You are on page 1of 104

UCV/FDSA – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.

8/1996

Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept şi Ştiinte Sociale

Anul IV

Lect.univ.dr. Cosmin Ionescu

Criminalistică……………………………………………………………2

Craiova
2013-2014

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996

I. Informaţii generale

Date de contact ale titularului de curs Date de identificare curs şi contact tutori

Nume: Cosmin Ionescu Numele cursului: Criminalistică
Birou: Calea Bucureşti nr. 107D, C4.5,Craiova, Dolj, Codul cursului: D16DRFRL764
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale An, semestru: An IV, Sem. I
Universitatea din Craiova Tipul cursului: Obligatoriu
Telefon: 0351- 177. 100 Pagina web a cursului:
Fax: 0351- 177. 100 Tutore: Gabriel Tanasescu
E-mail: prodecanat@drept.ucv.ro E-mail tutore:gabriel.tanasescu@yahoo.com
Consultaţii: Luni 12-14 Consultaţii: Joi 12-14

II. Suport curs

Modulul I.
Noţiuni introductive despre criminalistică

Unitatea de învăţare:
1. Definiţia criminalisticii
2. Structura criminalisticii
3. Obiectul criminalisticii
4. Principiile criminalisticii
5. Metodele criminalisticii
6. Caracterele criminalisticii
7. Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe
Timp alocat: 1 h
Bibliografie:
1. C. Suciu, Criminalistcă, Editura Didactcă şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 10
2. I. Mircea, Criminalistică, Ediţia a II-a, Editura Fundaţiei ˝Chemarea, ˝ Iaşi, 1994, p. 3
3. Colectiv, Tratat practic de criminalistică, vol. I, Editura M.I. , 1976, p. 15
4. Gh. Vintilă, Criminalistică, Editura Themis, Craiova, 2001, p 3-11

1. Definiţia criminalisticii

Scopul procesului penal este cel al constatării la timp şi în mod complet a faptelor care
constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit
vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală (art.1 Cod de
procedură penală).
În desfăşurarea procesului penal, trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi
împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului (art.3 Cod procedură penală).
Pentru aflarea adevărului, organele judiciare sunt obligate să lămurească cauza sub toate
aspectele, pe bază de probe, adică orice elemente de fapt constatate prin mijloace de probă.
Evoluţia în timp a probaţiunii penale a cunoscut perioade în care constatarea elementelor de
fapt se făcea prin intermediul superstiţiilor, misticismului, obiceiurilor sau interesului celui mai
puternic social, iar adevărul era departe de a fi unul obiectiv.
Progresele făcute în domeniul cercetării ştiinţifice nu au putut fi ignorate de către juriştii
preocupaţi de găsirea unor criterii de obiectivizare a adevărului, dar drumul ştiinţei pusă în slujba
justiţiei a fost deosebit de lung şi dificil şi adesea extrem de sinuos.
Utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice de către organele judiciare în efortul lor de aflarea
adevărului a avut drept consecinţă, alături de perfecţionarea sistemului probator, şi o specializare a
unor metode şi mijloace destinate acestui scop, iar, în timp, apariţia unor ramuri sau chiar a unor
2

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996
ştiinţe cu acest obiect.
Printre aceste ştiinţe care, datorită obiectului şi organelor care-l realizează, se mai numesc şi
ştiinţe judiciare, se numără şi criminalistica.
Denumirea de „criminalistică” a fost folosită pentru prima dată în literatura juridică de către
Hans Gross, în anul 1893, în manualul judecătorului de instrucţie, unde este definită ca o ştiinţă „a
stărilor de fapt în procesul penal”.
In literatura juridică din ţară şi străinătate, s-au purtat discuţii vizând caracterul de ştiinţă de
sine stătătoare a criminalisticii, astăzi existând un consens asupra faptului că aceasta are un obiect
propriu de studiu şi un domeniu de cercetare bine delimitat, folosind, în acest sens, metode specifice.
Criminalistica este o ştiinţă al cărei obiect constă în elaborarea metodelor şi procedeelor
tehnico-ştiinţifice şi tactice de descoperire, ridicare, fixare şi examinare a urmelor infracţiunii, precum
şi de descoperire şi identificare a autorilor. Ea are, de asemenea, ca obiect şi elaborarea unor măsuri de
prevenire a infracţiunilor.
În fapt, criminalistica realizează legătura dintre ştiinţele naturii şi tehnică, pe de o parte, şi
ştiinţele juridice penale, în special cea a dreptului procesual penal, pe de altă parte.

2. Structura criminalisticii

Ca ştiinţă pusă în slujba aflării adevărului în justiţie, criminalistica se subdivide în trei ramuri,
indisolubil legate între ele, respectiv tehnica criminalistică, tactica criminalistică şi metodologia
(metodica) criminalistică.
Tehnica criminalistică elaborează metode şi mijloace tehnice necesare căutării, descoperirii,
relevării, fixării, ridicării, conservării, examinării şi interpretării urmelor, efectuării constatărilor
tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor.
În tehnica criminalistică sunt cuprinse:
- fotografia judiciară;
- dactiloscopia (identificarea persoanelor după amprentele digitale, palmare şi plantare);
- traseologia judiciară (subramură care foloseşte în identificarea persoanelor, animalelor sau
obiectelor urmele lăsate de către acestea);
- grafoscopia (grafica) judiciară (având ca obiect identificarea persoanelor după scris);
- examenul tehnic al documentelor sau expertiza tehnică a documentelor (care are ca scop
stabilirea autenticităţii acestora, a metodelor folosite pentru falsificare, a conţinutului documentelor
deteriorate precum şi examinarea materialelor de scris);
- portretul vorbit (identificarea persoanelor sau a cadavrelor după semnalmente);
- balistica judiciară (elaborează metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de studiere a armelor de
foc de mână, a muniţiilor acestora şi a urmelor împuşcăturii, în vederea identificării armei cu care s-a
tras;
Tactica criminalistică reprezintă un sistem de reguli şi procedee ştiinţifice prin care se asigură
efectuarea planificată, organizată, operativă şi oportună a activităţilor de urmărire penală.
Rezultat al generalizării practicii judiciare, tactica criminalistică reprezintă suportul ştiinţific
care stă la baza realizării activităţilor de investigare sau procedurale (ascultarea persoanelor, efectuarea
cercetării locului faptei, a percheziţiei, prezentării pentru recunoaştere sau reconstituirii, luarea
măsurilor asiguratorii etc.).
Metodologia (metodica) criminalistică are ca obiect elaborarea şi aplicarea regulilor de
cercetare a diferitelor genuri de infracţiuni, bazate pe respectarea strictă a prevederilor legale şi pe
expertiza pozitivă a organelor de urmărire penală.
În mod practic, metodologia stabileşte care sunt activităţile procedurale care trebuie
desfăşurate cu ocazia investigării criminalistice a unei anumite infracţiuni, precum şi ordinea logică în
care acestea vor fi întreprinse, constituind un ghid ştiinţific al investigării unei infracţiuni determinate.

3. Criminalistica – ştiinţă de sine stătătoare

Existenţa unei ştiinţe este condiţionată de un obiect propriu de cercetare şi de metodele şi
mijloacele ştiinţifice de investigare utilizate.

3

există un raport invers proporţional între timpul scurs de la data săvârşirii faptei şi şansele de descoperire a autorului. 3.8/1996 1. al prezumţiei de nevinovăţie sau cel al aflării adevărului. 2. Metodele utilizate de criminalistică În realizarea obiectivului său. comparaţia. deducţia şi inducţia. . principiul necesităţii. Alături de metodele menţionate.cea a examinării comparative utilizată în descoperirea şi examinarea urmelor. . În acest sens.examinarea în criminalistică se realizează. examinării şi interpretării urmelor şi a altor mijloace materiale de probă. 4 . în principal. principiul conspirativităţii. .consumarea unui fenomen legat de infracţiune produce. efectuării expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice. criminalistica utilizează metode generale de cercetare ştiinţifică. rezultă mai multe direcţii de studiu care cumulate constituie obiectul criminalisticii astfel: . La aceste principii. metode biologice de examinare a urmelor caracteristice corpului uman. .elaborează sau adoptă mijloace tehnice şi metode ştiinţifice necesare descoperirii. dar nu poate fi identic decât cu el însuşi. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. aceleaşi efecte.procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală. Alături de principiile cu aplicare generală. Obiectul criminalisticii Din definiţia generală.metode de prevenire a săvârşirii infracţiunilor. precum şi de regulile generale ale tehnicii şi tacticii criminalisticii. criminalistica a preluat şi adaptat metode specifice altor ştiinţe. prin comparaţie. precum şi metode proprii. cum sunt cele de analiză fizico-chimică pentru urme şi microurme. conform căruia vor fi executate numai activităţile care sunt strict necesare aflării adevărului. în elaborarea metodelor de cercetare. Pe lângă metodele generale de cercetare ştiinţifică şi cele adaptate din alte ştiinţe. analiza şi sinteza. criminalistica. ca ştiinţă judiciară. amintim: observaţia. . trebuie să respecte principiile cu caracter general valabile funcţionării oricărui stat de drept izvorâte din prevederile Constituţiei. . Dintre metodele generale utilizate de criminalistică care constituie şi modalităţi generale de cunoaştere.în baza generalizării concluziilor rezultate în urma investigării infracţiunilor. ridicării. în special activităţilor de tactică criminalistică de a căror respectare depinde de multe ori obţinerea rezultatului dorit. metode specifice altor domenii ale ştiinţei adoptate necesităţilor de cercetare ale obiectivului său.metode de cercetare a falsurilor. . care vizează păstrarea secretului referitor la activităţile care vor fi desfăşurate şi a rezultatelor acestora. . în aceleaşi condiţii. etc. şi criminalistica.procesul cercetării infracţiunilor este un caz particular de cunoaştere al realităţii obiective.elaborează şi ameliorează metodologiile de investigare a diferitelor genuri de infracţiuni ţinând cont de practica judiciară specifică. mai trebuie avute în vedere şi cele specifice. metode antropologice sau de examinare optică în radiaţii vizibile sau invizibile. porneşte de la următoare principii proprii şi anume: . elaborează metode şi mijloace de prevenire a infracţiunilor. Principiile criminalisticii În realizarea obiectului său de cercetare. . precum şi de identificarea autorilor.stabilirea apartenenţei de gen a unei persoane ori a unui obiect şi identificarea. ale Codului penal şi de procedură penală. .orice persoană care a comis o infracţiune sau orice obiect ce a fost utilizat la săvârşirea ei poate fi asemănător cu altele. . cum sunt cel al legalităţi. fixării. şi principiul oportunităţii care se referă la alegerea momentului în care respectivele activităţi vor fi declanşate. specificul obiectivului de cercetare al criminalisticii a impus şi elaborarea unor metode proprii cum sunt: .orice activitate infracţională lasă urme şi se consumă în timp şi spaţiu.

Prin natura obiectului său. Metode sau procedee din criminalistică sunt utilizate şi în alte ramuri de drept. a cercetării urnelor biologice. criminalistica reprezintă o punte de legătură între ştiinţele naturii şi ştiinţele juridice. conexiune materializată pe câmpul de luptă împotriva fenomenului infracţional. 4. cum sunt: identificarea în baza desenului papilar sau amprentei genetice (ADN) pentru stabilirea filiaţiei în dreptul familiei sau analiza scrisului sau a semnăturii în scopul stabilirii existenţei sau inexistenţei unor raporturi juridice de drept civil sau comercial. criminalistica este strâns legată de dreptul procesual penal. prezentarea pentru recunoaştere sau reconstituirea. prima studiind starea şi dinamica fenomenului infracţional. Legăturile psihologiei judiciare cu criminalistica se manifestă în special în domeniul tacticii ascultării persoanelor (martor. fixate. în special cele care vizează bolile care reduc sau anihilează capacitatea de raţiune şi voinţă a omului. Criminalistica este legată în acelaşi timp. persoană vătămată). cauzele care îl generează propunând măsuri de prevenire corespunzătoare. Caracterul unitar. ca ştiinţă. îi sunt specifice următoarele caractere: A. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. respectiv ale obiectului. ridicare şi examinare a urmelor infracţiunii sau de identificare a autorilor şi nici cel de a prelua sau adopta procedee sau metode folosite de alte ştiinţe pentru a fi folosite în vederea clarificării împrejurărilor de fapt în care s-a comis actul ilicit ori pentru prevenirea infracţiunilor. limitele în interiorul cărora pot fi utilizate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. regulile după care primele trebuie descoperite. acestei ştiinţe nu i se poate atribui un caracter juridic.8/1996 4. subzistă în faptul că nicio altă ştiinţă din cadrul celor juridice sau judiciare nu are acelaşi obiect. Criminologia şi criminalistica se completează reciproc. prin intermediul acesteia metodele celor dintâi găsindu-şi aplicarea în procesul judiciar. percheziţie. ele se condiţionează reciproc în realizarea principalului obiectiv de aflare a adevărului urmărit ca finalitate. la rândul ei. Caracterul autonom. precum şi modul în care ele trebuie administrate pentru a fi ulterior administrate. Prin normele procesual penale sunt stabilite probele şi mijloacele de probă criminalistică. aceasta reglementând. transportate şi examinate. investigarea criminalistică servind realizarea scopului procesului penal prin descoperirea şi punerea la dispoziţie a probelor necesare aflării adevărului. cum sunt cercetarea locului faptei. în special medicina legală în domeniul cercetării infracţiunilor contra persoanei. Astfel. stabilindu- se în raport de acestea conduita pe care organul judiciar trebuie să o adopte cu ocazia desfăşurării 5 . adică cel de elaborare de metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de descoperire. ridicate. subiectului. criminalistica are strânse legături şi cu alte ştiinţe judiciare. Normele de drept procesual penal reprezintă cadrul legal. Caracterul judiciar. Caracterele criminalisticii Criminalisticii. Cunoştinţele din domeniul psihiatriei judiciare îşi au de asemenea aplicaţii în criminalistică. criminalistica are strânse legături atât cu ştiinţele juridice. studiate. Caracterul pluridisciplinar. dat fiind obiectivul său specific care se înscrie în acţiunea tehnico-tactică de investigare a faptelor antisociale. elaborând totodată măsuri specifice de prevenire. Este însă de precizat că. Deşi complexitatea actului infracţional a determinat structurarea criminalisticii în cele trei ramuri. B. cât şi cu cele ale naturii. laturii obiective şi a celei subiective. impus de legătura pe care o are criminalistica cu activitatea de urmărire penală şi cea de judecată. Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe Ştiinţa cu caracter autonom datorată obiectului său care vizează aflarea adevărului în justiţie. învinuit sau inculpat. precum şi a psihologiei altor activităţi de tactică criminalistică. le cunoaşte în complexitatea lor. Aşa cum s-a mai arătat. întrucât ea serveşte la clarificarea sau conturarea elementelor constitutive ale infracţiunilor. în timp ce criminalistica se ocupă de infracţiuni concrete. D. şi de dreptul penal. deşi activitatea de investigare criminalistică se desfăşoară în strictă conformitate cu respectarea regulilor de drept. C.

) ori biologie (analiza secreţiilor sau a urmelor de natură organică. a solului ş.principiul aflării adevărului. Aceleaşi principii ale logicii juridice îşi găsesc aplicarea şi cu ocazia descoperirii şi studierii urmelor. atomică). aceasta este. inducţie şi deducţie. stupefiante etc. bazate pe analiză şi sinteză. silogism şi principiile logice. analiza diferitelor substanţe. este fundamentul sau constituie o regulă de bază. demonstrând astfel şi legătura dintre cele două ştiinţe. fonică.metodele şi mijloacele necesare descoperirii. strâns legată de unele ştiinţe ale naturii prin preluarea de metode şi mijloace de cercetare fizică (fotografia.8/1996 investigaţiei criminalistice.a. analiza microscopică. medicamente. abstractizare şi generalizare. în acelaşi timp. analogie. Întrebări de evaluare: 1 .criminalistica este o ştiinţă: a -juridică? b -judiciară? c -exactă? 2 . După cum a rezultat din caracterul pluridisciplinar al criminalisticii.). fixării. ridicării şi interpretării urmelor sunt de domeniul: a -tehnicii b -tacticii c -metodicii criminalistice 3 . spectrală. Elaborarea ipotezelor şi verificarea lor presupune efectuarea de raţionamente. specifică criminalisticii: a -fundamental a -specific 6 . din chimie (analiza suportului şi a mijloacelor de fals. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. b) o persoană sau o altă fiinţă care este „aceeaşi” sau „identică cu ea însăşi” în diverse momente ale existenţei sale. 2. p. p. 2008. în scopul stabilirii adevărului în procesul judiciar. evidenţiate şi apreciate în primul rând asemănările. fenomen sau fiinţă prin care acesta se deosebeşte de orice al obiect. Deci. şi deosebirile pot avea un rol cognitiv. Noţiunea de identificare comună tuturor domeniilor de cercetare ştiinţifică. Editura Themis. Premisele ştinţifice ale identificării.p. un număr suficient de caracteristici individuale similare conducând la concluzia identităţii obiectului. 10 şi urm 1. Cătană. pe parcursul procesului de identificare. Tratat practic de criminalistică. Bucureşti. egalitatea obiectului cu sine însuşi sau totalitatea însuşirilor ori a proprietăţilor unui obiect. prin identitate se poate înţelege categoria care exprimă concordanţa. Bucureşti. obiecte sau fenomene aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită. în stare numerică distinctă.8/1996 Modulul II. aceleaşi efecte. L. Felurile identificării. Identificarea criminalistică Unitatea de învăţare: 1. Criminalistică. 1990. calitatea sa de a-şi păstra un anumit timp caracterele fundamentale.orice persoană care a comis o infracţiune sau orice obiect ce a fost utilizat la săvârşirea ei poate fi asemănător cu altele. Identic (de la idem= „acelaşi lucru”. reprezintă. vol II. des întâlnită în viaţa de zi cu zi. fenomenului sau fiinţei cu cel comparat şi. Identitate şi identificare criminalistică Una dintre problemele esenţiale la care trebuie să răspundă criminalistica este cea a identificării persoanelor şi obiectelor. Editura Ştiinţifică. 49 2. „tot aşa”) este un concept – după unii imposibil de definit – care se aplică la: a) ceea ce unic. 5. Etapele identificării. Timp alocat: 1 h Bibliografie: 1. 1979 3. D. prin metode criminalistice.12 4. problema centrală a acestor investigaţii. fenomene sau 7 . V. în ansamblul cercetărilor criminalistice. 3. conform cărora: . sunt căutate. neconcordanţele dintre obiecte. Beck. dar nu poate fi identic decât cu el însuşi. Cu alte cuvinte. Editura C. cu toate schimbările considerabile care pot interveni. Sandu. implicit. . 6. Caracteristicile identificării. Editura M. Colectiv. Identificarea criminalistică. Craiova. Posibilitatea de identificare pleacă de la două principii ale criminalisticii. Bucureşti. chiar dacă este cunoscut sub diferite denumiri. c) două sau mai multe obiecte de gândire care.I.orice activitate infracţională lasă urme. . Criminalistică. Vintilă. Identitatea şi identificarea criminalisticii. Gh. sunt considerate ca prezentând exact aceleaşi proprietăţi sau cantităţi.prin consumarea unui fenomen legat de infracţiune se produc în aceleaşi condiţii. Identitatea este caracterul a ceea ce este identic (unic) sau proprietatea unui obiect de a rămâne cel puţin un anumit timp ceea ce este. Identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de constatare a identităţii unor persoane. Identificarea se bazează şi pe faptul că: . a deosebirii sale de caracteristicile prezentate de alte asemenea. Pe de altă parte. 4.existenţa unei succesiuni cronologice între faptă şi consecinţele constatate în momentul investigării acesteia. . fenomen ori fiinţă. Ionescu. „la fel”. 2001.H. Elementele identificării.

este considerată în criminalistică doar prima etapă a identificării. Un alt element de specificitate al identităţii criminalistice îl constituie necesitatea stabilirii concret- individuale a obiectivelor şi persoanelor. putem recunoaşte persoane pe care le-am văzut o singură dată sau în mod repetat. de descoperire a unor fapte şi situaţii cu valoare probantă şi trebuie întreprinsă în limitele stricte ale legislaţiei procesuale. irepetabilitatea obiectelor lumii materiale şi posibilitatea de a separa un obiect de cele similare lui. .reflectarea sub forma imaginilor vizuale (fotografii. reflectarea îmbracă diferite forme concrete printre care remarcăm: . îl constituie cel al stabilirii neidentităţii.reflectarea sub forma imaginilor mentale (relatate oral sau în scris. pentru o anumită perioadă. Felurile identificării După formele îmbrăcate de reflectarea materiei. Continua mişcare şi transformare a lumii materiale nu contravine proprietăţii unui obiect de a fi individual. Identificarea criminalistică este subordonată scopurilor precise ale cercetării judiciare.reflectarea sub formă de urme care redau particularităţile exterioare ale obiectelor sau fiinţelor. Orice sistem îşi păstrează. Pentru anumite intervale de timp. insuficientă realizării scopului acesteia. fiind ulterioară comiterii faptei. Determinarea apartenenţei de gen a acestora. c) Reflectivitatea este legată de capacitatea obiectelor şi fiinţelor de a se reflecta şi de a fi reflectate. desenate. un mijloc de stabilire a identităţii cu valoare probantă şi este realizată prin utilizarea unor metode stabilite de alte ştiinţe. spre deosebire de alte ştiinţe. etc). când schimbările nu sunt esenţiale. desenate după metoda „portretului vorbit”). Tot un element de specificitate pentru identificarea criminalistică. identificarea criminalistică constituie o modalitate. b) Stabilitatea relativă.cunoaşterea obiectului. . trebuie parcurse trei etape: . cu semnificaţie deosebită în eliminarea sau în infirmarea ipotezelor sau variantelor de investigare. Un element specific a identificării criminalistice decurge din împrejurarea că cercetarea are întotdeauna un caracter retrospectiv. Obiectivitatea identificării criminalistice pleacă de la calitatea fiinţelor şi obiectelor de a fi unice (individualitatea). adică ce reprezintă el. desene. în anumite condiţii de loc şi de timp şi reţinute până în momentul reîntâlnirii sale cu acel obiect. De asemenea. Temeiul ştiinţific al identificării îl constituie tocmai individualitatea. Premizele ştiinţifice ale identificării În fapt. a) identificarea după memorie se realizează pe baza caracteristicilor esenţiale ale unui obiect. Acest fel al identificării ne este comun tuturor şi îl aplicăm zilnic cu o frecvenţă mai mare sau mai mică. de mers în cărarea de paşi. În mod concret. fapt care determină reconstituirea lui prin decodificarea informaţiilor conţinute în reflectările sale. aria de examinare în criminalistică este mult mai largă decât în alte ştiinţe. după descriere şi după urmele lăsate. a) Individualitatea Pentru a parcurge drumul de la general la individual. în condiţii de 8 . film. de vorbire în convorbirile înregistrate pe suporţi magnetici). percepute anterior de către o persoană. . depinzând de numărul de întâlniri pe care îl avem cu aceleaşi persoane sau cu persoane diferite (valabil la obiecte sau fenomene). UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. . 2. . fenomen sau fiinţe.încadrarea sa într-o clasă sau grupă de obiecte.individualizarea obiectului prin stabilirea identităţii sale. Astfel. identificarea criminalistică este de trei feluri: după memorie. de a-şi păstra în timp calităţile individuale (stabilitatea relativă) şi a reflecta aceste calităţi. 3. identificarea rămâne. fenomen sau fiinţă.8/1996 fiinţe putând contribui mai rapid şi mai evident la individualizarea şi departajarea acestora. un număr de trăsături care îl fac rămână ceea ce este. cea iniţială putând pleca de la întreaga populaţie sau toate obiectele de un anumit fel existente la un moment dat. alături de stabilirea identităţii.reflectarea sub forma deprinderilor (de scriere în scris.

Cu cât stabilitatea este mai mare. pe suport audio-video.caracteristici generale care sunt acele elemente aspecte ale obiectului care exprimă trăsăturile cele mai comune. Şi gradul de independenţă a caracteristicilor unele de celelalte influenţează valoarea lor de identificare. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Pentru a avea loc identificarea. Legătura dintre persoană şi faptă poate fi stabilită şi cu ajutorul obiectelor pe care le-a purtat sau utilizat pe timpul sau la săvârşirea infracţiunii şi animalele pot forma obiect al identificării când au fost utilizate sau au fost obiect al infracţiunii. iar altele niciunul. urmele descoperite. nu se iau în consideraţie absolut toate caracteristicile constatate la un obiect sau mai multe obiecte comparate. se poate vorbi concret numai. Deşi este. obiecte. mai ales. Dintre aceste caracteristici pentru identificare sunt utile doar cele reflectate în urma produsă de obiectul căutat care constituie caracteristici de identificare şi care sunt diferite în raport cu modul concret în care s-a format urma.substanţiale.caracteristici individuale care sunt cele care deosebesc un obiect de toate celelalte asemănătoare lui. Elementele de fapt în baza cărora se poate face identificare sunt: . reconstituiri. în sensul că o caracteristică rară are o valoare de identificare mai mare contribuind mai mult la individualizarea. în sine. Caracteristicile de identificare Caracteristicile de identificare pot fi: . . c) identificarea după urmele lăsate se face prin cercetarea ştiinţifică a urmei de către un specialist sau expert şi se materializează printr-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică sau expertiză. iar rezultatul acesteia se consemnează în declaraţii.funcţionale. În acest context. fenomenelor ori fiinţelor se face de către o persoană care nu a perceput anterior obiectul. cu atât creşte valoarea lor identificatoare şi invers. dar i-au fost descrise trăsăturile acestora. relativ neschimbătoare. exterioare care redau morfologia suprafeţei obiectului. 4. Elementele şi caracteristicile identificării criminalistice 1. în primul rând. care se determină în funcţie de stabilitatea. . Fiind vorba de săvârşirea unei infracţiuni.8/1996 timp şi de loc diferite. De aceea. care exprimă compoziţia materială a obiectului. constante. altele minore.structurale. frecvenţa şi independenţa lor. Identificarea criminalistică nu poate fi concepută pe baza unei singure caracteristici. Valoarea identificatoare a caracteristicilor este determinată şi de frecvenţa lor. fenomene de acelaşi fel. fenomenul ori fiinţa subiect al identificării. în practica criminalistică. procese- verbale. iar ponderea diverselor caracteristici este diferită unele jucând un rol de seamă. finalitatea ei va fi dependentă în special de neconcordanţa trăsăturilor subiectului de identificat în raport cu celelalte persoane. de o valoare identificatoare intrinsecă a caracteristicilor. planşe fotografice). b) identificarea după descrierea trăsăturilor esenţiale ale obiectelor. în general la locul săvârşirii infracţiunii vor trebui să fie comparate cu mostre sau modele de comparaţie care trebuie puse la dispoziţia specialistului sau expertului de către organul de urmărire penală. îmbrăcate sau coafate diferit. Caracteristicile identificatoare trebuie să fie. ci variază de la o situaţie la alta. . dar. Sfera obiectelor ce pot fi identificate este determinată de sarcinile identificării criminalistice. ci doar acelea care sunt esenţiale. tot o formă a identificării după memorie. răsfrângerea sferei obiectelor creatoare posibile. la intervale de timp mai scurte sau mai lungi. Elementele identificării Atât în teorie. însuşirile proprii tuturor obiectelor de acelaşi gen. principalul obiect al identificării îl constituie persoana care a comis-o. Din punct de vedere criminalistic. 9 . scade când se dovedesc a fi aleatorii. Identificarea prin descriere şi recunoaştere se realizează prin activităţi de tactică criminalistică (ascultări. se pune problema determinării sferei obiectelor ce pot fi identificate şi a elementelor de fapt care urmează a fi examinate în scopul identificării. 2. confruntări. care apar în interacţiunea cu mediul înconjurător (în această categorie incluzându-se şi deprinderile persoanelor). esenţialul nu este stabilit a priori.

d) toate cele trei ipoteze arătate la literele a. În practica de expertiză. în stare numerică distinctă.concept care se aplică la: a) ceea ce este unic. fiinţe şi fenomene. Întrebări de evaluare: 1 Ce înţelegem prin identic. valoarea lor de identificare va fi mai mică decât a celor independente. pentru obiectele care trebuie identificate şi „obiecte mijloc” pentru obiectele ce servesc la identificarea primelor. suferind mai mari sau mai mici de la data săvârşirii infracţiunii până la momentul examinării lor. în procesul examinării a trăsăturilor esenţiale comune mai multor obiecte. În cadrul procesului de identificare. atunci când din examenul comparativ rezultă deosebiri categorice în ceea ce priveşte genul. În procesul identificării examinarea se face prin aplicarea analizei şi sintezei. excluzându-se acelea care nu îndeplinesc criteriul şi restrângându-se astfel sfera căutărilor. modelului etc. identificarea apartenenţei generice se realizează prin stabilirea. Atunci când obiectul mijloc prezintă suficiente detalii individuale. grupei. scopul final al oricărei cercetări criminalistice. fiecare particularitate descoperită la obiectele examinate trebuie interpretată ca o existenţă aflată în continuă mişcare. atunci când apariţia uneia este condiţionată de existenţa alteia. c) un specialist sau expert. b şi c. Trăsăturile caracteristice ale obiectelor şi fiinţelor sunt selectate prin determinarea genului. până când se ajunge la individualizare. Datorită acestor mutaţii. de unde absenţa particularităţilor necesare identificării individuale. În acelaşi stadiu se rămâne şi atunci când caracteristicile individualizatoare sunt insuficiente. 2 Individualitatea constă în calitatea fiinţelor şi obiectelor de a fi unice sau în aceea de a-şi păstra aceste calitaţi? 3 Identificarea după descrierea trăsăturilor esenţiale se face de către: a) o persoană care a perceput anterior caracteristicile esenţiale ale obiectelor. ca atare. Metoda folosită în procesul identificării constă în examinarea comparativă a obiectului scop cu fiecare dintre obiectele mijloc. obiectul creator a suferit modificări. speciei. b) o persoană sau fiinţă care este ˝aceeaşi˝ sau ˝identică˝ cu ea insăşi în diverse momente ale existenţei sale. procesul de identificare parcurge două mari etape: determinarea apartenenţei generice şi identificarea individuală. se utilizează denumirea de „obiecte scop”.8/1996 în sensul că. sunt considerate ca prezentând exact aceleaşi proprietăţi sau cantităţi. trebuie să se ţină cont de faptul că obiectele examinate sunt doar relativ neschimbătoare. Obiectul scop este unic şi va fi comparat cu unul sau mai multe obiecte mijloc. În procesul de identificare. cercetarea se opreşte la prima etapă. Ambele etape trebuie privite ca părţi componente ale procesului unic de identificare criminalistică. atât obiectul scop. dar i-au fost descrise trăsăturile acestora. urma este defectuos imprimată. prin care obiectele respective se clasifică. de la general la particular. precum şi impresiunile obţinute experimental cu obiectele bănuite de a le fi creat în timpul săvârşirii faptei cercetate. În fapt. există cazuri în care sunt parcurse cele două etape ale expertizei. Astfel. 5. Etapele identificării Identificarea criminalistică se realizează treptat. fiinţele şi fenomenele. concluzia va fi de excludere a identităţii şi. prima constituind premisa logică a celei de-a doua. tipului. iar cu ajutorul sintezei se stabilesc trăsăturile comune. cât şi obiectul mijloc. b) o persoană care nu a perceput anterior obiectelor. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Numărul mai mare al caracteristicilor identificate va spori precizia identificării. 10 . Analiza făcută asupra obiectelor mijloc şi obiectelor scop conduce la stabilirea detaliilor acestora. fenomenelor şi fiinţelor. fiecare caracteristică. schimbare şi mereu într-o complexitate de raporturi cu alte elemente ale obiectului respectiv. se trece la etapa identificării individuale când caracteristicile de detaliu ale obiectului scop sunt comparate cu cele ale obiectului mijloc. Aceste impresiuni poartă denumirea şi de „modele tip”. iar cercetarea acestuia se materializeazăintr-un suport de constatare/expertiză. c) două sau mai multe obiecte de gândire care. Corespunzător acestei treceri gradate. Obiectele mijloc sunt urmele de la locul faptei. subgrupei.

de genunchi şi de cot. L. 2. Urmele de dinţi 8. p. învinuiţilor şi inculpaţilor care le conferă un grad mai mare sau mai mic de relativitate. p. Urme ale instrumentelor folosite pentru forţarea încuietorilor uşii. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. 1997. Editura Pinguin Book. fixarea. Urmele Unitatea de învăţare: 1. Urmele de reproducere 2. Editura Actami. Bucureşti. p. M. a 11 . Elemente de criminalistică si tehnică criminalală. dispuse şi efectuate pentru valorificarea urmelor materiale descoperite cu ocazia desfăşurării cercetării criminalistice a infracţiunii. pe de altă parte. 1. de distorsiunile care pot să apară în procesul formării declaraţiilor părţii vătămate. studierea. Criminalistică. Criminalistica oferă mijloacele. V. Noţiunea şi clasificarea urmelor Idealul oricărui magistrat abilitat cu cercetarea penală sau judecarea unei infracţiuni este de a obţine o declaraţie cât mai amplă şi reală din partea persoanei vătămate. Ruiu. Bucureşti. Expertiza urmelor de picioare 7. 17 5. Tratat de tehnică criminalistică. Editura Fundaţiei Chemarea-Iaşi. urmele pot furniza informaţii asupra activităţii infracţionale desfăşurate. dar şi posibilităţilor tot mai largi oferite de ştiinţă în examinarea şi interpretarea urmelor. Una dintre direcţiile criminalisticii de importanţă majoră pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii. Posibilităţi oferite de expertiza urmei de dinţi 10. Expertiza urmelor de mâini 5. Stancu. cât mai multe şi precise declaraţii ale martorilor. tehnicile şi metodele care trebuie folosite cu ocazia desfăşurării cercetărilor penale în general. Cârjan. Beschesam. fazele şi succesiunea operaţiunilor. Bucureşti. Urmele de mâini 3.8/1996 Modulul III. Tratat. de bărbie. p34 4. dar şi focalizate la nivelul unor genuri de infracţiuni. ne vom afla în faţa unei urmăririi penale sau judecăţi care a realizat scopul procesului penal. 2005. a obiectelor tăietoare-înţepătoare cu ajutorul cărora s-a suprimat viaţa persoanei pot demonstra faptul că ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni. martorilor. în sensul aflării adevărului. declaraţii sincere de recunoaştere a faptei din partea învinuiţilor sau inculpaţilor. C. a împrejurărilor în care fapta a fost comisă şi la identificarea şi stabilirea contribuţiei participanţilor la săvârşirea acesteia este cea de căutare şi valorificare a urmelor. 135-136. p. 1947. 55 şi urm. Editia a II-a. Urmele de urechi. urmele regiunii fesiere 13. I. Em. timpul. Bucureşti. ridicarea şi interpretarea urmelor este justificată. 1994. . Urmele de dinţi la locul faptei 9. Editura Little star. Tehinică criminalistică. Criminalistică. Urmele de mâini la locul faptei 4. ale ridurilor feţei. De asemenea. Mircea. cu referire la locul. Urmele buzelor 11. Criminalistică. Expertiza criminalistică a urmelor de buze 12. vol I. Dacă la acestea vor putea fi adăugate câteva expertize edificatoare. Această preocupare pentru căutarea. nas. pe de o parte. Tusai. a cioburilor de geam spart al ferestrelor prin care s-a făcut accesul. 2004. Posibilităţi oferite de expertiza acestor urme. Urmele de picioare la locul faptei 6. Timp alocat: 1 h Bibliografie: 1. 26-30 3. a modului de operare folosit.

după posibilitatea ce o oferă în procesul identificării (urme care furnizează elemente pentru lămurirea diferitelor împrejurări ale săvârşirii infracţiunii. . modul de formare.urme de incendiu. ale animalelor. sub aspect criminalistic. O clasificare mai amplă a urmelor a fost făcută de către specialiştii din poliţie. de buze. urme materie şi urme poziţionale cu subdiviziuni ale acestora). formele sub care se prezintă la locul faptei. urmele sunt: de mâini. victime. .după factorul primitor de urme (primite de om. de animale).urme formate din diferite obiecte ori substanţe (create prin pierdere. dispăruţi) se face în baza semnalmentelor furnizate de către părţi sau persoanele ascultate pe parcursul procesului. Ca valoare probantă. Urma mâinilor a fost sesizată de om din timpuri imemorabile. a amprentei olfactive sau genetice. după scris. de animale. aceste mijloace se situează la acelaşi nivel cu celelalte mijloace de probă prevăzute de legea procesual penală. cadavre. dovadă fiind prezenţa acesteia pe 12 . din punctul de vedere al organului judiciar. urme create de unele fenomene). încălţăminte. corporale. desfăşurate de diferite personalităţi din ţări diferite. urme care permit identificarea factorului creator). . instrumente de spargere) şi urme formate cu resturi de obiecte şi de materii organice şi anorganice (resturi de îmbrăcăminte. a obiectelor purtate ori a instrumentelor folosite. o clasificare unică a acestora este foarte dificilă. redăm câteva din clasificările făcute. urmele sunt o impresionantă varietate. Pentru a realiza dimensiunile diversităţii urmelor.după factorul creator de urme (urme ale omului.8/1996 instrumentelor utilizate. al instrumentelor de spargere. urme (obiecte lăsate de autor. Mijlocul legal de administrare ca probe a urmelor îl constituie constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza. interpretate şi valorificate în aşa fel încât să se obţină maximum de date menite să contribuie la clarificarea diferitelor împrejurări legate de faptă şi făptuitori. de animale. vegetalelor. Cu alte cuvinte.după esenţa lor (urme formă. de picioare. instrumente de spargere. având în vedere argumentarea care a stat la baza stabilirii drept criteriu de împărţire modul de formare: . ale mijloacelor de transport. a raportului cauzal dintre anumite activităţi şi consecinţele acestora. cea mai simplă. şi anume: . urme de reproducere. O altă clasificare. În literatura noastră. Dacă din punct de vedere al teoriei criminalistice argumentarea pro sau contra unui criteriu sau a altuia ar putea continua. pete organice). Identificarea persoanelor (participanţi. a urmelor papilare descoperite. de dinţi. de obiecte). fixării. . urmele sunt împărţite în două mari categorii: urme formate prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor (urme de mâini. create doar prin contactul nemijlocit a două obiecte. ridicării. deteriorare ori schimbare de poziţie. Astfel. după urmele lăsate de corpul uman. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.urme de reproducere (create prin venirea în contact direct cu două corpuri dintre care unul a creat urma. O altă clasificare. fire de păr) şi pete. acestea se subdivid în funcţie de procesul de mişcare în care s-au format şi de modificările aduse suportului lor. se înţelege orice modificare produsă la locul faptei ca rezultat material al activităţii persoanelor implicate în comiterea acesteia şi utilă cercetării criminalistice. Întrucât prin natura lor. urme care ajută la stabilirea apartenenţei de gen. picioare. problema care se pune este cea a relevării. Urmele şi mijloacele materiale de probă nu au valoare pentru cauză atâta timp cât nu au fost analizate. şi cea mai veche clasificare. de îmbrăcăminte. 1.după mărime (macro şi micro urme). La rândul lor. Urmele de mâini Utilizarea în identificarea criminalistică şi în sistemul de probaţiune judiciară a urmelor de mâini este rezultatul unor cercetări asidue. depuneri de substanţe diferite). dimensiuni. Prin urmă. După acest criteriu. de vegetale. studierii şi expertizării fiecărei urme cu cât mai mare precizie pentru a se încerca să se stabilească cele întâmplate cu ocazia săvârşirii infracţiunii. . iar celălalt a receptat-o). de vopsea. s-a făcut pe criteriul naturii obiectului creator al urmei. în scopul aflării adevărului în care ce se cercetează. . împarte urmele în amprente (digitale. ale obiectelor. de alimente. de fumat. etc.

în baza demonstraţiilor făcute de Edward Henry. printr-un canal. formată din apă. când avea să fie aplicată la nivelul întregii ţări. În concluzie. demonstrând unele dintre proprietăţile desenului papilar. înlocuind serviciul antropometric. sub conducerea medicului legist şi autoritatea Ministerului Public. Anglia devine prima ţară europeană care introduce sistemul dactiloscopic de identificare. la nivelul Parchetului Tribunalului Ilfov. denumite papile. formată din compuşi organici şi anorganici care nu se evaporă prin trecerea timpului. Preocupări în domeniul dactiloscopiei au avut şi personalităţi din ţara noastră. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. fiind grupate sub forma unor torente de linii papilare. publicate în anul 1898. Acestea. În 1900. în sens criminalistic. Tot profesorul Nicolae Minovici înfiinţează pe lângă Serviciul de antropometrie „Şcoala antropologică” (Bertillon) pentru instruirea poliţiştilor. La punctul de contact cu epidermul. Herman Wellcker. În 1894. în vârful cărora sunt situaţi porii care. Argentina introduce sistemul dactiloscopic de identificare ca urmare a cercetărilor efectuate de croatul Juan Vucetic care. picturi. 13 . a efectuat două studii asupra propriilor mâini la 34 şi. este creat pe lângă fiecare tribunal câte un birou judeţean de cazier şi identificare. amprenta digitală este utilizată în justiţie pentru prima dată ca probă materială. ca rezultat al contactului mâinilor făptuitorului şi victimei cu aceasta în procesul săvârşirii infracţiunii. a reuşit elaborarea unui sistem propriu de clasificare a desenului papilar. Papilele conţin vase şi terminaţii nervoase şi sunt grupate liniar şi într-o succesiune ordonată. iar în 1898. dermul (care conţine vasele capilare arteriale şi venoase. respectiv. Pielea care acoperă mâna este formată din trei straturi: epidermul (partea exterioară). afirmaţie valabilă şi în cazul celorlalte categorii de urme lăsate de aceasta.8/1996 diferite obiecte. sudoarea reprezintă unul dintre elementele importante de formare a urmelor pe suprafeţele cu care pielea a venit în contact. se înţeleg modificări aduse elementelor componente ale locului faptei. Generalităţi privind urmele de mâini Mod de formare Prin urmele mâinilor. Formarea urmelor de mâini se explică prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmei a substanţei secretate de piele. substanţe organice şi săruri minerale. În anul 1894. Un pionier este şi dr. Dactiloscopia avea să fie recunoscută oficial ca modalitate unică de identificare în 1896. rămânând prima personalitate care a remarcat valoarea de identificare a amprentelor digitale. rupestre sau documente. o clasificare a amprentelor papilare este concepută în 1923 de Jan Evanghelista Purkinje. la identificarea individuală a persoanei. Crestele papilare sunt orientate diferit la fiecare persoană. O primă descriere a desenelor papilare şi a orificiilor glandelor sudoripare este făcută de anatomistul italian Marcello Malpieni. formând aşa-numitele desene papilare. ele dau naştere unor ridicături paralele denumite creste papilare. la 1686. plecând de la patru tipuri de bază. În 1936. profesorul Nicolae Minovici ia primele impresiuni digitale ale unor persoane condamnate.Andrei Ionescu care perfecţionează sistemul creat de croatul Vucetic şi înfiinţează în 1911. impresiunea papilară este produsă de către depozitul de stropi microscopici de sudoare. În 1887. unde au fost predate şi noţiuni ştiinţifice despre dactiloscopie. În 1877. pot duce. între care se formează şanţuri papilare (interpapilare). reuşind primele identificări în 1896 şi 1906. William Herschnell a solicitat printr-un memoriu conducerii închisorilor din Bengal folosirea amprentelor pentru identificarea „preveniţilor”. precum şi terminaţiile nervilor senzitivi) şi hipodermul (stratul cel mai profund ce conţine glandele sebacee). La suprafaţa pielii. în 1892. în urma examinării. 75 de ani. înfiinţat de prof. Nicolae Minovici. ori. dactiloscopia înlocuieşte bertillonajul şi în India. profesor de antropologie la Universitatea din Halle. precum şi şanţurile de flexiune ce despart diferitele regiuni ale palmei. elimină transpiraţia. dermul prezintă ridicături conice permanente. un cazier de identificare dactiloscopică. Astfel.

Dacă în urma comparaţiei urmei cu amprenta clasificată în fişier numărul de creste obţinute nu este acelaşi. Vârful degetului se numeşte zona distală. la faţa locului. dar şi excluderea ei doar în baza comparării tipului de desen papilar.3.fixitatea desenului papilar manifestată prin menţinerea trăsăturilor iniţiale. Urmele de mâini conferă două posibilităţi de identificare a persoanei care le-a creat: una prin utilizarea caracteristicilor desenului papilar şi a doua prin utilizarea moleculelor organice conţinute de urmă în stabilirea ADN-ului. clasifică relieful papilar de pe urmele falange ale degetelor. precum şi posibilitatea de identificare certă şi rapidă a persoanei care le-a creat. o falangetă conţine circa 150-200 de astfel de detalii (mai puţin tipul adeltic). iar. zona bazală (cuprinsă între nucleu şi şanţul de flexiune) şi zona marginală (care înconjoară nucleul). în doilea rând. Prezenţa deltelor în desenul papilar al falangei sau absenţa lor a oferit posibilitatea clasificării amprentelor în cinci tipuri după desenul papilar (adeltic. pe lângă centrul deltei. La întâlnirea cretelor papilare limitante ale fiecărei zone se găseşte o deltă. Totodată. Desenul papilar al falangetei a fost. până la descompunerea pielii 14 . o diferenţiere a reliefului papilar în regiuni. exemplificăm următoarele: . la rândul său. urmele de mâini ocupă un loc important. ştiinţa criminalisticii face. Mâna este formată din degete şi palmă. Palma este compusă din regiunea digito-palmară. fără nici un fel de schimbare de-a lungul întregii existenţe. a fost stabilit. urma este exclusă. 1. Relieful papilelor se formează înainte de naştere (definitivat în luna a şasea a fătului) şi continuă să existe şi după moartea persoanei. Deşi în literatura de specialitate nu există un consens al autorilor cu privire la numărul acestor proprietăţi. având în vedere numeroasele elemente de comparaţie ce le oferă. iar zonele laterale se numesc periferice. subdivizate la rândul lor în subtipuri.1. Astfel. un al doilea reper. Unirea celor două repere printr-o linie reală sau imaginară oferă un criteriu cifric de clasificare a desenului papilar prin numărul de creste intersectate de respectiva linie. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Pentru a diferenţia două amprente de acelaşi tip sau subtip. monodeltic. polideltic şi amorf). Proprietăţile desenului papilar Utilizarea desenului papilar în identificarea persoanei care a creat urma a fost posibilă datorită proprietăţii acestuia care-l fac apt pentru atingerea acestui scop. întrucât. şi anume centrul desenului care trebuie stabilit. tentară şi hipotenară. după forma literei greceşti care i-a dat numele. în primul rând. este necesară cunoaşterea structurii desenului papilar. Această deltă poate fi albă (când cele trei creste formează un triunghi) sau neagră (când formează o bifurcaţie asemănătoare literei y). Centrul deltei îl reprezintă punctul deltic şi constituie reperul de plecare în compararea unei urme cu o impresiune digitală (urma degetului luată experimental) sau dactilograma (fotografia urmei sau a impresiunilor). departajate de şanţuri de flexiune şi anume: falangeta. cele mai variate desene papilare sunt prezente la nivelul falangetelor. împărţit în trei zone: centrală (nuceclaul). Individualitatea unei amprente este dată de tipul sau subtipul ei. ea oferă şi posibilitatea identificării generice a persoanei. Pentru descrierea urmelor de mâini. falangina şi falanga. unele permiţând subclasificarea. având în vedere prezenţa lor relativ frecventă la locul faptei. Deşi fiecare dintre regiunile menţionate conţin suficiente elemente de identificare ce le fac apte pentru comparaţii. Datorită diferenţei de formă a desfăşurării liniilor papilare după zonele în care se află. Această clasificare a fost necesară pentru sporirea rapidităţii căutării unei amprente necunoscute în fişierul dactiloscopic. Degetele sunt împărţite în trei zone. întrucât acesta este de mai variat. urma îl reproduce în întregime sau numai parţial. bideltic.8/1996 Descrierea urmelor de mâini În procesul identificării criminalistice. dar şi de alte detalii care au fost grupate (sistematizate) şi al căror număr şi reparaţie topografică conferă individualitatea amprentei.

