a pieselor de comparaţie; • examinarea comparativă; • punerea concluziei. Partea a II-a – Metodologia de expertiză a semnăturilor de cuantum redus cuprinde aspecte privind: • definirea semnăturii; • particularităţile semnăturilor prescurtate; • examinarea separată a semnăturilor în litigiu; • examinarea separată a semnăturilor de comparaţie; • examinările comparative; • punerea concluziei. Criminalistica: obiect, sistem, istorie. Studiu monografic.

Prof. Col (r) Vasile Lăpăduşi

36

De curând, colegul şi bunul nostru prieten, conf. univ. dr. Gheorghe Golumbenco din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Republica Moldova a realizat lucrarea “Criminalistică: obiect, sistem, istorie. Studiu monografic”. Lucrarea este prefaţată de prof.univ.dr. Vasile Bercheşan, decanul Facultăţii de Drept, de la Universitatea Română de tiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti. Autorul prezintă un studiu teoretic privind obiectul de studiu al ştiinţei criminalistice, metodele conceptuale de criminalistică pe plan mondial, sarcinile şi metodele criminalistice, evoluţia şi problemele actuale ale sistemului criminalisticii, caracterul criminalisticii moderne şi locul ei în sistemul ştiinţelor. Prin modul în care autorul abordează problematica, contribuie, în mod substanţial, la înţelegerea corectă a noţiunilor şi a rolului criminalisticii în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.

CRIMINALISTICA

Euroconformizarea şi standardizarea activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare
Comisar-şef de poliţie CONSTANTIN DUVAC1 First the author examines the reasons which determines the standardization of the criminal prosecution activities and the expected results. Next the author examines the premises underlying this standardization activity both on european and national level. It is noted the penal implications of European Union constitutional treaties, the attempts to draw up an independent European Corpus juris covering penal policy and procedure and the Green Book regarding protection of European Union financial interests. It needs to be recognized the roumanian authorities efforts to consolidate these european achievements including the adoption of new efficient laws in order to sustain the European penal policy while an effective institutional and legal structure was developed (Fight against Fraud Department – DLAF, National Anticorruption Directorate – DNA). A personal note is brought by the article through the emphasis placed on the penal and criminal procedure legislation analysis and on the present tendencies in judicial reform (excess of incriminations, criminal charge policy, new penal institutions, the dynamic of criminal proceedings laws, new projects for a penal code and a criminal proceeding code) Finally, the author describes all the necessary stages (steps) for the elaboration and implementation of the standard proceedings in criminal prosecution activity.

1. Standardizarea activităţii de cercetare penală este una din chestiunile cele mai importante ale reformei structurilor de poliţie judiciară, ca entitate de bază a Poliţiei Române, deoarece este menită să determine o creştere a calităţii actelor de urmărire penală şi implicit a actului de justiţie în ansamblul său. Este una din preocupările constante ale conducerii Poliţiei Române şi în măsura în care va fi realizată şi implementată va îmbunătăţi în mod substanţial indicatorii de performanţă ai structurilor de profil prin creşterea finalităţii judiciare (în ceea ce priveşte toate soluţiile procedurale propuse de organul de cercetare penală) şi implicit va determina scăderea atât a numărului cauzelor în care procurorul dispune o altă soluţie decât cea propusă de organul de cercetare penală, cât şi a dosarelor penale restituite în vederea completării cercetărilor. Creşterea calităţii actelor de cercetare penală se impune şi datorită numeroaselor modificări aduse Codului de procedură penală care au extins drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor în cursul procesului penal concomitent cu creşterea obligaţiilor organelor judiciare abilitate să efectueze tragerea la răspundere penală a celor care au săvârşit infracţiuni. De pildă, este îndeobşte cunoscut că prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale2 regimul nulităţilor absolute prevăzute în art. 197 alin. (2) C. pr. pen. a fost extins în mod implicit în materia

CRIMINALISTICA

probelor prin introducerea dispoziţiei art. 64 alin. (2) C. pr. pen., conform căreia „mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal”. 2. Acest deziderat se impune însă şi datorită obligaţiilor care derivă din calitatea României de stat membru al Comunităţilor Europene de la data de 01.01.2007. În acest sens, avem în vedere atât normele penale comunitare care, indiferent de izvorul lor, au prioritate în aplicare în raport cu normele penale interne, iar dacă acestea din urmă lipsesc, au aplicabilitate directă, cât şi dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală3, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 224/20064, act normativ intrat în vigoare în integralitatea sa la 01.01.2007. Acest act normativ introduce în dreptul intern o serie de standarde europene adoptate prin Convenţia din 19.06.1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14.06.1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen şi prin Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare în statele membre. 3. Cu excepţia unor documente adoptate în domenii specifice, de natura celor exemplificate mai sus, la nivelul Uniunii Europene, după ştiinţa noastră, nu există instituite standarde în materie penală, deşi există încercări de codificare

