C U P R I N S

PAG.
3. A TREIA PROMOŢIE DE ABSOLVENŢI A MASTERATULUI ÎN CRIMINALISTICĂ. VASILE LĂPĂDU I

CO NSILIUL

23. UN CAZ CARE A IMPRESIONAT POPULAŢIA CONSTANŢEI. MUSLEDIN SINAN VOINEAGU MARIAN

15. VALIDAREA METODELOR ANALITICE ÎN CHIMIA JUDICIARĂ. MARIA GEORGETA STOIAN ELENA GALAN

8. SOLUL MIJLOC DE PROBĂ ÎN EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ. CAMELIA GRIGORE

5. DIN ISTORIA TEHNICII POLIGRAF (I). VASILE LĂPĂDU I GABRIEL ŢÎRU

26. PARTICULARITĂŢILE EFECTUĂRII CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI ÎN CAZUL DISPARIŢIEI SUSPECTE DE PERSOANE. CONSTANTIN DRĂGHICI CRISTIAN EDUARD TEFAN

29. IMPLICAREA CRIMINALI TILOR ÎN EFECTUAREA INVESTIGĂRII UNUI ACCIDENT DE TRAFIC RUTIER A DUS ÎN MOD OPERATIV LA AFLAREA ADEVĂRULUI. GOLDAN EUGEN

32. IMPORTANŢA REALIZĂRII MODELELOR DE COMPARAŢIE ÎN CADRUL CONSTATĂRILOR TEHNICO- TIINŢIFICE I A EXPERTIZELOR DE NATURĂ TRASEOLOGICĂ. MAGHIAR PAVEL CIOBANU RAFAEL EMIL 35. CONSIDERAŢII PRIVIND APRECIEREA RAPOARTELOR DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ I A CONSTATĂRILOR TEHNICO- TIINŢIFICE CA MIJLOACE DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL. GHEORGHE ALECU

44. SPECIALIZAT ÎN NODURI CRIMINALE. ALEXANDRU BOGDAN GEORGESCU MIHAELA IRINA CONSTANTINESCU VASILE LĂPĂDU I

41. CONSIDERENTE DESPRE RELAŢIA EXPERT NUMIT-EXPERT PARTE. MIRCEA FIERBINŢEANU

38. DE LA FURT DE LEMNE LA TENTATIVĂ DE OMOR. GAVRA VIOREL COSTEL POPA

Preşedinte de onoare: Academician Marius SALA, vicepreşedinte al Academiei Române Preşedinte: Chestor conf. univ. dr. Gheorghe POPA Vicepreşedinţi: Prof. univ. dr. Lazăr CÂRJAN Chestor principal drd. Iancu TEFAN General maior magistrat dr. Dan VOINEA Prof. univ. dr. Vasile BERCHE AN Membri: Prof. univ. dr. Tudorel BUTOI Procuror lector univ. Titus DUŢĂ Conf. univ. dr. habilitat în drept Mihail GHEORGHIŢĂ – R. Moldova Conf. univ. dr. GHEORGHE GOLUBENCO – R. Moldova LAZARENKO LINA – Republica Lituania Dr. KOSTADIN KIRILOV BOBEV – Bulgaria Prof. univ. dr. PETRE BUNECI Prof. univ. dr. Valentin IFTENIE Dr. Gheorghe BĂLAN Chestor conf. univ. dr. Bujor FLORESCU General de divizie (r) dr. Gavril Dorelu ŢĂRMUREAN Comisar-şef Gabriel ŢÎRU Comisar drd. Crişan-Mucenic LĂZUREANU Comisar-şef NICOLAE BUZATU Comisar-şef drd. Constantin DUVAC Lector univ. dr. Ioan HURDUBAIE Conf. univ. dr. Valerică DABU Conf. univ. dr. Nicolae VĂDUVA Ing. Anca BĂLAN Conf. univ. dr. Ghorghe PĂ ESCU Comisar-şef Niculae GHEORGHE Comisar-şef Grigore PĂTRUŢ Inginer Dan PE TINĂ Prof. Vladimir ALEXANDRESCU Comisar drd. Sorinel CĂRĂU U
ÎN ATENŢIA CITITORILOR I COLABORATORILOR!

TIINŢ IFIC

49 70 ANI DE VIAŢĂ I 50 DE ANI DE ACTIVITATE CRIMINALISTICĂ COL. (R) PROF. DR. CONSTANTIN DRĂGHICI. VASILE LĂPĂDU I

47. DIFERENŢELE EXISTENTE ÎNTRE INFRACŢIUNEA DE OMOR CALIFICAT COMIS DE MAMA ASUPRA COPILULUI I CEA DE PRUNCUCIDERE. EUGEN IOAN DAN

Următorul număr al revistei va apărea în luna octombrie 2008. Cei care doresc să-şi asigure procurarea publicaţiei noastre se pot adresa serviciilor de criminalistică de la inspectoratele de poliţie judeţene şi de la Poliţia Capitalei. De asemenea, materialele date spre publicare, însoţite de ilustraţiile necesare, se vor trimite redacţiei, tot prin serviciile de criminalistică, la Institutul de Criminalistică al I.G.P.R.

Revistă realizată de: Asociaţia Criminaliştilor din România; recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică, prin Hotărârea nr. 1240/2005; Certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr. 17 din 26.02.2002, eliberat de Judecătoria Sectorului 3, Bucureşti; Autorizaţie nr. 44/PJ/2002, 80-3/12.997; cod fiscal nr. 14523220; cont nou: 2511.E01.0.564199.0080.ROL. 6; cod IBAN RO58RNCB0080005641990006-B.C.R. Sucursala Doamnei, Bucureşti Certificat de înregistrare a mărcii la O.S.M. nr. 78602 www.asociatiacriminalistilor.ro; asociatia criminalistilor@yahoo.com Editor: Asociaţia Criminaliştilor din România, LEI 5 I.S.S.N. 1454-3117 B-dul Dacia nr. 55, sector 1, telefon 210 33 44

Redactor – şef adjunct: Constantin GÂDEA Redactori: Simona CIOCAN, Steluţa GREJDINOIU, Cristian DIACONESCU, Mihaela Irina CONSTANTINESCU, Gheorghe APOSTOAIE, Marin RUIU, Lucian ALEXANDRESCU, Pantelimon BO TINĂ, Cristian DUMITRESCU Traducerea: Ioana VASILE – expert criminalist Trezorier: MIHAI IVANICI Secretar general de redacţie: BARBU ALEXANDRU Publicitate şi difuzare: Liviu OPREA şi NICOLAE SAVU Contabilitate: ILEANA-CAMELIA GRIGORE Mobil: 0740 06 06 96; E-mail: criminalistica@rol.ro Foto: Răzvan RIZEA, Emanoil APETREI şi Mihai MÂRZA Revista a fost fondată în martie 1999 de prof. VASILE LĂPĂDU I

Redactor – şef: Vasile LĂPĂDU I

Revista Română de Criminalistică a fost acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării tiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) cu avizul nr. 587/2006

SUMMARY
PAG.
3. THE THIRD GRADUATION CLASS FROM THE FORENSIC MASTER. VASILE LĂPĂDU I VASILE LĂPĂDU I GABRIEL ŢÎRU 5. FROM THE HISTORY OF THE POLYGRAPH (I).

SOMMAIRE
PAG.
3. LA TROISIÈME PROMOTION DU MASTERAT EN CRIMINALISTIQUE VASILE LĂPĂDU I 5. L’HISTOIRE DU POLYGRAPHE (I) VASILE LĂPĂDU I GABRIEL ŢÎRU 8. LE SOL – MOYEN DE PREUVE DANS L’EXPERTISE CRIMINALISTIQUE CAMELIA GRIGORE 15. VALIDATION DES MÉTHODES ANALYTIQUES DANS LA CHIMIE JUDICIAIRE MARIA-GEORGETA STOIAN ELENA GALAN 23.UN CAS QUI A IMPRESSIONNÉ LA POPULATION DE CONSTANŢA SINAN MUSLEDIN MARIAN VOINEAGU 26. PARTICULARITÉS DE L’INVESTIGATION DE LA SCÈNE DE CRIME DANS LE CAS DES DISPARITIONS SUSPECTES DES PERSONNES CONSTANTIN DRĂGHICI CRISTIAN-EDUARD TEFAN 29. L’IMPLICATION DES CRIMINALISTES DANS L’INVESTIGATION D’UN ACCIDENT DE TRAFIC ROUTIER A RÉVÉLÉ TRÈS VITE LA VÉRITÉ EUGEN GOLDAN 32. IMPORTANCE DE LA RÉALISATION DES MODÈLES DE COMPARAISON DANS LES CONSTATATIONS TECHNIQUESSCIENTIFIQUES ET DANS LES EXPERTISES DES TRACES PAVEL MAGHIAR RAFAEL-EMIL CIOBANU 35. CONSIDÉRATIONS SUR L’APPRÉCIATION DES RAPPORTS D’EXPERTISE CRIMINALISTIQUE ET DE CONSTATATION TECHNIQUE-SCIENTIFIQUE AUX MOYENS DE PREUVE DANS LE PROCÈS PÉNAL GHEORGHE ALECU 38. DU VOL DE BOIS À TENTATIVE DE MEURTRE VIOREL GAVRA COSTEL POPA 41. CONSIDÉRATIONS SUR LA RELATION EXPERT NOMMÉ – EXPERT PARTIE MIRCEA FIERBINŢEANU 44. SPÉCIALISÉ EN NŒUDS CRIMINELS ALEXANDRU-BOGDAN GEORGESCU MIHAELA-IRINA CONSTANTINESCU VASILE LĂPĂDU I 47. DIFFÉRENCES ENTRE LA CRIME DE MEURTRE QUALIFIÉ D’UN ENFANT PAR SA MÈRE ET LA CRIME D’INFANTICIDE EUGEN-IOAN DAN 14. SOIXANTE-DIX ANNÉES DE VIE ET CINQUANTE ANNÉES D’ACTIVITÉ CRIMINALISTIQUE POUR COL. (R) PROF. DR. CONSTANTIN DRĂGHICI VASILE LĂPĂDU I

8. SOIL AS EVIDENCE IN FORENSIC EXAMINATION. CAMELIA GRIGORE 15. VALIDATION OF THE ANALYTICAL METHODS IN FORENSIC CHEMISTRY. ELENA GALAN MARIA GEORGETA STOIAN

23. A CASE THAT IMPRESSED THE PEOPLE OF CONSTANŢA. MUSLEDIN SINAN VOINEAGU MARIAN

26. THE PARTICULARITIES OF THE CRIME SCENE INVESTIGATION IN CASES OF SUSPICIOUS MISSING PERSONS. CRISTIAN EDUARD TEFAN 29. THE COMMITMENT OF THE FORENSIC WORKERS IN LED TO THE TRUTH. GOLDAN EUGEN THE INVESTIGATION OF A TRAFFIC ACCIDENT QUICKLY CONSTANTIN DRĂGHICI

32. THE IMPORTANCE OF TAKING REFERENCE SAMPLES IN TOOL MARKS EXPERTISE AND TECHNICAL-SCIENTIFIC REPORTS. MAGHIAR PAVEL CIOBANU RAFAEL EMIL

35. CONSIDERATIONS ON THE EVALUATION OF FORENSIC AS EVIDENCE IN THE CRIMINAL TRIAL. GHEORGHE ALECU GAVRA VIOREL COSTEL POPA

EXPERTISE REPORTS AND TECHNICAL-SCIENTIFIC REPORTS

38. FROM THEFT TO ATTEMPTED MURDER.

41. CONSIDERATIONS ON THE RELATIONS BETWEEN THE PUBLIC AND PRIVATE EXPERT. MIRCEA FIERBINŢEANU

44. SPECIALIZED IN MURDER KNOTS. VASILE LĂPĂDU I

ALEXANDRU BOGDAN GEORGESCU MIHAELA IRINA CONSTANTINESCU

47. DIFFERENCES BETWEEN THE FIRST DEGREE MURDER COMMITTED BY THE MOTHER ON THE CHILD AND THE INFANTICIDE. EUGEN IOAN DAN

49. 70 YEARS OF LIFE AND 50 YEARS AS A FORENSIC VASILE LĂPĂDU I

SCIENTIST COL. (R) PROF. DR. CONSTANTIN DRĂGHICI.

2

CRIMINALISTICA

A TREIA PROMOŢIE DE ABSOLVENŢI A MASTERATULUI ÎN CRIMINALISTICĂ
This article presents some relevant aspects concerning the third graduation class from the Forensic Master and the presentation meeting “Juridica”.

VASILE LĂPĂDU I

n anul acesta s-au împlinit patru ani de când s-a înfiinţat, la iniţiativa Asociaţiei Criminaliştilor din România, Masteratul în Criminalistică. Reuşita acestei forme superioare de pregătire, organizate în parteneriat de către Universitatea de tiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti, Institutul de Criminalistică al I.G.P.R. şi Asociaţia Criminaliştilor din România, se datorează respectării întocmai a legislaţiei în vigoare şi a normelor europene privind legarea învăţământului de activitatea practică şi de cercetarea ştiinţifică. Punctele forte ale acestui masterat au constat în alcătuirea unui corp de cadre didactice şi specialişti în domeniul criminalisticii, dreptului, medicinii legale şi psihologiei judiciare, care au reuşit să ridice nivelul procesului de învăţământ, să prezinte cursanţilor noutăţile în domeniu, inclusiv metodele şi tehnicile moderne folosite în ţară şi în străinătate. Cu toate că în fiecare serie, în urma examenelor de admitere, au fost admişi mai mulţi masteranzi, pe parcurs, ca urmare a nerespectării prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Masteratului, precum şi a exigenţelor existente la examene, unii dintre cursanţi s-au retras sau au fost exmatriculaţi. Pozitiv este faptul că o parte dintre absolvenţi îşi continuă activitatea de cercetare ştiinţifică, reuşind să-şi

Î

aducă o mare contribuţie la dezvoltarea criminalisticii româneşti. În zilele de 26 şi 27 iunie 2008 a avut loc susţinerea lucrărilor de disertaţie de către masteranzii seriei a treia şi o sesiune de comunicări ştiinţifice ( denumită „Juridică”) cu teme de actualitate din domeniul criminalisticii şi dreptului. Comisia care a apreciat lucrările de disertaţie a fost formată din: prof. univ. dr. ing. Lidia Cristea, rectorul Universitaţii Române de Stiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”, conf. univ. dr. Gheorghe Popa, prof. univ. dr. Lazăr Cârjan, conf. univ. dr. Nicolae Văduva, conf. univ. dr. Gheorghe Păşescu, lector univ. dr. Constantin Drăghici, expert judiciar ing. Mircea Fierbinţeanu, expert criminalist Gabriel Ţîru, expert Ionel Necula, expert criminalist ing. Mihai Ivanici şi col. (r) prof. Vasile Lăpăduşi (secretar). La susţinerea lucrărilor de disertaţie au participat cadrele didactice şi specialişti criminalişti care i-au sprijinit pe masteranzi în activităţile de cercetare şi întocmire a lucrărilor. Comisia a apreciat lucrările cu note cuprinse între 9 şi 10. Sesiunea de comunicări ştiinţifice a fost condusă de către conf. univ. dr. Gheorghe Popa, directorul programului de masterat, prof. dr. Lazăr Cârjan, prim vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România şi col. (r) prof. Vasile Lăpăduşi, coordonatorul masteratului. În prima parte a sesiunii s-a prezentat comunicarea cu tema: „Stabilirea urmelor papilare ale persoanelor cu

CRIMINALISTICA

3

grupe sanguine diferite”, avându-i ca autori pe: dr. Gheorghe Popa, biochimist Romică Potoroc şi drd. Nicolae Preda. Aspectele tratate în comunicare sunt de certă valoare ştiinţifică, fiind apreciate şi în străinătate. Autorii şi-au însuşit şi unele propuneri făcute de participanţi, în legătură cu problematica respectivă. O altă comunicare s-a referit la studiul cercetărilor întreprinse de un colectiv de specialişti, sub îndrumarea dl. inginer expert Mircea Fierbinţeanu, cu privire la „Asigurarea siguranţei traficului rutier” (tema este înscrisă în planul de cercetare al Asociaţiei Criminaliştilor din România şi al unor instituţii cu preocupări în acest domeniu). De asemenea, au fost apreciate comunicările întocmite de masteranzi pe următoarele teme: ● Cercetarea criminalistică a urmelor lăsate de unele părţi anatomice ale corpului; ● Efectul „Raman” în expertiza criminalistică de tehnică a documentelor - identificarea materialelor de scriere; ● Contribuţia mijloacelor tehnice de interceptare şi înregistrare audio şi video în înregistrarea infracţiunilor de corupţie; ● Stabilirea identităţii participanţilor la crearea unui amestec de urme şi microurme prin metoda YSTR. ● Interpretarea criminalistică a urmelor de geam spart; ● Tehnici de investigare a criminalităţii informatice; ● Deosebiri şi similitudini ale scrisului de mână executat de persoane ambidextre; ● Investigarea criminalistică a urmelor biologice de natură umană; ● Particularităţile investigaţiei criminalistice în cazul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală; ● Analiza genetică a probelor biologice de natură umană cu un conţinut de ADN- matriţă mai mic de 100pg; ● Utilizarea tehnicii Polilight în redarea descoperirii urmelor papilare la faţa locului; ● Investigarea criminalistică a infracţiunilor de terorism săvârşite prin folosirea armelor de distrugere în masă; ● Utilizarea reconstrucţiei faciale în identificarea cadavrelor scheletizate cu identitate necunoscută;

● Particularităţi ale identificării cadavrelor găsite în mediul acvatic; ● Aplicarea unor procedee matematice ale identificării criminalistice prin utilizarea programului Lucia Forensic; ● Expertiza criminalistică în cazul probelor de sol; ● Particularităţi privind investigarea criminalistică a infracţiunilor de omor comise cu arme albe. Din cei 70 de masteranzi care s-au înscris la cursuri au absolvit următorii 54: 1. Amaricăi Răzvan Aurelian; 2. Antohie Cristina; 3. Baroian Marian; 4. Becherescu Constantin-Paul; 5. Bârsan Nicolae-Florin; 6. Bolunduţ Mircea; 7. Buzatu Nicoleta-Elena; 8. Călugăru Alexandru; 9. Chelaru (Popescu) Oana-Raluca; 10. Chende Mihai-Paul; 11. Ciofu Violeta; 12. Constantin Alexandra; 13. Constantin Marius-Florin; 14. Crăciunescu Iulian; 15. Crihan Marius; 16. Debu MariaDaniela; 17. Dulgheru Victor-Ovidiu; 18. Fodorean DorelFlorin; 19. Fusea Sorin; 20. Georgescu LucianAlexandru; 21. Gogioiu Livian-Răzvan; 22. Hubca Adrian-Constantin; 23. Hustea Aurel; 24. Ioanăş Cristian-Viorel; 25. Ionică Florin; 26. Iorgovici Ciprian; 27. Lojigan Dorin-Nicolae; 28. Manea Marian-Cristinel; 29. Manolache Horaţiu-Ionel; 30. Mihai Aurel; 31. Mihai Ion; 32. Mihailă Sorin; 33. Mîinea Marian; 34. Muja Cristina-Elena; 35. Muscoi Adrian-Daniel; 36. Neacşu Constantin; 37. Paraschiv Ionel-Iulian; 38. Pelin Paul; 39. Perşe Sorin-Titus; 40. Pisică Natalia; 41. Popescu Vasile-Daniel; 42. Pop Cornel; 43. Rădoi GheorgheDaniel; 44. chiopoiu Roxana; 45. Sprîncenatu CristianPetre; 46. Stanciu Cosmin-George; 47. Tănase (Marcu) Paula-Claudia; 48. Tănase (Grigore) Camelia; 49. Teau Sorin Traian; 50. Tomescu Valentin; 51. Tureac Emil; 52. Uţă Nicolae-Gabriel; 53. Verbancu Tudor; 54. Vintilescu Vasile. Au absolvit cursurile de masterat cu media 10 (zece): Debu Maria-Daniela şi Vintilescu Vasile. La încheierea cursurilor, doamna prof. univ. ing. dr. Lidia Cristea şi dl. conf. univ.dr. Gheorghe Popa au făcut un scurt bilanţ asupra celor doi ani parcurşi de masteranzi şi le-a urat succes în activitatea pe care o desfăşoară în prevenirea şi combaterea criminalităţii prin metode criminalistice.

4

CRIMINALISTICA

DIN ISTORIA TEHNICII POLIGRAF (I)
Prof. VASILE LĂPĂDU I Expert criminalist GABRIEL ŢÎRU

u mulţi ani în urmă, respectiv în ultimul deceniu al secolului XIX, au existat preocupări tot mai asidue pentru folosirea mijloacelor şi metodelor tehnicoştiinţifice în stabilirea adevărului şi administrarea probelor. Aproape toţi oamenii maturi au cunoştinţe, cel puţin parţiale, despre psihologia minciunii şi despre senzaţiile lăuntrice care o însoţesc. Uneori, este posibil să descoperi minciuna numai observând expresia feţei sau manifestarea generală a acesteia. Efortul de ascundere a adevărului este însoţit în multe ocazii de accelerarea bruscă a bătăilor inimii, de “înroşirea obrajilor”, înghiţitul în sec, de un impuls involuntar sau alte astfel de fenomene. La majoritatea persoanelor care au comis infracţiuni, în timp ce se află în faţa oamenilor legii, se resimt anumite senzaţii lăuntrice de indispoziţie sau teamă de a nu fi descoperiţi. Pe parcurs, specialiştii au studiat aceste modificǎri fiziologice neobservabile direct (tensiunea arterială, pulsul, respiraţia) şi s-au gândit la găsirea unei metode care să facă posibilă stabilirea unei corelaţii între aceste modificǎri şi relatarea adevǎrului sau denaturarea lui. Prima încercare de a folosi un instrument ştiinţific în scopul de a detecta minciuna a avut loc în 1895, când Cesare Lombroso a fǎcut multe experinţe cu suspecţi de crimǎ, a cǎror sinceritate s-a hotǎrât sǎ o stabileascǎ pe baza urmǎririi simultane a modificǎrilor de tensiune arterialǎ şi puls în timpul interogǎrilor. Aparatul folosit de Lombroso era un “hidrosfigmograf” utilizat în scopuri medicale (acest nu era conceput pentru detectarea minciunii). Cu acest aparat, Lombroso a obţinut înregistrǎri ale modificǎrilor pulsului şi tensiunii arteriale. Aparatul consta dintr-o cuvǎ umplutǎ cu apǎ în care era pusǎ mâna individului. Modificǎrile de puls şi de tensiune arterialǎ din mânǎ erau transmise apei, iar diferenţele de nivel ale apei erau transmise unui tub cu aer, ducând la un tambur rotitor, un fel de manometru. La timpul respectiv, încercǎrile lui Lombroso nu au fost luate în considerare de cǎtre specialişti ai timpului. În 1915, cercetǎrile lui Lombroso au fost continuate de William Marston, îndeosebi în legǎturǎ cu modificǎrile tensiunii arteriale. Tehnica lui W. Martson consta în utilizarea unui sfigmo-manometru obişnuit (folosit la vremea aceea pentru mǎsurarea tensiunii arteriale a pacienţilor), cu ajutorul cǎruia a obţinut valori periodice discontinue ale tensiunii arteriale de-a lungul unui test. De menţionat cǎ Martson a început sǎ lucreze în timp ce era studentul

C

The author of the article presents a few theoretical and practical aspects of the relation between the public and private expert.
prof.univ. Hugo Mϋnsterberng. Acesta din urmǎ a scris în lucrarea “Urmele emoţiei”, în care trateazǎ efectele modificǎrilor afective asupra tensiunii arteriale, respiraţiei, rǎspunsului galvanic al pielii etc., subliniind posibilitǎţile de a utiliza astfel de reacţii pentru detectarea minciunii. Un alt pionier al acestui domeniu, Vittorio Benussi, a publicat în anul 1914 o lucrare cu rezultatele cercetǎrilor lui asupra modificǎrilor de respiraţie ca simptome ale minciunii. În cazurile-test, V. Benussi a mǎsurat reprezentǎrile grafice ale respiraţiei şi a descoperit cǎ amplitudinea acesteia este mai mare înaintea declarǎrii adevǎrului decât dupǎ minciunǎ. Stimulat de succesele predecesorilor sǎi, în anul 1921, John A. Larson a construit un aparat capabil sǎ înregistreze simultan cei trei parametri: tensiune arterialǎ, puls şi respiraţie, pe timpul testului. Cu aparatul sǎu, Larson a efectuat teste pe mai mulţi suspecţi de crimǎ şi a obţinut un procent mare de exactitate. Succesul lui Larson în domeniul detectǎrii minciunii s-a datorat şi sprijinului primit de la şeful Poliţiei din Berkeley (California), în subordinea cǎruia a lucrat ca poliţist. Ulterior Larson a devenit psihiatru. În 1927, în S.U.A, psihologia experimentalǎ a luat avânt. O preocupare pe aceastǎ temǎ a avut-o prof. de poliţie ştiinţificǎ din S.U.A. Fred Sanberg. Despre rezultatele cercetǎrilor sale s-a scris şi în România, în revista “Poliţia Românǎ”. În 1934, prof.univ.dr. Eugen Bianu, fost prefect al Capitalei şi consilier regal, a fǎcut o pregǎtire specialǎ în S.U.A în domeniul tehnicii poligraf. În anul 1937, în cursul sǎu pe care l-a predat la Facultatea de drept din Bucureşti unor magistraţi, procurori, ofiţeri de poliţie şi din structurile informative, prezintǎ structura tehnicǎ a poligrafului şi modul cum poate fi folosit acesta. Între anii 1938-1941, o serie de ofiţeri din Poliţia tehnico-ştiinţificǎ a ţǎrii noastre au fǎcut vizite de documentare în Franţa, unde poligraful se folosea cu succes. Dar, din pǎcate, nu s-a reuşit achiziţionarea unui asemenea aparat. În anul 1926, Leonarde Keeler a construit un nou aparat, mai perfecţionat decât cel utilizat de Larson, cǎruia ulterior i-a adus modificǎri suplimentare, astfel cǎ în anul 1949 poligraful său includea, pe lângă elementele pentru înregistrarea modificărilor tensiunii arteriale, pulsului şi respiraţiei, un galvanomentru menit să evidenţieze reflexul galvanic al pielii sau răspunsul electrodermic.