în raport cu modul în care s-au format. urma se va reproduce va fi cea a şanţurilor papilare. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996 prin procesul putrefacţiei. mai ales. irepetabil la alt om.). dacă se iau în calcul 20 de puncte caracteristice tuturor celor 10 degete ale mâinilor. mâna alunecă pe un obiect. ca urmare a atingerii cu mâna. se recomandă ca atunci când se descoperă şi se ridică o urmă colorată. a anumitor obiecte (de exemplu. pornindu-se de la patru caracteristici de identificare. La crearea acestui gen de urme. Cu cât numărul detaliilor caracteristice creşte. interpretare. cât şi cele de adâncime. . . În cazul unor intervenţii de natură fizică sau chimică asupra epidermei. când făptuitorul a pus mâna pe geamul ferestrei. funingine). – se reproduc foarte puţin elemente caracteristice. praf. datorită depunerii de substanţă de pe degete pe obiecte sau prin detaşare de substanţă de pe suprafaţa obiectelor ori prin mularea crestelor în materii care prezintă oarecare plasticitate. Atât urmele de suprafaţă. cremele şi vaselinele incolore. Urmele invizibile lăsate de mâini rămân prin depunerea sudorii şi a grăsimii umane de pe piele. pe un mâner.urma este statică. cerneală. pot să concure şi alte substanţe invizibile. Urmele de mâini la locul faptei În cadrul cercetării la faţa locului. clară.urma este statică. Cercetările întreprinse au stabilit. se creează urme ale crestelor papilare. caracterele particulare ale unor negi. vor fi găsite la locul faptei. că. Astfel. vopsea. vizibile şi invizibile. chit.unicitatea înţeleasă prin faptul că fiecare persoană are relieful papilar propriu. într-una din următoarele situaţii: . Urmele vizibile sunt create de mâinile murdărite cu substanţe colorate (sânge. caracteristicile individuale ale acesteia oferă suficiente elemente de identificare a mâinii creatoare.urma este dinamică – de pildă. voluntar ori involuntar. ciment. Datorită faptului că prin atingerea repetată a unor obiecte substanţa colorată dispare de pe crestele papilare. urmele de mâini pot fi de suprafaţă sau de adâncime. cum sunt. Urmele de adâncime sunt lăsate de mâini prin imprimarea crestelor papilare în diverse materii plastice (argilă proaspătă. fapt care poate produce apariţia unor erori în procesul de comparare (prin compararea şanţurilor urmei cu crestele modelului de comparare). cu aceleaşi caracteristici. ca existenţă unică. se scapă o sticlă din mână ori alunecă mâna murdară de noroi pe zid etc.inalterabilitatea desenului papilar. ar exista posibilitatea teoretică de repetare a două desene papilare la un număr de 64 de milioane de amprente. lungimea. grăsimile (uleiurile). grosimea acestora. Urmele de suprafaţă pot fi. organul de urmărire penală va desfăşura activităţi de descoperire a urmelor de mâini. o atare posibilitate de apariţie a două persoane cu amprente identice ar putea apărea la circa 400 milioane de secole. dar suportul pe care s-a creat nu permite reproducerea exactă a desenului papilar şi când se vor putea stabili numai unele elemente generice ca: numărul degetelor. În situaţia lezării dermei. ceară. relieful papilar este distrus pentru totdeauna. cicatrice ş. iar după aceea să se procedeze şi la inversarea sa fotografică. relieful papilar se reface. la rândul lor. După plasticitatea materiei pe care se creează. sărurile de urină etc. proprietate ce constă în faptul că relieful nu poate fi modificat sau înlăturat. unele alimente etc. cu atât devine practic imposibilă apariţia a două persoane cu amprente identice. De aceea. iar valoarea lor în procesul de identificare va fi dependentă de gradul de îmbâcsire a crestelor de substanţă colorată. produsele petroliere. susceptibile transferului. . de pildă. mai întâi să se compare urma aşa cum se găseşte. bine imprimată. fixare şi ridicare a acestora în raport cu modul în care acestea s-au format. Modul de prezentare a urmelor de mâini Prin atingerea unor suprafeţe. de relevare. clară şi bine imprimată pe suport. 15 . a băut apă dintr-un pahar etc). în măsura refacerii epidermei. vopsea proaspătă. .a. noroi. pe diferite cărţi sau s-a sprijinit cu mâna pe mobila din încăpere. fiind înlocuit cu un ţesut scleros inform.

b) pulverizarea se aplică suprafeţelor care nu pot fi aduse în poziţie orizontală şi constă într-o prăfuire la care.) şi cu ajutorul fotografiei judiciare (care va reflecta urma. 16 . fapt care face ca. ea se păstrează o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. pe lângă planşa conţinând fotografiile efectuate. percheziţia. poziţia acestora şi orientarea faţă de obiectele din jur în scopul de a dovedi că acestea au fost descoperite cu ocazia unor activităţi de urmărire penală şi de tactică criminalistică: cercetarea la faţa locului. a oricăror categorii de urme – se înţelege activitatea procesuală prin care se menţionează locul unde au fost descoperite urmele. Vaporizarea cu iod constă în colorarea urmei cu vapori condensaţi de iod şi este utilizată în special atunci când urma se găseşte pe un suport de hârtie sau perete. în practica criminalistică se folosesc frecvent următoarele metode fizice: a) prăfuirea (pudrarea) care se aplică pentru colorarea urmelor digitale invizibile folosindu-se. de percheziţie. experienţă şi inspiraţie având în vedere dimensiunile mici ale acestor urme (câteodată fragmentate) în raport cu dimensiunea locului faptei şi a locurilor probabile pe care s-au format. la cercetarea locului faptei în aer liber. Utilizarea reactivilor chimici propriu-zişi (ninhidrina. Pudra va fi întinsă de urmă cu ajutorul unei pensule foarte bine. Activitatea de căutare presupune minuţiozitate. relevarea urmelor papilare se face cu ajutorul substanţelor fluorescente (praf galben fluorescent). reconstituirea etc. de altfel. fiind luate precauţiuni pentru a nu o distruge. formată dintr-un magnet fixat într-un mâner. La procesul-verbal se pot anexa. Înainte de a se trece la aplicarea colorantului. acidul floric. Pentru suprafeţele multicolore. de reconstituire etc. desene ori alte asemenea lucrări conform prevederilor Codului de procedură penală (art.131 alin. Fixarea urmelor şi a obiectelor purtătoare de urme se face cu ajutorul procesului-verbal (de cercetare la faţa locului. Urmele papilare dispar foarte repede sub acţiunea aerului uscat şi cald sau a razelor solare directe. c) relevarea urmelor digitale latente se face şi prin metode chimice: vaporizarea cu iod şi relevarea cu reactivi chimici propriu-zişi. Ulterior. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996 Descoperirea urmelor de mâini Descoperirea urmelor de mâini presupune căutarea acestora şi relevarea urmelor invizibile. acidul osmic ş. ele să trebuiască să fie cât mai repede relevate sau apărate de lumina solară directă. Pentru relevarea urmelor digitale invizibile (latente). Substanţa de relevare este o pulbere fină de fier redus cu hidrogen care aderă la grăsimea din urmă când este plimbată cu ajutorul pensulei. pulbere de carbon). Pentru o cercetare sistematică a locului faptei. care pot fi activate sub acţiunea razelor ultraviolete. din puf de struţ ori din fire de carbon. în locul pensulei. nitratul de argint. confecţionată din păr de coadă de veveriţă.) necesită cunoştinţe de specialitate care exced pregătirii generale a juriştilor. obiectul purtător al urmei. În afara pensulei arătate. În funcţie de natura suportului pe care s-a format urma. Relevarea urmelor Relevarea urmelor este operaţiunea tehnico-criminalistică prin care urmele invizibile sunt puse în evidenţă cu ajutorul unor substanţe sau procedee fizice ori chimice. urma este corectată. precum şi ambientul unde au fost descoperite). urma şi obiectul purtător sunt studiate pentru că prima să fie uscată sau supusă unor operaţiuni de pregătire. se foloseşte un pulverizator care aruncă substanţa pe urmă pe care se lipeşte.3). iar obiectul purtător va trebui să contrasteze cu culoarea substanţei alese pentru relevarea urmei. pentru relevarea urmelor de mâini se mai utilizează şi pensula magnetică. Fixarea.a. se impune ca măsură iniţială stabilirea locului de acces şi a drumului parcurs de autori la locul faptei. ridicarea şi transportul urmelor de mâini Prin operaţiunea de fixare a urmelor de mâini – ca. diferite substanţe (carbonat bazic de plumb roşu de sudan. urmând ca apoi să fie supuse unei căutări amănunţite toate suprafeţele pe care ar fi fost posibil să rămână urme de mâini. în acest scop. – întreprinse într-o anumită cauză penală. şi schiţe.

sexul.stabilirea acţiunilor întreprinse de făptuitor în câmpul infracţiunii. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. . Aceste modele de comparaţie se obţin prin amprentarea persoanelor suspecte de săvârşirea infracţiunii. trebuie menţionat faptul că acest sistem restrânge foarte mult sfera de verificare a impresiunilor pe care expertul va trebui în final să le examineze în vederea identificării persoanei care a creat urma. . Ridicarea urmelor de mâini se face prin fotografiere.stabilirea tipului de desen papilar digital.a. Pentru a se putea trece în etapa dispunerii şi efectuării constatării tehnico-ştiinţifice sau a expertizei dactiloscopice. . viza organului de urmărire penală. persoana făptuitorului. vârsta. . menţionându-se: numărul de ordine. după care se aplică sigiliul (cu scopul de a se reduce posibilitatea deschiderii ambalajului şi înlocuirea conţinutului său). calitatea. expertul va putea răspunde la următoarele întrebări: a) când se prezintă numai urma sau obiectul în litigiu: . Interpretarea la faţa locului a urmelor papilare are drept scop următoarele: . Ambalarea şi transportul urmelor sunt operaţiuni care necesită o atenţie specială şi la care trebuie să se ţină seama de posibilitatea alterării mesajului iniţial al acestora. . organul de urmărire penală trebuie să fie în posesia unor modele de comparaţie. . preluate de la suspecţi pe care să le pună la dispoziţia expertului.dacă obiectul poartă urme şi câte anume. b) când se prezintă urma şi modelul pentru comparaţie: . Fiecare ambalaj trebuie să fie etichetat. Cu posibilităţi remarcabile de stocare (impresiunile unui milion de persoane) şi o mare viteză de verificare a urmelor. . cu ajutorul mulajelor şi prin ridicarea obiectelor purtătoare de urme (dacă dimensiunile acestora o permit).dacă urma prezintă suficiente elemente individuale pentru identificare.determinarea degetului sau a mâinii care a creat urma. (în cazul în care se apreciază că urma papilară nu are valoare de identificare.care sunt tipul. Prin interpretarea urmelor descoperite la locul faptei se pot obţine informaţii privind obiectul creator de urmă. pe lângă urmele ridicate de la faţa locului. numele şi semnătura celui care a ridicat-o şi ale martorilor asistenţi. Interpretarea urmelor de mâini descoperite la faţa locului şi posibilităţi oferite de expertiza acestor urme. cât şi de la cadavre prin metode corespunzătoare stării din momentul respectiv al pielii.8/1996 Prin ridicarea urmelor – în sens criminalistic – se înţelege luarea lor ca atare. în raport de locul în care au fost descoperite şi în ambalaje corespunzătoare specificului urmei respective sau obiectului purtător pentru a nu o altera. a imaginii acestora ori a obiectului sau înscrisului care le poartă ori le conţine din locul săvârşirii faptei penale. .dacă urma ridicată de la faţa locului şi amprenta prezentată sunt create de aceeaşi persoană. operaţiune care poate fi făcută anterior cu ocazia săvârşirii de către persoana suspectă a unei infracţiuni sau ulterior descoperirii infracţiunii ce se cercetează.dacă urma este digitală sau palmară.dacă amprenta pruncului şi a mamei presupuse autoare a pruncuciderii prezintă dermatoglife 17 . .de la ce mână şi de la ce deget provine urma. Modelele pentru comparaţie poartă denumirea de amprente sau impresiuni de control şi sunt obţinute atât de la persoanele în viaţă. talia aproximativă şi forţa musculară a făptuitorului.aprecierea valorii de identificare a urmei ş.dacă urma este veche sau proaspătă. . data şi locul recoltării. nefiind aptă pentru comparaţie ea va putea fi totuşi valorificată în vederea stabilirii ADN-ului). Ca regulă generală. evitându-se atingerea suprafeţei urmei cu mâna sau cu alte obiecte care ar putea să le modifice sau să le distrugă. activităţile desfăşurate de acesta în câmpul acţiunii şi succesiunea desfăşurării acestora. subtipul şi varietatea urmei. Prin examinarea urmelor papilare. Urmele de mâini se ambalează în raport cu mijlocul folosit la ridicarea lor.care este mecanismul de formare a urmei. . transferare pe peliculă adezivă. Evoluţia tehnologiei informatice şi a rezultatelor obţinute în tratarea matematică a analizei imaginilor a permis stocarea şi automatizarea identificării amprentelor prin sistemul „AFIS” (Automated Fingerprint Identification System). cea mai uzitată fiind amprentarea cu tuş tipografic. ce conţine. urmele trebuie ambalate separat.

1. În prima regiune. unde urmele de picior sunt mai puţin vizibile. . sudoarea va reprezenta cel mai important element de formare a urmelor pe suprafeţe cu care pielea a venit în contact. din vremuri îndepărtate. de o mare varietate. infractorii neputând „pluti” sau merge în mâini.înregistrarea ponderii infracţiunilor în mediul urban. De asemenea. dimensiunii şi funcţiei locomotorii. . metatorsiană şi cea a călcâiului). adică oameni care avea capacitatea de a interpreta o urmă creată de om sau animal şi puteau să extragă informaţii cu privire la cine sau ce a creat-o. cea a degetelor piciorului sunt prezente creste papilare. în ce împrejurări. Urmele de picioare În literatură. precum şi diferite date privind persoana care a creat-o. iar în baza interpretării formei. se pot formula ipoteze cu privire la trăsăturile fizice ale creatorului lor.dacă amprentele cadavrului neidentificat şi amprentele presupuselor rude apropiate ale sale prezintă dermatoglife caracteristice care să confirme rudenia. cu timp înainte. Urmele de picioare confirmă posibilităţi de identificare a persoanei care le-a creat prin utilizarea caracteristicilor desenului papilar (cel puţin din punct de vedere teoretic). ele ocupă un mic procent în totalul urmelor pe care criminaliştii le ridică de la faţa locului şi sunt apoi utilizate în probarea faptelor penale. concluzia specialistului putând fi cert pozitivă sau negativă.în procesul de dezvoltare a criminalisticii. de probabilitate sau de imposibilitate a identificării urmei.8/1996 caracteristice de rudenie. nedorită şi cu efecte negative asupra ansamblului ştiinţific al probaţiunii. studiul acestor urme nu s-a desprins ca o ramură separată. dar şi pentru utilizarea moleculelor organice conţinute de urmă în stabilirea ADN-ului persoanei creatoare a urmei. . apar în diferite locuri din lume. alături de alte multe tipuri de urme. „cititorii de urme”. Cu toate că preocuparea omului pentru descoperirea mesajului ce poate fi transmis de urmele de picioare s-au manifestat încă din cele mai vechi timpuri. Astfel.poziţia făptuitorului şi a victimei în momentul creării urmei. Ca şi în cazul urmelor de mâini.1.cunoştinţele de specialitate legate de acest tip de urme au rămas mult timp în stadiul atins de clasicii criminalisticii. Mod de formare Prin urmele de picior de înţeleg acele modificări aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contactului picioarelor desculţe cu acestea în procesul săvârşirii infracţiunii. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. fiind tratate ca „examinări ocazionale” de specialiştii şi experţii criminalişti. Şi următoarele regiuni prezintă suficiente caracteristici individuale ale desenului papilar care în mod logic le fac apte pentru identificare. deşi apariţia lor în câmpul infracţiunii este inevitabilă. . este următoarea: . Explicaţia marginalizării acestei categorii de urme. 2. această categorie de urme formează obiectul unui aparent paradox. asemenea celor papilare (care au format obiectul dactiloscopiei) sau ale armelor de foc (balistică) şi au rămas în cadrul traseologiei. în criminalistică. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau de expertiză a urmelor papilare va avea forma generală unui astfel de raport. Generalităţi privind urmele de picioare 2. care pot prezenta toate formele existente pe falangele mâinilor. Şi suprafaţa plantară este împărţită pe regiuni (metatorsofalangiană. urmele de picioare pot indica direcţia de unde a venit infractorul şi în ce direcţie s-a îndreptat după săvârşirea infracţiunii. Urme de picioare la locul faptei 18 .

Aceleaşi reguli trebuie respectate şi cu ocazia ambalării şi transportului acestei categorii de urme. .stabilirea punctului de oprire şi a duratei de staţionare. prin fotografiere. Tot după criteriul modului de formare urmele de picioare sunt statice şi dinamice.dacă persoana care a lăsat urma se afla în mers sau staţiona. ale piciorului semiîncâlţat sau cu ciorap ori ale piciorului încălţat. iar rezultatul va fi consemnat în cuprinsul procesului-verbal. urmele de picioare pot fi de suprafaţă sau bidimensionale (la care pot fi măsurate două dimensiuni. Fiecare urmă va fi măsurată apoi conform regulilor de măsurare a urmei piciorului desculţ. 19 . transferare pe peliculă adezivă. nelinişti şi chiar boală.aprecierea numărului de persoane care au acţionat în locul faptei. a obiectelor principale. Celelalte urme de picioare sunt descoperite. a urmei de încălţăminte sau a elementelor cărării de urme (linia mersului. . Fixarea. de sarcină avansată (la femei). ajutând chiar la identificarea obiectului creator. Descoperirea urmelor de picioare Urmele de picior desculţ se caută şi se pun în evidenţă prin metode similare celor folosite la descoperirea urmelor papilare latente. lungimea pasului. Descrierea acestei categorii de urme urmează regula generală a precizării zonei în care se află urma. a numărului şi poziţiei fiecărei urme în raport cu celelalte obiecte de la locul faptei.stările de ebrietate. cu ajutorul mulajelor şi prin ridicarea obiectelor purtătoare de urme (dacă dimensiunile acestora o permit). câteodată sprijinită de lumina unui reflector portabil.viteza de deplasare. lăţimea şi adâncimea) şi se formează prin imprimarea piciorului într-un material a cărui plasticitate permite mularea şi păstrarea fidelă a formei sale. lăţimea pasului. prin interpretarea cărării de urme.starea de obezitate. pe când cele dinamice contribuie cel mult la stabilirea naturii obiectului creator şi la determinarea modului de săvârşire a infracţiunii. de detaliu.8/1996 Modul de prezentare a urmelor de picioare La locul faptei urmele de picioare ce pot fi descoperite sunt ale piciorului desculţ. Interpretarea urmelor de picioare în câmpul infracţiunii poate furniza trei mari categorii de informaţii: a) Informaţii care pot ajuta la cunoaşterea şi reconstituirea activităţilor întreprinse de persoanele care au lăsat urme. Astfel. . respectiv lungimea şi lăţimea) care rămân pe suprafaţa unor suporturi dure prin stratificare şi de adâncime sau tridimensionale (cele care permit măsurarea a trei dimensiuni: lungimea. unghiul pasului). ale încălţămintei ori ale piciorului desculţ. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. iar cele de adâncime cu ajutorul mulajului. a naturii suportului pe care s-a creat. Un alt procedeu de fixare a urmelor de picioare este fotografierea care se execută în ansamblu. care sunt şi cele mai frecvente. Ridicarea urmelor de picioare se face asemenea urmelor de mâini. se pot obţine informaţii de genul: . . . Ele pot fi descoperite ca urme singulare sau izolate ori sub forma cărării de urme ca succesiune de urme formate consecutiv în timpul mersului sau în alergare. şi în detaliu a fiecărei urme şi la scară. Secundele se prezintă sub formă de dâre paralele. cu uşurinţă printr-o inspecţie vizuală atentă a locului faptei. în general. .direcţia de deplasare. ridicarea şi transportul urmelor de picioare Cu ocazia descoperirii urmelor de picioare acestea vor fi descrise în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Primele redau în volumul sau suprafaţa obiectului primilor din urmă trăsăturile generale şi uneori particulare. Din această cauză. urmele statice de picior sunt utile cercetării criminalistice. După mecanismul de formare. Urmele de picioare de suprafaţă mai pot fi fixate şi cu ajutorul unei pelicule adezive.

. devenind un expert şi unul dintre fondatorii odontologiei criminalistice. 3. a unui balcon sau a unei ferestre etc.. vârsta. .care este direcţia de mers a persoanei ce a creat urmele.înlocuirea încălţămintei uzate cu alta nouă luată din locul unde s-a comis fapta. Aceasta a identificat-o după un dinte cariat. deoarece există regula conform căreia examinarea comparativă se realizează pe obiecte de aceeaşi natură. . Urmele de dinţi Examinarea probelor dentare şi a danturilor a fost consemnată pentru prima dată în jurul anului 2500 î.n. b) Informaţii care ajută la identificarea persoanei care a lăsat urmele privind: sexul persoanei. etc. caracteristicile călcăturii. Un prim caz major de utilizare a expertizelor dentare a fost ocazionat de incendiul de la Bazar de la Charitee din Paris unde dr. Experienţa dobândită a făcut obiectul lucrării „L’Art Dentaire en Medicine Legale”.care sunt sexul. când doi molari uniţi împreună cu ajutorul unui fir de aur au fost găsiţi într-un mormânt din Giza în Egipt.e. În 1906. determinarea înălţimii persoanei.. statică sau dinamică) şi pe suport din hârtie. 2.pătrunderea prin acoperiş sau plafon în interiorul unui magazin sau al unei locuinţe.ce particularităţi anatomo-patologice prezintă persoana care a creat cărarea de urme.de la ce picior provine urma supusă examinării. se impune obţinerea metodelor de comparaţie. va fi ridicat în aceeaşi modalitate.e.n.O. ridicată de la locul faptei. afecţiuni neuropsihice. expertul va putea răspunde la următoarele întrebări: 1.dacă urma prezentată spre examinare este de picior.care este mecanismul de formare a urmei. în funcţie de cazul cercetat. recunoscută în întreaga lume. iar exemplele ar putea continua.dacă urma plantară prezintă suficiente elemente individuale pentru identificare. dacă urma ridicată de la faţa locului şi modelul pentru comparaţie prezentat au fost create de aceeaşi persoană. În situaţia când în cauză există suspecţi şi se va impune compararea urmelor ridicare de la faţa locului cu cele ale persoanei presupuse a le fi creat.reconstituirea unor mişcări ale persoanei care a lăsat urmele. Edmon Sanders a demonstrat Parlamentului Britanic cu ocazia unui discurs referitor la legislaţia privind folosirea copiilor la muncă faptul să examinarea danturii este mult mai exactă la stabilirea vârstei copilului decât măsurarea înălţimii acestuia.cu ce substanţă a fost creată urma. În funcţie de urma de picior singulară sau sub formă de cărare.8/1996 Şi prin interpretarea urmelor de picioare care nu sunt grupate sub formă de cărare pot fi obţinute unele informaţii. Când se prezintă doar urma sau obiectul în litigiu: . Când se prezintă urma şi modelul pentru comparaţie. dar şi pe sol asemănător celui existent în locul în care urma a fost descoperită. astfel: . UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. . .Amodeo a luat parte la identificarea a 126 de victime. . . Nero şi-a ucis nevasta şi i-a pus capul pe un platou pentru a-l arăta amantei.escaladarea unui gard. . În 1837. În cazul în care urma de la locul faptei a fost ridicată cu ajutorul mulajului şi modelului de comparaţie. . .efectuarea unor pânde în apropierea locului faptei. în Anglia este condamnată prima persoană identificată cu ajutorul urmelor de dinţi descoperite pe o bucată de brânză descoperită la locul crimei.strangularea victimei. Amprentele dentare au fost folosite ca sigiliu pentru identificarea personală în urmă cu peste 900 de ani.târârea cadavrului dintr-un loc în altul.dacă pe obiectul prezentat se găsesc urme de picior. . greutatea aproximativă şi vârsta persoanei care a creat urma plantară. . În urma examinării. În anul 66 î. se va proceda la obţinerea modelului de comparaţie aplicându-se procedee corespunzătoare în funcţie de caracteristicile urmelor ridicate de la locul faptei (de suprafaţă sau de adâncime.. .controlarea (percheziţionarea) unor dulapuri sau încăperi în care se găseau bunurile sau valorile ce constituie obiectul material al infracţiunii. Un alt domeniu de investigaţii pentru odontologia criminalistică îl reprezintă leziunile şi 20 . . . unele anomalii fizice în mersul persoanei.

acestea cresc în volum depăşind nivelul epidermei. Modul de formare şi de prezentare a urmelor de dinţi Urmele dinţilor se formează ca urmare a acţiunii persoanelor asupra obiectelor primitoare – acţiuni care pot consta în: muşcarea din diferite produse alimentare. Pe corpul omenesc. în acelaşi timp.2. posibilităţile stomatologice moderne oferă variante multiple de modificare a danturii. caşcaval. a tratamentului medical. Este de menţionat că. Elementele care stau la baza individualizării fiecărei persoane sunt: lungimea şi lăţimea dinţilor. 3. în raport cu zona din corp care a fost muşcată şi stratul următor al ţesutului. Urmele de dinţi la locul faptei 3.1. fiind observabile cu ochiul liber. dinţii creează urme de adâncime care devin de suprafaţă din cauza elasticităţii pielii. urmele formate pot fi de suprafaţă sau de adâncime. se evidenţiază urmele de salivă.1.1. posibilitatea de identificare a persoanei. pielea. modul cum sunt dispuţi în cele două maxilare. mai ales când prin muşcare s-a desprins o parte din obiectul respectiv. a accidentelor.1. Când dinţii pătrund în masa obiectului primitor.2. Fixarea. a diferitelor boli. a lucrărilor de înfrumuseţare.2. Utilizarea dinţilor în identificarea persoanei care a creat urma este posibilă datorită proprietăţilor dinţilor: individualitatea şi stabilitatea relativ mare a caracteristicilor acestora. Ultimele două decenii au adus progrese remarcabile în domeniul explorării criminalistice. lipsa dinţilor sau a unor părţi din aceştia. cum se întâmplă în cazul unor produse alimentare (brânză topită. aceasta continuând să constituie o alternativă de studiere a probelor în vederea administrării lor în instanţă. urmele de adâncime sunt.2. micşorând dimensiunile reale ale dinţilor şi ale tiparului muşcăturii. Generalităţi privind urmele de dinţi Prin urme de dinţi se înţeleg acele modificări aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contactului dinţilor cu ele în procesul săvârşirii infracţiunii sau în legătură cu aceasta. fotografiere şi pentru cele de adâncime prin mulaje. În descrierea acestei categorii de urme. unt. în procesul de identificare. în consecinţă. create de victimă în timpul luptei etc. Forma şi dispunerea aparatului alveolo-dentar diferă de la individ la individ. constituind o bază sigură de identificare a persoanei. ridicarea şi transportul Fixarea urmelor de dinţi se realizează prin descrierea lor în procesul-verbal. din cauza elasticităţii. alături de urma dinţilor. producerea de muşcături pe corpul victimei ca rezultat al agresiunii făptuitorului sau pe corpul acestuia. care trebuie ridicate înaintea acestora în vederea exploatării pentru stabilirea ADN-ului persoanei creatoare a urmei. posibilităţile de folosire a urmei în identificarea criminalistică fiind diferite. fapt care poate afecta stabilitatea în timp şi. 3. Descoperirea urmei Descoperirea acestei categorii de urme nu ridică în general probleme şi nu necesită mijloace tehnico-ştiinţifice de căutare. iar dacă muşcătura a fost mai intensă lezând şi derma. dimensiunea sau forma dinţilor. În funcţie de natura obiectului primitor şi de forma cu care dinţii acţionează asupra sa.8/1996 urmele lăsate pe buze şi pe gură. modificările ce le pot suferi din cauza uzurii. şi dinamice. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. cele mai valoroase elemente sunt furnizate de anomaliile aparatului dentar care afectează numărul. ciocolată. 3. 3. Spre deosebire de desenul papilar asupra căruia intervenţia în vederea modificării este destul de dificilă. De obicei. profesorul Suzuki din Tokyo fiind cel care a pus la punct metodologia efectuării expertizei în acest domeniu în anul 1950. se strânge. în cazul când au fost descoperite pe suporturi relativ 21 . marmeladă. unele fructe sau prăjituri). De asemenea.

în poziţia creării urmei. în special în cazul urmelor de muşcătură fixate pe pielea umană. a distanţei între ei. de regulă. atunci când se apreciază că aceasta este singura metodă în urma căreia urma ar putea fi exploatată.8/1996 stabile (ciocolată. în lipsa unui odontolog criminalist. în general.care sunt sexul sau vârsta aproximativă a persoanei care a creat urma. instabil în raport cu stabilitatea în timp a caracteristicilor dentiţiei. plasamentului dinţilor.2.dacă dentiţia care a creat urma a suferit tratament stomatologic. iar ambalarea. se vor adăuga şi muşcături pe hârtie indigo folosită în stomatologie. untul. ridicarea. fotografii şi/sau mulaje şi model de comparaţie. Suportul tegumentar este exceptat aplicării regulilor generale. În realizarea modelului. pentru fixarea porţiunii extrase. organul de urmărire penală trebuie să pună la dispoziţia expertului. datorită modificării lui imediat după agresarea prin muşcare.care sunt caracteristicile danturii persoanei ce a creat urma. prin acest proces. distrugându-i valoarea. prezenta în momentul decupării porţiunii purtătoare a urmei. fructe. adâncimile. pe lângă obiectul purtător sau urmă. mai pot fi obţinute informaţii cu privire la tipul constituţional şi a vârstei creatorului.dacă urma a fost creată de dantura umană. . Pentru interpretarea urmelor de dinţi. Dacă la persoana în viaţă urma muşcăturii nu poate fi ridicată împreună cu suprafaţa care o poartă. ciocolata etc. Interpretarea urmelor va putea furniza date despre persoana care le-a creat în privinţa modului de operare. brânză etc. iar prin analiza stării obiectului primitor. Descrierea distanţelor între urme în cazul muşcăturii cu ambele maxilare. 22 . deoarece nu vor penetra în adâncimea muşcăturii. trebuie să se urmărească nemodificarea caracteristicilor iniţiale ale urmei. Posibilităţi oferite de expertiza urmei Pentru examinarea comparativă. urmând regulile generale. în aşa fel încât modelul pentru comparaţie obţinut după pozitivarea mulajului să fie cât mai asemănător cu dantura persoanei suspecte. . . acesta va proceda la obţinerea de modele pentru comparaţie (mulaje). indiferent de materialul folosit pentru aceasta. cu detaşarea stratului cuprins în interiorul ei. sunt rare situaţiile în care s-a folosit ridicarea urmelor de dinţi cu ajutorul mulajelor. La acesta. Efectuând expertiza.3. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. este necesară intervenţia odontologului criminalist sau a unui dentist care va examina în prealabil dantura suspectului.care este tipul antropologic al persoanei care a creat urma. fotografia judiciară constituind mijlocul de fixare cel mai recomandat. comparativ cu materialele ce-i vor fi puse la dispoziţie. precum şi a devenirii sale ulterioare care îl transformă într-un suport dinamic. irelevantă. lungimile sau lăţimile dinţilor muşcăturii. . dar ţinând cont de natura suportului. Atunci când excluderea nu poate fi făcută. Chiar şi în cazul când muşcătura a fost completă.). În funcţie de natura suportului. procedând la o primă eliminare. Ridicarea urmelor de dinţi se face. . această operaţiune poate fi întreprinsă în cazul cadavrelor.). ţinând cont de poziţia maxilarelor la crearea urmelor. la faţa locului se recomandă prezenţa unui medic stomatolog.care a fost mecanismul de formare a urmei. toate sunt modificate în momentul efectuării măsurătorilor din cauza plasticităţii suportului. De asemenea. a lipsei acestora etc. regulile generale de descriere şi de ridicare sunt aplicabile în totalitate. 3. iar folosirea unor metode de introducere în profunzimea urmei nu vor putea decât să o altereze. unt. ambalarea şi transportul trebuie efectuate cu precauţie pentru a nu se modifica sau distruge obiectul purtător al urmei (brânză topită. specialistul va putea răspunde la întrebări cum sunt: a) Când se prezintă numai urma: . Aplicarea mulajelor pe suprafaţa tegumentelor este. prin prelevarea obiectului purtător al urmelor. aplicarea mulajului se va face pe o suprafaţă deja modificată. În practica de cercetare a infracţiunilor. În această situaţie. prin procedeul aplicat. a duratei de timp scursă de la momentul creării urmei.

identificarea fiind.2. iar pentru cele latente se aplică procedeele cunoscute la urmele latente lăsate de mâini. grăsimi. suportul modelului de comparaţie se obţine pe coli albe de hârtie. înălţimea persoanei. Buzele îmbâcsite cu substanţe chimice străine (alimente.1. 4. prin interpretarea urmelor de buze. cu menţiunea că şi pielea corpului uman se poate număra printre acestea. după mecanismul de formare. tipul antropologic. pot fi obţinute unele date referitoare la sexul. suprapunerea urmelor făcând dificilă sau imposibilă identificarea. 4. vor fi identificate obiectele care ar putea purta astfel de urme care sunt relativ restrânse numeric. colorate sa invizibile. Pentru urme lăsate de ruj. contactul cu obiectul primitor trebuie să se facă o singură dată pe aceeaşi suprafaţă. luarea de mulaje. Suporturile rujoase sau îmbâcsite cu substanţe străine nu păstrează elemente suficiente. precum şi pe suporturi similare celor pe care s-a descoperit urma. 4. curate şi sterilizate. 4. urmele de genunchi şi de cot. sub unghiuri şi cu o intensitate diferită. urma de buze trebuie să se realizeze pe un obiect primitor neted. s-a efectuat în laboratoarele criminalistice ale miliţiei prima expertiză referitoare la urmele de buze).) lasă pe obiectele cu care vin în contact urme sub formă de mânjituri în care rar se disting doar fragmente ale reliefului labial. Noţiuni generale Urmele de buze sunt reproduceri ale reliefului şi formelor exterioare ale buzelor (roşul buzelor – n.8/1996 . de suprafaţă sau de adâncime. precum şi la activitatea desfăşurată de ea în câmpul infracţiunii. folosindu-se pentru ridicare pelicula adezivă. etc.n.dacă urma de dinţi prezintă suficiente elemente de identificare. fixarea În procesul de căutare a urmelor de buze. Amprentele de buze se iau pe bucăţi de sticlă plane. La faţa locului. De asemenea. Pentru examenul comparativ. Datorită faptului că amprentele buzelor se creează prin depunerea pe obiectul primitor a secreţiilor de natură biologică ce se găsesc în permanenţă pe tegument. Persoana suspectă va trebui să-şi apese buzele în mod repetat pe suport. unde este cazul.1. Pentru utilizarea în procesul identificării. 23 . urmele regiunii fesiere. Urmele de urechi. cât şi la ridicarea urmelor de buze deja evidenţiate se aplică procedeele folosite la urmele de mâini. Urme ale feţei şi corpului uman 4. b) Când se prezintă urma şi modelul pentru comparaţie. Căutarea. ale ridurilor feţei. dacă urma de dinţi a fost creată de persoana de la care s-a prelevat modelul pentru comparaţie. vârsta. Urmele de buze se descoperă cu uşurinţă dacă este sunt vizibile. apt de a păstra detaliile desenului labial. Atât la fixare. de bărbie. în procesul săvârşirii infracţiunii. adică descrierea lor în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. de regulă.1.) create pe diverse suprafeţe. acestea pot oferi şi posibilităţi de determinare a ADN-ului persoanei.2. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. organul de urmărire penală va trebui să pună la dispoziţia expertului modele de comparaţie. fotografierea. Urmele pot fi reproduceri ale întregului relief al buzelor sau reproduceri parţiale ori a formei în ansamblu şi pot fi. Urmele buzelor Utilizarea urmelor de buze în procesul identificării criminalistice a suscitat interes doar în ultimul deceniu al secolului trecut. Se mai poate solicita expertului reconstituirea fizionomiei persoanei după urmele de dinţi. nas.1. imposibilă. pe lângă caracteristicile de identificare proprii buzelor. criminaliştii români putând fi consideraţi ca unii din pionierii folosirii acestei metode (în 1969. dinamice sau statice.

vizibile şi invizibile. vârsta şi sexul persoanei ce a creat urmele.. Făcând parte din categoria urmelor formă. pot fi folosite şi urmele cotului.dacă urmele existente la locul cercetat sau pe obiectul prezentat au fost create de un corp uman şi de care anume parte a acestuia (buze. nasului şi altor părţi ale feţei şi corpului uman cu ele. dacă urma şi modelul pentru comparaţie au fost create de aceeaşi persoană. pot servi la acestea. se pot obţine date privind: vârsta. de adâncime sau de suprafaţă. etc. În privinţa modului de formare. Prin această categorie de urme se înţeleg acele modificări aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contactului urechilor. ale regiunii fesiere. Modelele de comparaţie pentru urechi. Urmele izolate ale piramidei nazale nu au fost încă folosite în procesul identificării. Descrierea urmei nu constituie întotdeauna punctul forte al organului de urmărire penală. descoperire. . în coroborare cu alte categorii de urme găsite la faţa locului. de stratificare sau de destratificare. nas şi alte părţi ale corpului uman a făcut obiectul unor cercetări de specialitate. ajungându-se la concluzia că „toate părţile corpului uman pot lăsa urme. genunchiului.dacă urmele respective prezintă suficiente elemente de identificare. dar asociate cu alte elemente anatomice ale figurii. în procesul săvârşirii unei infracţiuni. coate. . . UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. fixare.care sunt înălţimea aproximativă. activităţi care au avut loc în câmpul infracţional. . descriere. ridicare. bărbiei şi ridurilor etc. Urmelor de buze. iar în anumite situaţii. numărul persoanelor. ele contribuie la stabilirea apartenenţei de gen ori a altor date cu privire la făptuitor sau fapta penală. fapt pentru care recomandăm colaborarea cu medicul legist sau specialistul criminalist aflat la faţa locului care cunosc părţile componente a fiecărui element creator de urmă.8/1996 Identificarea persoanelor după urmele de urechi. sexul.care este mecanismul de formare a urmei şi vechimea ei. ambalare şi transport cele expuse la urmele de mâini sau a celor de buze se aplică în mod similar. înălţimea. cel puţin în vederea delimitării cercului de persoane care le puteau crea. În cazul dispunerii constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei criminalistice. prin contact sau penetraţie pe alte obiecte”.). specialistul va putea fi întrebat: a) Când se prezintă doar urma sau obiectul în litigiu: . nas sau alte părţi ale feţei şi corpului uman vor fi obţinute în raport cu situaţia concretă în care acestea au fost descoperite. În acelaşi scop. 24 . folosind procedee similare cu cele utilizate în cazul. b) Când se prezintă urma şi modelul pentru comparaţie. ureche. genunchi. .dacă partea din corpul uman creatoare de urmă prezintă malformaţii sau vreo maladie congenitală. Prin interpretarea la faţa locului a acestor urme. acestea pot fi: statice sau dinamice. Prin aceste urme se poate ajunge în unele cazuri la identificarea persoanei care le-a lăsat. nas.dacă urmele au fost create de una sau mai multe persoane.

80 . păr şi de ţesături sunt exploatate criminalistic şi în baza unei componente comune: moleculele de sânge. Bucureşti. Tratat de criminalistică. urmele de sânge pot fi prezente ca urmare a vătămării persoanelor şi pot fi găsite pe diferite obiecte. . Kary Mullis. Şi părul uman a constituit obiect al preocupării oamenilor de ştiinţă din domeniul medicii legale. 1958. medic american de origine austriacă a pus în evidenţă existenţa grupelor sanguine. reuşeşte punerea la punct a reacţiei de polimetizare în lanţ a ADN-ului. salivă. Urmele (biologice) de natură umană Unitatea de învăţare: .195. cercetările sale fiind continuate de către profesorii de medicină legală Victor Balthazard şi Marcelle Lambert. excreţie şi resturi de ţesuturi rezultate în procesul săvârşirii unor fapte de natură penală sau în legătură cu acestea. aceste urme sunt asociate. Bucureşti. .de natură piloasă (urme de păr).de spermă. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. posibilitatea obţinerii unei cantităţi suficiente de ADN dintr-o singură moleculă de sânge pentru a putea fi utilizată la identificarea persoanei de la care provine cu o marjă de eroare de 1/1061. Urmele de sânge La faţa locului. pe instrumentele folosite. 2001. pe drumul parcurs de către persoane cu leziuni sângerânde. ridicare şi analiză. Bucreşti. Urmele de sânge. După frecvenţa la faţa locului şi posibilităţile de valorificare criminalistică. biochimist american.de natură osteologică. Asanache. fixare. În practică. 159 şi urm. Primul studiu cu acest obiect a fost efectuat în 1869. Editura Medicaă. . În 1983. eforturile lor regăsindu-se în lucrarea „Părul uman şi al animalelor”. 1978. sub formă de picături. M.de salivă. Editura Actami. 25 . Acesta a publicat între 1813 şi 1815 un „Tratat al otrăvurilor sau toxicologie generală” şi a fost primul om de ştiinţă care a utilizat microscopul în detectarea urmelor de origine biologică cum sunt sângele şi sperma. Această descoperire are acum o largă aplicabilitate de identificare criminalistică. având în vedere importanţa pe care acesta o poate avea într-o afacere judiciară. Dragomir. Gh. vol I.I. Medicină judiciară. an când părul uman a şi fost folosit ca probă în condamnarea unei femei care a comis un omor.urme de sânge. . . Urmele biologice de natură umană sunt produse de secreţie. bălţi. considerat şi pionierul medicinii legale. Stancu. spermă.Urmele bilogice de natură umană Timp alocat: 1 h Bibliografie: 1. Identificarea urmelor de sânge şi a persoanei care le-a creat a constituit preocuparea mai multor oameni de ştiinţă.ale unor ţesuturi moi. Karl Landsteiner. după cum urmează: . 1. În anul 1900. Orfiza.de miros (odorizante). Tratat practic de criminalistică. comparabilă cu cea a utilizării amprentelor digitale. sistemul ABO fiind utilizat în justiţie pentru prima dată în 1915 de către profesorul italian de medicină legală Leone Lattes. Mihai Kernbach.p. pe sol. urmele biologice pot fi clasificate. . pe corpuri şi îmbrăcămintea personală.8/1996 Modulul IV. de multe ori. dar nu şi stabilirea persoanei care a creat urma. apărută în 1910. Editura M. 3. p. p. reuşindu-se diferenţierea sângelui uman de cel animal. . Primul test de identificare a sângelui a fost pus la punct de M. împroşcări. 2. de către medicul german Rudolph Vircnow. Em. ceea ce impune folosirea unor metode selective de descoperire.

Ambalarea şi transportul urmelor de sânge sunt operaţiuni pretenţioase.acţiuni de ştergere. nerespectarea regulilor privind aceste activităţi putând compromite proba (ambalarea urmelor în ambalaje de plastic nu din hârtie. . contribuţia fiecăruia la crearea leziunilor. ambalarea mai multor urme în acelaşi plic sau ambalaj cu posibilitatea contaminării probelor etc.vechimea urmei.care este regiunea anatomică ce a sângerat şi starea de sănătate a persoanei (în cazul sângelui proaspăt şi lichid). culoarea sângelui poate evolua de la roşu la cenuşiu. numărul. sexul persoanei de la care provine. dar şi în acest caz ele pot fi puse în evidenţă folosind metode clasice sau substanţe relevante (luminol). locul unde se găsea făptuitorul. gradul de ascuţire a instrumentelor utilizate. . utilizându-se când se apreciază ca necesar surse puternice de lumină.numărul făptuitorilor. la locul unde s-a săvârşit infracţiunea şi în cel în care se găseşte victima pe traseul urmat de către victimă sau autor. .dacă sângele conţine impurităţi şi de ce natură sunt acestea (alcool. de unghiul de incidenţă. . etc. uneori profesia făptuitorilor. În general. .).care este vechimea probabilă a urmei de sânge. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. .8/1996 cruste. În urma examinării urmelor de sânge. . tifon. droguri etc. felul. de vechime. constând în discordanţa dintre cantitatea de sânge descoperită la faţa locului şi leziunile vasculare constante. Pentru obţinerea modelelor pentru comparaţie. . după care se introduce în recipiente curate şi închise ermetic. tipul de haptoglobină. forma şi mărimea obiectelor contondente.traseul parcurs de persoana care sângerează. . răzuire.obiectul creator. recoltarea probelor de sânge se efectuează de către mediul legist sau un alt cadru de specialitate. .dacă urma de sânge ridicată de la faţa locului are aceeaşi grupă sanguină cu proba de sânge luată pentru comparaţie (de la victimă. deoarece se alterează foarte repede. natura. . cu menţiunea că. În cazul în care urma se găseşte pe obiecte de mici dimensiuni. în funcţie de mecanismul de formare. Mai dificilă este căutarea urmelor de sânge în cazul în care s-a încercat îndepărtarea lor prin spălare. Forma urmelor de sânge este influenţată de înălţimea de la care acesta a căzut. b) Când se prezintă urma de sânge şi modele pentru comparaţie: .unele „împrejurări negative”.dacă există alte indicii de asemănare între urmă şi proba de sânge. de influenţa factorilor de mediu exterior. direcţia din care s-a tras cu arma de foc. . factorul uman) şi. medicamente. acestea se ridică împreună cu urma. brun închis şi chiar negru. Sângele uscat se ridică prin răzuire sau solubilizare cu ajutorul unei hârtii filtru. dacă sângele este uman.care este grupa sanguină (sistemul clasic ABO.). eventual. Sângele lichid se recoltează cu ajutorul unei pipete sau seringi. spălare. în funcţie de factorii externi şi de vechime. făptuitor sau persoana suspectă). Urmele de sânge pot fi găsite pe îmbrăcămintea victimei sau făptuitorului (suspectului). regiunea anatomică din care provine. vată îmbibate în apă şi trebuie examinat cât mai repede posibil.determinarea înălţimii şi a unghiului de scurgere a poziţiei victimei. La dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor. de suportul pe care a căzut.punctul din care a ţâşnit sângele.care este natura urmei. mânjituri. ambalarea urmei de sânge aflată pe suporţi umezi. . 26 . deprinderile pe care le posedă unele persoane în producerea leziunilor. se pot formula ipoteze cu privire la: . urmele de sânge sunt observabile cu ochiul liber. în raport cu cea a agresorului şi a altor acţiuni întreprinse.care este poziţia persoanei care a sângerat în momentul creării urmei de sânge. specialiştii vor putea răspunde la întrebări de genul: a) Când se prezintă numai urme de sânge: . pe obiectul vulnerant etc.

. specialistul va putea răspunde la întrebări de felul: a) Când se prezintă numai urma de spermă ca atare sau obiectul purtător de urmă: . Prin interpretarea urmelor la faţa locului pot fi obţinute informaţii cu privire la modul de formare. băutul din farfurie. factorii de mediu.dacă există indicii care oferă posibilitatea să se stabilească după urma de salivă starea de sănătate a persoanei care a creat-o. 3. Descoperirea urmelor se face. distanţa între cavitatea bucală şi suport. mediul profesional al persoanei creatoare şi vechimea urmei. băutul direct din sticlă. se pot obţine informaţii cu privire la modul în care au fost create. înălţimea de cădere.care este grupa sanguină a persoanei de la care provine urma de salivă. prin examinarea cu ochiul liber. Şi aspectul acestei urme poate fi influenţat de diferiţi factori dintre care unii pot avea influenţă asupra degradării sau chiar dispariţiei urmei (natura şi forma suportului. prezenţa unor boli). după caz. în procesul săvârşirii infracţiunii sau în legătură cu acesta. numărul ejaculărilor.dacă urma de salivă are aceeaşi grup sanguină cu cea a persoanei de la care s-au recoltat modelele pentru comparaţie. b) Când se prezintă urme de salivă şi modele pentru comparaţie: . numărul de persoane de la care provin urmele.8/1996 2. Prin interpretarea urmelor de salivă la faţa locului.dacă urma de salivă provine de la o persoană secretoare sau nesecretoare. mai puţin pentru mucurile de ţigară care pot fi recoltate prin fumatul în prezenţa organului de cercetare penală. . . vechimea. preferabil. Cu ocazia examinării urmelor de spermă. Şi în acest caz obţinerea modelelor de comparaţie se face prin intermediul laboratoarelor de medicină legală. Urmele de spermă Prin urmă de spermă se înţelege lichidul se secreţie al glandelor sexuale masculine. prin folosirea unor mijloace optice (lupa. vechime. acestuia i se vor putea adresa întrebări de genul: a) Când se prezintă numai urma de salivă sau obiectul pe care se presupune că există această urmă: . Căutarea urmelor de spermă se va concentra în special spre corpul uman şi articolele de uz vestimentar. mediul extern.dacă urma de salivă este de natură umană. .dacă există indicii de asemănare între urma de salivă şi modelele luate pentru comparaţie. Cu ocazia examinării de către specialist a urmelor de salivă. . Urmele de spermă se formează prin contactul spermei cu diferiţi suporţi în urma ejaculării sau prin ştergerea locului în care aceasta există sau a fost depusă. Urmele de salivă Prin urmă de salivă de înţelege lichidul de secreţie a glandelor salivare depus pe diferite suporturi. prezenţa unor boli sau vârsta).dacă pe obiectul prezentat există sau nu urme de salivă. numărul aproximativ de persoane de la care provin.dacă pe obiectul prezentat există sau nu urme de spermă. Pentru obţinerea modelelor de comparaţie se va apela la medicul legist. în locul în care se află victima. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. unele stări de boală sau vicii ale persoanei creatoare. eventuale tratamente medicamentoase. unele vicii. lenjeria de pat. starea de sănătate a persoanei care le-a creat. forma şi aspectul lor fiind influenţate de anumiţi factori (natura suportului. 27 . cantitatea de salivă. vechimea urmei. factori de ordin intern. exteriorizat din cauze fiziologice sau patologice. pe obiectele utilizate în scop igienic. depus pe diferite suporturi în procesul săvârşirii unei infracţiuni sau în legătură cu acesta. vechime. practica perversiunilor sexuale). radiaţiile ultraviolete etc. dacă este fumător. prin utilizarea lămpilor cu raze ultraviolete.) sau prin ridicarea obiectelor pe care se presupune că există urma de salivă şi trimiterea lor la laborator în vederea descoperirii şi examinării. Descoperirea urmelor de spermă la faţa locului se poate face cu ochiul liber sau prin folosirea unor mijloace optice ori. unele obiceiuri ale acesteia (folosirea scobitorilor.