37

în materie penală şi procesual-penală. În principiu, se pare că n-ar fi posibilă o extindere a obligaţiilor statelor membre (inclusiv a României), de a-şi pune de acord legislaţia naţională cu cea comunitară şi în domeniul represiunii penale. O atare concluzie s-a desprins din conţinutul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht, Amsterdam, Nisa), dar şi din deciziile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, în care se subliniază că, în principiu, legislaţia penală şi procesual-penală rămâne de competenţa statelor membre5, ceea ce ar însemna că asemenea atribuţii, cum ar fi: incriminarea, sancţionarea şi executarea pedepselor, pentru fapte care ar aduce atingere intereselor Uniunii, ar rămâne în sarcina statelor membre. În felul acesta, s-ar părea că s-a dat o soluţie de principiu problemei dacă legea penală naţională trebuie sau nu să urmeze procesul de armonizare în raport cu legislaţia comunitară, întocmai ca şi celelalte tipuri de legislaţii6. Evoluţiile ulterioare ale Uniunii Europene au arătat că nu este posibil, practic, ca legislaţia penală să rămână în afara proceselor de integrare europeană, ca expresie a suveranităţii statelor membre, urmând a fi elaborată, exclusiv, numai în raport cu interesele lor naţionale. Aşa de pildă, asigurarea libertăţii circulaţiei capitalurilor, a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor, obiectiv fundamental al Uniunii Europene, nu ar putea fi realizat fără a folosi şi cadrul normativ penal, chiar dacă ne-am referi numai la necesitatea incriminării şi sancţionării faptelor de discriminare bazate pe naţionalitate, sex, religie, rasă, în relaţiile economice, sau în raporturile de muncă. La fel, norma penală este inevitabil implicată în reprimarea faptelor de împiedicare a circulaţiei mărfurilor, prin obstacole vamale, fiscale, administrative etc., impedimente care, în anumite cazuri, se impun a fi reprimate şi prin mijlocirea legii penale. Practica a arătat că statele membre, luându-şi obligaţia să aducă la îndeplinire, necondiţionat, scopurile Uniunii, trebuie să folosească toate mijloacele de care dispun, inclusiv instrumentele penale, acolo unde acestea s-ar dovedi mai eficiente în realizarea obiectivelor Uniunii. În egală măsură, legea penală este chemată să intervină şi pentru reprimarea faptelor grave de agresiune la adresa intereselor financiare ale Uniunii. Constatându-se existenţa de fraude de mari proporţii, atât în privinţa modului de cheltuire a fondurilor comunitare, cât şi al strângerii veniturilor, uniunea prin organele comunitare a cerut statelor membre să ia măsuri eficiente de incriminare şi sancţionare, potrivit legii naţionale, a unor asemenea fapte. Dar, implicarea legii penale este cerută şi de creşterea, în proporţii îngrijorătoare, a criminalităţii europene (Eurocrima). Dacă realizarea scopurilor Uniunii, de liberalizare a circulaţiei capitalurilor, mărfurilor, persoanelor şi serviciilor, s-a dovedit benefică pentru dezvoltarea economică a statelor membre, de aceste libertăţi au profitat din plin şi infractorii care, folosind aceste condiţii, au reuşit să-şi intensifice acţiunile, să-şi ascundă mai uşor identitatea şi produsele activităţii lor ilicite7. Pe drept cuvânt, s-a spus că unei internaţionalizări a crimei trebuie să i se opună o internaţionalizare a măsurilor represive. 4. Problema principală în prezent nu este dacă legea penală trebuie folosită în relaţiile comunitare, ci cum trebuie ea folosită, spre a constitui un instrument prompt şi eficient. O anumită primă preocupare în această direcţie a apărut chiar în cuprinsul tratatelor instituţionale ale Uniunii (Tratatul de la Maastricht, Amsterdam, Nisa), sub forma sugestiei făcută statelor membre de intensificare a cooperării lor împotriva formelor mai grave de criminalitate, cum ar fi: crima organizată, traficul de droguri, de organe, de persoane, corupţia etc.. Se sugera chiar statelor să ia măsuri pe plan naţional, de a-şi pune de acord legislaţiile penale, pentru a realiza o represiune mai eficientă a unor categorii de infracţiuni.

38

Aşa de pildă, art. 29 din Tratatul de la Maastricht (din 7 februarie 1992) prevede că reprezintă chestiuni de interes comun pentru statele membre ale Uniunii Europene, lupta contra toxicomaniei, contra fraudei de dimensiuni internaţionale, cooperarea judiciară şi poliţienească în lupta contra terorismului, a traficului ilegal de organe şi a altor forme de criminalitate. Aceste prevederi sunt reluate în Tratatul de la Amsterdam (în vigoare din 1 noiembrie 1993) şi în Tratatul de la Nisa (din 26 februarie 2001), prevăzându-se, printre altele, şi obligaţia statelor membre să adopte măsuri progresive, stabilind reguli minimale privind elementele constitutive ale infracţiunilor, în domeniul crimei organizate, a terorismului şi a traficului de droguri8. În felul acesta, cooperarea statelor membre este concepută să conducă treptat la înlăturarea, pe cât posibil, a deosebirilor majore în privinţa tratamentului penal al acestor fapte şi la unirea eforturilor pentru stabilirea unor măsuri comune de reprimare a formelor grave ale criminalităţii internaţionale. 5. Dar recent, în activitatea Uniunii Europene a apărut un fenomen nou, care a impus, mai cu deosebire, luarea de măsuri penale de constrângere şi implicarea organelor comunitare. Este vorba de fraudele comunitare, problemă care a făcut obiectul unei Convenţii Europene şi a unui regulament. Atât Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, elaborată pe baza articolului K3 din Tratatul asupra Uniunii Europene9, cât şi Regulamentul adoptat în această materie, obligă statele membre să folosească legea penală naţională şi să aplice sancţiuni eficiente, disuasive şi proporţionale, împotriva acestor fapte. Aceste documente dau o formulare unitară, clară, faptelor care urmează a fi reprimate, prevăzând chiar limita minimă de prejudicii care atrag aplicarea sancţiunilor penale, urmând ca limitele de pedepse să fie stabilite de legea naţională, atât în cazul faptei consumate, cât şi a tentativei, a participaţiei etc.. De asemenea, fiecare stat membru îşi va stabili competenţa de soluţionare a unor asemenea cazuri, iar dacă faptele s-au săvârşit aducând atingere intereselor mai multor state membre, acestea vor coopera la anchetarea, judecarea faptelor şi la executarea sancţiunilor pronunţate. Convenţia se completează cu o serie de protocoale, cum ar fi cel privind actele de corupţie ale funcţionarilor naţionali sau comunitari, care răspund de gestionarea fondurilor comunitare, cel privind reciclarea banilor proveniţi din operaţiuni ilicite şi protocolul referitor la răspunderea persoanei juridice. Aşa cum se observă şi în aceste documente internaţionale, incriminarea unor fapte, chiar dacă se face printr-o formulare unitară, procesul penal, aplicarea sancţiunilor şi executarea pedepselor au loc tot potrivit legislaţiei naţionale, cu toate deficienţele acestora10. 6. Paralel cu aceste documente, care vădesc încă unele rezerve în implicarea mai profundă a legislaţiei comunitare în reprimarea unor fapte periculoase intereselor Uniunii, s-a făcut un pas înainte, spre o altă metodă de tratare a fraudei comunitare, şi anume unificarea dispoziţiilor penale de reprimare a acestor fapte. În acest context se situează lucrarea elaborată de un grup de experţi ai Uniunii Europene, cunoscută sub numele de Corpus Juris şi care îşi propune să rezolve într-un mod unitar problema tragerii la răspundere a persoanelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, depăşind, sub numeroase aspecte, diversitatea de soluţii legislative ale statelor membre11. Principiile călăuzitoare ale Corpus Juris sunt următoarele: a. Principiul legalităţii, conform căreia pedepsele definite în Corpus Juris se aplică numai celor 8 infracţiuni specificate expres, potrivit procedurii stipulată în art.15-17. b. Aplicarea legii penale mai favorabile: în cazul modificării Corpus Juris, legea penală mai aspră nu se aplică faptelor