CRIMINALISTICA

5

În anul 1954, Reid a stabilit că în diferite forme de activitate musculară tensiunea arterială a unui individ se poate modifica în asemenea mod încât să afecteze serios exactitatea diagnosticului examinatorului. Atunci, el a conceput un aparat, căruia i-a dat denumirea de “Poligraful Reid”, pentru înregistrarea activităţii musculare concomitent cu cea a modificărilor tensiunii arteriale, pulsului, respiraţia şi G.S.R – ului. În istoria mijloacelor tehnice de determinare ştiinţifică a adevărului şi de “măsurare a minciunii”, poligraful conţine caracterele esenţiale ale instrumentelor moderne de investigaţie. Pe parcurs, firmele producătoare au perfecţionat acest aparat, fiind folosit cu succes şi de serviciile de spionaj şi contraspionaj. Serviciile respective îşi pregăteau cadrele şi reţeaua informativă în legătură cu modul în care să procedeze în cazul unei testări poligraf pentru a-l duce în eroare pe examinator. De asemenea, la înapoierea din misiuni, cadrele şi agenţii erau testaţi cu poligraful pentru a se vedea dacă informaţiile aduse corespundeau realităţii. Care erau părţile componente ale unui poligraf? Pentru diagnosticarea adevărului există mai multe tipuri de poligraf. Cu toate că funcţionalitatea şi structura mecanică a unora este superioară altora, cel mai important factor implicat în utilizarea oricăruia dintre ele rămâne nivelul de instruire, experienţă şi integritatea examinatorului. În principal, poligraful clasic este un înregistrator mecano - pneumatic al modifcărilor de tensiune arterială, pulsului şi respiraţiei, suplimentat cu un modul pentru înregistrarea reflexului galvanometric al pielii (R.E.D.= G.S.R.). Un senzor adiţional permite şi înregistrarea unei oarecare activităţi musculare, în special presiunea musculară exercitată de antebraţul, coapsele şi picioarele persoanei. Poligraful este conectat la persoana care urmează a fi testată în modul următor: un tub pneumograf este fixat cu ajutorul unui lanţ în jurul toracelui şi altul în jurul abdomenului. Un manşon de tensiune arterială, de tipul celui utilizat de medici este fixat în jurul unuia dintre braţe (de preferinţǎ braţul stâng). Un set de electrozi este ataşat la degetele celuilalt braţ. Pentru înregistrarea activităţii musculare nu sunt necesare legături de ataşare. Tubul pneumograf este din cauciuc articulat (burduf), un capăt fiind închis, iar celălalt conectat la instrumentul însuşi printr-un tub de cauciuc cu un diametru considerabil mai mic. Deoarece în timpul unui test circumferinţa toracelui persoanei creşte la fiecare inspirare de aer, tubul pneumograf se întinde; când persoana expiră, acesta se contractă. Această mişcare produce modificări de presiune în interiorul tubului pneumograf, care sunt transmise prin tubul mai mic unui traductor constând dintr-un tub subţire din metal ondulat, situat sub cadrul instrumentului. Modificările de presiune fac ca extremitatea traductorului sǎ se contracte şi să se destindă, mişcarea capătului lui liber fiind transmisă unui ax pivot, a cărui extremitate superioară poartă perniţa înregistratoare. Pentru sistemul de înregistrare a tensiunii arteriale şi a pulsului este utilizat un dispozitiv mecanic asemănător. Electrozii utilizaţi pentru a obţine înregistrarea

R.E.D.- G.S.R. (răspunsul electrodermic) sunt fixaţi pe degete. Cu ajutorul trecerii unei cantităţi imperceptibile de curent prin mâna purtătoare de electrozi, un element de galvanograf furnizează variaţii produse în fluxul curentului electric. Tensiunea arterială, pulsul, respiraţia şi R.E.D.-G.S.R. sunt înregistrate simultan şi continuu pe suprafaţa hârtiei grafice conduse de un motor electric. Întrucât modificările de presiune pot fi induse de unele tipuri de mişcări musculare neobservabile, este recomandabil ca poligraful să fie înzestrat şi cu un modul pentru înregistrarea activităţii musculare. Camera de examinare. Testele poligraf trebuie să fie efectuate într-o cameră separată, liniştită. Zgomote ca soneria unui telefon, conversaţia auzită din afara camerei de examinare sau prezenţa altor persoane în cameră vor denatura înregistrările fiziologice. De aceea, este necesar ca o cameră special echipată şi mobilată

6

să fie rezervată examinării la poligraf. Camera trebuie să fie sobră în ceea ce priveşte ambianţa şi mobilierul. În aceasta nu trebuie să existe ornamente, tablouri ori alte obiecte care ar putea distrage atenţia persoanei examinate şi i-ar permite să profite de prezenţa lor pentru o aşa numită evaziune psihologică. Dacă în cameră există totuşi oglinzi, imagini, tablouri sau alte obiecte decorative, acestea nu trebuie să fie în faţa persoanei în timpul testării. Dispozitivele de iluminat ale camerei trebuie să fie aranjate în asemenea mod încât să asigure un grad de iluminare uniform, nici excesiv şi nici orbitor. Camera de examinare trebuie să fie aerisită şi să aibă o temperatură agreabilă. Ar fi foarte util să existe şi o a doua cameră, anexa camerei de examinare, o aşa-numită “camera de observaţie” similară celei din multe laboratoare de psihologie. Este vorba de o cameră mai mică, în peretele căreia să fie montată o “oglindă în dublu sens” – un panou din sticlă specială care permite celui aflat în camera de observaţie să vadă în “camera de examinare”, să poată auzi ce se vorbeşte în camera alăturată. Sunt recomandate sistemele moderne de supraveghere şi înregistrare audio-video.

POLIGRAFUL

CRIMINALISTICA

Aranjamentul celor două camere este impus de necesitatea ca testul să fie efectuat în condiţii optime de izolare, examinatorul trebuind totodată să se pună la adăpost împotriva oricărei reacţii neprevăzute din partea celui examinat. Profitând de avantajele oferite de camera de observaţie, examinatorul nu trebuie să admită ca încăperea de examinare (sau chiar cea de observaţie) să fie folosită drept “scenă” pentru diverşi curioşi care nu au nicio legătură cu cauza respectivă. Activitǎţi preliminare. Cu ocazia examinării la poligraf, expertul va trebui să obţină informaţii exacte privind faptele şi circumstanţele care constituie baza suspectării ori a acuzării persoanei de examinat. De aceea, atunci când la cazul respectiv au lucrat mai mulţi anchetatori şi dacǎ este posibil se va discuta cu ei separat, în caz contrar examinatorul riscând să obţină o versiune deformată, neadevărată a faptelor. O schiţă a locului crimei pregătită dinainte este, de regulă, mai bună pentru scopurile testului la poligraf, decât unele descrieri verbale sau chiar fotografii. Până când examinatorul nu va fi complet edificat despre caz, el nu va fi în măsură să efectueze interviul dinaintea testului (pretest) individului, în cursul căruia sunt formulate anumite întrebări relevante şi de verificare (control). Este, de asemenea, de ajutor pentru examinator să ştie cât mai multe date despre persoană şi antecedentele ei. Astfel de informaţii înlesnesc interogarea pre-test ca şi cea de după test a unui individ care a minţit. Ori de câte ori circumstanţele o permit, persoana sau persoanele care trebuie să fie testate vor fi informate despre modul cum va decurge examinarea poligraf întrun interval rezonabil de timp înainte de examinarea

proiectată. O astfel de informare preliminară îi va da posibilitatea persoanei probabil iritate, dar sincere, de “a se liniştii” sau poate spori teama de demascare a persoanei mincinoase. Observarea directă. Cu toate că înregistrările la poligraf permit de regulă un diagnostic valabil, sincer sau nesigur, un examinator competent va dobândi mult din observarea directă a persoanei din momentul în care aceasta intră în biroul său şi până când este condusă în camera de examinare. Observaţiile înregistrate despre manifestările sau comportarea generală a persoanei vor fi de mare ajutor examinatorului. Ele îi pot furniza puncte de reper, un adevărat ghid în ceea ce priveşte atitudinea cea mai eficientă de adoptat faţă de persona în cauză, trǎirile şi stǎrile afective privind efectuarea testului sau alte atitudini care trebuie să fie înţelese înainte.

Despre introducerea şi folosirea poligrafului în România, precum şi despre contribuţia prof.univ.dr. psiholog Tudorel Butoi, în numărul viitor. Bibliografie 1. J. Pinatel, El detector de mentiros, în “Mundo Policial” (Buenos Aires), nr. 25 mai-iunie 1974, pag. 58. 2.A.R. Parker, ’’Au nom de la loi’’, Paris, Editura Segers, 1965. 3. Col. C. Turner, Détection scientifique du mensonge dans l’Armée Americaine, în ’’Revue Moderne de la Police’’, nr. 61, iulie-august 1963, pag. 16. 4. J. Gareu ’’Revue internationale de criminologie et de police scientifique’’, volumul XIII, 1958. 5. T. Bogdan, T. Butoi, Tratat practic de criminalistică, vol. II, Ministerul de Interne, 1978, pag. 355.

NOUTĂŢI EDITORIALE
Cadrul juridic – instituţional mondial antidrog: Participarea României
Editura CIVITAS – Bucureşti a realizat lucrarea “Cadrul juridic instituţional mondial antidrog: Participarea României”, autori fiind: generalul (r.) lector univ. dr. Ioan Hurduboie şi dr. Victor Nicolaescu. Lucrarea se înscrie în contextul marcării de către Agenţia Naţională Antidrog a cinci ani de activitate consacrată alinierii politicii româneşti în domeniul drogurilor la tendinţele şi evoluţia mondială a fenomenului, inclusiv în ceea ce priveste cadrul juridic de cooperare internaţională. Abordarea autorilor integrează într-o formă graduală principalele aspecte ale cooperării internaţionale, in domeniul drogurilor , menţionându-se convenţiile internaţionale împotriva drogurilor semnate şi notificate de România, precum şi acordurile bilaterale şi multinaţionale încheiate de ţara noastră în acest domeniu. Lucrarea are următorul cuprins: • România si convenţiile internaţionale împotriva drogurilor; • Acorduri bilaterale la nivel guvernamental ; • Acorduri multilaterale • Participarea României la activitatea instituţiilor internaţionale specializate; • Politica Uniunii Europene în materie de droguri Totodată , lucrarea are două anexe care cuprinde: • Situaţia acordurilor de cooperare încheiate cu statele membre ale Uniunii Europene care reglementează şi cooperarea în domeniul drogurilor; • Acorduri bilaterale încheiate de România numai în domeniul drogurilor. Mihai IVANICI

CRIMINALISTICA

7

SOLUL, MIJLOC DE PROBĂ ÎN EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ
chim. CAMELIA GRIGORE Expert criminalist I.N.E.C. absolventă a Masteratului în Criminalistică

olul este un corp viu minunat. El reprezintă suportul vieţii omeneşti şi al bunăstării. Acesta oferă ancorare rădacinilor, reţine apa îndeajuns ca plantele să se poată folosi de ea şi stochează nutrienţii care menţin viaţa. În lipsa acestor calităţi Pământul ar fi la fel de steril ca şi planeta Marte. Solul este mediul de viaţă pentru nenumărate microorganisme, care desfăşoară multiple transformări biochimice, începând de la fixarea azotului atmosferic până la descompunerea materiei organice a organismelor moarte. Solul adăposteşte animale microscopice, dar şi râme, furnici şi termite. De fapt, o mare parte a biodiversităţii terestre se găseşte în sol şi nu deasupra lui. Toată această activitate biologică contribuie la “fabricarea” solului: solul nu există fără viaţă şi nici viaţa nu poate exista fără sol. Prin urmare, oamenii nu numai că se hrănesc şi se îmbracă pornind de la sol, dar şi construiesc pe el. Solul nu este la fel peste tot, marea diversitate a modului de viaţă, a construcţiilor, a modului de ocupare a spaţiului reflectând extraordinara diversitate a învelişului pedologic şi a relaţiilor dintre oameni şi sol. Pedologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul solului sub aspectul genezei, evoluţiei, caracterelor morfologice, proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, clasificării, repartiţiei geografice, utilizării raţionale. Etimologic, termenul este format din cuvintele greceşti „pedon” care înseamnă teren, sol şi „logos” care înseamnă discuţie, vorbire, cu sensul de studiu. Proprietatea fundamentală a solului de a asigura condiţii pentru creşterea plantelor, caracteristică ce-l deosebeşte net de roca pe seama căreia s-a format, poartă numele de fertilitate. Datorită dezagregării şi alterării în partea superioară a scoarţei se crează condiţii minime de apă, aer şi substanţe minerale nutritive, care permit instalarea plantelor şi microorganismelor.

S

The soil is one of the trace categories that is less analyzed because of its complexity or because the unknown informations that can be obtained by lab examinations. The soil analyses represents a special science known as pedology, and the knowledges about soil combined with physical- chemical and lab biocriminology can give precious informations and dates for the assessment of the situation in fact.
Datorită bioacumulării, dezagregării şi alterării (care se continuă şi după instalarea plantelor şi microorganismelor şi cu participarea lor), precum şi ca urmare a reţinerii sau migrării produşilor rezultaţi din aceste procese, partea superioară a scoarţei suferă profunde modificări fizice, chimice şi biochimice, transformându-se în sol, corp natural cu alcătuire şi insuşiri proprii. Dacă se execută o secţiune verticală printr-un sol, se constată existenţa unor straturi diferite, denumite orizonturi. Ansamblul orizonturilor respective constituie profilul de sol.

8

Solificarea este, în esenţa ei, un proces de natură biologică. Prin dezagregare şi alterare, rocile masive devin afânate, poroase, dobândesc capacitate pentru apă şi aer şi conţin unele substanţe nutritive, deci capătă

CRIMINALISTICA

Clima, relieful, timpul, omul sunt factori care influenţează formarea solului. Formarea şi evoluţia solurilor poate fi frânată sau accelerată de o serie de factori locali, care determină vârsta relativă a solurilor şi care se apreciază după gradul de dezvoltare a profilului. Vârsta relativă a solului este diferită de vârsta absolută. Astfel, roca sau forma de relief pot determina o viteză diferită a procesului de solificare, ceea ce influenţează stadiul de evoluţie a învelişului de sol. De exemplu, în zona umedă, pe roci sărace în elemente bazice, procesul de solificare este orientat, în general, în direcţia debazificării, acidifierii etc., dar pe roci calcaroase, deoarece ionii de calciu frânează procesele amintite, se formează alte soluri. Formarea solului fiind condiţionată de foarte mulţi factori, care pot încetini sau accelera procesul de solificare, de multe ori vârsta lui nu poate fi exprimată în număr de ani. Se foloseşte exprimarea vârstei solului în funcţie de gradul de dezvoltare a profilului sau ţinând cont de caracterele morfologice şi concordanţa lor cu condiţiile naturale. Ca urmare a proceselor fizice, chimice şi biologice care se petrec sub influenţa factorilor pedogenetici în sol, pe adâncimea acestuia iau naştere anumite straturi, cu proprietăţi caracteristice, care poartă denumirea de orizonturi de sol. Acestea se mai numesc şi orizonturi genetice, deoarece se formează şi se dezvoltă treptat, odată cu evoluţia procesului de solificare. Succesiunea orizonturilor genetice, de la suprafaţă şi până la roca de formare, constituie profilul solului. Materia organică a solului reprezintă un amestec extrem de complex de substanţe dintre cele mai diferite, ca origine şi structură chimică. Acumularea materiei organice în sol, îndeosebi sub formă de humus, component specific solului, constituie caracteristica fundamentală prin care solul se deosebeşte de roca din care s-a format. Spre deosebire de mineralizare, în cadrul căreia din resturile organice rezultă compuşi minerali simpli, humificarea duce la formarea humusului, component organic specific solului. În urma formării solului, se poate reprezenta schematic o particulă de sol, care conţine cuarţ (resturi din roca de formare), argilă, aer, apă, materie organică şi

însuşirea de a asigura condiţii minime creşterii plantelor. Însă solificarea propriu-zisă nu a început şi nu poate avea loc decât sub acţiunea organismelor, care determină bioacumularea, proces care constituie, de fapt, esenţa solificării. Influenţa vegetaţiei în formarea solului se realizează mai ales prin cantitatea şi calitatea materiei organice, prin distribuirea ei în scoarţă şi prin modul de transformare.

chiar bacterii sau orice alte vieţuitoare1. Profilele de sol prezintă diferite succesiuni de orizonturi, care pot fi delimitate în teren prin anumite proprietăţi, dintre care mai importante sunt: culoarea, tipul de humus, textura, structura, porozitatea, consistenţa (compactitatea) şi neoformaţiile. Ansamblul de orizonturi ale profilului şi proprietăţile care le definesc constituie ceea ce se cunoaşte sub denumirea de caracteristici morfologice. Întrucât celelalte caracteristici morfologice constituie, în acelaşi timp, elemente de alcătuire a solului şi sunt incluse în rândul proprietăţilor fizice, vom prezenta aici Particula de sol

doar culoarea şi neoformaţiile.

CRIMINALISTICA

Culoarea este determinată de însăşi compoziţia solului. Componentele solului prezintă culori diferite, pe care le imprimă şi solului respectiv, în măsura mai mare sau mai mică, în funcţie de proporţia lor. De exemplu, humusul imprimă solului culori închise, de la brun până la negru; silicea, carbonatul de calciu, sărurile uşor solubile dau culori albicioase; oxizii şi hidroxizii ferici, culori de la roşu la galben; compuşii feroşi, culori verzuialbăstrui-vineţii etc. Prin combinarea culorilor date de componentele respective rezultă alte culori, caracteristice diferitelor soluri şi orizonturi. Exprimând compoziţia solului, culoarea constituie criteriul principal de separare a orizonturilor pe profil, de recunoaştere şi denumire a majorităţii solurilor. Pentru determinarea culorii pe criterii ştiinţifice se foloseşte sistemul Munsell. Acesta stabileşte întreaga gamă de culori posibile, în funcţie de trei variabile: nuanţă, valoare şi cromă. Nuanţa exprimă culoarea dominantă spectrală. Pentru stabilirea nuanţei posibile, sistemul Munsell porneşte de la roza culorilor, în care central este aşezat cenuşiul neutral N, considerată culoarea neutră, de referinţă, iar radial cinci culori de bază şi cinci intermediare în ordinea: roşu, galben-roşu, galben, verde-galben, verde, albastru-verde, albastru, violetalbastru, violet şi roşu-violet. Fiecare dintre cele 10 domenii de nuanţe mai sus amintite este gradat de la 0 la 10, cifrele respective fiind aşezate înaintea

Diverse profile de sol

9

simbolurilor. Valoarea compartimentează planşa de jos în sus în 10 trepte, notate cu cifre de la 1 la 10 şi arată gradul de strălucire (luminozitate) a culorii respective. Croma compartimentează planşa de la stânga la dreapta, se notează cu cifre de la 1 la 20 şi indică în cadrul fiecărei valori intensitatea (saturaţia) culorii. Prezentăm mai jos roza culorilor şi semnificaţia R(red)=roşu, YR (yellow-red) = galben-roşu

Y(yellow)=galben, GY (green-yellow) = verde-galben G(green)=verde, BG (blue-green) = albastru-verde B(blue)=albastru, PB (purple-blue) = violet-albastru P(purple)=violet RP (red-purple) = roşu-violet • acţiunea organismelor animale şi a rădăcinii plantelor.

Textura solului. Particulele componente ale solului au fost grupate, în funcţie de mărimea lor, în categorii de particule denumite fracţiuni granulometrice. Cantităţile procentuale în care acestea intră în alcătuirea solului determină textura. Astfel, solul este alcătuit din nisip (cel mai grosier), praf şi argilă. Dicţionar: Sand = nisip Clay = argilă Silt = praf Loam= lut

Diagrama pentru determinarea texturii

Structura solului. Proprietatea solului de a se literelor din cadrul acesteia.

Există neoformaţii rezultate din: • acumularea de săruri (la solurile cu fenomene de eluviere-iluviere a sărurilor); • acumularea de oxizi (la solurile umede); • acumularea argilei (la solurile cu fenomene de eluviere-iluviere a argilei); • acumularea coloizilor;

Neoformaţiile Sunt acumulări şi separaţii de diferite substanţe, apărute în cursul procesului de solificare.

Roza culorilor în sistemul Munsell

prezenta sub formă de agregate poartă denumirea de structură. Particulele componente ale solului pot să formeze agregate structurale de forme şi mărimi diferite, în funcţie de condiţiile de mediu şi procesul de solificare. După forma pe care o prezintă agregatele din masa solului, se disting mai multe tipuri de structura: glomerulară, grăunţoasă, poliedrică angulară, poliedrică subangulară, prismatică, columnoid-prismatică, columnară, lamelară etc. Tipuri de structuri

10

CRIMINALISTICA

Plasticitatea este proprietatea de a se modela uşor prin apăsare sau de a forma cu apa o pastă modelabilă care îşi menţine coeziunea. Adezivitatea sau aderenţa este proprietatea de a adera, de a se lipi în stare umedă de obiectele cu care vine în contact. Alte proprietăţi ale solului sunt: densitatea, porozitatea, consistenţa, conţinutul de aer din sol, temperatura solului, capacitatea totală pentru apă, permeabilitatea pentru apă a solului etc. Am dezvoltat mai pe larg acele proprietăţi care se pot regăsi în cantităţile mici de sol care se află la locul faptei. Compoziţia granulometrică se determină pe probe de sol în structură deranjată. Analiza compoziţiei granulometrice constă în stabilirea ponderii cu care categoriile de particule având aceeaşi mărime (fracţiuni granulometrice) intră în constituirea unei probe de sol. Separarea fracţiunilor granulometrice se realizează prin cernere şi sedimentare. Cernerea se execută cu ajutorul sitelor, iar determinarea fracţiunilor prin sedimentare se face cu ajutorul pipetei Kubiene. În mod curent, la o probă de sol se determină mai

Gradul de saturaţie cu cationi bazici (V) exprimă gradul în care complexul coloidal al solului este saturat cu cationi bazici şi procentul cu care aceştia participă în capacitatea totală de schimb cationic. La solurile care nu au hidrogen adsorbit în complex V = 100%, iar la cele care au hidrogen adsorbit V are valori sub 100, cu atât mai scăzute cu cât ponderea hidrogenului adsorbit este mai mare. Deoarece, practic, nu există soluri în care cationii bazici adsorbiţi să fi fost complet înlocuiţi cu cationi de hidrogen, limita inferioară a lui V este de circa 5%. Suma cationilor bazici (SB) evidenţiază conţinutul total de elemente alcalino-pământoase (Ca2+, Mg2+) şi alcaline (Na+, K+) din sol. Acest indicator se poate determina atât direct, cât şi prin calcul. O metodă de dozare a unor cationi bazici este fotometria în flacără, utilizată pentru determinarea sodiului şi a potasiului.