. starea şi locul unde sunt descoperite. de salivă şi urină (cu celule nucleate) 28 . . La faţa locului. Urmele biologice şi stabilirea profilului ADN Urmele de sânge. modalitatea şi împrejurările în care s-a produs detaşarea.dacă persoana de la care provine urma de spermă suferă de vreo boală venerică sau o altă afecţiune patologică. culoarea şi dacă aceasta este naturală.care este vechimea aproximativă a urmei de spermă. de spermă.dacă există alte indicii de asemănare între urma de spermă şi modelele de comparaţie.care este vârsta probabilă a persoanei. . prin smulgere sau tăiere în aceeaşi regiune a corpului cu cea din care provine urma ridicată de la faţa locului. datorită dimensiunilor reduse. vârsta. dacă firul de păr descoperit la faţa locului prezintă aceleaşi caracteristici generale şi individuale cu firul de păr ridicat pentru comparaţie. . În urma examinării criminalistice a firelor de păr în laboratoarele de medicină legală sau criminalistice. b) Când se prezintă urma şi modelul pentru comparaţie. 5.dacă firul de păr prezintă distrugeri. Prin cantitatea. Urmele de natură piloasă Prin urmă de natură piloasă se înţelege firul de păr provenit de pe corpul uman în procesul săvârşirii unei infracţiuni sau în legătură cu aceasta. firul de păr se compune din rădăcină şi tijă care prezintă caracteristici de identificare. în laboratoarele de medicină legală. . în urma analizei specialiştilor. . Pentru a obţine modelele de comparaţie firele de păr se recoltează. Anatomic. 4. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996 .dacă urmele de spermă provin de la o singură persoană sau de la mai multe. .ce substanţe sunt ataşate pe firele de păr.care este grupa sanguină a persoanei care a creat urma de spermă. unele stări de boală.care este zona sau partea din corp de unde provine firul de păr.dacă urma de spermă este de natură umană. a posibilităţii de a le confunda cu obiectele pe care se află şi dificil de fixat din aceleaşi motive.dacă urma prezentată este spermă sau altă substanţă.care este modul de detaşare a firului de păr.care este sexul persoanei. a modului de formare etc. grosimea. . şi acestea din urmă pot. părul cu rădăcină (folicul). urme de sânge sau de paraziţi. alteraţii patologice. culoarea. vechimii urmei. urmele de natură piloasă sunt relativ greu de descoperit.când urma de spermă descoperită la faţa locului are aceeaşi grupă sanguină cu cea a persoanei de la care s-au recoltat modelele pentru comparaţie. gradul de igienă corporală. gradul de deteriorare datorat unor factori externi ori modificări patologice. . instrumentul tăietor folosit. .dacă firele de păr sunt vopsite şi care este culoarea lor naturală. ondulaţia. . b) Când se prezintă urma de spermă şi modelele pentru comparaţie: . a formei şi culorii lor. Caracteristicile firului de păr sunt diferite în raport cu regiunea corpului. Prin interpretarea urmelor da natură piloasă.dacă firele de păr prezentate sunt de natură umană. timpul aproximativ ce s-a scurs de la crea urmei. se pot obţine date privind regiunea corporală de provenienţă. specialistul va putea răspunde la întrebări cum sunt: a) Când se prezintă numai urma: . . a autorului. La faţa locului. starea de sănătate a persoanei (existenţa unor substanţe toxice în organism). sexul şi mediul profesional al persoanei. sexul persoanei. raportul lor cu alte urme aflate la faţa locului urmele de natură piloasă pot furniza informaţii asupra modului în care a fost săvârşită infracţiunea şi uneori a identităţii persoanei de la care provin. Ca şi celelalte urme prezentate. să ofere date utile cercetării criminalistice a faptei cu privire la persoana victimei. cum sunt: lungimea. . pot fi descoperite şi alte urme biologice de natură umană. cum sunt cele de natură osteologică sau urme ale altor ţesături moi.

urmele şi corpurile delicte descoperite. Consecinţa recoltării sau conservării incorecte a probelor ridicate de la faţa locului.parfum. au mirosul lor specific. sunt materiale fără celule nucleate şi nu pot fi supuse analizei ADN. în cazul în care acestea se depun pe un suport sau se amestecă cu aerul înconjurător care. fum etc. Fixarea urmei de miros se face cu ajutorul procesului-verbal şi a schiţei traseului urmat de câinele de urmă. legătura dintre urma de miros 29 . se acoperă sau se ridică cu ajutorul unei pensete după care se introduc într-o pungă curată sau uscată. Pe rol uscat (nisip. Pe lângă aceasta.8/1996 de oase şi ţesuturi ridicate de la locul faptei sunt apte de izolarea şi analizarea ADN-ului. în final. Mirosul individual se imprimă în îmbrăcămintea sau încălţămintea persoanei purtătoare. se pot stabili date privind: lungimea şi întreruperile ei.mirosul suportului care se adaugă celor mai sus descrise. transformându-le şi pe acestea în obiecte purtătoare ale aceleiaşi urme de miros. menţionându-se punctele principale pe unde a trecut. dar şi a celor de comparaţie este neîndeplinirea criteriilor de ordin ştiinţific şi legal de analiză a ADN şi. de îmbolnăvirea unor organe. în care rămâne mirosul specific al corpului. permanent sau ocazional (mirosul locului de muncă. nu se atinge. de imposibilitatea a utilizării acesteia ca probă în instanţă. mirosuri ocazionale . Contaminarea urmei se poate produce înainte de descoperirea urmei dar şi pe parcursul cercetării locului faptei cu ocazia recoltării şi ambalării urmei sau pe parcursul transportului ori a conservării urmei (depozitării). la rândul lor. Dintre factorii externi care modifică sau distrug urma de miros amintim: vântul (dispersează uşor mirosurile). cantitatea necesară pentru analiză foarte redusă şi gama largă a urmelor apte unor asemenea determinări. mirosul locului în care trăieşte. rezistenţa lor în timp. lacrimile sau serul. în mod similar cu identificarea prin amprenta digitală. frigul (conservă mirosul chiar şi câteva zile). urmele de miros pot fi utilizate în cercetarea criminalistică datorită posibilităţii de a fi depistate şi prelucrate cu ajutorul organului olfactiv al câinilor special selecţionaţi în acest scop.mirosul individual emis de organismul uman în cursul metabolismului şi diferă la aceeaşi persoană în funcţie de intensitatea metabolismului. acesta va putea răspunde la întrebarea dacă urma găsită la faţa locului a fost creată de persoana X sau Y. Urma de miros se formează ca un amestec între: . de schimbarea hranei. umiditatea (în cantitate mică conservă urma de miros. adică amestecată cu alt ADN provenit dintr-o altă sursă.). Urmele de miros se interpretează în raport cu celelalte urme descoperite. căutarea lor trebuie să înceapă la debutul cercetării locului faptei din locurile în care se presupune că a stat infractorul sau pornind de la obiecte care i-ar fi putut aparţine. mai există şi alte avantaje. . Obiect de studiu al odrologiei judiciare. poiană) el se menţine între 24 şi 48 de ore. Alte materiale ce pot fi ridicate de la faţa locului cum sunt transpiraţia.mirosul general priveşte mirosurile cu care omul vine în contact. căldura (în ½ oră sau o oră distruge urma de miros). . tutun. pietriş) mirosul dispare în maximum o oră. Principalul avantaj al determinării profilului ADN îl constituie posibilitatea identificării persoanei care a creat urma fără a mai fi nevoie de alte date despre aceasta. dar în cantitate mai mare îl distruge). În cazul în care se va solicita expertului determinarea profilului ADN. Obiectul care este considerat izvor de miros se asigură imediat. 6. îmbrăcămintei. concretizate în posibilitatea păstrării şi analizei urmelor după o perioadă îndelungată de timp de la formare sau ridicare (şi peste 10 ani). Urmele de miros (olfactive) Prin urmă de miros uman se înţelege culoarul (dâra) format prin deplasarea unei persoane. similar cu identificarea persoanei în baza amprentei digitale. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. ea nu trebuie să fi fost contaminată. Pentru ca o urmă găsită la locul faptei să poată fi utilizată pentru determinarea profilului ADN. folosirea unor medicamente sau ingerarea de produse alcoolice etc. săpun. încălţămintei acesteia sau al altor obiecte aflate asupra sa. pe când la solul umed (câmp. iar în urma interpretării lor. Pentru a descoperi urmele de miros.

Căutarea urmelor instrumentelor se fac atât pe corpul uman (al victimei sau făptuitorului). alunecare. lungimea. frecare. pot fi obţinute date despre natura instrumentului utilizat. alunecare. Acest gen de urme sunt tipice forţării sistemelor de închidere cu chei potrivite sau speciale. lăţimea sau diametrul instrumentului. cu condiţia ca materialul din care este confecţionat obiectul primitor să nu fie mai dur decât materialul din care este confecţionat instrumentul de spargere când urma de impregnare sau alunecare nu se formează. iar dacă s-au imprimat şi detalii individuale ale instrumentului. Pentru a putea identifica mirosul. tăiere. se pot obţine date cu privire la modul lor de formare. b) urmele formate prin apăsare. Prin interpretarea urmelor formate prin înţepare. Urmele instrumentelor de spargere Prin denumirea de instrumente includem toate uneltele. se pot obţine date cu privire la genul instrumentului folosit. c) urmele formate prin lovire cu un anumit instrument lasă pe obiectul primitor o urmă de adâncime a instrumentului. f) urmele formate prin frecare/alunecare pot avea importanţă în identificarea individuală datorită striaţiilor caracteristice păstrate. spută sau de secreţii nazale ş. folosind. care prin modul de formare. e) urmele materie create prin detaşarea unor fragmente din instrumente se formează prin desprinderea cu ocazia operaţiunilor de lovire. Prin interpretarea acestor urme. direcţia în care s-a acţionat. legătura dintre întreruperea definitivă a prelucrării urmei şi posibilitatea ca persoana în cauză să fi folosit un mijloc de transport. urmărirea mirosului). de materii fecale. surse de iluminare. descoperire şi interpretare nu diferă de celelalte urme biologice arătate. apăsare. sunt cel mai frecvent întâlnite la faţa locului atât pe căile de acces. iar operaţiunea trebuie repetată de minimum cinci ori şi rezultatele se materializează într-un proces-verbal. câinelui trebuie să i se pună la dispoziţie mostre sau modele de comparaţie. Ele se formează pe corpul uman sau pe diferite obiecte. a fost necesară o clasificare după modul de acţionare: . cât şi în interiorul locului faptei. material explozibil. droguri. Datorită varietăţii instrumentelor care pot fi folosite în săvârşirea unei infracţiuni şi a urmelor pe care acestea se pot forma. mai pot fi descoperite şi alte genuri de urme biologice cum sunt: urme de urină. se pot obţine date privind instrumentul utilizat şi acţiunile 30 . 7. La faţa locului. vomismente. Identificarea trebuie să stabilească dacă urma de miros de la faţa locului a fost creată (lăsată) de aceeaşi persoană de la care s-au prelevat modelele pentru comparaţie. înţepare a unor fragmente de diferite forme sau dimensiuni. Prin urmele create în acest fel. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Câinii de urmă realizează mai multe scopuri criminalistice (căutarea substanţelor şi materialelor chimice. printre care şi identificarea mirosului. frecare şi despicare asupra unui obiect sau corp. prin folosirea cu ochiul liber sau cu ajutorul unor mijloace optice. Acestea se preiau pe material textil sterilizat sau bare de metal inoxidabile de la persoana suspectă şi se introduc în borcane (sticle) ermetic închise. O formă atipică a urmelor de frecare o constituie pilirea. acestea pot duce până la identificarea lui. iar în situaţia unei urme care a păstrat striaţiile tăişului. Aceste fragmente găsite pot duce la stabilirea apartenenţei de gen a obiectului creator şi chiar la identificarea acestuia.a.urmele de tăiere se formează prin apăsare. sculele. dacă este cazul. Prin examinarea urmelor de tăiere. cât şi pe obiectele care poartă mecanismele de închidere. d) urmele formate prin înţepare sunt urme de adâncime care nu redau suficiente detalii care să ajute la identificarea instrumentului creator. dar aceste urme nu redau caracteristicile obiectului creator datorită dinamicii formării urmei. a naturii şi caracteristicilor de grup.8/1996 şi celelalte urme descoperite la faţa locului. aparatele sau orice alte obiecte care pot fi utilizate la săvârşirea unei infracţiuni. există posibilitatea identificării obiectului creator. urma reproducând microrelieful exterior al tăişului şi al părţilor laterale. denumite şi de „forţare”.

grosimea. b) Când se prezintă urmele şi modelele pentru comparaţie: .dacă obiectul prezentat poartă urme formate cu vreun instrument. pe timpul săvârşirii unei infracţiuni sau în legătură cu aceasta.dacă urmele prezentate sau câte dintre acestea au fost create cu acelaşi instrument. Urme create de vehicule cu tracţiune mecanică Urmele create de vehiculele cu tracţiune mecanică fac parte din urmele mijloacelor de transport prin care se înţeleg totalitatea transformărilor materiale produse de mijloacele de transport ori părţi componente ale acestora ce apar pe unele obiecte şi corpuri sau în mediul înconjurător. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. 8. b) Când se prezintă urma şi modelele de comparaţie: . urme lăsate de sistemul de iluminare şi de sticlă şi alte urme specifice mijlocului de transport. tăieturi.dacă este felul instrumentului care a creat urma. modelul. pot fi identificate ansambluri sau subansambluri ale mijlocului de transport. forma. găuri.dacă frânele au acţionat asupra tuturor roţilor. lăţimea. dar şi specifice. . .dacă vehiculul prezintă defecţiuni şi ce anume. . specialistul va putea răspunde la întrebări cum sunt: a) Când se prezintă numai urmele: . . modelul. . La urma mijlocului de transport putem observa elemente de identificare. specialistului i se pot adresa întrebări de genul: a) Când se prezintă numai urma sau obiectul purtător de urmă: .dacă urma şi modelul pentru comparaţie au fost create de acelaşi vehicul sau parte componentă a sa. adăugiri etc. . Pentru a obţine modele de comparaţie. tipul şi modelul părţilor rulante.care este succesiunea de creare a urmelor. privind uzura.8/1996 întreprinse la locul faptei de către făptuitor. se pot stabili o serie de date şi indicii cu privire la tipul.care este mecanismul de formare a urmei.care este mecanismul de formare a urmei.dacă deteriorările de pe instrumentul prezentat s-au produs în timpul utilizării sale la faţa locului sau ulterior. La faţa locului. . .care este tipul.care este natura şi compoziţia chimică ale urmelor materiei descoperite la faţa locului.care porţiune a autovehiculului a creat urma. . culoarea. . .dacă fragmentul descoperit la faţa locului a făcut corp comun cu instrumentul prezentat spre examinare. 31 . se vor utiliza instrumente ce se presupun a fi fost folosite cu ocazia săvârşirii infracţiunii şi suporturi asemănătoare cu cele pe care s-au găsit urmele la faţa locului. Cu ocazia dispunerii constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei. Descoperirea acestor urme la faţa locului nu ne ridică probleme deosebite. marca şi culoarea vehiculului.de la ce fel de instrumente provin fragmentele găsite la faţa locului.care a fost mecanismul creării urmelor pe corpul victimei.care a fost direcţia de deplasare şi viteza de circulaţie ale vehiculului în momentul creării urmei. culoarea.dacă urmele au fost create de acelaşi instrument cu care s-au realizat modelele de comparaţie. În cazul constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei.dacă leziunile victimei au fost create de vehiculul prezentat pentru comparaţie sau de componentele sale. Prin interpretarea urmelor create de mijloacele de transport. . . viteza şi direcţia de circulaţie ale acestora. . . cum sunt lungimea. marca. .dacă în momentul producerii impactului becurile vehiculului erau aprinse.

revolvere). La locul faptei. disimulate (stilouri. . să fie la rândul ei. alături de urmele de îmbrăcăminte. . în procesul săvârşirii unei infracţiuni sau în legătură cu aceasta. tăieturii. vor fi descoperite cu ajutorul lupei cu surse de iluminare corespunzătoare.dacă urma putea fi creată de obiectul de îmbrăcăminte de la care s-a obţinut modelul de comparaţie.8/1996 9. umbrele. rupturii etc. arme sportive şi arme cu destinaţii speciale (pistoale de semnalizare. cum sunt cele de natură olfactivă sau de altă natură (fire de păr. semniautomate şi automate.după modul de fabricaţie. sunt industriale sau artizanale (de construcţie proprie sau modificate). Urmele create prin folosirea armelor de foc Balistica judiciară este o ramură a criminalisticii care elaborează metodele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice de studiere a armelor de foc de mână. .după canalul ţevii.după calibru. dimensiune. cu gaze lacrimogene). Pentru obţinerea modelelor de comparaţie. iar când sunt latente. carabine).dacă urma a fost creată de obiecte de îmbrăcăminte din categoria uniformelor sau echipamentelor de protecţie. . 32 . sunt arme simple (neautomate). în vederea identificării armei cu care s-a tras.care este forma ţesăturii din care s-a confecţionat îmbrăcămintea ce a lăsat urma. după diferite criterii: . specialistul va putea răspunde la următoarele întrebări: a) Când se prezintă numai urma de îmbrăcăminte: . . sunt arme de calibru mic.). alarmă. 10. bastoane. mijlociu şi mare.dacă urma a fost creată de un accesoriu al obiectului de îmbrăcăminte. pot fi găsite obiecte de îmbrăcăminte.după destinaţie. Urma de îmbrăcăminte se formează de obicei pe suprafeţe relativ plane. mijlocit (pistoale mitraliere) şi scurtă (pistoale. vârstă. arme de apărare (pistoale. Urma obiectelor de îmbrăcăminte poate fi găsită la faţa locului ca atare. urmele obiectelor de îmbrăcăminte se pot crea prin imprimarea pe piele a reţelei de fire din cuprinsul materialului textil ca urmare a unei presiuni exercitate asupra obiectului de îmbrăcăminte. aspect.după modul de funcţionare. fragmente sau accesorii ale acestora. . Urmele obiectelor de îmbrăcăminte Prin urme ale obiectelor de îmbrăcăminte se înţeleg modificările care apar pe corpul omenesc sau pe suprafaţa unor obiecte ori pe alte componente ale mediului. dar şi ca urmare a frecării. activităţi întreprinse la faţa locului de către purtător. prin imprimarea materialului textil pe suprafaţa obiectului care are proprietatea de a se modele şi a-i păstra forma. etc. Descoperirea acestor urme când sunt vizibile nu ridică probleme deosebite. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. brichete. Armele de foc sunt clasificate. este necesară identificarea obiectului creator al urmei sau eşantioane din materialul ce se presupune că a servit la confecţionarea acesteia.arme atipice (mascate) de timp special. start. ca urmare a contactului lor cu îmbrăcămintea purtată de o persoană. sunt arme cu ţeavă lungă (puşti. revolvere).). Cu ocazia constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei. elemente specifice cusăturii.dacă fragmentul textil descoperit la faţa locului a făcut corp comun cu obiectul de îmbrăcăminte prezentat pentru comparaţie. se pot obţine informaţii cu privire la structura ţesăturii materialului. Prin interpretarea urmelor de îmbrăcăminte pot fi obţinute date referitoare la obiectul creator al urmei (formă. praf. în acelaşi timp. sunt arme cu ţeava lisă şi cu ţeava ghintuită. . sunt arme militare. Prin examinarea urmei. arme de vânătoare. . natură). purtătoarea altor urme.după lungimea ţevii. a muniţiilor acestora şi a urmelor împuşcăturii. dar poate. b) Când se prezintă urma şi modelul de comparaţie: .ce alte particularităţi prezintă îmbrăcămintea care a creat urma. Pe corpul uman. . date privind purtătorul (sex. precum şi fire sau fibre din îmbrăcăminte. talie etc. .

. . etc. Deplasarea glonţului de la ieşirea din ţeavă până la ţintă (sau punctul de cădere) se face în linie curbă (datorită gravitaţiei) şi se numeşte traiectorie. bura (pâslă sau hârtie care izolează pulberea de proiectile.urme de funingine care rămân mai mult sau mai puţin pronunţate. Cartuşele destinate armelor cu ţeavă lisă au aceleaşi părţi componente şi. în funcţie de distanţa de la care s-a tras în raport cu ţinta şi care se formează în jurul orificiului de intrare a glonţului. La tragerile cu arme de foc cu alice şi mitralii întâlnit atât urme ale proiectilelor. precum şi urmele armei de foc create pe acestea (pe tubul cartuşului se imprimă urmele unor piese componente ale armei. tubul (cu o rozetă la capătul opus gloanţelor). .proiectilele. Urmele armelor de foc sunt acele elemente materiale care apar pe corpul omenesc sau pe diferite obiecte componente ale mediului. .direcţia şi unghiul de tragere. alice sau mitralii) şi rondela (care se pune la capătul tubului pentru a împiedica ieşirea proiectilelor din cartuş. mecanismul de tragere şi patul sau mânerul. . . cameră de explozie. . urmele camerei de explozie. cum sunt ale percutorului. proiectează glonţul). rezultate în urma producerii împuşcăturii cu ocazia săvârşirii unei infracţiuni.descoperirea urmelor secundare de pe corpul şi hainele trăgătorului. Cartuşele au caracteristici diferite. se pot stabili următoarele date: . prin proiectare. ejector. . percutor. gheara extractoare şi fereastra de ieşire. Lungimea ţevii asigură precizia şi distanţa de tragere. tuburile şi capsele. Prin folosirea armelor de foc. cartuşele sunt compuse din glonţ (care. ţeava putând fi prevăzută cu ghinturi (şanţuri care asigură glonţului o mişcare de rotaţie în jurul propriei axe şi care imprimă viteza glonţului) sau lisă. realizează destinaţia armei). prin explozie. ale ghearei extractoare.urmele de unsoare. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.urme rezultate din acţiunea flăcării care se formează după ieşirea glonţului dacă distanţa dintre orificiul ţevii şi ţintă este mică şi nu în cazul armelor moderne. capsa (conţinând o substanţă explozivă). În cadrul activităţilor de cercetare a locului faptei. dare după importanţa pe care o pot avea în procesul de identificare pot fi: a) urme principale: . . b) urme secundare: . . în plus.).descoperirea urmelor secundare de pe haine/şi corpul victimei (ulterior analizat în laborator).se introduce cartuşul. În interiorul mecanismului de tragere. asigurându-se plecarea glonţului şi scoaterea tubului rămas cu ajutorul componentelor sale – închizător. se creează două categorii de urme: urme formă şi urme materie. în raport cu ţeava (ghintuită sau lisă) armei care le vor utiliza şi cu calibrul acesteia. eforturile echipei se vor îndrepta spre: . Prin interpretarea urmelor principale ale împuşcăturii. ale peretelui frontal al închizătorului. Armele de foc sunt construite cu ajutorul a trei componente principale: ţeava. dar şi a urmelor de pătrundere şi ieşire ale proiectilului (cu ocazia autopsiei cadavrului sau examinării medico-legale).inelul de metalizare format tot în jurul orificiului de intrare. dacă acesta a fost identificat.urme rezultate din acţiunea gazelor care se formează tot în cazul tragerilor de la mică distanţă sau cu ţeava lipită.urmele de ricoşare. 33 .urme ale particulelor de pulbere nearsă.locul şi distanţa de unde s-a tras. Toate aceste componente vor lăsa urme caracteristice pe tuburile cartuşelor. Pentru armele cu ţeavă ghintuită.8/1996 aparate de filmat. urmele pragului aruncător).descoperirea tuburilor şi proiectilelor.găsirea armelor de foc şi a urmelor de pe acestea.urmele de pătrundere şi ieşire ale proiectilului. . pulberea sau praful de puşcă (care. cât şi ale factorilor suplimentari.

. pentru a se preveni mişcarea acesteia pe timpul transportului. glonţ sau tub se găsesc amprente digitale sau urme materie.dacă cu arma respectivă se pot trage cartuşe de alt calibru. acestea se ridică cu ocazia cercetării locului faptei sau arma va fi învelită în hârtie curată. .dacă tuburile şi proiectilele găsite au făcut parte din acelaşi cartuş. modelul.ce poziţie aveau trăgătorul şi victima în timpul împuşcăturii.dacă arma cuprinde piese neoriginale. . Nu se trage şi nu se curăţă arma înainte de a fi examinată de către specialist în laborator şi nu se introduc în gura ţevii obiecte pentru a proteja urmele.dacă tuburile şi proiectilele găsite la faţa locului sau în corpul victimei au fost trase cu aceeaşi armă şi cu care anume dintre cele găsite la suspect. . b) Când se prezintă urma şi modelele pentru comparaţie: .Ce este odorologia judiciară? .N şi importanţa determinării profilului A.dacă pe armă.care este starea tehnică a armei. .dacă pe mâinile şi hainele victimei sau ale suspectului există urme lăsate prin acţiunea factorilor suplimentari ai împuşcăturii şi ce fel de urme.dacă deteriorarea sau orificiul prezentat este cauzat de o armă de foc. .dacă arma poate declanşa o împuşcătură fără să se acţioneze pe trăgaci şi în ce condiţii. pentru identificarea criminalistică? . Arma nu se dezmembrează. .dacă alicele sau burele descoperite la faţa locului au aceeaşi compoziţie cu modelele ridicate de la suspecţi.8/1996 . modelului şi calibrului armei. .care sunt distanţa de la care s-a tras. ci se plasează în suporturi specifice.care sunt orificiul de intrare şi cel de ieşire al proiectilului. Armele găsite şi ridicate se descarcă. firului de păr şi salivă? 34 . mărcii.D.Ce ştiţi despre A.care este direcţia din care s-a tras. În cazul în care pe armă sunt descoperite urme de sânge. . UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.La ce răspunsuri ajunge expertul în cazul expertizei sângelui. urme de mâini sau alte urme. specialistului putându-i-se adresa întrebări cum sunt: a) Când se prezintă arma. marca.DN.După ce criterii se clasifică urmele biologice? . în cutii de carton.identificarea persoanei care a utilizat o armă de foc. bine împachetată.ce corpuri şi obiecte au fost lovite de gloanţe. Întrebări de evaluare: .Cum se obţin modelele de comparaţie in cazul urmelor de sânge şi sub forma firului de păr? . . urmele principale şi secundare ale împuşcăturii şi obiectele purtătoare: . numărul şi ordinea împuşcăturilor.care sunt tipul.determinarea tipului. . .dacă proiectilul sau tubul descoperit la faţa locului a fost tras cu arma cu care s-au executat modelele pentru comparaţie.distanţa de la care s-a tras.Dar câinele de urmarire? . Prin interpretarea urmelor secundare ale împuşcăturii se pot stabili: . . seria şi calibrul arme. sigilată pentru a preveni mişcarea armei şi alterarea urmelor pe timpul transportului la laborator.care este compoziţia chimică a urmelor ridicate de pe arma şi muniţia prezentate expres examinare. . Modelele de comparaţie pentru examinările în laborator se obţin de către expert prin trageri experimentale. . . fiind interzis transportul şi trimiterea lor la laborator încărcate. .care este vechimea aproximativă a împuşcăturii. .

. .) Ca regulă generală. precum şi biletele de călătorie. prin care se atestă starea civilă. Identificarea semnăturii. Iaşi.identificarea maşinii de scris.8/1996 Modulul V. Despre stabilirea vechimii actelor dactilografiate. p. Editura Ştiinţifică. Identificarea scrisului şi a scrisului dactilografiat. Pentru acesta. 1972. . în urma unei activităţi de urmărire penală (cercetarea la faţa locului. 1973. Editura Didactică şi Pedagogică. Cercetarea criminalistică a actelor scrise Unitatea de învăţare: 1. Termenul nu trebuie confundat cu cel de grafologie care studiază. precum şi a scrisorilor codificate ori cifrate. Bucureşti. 2. ştampilelor. . în Probleme de medicină judiciară şi de criminalistică. 213-225 Prin act scris sau document. în general. Falsul în acte. dactilografiat. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. p. . caracterul şi aptitudinile unei persoane neurmărind identificarea scriptorului.reconstituirea actelor deteriorate de acţiunea unor agenţi chimici sau fizici. cum sunt cele contabile.) şi. în criminalistică. Cercetarea judiciară a actelor scrise cuprinde. . 3.citirea scrisurilor executate cu cerneluri invizibile. Ionescu. D. Bucureşti. încheierea pe diferite contracte.cercetarea sigiliilor. Ionescu. schiţă. ars) sau prin acţiunea factorilor externi. timbrului sec şi a biletelor de valoare. Criminalsitică. 22 3. 5. Examenul tehnic al actelor scrise Pentru a putea fi examinate de către un specialist. 130 5. Editura Dacia. 1966.stabilirea vechimii unor documente. timbre etc. bine sau mai puţin corespunzător conservat (umezit. Identificarea persoanei după scris Ramura tehnicii criminalistice care are ca obiect studierea elementelor de conţinut şi de formă a scrisului în scopul identificării scriptorului sau stabilirii falsului în documente este cunoscută sub numele de grafoscopie judiciară. pregătirea şcolară ori profesională. p. Timp alocat: 1h Bibliografie: 1. Andre Athanasiu. 1977. felurile declaraţii. vol V. Examenul tehnic al actelor scrise. ridicarea documentelor trebuie făcută luând precauţiunile necesare pentru a nu distruge urmele existente (papilare. percheziţie.a. Editura Medicală.a. cercetarea criminalistică restrângându-se la atingerea unuia sau mai multor dintre următoarele scopuri: . Identificarea persoanei după scris. Bucureşti.determinarea ordinii şi a succesiunii executării diferitelor scrisuri din cuprinsul unui act. se înţelege orice scris tipărit. actele scrise vor fi ridicate cu penseta sau purtând mănuşi chirurgicale atunci 35 . rupt. prin trecerea timpului (putrezit).examinarea materialului din care este confecţionat actul – documentul respectiv. 2.). Expertiza criminalistică a scrisului. pe lângă cercetarea criminalistică. financiare. prăfuit. p. L. organul de urmărire penală trebuie să pună la dispoziţia acestuia documentul sau actul scris după ce el a fost ridicat. ridicarea de înscrisuri. desen. 1970. 487 2. Actul scris poate fi descoperit integru sau distrus în mod intenţionat (tăiat. etc. Suciu. Scris şi personalitate. . mucegăit. constatarea infracţiunii flagrante etc.examinarea înscrisurilor în scopul stabilirii autenticităţii lor şi depistării falsurilor ş. sânge ş. 1. Editura Junimea. identitatea personală. manuscris. p. în acelaşi timp.identificarea autorului unui manuscris. Sandu. C. . şi alte genuri de examinare. de bancă. 21-22 4. L. 4. să nu se creeze urme noi. Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri. pe baza scrisului.

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Individualitatea scrisului reprezintă acea calitate a scrisului care îi stabileşte apartenenţa la o anumită persoană. . . modificându-i aspectul.lupta dintre infractor şi victimă. forma acestora. scrisul unei persoane devine format.întrebuinţarea dată de făptuitor hârtiei.activităţile şi acţiunile ce s-au petrecut la faţa locului.viteza scrisului. relativ stabile.dimensiunea scrisului.coeziunea şi continuitatea scrisului. . se pot obţine date referitoare la natura traseului. . .stabilirea termenului real de valabilitate a actului scris.gradul de evoluţie şi forma scrisului. o carte sau un alt înscris. încercarea de înlăturare a unor urme. declanşarea unui incendiu. nu se îndoaie pentru a nu se altera scrisul şi nu se îndosariază. Pentru ridicarea documentelor din categoria distruse. ci se protejează prin introducerea într-un plic de mărime corespunzătoare care va fi legat (capsat) în dosarul cauzei. . . Prin interpretarea urmelor de hârtie se pot obţine date referitoare la: .modificarea prin adăugirea ori suprapunerea de noi trasee de cerneală.construcţia semnelor grafice (literelor). . data).autenticitatea ştampilei. contrar aparenţelor. multe dintre acestea fiind tipice pentru falsul prin adăugare de text.8/1996 când urmele de mâini existente pot fi utile cauzei care se cercetează. 36 .orânduirea scrisului.îndeplinirea cerinţelor legale privind forma şi conţinutul actului scris. . . . tuş sau pastă de scris. precum şi direcţia mişcărilor de execuţie. pastă. . expertul se poate pronunţa asupra vechimii şi autenticităţii acestora în cazul înscrisurilor falsificate în care data reală ori momentul redactării nu corespunde cu data indicată în act sau când anumite părţi din înscris sunt redactate în perioade diferite de timp. În cadrul examinării pentru stabilirea vechimii expertul îşi va concentra atenţia asupra formei şi conţinutul. Prin examinarea actelor scrise. numărul elementelor constitutive. încercarea de a distruge anumite documente etc. specialistul va avea în vedere: . Caracteristicile generale ale scrisului sunt: . semnătura. . . petei sau mânjiturii (cerneală. caracterizându-se prin prezenţa unor construcţii grafice specifice persoanei respective care rămân.starea elementelor de protecţie (securitate) conţinute de actul scris. Pentru stabilirea autenticităţii actului scris.dacă hârtia din care provine urma era un act.instrumentul sau alt obiect cu care s-a executat traseul ori mânjitura. precum şi gradul lor de îmbătrânire.spaţierea . . tuş.presiunea scrisului. . caracteristicile de fabricaţie ale hârtiei şi ale cernelii (pastei sau creionului).natura şi destinaţia firească dată hârtiei din care provine urma.plasarea altor elemente ale textului (titlul. organele de urmărire penală vor apela la serviciile specialistului criminalist. creion): . sunt avute în vedere caracteristicile generale şi individuale ale acestuia. În cazul actelor scrise.corespondenţa dintre actul autentic şi cel în litigiu sub aspectul formei şi conţinutului. Caracteristicile individuale ale scrisului se referă la: .concordanţa între înfăţişarea persoanei şi fotografie. .stabilirea realităţii datelor de identificare înscrise în document. . . În analiza scrisului. în tip.factorii externi care au acţionat asupra urmei de hârtie. Identificarea persoanei după scris se bazează pe caracteristicile scrisului de mână şi anume stabilitatea şi individualitatea sa. direcţia şi forma rândurilor.înclinarea scrisului sau a literelor.timpul aproximativ scurs de la formarea traseului petei sau mânjiturii.mecanismul de formare a fragmentelor de hârtie rămase ca urme la faţa locului. Pe documentele scrise nu se fac menţiuni (adnotări). . . prin interpretarea urmelor. În intervalul de vârstă de 20-25 ani. .

3. . . 4. Identificarea scrisului de tipar şi scrisul dactilografiat Scrisul de tipar şi cel dactilografiat prezintă caracteristici individuale de identificare. scrisului cursiv deghizat. temperatură şi ţinută vestimentară a scriptorului. . caracterul şi modul de realizare a imprimării.modul de scriere a unor componente şi accesorii a semnelor grafice.certă pozitivă (scrisul… aparţine.dacă falsul a fost executat prin imitarea liberă a semnăturii. de punctuaţie şi al cifrelor folosite în executarea scrierii.starea psihică deosebită a persoanei (emoţia puternică). . expertul va putea formula concluzii de genul: .modul de scriere a unor menţiuni.stabilirea cu aproximaţie a sexului. expertul va putea răspunde la următoarele întrebări: a) Când se prezintă numai semnătura în litigiu: . mai mult sau mai puţin. . subdialectul sau graiul folosit în scris. Prin examinarea scrisului cursiv. . . . . se pot obţine date şi indicii referitoare la: .modul de începere şi finalizare a semnelor grafice. scrisului cursiv alterat din cauza unor stări psihologice. Identificarea semnăturii Semnătura persoanei prezintă caracteristici similare cu cele ale scrisului. b) Când se prezintă semnătura în litigiu şi modelele de comparaţie.de probabilitate (scrisul… aparţine. În urma examinării.procedeul de culegere a textului (mecanic sau manual). .caracterul literelor. Prin interpretarea scrisului de tipar. dacă scrisul în litigiu a fost executat de persoana de la care s-au prelevat modelele de comparaţie.8/1996 . legarea acestora şi elementele componente.dacă falsul a fost executat de pe un model. Expertul se va putea pronunţa şi asupra scrisului executat prin imitarea caracterelor tipografice. dacă semnătura în litigiu a fost executată de persoane de la care s-au prelevat modele de comparaţie. a fost executat probabil de …).dacă falsul a fost executat prin deghizarea propriei semnături. . precum şi procedeul de reproducere şi multiplicare. a fost executat de…). a fost executat de …). generale şi individuale.factori de ordin patologic (afecţiuni neuropsihice).dacă falsul a fost executat prin copierea semnăturii. . . . . .dialectul.stabilirea cu aproximaţie a vârstei şi profesiei. prin intervenţia pe care o pot avea unii factori cum sunt: .condiţiile deosebite de lumină.modificarea intenţionată a scrisului.certă negativă (scrisul …nu aparţine.originalitatea textului (original sau copie xerografiată). expertul va putea răspunde la următoarele întrebări: a) Când se prezintă numai scrisul în litigiu: .schimbarea poziţiei scriptorului şi a suportului pe care se depune scrisul. . consumul unor substanţe toxice sau medicamente). UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. . . . al semnelor.numărul de persoane care au scris. nu a fost executat de …).forma şi caracterul clişeelor zincografice (ilustraţiilor). b) Când se prezintă scrisul în litigiu şi modelele de comparaţie. fiind astfel aptă pentru identificare. Stabilitatea scrisului unei persoane în timp este relativă. . Prin interpretarea scrisului dactilografiat se pot obţine date şi indicii referitoare la: 37 .schimbări survenite în organismul scriptorului (îmbătrânirea. Prin examinare. în sensul că ea poate fi influenţată.provenienţa textului (text provenit dintr-o lucrare deja tipărită sau în curs de tipărire – şpalt).schimbarea instrumentului de scris şi/sau a materialului pe care se face scrierea.forma. .de imposibilitate (nu se poate stabili dacă scrisul aparţine.

suport.dacă clişeele zincografice sunt autotipii sau liniare. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. instrumentul scriptural. matriţa sau cu maşina de scris de la care s-au prelevat modelele pentru comparaţie. omogenitatea scrierii. . sau pe alte căi când persoana de la care emană înscrisul pe care l-a creat anterior cererii nu este informată cu privire la destinaţia acestuia. b) Când se prezintă scrisul în litigiu şi modelele de comparaţie.care sunt tipul. dacă scrisul de maşină în litigiu a fost sau nu dactilografiat de persoana de la care s-au prelevat modelele de comparaţie.8/1996 . Expertiza scrisului dactilografiat. modul de corectare a greşelilor. Caracteristicile generale vizează stabilirea gradului de clasificare a dactilografului şi tehnica de utilizare a tastaturii. .ce uzură specifică prezintă maşina de scris cu care a fost executat textul. pentru evitarea încercărilor 38 . dar numai cu condiţia ca acesta să fi conceput şi textul redactat.dacă textul prezintă ştersături sau adăugiri şi prin ce procedee tehnice au fost executate acestea.pe cât posibil persoanei de la care se iau modelele de scris pentru comparaţie trebuie să i se creeze condiţii asemănătoare celor în care se presupune – ori există date – că a fost executat scrisul în litigiu: condiţii de luminozitate. prezentând. limbajul sau ortografia pot fi utilizate în identificarea dactilografului. modul de punere în evidenţă a titlului şi semnelor auxiliare folosite pentru aceasta. Modelele de scris experimentale pot fi obţinute prin scriere liberă sau prin dictare. se vor putea formula întrebări de genul: a) Când se prezintă doar textul tipărit sau dactilografiat: .prin ce procedeu a fost cules textul (mecanic sau manual). marca şi modelul maşinii de scris folosite la dactilografierea textului în litigiu. În vederea efectuării expertizei. în scopul identificării dactilografului poate stabili următoarele: a) Când se prezintă numai scrisul în litigiu: .tipul. . modelul de scris trebuie să conţină şi cifre. . Textul scris liber sau la dictare trebuie să cuprindă şi cuvintele utilizate în textul în litigiu.caracterul literelor şi particularităţile determinate de uzura acestora. dacă textul descoperit la faţa locului a fost executat cu literele. modelul şi marca maşinii de scris.dacă textul reprezintă un original sau este o copie şi prin ce mod a fost realizat acesta.dacă textul provine dintr-o lucrare tipărită sau reprezintă un şpalt. la cererea organului de urmărire penală.a. Din practica de expertiză criminalistică şi literatura de specialitate reies următoarele reguli: . b) Când se prezintă textul incriminat şi modelele pentru comparaţie prelevate de la literele de tipar sau maşina de scris.care este caracterul literelor sau al cifrelor folosite la executarea textului tipărit. când persoanei i se va dicta textul pe care l-a scris anterior liber. . . greşelile de dactilografiere ş. . caracteristici generale şi individuale care pot fi utilizate de expert în procesul identificării dactilografului. adresată persoanei suspecte. . în consecinţă. .tipul şi marca maşinii cu care s-a dactilografiat textul. scrisul dactilografiat are implementate caracteristicile personalităţii scriptorului. . . Şi elementele de redactare (stilul).dacă textul a fost scris în întregime la aceeaşi maşină sau o parte din el a fost executat în alt mod. poziţie de scriere.dacă documentul este scris la una sau mai multe maşini. Modelele de scris pot fi obţinute experimental.originalitatea textului (dacă este un exemplar original ori o copie cu plombagină sau multiplicată la xerox sau în altă modalitate).gradul de pregătire profesională a dactilografului. modul de dispunere a textului în pagină. . cele individuale fiind date de utilizarea semnelor de punctuaţie şi alte repere cum sunt sfârşitul de pagină. .este cu desăvârşire interzise să i se solicite persoanei să copieze textul în litigiu. La fel cu scrisul de mână.distanţa dintre rândurile unui text. modul de realizare a numerotării paginilor şi semne auxiliare folosite. .dacă textul a fost executat prin imprimarea cu pamblica maşinii de scris sau prin plombagină. în cazul în care scrisul în litigiu conţine şi cifre. .

. litere) până la introducerea unor rânduri întregi. c) Falsul prin imitarea. . greu sesizabil chiar de către cei iniţiaţi. fără a se reveni la cuvintele nescrise. . solicitându-se persoanei să efectueze anumite operaţii matematice. . Din punct de vedere al calităţii sale. .în textul conceput pentru modelele de scris.să fie ridicate cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale şi individualizate în cuprinsul actului procedural încheiat. Pentru realizarea falsului se folosesc diferite metode: a) Falsul prin înlăturarea de text. . . . copierea cu ajutorul hârtiei copiative (indigo) şi copierea cu ajutorul sistemelor optice de proiecţie. Cercetarea criminalistică a falsului Falsul este întâlnit relativ frecvent în practica organelor judiciare atât pentru realizarea unor scopuri infracţionale. falsul porneşte de la cel grosolan. . Deghizarea scrisului este utilizată în special când autorul înscrisului intenţionează să-şi ascundă identitatea şi se realizează prin deformarea sau modificarea unor caracteristici proprii. b) Falsul prin adăugare de text.în cazul în care persoana. omiterea scrisului constă în reproducerea caracteristicilor grafice specifice aparţinând altei persoane.falsul executat cu ajutorul copiatoarelor şi tehnicii de calcul. Modelele de scris libere care pot fi ridicate pe parcursul cercetărilor de la persoanele care le deţin trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: . denumit şi contrafacere când înscrisul este total alterat. cu aceeaşi substanţă de scris şi pe acelaşi suport ca şi scrisul în litigiu.falsul în actele de identitate şi călătorie. falsul este parţial şi total. . copierea prin transparenţă (la geam).să conţină pe cât posibil aceleaşi caractere şi să aibă aceeaşi destinaţie ca şi scrisul în litigiu. Întrebări de evaluare: -ce se înţelege prin act scris sau document. . Din punct de vedere criminalistic. observabil aproape de către oricine. dictarea făcându-se într-un ritm egal. se va accelera ritmul dictării. după o anumită perioadă se va proceda la luarea altor modele de scris. trebuie introduse şi cuvinte scrise greşit în textul în litigiu.8/1996 de deghizare.să fie de dată şi de provenienţă certă. Prin expertiza criminalistică se pot identifica şi alte categorii de falsuri: .scrisul să fi fost executat cu acelaşi instrument scriptural. fără accentuarea unor cuvinte şi fără a se da indicaţii cu privire la semnele ortografice şi de punctuaţie. cât şi pentru stingerea unor interese în cauzele civile. scrierea cu mâna stângă sau scrierea cu majuscule sau cu caracter de tipar. Copierea textului sau a semnăturii poate fi realizată prin: copiere prin apăsare. ajungând la cele executate cu ajutorul unor mijloace perfecţionate. Imitarea scrisului unei persoane poate fi o imitare liberă când este utilizat un model sau după memorie. deghizarea ori copierea scrisului.să fie suficiente din punct de vedere cantitativ.falsul executat prin decupare şi reconstituire. deşi are un scris evoluat. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. 5. încetineşte ritmul scrierii.falsul prin acoperire de text.falsul în cărţile de credit şi în alte mijloace de plată.reconstituirea seriilor şi inscripţiilor ştanţate pe metale. în criminalistică? -în ce scop se face cercetarea judiciară a actelor scrise? -ce se înţelege prin grafoscopie? Dar prin grafologie? -care sunt caracteristicile scrisului de mână? -ce răspunsuri poate da expertul în urma expertizei scrisului cursiv? Dar în urma examinării scrisului 39 . Înlăturarea sau ştergerea de text reprezintă o modalitate de falsificare care se realizează pe cale mecanică sau pe cale chimică. Porneşte de la simpla modificare a unor caractere (cifre.

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996 dactilografiat? -care sunt metodele prin care se realizează falsul în înscrisuri? 40 .

1972. Em. . Fotografia cu ocazia prezentării pentru recunoaştere. Pentru a fixa imaginea preluată prin obiectiv. Fotografia de supraveghere operativă Timp alocat: 1 h Bibliografie: 1. Bucureşti. Toate aparatele de fotografiat au în comun următoarele componente: .8/1996 Modulul VI. 19 şi urm. 4. cât şi color. . 2. care controlează deschiderea obiectivului şi. Tratat practic de criminalistică.obiectivul. Editura Didactică şi Pedagogică. cu excepţia celei lăsate de obiectiv. Criminalistică. cât şi asupra instanţelor de judecată. 3. p. Iaşi. Noţiunea şi importanţa fotografiei judiciare Fotografia judiciară este o ramură a tehnicii criminalistice care adaptează şi elaborează metodele de fixare. În interiorul său. a rezultatelor şi modului de desfăşurare a unor activităţi de urmărire. 136. 7. 1. 2. Fotografia de percheziţie şi de ridicare de obiecte/înscrisuri. spontană. Fotografia judiciara operativă. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. .corpul aparatului. se află o cameră obscură unde se găseşte şi materialul fotosensibil. a unui număr mare de stări de fapt şi împrejurări. vol. 4. Editura M. Editura Fundaţiei Chemarea. 9. atât cu ocazia desfăşurării unor activităţi procedurale şi de tactică criminalistică. 69-70. 1976. I. în laborator. .U. Suciu. Importanţa fotografiei judiciare rezultă din avantajele pe care le prezintă utilizarea acesteia: . a cantităţii de lumină care va ajunge pe materialul fotosensibil. 8. Aparatul de fotografiat. Criminalistică. Fotografia semnalmentelor. p.000 de cuvinte” (Confucius). care nu trebuie să permită pătrunderea luminii în interior. cu privire la obiectul cercetat. 6. 2. . . II. prin aceasta. p. având în vedere fidelitatea ei. T. 86-87. Fotografia judiciară Unitatea de învăţare: 1. Fotografia la reconstituire.fotografia judiciară înregistrează informaţia completă. 1986.fotografia judiciară prezintă şi o evidenţă probatorie. Noţiunea şi importanţa fotografiei judiciare. . este necesar un material fotosensibil (filmul) atât în cazul imaginilor alb-negru. precum şi modelele corespunzătoare cercetării de laborator a probelor materiale.are şi calitatea de a avea o anumită influenţă psihologică atât asupra învinuitului sau inculpatului. vol. direcţionată pe materialul fotosensibil (filmul). . Scurtă prezentare a aparatului de fotografiat şi a procesului fotografic Construcţia şi modul de funcţionare a aparatelor de fotografiat sunt asemănătoare cu cele ale ochiului uman. care permite vizualizarea subiectului înainte ca imaginea să fie înregistrată şi corectarea poziţiei în funcţie de dorinţă. 41 . Mircea. Colectiv. deoarece „o imagine valorează mai mult decât 10.diafragma.vizorul. Stancu. 1994. C. Criminalistică. prin fotografiere. destinat permiterii pătrunderii luminii în aparat.B. .I.fotografia permite înregistrarea rapidă. 5.obturatorul care controlează timpul (durata) de expunere a materialului fotosensibil la lumină. cât şi demonstrative. 3.are şi o eficienţă deosebită în prevenirea comiterii unor fapte antisociale. p. Fotografia judiciară de la faţa locului..

se utilizează metoda metrică de fotografiere. Pentru a putea realiza fotografia judiciară operativă. c) Există situaţii când fotografia unitară executată dintr-un singur loc nu poate reda toate amănuntele subiectului sau nu poate cuprinde tot spaţiul de interes. cel mai frecvent utilizată când subiectul de fotografiat poate fi redat. organul de urmărire penală poate opta la unul dintre următoarele procedee: . reconstituirilor.posibilitatea transmiterii imaginii de îndată. 42 . Pentru realizarea fotografiei dorite. în orice colţ al lumii cu ajutorul reţelelor de calculator. . utilizată în special în cazul fotografiei schiţă de la faţa locului. . Soluţia este cea de a executa fotografia de pe poziţii contrare sau de pe poziţii încrucişate. precum şi urmelor descoperite cu ocazia cercetării. Există şi posibilitatea executării fotografiei metrice prin utilizarea metodei stereometrice. Astfel sunt fotografiile executate cu ocazia cercetării locului faptei. prin utilizarea unei benzi special concepute. . prezentării pentru recunoaştere. acesta nemaifiind filmul.facilitatea prelucrării şi distribuirii imaginii în raport cu dificultăţile determinate de developarea în laborator al fotografierii clasice. În cazul în care trebuie fixată distanţa dintre obiecte. Camerele digitale prezintă următoarele avantaje. Camerele digitale se deosebesc de aparatele clasice doar prin mediul de stocare al imaginii. care se succed. La faţa locului. . cu toate împrejurările sale. Fotografia judiciară de la faţa locului Are ca scop fixarea locului faptei şi ale împrejurimilor acestuia.o mai bună calitate a imaginii.costul scăzut al imaginii fotografice în raport cu preţul filmului. al substanţelor chimice necesare şi al developării. datorită dimensiunilor şi poziţiei sale. ci un senzor alcătuit din milioane de diode fotosenzitive numite fotoelemenţi sau pixeli. a distanţei între el şi alte obiecte (urme).procedeul fotografiei panoramice circulare se realizează prin fotografierea succesivă a subiectului pe porţiuni mai mici. sunt utilizate mai multe metode: a) Metoda fotografiei unitare. .posibilitatea îmbunătăţirii imaginii prin prelucrare cu ajutorul unor programe speciale de calculator. cu pătrate (dreptunghiuri) de culoare alb- negru. b) Metoda fotografiei panoramice care se aplică în cazul în care subiectul de fotografiat nu poate fi redat în totalitatea sa cu ajutorul unei singure fotografieri datorită dimensiunilor sale. în detrimentul celor clasice: . c) Măsurătorile fotografice s-au impus ca necesare pentru redarea dimensiunilor subiectului de fotografiat. 4. Fiecare fotoelement va căpăta un singur pixel din viitoarea fotografie şi-l va păstra în memorie într-un card de memorie flash. fotografia semnalmentelor. astfel încât cu ajutorul ei să se poată face la nevoie orientarea în teren. percheziţiilor. completând cu imagini procesul-verbal de cercetare la faţa locului din care face parte. Fotografia judiciară operativă (de fixare) Prin formularea de fotografie judiciară operativă (de fixare) înţelegem toate fotografiile executate de organul de urmărire penală cu ocazia desfăşurării activităţilor procedurale şi de tactică criminalistică sau în legătura cu acestea. sunt executate fotografii: a) Fotografia de orientare care cuprinde tabloul general al locului faptei. alb-negru sau color şi apoi a celei pozitive se numeşte developare. 3.8/1996 Întregul proces de obţinere a imaginii negative. cu ajutorul unei singure imagini. precum şi dimensiunilor altor obiecte preluate cu ajutorul imaginilor fotografice.procedeul fotografiei panoramice liniare care constă în fotografierea succesivă a subiectului pe porţiuni mai mici. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.

c) Fotografierea obiectelor principale se face de către organul de urmărire penală tot în faza statică a cercetării la faţa locului. astfel încât după imaginea fotografică să se poată stabili poziţia sa în raport cu celelalte obiecte. Fotografia este utilă pentru ilustrarea locului în care aceasta a fost efectuată. se vor executa fotografii de orientare şi schiţă. Fotografia locului unde va fi efectuată percheziţia este similară cu fotografia de orientare şi are ca scop fixarea ansamblului locului unde se va face percheziţia şi a împrejurărilor sale. a principalelor momente prin care se realizează scopul acestuia. forma şi diferitelor lor particularităţi. fotografia ascunzătorii obiectelor descoperite şi fotografia obiectelor descoperite sau predate la cererea organului de urmărire penală. Fotografia obiectelor descoperite sau predate în vederea ridicării se va efectua pentru fiecare obiect în mod izolat. se urmăreşte ilustrarea ansamblului locului şi condiţiilor în care se efectuează reconstituirea. d) Fotografia detaliilor se execută în faza dinamică a cercetării locului faptei când există posibilitatea mişcării obiectelor şi poziţionării lor cât mai favorabile pentru fotografiere. Fotografiile se execută în modalităţi foarte apropiate cu cele efectuate cu ocazia cercetării locului faptei. fără împrejurimi. precum şi pentru verificarea unor împrejurări controversate de la locul faptei. Prin fotografia executată cu ocazia reconstituirii. Fotografia locului reconstituirii în ansamblul său va fi sau nu necesară. 7. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Fotografia cu ocazia prezentării pentru recunoaştere 43 . fotografia va constitui mijlocul de fixare şi ilustrare a celor consemnate în procesul-verbal de reconstituire.8/1996 Fotografia de orientare poate fi executată şi prin metoda fotografiei unitare sau panoramice. dar şi pentru fixarea locurilor în care respectivele bunuri au fost ascunse. organul de urmărire penală urmăreşte verificarea posibilităţii de observare şi a perceperii auditive a părţilor sau persoanelor. în cazul efectuării percheziţiei. adică obiectul asupra căruia s-a îndreptat nemijlocit acţiunea infractorului. având în prim plan obiectul central al cercetării criminalistice. b) Fotografia schiţă care oglindeşte locul săvârşirii faptei. Cuprinde numai o parte din locul faptei. În cazul reproducerilor experimentale şi a reconstituirii în vederea clasificării unor împrejurări controversate de la locul faptei. Fiecare obiect nu se fotografiază izolat. În cazul în care cercetarea locului faptei nu a fost iniţial efectuată. precum şi activităţile a căror verificare sa întreprinde. În cazul verificării posibilităţii de observare. vizând fotografia locului percheziţionat. 5. Fotografia la reconstituire Prin reconstituire. ci în corelaţie cu obiectele şi urmele din imediata lui apropiere. Fotografia la percheziţie şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri Ca şi în cazul cercetării locului faptei. valorilor descoperite. cel de verificare a unor probe sau pentru descoperirea unor noi probe. numai unul dintre obiectele principale aflate în perimetrul său. a bunurilor. cu toate particularităţile sale. Fotografia reconstituirii va trebui să cuprindă secvenţe privind locul pătrunderii. fotografia secvenţelor va consta în fotografierea locului în care se va afla subiectul de fotografiat din locul în care s-a făcut observarea. verificarea posibilităţilor de efectuare a unor acţiuni în condiţiile date. traseul urmat şi locul de ieşire din perimetrul infracţional. fără împrejurimile locului respectiv. 6. Fotografia secvenţelor reconstituirii are ca scop redarea celor mai importante momente ale activităţilor prin care se realizează scopul percheziţiei. Scopul acestei fotografii de detaliu a obiectelor găsite cu ocazia percheziţiei este acela de a reda mărimea exactă. Numărul acestor fotografii depinde de numărul ascunzătorilor în care sunt descoperite şi nu de numărul obiectelor. Fotografia ascunzătorii obiectelor descoperite redă locul în care au fost găsite obiectele căutate. în funcţie de faptul că în cauza cercetată s-a efectuat sau nu cercetarea locului faptei.