CRIMINALISTICA

comise înainte de modificare. c. Individualizarea răspunderii penale: răspunderea penală este individuală. Ea este determinată luând în considerare conduita învinuitului şi participaţia concretă la săvârşirea faptei, în calitate de autor, instigator sau complice. d. Principiul proporţionalităţii : Sancţiunile penale ce vor fi aplicate trebuie să fie proporţionale cu gravitatea infracţiunii, pericolul social concret, forma de vinovăţie şi circumstanţele personale ale făptuitorului. e. Principiul imparţialităţii, conform căruia fapta trebuie să fie supusă judecăţii în faţa unui tribunal independent. Orice măsură care afectează grav libertatea persoanei trebuie să fie autorizată de către un judecător independent şi imparţial. f. Principiul teritorialităţii europene : În vederea anchetării, urmăririi penale, trimiterii în judecată şi punerii în executare a hotărârii judecătoreşti privind infracţiunile stipulate în Corpus Juris, teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene constituie un singur spaţiu, spaţiu judiciar european. Competenţa teritorială a procurorului european şi a procurorului european delegat este extinsă pe teritoriul Uniunii Europene: mandatele de arestare emise de judecătorul de libertăţi, precum şi hotărârile pronunţate de instanţele statelor membre sunt valabile pe tot teritoriul Uniunii Europene. g. Principiul contradictorialităţii, implică „egalitatea de arme”, respectiv accesul egal al părţilor la orice probă de dosar. Acest corp de reguli, care ar putea fi definit ca un embrion al unui viitor cod penal şi procesual penal european, chiar dacă se referă exclusiv la materia fraudei comunitare, cuprinde incriminări (de exemplu, este incriminată frauda la bugetul comunitar, atât a persoanei cu statut de funcţionar european, cât şi a funcţionarului naţional, corupţia activă, abuzul de funcţie, divulgarea secretelor funcţiei, faptele de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni şi altele), cât şi sancţiunile propuse a fi aplicate (pedepse privative de libertate pe o durată de cel mult 5 ani şi/sau amenda până la un milion de Euro şi care, în unele cazuri, poate fi majorată până la 5 milioane, confiscarea specială a instrumentelor, produselor şi profitului, rezultate din infracţiune, publicarea hotărârilor de condamnare). Potrivit art. 9 din Corpus Juris, pentru toate infracţiunile menţionate în art. 1-8, forma de vinovăţie este intenţia, cu excepţia infracţiunilor asimilate fraudei la bugetul comunitar (art. 1), pentru care este suficientă şi existenţa culpei cu neglijenţă sau uşurinţă. În privinţa participaţiei penale, prin art. 11 Corpus Juris sunt consacrate toate formele de participaţie cunoscute de legea penală română, respectiv autoratul, instigarea şi complicitatea, cu precizarea că, spre deosebire de Codul penal român care în materia participaţiei penale instituie sistemul parificării legale de pedeapsă cu posibilitatea diversificării sale judiciare, pedeapsa maximă pentru complice nu va depăşi ¾ din cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru autor. În cazul tuturor infracţiunilor prevăzute în art. 1-3 şi 5-8 din Corpus Juris, şi săvârşite cu intenţie, tentativa este pedepsibilă. În caz de tentativă, pedeapsă aplicată nu poate depăşi ¾ din pedeapsă prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată (soluţie diferită de cea prevăzută în legea noastră penală). Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului constituie cauze de nepedepsire. Normele de incriminare au fost grupate în 2 categorii : a. infracţiuni săvârşite de orice persoană - Art. 1: - Fraude ce afectează interesele financiare ale Comunităţilor Europene şi infracţiunile asimilate - Art. 2: – Frauda în materie de încheiere de tranzacţii - Art. 3: – Spălarea banilor şi tăinuirea - Art. 4: – Asocierea infractorilor b. infracţiuni săvârşite de către funcţionari

CRIMINALISTICA

- Art. 5: – Corupţia - Art. 6: – Deturnarea de fonduri - Art. 7: –Abuzul în serviciu - Art. 8: – Divulgarea secretelor de serviciu De asemenea, Corpus Juris conţine dispoziţii privind răspunderea penală a managerilor sau a persoanelor cu putere de decizie şi control în cadrul unei companii (art. 12), precum şi răspunderea penală a persoanelor juridice (art. 13). În art. 14 din propunere sunt reglementate distinct pedepsele aplicabile în cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute în art. 1-8, clasificate după cum urmează: – pedepse principale, care diferă în funcţie de subiectul active al infracţiunilor : a)Astfel, pentru persoanele fizice, pedeapsa poate fi închisoarea de maximum 5 ani şi/sau amenda, stabilită sub formă de «zile amendă». Pedeapsa amenzii trebuie să fie în concordanţă cu venitul zilnic al învinuitului; ea poate fi estimată liber de către instanţă, fără să depăşească însă 3.000 euro/zi. Totalul amenzii aplicate nu trebuie să depăşească suma corespunzătoare pentru 365 de zile. b)Pentru persoanele juridice, se impune o amendă de maximum 10 milioane euro. – pedepsele accesorii : a)publicarea condamnării în Jurnalul oficial al Comunităţilor Europene şi în media, dacă este în interesul public, şi în special dacă săvârşirea infracţiunii a fost larg mediatizată; b)excluderea persoanei fizice sau juridice de la subvenţii viitoare acordate de Comunitatea Europeană, pentru o perioadă de până la 5 ani; c) excluderea persoanelor fizice / juridice din contracte viitoare cu autorităţi publice ce folosesc fonduri ale Comunităţii Europene, pentru o perioadă de până la 5 ani; d)interzicerea ocupării unei funcţii publice sau în cadrul Comunităţii, pentru o perioadă de până la 5 ani. În cazul săvârşirii din culpă a infracţiunilor prevăzute în art. 1, pedeapsa maximă va fi de 2/3 din pedeapsă prevăzută pentru aceeaşi infracţiune, săvârşită cu intenţie. Instrumentele, fructele şi profiturile rezultate din infracţiune pot fi confiscate în beneficiul Comunităţilor Europene. Confiscarea poate fi dispusă nu numai când învinuitul este condamnat, ci şi atunci când se dovedeşte că a săvârşit fapta, dar condamnarea nu a survenit datorită iresponsabilităţii acestuia. Prin art. 15 din Corpus Juris denumit „Cuantumul pedepselor” sunt introduse, în fapt, o serie de criterii de individualizare judiciară a pedepsei, după cum urmează: - pedeapsa aplicată trebuie să fie în concordanţă cu gradul de vinovăţie, participaţia concretă la săvârşirea infracţiunii şi gravitatea infracţiunilor săvârşite; - în individualizarea pedepsei, instanţa se va orienta pentru persoanele juridice, spre impunerea unei interdicţii generale sau specifice, iar în cazul persoanelor fizice, spre impunerea unei interdicţii, temperată de nevoia asigurării reabilitării făptuitorului. În acest scop, instanţa poate lua în considerare conduita anterioară a inculpatului, inclusiv condamnări anterioare şi sancţiuni administrative, situaţia economică şi socială, precum şi eforturile pe care acestea le-a depus pentru îndepărtarea răului produs prin săvârşirea infracţiunii. În Corpus Juris sunt prevăzute o serie de reguli procesualpenale în legătură cu ocrotirea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene. Urmărirea penală se va desfăşura sub conducerea unui Procuror General European, ajutat de procurori delegaţi de fiecare ţară membră, judecata şi executarea sancţiunilor vor avea loc după legea naţională, cu respectarea unor reguli comune, în ce priveşte desfăşurarea procesului penal, garanţiile procesuale, administrarea probelor şi competenţa organelor judiciare. Este prevăzută, de asemenea, implicarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor

39

Europene în cazul neînţelegerilor dintre statele membre asupra interpretării regulilor cuprinse în Corpus Juris, precum şi în cazul conflictelor de competenţă. Dispoziţiile din Corpus Juris au fost aprobate de Parlamentul European şi de Comisie, iar în baza lor a fost adoptată, la 23.05.2001, o propunere de Directivă privind protecţia penală a intereselor financiare al Comunităţii Europene şi înfiinţarea instituţiei procurorului european. În acest context, la 11.12.2001 a fost adoptată Cartea Verde privind protecţia penală a intereselor financiare ale Comunităţii Europene şi instituţia Procurorului European, atât în scopul de a permite Comisiei să-şi fundamenteze propunerea, cât şi pentru a da posibilitatea unor dezbateri ştiinţifice pe această temă, în statele membre şi la nivel comunitar. Cartea Verde încearcă să contureze un posibil scenariu pentru legislaţia comunitară secundară, în privinţa definirii fraudei, corupţiei, spălării de bani, a pedepselor aferente, a modului de corelare cu sistemele de drept penal naţional. Totodată, trebuie avute în vedere soluţiile cazurilor anterioare înfiinţării Procurorului European, puterile sale de investigare şi competenţele în cazul actelor premergătoare, dar şi revizuirea judiciară a actelor emise de acesta. Preluând propunerile din Corpus Juris, Cartea Verde are în vedere următoarele aspecte : a. Structura şi organizarea instituţiei Procurorului European; b. Sesizarea procurorului european ; c. Competenţele de cercetare/investigare ale Procurorului European şi drepturile fundamentale ale justiţiabilului d. Controlul actelor emise de Procurorul European şi Relaţia dintre Procurorul European şi OLAF. 7. Pornind de la aceste realităţi, statul român a luat o serie de măsuri menite să eficientizeze lupta împotriva fraudelor comunitare mai întâi prin crearea cadrului juridic normativ necesar şi apoi prin crearea unor structuri specializate de luptă în acest domeniu. Astfel, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea

Aspecte din timpul simpozionului

40

demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei12 au fost introduse dispoziţiile art. 181-185 în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie , cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, a fost adoptată şi O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare13. 8. Dar standardizarea activităţii de cercetare penală ar trebui să ţină seama nu numai de aceste realităţi politice, sociale, economice sau încercări de reglementare în materie penală şi procesual-penală, existente la nivelul Uniunii Europene şi reflectate în anumite acte normative adoptate de legiuitorul nostru cu privire la care am făcut referire mai sus, ci şi de mutaţiile apărute în legislaţia noastră penală şi procesual penală în ultimii ani, precum şi de tendinţele existente în această materie. O primă constatare ce se desprinde în urma unei astfel de analize relevă creşterea numărului de incriminări14 al unor fapte antisociale. S-a spus15, pe drept cuvânt, că excesul de norme penale concurente, conferă redundanţă sistemului juridic penal, fiind generator de confuzii în practica judiciară şi constituie una din modalităţile de „poluare juridică” prin exces de incriminare. Este de dorit evitarea unor asemenea situaţii, deşi legiuitorul deseori a căzut în capcana acestui exces de incriminare. Acest exces de incriminare predominant în dreptul pozitiv român, a fost deseori criticat în doctrină16 şi se pare că nu a fost cea mai bună soluţie în prevenirea şi combaterea criminalităţii, din moment ce aceasta a continuat să crească în mod deosebit. Există totodată şi o tendinţă a legiuitorului de înăsprire a tratamentului penal aplicabil unor infracţiuni cu privire la care în doctrină (George Antoniu) s-au exprimat, în mod justificat, unele rezerve. Se ştie încă demult (Cesare Beccaria), că asprimea pedepselor nu a constituit niciodată o soluţie pentru combaterea infracţiunilor; mai corespunzător ar fi fost ca legiuitorul să ia măsuri pentru asigurarea promptitudinii