Principiul metodei constă în determinarea potenţiometrică a pH-ului, bazat pe măsurarea activităţii ionilor de hidrogen, folosind un electrod din sticlă ca indicator al acestuia şi unul din calomel, cu potenţial independent faţă de pH, ca element de referinţă. Diferite tipuri de pH-metre

Solul are o multitudine de proprietăţi chimice datorită caracteristicilor elementelor componente. Coloizii din care este alcătuit îi conferă nişte proprietăţi deosebite,

mulţi parametrii. O altă analiză specifică este analiza micromorfologică. Micromorfologia este un domeniu de cercetare care constă în studiul la microscop al sedimentelor şi solurilor, în scopul reconstituirii modului de formare şi a evoluţiei ulterioare, până în prezent. Pentru expertiza criminalistică, precum ca şi pentru analiza solului în general, prezintă o importanţă deosebită eşantionarea solurilor. Solul în aşezare Sol pregătit naturală pentru examinare micromorfologică

cu flacără

Flamfotometru

Metoda folosită pentru determinarea altor cationi schimbabili este spectrofotometria în absorbţie atomică utilizată pentru dozarea calciului şi a magneziului. La baza acestei metode stă fenomenul de absorbţie a luminii de către atomii de magneziu neexcitaţi, care sunt în stare fundamentală. Absorbţia definită ca logaritmul raportului dintre intensitatea radiaţiei incidente şi cea a radiaţiei transmise este direct proporţională cu numărul de atomi de magneziu neexcitaţi din gazul atomic, respctiv cu concentraţia de magneziu din soluţia de analizat. Aparat de absorbţie atomică

cum ar fi: capacitatea de adsorbţie moleculară, cationică şi anionică, reacţia solului, capacitatea de tamponare etc.2 O proprietate care poate fi uşor analizată este reacţia solului, adică pH-ul.

CRIMINALISTICA

11

Cationii componenţi ai capacităţii totale de schimb cationic se pot exprima şi procentual. Pentru determinarea conţinutului total de metale se foloseşte în faza de mineralizare un „digestor”, care reduce timpul de analiză de la opt ore la doar două ore.

sol se poate folosi

Digestor

O altă tehnică de dată recentă este microscopul electronic cu baleiaj, la care, prin analiză nedistructivă, se poate obţine compoziţia elementară a probei de sol (elementele chimice), precum şi proporţia acestora (analiză calitativă şi cantitativă). Microscop electronic cu baleiaj FEI model Quanta 400

sistemul spectrometru de masă - gaz cromatograf, rezultatele obţinute arătând dacă probele analizate au aceeaşi compuşi şi procentul în care aceştia se găsesc în probă. Sistem spectrometru de masă cuplat cu gaz cromatograf Cromatograma obţinută

O metodă care necesită cantităţi mici de sol este spectrofotometria în IR, la care se obţin spectre care pot stabili dacă proba în litigiu şi cea de comparaţie au aceeaşi compoziţie. Spectrofotometru în IR

12

Tot pentru cantităţi mici de

Cu ajutorul microscopului electronic cu baleiaj, la analiza solului s-au obţinut: imaginea, spectrul şi graficul elementelor componente. Solul este capitalul cel mai preţios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor şi ambiţiilor sale. Până la inventarea fotosintezei naturale, cu toţii depindem de stratul subţire şi roditor de la suprafaţa Pământului, de unde se extrag

CRIMINALISTICA

majoritatea resurselor necesare vieţii. În timp ce tehnicile moderne îngăduie oamenilor să introducă în circuitul productiv mii de hectare de teren, alte mii de hectare fertile devin improprii cultivării, tot din cauza acţiunii omului. Astfel, ca ţară ce deţine resurse de petrol şi industrie de prelucrare a acestuia, România are zone largi afectate de poluare cu produse petroliere şi produse din procesul de prelucrare. Fenomenele de poluare determină scăderea fertilităţii solului, modificări ale microorganismelor, poluarea apelor, atât freatice cât şi de suprafaţă3. Petrolul modifică radical proprietăţile solului atât cele fizice, cât şi cele chimice şi biologice. Acesta formează o peliculă impermeabilă la suprafaţa solului, care împiedică circulaţia apei în sol şi schimbul de gaze dintre

agricole. Deşi multă vreme s-a crezut că solul are o capacitate infinită să degradeze poluanţii, astăzi este dovedit că suprafaţa solului poate degrada numai aproximativ 30t materie uscată/ha/an. Pe lângă aceste metode fizice şi chimice de analiză, solul mai poate fi analizat şi morfologic. Din probele de sol recoltate în aşezare naturală au fost confecţionate secţiuni subţiri, după metoda elaborată de M.Opriş (1971). Secţiunile sunt analizate cu ajutorul documatorului şi a microscopului polarizant, la diferite mărimi (20-500 de ori). Orizontul AB: fisuri (a) care schiţează elemente structurale poliedrice subangulare de dimensiuni mari; noduli feri-manganici (b). Secţiune printr-un profil de sol

sol şi atmosferă, producând axfisierea rădăcinilor şi favorizând manifestarea procesului de reducere. Petrolul, fiind bogat în carbon organic, creşte raportul C/N în sol, influenţând negativ activitatea microbiologică şi nutriţia plantelor cu azot. Altă sursă de poluare o reprezintă deversarea apelor uzate de la diferite fabrici în apele sau lacurile alăturate. Fabricile de ciment şi de produse a chimice reprezintă altă sursă de poluare, prin purtarea de către vânt a prafului poluant care se depune pe sol şi datorită ploilor sau lucrărilor agricole este amestecat cu orizontul de

Repartiţia tipurilor de sol pe glob

a

a b b

b

c

suprafaţă, afectând proprietăţile acestuia. Astfel, apare poluarea cu metale grele, poluare foarte greu de îndepărtat, remanentă în sol o lungă perioadă de timp. În general, poluarea afectează microfauna, care la rândul ei produce efecte nedorite asupra solului şi implicit asupra producţiei

În matricea solului se disting: materialul fin de sol constituit din argilă + materie organică ± oxihidroxizi de fier (a), granule minerale de schelet (b), pelicule de argilă iluvială (c). Expertizarea solului pentru a putea obţine un rezultat concludent este extrem de dificilă. După cum a reieşit din metodologia de efectuare a analizelor atât fizice, cât şi chimice, cantitatea de sol necesară este, în general, mult mai mare decât cantitatea care se recoltează ca probă în litigiu. Din această cauză, singurele analize posibile pentru microcantităţile de sol sunt: Nedistructive – stabilirea culorii, a granulometriei şi analiza solului cu ajutorul microscopului electronic cu baleiaj, care să stabilească compoziţia elementară, atât calitativ cât şi cantitativ; Distructive – analiza cu ajutorului gaz cromatografului sau a gaz-cromatografului cuplat cu spectrometru de masă. a Rezultatele obţinute nu vor permite o identificare decât de grup. Din stabilirea culorii atât în stare umedă, cât şi uscată, nu se poate preciza tipul de sol, deoarece nu se cunosc orizonturile pe întreg profilul de sol. b Aşa cum se poate observa pe harta solurilor României, acelaşi tip de sol, deci cu aceeaşi culoare, granulaţie şi proprietăţi chimice se întâlneşte pe zone întinse. O identificare mai profundă se obţine când în proba în litigiu apar elemente neobişnuite. Astfel, dacă proba conţine diverse elemente poluante, se poate concluziona că proba în litigiu prezintă caracteristici comune cu solul din zona x afectat la rândul lui de acea poluare. Picăturile de sânge, cioburile de sticlă, urmele de vopsea, fibrele, sunt la rândul lor elemente care individualizează solul, şi se poate de asemenea afirma că solul în litigiu are în compoziţie elemente comune cu

Secţiune subţire de sol.

CRIMINALISTICA

13

EVENIMENT
Ambasadorul Belgiei, ES Philippe Roland, a înmânat, în ziua de 3 iulie 2008, decoraţia Ofiţer al Ordinului Coroanei, conferită de Majestatea Sa Regele Albert II, Regele Belgienilor, academicianului Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române şi director al Institutului de Lingvistică “Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Decoraţia a fost acordată pentru lucrările de lingvistică romanică şi pentru impulsul dat relaţiilor ştiinţifice dintre Academia Română şi cele două comunităţi, flamandă şi francofonă, din Belgia. Domnul academician Marius Sala este preşedintele de onoare al Consiliului tiinţific al Revistei Române de Criminalistică. Criminaliştii români îl felicită pe domnul academician pentru distincţia primită şi îi urează sănătate, viaţă lungă şi succese deosebite în activitatea ştiinţifică. Simona - Florina CIOCAN

NOUTĂŢI EDITORIALE
CRIMA ORGANIZATĂ SI TERORISMUL
• Consideraţii privind terorismul (contribuţia criminalisticii la investigarea actelor teroriste) • Legislaţia actuală privind actele de terorism; • Instrumente internaţionale de acţiune doctrinară si practică în combaterea terorismului; • Cercetarea la faţa locului în cazul evenimentelor grave; • Investigarea criminalistică a actelor teroriste săvârşite cu materiale explozive; • Interferenţa dintre terorism şi crima organizată transnaţională; • Terorismul şi internetul; • Utilizarea internetului în scopuri teroriste; • Evaluarea riscurilor terorismului cibernetic; • Utilizarea agenţilor biologici in scopuri teroriste; • Terorismul legionar; • Dispozitive explozive improvizate. MIHAI IVANICI

În cadrul Masteratului în Criminalistică, organizat în parteneriat de Universitatea Româană de tiinţe si Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti, Asociaţia Criminaliştilor din România şi Institutul de Criminalistică, a fost reeditat cursul „Crima Organizată şi Terorismul”, realizat de lector univ. dr. Ioan Hurdubaie, drd. Iancu tefan şi prof. Vasile Lăpăduşi. În cadrul cursului, autorii au realizat şi îmbunătăţit toate capitolele şi au adăugat noi capitole cu probleme de actualitate ( investigarea infracţiunilor informatice, traficul transfrontalier de bunuri şi persoane, modalităţi de utilizare a internetului in scopuri teroriste, utilizarea agenţilor biologici în scopuri teroriste etc.) În cele două părţi,cursul are următoarele capitole: • Preocupări legislative in legătură cu crima organizată; • Infracţiuni la regimul drogurilor şi al precursorilor (investigarea criminalistică a acestei categorii de infracţiuni); • Spălarea banilor murdari; • Investigarea infracţiunilor informatice; • Investigarea criminalistică a infracţiunilor a căror săvârsire presupune traficul transfrontalier de bunuri si persoane;

14

CRIMINALISTICA

VALIDAREA METODELOR ANALITICE ÎN CHIMIA JUDICIARĂ
Comisar de poliţie drd. ing. chim. MARIA GEORGETA STOIAN Subcomisar de poliţie drd. ing. chim. ELENA GALAN Institutul de Criminalistică Inspectoratul General al Poliţiei Române

In 2006, the Romanian Forensic Science Institute implemented a quality management system according to ISO/IEC 17025:2005 and untill now The Romanian Accreditation Organization RENAR, accredited 56 standard operating procedures in the fields of classical forensic expertise, judicial identification, physical and chemical analysis and bioforensic expertise. In Romanian forensic chemistry laboratories a wide range of items and substances are analyzed and examined: • toxic substances: controlled and toxic substances, illicit drugs, pharmaceutical products; • trace evidence: fire debris, explosives, plastics and adhesives, cosmetics, paints, dyes pigments, glass, soils, metals and alloys, textile fibers, lachrymatory chemicals, petroleum products, pyrotechnic devices, gunshot residues etc.); • document examination: paper, stamps, security marks, inks and printing materials etc. • point out latent fingerprints for impressions identification. Because at european level, ENFSI promote consistent and reliable scientific evidence through the whole forensic process from the scene of crime to court in order to: enhance the cooperation between forensic departments, have access to reference documents, analytical methods, equipment for all ENFSI members, facilitate local and regional cooperation and develop activities in network, wherever forensic science is practised, one must assure that it is done competently, uniformly, so that exchange information could be possible in the best conditions. In the time being in all chemistry analysis fields there are necessary reliable analytical methods and any laboratory it must have adequate measures in order to assure a given level of confidence, estimated, therefore confirming their capabilities and their competence. Such measures are: • using validated analytical methods; • using internal quality control procedures (by use of certificate reference materials, control chart and so on); • participating regularly in proficiency testing schemes;

CRIMINALISTICA

• acreditation according of the requirements of an ISO standard, like ISO/IEC 17025:2005. Method validation is an important requirement in the practice of chemical analysis and it is the process of defining an analytical requirement, and confirming that the method under consideration has performance capabilities consistent with what the application requires. In forensic chemistry field there are used both qualitative and quantitative methods. Qualitative methods of analysis provide basic information about the composition of a sample and perform quite simple chemical reactions to identify the analytes it contains. Quantitative methods of analysis provide information not only about the composition but also about the concentration of the analytes present in the sample and, generally speaking, they often require more complex analytical techniques to obtain more accurate and reliable information about the sample. There are no standardized methods for the majority of the analyses in forensic chemistry field, in consequence it is necessary to develop, validate and document own specific methods. All technical procedures must be fully validated before being used in casework. Methods may be validated by comparison with other established methods using certified reference materials or materials of known characteristic. Validation of a method establishes, by systematic laboratory studies that the method is fit-for-purpose, if its performance characteristics are capable of producing results in line with the needs of the analytical problem. The important performance characteristics of a method include: Selectivity/Specificity, Working & Linear Ranges, Limit of Detection/Limit of Quantitation, Accuracy, Precision, Repeatability, Reproducibility, Measurement uncertainty, Ruggedness (or Robustness). Validation is an important feature in any method of measurement because it is closely related to the quality of the results. Din anul 2005, Institutul de Criminalistică din Poliţia Română este membru cu drepturi depline al Reţelei Europene a Institutelor de Criminalistică (European Network of Forensic Science Institutes - ENFSI). Criteriile de eligibilitate ale acestei organizaţii sunt

15

obligatorii pentru toţi membri şi, conform acestora, grupul de lucru QCC (Quality and Competence Assurance Committee) monitorizează utilizarea şi aplicarea standardelor de calitate şi a manualelor de bune practici emise de această organizaţie şi compatibilizarea metodelor de lucru cu cele folosite în cadrul Reţelei Europene a Institutelor de Criminalistică (ENFSI). Ca membru al ENFSI, Institutul de Criminalistică beneficiază atât de un schimb permanent de publicaţii de specialitate, cât şi de posibilitatea ca poliţiştii români, care lucrează în domeniu, să participe în grupuri de lucru, pe principalele specializări (balistică, traseologie, grafică, tehnica documentelor, chimie judiciară, ADN etc.), în cadrul cărora se fac schimburi de experienţă pentru diseminarea rezultatelor pozitive obţinute cu ocazia examinărilor de laborator şi adoptarea unor proceduri comune de lucru. La nivel european - iar ENFSI este principalul promotor al acestei cerinţe - se urmăreşte ca toate etapele procesului criminalistic, începând cu cercetarea la faţa locului şi până la raportarea rezultatelor în instanţă, să fie credibile din punct de vedere ştiinţific şi de aceea se promovează acreditarea laboratoarelor criminalistice. În anul 2006, Institutul de Criminalistică a implementat Sistemul de Management al Calităţii, în conformitate cu Standardul European ISO/CEI 17025/2005, iar până în prezent, Consiliul de Acreditare RENAR a hotărât acreditarea a 56 proceduri specifice de lucru, precum şi a 130 proceduri generale şi instrucţiuni de lucru, pentru domeniile expertizei criminalistice clasice, identificări judiciare, analize fizico-chimice în domeniul chimiei judiciare şi al expertizelor biocriminalistice. În laboratoarele de chimie judiciară din cadrul Institutului de Criminalistică se efectuează examinări fizico-chimice asupra unui spectru larg de probe judiciare: • toxicologie: substanţe controlate, droguri, produse farmaceutice, substanţe toxice; • urme şi microurme: materiale explozive, incendii, combustibili, materiale plastice şi adezivi, cosmetice, vopsele, coloranţi şi pigmenţi, sticle, soluri, metale şi aliaje, fibre textile, substanţe lacrimogene, obiecte pirotehnice, factori secundari ai împuşcăturii etc.; • examinarea documentelor falsificate: hârtie, elemente de siguranţă, ştampile, materiale scripturale etc.; • relevare de urme papilare în vederea identificării impresiunilor. Tehnicile adoptate în analiza şi examinarea materialelor acoperă domenii extinse, de la examinarea vizuală, măsurătorile fizice: greutate, volum, lungime, densitate, testele chimice de culoare, cromatografia în strat subţire, la tehnici instrumentale sofisticate, precum: cromatografie în fază gazoasă sau lichidă, spectrometrie de masă, electroforeză, fluorescenţă şi difracţie de raze X, microspectrofotometrie în IR şi în UV-Vis, spectroscopie de rezonanţă magnetică nucleară, spectroscopie de emisie şi de absorbţie atomică, microscopie electronică etc.

Deoarece la nivel european se doreşte o intensificare a cooperării între institutele de criminalistică, accesul la documentele de referinţă, la metodele analitice şi la echipamente pentru toţi membrii ENFSI, înlesnirea cooperării regionale şi locale şi dezvoltarea activităţilor în reţea, oriunde sunt practicate ştiinţele criminalistice, trebuie să existe asigurarea că aplicarea acestora se face într-un mod competent, uniform, astfel încât schimbul de informaţii să poată fi efectuat în condiţii optime. Datorită condiţiilor speciale ale domeniului criminalistic, multitudinii de materiale de analizat şi de tehnici utilizate pentru examinare, la nivel european s-a constatat o aplicare mai dificilă a Standardului European ISO/CEI 17025/2005. Pe de altă parte, implementarea standardului este diferită în ţări diferite şi, ca urmare, a fost necesară dezvoltarea unor instrucţiuni care să armonizeze şi să optimizeze aplicarea standardului la nivel european. De aceea a fost creat un ghid de aplicare, numit ILAC-G19:2002, care interpretează, adaptează, completează şi armonizează cerinţele standardului ISO 17025/2005 la domeniul criminalistic şi se aplică tuturor încercărilor din laboratoarele criminalistice.

16

Astfel, ghidul ILAC-G19:2002 precizează aspectele care necesită o atenţie specială, dintre care unul dintre cele mai importante pentru chimia judiciară îl reprezintă necesitatea validării tuturor metodelor înainte de utilizare, pe studiu de caz. În prezent în toate domeniile analizei chimice sunt necesare metode analitice de încredere pentru a asigura conformitatea cu reglementările naţionale şi internaţionale, orice laborator trebuind să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că este capabil să ofere rezultate de calitate aşteptată, deci pentru a-şi demonstra calificarea şi competenţa. Asemenea măsuri includ: • utilizarea de metode analitice validate; • utilizarea procedurilor de control intern al calităţii (utilizarea materialelor de referinţă, a diagramelor de control etc.); • participarea la scheme de testare a competenţei laboratorului; • obţinerea acreditării conform cerinţelor unui standard internaţional, în prezent, standardul ISO/IEC 17025. Acreditarea unui laborator, conform cerinţelor standardului ISO/IEC 17025, se adresează specific stabilirii trasabilităţii măsurărilor şi, de aceea, validarea

CRIMINALISTICA

metodei analitice este o componentă esenţială a măsurărilor pe care un laborator trebuie să le implementeze, pentru a asigura condiţia de obţinere a rezultatelor analitice de încredere. Validarea metodelor analitice şi asigurarea calităţii rezultatelor reprezintă, în prezent, o preocupare esenţială în activitatea laboratoarelor analitice de măsurare şi încercare. Din anumite puncte de vedere, validarea metodelor analitice şi documentarea acestora pot fi privite ca o carte de vizită a laboratorului, deoarece ilustrează clar competenţa laboratorului. VALIDAREA este instrumentul utilizat pentru demonstrarea faptului că o metodă analitică specifică măsoară ceea ce se pretinde că se măsoară şi că, astfel, este potrivită pentru scopul dorit (destinat). Validarea se efectuează pentru echipamente, metode de analiză şi de preparare a probelor (sistem analitic) şi constă în testarea acestora, alături de documentarea completă şi corectă a funcţionării sistemului. Scopul testelor este identificarea erorilor (diferenţa dintre rezultatele aşteptate şi cele obţinute într-un sistem). Utilizarea unui echipament performant într-un laborator la realizarea încercărilor/ măsurărilor nu înseamnă neapărat şi obţinerea unor rezultate corecte. Tipul, extinderea şi organizarea unei acţiuni de validare permit obţinerea unor concluzii referitoare la existenţa unor echipamente adecvate, indicând totodată că laboratorul are un management motivat şi personal competent. Metodele analitice, nereglementate prin standarde române sau standarde europene transpuse, trebuie să fie elaborate şi experimentate în laborator înainte de validarea prin experimente. În chimia judiciară metodele folosite pentru încercări sunt în majoritate metode dezvoltate în laborator. Ca urmare, este necesar să se verifice că parametrii de performanţă ai metodei sunt adecvaţi pentru rezolvarea unei probleme analitice specifice. Aşadar, metodele analitice trebuie să fie validate în următoarele situaţii: • a fost dezvoltată o metodă nouă; • când se utilizează metode stabilite în laboratoare diferite, de analişti diferiţi, cu echipamente (instrumente) diferite; • pentru a demonstra echivalenţa dintre două metode (de exemplu, o metodă nouă şi una standardizată); • metoda de încercare a fost revizuită, pentru a introduce îmbunătăţiri sau pentru extinderi. Orice modificare adusă metodelor se supune revalidării, pentru a dovedi că nu afectează cerinţele metodei. Oricând există o modificare (de ex. probe noi cu compuşi sau matrici noi, cu aptitudini diferite, locaţie nouă cu condiţii de mediu diferite, standarde de referinţă noi, modificarea unui parametru analitic, ce poate necesita o revalidare totală sau parţială), schimbarea trebuie să urmeze un sistem documentat de control al schimbării. Validarea metodei constă în: • stabilirea caracteristicilor, performanţei şi a limitărilor unei metode; • identificarea influenţelor care pot schimba aceste caracteristici şi în ce măsură;

CRIMINALISTICA

Există două proceduri de validare: 1. Abordarea ştiinţifică, prin care se evaluează reprezentativitatea, repetabilitatea şi reproductibilitatea pe baza datelor din informaţiile furnizate de producător sau din informaţiile ad-hoc. Trebuie demonstrat că a fost luată în considerare influenţa diferiţilor factori care influenţează calitatea rezultatelor şi că aceasta este ţinută sub control; 2. Abordarea comparativă, prin care metoda este evaluată prin compararea rezultatelor obţinute prin metoda supusă validării cu cele obţinute printr-o metodă deja validată (dacă este posibil). Pentru a obţine cele mai precise rezultate, în procesul de validare a metodelor se iau în calcul toate variabilele (tipul probei, procedura de prelevare a probei, prepararea probei, analiza propriu-zisă a probei şi evaluarea datelor), folosind aceeaşi matrice cu cea a probelor care se doresc a fi analizate. Aşadar, verificarea validităţii unei metode analitice se face prin studii de laborator, folosind etaloane de referinţă, comparând rezultatele cu cele obţinute prin alte metode, sau prin comparaţii interlaboratoare. Toate experimentele de validare folosite pentru a face afirmaţii şi concluzii despre validitatea unei metode se documentează într-un raport de validare. O analiză este o investigaţie complexă, cu mai multe etape, a valorilor proprietăţilor materialelor (identitatea şi/sau concentraţia unui component specific într-o anumită probă). Analiza chimică este un proces ciclic în care obiectivul final este obţinerea informaţiei chimice. Acest proces este integrat cu definirea problemei analitice de bază (specificarea cerinţei analitice) şi se termină cu estimarea şi raportarea rezultatului analitic. Un rezultat trebuie să fie prezentat împreună cu incertitudinea măsurării care, în general, reprezintă un interval de încredere de 5% în jurul rezultatului. Este total greşită percepţia unor beneficiari din sistemul juridic care asimilează incertitudinea evaluată cu o îndoială în rezultatele măsurătorilor. Dimpotrivă, incertitudinea cuantificată reprezintă o certitudine că rezultatele obţinute sunt corecte. Probabil că în cadrul întâlnirilor protocolare cu reprezentanţi din cadrul organelor de cercetare şi urmărire penală, care sunt beneficiarii rapoartelor criminalistice, trebuie să fie explicat faptul că incertitudinea evaluată de analişti, exprimată spre exemplu sub forma ± 0,1 reprezintă intervalul [X-1 .....X+1] în care orice rezultat analitic X obţinut, aflat în interiorul acestuia, are valori reale, corecte. Rezultatele analitice obţinute în afara acestui interval sunt incorecte, iar persistenţa acestora denotă invaliditatea instrumentului sau metodei analitice utilizate. Înainte de estimarea incertitudinii măsurării, trebuie demonstrat că rezultatul este trasabil la o referinţă sau la un standard, care se presupune că reprezintă valoarea adecvată.