În cazul în care recunoaşterea va fi făcută de o altă persoană. fotografia reprezintă mijlocul prin care se fixează şi ilustrează modul de desfăşurare al activităţii. Întrebari de evaluare: .pentru identificarea persoanelor sunt efectuate fotografii faţă şi profil dreapta.pentru identificarea cadavrelor sunt utilizate fotografiile executate imediat după găsirea cadavrului. Fotografii se pot executa şi la prezentarea pentru recunoaştere a animalelor în caz că acestea vor fi considerate ca elemente. dar vizând acelaşi suspect şi utilizându-se acelaşi grup de persoane. cum sunt cele de recunoaştere. Fotografia de supraveghere operativă În cadrul fotografiei de supraveghere operativă efectuată în condiţiile prevederilor Codului de procedură penală. în special. şi în picioare . UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Prin fotografie. vârstă.In ce condiţii se relizează fotografia de urmărire (de supraveghere) ? 44 . înălţime) pentru formarea grupului de persoane aşezat în odinea cerută şi indirect obiectivitatea recunoaşterii. 8. în special la cercetarea la faţa locului. de regulă. ascultarea persoanelor etc.Care sunt avantajele fotografiei judiciare? . Fotografia semnalmentelor În practica organelor de urmărire penală. sunt executate fotografii: .Care sunt procesele de fotografiere operativă? . Înregistrările video pot fi utilizate cu succes în activităţile de tactică criminalistică. 9. În acest scop.8/1996 Alături de procesul-verbal. cu menţiunea că ele. dar. întrucât suspectul îşi va schimba poziţia în grup. ambele fotografii se vor repeta. reconstituire. supravegherea şi fotografierea sa având drept scop documentarea activităţii infracţionale.În ce constă fotografia semnalmentelor? . identificare a cadavrelor necunoscute. se poate demonstra îndeplinirea condiţiilor cerute (sex. urmărire şi identificare a persoanelor. fotografia judiciară este utilizată şi în facilitatea altor activităţi. subiectul este o persoană care nu ştie că este fotografiată. îmbrăcăminte. fotografii bust-faţă şi bust-profil realizate după toaletarea şi restaurarea cadavrului. iar când se apreciază necesar. nu se prezintă pentru recunoaştere din grup.

Ed Ştiinţifică.Mina Minovici” din Bucureşti. Astfel. Şi la nivelul inspectoratelor judeţene de poliţie funcţionează laboratoare de criminalistică încadrate cu experţi criminalişti care desfăşoară activităţi în domeniul constatării tehnico-ştiinţifice şi expertizei în funcţie de specializarea pe care o au poliţiştii şi de dotarea laboratoarelor. încadrate cu procurori şi tehnicieni criminalişti. Expertiza judiciară. 4. 114 şi urm.8/1996 Modulul VII. Cluj-Napoca. 1976. îşi desfăşoară activitatea cabinete de criminalistică. Ed. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. 1971. 1. Expertizele se dispun când. documente de identitate sau bancnote. Constantin. Tehnică. Drăghici. Sistemul unităţilor si laboratoarelor de expertiză criminalistică. Bucureşti. Timp alocat: 1 h Bibliografie: 1. Părţile pot cere numirea unui expert recomandat de fiecare dintre ele care să participe la efectuarea expertizei şi pot participa la efectuarea expertizei dacă organul judiciar o dispune. Aprecierea concluziilor specialistului/expertului. Em. al analizei fizico-chimice. organul judiciar este obligat să cheme părţile şi expertul. Generalităţi privind constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza. funcţionează serviciul de criminalistică din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. îşi desfăşoară activitatea Institutul de Criminalistică din structura Inspectoratului General al Poliţiei. Dispunerea constatărilor şi expertizelor. Generalităţi privind constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţie de care aparţine organul de urmărire penală.dr. În centrele medicale universitare Cluj-Napoca. Bucureşti. p. Timişoara. datiloscopiei. 2000. Editura M. Mihuleac. La nivelul Institutului de Criminalistică poate fi determinat şi profilul ADN. I. Laboratoarele interjudeţene efectuează prima expertiză în domeniul traseologiei. La nivelul Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel şi Tribunalele judeţene. 2.. M.I. sunt necesare cunoştinţele unui expert şi când legea o prevede. Ioniţă.19. 3. Bucureşti. Tratat practic de criminalistică.p. în sensul modificării sau completării lor. Expertizele. Iaşi. al falsurilor materiale în înscrisuri. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza Unitatea de învăţare: 1. organul judiciar trebuie să se adreseze unuia dintre cabinetele medico-legale din reţeaua Institutului de Medicină Legală „Prof. vol. În cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. iar Institutul Naţional de Expertize Criminalistice efectuează orice expertiză criminalistică. P. Atât Institutul de Criminalistică. mijloc de probă în procesul penal. funcţionează Institutul Naţional de Expertize Criminalistice care îşi desfăşoară activitatea prin laboratoarele interjudeţene de Expertize Criminalistice Bucureşti. cercetării înscrisurilor. p. dar care nu desfăşoară activităţi în domeniul constatării tehnico-ştiinţifice şi expertizei. în cadrul Ministerului Public. 3. părţile putând face observaţii cu privire la întrebări. 2. precum şi prima expertiză în cadrul accidentelor de circulaţie. a urmelor lăsate de armele de foc. În structura Ministerului Justiţiei. pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Iaşi şi Timişoara. iar în 11 municipii funcţionează cabinete de medicină legală. dar poate fi efectuată şi de specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe. Târgu Mureş şi Craiova funcţionează institute zonale de medicină legală sau laboratoare exterioare la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ servicii de medicină legală. incendiilor şi exploziilor. Pentru efectuarea constatării medico-legale. La dispunerea expertizei. în vederea aflării adevărului. R. cât şi laboratoarele judeţene dispun de aparatură performantă în domeniul identificării după urmele papilare. Colectiv. balisticii judiciare. 45 . 20.

8/1996 2.o parte descriptivă.dacă raportul a fost datat şi semnat potrivit regulilor procedurale. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. atât specialistului.dacă au fost formulate răspunsuri clase şi complete la toate întrebările din actul procedural.dacă au fost respectate condiţiile de citare a părţilor şi dacă s-au dat lămuririle necesare. 3. precum şi termenul de depunere a raportului.în final sunt prezentate concluziile specialistului prin răspunsul la întrebările stabilite.în partea descriptivă sunt descrise mijloacele şi metodele de lucru folosite. numele şi prenumele expertului. data întocmirii raportului. . obiectul şi întrebările la care au fost dispuse. cât şi a părţilor. organul judiciar va parcurge două etape: În prima etapă vor fi analizate următoarele: .o parte dispozitivă. . condiţiile ridicării. materialele puse la dispoziţie şi dacă părţile sau expertul numit de acestea a participat la efectuarea activităţilor. Organul de urmărire penală trebuie să pună la dispoziţia specialistului materialele şi datele necesare efectuării constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei sau scriptele de comparaţie (la infracţiunile de falsuri în înscrisuri). data şi locul executării lucrării.de probabilitate (când există un grad de incertitudine). conţinând descrierea faptei pe scurt. ce schimbări a suferit din momentul ridicării până la momentul înaintării spre examinare. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor reprezintă finalul unui proces de apreciere a probelor existente în cauză şi a utilizării expertizei sau constatării tehnico-ştiinţifice în cauza cercetată. organul judiciar va întocmi actul prin care dispune efectuarea expertizei sau a constatării tehnico-ştiinţifice şi care va avea următorul conţinut: . Obiectul expertizei trebuie precis delimitat la mijloacele de probă sau situaţiile de fapt ori a faptelor sau împrejurărilor cauzei care trebuie lămurite cu ajutorul cunoştinţelor specialistului sau expertului. .categorice sau certe care pot fi pozitive sau negative. a materialelor puse la dispoziţia expertului.participarea la expertiză a expertului numit de părţi. . . de formulare a unor concluzii. precum şi aprecieri ale expertului referitoare la obiectul expertizei. denumirea laboratorului de expertiză sau numele şi prenumele expertului numit. Oportunitatea unei constatări tehnico-ştiinţifice sau a unei expertize trebuie apreciată ţinând cont de timpul necesar efectuării ei şi a costurilor pe care aceasta le presupune.dacă au fost respectate condiţiile legale de numire a specialistului şi dacă există eventuale motive de recuzare a acestuia.în partea introductivă se menţionează date despre data şi organul care a dispus efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei.o parte introductivă ce cuprinde denumirea organului judiciar. . În aprecierea raportului. Aprecierea concluziilor specialistului Activitatea desfăşurată de expert. specialist sau tehnician se va materializa într-un raport de expertiză sau de constatare tehnico-ştiinţifică cu următoarea structură: . analiza obiecţiilor sau explicaţiilor date de părţi. numărul cauzei. organul judiciar trebuie să formuleze întrebările la care specialistul va trebui să răspundă prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau expertiză. Actul de dispunere a constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei se înaintează împreună cu tot materialul stabilit specialistului. menţionându-se data descoperirii. Concluziile pot fi: . 46 . cuprinzând întrebările la care specialistul va trebui să răspundă. După aceste operaţiuni.de imposibilitate a rezolvării problemei. . . Expertiza sau constatarea tehnico-ştiinţifică este unul din mijloacele de probă prevăzute de lege cu valoare probantă egală cu a celorlalte. . . Odată stabilit obiectul expertizei. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor.

Noua expertiză va fi efectuată la structura ierarhic superioară celei care a efectuat prima expertiză. organul judiciar nu a formulat întrebările cu suficientă claritate ori nu a pus la dispoziţia expertului toate materialele necesare. Dacă organul judiciar are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză. în cazul constatărilor tehnico-ştiinţifice. Întrebări de evaluare: -ce este constatarea tehnico-ştiinţifică? Dar expertiza? -cum definiţi expertiza complexă? -care sunt regulile ce stau la baza dispunerii constatărilor/expertizelor? -ce unităţi cu activitate de expertiză criminalistică cunoaşteţi? -care sunt părţile raportului de expertiză? 47 . iar în cazul experţilor judiciari.dacă expertul a examinat întregul material pus la dispoziţie.8/1996 În etapa a doua se va analiza: . expertul a omis să verifice sau să se pronunţe asupra uneia dintre problemele dispuse sau le-a verificat parţial. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. părţile nu au dat expertului toate lămuririle care se impuneau. organul judiciar va dispune efectuarea unui supliment de expertiză. .dacă metodele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice de investigare au fost cele mai adecvate. . de către alţi experţi recomandaţi. prin ascultare sau scrise. o expertiză. va putea da explicaţii orale. în funcţie de natura lor. sub forma unor precizări la raportul de expertiză. iar în cazul expertizei. În cazul în care în urma analizei raportului există neclarităţi sau inadvertenţe se vor solicita lămuriri suplimentare specialistului care. Suplimentul de expertiză va fi efectuat de către expertul care a efectuat expertiza. se va dispune. o nouă expertiză. O expertiză poate fi apreciată ca incompletă când.logica raţionamentului şi concordanţa dintre concluzii şi conţinutul raportului de expertiză. Dacă expertiza este incompletă.

Reluarea sau repetarea cercetării la faţa locului. Ed. 2001. organul de urmărire penală sau instanţa de judecată urmăreşte: . Organul de urmărire penală trebuie să deţină date cât mai complete cu privire la faptă. dar şi de particularităţile specifice fiecărei infracţiuni în parte. . G. Pregătirea la sediul organului judiciar După sesizarea organului de urmărire penală cu săvârşirea unei infracţiuni. 2. loc şi 48 . Cercetarea la faţa locului Unitatea de învăţare: 1.. M. 1. independent de orice ipoteză preconcepută sau alte anticipări. vol. I. Ciopraga. Pregătirea cercetării la faţa locului(la sediul organului judiciar.să stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă. Timp alocat: 1 h Bibliografie: 1. Cercetarea la faţa locului. Colectiv. Bucureşti. Em. 4. Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală. b) Efectuarea cercetării complete la faţa locului. Cercetarea la faţa locului este o activitate de debut a urmăririi penale şi cuprinde măsurile pregătitoare ce se întreprinde. 25-27. Criminalistică-Tratat de Tactică. A. 1975. 44. 3. p. în Colectiv. în timp. la sediul organului de urmărire penală şi la faţa locului.la faţa locului). 5. Dimensiunile locului faptei sunt diferite în funcţie de genul de infracţiune ce se cercetează. Pregătirea cercetării la faţa locului 1. Iaşi.să constate situaţia locului săvârşirii infracţiunii. Reguli privind activităţile de cercetare la faţa locului(în faza statică şi în faza dinamică). să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii. Redactarea procesului verbal.8/1996 Modulul VIII. Bucureşti. Generalităţi privind cercetarea la faţa locului Cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii. Stancu. Prin această activitate. după sesizarea săvârşirii faptei penale. p. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. e) Consemnarea în cursul efectuării cercetării la faţa locului a tuturor constatărilor făcute şi a celorlalte elemente ce prezintă interes în cauză. c) Caracterul organizat al executării sarcinilor de către participanţii la cercetare. Actami.să stabilească împrejurările în care infracţiunea a fost comisă. activitatea de cercetare propriu-zisă. Bucureşti. Ed. p. p. Antoniu. să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost comisă. 3. 325 şi urm. 1996. Partea generală. Ed. vol. 293Ş 2. Editura Academia Romană. d) Utilizarea aparaturii şi tehnicii criminalistice în raport cu natura şi particularităţile locului faptei. . interpretarea urmelor şi întocmirea actelor procedurale. Tratat practic de criminalistică. Tratat de criminalistică. în conformitate cu principiile generale de tactică criminalistică: a) Nelimitarea anticipată.I. f) Observarea comportamentului făptuitorului prezent la cercetarea la faţa locului. I. Prin loc al faptei se înţelege perimetrul în limitele căruia se află probele materiale create cu ocazia săvârşirii infracţiunii. acesta trebuie să ia măsurile necesare asigurării bunei desfăşurări a cercetării locului faptei.să descopere şi să fixeze urmele infracţiunii. 4. de natură să asigure organizarea şi desfăşurarea acestei activităţi. a duratei cercetării la faţa locului. GAMA. 1976. 2. Pe tot parcursul procesului de cercetare la faţa locului îşi au aplicabilitatea unele reguli. .

explozie.ofiţerii de poliţie judiciară ascultă martorii oculari. Măsuri pregătitoare luate la faţa locului Ajunsă la faţa locului. . Sunt selecţionaţi martorii asistenţi. . fixare. Se va proceda la stabilirea sectoarelor şi a ordinii în care vor fi cercetate.stabilirea mijlocului de transport şi deplasarea spre locul faptei. urmând traseul urmei olfactive.identificarea şi luarea măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolelor iminente (gaz. La sediul organului de urmărire penală sunt stabilite: . . fapt pentru care ia măsuri de anunţare a celei mai apropiate unităţi sau echipaj de poliţie în scopul verificării informaţiilor. stabilirea metodelor şi procedeelor tactice şi tehnice ce se vor adopta. b) Stabilirea şi marcarea drumului de acces în locul săvârşirii infracţiunii.dacă la cercetare participă şi câinele de urmă. dar şi pentru a asigura prezenţa la faţa locului în vederea luării primelor măsuri. . identifică victima şi efectuează investigaţii. .identificarea martorilor oculari şi a altor persoane ce se găsesc la faţa locului şi dialogarea cu acestea. Primele măsuri ce trebuie luate de organul de cercetare penală sosit la faţa locului: . . Stabilirea drumului se va face prin studierea prealabilă a locului faptei şi identificarea traseului cel mai accesibil. intoxicaţii). prin şeful ei. medicul legist va verifica starea acestora. Vor fi întreprinde următoarele activităţi: a) Orientarea de ansamblu care are ca scop delimitarea locului faptei.componenţa echipei care va efectua cercetarea la faţa locului. modificările aduse locului faptei.specialiştii criminalişti vor efectua toate operaţiunile de căutare. precum şi a modului de desfăşurare efectivă a cercetării. rulete sau benzi din material plastic sau alt material. Reguli privind activităţile de cercetare la faţa locului Activitatea de cercetare propriu-zisă a locului săvârşirii infracţiunii se desfăşoară în două faze: faza statică şi faza dinamică. . se va informa asupra modului în care au fost luate primele măsuri. acesta va stabili cauza morţii. locul faptei va fi fotografiat din afara lui.8/1996 timpul când aceasta s-a produs. După stabilirea drumului de acces. electricitate. 1. ridică urmele de natură biologică în scopul examinării în laborator. explicându-le ce se urmăreşte prin activitatea ce urmează a fi desfăşurată şi că au dreptul de a cere explicaţii şi de a face observaţii care vor fi consemnate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. şeful echipei repartizează sarcinile: . . d) Examinarea cu prioritate a urmelor şi obiectelor care prezintă un pericol iminent de modificare sau dispariţie. c) Sectorizarea locului faptei este necesar atunci când un imobil are mai multe încăperi sau suprafaţa de cercetat este mare. ridicare şi transport a urmelor găsite cu ocazia cercetării. a urmelor şi mijloacelor materiale de probă. fără a proceda la atingerea sau schimbarea poziţiei în care acestea au fost descoperite. Faza statică are ca obiect constatarea stărilor de fapt. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. După vizualizarea locului faptei. în baza examinării urmelor aparente existente la cadavru. în cazul decesului.în cazul în care mai există victime la locul faptei.luarea măsurilor pentru conservarea urmelor aflate la locul faptei prin împiedicarea pătrunderii a oricărei persoane. existenţa martorilor oculari şi ce se cunoaşte despre autori. va fi marcat cu jetoane.dotarea tehnică necesară în sensul utilizării trusei criminalistice sau a laboratorului criminalistic ori a altor dotări. 49 . relevare. 3. 2.luarea măsurilor necesare pentru salvarea victimelor aflate la locul faptei. luând măsurile necesare. conducătorul acestuia va pătrunde în perimetrul locului săvârşirii infracţiunii prin locul stabilit.

precum şi procesul-verbal şi schiţa traseului urmat de câinele de urmă.în procesul-verbal se consemnează toate activităţile desfăşurate.a. în ordinea desfăşurării. în anumite situaţii. a condiţiilor meteo şi de luminozitate. că la faţa locului trebuie să se găsească urme şi alte mijloace materiale de probă a căror prezenţă nu a fost încă constată în prima cercetare.8/1996 e) Descoperire aşi fixarea prin fotografiere (filmare a poziţiei obiectelor corp delict şi a urmelor (fără ca acestea să fie atinse). . se presupune.descrierea va fi detaliată. datorită unor motive obiective.este necesară verificarea de noi ipoteze. Reluarea sau repetarea cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului începută se continuă. La procesul-verbal. procesul-verbal va fi întocmit la faţa locului sau la sediul organului judiciar. în vederea stabilirii eventualelor corelaţii cu alte urme care ar trebui să existe. b) Înaintarea urgentă a urmelor la cartotecile (fişierele) criminalistice pentru identificarea făptuitorului şi a unor obiecte.de regulă.prima cercetare s-a desfăşurat în condiţii neprielnice. c) Ridicarea şi ambalarea obiectelor şi urmelor în vederea trimiterii lor la laboratorul de expertiză criminalistică.Ce trebuie să cuprindă procesul verbal ce cercetare? 50 . trebuie menţionate: . Astfel de situaţii pot fi: un loc al faptei foarte vast sau care datorită particularităţilor nu poate fi cercetat decât într-o unitate mare de timp. condiţii meteo deosebite (ploi torenţiale). necesitatea prezenţei unor specialişti. ea trebuie întreruptă. organizată şi exactă. a urmelor ce aparţin victimei sau altor persoane. dacă este posibil. . . făcându-se menţiuni cu privire la ora începerii şi terminării cercetării. întocmind un singur proces-verbal în care se va menţiona întreruperea.Când se reia cercetarea la faţa locului? . cauza acesteia şi măsurile luate pentru paza locului faptei şi conservarea urmelor neexaminate. 5. va participa aceeaşi echipă.). Cercetarea la faţa locului poate fi repetată în anumite situaţii: . completă.în raport cu fapta săvârşită. g) Ridicarea topografică a caracteristicilor de relief ale terenului în vederea efectuării schiţei locului faptei (ca accidente de circulaţie ş. descoperirea unor surse de pericol. explicită. 2. 4.Ce măsuri pregătitoare se întreprind înaintea cercetării la faţa loculi? . se vor anexa planşe cuprinzând fotografiile judiciare executate la faţa locului.91 Cod procedură penală. f) Interpretarea urmelor în această fază se face pe măsură ce ele sunt descoperite.Care sunt fazele cercetării? . urmând a fi căutate. schimbarea condiţiilor de iluminat (lăsarea nopţii). UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. schiţele sau desenele întocmite. precum şi la parametrii tehnici ai aparaturii folosite. de regulă. iar pentru cel întocmit cu ocazia cercetării la faţa locului. La reluarea cercetării. Întrebări de evaluare: . clară. Totuşi. ipotezele sau părerile formulate.în conţinutul său se consemnează doar constatările fără concluziile. ora întreruperii.Ce se înţelege prin loc al faptei? . . Redactarea procesului verbal Cuprinsul şi forma procesului-verbal sunt prevăzute în art. până la terminare. Faza dinamică se procedează la examinarea amănunţită şi în mişcare a fiecărei urme sau alt mijloc material de probă prin folosirea mijloacelor tehnice adecvate: a) Excluderea prin compararea la faţa locului. precum şi a reluării cercetării. .

10- 11. 4. Toate aceste procese urmează sistemul de funcţionare a unui calculator – alimentare. 1979. Evaluarea probei testimoniale în procesul penal. Carpaţi. reguli de ascultare a victimei sau a martorului. inexactitate sau minciună atunci când evenimentul este redat. A fost descris separat pentru fiecare categorie de participanţi la procesul penal şi pentru martori. precum şi fiecare ascultare a respectivei persoane este unicat. Pregătirea ascultării (studierea cauzei. în special. Fiecare persoană este diferită. dându-le falsa impresie că acest proces este specific doar mărturiei şi că nu poate explica şi formarea declaraţiilor învinuitului. 3. 146. procesul formării declaraţiilor. 5. reflectând însuşiri primare ale obiectelor şi fenomenelor. 3. spre cele ale martorilor. 4. Ascultarea persoanei vătămate Unitatea de învăţare: 1. inculpatului sau părţii vătămate (civile). 223 . Folosirea Tehnicii Poligraf. Generalităţi privind ascultarea persoanelor Ascultarea părţilor şi a persoanelor în procesul penal atât în faza de urmărire penală. Probleme de psihologie judiciară. cel care ascultă trebuie să cunoască modul în care informaţia percepută ajunge să fie transmisă pe timpul ascultării. diferită. Percepţia. Procesul formării declaraţiilor este unic pentru toate persoanele şi părţile participante la procesul penal. Tratat de tactică criminalistică. Fixarea declaraţiilor părţii vătamate. unde se desparte ceea ce în mod real s-a produs şi perceput de eroare. criminalistica a apelat la cunoştinţele din psihologie şi anume psihologia judiciară. Bucureşti. Ed. Ascultarea repetată. cât şi în cea a judecăţii constituie un proces complex şi delicat. I. 7. p. Ed. Ascultarea primară(fazele ascultării primare. memorarea şi reproducerea ca momente în formarea declaraţiei persoanei interesează organul de urmărire penală. fără un anumit specific legat de calitatea pe care o are persoana respectivă în cadrul procesului. 1. Ascultarea în afara sediului organului de urmărire penală. redare. 1992. precum şi unii dintre factorii care o pot distorsiona. Contactul elementar al omului cu mediul înconjurător se face prin senzaţii care constituie semnale senzoriale prelucrate în creierul uman. întrebări şi răspunsuri). p. Iaşi. consideraţii asupra persoanei care efectuează ascultarea). Timp alocat: 1h Bibliografie: 1. Procesul formării declaraţiilor persoanelor Pentru a aprecia obiectivitatea unor informaţii furnizate de o persoană pe timpul ascultării. Ciopraga. alte activităţi pregătitoare). relatarea liberă. Ascultarea persoanei vătămate (generalităţi. Junimea. Ed. memorare. 6. A. memorarea şi reproducerea supunându-se aceloraşi legi pentru toţi. în special. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. p. încercându-se o personalizare a acestuia în funcţie de calitatea procesuală a persoanei. Pentru a-şi putea explica ceea ce poate fi considerat corect sau fals. Lumina Lex. Tiberiu Bogdan. în ceea ce priveşte limitele şi faptele de distorsiune ale fiecărei etape cu scopul determinat de stabilire a tacticii de ascultare ce sa va aplica. 2.8/1996 Modulul IX. p. 1973. precis sau eronat. 1998. 121-122. percepţia. Procesul formării declaraţiilor s-a canalizat. Bucureşti. Ed. Persoana va percepe activitatea autorului şi mediul ambiant cu ajutorul senzorilor aflaţi pa 51 . referiri asupra locului în care se desfăşoară anularea. de asemenea. Criminalistică. Există reguli de abordare diferită a învinuitului sau inculpatului. Mircea. Ştiinţifică. fiecare ascultare este. cunoaşterea personalităţii persoanei. 2. Craiova.

care asigură continuitatea conştiinţei şi unitatea personalităţii. dar. la rândul lor. problemele complexe sau profunde nereprezentând pentru ei un interes deosebit. familia dar şi de momentul în care a intervenit. dar şi canalizator în formarea declaraţiilor în măsura în care persoana este mai mult sau mai puţin adaptată în general ca sistem psihosocial. miros. experienţa. şi de acţiunea unor factori. cu durată de câteva ore. nasului. asigurând continuitatea acţiunii începute. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. alături de alte cauze specifice: gradul de maturitate. Obiectele sau fenomenele vor fi analizate de către fiecare dintre organele de simţ conform specializării respectivului organ. lipsind asocierea 52 . ochilor. culoare. unde aceasta are loc.8/1996 suprafaţa pielii. nivelul culturii generale şi profesionale. dar şi în efectuarea de judecăţi şi raţionamente materializate în luarea de decizii şi intervenţia practică în situaţia dată. în sensul vizibilităţii datorate condiţiilor artificiale sau meteo. precum şi spiritele uşuratice nu sunt capabile de atenţie decât un timp foarte scurt. memoriei imediate sau de scurtă durată. adică legăturii figurii de locul în care se găseşte de obicei. Cantitatea informaţiei primită în unitatea de timp. urmată de cea de reactualizare sub forma recunoaşterii sau reproducerii. mai evidentă în cazul ochiului. organul de urmărire penală nu este întotdeauna favorizat de acest proces. precum şi zgomotele care pot avea consecinţe la nivelul tuturor receptorilor cu rol în formarea declaraţiilor. Durata şi sfera memoriei se structurează în trei nivele: imediată. Proces cerebral constând în amplificarea stării de vigilenţă a individului. gust. ca rezultat al unei sinteze mentale destul de complicate pe care acestea o presupun. cu consecinţe negative asupra percepţiei. Ereditatea. cu rolul asigurării continuităţii activităţilor cotidiene. dar anumite secvenţe pot fi selectate şi clasificate şi în memoria de lungă durată. stimulii foarte puternici. se produce un proces negativ care constă în scoaterea din stoc a informaţiei având ca efect pierderea amintirilor cu cele achiziţionate cel mai recent spre cele mai vechi sau invers. Atenţia direcţionată spre un anumit eveniment este un proces complex. Dacă procesul de uitare este apreciat ca pozitiv şi necesar în funcţionarea generală a mecanismului de memorare. care persistă doar câteva secunde sau minute. făcând frecventă uitarea. aceasta va putea influenţa valoarea declaraţiilor victimei. urechilor şi stimulilor gustativi aflaţi în cavitatea bucală. Memorarea figurilor se supune legii contiguităţi. influenţează procesul percepţiei. dar existentă şi la ceilalţi receptori. În cadrul procesului de stocare. ca expresie a instinctului se conservare şi condiţie a existenţei. distanţă în raport cu receptorul sau şi cu alte obiecte. făcându-l capabil de performanţe optime în receptarea şi prelucrarea informaţiei. luminozitate. Informaţiile achiziţionate în procesul de percepţie sunt stocate şi destocate de creierul uman în cadrul a două etape: cea a întipăririi şi conservării. Capacitatea de acomodare a organelor de simţ care este specifică fiecăruia dintre ele şi caracteristică fiecărei persoane. temperatură. La majoritatea oamenilor. Copii şi femeile. prezintă importanţă în procesul formării declaraţiilor. Atenţia este o caracteristică ce ţine de individualitatea persoanei şi îmbracă forme diferite chiar la acelaşi individ în momente succesive ale existenţei sale. scurtă sau mijlocie. cum sunt biserica. Timpul necesar comiterii unei infracţiuni corespunde. pot. de lungă durată. febrilitate creându-se iluzii. sunet etc. Procesul percepţiei particularităţilor obiective ale ambientului poate fi tulburat mai mult sau mai puţin pasager. atenţia. în general. gradul de socializare al persoanei. Deşi depăşeşte cadrul percepţiilor. distanţele faţă de evenimentul de interes. lezare. memoria figurilor şi a numerelor este foarte puţin dezvoltată şi instabilă. Această reflectare directă şi unitară a ansamblului însuşirilor şi structurii obiectelor şi fenomenelor se numeşte percepţie şi constituie un proces complex influenţat de calitatea organelor de simţ şi de starea generală a persoanei. vârsta şi stare sănătăţii influenţează fenomenul de percepţie. Se evocă şi existenţa altor factori care pot influenţa calitatea reflectării care ţin mai mult de condiţiile ambientului. de multe ori având siguranţa cunoaşterii persoanei respective. transmiţând creierului date despre presiune. având drept consecinţă deformarea realităţii în cazul în care subiectul se află în condiţii critice de oboseală. să scadă capacitatea de receptare şi interpretare a informaţiei. obositor.

trezind spre reflectare subiectivă ce caută să surprindă obiectul cu care nu se suprapune. totul părând că s-a petrecut într-o clipă. aceste informaţii sunt reconstituite pentru a putea fi transmise verbal sau în scris. rezistenţă fizică şi psihică la desfăşurarea unor activităţi prelungite în condiţii de stres. analitic. În cadrul memoriei se produce reactualizarea segmentelor din experienţa subiectului printr-un proces de reconstrucţie numit reproducere. dar şi cu experienţele dureroase anterioare la care sa raportează durerea resimţită în momentul comiterii infracţiunii. materialul în ideal. Contactul zilnic pe care cel ce efectuează urmărirea penală îl are cu diferite persoane participante la procesul penal. o memorie care să îi poată permită reţinerea informaţiilor utile cauzei. ne va putea permite încadrarea sa într-o anumită tipologie anchetatorului. intervalul de timp dintre diferite acţiuni se comprimă sau chiar se elimină. cu consecinţe negative asupra finalităţii ascultării. nu o putem identifica. Cel amabil. comparării. Aprecierea duratei este diferită în cazul lipsei de activitate sau aşteptării. calm. caracteristice suportării activităţii infracţionale. Şi procesul de memorare este dependent de factorii care influenţează percepţia. îşi va pune amprenta asupra personalităţii sale. Redarea de către persoana ascultată a intensităţii acestor senzaţii va fi receptată de către organul de urmărire penală sau un alt auditor prin prisma propriilor experienţe dureroase. la momentul propice. cu ocazia procesului de percepţie au fost culese informaţii care. În cazul mişcărilor executate în viteză. pe motiv că nu va putea înţelege ceea ce acesta relatează. selectării. recunoscând-o. să ia act de duratele declarate. Consideraţii asupra persoanei care urmează să efectueze ascultarea Se spune că cel care efectuează activităţile de urmărire penală trebuie să aibă înţelepciunea regelui Solomon. Organul de urmărire penală nu poate trece la ascultarea persoanei fără a cunoaşte procesul formării declaraţiilor acesteia. o stare de sănătate generală şi senzorială corespunzătoare nevoii unei bune percepţii. Se pune problema perceperii şi a redării timpului în care s-a comis infracţiunea. în varii calităţi procesuale. Intensitatea durerii este specifică fiecărei persoane în raport cu sensibilitatea proprie a receptorilor cutanaţi. în sensul că stocarea informaţiei se face prin raportarea la trecut. cu tactul corespunzător situaţiei. Tipul temperat. Nu este lipsită de interes evidenţierea unor inadvertenţe între informaţia care este redată de persoana ascultată şi în modul în care organul de urmărire penală o poate percepe. fără a exista vreun raport valoric sau cantitativ între ceea ce se expune şi ceea ce se percepe.8/1996 cu locul. Dacă amabilitatea sa nu este constantă. influenţează la rândul lor acest proces. imediat se încadrează şi figura în spaţiu. care manifestă o anumită transparenţă şi jovialitate în relaţia cu persoana ascultată şi nu ezită să îşi trateze interlocutorul cu o cafea sau o ţigară. dezvoltându-şi calităţile şi formându-i un anumit „ stil” care. percepţia persoanei se va exprima printr-un complex de senzaţii denumite durere. dar şi în afara lui. se impun următoarele aptitudini cum sunt: perspicacitatea de a sesiza realul de imaginar. răbdarea lui Hristos. Odată stabilit locul. Pentru a putea desfăşura activităţile de tactică criminalistică cu un bun randament. Intervine oportun şi eficient. caracterizat printr-un comportament firesc. logica lui Aristotel şi inventivitatea lui Edison. sub presiunea săvârşirii unei infracţiuni. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. prin comparaţie cu experienţele trăite anterior. iar prin reproducere. când atenţia fiind fixată asupra timpului îl fac pe acesta din urmă să se scurgă extrem de anevoios (dilatat). Prin reproducere se transpune obiectivul în subiectiv. să aibă capacitatea de a folosii oricare dintre tehnicile şi tacticile tradiţionale. echilibru emoţional. dar şi a celor mai moderne integrate în criminalistică. Cunoştinţele generale. În cazul constrângerilor prin folosirea forţei fizice. răbdător. care îşi va asculta cu atenţie şi interes interlocutorul. în urma aprecierii. exerciţiul memoriei. 53 . pe măsură ce va fi perfecţionat. precum şi durata scursă între diferite etape ale activităţii materiale ce ţin de latura obiectivă a acesteia. au fost clasificate spre păstrare în memorie. adică să fie un bun cunoscător al legislaţiei penale. a ceea ce este relevant de ceea ce nu este folositor în cercetare. dar şi o conduită morală impecabilă atât pe timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. verificându-le ulterior prin alte mijloace de probă sau prin experimente. Cel care face ascultarea persoanei trebuie să cunoască modul în care aceasta percepe timpul în condiţii de maxim stres. emoţiile precum şi aprecierea proprie subiectului referitoare la obiectele şi fenomenele percepute.

aptitudinea de a cucerii încrederea persoanei ascultate şi a răspunde aşteptărilor acesteia stabilind adevărul. Victima va putea fi mai uşor determinată să facă declaraţii sincere dacă va fi audiată de un anchetator femeie în cazul cercetării infracţiunilor la viaţa sexuală. Din aceste cauze. Vorbăreţul este un tip complexat de necesitatea afirmării sau cea de a sa descărca de o tensiune afectivă. răbdarea. extravaganţele sale putând prejudicia cercetarea prin crearea unor stări improprii desfăşurării acesteia. Şi membrii echipei. tactul. Autorităţile cu care victima va intra ulterior în contact sunt. gesturile şi atitudinea. În ciuda inferiorităţii în care a fost menţinută femeia în raport cu bărbatul în diferite perioade din istoria umanităţii. Pe timpul ascultării. nepermiţându-şi liberalităţi faţă de persoana ascultată şi. faţă de care femeia are o neîncredere aproape instinctivă şi numai în cazul unei disperări fără margini ea se va confesa în faţa acestora. Tipul cabotin este cel care exagerează utilizarea procedeelor actoriceşti. celălalt având astfel disponibilitatea de a reţine şi nota informaţiile necesare consemnării declaraţiei. aflându-se în prezenţa unui coleg. femei sau mixtă. au încercat. el intervine inoportun şi este lipsit de eficienţă. nu poate avea o relevanţă determinantă în reuşita ascultărilor efectuate în cazul infracţiunilor de viol. Experienţa. Munca în echipă este mai eficientă în raport cu cea desfăşurată individual. atitudine ce va putea fi fructificată de către persoanele mai abile. bărbaţii. Stilul autoritar. chiar dacă este învinuit sau inculpat. iar o primă ascultare efectuată de un ofiţer bărbat adesea lasă să se întrevadă că însăşi victima poartă o parte din vină. a problemelor care urmează a mai fi lămurite. penibilitate). particularizat printr-o atitudine rigidă. dar şi de ambianţa locului în care ascultarea se desfăşoară.8/1996 echilibrul anchetei se poate rupe. în special în varianta în care victima a fost bărbat. producându-se inhibarea persoanei şi compromiterea ascultării. Avantajul unei echipe bine constituite şi experimentate poate fi tocmai posibilitatea pe care o are în crearea atmosferei necesare pentru obţinerea unor declaraţii cât mai aproape de adevăr de la persoana vătămată. în timp. Cel patern adoptă un comportament blând. în cazul unei plângeri ulterioare referitoare la modul de comportare a unuia dintre membri. precum şi evaluarea profesională periodică a celui care face ascultarea prin prisma soluţiilor propuse şi ulterior admise de către filtrele judiciare ierarhice constituie un criteriu obiectiv de apreciere a personalităţii anchetatorului. în niciun caz. reprezentate tot de bărbaţi. Mizează mai mult pe intimidarea persoanei decât pe stimularea psihologică a acesteia spre cooperare. de obicei. Nu studiază persoana aflată în faţa saşi. reprimarea actelor infracţionale ale căror victimă au fost femeile. ca reprezentanţi exclusivi sau preponderenţi numeric ai autorităţilor. unul dintre membrii echipei va purta dialogul cu persoana. Pentru a putea trece bariera ridicată de simţul de pudoare al victimei care o împiedică să fie sinceră. femeia se teme de o eventuală sarcină. echipă care poate fi formată din bărbaţi. dar şi să îi observe comportamentul. gravă. iar logoreea este modalitatea de a se elibera de aceste stări. Tipul violent. manifestând uneori compasiune pentru cel din faţa sa. randament pe deplin dovedit în timp. succesul acestei activităţi depinzând în mare măsură de personalitatea organului de urmărire penală. Personalitatea determinată de sexul persoanei care face ascultarea. compromiţând cercetarea. Două persoane de sexe şi de vârste diferite prezintă un plus de încredere în raport cu cel pe care îl poate prezenta o singură persoană. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. brutal care. din această cauză nu găseşte modalităţile optime de a stimula pozitiv convorbirea. dispreţ. În cercetarea agresiunilor sexuale din toate categoriile se pune problema folosirii femeilor în activitatea de urmărire penală. nu este de dorit într-un sistem judiciar modern. îşi vor alege cu mai multă grijă limbajul. cu accent de solemnitate. În cazul unui viol. impunându-şi voinţa în faţa interlocutorului. acordându-i întreaga atenţie.(amuzamente. Ideea de echipă este cea de care trebuie avută în vedere ca o soluţie care se impune în cazul ascultărilor. celălalt coleg va putea confirma sau infirma situaţia pusă în discuţie. cum ar fi recidiviştii. ea va trebui să fie ajutată de către persoana care face ascultarea. Existenţa unui psiholog ca membru al echipei va putea fi benefică cercetării şi aprecierii a 54 .

A miza pe intervenţia hazardului sau pe inspiraţia de moment în obţinerea rezultatului dorit nu constituie o greşeală. dar cel care o face trebuie să îşi asume de la început riscul insuccesului. a persoanei care urmează să fie ascultată.evidenţa dosarelor cu autori cunoscuţi şi cea a autorilor neidentificaţi.evidenţa informatizată a persoanei care ne va putea furniza datele de stare civilă. Pregătirea ascultării 2. . cu studierea dosarului de penitenciar.evidenţa cazierului judiciar. de regulă. identitatea făptuitorului sau a participanţilor. Înainte de efectuarea ascultării persoanei. persoana este cel mai bine cunoscută de către apropiaţii din familie.2. conţinutul tuturor acestor mijloace de probă trebuie cunoscut în detaliu de către cel care urmează să efectueze activitatea. precum şi a stabilirii strategiei de ascultare a respectivei persoane ( întocmirea eventuală a planului de ascultare. se vor desfăşura activităţi în sensul cunoaşterii temeinice a cauzei care se cercetează. Prima. procese-verbale de constatare a infracţiunii flagrante etc. extinse şi la mediul ei familial. aceste verificări necesită urgenţă în efectuarea şi finalizare. În raport cu specificul infracţiunii pe care o cercetează la dosar pot exista procese-verbale de cercetare a locului faptei şi planşe. investigaţiile efectuându-se în locul şi mediile respective şi având ca obiect cunoaşterea personalităţii persoanei. la îndemâna organului de urmărire penală. În afara evidenţelor mai pot fi verificate şi altele stocate la diferite instituţii. bilanţul societăţii comerciale de la registrul comerţului. Având în vedere principiul operativităţii urmăririi penale. ale achitării impozitelor şi taxelor de la direcţiile teritoriale financiare şi asociaţiile de proprietari. vecinii locului de reşedinţă din exemplarul 2 al cărţii de imobil. uneori. existenţa unor persoane care au perceput fapta şi. alegerea momentului şi locului efectuării ascultării). continuându- se. se va studia urma dosarului aflată la evidenţa operativă a organului judiciar. În domeniul ascultării persoanelor. 2. în scopul de a verifica dacă persoana a mai reclamat o astfel de infracţiune şi. ale spitalelor cu profil neuro-psihiatric şi dermatologic. existenţa paşaportului. În fapt. Investigaţiile efectuate la domiciliul sau reşedinţa persoanei. Organul de urmărire penală cunoaşte în urma studierii plângerii prealabile sau a actului de sesizare datele necesare privind timpul. eventuale interdicţii şi cauza acestora. persoanele care au vizitat-o. deoarece.. se vor stabili locurile pe care le frecventează. eventualele conflicte şi cu cine etc. O altă direcţie de desfăşurare a investigaţiilor având ca scop cunoaşterea persoanei este cea a locului în care aceasta îşi desfăşoară activitatea şcolară sau profesională şi/sau unde şi le-a desfăşurat anterior comiterii faptei. În cazul când aceste locuri nu pot fi investigate. se impune ca orice audiere să fie minuţios pregătită oricât de simplă ar părea la prima vedere. cum sunt debitele de la secţiile financiare de pe lângă consiliile locale. constă în consultarea propriilor evidenţe: . constatări medico-legale şi criminalistice sau expertize de diferite genuri. procese-verbale de percheziţie.1. dar şi a credibilităţii celor relatate de persoana ascultată.8/1996 atitudinii. . vor putea fi edificatoare în ceea ce priveşte cunoaşterea personalităţii sale. având în 55 . a cauzelor civile de la instanţe. în caz pozitiv. 2. precum şi anturajul pe care îl are. locul şi condiţiile în care fapta a fost săvârşită. dacă se apreciază ca util. dar şi de vecinii săi. declaraţii ale altor părţi sau persoane ascultate de către acelaşi organ de urmărire penală sau de altele. în cazul în care o persoană a mai fost condamnată. stabilirea materialelor care vor fi stabilite pe timpul ascultării. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. prin intermediul căruia se vor putea obţine date privind comportarea pe timpul executării pedepsei. Studierea cauzei care se cercetează Succesul oricărei activităţi depinde întotdeauna de modul în care respectivul demers a fost pregătit. existenţa dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice şi proprietatea asupra acestora. realizându-se concomitent în mai multe direcţii. Cunoaşterea personalităţii persoanei Organul de urmărire penală culege informaţii privind personalitatea persoanei care urmează să fie ascultată.

172-173 Cod procedură penală. fuga din locul ascultării a învinuitului sau inculpatului cercetat în stare de reţinere sau arest preventiv ori distrugerea unor bunuri din incinta locului de desfăşurare a ascultării sau a probelor care s-au administrat. garantându-i-se exercitarea drepturilor prevăzute de art. se vor lua şi măsurile de precauţie necesare prevenirii unor evenimente nedorite pe timpul efectuării activităţii.3. pe lângă faptul că aparţine şi reprezintă organul judiciar. În cazul în care nu există o încăpere special destinată şi ascultarea se va desfăşura în cabinetul sau biroul organului de urmărire penală. autovătămarea persoanei ascultate. percheziţia domiciliară etc. O încăpere neglijată. cu mobilierul şi zugrăveala scorojite. 2. şi persoana care urmează să desfăşoare ascultarea. în acelaşi timp. recomandându-se. în sensul că va avea posibilitatea analizei ulterioare a ascultării şi a sesizării în condiţii de calm a gesturilor şi mimicii persoanei ascultate în context cu cele relatate de aceasta. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. pregătind-o în vederea acestei activităţi. cum sunt agresarea organului de urmărire penală sau a persoanelor prezente. Posibila asigurare în camera de ascultare a aparaturii de înregistrare video va constitui un avantaj pentru organul judiciar. în situaţia asistenţei juridice obligatorii. în care coşul de gunoi este prea plin şi biroul apăsat de tot felul de documente şi corpuri delicte va constitui un handicap pentru organul de urmărire penală. trebuie să avem în vedere că spaţiul respectiv. 2. a unui traducător autorizat sau a unui interpret etc. în general. inculpaţilor şi martorilor şi la sediul organului judiciar.). s-a concentrat în stabilirea regulilor de audiere mai ales asupra învinuiţilor.171-184 Cod procedură penală sau în urma altor activităţi ale organului de urmărire penală desfăşurate anterior ascultării şi care au ca final ascultarea persoanei (reţinerea. arestarea. 56 . În cazul părţilor care sunt asistate de apărător ales sau când există obligaţia organului de urmărire penală de a asigura prezenţa apărătorului. Înregistrarea vocii şi analiza stresului din vocea persoanei suspecte care ascunde adevărul vor oferi organului judiciar indicii asupra tacticilor de ascultare care urmează să le folosească în următoarele etape ale cercetării. bine întreţinut şi curat modelează comportamentul persoanei care urmează să fie ascultată. se va asigura cu ocazia efectuării ascultării prezenţa părinţilor. distrugându-i prestanţa. Un spaţiu sobru. În funcţie de calitatea procesuală a persoanei care urmează să fie ascultată. fiind cartea sa vizită. o astfel de atmosferă constituie un motiv în plus de dezamăgire care se va repercuta prin neîncredere şi va afecta latura psihologică cu persoana care efectuează ascultarea şi rezultatul acestei activităţi. Organul de urmărire penală trebuie să aibă la îndemână toate obiectele necesare fixării declaraţiilor persoanei ascultate. Tactica ascultării persoanelor. Încăperea în care se face ascultarea ţine de autoritatea şi prestanţa organului judiciar şi modul în care acesta se prezintă poate sau nu să impună respect persoanelor ascultate. a altor reprezentanţi ai minorului ori a delegatului autorităţii tutelare. deoarece Codul de procedură penală nu face nici un fel de precizare cu privire la locul în care trebuie să se desfăşoare această activitate.4.8/1996 vedere timpul petrecut de persoană la domiciliu. Referiri asupra locului în care se desfăşoară ascultarea Un factor care poate influenţa calitatea ascultării şi. implicit. caracterizează. importanţa pe care o poate avea declaraţia persoanei în cadrul cercetării criminalistice a infracţiunilor este cel al condiţiilor în care aceasta va fi făcută. Pentru victimele care sunt traumatizate psihic de infracţiunea al cărui subiect pasiv au fost. Alte activităţi pregătitoare Se referă la asigurarea prezenţei persoanelor la data. ora şi locul unde se va efectua ascultarea. ora şi locul ascultării prin folosirea modului de citare sau aducere prezentate de art. apărătorul va fi la rândul său încunoştinţat cu privire la data. Practica criminalistică a stabilit că rezultatele ascultării sunt superioare atunci când locul de desfăşurare a acestor activităţi este sediul organului de urmărire penală. ascultarea persoanelor la locul săvârşirii faptelor în cazul unor infracţiuni grave. În raport cu vârsta sau situaţia concretă a persoanei ascultate.

pasiuni ş. se vor iniţia discuţii cu totul colaterale infracţiunii care face obiectul ascultării. ascultarea fiind amânată. prin întrebări ajutătoare. Aceste discuţii au un dublu scop. ea se impune. trebuie stabilit cu precizie dacă persoana poate fi ascultată în sensul că este aptă din punct de vedere fizic şi psihic pentru desfăşurarea acestei activităţi în condiţii bune. conform părerii specialiştilor după trecerea unei perioade variind între 5 şi 20 minute măsurate da la dialogul violent. starea de sănătate anterioară sau posterioară infracţiunii. Ascultarea primară 3. prietenii. făcându-se legătura între rezultatele investigaţiilor întreprinse în scopul cunoaşterii personalităţii sale şi subiectele puse în discuţie. a fost deja capabilă să atingă subiecte care ţin de viaţa sa socială. în general. are încredere în interlocutorul său. în caz contrar. Se mai pune problema duratei acestei faze a ascultării care. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. nivelul de educaţie. cel de cunoaştere a personalităţii prin propriile simţuri şi de completare sau de precizare a celor cunoscute deja şi altul de stabilire a raportului psihologic. Dificultăţi în faza relatării libere pot să apară şi în cazul ascultării persoanelor vătămate în 57 . în cazul victimei. pasiuni. adesea. alcoolului. în anumite cazuri.1. va trebui să desfăşoare această activitate atingând concomitent două obiective: rapiditate şi calitate. imposibilă. Discuţiile prealabile Organul de urmărire penală sau echipa care urmează să instrumenteze cazul. relaţiile cu familia. care se pot referi la locul de muncă sau de învăţământ. persoana inaptă pentru această activitate. Consumarea anterior ascultării a unor medicamente din gama tranchilizantelor. Fazele ascultării primare 3. în nici un caz. Dacă în această fază intervenţia organului de urmărire penală pe parcursul relatărilor persoanei este nerecomandată. perioadă în care se va produce restabilirea sistemului nervos. persoana ascultată. Persoana hiperemotivă sau emotivă în faţa autorităţii reprezentată de organul de urmărire penală. 3. motiv pentru care se recomandă să fie amânată. stupefiantelor sau altor substanţe toxice face. Persoana este relaxată.8/1996 3. în special în cazul stărilor febrile. În faţa organului de urmărire penală se va afla o persoană în stare de surescitare şi inhibiţie. Cu ocazia discuţiilor prealabile. urmare a şocului nervos postagresiune suferit. în caz contrar.1. dar. nu au capacitate de verbalizare necesară povestirii evenimentului de la un capăt la altul fără intervenţia celui care îi ascultă. poate face blocajul de memorie care este posibil să fie evitat printr-o inspirată alegere a subiectelor care se discută în timpul fazei pregătitoare. bineînţeles.1. În aceeaşi situaţie se află minorii care. pe moment. Relatarea liberă Discutând liber cu persoana. existând riscul repetării ascultării.a. Este cazul persoanelor care nu pot furniza date cu privire la desfăşurarea activităţii infracţionale şi pentru care relatarea liberă trebuie redirijată spre ceea ce pot furniza. Abordarea persoanei în privinţa temelor care vor fi puse în discuţie. în cazul participării unei echipe. sau la care a asistat. organul de urmărire penală sesizează că atmosfera este propice pentru a se putea trece la obiectul ascultării. colegii. având condiţiile de ascultare ideale în camera special destinată. totuşi. în sensul creării unei baze de colaborare pentru activitatea care se va desfăşura. Oboseala sub toate formele este fatală pentru memorie. În situaţia în care persoana este suferindă. va fi raportată la starea de emotivitate a persoanei care urmează să fie ascultată. se va aprecia dacă există posibilitatea amânării ascultării sau aceasta va fi efectuată cu riscul strecurării unor inexactităţi în declaraţia luată în aceste condiţii. va fi dependentă de vârsta persoanei.. condiţiile în care locuieşte. în cazul martorilor oculari persoana a cărei capacitate de verbalizare este diminuată. unul în detrimentul celuilalt. cât şi cu ocazia reproducerii care devine chinuitoare şi. şi-a manifestat deja preferinţa pentru unul dintre membrii ei. producând consecinţe atât cu ocazia percepţiilor care rămân nefixate.1.2. Un criteriu care ar putea fi avut în vedere în stabilirea duratei fazei discuţiilor prealabile este cel al unei dispute între soţi care vor putea relua un dialog normal. După prezentarea şi legitimarea persoanei.