CRIMINALISTICA

represiunii, pentru lichidarea vidului de autoritate, pentru întărirea organelor de stat care au obligaţia legală să descopere şi să tragă la răspundere pe infractori; soluţii mai eficiente pentru a ridica prin mijlocirea legii penale un obstacol în calea valului infracţionist. O combatere reală a fenomenului implică, totodată, o acţiune hotărâtă asupra cauzelor acestuia (cauze economice, sociale, culturale etc.) şi elaborarea unui program de politică penală realist care să fie adus la îndeplinire cu perseverenţă şi continuitate. Pe de altă parte, majorarea sancţiunilor, chiar sub forma sporurilor de pedepse nu se recomandă decât dacă se constată că judecătorii, aplicând sporurile maxime prevăzute de lege, sunt împiedicaţi să desfăşoare o activitate eficientă din cauza limitelor excesiv de reduse ale acestora. Or, realitatea arată că judecătorii nu folosesc nici limitele existente, astfel că o majorare a lor nu este cu nimic justificată decât eventual ca o intimidare abstractă şi temporară17. De asemenea, au apărut o serie de instituţii juridico-penale noi cum ar fi, de exemplu, răspunderea penală a persoanei juridice în condiţiile şi cu limitările arătate în art. 191 alin. (1) C. pen.18 În materie procesual penală, dinamismul acestor dispoziţii a fost şi mai accentuat, îndeosebi ca urmare a apariţiei Legii nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi19 şi a O.U.G. nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi20, acte normative care, printre altele, au „birocratizat” şi mai mult activitatea de urmărire penală, generând obligaţii multiple în sarcina organelor judiciare şi au consolidat controlul jurisdicţional asupra activităţii de urmărire penală. Se impune să menţionăm, în acest context, şi amânarea succesivă a intrării în vigoare a noului Cod penal21, lege ce, în lipsa unor dispoziţii procesuale care să facă posibilă punerea sa în aplicare, este puţin probabil că va intra prea curând în vigoare, fiind exprimate deja opinii divergente legate de faptul dacă va mai intra sau nu în vigoare22. Sub acest aspect, remarcăm o anumită poziţie extrem de discutabilă a guvernanţilor noştri, unică în Europa, care fără să permită intrarea în vigoare a acestei legi organice adoptate de Parlament, pentru a-i aduce eventuale modificări în raport de insuficienţele rezultate din aplicarea sa în practică, au purces la redactarea unui al doilea nou Cod penal23 şi a unui nou Cod de procedură penală corespunzător acestuia, aflate în prezent supuse dezbaterii publice. Această succesiune de coduri penale va îngreuna considerabil procesul de aplicare a legii penale, mai ales ca efect al principiului mitior lex, deoarece introduc, între altele, abordări diferite ale unor instituţii fundamentale ale dreptului penal român. De pildă, noul Cod penal adoptat în 2004 introduce o diviziune bipartită a infracţiunilor pe care, în raport de pedeapsa prevăzută, le împarte în crime şi delicte, instituind şi un regim specific de executare a pedepselor, altul24 decât cel prevăzut în Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal25, în timp ce redactorii celui de-al doilea nou Cod penal revin la soluţia prevăzută în Codul penal în vigoare, dar definesc într-un mod cu totul diferit infracţiunea26, renunţând la trăsătura esenţială a pericolului social şi pe cale de consecinţă la instituţia faptei care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni (actualul art. 181 C. pen.). Noul Cod de procedură penală îşi propune – în ce priveşte urmărirea penală –, între altele, crearea unui cadru legislativ în care procesul penal să fie mai rapid şi mai eficient, sens în care: transferă competenţele materiale de investigare ale unor infracţiuni de la procuror la organul de cercetare penală27, introduce organe judiciare noi (judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară), modifică

substanţial anumite instituţii existente (de pildă, administrarea unor mijloace de probă, liberarea sub control judiciar sau pe cauţiune, măsurile asiguratorii) sau introduce unele noi (spre exemplu, martorul ameninţat sau vulnerabil, renunţarea la urmărire penală) sau în locul altora existente (de exemplu, suspectul în locul învinuitului, arestul la domiciliu în locul obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara). 9. În aceste condiţii normative (externe şi interne), este evident că nu se poate demara procesul (dealtfel necesar) de standardizare a activităţii de cercetare penală fără riscul de a bulversa şi mai mult pe cei abilitaţi să aplice legea penală până în momentul în care legiuitorul român nu se va decide care coduri (penal şi de procedură penală) va înţelege să adopte şi să fie aplicate. Pentru pregătirea corespunzătoare a organelor de cercetare penală, până la intrarea în vigoare a noilor legiuiri penale, credem că sunt necesar a fi făcuţi mai mulţi paşi, adică parcurse mai multe etape. Mai întâi, ar trebui depuse eforturi pentru cunoaşterea mai profundă a mecanismelor Uniunii Europene, a regulilor care guvernează instituţiile acesteia, a izvoarelor – primare (actele juridice constitutive) şi secundare (regulamentele, directivele, deciziile, recomandările şi avizele) – dreptului comunitar şi îndeosebi a dispoziţiilor de drept penal şi procesual penal european şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. Tot un efort cognitiv susţinut trebuie depus şi pentru cunoaşterea jurisprudenţei C.E.D.O., a Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, îndeosebi deciziile date în secţii unite, dar şi a unor instituţii juridico-penale noi (de pildă, răspunderea penală a persoanei juridice). Prin grija structurii de linie şi a celei de resurse umane, vor trebui realizate mai multe module de pregătire, în sistem centralizat, cu ofiţerii de cercetare penală, şi chiar unele convocări mixte (parchet/poliţie) pentru dezbaterea acestor problematici noi şi pentru diseminarea noilor legiuiri penale şi procesual penale. Cu acest prilej, vor trebui puse în discuţie şi abordările particulare pe care noua lege penală le instituie în privinţa unor instituţii de bază ale dreptului penal român (de exemplu, teoria infracţiunii, cauzele justificative, cauzele de neimputabitate) cu impact asupra înţelegerii normelor de incriminare prevăzute în partea specială a Codului penal sau în legi speciale şi implicit a corectei încadrări juridice a unor fapte concrete cu care sunt sesizate organele judiciare. Nu în ultimul rând, indicatorii statistici de performanţă ai poliţiei judiciare cu atribuţii în domeniul cercetării penale vor trebui reaşezaţi (regândiţi), dându-se prioritate indicatorilor de calitate faţă de cei cantitativi şi adaptaţi la cei ai organelor de parchet. Abia după parcurgerea acestor paşi şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală, se vor putea elabora şi implementa procedurile standardizate în domeniul activităţii de cercetare penală, ţinându-se seama şi de practicile europene în domeniu, astfel încât structurile de profil să devină mai eficiente şi mai performante. -------------------------------------------------------------------------

CRIMINALISTICA

1. Director al Direcţiei cercetări penale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, doctorand în drept penal şi lector universitar la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti. 2. Publicată în M. Of. nr. 468 din 01.07.2003.