• limite de precizie şi acurateţe; • evaluarea incertitudinii; • verificarea că metoda corespunde scopului. Instrumentele validării constau, pe de o parte, în etaloane sau probe caracterizate în activitatea anterioară, iar pe de altă parte, în tehnici statistice.

17

Aşadar, trasabilitatea şi incertitudinea măsurării fac parte din scopul unei metode analitice. Validarea joacă un rol important, în sensul că ea confirmă potrivirea pentru scop a unei anumite metode analitice. Validarea metodei se efectuează pe baza estimării unui număr de parametri referitori la performanţa metodei. Procesul de validare, pe bază de criterii, constă în studii de precizie şi deplasare a metodei, verificarea specificităţii/selectivităţii, verificarea liniarităţii, studii de robusteţe şi, pe baza cerinţelor practice în ceea ce priveşte metoda, o evaluare a limitelor de detecţie şi/sau cuantificare. Obiectivul validării este verificarea condiţiilor de măsurare şi a faptului dacă ecuaţia utilizată pentru calcularea rezultatului final include toate influenţele care vor afecta rezultatul final: a. O verificare a specificităţii/selectivităţii asigură faptul că metoda răspunde doar la analitul de interes şi nu la alţi interferenţi sau contaminanţi. Selectivitatea/ specificitatea se testează prin compararea rezultatelor obţinute pe probe care conţin impurităţi faţă de cele obţinute pe probe care nu conţin impurităţi şi prin stabilirea diferenţelor dintre rezultatele testelor; b. Domeniul de lucru. Analiza cantitativă este determinată de probele de analizat, stabilind domeniul de concentraţii pentru care se poate atinge o incertitudine acceptabilă. În analiza calitativă, se analizează probe repetate şi standarde de măsură pentru un domeniu de concentraţii, pentru a se stabili la ce concentraţii se poate fixa un punct fezabil între detecţie şi non-detecţie; c. Un control al liniarităţii verifică dacă poate fi folosită presupusa legătură dintre semnal şi unităţile utilizate pentru analit. Liniaritatea reprezintă capacitatea de a produce rezultate care, direct sau indirect, sunt proporţionale cu concentraţia analiţilor prezenţi în probe într-un domeniu de valori. Pentru metode cantitative se verifică prin utilizare de analiţi la aproximativ 6 concentraţii diferite, care să acopere 50 - 150% din domeniul uzual de testare. Pentru metode calitative există un prag de concentraţii sub care identificarea pozitivă devine de neîncredere, iar domeniul de răspuns se examinează prin testarea unei serii de probe şi standarde de măsură, cu diverse nivele de concentraţii de analiţi. La fiecare nivel de concentraţie se măsoară cel puţin 10 probe, iar după trasarea curbei de răspuns a % de rezultate pozitive (negative) faţă de concentraţie, se poate determina concentraţia limită de la care testul devine de neîncredere; d. Limita de detecţie (LD) şi limita de cuantificare (LQ) Atunci când măsurările chimico-analitice implică concentraţii scăzute din domeniul analizei de urme, trebuie să se ştie care este cea mai scăzută concentraţie de analit care poate fi determinată cu încredere. Aşadar limita de detecţie (LD) reprezintă cea mai mică concentraţie de analit dintr-o probă care poate fi detectată cu certitudine statistică rezonabilă, dar nu neapărat cuantificată ca o valoare exactă, în condiţiile stabilite ale încercării, sau cea mai mică concentraţie de analit din probă care poate fi în mod sigur distinsă de zero.

18

Determinarea celui mai mic semnal detectabil se poate face prin 2 metode: • 10 probe oarbe independente măsurate o singură dată, pentru care: xLOD= xm(blanc) + 3σblanc (deviaţie standard a blancului); • 10 probe oarbe independente fortificate la cea mai scăzută concentraţie acceptată, măsurate o singură dată, pentru care: xLOD= 0 + 3σproba (deviaţie standard a probei). Cea mai scăzută concentraţie acceptată poate fi limita inferioară a domeniului de lucru. Limita de cuantificare (LQ) este cea mai joasă concentraţie sau cantitate de analit care poate fi determinată cantitativ cu un nivel acceptabil al repetabilităţii şi exactităţii; e. Acurateţea reprezintă gradul de concordanţă între rezultatul unei încercări şi valoarea de referinţă adevărată (acceptată) a măsurandului. Uzual, acurateţea este studiată pe baza a două componente: exactitatea (sau deviaţia, deplasarea) şi precizia. Exactitatea reprezintă apropierea valorilor obţinute pentru analit de valoarea certificată a acestuia, evaluează erorile sistematice şi întâmplătoare care pot influenţa rezultatele şi se exprimă în general în termeni de bias sau deviaţie. Exactitatea poate fi măsurată în diferite moduri: • analiza unei probe de concentraţie cunoscute (material de referinţă) şi compararea valorii măsurate cu valoarea adevărată; • metoda recuperării, în care o cantitate cunoscută de constituent activ pur este adăugată la proba oarbă, amestecul rezultat este analizat şi rezultatele obţinute sunt comparate cu rezultatele aşteptate; • metoda recuperării, realizată prin metoda adiţiilor standard, în care o probă este măsurată, după care se adaugă o cantitate de constituent pur şi proba este din nou măsurată. Diferenţa dintre rezultatele măsurătorilor este comparată cu rezultatul aşteptat; • prin compararea rezultatelor metodei cu cele obţinute utilizând altă metodă validată; f. Precizia reprezintă gradul de concordanţă dintre rezultatele unei serii de măsurători. Precizia se exprimă în termenii abaterii standard (SD) sau abaterii standard relative (RSD%). Precizia poate fi evaluată la trei nivele: repetabilitate, precizie intermediară şi reproductibilitate. Repetabilitatea reprezintă precizia, în aceleaşi condiţii de operare (acelaşi laborator, acelaşi analist, acelaşi instrument, aceeaşi metodă, acelaşi material) pe o perioadă scurtă de timp. Precizia intermediară evaluează varianta când sunt analizate probe identice prin aceeaşi metodă, în acelaşi laborator, utilizând două sau mai multe instrumente diferite, de către operatori diferiţi sau în zile diferite, pe o perioadă lungă de timp. Reproductibilitatea evaluează varianta când sunt analizate probe identice, prin aceeaşi metodă de către două sau mai multe laboratoare diferite, cu analişti diferiţi şi echipamente diferite, pe perioade lungi de timp. În cazul metodelor calitative, care sunt măsuratori tip pozitiv/negativ, la un anumit nivel (prag) limită al concentraţiei analitului, precizia nu poate fi exprimată ca

CRIMINALISTICA

o abatere standard, ci sub forma unor procente ale rezultatelor fals pozitive (negative). Aceste procente trebuie să fie determinate la un număr de concentraţii cu valori sub, la, şi peste pragul de concentraţie. Dacă există metode comparative, acestea pot fi utilizate pentru confirmare. Dacă nu, se analizează probe blanc fortifiate şi nefortifiate. % fals pozitive = nr. rezultate fals pozitive x100 / nr. total de rezultate negative cunoscute. % fals negative = nr. rezultate fals negative x100 / nr. total de rezultate pozitive cunoscute. Studiile de precizie şi deplasare, care formează o parte a estimării incertitudinii măsurării, sunt cele mai importante criterii de validare; g. Studiile de robusteţe (unul dintre cei mai importanţi parametri în validarea unei metode) “acoperă” efectele variabilităţii condiţiilor (temperatura camerei şi umiditatea), operatorilor (analişti cu experienţe diferite),

echipamentelor (instrumente analitice de la producători diferiţi) şi timpului (perioade diferite de încercări). O modalitate uzuală de efectuare a testului de robusteţe este definirea, în primul rând, a parametrilor cu o variaţie maximă rezonabilă, apoi fiecare parametru este variat succesiv, timp în care ceilalţi parametri sunt menţinuţi constanţi. Robusteţea este evaluată înainte de a colabora cu alte laboratoare. În chimia judiciară se efectuează încercări cantitative, semicantitative, dar mai ales determinări calitative, implicând moduri de validare diferite. Pe de altă parte, gradul de validare a metodelor este diferit, în funcţie de complexitatea procedurii specifice de analiză. Exemplificăm moduri de validare pentru diferite proceduri analitice calitative şi cantitative de complexitate diferită:

PROGRAME DE LUCRU PRIVIND VALIDAREA METODELOR
1. Procedură specifică de analiză calitativă a produselor petroliere, prin gazcromatografie cu detector FID Parametri Limită de detecţie Repetabilitate Reproductibilitate Probe 5 soluţii etaloane de concentraţii diferite 1 etalon 1 etalon Nr. Înregisîncercări trări 5 5 3 Resurse materiale Resurse umane 1 analist 1 analist

- Benzină fără plumb COR98 tip super euroluk caiet de benzină euro 3 lucru - Motorină euro L diesel 0,005 SR EN 590 - 2004 caiet de Motorină euro L diesel lucru 0,005 SR EN 590 - 2004

proba standard în matrice- sol proba de control proba blanc

1 1 1 1 1 1 1 1

caiet de Motorină euro L diesel 2 analişti lucru 0,005 SR EN 590 - 2004 2 zile diferite - Benzină fără plumb COR98 tip super Euroluk caiet de benzină euro 3 lucru - Motorină euro L diesel 0,005 SR EN 590 - 2004 - Benzină fără plumb COR98 tip super Euroluk caiet de benzină euro 3 lucru - Motorină euro L diesel 0,005 SR EN 590 - 2004 caiet de lucru caiet de lucru - GC-FID - GC-MS - GC-FID

Selectivitate

proba standard în matrice- material textil proba de control proba blanc

1 analist

Confirmare Identificare calitativă

1 probă necunoscută 1 probă necunoscută

1 analist 3 analist

CRIMINALISTICA

19

2. Procedură specifică de identificare prin gazcromatografie cuplată cu spectrometrie de masă a substanţelor explozive de natură organică Parametri Limită de detecţie Repetabilitate Reproductibilitate Selectivitate Confirmare Identificare calitativă Probe 5 soluţii etaloane de concentraţii diferite 1 etalon proba standard în matrice- sol proba de control proba blanc 1 etalon Nr. Înregistrări încercări 5 5 Resurse materiale Resurse umane

caiet de lucru caiet de lucru caiet de lucru caiet de lucru caiet de lucru caiet de lucru

1 1 1 1 1

3

1 probă necunoscută 1 probă necunoscută

- Hexahidro-1,3,5-trinitro1,3,5-triazină (RDX) - Nitroglicerină (NG) 1 analist - Pentaeritritoltetranitrat (PETN) -1,2,4,6-Trinitrofenilmetil1 analist nitramină (Tetryl) - 2,4,6 Trinitrotoluen 2 analişti (TNT) 2 zile diferite - GC-MS - coloană capilară tip DB5, 30 m x 0,32 mm, 0,25µm; 1 analist - acetonă de puritate analitică - GC-MS - CSS - IR 1 analist 3 analişti

Atât pentru determinarea calitativă a explozivilor, cât şi pentru alte substanţe (medicamente, pesticide, substanţe organice aromate volatile rămase ca urmare a incendiilor provocate - toluen, xileni, trimetilbenzen, naftalină, metilnaftalină, dimetilnaftaline şi trimetilnaftalină etc.) pot fi realizate şi alte tipuri de programe de validare, în care să fie incluse stabilirea domeniului de lucru, liniaritatea, precizia intermediară, robusteţea. De exemplu: Parametri Probe Nr. Înregisîncercări trări Etaloane (Benzodiazepine diazepam, flunitrazepam, nitrazepam, oxazepam etc., Pesticide - dinoseb, lindan, dimetoat, carbofuran etc., Substanţe organice aromate volatile - toluen, xileni, trimetilbenzen, naftalină, metilnaftalină, dimetilnaftaline şi trimetilnaftalină) Etaloane Etaloane - Etaloane de la furnizori diferiţi - Instrumente diferite Resurse materiale Resurse umane

Stabilirea domeniului de lucru

7-10 concentraţii diferite

1

caiet de lucru

1 analist

Liniaritatea

Repeta bilitatea injectării Precizia intermediară

6 concentraţii diferite 1 soluţie etalon cu concentraţie medie 1 probă 1 alicot

1 10 6 Nr. labora toare 10

Precizia

1 blanc sau 1 probă fortifiată la Limita de detecţie/ cea mai scăzută Nivelul de încredere concentraţie a domeniului de lucru

Repro ductibilitatea

8 %< RSD % < 15 % caiet de lucru σ blanc σ proba

caiet de lucru RSD % <5% tg şi arii

1 analist 1 analist - 2 analişti - 3 zile diferite

Operatori diferiţi, coloane diferite, echipamente diferite Etaloane

- Laboratoare diferite - Studiu intercomparare 1 analist

20

CRIMINALISTICA

Parametri Selectivitate/ Specificitate Robusteţe

proba standard în matrice proba de control proba blanc 1 etalon concentraţie medie

Probe

Nr. Înregisîncercări trări 1 1 3-5 1 caiet de lucru caiet de lucru

Resurse materiale Etaloane Etaloane

Resurse umane 1 analist - 2 analişti - zile diferite

5. Procedură specifică de analiză calitativă şi cantitativă prin spectrometrie de substanţelor de natură anorganică Parametri Repetabilitate Reproductibilitate Test de precizie Stabilitatea instrumentului Incertitudine Identificare calitativă Probe 1 etalon 1 etalon 1 etalon 1 etalon 1 etalon 1 etalon 5 etaloane Nr. Înregisîncercări trări 10 10 30 caiet de lucru caiet de lucru caiet de lucru caiet de lucru caiet de lucru caiet de lucru caiet de lucru

fluorescenţă de raze X a Resurse umane - 1 analist - 2 zile diferite - 2 analişti în - 2 zile diferite - 1 analist din 10 în 10 min. 1 analist 1 analist

Resurse materiale SS –CRM 475 SS –CRM 475 CRM – 2024 BRAS C30.03.2 Spectrometru de fluorescenţă de raze X SS SS SS SS SS –CRM –CRM –CRM –CRM –CRM 481-1 483-1 484-1 486-1 487-1 SS –CRM 475

120 10 1 1

2 analişti 1 analist

Interval de lucru şi liniaritate

Pentru a demonstra că pentru o încercare care a fost documentată şi validată tot personalul implicat obţine aceleaşi rezultate în limite definite, este necesar să se efectueze controlul calităţii rezultatelor. Se impune astfel analiza regulată a unor probe de control şi utilizarea diagramelor de control. Mai trebuie evidenţiat faptul că în laboratoarele de chimie judiciară, virtual, orice material poate fi trimis pentru identificare şi comparare cu unul cunoscut. Materialele trimise spre expertizare pot fi contaminate cu substanţe cunoscute sau necunoscute. Compararea necesită mai multe teste, pentru a evidenţia dacă există caracteristici de asemănare sau diferenţiere între probele în litigiu şi cele de comparaţie. Din cauza spectrului foarte larg de tipuri de materiale, care pot fi trimise spre examinare, nu pot fi acoperite toate aspectele analizelor chimice. Pentru majoritatea tipurilor de analize, în domeniul chimiei judiciare, dar şi al criminalisticii în general, nu există metode standard şi, ca atare, sunt necesare dezvoltarea, validarea şi documentarea propriilor metode. De asemenea, este bine cunoscut că

CRIMINALISTICA

Standardul ISO 17025/2005 prevede că materialele de referinţă trebuie să fie trasabile la SI sau la materiale de referinţă certificate, dar în domeniul chimiei judiciare nu există materiale de referinţă certificate pentru toate tipurile de analiză. De aceea, ILAC G19:2002 permite crearea de colecţii de materiale de referinţă, care cuprind materialele întâlnite în studiile de caz, care sunt păstrate pentru identificare, comparare sau interpretare (spectre de masă, vopsele auto, fragmente de sticlă sau materiale plastice, probe de droguri, de produse farmaceutice sau substanţe toxice, fragmente de lemn, materiale scripturale, produse petroliere etc.), însă acestea trebuie să fie unic identificate şi controlate corespunzător. Aşadar, ILAC-G19:2002 oferă informaţii generale pentru laboratoarele criminalistice, independent de disciplină. Există cerinţe speciale pentru fiecare disciplină, iar în particular, fiecare disciplină trebuie să-şi definească criteriile de performanţă proprii, necesare menţinerii poziţiei, prin programe de menţinere a calităţii şi teste de competenţă. Validarea metodei analitice reprezintă primul pas al

21

asigurării calităţii într-un laborator şi este “un rău necesar” pentru asigurarea calităţii, ea fiind confirmarea, prin examinare şi furnizare de dovezi obiective, că anumite cerinţe specifice pentru o aplicare intenţionată sunt îndeplinite.

1. International Guide to Quality in Analytical Chemistry, An Aid to Accreditation, CITAC Guide 1, December 1995 2. EURACHEM Guide: The Fitness for Purpose of Analytical Methods A Laboratory Guide to Method Validation and Related Topics, December 1998. 3. ISO/IEC Application Document, Supplementary

BIBLIOGRAFIE

Requirements for Accreditation in the Field of Forensic Science: 2000 version 1, National Association of Testing Authorities (NATA). 4. Accreditation for Forensic Analysis and Examination, NIS 46, Edition 2, December 1994, United Kingdom Accreditation Service (UKAS). 5. EURACHEM document 1995 (under revision by Eurachem and CITAC): Quantifying Uncertainty in Analytical Measurement 6. Harmonized Guidelines For Internal Quality Control In Analytical Chemistry Laboratories, Draft 2.1, 1994, protocol by the IUPAC/ISO/AOAC working party. 7. Guidelines for the Accreditation of Forensic Testing Laboratories CAN-P-1578, May 2005, Program Speciality Area - Forensic Testing Laboratories (PSA-FT). 8. ILAC G19:2002, Ghid de îndrumare pentru laboratoarele forensic. 9. Ion Ghe. Tănase, Gabriel Lucian Radu ş.a. – Validarea metodelor analitice. Principii teoretice şi studii

NOUTĂŢI EDITORIALE
PRIVATIZAREA ÎN ROMÂNIA. ASPECTE TEHNICE.CONSECINŢE JURIDICE
Renumita editură „Universal Juridic” a realizat lucrarea „Privatizarea în România. Aspecte tehnice – consecinţe juridice”, avându-i ca autori pe Sorin Fusea si Dorin Ciuncan, specialişti in domeniu. În principal, autorii tratează următoarele probleme: • Evoluţia legislaţiei in domeniul privatizării, reorganizării judiciare şi achiziţiilor publice.

• Regimul juridic al proprietăţii. • Implicaţii asupra fenomenului de corupţie. • Investigarea societăţilor comerciale ( Legea nr. 58 / 1991 ). • Vânzarea de acţiuni ale societăţilor comerciale. • Vânzarea de active ale societăţilor comerciale. • Atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru investigare. • Înfiinţarea şi organizarea Fondului Proprietăţii Private. • Transferul şi vânzarea de acţiuni. • Reorganizarea regiilor autonome. • Privatizarea bancară. • Vânzarea de active cu plata integrală. • Reguli speciale privind privatizarea societăţilor. • Oferta de a contracta în procesul de privatizare. • Valoarea comercială reală – obiect material al infracţiunii ( prevăzut de art. 10 lit.a, din Legea nr. 78 / 2000 ). • Privire retrospectivă asupra procedurilor legale de vânzare a acţiunilor imobiliare in procesul de privatizare. • Disfuncţionalităţi ale privatizării prin metoda negocierii. • Participarea asociaţilor la privatizare. • Arendarea terenurilor proprietare publică. • Obiectul material al infracţiunii şi paguba materială. • Posibilitatea constituirii unui sechestru asigurator în timpul instrucţiei penale. • Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie. MIHAI IVANICI

22

CRIMINALISTICA

UN CAZ CARE A IMPRESIONAT POPULAŢIA CONSTANŢEI
Subcomisar de poliţie MUSLEDIN SINAN – ef Serv. Criminalistic Subcomisar de poliţie VOINEAGU MARIAN – ef Biroul I.T.S.L.F din cadrul I.P.J. Constanţa

On 24th of January 2008, at 1230 a.m., in the area near the Deleni county, a badly burned male body was found. At the examination of the body it was found that the body’s head had multiple lesions. At the necropsy it was established that the victim’s death was violent and was caused by a severe brain and skull trauma as a result of a gunshot. Trying to establish the victim’s identity, the forensic team succeeded in collecting a thin strip of epidermal tissue from one of the victim’s fingers. It was established that the victim’s name is Hari Băcanu, 52 years of age, from Constanţa, a taxi driver. It was later found that company’s taxi, a VW Golf, was not found. Based on this information it was decided that most likely it was murder with rubbery as a motif. An investigation team was established that succeeded to identify the offenders in a short time by using almost all the available resources in the Police forces. These 3 young men from Constanţa, in great need of money, decided to murder a taxi driver in order to get money from selling his car. The victim they chose was strangled, shot and later set on fire. The 3 suspects, sensing that the police forces are on their trails, decided to meet to decide on what to do to escape being caught. Their actions were not succesfull and they were caught and had to answer for their heinous actions that will cost them a few tens of years in prison. The certinaly deserve it for taking the life of an innocent man. 24 ianuarie 2008 orele 12,30. Postul de Poliţie Deleni a fost sesizat că pe raza comunei Deleni, la marginea drumului comunal 29 care face legătura cu satul Petroşani a fost descoperit un cadavru de sex bărbătesc care prezenta arsuri pe toată suprafaţa corpului. Iniţial s-a crezut că aceste arsuri au fost produse prin electrocutare de stâlpii de înaltă tensiune din apropiere. Dar, lângă cadavru fiind găsit un rest al unui recipient din material plastic topit s-a mers pe ipoteza sinuciderii prin autoincendiere. În urma examinării cadavrului de către echipa operativă constituită de la nivelul Poliţiei Municipiului Medgidia, s-a constatat că la nivelul capului prezenta mai multe leziuni de violenţă.

CRIMINALISTICA

Imediat, acest fapt s-a raportat la dispeceratul Inspectoratului care a declanşat procedura de urgenţă în urma căreia a fost constituită o echipa complexă de investigare, formată din: Cms. Colidiuc Dorin – adjunct al efului Inspectoratului, Cms. ef Pamfile Florian – ef Serviciu Investigaţii Criminale, Scms. Musledin Sinan – eful Serviciului Criminalistic şi Scms. Voineagu Marian – eful Biroului I.T.S.L.F., care s-a deplasat la faţa locului împreună cu procurorul criminalist Zafer Sadîc şi

23

medicul legist. Ulterior acestei echipe i s-au alăturat şi ofiţeri din cadrul Direcţiei Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R. Deplasându-se la faţa locului, echipa a fost pusă (n.r.- ca de altfel în nenumărate rânduri) în faţa unei imagini de-a dreptul macabre. La circa 10 metri de drumul comunal 29, în sensul de mers dinspre comuna Deleni spre satul Plopeni, pe o solă de grâu, se afla cadavrul unui bărbat complet dezbrăcat având suprafaţa pielii arsă, dar nu carbonizată, iar la nivelul capului prezenta mai multe leziuni de violenţă. În acest perimetru membrii echipei de cercetare au identificat resturi de îmbrăcăminte carbonizate, o brichetă şi un fragment de material plastic topit.