în caz că se apreciază ca necesar. imposibilitatea lor de a discerne între intenţiile bune şi rele a altor persoane. trebuie să se ţină seama de faptul că aceştia sunt meşteri în a minţi. minţiţi. capacitate redusă empatic. În raport cu vârsta minorului. minte din plăcerea de a mistifica. adaptive. Examenul psihologic sau psihiatric al minorului este câteodată necesar. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. La ascultarea minorilor. prin reducerea treptată a potenţialului energetic şi a capacităţii vitale. iar sarcina celui care ascultă devine mai dificilă. raportul specialistului fiind un instrument de valoare în mâna organului de urmărire penală pentru alegerea unei tactici de ascultare corespunzătoare cazului pe care îl instrumentează. procesul de îmbătrânire fiind puternic individualizat. cu bătrâneţea avansată şi peste 90 de ani. o ascultare repetată nu ar face decât să îi agraveze aceste stări care pot avea consecinţe în viaţa viitorului adult. gândurilor şi intenţiilor lor. Nu există întotdeauna o concordanţă între vârsta cronologică şi cea psihologică. organul de urmărire penală va trebui să ţină seama de sugestibilitatea marcată a copiilor care aderă cu uşurinţă la relatările celor interesaţi într-o stare conflictuală oarecare. răzbunare pe o persoană. Minorii pot fi manevraţi. bătrâneţea începe cronologic de la 65-70 de ani cu o perioadă de adaptare. fără a fi văzut sau auzit de către subiectul ascultat. în special ale adulţilor. Bătrâneţea se caracterizează prin predominarea proceselor involutive. iar confruntarea victimei cu autorul devine total nerecomandată. a 58 . care vor fi redirecţionate spre eveniment ori de câte ori se îndepărtează de la subiect. sofistică adevărul din proprie pornire. În cazul minorilor. mai ales în urma unui stimulent exterior sau ideatic. să vizioneze modul de desfăşurare al ascultării din camera alăturată. iar evaluatorul trebuie să pună întrebări pertinente. dar nesugestive. în special de către persoanele adulte care le inspiră încredere şi securitate emoţională. Starea de stres post traumatic în cazul victimelor minori este mai mult accentuată în raport cu cea suferită de majori. Acesta va putea indica şi un tratament pe care victima va trebui să îl urmeze pentru depăşirea consecinţelor pe care actul infracţional l-ar putea avea asupra dezvoltării viitoare a personalităţii sale. Existenţa şi folosirea unei camere de ascultare special destinate şi amenajată corespunzător va da posibilitatea părintelui. capacitate redusă de înţelegere a efectelor. determinaţi să comită acte ale căror consecinţe negative pentru ei sau alţii le ignoră. Cunoaşterea unor aspecte specifice victimelor în vârstă va uşura mult alegerea conduitei organului de urmărire penală în ascultarea persoanelor vătămate din această categorie. mascarea urmelor observabile ale masturbaţiei printr-un atentat asupra sa ş. fără vreun conţinut exact. între 80-90 de ani. nivelul înalt de sugestibilitate şi al credulităţii.8/1996 vârstă. În ascultarea minorilor. diminuarea capacităţii de efort fizic. În primul rând. organul de urmărire penală va putea cere concursul unui psiholog care să îl asiste la ascultare şi prin intermediul căruia să treacă mai uşor peste dificultăţile de verbalizare pe care le are minorul. Întrebările pentru minori trebuie să ţină seama de faptul că aceştia sunt mai puţin capabili să îşi aducă aminte în mod spontan evenimentele trăite. Minciuna copilului poate avea cauze care trebuie identificate pe parcursul ascultării şi care pot fi: ascunderea unei greşeli. marea bătrâneţe.a. treziri bruşte în timpul nopţii. Nu trebuie în niciun caz să fie puse întrebări care se referă la un agresor. Cu ocazia ascultării minorilor. de a deveni centrul atenţiei prin întâmplarea povestită. fie sub influenţa unei sugestii directe ori indirecte. Întrebările folosite în această fază a ascultării trebuie să asigure derularea corectă a relatării. a consecinţelor unor acţiuni proprii sau ale altor persoane. la un act sau un detaliu particular. Victima are impresia că agresiunea ar putea avea loc din nou. nu să se lămurească situaţiile sau afirmaţiile controversate sau anumite detalii. sinceritatea şi puritatea sentimentelor. organul de urmărire penală trebuie sa aibă în vedere particularităţile psihocomportamentale specifice vârstei. decât după ce copilul a mărturisit spontan şi trebuie evitate întrebările al căror răspuns este afirmativ sau negativ. continuând între 70-80 de ani cu bătrâneţea propriu-zisă. capacitatea redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora. ea va evita situaţiile în care îi amintesc în vreun fel de agresiune. Această stare se manifestă prin vise înspăimântătoare. concretizate în lipsa posibilităţilor fizice şi psihice de apărare.

confuzie. Întrebări şi răspunsuri Planul de ascultare a persoanei în cazul în care s-a apreciat ca oportună întocmirea lui.organul judiciar are astfel posibilitatea de a face aprecieri asupra nivelului de dezvoltare a proceselor psihice. rezistenţa la stres etc. în faţa instanţei de judecată nu va fi susţinută pe motiv că aşa i s-a spus să declare de către organul de urmărire penală. certitudinea dispare imediat. dintre care una falsă în mod mai mult sau mai puţin evident. Întrebarea în sine dă posibilitatea persoanei vătămate să previzioneze existenţa unor variante de răspuns. . UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. accentuarea fenomenelor de sclerozare. Vârsta psihologică a persoanei va fi determinată în privinţa tacticii care sa va adopta. dar şi pentru cele îndepărtate. având în vedere tendinţa persoanei vătămate de a raporta evenimentele din prezent la experienţele pa care le-a avut a căror relatare va prelungi durata ascultărilor. în momentul punerii întrebării. Faza întrebărilor şi răspunsurilor poate să lipsească în situaţia în care persoana vătămată a făcut declaraţii complete. Sugestibilitatea se poate manifesta mult mai elocvent prin întrebările care îi pot fi adresate persoanei vătămate. La aceste întrebări mai pot fi adăugate cele formulate pe parcursul relatării libere a persoanei. ulterior. întrebări de verificare a unor situaţii sau afirmaţii ale persoanei. acesta emite concluzii ferme. 3. Ascultarea persoanelor din această categorie va trebui să se facă de către un organ de urmărire penală cu experienţă. o bună experienţă profesională. este specifică minorilor în vârstă de sub 10 ani. . stabilirea emoţională. a mobilităţii şi rapidităţii mişcărilor. conformişti.3. dar şi în privinţa informaţiilor pa care le va furniza. Trecerea la această fază necesită din partea organului de urmărire penală. în special când locuiesc singure.evidenţiază limitele cunoştinţelor persoanei sau a informaţiilor pe care aceasta este dispusă să le ofere cu privire la împrejurările cauzei şi participanţi. dar şi a investigaţiilor efectuate pentru cunoaşterea personalităţii acesteia. când mai mult sau mai puţin conştient şi după ce şi-a făcut o părere asupra cazului pe care îl cercetează. intonaţia. dar şi o totală detaşare şi obiectivitate în raport cu persoana ascultată şi evenimentul neplăcut pe care aceasta l-a suferit. evaluare care poate fi ulterior folosită în timpul ascultării şi în procesul aprecierii declaraţiilor. infractori. mai precis prin modul în care acestea sunt concepute. caracteristici care le fac victime facile atât pentru cei din jurul lor. declaraţie care. Atenţia sporită şi răbdarea organului de urmărire penală vor putea constitui un avantaj în obţinerea unor declaraţii complete şi reale. dar şi adulţilor mai puţin inteligenţi sau dependenţi ca personalitate de alţi adulţi.8/1996 rezistenţei la suprasolicitare şi la acţiunea factorilor perturbatori din mediul extern. stare de emotivitate. În această situaţie.1. gestica. cerinţe. iar cele susţinute nu au corespondat în realitatea infracţiunii. O altă formă de sugestibilitate poate fi considerată presiunea efectuată de organul de urmărire penală asupra victimei. expresiile particulare folosite. grad de cultură ale persoanei ascultate. neglijenţă. şi dacă în faza relatării libere a afirmat fără echivoc o idee. când se dezvoltă spiritul critic. obligând la un anumit răspuns sau la alegerea unei variante din două. întrebări destinate să lămurească problemele neclare care au rezultat din studiul dosarului de urmărire penală. scăderea labilităţii funcţionale a organelor de simţ şi a sistemului nervos. Din punct de vedere psihologic se produc mutaţii în concentrarea şi stabilitatea atenţiei. conţine un set de întrebări prestabilite a i se adresa.reduce influenţa pe care organul judiciar care întreprinde ascultarea o poate exercita asupra persoanei ascultate. În această situaţie este foarte probabilă alegerea răspunsului presupus ca 59 . Sugestibilitatea ca tendinţă ce acceptare necritică a unor idei. Persoanele în vârstă au un puternic sentiment de insecuritate. dublat adesea de credulitate. Relatarea liberă şi spontană ca fază obligatorie a ascultării persoanei prezintă avantaje: . uitare. relatări. flexibilitatea gândirii. . vivacitatea şi spontaneitatea imaginaţiei. deoarece persoana vătămată va putea fi destul de uşor sugestionată. o victimă conformistă va face depoziţia în direcţia dorită de cel care o ascultă.evidenţiază posibilităţile de ascultare ale persoanei. temperament. dar şi în cazul în care s-a folosit în ascultare procedeul progresiv prin punctarea relatării libere din loc în loc cu întrebări ale căror răspunsuri au lămurit toate aspectele.

În cazul persoanei prezente la comiterea infracţiunii(victimă.nu în toate ascultările a fost parcursă faza discuţiilor prealabile. în faza discuţiilor prealabile s-a conturat strategia ascultării. se pot folosi planşe foto. martori oculari). ascultarea victimei acolo unde se găseşte este determinată şi în baza altor argumente. albume foto etc. învinuit. întrebările care i se pot pune cuprind o arie vastă de probleme care pot fi sistematizate în trei grupe. a unor declaraţii de calitate. Ascultarea în afara sediului organului de urmărire penală Pregătirile procesual penale nu au delimitat locul ascultării persoanelor.iniţiativa generală de ascultare a organului de urmărire penală se pierde în cazul victimelor care sunt capabile să îşi formuleze singure declaraţiile. conformaţie. dar şi pentru împrospătarea memoriei persoanei. particularităţi etc. cu referire la ascultarea martorilor. respectarea regulilor de conduită de către organul de urmărire penală în raport cu persoana care este ascultată.în general. la locul săvârşirii infracţiunii este impusă de însăşi gravitatea faptei şi de necesitatea stabilirii cât mai clare şi în timp minim a ceea ce s-a întâmplat. loviri cauzatoare de moarte. fapt care constituie încă un argument în favoarea pregătirii în vederea ascultării. în scopul vădit de a obţine răspunsuri cât mai precise la întrebările formulate de acesta. Dacă urgenţa ascultării martorilor. În ciuda discuţiilor privind eventuala sugestibilitate a întrebărilor care se adresează persoanei ascultate. tentativa la omor. . În cadrul unor amnezii datorate surprizei. în cazul infracţiunilor grave. şocului psihic suferit de victimă în urma acţiunii autorului. urme găsite la faţa locului. a unor eventuale leziuni. făcându-se precizare în art. în consecinţă. Diversitatea în care se prezintă cazuistica infracţională face imposibilă stabilirea unei grile de întrebări aplicabile într-un caz dat.) sau va fi redată specialistului criminalist care se ocupă cu întocmirea portretului vorbit. vizând ceea ce s-a întâmpinat înainte de momentul comiterii infracţiunii. iniţiativa pe parcursul ascultărilor s-a constatat a fi de partea organului de urmărire penală. indiferent de experienţa sau calităţile profesionale ale persoanei care urmează să efectueze ascultarea victimei.8/1996 dorit de organul de urmărire penală în defavoarea adevărului afirmat anterior. aceasta nu are decât foarte rar nivelul de educaţie necesară producerii evenimentului cu maximă precizie şi fără lacune. În acest context. în cazul autorilor neidentificaţi. în general. Când ne gândim la infracţiuni grave ne referim. lor li se vor prezenta albumele cu infractori aflaţi în libertate care corespund principalelor referinţe din descriere(vârstă. dar şi la infracţiunile care au avut sau pot să aibă ca rezultat 60 . în sensul prevederilor legii. înălţime. în fiecare caz în parte. Buna pregătire a activităţii de ascultare. În această fază. prezentarea unor obiecte. inculpat. procesul comiterii infracţiunii şi ceea ce s-s produs după aceea. făcându-se menţiune în cuprinsul acesteia cu privire la momentul şi ce s-a încercat să se prezinte prin desen. În cazul minorilor de vârste mici care nu întotdeauna pot să facă legătura între cele văzute şi obiecte cunoscute lor şi care au probleme în verbalizare. precum şi a celor privind formularea şi ordinea punerii întrebărilor în cadrul tacticii generale de ascultare a persoanelor vătămate vor constitui factori decisivi în obţinerea unei bune colaborări cu persoana ascultată şi. în faza relatării libere şi a întrebărilor şi răspunsurilor s-au creionat elemente care vor fi consemnate. 4. faza întrebărilor şi răspunsurilor se impune ca necesară. la omor. Aceste concluzii sunt valabile pentru cei consideraţi cu experienţă şi scot în evidenţă unele dintre regulile prestabilite a căror încălcare poate duce la insuccese sau ezitări în ascultare. constatându-se şi o siguranţă a primului. în acest caz.86 aln3 Cod procedură penală. la locul săvârşirii faptei în cazul unor infracţiuni grave. Concluzii rezultate din evaluarea ascultărilor au arătat erori cu ocazia efectuării acestora: . faza întrebărilor şi răspunsurilor se parcurge chiar putând fi concomitentă cu relatarea liberă. Aceste desene vor fi anexate la declaraţie. în sensul că minorilor li se va cere să prezinte grafic diferite obiecte despre care nu pot povesti sau pe care le asociază în denumire cu altele cunoscute lor. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. . se recomandă folosirea desenelor. . În cadrul fazei de întrebări şi răspunsuri.dacă. organul de urmărire penală va putea aprecia dacă partea vătămată sau martorii sunt capabili să recunoască autorul sau să contribuie la întocmirea unui portret computerizat al acestuia. pentru lămurirea unor aspecte ale cauzei.

Problemele care urmează să fie lămurite prin întrebări vor fi dependente în privinţa conţinutului şi numărului de starea medicală a victimei. când locuinţa este şi locul săvârşirii infracţiunii. în special în cazul acţiunilor asupra unor persoane în vârstă. În aceste situaţii. Ascultarea părţii vătămate în condiţii speciale este destul de frecventă în cazul infracţiunilor comise cu violenţă şi se va desfăşura în saloanele spitalelor sau la domiciliul victimelor sau martorilor. cu o capacitate superioară primei ascultări. dar cea din urmă a discutat în schimb cu alte persoane sau a fost auzită de către acestea. iar altele nemijlocit legate de fapta săvârşită. agnozice sau amnezice care vor influenţa obiectivitatea celor relatate. concise şi puţine la număr. în spital sau chiar la locul săvârşirii infracţiunii. O atenţie cu totul specială trebuie să se acorde declaraţiilor luate persoanelor care au suferit traumatisme grave şi este de presupus că într-un timp relativ scurt va intervenii decesul acestora. diferită de la caz la caz. La faţa locului. Dacă persoana vătămată urmează a fi ascultată în spital.8/1996 moartea victimei. trebuie avută în vedere şi posibilitatea sinuciderii victimei ca urmare a săvârşirii infracţiunii. Avizarea persoanei care efectuează ascultarea asupra unor factori care pot avea influenţă asupra proceselor de memorare şi redare nu trebuie interpretată de plano ca o atenţionare asupra lipsei de valoare a depoziţiei făcute. În efectuarea unei astfel de ascultări. Ascultarea în asemenea situaţii se rezumă la relatări sumare. direcţia de deplasare a acestuia. precum şi condiţiile concrete(prezenţa familiei. În alte situaţii. fără a fi luată în calcul şi o eventuală rea-credinţă. întrebările trebuie să fie scurte. atenuându-se apoi progresiv. victimele nu sunt transportabile. eventual. indiferent de locul în care acestea se află. relatarea pe care o face. sau nu au putut fi încă transportate pentru a li se acorda îngrijiri medicale de specialitate. denumite condiţii speciale. Dacă victima a decedat până la sosirea organului de urmărire penală desemnat să efectueze ascultarea la locul în care se afla persoana vătămată. vecinilor. organul de urmărire penală trebuie să ţină cont de faptul constatat de către specialişti că starea de stres post-traumatic apărută ca urmare a unui act de agresiune poate fi deosebit de intensă şi că nivelul maxim al acesteia se atinge la puţin timp după incident. deci. unele cu caracter general. aflându-se. Discuţiile ulterioare cu medicul vor putea constitui punctul de plecare al verificării celor relatate de către persoană. în special cu privire la implicaţiile pa care le-ar putea avea afecţiunea asupra declaraţiilor făcute. cum sunt cele de tâlhărie sau viol. dar în condiţiile unei persoane din punct de vedere psihofizic şi. se impune ca ascultarea să fie făcută după ce în prealabil s-a discutat cu medicul în a cărui îngrijire se află victima care trebuie informat cu privire la activitatea ce se intenţionează să se efectueze şi care. cât şi de condiţiile tipice locului în care se va face ascultarea. Pe lângă acestea. trecându-se ulterior la ascultare. Starea de agonie intervenită în urma unor afecţiuni ale zonelor vitale sau hemoragiile deteriorează discernământul şi. organul de urmărire penală este pus în situaţia să asculte persoana vătămată în cu totul alte condiţii decât cele de la sediul său. În cazul în care starea fizică a victimei. să o monitorizeze personal. Organul de urmărire penală va avea posibilitatea de a repeta ascultarea la sediul său sau chiar în spital. deşi aparent. ea este totuşi tributară unor fenomene afazice. act care poată să reuşească sau nu. precum şi a rezervelor care se impun cu privire la acestea. precum şi a prezenţei unor obiecte descoperite cu ocazia cercetării locului faptei etc. timpul prognozat ca fiind la dispoziţie. persoana va putea fi ascultată cu privire la identitatea făptuitorului. va putea fi influenţată în plus. de tratamentul medicamentos care i s-a administrat. explicarea dinamicii de formare a unor urme. În aceste condiţii. după caz. şi de a aplica o altă abordare tactică determinată atât de starea psihofizică a victimei. având în vedere vârsta sau traumatismele fizice suferite. Această împrejurare va influenţa şi ordinea adresării acestor întrebări în funcţie de importanţa problemelor ce urmează să le clarifice. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. altor persoane) o vor permite se va încerca detensionarea victimei conform celor menţionate pentru faza discuţiilor libere. 61 . victima se orientează bine în spaţiu şi se exprimă coerent.

Tehnica poligraf este o tehnică care are la bază implicarea şi relaţionarea directă între fiziologic şi psihologic. sistemul nervos simpatic şi cel parasimpatic. tremurul mâinilor etc. discuţiile avute de către persoana vătămată sau cele auzite vor fi reconstituite cât mai exact prin ascultarea persoanelor cu care aceasta a ajuns să discute sau care au auzit cele spuse. În raport cu metoda observării directe a persoanei ascultate. dar. fiind deja în momentul respectiv al procesului penal în posesia unor probe care nu mai fac acest „ indiciu” necesar. Parchetele şi instanţele de judecată nu dispun folosirea aparatelor tip poligraf. iar a doua este cea care coordonează şi controlează activitatea viscerelor(organelor interne). UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. inculpaţilor şi suspecţilor fără referiri speciale cu privire la ascultarea persoanelor vătămate. primul cu rol de excitaţie. Cea de-a doua matrice există chiar şi la infractorii aşa-numiţi înrăiţi. sistemul nervos somatic şi sistemul nervos vegetativ.8/1996 În acest caz. pentru considerentul că ar putea ascunde ceva. sunt detectabile de aparat care reuşeşte să sesizeze modificările la nivel vegetativ. poate şi din cauză că cele concluzionate de către psiholog nu au valoare de probă ori că nu întotdeauna aceste concluzii au fost confirmate de cercetările efectuate ulterior. care nu se materializează sau fixează în vreun fel. Această dualitate ar putea să nedumerească. Aceste modificări apar datorită trăsăturilor subiective ale acesteia.Folosirea tehnicii poligraf În cazul depoziţiilor victimelor se folosesc mijloace tehnico-ştiinţifice de constatare a sincerităţii sau nesincerităţii declaraţiilor persoanelor sau testarea tip poligraf. testarea poligraf este recomandată în special în verificarea declaraţiilor învinuiţilor. Cea din urmă. Activitatea de detecţie a comportamentului simulat se bazează pe existenţa la nivel mintal a două matrice: cea infracţională şi cea morală. Verificarea declaraţiei părţii vătămate prin metoda poligraf se întâlneşte foarte rar. Acesta are două componente. victima este iniţiatoarea acţiunii penale. Deşi rezultatul examinării nu are valoare de probă. în general. Vom prezente succint sistemul nervos central. Prima componentă este cea răspunzătoare de coordonarea activităţii somatice. trebuie realizată o prezentare a modului de funcţionare a celor doi factori implicaţi în detecţia comportamentului simulat cu ajutorul poligrafului. dar pentru a o înţelege mai bine. are la rândul ei două pârghii prin care se reglează. iar cel de-al doilea cu rol de inhibiţie. cercetările 62 . În literatura de specialitate. Aparatul în sine recepţionează modificările fiziologice ale persoanei. folosirea unor astfel de mijloace poate avea importanţă. psihologul a concluzionat că este nesinceră. rămânând în intimidarea anchetatorului. în urma interpretării reacţiilor pe care le-a avut cu ocazia testării. duc la apariţia unei reactivităţi specifice. el constituie un mijloc de investigare al sincerităţii persoanei şi un indiciu care poate avea importanţă în stabilirea tacticii de abordare ulterioară a subiectului sau în direcţionarea cercetărilor. Cele mai multe dintre aceste modificări rămân nesesizabile pentru simţurile umane. interpretarea datelor obţinute în urma examinării subiectului capătă forma unor concluzii scrise care pot sluji ca argumente în faţa oricui. Matricea morală conţine totalitatea informaţiilor referitoare la conduita etică. adică ale proceselor şi fenomenelor psihice care apar pe parcursul testării. credibilitatea ei în faţa organului de cercetare penală va avea din nou de suferit. Toate manifestările emoţionale pe care le are o persoană au şi o componentă vegetativă care se manifestă atunci când cineva este dominat de o emoţie. Matricea infracţională este cea care deţine totalitatea informaţiilor referitoare la trăirile emoţionale ale persoanei înaintea. în schimb. 5. În faza de cercetare penală care are ca obiectiv tocmai strângerea probelor. Persoana vătămată sa va afla în aceeaşi situaţie şi în cazul în care. Supunerea victimei testului poligraf trebuie să se facă cu consimţământul acesteia. morală a subiectului. consimţământ care este de presupus că va fi mai uşor dat în vedere că. În cazul în care persoana vătămată nu va fi de acord cu folosirea acestui mijloc. cu atât mai mult în momentele de dificultate. Unele dintre aceste modificări sunt observabile: eritemul facial. Cele două câmpuri infracţionale. din momentul aşezării senzorilor pe corpul subiectului. în timpul şi după consumarea actului infracţional. intrând în conflict.

momentul şi necesitatea examinării urmând a fi apreciat de către organul de urmărire penală în conformitate cu probele administrate până la acel moment. ascultarea persoanei vătămate este o activitate obligatorie şi necesară. Ascultarea repetată prezintă câteva inconveniente care trebuie cunoscute de organul de urmărire penală pentru ca aceasta să îşi poată stabili tactica de ascultare în mod corespunzător. când organul de urmărire penală este deja în posesia concluziilor psihologului. În măsura în care şi alte persoane au aflat despre comiterea infracţiunii. ziarişti o contactează pentru a se interesa ce s-a întâmplat. ele o vor chestiona la rândul lor. verigilor care lipsesc li se vor adăuga altele. acestea nu pot fi explicate sub raportul apariţiei lor inconştiente sau conştiente. ascultarea acesteia este necesară pentru iniţierea şi direcţionarea activităţilor de cercetare penală. care îi dă posibilitatea celui care o face să obţină declaraţii de cât mai bună calitate. Reascultarea. eforturile în acest sens par câteodată că nu se justifică. constatăm că. cei din jur îi acordă o 63 . apare ca necesară ascultarea acesteia în condiţii cât mai bune. 6Ascultarea repetată Reascultarea persoanei este o activitate nerecomandată din punct de vedere tactic. conform interesului pe care îl au. acest proces de perfecţionare logică şi completarea declaraţiei va continua. Pentru a exemplifica reflectarea acestui proces în declaraţia persoanelor. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. dar şi contactul prea des al organului de urmărire penală cu persoana. devin personaje centrale cărora organele de urmărire penală. sub raportul finalităţii judiciare. Această formă de examinare nu trebuie să reprezinte soluţia extremă la care să se recurgă după ce au fost epuizate celelalte posibilităţi de investigare. remarcăm posibila apariţie a fenomenului de repetiţie prin care informaţiile stocate iniţial în memoria de scurtă durată sunt trecute spre memoria de durată medie sau lungă prin realizarea de noi conexiuni şi raportări la informaţiile stocate deja la acel nivel. pot duce la aşa numitul fenomen psihologic al schimbării de rol. necesităţile cercetării criminalistice o impun. a întrebărilor acestuia. chiar dacă. În concluzie. Astfel. ţinând cont de bogăţia şi precizia informaţiei ce aceasta o poate deţine şi care poate avea o contribuţie importantă în realizarea scopului procesului penal. planşe sau materiale ridicate cu ocazia cercetărilor. etc. Şi după ascultarea de către organul de urmărire penală şi. Se consideră că aceasta este aplicabilă învinuiţilor sau inculpaţilor care nu trebuie ascultaţi în această calitate anterior examinării. ea va povesti întâmplarea celor care-i sunt apropiaţi în vederea primirii unui sfat. câteodată. obligând-o la repetarea relatării. în schimb. Persoana ascultată cu ocazia primei ascultări efectuate de organul de urmărire penală nu se află de fapt la prima relatare a celor întâmplate. vizionarea unor obiecte. dar. Diferitele atitudini ale persoanelor vătămate pe timpul ascultării în sensul susţinerii unor variante. Întrucât partea vătămată are un interes în soluţionarea cauzei penale care poate să îi diminueze valoarea. în cazul victimelor. mai ales. nu trebuie să abată pe cel care face cercetarea de la folosirea tuturor mijloacelor legale pe care la are la dispoziţie pentru aflarea adevărului. În completarea lanţului logic al întâmplării. Pentru examinarea persoanei vătămate. în urma infracţiunii al căror subiect au fost. În primul rând. rude. în special.8/1996 putând fi redirecţionate. dar care nu mai au legătură cu cele întâmplate în realitate. ci abia după efectuarea ei. psihologic. specialişti criminalişti. în afara activităţilor stricte de cercetare criminalistică. le acordă toată atenţia lor. create în baza asemănării cu evenimente memorate deja. trăind în anonimat şi care. Probabilitatea apariţiei fenomenului este mai mare la persoanele despre care spunem că sunt şterse. pe care este obligat să îl demonstreze prin probatoriul administrat. dar nici nu putem stabili cu exactitate şi în baza unor criterii cât de cât acceptabile din punct de vedere al rigurozităţii ştiinţifice unde începe şi unde se termină ceea ce s-a perceput şi ceea ce s-a creat ulterior. medici. Prieteni. în scop de inducere în eroare a organului de urmărire penală. manifestat. sub pretextul de a afla ce s-a mai făcut în cauză. dintr-o dată. după producerea evenimentului. Acelaşi interes face necesară şi justifică o verificare a declaraţiei persoanei vătămate cât mai atentă.

reascultarea minorului la poliţie. toţi cei din jur părând a i se supune. Amestecul opiniilor cu faptele este un fenomen inconştient. spiritul de observaţie şi atenţia pe care minorii şi-o îndreaptă spre diferite obiecte. nerecomandată dar ţinând cont şi de alte argumente. în urma repetării evenimentului. dar şi psihic. atitudinea generală se schimbă intrând în rolul victimei traumatizate psihic. În reconstrucţia logică a fiecărei etape a săvârşirii infracţiunii. ceea ce este fals. este greu de diferenţiat. este profund traumatizat de însăşi consecinţele evenimentului. cu superioritate de către învinuiţi şi inculpaţi.8/1996 grijă care până în momentul evenimentului i-a fost cu totul străină. în mod logic. în lipsa suportului probator. organul de urmărire penală va putea prin coroborarea acestora să tragă concluzii cu privire la ceea ce s-a gândit şi nu s-a întâmplat. cu posibile consecinţe în dezvoltarea psihică ulterioară a acestuia. ceea ce nu este conform cu realitatea. În cazul în care prin anturajul ei există şi o persoană mai influentă sau un apărător care să-i faciliteze accesul spre superiorii ierarhici ai organului de cercetare penală în scopul de a se informa despre stadiul cercetărilor. Declaraţiile minorilor sunt privire cu rezerve de organele judiciare. în vederea stabilirii adevărului în cauza care se cercetează. La un rău suferit. ci este total nerecomandată tactic. În cazul infracţiunilor la viaţa sexuală a cărei victimă a fost minorul. Din cele expuse. Comportamentul procesual al persoanei se va schimba în sensul că declaraţia iniţială va fi susţinută printr-o mai bună conturare a constrângerii la care devine evident că nu ar fi putut în nici un fel rezista. necesară şi chiar obligatorie odată cu apariţia pe parcursul cercetărilor a unor situaţii care efectiv o impun. în acelaşi timp. Soarta autorului este total în mâinile ei şi va putea dispune conform bunului plac. Reascultarea şi chiar o reexaminare medicală vor constitui noi motive de reactivare a întâmplărilor traumatizante pe care le-a suferit. Apariţia pe parcursul urmăririi penale a unor împrejurări care nu au fost cunoscute iniţial şi care. a ascultării sale în atmosfera generală creată de activitatea organului de urmărire penală la sediul sau sediile acestora sunt experienţe care acutizează starea psihică a minorului. Persoanele ascultate iniţial sumar datorită situaţiei medicale concrete în care se găseau. convingerea că este cineva dobândeşte o confirmare oficială. de cele mai multe ori neobservate de către adulţi. de asemenea. la spital sau la faţa locului ori în alte împrejurări. logica săvârşirii se completează cu propriile judecăţi sau judecăţi apreciate cu valoare a celor cu care se dialoghează. vor fi reascultate în mod amănunţit de îndată ce starea sănătăţii lor o va permite. Schimbarea de rol se reflectă în cercetarea criminalistică printr-o reevaluare a probatoriului administrat în raport cu noua situaţie şi redirecţionarea cercetărilor în sensul demonstrării adevărului obiectiv şi. reascultarea minorilor este. suferinţele fizice şi morale se acutizează. în planul ascultării. fără legătură cu buna credinţă a persoanei care. a faptului că noua situaţie care se suprapune este falsă. pot aduce elemente valoroase în relatările pe care aceştia le fac cu ocazia ascultării. Minorii victime se comportă diferit din punct de vedere psihologic în comparaţie cu persoanele majore din cauza specificităţii etapelor pe care le parcurg spre completa dezvoltare a personalităţii lor. Dacă distorsiunile care pot să apară în redarea unor evenimente de către persoană duc la concluzia că ascultarea repetată este bine să fie evitată pe cât posibil. întâmplări. fiind violentat mai ales fizic. O altă situaţie care necesită clarificarea prin reascultare este cea a contradicţiei dintre 64 . întrucât opiniile vor fi susţinute ca fapte. când poate conştientiza ce i s-a întâmplat. În cazul posibilităţii administrării altor probe referitoare la faptul în sune. Totuşi. acesta. operaţiunea de identificare a opiniilor va fi aproape imposibilă. Reascultarea persoanei trebuie considerată ca admisibilă. cu urme ireparabile pe care toată lumea le poate vedea. Parcurgerea etapelor cercetării criminalistice prin examinarea medico-legală în atmosfera de spital. dar. trebuie lămurite cu persoana ascultată. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. parchet şi apoi la instanţa de judecată va avea consecinţe mai mari în agravarea acestuia decât în realizarea scopului procesului penal. justifică decizia de reascultare a acesteia. fără credibilitate de către ceilalţi participanţi la procesul penal. s-ar putea trage concluzia că reascultarea persoanei nu numai că trebuie evitată.

. Cu ocazia ascultării în completare. autentice şi îndepărtează bănuiala de a ne afla în faţa unor false anunţuri. martorilor. cât şi în ale învinuiţilor. elemente care urmează să fie descrise în mod amănunţit în procesul-verbal. vor fi consemnate de organul de urmărire penală într-un proces-verbal. în condiţiile dezvoltării şi perfecţionării unor evaluări ale proceselor psihofiziologice. 7. regăsindu-se atât în toate declaraţiile părţii vătămate. ireverenţioase sau vulgare. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. din proprie iniţiativă. Dacă în 58% din cazurile chestionate s-a considerat că poliţiştii au avut un aport pozitiv în ascultarea victimelor. nu în sinteză. alături de rezultatele oferite de analizatori tehnici ai reactivităţii psihice. o necesitate. ascultările fiind repetate. Întrucât procesele-verbale de ascultare sau declaraţiile nu înregistrează aspectele de comunicare nonverbală. mimică agitată mai deosebită. bineînţeles. bâlbâială etc.8/1996 declaraţia persoanei şi concluziile care rezultă din probatoriul administrat până la un moment dat şi chiar în diferenţe de abordare a aceleiaşi probleme între două declaraţii ale persoanei. Specificul infracţiunii obligă atât persoana să relateze. deoarece ele sunt. vor putea oferi practicilor de ascultare noi dimensiuni şi perspective. regula devenind înregistrarea video. precum şi în cuprinsul tuturor celorlalte piese din dosar. În această situaţie obiectivă. Inadvertenţele sesizate în primele declaraţii nu înseamnă întotdeauna că acestea sunt eronate sau date cu rea credinţă şi nici nu trebuie modificate printr-o nouă ascultare în cazul în care restul probatoriului este suficient şi elocvent pentru situaţia dată. Depoziţiile unor victime ale brutalizării în mod obişnuit sunt însoţite de plânsete. Fixarea declaraţiilor părţii vătămate Mijloacele de fixare a declaraţiilor persoanei vătămate vor fi diferite în raport cu locul şi mijloacele tehnice aflate la dispoziţia organului de urmărire penală. 65 . de obicei. precum şi organele participante la procesul penal sunt din ce în ce mai obişnuiţi cu existenţa acestor mijloace tehnice care fac tot mai mult parte din existenţa zilnică a fiecăruia. depoziţiile făcute de către persoane cu ocazia ascultării sale la faţa locului sau când acestea se află la domiciliu sau internate în spital. O ultimă situaţie care dacă apare justificată reascultarea este aceea în care persoana se prezintă aparent. Recomandarea consemnării şi a stărilor persoanelor ascultate pe parcursul ascultării este apreciată ca utilă. detaliile activităţii infracţionale vor fi consemnate. inculpaţilor. declaraţia poate fi luată sub formă de chestionar. în cazul în care aceasta a fost reascultată deja. Cetăţenii şi. Se va avea în vedere ca terminologia stabilită să fie folosită în mod unitar. persoanele vătămate au avut senzaţia unui dezinteres a organelor judiciare faţă de organul cercetat. cu întrebări şi răspunsuri. utilizându-se terminologia consacrată de dicţionarul explicativ al limbii române sau cea de notorietate. deşi mai dificil de utilizat şi cu relevanţă şi putere de convingere reduse. ele oferă perspectiva de înlocuire în timp a clasicelor dosare mai mult sau mai puţin voluminoase instrumentate de organele judiciare. iar organul de urmărire penală să consemneze anumite acţiuni şi părţi anatomice participante. cu ocazia consemnării persoana vătămată putând fi ajutată să formuleze fraze scurte. Înregistrarea declaraţiilor. cu dorinţa de a face unele precizări sau de a completa sau îndrepta anumite erori strecurate în cuprinsul declaraţiei iniţiale. Toate activităţile de tactică criminalistică permit video filmarea şi transferul imaginii pe suporturi utilizate de computere. În cunoştinţa avantajelor şi dezavantajelor create de folosirea acestor mijloace asupra psihologiei persoanei. concise şi clare. celorlalte părţi şi persoane participante la procesul penal. cu ocazia cercetării locului faptei sau după faza întrebărilor şi răspunsurilor. perspectivă în care considerăm că impedimentele actuale nu vor mai avea importanţă într-un viitor relativ apropiat asupra psihologiei persoanei. urmată de analiza pluridisciplinară (organ de cercetare penală – psihologic – psihiatru). părţile şi persoanele. precum şi unele procese fiziologice. Procesul-verbal trebuie să cuprindă atât întrebările puse cât şi răspunsurile date ori relatarea făcută în urma iniţierii ei prin întrebare. Declaraţiile se consemnează cuvânt cu cuvânt. în celelalte. evitându-se folosirea de expresii nelalocul lor. În concret. se consideră că folosirea mijloacelor de înregistrare acustică şi video trebuie să devină pe parcursul timpului.

având în vedere calitatea de act autentic al mijloacelor de fixare. iar cea simultană sau confruntarea. încercând să le suprapună unui anumit tipar. conform logicii şi cronologiei de desfăşurare a activităţii infracţionale. Declaraţiile luate cu ocazia ascultării primare se consemnează pe formularele consacrate şi unitare. Reascultarea uninominală va fi consemnată prin formula „urmare la declaraţia numitului. Întrebări de evaluare: -În ce constă procesul formării declaraţiilor? -Care sunt fazele ascultării primare? -Care sunt mijloacele de fixare a declaraţiilor? 66 . cu menţiunea că faza relatării libere va fi consemnată coerent. Pentru faza de întrebări şi răspunsuri. mergându-se pe „tipicul cunoscut” şi omiţându-se astfel secvenţe din relatare.8/1996 Înregistrarea discuţiilor cu ajutorul unui reportofon va putea fi utilă şi pentru a fi folosită în fidelizarea consemnărilor din cuprinsul procesului-verbal. aşa cum a fost expusă. datorită capacităţii de concentrare şi a celei de selecţie reduse. dar şi identificarea organului de urmărire penală şi a persoanei care se ascultă în mod similar cu datele care se înscriu în declaraţia sau procesul-verbal de ascultare a persoanei. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. omisiunea unor fapte sau adăugarea la ceea ce s-a declarat. cu menţiunea că suportul înregistrării se va anexa la actul de bază al fixării declaraţiei.modificarea ordinii stării de fapt relatate prin omiterea sau modificarea unor elemente din cadrul desfăşurării faptei. . Această formă de consemnare permite următoarelor eşaloane judiciare să poată aprecia exact ce s-a urmărit a se clarifica prin faza respectivă. s-au constatat neconcordanţe de genul: .. în ordinea punerii întrebărilor.modificarea sensului relaţiilor anterioare între victimă şi autor. Cei neexperimentaţi au probleme în redare. . aflate în utilizarea organelor de urmărire penală.din data de…” ori de câte ori aceasta va fi efectuată. organele de urmărire penală experimentate au tendinţa de a-şi face prea repede o imagine asupra persoanei ascultate şi a faptelor pe care urmează să le relateze. pe care îl vor urma în consemnarea declaraţiei. Având în vedere o evaluare a erorilor de consemnare făcută prin compararea înregistrărilor declaraţiilor pe bandă magnetică şi a celor redate pe formulare. consemnarea este util a fi făcută în sistemul întrebare- răspuns la întrebare..modificarea sensului unor cuvinte. În general. Folosirea diferitelor mijloace tehnice de înregistrare a declaraţiei persoanei presupune avizarea acesteia verbală. prin procesul- verbal de confruntare în formă cunoscută. fără a mai da posibilitatea părţii vătămate de a exprima ceea ce s-a întâmplat de fapt. tot prin omiterea unor secvenţe. În unele cazuri. este utilă menţionarea orei la care a început şi s-a sfârşit activitatea. dar şi corectitudinea întrebărilor sub aspectul posibilităţilor de sugerare a persoanei vătămate.

293. Nefiind sub tensiunea psihică ridicată datorită participării la săvârşirea infracţiunii. Factori care pot denatura declaraţia martorului În general. Sistemul probator în procesul civil. Totuşi. Iaşi. p. p. 10-11. martorul. elemente de psihologia mărturiei). A. 4. sunt identificaţi şi ascultaţi martorii care.1. fie a unei atitudini care poate orienta atât percepţia. Cadrul general al ascultării martorului(elementele specifice psihologiei martorului. 271. Desfăşurarea ascultării. impactul psihologic al evenimentului asupra martorului va fi mult redus în intensitate şi în consecinţele asupra proceselor psihologice de formare a mărturiei. p. Ascultarea martorilor Unitatea de învăţare: 1. Elemente specifice psihologiei martorului Aproape că nu există cauză penală în care declaraţiile martorilor să nu fie utilizate ca mijloc de probă pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă infracţiunea. Ed. Em. în special. totuşi. I. totuşi. Ciopraga. a celor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.1. în special în cazul celor unde există contactul direct între victimă şi autor. fie a unor întrebări sugestive.8/1996 Modulul X. Ciopraga. sunt indicaţi de persoana vătămată cu ocazia depunerii plângerii sau identificaţi din oficiu de către organul de urmărire penală prin desfăşurarea activităţilor de cercetare sau prin alte mijloace. în cercetarea criminalistică a infracţiunilor şi. cât şi reproducerea într-o anumită direcţie. Ed. Drept procesual penal. Poziţia favorabilă a martorului. I. memorării sau redării menţionaţi cu ocazia ascultării părţii vătămate sau învinuitului ori inculpatului. învinuiţi sau inculpaţi ori persoane vătămate pot să fie consecinţa fie a unei percepţii eronate sau lacune. de faptul că o mărturie corectă. comparativ cu cel asupra persoanei vătămate sau autorului. Junimea. 1988. A. rareori o activitate infracţională se poate desfăşura la adăpostul unor nedoriţi spectatori. fie a unui interval mai lung de la percepţie la relatare. iar învinuitul sau inculpatul după ce a fost strâns un minim de probe sau indicii temeinice necesare începerii urmăririi penale. Academiei Române. se impun în cazul martorilor câteva menţiuni. beneficiază de condiţii mai apropiate de cele considerate optime. 2. în raport cu persoana vătămată sau autorului în perceperea evenimentului justifică frecvenţa utilizării declaraţiilor martorilor ca mijloc de probă în cauzele penale. 2. Ed. conştienţi fiind. în raport cu părţile. fapt care explică de ce în procesul penal apare întotdeauna un număr oarecare de martori. În raport cu persoana vătămată asupra căreia se răsfrâng consecinţele săvârşirii infracţiunii sau autorului angrenat în executarea faptei. 67 . 1. 1970. 1. Admiţând faptul că şi percepţia evenimentului de către martor se situează în categoria percepţiilor influenţate de stresul produs de săvârşirea unei infracţiuni. Criminalistică. Mihuleac. fidelă este o excepţie şi nu constituie regula. Ed. 1997. Cadrul general al ascultării martorilor 1. din punctul de vedere al percepţiei evenimentului ca etapă a formării declaraţiilor persoanelor. Între aceste momente. Iacobuţă. Bucureşti. Timp alocat: 1 h Bibliografie: 1. cel puţin din punct de vedere teoretic. în afara factorilor care pot influenţa calitatea percepţiei. factorii care pot denatura declaraţia. 1979. Această rezervă în aprecierea valorii declaraţiilor martorilor este impusă de faptul că erorile şi denaturările care apar în relatările subiecţilor martori. Evaluarea probei testimoniale. aceasta este prima ascultată. Iaşi. p. poziţia psihologică a martorului este favorizată. 3. în mod obişnuit. 255 şi urm. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Academiei Române. cauzele mărturiei de rea credinţta. Neagu.1. „Chemarea”. Deşi una dintre preocupările infractorilor este clandestinitatea. Bucureşti.

Martorii identificaţi cu prilejul cercetării locului faptei vor fi ascultaţi cu ocazia efectuării acesteia sau imediat după terminare. iar în cauzele în care învinuiţii se află sub puterea mandatelor de arestare preventivă provizorii. materializându-se prin dorinţa de a evita depoziţia prin încercarea de a convinge organul judiciar de inutilitatea prestaţiei sale. martorul le va evita cu tărie. Denaturarea declaraţiilor martorilor se poate explica prin distorsiunile care pot să apară în procesul formării declaraţiilor acestora de natură obiectivă. opinii. diferenţele individuale fiind datorate tipului memorial al martorului. avându-se în vedere aria extrem de largă a motivaţiilor acţiunilor umane. Cele mai frecvente motive ar putea fi sintetizate în modul următor: a) calitatea de martor într-un proces penal produce persoanei care urmează să aibă această calitate un disconfort psihic datorat. credem că ascultarea repetată după trecerea unui interval de timp de la prima ascultare. s-au făcut numeroase încercări de enumerare a principalelor cauze care pot determina mărturia de rea credinţă. Desfăşurarea procesului penal în două faze în care sunt implicate trei organe judiciare. Influenţa fenomenului de repetiţie poate fi mai evidentă la infracţiunile comise în cadrul comunităţilor mici unde un astfel de eveniment capătă o amploare deosebită. iar între momentul identificării martorului şi cel al ascultării pot exista de asemenea diferenţe de durată. Ascultarea martorilor imediat după identificarea lor este impusă şi de consecinţele pe care fenomenul de repetiţie îl poate avea asupra depoziţiei sale. 1. Fenomen datorat caracterului activ al psihicului uman. dar. fie la una mai îndepărtată de momentul percepţiei. Sistemul de apărare a martorului se declanşează. vor fi ascultaţi de urgenţă. cei propuşi de persoana vătămată prin actul de sesizare sau cu ocazia ascultării. fiind comentat de către toţi membrii. dar şi a persoanelor cu care a discutat. în primul rând. de îndată ce va fi posibil. atitudinii sale subiective. acesta se manifestă atât la persoana care încearcă să îşi explice singură ceea ce s-a întâmplat. Cauze care pot determina mărturia de rea credinţă În literatura juridică. situaţie în care. precum şi perspectiva judecăţii în căile de atac previzionează prezentări repetate în vederea ascultării. timp considerat ca pierdut. dar şi de etapa concretă sau stadiul efectuării cercetărilor. În acest sens.. deşi după logica faptelor el trebuie să perceapă anumite fapte sau împrejurări. se poate diferenţia cu dificultate ceea ce s-a perceput de ceea ce este aflat din zvon public. indiferent de nivelul de dezvoltare a simţului civic al persoanei ori de cel de dezvoltare culturală. cheltuieli nu întotdeauna rambursate. Cunoscând legităţile care guvernează uitarea şi influenţa factorului timp asupra mărturiei.2. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. care îi pot corecta percepţia iniţială. Organul de urmărire penală va avea cu greu posibilitatea unei opţiuni atât de largi şi relativ nedeterminate. precum şi venituri nerealizate. prin ascultarea martorului. susţinând că nu le-a 68 . completând propria informaţie atât cu informaţii percepute de ceilalţi. care fac ca momentul cel mai propice obţinerii mărturiei să se situeze fie la o dată mai apropiată. dar şi la cea care are posibilitatea de a discuta subiectul cu alte persoane. În această situaţie. o astfel de încercare are o valoare relativă.1. se pune problema influenţei pe care o are trecerea timpului în procesul formării declaraţiilor martorului şi a stabilirii momentului optim al ascultării. uneori solicitând durate de timp considerabile. interesului faţă de informaţiile percepute etc. trebuie menţionat că acestea nu acţionează uniform asupra persoanelor. cu ceilalţi martori oculari.8/1996 Identificarea martorilor este o activitate care are continuitate pe tot parcursul desfăşurării urmăriri penale. În condiţiile concrete de cercetare criminalistică a cauzelor penale şi ţinând cont de influenţa pe care o are trecerea timpului asupra mărturiei. se recomandă stabilirea amplorii discuţiilor avute. prin care faptele percepute sunt completate şi reconstruite logic. Deoarece este puţin probabil ca organul de urmărire penală să fie primul care să discute cu martorul pentru a putea aprecia corect cele relatate de către acesta. Martorul ocular schimbă impresii. constituie o posibilă soluţie în obţinerea unor declaraţii care pot realiza mai bine scopul urmăririi penale. propria personalitate interacţionând cu a celorlalţi. dar şi cu păreri ale acestora. normelor procedurale care îl obligă pe martor să se prezinte ori de câte ori este chemat în faţa organului judiciar care l-a citat. acţiunea sa în acest sens fiind dependentă atât de momentul identificării martorului. cu ocazia ascultării. dar destul de des se constată şi denaturări pe care le putem considera ca subiective.