41

3. Publicată în M. Of. nr. 594 din 01.07.2004. 4. Publicată în M. Of. nr. 534 din 21.06.2006. 5. Afacerea Casah, decizia nr. 208 din 11 noiembrie 1981. 6. George Antoniu, Armonizarea legislaţiei penale române cu legislaţia comunitară, S.D.R., nr. 3-4, 2003, p. 238. 7. George Antoniu, op. cit., S.D.R., nr. 3-4, 2003, p. 238. 8. George Antoniu, Dreptul penal şi integrarea europeană, R.D.P., nr. 3, 2001, p. 10. 9. Publicată în Jurnalul oficial, nr. C. 316 din 27.11.1995, p. 0049 – 0057. 10. George Antoniu, op. cit., S.D.R., nr. 3-4, 2003, p. 241. 11. Pentru detalii, a se vedea: George Antoniu, Protecţia penală a intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, R.D.P., nr. 2, 2002, p. 9-18; George Antoniu, Ocrotirea procesual-penală a intereselor financiare ale Uniunii Europene, R.D.P., nr. 4, 2002, p. 9-21; Petre Buneci, Constantin Duvac, Ovidiu Dobleagă, Ocrotirea prin mijloace penale şi procesual penale a intereselor financiare ale Uniunii Europene, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008. 12. Publicată în M. Of. nr. 219 din 18.05.2000, modificată prin O.G. nr. 83 din 29.08.2000, publicată în M. Of. nr. 425 din 01.09.2000, modificată şi completată prin: Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în M. Of. nr. 279 din 21.04.2003; Legea nr. 521/2004, publicată în M. Of. nr. 1123 din 29.11.2004, O.U.G. nr. 124/2005, publicată în M. Of. nr. 842 din 19.09.2005; O.U.G. nr. 50/2006, publicată în M. Of. nr. 566 din 30.06.2006 şi Legea nr. 69/2007, publicată în M. Of. nr. 215 din 29.03.2007. 13. Publicată în M. Of. nr. 622 din 30.08.2003, cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 529/2003, publicată în M. Of. nr. 897 din 15.12.2003; O.G. nr. 94/2004, publicată în M. Of. nr. 803 din 31.08.2004; O.G. nr. 53/2005, publicată în M. Of. nr. 796 din 01.09.2005; O.G. nr. 12/2007, publicată în M. Of. nr. 84 din 02.02.2007 şi Legea nr. 205/2007, publicată în M. Of. nr. 467 din 11.07.2007. 14. După ştiinţa noastră, la data de 01.06.2008, în afara celor prevăzute în Codul penal, sunt în vigoare 814 norme de incriminare înscrise în 138 acte normative. 15. S. Popescu, Statul de drept în dezbaterile contemporane, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998, p. 150-152. 16. Gheorghe Diaconescu, Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale, Editura Sirius, Bucureşti, 1994, p. 134; Gheorghe Diaconescu, Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale, Editura All, Bucureşti, 1996, p. 76, 180. Regretatul penalist exprimă chiar ideea că acest meganormativism, mai ales prin incriminarea unor fapte nesemnificative din punct de vedere al pericolului social, reprezintă un abuz legislativ, iar în unele situaţii dublează inutil normele de incriminare existente în Codul penal. 17. George Antoniu, Reforma penală la primul pas (I), R.D.P., nr. 4, 1996, p. 13-14. 18. Persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. Pentru detalii privind răspunderea penală a persoanei juridice, a se vedea George Antoniu, Răspunderea penală a persoanei juridice, R.D.P., nr. 1, 1996, p. 9 şi urm.; Ramiro Virgil Mancaş, Răspunderea penală a persoanei juridice,

R.D.P., nr. 3, 1998, p. 67 şi urm.; Florin Streteanu, Radu Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei juridice, Editura Rosetti, Bucureşti, 2002; Anca Jurma, Răspunderea penală a persoanei juridice, R.D.P., nr. 1, 2003, p. 99 şi urm.; George Dimofte, Ciprian Rus, Răspunderea penală a persoanei juridice, R.D.P., nr. 1, 2005, p. 122 şi urm.; Constantin Duvac, în Gheorghe Diaconescu, Constantin Duvac, Drept penal. Partea specială, vol. I, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, p. 277-279; Florin Streteanu, Răspunderea penală a persoanei juridice potrivit Legii nr. 278/2006, Caiete de drept penal, nr. 3, 2006, Editura Rosetti, Bucureşti, p. 1142; Constantin Duvac, Însuşirea fără drept a calităţii de inventator, R.R.D.P.I., nr. 4, 2006, p. 88-90; Florin Streteanu, Radu Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei juridice, ediţia 2, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007. 19. Publicată în M. Of. nr. 677 din 07.08.2006. 20. Publicată în M. Of. nr. 764 din 07.09.2006. 21. Noul Cod penal a fost adoptat prin Legea nr. 301/2004, publicată în M. Of. nr. 575 din 29.06.2004, dar intrarea sa în vigoare a fost însă amânată, în mod succesiv (O.U.G. nr. 58/2005, publicată în M. Of. nr. 552 din 28.06.2005; O.U.G. nr. 50/2006, publicată în M. Of. nr. 566 din 30.06.2006 şi O.U.G. nr. 73/2008, publicată în M. Of. nr. 440 din 12.06.2008), până la data de 01.09.2009. 22. Pentru detalii, a se vedea, George Antoniu, Probleme actuale ale reformei penale în România, Dr., nr. 1, 2007, p. 153-159. 23. Pentru o abordare critică a acestui proiect, a se vedea: George Antoniu, Observaţii cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal (I), R.D.P., nr. 4, 2007, p. 9-34; George Antoniu, Observaţii cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal (II), R.D.P., nr. 1, 2008, p. 9-34; 24. Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M. Of. nr. 591 din 01.07.2004; prin O.U.G. nr. 73/2008, publicată în M. Of. nr. 440 din 12.06.2008 şi intrarea în vigoare a acestui act normativ a fost prorogată până la 01.09.2009. 25. Publicată în M. Of. nr. 627 din 20.07.2006. 26. Art. 15 alin. (1) din anteproiect: „Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o”. 27. Organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare efectuează urmărirea penală pentru orice infracţiune care nu este dată, prin lege, în competenţa organelor de cercetare penală speciale sau procurorului. Practic, în competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare vor fi date toate infracţiunile cu următoarele excepţii: a) infracţiuni contra securităţii naţionale; b) infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război; c) infracţiunile privind securitatea naţională a României, prevăzute în legi speciale; d) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe; e) infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi, de membrii Guvernului, de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Curtea Constituţională, de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de mareşali, amirali, generali, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe. f) alte infracţiuni date prin legi speciale în competenţa procurorului.