În urma efectuării necropsiei cadavrului s-a concluzionat că „Moartea bărbatului a fost violentă şi s-a datorat dilacerării meningo-cerebrale, urmare a unei plăgi împuşcate craniocerebral, descoperindu-se în creier şi maxilar câte o alică provenind de la o armă cu aer comprimat.”

cunoscută ca o persoană paşnică, fără duşmani. A urmat apoi o muncă de echipă contracronometru. S-au făcut mai multe investigaţii printre taximetrişti. Aşa s-a aflat că Hari Băcanu fusese solicitat de către trei indivizi să facă o cursă în judeţ iar în baza descrierilor oferite de taximetrişti s-a reuşit să se întocmească portrete robot. Au fost totodată luate în calcul şi persoanele recidiviste, recent eliberate din penitenciar, care mai fuseseră condamnate pentru fapte asemănătoare iar în final, după o săptămână de muncă, în care au fost utilizate aproape toate mijloacele de care dispune Poliţia, s-a ajuns la stabilirearea a trei bărbaţi suspecţi de comiterea crimei. Era vorba de M. Paul Adam, de 25 ani, din oraşul Hârşova, C. Dumitru, de 34 ani, din comuna Independenţa, cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru comiterea unei tâlhării, G. Costin Cristian, de 25 ani, din comuna Gârliciu, şi el posesor

În încercarea de a stabili identitatea victimei pe baza impresiunilor papilare, criminaliştii au reuşit să preleveze doar o peliculă din epiderma descuamată (în urma arderii) a degetului arătător de la mâna stângă a acestuia, celelalte degete fiind arse (inclusiv unghiile). Astfel, a fost obţinută impresiunea papilară care a condus la stabilirea identităţii victimei în persoana lui Hari Băcanu, de 52 ani, din Constanţa, de profesie taximetrist la o firmă de specialitate de pe raza municipiului Constanţa. În urma cercetărilor, s-a stabilit că această persoană nu s-a mai întors la domiciliu de 24 de ore şi nici autoturismul, un VW Golf, nu este de găsit. Atunci a început să se contureze ipoteza omorului comis în scopul jafului, cu atât mai mult cu cât victima era

Una dintre cele două alice extrase din victimă.

24

de antecedente penale, fiind condamnat cu suspendare pentru comiterea unui furt calificat. Primii doi erau cumnaţi, iar pe 27 decembrie 2007 se întorseseră din Italia unde nu reuşiseră să facă mai nimic. Aveau nevoie urgentă de bani pentru a pleca din nou în străinătate, de unde aduseseră şi arma cu aer

CRIMINALISTICA

comprimat pe care aveau să o folosească mai târziu la împuşcarea taximetristului Hari Băcanu. Au pus totul la cale cu premeditare şi cu o cruzime ieşită din comun, motivându-şi ulterior fapta prin alcoolul consumat. Încă de la început în planul lor a intrat găsirea unui autoturism VW Golf pe care, odată eliminat şoferul, săl dezmembreze şi să-l vândă piesă cu piesă. Pentru a elimina urmele, au luat la ei un recipient din plastic de 5 litri pe care l-au umplut pe jumătate cu benzină de la o staţie „Peco” şi l-au ascuns într-un rucsac. La început, când au ajuns în staţia de taxi au fost dezamăgiţi şi aproape că renunţaseră, dat fiind că nu găsiseră maşina planificată pentru jaf. Tocmai când se pregăteau să plece în staţie şi-a făcut apariţia taxi-ul marca VW Golf condus de Hari Băcanu. Soarta, veţi spune, şi nu vă contrazic, pentru că şoferul de taxi a apărut tocmai acolo unde n-ar fi trebuit să fie. Cei trei au urcat în taxi şi, în apropiere de comuna Independenţa, l-au atacat cu sălbăticie pe şofer. Unul dintre ei l-a sugrumat cu un şiret, altul l-a lovit cu pumnii, iar al treilea i-a aplicat o lovitură cu pistolul în zona tâmplei. Deşi victima a opus rezistenţă în încercarea zadarnică de a-şi salva viaţa, a fost în cele din urmă împuşcat, iar din cele 7-8 alice trase, două şi-au atins ţinta, lovindu-l în ochi şi în gură. Aceste plăgi împuşcate i-au fost fatale, aşa că cei trei l-au târât afară din maşină lângă un stâlp din apropierea şoselei, l-au stropit cu benzină şi i-au dat foc sperând să-şi

acopere urmele şi nici să nu poată fi stabilită identitatea victimei. Cu toate măsurile diabolice pe care şi le-au luat, nu au reuşit să facă acest lucru graţie profesionalismului poliţiştilor şi procurorului. Aşa cum am mai menţionat, a fost o luptă contra cronomentru, în care presa a creat o presiune imensă pe umerii poliţiştilor, populaţia era oripilată de cruzimea acestei fapte, iar liga taximetriştilor din Constanţa organizase acţiuni de protest faţă de riscurile la care sunt supuşi în această meserie. Cei trei suspecţi, simţind că poliţiştii sunt pe urmele lor, au hotărât să se întâlnească pentru a stabilit ce au de făcut pentru a scăpa. N-au reuşit însă, ei fiind prinşi, iar acum vor răspunde în faţa legii pentru bestiala faptă comisă care îi va costa câteva zeci de ani de închisoare. O merită cu prisosinţă, căci au luat viaţa unui om nevinovat. În urma percheziţiei efectuate la domiciliul lui C. Dumitru, din comuna Independenţa, într-un garaj improvizat, poliţiştii au găsit VW Golf pe care ei se apucaseră să-l exfolieze de autocolantul galben cu care era acoperit, ajungând la culoarea iniţială de alb. În soba din casă au fost găsite resturi ale acestui autocolant ars, în casă au fost găsite bunuri personale ale victimei, iar în wc-ul din curte a fost descoperit, învelit într-un tricou, pistolul cu care a fost împuşcat Hari Băcanu. La aflarea veştii că ucigaşii taximetristului au fost prinşi, populaţia Constanţei a trimis prin mail pe siteurile presei mesaje pozitive adresate Poliţiei, iar toată presa locală şi nu numai, fiind nevoită să recunoască profesionalismul de care Poliţia a dat dovadă, cerând conducerii Inspectoratului ca cei care au lucrat în dosar să fie premiaţi, în special criminaliştii a căror muncă au constatat personal cât de dificilă este. Mai mult decât atât, toţi taximetriştii constănţeni au organizat un miting pe străzile oraşului, mulţumindu-le poliţiştilor pentru prinderea infractorilor.

CRIMINALISTICA

25

PARTICULARITĂŢILE EFECTUĂRII CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI ÎN CAZUL DISPARIŢIILOR SUSPECTE ALE PERSOANELOR
After various studies the authors present some particularities in conducting the crime scene in cases of suspicious missing persons.

Lect.univ. dr. CONSTANTIN DRĂGHICI Asist.univ. CRISTIAN-EDUARD TEFAN Academia de Poliţie „A.I. Cuza” – Facultatea de Poliţie

ornind de la ideea că cercetarea la faţa locului este atât punctul iniţial într-o investigaţie criminalistică, precum şi pilonul pe care se sprijină şi care dirijează întreaga probaţiune judiciară 1, ne-am propus să scoatem în evidenţă particularităţile teoretice şi practice pe care le ridică această activitate de urmărire penală şi de tactică criminalistică în cazul dispariţiilor de persoane. În accepţiunea legii procesual penale şi în opiniile specialiştilor în domeniu2, cercetarea la faţa locului constituie un procedeu probatoriu care serveşte la administrarea sau aflarea unor mijloace de probă. Această activitate se efectuează atunci când este necesar a se face constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită3. De aceea, cercetarea la faţa locului este considerată una dintre principalele activităţi care contribuie în mod substanţial la realizarea scopului procesului penal. Analizând dispoziţiile legii procesual penale care reglementează acest mijloc de probă, observăm că, deşi denumirea marginală a textului este „cercetarea la faţa locului”, niciuna dintre dispoziţiile cuprinse în art.129 Cod Procedură Penală nu precizează în mod expres înţelesul acestei noţiuni. În cuprinsul acestui articol apare şi sintagma „locul săvârşirii infracţiunii”, fără a se face distincţie între cele două noţiuni. Opiniem că o atare distincţie nu este necesară, deoarece noţiunea de „locul săvârşirii infracţiunii” acoperă aproape în totalitate pe cea de „faţa locului”. Aceasta deoarece, potrivit legii, prin „locul săvârşirii infracţiunii” se înţelege locul unde s-a derulat activitatea infracţională, fie în totalitate, fie numai anumite secvenţe ale acesteia, precum şi locul unde s-a produs rezultatul ei. De altfel, acest punct de vedere este împărtăşit şi în plan doctrinar de majoritatea autorilor4. Pornind de la noţiunea de „loc al faptei” în sensul arătat, rezultă că scopul acestei activităţi de urmărire

P

26

penală şi de tactică criminalistică vizează următoarele: • examinarea criminalistică a locului unde s-a săvârşit în totalitate sau în parte o infracţiune şi fixarea procesuală a acestuia; • căutarea, descoperirea, fixarea, ridicarea şi interpretarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă; • elaborarea versiunilor de anchetă cu privire la natura infracţiunii, la făptuitori, locul şi timpul comiterii, mobilul şi scopul urmărit; • stabilirea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat ori favorizat comiterea faptei. Cercetarea la faţa locului prezintă o serie de trăsături caracteristice care o particularizează faţă de celelalte activităţi de urmărire penală desfăşurate de către organele judiciare şi care se referă la faptul că ea precede alte activităţi, este urgentă, obligatorie şi, de regulă, nu se poate repeta. Efectuată la timp şi în mod calificat, cercetarea la faţa locului contribuie decisiv la lămurirea multor probleme ale investigării criminalistice şi ne poate furniza informaţii privind: • existenţa urmelor care dovedesc săvârşirea unei infracţiuni despre care au fost sesizate organele judiciare; • activităţile infracţionale desfăşurate de făptuitor în câmpul infracţiunii din momentul pătrunderii sale la locul faptei şi până la părăsirea lui, inclusiv itinerarul parcurs; • persoanele care au perceput semnalmentele autorului, ale mijlocului de transport folosit de acesta, împrejurările comiterii faptei şi care ne pot furniza informaţii utile mai ales în cazul dispariţiilor de persoane. De cele mai multe ori, cazurile de dispariţie a unor persoane semnalate organelor de cercetare ale poliţiei pot disimula săvârşirea unor infracţiuni grave, cum ar fi omorul cu ascunderea sau secţionarea cadavrului, violul urmat de moartea sau sinuciderea victimei, tâlhăria urmată de moartea victimei, răpirea sau sechestrarea persoanei, traficul internaţional de copii în scopul exploatării sexuale etc.

CRIMINALISTICA

Dincolo de consecinţele individuale ale evenimentelor, dispariţiile persoanelor produse în împrejurări suspecte reprezintă fapte cu implicaţii negative pentru întreaga societate civilă. Situaţiile în care se reclamă dispariţiile unor persoane sunt numeroase şi extrem de variate. Deoarece nu se cunosc de la început circumstanţele în care a avut loc dispariţia, organul de cercetare trebuie să ia în considerare eventualitatea unei infracţiuni care a avut drept consecinţă moartea persoanei respective şi ascunderea cadavrului sau eventual producerea unui accident, apariţia unei situaţii fortuite în care persoana dispărută să-şi fi pierdut viaţa ori se află internată întrun spital fără a-şi putea preciza identitatea5. Potrivit prevederilor legale6, sarcina soluţionării dispariţiilor suspecte ale persoanelor revine organelor de poliţie, iar în cazul dispariţiilor cu suspiciuni de omor este obligatorie informarea procurorului criminalist. Cercetarea la faţa locului, ca procedeu probatoriu, reprezintă baza investigării cu succes a cazurilor de dispariţie a unor persoane. Cercetarea locuinţei persoanei dispărute este o activitate iniţială, cu caracter imediat, obligatorie şi care, numai în mod cu totul excepţional, poate fi repetată. Organul de cercetare al poliţiei competent trebuie să efectueze cu maximă operativitate, în toate cazurile, cercetarea criminalistică a locuinţei persoanei dispărute sau, după caz, a locului unde aceasta şi-a desfăşurat activitatea, indiferent dacă în urma primelor activităţi au rezultat sau nu suspiciuni că persoana în cauză a fost victima unui omor, întrucât numai cu această ocazie pot fi descoperite probe care să ateste comiterea unui omor ori care să ajute la identificarea cadavrului în situaţia găsirii persoanei dispărute în această postură. Cercetarea locului faptei se efectuează de o echipă complexă, condusă de procurorul competent, atunci când, din primele verificări sau din informaţiile obţinute ulterior de organul de cercetare, se obţin date că dispărutul ar putea fi victima unui omor urmat de ascunderea cadavrului sau a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal7. Considerăm că cercetarea criminalistică se impune a fi efectuată cu celeritate în toate situaţiile, deoarece sunt frecvente cazurile în care se descoperă probe care atestă comiterea unor infracţiuni grave. De asemenea, chiar dacă dispariţia a fost voluntară, neefectuarea unei cercetări criminalistice a locuinţei persoanei dispărute poate conduce la imposibilitatea soluţionării cazului, în situaţia în care ulterior a intervenit decesul persoanei, fiind în postură de cadavru cu identitate necunoscută. Cercetarea criminalistică în cazul dispariţiilor voluntare va urmări, în principal, obţinerea de date care să conducă la stabilirea locului posibil de deplasare a persoanei sau care să poată fi utilizate în procesul de comparare cu semnalmentele persoanelor sau cadavrelor cu identitate necunoscută descoperite în acea zonă, iar în cazul dispariţiilor cu suspiciuni de omor va avea drept scop găsirea cadavrului şi a urmelor infracţiunii, necesare probaţiunii (urme care să furnizeze date despre o eventuală altercaţie, răvăşire, bunuri distruse sau care lipsesc, bilete de ameninţare,

CRIMINALISTICA

cereri de răscumpărare, stări conflictuale, urme biologice provenind de la dispărut sau de la autor). În accepţiunea de “loc al faptei” sunt cuprinse locuinţa persoanei dispărute, dependinţele acesteia (boxe, garaj, curte etc.), autoturismul, locul unde persoana şi-a desfăşurat activitatea, itinerarul parcurs, zonele în care au fost descoperite urme care atestă comiterea infracţiunii de omor, unde se descoperă urme biologice, instrumentele folosite de autor, obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, bunurile şi documentele aparţinând persoanei dispărute care au fost pierdute sau abandonate, precum şi locurile pretabile a fi folosite pentru ascunderea sau îngroparea cadavrului. Echipa de cercetare criminalistică va efectua cercetarea la faţa locului cu respectarea obligatorie a dispoziţiilor legale în vigoare. O regulă de bază în efectuarea cercetării la faţa locului a locuinţei persoanei dispărute este aceea că trebuie să fie determinate în mod obligatoriu circumstanţele producerii dispariţiei şi tipologia acesteia, dacă este dispariţie voluntară sau produsă în împrejurări suspecte. Odată ajunsă la faţa locului, echipa de cercetare criminalistică trebuie să procedeze la delimitarea locului faptei şi la colectarea, analiza şi coroborarea datelor şi informaţiilor iniţiale cu privire la dispariţie de la persoanele aflate la faţa locului (părinţi, rude, martori etc.). În continuare, pe parcursul efectuării acestei activităţi, echipa de cercetare va avea în vedere căutarea, identificarea şi ridicarea următoarelor categorii de urme, obiecte şi înscrisuri8: • urme papilare, care pot fi relevate de pe obiectele de uz personal ale persoanei dispărute, mobilier, înscrisuri, precum şi din alte locuri accesibile acesteia, cu care a venit în contact; • urme biologice, descoperite pe articolele de îmbrăcăminte sau pe alte lucruri folosite de persoana dispărută (obiecte de igienă personală), cum ar fi: fire de păr, spută, salivă, urme de spermă sau resturi de unghii, urme cu aspect de sânge ori resturi de ţesut biologic, în vederea stabilirii grupei sanguine ori a profilului genetic; • înscrisuri din care să rezulte intenţiile persoanei dispărute: jurnale, bilete lăsate în mod voit, bilete de călătorie, cărţi sau reviste cu tematică de aventuri ori psihologică, care prezintă semne că au fost aprofundate de către persoana dispărută şi orice alte înscrisuri referitoare la persoanele cu care poate intra în legătură (agende telefonice, corespondenţă, diverse adrese etc.); • documente care atestă antecedentele medicale ale persoanei dispărute, grupa sanguină, particularităţi ale sistemului osos şi dentar (bilete de externare din spital, reţete medicale, radiografii etc.) sau medicamente întrebuinţate în mod curent; • obiecte care relevă particularităţi ale aparatului dentar, auditiv, vizual ori ale sistemului osos (proteze dentare, oculare, auditive sau ortopedice, aparate de corecţie a coloanei vertebrale sau dentiţiei, încălţăminte ortopedică, ochelari, cârje, bastoane, fotolii rulante pentru copiii cu dizabilităţi etc.), precum şi alimente care păstrează urmele dinamice ale dentiţiei (fructe, ciocolată brânză etc.);

27

• fotografii ori imagini digitale reprezentând persoana dispărută sau alte persoane, acestea urmând a fi utilizate de organul de cercetare al poliţiei în procesul de identificare a persoanei, dar şi de identificare a anturajului pe care-l frecventează. Echipa de cercetare trebuie să stabilească, cu certitudine, documentele de identitate, obiectele de îmbrăcăminte şi bunurile persoanei dispărute care lipsesc din locuinţă. În acelaşi timp, nu trebuie să se omită efectuarea unui control amănunţit al zonei limitrofe locuinţei persoanei dispărute, inclusiv al autoturismelor parcate, locurilor întunecoase, spaţiilor înguste, canalelor, pivniţelor etc. Din practica judiciară a reieşit faptul că, în majoritatea cazurilor, cadavrul persoanei dispărute a fost descoperit în imediata apropiere a locului dispariţiei. Exemplificând, la data de 18.10.2005, Biroul de Poliţie Ciurea, jud. Iaşi, a fost sesizat telefonic de către Chelaru Constantin cu privire la faptul că fiica sa Chelaru Larisa Georgiana, în vârstă de 8 ani, elevă la coala Generală din localitatea Lunca Cetăţuii, a dispărut în împrejurări suspecte de la domiciliu. În urma cercetării la faţa locului a locuinţei minorei dispărute şi a verificărilor ulterioare întreprinse de organele de poliţie, printre ipotezele formulate în cauză a fost şi aceea că dispariţia a avut loc ca urmare a unei agresiuni sexuale în timpul căreia victima ar fi decedat în mod accidental sau ar fi fost ucisă cu intenţie, iar ulterior cadavrul a fost transportat într-un loc necunoscut. Pentru verificarea acestei ipoteze, în cercul de suspecţi a fost inclus şi numitul Ciobanu Robert, în vârstă de 17 ani, domiciliat în acelaşi bloc cu minora dispărută, care era bănuit şi de agresarea sexuală în cursul anului 2002 a doi minori în apartamentul său. În cursul lunii decembrie 2005, cadavrul Larisei Chelaru a fost descoperit într-un container de gunoi aflat în faţa blocului unde locuia. În urma cercetărilor a fost identificat autorul omorului, acesta fiind numitul Ciobanu Robert, care a fost ulterior condamnat la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. Activităţile desfăşurate cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului se consemnează într-un proces-verbal, iar urmele, obiectele şi înscrisurile ridicate se sigilează şi ambalează conform procedurii. De asemenea, după cercetarea locului faptei, criminalistul trebuie să implementeze în sistem fişa tip Imagetrak a persoanei sau a copilului dispărut, primită în format electronic de la poliţistul de investigaţii criminale, cu menţiunea „Copil dispărut” şi să completeze câmpul „Note” de la „reţineri deţinut”, cu detaliile referitoare la data, locul, ora şi împrejurările dispariţiei, precum şi detaliile referitoare la articolele de îmbrăcăminte ori alte informaţii care pot fi valorificate pentru soluţionarea cauzei. Va scana fotografia copilului sau persoanei dispărute la o rezoluţie corespunzătoare pentru efectuarea potrivirii faciale, iar în cazul când nu se poate obţine fotografia se va întocmi portertul vorbit9. Se vor efectua verificări privind copilul dispărut în secvenţa destinată categoriei dromomani, precum şi în baza de date cu copii dispăruţi implementaţi în sistem.

Legat de utilizarea sistemului CDN pentru cadavrele necunoscute şi persoanele dispărute, criminalistul împreună cu poliţistul de investigaţii criminale completează fişa de identificare tip „D” (dispărut) în 3 exemplare, din care unul va rămâne la dosarul cauzei, al doilea se trimite la serviciul criminalistic pentru implementare în aplicaţia CDN şi ultimul se înaintează Institutului de Criminalistică din carul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Periodic, lucrătorii din cadrul Compartimentului Identificări Judiciare vor efectua comparaţii antropologice judiciare între semnalmentele, semnele particulare, obiectele personale şi de îmbrăcăminte ale copilului sau persoanei dispărute cu cele ale persoanelor şi cadavrelor cu identitate necunoscută găsite după producerea dispariţiei, din baza de date CDN, sistem care funcţionează la nivelul serviciilor criminalistice teritoriale, ca o bază de date centrală. Pe linia folosirii sistemului PRINTRAK BIS, urmele papilare ridicate de pe obiectele de uz personal ale copilului sau persoanei dispărute cu ocazia investigării tehnico-ştiinţifice efectuate la locul dispariţiei vor fi implementate în acest sistem, în vederea comparaţiilor dactiloscopice ulterioare între aceste urme şi impresiunile papilare ale persoanelor şi cadavrelor cu identitate necunoscută introduse în sistem după data dispariţiei.

Vasile Bercheşan – Cercetarea la faţa locului, principal mijloc de probă în procesul penal, Editura Little Star, Bucureşti, 2006, pag.10 2 Vintilă Dongoroz şi colab. – Explicaţii teoretice ale Codului de Procedură Penală român, vol.II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1975, pag.169 3 Art.129, alin.1 din Codul de Procedură Penală al României 4 Vezi Emilian Stancu – Tratat de criminalistică (ediţia a III-a revăzută şi adăugită), Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, pag.316; Vasile Bercheşan – op.cit., pag.20; Aurel Ciopraga - Criminalistica. Elemente de tactică, Universitatea „A.I. Cuza”, Iaşi, Facultatea de Drept, ediţia 1986, pag.24-25 5 Ion Chipăilă, Cristian-Eduard tefan, Adrian Dumitrescu, Alexandra Chipăilă – Urmărirea judiciară, Editura MIRA, Bucureşti, 2007, pag.83 6 Art.26, pct.13 din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române 7 Bujor Florescu – Curs de investigaţii criminale, Editura Concordia, Arad, 2007, pag.363 8 tefan Iancu, Bujor Florescu (coordonatori) şi colectiv – Manual de bune practici privind modul de acţiune al poliţiei în cazurile copiilor dispăruţi sau victime ale abuzurilor, traficului de persoane şi pornografiei infantile pe internet, Editura MIRA, Bucureşti, 2007, pag.14-15 9 tefan Iancu, Bujor Florescu (coordonatori) şi colectiv – op.cit., pag.16
1

28

CRIMINALISTICA

IMPLICAREA CRIMINALI TILOR ÎN EFECTUAREA INVESTIGĂRII UNUI ACCIDENT DE TRAFIC RUTIER A DUS ÎN MOD OPERATIV LA AFLAREA ADEVĂRULUI
Comisar-şef de poliţie EUGEN GOLDAN şeful Serviciului criminalistic Bacău

ccidentul de trafic rutier este un fenomen activ, în plină desfăşurare. De la o zi la alta se ivesc noi probleme în funcţie de numărul de autovehicule care este mereu în creştere, extinderea şi dezvoltarea căilor rutiere, dezvoltarea şi perfecţionarea mijloacelor de fabricaţie a maşinilor, creşterea vitezei, probleme care necesită un studiu continuu şi aprofundat. Circulaţia rutieră este un fenomen la a cărui existenţă îşi aduc contribuţia mai multe elemente componente dintre care cele mai importante sunt: omul, vehiculul, drumul şi legislaţia în domeniu sau care are influenţă asupra sa. O desfăşurare normală a traficului rutier presupune existenţa unei tipologii determinate de relaţii între elementele componente. Perturbările apărute în interacţiunea dintre elemente constituie efectiv materializarea alterării relaţiilor dintre factorii care contribuie la realizarea circulaţiei rutiere ca fenomen dinamic al vieţii sociale. O parte dintre aceste evenimente negative – perturbări – sunt denumite generic accidente de circulaţie rutieră. Pornind de la definirea accidentului ca fiind un eveniment întâmplător şi neprevăzut care cauzează o avarie sau aduce rănirea, mutilarea ori moartea unei fiinţe, constatăm că în accidentul de trafic rutier sunt implicaţi în general doi factori importanţi: autovehiculul şi omul în multiplele sale calităţi: conducător auto, pasager, pieton, biciclist etc. Aşa s-a întâmplat şi în seara zilei de 01.11.2007 pe str. Braşovului de pe raza mun. Oneşti, jud. Bacău. Era o seară târzie de toamnă cu ploaie măruntă care crea o atmosferă în stil bacovian. Numitul T.N., după ce a consumat băuturi alcoolice ca să-şi mai dreagă amarul, nevând un adăpost ca tot omul (locuia singur într-o baracă metalică lângă groapa de gunoi a oraşului), se întorcea abătut spre “locul de

A

This article wants to highlight the team work colaboration with specialists from other institutions and also the intuition, perseverence and experience of the forensic staff in identifying a vehicle involved in a traffic event, ended with the victim’s death. domiciliu” cu umbrela în mână, încă nedesfăcută, mergând pe partea stângă a carosabilului în direcţia de mers spre Braşov. Cunoscuţii l-au văzut îndreptându-se spre casă cam “nehotărât”, găsind cam greu calea cea mai dreaptă şi mai sigură. La orele 21,30, conducătorul unui autovehicul de marfă virează spre stânga intrând în curtea societăţii, după ce a acordat prioritate autovehiculelor care veneau din sens opus, dinspre Braşov. În timpul virajului, la lumina farurilor observă o persoană întinsă pe marginea carosabilului în zona parcării din faţa societăţii, în partea dreaptă a porţii de acces. După ce intră în curte, înregistrându-se apoi în registrul de la poartă, întreabă pe angajatul societăţii dacă a văzut persoana de pe marginea şoselei. Nedumerit de cele spuse, împreună cu conducătorul auto, acesta a ieşit din curte văzând la rândul său persoana respectivă zăcând într-o baltă de sânge. Nu a mai rămas decât să anunţe poliţia. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită din cadre ale Poliţiei mun. Oneşti condusă de scms. Dăscălescu Vasile, şeful biroului poliţiei rutiere, însoţită de lucrătorul criminalist de serviciu ag. şef adj. Bălbărău Adrian, care în urma primelor evaluări efectuate, având în vedere aspectele din câmpul infracţional, au conchis că persoana în cauză (persoană care la momentul respectiv era cu identitate necunoscută) este victima unui accident rutier. Imediat au fost alertate şi alte cadre din structura de poliţie rutieră, care împreună cu şeful Poliţiei mun. Oneşti, cms. şef. Moroşanu Emil, au organizat, în paralel cu cercetarea locului faptei, activităţi specifice de investigare pentru identificarea victimei, a potenţialilor martori, având ca ţintă obţinerea de date care să ducă la stabilirea modului în care s-a produs accidentul rutier şi la identificarea potenţialului vehicul implicat în comiterea acestuia.