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996
sesizat şi încercând să-şi motiveze lipsa informaţiei.
O variantă a acestei atitudini este cea a martorilor care sunt de acord să îşi facă depoziţia, cu
condiţia dea nu fi consemnată, de a nu şti nimeni că a declarat respectivele informaţii şi de a nu mai fi
chemat în faţa altui organ judiciar.
În ambele cazuri, organul judiciar va folosi întregul său arsenal pentru a convinge martorul de
importanţa mărturiei sale, dar nu îi va putea promite ca după consemnarea declaraţiei sale martorul nu
va mai fi chemat în faşa unui alt organ judiciar.
b) denaturarea mărturiei poate fi urmare a resentimentelor martorului faţă de infracţiunea
comisă sau faţă de autorul acesteia şi se manifestă prin exagerarea concomitentă cu diminuarea unor
împrejurări care se vor repercuta în mod invers asupra învinuitului sau inculpatului, în sensul că
împrejurările care i-ar fi favorabile nu vor fi relatate sau vor fi diminuate şi invers, în privinţa celor
defavorabile care vor fi exagerate. În această situaţie, explicarea consecinţelor pe care le poate avea
această poziţie asupra însuşi martorului şi învinuitului sau inculpatului se poate lovi de rezistenţa
acestuia, prin apariţia fenomenului de persistenţă în eroare sau de convingerea sa fermă că aşa s-au
întâmplat lucrurile. Dacă prin celelalte mijloacele de probă împrejurările declarate de către martor au
fost stabilite, aceste mijloace vor putea fi utilizate în orientarea martorului în formularea depoziţiei.
c) pentru infracţiunile comise în participaţie, în special în faza iniţială a cercetărilor când încă
nu s-a stabilit cu precizie calitatea fiecărui participant şi a persoanelor care nu au participat la
săvârşirea infracţiunii, perspectiva calităţii de învinuit va determina martorul să prezinte faptele
denaturate, diminuându-şi propria participare, dar şi pe cea a celorlalţi protagonişti. După clarificarea
tuturor împrejurărilor faptei, organul de urmărire penală va avea la îndemână suficiente argumente
pentru a convinge martorul în adoptarea unei atitudini sincere, relaxarea martorului în privinţa
perspectivei sale procesuale fiind pasul iniţial.
d) existenţa unor resentimente ale martorului faţă de organul judiciar sau persoana care îl
reprezintă, datorate unor raporturi anterioare sau altor motive, poate fi o cauză de modificare a
depoziţiilor care poate fi surmontată cu destulă dificultate de către martor şi organul judiciar. În cazul
în care organul de urmărire penală, în urma dialogului cu martorul, realizează faptul că problema nu
are perspectiva de a fi depăşită, el trebuie să se retragă urmând a fi înlocuit de un alt organ judiciar.
Una dintre variantele ascultării încrucişate o constituie ascultarea succesivă a persoanei de către două
organe de urmărire penală. Deşi nerecomandată, ascultarea succesivă de către două organe de urmărire
penală poate prezenta avantajul că, în faţa unuia dintre organele de urmărire penală, martorul poate
deveni mai cooperant, inspirându-i mai multă încredere şi atenuându-i resentimentele avute faţă de
celălalt. Retragerea organului judiciar în favoarea celui de-al doilea constituie şi un moment psihologic
favorabil următorului, fie şi numai prin aparenţa unei mici victorii asupra celui neacceptat.
e) sentimentul de teamă al martorului faţă de învinuiţi sau inculpaţi, de familia acestuia, de alţi
participanţi la săvârşirea infracţiunii lăsaţi în libertate, a propriei familii sau de alte persoane şi
convingerea sa că organul judiciar care îi solicită depoziţia nu-i va putea asigura protecţia în viitor
constituie o motivaţie serioasă pentru o declaraţie neconformă realităţii. Nu avem aici în vedere
posibilităţile de protecţie a martorilor pentru infracţiunile din sfera crimei organizate şi infracţiunile
grave, întrucât majoritatea martorilor sunt ascultaţi în cauze cu anvergură mai redusă. Din această
perspectivă, intensitatea temerii şi presiunea exercitată asupra martorului este mai mare în
comunităţile mici, dar în metropole posibilităţile de convingere sunt mult mai largi, dar şi mult mai
uşor de detectat. Teama martorului poate fi atenuată sau învinsă de către organul de urmărire penală
prin explicarea măsurilor care s-au luat sau cele de perspectivă, dar şi a posibilităţilor reale de protecţie
a martorului respectiv, stabilindu-se o modalitate concretă în acest sens.
f) martorul a fost ori urmează a fi stimulat într-o anumită modalitate şi declară ceea ce i se
cere de către persoana care este interesată de aceasta. În această situaţie, organul judiciar are în faţă un
potenţial învinuit, pe care în funcţie de informaţiile ori probatoriul în posesia căruia se află sau a
personalităţii martorului, îl va determina la o mărturie sinceră sau îl va asculta ca atare.
În toate aceste situaţii, utilizarea tacticii ascultării repetate şi a detalierii declaraţiilor vor putea
oferi organului de urmărire penală posibilităţi largi de obţinere a unor declaraţii sincere, dar şi de a
verifica susţinerile martorului şi a proceda în consecinţă.
Din această perspectivă, poziţia martorului în procesul penal este total diferită în raport cu cea
a învinuitului sau inculpatului care poate să recunoască fapta săvârşită sau să nu declare nimic ori îşi
poate reconsidera punctul de vedere, schimbând cele declarate ori nerecunoscându-le.
69

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996
Persoanei vătămate i se cere o justificare a unei eventuale schimbări de atitudine în declaraţii.
Martorul, în schimb, este obligat să declare tot ceea ce ştie, împrejurările despre care a luat cunoştinţă,
este ascultat sub prestare de jurământ şi, în principiu, nu îşi poate schimba declaraţiile.
Atât persoana vătămată, cât şi martorul poartă răspunderea celor declarate sub sancţiunea
denunţării calomnioase şi, respectiv, mărturiei mincinoase.
Rigoarea tratamentului martorului în procesul penal este justificată de consecinţele pe care le
are depoziţia sa asupra învinuitului, dar şi de rolul său în stabilirea adevărului ca scop al procesului
penal.

1.2. Elemente de psihologia mărturiei
a) Momentul psihologia al depunerii jurământului. Atenţia de care se bucură martorul în
procesul penal este reflectată şi prin reglementarea legală a ascultării acestuia, dar şi prin crearea prin
procedura penală a momentului psihologic al depunerii jurământului, act destinat, în primul rând,
prevenirii mărturiei mincinoase.
Momentul psihologic al depunerii jurământului îndeplineşte multiple funcţiuni:
- o funcţie informaţional-cognitivă, în sensul că martorului i se transmite să spună adevărul şi
să nu ascundă nimic din ceea ce ştie, prin aceasta indicându-i-se limitele legale ale mărturiei;
- o funcţie de avertizare-prevenire, în sensul că neîndeplinirea obligaţiei legalmente datorate
este susceptibilă de pedeapsa corespunzătoare infracţiunii de mărturie mincinoasă;
- o funcţie axiologică, în sensul că, prin jurământ, martorului i se cere să se refere la
împrejurările cu valoare de adevăr pe care le ştie;
- o funcţie juridică, în sensul că jurământul leagă pe martor de cauza în care acesta a depus
mărturia, iar, în calitate de participant la stabilirea adevărului, martorul va fi ţinut să răspundă penal
pentru relatările sale făcute cu rea credinţă care duc la inculparea sau disculparea nedreaptă a unor
persoane implicate într-o cauză penală.
Dacă acest moment este creat prin legea procesual penală, utilizarea lui cu eficienţa scontată
de legiuitor este problema organului de urmărire penală, care trebuie să îl adapteze la personalitatea
martorului pe care îl ascultă.
Atitudinea de respect şi sobrietate sau de solemnitate a jurământului, adaptat la nivelul de
educaţie civilă, cultural, religios şi al trăsăturilor personalităţii martorului va asigura sau nu eficienţa
acestui moment important al declaraţiei martorului.
b) Momentul psihologic al citării persoanei.
Încunoştinţarea martorului asupra datei şi organului judiciar în faţa căruia acesta urmează să se
prezinte declanşează o anumită stare emoţională, care poate fi accentuată semnificativ prin utilizarea
de către organul de urmărire penală a mandatului de aducere, în cazul urgenţei ascultării şi pentru
prevenirea schimbului de opinii între martori sau între martor şi alte persoane.
Pregătirea ascultării martorului, ca etapă menită să asigure buna desfăşurare şi rezultatul
acesteia, oferă organului de urmărire penală şi posibilitatea anticipării unor momente psihologice pe
care le va putea sau nu concepe, în raport cu situaţia în cauza pe care o cercetează.
Una dintre aceste posibilităţi o reprezintă stabilirea ordinii şi modalităţii de chemare a
martorilor.
De obicei, martorii sunt chemaţi prin citare sau mandate de aducere, succesiv, la intervale de
timp diferite, care să asigure desfăşurarea ascultării în condiţii optime de timp, evitându-se
suprapunerea orelor de chemare.
În funcţie de cele prevăzute în planul de cercetare a cauzei, martorii vor fi chemaţi în aceeaşi
zi sau în mai multe zile, în funcţie de numărul şi de urgenţa cu care se impune ascultarea lor.
Totuşi, în situaţia în care se apreciază că în cauza cercetată prezenţa la organul de urmărire
penală a mai multor sau a tuturor martorilor ar putea fi oportună se va apela la chemarea lor simultană.
Chemarea simultană nu înseamnă că ascultarea martorilor se va face cu toţi de faţă, ci în mod
separat, similar ascultării învinuitului sau inculpatului, dar ascultarea se va putea desfăşura simultan,
de către mai multe organe de urmărire penală, dacă situaţia o impune.
Prezenţa simultană a sediul organului de urmărire nu înseamnă că martorii vor fi lăsaţi
nesupravegheaţi, creându-se astfel condiţiile necesare apariţiei fenomenului de repetiţie.
Prezenţa mai multor martori la sediul organului de urmărire penală în acelaşi timp poate fi un
mijloc de prevenire a mărturiei mincinoase, niciunul dintre martori necunoscând conţinutul declaraţiei
70

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996
celuilalt şi astfel fiind creată nesiguranţa specifică şi cercetării învinuiţilor şi inculpaţilor care au
săvârşit infracţiuni în grup sau echipă.
În privinţa ordinii în care trebuie chemaţi martorii, aceasta poate fi stabilită numai cu condiţia
de cunoaştere a împrejurărilor care vor putea fi lămurite prin ascultarea fiecărui martor şi, mai
frecvent, cu ocazia repetării ascultării.
Chemarea unuia sau mai multor martori şi vizualizarea acestora de către învinuit sau inculpat
poate constitui şi o punere în practică a modalităţii tactice a întâlnirilor – surpriză, folosite în
ascultarea învinuitului sau inculpatului.
Tot din raţiuni ce vizează ascultarea învinuitului sau inculpatului, este posibilă chemarea mai
multor martori, simultan sau pe rând, atunci când se impune confruntarea între aceştia şi învinuiţi sau
inculpaţi ori între anumiţi martori sau prezentarea pentru recunoaştere.
Locul ascultării martorului poate fi utilizat şi el ca element care poate influenţa psihologic
mărturia.
Deşi locul ascultării persoanelor este, în mod obişnuit, la sediul organului judiciar, ascultarea
martorului într-un loc ales de organul de urmărire penală poate constitui un avantaj, al surprizei, în
cazul în care există temerea că martorul este tentat să declare mincinos sau, în cazul persoanelor
emotive, ca un element în plus în sprijinul stabilirii atmosferei propice ascultării martorului.
Locul ales de organul de urmărire penală poate fi domiciliul martorului sau un alt loc în care
martorul se simte sigur pe el, în raport cu scopul care se urmăreşte prin ascultarea în locul respectiv.
Alegerea unui alt loc de ascultare decât sediul organului judiciar poate fi utilă şi în cazul în
care organul de urmărire penală doreşte ca martorul respectiv să nu fie cunoscut, iar declaraţia lui să
fie păstrată în secret până în momentul respectării materialului de urmărire penală.

2. Desfăşurarea ascultării
Ascultarea martorului se va desfăşura urmând cele trei faze ale ascultării persoanelor, cu
menţiunea necesităţii stabilirii relaţiilor în care se află martorul cu învinuiţii sau inculpaţii, dar şi cu
persoana vătămată.
Verificările care se întreprind cu privire la persoana martorului, în special în cazul unui martor
important ale cărui declaraţii pot influenţa profund cauza cercetată, vor avea în vedere şi cele declarate
de către acesta cu privire la natura eventualelor lor relaţii cu persoana vătămată ori cu învinuitul sau
inculpatul, rezultatul acestora constituind un prim indiciu de sinceritate a martorului.
Atmosfera generală de ascultare a martorului trebuie să fie una de colaborare, organul de
urmărire penală trebuind să sesizeze momentele şi problemele care necesită intervenţia sa în ajutorul
unei expuneri cât mai complete a celor percepute.
Tactica ascultării martorului presupune folosirea unor procedee tactice asemănătoare cu cele
utilizate în ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor, cu scopul forţării capacităţii de redare a memoriei.
Ascultarea repetată, întâlnirile – surpriză, tactica complexului de vinovăţie, relatarea unor
aspecte de certitudine rezultate din probatoriul administrat şi care, în mod logic, trebuie sesizate şi de
martor, constituie opţiuni care vor fi avute în vedere de către organul de urmărire penală în raport cu
personalitatea martorului ascultat.
Depoziţia va urma firul logic şi cronologic al faptei pe care a perceput-o, pe parcursul acesteia
putând fi utilizate probele existente la dosar, dar numai în măsura în care acestea pot contribui la
reamintirea unor secvenţe.
În faza relatării libere, martorul nu trebuie limitat cu privire la timpul sau amploarea
declaraţiei, răbdarea organului de urmărire penală fiind uneori recompensată prin volumul şi
importanţa informaţiilor care i se furnizează.
Contradicţiile apărute cu ocazia relatării vor fi lămurite prin întrebări, în aceeaşi notă
dominată de dorinţa de a lămuri problemele, întrebările sugestive sau care presupun răspunsuri
alternative fiind excluse.
Etapa verificării depoziţiei martorului. Având în vedere importanţa pe care declaraţiile
martorilor o au în procesul penal, activitatea organului de urmărire penală nu trebuie considerată ca
încheiată în momentul consemnării şi semnării declaraţiilor, ci acesta constituie doar cel a trecerii în
etapa verificării depoziţiei martorului.
Verificarea relatărilor martorilor constituie o etapă obligatorie a ascultării şi trebuie realizată
cu minuţiozitate, în special pentru martorii consideraţi importanţi.
71

aparţinând reputatului jurist Philippe Quare. necunoscuţi ca atare sunt ascultaţi ca martori şi deformează adevărul ca urmare a tulburărilor şi handicapurilor personale”. -Ce procedee tactice sunt aplicate în ascultarea martorului? 72 .„întinderea şi fidelitatea unei mărturii judiciare se diminuează proporţional cu vechimea faptelor destăinuite”.„un mare număr de anormali. . cum sunt confruntările. Întrebări de evaluare: -Precizaţi câteva elemente specifice psihologiei martorului.8/1996 Procesul de verificare presupune şi alte activităţi. utilizarea tehnicii de detectare a comportamentului simulat şi nu numai. care sintetizând studiile criminologilor Vidal şi Magnol a concluzionat că: . ascultările sau reconstituirile. Şi după epuizarea tuturor posibilităţilor de verificare. activităţi care presupun uneori eforturi mai mari decât cele făcute de organul de urmărire penală cu ocazia ascultării.„un martor sincer se poate afla în eroare”. iar o minoritate poate avea dreptate împotriva unei puternice majorităţi”. . UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.„o mărturie integral fidelă este o excepţie”. . . organul de urmărire penală trebuie să aibă în vedere câteva idei de valoare referitoare la mărturiile judiciare.„valoarea depoziţiilor nu este proporţională cu numărul martorilor.

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996
Modulul XI.
Ascultarea învinuitului sau inculpatului

Unitatea de învăţare:
1. -Importanţa declaraţiei învinuitului sau inculpatului (importanţa, mărturisirea sau
recunoaşterea);
2. -Pregătirea ascultării învinuitului/inculpatului;
3. -Efectuarea ascultării;
4. -Ascultarea în prezenţa apărătorului.
Timp alocat: 1 h
Bibliografie:
1. N. Mitrofan, Psihologie judiciară, Ed Sausa, Bucureşti, 2000, p. 130;
2. Gr. Teodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactică şi Pdegogică,
Bucureşti,1972, p. 130;
3. C. Bulai, Drept penal român. Partea generală, vol I, Ed. Saua, Bucureşti, 1992, p. 164-165;
4. Alexandru Roşca, Metodologie şi Tehnici experimentale în psihologie, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, p.151 şi urm.
5. Tratat de tactica criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 90 şi urm.

1. Importanţa declaraţie învinuitului sau inculpatului şi valoarea ei în procesul penal.
Poziţia învinuitului sau inculpatului şi a părţii vătămate în procesul penal.
Învinuitul sau inculpatul este considerat subiectul primar al procesului penal, organele
judiciare fiind obligate să constate temeinic motivat că acesta a săvârşit fapta care formează obiectul
cauzei penale şi dacă este vinovat pentru acea faptă sau persoana în jurul căreia se răsuceşte ca o
spirală toată activitatea de administrare a probelor, ridicându-se treptat până ce se ajunge, în cele din
urmă, la stabilirea adevărului.
Reprezentanţii şcolii criminale pozitive au fundamentat teoretic poziţia pe care delincventul
trebuie să o ocupe în procesul penal, plecând de la necesitatea aplicării regulii delictului care include
aplicarea normei juridice penale de incriminare a faptei, cu consecinţe juridice, dar mai ales,
expansiunea acesteia asupra personalităţii delincventului.
Această poziţionare în procesul penal a delincventului este justificată de necesitatea
personalizării cuantumului iniţial, dar şi a celui de executare a pedepsei, întrucât după individualizarea
cuprinsă în sentinţă, delincventul vine predat la una dintre instituţiile prevăzute în sentinţă şi, deci,
vine supus unui tratament igienic, educativ, disciplinar, juridic şi economic care să răspundă cât mai
mult personalităţii sale, care să fie mai mult sau mai puţin adaptat vieţii sociale sau neîndreptat ori
nevindecat.
Prin această inovaţie metodică şi funcţională se realizează condiţii mai prielnice pentru o
eficacitate apărare socială împotriva criminalităţii şi o mai prevăzătoare educare socială a
delincventului.
Respectiva idee a generat numeroase preocupări, în sensul cunoaşterii personalităţii autorului
infracţiunii, jurişti, psihologici îndreptându-şi eforturile spre a putea determina cât mai exact care
trebuie să fie tratamentul personalizat al acestuia, neglijându-se astfel personalitatea persoanei
vătămate.
Mişcarea pentru afirmarea drepturilor fundamentale ale omului, prin grija de a proteja
drepturile şi interesele cetăţeanului faţă de intervenţiile etatice abuzive, a marcat evoluţia legislaţiilor
penale, instituind un sistem de garanţii procesuale, unanim reclamate, dar focalizate exclusiv sau
preponderent asupra infractorului.
Între calitatea de inculpat şi cea de parte vătămată în procesul penal există un dezechilibru care
este mai vădit în cazul infracţiunilor pentru a căror punere în mişcare a acţiunii penale este necesară
plângerea prealabilă a părţii vătămate, caz în care victima este iniţiatoarea şi susţinătoarea procesului
penal.
Acest dezechilibru este agravat şi de monopolul exclusiv al statului în promovarea şi
exercitarea acţiunii penale, disjuncţia acţiunii civile de acţiunea penală şi aplicarea unor sancţiuni
predominant punitiv-represive în defavoarea celor reparatorii.
73

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996
Pedeapsa aplicată autorului în urma condamnării lasă victima într-o situaţie mult defavorabilă
în raport cu cea pe care a avut-o înainte de săvârşirea infracţiunii, în sensul cheltuielilor pe care le-a
ocazionat procesul şi care rămân, în general, nerecuperate, dar şi cu privire la bunul sustras ori costul
îngrijirilor medicale necesitate pentru vindecare în urma suportării infracţiunii, fără a mai adăuga
consecinţele morale sau timpul aparent pierdut.
Dacă acţiunea civilă a fost disjunsă, în ciuda avantajelor oferite de existenţa unei hotărâri
penale, ea trebuie să facă faţă unor noi eforturi financiare ocazionate de procesul civil pe care îl va
putea câştiga, dar hotărârea pronunţată nu va avea nici un efect împotriva unei persoane lipsite de
bunuri.
Ca urmare a acumulării treptate a unor constatări, reflecţii şi opinii cu privire la rolul
victimelor în condiţionarea sau chiar în determinarea comportamentului infracţional, a apărut o nouă
ştiinţă, victimologia, având ca obiect studiul acesteia.
Cercetările şi opiniile din literatura juridică a ultimilor ani readuc în planul scenei penale
victima, căreia i se atribuie un rol sporit fie în desfăşurarea procesului penal, fie propunând soluţii
pentru dezdăunarea ei de către inculpat sau stat, reconstituirea rolului acesteia în procesul penal fiind
privită favorabil în literatura de specialitate europeană.

1.2. Importanţa declaraţiei învinuitului sau inculpatului
Obiectul ascultării învinuitului sau inculpatului îl constituie relatarea unor fapte sau
împrejurări de fapt referitoare la activitatea infracţională pe care a desfăşurat-o personale.
Ascultarea persoanei vătămate sau a martorilor are, în general, acelaşi obiect, respectiv
relatarea faptelor sau a împrejurărilor de fapt referitoare la activitatea desfăşurată tot de către învinuit
sau inculpat cu privire la fapta comisă.
În privinţa procesului de formare a declaraţiilor, nu există deosebiri esenţiale între momentele
de percepţie, memorare sau redare la persoanele ascultate, faptul că învinuitul relatează propria
activitate făcându-l să fie considerat ca un martor sui generis, martorul propriei activităţi, al propriei
cauze.
Învinuitul este considerat, ca găsindu-se în condiţii optime de percepţie şi memorare în raport
cu celelalte persoane ascultate în cadrul procesului penal şi, în consecinţă, posibila sursă a celor mai
ample şi fidele informaţii cu privire la activitatea desfăşurată.
Nivelul emoţiilor inerente comiterii unei activităţi cu grad de risc ridicat, ritmul alert al
succesiunii activităţilor, reacţia surprinzătoare a victimei, posibilitatea nu întotdeauna eventuală de a fi
surprins sau urmărit, atenţia îndreptată permanent spre o altă direcţie situează percepţia făptuitorului în
condiţii departe de a fi optime, cu consecinţele cunoscute în privinţa exactităţii sau fidelităţii
declaraţiei sale.
La infracţiunile săvârşite în condiţiile premeditării, există bune premise pentru reproducerea
fidelă a momentelor premergătoare săvârşirii faptei, iar în situaţia infracţiunilor săvârşite în mod
spontan, sub imperiul impulsului de moment, declaraţiile pot fi lacunare şi inexacte în privinţa acestor
momente.
Deci, mai apropiate de obiectiv, pot fi redare în declaraţii doar momentele care au precedat
săvârşirea infracţiunii şi nici aceasta întotdeauna în raport de condiţiile concrete.
Dacă în momentele arătate declaraţiile pot fi influenţate din cauza condiţiilor de percepţie sau
posibilităţilor de memorare, învinuiţii sau inculpaţii pot interveni asupra informaţiilor pe care le
relatează, conştient, prin posibilitatea legală pe care o au de a se apăra.
În aceste condiţii similare şi procesului de formare a declaraţiilor persoanei vătămate sau a
martorilor, declaraţiei învinuitului nu trebuie să i se acorde o premisă de valoare probatorie superioară
celorlalte declaraţii ale persoanelor ascultate în procesul penal, ele putând avea o valoare probatorie
deosebită numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări desprinse din ansamblul
probelor existente în cauză.

Mărturisirea sau recunoaşterea, scop al ascultării învinuitului sau inculpatului.
Doctrina, ca şi legislaţia mai ales din ţările occidentale folosesc expresia de „mărturisire a
inculpatului”, înţelegând prin aceasta „recunoaşterea de către inculpat a vinovăţiei sale”.
Într-adevăr, mărturisirea sau recunoaşterea are o dimensiune psihologică importantă pentru
toţi participanţii la procesul penal, inclusiv pentru organele judiciare.
74

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996
Mărturisirea învinuitului sau inculpatului într-o cauză în care probatoriul administrat este
incipient sau prea puţin relevant, iar identitatea autorului este relativ incertă va reda încrederea
organului judiciar în faţa căruia se află.
Dorinţa de a nu greşi este specifică oricărui om responsabil, iar în momentul mărturisirii, indiferent de
metodele pe care le-au folosit, cel puţin aparent, se simţeau justificaţi în faţa lui Dumnezeu şi a
oamenilor cu privire la cea ce urma să se întâmple, prin faptul că a mărturisit.
Ce poate determina pe un învinuit sau un inculpat să îşi recunoască fapta în condiţiile în care
în mod obiectiv această mărturisire va fi folosită în primul rând împotriva lui şi numai probabil ca
circumstanţă atenuantă în viitoarea hotărâre a unei instanţe de judecată?
Câteva variante de răspuns, după cum urmează:
a) nevoia de a-şi găsi pacea sufletească pierdută din cauza remuşcării, regretului, părerii de rău sau
mustrărilor de cuget;
b) nevoie de a explica şi a se explica, atunci când recunoaşterea este făcută în scop defensiv, cu
intenţia de a atenua consecinţele faptei;
c) mărturisirea provocată din raţiuni logice, atunci când infracţiunea săvârşită este evident probată, iar
nerecunoaşterea, pe lângă faptul că este inutilă, ar crea o discrepanţă între probatoriul administrat şi
atitudinea făptuitorului faţă de fapta comisă;
d) mărturisirea provocată din considerente strategice sau de apărare a altuia, când unul dintre
participanţi recunoaşte săvârşirea întregii acţiuni sau inacţiuni a laturii obiective, inclusiv acţiunile
celuilalt (celorlalţi) participant, făcută în scopul de a sustrage pe acela de la tragerea la răspundere
penală. Această mărturisire o întâlnim când sentimentele sau raporturile dintre participanţi sunt
apropiate din motive de rudenie sau altele, nefiind exclus interesul ca participantul rămas în libertate
să-l sprijine material pe timpul executării pedepsei;
e) mărturisirea poate fi făcută şi din cauza orgoliului sau vanităţii, când făptuitorul, prin recunoaştere,
vrea să îşi pună în valoare personalitatea de „profesionist” în domeniu sau pentru ca fapta sa să poată
fi cât mai bine mediatizată.
Dacă motivele arătate pot determina mărturisirea şi în cazul infracţiunii comise de autor unic sau în
coautorat, în cazul ultimei variante se mai poate adăuga ca motiv al recunoaşterii faptei şi teama de
ceea ce au declarat ceilalţi participanţi.
Acceptând ideea că mărturisirea inculpatului este adevăratul şi unic scop al interogatoriului, trebuie
menţionat faptul că, prin ea însăşi, aceasta nu are nicio putere legală decisivă în materie penală.
Mai mult, mărturisirea făcută încă de la prima ascultare sau pe tot parcursul urmăririi penale
nu obligă instanţa de judecată să ia act de ea, aceasta putând fi retractată pe tot parcursul procesului
penal, fără ca inculpatul să fie ţinut să îşi motiveze în vreun fel schimbarea de atitudine.
Judecătorul va aprecia în mod suveran probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în
faţa sa cu ocazia judecăţii, putând ţine cont şi de mărturisirea făcută pe parcursul urmăririi penale.
Mărturisirea va fi acceptată integral ca având valoare probatorie atunci când întreg conţinutul său de
informaţii esenţiale se coroborează cu restul probatoriului ori parţial, în măsura în care numai anumite
fapte sau împrejurări relatate se coroborează cu probatoriul administrat datorită caracterului ei divizibil
în raport cu mărturisirea reglementată de legislaţia procesual civilă.
Deşi mărturisirea este uneori decisivă în cercetarea criminalistică a infracţiunilor, încă de pe vremea
romanilor s-a înţeles că ea nu poate să fie absolut decisivă pentru existenţa infracţiunii, Pravila lui
Andronache Donici sfătuind la rândul ei judecătorii nici să nu creadă lesne aceluia ce de o dată
mărturiseşte că este vinovat, căci poate de frică şi de sfială să mărturisească pentru sine fapte ce nu le-
a făcut, recomandări pertinente şi în ziua de azi.

2. Pregătirea ascultării învinuitului sau inculpatului
Preliminarii. La cele trei organe judiciare implicate succesiv în ascultarea învinuiţilor sau
inculpaţilor, activitatea de pregătire a ascultării se focalizează asupra unor puncte comune, vizând
studierea minuţioasă a materialului cauzei şi a cunoaşterii personalităţii învinuitului sau inculpatului,
sub aspectul antecedentelor penale şi a unor eventuale date vizând starea familială şi de sănătate a
acestuia.
Pentru a aduce la un numitor comun datele privind cunoaşterea personalităţii învinuitului sau
inculpatului, apreciem ca utilă în perioada premergătoare prezentării sale la instanţă, în vederea
confirmării mandatului de arestare preventivă provizorie, ca acestuia să i se întocmească un profil
75

principalele întrebări care vor fi folosite. Învinuitul sau inculpatul poate fi ascultat în locul în care acesta se află. de ţinuta în care se prezintă organul judiciar. 3. Deci. pregătirea unei ţinute adaptate la personalitatea acestuia este un factor care nu trebuie neglijat. ascultarea se va efectua în locul în care acesta se găseşte. Cu respectarea regulilor generale de stabilire şi de formulare a acestora. procedeul tactic ce va fi utilizat cel puţin iniţial. starea materială a învinuiţilor sau inculpaţilor pentru infracţiunea de viol trebuie să sugereze că un costum cu cravată este purtat de o persoană dintr-o altă lume decât cea din care vin ei. modul în care acesta va reuşi să atragă pe învinuit sau inculpat la colaborare. atunci când învinuitul sau inculpatul se află în imposibilitate de a se prezenta în respectivul lor. Locul ascultării. iar redarea evenimentului este indicat să fie făcută cu respectarea cronologiei faptelor. putem remarca influenţa negativă pe care o poate avea apariţia rutinei. vârsta. Este de preferat ca utilizarea metodelor de detectare a comportamentului simulat să fie realizată în această etapă. de intimidare. fapt care se va reflecta în conţinutul declaraţiei. ostilă. ori de câte ori el se găseşte în imposibilitatea de a se prezenta pentru a fi ascultat în faţa organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. Ascultarea în sine va fi facilitată prin uşurinţa cu care se va opera cu întrebările. o astfel de ţinută se va dovedi ca fiind ostilă. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. dar. prezintă avantajul personalizării trăsăturilor caracteristice ale personalităţii delincventului. al căror mesaj poate fi recepţionat distorsionat de către învinuit sau inculpat. Etapa pregătitoare a ascultării este încheiată după ce au fost stabilite problemele esenţiale care trebuie să rezulte din ascultarea. la cel care urmează să fie ascultat şi la pregătirea ascultării de către organul judiciar care o va efectua. cât şi calitativ. mai ales. 76 . în aşa fel încât învinuitul sau inculpatul să le poate înţelege sensul şi să aibă posibilitatea de a răspunde corespunzător. Mediul. dar. este esenţială crearea atmosferei propice. umilire. aşa cum o ţinută modestă va face o proastă impresie celor din segmentul social al favorizaţilor. Prin urmare. Dacă ţinuta pe care o poartă organul de urmărire penală cu ocazia ascultării persoanei vătămate trebuie să răspundă anumitor rigori instituţionale. cu procedeele tactice a căror oportunitate de oportunitate va fi mai uşor de apreciat având în vedere experienţa în cercetarea acestui gen de infracţiuni. regula în privinţa locului de desfăşurare a ascultării o constituie sediul organului judiciar. care va depinde de locul în care aceasta se va desfăşura. cu ocazia ascultării învinuitului sau inculpatului. Pregătirea întrebărilor care vor constitui parte a planului de cercetare penală va fi uşurată atât din punct de vedere cantitativ. având o atitudine de revoltă. în sensul de a te îmbrăca ca un cerşetor când asculţi un învinuit de această condiţie. Efectuarea ascultării Pentru reuşita ascultării. tipologizarea învinuiţilor sau a cazurilor. Astfel. dimpotrivă. o primă evaluare a personalităţii învinuitului sau inculpatului însoţit de o verificare a declaraţiilor acestuia prin intermediul folosirii metodei de detectare a comportamentului simulat vor constitui documente de lucru utile pentru alegerea tacticii care se va folosi în ascultarea persoanei. o lume inaccesibilă şi. Cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească locul ascultării. trebuie subliniată necesitatea simplităţii lor. aspecte pe care organul judiciar trebuie să le domine. Ca dezavantaj al specializării. Ţinuta poate fi un element de apropiere psihologică între organul judiciar şi persoana învinuitului sau inculpatului ori. Întocmirea profilului psihologic al învinuitului sau inculpatului. ca etapă premergătoare ascultării sale. dar nici împins spre extrema contrară. deoarece repetarea declaraţiilor poate avea consecinţe negative. în condiţii de timp corespunzătoare unei ascultări de calitate. Pe fondul frustrărilor caracteristice preexistente. îndepărtare a acestuia încă de la primul contact. în acelaşi timp. improprie atmosferei necesare ascultării. Considerăm că trebuie evitate întrebările capcană sau viclene. în cazul ascultării învinuiţilor sunt necesare unele corecţii. punându-l în dificultate. menţionăm că acestea sunt identice cu cele prezentate cu ocazia ascultării persoanei vătămate.8/1996 psihologic. cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. care necesită un tratament corespunzător.

ascultarea învinuitului sau inculpatului devine fără sens pentru acesta. Întrucât în faza relatării libere intervenţia în expunerea învinuitului sau inculpatului a organului judiciar este nesemnificativă. . adaptat comunicării.organul de urmărire penală nu trebuie să se prezinte cu atitudinea celui care ştie tot. organul judiciar trebuie să explice învinuitului sau inculpatului încadrarea juridică a faptei. într-un handicap. Seriozitatea în realizarea a ceea ce s-a promis este deosebit de importantă atât pentru cazul care se cercetează. în general. câteodată. se va putea transforma. Atunci când învinuitul sau inculpatul foloseşte termeni de jargon.limbajul folosit de către organul de urmărire penală trebuie să fie la nivelul celui folosit de învinuit sau de inculpat. şi să îi dea posibilitatea de opţiune.organul judiciar care efectuează ascultarea persoanei întreprinde această activitate în scopul obţinerii unor informaţii cât mai complete cu privire la infracţiunea comisă şi. în nici un caz. precum şi să îi atragă atenţia că ceea ce se declară poate fi folosit împotriva sa. învinuitul sau inculpatul trebuie să fie cât mai relaxat. aceasta va fi întreruptă după ce prima declaraţie scrisă personal a fost luată şi s-a consemnat împrejurarea apărută cu ocazia ascultării. schimbului de idei.8/1996 Îmbrăcămintea caracterizează personalitatea fiecăruia. încadrarea juridică. el va fi întrebat care este semnificaţia pe care o dă acestora. organul de urmărire penală poate ajunge într-o poziţie în care stima interlocutorului său va fi vizibil scăzută şi o redresare în raportul de forţe va solicita eforturi deosebite. face acelaşi lucru şi o atitudine impresionantă pentru început. se abordează câteva aspecte caracteristice fazei întrebărilor şi răspunsurilor. Învinuitul poate fi lăsat să fumeze dacă este fumător sau chiar să bea o cafea ori un pahar cu apă minerală pentru a-l determina să uite locul în care se află şi pentru a-l stimula să se simtă în largul său. Pentru aceasta. dar şi pentru creditul viitor al organului de urmărire penală în raport cu persoanele care vor avea calitatea de învinuit sau inculpat. . pot fi avute în vedere câteva sugestii: . Trebuie avut în vedere faptul că. deoarece printr-un răspuns eronat acceptat. a locului în care sunt ascunse bunuri sau persoane etc. dreptul de a avea un apărător şi de a nu face nicio declaraţie. sens în care organul de urmărire penală va evita ca prin comportarea sa să îl intimideze sau să îl enerveze. astfel de promisiuni au fost făcute. Stabilirea cadrului adecvat ascultării. cu un învinuit sau inculpat inteligent. în scopul de a trage la răspundere învinuitul sau inculpatul pentru fapta comisă. În această situaţie. Ascultarea învinuitului sau inculpatului se desfăşoară în condiţiile unui interviu luat din surse incomode sau evazive şi ostile. întrucât. verificarea a ceea ce ştie este făcută. . iar mici retuşuri de moment vor putea fi un ajutor în realizarea scopului propus. chiar dacă terminologia îi este cunoscută organului judiciar. dar atitudinea care i se induce învinuitului sau inculpatului că se ştie totul despre el poate fi riscantă în ascultare. nu se folosesc termeni juridici sau tehnici. Referitor la comportarea cu învinuitul sau inculpatul în vederea stabilirii cadrului adecvat discuţiei. inclusiv prin prisma circumstanţelor atenuante sau agravante. fără suport probator. Pe parcursul ascultării. organul de urmărire penală trebuie să evite orice promisiune făcută în scopul de a obţine o recunoaştere sau pentru realizarea unor alte obiective ale cercetării (denunţarea altor participanţi.organul judiciar este obligat ca înainte de a începe ascultarea învinuitului sau inculpatului să îl încunoştinţeze despre fapta pentru care este cercetat. dar şi semnificaţia pe care o are declaraţia sa. Totodată. fără ca personalitatea organului judiciar să aibă de suferit. se poate sugera că la întrebarea pusă răspunsul este cunoscut. adică unor subiecţi care sunt. . atunci organul de urmărire penală va fi ţinut să le îndeplinească. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. în ciuda unei bune pregătiri a ascultării. şi acesta. aşa cum organul judiciar încearcă să cunoască cât mai bine personalitatea învinuitului sau inculpatului. dacă învinuitul sau inculpatul apreciază că în momentul ascultării nu-şi poate face apărarea. de control şi. necunoscuţi învinuitului şi nici cuvinte din argoul infractorilor. învinuitul sau inculpatul trebuie să precizeze durata de timp care îi este necesară pentru pregătirea apărării şi data când se va prezenta pentru ascultare. la rândul lui.pe parcursul ascultării. Pe parcursul ascultării vor fi puse întrebări la care răspunsul este cunoscut de organul judiciar. . intimidaţi de organul judiciar în faţa căruia se află şi care îşi fac griji asupra celor pe care le declară şi a succesiunii în timp a acestor 77 . de forţă al ascultării se deplasează pe terenul învinuitului sau inculpatului.). Dacă. În acelaşi timp. ci un limbaj simplu. dacă este crezut. în timp.pe timpul ascultării. şi centrul. şi pe parcursul ascultării colaborarea va fi redusă. totuşi. Situarea organului judiciar pe o poziţie superioară învinuitului sau inculpatului pe timpul ascultării va obstrucţiona transmiterea informaţiei între cei doi.

Pentru a-l determina să se angajeze în discuţia de fond. Atunci când declaraţia este lacunară sau neclară. organul de urmărire penală îşi va păstra atitudinea neutră. agitaţi. nemainecesitând întrebări. organul de urmărire penală trebuie să expună învinuitului sau inculpatului modul în care a înţeles cele expuse şi să-l lase să se explice. căutându-se semnificaţia pe care o au şi doar după ce aceasta este clară organul judiciar va pune altă întrebare. iar declaraţia sa este o simplă formalitate. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996 declaraţii în privinţa consecinţelor. iar dacă învinuitul sau inculpatul se angajează în discuţie. Pentru învinuiţii sau inculpaţii în stare de şoc. Organul de urmărire penală trebuie să pună atâtea întrebări până când întregul film al infracţiunii a fost reconstituit. dar manifestând prudenţă cu privire la cele referitoare la relaţiile de familie. În cazul în care ascultarea nu a putut fi pregătită suficient. de indiferenţă. va prejudicia calitatea activităţii şi va determina învinuitul sau inculpatul la un interes scăzut în furnizarea informaţiilor necesare soluţionării cauzei. Organul de urmărire penală va fi jovial sau prietenos adaptându-şi comportamentul şi înfăţişarea la personalitatea învinuitului sau inculpatului în scopul de a-l atrage de partea sa. caz în care ascultarea se încheie. dar a aşteptat o confirmare din partea acestuia. pe cât posibil. Se vor angaja discuţii pe subiecte de interes pentru învinuit sau inculpat subiecte rezultate în urma activităţii de cunoaştere a acestuia. de natură a-l face pe învinuit să întărească cele afirmate sau să le modifice în sensul adevărului. Discuţia se orientează apoi spre începutul evenimentului sau chiar către momentele dinaintea lui. minut cu minut. Organul de urmărire penală. Dacă există dubii cu privire la o împrejurare. surescitaţi. organul de urmărire penală poate face o pauză însoţită de un cuvânt dubitativ. şi nu …”. tulburaţi. prin întrebări. constituie greşeli care pot genera din partea învinuitului sau inculpatului atitudini nedorite. Nu se va trece la ascultarea propriu-zisă până în momentul în care organul judiciar nu consideră că atmosfera necesară a fost creată. ci cu întrebări generale şi chiar cu unele la care răspunsul este cunoscut. în sensul manifestării bucuriei din partea organului judiciar. va genera. întrucât va considera că s-a predat spunând ceea ce nu trebuie. O schimbare de atitudine. la rândul său. evitându-se. chiar în cazul unei vaste experienţe a organului judiciar. organul de urmărire penală va angaja discuţii străine cauzei. Pentru verificarea unora dintre elementele afirmate de învinuit sau inculpat după primirea unor răspunsuri. poate reconstitui întregul film al infracţiunii. Răspunsurile date de învinuit sau inculpat trebuie ascultate până la sfârşit. În cazul învinuiţilor timizi sau care refuză să dea declaraţii. fără a considera că prin numărul întrebărilor şi solicitarea unor lămuriri şi-ar pierde din autoritate sau poziţie. organul de urmărire penală trebuie să acţioneze în sensul calmării lor. arătând interes pentru răspunsurile primite care vor genera alte întrebări. o schimbare de atitudine din partea învinuitului sau inculpatului. după care. Faza de întrebări şi răspunsuri nu trebuie să înceapă cu întrebările a căror răspunsuri sunt cele mai importante pentru cauză. se vor pune întrebări biografice. se pun întrebări de genul „ce nu am înţeles este de ce aţi procedat aşa. şi declaraţia putând fi consemnată. prima sarcină a organului judiciar este aceea de a-l face să vorbească. pentru verificarea sincerităţii. trebuie să manifeste o atitudine liniară. în urma expunerii făcute de către învinuit sau inculpat. exercitarea dreptului la tăcere. ca şi când aceste răspunsuri le cunoştea. ameliorarea răspunsului sau chiar o încetare a colaborării. Convins că învinuitul sau inculpatul răspunde sincer. arătând în permanenţă interes pentru faptă şi făptuitor. organul judiciar va trece la întrebările de interes. Rutina manifestată cu ocazia ascultării învinuitului sau inculpatului. menţionând dialogul şi sugerându-i învinuitului sau inculpatului că este suficient de documentat. ea va fi completată. eventualele neclarităţi urmând a fi lămurite prin întrebări. calmând în permanenţă discursul şi încercând să obţină cât mai multe amănunte 78 . Aprecierea greşită a acestui moment sau graba de a se ajunge la el prin întrebări formale ale căror răspunsuri nu sunt ascultate. care ar putea consta în retractarea celor spuse. iar la primirea răspunsurilor dorite sau aşteptate. continuând să întrebe dacă acesta nu începe să declare din proprie iniţiativă. învinuitul sau inculpatul fiind invitat să povestească fiecare etapă pas cu pas. să ajungă la problemele de interes. Având în vedere atitudinea de neîncredere şi chiar ostilă a învinuiţilor şi inculpaţilor.

Pe parcursul ascultării. plecând de la refuzul de a face declaraţii sau de a le semna. pe cât posibil limbajul folosit de învinuit sau inculpat. stabilirea unei tactici corespunzătoare în ascultarea sa. manifestată prin lipsa de încredere în organele judiciare. Recidiviştii sunt. Învinuiţii sau inculpaţii care au comis infracţiuni de violenţă consideră că recunoaşterea faptei reprezintă principala piesă în acuzare. pregătindu-se la rândul lui pentru ascultare. la automutilare sau atacarea organului de urmărire penală. va preveni învinuitul sau inculpatul că problema necesită a fi notată pentru a fi verificată sau în alt scop. ca orice persoană în asemenea situaţie. conştient că vor fi dificil sau imposibil de verificat ulterior. pentru a facilita. Această verificare se face în scopul asigurării rigurozităţii consemnării. insistând în relatare asupra celor care nu au importanţă pentru cercetare. după ascultarea integrală a răspunsului. În cadrul acestui context general. dar care nu au nici un suport în probatoriul administrat. culori. în general. într-o măsură. în special cele de atitudine sau specifice claustrării cauzate de cercetarea în stare de arest preventiv. necesitând o atenţie sporită pe parcursul ascultării. cu ce erau îmbrăcaţi etc. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală dacă există dovada că apărătorul a fost 79 . UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996 cu privire la ceea ce s-a întâmplat în fiecare moment (ce au văzut. recidivistul are reprezentarea perfectă a perspectivelor sale judiciare. dar dacă totuşi aceasta se impune. deoarece şi unele dintre caracteristicile personalităţile delincventului recidivist sunt mai accentuate şi mai complex reprezentate. se menţionează câteva repere care caracterizează psihologia recidivistului în raport cu cea a infractorului primar. 4. caracteristice psihozei de detenţie. Recidivistul este perceput de membrii societăţii şi de organele judiciare ca un delincvent deosebit. Ascultarea învinuitului sau inculpatului în prezenţa apărătorului În cursul urmăririi penale. iar după o perioadă de claustrare. fapt care îi face să îşi nege cu încăpăţânare şi câteodată inexplicabil participarea la săvârşirea infracţiunii. În cadrul ascultării învinuitului sau inculpatului. pe care le detaliază. Cu ocazia consemnării declaraţiilor învinuiţilor sau inculpaţilor. În această situaţie. Pe parcursul ascultării. zgomote. mirosuri. Atitudinea recidiviştilor în confruntarea cu organele judiciare. încercări de negociere sau chiar de mituire. ireverenţioase. în general. elemente ale comportamentului recidivistului se poate constata şi la un infractor primar. acestea se manifestă prin tendinţa de a ascunde săvârşirea infracţiunii prin abordarea unei atitudini de falsă docilitate.). prezintă o gamă foarte largă de autoapărări. Nu în ultimul rând. iar declaraţiile pe care le va da vor purta încărcătura corespunzătoare unei strategii de apărare concepute în perspectiva folosirii ei atât în faţa primei instanţe. la recunoaşteri fără echivoc. Având în vedere experienţa de penitenciar. după care se consemnează şi se citesc învinuitului. dacă este posibil. organul de urmărire penală. împletită cu teama faţă de acestea. Ascultarea recidiviştilor necesită o pregătire aparte şi experienţă profesională mai bogată. nu îl sperie. Nota dominantă a personalităţii recidivistului este o accentuată neacceptare a colectivităţii şi percepţia socială falsă a celor din jur. Spre deosebire de infractorul primar. de interes comun. recidivistul caută să stabilească cu ocazia fiecărei ascultări probatoriul care ar putea fi folosit pentru incriminarea lui şi în ce măsură îl poate anihila sau îl poate transforma în dubiu. În mod concret. foarte periculos şi adesea irecuperabil. iar ipoteza condamnării. astfel ca fiecare declaraţie să fie personalizată. cercetaţi în stare de arest. dar şi pentru a se utiliza în conţinutul declaraţiei. dar datorită stării psihice în care se află declaraţiile lor pot fi neadevărate. apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi poate depune memorii. deşi neconvenabilă. fapt pentru care această activitate trebuie privită cu maximum de seriozitate. recidivistul va evita să dea răspunsuri clare cu privire la fondul problemelor. ei pot face mai uşor mărturisiri cu privire la faptele săvârşite. infractorii experimentaţi vor provoca organul judiciar prin manifestări de sfidare. cât şi în căile de atac. răspunsurile date pe parcursul ascultării se reverifică. cad în anumite stări de melancolie sau agitaţie. simţit. nu se iau notiţe.

consultanţa juridică acordată şi pledoaria în cazul dedus judecăţii. ea este efectuată înainte ca autorul să fi fost identificat şi. conform principiului potrivit căruia avocatul îndeplineşte atât o funcţie de interes privat. percheziţii şi autopsii. este mai puţin probabilă. prezentării pentru recunoaştere şi a altor activităţi. oferirea consultanţei juridice calificate presupune accesul la dosarul cauzei şi contactul cu învinuitul sau inculpatul. din cauza caracterului iniţial şi de urgenţă al acestei activităţi. de a-l sfătui. apoi. ocazii cu care poate face observaţii. deşi posibilă. prelungirea duratei arestării. la care se adaugă împrejurarea că. Participarea apărătorului din oficiu sau ales la cercetarea locului faptei. reconstituirii. existând dreptul de a formula cereri şi de a depune memorii. să existe învinuit sau inculpat în cauză. chiar înainte de prezentarea materialului. 80 . se pune problema prin ce mijloace va putea acesta asigura consultanţa juridică. avocatul având pe timpul audierii învinuitului sau inculpatului rolul unui controlor mut care ascultă. Apărătorul va avea acces la dosarul cauzei doar deodată cu învinuitul sau inculpatul pe care îl asistă. la o recunoaştere parţială. Dreptul inculpatului de a fi asistat de un apărător pe timpul interogatoriului este un drept consacrat în legislaţia franceză încă din anul 1789. mai mult contemplativ. considerăm că acesta este legat de dreptul de a nu face nicio declaraţie şi de posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării conferite învinuitului sau inculpatului. Dacă apărătorul nu a participat decât la asistarea învinuitului sau inculpatului. Dreptul de a asista clientul se limitează la două operaţiuni distincte. în consecinţă. dreptul de a asista al apărătorului este dependent de încuviinţarea dată de organul de urmărire penală care trebuie să aprecieze oportunitatea participării sale. precum şi la toate şedinţele de judecată. au fost propuse diferite modalităţi. cercetări la faţa locului. în majoritatea cazurilor. la nerecunoaşterea învinuirii care i se aduce sau la exercitarea dreptului de a nu face nicio declaraţie. apărătorul trebuie să se abţină de la orice intervenţie care i-ar putea perturba desfăşurarea. Dacă pe parcursul efectuării ascultării învinuitului sau inculpatului. În privinţa contactului dintre învinuit sau inculpat şi apărător. în măsura în care apărătorul a participat la efectuarea tuturor actelor de urmărire penală la care este îndrituit. Pentru participarea la efectuarea altor acte de urmărire penală. Ca alegere în apărare. urmând ca organul de urmărire penală să aprecieze oportunitatea soluţionării favorabile sau să respingă formulat cererea. Pentru a se asigura exercitarea asistenţei juridice. refuzul fiind consemnat. Dreptul de a-şi asista clientul învinuit sau inculpat constă în dreptul de a acţiona în interesul acestuia. nu se vor ridica probleme decât în privinţa actelor la care organul de urmărire penală i-a interzis asistarea. de a pleda pentru el şi de a-i susţine cauza. continuând cu fiecare ascultare în parte. cât şi una de interes public pusă în slujba adevărului şi a justiţiei. până la prezentarea materialului. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Învinuitul poate fi asistat şi cu ocazia efectuării percheziţiei. dar nu intervine. Această prezenţă a apărătorului cu ocazia ascultării învinuitului sau inculpatului poate fi condiţionată de acesta începând cu momentul primei ascultări. Pe parcursul urmăririi penale.8/1996 încunoştinţat de data şi ora efectuării actului. dar rolul său în modul de desfăşurare al acestor activităţi tactice este mai redus. momentul în care va avea acces deplin la întregul material administrat va fi cel al prezentării materialului de urmărire penală cât şi învinuitul sau inculpatul îl va putea accesa. permanent la arhiva instanţei de judecată. învinuitul sau inculpatul va putea opta la recunoaşterea totală a faptei. cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală şi. Dreptul de asistenţă al învinuitului sau inculpatului se referă în concret la posibilitatea participării apărătorului la efectuarea următoarelor acte de urmărire penală: ascultarea părţii pe care o apără. El poate lua cuvântul numai când este autorizat de magistrat. apărătorul pe parcursul urmăririi penale poate solicita accesul la unul sau la anumite acte de urmărire penală. inclusiv cea de a comunica materialele de urmărire penală. În privinţa accesului la întreg materialul cauzei. Totuşi. după sistemul procedural civil sau de a se pune la dispoziţia apărătorului şi a celorlalte părţi dosarul cauzei o anumită durată de timp al cărei debut să fie dependentă de stadiul procesului. ocazie cu care a putut deduce aspecte ale probatoriului administrat.