42

CRIMINALISTICA

IN MEMORIAM PROF. UNIV. NICOLAE MINOVICI
Prof. col (r.) VASILE LĂPĂDU I

În după amiaza zilei de 22 aprilie 2008, la sala Academiei Române, Asociaţia Prietenii Muzeelor Minovici a organizat lansarea monografiei :”Studiu asupra spânzurării” şi “Tatuajele în România”, autor dr. Nicolae Minovici, ediţii îngrijite de prof.univ.dr. Lazăr Cârjan. Lucrările au fost realizate la Editura “Curtea Veche”, care are preocupări de a restitui valorile perene ale ştiinţei româneşti. Despre cele două monografii au vorbit domnii: dl. prof. univ. dr. Valentin Iftenie şi prof.univ.dr. Lazăr Cârjan. Din intervenţiile celor doi reputaţi profesori prezentăm câteva concluzii de certă valoare: Sintagma “Fraţii Minovici” a înconjurat, de multe ori, lumea la sfârşitul secolului al XIX-lea, înscriind numele celor trei fraţi - Mina, tefan şi Nicolae -, unici în lume, pe firmamentul Nemuririi în care străluceau marile valori ale ştiinţei şi culturii universale; ► Fraţii Minovici sunt consideraţi, pe merit, fondatori ai Criminalisticii. Această constatare îi aparţine, încă din 1911, celebrului criminalist Rudolph Archibald Reiss, creatorul primei catedre tehnicoştiinţifice din lume; ► Anul 1904 va rămâne un an de referinţă în ştiinţa românească prin lucrării de excepţie, semnate de Nicolae S. Minovici: “Moartea subită la epileptici”, “Afecţiuni pulmonare consecutive traumatismelor corpului”, “Studiu asupra spânzurării” şi “Manualul tehnic de medicină legală” (un adevărat tratat), prefaţat de celebrul profesor parizian Paul Brocardul. Prin această lucrare, Nicolae N. Minovici a umplut un gol resimţit în medicina legală românească şi a pus bazele criminalisticii autohtone, alături de fraţii săi ale căror lucrări au cunoscut o binemeritată recunoaştere internaţională. De

asemenea, Nicolae S. Minovici a publicat şi alte lucrări, cum au fost: “Studii de dactiloscopie”, “Paranoizii”, “Procedee de înfrumuseţare (chimie estetică, ondulaţia permanantă, colorarea părului şi manechiurii) în faţa medicinii legale”, “Pericolul social al practicării ocultismului”, precum şi alte lucrări, semnate împreună cu vechiul său prieten şi colaborator I.Stănescu: “Vagabondajul”; “Secretul profesional”,”Etica responsabilităţii medicale” etc. ► Metoda folosirii ochilor artificiali la identificarea cadavrelor, realizată de N. Minovici împreună cu fratele său Mina, s-a bucurat de un premiu internaţional, fiind utilizată cu succes şi astăzi. ► Descriind în mod magistral “simptomele spânzurării”, atât în urma experimentelor personale (cu o durată de 5-6 secunde până la maximum 26 de secunde), cât şi din informaţiile obţinute de la cei care au putut fi salvaţi după încercarea de a se spânzura şi comparându-le cu relatările altora, care, de asemenea, au experimentat asupra lor, prof. Nicolae Minovici a adus dovezi incontestabile în ceea ce priveşte oprirea funcţiilor vitale şi perioadele spânzurării, respectiv “din momentul în care capul e prins de gât într-un laţ legat de un punct fix şi lăsat propriei greutăţi ca să cadă şi până când individul moare”. La mai bine de 100 de ani, Studiu asupra spânzurării este la fel de actual şi continuă să suscite interesul cu atât mai mult cu cât numărul sinuciderilor, în general, şi în particular prin spânzurare, este într-o continuă creştere. ► Lucrarea “Tatuajele în România” este o monografie completă şi are două părţi: I. Tatuajul din punct de vedere etnic; II. Tatuajul din punct de vedere medico-legal. Pe lângă valoarea de document, lucrarea constituie un imbold, pentru criminaliştii care, în prezent, au la îndemână sistemul de compunere şi recunoaştere facială IMAGETRAK, care permite o analiză perfecţionată a multiplelor forme prin care tatuajul se prezintă astăzi cu un indiciu deosebit de pregnant pentru identificarea criminalistică. Fără nici o îndoială – aşa cum spunea prof.univ.dr. Lazăr Cârjan – Fraţii Minovici strălucesc şi astăzi în Galeria nemuritoare a celor care au fundamentat

CRIMINALISTICA

43

Experienţa practică în aplicarea standardului ISO/CEI 17025 în laboratoarele criminalistice teritoriale
EMIL STOIAN ZOLTAN KADAR RAMONA URSUL Serviciul criminalistic IPJ Caraş Severin

Implementing of the ISO/CEI 17025/2005 standard in the territorial forensic services suppose a team effort from the inspectorate commands and from the entire forensic service with its chef service. Before the deployment of any activities it is imperious necessarily to study the standard, to understand its requirements in the ambient and employ plane as much as in the proceedings and writing papers which will be made. The greatest deficiency of the almost forensic services, with few exceptions, represents the environment in which they make all activities. In some cases, although were made more efforts, they don’t find other solutions than the simple solutions as multiplying the number of chairs in the selfsame office. Another major problem which appears in the same conditions, but for which there exists an adequate environment, is the list of financial resources for the renovation, restyle and corresponding renewal. In conclusion, the implementing of ISO/CEI 17025/2005 standard at the forensic services means a change in attitude from all employments concerned in the project. Spaţiul – o problemă care a fost este şi va fi mereu în actualitate în instituţiile bugetare se poate rezolva foarte uşor printr-o reorganizare a efectivelor dar în special al serviciului logistic multe din spaţiile deţinute de către acesta, structura, fiind excedentare, ca urmare a apariţiei altor posibilităţi de aprovizionare şi achiziţie a materialelor şi dispariţia stocurilor deţinute. Apreciem că important este a se înţelege că acreditarea şi amenajarea corespunzătoare a spaţiilor serviciilor criminalistice reprezintă o prioritate, un moment care odată pierdut este greu de ajuns din urmă. Discutând tot despre spaţiu trebuie avută în vedere şi o serie de cerinţe, după cum urmează: • accesul în laboratoarele serviciului criminalistic să fie controlat; • spaţiile administrative (secretariatul, biroul şefului de serviciu), biroul de investigare tehnico-ştiinţifică a locului faptei, trebuie să fie primele la intrarea în serviciu, pentru a se limita circulaţia persoanelor în zona laboratoarelor, unde se fac încercări/determinări; • trebuie avut în vedere, că pentru unele din laboratoare, este elaborată o serie de cerinţe, ce trebuie respectate, cum este cazul laboratorului poligraf AFIS/Printrak Bis şi Imagetrak; • o altă cerinţă referitoare la spaţii este aceea a existenţei unei camere cu acces controlat şi limitat, unde se pot depozita materialele primite pentru expertizare, până la prelucrarea lor de către experţi sau specialişti. Opinăm că această cameră trebuie să fie în apropierea secretariatului, deoarece, la marea majoritate a serviciilor criminalistice, secretara este cea responsabilă cu repartiţia. Având în vedere că pregătirea unui serviciu criminalistic pentru acreditarea pe ISO/CEI 17025/2005 presupune eforturi deosebite şi că în perioada imediat următoare se va încerca o acreditare şi pe ISO/CEI 17020/2005, la nivelul birourilor de investigare tehnico-ştiinţifică a locului faptei ambientarea serviciului va avea în vedere şi acest aspect. Urmatoarea mare problemă, care apare cu ocazia pregătirii pentru acreditare a serviciilor criminalistice teritoriale, o reprezintă obţinerea fondurilor financiare necesare pentru ambientarea corespunzătoare a spaţiilor obţinute. Din experienţa noastră ştim că fără a obţine fonduri de la alte organisme sau instituţii este foarte greu să realizăm o ambientare corespunzătoare. În funcţie de starea în care se găsesc spaţiile, de lucrările de amenajare şi reabilitare ce trebuie efectuate, de dotările ce urmează a se face, apreciem că a obţine fonduri de la sponsori este destul de dificil şi implică o seamă de riscuri. Din acest motiv, am abordat Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Caraş-Severin, unde am prezentat importanţa acreditării pe ISO/CEI 17025/2005, dar şi importanţa Serviciului Criminalistic în structura funcţională a Inspectoratului de Poliţie. Astfel, am obţinut suma de 300.000 lei, sumă ce a permis o renovare totală a spaţiului şi o reamenajare, astfel încât să corespundă cerinţelor Standardului. La efortul financiar al ATOP s-a adaugat şi efortul Inspectoratului de Poliţie, care a alocat suma de 40.000 RON, pentru confecţionarea de mobilier, achiziţionarea de alte materiale şi instalaţii necesare pentru o dotare corespunzătoare a spaţiilor laboratoarelor.