CRIMINALISTICA

29

Cercetarea locului faptei s-a desfăşurat în condiţiile atmosferice specifice anotimpului de toamnă, pe timp ploios, la lumina artificială a surselor folosite. Din perspectiva criminalistică, cunoaşterea locului unde s-a consumat activitatea infracţională are importanţă, înainte de toate, pentru organizarea cercetării lui în vederea identificării şi fixării urmelor infracţiunii, a altor mijloace materiale de probă care pot fi valorificate în scopul stabilirii adevărului. Cercetarea nu s-a rezumat numai asupra locului în care a fost găsit cadavrul, ci s-a desfăşurat pe arii mult mai extinse, atât în direcţia de mers spre Oneşti, cât şi în cea de mers spre Braşov, de o parte şi de alta a carosabilului. A doua zi, la lumină naturală, au fost reluate activităţile specifice, în paralel o altă echipă însoţită de cms.şef Unguru Viorel, şeful biroului criminalistic Oneşti, examinând împreună cu medicul legist victima. Decesul victimei a fost violent, datorându-se stopului cardio-respirator instalat după multiple fracturi de craniu, coaste şi coloană vertebrală, cu hemoragie subarahnoidială cerebrală şi cerebeloasă, rupturi viscerale şi hemoragie externă şi internă, consecutive unui politraumatism prin accident de circulaţie rutieră. Toate aceste leziuni de violenţă externe şi interne au legătură de cauzalitate directă cu decesul, stabilindu-se totodată câteva zile mai târziu că victima prezenta şi o alcoolemie de 2,30÷2,75 g 0/00

Toate aceste activităţi au fost monitorizate în permanenţă de la nivelul conducerii I.P.J. Bacău, activităţile criminalistice fiind verificate de către conducerea serviciului de profil. Întrucât în urma investigaţiilor efectuate – inclusiv identificarea şi vizionarea înregistrărilor camerelor de supraveghere ale staţiilor PECO ori ale altor societăţi aflate pe rutele prezumtive şi surprinse într-un interval orar în care s-ar fi comis accidentul rutier - nu au rezultat indicii clare pe baza cărora să se fi elaborat o ipoteză care să “stea în picioare” în ceea ce priveşte sensul de deplasare a vehiculului implicat în accident, la sugestia şefului inspectoratului, cms. şef Alexa tefan, împreună cu şeful biroului de investigare tehnico-ştiinţifică a locului faptei m-am deplasat la Poliţia mun. Oneşti unde am luat act de rezultatul cercetării la faţa locului, de concluziile preliminare ale medicului legist. Totodată am examinat obiectele de îmbrăcăminte ale victimei, deplasându-ne şi la locul comiterii accidentului. După o evaluare făcută pe baza elementelor certe pe care le aveam şi anume urmele identificate, modul de dispunere a obiectelor şi fragmentelor de plastic provenite de la vehiculul implicat în accident, am conchis că acesta din urmă, un autovehicul de tonaj, se deplasa cel mai probabil din direcţia Braşov către mun. Oneşti lovind victima cu partea dreaptă – concluzie preliminară care contrazicea însă rezultatele verificărilor

30

ASPECTE FIXATE CU OCAZIA CERCETĂRII LOCULUI FAPTEI

CRIMINALISTICA

şi investigaţiilor efectuate în zonă. Era, de asemenea, posibil ca şoferul să nu fi avut cunoştinţă de producerea accidentului, victima în momentul impactului aflându-se într-o poziţie semişezândă, fiind instabil pe picioare din cauza stării de ebrietate în care se găsea. Pentru a certifica ori pentru a contrazice concluzia preliminară era absolut necesar să stabilim de la ce tip de autovehicul provin fragmentele de plastic identificate la faţa locului. O parte dintre acestea se îmbinau şi alcătuiau o formă cât de cât aptă să ne ajute în acest demers al investigaţiei criminalistice.

Fragmentul rezultat din îmbinarea fragmentelor ridicate din câmpul infracţional cu ocazia cercetării şi recercetării efectuate

În acest sens, am preluat imaginile fragmentului de plastic de culoare albă rezultat din îmbinarea unora dintre fragmentele dispersate şi împreună cu şeful biroului de cercetare a locului faptei din cadrul serviciului cms. şef Horgan Gheorghi, am contactat câteva persoane cu cunoştinţe în domeniul construcţiilor de maşini. Una dintre persoanele contactate, văzând imaginea fragmentului de plastic a afirmat cu certitudine că provine din flapsul din partea dreaptă a barei de protecţie a cabinei unui autovehicul marca MAN TGA. Pentru a demonstra cele afirmate a adus un flaps provenind de la bara de protecţie a unui astfel de autovehicul apoi ne-a invitat la garajul său unde existau două autovehicule de aceeaşi marcă.

ANSAMBLUL FRAGMENTELOR ÎN LITIGIU COMPARATIV CU FLAPS DREAPTA DE LA CABINA UNUI MAN TGA

Examinările efectuate au confirmat supoziţiile cu privire la mecanismul accidentului. Astfel, a doua zi de la terminarea cercetărilor la faţa locului am reuşit să stabilim tipul de autovehicul şi totodată direcţia de deplasare. Din acest moment verificările specifice, filtrele, controalele aveau un obiectiv clar, fiecare poliţist primind câte o imagine a caroseriei. Singura problemă era dacă acesta se găsea la momentul comiterii accidentului în tranzit, acest aspect fiind luat în calcul, verificările fiind efectuate pe trasee extinse. Activităţile ulterioare au dat roade. La data de 07.11.2007 a fost depistat în trafic autovehiculul, marca MAN TGA, care avea lipsă flapsul din dreapta barei de protecţie. De aici nu a mai lipsit decât un pas. La solicitarea organelor de poliţie, patronul firmei, contactat telefonic, a pus la dispoziţie flapsul lăsat de conducătorul auto la reparat. Examinările efectuate au confirmat că fragmentele ridicate de la locul faptei provin de la flapsul cu pricina, care la rândul lui provine de la vehiculul depistat în trafic, chiar dacă acesta fusese raparat prin folosirea fibrei de sticlă.

CABINA UNUI MAN TGA I LOCUL DE UNDE PROVIN FRAGMENTELE ÎN LITIGIU RIDICATE DE LA LOCUL FAPTEI

Ca şi concluzie, munca în echipă, insistenţa, perseverenţa, intuiţia, experienţa şi-au spus cuvântul.

CRIMINALISTICA

31

IMPORTANŢA REALIZĂRII MODELELOR DE COMPARAŢIE, ÎN CADRUL C.T.S./EXPERTIZELOR DE NATURĂ TRASEOLOGICĂ
Subcomisar de poliţie MAGHIAR PAVEL Subcomisar de poliţie CIOBANU RAFAEL-EMIL I.P.J. Covasna

n practica poliţienească, atunci când se cercetează infracţiuni de furt comise cu ajutorul unor „instrumente de spargere”, cel mai frecvent întălnite sunt urmele de apăsare care mai sunt denumite şi urme de forţare. Acestea sunt urme statice care reproduc în cele mai bune condiţii construcţia exterioară a instrumentului folosit şi sunt create de răngi, leviere, şurubelniţe etc. Odată cu formarea urmelor de apăsare, se pot forma şi urme de frecare- alunecare, ca urmare a forţării diferitelor obstacole întâlnite de infractor în timpul comiterii unei fapte. Urmele striaţii rezultate au un caracter dinamic şi conţin de regulă suficiente elemente pentru identificarea obiectului creator. O activitate foarte importantă în cadrul examinărilor traseologice este crearea modelelor de comparaţie. Modelele de comparaţie se execută folosind instrumentele cu care se presupune că au fost create urmele în litigiu, în încercările efectuate respectându-se pe cât posibil mecanismul prin care acestea au fost create. Pentru a se evita producerea unor modificări pe părţile active ale instrumentelor de spargere este bine ca la început, modelele experimentale să fie create pe suporturi moi, cum ar fi plastilina, ceara sau plumbul. Dacă rezultatul examinărilor comparative este nesatisfăcător, se impune crearea de modele de comparaţie pe un suport asemănător din punct de vedere al caracteristicilor fizice. Spre exemplificare, prezentăm o cauză penală soluţionată de poliţiştii criminalişti covăsneni, în care identificarea instrumentului s-a realizat numai atunci când modelele de comparaţie s-au obţinut folosind un suport cu caracteristici similare

Î

„In the present article, the authors want to emphasize the importance of the way of realizing the comparison patterns on such supports, almost similar to those on which remained the evidence at the crime place and by the same mechanism, as being a successful stage whithin all the examinations of traseologic nature”. suportului urmelor striaţii în litigiu. În perioada 30.01-01.02.2008, autori necunoscuţi au intrat prin efracţie în trei case de vacanţă şi un magazin situate în localităţile Dalnic şi Moacşa, judeţul Covasna, de unde au sustras bunuri, alimente şi bani. După câteva zile poliţiştii covăsneni au fost anunţaţi de colegii harghiteni despre faptul că au identificat o persoană care prezintă asupra sa bani şi bunuri pe care nu le poate justifica. După identificarea acesteia în persoana numitului A.P., s-a stabilit că cel în cauză deţinea în bagaje printre alte bunuri, un levier. În continuare s-a trecut la verificarea cauzelor cu A.N. menţionate, stabilindu-se că în aceste cauze s-a folosit acest tip de instrument de spargere. Prezentăm în continuare selecţii dintr-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică din cele patru întocmite şi etapele obţinerii modelelor de comparaţie. Modelele de comparaţie s-au realizat printr-o mişcare de comprimarefrecare prin care s-a urmărit reproducerea cât mai fidelă a muchiei frontale a tălpii levierului pe următoarele

32

suporturi : plastilină, ceară, plumb. Foto 1. Modelul de comparaţie obţinut

CRIMINALISTICA

pe suport de plastilină. Foto 2. Modelul de comparaţie obţinut

În final, după încercări repetate pe suporturile menţionate şi ilustrate mai sus, s-a reuşit obţinerea modelului de comparaţie pe acelaşi tip de şild, ilustrat în

pe suport de ceară. Foto 3. Modelul de comparaţie obţinut pe suport de plumb.

Foto 5. Detaliu metric a urmei în litigiu. Urma de

foto 8, care prezintă striaţii comune cu urma în litigiu. Foto 4. ildul pus la

comprimare-frecare de pe şild conţine dâre şi striaţii paralele, de lăţimi diferite şi este amplasată deasupra orificiului corespunzător siguranţei tip yale. Aceasta este dispusă transversal, oblic pe şild, şi este formată prin detaşarea şi zgârierea vopselei, ca urmare a acţiunii dinamice a instrumentului. Urma redă proeminenţele unei zone a instrumentului folosite ca punct de sprijin pentru formarea unei pârghii, la forţarea uşii de acces. Foto 6. Levierul metalic pus la

CRIMINALISTICA

dispoziţie.

dispoziţie.

33

Foto 7. Detaliu al tălpii levierului.

Levierul pus la dispoziţie nu conţine inscripţii de identificare. Acesta are lungimea totală de 350 mm, zona activă cu lăţimea de 35 mm este prevăzută cu o despicătură centrală de formă unghiulară. Levierul este prevăzut cu o talpă metalică de formă aproape pătrată cu latura de 30 mm, sudată pe corpul levierului, folosită ca punct de sprijin.

NOUTĂŢI EDITORIALE
DREPT CONTRAVENŢIONAL căile de atac în materie contravenţională; executarea sancţiunilor şi reglementări contravenţionale în diferite domenii de activitate reglementate de legi speciale. Recomandăm această lucrare de mare actualitate nu numai poliţiştilor, ci şi funcţionarilor publici abilitaţi să constate şi să sancţioneze contravenţii în diferite domenii de activitate. De asemenea, această lucrare este utilă avocaţilor, precum şi magistraţilor care judecă plângerile îndreptate împotriva proceselor verbale de constatare a contravenţiilor. V. LĂPĂDU I

Recent, Editura SITECH din Craiova a scos de sub tipar manualul de Drept Contravenţional Ediţia a II-a revizuită şi actualizată cu ultimele reglementări legislative în domeniu, avându-i ca autori pe lector univ. dr. Constantin Drăghici , conf. univ. dr. Adrian Iacob şi lector univ.dr. Victor Constantin Draghici, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Autorii prezintă într-o succesiune logică si riguros argumentate probleme privind Dreptul Contravenţional ca ramură de drept, principiile sale fundamentale, izvoarele şi legătura cu alte ramuri de drept, normele şi suporturile juridice de Drept Contravenţional. În capitolele următoare sunt abordate aspecte legate de caracterizarea contravenţiei ca faptă antisocială, noţiunea, trăsăturile, elementele constitutive ale acesteia şi sancţiunile contravenţionale; cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei sau răspunderea juridică a făptuitorului: procedura de constatare a contravenţiilor; de aplicare a sancţiunilor;

34

CRIMINALISTICA

CONSIDERAŢII PRIVIND APRECIEREA RAPOARTELOR DE EXPERTIZǍ CRIMINALISTICǍ I A CONSTATĂRILOR TEHNICO- TIINŢIFICE CA MIJLOACE DE PROBǍ ÎN PROCESUL PENAL
Conf.univ.dr. GHEORGHE ALECU Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Constanţa

Aceste organe verifică concluziile rapoartelor respective în funcţie de ansamblul probelor administrate în cauză. Aprecierea unui raport de constatare tehnicoştiinţifică sau de expertiză judiciară este o operaţie dificilă, care trebuie să fie efectuată cu grijă deoarece supraaprecierea sau subaprecierea concluziilor poate conduce la soluţii eronate1. O apreciere corectă a concluziilor acestor genuri de rapoarte presupune o examinare multilaterală din partea organelor judiciare. În examinarea concluziilor expertizei, organul judiciar va folosi propriile sale cunoştinţe de specialitate pe care le are sau se va documenta în problemele respective. Foarte importantă pentru verificarea rapoartelor de constatare şi a expertizelor este verificarea lor sub dublu aspect: din punct de vedere al respectării regulilor procedurale şi al conţinutului acestora. Cât priveşte primul aspect, se va verifica modul în care a fost numit expertul şi dacă nu există motive de recuzare care să nu fi fost observate. Tot astfel, se va avea în vedere dacă în raportul de constatare sau de expertiză este cuprinsă o descriere clară a elementelor

oncluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică şi ale expertizelor fie că aparţin unui singur specialist sau expert, fie că exprimă consensul mai multor specialişti, nu sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală sau pentru instanţele de judecată.

C

The conclusions of the technical and scientific reports as well as those of the expertise are not compulsory for the law enforcement employees, nor for the judicial instances. These individuals only check the conclusions of the given reports depending on the other evidence. The full understanding of a technical and scientific report or of an expertise is a difficult procedure which involves a multilateral examination of the concerned individuals. Throughout the examination of the conclusions of the expertise, the individual needs to use his own knowledge of this domain or research the information he shall need to use. examinate de specialist şi care au stat la baza concluziilor constatării sau expertizei. Se va urmări dacă s-au dat răspunsuri la toate întrebările puse şi dacă răspunsurile sunt complete, dacă părţile au fost citate în cazul în care legea prevede expres această obligaţie, precum şi dacă opiniile separate sunt cuprinse în raport. Deficienţele constatate în cadrul acestei activităţi de verificare formală pot antrena consecinţe diferite, respectiv anularea expertizei, restituirea raportului pentru unele completări, dispunerea unui supliment de expertiză sau a unei noi expertize. Dacă organul judiciar apreciază că din punct de vedere al regulilor procedurale raportul nu prezintă lipsuri, se va trece la etapa următoare, respectiv verificarea conţinutului propriu-zis al raportului de constatare sau de expertiză. Acest al doilea aspect al verificării expertizei sau constatării tehnico-ştiinţifice va stabili dacă raportul corespunde exigenţelor de ordin logic şi ştiinţific şi dacă este suficient de motivat. Se va verifica dacă expertul sau specialistul a folosit pentru investigaţiile sale toate materialele necesare pe care le putea avea la îndemână, aceasta constituind o condiţie foarte importantă, iar neîndeplinirea ei conducând la desfiinţarea hotărârii judecătoreşti deficitare sub acest aspect2. Se vor verifica, de asemenea, metodele de lucru folosite de specialişti şi experţi în cadrul investigaţiilor de specialitate pe care le-au întreprins, examinându-se

CRIMINALISTICA

35

dacă s-au folosit metodele, datele şi aparatele cele mai noi şi adecvate ale ştiinţei şi tehnicii în domeniul respectiv3. Acest lucru are importanţă deoarece dă posibilitatea să se aprecieze justeţea metodei de cercetare folosite, dar şi pentru faptul că ajută la formarea convingerii instanţelor de judecată cu privire la corectitudinea concluziilor finale. Se va verifica logica raţionamentelor pe care se bazează expertul, urmărindu-se dacă s-a ajuns la înţelegerea justă a faptelor care necesită o explicaţie ştiinţifică. În acest cadru, trebuie verificat şi dacă răspunsurile specialiştilor şi ale experţilor la întrebările puse nu se contrazic. Se va urmări în cazul numirii mai multor experţi dacă au aceeaşi părere sau există şi păreri diferite. O condiţie neapărat necesară pentru ca organul judiciar să poată face aceste verificări, o constituie motivarea corespunzătoare de către expert a concluziilor sale. În cazul expertizei medico-legale care ajunge la concluzii contrare, este obigatorie obţinerea avizului Comisiei superioare medico-legale, din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti. Obligativitatea rezultă din prevederile art.24 din O.G. nr. 1/2000. Organele judiciare sau părţile, examinând raportul de expertiză, pot constata că acesta este necorespunzător, prezentând neclarităţi sau lacune ale efectuării investigaţiilor de specialitate, constând în cercetări incomplete sau rezultate inexacte. În asemenea situaţii, organul judiciar trebuie să ia măsuri de remediere a situaţiilor necorespunzătoare, după cum urmează: • pentru rezolvarea unor neclarităţi, organul judiciar poate chema pe expert pentru a da lămuriri; • dacă expertiza este incompletă, organul judiciar poate solicita un supliment de expertiză; • dacă concluziile expertului prezintă inexactităţi ori expertiza trebuie anulată din diferite motive care nu pot fi remediate, se va dispune efectuarea unei noi expertize. Temeiul legal al măsurilor care se pot lua de către organele judiciare în cazul deficienţelor pe care le prezintă unele expertize se găseşte în dispoziţiile articolelor 124 şi 125 din C.pr.pen. Cu privire la chemarea expertului pentru lămuriri, C.pr.pen. în art. 124 al.2 prevede: "când se socoteşte necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris ori se dispune chemarea lui pentru a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză". În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor referitoare la ascultarea martorilor. În art.124 al.3 se prevede că lămuriri suplimentare se pot cere în scris şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertiză criminalistică ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza. Dacă expertiza este

36

incompletă, conform art.124 al.1 din C.pr.pen. organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune efectuarea unui supliment de expertiză, fie de către acelaşi expert, fie de către altul. Această măsură poate fi luată din oficiu de către organele judiciare sau la cererea părţilor. Deci, în situaţiile în care se constată că investigaţiile de specialitate sunt incomplete, nu se dispune o nouă expertiză, ci o completare a raportului primei expertize dispuse în cauză. Efectuarea unei expertize incomplete poate fi determinată de mai multe cauze, şi anume: organul judiciar nu a precizat suficient de clar cadrul expertizei sau nu a pus la dispoziţia expertului toate materialele necesare; părţile nu au dat expertului toate lămuririle care se impuneau; experţii au omis să întreprindă cercetări asupra uneia dintre problemele date spre rezolvare sau le-au cercetat parţial4. Este recomandat ca suplimentul de expertiză să fie efectuat de acelaşi expert, dacă lipsurile ce s-au constatat nu-i sunt imputabile5. Legile speciale au prevăzut, de asemenea, unele situaţii care ar putea conduce la efectuarea unui supliment de expertiză sau a unei noi expertize, de aceea au stipulat obligativitatea exercitării controlului asupra expertizelor înainte de a fi depuse la organele judiciare6. O nouă expertiză poate fi dispusă atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză. În astfel de situaţii se dispune anularea primei expertize (art. 197 din C.pr.pen.). În ce priveşte situaţiile care ar putea crea îndoială cu privire la exactitatea concluziilor, acestea pot fi multiple: când din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că expertul nu a folosit cele mai adecvate metode ştiinţifice în efectuarea lucrărilor, când apar evidente îndoieli cu privire la competenţa, conştinciozitatea sau obiectivitatea expertului, când între concluziile expertizei şi majoritatea celorlalte probe efectuate în cauză există o contradicţie flagrantă etc.