O mai bună cunoaştere a regulilor de tactică a ascultării persoanelor de către organele judiciare şi apărători. Dacă dreptul inculpatului arestat de a lua contact cu apărătorul său a fost recunoscut şi exercitat şi până la această dată şi inculpatului trebuie să i se asigure acelaşi regim. învinuitului trebuie să i se asigure posibilitatea pregătirii apărării. personalităţi din domeniul psihologiei şi psihiatriei au încercat să perfecţioneze clasificarea făcută de Hipocrate semenilor săi în cele patru categorii. contribuind astfel la îndeplinirea actului de justiţie şi la modernizarea acestuia. în timp. inclusiv prin demonstrarea celor susţinute prin elemente ale probatoriului administrat – în prejudiciul obţinerii mărturisirii sau recunoaşterii. Atitudinea pe care o va avea învinuitul în urma consultării sale cu apărătorul se va reflecta în conţinutul primei declaraţii scrisă personal de către acesta şi.8/1996 În condiţiile în care. pot fi. trebuie să remarcăm faptul că asistarea apărătorului în activităţile de urmărire penală constituie o realitate şi. Concluzionând. aceasta va fi din ce în ce mai consistentă. precum şi eventualele confruntări ori alte posibile activităţi. Ascultarea persoanelor este una dintre cele mai dificile activităţi din cadrul cercetării criminalistice. de asemenea. aceasta include şi posibilitatea de a lua contact cu apărătorul din oficiu sau ales în vederea stabilirii atitudinii pe care o va avea cu privire la învinuirea care i se aduce. în afară de garanţia suplimentară că activitatea s-a desfăşurat în conformitate cu legea şi cu respectarea regulilor de tactică criminalistică. Aceasta va reduce atât numărul ascultărilor care va urma. în condiţiile prevăzute de Legea nr. poate conferi prin consiliere şi o facilitate în desfăşurarea acestor activităţi. Procedeele de intervievare. pentru învinuit sau inculpat o experienţă psihică traumatizantă. Respectarea de către organul judiciar şi de către apărător a regulilor deontologice specifice fiecărei profesii se impune ca o necesitate pentru ambele părţi. Prin însăşi procedeele clasice de ascultare se creează un disconfort psihic al cărui nivel va fi în raport cu procedeul adoptat. în raport cu această atitudine. resentimente şi ostilitate printre acuzaţi.51/1995. În acest sens. înainte de a fi ascultat. întrucât tipul pur nu există. o largă bază de plecare în înfăptuirea cât mai corectă a actului de justiţie. cât şi conţinutul ascultărilor obligatorii. subminarea încrederii publice în sistemul justiţiei penale. se va putea atenua din reputaţia avută până acum din ceea ce înţelegem prin interogatoriu. precum şi respectarea codurilor deontologice specifice pot constitui. Prezenţa apărătorului la efectuarea activităţilor de urmărire penală. O strategie de apărare prin recunoaşterea învinuirii care i se aduce va uşura prima ascultare a învinuitului. chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna evidenţiate. constând în mărturii false. în interiorul organelor de urmărire penală sunt urmăriţi astfel de indicatori. De-a lungul timpurilor. precum şi evoluţia ascultării persoanelor spre un interviu – cu scopul aflării unei cantităţi cât mai mari de informaţie despre faptă şi făptuitori. cauze generatoare ale abuzului în cercetarea penală. dar şi cu propria personalitate a învinuitului sau inculpatului ascultat. Asistarea învinuitului sau inculpatului la activităţile de urmărire penală de către apărătorul ales sau din oficiu. manipulare şi coercitive. Studii statistice făcute pe un număr mare de persoane au arătat că relaţiile existente între tipul 81 . Bineînţeles că ascultarea persoanelor de către organele judiciare constituie pentru fiecare dintre acestea şi. în special. pot avea consecinţe negative. cu referire în special la ascultări. Nerespectarea obligaţiei apărătorului de a apăra interesele clientului său în mod onorabil şi în limita legii constituie o atitudine care poate atrage răspunderea disciplinară a acestuia. Dorinţa proprie de performanţă a unor organe de urmărire penală care se manifestă în scopul unei ascensiuni profesionale cât mai rapide. trebuie privită de organul de urmărire penală în lumina unui posibil avantaj. probabil. Prezenţa apărătorului în activitatea de urmărire penală. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. conştientizând faptul că relaţia iniţială într-o caracteristică biologică şi o trăsătură de personalitate nu putea să caracterizeze o persoană. deşi nu este acceptată fără rezerve. deşi legea procesual penală nu stabileşte un termen în care cercetările penale trebuie definitivate şi nicio clasificare a cauzelor în mai simple sau mai complexe. privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi a statutului profesiei de avocat. combină cu lipsa de specializare şi de experienţă. se va face pregătirea ascultării dirijate de către organul de urmărire penală la care va participa şi apărătorul învinuitului.

reperele furnizate de psihologie constituie bază a elaborării tacticilor de ascultare şi comportament în desfăşurarea activităţilor impuse de cercetarea criminalistică. cel mai greu de evaluat din punct de vedere al preciziei rezultatelor. concluzionându-se că specia umană.8/1996 fizic şi personalitate nu erau câtuşi de puţin atât de clare pe cât s-a crezut. în acelaşi timp. Prin studii laborioase şi îndelungate. fapt care a dus la întrebarea dacă metodele folosite corespund scopului de descoperire a personalităţii umane. Nivelul cunoaşterii personalităţii umane se repercutează în mod direct în activitatea de aflare a adevărului în procesul penal. Nici aceste dimensiuni nu au reuşit să satisfacă pretenţiile psihologilor de clasificare a infinităţii secvenţelor identificate în comportamentul şi manifestările umane. Pentru organul de cercetare penală. nu poate fi redusă la câteva categorii de clasificare. cu trepte de minim spre maxim pentru fiecare pereche. Constatându-se inaplicabilitatea acestor categorii s-a recurs la o nouă clasificare prin dimensiuni. întrucât este prea variată. s-au stabilit 32 de altfel de dimensiuni. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. făcând ca tactica ascultării persoanelor să poată fi apreciată ca cea mai dificilă întreprindere din cadrul acestuia şi. Întrebări de evaluare: -ce prevederi tactice sunt aplicabile în cazul ascultării învinuitului sau inculpatului? -care este valoarea probantă a declaraţiei? -ce intrebări se pun învinuitului/inculpatului? 82 .

Criminalistică. Actami. clasificarea şi importanţa percheziţiei Noţiunea şi scopul percheziţiei Una dintre cele mai vechi metode de găsire a unor bunuri. Noţiunea şi scopul percheziţiei. 169. Întrucât în Codul de procedură penală nu există o definiţie a percheziţiei. pen. Bucureşti. valori sau înscrisuri. Percheziţia. dar. 6. scopul. este aceea conform căreia percheziţia este activitatea de urmărire penală şi de tactică criminalistică ce constă în căutarea asupra unei persoane. Primele măsuri luate. Importanţa acestei activităţi. proc.8/1996 Modulul XII. Noţiunea şi importanţa ridicării de obiecte şi inscrisuri. valori sau înscrisuri cu ajutorul cărora se va asigura recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Paideea. C. Bucureşti. 5. se ridică de la persoana fizică sau juridică la care se găsesc. deşi a fost invitată să le prezinte sau să le predea. 4. 2. Prin percheziţie pot fi descoperite persoane care se sustrag urmăririi penale sau executării pedepselor ori au evadat. Pregătirea percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi inscrisuri. dar şi pentru a se face dovada că ele sunt deţinute de către persoana la care s-au găsit. au fost însumate în ceea ce numim tactica cercetării locului săvârşirii infracţiunii şi percheziţia. valorilor sau înscrisurilor a căror experienţă sau deţinere este tăgăduită.1 C. teoria a încercat definirea acesteia. 2. 9. 2001. Ed. ridicarea de obiecte şi de înscrisuri Unitatea de învăţare: 1. rezultă că percheziţia se va efectua atunci când există un obiect sau înscris ce poate servi ca mijloc de probă şi că acesta s-ar afla în posesia unei persoane fizice sau juridice care. Prin stricta interpretare a art. p. Poate fi considerată şi ca un procedeu prin care se caută anumite lucruri. Dacă activitatea de căutare a unor categorii de urme necesită din partea celui care o execută anumite cunoştinţe referitoare la modul în care acestea se prezintă. Percheziţia constă în căutarea asupra persoanei. p. Criminalistică. dar care nu include ca loc al căutării şi autoturismul. 8. cum se formează şi evoluează şi pe această bază ce interpretare i se poate da mesajul lor. a obiectelor. p. 4. în vederea descoperirii şi administrării probelor necesare soluţionării juste a cauzelor penale. Tratat de drept procesual penal. Tratat de criminalistică. în autoturism ori în locurile deschise publicului. Deplasarea şi pătrunderea echipei la locul percheziţiei. O definiţie asemănătoare. ca activitate de căutare a unor bunuri. cunoştinţe care. în locuinţă sau locul ei de muncă ori în locurile deschise publicului. valori sau înscrisuri. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. 100 aln. a obiectelor. 7. pot fi identificate şi bunuri. obiecte ţi înscrisuri ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. 3. este percheziţia. Noţiunea. precum şi atunci când pentru descoperirea şi strângerea probelor instanţa de judecată o dispune. iar în cat de descoperire. 1997. Timp alocat: 1 h Bibliografie: 1. O altă definiţie stabileşte că percheziţia este un act procedural constând în căutarea şi ridicarea 83 . rezultând mai multe formulări. Suciu. cu aceeaşi ocazie. 540 1. Volonciu. Bucureşti. Em. Ed. au avut o evoluţie finalizată cu stabilirea unui cadru legal. chiar în afara sistemului judiciar. prin acumulare şi diversificare. Ed. Didactică şi Pedagogică. în timp. Didactică şi Pedagogică. Ed. Stancu. Fixarea rezultatelor percheziţiei şi ridicării de obiecte şi înscrisuri. 1976. 3.. tăgăduieşte deţinerea sau posesia acestuia ori refuză să îl predea la cererea organelor judiciare. p. Mircea.502-503. Bucureşti. I. dar şi a unei tehnici care i sa aplică în efectuare. în locuinţa sau locul ei de muncă. 1972. 165. în vederea descoperirii şi administrării probelor necesare soluţionării juste a cauzelor penale. valorilor şi înscrisurilor a căror existenţă ori deţinere este tăgăduită. Clasificarea percheziţiei. în scopul recuperării acestora. Desfăşurarea propriu-zisă a percheziţiei. N.

a locurilor în care acestea pot fi ascunse. . din activitatea de strângere a mijloacelor de probă cunoscute şi de descoperire a altor mijloace de probă. secretul corespondenţei sau libertatea individuală). percheziţiile pot fi împărţite în mai multe categorii: . . obiecte care prezintă importanţă pentru descoperirea împrejurărilor infracţiunii sau pentru demascarea infractorului ori „ o activitate tactică desfăşurată de organele judiciare în scopul descoperirii şi ridicării obiectelor. în vederea descoperirii şi administrării probelor necesare unei juste soluţionări a cauzelor penale. specifice fiecăreia. . percheziţia se clasifică în percheziţia locurilor deschise şi percheziţia locurilor închise sau a spaţiilor locuite. .după calitatea persoanelor participante. fără a pierde din vedere faptul ca întreaga activitate să se desfăşoare în condiţiile şi formele prevăzute de lege. persoanele care vor participa etc. acesta să se afle în posesia a suficiente date cu privire la existenţa şi caracteristicile obiectelor. înainte de a lua decizia efectuării percheziţiei. dar şi percheziţii la care alături de acestea vor lua parte şi specialiştii din diferite domenii necesari descoperirii unor anumite categorii de bunuri. dar constituie. privite însă din prisma unor particularităţi tactice. sunt percheziţii efectuate la o singură persoană sau mai multe persoane.. în ultimul caz acestea putând fi executate simultan. Clasificarea percheziţiilor are utilitate din punct de vedere practic prin existenţa unor metode de cercetare diferite. constând în căutarea în locuinţă sau asupra unei persoane. documentelor sau a diferitor valori ce prezintă importanţă pentru cauza cercetată. valorilor sau înscrisurilor a căror experienţă sau deţinere este tăgăduită. asupra personalităţii persoanelor urmărite ori a celor care deţin bunurile vizate. a corpurilor delicte. precum şi a descoperirii persoanelor care se ascund răspunderii penale. a înscrisurilor cunoscute sau necunoscute organului judiciar şi care pot servi la aflarea adevărului aceasta făcând parte din procedeele de investigaţie. Importanţa percheziţiei Indiferent de felul ei.în funcţie de numărul de persoane care urmează să fie percheziţionate. mijloacele necesare. din anumite locuri sau de la anumite persoane.după numărul persoanelor la care se efectuează percheziţia. şi o oarecare imixtiune în drepturile fundamentale. percheziţia trebuie să se desfăşoare în strictă conformitate cu dispoziţiile legale.după temeiul legal. ale cetăţenilor (inviolabilitatea domiciliului. Aceste considerente impun organului judiciar ca. la locul ei de muncă ori în locurile deschise publicului etc. urmând ca apoi să stabilească procedeele tactice de efectuare în concret a percheziţiei. Constituie un act de urmărire penală prin care se caută şi se ridică. . aceasta din urmă fiind întâlnită în special la infracţiunile săvârşite în participaţie. la locul de muncă sau în locurile publice. percheziţia reprezintă un mijloc eficient de descoperire a obiectelor. constituţionale. Clasificări Deşi din punct de vedere procesual penal se recunoaşte existenţa a două categorii de percheziţii (cea domiciliară şi cea corporală). restrângerea drepturilor şi libertăţilor persoanei percheziţionate făcându-se numai dacă şi în măsura în care situaţia o impune. pot exista percheziţii efectuate în baza autorizaţiei emise de procuror. uneori. iar. a obiectelor. Percheziţia reprezintă o activitate de urmărire penală şi de tactică criminalistică. domiciliară. valori sau înscrisuri.avându-se în vedere locul efectuării percheziţiei. valorilor sau înscrisurilor căutate. o constrângere temporară a dreptului de folosinţă asupra unei clădiri sau terenuri. în acelaşi timp. Literatura de specialitate remarcă faptul că importanţa percheziţiei este determinată de rolul 84 . ea poate fi individuală sau de grup.după natura locului în care se efectuează. valorilor şi înscrisurilor de mare importanţă în evidenţierea vinovăţiei infractorului. Ca activitate tactică. se distinge percheziţia corporală. putem delimita percheziţii la care participă numai organele de urmărire penală. momentul propice efectuării. dar şi percheziţii la care participă numai organele de urmărire penală. percheziţii efectuate în baza consimţământului scris al persoanei percheziţionate şi percheziţii efectuate în caz de infracţiune flagrantă.8/1996 unor obiecte care conţin sau poartă urme ale unor infracţiuni. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.

valoarea sau înscrisul. cât şi pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorului. precum şi a identificării autorului. pe când cel al cercetării locului faptei este focalizat de descoperirea şi ridicarea urmelor. precum şi găsirea persoanelor dispărute de la domiciliu. Cercetarea locului faptei se deosebeşte de ridicarea de obiecte şi înscrisuri. înscrisuri sau valori necesare cauzei concrete aflate în cercetare sau judecată. percheziţia constituie un procedeu auxiliar de descoperire şi strângere a unor mijloace de probă în vederea atingerii scopului acestuia. găsirea obiectelor procurate cu ajutorul sumelor de bani sau a bunurilor însuşite prin aceasta. obiectul. Este o instituţie de sine stătătoare şi nu trebuie confundată cu percheziţia. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri se deosebeşte de percheziţie prin următoarele: Scopul percheziţiei este acela dea se descoperii obiecte care poartă urmele infracţiunii. precum şi de percheziţie prin scopul pe care şi le propune. 2. În cadrul procesului penal. Totodată. iar alteori care nu au nicio legătură cu cauza penală care se cercetează. implicând pătrunderea în cele mai intime detalii ale vieţii personale şi de familie. Scopul ridicării de obiecte şi înscrisuri este mult mai restrâns în comparaţie cu cel al percheziţiei. pe când în cazul ridicării de obiecte şi înscrisuri. obiecte care au fost folosite sau destinate să servească la săvârşirea infracţiunii. inculpatului sau părţii civilmente responsabile care urmează a fi indisponibilizate pentru asigurarea recuperării pagubelor materiale cauzate prin infracţiune. descoperirea unor bunuri deţinute contrar legii. precum şi orice alte obiecte sau înscrisuri necesare pentru aflarea adevărului în cauza cercetată sau judecată. conservarea mijloacelor de probă descoperite cu prilejul desfăşurării percheziţiei. numărându-se printre cele mai delicate întreprinderi desfăşurate de organele de urmărire penală. la obiecte care pot fi purtătoare de urme. relevare. pentru descoperirea altor mijloace de probă decât cele căutate. percheziţia se prezintă ca o activitate deosebit de complexă şi dificilă. câteodată. înscrisuri sau valori necesare probării activităţii infracţionale. adică cel de cunoaştere nemijlocită la locul faptei. al descoperirii. dar nici cu activitatea de căutare. deşi aceasta se poate face cu obiectul care o poartă ca procedeu de ridicare şi nu ca 85 . a victimelor sau chiar a făptuitorilor. Percheziţia reprezintă o activitate cu pondere deosebită în instrumentarea cauzelor penale. referindu-se doar la obiectele şi înscrisurile care au folosit ori au fost destinate săvârşirii infracţiunii. Noţiunea şi importanţa ridicării de obiecte şi înscrisuri Ridicarea de obiecte şi înscrisuri este activitatea prin intermediul căreia organul de urmărire penală sau instanţa de judecată asigură obiectele şi documentele care pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. de găsirea obiectelor rezultat al infracţiunii. de găsirea obiectelor rezultat al infracţiunii. percheziţia este un act evident de constrângere. care intervine în cazul negării deţinerii bunului ori refuzul de a-l preda şi care aparenţa unei sancţiuni a respectivei negaţii ori a refuzului. câteodată necunoscute iniţial organului de urmărire penală. Scopul ridicării de obiecte şi înscrisuri sau al percheziţiei se referă în primul rând. locul sunt de la început cunoscute. Percheziţia se referă la orice obiecte. şi priveşte strict obiecte. fixare şi ridicare a urmelor desfăşurată cu ocazia cercetării faptei. precum şi pentru ascultarea martorilor oculari. descoperirea învinuiţilor sau inculpaţilor care se sustrag da la urmărirea penală sau judecată. valorilor proprietate a învinuitului.. fixării şi ridicării urmelor create cu ocazia săvârşirii infracţiunii. în majoritatea dosarelor organele de urmărire penală recurgându-se la această activitate atât pentru descoperirea de obiecte. acţionându-se asupra unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei. Activitatea de căutare a obiectelor şi înscrisurilor sau persoanelor pe timpul percheziţiei nu vizează întotdeauna obiecte precis determinate al căror deţinător şi loc de depozitare sunt cunoscute ca în cazul ridicării de obiecte şi înscrisuri.8/1996 său decisiv uneori în soluţionarea cauzelor penale prin obţinerea de probe absolut necesare stabilirii faptelor sau împrejurărilor în care a fost săvârşită o infracţiune. a cadavrelor sau a părţilor din acestea. înscrisurile sau obiectele care poartă urmele faptei comise. persoana şi. terenurilor ş. În raport cu ridicarea de obiecte sau înscrisuri care precede un act voluntar a celui care predă bunul. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. descoperirea bunurilor. în dreptul de proprietate asupra imobilelor. dar şi a celor pe care persoanele în cauză la predau de bunăvoie la cererea organelor judiciare. obiectele rezultat al acesteia.a. ori a condamnaţilor evadaţi.

În privinţa întinderii locului în care se află obiectele care trebuie ridicate sau care constituie suprafaţa de căutare în cazul percheziţiei şi cercetării locului infracţiunii. cât şi percheziţia. se cunoaşte obiectul căutat. este. precum şi o mare capacitate de analiză şi sinteză. adică la repartizarea sarcinilor de cercetare şi de4 pază a 86 . percheziţia aflându-se la mijlocul acestora. Dacă în cazul ridicării de obiecte şi înscrisuri se cunoaşte persoana şi. persoana care îl deţine şi. Fiecare formă a percheziţiei va parcurge în desfăşurarea ei trei etape principale: luarea măsurilor preliminare. Aspecte referitoare la pregătirea percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri Preliminarii Reuşita percheziţiei implică. pe când percheziţia se va efectua numai după începerea acesteia. premergătoare percheziţiei. cele trei instituţii pot fi reprezentate prin trei cercuri concentrice. Situaţia existenţei sau inexistenţei urmelor în cazul cercetării locului faptei. o mare putere de concentrare şi stabilire a atenţiei. câteodată şi locul unde este amplasat. percheziţia. Înseamnă a vedea şi examina atent. stabilirea momentului începerii percheziţiei. studiere. locul în care se găseşte obiectul căutat. nerealizarea obiectivelor propuse. cunoaşterea locului ce urmează a fi percheziţionat şi a persoanelor care îl utilizează. ca proces psihic. pot fi executate şi pe parcursul actelor premergătoare în vederea începerii urmăririi penale. în general. de la caz la caz. luarea unor măsuri de natură a-i atribui un caracter organizat. între mică şi imensă. Observarea. uneori. din punctul de vedere al psihologiei organului judiciar. Sub aspectul desfăşurării lor. în care cercul central îl reprezintă ridicarea de obiecte şi înscrisuri. a direcţiona atenţia spre o percepţie mai amplă şi mai fidelă a obiectelor sau urmelor căutate. asigurarea mijloacelor tehnice necesare şi a modalităţilor de a pătrunde în locuinţa percheziţionatului. pentru realizarea scopului propus. Atât cercetarea la faţa locului. însă scopul cercetării este tocmai acela de căutare. necesită un simţ de observaţie bine dezvoltat. iar cel marginal cercetarea locului faptei. pe când la percheziţie aceste repere nu sunt întotdeauna foarte precis determinate. 3. înainte de a se proceda la începerea acesteia. dar şi să respecte unele reguli destinate prevenirii oricărui incident care s-ar putea ivi pe parcursul desfăşurării activităţilor sau unor obiecţii ulterioare. în schimb. Pe timpul efectuării percheziţiei sau a cercetării locului faptei. o intenţie rapidă. total necunoscută organului de urmărire penală. nu este delimitată iniţial şi poate să varieze. activitatea de ridicare de obiecte şi înscrisuri. se execută. Lipsa de pregătire sau superficialitate în efectuare pot avea consecinţe dăunătoare pentru cauză: imposibilitatea efectuării percheziţiei. fixare şi ridicarea acestor urme. La ridicarea de obiecte şi înscrisuri. descoperirea mijloacelor materiale de probă putând fi realizată doar printr-o organizare atentă şi o pregătire riguroasă a întregii activităţi. adică stabilirea obiectivelor percheziţiei. pierderea unor mijloace materiale de probă necesare aflării adevărului. stabilirea participanţilor la percheziţie. înseamnă mai mult decât a privi pur şi simplu ceva.8/1996 ţintă a activităţii. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. dar totuşi determinată de folosinţa exclusivă a unei persoane. practic. organul de urmărire penală trebuie să adopte o anumită conduită tactică comună tuturor actelor procesuale desfăşurate. Dacă repetarea cercetării la faţa locului constituie o excepţie. unic pentru toţi. Pregătirea temeinică a percheziţiei se impune cu atât mai mult cu cât acesta reprezintă o activitate de echipă în care sunt implicate mai multe persoane care acţionează în vederea atingerii aceluiaşi scop. precum şi cea de cercetare la faţa locului. o a doua etapă se referă la efectuarea propriu-zisă a percheziţiei. Examinarea minuţioasă şi observarea atentă întemeiată pe raţionamente riguroase reprezintă reguli de bază în desfăşurarea acestor activităţi. dar şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri. Limitele spaţiale ale locului săvârşirii faptei sunt date de suprafaţa purtătoare a urmelor infracţiunii care. pe o suprafaţă mai mare. în general. repetarea percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri poate fi făcută până la realizarea scopului lor.

prieteni. precum şi de caracteristicile lor de construcţie. unele obiecte putând fi apoi ascunsă separat sau asamblată sub forma altor obiecte. De regulă. unele obiecte care pot fi ascunse cu greu şi care nu au o valoare prea mare fiind deseori distruse sau ascunse în locuri îndepărtate. pasiunile sau viciile acesteia. prin prisma raporturilor existente între cei la care se referă. evitându-se alertarea persoanelor vizate. fapt care nu diminuează rolul pregătirii acestei activităţi. în primul rând. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. cu colegii de serviciu ş. la caracteristicile de construcţie sau topografice. Pentru a sta şa baza convingerilor organelor judiciare. aceasta să se soldeze cu un eşec. obiectele căutate fiind ascunse la domiciliul sau locuinţa rudelor sau prietenilor apropiaţi ai persoanei percheziţionate. unităţi comerciale sau de deservire. de la cunoştinţe. cu vecinii. fapt ce presupune că organul judiciar are o reprezentare suficient de clară asupra naturii obiectivelor şi înscrisurilor căutate. viaţa sa de familie. Este important să se cunoască destinaţia şi valoarea obiectelor căutate. înregistrări muzicale). de posibila lor distrugere sub influenţa nocivă a anumitor factori de mediu.a. raporturile sale cu ceilalţi membri ai familiei. În vederea obţinerii informaţiilor necesare cunoaşterii locului percheziţionat. de conducerea unităţii sau de colegii de serviciu ai persoanei percheziţionate. se va proceda cu maximă discreţie. există numeroase situaţii în care obiectele căutate nu sunt cunoscute cu exactitate sau pot fi cunoscute obiecte total necunoscute iniţial. agenţi economic. profesia şi funcţia exercitată. obiectele căutate fiind ascunse la domiciliul persoanei. se ţine seama dacă locul percheziţiei este închis sau deschis. astfel conturându-se finalitatea urmărită prin efectuarea percheziţiei. Cunoaşterea persoanei Pentru cunoaşterea persoanei trebuie avute în vedere datele în legătură cu personalitatea acesteia. acestea putând fi furnizate de organele locale ale administraţiei publice. În practică. Determinarea cu precizie a scopului percheziţiei se face în funcţie de infracţiunea cercetată. Informaţiile necesare unei bune cunoaşteri a persoanei percheziţionate.. Natura infracţiunii în legătură cu care se efectuează percheziţia reprezintă întotdeauna un indiciu important cu privire la felul obiectelor sau înscrisurilor căutate. a oricărui produs al faptelor investigate sau a obiectelor folosite la săvârşirea infracţiunii. la examinarea detaliată şi fixarea rezultatelor obţinute în urma percheziţiei. prietenii sau chiar vecinii acesteia. vecini. Informaţii asemănătoare trebuie obţinute şi atunci când ridicarea de obiecte sau înscrisuri sau percheziţia urmează a fi efectuate în sediile unor persoane juridice. persoana percheziţionată fiind nevoită să ţină seama de volumul obiectelor. Importanţa acestor informaţii rezidă în posibilitatea ca. Caracteristicile obiectelor căutate prin percheziţie determină natura locului în care pot fi ascunse. toate aceste informaţii trebuie verificate. de materialul din care acestea sunt fabricate. indiferent dacă acestea sunt membrii de familie sau chiriaşi şi ale rudelor sau prietenilor cu care persoana percheziţionată întreţine relaţii strânse şi pe care le vizitează mai des. Stabilirea obiectivelor Precizarea scopului percheziţiei în raport cu cauza cercetată presupune atât o reprezentare exactă a rezultatului acesteia. relaţiile pa care la întreţine cu diverse alte persoane. aceasta să se soldeze cu un eşec. îndeosebi cu prietenii apropiaţi. muncile din gospodărie şi alte activităţi pe care la desfăşoară în calitate de amator (mecanică. cunoştinţele. asemenea celor care privesc locul desfăşurării percheziţiei pot fi obţinute de la autorităţile publice. gradul său de cultură. a treia etapă. la persoanele care locuiesc sau care au acces în spaţiul percheziţiei etc. de la conducerea unităţii în care îşi desfăşoară activitatea sau de la colegii săi de serviciu. Aceste 87 . Vor interesa persoanele care locuiesc împreună cu cel percheziţionat. cât şi o cunoaştere temeinică a tuturor datelor şi materialelor cauzei.8/1996 obiectelor găsite sau a persoanelor căutate. fotografiere. Cunoaşterea locului Cunoaşterea prealabilă a locului în care urmează să se efectueze percheziţia se referă în general la dispunerea şi destinaţia locului.

În aceste situaţii. putem afirma că alegerea momentului propice percheziţiei se va face în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte. indiferent dacă percheziţia are loc în aceeaşi localitate sau în localităţi diferite. tocmai pentru a nu compromite realizarea scopului urmărit. cât şi cooperarea persoanelor participante la efectuarea ei. se apelează. Sunt cazuri când precizarea timpului efectuării percheziţiei presupune nu numai alegerea celui mai potrivit moment. din perspectiva investigaţiei criminalistice. ci şi sincronizarea operaţiilor de percheziţionare. infractorul având timp să-şi ia toate măsurile de precauţie pe care le crede necesare. Este cazul percheziţiilor simultane. alarmându-l pe infractor şi făcând astfel ca o repetare eventuală a percheziţiei să poată fi făcută în condiţii mult mai grele. Uneori însă. în diferite locuri şi la toate persoanele. percheziţia trebuie amânată. de necesitatea efectuării ei în mod inopinat. înscrisurilor sau valorilor. descoperirea lor ar fi dificilă sau ar implica un anumit grad de risc privind reuşita percheziţiei. În ceea ce priveşte planificarea în timp a percheziţiei se vor avea în vedere anumiţi factori: pericolul dispariţiei obiectelor. tocmai pentru a înlătura riscurile legate de posibilitatea de a se încunoştinţa unii pe alţii. datele ce caracterizează personalitatea celui ce urmează a fi 88 . adică efectuarea percheziţiei în acelaşi timp. efectuate concomitent în locuri diferite şi al percheziţiilor în grup. natura obiectelor căutate. majoritatea acestora găsindu-se în trusele criminalistice universale sau în dotarea laboratoarelor criminalistice mobile. Se impune efectuarea concomitentă a percheziţiei atât la locul de muncă.8/1996 investigaţii trebuie să aibă un caracter secret. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. asupra bunurilor persoanelor implicate în aceeaşi cauză. cât şi la domiciliu ori a percheziţiei corporale în acelaşi timp cu cea domiciliară. dar recomandarea nu este general valabilă. deoarece. periclitând astfel atingerea obiectivelor percheziţiei. a cărei realizare implică atât prezenţa. luare sau dare de mită etc. cum sunt: natura şi întinderea locurilor percheziţionate. În concluzie.00 este lăsată la aprecierea organului de cercetare penală care a început efectuarea acesteia. Formarea echipei Gradul sporit de dificultate şi complexitate şi caracterul său laborios imprimă percheziţiei trăsăturile unei activităţi de echipă. de regulă. necesitatea urgenţei şi asigurarea caracterului inopinat conferit activităţii. Componenţa echipei care va efectua percheziţia va fi determinată de o seamă de factori. gradul de dificultate implicat de descoperire a acestora. prin natura împrejurărilor existente. cât mai operativ şi în condiţii de natură să asigure descoperirea obiectelor sau mijloacelor materiale de probă pe care organul de urmărire penală se aşteaptă să le descopere. intenţiile cunoscute sau cel puţin presupuse ale celui percheziţionat etc. deşi se deţin date sigure cu privire la persoana sau locul în care au fost ascunse obiectele. dar şi a acelora asupra cărora asupra cărora se răsfrânge. pentru a se evita o eventuală prevenire a persoanei care va fi percheziţionată. Există situaţii care impun urgenţa efectuării percheziţiei când prin aceasta se obţine mijlocul principal de probă. Timpul efectuării percheziţiei presupune şi alegerea celei mai potrivite ore pentru realizarea acestei activităţi. Posibilitatea continuării percheziţiei după orele 20. Necesitatea identificării momentului propice efectuării percheziţiei este impusă de considerente de ordin tactic şi vizează asigurarea finalităţii urmărite prin realizarea acestei activităţi. deoarece însăşi legea le stabileşte. Stabilirea momentului Precizarea celui mai potrivit moment de efectuare a percheziţiei nu priveşte determinarea acelor limite de timp înăuntrul cărora această activitate este permisă. Zorii zilei oferă condiţii optime pentru pătrunderea fără dificultate la locul percheziţionat şi condiţii de căutare şi descoperirea obiectelor folosind lumina naturală. Pregătirea mijloacelor tehnice necesare Pentru efectuarea percheziţiei. la aceleaşi mijloace tehnice folosite în cercetarea la faţa locului. în scop tactic. în special la infracţiuni cum sunt cele de speculă. momentul în care se pătrunde mai uşor la locul percheziţiei şi condiţiile cele mai bune de găsirea obiectelor căutate. reuşita acţiunii implică sincronizarea operaţiilor de căutare a obiectelor.

fie la asigurarea pazei locului percheziţionat. Persoana căreia i se face percheziţia domiciliară sau reprezentantul ei au dreptul să asiste la efectuarea percheziţiei. pentru a-şi asigura respectarea deplină a tuturor drepturilor lor procesuale. reprezentat de un număr de lucrători ai poliţiei sau procuraturii. aceştia sunt invitaţi să participe la efectuarea percheziţiei. dacă prezenţa lor este socotită indispensabilă. La efectuarea percheziţiei poate participa şi apărătorul ales de învinuit sau de inculpat. se va recurge la asistenţa unui vecin sau o altă persoană majoră cu capacitate de exerciţiu şi fără vreun interes în cauză. Organul de urmărire penală care conduce percheziţia are îndatorirea de a explica martorilor asistenţi care le sunt drepturile. Nu vor putea fi utilizaţi martori asistenţi din categoria persoanelor care au formulat pretenţii civile în cauza respectivă. nu şi unul care vizează fondul cauzei cercetate. va putea cunoaşte obiectele sau înscrisurile descoperite şi ridicate. Numărul persoanelor planificate să ia parte la percheziţie nu trebuie să rămână fix. din considerente de ordin tactic. a martorilor oculari. care vor participa fie la activitatea propriu- zisă de căutare. acesta poate fi completat cu alte persoane ori de câte ori situaţia o impune. Organul de urmărire penală are obligaţia de a-l încunoştinţa pe apărător cu privire la data şi ora desfăşurării percheziţiei. totodată fiind obligaţi să asiste pe întreaga perioadă de efectuare a percheziţiei şi să semneze procesul-verbal întocmit de către organul de urmărire penală cu ocazia efectuării percheziţiei. pentru ca în cadrul procesului-verbal întocmit să-şi poată exprima toate observaţiile. Persoana percheziţionată va asista la toate acţiunile din cadrul percheziţiei. un reprezentant. Martorii asistenţi au dreptul de a fi prezenţi la toate acţiunile percheziţiei. Când pentru descoperirea unor obiecte se impune utilizarea unei aparaturi speciale de detectare care nu există în dotarea organelor de urmărire penală. percheziţia domiciliată se va efectua numai în prezenţa unui reprezentant sau membru al familiei acesteia. ci. precum şi personalul ajutător. în felul acesta evitându-se irosirea timpului sau apariţia unor incidente nedorite. martorii asistenţi la desfăşurarea percheziţiei. Martorii asistenţi la percheziţie vor fi aleşi dintre persoanele majore. alături de un număr suficient de poliţişti. un membru de familie sau un vecin al acesteia. menit să caute obiectele sau să asigure paza. Pentru că martorii asistenţi nu au cunoştinţele necesare pentru a servi la soluţionarea cauzei penale cercetate. putând cere să se noteze în procesul- verbal propriile observaţii. Se consideră a fi contraindicat a se proceda la alegerea martorilor asistenţi din rândul persoanelor care se află întâmplător la faţa locului.8/1996 percheziţionat etc. Uneori. atunci când este reţinută sau arestată. a victimelor infracţiunii.104 alin. persoanele care sunt rude sau complici ai învinuitului sau alte persoane care au vreun interes în cauză. format. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Din categoria organelor care participă la efectuarea percheziţiei fac parte procurorul şi organele de cercetare penală. neinteresate în cauză şi care nu fac parte din personalul organului de urmărire penală care efectuează percheziţia. tactica criminalistică recomandând ca alegerea şi verificarea îndeplinirii condiţiilor legale cerute calităţii de martor asistent să se facă înainte de intrarea echipei la locul percheziţiei. mai ales că acestea pot fi chiar complici la săvârşirea infracţiunii. selecţionaţi dintre persoanele majore cu capacitate de exerciţiu şi care nu au nicio legătură cu cei implicaţi în săvârşirea infracţiunii şi nici un anume interes în cauză. dar şi atunci când determinarea sau descrierea particularităţilor obiectelor descoperite impune participarea unor specialişti. ei pot face declaraţii numai cu privire la constatările şi la modul de efectuare a actului procedural la care au asistat. observaţiile fiind consemnate în procesul-verbal încheiat şi constituind mijloc de probă doar pentru activitatea procesuală desfăşurată. cu capacitate de exerciţiu. persoana la care se efectuează percheziţia sau. Potrivit prevederilor art. specialişti din diferite ramuri tehnice. primul urmând să coordoneze toate operaţiile legate de îndeplinirea acestei activităţi. de a cunoaşte toate obiectele descoperite şi ridicate. Aceste persoane sunt: organul de urmărire penală care efectuează percheziţia. La efectuarea percheziţiei ia parte şi persoana la care se efectuează percheziţia.3 Cod procedură penală. percheziţia se efectuează numai în prezenţa unor martori asistenţi. Dacă acest lucru nu este posibil. din cadre ale poliţiei. chiar dacă este reţinută sau arestată. este posibil ca o parte din rezultatele percheziţiei să 89 . de obicei. după caz. iar dacă nici cel din urmă nu este prezent.

în localităţile mai mari. se recomandă ca liftul să fie oprit cu un etaj mai sus sau mai jos de palierul la care este amplasat apartamentul vizat. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. prezenţa autoturismului în faţa imobilului în care se va desfăşura percheziţia putând alerta persoana vizată. În cazul în care uşa nu va fi deschisă. a unor întreprinderi. iar membrii echipei se vor aşeza într-un mod în care. înlăturând astfel orice posibilitate de părăsire a locului percheziţiei de către persoana vizată. înainte de intrarea echipei. Pentru percheziţiile care se efectuează în blocurile cu mai multe etaje. Intrarea la locul percheziţiei se va face potrivit particularităţilor fiecărui caz în parte. autoturismul va fi oprit în faţa sediilor administraţiei de stat. preferabil fiind ca o parte a echipei să urce pe scări. se va alege cel mai potrivit moment pentru pătrunderea fără complicaţii în locul în care urmează să se efectueze percheziţia. pentru ca astfel să se asigure o mai bună desfăşurare a cercetărilor. s-a atras atenţia asupra luării acestei măsuri şi s-a făcut prezentarea calităţii şi numelui organului care efectuează percheziţia. trebuie găsită o modalitate potrivită de liniştire a acestora. fie la pătrunderea forţată în imobil şi la efectuarea percheziţiei în prezenţa unui vecin. în cazul când locul de3 percheziţionat îl constituie locuinţa reprezentanţilor diplomatici. Percheziţiile efectuate în unităţile militare se vor desfăşura numai în prezenţa comandantului unităţii sau a delegatului acestuia. Uneori. iar. în prealabil. folosind un pretext oarecare. percheziţia se efectuează cu încuviinţarea Ministerului de Externe al României şi numai cu consimţământul persoanei percheziţionate. care nu presupun rea credinţă cum sunt: dorinţa de a se îmbrăca adecvat sau de a verifica temeinic calitatea organelor judiciare ş.8/1996 nu-i fie aduse la cunoştinţă de îndată. Pentru a se evita apariţia unei asemenea situaţii. spre exemplu. în funcţie de distanţa până la locul efectuării percheziţiei.. La percheziţiile efectuate în cadrul unor instituţii sau autorităţi publice. Pătrunderea în domiciliu de percheziţionat reprezintă începutul percheziţiei domiciliare. se sună sau se bate la uşă. În situaţia în care se constată că în locuinţă există totuşi cineva. Când deplasarea echipei s-a făcut cu un autovehicul. recomandabil fiind ca la poartă să se prezinte doar o singură persoană din echipa de percheziţie. În localităţile mici. la nevoie folosindu-se schiţa topografică. a administratorului de bloc sau a unui delegat al autorităţii publice locale. în sensul degradării sau chiar distrugerii totale a obiectelor căutate. se vor cere informaţii de la vecinii cei mai apropiaţi. vor lua parte şi reprezentanţii instituţiilor sau a-i organelor imediat superioare. de a le ascunde sau chiar de a părăsi domiciliul. după cum pot exista şi situaţii în care întârzierea se datorează încercării persoanei de a se debarasa de obiectele căutate pe care le deţine. a unui vecin sau a unei persoane care îi cunoaşte. firme sau magazine etc. Reguli tactice de efectuare a percheziţiei Deplasarea şi pătrunderea echipei la locul percheziţiei Deplasarea echipei la locul de efectuare a percheziţiei se va pregăti cu multă atenţie.. cel aflat în locuinţă nu deschide imediat. 90 . din diferite motive. forţarea uşii se va face numai după ce. dar refuză să permită intrarea echipei de percheziţie în imobil. organul de urmărire penală având posibilitatea să procedeze fie la sigilarea uşilor. De obicei. avându- se în vedere asigurarea caracterului de surpriză al acţiunii. aceasta va fi adusă la locul percheziţiei de către echipa de percheziţie. să nu poată fi observată decât o singură persoană. se va proceda în consecinţă: dacă în locuinţă nu este sesizat nici un zgomot. este recomandabil ca parcarea maşinii să se facă la o distanţă mai mare faţă de intrarea în imobil. prin vizor. 4. aceasta realizându-se prin folosirea oricărei împrejurări favorabile menite să prevină acţiunile percheziţionatului. Înainte de pătrunderea echipei la locul percheziţionat vor fi luate măsuri necesare de: pază a tuturor căilor de acces în imobil. momentul ieşirii sau intrării unui membru al familiei ori a altor persoane a căror prezenţă nu este de natură a trezi suspiciuni. prin invitarea. justificat prin cerinţa de a nu i se da timp persoanei percheziţionate să înlăture obiectele sau înscrisurile vizate de către organul judiciar ori să dispară de la domiciliu.a. în acest scop. dar fără ca astfel să se formeze un grup compact. în funcţie de programul de activitate a celui percheziţionat. În eventualitatea în care se remarcă existenţa unor câini de pază. Când persoana percheziţionată este reţinută.

. tuburilor de aruncat gunoiul şi a oricărei instalaţii sau aparaturi ce ar putea fi folosită în vederea distrugerii rapide a obiectelor sau înscrisurilor căutate. în vederea cunoaşterii exacte a topografiei şi caracteristicilor sale. fiecărui membru ai echipei revenindu-i atribuţii bine determinate. sobelor. 91 . bunurile depozitate etc. excepţie făcând numai preşcolarii.. Înainte de începerea percheziţiei propriu-zise. câteva reguli cu caracter tactic. pe baza datelor obţinute de organul judiciar. va fi stabilită metodologia de lucru. se impune luarea unor măsuri cu caracter preliminar: . mobilierul.8/1996 Atunci când din datele existente la dosar sau din informaţiile adunate în vederea pregătirii percheziţiei rezultă că persoana percheziţionată face parte din categoria indivizilor periculoşi sau recidivişti.inspectarea rapidă a locului ce urmează a fi percheziţionat. . a oricărei piese de mobilier. Primele măsuri luate la locul percheziţiei După pătrunderea în locul percheziţiei. întregite cu constatările deprinse în urma examinării nemijlocite a locului care urmează a fi percheziţionat. sistematic.prevenirea oricărei acţiuni violente îndreptată împotriva organului de urmărire penală sau a celorlalte persoane. părăsirea acestui spaţiu neputând fi făcută decât cu încuviinţarea organului de urmărire penală însărcinat cu supravegherea acestora. Într-un fel se procedează în ipoteza unor obiecte furate. organul de urmărire penală trebuie să fie pregătit pentru a neutraliza orice acţiune violentă venită din partea persoanei percheziţionate sau a altei persoane aflate la locul percheziţiei. cărora li se interzice să ia contact direct cu oricare dintre persoanele aflate la locul percheziţiei. tragerea storurilor sau jaluzelelor până la o anumită înălţime. încăperile vor fi încuiate. După recunoaşterea locului percheziţionat şi până la verificarea lui efectivă. . Percheziţia se efectuează cu minuţiozitate. mai ales în cazurile în care sunt deţinute date din care reiese că aceasta ar putea fi înarmată.dispunerea tuturor persoanelor găsite la locul percheziţiei într-o singură încăpere sau într- un spaţiu limitat.imediat după luarea măsurilor premergătoare. procedând în acelaşi fel şi cu mobilierul prevăzut cu încuietori. cerându-li-se date cu privire la calitatea şi scopul vizitei lor. Deosebit de important este ca întreaga operaţie de pătrundere forţată să se facă numai în prezenţa martorilor asistenţi şi. maşinilor de gătit. Persoanele aflate sau sosite la locul supus percheziţiei domiciliare ulterior începerii percheziţiei vor fi legitimate. şi altfel în ipoteza unor obiecte de volum foarte redus sau a unor înscrisuri. întinderea şi profunzimea cercetării fiind dependente de natura obiectelor care trebuie descoperite. casetofoanelor etc. percheziţiilor le sunt comune câteva elemente. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. prilej cu care se verifică şi datele iniţiale deţinute de organul de urmărire penală. cheile fiind păstrate de organul judiciar. Din momentul începerii percheziţiei şi pe întreaga durată a desfăşurării sale. ori de câte ori există indicii că aceasta tergiversează prea mult deschiderea uşii. . Se va preveni orice încercare de semnalizare sau comunicare cu exteriorul prin mijloacele de comunicare obişnuite sau prin manevre de genul mutării unor glastre de flori din/în geam sau balcon. instalaţii sanitare sau obiecte casnice care ar putea servi ca ascunzătoare potrivit particularităţilor fizico-chimice ale obiectelor căutate. incident posibil mai ales în cazul descoperirii unor obiecte care probează indubitabila participare a persoanei percheziţionate la săvârşirea unei infracţiuni. Persoanei percheziţionate i se vor cere informaţii referitoare la destinaţia fiecărei încăperi. fără întârziere. motocicletelor. că ar încerca să scape sau că este violentă. Desfăşurarea percheziţiei Indiferent de particularităţile locului percheziţionat sau de natura obiectelor căutate. conducătorul echipei se va legitima şi va prezenta autorizaţia eliberată de magistrat.. de genul autoturismelor. se va proceda la pătrunderea forţată. eventual. fapt ce presupune cercetarea detaliată a fiecărei încăperi. Sunt exceptate de la această măsură persoanele venite în interes de serviciu.studierea atentă şi familiarizarea echipei cu locul ce urmează a fi percheziţionat. Percheziţia se desfăşoară metodic. aranjarea perdelelor într-o poziţie dinainte stabilită etc. Aceste măsuri sunt menite să prevină orice eventuală încercare de sinucidere. aparatele sau instalaţiile existente. persoanele care o folosesc. îndeosebi a WC-urilor. a apărătorului. până la terminarea percheziţiei. bolnavii sau alte persoane aflate în imposibilitatea de a se deplasa.