44

CRIMINALISTICA

Deşi la nivelul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie nu există fonduri financiare suficiente, printr-o mai bună gospodărire a acestora şi stabilirea cu exactitate a priorităţilor se pot efectua astfel de lucrări. Pe toată durata lucrărilor de execuţie, dar şi dotarea cu mobilier şi ambientare, un rol deosebit îl are şeful Serviciului

criminalistic care trebuie să monitorizeze zilnic lucrările efectuate, calitatea acestora, intervenind ori de cate ori se constată abateri de la proiect sau de la standardele de calitate. Prezentăm mai jos aspecte de la modul în care am realizat ambientarea spaţiilor la IPJCS, modul în care acestea au fost dispuse şi numărul de lucrători din fiecare laborator.

Aspecte prezentate din biroul şefului de serviciu.

Secretariatul serviciului cu acces la camera de păstrare a materialelor primite pentru expertizare.

CRIMINALISTICA

45

Laboratorul Imagetrak rezultat dintr-o încăpere compartimentată, fiind amenajat astfel şi studioul foto.

Laboratorul Poligraf cu anticamera aferentă.

Compartimentul expertize al serviciului criminalistic, unde îşi desfăşoară activitatea un număr de trei lucrători.

46

Laboratorul AFIS/PRINTRAK BIS, unde lucrează un număr de doi lucrători pe două schimburi, pentru a asigura o exploatere cât mai eficientă a sistemului.

CRIMINALISTICA

Biroul de investigare tehnico-ştiinţifică a locului faptei, unde îşi desfăşoară activitatea un număr de şase lucrători în frunte cu şeful de birou.

Laboratorul de balistică-traseologie este folosit de experţii criminalişti pentru efectuarea lucrărilor repartizate.

Laboratorul de examinare, determinare, eşantionare, dotat cu masă de examinare şi microscop electronic este folosit de lucrătorii compartimentului de investigare tehnicoştiinţifică a locului faptei.

Laboratorul foto, unde îşi desfăşoară activitatea tehnicianul foto.

CRIMINALISTICA

Serviciul este de asemenea dotat cu o sală modernă de conferinţe, unde au loc şedinţele operative, precum şi activităţi de pregătire profesională.

47

Accesul în serviciu se face printr-o uşă metalică cu sistem de închidere controlat electronic de un sistem informatic, ce monitorizează accesul personalului. Un alt aspect foarte important al pregătirii pentru acreditare îl reprezintă elaborarea documentelor, procedurilor generale şi specifice, precum şi a instrucţiunilor de lucru. Serviciile criminalistice teritoriale au beneficiat şi beneficiază în continuare de consultanţă de specialitate din partea Institutului de Criminalistică, din cadrul IGPR. Pe lângă cursurile de pregătire organizate pentru implementarea standardului ISO/CEI 17025/2005 au fost trimişi şi formatori în teritoriu, care au lămurit unele neclarităţi. Apreciem că fără o consultanţă din partea unui organism specializat nu se poate realiza o pregătire corespunzătoare cu şanse reale de a fi încununate de succes. Elaborarea documentelor şi procedurilor considerăm că trebuie făcută de un colectiv din cadrul serviciului, dar după o consultare riguroasă în domeniu, iar documentele elaborate să fie clare, concise şi precise. Următorul pas în implementarea standardului ISO/CEI 17025 apreciem că îl reprezintă pregătirea personalului şi conştientizarea acestuia de necesitatea implementării standardului şi beneficiilor ulterioare acreditării. Trebuie constientizat că pe lângă autentificarea calităţii lucrărilor efectuate prin implementarea standardului se întrunesc şi următoarele avantaje de ordin practic: • capabilitatea serviciului criminalistic de a verifica oricând calitatea lucrărilor având certitudinea obţinerii unor rezultate valide; • imaginea îmbunătăţită în ceea ce priveşte calitatea probelor supuse încercărilor; • posibilitatea verificării permanente a încadrării lucrărilor în limitele calitative impuse de legislaţia aplicabilă; • depistarea la timp a lucrărilor necomforme. Important este să existe o perioadă de acomodare, de tranziţie de la sistemul de lucru vechi la sistemul de management al calităţii, impus de standard. Apreciem că această perioadă trebuie să fie de cel puţin 3 luni, dar să nu depăşească 6 luni până la depunerea cererii de acreditare. Această perioadă este necesară atât pentru acomodarea lucrătorilor proprii cu noul sistem cât şi pentru acomodarea beneficiarilor cu noile condiţii necesare şi suficiente la întocmirea solicitărilor către serviciile criminalistice teritoriale. Apreciem că acreditarea este un efort de voinţă atât din partea conducerii inspectoratelor judeţene de poliţie cât şi din partea întregului personal al serviciilor criminalistice şi poate fi realizată doar prin eforturile conjugate ale ambelor părţi.

Toaleta serviciului este dotată cu boiler şi cu cabină de duş, ce poate fi folosită când situaţia impune.

48

CRIMINALISTICA