CRIMINALISTICA

Noua expertiză se dispune pentru lămurirea aceloraşi probleme care au format obiectul cercetării iniţiale. Această nouă expertiză se dispune de către organul judiciar din oficiu sau ca urmare a cererii părţilor, apreciate ca întemeiată. Rezultatul verificării concluziilor rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică ori ale expertizelor poate conduce la existenţa unei perfecte concordanţe între aceste concluzii şi cele care pot fi trase din ansamblul probelor adunate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti. În acest caz, raportul de constatare sau de expertiză este confirmat. Verificarea poate avea însă ca rezultat neacceptarea concluziilor, datorită faptului că cercetările organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată au condus la aflarea de elemente probatorii noi care pun într-o altă lumină datele anterioare pe care se sprijină constatarea sau expertiza7. Alteori, verificarea rapoartelor de constatare sau de expertiză poate conduce la constatarea că persoanele însărcinate cu efectuarea acestora au procedat necorespunzător cunoştinţelor de specialitate sau nu au folosit metodele sau mijloacele cele mai indicate pentru a ajunge la concluzii precise, temeinice. În astfel de situaţii rapoartele de constatare sau de expertiză şi concluziile lor vor fi infirmate. Infirmarea concluziilor nu trebuie să fie făcută decât motivat, arătându-se în ce constau insuficienţele acestora. Aşa cum am mai arătat, de mai multe ori concluziile constatărilor şi ale expertizelor au fost reţinute ca unice probe în lipsa altor probe concludente, fără ca temeinicia hotărârilor judecătoreşti să fie pusă la îndoială, ceea ce reflectă valoarea ştiinţifică şi forţa probantă a lucrărilor prezentate. În acelaşi sens, în literatura de specialitate penalǎ şi procesual penalǎ sau pronunţat mai mulţi specialişti8. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în cazul rapoartelor de constatare ori al expertizelor care pronunţă concluzii cert negative ori de probabilitate. Caracterul probabil al concluziilor unor expertize judiciare ori constatări tehnico-ştiinţifice este consecinţa unor factori obiectivi, cum ar fi lipsa unor metode şi tehnici adecvate de cercetare a problemelor care se pun în cauza respectivă, volumul redus al materialului prezentat pentru examinare cât şi a unor factori subiectivi cum ar fi săvârşirea unor greşeli în cercetarea locului faptei şi pe care organele judiciare le-au sesizat şi au dispus măsuri corespunzătoare. Baza concluziilor probabile este constituită totdeauna pe date faptice certe, stabilite în mod corect şi obiectiv şi pe o motivaţie ştiinţifică a situaţiilor care nu au permis o certitudine. Mai mult decât atât, se poate afirma că în locul unor concluzii categorice, nefundamentate ştiinţific, sunt preferabile concluziile probabile, bazate pe date obiective şi coroborate cu alte mijloace de probă, care permit stabilirea adevărului în procesul penal. Denumirea de "concluzie probabilă" folosită în România este utilizatǎ şi în alte ţări, din aceleaşi considerente obiective prezentate mai sus9.

În materia constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor nu există reglementări proprii cu privire la nulitate, fiind aplicabile dispoziţiile de drept comun cuprinse în art.197 din C.pr.pen. În cazul celorlalte încălcări, respectiv a unor norme cu caracter dispozitiv, acestea pot fi invocate numai de partea interesată şi numai dacă s-a adus vreuneia dintre părţi o vătămare care nu ar putea fi înlăturată în alt mod. Profesorul Traian Pop subliniază în lucrarea "Drept procesual penal" că "expertiza, ca orice activitate omenească, este susceptibilă de erori şi abuzuri, precizând că erorile pot proveni din ignoranţă sau superficialitate, iar abuzurile din parţialitate, interes şi vanitate", dar că nu este corect a generaliza acest lucru. Tot domnia sa, arată că la expert posibilitatea de eroare este mai mare (ca şi tentaţia de abuz), decât la martor, deoarece o mărturie poate fi verificatǎ prin confruntarea cu alte mărturii, martorul având mai puţină independenţă decât expertul care are la îndemână argumente ştiinţifice şi tehnice mai greu de verificat10. Faţă de progresul ştiinţei şi tehnicii, constatările tehnico-ştiinţifice, expertizele judiciare s-au impus de la sine ca mijloace de probă, iar în ceea ce priveşte erorile care pot conduce la nulitatea lor s-au adus multe îmbunătăţiri în timp. Faptul că în aprecierea finală a probelor organul judiciar nu este obligat să dea o soluţie în conformitate cu concluziile specialistului sau ale expertului, cât şi posibilitatea efectuării unui supliment de expertiză sau a unei noi expertize, evidenţiazǎ libertatea organelor judiciare de a aprecia valoarea mijloacelor de probă.

Gh.Alecu, “Criminalistică. Noţiuni teoretice şi practice”, Ed.Europolis, Constanţa 2004, p.52. 2 Cârjan L. „Compendiu de criminalistică“, Ed. Fundaţiei „România de Mâine“, Bucureşti 2004, pp. 304-305. 3 Mihuleac E. „Expertiza judiciară“, Ed. tiinţifică, Bucureşti, 1971, p. 275. 4 Alecu Gh., “Criminalistică.Curs Universitar”, Ed.Ovidius University Press, Constanţa 2004, p.462. 5 Le Clere M. „Manuel de police tecnique“, Ed. Police Revue, Paris 1974, pp. 72-73. 6 Ordonanţa Guvernului României, nr. 1/2000, privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 22/2000. 7 E.Mihuleac, op.cit., p. 280. 8 Gr.Theodoru, L.Moldovan, “Drept procesual penal”. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979, p. 156 // Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, Drept penal şi procesul penal, Ediţia a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 421// I. Griga, “Drept procesual penal”. Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2004, p. 310. 9 A.Frăţilă, Gh.Păşescu, “Expertiza criminalistică a semnăturii”Ed.Naţional, Bucureşti 1997, p. 156. 10 T.Pop, “Curs de Criminologie”, Cluj, 1928, p. 343.
1

CRIMINALISTICA

37

DE LA FURT DE LEMNE LA ... TENTATIVĂ DE OMOR
Procuror VIOREL GAVRA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor Subcomisar de poliţie COSTEL POPA, Serviciul Criminalistic al I.P.J. Bihor

În ziua de 3 mai 2008, în jurul orei 02, prin Serviciul 112, Postul Poliţie Tileagd a fost sesizat de către I.I. din Tileagd, str. Viilor, nr 1, tehnician silvic, despre faptul că AN, prin incendiere şi distrugere, le-au pus viaţa în pericol lui şi părinţilor săi, în locuinţa de domiciliu. Incendiul a fost stins de către părţile vătămate prin mijloace proprii. La faţa locului s-au deplasat lucrători ai P.P. Tileagd care au luat măsuri pentru înlăturarea pericolului, conservarea locului faptei şi au efectuat primele investigaţii. În vederea efectuării cercetării la faţa locului, s-a deplasat o echipă complexă, condusă de către procuror Gavra Viorel şi compusă din cms. şef Ursuţa Cantemir, adjunct şef I.P.J. Bihor, cms. erfezeu Nicolae, şeful Serviciului Criminalistic, scms Popa Costel şi agent şef Silaghi Dumitru conductor câine urmă şi cms. Laza Gheorghe de la Serviciul de investigaţii criminale. Imobilul unde se reclama comiterea actelor de distrugere şi violenţă este situat la liziera unei păduri, fiind mărginit de aceasta din trei părţi-la vest, sud şi est. S-a constatat că spaţiul de locuit prezintă distrugeri

morul este prima faptă incriminată de Codul Penal din suita celor comise cu intenţia de a suprima viaţa victimei. Art. 176, alin. 1, lit. „b” din C.P. defineşte omorul deosebit de grav ca săvârşit asupra a două sau mai multor persoane, sancţiunea prevăzută fiind detenţia pe viată sau închisoarea de la 15 la 25 ani. Tentativa se pedepseşte. rt. 217 alin. 1 din C.P. stipulează infracţiunea de distrugere astfel: distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate. O formă agravantă este prevăzută în alin. 4 al articolului, în situaţia în care distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebiunţare se săvârşeşte prin incendiere, explozie ori prin orice alt mijloc şi dacă rezultă pericol public.

O A

The authors present a case of attempted murder, committed in Bihor County. The main aspects of the crime scene are presented.
provocate de ardere pe latura nordică. Geamurile locuinţei situate pe laturile de est, sud şi nord, uşa de acces situată la est erau distruse, ca şi partea nordestică a terasei locuinţei şi o parte din acoperiş. La o distanţă de aproximativ 3 m de latura estică s-a găsit tractorul părţii vătămate, prezentând urme de tăiere la anvelopele roţilor, iar în partea superioară a acestuia sau găsit fragmente de ţigle şi plăci onduline provenind din acoperişul distrus al locuinţei.Tractorul a fost manipulat de către autori, din partea nordică a imobilului şi deplasat 40 m, distrugând terasa în partea nordvestică, loc de unde a fost scos de către partea vătămată, pentru a se evita amploarea incendiului şi distrugerea sa. Lângă partea nordică a locuinţei s-a găsit un recipient din plastic, carbonizat, cu miros de carburant, ridicat în vederea efectuării de expertize fizico-chimice. În locuinţă, respectiv terasă, hol, bucătărie şi cameră, s-au găsit fragmente de stinghii din lemn provenind din terasa distrusă. De la faţa locului s-au ridicat urme biologice şi urme papilare de pe stinghiile din lemn găsite în locuinţă. S-au ridicat 5 urme papilare, trei fiind apte în procesul de identificare criminalistică. În urma comparaţiilor dactiloscopice efectuate în Sistemul AFIS 2000, s-a stabilit că o urmă papilară a fost creată de către numitul D.V. din Tileagd. Prelevîndu-se impresiunile papilare ale persoanelor incluse în cercul de suspecţi şi efectuându-se comparaţii dactiloscopice s-a stabilit că celelalte două urme papilare ridicate cu ocazia CFL au fost create de către numiţii D.S. şi C. G-F din Tileagd. S-a reuşit astfel să se probeze participarea la comiterea infracţiunilor, pe baza urmelor papilare, a trei dintre cei patru autori. Cele patru persoane erau cunoscute de către poliţişti şi de către lucrătorul silvic ca fiind sancţionaţi pentru infracţiuni silvice şi având o stare conflictuală pe acest fond cu lucrătorul silvic. S-au întocmit R.C.T.S .dactiloscopice, însuşite de către instanţa de judecată, folosite la documentarea activităţii infracţionale şi la emiterea de mandate de arestare preventivă pentru autori. În sarcina acestora sau reţinut săvârşirea infracţiunilor de distrugere cu

38

CRIMINALISTICA

Aspecte din planşa foto efectuată cu ocazia cercetării la faţa locului (C.F.L.)

Foto 1- 4: Locuinţa situată în Tileagd, str. Viilor, nr. 1 şi distrugerile cauzate de incendiu pe latura nordică.

Foto 5-6. Latura nord-estică a terasei, distrusă prin deplasarea tractorului şi locul unde a fost găsit tractorul având anvelopele roţilor tăiate

Foto 7: Uşa forţată

CRIMINALISTICA

39

Foto 8-9: Ferestrele distruse ale locuinţei.

Foto 10-14: Fragmente de stinghii din lemn, provenind din terasa distrusă (de pe care s-au ridicat urmele papilare).

40

CRIMINALISTICA

Foto 15-17: Cele trei urme papilare apte pentru procesul de identificare criminalistică, ridicate de pe stinghiile din lemn cu ocazia CFL.

CONSIDERENTE DESPRE RELAŢIA EXPERT NUMIT - EXPERT PARTE!
Ing. MIRCEA FIERBINŢEANU – expert judiciar

ractica elaborării expertizelor conduce uneori la atâtea subiecte controversate, încât uneori acestea se transformă în pure abuzuri, care, în cauzele judiciare, pot provoca mari neajunsuri în procesul de justiţie, care se pot solda, de cele mai multe ori, cu nerespectarea procedurilor, iar în consecinţă motive de recurgere la alte instanţe sau denigrarea justiţiei deformând imaginea magistraţilor. Dacă în domeniul expertizei judiciare dreptul părţilor de a apela la un expert recomandat sau specialist se respectă cu relativă exactitate, trebuie să recunoaştem că, în domeniul expertizei criminalistice acest drept este desconsiderat complet. În cauzele penale, expertiza judiciară şi criminalistică este reglementată prin Codul de procedură Penală, art. 54, 116-125, 190, 319 şi 327. Părţile pot fi asistate de un expert, recomandat de către acestea, care să participe la efectuarea expertizei, precum şi a modului de conlucrare a expertului numit cu cel recomandat de către părţi, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 143/05.10.1999, publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 585/30.11.1999. Decizia menţionată, definitivă şi obligatorie, are ca efect înlăturarea din legislaţie a dispoziţiei declarate neconstituţionale, efect asemănător celui produs de abrogare, dar cu putere numai de la data publicării în monitorul oficial. Atât normele speciale în materie, Ordonanţa Guvernului României nr. 2/2000, aprobată

P

The author of the article presents a few theoretical and practical aspects of the relation between the public and private expert.
prin Legea nr. 156/2002 referitoare la expertiza judiciară şi extrajudiciară, cât şi Ordonanţa Guvernului României nr. 75/24.08.2000, aprobată prin Legea nr. 488/11.06.2002, referitoare la expertizele criminalistice, statuează în mod expres dreptul părţilor interesate de a solicita participarea la efectuarea expertizei pe cheltuiala lor şi a unui expert sau specialist nominalizat de ele, că expertul parte participă la efectuarea expertizei dispuse de către organul judiciar şi expertului numit conlucrează cu cel recomandat de către părţi. Mai mult, C.p.p., la art. 119-122, stabileşte modul cum expertul parte are acces la dosar şi cum trebuie să fie întocmit un raport de expertiză, mai precis atunci când sunt mai mulţi experţi sau dacă sunt deosebiri de păreri. Opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului de expertiză sau într-o anexă. Dacă în domeniul unei expertize judiciare acest lucru se respectă, în sensul că expertul numit colaborează cu expertul parte şi elaborează un singur raport de expertiză sau expertul parte îşi exprimă opinia separat, dar referitor la raportul de expertiză întocmit de către expertul numit, în domeniul expertizei criminalistice, care la momentul actual se realizează numai prin Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) şi Institutul de Criminalistică, primul subordonat Ministerului Justiţiei, iar al doilea subordonat Inspectoratului General al Poliţiei Române – a se vedea monopolul de stat în domeniu - ca şi cum în România nu ar exista cadre şi

CRIMINALISTICA

41

• ordonanţa cu numirea expertului şi cu obiectivele expertizei; • chitanţa de achitare a onorariului de expert; • proces-verbal de cercetare la faţa locului; • schiţa cu locul producerii accidentului; • planşele fotografice de la locul accidentului; • declaraţiile părţilor, ale tuturor martorilor oculari şi asistenţi, ale urmaşilor decedatului (dacă este cazul); • declaraţiile participanţilor la trafic; • copie de pe certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului; aici este necesar să facem o paranteză şi să amintim că expertului trebuie să ştie dotările opţionale (ABS, EDS etc.), pentru edificarea expertului de ce autovehiculul nu a descris în traiectoria sa urme de frânare; • buletin de stabilire a alcoolemiei cu procesul-verbal de recoltare; • raportul medico-legal sau necropsia; • certificat de deces (dacă este cazul); • procesul-verbal de verificare a stării tehnice; • dovezi de efectuare a unor experimente judiciare, dispuse de către organul de cercetare penală, cu prezenţa obligatorie a acestuia; • copie de pe fişa de internare şi foile de observaţie medicală; • citaţii, dovezi de convocare, dovezi referitoare la luarea la cunoştinţă a unor drepturi ca: apărător, expert parte etc.

specialişti la nivelul experţilor criminalişti privaţi cu vastă experienţă în domeniile lor, lucrurile stau altfel. Dar să ne explicăm. INEC nu permite accesul expertului parte la dosarul cauzei, exercitând un embargou total asupra dosarului, după care elaborează expertiza în cauză, apoi expediază atât dosarul, cât şi expertiza respectivă la organul judiciar. Se pune următoarea întrebare: dacă organul judiciar este din Satu Mare, iar expertiza se dispune a se efectua de către INEC, iar expertul recomandat de parte este din Bucureşti, cum ia acesta la cunoştinţă de conţinutul expertizei? Ducându-se la Satu Mare, în această situaţie îngreunându-se mersul procedural al sistemului judiciar? Desigur că aici este cazul unui abuz, care se poate elimina prin răspunsul la o altă simplă întrebare: care este temeiul legal prin care INEC nu asigură accesul la dosar şi nu elaborează o singură expertiză, împreună cu expertul parte sau cu specialistul? Răspunsul este unul singur: nu există niciun temei legal! Atunci în această situaţiune se impune emiterea unui act normativ prin care să se statueze aceste comportamente, după părerea autorului cel mai potrivit fiind un ordin al Ministrului Justiţiei. Am amintit mai sus că în materie penală dreptul la expert parte se exprimă în două tipuri de expertize: expertiza tehnică judiciară şi expertiza criminalistică. În această situaţie se impune să delimităm cele două tipuri de expertize, chiar cu riscul că ne repetăm faţă de alte articole sau opinii scrise în diferite publicaţii. Tot în materie penală, fiind acţiune de cercetare penală sau de începere a urmăririi penale, dosarul cauzei trebuie să conţină toate datele care se referă la cauză – în speţă producerea unui accident cu vătămare corporală sau decesul de persoane. Pentru ca expertiza să răspundă la întrebările formulate de către organul de cercetare penală, dosarul trebuie să conţină de regulă următoarele documente:

42

Numai după studierea tuturor acestor date cuprinse în documentele amintite mai sus, expertul poate trece la prelucrarea tuturor datelor, cu respectarea legislaţiei şi a procedurilor în vigoare, după tipicul cunoscut, practicat şi publicat în buletinele informative publicate în acest sens. Organul judiciar este competent să stabilească dacă în cauză este necesară o expertiză tehnică judiciară sau criminalistică, iar pentru a le delimita le vom invoca conţinutul juridic. Expertiza judiciară are menirea de a reconstitui dinamica producerii accidentului rutier, stabilind viteza iniţială a autovehiculului şi cea limită sub care se putea evita producerea unui accident în anumite condiţii concrete de trafic rutier şi meteorologice. Expertul tehnic judiciar stabileşte starea tehnică a autovehiculului şi a sistemelor acestuia, dacă au prezentat ori nu defecţiuni anterior producerii accidentului şi dacă acestea puteau fi cauza producerii lui în funcţie de datele referitoare la caracteristicile tehnice ale vehiculului, drumului şi starea psiho-motorie a şoferului. Expertiza criminalistică are un aport deosebit în clarificarea unor împrejurări privind producerea accidentului rutier şi identificarea autovehiculului, a persoanei vinovate, îndeosebi în ipoteza părăsirii locului accidentului, în funcţie de urmele de frânare rămase pe partea carosabilă, a peliculelor de vopsea, a unor resturi desprinse din caroserie, a urmelor biologice lăsate de/pe corpul victimei, conducând astfel la identificarea vehiculului antrenat în accident. Aici este de menţionat o carenţă a Ordonanţei Guvernului României nr. 75/24.08.2000, prin care, în cadrul art. 2, punctul 2), se precizează specialităţile expertului criminalist ”expertiza criminalistică în accidentele de trafic” care dă naştere la întrebări, precum: Ce fel de trafic? Trafic de droguri, trafic de influenţă sau trafic de circulaţie cu menţionarea domeniului: rutier, rulant, aerian sau naval! Este interesant de ştiut cum a fost posibil ca un grup de ingineri în specialitatea autovehicule rutiere, care activează ca experţi criminalişti, să primească competenţă în specialităţile trafic material rulant, trafic aerian, trafic naval şi traseologie fiind publicaţi în Monitorul Oficial partea a IV-a nr. 678/27.02.2006. S-au respectat în acest sens prevederile legale în domeniu? Categoric nu! Administrarea expertizei şi a felului acesteia constituie un proces complex, în care momentul dispunerii efectuării ei nu este decât începutul, fiind urmat de o serie de alte operaţiuni care se termină cu depunerea şi aprecierea raportului de expertiză. Toate aceste operaţii nu sunt lăsate la voia întâmplării, legea reglementându-le cu grijă, iar organul judiciar având sarcina să desfăşoare un rol activ în diferitele etape. Aceasta nu înseamnă însă că libertatea tehnică sau ştiinţifică a expertului sau drepturile părţilor ar suferi îngrădiri. Ţinând seama de drepturile expertului şi ale părţilor, organul judiciar are misiunea numai să observe şi să îndrume întreaga operaţiune de administrare a expertizei, atât în procesul civil, cât şi penal, pentru ca totul să se desfăşoare conform prevederilor legii, în vederea obţinerii unor concluzii obiective şi corect fundamentate din punct de vedere al specialităţii. În ceea ce priveşte participarea părţilor la efectuarea expertizei în materie penală, organul judiciar este acela care apreciază necesitatea ei, stabilind acest lucru prin ordonanţă şi comunicând părţilor termenul la care sunt chemate pentru a li se

CRIMINALISTICA

aduce la cunoştinţă obiectivele expertizei. În materie civilă, conform art. 208 din codul de procedură civilă, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată cu dovadă de primire, cu indicarea zilelor şi orelor când începe şi continuă lucrarea. Îndatorirea de a încunoştiinţa părţile în modul sus-arătat îi revine expertului care va trebui să anexeze la raportul de expertiză dovada îndeplinirii acestei obligaţii. Odată îndeplinite formalităţile descrise anterior, expertul întocmeşte lucrarea, care constituie punctul personal de vedere al cauzei, care nu poate fi avizat, modificat sau cenzurat sub aspectul conţinutului ştiinţific. Dacă organul judiciar, după ce examinează lucrarea, consideră că aceasta este necorespunzătoare, prezintă vădite neclarităţi, lacune sau contraziceri, are facultatea să aprecieze necesitatea unor îndreptări în cazul cererilor făcute de una dintre părţi. Situaţiile necorespunzătoare care se pot constata, în momentul depunerii raportului de expertiză, precum şi măsurile care se pot lua sunt următoarele: • raportul de expertiză poate prezenta neclarităţi, deficienţă care urmează a fi reparată prin chemarea expertului pentru a da lămuriri; • expertiza poate fi efectuată în mod incomplet, lacună care urmează a fi acoperită pe calea întregirii expertizei printr-un supliment de expertiză; • concluziile expertului pot prezenta inexactităţi sau expertiza trebuie anulată pentru neobservarea formelor legale în efectuarea ei, situaţii care nu pot fi remediate decât printr-o nouă expertiză. Concluziile expertului nu pot fi considerate drept o “hotărâre ştiinţifică”, deoarece fie că expertiza are ca obiect cercetarea tuturor problemelor cauzei sau numai o parte dintre ele ori o singură problemă, expertiza nu le rezolvă din punct de vedere juridic, aşa cum o va face organul care ordonă expertiza, ci numai din punctul de vedere al unei anumite ştiinţe a tehnicii. Urmare a numirii ca expert, acesta are obligaţia de a studia dosarul cauzei, de a culege informaţiile necesare de la faţa locului – dacă este cazul – de a asculta părţile – dacă este cazul – să analizeze autovehiculul în cauză, iar dacă dosarul nu conţine detalii suficiente care ar putea fi oferite prin aducerea unei completări care de regulă stă în obligaţia instrumentării cauzei, atunci poate cere acest lucru. În cauzele penale, expertul nu va lua legătura cu părţile din dosar, decât numai cu încuviinţarea organului de cercetare penală şi în prezenţa acestuia. În cauzele civile, expertul este obligat să convoace părţile, aceasta constituind o obligaţie procedurală fără de care expertiza poate fi anulată. Expertul este competent să fixeze data, ora şi locul convocării, cu condiţia ca să existe un timp suficient pentru primirea cărţii poştale recomandate pe circuitul poştal. În cazul în care una sau ambele părţi nu se prezintă la convocare, expertul poate întocmi lucrarea, cu menţionarea lipsei respective, sau poate efectua o nouă convocare, după care dacă are date suficiente poate întocmi expertiza în mod ipotetic. Informaţiile, explicaţiile sau elementele referitoare la lămurirea cauzei trebuie să fie menţionate în raportul de expertiză, fără tendinţe de părtinire, acestea devenind probe numai atunci când vor fi confirmate de ambele părţi. Expertul nu are competenţa juridică să ia declaraţii

de la părţi sau de la martori şi nici calitatea încheierii unor procese-verbale care să fie semnate de către acestea. Singura excepţie care poate exista este o constatare tehnică la un atelier service, dar numai cu participarea ambelor părţi şi cu prezenţa unui cadru de răspundere din atelierul respectiv. Deşi într-un dosar toate probele sunt considerate egale, expertizei i se acordă, in abstracto, o autoritate deosebită, dat fiind fundamentul său ştiinţific, dar în practica lucrărilor este considerată ca oricare alt mijloc de probă. Nu se recunoaşte deci expertizei o forţă probantă absolută, raportul de expertiză fiind lăsat la libera apreciere a organului judiciar, în conformitate cu principiul aprecierii probelor potrivit ultimei convingeri a judecătorului, bazat pe conştiinţa sa juridică solidă. Se face însă distincţie: unele menţiuni cuprinse în raportul de expertiză (precum: data pe care o poartă raportul, arătarea cercetărilor efectuate, constatările proprii pe care expertul le-a făcut cu acest prilej, declaraţiile părţilor date în faţa expertului) fac dovada înscrierii în fals. Acest lucru este posibil, întrucât menţiunile respective se referă la împrejurări de fapt privind obiectul expertizei, constatate de expert, în cadrul activităţii pe care o desfăşoară în calitatea sa de delegat al organului judiciar. În ceea ce priveşte restul raportului de expertiză (răspunsurile la întrebările puse expertului, precum şi concluziile finale ale cercetărilor sale de specialitate pe care el le-a întreprins), acesta va fi supus liberei aprecieri a organului judiciar. Deci organul judiciar nu este legat de concluziile raportului de expertiză, care pot fi combătute prin celelalte probe din dosarul cauzei. Dar, în acelaşi timp, nu poate fi atribuită expertului o părere pe care n-a emiso sau alte constatări decât cele făcute. Organul judiciar are facultatea, în virtutea dreptului său de liberă apreciere a probelor, de a lua sau nu în considerare concluziile raportului de expertiză, independent de faptul că lucrările expertizei au fost efectuate de unul sau mai mulţi experţi, care au avut sau nu o opinie comună. Revenind la expertizele criminalistice elaborate de către experţii criminalişti din INEC, prin care nu s-a dat posibilitatea experţilor parte să conlucreze cu cei desemnaţi, (în timp ce onorariul pentru expertul recomandat de parte se virează în contul INEC), se mai naşte o altă întrebare foarte importantă: au forţă probantă aceste expertize criminalistice în sistemul judiciar? Răspunsul este: categoric nu! Mai mult, aceste expertize mai sunt lovite de nulitate absolută, din cauza nerespectării procedurilor constituţionale privind drepturile fundamentale ale omului, susţinute de către Decizia nr. 143/05.10.1999 a Curţii Constituţionale. Întorcându-ne la fondul problemei, putem conchide cum se poate încălca un drept la apărare al uneia dintre părţi printr-o simplă măsură arbitrară, abuzivă şi nelegală de către un institut naţional care, pe lângă faptul că nu aplică legea, se mai bucură şi de “calitatea” că nu este neutru, ci din contră, este subordonat Ministerului Justiţiei. Ne mai întrebăm cum pot avea experţii din cadrul INEC calitatea de funcţionari publici. Aici trebuie să se schimbe ceva.