Magistratul sau poliţistul va impune o atmosferă de calm. Se vor descrie. numele. iar în cazul în care se constată accentuarea tensiunii emoţionale sau o anumită deconectare. descrierea cercetării locului faptei. Dacă descrierea exactă nu poate fi făcută. Regulile tactice cu respectarea cărora trebuie efectuată percheziţia depind de o serie de factori: natura faptei în legătură cu care se realizează această activitate. operaţii abuzive. menţionându-se dacă a fost prezent sau reprezentat la percheziţie. despre modul de efectuare a percheziţiei şi rezultatele sale se întocmeşte un proces-verbal. informaţiile deţinute de organul judiciar în legătură cu obiectele căutate ş. alături de cele ale martorilor asistenţi. distrugerii sau degradării unor obiecte. natura obiectelor a căror găsire se urmăreşte. calitatea şi organul judiciar din care face parte cel care efectuează percheziţia (inclusiv experţii şi specialiştii). Se va face apoi menţiune cu privire la locul supus percheziţiei. începând cu pătrunderea la faţa locului şi terminând cu ridicarea obiectelor şi fixarea rezultatelor.a. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. urmează ca în perioada următoare să se apeleze la serviciile acestuia.108 Cod procedură penală. dar nu se cunoaşte cu exactitate locul unde au fost ascunse. Fixarea rezultatelor percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri Potrivit prevederilor art. în funcţie de particularităţile locului cercetat şi se vor folosi cele mai adecvate metode şi mijloace de investigare. insistându-se şi asupra ascunzătorilor. mai înainte de a se proceda la operaţia de căutare propriu-zisă. pentru descoperirea ascunzătorilor. ele vor fi descrise amănunţit. Partea descriptivă a procesului-verbal va cuprinde: o descriere amănunţită a tuturor activităţilor întreprinse. practic. fără deranjarea vecinilor sau. Obiectele şi urmele descoperite vor fi descrise sub raportul tuturor însuşirilor care le individualizează: formă. prenumele şi calitatea persoanei care a desfăşurat fiecare activitate în parte. schiţe sau desene ale locului percheziţionat. descrierea urmelor găsite. în sensul intimidării persoanelor percheziţionate. precum şi a rezultatelor la care s-a ajuns. organul de urmărire penală sub conducerea căruia se desfăşoară activitatea fiind cel care va urmări îndeplinirea acestor cerinţe. fapt ce trebuie menţionat în procesul-verbal. indicându-li-se un număr de ordine. se va insista la cercetarea locurilor respective. în ordinea desfăşurării lor. filmare şi. precum şi datele de identificare ale persoanelor aflate la locul efectuării percheziţiei sau sosite după începerea acesteia. mijloace tehnice utilizate. înregistrarea video-magnetică. toate operaţiunile întreprinse de echipă în vederea descoperirii obiectelor căutate. natura materialului din care sunt alcătuite. culoare. felul producţiei. ca mijloace auxiliare de fixare a rezultatelor percheziţiei. particularităţile locului ce urmează a fi cercetat. iar dacă pentru descrierea sau demontarea acestor piese este nevoie de un specialist. pentru evitarea unor atitudini necorespunzătoare. Când organul judiciar deţine informaţii verificate cu privire la natura obiectelor şi persoana care le deţine. de obiectivitate. ale persoanei percheziţionate şi ale martorilor asistenţi. Aceste obiecte se vor fotografia. fiind întocmit de către organul judiciar aflat la locul percheziţiei. Percheziţia trebuie efectuată în strictă conformitate cu prevederile legii. Alături de procesul-verbal. pe respectivul obiect se va lipi un bilet. fără a se face vreo observaţie privind valoarea acestora. Observarea va fi făcută de către organul de urmărire penală care conduce percheziţia. elemente ce indică modul de fabricare şi urmele de uzură provenite din întrebuinţare. dimensiuni. în ipoteza în care se desfăşoară la locul de muncă.8/1996 Comportamentul persoanei percheziţionate va fi permanent observat. se mai folosesc: fotografierea. 5. se va proceda la efectuarea unei percheziţii minuţioase. celui percheziţionat i se va cere să predea obiectele căutate. imediat după terminarea acestei activităţi. Procesul-verbal constituie principalul mijloc de consemnare a modului în care s-a desfăşurat percheziţia. iar în cazul găsirii acestora. Procesul-verbal de percheziţie va cuprinde: O parte introductivă care conţine următoarele menţiuni: data şi locul încheierii sale (adresa exactă). Se va manifesta o grijă deosebită pentru ca percheziţia să decurgă normal. datele de identificare ale celui percheziţionat. dirijând cu competenţă activitatea membrilor echipei. Atunci când informaţiile în posesia cărora se află organul judiciar sunt vagi. atunci când este cazul. purtând semnăturile componenţilor echipei. 92 . fără perturbarea activităţii.

care din diferite motive (cantitatea. data fiind calitatea sa de mijloc de probă. Procesul-verbal se va încheia în două sau mai multe exemplare şi va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de către toţi cei care au participat la desfăşurarea percheziţiei: organul de cercetare penală. În cazul în care persoana percheziţionată refuză sau nu poate să semneze. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. se va face menţiunea despre aceasta.Ce reguli tactice se aplică în desfăşurarea acesteia? . dimensiunile) au fost lăsate în păstrarea persoanei percheziţionate sau a unui custode. greutatea. este necesară consemnarea cât mai exactă. precum şi menţiunea dacă în cursul percheziţiei s-au ivit incidente. menţionându-se şi acele obiecte. martori asistenţi. O atenţie deosebită se va acorda locurilor în care au fost ascunse obiectele. În procesul-verbal se vor înscriere observaţiile persoanei percheziţionate privind activitatea desfăşurată. Cu privire la modul de redactare a procesului-verbal. înregistrării video-magnetice. se notează dacă persoanele prezente au fost supuse unei noi percheziţii corporale şi rezultatele acesteia. persoana percheziţionată şi eventualele persoane aflate întâmplător acolo.Care sunt criteriile după care se clasifică percheziţia? . mai clară şi precisă a celor consemnate din momentul pătrunderii la locul percheziţiei şi până la terminarea activităţii. custodelui. iar atunci când au fost locuri special amenajate. O copie a procesului-verbal va fi înmânată persoanei percheziţionate. motivând necesitatea efectuării acestora. se precizează dacă anumite împrejurări legate de efectuarea percheziţiei au fost fixate cu ajutorul fotografiei. Finalul procesului-verbal va cuprinde menţiuni cu privire la ora de începere şi terminare a percheziţiei. Întrebări de evaluare: . uşi. Tot aici vor fi menţionate şi eventualele obiecţii ale persoanelor în prezenţa cărora s-a desfăşurat percheziţia. arătându-se motivaţia susţinută de persoana în cauză. în urma aplicării sechestrului. cu privire la modul de efectuare a percheziţiei sau la conţinutul procesului-verbal încheiat. arătându-se modul în care au fost soluţionate. în lipsa acestora.Ce este percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri? . ale martorilor asistenţi şi ale persoanei percheziţionate. iar când este cazul.Cum se fixează rezultatele percheziţiei? 93 . celor cu care locuieşte sau este vecin. ziduri. reprezentantul acestuia ori un membru al familiei sale ori. acestea vor fi fixate obligatoriu prin fotografiere. au fost forţate anumite obiecte ori s-au spart încuietori. filmului.8/1996 În cadrul procesului-verbal se consemnează situaţiile în care în cursul efectuării percheziţiei. obiectele ridicate.

V. memorarea şi reproducerea în condiţiile declaraţiilor persoanelor. obiectul sau animalul va fi sau nu identificat. 1972. Uitarea nu este influenţată numai de trecerea timpului. fenomen sau fiinţe percepute anterior de către o persoană în anumite condiţii de loc şi de timp şi reţinute până în momentul reîntâlnirii sale cu acel obiect. Ed. care va fi comparat cu ceea ce acesta a perceput. Fixarea rezultatelor activităţii respective. Factorii care pot influenţa prezentarea pentru recunoaştere. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. păstrate la nivelul memoriei secundare sau de lungă durată unde acestea pot fi reactivate. având drept scop stabilirea probelor administrate în cauză ori a versiunilor elaborate pe parcursul urmăririi penale cu privire la identitatea acestora. 2. 1969. 3. deci atunci când pierderile nu sunt încă prea mari. 4. Astfel. Factorii care influenţează procesul formării declaraţiilor persoanelor îşi vor manifesta şi de această dată influenţa. cu scopul aducerii lor în actualitate pentru a fi suprapuse pe caracteristicile ce pot fi observate la obiectul sau fiinţa ce constituie stimulul şi în funcţie de rezultatului procesului de comparaţie persoana. Suciu. depinzând de găsirea persoanei sau obiectului. Timp alocat: 1 h Bibliografie: 1. apărută ca răspuns la necesitatea identificării unei persoane. Prezentarea pentru recunoaştere Unitatea de învăţare: 1. trebuie făcută în condiţii cât mai apropiate de cele existente în momentul percepţiei. Această activitate tactică se întreprinde în orice fază a procesului penal. hipnoza. calitatea informaţiei percepute şi memorate. Criminalistică. Dongoroz ş. Având la bază percepţia. Ca mod de realizare a identificării după memorie. Pregătirea pentru recunoaştere. iar fapte crezute uitate sunt. Politică. fenomen sau fiinţă. Etapa optimă a ascultării unui martor este chiar după consumarea actului la care a asistat sau în perioada cât mai apropiată posibil. nu se face imediat după ascultarea persoanei care a perceput anterior fiinţa sau obiectul care trebuie recunoscut. a) Astfel. cantitatea şi. dar posibil. condiţii care sunt cel mai frecvent artificial create. Reactivarea informaţiilor este un proces psihic dificil. de identificat. Prezentarea pentru recunoaştere. 6. ci după scurgerea unei perioade mai mari sau mai mici de timp. Factori care pot influenţa rezultatul prezentării pentru recunoaştere Prezentarea pentru recunoaştere este o metodă proprie tacticii criminalistice. informaţiile cu sens sunt uitate într-o durată mai mare de timp decât informaţiile fără sens. Bucureşti. zile. persoana sau animalul. bazat pe caracteristicile esenţiale ale unui obiect. ceea ce necesită o pregătire din partea organului de urmărire penală. trebuie în primul rând evocată posibila influenţă a procesului de uitare. 528. Didactică şi Pedagogică.. cadavrelor. 81. p. mai ales. animal sau obiect de către persoanele care le-au văzut anterior. prezentarea pentru recunoaştere ca examen comparativ se efectuează în condiţiile oferirii unui suport celui care a văzut anterior obiectul. cum sunt. 1. Efectuarea prezentării pentru recunoaştere. luni şi chiar ani. Prezentarea pentru recunoaştere. C. ci şi de alţi factori. Bucureşti. prezentare comparativă. Recunoaşterea după fotografie. 2. p.a. Ed. constituind o forţare a memoriei. 5. de fapt. visul sau procedee 94 . Noul cod de procedură penală şi Codul penal anterior. Distanţa în timp între momentul identificării şi ascultării persoanei care poartă informaţia de interes şi cel al momentului efectuării prezentării pentru recunoaştere poate să fie măsurată în ore.8/1996 Modulul XIII. Aceasta constituie o simulare a legăturilor nervoase realizate cu ocazia perceperii obiectului sau fiinţei. Prezentarea pentru recunoaştere a obiectelor.

aşa cum s-a arătat mai sus. nu există alte probe de vinovăţie decât asemănarea ei cu descrierea făcută şi alte elemente sau indicii care îl fac pe organul de urmărire penală să gândească că acesta este autorul. fapt care ne poate reda optimismul în folosirea prezentării pentru recunoaştere a persoanelor şi obiectelor ca metodă de identificare criminalistică. ideile pe care le avem despre un agresor vor influenţa talia şi constituţia acestuia. pentru a putea facilita astfel reactivarea memoriei şi să uşureze sarcina persoanei care va efectua recunoaşterea. c) Fenomenul asemănării persoanelor sau obiectelor. Această exagerare care poate fi pozitivă sau negativă şi nu are întotdeauna o raportare cu înălţimea şi robusteţea persoanei care face descrierea. poziţia victimei. părând în ochii victimei sau martorului mai înalt. pigmentaţia pielii şi. organul de urmărire penală începe activitatea de investigare criminalistică a infracţiunii cu scopul stabilirii autorului acesteia. În baza descrierilor făcute de către persoana vătămată şi/sau martori. talia. a identificării raportate la modul în care a fost descrisă respectiva persoană şi cel în care se prezintă această realitate. statura persoanei reprezintă. în condiţiile în care aceasta a fost percepută iniţial. Dominanta alegerii locului şi momentului efectuării acestei activităţi trebuie să fie facilitatea recunoaşterii şi obiectivitatea ei. Pe parcursul activităţii de verificare a persoanei bănuite apărând şi alte indicii „incriminatoare”. Prezentarea pentru recunoaştere trebuie pregătită în condiţiile respectării legii contiguităţii căreia i se supune memorarea figurilor. conform opiniilor adepţilor psihologiei lui S. Trebuie menţionat faptul că o descriere lacunară a unor trăsături datorată momentului în care persoana a fost ascultată. timp. informaţiile stocate în memoria de lungă durată. La nivelul memoriei. asupra căreia. în sensul că acestea sunt memorate în legătură cu locul în care acestea au fost observase sau în care se găsesc de obicei. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. poate da naştere unor erori. culorii părului. cu ocazia activităţilor pregătitoare. viteza de acţiune a autorului. 95 . memoria de recunoaştere ca o capacitate a persoanei de a decide în sens de „da” sau „nu” cu privire la faptul că ceea ce i se arată este o informaţie „veche sau nouă” funcţionează mai bine şi mai uşor decât memoria reproductivă. dar şi faptele jenante. pentru moment. Mai mult. ci şi pentru că. De asemenea. luminozitate etc. mai corpolent şi mai fioros ca notă dominantă în descrierea autorului. O astfel de descriere va avea consecinţe asupra activităţilor de stabilire a persoanelor care pot face parte din cercul de suspecţi. dar şi asupra credibilităţii făcute. cât mai asemănătoare cu cele în care s-a realizat percepţia persoanei sau obiectului de recunoscut este o condiţie determinantă a asigurării obiectivităţii acesteia. Realizarea pe cale artificială sau efectuarea prezentării pentru recunoaştere în condiţii de loc. Violenţele aplicate victimei.Freud. Prin mijloacele legale avute la dispoziţie se ajunge la stabilirea unui cerc de suspecţi şi persoane bănuite. Un alt element care poate avea influenţă asupra declaraţiilor de descriere a caracteristicilor de identificare a persoanei sau obiectului de identificat este efectul halo. capacităţii de verbalizare a acesteia sau a altor factori care influenţează procesul de formare a declaraţiilor nu influenţează certitudinea identificării în urma prezentării pentru recunoaştere. nu numai pentru că aceasta poate fi comună mai multor persoane.. În aceste situaţii. mai ales. b) Efectul halo. Apariţia şi influenţa acestor iluzii fac ca activitatea de descriere a persoanei să se concentreze în mod deosebit asupra trăsăturilor feţei şi a privirii.8/1996 psihanalitice constituind dovezi în acest sens. Organul de urmărire penală trebuie. compromiţătoare sau ruşinoase sunt mai greu de reactualizat în comparaţie cu celelalte. Un alt factor care poate influenţa rezultatul activităţii de prezentare pentru recunoaştere este atitudinea organului de urmărire penală în ceea ce priveşte fenomenul semănării persoanelor sau obiectelor. asupra semnelor particulare a căror valoare de identificare este net superioară în raport cu celelalte caracteristici. există informaţii care nu sunt contabilizate în conştient. Acesta constă în tendinţa de a extinde un detaliu în mod neadecvat asupra întregului şi îl putem întâlni în cauzele privind infracţiunile la care autorul a avut contact direct cu victima. o caracteristică cu valoare redusă de identificare. să analizeze oportunitatea efectuării prezentării pentru recunoaştere în locul în care persoana a fost percepută.

În situaţia în care persoana nu poate oferi detalii foarte bogate sau precise cu privire la caracteristicile de identificare. aflarea adevărului. ele trebuie să fie de aceeaşi 96 . transmiterea certitudinii că una dintre persoanele care se prezintă este autorul faptei vor influenţa atitudinea persoanei care o efectuează. neglijenţa sau superficialitatea putând determina consecinţe de natura celor arătate. împrejurări care vor ridica probleme atât cu ocazia prezentării sale pentru recunoaştere. de verificare a suspecţilor sau bunurilor în urma căreia atenţia organului de urmărire penală se va îndrepta spre alte persoane sau bunuri până la găsirea celor utile realizării scopului urmăririi penale. precum şi a persoanelor care pot să le recunoască. prezentarea pentru recunoaştere poate fi privită şi ca o metodă de eliminare. se vor stabili locul şi timpul efectuării prezentării pentru recunoaştere. va lua măsurile pe care le va crede de cuviinţă pentru înlăturarea lor. acesta va putea fi folosit cu luarea precauţiunilor necesare (măsuri de pază. nu trebuie să renunţăm la efectuarea prezentării pentru recunoaştere. În cazul în care un alt loc ar putea oferi mai uşor condiţiile necesare recunoaşterii. cadavrelor. împiedicând-o spre o falsă recunoaştere. începând cu pregătirea activităţii şi a grupului de persoanei sau obiecte. Tot în cadrul activităţii pregătitoare. condiţiile în care s-a efectuat percepţia şi cele în care se va face recunoaşterea. Pentru aceasta. Ca orice alt procedeu de identificare. În privinţa persoanelor care vor forma grupul. acestea trebuie alese în aşa fel încât recunoaşterea să aibă un grad cât mai mare de obiectivitate. dar şi cu privire la credibilitatea persoanei care a făcut descrierea. O ultimă etapă a pregătirii pentru recunoaştere o constituie stabilirea grupului de persoane. iar obiectul recunoscut ca purtat de către o persoană va atrage aceleaşi consecinţe pentru posesorul său. precum şi a celor specifici recunoaşterii este necesară organului de urmărire penală care urmează să desfăşoare o astfel de activitate. În funcţie de condiţiile în care s-a făcut percepţia. martorilor sau învinuitului ori coinculpatului. Cunoaşterea procesului de formare a declaraţiilor persoanelor şi a factorilor obiectivi şi subiectivi care îl pot influenţa. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. persoana care urmează să facă recunoaşterea va fi reascultată cu privire la condiţiile în care s-a făcut prima observare şi cu privire la caracteristicile persoanei. consecinţele care se declanşează şi în cazul uneia sau a celuilalt sunt de extremă importanţă. de obiecte sau de animale care va fi utilizat la prezentarea pentru recunoaştere sau pregătirea cadavrului care urmează să fie prezentat. persoana urmând a fi supusă răspunderii penale. autorul realizează ce împrejurări i-ar putea fi defavorabile în cazul în care va fi prins şi. separate prin oglindă. Reacţia suspectului de ascundere a faptei comise se poate manifesta prin ajustarea unor elemente de fizionomie. Prin modul în care a fost săvârşită infracţiunea. cadavrului. a condiţiilor de loc şi luminozitate şi continuând cu modul în care aceasta se desfăşoară şi se fixează. obiectului sau animalului de recunoscut. Şi respectarea cu stricteţe de către organul de urmărire penală a procedeelor tactice de efectuare a prezentării pentru recunoaştere. Locul de desfăşurare a prezentării pentru recunoaştere este la sediul organului de urmărire penală unde există camere special destinate acestui scop. organul de urmărire penală devenind tot mai convins că aceasta este autorul faptei. 2. prin lăsarea sau îndepărtarea mustăţilor sau bărbii ori a părului. obiectelor sau animalelor care urmează să fie recunoscute.8/1996 activitatea de investigare se va concentra numai asupra acestei persoane. intervenţia factorilor care pot influenţa capacitatea de recunoaştere. iar rezultatul obiectiv al acestei activităţi se constituie şi ca o evaluare a calităţii activităţilor desfăşurate de către acesta până la momentul respectiv. în mod normal. Odată efectuată recunoaşterea persoanei sau a obiectului. Prezentarea pentru recunoaştere reprezintă un mijloc şi o etapă de apreciere a muncii de investigaţie criminalistică desfăşurată de organul de urmărire penală. Pregătirea pentru recunoaştere Pregătirea pentru recunoaştere începe cu studierea dosarului de urmărire penală în scopul stabilirii persoanelor. schimbarea culorii părului şi chiar apariţia unor semne particulare cum sunt tatuajele. constituie o activitate cu un înalt grad de răspundere. eventuale amenajări). Trăsăturile apropiate ale persoanelor care le fac să fie asemănătoare. urmând a o prezenta pentru recunoaştere persoanei vătămate.

îmbrăcămintea la fel în privinţa culorii. precum şi grad de uzură apropiat. Eficienţa acestei modalităţi va fi dependentă de numărul de persoane introduse în albumele fotografice. organul judiciar trebuie să cunoască împrejurările în care a fost cunoscută. trebuie să fie executate două fotografii: una până la brâu. vârste aproximative. profil dreapta -. urmează ca timp de câţiva ani de la introducere să fie private de libertate. acestea nu sunt operative din punctul de vedere al identificării. Pe lângă cele două fotografii bust clasice – faţă. nu se schimbă în timp şi care pot fi folosite în activitatea de identificare. Pentru obiecte. Unele animale care reacţionează la vederea sau apelul stăpânului nu trebuie neapărat prezentate dintr- un grup de animale de aceeaşi specie.înainte de începerea prezentării pentru recunoaştere.toată activitatea de prezentare pentru recunoaştere se consemnează în procesu-verbal. după ascultarea în prealabil şi în prezenţa lor a persoanei care urmează să facă recunoaşterea. . În vederea atingerii scopului urmărit. care sunt trăsăturile sale distincte. ferme. indiferent de suportul imaginilor. cel puţin până la executarea pedepsei. în aşa fel încât să existe o cât mai mare asemănare cu persoana în viaţă. de aceeaşi vârstă şi înălţime. dar mai ales. Această pregătire se face prin grija medicului legist şi a organului de urmărire penală. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Efectuarea prezentării pentru recunoaştere Prezentarea pentru recunoaştere poate fi întreprinsă în orice fază a procesului. Recunoaşterea după fotografie (de la fotografie la imaginea de pe calculator) Recunoaşterea după fotografii este mijlocul cel mai la îndemâna organului de urmărire penală. trebuie executate separat şi fotografii ale urmelor aflate pe corpul uman. În cazul în care acestea pot fi găsite în crescătorii. văzută persoana supusă recunoaşterii.8/1996 statură. în poziţie semi-întoarsă şi alta în picioare. tatuaje şi alte asemenea semne particulare care. îmbrăcămintea să fie pe cât posibil. . rujare. de aceeaşi culoare a părului. având în vedere pedepsele aplicate de către instanţele de judecată. datorită evoluţiei în timp a semnalmentelor fizionomiei. animalele pot fi prezentate într-un grupo format din trei. cum sunt cicatricele. De asemenea. Revenirea acestor persoane în libertate şi săvârşirea din nou a unor fapte penale în care autorul a avut contact vizual cu victima face ca descrierea lor să aibă corespondenţă relativă în raport cu fotografiile păstrate în album.fiecare obiect sau persoană se prezintă în grup de cel puţin trei. În acest caz. 3. să fie de aceeaşi culoare. persoanele să fie de acelaşi sex. pregătirea pentru recunoaştere trebuie să fie organizată şi condusă prin respectarea unor reguli generale: . martori. se fixează prin folosirea unor procedee tehnice cum este fotografierea. croielii. În cazul în care obiectele nu pot fi procurate. iar dacă este necesar. Fotografierea şi introducerea în albume a fotografiilor persoanelor la data săvârşirii unei infracţiuni sau a suspectării de săvârşirea ei prezintă dezavantajul că. O excepţie de la această judecată o constituie fotografiile care prezintă şi cicatrice. Obiectele să aibă trăsături de gen similare. Cadavrele nu se prezintă la recunoaştere dintr-un grup de cadavre şi nici mai multor persoane în acelaşi timp. 97 .prezentarea pentru recunoaştere se face în prezenţa martorilor asistenţi. cel fotografiat va fi îmbrăcat ca în momentul infracţiunii sau cum este îmbrăcat de obicei pentru a putea fi mai uşor recunoscut de către victimă. petele din naştere sau dobândite. participanţi. unde se va desfăşura prezentarea. pe cât se poate. adică pregătit prin spălare. În albume sunt introduse în special persoanele cercetate pentru infracţiuni comise prin folosirea violenţei care. formă şi mărime. retuşare. magazine prezentarea pentru recunoaştere se va desfăşura în respectivul loc. În funcţie de specie. coafura să nu difere mult de la o persoană la alta. persoanele că nu se cunoască între ele. . vor fi aduse la sediul organului judiciar. corpolenţă asemănătoare. De asemenea. Cadavrul trebuie să fie toaletat. asemănătoare. organul de urmărire penală va apela la serviciile unui magazin de specialitate unde se va efectua prezentarea pentru recunoaştere. 4. pieptănare. tatuajele. să nu fie cunoscute persoanei care urmează să facă recunoaşterea.

Momentul în care se va face prezentarea pentru recunoaştere trebuie. O propunere care ar putea îmbunătăţi activitatea de prezentare pentru recunoaştere a persoanei în baza imaginii fotografice este utilizarea imaginilor în triplu plan. Aceasta presupune folosirea fotografiei faţă.8/1996 În această situaţie. pe lângă fotografiile persoanelor îmbrăcate. implicit. Un alt aspect este cel a repetabilităţii prezentării pentru recunoaştere după fotografia persoanei. La dosar. de asemenea. profil dreapta şi stânga prezentate în planuri diferite. Astfel. în raport cu depoziţiile care succes imediat percepţiei şi aceasta mai ales în cazul acelor infracţiuni a căror săvârşire este de natură a provoca celor care le-au perceput anumite stări afective. Indiferent de suportul imaginii. a prezentării pentru recunoaştere după fotografia persoanei. profilul dreapta în prim plan şi cel stânga în planul trei şi necesit utilizarea calculatoarelor. depoziţiile obţinute imediat după percepţie sunt mai demne de încredere. cu consecinţa unor rezultate mai bune în activitatea de identificare a persoanelor. 5. Folosirea spaţiilor special destinate prezentării pentru recunoaştere Folosirea unor camere special amenajate pentru diferite activităţi tactice criminalistice prezintă dezavantaje din punct de vedere al gestionării spaţiului total pe care îl are la dispoziţie 98 . UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Regulile de bază ale fotografiei de identificare a persoanelor au fost stabilite de F.Bertillon şi şi-au dovedit valabilitatea pe parcursul a peste 100 de ani. Ultimii ani au adus în fotografia judiciară un salt calitativ prin apariţia aparatelor digitale şi prin utilizarea acestora cu ajutorul tehnicii de calcul. În această perioadă. unde sunt prezentate toate fotografiile. Moda tatuajelor care persistă şi se amplifică în ultimii ani – a cuprins în mare parte populaţia tânără şi nu numai. trei zile. ales cu grijă. bineînţeles şi pe cea recunoscută. Tehnica de calcul oferă posibilitatea selecţiei imaginilor din întregul stoc sau numai a celor care ar prezenta importanţă pentru cazul cercetat. criminalistul şi psihologul polonez Pawel Horoszowski constată că reproducerea este mai completă după trecerea a două. plecând de la mici semne executate pe porţiuni ascunse ale corpului uman şi ajungând la mari suprafeţe de piele personalizată în acest fel. De asemenea. O aplicare a acestei tehnologii va avea un impact în constituirea unor albume computerizate şi. Tatuajele sunt executate artistic. hârtie sau ecranul monitorului. precum şi fotografia de detaliu a caracteristicii. Unele avantaje ale formării albumelor foto prin folosirea tehnicii de calcul constau în diversitatea opţională folosirii imaginii fotografice care poate fi mărită. Repetarea se impune în situaţia în care prezentarea s-a făcut după sesizarea faptei. spre deosebire de albume. constituind un stimul mai puternic în declanşarea acestora în comparaţie cu fotografia clasică. au fost studiate efectele luminii asupra subiectului. Activitatea de pregătire în vederea prezentării pentru recunoaştere trebuie să vizeze şi selecţionarea imaginilor. prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor este o activitate prin intermediul căreia organul de urmărire penală trebuie să ajute persoana vătămată sau martorul să-şi amintească şi să decidă. crescând posibilitatea de eroare în recunoaştere. apropiată sau îndepărtată după dorinţă. Tot în această perioadă a apărut fotografia color. se vor efectua şi fotografii cu persoana dezbrăcată în zona în care se află semnul sau urma. Fotografia în triplu plan oferă un suport în plus declanşării proceselor psihice de recunoaştere. alături de procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere. micşorată. datorită instalării oboselii celui care o face. faţă de planul doi. dimensiunile fotografiilor la scară de 1/7 sau 4/7 nu mai satisfac pe deplin necesităţile prezentării pentru recunoaştere în baza fotografiei de identificare. se va anexa şi planşa foto folosită sau discheta cu înregistrarea tuturor imaginilor prezentate persoanei care o va cuprinde. devenind specializate pentru fotografia de identificare. apariţia în urma investigaţiilor a unor persoane a căror imagini nu au făcut parte din cele prezentate cu prima ocazie sau în cazul în care autorii au fost identificaţi. perfecţionându-se în permanenţă calitatea imaginii fotografice. întocmirea planşei cu imaginile selecţionate sau stabilirea celor care vor fi prezentate în cazul folosirii tehnicii de calcul. Aparatele de fotografiat s-au perfecţionat continuu. iar banca de imagini s-a îmbogăţit între timp. la fel şi materialele fotosensibile şi sursele de iluminare.

UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. în special în cazul învinuitului sau inculpatului arestat. De asemenea. care ar putea să recunoască total sau parţial fapta. vor fi mult mai uşor de realizat. În situaţia unui răspuns afirmativ. Persoana care a făcut recunoaşterea va fi întrebată pe ce se bazează recunoaşterea pe care a făcut-o în declaraţia ei cu privire la semnalmentele care au stat la baza recunoaşterii. apărătorul persoanei care va fi prezentată pentru recunoaşterea din grup. Se solicită ca persoanele să se aşeze în linie.8/1996 organul de urmărire penală sub raportul eficienţei. dacă are calitatea de martor. organul de urmărire penală le va explica persoanelor prezente activitatea care urmează a fi întreprinsă. persoana care urmează să facă recunoaşterea va fi introdusă împreună cu martorii asistenţi într-un spaţiu separat de încăperea unde se află grupul de persoane care urmează să îi fie prezentat. procedându-se la recunoaşterea persoanei. iar dacă vor avea de făcut observaţii. O ascultare a persoanei recunoscute imediat după prezentarea pentru recunoaştere va putea aduce organul de urmărire penală într-o poziţie avantajoasă în raport cu acesta. după dorinţă. căreia. în situaţiile în care victima. În încăpere se introduc persoane care urmează să facă recunoaşterea. dar şi un factor de creştere a eficienţei şi calităţii acesteia. scopul acesteia. cât şi psihic. utilitatea unor încăperi special amenajate considerăm că nu mai trebuie argumentată. După ce grupul de persoane este introdus în încăperea unde se va face prezentarea pentru recunoaştere împreună cu martorii asistenţi. va atrage atenţia persoanelor participante că nu au voie să vorbească. va fi întrebată ce are de declarat cu privire la faptul că a fost recunoscută. eventualele accidente organizatorice sau suspiciuni cu privire la observarea anterioară de către persoana care urmează să facă recunoaşterea a unuia dintre componenţii grupului fiind excluse. Identificarea persoanei după recunoaştere se va face prin prezentarea orală a acesteia imediat după indicarea numărului pe care îl poartă de către persoana care a efectuat recunoaşterea. iar persoanei subiect al recunoaşterii să ia loc unde doreşte între persoanele din grup. prin atingerea acesteia cu mâna. să îşi facă semne. cu spatele la perete. cu iluminare reglabilă. Utilizarea unor spaţii constituie un pas înainte în ameliorarea condiţiilor generale în care se desfăşoară activitatea de urmărire penală. solicitându-i-se să declare dacă recunoaşte vreuna dintre persoanele care i se prezintă. Prezentarea pentru recunoaştere poate fi efectuată şi fără folosirea unor spaţii special destinate acestui scop. Astfel. i se va atrage atenţia că are obligaţia de a declara adevărul. Grupul format cu îndeplinirea condiţiilor cunoscute va fi prezentat în spaţiul destinat. eventual. într-un singur sens. La rândul ei. Astfel. prin măsurile de pregătire. Momentul imediat următor ocupării locului în grup al persoanei care urmează să fie recunoscută. expunerea acesteia în faţa autorului este nerecomandată. Măsurile de pază şi supraveghere a persoanelor care fac parte din grup. precum şi momentul recunoaşterii prin atingerea cu mâna se fixează prin fotografie. a fost umilită fizic. cu posibilităţi de transmitere a semnalului sonor în ambele sensuri sau. în sensul că se va face economie de energie şi de personal. pe lângă eventuale lovituri. O astfel de încăpere. acestea vor avea posibilitatea să le facă la sfârşit. Pentru aceste infracţiuni. i se solicită să indice persoana din grup pe care o recunoaşte. după ce este legitimată. încă de la început. urmând să fie consemnate în procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere. va facilita unele activităţi de pregătire şi de desfăşurare a prezentării pentru recunoaştere a persoanelor. fiecare component având aplicat un număr pe piept sau în altă modalitate. împărţită în două de o oglindă specială care permite vizualizarea doar dintr-un sens. 99 . fără a pronunţa numele persoanei ce urmează a fi recunoscută. în funcţie de ceea ce trebuie recunoscut în mod concret. dar şi prin faptul că necesită o anumită investiţie financiară. trebuie să se evite contactul vizual dintre persoana care va face recunoaşterea şi componenţii grupului până la momentul prezentării. cu posibilităţi de înregistrare a imaginilor şi sunetelor. declaraţia acesteia urmând să fie consemnată în procesul-verbal. Grupul format va fi introdus în camera alăturată. persoana care urmează să facă recunoaşterea va fi introdusă în încăpere împreună cu martorii asistenţi şi. persoana care a fost recunoscută. La infracţiunile la care victima a avut contact fizic cu autorul sau autorii.

acestea prezintă suficiente detalii caracteristice pentru a putea fi recunoscute. Fotografia va putea prezenta toate detaliile existente pe cadavru care vor putea fi analizate în condiţii optime de către persoana care face recunoaşterea.8/1996 În situaţia în care persoana care face recunoaşterea nu a putut recunoaşte nici una dintre persoanele care i-au fost prezentate în grup. precum şi de specificul locului în care aceasta urmează să fie întreprinsă. dimensiunile. Obiectul de recunoscut va fi prezentat împreună cu 2-3 obiecte de acelaşi gen. fotografia prezintă unica posibilitate de prezentare pentru recunoaştere a cadavrelor. Prezentarea pentru recunoaştere a obiectelor Prezentarea pentru recunoaştere a obiectelor este precedată de o ascultare prealabilă a persoanei care urmează să facă identificarea obiectului. cum sunt: . culoarea. este de preferat ca prezentarea pentru recunoaştere să se efectueze în baza fotografiilor cadavrului. scop în care i se cere să arate natura obiectului. cu dificultate etc. seria şi numărul actului de identitate a persoanelor care au făcut parte din grupul prezentat pentru recunoaştere sau datele de identificare a persoanelor juridice sau fizice de la care au fost procurate obiectele care au fost utilizate pentru prezentare. 8. cum sunt operele de artă.modalitatea în care a decurs recunoaşterea – fără ezitări. dar asemănarea între obiectele prezentate nu trebuie să fie perfectă ca în cazul produselor de serie. organul de urmărire penală va trebui să ţină cont de posibilitatea pe care o au majoritatea persoanelor la vederea unui cadavru. el nu va fi prezentat în grup de cadavre. În situaţia în care este posibilă prezentarea cadavrului. în cazul prezentării pentru recunoaştere a persoanelor. Fixarea rezultatelor prezentării pentru recunoaştere Şi rezultatul prezentării pentru recunoaştere va fi executat cu ajutorul procesului-verbal de prezentare pentru recunoaştere la care se va anexa planşa cuprinzând fotografiile efectuate cu ocazia desfăşurării acestei activităţi. este necesară prezentarea fiecărei persoane. dar nici tuturor persoanelor care l-ar putea recunoaşte în acelaşi timp. Procesul-verbal va cuprinde datele comune tuturor proceselor-verbale. cu câteva menţiuni specifice. ci fiecăreia pe rând. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. se va menţiona împrejurarea în procesul-verbal întocmit. forma. cu fiecare persoană care urmează să facă recunoaşterea. acestea nu trebuie prezentate în grup. În cazul unicatelor. separat. într-un nou grup. 6.. În situaţia când aceeaşi persoană trebuie prezentată pentru recunoaştere mai multor persoane. Prezentarea pentru recunoaştere a cadavrelor Cu ocazia prezentării pentru recunoaştere a cadavrelor. Datorită posibilităţii de păstrare a cadavrelor. Întrebări de evaluare: -În ce constă prezentarea pentru recunoaştere? -Cum se efecuează această activitate. . prezentările pentru recunoaşte vor fi efectuate pe rând. precum şi unele caracteristici de detaliu. Dacă aceleiaşi persoane urmează să îi fie prezentate mai multe persoane în vederea recunoaşterii. .numele şi prenumele. după ce reguli tactice? -Cum se face recunoaşterea după fotografie? 10 0 . urmând ca la fiecare prezentare în parte persoana a cărei recunoaştere se doreşte să ocupe poziţia pe care o doreşte. destinaţia. individuale. Având în vedere această împrejurare. dar şi a stării în care cadavrele se găseau la descoperire.declaraţiile persoanei recunoscute şi a celei care a efectuat recunoaşterea. gradul de uzură. utilizând acelaşi grup. deoarece. 7.

determinarea drumului parcurs de infractor. din punct de vedere criminalistic. locul în care a fost deplasat şi ascuns cadavrul sau bunurile rezultat al infracţiunii ori care au fost utilizate pentru săvârşirea ei. avându-se în vedere valoarea pe care o are cercetarea locului faptei în probaţiunea infracţiunii. Fundaţiei Chemarea. furt din buzunare şi altele. se va putea astfel stabili locul în care fapta a fost săvârşită.8/1996 Modulul XIV. reconstituirile sunt. fixarea. În practica judiciară. a obiectelor asupra cărora a acţionat şi a instrumentelor folosite. scopul conducerii sau deplasării este identificarea locului în care s-a săvârşit infracţiunea şi cercetarea criminalistică. organul de urmărire penală nu cunoaşte întotdeauna locul săvârşirii acestora.Mircea. Criminalistică. descoperirea. Efectuarea reconstituirii. iar nu cel de a verifica printr-un experiment concluzia la care s-a ajuns prin cercetarea criminalistică a faptei.1972. 2. 2. prin care se poate verifica dacă faptele sau împrejurările infracţiunii care formează obiectul cercetării s-au săvârşit sau nu într-un anumit mod. În această situaţie. activitate fără întreprinderea căreia cercetarea la faţa locului nu poate fi întreprinsă. Scopul cercetării la faţa locului. a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. organul de urmărire penală poate apela. deosebite între ele. iar activitatea de identificare a locului faptei se face prin aşa-numita conducere. Din punct de vedere criminalistic. aflarea şi verificarea unor constatări pentru a afla adevărul. În încercarea criminalistică a unor infracţiuni de omor. Suciu. Fixarea regulilor tactice. de o importanţă cel puţin egală cu cea a cercetărilor la faţa locului. spre a fi în măsură să desprindă o concluzie justă cu privire la modul în care infracţiunea a fost comisă şi la identitatea făptuitorului. 3. iar urmarea imediată este cercetarea criminalistică a locului respectiv. ca activitate probatorie. una dintre activităţile prioritare este stabilirea locului în care s-a săvârşit infracţiunea. C. Ed. cercetarea locului faptei îşi propune să rezolve următoarele sarcini: examinarea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea. Generalităţi privind reconstituirea Alături de constatările şi expertizele medico-legale şi criminalistice ale căror rezultate sunt extrem de utile. lămurind probleme şi versiuni care altfel nici nu ar fi fost lămurite sau care ar fi fost considerate imposibile. Apreciem că cele două activităţi procesual criminalistice reprezintă entităţi separate. Pentru atingerea acestui scop. viol. este cel de percepere nemijlocită a locului unde s-a săvârşit fapta. Pregătirea reconstituirii. Activităţile ce se desfăşoră la locul reconstituirii. înainte de desfăşurarea acestora. Timp alocat: 1 h Bibliografie: 1. determinarea locurilor de unde se puteau percepe în total sau în aparte anumite faze ale săvârşirii infracţiunii. Reconstituirea Unitatea de învăţare: 1. În concluzie. în teorie. la persoana vătămată. identificarea unor 10 1 . I. ridicarea şi examinarea urmelor şi altor mijloace materiale de probă. Didactică şi Pedagogică. Reconstituirea a fost legată. Ed. martori sau învinuit ori inculpat. Bucureşti. căutarea. uneori determinante pentru aflarea adevărului în cauzele penale. învinuitul sau inculpatul prezent la faţa locului. 5. 1. pentru ca organul de urmărire penală să îşi poată explica mai corect mecanismul săvârşirii infracţiunii. fiind considerată ca o formă auxiliară a acesteia. 1994. deplasare şi ieşire la locul faptei. Generalităţi privind reconstituirea. persoana vătămată sau martorii vor putea fi întrebaţi asupra unora dintre problemele constatare. ambele fiind necesare şi importante în realizarea scopului procesual penal. 4. Criminalistică. câteodată devenind un corolar al tuturor probelor administrate până în acel moment. cerându-li-se lămuriri. Conducerea la faţa locului se poate situa în cadrul activităţilor pregătitoare ale cercetării locului faptei destinate identificării acestuia. de cercetarea locului faptei. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. Pe timpul sau ulterior cercetării. de multe ori reconstituirile au avut rezultate spectaculoase. Prin conducere.

Tot aceeaşi sursă a introdus şi noţiunea de experiment judiciar cu semnificaţie similară cu reconstituirea. ca activitate procedurală auxiliară. Posibilitatea obţinerii unor probe noi. explozii. Apropierea dintre noţiunea de cercetare a locului faptei şi reconstituire a avut ca sursă literatura de specialitate sovietică care reglementa experimentul judiciar. În asemenea cazuri. se verifică posibilităţile de percepţie sau de săvârşire a anumitor acţiuni în condiţiile date. pentru desfăşurarea căruia trebuiau respectate regulile referitoare la cercetarea locului infracţiunii. nu trebuie neapărat să se producă la locul faptei. Astfel. reproducerea unor secvenţe. relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex.8/1996 persoane care au tangenţă cu fapta cercetată. Pregătirea reconstituirii La fel ca orice activitate tactică criminalistică şi reconstituirea trebuie pregătită. posibilitatea de a verifica. odată că este permis refacerea pe care artificială a secvenţei respective în orice alt loc. de a auzi. reconstituirea ca activitate de sine stătătoare va putea reda imaginea locului faptei în mod global sau secvenţial. Aceste fapte sau împrejurări sunt de cele de natură să lezeze demnitatea ori să pună în pericol viaţa sau sănătatea persoanelor participante la reconstituire. nu se transformă într-o repetare sau reluare a cercetării la faţa locului. Noţiunea de experiment o întâlnim şi în planul cercetării ştiinţifice şi constă în reproducerea pe cale artificială a unor fenomene în condiţiile adecvate pentru studierea lor şi a legilor care le guvernează. În cazul unor infracţiuni cum ar fi violul. nu puteau fi privite ca mijloace de probă. este interzisă reproducerea actelor prin care se aduce atingere demnităţii ori onoarei participanţilor. Pregătirea la sediul organului judiciar 10 2 . luarea unor măsuri de limitare a pagubelor şi de prevenire a altor urmări dăunătoare. prin a cărei utilizare anumite probe îndoielnice sau simple indicii pot să fie reţinute ca probe serioase sau lipsite de valoare. Reconstituirea se realizează prin reproducere artificială a unor secvenţe ale infracţiunii folosind ca metodă experimentul. activitate care nu se referă doar la materialul ridicat cu ocazia cercetării locului faptei. în momentul cercetării. de cale ferată sau aeriene). pe când cercetarea locului faptei este obligatorie la toate infracţiunile la care este posibilă. să prejudicieze patrimoniul. de a pătrunde într-un anumit loc. adunarea altor date care se referă la obiectul probaţiunii de natura infracţiunii săvârşite. nu numai că nu se reproduc scenele propriu-zise. înlocuind perceperea nemijlocită a acestuia cu un experiment. a faptelor sau episoadelor privind o anumită acţiune. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice de specialitate. înregistrarea. Dacă cercetarea locului faptei se rezumă la descoperirea. reconstituirea oferă. în acţiunea organului de urmărire penală. în mod artificial. este un procedeu probator destinat realizării scopului procesual penal. catastrofe rutiere. Nu pot face obiectul reconstituirii faptele cu un anumit grad de pericol (incendii. Reconstituirea trebuie să fie efectuată doar în situaţia în care necesităţile de verificare a unor probleme o impun. dar nici lupta dintre inculpat şi victimă. ci şi a informaţiei provenite de la persoanele care au fost ascultate sau obţinute cu ocazia altor activităţi tactice criminalistice. De asemenea. tragedii cu arme de foc. pot avea sau nu legătură cu faţa locului. În pregătirea modului în care se va desfăşura reconstituirea. organul de urmărire penală va trebui să cunoască împrejurările care nu pot face obiectul reconstituirii. moralei publice. Reconstituirea. iar suprapunerea sensului celor doi termen creează confuzia dintre o instituţie procedurală şi procedeul sau metoda prin care acesta se realizează. Reconstituirea nu este întotdeauna în mod necesar legată de locul faptei. reconstituirea privind doar posibilitatea de a se vederea. ci se relevă semnificaţia nouă a unor bunuri care. În situaţiile în care cercetarea locului faptei nu a fost făcută. 2. activităţi care în funcţie de situaţie. ci cu verificarea pe cale experimentală a împrejurărilor. petrecute la locul săvârşirii infracţiunii. Principalele categorii de reconstituiri nu au întotdeauna legătură cu locul faptei. chiar dacă se va face din locul în care s-a efectuat cercetarea. studierea şi interpretarea urmelor.

atmosferice etc. nu împiedică desfăşurarea reconstituirii. O ultimă problemă de care organul de urmărire penală va trebui să ţină seama la stabilirea datei efectuării reconstituirii o reprezintă cea a condiţiilor de timp (vizibilitatea. vor participa în scopul de a contribui la aprecierea rezultatelor reconstituirii în cazurile când nu au mai putut fi reproduse condiţiile de desfăşurare a evenimentelor ale căror împrejurări se verifică.. În cazul reconstituirii efectuate pentru a demonstra dacă în urma unor activităţi determinate se produc anumite rezultate. Locul unde se va efectua reconstituirea este dependent de felul reconstituirii. percepere. e) persoanelor participante. în sensul desemnării locului pe care îl va ocupa fiecare participant şi a sarcinilor pe care acesta trebuie să le realizeze. organul de urmărire penală va efectua pregătirea reconstituirii: a) scopul reconstituirii. poate fi organizată în orice alt loc care oferă condiţiile necesare realizării scopului reconstituirii. b) locul unde se va desfăşura reconstituirea. în cazul în care a fost încunoştinţat. Reconstituirea organizată în vederea verificării posibilităţilor de săvârşire a infracţiunii într-un anumit mod. în schimb. . mai mare sau mai mică.8/1996 La sediu. Învinuitul sau inculpatul care nu recunoaşte fapta nu poate fi obligat să participe la reconstituire. persoană asemănătoare din punct de vedere al sexului.verificarea locului în care se va face reconstituirea. d) recunoaşterea locului unde se va desfăşura reconstituirea în vederea stabilirii modificărilor apărute de la data săvârşirii infracţiunii sau a corespondenţei sale cu scopul propus. Apărătorul învinuitului sau inculpatului va putea asista. se va stabili în concret ce se doreşte să se demonstreze prin reconstituire. f) asigurarea mijloacelor materiale de probă şi a obiectelor care vor fi utilizate pentru realizarea scopului reconstituirii. c) principalelor activităţi care se vor desfăşura şi ordinea desfăşurării lor. reconstituirea se efectuează la o distanţă de timp. condiţiile meteo. organul de urmărire penală va lua următoarele măsuri: . Activităţi ce se desfăşoară la locul reconstituirii înainte de declanşarea acesteia La locul desfăşurării reconstituirii. de deviere a traficului rutier. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. dar ea poate fi înlocuită de o altă persoană care să acţioneze în locul ei. de asigurare a prezenţei apărătorului).). trebuie cunoscut faptul că prezenţa părţilor la această activitate este facultativă. Acesta va putea participa. verificarea posibilităţii săvârşirii unei anumite acţiuni .asigurarea măsurilor de pază a locului reconstituirii. Persoana sau partea vătămată poate participa la reconstituire. în raport cu momentul săvârşirii infracţiunii. În funcţie de natura locului în care se va desfăşura reconstituirea şi de calitatea procesuală a participanţilor. Reconstituirea efectuată pentru stabilirea posibilităţii de observare. Martorii oculari şi partea vătămată vor participa la reconstituire atunci când se verifică posibilităţile de percepţie sau relatările acestora ori succesiunea desfăşurării unor secvenţe. g) stabilirea mijloacelor de transport şi a celor tehnice care vor fi utilizate pentru fixarea rezultatelor reconstituirii sau ţinerea legăturii între participanţi. vârstei şi constituţiei fizice. Specialiştii când se apreciază că prezenţa lor este necesară. dar absenţa sa. amenajări necesare. Nu se vor utiliza obiecte originale în cazul în care acestea ar putea fi utilizate pentru a primejdui viaţa sau sănătatea participanţilor la reconstituire. . verificarea locului unde se va desfăşura reconstituirea va avea în vedere condiţiile necesare pentru realizarea rezultatului dorit. memorare sau reproducere a unui fapt sau cea privind unele împrejurări controversate de la locul faptei. luminozitatea. La stabilirea persoanelor care vor participa la reconstituire. 10 3 . vor fi luate şi alte măsuri (de pază a învinuiţilor sau inculpaţilor arestaţi. Anotimpul. sub aspectul modificărilor apărute în timp şi a îndeplinirii condiţiilor care au existat în momentul săvârşirii infracţiunii în funcţie de scopul urmărit. verificări dacă în urma unor activităţi determinate se produc anumite rezultate sau pentru verificarea faptului dacă învinuitul sau inculpatul posedă deprinderile profesionale necesare pentru săvârşirea unei fapte oarecare. trebuie să fie cât mai apropiate de cele existente la data săvârşirii infracţiunii. De regulă. În raport cu obiectul reconstituirii – verificarea declaraţiilor martorilor şi a învinuiţilor sau inculpaţilor.asigurarea prezenţei martorilor asistenţi. dacă prezintă importanţă. atunci când reconstituirea are ca scop verificarea propriilor sale declaraţii. audibilitate.

sunt importante condiţiile de vizibilitate. audibilitate. Repetarea este necesară pentru a se demonstra că într-adevăr secvenţa reconstituită s-a desfăşurat aşa cum a rezultat şi nu este o întâmplare care poate interveni în cazul unei simple simulări. Pentru reconstituirea efectuată în vederea verificării faptului că învinuitul sau inculpatul posedă deprinderile profesionale necesare pentru săvârşirea unei fapte oarecare. În desfăşurarea reconstituirii. Cu ocazia reconstituirii. meteo care trebuie să fie similare cu cele existente cu ocazia primei perceperi. organul de urmărire penală care conduce activitatea îşi va nota observaţiile pentru a putea fi în măsură să întocmească procesul-verbal. martori oculari sau persoane vătămate – vor fi întrebate dacă condiţiile de la locul desfăşurării reconstituirii corespund cu cele de la data săvârşirii infracţiunii. 3. Efectuarea reconstituirii După ce întregul dispozitiv de pază şi-a ocupat poziţia stabilită. Fixarea rezultatelor Şi reconstituirea se fixează cu ajutorul procesului-verbal. se impune ca fiecare activitate să fie repetată de mai multe ori. activităţile efectuate. persoanele participante – învinuiţi. La reconstituirea efectuată în vederea verificării posibilităţilor de săvârşire a infracţiunii într-un anumit mod sau a verificării dacă. se produc anumite rezultate. În afara fotografiilor. percepere. În cazul reconstituirii efectuate pentru stabilirea posibilităţilor de observare. precum şi între ei şi cel care conduce activitatea. condiţiile de vizibilitate. fixare şi comparare a rezultatelor. conţinând câteva menţiuni specifice vizând scopul şi locul în care s-a desfăşurat activitatea. ca mijloc de fixare a reconstituirii este recomandată utilizarea filmărilor video care sunt mai sugestive pentru fixarea acestei activităţi. precum şi cu ajutorul fotografiei judiciare operative.. la desfăşurarea lor pe diferite etape pentru asigurarea posibilităţilor de observare. audibilitatea şi meteo nu sunt întotdeauna atât de importante ca cele privind locul şi obiectele cu ajutorul cărora se va face demonstraţia. observaţiile făcute de către participanţi şi măsurile luate în urma acestora.8/1996 . meteo etc. Despre existenţa condiţiilor de desfăşurare a reconstituirii. Întrebări de evaluare: Cum definiţi reconstituirea? Ce cuprinde procesul verbal în care se fixează rezultatele reconstituirii? 10 4 . în urma unor activităţi determinate. se poate proceda şi la complicarea ori simplificarea acţiunilor. notare. UCV/FDSS – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr. se pune problema ritmului în care se va derula activitatea şi cea a numărului de repetări necesare pentru ca rezultatul să fie edificator. 4. obiecţiunile făcute şi măsurile luate se va face menţiune în procesul-verbal. memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen. numărul de repetări şi rezultatul fiecăreia. inculpaţi. condiţiile de vizibilitate. Procesul-verbal întocmit cu această ocazie va avea forma şi conţinutul consacrat al proceselor-verbale. Pentru obţinerea unui rezultat cert. permiţând emiterea unor concluzii obiective. metodele şi obiectele utilizate.stabilirea modului în care participanţii la reconstituire vor ţine legătura între ei. Pe tot parcursul desfăşurării reconstituirii. Ritmul în care trebuie desfăşurate activităţile trebuie să asigure observare optimă. trebuie asigurate condiţiile necesare pentru ca acesta să îşi dovedească respectivele deprinderi.