CRIMINALISTICA

43

SPECIALIZAT ÎN NODURI CRIMINALE
Procuror ALEXANDRU BOGDAN GEORGESCU Avocat MIHAELA IRINA CONSTANTINESCU Prof. VASILE LĂPĂDU I

voluţia societăţii contemporane scoate în relief creşterea fără precedent a actelor de violenţă care au devenit tot mai periculoase pentru societate. Viaţa cotidiană ne oferă situaţii conflictuale de natură diversă, a căror finalitate produce, întotdeauna, urmări care se concretizează în violentări fizice sau morale, de intensităţi diferite, comune în cele mai diferite medii. Omorul este infracţiunea cea mai gravă îndreptată împotriva vieţii şi constă în uciderea unei persoane. Criminalii sunt persoane greu de evaluat, minţi întortocheate şi mai perverse decât şi-ar imagina cineva. În aflarea adevărului cu privire la faptele comise de criminali, organele judiciare folosesc metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de investigare a realităţii, reguli tactice stabilite pentru efectuarea unor acte premergătoare, precum şi activităţi metodologice privind investigarea infracţiunilor de omor. Alături de alte acte de urmărire penală care contribuie la realizarea scopului procesului penal, cercetarea la faţa locului este o activitate foarte importantă, prin care se realizează cunoaşterea imediată a locului în care s-a comis crima. Totodată, cu acest prilej, criminaliştii acţionează pentru descoperirea, prelevarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, având ca scop stabilirea naturii şi împrejurărilor comiterii faptei. Un caz unde cercetarea la faţa locului a constituit un procedeu probator, cu adâncă semnificaţie în aflarea adevărului, a fost al inculpatului Preda Aurel, în vârstă de 31 ani, care a ucis-o prin cruzimi pe numita Bărac Georgeta-Alina, în vârstă de 21 ani, din Bucureşti. În noaptea de 22-23 iulie 2007, procurorul criminalist de serviciu din cadrul secţiei de urmărire penală de pe lângă Tribunalul Bucureşi a fost sesizat de către organele de poliţie că în os. Panduri la nr.11, blocul P20, apartamentul 42, sector 5, Bucureşti, a fost descoperit cadavrul numitei Bărac Georgeta-Alina, care avea înfăşurat în jurul gâtului un cearşaf. Prima măsură care a fost luată de procuror a constat în formarea echipei complexe de cercetare, formată din

E

The article presents a murder case committed in Bucharest in 2007, the murderer used a particular method for strangling the victim.

Pregătirile investigării locului faptei

44

medicul legist, ofiţeri aparţinând serviciului omoruri, serviciului criminalistic şi secţiei 17 poliţie. Primele cercetări făcute la intrarea în bloc nu au scos în evidenţă probleme deosebite, accesul fiind prevăzut cu sistem interfon. Apartamentul 42 în care se găsea cadavrul victimei era situat la etajul 8, iar uşa metalică de acces în apartament avea un sistem de închidere de tip yală, care nu prezenta urme de forţare. La sosirea echipei complexe, pe palier, în faţa apartamentului 42 se aflau lucrători de la secţia 17 poliţie, care asigurau paza locului faptei, precum şi Bărac Gabriela-Florentina (sora victimei) şi prietenul ei, Zane Marius. Sora victimei a informat pe procuror şi pe membrii echipei complexe despre familia sa şi cele întâmplate. Din cele prezentate redăm, în sinteză, următoarele: - Părinţii lor, Bărac Gheorghe şi Ioana, au divorţat. Astfel că, în apartamentul nr. 42, locuieşte Bărac Gabriela-Florentina, împreună cu mama ei, Oprea Ioana (fostă Bărac), şi concubinul acesteia, Gheorghe Cristian. Sora ei, Bărac Georgeta-Alina, a locuit cu tatăl ei, Bărac Gheoghe, în cartierul Drumul Taberei, str. Dezrobirii nr.20, sectorul 6. - Victima Bărac Georgeta-Alina avea şi ea o cheie de la apartamentul în care locuiau mama şi sora sa,

Fig. 1

CRIMINALISTICA

vizitându-le deseori. - Luni, 16 iulie 2007, Bărac Gabriela-Florentina a plecat în concediu pe litoral cu prietenul său, Zane Marius. Vineri, 20 iulie 2007, Oprea Ioana(fostă Bărac), împreună cu concubinul său Gheorghe Cristian, au plecat la ţară. - În seara zilei de 20 iulie 2007, în jurul orelor 23.00, Bărac Gabriela –Florentina a vorbit la telefon cu sora sa, Bărac Georgeta-Alina, care se afla în apartamentul nr.42 din os.Panduri, convorbirea întrerupându-se brusc. După aceea, Florentina a încercat să sune de mai multe ori pe sora sa, dar telefonul era închis. - Duminică, 22 iulie 2007, în jurul orelor 22.00, Florentina şi prietenul ei au ajuns la apartamentul 42, unde au găsit uşa încuiată cu cheia de două ori. După ce au deschis uşa, au constatat că în dormitor se afla cadavrul Alinei. Imediat au anunţat organele de poliţie şi salvarea. În baza planului stabilit de procuror, ţinând seama de condiţiile existente, cercetarea la faţa locului s-a făcut pe timp de noapte între orele 00.15 şi 02.45, la lumină artificială, după care s-a continuat între orele 09.00 şi 16.00, la luminată naturală. Pe timpul întreruperii cercetării, apartamentul a fost sigilat, instalându-se şi un post fix, permanent, cu poliţişti de la secţia 17.

Fig. 2
care se aflau răsucite la spate. Cu prilejul examinărilor făcute cadavrului de către medicul legist dr. Adrian Sîrbu din cadrul I.N.M.L. Bucureşti, nu au fost observate leziuni traumatice externe, sub rezerva stării avansate de putrefacţie. După înregistrările foto şi video făcute de criminalişti, s-a luat măsura secţionării laţului, iar pe mâinile cadavrului s-au aplicat pungi de hârtie. Apoi, cadavrul a fost transportat în vederea autopsierii şi examinării cu amănunţime. Din camera în care se afla cadavrul, criminaliştii au descoperit, fixat şi ridicat în vederea examinărilor mai multe obiecte: un pachet de ţigări „Marlboro”; un muc de ţigară „Marlboro”; o brichetă; o telecomandă de televizor; un pahar cilindric din sticlă cu inscripţia „Coca-Cola”; o scrumieră; o sticlă de apă minerală „Dorna”; un fragment de cearşaf reprezentând nodul de la mâinile cadavrului (ridicat prin decupare); un maiou de damă; o geantă de damă de culoare neagră; o pereche de papuci bărbăteşti; un plic pe care era scris următorul număr de telefon mobil 0726922035; o pereche de cercei şi un ceas de mână; o bucată de hârtie pe care era scris numărul de telefon 0767464480; un cearşaf de culoare galbenă (ridicat de pe pat); o faţă de pernă şi alte obiecte aflate în baie, bucătărie şi dormitor. De asemenea, criminaliştii au descoperit, fixat şi ridicat de la locul faptei: mai multe fire de păr descoperite în patul în care se afla victima, în baie şi în dormitor; urme papilare descoperite pe mai multe obiecte (un scaun din bucătărie, două sticle de apă minerală, un pahar „CocaCola”, pe blatul lavoarului chiuvetei din baie); urme de substanţă brun-roşcată descoperite în baie. Pe timpul cercetării la faţa locului s-au efectuat fotografii judiciare şi filmări, fiind înregistrate toate aspectele constatate, ulterior întocmindu-se planşele foto care fac parte integrantă din procesul-verbal. În fig. 1-4 sunt prezentate aspecte de la locul faptei. Ca urmare a investigaţiilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că victima Bărac Georgeta-Alina a avut o relaţie cu numitul Preda Aurel timp de 3 ani şi jumătate, relaţie care a fost întrerupt şi reluată de mai multe ori. În

Pe timpul cercetărilor s-a constatat, în principal următoarele: - Cadavrul numitei Bărac Georgeta-Alina se afla în sufrageria apartamentului pe o canapea extensibilă, desfăcută, fiind în poziţia decubit ventral, în stare avansată de putrefacţie, cu numeroase flictene cu conţinut lichidian vişiniu care se sparg la mobilizare. Victima era dezbrăcată în partea inferioară, iar în partea inferioară îmbrăcată cu chiloţi din material textil, având un tampon absorbant. - Cadavrul era înfăşurat la nivel cervical cu un laţ din material textil, respectiv un cearşaf care prezenta un nod în zona cefei, iar capetele libere ale laţului se continuau, realizând o legătură comună(cu noduri) pentru ambele articulaţii ale pumnilor la cele două membre superioare

Sugrumarea Alinei

Pe urmele criminalului

Fig. 3

CRIMINALISTICA

45

această perioadă, Bărac Georgeta-Alina a mai avut o relaţie similară şi cu numitul Stoicea Ionuţ Din cele relatate de membrii familiei Alinei, s-a desprins faptul că: Preda Aurel se purta urât cu Alina, în sensul că o bătea şi câteodată o strângea de gât. Actele de violenţă apăreau când Preda Aurel îi cerea bani sau când ea refuza să întreţină relaţii sexuale cu el. Din verificările făcute asupra lui Preda Aurel a rezultat că este fără ocupaţie, are 10 clase şi locuieşte în Bucureşti, Aleea Băiuţ nr.9, bloc M30, scara B, ap. 69, sector 6. În ziua de 24 iulie 2007, o echipă de poliţişti s-a deplasat la locuinţa lui Preda Aurel, dar acesta a refuzat accesul în apartament al poliţiştilor, fiind necesară forţarea uşii. La pătrunderea în locuinţă, pe mânerele şifonierului poliţiştii au găsit înnodat un şnur având la capăt un laţ, Preda Aurel declarând că intenţiona să se spânzure. Acesta îşi produsese o tăietură la antebraţul stâng cu un cuţit. Trecându-se la anchetarea lui, Preda Aurel a declarat în principal, următoarele: „În cursul relaţiei pe care am avut-o cu Alina (victima) ne-am certat de mai multe ori, uneori exercitând violenţe asupra acesteia. ...De câte ori nu-i convenea ceva Alinei, aceasta îmi spunea <<Hai să ne despărţim>>, iar după câteva zile ne împăcam, în general tot la cererea ei.... De multe ori, certurile porneau de la faptul că mie mi se părea că Alina nu-mi acorda suficientă atenţie.... Eu când mă enervez sunt vulcanic, iar dacă persoana cu care mă cert insistă să mă contrazică, mă enervez şi mai tare, înjur şi distrug lucrurile din jur... Pe Alina am înjurat-o de mai multe ori în timpul certurilor, dar relaţia noastră se baza aproape în totalitate pe latura sexuală. În seara zilei de 3 iunie 2007, Alina a venit la mine acasă unde am întreţinut relaţii sexuale, după care neam certat... Eu am bruscat-o de umeri şi am zdruncinato, după care am plecat... În ziua de 20 iulie 2007, am stabilit cu Alina să ne întâlnim din nou. Alina mi-a spus că mama ei şi concubinul acesteia vor pleca la ţară, iar sora ei e plecată la mare şi, în consecinţă, se pot întâlni în apartamentul acestora când mergea să ude florile... În cursul acestei zile am vorbit la telefon de mai multe ori cu Alina şi am stabilit să ne întâlnim în apartamentul mamei sale... Ne-am întâlnit în faţa blocului, am cumpărat o sticlă de Coca-Cola de 2 litri, după care am mers în apartament... În apartament am băut cu Alina toată sticla de CocaCola şi circa jumătate de sticlă de apă minerală „Dorna” de 1,5 litri, şi am fumat ţigări „Marlboro”... După aceea, am întreţinut relaţii sexuale.... Alina a fost sunată la telefon de sora sa Florentina, dar nu i-a spus nimic de prezenţa mea în apartament... Am stat de vorbă mai mult timp, dar Alina mi s-a adresat deseori cu apelativul <<Ionuţ>> şi a mai adăugat: <<Oricum, tot pe tine te iubesc Ionuţ>>... Atunci, m-a cuprins furia. După ce a adormit, am luat cearşaful cu care eram înveliţi şi l-am înfăşurat o dată în jurul gâtului Alinei... Am întors-o şi m-am aşezat deasupra ei şi i-am înfăşurat a doua oară cearşaful în jurul gâtului. Nu a avut cum să se apere întrucât mâna dreaptă era sub ea, iar cealaltă era sub piciorul meu... Eu am rămas călare pe corpul ei, cu fundul pe mijlocul ei şi cu genunchii în lateral. I-am înnodat cearşaful la ceafă strâns... I-am făcut un singur nod. Apoi i-am răsucit mâinile la spate şi i-am înfăşurat mai întâi una dintre mâini cu unul dintre capetele libere ale cearşafului, iar apoi i-am înfăşurat şi cealaltă mână... I-am legat mâinile între ele şi am făcut două noduri

simple. Alina horcăia şi i-am simţit corpul tremurând. După ce am terminat de legat, corpul ei a mai avut convulsii...” După ce a ucis-o pe Alina, criminalul a sustras din locuinţă telefonul mobil „Samsung” al victimei, precum şi alte obiecte, răvăşind hainele şi lucrurile din dulapul din dormitor. A mai sustras o bancnotă de 5 RON şi una de 1 RON aflate pe o comodă din sufragerie, iar din geanta victimei i-a luat cardul bancar. De asemenea, a mai sustras din locuinţă două brichete şi trei pachete de ţigări „Marlboro”... După ce a ucis-o pe Alina şi a luat mai multe obiecte din casă, criminalul a stins lumina peste tot, a închis uşa cu cheia pe care a sustras-o şi a părăsit blocul, folosindu-se de lift, fără să fie văzut de vreun locatar. „Când am ajuns în zona pieţei Obor – a declarat Preda Aurel - am vândut telefonul mobil al Alinei unui individ, iar cardul bancar l-am aruncat. Celelalte lucruri le-am predat poliţiştilor când m-au arestat.” Cu ocazia efectuării reconstituirii, Preda Aurel a dat explicaţii amănunţite asupra modului în care a comis crima, acestea fiind prezentate în procesul-verbal de reconstituire şi în planşa foto. Mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei scot în evidenţă fapta comisă de inculpatul Preda Aurel. Aşa de exemplu, în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, întocmit de Serviciul Criminalistic al D.G.P.M.B., se arată că cele trei urme papilare ridicate de pe braţul lavoarului chiuvetei din baia apartamentului, cu prilejul cercetării la faţa locului, au fost lăsate de regiunea digito-palmară şi regiunea hipotenară de la mâna stângă a inculpatului Preda Aurel. Fapta inculpatului Preda Aurel întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, prevăzute de art.174-176 lit. a şi d. C. pen. şi art. 211 alin.1, alin.2 lit. b şi alin.2 ind. 1 lit. c C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că Preda Aurel prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial. Păstrează capacitatea psihică de apreciere a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. În concluzia raportului se arată că inculpatul are

Fig. 4

După faptă şi răsplată

46

CRIMINALISTICA

DIFERENŢELE EXISTENTE ÎNTRE INFRACŢIUNEA DE OMOR CALIFICAT COMIS DE MAMĂ ASUPRA COPILULUI I CEA DE PRUNCUCIDERE
Drd. EUGEN – IOAN DAN

ranziţia prin care trece societatea românească cu efectele sale imediate, legate de situarea unei mari părţi a populaţiei sub gradul de subzistenţă, a dus la schimbări majore în structura criminalităţii în general şi la creşterea în special a infracţiunilor comise cu mare violenţă. Stresul cotidian creat de tipul de normalitate şi accentuat de diferite cauze (scăderea nivelului de trai, şomajul, lipsa unei protecţii sociale adecvate, deficienţa în sistemul educaţional, criza de autoritate în familie şi şcoală, existenţa unor medii de subcultură şi viaţă necorespunzătoare etc.) a făcut ca sfera agresivităţii, respectiv a violenţei, să se mute cel mai adesea în familie. Infracţiunile îndreptate împotriva vieţii nou născuţilor sunt din ce în ce mai frecvente la noi în ţară, putându-se corela şi cu relativismul moral actual. În multe dintre aceste infracţiuni nu sunt descoperite autoarele faptelor, deoarece victimele acestor fapte sunt nişte fiinţe foarte fragile, care nu se pot apăra şi ţinând cont de faptul că acestea sunt de dimensiuni relativ mici, se poate scăpa cu mai multă uşurinţă de cadavre, iar, pe de altă parte, autoarele îşi iau măsuri de precauţie pentru ca fapta lor să nu fie descoperită (astfel că, în cea mai mare parte a cazurilor, locul în care a fost găsit cadavrul victimei nu corespunde cu locul în care s-a săvârşit fapta). Termenul românesc de pruncucidere are o semnificaţie proprie, mai restrânsă decât noţiunea de „infanticid” care este folosită în terminologia legislaţiilor din ţările occidentale şi nu are un corespondent în acestea. În timp ce infanticidul este

T

Infanticide is the practice of someone intentionally causing the death of an infant. Often it is the mother who commits the act, but criminology recognises various forms of non-maternal child murder. In many past societies, certain forms of infanticide were considered permissible, whereas in most modern societies the practice is considered immoral and criminal. Nonetheless, it still takes place, sometimes with tacit societal acceptance.
considerat de multe legislaţii penale ca una din formele omorului calificat, pruncuciderea defineşte omorârea noului născut de către propria-i mamă. Definiţia medico – legală a pruncuciderii este dată de art.177 al Codului penal: „Uciderea copilului nou – născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.” Din textul de lege rezultă că această infracţiune cuprinde următoarele elemente: • să existe o omucidere; • omuciderea să se execute asupra unui copil nou – născut; • omuciderea să se execute imediat după naştere; • omuciderea să fie săvârşită de mama copilului; • mama să prezinte o tulburare legată de actul naşterii. Uciderea copilului nou – născut, săvârşită de către mamă în alte condiţii decât cele arătate mai sus urmează a fi încadrată ca omor calificat, faptă prevăzută şi sancţionată de art.175 litera c şi d din Codul penal, aceasta fiind pedepsită cu închisoarea între 15 şi 25 ani şi interzicerea unor drepturi. În structura infracţiunii de pruncucidere intră, pe lângă componenţa conţinutului constitutiv, şi o situaţie premisă. O primă condiţie pentru realizarea acestei situaţii preexistente este ca femeia gravidă să fi născut un copil viu, în caz contrar neputându-se vorbi de omor şi prin urmare nici de pruncucidere. O a doua condiţie privind existenţa situaţiei premise este ca pruncul să fie un nou – născut. Între infracţiunea de pruncucidere şi infracţiunea de omor există o strânsă legătură. Lipsa uneia din cele două cerinţe esenţiale ale laturii obiective ori a uneia

CRIMINALISTICA

47

dintre condiţiile situaţiei preexistente duce la încadrarea faptei la infracţiunea de omor. Pentru a se putea stabili despre ce faptă este vorba în cazul omorului unui nou – născut, imediat după naştere, de către mama lui, trebuie să se stabilească dacă autoarea a comis fapta într-o stare de tulburare pricinuită de naştere sau nu. Această stare se va stabili în urma efectuării unei expertize medico – legale psihiatrice. Dacă în urma expertizei s-a stabilit că mama nu a avut discernământul abolit şi nici nu a prezentat tulburări pricinuite de naştere, fapta va fi încadrată ca omor calificat, conform art. 175 lit. c şi d. Dacă mama s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naştere şi nu a avut discernământul abolit, infracţiunea este cea de pruncucidere. În problema aprecierii „tulburărilor pricinuite de naştere”, de-a lungul timpului au apărut interpretări diferite în practica unor instanţe de judecată. Tribunalul suprem-secţia penală prin decizia nr. 3865/1971 arată că: ,,complexul de situaţii conflictuale, frica de reacţia părinţilor sau de oprobriul public constituie împrejurări lăturalnice procesului fiziologic al naşterii, respectiv sunt considerate mobiluri ale săvârşirii faptei şi nu li se poate da efect juridic în înţelesul tulburărilor pricinuite de naştere, unele dintre ele pot constitui circumstanţe procesuale de care se va ţine seama la individualizarea pedepsei.” S-a decis că nu există infracţiune de pruncucidere dacă făptuitoarea nu a acţionat ca urmare a tulburărilor pricinuite de naştere ori atunci când făptuitoarea nu a acţionat cu o intenţie spontană determinată de starea de tulburare pricinuită de naştere, ci a pus în executare o hotărâre luată anterior. Infracţiunea de pruncucidere este în esenţă o faptă de omor, supusă însă unei sancţiuni atenuante. Încriminând această faptă, legiuitorul a ţinut cont de datele oferite de ştiinţa medicală, potrivit cărora există situaţii când, din cauza naşterii şi imediat după aceasta, femeia poate avea anumite stări ce-i pot provoca o tulburare fizică şi psihică de natură a o împinge la uciderea propriului copil. Pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere se cer îndeplinte – cumulativ – două cerinţe esenţiale: • prima constă în condiţia ca acţiunea de ucidere a copilului nou – născut să aibă loc imediat după naştere. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, fapta nu constituie pruncucidere dacă se săvârşeşte înainte de naştere, şi că dacă uciderea nu se realizează imediat după naştere, chiar dacă priveşte un copil nou – născut, nu constituie pruncucidere, ci omor calificat ; • o a doua cerinţă esenţială priveşte elementul material al infracţiunii, respectiv ca acţiunea de ucidere să fie determinată de starea de tulburare pricinuită de naştere. Pentru concretizarea acestei cerinţe este necesar ca între starea de tulburare pricinuită de naştere şi starea de tulburare generată de factorii psihici sau fizici care a condus la săvârşirea acţiunii de ucidere să existe un raport de cauzalitate. Un exemplu din practica organelor judiciare este cel al numitei R.I. de 23 ani din municipiul Tg.Mureş, care imediat după ce a născut un copil de sex masculin, l-a

omorât prin asfixiere, apoi i-a învelit cadavrul în mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi l-a introdus într-un sac din plastic, pe care l-a abandonat într-un tomberon de gunoi, loc în care a fost găsit a doua zi de către o persoană care căuta resturi de alimente în acest loc. În urma expertizei medico – legale psihiatrice s-a stabilit că autoarea s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naştere şi avea discernământul diminuat în momentul comiterii faptei. Redăm mai jos fotografiile efectuate cu ocazia cercetării locului faptei în acest caz.

48

CRIMINALISTICA

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful